P. 1
Lab_BTV

Lab_BTV

|Views: 7|Likes:
Published by tyutyu

More info:

Published by: tyutyu on Jan 03, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/03/2013

pdf

text

original

Gacsádi Alexandru Gavriluţ Ioan

BAZELE TELEVIZIUNII
Îndrumător de laborator
Editura Universităţii din Oradea
2008
2
REFERENT ŞTIINŢIFIC: Prof.dr. Bondor Károly

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
GACSÁDI, ALEXANDRU
Bazele televiziunii : îndrumător de laborator / Gacsádi
Alexandru, Gavriluţ Ioan. - Oradea : Editura Universităţii din Oradea, 2008
Bibliogr.
ISBN 978-973-759-657-4
I. Gavriluţ, Ioan
621.397
.
3
Prefaţă
Prezentul îndrumător de laborator serveşte la pregătirea şi efectuarea lucrărilor de
laborator la disciplina „Bazele Televiziunii” în vederea aprofundării şi completării
cunoştinţelor de la curs, fiind destinat studenţilor din anul III de la specializările: “Electronică
Aplicată”, “Reţele şi Software în Telecomunicaţii” şi “Inginerie Medicală”, de la Facultatea
de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei, din cadrul Universităţii din Oradea.
Lucrările practice cuprinse în îndrumător se efectuează cu ajutorul simulatorului de
defecte pentru receptorului TV “ITT Nokia 7140 Ideal-Color”, aflat în dotarea laboratorului
de specialitate.
Reuşita depanării unui receptor TV este determinată, pe lângă existenţa unor condiţii
tehnice corespunzătoare, de cunoaşterea temeinică a principiilor teoretice de transmisie şi
recepţie al semnalului TV şi de cunoaşterea aprofundată a schemei electronice a receptorului.
De aceea, fiecare lucrare conţine noţiuni teoretice care fac o introducere în domeniu, necesare
activităţii individuale de pregătire pentru lucrările de laborator.
În cadrul orelor de laborator se face un studiu activ al schemei electronice în detaliu, a
receptorului TV “ITT Nokia 7140 Ideal-Color”, acesta fiind un exerciţiu util pentru
aprofundarea oricărei scheme electronice de receptor TV. Urmează apoi efectuarea de
măsurători în cazul funcţionării corecte a receptorului. Simularea unor defecte face posibilă
verificarea practică a cunoştinţelor dobândite, înţelegerea fenomenelor şi în cazul funcţionării
defectuoase a receptorului.
Mulţumim tuturor care au contribuit la apariţia acestui îndrumător de laborator, cât şi
celor care în viitor prin observaţiile şi sugestiile lor vor contribui la îmbunătăţirea lui.
Oradea,
01.10.2008
Autorii
4
5
Cuprins
Lucrarea 1 - Receptorul TV color ............................................... 7
Lucrarea 2 - Semnalul video complex alb – negru ................... 13
Lucrarea 3 - Selectorul de canale ............................................... 20
Lucrarea 4 - Amplificatorul de frecvenţă intermediară .......... 27
Lucrarea 5 - Calea de sunet ........................................................ 33
Lucrarea 6 - Decodorul PAL ....................................................... 38
Lucrarea 7 - Decodorul SECAM ................................................ 46
Lucrarea 8 - Tubul cinescop ........................................................ 54
Lucrarea 9 - Blocul de baleiaj pe verticală ................................ 63
Lucrarea 10 - Blocul de baleiaj pe orizontală ........................... 68
Lucrarea 11 - Sincroprocesorul .................................................. 75
Lucrarea 12 - Sistemul de control al receptoarelor TV ........... 80
Anexe ............................................................................ 87
Bibliografie ............................................................................ 106
6
7
Lucrarea 1
Receptorul TV color
Lucrarea are ca scop prezentarea schemei bloc a receptorului TV color şi
familiarizarea cu schema electrică reală a receptorului TV “ITT Nokia 7140 PS Ideal-Color”,
prevăzut cu simulator de defecte.
1. Noţiuni teoretice
Receptorul de televiziune asigură prelucrarea semnalului de televiziune, în scopul
transformării acestuia în imagine şi sunet. Ca urmare a progreselor din domeniul tehnologiei
electronice, receptoarele TV sunt într-un proces continuu de perfecţionare. Alături de funcţiile
de bază, acestea prezintă multe alte facilităţi prin care creşte, în primul rând, calitatea redării
imaginii şi a sunetului.
Schema bloc teoretică a receptorului TV color, prezentată în figura 1.1, are mai mult
un caracter didactic, funcţiunile sunt separate strict pe blocuri funcţionale. În receptoarele TV
color actuale, se folosesc circuite integrate tot mai complexe, acestea asigurând funcţiunile
mai multor blocuri din schema bloc teoretică. În general, din punct al schemei electronice,
televizoarele sunt realizate după aceeaşi schemă bloc, dar modul de fabricaţie, de utilizare şi
depanare diferă în funcţie de producător.
Semnalul de televiziune, compus din semnalul de imagine şi semnalul de sunet asociat,
este asigurat la intrarea receptorului de la antena de recepţie sau prin cablu. Calitatea recepţiei
depinde, în mare măsură, de nivelul semnalului de înaltă frecvenţă de la intrarea receptorului,
dar şi de sensibilitatea limitată la zgomot a acestuia.
Selectorul de canale amplifică semnalul de radiofrecvenţă, ce corespunde canalului TV
pe care receptorul este acordat şi îl transpune în semnal de frecvenţă intermediară. Pentru a
avea o stabilitate bună a recepţiei, se are în vedere acţionarea asupra selectorului prin control
automat al frecvenţei (CAF), iar pentru a putea recepţiona în condiţii bune atât semnale de
nivel mic cât şi semnale de nivel mare, există un reglaj automat al amplificării (RAA).
8
Amplificatorul de frecvenţă intermediară imagine-sunet este destinat amplificării
selective şi automat reglabile a semnalului de frecvenţă intermediară imagine, precum şi a
semnalului de frecvenţă intermediară sunet, în scopul aplicării lor la intrarea detectorului de
videofrecvenţă. Caracteristica amplitudine-frecvenţă a acestui bloc este riguros reglată în
scopul asigurării curbei de selectivitate globală a receptorului. În majoritatea receptoarelor TV
se utilizează varianta amplificatorului de frecvenţă intermediară imagine-sunet (aşa-zisa “cale
comună”), dar există şi variante de receptoare TV color care utilizează amplificarea pe
frecvenţa intermediară cu două căi separate, una pentru imagine, respectiv o altă cale pentru
sunet.
Detectorul de videofrecvenţă reconstituie semnalul video complex color (SVCC) de la
emisie. Acest semnal, este transmis amplificatorului de luminanţă, decodorului de culoare,
sincroprocesorului. În acelaşi timp, se aplică şi amplificatorului de frecvenţă intermediară
sunet în care se extrage semnalul de sunet.
Calea de sunet se compune din amplificatorul de frecvenţă intermediară sunet,
demodulatorul în frecvenţă şi amplificatorul de audiofrecvenţă.
Semnalul video complex color se compune dintr-un semnal de luminanţă (E
Y
) şi un
semnal de crominanţă, care rezultă în urma codării de la emisie a semnalelor corespunzătoare
culorilor primare: roşu (E
R
), verde (E
G
) şi albastru (E
B
).
Amplificatorul de luminanţă amplifică semnalul video complex color, suprimă
semnalul purtător de sunet, separă şi prelucrează semnalul de luminanţă, în scopul comandării
matricei RGB. Asupra amplificatorului de luminanţă se acţionează cu reglajul de contrast,
reglajul de strălucire şi cu reglajul de limitare automată a curentului de fascicul.
Decodorul de culoare extrage din semnalul video complex color semnalul de
crominanţă, îl prelucrează conform sistemului color folosit, PAL sau SECAM, obţinându-se
cele două semnale diferenţă de culoare care au modulat subpurtătoarea de crominanţă la
emisie. Asupra decodorului se acţionează cu reglajul de saturaţie. Semnalele primare de
culoare se obţin cu ajutorul matricei RGB, folosind pentru aceasta semnalele diferenţă de
culoare: E
R-Y
şi E
B-Y,
extrase de la decodorul de culoare şi semnalul de luminanţă. Cele trei
semnale primare de culoare: E
R,
E
G
şi E
B
, sunt amplificate la nivelul necesar, de către
amplificatoarele finale RGB, pentru a putea comanda tubul cinescop color.
Amplificatoarele finale RGB asigură, de asemenea, ajustarea punctelor de negru şi de
alb a tubului cinescop, precum şi stingerea fasciculului de electroni pe durata curselor inverse
pe orizontală şi verticală.
Tensiuni de alimentare
BDH
Contrast
Selector
de canale
Microprocesor
de comenzi
Receptor de
telecomandă
Amplificator de
frecvenţă
intermediară
Detector de
video-
frecvenţă
Amplificator
de frecvenţă
intermediară
sunet
Amplificator
de luminanţă
Demodulator
MF
Sincroprocesor
Matrice
RGB
FI
Comenzi
tastatură
Amplificator
de
audiofrecvenţă
Amplificator
RGB
Generator de
baleiaj pe
verticală
Generator de
baleiaj pe
orizontală
Condiţionări
Comenzi
Semnale IR
Semnal TV de
radiofrecvenţă
Tensiuni de
alimentare
Tensiune reţea
SVCC
E
Y
Volum
Difuzor
E
R-Y E
B-Y
Saturaţie
BDV BDH
BDV
Tub cinescop
E
R
FIT
S
V
S
H
Sursă de
alimentare
Decodor
de culoare
E
G
E
B
Strălucire
Figura 1.1.
9
10
Sincroprocesorul extrage impulsurile de sincronizare pe orizontală S
H
şi verticală S
V
,
din semnalul video complex color, în scopul asigurării unei sincronizări corecte a
generatoarelor de baleiaj.
Generatorul de baleiaj pe verticală furnizează curentul necesar pentru generarea
câmpului magnetic, cu ajutorul căruia se asigură deflexia pe verticală a fasciculului de
electroni. De asemenea, acest etaj furnizează şi semnalul pentru circuitul de corecţie est-vest
(E-V), care realizează o reglare automată a dimensiunii pe orizontală, pentru menţinerea
constantă a acesteia pe toată înălţimea rastrului.
Generatorul de baleiaj pe orizontală generează un curent liniar, necesar pentru
formarea câmpului magnetic, cu care se realizează deflexia pe orizontală a fasciculului de
electroni. Acest etaj furnizează şi tensiunile de polarizare ale tubului cinescop (U
G2
, U
G3
, şi
tensiunea foarte înaltă FIT), precum şi alte tensiuni de alimentare pentru anumite circuite
electronice din receptor. Obţinerea câmpului de deflexie pe verticală, respectiv pe orizontală,
se realizează cu ajutorul bobinelor de deflexie pe verticală (BDV), respectiv bobinelor de
deflexie pe orizontală (BDH).
Sursa de alimentare preia de la reţeaua de curent alternativ, energia electrică necesară
obţinerii tensiunilor de alimentare, cu care se asigură funcţionarea corectă şi stabilă a
circuitelor din receptor. Aceasta asigură tensiuni de alimentare constante chiar dacă tensiunea
de la reţea variază în limite bine precizate, realizând în acelaşi timp şi separarea galvanică a
circuitelor electrice din televizor faţă de reţea. În marea majoritate a receptoarelor TV color,
sunt utilizate surse de alimentare în comutaţie care au ca şi principal avantaj, faţă de
stabilizatoarele cu element de reglare serie, un randament ridicat.
Microprocesorul de comenzi realizează funcţia de comandă şi control a televizorului.
Această funcţie constă în preluarea comenzilor date de utilizator de la tastatură sau de la
telecomandă, prelucrarea numerică a acestor informaţii, respectiv aplicarea comenzilor şi
condiţionărilor, prin intermediul unor interfeţe, circuitelor corespunzătoare din receptor. În
afara comenzilor date de utilizator, microprocesorul de comenzi condiţionează prelucrarea
unor semnale interne în vederea funcţionării corecte a receptorului TV (memorarea unor
programe, sinteza tensiunii de comandă pentru diodele varicap din selector, semnale de
comandă teletext, conectarea la magistrală I
2
C, etc.).
Receptorul TV ITT Nokia 7140 face parte, din punct de vedere constructiv, din
categoria receptoarelor cu circuite integrate complexe care asigură funcţiile mai multor
blocuri din schema bloc teoretică prezentată în figura 1.1.
11
Circuitele integrate utilizate în receptor, precum şi funcţiile pe care le realizează sunt
următoarele:
TDA 5330 - mixer FIF - UIF sintetizator de frecvenţă;
TSA 5510 - sintetizator de frecvenţă, controlat prin magistrala I
2
C;
TDA 4439 - frecvenţă intermediară multistandard;
TDA 4480 - circuit pentru procesare FI audio;
SAA 1289 - microprocesorul de comenzi;
MDA 2062 - memorie EEPROM;
TBA 2800 - receptor în infraroşu (IR);
TDA 3590 - circuit pentru procesarea semnalului SECAM-PAL;
TDA 3561 - decodor PAL;
TEA 2164 - circuit de comandă a stabilizatorului de tensiune în comutaţie;
TEA 2014 - comutator audio - video;
HEF 4066 - comutator electronic;
HEF 4053 - comutator electronic;
TDA 8372 - circuit multifuncţional pentru semnale TV mici, sincroprocesor;
SAA 1250 - emiţător în infraroşu (IR);
L 78M05 - stabilizator de tensiune continuă;
MC 7805 - stabilizator de tensiune continuă;
TDA 1013 - amplificator AF de putere;
TDA 3654 - amplificator final pentru blocul de baleiaj pe verticală.
2. Desfăşurarea lucrării
2.1. Se va studia schema electrică reală prezentată la Anexele 1.1÷1.9, analizând
corespondenţa circuitelor integrate cu blocurile funcţionale din schema bloc teoretică
prezentată în figura 1.1.
2.2. Se vor identifica cuplele de conectare dintre modulele receptorului TV: TZ,
SCART, CD/VT-1, CD/VT-2, LS, BC, DT şi AZ.
2.3. Se vor identifica şi măsura tensiunile continue de alimentare: UI÷UX, potenţialul
de referinţă pentru stabilizatorul de tensiune continuă în comutaţie, respectiv potenţialul de
referinţă pentru celelalte circuite din receptor.
12
2.4. Se va studia schema logică recomandată pentru depanarea receptorului TV ITT
Nokia 7140, în cazul simptomului “lipsă rastru”, prezentat la Anexa 2.
3. Conţinutul referatului
3.1. Schema bloc teoretică a receptorului TV color.
3.2. Pe fiecare bloc din schemă se va nota tipul circuitului sau circuitelor integrate cu
care este realizat blocul respectiv (dacă nu există circuit integrat într-un anumit bloc, atunci se
va scrie tranzistorul sau tranzistoarele care îndeplinesc funcţiile de bază).
3.3. Pe fiecare bloc din schemă se va nota tensiunea de alimentare corespondentă.
3.4. O listă cu cuplele de conectare identificate la punctul 2.2, iar în dreptul fiecărei
cuple se va scrie ce module interconectează.
13
Lucrarea 2
Semnalul video complex alb - negru
Obiectivul lucrării îl constituie identificarea elementelor componente şi măsurarea
principalilor parametri ai semnalului video complex alb - negru.
1. Noţiuni teoretice
În sistemele de televiziune, obiectul transmisiei este imaginea optică plană reprezentată
sub forma unei funcţii de trei argumente. Această funcţie poate fi luminanţa unui punct a
imaginii optice din plan, variabile în timp, L(x,y,t), având coordonatele x şi y.
Analiza unei imagini color este realizată prin descompunerea optică a imaginii plane în
trei imagini monocromatice corespunzătoare culorilor standardizate din televiziune, alese în
aşa fel încât acestea să egaleze subiectiv senzaţia de culoare produsă de imaginea originală.
Astfel, o imagine color, reprezentată prin funcţia L, poate fi descrisă, de fapt, prin trei
componente ale imaginii primare, corespunzătoare culorilor fundamentale: roşu (R), verde
(G) şi albastru (B), adică:
L(x,y,t)=[L
R
(x,y,t), L
G
(x,y,t), L
B
(x,y,t)]. (2.1)
Deoarece canalele de transmisie utilizate, sunt canale unidimensionale, în sensul că pe
canal se transmit semnale de o singură variabilă (variabila timp), rezultă necesitatea de a
transforma funcţia de luminanţă L(x,y,t) într-un semnal electric unidimensional dependent de
variabila timp, e
V
(t), numit semnal de imagine sau semnal video. Această transformare se
realizează prin procesul de discretizare temporală şi spaţială a funcţiei L(x,y,t), considerată în
cele ce urmează, o imagine monocromatică (cu niveluri de gri sau alb-negru), ori una din cele
trei componente ale imaginii color.
În urma discretizării temporale a imaginii, se transformă funcţia L(x,y,t) într-o
succesiune de imagini statice dependente de timp, numite cadre de imagine, care pot fi
transmise secvenţial şi care redau diferite faze ale mişcării din imagine. Imaginea reală într-un
14
interval de timp este constituită din totalitatea cadrelor de imagine din acest interval,
sintetizată în timp de sistemul vizual uman.
Discretizarea spaţială este posibilă datorită puterii de rezoluţie limitată a sistemului
vizual uman şi se realizează cu o reţea de puncte (suprafeţe elementare discrete) ce definesc
elementele de imagine. Transformarea funcţiei L(x,y,t) în semnal e
V
(t) rezultă prin
transmiterea secvenţială a informaţiei de luminanţă a fiecărui element de imagine. Practic,
procesul discretizării spaţiale are loc în două etape succesive corespunzătoare celor două
direcţii. În urma discretizării verticale (după axa y) rezultă linii, respectiv după discretizarea
orizontală (după axa x) rezultă elemente discrete de imagine (pixel). Televiziunea analogică
utilizează doar prima discretizare spaţială a imaginii după axa y, iar în televiziunea digitală se
utilizează şi discretizarea după axa x.
Prin explorare se înţelege, procesul de descompunere a imaginii în linii şi cadre, având
ca rezultat formarea semnalului electric analogic e
V
(t) proporţional cu distribuţia de
luminanţă.
În procesul de captare a imaginii, actualmente în televiziune, se utilizează aproape
exclusiv camere video cu dispozitive videocaptoare integrate, iar la procesul de redare sunt
utilizate din ce în ce mai puţin receptoarele TV cu tuburi cinescop. Indiferent de tipul
dispozitivului de captare, respectiv de redare, semnalul analogic video complex standard, are
aceleaşi caracteristici. Însă, pentru a uşura înţelegerea structurii semnalului analogic video
complex standard, în continuare se va considera că analiza imaginii la captare, respectiv
sinteza imaginii la redare, se realizează prin baleierea cu un fascicul de electroni a suprafeţei
fotosensibile a tubului analizor de imagine respectiv a ecranului luminescent al tubului
cinescop.
În televiziune se utilizează explorarea liniară cu viteză constantă de la stânga la dreapta.
După fiecare linie de explorare, fasciculul de electroni revine printr-o mişcare rapidă la
marginea din stânga cadrului, dar ceva mai jos, pentru a explora următoarea linie. În cazul
explorării întreţesute, fiecare cadru complet de imagine este împărţit în două câmpuri sau
semicadre, adică câmpul liniilor de ordin impar şi câmpul liniilor de ordin par, astfel încât
liniile celor două câmpuri sunt intercalate între ele. După ce s-au explorat toate liniile dintr-un
semicadru, în mod similar, fasciculul de explorare execută o cursă de întoarcere şi pe
verticală, urmând explorarea următorului semicadru. Astfel, prin explorarea simultană pe
orizontală şi pe verticală, se obţine un rastru complet cu structură liniară care este constituit
din cursele active (vizibile) ale liniilor de explorare. Fasciculul de electroni este blocat (stins)
15
pe durata întoarcerii fasciculului, de aceea cursele de întoarcere nu apar pe suprafaţa
explorată.
În televiziunea analogică, semnalul video complex (SVC) este format din semnalul de
imagine, semnalul complet de stingere, St şi semnalul complex de sincronizare S. Prin semnal
de imagine se înţelege semnalul electric care se obţine în urma procesului de explorare a unei
imagini electronice. În televiziunea alb-negru (A/N) acest semnal conţine informaţia despre
luminanţa elementelor de imagine, iar în televiziunea color conţine atât informaţia despre
luminanţă cât şi cea de crominanţă (culoare). Prin semnal video se înţelege semnalul electric
ce conţine semnalul de imagine şi semnalul de stingere corespunzător.
O imagine simplă alb-negru (cu niveluri de gri), în care toate liniile active sunt
identice, este reprezentată în figura 2.1a, iar forma semnalului video complex corespunzător
standardului European (CCIR, OIRT) pentru o linie x-x’ din această imagine, este prezentată
în figura 2.1b.
Linia x-x’
x’
(a)
(b)
x
12 µs
0.7V
VV
1V
VV
1.5 µs
Nivelul impulsurilor de
sincronizare
Nivel de stingere
Nivel de referinţă
pentru negru
Domeniu de transmitere a
informaţiei de imagine
Nivel de referinţă
pentru alb
35%
Cursa activă
100%
0%
30%
4,7 µs
T
H
=64 µs
Impuls de
stingere St
H
t
aH
=52 µs
Impuls de
sincronizare S
H
y
Front activ
Figura 2.1.
