O limita pentru abuzul de presa

Nu doar ca jurnalist, ci si ca om atasat principiilor democratice, cred fara rezerve in libertatea de exprimare si, implicit, in libertatea presei. Dar in exact aceleasi calitati resping, tot fara rezerve, abuzul de presa. Si acesta este movitul pentru care salut reglementarile introduse de noul Cod Civil, recent intrat in vigoare. In pofida enervarii mai multor organizatii de breasla, ele nu fac decat sa impuna legal niste norme de bun simt in conduita jurnalistilor. Astfel, potrivit articolului 71, "nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni in viata intima, personala sau de familie, nici in domiciliul, resedinta ori corespondenta sa, fara consimtamant (...)". Articolul 73 prevede ca, in exercitarea dreptului la propria imagine, orice persoana poate sa interzica ori sa impiedice reproducerea, in orice mod, a infatisarii sale fizice. Pot fi considerate "atingeri aduse vietii private", printre altele, "captarea ori utilizarea imaginii (...) unei persoane aflate intr-un spatiu privat, fara acordul acesteia", "tinerea vietii private sub observatie", "difuzarea de stiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viata intima, personala sau de familie, fara acordul persoanei in cauza" si "difuzarea (...) datelor privind domiciliul, resedinta". Acelasi Cod Civil impune si o limita... limitelor: interesul public. Cu alte cuvinte, jurnalistul este indreptatit sa faca orice investigatie, chiar incalcand spatiul privat al unei familii, daca are acoperirea interesului public. Atentie, nu a curiozitatii publicului, ceea ce e cu totul altceva! Asadar, daca pozezi o vedeta sub dus, ca sa-i expui public celulita, nu servesti niciun interes public. Dar daca sub dus se afla un ministru, sa zicem impreuna cu o amanta care, sa zicem, beneficiaza de contracte pe bani publici de la chiar amantul ei cu portofoliu, atunci interesul public este mai mult decat satisfacut. Noua reglementare este cu atat mai necesara cu cat procesul de tabloidizare a presei romanesti este galopant si ingrijorator. In goana dupa tiraj, trafic sau rating, chiar publicatii sau televiziuni pretins serioase recurg la subiecte si practici tabloide. Priviti doar cum au fost tratate recent divorturile Columbeanu si Truica, in ambele cazuri agresivitatea presei lezand inclusiv interesele unor minori. Care a fost interesul public in aceste cazuri? Eu nu l-am identificat. Sigur ca tabloidizarea nu este un fenomen strict romanesc. Din nefericire, tentatia aceasta exista peste tot, dupa cum razboiul vedetelor cu paparazzi nu se poarta doar pe malurile Dambovitei. Exista cazuri tragice, in care vedete autentice, nu de carton, ca acelea autohtone, au platit cu viata, nu doar cu crize de isterie televizate, intruziunea presei in viata privata. Cazul printesei Diana este doar cel mai cunoscut si mai dramatic. Asadar, niciun regret pentru limitarile impuse de noul cod civil celor care au senzatia ca profesia de jurnalist poate fi schimonosita in fel si chip, fara nicio sanctiune. Niciun regret daca unii vor intelege, in sfarsit, ca legitimatia de jurnalist nu atrage cu sine nicio imunitate si nici vreun statut superior. Am alt regret, si anume ca este practic imposibila o astfel de reglementare si pentru cei care isi bat joc de profesie prin atacuri constante si abominabile nu la viata privata a unor starlete si "starleti", ci la adevar, bunul simt si chiar interesul public. Manipularile, minciunile si necuviintele pe care le vedem zilnic pe cele mai multe dintre ecrane sunt chiar mai periculoase pentru igiena presei si societatii romanesti.

Dar asa ceva e greu de impus printr-o reglementare de Cod civil sau penal. Pentru curatarea presei romanesti ar fi nevoie de o breasla puternica, cu mare respect pentru sine si profesie, care sa aiba organisme puternice de reglementare si control, cu reactii rapide si drastice, in cazul oricarui derapaj, prin decizii intransigente, unanim recunoscute si respectate. Din nefericire nu e cazul nostru. Asa ca, daca atacurile de presa la viata privata s-ar putea imputina, pentru cele la adevar deocamdata nu exista antidot.

E timpul ca dreptul cetenilor la informare s fie mai important dect dreptul demnitarilor la via privat? Da, n calitate de afirmatori considerm c e timpul ca dreptul cetenilor la informare s fie mai important dect dreptul demnitarilor la via privat. Intruct de-a lungul timpului tehnicile de creare i manipulare ale unei imagini au evoluat, devenind n zilele noastre o tiin, dreptul la informare al cetenilor se instituie ca un antipod legitim, o msur preventiv care ar trebui s demonteze imagini mincinoase de pe urma crora demnitarii ar avea de ctigat capital politic. Pornind de la teza conform creia noiunile de via public i via privat sunt ambigue, vom ncerca s dm un exemplu pentru a ilustra cum grania dintre cei doi termeni nu este fix. S ne imaginm c Preedintele BNR (Banca Naional Romn) este bolnav; este acest fapt de interes public sau ine de viaa personal? Probabil muli ar ncadra starea de sntate precar a Preedintelui BNR n domeniul vieii private, ns, n calitate de afirmatori, considerm c problemele de sntatate ale Preedintelui BNR i orice alte impedimente cum ar fi un divor sau un deces n cadrul privat al familiei acestuia ar putea afecta puterea de concentrare a persoanei publice care i exercit funcia, i implicit buna desfurare a componentei economice a rii. Observm cum la nivel abstract cele dou noiuni sunt diferite, n timp ce n viaa real se afl ntr-o strns relaie de interdependen. Aadar, credem c delimitrile teoretice n acest context sunt inutile, atta timp ct n mod real nu sunt operabile deoarece se suprapun. n primul rnd, trebuie s nu pierdem din vedere criteriul esenial pe baza cruia masele i aleg reprezentanii politici ntr-o societate democratic. n mare msur, acetia nu sunt votai datorit abilitilor practice i teoretice de care dau dovad i nici pe baza erudiiei sau a cunostinelor politico-filosofice. Conductorii politici sunt mai degrab alei pentru imaginea pe care o proiecteaz n mentalul colectiv, pentru ncrederea pe care o trezesc i, mai ales, pentru empatia pe care o strnesc n ceteanul ce i exercit dreptul la vot. innd cont de faptul c majoritatea aleilor aduc n campaniile electorale drept argument n favoarea lor virtuozitatea propriei viei private (n special cea de familie), considerm c este corect ca i dup ctigarea

