limbajul mimico gestual

Curs nr.

1 Introducere în comunitatea persoanelor surde În ultimele trei decenii s-au amplificat preocupările faţă de persoanele cu handicap auditiv, mai ales în urma cercetărilor efectuate de lingvistul american William Stokoe în 1960, care a arătat că limbajul gestual al surzilor din America este un limbaj real ce are toate caracteristicile şi funcţiile principale ale limbajelor umane. Această observaţie uluitoare pentru acea vreme nu prea îndepărtată este astăzi extinsă la limbajul gestual al surzilor din toate ţările. Primele cercetări au fost urmate de tot mai multe investigaţii asupra „limbajului semnelor” desfăşurate de cercetători auzitori şi surzi, mai ales în Danemarca, Finlanda, Suedia, Spania, Franţa, Germania ş.a. În Statele Unite ale Americii şi în alte ţări s-au creat adevărate instituţii de cercetări asupra limbajului şi surditaţii şi s-a accelerat formarea de interpreţi în limbajul gestual şi a celui specific persoanelor cu surdocecitate. În cadrul unor prestigioase universităţi europene şi americane, cu colaborarea Asociaţiilor Naţionale ale Surzilor, aceste organizaţii au devenit tot mai active în lupta pentru recunoaşterea limbajului gestual şi obţinerea acceptării surzilor ca minoritate lingvistică în cadrul populaţiei majoritare. În ceea ce priveşte abordarea persoanelor cu handicap, în societate există actualmente două modele, unul medical, cu adânci rădăcini în societatea tradiţională, care consideră persoanele cu handicap ca fiinţe cărora le lipseşte ceva şi care au nevoie de protecţie şi de intervenţii în diverse sfere. Accentul este pus pe defectele pe care le are o persoană surdă în comparaţie cu o persoană auzitoare. Prin urmare, alegând persoana auzitoare ca ,,model”, obiectivul acestei concepţii este acela de a ,,vindeca” persoana surdă ca să obţină o vorbire şi un auz mai bun. Observăm că într-o societate de auzitori persoana surdă apare în rolurile consecutive de pacient al medicilor audiologi, de elev, de client al serviciilor sociale şi de angajat asupra căruia se năpusteşte o întreagă armată de educatori din şcolile speciale sau de masă, de logopezi care se străduiesc să-i facă „să vorbească normal”, de chirurgi experţi în implant cohlear, de consilieri pe probleme de sănătate mintală şi de orientare şcolară şi profesională, psihologi, asistenţi sociali, cercetători, preoţi, etc. H. Lane (1996), subliniază că toate aceste servicii şi intervenţii sunt necesare şi bine intenţionate iar unele dintre acestea sunt apreciate de persoanele surde. Această armată de profesionişti nu a reuşit, totuşi, să ducă la scăderea gradului de discriminare la care sunt supuşi surzii pe piaţa muncii şi nici la creşterea gradului de toleranţă al societăţii faţă de surzi sau a sprijinului de care au nevoie aceste persoane. Cei care se opun acestei perspective medicale sunt experţii în sociolingvistică şi antropologie culturală. Ei se concentrează pe ceea ce are persoana surdă, nu pe ceea ce nu are. Această abordare socio-culturală se bazează pe realitatea din

1

colectivitatea surzilor, pe experienţa pe care o au ei, pe modalităţile lor de a-şi rezolva problemele, pe resursele lor şi nu pe slăbiciunile lor care ar putea fi prezente şi în rândul auzitorilor. Un alt concept care ar putea fi abordat într-un viitor nu prea îndepărtat consideră aceste persoane ca o variaţie normală în cadrul populaţiei generale. Abordarea medicală datează de peste 300 de ani şi este profund ancorată în conştiinţa contemporanilor noştri, fiind reflectată în multe domenii ale vieţii cotidiene, dând naştere la atitudini discriminatorii ce iau uneori forme aberante. După cum se menţionează şi în „Manifestul disabilităţii (handicapului) în România”, persoanele cu disabilităţi nu sunt respectate ca persoane cu drepturi egale şi nu li se recunoaşte valoarea şi demnitatea umană. Deciziile care se iau la nivel legislativ au loc fără consultarea persoanelor în cauză şi de multe ori ele constituie o violare a drepturilor umane. Se cunoaşte că există numeroase tipuri de disabilităţi (intelectuale, fizice, motorii, psihice, etc.) care au unele elemente comune dar şi unele diferenţe specifice. Dacă comparăm aceste elemente comune cu valorile şi obiectivele comunităţii surzilor, vom constata că surzii au priorităţi cu totul diferite. În primul rând, surzii nu recunosc că au o disabilitate. Ei au propria identitate ca persoane surde în comparaţie cu, de exemplu, handicapaţii mental care de multe ori nu-şi dau seama ce sunt. Surzii nu cred că este ceva rău să fii surd şi de multe ori ei doresc să aibă copii surzi pentru a transmite cultura şi valorile ei (H. Lane, 1996). Apoi, persoanele cu disabilităţi urmăresc să obţină o mai bună îngrijire medicală, servicii de reabilitare şi de asistenţă personală (care să-i ajute să se îmbrace, să mănânce sau să-i plimbe) care să le ofere, în final, o viaţă îndependentă. Înterpreţii de care au nevoie surzii nu pot fi incluşi în categoria de asistenţi personali, deoarece aceştia îşi oferă serviciile atât pentru auzitori cât şi pentru surzi. Obiectivele principale ale surzilor se referă la recunoaşterea oficială a limbajului gestual, folosirea lui ca mijloc de instruire în şcoli, la locul de muncă sau a interpreţilor oriunde este nevoie pentru facilitarea comunicării cu autorităţile. Spre deosebire de auzitori care urmăresc integrarea surzilor în şcoli de masă, surzii consideră că au mai mult de câştigat în şcoli speciale, unde pot folosi limbajul gestual ca mijloc de instruire şi de socializare. Având un limbaj şi o cultură proprie, surzii caută interdependenţa pe care o găsesc la cluburile lor şi în cadrul evenimentelor speciale organizate de ei înşişi, spre deosebire de alte persoane cu disabilităţi care urmăresc o viaţă independentă şi se întrunesc mai ales din motive politice. Desigur, surzii sprijină mişcarea în favoarea drepturilor persoanelor cu disabilităţi într-un efort comun de promovare a propriei identităţi, pentru controlul destinului propriu şi pentru obţinerea unor drepturi, servicii şi legi care ar fi fost mult mai dificil de obţinut dacă ar fi luptat singuri, din cauza numărului mic de persoane surde. Din acest motiv persoanele surde s-au alăturat mişcării promovate de persoanele cu handicap şi au constituit Forumul Disabilităţii în Romania.

2

Se pare că ar fi mai corect să vorbim despre surzi ca persoane cu identitate proprie ca despre francezi, români, etc. şi nu ca despre persoane cu deficienţă de auz. Auzitorii au inventat acest termen bazat pe conceptul de disabilitate dar surditatea tot surditate rămâne chiar dacă este protezată, iar o disabilitate are şanse să fie vindecată prin diverse măsuri medicale şi recuperatorii. Spre deosebire de persoanele cu alte disabilităţi, surzii se diferenţiază de acestea în mare măsură. Astfel, profesioniştii auzitori care se ocupă de surzi îi consideră pe aceştia ca având o disabilitate cu atât mai serioasă cu cât surditatea este mai gravă. În schimb, surzii apreciază capacitatea de atenţie în mediul vizual şi limbajul gestual şi nu acordă atenţie aspectului medical al surdităţii. Ei îi consideră pe aceşti profesionişti ca având limite serioase în perceperea vizuală şi în limbajul vizualgestual precum şi atitudini greşite faţă de surzi. Aceştia îi blamează pe mulţi profesionişti auzitori care, deşi susţin că-i servesc pe surzi, nu pot să comunice fluent cu aceştia, fiind handicapaţi sub acest aspect. În orice caz, cele mai handicapante sunt atitudinile pe care le au mulţi auzitori faţă de surzi. Ei au alte valori legate de cultura şi de limbajul gestual al surzilor şi nu apreciază elocvenţa şi marea bogăţie de exprimare a limbajului gestual tocmai pentru că nu cunosc acest limbaj. Considerarea persoanelor cu handicap auditiv ca minorităţi culturale şi lingvistice reprezintă o idee care câştigă tot mai mult teren în ţările dezvoltate, datorită intensificării studiilor asupra limbajului gestual, a progreselor care au apărut în studierea culturii şi istoriei surzilor cu impact asupra legislaţiei şi a conştiinţei auzitorilor. Astfel, promovarea învăţării limbajului gestual la preşcolarii surzi, la părinţii lor şi la alte persoane auzitoare care doresc să devină interpreţi, predarea cursurilor de limbaj gestual în licee şi universităţi ca „limbi străine”, ca a doua limbă sau în scopul formării de interpreţi calificaţi, sunt doar câteva evoluţii recente care facilitează adoptarea modelului minoritar-lingvistic în tratarea persoanelor surde. Ca urmare a poluării industriale, sonore sau de altă natură precum şi a creşterii speranţei de viaţă, a crescut în ultimii ani numărul de persoane adulte cu pierderi auditive, dar s-a redus numărul de copii cu hipoacuzie, în urma monitorizării cuplurilor care ar putea da naştere la copii cu deficienţe de auz. La acestea se adaugă cei care, din cauza proceselor specifice îmbătrânirii ţesuturilor, auzul le-a scăzut semnificativ şi au nevoie de un aparat de amplificare a sunetelor. Statisticile recente arată că hipoacuzia ocupă locul 3 în ansamblul afecţiunilor datorate vârstei a III-a, după artrită şi hipertensiune arterială. Este interesant să menţionăm aici că afecţiunile vederii se situează pe locul 9, fapt ce trage un serios semnal de alarmă cu privire la importanţa ce trebuie acordată protezării auzului ca mijloc de păstrare a capacităţii de comunicare şi de facilitare a integrării sociale. Potrivit Rezoluţiei ONU deficienţa este definită ca fiind orice pierdere sau anomalie a structurii sau funcţiei psihice, fiziologice sau organice (anatomice); incapacitatea este consecinţa deficienţei, o restricţie sau lipsa a posibilităţii de a
3

efectua o activitate la parametrii normali; handicapul este dezavantajul rezultat din deficienţă sau din incapacitate, care limitează sau împiedică indeplinirea unui rol care este normal în raport cu vârsta, sexul, factorii sociali şi culturali (Rezoluţia ONU nr 37/52din 3 XII 1982 - Programul Mondial de Acţiune privind Persoanele cu Handicap). În cazul nostru, o persoană cu pierdere auditivă poate să întâmpine dificultăţi de a continua activitatea anterioară dacă aceasta se baza pe comunicare cu publicul sau dacă auzul juca un rol esenţial (controlor de zbor, aviator, muzician ş.a.). Aici este nevoie de intervenţia societăţii pentru ca deficienţa sau incapacitatea să nu devină handicap. Handicapul descrie interacţiunea dintre persoană şi mediu cu concentrarea atenţiei asupra deficienţelor din mediul înconjurător, pentru a le elimina şi a permite acestor persoane cu handicap să participe în condiţii de egalitate De pildă, copiii cu hipoacuzii severe sau cu surditate urmează şcoli speciale, dar nu este exclusă frecventarea unei şcoli normale. În acest ultim caz, este nevoie ca profesorul să aibă unele cunoştinţe despre necesităţile unui copil cu hipoacuzie pentru a contribui la dezvoltarea lui normală. De pildă, acesta trebuie să conştientizeze importanţa mediului sonor pentru copilul hipoacuzic şi să creeze condiţii pentru ca acesta să poată participa la cât mai multe activităţi împreună cu colegii lui auzitori. De mare folos este aşezarea copilului în clasă, astfel încât să-l poată vedea în acelaşi timp pe profesor şi pe colegi când participă la lecţii. De asemenea, clasa trebuie să fie suficient de bine luminată pentru a permite citirea de pe buze. In acest sens este util ca elevul să fie aşezat mai în faţă pentru a vedea şi auzi ceea ce spun profesorii, dar mai important dintre toate aceste elemente este asigurarea unui sprijin în afara clasei la materiile pe care nu le-a înţeles. Acest sprijin ar putea fi asigurat acasă de părinţi, în limita posibilităţilor, sau de profesorii de specialitate, mai ales în clasele mai mari. De asemenea, protezarea adecvată a hipoacuzicilor duce la schimbarea structurii lor psihologice şi deschide o altă perspectivă, mai optimistă, legată de viaţa socială. Copiii cu hipoacuzie devin mai deschişi faţă de acumularea de informaţii iar capacitatea lor de a le prelucra şi de a le folosi le poate permite să frecventeze cursurile unui liceu sau ale unei facultăţi în condiţii aproape normale. Auzitorii pot să-i ajute să se integreze în societatea majoritară dar trebuie să ţină seama de cultura lor, să nu exagereze cu mainstreamingul, să aprecieze limbajul gestual, deoarece unii surzi nu pot să suplinească limbajul gestual cu cel verbal, ceea ce-i poate duce la izolare de societatea auzitorilor. Ca să poată frecventa în bune condiţii o instituţie de învăţămînt superior sau un colegiu este absolut necesar ca persoanele cu surditate gravă să beneficieze de sprijinul unui interpret în limbajul mimico gestual. Punctul de vedere medical a dat naştere surdologiei ca ramură a defectologiei, persoana surdă fiind considerată anormală şi trebuie acţionat asupra ei prin diferite mijloace (corectiv-recuperatorii, medicale, educaţionale) pentru a fi ,,normalizat” şi
4

care poate fi recepţionată de persoana în cauză. disfuncţional auditiv. este bine să cunoaştem unii factori care pot facilita sau îngreuna această comunicare. este necesar să se ceară altei persoane să atingă umărul celei în cauză. hipoacuzic. handicapat de auz ş. este necesar să cunoaştem semnele care ne informează dacă o persoană aude sau nu.surd”. dar priveşte în altă parte. limbaj şi cultură. care nu implică noţiunea de boală. se poate atinge umărul sau braţul cu o mişcare uşoară a palmei. este suficient să se fluture mâna. cum ar fi o adunare socială. există unele maniere bune şi rele de începere a unei conversaţii. De pildă. de întrerupere ş. Dacă persoana surdă este destul de aproape. dacă ei citesc un articol din presă despre realizările sportive sau de altă natură ale unei persoane surde dar nu se specifică acest aspect. modul normal de atragere a atenţiei este să se stingă/aprindă lumina de câteva ori. un ziar sau o floare. De pildă. Toţi aceşti termeni au fost creaţi de auzitori pentru a nu-i jigni pe cei care nu aud şi pentru a materializa unele măsuri de protecţie. În cazul unor grupuri mari. Alţi termeni folosiţi sunt surdomut (surdo-mut. singura societate cu drepturi depline. În acest sens se recomandă atât auzitorilor cât şi surzilor să adopte unele strategii de comunicare la care ne vom referi în continuare. Unele din aceste comportamente sunt diferite de cele folosite de auzitori din cauza specificului vizual al limbajului gestual. Modalitatea de abordare Ca şi la auzitori. Dacă persoana surdă este mai departe.a. Cum putem participa la comunicarea gestuală La început. trebuie să fie ajutate să nu se simtă marginalizate în societate. Primul semn evident este modalitatea de comunicare gestuală cu altă persoană (dacă şi aceasta este surdă) sau pronunţarea mai lentă şi cu voce tare când se comunică cu o persoană auzitoare. Dacă persoana surdă se află într-un grup. Se omite faptul esenţial că surzii nu sunt un grup de handicapaţi ci persoane care au propria istorie. se simt ofensaţi. de aşteptare a rândului la intervenţie. Pentru a se reduce în mare măsură izolarea la care pot fi condamnate de mediu.integrat în societatea auzitorilor. Însă aceste expresii sunt mai ofensatoare decât cuvântul . care trebuie să fie cunoscute. prin atragerea atenţiei putem începe o conversaţie. 5 . Să nu uităm că surzii sub aspect cultural sunt mândri că sunt surzi. Termenul preferat de aceste persoane este cel de surd. asurzit. persoanele surde. de continuare. chiar dacă poartă o proteză. prin lovirea podelei cu piciorul sau a tăbliei unei mese. De asemenea. O modalitate mai rar folosită este transmiterea unei vibraţii. surdovorbitor) deficient de auz.. pe care-i prezentăm în continuare.a.

îşi va lăsa mâinile în jos în cadrul spaţiului de gesticulare. Deoarece proteza auditivă nu este de nici un ajutor. prin închiderea ochilor sau prin folosirea unor gesturi care exprimă dezacordul se ajunge la întreruperea celui care gesticulează. Este mai dificil să se participe la conversaţie într-un grup mai mare. De pildă. 6 . prin alte gesturi de răspuns dar fără să-l întrerupă pe emiţător.. Prin întreruperea contactului vizual.vorbeşte”. este de aşteptat ca acea persoană să menţină un contact vizual până când se face o pauză normală. atingerea unei persoane în afara braţului sau umărului. în majoritatea cazurilor trebuie să se vorbească cu voce clară. Cu toate că felul în care aude copilul depinde de specificul hipoacuziei. mişcările de aprobare sau de respingere făcute cu capul. bunele maniere cer ca auzitorii să folosească modalităţile vizuale de atragere a atenţiei şi de comunicare. O dată ce o persoană surdă a fost contactată prin modalităţile expuse mai sus.să vă dea cuvântul”. În majoritatea covârşitoare a cazurilor aparatul auditiv poate fi de ajutor. fie din cauză că pragurile ei auditive sunt foarte apropiate de cele dureroase şi are loc o interferenţă între acestea. Schimbarea rândului la conversaţie sau participarea la discuţie se face prin fluturarea mâinii în faţa celui care . Buzele. Dacă acesta este pregătit . Dacă receptorul priveşte în altă parte şi nu se menţine contactul ocular este un semn de întrerupere a emiţătorului.Unele modalităţi de atragere a atenţiei sunt considerate nepotrivite de către colectivitatea de surzi. nu se acceptă apucarea capului cu palmele şi îndreptarea spre faţa celui care vrea să-i spună ceva decât în cazul unei relaţii foarte strânse. normală. La fel este şi în situaţia fluturării mâinii prea aproape de faţa cuiva. Acesta din urmă poate arăta că urmăreşte mesajul prin expresia feţei. în special dacă sunt şi auzitori care folosesc limbajul sonor. lovirea brutală sau prea frecventă pe eceste părţi. mimica feţei şi mişcările corpului contribuie cu informaţii suplimentare la înţelegerea mesajului verbal de aceea se recomandă să se păstreze contactul ocular permanent cu persoana surdă şi să i se vorbească în faţă. Emiţătorul este liber să privească în altă parte dar să rămână conştient de răspunsurile sau de direcţia privirii receptorului. Există situaţii când persoana cu surditate gravă sau profundă nu poate suporta proteza auditivă. cel puţin pentru a atrage atenţia celui care-l poartă că cineva îi vorbeşte sau că se apropie un pericol. într-o poziţie de repaus.Dacă emiţătorul îşi lasă mâinile în jos şi priveşte spre interlocutor dă de înţeles că a terminat ce avea de spus sau aşteaptă un răspuns. care să permită înţelegerea vorbirii şi să se evite repetarea cuvintelor. fie datorită neprotezării îndelungate sau din alte motive. În acest caz. persoana cu surditate se bazează aproape exclusiv pe vedere în recepţionarea vorbirii altora. articulată.. licărirea luminii din sală pentru a atrage atenţia unei singure persoane care se află într-un grup. prin scuturarea capului.

dacă auzitorii ar participa la unele cursuri de limbaj gestual. În caz contrar se accentuaeză sentimentul de marginalizare sau de ignorare a persoanei sale. De partea cealaltă. să le ceară acestora să-i vorbească pe rînd. cu toate că în cultura auzitorilor menţinerea îndelungată a contactului ocular poate fi interpretată ca un gest de lipsă de educaţie. 7 . fără să le fie teamă sau ruşine. Persoana surdă trebuie lăsată să aprecieze importanţa mesajului. este util să respecte unele strategii uşor de realizat care facilitează comunicarea. Dacă se află într-un grup de auzitori care vorbesc. Chiar şi persoanele cu auzul perfect normal pot înţelege greşit un mesaj. să vorbească în faţa persoanei surde şi să păstreze contactul ocular pe tot timpul conversaţiei. persoana surdă să fie lăsată să aleagă un loc care oferă cele mai bune condiţii de vizibilitate şi. ele ar putea nu numai să comunice mai uşor cu persoanele surde dar ar cunoaşte o nouă limbă. este foarte util să aibă la îndemână un carneţel şi un pix pentru a le folosi în caz de necesitate. dacă nu înţeleg ceva trebuie să întrebe din nou “Despre ce este vorba. Să nu se spună niciodată “nu este important” ceea ce s-a comunicat prin telefon şi astfel să se omită o parte semnificativă din mesajul primit. care le-ar îmbogăţi orizontul cultural şi ar duce la crearea unei mai bune integrări sociale a persoanelor lipsite de auz fără voia lor. Sub acest ultim aspect menţionăm că tot mai mulţi surzi “se înarmează” cu telefoane mobile şi astfel pot comunica direct prin SMS. să nu se vorbească cu mişcări exagerate ale gurii. Dacă se află la cursuri. este bine să se explice persoanei surde gluma pe înţelesul ei. când auzitorii vorbesc cu o persoană surdă. Desigur. să nu treacă mai departe până nu se lămureşte problema. dacă persoana surdă nu a înţeles mesajul. cum ar fi: să închidă sonorul la aparatele de radio sau televizor. totodată. deoarece ar putea fi citit de pe buze. Dacă vorbirea lor este dificil de înţeles de auzitori. să nu poarte o conversaţie îndelungată într-un mediu cu mult zgomot. o nouă cultură. Ea ar trebui să atragă atenţia pesoanelor care doresc să-i vorbească să-i atingă braţul pentru a-l atenţiona. cât mai departe de sursele de zgomot. nu am înţeles?. când cei din jur se amuză la o glumă sau un banc.Persoanele surde. cu voce strigată sau fără voce. Este de preferat o vorbire cu voce normală dar cu un ritm mai lent. când se poartă o conversaţie la telefon solicitată de persoana surdă. la o petrecere sau la un eveniment social. este de preferat să se transmită simultan mesajul primit.

cu desene florale sau cu dungi vii. mâinile aflate in mişcare trebuie să iasă în evidenţă cu uşurinţă pe fondul hainelor. unghiile prea lungi şi foarte colorate. Mustăţile groase şi bărbile stufoase acoperă o mare parte din suprafaţa buzelor şi a feţei şi nu facilitează inţelegerea. Bluzele. in partea de sus. de lumină. unul din primele lucruri pe care le observă este aranjamentul luminilor.a. cu figuri geometrice. Printre alţi factori care trebuie evitaţi se numără coafura neobişnuită. Din aceste motive. Din motive similare. consumul de ceapă sau de usturoi. Sursa principală de lumină trebuie să se afle în faţa celui care vorbeşte. Dacă lumina este inadecvată în ambele sensuri. cămăşile sau alte articole de imbrăcăminte de culori diferite sau stridente. dacă pielea are o culoare deschisă. sau de cca 2 metri. Machiajul trebuie sa fie adaptat situaţiei iar un ruj moderat poate facilita labiolectura. Se vor evita tuburile 8 . din cauza mişcărilor pe care trebuie să le facă cu mâinile. în afara gesturilor transmise. este de dorit ca femeile să evite machiajul excesiv.. care să permită celui care . purtarea de bijuterii în exces.De pildă. se recomandă să se poarte haine de culoare închisă şi invers. lipsa unei igiene personale ş. in procesul de comunicare. Este de preferat să se poarte imbrăcăminte in culori calde dar cu nuanţe contrastante faţa de culoarea pielii. Toate acestea pot fi semnificative deoarece sunt factori auxiliari care pot evidenţia sau ascunde informaţia iar luarea lor in considerare este vitală pentru asigurarea confortului comunicării.Se cunoaşte că comunicarea poate fi facilitată sau îngreunată în funcţie de distanţa la care se află interlocutorii. constituie factori perturbatori ai atenţiei. Îndiferent de culoarea imbrăcămintei. Iluminarea este unul din cei mai importanţi factori fizici. Vor fi evitate umbrele care se pot aşeza pe faţa lui precum şi iluminarea prea puternică sau prea slabă. în special. Când o persoană surdă intră intr-o cameră. Aspectul fizic. folosirea unor parfumuri de proastă calitate sau prea puternice. de fondul sonor sau fizic şi.Influenţa condiţiilor de mediu şi aspectului recepţionării limbajului acestuia interlocutorului asupra Prin factori fizici inţelegem tot ce-l înconjoară pe surd în orice situaţie de comunicare. dacă nu cel mai important. gesticulatorii surzi tind să stea ceva mai departe unii de alţii în comparaţie cu auzitorii.vorbeşte” sâ-l vadă pe interlocutor de la talie în sus şi să aibă spaţiul necesar de gesticulare. Imbrăcămintea si aspectul exterior ingrijit Îmbrăcămintea este recomandabil să contrasteze cu culoarea pielii. un ruj strident colorat şi abundent etc. între ei este de dorit să existe o distanţă de cca două spaţii de gesticulare. ea adaugă incă un handicap vizual la disabilitatea sa auditivă deja prezentă. gesticulatorii nu pot comunica cel mai bine când sunt prea aproape unii de alţii. de aspectul fizic al celui care vorbeşte. De aceea. Spre deosebire de vorbitori.

acestea dau impresia că cel care vorbeşte este obosit. surzii nu au altă cale de a-l urmări decât dacă-l pot vedea şi. dacă cel ce vorbeşte este deranjat. deoarece au un efect perturbator. Poziţia naturală şi cea mai convenabilă de gesticulaţie este zona din faţa corpului celui care gesticulează. Desigur.Trebuie evitată tendinţa unora de a-şi ridica mâinile mai sus de umeri. el nu trebuie să stea cu picioarele 9 . ele sunt dificil de citit sau pot fi chiar invizibile deoarece faţa şi mâinile sunt de aceeaşi culoare. poate pierde şirul expunerii şi toate acestea se vor rasfrânge. storurile. Astfel. coşuri cu flori etc. ei trebuie să se aşeze in aşa fel încât să poată vedea pe auzitorii care vorbesc. Dacă semnele sunt executate la nivelul feţei. este de recomandat ca cele mai multe semne sa fie executate la nivelul umerilor. Cel mai indicat auditorium este cel în trepte. Instalarea oboselii se face simţită şi când acesta îşi mută frecvent greutatea corpului de pe un picior pe altul sau işi rezemă coatele de pupitru. Camerele cu podeaua dreaptă sau cele cu stâlpi sau coloane sunt cele mai contraindicate locuri pentru a participa la evenimente sociale sau culturale. draperiile. tapetele sau zugrăvelile este de preferat să fie în culori calde şi să contrasteze cu imbrăcămintea. care pot chiar să inchidă ochii şi să-l urmărească pe vorbitor. Dacă semnele care se realizează de obicei la nivelul umărului încep să coboare spre piept. care pot suferi din cauza consecinţelor indirecte ale acestui zgomot. Audienţa de surzi însăşi poate fi o sursa de dificultaţi dacă in timpul expunerii surzii vorbesc unii cu alţii prin semne sau dacă părinţii surzi îşi lasă copiii auzitori nesupravegheaţi şi aceştia se joacă cu zgomot sau aleargă de colo-n-colo pe coridoare. Inalţimea scenei sau a platformei de pe care vorbeşte o persoană joaca un rol deosebit de important. luminile pâlpâitoare. în lipsa acestuia poate fi amenajat un podium pe care să se aşeze vorbitorul ori de câte ori se adună un grup mai mare de surzi. Fondul vizual. chiar dacă nu sunt conştiente de existenţa lui. pentru aceasta ei trebuie să facă eforturi de rasucire sau de inclinare a capului. luminile care atârnă în jos sau aşezarea în contra lumină. Spre deosebire de auzitori. Zgomotul de fond poate avea un efect perturbator asupra persoanelor surde aflate într-o sală. asupra audienţei. in final. candelele. el nu mai este suficient de atent şi poate greşi.fluorescente defecte. adică zona din spatele celui care vorbeşte. Cu toate că sunt unele semne care se realizează la nivelul feţei. Pentru un banchet sau evenimente similare este necesar să nu se pună pe mese aranjamente florale. Sunt de preferat fonduri în culori pline în locul celor cu modele pentru a nu crea perturbări nedorite. Astfel. În situaţia când un grup de surzi este invitat să participe la o acţiune unde majoritatea participanţilor sunt auzitori. trebuie să respecte aceleaşi reguli amintite in cazul imbrăcăminţii.