Fasciculul de explorare este blocat pe timpul curselor de întoarcere pe orizontală şi
verticală prin aplicarea unor impulsuri de stingere St
H
şi St
V
. De exemplu, semnalul de
imagine lipseşte pe durata cursei x’-y.
16
Pentru reconstituirea corectă a imaginii este necesar să se marcheze momentul în care
începe fiecare semicadru, precum şi momentul în care începe fiecare linie. În acest scop, la
începutul fiecărei linii se transmite un impuls de sincronizare S
H
, iar începutul semicadrului
este marcat cu un impuls de sincronizare pe verticală S
V
.
În structura semnalului video complex se observă existenţa următoarelor nivele
caracteristice: nivelul de referinţă pentru alb, nivelul de referinţă pentru negru, nivelul de
stingere (nivel de referinţă zero) şi nivelul impulsurilor de sincronizare. Intervalul dintre
nivelul de stingere şi nivelul de referinţă pentru negru se numeşte interval de protecţie sau
spaţiu de gardă. Nivelul de referinţă pentru alb şi nivelul de referinţă pentru negru corespund
variaţiilor maxime, respectiv minime ale semnalului de imagine de polaritate pozitivă.
Durata unei linii este T
H
=64 μs, corespunzând unei frecvenţe a liniilor f
H
=15625Hz.
Semnalul de stingere complet este format din impulsuri de stingere pe orizontală, după fiecare
linie, având durata t
StH
=12 µs şi impulsuri de stingere pe verticală, după fiecare câmp având
durata egală cu durata a 25 de linii de explorare adică t
StV
=25T
H
=1.6 ms.
Semnalul complex de sincronizare este format din impulsuri de sincronizare pe
orizontală S
H
, impulsuri de sincronizare pe verticală S
V
şi din impulsuri de egalizare
(preegalizare, crestături şi postegalizare). Aceste impulsuri se adaugă semnalului video în
timpul acţiunii impulsurilor de stingere, în sensul negrului, pentru a nu fi vizibile în imaginea
redată şi pentru a putea fi extrase din semnalul video complex printr-o separare după
amplitudine. Impulsurile de sincronizare pe verticală au o durată (t
SV
=2.5T
H
=160 µs) mult
mai mare decât impulsurile de sincronizare pe orizontală (t
SH
~4.7 µs).
Porţiunea activă a unei linii are durata de t
aH
=52 µs. Impulsul de sincronizare pe
orizontală respectiv impulsul de sincronizare pe verticală este amplasat asimetric în cadrul
impulsului de stingere pe orizontală, respectiv pe verticală.
În figura 2.2a este reprezentat semnalul video complex pentru sfârşitul de câmp al
liniilor pare şi începutul de câmp al liniilor impare, iar în figura 2.2b este redat acelaşi semnal
pentru sfârşitul de câmp impar şi începutul de câmp par. Numerotarea liniilor s-a făcut având
în vedere succesiunea lor reală în timp şi nu cea vizibilă pe dispozitivul de redare.
Conform recomandării CCIR, liniile şi câmpurile sunt numerotate astfel: prima linie
este linia cu care se începe întoarcerea pe verticală în vederea explorării câmpului 1; câmpul 1
se consideră cel care începe cu frontul anterior al impulsului de sincronizare câmpuri şi
cuprinde liniile 1 până la prima jumătate a lui 313, iar câmpul 2 cuprinde liniile începând cu a
17
doua jumătate a liniei 313 până la linia 625. În câmpul 2, impulsul de sincronizare pe verticală
este deplasat cu o jumătate de linie faţă de impulsul de sincronizare linii.
Din totalul de Z=625 linii de explorare pe un cadru complet, sunt stinse Z
St
=50 linii
adică, 25 linii în fiecare câmp, deci transmiterea propriu-zisă a informaţiei de imagine se
realizează cu Z
a
=575 linii active. Din totalul de 25 linii corespunzătoare intervalului de
stingere pe verticală a unui câmp, cursa inversă pe verticală durează cca. 10 linii. Astfel,
rastrul vizibil pentru câmpul 1 începe cu a doua jumătate din linia 23 şi se termină cu linia
întreagă 310, iar pentru câmpul 2 rastrul vizibil începe cu linia întreagă 336 şi se termină cu
prima jumătate a liniei 623; liniile 1÷22.5 şi 311÷312.5 din câmpul 1, respectiv 312.5÷335 şi
622.5÷625 din câmpul 2 sunt stinse.
În intervalul 2.5T
H
, înaintea impulsurilor de sincronizare pe verticală, se transmit
impulsuri de preegalizare având frecvenţa de repetiţie egală cu dublul frecvenţei liniilor.
Impulsul de sincronizare pe verticală este crestat cu impulsuri având durata egală cu durata
impulsurilor de sincronizare pe orizontală şi frecvenţa egală cu dublul frecvenţei liniilor.
Impulsurile de postegalizare, care urmează după impulsul de sincronizare pe verticală,
sunt identice cu cele de preegalizare, atât în privinţa frecvenţei cât şi a duratei şi numărului
lor. Rolul impulsurilor de preegalizare şi postegalizare este legat de modul în care se separă
impulsurile de sincronizare pe verticală de impulsurile de sincronizare pe orizontală, precum
şi de necesitatea asigurării unei întreţeseri corecte a liniilor din cele două semicadre, fără a se
întrerupe nici un moment sincronizarea liniilor (în figura 2.2 impulsurile active sunt marcate
cu săgeţi). Impulsurile de preegalizare şi postegalizare, precum şi impulsurile de crestare au o
frecvenţă dublă, pentru a putea asigura sincronizarea liniilor pentru oricare dintre cele două
semicadre. Desigur, numai jumătate din impulsurile de egalizare sau crestare au efect de
sincronizare pentru un anumit semicadru, celelalte devenind active în semicadrul următor.
Durata unui semicadru este T
V
=20ms, iar durata unui cadru complet de imagine este
T
C
=40ms, rezultând o frecvenţă de repetiţie a semicadrelor f
V
=50Hz şi f
C
=25Hz pentru cadre.
Se poate remarca că, structura semnalului video complex pentru un câmp este identică
ca formă cu structura SVC pentru o linie. Evident, cele două semnale diferă între ele prin
mărimea intervalelor specifice: durata cursei directe t
d
, durata cursei inverse t
i
, durata unei
linii active t
a
, durata impulsului de stingere t
St
şi durata impulsului de sincronizare t
S
.
În figura 2.2 se arată forma impulsurilor de preegalizare şi postegalizare, precum şi
forma impulsurilor crestate în cele două situaţii reprezentative: sfârşitul câmpului liniilor pare
şi începutul câmpului liniilor impare şi invers.
Impulsuri de
sincronizare
pe orizontală
318
Impulsuri de
postegalizare
Impulsuri de
preegalizare
Câmpul 1
Câmpul
liniilor impare
Câmpul
liniilor pare
Câmpul 2 T
H
24 23 22 6
(a)
5 4 3 2 1 624 625
2.5TH
t
SV
=2.5T
H
tSV=2.5TH 2.5TH
623 622
T
StV
=25*T
H
Impulsuri de
post egalizare
Impulsuri de
preegalizare
Câmpul 2
Câmpul
liniilor pare
Câmpul
liniilor impare
Câmpul 1 T
H
337 336 335 317
(b)
316 315 314 313 312 311
2.5T
H
2.5T
H
310 309
Impulsuri de
sincronizare pe
orizontală
TStV=25*TH
T
H
T
H Impulsuri de
sincronizare pe
verticală crestat
Impulsuri de
sincronizare pe
verticală crestat
crestat Figura 2.12.
Figura 2.2.
1
8
19
2. Desfăşurarea lucrării
2.1. Se va acorda receptorul TV pe un post la care calitatea imaginii şi sunetului sunt
acceptabile. Se vizualizează cu osciloscopul semnalele din punctele: TZ24, pinii 3 şi 6 ai
circuitului integrat IC3601 (TEA2014), pinul 8 ai circuitului integrat IC601 (TDA8372),
(oscilograma 601, din Anexa 1.8).
2.2. Se va conecta generatorul de bare color la intrarea de antenă şi se vor măsura din
nou semnalele din punctele menţionate la punctul 2.1.
2.3. Se vor măsura parametrii semnalului video complex (amplitudine, durată,
frecvenţă, etc.) pentru linii şi la trecerea de la un semicadru la altul.
2.4. Se vor seta, de la simulator, defecte care afectează funcţionarea etajului de
frecvenţă intermediară imagine - sunet şi etajele de comutare a semnalului video complex (F3,
F5, F6) şi se va depista, în fiecare caz, cauza defecţiunii, respectiv componenta defectă..
3. Conţinutul referatului
3.1. Forma semnalului video complex de la punctul de măsură TZ24, în cazul recepţiei
unui post TV şi în cazul semnalului dat de către generatorul de bare color.
3.2. Parametrii semnalului video complex.
3.3. Simptomul şi cauza în cazul fiecărui defect de la punctul 2.4.
20
Lucrarea 3
Selectorul de canale
Lucrarea urmăreşte prezentarea modului de transmisie a imaginii şi a sunetului asociat
în televiziunea radiodifuzată şi descrierea funcţionării selectorului de canale din receptoarele
TV.
1. Noţiuni teoretice
Pentru transmiterea semnalului video complex color, în televiziunea radiodifuzată,
acesta modulează în amplitudine (MA) o purtătoare de foarte înaltă frecvenţă (FIF) sau de
ultra înaltă frecvenţă (UIF), care sunt generate de emiţătorul semnalului de imagine. Semnalul
rezultat se numeşte semnal de televiziune de radiofrecvenţă U
RF
. Structura semnalului de
televiziune de radiofrecvenţă este prezentată în figura 3.1. Determinând o lăţime de bandă mai
mică pentru spectrul semnalului modulat, utilizarea MA este mai avantajoasă faţă de
modulaţia în frecvenţă, dar aceasta din urmă asigură o calitate mai ridicată a transmisiei,
(raport semnal zgomot mai bun). Modularea în frecvenţă a semnalului de televiziune se poate
folosi la transmiterea între staţii intermediare sau la transmisia prin satelit.
U
RF
75%
70%
10%
0
nivel zero de modulaţie
nivel referinţă pentru alb
nivel referinţă pentru negru
nivel de stingere
nivel de sincronizare
t
Figura 3.1.
21
După modularea în amplitudine a semnalului purtător de imagine de frecvenţa f
PI
, cu
semnalul video complex color, banda de frecvenţă a semnalului modulat rezultat (B
RF
) are o
lăţime egală cu dublul frecvenţei video maximă (f
vmax
), din spectrul semnalului modulator. De
exemplu, pentru f
vmax
=6 MHz rezultă B
RF
=12 MHz.
În principiu, modulaţia în amplitudine a purtătoarei de imagine poate fi negativă sau
pozitivă după cum la variaţia semnalului video de la nivelul de negru la nivelul de alb va
corespunde o reducere, respectiv o creştere a amplitudinii semnalului modulat. În majoritatea
ţărilor, standardele de televiziune prevăd MA negativă a purtătoarei de imagine, ceea ce
înseamnă că, la o luminanţă maximă a imaginii corespunde amplitudinea minimă a
purtătoarei, în timp ce pentru nivelul de sincronizare va corespunde amplitudinea maximă a
purtătoarei de radiofrecvenţă. Folosind modulaţia negativă, utilizarea emiţătorului este optimă
deoarece puterea maximă este necesară doar un timp scurt, pe durata vârfurilor impulsurilor
de sincronizare. Pe de altă parte, amplitudinea maximă, care apare în mod periodic în timpul
impulsurilor de sincronizare poate servi şi ca nivel de referinţă pentru reglajul automat al
amplificării în receptor (RAA).
Pentru îngustarea benzii de trecere a canalului de comunicaţie, în televiziunea
radiodifuzată nu se foloseşte o transmisiune clasică de modulaţie în amplitudine cu bandă
laterală dublă (MA-BLD), ci o modulaţie în amplitudine cu rest de bandă laterală (MA-
RBLI), ceea ce înseamnă că banda laterală inferioară este parţial suprimată. În figura 3.2 se
prezintă modulaţia în amplitudine a purtătoarei de imagine.
B
RF
=2f
Vmax
f
f
PI
BLI BLS
BLS
A
f
f
PI
A
f
f
PI
MABLD
MABLU
MARBL
RBLI
BLS
A
Figura 3.2.
Suprimarea completă a unei benzi laterale (rămânând o unică bandă, de exemplu cea
superioară BLS) nu este posibilă, datorită faptului că semnalul modulator ajunge până la
22
frecvenţe foarte joase. Pentru aceasta ar fi necesare filtre cu pantă abruptă, dar care introduc
distorsiuni la limita benzii de trecere datorită timpului de întârziere de grup şi astfel ar face
dificilă utilizarea transmisiei modulării în amplitudine cu bandă laterală unică (MA-BLU).
Pentru transmiterea semnalului audio (sunet), aferent unei imagini TV, în televiziunea
radiodifuzată se foloseşte modulaţia în frecvenţă a unui semnal purtător de sunet f
PS
.
În figura 8.4 este prezentată structura unui canal TV pentru standardul OIRT, modul de
dispunere a frecvenţelor purtătoare de imagine f
PI
şi de sunet f
PS
împreună cu benzile laterale
corespunzătoare. Caracteristicile amplitudine-frecvenţă ale emiţătorului de imagine 1

şi de
sunet 1
’’
, precum şi caracteristica amplitudine-frecvenţă a amplificatorului de la intrarea
receptorului 2, indicate în figură, sunt caracteristici teoretice, ideale. Transmiterea sunetului
asociat imaginii, în televiziunea radiodifuzată, se realizează cu ajutorul unui emiţător de sunet.
De fapt, pentru ca semnalul audio să fie transmis împreună cu semnalul video, cele două
emiţătoare de imagine şi sunet lucrează pe aceiaşi antenă de emisie. În standardul OIRT
frecvenţa purtătoare de sunet este mai mare cu 6,5 MHz decât frecvenţa purtătoare imagine.
f
PS
0.5MHz
1.25MHz
0.75MHz
6MHz
0.25MHz
0dB
RBLI BLS
8MHz
7.5MHz
6.5MHz
1

1`
2
-20dB
f
PI
Figura 3.3.
În principiu, translatarea la frecvenţele de emisie poate avea loc şi după ce modulaţia
de imagine şi sunet are loc la o frecvenţă intermediară.
În cazul receptorului TV de tip superheterodină, selectorul de canale îndeplineşte
următoarele funcţii principale:
- selectează canalul TV dorit şi amplifică semnalul de radiofrecvenţă de la intrarea sa,
cu un factor de zgomot cât mai redus;
23
- schimbă frecvenţa semnalului de la intrarea receptorului într-un semnal de frecvenţă
fixă numit semnal de frecvenţă intermediară (FI);
- asigură protecţia recepţiei la perturbaţiile date de semnalele parazite de frecvenţă
egală cu frecvenţa oglindă sau din banda de FI;
- contribuie la asigurarea dinamicii de RAA a televizorului, în sensul reducerii
amplificării la semnale mari de intrare, respectiv creşterii amplificării la semnale mici de
intrare;
- contribuie la controlul automat al frecvenţei;
- asigură un nivel cât mai redus al intermodulaţiei şi modulaţiei încrucişate, fenomene
care apar la nivele mari ale semnalului de intrare.
Schema bloc tipică a selectorului de canale este prezentată în figura 3.4.
OL FIF FS
FIF-UIF
OL UIF
FFI EA
A UIF FTB UIF CI UIF
A FIF FTB FIF EA
FFI
CI FIF
FI
f
OL1
f
OL2
Semnal TV de
radiofrecvenţă
Figura 3.4.
Filtrul separator (FS FIF - UIF) este o combinaţie între un filtru trece jos (FTJ) şi un
filtru trece sus (FTS), pentru selectarea gamei FIF respectiv UIF. Circuitul de intrare (CI FIF
sau CI UIF) realizează următoarele funcţii:
- separarea semnalului util de celelalte semnale care pot afecta recepţia corectă;
- adaptarea selectorului la impedanţa cablului de legătură cu sursa de semnal TV;
- asigurarea unei impedanţe care reprezintă compromisul între impedanţa de zgomot
minim caracteristică amplificatorului de radiofrecvenţă şi impedanţa pentru transferul maxim
de putere.
24
Amplificatoarele foarte înaltă frecvenţă şi ultra înaltă frecvenţă (AFIF şi AUIF)
realizează următoarele funcţii:
- asigurarea unui nivel de zgomot cât mai mic;
- realizarea unor coeficienţi buni pentru atenuarea intermodulaţiei încrucişate;
- selectarea semnalului util prin intermediul filtrului de bandă acordat cu diode varicap;
- reglarea automată a amplificării pentru evitarea încărcării etajelor următoare;
- împiedică propagarea semnalului oscilatorului local către sursa de semnal TV de
radiofrecvenţă.
Modulaţia încrucişată reprezintă fenomenul de transfer al modulaţiei semnalului de la
un canal perturbator, cu un nivel suficient de mare, în canalul util, care devine perturbat.
Intermodulaţia reprezintă fenomenul de amestecare a frecvenţelor din cadrul canalului util,
care prin combinaţii liniare dau semnale parazite tot în spectrul util.
O sursă de semnal TV, care are o impedanţă la borne egală cu impedanţa nominală de
intrare a selectorului TV de 75 O, furnizează semnale cu nivele de aproximativ 2÷10 mV,
caracteristica de frecvenţă, în cadrul fiecărui canal TV, având o neuniformitate mai mică de
3dB.
Filtrele trece bandă (FTB FIF) şi (FTB UIF) sunt acordate pe frecvenţa canalului TV
selectat. Oscilatoarele locale (OL FIF şi OL UIF) au rolul de a asigura un semnal sinusoidal
având frecvenţa mai mare ca frecvenţa semnalului recepţionat tocmai cu o valoare egală cu
frecvenţa intermediară:
f
OL
- f
PI =
f
I
. (3.1)
Mixerul sau etajul de amestec (EA) are rolul de a realiza combinarea semnalului
selectat şi amplificat de la intrare, cu semnalul dat de oscilatorul local pentru a obţine
semnalul de frecvenţă intermediară. La ieşirea mixerului se obţin combinaţii liniare între cele
două frecvenţe de la intrarea sa, din care se selectează cu filtrul de la ieşire (FFI) semnalul de
frecvenţă intermediară (FI).
Schema electronică a selectorul de canale din receptorul TV ITT Nokia 7140 este
prezentată la Anexa 1. Constructiv, selectorul se găseşte inclus împreună cu etajele de
frecvenţă intermediară pe aceeaşi placă într-o cutie ecranată. Acordul circuitelor de intrare
atât pentru benzile FIF cât şi pentru banda UIF se realizează cu ajutorul diodelor varicap.
Amplificatorul de radiofrecvenţă FIF este realizat cu tranzistorul T101 (BF 988), iar
amplificatorul de radiofrecvenţă UIF este realizat cu ajutorul tranzistorului T1 (BF 998).
25
Filtrele trece bandă, de la ieşirea amplificatoarelor, sunt acordate tot cu diode varicap. În
cadrul benzii FIF comutarea circuitelor de la banda 1 la banda 2 se realizează cu ajutorul
diodelor de comutare, comandate în curent continuu, care sunt prezente atât în circuitele de
intrare cât şi în filtrul trece bandă din cadrul benzii FIF. Frecvenţa oscilatorului local este
impusă de frecvenţa canalului care doreşte a se selecta. Această frecvenţă stabilă se obţine, în
acest selector, cu ajutorul circuitului integrat IC171 (TSA5510), prezentat la Anexa 3.1, care
este un sintetizor de frecvenţă (circuit cu calare pe fază PLL) controlat pe o magistrală I
2
C.
Frecvenţa de referinţă 7.8125 KHz este obţinută prin divizarea cu 512 a frecvenţei
oscilatorului de tact de 4 MHz. Intrarea semnalului de radiofrecvenţă FIF sau UIF fiind
divizată cu 8, pasul minim de modificare a frecvenţei oscilatorului selectorului rezultă 62.5
KHz. Porturile P0 - P8 controlează atât circuitele de comutare de acord ale benzilor FIF şi
UIF cât şi circuitele de selectare ale normelor pentru etajele de frecvenţă intermediară prin
intermediul comutatoarelor electronice IC281 (HEF 4066) şi IC261 (HEF 4053). Circuitul
integrat IC 161(TDA 5330), prezentat la Anexa 3.2 este un mixer oscilator de bandă largă
destinat funcţionării în selectoarele receptoarelor TV cu 3 benzi. Semnalul de frecvenţă
intermediară se obţine la pinii 13 şi 14, ca o combinaţie liniară a frecvenţei oscilatorului local
a benzii: A, B sau C, respectiv a frecvenţei de intrare a benzii: A, B sau C.
2. Desfăşurarea lucrării
2.1. Se va studia schema electronică a selectorului de canale din receptorul TV “ITT
Nokia 7140 ” şi vor fi identificate blocurile FIF (VHF) şi UIF (UHF).
