Sunteți pe pagina 1din 16

Originea si definirea agriculturii ecologice Agricultura ecologica este consecinta unei serii de reflectii si rezultatul dezvoltarii mai multor

metode de productie agricola initiate alternativ ndeosebi n nordul Europei. Se cuvine sa mentionam aici n special trei curente de gndire: "Agricultura biodinamica", aparuta n Germania sub impulsul lui Rudolf Steiner; Agricultura organica" ("organic farming"), nascuta n Anglia, idei dezvoltate de Sir Howard n "Testamentul agricol" (1940); Agricultura biologica", dezvoltata n Elvetia de catre Hans Peter Rusch si H. Mller. Diferite curente care stau la originea anumitor termeni protejati de catre legile comunitare, considera esentiala legatura dintre agricultura si natura, ct si respectul pentru ecosistemele naturale si se distanteaza cu un demers mai degraba dirijist pentru agricultura, maximiznd randamentul cu ajutorul mai multor interventii, cu diferite categorii de produse de sinteza. Pentru a defini conceptul de agricultura ecologica pare potrivit sa facem referiri la definitia dezvoltata n "Codex Alimentarius", pe baza contributiilor expertilor din lumea ntreaga. Codexul considera agricultura ecologica un sistem global de productie agricola (vegetala si animala), care privilegiaza mai mult metode de gestiune dec`t recurgerea la factori de productie de origine externa. Din acest punct de vedere sunt utilizate, de preferinta, metodele de cultura ecologice si mecanice n locul produselor chimice de sinteza. Dupa modelul directivelor din Codex, agricultura ecologica trebuie sa contribuie la urmatoarele obiective:

cresterea biodiversitatii per ansamblul sistemului; cresterea activitatii biologice a solului; mentinerea pe termen lung a fertilitatii solului; reciclarea deseurilor de origine vegetala si animala cu scopul de a restitui elementele nutritive solului, reducnd pe ct posibil utilizarea resurselor neregenerabile; accentuarea folosirii resurselor regenerabile n sistemele agricole organizate la nivel local; promovarea utilizarii cu masura a solului, a apei si a aerului si reducerea ct mai mult posibil a tuturor formelor de poluare provocate de cultivarea plantelor si cresterea animalelor; manipularea produselor agricole acordndu-se o atentie deosebita metodelor de prelucrare cu scopul de a mentine integritatea ecologica si calitatile esentiale ale produsului n toate stadiile; sa fie facuta ntr-o exploatatie existenta dupa o perioada de conversie a carui durata este determinata de factorii specifici locului, ca de exemplu precedentele culturale, tipurile de culturi si animalele crescute.

Alimentele si produsele provenite din agricultura ecologica se caracterizeaza prin: - calitatea acestora, adica aspectul "curat si net" al produsului, prospetimea sa, gustul, durata de pastrare n magazin, avantajul de a fi produs ca si un produs lipsit de reziduuri chimice si lipsit de contaminare; - ingredientele care intra n compozitia lor: produsele transformate trebuie sa fie conform

dispozitiilor si reglementarilor n vigoare (volumul total si disponibilitatea n fiecare anotimp), ambalare (greutate si/sau nr. de articole pe ambalaj), materialul de ambalare, prezentare (produs congelat, asepsizat, uscat, etc.), modul si conditiile de transport (transport marin, aerian). Pe parcursul anilor 50, obiectivul principal atribuit agriculturii era de a satisface, datorita unei cresteri foarte importante a productivitatii agricole, nevoile primare de hrana si cresterea nivelului de trai n C.E. Se ntelege, asadar, ca a fost greu pentru agricultura ecologica sa obtina un ecou favorabil n acest context. n schimb, sfrsitul anilor 60 si mai ales anii 70 corespund cu aparitia constientizarii importantei protectiei mediului, la care agricultura ecologica putea da un raspuns adecvat. S-au creat noi asociatii regrupnd producatori, consumatori, si alte persoane interesate de ecologie, de o viata legata de natura. Aceste organizatii si-au dezvoltat propriile caiete cu ndatoriri, cu reguli de productie ce trebuie respectate. Cu toate acestea, agricultura ecologica a nflorit cu adevarat n decursul anilor 80 cnd modelul nou de productie si interesul consumatorilor pentru aceste produse a continuat sa creasca, att n majoritatea tarilor europene, ct si n alte tari, ca SUA, Canada, Australia si Japonia. Asistam acum la o crestere importanta a numarului de producatori si la o demarare de initiative n domeniul prelucrarii si comercializarii produselor ecologice. Acest context favorabil dezvoltarii agriculturii ecologice se datoreaza, n mare parte, grijii consumatorilor de a vedea expuse produse sanatoase si de a respecta mai mult mediul. n paralel, serviciile administrative oficiale recurg, treptat, la recunoasterea agriculturii ecologice introducnd-o n temele de cercetare si adoptnd o legislatie adecvata acestui sector (de exemplu, n Austria, Franta, Danemarca). Pe de alta parte sunt acordate subventii att la nivel national, ct si la nivel regional de catre unele state membre din profitul obtinut din acest tip de agricultura. n ciuda acestor eforturi, agricultura ecologica a ramas, totusi, n aceasta perioada, cu un handicap datorat confuziei care exista n ochii consumatorilor privind nsasi semnificatia conceptului de agricultura ecologica si restrictiile pe care le implica aceasta. Aceasta confuzie este cauzata, mai ales, de existenta mai multor "scolic si "filozofii" diferite, de absenta unei armonii a terminologiei folosite, de prezentarea heterogena a produselor, de amestecul care se face ntre produsele ecologice, produsele de calitate, produsele naturale, etc. Utilizarea frauduloasa a indicatiilor care fac referire la acest mod de productie contribuie, pe de alta parte, la ntarirea acestei confuzii. Situatia agriculturii ecologice pe plan international n perioada 1999 - 2003, suprafetele cultivate ecologic au crescut, considerabil, n special n statele n care agricultura ecologica reprezenta un procent relativ mic n 1999: Grecia si-a triplat suprafetele cultivate ecologic, Portugalia a nregistrat o crestere de 50%, Austria de 10%, iar Cehia de 15%, n timp ce statele care detineau, deja, ponderi mai mari dect media UE-25 au nregistrat cresteri relativ mici.

