VITAMINELE

Vitaminele sunt substante organice necesare cresterii si bunei functionari a organismului, pe care organismul le fabrica in cantitate insuficienta pentru a-si acoperi nevoile sau pe care organismul nu le poate sintetiza. Vitaminele se clasifica, in doua grupe: vitamine hidrosolubile (solubile in apa), care grupeaza vitamina C si vitaminele din grupul B (B1, B2, B5, B6, B8, B12, PP) si vitamine liposolubile care grupeaza vitaminele A, D, E si K. Vitaminele, prin moleculele lor, nu elibereaza energie si nu au nici roluri plastice, insa sunt esentiale in generarea acesteia. Functiile vitaminelor sunt complexe, incluzand aici: functie de hormoni sau hormon-like (vitamina D), antioxidanti (vitamina E), rol in cresterea si diferentierea tisulara (vitamina A) si lista poate continua. Vitaminele liposolubile sunt solubile in lipide si insolubile in apa, iar utilizarea (digestia si absorbtia lor) depinde de capacitatea organismului de a procesa lipidele alimentare. Vitaminele hidrosolubile se absorb in proportii mari din tubul digestiv, insa au nevoie de prezenta acidului clorhidric in sucul gastric. Excesul lor este eliminat urinar, organismul nerealizand, cu o singura exceptie, deja amintita, depozite (in caz de insuficiente, carentele lor apar foarte repede).

Rolurile vitaminelor in organism: -sunt factori alimentari accesorii absolut necesari organismului animal; -sunt indispensabile cresterii normale si manifestarii proceselor vitale ale organismului; -sunt componente esentiale pentru evolutia normala a proceselor metabolice; -exercita actiuni de reglare a functiilor celulare si intervin in utilizarea energiei; -unele vitamine actioneaza in calitate de coenzime, asigurand efectul catalitic al enzimelor, cu care actioneaza si moduland astfel activitatea acestora; Sursa primordiala furnizoare de vitamine o reprezinta plantele si produsele acestora. O sursa secundara de vitamine o constituie flora bacteriana localizata in intestinul gros si care sintetizeaza anumite vitamine pe care le furnizeaza organismului.

Termenul de vitamin a fost folosit pentru prima dat de biochimistul polonez Casimir Funk n 1912. Vita, n limba latin, nseamn via, iar sufixul -amin este pentru

amine; la momentul respectiv se credea c toate vitaminele sunt amine. S-a ncercat

o clasificare n funcie de mecanismul de aciune, dei nu este pe deplin cunoscut pentru toate vitaminele. Multe vitamine funcioneaz ca atare sau dup o prealabil biotransformare, formnd coenzime ale unor enzimespecifice (toate vitaminele B, biotina, vitaminele A i K. Altele acioneaz pe ci asemntoare hormonilor (D i A). Unele (vitaminele C i E) funcioneaz ca sisteme antioxidante fa de peroxizii nocivi. Vitaminele A (retinalul, acidul retinoic) au modaliti particulare de aciune. O clasificare mai veche mprea vitaminele n 2 mari clase, n funcie de solubilitatea lor: - vitamine hidrosolubile (solubile n ap),din care fac parte toate vitaminele B, biotina, acidul ascorbic; - vitamine liposolubile, insolubile n ap, solubile n lipide (grsimi), din care fac parte vitaminele A,D,E i K. Exist o serie de substane, numite antivitamine care prezint o aciune antagonist vitaminelor i care produc efectele avitaminozelor respective. n principiu fiecare vitamin poate avea una sau mai multe antivitamine.

Vitaminele hidrosolubile sunt cele din complexul B si vitamina C. Functiile lor sunt in general de a asista enzimele importante implicate in productia de energie din carbohidrati si grasimi. Nu sunt depozitate in organism in cantitati mari deci aportul frecvent este necesar. Carentele de vitamine hidrosolubile afecteaza cel mai mult tesuturile care "cresc" sau au un metabolism rapid cum ar fi pielea, singele, tractul digestiv si sistemul nervos. Sunt instabile in prezenta caldurii si procesul de preparare al hranei afecteaza cantitatea de vitamine disponibile din mincare. Vitamine liposolubile sunt vitamina A, vitamina D, vitamina E, vitamina K. Vitamina A joaca un rol vital in functionarea retinei, cresterea si maturarea celulelor epiteliale, cresterea oaselor si reproducere. De asemenea are rol antioxidant. Vitamina E are rol de protectie al membranelor celulare, are rol antioxidant, imbunatateste functia imuna la batrini, reduce riscul cataractei. Vitamina D este implicata in fixarea calciului in oase, iar vitamina K are rol anticoagulant si ajuta la calcefierea osoasa.

