Sunteți pe pagina 1din 6

Procesul de demutizare 1. Relatia dintre procesul de demutizare si procesul de compensare.

In mod obisnuit copilul auzitor invata sa vorbeasca pe baza imitatiei, in interactiunea comucationala cu adultii care il ingrijesc in timp ce copilul cu deficienta de auz nu este in stare sa isi insuseasca limbajul verbal in mod spontan. El ramane mut dupa instalarea surditatii mai ales cand aceasta apare in stadiul preverbal sau in perioada anteprescolara cand limbajul este in dezvoltare in ciuda faptului ca segmentul receptor de la nivel cortical este normal din punct de vedere anatomofunctional, iar aparatul fonoarticulator fizic poate fi normal. Integritatea celorlalte organe senzoriale ofera insa posibilitatea de compensare prin masuri psihopedagogige speciale, masuri ce sunt sustinute de interventii medicale sau/si aparate surdo-tehnice speciale. Compensarea surditatii in sens larg este un proces complex dificil realizat printr-un sistem ierarhic de actiuni instructiv educative. Aceste actiuni specifice vizeaza: continutul (volumul de cunostinte, deprinderi, priceperi) cat si metodele acestui proces si de asemenea mijloacele utilizate in invatamantul surdopedagogic. Se disting mai multe nivele ale compensarii: - nivelul senzorial perceptiv de compensare - nivel intelectual -nivelul moral afectiv -nivelul psihosocial In mod deosebit in interventa timpurie in vederea achizitionarii limbajului verbal de catre deficientul de auz ne intereseaza compensarea senzorial perceptiva. Aceasta consta in suplinirea deficitului auditiv, pentru inlaturarea sau ameliorarea surditatii in vederea inlaturarii mutitatii copilului surdo-mut. Acesata actiune de inlaturare a mutitatii este in fapt procesul de demutizare sau elaborarea limbajului verbal sub forma sa orala. In psihopedagogia moderna termenul de demutizare este mai putin folosit pentru ca prin el se intelege mai ales dobandirea limbajului verbal-oral. O dobandire pasiva la care subiectul participa ca spectator la propria educatie, defectologul fiind factorul activ care il invata anumite sunete, cuvinte etc. Achizitionarea limbajului presupune o angajare constienta a subiectului, intelegerea rolului comunicarii verbale si dorinta de a se exprima prin limbaj verbal;presupune necesitatea de a fi factor activ co-participativ in achizitia limbajului, animat de o motivatie speciala pentru vorbire. In sens restrans prin compensare se intelege suplinirea functiilor nedezvoltate sau alterate a unui organ senzorial sau motor prin utilizarea elementelor intacte ale acestuia, aceasta fiind o compensare intrasistemica precum si restructurarea functiilor altor organe senzoriale sau motrice ce preiau asupra lor functia alterata facandu-se astfel conexiune si referire la intregul sistem functional, caz in care avem o compensare intersistemica. Pentru realizarea actiunii surdopedagogice de calitate si pentru o compensare a surditatii, in scopul demutizarii este necesara o actiune asupra creierului copilului, ca organ nemijlocit al activitatii psihice, adica este necesar a forma, a construi si reconstrui cu prioritate mecanismele cerebrale ale sistemului verbal, ale structurilor limbajului intern. Informatiile raman acelasi si are loc o intersanjabilitate a mecanismelor efectoare in timp ce verigile centrale cerebrale raman aceleasi. La nivelul dispozitivelor aferente ale perceptiei opereaza principiul echivalentei informationale: diferiti analizatori pot furniza creierului aceeasi informatie despre evenimentele percepute. Cu toate ca copilul nu dispune de auz are alti analizatori senzoriali valizi care transmit spre cortex aspecte, informatii despre procesul vorbirii.