2.2. Se vor identifica tensiunile continue care condiţionează recepţia unui canal
oarecare din banda FIF (Band 1, Band 2) şi din banda UIF (UHF). Se va măsura, în fiecare
caz, tensiunile continue din colectoarele tranzistoarelor care comută benzile (T174, T175,
T176) şi tensiunea ce alimentează diodele varicap, din colectorul tranzistorului T170. De
asemenea, se va măsura tensiunea de varicap din punctul de măsură TZ7.
2.3. Se vor identifica diodele de comutare care sunt polarizate direct, în cazul
recepţionării unui post din banda FIF (Band 2). Se va studia rolul acestor diode.
2.4. Se vor seta, de la simulator, defecte care afectează funcţionarea selectorului de
canale (A2) şi se va depista cauza defecţiunii, respectiv componenta defectă.
26
3. Conţinutul referatului
3.1. Schema bloc tipică a selectorului de canale.
3.2. Un tabel care va avea pe coloane câte un canal TV din fiecare bandă de recepţie
(preferabil canale pe care există posturi TV care sunt emise local: C07, C27, C32, C37, C44,
C54), iar pe linii vor fi trecute tensiunile în colectoarele tranzistoarele: T170, T174, T175,
T176 şi tensiunea în punctul de măsură TZ7.
3.3. Diodele de comutare din blocul FIF şi explicarea rolului acestora.
3.4. Simptomul şi cauza în cazul defectului de la punctul 2.4.
27
Lucrarea 4
Amplificatorul de frecvenţă intermediară
Lucrarea îşi propune prezentarea amplificatorului de frecvenţă intermediară şi a
caracteristicii de selectivitate globală a receptorului TV.
1. Noţiuni teoretice
Caracteristica de selectivitate globală a receptorului (CSGR) este caracteristica de
răspuns amplitudine-frecvenţă a receptorului TV, de la intrare până la demodulatorul video.
După demodulare, forma acestei caracteristici trebuie, să asigure refacerea spectrului de
frecvenţă video original.
Dacă receptorul ar avea o caracteristică de selectivitate globală ca în figura 4.1a, după
demodulare (până la 1.25 MHz), ambele benzi laterale ar contribui la refacerea semnalului
video, iar la frecvenţe mari numai banda laterală superioară. Astfel, semnalul video după
demodulare nu corespunde celui original, componentele de frecvenţă joasă din spectru, având
amplitudine dublă, vor fi accentuate.
Pentru ca în cazul transmisiunii MA cu rest de bandă laterală inferioară, să nu apară
distorsiuni la redare, prin accentuarea componentelor de frecvenţă joasă din spectru, este
necesară modificarea caracteristicii spectrale, la intrarea etajului demodulator (figura 4.1b).
Astfel, caracteristica de răspuns amplitudine-frecvenţă, sau caracteristica de
selectivitate globală a receptorului trebuie să aibă o atenuare progresivă în jurul purtătoarei de
imagine (de tip Nyquist sau flanc Nyquist), aşa cum se prezintă în figura 4.2. Valoarea acestei
atenuări este 1/2 la frecvenţa purtătoarei de imagine, respectiv o atenuare de 6 dB.
Semnalul video obţinut după demodulare este cel corect, numai în situaţia în care se
foloseşte în receptor demodularea de produs sincron (DS) şi cu defazaj nul. Prin atenuarea
purtătoarei de sunet faţă de purtătoarea de imagine se urmăreşte eliminarea pătrunderii
sunetului pe imagine.
28
f
f
PI
RBLI
BLS
Spectrul semnalului
video după
demodulare
CSGR
Spectrul semnalului
TV la emisie
A
f
f
PI
RBLI
BLS
A
f
f
PI
A
f
0
RBLI
BLS
A
f
f
PI
A
f
0
BLS
A
(a) (b)
Figura 4.1.
0.75 2 3 4 5 6 f
PS
7 f
P
-0.75
0dB
-6dB
1/2
f [MHz]
A
Figura 4.2.
Într-un receptor TV, blocul de frecvenţă intermediară imagine-sunet are rolul de a prelua
semnalul de frecvenţă intermediară (FI) furnizat de selectorul de canale, de a-l demodula şi de
a furniza următoarele semnale:
- semnalul video complex, adică semnalul de luminanţă şi semnalul de crominanţă
utilizat de decodorul de culoare;
- semnalele de sincronizare utilizate de sincroprocesor;
- semnalul de sunet utilizat de etajul de audiofrecvenţă AF.
29
PAFI FUS
AFI
AL
DS
RAA
Detector
CAF
PAFIS ALFIS DFIS
De la
selector
Spre RAA
Selector
Spre selector sau
microprocesor
SVCC
Sincroprocesor
Decodor
de
culoare
CI
Etaj AF
Figura 4.3.
Modulul de frecvenţă intermediară imagine-sunet, prezentat în figura 4.3, conţine
următoarele componente:
- preamplificator de frecvenţă intermediară (PAFI);
- circuit selectiv realizat cu filtru cu undă de suprafaţă (FUS);
- amplificator de frecvenţă intermediară (AFI);
- amplificator limitator (AL);
- demodulator video (demodulator sincron, DS);
- amplificator limitator de frecvenţă intermediară sunet (ALFIS);
- demodulator frecvenţă intermediară sunet (DFIS);
- blocul de reglaj automat al amplificării (RAA);
- circuitul de control automat al frecvenţei (CAF).
Datorită caracteristicii neliniare a etajului demodulator, în semnalul video complex se
vor regăsi semnale având frecvenţele egale ca o combinaţie liniară între frecvenţele purtătoare
de imagine şi sunet, printre care şi un semnal având frecvenţa egală cu diferenţa dintre cele
două frecvenţe purtătoare, numit semnal de frecvenţă intermediară sunet. Acest semnal va fi
extras cu filtre şi prelucrat de etajele specifice pe calea de sunet cu ALFIS şi DFIS, ţinându-se
cont de existenţa următoarelor relaţii:
f
II
-f
IS
= 6.5 MHz (4.1)
f
PS
-f
PI
= 6.5 MHz,
30
unde s-a notat cu: f
II
- frecvenţa intermediară imagine, f
IS
- frecvenţa intermediară
sunet, f
PS
- frecvenţa purtătoare sunet, f
PI
- frecvenţa purtătoare imagine.
La intrarea ALFIS este deci SVCC (de la ieşirea DS), din care este extras, prin filtrare,
semnalul de sunet modulat în frecvenţă. Dacă se utilizează un circuit integrat specializat
pentru frecvenţa intermediară sunet (CI), acesta va putea avea semnalul de intrare prin
intermediul unui preamplificator selectiv pentru frecvenţa intermediară sunet (PAFIS), direct
de la ieşirea selectorului.
Blocul de frecvenţă intermediară imagine-sunet îndeplineşte următoarele funcţii:
- amplifică semnalul de frecvenţă intermediară de la ieşirea selectorului, până la un
nivel suficient de mare pentru funcţionarea corespunzătoare a detectorului sincron video. În
general această amplificare este mai mare de 50 dB;
- asigură, în principal, caracteristica de selectivitate globală a receptorului prin
caracteristica filtrului cu undă de suprafaţă;
- asigură o anumită caracteristică a întârzierii de timp de grup, necesare reproducerii
corecte a imaginii, dată tot de FUS;
- asigură, împreună cu selectorul de canale, dinamica de RAA necesară menţinerii unui
nivel constant al purtătoarei de imagine la intrarea în detectorul sincron video, chiar şi la o
variaţie mai mare a semnalului la intrarea receptorului;
- asigură semnalul de comandă CAF pentru selector;
- asigură un factor de zgomot corespunzător, astfel încât nivelul de zgomot introdus de
acest modul să fie nesemnificativ, raportat la nivelul semnalului prelucrat;
- asigură un coeficient de distorsiuni cât mai redus. Distorsiunile de neliniaritate ale
etajului sunt de modulaţie încrucişată şi distorsiuni de intermodulare. Astfel, rezultă două
frecvenţe f
1
şi f
2
(f
1
=2f
IC
-2f
IS
; f
2
=f
II
+f
IS
-f
IC
) în cadrul benzii utile, cu amplitudini relativ mari,
din combinaţii liniare ale frecvenţelor intermediare de imagine f
II
, de sunet f
IS
şi de
crominanţă f
IC
.
Caracteristica amplitudine-frecvenţă, prezentată în figura 4.4, este dependentă de
norma de televiziune.
Pentru un selector bistandard CCIR, B/G şi OIRT, această caracteristică are
următoarele particularităţi:
- frecvenţa intermediară imagine 38,9 MHz este atenuată cu 6 dB;
- semnalele din zona purtătoare de sunet a canalului adiacent inferior (40.4 MHz÷41.9
MHz) sunt atenuate cu mai mult de 40 dB;
31
29.4 30.4 31.9
32.4
33.4 34.5
38.9 40.4 41.9
A/Ao [dB]
f
IS
f
II
f [MHz]
-6
-20
-30
-40
-50
0
Figura 4.4.
- atenuarea semnalelor corespunzătoare purtătoarei de imagine, a canalului adiacent
superior, pe norma CCIR B/G (31.9 MHz) este mai mare de 30 dB, respectiv pe norma OIRT
(30.9 MHz) mai mare de 50 dB;
- atenuarea purtătoarelor de frecvenţă intermediară sunet propriu pe cele două norme,
de 33,4 MHz pentru CCIR B/G şi 32.4 MHz pentru OIRT, este cuprinsă între 21 şi 26 dB faţă
de maximul din banda de frecvenţă intermediară.
Receptorul TV ITT Nokia 7140 are modulul de frecvenţă intermediară video realizat
cu circuitul integrat IC201 (TDA 4439), la intrarea căruia se găseşte filtrul cu undă de
suprafaţă bistandard F201.
Selectarea semnalului video complex color de la ieşirea amplificatorului de frecvenţă
intermediară, sau semnalul din exterior de la mufa Euroscart, se face prin intermediul
circuitului integrat comutator video IC3601 (TEA 2014), prin linia ce comandă AV de pe
pinul 5 care soseşte de la microprocesorul de comenzi. Schemele bloc ale circuitelor integrate
TDA 4439 şi TEA 2014 sunt prezentate la Anexa 4.1, respectiv Anexa 4.2.
2. Desfăşurarea lucrării
2.1. Se studiază schema electronică şi modul de realizare a etajului de frecvenţă
intermediară imagine, identificându-se principalele componente şi mărimi care caracterizează
acest etaj.
32
2.2. Se fac măsurători în cazul funcţionării corecte a receptorului pe un post TV, care
se recepţionează prin antenă, (tensiunile de alimentare, semnalul la pinul 14 al circuitului
integrat IC201, etc.). Se va urmări, pe schema electronică, traseul urmat de semnalul SVCC
începând de la ieşirea etajului de frecvenţă intermediară până la ieşirea comutatorului video
(pinul 6 al circuitului integrat IC3601) şi se va vizualiza forma sa în punctele de măsură.
2.3. Se va determina influenţa comutării standardului TV, asupra acestui etaj,
acţionând tastele corespunzătoare de pe panoul frontal. Se va trece receptorul în regimul AV
şi se va verifica funcţionarea comutatorului video IC3601.
2.4. Se vor face măsurători asupra receptorului TV în cazul simulării defectelor: F3, F5
şi F6, identificându-se cauza defecţiunii, respectiv componenta defectă.
3. Conţinutul referatului
3.1. Schema bloc tipică a etajului de frecvenţă intermediară.
3.2. Tensiunile de alimentare şi semnalul SVCC în cazul funcţionarii corecte a
receptorului.
3.3. Explicarea influenţei comutării standardului TV şi explicarea funcţionării
comutatorului video.
3.4. Simptomul şi cauza pentru fiecare defect de la punctul 2.4.
33
Lucrarea 5
Calea de sunet
În această lucrare se studiază principalele caracteristici şi modul de funcţionare a căii
de sunet din receptorul TV, precum şi componentele de bază ale acesteia.
1. Noţiuni teoretice
În televiziunea radiodifuzată se foloseşte modulaţia în frecvenţă a semnalului de sunet
aferent unei emisiuni TV. Dacă se notează deviaţia maximă de frecvenţă a semnalului de
sunet modulat în frecvenţă cu Af, indicele de modulaţie de frecvenţă cu | şi cu f
AF max
frecvenţa maximă din spectrul semnalului de audiofrecvenţă, rezultă banda de frecvenţă a
semnalului de sunet modulat în frecvenţă. Prin alegerea lui Af kHz = ±50 şi:
3 , 3
kHz 15
kHz 50
f
f
max AF
= =
A
= | , rezultă (5.1)
KHz 18 f ) 1 ( 2 B
max AF
~ | + | + = . (5.2)
În principiu, pentru recepţia informaţiei audio se pot utiliza două procedee:
- amplificarea pe două căi separate a frecvenţei intermediare de imagine, respectiv a
frecvenţei intermediare de sunet. Acest procedeu constă în amplificarea cu două
amplificatoare diferite a celor două informaţii de sunet şi de imagine, existând posibilitatea
folosirii atât a modulaţiei în frecvenţă, a purtătoarei de sunet, cât şi a modulaţiei în
amplitudine;
- amplificarea pe cale comună a celor două purtătoare, de imagine şi de sunet,
corespunzătoare canalului recepţionat, procedeu aproape generalizat în construcţia actuală de
receptoare TV. Această metodă are o anumită simplitate constructivă deoarece foloseşte
modulaţia în frecvenţă a purtătoarei de sunet.
Receptoarele de televiziune în culori moderne sunt echipate cu amplificatoare de
frecvenţă intermediară sunet (AFIS) realizate cu circuite integrate complexe, care pe lângă
34
funcţia de amplificare, limitare, îndeplinesc şi funcţia de demodulator de frecvenţă. În cazul
transmisiunii sunetului pe două canale, numit şi sistem cu două purtătoare de sunet, se poate
asigura o transmisiune mono, sau o transmisiune stereo, sau transmisiune simultană bilingvă.
Sistemul asigură, pe de o parte, compatibilitatea cu transmisiunea clasică a sunetului din
receptorul TV, pe de altă parte, se asigură transmiterea unui indicativ de recunoaştere, pentru
decodorul din receptor, a modului de lucru.
Indiferent de procedeul constructiv ales, calea de sunet a unui receptor TV color,
reprezintă lanţul de circuite care prelucrează strict informaţia de sunet.
Astfel, principalele funcţii îndeplinite de modulul de sunet sunt:
- selectarea semnalului de frecvenţă intermediară sunet (FIS) din semnalul video
complex;
- amplificarea şi limitarea semnalului de frecvenţă intermediară sunet;
- demodularea semnalului de audiofrecvenţă din semnalul de frecvenţă intermediară
sunet modulat în frecvenţă;
- amplificarea semnalului de audiofrecvenţă până la nivelul necesar difuzorului.
În figura 5.1 se prezintă schema bloc de principiu a căii de sunet.
SVC
FS-FIS ALFIS DMF CE AAF
Volum
Comanda
TV/AV
Semnal audio
extern
Figura 5.1.
În cazul procedeului de amplificare cu cale comună, calea de sunet din receptorul TV
primeşte la intrare semnalul video complex de la ieşirea demodulatorului MA, din blocul de
amplificare a frecvenţei intermediare imagine şi sunet (AFI-IS). Semnalul de frecvenţă
intermediară sunet este aplicat la intrarea amplificatorului printr-un filtru selectiv pentru
frecvenţă intermediară sunet (FS-FIS). Acest semnal (f
IS
II), este, de fapt, semnalul de
frecvenţă intermediară doi sunet (6.5 MHz pentru norma OIRT sau 5.5 MHz pentru norma
CCIR B/G).
În cazul amplificării pe căi separate a frecvenţelor intermediare imagine şi sunet,
frecvenţa intermediară sunet provine chiar de la ieşirea selectorului de canale având:
35
f
IS
=32.4 MHz pentru norma OIRT;
f
IS
=33.4 MHz pentru norma CCIR B/G.
Amplificatorul limitator de frecvenţă intermediară sunet (ALFIS), trebuie să asigure,
pe de o parte, amplificarea semnalului până la nivelul necesar demodulatorului de frecvenţă,
pe de altă parte, trebuie să asigure şi o limitare a semnalului pentru eliminarea modulaţiei
parazite în amplitudine. Acest amplificator se caracterizează prin sensibilitate şi selectivitate
ridicată, precum şi prin distorsiuni de neliniaritate de valori mici.
În continuare, semnalul de audiofrecvenţă este obţinut cu ajutorul demodulatorului în
frecvenţă, prin realizarea unui produs analogic între semnalul modulat în frecvenţă original şi
semnalul obţinut prin defazarea aceluiaşi semnal. Demodulatorul în frecvenţă prin coincidenţă
(DMF) este, de fapt, un discriminator de fază care transformă deviaţia instantanee de
frecvenţă în deviaţie de fază, care este apoi detectată cu ajutorul unui detector de fază.
Semnalul de audiofrecvenţă rezultat îşi modifică valoarea instantanee în funcţie de deviaţia de
fază. Caracteristica de selectivitate a demodulatorului este prezentată în figura 5.2, având pe
porţiunea liniară a curbei în “S” o bandă utilă B
U
suficient de mare.
f
IS
II
f
u
AF
B
U
Figura 5.2.
La intrarea amplificatorului se aduce, printr-un comutator electronic (CE), semnalul
audio rezultat la ieşirea demodulatorului (DMF), sau un semnal audio extern, în funcţie de
regimul de funcţionare ales al receptorului, regimul TV sau AV. Semnalul de audiofrecvenţă
este amplificat la puterea necesară cu ajutorul amplificatorului de audiofrecvenţă (AAF).
Valoarea semnalului de la ieşire este comandată prin reglajul de volum, cu ajutorul unei
tensiuni de comandă care provine de la microprocesorul de comenzi.
Semnalul de frecvenţă intermediară sunet, pentru receptorul TV ITT Nokia 7140, este
adus de la ieşirea selectorului de canale prin intermediul tranzistorului T231 (BF824), cu
ajutorul filtrelor selective comandate prin intermediul diodelor de comutare. Acest semnal de
36
frecvenţă intermediară sunet, filtrat în funcţie de norma de recepţie, se aplică la intrarea de
frecvenţă intermediară de la pinii 18 şi 19, ai circuitului integrat IC251 (TDA 4480 - procesor
de sunet multistandard). La pinii 1 şi 2 se aplică frecvenţa intermediară imagine. Comanda
normei de funcţionare se realizează cu tensiunea de comandă de la pinul 6. În funcţie de
aceasta, la ieşirea 7 se obţine semnalul de audiofrecvenţă corespunzătoare transmisiei MF sau
MA mono, sau un canal al transmisiei MF stereo. Celălalt canal al transmisiei stereo sau
bilingve se obţine la pinul 14. Pe calea de sunet urmează un comutator electronic realizat cu
circuitul integrat IC261 (HEF 4053). În cazul transmisiei MF mono, semnalul de
audiofrecvenţă este disponibil la mufa TZ31, de unde se aplică unui comutator electronic, a
cărui poziţie depinde de alegarea regimului de funcţionare TV sau AV. Acest comutator
electronic este realizat cu tranzistoarele: T302, T303 şi T304 şi este comandat cu ajutorul
semnalului de comandă AV de la ieşirea 31 a microprocesorului de comenzi.
Etajul de amplificare de audiofrecvenţă este realizat cu circuitul integrat IC301 (TDA
1013) care conţine un etaj prefinal cuplat printr-un condensator extern C307, cu etajul final
propriu-zis. Comanda volumului se realizează la pinul 7 al circuitului integrat, printr-o
tensiune care provine de la pinul 34 al microprocesorului de comenzi. Etajul final sunet este
prevăzut cu circuit de blocare al sunetului (muting), pentru a preîntâmpina apariţia zgomotului
neplăcut la comutarea şi acordul receptorului, respectiv în cazul unui semnal cu raport
semnal-zgomot mic.
2. Desfăşurarea lucrării
2.1. Se identifică, pe schema reală a receptorului TV, punctele de măsură ale mărimilor
care caracterizează funcţionarea normală a etajului de sunet. Aceste puncte de măsură sunt:
pinii: 7, 14 şi 16 ai circuitului IC251, TZ31, pinii: 3, 4, 5, 6, 7 şi 8 ai circuitului IC301, pinii
31 şi 34 ai circuitului IC1451.
2.2. Se va studia şi verifica funcţionarea comutatorului audio realizat cu tranzistoarele
T301, T302, T303 şi T304, în regimul normal de recepţie şi în regimul AV.
2.3. Se vor face măsurători asupra receptorului TV în cazul simulării defectelor: C1,
C3, C6, F1 şi F2, identificându-se cauza defecţiunii, respectiv componenta defectă.
37
3. Conţinutul referatului
3.1. Schema bloc tipică a căii de sunet.
3.2. Tensiunile de alimentare şi semnalele din punctele de măsură enumerate la punctul
2.1, în cazul funcţionării corecte a receptorului.
3.3. Explicarea funcţionării comutatorului audio.
3.4. Simptomul şi cauza pentru fiecare defect de la punctul 2.3.
38
Lucrarea 6
Decodorul PAL
În lucrare se analizează principalele etaje din receptorul TV, care prelucrează semnalul
video complex din sistemul TV color PAL, în vederea decodării acesteia, respectiv obţinerea
semnalelor de culoare primare: R (roşu), G (verde) şi B (albastru).