Vitamina A Mai este cunoscut si sub numele de retinol, vitamina antixeroftalmic sau vitamina cresterii. n stare pur se prezint sub form de ulei (vit. A2) sau cristale (vit. A1) de culoare galben. Este extrem de sensibil la lumin, n special la radiatii ultraviolete. n plante se afl sub form de provitamine A - carotenoidele, dintre care cel mai cunoscut este betacarotenul. La nivelul ficatului si intestinului acestea sunt transformate n retinoli. Beta-carotenul este un colorant natural netoxic, care se foloseste n industria alimentar, farmaceutic, medicin, cosmetic si n hrana animalelor; el se gseste n toate legumele si fructele, dar n cantitate mai mare se afl n morcov, spanac, urzici, varz, mcese, rosii, citrice, ctin, pepeni, porumb. Cantitatea zilnic necesar de beta-caroten este de 5000 8000 UI. Vitamina A se gseste ca atare n uleiul de peste, ficat, lapte, glbenusul de ou, unt. Vitaminele A au un rol important n cresterea organismelor tinere, n protejarea mucoaselor si n procesul vederii.

Hipervitaminozele A provoac fenomene toxice si fragilitate. Vitamina Aeste un nutrient esential si se gaseste in natura sub mai multe forme chimice, in functie de compozitie si structura indeplinind anumite functii. In general, se considera ca vitamina A intra in structura pigmentilor retinieni responsabili de vederea la lumina slaba si distingerea culorilor. Este esentiala pentru mentinerea integritatii si sanatatii tegumentelor si mucoaselor, dar are si importanta in mentinerea sanatatii oaselor, dintilor (mai ales in perioada de crestere). Studii recente au demonstrat ca are roluri trofice genitale

Carenta de vitamina A, legata de un aport alimentar insuficient sau de anomalii digestive (malabsorbtie), este rara dar poate constitui principala cauza de cecitate la copil. Unul dintre primele sale simptome este hemeralopia (scaderea acuitatii vizuale in penumbra), care poate fi asociata cu o uscaciune oculara (xeroftalmie) si cutanata. Administrarea de vitamina A este indicate in carenta corespunzatoare si in caz de acnee, de psoriazis sau de ihtioza (boala cutanata cronica ce este caracterizata printr-o piele groasa, uscata si aspra la pipait). Aporturile excesive de vitamina A, in principal de origine medicamentoasa, dar care pot fi si de origine alimentara (supraconsum de ficat, de exemplu), sau toxice, intoxicatia acuta se manifesta prin dureri de cap, printr-o somnolenta, prin tulburari cutanate; intoxicatie cronica, care survine dupa mai multe luni, chiar dupa ani, de supraconsum, provoaca greturi, tulburari cutanate (descuamare), atingeri hepatice (ciroza), dureri si, la animalele tinere, anomalii osoase responsabile de o intarziere a cresterii. In sfarsit, la gestante, o hipervitaminoza risca sa provoace malformatii ale fatului, indeosebi ale sistemului sau nervos. Vitamina A este utilizata in producerea rodopsinei, pigmentul vizual utilizat la lumin redusa; este importanta pentru functionarea corecta a celulelor epiteliale; imbunatateste rezistenta sistemul imunitar la infectii; actioneaza asupra hormonului de crestere.

