Sunteți pe pagina 1din 45

BUNURILE

In acceptiune generala, bunurile sunt lucrurile susceptibile de apropiere sub forma dreptului de proprietate In terminologia juridica romana, bunurile erau desemnate prin termenul res

Patrimoniul In dreptul modern prin patrimoniu se intelege totalitatea drepturilor si obligatiilor cu valoare pecuniara Conceptul roman de patrimoniu a cunoscut o anumita evolutie La origine, romanii includeau in patrimoniu doar lucrurile corporale, pentru familia sau pecunia Acesti termeni desemnau lucruri corporale: Familia sclavi Pecunia - vite In epoca clasica, a aparut termenul de patrimoniu, cu un sens apropiat de cel modern In epoca lui Iustinian patrimoniu desemnat prin cuvantul substantia Elementele patrimoniului: Drepturi reale Drepturi de creanta Actiunile care sanctioneaza drepturile reale si drepturile de creanta: Actio in rem (actiune relativa la un lucru) Actio in personam (actiune relativa la o persoana)

Dreptul real izvoraste dintr-un raport juridic stabilit intre o persoana si toti ceilalti membri ai societatii Drepturile reale sunt opozabile erga omnes Dreptul personal izvoraste din raportul juridic stabilit intre doua persoane determinate Dreptul personal este opozabil fata de o singura persoana

Res in patrimonio lucruri patrimoniale Pot face obiectul dreptului de proprietate privata (susceptibile de a face parte din patrimoniul unei persoane) Conform Legii celor XII Table, distingem: Lucrurile mancipi Lucrurile nec manicipi Lucrurile mancipi (mai pretioase fata de lucrurile nec mancipi): pamantul Romei, sclavii, vitele Lucrurile nec mancipi: banii, drepturile de creanta Lucrurile mancipi (mai pretioase fata de lucrurile nec mancipi): pamantul Romei, sclavii, vitele Lucrurile nec mancipi: banii, drepturile de creanta

Res mobiles si res soli Lucrurile mobile - susceptibile de a se misca prin putere proprie sau prin forta exterioara fara a-si schimba forma sau substanta Lucrurile imobile isi schimba forma sau isi distrug substanta prin mutare Genera si species Lucrurile de gen identificate prin trasaturi ale categoriei din care fac parte (sclavii, vitele)

Lucrurile individual determinate identificate prin trasaturi proprii (sclavul Filipus) Importanta clasificarii in materia riscului

Posesiunea Este o stare de fapt constand in stapanirea materiala a lucrului, bucurandu-se de protectie juridica Elementele posesiunii: Animus : intentia de a stapani bunul pentru sine Corpus: totalitatea actelor materiale prin care se realizeaza stapanirea asupra unui lucru (cultivarea unui teren) Posesiunea se dobandeste prin intrunirea celor doua elemente asupra aceleiasi persoane Posesiunea se pierde: Prin pierderea lui corpus Prin pierderea lui animus Prin pierderea celor doua elemente Categorii de posesiune: 1. Posessio ad interdict posesia care se bucura de protectie juridica prin intermediul interdictelor 2. Posessio ad usucapionem are ca efect dobandirea proprietatii prin uzucapiune 3. Posessio iniusta viciosa fata de o anumita persoana, avand ca efect ridicarea protectiei posesiunii fata de aceea persoana Viciile posesiei sunt: violenta, clandestinitatea, precaritatea 4. Posessio iuris posesiunea unui drept -Initial romanii considerau ca doar bunurile corporale pot fi posedate

Ulterior au concluzionat ca poate fi posedat si un drept dreptul de servitute

Efectele posesiei Posesorul poate deveni proprietar prin uzucapiune In cazul unui proces in revendicare, paratul are calitatea de posesor El se apara spunand: ,,posed pentru ca posed Sarcina probei revine reclamantului care trebuie sa faca dovada ca este proprietar daca vrea sa intre in posesiunea lucrului Efectele posesiei Posesorul se bucura de protectie juridica Mijloacele de juridice de ocrotire a posesiei sunt: Interdictele recuperandae possessionis causa pentru

redobandirea posesiunii pierdute Interdictele retinendae possessionis causa date in scopul

pastrarii unei posesiuni existente Interdictele recuperandae possessionis causa - pentru redobandirea posesiunii pierdute: 1. Interdicte unde vi armata acordate in cazul deposedarii prin violenta armata 2. Interdicte unde vi cottidiana acordate in cazul deposedarii prin violenta obisnuita

Detentiunea Presupune intrunirea celor doua elemente ; corpus si animus Corpus al detentiunii este identic cu corpus specific posesiunii (totalitatea actelor materiale prin care se realizeaza stapanirea asupra unui lucru (cultivarea unui teren)

Animus intentia de detine lucrul pentru altul ; cazul arendasului care pastreaza lucrul pentru adevaratul proprietar (intentioneaza sa-l restituie la scadenta) DOBANDIREA PROPRIETATII

Textele romane prezinta mai multe clasificari ale modurilor de dobandire a proprietatii: In Institutele lui Gaius se arata ca proprietatea poate fi dobandita: Potrivit dreptului gintilor (iure naturali) sau Potrivit dreptului civil (iure civili) Conform dreptului gintilor, proprietatea poate fi dobandita prin: Ocupatiune Traditiune Accesiune Specificatiune Conform dreptului civil, proprietatea poate fi dobandita prin: - Mancipatiune - In iure cessio - Uzucapiune - Adiudicatio

Lege
Ocupatiunea Unul din modurile cele mai vechi de dobandire a proprietatii care sa mentinut si in epoca lui Iustinian Ocupatiunea consta in luarea in stapanire a lucrurilor fara stapan (res nullis)

In conceptia romanilor proprietatea cea mai legitima este cea dobandita prin violenta de la cei invinsi Conform acestei conceptii dusmanii Romei nu aveau nici un drept, astfel incat lucrurile lor erau considerate fara stapan si, prin urmare, puteau fi dobandite in proprietate prin ocupatiune Lucrurile dusmanilor (res hostiles) intrau in proprietatea statului roman si nu in proprietatea soldatilor care participau la razboi In categoria lucrurilor fara stapan mai intrau si cele aparute ca urmare a unor fenomene naturale (o insula aparuta in mare) fara a fi cazuri de accesiune precum si lucrurile parasite (res derelictae)

Mancipatiunea Era un mod de creare a proprietatii-putere (in epoca veche a dreptului roman cand nu era admisa ideea transmiterii dreptului de proprietate) Mai tarziu mancipatiunea a indeplinit functia de a transmite dreptul de proprietate asupra lucrurilor mancipi In fapt, mancipatiunea a fost forma originara prin care s-a realizat operatiunea juridica a vanzarii Presupune indeplinirea unor forme solemne Acestea constau in prezenta: a cel putin 5 martori cetateni romani prezenta lui libripens (celo care cantarea metalul pret cu o balanta de arama) prezenta lui accipiens prezenta lucrului care urma sa fie transmis In fata martorilor accipines pronunta o formula solemna:

,,Hune ego hominem ex iure quiritium meum esse aio isque mihi emptus esto pretio.hoc aere aeneaque libra (afirm ca acest sclav este al meu potrivit dreptului quiritilor si sa-mi fie cumparat cu pretul de cu aceasta arama si cu aceasta balanta de arama) Mancipatiunea mai presupunea si forma tinerii cu mana a lucrului de catre accipiens in timp ce pronunta formula solemna; aceasta forma ne arata ca la inceput, mancipatiunea a fost utilizata in scopul transmiterii proprietatii asupra bunurilor mobile Multa vreme mancipatiunea a indeplinit doar functia de a realiza operatiunea juridica a vanzarii Mai tarziu, odata cu aparitia monedei moderne, mancipatiunea a fost utilizata si in alte scopuri transmiterea proprietatii asupra unui lucru desi dobanditorul nu platea un pret real si unul simulat - numo unu Mncipatio numo uno - mancipatiunea fiduciara a avut si alte aplicatiuni: - Dobandirea puterii asupra femeii prin coemtio - Intocmirea testamentului - Realizarea operatiunii juridice a donatiunii, etc In toate aceste cazuri mancipantul nu urmarea sa primeasca un echivalent ci coopera cu accipiens ca acesta sa dobandeasca puterea asupra unui lucru sau asupra unei persoane

Uzucapiunea Mod de dobandire a proprietatii asupra lucrurilor mancipi prin indelungata folosinta; usucapio luarea in folosinta Presupune indeplinirea anumitor conditii: Posesiunea lucrului Termenul

Justa cauza Buna credinta Lucrul sa fie susceptibil de a fi uzucapat La origine, simpla posesiune nu era suficienta fiind necesara

folosinta efectiva a lucrului conform destinatiei sale Termenul, cunoscut inca din epoca Legii celor XII Table, era de 1 an pentru lucruri mobile 2 ani pentru lucruri imobile Nu toate lucrurile sunt susceptibile de a fi uzucapate. Nu pot fi uzucapate: Res furtive (lucrurile furate) Res subrepte (lucrurile furate si ascunse) Res vi possessae (lucruri posedate cu violenta) Res religiosae Justa cauza (iusta causa possessiones) este actul sau faptul juridic prin care se justifica luarea in posesiune a lucrului Buna credinta este convingereab uzucapantului ca a dobandit lucrul de la proprietar sau ca a intrat in stapanirea unui lucru parasit O alta functie a uzucapiunii este legata de dovada dreptului de proprietate In dreptul roman, reclamantul trebuia sa faca dovada dreptului de proprietate a tuturor autorilor sai- probatio diabolica Odata cu aparitia uzucapinii, situatia s-a schimbat radical cel aflat intr-un proces de revendicare nu mai trebuia sa faca dovada dreptului sau de proprietate al autorilor sai ci doar dovada ca a indeplinit conditiile necesare uzucapiunii De aceea Cicero afirma ca uzucapiunea este finis solicitudinis ac periculi litium sfarsitul nelinistii si pericolului de procese

In iure cessio renuntarea in fata magistratului Mod de dobandire a proprietatii care presupunea organizarea unui proces fictiv Potrivit unei intelegeri prealabile, partile se prezentau in fata magistratului unde reclamantul afirma ca este proprietarul obiectului litigios; paratul, care era in realitate alienatorul, nu-l contrazicea pe reclamant Fata de tacerea paratului, magistratul pronunta cuvantul addico, ratificand pretentiile reclamantului

Traditiunea Act de drept al gintilor prin care, la origine, se realiza transmiterea proprietatii asupra lucrurilor nec mancipi Putea fi utilizata si in scopul transmiterii posesiunii sau a detentiunii Presupunea intrunirea a doua conditii: Remiterea materiala a lucrului Justa cauza, act juridic care precede si explica sensul remiterii materiale a lucrului Remiterea materiala a lucrului trebuia sa se faca de la mana la mana sau, in cazul imobilelor, prin parcurgerea fondului de pamant sau vizitarea incaperilor cladirii Exista patru cazuri in care nu era necesara remiterea materiala a lucrului: 1. traditio longa manu traditiunea de mana lunga, nu era necesar sa se parcurga terenul care urma sa fie transmis

2. Traditio simbolica se aplica in cazul transmiterii unei case; conditia vizitarii tuturor incaperilor era inlocuita cu remiterea cheilor imobilului 3.Traditio brevi manu situatia in cazul in care bchiriasul cumpara casa in care locuieste; din detentor chiriasul se transforma in posesor si proprietar nefiind necesara remiterea materiala a lucrului 4.Constitutum possessorium cazul proprietarului care isi vinde casa urmand sa locuiasca mai departe in ea, in calitate de chirias, nefiind necesara remiterea materiala a lucrului

Specificatiunea Daca o persoana confectiona un lucru dintr-un material care apartinea altei persoane se punea intrebarea cui apartinea lucrul nou creat. Iustinian a dat o solutie de compromis: Daca lucrul nou creat putea fi readus in starea initiala, el apartinea proprietarului specificatorului materiei, iar daca nu, intra in proprietatea

Accesiunea Mod de dobandire a proprietatii prin absorbirea juridica a lucrului accesor de catre cel principal Era considerat principal acel lucru care isi pastra individualitatea dupa unirea cu un alt lucru Romanii au recunoscut un mod de dobandire a proprietatii: in unirea a doua lucruri mobile in unirea a unui lucru mobil cu unul imobil

Sanctiunea proprietatii in epoca veche In epoca veche, proprietatea quiritara era sanctionata prin sacramentum in rem (forma originara a actiunii in revendicare) In faza in iure partile promiteau sa plateasca o suma de bani sacramentum, daca vor fi pierdut procesul, dupa care se trecea la atribuirea provizorie a obiectului litigios; partea care primea obiectul procesului cu titlu provizoriu trebuia sa constituie anumite garantii praedes litis et vindiciarum care raspundeau de acel obiect In faza a doua judecatorul pronunta sentinta aratand care din cele doua sacramenta este iustum Daca obiectul litigiului se afla la partea al carei sacramentum s-a dovedit a fi iustum, stapanirea provizorie se transforma intr-o stapanire definitiva; Daca stapanirea provizorie fusese atribuita de catre magistrat partii care nu a depus suma de bani in mod just (iniustum) si prin urmare a pierdut procesul, lucrul trebuia remis adversarului

Actiunea in revendicare In epoca clasica actiunea in revendicare a imbracat forma unui proces cu formula Pentru intentarea actiunii in revendicare erau necesare anumite conditii: 1. Reclamantul sa fie proprietar quiritar si sa nu posede lucrul revendicat 2. Paratul sa fie posesor 3. Obiectul actiunii in revendicare trebuia sa fie roman si individual determinat

Desi in procedura formulara judecatorul arata in mod direct cine a castigat procesul iar sentinta de condamnare urma sa fie executata chiar de catre posesor, totusi aceasta prezinta inconvenientul ca executarea nu purta asupra lucrului insusi In scopul atenuarii consecintelor care decurgeau din principiul condamnarii pecuniare, pretorul a pus in valoare mecanismul actiunilor arbitrarii In baza lui arbitrium dupa ce se convingea de justetea pretentiilor reclamantului, judecatorul, in calitate de arbitru, ordona paratului sa satisfaca acele pretentii; daca paratul refuza intervenea condamnarea paratului la plata unei sume de bani stabilita chiar de catre reclamant. Doar in epoca postclasica se va introduce condamnarea ad ipsam rem iar executarea sentintei se va face prin intermediul fortei publice.