Italia ramne tara europeana cu cele mai extinse suprafete cultivate ecologic: peste 1 milion de hectare (din care doua regiuni, Sicilia si Sardinia, reprezinta aproape jumatate), adica 1/5 din total UE-25, urmata de Germania, Spania, Marea Britanie si Franta, Austria etc. Tot Italia are si cel mai mare numar de ferme ecologice (31% din total UE-25), urmata de Austria, Spania si Germania. n zootehnie, fermele certificate n UE-25 nregistrau un septel total de aproape 3 milioane n 2003 (2,3 % din total), cu Italia, Suedia si Germania pe primele locuri (peste 0,4 milioane, fiecare). Numarul producatorilor ecologici a crescut de la 100.000 n 1998 la 135.000 n 2003 (2% din totalul agricultorilor), din 157.000 agenti economici cu activitate n domeniu (producatori, procesatori si importatori). n ceea ce priveste programele de finantare n domeniul agriculturii si protectiei mediului, aproape jumatate din totalul suprafetelor cultivate ecologic n UE-15 au beneficiat de sustinere n 2003, pe primele locuri situndu-se tari ca Suedia (67% din totalul suprafetelor care au beneficiat de finantari), Danemarca (37%), Olanda (26%), Italia (22%) si Marea Britanie (20%) (figura 1). Numarul fermelor ecologice si n conversie, sustinute prin programe agro-mediu, a crescut de la 82.000 n 1993 la aproape 86.000 n 2003 (64% din totalul de ferme ecologice). Preturile la consumator variaza destul de mult n Uniunea Europeana, n functie de tara si de tipul de produs, ramnnd, nsa, cu 20-70% mai mari dect pretul produselor conventionale. Astfel, pretul fainii de gru a variat n 2003 de la 0,45 euro/kg n Suedia la 0,97 euro/kg n Franta, n timp ce merele produse ecologice au avut preturi cuprinse ntre 2,41 euro/kg n Italia la 3,65% euro/kg n Marea Britanie. Pentru lapte ecologic, consumatorii austrieci au platit 0,94 euro/l, iar grecii 2,20 euro/l. n 2004, piata UE-25 pentru produse agroalimentare ecologice a atins o valoare estimata de 11 miliarde de euro, Germania s-a plasat pe primul loc, cu 30% din volumul total al pietei UE, urmata de Marea Britanie, Italia si Franta. Figura Clasificarea tarilor cu cea mai mare suprafata ecologica 1