Vitamina B1 Vitamina B1 este numita si vitamina antiberiberica sau tiamina. A fost izolata n anul 1911 de Funk, din tartele de gru. Windaus si Wiliam i stabilesc n anul 1931 constitutia chimica. Vitamina B1 este solubila n apa, alcool. Solubilitatea ei creste n mediu alcalin. Are un miros caracteristic si obisnuita este stabila la o temperatura, peste 100 grade C se descompune. Absorbtia si metabolismul. Vitamina B1 extrasa din alimente sau sintetizata de bacteriile intestinale se absoarbe prin simpla difuziune la nivelul intestinului subtire. Prin resorbtia intestinala ajunge n snge sub forma libera. Excretia vitaminei B1 se face pe cale renala n cantitati de 50-250 micrograme. Valori mai mici de 40 de micrograme indica carenta vitaminei B1. Vitamina B1 intervine n procesele metabolice de baza ale organismului, cu rol de coenzime. Participa la procese generale de oxireducere, regleaza schimburile gazoase, joaca un rol important n functiile sistemului nervos central si periferic si a glandelor endocrine. De asemenea, intervine n metabolismul apei si regleaza functiile motorii, secretorii si de absorbtie digestiva. Surse: n alimente de origine vegetala (cereale mai putin legume) si animala (carne, peste, lapte, oua etc). Cele mai mari cantitati de vitamina B1 se gasesc n drojdia de bere, in coaja si germenii boabelor de gru. Antivitamina B1 (piritiamina, neopiritiamina etc).

Carenta de vitamina B1 - daca Beriberi, provocat de o carenta extrema de vitamina B1, a devenit o boala; se intalnesc cazuri, mai putin grave, de carenta, legata de un aport alimentar insuficient; acesta carente antreneaza o oboseala, o pierdere a apetitului si a greutatii corporale, si tulburari neurologice (polinevrita), psihice, cardiace si digestive, reversibile, prin administrarea de vitamina B1. Riscul de hipervitaminoza este foarte mic, vitamina B1 nedevenind toxica decat la doze foarte mari (de 100 ori mai mari decat aporturile zilnice recomandate)

Vitamina B2 Vitamina B2 se mai numeste si vitamina hidrosolubila de crestere sau riboflavina. Este termostabila (rezista si la 120 de grade C), solubila n apa si alcool, cu solubilitate crescuta in mediul alcalin.Vitamina B2 a fost izolata pentru prima oara n anul 1933 si sintetizata de Kareer n 1935.

Absorbtia si metabolismul. Riboflavina se descompune la nivelul intestinului sub forma libera, dupa care ajunge n ficat si rinichi. Nu se depoziteaza n organism. Eliberarea se face prin fecale si mai putin prin urina. Intervine n procesele de oxireducere, n metabolismul glucidelor, lipidelor n funtiile sistemului nervos, a aparatului vizual si are rol antitoxic (plumb, mercur). Surse: alimente de origine animala (lapte, oua, ficat, creier, splina), crustacee si unele vegetale (spanac, salata verde, rosii etc). Vitamina B2 poate fi sintetizata de unele bacterii.
Carenta de vitamina B2, legata, in principal, de o malabsorbtie digestiva , de un aport alimentar insuficient sau de un consum excesiv de alcool, poate antrena leziuni ale pielii si ale mucoaselor, precum si tulburari ocluzale. Administrarea de vitamina B2 este indicata in carenta corespunzatoare si in caz de perles (inflamatie a comisurii buzelor) si de crampe musculare.

Vitamina B3 Vitamina B3 (PP) cuprinde acidul nicotinic si amida acidului nicotinic cu proprietati aproape identice precum si o serie de derivati ai acidului nicotinic. Nucleul de baza al vitaminei este nucleul pirimidinic cu 5 atomi de carbon si un atom de azot. Acidul nicotinic si amida nicotinica sunt substante cristaline, incolore, solubile n apa, alcool, termostabile. Absorbtia si metabolismul. Sunt absorbite la nivelul intestinului de unde patrund n sange. Se elimina prin urina, fecale, tranpiratie. Vitamina B3 previne si vindeca pelagra, caracterizata prin tabloul simptotic a celor "trei D" (dementa, diaree, dermatita). Ele participa de asemenea la procesele de oxireducere, la metabolismul glucidelor, proteinelor, a produsilor pigmentari si influenteaza sistemul nervos si activitatea unor glande cu secretie interna. Este binecunoscuta si a actiunea vasodilatatoare a vitaminei B3. Printre alte functii se numara: scaderea nivelului colesterolului din sange, mentinerea sanatatii pielii si promovarea functionalitatii la randament maxim a structurilor nervoase. Surse: alimente vegetale mai ales n coaja boabelor de cereale, n drojdia de bere, alimente de origine animala (carne, rinichi, ficat) Antivitamina B3 (acetilpirimidina) substanta cu structura apropiata de aceea a vitaminei B3 dar cu actiune antogonista.