. expresia facială joacă acelaşi rol ca volumul şi tonul vocii din comunicarea verbală. de pildă. În contexte diferite. fiind şi un element gramatical al limbajului. unde semnificaţia cuvintelor emise se poate schimba radical numai prin felul cum sunt rostite acele cuvinte (cu sarcasm sau cu sinceritate). Pentru a evita oboseala. se înclină capul şi se întorc palmele de jos în sus. poate să spună multe despre gradul negaţiei. După expresia facială ne dăm seama de felul propoziţiei şi ce simte cel care gesticulează referitor la informaţia exprimată. se subţiază buzele şi se face semnul "a scrie".NU". chiar dacă se mai pierde o parte dim mesajul realizat cu mişcările mâinilor. La fel este cazul şi în limbajul gestual. semnificaţia lui . Aşa cum a arătat A. Viteza cu care se scutură capul dintr-o parte în alta. La fel. Un alt exemplu este cuvântul . În gesticulaţie se foloseşte mimica feţei pentru a exprima emoţia şi a spori expresivitatea mesajului gestual.. De pildă. variată şi adecvată momentului este o componentă importantă a oricarei forme de comunicare faţă-în-faţă. Mişcările buzelor şi modificarea expresiei faciale pot fi folosite pentru a arăta cum se realizează o acţiune.. bucuria sau supărarea. În limbajul gestual ochii. se întredeschide gura şi se duce mâna la cap sau pe locul dureros. el poate face un pas natural spre stânga sau spre dreapta din timp în timp. sprâncenele şi forma buzelor joacă cel mai mare rol în modificarea semnificaţiei gesturilor similare. cu ochii deschişi sau închişi. „aflate în umbră”. sunt arătate prin expresii ale feţei. pentru a arăta că cineva scrie cu dificultate se încruntă sprâncenele. dar nici să se mişte de colo-colo de a lungul scenei. Cei care gesticulează se bazează mult pe expresia facială pentru a transmite nuanţe şi aspecte subtile. poziţia acestuia în diferite împrejurări poate exprima mai mult decât ceea ce se emite pe cale verbală. Esenţial este să se păstreze contactul ocular şi privirea asupra celui care gesticulează. Mişcările corpului sunt folosite pentru a da ritm gesticulării. O expresie facială vie.. când gesticulăm . Emoţiile cum ar fi surpriza. ridicarea sprâncenelor poate 10 . Negarea şi confirmarea sunt arătate prin mişcări ale capului. Capul şi expresiile faciale sunt folosite şi pentru alte scopuri.Sunt bolnav". ei marchează părţi din cuvinte. Expresia feţei este la fel de importantă ca şi mişcările făcute cu mâinile dar se recomandă ca cel care priveşte spre gesticulator să se concentreze în special asupre feţei. propoziţii şi fraze prin ritmul vocii sau prin schimbarea vitezei şi tonului vocii. Intrebările sunt marcate prin o privire întrebătoare. Limbajul feţei şi al corpului În comunicarea gestuală surzii folosesc mâinile.Nu ştiu" sau . se inchid ochii. Când se foloseşte limbajul corpului se poate transmite mai clar un concept prin semne. Surzii trebuie să arate astfel de delimitări pe cale vizuală şi o fac prin mişcări uşoare ale corpului şi prin schimbări ale expresiei faciale.lipite de podea.Nu cunosc" apare mai clar dacă se ridică umerii. teama. faţa şi părţile corpului.Pease cu privire la limbajul corpului. Când auzitorii vorbesc. În limbajul gestual.

în pantomimă. Ei îi consideră pe aceşti profesionişti ca având limite serioase în perceperea vizuală şi în limbajul vizual-gestual precum şi atitudini greşite faţă de surzi. De asemenea. De ex. Spre deosebire de comunicarea verbală. Următorul semn este minge. Astfel. De pildă. arătăm spre persoana în cauză în timp ce privim spre ea şi apoi intoarcem privirea spre interlocutor. în arta dramatică. fiind handicapaţi sub acest aspect. etc. Se priveşte apoi spre stânga (unde se află copilul) şi apoi se imita mişcarea mâinilor femeii din dreapta care dă mingea spre stânga la copil. surzii se diferenţiază de acestea în mare măsură. iar intensitatea expresiei faciale poate să arate intensitatea sentimentelor de durere. pentru a arăta surpriza. modul de închidere a ochilor poate diferenţia un „bătrân” de un „foarte bătrân”sau un om „bun” de altul „foarte bun” 11 . despre ce se vorbeşte. Dacă dorim să vorbim despre cineva prezent. furie sau calm. În orice caz. dacă dorim să spunem că o femeie dă o minge la un copil. apoi facem semnul copil şi arătăm spre stînga. În comunicarea gestuală ochii pot avea rolul de accentuare suplimentară. Folosirea expresiei faciale nu este specifică limbajului gestual. Aceştia îi blamează pe mulţi profesionişti auzitori care. unde folosirea expresiei faciale este opţională. cele mai handicapante sunt atitudinile pe care le au mulţi auzitori faţă de surzi. Ea se foloseşte mai ales pentru mărirea efectului în gesticulare: clipirea ochilor. rotirea ochilor pentru exasperare ş. ochii şi faţa sunt folosite într-un mod special când vorbim despre ce face cineva pentru altcineva sau când reproducem o conversaţie. în funcţie de temperament. se p Spre deosebire de persoanele cu alte disabilităţi. încrucişarea ochilor pentru a da un efect comic. corpul. În schimb. Ei au alte valori legate de cultura şi de limbajul gestual al surzilor şi nu apreciază elocvenţa şi marea bogăţie de exprimare a limbajului gestual tocmai pentru că nu cunosc acest limbaj. zâmbetul care spune „ am glumit”. dacă nu există o concordanţa între gest şi expresia facială. surzii apreciază capacitatea de atenţie în mediul vizual şi limbajul gestual şi nu acordă atenţie aspectului medical al surdităţii. El nu poate şti cu precizie dacă se face o afirmaţie sau se formulează o intrebare. deşi susţin că-i servesc pe surzi nu pot să comunice fluent cu aceştia. Se folosesc diferite feluri de expresii faciale ca o componentă a comunicarii în toate culturile lumii.a. De fapt. în limbajul gestual aceasta este mult mai importantă deoarece. facem semnul femeie şi aratam spre dreapta. dacă i se vorbeşte sincer sau este luat peste picior Ochii sunt folosiţi pentru a arăta cu cine se vorbeşte. fiecare persoană îşi condimentează discursul cu expresivitatea facială în manieră proprie.arăta simpatia către cineva sau o întrebare. combinarea corecta a gestului cu expresia facială poate să ofere o mai buna inţelegere a mesajului.roduce derutarea receptorului. De asemenea. profesioniştii auzitori care se ocupă de surzi îi consideră pe aceştia ca având o disabilitate cu atât mai serioasă cu cât surditatea este mai gravă.

nu numai că scârbeşte audienţa dar poate crea o atitudine negativă faţă de cel care vorbeşte. iar ochii urmăresc mişcarea degetelor. şi mişcările ochilor pot aduce o contribuţie remarcabilă în procesul de înţelegere a mesajului. ne dăm seama că este vorba despre un „copac înalt”. Acestea pot să imite picioarele unei persoane care merge încet. faţa (cu un aspect întrebător). dacă cele două degete în „V” fac mişcări în sus şi în jos asupra unei persoane.a. în faţa propriului corp. De ex. mâna dreaptă (se face semnul pentru foame) şi mâna stângă (se arată spre interlocutor). Dacă se creează un moment vesel in timpul unei comunicări şi persoanele din sală încep să râdă. şade cu picioarele încrucişate ş. Prezintă un interes deosebit semnele care se fac cu degetele index şi cel mijlociu. stă în picioare sau culcată. De asemenea. care dă impresia că este plictisit. când vorbim despre un copac iar privirea se ridică în sus. De asemenea. Folosirea adecvată a expresiei faciale şi a mişcărilor oculare se poate realiza după o perioadă indelungată de practică comunicativă cu surzii. se împiedică. Unii vorbitori dau impresia că au „ochi care vorbesc”. şchioapătă. deşi subtilă. fiind însoţită de cele două degete ale unei mâini în formă de „V”. dar ele stau în poziţie orizontală şi ating palma mâinii opuse cu faţa şi dosul lor. cade. privirea poate semnaliza schimbarea rolului vorbitorului aşa cum o face şi mutarea poziţiei corpului sau a părţilor lui (în special a capului şi a umerilor) spre locul unde se află presupusul subiect Folosirea expresiilor faciale este un valoros mijloc de comunicare. se vor evita unele mişcări deranjante cum ar fi ridicarea frecventă a umerilor căzuţi. de admiraţie faţă de acea persoană. Gradul de deschidere sau de închidere a ochilor poate indica apropierea sau depărtarea unui obiect de subiect în asociere cu un gest. se plimbă agale. împingerea ochelarilor pe nas. Expresia feţei vie şi activă. De aceea. o persoană care face mişcări exagerate ale ochilor şi feţei. tot cu aceste două degete se poate arăta că persoana a avut un somn agitat toată noaptea şi s-a învârtit în pat. Dacă privirea este însoţită de o încruntare a sprâncenelor sau de un zâmbet de admiraţie. dând o grimasă neatractivă. Însă. ne dăm seama că este vorba de o atitudine de dispreţ sau. din contra. săltarea pantalonilor. În schimb.Toate semnele se fac intr-un spaţiu tridimensional. De asemenea. De curând s-a pus în evidenţă rolul privirii în gramatica limbajului gestual. respectiv. De pildă. Alţii.Uneori surzii folosesc ambele mâini pentru a produce două semne în mod simultan. 12 . au o expresie a feţei de „jucător de poker”. aleargă. gesticulatorul foloseşte în mod simultan ochii (îndreptaţi spre adresant). ştim că este vorba de o apreciere asupra celei persoane. nimic nu este mai jenant pentru o persoană surdă dacă nu i se explică de ce râd oamenii. se va face o mică pauză şi se va da explicaţiile de rigoare. daca se întreabă "Ţi-e foame?".

Spre deosebire de diversitatea care există între auzitori. cauzele ei..tendinţa ca indivizii să se căsătorească între ei.perierea scamelor imaginare de pe haină.membrii minorităţii suferă din cauza nedreptăţilor produse de membrii societăţii majoritare şi luptă pentru a obţine drepturile social-umane cuvenite. observăm că vederea constituie principala cale de informare iar limbajul mimico-gestual este cea mai importantă forţă de consolidare a minorităţii surzilor. Dacă luăm în considerare toate aceste aspecte ne dăm seama că ele sunt valabile pentru caracterizarea populaţiilor minoritare din orice ţară. 4. introducerea cămăşii în pantaloni etc. cum ar fi momentul apariţiei surdităţii. Acestea ar fi: 1. putem considera persoanele surde ca fiind o variaţie umană naturală în cadrul variaţiei generale şi in continuă schimbare a speciei umane. putem presupune că diversitatea din colectivităţile de persoane surde ar fi mai mare deoarece sunt implicaţi mai mulţi factori. 13 .indivizii se consideră ei înşişi ca membri ai aceleiaşi comunităţi iar cei din jur îi identifică în mod similar. În acest context putem considera că surzii reprezintă persoane în esenţă vizuale . Ceea ce-i face pe toţi surzii din lume să se unească sau să se bucure când întâlnesc alte persoane surde este că ei pot să comunice între ei în orice ţară prin limbajul gestual. 2. în societatea umană există o mare variabilitate printre oameni. În privinţa trăsăturii fizice. ochii oamenilor au nuanţe diferite ale aceleiaşi culori. 3.O caracteristică fizică comună cum ar fi culoarea pielii sau limbajul. unii aud mai bine sunetele abia perceptibile de alţii. gravitatea pierderii auditive. În literatura de specialitate se menţionează că ar exista patru trăsături esenţiale comune oricărei minorităţi care le determină să se unească. consecinţele diferite date de aceşti factori şi elementele specifice ce caracterizează o minoritate. Deşi conform ultimelor date statistice ale Federaţiei Mondiale a Surzilor există pe glob o populaţie de cca 75 milioane de surzi. există persoane cu diferite deficienţe etc..în timp ce se vorbeşte unei audienţe de persoane surde Unitate şi diversitate în colectivitatea persoanelor surde Întrucât nu putem găsi două persoane surde care să semene perfect din toate punctele de vedere între ele. In această perspectivă. aceasta este considerată o minoritate în comparaţie cu populaţia majoritară de auzitori din fiecare ţară în parte. unii sunt mai înalţi alţii mai scunzi. după un scurt moment de tatonare. vom întâlni o mare diversitate a acestora în cadrul colectivităţilor de surzi din orice ţară a lumii. După cum se ştie. inclusiv a comunităţilor de surzi...o caracteristică ce nu poate fi eliminată din cadrul minorităţii surzilor.

După alţi autori. conlocuiau în armonie atât surzii cât şi auzitorii ce alcătuiau colectivitatea de pe insulă. În aceste zile. ajungând astăzi la o dezvoltare nemaicunoscută. pe baza gesturilor folosite de indivizii surzi. Unii autori consideră că originea limbajului gestual american (ASL) se află in insula Martha’s Vineyard unde. El a rămas predominant în viaţa surzilor cu toate presiunile exercitate asupra lui de limbajul naţional majoritar. Treptat. Pentru a se inţelege cu surzii. Dimpotrivă. când a luat fiinţă prima şcoală de surzi din America la Hartford (Connecticut). mai ales în ţările europene. 1995. ce-i conferă acesteia şi specificul de minoritate lingvistică nu de persoane bolnave. 2002 ş. aceste gesturi folosite la început între două persoane surde. Cert este că limbajul gestual s-a format la începutul secolului al XIX – lea. Datele istorice disponibile neaga acest lucru. în SUA şi Canada. şi era folosit în cadrul colectivităţii de surzi. D. Cu toate că limbajul gestual a fost persecutat în educaţie de peste un secol. etc. indivizii acesteia se căsătoreau intre ei. dar acest fapt n-a contribuit la diminuarea folosirii lui între persoanele surde. dar trebuie să se accepte faptul că limbajul gestual exista cu mult timp înainte de a fi „inventat” de acest inimos prelat. el fiind diferit de la o ţară la alta sau prezintă diferite nuanţe regionale în cadrul aceleiaşi ţări.Miles.Costello. Deoarece aceste populaţii erau izolate de cele de pe continent. tot mai mulţi auzitori doresc să înveţe limbajul gestual (din diferite motive).). apoi de grupuri de surzi s-au constituit într-un sistem ce a căpătat conturul unui limbaj gestual naţional. Momentul apariţiei acestui limbaj ca mijloc de comunicare se pierde in negura vremurilor. la locul de muncă. limbajul gestual american s-a dezvoltat pe baza limbajului gestual francez adus în America de Thomas Hopkins Gallaudet şi Laurent Clerc în 1817.Limbajul mimico gestual este o trăsătură caracteristică persoanelor surde ca minoritate. S-a observat că timp de peste o sută de ani cei care foloseau limbajul gestual au fost „înghiţiţi” de societatea majoritară în familie. după Congresul de la Milano el a continuat să se dezvolte în loc să fie eliminat.a. auzitorii au învăţat limbajul semnelor folosite de surzi şi astfel s-a dezvoltat limbajul gestual până la nivelul de astăzi (după E. la şcoală. 14 . se năşteau şi copii surzi. acum aproximativ 200 de ani. Se cunoaşte că Abatele marchiz de L’Epee este considerat inventatorul metodei gestuale în educaţia surzilor din Franţa secolului al XVIII-lea şi că el s-a inspirat de la două fete surde când a eleborat „metoda semnelor metodice”. Fiind multe căsătorii între persoane inrudite. Deoarece persoanele surde constituiau cca 25% din populaţia insulei. multe din întrunirile comunităţii erau traduse în limbaj gestual. Acest limbaj a existat de când au apărut surzii pe pământ şi va exista în cadrul societăţii de auzitori tot atâta vreme cât vor fi şi persoane surde în mijlocul acesteia. uneori surzii îşi alegeau soţii sau soţiile şi din rândul auzitorilor. Nu se contestă meritul abatelui de L’Epee în dezvoltarea metodei gestuale. persoanele auzitoare au manifestat tendinţa de a învăţa limbajul gestual pentru a putea comunica mai bine cu colegii lor surzi.

la intrarea într-o grădiniţă specială. Limbajul gestual este un puternic simbol al identităţii în colectivitatea surzilor din cauză că aceste persoane luptă pentru propria identitate într-o lume care nu i-a înţeles de–a lungul veacurilor. Noi l-am creat.. deoarece discriminarea persoanelor surde nu are loc numai în domeniul angajării ci şi în toate domeniile vieţii sociale. care le-a discreditat limbajul şi le-a negat cultura proprie. preşedintele Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România. De asemenea. Trăsăturile enumerate constituie o forţă care-i uneşte pe surzi în cadrul unei minorităţi cultural-lingvistice şi determină o minimalizare a diferenţelor care există între aceste persoane în cadrul comunităţii lor. având grade diferite de inteligibilitate.. Noi am constatat că. Aproape toate investigaţiile realizate până în prezent subliniază acest aspect. auzitorii din jurul lor îi consideră tot ca persoane surde. un pionier al luptei surzilor americani pentru drepturi civile. să înfrângă mai uşor obstacolele comune. După părerea noastră. Faptul este explicabil prin aceea că în familiile de surzi are loc de timpuriu o comunicare „normală” între părinţii surzi şi copiii lor în limbajul gestual iar acesta parcurge la timp treptele de dezvoltare ale oricărui limbaj stabilite de psihologul Jean Piaget. Amintim aici cuvintele sociologului surd Barbara Kannapel (1989). aceste comisii anti-discriminare au fost înfiinţate sub acţiunea asociaţiilor de surzi mai active dar eficienţa măsurilor luate lasă mult de dorit. Se observă că în peste 90% din cazuri. Recent. a discriminării şi a neînţelegerii problemelor care îi frământă.. Desigur. în marea lor majoritate.Consiliul Naţional al Disabilităţii” ce reuneşte deocamdată şapte organizaţii ale persoanelor cu handicap iar primul preşedinte a fost ales domnul Mihail Grecu. surzii se căsătoresc între ei şi. împreună. ”Limbajul gestual este limbajul nostru. copiii lor sunt auzitori. constrângîndu-i să se organizeze pentru ca. A respinge limbajul gestual înseamnă a respinge persoana surdă”. Datorită comunicării prin limbaj gestual surzii se simt „ca acasă” în compania 15 . toţi copiii surzi au fost şcolarizaţi şi nu se mai poate vorbi de surdo-muţi deoarece toate persoanele surde vorbesc. în România s-a înfiinţat . noi îl ţinem în viaţă şi el ne întreţine pe noi şi tradiţiile noastre. surzii suferă într-adevăr din cauza nedreptăţii. copiii surzi din familiile cu părinţi surzi au o serie de calităţi comportamentale şi de comunicare superioare copiilor surzi din familiile de auzitori. În fine. cel puţin la noi în ţară. Un studiu recent efectuat de Schildroth şi Hoto (1991) cu privire la recensământul copiilor surzi americani a constatat că 6% dintre copiii născuţi în SUA au devenit surzi după vârsta de 3 ani. Acest ultim aspect a determinat autorităţile din unele ţări să înfiinţeze comisii speciale care să combată discriminarea acestei populaţii prin măsuri de constrângere a angajatorilor să folosească persoane surde într-un anumit procent din totalul angajaţilor auzitori.Se cunoaşte că surzii se identifică ei înşişi ca fiind persoane surde.

care poate transforma pe surzi în participanţi activi ai societăţii. Cultura surzilor Termenul de cultură a surzilor se referă la un grup de persoane care au credinţe şi practici comune. cunoştinţelor. Gradul acestei identificări cu limbajul gestual şi colectivitatea de surzi depinde de vârstă. care apar din faptul că aceste persoane se bazează pe vedere şi folosesc limbajul gestual ca principal mijloc de comunicare. prezentăm câteva din obiceiurile şi tradiţiile surzilor. găsirea unui partener de viaţă şi multe altele. Prin urmare. atunci când ne referim la cultura surzilor. obiceiurile. Naşterea lor într-o familie de auzitori (în majoritatea cazurilor). Cei născuţi surzi în familii de surzi sunt singurii care se nasc în interiorul acestei culturi. rudelor sau prietenilor surzi. care se identifică cu comunitatea de surzi şi foloseşte limbajul mimico gestual ca principal mijloc de comunicare. firească şi completă între persoanele surde. copiii care se nasc cu surditate sau care pierd auzul în perioada preşcolară. Vorbind la modul general. Menţionăm în continuare câteva din valorile acestei culturi care este puţin cunoscută de majoritatea auzitorilor. găsirea unui loc de muncă prin intermediul Asociaţiei. Pornind de la ideea că cultura este o componentă a adaptării societăţii la mediul social şi fizic care o înconjoară. de contactele mai mult sau mai puţin frecvente cu comunitatea de surzi şi de alţi factori. valorile şi criteriile de apreciere a lor. De asemenea. surzii sunt recunoscuţi după surditatea lor şi folosirea unui limbaj vizual. aproape toate cunoştinţele despre lume şi viaţă ale surzilor profunzi şi nu numai sunt comunicate prin limbaj gestual. viaţa surzilor în cadrul unei colectivităţi proprii. Acestea se pot înţelege oricând între ele. La fel ca în orice altă cultură. Aceşti copii învaţă limbajul părinţilor lor ca prim limbaj şi tradiţiile oamenilor surzi de la familia lor şi din contactele cu membrii colectivităţii de surzi. De fapt. De la inceput trebuie să precizăm că. au cele mai mari şanse să 16 . frecventarea unei şcoli speciale pentru surzi. vorbim despre acea cultură specifică unui grup de persoane surde. câştigarea unor premii cu echipa sportivă sau culturală a clubului. Ca şi alte mijloace de comunicare. limbajul gestual este un mijloc de interacţiune socială. deoarece el permite o comunicare uşoară. dar aceste cazuri sunt relativ rare. chiar dacă se află în străinătate.a. de educaţie. sunt depozitate cu ajutorul limbajului gestual pentru a fi transmise altor generaţii. participarea la activităţile asociaţiei şi la diferitele întâmplări din viaţa ei. exprimarea artistică a sentimentelor ş. Sub aspect cultural. îşi împărtăşesc experienţe. toate acestea constituie baza unei experienţe comune vehiculate prin limbajul gestual. credinţe şi valori culturale comune. componentele culturii surzilor cum ar fi tradiţiile. limbajul gestual are şi rolul de depozitar al culturii la care cel ce nu cunoaşte acest limbaj nu are acces.semenilor lor. constituie subiecte de discuţii între surzi când aceştia se întâlnesc. istoria.

un sentiment al apartenenţei şi coeziunii între surzi. In schimb. Valorile şi concepţiile care determină aceste comportamente sunt mult mai greu de observat. Dar de ce trebuie să vorbim de o cultură separată. cum acţionează şi cum se comportă oamenii. Ea este modelul nostru mental. tradiţie spirituală şi influenţele culturale la care au fost expuşi. limbajele gestuale s-au dezvoltat timp de sute de ani. La nivelul de profunzime. sex. că nu este universal. Prin intermediul limbajului gestual s-au putut transmite tradiţiile. nu se consideră că aparţin comunităţii surzilor. în funcţie de gradul ei de conştientizare. avem două nivele ale culturii.. se află cuvintele şi acţiunile observabile.fondul” acestei culturi. în unele ţări limbajul 17 . elveţian-german şi elveţian-italian). nescrise. a surzilor. Noi putem observa cu uşurinţă cum vorbesc. ci şi prin religie. ele constituind . de exemplu. în aproape orice parte a lumii. dar limbajele gestuale din aceste ţări sunt diferite. folclorul. credinţe şi comportamente care sunt acceptate în comun de o colectivitate. Australia ş. naţionalitate. De asemenea. se află valorile. După cum se poate constata din figura de mai jos.aparţină culturii surzilor. limba engleză este limba naţională in Anglia. care are trei variante de limbaje gestuale (elveţian-francez. pregătire profesională. Elveţia. unde au pătruns elemente ale culturii din aceste ţări.a. la vârsta adultă. cum ar fi. Oamenii se deosebesc între ei nu numai prin amestecul dintre părţile pozitive si cele negative. când avem o cultură naţională? După cum se cunoaşte. deoarece. Se afirmă adesea că limbajul determină cultura. de obicei. felul nostru de a privi lumea. persoanele care pierd auzul mai târziu.Din moment ce această comunitate nu are acces uşor la limbajele vorbite care-o înconjoară. ce reprezintă doar vârful unui aisberg.simţul cultural”. Aceasta. precum şi alte elemente au creat cultura surzilor. sau doar urechile unui hipopotam aflat sub apă. limbaj. Trebuie să reţinem că limbajele gestuale indigene sunt unice. Aceasta le face să fie diferite de formele scrise ale aceleiaşi limbi din ţări diferite. în funcţie de cantoanele aflate la graniţa Germaniei. iar acest lucru este valabil pentru toate comunităţile de surzi din întreaga lume. nu versiuni manuale ale limbajelor verbale. Franţei şi Italiei. o puternică identitate. Statele Unite. În spiritul acestor valori noi judecăm pe alţii. De pildă. credinţele şi . acţionăm şi apreciem acţiunile noastre şi ale altor persoane. La nivelul de suprafaţă (care nu este nivelul superior). limbajele umane reflectă culturile în care se dezvoltă. deşi are unele semne gestuale comune. vârstă.un set de valori. Trebuie să reţinem că fiecare persoană este unică. Studiile din ultimii 30 de ani au constatat că limbajul gestual este diferit de la o ţară la alta. Toate acestea. Unele ţări au chiar mai multe limbaje. Această cultură s-a transmis de la o generaţie la alta şi a oferit soluţii de supravieţuire a persoanelor surde într-o lume formată predominant din auzitori. ca cel mai natural şi mai simplu mijloc de comunicare între persoanele surde. cultura este formată dintr..

Prin aceasta.mulţi surzi sunt creativi în elaborarea unor strategii de comunicare prin folosirea mimicii şi gesturilor.BSL) sunt diferite dar ASL este mai apropiat de limbajul gestual francez. unde barierele de limbaj şi de comunicare sunt relativ uşor diminuate.surzii din diferite ţări. Între cele două culturi există înfluenţe reciproce.cultura subiectivă. deşi limba engleză este limba vorbită în Anglia şi Statele Unite. să fie mai mult legate între ele decât altele. ce contribuie la înţelegerea mai bună a propriei persoane. a fost adus în SUA de Edward H. Astfel. În ciuda acestor deosebiri între limbajele gestuale din fiecare ţară.caracteristici gramaticale similare. salutul). deoarece. în 1817. dar o influenţă mai mare ar fi din partea culturii auzitorilor. un profesor surd francez. dar trebuie să menţionăm că există trei nivele de dezvoltare a capacităţilor culturale: . din proprietăţile spaţiale/vizuale inerente. Fără îndoială că există şi unele trăsături commune ale acestor limbaje gestuale diferite pe care le folosesc persoanele surde. deoarece ei trebuie să acţioneze astfel pentru a putea comunica cu cei care nu folosesc semnele.. . Gallaudet pentru a înfiinţa prima şcoală pentru surzi..persoana surdă”. În figura de mai jos am reprezentat cultura auzitorilor prin . datorită experienţei lor de viaţă comune în o lume de auzitori. probabil. limbajele gestuale din aceste ţări (American Sign Language . ce constă în cuvinte şi acţiuni verbale sau nonverbale (de ex. comunitatea de surzi ar putea fi considerată prima comunitate internaţională adevărată. de pildă: . Aceştia au contribuit la răspândirea limbajului gestual englez în aceste ţări. Laurent Clerc. pot comunica mai uşor decât auzitorii care nu vorbesc aceeaşi limbă. ce rezultă. care se întâlnesc cu ocazia unor evenimente internaţionale sportive sau culturale. la Hartford/Connecticut şi a contribuit la răspândirea limbajului gestual francez in America.simţ cultural” ce motivează comportamentele noastre faţă de alte persoane şi formează capacitatea de a-i înţelege mai bine pe ceilalţi şi 18 . Nu intram aici în detalii. În mod similar.persoana auzitoare” iar cultura surzilor prin .familiarizarea culturală.gestual naţional are dialecte locale.ASL şi British Sign Language . Aceasta.. ce reflectă semnele care s-au dezvoltat printre anumite grupuri de surzi. constând în valori şi . există unele fenomene istorice interesante care fac ca unele limbaje gestuale din ţări aflate la mari distanţe. se menţionează că primii profesori surzi din Australia şi India au fost educatori cu experienţă din Anglia. .