Istoricul reglementarilor agriculturii ecologice

1980: prima recunoastere oficiala, n legea de orientare agricola din luna iulie, printr-o denumire ambigua a unei agriculturi asa zise "ecologice", care nu foloseste nici ngrasaminte si nici pesticide chimice de sinteza, definitie care era folosita si n mijloacele de comunicare, etichete. 1985: crearea unui marci comune: Marca AB. 1987: nfiintarea CNAB (Comisia Nationala de Agricultura Biologica) compusa din reprezentantii administratiei (Ministerul Agriculturii, al Mediului si al Finantelor) si din profesionistii din agricultura ecologica. 1991: regulamentul comunitar 2092/91 din 24 Iunie 1991 referitor la produsele vegetale. 1992: primul caiet de sarcini pentru productiile animale (lapte de vaca, pasari, oua, carne de bovine si ovine). 1993: crearea regulamentului comunitar. 1994: nfiintarea CNLCPAA, Sectiunea Bio (Comisia Nationala a Etichetelor). 1996: noile caiete de sarcini: Productia si transformarea porcinelor, lapte de oaie, miere. Noua forma grafica a logo-ului AB Reguli de folosire. 1997: 12 decembrie, anuntarea de catre Ministrul Agriculturii si Pescuitului, Dl. Louis LE PENSEC, a unui plan cincinal de dezvoltare a agriculturii ecologice. 1998: crearea unui plan de dezvoltare a agriculturii ecologice. Mai 1999: adoptarea directivelor din Codex Alimentarius referitoare la modul de productie ecologica a produselor vegetale. 19 iulie 1999: adoptarea Reglamentului CEE 1804/99 (REPAB) relativ la modul de productie ecologic al animalelor si al produselor provenite de la animale (extinderea regulamentului CEE 2092/91 modificat). 28 Iunie 2001: pulbicarea n Monitorul Oficial a referentialului Ecocert (certificarea imputurilor ecologice) - Agrementul Ministerului si al Industriei. 18 August 2001: intrarea n aplicare a reglementului 1804/99, notificarea la Comisia europeana a CC-REPAB-F (Regulamentul European pentru productia de animale ecologice), (REPAB versiunea franceza), incluznd modul de productie ecologic al puilor, iepurilor si al pestilor din crescatoriile ecologice. Recunoasterea internationala a agriculturii ecologice

IFOAM (Federatia Internationala a Miscarilor din Agricultura Organica) a adoptat, n noiembrie 1998, Caiete de Sarcini Cadru pentru Agricultura Ecologica si pentru Transformare. Creata n 1972, aceasta federatie regrupeaza toate organizatiile din lume implicate n productia, atestarea, cercetarea, educatia si promovarea agriculturii ecologice. Caietele de sarcini pe care le-a creat, nu sunt restrictive, dar constituie, cu certitudine, o pista de gndire, deoarece sintetizeaza starea actuala a metodelor de obtinere si prelucrare a produselor ecologice. Aceasta organizatie a nfiintat, ntre altele, un grup regional, Uniunea Europeana, cu scopul de a mentine un dialog cu Comisia Europeana pe problema dezvoltarii sectorului agriculturii ecologice. n elaborarea de reglementari specifice privind agricultura ecologica, un rol important revine Federatiei Nationale pentru Agricultura Ecologica, care face parte din Federatia Internationala pentru Agricultura Organica (International Federation for Organic Agriculture Movement = IFOAM). Aceasta Federatie IFOAM, a elaborat un standard pentru productia biologica , care a fost tradus n 19 limbi si difuzat n toata lumea. IFOAM dispune de o revista (Ecology & Farming) si de grupe de lucru specializate, fiind reprezentata (cu rol consultativ) la O.N.U. si F.A.O. De altfel, n iunie 1999, Comisia Codex Alimentarius (codul alimentar) a adoptat directive n ceea ce priveste producerea, prelucrarea, etichetarea si comercializarea alimentelor obtinute prin metode ecologice. Aceste directive stabilesc principiile productiei ecologice la nivelul exploatarii agricole, prepararii, stocarii, transportului, etichetarii si comercializarii produselor vegetale. Ele trebuie sa permita tarilor membre sa-si elaboreze propriul regulament, pe baza acestor principii, tinndu-se totusi cont de specificitatea nationala. Curnd vor fi adoptate noi directive, dar n domeniul obtinerii ecologice a produselor de origine animala. Din 1999, FAO a adoptat, de asemenea, un program de munca n domeniul agriculturii ecologice, care vizeaza, n mod special, dezvoltarea agriculturii ecologice n tarile n curs de dezvoltare. Recunoasterea oficiala si reglementarea agriculturii ecologice n UE n acest context, adoptarea unui cadru reglementar a permis agriculturii ecologice sa se pozitioneze ntr-un mod credibil, pe segmentul de piata al produselor de calitate. Asadar, a fost adoptat n cadrul Comunitatii Europene, la nceputul anilor 90, un cod legislativ Regulamentul (CEE) nr. 2092/91. Aceasta masura de recunoastere oficiala a agriculturii ecologice s-a extins, apoi, n mai multe tari si a fost urmata de alte initiative la nivel international. Pe de alta parte, Regulamentul (CEE) nr. 2078/92 deschide noi posibilitati de sustinere financiara de care poate beneficia agricultura ecologica prin nsusirile sale.

