P. 1
Genurile publicistice de televiziune

Genurile publicistice de televiziune

|Views: 824|Likes:
Published by Georgiana Canjau

Manual Jurnalsim

Manual Jurnalsim

More info:

Categories:Types, School Work
Published by: Georgiana Canjau on Jan 09, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
See more
See less

05/27/2014

GENURI PUBLICISTICE DE TELEVIZIUNE

NOTE DE CURS

Conf. Univ. Dr. Dona Tudor

CONCEPTUL DE AUDIOVIZUAL

Termenul este relativ nou în industria presei şi este determinat de apariţia în categoria mijloacelor de comunicare a radiourilor şi telviziunii în dezvoltare numerică de masă şi ceea ce ii este specific, este dat de norma de reglementare. Pentru a obţine o licenţă pentru un post radio sau tv managerul respectivei instituţii de presă trebuie să prezinte Consiliului Naţional al Audiovizualului o grilă de programe specifică orientării pe care acesta vrea să o dea postului radio sau tv (generalist sau specializat). Grila de programe prezentată la CNA are spaţii orare în interiorul cărora se concep şi se realizează emisiuni. CNA reglementează, normează, intervine, sancţionează respectarea grilei de programe şi conţinutul acestei grile în măsurqa în care nu sunt aduse atacuri la persoane, la demnitate, la dreptul la imagine, protecţia copilului, respectarea unor norme de publicitate. Consiliul Naţional al Audiovizualului este autoritatea naţională care supraveghează. Coordonează, normează spaţiul audiovizual. Acesta este constituit din totalitatea frecvenţelor de radio şi televiziune de pe teritoriul unei ţări. La Bruxelles funcţionează o comisie care reglementează spaţiul audiovizual din Uniunea Europeană, iar normele şi reglementările acestei comisii sunt preluate de autorităţile naţionale. În România, CnA îi precizează jurnalistului regulile pe care trebuie să le respecte. De exemplu: între anumite ore nu se pot aduce în discuţie anumite teme, sau într-un interval orar precizat

 

programele şi emisiunile tv nu pot fi difuzate decît cu sigle de avertizare ori că anumite produse comerciale nu pot să facă obiectul unor spoturi publicitare. CNA este constituit şi în ideea de a produce prin aceste norme, recomandări şi sancţiuni comportamente civice atât din partea radiodifuzorilor (posturile de radio şi telviziune) cât şi din partea radioascultătorilor şi telespectatorilor. După anii ’90 explozia informaţională pe plan modial a obligat jurnalistul să selecteze informaţiile după anumite criterii. În România spaţiul audiovizual a fost atât de mult amplificat ca număr de staţii de radio şi televiziune încât capacitatea de reglementare a CnA uneori nu reuşeşte sp facă faţă. După obţinerea licenţei de emisie modalitatea generală de lucru este aceiaşi: scoaterea proiectelor pentru emisiuni la licitaţii. Acest tip de licitaţii se desfăşoară ca modalitate tehnică identic atât la canalele audiovizuale private, comerciale, cât şi la cele publice, dar din punct de vedre al conţinutului cererile de ofertă sunt diferite. Canalele de radio şi televiziune se clasifică după anumiote criterii: 1. teritoriu ( suprafata de acoperire prin difuzare ):  locale;  zonale;  naţionale;  regionale;  internaţionale. 2. conţinutul programelor:  canale radio – tv generaliste cum ar fi serviciile publice de radio şi televiziune la care sa adaugă posturilr comerciale Antena 1şi Pro Tv;  canale radio – tv specializate sau canalele de nişă care s-au multiplicat în ultimii ani, ele au fost create după rezultatele cercetărilor sociologice, în funcţie de interesul publicului. Exemple: - canale specializate în filme documentare – Discovery; muzică – MTV, VH1, Atomic Tv; - ştiri: CNN, Realitatea tv, Antena 3, N24; - sport: Telesport, Eurosport, etc; - desene animate: Cartoon Network, Jetix; Canalele de radio şi televiziune specializate au influenţat prin modul de susţinere în mod deosebit al ştirilor conceperea şi realizarea ştirilor de la celelalte canale. Exemplu modelul CNN preluat de ştirile Pro TV. 3. tipul de proprietate: private reprezenate de firme comerciale; publice. Posturile de radio şi televiziune publice funcţionează după legi organice de reglementare care impun anumite norme şi proceduri de selecţie a conducerii. În lege sunt cuprinse obligaţiile serviciilor publice din punct devedere editorial de a informa publicul desprea ctivitatea puterilor statului, puterii care este la guvernare şi opoziţiei în procente stabilite in functie de numărul de parlamentari. Este nevoie de acest cadru normativ deoarece jurnalismul audiovizual deşi, din punct de vedere al concepţiei şi creaţiei în mintea celui care gândeşte materialul jurnalistic este asemănător cu cel din presa scrisă, totusi din punct de vedere al capacităţilor pe care le au mijloacele de comunicare prin care ajung la destinatar, la radioascultător, la telespectator, ele sunt total diferite. Audiovizualul în România În conformitate cu prevederile Legii audiovizualului nr.504/2002, difuzarea unui serviciu de programe de către un radiodifuzor aflat în jurisdicţia României se poate face numai în baza licenţei audiovizuale şi, după caz, şi a licenţei de emisie. Licenţa audiovizuală se eliberează fie în baza unui concurs, în cazul unui serviciu de programe difuzat pe cale radioelectrică terestră, fie în baza unei decizii a Consiliului, în cazul unui serviciu de programe difuzat prin orice alte mijloace de telecomunicaţii. Licenţa audiovizuală se acordă pentru o perioadă de 9 ani, atât în domeniul radiodifuziunii sonore, cât şi în cel al televiziunii. Termenul curge de la data obţinerii autorizaţiei tehnice de funcţionare, în cazul difuzării pe cale radioelectrică terestră; de la data obţinerii deciziei de autorizare

2

audiovizuală, în cazul difuzării prin orice alte mijloace de telecomunicaţii. Licenţa poate fi prelungită pentru o perioadă de încă 9 ani, în condiţiile stabilite de Consiliu. Consiliul Naţional al Audiovizualului s-a preocupat să dezvolte, prin acordarea de licenţe şi decizii de autorizare audiovizuale pentru operatorii de radio şi televiziune şi avize de retransmisie pentru televiziunea prin cablu, o piaţă audiovizuală liberă, pluralistă şi concurenţială în România. Televiziune Până în prezent*, pe teritoriul României există un număr de 349 licenţe audiovizuale acordate pentru difuzarea programelor de televiziune (338 pentru radiodifuzorii de drept privat şi 11 pentru radiodifuzorul de drept public – Societatea Română de Televiziune). Dintre cele 338 licenţe audiovizuale acordate radiodifuzorilor de drept privat, un număr de 257 licenţe sunt pentru difuzarea pe cale radioelectrică terestră (218 de putere mică şi 39 de putere mare) iar 81 pentru difuzarea programelor prin satelit. Referitor la emisia terestră, este de menţionat că cinci dintre societăţile private titulare de licenţe audiovizuale, deţin un număr cuprins între 17 şi 38 licenţe fiecare, constituindu-se astfel 5 reţele cu acoperire naţională. * Revista Forum nr.4/2006 Există 5 programe de televiziune care sunt difuzate atât pe cale radioelectrică terestră, cât şi prin satelit, societăţile titulare deţinând ambele tipuri de licenţe audiovizuale pentru un singur program. Serviciile de programe de televiziune cu emisie terestră, oferă telespectatorilor numai programe generaliste, spre deosebire de cele cu emisie prin satelit ale căror programe sunt diversificate după cum urmează: 31 generaliste, 16 de film (1 pentru copii), 11 de muzică, 4 de ştiri şi 4 de sport, câte 3 de teleshopping, business respectiv cu tematică religioasă, 2 culturale, 2 universitare, 2 utilitare şi câte unul dedicat copiilor, femeilor, turismului respectiv pentru meteo. Dintre cele 11 licenţe audiovizuale pe care le deţine Societatea Română de Televiziune, 4 sunt cu emisie pe satelit (3 generaliste şi 1 cultural) şi 7 cu emisie terestră, 5 fiind cu acoperire regională, acordate Studiourilor teritoriale. Radiodifuziune Consiliul Naţional al Audiovizualului a acordat până în prezent 629 licenţe audiovizuale pentru difuzarea pe cale radioelectrică terestră a serviciilor de programe de radiodifuziune şi 31 licenţe audiovizuale pentru difuzarea serviciilor de programe de radiodifuziune prin intermediul satelitului. Radiodifuzorii de drept privat deţin un număr de 612 licenţe audiovizuale pentru difuzare radioelectrică terestră în FM şi AM (16 licenţe în AM) şi 29 licenţe audiovizuale pentru difuzarea prin intermediul satelitului. În aceste condiţii se pot evidenţia următoarele aspecte: • Au fost acordate două reţele în FM cu acoperire naţională alcătuite din 44, respectiv 37 de staţii de emisie • Există un număr de 97 licenţe audiovizuale acordate pentru posturi confesionale (4 licenţe audiovizuale pentru difuzarea prin satelit), dintre care Biserica Ortodoxă Română deţine 37 licenţe audiovizuale (una pentru difuzarea programelor audiovizuale prin intermediul satelitului) • 9 societăţi comerciale deţin peste 20 de licenţe audiovizuale, respectiv 54, 42, 40, 27, 25, 23, 22, 21, putând fi considerate reţele cu acoperire regională sau chiar naţională • O atenţie deosebită a fost acordată recepţiei serviciilor de programe de radiodifuziune străine, astfel că Radio France International este retransmis de un radiodifuzor care deţine 5 licenţe audiovizuale (una pentru satelit), BBC este retransmis de un radiodifuzor care deţine 2 licenţe audiovizuale, Deutsche Welle este retransmis de un radiodifuzor care deţine o licenţă audiovizuală • Consiliul Naţional al Audiovizualului a acordat 6 licenţe audiovizuale destinate difuzării terestre a serviciilor de programe în principalele centre universitare din România: Bucureşti (2), Cluj-Napoca, Galaţi, Timişoara şi Târgu Mureş. Societatea Română de Radiodifuziune – radiodifuzorul de drept public – deţine 17 licenţe audiovizuale pentru difuzarea terestră şi 2 licenţe audiovizuale pentru difuzarea prin intermediul satelitului a serviciilor publice de radiodifuziune. Dintre acestea, 2 licenţe audiovizuale sunt destinate celor două reţele în FM cu acoperire naţională alcătuite din 65, respectiv 51 de staţii de emisie, celelalte fiind acordate pentru difuzarea serviciilor publice de radiodifuziune (programele studiourilor teritoriale) prin reţelele regionale sau staţiile locale în AM şi FM.

3

CNA este abilitat să emită în aplicarea legii: • • • norme cu privire la publicitatea audiovizuală şi teleshopping norme cu privire la programele şi emisiunile privind campaniile electorale norme cu privire la responsabilităţile culturale ale radiodifuzorilor.

4

CONSTITUIREA OFERTEI JURNALISTICE: GENURI DE PRESA, CONCEPTE SI MODALITATI DE UTILIZARE A ACESTORA. In conceperea si realizarea emisiunilor de radio si televiziune genul publicistic ales este determinat de formatul emisiunii. Formatul emisiunii reprezinta acea structura constituita la fiecare editie de difuzare din elemente comunecare ii dau caracter de serie dar si din elemente de noutate jurnalistica care ii confera un grad de creativitate. Cererea de ofertă pentru realizarea unei emisiuni cuprinde elemente fundamentale obligatorii de identificare a acelei emisiuni: 1. durata; 2. ora de difuzare; 3. tema, conţinutul; 4. publicul ţintă; 5. ratingul cerut; 6. bugetul care cuprinde: o resursele financiare; o resursele tehnice; o resursele umane. Bugetul cuprinde totalitatea factorilor constitutivi, financiari, tehnici, umani, care se investeşte în producerea acelei emisiuni. Când un jurnalist începe să conceapă un proiect de emisiune se gândeşte în primul rând latehnica pe care o va folosi, care determină şi valoare financiară. Partea tehnică est foarte importantă în conceperea unui program de televiziune. Partea financiară poate fi susţinută prin atragerea unor sponsori, cofinanţări, coproducători, sau din resurse interne ale canalului respectiv. Resursele umane se iaudin interiorul canalului, se achiziţionează din exterior sau se pregătesc pentru perioade determinate de durata programului de televiziune.În funcţie de genul publicistic, de tipul deemisiune, se folosesc de regulă toate variantele. De exemplu: un jurnal de ştiri are echipă fixă: prezentatori + echipa tehnică dar pentru partea redacţională se poate apela la colaboratori, la specialişti în anumite domenii: traducători, analişti economici, politici, militari, etc. Ratingul sau audienţa. Punctul de ratring este determinat la negocierile cu agenţiile de publicitate. Regula în audiovizual este următoare: cu cât un post radio sau tv are mai multe puncte de audienţă cuatât cantitatea de publicitate este mai mare. CNA a reglementat numărul de minute de publicitate în funcţie de tipul de proprietate: televiziunile private au dreptul la 12minute de publicitate la o oră de emisie iar serviciile publice au 8 minute de publicitate. La aceasta seadaugă câteva precitzări: serviciile publice nu audreptul să fragmenteze ora iarserviciile comerciale da, dar nu mai puţin de 20 de minute din program. Difernţa deminute de publicitate s-a considerat că este acoperită la serviciile publice de radiotv prin taxa deaudiovizual care este suportată de populaţie. Preţul punctului de rating la publicitate se negociază, este acceptat convenţional, poate creşte sau poate scădea în funcţie de importanţa evenimentului. Această audienţă creează premizele unei negocieri viitoare. Exemple de elemente comune: generic, linia grafica, elemente de grafica, muzica, durata. * genericele intermediare reprezinta o parte din genericul initial al emisiunii care face trecerea ori spre spatiul de publicitate ori spre o alta rubrica. In denumirea uzuala aceste generice intermediare mai au denumirea de jingle (semnalul care atrage atentia asupra ceva); * suportul muzical insoteste genericul si pregateste intrarea sau iesirea din emisiune. Genericele au capacitatea sa produca in mintea radioascultatorului asocierea cu moderatorul, vedeta, personajul care este asociat emisiunii. In momentul intrarii in productie a unei emisiuni se cunoaste ora de difuzare in grila de program, durata emisiunii si publicul tinta.In conventia de productie sunt stabiliti indicatorii de audienta care sunt urmariti in timpul difuzarii si dupa difuzarea emisiunii. * Rating-ul reprezinta numarul mediu de telespectatori pe minut sau intervalul orar al unei emisiuni difuzat de o statie tv.Ratingul sau audienta poate fi exprimat in cifre absolute in mii de telespectatori sau in procente (un numar de procente din targetul analizat).

5

* Cota de piata (de apreciere, market share) este raportul procentual dintre numarul mediu de telespectatori ai unei emisiuni ( sau interbval orar) a unei statii tv si numar mediu de telespectatori de pe toate statile tv calculat pe acelasi interval orara sau emisiune. Se mai folosesc in analiza aprecierii emisiunilor si alte modalitati de cercetare a publicului: * reach-ul se calculeaza ca numar de telespectatori diferiti care au vizionat cel putin un minut dintr-o emisiune tv. El se poate cuantifica in mii de telespectatori sau in procent. * afinitate (TgAfin) este raportul dintre audienta targetului analizat si audienta unui target de referinta si se inmulteste cu 100. Indexul TgAfin se interpreteaza astfel: daca rezultatul este peste 100 inseamna ca interesul audientei in targetul analizat este mai mare decat in cel de referinta. * time band’s index este raportul dintre share-ul emisiunii si share-ul mediu al statiei tv pe toata ziua. Acesta este important pentru ca semnifica contributia pe care a avut-o emisiunea in atragerea telespectatorilor catre canalul respectiv. Daca valoarea acestui indicator este peste 100 inseamna ca emisiunea a reusit sa atraga un numar de telespectatori mai mare decat a reusit intreaga statie tv in medie pe toata ziua. * structura de public reprezinta elementul de la care se pleaca in toate analizele indicatorilor de audienta, consta in repartitia audientei epe categorii socio-demografice adica gen, studii, grupa de varsta. Batalia pentru realizarea unei emisiuni care sa capteze audienta este determinata de obtinerea unui numar cat mai mare de puncte de audienta. Punctul de audienta este folosit la negocierea care se duce cu agentiile de publicitate. Agentiile de publicitate cauta sa ofere publicitate deregula canalelor deteleviziune care au cel mai mare numar de puncte de publicitate. In Romania aceasta negociere pentru spatiile de publicitate din anul urmator are loc de regula anual in lunile octombrie – noiembrie, ulterior emisiunile sunt plasate in grila de program in asa fel incat intervalul orar sa corespunda si cererilor agentiilor de publicitate. Jurnalismul audiovizual are pe langa caracteristicile genurilor jurnalistice specifice presei scrise ( stirea, reportajul, comentariul editorialul, interviul) elemente de redactare, de construire a genului publicistic specifice canalelor de difuzare. Exemplu: intr-o emisiune deradio elementele care tin de zona video a imaginii nu au cum sa fie folosite deoarece mijlocul de comunicare nu permite. In acelasi timp, zona emisiunilor din spatiul video se pot dispensa de elementele esentiale ale radioului: sunete, zgomote, pentru ca in spatiul video una dintre caracteristici este „linistea”. Ea este exprimata jurnalistic prin planuri de imagine in care vorbitorul priveste, gandeste, tace cu subinteles, comunica cu gesturi nonverbale. Genurile publicistice specifice audiovizualululuis e impart in doua mari categrorii: informative si comentative. Genurile informative au ca sarcina principala difuzare informatiei. In jurnalism informatie trebuie sa raspunda la cei cinci „W”, insa la o analiza in detaliu a evolutiei jurnalismului audiovizual din ultimii ani, se constata faptul cagenul informativ fundamental – stirea raspunde doar la intrebarile „cine?”, „ce?”, „cand?”, „unde?” si din ce in ce mai rara la intrebarile „de ce?” si „cum?”. Pe aceste intrebari „de ce?” si „cum?” sunt construite de regula emisiuni care se difuzeaza dupa buletinele informative, dearece la astfel de intrebari raspund emisiunile care intra in categoria genurilor comentative. Dintre genurile publicistice care se utilizeaza in construirea unei emisiuni, reportajul poate figura si intre genurile informative. Reportajul a devenit parte componenta a emisiunilor de stiri, particularitatea acestuia fiind implicarea reporterului in eveniment. De exemplu: relatarile de la fata locului ale reporterilor care se plaseaza in zone turistice sau in detalierea unor evenimente care tin de fapt divers. Din pacate elementele informative ale reportajului in audiovizual incep sa tina din ce in ce mai mult de venimente din clasa faptului divers. Mijloacele literar-artistice sunt mai degraba folosite in genericele din cadrul stirilor care preced reportajul desre evenimentul respectiv. In presa scrisa imaginea a devenit din ce in ce mai dominanta astfelincat pagina de reportaj devine un foto-montaj cu comentarii si explicatii. O explicatie ar fio ca atat presa scrisa, radioul cat si televiziunea se confrunta cu lipsa de interes a publicului pentru citit. In constructie emisiunilo indiferent de genul publicistic s-a produs o translare, o mutare, inclinare a prezentei jurnalistului si inlocuirea lui cu oameni din realitate, care devin ei insisi protagonistii acelei emisiuni. Exemplu: „Tablou de nunta”, „95-95”, „Din dragoste”, „Surprizesurprize”, toate aceste emisiuni sunt construite pe marturisirea unor trairi si intra in categoria emisiunilor in care reporterul aproape ca dispare din imagine iar productia este aidoma unui film prin montaj cinematografic.

6

Majoritate emisiunilor in spatiul audiovizual sunt concepute si elaborate pentru a raspunde interesului categoriilor de varsta tinere si categoriilorde public inclusa in rubrica public activ adica cel care este incadrat intr-o activitate remunerata. Genurile publicistice in jurnalismul audiovizual functioneaza caun sistem in care lementele pot interfera. In practica se intalnesc emisiuni in care se foloseste reportajul-ancheta, reportajul-interviu, reportajul-eseu, interviul-pamflet, ancheta-pamflet, articolul-comentariu, etc. Aceasta combinare de genuri publicistice ofera jurnalistului capacitatea de a se manifesta jurnalistic nefiind incorsetata de un anumit gen. Exista totodata si in audiovizual elemente specifice pentru presa scrisa, de exemplu in construirea stirii in presa scrisa inceputul reprezinta raspunsul la intrebarea „cand?”, pe cand la radio sau la televiziuneinceputul stirii este raspunsul la intrebarea „ce s-a intamplat?”. Marele avantaj al comunicarii radio si tv este simultaneitatea, posibilitatea transmiterii evenimentului in direct. LANSAREA IN PRODUCTIE

1. PROIECTUL DE EMISIUNE; 2. CONSTRUCTIA GENURILOR PUBLICISTICE IN IMAGINI SI SUNETE
In jurnalismul audiovizual se foloseste sintagma „lansarea in productie” asemanatoare cu lansarea in productie din fluxul industrial alunui produs. Bugetele formatelor de emisiuni, numarul de editii pe aceiasi tema si intinderea pe grila presupun costuri uneori uriase, pentru ca includ si salarizarea personalului de creatie, de executie, care de multe ori este foarte numeros. In prezent in structura canalelor de radio si televiziune mari (regionale, nationale, internationale) s-a introdus metoda achizitionarii de servicii. Astfel se achizitioneaza servicii pentru:  Servicii de creatie: achizitii de idei, scenarii, proiecte, adaptari, etc, semnale muzicale pentru genrice, generice video care se executa la alte firme de productie, toate aceste pentru degrevarea personalului din canalul tv respectiv;  Inchirieri de aparatura si utilaje tehnice necesare pe perioada inregistrarii productiei sau difuzarii emisiunii in direct; Intrarea in productie se programeaza in functie de planificare facuta in baza scenariului. Scenariul reprezinta un gen publicistic care are capacitatea de a cuprinde evolutia ideilor mesajului, continutului emisiunii pe un timp dat. Un scenariu se elaboreaza, redacteaza pe principiul clasic al unei compuneri: inceput, cuprins si incheiere. In aceste trei parti trebuie sa se constituie un liant de imagini si sunete care sa duca la aparitia unei opere artistice. Atunci cand se concepe un scenariu pentru o emisiune in audiovizual componentele de imagine si de sunet insotesc redactarea textului. Din experienta scenariul si decupajul se produc de cele mai multe ori simultan. Ulterior dupa lectura intervine decupajul regizoral si dupa inregistrarea emisiunii sau in timpul ei intervin modificari uneori atat la scenariu cat si la decupaj in functie de evenimentele desfasurate. Daca scenariul este o poveste intr-o cursivitate ce starneste interes, decupajul reprezinta aceiasi poveste pusa in tipuri deplanuri de filmare si cu explicatiile de decor, de sunet, de ambianta, de descriere de personaje. Tipurile de planuri de filmare sunt in general aceleasi ca si cele din cinematografie si ele sunt folosite intr-o succesiune care sa evite asa numita saritura, adica o disfunctionalitate tehnica creata de lipsa de logica in miscare. Planuri fixe: prim plan, gros-plan, plan detaliu si plan general. Planuri miscate: - panoramare (se filmeaza de la stanga la dreapta); - traveling (obiectul de filmat ramane fix, se misca camera in jurul lui); - racoursi ( se filmeaza de jos in sus); - plongee (se filmeaza de sus in jos). In domeniul radioului scenariul reprezinta aceiasi forma de creatie ca si in televiziune, dar decupajul are in vedere recrearea realitatii cu ajutorul sunetului: vocea umana, ilustratia muzicala, ambianta, sonorizarile, zgomotele. Zgomotul face parte din viata, la radio el nu este folosit ca un element perturbator al inregistrarii, ci este folosit pentru crearea unei secvente sonore veridice.

