Proiect Cultura si civilizatie europeana

Nita Romina Elena 411 G

Luna aceasta National Gallery din Londra celebreaza ca si "painting of the month" pe "Ducesa cea Urata" sau "Femeia Batrana" (cca. 1513) de Quinten Massys (1465, Louvain (Belgia) - 1530, Antwerp (Belgia)). Inspirata dintr-o caricatura de Leonardo Da Vinci si de cartea prietenului lui Massys, Erasmus, "In Praise of Folly", in care autorul descrie barbati si femei batrane care inca flirteaza si nu se pot desprinde de oglida, fara a ezita sa-si

expuna sanii vazului multimii, portretul a primit nenumarate denumiri de-alungul anilor si a fost o sursa de inspiratie pentru Sir John Tenniel cand a dat nastere ilustratiilor din "Alice in Tara Minunilor".

Renasterea a fost o perioada in care textele vechilor greci au fost traduse si noi descoperiri s-au facut in domeniul anatomiei. In antichitate se obisnuia sa se descrie functii ale corpului uman facand referire la parti ale corpului animal. Nu e greu de observat influenta epocii in pictura lui Massys. Urechile imense si fata de maimuta scoase in evidenta de palaria ridicola, bijuteriile care se potrivesc ca si nuca in perete cu hainele invechite, apartinand vremurilor apuse ale tineretii femeii si decolteul mult prea mare care lasa sa se vada sanii ofiliti nu fac altceva decat sa scoata in evidenta latura carnala, trecatoare si salbatica a fiintei umane. Bobocul de trandafir (simbol al iubirii) pe care femeia il tine in mana, ne pune in incurcatura si ne face inevitabil sa ne intrebam daca ar trebui sa il acceptam sau pur si simplu sa radem in fata unei asemenea oferte deplasate. Daca decidem sa radem, Massys se dovedeste a fi un stoic critic al vanitatii umane si un precursor demn de Goya si Picasso. Daca acceptam, atunci, in ce ne transformam noi insine? "Ducesa cea urata" starneste inca semne de intrebare. Vormim aici de o femeie reala sau de o pictura plamadita din imaginatia lui Massys? Trasaturile ei

distorsionate au ca si scop ridicolul sau sarmana creatura sufera de o boala a oaselor? Inclin sa pariez pe talentul lui Massys si pe spiritul sau critic, sa refuz trandafirul si sa rad cu pofta. Insa ma opresc in mijlocul zambetului. Si daca sarmana femeie a trait o viata intreaga cautand iubirea fara a o gasi? Daca gesturile ei nu sunt altceva decat o ultima incercare disperata de a fi fericita? Oricat am cauta, pe chipul ducesei nu vom gasi acel suras provocator de vinoncoa. Ba chiar mai mult, privirea ei are un aer absent. Nici macar nu e constienta de prezenta noastra inoportuna. Mana care tine trandafirul este oprita undeva intre doua gesturi. Poate initial floarea era intentionata pentru cineva dar respingerea categorica a facut ca mana sa se opreasca la mijloc de drum, intre iubire si singuratate, acolo unde numai tristetea si disperarea se gasesc. Si vai, e atata tristete pe chipul ducesei... O tristete amara... Intr-o lume carnala, iubirea are o varsta determinata. Daca treci de limitele auto-impuse de societate cazi in ridicol si in grotesc. Poate cel mai rau e nu atunci cand nu primesti ci cand daruiesti ceva din toata inima, in mod gratuit, dar nu ti se accepta.