Biserica a hotarit, dintru inceput, de pe timpul Sfintilor Apostoli, ca ziua intii din saptamina sa fie sarbatorita prin cult

public si sa fie socotita ca zi de odihna pentru crestini. Aceasta este Duminica - ziua Domnului (Apocalipsa I, 10), ea apartine Domnului Hristos si a fost ridicata la aceasta cinstire pentru ca in aceasta zi - de duminica - s-a intimplat cel mai mare eveniment al crestinitatii, invierea Domnului Hristos. Ca zi de odihna in Vechiul Testament a fost sarbatorita ziua simbetei. Pentru crestini insemnatatea acelei zile dispare si locul ei il preia Duminica, cu noul ei sens. In adevar, in Vechiul Testament, evreii conform poruncii a IV-a din Decalog sarbatoreau ca zi de odihna sub numele de sabat, simbata, sarbatorea instituita de Moise: <<Adu-ti aminte de ziua odihnei (simbetei) ca sa o sfintesti. Lucreaza sase zile, si fa in acelea toate treburile tale, iar ziua a saptea este odihna Domnului Dumnezeului tau; sa nu face in acea zi nici un lucru... caci in sase zile a facut Dumnezeu cerul si pamintul ... iar in ziua a saptea s-a odihinit. De aceea a binecuvintat Domnul ziua a saptea si a sfintit-o>> (Iesire XX, 8-11). Sarbatorirea simbetei la evrei se efectua bazata pe doua fapte: a) datorita faptului ca insusi Dumnezeu s-a odihnit in ziua a saptea si a sfintit-o. <<Si a binecuvintat Dumnezeu ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca intr-insa s-a odihnit de toate lucrurile Sale>> (Facere I, 3; cf. Iesire XX, 11). b) ea se mai serba ca amintire a iesirii, a eliberarii poporului evreu din Egipt. <<Adu-ti aminte ca ai fost rob in pamintul Egiptului si Domnul le-a scos de acolo... si de aceea ti-a poruncit Domnul Dumnezeul tau sa pazesti ziua odihnei si sa o tii cu sfintenie>> (Deuteronom V, 15). In Vechiul Testament s-a orinduit prima data, s-a instituit deci serbarea simbetei, cu ocazia stringerii manei din pustie, data de Dumnezeu evreilor. Ei stringeau mana in fiecare zi pentru ziua respectiva iar in preziua simbetei stringeau pentru doua zile, caci a doua zi simbata nu era, fiind zi de odihna (Iesire XVI, 23-30). Serbarea simbetei s-a consfintit prin porunca a patra din Decalog fapt amintit la inceput (Iesire XX, 8-11). Serbarea simbetei a fost numai pentru Vechiul Testament. In Noul Testament s-a hotarit a se serba Duminica ca amintire a Invierii Domnului. Caci desi simbata era denumita <<legamint vesnic>>, <<sa pazeasca deci fiii lui Israel ziua odihnei, praznuind ziua odihnei din neam in neam ca un legamint vesnic>> (Iesire XXXI, 16), totusi pentru epoca mesinaica s-a prezis o alta zi. Profetul Zaharia spune: <<In ziua aceea, zice Domnul, fiecare din voi va pofti pe aproapele sau sub vita si smochinul sau>> (Zaharia III, 10). Ziua aceea, e ziua invierii, precum spune Psalmistul: <<Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul sa ne bucuram>> (CXVII, 24). Domnul Hristos a calcat simbata prin: vindecarea omului cu mina uscata (Matei XII, 10-13); vindecarea slabanogului de la lacul Viteza (Ioan V, 1-13); vindecarea orbului din nastere (Ioan IX, 1-14). Mintuitorul nerespectind simbata, a spus ca El este mai mare decit simbata, este domn al simbetei (Matei XII, 8; Marcu II, 28). La sinodul din Ierusalim, printre cele patru dispozitiuni, pe care trebuiau sa le respecte cei care intrau in crestinism, simbata nu exista (Fapte XV, 29). Sfintul Pavel mustra pe galatenii si colosenii care vor sa se intoarca la sarbatorile iudaice. <<Nimeni sa nu va judece pentru mincare sau bautura, sau cu privire la vreo sarbatore, sau luna noua sau simbete, care sint umbra celor viitoare, iar trupul (este) al lui Hristos>> (Coloseni II, 16; cf. Galateni IV, 9-11. Porunca a patra din Decalog, nu e amintita nicaieri in Noul Testament spre a fi respectata. Serbarea simbetei din Vechiul Testament a fost inlocuita prin serbarea Dumincii, precum s-a amintit, zi in care a inviat Domnul Hristos. <<Dupa ce a trecut simbata, cind se lumina de ziua intii a saptaminii (duminca) au venit Maria Magdalena si cealalta Marie, ca sa vada mormintul>> (Matei XXVIII, 1). <<Si dupa ce a inviat dimineata, in ziua cea dintii a saptaminii (duminca), El sa aratat Mariei Magdalena>> (Marcu XVI, 9; Luca XXIV, 1). In ziua invierii Sale, Domnul Hristos s-a aratat viu femeilor mironosite (Matei XXVIII, 9) lui Petru (Luca XXIV, 34), celor doi ucenici in drum spre Emaus (Luca XXIV, 13-15); Apostolilor fara Toma. Si fiind seara, in ziua aceea, intiia a saptaminii (duminica) si usile fiind incuiate, unde erau adunati ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus (Ioan XX, 19), dupa opt zile impreuna cu Toma (Ioan XX, 26). De asemene, in ziua Cincizecimii - tot in zi de duminica - s-a pogorit Duhul Sfint (Fapte II, 1-5), in ziua duminicii a primit Sfintul Ioan descoperirea (Apocalipsa I, 10). Apostolii savirseau sfinta Euharistie (Fapte XX, 7); primii crestini stringeau ajutoare tot cu ocazia sarbatoririi duminicii. <<In ziua intii a saptaminii (duminica) fiecare dintre voi sa-si puna deoparte, stringind cit poate...>> (I Corinteni XVI, 2). Deci, incepind de la Apostoli si de la primii crestini Biserica a sarbatorit ca zi de odihna, Duminica.

