Sunteți pe pagina 1din 4

Noiunea de relaii diplomatice, relaii diplomatice cadrul juridico-politic al desfaurrii raporturilor de colaborare ntre state independente i suverane.

. Nu exist o definiie propriu-zis a noiunii de relaii diplomatice. n doctrin relaiile diplomatice au fost prezentate ca fiint conducerea, prin organelle representative i prin mijloace panice, a relaiilor externe ale unui anumit subiect al dreptului internaional cu oricare alt subiect sau ali subieci *1. 2. Relaiile diplomatice alctuiesc o categorie special de raporturi ntre state de o calitate superioar i de o importan deosebit. Relaiile diplomatice snt acele relaii interstatale care au o not distinct, dat de subiecii, obiectul i finalitatea pe care acestea o au. 3. Importana relaiilor diplomatice este unanim recunoscut chiar dac evalurile care se fac nu snt identice att n dreptul internaionnal, ct i n practica statelor, semnificaie lor nereducndu-se, n cadrul organizaiilor internaionale, la simpla manifestare a capacitii i a dorinei unui stat de a ndeplini obligaiile ce i revin n calitatea sa de membru, ci aducnd n discuie nsi problema existenei independenei sale. Lipsa de relaii diplomatice sau existena unor relaii diplomatice i consulare foarte limitate au generat, cu ocazia discutrii primirii unor asemena state O.N.U., ndoielii ct privete independena lor. Este hazardat s se spun c relaiile diplomatice limitate implic n mod automatic i lipsa de suveranitatea sau independen a unui stat sau c pur i simplu acestea ar constitui o dovada prima facie a unei limitri a atributelor entitii statelor respective. 4. Lipsa de relaii diplomatice nu poate constitui, desigur, un obstacol n calea ncheiere unui accord internaional ntre dou state, pentru c ruperea relaiilor diplomatice sau a relaiilor consulare ori lipsa unor asemena relaii ntre dou sau mai multe state nu mpiedic ncheierea tratatelor ntre aceste state; tot astfel, dou state pot colabora ntr-un cadru bilateral sau ntr-o ele s fie stabilit nc relaii diplomatice. Un stat poate s recunoasc de facto un alt stat i s fac declaraie c este dispus s stabileasc relaii de fapt cu aceasta: asemenea relaii nu snt totui aa de ntinse i de o asemenea factur ca cele care se ntrein n mod normal ntre state i ele nu cuprind, n nici un caz, schimbul de reprezentane diplomatice. *3 5. Existena de relaii diplomatice constituie o stare normala a raporturilor ntre doua state; ele presupun, de regul, existena unei stri de pace ntre statele respective *4 deci nu numai c snt opuse strii de rzboi, ci implic chiar un minimum de relaii de nelegere i de colaborare. Canalul diplomatic constituie calea normal i cea mai potrivit de comunicarea ntre state n relaiile guvernate de ctre dreptul internaional. *5 Starea raporturilor diplomatice este indicativ, n majoritatea cazurilor, ct privete calitatea raporturilor ntre state, astfel c relaiile diplomatice constituie unul din principale, barometre ale situaiei relaiilor generale dintre statele n cauz. n acest sens, n perioade de densiune, i mai ales de rzboi rece, un stat, poate adopta o serie de msuri fa de un stat cu care relaiile nu snt prea bune. 6. Pri n relaiile diplomatice snt statele ca subieci de drept internaional. Dnd o acceptiune mai larg instituiei relaiilor diplomatice i sub rezerva meniunilor pe care le facem n cuprinsul lucrrii, putem afirma ca pri la raportul diplomatic snt ns nu numai statele, ci i organizaiile interguvernamentale i, de asemenea, micrile de eliberare. 7. Pe de alt parte, relaiile diplomace au un caracter permanent, fiind legate de nsi existena statelor; ele nu se stabilesc pentru o anumita perioada de timp, ci tind prin nsi natura lor, s dureze nedefinit n timp. Stabilirea relaiilor diplomatice 1. Instituia stabilirii de relaii diplomatice nu a preocupat n mod deosebit teoreticienii dreptului internaional astfel c uneori este tratat mpreun cu aceea a nfiinarii misiunii diplomatice. Aceast stare s-a meninut i dupa codificarea din 1961 a dreptului diplomatic *6, diferitele studii 1.