Actiunea publiciana Proprietatea pretoriana era sanctionata prin actiunea publiciana, creata de catre pretorul Publicius, pentru cazul transmiterii unei res mancipi prin traditiune Pentru intentarea actiunii publiciene erau necesare toate conditiile uzucapiunii cu exceptia termenului; pentru ca actiunea sa fie intentata cu succes pretorul trebuia sa introduca in formula sa fictiunea ca termenul necesar uzucapiunii s-a indeplinit; in faza a doua a procesului constatand ca sunt intrunite conditiile uzucapiunii, judecatorul considera ca este indeplinita si conditia teremnului, asa incat dadea castig de cauza reclamantului

Izvoarele dreptului privat roman

Izvoarele dreptului in sens formal


Notiunea de izvor al dreptului are mai multe acceptiuni: In sens material, izvorul dreptului desemneaza totalitatea conditiilor materiale de existenta, care determina o anumita reglementare juridica In sens formal, izvorul dreptului desemneaza totalitatea formelor necesare pentru exprimarea normelor juridice.

In epoca veche, imediat dupa formarea statului, principalul izvor de drept a fost obiceiul; incepand cu sec. al V-lea pana la sfarsitul republicii, dreptul roman a fost exprimat cu precadere in forma legii; in ultimele secole, alaturi de obicei si lege, sunt recunoscute si edictul pretorului si jurisprudenta. In epoca clasica, la vechile izvoare s-au adaugat altele noi: senatusconsultele si constitutiunile imperiale In epoca postclasica, normele de drept imbraca in exclusivitate forma: constitutiunilor imperiale si obiceiurilor. Pentru ca o norma sociala sa devina norma de drept, sunt necesare anumite procedee de adoptare, procedee care difera de la o societate la alta. Asadar, totalitatea procedeelor utilizate in scopul transformarii normelor sociale in norme juridice constituie izvoarele formale ale dreptului.

Obiceiul

In epoca prestatala, viata societatii romane era reglementata de obiceiuri nejuridice, intemeiate pe vechi traditii si exprimau interesele tuturor membrilor societatii, fiind astfel respectate de buna voie. Dupa aparitia statului, alaturi de unele obiceiuri preluate din epoca primitiva, au aparut si obiceiurile juridice noi generate de noile realitati economice, sociale si politice. Pana in sec. al V-lea, cand a fost adoptata Legea celor XII Table, obiceiul a fost singurul izvor al dreptului roman.

La sfarsitul epocii vechi, obiceiul juridic simplu si-a pierdut importanta originala locul sau fiind luat de acte normative mai bine adaptate la noile imprejurari de viata. In epoca veche si clasica obiceiurile erau recunoscute doar in masura in care nu veneau in contradictie cu principiile si legile romane. In epoca postclasica, odata cu decaderea productiei si invierea unor practici ale economiei naturale, importanta obiceiului creste. In aceste conditii, cand normele de drept emanand de la puterea centrala nu se mai aplicau, obiceiurile juridice specifice diferitelor provincii si-au recapatat vechea importanta.

Izvoarele dreptului in sens formal

Legea

Legea ca izvor de drept a aparut pe terenul luptei dintre patricieni si plebei Dupa multe decenii de framantari sociale, a fost adoptata Legea celor XII Table, in anul 451 i.e.n., prima si cea mai importanta lege romana, publicata in forum pentru ca poporul roman sa cunoasca normele juridice in vigoare. La romani cuvantul lex avea intelesul de conventie Cand conventia intervenea intre doua persoane fizice, lex insemna contract Cand conventia intervenea intre magistrat si popor, lex capata intelesul de lege, ca forma de exprimare a dreptului. Structura legii. Legea cuprindea trei parti: Praescriptio Rogatio Sanctio

Clasificarea legilor. Dupa natura sanctiunii, distingem: Leges perfectae Minus quam perfectae Imperfectae

Legea celor XII Table

Este un adevarat cod In anul 451 i.e.n. s-a realizat prima codificare a obiceiurilor juridice, acestea fiind sistematizate si publicate pe 10 table de lemn

In anul 449 i.e.n. s-a realizat o noua codificare, publicata pe 12 table de bronz. Prevederile sale sunt variate, cuprinzand intreaga materie de drept public si privat

Edictele magistratilor

Edictul (ius edicendi). La intrarea in functie, magistratii romani publicau un edict valabil timp de 1 an prin care aratau cum vor conduce La origine, edictele erau date in forma orala, pentru ca incepand cu sec. III-lea i.e.n sa fie afisate pe table de lemn vopsite in alb. Edictele valabile pe durata intregului an se numeau perpetue (edicta perpetua) Edictele ocazionale, valabile pentru un numar de zile se numeau neprevazute (edicta repentina).

Edictul pretorului.

Intre edictele magistratilor, edictul pretorului ocupa un loc deosebit, pretorul exercitand, prin excelenta, atributii cu caracter judiciar. Edictul pretorului este un adevarat izvor de drept. Pretorul a influentat evolutia institutiilor de dept civil, creand totodata institutii juridice noi, care spre sfarsitul republicii s-au constituit in drept pretorian. Dreptul pretorian este acela care a fost stabilit de pretor pentru a veni in ajutorul dreptului civil, pentru a-l completa si imbunatati conform binelui public

Jurisprudenta

Este stiinta dreptului creata de catre jurisconsulti prin interpretarea dispozitiilor cuprinse in legi

Jurisprudenta sacra. Timp de mai multe secole jurisprudenta a avut un caracter religios, pontifii detinand monopolul stiintei dreptului, acestia cunoscand zilele faste (in care se judecau procesele) si formulele solemne Jurisprudenta laica in epoca veche. In anul 1301 i.e.n. Gnaeus Flavius, libertul lui Appius Claudius Caecus a divulgat formulele solemne si zilele faste prin afisarea in forum.. Pe langa munca de cercetare, jurisconsultii desfasurau si o activitate cu implicatii practice, aceasta din urma fiind desemnata prin termenii: respondere, cavere, agere

Jurisprudenta in epoca clasica S-au format doua scoli de drept: Scoala sabiniana fondata de catre Caius Ateius Capito Scoala proculiana fondata de catre Marcus Antistius Labeo

Lucrarile jurisconsultilor clasici: Institutiones, manuale elementare de drept Sententiae, lucrari realizate atat in invatamant cat si in practica Digestele, lucrari cu caracter enciclopedic

Jurisprudenta in epoca postclasica. Activitatea jurisconsultilor se rezuma la compilatii sau la alcatuirea unor extrase din lucrarile jurisconsultilor clasici In anul 426, Imparatul Valentinian al III -lea a dat Legea citatiilor prin care sa confirmat autoritatea lucrarilor jurisconsultilor: Papinian, Paul, Ulpian, Gaius si Modestin. Senatusconsultele hotarari adopatate de catre senat

Pana la Imparatul Hadrian, hotararile adoptate de senat nu erau izvoare de drept in sens formal. Prin reforma lui Hadrian, hotararile adoptate de senat (senatusconsultele) au devenit izvoare de drept in sens formal

Constitutiunile imperiale

Incepand cu epoca lui Hadrian constitutiile imperiale au capatat putere de lege Constitutiunile imperiale sunt de patru feluri: Edicta Mandata Decreta Rescripta

Persoanele
Capacitatea juridica

Conform dreptului roman, pentru ca fiinta umana sa poata participa la viata juridica tebuia sa aiba capacitate sau personalitate Caput Personalitatea era: Completa Limitata Se bucurau de personalitate completa cei care intruneau urmatoarele elemente: Libertatea (status libertatis) Cetatenia ( status civitatis) Calitatea de sefi ai unor familii civile ( status familiae) Prin urmare se bucurau de personalitate completa doar cetatenii romani, sefi de familie.