7

Cu ajutorul sunetelor se decupeaza din realitate sunetele care creaza realitatea transmisa prin radio. In orice post de radio exista banca de sunete, unde de-a lungul vremii aufost inregistrate diferite sunete, si ele se gasesc descrise dupa actiuen pe care o sugereaza, de exeplu: apa de munte care curge cu viteza mare sau vant care trece prin frunzis cu zgomot. PARTICULARITATILE EMISIUNILOR DE STIRI, DIVERTISMENT SI EDUCATIVE Programele de stiri sunt realizate toate in regim de transmisie in direct insa interiorul programului etse „impanat” cu fragmente inregistrate. Particularitatea acestor emisiuni este data in peisajul audiovizual romanesc de notorietatea si celebriatatea dobandita in mod paradoxal in comparatie cu alte spatii de transmisie traditionale (de exemplu America, Franta) de vedetismul prezentatoarelor si prezentatorilor. Pentru prima data in peisajul audiovizual romanesc dupa 1990 la televiziune publica ua disparut din spatiul de prezentare crainicele iar spatiul de interes s-a mutat catre crainicii de stiri. Odata cu infiintarea postului PRO TV in 1995, la anuntul de deschiderepentru prima data in Romania, numel crainicei a intratpe picior de egalitate cu numele capitalei, tarii si canalului de televiziune. Din acest moment in Romania s-a produs un fenomen care nu este inregistrat intr-o istori relativ noua de televiziune. De regula la canalele americane sau britanice, germane, franceze, italiene, prezentatorii de stiri se recrutau din randul reporterilor cu vechime de 20 de ani. Accentul se punea pe credibilitatea mesajului transmis, si se considera ca o tanara frumoasa, machiata, pieptanata nu ar produce o impresie credibila stirilor politice, sportive, etc. In Romania fenomenul „Stirilor PRO TV” a generat o miscare de imitatie siaua aparut pe banda „stiriste” a caror singura aparitie se presupunea ca ar atrage publicul. Folosirea imaginii spectacol a coincis catre sfarsitul deceniului al noualea cu transformarea programului de stirri intr-un program de stiri-spectacol, unde informatia este folosita pentru a strarni emotia. Informatia mass-media nu mai este un vector de noutate in programul de stiri ci un element de spectacol. Aspectul de spectacol genrat de pozitionarea stirilor in program cu titluri socante, generice impresionante, fundaluri de studiouri ultramoderne cu aspect gen NASA, in final creaza un sentiment de artificial al programului de stiri, si chiar elementele care sunt informatii majore cu implicatii asupravietii ascultatorului / telespectatorului printr-o astfel de prezentare devin derizorii, superficiale. Prin aceste tehnici de realizare a emisiunilor de stiri: cadre scurte, povestiri socante si toate celelalte maniere de realizare a emisiunilor educative sau de divertisment au suferit mutatii: grotescul, persiflarea, „mistocareala”, limbajul si gestica cu dublu inteles, au dus la crearea unor emisiuni de succes la public dar de insucces in raport cu valorile traditionale. Atitudinea de indiferenta noncombata, de neparticiparela viata sociala este data si in buna masura de absenta aproape totala a emisiunilor care tin de educarea publicului pentru a se manifesta fata de autoritati. In conceperea emisiunilor culturale si de divertisment se respecta metodologia clasica pentru o emisiune in audiovizual. Elementele de particularizare intervin in momentul intrarii in specificul cerintei ofertei de program. De regula, desi la prima vedere pare ca emisiunile culturale si de divertisment ar putea fi emisiuni la poli diferiti, totusi ele se inscriu in tendinta generala a jurnalismului audiovizual contemporan care impune utilizarea elementelor de spectacol, de fastuos, de exorbitant, de maretie. Atunci cand nu sunt realizate intr-un decor meschin, inchis tip camera, emisiunile culturale si de divertisment utilizeaza informatia ca vector pentru educatie, valorile de limbaj, comportament si gestica ca vector modelator pentru instructie, cele doua tipuri de emisiuni folosind capacitatea omului, pentru emisiunile culturale de a se concentra pe domeniul cultural si pentru emisiunile de divertisment de a se concentra pe elementul de buna dispozitie.

8

PRODUCTIA EMISUNILOR INFORMATIVE Productia emisiunilor informative in direct a unui eveniment care poate fi si politic, sportiv, spectacol, o festivitate de premiere, eveniment religios. Deoarece prin intermediul acestor transmisii in direct telespectatorii si radioascultatorii pot fi martorii oricarui eveniment care are loc in orice punct al globului, deci in spatiul terestru dar tehnica de transmitere in direct a evoluat atat de mult incit se poate transmite in direct din spatiul extraterestru ( submarin, oriunde poate fi amplasat un emitator ). Daca la inceputul radio-lui si al tv- lui emisiunile informative erau transmise de regula la inceputul zilei, primul buletin informativ ( ora 7,00) si la sfirsitul zilei ( ultimul ora 22,00) in prezent prin ultraspecializarea canalelor fluxul informativ a devenit non-stop la canalele specializate pe stiri si la un interval orar de minim 2 ore la canalele generaliste ( ex:Antena 1 ). Cele mai obisnuite emisiuni informative sunt jurnalele de stiri , in cadrul acestora se disting 2 rubrici : cu un mare impact la public : meteo si sport. Aceste rubrici care altadata inchideau un buletin de stiri , astazi au ajuns sa il deschida. Din punct de vedere al orei de plasare in grila , jurnalele de stiri au un continut specializat care le particularizeaza in fluxul informativ al zilei .Jurnalul de dimineata contine informatii , note, reportaje, un mini documentar din toate domeniile vietii sociale care sunt de interes in momentul respectiv,evenimentele noptii petrecute de la ultimul buletin informativ pana dimineata , corespondentele de la corespondentii locali, teritoriali, internationali. Tinand cont de ora de difuzare , jurnalul de dimineata are menirea sa faca si prezentarea evenimentelor zilei. Tonul , vocea, lectura trebuie sa fie fonic, in forta, dinamic. Continutul informatiei este determinat de realitatea zilei de evenimentele care sunt in desfasurare , dar in acest jurnal se pot include si informatiile care sunt general valorice din domeniul utilitar pentru public. Ex: intrerupere de energie electrica, lucrari de drumuri pentru o anumita perioada, prestari servicii pentru populatie, programul de lucru cu publicul. Motivatia editoriala a plasarii unor astfel de informatii este si faptul ca la prima ora a diminetii radioascultatorul si telespectatorul fidelizat si obisnuit cu faptul ca ceea ce –si doreste la inceputul fiecarei dimineti este acel jurnal. Urmatorul buletin de stiri depinde de specificul si grila de programe a postului respectiv. In ultima perioada , ultimii 5 ani informatia care tine de zona de actualitate stirile la zi se transmit si prin reteaua internet si prin reteaua de tv mobila si prin ofertele de servicii ale retelelor de telefonie mobila. Emisiunile informative contin atat secvente inregistrate cat si secvente transmise in direct . Emisiunile informative sunt de regula realizate de ziaristi specializati in relatari de evenimente politice, de fapt divers sau sportive constituiti de regula intr-o redactie de sine statatoare organizata in functie de locul unde se intimpla evenimentul, in redactia de stiri , sectia interne, sectia externe, sectia sportiva. In unele posturi redactia sportiva poate sa fie un departament separat. La elaborarea unui fluxinformativ audiovizual contribuie urmatoarele persoane cu atributiile lor generale in cadrul echipei de productie: - producatorul : persoana care are responsabilitatea integrala realizarii si difuzarii jurnalului. El este mandatat de catre directorul sau redactorul sef sa repartizeze activitatea personalului din subordine si are autoritate de decizie pentru toate problemele de creatie si estetica si care trebuie sa supravegheze permanent relatiile din cadrul echipei de productie editorial si tehnic. Lucreaza in program de tura 12 cu 24 ore . - prezentatorul jurnalului : persoana cea mai vizibila este varful de lance, figura, personalitatea care imprima trasaturi individuale si face ca jurnalul respectiv sa fie asociat cu postul respectiv. Ex: Andeea Esca ,proTv., Lucian Mandruta ,Antena 1, Razvan Dumitrescu, Realitatea. Prezentatorul stirilor reprezinta o alta modalitate de a fideliza publicul. De regula pentru jurnalul de dimineata echipa de redactare este culeasa cu masinile in jurul orei 2,00, prezentatorul soseste la ora 5,00 pentru a intra la ora 7,00. Pentru stirile de la ora 19,00 prezenta este necesara in redactie dupa ora 15,00, activitate: machiajul, lectura tuturor informatiilor, realizarea conformului intre prezentator si regizor, desfasuratorul final al emisiunii cu timpii in care intra fiecare material,vizionare inregistrari, timpii de intrare in legatura cu invitatii prin telefon sau legaturi cu un alt car de reportaj. Oamenii de baza in redactarea unui flux informational sunt: reporterii de teren, redactorii, cei care se deplaseaza pentru colectarea ,redactarea sau transmiterea stirilor care le-au fost repartizate la sedinta de sumar al zilei. - regizorul de montaj : are un loc principal in procesul de pregatire, productie, difuzare a emisiunii. El poate sa solicite inainte de plecare la filmare pe teren, unghiul de filmare, planuri de filmare in functie de modul in care si-a conceput regizorul formatul jurnalului respectiv. In televiziune notiunea de platou defineste o portiune dintr-o imagine filmata inca nemontata . Ea mai poarta si numele de material brut , imagine bruta.

9

Caseta de filmare care n-a mai fost inregistrata niciodata se numeste in termeni uzuali : caseta cruda. In tv tipurile de planuri sunt clasificate in functie de distanta care se afla intre pozitia camerei de filmat si obiectul pe care il ai de filmat: planul lung sau planul larg este imaginea in care obiectul pe care il avem , filmat in intregime, planul mediu, prim plan. Alte planuri intermediare: plan american ( pina la genunchi ) , planul detaliu, grosplan , plan de ansamblu ( mai multi oameni ), planul general. In toate aceste planuri camera este fixata. Cand camera incepe sa se miste , cu roti montate pe o sina sau portabila, cind camera este portabila mai pot fi realizate unele planuri de filmare , travelling – presupune ca obiectul pe care il vrem sa-l filmam nu se misca, in schimb camera se misca in jurul obiectului si transfocarea care presupune o miscare de obiectiv de camera de la detaliu la plan general. Unghiurile de filmare sunt de regula 3: normal atunci cind camera se afla la acelasi nivel cu subiectul filmarii si nivelul este dat de nivelul ochilor, cind imaginea este de sus in jos , se numeste contra – plonjeu, iar atunci cind privim de sus si ne uitam catre nivelul ochilor , jos, iar camera de filmat se afla deasupra nivelului ochilor acest unghi se numeste : plonjeu. La acesea se mai adauga notiunile de plan contra plan care inseamna punerea fata in fata a doua personaje. -regizorul tehnic: este de regula inginer sau bun cunoscator al pupitrului tehnic din studioul de emisie. El asista regizorul de montaj , de emisie si intervine in procesul de difuzare al buletinului de stiri pentru rezolvarea caror probleme tehnice care il depasesc pe regizor si preia functiile regizorului. El este ajutat de mai multi tehnicieni care au in grija buna efectuare a legaturilor telefonice, functionarea promterului ( aparat in interiorul caruia se introduce o discheta sau un CD ). In interiorul studioului de emisie la tv apar operatori de imagine, la radio sunt operatori de sunet. Operatorii de sunet au obligatia de a asigura derularea inregistrarilor in conformitate cu anuntul prezentat la buletinul de stiri de la tv operatorul de imagine asigura captarea imaginilor in conformitate cu indicatiile pe care le primeste de la regizorul de emisie sau montaj . Toate instructiunile care se primesc in timp ce se difuzeaza buletinul de stiri se fac prin intermediul unei instalatii de intercomunicatie la casca. Singurii care in timpul emisiunii au microfoane si pot comunica sunt regizorul de emisie care primeste instructiuni de la regizorul de montaj si cameramanii care primesc in casti instructiuni de la regizorul de montaj. Echipele de teren dupa ce au adus informatii si au montat informatiile iau legatura cu ilustratorul muzical care asigura muzica si efectele sonore in functie de continutul informatiilor si succesiunea lor. In presa moderna audiovizuala anumite momente ( inundatii, viscole ) sunt informatiile care se prezinta cu generice anume pregatite, care au ca scop de a sensibiliza opinia publica la reportajele si transmisiunile care urmeaza . In specialitatea anglo-saxona se consemneaza ca fiind primul reportaj in direct transmis ca eveniment de stiri : ceremonia de incoronare a reginei Elisabeta in anul 1953. Toreticienii genurilor de presa sustin insa ca in realitate acesta nu a fost un reportaj ci mai degraba un eveniment imprevizibil si delimitat in timp si spatiu. Un reportaj in direct ar putea fi considerat razboiul din Golf 1991 si 11 septembrie 2001. Ca gen publicistic reportajul in direct este utilizat in buletinele de stiri din zonele fierbinti ale globului unde astazi poate fi folosit si videofonul ca mijloc de transmisii, alaturi de relatarea telefonica, dar a fost aproape minimalizat prin supralicitare a transmisiilor in direct de la evenimentul local. Buletinul de stiri a inceput sa aiba aspect de divertisment cu conotatii de amuzament si sa fie axat pe informatia - spectacol si pe informatia - emotie. Incarcatura de imagine pe ecranul din timpul unei emisiuni de stiri a plecat de la un crainic cu fundal neutru si apoi au fost doi prezentatori , a aparut apoi crainicul cu banda de stiri, cu fundal , apoi crainicul – fundalul si legaturile. In acesta avalansa informationala solutia este protectia la supraabundenta informationala. Pentru un ziarist selectarea informatiei care-i sunt necesare in dezvoltarea carierei pentru un public teleascultator , selectarea unor inform. care ii sunt necesare pentru practicarea profesiei pentru desfasurarea vietii . Ca prima solutie – identific domeniul jurnalistic de specializare. Specialistul este acela care stie foarte multe despre : viitorul este acela al presei specializate. Tehnicile de redactare de radio si tv sunt in primul rand axate pe oralitatea textului . Textul este scris pentru a fi auzit. Fata de presa scrisa unde introducerea publicului in materialul jurnalistic este facuta prin titlu , subtitlu, scheme grafice, pentru a atrage atentia cit asupra reportajului , informatiei, in interiorul buletinului de stiri de la radio si tv, prezentatorul de stiri are menirea ca inaintea fiecarei secvente sa aibe la dispozitie un text scris de redactor de teren asa numitul „ cap video „ care trebuie sa raspunda la urmatoarele intrebari jurnalistice: cine , cind, unde ? celelalte intrebari jurnalistice : de ce, pentru ce,

10

intrind in obligatia redactarii textului sa le contina . De cele mai multe ori insa informatiile prezentate de crainic se reiau si in secventa inregistrata sau transmisa in direct. Alaturi de cei numiti pina acum in interiorul echipei de constructie se mai afla scenograful care este un om de creatie care asigura proiectarea decorului si de sigla dupa ce au fost difuzate primele buletine de stiri in acelasi decor scenograful nu mai are obligatia sa fie prezent la emisie. Machiorul isi face treaba inainte de intrarea in emisie si daca este necesar in pauze poate revenii cu retusuri la prezentator sau invitatul in direct. Mai sunt folositi :tehnicianul de lumini si tehnicianul de sunet . Acesta este echipa care asigura productia unei emisiuni nu numai de stiri in spatiul audiovizual. In concluzie fazele procesului de productie si de difuzare ale emisiunilor informative pot fi impartite in trei etape distincte: 1. pregatirea emisiunii 2. emisia propriu zisa 3. post emisia Pregatirea emisiei: procesele informatiilor in aceasta etapa sunt pentru o emisiune de stiri lista cu evenimentele care se desfasoara in acea zi care dintre ele se filmeaza pentru difuzare in ziua respectiva si care in zilele urmatoare . Nominalizarea redactorilor respectivi pentru realizarea inregistrarilor a reporterilor care urmeaza sa faca transmisiile in direct, sedinta de sumar care este prima reuniune a echipei din ziua respectiva si care are loc pina in ora 10,00 pentru jurnalul de la ora 19,00 ; pentru jurnalul de pranz ea are loc si mai devreme . Echipele intr-o statie de radio sau tv sunt echipe fixe impartite dupa ora sau programul la care lucreaza Ex: pentru ora 19,00 echipele pentru 22 sedinta de sumar ajuta si la pozitionarea importantei evenimentului pe de o parte, pe de alta parte editorialul se si nominalizeaza genul reportericesc prin care se aduce o informatie in atentia opiniei publice. Ex: se face desfasuratorul filmarilor si se stabileste din care loc se transmite in direct , care informatii se aduc cu ajutorul unor invitati in direct , ce comentariu se introduce,cine face un sondaj de opinie pe strada, cine un reportaj. Paginarea unui buletin de stiri incepe din primele ore ale diminetii si se incheie odata cu difuzarea lui pe post deoarece chiar in timpul difuzarii se intimpla ca sa se schimbe ordinea materialelor inregistrate in functie de desfasurarea evenimentelor. Plecarea pe teren a echipelor de inregistrare video sau sunet la radio este coordonata de seful de productie sau administratorul de productie care odata cu nominalizarea echipei tehnice face si programarea echipamentelor necesare: camera de luat vederi pentru tv, pentru radio reporterii, redactorii sunt dotati cu cite un aparat de inregistrare. La transmisii complexe se adauga pentru radio echipa de sunet., pentru tv echipamentul tehnologic de lumina plus mijloacele de transport care pot fi simple sau specializate ( care de reportaj ). Pentru emisiunile care se transmit zilnic comenzile de necesar uman si tehnic pentru realizarea productiilor se fac la inceputul intrarii programului in productie si ele se asigura dupa aceea automat. La post emisie se procedeaza la preluarea casetei pe care a fost inregistrat buletinul de stiri in direct pentru ca chiar daca emisiunea este in direct legislatia romana si europeana obliga la inregistrarea acesteia fie la reluarea pe un alt program ( ex: un buletin de stiri de pe un canal national se retaransmite pe un canal international si in vederea arhivarii pentru stocare in cadrul emisiunilor de arhiva si pentru acordarea dreptului la replica care in conformitate cu normele CNA se acorda in termen de 7 zile de la data emisiei. Scriptul emisiunii informative si cu desfasuratorul emisiunii se introduce in caseta de arhiva si ea urmeaza fluxul firesc al documentelor arhivate. Desfasuratorul emisiunii cuprinde titlul , jurnalul de dimineata, ziua, data , ora transmiterii si in ordine time-codurile ( ora , minutul si secunda unde se afla inregistrat pe caseta toate secventele difuzate in jurnalul respectiv inclusiv rubricile meteo si sport in asa fel incit peste un anumit timp jurnalul arhivat sa constituie un document video al zilei respective. Oare evenimentele difuzate reprezinta ziua respectiva pentru posteritate ?. RIGORILE PRODUCTIEI IN AUDIOVIZUAL Intr-o perfecta caracterizare de globalizare, digitalizare, multiplicare, a serviciilor de televiziune, audiovizualul romanesc a avut o dezvoltare spectaculoasa in special in ultimii 4,5 ani atit in vedera armonizarii legislatiei romanesti , in ceea ce priveste functiile radiourilor si telev. cu legislatia

11

europeana, atit in ceea ce priveste proliferare canalelor de televiziune si a posturilor de radio , cit si diversificarea programelor si a emisiunilor . Asistam , la o redimensionare a pietei de radio si televiziune. In momentul de fata in Romania functioneaza aproximativ 120 de posturi tv centrale si locale din care 30 sunt difuzate pe satelit. Numai televiziunea publica dispune de 4 canale nationale toate pe satelit, dintre care 2 : tvrl si tvr 2 au si difuzare pe statii terestre. ( transmisiunea terestra se face prin mijloace tip analog, transmisiunea prin satelit se face prin mijloace tip digital ). Alaturi exista si alte 4 canale teritoriale care pot fi incluse in categoria televiziunilor locale: Iasi, Cluji, Timisoara, Craiova. Astfel televiziunile comerciale si-au construit in jurnalele de stiri spatii pentru corespondentii locali (vezi ProTV , Antena 1,prima ) unde in anumite localitati se da legatura la corespondentul postului tv, iar pe fundal se sugereaza ca exista un canal de televiziune locala care apartine televiziunii mame .(ProTV Brasov,Cluj,Timisoara ). Peisajul televizual este completat de o vasta retea de operatori de cablu care acopera tot teritoriulo tarii ( urban si rural ) iar mai nou alte forme de multiplicare a semnalului ofera posibilitati cu usurinta chiar si in zone rurale dificile. La nivel European peisajul audiovizual este grupat pe considerente de marime si de dispozitie geografica ( ex: piata vest-europeana de categorie mare : M.Britanie, germania, Franta,Iitalia si Spania . - marime medie: Olanda,Belgia ,Grecia, Austria, Portugalia, Elvetia, Irlanda - piata mica: Monaco, San Marino, Luxemburg. Pietele central si est-europene de marime mare : Polonia si Romania. - marime medie: Cehia,Slovacia,Bulgaria,Ungaria - marime mica: Albania, Bosnia-Hertegovina, Slovenia,Croatia Piata audiovizualului CSI: Ucraina, Rusia, la nivel mediu : Belarus si Moldova Piata audiovizualului din tarile mediteraneene: - mari: Egiptul - medii: Maroc , Tunisia - mici: Cipru, Malta, Israel,Iordania, Liban In ceea ce priveste radioul in Romania exista in functiune peste 310 posturi de radio locale si 14 difuzate prin satelit. Societatea publica de radio cuprinde un numar considerabil de canale ,posturi: Radio-Romania Actualitati, Radio- Romania Cultural, Radio-Romania Tineret, Radio Romania Muzical care dispun de retele nationale si 10 studiouri teritoriale (locale). In piata nationala de radio din Romania exista si o retea comerciala: Europa FM care are 30 statii locale. La nivel european cea mai densa retea de radio se gaseste in Spania si Germania. Retea de televiziune : Germania si Spania. Din punctul de vedere al dotarilor familiilor cu echipamente de televiziune, la nivel european Germania detine locul 1 urmata de Marea Britanie.Franta,Italia, Suedia, . Romania figureaza cu 8 mil. De gospodarii cu televizoare la o populatie de 22mil de locuitori, din punct de vedere numeric este superioara Poloniei. Mai este important in conceperea si elaborarea unei emisiuni de luat in calcul nu numai dimensiunea cantitativa dar si cea calitativa. S-a constatat ca in medie in Romania 88% sunt televizoare color 81% au telecomanda, 59% au teletext, 37% au sunet stereo, 11% au ecran plat , dar la nivelul tarii statiile de cablu au patruns 65-70%, zona urbana 95%, zona rurala 30% . TVR1 singura televiziune care acopera cel mai mult teritoriu national ,TVR2 80%, ProTv 70%Antena 70%. La nivel radio-ului in prezent mai mult de jumatate din gospodariile din Romania detin un aparat de radio, iar 28% nu au nici un fel de aparat de radio, zona urbana este cea mai densa ca numar de radio si televizoare. O emisiune audiovizuala urmeaza sa intre in productie in functie de toate aceste elemente analizate - tipul mijloc audiovizual - specificul canalului national , local, international, daca este specializat sau generalist - daca emisiunea este programata in grila de programe sa fie difuzata intr-un spatiu orar de dimineata , prinz, seara si daca emisiunea este un program propriu cu mijloace de productie autohtone , o coproductie, programul la care isi pot aduce diferite forme de contributieintelectuala , financiara sau tehnica mai multi parteneri. Procesul de productie al unei emisiuni in spatiul audiovizual este de mai multe feluri in functie de genul programului , durata emisiunii, modalitatea de difuzare , sursa de obtinere a acesteia. Din punct de vedere al modalitatii de difuzare emisiunile sunt:

12

Directe sau inregistrate. In functie de genul de emisiune avem: emisiuni de coplexitate mica, care pot fi numite chiar simple interviuri de scurta durata in zona emisiunilor formative, in zona divertismentului acele monoloage sau anunturi. Emisiuni de complexitate medie: dezbaterile, talk-show-uri, reportajul si documentarul. Emisiuni de complexitate mare: cu public, filmele, radiofonic, buletine de stiri si editiile speciale. Acestea reflecta un fapt in zona jurnalismului audiovizual: trasmiterile informative in spectacol si tintirea mesajului spre receptarea afectiva. Din punct de vedere al sursei de obtinere , programele pot fi : - proprii: in cadrul canalelor respective - achizitionate : nu se exercita decit activitatea de traducere, titrare, comprimare ( scurtare, dimensiuni pe spoturi , presupune existenta unui nr. de redactori). Din punct de vedere al normelor europene in categoria jurnalistilor de radio sau televiziune se incadreaza numai acele persoane care contribuie in mod direct la mediatizarea unui eveniment, al unuifapt, ziaristul care produce stirea. Din punct de vedere al duratei : emisiunile de televiziune , de radio sunt impartite in standarde europene care admit durate de pina la 15 minute in categoria de emisiune scurta, 60 minute emisiune cu duirata medie si emisiuni cu durata de peste 60 minute , emisiuni lungi si de lunga durata: artistice, filme, teatru, eveniment special ( vizita papei in Romania ). Orice productie audiovizuala urmeaza sa fie realizata in urma unei cereri de oferta . Cererea de oferta presupune titlul emisiunii, urmat de precizarea pozitiei in grila . In interiorul cererii este exprimata intentia, pe ce durata se intinde difuzarea ei, frecventa, publicul tinta, matricea –format si bugetul. Ex: TVR1 EXEMPLIFICARE: CERERE DE OFERTA Eclipsa `99 1. Pozitia in grila: marti , ora 22,30 , durata: 30 minute 2. Intentia: (subiectul) Eclipsa din 1999 ofera Romaniei oportunitatea de a se situa pentru o zi in punctul maxim de interes al planetei, cu toate avantajele ce decurg de aici. Emisiunea coopteaza interesul publicului. 3. Durata proiectului: 13.041999 – 29.06.1999 4. Frecventa: saptaminal 5. Publicul tinta: eterogene, cu virsta cuprinsa intre 12-50 ani, aceste limite cuprind majoritatea publicului vizat, dar exista si virfuri „superioare si inferioare „ acestor limite . Nivelul de pregatire al tintei , vizeaza intre mediu si superior , fiind exclusi specialistii. Accesibilitatea si atractivitatea programului sunt cele doua cerinte pentru a copta publicul tinta. 6. Audienta: aceasta cerere de oferta , fiind lansata pe piata pentru un program special : eclipsa de soare , fenomen rar a impus plasarea ei in spatiul de seara care se incadreaza in categoria prime-time care, intra in contradictie cu modul de realizare a unei astfel de emisiuni , fiind mai putin importanta abordarea subiectului cu mijloace la nivelul stiintei popularizate , ci scopul acesteia este cointeresarea agentiilor de turism care sa-si promoveze programele speciale legate de acest eveniment. Cota de audienta prognozata: 10,12 % 7. Matrice-format: rubrici permanente care sa dinamizeze fluxul de informatie mult mai usor de receptat si in formele grafice atractive ; comentariu dinamic ; concentrare asupra dezbaterii subiectului , concentrare asupra dezbaterii subiectului , ilustrarea cu imagini spectaculoase si punerea in valoare a spatiului romanesc implicat in acest eveniment turistic, includerea in format ale unui concurs interactiv ale carui premii sa fie oferite de agentii de turism 8. Bugetul : profilul cu totul special al emisiunii permite finantarea integrala a cheltuielilor de realizare ; fiind posibila obtinerea unor beneficii substantiale din partea agentiilor de turism cointeresate. In productia de jurnalism audiovizual , obtinerea unei emisiuni in urma concursului de cerere de oferta coincide cu lansarea in productie a unei emisiuni; fiecare faza a compunerii si producerii unei emisiuni, de la ideea initiala cuprinsa in cererea de oferta pina la transmiterea , difuzarea, pina in fata telespectatorului, drumul presupune si luarea unor hotariri imediate dar si altele foarte elaborate mai presupune si constringerea de (timp,vreme) sau tehnica avuta la dispozitie care obliga realizatorul sa aibe capacitatea de a se adapta si comunica permanent.

13

Toate emisiunile sau programele in audiovizual incep cu o idee. Aceasta idee poate veni din interiorul postului de radio sau tv sau din exteriorul ei. Exista companii independente care produc astfel de programe . Scoaterea la licitatie a cererii de oferta poate modifica ideea initiala. Dar scopul si continutul emisiunii ramin aceleasi. Fazele de productie atat pentru radio, cat si pentru televiziune sunt: predocumentarea documentarea productia Etapa a doua : inregistrarea sau transmiterea in direct a productiei si post productia care inseamna elemente de activitate de arhivare si stocare pentru emisiunile care s-au transmis in direct si altele pentru cele care au fost inregistrate . In cadrul primei faze , de regula un ziarist de radio sau tv are cunostinte despre domeniul in care doreste sa-si realizeze emisiunea si de regula una din fazele obligatorii in audiovizual, prospectia care presupune deplasarea la fata locului doar sa vezi. In mod uzual pentru emisiunile informative pentru reportajele mici nu se mai practica . In schimb prospectia este obligatorie la emisiunile complexe , la transmisiile in direct din locuri care chiar daca sunt cunoscute este posibil sa creeze anumite dificultati , transmiterea in direct a unui spectacol sportiv , meci de fotbal. In timpul prospectiei se urmareste daca locul respectiv este potrivit unei transmisii in direct sau inregistrate. Daca se poate asigura un sunet inteligibil, daca se pot realiza imagini clare si se poate asigura loc de amplasare a carelor de reportaj. Asistenta de la locul de amplasare a carelor de reportaj pina la locul unde se amplaseaza camerele de filmare sau pupitrul de sunet la radio este foarte important deoarece colectarea acestora se face cu cabluri . In conditiile unei productii care se desfasoara in studio prospectia nu mai este necesara, ea se transforma in intilnirea de lucru intre toti cei care participa la filmarea din studiou, masinistii – sunt persoanele care asigura mutarea obiectelor, scaune, birouri ; scenografii – persoane care au creat scenografia, in care se filmeaza la realizarea acestei scenografii, participa timplari , croitori,vopsitori ; regizorul de studiou – cel care tine legatura in timpul emisiunii cu regizorul emisiunii. Regizorul de platou nu pleaca de pe platoul de inregistrare pina la incheierea emisiunii ; asistentii de camera si cameramanii, electricienii si sunetistii, redactorii , realizatorii si moderatorul emisiunii. In programul de productie exista un spatiu bine determinat intre anumite ore in care se face montarea de decor inaintea inregistrarii sau transmitere in direct a emisiunii si un spatiu , la fel de bine delimitat de montare : 11 -14 inregistrare, 14-17 de montare. Ceea ce ramine este inregistrarea pe suportul audiovizual , pentru radio banda audio, pentru tv audio-video. Pentru emisiunile informative din cadrul posturilor generaliste sau pentru emisiunile informative de la canalele specializate , decorul , scenografia , dominanta de culoare e sunetul brandlui, genericul muzical , logoul sunt permanente , ele fac parte din imaginea de marca a postului. Decorurile permanente fidelizeaza publicul radio ascultator si ii urmeaza un sentiment de familiaritate care il determina sa urmareasca permanent emisiunea. Schimbarea acestor elemente se produc foarte rar la posturile care sunt bine pozitionate pe piata ( postul ProTV) . Studiourile fixe sunt cele care de regula apartin emisiunilor care sunt in grila de programe cu aceeasi emisiune pe distante, de timp foarte lungi si au durate mari ( Surprize-surprize) Notiunea de transmisie exterioara este folosita atunci cind filmarile au loc in studiouri sau in alte locuri care sunt in afara studioului canalului de radio sau televiziune: meci de fotbal, parada, teatru, filmat in interiorul teatrului. Prospectia presupune luarea in contact cu toate elementele ce asigura realizarea filmarii inclusiv obtinerea aprobarilor de la autoritati pentru filmarile in anumite locuri sau acreditari pentru fimari la anumite evenimente pina la asigurarea in timpul filmarilor care ar putea sa dureze mai mult timp. Simultan cu prospectia se desfasoara predocumentarea care presupune stocarea adunarea tuturor datelor elementare informative despre subiectul care constitue tema inregistrarii. Documentarea propriu zisa este asigurata de documentaristi de profesie, dar ea este si un atribut al jurnalistului inainte de a elabora scenariul . Majoritatea emisiunilor in audiovizual se realizeaza in regim de planificare, cu exceptia evenimentelor politice, majoritatea emisiunilor in audiovizual se desfasoara dupa un scenariu prestabilit convenit, exceptind emisiunea de evenimente si a fluxului de evenimente la zi. GRILA DE PROGRAME – TIPOLOGIE SI CLASIFICARE 1. 2. 3.

14

Constructia unei emisiuni de radio si tv in audiovizual porneste de la citeva elemente care particularizeaza jurnalismul audiovizual Spre deosebire de presa scrisa licenta de emisie obliga o grila de programe care sa contina emisiuni cu doua personalitati : caracteristica , specificul canalului respectiv. In ansamblul mediilor de comunicare jurnalismul audiovizual este obligat prin norme, unele chiar de expresie in ceea ce priveste vorbirea corecta a limbii romane ( doc.CNA ). Structura mesajului este construita in acelasi timp prin grila de programe prin spatiile de difuzare. Orele matinale ( care ar corespunde in presa scrisa cu editia de dimineata) iar in conceperea emisiunilor spatiul orar in care se difuzeaza o emisiune este determinat , deoarece in acest spatiu exista un public bine determinat sociologic. Publicul de dimineata este de regula publicul virstei mici sau peste 50 ani la care se adauga posibilul grup tranzitoriu ( publicul care se uita la tv in timpul unei alte activitati, asculta radio ). Cunoasterea publicului obliga pe realizatorul de emisiuni in audiovizual sa tina cont in gradarea rubricilor si in acelasi timp si folosirea limbii adecvate . Elementul cu totul special al capacitatii jurnalistice audiovizuale este simultaneitatea cu evenimentul . Chiar si aceasta caracteristica determinata de capacitati tehnice care desi prin natura evenimentului ar parea ca este lasata la libera desfasurare a a evenimentului in sine, totusi si aceasta transmisie in direct presupune elaborare, conceptie si pregatirea unei emisiuni de3 rezerva in caz ca evenimentul nu mai are loc sau defectiuni tehnice. Programul national in grila de programe de regula tinde sa mearga pina inspre orele 10,0011,00 cind se produce spatiul de „ cos comercial „ teleshopping. Considerentele difuzarii : sunt determinate de capacitatea manipulatorie ale copiilor asupra parintilor si invers. Spatiul emisiunilor de prinz este de regula consacrat si presupune o conceptie rationala, logica , coerenta in care factorul emotiv este mai putin prezent deoarece din punct de vedere biologic capacitatea de reactie la emotii este mai mica si este de preferat folosirea argumentului rational. In spatiul audiovizual se dezbat emisiuni de tip caleidoscop care sa contina pe linga informatie si argument si o doza de divertisment. Dupa ora 12,00 de regula intre 13,00 si 14,00 primul tronson info. La canale generaliste. Perioada dupa amiezii , intre 14,00 si 17,00 este plasata grila program emisiunilor cu ritmicitate (telenovele) ,reluari sau cu interes de nisa ( minoritati) . Ora 17,00 este inceputul perioadei de audienta crescuta si pregatirea publicului pentru plasarea evenimentului tip informatie emotionala. Inceperea fluxului inform. Presupune condensarea tuturor informatiilor in functie de specificul canalului audiovizual. Posturile publice de radio si televiziune dupa criterii care sunt normate prin lege ( legi de organizare si functionare se indica si ordinea inform. Care tin de organizare si functionare ).Dupa ora 18,00 spatiul de prima marime , prime –time. Este cel mai vinat de agentiile de publicitate, se difuzeaza cu mult succes publicitatea tip videoclip de produs , de marca realizat pe imagini rapide , pentru publicul dinamic care se presupune ca se afla ca spectator. Studiile sociologice au demonstrat ca pe spatiul cuprins intre orele 18:00 si 22:00 se atinge capacitatea maxima de obtinere a audientei. Acest spatiu se intinde pina la ora 22,00. In unele tarii occidentale chiar spatiul de 23,00 este asimilat orei de prime – time atunci cind se incearca marirea de telespectatori sau fidelizarea unui public de nivel mediu ridicat la telenovela care au specific generalist. Ora 24,00 este prin grila clasica consacrata emisiunilor de nisa ( inform. Culturale. Dupa ora 2,00 noaptea pina la primul tronson inform. al zilei 7,00 are loc reluarea pe canale de televiziune, iar pe canale de radio program de dialog cu radioascultatorul in emisiuni interactive de dialoguri. Programul de seara din spatiul de prime – time generos prin prezenta atestata stiintific , sociologic majoritatea categoriilor de virsta si profesionale este vinat si supus presiunilor politice si intereselor economice . Negocierile pentru calupurile de publicitate din acest spatiu fiind ca pret cele mai mari. Pe o zi de lucru , spatiul de sambata si duminica este un spatiu care in grila de program este abordat separat , iar spatiul evenimentului sportiv , cultural,politic (gen campanii) sunt pregatite si negociate cu mult timp inainte de desfasurarea lor, raminind la rezolvarea in functie de capacitatea de mobilizare, organizare si jurnalistica numai evenimente care sunt imprevizibile; desi in jurnalismul modern ziarele au editii scrise , culese, si stocate in caz ca se produce decesul unui sef de stat sau evenimente de larg inreres. Radioul are stocate benzi inregistrate cu documentare radio cu acelesi subiecte iar televiziunea documentare filmate , inregistrate care pot fi oricind transmise in caz ca se produce un eveniment din zona cea mai larga de interes. In zona de interes , dupa transmiterea buletinului informativ de maxima audienta de regula se pun in dezbatere publica la canalele generaliste teme de larg interes si actualitate imediata.

15

Posturile comerciale folosesc acest spatiu pentru difuzarea filmelor de actiune , comedii, desi aparent jurnalistul de televiziune si de radio in scheletul de constructie al grilei de programe pare a nici nu se mai regasi totusi este prezent de la secunda 0 a deschiderii de canal inclusiv la rubricile de la schoping, in toate celelalte productii audiovizuale’ sp.jurnal. audiovizual.in comparatie cu cel de presa scrisa este ca in radio si televiziune activitatea de productie jurnalistica propune rigoare, ordine, disciplina, programe de flux industrial si activitate inclusiv la redactarea unui simplu desfasurator. Ex: caseta de teleshop este preluata de la firma care a produs-o, se stabilesc detaliile tehnice se fac fisete de difuzare in asa fel incit prin norma CNA se poate reface oricind sursa mesajului difuzat ,iar timp de 7 zile , cine se simte indreptatit are dreptul la replica. Replica audiovizuala este normata prin lege . In presa contemporana moderna, atit presa scrisa si radio , tv la mat., doc. care tin de anchete sociale. Se angajeaza cabinete de avocatura sau avocati specializati care sa protejeze canale de televiziune sau jurnalistul de posibile derapaje. Ex: chiar emisiuni gen farsa se fac cu semnatura si acceptul celor care sunt implicati in aceasta . Dreptul la libera exprimare este permanent avut in vedere iar corelatia directa cu abuzul de opinie. Aceasta ar presupune ca s-ar putea face deturnari ale mesajului publicistic catre un mesaj publicitar sau de alt interes . In concluzie in ansamblul mediilor de comunicare radioul si televiziunea reprezinta 2 instrumente mediatice in care vocea ca instrument de comunicare , sunetul, muzica, ambianta, ca element de personalizare si imaginea ca element de identificare , reconstruiesc realitatea prin valentele creative ale jurnalistului. Cu o singura conditie sa se inscrie in cerintele grilei de programe. PARTICULARITATILE PRODUCTIEI IN AUDIOVIZUAL Emisiunile informative si de divertisment sunt dominante in peisajul audiovizualului romanesc. Oferta de tv este compusa in principal din canale generaliste , dar in ultimii ani au aparut canale specializate ce fac din productia de informatii de stiri un spectacol pentru cooptarea publicului si pentru a domina piata de publicitate tv ( Pro Tv, Antena 1,Tvr 1). In sectorul productiei de tv sunt cuprinse aproximativ 40 societati / firme de tv ce asigura 13 mii de ore de productie pe an. Cea mai importanta societate Media Vision , are afaceri economice de 4,5 mil euro si produce : Teo show, Vacanta Mare, Alege Asia, Dansez pentru tine. Aceste programe - produse de consum adresate unui public tinta pe o perioada determinata de filmare , conceputa si realizata in flux iud. Se urmareste grila posturilor concurente, se stabileste publicul posibil de fidelizare si se creeaza programul. A doua firma : Intact Avertising - Antena 1 - ( Tuca Show , Canal Tv, Vedetele contraataca) A treia : Creative Vision ( Prima Tv ) : Copuii spun lucruri trasnite, Da si nu. A patra: PTWB – Valeriu Lazarov – Iarta-ma , Ploaia de stele, Surprize-surprize. Compania Sagitarius – Din dragoste ,Babilonia. Fiind productii pe baza de contract se supun regulilor comerciale – sunt lansate si retrase de pe piata . devin programe de flux cand audienta confirma necesitatea prelungirii contractului. Din productiile tv de tip serial s-au inregistrat in peisajul audiovizual romanesc doua premiere: La bloc ( Pro Tv ) , si In familie ( Prima Tv ) acestea constituie adaptarea unui serial englez, unde se schimba doar locul de filmare. Conceptul , naratiunea , dialogul sunt furnizate de o societate engleza. Cu aceste seriale posturile tv au inceput sa impuna investitiei pentru propria imagine si pentru audienta obtinuta din productia de tv , de fictiune. In productia de stiri ce constituie fluxul informativ avem o furnizare de realitate. Cadrul juridic al com . audiovizual. Se refera in mod deosebit la serviciul public audiovizual. Principiile sunt: - universalitatea – trebuie sa fie accesibila oricarui cetatean din tara. - diversitatea – programe adresate unui public diferit si sa reflecte diversitatea intereselor publicului. - independenta – emisiuni fara presiuni politice si comerciale - dinstinctivitatea – sa se particularizeze emisiuni oferite de serviciul public fata de cele comerciale. V.E. a analizat spatiul audiovizual si prin tratatul de la Amsterdam (1998) stabileste un standard general de performanta pentru fiecare membru . Atrage atentia asupra competitiei si transparentei statelor, posibilitatea ca fiecare sa organizeze tv publica dupa specificul statului respectiv.

16

Daca in productia de fictiune nevoia de modele duce la identificarea unor persoane din emisiuni difuzate cu o parte din nazuintele telespectatorilor, productia de emisiuni informative obliga la respectarea unor valori editoriale. In crearea unei emisiuni de radio si de televiziune valoarile editoriale ce trebuie respectate sunt : impartialitatea – atitudinea jurnalistului de a nu tine cu nici una din parti – atitudine deschisa , credibila , de respect pentru adevar, comportament ce duce la crearea unor informatii - stiri, emisiuni, obiective cu credibilitate la public. Corectitudine – se obtine prin exactitatea relatarii construirii stirei si informatiei prin verificarea ( 3 surse ) a informatiei si stirilor , gradul de profesionalizare a echipei. Integritate editoriala si independenta – publicul trebuie sa aiba incredere in stirile difuzate , emisiuni ce se produc in fata sa si sa nu creeze sentimentul ca ce se difuzeaza e urmarea unui interes. Respectarea vietii private – orice amestec in viata privata trebuie justificata de o cauza publica sau de prezenta unui personaj public. Ofensarea publica prin emisiune capcana. Respectarea standardelor de decenta si de gusturi – evitarea comportamentului antisocial si criminal - prin emisiunea prezentata sa nu se creeze senzatia care incurajeaza actele de intimidare.

-

-

- Independenta fata de interesele comerciale .

GENURILE PUBLICISTICE ÎN TELEVIZIUNE ŞTIREA Emisiunea de ştiri este „copilul-vedetă” al oricărui post de televiziune, din cel puţin două motive:

1. conţinutul şi modul de abordare a informaţiilor indică „marca” editorială a postului
(care „divulgă”, care este relaţia cu puterea politică, cu instituţiile şi cu societatea civilă);

2. activitatea de ştiri reprezintă un punct culminant al muncii de televiziune, deoarece
condiţiile speciale în care se desfăşoară munca de ştiri de tv (mai ales presiunile de timp şi de spaţiu) fac ca această specializare să fie admirată, respectată şi, de cele mai multe ori, evitată de către cei mai comozi dintre jurnalişti. Mulţi autori au încercat să dea o definiţie a ştirii într-un paragraf sau într-o propoziţie. Acest tip de delimitări este aproape inutil, pentru că nu se poate da o definiţie complexă şi cuprinzătoare acestui termen. Definiţia acceptată de jurnalişti este aceea conform căreia ştirea este orice text de actualitate interesant care are o anumită semnificaţie pentru viaţa telespectatorului.

17

Din acest punct de vedere, cea mai bună ştire este informaţia sau suma de informaţii care poate trezi cel mai mare grad de interes posibil şi care are o semnificaţie profundă pentru cel mai mare număr de oameni. CONŢINUTUL ŞTIRILOR Un clasament general al ordinii priorităţilor în difuzarea informaţiei în cadrul emisiunilor de ştiri ar putea fi următorul: 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. ştiri referitoare la sănătatea şi securitatea imediată a publicului ştiri legate de desfăşurarea normală a activităţii ştiri care anticipează evenimente apropiate ce afectează viaţa cotidiană ştiri ce aduc informaţii specializate (agricultură, industrie etc.) ştiri care anunţă evenimente importante ştiri care nu afectează viaţa majorităţii oamenilor, dar îi interesează pe toţi (de ex. moartea prinţesei Diana) ştiri de divertisment În plus, mai există două reguli de bază care pot fi aplicate pentru ierarhizarea în cadrul buletinelor de ştiri:

-

jurnalul se deschide cu reperele cele mai importante ale momentului legate de marile titluri şi întâmplări ale actualităţii cea de-a doua regulă se referă la succesiunea evenimentelor în jurnal: aceasta trebuie să fie logică, să aibă un fir roşu pe care telespectatorul să-l urmeze şi nu trebuie să fie o înlănţuire forţată a unor subiecte disparate.

În compoziţia buletinului de ştiri trebuie să existe un echilibru între reportajele înregistrate („beta”), ştirile „off” (voiceover), dialogurile cu invitaţii în studio şi transmisiile în direct. Script-ul (textul) trebuie să aibă în mod evident legătură cu imaginea şi, obligatoriu, trebuie să fie cât mai consistent posibil din punct de vedere informativ. Tot ca regulă generală, trebuie evitată repetarea aceloraşi imagini în interiorul aceleiaşi ştiri deoarece creează redundanţă vizuală. Există mai mutle moduri de construcţie a subiectelor şi punct de vedere al posibilităţilor de combinare a surselor video cu cele audio: 1. 2. 3. 4. video prezentator plus beta video prezentator plus voiceover prezentator video prezentator plus reporter direct plus beta direct video prezentator plus direct plus beta

5. video prezentator
6. video prezentator plus interviu în platou.

POZIŢII PRINCIPALE ŞI ATRIBUŢII FUNDAMENTALE ÎN PRODUCŢIA DE ŞTIRI

18

Personalul de producţie a ştirilor reprezintă o categorie ceva mai specială, dat fiind modul de elaborare a unui program de ştiri de televiziune. Schema principala de personal şi de funcţii ale acestuia în elaborarea unui program de ştiri este următoarea:

1. Director de ştiri – coordonează toate activităţile legate de programele de ştiri 2. Producător – este direct responsabil de modul în care sunt selectate informaţiile şi de
modul în care acestea sunt ierarhizate în alcătuirea jurnalului

3. Editor (aasignment editor) – se asigură că reporterii şi operatorii de imagine să fie
prezenţi la evenimentele dorite în structura jurnalului de ştiri; supervizează forma şi conţinutul informaţiilor

4. Reporter – colectează informaţia din teren; uneori transmite informaţia în direct 5. Operator de imagine (videographer) – manevrează camera de luat vederi şi
înregistrează informaţiile necesare de la un eveniment

6. Redactor (writer) – este cel care redactează informaţia în forma finală pentru
prezentator; organizarea informaţiilor se bazează, de regulă, pe notiţele reporterului şi pe informaţiile conţinute în imaginea surprinsă de camera de luat vederi.