Totusi sint unii crestini care afirma si sustin ca simbata este o datorie obligatorie pentru toti si pentru totdeauna, este o lege universala, pentru ca Dumnezeu a binecuvintat-o si a sfintit-o (Facere II, 2-3). Deci avem datoria s-o respectam toti. In adevar, Dumnezeu s-a odihnit si a binecuvintat ziua a saptea. Dar, El n-a poruncit omului s-o tina ca zi de odihna si sarbatoare. De altfel, nici nu era nevoie. Omul era in rai si munca era usoara, el nu avea nevoie de odihna. Dupa caderea in pacat, munca a devenit mai grea. Insa, chiar atunci omul n-a serbat ziua a saptea. Nu se spune nicaieri ca Noe, Avraam sau Iacov ar fi serbat simbata. Moise a instituit sabatul, spre a curma nemultumirile poporului din pustie, care murmura din cauza greutatilor, facindu-I sa-si aminteasca de Dumnezeu care-l scosese din robie. Cit despre odihna Domnului din ziua a saptea aceasta insemna sfirsitul creatiei. Caci nu ni se mai spune ca <<s-a facut seara si sa facut dimineata>>; n-a mai urmat o alta zi, ci ziua a saptea insemneza epoca de dupa creatie, pina la sfirsitul lumii, in care Dumnezeu nu mai creeaza, dar desigur El are grija de lume. De aceea aceasta epoca se numeste sabat, odihna. Ea priveste pe Dumnezeu. Insa ziua de odihna pentru om, vine printr-o porunca, prin porunca lui Moise (Iesire XVI, 23-30 si Iesire XX, 8-11) (cf. Deheleanu). Se mai afirma aceiasi crestini ca totusi serbarea simbetei este obligatori si pentru toti crestinii pentru ca Domnul Hristos n-s desfiintat poruncile legii vechi. Astfel, El spune: <<Sa nu socotiti ca am venit sa stric legea sau proorocii; n-am venit sa stric, ci sa plinesc>> (Matei V, 17). Insa, adevarul spuselor Mintuitorului este urmatorul: in Domnul Hristos s-au implinit profetiile mesianice. El admite in esenta Sa legea morala a Vechiului Testament, dar o desavirseste, o adinceste si o completeaza cu noi sfaturi si porunci. De aceea, El spune: <<Ati auzit ca s-a zis celor de demult... Eu insa va spun voua>> (Matei V, 21-22). Multe lucruri din legea veche erau umbre, simboale, prefigurati ale Noului Testament care trebuiau sa dispara si au disparut. Mai mult, El a infiintat o lege noua. Astfel, la infiintarea Sfintei Euharistii El spune: <<Acesta este singele Meu, al legii celei noi...>> (Matei XXVI, 28; Luca XXII, 20). Deci printre institutiile din legea veche care s-au desfiintat ca nemaiavind nici un rost este si serbarea simbetei. Se mai afirma de crestinii atit de iubitori ai Vechiului Testament si ai sabatului, ca acesta totusi trebuie tinut pentru ca era si inainte de Moise. Caci in Decalog se spune <<Adu-ti aminte de ziua odihnei...>> (Iesire XX, 8). Insa s-a amintit ca simbata nu s-a instituit de Moise prin proclamarea Decalogului, ci citva timp mai inainte, cu ocazia stringerii manei din pustie, fapt amintit in capitolul XVI, 23-30. Deci, <<adu-ti aminte>> din Iesire XX, 8, se refera la acest moment si nu la o perioada de timp mai veche. Se mai aminteste si un alt argument in sprijinul respectarii simbetei. Astfel se spune ca simbata nu se poate inlocui caci a fost data de Dumnezeu ca <<legamint vesnic>>. <<Sa pazeasca deci fiii lui Israel ziua odihnei, praznuind ziua odihnei din neam in neam, ca un legamint vesnic>> (Iesire XXXI, 160. Insa, sub numele de semn sau legamint vesnic se intelege timpul Vechiului Testament, pina la venirea Mintuitorului. Crestinii nu mai sint sub lege, ci sub har: <<Caci pacatul nu va avea stapinire asupra noastra, fiindca nu sinteti sub lege, ci sub har>> (Iesire XII, 14) si totusi nimeni n-o mai serbeaza. In continuarea sustinerii simbetei se afirma ca si Mintuitorul ca si Apostolii Sai serbau simbata, pentru ca se simbata, pentru ca se duceau simbata la sinagoga (Luca IV, 16), dupa cum procedau si Apostolii Sai (Fapte XVI, 13). In adevar, atit Domnul Hristos, cit si Apostolii Sai frecventau simbata sinagogile, dar nu pentru ca respectau simbata, ci pentru ca in acea zi erau adunati iudeii acolo si puteau sa le propovaduiasca Legea cea noua. Se mai spune de sustinatorii simbetei, ca ea se serba si in timpul Noului Testament, aducindu-se drept dovada faptul ca si femeile mironosite care urmau pe Mintuitorul o servau. Astfel, se spune in Evanghelia Luca: <<Femeile care au venit cu El din Galileea (femeile mironosite) au privit mormintul si cum a fost pus trupul Lui. Si, intorcindu-se au pregatit miresme si miruri, iar simbata s-au odihnit, dupa Lege>> (Luca XXIII, 55-56). In adevar, femeile mironosite s-au odihnit simbata <<dupa lege>> caci, la moartea Mintuitorului ele erau inca sub imperiul legii vechi. Legea noua a inceput dupa invierea Mintuitorului. Chiar Mintuitorul a aratat - sustin partizanii simbetei - ca serbarea acesteia va fi in vigoare pina la sfirsitul lumii. <<Rugati-va spune El, sa nu fie fuga voastra iarna, nici simbata>> (Matei XXIV, 20). Insa, in versertul respectiv, nu este vorba de sfirsitul lumii, ci de sfirsitul Ierusalismului. La Ierusalim, simbata se inchideau portile cetatii si nici nu era permis evreilor sa faca decit un anumit numar de mile. Desigur ca daca acel flagel ar surveni simbata, locuitorii Ierusalimului ar fi mult stingheriti, in fuga lor.