1. Noţiuni teoretice
Analiza imaginii color se realizează prin descompunerea optică a imaginii în trei
imagini monocromatice, corespunzătoare culorilor fundamentale: roşu (R), verde (G) şi
albastru (B). Culorile fundamentale permit obţinerea oricărei alte culori, prin combinarea lor
aditivă în proporţii bine definite.
Pentru a se obţine o compatibilitate a sistemului TV color şi alb-negru este nevoie ca şi
în sistemul TV color să se transmită informaţia de strălucire prin semnalul de luminanţă E
Y
.
Ţinând cont de particularităţile de sensibilitate ale ochiului uman, aceasta se obţine din
componentele culorilor fundamentale: E
R
, E
G
, şi E
B
cu relaţia:
E
Y
=0.3E
R
+0.59E
G
+0.11E
B.
(6.1)
Indiferent de sistemul color utilizat în televiziunea color pentru refacerea corectă a
imaginii originale, alături de informaţia de luminanţă este nevoie şi de informaţia de
crominanţă prezentă în semnalele: E
R
, E
G
şi E
B
.
Deoarece semnalul de luminanţă E
Y
conţine toată informaţia referitoare la strălucirea
culorii, este indicat să se excludă această componentă din semnale de culoare: E
R
, E
G
şi E
B
rezultând semnalele diferenţă de culoare:
E
R-Y
= 0.7E
R
-0.59E
G
-0.11E
B
E
G-Y
=0.3E
R
+0.41E
G
-0.11E
B
(6.2)
E
B-Y
=-0.3E
R
-0.59E
G
-0.89E
B
39
La transmisia imaginilor alb-negru, pentru nivele de gri, de la negru spre alb, între
semnalele corespunzătoare culorilor fundamentale şi semnalul de luminanţă există relaţia:
E
Y
=E
R
=E
G
=E
B
=[0...1]V
v-v
. (6.3)
Rezultă că semnalele diferenţă de culoare, în acest caz, vor fi nule. Refacerea
semnalelor de culoare: E
R
, E
G
şi E
B
este posibilă prin combinaţii liniare a trei componente,
care vor fi alături de informaţia de luminanţă, două semnale diferenţă de culoare. Se aleg
semnalele diferenţă se culoare: E
R-Y
şi E
G-Y
, ţinând cont de faptul că semnalul E
G-Y
are
valoarea vârf la vârf cea mai mică, fiind cel mai expus la perturbaţii.
Deoarece acuitatea sistemului vizual uman este mai redusă pentru informaţia de
culoare faţă de informaţia de strălucire, se poate reduce banda de frecvenţă a semnalelor de
culoare de 4 ÷ 5 ori faţă de semnalul de luminanţă, fără a degrada calitatea imaginii.
Pentru modularea unei subpurtătoare de crominanţă cu aceste semnale diferenţă de
culoare cu bandă redusă, se translatează banda originală în partea superioară a spectrului de
frecvenţă a semnalului de luminanţă. Această translatare este posibilă dacă se are în vedere
caracterul discret al spectrului de frecvenţă al semnalului de luminanţă şi faptul că între
pachetele de linii spectrale la frecvenţe mari există spaţii libere, respectiv energia acestor
pachete au o contribuţie redusă în energia totală a semnalului de luminanţă.
1.1. Sistemul TV color PAL
În sistemul TV color PAL (Phase Alternation Line) se transmite semnalul de
luminanţă E
Y
, pentru realizarea compatibilităţii cu televiziunea alb-negru şi se transmite şi
semnalul de crominanţă E
C
pentru sistemul TV color, care rezultă în urma modulării în
cuadratură a unei subpurtătoare, f
PC,
cu semnalele de crominanţă ponderate E
U
şi E
V
.
Semnalele E
U
=0.493E
B-Y
şi E
V
=0.887E
R-Y
se utilizează în locul semnalelor diferenţă de
culoare E
R-Y
şi E
B-Y
, pentru eliminarea efectelor negative ale supramodulaţiei subpurtătoarei
pentru culorile galben, turcoaz, verde şi pentru a nu depăşi nivelele de sincronizare în cazul
culorilor: mov, roşu şi albastru. În acest fel, semnalul video complex nu depăşeşte, în sens
crescător, valoarea albului de referinţă şi, în sens descrescător, nivelul impulsului de
sincronizare. Înaintea modulaţiei propriu zise, banda de frecvenţă a semnalelor E
U
şi E
V
se
limitează la 1.3 MHz.
La alegerea frecvenţei subpurtătoarei de crominanţă, se ţine cont ca să se asigure o
întreţesere corectă a spectrelor semnalelor de luminanţă şi de crominanţă, dar subpurtătoarea
40
de crominanţă să fie cu cea mai redusă vizibilitate pe un receptor TV alb-negru, sub formă de
structuri fine de puncte. Modulaţia de amplitudine în cuadratură cu purtătoare suprimată, cu
semnalul de crominanţă E
C
, se poate interpreta ca şi o modulaţie în amplitudine şi în fază a
subpurtătoarei. Astfel vectorul E
C
al semnalului de crominanţă, rezultat în urma modulării,
poartă informaţia cu privire la saturaţia culorii prin modulul |E
C
|, iar informaţia cu privire la
nuanţă prin faza vectorului.
Pentru compensarea erorilor de fază diferenţiale ale subpurtătoarei, se schimbă faza
acesteia pentru semnalele diferenţă de culoare E
v
cu 180
0
, la fiecare linie adică cu frecvenţa
f
H/2
, atât la emisie cât şi la recepţie.
Semnalul de crominanţă modulat se obţine, la emisie, prin modularea în amplitudine în
cuadratură a subpurtătoarei de crominanţă cu suprimarea ulterioară a acesteia, de aceea la
recepţie, pentru a se asigura demodularea corectă, este necesar ca frecvenţa şi faza
subpurtătoarei regenerate să fie identică cu frecvenţa şi faza subpurtătoarei de la emisie.
Pentru a se realiza această cerinţă, în componenţa SVCC se transmite, pe palierul posterior al
impulsului de stingere pe orizontală, St
H
, un semnal de sincronizare a culorii S
C
, care
sincronizează în fază şi frecvenţă oscilatorul local de la recepţie. Acest semnal de
sincronizare, se transmite sub forma unui tren de sinusoide format din 10 perioade cu valori
vârf la vârf egale cu amplitudinea impulsului de sincronizare S
H
, având frecvenţa f
PC
.
1.2. Decodorul PAL
Decodorul PAL are rolul de a extrage semnalele de culoare: E
R
, E
G
şi E
B
, care
comandă etajul final RGB, din semnalul video complex color E
M
, furnizat de demodulatorul
video al receptorului TV. Schema bloc de principiu a unui decodor PAL este prezentată în
figura 6.1. Se observă existenţa a două căi de transmitere a informaţiei video, calea de
luminanţă şi calea de crominanţă.
Semnalul de luminanţă E
Y
, necesar pentru refacerea informaţiei de strălucire a
imaginii, este obţinut pe calea de luminanţă, care cuprinde:
- linia de întârziere (LI) (t
Y
=0.3÷0.8 µs), care compensează întârzierea suferită de
semnalele E
V
şi E
U
pe calea de crominanţă, în scopul restabilirii coincidenţei temporale a
semnalului de luminanţă cu semnalele diferenţă de culoare (figura 6.1);
- filtrul de rejecţie (FR), care nu permite pătrunderea semnalului de crominanţă
modulat şi, în acest fel, micşorează perturbaţiile care apar pe ecranul televizorului sub forma
unor structuri fine de puncte;
Matrice
de
decodare
cose
PC
t
Demodulator
sincron U
E
C Amplificator
crominanţă
Demodulator
sincron
video
AF
G
Bloc de
separare
2E
U
sine
PC
t
AF
B
Demodulator
sincron V
E
V
Oscilator
local
sincronizat
AF
R
E
U
FTB
4.43 MHz
LI
t
Y
~0.3µs
FR
4.43 MHz
Amplificator
A
Y
Fixare
nivel
FTJ
FTJ
RASC
BAC
Reglaj
saturaţie
S
C
Calea de luminanţă
Calea de crominanţă
Reglaj
contrast
Reglaj
strălucire
Amplificatoare
finale video
S
C
S
C
E
Y
E
M
SVCC
Semnal FI-MA
cu SVCC PAL
E
Y
E
R
E
G
E
B
E
C
2E
V
cose
PC
t La tubul
cinescop
tricrom
sine
PC
t
Figura 4.11.
Figura 6.1.
4
1
42
- amplificatorul (A
Y
), prevăzut cu reglarea amplificării, care permite modificarea
contrastului;
- circuitul de fixare şi reglare a nivelului de stingere, cu care se poate regla strălucirea.
Prin folosirea filtrului de rejecţie se pot elimina şi unele componente din spectrul util al
semnalului de luminanţă. Pentru a elimina numai componentele semnalului de crominanţă
modulat, în decodoarele performante se foloseşte un filtru de tip pieptene.
Semnalele de culoare: E
R
, E
G
şi E
B
se obţin, după ce sunt separate semnalele diferenţă
de culoare ponderate E
U
şi E
V
, pe calea de crominanţă, care cuprinde:
- filtrul trece bandă (FTB) centrat pe frecvenţa subpurtătoarei de 4.43 MHz având
banda de trecere de 2.6 MHz, care are rolul de a extrage semnalul de crominanţă modulat în
cuadratură E
C
şi semnalul de sincronizare a culorii din semnalul video complex color;
- amplificatorul de crominanţă comandat, care se blochează automat la transmisiuni
alb-negru, când lipseşte semnalul de sincronizare a culorii S
C
, sau la recepţie slabă, când
semnalul de culoare este cu zgomot mare. Pentru a se asigura demodularea corectă a
semnalului de crominanţă este necesar ca amplitudinea semnalelor diferenţă de culoare
ponderate E
U
şi E
V
, la intrarea în demodulator, să fie constantă, chiar şi atunci când
amplitudinea semnalului video complex color variază între anumite limite. De aceea,
amplificatorul de crominanţă este prevăzut cu un reglaj automat al amplificării semnalului de
crominanţă (RASC) dependent de amplitudinea semnalului de sincronizare a culorii S
C
extras
de acest etaj. Amplificatorul este prevăzut şi cu un reglaj manual al amplificării care asigură
modificarea saturaţiei culorilor redate. Semnalul S
C
este folosit şi pentru generarea unei
tensiuni pentru comanda blocării automate a culorii (BAC), care acţionează asupra
amplificatorului de crominanţă, dacă S
C
scade sub o anumită valoare;
- blocul de separare a semnalelor de crominanţă, care asigură transformarea modulaţiei
duble în cuadratură în cele două semnale diferenţă de culoare ponderate E
U
şi E
V
;
- demodulatoarele sincrone pentru cele două căi de culoare U şi V, urmate de câte un
filtru trece jos, care asigură obţinerea semnalelor diferenţă de culoare E
V
şi E
U
cu corecţia de
fază deja efectuată;
- matricea de decodare, la ieşirea căreia se obţin semnalele: E
R
, E
G
şi E
B
:
E
R
=(E
V
/ 0.877)+E
Y
=1.14 E
Y
+E
Y
,
E
B
=(E
U
/ 0.493)+E
Y
= 2.03 E
U
+E
Y
, (6.4)
E
G
=E
Y
- 0.378 E
V
- 0.58 E
V
.
43
- oscilatorul local cu ajutorul căruia este reconstituită purtătoarea de crominanţă. Acest
oscilator local este sincronizat în fază şi frecvenţă de către semnalul de sincronizare al culorii
S
C
.
În concluzie, decodorul de culoare asigură toată procesarea semnalului de la ieşirea
demodulatorului video până la furnizarea celor 3 semnale: E
R
, E
G
şi E
B
ce comandă
amplificatoarele finale video.
1.3. Decodorul PAL din receptorul TV “ITT Nokia 7140”
Funcţia de decodor PAL şi SECAM, în acest receptor, se realizează cu circuitele
integrate IC850 (TDA 3561 decodor PAL) şi circuitul integrat IC800 (TDA 3590 transcodor
SECAM - PAL). Schema bloc a circuitului IC850 este prezentată în Anexa 6.1, iar în Anexa
6.2 se prezintă schema bloc a circuitului IC800. De fapt, cele două circuite funcţionează
împreună într-o strânsă interdependenţă, astfel încât, practic, semnalul trece de la un circuit la
altul, funcţiile în ansamblu fiind cele ale unui bloc de procesare al SVCC.
În cazul recepţiei unui semnal în sistem PAL, SVCC se aplică la terminalul 4 al
circuitul integrat IC800. Semnalul amplificat este dirijat în două direcţii, ieşirea de luminanţă
la pinul 15 şi ieşirea de crominanţă la pinul 8. Aceasta este posibilă datorită celor două
comutatoare care sunt deblocate de tensiunea care provine de la detectorul de identificare care
a sesizat că semnalul aplicat la intrarea 4 nu este codat SECAM. Semnalul de luminanţă
rezultat la pinul 15 se aplică printr-un circuit extern la pinul 15 al circuitului IC850. Traseul
urmat de acest semnal este către matricea de obţinere a semnalelor de culoare primare.
Semnalul de crominanţă de la pinul 8 al circuitului IC800 se aplică la pinul 3 al IC850. De la
ieşirea amplificatorului de crominanţă, pinul 28 al circuitului IC850, semnalul de crominanţă
se separă pe două căi: calea directă şi calea întârziată, cele două componente aplicându-se
demodulatoarelor de amplitudine B-Y, respectiv R-Y la pinii 21 şi 22 ai circuitului IC850,
după ce parcurge un traseu care include şi circuitul integrat IC800, terminale de intrare sunt
pinii 11 şi 12 iar ieşirile sunt pinii 13 şi 14. Cu ajutorul rezistorului R883 se atenuează
semnalul direct, astfel încât, semnalul direct şi cel întârziat să aibă, practic, aceiaşi
amplitudine.
Tensiunea de reglare a amplificării rezultă din detecţia unor vârfuri de zgomot, fiind
filtrată de condensatorul de la pinul 4, al circuitului IC850, în vederea reducerii zgomotului pe
culoare. Componentele externe ale oscilatorului sunt conectate la pinii 25 şi 26.
Subpurtătoarea de crominanţă este generată de un oscilator de referinţă care oscilează pe
8.86MHz. Subpurtătoarea nedefazată se aplică demodulatorului (B-Y), iar cea defazată cu
44
90
0
, prin intermediul comutatorului PAL, demodulatorului R-Y şi schimbă faza cu 180
0
, la
fiecare linie. Tensiunea de corecţie a oscilatorului, în vederea sincronizării acestuia, se obţine
la ieşirea filtrului de netezire, conectat la pinii 23 şi 24.
Blocarea culorii este determinată de tensiunea care apare pe pinul 2 al circuitului
IC850. După demodularea celor două componente ale semnalului de crominanţă şi obţinerea
semnalului (G-Y), toate cele trei semnale diferenţă de culoare se aplică unor matrice RGB,
din care, în urma combinării cu semnalul de luminanţă, rezultă cele trei semnale de culoare.
Aceste semnale sunt amplificate, axate pe nivelul de negru şi de stingere, în timpul întoarcerii
linii şi cadre, în interiorul circuitului integrat, după care sunt furnizate la pinii 12, 14 şi 16.
Pentru axarea pe nivelul de negru, a semnalelor RGB, sunt conectate condensatoare la pinii
18, 19 şi 20.
Pentru stingerea semnalelor RGB se utilizează semnalul “sand-castle” generat de
sincroprocesor şi aplicat pe pinul 8 al circuitului IC850. Stingerea semnalelor de ieşire are loc
dacă amplitudinea acestui impuls este cuprinsă între 2 şi 6.8 V. În figura 6.2 se prezintă
structura semnalului “sand-castle” cu trei nivele.
12µs
5.6µs 1.5µs
4.7µs
2.25µs
S
H
/2
S
H
Figura 6.2.
Pentru o valoare mai mare de 7.5 V este activată poarta pentru sistemul de sincronizare
a culorii şi circuitele de axare. Comutarea trecerii semnalelor RGB interne sau externe, către
amplificatorul final RGB, este comandată de o tensiune care se aplică la terminalul 9,
(stingerea externă rapidă). Semnalul extern RGB poate proveni chiar de la microprocesorul de
comenzi în modul de funcţionare OSD (On Screen Display).
2. Desfăşurarea lucrării
2.1. Se identifică componentele principale care realizează procesarea SVCC şi se
măsoară mărimile de referinţă în cazul funcţionării corecte, pentru un semnal TV în sistemul
45
color PAL. Punctele de măsură sunt pinii: 18, 19, 20, 6, 7, 11, 10, 8, 12, 14 şi 16 ai circuitului
integrat IC850, pinii 15, 16 şi 19 ai circuitului IC800.
2.2. Se compară valorile măsurate cu valorile teoretice indicate pe schemă
(oscilogramele: 800, 910, 970, 980, 990).
2.3. Se vor face măsurători asupra receptorului TV în cazul simulării defectelor: A5,
C2 şi E5, identificându-se cauza defecţiunii, respectiv componenta defectă, comparând
semnalele măsurate în prezenţa defectului, cu cele măsurate în funcţionare normală.
3. Conţinutul referatului
3.1. Schema bloc tipică a decodorului PAL.
3.2. Sensiunile de alimentare şi semnalele din punctele de măsură enumerate la punctul
2.1, în cazul funcţionarii corecte a receptorului.
3.3. Forma reală a semnalului “sand-castle”.
3.4. Simptomul şi cauza pentru fiecare defect de la punctul 2.3.
46
Lucrarea 7
Decodorul SECAM
În această lucrare se studiază modul de realizare şi funcţionare a decodorului SECAM,
din receptorul TV color, ţinând cont de procesarea care se face la emisie, pentru obţinerea
semnalului video complex color.
1. Noţiuni teoretice
La baza sistemului TV color SECAM stă observaţia legată de acuitatea sistemului
vizual uman, care este mai redusă la informaţia de culoare în raport cu informaţia de
strălucire. Aceasta face posibilă reducerea definiţiei pe orizontală, reducând astfel şi banda de
frecvenţă a semnalelor diferenţă de culoare faţă de banda de frecvenţă a semnalelor de
luminanţă. Dacă se acceptă aceiaşi definiţie pe verticală ca şi cea care rezultă pe orizontală,
rezultă posibilitatea transmiterii a câte unuia dintre semnalele diferenţă de culoare, E
R-Y
sau
E
B-Y
, într-o ordine bine precizată linie după linie, ţinând cont şi de faptul că acesta nu diferă
esenţial la două linii succesive.
Astfel, pe durata unei linii, alături de semnalul de luminanţă E
Y
, se transmite un singur
semnal de crominanţă. În acest fel, se elimină riscul interferenţei dintre semnalele de
crominanţă şi există posibilitatea utilizării modulării, unei subpurtătoare de crominanţă în
frecvenţă cu un semnal diferenţă de culoare, modulaţie care este insensibilă la erorile de fază
diferenţiale.
Refacerea la recepţie a semnalelor de culoare primare: E
R
, E
G
şi E
B
este posibilă prin
existenţa simultană a semnalului de luminanţă E
Y
, a semnalului diferenţă de culoare E
R-Y
sau
E
B-Y
, din momentul considerat şi semnalul corespunzător informaţiei de crominanţă E
R-Y
sau
E
B-Y
care s-a transmis pe linia precedentă (semnalul memorat).
Pentru a se obţine o excursie maximă cuprinsă în domeniul [-1...+1], informaţia de
crominanţă este prezentă în semnalele diferenţă de culoare ponderate:
D
R
= -1.9 E
R-Y
(7.1)
D
B
= +1.5 E
B-Y
47
Pentru semnalul D
R
s-a ales la ponderare semnalul negativ deoarece s-a constatat din
studiul statistic al semnalelor de crominanţă că predomină semnalul negativ E
B-Y
, iar prin
schimbarea semnalului pentru E
R-Y
care este predominant pozitiv, se va obţine predominant o
deviaţie de frecvenţă negativă pentru ambele semnale. În acest fel, se micşorează diferenţa
medie a valorilor instantanee a frecvenţei pentru liniile adiacente, ceea ce îmbunătăţeşte
compatibilitatea şi se asigură o îmbunătăţire a stabilităţii la limita benzii superioare a
semnalelor de crominanţă.
Alegerea semnalelor cu frecvenţa subpurtătoare de crominanţă se face urmărind cea
mai mică influenţă a semnalului de crominanţă modulat asupra semnalului de luminanţă.
De aceea, s-au ales următoarele frecvenţe de repaus:
- pentru semnalul D
R
f
0R
= 282f
H
= 4.406MHz; (7.2)
- pentru semnalul D
B
f
0B
= 272f
H
= 4.250MHz. (7.3)
Deviaţia nominală de frecvenţă Af
n
, arată deviaţia de frecvenţă pe care o are
subpurtătoarea de crominanţă atunci când semnalul modulator are amplitudinea egală cu
unitatea. Pentru sistemul SECAM s-au normat următoarele deviaţii nominale de frecvenţă:
Af
Rn
= ±280 KHz, pentru D
R
= ±1, (7.4)
Af
Bn
= ±230 KHz, pentru D
B
= ±1. (7.5)
Înainte de modularea propriu zisă, banda de frecvenţă a semnalului de crominanţă D
B
şi D
R
se limitează la 1.5 MHz şi se preaccentuează în videofrecvenţă, pentru îmbunătăţirea
raportului semnal-zgomot a componentelor de înaltă frecvenţă.