Carenta in vitamina PP, descrisa sub termenul de pelagra, este rara si rezulta fie prin aporturi alimentare insuficiente, fie din interactiuni medicamentoase (unele antituberculoase); ea afecteaza indeosebi subiectii varstnici, sau supusi unei hraniri parenterale (prin perfuzii), nesuplimentate cu vitamina PP. Ea se traduce printr-o oboseala, pierdere a apetitului, apoi prin tulburari cutanate, digestive, psihice si hematologice si se trateaza prin administrare medicamentoasa de vitamina PP. Administrarea - luarea de doze mari de acid nicotinic permite reducerea eficace a nivelului sangvin de colesterol; totusi, ea este in general prost suportata. Trebuie, deci, luate precautii, mai ales in caz de insuficienta renala. Luarea de doze mari de acid nicotinic este categoric contraindicata in caz de gastrita / ulcer gastroduodenal sau de diabet.

Vitamina B4 Vitamina B4 (adenina) are functii si indicatii terapeutice, mai putin cunoscute. Ea alaturi de alte vitamine B, intervine n functiile sistemului nervos ct si cele ale sistemului hematopoietic. Carenta vitaminei B4 modifica echilibrul leucocitar, prin producerea leucopeniei si granulopeniei. Administrarea sulfamidelor si a antibioticelor creste consumul de vitamina B4. Ea are un rol important n metabolismul glucidelor, lipidelor, a clorurii de sodiu, n functiile suprarenalelorsi a proceselor cresterii. Surse: alimente din regnul animal si vegetal. Cea mai importanta sursa este drojdia de bere. Sintetizarea vitaminei B4 de catre flora bacteriana intestinala este redusa la om. Absorbtia vitaminei B4 se realizeaza la nivelul intestinului subtire. In sange, concentratia cea mai mare de vitamina B4, este in hematii. Eliminarea vitaminei se face prin urina, fecale, transpiratie.

Vitamina B5 Cunoscuta si ca acidul pantotenic, este o vitamina hidrosolubila esentiala, implicata in metabolismul si sinteza carbohidratilor, proteinelor, lipidelor, in special colesterolului (prin intermediul unei coenzime la a carei formare contribuie, coenzima A). Prezenta lui este importanta in sarcina, acesta promovand evolutia normala a gestatiei. Vitamina hidrosolubila, joaca un rol
important in metabolismul energetic al celulelor (indispensabil degradarii glucidelor, lipidelor si anumitor acizi aminati si sintezei acizilor grasi si colesterolului) si participa la formarea anumitor hormoni. Aceasta vitamina este sensibila la caldura si la mediile acide si alcaline. Carenta in vitamina B5 se traduce printr-o oboseala, tulburari digestive (greturi, diaree, dureri), cutanate (caderea parului, ulceratii) si neurologice. Reversibile, aceste tulburari sunt tratate prin administrare medicamentoasa de vitamina B5.

Vitamina B6 Vitamina B6 cuprinde piridoxina, piridoxalul si piridoxamina. n mediu alcalin si acid sunt sensibile la lumina. Regnul vegetal ofera o importanta sursa de vitamina B6. Sursele de obtinere a vitaminei B6 coincid cu cele ale celorlalte vitamine din aceasta grupa.