Tot pentru serbarea simbatei, se mai invoca si spusele Sf. Pavel din epistola catre Evrei (IV, 4-11), unde este vorba despre <<odihna>> din ziua a saptea a lui Dumnezeu, pe care El a promis-o si poporului Sau. Ori, cum poporul sau in ultima instanta sint crestinii, ei trebuie sa tina odihna simbetei. Or, aici in locul respectiv, care este mai dificil de interpretat, nu este vorba de odihna simbetei, ci de odihna imparatiei cerurilor, aici avem trei feluri de odihna: a) tara odihnei din Canaan; b) Odihna lui Dumnezeu din ziua creatiei si c) Odihna sau fericirea din imparatia cerurilor. Primele doua odihne simbolizeaza odihna din imparatia cerurilor de care crestinii se vor invrednici daca vor asculta cuvintului lui Dumnezeu (cf. dr. P. Deheleanu). In sfirsit, se mai sustine de partizanii serbarii simbetei ca la inceput toti crestinii au serbat simbata, pina la Constantin cel Mare, care a introdus serbarea duminicii in crestinism. Insa din scrisoarea lui Pliniul cel Tinar catre Traian (111), ca si din marturiile Sf, Iustin Martirul, Clement al Alexandriei si alte marturii din sec. I si II se constata ca Duminica a fost serbata din primele veacuri ale crestinismului, chiar de la Sf. Apostoli ai Mintuitorului. Constantin cel Mare a oficializat serbarea Duminicii, pentru ca ea era deja existenta, se sarbatorea de crestini. El nu avea nici un interes sa schimbe religia crestina.