Regulamentul (CEE) nr. 2092/1991

Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 privind modul de obtinere ecologica a produselor agricole si modul de prezentare a acestora si a marfurilor alimentare, a fost adoptat de catre Consiliul European pe 24 iunie 1991. Acesta s-a manifestat ca rezultat al demersurilor de recunoastere reglementara a agriculturii ecologice din cteva tari membre si ca afirmare a dorintei de a se clarifica, n ochii consumatorului, notiunea de agricultura ecologica, luptndu-se ndeosebi cu numeroasele fraude de pna atunci. Acest regulament are ca scop efectiv fixarea de reguli comune care sa se aplice n obtinerea de produse ecologice de natura vegetala n comunitate. Aceste reguli sunt completate de catre Consiliul European, mai nti n 1992, iar apoi n 1995, cu posibilitatea de a dezvolta un logo sectorului de agricultura ecologica si cu diverse reguli tehnice privind mai ales regimul de etichetare si import. n consecinta, Comisia Europeana a adoptat diverse reguli, pentru a aduce la zi sau a mbunatati anexele tehnice ale Regulamentului (CEE) nr. 2092/91. Pe 19 iulie 1999, Consiliul European a adoptat Regulamentul (CE) nr. 1804/99, care fixeaza reguli comunitare privind obtinerea de produse ecologice de origine animala si creeaza, de asemenea, un cadru reglementar concret pentru ca legislatia comunitara sa cuprinda pe viitor att productia vegetala ct si cea animala. Regulamentul Consiliului prevede un mandat pentru Comisia Europeana de a adopta modalitati de aplicare si mai ales de modificare, daca e necesar, a anexelor tehnice ale regulamentului. Aceasta da posibilitatea de a tine la zi dispozitiile regulamentului n raport cu dezvoltarea tehnica si specifica si cu conditiile pietei de produse obtinute prin agricultura ecologica. Crearea unui logo al comunitatii pentru agricultura ecologica, n martie 2000, a venit sa ntareasca, simultan, protejarea produselor ecologice, fie vegetale, fie animale, mpotriva fraudelor si valorificarea acestora. Sectorul de aplicare a regulamentului Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 al Consiliului se aplica produselor vegetale si animale neprelucrate, produselor agricole prelucrate destinate alimentatiei omului si animalelor si

produsele care prezinta pe etichete reclame sau documente comerciale cu indicatii care se folosesc n fiecare stat membru, sugernd cumparatorului ca produsul respectiv a fost obtinut dupa modelul ecologic definit n regulament. Normele fixate prin aceasta reglementare (de exemplu, n materie de inspectie), nu se impun dect n masura n care producatorul doreste sa afiseze pe produsul sau asemenea indicatii. Consiliul a definit, pentru fiecare limba, cte un termen care e considerat cel mai potrivit pentru modul de producere definit n regulament si care beneficiaza ntr-o maniera particulara de protectia acordata de acesta. E vorba, mai ales, de urmatorii termeni: n spaniola: ecologic; n daneza: ecologic; n germana: biologic; n greaca: biologic; n engleza: organic; n franceza: biologic; n italiana: biologic; n olandeza: biologic; n portugheza: biologic; n finlandeza: organic; - n suedeza: ecologic. Mai mult, pe perioada adoptarii Regulamentului (CE) nr. 1804/99, aceasta protectie s-a extins la derivatele uzuale ale acestor termeni ( ca: bio, eco etc. ) si pentru diminutivele acestora, combinate sau nu. n pofida prevederilor expuse n Regulamentul (CEE) nr. 2092/91, regulile referitoare la produse conventionale se aplica n aceeasi masura. Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 nu poate dect sa ia masuri stricte, dar mai putin riguroase n unele cazuri dect cele prezentate n reglementarea generala a Comunitatii privind agricultura conventionala si produsele destinate alimentatiei umane. Astfel, se gasesc n aplicare si dispozitii generale care administreaza productia, prelucrarea, comercializarea, etichetarea si controlul produselor agricole si a celor de consum alimentar conventionale. La acest lucru se refera toate regulile n materie de siguranta a sanatatii omului.