Din perspectiva psihopedagogica se desprind doua sensuri ale termenului de demutizare: - demutizarea ca actiune instrumental educativa speciala de elaborare a intregului sistem verbal cu toate formele si elementele componente - elaborarea formei orale a limbajului verbal, un om care nu poseda vorbire fiind considerat mut. Dar este de neacceptat sensul vehiculat ce considera forma orala a limbajului ca epuizand intregul continut al sistemului verbal. O persoana care nu poate realiza limbajul oral, dar poate scrie corect, dactila corect poate fi considerat oare mut? El se poate numi surdovorbitor. Forma orala este forma de baza a limbajului verbal, toate celelalte forme sunt construite pe acest suport. Fiind forma de interrelationare umana principala, demutizarea trebuie sa vizeze dezvoltarea la maxim a limbajului oral la copiii surzi fara a neglija celelalte forme ale limbajului ce vor fi dobandite intr-un mod diferit fata de copiii auzitori. Receptia si emiterea semnalelor verbale reprezinta doua compartimente distincte dar strans legate intre ele de activitati verbale. In anumite conditii poate interveni o disociere intre acestea, cand cineva percepe si intelege vorbirea dar nu poate vorbi, articula (afazie motorie), sau vorbeste(articuleaza) dar nu intelege(afazie senzoriala). COMPENSAREA se realizeaza prin: 1. Calea naturala prin exersarea sistematica a tuturor functiilor senzoriale valide ale deficientului de auz, precum si a restantului auditiv al acestuia. Pe cale vizuala invata sa citeasca de pe buze vorbirea celor din jur. Prin labiolectura are loc perceperea labiolemelor corespunzatoare diferitelor foneme sau grupuri de foneme. Pe cale cutanata percepe contactele limbii cu variate puncte ale cavitatii bucale, inensitatea, forma, temperatura curentului de aer expulzat in timpul emisiei verbale proprii si a altora. Pe cale vibratila percepe vibratiile caracteristice diferitelor segmente ale aparatului verbal in timpul emisiei verbale: laringe, cavitatea toracica, nazala, craniul. Pe cale kinestezica receptioneaza pozitia si contractia segmentelor muschiulare ale aparatului verbal: coarde vocale, faringe, laringe, buze. La copiii neauzitori actiunea acestor analizatori se realizeaza in mod constient cu ajutorul profesorului. 2. Calea artificiala prin utilizarea masiva a variatelor mijloace surdotehnice care amplifica foarte mult capacitatea de receptie auditiva. Compensarea tehnica reprezinta un ansamblu de mijloace de amplificare, transformare si accelerare a functiilor psihofiziologice ale omului. Mijloacele surdotehnice indepliinesc o functie cognitiva; ele sunt mediatori intre fenomenele obiective pe care le vizeaza (procese legate de functionarea efectorilor verbali) si organele receptoare care furnizeaza creierului informatiile necesare despre fenomenele respective. Dupa criteriul destinatiei, mijloacele surdotehnice sunt: a) aparate pentru facilitarea comunicarii directe fata in fata sau la distanta intre deficientii de auz si cei din jur: protezele auditive, radiotelefonul, ochelarii de citit vorbirea etc. b) aparate utilizate cu precadere pentru constituirea si perfectionarea laturii fonetice a limbajului oral, a deprinderilor de pronuntie corecta: palatogramele, indicatoarele de frecvente, labiolemele, electromiograma. 2. LATURI ALE DEMUTIZARII Demutizarea presupune insusirea a trei laturi: - insusirea fonetica a unei limbi, articularea fonemelor, a structurilor fonetice specifice fiecarei limbi - insusirea lexicului, a cuvintelor sau a vocabularului unei limbi - insusirea structurii gramaticale a limbii

Ele actioneaza in stransa legatura si trebuie insusite in scopul formarii comunicarii verbale dar si a gandirii notionale specific umane. Cand limbajul devine instrument al gandirii, demutizarea isi atinge scopul. In secolele xviii, xix, xx, prin demutizarea se intelegea in primul rand insusirea laturii fonetice neglijand aspectul lexical si gramatical. Prin demutizare se intelege si in prezent in sens restrans insusirea sistemului fonetic cu un minim de vocabular si cu unele modele de constructii gramaticale pentru facilitarea comunicarii verbale. In acest sens se actioneaza uneori si astazi in scoala speciala. Dar demutizarea are si un sens larg ce se asimileaza cu educatia permanenta care nu se sfarseste doar cu comunicarea orala si incheierea unui ciclu scolar. a) Latura fonetica a limbii Se stie ca oamenii comunica in propozitii: acestea sunt impartite in unitati sonore cu semnificatii distincte