Se cunoaşte că mai puţin de 10% dintre copiii surzi se nasc din părinţi surzi.metodei orale”. simt cultural. cu scopul de a-i face pe copiii lor mai .potriviţi pentru lumea auzitorilor”.Aceşti copii intră în contact cu limbajul gestual abia când încep 19 . actiuni.. de peste 90% din copiii născuţi surzi din părinţi auzitori.distanţa culturală” . limbajul gestual şi alte elemente ale culturii surzilor se transmit de la părinţi la copii...distanţă culturală” În mod frecvent noi ne uităm la alţi oameni şi apreciem comportamentul lor pe baza simţului nostru cultural.. cuvinte. Modalitatea în care este achiziţionată această cultură o face unică.profesionişti” auzitori să respingă limbajul gestual în favoarea ..pod cultural” ce permite ca persoanele care aparţin ambelor culturi să trăiască şi să lucreze împreună într-un mod mai productiv.. Aici avem o variaţie foarte largă a persoanelor care acceptă sau nu cultura surzilor. credinte. Restul. comportamente observabile Persoana surda Persoana auzitoare valori.posibilitatea formării unui . neobservabile . In aceste cazuri destul de rare. La o extremă sunt acele persoane care nu au informaţii despre limbajul gestual şi cultura surzilor sau care sunt sfătuite de .. se află în situaţia specială de a învăţa limbajul gestual de la alte persoane.

Valorile prezentate mai jos reprezintă principii orientative care ne informează cum gândeşte şi cum acţionează o persoană surdă ca cetăţean şi muncitor onorabil şi productiv. Acest lucru este apreciat deoarece surzii nu au acces la informaţiile din presă. comunitatea de surzi are multe trăsături culturale comune pe care le menţionăm mai jos. radio ş. Chiar şi unii adulţi care au copii surzi şi au avut contacte cu persoanele surde stimulează astfel de contacte între copiii lor şi membri ai comunităţii surzilor. muncitori manuali si alţi surzi care nu pot găsi un loc de muncă şi depind de asistenţa publică. unele aspecte positive şi negative ale acelorlaşi valori. dar ele reprezintă credinţe şi atitudini ce orientează comportamentul personal şi deciziile politice. cu tot felul de detalii. În altele. care lucrează în domeniul comerţului. prin eforturi proprii. Pe de altă parte. bolile Adesea se ajunge la neînţelegeri şi 20 . deoarece poate transmite mai uşor cultura şi tradiţiile lor. cu ajutorul unor interpreţi şi la noi. Atitudinile faţă de surzi variază de la o cultură la alta. în special cele din Scandinavia. în continuare.. pe prieteni în legătură cu schimbările semnificative din viaţa lor sau a cunoştinţelor comune. adulţii surzi simt o mare responsabilitate în educarea şi culturalizarea viitorilor membri ai comunităţii lor. divorţul. pentru a avea o imagine cât mai realistă asupra acestora.informaţia este oferită cu detalii. programatori şi analişti pe computer. anumite ţări.surzii”. Este de aşteptat ca surzii să informeze. În unele familii. Astfel. părinţii surzi se bucură că au un copil surd. cum ar fi căsătoria. Uneori aceste valori sunt idealuri ce nu pot fi întotdeauna realizate la nivel social sau individual. . au o tradiţie privind activităţile de intervenţie timpurie. Comunitatea de surzi include oameni cu doctorate. este imposibil să generalizăm cu privire la toţi . În multe comunităţi. neavând acces la educaţie şi limbaj. profesori. Un nivel este cel în care se dau informaţii generale care afectează pe mai mulţi surzi. dar care diferă de ale auzitorilor.a. unde un professor itinerant vine în locuinţa acestor familii şi începe predarea limbajului gestual la aceste familii cât mai devreme după constatarea medicului că copilul este surd. Persoanelor surde le place să facă cunoscută informaţia pe mai multe nivele. Unii surzi au acces la învăţământul superior. Prezentăm. în ultimii zece ani. angajând bone surde sau primind in gazdă studenţi surzi. Aşa cum este cazul cu alţi oameni din orice cultură.şcoala şi cunosc alţi copii la fel ca ei. cum este cazul in tot mai multe ţări. a avea un copil surd poate insemna o pedeapsă divină iar acesta este ascuns în casă. În ciuda acestei diversităţi. Variaţia foarte largă privind accesul la educaţie şi la posibilităţile profesionale ale surzilor determină variaţia profilurilor profesionale ale acestor persoane. accesul la o educaţie mai bună şi la servicii de sprijin diferă mult de la o ţară la alta. cum ar fi prezenţa unei busculade în trafic.

a. urmat de căutarea hainelor concomitent cu discutarea planurilor unei noi întâlniri. Sam Suppala (1992). In primul rând. cele pur descriptive şi cele care includ o formă a mâinii ce corespunde unei dactileme care reprezintă iniţiala numelui persoanei denumite. Discuţiile continuă pe scări spre mijlocul de transport public sau propriu. se prezintă semnul de nume. . există un „la revedere”. . unde a absolvit şcoala generală şi profesională. ei mai stau la discuţii.participarea la unele petreceri. de obicei împreună cu prietenii cu care au venit şi care locuiesc în aceeaşi zonă. De pildă. O cercetătoare surdă din SUA. nu vrea să colaboreze.Nu am timp. Explicaţia acestor întârzieri constă în faptul că această colectivitate se bazează pe contactul personal în păstrarea relaţiilor sociale datorită dificultăţilor de menţinere a legăturii prin telefon. Urmează o strângere de mână şi are loc conversaţia. este suficient să-i pronunţe numele. date privind cartierul unde locuieşte. cerem ceva cuiva şi răspunsul poate fi: . are un anumit tipic în desfăşurarea lor. ce profesie are şi unde lucrează ş. În mijlocul de transport. Precizăm că acordarea unui semn de nume este legată de un semn caracteristic persoanei surde. cu cine a fost coleg de clasă. Semnele descriptive.lipsă de productivitate. Grupurile care stau in apropiere se întâlnesc şi se deplasează împreună la petrecere. Aproape invariabil. după consumarea evenimentului. fax sau computer. persoanele surde îşi flutură mâinile la cei rămaşi. Însă. iar gazda conduce musafirii până îi vede plecaţi în siguranţă. ce poate scoate în evidenţă personalitatea sa.conversaţia” dintre surzi pe teme comune. a scris chiar o carte întitulată „Cartea semnelor de nume” unde a scos în evidenţă că există două clase de semne de nume..distanţă culturală”. pe care am numit-o . cine a fost profesorul diriginte. de pildă. In cultura surzilor sunt unele elemente diferite care pot deranja pe unii auzitori nefamiliarizaţi.” Putem crede că acea persoană este rea.Persoanele surde au nu numai un nume propriu ci şi un „semn de nume”. De obicei. surzii întârzie la întâlnirile programate precum şi la evenimentele publice. Când un auzitor (A) prezintă un alt auzitor (B) unei alte persoane auzitoare (C). la surzi procesul este ceva mai complex. În timp ce se află în mijlocul de transport. După consumarea ei. când o persoană surdă (A) prezintă altei persoane surde (B) o persoană surdă (C) are loc următorul proces: se dactilează numele persoanei (C) concomitent cu pronunţarea numelui. data şi locul întâlnirii se stabilesc cu mult timp înainte deoarece organizatorii surzi doresc să se ocupe de cele mai mici detalii. se referă la aspectul sau comportamentul unei 21 . contactul vizual prelungit (pentru a citi de pe buze).. grupurile se despart conform unui tipic şi se succed în mai multe etape. discuţiile continuă până la coborâre. Abia după acest proces de prezentare are loc . deşi ea doreşte să fie sinceră ca să nu perturbe activitatea noastră. dacă are copii..modul de prezentare. se oferă alte detalii cum ar fi starea civilă. mai des folosite. Mai întâi. bătaia uşoară pe umăr (pentru a atrage atenţia) . De pildă. În schimb. invitaţiile se fac in scris şi rareori prin telefon.

.floare”. etc. la locul de muncă şi al treilea în alt context..zâmbăreţul”). Ursu. care a intrat mai târziu în colectivitate sau care este mai puţin cunoscută. semnul de nume poate fi . pot să primească semne de nume. Forma unui semn de nume poate fi influenţată de ceva comun celui care primeşte acest semn. de pildă. prieteni în acelaşi timp cu înregistrarea numelui oficial. de obicei la persoana mai tânără. Uneori acest semn de nume este gesticulat primul şi după aceea urmează dactilarea numelui oficial. În afară de aceasta. cineva care zâmbeşte întotdeauna poate primi un semn de nume ca . La fel este cazul pentru nume ca Peşte. Acest semn îl va primi de la colegii lui după ce învaţă limbajul gestual. al doilea. Doi oameni care nu se cunosc unul pe altul şi care se întâlnesc pentru prima dată se prezintă ei înşişi atît după numele oficial cât şi după semnul de nume. astfel că acelaşi semn de nume se poate acorda atât la femei cât şi la bărbaţi. o cicatrice etc. Motivul schimbării poate fi că pot apare două persoane cu acelaşi semn de nume în aceeaşi colectivitate de surzi sau în acelaşi loc de muncă. cum ar fi : -o caracteristică fizică exterioară (păr buclat. De asemenea. Se pare că nu există o legătură strânsă între semnul de nume şi genul unei persoane. un neg. se poate schimba semnul de nume. la urmele lăsate de un accident de exemplu.). Pisică etc. Unii oameni pot avea un semn de nume care este folosit în situaţii oficiale şi altul care poate fi legat de o poreclă din limbajul verbal care nu este indicat să se folosească în situaţii oficiale. un tic (de ex. -o trăsătură de caracter. volănaşe. În scopul evitării confuziei. Acest semn de nume este făcut cunoscut la rude. sportivi fruntaşi. dând informaţii prezentate codificat despre cultura şi limbajul acelei persoane. Semnul de nume se poate schimba în cursul vieţii purtătorului. În timp ce unul este folosit în familie. şi auzitorii care învaţă limbajul gestual sau care vin mai des în contact cu colectivitatea de surzi.persoane. pot să primească un semn de nume caracteristic. el nu are de obicei un semn de nume. În Finlanda unii părinţi surzi dau copiilor lor un semn de nume chiar imediat după naştere. -o componentă a numelui oficial. un obicei. oamenii din afara comunităţii de surzi. -un obiect de îmbrăcăminte (tricou cu dungi.). dacă numele este FLOAREA. un semn din naştere. vecini. politicieni etc. De ex. Când un copil surd vine pentru prima dată la o şcoală de surzi. o gropiţă. O persoană poate avea mai multe semne de nume. 22 .

a gândi şi a vorbi ca o persoană auzitoare este minunat pentru un auzitor dar în cultura surzilor dacă o persoană surdă gândeşte şi vorbeşte ca un auzitor. . machiaj excesiv. cu toţi elevii din ţara noastră. nu se va bucura de aceeaşi apreciere în cadrul colectivităţii de surzi. De aici rezultă necesitatea de a se folosi un limbaj gestual comun. Deanne Bray.importanţa accesului vizual. . dactilografierea pe calculator. în cinematografie şi teatru ş.a. a lui Goya în pictură. unitar.. Profesorul nu trebuie să stea cu spatele la sursa de lumină. a lui Ludwig van Beethoven în muzică. există mai multe modalităţi în care poate avea loc comunicarea. s-a dezvoltat şi conştiinţa demnităţii şi a valorilor personale. citirea de pe buze folosirea interpreţilor. scuturarea unei scame imaginare de pe haină. Surzii sunt convinşi că un auzitor nu va obţine niciodată o identitate similară cu a unei persoane surde chiar dacă a trăit toată viaţa în mijlocul colectivităţii lor. Metodele de comunicare între surzi şi auzitori pot include note scrise.. Marlee Matlin ş. . Se cunosc multe cazuri de persoane surde care au adus contribuţii importante în ştiinţă.. artă şi cultură. La fel va fi cazul altor persoane surde care adoptă valorile culturale ale auzitorilor şi îi privesc „de sus” pe semenii lor surzi. mutarea frecventă de pe un picior pe altul ş. care include frecventarea unei şcoli speciale cu internat şi confruntarea cu diversele prejudecăţi ale acestei societăţi faţă de surzi. a lui Emanuelle Laborât.percepţia vizuală şi limbajul gestual sunt apreciate în mod deosebit în colectivitatea surzilor. In timp ce majoritatea auzitorilor folosesc metode orale sau un limbaj gestual .modificat”.a. La acest fapt a contribuit efortul unor surzi ambiţioşi de a urma studii superioare şi de a se afirma în lumea ştiinţei. buzele vopsite strident. profesorul nu trebuie să fie îmbrăcat după ultima modă sau cu haine viu colorate. Este esenţial ca persoana surdă sa vadă în mod confortabil pe cel care vorbeşte. De asemenea..când surzii şi auzitorii interacţionează. . fără exagerări sau .). Astfel. ea trebuie aşezată în bancă în aşa fel ca să-l vadă atât pe profesor cât şi pe colegii care sunt ascultaţi în clasă. pe care încercăm să îl eleborăm cu ajutorul dvs. surzii îşi adaptează vocabularul şi modul de a vorbi în funcţie de abilităţile auzitorului. Chiar dacă are părinţi surzi şi cunoaşte foarte bine limbajul gestual. să nu aibă unghiile prea mari sau vopsite în diferite culori.. În acest sens. surzii militează pentru folosirea unor metode manuale şi a unui limbaj gestual . să nu se mişte frecvent în clasă. coafură extravagantă bijuterii prea multe etc.a. De asemenea.faptul de a fi surd este mult apreciat.atitudinea faţă de metodele de educaţie diferă.curat”. Amintim aici contribuţiile lui Thomas A. o dată cu intensificarea mişcărilor pentru drepturile persoanelor surde. să nu aibă ticuri (ridicarea frecventă a ochelarilor pe nas. 23 . persoanei auzitoare îi va lipsi experienţa vieţii ca persoană surdă în societatea auzitorilor.inovaţii”. Edison în sfera descoperirilor ştiinţifice.

masă rotundă” este recomandabil să nu se pună vaze cu flori. este curând exclus din serviciu. poate fi văzut ca o manifestare de slăbiciune a persoanelor surde. la club 24 . . A vorbi în secret. De obicei. aceasta este apreciată şi încurajată. persoanele surde discută cu alte persoane surde înainte de a lua o decizie.tendinţa spre consultare. fără introduceri diplomatice.Cu ocazia unei întâlniri la o . Acest comportament. afilierea. loialitatea. persoanele surde nu folosesc un stil de comunicare directă tot timpul. Auzitorii pot deveni nerăbdători faţă de lipsa de decizie a colegilor surzi. dar sunt unele situaţii unde acest stil este de aşteptat şi mult apreciat. poliţişti. Ei tind să aprecieze sprijinul dat altora ca ei şi să constituie un front unit în faţa opresiunilor şi a concepţiilor greşite din partea auzitorilor. . surzii sunt bucuroşi că auzitorii învaţă limbajul gestual. surzii pot prezenta o răceală faţă de noii gesticulatori. fie pozitivă sau negativă. preocupările şi interesele grupului. Dacă această schimbare este pozitivă. . pierderea de timp. . o schimbare în aspectul acelei persoane. izolarea. Un preşedinte de asociaţie de surzi care ia decizii de capul său fără a se consulta cu restul grupului. ornamentale sau nu. De obicei. care pot împiedica vizibilitatea. cum ar fi schimbarea profesiunii. se fac comentarii în direcţia oferirii unui ajutor pentru îndreptare. cum ar fi funcţionari. închiderea în cadrul grupului sunt câteva atitudini negative. .orientarea spre grup. al căror interes iniţial faţă de limbajul gestual a scăzut cu timpul.lipsa de deschidere spre alte persoane. se consideră a fi nepoliticos şi se recomandă ca aceste conversaţii particulare să aibă loc în afara Asociaţiei sau în alte spaţii unde nu se află alte persoane surde. Un obicei în cultura surzilor este preferinţa de a discuta direct şi sincer. Ca membri ai unei culturi colective. fără gesturi. doctori ş. deoarece el asigură ocazii mai multe de comunicare cu alţii. asociat cu frecvente consultări cu persoanele auzitoare. În cazul în care persoanele surde lucrează într-o unitate împreună cu persoane auzitoare au nevoie de ceva mai mult timp pentru a se hotărâ care din variante este în cel mai bun interes al lor. Ei simt plăcere şi confort în a petrece timpul cu alte persoane surde. bazată pe experienţa din trecut cu auzitorii. colaborarea. În mod normal. După ce salută un prieten apropiat. În acelaşi timp.lipsa de hotărâre.vorbirea directă. va fi comentată.. Obiceiul de a comunica cu claritate este prezent în literatura cu şi despre surzi şi în povestirile care sunt bogate în amănunte. Dacă schimbarea este negativă. având deplin acces la comunicare prin limbajul gestual. Sunt inadecvate şi chiar ofensatoare aluziile la discuţiile vagi pe care le folosesc unele persoane pentru a părea politicoase.a. De obicei. cei mai mulţi surzi consideră a fi de importanţă mai mare necesităţile. de faţă cu alte persoane surde.

Când surzii se întâlnesc întâmplător se întreabă: „Ce mai este nou la club?. Procedurile şi simptomele medicale ale unor boli sunt descrise în amănunt pentru a împărtăşi experienţa de viaţă şi pentru a-i educa pe alţii care ar putea să nu fie atenţi şi să se îmbolnăvească (semne ale diabetului.a. de ce nu poate avea copii.Unele aspecte pot fi considerate .. In afară de faptul că se bucură de a fi împreună. ale hepatitei. bolilor venerice ş. astfel că fiecare învaţă din experienţa altora.Persoanelor surde le place să facă cunoscută informaţia pe mai multe nivele. bolile . vor spune deschis altora ca să se ferească. cum să tratezi cu un vânzător de maşini. poate fi considerat nepoliticos. Se discută mult în grupul de surzi despre cum să faci cumpărături ample. cum ar fi prezenţa unei busculade în trafic. . „Ce facilităţi s-au mai obţinut?”.tabu”. „S-a modificat legislaţia acolo unde sa greşit?”. Sunt mult apreciate informările care se fac la club pe linie socială. poate fi considerată inadecvată (în special la masă). de ce a divorţat. Acest lucru este apreciat deoarece surzii nu au acces la informaţiile din presă. De asemenea. Mai nou. . date despre unii lideri importanţi din alte ţări şi realizările lor. „Ce intervenţii au mai făcut preşedinţii noştri ?” ş. divorţul. . cei care au călătorit în străinătate şi au avut necazuri. cum ar fi căsătoria. pensionarii surzi discută despre sănătate.a. Un nivel este cel în care se dau informaţii generale care afectează pe mai mulţi surzi. existenţa unei istorii proprii cu numele celor care au fondat filialele şi au adus contribuţii pe plan sportiv. La fel.Se manifestă cu acuitate la persoanele surde de orice vârstă dorinţa de a obţine informaţii legate de colectivitatea de surzi din ţara noastră şi din alte ţări cum ar fi noutatea şi diversitatea activităţile programate la club.a. pe prieteni în legătură cu schimbările semnificative din viaţa lor sau a cunoştinţelor comune. A întreba pe cineva în mod direct cu câţi bani a cumpărat o maşină sau o casă.a.a. cum să cumperi ceva avantajos ş. de curând pensionarii surzi de la filiala Bucureşti vin marţea de dimineaţă şi astfel este posibil să se prezinte informări canalizate pe interesul lor. In unele filiale s-a permanentizat obiceiul de a se prezenta informări saptămânale de către preşedinţi. medicamente. 25 ..banii nu constituie un subiect .informaţia este oferită cu detalii. cum să facă economii ca să le ajungă pensia.se formează grupuleţe care discută lejer prin semne şi oricine este liber să asiste.). cu tot felul de detalii. Este de aşteptat ca surzii să informeze.a. politică sau pur şi simplu de ordin informativ general. „Ce s-a discutat în ultima şedinţă de Consiliu sau de Birou Executiv?”. a face o descriere grafică a funcţiilor corpului sau a comportamentului în baie. radio ş. să intervină acolo unde este oportun cu sugestii sau sfaturi. unele măsuri de întrajutorare ş.tabu” în cultura surzilor. social sau cultural ş.

de asemenea.masă rotundă” este necesar să fie înlăturate toate obstacolele care împiedică vizibilitatea (vaze cu flori.la o conferinţă. să nu se mire că în curând veştile se vor răspândi curând în toată comunitatea de surzi dacă nu cer ca acea informaţie să rămână confidenţială. Unii auzitori încep să se dea deoparte când sunt întrebaţi în legătură cu detalii ale vieţii private. dominanţa acestei identităţi a surzilor va atenua diferenţele de vârstă. flecăreala constituie o caracteristică a acestei comunităţi de surzi. De pildă. ca într-o adevărată familie. de a se îmbrăca modest în afara ocaziilor oficiale. printre care enumerăm desfiinţarea şcolilor cu internat. persoanele care doresc să spună ceva.în familie. valori care promovează unitatea marii familii a surzilor. pentru ca vorbitorii să treacă de la şi spre podium. făcând apel la tot felul de soluţii. de a se vizita unii pe alţii. salariu pot părea cel puţin nepoliticoase. ci doresc să fie consideraţi o minoritate culturală şi lingvistică.persoanele surde tind să-şi controleze propriile vieţi. Cei mai mulţi nu vor să se identifice cu persoanele cu handicap. surzii aleg cu grijă masa. Cu toate că colectivitatea surzilor este o familie foarte eterogenă. Există aici o preferinţă pentru deciziile luate în grup. să fie independente şi mândre. Acest lucru cere uneori pauze mai lungi. Faţă de aceste . bucătăria este camera de discuţie preferată de surzi. sănătate. cum vom vedea mai departe. Dacă vorbesc auzitori. de acordare a ajutorului reciproc. de rezistenţă. chirurgia implantului cohlear.) .a. . Auzitorii caută să restrângă tot mai mult numărul de persoane surde din societate. lângă o fereastră luminată puternic.dacă persoanele surde se află la o . Nu demult a existat şi soluţia exterminării a zeci de mii de surzi în camerele de gazare fasciste. ei consideră că sunt cei mai în măsură să manevreze politica privind educaţia propriilor copii surzi..a. La restaurant. clasă socială sau de altă natură care sunt mai evidente în societatea auzitorilor.. incluziunea surzilor în şcolile de masă. unde participă mai mulţi surzi. un respect pentru persoanele în vârstă şi pentru realizările lor.. . sunt rugate să se urce pe un podium. Sunt apreciate. este necesar să fie prezenţi interpreţi în limbajul gestual. Dacă auzitorii se confesează unei persoane surde cunoscute. deoarece lumina este cea mai bună iar camera este mai mică. intervenţii genetice ş. Întrebări referitoare la starea lor civilă. Sunt personae care vor să fie independente. asigurându-se că nimeni nu va sta în contra lumină. . contactul fizic. deoarece comunicarea rămâne cea mai semnificativă barieră în calea integrării sociale.lipsa de intimitate. familiaritatea. diferite ornamente sau aranjamente florale ş. pentru ca să poată fi văzute fără efort. plăcerea de a fi împreună.iniţiative” comunitatea surzilor manifestă o atitudine contrară. Deosebit de importante sunt legăturile cu şcoala-internat iar 26 .

aşa cum s-a întâmplat cu ocazia numirii unui preşedinte surd la conducerea Universităţii Gallaudet. Acest răspuns a încins situaţia deja volatilă şi a fost speculat de ziarele americane. sutele de angajaţi ai Universităţii Gallaudet au găsit porţile încuiate de studenţi.absolvenţii lor se referă la şcoala absolvită de cîte ori fac cunoştinţă cu alte persoane surde. căsătoria lor cu un auzitor este privită cu suspiciune. Universitatea a fost forţată să se închidă. s-a format un mic grup de studenţi surzi. Aici surzii şi-au petrecut cea mai mare parte a copilăriei şi tinereţii lor.. King Jordan) iar celălalt. Putem aminti aici un episod semnificativ petrecut pe tărâmul politicii surzilor americani care au dorit şi au impus ca preşedinte al Universităţii Gallaudet o persoană surdă. unele posturi de conducere sau să ia decizii în probleme legate de viaţa lor. Se apreciază apariţia unui copil surd în familie. Pentru prima dată în istoria Universităţii Gallaudet. studenţii surzi au adoptat ca motto cuvintele lui Jesse Jackson. de multe ori. cadre didactice şi foşti studenţi care au organizat un marş de protest spre hotelul unde erau cazaţi membrii consiliului pentru a le cere explicaţii. deoarece ea a fost adevărata casă in afara vacanţelor şcolare şi. Singurul candidat auzitor provenea de la altă universitate şi nu avea cunoştinţe despre surzi sau despre limbajul gestual. Această alegere i-a şocat pe mulţi astfel că a doua zi. el fiind considerat un dar pentru familiile de surzi deoarece el poate transmite mai departe moştenirea lor culturală. Şcoala pentru surzi are semnificaţii mai profunde.ci că lumea auzitorilor nu-i ascultă” Cuvintele din „motto-ul” de mai sus reflectă foarte bine concepţia pe care o au majoritatea auzitorilor când este vorba ca surzii să obţină unele drepturi legitime. Aceştia solicitau : 1) consiliul să anuleze decizia şi să numească un 27 . unul cu doctorat în psihologie (I. format din 17 auzitori şi 4 surzi a finalizat selecţia celor trei candidaţi pentru funcţia de preşedinte al Universităţii. fiu al unei familii de surzi. când părinţii lor „uitau” să-i mai ia acasă. Răspunsul dat de preşedintele consiliului a fost „candidatul surd n-a fost ales deoarece surzii nu sunt capabili să acţioneze în lumea auzitorilor”. În cadrul acţiunii lor. duminică. Intrucât majoritatea surzilor se căsătoresc între ei.. pentru unii chiar şi în timpul vacanţelor. şi-au făcut prieteni şi chiar şi-au ales partenerul de viaţă. doctor în pedagogie. Într-o zi de sâmbătă din luna martie a anului 1988 s-a anunţat că consiliul de conducere al Universităţii. Uneori surzii reuşesc să învingă. In ciuda acestor lipsuri. director al unei şcoli de surzi. Luni. fost candidat la Preşedinţia Statelor Unite „Problema nu este că studenţii nu aud . singura instituţie de învăţământ superior de arte liberale exclusiv pentru surzi. doi dintre candidaţi erau surzi. candidatul auzitor a fost ales de către consiliu. Studenţii au formulat patru cereri pe care le-au supus spre satisfacere consiliului înainte de a deschide campusul.

