Floare albastra Poemul Floare albastra, scris in 1872 si publicat in 1873 in revista Convorbiti literare, este o capodopera a lirismului

eminescian. Viziunea romantica este data de tema, de motivele literare, de atitudinea poetica. La romantici tema iubirii apare in corelatie cu tema naturii. Floare albastra apartine acestei teme si reprezinta ipostaza iubirii paradisiace. Depaseste cadrul unei idile implicand conditia geniului. Floare albastra isi are punctul de plecare in mitul romantic al aspiratiei catre idealul de fericire, de iubire pura. Motiv romantic de larga circulatie europeana dobandeste aici valoare polisemantica: aspiratie spre fericirea prin iubire. In creatia aminesciana, albastrul este culoarea infinitului, a idealului, iar floarea simbolizeaza viata. Poezia este in jurul unei serii de opozitii: eternitate temporalitate, viata moarte, masculin feminin , abstarct concret Compozitia romantica se realizeaza prin alternarea a doua planuri ( lumea abstractiei si cunoasterii absolute lumea iubirii concrete si cunoasterii terestre). Simetria celor patru secvente poetice este sustinuta de monologul liric al fetei. Prima secventa poetica ( strofele I-III) infatiseaza lumea rece a ideilor, lumea lui. Monologul fetei incepe cu reprosul iar, plasat la inceputul poeziei. Termenii populari incalte, nu cata sustin adresarea familiara. A doua secventa poetica ( strofa a patra) constituie meditatia barbtului asupra sensului profund al unei iubiri rememorate. A treia secventa poetica contine strofele 5-12. Monologul fetei continua cu o chemare la iubire in lumea ei, in planul terestru: Hai in codrul cu verdeata! Cadrul natural se realizeaza prin motive romantice frecvente in erotica eminesciana: codrul, izvoarele, valea, balta, etc. Chemarea la iubiere organizeaza secventa poetica gradat, intrun scenariu cu etapele: descrierea naturii, inviitatia in peisajul rustic si intim, conversatia ludic-erotica, jocul erotic, gesturile de tandrete, sarutul imbratisarea, despartirea. Ultima secventa poetica ( strofele 13-15 ) este a doua interventie a vocii lirice din strofa a patra, continuare a medittiei barbatului asupra acestei iubiri trecute. Cadrul obiectiv se incheie cu despartirea. Verbele la timpul trecut ( stam, Teai dus, a murit ) sustin decalajul temporal. In floare albastra se realizeara lirismul subiectiv iar eul liric imprumuta pe rand, cele doua ipostaze, masculin-feminin. Limbajul poetic din prima etapa de creatie sta sub semnul podoabelor retorice. Stilul poeziei erotice este mai colorat. Imaginarul poetic se realizeaza cu jutorul figurilor de stil: epitetul- prapastia mareata,

personificarea-izvoare plang in vale, comparatia-rosie ca marul, inversiuni-dulce floare, simbolul-floare albastra, repetitia- floare albastra! floare albastra! La nivel lexico-semantic , cele doua campuri semantice care polarizeaza opozitia structurala a poemului sunt cosmicul ( stele, nori, ceruri inalte, rauri de soare) si spatiul terestru ( codru, izvoare, vale, padure, balta ). Se utilizeaza termeni si forme popilare ( nu cata, vom sedea, oi desface). Verbul este o categorie morfologica valorificata stilisticverbe la prezent redau lumea eterna; verbele la viitor proiecteaza aspiratia spre iubire Muzicalitatea aparte a poemului este conferita de prozodice, masura de 8 silabe, rima imbratisata, ritmul trohaic. Dezvoltarea unui motiv romantic de circulatie europeana intr-o lirica proprie, poemul Floare albastra reprezinta o capodopera a creatie eminesciene in perioada de tinerete