Norma de munca reprezinta sarcina de munca ce se stabileste unui executant care are calificarea corespunzatoare si lucreaza in ritm normal

si cu intensitate normala, pentru efectuarea unei operatii sau lucrari in anumite conditii tehnice-organizatorice precizate. Norma de munca cuprinde actiunile utile ale executantului precum si acele intreruperi (reglementate), fara de care nu este posibila realizarea sarcinii de munca prescrise; munca neproductiva si intreruperile nereglementate nu se includ in norma de munca. Normele de munca se stabilesc pentru toate categoriile de personal (muncitori, personal operativ, personal tehnic, economic, de alta specialitate si administrativ). 1. Formele de exprimare a normelor de munca Forma de exprimare a normelor depinde de specificul activitatii respective. Normele de munca pot fi exprimate sub forma normelor de timp, normelor de productie sau sub forma de sfere de atributii, cu precizarea obligatorie a normelor (zonelor) de deservire. La unele activitati, normele de munca se pot exprima si sub forma de: frecventa a lucrarilor pe o anumita perioada, stabilita in functie de durata fiecarei lucrari, volumul marfurilor ce poate fi vandut intr-o anumita unitate de timp, tinandu-se seama de timpul necesar vanzarii, pe tipuri de marfuri si magazine, volumul produselor sau marfurilor gestionate etc. Indiferent de forma de exprimare, in toate cazurile norma de munca trebuie sa contina descrierea continutului muncii, organizarea locului de munca si cantitatea de munca (exprimata prin oricare din formele aratate mai sus) necesara pentru realizarea sarcinii respective. In cazul cand munca este organizata in colectiv (echipa, brigada etc.), normele de munca exprimate in formele aratate mai sus trebuie sa fie insotite si de norme de personal. 1.1. Norma de timp si norma de productie Normele de timp si cele de productie au un continut comun, si anume exprima legatura directa dintre sarcinile de munca si timpul de munca necesar pentru realizarea acestora. Prin norma de timp se intelege timpul stabilit unui executant care are calificarea corespunzatoare si lucreaza in ritm normal si cu intensitate normala pentru efectuarea unei unitati de lucrare (produs), in conditiile tehnice-organizatorice precizate ale locului de munca. Norma de productie reprezinta cantitatea de produse sau de lucrari stabilita a se efectua intr-o unitate de timp (luna, schimb, ora etc.), de catre un executant care are calificarea corespunzatoare si lucreaza in ritm normal si cu intensitate normala, in conditiile tehnice-organizatorice ale locului de munca. Norma de timp se exprima in unitati de timp-om (secunde-om, minute-om, ore-om, zile-om etc.) pe unitatea naturala de productie, iar norma de productie in unitati naturale (buc., kg, m etc.) pe

unitatea de timp-om (secunda-om, minut-om, ora-om, schimb-om, zi-om etc.). Pentru ca unitatea de masura a normei de timp sa poata fi deosebita de timpul consumat efectiv pentru realizarea sarcinii respective, este necesar ca pe langa unitatea de timp sa se adauge si notiunea de norma. In felul acesta, norma de timp va fi exprimata in ore-om-norma. In cazul lucrului in colectiv (echipa, brigada), pentru a se cunoaste precis unitatea de masura la care se refera norma de timp este necesar a se preciza daca norma se refera la durata executarii operatiei de intregul colectiv sau la timpul de munca necesar tuturor executantilor individuali din colectivul respectiv. In primul caz, se va utiliza expresia de ore-echipa (brigada)-norma, iar in cel de-al doilea caz ore-om-norma. Normele de timp pot fi folosite, fie ca atare, fie pentru stabilirea celorlalte feluri de norme si in primul rand a normelor de productie. Normele de productie se utilizeaza, de regula, in cazul productiei de masa si de serie mare, la care operatiile sau lucrarile se repeta in mod frecvent, o perioada mai lunga de timp. Norma de munca se exprima sub forma de norma de productie si la procesele de aparatura sau la productia cu ritm reglementat pe banda etc. 1.2. Sfera de atributii si norma (zona) de deservire Atunci cand lucrarile sunt variate si cu durate de executie relativ mici sau atunci cand ordinea in care apar lucrarile si ponderea fiecareia dintre ele se contureaza abia in timpul desfasurarii lor fara a putea fi precizate anticipat, cum este cazul lucrarilor de intretinere sau reparatii, fiind neeconomica stabilirea si exprimarea normei de munca sub forma de norma de timp sau de productie, aceasta se exprima sub forma unei sfere de atributii, cu precizarea normei (zonei) de deservire. Sfera de atributii (SA) reprezinta ansamblul atributiilor si sarcinilor de munca stabilite unui executant care are calificarea corespunzatoare si lucreaza in ritm si cu intensitate normale pentru a le indeplini in cadrul procesului de productie la care participa sau al activitatii pe care o desfasoara, in conditiile tenice-organizatorice precizate ale locului de munca. Ea se stabileste fie pe baza determinarii directe a cantitatii de munca necesara pentru lucrarile cu volum cunoscut fie pe baza volumului total de munca al acestor lucrari, intr-o perioada mai lunga de timp acolo unde volumul de munca nu poate fi determinat direct. Exprimarea normei de munca sub forma sferei de atributii se utilizeaza si acolo unde prescriptiile tehnologice sau tehnica securitatii muncii prevad anumite posturi fixe, obligatorii, cum ar fi, de exemplu, controlul la intrarea si iesirea din sectii sau intreprindere, macaragii, electricienii de la camerele de comanda ale centralelor sau statiilor electrice, vanzatorii din unitatile de desfacere cu un singur lucrator etc. In astfel de cazuri norma de munca cuprinde descrierea detaliata a tuturor atributiilor si sarcinilor de munca ce trebuie indeplinite de catre executant la postul respectiv.