Astfel hotărârea şi comportamentul studenţilor în lupta lor au câştigat multe aprecieri. la un picnic. unde s-au ţinut cuvântări şi şedinţe strategice.000 dolari la cauza lor. now” (Preşedinte surd. consiliul s-a întâlnit cu o delegaţie a studenţilor şi a refuzat toate cererile. acum). membrii consiliului sau întors la Washington pentru a alege un nou preşedinte şi a analiza cererile studenţilor. Protestatarii s-au adunat pe stadion şi au aruncat afişe cu portretele preşedintelui consiliului şi ale candidatului auzitor. Participanţii fluturau pancarte iar pe un panou uriaş agăţat de clădirea Muzeului AfroAmerican era scris „Totuşi. cu preocupările faţă de surzi iar simplul adevăr legat de surzi pe care noi trebuie să-l acceptăm este că surzii au dreptul la demnitate şi la respect”. recunoscând dreptatea cauzei surzilor. sute de studenţi şi suporterii lor s-au adunat pe campus. noi avem un vis”. să sprijine solicitările studenţilor. unul din liderii studenţilor. în marea lor majoritate. să elaboreze planuri şi să urmărească evoluţia lui. 28 . Sâmbătă. Între timp. În această situaţie studenţii au organizat o mişcare cunoscută sub numele „Deaf president. Vineri a avut loc un marş spre Capitoliu. S-a format un comitet de coordonare care să supravegheze protestul. S-a format un centru de comunicaţii şi o echipă de interpreţi care să-i informeze pe reporterii de la radio şi TV în legătură cu acţiunile care au loc. plus o ploaie de telefoane.preşedinte surd. Automobilele şi camioanele claxonau. Spre seară candidatul auzitor s-a retras. Marţi. care au fost de partea lor. In acea seară. Greg Hlibok. care a atras peste 3. scrisori şi telegrame de sprijin. Această emisiune a atras mult sprijin pentru cauza studenţilor şi a adus contribuţii de peste 20. Personalul didactic de la Gallaudet a votat. studenţii surzi şi personalul didactic s-au întâlnit cu unii membri ai Congresului. Au venit chiar autobuze încărcate cu părinţi ai elevilor surzi împreună cu copiii lor. Toţi cei trei candidaţi de atunci la preşedinţia SUA au trimis scrisori de sprijin studenţilor. 2) să se retragă din funcţie preşedintele consiliului. Chiar unii membri ai Congresului stăteau pe treptele Capitoliului pentru a se adresa participanţilor la marş. a apărut pe postul de televiziune ABC împreună cu candidatul auzitor şi cu actriţa surdă de film Marlee Matlin. In toate şcolile de surzi din SUA au avut loc marşuri. Un senator a afirmat „Voi aţi promovat educarea oamenilor în legătură cu surditatea.000 de participanţi din toată ţara. 3) numărul de membri surzi în noul consiliu trebuie să fie mai mare de jumătate din numărul total de membri şi 4) să nu aibă loc sancţiuni asupra protestanţilor. Muncitorii de pe traseu au oprit lucrul şi fluturau batiste de la ferestre către studenţi. Miercuri şi joi conducătorii naţionali ai asociaţiilor de surzi.

Stremlau editor. de pictură. doamna Carmen Criştiu a obţinut o sponsorizare din partea Radio-Romania Actualităţi şi a participat cu poezii şi proză la secţiunea „literatură”. s-au adoptat noi măsuri în favoarea surzilor şi s-a obţinut o mai mare toleranţă faţă de limbajul gestual. tehnicieni dentari. dansuri. designeri. Copiii sunt fie auzitori cu părinţi surzi sau copii surzi cu părinţi auzitori care vin mai ales la evenimente dedicate copiilor de ziua lor. S-a format un nou consiliu unde membrii surzi alcătuiau majoritatea. care a generat o aniversare mondială numită „Deaf way I” . Toate contribuţiile literaţilor surzi au fost incluse într-o antologie a scriitorilor surzi printre care este şi reprezentanta noastră Carmen Criştiu. J. de Crăciun. Fostul preşedinte al consiliului s-a retras. membrii consiliului au anunţat că al 7-lea preşedinte al Universităţii Gallaudet şi primul preşedinte surd va fi dr. A Literary Collection by Deaf and Hard of hearing Writers”. Sub aspectul situaţiei economice sau sociale dobândite prin exercitarea unei profesiuni. se observă diferenţe semnificative.King Jordan.. Desigur. programatori de calculatoare. Astfel. întâlnim atât nou născuţi purtaţi în braţele părinţilor cât şi octogenari sprijiniţi de bastoane sau de alte persoane mai tinere.000 de surzi din toate ţările.a. Fructele acestui activism al studenţilor au fost bogate. Au avut loc expoziţii de sculptură. mulţi dintre aceştia prestează munci sub nivelul calificării lor. această diversitate este prezentă şi la persoanele auzitoare însă dorim să o evidenţiem în rândurile de mai jos pentru a fi mai bine cunoscute de auzitori.(. S-a înfiinţat o nouă specializare studii legate de surditate. Cu toate că marea majoritate a surzilor au obţinut o calificare profesională. Când cineva intră într-un club social al surzilor poate să observe o mare diversitate în rândul persoanelor participante. etc. restauratori de opere de artă. ingineri. de recitări de poezii sau de pregătire pentru a participa la unele manifestări interne sau internaţionale. Universitatea Gallaudet a angajat mai mulţi surzi la toate nivelurile. artişti şi lideri politici. 2000. unii fiind profesori în şcolile pentru surzi. Milioane de americani au devenit mai conştienţi de colectivitatea surzilor şi de limbajul lor. Cauza acestei situaţii este ceva mai complexă şi nu ţine numai de prejudecata unor angajatori ci şi de nivelul scăzut de educaţie sau de pregătire profesională a unor persoane surde. Această „revoluţie” a fost înainte de toate o reafirmare a culturii surzilor. Manifestarea s-a bucurat de un deosebit succes astfel că în anul 2000 a avut loc a doua ediţie numită „Deaf way II” la care au participat şi unii membri surzi din ţara noastră. inclusiv savanţi.Duminică. sub aspectul vârstei. piese de teatru. vizionări de filme şi de casete video ş. la care au participat peste 5. sau de dorinţa multor surzi de a obţine venituri mari cu eforturi 29 . asistenţi sociali. conferinţe. Astfel. Tonya M. artişti plastici. mai ales prin felul de a se îmbrăca sau de a vorbi. cu ocazia unor concursuri de desen.The Deaf Way II Anthology. spectacole de pantomimă. care a avut loc în 1989. Nu au avut loc represalii şi s-au acceptat toate solicitările studenţilor. Gallaudet University Press. din care menţionăm aici doar pe cele mai frapante.

etc. a necunoaşterii suficiente a pregătirii profesionale a surzilor sau din alte motive. noi trebuie să ne conentrăm mai mult pe elementele ce-i unesc nu pe cele ce-i separă. identificarea cu valorile specifice acestei colectivităţi.Trebuie să menţionăm aici că pentru a fi acceptat de comunitatea de surzi nu se ia în considerare gradul sau gravitatea pierderii de auz ci gradul de acceptare a limbajului şi culturii surzilor. cum ar fi Tove-Skutnabb-Kangas numeşte chiar genocid lingvistic împiedicarea copiilor surzi de a învăţa în limbajul lor natural. alţii comunică prin labiolectură. surzii se bucură de premiile pe care le-au obţinut cu echipa lor şi doresc să le facă cunoscute în comunitate şi să primească aprecieri. De multe ori angajatorii oferă locuri de muncă pentru surzi prin Bursele locurilor de muncă special organizate dar acestea nu se ocupă de către cei vizaţi din cauza cerinţelor formulate. Alte cauze ale nivelului scăzut de angajare ţin de modul deficitar în care se face formarea profesională. prieteni ai acestora sau unii profesori din şcolile de surzi care doresc să facă mai mult pentru promovarea socială a elevilor lor.a. Cei cu resturi de auz pot să poarte proteze care sunt fie ascunse sub o şuviţă de păr sau purtate cu nonşalanţă de cei care nu se ruşinează de deficienţa lor auditivă. Interesele celor care vin la club pot fi la fel de diferite ca şi persoanele respective. Prin aceste condiţii. alţii abia pot să pronunţe câteva sunete cu toate eforturile depuse de „demutizatori” în şcoală. prin aceasta frânându-se dezvoltarea plenară a potenţialului lor uman. De asemenea. sportive sau culturale care au avut sau care vor avea loc în cadrul asociaţiei. fond etnic. Unii vin să se informeze. printre aceştia fiind tot mai mulţi studenţi sau persoane interesate să devină interpreţi. Cu toate că surzii se deosebesc între ei prin disabilitate. Mulţi surzi sunt şomeri şi caută de lucru iar 30 . unii au o vorbire inteligibilă (dacă au pierdut auzul după ce au învăţat să vorbească). Printre persoanele surde întâlnim adesea şi auzitori. În funcţie de momentul pierderii auzului. de lipsa unor materiale pe care să se facă practica ş. ceea ce oglindeşte fidel modalitatea de instruire oralistă sau gestuală de care au beneficiat aceste persoane în primii ani de după pierderea auzului. Sub aspectul gravităţii pierderii auzului. Această diversitate lingvistică a fost remarcată şi de Helga Stevens la recent încheiatul Congres Mondial al FMS care a avut loc la Montreal în 2003. Alţi autori. În timp ce unii gesticulează de zor în limbajul cu care se simt cel mai confortabil. se observă o mare diversitate care se reflectă în preferinţa acestor persoane de a folosi preponderent limbajul gestual sau verbal. Autoarea subliniază dreptul copiilor surzi de a fi educaţi în limbaj gestual şi faptul că aceştia sunt împiedicaţi să înveţe de timpuriu acest limbaj sau să comunice în limbaj gestual. alţii vin să-i informeze pe semenii lor în legătură cu evenimentele sociale. aceştia fiind mai ales copii ai părinţilor surzi. de mijloacele materiale precare ale şcolii.minime încă de la ieşirea de pe băncile şcolii. unii angajatorii se eschivează de la plata unor penalizări prevăzute de lege iar alţii preferă să le plătească decât să angajeze persoane cu handicap auditiv. un limbaj purtător de valori şi de cultură.

copiii surzi cu părinţi auzitori precum şi cei care au învăţat mai târziu limbajul gestual folosesc o gramatică mai apropiată. Unii lingvişti (Woodward. cu dezinvoltură. mobilizând la această acţiune pe toţi salariaţii din filialele teritoriale. deschis. Şi de multe ori reuşesc. Astfel. Aceste informaţii sunt preluate de liderii surzi locali care fac presiuni asupra autorităţilor autohtone pentru a obţine aceleaşi facilităţi prin intermediul asociaţiilor lor. Momentan nu ne punem problema care ordine a gesturilor trebuie să o considerăm corectă. 1973) au constatat că această diversitate este sistematică şi este legată de condiţiile în care vorbitorul a dobândit limbajul gestual. tind să folosească o gramatică diferită de cea folosită de auzitori.” au destule lacune ce reflectă nu numai un formalism sau o „evadare” de la plata obligaţiilor fiscale care sperăm că vor fi eliminate cât mai curând.. la care Asociaţia Naţională a Surzilor din Romania şi-a acordat tot sprijinul. faptul că toţi îi cunosc pe ceilalţi. Cel mai important este să se folosească un limbaj gestual cât mai natural iar ordinea gesturilor să fie cea acceptată de persoanele aflate în dialog. oricine putând să asiste sau să-şi spună părerea fără să fie înlăturat.. se salută sau se sărută ca într-o mare familie. o gramatică vizuală în care cuvintele-gesturi au ordinea corespunzătoare importanţei acestora în cadrul mesajului. nu sunt prea mulţi surzi care se înghesuie să se angajeze. în funcţie de abilităţile lingvistice în limbajul gestual ale 31 . unii copii surzi cu părinţi surzi şi cei care au învăţat limbajul gestual de timpuriu. se pot întâlni în comunitatea de surzi şi persoane surde cu alte afecţiuni asociate surdităţii cum ar fi surdocecitatea. cea a importanţei gesturilor în cadrul mesajului vizual sau ordinea gramaticală folosită în linbajul verbal. Deşi mult mai reduse ca număr. aceste persoane sunt însoţite la club deoarece au nevoi speciale pe care le cunosc doar cei mai apropiaţi acestora. lejeră care este purtată de obicei la aceste întruniri ale comunităţii surzilor. Menţionăm aici că deşi se oferă locuri de muncă potrivit calificării lor. De fapt şi aceste „Burse. Vizitatorii străini se bucură de o atenţie mai mare fiind trataţi cu ospitalitate şi rugaţi să povestească cum este în ţara lor. Ceea ce frapează imediat este îmbrăcămintea simplă. ce drepturi au surzii de acolo. chiar şi persoanele surde care vin din altă localitate sau din altă ţară. neprotocolară. cu gramatica limbajului verbal. Pe de altă parte.colegii lor surzi îi pot ajuta când află un loc liber în cadrul intreprinderii unde lucrează. dacă nu identică. De obicei. Cea mai importantă variabilă asupra căreia dorim să insistăm aici este marea diversitate a limbajului gestual ce poate fi întâlnită în colectivitatea surzilor. Aproape toate discuţiile se poartă în limbaj gestual. deficienţele motorii sau mentale. cum trăiesc ei. Astfel. Toţi se simt la club „ca acasă”. inclusiv prin „Bursele locurilor de muncă” special organizate cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap. Surzii sunt conştienţi că persoanele auzitoare au dificultăţi de invăţare a limbajului gestual dar apreciază interesul manifestat pentru învăţarea şi folosirea acestuia.

să schimbe ordinea gesturilor. care poate lua şi alte forme cum ar fi dactilarea unor cuvinte mai rar folosite. Acest grup exclude pe membrii care „dau din coate” să ajungă mai repede sus fără să fi câştigat în prealabil încrederea. filiale şi pe ţară. Aceste persoane sunt apreciate pentru capacitatea lor de a stabili contacte acceptabile între persoanele surde şi cele auzitoare. De asemenea. respectul şi aprecierea celorlalţi. S-a observat că persoanele surde pot să adopte o altă varietate de limbaj gestual. ce poate fi însoţit de o pantomimă adecvată situaţiei. persoana surdă îşi adaptează limbajul gestual folosit în comunicarea cu aceasta. Dacă extindem această idee la surzii proveniţi din ţări diferite care au aceeaşi limbă naţională vom constata acelaşi lucru. regiunea geografică de unde provine persoana surdă va contribui în mod semnificativ la diversitatea lingvistică din comunitatea surzilor prin gramatica şi coloritul local al vocabularului folosit. putem constata că în mediul surzilor există şi o diversitate verticală. Un prim grup ar putea fi format din surzi care s-au născut auzitori dar au asurzit pe parcurs.persoanei auzitoare. pronunţarea fără voce a cuvintelor gesticulate. În acest context putem menţiona o anumită diversitate orizontală în grupul surzilor (H. Desigur. Membrii surzi apreciază mult unitatea dintre ei şi îi consideră pe ceilalţi surzi ca pe membrii unei familii dar cu grade de rudenie diferite. că vom avea semnegesturi diferite pentru o listă de cuvinte identice pe care o putem da la grupuri de surzi proveniţi din zone geografice diferite ale ţării. adică de o stratificare în cadrul ei. din această perspectivă. adică două feluri de lideri care pot avea un rol în raport de capacităţile lor. variaţia limbajului în funcţie de caracterul mai mult sau mai puţin oficial al contextului. Este evident. Pentru acelaşi cuvânt vom avea un gest diferit. de priceperile lingvistice ale partenerilor la conversaţie. Putem vorbi aici de o influenţă semnificativă a limbajului verbal asupra celui gestual. în special. fapt evidenţiat cu ocazia alegerilor pe grupe.Lane şi alţii. lucruri care nu prea se întâmplă des în cadrul colectivităţii de auzitori. Explicaţia constă în faptul că limbajul gestual nu este o simplă reproducere a cuvintelor dintr-o limbă ci o exprimare culturală a unui obiect în funcţie de utilitatea sau forma lui. Woodward (1973) a explicat acest lucru prin existenţa unor „semne de contact” care se schimbă în funcţie de natura situaţiei de contact şi. apropiind-o de ordinea cuvintelor din limbajul verbal când se adresează unor persoane care nu cunosc prea bine limbajul gesturilor.1996). unde indivizii şi grupurile diferă după poziţia lor. aceste forme ale diversităţii limbajului gestual sunt valabile şi în cazul limbajului verbal. Un al 32 . acţionând ca mediatori între cele două culturi. după ce au învăţat limbajul verbal. În afară de contribuţia familiei şi a influenţei educaţionale. Rareori se pot strecura în rândul conducerii comunităţii surzilor persoane care să nu întrunească cerinţele menţionate.

printre altele. din cauză că acestea sunt editate în perspectiva vânzării şi a obţinerii unui profit. plăcut. Însă.) au evidenţiat că fiecare minoritate lingvistică este diferită faţă de celelalte sub anumite aspecte. culturale sau sociale ale surzilor s-au făcut remarcaţi prin capacităţile lor organizatorice şi au obţinut respectul şi încrederea membrilor. fabule. legende. ca pe o limbă străină. aceasta „inoculează” propriile valori astfel că nu se poate face o demarcaţie netă între cele două culturi. Din cauză că ei pot să lucreze în şcolile de surzi. sunt cunoscute mai puţin. profesii la care alte minorităţi nu întâlnesc aproape nici un obstacol. Lane ş. surzii îl învaţă abia la şcoală. puţini surzi ajung să ocupe în societate poziţii mai înalte ca doctori. În timp ce alte minorităţi învaţă în şcoli obişnuite. surzii învaţă a doua limbă (a majorităţii) mult mai greu. glume. De asemenea. Deoarece persoanele surde trăiesc în mijlocul culturii majoritare. jocuri şi multe altele care reafirmă valorile din colectivitatea surzilor. Ca elemente specifice culturii surzilor menţionăm câteva din cele mai evidente: . existenţa unor şcoli speciale separate pentru surzi. majoritatea surzilor se căsătoresc între ei în timp ce alte minorităţi îşi caută parteneri în afara grupului. etc.doilea grup ar putea fi alcătuit din lideri născuţi surzi de părinţi surzi care cunosc foarte bine limbajul şi cultura comunităţii de care aparţin. avocaţi. piese de teatru. Tipping. şi aproape nici o persoană surdă nu a ajuns să fie expert într-un limbaj verbal cu toate că unii au mult talent în scrierea de poezii sau povestiri. folosirea limbajului gestual în şcoli. un lider surd trebuie să aibă un aspect îngrijit. servicii de interpretare inclusiv la ONU şi la Parlamentul European pentru oficialii FMS sau ai Uniunii Europene a Surzilor. Unii autori (Parrott. surzii luptă să păstreze şcolile speciale cu internat ca mijloc important de transmitere a culturii de la o generaţie la alta şi de dezvoltare a conştiinţei de sine. Una din primele activităţi ale Asociaţiilor 33 .a. Spre deosebire de alte minorităţi care se concentrează pe o arie geografică restrânsă. aşa cum există diversitate în comunitatea surzilor aşa există şi diverse puncte de vedere cu privire la locul central al limbajului gestual pentru experienţa surzilor. accesul la informaţie ş. poezii. surzii sunt mult mai dispersaţi pe tot teritoriul unei ţări astfel că prezenţa unor interpreţi este vitală. povestiri. limbajul gestual s-a dezvoltat în timp ce alte limbaje minoritare au dispărut. anecdote. Nu trebuie să uităm că şi datorită activismului organizaţiilor de surzi. Astfel.lucrările literare în proză sau versuri scrise de surzi. Literatura surzilor include aspecte din istoria lor (se organizează anual conferinţe internaţionale consacrate acestui subiect). în birourile filialelor sau să conducă echipe sportive. In timp ce copiii minorităţilor încep să înveţe limbajul verbal încă de la naştere. Kyle. începerea de cursuri de limbaj gestual pentru părinţii cu copii surzi. notari. În orice caz. ONU a adoptat „Regulile Standard privind egalizarea şanselor persoanelor cu handicap” ce prevăd.a. o motivaţie pusă în slujba semenilor săi şi o pricepere de a mobiliza şi de a conduce oamenii la diverse activităţi.

ca modalitate de distracţie a celor bogaţi sau pentru unele spectacole în pieţele publice. piesele interpretate în limbaj gestual sunt traduse la microfon sau nu.Diana” din Bucureşti. Se cunoaşte că pantomima a fost practicată de persoanele surde încă de acum 5000 de ani în China sau.Case a tăcerii”. preşedinte al . în Imperiul Roman. Copiii unui Dumnezeu mai mic. nefinalizat.Leorda s-a manifestat pe multiple planuri.a.). fie din timiditate. De fapt.Subiectele sunt luate din viaţa reală.D.Neremia Napocae” în anul 2002. publicist în mai multe ziare ale vremii sale şi iniţiator al primei . Deosebit de sensibile sunt povestirile lui Carmen Criştiu (care acum lucrează la un roman) sau poeziile Violetei Iancu. . apărut în anul 1938 la editura . ş. de concepţiile greşite ale auzitorilor referitoare la limbajul gestual şi cultura surzilor ş. În literatura română cunoaştem existenţa unui roman al lui Vasile Dimitriu-Leorda (Înfrângerea destinului sau romanul unui surdo-mut). A fost un prolific sculptor. din lipsă de curaj sau din alte motive. In funcţie de spectatori. de dificultăţile legate de comunicarea cu auzitorii.de surzi a fost publicarea unui dicţionar cu semnele gestuale. care durează puţin timp şi reflectă aspecte critice din viaţa surzilor (scumpirea produselor in pieţe şi magazine. unde actorii interpretează în special piese care ţin de viaţa lor.. primul preşedinte şi membru fondator al .. sunt şi mulţi alţi surzi care scriu poezii şi încercări literare dar..a. înfiinţat la Bucureşti la 1 aprilie 1934. 34 . dificultăţile de comunicare.pantomima este unul din genurile cele mai accesibile persoanelor surde şi mai apreciate. Menţionăm aici volumul de poezii . nu le trimit spre publicare. .teatrul pentru surzi. . la Editura . din păcate.) acestea nu sunt receptate aşa de uşor de surzi.a.Surditate şi comunicare”(2006). primul . din spatele scenei..ziar” al surdomuţilor din România.teatrul mimat. mai recent. ş.. Hamlet. poet.Cercului sportiv al SurdoMuţilor din România”. este o variantă de teatru mult apreciat.Istoria comunităţii surzilor”(2007) şi numeroase articole publicate în reviste de specialitate ale subsemnatului Desigur. el fiind director şi fondator al periodicului . personalitatea profesorului surd V.. cele două cărţi . . Sala de spectacol este mai mică...Asociaţiei Amicale a Surdo-Muţilor din România”.Răsăritul nostru”. un adevărat lăcaş de cultură pentru surdo-muţi. Deşi sunt abordate şi piese din dramaturgia universală (Romeo şi Julieta. apărut în anul 1932. Literatura scrisă de surzi prezintă subiectul cu candoare. persoană surdă. Motivaţia rezidă in faptul că surzii resping crearea de gesturi arbitrare şi folosirea inutilă a mâinii pentru transmiterea de semnificaţii gestuale..Frunze pe ape” publicat de Carmen Cristiu cu sprijinul Fundaţiei Umanitare Bogdan.. cu scaune aşezate în pantă şi cu scena la nivelul podlei. înfiinţată de Gelu Bogdan.

În lipsa acestei comunicări. să nu găsească un loc de muncă. 2: Principalele momente din istoria limbajului gestual şi a educaţiei surzilor in lume. Poate că atunci apariţia unui copil surd nu va mai fi privită ca un accident regretabil ci ca un eveniment care le poate facilita înţelegerea umanităţii ca sumă de indivizi cu variabilitate diferită. (1973) înţelege prin gest orice mişcare corporală purtătoare a unei semnificaţii comunicative sau afective. în general. Deanne Bray.. Folosirea formelor vizuale de comunicare constituie o componentă a moştenirii naturale a fiinţelor umane. Însă. Sunt cunoscute filmele cu personaje surde cum ar fi Marlee Matlin. desenele reflectă viziunea despre viaţă şi artă a persoanelor surde şi au un anumit specific. ei participând la festivaluri şi concursuri de acest gen în ţară şi în afara ei. Unele gesturi sunt folosite preferabil în locul limbajului verbal.Wald. elemente mai grave decât însăşi surditatea. persoanele surde au nevoie de multe repetiţii. 35 . există neşansa ca acest copil să nu-şi dezvolte limbajul şi gândirea. să devină un dependent economic de societate. sculpturile. Pe parcurs. aceasta din urmă fiind capabilă să se substituie vorbirii umane. dansurile populare şi moderne sunt mult apreciate de tinerii surzi. mai ales în primii ani de viaţă de după pierderea auzului. L. feţei şi ale corpului sunt folosite aproape inconştient în conversaţia cotidiană pentru a accentua sau a ilustra ceva care nu este prezent.picturile. Dorothy Miles sau filmele mute cu legendarul Charlie Chaplin sau filmele de un comic unde se foloseau multe gesturi de către Louis de Funes. Putem deduce că este de neimaginat o cultură a surzilor fără un limbaj gestual şi este dureros să vedem un copil surd care nu poate comunica prin limbajul său. cu toate că. Ea distinge în cadrul acestui limbaj mişcările extremităţilor corpului (gesturi propriu-zise). mişcările muşchilor feţei (mimica) şi o combinaţie a mişcărilor menţionate mai sus (pantomima). pentru a dansa corect. pentru memorarea coregrafiei. în special dansuri populare. Ne exprimăm opinia că dacă tot mai mulţi auzitori vor cunoaşte mai îndeaproape limbajul gestual şi cultura surzilor îşi vor forma o atitudine pozitivă faţă de aceşti factori care crează marea diversitate existentă în comunitatea surzilor.fotografia şi filmul sunt genuri unde persoanele surde s-au remarcat încă de la începuturile acestor arte. acestea îl însoţesc permanent. Cursul nr. aşa cum este şi cuvântul emis verbal. . în funcţie de concepţia artiştilor. când părinţii săi nu vor mai fi. Mişcările mâinii. este nevoie şi de unele semne ajutătoare care să permită execuţia corectă a dansului.

s-a observat că gesturile sunt folosite în raport de gradul de afectivitate al comunicării. aceasta nu înseamnă că el a apărut deplin dezvoltat din mâinile fiecărei persoane surde. Deşi limbajul gestual este principalul mijloc de comunicare pentru surzi. în cadrul căruia se desfăşoară întreaga lor viaţă. Treptat.. cel gestual are un inventar de semne de peste o sută de ori mai redus (cca 3. De-a lungul istoriei găsim mai multe exemple de grupuri care au dezvoltat această abilitate de a comunica pe cale vizuală. În acest context. el având aproape aceleaşi funcţii ca orice alt limbaj natural.piei roşii”. pe bună dreptate că . Pentru auzitori. La alte ordine călugăreşti (pitagoreii).Wald a observat. salutul. în timpul împăratului Nero.. Cele două sisteme de comunicare au continuat să coexiste până în zilele noastre. Încă din antichitate. unde văduvele nu aveau voie să comunice verbal timp de un an ci numai prin gesturi. care au elaborat un sistem de gesturi pe care îl foloseau în cursul partidelor de vânătoare..ooo-7. dansatorii religioşi hinduşi spun povestiri despre zeii lor folosind un sistem elaborat de gesturi care datează de peste trei mii de ani.. însoţind limbajul sonor. cu aborigenii din Australia sau din Deşertul Kalahari. Probabil că acesta se referea la limbajul gestual folosit de oratori. la populaţiile tribale şi la meridionali. De asemenea. Totuşi.legământul tăcerii” era o formă de educaţie religioasă. care au elaborat un sistem complex de gesturi care le permitea să comunice în timpul . Oamenii din sudul Siciliei comunică în mare parte prin gesturi. aşa zişii . limbajul gestual a devenit mijlocul principal de comunicare. Insă. actorii de pantomimă puteau transmite o bogăţie de semnificaţii numai prin gesturi.canoanelor tăcerii”. ei continuă să se sprijine pe limbajul gestual pentru a întări cele afirmate verbal. nu de surzi.femei mute”. Exemplele pot continua cu călugării benedictini. În Roma.gesturile nu sunt o dublare a vorbirii. care sunt la fel de vechi.. limbajul sonor a devenit principalul sistem de comunicare. scoaterea limbii.Gesturile au fost prezente încă de la începuturile omenirii. Fiecare limbaj s-a format prin interacţiunea dintre persoanele surde care-l 36 .. L. în afară de faptul că reprezintă principalul mijloc de comunicare. etc. trebuie să subliniem că aceeaşi mişcare gestuală poate avea semnificaţii diferite la diferite popoare (de ex. . gestul instinctiv a dobândit valori noi.ooo de semne gestuale comparativ cu cele câteva sute de mii din limbajul verbal) şi posibilităţi mai mici de combinare a lor. de evidenţiere a ideilor. Pentru surzii profunzi. de pescuit sau când vorbirea sonoră nu era permisă. Spre deosebire de limbajul sonor. fiind emis în mod conştient şi voluntar iar la surdomuţi s-a transformat într-un limbaj propriu. care au elaborat un sistem de gesturi pe care îl foloseau la adunări oficiale. La surzi. de nuanţare şi de precizare a lor”. Quintilian considera că gesturile reprezentau o limbă internaţională. La evrei astfel de femei erau numite . fiind mai numeroase şi mai frecvente la copii. cu toate atributele unui limbaj real. unde puteau spune lungi povestiri.). De pildă. ci un mijloc auxiliar de subliniere. afirmarea şi negarea. Este de menţionat cazul tribului Warramunga din Australia. gesturile sunt impregnate de o componentă culturală. cu indienii americani.