adica in cuvinte imbinate dupa reguli gramaticale. Cuvintele sunt impartite in unitati sonore mai mici, silabele iar silabele pot fi analizate pana la sunetele articulate, fonemele. Fonemele au mai multe nuante. Un fonem prezinta numeroase variante dupa pozitia si miscarea organelor fonatoare. ,,E" se rosteste intr-un anumit fel la inceputul sau la mijlocul cuvantului si in alte feluri in silabe accentuate sau neaccentuate. In cuvantul ,,eu", ,,e" se aude ,,i", adica in aceasta pozitie ,,e" este iotacizat. Si consoanele prezinta nuante diferite d.p.d.v acustic. Din variantele unui fonem una este tipica si se numeste varianta fundamentala si este cea mai putin supusa modificarii. Celelalte sunt variante conditionate de pozitia lor in cuvinte. Varianta fundamentala si variantele conditionate reprezinta sunetele limbii. Iorgu Iordan considera ca in limba romana in vorbirea curenta se pot distinge 78 de sunete. Sunetele vorbirii sunt mai numeroase decat fonemele reprezentate prin variantele fundamentale. In foneme sunt reunite toate variantele sunetelor apropiate semantic si acustic. Sunetele vorbirii constau in sunete muzicale su diferite zgomote. Sunetele muzicale sunt vocalele, celelalte sunete care nu sunt muzicale sunt consoanele. In demutizare se tine cont nu numai de foneme dar si de emisia corecta a diftongilor si triftongilor, grupurile consonantice, de pozitia corecta a unuia si aceluiasi fonem in diferite pozitii in cuvinte. Pentru perceptia clara a fonemelor o mare importanta o are tonalitatea in raport cu intensitatea sonora. De exemplu intre 200-400 Hz vocala i prezinta cea mai mare intensitate 40 dB, dar se aude u. Frecventa la care i e perceput ca i este de 3000-6000 Hz si intensitatea este de 11 dB. b) Lexicul Vocabularul unei limbi este foarte numeros si contine aproximativ 80.000-100.000 de cuvinte si reprezinta doar o mica parte din vocabular. Pentru a intelege, a exprima actiuni simple este necesar sa se cunoasca cuvintele uzuale. Cercetatorii au constatat ca vocabularul minim cu care se incepe demutizarea cuprinde cuvinte care se refera la actiunile pe care le realizeaza in mod curent, la denumirile pe care le aude frecvent. Un lucru interesant este ca, acele cuvinte care intereseaza copilul pot fi insusite mai usor chiar daca pronuntia lor este dificila, de exemplu numele fratelui, al surorii, astfel deficientul de auz dand dovada de o pronuntie selectiva I. Stanica a constatat ca pentru ca o notiune sa devina operabila, sa se integreze in vocabularul copilului surd si acesta sa o foloseasca in exprimarea lui sunt necesare 15 intalniri cu acea notiune in contexte diferite. Din cercetarile efectuate de Mariana Popa si altii a reiesit ca sunt necesare 20-30 de intalniri in conditii diferite si perioada de timp limitata, proces care depinde in principal de caracteristicile individuale ale copiilor.

Unii psihologi au facut cercetari atat asupra vocabularului copilului auzitor cat si al surdului. Ursula Schiopu a constatat ca volumul unui vocabular la un copil auzitor de 2 ani este de aproximativ 400 cuvinte, la 4 ani de 1600 cuvinte, la 14 ani 9000 cuvinte. V. Mare si D.Ciumageanu au facut cercetari cuprinzand deficienti de auz, de varste diferite , astfel la clasa I pe un lot de 22 de elevi cu varsta cuprinsa intre 9-10 ani au gasit ca aveau un vocabular care continea 140 cuvinte, clasa a II-a cu 23 de elevi, cu varsta intre 10-11 ani dispuneau de un vocabular de 289 cuvinte, clasa a IV-a cu 33 elevi de 12-13 ani aveau 779 cuvinte, volumul vocabularului fiind inferior celui de care dispune un aopil auzitor de 3 ani. Este foarte importanta depistarea, educarea si protezarea timpurie. Referitor la categoriile morfologice substantivele erau cele mai folosite. Ele erau urmate de verbe, adjective, adverbe la nivelul claselor 1-4. La clasa a 8-a substantivele erau cele mai utilizate, urmate de verbe, adjective, articol, adverbe, prepozitii, conjunctii. Categoriile care inregistreaza greseli gramaticale numeroase sunt verbul urmat de substantiv, in descrestere in functie de nivelul de scolarizare. O descrestere apare si la celelalte categorii gramaticale. Din cercetarile amintite rezulta ca dupa ce copiii deficienti de auz parasesc scoala generala si ajung la scoala profesionala stagneaza sau chiar regreseaza in ceea ce priveste comunicarea verbala. Caracteristicile vocabularului copilului deficient de auz sunt: - Exista in vocabular cuvinte clisee cu continut semantic sarac sau deficitar. - vocabularul este