Sunteți pe pagina 1din 30

Tratamentul greturilor si varsaturilor implica atat administrarea de medicamente antivomitive (antiemetice) cat si reechilibrarea hidroelectrolitica a pacientului.

Aceasta a doua etapa este obligatorie, chiar daca greata si voma trec de la sine si nu impun administrarea unor medicamente specifice. Greata si voma pot sa apara in multe situatii, cum ar fi: - administrarea de medicamente (cand reprezinta un efect advers important, in special in cadrul terapiei anticanceroase) - gestatie - rau de miscare - patologie infectioasa gastrointestinala - diverse afectiuni hepatice, pancreatice Greata persistenta poate determina o pierdere durabia a apetitului, iar voma excesiva provoaca hipocloremie, hipokaliemie, alcaloza, deshidratare.

Antivomitivele sau antiemeticele combat simptomatic voma. Actioneaza in majoritate la nivelul formatiunilor centrale implicate in actul vomei: - centrul vomei - zona chemoreceptoare declansatoare din bulb - nucleii vestibulari. Ele interfera cu functia unor neurotransmitatori: -dopamina, serotonina la nivelul zonei chemoreceptoare declansatoare - acetilcolina la nivelul centrului vomei si al sistemului labirintovestibular. In cazul raului de miscare, greata si voma se datoreaza stimularii excesive a aparatului vestibular; in acest caz sunt controlate prin scopolamina si antihistaminice. Altele actioneaza periferic in arcul reflex al vomei.

Antivomitive cu aciune central sunt substane care inhib centrul vomei. Unele medicamente care stimuleaz motilitatea gastrointestinal, favoriznd tranzitul normal, sunt propulsive gastro-intestinale (prokinetice). Efectul prokinetic (propulsiv gastrointestinal) rezult din urmtoarele mecanisme: - activarea direct a receptorilor colinergici muscarinici de la nivelul sinapselor neuroefectoare parasimpatice din musculatura neted gastrointestinal; - inhibarea acetilcolinesterazei (enzima ce catalizeaz degradarea acetilcolinei) cu acumularea acetilcolinei la nivelul sinapselor neuroefectoare parasimpatice gastrointestinale; - creterea eliberrii de acetilcolin n sinapsele neuroefectoare parasimpatice gastrointestinale prin stimularea neuronilor motori primari din plexul mezenteric. Clasificare a. antagonitii dopaminei: 1 fenotiazine: fenotiazine neuroleptice aminoalchilice (clorpromazina) i piperazinalchilice (proclorperazina, tietilperazina), 2.benzamide: metoclopramid; b. antagonitii serotoninei: ondansetron granisetron, tropisetron; c. antihistaminice: fenotiazine: prometazina, feniramina; - cinarizina; d. parasimpaticolitice (anticolinergice centrale): scopolamina (acioneaz i asupra centrilor vestibulari, fiind activ n rul de micare).

Histamina (imidazoletilaminA) este o amina biogena. Se gaseste in tesuturile animale, in unele plante si bacterii, veninuri si secretii iritante. La om, histamina se formeaza in cea mai mare parte in plamani, piele si mucoasa gastrointestinala, respectiv in formatiuni granulare din mastocite si leucocite bazofile si, in cantitati mai mici, in alte celule din epiderm, mucoasa gastrica, precum si in anumiti neuroni si este secretata pe masura formarii. Se formeaza prin decarboxilarea histidinei sub actiunea histidindecarboxilazei. Histamina ingerata sau provenita de la bacteriile intestinale, este repede eliminata din organism. Agresiunele fizice sau chimice pot determina eliberarea histaminei cu fenomene patologice locale sau generale.