Inceputul si sfarsitul personalitatii


Peronalitatea incepe chiar inainte de nastere, potrivit principiului formulat pe baza unui text din Paul copilul conceput se considera nascut atunci cand e vorba de interesele acestuia

Personalitatea inceteaza in momentul m ortii cu exceptia cazului mostenirii neacceptate cand personalitatea defunctului se prelungea Sclavii Izvoarele sclaviei: Nasterea Razboiul Fapte pedepsite cu pierderea libertatii Conditia juridica a sclavului Din punct de vedere juridic sclavul era considerat un simplu lucru res Sclavul nu putea contracta o casatorie valabila si nu putea intemeia o familie in sensul dreptului roman; ei traiau in simple uniuni de fapt fara consecinte juridice Sclavul nu putea sa se planga in justitie daca era lovit sau suferea o vatamare corporala din partea unui tert; actiunea apartinea stapanului Sclavul putea incheia acte juridice daca, prin efectul lor, facea mai buna situatia lui dominus Sclavul putea sa-l faca pe stapan proprietar sau creditor dar nu putea sa-l oblige Din punct de vedere juridic, sclavul nu actiona ca reprezentant al stapanului intrucat nu avea personalitate; el imprumuta personalitatea stapanului ACEST MECANISM A FUNCTIONAT ATAT VREME CAT CONTRACTELE AU FOST UNILATERALE.

Peculiul sclavului

Sclavul nu dobandea nimic pentru sine intrucat nu avea patrimoniu; in fapt, cu aprobarea stapanului, putea stapani anumite bunuri cu titlu de peculiu Peculiul consta din bani, mobile si imobile si chiar din alti sclavi Obiectele din peculiu se aflau in proprietatea stapanului care putea dispune in mod liber de ele asa cum dispunea de insusi sclavul Oamenii liberi Numai cetatenii romani se bucurau de libertate; initial cetatenia se confunda cu libertatea Ulterior, strainii veniti la Roma au dobandit un statut juridic propriu, in sensul ca se bucurau de libertate daca se puneau sub protectia unor cetateni in calitate de oaspeti sau de clienti Strainii care locuiau intr-o cetate cu care romanii aveau tratat de alianta puteau veni la Roma fara a cadea in sclavie Oamenii liberi Oamenii liberi se impart in : Cetateni Necetateni Necetatenii se impart in: Latini Peregrini Atat cetatenii cat si necetatenii puteau fi: - ingenui - dezrobiti La zona de interferenta dintre oamenii liberi si sclavi se aflau colonii si oamenii liberi cu o situatie juridica speciala.

Drepturile cetatenilor romani erau urmatoarele:

- ius commercii - ius connubii - ius militiae - ius suffragii - ius honorum Numele cetateanului era compus din cinci elemente: - Tria nomina: praenomen nomen gentilicium cognomen -Indicatiunea filiatiunii -Indicatiunea tribala

Dobandirea cetateniei; moduri de dobandire a cetateniei: Nasterea mod originar de dobandire a cetateniei Copilul nascut in sanul casatoriei dobandea conditia juridica a tatalui din momentul in care l-a conceput Copilul nascut in afara casatoriei dobandea conditia juridica a mamei din momentul in care l-a nascut Beneficiul legii Naturalizare

Legile de acordare a cetateniei: 1. lex Iulia 2. lex Plautia Papiria 3. Constitutiunea lui Caracalla

Pierderea cetateniei Pierderea libertatii ducea automat la pierderea cetateniei

Cetatenia

se

putea

pierde

si

prin

efectul

principiului

inadmisibilitatii dublei cetatenii Pierdeau cetatenia si cei care erau exilati din Roma Cei care savarseau un delict fata de un stat si erau predati in vederea exercitarii dreptului de razbunare dar nu erau primiti de catre acel stat, pierdeau de asemenea cetatenia romana Latinii Cei mai vechi latini se numeau veteres Erau locuitorii Latiumului, rude de sange cu romanii si se bucurau de urmatoarele drepturi: Ius commercii Ius connubii Ius suffragii

Dezrobitii - erau sclavii eliberati de catre stapanii lor prin utilizarea anumitor formeFormele dezrobirii: Vindicta Censu Testamento

Conditia juridica a dezrobitilor: Obligatiile dezrobitului fata de patron erau desemnate prin termenii: -Bona -Obsequium -Operae

Legile de limitare a dezrobirilor: 1. Lex Aelia Sentia

2. Lex Fufia Caninia

Oamenii liberi cu o conditie juridica speciala Persoane in mancipio - fiii de familie vanduti de catre parintii lor in scopul realizarii unui castig - fiii de familie delincventi abandonati in mainile victimei delictului pentru ca aceasta sa-si exercite dreptul de razbunare

Oamenii liberi cu o conditie juridica speciala Addicti debitorii insolvabili atribuiti creditorului lor Auctorati oameni liberi care se angajau ca gladiatori Redemti ad hostibus cei rascumparati de la dusmani

Familia romana In epoca veche, romanii cunosteau familia patriarhala Familia patriarhala isi avera temeiul in puterea exercitata de catre pater familias (seful familiei) asupra bunurilor si asupra sotiei, copiilor, nepotilor de fii. In epoca fondarii statului puterea exercitata de catre pater familias desemnata prin termenul manus Familia atat un grup de persoane cat si un grup de bunuri Pater framilias - sef de familie si nu tata de familie - putea fi un barbat necasatorit, chiar un copil - copilul fara parinti era sef de familie

Alieni iuris cei aflati sub puterea lui pater familias (sotia, copiii si nepotii de fii); la moartea lui pater familias acestia deveneau sui iuris

Rudenia Rudenia civila agnatiune producea efecte juridice Rudenia de sange - cognatiunea a fost lipsita multa vreme de efecte juridice Dreptul civil cunostea trei categorii de agnati: In prima categorie intrau cei aflati sub puterea lui pater familias (sotia, copiii, nepoti de fii) In a doua categorie cei care au fost in trecut sub aceasta putere (devenind apoi sui iuris) - In a treia categorie cei care nu s-au aflat niciodata sub aceasta putere, dar care s-ar fi putut afla daca pater familias ar fi trait in momentul nasterii lor ( verii primari nascuti dupa moartea bunicului)

Cognatiunea rudenia de sange - legatura dintre cei care aveau un autor comun indiferent daca se gaseau sau nu sub aceeasi putere.