limitat, redus ca volum -cuvantul este folosit asa cum a fost invatat prima data fara flexionare, la nominativ si mai putin la acuzativ sau dativ -exista un mare decalaj intre vocabularul pasiv al copiilor si cel pasiv al acestora, care este mult mai sarac -cuvantul este legat arbitrar de un fenomen sau obiect si nu intra in vocabularul activ al copilului La deficientul de auz evolutia imaginii generalizate spre notiune este foarte lenta. Cuvantul la deficientul de auz reprezinta doar insusiri neesentiale ale obiectelor si fenomenelor si aceasta se intampla datorita lecturii insuficiente si a insuficientei aplicari in comunicarea orala. Ei tind sa foloseasca cuvintele doar in situatia in care le-au intalnit prima oara putand foarte greu sa le generalizeze. Deficientii de auz patrund cu mare greutate sensul cuvintelor din propozitii sau fraze cand este vorba de limbajul scris sau oral. Exista foarte multe confuzii cand vorbesc cu un interlocutor. Cuvantul pentru deficientii de auz reprezinta o unitate fonematica si semantica fara latura sonora ceea ce duce la neclaritatea semnificatiei si la pronuntie gresita. Toate acestea impiedica procesul de cunoastere si de dezvoltarea a gandirii lui. c) Structura gramaticala Copilul auzitor invata in mod spontan pe baza modelelor verbale pe care le intalneste, apoi prin imitare invata sa vorbeasca corect. Deficientii de auz sunt lipsiti de aceste modele verbale, iar zestrea lexicala este foarte saraca, aproape inexistenta. In demutizare au existat 2 curente cu privire la invatarea gramaticii: - curentul oralist fragmentalist care sustinea insusirea structurilor gramaticale intr-o etapa ulterioara insusirii articulatiei, formarea unui minim de vocabular si apoi constientizarea structurilor gramaticale. - curentul globalist oralist care sustinea insusirea structurilor gramaticale concomitent cu vocabularul pe baza modelelor verbale

In formarea propozitiilor si a frazelor s-a constatat ca la deficientul de auz apar greseli ce au la baza un demers educativ impropriu cat si reflectarea particularitatilor limbajului mimicogesticular atat in exprimarea orala dar si in forma scrisa. Principalele tipuri de greseli de gramatica: - folosirea incompleta a propozitiilor - absenta cuvintelor de legatura in propozitii - greseli de topica - dezacorduri intre subiect si predicat, verb sau complement -utilizarea incorecta a sufixelor, a prefixelor -folosirea incorecta a instrumentelor gramaticale - omisiunea cuvintelor esentiale din propozitii (Copilul joaca) - Substituirea, utilizarea cuvintelor gresit (Un copil se va joaca) - Adaugiri (Un copil este se joaca) Cu cat creste vocabularul, cu atat creste si numarul de greseli de aditie. In alte cercetari important este faptul ca auzitorii inregistrau progrese si achizitii pana la 11 ani, cu varfuri la 7-9 ani si la 9-11 ani dupa care s-a constatat o stabilizare a celor invatate. Dupa sexe, pana la 9 ani fetele erau superioare baietilor. Laa surzi s-a constatat ca acestia sunt inferiori auzitorilor la varsta de 7 ani si raman substantial in urma . La9ani fetele erau superioare baietilor. Spre deosebire se auzitori aceste diferente au persistat si la 11 ani. Cu privire la maturizarea sintaxei surzilor s-a gasit ca sintaxa unui copil de 15 ani surd este asemanatoare cu a unui copil de 7 ani auzitor. Dezvoltarea laturii pragmatice Cand vorbim de latura pragmatica, se pune in evidenta abilitatea copilului de a achizitiona si utiliza procedeele lingvistice conventionale care permit marcarea unei intentii precis determinate precum si identificarea corecta a intentiilor exprimate de altii. Cercetarile au scos in evidenta anumite dificultati in raport cu aceasta latura. Observatiile copiilor surzi de 3-4 ani educati in mediul oralist arata ca acestia pot exprima intentii pragmatice (etichetari, raspuns, cerere, salut, protest, reluare, descriere, retinerea atentiei) la fel ca si auzitorii de 9-18 luni, mai ales prin mijloace neverbale, pe baza de gesturi si context. Observam astfel ca exista un decalaj si o inabilitate de a folosi cuvantul in exprimarea nevoilor. In general, functiile pragmatice corespund nivelului lingvistic si nu celui cronologic. Daca surzii parcurg aceleasi etape ca si auzitorii d.p.d.v. lingvistic, timpul in care ei internalizeaza comunicarea verbala este diferit. Din cercetari rezulta ca atunci cand copiii surzi dobandesc un control suficient asupra directionarii si topicii conversatiei, ei demonstreaza intentii lingvistice destul de