Legislatia nationala din domeniul agriculturii ecologice Agricultura ecologica a aparut n Europa ca expresie a nencrederii populatiei n masurile de siguranta alimentara si ca urmare a aparitiei de mbolnaviri prin consum de produse purtatoare de noxe (dioxina, trichinele, salmonele, E. coli de tip O 157, virus gripal, prioni etc.). ntruct mai multe episoade de mbolnavire au fost generate de tehnologiile de tip intensiv, industriale, bazate pe fortarea productiei prin suprafertilizarea terenului agricol, prin folosirea de biostimulatori (antibiotice, hormoni etc.) n alimentatia animalelor, s-a conturat o cerinta noua, destul de puternica, care s-a transformat ntr-o adevarata miscare de nivel european, pentru obtinerea de produse agroalimentare prin tehnologii curate, nepoluante, fara substante indezirabile. La baza productiei ecologice sta ideea ca principala cauza a degradarii calitatii biologice a produselor consta n interventia necorespunzatoare a omului, la diferite niveluri structurale ale biosferei, iar cele mai grave efecte asupra omului rezulta din cumulul de greseli privind solul, plantele si animalele. Agricultura ecologica pune un accent deosebit pe calitatea naturala a produselor, aspectele cantitative si productivitatea fiind pe un plan periferic. Dupa conturarea noilor principii, nu au ntrziat sa apara firme specializate, care ofera astfel de produse etichetate n mod distinct si comercializate cu preturi crescute. Pentru prevenirea si combaterea nselaciunii, eliminarea fraudelor prin substituirea produselor ecologice cu cele conventionale (mai ieftine), n scopul asigurarii protectiei consumatorilor, au aparut reglementari specifice n numeroase tari, iar apoi s-a trecut la elaborarea si aplicarea de standarde internationale, care urmaresc respectarea unor reguli stricte n producerea, prelucrarea, transportul si comercializarea acestor produse. n tara noastra, baza legala pentru organizarea productiei si desfacerii de produse ecologice a fost pusa prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 34/2000, aprobata prin Legea nr. 38/2001 si prin Hotarrea de Guvern 917/2001, care stabileste Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 34/2000. Conform O.U.G., prin productie ecologica se ntelege obtinerea de produse agroalimentare fara utilizarea de ngrasaminte chimice, pesticide (insecticide, acaricide, substante dezinfectante etc.) pentru combaterea daunatorilor, aditivi si biostimulatori alimentari pentru animale (antibiotice, coccidiostatice, hormoni etc.), medicamente, organisme modificate genetic si derivatele lor. Productia agroalimentara ecologica are ca scop realizarea unor sisteme agricole durabile, diversificate si echilibrate, care asigura protejarea resurselor naturale si sanatatea consumatorilor si se refera la obtinerea de:

produse vegetale si animale primare neprocesate; produse de origine animala si vegetala procesate, destinate consumului uman; materii prime furajere si furaje compuse, destinate hranirii animalelor din ferme cu productie ecologica.

Principiile de baza ale productiei agroalimentare ecologice sunt:


eliminarea tehnologiilor poluante si a organismelor modificate genetic si/sau a produselor derivate din astfel de organisme, cu exceptia unor medicamente de uz veterinar; realizarea structurilor de productie si a asolamentelor n cadrul carora rolul principal revine speciilor, soiurilor si raselor cu nalta rezistenta si adaptabilitate;

ameliorarea fertilitatii naturale a solului (prin folosirea de asolamente adecvate si ngrasaminte organice naturale); integrarea cresterii animalelor n sistemul de productie ecologica a plantelor; utilizarea economica a resurselor energetice conventionale si nlocuirea acestora n ct mai mare masura prin utilizarea rationala a energiei neconventionale (energia solara, biogazul etc.) si a produselor secundare refolosibile; aplicarea de tehnologii pentru cresterea animalelor, care sa satisfaca cerintele fiziologice si de comportament (etologice) ale speciilor si raselor.

Trecerea de la productia agricola conventionala la cea ecologica se realizeaza ntr-o anumita perioada de timp (de ordinul anilor), n concordanta cu standardele ecologice internationale si cu prevederile H.G. 917/2001 (figura 1) . Pentru punerea n aplicare a dispozitiilor O.U.G. nr. 34/2000, s-a nfiintat Autoritatea Nationala a Produselor Ecologice (A.N.P.E.) n cadrul Ministerului Agriculturii si Alimentatiei, care asigura respectarea prevederilor legale specifice si controlul privind metodele de productie ecologica, de certificare si de comercializare ale produselor agroalimentare, n concordanta cu reglementarile organismelor internationale n domeniu la care Romnia este parte. Orice producator de produse agroalimentare ecologice trebuie sa-si nregistreze activitatea la ANPE si sa se supuna controlului unui organism de inspectie si certificare acreditat. Din datele furnizate de ANPE, rezulta ca, n anul 2003, au fost nregistrati legal 117 producatori, din care 42 de producatori pentru productia vegetala (inclusiv productia de plante medicinale, seminte, import-export de produse); 27 de producatori pentru domeniul productiei animale (lapte, carne, oua) si 48 de producatori de apicoli (miere ecologica). Din cauza faptului ca Romnia nu are, nca, o piata interna dezvoltata de produse ecologice, peste 90 la suta din productia ecologica este exportata n tari, precum Germania, Elvetia, Olanda si Italia. Pe piata interna se comercializeaza mai mult brnzeturile fabricate de S.C. Dorna Lactate si S.C. Camylact din Vatra Dornei. Suprafetele cultivate n conditii ecologice n Romnia au crescut de la 17.000 hectare n 2000 la 57.000 hectare la sfrsitul lui 2003, iar septelul de la 10.000 de animale (oi si vaci) la 50.000 capete n 2003. Figura Evolutia productiei vegetale certificate ecologic 1

Regulile privind sistemul de inspectie si de certificare si conditiile de acreditare a organismelor de inspectie si de certificare ecologica sunt stabilite prin Ordinul Ministerului Agriculturii,