Functiile histaminei controleaza stimulator secretia gastrica acida (impreuna cu acetilcolina si gastrinA) si are rol de factor de reglare locala a microcirculatiei eliberata din mastocite, ca urmare a interactiei antigen anticorp (sau a unor agresiuni fizice sau chimicE), devine principalul mediator a alergiilor de tip I, avand astfel un rol important in alergii si raspunsurile alergice - manifestarile clinice ale acestui tip de alergie sunt : urticaria, edem, rinita seroasa, soc anafilactic. intervine in patogenia biochimica a inflamatiei; favorizeaza procesele anabolice de crestere si reparare tisulara; stimuleaza terminatiile senzitive pentru prurit si durere; probabil are si rol de mediator in transmisia impulsului nervos la unele sinapse din creier.

Receptori histaminici specifici: H1: responsabili de bronhoconstrictie si vasodilatatie; H2: responsabili de hipersecretie gastrica si vasodilatatie usoara; H3: autoreceptori presinaptici cu functie inhibitoare la nivelul unor sinapse histaminergice din SNC.

Medicamente care influenteaza biosinteza, functiile si efectele histaminei medicamente antihistaminice, in care se incadreaza si substantele care blocheaza receptorii H1 si H2. substantele citotoxice din categoria chimioterapicelor anticanceroase deprima procesul imun, prin inhibarea proliferarii limfocitelor stimulate antigenic. Ele au un potential toxic mare, fiind utilizate pentru boli autoimune si pentru profilaxia rejetului de grefa inhibitoarele degranularii mastocitelor, cum sunt cromoglicatul disodic si ketotifenul impiedica eliberarea histaminei si a altor autacoide din mastocite provocata de reactia antigen-anticorp. Ele actioneaza la nivelul plamanului, fiind utile in profilaxia de durata a crizelor de astm bronsic. glucocorticoizii au un spectru larg de actiune in numeroase reactii alergice si autoimune datorat actiunii lor antiinflamatoare si antilimfokinice. adrenalina, antagonist fiziologic al histaminei este esentiala ca medicament in tratamentului socului anafilactic precum si in combaterea crizelor de astm bronsic.

Efectele antihistaminicelor clasice protectie partiala sau totala fata de unele simptome ale reactiilor alergice de tip I, care implica eliberarea de histamina. Eficacitatea fata de diferitele manifestari clinice ale acestui tip de alergie este variabila, in functie de ponderea histaminei (raportata la alti autacoizi eliberatI) in generarea fenomenelor patologice respective, ca si de masura in care actiunile histaminei sunt de tip H1. La om, sunt de regula deplin eficace in edemele alergice. Majoritatea antihistaminicelor blocante H1 au si proprietati sedative de intensitate variabila (cu exceptia antihistaminicelor de generatia a doua, care nu au efect sedativ). Unele dintre ele au efecte antivomitive (in raul de miscare) sau antitusive. Majoritatea au efecte colinergice periferice si centrale.

Exemple de antihistaminice blocante H1 Prometazina este un derivat de fenotiazina, inrudit cu neurolepticele din aceeasi clasa chimica; are un efect antihistaminc de lunga durata care se instaleaza lent, actiune sedativa, efect antivomitiv si este anestezic local si analgezic. Cloropiramina (nilfaN) este un antihistaminic cu efect sedativ slab, din grupa etilendiaminelor Clemastina (clemastin, tavegyL) apartine grupei etanolaminelor si are potenta mare si efect prelungit, fiind si sedativ si anticolinergic. Cetirizina, cu structura piperazinica, astemizolul, loratidina si terfenadina, cu structura piperidinica, sunt antihistaminice de generatia a 2-a, caracterizate prin efect de lunga durata (se administreaza o data pe zI) si prin lipsa efectelor sedative si anticolinergice. Antihistaminicele blocante H2 Cimetidina si ranitidina sunt compusi de sinteza, care impiedica stimularea secretiei gastrice de catre histamina, fiind indicate ca inhibitoare ale secretiei gastrice, in boala ulceroasa.