Deoarece, în urma preaccentuării, apar vârfuri de semnale de crominanţă, valorile
maxime ale deviaţiilor de frecvenţă, după modulaţia de frecvenţă, sunt asigurate prin limitarea
semnalelor D
R
şi D
B
. Astfel rezultă:
R
D e ÷ + [ . ; . ] 152 218 pentru Af
Rmax
= +350 KHz (7.6)
Af
Rmin
= -506 KHz
B
D e ÷ + [ . ; . ] 180 125 pentru Af
Bmax
= +506 KHz
Af
Bmin
= -350 KHz
După modulaţia în frecvenţă, se realizează o accentuare a frecvenţelor înalte după o
caracteristică “anticlopot” care are frecvenţa centrală între frecvenţele f
0R
şi f
0B
. Această
48
operaţie este necesară pentru reducerea cât mai mult a efectului perturbator al
subpurtătoarelor de crominanţă asupra imaginii TV alb-negru. Preaccentuarea în înaltă
frecvenţă duce la apariţia supracreşterilor la semnalul SECAM, care înainte de aceasta avea o
amplitudine constantă şi informaţia de crominanţă conţinută în deviaţia instantanee de
frecvenţă.
Deşi în sistemul SECAM se foloseşte modulaţia în frecvenţă, iar la recepţie
demodularea se realizează cu discriminatoare sau cu demodulatori în cuadratură, care nu
necesită subpurtătoare refăcută, totuşi se transmit semnale de sincronizare pe palierul
posterior al impulsului de stingere pe orizontală cu frecvenţa f
0R
sau f
0B
, corespunzătoare
frecvenţei liniilor care se transmit. Aceasta se face pentru ca regimurile tranzitorii ale
circuitelor de decodare să se termine înainte de începutul liniei active şi pentru a da o
informaţie de referinţă pentru fixarea sau compensarea derivei discriminatoarelor.
Deoarece ordinea de transmitere la emisie a semnalelor D
R
şi D
B
este precizată, în
receptor trebuie să se realizeze o operaţie de triere a acestor semnale, care constă în orientarea
pe o cale a semnalului D
R
, iar pe cealaltă cale, a semnalului D
B
. Această operaţie se realizează
cu ajutorul unui comutator electronic care basculează sincron cu comutatorul electronic de la
emisie, cu frecvenţa liniilor, astfel încât fiecare din semnalul de crominanţă să ajungă la
demodulatorul corespunzător. Pentru aceasta, la începutul fiecărei semicadru se pune în
sincronism comutatorul electronic cu ajutorul unor semnale de identificare a culorii.
Semnalele de identificare se transmit pe durata a 9 linii succesive din intervalul se
stingere pe verticală şi anume pe timpul liniilor 7÷15 din primul semicadru şi în timpul liniilor
320÷328 din al doilea semicadru. Aceste semnale constă din trenuri de sinusoide
corespunzătoare subpurtătoarei modulate în frecvenţă cu semnalele de identificare I
R
şi I
B
.
Semnalele de identificare sunt supuse aceloraşi prelucrări ca şi semnalele de crominanţă.
1.1. Decodorul SECAM
Schema de principiu a unui decodor SECAM este prezentată în figura 7.1. Semnalele
de culoare primare: E
R
, E
G
şi E
B
, sunt extrase cu ajutorul decodorului, din semnalul video
complex color E
M
, obţinut după detecţia video.
Semnalul video complex color SECAM, este amplificat pe calea de luminanţă de
amplificatorul A
Y
şi apoi întârziat cu o linie de întârziere având t
Y
=270÷500 µs. Din acest
semnal, semnalul de luminanţă se obţine, după trecerea printr-un filtru opreşte bandă (FOB),
acordat pe frecvenţa f
0
=4.286 MHz, care are rolul de rejecţie al semnalului de crominanţă.
f
H
FC
A
Y
AC LA
CBB
t
Y
270...500µs
FOB
f
0
=4.206 MHz
t=64µs
Matrice
de
decodare
CE
DF
R
CDV
DF
B
CDV
CIC
E
Y
D
R
D
B
SVCC-SECAM
E
M E
R
E
G
E
B
f
H
Figura 5.10.
f
H
/2
f
V
Reglaj de
contrast
Reglaj de
strălucire
Reglaj de
saturaţie
Figura 7.1.
4
9
50
Semnalul video complex color SECAM, este amplificat pe calea de luminanţă de
amplificatorul A
Y
şi apoi întârziat cu o linie de întârziere având t
Y
=270÷500 µs. Din acest
semnal, semnalul de luminanţă se obţine, după trecerea printr-un filtru opreşte bandă (FOB),
acordat pe frecvenţa f
0
=4.286 MHz, care are rolul de rejecţie al semnalului de crominanţă.
Pe de altă parte, pe calea de crominanţă, semnalul de la ieşirea detectorului video este
trecut printr-un filtru clopot (FC) care are rolul de a extrage subpurtătoarea modulată în
frecvenţă, din semnalul video complex color şi de a compensa accentuarea de înaltă frecvenţă
printr-o caracteristică inversă celei de tip “anticlopot” de la codare.
Semnalul de la ieşirea filtrului clopot este amplificat în amplificatorul de culoare (AC)
şi limitat în amplitudine (LA). Limitarea amplitudinii subpurtătoarei modulate este necesară
pentru a elimina toate semnalele parazite care s-au suprapus peste aceasta. În scopul de a
realiza o limitare eficientă, subpurtătoarea modulată este amplificată puternic în
amplificatorul AC. Semnalul de la ieşirea limitatorului de amplitudine se aplică în mod direct
la o intrare a comutatorului electronic (CE) şi la o a doua intrare a comutatorului CE, printr-o
linie de întârziere cu un timp t=T
H
=64µs. Comutatorul electronic îşi schimbă starea la
începutul fiecărei linii, fiind comandat cu un semnal de frecvenţă egală cu jumătate din
frecvenţa liniilor, obţinut cu ajutorul unui circuit basculant bistabil (CBB), care la rândul său
este comandat cu frecvenţa liniilor f
H
. Astfel, se realizează un proces de triere a semnalelor
transmise pe linii, iar pe cele două căi, de la ieşirea comutatorului electronic, se obţin separat
semnalele D
R
şi D
B
modulate. În orice moment, pe o cale la ieşirea comutatorului electronic
sunt prezente simultan: semnalul liniei în curs de explorare şi semnalul liniei explorate
anterior. Acest fapt este important, deoarece semnalele: E
G
, E
R
şi E
B
trebuie să acţioneze
simultan asupra tubului cinescop.
Reproducerea culorilor este corectă în măsura în care presupunem că, semnalul de pe
linia în curs de explorare este aproape identic cu semnalul de pe linia precedentă, ceea ce
statistic este adevărat.
Pe fiecare dintre căile de semnal D
R
şi D
B
există un demodulator de frecvenţă (DF),
acordat pe frecvenţa de repaus a subpurtătoarei de crominanţă f
0R
sau f
0B
, la ieşirile
demodulatoarelor obţinându-se semnalele de crominanţă D
R
şi D
B
. Cele două demodulatoare
trebuie să aibă caracteristici de demodulare inverse, din cauza semnelor opuse ale
coeficienţilor lui D
R
şi D
B
(relaţiile 7.1). Semnalele de la ieşirile demodulatoarelor trec prin
câte un circuit de dezaccentuare video (CDV), care are caracteristică inversă faţă de
caracteristica circuitului de preaccentuare în videofrecvenţă de la emisie.
51
Semnalele: E
R
, E
G
şi E
B
se obţin cu ajutorul unei matrice, utilizând semnalele: E
Y
, D
R
,
D
B
, pe baza următoarelor relaţii:
E
R
=0,526+E
Y
;
E
G
=-0.267 D
R
-0.129 D
B
+ E
Y
; (7.7)
E
B
=0.667 D
B
+ E
Y
.
Sincronizarea în fază, a comutatorului CE, cu cel de la emisie, se realizează cu ajutorul
semnalelor de identificare transmise pe timpul stingerii pe verticală, D
IR
sau D
IB
. Pentru
acestea, se foloseşte un circuit de identificare a culorii (CIC), care prin semnalul furnizat, în
urma comparării cu un semnal cu frecvenţa f
V
, controlează faza CBB. Calea de culoare este
blocată de acelaşi semnal de comandă când lipseşte semnalul de identificare, sau are un nivel
prea mic, ori la apariţia unui semnal incorect, din cauza poziţionării eronate a comutatorului.
1.2. Decodorul SECAM din receptorul TV “ITT Nokia 7140”
Pentru receptorul TV ITT Nokia (anexele 1.5-1.9), semnalul video complex color
SECAM se aplică prin intermediul filtrului clopot la pinul 4 al circuitului integrat IC800
(TDA 3590) prezentat în Anexa 6.2. Din semnalul SVCC se extrage semnalul de luminanţă
prin intermediul unui circuit care include şi o linie de întârziere şi se aplică prin pinul 16 unui
amplificator limitator intern. Semnalul de luminanţă, axat pe nivelul de negru şi amplificat
intern, se regăseşte la terminalul 15 al integratului şi se aplică prin intermediul unor
componente externe la terminalul 10 al circuitului integrat IC850 (TDA 3561), care este
prezentat în Anexa 6.1.
Semnalul de crominanţă codat SECAM este amplificat şi limitat, în cazul unei
eventuale modulaţii în amplitudine parazită, după care se aplică demodulatoarelor de
crominanţă şi identificare (la pinul 3 se conectează condensatorul de limitare din reacţie).
Ambele demodulatoare folosesc un singur circuit acordat de referinţă, conectat între pinii 23
şi 24, aceasta fiind posibilă deoarece semnalele care urmează a fi demodulate sunt secvenţiale.
Circuitul de identificare detectează automat dacă semnalul de intrare este sau nu SECAM.
După demodulare, cele două semnale diferenţă de culoare secvenţiale sunt separate pe două
căi de către un comutator, comandat cu un semnal cu frecvenţa f
H/2
.
Semnalele R-Y şi B-Y sunt axate pe nivelul de negru care este acelaşi cu nivelul de
curent continuu, prin intermediul condensatoarelor conectate la pinii 21 şi 22.
Impulsul “sand castle”, care se aplică la pinul 19, este descompus în elementele sale
iniţiale de către un detector şi anume: impuls stingere orizontală, impuls stingere verticală şi
52
impuls poartă burst. Impulsul poartă burst comandă un generator de impulsuri care furnizează
la ieşire două impulsuri A şi B cu duratele de 2.85 µs şi 1.45 µs. Impulsul B furnizează durata
de timp în care se produce axarea semnalelor R-Y (în timpul liniei de roşu), B-Y (în timpul
linie de albastru) şi Y în timpul fiecărei linii, precum şi identificarea pe orizontală. Impulsul A
se utilizează la stabilirea momentului şi duratei când se aplică burstul modulatorului PAL.
Tensiunea de burst, provenită din divizorul de frecvenţă, este inserată în semnalul
SECAM compus, la intrare în modulatorul de fază secvenţial, după ce i-a fost comutată faza
de la linie la linie, în comutatorul burst H/2. În acest caz, nu se obţine, de fapt, un semnal PAL
standard pentru că practic pe o linie se transmite numai frecvenţa de culoare corespunzătoare
sistemului SECAM. Burstul este prezent numai în timpul liniei pe care se transmite R-Y. La
intrarea în modulator, fazele sunt astfel comutate încât între subpurtătoarele R-Y şi B-Y să fie
un defazaj de 90
0
, iar între cele două subpurtătoare succesive de R-Y să fie un defazaj de
180
0
.
Respectarea condiţiilor mai sus, cât şi faptul ca semnalele R-Y şi B-Y să fie introduse
secvenţial în modulatorul de fază, impune o corelare foarte precisă a fazei subpurtătoarei cu
linia de transmisie. Această corelaţie o realizează un comutator de crominanţă cu frecvenţa de
comutare H/2, comandat de impulsurile furnizate de CBB.
La ieşirea modulatorului secvenţial de fază există un comutator care permite ieşirea
semnalelor modulate către pinul 8, în funcţie de semnalul primit de la detectorul de
identificare, dacă este sau nu semnal codat în sistemul SECAM. După un şir de prelucrări
similare, ca şi în cazul sistemului PAL, în circuitul integrat IC850, semnalul de crominanţă
direct şi întârziat se aplică prin intermediul terminalelor 11 şi 12 comutatorului care separă
semnalele secvenţiale, obţinându-se pe o cale informaţia de roşu, iar pe cealaltă cale
informaţia de albastru după care începe procesul de demodulare PAL descris la lucrarea
precedentă. La pinul 20 se conectează circuitul de dezaccentuare în videofrecvenţă.
Impulsurile furnizate de CBB cu frecvenţa f
H
/2 comandă şi funcţionarea acestui
comutatorului.
La pinul 6 al circuitului IC800 se conectează circuitul de sincronizare pentru detectorul
de identificare SECAM. Oscilaţia porneşte de la decodorul PAL şi se aplică la pinul 7. La
pinii 9 şi 10 este conectat circuitul de filtrare a tensiunii de ieşire a detectorului de fază burst
din decodorul PAL. Tensiunile de control ale saturaţiei, contrastului şi luminozităţii se aplică
la pinii: 6, 7 şi 11 ai circuitului IC850. Aceste tensiuni continue rezultă în urma integrării
impulsurilor de comandă care provin de la microprocesorul de comenzi.
53
2. Desfăşurarea lucrării
2.1. Se identifică componentele principale care realizează procesarea SVCC şi se
măsoară mărimile de referinţă în cazul funcţionării corecte, pentru un semnal TV în sistemul
color SECAM. Punctele de măsură sunt pinii: 18, 19, 20, 6, 7, 11, 10, 8, 12, 14 şi 16 ai
circuitului integrat IC850, pinii 15, 16 şi 19 ai circuitului IC800.
2.2. Se compară valorile măsurate cu valorile teoretice indicate pe schemă
(oscilogramele: 800, 910, 970, 980, 990).
2.3. Se vor face măsurători asupra receptorului TV în cazul simulării defectelor: A6 şi
B6, identificându-se cauza defecţiunii, respectiv componenta defectă, comparând semnalele
măsurate în prezenţa defectului, cu cele măsurate în funcţionare normală.
3. Conţinutul referatului
3.1. Schema bloc tipică a decodorului SECAM.
3.2. Tensiunile de alimentare şi semnalele din punctele de măsură enumerate la punctul
2.1, în cazul funcţionarii corecte a receptorului.
3.3. Simptomul şi cauza pentru fiecare defect de la punctul 2.3.
54
Lucrarea 8
Tubul cinescop
În această lucrare se prezintă principalele caracteristici ale tubului cinescop alb-negru
şi color, mărimile de comandă ale acestora şi amplificatorul final RGB.
1. Noţiuni teoretice
Indiferent de tipul dispozitivului de reproducere a imaginii, funcţia îndeplinită de
acesta este transformarea semnalelor video în energie luminoasă. Transformarea
electro-optică trebuie să se realizeze astfel încât elementele imaginii reproduse să fie ordonate
identic cu structura elementelor imaginii captate de camera TV, iar radiaţiile luminoase emise
să corespundă radiaţiilor luminoase ale elementelor corespunzătoare imaginii captate.
1.1. Tubul cinescop alb-negru
În figura 8.1 este prezentată structura de principiu a unui tub cinescop alb-negru cu
focalizare electrostatică şi deflexie electromagnetică.
G5
sistem de deflexie
electromagnetică
grilă de focalizare
U
G4
= 0 ÷ 400V
filament f G3
catod
C
G1
G2
G4
strat conductiv
ecran fluorescent
sticlă aluminiu
luminofor
grila de comandă
U
G1C
= -10 ÷ -60V
grila ecran
U
G2
= 400 ÷ 500V
contact anodic
U
G3
, U
G5
= 15 ÷18KV
Figura 8.1.
55
Cu ajutorul sistemului electro-optic se creează un fascicul îngust de electroni care este
modulat în intensitate de semnalul video. Prin bombardarea ecranului fluorescent cu
fasciculul de electroni se produce o iluminare proporţională cu nivelul semnalului video.
Devierea corespunzătoare a fasciculului de electroni, în vederea explorării întregii suprafeţe
active a ecranului, se realizează cu ajutorul sistemului de deflexie electromagnetică, montat pe
gâtul tubului cinescop.
Electronii sunt generaţi de către catodul C, care este încălzit indirect de filamentul f.
Sub acţiunea câmpului electric, produs prin polarizarea electrozilor sistemului electro-optic
(tun electronic), electronii sunt acceleraţi spre ecran. Deoarece electronii tind să-şi modifice
traiectoria, astfel încât să intersecteze normal suprafeţele echipotenţiale, câmpul electric dintre
electrozii sistemului electro-optic asigură şi focalizarea fasciculului, comportându-se ca nişte
lentile electrostatice. Focalizarea se poate regla prin ajustarea potenţialului electrodului de
focalizare G
4
.
Suprafaţa frontală a tubului este uşor convexă pentru a rezista la presiunea atmosferică.
Pe suprafaţa interioară a ecranului, peste substanţa fluorescentă (combinaţie de sulfură de zinc
şi de cadmiu), este depus un strat subţire de aluminiu care, pe de o parte, reflectă lumina
emisă spre telespectator îmbunătăţind luminanţa şi contrastul imaginii, pe de altă parte, acest
strat de aluminiu protejează ecranul de bombardamentul ionilor negativi, care datorită masei
lor mult mai mari faţă de electroni, nu sunt acceleraţi suficient pentru a-l străbate. Stratul de
aluminiu se conectează la înalta tensiune de accelerare, împreună cu stratul conductor depus
în interior, pe partea tronconică a tubului cinescop, în timp ce stratul conductor depus pe faţa
exterioară a părţii tronconice se conectează la masa montajului (placa de bază a receptorului
TV). Astfel, cu ajutorul celor două straturi conductoare (armăturile) şi izolatorul de sticlă
(dielectricul) se formează un condensator, care se utilizează la filtrarea înaltei tensiuni
(tensiunea anodică).
În principiu, comanda curentului de fascicul se poate face pe grila de comandă, catodul
fiind la potenţial constant sau pe catod, grila de comandă fiind la potenţial constant.
Caracteristicile de transfer ale unui tub cinescop, i
f
(U
G1C
), sunt prezentate în figura 8.2. Se
preferă comanda pe catod deoarece are o sensibilitate mai mare. Bobinele de deflexie au
formele geometrice astfel alese încât câmpurile magnetice produse în interiorul lor să fie
relativ omogene şi transversale pe axa tubului, cu orientare orizontală pentru deflexia verticală
şi cu orientare verticală pentru deflexia orizontală.
56
-50 -100 -150 U
G1C
[V]
nivel referinţă pentru negru
nivel referinţă pentru alb
50
i
f
[µA]
0
100
150
comanda pe catod
comanda pe grilă
Figura 8.2.
1.2. Tubul cinescop tricrom
Tubul cinescop color este destinat transformării semnalelor de comandă care conţin
informaţia de strălucire şi culoare în energie luminoasă. Funcţionarea tubului cinescop
tricromatic se bazează pe amestecul aditiv a trei culori primare: roşu R, verde G şi albastru B,
redate simultan pe trei rastre suprapuse (amestec aditiv spaţial). Rastrele sunt generate cu
ajutorul unor triade de luminofori având dimensiuni situate sub limita de rezoluţie a
observatorului aflat la distanţa normală de vizionare. Fiecărui element de imagine îi
corespunde un triplet de luminofori. Pentru numărul de elemente ale imaginii TV de cca.
400.000, rezultă că numărul luminoforilor pe ecran este egal cu 1.2×10
6
.
Depunerea luminoforilor pe ecranul tubului cinescop se realizează printr-un procedeu
fotochimic. Luminoforii sunt dispuşi pe ecran în triunghi, la cinescopul “delta”, sau în benzi
verticale, la cinescopul “in line”. Alegerea luminoforilor este o problemă dificilă şi reprezintă
rezultatul unui compromis între eficacitatea acestora şi apropierea acestora faţă de
coordonatele tricromatice impuse de normele actuale.
Excitarea luminoforilor se face cu trei fascicule de electroni sub acţiunea simultană a
câmpurilor magnetice produse de etajele de baleiaj orizontal şi vertical.
În figura 8.3 se prezintă structura de principiu a unui tub cinescop tricrom, cu cele trei
tunuri electronice şi traiectoriile celor trei fascicule de electroni corespunzătoare culorilor
primare.
Pentru a se asigura traiectoria corectă a fasciculelor de electroni, se utilizează o mască
perforată care se află aproape de ecranul cu luminofor. Masca conţine un număr foarte mare
de orificii (de formă circulară, în cazul cinescopului “delta”, sau fante verticale, în cazul
tubului “in line“), corespunzând unui triplet de luminofori ale culorilor primare, astfel încât
57
fasciculele necesare pentru luminoforii aceluiaşi triplet vor trece prin aceleaşi orificiu ai
măştii perforate, aşa cum rezultă din figura 8.4.
unitate de
convergenţă radială
unitate de
convergenţă
laterală
bobină de
demagnetizare
bobine de
deflexie
sistem
electro-optic
magneţi
pentru
reglajul
purităţii
strat conductiv
ecran cu
luminofor R, G, B
masca
perforată
fascicule de electroni
Figura 8.3.