Padurilor si Dezvoltarii Rurale nr. 527/2003. n vederea acreditarii se efectueaza examene de laborator complexe asupra solului si a produselor vegetale si animaliere. Pentru productia animaliera inspectiile se efectueaza n toate stadiile de productie, sacrificare, procesare, pna la vnzarea catre consumatori. Laboratoarele trebuie sa fie acreditate RENAR si sa respecte prevederile standardului european EN ISO 45011:1998 privind cerintele generale pentru organismele care aplica sistemul de certificare a produselor. Etichetarea produselor agoalimentare ecologice se face n conformitate cu Ordinul Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor nr. 110/2002. Mentiunea: Agricultura ecologica Ecorom Sistem de control RO, este permisa numai n conditiile prevazute de O.U.G. nr. 34/2000. Importul si exportul produselor agroalimentare ecologice sunt reglementate prin Ordinul Ministerului Agriculturii, Alimentatiei, Padurii si Mediului nr. 527/2003. Regulile specifice pentru utilizarea siglei "ae" sunt detaliate n Ordinul nr. 190/28.06.2006. La data de 06.09.06 a intrat n vigoare Ordonanta de Urgenta nr. 62/06.09.06 care aduce o serie de modificari n cazul O.U.G 34/2000, data fiind necesitatea stabilirii pna la data aderarii a competentelor institutionale n domeniul gestionarii bazei de date pentru seminte, acordarii autorizatiilor privind importul de produse agroalimentare ecologice din terte tari, precum si gestionarii siglei specifice produselor ecologice controlate. Statistici privind certificarile ecologice Statistica pentru certificarea ecologica 2003, publicata de Grolink, arata 364 de organisme care si ofera serviciile de certificare pentru agricultura ecologica. Ar putea fi mai multe organisme, dar nu exista informatii complete pentru toate tarile. Oricum, 364 de organisme certificatoare reprezinta mult, acestea raspndite n mod inegal; 290 se afla n UE (106), n SUA, Japonia, Canada si Brazilia; 56 dintre organismele certificatoare opereaza n afara tarii lor. Majoritatea au sediul ntr-o tara dezvoltata si si ofera serviciile pentru tarile n curs de dezvoltare. Exista doar 57 de tari care au organisme de certificare nationale. Majoritatea tarilor din Africa si Asia duc lipsa de astfel de servicii. Exista doar 7 organisme de certificare n Africa, iar cele mai multe sunt localizate n Africa de Sud. n Asia 83 de astfel de organisme reprezinta un numar mare, dar 65 dintre acestea se afla n Japonia. Statisticile arata de ce fel de aprobari are nevoie un organism de certificare, acestea oferind informatii interesante (tabelul 1). De exemplu, sistemul din SUA a dus la obtinerea unor intrari ntr-un timp relativ scurt. Acreditarea USDA (Departamentul American pentru Agricultura) cu nici o cheltuiala pentru prima runda de acreditare a atras 106 de organisme certificatoare, din care 42 sunt n afara SUA. De cealalta parte, UE dupa mai mult de o decada, are 112 organisme acreditate, cu doar 18 din afara UE care sunt recunoscute n sistem.

Nu trebuie uitat faptul ca majoritatea importurilor din UE se fac prin certificarea garantata de catre articolul 11.6 si prin organisme de certificare din afara UE, care au fost recunoscute de catre articolul 11.6 si nu sunt incluse n cele 112 de pe lista care au aprobarea UE. Alte informatii importante: 97 dintre organizatiile de pe lista nu au nici una dintre acreditarile/aprobarile amintite; 41 dintre organismele de control, care au aprobarea regulamentului UE, nu au alte aprobari (incluznd norma EN 45011/ISO 65 pentru acreditare); 54 dintre organismele de certificare aprobate de catre SUA nu au alta aprobare. Tabelul Organismele de certificare si aprobarea acestora pe regiuni Regiune Africa Asia Europa America Latin America de Nord Oceania Total Total IFOAM Japonia ISO 65 UE SUA 7 1 83 4 65 1 1 2 130 10 9 45 100 28 33 4 10 5 8 101 4 1 14 64 10 4 6 3 6 4 364 26 81 74 112 106 1