Absorbtia vitaminei B6 se realizeaza la nivelul intestinului sub forma libera si mai bine combinate cu proteine. n organismul animal predomina piridoxamina. Vitamina B6 intervine n metabolismul substantelor organice si intra n compozitia unui mare numar de enzime cu functie de oxidoreducere. Participa la biosinteza sfingozimei cu rol n metabolismul lipidelor. Vitamina B6 face parte din complexe enzimatice implicate in metabolismul proteinelor si aminoacizilor (deci, cu cat consumul de proteine va fi mai ridicat, cu atat necesarul va fi mai mare). Alte roluri asociate vitaminei B6 sunt stimularea cresterii si dezvoltarii, cresterea capacitatii de aparare impotriva infectiilor, favorizarea activitatii cerebrale. Eliminarea vitamine B6 se face n cea mai mare masura pe cale renala si scade odata cu varsta.

Intervine indeosebi in metabolismul acizilor aminati, glicogenului, steroizilor, hemoglobinei, enzimelor si in sinteza unor neurotransmitatori (substante chimice care permit transmisia influxului nervos), precum si in reactiile imunitare. Carente rare se pot observa in caz de aport alimentar insuficient, de malabsorbtie digestiva, de crestere a necesitatilor, in anumite boli genetice si in cursul unor tratamente (luarea de izoniazidu sau de estroprogestative, hemodializa). Ele se manifesta printr-o pierdere in greutate, prin atingeri cutanate (piele uscata si pruriginoasa), prin tulburari neurologice, printr-o glosita (inflamatie a limbii), printr-o anemie, printr-o iritabilitate, chiar printr-o depresiune. Administrarea de vitamine B6 sub forma medicamentoasa este indicata in carenta corespunzatoare si in caz de polinevrita (atingere a sistemului nervos periferic), de boala genetica ce perturba metabolismul acestei vitamine, de hemodializa sau de alimentalie prin perfuzii. Riscul de hipervitaminoza este mic, vitamina, B6 nedevenind toxica decut in doze ridicate (de 50 ori mai mari decat aportul zilnic recomandat). Luarea indelungata de doze mari de vitamina, B6 poate totusi sa se afle la originea unei polinevrite. Vitamina B6 este contraindicata in caz de tratament cu levodopa.

Vitamina B7 Este cunoscuta si ca biotina; face parte din grupul vitaminelor B si are rol esential in metabolismul proteinelor si carbohidratilor, in procesul de gluconeogeneza, precum si in producerea unor hormoni si sinteza de colesterol si acizi grasi. Alte functii importante ale biotinei sunt: mentinerea in limite normale a glicemiei si promovarea sanatatii fanerelor (par si unghii).

Vitamina B12 Vitamina B12 este compusa din substante cristalizate, de culoare rosie, solubile n apa si alcool, stabile n aer si n mediu acid. Sunt semirele la actiunea oxidantilor, bazelor si acizilor puternici. Rezista la 120 de grade C, timp de 20 minute. Vitamina B12 se gaseste mai putin n regnul vegetal si mai mult n alimentele de origine animala (ficat, splina, creier, muschi). Principala sursa de vitamina B12 este sinteza microbiana. Biogeneza vitaminei B12 are loc sub actiunea a numeroase bacterii din sol si a bacteriilor intestinale, mai ales din colon. Se mai numeste ciancobalamina si, ca si restul vitaminelor din grupul B, indeplineste roluri in complexele enzimatice asociate diverselor metabolisme. De asemenea, promoveaza reepitelizarea mucoasei digestive (rol important in ulcer), stimuleaza dezvoltarea si intretine activitatea maduvei hematoformatoare Absorbtia si metabolismul. Absorbtia vitaminei B12 se realizeaza la nivelu mucoasei intestinale, n prezenta unui factot intrisec produs de mucoasa gastrica si cu care alcatuiesc factorul antipernicios depozitat n ficat. Vitamina B12 absorbita si retinuta la nivelul intestinului pierd proprietatea de a difuza, reconstituind prima faza a absorbtiei intestinale. Factorul intrisec are rol de protectie in absorbtia intestinala prin formarea unor compusi de inactivare a vitaminelor B12. Factorul intrisec activ fixeaza pana la 264 de micrograme vitamina B12mg.Vitamina are rol in hematopoeza si mai ales in eritropoieza. Cea mai importanta actiune a acestei vitamine este anemia pernicioasa de tip Biernner, unde intervin modificari ale trombocitelor sau chiar leziuni degenerative nervoase.

