CARACTERISTICILE MOTRICITII LA DIFERITE VRSTE Motricitatea copiilor sugari avnd in vedere slaba dezvoltare a sistemului nervos si capacitatea senzoriala

redus, o mare parte din reacii au caracter reflex, micrile sunt grosiere; un stimul extern antreneaz rspunsul nedifereniat al tuturor celor 4 membre. Activitatea motrica a noului nscut se realizeaz printr-un consum energetic mare, ceea ce determina si apariia oboselii. Formele deplasare a copilului sunt foarte diverse, ncepnd cu rostogolirea din decubit-dorsal in decubit-ventral si invers, apoi cu trrea prin micri corelate instinctiv, deplasarea cu sprijin pe palme si genunchi, ca in final sa se ridice in stand susinut poziie din care ncearc sa fac primii pai. In timpul micrilor de redresare a corpului, de rotaie a trunchiului, si in timpul micrilor de deplasarea ce preced mersul a tentativelor de aezare sau de ridicare in picioare, musculatura trunchiului si a extremitilor se va ntrii progresiv, pregtind meninerea poziiei bipede. Progresele in structura micrilor sunt observate spre sfritul primului an, astfel micrile apar evidente datorita inteniilor copilului de a se deplasa. Motricitatea la 1-3 ani ante-precolar. Aceasta etapa este marcata in continuare de o cretere bio-motric evident, o dezvoltare activa a emisferelor cerebrale, fapt ce favorizeaz procesele de nvare, adaptare si emancipare relativa. Bloom considera ca pana la 3 ani omul achiziioneaz 60% din experiena fundamentala de viata. Se remarca o dezvoltare motrica accentuata favorizata de un climat psiho-social si motor optim in care trebuinele copilului sunt satisfcute, inclusiv nevoia de micare. Lumea obiectelor l fascineaz, deschide sertare, scoate obiecte, apas pe diverse butoane, descoperind importanta minii. Imitaia are un rol important in descoperirea anumitor micri reprezentnd o forma importanta de nvare la aceasta vrst. Deprinderea motrica de baza care marcheaz debutul acestei etape a ontogenezei este mersul. In nsuirea mersului identificam 3 etape: - la un an mersul iniial; - 2-3 ani mersul opional; - dup 7 ani mersul adult. Alergarea reprezint o alta deprindere motrica ce capt o pondere din ce in ce mai mare in repertoriul motric al copilului. Intre 15-18 luni apar primele ncercri de alergare, viteza crescnd progresiv de la 2m/s la 2 ani, la 5m/s la 7 ani. In ceea ce privete aruncarea ca deprindere aceasta se supune aceleiai dezvoltri ierarhice, caracteristica de nceput reprezentnd-o limitarea micrii din articulaia cotului. Odat cu nsuirea alergrii, copilul i dezvolta si structurile premisa ale sriturii. Dup vrsta de 1 an si 6 luni apar primele faze de saltare, succesiuni de impulsii pe doua picioare. La vrsta de 3 ani copilul pregtete sritura, dar are dificulti in realizarea acesteia (incapacitatea de a mpinge simultan cu ambele picioare, torsiune laterala a corpului la desprindere, imobilizarea unui bra, aterizare rigida, etc.). lovirea cu piciorul a mingi este o alta aciune motrica care se realizeaz la nceput, din stand si mai trziu din deplasare. Dup aceasta succinta enumerare a principalelor aciuni, deprinderi motrice pe care anteprecolarul i le nsuete, se cuvine sa remarcam rolul jocului in aceasta perioada, sub semnul creia sta ntreaga activitate a copilului. Jocul de manipulare, jocul cu adultul sau cu personajele imaginare ocup circa 90% din timp avnd un coninut acional simplu si repetitiv. Motricitatea 3-6 ani precolara etapa este numita vrsta de aur a copilriei in care comportamentul se diversifica, urmarea integrrii in mediul grdiniei si a solicitrilor cognitive, comunicaionale si nu in ultimul rnd motrice crora copilul le face fata. Dezvoltare fizica nregistreaz progrese evidente iar mielinizarea fibrelor nervoase amelioreaz procesarea