Pentru a se asigura traiectoria corectă a fasciculelor de electroni, se utilizează o mască
perforată care se află aproape de ecranul cu luminofor. Masca conţine un număr foarte mare
de orificii (de formă circulară, în cazul cinescopului “delta”, sau fante verticale, în cazul
tubului “in line“), corespunzând unui triplet de luminofori ale culorilor primare, astfel încât
fasciculele necesare pentru luminoforii aceluiaşi triplet vor trece prin aceleaşi orificiu ai
măştii perforate, aşa cum rezultă din figura 8.4.
În cazul cinescopului color, tunurile electronice trebuie să fie perfect simetrice
formând între ele 120
o
pentru tubul “delta”, respectiv 0
o
pentru tubul cinescop “in line”.
Dezavantajul major al utilizării măştii este randamentul deosebit de scăzut (spre exemplu,
masca cinescopului “delta” opreşte cca. 80 % din electronii fasciculelor care se îndreaptă spre
ecran).
În cazul cinescopului trinitron, masca reprezintă o grilă verticală, fiecare fantă
corespunzând unei triade de luminofori RGB dispuşi ca la tubul in line (adică benzi verticale,
figura 8.4c). Masca are o transparenţă mărită (cu cca. 20%) asigurând o strălucire a ecranului
cu 50% mai mare decât la un cinescop cu mască perforată.
Tuburile cu fante verticale sau cu grilă verticală sunt mai avantajoase deoarece odată
cu creşterea dimensiunilor fantelor creşte transparenţa măştii, deci şi eficienţa ei.
58
B
R
G
mască
ecran
R G B
R G B
B
R
G
mască
ecran
plăci de
convergenţă
lentilă de
focalizare
R G B
G B
B
R G
G R
G B R R
B G
B
R
G
mască
ecran
(a)
(b)
(c)
Spaţiu de
rezervă
Figura 8.4.
1.3. Comanda tubului cinescop color
În general, în cazul tubului cinescop tricrom, caracteristicile de transfer ale celor trei
sisteme de emisie a fasciculelor de electroni nu sunt identice. De aceea, sunt necesare circuite
separate pentru fixarea nivelului de negru şi reglaje diferite de amplitudine ale semnalelor de
comandă pentru redarea corectă a albului (figura 8.5). De asemenea, curenţii de fascicul sunt
mult mai mari decât la tubul cinescop alb-negru (cca. 1 mA), de aceea şi sursa de tensiune
foarte înaltă (cca. 25 KV) trebuie să aibă o rezistenţă internă mult mai mică decât la tubul
cinescop alb-negru.
În cazul tubului cinescop tricrom, dacă se consideră potenţialul catodului ca fiind
potenţial de referinţă, valorile tipice ale celorlalte mărimi sunt: U
G1C
= -45÷-105 V pentru grila
de comandă, U
G2C
~ 400 V pentru grila de accelerare şi respectiv, U
G3C
~5 KV pentru grila de
focalizare.
59
I
fR
I
fG
I
fB
I
f0
U
G2CR
=U
G2CG
=U
G2CB
U
G1CR
U
G1CG
U
G1CB
U
tR
U
tG
U
tB
i
f
U
G1C
Figura 8.5
O condiţie esenţială pentru redarea corectă atât a imaginilor alb-negru, cât şi a
imaginilor color pe ecranul cinescopului este asigurarea în orice moment a unui control precis
a curenţilor de fascicul corespunzători celor trei tunuri. Pe baza experienţei practice a rezultat
că este indicat ca ajustarea ponderii intensităţii radiaţiilor luminoase corespunzătoare celor trei
rastre să fie efectuată chiar în condiţiile redării unor imagini alb-negru, fiind suficientă
reglarea în două puncte extreme ale caracteristicii de transfer. Aceste două reglaje sunt:
“balansul static de alb” sau reglarea “punctului de negru” pentru nivelul de referinţă de negru
a fasciculelor de electroni, respectiv “balansul dinamic de alb” sau reglarea “punctului de alb”
pentru nivelul de referinţă de alb a fasciculelor de electroni. Deoarece tensiunile de tăiere U
tR
,
U
tG
, U
tB
, nu sunt identice, rezultă că domeniul de variaţie a tensiunilor de comandă pentru
cele trei fascicule de electroni trebuie să fie diferit, în ceea ce priveşte atât limita inferioară cât
şi limita superioară a intervalului. În mod normal, culoarea albă a ecranului trebuie să rămână
neschimbată la reglarea strălucirii şi reglarea luminanţei ecranului şi nu trebuie să producă
schimbarea culorii ecranului. În cazul tuburilor cu grila G2 separate din punct de vedere
electric pentru cele trei culori, “balansul static de alb” se poate efectua prin translatarea
caracteristicilor i
f
=f(U
G1C
), până la coincidenţa punctelor de tăiere (figura 8.6). Astfel,
reglarea “punctului de negru” se poate realiza prin reglarea diferită a tensiunilor U
G2
corespunzătoare celor trei tunuri electronice, iar tensiunile de comandă pot coincide în valoare
la limita inferioară a intervalului de variaţie.
60
I
fR
I
fG
I
fB
I
f0
U
G1CR
U
G1CG
U
G1CB
U
tR
=U
tG
=U
tB
U
G1C
i
f
Figura 8.6.
Comanda tubului cinescop color se poate realiza prin mai multe metode:
a) aplicând semnalul de luminanţa –E
Y
pe catozii celor trei tunuri electronice şi fiecare
din semnalele diferenţă de culoare pe grilele de comandă corespunzătoare. Rezultă modularea
în intensitate a celor trei fascicule cu cele trei semnale de culoare corespunzătoare: E
R
, E
G
şi
E
B
după cum urmează:
U
G1CR
=E
R-Y
-(-E
Y
)=E
R
,
U
G1CG
=E
G-Y
-(-E
Y
)=E
G
, (8.1)
U
G1CB
=E
B-Y
-(-E
Y
)=E
B
.
b) catozii sunt conectaţi la o tensiune fixă pozitivă, iar pe grilele de comandă ale
tubului se aplică chiar semnalele: E
R
, E
G,
şi E
B
;
c) grilele de comandă sunt conectate împreună la un potenţial constant, apropiat de
potenţialul de referinţă, iar tensiunile: E
R
, E
G,
şi E
B
cu valori pozitive sunt aplicate catozilor
(figura 8.7).
Indiferent de metoda aleasă, tensiunile de comandă care se aplică între grilă şi catod
(U
G1C
) vor avea valori negative. Pentru fiecare tun electronic în parte, sunt necesare aceleaşi
calibrări pentru semnalele de comandă: se reglează nivelele minime pentru negru (prin
reglarea valorii de referinţă) şi nivelele maxime pentru alb (prin reglarea amplificării),
compensând astfel prin amplitudini mai mari eficienţa mai scăzută a două din cele trei tipuri
de luminofori. Practic s-a constatat că, este posibil ca amplificarea uneia din căi să fie fixă
(R), urmând ca celelalte două amplificări să fie ajustate în mod corespunzător. Astfel, este
suficientă calibrarea numai a cinci valori, în loc de şase.
61
I
fR
I
fB
I
fG
I
f0
- curent cu fascicul pentru
care strălucirea este nulă
nivel de reglaj amplitudine E
B
pentru alb
nivel de reglaj amplitudine E
G
pentru alb
nivel de reglaj amplitudine E
R
pentru alb
nivel de negru
nivel de negru
nivel de negru
i
f
U
G1C
Figura 8.7.
1.4. Amplificatorul final RGB
Pentru comanda tubului cinescop în culori cu semnalele primare de culoare, acestea
sunt amplificate de amplificatoarele finale RGB. Aceste etaje trebuie, totodată, să permită
posibilitatea reglării independente a amplitudinilor şi a nivelelor de negru. Deşi aceste valori
diferă de la o culoare la alta, amplificatoarele finale sunt construite la fel, cu sarcină activă. În
cazul receptorului TV studiat semnalele necesare pe catozii tubului cinescop sunt de polaritate
negativă (Anexa 1), grilele de comandă G
1
, grila ecran G
2
fiind comune pentru cele trei
tunuri, este posibilă reglarea “punctului de negru” şi a amplitudinii a două căi, amplificarea
uneia dintre căi fiind fixă în cazul reglării “punctului de alb”.
Astfel pentru calea de verde (G) tranzistoarele: T1033, T1034 şi T1035 asigură
amplificarea la nivelul semnalului necesar pentru comanda tubului. Potenţialul fix din
emitoarele tranzistorilor: T1024, T1034 şi T1034 este asigurat cu ajutorul tranzistorului
T1060. Reacţia negativă se realizează cu rezistorul R1032. Rezistorul R1037 permite reglarea
punctului de negru iar cu ajutorul rezistorului R1036 se poate modifica, în cele din urmă,
amplitudinea semnalului de ieşire. Alimentarea etajelor finale se face de la o tensiune
continuă de +220V, obţinută de la etajul baleiajului pe orizontală. Semnalele de comandă ale
etajului final RGB se obţin de la ieşirea decodorului de culoare la pinii: 12, 13 şi 14 ai
circuitului integrat IC850 (TDA 3561).
62
2. Desfăşurarea lucrării
2.1. Se va studia schema electronică reală de alimentare a tubului cinescop din
receptorul TV ITT Nokia, identificându-se punctele de măsură: BC2, BC6, DT1, DT2, DT3,
DT5.
2.2. Se vor măsura (în punctele enumerate mai sus) principalele mărimi care
caracterizează etajul final RGB şi alimentarea tubului cinescop, în cazul funcţionării corecte a
televizorului.
2.3. Se vor face măsurători în etajul final RGB şi asupra circuitelor de alimentare a
tubului cinescop în cazul simulării defectelor: E1, E2, E3, E4 şi E6, identificându-se cauza
defecţiunii, respectiv componenta defectă, comparând semnalele măsurate în prezenţa
defectului, cu cele măsurate în funcţionare normală.
3. Conţinutul referatului
3.1. Tensiunile de alimentare şi semnalele din punctele de măsură enumerate la punctul
2.1, în cazul funcţionarii corecte a receptorului TV.
3.2. O listă cu pinii tubului cinescop color cu semnificaţia fiecăruia şi valoarea
aproximativă a tensiunii sau semnalului aplicat pe acel pin, în cazul funcţionării normale.
3.3. Simptomul şi cauza pentru fiecare defect de la punctul 2.3.
63
Lucrarea 9
Blocul de baleiaj pe verticală
Scopul lucrării este studiul principiului de realizare al blocului de baleiaj pe verticală
din receptoarele TV şi analiza influenţei elementelor de reglaj asupra funcţionării acestuia.
1. Noţiuni teoretice
Blocul de baleiaj pe verticală asigură generarea unui curent prin bobinele de deflexie
pe verticală, necesar deplasării pe verticală cu viteză constantă, a fasciculului de electroni din
tubul cinescop, de sus în jos pe durata cursei directe şi de jos în sus pe durata cursei inverse.
Funcţiile realizate de blocul de baleiaj pe verticală sunt:
- acoperirea rastrului pe verticală;
- stingerea pe cursa de întoarcere;
- sincronizarea cu semnalul recepţionat, în condiţiile realizării întreţeserii corecte a
celor două câmpuri;
- corecţia distorsiunilor de neliniaritate simetrice şi nesimetrice;
- reglaje asupra dimensiunii pe verticală, liniarităţii şi frecvenţei de oscilaţie liberă a
oscilatorului;
- realizarea stabilităţii dimensiunii şi frecvenţei pe verticală, în condiţiile variaţiei
tensiunii de alimentare, a temperaturii şi a curentului de fascicul al tubului cinescop.
Din punct de vedere funcţional, bobinele de deflexie pe verticală prezintă un
comportament preponderent rezistiv, pe durata cursei directe şi comportament aproximativ
inductiv, pe durata cursei inverse. Forma tensiunii care se aplică la bornele bobinei de
deflexie pe verticală, dacă nu se ţine cont de distorsiunile de neliniaritate, trebuie să aibă
forma prezentată în figura 9.13a. În figura 9.13b se indică forma tensiunii care se aplică
bobinelor de deflexie pe verticală dacă se are în vedere şi corecţia distorsiunilor de
neliniaritate pe verticală. În general, frecvenţa de lucru a blocului de baleiaj pe verticală este
de 50 Hz, puterea necesară pentru deflexie fiind de câţiva waţi.
64
T
V T
V
t
dV t
iV
t
u
V1
t
(a) (b)
t
dV t
iV
u
V2
Figura 9.13.
În figura 9.14 se prezintă schema bloc generală a blocului de baleiaj pe verticală pentru
tubul cinescop. Baleiajul pe verticală se compune dintr-un oscilator (OS), sincronizat de către
impulsurile de sincronizare extrase din semnalul recepţionat, un circuit de formare a tensiunii
în dinte de ferăstrău (FTDF), un etaj de comandă (EC) şi un etaj final (EFC) care asigură pe
lângă rolul obişnuit de stabilizare a punctului static de funcţionare şi reducerea distorsiunilor
de neliniaritate ale baleiajului.
S
V
OS
Reglarea
frecvenţei
de oscilaţie liberă
Reglarea
dimensiunii V
C
C
BDV
R
V
L
V
i
V
R
r
Reglare
liniaritate V
T
V
T
V T
V
E
FTDF EC EFC
CI CRL
T
V
T
V
T
V
Figura 9.14.
Impulsuri dreptunghiulare de scurtă durată sunt generate de oscilatorul baleiajului pe
verticală. Funcţionarea corectă a oscilatorului în regim de sincronizare directă este asigurată
prin posibilitatea reglării frecvenţei oscilaţiilor libere, astfel încât frecvenţa lor să fie puţin
mai mică decât frecvenţa impulsurilor de sincronizare pe verticală.
65
Impulsurile dreptunghiulare comandă circuitul de formare a tensiunii în dinte de
ferăstrău, ce se obţine prin încărcarea unui condensator de la o sursă de curent constant, a
cărei valoare poate fi reglată din exterior. Astfel, se reglează practic amplitudinea tensiunii în
dinte de ferăstrău şi prin aceasta dimensiunea rastrului pe verticală.
Etajul de comandă asigură ca nivelul semnalului să aibă puterea necesară la intrarea
etajului final. De fapt, liniaritatea explorării pe verticală este asigurată pentru o formă de
variaţie a curentului prin bobinele de deflexie, diferită de forma de variaţie liniară. De aceea,
tensiunea liniar variabilă obţinută la ieşirea circuitului de formare, trebuie predistorsionată în
mod corespunzător, înainte de a se aplica la intrarea etajului final. Astfel, pentru o anumită
formă predistorsionată a acestei tensiuni, în final, baleiajul pe suprafaţa explorată rezultă
liniar.
Modificarea formei tensiunii de comandă a etajului final, pentru a se asigura
liniaritatea rastrului pe verticală, se realizează prin circuitul de reacţie negativă care aduce în
circuitul de intrare al etajului de comandă, o tensiune proporţională cu curentul de deflexie i
V
.
Acest lucru se realizează cu ajutorul circuitului de integrare (CI) şi circuitul de reglare a
liniarităţii (CRL).
Datorită reacţiei negative în timpul cursei directe, peste componenta liniar variabilă
crescătoare a tensiunii în dinte de ferăstrău, se suprapune o componentă de formă parabolică
obţinută prin integrarea tensiunii proporţionale cu curentul de deflexie prin rezistorul R
r
.
Astfel, la intrarea etajului de comandă se aplică o tensiune în dinte de ferăstrău crescătoare, ce
are forma prezentată în figura 9.13b. Prin reglarea formei şi mărimii componentei parabolice
se influenţează forma tensiunii la bornele bobinei de deflexie, adică forma curentului de
deflexie şi prin aceasta, liniaritatea baleiajului pe verticală.
Pe de altă parte, reacţia negativă asigură şi stabilitatea amplitudinii curentului de
deflexie, adică stabilitatea dimensiunii imaginii pe verticală, chiar şi în condiţiile în care
modificarea rezistenţei R
V
a bobinelor de deflexie, din cauza variaţiei temperaturii, ar
determina variaţia dimensiunii imaginii pe verticală. Pentru a se evita trecerea unui curent
continuu prin bobinele de deflexie, care ar determina o deplasare permanentă pe verticală a
fasciculului de explorare, faţă de centrul suprafeţei explorate, cuplarea bobinelor de deflexie
pe verticală (BDV), la etajul final se realizează prin condensatorul C
C
.
În timpul cursei inverse curentul de deflexie trebuie să varieze într-un interval de timp
de cel mult 1 ms, de la valoarea -I
VM
la +I
VM
, aceasta realizându-se prin comanda etajului
final cu o tensiune de formă corespunzătoare celei prezentate în figura 9.13a. La aplicarea
impulsului cu front căzător, etajul de comandă se blochează şi începe cursa inversă a
66
baleiajului pe verticală, pe seama energiei magnetice înmagazinate în bobinele de deflexie.
Variaţia curentului prin bobinele de deflexie depinde de constanta de timp a circuitului şi de
valoarea tensiunii de alimentare. Pentru ca începerea cursei directe să coincidă cu atingerea
valorii pozitive maxime +I
VM
, a curentului prin bobinele de deflexie, comanda terminării
cursei de întoarcere, se realizează în funcţie de amplitudinea curentului de deflexie, cu
ajutorul circuitului de reacţie negativă.
Pentru a scurta timpul de întoarcere, în vederea reducerii puterii disipate pe
tranzistoarele finale, există posibilitatea creşterii tensiunii de alimentare pe timpul cursei
inverse. Pentru aceasta, se încarcă un condensator la tensiunea de alimentare, pe timpul cursei
directe şi se conectează în serie cu sursa de alimentare şi cu etajul final, pe timpul cursei
inverse. În acest fel, crescând tensiunea, se accelerează întoarcerea fasciculului de electroni pe
verticală.
Există circuite integrate, ca de exemplu TDA 1170 care incorporează toate blocurile
necesare pentru baleiajul pe verticală, desigur împreună cu componentele externe aferente
fiecărui bloc. La receptorul TV ITT Nokia 7140, blocurile prezentate în figura 9.14 se găsesc
în două circuite integrate.
Etajul final împreună cu alte circuite auxiliare se regăsesc în circuitul integrat IC401
(TDA 3654) respectiv celelalte blocuri componente ale schemei de principiu din figura 9.14
se găsesc în circuitul integrat IC601 (sincrogeneratorul TDA 8372 , Anexa 11). Astfel, la
pinul 3 al circuitului integrat IC601 se obţine semnalul de comandă pentru etajul de ieşire, în
urma sincronizării oscilatorului local cu impulsurile de sincronizare pe verticală, extrase din
SVCC. La obţinerea semnalului de comandă contribuie şi semnalul de reacţie negativă pe
verticală care se găseşte la pinul 4 şi 7 al circuitului integrat TDA 3654. Acesta din urmă
cuprinde un etaj de ieşire şi circuit de protecţie, un etaj de comandă şi circuite de comutare, un
generator pe durata întoarcerii, circuit de gardă, precum şi un stabilizator intern de tensiune
continuă.
Etajul de ieşire este constituit din două configuraţii Darlington care funcţionează în
clasă B. Acest etaj are un circuit de protecţie al curentului de ieşire, de la pinul 5, activat în
condiţiile creşterii excesive a temperaturii sau în caz de scurtcircuit. Etajul de comandă şi
circuitul de comutare îşi schimbă starea rapid, la apariţia unui semnal de comandă şi comutare
la pinii 1 şi 3, la începutul cursei de întoarcere, admiţând astfel pornirea rapidă a generatorului
de întoarcere. În timpul cursei directe, condensatorul conectat între pinii 6 şi 8 se încarcă la o
tensiune dependentă de valoarea rezistorului conectat la pinul 8. Tensiunea de pe acest
condensator se va înseria cu tensiunea de alimentare, pe durata întoarcerii pe verticală a
67
fasciculului de electroni, micşorându-se astfel durata întoarcerii. Circuitul de gardă poate servi
la protecţia tubului cinescop prin sesizarea şi avertizarea lipsei curentului de deflexie prin
apariţia unei tensiuni continue la pinul 7.
2. Desfăşurarea lucrării
2.1. Se va studia schema electronică reală a baleiajului vertical din receptorul TV,
identificându-se componentele principale, punctele de măsură şi elementele de reglaj.
Principalele puncte de măsură sunt: pinii 3, 5, 6, 8 ai circuitului IC401, pinii 3 şi 4 ai
circuitului IC601.
2.2. Se vor măsura principalele mărimi (tensiuni de alimentare, semnale de comandă,
etc.) care caracterizează blocul de baleiaj pe verticală în regim de funcţionare corectă.
2.3. Se vor face măsurători în etajul de baleiaj pe verticală în cazul simulării
defectelor: D6, D5 şi A1, identificându-se cauza defecţiunii, respectiv componenta defectă.
3. Conţinutul referatului
3.1. Schema bloc generală a etajului de baleiaj pe verticală.
3.2. Tensiunile de alimentare şi semnalele din punctele de măsură enumerate la punctul
2.1, în cazul funcţionarii corecte a receptorului TV.
3.3. Simptomul şi cauza pentru fiecare defect de la punctul 2.3.
68
Lucrarea 10
Blocul de baleiaj pe orizontală
În această lucrare se studiază schema reală a etajului de baleiaj pe orizontală al
receptoarelor TV color, funcţiile acestuia şi modul de realizare, în cazul receptorului ITT
Nokia 7140.