Norma (zona) de deservire (ND) reprezinta locul de munca, delimitat prin suprafata sau inzestrarea lui, in care un executant isi exercita atributiile sau sarcinile de munca. Astfel, norma de deservire pentru un ungator de masini reprezinta numarul de masini ce s-a stabilit pentru a fi unse de catre el intr-o anumita perioada de timp; pentru muncitorii de la ingrijirea incaperilor de productie numarul de metri patrati de incapere; pentru lacatusii de revizie la calea ferata numarul de vagoane; pentru un conducator de colectiv numarul de executanti din subordine etc. Norma de deservire trebuie sa fie stabilita si in cazul in care normele de munca exprimate sub forma normelor de timp sau de productie pe unele locuri de munca (utilaje) nu asigura ocuparea completa a executantului in decursul regimului normal (schimbului) de lucru. In astfel de cazuri, determinate in special de mecanizarea proceselor de munca, stabilirea normei de deservire are ca scop folosirea completa a timpului de munca al executantilor, precizand numarul utilajelor (animalelor, locurilor de munca etc.) ce pot fi deservite simultan de catre fiecare executant. Norma de personal (NL) In foarte multe cazuri, ca de exemplu la procesele de aparatura, la productia pe banda, in comert, in constructii, in industria miniera, in exploatarile forestiere etc., munca este organizata in colectiv (echipa, brigada etc.), in cadrul caruia executanti individuali colaboreaza la realizarea in comun a sarcinilor de munca ce revin colectivului respectiv. In asemenea situatii, odata cu stabilirea normei de munca pe colectiv, este necesar sa se precizeze si necesarul de personal sub forma unei norme de personal. Norma de personal (formatia normata de munca) reprezinta numarul de lucratori, meseria (functia) lor si nivelul de calificare necesar, pentru un executant colectiv care-si exercita activitatea pe baza unei norme de munca stabilite pe ansamblul colectivului, in conditii tehniceorganizatorice precizate. Norma de personal precizeaza formatiile de munca necesare, pe locuri de munca, linii tehnologice, ateliere, sectii, servicii, birouri etc. La stabilirea ei trebuie sa stea o organizare rationala a muncii si folosirea completa de catre executanti a timpului de munca. La unele locuri de munca (de exemplu, la productia cu caracter sezonier), sarcinile de munca se pot modifica, putand aparea situatii in care acelasi executant sa lucreze cu norme exprimate in mod diferit (norme de timp, norme de productie etc.) in raport cu operatiile (lucrarile) executate. 2. Clasificarea normelor de munca 2.1. Clasificarea normelor de munca dupa sfera de activitate Din punct de vedere al sferei de aplicare, normele de munca se clasifica in:

o o

locale, atunci cand se stabilesc pentru conditiile tehnice-organice specifice unei singure unitati, in care se elaboreaza si se aplica; unificate, atunci cand se stabilesc pentru aceleasi elemente ale procesului de productie si pentru conditii de munca identice din mai multe unitati si care sunt obligatorii pentru toate unitatile in care exista sau se pot crea conditiile prevazute in normele respective.