informaiei, ca si precizia miscarilor. Tot acum are loc si angajarea cu predilecie a uneia din cele 2 emisfere, fapt important pt. caracterul manualitii copilului (ambidextru, dreptaci sau stngaci). La 4-5 ani copilul se joaca cu parteneri manifestnd preferine pt. jocuri de construcie, jocuri de apa, jocuri ce presupun asumarea rolurilor (vnztorul, medicul, etc.). nevoia de micare si disponibilitatea pt. nvare, extrem de marcate la aceasta vrsta, trebuie valorificate prin punerea copilului in situaii adecvate prin care acesta i nsuete o baza larga de aciuni motrice. Alergarea se caracterizeaz printr-o faza de propulsie care se mbuntete i prin diminuarea forelor de frnare. Aruncarea cu un bra de deasupra umrului capt amplitudine, ce se nsoete de o rotaie a centurii scapulare in plan orizontal. La 5-6 ani fora aruncrii creste prin aciunea trunchiului care nsoete micarea si care se finalizeaz printr-o flexie la nivelul bazinului. In ceea ce privete sritura, copii i amelioreaz sriturile de tip stnga - dreapta, dreapta - stnga i galopul. Lovirea mingi cu piciorul de ctre precolari conduce la o proiecie a balonului la 3m la 5ani pana la 6m la 6 ani. La aceasta vrsta activitatea sportiva este practicata doar sub forma de joc, ca divertisment, contribuind la dezvoltarea motricitatii in ansamblu prin sarcini de tip nedefinit, cu caracter general. Educaia motrica se realizeaz deci prin principalele achiziii psiho-motorii fundamentale si anume echilibrarea, locomoia si coordonrile vizual-motrice care nsoesc copilul pana la vrsta colaritii. Motricitatea la vrsta ante-pubertar 6-10/11 ani. n aceast perioad creterea si dezvoltarea morfo-funcional a colarilor sunt mai rapide si in general mai uniforme dect in etapele anterioare. Masa musculara se dezvolta relativ lent, tonusul muscular are valori mai reduse, ceea ce favorizeaz, efectuarea unor miscari cu amplitudine in diverse articulaii. Activitile cognitive favorizeaz o dezvoltare intelectuala evidenta, influenat si de o plasticitate deosebita a sistemului nervos, avantaj funcional ce confer copilului o mare receptivitate in comparaie cu adulii. Predominanta excitaiei corticale face ca stimuli externi sa produc reacii motrice exagerate, insuficient coordonate, explicabile si printr-o slaba inhibiie de difereniere. Motricitatea in aceasta etapa este debordanta, capacitatea de invatare motrica este remarcabila, dar posibilitile de fixare a miscarilor noi sunt reduse. In consecina, doar repetarea sistematica integreaz si stabilizeaz structura noua in repertoriul motric al copilului. Alergarea are un aspect apropiat de cel optim deoarece piciorul de impulsie are o extensie mai mare si piciorul liber are o cursa mai ampla, cu ridicare mai accentuata a genunchiului. Prinderea mingiei se caracterizeaz printr-o poziie de ateptare mai ampl, braele sunt semiflexate, iar picioarele deprtate. Aruncarea mingii in aceasta etapa cunoaste o faza pregatitoare in care piciorul opus bratului de aruncare avanseaza, bratul libereste ridicat pt. a echilibra rotatia trunchiului ce are drept consecina un recul al cestui bra, si o flexie lejera laterala si antero-posterioara a trunchilui. Sritura n lungime una din cele mai utilizate deprinderi, implica o aciune concentrata a diferitelor segmente corporale in funcie de orientarea lor in spaiu si de amplitudinea micrii fiecaruia dintre acestea. Copilul care a capatat un plus de fora fata de etapa de vrsta anterioara, este capabil sa realizeze o impulsie puternica a piciorului de bataie, o relativa buna cooperare a forelor orizontale si verticale, o aciune coordonata a bratelor, etc., elemente importante in executarea deprinderilor motrice de baza.

