Sunteți pe pagina 1din 1

Subiectul catorva legende: Legenda III povesteste un episod din domnia lui Stefan-voda cel Bun, "cand s-au

apucat sa faca manastirea Putna". Alegand locul viitoarei manastiri, voda a luat cu sine "pre vatavul de copii si pre doi copii din casa", pentru a stabili locul zidirii, prin tragere cu arcul de pe "un varvu de munte". Primul a tras cu arcul Stefan-voda si unde s-a infipt sageata acolo s-a hotarat sa fie "prestolul" (masa din mijlocul altarului - n.n.). Locul unde a ajuns sageata vatafului de copii a marcat poarta manastirii, iar unde a cazut sageata unuia dintre copii "au facut clopotnita". Se zice ca sageata celuilalt copil s-a infipt mai departe decat se dusese sageata lui voda si acesta, manios ca a fost intrecut, i-a "taiat capul acolo" si "pe acel delusel" s-a facut o "bisericufa de lemnu". Manastirea s-a zidit si era "tot cu aur poleita, zugraveala mai mult aur decat zugraveala, si pre dinlauntru si pre denafara". Dupa moarte, Stefan-voda a lasat manastirii "arcul lui si un pahar () ce era in chipul marmurii albe". in timpul domniei lui Constantin Cantemir, "au vinit niste cazaci cu Iesi, cu moldoveni joimiri" (mercenari - n.n.) ca sa jefuiasca manastirea, amenintand ca, daca sunt impiedicati, vor da foc. Ei au luat atunci "arcul Iui Stefan-voda", iar paharul a stat in manastire pana.in timpul celei de a treia domnii a lui Mihai Racovita, cand, la o petrecere, niste slugi boieresti, "vrand sa se faleasca, au baut la masa cu acel pahar a lui Stefanvoda". imbatandu-se, ei au spart paharul, stricand astfel "un lucru scumpu domnescu si de minune ca acela".

Legenda V este cunoscuta sub numele de "povestea aprodului Purice" si relateaza cum, in batalia de la Scheia, cu ungurii, armasarul lui Stefan-voda cel Bun a fost doborat. Atunci, aprodul (paj din garda domneasca - n.n.) Purice i-a dat calul sau, dar Stefan-voda, "fiind om micu" de inaltime nu a putut sa-l incalece. Pentru a-l ajuta, aprodul Purice s-a oferit sa se faca "0 movilita", pe care sa se urce voievodul ca sa poata incaleca. Odata suit pe cal, voda i-a spus: "Sarace Purece, de-oi scapa eu si tu, atunce ti-i schimba numele in Purice Movila". Dupa batalie, Stefan s-a tinut de cuvant si l-a facut pe Purice "boier, armas mare" (mare dregator care supraveghea inchisorile si executiile - n.n.). Din acesta s-a tras neamul Movilestilor, care au ajuns, mai tarziu, chiar domnitori ai Moldovei. Neculce accentueaza totusi faptul ca pe vremea aceea aprozii "nu erau din oameni prosti (oameni de rand, simpli - n.n.) cum sunt acum, ci era tot ficiori de boieri". Moralizator, cronicarul spune ca si acum ar trebuie ca slugile sa fie la fel de devotate stapanilor, iar acestia sa stie sa rasplateasca loialitatea lor, asa cum facuse marele Stefan. Legenda X relateaza cu umor cum logofatul Tautu, trimis sol la turci, este primit si servit de catre vizir cu cafea, dar bietul roman nu stia ce fel de bautura este aceea, asa ca, ridicand ceasca, a ciocnit spunand "-Sa traiasca imparatul si vizirul! si, inchinand, au sorbit felegeanul (ceasca de cafea neagra, fara toarta - n.n.), ca alta bautura". Legenda XXII povesteste patania lui Barnovski-voda, care, aflandu-se in drum spre Poarta, este chinuit de stranuturi. Boierii insotitori ii striga: "Sanatos, doamne, si pre voia marii tale!", dar stranutul nu conteneste pana cand alt boier ii zice: "Viermi, doamne", adica ii prevestea moartea, de teama careia stranutul i-a trecut imediat. Legenda XLI. intre cele 42 de "istorii mai alese", legenda XLI (41) despre Nicolae Milescu Spatarul povesteste destinul senzational al unui mare boier "mandru si bogat", "pre invatat si carturar, si stie multe limbi", fapt pentru care "lui Stefanita-voda ii era pre drag, si-l tind ppe bine, si tot la masa il pune, si sa giuca in carti cu dansul, si la sfaturi, ca era atunce grammatic" (scrib la cancelarie, secretar - n.n.). Satul de atata bme, spune cronicarul, marele boier a trimis niste scrisori "viclene". Jpii Constantin-voda cel Batran Basarab din Tara Leseasca pentru a-1 scoate "pe Stefanita-voda din domnie". Constantin-voda i-a trimis scrisorile lui Stefanita-voda, care s-a maniat ingrozitor si a poruncit calaului sa-i taie nasul tradatorului, de unde si porecla de Niculai Carnul. Cu nasul taiat si cu sangele pe obraz, spatarul a plecat in Tara Nemteasca, unde a fost tratat de doctori priceputi, ca abia se mai cunostea "nasul ca-i taiat". De rusine, el nu s-a mai intors in Moldova, ci a plecat in Rusia, unde i-a dat invatatura fiului tarului, adica celui care va deveni Petru cel Mare. Plecand intr-o misiune si tarul murind intre timp, Milescu a fost trimis in surghiun la Sibir, iar cand pe tronul Rusiei a venit Petru imparat, I-a adus inapoi la curte, unde "l-au luat iara in dragoste si in mila si l-au pus iar sfetnic". Milescu s-a insurat cu o rusoaica, au avut impreuna "ficiori si nepoti", iar cand a murit, "mare cinste i-au facut imparatul la moartea lui si mare parere de rau au avut dupa dansul".