Normele de munca pot fi unificate pe grup de intreprinderi. 2.2. Clasificarea normelor de munca dupa complexitate Din punct de vedere al complexitatii, normele de munca se clasifica in:
o

norme pe elemente, care se refera la efectuarea unei singure operatii sau lucrari; acestea pot fi exprimate sub forma normelor de timp, de productie, sferelor de atributii, normelor de deservire, de personal; norme grupate, care rezulta din insumarea celor pe elemente, pentru efectuarea unui grup de operatii sau lucrari; spre deosebire de normele pe elemente, cele grupate nu pot fi exprimate, de regula, decat sub forma normelor de timp. Dupa grupare, in anumite cazuri, normele de timp pot fi exprimate si sub forma normelor de productie.

2.3. Clasificarea normelor de munca dupa stadiul de aplicare Din punct de vedere al stadiului de aplicare, norma de munca poate fi:
o

definitivata, atunci cand reprezinta cantitatea de munca real necesara pentru efectuarea unei lucrari (operatii) de catre un executant cu calificare corespunzatoare lucrarii ce o executa, in ritm si cu intensitate normale si in conditii tehnice-organizatorice precizate, insusite de executanti; ea se stabileste pentru un proces tehnologic si un proces de munca organizate rational, pe baza unui studiu de metoda si nu se modifica decat odata cu schimbarea conditiilor avute in vedere la elaborare si deci prevazute in fisa normei respective; de insusire, atunci cand reflecta, la un moment dat, cantitatea de munca real necesara pentru executarea unei lucrari (operatii) in raport cu stadiul de insusire de catre executant a noilor conditii (metode) de munca sau de posibilitatea realizarii masurilor tehnice sau organizatorice prevazute in proiectul de elaborare a normei respectivei. Diferenta dintre norma de insusire si cea definitivata se stabileste prin calcul si masuratori, sub forma de coeficient ce trebuie redus sistematic pe masura realizarii si insusirii conditiilor de munca proiectate astfel ca pana la sfarsitul perioadei de insusire, coeficientul respectiv sa fie anulat; provizorie, atunci cand este stabilita prin compararea lucrarii sau operatiei normate cu alte lucrari sau operatii asemanatoare, folosind pentru aceasta, atat documentatia tehnica existenta, cat si capacitatea de evaluare a volumului de munca necesar, pe care o au cadrele care elaboreaza norma de munca respectiva. Aceasta norma are caracter accidental si se poate aplica temporar, in cazuri bine precizate, cel mult 3 luni de la introducerea ei, pana la data elaborarii unei norme definitive (de regula, la procese sau