7. Editor de montaj (videotape editor) – editează banda plecând de la notiţele reporterului,
de la script, supervizat de editor şi ţinând cont de instrucţiunile producătorului

8. Prezentator (anchor) – este „faţa” jurnalului; este cel care prezintă, de regulă din studio,
informaţiile zilei

9. Prezentatorul informaţiilor meteo (weathercaster) – este cel care dă viaţă predicţiilor
despre vreme; este mai degrabă un om de spectacol decât o faţă sobră

10. Prezentatorul de sport (sportscaster) – cel care aduce informaţiile din sport şi
comentarii legate de aceste evenimente. ELEMENTE SPECIFICE DE REDACTARE A ŞTIRII Unul dintre cei mai importanţi paşi în redactarea subiectelor este începutul – LEAD-ul – deoarece are funcţia de a atrage atenţia asupra subiectului. În general, lead-ul nu trebuie să conţină o informaţie esenţială, ci să răspundă la una sau două din cele cinci întrebări cunoscute pentru a da posibilitatea dezvoltării informaţiei în „corpul” ştirii.

„Unde se petrece acţiunea?” – alături de „cine?”, este întrebarea la care se răspunde cel mai frecvent în lead, având în vedere că publicul este terogen, este dispersat geografic, iar unul din criteriile de evaluare a informaţiei este proximitatea întâmplării.

Răspunsul la întrebarea „Ce?” în lead poate avea un efect semnificativ dacă subliniază efectul evenimentului asupra publicului, deoarece, implicând direct telespectatorii, cresc şansele de a atrage atenţia asupra ştirii.

Răspunsul la întrebarea „Cine?” nu trebuie să figureze în lansare (lead) decât dacă este vorba despre celebrităţi. Numele persoanelor care apar în ştire sunt menţionate diferit faţă de presa

19

scrisă: un lead nu începe niciodată cu un citat, oricât de şocant ar fi acesta; în menţionarea sursei, mai întâi se precizează sursa, apoi informaţia care îi este atribuită („Traian Băsescu, Preşedintele României,…”)

„Cum? Cât?”: informaţiile circumstanţiale şi, respectiv, cantitative trebuie evitate, deoarece îngreunează textul în majoritatea situaţiilor. Cifrele se plasează la finalul lansării şi trebuie să dea doar o informaţie calitativă sau cantitativă.

„Când?”: deoarece se presupune că ceea ce este relatat seara la buletinul de ştiri s-a petrecut în aceeaşi zi, în lead apare foarte rar precizarea datei. Redactarea textului la timpul prezent este cea mai utilizată şi recomandată, iar dacă trebuie precizat un moment trecut, se utilizează perfectul compus.

Răspunsul la întrebarea „De ce?” nu trebuie să apară niciodată în lead, deoarece presupune explicaţii, iar lansarea devine prea lungă şi nu-şi mai atinge scopul (de a introduce cât mai rapid şi cât mai interesant un subiect). În lansare trebuie evitate: cifrele, numele necunoscuţilor, datele şi orele exacte, excesul de

apoziţii, verbele la diateza pasivă, propoziţiile şi frazele lungi, începuturile imprecise şi interogative. REPORTAJUL DE ŞTIRI CÂTEVA REGULI PARTICULARE DE REDACTARE După Garvey şi Rivers, există 6 reguli „de aur” valabile doar pentru emisiunile de ştiri TV: 1.Multe cuvinte pentru prezentator şi puţine pentru banda video. Prezentatorul domină ecranul cu prezenţa sa, fiind cel care ţine legătura cu publicul, având rolul de a-l „controla” prin vocea, mimica, expresivitatea ţinutei sale. 2.Vizionarea benzii înainte de scrierea textului. Contrariul este riscant, deoarece ideile pe care se bazează textul s-ar putea să nu aibă coerenţă alături de imagini. 3.Imaginile trebuie să vorbească de la sine. Cel mai bun „ambasador” al jurnalismului de televiziune este imaginea, care este şi elementul-vedetă al pachetului informativ. Comentariul trebuie doar să completeze imaginile sau să clarifice aspectele care nu sunt evidente, nu trebuie nici să rezume imaginile, nici să le dubleze din punct de vedere al informaţiei. 4.Sunetul trebuie să fie original. Orice sunet natural poate fi utilizat în locul comentariului pentru un impact mai mare al acestuia, dacă este reprodus în condiţii tehnice de calitate. 5.Câteva cuvinte inutile nu strică nimănui. Nu este nevoie ca fiecare cuvânt din jurnal să fie indispensabil înţelegerii subiectului, dar trebuie să existe acolo cu un motiv. 6.Textul trebuie să urmeze logica vizuală. Acest lucru poate fi atins în colaborare cu operatorul de montaj, astfel încât naraţiunea vizuală să nu intre în contradicţie cu naraţiunea jurnalistică. Structura ştirii de televiziune Ştirea de televiziune are patru părţi, fiecare cu rolul său bine determinat. Caracteristica materialelor de televiziune este că sunt mult mai concise decât cele din presa scrisă şi

20

sunt dependente de imaginile disponibile la montaj. Există posturi de televiziune din Occident unde reporterii îşi pot redacta materialele numai după ce vizionează în întregime caseta cu filmările şi, eventual, şi secvenţele de arhivă legate de subiectul respectiv. În Vest, extrem de rar un reporter lucrează la mai mult de un subiect pe zi iar atunci când subiectul este mai complex, el poate să lucreze câte două-trei zile la un reportaj. Acest lucru nu se prea întâmplă în România. În primul rând deoarece proprietarii posturilor TV vor să reducă la minim costurile, inclusiv cele salariale. Mai puţini reporteri, mai puţine salarii de plătit, aceasta pare să fie filosofia1 după care se ghidează patronii televiziunilor româneşti. Astfel că fiecare reporter lucrează zilnic la mai multe subiecte şi nu mai are timp să parcurgă întregul material filmat. Acest lucru are însă şi aspecte bune. Foarte multe echipe de filmare se înţeleg perfect pe teren pentru că doar astfel pot să trateze subiectul într-un mod cel puţin acceptabil. Dincolo de greutăţi sau de avantaje, ştirea de televiziune are patru părţi. A: Capul video care se mai poate numi şi Intro, Lead, Head sau Prezentare, în funcţie de limbajul caracteristic fiecărui post de televiziune. Acesta ar fi echivalentul Chapeaului din presa scrisă, sau al Introducerii din radio. În televiziune, lead-ul este textul pe care prezentatorul îl citeşte de pe prompter, este textul care anunţă ştirea. Durata acestui text este cuprinsă între 5 şi 15 secunde, caracteristica lui de bază fiind aceea că este un text prezentat în direct din studioul de ştiri şi mai este recunoscut în desfăşurătorul de emisie şi sub denumirea de „video” sau „intro 2”. În două-trei fraze se concentrează esenţa întregii ştiri. Conţinutul său nu trebuie să aibă niciun detaliu crucial, şi asta pentru că publicul nu va acorda o atenţie deosebită primelor cuvinte din text, curiozitatea şi capacitatea lui de receptare se măresc abia către finalul materialului. În general lansarea nu trebuie să conţină o informaţie esenţială, ci să răspundă la una sau două din cele cinci întrebări cunoscute, pentru a da posibilitatea dezvoltării informaţiei în „corpul3” reportajului. Capul video reprezintă de fapt ”cârligul” cu care se agaţă atenţia publicului. Dacă prezentarea ştirii este interesantă, cu siguranţă că publicul va urmări materialul cu pricina. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, dacă introul va fi plictisitor, atunci cu siguranţă nimeni nu va fi interesat să urmărească materialul difuzat B. Corpul ştirii. Acesta este Story-ul propriu-zis şi reprezintă de fapt subiectul ştirii dezvoltat şi tratat de reporter. Practic, cu acesta începe ştirea montată propriu-zis, în care vocea este suprapusă de imagini. C. Sincronul sau interviul este o specie a vorbirii directe care este utilizată în televiziune. Sursa principală sau personajul principal este intervievat adică întrebat şi înregistrat de reporter. El aduce o completare textului scris în corpul ştirii sau detaliază cel mai important amănunt. Pot fi mai multe sincroane într-o singură ştire. În unele cazuri, atunci când este vorba despre relatări
1

Pădurean Claudiu – Structura ştirii de televiziune, http://www.mediaobservercluj.ro/articole/editare.htm aşa cum a fost înregistrata în cache de G o o g l e pe data de 17 Aug 2006 17:43:09 GMT
2

Zeca – Buzura Daniela – Jurnalismul de televiziune, Ed. Polirom, Iaşi, 2005, pag 39

3

Bălăşescu Mădălina – Manual de producţie se televiziune, Ed. Polirom, Iaşi, 2003, pag 79 21

contradictorii, este de preferat să fie sincroane de la toate părţile implicate. Însă, în ciuda părerii anumitor editori, nu este obligatoriu4 să fie înregistrate toate sincroanele, mai ales că există surse ce refuză să se lase intervievate. În aceste cazuri, reporterul poate să redea cu cuvintele sale poziţia sau atitudinea sursei respective ori să menţioneze faptul că ea nu a putut să fie contactată ori nu a dorit să facă vreo declaraţie. D. Background-ul sau punerea în context este ultima parte a ştirii de televiziune. Această parte aşază ştirea într-o relaţie mai largă cu evenimentele care s-au produs sau care sunt în curs de producere. Prin intermediul background-ului, telespectatorul trebuie să înţeleagă de ce este importantă ştirea respectiva. Bineînţeles, în unele ştiri pot să apară elemente suplimentare, care se completează cu cele menţionate deja. Aşa ar fi de pilda Extroul. Acesta este un text fără montaj citit de prezentator şi care se adaugă de obicei când un lucru s-a întâmplat cu puţin timp în urmă şi care schimbă sau completează oarecum datele ştirii montate. Aşa este de pildă cazul unui accident de avion când după ce este montată ştirea, chiar înainte de intrarea în emisie, se mai descoperă un amănunt semnificativ, care trebuie menţionat neapărat dar nu mai există timpul necesar pentru a realiza un nou montaj. De asemenea, tot în această categorie mai intră şi aşa-numita punte de text care se introduce între sincroane, atunci când redactarea ştirii impune acest lucru. Un al treilea element ar fi stand-up-ul adică secvenţa din ştire în care reporterul povesteşte o anumită situaţie atunci când nu există suficiente cadre pentru a acoperi astfel situaţia respectivă sau când redă o poziţie a unei oficialităţi care nu doreşte să stea de vorbă cu presa. Stand-up-ul mai poate fi folosit şi în situaţia în care este filmat un eveniment deosebit, pentru a da autenticitate întregii poveşti (de exemplu, cazul reporterilor de război) sau când stand-up ar da un element de culoare (cazul reporterului care realizează un material despre obiceiurile anumitor comunităţi şi care îşi ia pe el o haină semnificativă pentru cultura respectivă).

Model de sumar Jurnalul de la ora 09:00, Realitatea TV, 18 octombrie 2006 1. Vizită de lămurire 2. Stoica, cu stoicism 3. Excluderi din PNL 4. Excluderi de toamnă 5. Băsescu îl laudă pe Stolojan 6. Românul arestata în Nigeria a fost eliberat 7. Liniştea de după furtună 8. Prognoza meteo 9. Se amână deschiderea traficului în nordul capitalei
4

Pădurean Claudiu – Op.cit. 22

10. Şcoli din secolul XIX 11. Flori cu TVA şi bon fiscal 12. Inundaţii în Grecia 13. Casa Albă susţine Croaţia 14. Impas la ONU 15. O nouă enciclopedie on-line 16. Ioan Paul al II lea prietenul umanităţii 17. Agenda zilei 18. Steaua - Real Madrid 1-4 19. Vor să joace în cupa UEFA 20. Liga Campionilor 21. Grupele Ligii Campionilor 22. Precauţie în Giuleşti 23. Meteo 24. Sinteza presei de astăzi

Exemplu de script pentru ştiri: Excluderi din PNL5 Intro: În ultimele două luni, rând pe rând mai mulţi liberali cu notorietate au fost excluşi din diferite motive. [PG EL]În toate cazurile însă s-a speculat că cei eliminaţi au fost indezirabili conducerii partidului. / MATERIAL: [ Pe 2 septembrie, Mona Muscă şi Ioan Ghişe au fost daţi afară pe motiv că au colaborat cu Securitatea. După ce în urmă cu o lună delegaţia permanentă a Partidului Liberal a decis excluderea deputaţilor Mona Muscă şi Ioan Ghişe, ieri a venit rândul colegilor Raluca Turcan şi Cristian Boureanu să fie îndepărtaţi pe motiv de indisciplină. Cei doi aveau la activ mai multe avertismente, Boureanu fiind chiar suspendat din partid încă din decembrie anul trecut. În urmă cu o lună, la Constanţa, la şedinţa delegaţiei permanente a PNL, s-a decis excluderea deputaţilor Mona Muscă şi Ioan Ghişe. Motivul invocat în cazul ambilor parlamentari a fost colaborarea cu Securitatea. Aproape o lună mai târziu a venit rândul deputaţilor Raluca Turcan şi Cristian Boureanu să fie scoşi din rândul liberalilor. Purtătorul de cuvânt al PNL, Varujan Vosganian, declara atunci că decizia Delegaţiei permanente a venit ca urmare a afirmaţiilor critice repetate făcute de cei doi la adresa partidului, fapt care a prejudiciat imaginea PNL. Între timp, partidul i-a mai sancţionat pe Dinu Patriciu pentru că a sponsorizat în campania electorală adversarul politic al partidului, pe Mircea Cinteză, Sebastian Vlădescu şi Mihai Răzvan Ungureanu pentru că nu au susţinut retragerea din Irak a trupelor. Titu Gheorghiof şi Mircea Ionescu Quintus s-au retras singuri din demnităţile din partid pentru că au colaborat cu Securitatea, iar Aleodor Frâncu a plecat din PNL din aceleaşi motive. În fine, pe 10

5

www.realitateatv.ro 23

octombrie a fost dat afară şi fostul preşedinte al partidului, Teodor Stolojan, după ce ar fi încalcat în mod grav si repetat statutul partidului.

Machetarea ecranului

Din dorinţa de a nu-şi plictisi telespectatorii, tot mai mulţi editori coordonatori ai jurnalelor de ştiri din România au adoptat tehnica machetării ecranului după structura unei pagini de ziar. În fond, tendinţa ziarelor de a imita televiziunea există deja de ceva vreme, aşa că era normal să adopte şi televiziunea câte ceva din tehnica presei scrise. Giovani Sartori, un reputat profesor, celebru pentru studiile sale despre telviziune şi efectele acesteia scria despre tendinţa ziarelor de a imita televiziunea: “ziarele se debarasează6 de conţinuturile serioase, umflă în mod exagerat şi trâmbiţează evenimente emoţionale, exagerează culoarea sau confecţionează ştiri în pacheţele pentru telejurnal”. Şi acum să vedem ce se întâmplă cu imaginea de televiziune. Începuturile utilizării acestei tehnici în editarea ştirilor de televiziune are o motivaţie cât se poate de justificată. Atunci când pe parcursul prezentării unui jurnal, apăreau informaţii de ultimă oră (breaking news) pentru care nu existau imagini, editorii recurgeau la următoarea metodă: jurnalul îşi urma cursul firesc de derulare, prezentatorul anunţa ştirea, intra caseta cu reportajul filmat (beta) şi pentru a nu întrerupe jurnalul brusc, se inserau în partea superioară sau inferioară a ecranului informaţiile de ultimă oră legate fie de o catastrofă, fie o lovitură de stat sau o declaraţie de maximă importanţă a unui oficial. După ce se termina reportajul, prezentatorul relua sau completa informaţiile care curseseră pe ecran şi de obicei promitea că va reveni cu informaţii sau dacă era ceva ce nu suporta amânare, urma un interviu telefonic cu unul dintre personajele implicate în eveniment. Menţionăm că această practică nu se utilizează în jurnalele de ştiri ale televiziunilor româneşti decât în situaţii foarte rare. Bineînţeles că este practicată şi astăzi iar logica ei într-un program de ştiri nu poate fi contestată de nimeni. Este poate o metodă de a-i determina pe cei obişnuiţi în zappingul tv să nu schimbe canalul pentru că doar urmărind acele ştiri vor afla mai multe informaţii despre ceva ce îi interesează. Tehnica modernă a permis specialiştilor din televiziunile româneşti să utilizeze diferite instrumente pentru personalizarea imaginii redate pe ecranul televizorului. A devenit aproape o regulă ca orice jurnal de ştiri să aibă câteva elemente comune: - sigla postului de televiziune, de cele mai multe ori poziţionată în colţul drept al ecranului fie în partea superioară, fie în cea inferioară; - logo-ul emisiunii de ştiri (Jurnal, Ştirile PRO TV, Observator) aflat în partea inferioară a ecranului, de cele mai multe ori în stânga; - titlul fiecărui reportaj, numele realizatorilor, tot ceea ce intră în aşa cum este denumit în jargonul de televiziune “manşon” sau “manşetă”.
6

Sartori Giovani – “Homo videns. Imbecilizarea prin televiziune şi post gândirea”, Ed. Humantitas, Bucureşti, 2005, pag 124 24

Aceste trei elemente sigla, logo-ul şi „manşonul” constituie elementele de bază care nu pot lipsi din nici un program de ştiri. Urmând modelul ştirilor CNN însă, coordonatorii ştirilor tv din ţara noastră s-au gândit că este loc suficient şi pe ecranele românilor pentru alte tipuri de informaţii care cu siguranţă îi interesează şi astfel s-au născut deja binecunoscutele newsbar-uri. Astfel, ei au reconfigurat structura ecranului care dintr-o dată s-a dovedit a fi încăpător şi pentru alte informaţii: oră, curs valutar, meteo, ştiri naţionale, ştiri internaţionale, numerele de telefon ale diferitelor servicii publice, numărul de telefon al redacţiei, adresa de e-mail, numărul la care telespectatorii pot trimite SMS, şi multe altele. Toate acestea ajung în anumite situaţii să acapareze aproape 30% din suprafaţa ecranului. Imaginea este astfel încadrată de textul care o sufocă, îi ştirbeşte din expresivitate şi chiar îi alungă pe telespectatori. Iar în televiziune totul depinde de imagine. Pentru telespectatori lucrurile înfăţişate prin imagini înseamnă şi cântăresc mai mult decât lucrurile spuse prin cuvinte sau cele scrise. Care este efectul aglomerării ecranului cu toate aceste rânduri „curgătoare”? Telespectatorului i se va solicita o atenţie distributivă, el va afla în foarte scurt timp mult mai multe informaţii decât ar avea nevoie, şi va încerca să cuprindă totul. Evident că atunci când se va strădui să citească rândul cu ştiri naţionale de exemplu, atenţia se va concentra exclusiv asupra acestuia iar jurnalul de ştiri în sine şi vocea prezentatorului va deveni doar un zgomot de fond. Şi în acest caz quid prodest? Practica descrisă ceva mai sus este utilizată în mod frecvent de către televiziunile specializate în ştiri: Realitatea TV, Antena 3, N24, dar o regăsim şi la anumite emisiuni informative, de dezbatere, etc. Dar unde se poate ajunge prin înghesuirea tuturor informaţiilor pe ecranul tv? La o emisiune a lui Dan Diaconescu în Direct de pe OTV, de exemplu, pe ecranul televizorului se puteau citi următoarele: “Înmormântarea celor 4 eroi ai echipajului prăbuşit la Iaşi” – în partea de sus a ecranului; În partea inferioară a ecranului erau îngrămădite următoarele rânduri: “Urmează Gigi Becali”; “Numărul de telefon al redacţiei, tariful pentru apeluri, tariful pentru SMS”; “Ştiri naţionale”; “Telefonul cetăţeanului, telefon pentru apeluri de urgenţă”, etc. Aţi sesizat cu siguranţă grotescul imaginii. Realizatorii acestei emisiuni au dorit cu orice preţ să îşi anunţe următorul invitat, numai că au uitat probabil că textul se suprapunea pe imaginile de la o înmormântare. Este cunoscut faptul că Dan Diaconescu a promovat mereu senzaţionalul în programele pe care le realizeză, dar de aici şi până la a crede că între primele două rânduri a fost o intenţie ascunsă e cale lungă. Imaginea de mai jos nu necesită nici un fel de comentariu.