Antivomitive periferice - anestezice locale: anestezin, lidocain, ap cloroformat; - carminative: anason, ment (eficacitate n cazuri uoare). Eficacitatea unor substante antivomitive scade n ordinea: antidopaminice, antiserotoninice, anticolinergice centrale, antihistaminice, parasimpaticolitice, anestezice locale, carminative. Antivomitivele sunt indicate numai dup stabilirea diagnosticului i cauzei vomei: - n voma care constituie o problem pentru pacient; - n rul de micare, profilactic; - n tulburri digestive, biliare, hepatice; - n intoxicaii; - n greaa i voma induse de chimioterapia anticanceroas.

Antivomitive centrale
Antagonitii dopaminei Fenotiazinele neuroleptice clorpromazina (clordelazin, plegomazin, largactil), proclorperazina (Emetiral), tietilperazina (Torecan), sunt antivomitive. Acestea acioneaz predominant asupra zonei chemoreceptoare declanatoare din bulb (probabil prin antagonizarea dopaminei), ceea ce explic eficacitatea fa de voma mediat prin chemoreceptorii centrali provocat de anestezice i de alte medicamente, n uremie, n boala de iradiaie. Sunt n general bine suportate, n condiiile folosirii ocazionale ca antiemetice. Uneori provoac somnolen sau hipotensiune ortostatic. Cele mai folosite sunt produsele Emetiral (maleat de proclorperazin) i Torecan (maleat de tietilperazin) ambele de natur fenotiazinic. Emetiralul se prezint sub form de drajeuri a 5 mg i supozitoare a 5 mg i 25 mg, torecanul sub form de drajeuri de 6,5 mg i fiole 1 ml 6,5%.

Clorpromazina este un antivomitiv eficace la doze mici, subneuroleptice. Proclorperazina este un antivomitiv foarte eficace la doze mici (5-10 mg, de 1-3 ori / zi). Tietilperazina este un derivat de fenotiazin, utilizat exclusiv ca antiemetic (nu i ca neuroleptic). Este un antagonist al dopaminei cu aciune asemntoare proclorperazinei, fiind un antiemetic puternic i un sedativ slab. Metoclopramid este un antagonist al dopaminei. Administrat per os se absoarbe rapid, are o biodisponibilitate de peste 75%, dar cu o variabilitate mare datorit efectului primului pasaj hepatic. Biotransformarea are loc la nivel hepatic prin sulfo i glucuronoconjugare. Administrarea pe cale iv poate determina manifestari de tip nervos la caine si pisica cu efect pasager.Prezint o distribuie larg n esuturi, difuzeaz prin bariera hematoencefalic i prin placent i se elimin pe cale urinar n mare parte sub form de metabolii. Timpul de njumtire este mediu, dar crete considerabil n insuficiena renal.

Prezint efect antivomitiv antidopaminergic eficace, efecte propulsive, colinergice (periferice, prin eliberarea acetilcolinei la nivelul sinapselor neuroefectoare digestive). Ca urmare, stimuleaz peristaltismul esofagului, stomacului, intestinului subire, crete tonusul sfincterului cardia, relaxeaz sfincterul piloric, mpiedic refluxul gastro-esofagian i duodeno-gastric, grbete golirea stomacului, grbete tranzitul intestinului subire. Se utilizeaz ca antivomitiv n toate tipurile de vom, dar cu rezultate slabe n cea produs de kinetoz. Se poate folosi i ca propulsiv (prokinetic) n: reflux esofagian, spasm piloric. Se prezint sub form de comprimate, soluie injectabil, supozitoare. Doza este de 0,1-0,3 mg/kg.

Antagonitii serotoninei Sunt folosii ca antivomitive eficace n voma indus de anticanceroase i radioterapie. Antihistaminice H1 Prometazina este un derivat fenotiazinic cu aciune antihistaminic i anticolinergic central, la nivelul centrului vomei i nucleilor vestibulari. Este indicat n voma produs de kinetoz (ru de micare) i voma medicamentoas, iar ca reacii secundare produce sedare i somnolen pronunat. Parasimpaticolitice Scopolamina este un alcaloid din Hyosciamus niger. Mecanismul antivomitiv se bazeaz pe aciune anticolinergic central i la nivelul centrilor vestibulari. Se utilizeaz ca medicaie de elecie n rul de micare, profilactic.