Până la începutul anului 1000 înainte de Christos. Sfântul Augustin a spus primilor creştini că copiii surzi sunt un semn al supărării lui Dumnezeu faţă de păcatele părinţilor lor. Însă. neavând auz. capabili să comunice cu surzii în afara necesităţilor imediate. El s-a dezvoltat acolo unde s-au găsit oameni cu destulă abilitate de a gândi vizual. al VI-lea e. astfel că dacă surzii nu puteau vorbi. Filozoful Aristotel (384-322 î. ei nu pot să înveţe”. În ceea ce priveşte pe surdo-muţi.folosea.surzii nu pot fi educaţi deoarece. Acest fapt sugerează că astfel de căsătorii erau destul de frecvente acum 2000 de ani. nega dreptul surzilor de a avea o proprietate. filozoful Platon (427-347) utilizează cuvântul “logos”.. pentru că limbajul este baza instruirii. Se menţionează în Talmud despre o căsătorie între doi fraţi surzi dintr-o familie cu două surori surde din altă familie. După Aristotel auzul era necesar pentru dezvoltarea inteligenţei. care însemna. Acest cod a influenţat în mare măsură alte lucrări de drept. Limbajul verbal era sacru cu ocazia ceremoniilor religioase sau în situaţiile legale. Această atitudine faţă de limbaj şi de surzi era predominantă şi în Codul Roman al lui Justinian în sec. Între timp călugării benedictini cu auz normal au adoptat . Surzii aveau permisiunea să se căsătorească sau să divorţeze. prin gesturi.. El spunea că: “Auzul contribuie la gândire în cea mai mare parte. au fost formulate legi speciale referitoare la căsătorie şi proprietate iar acestora nu li se permitea să fie martori în justiţie. tocmai fiindcă îi lipsea auzul. Pentru Platon. să fie cunoscută.. “cuvânt” şi “raţionament”. care acorda unele drepturi legale numai surzilor care puteau vorbi.) a susţinut că . în acelaşi timp. De aceea. care au apărut ulterior şi au fost valabile până în zilele noastre.n. Primii creştini au văzut surditatea ca un păcat al părinţilor pentru care au de suferit copiii lor.canonul tăcerii” pentru a-l venera mai bine 37 . Talmudul (o carte care conţine interpretări ale rabinilor despre legea evreiască). cineva care nu avea auz. Ea menţionează faptul ca surdomuţii pot susţine o conversaţie cu ajutorul gesturilor. De asemenea. cei născuţi orbi sunt mai inteligenţi decât surdo-muţii. acceptarea aparentă a limbajului gestual de vechii evrei nu însemna că persoanele surde aveau aceeaşi poziţie socială ca şi auzitorii. Coranul îi proteja pe surzi de a fi blestemaţi de alte persoane dar nu le permitea să participe pe deplin la ritualurile ce aveau loc in Templu. după cum a observat Dorothy Miles(2002). transcrisă şi transmisă de la o generaţie la alta prin lucrările unor persoane surde sau auzitoare care au reuşit să comunice deplin cu surzii prin folosirea limbajului gestual. Vechii greci au negat posibilitatea ca surzii să fie educaţi. Limbajul se compune din cuvinte şi fiecare cuvânt este un semn. printre oamenii privaţi din naştere de acest simţ. În Grecia antică. nu putea gândi. Acest fapt sugerează că familia persoanei surde interpreta pentru rabin cele spuse de surd prin gesturi.Ch. Potrivit concepţiei sale. fiul surd al regelui Croessus al Lydiei nu era recunoscut ca moştenitor al tatălui său. nu puteau participa. Aşa se explică faptul că limbajul gestual a apărut în diferite locuri din lume şi sub diferite forme. Astfel a fost posibil să se dezvolte o cultură a surzilor în interiorul culturii majoritare.

La egipteni şi mai ales la perşi. El a predat sunetele limbajului verbal. nu este un limbaj folosit de surdo-muţi. argumentează şi povestesc prin semne. chiar cele mai abstracte”. să formeze colectivităţi şi să-şi dezvolte un limbaj gestual tot mai sofisticat în ciuda faptului că el nu era acceptat din punct de vedere legal. Nici Girolamo Cardano şi nici Pedro Ponce de Leon nu au lăsat o moştenire prea bogată referitoare la activitatea lor cu persoanele surde. Aceasta a făcut ca şi persoanele surde. în corespodenţa sa cu Sfântul Jerome. După cum scria Pierre Desloges. Astfel. Acţionând gestual cu tovarăşii lor. Sfântul Jerome (sfârşitul sec. destinul acestora era obiectul unei solicitudini religioase din partea poporului. avea să aduge: „Ei au nevoie de un alfabet al degetelor şi de o gramatică a gesturilor . au elaborat un sistem propriu de semne sau un limbaj gestual care. un călugăr benedictin. care a apărut în 1620 („Simplificarea literelor alfabetului şi metoda de a-i învăţa pe surzi să vorbească”). surzii învăţau rapid arta de a-şi descrie gândurile. Michael de Montaigne scria: „Surdo-muţii noştri discută. Eu i-am văzut atât de abili în această activitate. cu ajutorul unui alfabet manual atribuit Sfântului Bonaventure. literă cu literă. un adept al limbajului gestual timpuriu. Pentru a comunica informaţia necesară între ei. părinţii.noii veniţi aveau ocazia să-şi finiseze şi să-şi organizeze limbajul gestual. a încercat să-l instruiască pe fiul său folosind un cod de simboluri. . Mai târziu. În perioada Evului Mediu au început să se dezvolte zonele urbane.. evoca existenţa unei familii surde foarte respectată din burghezia milaneză. Pe întreaga perioadă a Renaşterii în Europa au avut loc o serie de experimente ale unor călugări. medicul Girolamo Cardano din Padova. dar această perioadă l-a impulsionat pe Juan Pablo Bonet. a reuşit să-i facă pe surzii din naştere să vorbească. După anul 1500 a început să se dezvolte educaţia surzilor. Sfântul Augustin. Infirmitatea surzilor era privită ca o favoare a zeilor” (după Ferdinand Berthier: ”Surzii înainte şi după Abatele de I’Epee”. în antichitate. considerând naşterea unui copil surd o mare ruşine. Dactilologia actuală este un derivat al acestuia. El a crezut că surdul poate să înveţe un limbaj simbolic cum ar fi limbajul scris. provenind din familii cu venituri mici. Paris.. au început să se întâlnească. apoi a încercat să facă publice succesele sale. Italia. să vină în oraşe în căutare de lucru.al IV-lea) a sesizat că surzii pot învăţa Evanghelia prin semne “folosind în conversaţia zilnică expresivitatea întregului corp”. în orice caz. pentru care gesturile formează cuvintele unui limbaj. medici sau preoţi care au făcut primele încercări de educare a surzilor.” 38 . în astfel de adunări ale surzilor. încât nu le lipsea nimic pentru a se face înţeleşi de oricine”. El a instruit câţiva copii surzi din familii nobile.. 1940). îl ascundeau de ochii lumii”. să scrie o carte bine cunoscută despre semnele manuale folosite cu surzii.pe Dumnezeu. “La câteva popoare. Astfel surzii s-au cunoscut unii cu alţii. Între timp Pedro Ponce de Leon (15201584).

Tot în Franţa. El era surd din naştere. In cursul acestei perioade s-a dezvoltat pe insulă o formă proprie de limbaj gestual care este considerată de mai mulţi autori americani ca fiind limba gestuală originală a surzilor. Pentru prima dată a fost recunoscut faptul că gesturile puteau exprima gândirea umană la fel ca şi limbajul oral. 1710).Dar.. De fapt.elevii surzi erau inteligenţi şi puteau să-şi exprime gândurile prin limbaj”. o mică şcoală unde instruia gratuit pe toţi copiii surzi care îi erau încredinţaţi. pentru unele silabe. Mai târziu. o persoană auzitoare. Deoarece aici erau aşa de multe persoane surde. rue des Moulins. Se povesteşte că. din întâmplare. a început să-şi pună unele întrebări legate de modul în care se poate comunica cu surzii prin gesturi naturale. cunoscut sub numele . Este considerat un promotor al “demutizării” (termen care a fost folosit şi de Seguin în 1847): “elevul ţine mâna pe gâtul profesorului. În unele . această formă de limbaj s-a combinat cu limbajul gestual francez. dacă această comunicare poate fi eficientă. care a reuşit să devină professor. fiind un perceptor al acestora.bătrânul surd din Amiens”. Se cunoaşte că a predat limbajul gestual elevilor săi în cadrul abaţiei Saint Jean. L’Epee a învăţat semnele de la ele. El a fost frapat de complexitatea limbajului gestual prin care comunicau gemenele între ele şi cu restul comunităţii surde din Paris. Prima persoană surdă cunoscută că ar fi predat altor surzi limbajul gestual este considerat a fi Etienne de Fay. cca 25 % dintre rezidenţi erau surzi. în fine. El îi învaţă franceza scrisă cu ajutorul gesturilor naturale (preluate de 39 . Massachusetts. desenator şi arhitect la Amiens (Franţa. aveau probleme auditive ereditare. cât şi mişcările organelor pe care le vede”. abatele de L’Epee. Jacob Rodrigues Pereira (1715-1780) îi învaţă să vorbească pe tinerii surzi din familiile bogate. adus de Laurent Clerc şi a constituit baza limbajului gestual american (ASL). Se cunoaşte că auzitorii de pe insulă au învăţat limbajul gesturilor folosite de surdomuţi şi chiar întemeiau familii cu aceştia. Contestatarul abate de L’Epee va lupta întreaga sa viaţă pentru surzi.. după părerea sa. încercând să imite în acelaşi timp atât vibraţiile pe care le simte.sate”. El a constatat că . că poate să existe un limbaj interior în afara exprimării orale. cu toată opoziţia Bisericii. o serie de întruniri ale comunităţii erau traduse în limbaj gestual. acest limbaj era al auzitorilor care îi educau şi nu admitea altă formă de limbaj decât cel verbal. Abatele de L’Epee a înfiinţat în casa lui din Paris. Începând cu anul 1760. conepţia predominantă a oamenilor din secolele 17-18 era că un om educat era acela care vorbea bine. Astfel au fost educaţi cu succes mai mulţi surzi. A fi fără vorbire însemna a fi fără gândire : vorbirea era condiţia prealabilă a oricărui limbaj interior.În SUA multe din familiile de pe insula Martha’s Vineyard.. La scurt timp.. Abia în a doua jumătate a secolului al XVIIIlea filozofii vor relua dezbaterile asupra relaţiei dintre gândire şi limbaj care. vor duce la o oarecare ameliorare a vechilor concepţii. El excludea gesturile naturale. El utiliza alfabetul manual al lui Bonet şi câteva gesturi inventate de el. el a intrat într-o casă unde trăiau două surori gemene surde.

în care prezintă un sistem de „semne metodice”. În urma succeselor dobândite cu elevii surzi şi pentru a-şi face cunoscută metoda sa de instruire a organizat demonstraţii de comunicare cu elevii surzi (între 1771-1774) pentru educatorii şi celebrităţile venite din toată Europa. Mimica (numele dat limbajului gestual în acele vremuri) nu recunoştea o altă lege decât aceea a naturii şi a raţiunii. care a devenit astfel al doilea profesor surd din Franţa. a înfiinţat o şcoală pentru surzi la Paris. În 1788 a publicat un dicţionar al limbajului gestual francez. Institut Naţional pentru Tinerii Surzi) şi la Truffaut. Această carte a avut efectul unei bombe. pentru a ajunge la traducerea cuvintelor franţuzeşti abatele de L Epee a consultat etimologiile latine şi greeceşti. în 1789. Se spunea pretutideni că numai la Paris surzii săraci aveau mai multe şanse decât auzitorii săraci de a accede la educaţie.. gramatică total necunoscută de către abate. elevii înţelegeau rareori ceea ce scriau în limba franceză. În mod practic. dar şi celelalte semne inventate de el pentru a indica timpul. Prin aceste semne el înţelegea nu numai gesturile naturale pe care le făceau elevii săi pentru a exprima lucruri sau idei. Ei considerau că numai cuvântul vorbit putea exprima gândirea umană. În ciuda muncii sale enorme. abatele Deschamps (Orleans) şi Heinicke (în Germania) sau revoltat. persoanele. În orice împrejurare Charles Michel de L’Epee s-a luptat şi a reuşit să impună opinia că surzii sunt oameni ca toţi ceilalţi. (care a devenit mai târziu. Ea are propria sintaxă. cunoscute ca . După moartea sa. Din acest motiv. Astfel.Institutele de surdomuţi” unde expune sistemul său de instruire. iar acestuia i-a acordat numele de .. aceste semne metodice erau o metodă eficace de dictare vizuală dar în nici un caz nu erau un limbaj. „Institutele de surdo-muţi”. în locuinţa sa. repede abandonată de surzi. ideile sale s-au răspândit pretutindeni unde surzii puteau fi educaţi în grupuri.. A vrut să transforme limbajul gestual şi să-l plieze după obişnunţele limbajului convenţional. ci doar o conversaţie gestuală personală. genurile şi funcţiile gramaticale ale limbii franceze. datorită unei metode gestuale şi faptului că instruirea surzilor nu mai era rezervată celor privilegiaţi. Şaizeci de ani mai târziu. obişnuiţi cu semnele utilizate în comunitatea surzilor şi mai ales cu gramatica limbajului lor gestual. imuabilă. anul când la Paris izbucnea Revoluţia Franceză. Energicul preot.semne metodice”. Berthier ne explica greşeala abatelui. dornic să-i ajute pe cei mai puţin fericiţi.În 1776 publică prima sa lucrare . Adunarea Constituantă din Franţa a ridicat şcoala sa la rang de Instituţie naţională fiind condusă de fostul său elev Jean Massieu.. opusă sintaxelor capricioase ale limbajului verbal. El a încercat să elaboreze o punte între lumea surzilor şi cea a auzitorilor printr-un sistem de semne standardizate şi dactileme. la finele lunii decembrie 1789. A murit sărac..la elevi) şi cu unele semne artificiale inventate de el. Pereire (Paris). fără să se gândească că o grefă de la un limbaj la altul devenea un nonsens.binefăcător al 40 . abatele de L Epee era departe de a ajunge la o dezvoltare intelectuală a elevilor săi sau la o bună cunoaştere a limbii franceze aşa cum o dorea. Astfel. Abatele de L’Epee nu a inventat limbajul gestual. L’Epee a publicat în 1776 o primă lucrare a sa. inteligenţi şi capabili să înţeleagă la fel ca toată lumea.

în vârstă de 32 ani. Acesta din urmă a continuat să adauge o serie de semne personale la cele învăţate. datorită cărţilor care i-au trecut prin mâini (era tipograf). deoarece el exista de multă vreme în cadrul comunităţii de surzi francezi. un educator german. cel puţin pentru a-mi reprezenta propriile idei.Observation d’un sourd muet). Devenind surd la vârsta de 7 ani. la fel de greu ineligibilă ca şi cea a abatelui de L’Epee.. Autorul susţinea că acest limbaj îi permitea să-şi exprime cu precizie gândurile sale abstracte. El a demonstrat foarte clar că un limbaj gestual bine structurat era folosit în mod curent în Franţa înainte de inventarea . prea târziu pentru a fi beneficiat de metoda de instruire a abatelui de l’Epee. educatorii oralişti obţin o serie de progrese în Spania. Începând din anul 1880. în situaţia în care nu am trăit printre surdo muţi. Nu mă foloseam decât de semne disparate. Fiind convins de originea psihologică a surdităţii. rezultând astfel o altă metodă. Franţa. În 1779 a apărut prima carte scrisă de un surd „Observaţiile unui surdomut”. Prin testament.. pentru a conversa cu ei într-un discurs inteligibil şi ordonat. a devenit în 1880 medic–şef al Institutului Naţional pentru Tineri Surzi din Paris şi şi-a consacrat întreaga viaţă vindecării surdo-mutităţii şi învăţării vorbirii orale de către aceştia. nu aveam nicio posibilitate de a mă face înţeles decât prin scris şi cu pronunţia mea defectuoasă.umanităţii” (1791). Jean-Marc Itard (cunoscut ca fiind educatorul copilului sălbatic de la Aveyron). Este vorba de Pierre Desloges.La începuturile infirmităţii mele. Se poate deduce uşor din confesiunea lui Pierre Desloges că sistemul de comunicare gestuală care funcţiona în acele timpuri între surzi era un adevărat limbaj.semnelor metodice” ale abatelui de L’Epee. tot domeniul conceptual. Jean Massieu a fost acela care l-a învăţat pe abatele Sicard limbajul semnelor. Mulţi oralişti au folosit metode secrete pentru a preda labiolectura la elevii lor surzi. fără continuitate şi fără legătură. el era om de casă la un actor de la Comedia Italiană”. care nu ştia nici să scrie nici să citească. Primul care m-a iniţiat în această artă atât de utilă a fost un surdomut din naştere. el a conchis că elevii săi erau „contaminaţi” cu obiceiurile gesticulative ale celor din celelalte clase. Eu am ignorat mult timp limbajul gestual. Printre cei mai cunoscuţi profesori oralişti s-a numărat Samuel Heinicke. El a incercat atunci să suprime în totalitate folosirea limbajului gestual în favoarea unei educări exclusive a vorbirii. italian. Cam în aceeaşi perioadă. Acesta a afirmat că abatele de L’Epee nu a inventat limbajul gestual. în care orice utilizare a limbajului gestual să fie înterzisă.. totuşi păstrând preferinţa sa pentru vorbirea orală. Dar Itard a sfârşit prin a recunoaşte limbajul gestual ca fiind indispesabil în instruirea „morală” şi „intelectuală” a surzilor. Nereuşind să-i înveţe pe elevii săi să pronunţe cuvintele sau sunetele pe care le dorea. Germania. Nu cunoşteam arta de a le reuni. pentru a forma imagini distincte. Pierre Desloges a avut timp să achiziţioneze unele elemente de franceză rudimentară şi să le perfecţioneze autodidact. . . el a iniţiat numeroase experienţe medicale dureroase (şi adesea crude) asupra elevilor din Institut. izolate. (Desloges. pentru a le transmite semenilor. el a hotărât să se finanţeze o clasă a Institutului. Olanda şi Anglia. Folosind tehnici elaborate de 41 .

limbajul gestual. îl trimite pe Gallaudet în Europa cu scopul de a învăţa metodele de instruire a surzilor pentru ca apoi să fondeze o şcoală publică în SUA. În 1854.Colegiul naţional pentru surzi şi muţi”. În paralel.metoda germană” În SUA se înfiinţează prima şcoală pentru surzi în 1817 la Hartford. un om de afaceri care avea o fiică surdă. El a denunţat erorile metodei abatelui de L’Epee. noul director al Institutului. cu care se întoarce în SUA şi înfiinţează prima şcoala americană pentru surzi la Hartford. El a propus pentru prima oară un invăţământ bilingv. a fost prima absolventă a şcolii americane. a ridicat o statuie a abatelui de L’Epee la Versailles. Alice Cogswell. care avea scopul de a reuni. nepotul abatelui Sicard. Aici s-au format mulţi dintre viitorii profesori ai surzilor şi fondatori de şcoli în America. dar a avut un imens respect pentru acesta şi i-a cinstit memoria întreaga sa viaţă. El a devenit profesor la Institutul Naţional pentru Surzi din Paris şi a apărat mereu dreptul elevilor la propriul limbaj. mobiliza şi anima comunitatea surzilor. În 1834.. de către un american interesat de educaţia surzilor. În 1868. cea care l-a inspirat pe Gallaudet să-i înveţe pe surzi. Gallaudet îl întâlneşte pe succesorul abatelui de L’Epee. preşedintele Abraham Lincoln a semnat Charta pentru Washington D. Thomas Cogswell. În 1864. profesor la Institutul din Paris. în 1817. Ferdinand Berthier este unul dintre cele mai strălucite exemple de reuşită a unui surd. Remy Valade. El organiza în fiecare an un banchet care reunea pe toţi surzii din Franţa. Thomas Hopkins Gallaudet. Auguste Bebian. Connecticut. printr-o educaţie bilingvă. În 1831. arhiepiscopul Roche Sicard. Desiree Ordinaire. a devenit. După el. fiind singura facilitate acreditată care putea să ofere diplome la nivel de colegiu pentru surzii din Statele 42 . autor al . Laurent Clerc. Roch.Teoriei semnelor”. fost elev al lui Sicard.. Iniţial acesta era cunoscut sub numele de . Heinicke îi învăţa pe elevi să vorbească punându-le mâinile pe gâtul său în timp ce vorbea. Atunci el a interzis complet folosirea semnelor. A murit în 1886.C. Berthier a scris câteva cărţi despre lumea surzilor şi a fost ales membru al Societăţii Oamenilor de Litere. a înfiinţat Societatea Centrală a Surdo-mutilor din Paris. În Anglia. Acesta îl invită la Paris unde învaţă în scurt timp metodele folosite şi îl cunoaşte pe cel mai bun elev al său. dar în 1836 a fost silit să-şi dea demisia. Laurent Clerc. Paris) iar în 1843.. aceasta fiind probabil prima formă de organizare a surzilor într-o asociaţie. care a dus la crearea primului colegiu pentru surzi. a publicat prima culegere de gramatică a limbajului gestual (operă reeditată în 1879). a impus elevilor urmarea unor cursuri dure de învăţare a vorbirii. pedagog responsabil al Institutului din Paris. elevii învaţă să citească şi să scrie corect.un educator şi medic olandez (Amman). a publicat „Codul lui Napoleon pe înţelesul surdo-muţilor”. În 1841 a înalţat un monument pe locul presupusului mormânt al abatelui de L’Epee (Eglise St. şi de un francez. Profesorii surzi au refuzat să se conformeze. achiziţia limbajului oral este facilitată atunci când ideea este înţeleasă graţie limbajului gestual. Tehnicile sale oraliste sunt cunoscute sub numele de .

Această şcoală nu a avut succes din cauza opoziţiei şcolilor pentru surzi care foloseau metode manuale de instruire. Naţionalismul a început să se dezvolte în Germania în timpul războaielor napoleoniene ducând la o mai mare unitate. Înarnat cu avere şi cu o reputaţie enormă.. Toate acestea erau evenimente moderne în Franţa acelei vremi. a cărui mamă a fost deficientă de auz şi al cărui tată a cheltuit mult timp din viaţa sa promovând o metodă . tot ce provenea din Franţa era privit cu dezgust. fiul lui Thomas. În 1872. Germanii aveau un puternic simţ al ordinii.Volta Bureau” cu scopul promovării unei educaţii oraliste pentru copiii surzi. Primul preşedinte a fost Edward Miner Gallaudet. Inventatorul telefonului. care s-a răspândit în multe ţări. se instalează aici şi deschide o şcoală. Din 1893 acest colegiu poartă numele de . El pleacă în Statele Unite pentru a-şi prezenta metoda. Sistemul german a devenit predominant în şcolile pentru surzi din Franţa.moartă” de instruire pentru surzi (vorbirea vizibilă). precursor al lui Samuel Heinicke. În 1876 el inventează telefonul.din 43 . Totuşi Bell s-a ocupat de administrarea şcolilor pentru surzi şi de inventarea unui dispozitiv care. Profesorii din acele vremuri erau conştienţi că elevii surzi primesc o educaţie inferioarǎ prin metoda orală. de ce a fost folosită? Deoarece.Gallaudet College”. Ca şi Samuel Heinicke. Alexander Graham Bell. ar putea mecaniza vorbirea. În acelaşi timp. S-a creat Federaţia Germană constând din 38 de state în locul celor peste 400 existente anterior. fiind un lider al educaţiei superioare a surzilor din intreaga lume. Primul profesor de surzi care a revigorat metoda de instruire germană a fost Johann Baptiste Graeser (1766-1841). Limbajul gestual trebuia evitat integral. Totuşi. Limbajul verbal a început deja să fie predat în şcolile din Paris încă pe timpul lui l'Épée iar în 1839 formarea limbajului oral a fost introdusă la Bordeaux. Se cunoaşte că Revoluţia Franceză a izbucnit pe 14 iulie 1789 iar în 1804 Napoleon Bonaparte a preluat puterea. Atunci. şi-a început cariera ca educator pentru surzi. Bell a înfiinţat . inclusiv educaţia surzilor prin metoda franceză. englezul Alexander Graham Bell instruia surzii cu ajutorul unei metode de lectură pentru a recepta sunetele: „sunetul vizibil” (inventat de tatăl său)..Unite. conform gândirii sale. În 1814-1815 Convenţia de la Viena a trasat noi graniţe în Europa. francezii au început să abandoneze limbajul gestual. În anul 1871 Federaţia Republicilor Germane era formată din 25 de state conduse de Otto von Bismarck supranumit „Cancelarul de fier”. În 1872 el deschide o şcoală în Boston care folosea metode oraliste de instruire cu elevii şi pregătea profesori pentru surzi care să lucreze după metodele sale. el credea că singura cale pentru ca o persoană să devină cu adevărat un membru al societăţii era să înveţe să converseze ca şi cum ar fi fost auzitoare. când Napoleon a fost debarcat în 1814. Bell susţinea cauza oralismului şi dorea interzicerea căsătoriilor între surzi sub pretexţul că „reproducerea unei rase de indivizi deficienţi este o calamitate pentru societate”.. Armata franceză a mărşăluit de-a lungul Europei.

el s-a opus segregării surzilor. Această întâlnire a fost sponsorizată de nepotul şi fiul milionar al lui J. care au avut astfel ocazia să schimbe idei şi 44 . prin urmare. în special suporteri ai oralismului. a avut o mare influenţă asupra educaţiei surzilor. german şi adept al metodei orale. « Metoda germană » a fost atât de cuprinzătoare în acea vreme din cauza că Germania domina atunci Europa.Cea mai importantă persoană asupra căreia el a făcut presiuni să se convertească la metoda orală a fost abatele Giulo Tarra (1832-1889). Limbajul gestual n-a mai fost considerat un mijloc viabil de transmitere a informaţiei. Abia pe la sfârşitul secolului al XIX-lea s-au cunoscut cauzele tuberculozei şi cum se transmitea ea.a. Spre finele anului 1860. primele atacuri serioase la adresa limbajului gestual au fost îndreptate asupra folosirii limbii engleze codificate manual. Londra ş. c) vorbirea era un dar de la Dumnezeu. gradul deficienţei de auz nu a putut fi măsurat. dar motivul real consta în condiţiile de viaţă nesănătoase din şcolile cu internat. În America. a publicat o lucrare în care ataca limbajul gestual şi dactilarea. In 1861.Lane. un italian. cu ocazia Expoziţiei Universale. La scurt timp au apărut asemenea şcoli la New York. Victor Auguste Jäger. fost director al şcolii pentru surzi din Rotterdam timp de 35 de ani. Primul şi al doilea Congres al profesorilor de surzi Primul Congres al profesorilor pentru surzi a avut loc în 1878 la Paris. El a atras numai 27 de profesori. la insistenţele lui Howe. În acea perioadă tuberculoza era mai răspândită printre surzi decât la auzitori. El a fost şi un formator al profesorilor de surzi. b) limbajul gestual nu putea fi folosit ca limbaj de instruire. s-a crezut că surzii pot fi determinaţi să vorbească pentru a fi normali.moment ce surditatea era considerată nevindecabilă sub aspect medical. Nu s-a permis să existe o comunitate de surzi. s-a înfiinţat la Massachussets o şcoală unde elevii surzi trebuiau să folosească exclusive limba engleză orală (H.Perreira. În acelaşi timp. Adepţii metodei orale au susţinut că: a) „metoda orală pură” era esenţială pentru bunăstarea fizică a surdului. Paris. De asemenea. Aceştia au fost priviţi ca potenţiali auzitori şi. 1966). fost director al şcolii pentru surzi din Milano. S-a crezut că această boală se datora folosirii greşite a plămânilor de către copiii surzi. Toţi copiii surzi trebuiau să fie pregătiţi să vorbească. ar putea vorbi. ca rezultat al victoriei ei asupra Franţei în războiul din 1870-1871. Friedrich Moritz Hill (1805-1874). Se urmărea înlocuirea acestei codificări artificiale cu limbajul verbal. Un alt profesor de surzi. Orice persoană a cărei auz era sub normal a fost numită surd. acest process s-a accelerat prin sosirea in SUA a unor eminenţi educatori europeni care foloseau în şcolile lor metoda orală. Unul din continuatorii lui Hill a fost David Hirsch (1813-1896). Mai mult. abatele Balestre (1834-1886) l-a vizitat pe Hirsch şi apoi a răspândit metoda orală în propria sa ţară. un profesor german de surzi.

să asigurari materialelor didactice. d) o infirmierie. . 12 din Anglia. b) o sală de mese. 56 francezi. Orice menţionare a « metodei » întorcea oamenii împotriva ei. c) un teren de joacă acoperit. să asiguri suficiente standarde sanitare pentru a îmbunătăţi şi păstra sănătatea elevilor.Cât de mare ar fi numărul de elevi surzi la un institut de surdo-muţi? Câţi învăţători şi învăţătoare sunt necesari? Care este proporţia adecvată între personalul didactic şi elevi? 45 . 2) Instruirea: . în faţa unui numeros public. (1996). 1880. în afară de clase.Directorul uneia dinaceste şcoli a fost ales preşedinte al Congresului iar celălalt director Italian a fost ales secretar. e) unul sau două ateliere echipate corespunzător pentru surdo-muţi ca aceştiă să înveţe o meserie din cadrul programei şcolare sau prin ucenicie la meseriaşi particulari după absolvirea şcolii. 6 din S. trebuie să se asigure următoarele: a) dormitoare suficient de spaţioase pentru a caza un număr mare de copii în condiţii sanitare acceptabile.. Cu o zi înainte de deschiderea Congresului precum şi în fiecare după amiază. . 87 erau italieni.Instituţiile vor avea forma unor şcoli de zi sau cu internat? Discutaţi avantajele şi inconvenientele fiecăreia. În acea vreme. dar acesta cu greu se mai putea numi . după desfăşurarea lucrărilor.U. Norvegia şi Suedia.A. 157 dintre ei au fost din Italia (98 din Milano). director al şcolii pentru adulţi surzi din Bollnas. etc.Lane. Chiar la aproape zece ani după războiul franco-german. 8 englezi.internaţional”. 5 americani şi 8 de alte naţionalităţi. Programul discuţiilor la Congresul de la Milano. Rusia. plasarea corectă a tablei. din cei 164 de participanţi.săstabilească legături. Canada.Pentru o şcoală de zi este suficient să mobilezi clasa. La Congres au participat 225 de delegaţii din întreaga lume unde existau şcoli pentru surzi. După H. f) terenuri largi cu echipament sportiv şi aparate pentru gimnastică. 67 din Franţa. catedrei. Al doilea Congres al profesorilor pentru surzi a avut loc la Milano. După această dată s-a impus să se folosească metoda orală. şi câte unul din Belgia. a fost imposibil să se vorbească în Franţa de metoda de instruire germană. 8 din Germania. bancilor. aveau loc demonstraţii şi examinări ale copiilor surzi realizate de profesorii italieni.Pentru o şcoală cu internat. Delegatul Suediei a fost Carl Kierkegaard–Ekbohrn. (1880) s-a axat pe următoarele teme: 1) Organizarea şi găzduirea din instituţiile pentru surdo-muţi şi materialele folosite . la Milano existau două şcoli de surzi unde se folosea de mai multă vreme limbajul gestual până în 1870.