25

Imaginea prezentatorului de ştiri in audiovizualul romanesc

Aproape 90% dintre români se informează de la televizor, în timp ce doar 4 % folosesc radioul ca sursă de informaţii şi tot patru procente, presa scrisă, potrivit unui studiu realizat de CURS la solicitatea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA ) şi dat publicităţii pe 15 august 2006. Cu toate acestea “ştirile de la noi sint departe, in mod evident, si de modelul european, si de cel american. Acolo nu gasesti stiri despre prietena nu stiu carui fotbalist sau reporteri afectati cum sint cei romani, care isi regizeaza propriile transmisii. Altfel spus, noua ne lipseste relatarea sobra a faptelor si sintem impinsi mai mult catre relatarea opiniilor“, spune Ralu Filip preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului. Criteriul de selectare a informaţiilor sau dintre informaţii este foarte important în televiziune. Informaţia care contează este cea mai filmabilă, şi dacă nu există filmare nu există nici ştire, adică ştireanu se dă, nu este “demnă” de micul ecran. Se poate spune că forţa televiziunii, forţa vorbirii prin imagini este şi ghiuleaua7 ei legată de picior. Ziarele şi radioul nu au problema de a fi pe post. Televiziunea o are, bineînţeles în anumite limite. Nu este vorba decât de faptul că fiecare ştire trebuie să aibă neapărat o filmare ca suport. Ştirile Pro TV au cel mai mare succes, fiind preferate de 31% dintre repondenţii studiului. Urmează Observatorul Antenei 1, cu 29%, Jurnalul TVR, cu 14% şi emisiunile informative de la Realitatea TV, preferate de 10% dintre români. De asemenea, Pro TV şi Antena 1 prezintă cele mai corecte ştiri politice, cu 21% fiecare, urmate de Realitatea TV, cu 16 procente. Look-ul prezentatorilor de ştiri este considerat un ingredient important8 pentru imaginea unui post de televiziune. A devenit un brand, întreţinut cu străşnicie de televiziuni.
7

Sartori Giovanni – Ibidem, pag 63 Blagu – Bety – Freza şi rujul au procent din rating, www.cotidianul.ro, 28.04.2006 26

8

Aşezarea prezentatorilor de ştiri printre marile vedete de televiziune a fost firească, judecând după rolul important pe care l-au avut aceştia după „liberalizarea“ presei. Ei au devenit cei mai importanţi „comunicatori“ în faţa publicului, după renunţarea la modelul prezentării de ştiri cu crainice. Şi astfel, în condiţiile în care, la mai bine de 16 ani de la Revoluţie, 80% dintre români recunosc că se informează de la televizor, jurnalele au fost de la început emisiuni cu un rating constant foarte mare, iar prezentatorii acestora imagini-emblemă ale posturilor unde lucrau. Cartea de vizită a televiziunilor sunt ştiriştii lor, prin urmare nu este întâmplător faptul că imaginea acestor prezentatori este atent construită şi strunită. Ecranele au fost invadate de o armată de fete şi băieţi, cu vârste depăţind rar 25 de ani, aleşi în primul rând pentru că „dau bine pe ecran“. Metoda televiziunilor occidentale, unde prezentatorii sunt aleşi după ce dobândesc o experienţă de cel puţin 20 de ani în munca efectivă de presă, nu a fost luată în seamă. Iar efectul pe termen mediu a fost catalogarea ştiriştilor drept „cititori de prompter“. Dicţie perfectă, cultură generală peste medie şi o prezenţă cât se poate de agreabilă – au fost criteriile care au determinat, ani la rând, apariţia prezentatorilor de ştiri. Iar până la formarea unei generaţii de jurnalişti noi, cu experienţă şi cu însuşirile necesare unui prezentator, soluţia a fost munca asiduă la crearea imaginii vedetelor momentului. Abia apariţia televiziunilor de ştiri a reuşit să anime „piaţa“. Reporterii, redactorii şi editorii de până atunci au ajuns „pe sticlă“. Nevoia de a dinamiza buletinele de ştiri a impus formatul cu invitaţi în studio, iar intervievarea acestora nu putea fi realizată decât de oameni care nu au nevoie să li se şoptească întrebările în cască. Prezentatorii jurnalelor sunt printre cele mai vizibile vedete ale televiziunilor din România. Majoritatea au devenit în timp cele mai cunoscute nume ale posturilor pe care le reprezintă. Sondajul realizat pentru Antena 1 în luna februarie 2006 a arătat că, printre primele zece persoane care vin în mintea românilor când se gândesc la o televiziune, cel puţin două sunt de la ştiri. (vezi figura 1). Jurnalele de Ştiri, ca emisiuni de sine stătătoare, deşi se află printre primele trei ca vizibilitate, au, în cazul marilor televiziuni, o recunoaştere mai mică deciâ a vedetelor care le prezintă. (vezi figura 2)

27

Figura 1: Topul celor mai cunoscuţi jurnalişti din România

Figua 2: Cele mai cunoscute emisiuni de televiziune din România Procesul de depersonalizare acţionează, de asemenea, în ambele sensuri. Ştirile nu au o ţintă anume, fiind destinate tuturor şi nimănui în particular, dar în acelaşi timp moderatorii şi reporterii sunt percepuţi ca nişte corpuri electronice, fără substanţă, aparent capabile de a trece dincolo de limitările impuse de condiţia lor umană şi garantând astfel obiectivitatea ştirilor. Aceste efecte

28

necesare, dar care pot duce la depersonalizarea prezentatorilor şi reporterilor de ştiri, sunt atenuate de tehnica numelor, cu ajutorul căreia aceştia încearcă să-şi pună în evidenţă personalitatea singulară şi să apară în faţa telespectatorilor ca persoane familiare, de încredere, cu care oricine se poate identifica cu uşurinţă. Un aspect interesant al ştirilor de televiziune este că par în acelaşi timp construite şi naturale9. Producerea ştirilor necesită timp şi efort (în concluzie, nu pot reprezenta un fenomen natural), dar frecvenţa buletinelor de ştiri şi accentul pe realitatea imediată dau impresia accesului natural la evenimentele prezentate ca atare, fără intervenţia marcată a editorilor de ştiri. Rămâne de văzut care va fi rezultatul acestui „război“ al mijloacelor de comunicaţie. Semnificativă este importanţa din ce în ce mai mare a mijloacelor de informare transnaţionale, care au subminat noţiunea de comunitate naţională şi semnificaţia serviciilor publice, deschizând drumul către apariţia unor identităţi multiculturale democratice. Tehnologiile şi mijloacele de informare contemporane au restructurat o mare parte din experienţa generică a lumii de azi. Tehnologia video, televiziunea prin cablu, satelitul şi Internetul au schimbat geografia producţiei culturale. Într-o suită istorică mai mult sau mai puţin didactică, televiziunea succede, ca putere de comunicator dominant, pe de o parte radioului şi pe de alta filmului. Televiziunea de calitate – adică, repet: televiziunea-standard – este film al cărui scenariu este actualitatea şi care, deopotrivă, stabileşte scenariul10 agendei noastre de zi cu zi. Lumea românească, aşa cum se vede ea în toate jurnalele TV, are un inconfundabil aer de bâlci ieftin, zgomotos, sclipicios şi promiscuu. Epopeea fraţilor Cămătaru sau, mai nou, a lui Genică Boerică, vorbele de duh ale lui Gigi Becali, filozofia de viaţă a lui Dinel Staicu fac parte din viaţa noastră. Nu s-a terminat bine un scandal, că altul îi ia locul: şi mai mulţi bani, şi mai multă opulenţă, interioare încărcate, canapele din piele şi sticle de băutură aşezate peste tot ca la expoziţie. În această paradigmă neaoşă11, faptul că unul dintre subiectele ştirilor de seară de la PRO TV era că Adrian Minune şi-a schimbat numele în Adrian de Vito nu mai poate decât să ne amuze. Chiar daca sunt posesori de palate, grădini zoologice sau kilograme de bijuterii, visul de aur al oricărui mafiot naţional este să i se descrie şi latura umană. Şi chiar asta are grijă să facă media? Să ne descrie preferinţele culinare, cercul de prieteni şi cam cum se leagă lucrurile la o cumetrie adevărată. Deşi respinsă ca probă în dosarul fraţilor Cămătaru, imagini de pe caseta video filmată la nunta unuia dintre ei au fost difuzate la jurnalul de seară. Telespectatorii au avut parte de puţin spectacol, i-au văzut pe capii mafiei benchetuind alături de manelişti vestiţi precum Vali Vijelie sau de niscaiva oameni politici. Dincolo de uşile securizate ale lumii interlope se perindă şi nume de politicieni sau de şefi ai Poliţiei. Circul nu se opreşte aici, infractorii vor tam-tam şi
9

Drăghici Laura – Televiziunea - mijloc de (re)configurare a realităţii, nr 192, www.observatorcultural.ro
10

Ghiu Bogdan - Pentru o televiziune suverană, nr 226, www.observatorcultural.ro

11

Sandu Ana Maria – Micul ecran. Calităţi de personaj media, nr 242, www.observatorcultural.ro 29

mai mare, cer audieri în senatul României, ei nu sunt vinovaţi, să vină presa să constate că au fost bătuţi în arest şi să li se facă dreptate. Nu au nimic, e o înscenare, averile nu sunt ale lor ci ale nevestelor sau rudelor, şi dacă, totuşi, au agonisit ceva e doar din bani cinstiţi. În lumea interlopă legăturile se fac pe prietenii şi pe trafic de influenţă. Cu cât atrag pe lângă ei mai mulţi oameni cu funcţii, cu atât sunt mai puternici, aşa că li se cuvine şi atenţia presei şi, mai ales, să scape de orice pedeapsă. Televiziune – Internet simultaneitate şi concurenţă Dacă la începuturile ei, televiziunea emitea imagini alb-negru, astăzi nu numai că vedem imagini color, dar putem viziona programe TV digitale şi sunet 3D surround. Mai exact, televiziunea emite acum imagine de înaltă definiţie, claritate, luminozitate şi rezoluţie. De la televizoarele cu tub catodic (care emiteau radiaţii periculoase pentru ochi) s-a trecut la televizoare şi monitoare cu cristale lichide (LCD) şi la cele cu plasmă. Acestea nu emit radiaţii, iar rezoluţia imaginii este optimă. Culorile, luminozitatea, claritatea imaginii şi durata de viaţă mai lungă a acestor noi tipuri de televizoare transformă total modul de percepţie a realităţii. Dimensiunea redusă a tubului permite ca acest nou televizor să fie agăţat de perete, asemuindu-se cu un tablou. Pe de altă parte, televizoarele cu plasmă pot avea şi dimensiuni magnifice echivalând cu mărimea unui ecran de cinematograf. Totuşi, prea puţini români îşi pot permite achiziţionarea unui astfel de televizor deoarece pretul este incredibil de mare. Un televizor cu plasmă costă în România cât un apartament cu 3 camere! Dacă adăugăm la noul televizor digital un sistem „Home cinema” cu boxe-sateliţi care emit sunete 3D Surround, aşezate în câte un colţ al camerei, ne vom transmforma camera proprie într-un adevărat cinema virtual. Tehnologia nu se opreşte aici: specialiştii susţin că viitorul aparţine ecranelor polimerice! La ora actuală, în întreaga lume, asistăm la o explozie a numărului de televiziuni şi, totodată, a fenomenului Internet. De fapt, Internetul vine rapid din spate şi tinde să înlocuiască în curând, televiziunea. Internetul reprezintă o reţea mondială de calculatoare, legate între ele. Conform unui studiu12 recent efectuat în SUA s-a constatat că publicul migrează către Internet, abandonând TV. Astfel, mai mult de 60% dintre subiecţii unui sondaj al Content Intelligence Group au indicat Internetul ca principală sursă în ceea ce priveşte culegerea de informaţii de interes personal sau special. Un alt sondaj (National Internet Study by Scarborough Research, 2001) în SUA a arătat încă o dată că Internet-ul tinde să schimbe obiceiurile publicului şi răpeşte din audienţa televiziunii, radioului, ziarelor şi revistelor. Datele oferite de aceste sondaje oferă un motiv puternic şi pentru migrarea publicitarilor către Internet. Un studiu american analizează rata de adoptare a Internetului în contrast cu celelalte media. Dacă radioului i-au trebuit 38 de ani pentru a ajunge la maturitate, televiziunii i-au trebuit 13 ani. În schimb, pentru web această perioadă s-a redus la numai 5 ani, ceea ce justifică sintagma care califică Internetul ca fiind mediul de comunicare cu cea mai rapidă creştere din istorie. Ce urmează?
12

Ionuţ Marcu - Televiziunea în mileniul al III lea, http://www.junona.4t.com/articole/tvIII.html asa cum a fost înregistrata în cache de G o o g l e pe data de 24 Sep 2006 01:59:22 GMT.

30

Având în vedere faptul că pe Internet, utilizatorul se poate distra, informa, educa, oricând doreşte şi, în plus, poate comunica şi poate face cumpărături, şi că Internetul îmbină textul cu imaginea video şi cu sunetul, este clar că acesta va fi preferat de oameni, în detrimentul celorlalte media tradiţionale. În plus, pe Internet putem intra pe site-ul unei televiziuni şi putem viziona programe sau putem asculta un anume post de radio care emite pe alt continent (al cărui semnal fizic nu ajunge pe calea undelor până în locul în care ne aflăm), la o calitate excelentă a sunetului şi a imaginii. Consumatorul de media are astăzi nu mai are de ales numai între posturile de radio pe care le poate capta aparatul radio sau între cele 30-40 de canale TV difuzate de reţeaua de TV prin cablu la care s-a abonat. Pe Internet poate alege orice post de radio/TV, din orice zonă geografică şi poate viziona programe de TV care nu sunt preluate de reţeaua lui de TV prin cablu. Aşadar, este foarte probabil că Internetul va domina celelalte media clasice în viitorul apropiat. În SUA ocupă deja primul loc. În viitor, cel mai plauzibil scenariu ar putea fi „mariajul” televiziunii cu radioul şi cu presa scrisă pe Internet. Astfel, televiziunea mileniului al III-lea va emite în special pe Internet. Deja au apărut numeroase posturi de TV care emit doar pe Internet. Viitorul, însă, ne va rezerva multe surprize. Japonezii au încercat un experiment: crearea unor crainici robot care să prezinte telejurnalul. Când privim la televizor ne deranjează anumite defecte fizice minore ale unui crainic. Tehnologia vine să rezolve aceasta problemă: se construieşte un portret digital ale unui personaj feminin cu trăsături fizice ideale. Telespectatorii vor fi mult mai atraşi să privească telejurnalul prezentat de o femeie virtuală frumoasă, fără nici un defect. Prin urmare, crainicul uman ar putea fi înlocuit în viitor de unul robot. Întrebarea ar fi: câţi oameni ar accepta ca ştirile să le fie prezentate de un robot? În viitor vom putea privi programele de TV nu doar pe ecranul monitorului sau al televizorului, ci şi pe telefonul mobil sau chiar pe ceasul de la mână! Deja se comercializează în SUA şi Japonia telefoane mobile pe care se pot vizualiza ştiri cu imagini, videoclipuri şi ceasuri pe care se pot citi diverse informaţii legate de vreme, sport, bursă, etc. Conceptul de televiziune pe Internet este un pic diferit faţă de televiziunea clasică. Televiziunea pe Internet difuzează programe la cerere, iar feedbackul publicului este foarte uşor şi rapid. Publicul poate selecta filmul sau emisiunea ori ştirea care îl interesează pentru vizionare. În mijlocul filmului, telespectatorul poate selecta varianta finală a acestuia. Giovani Sartori în lucrarea „Homo videns, Imbecilizarea prin televiziune şi postgândirea” anunţa că am intrat într-e eră „multimedială13”. Prin multimedialitate de înţelege, din punct de vedere conceptual, unificarea într-un singur mediu a cuvântului scris şi vorbit, a sunetului şi a imaginii. În această multimedialitate convieţuiesc multe media iar televiziunea nu mai este regina acestora de ceva vreme. Noul suveran este de acum calculatorul. Prin intermediul acestuia asistăm la procesul de digitalizare a tuturor media. Personal-computerul nu numai că unifică cuvântul, sunetul, imaginile, caracteristică specifică televiziunii, dar introduce în rândul celor „vizibile” realităţi simulate, realităţi virtuale. Televiziunea ne face să vedem imagini ale unor lucruri reale, este fotografia şi cinematografia celor existente. În schimb calculatorul ne face să vedem imagini imaginare. Noile frontiere sunt Internetul şi cyberspaţiul, iar noul cuvânt de ordine este “să devenim digitali”. Saltul este substanţial dar acest lucru nu înseamnă ca omul obişnuit se va arunca
13

Giovani Sartori – Ibidem, pag 24 31

asupra calculatorului personal abandonând tele-vederea. Aşa cum radioul nu a fost ucis de televizor, nu există nici un motiv să presupunem că televiziunea va fi ucisă de Internet. Întrucât aceste instrumente oferă produse diferite, e limpede că se pot adăuga unul altuia. Problema nu este cea a depăşirii ci a centralităţii14. Dacă internetul este divetrisment, utilizat pentru divertisment, atunci nu mai e atât desigur că televiziune va fi învinsă. Partea slabă a televiziunii pe care o cunoaştem e aceea că e „generalistă”, în sensul că nu oferă produse îndeajuns de diferenţiate. În măsura în care Internetul constituie un divertisment, o disctracţie, televiziunea va învinge în rânduriele celor „trândavi” sau al celor obosiţi care preferă să stea să privească, în timp ce internetul va învinge în rândurile celor „activi”, ale celor cărora le place să dialogheze şi să caute.

Senzaţionalul în ştirile tv (exemple) Un prezentator de ştiri tv, la un jurnal de ştiri obişnuit deschide programul de ştiri cu o figură apocaliptică15, anunţându-şi telespectatorii că într-o parcare din capitala unui stat oriental fuseseră detonate două bombe şi că e posibil ca cel puţin doi oameni să fie răniţi. Pentru a-şi ilustra şi mai bine ştirea, prezentatorul intră în legătură cu un ghid al unei agenţii de turism româneşti aflat chiar în preajma locului în care se produsese deflagraţia. Dialogul care a urmat se prezintă în linii mari astfel: “Avem informaţii că au fost detonate două bombe în zona unei parcări din I. şi că cel puţin doi oameni au fost răniţi, dintre care unul grav”. “Ah, nu, nu pot zice că au fost două bombe, ci mai mult două petarde. Nu a fost rănit nimeni”. “Şi totuşi avem informaţii că s-au auzit bubuituri puternice în zonă”. “Nu, staţi liniştit, au fost mai mult nişte pocnituri care au speriat oamenii din acea zonă, dar nu s-a întâmplat nimic”. “Acolo se află mulţi români pentru comerţ sau în vacanţă”. “Exact. Dar nu s-a întâmplat nimic, totul e în ordine. Mici pocnituri cum au fost şi anul trecut în staţiunea Cimbirlik, dar turiştii români pot veni fără nici o grijă aici, e soare, e o zonă sigură, să nu-şi facă probleme, agenţia noastră le stă la dispoziţie, avem autocare elegante...” Aici legătura a fost întreruptă iar prezentatorul tv şi-a reluat figura sumbră, repetând ştirea, scrâşnind din dinţi: “Două bombe au fost detonate într-o piaţă din I, rănind cel puţin doi oameni”.

14

Giovani Sartori – Ibidem, pag 39

15

Andronache Gabriela – Antrenat pentru spectacol, www.romanialibera.com/articole/23.08.2005

32

Ascultând dialogul celor doi am avut imaginea exactă a felului în care terorismul a ajuns o pâine bună de mâncat pentru ştirişti şi o pisică moartă pentru operatorii turistici care nu ştiu cum să mai scape de hoitul ei. Cele două personaje îşi apărau profesia cu o îndârjire de invidiat. Prezentatorul spumega de furie că acel ghid nu îi confirma ştirea de senzaţie, iar ghidul transpira din greu minimalizând totul, pentru a nu-şi duce de râpă afacerile din zona “sigură”. Un alt exemplu de fabricare a senzaţionalului din lucruri comune îl regăsim într-una din ştirile de la PROTV, de la începutul acestui an. Subiectul acesteia era transmisiunea în direct a momentului în care sosea la Institutul Matei Balş primul pacient suspect de gripă aviară din România. Unul dintre reporterii Pro Tv aflat în faţa institutului, comenta alături de un invitat sosirea ambulanţei. Se vedea ambulanţa trăgând în faţa rampei. Nimic mai simplu. Însă pentru ochii experimentaţi ai comentatorilor, momentul trebuia consemnat cu savante explicaţii de genul “...vedem acum cum ambulanţa face un mic ocol şi se opreşte în dreptul rampei de acces în spital... ” comentariu spus în stil semi-CNN, cu vocea uşor gravă şi şoptită, de parcă se pregăteşte ceva măreţ, gen înălţarea unui steag sau decorarea unui atlet. Comentariile savante continuă. “În ambulanţă vedem medici”. Apoi observăm jurnaliştii agitaţi cum îşi fac loc în dreptul uşii ambulanţei pentru a fotografia/intervieva bolnavul. Uşa se deschide, targa este coborâtă, individul are faţa acoperită cu un cearşaf. Câţiva reporteri însă insistă să înfigă în dreptul cearşafului inert un microfon şi să întrebe ceva. Nu se ştie ce, cei de la ProTV au avut decenţa să nu transmită în direct bolboroselile reporterilor. Probabil ar fi fost o întrebare de genul: “Sunteţi bolnav de gripă aviară? ” . Omul de pe targă nu s-a obosit să răspundă. Comentariul din studio nu a întârziat: “bolnavul este cu siguranţă sedat, pentru a nu răspunde întrebărilor!” Adevaratele ştiri senzaţionale sunt în altă parte, se atrage, în mod voit, atenţia populaţiei de la adevăratele realităţi, acum când mai sunt puţine zile până la aderarea la UE. INTERVIUL DE TELEVIZIUNE Interviul este o conversaţie în cadrul căreia un jurnalist sau mai mulţi pun întrebări unei persoane sau mai multor persoane pentru a afla informaţii, opinii, explicaţii, care permit cunoaşterea şi înţelegerea unui fapt sau a unei situaţii. Interviul nu este nici interogatoriu nici schimb de idei, nici controversă, nici negociere, nici persuasiune asupra intervievatului pentru a accepta opiniile jurnalistului. Prin urmare, cuvântul eu ar trebui să lipsească din vocabularul celui care intervievează. Specificul interviului de televiziune Mediul audio-vizual oferă interviului o serie de particularităţi: unele constituie o şansă în plus, altele fac mai dificilă munca jurnalistului.

Informaţia vizuală: persoana intervievată este văzută şi caracterizată de gesturile pe care le

face, de expresia chipului, de modul în care este îmbrăcată, de eventualele accesorii; toate acestea reprezintă un discurs ce se suprapune celui verbal, întărindu-l sau, dimpotrivă, contrazicându-l. Locul

33

unde se desfăşoară interviul, prin ambianţa sa, poate fi interesant sau nu, adecvat sau nu temei discutate; bine ales, el măreşte gradul de interes şi oferă un plus de autenticitate.

Informaţia auditivă neverbală: sensurile afirmaţiilor cuprinse într-un interviu sunt nuanţate

semnificativ de intonaţie, de ritmul în care se vorbeşte, de forţa pe care o transmite vocea, de eventualele ezitări şi pauze; ambianţa sonoră dă amprenta specifică unui anumit loc.

Tehnica de televiziune: echipa de filmare, video camera şi toate celelalte elemente ce ţin de

tehnică creează un cadru artificial pentru dialog; el afectează într-o anumită măsură firescul comunicării – cei intervievaţi vor fi mai puţin naturali (fac excepţie persoanele publice cu experienţă într-ale televiziunii).

Prelucrarea limitată a înregistrării: spre deosebire de presa scrisă, interviul de televiziune nu

poate fi „redactat” decât într-o mică măsură, prin „fonotecare”, adică prin scurtarea lui. Nu sunt posibile reformulări ale unei idei, nu este posibil ca intervievatul să revadă forma finală a interviului şi să facă eventuale modificări pentru a completa, corecta sa nuanţa o afirmaţie. Etapele realizării unui interviu de televiziune 1.Decizia de a lua interviul Aceasta este etapa iniţială în care se stabilesc: a)tema subiectului viitorului interviu, b)scopul pentru care se ia, c)persoana care va fi intervievată, d)modul în care se va lua interviul, e)formatul de difuzare, f)durata lui aproximativă. 2.Pregătirea În general, pregătirea unui interviu presupune: a) b) c) d) obţinerea acordului persoanei stabilite, fie, dacă este cazul, găsirea unei alte persoane, o documentare asupra temei sau subiectului abordat o documentare privind persoana ce va fi intervievată definirea strategiei de urmat şi redactarea întrebărilor. în situaţia in care prima nu este disponibilă sau refuză

Există două moduri de documentare – unul punctual, pentru un anumit subiect, şi un altul, general şi continuu, ce presupune să fii la curent cu „actualitatea” unui domeniu mai larg. O bună documentare este prima condţie a unui interviu reuşit, ea asigură înţelegerea subiectului, permite formularea întrebărilor, precum şi stabilirea dialogului. În cazul interviurilor întâmplătoare nu este timp pentru o documentare specială, ele se bazează pe experienţa acumulată de jurnalist. 3.Luarea interviului În funcţie de modul în care se realizează întâlnirea dintre echipa de televiziune şi persoana intervievată, există următoarele variante:

• •

Interviu planificat – are loc fie în studio, fie pe teren, în urma unei înţelegeri prealabile

între jurnalist şi persoana intervievată privind tematica abordată; Interviul în aşteptare – se desfăşoară cu persoane publice, pe care jurnaliştii le-au

aşteptat, de ex, la sfârşitul unei şedinte importante, pentru a le chestiona în legătură cu ce s-a discutat

34

ori s-a hotărât în cadrul reuniunii respective. Dialogul are loc pe culoare sau pe scările de la intrare, sub presiunea timpului. În general, nu se pun decât două trei întrebări, direct la subiect;

• • •

Interviul neplanificat – se solicită şi se realizează pe loc cu ocazia unor evenimente şi în

legătură cu ele (de ex: premiere, vernisaje, expoziţii, greve, proteste etc); Interviul întâmplător – este luat la locul unui accident, incendiu, etc. celor implicaţi direct

sau martorilor; Interviul smuls – reporterul, secondat de operator (eventual şi de sunetist), abordează

direct persoana pe care doreşte să o intervieveze şi despre care presupune sau ştie că nu acceptă să răspundă la întrebări. Dacă, de ex, cel vizat iese dintr-o clădire şi nu se opresşte, reporterul îl va urma, încercând in felul acesta să-l forţeze să vorbească. Uneori chiar şi tăcerea poate fi un răspuns, secvenţa filmată urmând să fie prezentată ca atare (rămâne de discutat dacă şi când o asemenea practică nu încalcă drepturile fundamentale ale omului, pentru că oricine are dreptul de a refuza să dea un interviu)

Interviul cu camera mascată – este o variantă a celui anterior, de data aceasta nu se

filmează la vedere; camera este fie ascunsă, de ex într-o sacoşă, fie este ţinută în mână, ca şi cum nu ar funcţiona… (şi de aici se pun probleme de deontologie. Fiecare persoană are dreptul la propria imagine. Dar, în acelaşi timp, şi publicul are dreptul să ştie cine şi de ce obstrucţionează, să zicem o anchetă care urmăreşte clarificarea unei situaţii de interes general. Pentru a înclina într-o parte sau alta trebuie luate în considerare datele concrete ale fiecărui caz în parte). Formate de difuzare Aspectul final al unui interviu, aşa cum ajunge el la spectatori, fie că este transmis în direct fie că este înregistrat, constituie ceea ce se numeşte formatul de difuzare. Iată cele mai frecvente formate de interviuri: • • Interviu scurt, înregistrat pe teren, integrat într-un material mai mare – utilizat Interviu scurt, cu un invitat în studio, intervievat direct de crainică sau crainicul îndeosebi la telejurnale; emisiunii de ştiri (ca tehnic posibilă, dar utilizată rar, doar când persoana intervievată nu este disponibilă la ora difuzării, varianta în care interviul se înregistrează înaintea emisiunii – în absenţa unei menţionări explicite pe ecran) • • telejurnalelor Interviu scurt, realizat în direct, prin legătură video, de către crainica sau crainicul Interviu telefonic realizat în direct sau înregistrat – se utilizează mai ales în cadrul emisiunii de ştiri (cei doi interlocutori apar pe ecran în două ferestre, cu treceri succesive în prim-plan)


• •

Pseudo-intervievarea de către crainic(ă) a reporterului care relatează în direct de pe Interviuri ample, în direct sau înregistrate, ce ocupă în totalitate sau cea mai mare Interviuri ample, fragmentate şi reordonate conform logicii documentarului,

teren (corespondenţă) – se utilizează la telejurnale şi la transmisiile în direct de la diferite evenimente parte a spaţiului unei emisiuni, caracterul interviului fiind determinat de genul emisiunii reportajului, anchetei etc de televiziune; este posibil să se păstreze doar răspunsurile, nu şi întrebările

35

unui interviu, alternându-le cu fragmente de comentariu; această formulă mută accentul de pe dialog pe rememorarea unor situaţii şi întâmplări

Vox populi.