1. Noţiuni teoretice
Etajul final de baleiaj pe orizontală al unui receptor TV are rolul de a asigura devierea
pe orizontală a fasciculului de electroni al tubului cinescop. Aceasta se realizează prin crearea,
prin bobinele de deflexie pe orizontală, a unui curent liniar variabil crescător pe durata cursei
directe, pentru deplasarea fasciculelor de electroni de la stânga la dreapta, respectiv crearea
unui curent variabil descrescător pe durata cursei inverse, care deplasează fasciculul de
electroni pe orizontală de la sfârşitul unei linii la începutul liniei următoare.
De asemenea, în blocul de baleiaj pe orizontală se obţin diferite tensiuni de alimentare
pentru electrozii tubului cinescop sau pentru alte etaje din receptor. În cazul tubului cinescop
color, energia necesară deflexiei este mult mai mare faţă de tubul cinescop alb-negru, etajul
final de baleiaj pe orizontală trebuie să îndeplinească şi alte funcţii care rezultă din
caracteristicile tehnice ale tubului cinescop color, cum ar fi compensarea distorsiunilor de
pernă, corecţia de convergenţă dinamică, etc.
În cele ce urmează se analizează schema electrică a etajului final de baleiaj orizontal,
pe baza principiul de funcţionare al etajului final de baleiaj pe orizontală cu tranzistor şi
recuperare paralelă. Curentul prin bobina de deflexie pe orizontală, L
H
, este direct
proporţional cu tensiunea continuă aplicată la bornele bobinei. Aceasta înseamnă că, forma
necesară curentului în dinte de ferăstrău, prin bobina de deflexie, se obţine asigurând intrarea
în conducţie şi blocarea tranzistorului la momente bine precizate, cu ajutorul unei tensiuni de
comandă de formă rectangulară, care se aplică în baza tranzistorului, precum şi prin alegerea
capacităţii C
i
de întoarcere, astfel încât să se asigure durata cursei inverse. În figura 10.1 se
prezintă schema electronică reală a etajului final din blocul de baleiaj pe orizontală.
69
L
B R
B u
B
T
D
Ci
i
C I
CC
U
H
U
CS
+U
1
C
f
L
S
>>L
H
C
S
>>C
i
R
p
L
H
L
L R
A
BDH
i
H
+
Figura 10.1.
Alimentarea în curent continuu a etajului final se face prin bobina de şoc L
s
, iar
separarea în curent continuu a bobinelor de deflexie se face prin condensatorul de cuplaj C
s
.
Astfel, prin bobina de deflexie pe orizontală nu trece componenta continuă a curentului I
cc
,
absorbită de la sursa de alimentare, care ar determina o deplasare permanentă spre dreapta a
fasciculului de explorare. Din punctul de vedere al componentei alternative, bobina de şoc
este conectată în paralel cu bobinele de deflexie, dar prin alegerea lui L
S
=10L
H
, influenţa ei
asupra funcţionării etajului final poate fi neglijată. Pe de altă parte, sursa de alimentare nu
şuntează circuitul oscilant deoarece bobina de şoc are reactanţă inductivă mare. Tensiunea de
alimentare U
1
se aplică circuitului prin rezistenţa de protecţie R
p
. Capacitatea C
s
nu
influenţează durata cursei inverse, deoarece are valoarea mult mai mare decât capacitatea C
i
.
Mărimile electrice care caracterizează funcţionarea etajului final din baleiajul orizontal
sunt reprezentate în figura 10.2.
Curentul de colector al tranzistorului i
C
, pe durata conducţiei directe, este format din
curentul ce provine din descărcarea condensatorului C
s
şi din curentul furnizat de sursa de
alimentare prin bobina de şoc L
s
. Prima componentă a curentului de colector trece prin
bobinele de deflexie pe orizontală şi are forma de variaţie în formă de S, asigurând deflexia
fasciculului de explorare pe orizontală, iar cea de a doua componentă constituie componenta
continuă I
CC
, furnizată de sursa de alimentare, pentru acoperirea pierderilor de putere din
circuit.
De fapt, condensatorul de cuplaj C
s
îndeplineşte mai multe funcţii:
- separă bobinele de deflexie de circuitul de curent continuu, astfel încât curentul de
deflexie i
H
, să aibă valoarea medie nulă;
70
t
dH
I
DM
t
t
iH
i
H
i
C
i
D
I
CC
t
dH
t
t
t
1
t
3
t
4
t
2 t
3
u
Cs
u
H
u
Ci
t
t
t
U
CC
~U
1
U
Himax
u
Ci
=u
H
+u
Cs
U
CC
~U
1
t
iH
t
1
t
2
t
4
I
CM
Figura 10.2.
- împreună cu condensatorul de filtraj C
f
, constituie un rezervor de energie. În a doua
parte a cursei directe, condensatorul C
s
, se comportă ca o sursă de alimentare, cedează
energie, pe care o recuperează pe durata primei părţi a următoarei curse directe. Valoarea
medie a tensiunii la bornele condensatorului este aproximativ egală cu tensiunea U
1
a sursei
de alimentare;
- asigură corecţia în S a curentului de deflexie, pentru eliminarea distorsiunilor
simetrice ale rastrului datorită planeităţii suprafeţei explorate.
Bobina L
B
din baza tranzistorului asigură o prelungire a timpului în care joncţiunea BE
a tranzistorului se menţine deschisă, după aplicarea impulsului negativ de tensiune, prin
prelungirea timpului de blocare (ieşirea din saturaţie). Astfel, se reduce puterea de comutaţie
pe care trebuie să o suporte tranzistorul, la începutul cursei inverse.
Pentru a corecta distorsiunile nesimetrice ale baleiajului pe orizontală, trebuie să
crească valoarea curentului de deflexie către sfârşitul cursei directe, ceea ce se poate obţine
mărind tensiunea aplicată la bornele bobinelor de deflexie, spre sfârşitul cursei directe. În
acest scop, s-a introdus în serie cu bobinele de deflexie L
H
, bobina de corecţie a liniarităţii L
L
,
prevăzută cu miez de ferită şi cu un magnet permanent de formă cilindrică. Magnetul
permanent este plasat lângă bobină şi este prevăzut cu posibilitatea de modificare a poziţiei
axei N-S faţa de bobină. Corecţia distorsiunilor nesimetrice ale baleiajului pe orizontală se
71
realizează prin faptul că inductanţa bobinei de corecţie scade treptat la creşterea curentului
prin bobină, datorită creşterii gradului de saturare a miezului de ferită. Prin scăderea
inductanţei L
L
scade căderea de tensiune pe bobina de corecţie ceea ce determină creşterea
tensiunii la bornele bobinelor de deflexie. La începutul cursei directe, sensul curentului prin
bobina de corecţie este, astfel încât fluxul magnetic dat de curent, să fie de sens contrar
fluxului magnetic dat de magnet şi aproape îl anulează, ca urmare L
L
are valoare maximă.
După aceea, fluxul magnetic rezultat creşte treptat. În a doua parte a cursei directe, datorită
inversării sensului curentului prin bobină, cele două fluxuri se adună, determinând creşterea
gradului de saturare a miezului de ferită, deci scăderea treptată a inductanţei L
L
, prin scăderea
treptată a permeabilităţii miezului de ferită a bobinei. Posibilitatea reglării gradului de corecţie
a liniarităţii rezultă din modificarea poziţiei axei N-S a magnetului permanent. În principiu,
corecţia distorsiunilor nesimetrice ale baleiajului orizontal se poate realiza şi cu ajutorul
circuitelor de reacţie, prin predistorsionarea formei tensiunii care se aplică bobinelor de
deflexie.
Reglarea dimensiunii rastrului pe orizontală se obţine modificând valoarea maximă a
curentului de deflexie, I
HM
, de exemplu, chiar prin modificarea valorii tensiunii sursei de
alimentare. Modificarea controlată a tensiunii rezultante, aplicată bobinei de deflexie pe
orizontală, poate fi obţinută şi prin modificarea valorii unei inductanţe care se află în serie cu
bobina de deflexie pe orizontală.
Rezistorul R
A
are rolul de a amortiza oscilaţiile parazite de la începutul cursei directe,
care pot să apară în oricare dintre bobine, în momentul intrării în conducţie a diodei,
producând aşa numitul “efect de perdea”. Aceste oscilaţii parazite apar mai ales în bobinele de
corecţie a erorii de liniaritate.
În cazul tuburilor cinescop, o funcţie suplimentară a etajului final de baleiaj pe
orizontală este şi cea a compensării distorsiunilor de tip pernă. Spre deosebire de tuburile
cinescop alb-negru, această compensare nu se mai poate realiza cu ajutorul unor magneţi
permanenţi ataşaţi pe ansamblul de deflexie, deoarece ar influenţa puritatea culorilor. În cazul
tuburilor cu diagonala mai mică de 55 cm, compensarea distorsiunii pe orizontală de tip pernă
sau Est-Vest (E-V), încă se poate obţine din modul particular de bobinare al bobinei de
deflexie pe orizontală. În cazul tuburilor cinescop cu diagonala mai mare, compensarea se
realizează prin modularea curentului de deflexie pe orizontală cu un semnal de frecvenţa
semicadrelor, astfel încât amplitudinea curenţilor de deflexie să fie mai mare în centrul
ecranului, faţă de poziţia superioară şi inferioară, aşa cum se prezintă în figura 10.3.
72
Ai
H
t
I
HM
T
H 20ms
i
H
(a)
Figura.10.3.
Cea mai utilizată metodă constă în modularea tensiunii, de pe bobina de deflexie pe
orizontală, printr-un circuit serie cu bobina de deflexie, aşa-numitul modulator cu diode.
Astfel, se evită influenţa modulării tensiunii care se aplică primarului transformatorului de
linii asupra altor circuite din receptor. Schema de principiu a etajului de baleiaj linii cu
modulator cu diode este prezentată în figura 10.4a. Schema echivalentă a circuitului, pe durata
cursei active, este prezentată în figura 10.4b.
U
1
-U
m
L
H
U
m
C
s
L
m
L
H
u
B
C
r1
L1
L2
D1
D2
C
r2
C
m
C
S
L
H
L
m
C
r1
C
r2
(a)
(c)
U
m
U
1
L3
L
m
C
m
(b)
U
1
Figura 10.4.
Etajul este alimentat de la o sursă de tensiune continuă stabilizată U
1
şi sursa de
tensiune modulatoare U
m
, care practic poate fi considerată constantă pe durata unei linii de 64
µs. Faţă de schema de baleiaj orizontal studiată anterior, apare o nouă secţiune, cea a
modulatorului care, în principal, este constituită din bobina modulatoare L
m
, în serie cu
bobina de deflexie L
H
, precum şi din circuitul de aplicare a semnalului modulator.
În momentul începerii cursei active a baleiajului, toată energia recuperată în timpul
cursei de întoarcere se găseşte în cele două bobine L
H
şi L
m
, diodele D
1
şi D
2
fiind deschise
şuntează restul circuitului. Curentul, iniţial mare, descreşte încărcând cele două condensatoare
de stocare şi cuplaj a bobinelor C
S
şi C
m
. În momentul în care curentul prin diode devine nul şi
diodele D
1
şi D
2
se blochează, tranzistorul final este deschis de tensiunea de comandă din
73
baza lui. Energia din circuit este absorbită de la sursa U
1
, care creează un curent crescător prin
bobinele L
H
şi L
m
, cuplate prin C
S
şi C
m
. Condensatorul C
S
, se poate considera încărcat la o
tensiune medie egală cu tensiunea de alimentare U
1
, condensatorul C
m
se încarcă la o tensiune
egală cu tensiunea de modulaţie instantanee U
m
, care pentru o linie este aproximativ
constantă. De fapt, tensiunea de modulaţie instantanee provine chiar de la etajul de baleiaj pe
verticală. Tensiunea continuă pe bobina de deflexie pe orizontală rezultă de valoare egală cu
diferenţa dintre tensiunea U
1
şi tensiunea de modulaţie U
m
, în timp ce, tensiunea pe bobina L
m
este egală cu tensiunea de modulaţie U
m
.
La sfârşitul cursei active se blochează şi tranzistorul, rezultând schema echivalentă din
figura 9.17c. Se poate considera că, înfăşurările primare al transformatorului de linii L
1
şi L
3
sunt mult mai mari ca L
H
şi L
m
, respectiv C
S
şi C
m
sunt mult mai mari decât condensatoarele
de recuperare C
r1
şi C
r2
. Pe cele două circuite acordate (C
r1
, L
H
) şi (C
r2
, L
m
) apare câte o
oscilaţie liberă cu aceiaşi frecvenţă care după o jumătate de perioadă, datorită schimbării
sensului curentului prin circuit, vor deschide diodele de recuperare D
1
şi D
2
. Priza inductivă
de la transformatorul de linii, precum şi valorile condensatoarelor, rezultă din cea mai
importantă condiţie care se pune circuitului de aplicare a modulaţiei şi anume perioada
oscilaţiei libere să fie aceiaşi cu perioada de oscilaţie liberă a circuitului bobinei de deflexie.
Dacă această condiţie este îndeplinită, tensiunea care apare pe primarul transformatorul de
linii (L
1
+L
2
), va fi constantă şi egală cu suma tensiunilor de pe L
H
şi L
m
, adică U
L1+L2
=U
1
-
U
m
+U
m
=U
1
, care nu depinde de valoarea tensiunii de modulaţie U
m
.
În consecinţă, în partea superioară şi inferioară a ecranului tensiunea de modulaţie U
m
are valoare maximă, curentul prin bobina L
m
va fi maxim, respectiv curentul prin bobina de
deflexie L
H
este minim. În partea centrală a ecranului, tensiunea de modulaţie va avea
valoarea sa minimă, curentul prin L
m
va atinge valoarea minimă, în timp ce curentul de
deflexie va avea acum valoarea maximă. Suma energiilor înmagazinate în bobinele L
H
şi L
m
va fi mereu constantă, menţinându-se astfel constantă sarcina din primarul transformatorului
de linii.
Receptorul TV studiat (Anexa1) are următoarele echivalenţe faţă de schemele
anterioare simplificate studiate: tranzistorul final baleiaj linii este T501 (S2000AF), diodele
D501 şi D502, sunt echivalente cu diodele D
2
şi D
1
, capacitatea C
S
este C514, capacitatea C
m
este C513, condensatorul de întoarcere fiind realizat cu C502 şi C504. L503 împreună cu
componentele auxiliare realizează corecţia distorsiunilor de neliniaritate nesimetrice.
Tensiunea de modulaţie se realizează din însumarea unei tensiuni cu formă parabolică
ajustabilă, obţinută prin integrarea mărimii de ieşire de la etajul de baleiaj vertical, cu o
74
tensiune continuă de valoare variabilă, care permite modificarea dimensiunii pe orizontală şi
corecţia erorilor de trapez. La borna bobinei de modulare L502, se aplică tensiunea
modulatoare, care se obţine cu ajutorul tranzistoarelor: T572, T5561 şi T563.
Etajul de baleiaj orizontal furnizează, pentru alimentarea tubului cinescop: tensiunea
foarte înaltă (tensiunea anodică), tensiunea de focalizare, tensiunile de accelerare, tensiunea
de filament. De asemenea, tot la nivelul etajului de baleiaj orizontal se obţine: tensiunea de
alimentare (+220 V) pentru amplificatorul final RGB, impulsuri cu frecvenţa liniilor necesare
sincroprocesorului şi tensiunile continue de +16 V şi +27 V, care alimentează alte etaje din
receptor.
2. Desfăşurarea lucrării
2.1. Se va studia schema teoretică a etajului de baleiaj pe orizontală şi schema
electronică reală a receptorului TV ITT Nokia 7140, identificându-se elementele şi punctele
de măsură caracteristice: pinul 1 al IC601, borna ”o” a transformatorului Tr701, baza
tranzistorului T501, colectorul tranzistorului T501 (doar cu sondă cu atenuator 1:10),
colectorul tranzistorului T563, borna 4 şi 6 a transformatorului Tr501.
2.2. Se vor măsura, în cazul funcţionării normale, tensiunile şi semnalele care
caracterizează acest etaj, comparându-se cu valorile teoretice şi cu valorile indicate pe schema
electronică (Anexele 1.6 şi 1.7).
2.3. Se vor face măsurători în etajul de baleiaj pe orizontală în cazul simulării
defectelor: B2, D3 şi D4, identificându-se componenta defectă, respectiv cauza defecţiunii.
3. Conţinutul referatului
3.1. Schema electronică reală a etajului final din blocul de baleiaj pe orizontală.
3.2. Tensiunile de alimentare şi semnalele din punctele de măsură enumerate la punctul
2.1, în cazul funcţionarii corecte a receptorului TV.
3.3. Simptomul şi cauza pentru fiecare defect de la punctul 2.3.
75
Lucrarea 11
Sincroprocesorul
Obiectivul lucrării este studiul caracteristicilor generale ale sincroprocesorului din
receptoarele TV color, precum şi particularităţile acestuia în cazul receptorului TV ITT Nokia
7140 .
1. Noţiuni teoretice
Sincroprocesorul, din receptorul TV, are rolul de a asigura sincronizarea baleiajelor pe
orizontală şi pe verticală, pe baza semnalului video complex recepţionat. În acest scop,
sincroprocesorul îndeplineşte următoarele funcţii:
- separarea semnalului complex de sincronizare, (sincroimpulsuri pe orizontală şi pe
verticală S
H
şi S
V
), din semnalul video complex;
- separarea semnalului de sincronizare pe verticală de semnalul de sincronizare pe
orizontală;
- asigură forma necesară a impulsurilor de sincronizare cadre pentru comanda
oscilatorului de baleiaj vertical sau uneori asigură chiar semnalul de comandă pentru etajul de
baleiaj pe verticală;
- sincronizarea baleiajului pe orizontală cu impulsurile de sincronizare S
H
, extrase din
SVC;
- crearea semnalului de comandă pentru etajul final al baleiajului pe orizontală, cu
posibilitatea reglării constantei de timp a comparatorului de fază şi frecvenţă;
- generează un semnal de tip “Sand-castle” cu 3 nivele, necesar procesării semnalelor
de culoare (figura 11.1);
- asigură un semnal de muting la acţionarea anumitor reglaje externe sau la lipsa
semnalului TV, prin care se obţine blocarea căii de sunet a receptorului;
- protecţie împotriva apariţiei razelor X, în urma bombardării ecranului cu electroni
supracceleraţi. Cu cât tensiunea anodică (FIT) este mai mare cu atât energia electronilor din
fasciculul electronic este mai mare, deci şi posibilitatea apariţiei radiaţiei este mai mare.
76
Urmărirea valorii curentului de fascicul se realizează în mod indirect prin evaluarea unei
tensiuni proporţionale cu aceasta.
7V
4.5V
burst
t
SH
t
StH
Impuls
stingere
Impuls
sincronizare
2.5V
Figura 11.1.
- blocarea circuitelor de prelucrare a semnalelor de sincronizare la zgomotele care
depăşesc o anumită valoare, evitându-se desincronizarea receptorului. Sistemul de blocare la
zgomot acţionează intern asupra separatoarelor de impulsuri.
Separarea sincroimpulsurilor din semnalul video complex este o separare după
amplitudine, bazată pe faptul că sincroimpulsurile se află plasate deasupra nivelului de
stingere în sensul negrului. Pentru ca sincronizarea baleiajelor să se menţină stabilă, trebuie ca
sincroseparatorul să fie sensibil, să asigure la ieşirea lui impulsuri de sincronizare pe
orizontală S
H
şi pe verticală S
V
, de amplitudine constantă 1÷4 Vvv, chiar şi atunci când
nivelul semnalului SVC, aplicat la intrarea lui, variază între anumite limite datorită
modificării nivelului semnalului TV recepţionat, de exemplu, între 20 µV÷200 mV. Pe de altă
parte, trebuie ca sincroseparatorul să fie afectat cât mai puţin de impulsurile parazite
suprapuse peste semnalul video, sau chiar peste impulsurile de sincronizare din SVC.
Impulsurile parazite pot provoca fie sincronizarea falsă, când nu trebuie declanşat oscilatorul
de linii şi cadre, fie scoaterea din funcţie a sincroseparatorului pentru un timp scurt,
provocând desincronizarea imaginii. Pentru eliminarea acestor perturbaţii se folosesc circuite
de integrare care elimină impulsurile parazite de scurtă durată.
Procedeul de separare a impulsurilor de sincronizare pe verticală de cele pe orizontală
se bazează pe faptul că impulsurile S
V
sunt de durată mult mai mare decât impulsurile S
H
.
Astfel, trenul de impulsuri de sincronizare S
H
şi S
V
, aplicat la intrarea circuitului din figura
11.2, este integrat cu o constantă de timp potrivit aleasă între valorile duratelor impulsurilor
determinate de S
H
şi S
V
. Impulsurile de sincronizare pe verticală S
V
, spre deosebire de
impulsurile de sincronizare pe orizontală S
H
, vor genera la ieşirea integratorului impulsuri de
77
amplitudine semnificativă, astfel încât impulsurile S
H
sunt practic eliminate. După integrare se
refac fronturile impulsurilor cu ajutorul unor comparatoare.
t
SV
=160 µs
t
SH
=4.7 µs
C
u
e
u
i
R
Prag de
tensiune
Figura 11.2.
