Doamne, fiindca viata Ta intreaga a fost o icoana de rabdare, implinind pana la ,,savarsitu-s-au toate cate a poruncit Tatal, de drept

este ca si eu, pacatos nenorocit ce sunt sa sufar cu rabdare necazurile dupa voia si pilda Ta, si pentru mantuirea mea, sa port greutatea acestei vieti stricacioase, cata vreme vei voi. Caci desi viata aceasta este plina de greutati, prin darul Tau, insa, ajunge a fi izvor de fapte bune si prin urmare de rasplatire multa. Apoi pilda Sfintilor, dar mai ales calea pe care ai mers Tu, Doamne, usureaza, pe langa toata slabiciunea noastra, greutatile ei. Catre acestea, de cand ai fost pe pamant curg multe izvoare de mangaiere ce erau zagazuite in legea veche, cand portile cerului erau incuiate, cand calea spre cer era mai intunecata, cand numarul celor ce cautau Imparatia Cereasca era atat de mic. Chiar cei drepti, ce au adormit in nadejdea mantuirii, nu putura intra in Imparatia Cerurilor decat numai dupa savarsirea patimilor, dupa marturia mortii si a invierii Tale. O, cum sa-ti multumesc ca Te-ai indurat a arata cu atata blandete, mie si tuturor celor ce se incred in Tine, calea cea dreapta si buna ce duce la Imparatia Ta cea vesnica! Viata Ta este calea noastra, caci urmand rabdarii Tale ajungem la liman, si venim la Tine, mangaierea si cununa noastra! Daca Tu n-ai fi deschis cu cuvantul si cu fapta, Calea, cine s-ar fi straduit sa urmeze Tie? Cati ar ramane in urma, foarte departe de limanul mantuirii, daca n-ar avea ochii atintiti la stralucita Ta pilda. Daca acum, dupa atatea minuni si invataturi ale Tale, inca suntem rai si lenesi, ce ar fi daca atata lumina n-ar arata calea pe care vom urma Tie? Viata omului pe pamant e plina de durere, de mizerie, de suferinte. Cine nu stie aceasta? Noi suntem in adevar pedepsiti si fiindca dreptatea ce ne pedepseste e Atotputernica, niciun mijloc nu este de a scapa de pedeapsa. Deci, in aceasta stare, intelepciunea omneasca n-a vazut decat alegera intre doua lucruri: sau a lupta contra naturii si a tagadui pedeapsa, sau de a cauta o multumire in placere. Intelepciunea omeneasca a cerut fericirea prin mandrie si placeri, dar inselata in sperantele sale, ea si-a acoperit capul, zicand - nu este vindecare. Lumea era acolo, cand deodata o voce se ridica: Ferciti cei ce plang. Popoarele asculta si se minuneaza, ceva nou se misca intre ele, popoarele inteleg, gusta bucuria lacrimilor, si din inaltimea crucii unde omul de durere este spanzurat, un fluviu nesecat de mangaieri necunoscute curge asupra neamului omenesc. Viata a pierdut intristarea sa, de cand Domnul, scaldat in sudoare de sange, si in durerile agoniei, a strigat: Intristat este sufletul Meu pana la moarte. Viata nu mai are indestule suferinte pentru cainta care le cauta, pentru dragostea care le doreste si le iubeste. Ce este deci aceasta minune? O, Fiule al lui Dumnezeu celui viu, aceasta este pentru ca lumina Ta a luminat lumea, si harul Tau a atins-o, aceasta este pentru ca omul, iesit din calea sa, a regasit-o in tine, carele esti Calea, Adevarul si Viata, aceasta pentru ca omul a

priceput ca dupa pacat, singurul bine ce ramane este moartea si uitandu-se la cruce a zis: Sau a suferi sau a muri! Jertfa sfanta, care ridica pacatul lumii!