Sunteți pe pagina 1din 8

Referat asupra tezei de doctorat Surse, sisteme si circuite pentru energii neconventionale

Domeniul energiilor neconventionale s-a impus deja, avand un debut mai lent la inceputurile sale ferme datand de la finele secolului XIX, cand a aparut genialul om de stiinta si inventator Nicola Tesla, si avansand din ce in ce mai impetuos la inceput de secol XXI, secol care va sfarsi aspect predictibil - prin a fi dominat de aplicarea pe scara larga a unor noi surse, tehnologii si sisteme energetice, impuse, pe de o parte, de dezavantajele si restrictiile din ce in ce mai severe ale mijloacelor energetice conventionale si fiind sustinute, pe de alta parte, de evolutia stiintei si culturii umane in ansamblul ei - aspecte sintetizate de autor in primul capitol al tezei sale de doctorat. Totusi, dintr-un anumit punct de vedere, nimic nou sub Soare, dupa cum afirma Ecleziastul; stiinta avanseaza in ritmurile specifice fiecarei epoci pe spirele unei elice si, nu o singura data, ceea ce parea gandire naiva, perimata, misticism, s-a demonstrat in forma moderna a fi de maxima actualitate. Inca din cele mai vechi timpuri omul a intuit ca depinde vital si spiritual de Soare si energia sa, identificandu-le cu zeitati si aspecte divine asociate cunoasterii supreme. Astfel, in jurul cultului solar, s-au cladit imperii, civilizatii si dinastii in America de Sud preincasa si incasa, America Centrala mayasa, Egiptul antic, India si Extremul Orient ale caror enigme si descoperiri tehnologice sunt inca departe de a fi pe deplin elucidate in zilele noastre. Sintetizand, lumina a fost identificata in toate marile societati traditionale cu viata si constiinta, iar sursa principala de lumina Soarele a fost venerata si a facut obiectul unor cercetari si aplicatii traditionale particulare. Dincolo de aspectele mitice, intuitia ca lumina solara ascunde un mister profund asociat existentei umane si unei cunoasteri de ordinul cel mai inalt i-a determinat pe Arhimede sa cerceteze incendierea flotei inamice prin intermediul unor oglinzi de cupru care reflectau

radiatia solara, pe marele Isaac Newton sa arate ca lumina alba este o lumin compusa din radiatii monocromatice de diferite culori, pe Louis de Broglie sa descopere comportamentul paradoxal de unda-particula al fotonilor, pe Einstein sa elaboreze teoria relativitatii generalizate iar, ca sa ne limitam la doar cateva exemple, pe Nicola Tesla sa declare: I have harnessed the cosmic rays and caused them to operate a motive device. In prezent, vechile - si, intr-un fel, mereu noile - preocupari de a cerceta lumina si energia solara au fost reluate in cadrul domeniului energiilor neconventionale care reprezinta un complex interdisciplinar, la care isi aduce o binevenita contributie stiintifica autorul tezei doctorale cu titlul Surse, sisteme si circuite pentru energii neconventionale. Am lecturat cu interes o teza de doctorat remarcabila: clara, bine scrisa, solida, vadind un puternic caracter interdisciplinar si o bogata cultura stiintifica, axata insa, printr-o atitudine matura ce respinge speculatiile inutile, asupra obtinerii de rezultate concrete, de mare actualitate; o lucrare care pune in valoare preocuparile academice ale autorului de la inceputul carierei sale stiintifice si pana in prezent. Continutul acestei teze deriva din obiectivul fixat de catre candidat: descoperirea unor noi modalitati de crestere a eficientei sistemelor fotovoltaice, la toate nivelurile, de la captarea eficienta a luminii pana la maximizarea transferului de putere si optimizarea curbei de consum. Metodologia folosita de autor pentru atingerea obiectivului fixat consta in urmatoarele componente, in cadrul carora vom puncta aspectele inovative: abordarea domeniului energetic de la general spre particular, tratand la inceput problemele generale ale domeniului energetic, apoi cele din domeniul energiilor regenerabile, iar in final noi modalitati de crestere a eficientei sistemelor fotovoltaice, la toate nivelurile. Astfel, in Capitolul 1, contributii, se realizeaza o sintez original a cunotinelor despre electricitatea atmosferic i soluiile propuse pentru captarea i utilizarea sa ca energie util; de asemenea, se prezinta o abordare original a posibilitilor de captare a unor energii ale lumii subatomice, prezise de teorii ale fizicii cuantice. abordarea pluridisciplinara:

1. microelectronica si fizica materialelor: generalizare original a principiului de funcionare a pilelor de combustie i a reaciilor ce au loc la electrozii acestora (cf. Capitol 2 contributii); contribuii tehnologice (mti, procese termochimice, procese fotolitografice) originale avnd ca scop microtexturarea suprafeei siliciului sub diferite forme; materiale i combinaii de materiale AR i tehnologii asociate lor pentru acoperirea suprafeelor de siliciu conform concluziilor teoretice rezultate din modelul propriu; descrierea succesiunii de procese tehnologice necesare pentru implementarea unei soluii mixte texturare + AR (cf. Capitol 5 contributii). Experimentarea mai multor variante tehnologice de texturare a suprafeei plachetelor de siliciu, dintre care texturarea izotrop hexagonal i cea anizotrop piramidal s-au dovedit cele mai eficiente (cf. Capitol 6 contributii); 2. teoria sistemelor energetice: studiu i sintez proprie asupra construciei sistemelor energetice bazate pe energii regenerabile i a controlului acestor sisteme; - trei tipuri de arhitecturi originale de sisteme hibride, difereniate n funcie de modul de gestionare intern a energiei (cf. Capitol 3 contributii). 3. optica, astronomie, electro-magnetism si fizica atmosferei, modelare si programare matematica: sunt prezentate trei formule originale pentru calculul drumului optic, dintre care una s-a dovedit mai precis dect formula utilizat curent n literatura de specialitate, model original pentru calculul elevaiei solare; model original pentru aflarea coordonatelor Soarelui pentru un punct terestru de la nivelul mrii, n funcie de latitudinea geografic i momentul temporal curent; model original de calcul al reflectivitii suprafeelor acoperite cu unul sau mai multe straturi AR; modalitate de calcul (dedus din model) a valorilor optime ale indicilor de refracie ai straturilor AR simple sau duble; model original pentru studiul captrii fotonilor prin reflexii multiple n suprafeele microtexturate; modelare original a transferului de putere de la panourile solare ctre consumatori, n diferite condiii meteorologice; identificarea ecuaiilor necesare calculului numeric al MPP; metod original de evaluare a curbei consumului energetic, pe baza monitorizrii statistice a istoricului de consum i a elaborrii

de prognoze; metod original de optimizare a consumului pe baza decalrii temporale pariale a unor consumatori, dup prioriti; 4. informatica proiectarea de software si hardware adaptate necesitatilor cercetarilor desfasurate; in conformitate cu Capitolul 2, contributii, autorul realizeaza o abordare original a modelrii celulelor i panourilor fotovoltaice, adecvat implementrii software cu algoritmi de calcul; realizarea unei aplicaii de simulare i optimizare a unui sistem energetic, pentru dimensionarea sistemelor de stocare i conversie, n cazul unui sistem autonom i al unuia conectat la reea (cf. Capitol 6 contributii); investigarea studiilor existente si realizarea unor studii de caz

