Efectele divorului Efectele divortului cu privire la relatiile personale dintre soti Divortul produce efecte numai pentru viitor,

nu si pentru trecut. In privinta acestor efecte, deosebim dupa cum este vorba de relatiile dintre soti sau de cele dintre parinti (soti) si copii. In ambele cazuri, efectele sunt cu privire la relatiile personale, capacitatea de exercitiu si cele patrimoniale. 1.Calitatea de sot. Aceasta calitate inceteaza pentru viitor. Fiecare sot divortat se poate recastori. De asemenea, sotii divortati se pot recasatori intre ei. 2. Obligatia de sprijin moral. Ca urmare a incetarii calitatii de sot, inceteaza aceasta obligatie. Tot astfel, nu mai exista obligatia de fidelitate si nu se mai poate savarsi, sub acest aspect, adulterul. 3. Numele. In urma divortului fiecare dintre fostii soti redobandeste numele avut inainte de incheierea casatoriei ( art. 40 alin. ultim C. fam.). Desigur ca solutia se impune numai daca sotul respectiv nu si-a schimbat numele in timpul casatoriei, pe cale administrativa. Daca, mai inainte de incheierea casatoriei desfacuta prin divort, un sot a purtat numele de familie al fostului sot dintr-o casatorie anterioara incetata prin deces sau desfacuta prin divort, el va lua acel nume, nu si pe cel anterior primei casatorii. In acest sens, s-a decis ca sotia care a mai fost casatorita, prin divort, recapata de drept numele primului sot, daca prin casatorie a incetat prin decesul sotului. Pentru identitate de motive, solutia este aceeasi daca prima casatorie s-a desfacut prin divort, in urma caruia un sot a fost indrepatit sa poarte numele celuilalt sot in conditiile art. 40 alin. 1 si 2 C. fam., caci fiecare sot isi recapata numele avut inainte de incheierea casatoriei (art. 40 alin. ultim C. fam.). Revenirea la numele avut inainte de incheierea casatoriei poate aduce, in unele cazuri, prejudicii morale sotului respectiv. Ar fi, de exemplu, cazul cand acesta a devenit cunoscut sub numele purtat in timpul casatoriei ca scriitor, artist, medic etc. De aceea, legea prevede posibilitatea mentinerii numelui purtat in timpul casatoriei si dupa desfacerea acesteia prin divort. Potrivit art. 40 alin. 1 si 2 C. fam., sotii se pot invoi ca acela dintre ei care a purtat in timpul casatoriei numele de familie al celuilalt sot sa pastreze acest nume si dupa desfacerea casatoriei cu conditia ca instanta sa ia act de invoiala chiar pentru hotararea de divort, iar nu ulterior. Intelegerea sotilor privitor la nume nu poate depasi aceste limite. Astfel, s-a decis ca este nula intelegerea ca, dupa desfacerea casatoriei, sotul care a purtat in timpul casatoriei numele de familie al celuilalt sot sa poarte atat acest nume, cat si numele lui dinainte de casatorie.
1

Daca sotii nu se inteleg in aceasta privinta, instanta de judecata poate, pentru motive temeinice, sa incuviinteze pe sotul respectivsa-si mentina numele luat la incheierea casatoriei (art. 40 alin. 2 C. fam.). Numai simplul fapt ca un sot a purtat mai multi ani numele de familie al celuilalt sot si ca in toate actele care il priveau a figurat cu acel nume nu constituie un motiv temeinic, deoarece daca ar fi astfel, dispozitiile de exceptie din art. 41 alin. 2 C. fam. si-ar depasi limitele fixate de legiuitori. De asemenea, faptul de a fi expus oral, in fata unui auditoriu, de specialitate sau nu, o serie de comunicari stiintifice, nu constituie o consacrare stiintifica de felul aceleia care intervine prin publicarea unor studii sau cercetari de specialitate. De aceea, asemenea imprejurare nu constituie un motiv temeinic, in sensul art. 41 alin. 2 C. fam., pentru ca, desi celalalt sot se opune, instanta sa incuviinteze pe sotul vinovat de desfacerea casatoriei sa ramana si dupa divort cu numele purtat in timpul casatoriei. Desi mentiunea din hotararea de divort cu privire la numele ce-l vor purta sotii dupa divort nu este obligatorie, ci facultativa (art. 42 C. fam.), Tribunalul Suprem a aratat, totusi, ca instanta de judecata este obligata sa atraga atentia partilor asupra aplicarii dispozitiilor art. 40 C. fam. Efectele divortului cu privire la bunurile comune Impartirea bunurilor comune prin hotarare judecatoreasca 4. Cand se poate cere aceasta impartire. Daca sotii nu se inteleg cu privire la impartirea bunurilor comune, atunci, la cererea oricarui dintre soti, va decide, in aceasta privinta, instanta de judecata. Cererea pentru impartirea bunurilor comune se poate introduce fie dupa desfacerea casatoriei, prin divort, pe calea unei actiuni principale, fie odata cu actiunea de divort, sau in orice moment dupa aceea ( cererea incidentala sau accesorie ), potrivit art. 17 C. proc. civ. 5. Stabilirea intinderii drepturilor fiecaruia dintre soti privind bunurile comune. Impartirea bunurilor comune se face in felul urmator : a) daca exista o invoiala a sotilor cu privire la determinarea cotei fiecaruia dintre soti in bunurile comune, atunci impartirea se face potrivit coteiparti astfel stabilite; b) in caz contrar, stabilirea cotei-parti ce revine fiecarui sot din bunurile comune se face prin hotarare judecatoreasca, impartirea facandu-se potrivit acestor cote. 6. Proba contributiei partilor. Stabilirea contributiei fiecarui sot, la dobandirea bunurilor comune, se poate face prin orice mijloc de proba, deoarece este vorba de dovedirea unei situatii de fapt.
2