Prin sincronizarea baleiajului pe orizontală se reglează frecvenţa şi faza oscilaţiei din
bobinele de deflexie, care asigură întoarcerea fasciculului de explorare, astfel încât cursa
directă a fasciculului de explorare, adică porţiunea liniar variabilă a curentului i
H
prin bobina
de deflexie pe orizontală BDH, să corespundă în timp chiar cu informaţia video utilă a
semnalului SVC aplicat pe catodul tubului cinescop (figura 11.3).
t
p
Oscilaţia pentru
întoarcerea pe H
SVC care se aplică pe
catodul tubului cinescop
t
StH
=12 µs
t
aH
= 52 µs
T
H
=64 µs
t
iH
Impuls de
întoarcere
Informaţie video
S
H
u
H
i
H
t
t
t
t
Figura 11.3.
De fapt, trebuie să se controleze poziţia relativă în timp între impulsul de întoarcere u
H
,
care apare pe bobina de deflexie pe orizontală şi impulsul de sincronizare S
H
extras din
semnalul SVC. Impulsul de întoarcere este o fracţiune din tensiunea care apare pe bobina de
78
deflexie orizontală, pe durata cursei inverse. Pentru ca momentul sincronizării să nu depindă
de lăţimea impulsurilor, se compară momentele care corespund mijloacelor acestor două
impulsuri. În aceste condiţii, teoretic mijlocul impulsului de întoarcere ar trebui să fie în fază
cu mijlocul impulsului de sincronizare S
H
. Practic, pentru a compensa întârzierea pe care o
suferă semnalul video, de la demodulatorul video până la catodul tubului cinescop, între cele
două impulsuri se prevede decalajul de timp t
P
.
Sincronizarea baleiajului pe orizontală se realizează pe baza principiului în buclă
închisă. Schema de principiu care asigură sincronizarea baleiajului pe orizontală pentru un tub
cinescop se compune din două bucle de reglare (figura 11.4).
În prima buclă se reglează frecvenţa oscilatorului, prin compararea semnalului S
H
de la
intrare, cu ieşirea oscilatorului comandat în tensiune (OCT), la nivelul comparatorului de fază
(CP1). A doua buclă reglează faza impulsurilor de comandă pentru etajul final (EF), cu
ajutorul comparatorului de fază (CP2), care compară tensiunea de la ieşirea OCT cu impulsul
de întoarcere care rezultă de la transformatorul de linii. Semnalul de comandă de la intrarea
etajului final se obţine cu ajutorul unui circuit formator de impulsuri (FI).
S
H
Impuls de întoarcere
CP1 OCT CP2 FI BDH EF
Figura 11.4.
Receptorul TV ITT Nokia 7140 este echipat cu sincroprocesorul TDA 8372 (IC601),
pentru generarea şi sincronizarea semnalelor pe verticală şi orizontală. Acesta poate fi folosit
în aplicaţii cu decodor de teletext şi cu videorecordere, comutatorul video fiind controlat prin
comenzi de la interfaţa I
2
C sau prin tensiuni de comutare analogice, selectând semnaul SVC
intern sau extern. Acestui circuit i se aduce la pinul 8 semnalul video complex de la
comutatorul video. Din SVC se separă sincroimpuilsurile complexe S
H
+S
V
. La pinul 1,
sincroprocesorul furnizează, prin intermediul transformatorului Tr702, semnalul de comandă
pentru stabilizatorul de tensiune în comutaţie, acesta lucrând sincronizat cu S
H
pe frecvenţa de
15625 Hz. Semnalul de comandă pentru etajul final al baleiajului pe orizontală se obţine la
borna 5 a transformatorului Tr701. Acest semnal este obţinut în urma sincronizării în
frecvenţă şi fază, cu ajutorul celor două circuite cu calare pe fază, adică impulsului de
79
sincronizare S
H
extras din SVC cu impulsuri de reacţie, care sosesc la pinul 15 de la blocul de
baleiaj pe orizontală.
Funcţionarea în regim normal, sau de aşteptare al receptorului, deci şi al
sincroprocesorului şi stabilizatorului în comutaţie, este condiţionată de nivelul tensiunii de la
pinii 2 şi 19 ai IC601. Blocurile componente ale sincroprocesorului aferente etajului de baleiaj
pe verticală sunt descrise în Lucrarea 9. Frecvenţa de oscilaţie liberă se poate controla la pinul
16 prin modificarea valorii lui R624, iar defazajul, adică poziţia pe orizontală, cu modificarea
valorii lui R634 la pinul 17. Tensiunea continuă principală UI este egală cu 145 V, fiind
dependentă de semnalul de comandă furnizat de sincroprocesor, această tensiune fiind
reglabilă prin modificarea valorii lui R612. Impulsurile “Sand-castle” se obţin la pinul 20.
Mecanismul de pornire din regimul de aşteptare, Stand-by, în regimul normal este dependent
de funcţionarea tranzistorului T601 şi circuitele aferente acestuia.
Astfel, din regimul de aşteptare, pornirea este asigurată de tensiunea UVIII, iar după
pornirea baleiajului pe orizontală funcţionarea normală este asigurată cu tensiunea recuperată
UV. La pinul 6 se primeşte informaţia cu privire la valoarea curentului de fascicul.
2. Desfăşurarea lucrării.
2.1. Se identifică elementele, componentele care realizează procesarea SVC în vederea
realizării sincronizării receptorului. Punctele de măsură sunt pinii: 1, 2, 3, 8, 15, 20 şi 23 ai
circuitului integrat IC601.
2.2. Se compară valorile principalelor mărimi măsurate cu valorile teoretice indicate pe
schema electronică a receptorului TV (oscilogramele: 601, 602 şi 604).
2.3. Se vor face măsurători în sincroprocesor, în cazul simulării defectelor: A3, B4 şi
B5, identificându-se cauza defecţiunii, respectiv componenta defectă.
3. Conţinutul referatului
3.1. Schema bloc de realizare a sincronizării cu cele două bucle.
3.2. Tensiunile de alimentare şi semnalele din punctele de măsură enumerate la punctul
2.1, în cazul funcţionarii corecte a receptorului TV.
3.3. Simptomul şi cauza pentru fiecare defect de la punctul 2.3.
80
Lucrarea 12
Sistemul de control al receptoarelor TV
În această lucrare se urmăreşte analiza principalelor caracteristici ale sistemului de
control din receptoarele TV şi studiul funcţiilor îndeplinite de microprocesorul de comenzi.
1. Noţiuni teoretice
Microprocesorul şi circuitele aferente acestuia formează circuitul de comandă şi
control al unui receptor TV.
Funcţiile asigurate de microprocesorul de comenzi pot diferi de la un receptor la altul,
dar oricum, în cazul receptoarelor TV analogice, au contribuţie doar în ceea ce priveşte
domeniul facilităţilor de control al receptorului. În cazul receptoarelor digitale, în scopul
obţinerii unei calităţi cât mai bune a imaginii redate, informaţia video şi comenzile sunt
prelucrate cu procesoare numerice de semnal.
Funcţiile pe care la poate asigura microprocesorul de comenzi se referă la:
- posibilitatea memorării unui canal, comutarea automată a benzilor corespunzător
normei şi standardului de recepţie, prin sinteză de tensiune sau sinteză de frecvenţă;
- controlul sunetului prin reglaj de volum şi controlul imaginii prin reglaje de contrast,
strălucire şi saturaţie a culorii;
- comutarea în regim de funcţionare audio-video (A/V);
- acceptarea comenzilor date de la tastatură sau a comenzilor recepţionate de la
emiţătorul de telecomandă;
- funcţionarea în regimul de aşteptare (Stand By);
- memorarea unor reglaje în cazul opririi receptorului;
- afişarea direct pe ecran a stării receptorului şi a funcţiilor îndeplinite (On Screen
Display);
- revenirea la anumite stări preprogramate ale reglajelor uzuale;
- decuplarea receptorului după un timp programabil sau datorită lipsei semnalului de
televiziune.
81
În figura 12.1 se prezintă schema bloc a unui circuit de comandă şi control dintr-un
receptor TV.
Microprocesor
Circuit
de
intrare
Sursă Reset
Circuit
de
ieşire
Memorie Generator
de tact
Figura 12.1.
Circuitele de intrare au rolul de a transforma comenzile date de utilizator în semnale
care pot fi interpretate şi prelucrate de către microprocesor. În cazul general, aceste circuite au
următoarele funcţii:
- procesează semnalul recepţionat de la emiţătorul de telecomandă;
- prelucrează impulsurile de sincronizare pe orizontală şi pe verticală;
- prelucrează comenzile date de la tastatură;
- detectează rezultatul unei operaţiuni de testare.
Circuitele de ieşire au rolul de a converti în formă analogică semnalele numerice,
furnizate de microprocesor, pentru a putea fi aplicate unor circuite din receptorul de
televiziune. Din această categorie fac parte circuitele de afişare şi circuitele care comandă
diversele reglaje din receptor (strălucirea, contrastul, saturaţia culorii, volumul sonor),
comanda pentru realizarea sintezei de frecvenţă sau sintezei de tensiune, necesară diodelor
varicap din selector.
Memoria are rolul de a stoca datele necesare executării programului de către
microprocesor, precum şi valorile diverselor reglaje. Această memorie de tip EEPROM este
resetabilă şi este conectată la microprocesor printr-o magistrală .
Generatorul de tact are rolul de a furniza un semnal cu o frecvenţă stabilă, necesar
pentru funcţionarea microprocesorului şi a circuitelor aferente. De fapt, generatorul de tact
este integrat în microprocesor, în exterior conectându-se doar rezonatorul cu cuarţ sau
ceramic.
82
Circuitul de resetare aduce microprocesorul la o stare iniţială stabilă, după conectarea
tensiunii de alimentare, precum şi atunci când tensiunea de alimentare scade sub un anumit
prag din diverse motive. În asemenea situaţii, funcţionarea defectuoasă a circuitului este
evitată.
Schema bloc internă de principiu, a unui microprocesor de comenzi, este prezentată în
figura 12.2.
Cuarţ
Reset
Test
Tact UCP ROM RAM OSD I
2
C
Porturi paralele
de intrare-ieşire
CNA CAN
CAF
Tensiune
acord
Volum Strălucire
Contrast Saturaţie
FB R G B S
V
S
H
SDA SCL
Figura 12.2.
La magistrala internă a microprocesorului este conectată unitatea centrală de prelucrare
(UCP) împreună cu memoriile RAM şi ROM, respectiv interfaţa la magistrala externă, de
exemplu, I
2
C. Comunicarea cu circuitele externe poate fi realizată prin intermediul portului
paralel de intrare-ieşire şi cu ajutorul convertorului numeric-analogic (CNA) pentru reglaj de
volum, contrast, strălucire, saturaţia culorii şi tensiune de acord. Convertorul analog-numeric
(CAN) este utilizat în procesul de căutare automată a unui post şi controlul automat al
frecvenţei. Blocul de afişare directă pe ecran (OSD), folosindu-se de semnalele de
sincronizare pe orizontală S
H
şi pe verticală S
V
, furnizează decodorului de culoare semnale R,
G, B şi semnalul de stingere rapidă (FB), asociată acestora.
Microprocesorul SAA 1289 din receptorul TV studiat (Anexa 1), are terminalele cu
următoarele semnificaţii:
- oscilatorul de tact al microprocesorului, punctul de conectare a cristalului de cuarţ
este pinul 1;
83
- comenzile transmise cu emiţătorul de telecomandă sunt recepţionate de
amplificatorul de infraroşu şi apoi transmise microprocesorului la pinul 2;
- alimentarea microprocesorului cu tensiunea continuă +5V se realizează la pinii 2 şi
40;
- la pinul 27 alimentarea pentru starea “de aşteptare” (Stand By). Circuitul integrat se
conectează la masă prin pinii 6 şi 20;
- resetarea microprocesorului se asigură prin intermediul pinului 4;
- circuitul este prevăzut cu intrări-ieşiri situate la terminalele 14÷19, 21 şi 22, respectiv
36, 38 şi 39, creându-se o matrice prin interconectarea conexiunilor de la terminalele 38 şi 39
cu cele de la terminalele 16÷19 şi 21. Fiecare interconectare, la nivelul unui nod al matricei,
reprezintă o comandă dată prin intermediul tastării externe.
După prelucrarea comenzilor primite din exterior, microprocesorul transmite către alte
etaje următoarele semnale:
- semnalele de ieşire pentru comanda celor 8 segmente ale unui caracter alfanumeric al
afişajului, respectiv semnale de ieşire de comandă a digitului din stânga şi dreapta;
- pentru memoria MDA 2062, Anexa 12.1, se transmite un semnal de tact. Controlul
secvenţelor de programare este la pinul 3, semnalul de ceas la pinul 9, semnalul de
identificare la pinul 8, datele schimbându-se la pinul 7. Transferul datelor între microprocesor
şi memorie se realizează pe magistrala IB (Intermetal Bus).
- terminalele pentru comanda comutării multistandard sau teletext sunt: 23, 24 şi 32;
- ieşiri pentru reglaje analogice ale sunetului (volum) şi imaginii (contrast, strălucire şi
saturaţia culorii) sunt la pinii 10, 11, 33 şi 34;
- ieşirea de comandă a comutării stării receptorului TV (A/V), respectiv comutarea
videocasetofon (VCR) se găseşte la pinii 31 şi 37;
- conectarea microprocesorului la magistrala I
2
C se realizează la pinii 28 şi 29;
- intrarea-ieşirea pentru comanda pornit-oprit, în regim Stand By este pe pinul 5. În
modul normal de funcţionare tensiunea este pe nivelul coborât ”L”, în modul Stand by este pe
nivel ”H”. La pornire, pentru reducerea volumului se aduce şi nivelul de tensiune pe pinul 34
pe nivel “L”.
- intrarea pentru tensiunea de identificare sau coincidenţă este pe pinul 36 ;
- comanda pentru tensiunea de programare a memoriei MDA 2062 este la pinul 13.
Sistemul de telecomandă în infraroşu constă dintr-un emiţător realizat circuitul integrat
IC1201 (SAA 1250) şi un receptor realizat cu circuitul integrat IC1401 (TBA 2800,
84
Anexa12). Cuvântul de comandă, corespunzător acestui emiţător, are zece biţi de informaţie
dintre care primii 4 biţi pentru adrese şi ultimii 6 pentru comenzi.
Informaţia referitoare la un bit este constituită în intervalul de timp dintre două
impulsuri succesive, adică intervalul de bază T, între două impulsuri, semnifică un bit “0” şi
două intervale de bază (2T), între două impulsuri, semnifică “1”, (figura 12.3a). Structura
unui cuvânt de comandă, figura 12.3b, conţine, în afara celor 11 impulsuri pentru date şi câte
un impuls preliminar de START şi de STOP.
t t
T 2T
a
U U
P
START
I1
I1 STOP
3 T
b
Figura 12.3
Comportamentul receptorului TV la comenzile primite prin telecomandă sunt identice
cu cele primite de la panoul frontal.
Rolul receptorului de telecomandă este de a recepţiona trenurile de impulsuri în
infraroşu emise de emiţător prin intermediul fotodiodei D1401, de a amplifica aceste
impulsuri la nivelul solicitat de microprocesorul de comenzi.
2. Desfăşurarea lucrării
2.1. Se studiază modul de conectare a microprocesorului de comenzi SAA 1289, în
schema electronică a receptorului TV, identificându-se mărimile de intrare şi ieşire.
2.2. În cazul funcţionării corecte a receptorului se vizualizează forma şi mărimea
semnalelor de comandă şi control (pinii 10, 11, 31, 33, 34, 5, 3, 7, 8, 9, 13, 12, 25, 26 ai
IC1451, pinul 3 al IC1452, catodul diodei D1455).
2.3. Se urmăreşte modul de acţionare în cazul comenzii prin telecomandă, vizualizând
impulsurile recepţionate şi amplificate de circuitul IC1401.
2.4. Se vor face măsurători la nivelul microprocesorului şi a circuitelor aferente, în
cazul simulării defectelor: A4, C5 şi F4, identificându-se cauza defecţiunii respectiv
componenta defectă.
85
3. Conţinutul referatului
3.1. Schema bloc internă de principiu, a unui microprocesor de comenzi.
3.2. Tensiunile de alimentare şi semnalele din punctele de măsură enumerate la punctul
2.2, în cazul funcţionarii corecte a receptorului TV.
3.3. O listă cu pinii microprocesorului SAA 1289 din receptorul TV ITT Nokia 7140,
scriind şi rolul acestora (intrare de la ..., ieşire spre ..., alimentare, etc. ).
3.4. Simptomul şi cauza pentru fiecare defect de la punctul 2.3.
86
87
Anexa 1.1
88
Anexa 1.2
89
Anexa 1.3
90
Anexa 1.4
91
Anexa 1.5
92
Anexa 1.6
93
Anexa 1.7
94
Anexa 1.8
95
Anexa 1.9
96
Anexa 2
Nu
Există tensiune
7..9V la pinul 19
al CI601
Există
oscilaţie la
pinul 1 al
Există
oscilaţie la
pinul 6 al
CI701
Nu este
imagine
şi sunet
După conectare
se aude zgomot
Verificaţi CI701
împreună
cu componentele
externe
cu care este conectat
Verificaţi:
transform. Tr702,
rezistorul R615,
condensatorul C606
Oscilatorul de linii
CI601 este defect
Verificaţi tranzistorul
T601 şi dioda D714
(16 V)
Da
Nu
Da Nu
Da
Nu Da
A
B
97
În colectorul T701
este oscilaţie
Este tensiune între
9V...15V la pinul 16
(CI701)
Verificaţi siguranţa şi
redresorul
Dacă > 15V - D702
defectă
Dacă <9V- D701/D702,
R655, R701 defect
Setaţi starea de aşteptare (stand-
by). Apare impulsul aprox. 3µs la
pinul 1 al CI601
În CI701 este dezactivat
cauza: scurtcircuitat C700
(pinul 3)
Supraâncărcare
consum ridicat
Defect la
componentele: D733,
C734, T501
CI701 defect sau
componentele aferente
Este U
i
(155V)
aproximativ
42V
0V sau 0V
după 10s
40...60V pentru
aproximativ 10s
aproximativ 50...90V
(T saturaţie)
Este U
i
(155V)
Este 300V
la C701
Nu Da
Nu
Da
cca. 10-100V 0V
Da Nu
A
B
98
Anexa 3.1
99
Anexa 3.2
100
Anexa 4
Anexa 5
101
Anexa 6.1
102
Anexa 6.2
103
Anexa 7
104
Anexa 8
105
Anexa 9.1
Anexa 9.2
106
Bibliografie
1. M. Băşoiu, M. Gavriliu, G. Pflanzer, Funcţionarea şi depanarea televizorului în culori,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1985.
2. M. Băşoiu, L. Dumitru, Televiziunea prin cablu, Editura Teora, Bucureşti, 1995.
3. M. Băşoiu, M. Silişteanu, Circuite integrate folosite în receptoare TV moderne, Editura Teora,
Bucureşti, 1995.
4. M. Băşoiu, M. Silişteanu, M. Băşoiu, Circuite integrate folosite în receptoare TV moderne,
Vol. 2, Editura Teora, Bucureşti, 1997.
5. H. R. Ciobănescu, I. Creangă, Receptoare TV color cu circuite integrate Toshiba şi Samsung,
Editura Teora, Bucureşti, 1995.
6. E. Damachi, C. Şerbu, R. Zaciu, Televiziune, Editura Didactică si Pedagogică, Bucureşti,
1983.
7. Gh. Mitrofan, G. Pflanzer, Iniţiere în televiziunea în culori, Editura Tehnică, Bucuresti, 1983.
8. Gh. Mitrofan, Televiziune digitală, Editura Academiei, Bucureşti, 1986.
9. Gh. Mitrofan, Introducere în televiziune, Editura Teora, Bucureşti, 1993.
10. Gh. Mitrofan, Televiziune. De la videocameră la monitor, Editura Teora, Bucureşti, 1996.
11. M. Oteşteanu, F. Alexa, C. Ianăşi, Sisteme de înregistrare audio & video, Editura de Vest,
Timişoara, 1997.
12. M. Silişteanu, M. Băşoiu, C. Constantinescu, M. Gavriliu, C. Găzdaru, G. Pflanzer,
Receptoare de televiziune în culori, Editura Tehnică, Bucureşti, 1985.
13. C. I. Toma, M. Oteşteanu, V. Gui, R. Vasiu, Televiziune. Înregistrarea magnetică şi
prelucrarea numerică a imaginilor, Institutul Politehnic, “Traian Vuia”, Timişoara, 1990.
14. C. I. Toma, A. Faniciu, Sisteme de televiziune în circuit închis, Editura Facla, Timişoara,
1982.
15. A. Vlaicu, Televiziune alb-negru şi color, Editura Comprex, Cluj-Napoca, 1993.
16. A. Vlaicu, Transmisia şi recepţia semnalului de televiziune, Editura Interferenţe, Cluj-
Napoca, 1994.
17. A. Gacsádi, Bazele televiziunii, Editura Universităţii din Oradea, 2002.
18. *** Colour TV - Fault Simulator Lucas Nulle, References manual, 1995.
19. *** Catalog Philips Semiconductors.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->