Caracteristicile psiho-fizice extrem de favorabile achizitionarii de structuri motrice, trebuie exploatate in mod just in vederea invatarii tehnicilor fundamentale coordonate grosier la nceput, dar consolidate ulterior. In probele sportive ce necesita o insusire precoce a tehnicii, copii si perfecioneaz chiar repertoriul gestual specific. Dozarea corecta a efortului la copiii antepubertari, cu evitarea suprasolicitarii sau subsolicitarii, trebuie sa asigure o valorificare completa a capacitaii reale de efort si posibilitatii crescute de progres. Motricitatea in etapa pubertara (10-14 ani). Tipul pregnant al activitatii pentru etapa pubertara o reprezint instruirea scolara in condiiile diversificarii motivatiilor, a dezvoltrii personalitatii, mobilizarii aptitudinilor si a ntregului potential bio-motric. Aceasta etapa se caracterizeaz printr-un ritm accentuat al dezvoltrii somatice (in special intre 12-14 ani) caracterizata prin dimorfism sexual, dezechilibre intre propoetiile diferitelor segmente si intre sferele morfologica si vegetativa. Musculatura scheletica se dezvolta special prin alungire dar fora relativa nu nregistreaz cresteri evidente. Accelerarea cresterii taliei rezulta in special din dezvoltarea in lungime a membrelor fata de trunchi. Mobilitatea articulara nregistreaz valori relativ scazute atat la fete cat si la baieti. Tanarul trebuie sa se adapteze unei existente corporale diferite pe care nu intotdeauna o stapaneste uor, dovada fiind fluctuatiile, inconsecventele in realizarea eficienta a diferitelor sarcini motrice. Puberul nu are o conduita motrica egala ci una marcata de discontinuitati, in care micrile sunt insuficient ajustate, uneori exaltate alteori apatice. Propria imagine (schema) corporala, insuficient constientizata in copilarie se focalizeaza progresiv, reprezentnd atat un nucleu al constiintei de sine, cat si o instanta reper in reglarea aciunilor motrice. Etapa pubertara reprezint un interval optim pt. invatarea majoritatii deprinderilor motrice specifice ramurii de sport, precum si pt. dezvoltarea calitatilor: viteza, rezistenta, coordonare. Motricitatea in etapa adolescentei (14-18 ani). Aceasta perioada (pa care unii autori o mpart in trei sub-etape: pre-adolescenta 14-16 ani; adolescenta propriu-zisa 16-18 ani; adolescenta prelungita 18-25 ani) este legata de dobandirea statutului de adult si este caracterizata de intensa dezvoltare a personalitatii, toate acestea in contextul iesirii treptate de sub tutela familiei si a scolii etc. instruirea ramane importanta pt. majoritatea tinerilor, dar ea se nuanteaza in funcie de interesele personale, de curiozitatea individuala. Adolescentul si modifica perceptia de sine, inclusiv schema corporala, cu expresie a propriei identitati. In plan somatic rapidele transformari din etapa pubertara le iau locul procese mai lente caracterizate de reducerea cresterii in inaltime (in special la fete) si de cresteri ale perimetrelor si a diametrelor segmentare. Adolescentul si evalueaza sansele de reusita si face predictii plauzibile in ceea ce privete performantele motrice proprii. In ceea ce privete calitile motrice, acestea progreseaza (in special la baieti), dei in scoli se lucreaza destul de putin pt. acest obiectiv. La acest nivel motricitatea nu se rezuma doar la programa scolara pt. ciclul liceal, ci reprezint o