orpindu-se asupra nfiinrii i ruperea relaiilor diplomatice snt confundate cu nfiinate i ncetarea unei misiuni diplomatice. n acest cadru, se fac referiri i la stabilirea relaiilor diplomatice, regulile aplicabile n aceasta situaie fiind prezentate ca proprii ca proprii nfiinrii misiunii diplomatice ceea ce, desigur, este eronat *7 . n acest fel, se creeaza o confuzie ntre dou instituii care snt totui distincte i se pierde din vedere c numai existena relaiilor diplomatice face posibil punerea problemei nfiinrii unei misiuni diplomatice. 2. Dreptul internaional nu reglementeaz i nici prevederile dreptului intern nu precizeaz, in mod obinuit, condiiile care trebuie s fie ndeplinite pentru stabilirea de relaii diplomatice; n Constituiile unor state se specific doar organul competent a exercita prerogative n chestiune, iar n altele nu se face nici o meniune. Sintezmd ns practica statelor, n doctrina dreptului internaional s-a tras concluzia c stabilirea de relaii diplomatice presupune ndeplinirea comulativ a urmtoarelor condiii: 1.entitile ntre care se stabilesc relaiile diplomatice s aib personalitate juridic internaional; 2. cele dou state sau guvernele celor dou state s se fi recunoscut *9; 3. s existe un accord n acest sens ntre cele dou state. a. Prima dintre premise o consituie deci personalitatea de drept intrnaional a cetenilor ntre care se stabilesc relaiile diplomatice, adic calitatea de subiect de drept intrnaional a acestor entiti *10. Destinatarii normelor juridice ntr-un sistem juridic fie el naional sau internaional snt subiecii de drept din acel sistem. Calitatea de subiect al dreptului internaional definete situaia juridic a unei entiti ca titular de drepturi i obligaii internaionale *14, subiectul de drept internaional fiind titularul de drepturi i obligaii internaionale, participant la relaiile reglementate de normele dreptului internaional *14 bis. Au aceast calitate acele entiti, perticipante la viaa internaionala cu aptitudinea de afi titulare de drepturi si obligaii recunoscute de dreptul internaional, precum i de a ndeplini actele juridice aferente. Subiectul de drept internaional cel mai important este statul suveran i independent *15 ; poziia central a staului n relaiile internaionale face ca aceasta s constituie subiectul principal al dreptului internaional. De asemena, au aceasta calitate popoarele, naiunile i organizaiile internaionale *15bis teoria pluralista asupra subiecilor de drept internaional constituind n present o poziie cvasiunanim. Statele snt primii subieci de drept internaional fra a fi ns i singurii, de vreme ce alturi de ele, ami snt i organizaiile internaionale, precum i micrile de eliberare, n schimb, ceilali destinatari al normelor dreptului intrnaional au o situaie specific i fiecare dintre acetia trebuie considerat n parte. De aici decurge necesitatea, reinut n doctrin, de a face distincte nte subieci *16bis i personae n dreptul internaional *17. Astfel, se arat, n doctrin occidental , c spre deosebire de subiecii de drept internaional, persoanele juridice internaionale snt entiti titulare ale unui numar nederminat de drepturi i obligaii, care se bucura de o competen general, deci, persoana internaional are, dac nu exist un acord special care s-i restrng competena, o

capacitate deplina.
Caracterul de permisa pe care il are calitatea de subiect de drept international pentru stabilirea acestor relatii,rezulta din insasi natura actului de stabilire a relatiilor diplomatice care constitue un act juridic bazat pe comsimtamintul mutual al statelor respective.Pentru ca acordul de vointa al acestora sa