alegerilor, fotii candidai, devenii ntre timp actualii demnitari, s fie judecai n funcie de moralitatea vieii private. Dac John Galliano, un artist care are n subordine o mn de croitorese, a fost concediat de la Dior datorit unor preri exprimate ntr-un cadru privat1, considerm c demnitarii (care au o putere decizional mare n plan economic, legislativ sau executiv) ar trebui s fie i ei penalizai n funcie de opiniile exprimate i comportamentul pe care l afieaz ntr-un cadru privat. n al doilea rnd, dorim s subliniem c demnitarii, n momentul n care accept funcia n care sunt alei/numii, accept n acelai timp s devin persoane publice, cu toate consecinele inerente. n al treilea rnd, afacerile ilegale sau la limita legii ale demnitarilor nu se vordesfura niciodat la vedere, n mod public, aadar jurnalitii sunt nevoii s obin informaii investignd aspecte ale vieii private. Dac se impun restricii n acest sens, cum vor fi demascai demnitarii care ncalc legea? n plus, este greu s impui legi care s limiteze accesul jurnalitilor la viaa privat a demnitarilor ntruct specialitii n comunicare, relaii publice i PR nu au stabilit o definiie unanim acceptat a conceptului de "via privat". n concluzie, dorim s revenim asupra faptului c att demnitarii, ct i alegtorii sunt contieni n marea lor majoritate de faptul c procesul desfurrii alegerilor presupune vinderea unei imagini. Din punctul nostru de vedere, este de datoria alegtorilor i a jurnalitilor s se asigure c n spatele imaginii se afl un corespondent real, atta timp ct intruziunile n viaa privat a demnitarilor sunt justificate i relevante pentru problemele de interes public. ___________________________________

Bogaii i celebritile i protejeaz viaa privat pltind pentru propagarea de informaii false
Propagarea de informaii false devine n tot mai mare msur principala modalitate la care apeleaz persoanele bogate i celebritile pentru a-i feri viaa personal de atenia publicului, potrivit unei analize Bloomberg. n era informaiei, fiecare tranzacie "las urme", fie la retaileri, instituii de stat sau bnci, care, combinate cu internetul, fac aproape imposibil ascunderea detaliilor vieii personale a individului. Bogaii angajeaz consultani n securitate personal care "combat adevrul" cu torente de informaii

false - poveti despre locuine care nu au fost cumprate niciodat sau destinaii de vacan de care "subiectul" nu s-a apropiat niciodat - n sperana c vor reui s camufleze adevrul. "Singura metod de a preveni ntr-adevr o intruziune n viaa privat este s tergi totul cu buretele i s-i creezi o nou identitate", crede Jeremy M. Kroll, cofondator al K2 Global Consulting, firm specializat n astfel de servicii. Pentru cei mai muli, aceast variant iese categoric din discuie, cea mai realistic metod de securitate fiind confuzia, consider preedintele Insite Security, Christopher Falkenberg. Dac cineva este ngrijorat c a aprut o poz cu locuina i adresa sa, acesta poate inunda internetul cu alte 18 poze i adrese care, combinate cu tehnicile de optimizare a motoarelor de cutare, pot fi propulsate n topul rezultatelor cutrilor online, "ngropnd" informaia real, explic el. "Pe internet, nimic nu poate fi ters i singura aprare este deturnarea", spune expertul n confidenialitate Frank Ahearn. Falkenberg i Ahearn noteaz c au practicat astfel de strategii pentru anumii clieni. O alt tactic folosit de bogai pentru a ascunde adevrul este derularea oricrei tranzacii prin companii paravan sau "SRL-uri", practic deja comun nu numai n rndul celebritilor, ci i companiilor i oamenilor de afaceri care vor s evite ntrebrile incomode. Ahearn susine c i ajut clienii s creeze identiti fictive: directorul general al unei mari companii cltorete sub propria identitate, ns ca vnztor ambulant, pltind pentru bunuri i servicii cu un card bancar emis n numele unei firme paravan. Pentru a ntri confuzia, acesta poart n bagaj brouri tipice vnzrorilor ambulani. Ahearn a precizat c serviciile sale cost 30.000 de dolari pe caz, n timp ce firma lui Falkenberg ncaseaz ntre 4.000-10.000 de dolari pentru cazurile simple i sume mult mai mari pentru situaii mai complicate.