Si de ai avea toate bucuriile facute, tot n-ai putea afla intr-insele adevarata pace si fericire, caci Dumnezeu, care

a facut toate, este mai dulce decat fapturile sale. Asadar numai in Domnul se gaseste adevarata pace si intreaga fericire. Inca aceasta nu este acea fericire, ce o cunosc si o lauda nesimtitorii prieteni ai lumii, ci aceea ce o asteapta binecredinciosii Domnului. Aceea, despre care numai sufletele cele mai umile care viaza dupa duh si inimile cele curate ,,a caror petrecere este in ceruri, au cand si cand oarecare lucruri dupa gust. Desarta si scurta este toata mangaierea ce vine de la om. Desarta, ca trece ca oamenii ce o dau, desarta, ca niciodata nu va putea implini trebuinta inimii insetata de mangaiere. Adevarata si fericita mangaiere este numai aceea pe care o primim de la Adevar inlauntrul nostru. Omul smerit poarta cu sine pretutindeni pe Domnul, si zice catre Dansul: ,,Ajutami, Doamne, in tot locul si in toata vremea! Mangaierea mea aceasta sa fie, ca sa pot trai, fara sa ma tulbur, ca voia si dreapta incercare a lui Dumnezeu sa fie mangaierea mea cea mai mare: ,,ca El nu pana la sfarsit se va iuti, nici in veac se va mania. Toata creatura suspina, zice Apostolul, si din veac in veac, lumea intreaga o repeta dupa dansul. Ce cauti deci in creaturi? Ce ceri de la ele si ce pot ele sa-ti dea? Totdeauna pline de tulburari ca si tine, ele doresc repausul si nu-l gasesc. Cum oare ti-ar veni pacea din chiar sanul durerii si al vijeliilor ridicate de patimi? Inceteaza a te amagi, inceteaza de a zice furtunilor, linistiti-ma. Linistea e in Domnul si numai acolo. In El singur e repaosul, pacea, bucuria, mangaierea. Intoarce-te catre Domnul Dumnezeul tau, si te leapada de toate! ATUNCI, NUMAI ATUNCI, VEI INCEPE A TE BUCURA DE ADEVARATA FERICIRE SI ,,NIMIC, DAR NIMIC, NU SE POATE ASEMANA CU FERICIREA ACELUIA CARE, DISPRETUIND SIMTURILE, DEZLIPIT DE TRUP SI DE LUME, NU SE LEAGA DE LUCRURILE OMENESTI DECAT PRIN SINGURELE LEGATURI ALE NEVOII. Vorbeste numai cu Dumnezeu, si cu el insusi, si inaltandu-se mai presus de lucrurile simtite, nu traieste decat cu dumnezeiestile lumini pe care le pastreaza in sine totdeauna curate, totdeauna pamantului si zadarnicilor fantome ratacitoare de pe acest pamant, care rasfrangand ca o oglinda cereasca pe Dumnezeu si negraitele sale perfectiuni, neincetat adauga la lumina o lumina mai vie, pana in momentul cand adevarul, risipind toti norii, ajunge la izvorul insusi a toata lumina, la vesnica fantana de stralucire, sfarsit pre fericit al fiintei sale si nemuritoarea sa fericire.