Carente in vitamina B12, care nu este rara, poate rezulta fie, in mod exceptional, prin aporturi alimentare insuficiente (regim vegetarian), fie dintr-o gastrectomie (ablatie a stomacului) sau dintr-o o boala responsabila de o anomalie a secretiei de factor intrinsec, precum boala lui Biermer; aceasta carenta poate, sa mai provina dintr-o anomalie, dintr-o ablatie a portiunii terminate a intestinului subtire si, in mod exceptional, dintr-o infectie cronica a intestinului subtire. In sfarsit, o carenta in vitamina B 12 nu este deloc rara la animalele batrane. Ficatul, care stocheaza vitamina B 12, poate disimula o insuficienta de aport sau o tulburare a absorbtiei timp de 3 sau 4 ani. In continuare, apar primele semne ale carentei: oboseala generala, pierdere a apetitului, tulburari hematologice (anemie megaloblastica), neuropsihiatrice (nevrita optica inflamatie a nervului optic, pierderi de memorie, labilitate a starii de spirit, depresie) si mucoase (limba depapilata). Administrarea de Vitamina B12 se face sub forma de injectii intramusculare si este indicata in carenta corespunzatoare. Ea este utilizata, de asemenea, in doze mari ca analgezic. Injectiile intravenoase cu unul dintre derivatii ei, hidroxocobalamina, sunt practicate in caz de intoxicatie cu cianura. Administrarea medicamentoasa de vitamina B 12 este contraindicata in rare cazuri (anumite cancere, indeosebi).

B13 Vitamina B13 are structura chimica asemanatoare acidului azotic, constituie un principiu component al complexului B, cu rol n stimularea cresterii puilor, porcilor. Vitamina B14 Vitamina B14 este extrasa din urina umana, are rol n hematopoeza. Vitamina B15 Vitamina B15 (acidul panganic) se gaseste in alimente de origine animala. Intervine n procesele enzimatice si, in cantitate de 2 mg/zi acopera nevoile organismului. Vitamina B17 Este vorba despre o vitamin, mai puin cunoscut, dar foarte "controversat" n lumea medical. Dup ani de cercetri, biochimistul dr. Ernest Krebs a izolat, n 1950, o nou vitamin pe care a denumit-o B17 - cunoscut i sub numele de amigdalin (sau laetrile). Se face din ce n ce mai auzit opinia conform creia cancerul ar fi o boal cauzat de o deficien nutriional. Nu ar fi vorba despre o bacterie, un virus sau o toxin misterioas, ci pur i simplu despre absena unei substane pe care omul modern a eliminat-o din dieta sa: vitamina B17. Smburii de caise - pe care i mncam cu mare plcere cnd eram copii - sunt cea mai bogat surs natural de vitamina B17. n general, seminele fructelor (mai puin citricele) conin aceast substan, care le confer un gust amrui, specific. Conform studiilor dr. Krebs, consumul zilnic a 7-10 smburi de caise previne apariia cancerului

Vitamina C Este acidul ascorbic, sau vitamina anti-scorbutica. Are o importanta capitala pentru organism, intervenind in procesele de oxido-reducere. Are rol anti-infectios, tonifiant, participa la detoxifierea organismului si la folosirea rezervelor de fier, protejeaza vitaminele A si E, economiseste vitaminele din complexul B. Vitamina este sensibila la temperaturi ridicate, la actiunea oxigenului si a luminii.

Vitamina C catalizeaza formarea si mentinerea colagenului (component de baza al substantei fundamentale intercelulare). In lipsa vitaminei C, substanta colagenica dintre celulele endoteliului capilarelor se degradeaza si apar hemoragii la nivelul gingiilor, muschilor, tegumentelor, etc. Ca urmare a pierderilor de sange si a diminuarii
absorbtiei fierului apare anemia intalnita in scorbut. Gingiile sangereaza usor, spontan sau la traumatisme minime, dintii devin mobili si cad. Mineralizarea scheletului este alterata, fracturile se vindeca mai greu, cicatrizarea plagilor se face mai greu sau defectuos. Scade capacitatea de aparare a organismului fata de infectii, putand apare mai des, de exemplu, gripa sau tuberculoza pulmonara. Vitamina C mareste rezistenta organismului fata de efectul toxic al unor medicamente sau substante chimice din mediul ambiant (plumb, mercur, benzen etc.). Este implicata in facilitarea absorbtiei fierului.

