DIN VALURILE VREMII...

Din valurile vremii, iubita mea, rasai Cu bratele de marmur, cu parul lung, balai Si fata stravezie ca fata albei ceri Slabita e de umbra duioaselor dureri! Cu zimbetul tau dulce tu mingii ochii mei, Femeie intre stele si stea intre femei Si intorcindu-ti fata spre umarul tau sting, In ochii fericirii ma uit pierdut si pling. Cum oare din noianul de neguri sa te rump, Sa te ridic la pieptu-mi, iubite inger scump, Si fata mea in lacrimi pe fata ta s-o plec, Cu sarutari aprinse suflarea sa ti-o-nec Si mina friguroasa s-o incalzesc la sin, Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o tin. Dar vai, un chip aievea nu esti, astfel de treci Si umbra ta se pierde in negurile reci, De ma gasesc iar singur cu bratele in jos In trista amintire a visului frumos... Zadarnic dupa umbra ta dulce le intind: Din valurile vremii nu pot sa te cuprind. (1883, decembrie) .