Puterea parinteasca patria potestas Era exercitata de catre pater familias asupra descendentilor sai: fii, fiice, depoti de fii (nepoti de fiice se aflau sub puterea tatalui lor) Pater familias putea fi tatal, bunicul sau strabunicul: cata vreme bunicul traia, nepotii de fii impreuna cu parintii lor se aflau sub aceeasi putere ca persoane alieni iuris Puterea parinteasca era perpetua

Puterea parinteasca avea caracter nelimitat Moduri de dobandire - Pe cale naturala prin casatorie - Pe cale artificiala adoptiunea si legitimarea Moduri de stingere -Prin moartea lui pater familias -Prin moartea lui filius familiae -Prin trecerea copilului sub alta putere -Prin emancipare -Prin pierderea unui element al personalitatii

Casatoria In epoca veche casatoria cu manus - caderea femeii sub puterea barbatului Ulterior, spre sfarsitul republicii casatoria fara manus - femeia ramanea sub puterea lui pater familias Conditii de forma Casatoria cu manus se realiza sub trei forme: Confarreatio Usus Coemtio Casatoria fara manus se forma prin instalarea femeii in casa barbatului Conditii de fond ale casatoriei Connubium aptitudinea unei persoane de a se casatori conform lui ius civile Consimtamantul Varsta

12 ani pentru fete 14 ani pentru baieti

Adoptiunea si legitimarea Adoptiunea mod artificial de creare a puterii parintesti trecerea unui fiu de familie de sub puterea unui pater familias sub puterea unui alt pater familias Actul adoptiunii se realiza in doua faze 1. In prima faza aveau loc trei vanzari si doua dezrobiri succesive 2. A doua faza consta dintr-un proces fictiv

Emanciparea

Fiul de familie nu putea incheia acte juridice in nume propriu Prin actul emanciparii, o persoana alieni iuris devenea sui iuris Emanciparea se facea in doua faze: Prima faza consta in trei vanzari si doua dezrobiri A doua faza consta dintr-o dezrobire vindicta Dupa emancipare fiul de familie devenea persoana sui iuris si putea incheia acte juridice in nume propriu

Capitis deminutio desfiintarea lui caput Era de trei feluri: Capitis deminutio maxima pierderea tuturor elementelor

personalitatii Capitid deminutio media pierderea cetateniei romane

Capiris deminutio minima - pierderea drepturilor de familie

Persoana juridica Era o colectivitate: inzestrata cu o anumita capacitate juridica cu patrimoniu propriu dobandind drepturi si asumandu-si obligatii independent de membri sai Cea mai veche persoana juridica a fost statul roman Dupa modelul Romei au fost organizate apoi coloniile si municipiile Erau persoane juridice: asociatiile de publicani (atributii privind strangerea impozitelor) si biserica

Tutela si curatela Institutii juridice create in vederea protejarii incapabililor Incapabilii de fapt: cei care aveau capacitate de drept dar nu aveau reprezentarea urmarilor faptelor lor (risipitorii, nevarstnicii, nebunii) La origine tutela si curatela procedee destinate sa apere interesele rudelor civile Spre sfarsitul epocii vechi, tutela se constituie in interesul incapabilului Categorii de tutela: 1. Dupa persoanele puse sub protectie - Tutela impuberului sui iuris - Tutela femeii sui iuris 2 .Dupa modul de deferire: - Tutela legitima

- Tutela testamentara - Tutela dativa Moduri de administrare a tutelei Negotiorum gestio Auctoritatis interpositio

Curatela asigura protectia incapabililor de fapt (cei loviti de incapacitati accidentale) Dupa persoanele puse sub protectie distingem: 1. Curatela nebunului 2. Curatele minorului de 25 de ani 3. Curatela prodigului (risipitorului) Dupa modul de deferire: dativa si legitima

DREPT ROMAN

Anul universitar 2010- 2011

(Anul I )

Privire istoric

Epoca primitiv a Romei

Fondarea Romei

Potrivit tradiiei izvoarele ndeprtate al fondrii Romei se afl n dramaticul sfrit al Troiei. Unui sfrit mre i corespunde un nceput strlucitor marcat de sosirea lui Eneas pe pmntul Italiei. Ascaniu, fiul lui Eneas a fondat oraul Alba Longa, leagnul poporului latin cuceritor

Dup mai multe generaii, Rhea Silvia, fiica lui Numitor, alungat de pe tron de catre fratele su Amulius, d natere la doi gemeni, fii ai Zeului Marte, Romulus i Remus. Gemenii sunt crecui de catre pstorul Faustulus (Acca Larentia) i alptai de lupoaica pe care romanii au transformat-o apoi ntr-o simbolic emblem. Gemenii, ajuni la maturitate, fondeaz pe muntele Palatin un ora nou, menit s pecetluiasc destinul poporului roman Acestea sunt datele oferite de traditie. Cercetrile mai noi ncearc s desprind adevarul istoric de legend i apeleaz tot mai mult la rezultatele oferite de argeologie. Conform cercetrilor noi, la jumtatea secolului al VIII-lea, .e.n., n zona central a Italiei triau numeroase comuniti umane n stadiul descompunerii relaiilor gentilice i n plin proces de afirmare a patriarhatului. Raporturile dintre aceste comuniti au alternat, secole de-a rndul, ntre colaborare i confruntare, pn cnd Roma dobndete o poziie dominant, mai nti fa de cetile din jur i apoi fa de ntregul Latium Structura social a Romei n epoca prestatal

Conform tradiiei Roma a fost fondat de trei triburi: 1. Latini (ramnes) 2. Sabini ( tities) 3. Etrusci (luceres) Aceast populaie era mprit din punct de vedere statal n dou categorii: 1. Patricienii 2. Plebeii Patricienii se ndeletniceau, n principal, cu agricultura i pstoritul. Alturi de patricieni, traia i plebea (plebs = multime, figurat umplutura) format din populaiile vecine supuse de ctre romani la care s-au adugat i meseriaii i comercianii primitivi venii n Roma

Organizarea conducerii sociale

Conducerea societii era exercitat n epoca primitiv de catre patricieni. Hotrrile erau adoptate de catre adunarea poporului, structurat n:

1. Gini 2. Curii 3. Triburi

Cele trei triburi erau mprite fiecare n parte n cte zece curii. Curiile la rndul lor erau mprite n cte zece gini. Aadar patricienii erau organizai n 3 triburi, 30 de curii i 300 de gini. Ginta roman cuprindea pe toi cei care descindeau dintr-un strmo comun i unea mai multe familii patriarhale. Curiile erau structuri sociale mai cuprinztoare cu rol important n mecanismul de conducere. n adunarea poporului roman hotrrile erau luate prin votul acestor curii, fiecare curie avnd un vot. Aadar organul suprem al conducerii democratice era adunarea poporului roman denumit comitia curiata. La lucrrile comitiei curiata plebeii nu aveau acces, nefiind organizai n gini. Alaturi de comitia curiata participau la conducerea social regele i senatul. Regele era ales de ctre comitia curiata i avea atribuii de ef militar i ef al religiei. Senatul era format din efii ginilor i cuprindea 300 de membri la un moment dat. Senatul confirma alegerea regelui i hotrrile adunrii.