Tipologia interviurilor de televiziune După scopul imediat sau funcţia interviului se conturează următoarele variante:

a) interviul de informaţie: oferă date, informaţii, relatări, precizări, descrieri etc obţinute de
la cei implicaţi în evenimente, de la cei ce le „fac” sau de la martori; ceea ce se urmăreşte sunt faptele, datele concrete

b) interviul de interpretare: un specialist sau un comentator specializat, explică şi
interpretează un fapt, încadrându-l în context, prezintă fapte similare. Specialistul nu-şi prezintă propriile sale opinii, ci oferă doar acea informaţie pe care ar putea să o furnizeze oricare alt specialist din domeniu, astfel ca publicul să înţeleagă despre ce este vorba şi să-şi formeze singur o opinie. Acolo unde există puncte de vedere diferite, el le va prezenta corect pe toate, fără să-şi exprime propria opţiune

c) interviul de opinie şi comentariul: spre deosebire de interviul anterior, aici tocmai opinia
şi poziţia personală sunt evidenţiate

d) interviul emoţional: arată starea de spirit a celui intervievat – bucuria cuiva care a câştigat
un concurs, spaima celui care a trecut printr-un accident, furia sau revolta generată de un conflict etc

e) interviul de atmosferă: caracterizează un eveniment, un loc sau o comunitate prin felul în
care vorbeşte cel intervievat, prin felul în care este îmbrăcat sau prin mimica sa; ceea ce spune este mai puţin important; se aseamănă cu genul anterior, ambele putând fi considerate, cel puţin în parte interviuri de coloratură

f) interviul de promovare: are ca ţel atragerea atenţiei publicului asupra unui eveniment
cultural, sportiv, social etc

g) interviul portret: specificul acestui tip de interviu, când nu se transformă într-un talkshow, rezidă în faptul că subiectul dialogului este legat chiar de persoana intervievată, urmărindu-se conturarea personalităţii sale.. Un alt criteriu de clasificare este numărul participanţilor la interviu. Pe baza lui se disting următoarele tipuri de interviu:

a) un jurnalist, un intervievat – formula obişnuită, cea mai des întâlnită b) un jurnalist, mai mulţi intervievaţi – varianta utilizată în studio, dar şi pe teren c) mai mulţi jurnalişti, un singur intervievat – pe lângă conferinţele de presă transmise ca
atare, înregistrate sau în direct, la această formulă se recurge atunci când se intenţionează să se dea o anumită notă protocolară întâlnirii cu o personalitate

d) mai mulţi jurnalişti, mai mulţi intervievaţi – această formulă descrie conferinţele de presă
cu mai mulţi respondenţi; este utilizată rar din cauza caracterului ei formal accentuat;

36

poate fi folosită pentru organizarea unei confruntări televizate între susţinătorii unor poziţii diferite. Un alt criteriu de clasificare este lungimea interviului:

a) interviuri foarte scurte – inserturi de la câteva secunde la câteva zeci de secunde b) interviuri scurte – două trei minute c) interviuri medii – 4-5 minute d) interviuri lungi – 28 de minute şi peste
Măsura în care un interviu este sau nu protocolar reprezintă un alt criteriu:

a) interviul neprotocolar – cu oameni obişnuiţi b) interviul semi-protocolar – cu lideri politici, cu oameni de afaceri, cu funcţionari
superiori, cu directori etc (totuşi, există cu asemenea persoane şi interviuri lipsite de formalism – foarte interesante tocmai din această cauză)

c) interviul protocolar – realizat cu şefi de state, de guverne sau cu conducători ai unor
importante organizaţii internaţionale (ONU, NATO etc) Pregătirea interviului de televiziune Scopul interviului – jurnalistul trebuie să-şi precizeze foarte clar scopul pentru care urmează să ia interviul. Va stabili cu precizie de fiecare dată ce anume doreşte să obţină de la cel intervievat. Alegerea persoanei intervievate – criteriul de bază care motivează opţiunea poate fi enunţat astfel: oricine are ceva de spus, datorită competenţei sale, pentru că ocupă o anumită funcţie, pentru că a fost martor la un eveniment. În cazul interviurilor de televiziune, apare o exigenţă suplimentară, există persoane a căror competenţă a fost recunoscută dar care nu sunt buni vorbitori. Obişnuiţii casei – jurnalistul şi chiar echipa redacţională din care face parte ajunge la un moment dat la o formulă comodă şi sigură pentru alegerea persoanei care să vorbească despre o anumită temă. Pentru chestiuni medicale se apelează la doctorul X, pentru finanţe la domnul Y… Această soluţie a fost criticată de unii autori pentru că îi face pe jurnalişti să nu-i mai caute pe cei care ar avea cu adevărat ceva de spus Intervievaţii şi instituţiile – persoanele intervievate fac parte dintr-una din următoarele trei categorii: • • • conducători, reprezentanţi autorizaţi, precum şi experţi recunoscuţi ai unor instituţii, organizaţii sau fime cei care, integraţi unei instituţii, organizaţii sau firme, nu ocupă o poziţie înaltă în ierarhia internă, ci una de bază, dar care asigură funcţionarea sistemului cei care nu fac parte din firma, instituţia sau organizaţia în cauză, dar o cunosc şi pot vorbi despre ea. REPORTAJUL DE TELEVIZIUNE Definiţie

37

Din punct de vedere etimologic, un reportaj este un raport, dacă punctul comun al celor două categorii de texte este calitatea de a fi vectori ai informaţiei, diferenţa este dată, la nivelul conţinutului, de finalitatea şi scopurile informaţiei. Astfel, raportul este o unealtă de comunicare între iniţiaţi, deţinători unui anumit cod de lectură, în timp ce reportajul este un mod de comunicare ce descrie spectacolul unui eveniment pentru un public vast. Principii generale ale reportajului audio-vizual Specificul mesajului audio-vizual derivă dintr-o sumă de constrângeri care stau la baza oricărui proces de producţie audio-vizual:

a) mesajul este perceput în timp real, este liniar, fiind fixat de jurnalişti fără posibilitatea
intervenţiei publicului. Un mesaj bine construit şi lipsit de ambiguitate la cele trei niveluri (imagine, sunet, cuvânt) este cel mai bun argument pentru atragerea şi menţinerea atenţiei.

b) Publicul are o atenţie fragilă. Aceasta este premisa pentru crearea unui mesaj dens şi concis
(ca structură, conţinut şi semnificaţie)

c) Mesajul este construit în echipă, în baza unui obiectiv comun. Nu trebuie uitat că echipa care
produce un reportaj nu este o asociere întâmplătoare a unor persoane, ci este un corp profeisonal comun având acelaşi limbaj, care lucrează în baza unor constrângeri date Informaţia audio-vizuală este determinată, la rândul ei, de constrângerile de timp şi de capacitatea redusă de „absorbţie” a publicului. Pentru obţinerea conciziei, primul pas îl reprezintă eliminarea detaliilor nesemnificative şi extragerea esenţialului la nivelul factual. Informaţia audio-vizuală nu este altceva decât raportarea în timp util a faptelor şi opiniilor care interesează un număr mare de persoane, în conformitate cu limitele de timp impuse de specificul canalului de comunicare şi de capacitatea de absorbţie redusă a publicului Funcţii ale reportajului • • • • • • • • • • Înţelegerea evenimentului Aducerea în atenţie a unei informaţii personalizate Restituirea unei realităţi date, într-o manieră originală Informaţie în defavoarea spectacolului Stabilirea unei legături între jurnalist şi public Sensibilizarea publicului, complementară informării Semnificarea evenimentului relatat şi concretizarea semnificaţiei printr-o presupusă legătură cu viaţa publicului Prezentarea unui element, considerat surpriză faţă de un anumit nivel al informaţiei, reperat de jurnalist ca fiind cunoscut de public Seducţie Persuasiune.

Tipologii ale reportajului de televiziune După criteriul actualităţii evenimentului (relaţia dintre producerea evenimentului şi momentul realizării reportajului), Jean-Dominique Boucher identifică:

38

1. reportaj „cald” – are drept conţinut evenimente neprevăzute de genul accidentelor,
catastrofelor, faptelor diverse sau evenimentele previzibile, transmise în direct

2. reportaj „rece” – vorbeşte despre evenimentele prevăzute ce precedă acelaşi tip de
evenimente; de ex poate fi un reportaj la o conferinţă de presă care precede deschiderea Jocurilor Olimpice

3. reportaj „magazin” – care nu este inspirat din realitatea imediată, dar are o anumită
legătură cu aceasta

4. reportaj atemporal – care este consacrat de obicei unui subiect cât se poate de cunoscut
cu un potenţial permanent de interes (rasismul, sida, creşterea inflaţiei)

5. reportaj de urmărire – ajută la stabilirea unor concluzii asupra unui eveniment produs
recent (de la câteva luni la câţiva ani); de ex concluziile anchetei privind catastrofa de la Baloteşti

6. reportaj relocalizat – este consacrat unui eveniment de actualitate, în care se regăsesc
personaje implicate în alte evenimente de amploare din trecut.

Pierre Ganz identifică în plus patru tipuri de reportaje, organizându-le în jurul a două criterii diferite:

a) după suportul transmisiei, reportajele sunt: directe (colectarea, difuzarea informaţiei
sunt simultane cu producerea evenimentului); şi înregistrate (cele trei momente de organizare sunt distincte, separate prin intervale de timp inegale)

b) după formatul emisiunii, există: reportajul de ştiri – colectarea, tratamentul, difuzarea informaţiei se situează la distanţe relativ mici în timp în raport cu încheierea evenimentului. Caracteristica principală este viteza. Este difuzat în emisiunile informative specializate

-

reportajul-magazin – caracterizat de cele mai multe ori printr-o distanţă temporală mare faţă de eveniment. Cele trei etape de producţie sunt de asemenea distincte.

După domeniul de activitate din contextul căreia se extrage subiectul: reportaj politic, social, economic, cultural, reportaj de fapt divers, sportiv. După zona geografică de producere a evenimentului în raport cu comunitatea naţională, există reportaje locale, regionale, naţionale şi internaţionale. După interesul unui anumit public: reportaj de interes general reportaj de interes regional reportaj de interes naţional reportaj de interes local.

39

O altă distincţie este făcută de Daniel Garvey şi William Rivers:

-

Reportajul de actualitate corespunde formei tradiţionale a reportajului, are

ca obiect un eveniment actual. De regulă este reportajul despre ceea ce se întâmplă „astăzi”. Formula după care poate fi recunoscut: în această dimineaţă, în această după-amiază etc. acest tip de reportaj are şi dezavantaje, unul dintre acestea poate fi superficialitatea.

-

Reportajul de profunzime ar putea fi consecinţa logică a reportajului de

actualitate, aducând în plus perspectiva care restituie contextul evenimentului. Acesta aduce şi răspunsul la întrebările „de ce?”, „cu ce efecte?”, în afara celor absolut obligatorii din reportajul de actualitate (cine, ce, unde, când, cum?). Formele de prezentare sunt multiple: emisiune unitară, consacrată unui singur subiect, documentar, dosar sau raport restrâns. Regula de aur în acest tip de reportaj este echilibrarea balanţei informaţiei pro şi contra.

-

Reportajul de interpretare (analitic) ocupă un loc nedefinit în audio-vizual.

Scopul reportajului analitic este de a răspunde la întrebarea „de ce?”. Reportajul-anchetă – în cadrul acestui tip de reportaj un loc important îl are

etapa de pregătire a materialului, care coincide cu strângerea dovezilor. Anchetele reuşite sunt cele care au o finalitate în sala de tribunal. Unghiul de abordare Termen normativ, acest termen poate fi definit mai ales prin elemente de sprijin şi de comparaţie: este diferit de subiectul materialului, este un punct de vedere personal asupra evenimentului, urmează logica „firului roşu”, ajută la înţelegerea fondului problemei în dezbatere. Unghiul de abordare este un singur aspect al subiectului care poate fi abordat având ca scop lămurirea fondului problemei. Producţia reportajului Pentru îndeplinirea condiţiilor ideale de producţie a reportajului trebuie îndeplinite patru exigenţe:

1) Familiarizarea cu subiectul – presupune o rapidă evaluare a informaţiei, din punctul de
vedere al importanţei sale şi al interesului potenţial al publicului, verificarea veridicităţii informaţiei iniţiale, disocierea datelor convergente de cele divergente în raport cu evenimentul.

2) Localizarea evenimentului – este o fază pregătitoare, în care se stabileşte contacutl cu
actorii evenimentului, care sunt, eventual avizaţi asupra intenţiei de a face un reportaj şi cărora li se cere eventual, acordul. Este însă de dorit ca jurnalistul să evite contactele oficiale.

3) Documentarea asupra evenimentului – scopul fiind obţinerea unui maxim de informaţie
despre actorii, cadrul şi contextul evenimentului. Sursele de documentare cele mai la

40

îndemână sunt: presa scrisă, baza de date personală, sursele academice, reportaje pe aceeaşi temă, arhiva de informaţii a redacţiei.

4) Pregătirea instrumentelor necesare filmării.Este o etapa ce , prin meticulozitatea
abordarii ei, ajuta in mod direct la realizarea filmarii , doarece , prin timpii castigati, se beneficiaza de o reflectie creativa importanta si , mai totdeauna necesara.Nimicuri, un simplu cablu, o blenda sau o caseta in minus pot crea adevarate dezastre in timpul flmarilor... 5) Alaturi de resursa tehnica sa nu uitam niciodata resursa umana

Televiziunea în spaţiul mediatic Spaţiul e termenul utilizat în producţia de TV. Spaţiul e noţiunea care reprezintă durata, spaţiul e noţiunea care reprezintă plasarea în grilă, spaţiul reprezintă noţiunea de producţie. Spaţiul e fragmentul de realitate. Acest spaţiu de realitate a devenit spaţiul de manifestare publică. Expresia „am văzut la TV” devine argument, iar această expresie conduce spre elementul determinant al TV care e simultaneitatea cu evenimentul. Simultaneitatea cu evenimentul se poate efectua în producţia de TV prin transmisia în direct. Toate celelalte emisiuni care presupun modalităţi de înregistrare se supun aceloraşi rigori ca şi la o transmisie în direct, în schimb posibilităţile de a interveni în desfăşurarea evenimentului prin tehnica de montaj sunt cu totul şi cu totul deosebite. TV în ansamblul mediilor de comunicare alături de radio, reprezintă singurele canale mediatice ce activează într-un mediu normal. Reglementarea spaţiului audiovizual în România este atributul Consiliului Naţional Audiovizual. Licenţa de emisie în baza căreia funcţionează un post de radio sau TV cuprinde obligatoriu grila de programe. Grila de programe constituie totalitatea emisiunilor difuzate în spaţiul de emisie pe ore şi zile, planificate şi ordonate în funcţie de politica editorială. CNA-ul acordă licenţa de emisie, nu are drept de intervenţie în politica editorială decât în măsura în care pe parcursul derulării programelor se produc anumite încălcări ale reglementărilor. Este sancţionat limbajul, violenţa, dreptul la imagine, trebuie asigurat dreptul la replică. Nevoia de a fi cât mai reprezentativ pentru fragmentul de viaţă transmis pe micul ecran, a determinat apariţia în mod deosebit în ultimii 10-15 ani a unor canale TV super specializate. Dacă în anii 70-80 erau la mare căutare posturile generaliste, în prezent piaţa mediatică din România şi din lume se confruntă cu o cerinţă de nişă. Fenomenul acesta s-a produs în urma constatării studiilor sociologice pe baza cărora se construiau programele TV.

41

S-a constatat că interesul publicului se îndreaptă către ştiri (meteo, utilitare) şi sport. Ulterior venind interesul către film, muzică, divertisment, educaţie. Dacă posturile publice de radio şi TV funcţionează pe baza unei legi organice în care sunt reglementate cerinţele şi îndatoririle posturilor, canalele de TV comerciale funcţionează pe baza legii societăţilor comerciale. Această întrebare legată de cine are prioritate în stabilirea de programe, interesul publicului sau interesul canalului de TV? În ultimii ani ca efect al avalanşei de informaţii publicul s-a orientat şi s-a fidelizat în funcţie de vârstă, preocupări, studii şi chiar sex. Acest interes al publicului rezultat în urma sondajelor a dus la crearea unor canale de TV specializate pe ştiri, naţionale sau internaţionale. Gen de TV – ştirea a creat un canal specializat pe ştiri comentariul sportiv se găseşte în canale specializate pe sport documentarele au creat TV specializate

În spaţiul de programe existenţa spaţiului publicitar determină programarea unor emisiuni construite pe un anume spaţiu de interes. Împărţirea unui tronson de 24 de ore din spaţiul unei TV are ca prim interes spaţiul cu cea mai mare audienţă. Agenţiile de publictate urmăresc tocmai acest spaţiu. În afară de spaţiul numit prime time (1823), mai sunt urmărite cu interes emisiunile speciale, evenimentele culturale, sportive sau emisiunile de interes politic şi cultural. Emisiunile care sunt propuse în spaţiile convenite prin grilă decurg dintr-o cerere de ofertă în care sunt cuprinse solicitările canalului: tipul de program, ziua şi ora de difuzare, publicul ţintă, audienţa solicitată şi bugetul. Fără construcţia bugetului nu se poate porni în construcşia unei emisuni. Bugetul cuprinde cheltuieli materiale: valoarea aparaturii utilizate pe număr de ore planificate pentru fiecare procedeu din fluxul de TV, înregistrare, montaj, difuzare, arhivare sau pentru transmisia în direct, înregistrare, difuzare şi arhivare. Al doilea tip de cheltuieli sunt cu personalul, cu celelalte resurse utilizate în realizarea emisiunii. Ex: drepturi de autor, de achiziţie de idei, de scenarii, drepturi conexe, utilizarea vocii e un capitol care trebuie cuprins în buget. În fapt un program de TV, o emisiune sau transmiterea unei simple ştiri se face baza unui flux industrial, iar aspectul artistic şi crearea impactului către publicul telespectator reprezintă forţa motrice ce dă Televiziunii acest miraj al fragmentului de realitate. Funcţiile TV ca mijloc de comunicare în masă sunt de informare, deformare şi de divertisment. Toate acestea se regăsesc într-un canal generalist sau fiecare în parte se regăseşte în canale specializate.

42

Grila de programe Tipurile de emisiuni În practicarea jurnalismului de TV genurile informative sunt atât de vizibie încât ele au dus la specializări de canale în sine. De regulă în cosntruirea ştirii ca gen publicistic în TV, elementele componente care dau echilibru, corectitudine, acurateţe redacţională sunt întrebările Cine? Ce? Unde? Când? În momentul în care adăugăm întrebările Cum? şi De ce? ele obligă la răspunsuri completative, obligă la argumentare, la opinie, ies din sfera ştirii şi intră în genurile comentative. Opera ziaristă combină atât aspectul estetic cât şi cel ştiinţific. Despre acelaşi eveniment se poate scrie diferite genuri publicistice: ştire, reportaj, anchetă, eseu, pamflet. Conţinutul este acelaşi, diferă prezentarea. Prezentarea presupune (Atenţie: Prezentarea nu în formă de simplă lectură) forma externă a ştirii, a construcţiei ei, a structurii ei şi forma internă care e alcătuită din stil, ton, personalitate, atitudine reportericească, raportare la fapte şi la idei. Ştirea e în centrul genului informativ. Ştirea aduce noutate. Această noutate e luată de reporter din realitate. În cadrul acestei realităţi vede un fragment. Reporterul de TV ca mijloc de comunicare are camera de filmat, aparatul care aduce din fragmentul de realitate alt fragment de realitate. Fragmentul de realitate al reporterului intră într-o comunicare reprezentativă şi expresivă cu ajutorul aparatului de filmat în momentul în care între fragmentul de realitate al reporterului şi fragmentul de realitate al obiectului se produce o interferenţă, o comunicare. Cuvântul poate lega sau nu aceste două realităţi, dar reproducerea realităţii prin sonorizări, ambianţă, diverse zgomote, accente muzicale, ilustraţie muzicală, duc la asocieri mult mai aproape de imaginea reală. Reportajul ca gen publicistic se încadrează în genurile informative. Interviul, cel mai adesea cel clasic. Genurile publicistice, reportaj, interviu, ies din zona informativă când devin aglomerate, cosntruite pe elementele comentative, analistice, şi în loc să transmită fapte, transmit opinii. În interiorul fiecărui gen publicistic putem găsi diferite împărţiri, categorisiri ale fiecăruia în funcţie de domeniul pe care îl abordează, ştiri politice, culturale, sociale, sportive, economice, mondene, it. În practica jurnalismului de TV se întâlnesc din ce în ce mai des metoda îmbinării, interferenţei dintre genurile publicistice (reportajul – anchetă, interviul pamflet, ancheta pamflet, ştirea spre relatare. Toată această îmbinare duce la construcţia unui jurnal televizat care are capacitatea să informeze, emoţioneze şi să distreze. Din presa scrisă în ultimii 5 ani, TV a preluat ceea ce se numeşte machetarea ecranului. Desfăşurându-şi activitatea într-un mediu componenţial dur, într-o explozie a canalelor de TV. În 17 ani România a ajuns la capacitatea de a oferi publicului sute, chiar mii de programe. În fiecare an apar alte programe bazate pe studiul de piaţă care a fundamentat structura nişei, super specializate. Din această explozie de canale TV a rezultat personalizarea emisiei, cu o anumită siglă, cu un anumit spectru de culori.

43

Studiile sociologice de la sfârşitul anilor 80 constatau că omul ca fiinţă raţională putea sta în faţa TV fără să mişte, să simtă nevoia unei modificări de conţinut în interiorul programului 5-6 minute. Curba de interes în anumite genuri de emisiuni ajungea până la 10 minute.