Antivomitive periferice
Apa cloroformat 0,5-1%. Este un amestec de cloroform cu ap. Se folosete la cine n doz de 5-10 ml i are efect linititor la nivelul mucoasei digestive. Soluia efervescent Rivieri se mai numete i Poiunea Rivieri. Se folosesc dou soluii: o soluie de bicarbonat de sodiu 4% n sirop simplu (soluia B) i o soluie de acid citric 3,5% n sirop de lmie (soluia A). Se administreaz alternativ cte o linguri, ncepnd cu soluia B. La nivelul stomacului se formeaz citrat de sodiu i acid carbonic care se descompune n dioxid de carbon i ap. Dioxidul de carbon are un efect de calmare a terminaiilor senzitive din stomac.

metoclopramid
Compozitie Metoclopramid

Un comprimat contine 10 mg clorhidrat de metoclopramida; o fiola de 2 ml contine 10 mg clorhidrat de metoclopramida. Actiune terapeutica Metoclopramid Antivomitiv prin actiune centrala (creste eliberarea de acetilcolina, antagonist al dopaminei), metoclopramida actioneaza direct asupra chemoreceptorilor zonei reflexogene adiacenta centrului vomei si diminueaza sensibilitatea nervilor viscerali ce transmit impulsurile de la intestin la centrul vomei. Produsul creste tonusul sfincterului inferior al esofagului, favorizeaza golirea stomacului prin stimularea peristaltismului gastric, marirea lumenului tubului digestiv (incepand cu antrul piloric si incheind cu ileonul terminal) si relaxarea sfincterului piloric. Indicatii Metoclopramid Greata si varsaturi: postoperator, in cazul bolii de iradiere sau provocate de medicamente; sughit, esofagita de reflux, staza gastrica, dispepsie, flatulenta, migrene; facilitarea tubajului duodenal si endoscopiei; examen radiologic gastrointestinal; anestezie in urgente (inclusiv in gestatie), in scopul evacuarii continutului gastric. Doze si mod de administrare Metoclopramid Adulti: 1/2-1 comprimat de 3-4 ori/zi. In situatiile acute se injecteaza intramuscular sau intravenos cate 1ml/10kg de 1-3 ori/zi, functie de situatie.

Contraindicatii Metoclopramid Alergie la procaina, procainamida, metoclopramida; feocromocitom (risc de accidente hipertensive grave), hemoragie gastrointestinala, obstructie mecanica sau perforatie intestinala; diskinezie tardiva la pacienti aflati sub tratament cu neuroleptice. Masuri de precautie Metoclopramid se evita sau se recomanda deosebita prudenta la administrarea in epilepsie (intensifica si mareste frecventa crizelor) si in insuficienta renala sau hepatica. Gestatie si alaptare: nu se administreaza, doar in caz de urgenta. Reactii adverse Metoclopramid Somnolenta, stare de oboseala, ameteli si uneori: cefalee, insomnie, agitatie, constipatie sau diaree, meteorism; fenomene extrapiramidale: spasme faciale, miscari involuntare, torticolis, simptome care de regula cedeaza la intreruperea tratamentului; diskinezie tardiva in cazul unor cure prelungite; efecte endocrine: amenoree, galactoree, ginecomastie, hiperprolactinemie.