modalitate complexa de adaptare in situaii diverse, de stapanire a propriului corp, procesare a informatiilor, construire a anumitor rationamente si utilizare a diferitelor forme de exprimare; invatarea fiecarei miscari este in fond un demers experimental resimtit corporal. Astfel, putem sublinia inca o data necesitatea armoniei sistemului in care, printr-un efect de oglinda, sfera somatica o influeneaz pe cea spirituala, conferind ntregului premise favorabile de adapatre la rigorile viitorului. Motricitatea in etapa tineretii vrsta mijlocie (25-35 ani). Aceasta etapa face parte din varstele adulte active, mai putin investigate din punct de vedere al comportamentului motric al

individului, cu exceptia celor angrenati in activitati de performanta. Perioada este influentata de debutul activitatii profesionale care pune bazele statutului social al tanarului. Specializarea profesionala conduce la evidentierea unor capacitai superioare observatie vizuala, auz perfectionat, sensibilitate tactila, echilibru, coordonare, etc. Pt. performeri (la multe din ramurile sportive) se obtin rezultate de varf in competiiile de anvergura. O clasificare a tinerilor in funcie de gradul de implicare in activitiile motrice este urmatoarea: - tineri sedentari, neinteresati de practicarea activitatilor motrice, cu profesii inactive din punct de vedere motric; - tineri vag interesati de micare care practica ocazional diferite activitati motrice; - tineri activi, care resimt placerea micrii si au formata obisnuinta practicarii sistematice a exerciiilor fizice. Acestor tipuri li se adaug, desigur sportivii de nalta performanta si tinerii cu nevoi speciale. Continuarea educaiei motrice la aceasta etapa de vrsta conduce la urmtoarele finalitati: capacitai senzorio-perceptive superioare; - scheme motorii de baza, perfectionate; - bagaj bogat de deprinderi, priceperi motrice; - capacitate crescuta de comunicare gestuala, expresiva, estetica; - capacitate de practicare independenta a exercitiilor fizice; - socializare superioara. Motricitatea la vrsta adulta (40-65 ani). Aceasta etapa se mparte in 3 substadii: adult I (35-45 ani); adult II (45-55 ani); adult tardiv(55-65 ani). Adulii cunosc realizarea maxima profesionala, armonizarea intereselor, echilibrarea personalitatii. Capacitatea senzoriala discriminativa cunoaste o curba lenta, descendenta sub impactul factorilor biologici sau de suprasolicitare; sensibilitatea vizuala, latenta motrica, acuitatea auditiva, sensibilitatea tactila, nregistreaz usoare regresii, compensate de multe ori prin experiena culturala si sociala. Pt. a putea tolera fora probleme activitatea motrica, adultul va proceda la un control medical si la o consiliere din partea specialistului (profesor, instructor, monitor de timp liber) in ceea ce privete tipul de activitate motrica convenabila. La aceasta vrsta trebuie respectate cateva regului metodice (pt. adultii care practica sistematic exerciii fizice) cum ar fi: efectuarea exercitiilor fizice in viteza sau invatarea de noi structuri tehnice complexe nu mai reprezint obiective realiste pt. aceasta etapa de vrsta; antrenamentul de fora-viteza trebuie limitat; exercitiile de fora trebuie executate in zona de intensitate slab-moderata; exercitiile pt. dezvoltarea rezistentei care solicita in principal funcia cardio-respiratorie sunt bine venite.