Efortul muscular, frigul si febra maresc consumul si necesarul de vitamina C. S-a demonstrat ca 10 miligrame zilnic reprezinta aportul necesar pentru prevenirea scorbutului. Ratia zilnica este estimata insa, pentru un adult normal, la cca. 30 miligrame. Fiind hidrosolubila si usor oxidabila, vitamina C se poate pierde usor in timpul pastrarii si prepararii alimentelor. Produsele animale, cerealele, produsele zaharoase sunt lipsite de vitamina C. Singura sursa naturala este constituita de legumele si fructele proaspete. In Zonele cu clima temperata sau rece, unde productia de fructe este sezoniera, exista riscul aparitiei hipovitaminozelor in perioada de iarna-primavara, cand se recomanda un aport medicamentos de vitamina C. Exemple de vegetale (100 grame) ce contin vitamina C (miligrame): patrunjelul 200, napul 140, ardeiul 120, mararul 100, conopida 060, spanacul 050

Vitamina D Vitamina D se prezinta sub forma mai multor substante liposolubile (solubile in grasimi), care au efecte de prevenire si combatere a rahitismului si a osteomalaciei. Cele mai importante sunt vitaminele D2 si D3. Vitamina D2 (ergocalciferolul) se obtine prin iradiere cu ultraviolete a unei provitamine continuta in anumite vegetale (ciuperci, drojdii, etc.). Vitamina D3 (colecalciferolul) se formeaza prin iradierea cu ultraviolete a unui component al sebumului, secretat de piele. Dupa absorbtia intestinala, respectiv prin sinteza cutanata, vitamina patrunde in sange si se depoziteaza preponderent in ficat, unde o parte se transforma in produsi mai activi (o a doua activare avand loc la nivelul rinichilor). Datorita acestui comportament (mod de sinteza, activare, mecanism de actiune), vitamina D este asemanatoare hormonilor; printr-o comparatie la distanta, pielea, ficatul si rinichiul pot fi asemanate cu glandele endocrine. Vitamina D intervine in absorbtia calciului si in fixarea lui pe matricea osoasa. In carenta de vitamina D, scade asimilarea si utilzarea calciului, oasele se pot deforma usor sub influenta factorilor mecanici (greutatea proprie, tractiuni, mici traumatisme), apar semnele tipice ale rahitismului: modificarea conformatiei oaselor cu demineralizare,transpiratii, lipsa sau micsorarea fortei musculare, tulburari digestive si tulburari de crestere. Pacientii sunt obositi, prezinta un abdomen voluminos, au o rezistenta scazuta la infectii si fac forme grave de boala (pneumonii, enterocolite,etc.). De fapt, prin aceste complicatii infectioase este rahitismul mai periculos (decat prin sine insusi).

Hipervitaminoza D (realizata mai ales medicamentos - atentie, ca vitamina liposolubila se acumuleaza in organism in cazul aportului excesiv, pe mari intervale de timp) se traduce prin manifestari variate, de tipul tulburarilor digestive (constipatie, greata, varsaturi), pierderea poftei de mancare, oboseala, deshidratare, tulburari nervoase si de comportament. Deoarece principala sursa de vitamina D este sinteza cutanata, sub actiunea razelor solare, nu este bine definita ratia zilnica pentru. Parerile specialistilor difera, unii considerand ca pentru un adult normal sunt suficiente cantitatile de vitamina D formate la nivelul portiunilor de piele expuse luminii. Altii considera ca un aport de securitate de cca. 250 - 400 u.i. zilnic este relativ important, si este absolut necesar animalelor tinere si in perioada gestatiei. Necesarul zilnic de vitamin D pentru adulti este de 100 150 UI, iar la animalele tinere de 120 - 200 UI. Se recomand ca n cazul unor fracturi sau aparitiei unor tulburri metabolice ale calciului si fosforului, sa se mareasca doza zilnica la 500 - 700 UI. Vitamina D se gaseste in special in produsele de origine animala, oua, peste, produse lactate grase: lapte integral, unt, smantana, frisca, branzeturi grase. Ficatul si margarina vitaminizata reprezinta alte surse de vitamina D. Excesul de vitamine D duce la demineralizarea oaselor.