Fluxul informativ În construirea fluxului informativ al zilei se are în vedere totdeauna tipul de canal de TV pentru care el se crează. În programarea şi planificarea programelor de TV el se numeşte pachetul zilnic. Sub presiunea televiziunilor specializate numai pe programe informative, gen CNN, programele de ştiri ale televiziunilor generaliste s-au adaptat acestui ritm (ex: clasicele telejurnale) apelând la metodologia de lucru a televiziunilor specializate. Programarea emisiunilor de ştiri este făcută totdeauna în funcţie de publicul stabil al postului. Dacă până în 1990 regula era ca toate forţele reportericeşti să fie canalizate pentru jurnalul din ora de maximă audienţă, astăzi sub această presiune a canalelor de ştiri specializate s-au creat fluxuri informaţionale pentru ore care au determinat şi o personalizare a modului de editare a jurnalelor televizate respective. Difuzarea pe anumite tronsoane orare obligă la construirea unui buletin de ştiri televizat corespunzător publicului din studiile sociologice care au demonstrat că majoritatea privitorilor au anume caracteristici de vârstă, profesie. În construirea jurnalului de dimineaţă: trebuie să existe dinamism optimism trebuie să informeze asupra evenimentelor din timpul nopţii informaţiile zilei evenimentul zilei ştirile care se adresează unui anumit segment de public (fidelizat)

Jurnalul de prânz:

Jurnalul după amiezii: Jurnalul de seară: Jurnalul nopţii: „coada” publicului Aceste fluxuri orare se supun din punct de vedere jurnalistic legilor proximităţii. Prin proximitate se înţelege relaţia care se stabileşte între telespectator şi ştire. este cel mai important jurnal ştiri informative ştiri comentative

44

Proximitatea spaţială se referă la faptul că evenimentele care se succed pe ecran fac parte din spaţiul de interes al telespectatorului, iar informaţiile cuprinse în aceste ştiri îl afectează pe telespectator sau telespectatorul poate interveni în derularea lor (ex: ştiri despre viaţa parlamentară). Ştirile din proximitatea spaţială se plasează în organizarea sumarului în primele ştiri difuzate. Legea temporală – pe telespectator îl interesează ce se întâmplă acum şi aici. Evenimentele mai îndepărtate îl pot interesa în măsura în care desfăşurarea lor îl afectează direct. Proximitatea socială – de regulă ea funcţionează prin racordarea la staţiile locale. În această lege a proximităţii sociale, regăsim ştirile specializate, care se adresează unui anumit segment al populaţiei (ex: pentru copi, şomeri, pensionari, pescari) Proximitatea psihoafectivă care e specifică vieţii fiecărui telespectator. Aici sunt cuprinse ştirile care fac referire la evenimente ce ţin de ritualuri (ex: Dragobete, 1 Martie) şi care sub presiunea agenţiilor de marketing devin evenimente psihoafective create. Proximitatea ideologică se referă la raportul care există între ştirile politice, de partid şi politica editorială a postului respectiv. Deşi toate canalele de televiziune îşi declară imparţialitatea, obiectivitatea, neutralitatea, totuşi printr-o analiză de conţinut, de-a lungul unui timp se poate remarca atitudinea partizană. Din această cauză în spaţiul audiovizual CNA a reglementat conţinutul ştirilor impunând un procent de 60% pentru putere, 40% pentru opoziţie la serviciul public. În spaţiul audiovizual normele CNA se aplică la toate posturile. Proximitatea mediatică – aici se încadrează ştirile despre personalităţi, din diferite domenii de activitate sau simple personaje cu notorietate care dau senzaţia că ne sunt familiare. Ştirea de TV are patru părţi. Indiferent de modalitatea de poziţionare a ştirii în interiorul unui jurnal, scriitura jurnalistului de TV trebuie să aibă următoarele calităţi: 1. 2. Exactitate Verificarea informaţiei din cel puţin 3 surse, mai nou sunt canale care verifică din 5 surse pentru că s-au multiplicat canalele de informaţie fără a li se cunoaşte originea, mai ales informaţiile venite pe suport electornic, unde cu greu se poate verifica sursa reală. 3. Nevoia de obiectivitate – în scriitura pentru un buletin informativ, obiectivitatea se realizează atunci când reporterul nu prezintă trunchiat realitatea. Ca regulă este de preferat scrierea ştirii în tehnica de opoziţie. Se precizează că există 2 sau mai multe păreri şi se expun toate. 4. Concizia – un reporter după scrierea ştirii trebuie să aibă capacitatea să-şi elimine cuvintele de prisos, detaliile inutile, redundanţele. La transmisia în direct, stilul oral, frazarea, respiraţia, privirea, timpul acordat relatării de la faţa locului, îl obligă la fraze scurte, într-o simplitate lingvistică cu subliniere şi accentuarea cuvintelor în mod corect. 5. Expresivitatea – marca jurnalistului. Ea se câştigă în ştirea TV prin imaginea reporterului care dialoghează direct cu telespectatorul, îi transmite siguranţă, stăpânirea domeniului din care face parte ştirea, familiarizare, unghiul de filmare care să dinamizeze expresiile lingvistice şi utilizează limbajul verbal şi non verbal. În scrierea textului sunt utilizate 3 feluri de cuvinte:

45

-

cuvinte funcţionale – uneltele gramaticale (ex: prepoziţiile, conjuncţiile, adverbele) cuvinte cheie – cele care răspund la întrebările fundamentale ale ştirii cuvinte de încărcătură – ele sunt suportul cuvintelor cheie. Reporterul îşi pune amprenta pentru că poate folosi elemente care ţin de strălucirea limbii (epitetele, comparaţii)

6.

Coerenţa – capacitatea de a relata sau redacta un eveniment sau un fapt care să aibă un impact de înţelegere asupra telespectatorului. Coerenţa obligă la respectarea clarităţii. În TV culoarea nu se referă la culorile componente în cadru ci la modalitatea de compunere, de scriitură a ştirii

7.

Credibilitatea – cerinţele scriiturii jurnalistice de TV sunt 6 (cei 6 C): 1. 2. 3. 4. 5. 6. Corectitudine Concizie Claritate Coerenţă Culoare Credibilitate

În constuirea ştirii şi în construirea fiecărui flux informativ al zilei se are în vedere obligatoriu folosirea unor structuri semantice şi sintactice de nivel mediu. Orice abstractizare riscă să schimbe sensul. Pentru publicul specializat s-au inventat televiziunile de nişă. Adaptarea stilului potrivit – ţine de mentalitatea populaţiei căreia se adresează reporterul şi de prejudecăţile de acceptare ale publicului. În final important este asigurarea unui echilibru între regulile scriiturii jurnalistice şi legile proximităţii. La toate acestea se adaugă imaginea prezentatorului de ştiri care a devenit un fel de „instituţie” în sine şi este considerată un ingredient important pentru post, un brand, s-au transformat în nişte comunicatori, sunt vedetele care asigură legătura postului cu publicul şi sunt promovate cu insistenţă de fiecare post în parte. În jurnalistica de TV, în fluxul informativ al zilei, alături de legile proximităşii, regulile scriiturii, prezentatorul de ştiri, un rol important îl are marketingul canalului de TV deoarece emisiunea de ştiri e un produs care vinde şi cumpără şi cu care se asociază imaginea postului respectiv de TV. Formatul de emisiune În publicistica de tv termenii uzuali de emisie, transmisie şi emisiune definesc procedee tehnice diferite, dar în acelaşi timp specifice muncii de tv. Emisia reprezintă activitatea prin care producţia de programe a unui post, a unui canal, a unei staţii se duce către telespectatori. Imaginea optică se converteşte într-o imagine corespondentă şi se transmite prin radiodifuzie. Pentru ca semnalul de la staţia de emisie să poată fi transmis în toate zonele ţării în sistemul de transmisie analog, acest semnal este ridicat de radioreleele terestre.

46

Primele emisiuni de tv au fost şi primele emisiuni de divertisment. Televiziunea anilor 60 a însemnat încercarea de a aduce imaginea color în interiorul televizoarelor, aceasta se produce pe un principiu: se descompune imaginea în albastru, verde şi roşu şi se produce un alt proces tehnic în interiorul tubului catodic în aşa fel încât imaginea alb-negru se face color. Anii 70 se particularizează prin introducerea tv prin cablu, prin satelit în America şi Europa Centrală. În anii 80 se încearcă şi în România introducerea emisiunii color şi emisia color. În această perioadă începe să se producă o ofertă de programe realizată de companii specializate pe emisiuni de tv. În anii 90 se produce o diversificare a programelor şi tv, concomitent cu perfecţionarea tehnicilor de transmitere a informaţiilor. Începutul mileniului 3 găseşte Televiziunea în topul preferinţelor de divertisment a populaţiei. Divertismentul de televiziune a preluat cuvântul din presa scrisă şi literatura de divertisment, a apărut după divertismentul de radio dar se foloseşte de sunetul din divertismentul de radio şi a preluat imaginea din cinematografie şi se foloseşte de experienţa din domeniul divertismentului. Apariţia internetului şi a capacităţii de a crea imagine virtuală a dus la utilizarea acesteia în emisiunile de divertisment. Se pot realiza studiouri virtuale, cu decoruri virtuale. Efectele clasice au fost augmentate, multiplicate cu cele electronice. Emisiunile clasice de divertisment aveau o continuitate lungă cu telespectatorii, se vizionau într-un cadru familial şi asemănător unui ritual. Noua eră din zilele noastre se diferenţiază printr-o tensiune crescută asupra telespectatorului, solicitaţi fără întrerupere de animatorii programelor de divertisment. Dacă în urmă cu 20 de ani se utiliza cuvântul “telespectatori” şi în acest cuvânt erau cuprinse categorii diverse de public ca vârste, preocupări, intelect, sex, după anul 2000 conceperea şi realizarea emisiunilor de divertisment se face utilizând todeauna un focus, o tehnică de sondaj, realizat pe publicul ţintă. Vizionarea emisiunii de divertisment nu se mai produce într-un cadru de familie, de ritual casnic. Ofertele vieţii moderne fac din fiecare membru al familiei, un alt membru ţintă şi în majoritatea oraşelor cu peste 200.000 locuitori din România există şi al doilea televizor într-o gospodărie. Decorurile emisiunilor de divertisment de la amploarea teatrală, spectaculosul grandios, baletul de tip Hollywood, costumaţia opulentă s-au transformat în decoruri adesea construite după modelul interioarelor telespectatorilor, moderatorul cu ton familiar, solicită în permanenţă publicul să fie participant la modul complice în emisiuni compoziţie, în car se amestecă în mod nedistinct informaţia cu divertismentul. Din punctul de vedere al publicului care vizionează emisiuni de tv, privitul divertismentului la tv este cel mai ieftin. În schimb pentru producătorul unei emisiuni de divertisment costurile unei astfel de producţii nu sunt ieftine. Se poate spune că accesul la divertisment este facil, convenabil financiar pentru publicul ţintă, dar greu de realizat pentru o producţie curentă. Producţia unei emisiuni de divertisment se obţine în urma unei licitaţii de programe constituită de către un canal sau o staţie, pe baza unei cereri de ofertă. Această cerere de ofertă are o construcţie obligatorie prin care se oferă celui care intenţionează să realizeze un astfel de program elementele constitutive ale proiectului de tv. În ultimii ani proiectul de emisiune este adesea asimilat cu formatul emisiunii. Formatul emisiunii este alcătuit din acele elemente care sunt repetitive în interiorul emisiunii, pe baza cărora se poate caracteriza emisiunea, lăsând exprimării artistice, publicistice,

47

posibilitatea ca la fiecare ediţie să fie adusă cantitatea de creaţie şi de originalitate. Elementele componente ale formatului sunt: 1. 2. 3. 4. 5. 6. Titlul programului Descrierea formatului Durata Frecvenţa si numărul de ediţii Poziţia în grilă (ziua şi ora) Publicul ţintă: se stabileşte: – – – – 7. 8. 9. Vârsta Rezidenţa Nivelul de instruire Audienţa scontată (după primele 4 ediţii)

Motivaţia editorială şi artistică Conţinutul care trebuie să aibă sinopsisul (povestea pe scurt a emisiunii), concepţia regizorală asupra ei şi modalităţile regizorale Personajele principale (Moderatori, invitaţi)

10. Locul de filmare 11. Regimul producţiei: curentă de portofoliu ocazională eveniment umane artistice tehnice

12. Resurse de producţie necesare:

13. Desfăşurătorul cadru 14. Elemente care ţin de valenţele şi oportunităţile emisiunii (valoarea artistică, documentară, inedit, patrimoniu, costurile mici, medii, mari, foarte mari, durata producţiei, difuzarea şi bugetul).

Relatia dintre imagine si cuvant in genurile de televiziune Orice tip de emisiune TV se doreşte a fi un fragment de realitate sau cu corespondenţe în realitate. Pentru că nu întotdeauna imaginea surprinsă prin intermediul aparatului de filmat conţine elemente în mişcare iar constanţa sau imobilismul lor creând impresia de monotonie se poate obţine această reconstrucţie a realităţii cu senzaţia de mişcare, de dinamism prin schimbarea încadraturilor şi mişcărilor de cameră. Prin tipurile de încadratură, prin mişcarea lor şi prin mişcări de cameră se pot

48

crea telespectatorului care să influenţeze percepţia elementelor prezentate şi în final să se obţină reacţia dorită de realizator. Ca şi în cazul redactării ştirilor şi la filmarea şi montarea unui material publicistic de TV majoritatea încadraturilor şi mişcărilor camerei se fac în funcţie de subiectul filmat ţinând cont de criterii estetice şi mai puţin de intenţia operatorului sau a editorului de montaj. Ziaristul de TV este un component al echipei de filmare dar în acelaşi timp decidentul ce anume filmează cameramanul, îi solicită tipul de cadru de filmare, încadratură, iar el este acelaşi care în relaţie directă cu echipa de montaj, indică succesiunea încadraturilor în aşa fel încât ele să se încadreze genului publicistic pentru care a fost elaborat materialul filmat. Efectele de studio obţinute în urma poziţionării fascicolelor de lumină sunt utilizate în emisiuni care necesită fragmentarea discursului publicistic, oprirea într-un anumit punct al acestuia şi realizarea unei introspecţii pentru un element care să aducă un plus de veridicitate scenariului. Realizarea unei emisiuni: Încadraturile Încadratura se caracterizează prin distanţa aparentă dintre camera de filmare şi subiect şi implicit prin diferenţa dintre cantităţile de informaţii despre subiect care apar în cadru. În funcţie de planul folosit la încadrarea subiectului putem transmite telespectatorilor senzaţia receptării unor mesaje suplimentare. Din motive tehnice de standardizare şi estetice se folosesc 4 tipuri de încadraturi. În arta expermientală sunt folosite şi alte tipuri. Cele patru încadraturi sunt: gros-planul, prim-planul, planul mediu (plan american) şi planul general. Trecerea de la o imagine la alta se face prin mişcare de cameră sau de obiectiv de cameră şi acestea duc la două metode: panoramarea (stanga, dreapta) şi transfocarea. În filmările mai complexe se folosesc macaraua şi traveling (deplasarea camerei în jurul subiectului filmat). Gros-planul e încadratura foarte de aproape a subiectului, astfel încât să fie vizibile detaliile care în mod normal nu ar fi observate. Gros-planul este utilizat pentru a întări, pentru a contrazice o afirmaţie făcută de un anume personaj, pentru a afirma/infirma. Cele mai des gros-planuri utilizate la o fiinţă umană sunt ochii şi mâinile. Există o convingere populară întărită de studiile psihologilor care au făcut din mişcările corpului uman şi spun că ochii şi mâinile trădează, reprezintă elementul corpului uman care pot fi foarte greu controlate, astfel încât prin observarea lor se pot trage concluzii prin care se devoalează intenţiile, gândurile personajului respectiv. Utilizarea gros-planurilor oferă realizatorului TV posibilitatea de a transmite informaţii, senzaţii, sentimente, cu reacţie sigură (ex. prezentarea unor ochi frumoşi, limpezi, mari dă o senzaţie de sinceritate, inocenţă, credibilitate, captează atenţie, bunăvoinţă; ochii mici, care se mişcă necontenit transmit o senzaţie de nesiguranţă, neadevăr, crează sentimentul că vor să ascundă ceva şi chiar răutate). Ochii îmbătrâniţi, cu o privire blândă, folosiţi în utilizarea încadraturilor trecerea de la un cadru la altul montajul sunetul valoarea culorii

49

prim-plan dau senzaţia de înţelepciune. Mâinile folosite în gros-plan frumoase, cu degete lungi, îngrijite dau personajului o notă de ţinută, au darul de a întări afirmaţiile susţinute de vorbitor sau daca sunt filmate în mişcare induc telespectatorului sentimentul că vorbitorul este o fire dinamică. Mâinile filmate când se strâng, se freacă, crează o senzaţie de nelinişte, frământare, teamă. Mâinile care sunt aşezate calm dau un sentiment de simplitate şi profunzime. Mâinile care se agită prin aer dau senzaţia unui personaj expansiv care vrea să spună mai mult, pot fi utilizate în caracterizarea unor personaje care au şi o idee insuficient de bine exprimată în cuvinte. Aceste gros-planuri au capacitatea de a convinge telespectatorul iar mecanismul aproape subliminal prin care ele conving telespectatorul este uimitor. De regulă este recomandat să fie folosite pe „linişte” (fragmentul de realitate utilizat în emisiunile TV, singura descoperire a TV). Cuvântul aparţine presei scrise, sunetul cinematografiei, liniştea, televiziunii. Prim-planul e încadrarea care prezintă subiectul de la torace în sus, fără să i se vadă mâinile. Folosirea acestui cadru are drept scop sublinierea afirmaţiilor acestei persoane prin transmiterea ideii că persoana aflată în prim-plan transmite un mesaj foarte important. O declaraţie luată pe stradă are un mai mare impact dacă e filmată în prim-plan decât ceilalţi. Dă senzaţia de apropiere, ca şi când ar fi un interlocutor. Sunt folosite la momentul solo al interpretului, iar orchestra în plan general. În emisiuni de divertisment în momente de dialog sau monolog se foloseşte pentru dinamica succesiunii încadraturilor, în emisiuni gen reality, talk-show, pentru crearea senzaţiei de confruntare, miză, conflict, dinamism, atracţie. La filmări ambianţa are mai puţină importanţă, decorul e important atât cât se vede în fundal. Este folosit atunci când informaţiile sunt interesante sau foarte importante. Se recomandă utilizarea planurilor medii atunci când sunt difuzate crime, catastrofe, dezastre. Oamenii tind să asocieze chipul pe care îl văd cu informaţiile transmise. De regulă chipul unui personaj cu cât e mai utilizat cu atât pare mai credibil. Aducerea în faţa telespectatorului şi mişcările tipice ale capului, dau senzaţia că pot transmite anumite gânduri (acceptarea/respingerea unei idei poate fi făcută prin filmarea doar a capului; expresii de neîncredere, surprindere sau amuzament sunt filmate ridicarea sprâncenelor, mişcarea buzelor). Planul mediu cuprinde toată partea de deasupra taliei, inclusiv mâinile şi palmele. Varianta de plan american se află deasupra genunchilor. Un rol important îl au hainele, decorul, culorile, amploarea gesturilor utilizate. În cazul în care personajele sunt aşezate pe scaun, corpul se vede de la începutul genunchiului. E foarte important cum sunt aşezaţi genunchii (ex: dacă sunt lipiţi strânşi sugerează că persoana caută să se apere, caută un punct de sprijin, e nesigură; dacă genunchii sunt depărtaţi persoana e relaxată, sigură pe sine, uşor neglijentă). Acest plan are rolul de a transmite o stare de linişte, calm, de diminuare a contradicţiilor. În general talk-show-urile care doresc să transmită o senzaţie de emisiune detaşată, folosesc metoda aşezării invitaţilor pe fotolii sau canapele. Această aşezare permite efectuarea de încadraturi medii sau planuri americane. În alte emisiuni de acelaşi gen se aşează invitaţii pe scaun, la masă sau în jurul mesei pentru a putea fi folosite prim-planurile şi pentru ca telespectatorul sp nu fie furat şi de alte elemente care pot apărea în cadru. Un mesaj important se transmite la prim-plan (PP), o informaţie dintr-o ştire poate fi spusă pe un plan mediu în condiţiile în care e ajutătoare la informaţiile primordiale. Prim-planul crează telespectatorului sentimentul că ceea ce vede el e foarte important. Planul mediu crează senzaţia că spusele celui din plan mediu se diminuează.

50

Planul general ne permite să vedem tot decorul în care se desfăşoară acţiunea, peisajul sau ambianţa filmării. El e folosit ca un cadru de legătură, având scopul de a detensiona pentru o clipă atmosfera. E utilizat în ştirea din teren pentru plasarea geografică a evenimentului, dar în prezent ştirile de TV utilizează tot mai des prim-planul şi gros-planul. El dă senzaţia de lentoare, de trecere de timp, exprimă o detaşare, dar şi o stare de pasivitate. De multe ori folosirea acestor planuri generale sunt utilizate şi pentru a surprinde fragmentul de spectacol la care publicul participă alături de invitaţii din spectacol. La un talk-show, planul general îţi dă posibilitatea să realizezi şi împărţirea importanţei invitaţilor. Invitatul important va sta în stânga moderatorului, ceea ce înseamnă în dreapta ecranului. Cel mai puţin important e aşezat în dreapta moderatorului. Folosirea unor scaune diferite sunt utilizate cu succes şi cu expresivitate ca fiind componente şi purtătoare de informaţii în documentare. Pentru un jurnalist TV utilizarea încadraturilor cu valorile de expresie ale acestora permit realizarea tuturor genurilor publicistice cu elemente specifice de transmitere a informaţiei sau de spectaculos. Planurile de trecere sunt panoramarea şi transfocarea. Panoramarea presupune mişcarea camerei de la stânga la dreapta sau invers ce conferă emisiunii posibilitatea de a descrie din punct de vedere al imaginii locul filmării şi este de obicei utilizată ca suport pentru comentariile descriptive. Lungimea acestor planuri oferind posibilitatea de a introduce telespectatorul în poveste, în începerea acţiunii sau atunci când se doreşte o temporizare, o liniştire a discursului publicistic între 2 momente de acţiune dinamică. Transfocatorul este în fapt un accesoriu al aparatului de filmat care are capacitatea de a apropia sau îndepărta subiectul faţă de privitor. Substantivul a creat vorba şi această mişcare folosită în viteze diferite (lină, sacadată, rapidă) poate avea valori estetice diferite. Aceste tipuri de planuri în emisiunile de divertisment, folosite pe decoruri ample, cu mişcări de personaje diverse, în secvenţe de balet, dans, crează dinamism, spectacol numai în condiţiile în care prin tăietura de montaj în timpul înregistrării sau ulterior la editarea video mişcările de cameră, încadraturile, planurile corespund ca durată şi semnificaţie ritmului, se încadrează în cursivitatea muzicală a secvenţei. Cel mai mare spectacol bine gândit, repetat, ansamblat în decor, riscă să ajungă un fiasco dacă succesiunea de planuri nu comunică în sincron cu mesajul artistic. Există posibilitatea de a utiliza camere de filmare în mişcare şi care crează în funcţie de unghiul pe care îl face camera faţă de subiect expresii artistice pe măsura solicitării scenariului. Unghiul paralel normal este cel în care camera se află la nivelul ochilor. Atunci când camera e aşezată deasupra subiectului iar obiectivul camerei e îndreptat către subiect, unghiul de filmare se numeşte plonjeu. Astfel de imagini nu sunt recomandate pentru a fi utilizate decât la anumiţi subiecţi pentru că au capacitatea de a mări, de a îngroşa dimensiunea personajului. Există un unghi în care camera e poziţionată cu obiectivul de jos în sus spre subiect şi se numeşte racursi sau contraplonjeu. Acest unghi de filmare oferă măreţie, lungeşte subiectul şi este de regulă utilizat atunci când subiectul respectiv comunică un mesaj dominator.

51

Timpul, durata acestor unghiuri de filmare e în medie de 3 secunde. Emisiunea de divertisment modernă e realizată din planuri montate în sistem aproapte mtvist, de videoclip. Nu toate tipurile de emisiuni se pretează la astfel de montaje.