Care este deosebirea între semnele convenţionale şi cele naturale? . sau să schimbe profesorii după atingerea unui anumit nivel de performanţă? .La ce nivel se vor da elevilor manuale? .Oare desenele ne-elementare (de exemplu imaginea formelor obiectului făcută cu mâna liberă) vor constitui o parte integrala a dezvoltarii unui surdo-mut? .Explicaţi ce se înţelege prin metoda orală pură şi cum diferă ea de aşa numita metodă combinată? .Explicaţi de ce metoda orală este preferabilă metodei gestuale şi invers (aceasta se aplică în special în situaţiile din clasă dar şi cerinţelor din interacţiunea socială cotidiană).? 4) Chestiuni speciale: ..Câţi ani de şcoală se cer pentru ca surdo-mutul să fie educat prin metoda orală respectiv prin metoda limbajului gestual? . dacă el este instruit prin: metoda orala sau prin metoda limbajului mimicogestual? .Elevii vor sta în bănci sau în picioare în timpul orelor? Ei vor scrie de regulă la tablă sau pe tăbliţe? .Ce poate învăţa un surdo-mut într-un anumit volum de timp dat.Câţi elevi pot fi instruiţi cu eficienţă în acelaşi timp de un profesor care foloseşte metoda orală şi câţi de unul care foloseşte metoda limbajului gestual? .Ce înzestrare fizică şi intelectuală vor trebui să aibă surdo-muţii ca să beneficieze de educaţie şi să aibă o vorbire inteligibilă? .La ce vârstă este de dorit ca elevii surzi să înceapă şcoala.Este mai bine pentru surdo-mut să aibă unul şi acelaşi profesor pe tot parcursul şcolii. dacă metoda de instruire folosită în şcoală va fi orală sau prin semne? .Când şi cum se va preda la surdo-muţi gramatica limbajului indiferent de metoda orală sau mimico-gesticulară folosită? .Care va fi durata lecţiei? Va fi o pauză între două lecţii? 3) Metodele folosite: .Este necesar să se plaseze surzii congenital în clase separate de cei asurziţi din cauza bolilor? . de ce este aşa şi cum poate fi remediată situaţia? 46 .Oare surdo-muţii după ce au absolvit şcoala uită cea mai mare parte din ce au învăţat dacă ei au fost instruiţi prin metoda orală şi fac apel la gesturi şi la scriere când conversează cu persoane valide? Dacă este aşa.Cum se va realiza cea mai buna disciplină la o şcoală de surdo-muţi. .Care sunt mijloacele cele mai naturale şi eficiente prin care surdo-mutul poate obţine mai rapid performanţa în limbajul normal? .

cu excepţia celor cinci delegaţi americani. Metoda orală a predominat. A fost adoptată următoarea rezoluţie cu o majoritate covârşitoare: „Congresul.” (Sursa: Wright. declară că metoda orală să fie preferată faţă de cea a semnelor în educarea şi instruirea surdo-muţilor.. Oare o astfel de educaţie poate să fie oferită într-o secţie mai avansată din şcoala pentru surzi sau într-o instituţie separată? Oare profesorii de la acest nivel vor fi profesori pentru surzi. Concluzii ale Congresului (notate de Kierkegaard-Ekbohrn): În ultima zi.Sunt sau nu surdo-muţii mai susceptibili decât auzitorii faţă de anumite boli sau sindroame? Mai mult. considerând incontestabila superioritate a vorbirii faţă de gesturi . Reyoluţia prevedea şi următoarele aspecte: . Rezoluţia acestui . datorită surdităţii lor. participanţii la Congres au votat în favoarea Rezoluţiei de mai sus.. au fost excluşi de la posibilitatea de a-şi continua studiile clasice comparabil cu cea oferită de instituţiile de învăţământ pentru valizi.Pentru ce meserii sunt cel mai potriviţi surdo-muţii.Cuvântul vorbit fiind indiscutabil superior limbajului semnelor în integrarea surdomutului în societate când i se asigură performanţa în limbaj.Unde şi cum poate fi oferită o educaţie pentru tinerii care. În speranţa că vor face din surzi nişte copii normali. metoda potrivită de educare şi de cultivare a surdomuţilor este mai ales metoda orală decât metoda pantomimică. care reprezentau 51 de şcoli cu peste 6. nu vor fi aplicate legi speciale de igienă în cazul lor şi nu vor fi folosite forme speciale de terapie? . D. 1969.congres al cangurilor” . În Deafness a Personal Account. sau profesori pentru elevii normal inzestrati ? . London.000 de elevi ce foloseau limbajul gestual american. Rapoartele adepţilor unei metode sau alteia au fost citite de pe podium. 177).Oare orice recensământ din orice ţară europenă arată o creştere sau scădere a procentului de surdo-muţi faţă de ansamblul populaţiei din ţara în cauză? Dacă oricare din aceste tendinţe pot fi observate. El a condus discuţiile fierbinţi pro şi contra metodei orale. considerând în general temperamentul surzilor. . mulţi părinţi au fost atraşi cu uşurinţă de partea oraliştilor. pg.Considerând efectul dăunător al folosirii simultane a vorbirii şi semnelor pentru vorbire. care a fost convertit spre metoda orală de instruire cu câţiva ani mai înainte. capacitatea de labiolectură şi luciditatea gândirii. Unii au sugerat o combinaţie a metodelor orale şi manuale. după cum a fost numit de Dorothy Miles (2002) a avut implicaţii pe termen lung asupra vieţii suzilor. în ce moment au ei mai mult succes şi pot fi deschise noi domenii profesionale pentru ei? . care sunt motivele cauzatoare? Congresul de la Milano a fost prezidat de abatele Tarra.. metoda orală pură trebuie să fie preferată în instruirea surdo-muţilor. 47 .

mai mult. Congresul a ajuns la concluzia că surdo-muţii educaţi prin metoda orală pură nu au uitat ce au învăţat la institut.contamineze” cu limbajul gestual folosit de elevii mai mari.Aşa cum s-a arătat în mod repetat că surdomuţii din variate medii sociale care au absolvit institutele. se urmărea să se asimileze persoanele surde cu cele auzitoare prin descurajarea căsătoriilor dintre surzi.. ci. Mai mult. labiolectura şi precizia gandirii. O dată cu înfiinţarea sa. Spre începutul sec.Deşi un obiectiv al metodei orale pure este să dea elevilor surdomuţi o educaţie cât mai mult similară cu cea pentru valizi. i-a determinat să nu mai poată face faţă concurenţei de pe piaţa muncii. Congresul s-a terminat cu un strigăt: „Vive la parole!” 48 . Însă. S-a considerat. Profesorii surzi au început să fie destituiţi pe motiv că nu puteau să predea limbajul şi labiolectura.condamnarea la moarte” a limbajului gestual. . Până în 1890 s-au pensionat peste 75% dintre profesorii care foloseau metodele manuale. delegaţii s-au îmtors în ţările lor şi au raportat . Congresul crede că cea mai naturală şi mai eficientă tehnică în educaţia surdomuţilor este ilustrarea. posibil doar cu elevii cu auz parţial. . În ciuda acestoe evoluţii. desfiinţarea internatelor din şcolile de surzi.nepotriviţi”.Un profesor care foloseşte metoda orală pură nu poate avea în clasă mai mult de 10 elevi la un moment dat. Asociaţia Naţională a Surzilor din Statele Unite a reacţionat faţă de rezoluţia Conferinţei de la Milano iar în continuare a avut un rol esenţial în menţinerea activă a limbajului gestual şi a educaţiei manuale.. după ce au citit de pe buzele celui care ia chestionat. cu asurziţi tardiv sau cu surzi din familii de surzi care aveau un nivel superior de educaţie. după absolvirea şcolii. elevii surzi au continuat să folosească limbajul gestual în şcoli.a. .O educaţie a surdomuţilor prin metoda orală va începe între 8 şi 10 ani. implantarea cohleară ş. Faptul că cei mai mulţi surzi nu primeau educaţia şi informaţia de care aveau nevoie în limbajul lor natural... acest succes a dus la formarea unui amestec de limbaj gestual şi oral şi la desconsiderarea persoanelor care foloseau limbajul gestual. şi-au sporit priceperile prin conversaţie şi citire. Elevii surzi mai mici erau permanent supravegheaţi ca să nu se .Surdo-mutul va frecventa şcoala cel puţin timp de 7-sau 8 ani. şi-o îmbunătăţesc alături de priceperea citirii de pe buze prin folosirea cotidiană. departe de a-şi pierde această abilitate. s-a constatat că aceşti surdo-muţi folosesc vorbirea în exclusivitate şi astfel. După consumarea lucrărilor Congresului. au răspuns corect şi cu o pronunţie destul de clară. Mai mult. eutanasierea unor surzi . XX limbajul gestual a început să dispară treptat din şcolile speciale pentru surzi. prezentarea la început a cuvântului vorbit şi apoi în scris. Şcolile au început să se laude cu succesul oralist. obiectele aşezate sau acţiunile realizate în faţa ochilor elevilor. de asemenea. că folosirea simultană a gesturilor şi a limbajului verbal va afecta vorbirea orală. . de exemplu. după ce au fost chestionaţi pe diferite subiecte.

Ultimii elevi instruiţi prin mimica gestuală au părăsit Institutul din Paris în 1887. să-şi părăsească locurile de lângă elevii surzi şi să-şi caute altă ocupaţie.. În 1903 a fost creat primul centru de reabilitate a auzului. după ce a constatat că acestea pot fi productive. În 1926. Un .(„Trăiască vorbirea!”) şi cu un vot majoritar al delegaţilor (cu excepţia americanilor). Majoritatea surzilor din Franţa. În acest timp primele proteze auditive nu erau uşor de folosit (cele mai multe cântărind câteva kilograme. care trebuiau să fie aşezate pe masă). pentru interzicerea semnelor în educarea surzilor. o persoană surdă.război de 100 de ani” a început atunci. Cei mai mulţi au fost angajaţi în slujbe manufacturiere. văzându-i la lucru pe interpreţii suedezi şi americani. În 1964. Următorul Congres. a frapat prin interzicerea oricărei participări a profesorilor surzi francezi la procesul de instruire a elevilor surzi. din 1900. Ruben-Alcais a organizat primele Jocuri Olimpice ale Surzilor. A trebuit să vină anul 1971 şi cel de-al VI-lea Concres al Federaţiei Mondiale a Surzilor (care s-a ţinut atunci la Paris) pentru ca profesorii auzitori care lucrau cu surzii să devină conştienţi de bogăţia şi eficacitatea traducerilor simultane în limbaj mimico-gestual. dar nu a obţinut niciodată un patent pentru ele. Robert Weinbrecht. erau în mod masiv şi grav sub-educaţi. Crellard a inaugaurat Salonul Internaţional al Artiştilor Tăcuţi. În 1924. care le permitea acestora să folosească liniile telefonice pentru a se apela unii pe alţii cu ajutorul sistemului de dactilografie ataşat la un telefon 49 . propunând o educaţie ”mixtă”(cuvântul ”semn” era cu obstinaţie evitat). după anii’50.G. La fel s-a întâmplat în toată Europa după adoptarea acestei ruşinoase rezoluţii. deoarece se simţea lipsa bărbaţilor plecaţi pe front. Se crede că A. cu învăţarea labiolecturii (acest centru a fost recunoscut ca fiind de utilitate publică abia în 1953). Ocazia s-a ivit în urma concentrării bărbaţilor în cele două războaie mondiale. Acum s-au format primele Asociaţii ale Surzilor pe lângă marile oraşe. iar comenzile superiorilor erau date prin semne speciale care puteau fi văzute de la distanţă. a inventat telefonul cu taste pentru surzi. student auzitor. printr-o serie de măsuri administrative luate de oficialităţile vremii. transminţându-şi în ilegalitate un limbaj interzis în toate unităţile şcolare şi căminele aferente.Bell a elaborat un sistem de căşti. Între 1910 şi 1950 surzii au avut mari posibilităţi să lucreze. şi cu energie furnizată de baterii de 3 sau 6 volţi pentru amplificarea sunetelor. În Europa s-au format companii întregi de soldaţi surzi. Ei terminau şcoala cu un nivel foarte scăzut de instruire şi îngroşau rândurile şomerilor. pe parcursul căruia surzii nu puteau comunica prin semne decât pe ascuns. Pentru prima dată deficienţii de auz aveau ocazia să folosească proteze auditive cu microfoane bazate pe carbon. a început să conteste această decizie. Edward Miner Gallaudet-fiul. Profesorii surzi au fost obligaţi. De la începutul secolului al XX-lea societatea a început să acorde mai mare atenţie persoanelor surde. dar cererea sa a fost refuzată de Congres.

care să le permită să fie 50 . Aceasta viza recunoaşterea oficială în fiecare stat membru a limbajului gestual şi invita statele membre din Europa să elimine toate obstacolele de care se loveşte încă recunoaşterea limbajului gestual. doctorul fizician R. Dintre francezii care militau pentru recunoaşterea oficială a limbajului gestual s-a remarcat Bernard Mottez. În 1975 este adoptată Legea 94-142 care prevedea educaţia gratuită şi adecvată a tuturor copiilor handicapaţi din America.trist eşec”. În 1967. Sistemul viza eliminarea „sosiilor” (p-b. c-g.Orin Cornett. unde limbajul gestual era autorizat.comunicării totale” care era o combinaţie a metodelor orale şi manuale de educaţie a persoanelor surde. Achiziţionarea structurilor limbajului prin acest sistem permitea elevilor surzi să înveţe să citească la o vârstă normală şi să parcurgă aceleaşi etape de instruire ca şi elevii auzitori. având ca profesori pe surzii formaţi anume pentru aceasta. După anul 1970. În 1977. După 10 ani. metoda comunicării totale. Această metodă a apărut după anul 1960. este introdusă în Franţa comunicarea totală de o familie de americani instalată la Aix-en-Provence. de asemenea să se asocieze fiecărui fonem pronunţat un gest complementar. Treptat. aflaţi sub influenţa Congresului de la Milano. La Congresul Federaţiei Mondiale a Surzilor.. cel puţin teoretic. spre metoda . În acelaşi an (1964).. a pus la punct. Metoda sa avea la bază lectura labială. Ultima Rezoluţie a Parlamentului European propune statelor membre finanţarea proiectelor-pilot în favoarea învăţării de către copiii şi adulţii surzi a limbajului gestual. totodată. care o deprinse în S.obişnuit. Congresul SUA a adoptat raportul Babbidge cu privire la educaţia oralistă a surzilor considerată un . în 1998. acest sistem prinde rădăcini şi devine baza unei noi abordări a educaţiei surzilor în cadrul sistemului public de învăţământ. În 1980 s-a creat Asociaţia Naţională Franceză a Interpreţilor pentru Deficienţii Auditivi. delegaţii şi turiştii francezi au descoperit avansul dezvoltării sociale şi intelectuale a comunităţilor surzilor din America.U. care aveau aceeaşi formă a buzelor dar difereau prin sonoritate şi erau uşor confundabile. etc.A. Parlamentul European a votat o rezoluţie referitoare la limbajele gestuale utilizate de surzi. efectuat cu mâna în apropierea feţei. la Washington. În 1975. datorită unei mame nemulţumită de încercările de instruire cu ajutorul metodelor oraliste a fiicei sale cu deficienţe de auz . „Legea Integrării” îndrepta copiii surzi şi hipoacuzici spre incluziunea în sistemul de educaţie normală. Era necesar. Dar. La 17 iunie 1988. care a avut loc în 1975 la Washington. vizând accelerarea recunoaşterii oficiale a limbajului gestual şi formării de interpreţi. cele două metode de educaţie divergente sub aspect istoric converg. într-o perspectivă a educării pur oraliste. elevii surzi integraţi în învăţământul obişnuit sufereau din cauza izolării.). O mare parte din comunitatea surzilor a aplaudat acest raport şi l-a considerat o recunoaştere de mult aşteptată a superiorităţii educaţiei şi comunicării manuale. Parlamentul European a votat o nouă rezoluţie. El a dat un bun exemplu angajând câţiva interpreţi în limbajul gestual la dezbaterile care vizau probleme referitoare la persoanele cu handicap.

După 1993 Comisia Federală pentru Comunicaţii a cerut ca toate noile aparate TV să posede decodoare care să permită persoanelor surde să aibă acces la textul scris fără să deranjeze pe cei care urmăresc în mod normal emisiunile televizate. Odată cu creşterea conştiinţei surzilor privind demnitatea şi posibilităţile lor. emisiuni televizate. În 1987 actriţa surdă Marlee Matlin devine prima persoană surdă care câştigă premiul . În 1989 Gallaudet este din nou în centrul atenţiei internaţionale când festivalul . a unui film întitulat .. În privinţa surzilor. Până în 1980 se dezvoltă sistemul de subtitrare şi se transmit primele spectacole. unde erau absorbite undele sonore care erau apoi duse la creier prin nervul optic şi interpretate. Punerea în practică a legii este totuşi lentă. Această piesă a fost prezentată. în premieră. transmisă de PBS (Public Broadcasting System). conferinţe de presă. Acest protest desfăşurat sub lozinca . De abia în 1991 Adunarea Naţională accepta. unde să primească instruire specializată şi să interacţioneze cu copiii normali. din cauza lipsei mijloacelor financiare. având în rolul principal pe actorul Marcel Iureş. întruniţi în campusul acestuia. Între timp..King Jordan este ales primul preşedinte surd al Universităţii Gallaudet. la teatrul . Congresul a recomandat ca limbajul gestual american (ASL) să fie folosit ca prim limbaj pentru surzi iar limba engleză să fie a doua limbă..The French Chef” (Bucătarul şef francez).integraţi în şcolile de masă. domnul I. ca experiment clinic.. plasând electrozi direct în cohlee. utilizarea limbajului gestual în educarea copiilor surzi. Legea Reabilitării din 1973 include o secţiune care prevedea ca cei cu handicap să aibă acces şi şanse egale la folosirea resurselor organizaţiilor care primeau fonduri federale sau care beneficiau de contracte guvernamentale. 51 . limbajul gestual (scris şi oral) şi comunicarea orală este un drept al tuturor surzilor”. a dificultăţilor întâmpinate de surzi pentru a deveni formatori şi a celor implicate în formarea profesorilor specializaţi. Dispozitivul era o proteză mecanică pentru urechea internă. Ea străbate oasele urechii interne.Oscar” pentru rolul ei în filmul .Deaf Way II”. prin „legea Fabius”. După opt zile de proteste studenţeşti. „În educarea tinerilor surzi. Acest sistem de subtitrare putea fi făcut lizibil cu ajutorul unui decodor ataşat la aparatul TV.. în 1988 studenţii şi cadrele didactice de la Universitatea Gallaudet au protestat faţă de alegerea unui alt preşedinte auzitor.Deaf Way I” a adus la un loc peste 5000 de surzi de pe toate continentele.. libertatea de a alege între comunicarea bilingvă.. se prevedeau facilităţi referitoare la folosirea telefoanelor cu text şi a interpreţilor.Preşedinte surd acum” a continuat timp de o săptămână cu multiple marşuri. În 1972 are loc pentru prima dată subtitrarea unei emisiuni la televiziune.Children of a lesser God” (Copiii unui Dumnezeu mai mic). eveniment repetat în 2001 sub numele . etc.Odeon” din Bucureşti în 1994. În 1985 s-a aprobat efectuarea implantului cohlear pentru persoanele surde de peste 18 ani.

citi sau scrie aveau unele drepturi. dacă ei puteau vorbi. Cursul nr. Unele din aceste şcoli au fost desfiinţate din cauza numărului redus de elevi. Biserica a considerat că a încerca să faci un surd să vorbească era o blasfemie. dar ele erau negate surdomuţilor din naştere.I. Au trebuit să treacă multe secole până când acest argument religios a fost înlăturat.Diacikov referitoare la aceste sacrificări nu se menţionează surdomuţii ci alte categorii de deficienţi fizici. Astfel. În aceste condiţii şcolile cu internat pentru surzi au fost considerate ca fiind . Pentru surzi. 3 Aspecte din istoria preocupării societăţii româneşti faţă de educarea surzilor Găsim referiri la surdomuţi în scrierile lui Aristotel. De asemenea. În „Codicele lui Justinian” există diferite referiri la drepturile de care beneficiau surdomuţii.un mediu foarte puternic restrictiv”. Merită să reţinem că în documentele studiate de A. dar din documente nu rezultă cu claritate dacă surdomuţii erau sacrificaţi când se descoperă surditatea lor. s-a trecut la o fază superioară în considerarea fenomenului surdomutităţii. deoarece aceasta era voia Domnului. care nu ştiau să scrie sau să citească. Probabil că deficienţa de auz nu este vizibilă la naşterea copilului ci mai târziu. că pot exista persoane surde care pot să vorbească. Hipocrat şi alţi învăţaţi din perioada antichităţii.În 1990 au fost scoase în afara legii practicile discriminatorii şi obstacolele puse în calea accesibilităţii handicapaţilor.Nihil est in intellectu qui prius fuerit in sensu”). Aristotel a comparat dezvoltarea psihică a orbului cu cea a surdului şi a concluzionat că orbul din naştere este mai inteligent decât surdul şi mutul. ei fiind aruncaţi în râpa Tarpea de pe Muntele Taiget. astfel că ea prevedea ca elevii cu handicap să frecventeze şcoli cu mediul cel mai puţin restrictiv. Plutarh. deoarece limba nu este un organ independent în procesul 52 . La început surdomutitatea a fost privită de cei mai mulţi filosofi şi preoţi ca având origine divină. O dată cu înţelegerea faptului că surditatea este cauza primară a mutităţii. Astfel. Acceptând această teorie. Plutarh s-a referit la sacrificarea copiilor deficienţi de către „Sfatul bătrânlor” din Sparta şi Atena. în lucrarea „Despre simţurile celor care simt”. din cauza căruia surzii nu puteau să articuleze. Se omitea astfel contribuţia creierului şi a exerciţiului în formarea vorbirii.. În 1990 este din nou amendată legea educaţiei din 1972. înclusiv cel de proprietate sau de moştenire. fie prin viu grai. Timp de sute de ani medicii au evitat să găsească o explicaţie ştiinţifică surdomutităţii de teama persecuţiei inchiziţiei şi au acceptat teoria că mutitatea se datora distrugerii nervului frenic. în special datorită lucrărilor lui Aristotel după care „nu putea exista nimic în mintea umană dacă nu a trecut mai întâi prin simţuri” (traducerea din limba latină a expresiei: . Reprezentanţii Bisericii creştine ortodoxe au avut un rol de pionierat în a-i face pe surzi să vorbească. fie prin semne.. legea prevedea mijloace mai bune de comunicare şi de educare şi şanse egale de angajare. tendinţă care se manifestă şi în ţara noastră . iar altele au început să funcţioneze cu un număr mai mic de elevi.

îndiferent de situaţia lor materială. trecând prin Paris. au stat sentimentele de omenie şi principiile moralei creştine. În „Pravila de la Govora” (1640) se pomeneşte despre cei care şi-au pierdut auzul. prin faptul că au susţinut că surzii nu puteau fi educaţi. fie că are nervul frenic intact sau nu. a vizitat Institutul Naţional pentru Tineri Surzi înfiinţat de Abatele de L’Epee în 1870. Se ştie.D. de esenţă filantropică.Pravilele împărăteşti” din vremea lui Vasile Lupu (Popa. Mihai Viteazul şi Vasile Lupu. în Transilvania. a început instruirea surzilor în grupuri. care a înfiinţat şi a condus un institut particular pentru surdomuţi la Dumbrăveni (Elisabetopol). atât de la noi cât şi din alte ţări europene. (Deci. un fost husar în armata lui Napoleon.. surzii fiind incluşi în categoria mişeilor. încă de pe atunci era recunoscută necesitatea interpreţilor în instanţele judecătoreşti). rămânând impresionat de cele văzute. în secolul al XVII1-lea. a luat fiinţă la Bucureşti. I. se aminteşte de existenţa unor „surdomuţi” care ştiau să scrie şi să citească cu toate că nu puteau să vorbească dar nu se făceau referiri la educaţia lor. La baza acestor preocupări. M. i-au împiedicat mult timp să ducă o viaţă civilă activă.Popovici. între anii 1827/ 1831 şi 1846. Petru Rareş. cu siguranţă. pe lângă locuinţa doctorului 53 .. preşedintele tribunalului numea din oficiu drept interpret o persoană care este deprinsă cu vorbirea lor. Franţa sau Germania. în cadrul Azilului „Elena Doamna” din Cotroceni. Mai târziu. Popa M. care se refereau la „miluirea mişeilor.C. Stănică. s-a folosit metoda mimico gestuală în procesul de instruire al elevilor surzi (Pufan. Când a revenit la Dumbrăveni.. De asemenea.Codul civil” român adnotat de Hamangiu există referiri la surdomuţi. Acesta.. domneşti şi mănăstireşti) de pe vremea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. apărută în 1652 la Târgovişte. În „Cartea românească de învăţătură”. a fost nevoit să închidă această primă şcoală în anul 1846. biserici sau în familie.(2002) caută să explice. că au existat preocupări de educare a surzilor.articulaţiei. la felul cum au fost instruiţi. În . Când aceştia (fie martori sau acuzaţi) nu ştiau să scrie. acestea constituind nucleele primelor şcoli din Europa care au luat fiinţă în Anglia. calicilor şi săracilor”. cele expuse mai sus prin aceea că legislaţia.. unde primii profesori au fost preoţi sau călugări. pe vremea lui Matei Basarab legiuitorii erau îndemnaţi să fie îngăduitori cu cei vinovaţi dacă sunt surzi şi muţi. 1972) Prima formă de educaţie cu specific de şcoală pentru surzi din România. în .V. pe lângă mănăstiri. biserica şi medicina din vremurile trecute. mai ales a celor din familiile înstărite. în cadrul unor aziluri sau mănăstiri. În multe documente ale vremii. care dăinuie şi astăzi. a încercat să realizeze ceva similar însă. Primele mărturii scrise despre persoanele cu handicap au apărut în ţara noastră în vechile documente (boiereşti. la 15 noiembrie 1863. Matei Basarab. Prima încercare de educaţie organizată a surzilor pe teritoriul ţării noastre este atribuită lui Băcilă. încă de pe atunci se făcea o diferenţiere între surdomuţii care nu puteau să vorbească şi cei care ştiau să scrie şi să citească. Ca şi la Institutul din Paris.) şi în „Îndreptarea legii”. neavând mijloacele financiare.