extinse. Deprinderile conversationale sunt dependente de experientele anterioare de comunicare si de stilul conversational al parintilor si profesorilor. Cu privire la aspectele dezvoltarii laturii pragmatice, abilitatea de a-si distribui atentia, de a initia si sustine o conversatie, de a raspunde la intrebari, toate aceste deprinderi se leaga de nivelul lingvistic dar si de nivelul cognitiv al copilului, de ceea ce i se comunica copilului de catre adult. LATURA FONOLOGICE (fonetica) Cercetarile pe aceasta latura au fost facute pe grupuri restranse de 4-5 copii pentru ca este dificil de realizat o cercetare stiintifica pe aceasta zona. Cercetarile au scos in evidenta faptul ca deficienta de auz are repercursiuni in capacitatea copilului de a emite sunete verbale. Ganguritul deficientului de auz nu a fost pasiv, ei au fost impresionati de conversatia cu

adultul si incercau sa produca sunete(registru de sunete glotale). Dorinta de comunicare exista la 6-7 luni dar stagneaza in loc sa se dezvolte. Aceste emisii cvasi- consonantice, care se moduleaza in consoane incep sa se restrictioneze (inainte de 8 luni). Formarea silabelor este mult mai restrictionata decat la auzitor. Intrarea in stadiul lalatiei (normala pana la 10 luni) este intarziata la deficientii de auz (1125luni). Productiile silabice la d.a. nu se mai structureaza in cuvinte, iar productia verbala stagneaza sau chiar involueaza. Prezenta sunetelor velare ingangurite este o caracteristica intalnita atat la auzitori cat si la d.a pana la 9 luni, apoi aceasta se schimba la auzitori, focalizandu-se mai mult in regiunea alveolara dentala. La d.a dominanta velara a continuat pana la 15 luni, cand au devenit predominante sunetele labiale, care au ramas predominante o perioada extinsa de timp ca urmare a dominantei vizuale a indicilor pronuntiei unor astfel de sunete. In raport cu relatia parinte-copil, cercetarile au scos in evidenta ca la d.a parintii sunt mai putin implicati in sustinerea verbalizarii copilului. Parintii au ignorat vocalizarile copilului si au neglijat in a le raspunde corespunzator. Este necesar ca acesti parinti sa fie consiliati pentru a raspunde vocalizarii copiilor lor si pentru a-i sprijini pe copii intr-o receptie auditiva a conversatiei pt a valoriza la maxim restantul auditiv al copilului. Un alt aspect important il reprezinta stabilirea unei atentii mutuale intre copil si parinte, implicand interpretarea initiala a directiei privirii copilului de catre adult ca o focalizare a atentiei ce are ca urmare denumirea obiectului sau a actiunii ce a constituit subiectul focalizarii privirii. Indicarea si aratarea obiectelor insotite de denumirea lor sunt aspecte ale interactiunii timpurii care sunt dependente vizual. Adultul este cel care asociaza laturii vizuale a comunicarii eticheta verbala care apartine laturii auditive, integrand astfel cele 2 modalitati de receptie ale activitatii de comunicare verbala. Acest proces implica din partea copilului deficient de auz o atentie asociata. Cercetarile arata ca d.a prezinta deficit in a pune la lucru atentia asociata. Aceasta problematica a deficitului se leaga de abilitatea scazuta a deficientului de auz de a asculta. Aptitudinile de ascultare ar ajuta copilul sa interactioneze mai bine in procesul de comunicare verbala. In metodologia de demutizare exista exercitii speciale, centrate pe abilitatea copilului de a asculta. Cu privire la aspectele suprasegmentale(prozodice): inaltimea, rapiditatea cu care vb, pauzele pe care le facem in vb, cercetarile au aratat ca inaltimea medie a vocii este asemanatoare la cele 2 loturi de subiecti, dar difera contururile melodice care la d.a sunt plate. De asemenea d.a, mai ales cei cu deficienta de auz profunda, prezinta deplasarea zonei tonale spre zona frecventelor inalte, ascutite, cu variatii bruste ale fundamentalei medii. Cu privire la formularea primelor cuvinte, d.a are o gama restransa de priceperi interactionalconversationale, un nivel mai redus de constientizare a relatiilor semantice si un nivel mai slab de cunoastere a posibilitatilor limbii in raport cu auzitorul. Cercetarile au constatat ca la auzitor cuvintele par sa existe in forma embrionara cu cateva luni inainte ca acesta sa le poata numi pe cand la d.a nu s-a constatat existenta unor sunete asemanatoare cu cuvintele inainte de formarea si pronuntarea cuvintelor propriu-zis. Cu toate ca exista vocalizari, acestea nu se structureaza in nucleul viitoarelor cuvinte.

S-ar putea să vă placă și