Vitamina E Numita si tocoferol, este esential implicata in mentinerea structurii si functionalitatii organelor genitale, avand si titlul de "vitamina fertilitatii". Cercetari ulterioare au dovedit faptul ca vitamina E asigura si troficitatea sistemului muscular, a altor organe si tesuturi, lipsa sau carenta ei determinand nu numai sterilitatea, dar si tulburari cardio-vasculare, in fiziologia neuromusculara sau in metabolismul lipidic.

Nevoile organismului se situeaza intre 10 si 20 miligrame zilnic,cele mai bune surse fiind uleiurule extrase din seminte (soia, germeni de porumb, floarea-soarelui), fasolea si painea neagra.

Vitamina K Desi ne intereseaza mai putin structura chimica, mentionam ca se cunosc trei vitamine K: Vitamina K1, fitochinona, este sintetizata de frunzele verzi si prezenta in vegetalele verzi. Vitamina K2, farnochinona, este sintetizata de catre microorganismele de putrefactie. Vitamina K3, menadiona, este un produs de sinteza cu proprietatea ca este hidrosolubil (spre deosebire de celelalte).

Carenta de vitamina K se realizeaza fie prin aport alimentar redus, fie prin reducerea florei microbiene normale intestinale ca urmare a unor tratamente cu doze mari sau / si pe timp indelungat cu antibiotice, cunoscut fiind faptul ca principala sursa de vitamina este sinteza microbiana intestinala. Hipovitaminoza K favorizeaza hemoragiile spontane sau dupa traumatisme minore, fiind perturbata coagularea sangelui. Desi nu este o vitamina esentiala, rolurile sale in procesul coagularii (efecte procoagulante) o fac indispensabila organismului. Studii recente demonstreaza ca vitamina K este implicata si in mentinerea rezistentei si integritatii structurilor osoase la animalele in varsta. Nu se cunoaste exact ratia zilnica necesara prin aport alimentar, fiind descrisa doza de 2 miligrame zilnic, la adulti.
Principalele surse de vitamina K sunt legumele verzi, ficatul si, nu in ultimul rand, galbenusul de ou.

Vitamina P
Se mai numeste citrina si actioneaza sinergic cu vitamina C, avand partial si rol de "economisire" a acesteia. O parte din simptomatologia scorbutului este datorata carentei de vitamina P, acesta fiind mai usor de tratat cu suc de lamaie decat cu vitamina C sintetica. Sursele naturale de vitamina P sunt fructele si legumele. Aceast vitamina, denumit si citrina, este constituita dintr-un grup de substante viu colorate, denumite bioflavonoide, care se afla in fructele si florile unor plante, impreuna cu vitamine C. Ele au fost evidentiate prima data in startul alb al cojii fructelor citrice, unde se afla de circa 10 ori mai multa vitamina P decat in sucul respectivelor fructe. Printre bioflavonoide se numara : citrina, hesperidina, rutina, cvercitrina. Fructele cele mai bogate in vitamina P sant citricele (indeosebi lamaile). Vitamina P modereaza sangerarile in echimoze si sangerarea gingiilor, au efecte antiinflamatorii, antiscleroase, antitumorale si de economisire a vitaminei C. Impreuna cu vitamina C, vitamina P se foloseste preventiv contra gripei. Ea este lipsita total de toxicitate, iar excesul se elimina rapid din organism, prin urina si transpiratie. Vitamina P intervine in ameliorarea suferintei retinei in diabet, influenteaz cresterea continutului de calciu in sange, protejeaza organismul de efecte secundare ale razelor X. Totodati, ea mai intervine n functionarea glandelor endocrine (tiroida, suprarenale, gonade). Carenta de vitamina P mareste fragilitatea capilar si scade rezisten a organismului la hepatita, nefrit si diabet. Aceasta carenta se combate cu suc de lamaie si alte citrice, suc de catina alba, de coacaze negre, macese, caise, struguri si alte fructe bogate n vitamina P.