Torecan
Indicatii: Greata si voma asociate cu tulburari gastrointestinale, intoleranta la medicamente, traume cerebrale si presiune intracraniana crescuta, dupa radioterapie si postoperator. Vertij asociat cu ateroscleroza, in sindromul Mnire si alte boli sau leziuni care afecteaza aparatul vestibular, procese expansive intracraniene, dupa traumatisme craniene. Rau de miscare. Compozitie: Tietilperazina. Forma de prezentare: Drajeuri (sub forma de dimaleat) de 6,5 mg. Supozitoare (sub forma de dimaleat) de 6,5 mg. Fiole de 1 ml (sub forma de dimaleat) cu 6,5 mg. Actiune terapeutica : Antiemetic si antivertiginos. Farmacodinamica: Torecan-ul, un derivat de fenotiazina, este un antiemetic puternic si un agent antivertiginos, care actioneaza central atat asupra zonei chemoreceptoare din bulb (medulla oblongata), cat si asupra centrului vomei. Este eficient in prevenirea sau inlaturarea tuturor tipurilor de greata si varsaturi si, de asemenea, a vertijului de origine centrala si vestibulara.

Farmacocinetica: Torecan-ul este bine absorbit din tractul gastrointestinal. Dupa administrare orala, nivelele maxime de tietilperazina in plasma sunt atinse in 2-4 ore. Compusul este metabolizat in proportie mare, doar circa 3% din doza este excretata in urina sub forma nemodificata. Volumul de distributie a fost calculat la 2,7 l/kg corp. Perioada de eliminare este de circa 12 ore. Contraindicatii: hipersensibilitate la fenotiazine, stari comatoase; nu trebuie administrat la animale sub varsta de 1 an, deoarece la aceste varste exista o susceptibilitate crescuta pentru efecte secundare extrapiramidale. Precautii: se vor evita cu desavarsire injectiile intraarteriale. S-a observat rar diskinezie tardiva la pacientii in varsta tratati cu Torecan pe termen lung. Asadar, acesti pacienti nu trebuie tratati cu Torecan mai mult de 2 luni si trebuie monitorizati cu atentie, pentru a observa aparitia unor semne neurologice nedorite. Torecan-ul poate afecta capacitatea de reactie a pacientului. Fenomenele de hipotensiune sunt rare (pentru tratament , vezi Tratamentul supradozarii). Poate aparea depresie a SNC si/sau agitatie in fazele postoperatorii ale anesteziei.

Gestatie si alaptare : nu trebuie administrat decat daca este absolut necesar. Reactii adverse: Uscaciunea gurii, astenie, somnolenta, tahicardie , hipotensiune. In cazuri izolate, s-au observat anomalii ale functiei hepatice si aparitia sindromului malign neuroleptic. Ca si alti derivati fenotiazinici, desi rar si de obicei la pacienti mai tineri, Torecan-ul poate provoca simptome extrapiramidale (crize oculogire, tulburari de deglutitie si vorbire, spasme musculare ). In multe cazuri, simptomele extrapiramidale dispar rapid dupa intreruperea tratamentului.

Interactiuni: Torecan-ul poate potenta efectele sedativelor SNC, inclusiv ale benzodiazepinelor, opiaceelor si alcoolului. Dozare: 1 comprimat sau 1 supozitor de 1-3 ori pe zi, in cazuri acute, o fiola (1 ml) prin injectie i.m. sau i.v. lenta. Pentru prevenirea varsaturilor postoperatorii: o fiola (1 ml) i.m., cu o jumatate de ora inainte de sfarsitul operatiei. Supradozare: Simptome: astenie, confuzie, urmate in cazuri grave de coma si areflexie, tahicardie , hipotensiune posturala, colaps, depresie respiratorie, agitatie, reactii distonice acute, convulsii. Tratament: Nu se cunoaste nici un antidot specific. Masuri generale, incluzand lavaj gastric, urmat de administrarea de carbune vegetal activat, daca este cazul, monitorizare cardiovasculara si respiratorie. Tratament simptomatic: Hipotensiune acuta: inlocuitor de plasma cu efect de expansionare, daca este necesar, un tratament cu vasopresoare (nu adrenalina); este indicata monitorizarea atenta a functiei cardiovasculare. Reactii distonice acute: medicamente antiparkinsoniene. Convulsii: benzodiazepina.