n functie de ponderea suprafetei agricole ecologice a fiecarui stat membru n suprafata agricola ecologica totala a Uniunii Europene, J. Hansen a realizat, n studiul sau, urmatoarea ierarhizare: Austria, Germania si Spania cu peste 5%, iar celelalte state sub 5%. Organismele de inspectie si certificare sunt entitati publice sau private, dar controlate de catre stat n toate tarile europene. Alimentele care se vnd ca organice (ecologice) n U.E. trebuie sa ndeplineasca cel putin standardele cerute de Regulamentul (CEE) nr. 2092/1991 consolidat pentru productia ecologica a produselor agricole. n Germania exista douazeci si doua (22) organisme de inspectie si certificare, de exemplu: Eco Grantee, Biozert, Ecocert, Lacon, IMO, ALICON, Agreco, INAC, Certification Services International, Okop, BiLaCon, Ecocontrol, QAL. Germania are cea mai mare piata de produse ecologice, comercializate att n lanturile magazinelor mari, ct si n magazinele specializate, n procent de 8% din totalul produselor agroalimentare existente pe piata. Grecia are patru organisme de inspectie si certificare: Association of Ecological Agriculture of Greece SOYE, DIO Certification and Inspection Organisation for Biological Production Method, Physiologiki SPE, AGROCERT. Irlanda are trei organisme de certificare si inspectie (Demeter Standards Ltd., Irish Organic Farmers and Growers Association Ltd., Organic Trust Ltd.).

Luxemburg are patru organisme de inspectie si certificare de stat si private: Administration des Services Techniques de lAgriculture, Ecocert, Kontrollverein Okologister, Prufverein Verarbeitung. Olanda are un organism de inspectie si certificare, SKAL. Portugalia are trei organisme de inspectie si certificare: SOCERT-Portugal, Certificatio Ecologica, Sativa Desenvolvimento. Spania are nouasprezece organisme de inspectie si certificare (Comite Andaluz de Agricultura Ecologica, Comite de Agricultura Ecologica de la Comunidad Valenciana, Consejo Catalan de la Produccion Agraria Ecologica, Consejo Balear de la Production Agraria Ecologica, Consejo de Agricultura Ecologica de Castilla y Leon, Consejo de la Production Agraria Ecologica de Navarra, Comite Aragones de Agricultura Ecologica, Comite de la Agricultura Ecologica de la Comunidad de Madrid). Elvetia are doua organisme de inspectie si certificare: Bioinspect si FIBL. n Austria exista opt organisme de inspectie si certificare (BIOS, BIKO, SGS Austria Controll &Co etc.). Belgia are doua organisme de inspectie si certificare: BLIK, ECOCERT. Danemarca are doisprezece organisme de inspectie si certificare. Finlanda are optsprezece organisme de inspectie si certificare. Franta are sase organisme de inspectie si certificare: ECOCERT, QUALITE FRANCE, ULASE, AGROCERT, CERTIPAQ, ACLAVE. n Italia sunt sapte organisme de inspectie si certificare:

ICEA (Instituto per Certificazione Etica e Ambientale); din 1992 a operat sub denumirea de AIAB, Associazione Italiana per lAgricoltura Biologica, care este organism national de control si certificare ale productiei ecologice n concordanta cu Regulamentul 2092/1991. IMC (Instituo Mediterraneo di Certificazione) promoveaza metodele productive ecologice si biodinamice si garanteaza consumatorilor produse de nalta calitate, obtinute prin intermediul practicilor agronomice n concordanta cu protectia mediului nconjurator. BioAgriCoop este o organizatie care contribuie activ la difuzarea si inovarea n agricultura ecologica, att la nivel national si international. Bios realizeaza certificarea fermelor care produc si proceseaza n sistemul de agricultura ecologica cu dorinta de a creste ncrederea consumatorilor. QC&I International Services este independenta de orice legatura asociativa cu operatorii supusi controlului, nu desfasoara activitate comerciala sau de consultanta si este finantat, exclusiv, din servicii de control si certificare.

Consotzio per l controllo dei prodotti biologici, acreditat de Sincert si IFOAM, desfasoara activitatea de control si certificare pentru aproape 5000 de ferme care comercializeaza produsele ecologice. Ecocert realizeaza, de asemenea, certificarea n concordanta cu Regulamentul CEE 2092/1991.

Republica Ceha are un organism de inspectie si certificare, Letonia are doua organisme de certificare, Polonia are sase organisme de inspectie si certificare. Exista la nivel international institutii cu rol de dezvoltare, promovare si informare asupra practicarii sistemului agricol ecologic, ca de exemplu:

Agricultura Biologica Italiana este o asociatie care realizeaza legatura cu organizatiile publice, noutati asupra legilor si regulamentelor de productie. SINAB Sistema Informativo Nazionale sullAgricoltura Biologica este o organizatie nationala realizata de regiuni si de Ministerul Agriculturii Italian. Organic Agriculture Center of Canada Centrul din Canada de formare si cercetare. FIBL Institut de cercetare pentru agricultura biologica Elvetia. Alternative Farming System Information Center - SUA - organizatie care ofera informatii privind certificarea si consumatorii de produse ecologice din SUA. Organic Farming Research Foundation - California SUA este o fundatie non-profit, care disemineaza rezultatele cercetarii fermierilor ecologici si educa publicul privind agricultura ecologica. Institutul de Agricultura Ecologica al Universitatii din Bonn - centru de agricultura ecologica cu scopul de a dezvolta cunostintele si tehnologiile din domeniu ct si de a informa si disemina informatiile tuturor celor interesati.