produse noi, metode de munca sau tehnologii noi, pentru care nu se pot stabili norme de munca in faza de proiectare). 3. Conditiile de calitate a normelor de munca 3.1. Progresivitatea normelor de munca Pentru ca o norma de munca sa fie considerata de calitate corespunzatoare, ea trebuie sa aiba la baza un proces tehnologic si un proces de munca rationale; deci, elaborarea unei norme trebuie sa inceapa intotdeauna printr-un studiu de metoda, care sa asigure rationalizarea procesului tehnologic si a celui de munca. Actiunea de rationalizare trebuie sa fie un proces continuu, determinat in special de introducerea progresului tehnic, de forme noi de organizare a productiei si a muncii, de imbunatatirea permanenta a conditiilor de munca. Normele de munca trebuie sa reflecte in permanenta progresul tehnic si sa tina seama de conditiile tehnice-organizatorice nou introduse, de orice modificare a tehnologiei si metodei de munca, menite sa mareasca gradul de tehnicitate si de organizare a unitatii. 3.2. Gradul egal de incordare a normelor de munca Pentru ca norma de munca sa fie considerata de calitate corespunzatoare, ea trebuie totodata, sa poata fi realizata de catre toti executantii care poseda calificarea corespunzatoare lucrarii executate, si-au insusit modul rational de executare a acesteia, lucreaza in ritm si cu intensitate normale si respecta conditiile tehnice si organizatorice prevazute. Pentru a-si realiza sarcina sa de munca in anumite conditii tehnice-organizatorice precizate, executantul dispune de o cantitate de energie fizica si nervoasa pe care o poate consuma. In momentul cand epuizeaza aceasta energie medie pe unitatea de timp, el este nevoit sa se odihneasca, in vederea mentinerii capacitatii de munca pe toata durata programului de lucru. Ca urmare, normele de munca trebuie in asa fel elaborate incat sa nu solicite in unitatea de timp o cantitate de energie mai mare decat cea posibila de consumat de catre un executant mediu. In practica, criteriul de evaluare a gradului de incordare a normelor il constituie timpul de munca real necesar pentru executarea operatiilor (lucrarilor) in ritm normal, in conditiile tehniceorganizatorice avute in vedere la elaborarea normelor respective, urmand ca diferentele de intensitate a muncii, determinate de anumiti factori obiectivi (efortul prin solicitarea statica, efortul prin solicitarea dinamica, conditiile de munca in care se desfasoara lucrarile etc.), sa fie echilibrate prin asigurarea unui timp de odihna, organizat corespunzator specificului fiecarei munci prestate. Daca toate normele practicate in cadrul unei unitati, pe sectii, ateliere, compartimente tehnice, economice etc., vor respecta asemenea conditii de calitate in raport cu conditiile tehnice si organizatorice in care se desfasoara munca, se poate afirma ca acestea au un grad egal de incordare, adica pun in fata executantilor cerinte echivalente. In practica, insa, datorita influentei diferitilor factori, normele de munca nu respecta cu strictete timpul de munca real necesar pentru efectuarea operatiilor (lucrarilor), ceea ce face ca acestea sa nu aiba acelasi

grad de incordare. Unii dintre acesti factori au un caracter obiectiv, adica sunt independenti de executant, ca de exemplu, nivelul de calificare a executantului, deprinderile in munca, capacitatea de munca, metodele de munca utilizate etc. Gradul de incordare a normelor se reflecta, de regula, in indicele de indeplinire a normelor respective (atunci cand acesta este corect calculat) si in repartizarea executantilor pe niveluri de indeplinire a normelor. Cu cat este mai mare indicele de indeplinire, gradul de incordare este considerat mai mic si invers. Rezulta ca pentru a studia dispersia gradului de incordare a normelor, este necesar sa se calculeze si sa se analizeze dispersia indeplinirilor individuale de norme, care prezinta, de regula, o distributie de tip Gauss, a carei forma poate diferi in functie de tipul productiei si caracterul muncii. 3.3. Conditiile generale pentru asigurarea cerintelor de calitate a normelor de munca Pentru ca normele de munca ce se elaboreaza si se aplica in productie sa fie de calitate, este necesar ca in perioada de elaborare si aplicare a lor sa fie realizate urmatoarele conditii:
o o

o o

o o

sa se asigure din timp pregatirea desfasurarii optime a procesului de productie (activitatii); sa se tina seama de tipul productiei, gradul de adancime a studiilor in vederea elaborarii normelor fiind cu mult mai analitic la productia de masa si de serie mare decat la productia de unicate si de serie mica; sa se tina seama, la alegerea metodelor de elaborare a normelor de munca, de caracterul muncii (manual, manual-mecanic, mecanic sau automatizat); sa se aplice cele mai adecvate metode si procedee de masurare a muncii, care sa asigure stabilirea unei structuri corespunzatoare a normei de munca, excluderea timpilor ce nu trebuie cuprinsi in norma etc.; sa se precizeze si sa se asigure toate conditiile tehnice si organizatorice care au fost avute in vedere la elaborarea normei de munca respective; sa se prevada si sa se respecte cu strictete cerintele de calitate a produselor, normele de protectie, securitate si igiena a muncii.

La elaborarea normelor de munca grupate sau a normelor de munca unificate, este necesar ca acestea sa aiba la baza in primul rand tipizarea proceselor de productie, ceea ce va permite ca analiza proceselor de productie sa se faca pe scara larga si cu un grad de aprofundare mai mare, precizia de stabilire a timpului sa fie mai mare (folosindu-se un fond de date initiale mai mare si mai cuprinzator), sa se asigure un echilibru intre normele de munca aplicate in intreprinderi diferite.