Emetiral
Compozitie Emetiral Drajeuri Emetiral continand 5 mg de maleat de proclorperazina. Actiune terapeutica Emetiral Derivat fenotiazinic, emetiralul are proprietati neuroleptice asemanatoare clordelazinului; are actiune antiemetica marcata (de 4 ori mai mare decat a clordelazinului), sedativa, antipsihotica si slab anticolinergica. Indicatii Emetiral Greturi si varsaturi de orice natura: uremie, encefalopatie hipertensiva, migrena, sindrom Mnire, intoleranta medicamentoasa, radioterapie, postoperator, reactii meningiene. Stari anxioase, tulburari de comportament de tip nevrotic, delir, halucinatii, manie acuta, schizofrenie. Mod de administrare Emetiral Adulti 15-30 mg/zi, in2-3 prize; in afectiunile psihice doza variaza intre 50 si 250 mg dupa caz, ajungandu-se la doza maxima prin crestere progresiva cu 10 mg zilnic sau la 2 zile, pana la obtinerea efectului. Doza de intretinere este de 25-50 mg/zi, in functie de toleranta individuala. Durata unei cure nu trebuie sa depaseasca 2 saptamani. Animale pana la 1 an antiemetic 0,05 mg 0,1 mg/kilocorp/zi, in mai multe prize fara a depasi doza de 20 mg/zi.

Contraindicatii Emetiral Antecedente de agranulocitoza toxica, porfirie, glaucom cu unghi inchis, adenom de prostata cu retentie de urina, epilepsie, miastenie grava, leziuni hepatice si renale, boala ulceroasa, feocromocitom, hipotiroidism. Precautii in hipotensiune arteriala si in afectiuni cardiovasculare grave. Se va evita administrarea in: boli infectioase, interventii chirurgicale, sarcina, perioada de alaptare. Nu se administreaza la animale sub varsta de 6 luni. Prudenta la animale in varsta. Reactii adverse Emetiral Sedare, somnolenta, efecte atropinice (uscaciunea gurii, constipatie, retentie urinara, tulburari de vedere). Aceste efecte dispar odata cu intreruperea tratamentului. Dozele mari administrate timp indelungat, mai ales in psihiatrie, pot provoca hipotensiune ortostatica, impotenta si ginecomastie la masculi, si galactoree la femele, crestere in greutate, tulburari extrapiramidale. Rareori pot sa apara si icter, fotosensibilitate, agranulocitoza.

ranitidina
Indicatii:

Tratamentul afectiunilor gastrointestinale in care este necesara reducerea aciditatii gastrice: formele benigne de ulcer gastric, duodenal, ulcer postchirurgical; esofagita de reflux; sindrom Zollinger-Ellison; prevenirea recaderilor in ulcer si a hemoragiilor recurente si gastroduodenale la bolnavii cu risc de ulcer de stres (arsuri, traumatisme craniene, politraumatisme, transplant renal); aspiratia acida in timpul nasterilor sau interventiilor chirurgicale. Contraindicatii: Hipersensibilitate la ranitidina; tulburari gastro-intestinale minore (stomac iritat) Precautii: Inaintea instituirii tratamentului trebuie sa fie stabilita natura nemalignitatii ulcerelor gastrice si duodenale, pentru ca tratamentul cu ranitidina poate masca simptomele si diagnosticarea corecta. Interactiuni: Are afinitate mai mica decat cimetidina fata de enzimele microzomale hepatice si mai slabe interferente cu biotransformarea unor medicamente. Poate creste efectele beta-adrenoliticelor si nifedipinei (diminua biotransformarea lor). Supradozare: Ranitidina are actiune foarte specifica incat n-au fost semnalate cazuri de supradozare. In caz de supradozare se recomanda spalaturi gastrice si tratament simptomatic.