Motricitatea la vrsta senescentei (peste 65 ani). Fractura brutala a performantelor motrice care debuteaza la 40-45 ani si devine evidenta la 60-65 ani, poate fi intarziata prin administrarea unor stimuli de lucru adecvati (efort fizic), ce iau in calcul diferentele interindividuale. Majoritatea varstnicilor dovedesc o regresie constanta a performantei motrice, datorita schimbarilor morfo-funcionale, dintre care scaderea masei musculare, degradarea capacitatilor senzoriale si creterea fragilitatii oaselor au un impact crescut. Numeroase studii atesta faptul de necontestat, si anume ca, existenta unei legaturi importante intre prestarea diferitelor forme de activitati fizice si imbunatatirea calitatii vieii la generatia a III-a. R. Manno identifica efectele benefice ale activitatilor fizice asupra persoanelor varstnice, dup cum urmeaz: efecte psihologice (subiectul se simte sanatos, eficace si in forma, este optimist); efecte fizice (ameliorarea starilor degenerative si a principalelor funcii ale organismului); prevenirea disfunctiilor articulare; diminuarea surplusului ponderal; reducerea tensiunii arteriale la hipertensivi; tonifierea musculaturii scheletice. Activitatile de anduranta recomandate la aceasta

etapa sunt: mers; plimbari in aer liber; alergarea (jogging-ul); mers pe schiuri; inotul; gimnastica. Pt. toate aceste activitati intensitatea lucrului nu trebuie sa depaseasca 50% din capacitatea maxima. Nu trebuie recomandat practicarea unor sporturi cum ar fi: patinaj, handbal, fotbal, sriturile, haltere, etc. luand in considerare aceste aspecte particulare, apreciem ca practicile motrice redefinesc propria imagine corporala, identitatea sociala individuala si disponibilitatea de a actiona pe mai departe intr-un context de comunicare interpersonala.

COMPONENTELE PROCESULUI DE INVATAMANT IN EDUCATIE FIZICA I METODICA ABORDARII LOR Literatura de specialitate prezinta numeroase abordari ale acestor componente. In cadrul oricarui proces de nvatamant desfasurat la educatie fizica, indiferent de subsistemul caruia ne adresam, se poate vorbi despre necesitatea abordarii urmatoarelor componente: - cunotine teoretice de specialitate; - indici morfologici i functionali; - calitai motrice; - deprinderi i priceperi motrice; - obinuine; - atitudini consecutive practicarii exerciiilor fizice i elemente din celelalte laturi ale educaiei. Analizand sistemul obiectivelor generale ale educatiei fizice, se constata ca aceste componente vin n ntampinarea nevoii de realizare a lor. (schema nr. 18) Schema nr. 18 - Corespondenta dintre obiectivele generale ale educatiei fizice si componentele procesului instructiv-educativ Obiectivele generale ale educatiei fizice Favorizarea sanataii i dezvoltarii fizice armonioase Dezvoltarea capacitatii motrice generale Formarea capacitatii de practicare independent a exerciiilor fizice Componentele procesului instructiv-educativ Indici morfologici si functionali Calitati motrice, deprinderi si priceperi motrice Obisnuinte

Dezvoltarea armonioasa a personalitatii

Atitudini

Abordarea fiecareia dintre componentele procesului instructiv-educativ pentru educatie fizica se realizeaza pornind de la urmatoarele categorii de criterii: 1. Criterii teoretice, de natura stiintifica (fiziologica, psihologica, pedagogica). Atunci cand stabileste continutul instruirii, profesorul va trebui sa tina seama de obiectivele instruirii, particularitatile morfo-funcionale si psiho-comportamentale ale subiecilor si va avea n vedere alegerea celor mai eficiente metode, procedee metodice si mijioace de instruire.