Apariia statului roman.

Reforma lui Servius Tullius

Conform tradiiei, statul roman s-a format la jumtatea sec. al VI-lea .e.n., ca urmare a reformei lui Servius Tullius. Statul roman, fondat la mijlocul sec. al VI- lea a dainuit pn n anul 565 e.n.

Reforma lui Servius Tullius a fost de fapt o revolt social cci odat cu ea s-a pus capt democraiei militare, legturilor personale de snge, organizrii gentilice. Vechea aristocraie ntemeiat pe pe apartenena la gini este nlocuit cu o aristocraie a averii, drepturile individului fiind in funcie de averea sa i nu n funcie de rudenia de sange. Servius Tullius a creat o nou adunare, comitia centuriata. La adunrile comitiei centuriata particip deopotriv patricienii i plebea. Membrii comitiei centuriata erau mprii n trei categorii socialen funcie de averea lor. Fiecare dintre cele trei categorii sociale erau mprite in centurii iar centuriile erau mprite n uniti militare. n acelai timp s-a nfptuit i o reform administrativ: teritoriul Romei a fostmprit n: - 4 triburi, numite urbane - 17 triburi rurale Tribul reprezint astfel o subdiviziune teritorial, respectiv un cartie. Dup reforma lui Servius Tullius, apartenena la cetate nu mai era dat de rudenia de snge ci de apartenena la unul din cartiere. Ct privete forma de organizare, statul roman a cunoscut transformri succesive. Periodizarea istoriei statului roman s-a fcut dup cele trei forme pe care lecunoscut: - Regalitatea - Republica - Imperiul

Regalitatea

A durat de la mijlocul sec. al VI-lea .e.n. pn n anul 509 i.e.n. cnd ultimul rege a fost alungat i s-a format republica.

Organizarea social

Principala caracteristic a vieii sociale la Roma a fost lupta dintre patricieni i plebei. Dei au dobndit accesul la comitia curiata plebeii se aflau ntr-o poziie de inferioritate n raport cu patricienii. Astfel ager publicus pmntul cucerit de la dumani, aflat n proprietatea statului, era exploatat de patricieni, existnd inegaliti din punct de vedere economic ntre cele dou categorii sociale. De asemenea, cstoriile dintre plebei i patricieni erau interzise. Plebeii nu cunoteau reglementrile juridice n vigoare fiind nevoii s apeleze la pontifi (preoi ai cultului pgn roman alei dintre patricieni), aadar indirect patricienilor pentru a afla care sunt drepturile lor. Alturi de plebei i patricieni, oameni liberi, apar acum i sclavii domestici tratai ca membri ai familiei

Organizarea statului

Atribuiile de conducere erau exercitate de urmtorii factori politici: 1. Rege 2. Senat 3. Comitia curiata 4. Comitia centuriata

Regele devine un veritabil ef de stat. Regele cumula funciile de:

1. 2. 3. 4.

judector suprem, ef al administraiei, ef al religiei conductor al armatei

Senatul

La moartea regelui puterea suprem trece asupra senatului fiecare execitnd funcia de rege timp de cinci zile, n timpul ct locul pe tron era vacant, pn la alegerea unui nou rege de ctre popor. Comitia curiata constituie unul din organismele politice prin care patricienii isi asigura o pozitie dominanta in stat, competenta sa exercitandu-se in viata religioasa si in unele domenii ale vietii publice si private.

Comitia centuriata este principalul factor legislativ, avand si atributii elective si judecatoresti

Republica

A dainuit din anul 509 i.e.n. - 27 i.e.n. cand imparatul Augustus a fondat imperiul

Structura sociala

Continua conflictul dintre patricieni si plebei, fiind intretinut regimul discriminatoriu mai vechi impus plebeilor in domeniul politic si economic. Desi plebeii au acces la lucrarile comitiei centuriata nu participau la lucrarile comitiei curiata, rezervata patricienilor. Magistraturile atat in domeniul adminsitrativ cat si in domeniul jurisdictional erau detinute doar de patricieni. Normele dreptului continuau sa fie tinute in secret de catre pontifi, fiind interpretate conform intereselor patricienilor.

Ager publicus era exploatat in cea mai mare parte de patricieni, dreptul de folosinta al acestora din urma fiind transformat cu timpul intr-o veritabila proprietate privata ajungandu-se spre sfarsitul republicii la formarea latifundiilor.

Spre sfarsitul republicii, in conditiile asa-zisei revolutii economice dispare distinctia dintre patricieni si plebei pe criteriul originii etnice, aparand distinctii noi de natura economica. In aceasta epoca varfurile clasei dominante se grupeaza in: 1. Cavalerii, cei imbogatiti de pe urma comertului 2. Nobili, inaltii functionari de stat si urmasii acestora

Proletarii Inca din primele secole ale republicii, patricienii detineau intinse domenii funciare, acaparand pamanturile statului si ruinand micii proprietari. In aceste conditii, micii agricultori ruinati urmarea abuzurilor celor bogati, veneau la Roma si traiau de pe urma statului in calitate de proletari

Sclavii Spre sfarsitul republicii sclavia devine clasica, productia sociala bazandu-se pe munca sclavilor. Potrivit conditiei sale juridice, sclavul era asimilat cu lucrurile; putea fi vandut, ucis, exploatat pana la epuizarea fizica. Datorita acestui fapt, Roma a fost teatrul a numeroase rascoale ale sclavilor care au culminat cu razboiul lui Spartacus din anii 73-71 i.e.n.

Organizarea de stat

Puterea politica era exercitata de catre trei factori: 1. Adunarile poporului 2. Senatul 3. Magistratii

Adunarile poporului. Poporul roman participa la adoptarea unor hotarari cu caracter legislativ, electoral sau judiciar in cadrul a patru adunari distincte: 1. Comitia curiata 2. Comitia centuriata 3. Concilium plebis 4. Comitia tributa

Senatul este unul din principalele organisme politice prin intermediul caruia proprietarii de sclavi isi promovau interesele de clasa. Senatorii erau impartiti in mai multe categorii in functie de drepturile pe care le exercitau in cadrul senatului. Se bucurau de drepturi depline doar fostii inalti magistrati, denumiti patres daca proveneau din randul patricienilor si conscripti daca proveneau din randul plebeilor. Atributiile senatorilor erau urmatoarele: conducerea politicii externe, organizarea provinciilor, adminstrarea finantelor statului, supravegherea moravurilor si a normelor religioase.

Magistratii

Magistratii erau inalti demnitari de stat cu atributii administrative si jurisdictionale. Erau alesi de popor si isi exercitau atributiile pe o perioada de 1 an. La intrarea in functie publicau un edict in care aratau cum isi vor exercita functia Erau organizati intr-un sistem ierarhic: Competenta lor era exprimata prin termenii: imperium si potestas

Imperium - dreptul de a comanda o armata, de a convoca adunarile poporului; se bucurau de imperium: - consulii, - dictatorii - pretorii

Potestas dreptul de a administra; se bucurau de potestas: - cenzorii - edilii - questorii - tribunii plebei

Imperiul

Imperiul cunoaste in evolutia sa doua faze:

1. Principatul 27 i.e.n. - 284 e.n 2. Dominatul 284 e.n. - 565 e.n.

Principatul 27 i.e.n. 284 e.n


Organizarea sociala

Asistam la adancirea prapastiei dintre bogati si saraci, aparitia unor noi clase sociale. Patura superioara era formata din: Ordinul senatorial, format din marii proprietari funciari, Ordinul ecvestru format din comercianti, camatari si functionari Ordinul decurionilor.