Reactii adverse: In general este bine tolerata. S-au semnalat: vertij, somnolenta, caderea parului si dureri articulare (foarte rar); tulburari gastrointestinale minore: greata, voma, constipatie sau diaree, uscarea gurii; schimbari reversibile si trecatoare in functiile hepatice (hepatite reversibile hepatocelulare, hepatocaniculare sau mixte), cu sau fara icter; o crestere usoara a nivelelor plasmatice ale creatininei si a parametrilor hepatici (transaminaze, fosfataza alcalina), ce revin la normal in timpul tratamentului; in cazuri izolate, la doze foarte mari s-au raportat ginecomastie, amenoree sau disfunctii sexuale (potenta deficitara, pierderea libidoului); foarte rar s-au raportat tulburari neuropsihice: confuzie mentala reversibila, halucinatii si tulburari de vedere (mai ales la pacientii varstnici cu afectiuni renale severe); mai rar si izolat s-au raportat leucocitopenie, trombocitopenie, agranulocitoza; reactii de hipersensibilitate acuta, cum ar fi: febra, bronhospasm, urticarie, edem angioneurotic si soc anafilactic, efecte ce dispar la intreruperea tratamentului.

Actiune: Antiulceros ce apartine antagonistilor receptorilor H2 asupra carora actioneaza printr-un mecanism specific, competitiv si selectiv, inhiband marcat secretia acida gastrica. Eficacitatea ranitidinei s-a dovedit a fi superioara celei a cimetidinei cu avantajul principal de a se folosi doze mai mici (de 3-4 ori) si de a produce efecte adverse mai putine. Compozitie: Comprimate continand 150 mg, respectiv 300 mg ranitidina sub forma de clorhidrat, excipienti q. s., in cutii a 20 comprimate (2 folii x10 comprimate sau flacon x 20 comprimate).

Mod de administrare: Tratamentul se individualizeaza in concordanta cu afectiunea si gradul de severitate al acesteia: ulcer gastric, duodenal, postoperator: 150 mg de 2 ori pe zi, dimineata si seara, independent de mese, sau 300 mg seara la culcare, timp de 4 saptamani. Daca este nevoie tratamentul se repeta. In caz de recadere doza de intretinere este de 150 mg, seara la culcare (durata de administrare nelimitata); esofagita de reflux: 150 mg de 2 ori/ zi, timp de 8 saptamani; sindromul Zollinger-Ellison: doza initiala este de 150 mg de 3 ori pe zi; aceasta poate fi crescuta daca este nevoie la 900 mg pe zi sau la 4-6 g pe zi; profilaxia reziduala a ulcerului duodenal si gastric si in prevenirea aspirarii acidului: 150 mg ca doza unica; pui numai daca este strict necesar si pentru perioade scurte: 2 mg/kg corp de 2 ori pe zi; doza maxima: 150 mg de 2 ori/ zi. Farmacocinetica: Clorhidratul de ranitidina din comprimate este rapid si aproape complet absorbit din tractul gastrointestinal, absorbtie ce nu pare a fi semnificativ influentata de alimente si antiacide. Concentratia plasmatica maxima se atinge dupa 1-2 ore de la administrare si 50% din doza administrata este biodisponibila. Se leaga in proportie de 10-20 % de proteinele plasmatice. Aproximativ 40 % se elimina nemodificata, in principal in urina, 6-10% - sub forma de metaboliti, restul fiind excretata prin bila si fecale. T1/2 este de aproximativ 2-3 ore.