Cinstirea Duminicii (2) nsui Dumnezeu spune Sfnta Scriptur dup ce a lucrat ase zile, n a aptea zi S-a odihnit, dar nu pentru c a obosit Dumnezeu, ci ca s dea pild s ne odihnim i noi n ziua a aptea, n ziua duminicii, s ne odihnim trupul i s ne hrnim sufletul.

Pn la Domnul Hristos ziua de odihn era smbta i o ineau numai evreii n cinstea lui Dumnezeu, Care-i scpase din robia egiptenilor. Era mai mult o srbtoare naional evreiasc, dar i simbolic. Venind ns Domnul Iisus Hristos, Care pentru noi a fost rstignit i ngropat, a nviat n dimineaa zilei de duminic i ne-a eliberat din robia iadului, nu a Egiptului, din ghearele satanei, nu ale lui Faraon. Ne-a lsat aceast zi la toi cretinii din toate popoarele ca s o inem i s o cinstim, cci duminica este ziua Domnului.

S cinstim sfnta duminic, s venim la sfnta biseric, s ascultm sfnta liturghie, cci aici n corabia lui Dumnezeu ne vorbete Fiul Su Iisus Hristos i ne hrnete cu sfintele Lui nvturi ca i pe poporul de pe marginea lacului Ghenizaret.

Cum trebuie s cinstim noi ziua Domnului? S mergem la biseric, s-I aducem nchinciuni, laude i mulumiri, daruri, prinoase i jertf de laud, s citim Sfnta Scriptur, vieile sfinilor i alte cri religioase, s facem rugciuni, s nlm cntri religioase, s spunem i altora despre Dumnezeu; s cercetm bolnavii de prin azile i spitale i orice alt fapt bun.

Noi, cretinii, am primit tot felul de nvturi i obiceiuri pgneti anticretine. De la strini au venit toate sectele, obiceiuri cu fel de fel de blciuri n srbtori i zile de duminic. Cnd clopotele sunau la Biseric chemnd pe cretini s ia parte la Sfnta Liturghie, lumea a nceput s se duc n trguri s vnd i s cumpere.

Ce au fcut oamenii din ziua duminicii, tim cu toii. Dintr-o zi care ar fi trebuit s fie nchinat Domnului, ei au fcut o zi pentru diavol i pcate, ca i cum Dumnezeu ar fi zis ca ase zile s lucrezi, iar a aptea s-i faci de cap. ntr-adevr, pentru cei mai muli, duminica nseamn a trndvi, a petrece, a chefui n beii, a se distra n dansuri, serate, baluri, dezm i multe altele.

Banii ctigai n duminici i srbtori sunt blestemai. n casa unde intr astfel de bani, intr focul mniei lui Dumnezeu, acolo nu este nici un spor, fiindc nu numai acei bani, dar va trebui s dea mptrit cum a zis Zaheu, o parte la doctori, o parte pe doctorii, alii i sunt furai ori i pierde n vreun fel sau trebuie s dea pe la avocai i judectori.

ierod. Visarion Iugulescu