2. Criterii de politica educationala nationala. Continutul instruirii trebuie stabilit astfel ncat sa faca posibila realizarea obiectivelor-cadru si de referinta exprimate la nivelul curriculumului formal (programa de specialitate) pentru educatie fizica. In acelasi-timp, n cazul programelor elaborate de alte institutii (de exemplu, organizatii nonguvernamentale care au ca obiectiv promovarea practicarii exerciiilor fizice) ce participa la proiecte de finantare din bugetul de stat sau doresc sa fie recunoscute de organismele abilitate ale statului, trebuie acordata o atenie deosebita obiectivelor si finalitatilor formulate, in concordanta cu comanda sociala exprimata la un moment dat. 3. Criterii personate, stabilite de profesor. n virtutea autonomiei de care dispune, orice specialist poate formula o serie de obiective pentru activitatea pe care o desfasoara si modalitatea concreta de realizare a acestora. Cunotinele teoretice de specialitate Domeniului motricitatii i este specific, dar nu exclusiva, nvatarea motrica, respectiv procesul prin care individul dobandeste o serie de comportamente de natura motrica, consecinta exersarii din cadrul diferitelor activitati-motrice. Aceste comportamente pot fi valorizate doar n conditiile cunoasterii de catre subiecti a regulilor de desfasurare a activitatii motrice n care sunt implicati, a efectelor pe care exercitiile le au asupra organismului lor. Altfel, nu ar mai putea fi vorba de o activitate motrica, respectiv de ,,un ansamblu de aciuni motrice articulate sistemic pe baza unor idei, reguli, forme organizatorice, avand drept rezultant adaptarea complex a organismului, pe termen lung". (A. Dragnea, A. Bota, 1999) Angrenarea constienta si activa a subiecilor n diferite forme de practicare a exercitiilor fizice este conditionata si de cunostintele de natura teoretica pe care ei le poseda in legatura cu aceasta activitate. Prin aceste cunostinte se intelege ,,reflectarea n constiinta celor ce practica exercitii fizice - sub forma unor perceptii, reprezentari, reguli, principii - a fenomenelor proprii activitatii de educatie fizica si sport, precum si a interdependentei acestora". (I. iclovan, 1972) n procesul de practicare a exercitiilor fizice, subiectii intra n contact cu o serie de informatii specifice domeniului, pe care si le asimileaza sub forma de notiuni, reguli si principii. In consecina, alaturi de nvatarea motrica, are loc si un proces de nvatare cognitiva, constand din dobandirea cunostintelor teoretice din domeniul educatiei fizice. Categorii. Principalele categorii de cunostinte teoretice care pot fi transmise n procesul practicarii exercitiilor fizice sunt (Gh. Mitra, A. Mogos, 1980, E. Firea, 1984, Gh. Carstea, 1999, M. Stanescu. 2002, S. erbanoiu, 2004): - argumente privind importanta practicarii exercitiilor fizice; - denumirile principalelor segmente ale corpului uman, a grupelor musculare si articulatiilor; - elemente privind poziiile, planurile si posibilitatile de miscare ale segmentelor corpului; - elemente minimale privind efortul de natura psiho-fizica (parametri, dozare etc.) si ecoul su la nivel functional (frecventa respiratorie si frecventa cardiaca); - regulamente de practicare a disciplinelor sportive; - denumirea elementelor si procedeelor tehnice, a actiunilor tactice specifice anumitor discipline sportive; - reguli privind conceperea, organizarea si desfasurarea, n conditii de eficiena si siguranta, a activitatii de practicare a exercitiului fizic;