7. Imprescriptibilitatea actiunii. Dreptul la actiune care are ca obiect impartirea bunurilor comune nu se prescrie. 8. Masuri de conservare. Daca pana la impartirea bunurilor comune exista primejdia ca unul dintre soti sa instraineze o parte din bunuri, in detrimentul celuilalt sau sa le deterioreze, ori un sot nu poate folosi bunurile comune, instanta poate numi sechestru judiciar, care poate fi chiar unul dintre soti. 9. Constatarea bunurilor comune. Se considera ca este inadmisibila actiunea in constatare a bunurilor comune. S-a decis ca, dupa divort, fostii soti pot sa ceara constatarea partii lor din bunurile comune. In cazul in care fostii soti nu doresc impartirea bunurilor dobandite in timpul casatoriei, ci numai transformarea starii de devalmasie intr-o stare de indiviziune, actiunea pentru constatarea acestor bunuri si determinarea cotelor este admisibila dupa pronuntarea divortului. 10. Efectele impartirii bunurilor comune. Bunurile supuse impartirii devin proprii, in masura in care aceasta a avut loc, fie in totalitatea lor ori numai in parte, fie in materialitatea lor ori numai pe cotele-parti.

Efectele divortului cu privire la relatiile personale dintre parinti si copiii minori 11. Incredintarea copiilor minori (art. 42 C. fam.). Deosebim urmatoarele : 1) In cazul in care exista copii minori, se pune problema incredintarii acestora. Instanta judecatoreasca este obligata, chiar daca nu exista o cerere expresa a sotilor in acest sens, sa se pronunte prin hotararea de divort si asupra incredintarii copiilor minori, pentru a se evita introducerea ulterioara a unei noi actiuni, ceea ce nu ar fi in interesul copiilor minori, care nu pot fi lasati deloc fara ingrijire si intretinere; 2) Criteriul dupa care se va calauzi instanta pentru a decide cu privire la incredintarea copiilor minori este interesul acestora. In determinarea interesului copiilor minori se tine seama de o serie de factori, printre care : posibilitatile materiale ale parintilor; posibilitatile de dezvoltare fizica, morala, intelectuala pe care copiii le pot gasi la unul din parinti; varsta copilului; comportarea parintilor fata de copil inainte de divort; legaturile de afectiune stabilite intre copil si familie. Desigur, se vor avea in vedere si alti factori, ca, de exemplu : sexul copilului, starea sanatatii lui, serviciul pe care-l au sotii.
3

3) Pentru a decide cu privire la incredintarea copiilor minori, instanta de judecata este obligata sa asculte pe parinti, autoritatea tutelara si pe copiii care au implinit varsta de 10 ani. 4) Parintii se pot invoi cu privire la incredintarea copiilor minori, dar aceasta invoiala nu produce efecte daca nu este incuviintata de instanta, pentru a se verifica daca invoiala corespunde intereselor copiilor. Invoiala partilor cu privire la incredintarea copiilor nu este obligatorie pentru instanta de judecata. 5) In cazul existentei unor motive temeinice, datorate de cele mai multe ori imoralitatii ori comportarii parintilor, copiii minori pot fi incredintati unor rude sau altor persoane, dar numai cu consimtamantul acestora, ori unor institutii de ocrotire. Astfel, chiar daca unul dintre parinti traieste, copilul poate fi incredintat spre crestere si educare bunicilor in cazul in care din imprejurarile cauzei ar rezulta ca este in interesul acestuia (art. 103 C. fam.). In speta, copilul a fost incredintat, dupa divort, mamei, fiind ingrijit de bunici, iar in urma decesului mamei a fost lasat in continuare la ei, considerandu-se ca este in interesul sau. 12. Exercitarea drepturilor parintesti cu privire la persoana copilului. In cazul in care copilul a fost incredintat unui parinte, acesta exercita drepturile si indatoririle parintesti cu privire la persoana copilului (art. 43 alin. 1 C. fam.). Celalalt parinte pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu copilul, precum si de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea lui profesionala (art. 43 alin. 3 C. fam.). Modalitatile de exercitare a acestui drept sunt, mai ales, urmatoarele : vizitarea copilului la locuinta parintelui caruia acesta i-a fost incredintat; lasarea copilului in vizita la locuinta parintelui caruia nu i-a fost incredintat; vizitarea copilului la scoala; petrecerea vacantelor scolare la ambii parinti. Solutionarea cererilor facute in cadrul procesului de divort sau pe cale de actiune separata cu privire la stabilirea modalitatii de exercitare a dreptului pe care il are parintele caruia nu i s-a incredintat copilul de a pastra legaturi personale cu acesta este de competenta instantelor de judecata.