Plebea urbana, formata din micii producatori ruinati, meseriasi, lucratori liberi si oameni fara ocupatie alcatuia marea majoritatea a populatiei Romei. Plebea rurala, reprezenta 9/10 din populatia imperiului, aflata in plin proces de ruinare In sec al II-lea e.n. cei bogati sunt desemnati prin termenul de honestiores (cei onorabili) iar cei saraci prin termenul de humiliores (cei de jos).

Colonii. Munca sclavilor fiind mai putin rentabila, apar relatiile intemeiate pe colonat. La origine colonii erau oameni liberi, care incheiau un contract de locatiune cu marii proprietari funciari, fiind platiti cu o suma de bani sau o parte din recolta; cu timpul dependenta de marii proprietari s-a accentuat, pentru ca in final sa fie alipiti solului pe care acestia il munceau. Spre sfarsitul principatului colonii aveau o situatie apropiata de cea a sclavilor, dar din punct de vedere formal aveau o serie de drepturi: 1. Puteau detine o anumita proprietate 2. Puteau incheia o casatorie valabila

1. Principatul 27 i.e.n. 284 e.n

Sclavii Desi numarul lor scade, sistemul sclavagist nu este afectat in esenta sa. In linii generale, conditia juridica a sclavului ramane aceeasi In anumite cazuri sclavilor le este permis sa incheie anumite acte prin care se obliga in nume propriu, obligandu-l totodata si pe stapan.

Organizarea statului Puterea politica se exercita de catre trei factori: 1. Imparatul 2. Senatul 3. Magistratii In realitate intreaga putere este concentrata in mainile imparatului; senatul si magistraturile sunt decat un paravan in spatele caruia se camufleaza monarhia

Imparatul. In anul 27, data la care fixam formarea imperiului, Augustus, renuntand la calitatea sa de triumvir, patreaza titlul de consul. Cativa ani mai tarziu, el renunta la consulat asumandu-si puterea tribuniciana si imperium proconsulare. In virtutea calitatii de tribun, dobandita pe viata, Augustus, convoca senatul si adunarile poporului si avea dreptul de veto care putea anula orice act facut de alt magistrat. Ca detinator al puterii proconsulare, imparatul, comanda intreaga armata si supraveghea guvernatorii din provincii Instalarea imparatului se facea pe baza unei lex de imperio adoptata de catre senat dar capata forma legii prin aclamatiile poporului. Imparatul purta titlul de imperator Caesar August imperator = conducator victorios al armatei Caesar= urmas al lui Caius Iulius Caesar Augustus= demn de a fi venerat Provinciile, ca subdiviziuni administrative erau de doua feluri: senatoriale si imperiale .

Provinciile pacificate erau administrate de senat iar veniturile provenind din impozite intrau in aerarium, adica vechiul tezaur al republicii. Provinciile administrate de imparat, provinciae Caesaris, palteau impozit numit tributa, care intra in tezaurul imparatului, fiscus Caesaris. In cadrul ierarhiei functionarilor imperiali se aflau: 1. Praefectus praetorio, comandat la garzii imperiale 2. Praefectus urbi, cu atributii politienesti 3. Praefectus annonae, insarcinat cu aprovizionarea Romei

Senatul Desi continua sa joace un rol in viata de stat, senatul si-a pierdut orice independenta devenind un instrument al politicii imperiale In mod formal, imparatii au extins competenta senatului investindu-l cu: atributii administrative, electorale, judecatoresti si chiar legislative

Magistratii Consulii pastreaza doar jurisdictia gratioasa (dreptul de a conduce un proces simulat) si dreptul de a prezida sedintele senatului. Pretorii se limiteaza la organizarea instantei de judecata si la interpretarea dispozitiilor cuprinse in edict. Tribunii exercitau o anumita jurisdictie civila si penala si convocau adunarile senatului Edilii curuli, atributii politienesti si jurisdictionale Questorii, dreptul de administra arhivele statului

Dominatul 284 e.n. - 565 e.n.

Organizarea sociala

Asistam la extinderea continua a latifundiilor imperiale si particulare. Procesul de ruinare a micilor proprietari continua in aceasta epoca.

Marii proprietari, inconjurati de sclavi si coloni, sunt denumiti potentiores. Masa celor saraci este desemnata prin termenul de humiliores. In epoca dominatului apare o quasi-nobilime de functionari organizata pe caste inchise sau ereditare. In asemenea caste sociale sunt cuprinsi: decurionii (membri ai senatului municipal), militari, functionarii publici, membri corporatilor care indeplineau servicii publice. Dominatul aduce cu sine monarhia absoluta de dept divin. Monarhul este dominus et deus, mai presus de oameni si de structurile politice cu puteri supranaturale. Intreaga putere politica se afla in mainile imparatului, ajutat de un consiliu restrans numit, consistorium principis

Organizarea politica Functionarii imperiali erau impartiti in doua mari categorii: Functiile detinute de inaltii demnitari se numeau dignitates Functiile mai putin importante se numeau officia

Senatul a decazut, fiind asimilat cu orice consiliu municipal iar magistraturile erau simple functii decorative. Cat priveste structura statului, dupa Teodosiu I impartirea in Imperiului roman de rasarit si Imperiul roman de apus ramane definitiva. Imperiul roman de apus s-a prabusit in anul 476 data la care ultimul imparat al Romei, Romulus Augustulus a fost detronat de catre Odoacru, regele herulilor. Imperiul roman de rasarit a dainuit pana in anul 565 cand, odata cu moartea lui Iustinian a imbracat forma Imperiului bizantin. In statul bizantin institutiile economice si politice de tip sclavagist sunt inlocuite cu institutiile de tip feudal, iar limba latina este inlocuita cu limba greaca.

PROCEDURA CIVILA ROMANA

Procedura civila romana curpinde totalitatea normelor care reglementeaza desfasurarea proceselor cu privire la libertate, la proprietate, la mostenire si la valorificarea drepturilor de creanta

Evolutia procedurii civile romane

In evolutia dreptului privat roman au fost cunoscute trei sisteme procedurale:

1. Procedura legisactiunilor (epoca veche) 2. Procedura formulara (epoca clasica) 3. Procedura extraordinara (epoca postclasica)

Justitia privata

In epoca prestatala, conflictele dintre persoane erau solutionate conform obiceiului nejuridic, prin sistemul razbunarii sangelui, prin aplicarea legii talionului sau prin invocarea divinitatii pe calea anumitor procedee rituale. Odata cu organizarea politica a societatii, apare si justitia ca forma de realizare a dreptului de catre organe specializate ale statului. Alaturi de justitia publica, infaptuita de organe specializate ale statului apare si justitia privata caracterizata prin valorificarea drepturilor subiective prin mijloace proprii.