Odasentron
Descriere: Ondansetron este un puternic agent antagonist serotoninic, cu selectivitate ridicat pentru receptorul 5HT3. Agenii chimioterapeutici i radioterapia pot cauza eliberarea de 5HT n intestinul subire, care, prin receptorii 5HT3, declaneaz pe calea aferenelor vagale, reflexul de vom. Compoziie: Ondansetron injecii: Fiecare fiol a 2 ml soluie injectabil conine: Ondansetron (sub forma ondansetron clorhidrat dihidrat) 4 mg. Fiecare fiol a 4 ml soluie injectabil conine: Ondansetron (sub forma ondansetron clorhidrat dihidrat) 8 mg. Ondansetron comprimate: Fiecare comprimat conine ondansetron (sub forma ondansetron clorhidrat dihidrat) 4 mg. Fiecare comprimat conine ondansetron (sub forma ondansetron clorhidrat dihidrat) 8 mg.

Aciune: Ondansetron este un puternic agent antagonist cu selectivitate ridicat pentru receptorul 5HT3, o subclas a receptorilor serotoninici localizai att pe terminaiile vagale periferice ct i n interiorul CNS. Agenii chimioterapeutici i radioterapia pot cauza eliberarea de 5HT (serotonin) din celulele enterocromafine din mucoasa visceral i pot iniia reflexul de vom i senzaia de grea nsoitoare. Osetronul blocheaz selectiv excitarea presinaptic a receptorilor 5HT3 ai neuronilor periferici n acest reflex i poate exercita o activitate n interiorul CNS pe receptorii 5HT3 care mediaz aciunea impulsului vagal n zona postrema. Osetron previne astfel greaa i vrsturile induse de chimioterapia antineoplazic i radioterapie. Osetronul nu are nici un fel de efect secundar extra-piramidal.

Indicaii: Ondansetronul este indicat pentru limitarea greei i vrsturilor induse de chimioterapia cu citostatice i radioerapie, precum i postoperator. Contraindicaii: Hipersensibilitate la ondansetron, afectarea sever a funciilor hepatice. Reacii adverse: Cele mai comune efecte adverse nregistrate sunt constipaia, cefaleea, febra. Alte efecte secundare, mai rar ntlnite sunt: senzaia de gur uscat, reacii de hipersensibilitate, cu erupii cutanate, bronhospasm, tahicardie, angin i modificri ale EKG, posibile reacii extra-piramidale, hipopotasemie i niveluri tranzitor crescute ale transaminazelor GOT, GPT i a bilirubinei. Precauiuni: gestatie S-au efectuat studii de reproducie pe femele cobai gravide administrndu-se doze intravenoase de pn la 4 mg/kg pe zi i nu sau evideniat anormaliti n fertilitate sau la fetui datorate ondansetronului. Nu exist totui studii adecvate i bine conduse la femeile nsrcinate. Acest medicament va fi folosit n timpul sarcinii doar dac este absolut necesar. Alptare: Experimentele efectuate au evideniat eliminarea ondansetronului n laptele femelelor cobai care alpteaz. Se recomand prin urmare ca mamele care urmeaz un tratament cu ondansetron s nu-i alpteze copii.

Doze i mod de administrare: Grea i vrsturi induse de chimioterapie i radioterapie. Aduli: pentru majoritatea pacienilor care urmeaz un tratament emetogen chimioterapic sau radioterapic, Osetron 8 mg trebuie administrat prin injectare intravenoas lent, imediat dup tratament, sau oral 1 comprimat de 8 mg, urmat de 8 mg oral, la fiecare 12 ore. Majoritatea pacienilor rspund la doza intravenoas iniial de 8 mg. Totui, pentru protecia mpotriva unei stri emetice ntrziate, dup primele 24 de ore se poate continua tratamentul oral cu Osetron 8 mg, de dou ori pe zi, pe o durat de 5 zile. Interaciuni cu alte medicamente: Medicamentele inductoare sau inhibitoare enizimatice la nivelul citocromului P450 pot influena metabolizarea ondansetronului. Form de prezentare: Comprimate: Folii cu 10 comprimate a 4 sau 8 mg. Fiole Osetron 4 mg: blister de fiole 5x2 ml. Fiole Osetron 8 mg: blister de fiole 5x4 ml.

S-ar putea să vă placă și