In consecinta obiectivului si a metodologiei, teza de doctorat se compune din sapte capitole (si o Introducere), prezentand o structura logica si o abordare de la general catre particular, pana in miezul problematicii tratate de autor. In final este redata bibliografia stiintifica de referinta. Astfel: Capitolul 1 prezint sintetic situaia actual din domeniul energetic, problemele energetice globale, soluiile i perspectivele ce se ntrevd pentru evitarea sau rezolvarea crizei energetice i asigurarea consumului n urmtoarele decenii. Capitolul 2 trateaz din punct de vedere teoretic principalele categorii de generatoare electrice bazate pe energii neconvenionale: panourile fotovoltaice, turbinele eoliene i hidroelectrice i pilele de combustie. Accentul se pune pe generatoarele fotovoltaice, care sunt modelate pornind de la nivelul fizicii semiconductorilor, pn la celula fotovoltaic i panouri, urmrindu-se obinerea unor modele ce pot fi implementate software. Capitolul 3 conine o abordare sintetic original a arhitecturilor de sisteme electroenergetice bazate pe energii regenerabile. Se propune o clasificare a sistemelor electroenergetice dup numrul de surse primare exploatate, prezentndu-se pe scurt

caracteristicile i avantajele variantelor monovalente, bivalente i multivalente, autonome sau cuplate la reea. Se propune i se expliciteaz, la nivel de scheme bloc, o clasificare a arhitecturilor de sisteme electroenergetice hibride dup modul de interconectare a generatoarelor: n CC, CA sau mixt. Capitolul 4 este orientat ctre modelarea sursei primare fotovoltaice i a proceselor de captare, conversie i transfer al energiei. Se trateaz ntr-o manier original: absorbia atmosferic a radiaiei solare, evoluia temporal a densitii radiaiei solare, orientarea panourilor fotovoltaice, tehnicile de captare a fotonilor n suprafaa celulelor fotovoltaice, optimizarea transferului de putere de la panouri ctre consumatori, evaluarea i optimizarea consumului prin netezirea curbei de sarcin. Capitolul 5 prezint soluiile tehnologice i aplicaiile originale ce au fost propuse, proiectate i/sau realizate pe baza modelelor proprii. Sunt abordate direciile: - creterea eficienei celulelor solare prin prelucrarea suprafeei siliciului; - orientarea automat a panourilor fotovoltaice; - maximizarea transferului de putere de la panourile solare ctre consumatori; - evaluarea software a intensitii radiaiei solare pentru diferite momente temporale; - optimizarea consumului i dimensionarea sistemelor de stocare i conversie a energiei. Capitolul 6 prezint rezultate tehnologice i determinri experimentale obinute n faza de testare a soluiilor i aplicaiilor prezentate n capitolul 5. De asemenea, sunt prezentate rezultate ale msurtorilor comparative i simulrilor obinute cu ajutorul aplicaiilor software proprii ce pot confirma sau infirma modelele. Sunt verificate modalitile de cretere a eficienei sistemelor energetice, pe toate cele cinci direcii de cercetare ce au fost abordate ca modele n capitolul 4 i ca aplicaii n capitolul 5. Capitolul 7 prezint sintetic, pe capitole, elementele originale ale lucrrii, concluziile ce decurg din realizarea tezei i direciile de continuare a cercetrilor experimentale.

In calitate de inginer specializat in matematici aplicate doresc sa apreciez abilitatile si originalitatea creatoare a candidatului in a folosi modelarea matematica, care da o consistenta stiintifica deosebita prezentei lucrari. Astfel, formulele originale pentru calculul drumului optic, modelul original pentru calculul elevaiei solare si modelul original pentru aflarea coordonatelor Soarelui pentru un punct terestru de la nivelul mrii, n funcie de latitudinea geografic i momentul temporal curent se numara printre contributiile notabile pe care candidatul le aduce in domeniu. De asemenea, proiectarea de algoritmi de optimizare, a se vedea algoritmii originali si performanti pentru identificarea si urmarirea MPP proiectati de doctorand, reprezinta o componenta sinequa-non in cadrul oricarui proces de inovatie tehnologica moderna, domeniu in care, din nou, autorul da masura inaltei sale competente profesionale. Un merit incontestabil al tezei este necesitatea si actualitatea temei de cercetare doctorala abordate de autor. Dupa cum se cunoaste, Soarele este o vasta sursa de energie. Intr-un singur an, el trimite spre pamant de 20.000 de ori energia necesara intregii populatii a globului. In numai trei zile, pamantul primeste de la soare echivalentul energiei existente in rezervele de combustibili fosili. Energia total captat de scoara terestr este de 720*106 TWh pe an. S-a stabilit ca atunci cnd Soarele se afla la 60 de grade deasupra orizontului, pe suprafata Pamntului ajunge doar 70% din radiatia solara, iar la o nclinare de 5 grade, doar 20%! De aceea dimineata n zori si seara trziu, cnd Soarele se afla la orizont, razele sale sunt mult mai putin calde dect atunci cnd el se afla deasupra capului nostru datorita faptului ca in primul caz, razele, care strabat atmosfera oblic, trebuie sa treaca printr-o patura mult mai groasa dect n al doilea caz. Electricitatea isi are un loc privilegiat intre optiunile energetice actuale, energia electrica fiind nu numai una dintre cele mai curate forme de energie, cu impact negativ redus asupra mediului (reducerea consecintelor efectului de sera si a gazelor poluante din atmosfera), ci si o forma convenabila de energie convertita direct din surse primare, datorita faptului ca conversiile intermediare produc pierderi foarte mari sau sunt limitate prin legi foarte restrictive cum ar fi ciclul Carnot. Printre 6