genereze raportul juridic cu character diplomatic, trebuie sa-i fie asigurata acestui act validitatea necesara, iar la aceasta nu s-ar putea ajunge decit daca au fost indeplinite cerintele de vadilitate. Personalitatea juridica internationala este o conditie indispensabila in stabilirea de relatii diplomatice.Acest lucru este evident prin el insusi, pentru ca atita vreme cit misiunea diplomatica este organ de relatii externe al unei entitati internationale,ea nu poate fi infiintata ca atare decit daca aceasta entitate are ea insasi personalitate juridical international.In acest sens,in cadrul Comisiei de drept international El Erian, a formulat opinia ca stabilirea de relatii diplomatice este atributul numai uni subiect de drept international.Pe de alta parte,nu trebuie sa pierdem din vedere nici faptul ca nu exista intotdeauna o identitate intre calitatea de subiect de drept international si aceea de parte intr-un raport de drept diplomatic. Relatiile diplomatice sint specifice raporturilor dintre state,in vreme ce relatiile dintre un stat si o organizatie international si mai ales dintre 2 organizatii international nu au propriu-zis un caracter diplomatic in sensul propriu si deplin al cuvintului.La fel, relatiile stabilite intre state si miscarea de eliberare dintr-o tara au particularitati care le dau o configuratie speciala in comparatie cu relatiile diplomatice. Un stat care are folosinta dreptului de legatie nu poate sa si-l exercite in fapt decit daca guvernul sau este recunoscut de sttul cu care urmeaza sa stabileasca relatiile diplomatice, iar recunoasterea care este necesara in acest scop trebuie sa fie de iure si nu numai de facto,pentru ca o asemenea recunoastere nu permite decit relatii economice si comerciale si un schimb de agenti mai mult sau mai putin oficiali.Actul juridic al recunoasterii constituie, de fapt , o oferta adresata de statul preexistent statului nou de a intretine relatii care sint obisnuite intre state,deci si oferta de a intra in relatii diplomatice. Legatura dintre recunoastere si stabilirea de relatii diplomatice este asa de intima,incit nu numai ca recunoasterea anticipeaza stabilirea de relatii diplomatice si chiar infiintarea de misiuni diplomatice,dar convenirea infiintarii unei misiuni diplomatice permanente presupune prin ea insasi faptul ca a intervenit o recunoastere implicita din partea statului caruia ii apartine misiunea. Atita vreme cit un stat nu recunoaste un alt stat sau un govern nu recunoaste alt govern,nu poate avea loc nici stabilirea de relatii diplomatice si nici oferta de a intra in relatii diplomatice. Recunoasterea unui stat nous au a unui govern poate avea drept consecinta, retragerea unei misiuni diplomatice care se gaseste acreditata intr-un alt stat sau pe linga alt guvern,ceea ce reprezinta un act al ruperii relatiilor diplomatice .Trebuie de remarcat faptul ca, desi recunoasterea este o conditie pentru

stabilirea si mentinerea relatiilor diplomatice , acestea nu sint o consecinta pe care recunoasterea o antreneaza in mod obligatoriu. Recunoastrea unui stat nou sau a unui guvern ,nu antreneaza in mod necesar si automat ,stabilirea de relatii diplomatice dupa cum retragerea unei misiuni diplomatice nu implica o revenire asupra recunoasterii.De asemenea, recunoastrea unui sta nou nu implica si obligatia pentru statele care o efectueaza de a stabili relatii diplomatice cu acesta. Actul recunoasterii unui stat sau al uni guvern nu constituie si o stabilire a relatiilor diplomatice intre statul care face recunoasterea si statul recunoscut.S-a sustinut ca stabilirea relatiilor diplomatic ear fi obligatorie in cazul in care a avut loc recunoasterea.

*1 Michael Hardy, Modern Diplomatic Law, Manchester University Press, 1968, p.1. *3 v. Paul Guggenheim, Traite de droit international public, vol, 1, Geneve, 1953, p.195 *4 v. Adolfo Maresca, Il dirito del trattati, Milann 1971, p. 495 *5 v. Decizia C.P.A. (1912) L. C. Green, International Law trough the Case, London 1959, p.546. *6 v. Philippe Cahier, Le droit Diplomatique contemporain 2-ieme ed. Geneve, 1964, p.57 *7 A diplomats Handbook of international Law and practice, Martinus Nijhoff/The Hague, 1965, p.15-17 *8 v. B. Sen, op. cit, p.64 *9 v. B. Sen, op, cit, p.9 *10 v. G. Enriques, Il Concetoo astratto di persona giuridica e la sua applicazione al diritto internazionale, Roma, 1928 *14 N. Dascoviv, Dreptul intrrnaional public, Bucureti, 1947, p415 *14 bis G. Mocea, op, cit, p.223, v. Kurs Mejdunadodnogo prava, Moscova, 1967, tom I, p. 116 *15 v. A. Truyol y Serra, Genese et structure de la societe internationale, in R.C.A.D.I., 1939, p549 *15 bis v. Nguyen Quoe Dinh, Cours de droit international public, Paris, 1969-1970, p.37 *16 bis Manuel de droit international public, Ed. Domat-Montchrestien, Paris, 1948, p507 *17 v. D. Florio, o, cit, p44