Exista mai multe metode prin care eticienii cauta sa defineasca termenul de eutanasie.

Cel mai adesea, actul eutanasic este definit mai intai ostensiv, dandu-se mai multe exemple si specificandu-se care dintre acestea reprezinta cazuri de eutanasie si care sunt doar aparent de acest tip (in realitate fiind fie cazuri de sinucidere, fie de crima). James Rachels 1 procedeaza chiar in acest mod. Pentru a distinge intre cazurile de eutanasie veritabila si celelalte cazuri cu care ar putea fi confruntate, Rachels ofera cinci particularitati ale cazului de eutanasie in forma sa cea mai limpede. Astfel, putem vorbi de un caz de eutanasie daca: Pacientul a fost omorat in mod deliberat; Pacientul era pe patul de moarte (ar fi murit oricum); Pacientul avea dureri atroce (terrible pain); Pacientul a cerut sa fie omorat; Omorarea sa sa fie un act de compasiune, adica motivul pentru care pacientul este omorat sa fie acela de a impiedica suportarea unor dureri acute si inutile de catre acesta si de a-i oferi posibilitatea de a avea parte de o moarte buna (good-death) sau, macar, pe cat de buna se poate obtine in circumstantele respective. Cuvantul eutanasie creat in secolul al XVII-lea de catre Francisc Bacon cu sensul de a muri usor si dulce a capatat din secolul al XIX-lea sensul de a omori din mila. E vorba, asadar, de o omucidere voluntara vizand curmarea unor suferinte considerate inutile. Cei mai multi dintre eticieni cred ca eutanasia voluntara a incetat sa mai fie considerata un subiect de dezbatere etica. Ea este acceptabila din punct de vedere moral si, mai mult, in tarile in care s-a adoptat o legislatie in favoarea procedurii eutanasice (Olanda, Oregon SUA, etc.) prevederile legale fac apel tocmai la eutanasia voluntara. Definitia eutanasiei voluntare presupune, pe langa cele trei conditii enumerate mai sus, si un atribut caracteristic: actul mortii survine la cererea sau in urma consimtamantului explicit al pacientului, acesta fiind in deplinatatea facultatilor sale mintale. Eutanasia involuntara, intr-un anumit sens, poate fi considerata ca fiind opusul eutanasiei voluntare. In primul rand, pentru ca ea presupune aplicarea unei proceduri eutanasice in cazul unui pacient care fie ca si-a exprimat dorinta de a trai, fie ca, desi ar fi fost in stare sa o faca (capacitatile sale mintale fiind apropape normale) nu a aratat ca doreste sa moara. Pacientul, asadar, este omorat sau este lasat sa moara, fara ca el sa-si fi dat acordul pentru aceasta. Eutanasia involuntara, asadar, este mai apropiata de crima decat de moartea prin compasiune, in timp ce eutanasia voluntara este, dimpotriva, mai apropiata de un act de sinucidere. Am spus ca eutanasia involuntara este mai apropiata de crima si nu chiar o crima, deoarece unii autori considera ca, in anumite cazuri, actul eutanasic este justificat chiar daca este performat impotriva dorintei pacientului