- reguli de igiena individual si colectiv care trebuie respectate nainte, n timpul si dupa desfasurarea activitatii de educatie fizica; - reguli de nutritie asociate efortului fizic; - reguli de alcatuire a complexelor de influentare selectiva a aparatului locomotor; - reguli privind mecanismele de executare si exersare a actiunilor motrice specifice activitatii desfasurate; - recorduri, performante, personalitai din lumea sportului; - elemente de istoria si filosofia educatiei fizice si sportului (olimpism, miscare olimpica, jocuri olimpice etc.); - organizarea de ntreceri, competitii sportive etc. Metodologia formarii cunostintelor teoretice de specialitate. Specificul procesului de formarea a acestor cunostinte este acela ca se deruleaza de regula simultan cu procesul de exersare, de repetare practica a exercitiilor fizice. Principalele metode care folosesc in cadrul lectiei pentru formarea acestei categorii de cunostinte sunt: explicaia, dialogul, convorbirea, expunerea. Ele trebuie adaptate categoriei de cunostinte transmise, precum si particularitatilor subiecilor cu care se lucreaza n acelasi timp se va tine seama de temele si obiectivele lectiei, astfel ncat cunostintele teoretice sa poat fi integrate n activitatea practica. n acest sens, indiferent de veriga lectiei in care se afla, profesorul va trebui sa acorde o atenie deosebita utilizarii unei terminologii adecvate, transmiterii unor indicaii metodice, nsotite de argumente logice, care sa ajute subiectii sa inteleaga utilitatea anumitor exercitii, a ordinii si dozarii lor. Insotirea exerciiilor de dezvoltare a calitailor motrice de explicatii privind consecinele efectuarii lor asupra laturii morfologice, functionale si psihologice a organismului uman, contribuie la formarea motivatiei de tip instrinsec privind practicarea exerciiilor fizice, favorizand desfasurarea acestei activitati si in timpul liber. Exersarea pentru formarea deprinderilor motrice susinuta de argumente de natura biomecanica privind eficienta anumitor miscari stimuleaza participarea activa si constienta a subiectilor la lectie. Desigur ca maiestria pedagogica a specialistului se manifesta si in cadrul procesului de formare a cunostintelor teoretice de specialitate, prin valorificarea optima a timpului alocat lectiei si n aceasta directie. In acest context trebuie semnalat un aspect important, si anume dobandirea acestor cunostinte se poate realiza si n afara lectiei de educatie fizica, prin doua modalitati: - dirijat, ca urmare a temelor pentru acasa pe care le poate formula profesorul (aceste teme pot viza intocmirea de referate cu coninut din lumea sportului, de exemplu) sau recomandarilor privind vizionarea sau participarea la anumite competitii sportive; - spontan: ca urmare a puternicei mediatizari a fenomenului sportiv, subiectii dobandesc o serie de cunostinte teoretice. Specialistul are insa obligatia sa se asigure de validitatea acestora si, in caz contrar, sa intervina in sensul corectarii lor. Desi in educaia fizica scolara nu sunt prevazute lectii speciale pentru transmiterea acestui tip de cunostinte, specialistul trebuie sa aiba permanent in vedere necesitatea dobandirii lor. In ultimii ani, ca urmare a cresterii numarului de elevi scutii medical de efort fizic, unii specialisti si-au exprimat opinia in legatura cu oportunitatea crearii unui sistem de evaluare la educatie fizica special destinat acestei categorii de elevi (V. Marcu, S.Maroti, 2001). Acest sistem de evaluare, similar celui de la alte discipline din planul de invatamant, ar trebui sa constituie instrumentul pe baza caruia sa se realizeze evaluarea celor scutiti medical de efort

fizic, si nu de tot ceea ce reprezinta educatia fizica. Astfel, in sarcina acestei categorii de elevi ar intra asimilarea unui coninut de natura teoretica - regulamente de desfasurare si istoricul practicarii unor ramuri de sport, reguli de alcatuire a complexelor de influentare selectiva, denumirea pozitiilor, miscarilor, exercitiilor fizice, biografia unor personalitati din lumea sportului romanesc si international, evoluia recordurilor, date din istoria educatiei fizice si sportului romanesc, olimpism etc. Evaluarea nivelului de asimilare a cunostintelor teoretice, ca urmare a studiului individual, se poate realiza printr-o serie de metode, cum ar fi: verificarea teoretica sub forma testelor de cunostinte; ntocmirea de referate; arbitrarea unor meciuri; organizarea unor competitii la nivelul clasei, si chiar al scolii etc. In concluzie, se poate aprecia ca