n Romnia exista 3 organisme romnesti de certificare si 9 organisme straine de certificare pentru produse agroalimentare ecologice si anume:

SC Ecoinspect SRL Romnia - Cluj Napoca BCS OKO Garantie (Germania) - reprezentanta n Romnia - Targu-Mures Biokontroll (Ungaria) - reprezentanta n Romnia Zalau Suolo e Salute SRL (Italia) - reprezentanta n Romnia Timisoara Instituto per Certificazione Etica ed Ambientale (ICEA) (Italia) Timisoara QC&I GmbH (Germania) - reprezentanta n Romnia Timisoara SC Ecocert ESE (Franta) - reprezentanta n Romnia Bucuresti Control BIO Ellas - Institutul de Control al Produselor Biologice Bucuresti Bios SRL (Italia) - reprezentanta n Romnia Bucuresti Lacon SRL (Germania) - reprezentanta n Romnia Bucuresti SC Bio Cert SRL (Romnia) Bucuresti SC Bioinspecta SRL (Elvetia) - reprezentanta n Romnia - Cluj-Napoca

Exista si un organism romnesc, public, pentru certificarea produselor agroalimentare ecologice IBACert, n curs de acreditare R.E.N.A.R. La noi n tara exista institutii care promoveaza

agricultura ecologica: Fundatia Nationala pentru Agricultura Durabila, Federatia Nationala de Agricultura Ecologica si Autoritatea Nationala a Produselor Ecologice (ANPE). Exemple de marci utilizate de catre organismele de inspectie si certificare Biokontroll (Ungaria) ICEA (Italia)

SC Ecocert ESE (Franta)

QC&I (Germania)

BCS OKO Garantie (Germania)IBACert ( Romnia)

SC Bio Cert SRL (Romnia)

Bios SRL (Italia)

Cultura plantelor medicinale si aromatice n sistemul agriculturii ecologice n prezent n tara noastra, ca pretutindeni n lume, se manifesta un interes deosebit pentru utilizarea plantelor medicinale si aromatice. Flora medicinala a tarii noastre este reprezentata de 800 de specii, dintre care 283 au proprietati terapeutice certe. Dintre cele 180 specii care au fost studiate din punct de vedere farmacodinamic, la circa 50 de specii s-au stabilit elementele de baza ale tehnologiilor de cultura. Plantele medicinale si aromatice sunt reprezentate de specii anuale, bienale si perene, ale caror produse (materii prime vegetale) - flori (Flores), frunze (Folium), iarba sau ntreaga masa vegetativa aeriana (Herba), fructe (Fructis), seminte (Semen), radacini (Radix), etc. si gasesc diferite intrebuintari.

Readuse n actualitate, aceste specii reprezinta surse de materii prime pentru extractii de principii active si uleiuri volatile, de o valoare deosebita pentru industria de medicamente si produse farmaceutice, pentru cea de produse cosmetice (parfumuri, siropuri, detergenti), ca si pentru cea alimentara (arome, coloranti). De asemenea, ele se utilizeaza ca atare, sub forma de produse vegetale pentru pregatirea ceaiurilor, decocturilor, infuziilor si a altor preparate necesare ngrijirii sanatatii. Pot fi utilizate si ca pesticide naturale sau n aromaterapie. Comparativ cu alte plante agricole, n tara noastra plantele medicinale si aromatice se cultiva pe suprafete reduse. Importanta acestor plante nu trebuie sa fie apreciata n functie de suprafetele care se cultiva, ci prin valoarea lor specifica, prin faptul ca asigura ntreaga cantitate de materie prima necesara pentru industria unui medicament absolut indispensabil. Utilizarea plantelor medicinale si aromatice n terapia naturala prezinta avantaje de necontestat, comparativ cu medicamentele de sinteza: produsele si preparatele farmaceutice de origine vegetala sunt mai bine tolerate de organism, nu prezinta efecte secundare, au eficacitate sporita, nu produc fenomenul de obisnuinta, unele dintre ele, neavnd un nlocuitor de sinteza, reprezinta singura posibilitate terapeutica (de exemplu, medicamentele cardio-digitalice din degetelul lnos, medicamentele laxative, hepatobiliare, antitusive, corticosteroizi) si, n majoritatea cazurilor, sunt mai ieftine dect produsele de sinteza. Plantele medicinale si aromatice pot valorifica si unele terenuri mai putin productive, asigura venituri nsemnate si reprezinta un important material de export. Modernizarea productiei agricole, prin introducerea n practica a rezultatelor cercetarii stiintifice, reprezinta principalul mijloc de obtinere a unor recolte sporite, de calitate superioara obtinute cu costuri mai reduse, asigurnd producatorilor agricoli conditii de profitabilitate si competivitate n economia de piata.

www.plantmed.bioagro.ro