Legile de reprimare a justitiei private Lex Iulia de vi publica et privata, privind violenta publica si privata, data in timpul lui Augustus, pedepsea cu o pedeapsa publica fapta creditorului care, prin violenta, lua un bun din patrimoniul debitorului sau. Decretum Marci, dat de catre Marc Aureliu, pedepseste cu pierderea creantei pe creditorul care, chiar fara violenta, ia un bun al debitorului sau. Constitutia lui Valentinian al II-lea din anul 389 e.n. pedepseste cu pierderea dreptului de proprietate pe proprietarul care intra in stapanirea lucrului sau prin mijloace violente.

Legisactiune primul sistem procedural roman, conform caruia orice actiune se intemeiaza pe lege Drepturile subiective pot fi valorificate prin cinci proceduri recunoscute de lege: 1. Proceduri de judecata: - sacramentum - iudicis postulatio - condictio 2. Proceduri de executare manus iniectio pignoris capio

Caracterele legisactiunilor Caracterul judiciar; partile erau obligate sa se prezinte in fata magistratului si sa pronunte anumiti termeni (formulele legisactiunilor) Caracterul legal; legisactiunile erau prevazute de lege iar termenii folositi erau luati din legea pe care se intemeiaza legisactiunea respectiva Caracterul formalist; atat partile cat si magistratul pronuntau formule si termeni care trebuiau respectati cu cea mai mare strictete

Desfasurarea procesului Procesul se divide in doua faze (ordo indiciorum privatorum): 1. Faza in iure (in fata magistratului) 2. Faza in iudicio (in fata judecatorului)

Magistratul avea rolul de a organiza instanta de judecata stabilind despre ce este vorba in proces (de quo re agitur) Judecatorul era o persoana particulara aleasa de catre parti care conducea dezbaterea contradictorie, asculta pledoaria avocatilor, aprecia probele si pronunta sentinta; dupa pronuntarea sentintei devenea un simplu particular

Faza in iure

Ambele parti se prezentau in fata magistratului Nu era admisa organizarea instantei de judecata in lipsa unei parti Citarea trebuia facuta de catre reclamant

Procedee de citare 1. In ius vocatio 2. Vadimonium extrajudiciar 3. Condictio

In ius vocatio Consta in somarea paratului sa se prezinte in fata magistratului prin pronuntarea unor cuvinte solemne: in ius te voco (te chem in fata magistratului) Citarea nu putea fi facuta la domiciliul paratului intrucat domiciliul cetateanului roman era inviolabil Paratul putea constitui un vindex garant care il va determina sa se prezinte in fata magistratului la un lat termen Daca paratul se ascundea, cu scopul evitarii procesului, magistratul putea recurge la masuri de constrangere, acordand reclamantului o missio in possessionem (trimiterea in posesiunea bunurilor paratului)

Vadimonium extrajudiciar Era o conventie prin care partile stabileau data la care urma sa se prezinte in fata magistratului

Condictio Era somatia prin care reclamantul chema in iure pa paratul peregrin

Activitatea partilor in fata magistratului Reclamantul arata care sunt pretentiile sale, folosin termeni solemni Paratul putea sa adopte trei atitudini, fata de pretentiile reclamantului: 1. Sa recunoasca acele pretentii (confessio in iure) -asimilarea paratului ce cel condamant

2. Sa nege pretentiile (infitiatio)- procesul trecea in faza a doua si se finaliza prin pronuntarea unei sentinte 3. Sa nu se apere in mod corespunzator (non defensio uti oportet)- asimilarea paratului ce cel condamant

Magistratii judiciari Competenta magistratilor judiciari era desemnata prin termenii: 1. imperium, puterea de comanda a magistratului; in sens larg imperium

cuprinde si iurisdictio - Imperium- mixtum si merum 1. iurisdictio, dreptul magistratului de a supraveghea indeplinirea formelor proprii legisactiunilor

Jurisdictio era de doua feluri - dupa rolul magistratului in organizarea procesului: 1. Contentiosa, interesela partilor fiind opuse, procesul incheindu-se printr-o sentinta 2. Voluntaria, interesele partilor nu erau opuse, magistratul cooperand cu ele pentru a imbraca intelegerea lor intr-o forma juridica

Procedeele de solutionare a litigiilor pe cale administrativa (in virtutea puterilor cu care era investit pretorul principalul magistrat judiciar)

Mijloace procedurale:

1. Stipulationes praetoriae (stipulatiunile pretoriene), contracte verbale incheiate din ordinul pretorului 2. Missio in possessionem, trimiterea reclamantului in posesiunea bunurilor paratului 3. Interdicta ( interdictele), dispozitii prin care pretorul ordona partilor sa faca sau sa nu faca un act juridic 4. Restitutio in integrum, repunerea in situatia anterioara), ordinul prin care pretorul desfiinta actul juridic pagubitor pentru reclamanti repunand partile in situatia anterioara incheierii acelui act

Faza in iudicio (in fata judecatorului)

Activitatea partilor: Ultimul act in iure, era litis contestatio (luarea de martori), dupa care partile treceau in faza a doua in iudicio Sarcina probei revenea reclamantului, care aducea in sprijinul afirmatiilor, fie martori, fie inscrisuri Un inscris putea fi combatut cu martori Partile puteau recurge la serviciul unui avocat patronus causarum Faza a doua, in iudicio, se putea desfasura si in lipsa partilor Potrivit Legii celor XII Table, judecatorul astepta pana la amiaza, dupa care, in lipsa partii, dadea castig de cauza partii prezente in proces Sentintele: - de condamnare - de absolvire

Legisactiunile de judecata Sacramentum este actiunea legii prin care se judecau procesele cu privire la: 1. proprietate, sacramantum in rem 2. creantele avand ca obiect sume de bani sau lucruri, sacramentum in personam

Iudicis arbitrive postulatio, imbraca forma unei dezbateri contradictorii in fata magistratului, urmata de cererea de a fi numit un judecator sau arbitru; este folosita in cazul valorificarii creantelor izvorate dintr-un contract solemn (sponsio), in cazul iesirii din indiviziune si in cazul valorificarii drepturilor, al caror obiect trebuia evaluat de catre judecator printr-o litis aestimatio

Iudicis arbitrive postulatio, o legisactiune mai evoluata; nu se porneste de la pretextul unui pariu, iar partea care pierde procesul nu este sanctionata cu pierderea unei sume de bani Condictio, este o simplificare a lui sacramantum in personam si se aplica: In materie de certa pecunia (o suma de bani determinata) In materie de alia certa res un alt lucru determinat

Legisactiunile de executare Manus iniectio, utilizata in scopul executarii sentintei de condamnare, avand ca obiect o suma de bani; imbraca trei forme: Manus iniectio indicati (presupune o sentinta de condamnare) Manu iniectio pro indicato (are loc si in lipsa unei sentinte) Manus iniectio pura (debitoul putea contesta singur temeinicia drepturilor creditorului) Pignoris capio (luarea de gaj), legisactiune de executare lipsita de caracter judiciar, nefiind subsecventa unui proces

S-ar putea să vă placă și