tehnologiile de conversie directa a energiei electrice considerate de viitor, pe prim plan se afla celulele/panourile fotovoltaice. Autorul se axeaza in abordarea sa pe studiul inovativ al sistemelor fotoelectrice care prezinta urmatoarele avantaje prezente si/sau de perspectiva: 1. Costul energiei produse de generatoarele fotoelectrice este in continua

scadere. Economiile provenite din costurile de munca si cheltuielile de transport pot fi importante. Energia electrica livrata ziua costa mai mult in multe tari, iar sistemele fotovoltaice produc energie electrica gratis in timpul zilei, cele dotate cu acumulatori putand stoca energie si pentru perioada noptii. 2. Autonomie si durabilitate. Un sistem fotovoltaic bine realizat poate opera neurmarit si necesita o intretinere periodica minima. Nu necesita un consum suplimentar si cheltuieli de intretinere. Nivelul tehnologic actual permite o degradare minima dupa 20 de ani de functionare a sistemelor fotovoltaice, unele dintre acestea fiind garantate 30 de ani. 3. Sistemele fotoelectrice pot fi deja mai avantajoase decat cele conventionale intr-o serie de aplicatii destinate alimentarii consumatorilor izolati, de mica putere, din domenii precum: telecomunicatii, balizaj, protectie catodica, refrigerare, irigatii etc. 4. Tendinta actuala este orientata spre optimizarea din punct de vedere energetic, pentru asigurarea functionalitatii in conditii de maxima eficienta. Astfel, autorul a dezvoltat aplicatii in care sistemele fotovoltaice sunt dotate cu sisteme inteligente pentru controlul functionarii care asigura utilizarea generatoarelor fotoelectrice in mod diferentiat, pentru diverse aplicatii. 5. Integrabilitatea si caracterul environmentally friendly al sistemelor fotovoltaice pentru cladiri; acestea putand inlocui subansamble, materiale de constructie sau chiar intregi parti componente ale cladirii cum ar fi de exemplu acoperisul. In concluzie, cunoscandu-l pe autor, in calitate de prieten si colaborator, de mai bine de 10 ani, pot afirma ca are vechi si adanci preocupari academice si extraacademice in domeniul energiilor necoventionale, sustinute de 7

un spirit viu, apolinic, conectat - prin capacitati de sinteza intuitiva, dar si prin rigoare analitica si putere de concretizare, caracteristice unui veritabil cercetator in domeniul stiintelor aplicate - la varful unui flux de cunoastere ascensional ce anunta zorii unei ere noi a omenirii. Am profunda convingere ca sinergia preocuparilor candidatului in domeniul stiintifico-tehnologic abordat reprezinta o vocatie si, tinand cont de aspectele mentionate mai sus, recomand cu caldura teza elaborata de domnul asistent doctorand inginer pentru sustinerea in sedinta publica si acordarea titlului stiintific de doctor inginer autorului.
12 03 2010