desfasurarea procesului instructiv-educativ din cadrul educatiei fizice este puternic susinuta de existena unui bagaj de cunostinte teoretice capabil sa creeze cadrul favorabil de manifestare a achiziiilor de natura practica, dar si abordarii celorlalte componente ale acestuia. Indicii morfologici i functionali Definire. Printre obiectivele generale ale educatiei fizice se numara si cel referitor la dezvoltarea armonioasa a organismului uman. Armonia presupune existenta unor raporturi optime ntre indicii somatici (inaltime, greutate, perimetre, diametre) si functionali ai organismului (frecventa cardiaca, frecventa respiratorie, capacitate vitala etc.). Doar pe baza existentei acestei concordane intre indicii amintiti se poate constitui o capacitate motrica i de efort adecvate particularitatilor fiecarei categorii de subiecti angrenati in activitatea de educate fizica. Pentru a putea aborda aceasta component a procesului instructiv-educativ, profesorul trebuie sa cunoasca particularitatile procesului de crestere si dezvoltare a organismului la diferite varste, precum si efectele practicarii anumitor exercitii asupra organismului, astfel ncat s fie capabil sa selecteze un anumit continut al instruirii. Abordarea indicilor amintiti se realizeaza in cadrul uneia dintre componentele fitnessului, si anume compozitia corporala, definita drept ,,procentul relativ de esut adipos si masa musculara activ din totalul greutaii corporale". (A. Dragnea, A. Bota, 1999) Metodica dezvoltarii indicilor morfologici i functionali. Efectele practicarii exercitiilor fizice asupra indicilor morfologici si functionali ai organismului trebuie analizate in contextul conditionarii de natura genetica ce se exercita asupra lor. In cadrul leciei de educatie fizica, profesorul poate aciona special asupra acestor indici in cadrul verigii privind influentarea selectiva a aparatului locomotor, intervenind astfel si in direcia prevenirii si corectarii unor atitudini fizice deficiente. Pe parcursul lectiei mai pot fi ins amplasate astfel de exercitii, cu caracter compensator sau pentru realizarea unei stari de incalzire optime a organismului pentru exercitiile ce urmeaz a fi executate. Efect optim asupra indicilor amintiti pot avea insa diferite exercitii fizice, nu doar cele de influentare selective a aparatului locomotor. Conditia este ca profesorul s le selecteze pe cele mai adecvate particularitatilor subiectilor, s le dozeze adecvat si s vegheze asupra respectarii biomecanicii miscarilor. Calitile motrice

Definiie. Literatura de specialitate a domeniului prezinta numeroase puncte de vedere in legatur cu denumirea acestei componente a procesului instructiv-educativ. Astfel, vom intalni termeni de ,,calitai motrice" (N.V. Zimkin, 1968; I. iclovan, 1972; E. Firea, 1984; Gh. Mitra, A. Mogos, 1980; A. Dragnea, 1993; Gh. Carstea, 1993, 1999, 2000), calitati fizice (V.M. Zatiorski, 1975; A. Demeter, 1981), capacitati motrice (R. Manno, 1992; V. Tudor, 1999) sau aptitudini motrice (literatura franceza). Din tipologia diversa a calitailor motrice, o vom prezenta doar pe cea unanim acceptata: - calitati motrice de baza: viteza, rezistenta, forta, capacitaile coordinative, supletea; -calitati motrice specifice anumitor ramuri sportive, reprezentate prin combinatii ale calitatilor motrice de baza. Vom pastra ca denumire a acestei componente a procesului instructiv-educativ sintagma de calitti motrice, pentru a pastra terminologia promovat in majoritatea lucrarilor de metodica educaiei fizice, precum si in programele scolare pentru educaia fizica. Calitatile motrice reprezinta ,,insusiri ale organismului, concretizate in capacitatea de efectuare a actiunilor de micare cu anumiti indici de forta, viteza, indemanare si rezistena". (I. iclovan, 1972) Calitatile motrice au fost definite si drept ,,calitai ale miscarilor" (A. Dragnea, 1993) si au fost abordate in contextul analizei capacitatii motrice a omului (A. Dragnea, A. Bota, 1999), ca una dintre componentele de baz ale acesteia.