1880.4).2. N. majoritatea fiind traduceri din limba franceză şi germană. grafice şi dactilemele. Însă actuala şcoală profesională de la Timişoara (înfiinţată oficial în 1885) se consideră continuatoarea tradiţiilor şcolii lui Schaefer. al cărui nume nu este menţionat în documente. „Noţiuni de articulaţie sau instrucţiuni pentru a face să vorbească surdo-muţii” (E. această şcoală a devenit independentă. Un moment de referinţă îl reprezintă apariţia 54 . nu au fost cele aşteptate. Au apărut şi alte lucrări de specialitate. ca de altfel şi în toate ţările Europei. Primul profesor al şcolii a fost un deficient de auz.). Baican şi N. din iniţiativa profesorului Carol Schaefer (1841-1912). 1896 (nr. iar în anul 1895 a fost mutată la Focşani. reţeaua şcolilor româneşti pentru surzi s-a extins prin înfiinţarea de noi aşezăminte şi institute speciale la Arad (1885).Ionescu.C. „Iniţierea surdomuţilor în limbajul auditiv” (D. Şcoala de băieţi a funcţionat iniţial într-o clădire de lângă Arhivele Statului după care s-a mutat pe Calea Griviţei 199 iar mai târziu. 1933). după extinderea căii ferate. 4. dar această şcoală nu a avut o continuitate şi nu se cunoaşte ce metode de instruire se folosea şi în ce fel a funcţionat. cărţi de citire şi de dezvoltare a vorbirii.4. Cluj (1888). fiind tradusă în limba română doi ani mai târziu. În acea perioadă. Popa. Consecinţele acestei abordări.M. la iniţiativa acestuia. într-un local corespunzător. (Stanică. (Pufan. Menţionăm că şcoala pentru fete din Bucureşti a funcţionat iniţial pe Str.9).Carol Davila. Cernăuţi (1908).10) şi 1897 (nr.5. De asemenea.. unde s-a înfiinţat Institutul pentru surdomuţi. În acelaşi an cu înfiinţarea primei şcoli din Bucureşti (1863). Bucureşti (înfiinţată în 1919 dar funcţionînd din 1921 pentru fete şi din 1927 pentru băieţi). 1. Stănică. 1884). fost medic al Palatului Regal.. cu reşedinţa în Palatul Ghica-Tei. Popa. Acesta îşi educa elevii folosind metodele mimică. grafică şi dactilă. Mai apoi. General Berthelot). Mai târziu. apărută la Paris în 1894. 20-25 (actuala Str. precum şi primele abecedare.).a. Nuferilor nr. deşi această metodă a fost aplicată cu moderaţie. Iaşi (1931 sau 1932) ş. se inaugurează o şcoală particulară la Timişoara. 1. C. Cernăuţi. fiind actualmente şcoală-pilot de formare practică a noilor cadre didactice. Ionescu a publicat mai multe articole în „Convorbiri didactice” în 1895 (nr. care au fost înlocuite treptat cu metoda „orală” (germană) de demutizare. după Congresul profesorilor de surzi de la Milano.Gogouillot „Cum putem face pe surdomuţi să vorbească cu viu grai”.. I. Pufan. instruit la Viena şi Paris. 1994). George Ştefănescu şi Nicolae Ionescu-Tei. Treptat. o clădire foarte veche şi inadecvată iar după 1976 şcoala s-a mutat într-un local nou în cartierul Drumul Taberei. s-a mutat în cartierul Bucureştii Noi. În aceste şcoli se foloseau metodele manuale. pentru popularizarea metodei orale de demutizare s-au folosit lucrările lui L. M. Bucureşti. după acest profesor i-a urmat Melnic (sau Melic). Rusceac. astfel că peste un secol s-au reevaluat metodele folosite în şcolile de surzi şi se consideră că mult mai benefice ar fi metodele bilinguale de instruire. dar se pare că se numea Palla. M...7. Aici au fost primiţi primii copii cu deficienţe de auz.6. I. ultimul fiind şi director al şcolii din Bucureşti şi Focşani între anii 1870 şi 1901 (Popa.

Sevastiţa Popescu. sub îngrijirea lui Dimitrie Rusticeanu. Popa Mariana ş.) pun bazele metodei orale româneşti de demutizare. Fălticeni. sub conducerea lui Ion Ciorănescu. Atanasiu. numiţi dintre absolvenţii şcolilor normale. O contribuţie deosebită în domeniul însuşirii elementelor fonetice ale limbii au adus-o cercetătoarea Lucia Măescu-Caraman şi fostul inspector principal în Ministerul Învăţământului Alexandru Caraman. numiţi profesori „medicopedagogi” s-a făcut la Universitatea din Cluj (1921-1927) sub conducerea lui Gheorghe Creiniceanu şi la Universitatea din Bucureşti (1938-1940).a. Contibuţii deosebite în acest domeniu au mai adus Constantin Pufan. au fost reorganizate prin Legea învăţământului primar şi normal din 1924 iar personalul didactic era format din învăţători asistenţi. cu sprijinul unor colaboratori. Satu-Mare. Şcolile speciale. au elaborat mai multe lucrări vizînd perfecţionarea învăţământului special pentru elevii surzi. De asemenea. Craiova.a. printre care şi cele de surzi. au organizat întâlniri de lucru. la întoarcerea în ţară.„Revistei asociaţiei corpului didactic medico-pedagogic din Romania” care a apărut la Cernăuţi. Cluj ş. ş. Gh. Aceştia. A publicat numeroase lucrări unde a popularizat ideile înaintate ale specialiştilor europeni în domeniul demutizării. învăţători titulari. C. care a făcut studii de specialitate la Viena şi. Popiţan V. în acest context. între anii 1931-1936. Lidia Petrescu.Rusceac). Cornea Aurel. acceptă înnoiri şi ţine seama de specificul limbii române în articularea structurilor fonetice. pe baza recomandării date de directorul şcolii normale şi de profesorul de pedagogie. 55 . profesori din şcolile pentru deficienţi de auz din Bucureşti.. I. „Limbajul mimico gesticular”(1932). Valer Mare. pentru însuşirea limbajului verbal şi au propus conducerii fostului MEC un proiect ambiţios de restructurare a învăţământului românesc. Popa. au elaborat un abecedar care stă la baza învăţării citirii şi scrierii şi în zilele noastre. Tot în această perioadă. Dimitrie Rusticeanu şi Ion Ciorănescu. (localitate care în acea vreme făcea parte din „România Mare”). cu sprijinul altor surdologi din şcoli (Mihai Ionescu. Toate aceste lucrări au marcat începutul trecerii de la comunicarea mimico gestuală la cea orală în educaţia surzilor.a. Manolache. Gh. pe baza unui concurs precum şi dintre absolvenţii unor şcoli speciale !!! (Stănică. Dintre lucrările mai însemnate amintim „Programa de studii a institutelor de surdo muţi din România” (1923). Trebuie să amintim. „Carte de cetire” (1924). funcţie ce a deţinut-o între 1912-1940. M. cu un stagiu de doi ani într-o şcoală specială. a fost numit director al Institutului de orbi şi surdomuţi „Regina Maria” din Cernăuţi. care respinge exagerările metodei orale „pure”.a.P.Timofte. pregătirea specialiştilor. Ilie Stănică. personalitatea eminentă a profesorului Dimitrie Rusticeanu (D.1994). "Iniţierea surdo muţilor în limbajul vorbit” (1933). având în anexă imagini labiale ce permit învăţarea labiolecturii cu mai multă uşurinţă. „Studiul limbii româneşti în şcoala de surdo muţi” (1931). George Băcanu. „Predarea limbii materne în şcoala de surdo muţi”(1935) ş. numiţi dintre învăţătorii asistenţi.. Dumitru Ciumăgeanu.

Din cauză că erau prea puţine şcoli iar posibilităţile lor de cuprindere.Rusticeanu. cu aceştia fiind alcătuite clase speciale.care a fost inspector la Ministerul Învăţământului şi director al Şcolii de surdomuţi din Bucureşti între 1927-1940. Erau primiţi în şcoală nu numai copii care aveau vârsta de 7 ani ci şi mai mari. în lucrarea sa „Iniţierea surdomuţilor în limbajul auditiv” arată că în acele timpuri (1932) existau numai 6 şcoli pentru surzi. Faptul că şcolile erau sub tutela a două ministere crea destule neajunsuri. instruirea trebuia să cuprindă următoarele materii: articulaţia. Rezultatele recensământului din 1 ianuarie 1936 au arătat că existau numai 7 şcoli speciale pentru surdomuţi în acea vreme iar acestea nu puteau cuprinde pe toţi copiii care aveau nevoie de condiţii speciale de instruire. ).Rusticeanu a propus şi o organizare ideală a învăţământului special. Popa. pentru a se evita unele dificultăţi enorme (op. conversaţia. autorul recomanda ca „.1994). Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale (Cluj şi Timişoara). învăţământul era gratuit pentru cei care puteau dovedi cu acte sărăcia în care trăiau. citirea cu grai şi scrierea”. citată. ortofonie”. dar majoritatea elevilor plăteau unele contribuţii. altele care erau frecventate de elevi externi. Astfel. În cei 8 ani de studiu şcoala trebuia să-i iniţieze pe elevi în istoria şi geografia patriei. (Stănică. Acesta a făcut studii la Berlin şi a publicat în 1932 „Abecedarul pentru şcolarii surdomuţi spre a învăţa vorbirea. mulţi copii rămâneau neşcolarizaţi. având însă o dotaţiune normală iar în clasele C să se trimită elevii surdo-muţi atinşi de debilitate mentală” De asemenea. labiologia. unde să se creeze condiţii optime de exercitare a simţurilor şi a mişcării şi unde copiii de 5-7 ani să se pregătească pentru învăţarea limbajului auditiv (op. copii cu resturi de auz şi cei asurziţi după învăţarea limbajului verbal. deci cu internat.I. Oficial.000 de surzi care locuiau în „România Mare”.în clasele A să se admită elevii surzi cu un coeficient de inteligenţă superioară normalului. care aparţineau Ministerului Muncii. cum ar fi cele din Cluj şi Timişoara. D. să le predea noţiunile numerice şi să-i demutizeze prin metode specifice. Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale.M.. 56 . În consecinţă. reduse. câte una din Focşani şi Cernăuţi) şi alte două erau administrate de Ministerul Muncii.. în funcţie de dotarea intelectuală şi de starea auzului şi a vorbirii elevilor.. Încă de pe atunci acest luminat medicopedagog preconiza crearea de clase diferenţiate în şcolile de surzi. unele care "ospitalizau". vagabonzilor sau prostituţia tinerelor fete. Din această cauză nu se putea asigura nici profesionalizarea în masă iar mulţi dintre surdomuţi îngroşau rîndurile cerşetorilor. Autorul estimează că aceste 6 şcoli abia puteau şcolariza 500 de elevi „lipsiţi de simţul auzului şi de facultatea vorbirii” dintr-o populaţie totală estimată la 18. începând cu grădiniţa. având o anexă care cuprinde „Îndrumări metodice privind predarea sunetelor. Atunci existau două categorii de aşezăminte. citată). D. În clasele B să se primească elevii atinşi de surditate congenitală sau dobândită în prima vârstă a copilăriei. din care patru aparţineau Ministerului Învăţământului (două din Bucureşti. care locuiau de obicei cu părinţii în aceeaşi localitate. pe care nu le menţionăm aici.

Rusticeanu şi I. gimnastica. au fost epuizate sursele de finanţare prin situarea şcolilor speciale pe ultimul loc al priorităţilor. Focşani. Ciorănescu. s-au creat unităţi noi de învăţământ profesional şi s-a diversificat nomenclatorul de meserii din aceste şcoli. istoria. După al doilea război mondial şi până în prezent s-au conturat câteva etape distincte în educaţia copiilor cu deficienţe de auz pe care le-au semnalat C. desfiinţarea institutelor de cercetări destinate educaţiei şi dezvoltării psihologiei. Ea a fost echilibrată. Programa analitică era specială. geografia. a inspectorilor din direcţia „Şcoli speciale” din M. În urma elaborării noilor programe speciale s-au editat manuale noi pentru clasele I-X cu contribuţia semnificativă a colectivului „Invăţământ special” din Institutul de Cercetări Pedagogice şi Psihologice din Bucureşti (înfiinţat în 1962. compuneri. A doua etapă (1970-1989) s-a caracterizat prin stagnare în ceea ce priveşte asigurarea bazei materiale. 3 din 1970. deşi s-a folosit în mod amplu mimico-gesticulaţia. caligrafia. Fălticeni. De asemenea.C. Săftica. ale cărei baze au fost puse în special de D. desemnul. programe şi metodici speciale.E. În 1961 s-a înfiinţat secţia de defectologie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj) iar la Universitatea din Bucureşti s-a creat un colectiv de psihopedagogie specială care a fost desfiinţat în 1982 şi pus în funcţie în 1990. cu accent pe metoda românească de demutizare. alături de alte metode specifice demutizării. s-au organizat instituţii de formare şi de perfecţionare a personalului didactic. Astfel ne explicăm de ce în şcolile noastre unde s-a utilizat această metodă. cu sprijin material şi logistic din partea unor organizaţii umanitare din Vestul 57 . tot în 1961 s-a creat Institutul Central de Perfecţionare a Personalului Didactic la Bucureşti cu filiale în toată ţara pentru perfecţionarea profesorilor din şcolile speciale. Satu Mare ş. a inclus schimbări în organizarea învăţământului şi în metodele de recuperare. În această etapă: s-a extins şi diferenţiat reţeaua de învăţământ special. ştiinţele fizico-naturale.cetirea.. aritmetica şi geometria. a Institutului Central de Perfecţionare a Personalului Didactic. când au luat amploare preocupările pentru recuperarea persoanelor cu handicap. Ilie Stănică şi Mariana Popa în lucrările citate mai sus.Pufan . la folosirea unei „metode orale pure” promovate de germani sau a dactilologiei care era impusă de şcoala sovietică. religia. astfel că nu s-au mai procurat proteze auditive şi nici nu s-au mai reeditat manualele şcolare. s-au perfecţionat metodele de depistare şi de diagnosticare a copiilor cu deficienţe. precum şi a facultăţilor de defectologie din Cluj şi Bucureşti. cuprinsă între anii 1950 şi 1970. s-au elaborat planuri de învăţământ. accepta înnoirile dar respingea exagerările. A treia etapă a debutat după evenimentele din decembrie 1989. nu s-a ajuns la exagerările promovate de unele şcoli din Franţa. lucrul manual şi îndeletniciri practice. Craiova. desfiinţat în 1982 şi reînfiinţat în 1990) şi Cluj. mimico-gesticulaţia şi dactilologia erau metode auxiliare aservite formării vorbirii orale. Prima etapă. exerciţii gramaticale. O dată cu aplicarea legii nr. Însă. s-au creat primele grădiniţe de hipoacuzici şi surzi la Bucureşti.a.

unii profesori au avut posibilitatea să facă vizite de studiu în Anglia şi Danemarca etc. „Asociaţia Naţională a Surzilor din România” asigură un interpret în limbaj mimico gestual pentru facilitarea comunicării cu instituţiile statului. În 1990 au fost reînfiinţate secţiile de psihopedagogie specială în cadrul Facultăţilor de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei de la Universităţile din Cluj. În acest fel. dus-întors. Aceste legi au fost amendate succesiv în 1999 prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului. respectiv. Bucureşti şi Iaşi şi a fost înfiinţat Institutul Naţional pentru Recuperare şi Educaţie Specială a Persoanelor cu Handicap cu sectoare de cercetare. Crucea Roşie Britanică a dotat toate şcolile pentru surzi cu audiometre moderne portabile şi un număr apreciabil de proteze auditive. persoanele surde cu handicap accentuat puteau beneficia de următoarele facilităţi: gratuitate cu mijloacele de transport public local de suprafaţă sau cu metroul în Capitală. Astfel. 53 şi 57 din 1992 privind protecţia socială a persoanelor cu handicap şi. cl. cu trenul personal. indemnizaţie de 50% din salariul minim brut pe ţară pe durata valabilităţii certificatului de persoană cu handicap pentru cei care nu au nici un venit şi pentru cei care beneficiază de pensie de urmaş. a II-a. Persoanele cu handicap accentuat şi mediu se pot pensiona conform legii 19 din 2000 cu 10 ani mai devreme în comparaţie cu persoanele valide dacă au cotizat cel puţin 25 de ani (femeile) şi 30 de ani (bărbaţii) la bugetul de asigurări sociale. Conform legii 343 din 2004. perfecţionare şi curriculum. intrare gratuită la competiţii sportive sau la spectacole în limita locurilor rezervate persoanelor cu handicap. De această facilitate beneficiază persoanele surde în mod gratuit în primele 20 de ore şi apoi contra unei taxe pentru serviciile de interpretare asigurate în continuare. Auzitorii pot beneficia de acest serviciu contra cost. s-au acordat burse de studiu pe un an în Anglia. asistenţa medicală şi medicamente gratuite atât ambulatoriu cât şi pe timpul spitalizării. cu autobuze sau nave de transport fluvial. compensarea procurării de proteze auditive o dată la 5 ani prin CNAS. începând din 2004. şase călătorii pe an. pentru sprijinirea încadrării lor în muncă. persoanele cu handicap pot beneficia de o indemnizaţie de 30% din valoarea îndemnizaţiei lunare indiferent de veniturile obţinute (care se ridică la suma de 207 lei în anul 2007).Actualmente unele prevederi se află în discuţie deoarece cheltuielile guvernamentale sunt prea mari iar situaţia persoanelor surde din ţările membre 58 . s-au creat centre pentru confecţionarea de olive unde au fost angajate persoane surde. Prin înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap în 1990 s-au creat premisele pentru dezvoltarea măsurilor de protecţie socială a persoanelor cu nevoi speciale. apoi Parlementul le-a dat putere de lege în 2002.Europei. pe care le-a inclus în Legea 19 din 2000. S-au elaborat legile nr. scoţând din legea 519 prevederile referitoare la pensionare.

Această poziţie este. ştiind că această comunicare timpurie în limbajul natural al copiilor surzi va stimula dezvoltarea ulterioară pe toate planurile a acestor copii. servind ca modele de folosire a limbajului gestual. De asemenea. La cele de mai sus au fost adăugate şi alte prevederi în conformitate cu Legea nr. Absolventii surzi ai învăţământului superior au început de câţiva ani buni să se angajeze în şcolile speciale.Congresele. această politică s-a dovedit falimentară. În continuare se depun eforturi. militarea pentru integrarea deficienţilor de auz în sistemul de învăţământ public (mainstreaming) prin înfiinţarea posturilor de profesori itineranţi etc. părinţii care au copii surzi sunt îndemnaţi să înveţe acest limbaj pentru a comunica de timpuriu cu copiii lor. În acest sens. Limbajul gestual a continuat să existe iar la ora actuală se fac tot mai multe cercetări asupra acestui limbaj. formarea de interpreţi va deschide calea spre accesul în diverse instituţii de învăţământ obişnuit de toate gradele pentru persoanele surde dar acest fapt nu exclude preocupările defectologilor pentru formarea limbajului verbal ca mijloc de comunicare. seminariile.ale Uniunii Europene este oarecum diferită de cea din ţara noastră. ea putând servi ca model pentru o legislaţie similară altor ţări europene. a legislaţiei privind recuperarea. în continuare. o continuare a 59 . Facilităţile enumerate mai sus reprezintă o serioasă economie la bugetul destul de sărac al familiilor de persoane cu handicap şi asigură o modalitate. în sensul că aceştia au mai puţine facilităţi. profesionalizarea şi încadrarea lor în muncă. un interes sporit faţă de formele de manifestare artistică şi culturală ale comunităţii de surzi. de asemenea. reunite în Forumul Disabilităţii din România înfiinţat în 2003. de fapt. Se manifestă. mai ales de organizaţiile persoanelor cu handicap. Desigur. pe diferite posturi. 5075 din 3 decembrie 2002 respectiv nr. Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei au elaborat un Ordin comun (nr. cărţile şi revistele consecrate limbajului gestual sunt destul de frecvente. Deşi tendinţa generală de promovare a oralismului în şcolile pentru surzi nu a putut fi oprită timp de peste 100 de ani. 721 din 1 octombrie 2002) pentru aprobarea regulamentului privind procedura şi condiţiile de autorizare a interpreţilor în limbajul mimico-gestual şi limbajului specific al persoanelor cu surdo-cecitate. de supravieţuire a handicapaţilor fără loc de muncă. 448 din 18 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. deşi minoră. pentru îmbunătăţirea. care poate fi considerată una din cele mai bune legi în acest domeniu. În ultimii ani se acordă o atenţie mai mare valenţelor formative ale limbajului mimico-gestual prin recomandările Federaţiei Mondiale a Surzilor şi a Parlamentului European care militează pentru formarea de interpreţi în limbajul mimico gestual în toate ţările lumii. pentru schimbarea atitudinii societăţii cu privire la integrarea acestor persoane la toate nivelurile.

ca o încercare de unire a eforturilor diferitelor organizaţii ale persoanelor cu handicap şi din dorinţa de a face cunoscut societăţii civile că toţi handicapaţii trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi fundamentale ca şi persoanele valide. Etnice. În ultimii ani Organizaţia Naţiunilor Unite a venit în întâmpinarea acestor doleanţe ale surzilor. ori surditatea este ceva permanent. o variaţie naturală în cadrul speciei umane. printre care: Declaraţia Universală a Drepturilor Umane (1948). compensat. Ei doresc să li se recunoască limbajul gestual şi cultura specifică şi să se bucure de drepturile fundamentale ale tuturor oamenilor valizi.Casa luminii” din Helsinki/Finlanda estimează la cca 70 de milioane numărul de persoane surde pe glob. Conceptul de . Mai mult. ceea ce ridică numărul acestor persoane la aproape un miliard. Curs nr. adoptând o serie de documente. un „Manifest al disabilităţii (handicapului) în Romania”. ultimele evoluţii din literatura de specialitate subliniază că ar fi mai bine să se renunţe la termenul „deficient de auz” în favoarea celui de surd. În 2003. Declaraţia Drepturilor Persoanelor care aparţin Minorităţilor Naţionale.drepturi umane” este legat de Charta ONU şi de Declaraţia Universală a Drepturilor Umane. cu ocazia Anului European al Persoanelor cu Handicap.4 Aspecte din lupta surzilor pentru drepturi fundamentale şi pentru afirmarea limbajului gestual Satisticile Federaţiei Mondiale a Surzilor. Motivul rezidă în faptul că termenul deficient de auz semnifică ceva care lipseşte şi trebuie tratat. Convenţia cu privire la Drepturile Umane ale Persoanelor cu Disabilităţi (13. De asemenea.decembrie 2006).. „Anul European al persoanelor cu disabilităţi” etc. noi putem presupune că numărul de persoane cu deficienţă de auz de toate gradele poate ajunge la cca 2o % populaţie. la securitate şi integritate personală. de evitare a extremelor. De asemenea. drepturile omului se referă la respectul faţă de demnitatea umană. cu sediul în .tendinţei de echilibru manifestată de specialiştii defectologi din ţara noastră de-a lungul vremii.. Principiile de bază ale drepturilor omului acoperă: dreptul de decizie privind viaţa proprie. Religioase şi Lingvistice (1992). În mare. dreptul la viaţă. Regulile Standard privind Egalizarea Şanselor Persoanelor cu Handicap (1993). s-au organizat o serie de manifestări dedicate persoanelor cu disabilităţi sub genericul „Anul Internaţional al persoanelor cu handicap”. împreună cu şapte organizaţii afiliate. 60 . Asociaţia Naţională a Surzilor a adoptat. Totuşi. surzii din ţările dezvoltate doresc să nu mai fie consideraţi persoane handicapate ci o minoritate culturală şi lingvistică.

De asemenea. adepţii lui Adolf Hitler au închis mii de surzi în lagăre de concentrare. intrucât drepturile enumerate în Declaraţia Universală sunt suficiente pentru a proteja pe orice persoană. „Declaraţia Universală a Drepturilor Umane” la care facem referire în rândurile de mai jos. refugiaţii. De pildă. dificultatea de a găsi un loc de muncă. egalitatea. Din păcate. • Convenţia privind eliminarea discriminării împotriva femeilor (1979). nu sunt acceptate ca fiind . de o convenţie separată. Din aceste câteva motive a fost necesar să se elaboreze o convenţie care să asigure acoperirea drepturilor umane şi pentru persoanele cu disabilităţi. In zilele noastre aceste 61 .potrivite” de către societate etc. pe faptul că mulţi dintre ei sunt posedaţi de diavol întrucât nu puteau să vorbească. fiind discriminate şi exploatate.- libertatea de gândire. se fac în continuare cercetări genetice şi se pun în aplicare diverse practici de eliminare sau de reducere a numărului de persoane surde atât în Europa cât şi în Statele Unite. chiar dacă sunt bine calificaţi. persoanele cu handicap o duc mai rau decât alte grupuri.normală”. Se cunoaşte că de a lungul vremii surzii au trebuit să lupte pentru ca ei şi limbajul lor să supravieţuiască deoarece. în care făcea cunoscut că persoanele surde nu se bucură de demnitate şi de drepturi egale. • Convenţia privind drepturile copilului (1989).. au efectuat experimente „medicale” care de multe ori le-au provocat moartea ori i-au împiedicat să procreeze prin castrare. copiii. a tratamentului inuman (1984). opinie şi exprimare. lipsa accesului la informare şi comunicare. Boutros Boutros Ghali. Se ridică problema de ce avem nevoie noi. călătoresc cu dificultate. • Convenţia internaţională privind drepturile economice. sociale şi culturale (1966). Federaţia Mondială a Surzilor a înaintat în 1994 o scrisoare adresată Secretarului General al ONU de atunci. Cele mai importante documente din punctul de vedere al celor care folosesc limbajul mimico-gestual sunt: • Convenţia internaţională privind drepturile civile şi politice(1966). Acest lucru este valabil într-o lume . Mai târziu. surzii. afirmă. unele grupuri religioase au căutat „să-i salveze pe surzi” de utilizarea limbajului gestual. în primul său articol că „toate fiinţele umane se nasc egale în demnitate şi în drepturi”. întâmpinând o miriadă de obstacole : lipsa de educaţie. Cu toate acestea.. • Convenţia internaţională privind interzicerea folosirii torturii. Articolul 2 „interzice discriminarea pe motiv de limbaj”. Celor peste 650 de milioane de persoane cu disabilităţi le lipsesc o serie de oportunităţi. În Evul Mediu s-a ajuns ca familiile unor surzi să-i ascundă în azile de nebuni sau să-i forţeze să vorbească. s-a considerat de către auzitori că limbajul gestual este un limbaj inferior iar surzii au fost constrânşi să renunţe la el. Desigur că aceste grupuri nu au reuşit iar eşecul lor a fost pus pe seama lipsei de credinţă a surzilor. unele grupuri cum sunt femeile. nu se bucură de servicii sanitare. mai ales după Congresul din 1880 de la Milano. ne-discriminarea şi participarea.