Emisiunea de divertisment Emisiunea de divertisment e un program complex de tv ce presupune moblizare de resurse tehnice, artistice, umane deosebite, unde alături de rigoarea execuţiei tehnice a decorurilor, a montării lor în platoul de filmare, poziţionarea camerelor de filmat şi încadraturile se construiesc pe un scenariu şi un desfăşurător laborios, minuţios făcute pe secunde şi minute, dar care în final aduc recompensa meritată. După emisiunile informative, emisiunile de divertisment sunt printre primele preferinţe. Pentru canalul tv care le produce, emisiunea de divertisment poate fi plasată în grilă cu multe reluări, ceea ce în final duce la amortizarea ei. Emisiunea de divertisment are capacitatea de a intra pe schimburile internaţionale mult mai uşor şi rapid decât un reportaj, talk-show sau anchetă. Ele sunt producţii care aparţin de obicei posturilor comerciale şi în spaţiul audiovizual românesc formatul acestora e achiziţionat din străinătate. Formatul reprezintă elementele cadru pe care se construieşte o emisiune, elemente ce au repetabilitate în toate celelalte ediţii, particularizează emisiunea şi o fac să fie identificabilă. Acestea sunt un fel de matriţă şi dau pecetea, specificul, particularitatea emisunii: zona socială din care se iau subiectele, vârsta personajelor, tipul de dialog, tipurile de filmări, publicul folosit, intentţa exprimată, genericul, sonorizările, dominanta de culoare sau tipul de prezentare.

Vocea În construcţia genurilor publicistice de tv alături de text cu încărcătura lui stilistică, imagine cu încărcătura ei estetică, vocea omenească are capacitatea să transmită un mesaj la fel de puternic prin poziţionarea ei sau dacă ea nu ebine articulată să ducă la respingerea mesajului. Vocea are posiblitatea să urce şi să coboare tonul în vorbire, iar unele tonuri se amplifică în funcţie de expansiunea sunetului în cavitate şi înălţimea lui. În voce se disting trei registre: registrul de piept (grav) registrul mediu (mijlociu) registrul de cap (înalt)

Registrul de piept este cel mai întrebuinţat la microfon. În acest registru vocea sună cald şi puternic. O voce în registru de piept exprimă sentimente profunde, sincere, dramatice, ea obligă la ascultare, la atenţie. La vibraţiile vocii pe piept participă întreaga cutie toracică. Acest lucru se poate constata ţinând mâna în dreptul sternului atunci când se emit sunete grave ale vocii pe piept. Registrul mediu este cel mai des folosit în publicistica de radio şi tv pentru că este la îndemână. Este cel de trecere dinspre registrul grav şi înalt. Poziţia capului favorizează tot timpul la

52

microfon poziţia de unghi drept faţă de microfonul folosit, mai ales daca este de tip unidirecţional. Capul ridicat cu bărbia în sus e poziţia care favorizează vocea înaltă. Această voce e utilizată atunci când se fac citate din anumite personaje, din anumite fraze care denumesc anumite personaje. Poziţia capului plecat, cu bărbia în piept, uşor, duce la obţinerea unei voc cu rezonanţă care crează telespectatorului o perceţie de o anumită sobrietate şi solemnitate. Ca să câştige timbru şi amploare vocea trebuie să se propage, să se dezvolte şi să se desăvârşească în cavităţile de rezonanţă. Toate poziţionările sunt determinate de întrebuinţarea aerului expirat pentru a se produce vocea, pentru că nu se vorbeşte atunci când se inspiră. Calităţile vocii sunt date de acest produs care se obţine în vibraţia coardelor vocale şi a aerului expirat. Vocea are aceleaşi calităţi ca orice sunet: înălţime, intensitate, timbru, la care se adaugă calităţi specifice vocii: întinderea, ţesătura şi rezistenţa. Înălţimea e una dintre însuşirile principale ale sunetului şi e rezultatul numarului frecvenţei ale vibraţiilor unui corp sonor. Cu cât se produc mai multe vibraţii într-o durată de timp cu atât sunetul este. Înălţimea sunetului vocii umane depinde de numărul de contracţii efectuate de coardele vocale. Numărul acestor vibraţii produse de coardele vocale depinde în primul rând de influxurile care sunt transmise prin comanda nervoasă de encefal. Intensitatea e tăria unui sunet şi e determinată de amplitudinea vibraţiilor. Amplitudinea nu influenţează înălţimea sunetului. Intensitatea e şi gradul de forţă a vocii umane fără ca aceasta să se surmeneze. În momentul în care intensitatea ajunge la limita de surmenaj, apare vocea cu caracter de ţipăt, piţigăială, obositoare, care transmite o stare de respingere. Dacă vocea e bine pozată înseamnă că se realizează un consum de aer raţional şi cu atât intensitatea depinde şi de distanţă. În publicistica de TV distanţa între locul unde se produce un sunet şi locul unde e perceput nu e un impediment tehnic. Captarea sunetului de voce se poate face cu aparatură super performantă. În publicistica de tv se foloseşte vocea medie, iar emisiunile de divertisment fiind utilizate mai multe tipuri de voce: şoapta timbrată (uşor, pianissimo), semivoce (piano), vocea forte şi vocea puternică (fortissimo). Timbrul e culoarea, caracterul unui sunet, e particularitatea vocii. E amprenta vocală pentru că timbrul e determinat de: natura coardelor vocale şi cutia toracică; capacitatea laringelui de a amplifica şi elementele armonice, personale care în final dau vocii umane culoare, relief şi personalitate. Întinderea unei voci e totalitatea sunetelor care pot fi emise fără efort. Nu se recomandă niciodată forţarea vocii fără o minimă încălzire sau începerea lecturii unui text la microfon fără un exerciţiu vocal şi de mobilitate a maxilarului. Ţesătura e partea care ţtine de claviatură, care îi dă posibilitatea de a o utiliza ca un instrument. Ea oferă posibilitatea jurnalistului de tv în genuri ca reportajul, documentarul să utilizeze aceste ţesături ale vocii pe diferite texte în care nuanţele exprimate să creeze în mintea telespectatorului fragmentul de realitate. Rezistenţa e facultatea pe care o are vocea de a lucra mult, fără să obosească şi ţine atât de igiena vocii cât şi de tipul de viaţă generală pe care îl duce ziaristul. Există posibilitatea ca prin exerciţii vocea să fie formată, prin exerciţii chiar defectele să fie corectate, prin frazare ziaristul să pună în evidenţă anumite cuvinte dintr-o propoziţie pentru a transmite mesajul mai intens. În lectura

53

textului pentru tv virgula marchează grafic pauze scurte, dar şi ridicări de ton şi impune un anumit ritm al vorbirii şi o anumită intonaţie. Publicistica modernă a impus în jurnalismul de TV în prezent o emisie vocală fără pauze, fără o frazare în care să se distingă clar elemente de sintaxă.

Documentarul Este genul publicistic în tv în care înţelesul intelectual se combină cu cel emoţional. Ca gen cinematograf a avut perioade de ascensiune în 1920, şcoala cinematografică s-a făcut cunoscută. Primul documentar se consideră a fi un film despre eschimoşi şi aparţine unui documentarist canadian. La început documentarul se ocupa de aspecte exotice, pescăreşti, ele incluzând o naraţiune, o non-ficţiune prin care o realitate era adusă în atenţia opiniei publice. Ca gen artistic documentarul în perioada războiului e folosit în interesul propagandei de război. După cel de-al doilea război mondial documentarul intrase într-un stadiu de declin. Apariţia tv în anii 50 în SUA şi generalizată în 56, 57 în Europa, a început relansarea documentarului. Mulţi ani în România înaintea filmelor artistice se difuzau jurnalele de actualităţi şi câte un documentar. Prin anii 60 s-au scos jurnalele de actualităţi. Sau incetăţenit difuzările de documentare produse de şcoala românească (Studioul Sahia). În acest moment în România vorbeşti de televiziune. După anii 60 se poate vorbi de relansarea documentarului ca gen publicistic în tv. În raportul pe care îl are tv în raport cu documentarul are 3 etape: anii de început de documentaristică în tv când modul de realizare a documentarului era aidoma unei lecţii de şcoală; parcă telespectatorul era un elev care îşi lua notiţe. Acesta e documentarul clasic realizat prin tehnică de montaj, prin compilaţia diferitelor surse de informaţie, prin fotografii, prin documente din diferite izvoare şi printr-o naraţiune scolastică cu început, cuprins şi sfârşit. În a doua etapă se remarcă atitudinea producătorilor şi realizatorilor de a transforma orice produs într-unul de consum de masă. Producţia de documentar începe să aibă ca prezentatori actori, oameni celebri în diferite domenii (ex. Karl Gagar) Anii 90 – în această etapă de dezvoltare a tv pe care o numesc tv de comunicare, pentru producătorii de documentare personajele care compun un film încep să se diversifice alături de fotografie, document, naraţiune, celebritate, intră ca personaj în interiorul documentarului echipa de filmare, camera şi în felul acesta apare documentarul cu 2 aparate de filmat (unul îl filmează pe celălalt). Această diversificare a personajelor din interiorul

54

construcţiei documentarului crează sentimentul că telespectatorul e un individ în dificultate de înţelegere, explicaţiile sunt clare, folosindu-se reconstituirea istoriei cu figuraţie. După anii 90 ca răspuns la cerinţa publicului apar canalele specializate pe tipuri de documentare. Globaliyarea informaţiei, a comunicaţiei, abundenţa informaţională a produs un bombardament agresiv asupra telespectatorului care într-un instinct de conservare şi-a căutat „nişa”, canalul de tv care îi corespunde aspiraţiilor, intereselor sau care îi satisface cerinţele imediate. În felul acesta s-au creat canale specializate pe producţia de documentar. Documentarul de tv e un gen publicistic costisitor. În România încă nu a apărut un canal specializat pe producţia de documentar însă majoritatea canalelor specializate pe documentar de ştiinţă, istorie etc. O echipă pentru realizarea unui documentar e alcătuită din cel puţin 5 persoane: 2 obligatoriu pe teren, un realizator şi un cameraman, 3 în producţia internă, realizatorul de producţie, editorul şi consultantul ştiinţific. Dacă la început documentarul avea aspect de „sine verité”, acum are aspect de „docudrama”. Celelalte echipe pot fi chiar zeci de persoane angajate temporar, figuranţi, consultanţi pe diferite domenii şi specialişti. Pentru un singur documentar se pot utiliza zeci sau chiar 100 de piste de sunet. Ex: un sunet care e vocea naratorului, în timp ce vântul bate, zgomotul paşilor, mediu ambiant. Faţă de ştire documentarul are analiză. Faţă de reportaj documentarul are naraţiune, are poveste, care permite înţelegerea subiectului; reportajul obligă la o raportare imediată cu evenimentul, iar reporterul e tot timpul presat de timp. Faţă de dezbatere documentarul nu e în contradicţie, el le are incluse prin definiţie. Interviurile prin tehnica de montaj pot fi puse într-un dialog direct, câteodată conflictual, cu replică obţinută tot prin tăietura de montaj. Această metodă crează dinamism şi conduce la un interes crescând a publicului. Pentru realizarea unui documentar se porneşte de la script. Scriptul e enunţul ideii la care se adaugă şi intenţiile autorului. Scenariul cuprinde şi decupajul regizoral. Ca tehnică jurnalistică orice gen publicistic în tv are aceeaşi cursivitate în desfăşurare: predocumentarea presupune identificarea domeniului, a problematicii şi justificarea interesului. În urma acestei etape fiecare producător se gândeşte dacă merită sau nu

-

documentarea include: sursele ştiinţifice (bibliografie, biografie – sursă directă, umană, personaje care pot depune mărturie despre domeniul care ne interesează, presupune căutări, se realizează de documentarist), planificarea traseului pentru filmare, planificarea interviurilor, planificarea timpului pentru secvenţele curpinse în decupaj, necesare localizării documentarului, planificarea timpului pentru lucrurile neprevăzute, toate se planifică pe un buget (resurse financiare, tehnice, umane). Planificarea pentru filmare trebuie să aibă în vedere aceste resurse şi încadrarea în ele. De regulă subiectului documentarului de tv se desfăşoară în locuri unde se ajunge greu. Orice lucru care nu a fost luat în calcul riscă să nu mai poată fi filmat.

55

-

Filmarea propriu-zisă se încadrează în programul convenit sau se remediază la faţa locului orice necesitate zilnică, altfel în cabina de montaj să fie prea târziu.

-

Montajul propriu-zis începe prin vizionarea materialului filmat, apoi se împarte materialul filmat pe casete de lucru (ex: una interviul, alta ilustraţia)

Definitiile principalilor indicatori de audienta

-

Rating(RTG%) reprezinta numarul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzara de o statie TV. Ratingul poate fi exprimat in cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din targetul analizat.

-

Market Share(Cota de piata – SHR%) reprezinta raportul procentual dintre numarul mediu de telespectatori (RTG%) ai unei emisiuni(sau interval orar) a unei statii TV si numarul mediu de telespectatori de pe TOATE statiile TV, calculat pentru acelasi interval orar (sau emisiune).

-

Reach(RCH%) reprezinta numarul de telespectatori DIFERITI care au vizionat cel putin un minut dintr-o emisiune TV sau interval orar analizat. La fel ca si in cazul indicatorului Rating, RCH% poate fi exprimat prin cifre absolute(mii telespectatori) sau ca procent din targetul analizat.

-

Afinitate (TgAfin) este raportul dintre RTG% al targetului analizat si RTG% unui target de referinta x 100 (targetul de referinta trebuie sa includa targetul analizat pentru ca valoarea indicatorului sa aiba sens.) Afinitatea este un index, iar daca valoarea rezultata este peste 100 inseamna ca penetrarea (interesul) audientei in targetul analizat este mai mare decat targetul de referinta.

-

Time Brand’s Index(TBIndex) reprezinta raportul dintre share-ul emisiunii si share-ul mediu al statiei pe toata ziua, semnificand contributia pe care a avut-o emisiunea in atragerea telespectatorilor catre respectivul canal pe durata difuzarii ei. Daca valoarea acestui indicator este de peste 100 inseamna ca emisiunea a reusit sa atraga un numar de telespectatori mai mare decat a reusit canalul in medie pe intreaga zi.

-

Structura de public(TgSat%) reprezinta repartitia audientei pe categorii socio-demografice(genuri,studii,grupe de vartsa, etc).

56

SPATIUL AUDIOVIZUALA SI ROLUL LUI IN SOCIETATEA ROMANEASCA Spatiul audiovizuala romanesc poarta amprenta fenomenului de televiziune al carui inceput s-a produs in zilele lui decembrie 1989. Am avut prima revolutie transmisa in direct, ulterior vom avea prin CNN si primul razboi transmis in direct, apoi prima debarcare militara transmisa in direct, la sfarsitul lui 2006 prima executie prin spanzurare transmisa in direct, si continuata cutoate celelalte evenimente politice, sociale transmise in direct care au marcat toate componentele societatii. Ca prima remarca se poate constata ca transmisia in direct care inainte de 1989 era apanajul evenimentelor sportive, culturale, a devenit un nod de a transa politic anumite atitudini sau interese. Un alt fenomen care a marcat perioada din 1990 pana in prezent este multiplicarea vectorilor de comunicare televizuala, aparitia a numeroase posturi de televiziuen si de radio si titluri de presa scrisa. In aceiasi perioada si numarul canalelor de radio s-a marit dar impactul asupra publicului nu a gasit aceiasi rezonanta. Manat parca de biblica zicere „sa vezi si sa crezi” publicul s-a aruncat practic in mrejele emisiunilor de televiziune iar cauzele ar fi urmatoarele: 1. perioada epocii Ceausescu in care programul de televiziune fusese limitat la 2 ore pe zi; 2. nevoia de lectura fireasca – numaruld e ziare fusese limitat in comunism; 3. existenta unor subiecte despre care altadata nu se indraznea a se vorbi in public la care se adauga o strategie de marketing nascocita pentru a intretine gustul publicului spre senzational, derizoriu, superficial, evident ca in toata aceasta harta a programelor, emisiunile de promovare a unor elemente care tin de cultura si civilizatie au iesit din grila poasturilor de radio si tv si sau transformat in canale de sine statatoare. Exemplu: emisiunile care tineau de enciclopedie sau restrans la postul tv Discovery, pe spatiul romanesc SRT si-a creat un canal propriu TVR Cultural. Aceasta oferta de programe poate parea la pria vedere satisfacatoare daca analizam publicul din zonele urbane, dar trebuie sa remarcam ca 46% din populatia tarii locuieste in zona rurala si nu are acces decat la TVR 1. Elementul care caracterizeaza spatiul audiovizual romanesc este ceea ce in presa scrisa se numeste tabloidizare (fenomen nascut in 1992 odat cu Evenimentul Zilei), in televiziune este un fenomen care a inceput sa cuprinda chiar si spatiul de televiziune publica. El a fost preluat din presa scrisa si s-a manifestat in doua tiprui de emisiuni: in cele informative unde au fost avantajate stirile despre fapte diverse ridicate la rangul de informatii nationale si in emisiunile de divertisment, emisiuni construite pe un comic facil, de limbaj cu dublu inteles sau cu subinteles, pe un comic de situatie situat la limita decentei si pe o racordare la realitatea romaneasca de periferie. Chiar si lumea satului este ridiculizata in schema relatiilor preot – primar – politist, fiind favorizate elementele marginale din lumea satului. Astfel emisiunile educative nu au mai reusit sa-si gaseasca un registru de interes general. Sursele de informatie multiplicandu-se interesul publicului s-a canalizat. Influentarea rostirii limbii romane. Modelul promovat de televiziunile particulare in care accesntuarea sacadata cu elemente de frazare preluatre din jurnalismul anglofon au deformat rostirea clasica a limbii romane, mergand pana laun enunt canta, legat in care cu greu se distinge practic mesajul. De regula posturuile de radio comerciale au transformat prezentatorii in prezentatori de discoteca DJ. Transformarea personalitatilor si personajelor politice in nume uzuale in personaje care sunt la indemana publicului este un alt element al comunicarii audiovizuale caracteristic massmediei romanesti. Exemplu: „Basescu s-a intalnit aseara cu Tariceanu”, astfel informatia aduce la nivelul telespectatorului imaginea personajul politic simplificata. Pana la un anumit punct aceasta redactare face parte din caracteristicile vietii democratice. Utilizarea ei in exces duce insa la masificare, iar masificarea este periculoasa deoarece nu mai are repere valorice. Toate vedetele de radio romanesti au intrat in constiinta publica consacrate fiind de televiziune. In prezent observam ca aceiasi gazetari vedeta, formatori de opinie sunt plimbati pe toate canalele de televiziune cu toate elementele de constituie, de creare, de constructie a unei vedete. Se incearca de cel putin zece ani sise reuseste construirea vedetei politice prin televiziune, ultima vedeta politica tip rock fiind Traian Basescu.

57

Spatiul audiovizual a fost ocupat masiv de manifestarile zilnice ale politicii iar prezentarearealitatii si a informatiilor necesare publicului sunt sufocate de presiunile informationale ale acestor interese care sunt vizibil exprimate pentru ca in buna masura patronii posturilor fac ei insisi politica. Emisiunile de sport s-a transformat in campanii care tin seama de evenimentele sportive sau sunt dominate de un singur sport pentru ca si aici a interventi aparitia posturilor de nisa. De reamarcat ca si in presa sportiva de radio sau de televiziune se pozitioneaza vedeta comentator alaturi de vedeta de sport insa la vedeta de sport aflam din ce in ce mai putine lucruri despre sport si din ce in ce mai multe lucruri despre accesoriile vedetei. Institutia purtatorului de cuvant lucreaza practic cu tehnicile PR-ului si in final difuzarea unei informatii tine de politica de marketing. Aceasta politica de cele mai multe ori primeaza fata de politica editoriala. Cel care decide in final este ascultatorul sau telespectatorul. CONCLUZII Jurnalismul audiovizual are ca forma generala de exprimare in emisiunile informative : stirea, relatarea, comentariul este foarte scurt si strict determinat , aceste emisiuni au un format fix cu ore fixe de difuzare ; in emisiunile sportive transmisiile in direct se bazeaza pe genul publicistic combinat intre stire, relatare si comentariu iar celelalte tipuri de emisiuni se construiesc pe baza scenariului elaborat de regula dupa efectuarea predocumentarii si documentarii. Scenariul este urmat de decupaj care contine succesiunea secventelor ce urmeaza sa fie montate in forma finala a emisiunii . In reportajele, documentarele de actualitate intre scenariul elaborat si filmarile din teren pot exista modificari determinate de elementele intilnite la locul filmarii . Genurile care contin elemente de filosofie, retorica, asocieri conceptuale , comentarii sunt de regula insotite in succesiunea decupajului de montaj de ceea ce in jurnalismul audiovizual se numeste „ liniste.” Daca la inceputul cinematografiei valoarea de impact asupra privitorului a dat-o apropierea , miscarea,prim-planul fratilor La Lumiere. Televiziunea nu mai avea ce sa descopere din punct de vedere cinematografic. La inceput a fost filmul mut, apoi a fost marea capodopera cinematografica sonora si dupa 1950 micul gigant a inceput sa domine lumea impresionind-o prin planurile imaginile care nu mai contineau nici un fel de expresie verbala. In tehnica de montaj de radio si tv termenul de „liniste „ care se cuantifica intr-un numar de secunde , iar aceasta liniste este marcata in interiorul spirelor de banda pe care se inregistreaza emisiunea cu o banda cruda neinregistrata care se lipeste intre ultimul cuvint al ultimului vorbitor si primul cuvant al aceluias sau altuia. Banda de liniste are valoare de inceput, atrage atentia ascultatorului , il pune pe ganduri , permite operatorului in camera de emisie sa faca anumite comutari. In timp aceasta liniste a ajuns sa constituie pentru radio moment de combinatie sonora iar la tv a adus la crearea unor rubrici cunoscute sub titulatura „ no coment”. Cand imaginea vorbeste si sonorizarea este de la fata locului. Asemuita cu elemente din presa scrisa linistea din radio si tv este albul din pagina de ziar. Abundenta de cuvinte, rostirea sacadata, prea multe comentarii indeparteaza si radioascultatorii si telespectatorii de mesajul jurnalistic. Echilibrul intre imagine si cuvant, muzica, sonorizare se creeaza si din respir, artistica, linistea care daca este prea mare risca sa duca la pierderea atentiei redioascultatorului sau telespectatorului. Daca este prea mica risca sa nu fie bagata in seama si sa nu aibe efect. In concluzie jurnalismul audiovizual in toate formele de emisiuni difera pe grila tuturor tipurilor de canale ; este constituit din cuvinte si imagini , secvente sonore, muzica si liniste folosite in armonie cu genul publicistic urmarit in asa fel incat sa se recomnstruiasca realitatea . Realitatea exista, informatia se creeaza

BIBLOGRAFIE 1. 2. Balasescu M – Manual de productie de televiziune, Ed.Polirom, Iasi, 2003 Coman M – Manual de jurnalism –vol.2 – Ed.Polirom , Iasi 1999

58

Coman M. - Mass-media, mit si ritual – Ed. Polirom.2003

3. Bucheru I, Fenomenul televiziune -Fund. Romania de Miine. 1995 4. Chatala, Henry Pierre – Epoca dezinformarii – Ed. Militara 1991.
5. 6. Gross Peter – Colosul cu picioare de lut – Ed. Polirom 1999 Joanescu Irene – Radioul modern .Tratarea informatiei si principalele genuri informative. Ed.All, Bucurestii 1999

7. Popescu Grosu E. – Jurnalism radio . Specificul radiofonic. – Ed.Teora , Bucuresti 1998
( Colectia Caietele audiovizualului)

8. Popescu Grosu E. – Jurnalism TV . Specificul telegenic. – Ed.Teora , Bucuresti 1998
( Colectia Caietele audiovizualului)

9. Prutianu Stefan – Antrenamentul abilitatilor de comunicare – vol.1 – Ed.Polirom – Iasi 2004
10. Sartori G. – Homo videns.Imbecilizarea prin televiziune si post gandirea.Ed.Humanitas,2005 11. Tudor Dona – Manipularea opiniei publice in conflicte armate – Ed.Dacia, Cluj-Napoca 2000 Tudor Dona – Note de curs 12. Zeca – Buzura D. – Jurnalismul de televiziune – Ed.Polirom Iasi 2005 Zeca – Buzura D. – Televiziunea dupa Big brother – Ed.Polirom Iasi 2007

59

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->