Mai departe. La noi în ţară încă nu se pun astfel de probleme. Federaţia Mondială a Surzilor s-a implicat activ în elaborarea unei Convenţii a ONU cu privire la drepturile umane ale persoanelor cu disabilităţi. Lipsa interpreţilor calificaţi în cadrul personalului din spitale îi privează pe surzi de serviciile medicale de calitate care să ducă mai repede la vindecare. la articolul 16 se garantează la toţi oamenii „dreptul de a se căsători”. De obicei. Aceste fapte constituie o violare a unui drept fundamental. poliţiştii examinatori învaţă limbajul gestual şi facilitează examinarea persoanelor surde.tendinţe de micşorare a numărului de persoane surde nu au dispărut.a. în toate etapele. alegerea liberă a profesiunii. FMS a militat şi a negociat pentru ca drepturile persoanelor surde să fie incluse în această Convenţie a drepturilor omului. de obicei. Pe 13 decembrie 2006 Adunarea Generală a ONU a adoptat Convenţia ONU privind Persoanele cu Disabilităţi şi protocoalele opţionale. care a reuşit să aducă argumente ce au convins autorităţile să acorde permis de conducere la surzii români. În acest proces îndelungat (2001-2006) de elaborare a textului Convenţiei. de învăţare a regulilor circulaţiei rutiere.. Articolul 23 al „Declaraţiei. De asemenea.. Aceste prevederi foarte importante sunt. desfiinţerea internatelor în şcolile speciale. De asemenea. asistentele. mai ales în zonele subdezvoltate. 62 . fapt ce împiedică asigurarea independenţei economice şi un trai decent pentru persoanele surde. cu toate că au existat încercări de îngrădire a dreptului de a obţine un permis de conducere a autoturismelor. Având în vedere faptul că aceste drepturi fundamentale ale persoanelor surde nu sunt respectate. incluziunea în şcoli de auzitori. în unele ţări surzii nu au dreptul să conducă un vehicol sau o barcă cu motor deoarece „nu au dreptul să obţină un permis de conducere” din cauza unor prejudecăţi sau dezinformări ale societăţii. nu cunosc limbajul gestual şi cultura surzilor şi nu pot înţelege pe deplin afecţiunle acestora astfel ca să-i poată ajuta cu eficienţă. violate în întreaga lume. ONGurile au participat activ pentru prima dată. Acestea au fost supuse spre semnare. In alte ţări se fac cursuri în limbaj gestual. surzii nu pot beneficia pe deplin de aceste drepturi din cauză că medicii specialişti. dar a intervenit Asociaţia Naţională a Surzilor. ratificare şi implementare statelor membre. implantul cohlear ş. crearea unor condiţii favorabile la locul de muncă şi evitarea discriminării”. în vederea obţinerii permisului de conducere. dar o analiză a Federaţiei Mondiale a Surzilor confirmă că mai există ţări.” garantează „dreptul la muncă. ele îmbrăcând forme mai subtile cum ar fi experimentele genetice. Până pe 28 iunie 2007 această Convenţie a fost semnată de 99 de ţări iar pentru implementare este obligatorie semnarea convenţiei de cel puţin 20 de ţări. Articolul 25 garantează „dreptul la îngrijire medicală şi la alte servicii sociale”. la care ne vom referi în continuare. unde nu li se recunoaşte surzilor acest drept iar în alte ţări femeile surde sunt forţate să se căsătorească în ciuda voinţei lor.

Mulţi itemi din acest articol pun accent pe acces liber la comunicare şi informare (prin intermediari). recunoaşterea lui oficială. la poliţie. Convenţia recunoaşte limbajul gestual ca limbaj de sine stătător. în limbaj gestual. considerat a fi egal cu celelalte limbaje vorbite şi garantează dreptul de a folosi interpreţi calificaţi în limbaj gestual. Limbajul gestual este menţionat în articolul 21 (b): acceptarea şi facilitarea folosirii limbajului gestual. Ea se bazează pe celelalte convenţii ale ONU şi urmăreşte aplicarea acestora în cazul persoanelor cu disabilităţi. Articolul 9 se referă la accesibilitate. Articolul 2 include definiţii referitoare la comunicare şi limbaj şi cuprinde lista de modalităţi de comunicare.Convenţia pune în faţa statelor membre ale ONU obligaţia de a lua măsuri care să promoveze drepturile umane ale persoanelor cu disabilităţi şi înlăturarea discriminării. inclusiv prin ghizi şi interpreţi în limbaj gestual. de a obţine informaţii şi de a se exprima în limbaj gestual în relaţiile oficiale. care să faciliteze accesul in instituţii şi clădiri deschise publicului. Este important că s-a pus accentul pe acceptarea folosirii limbajului gestual în interacţiunile oficiale nu numai în cele private. În ceea ce priveşte persoanele surde. Convenţia cuprinde 50 de articole. În acest sens. colaborare internaţională. la medic. la mijloacele mass-media şi la internet. De pildă. Se prevede ca statele membre ale ONU să-şi asume responsabilitatea angajării unor profesori calificaţi în limbaj gestual. în interacţiunile oficiale. tratament. din care cel mai important pentru surzi este punctul (h). folosirea în procesul de instruire şi promovarea identităţii lingvistice a colectivităţii persoanelor surde.. de asemenea. Articolul 21 abordează libertatea de exprimare a opiniilor şi accesul la informaţie prin toate formele de comunicare. nu numai în cele private. definiţia limbajului este: . Prezenta Convenţie nu include drepturi noi pentru surzi. la statistici. Se solicită. a sistemului Braille. să facă tranzacţii în birouri şi departamente.respectarea capacităţilor în evoluţie ale copiilor cu disabilităţi şi respectarea dreptului acestor copii de a-şi păstra identitatea. modalităţi şi forme de comunicare accesibile. servicii etc. Articolul 3 cuprinde 9 principii generale. monitorizare şi implementarea prevederilor. facilitarea folosirii limbajului gestual. surzii au dreptul să trimită şi să primească un document în limbaj gestual. lucru posibil numai prin recunoaşterea oficială a limbajului gestual. 63 . să primească instruire. din care articolele 5-30 se referă la diverse drepturi iar restul. inclusiv accesul in limbaj gestual la instituţiile publice. FMS s-a concentrat în special pe acordarea drepturilor lingvistice persoanelor surde. a limbajelor alternative precum şi toate celelalte mijloace. la alegerea persoanelor cu disabilităţi. la participarea la toate nivelurile societăţii şi la responsabilitatea statelor membre in această privinţă.Limbajul include limbajele verbale. cum ar fi respectarea diferenţei şi acceptarea persoanelor cu disabilităţi ca parte a diversităţii umane. gestuale şi alte forme de limbaje neverbale. să primească informaţii la tribunal.

(c) se referă la educaţia persoanelor.4. fie în legislaţie.3. Acest articol este de mare importanţă şi va avea un mare impact în viitor. Ei pot să înveţe cum acţionează adulţii surzi în societate şi în viaţa productivă prin folosirea diferitelor forme de limbaj şi a interpreţilor. 64 . În final s-a găsit un compromis. materialele didactice. Articolul 24. adică surzii să poată primi această educaţie în limbaj gestual. Dar aranjamentele educaţionale vor trebui să respecte cele mai bune soluţii pentru fiecare grup de persoane cu disabilităţi. a educaţiei. Acest articol subliniază că nu va fi interzisă folosirea limbajului gestual in nici o situaţie de învăţare. FMS a promovat deptul de a primi educaţia obligatorie (de bază) în limbajul propriu. Se recomandă să se ofere modele de adulţi surzi copiilor surzi în beneficiul acestora. Copiii pot astfel să cunoască resursele comunităţii surzilor unde se vor integra după absolvire. în societate şi integrarea socială să fie obiectivul principal al învăţământului. metodele şi principiile educaţiei bilinguale potrivite cu nevoile elevilor. cercetării în domeniul limbajului gestual şi al folosirii lui. Aceasta înseamnă că limbajul gestual trebuie să fie recunoscut. Acest articol va ridica o serie de provocări pentru formarea profesorilor în diferite ţări.3. competenţele de folosire a limbajului gestual de către profesori. care trebuie să ia in considerare mediul de instruire.În articolul 21 (c) se tratează recunoaşterea şi promovarea limbajului gestual. Articolul 24. Articolul implică sprijinirea publicaţiilor în limbaj gestual. precizează că pentru asigurarea acestor drepturi statele membre vor trebui să ia măsuri adecvate pentru angajarea de profesori. Articolul 24 a fost foarte disputat din cauza opiniilor diferite pe care le au experţii ONU în privinţa aranjamentelor educaţionale. care să fie calificaţi în folosirea limbajului gestual şi/sau Braille şi să formeze profesionişti care să lucreze la toate nivelurile învăţământului. limbajul. adică s-a convenit ca participarea deplină la educaţie. este important să se acorde copiilor surzi roluri lingvistice. în special a copiilor cu surditate sau surdocecitate.(b): Facilitarea învăţării limbajului gestual şi promovarea identităţii lingvistice a comunităţii surzilor. Articolul 24. astfel ca să-şi facă prieteni în comunitatea surzilor. O cerinţă centrală este formarea priceperilor de folosire corectă a limbajului gestual de către formatori. care trebuie să primească instruirea în cel mai potrivit limbaj cu handicapul lor şi într-un mediu care să realizeze la maximum dezvoltarea lor academică şi socială. Prin activităţi culturale. inclusiv a celor cu disabilităţi. fie în politicile şi programele publice. surzii de toate vârstele au dreptul să folosească limbajul gestual iar copiii surzi nu vor fi forţaţi să-şi schimbe limbajul pe parcursul dezvoltării. De asemenea. Acest articol poate fi un criteriu de apreciere a calităţii educaţiei. deoarece accesul persoanelor surde la activităţile de formare ca profesori sau de profesionişti în alte domenii este posibil mai ales prin folosirea limbajului gestual.

Articolul 30 se referă la participarea surzilor la activităţile culturale, recreative şi sportive în condiţii egale cu celelalte persoane. În acest sens, materialele culturale, programele televizate, filmele, piesele de teatru precum şi alte activităţi/evenimente culturale vor trebui să fie accesibile în forme adecvate. Mai mult, la punctul 4 articolul 30 afirmă că persoanele cu disabilităţi se vor bucura de recunoaşterea identităţii culturale şi lingvistice, care include limbajul gestual şi cultura surzilor în condiţii egale cu ale celorlalte persoane valide. Toate aceste articole, împreună cu alte convenţii privitoare la drepturile omului (unde se precizează înlăturarea discriminării pe bază de limbaj), întăresc poziţia limbajului gestual şi drepturile umane ale surzilor. Această Convenţie, după ce va fi ratificată şi implementată, va duce la creşterea drepturilor persoanelor surde în toate ţările. Pe viitor vor fi necesare noi planuri şi strategii, distribuţii de informaţii, elaborare de proiecte ş.a. care să ducă la creşterea conştientizării populaţiei şi la încurajarea implementării convenţiei în diferite ţări. Spargerea barierelor atitudinale şi mişcarea spre abordarea bazată pe drepturi umane cu privire la surzi cere elaborarea unor programe de acţiune proprii în fiecare ţară. Astfel, convenţia va duce la schimbarea concepţiei despre sine a persoanelor surde prin recunoaşterea limbajului gestual (care este o parte importantă a identităţii şi încrederii în sine). Markku Jokinen, preşedintele Federaţiei Mondiale a Surzilor consideră că ,,respectul pentru limbajul cuiva şi a dreptului de a-l folosi constituie baza civilizaţiei, culturii şi participării în societate”. În această direcţie, FMS consideră că este o prioritate a perioadei 2007-2013 pregătirea şi distribuirea de informaţii, consultarea ţărilor membre şi monitorizarea aplicării convenţiei privind drepturile persoanelor cu disabilităţi, inclusiv a persoanelor surde. De aici rezultă că Asociaţia Naţională a Surzilor din România va trebui să elaboreze un plan propriu de aplicare a acestei importante Convenţii a ONU care să ducă la mai rapida implementare a prevederilor referitoare la persoanele surde. Aplicarea „Regulilor standard ale ONU privind egalizarea şanselor persoanelor cu handicap” la integrarea socială a surzilor În ultimii 200 de ani ai dezvoltării omenirii sub aspect social, economic şi politic, persoanele cu handicap au fost marginalizate şi lăsate pe ultimul plan al dezvoltării lor umane. Ele nu s-au bucurat de aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi persoanele valide. Pentru a elimina aceste neajunsuri au avut loc o serie de iniţiative la nivel internaţional şi au fost adoptate unele documente din care amintim : declararea anului 1981 ca „ Anul Internaţional al Persoanelor cu Handicap"; elaborarea şi adoptarea în 1982 a „Programului Mondial de Acţiune în legătură cu Persoanele cu Handicap” (1982-1992); întâlnirea de la Stockholm (1987) a experţilor dedicată implementării programului de acţiune menţionat. Sa sugerat că este necesar să se elaboreze o concepţie care să ghideze stabilirea priorităţilor pentru acţiunile viitoare. La baza acestei concepţii trebuie să fie
65

recunoaşterea drepturilor persoanelor cu handicap şi eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de aceste persoane. Astfel, în anul 1991 s-a constituit un comitet de lucru în cadrul Comisiei pentru Dezvoltarea Socială a ONU care să elaboreze „Regulile standard...” bazate pe o serie de documente elaborate anterior de ONU, care s-au finalizat prin adoptarea, la 20 decembrie 1993, a acestui document. Regulile Standard privind Egalizarea Şanselor Persoanelor cu Handicap au fost elaborate pe baza experienţei dobândite în timpul "Decadei Naţiunilor Unite pentru Persoanele cu Handicap" (1983-1992). Cu toate că "Regulile Standard..." nu sunt obligatorii, ele vor putea deveni norme internaţionale unanim acceptate atunci când ele vor putea fi aplicate de un număr mare de state, cu intenţia de a fi respectate ca reguli de drept internaţional. Ele implică un puternic angajament politic şi moral din partea statelor, de a acţiona pentru egalizarea şanselor persoanelor cu handicap. Acestea oferă un instrument pentru conturarea politicilor şi acţiunilor în favoarea persoanelor cu handicap şi a organizaţiilor acestora. Ele cuprind principii de responsabilitate, de acţiune şi de cooperare, zonele de o importanţă decisivă pentru calitatea vieţii precum şi realizarea unei participări depline şi egalitare. Scopul acestor "Reguli..." este să asigure aceleaşi drepturi şi obligaţii pentru membrii handicapaţi ai societăţii ca şi membrilor valizi, să contribuie la înlăturarea obstacolelor care împiedică persoanele cu handicap să participe deplin la activităţile societăţii în care trăiesc. Ele sunt un stimul pentru ca persoanele cu handicap şi organizaţiile lor să fie mai active în realizarea acestui proces de egalizare a şanselor. Prin "egalizarea şanselor" se înţelege un proces prin care diversele sisteme ale societăţii şi mediului, cum ar fi serviciile, activităţile, informaţiile şi documentarea pot fi accesibile persoanelor cu handicap. Principiul "drepturilor egale" presupune că necesităţile fiecărui individ sunt de importanţă egală, că aceste necesităţi trebuie să stea la baza planurilor făcute de societate şi că toate resursele trebuie folosite într-un asemenea mod încât fiecare individ să aibă şanse egale de participare. Persoanele cu handicap trebuie să primească tot sprijinul de care au nevoie în cadrul structurilor obişnuite de educaţie, sănătate, angajare în muncă şi servicii sociale. Persoanele cu handicap sunt membre ale societăţii şi au dreptul să rămână în interiorul comunităţilor în care trăiesc. Aceste persoane trebuie să primească tot sprijinul de care au nevoie în cadrul structurilor obişnuite de educaţie, sănătate, angajare în muncă şi servicii sociale. Când persoanele cu handicap se vor bucura de drepturi egale, ele vor trebui să aibă şi obligaţii egale. Atunci când drepturile acestor persoane vor fi obţinute, societăţile vor avea pretenţii sporite din partea persoanelor cu handicap. Noi putem folosi acele Reguli Standard care se referă la handicapul generat de tulburările de comunicare şi de auz pentru a determina autorităţile guvernamentale să ia măsuri care să accelereze procesul de egalizare a şanselor cu auzitorii.
66

Prezentăm, în contiunare, o serie de reguli care prezintă o importanţă mai mare pentru persoanele surde precum şi unele direcţii de acţiune care ar asigura realizarea drepturilor acestora. Regula nr.1-Creşterea conştientizării: Statele vor iniţia acţiuni care să sporească cunoştinţele societăţii despre persoanele cu handicap, drepturile lor, nevoile lor, potenţialul şi contribuţia lor. Acestea prevăd ca surzii să aibă dreptul la interpretare în limbaj gestual de la naştere până la deces, întrucât acest limbaj este prima lor limbă, pe care o cunosc cel mai bine, de care sunt cel mai ataşaţi şi pe care o folosesc cel mai frecvent în comunicarea culturii, tradiţiilor şi obiceiurilor lor. Persoanele care lucrează în unităţile cu internat trebuie să primească o formare şi în limbaj gestual, iar toate activităţile să fie interpretate în acest limbaj. Este imperios necesar să se asigure îndrumări în limbaj gestual pentru pensionarii surzi în toate domeniile care îi interesează. Societatea trebuie să fie obligată să ofere informaţii pentru surzi în autobuzele care circulă în întreaga ţară, în gări, autogări, aeroporturi, etc. prin mijloace de vizualizare grafică sau electronică, în scopul facilitării orientării acestora. Asociaţia Surzilor ar trebui să aibă o pagină pe Internet, prin care să ofere auzitorilor informaţii corecte despre surzi, fapt realizat de curând dar informaţiile necesită o reactualizare. Este necesar să se organizeze seminarii şi emisiuni la TV despre surzi, să se dea informaţii despre ei în cărţile de telefon. Periodicul "Vocea Tăcerii" ar trebui, după părerea noastră, să se distribuie la biblioteci şi la autorităţile publice, în scopul informării corecte a publicului. Regula nr.2-Îngrijirea medicală: Statele vor asigura îngrijirea medicală eficientă pentru persoanele cu handicap. Adică, surzii să aibă drepul la interpret în spitale, unităţi de urgenţă, în vizitele medicale la doctori, pentru a alege tratamentele în caz de terapie psihologică sau psihiatrică, să fie consultaţi în privinţa implantului cohlear şi să fie informaţi cu privire la protezele auditive pentru a face cea mai bună alegere. Este de dorit ca surzii să aibă posibilitatea rezervării prin apel telefonic a serviciilor de salvare, pompieri şi poliţie în caz de urgenţă Regula nr.3 Reabilitarea: Statele vor asigura servicii de reabilitare pentru persoanele cu handicap cu scopul de a atinge şi de a menţine un nivel optim de independenţă şi funcţionare. Aceasta înseamnă că surzii nu vor fi în mod automat declaraţi ca reabilitaţi dacă pot să vorbească sau dacă găsesc un loc de muncă. Interpreţii să fie disponibili în toate instituţiile de învăţământ pentru auzitori, inclusiv în colegii şi universităţi, în acest fel ei pot avea şanse mai mari de reuşită în asimilarea studiilor şi în obţinerea unei calificări superioare în mai multe domenii. Regula nr.4 - Servicii de sprijin: Statele vor asigura elaborarea şi furnizarea serviciilor de sprijin, care includ aparate de ajutorare pentru persoanele cu handicap, care să le ajute să-şi ridice nivelul de independenţă în viaţa cotidiană şi să-şi exercite drepturile lor.

67

În acest sens surzii vor beneficia de videotelefoane, de telefoane mobile, de interfoane cu ecran video pentru uşi, alarme pentru fum, subtitrare la TV. Se va înlătura limitarea numărului de auxiliare tehnice, de ex. ceasuri vibratoare şi lămpi-fulger. Telefoanele cu text vor trebui să constituie responsabilitatea asistenţei sociale centrale, pentru a putea fi procurate prin fondurile acordate din bugetul asigurărilor sociale de stat. Se recomandă să se colaboreze la nivel european în legătură cu auxiliarele tehnice (pentru standardizare şi compatibilizare) şi să se asigure o mai bună informare şi alegerea liberă a furnizorilor Regula nr.5–Accesibilitatea: Statele vor recunoaşte importanţa covârşitoare a accesibilităţii în procesul egalizării şanselor în toate sferele societăţii. Pentru persoanele cu deficienţe de orice fel statele vor: a) introduce programe de acţiune pentru a face mediul fizic accesibil; b) iniţia măsuri care să asigure accesul la informaţie şi comunicare; o mai bună informare în locurile de transport (aeroporturi, staţii de cale ferată, staţii de autobuz) şi informarea internă în timpul transportului local. c) se va asigura subtitrarea la TV, monitoare TV în centrele de cumpărături, şi sisteme de intercomunicaţie în şcolile pentru surzi. Grupurile-ţintă va trebui să includă pe utilizatorii de proteze auditive ca spectatori ai programelor de televiziune, să se realizeze o mai buna informare despre surzii-orbi iar surzii să contribuie la atragerea atenţiei societăţii spre surditate şi spre nevoile oamenilor surzi, pentru forme speciale de comunicare. Regula nr.6–Educaţia: Statele vor recunoaşte principiul şanselor educaţionale egale la nivel primar, secundar şi terţiar pentru copiii, tinerii şi adulţii cu handicap, în unităţi integrate. Ele vor oferi asigurări că educaţia persoanelor cu handicap este o parte integrantă a sistemului educaţional. Regula nr.6 poate fi folosită pentru a convinge autorităţile că limbajul gestual trebuie să fie limbajul de instruire al copiilor surzi. Autorităţile responsabile şi organizaţiile pentru surzi vor elabora împreună programe de pregătire pentru profesori, iar şcolile pentru copiii surzi vor angaja profesori surzi. Cercetarea în domeniul limbajului gestual la nivel universitar şi elaborarea unor materiale didactice sunt condiţii preliminare pentru iniţierea cursurilor de limbaj gestual de înaltă clasă pentru profesori şi persoane auzitoare. Educaţia surzilor va începe în propriul lor limbaj - limbajul gestual. Se va asigura o mai bună pregătire în limbaj gestual pentru profesorii care lucrează în şcolile de surzi. Vor fi alocate resurse de "mainstreaming" pentru a îmbunătăţi nivelul educaţional al elevilor surzi care pot urma o şcoală obişnuită. Educaţia adulţilor surzi nu va fi limitată la un nivel educaţional. Ei vor avea dreptul la educaţie suplimentară sau permanentă. Retribuţia egală se va acorda atât profesorilor surzi cât şi a celor auzitori. Regula nr.7–Angajarea: Statele vor recunoaşte principiul că persoanele cu handicap trebuie să fie împuternicite să-şi exercite drepturile lor umane, îndeosebi în domeniul angajării. Atât în zonele urbane cât şi în cele rurale ei
68

La acest punct se va atrage atenţia spre două posibile strategii pentru surzi. dreptul copiilor surzi de a fi adoptaţi. unele asociaţii recomandă integrarea copiilor 69 . 8-Obţinerea de venituri şi securitatea socială: Statele sunt responsabile de asigurarea securităţii sociale şi obţinerea de venituri pentru persoanele cu handicap. În acest sens se va asigura dreptul la prioritate în cursul angajării dacă surzii obţin rezultate egale la probele teoretice sau de performanţă. lipsa de oferte de slujbe flexibile pentru surzi în general şi. Precizăm că recomandările din Regulile Standard nu pot fi implementate prin faptul că ele există. Se va asigura dreptul la educaţie suplimentară a adulţilor angajaţi. Numai dacă organizaţiile de handicapaţi vor juca un rol activ şi creator în aplicarea Regulilor. Regula nr.9-Viaţa de familie şi integritatea personală: Statele vor promova participarea deplină a persoanelor handicapate la viaţa de familie. dreptul la alocaţie de întreţinere zilnică şi dreptul de a fi membru la un fond de şomaj legat de slujbe flexibile sau de slujbe mai uşoare pentru surzi Regula nr.11-Recreerea şi sportul : Statele vor lua măsuri pentru ca persoanele handicapate să aibă şanse egale de recreere şi sport. surzii vor avea dreptul la interpretare la ceremoniile religioase.10–Cultura: Statele vor oferi asigurări că persoanele cu handicap sunt integrate şi vor participa la viaţa culturală pe baze egale. patronii vor fi mai bine informaţi cu privire la posibilităţile surzilor. pe de altă parte. se va asigura dreptul la faxuri şi telemobile în scopuri profesionale şi se vor utiliza consilieri speciali cu calificare de experţi în surditate şi limbaj gestual în activitatea de consiliere a surzilor Regula nr. Surzii vor avea dreptul de interpretare în legătură cu evenimentele culturale care au loc în ţară sau peste graniţă Regula nr. pe de o parte. ele vor deveni concrete.12–Religia: Statele vor încuraja măsurile de participare egală a persoanelor handicapate la viaţa religioasă a comunităţii lor. De pildă. Ele vor promova dreptul la integritate personală şi se vor asigura că legile nu vor face discriminare împotriva persoanelor handicapate cu privire la relaţiile sexuale. având în vedere. Insă. căsătorie şi calitatea de părinţi. în ultimii ani a căpătat o amploare deosebită formarea de preoţi surzi sau auzitori pentru a oficia diverse slujbe dedicate persoanelor surde. acolo unde nu există biserici special destinate slujbelor pentru surzi. Se au în vedere: dreptul surzilor la adopţie. În acest sens. dreptul de interpretare la reuniunile familiale şi dreptul de interpretare la şedinţele cu părinţii.trebuie să aibă şanse egale de angajare productivă şi de obţinere a veniturilor pe piaţa muncii. Surzii trebuie să aibă dreptul la interpretare în situaţiile amintite Regula nr. Organizaţiile de surzi vor trebui să colaboreze cu alte organizaţii ale persoanelor cu handicap pentru a prezenta un front unit de discuţii cu autorităţile responsabile şi în procesul de planificare.

în momentul analizei (1996).” de mai sus constatăm că în ţara noastră sau obţinut rezultate notabile. cu scopul de a pregăti profesori de religie şi preoţi pentru comuniutăţile de surzi. Privind aplicarea „Regulilor. autorităţi şi oamenii politici. organizaţiile de surzi vor negocia pentru a spijini integrarea în clase sau şcoli speciale pentru copiii surzi. concis. participarea la procesul de decizie care-i afectează (17 ţări). Constanţa.) cu sprijinul mitropoliilor respective şi la recomandarea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române. dreptul la viaţă privată (6 ţări). a căror distribuţie geografică şi economică a fost destul de largă pentru a da o imagine rezonabilă privind statusul persoanei surde. În anul 2008 va absolvi ultima promoţie a acestei specializări cu durata de 4 ani. Oradea.. Craiova. îndrumări oficiale adoptate de guvern sau de un consiliu al handicapaţilor sau o politică adoptată de partidele politice sau de ONG-uri. s-au constituit comunităţi de persoane surde în mai multe oraşe mari (Bucureşti. accesibilitate sau sprijin individual. Cu privire la activităţile religioase. Covârşitoarea majoritate a ţărilor (25 din 30).. au raportat că guvernele lor au o politică recunoscută oficial legată de handicapaţii de un anume fel. a chestionat organizaţiile guvernamentale privind implementarea Regulilor în diferite domenii. Slăbiciunea legislaţiei generale poate fi înţeleasă din faptul că ea n-a fost văzută ca aplicabilă la persoanele cu handicap referitoare la: dreptul de a fi părinţi. deoarece nu sau mai înscris suficienţi studenţi pentru această specializare. Un raport privind aplicarea Regulilor standard ne oferă o imagine a progresului realizat în 31 de ţări membre ale Federaţiei Mondiale a Surzilor până în 1996. la angajare (4 ţări) şi la educaţie (o ţară). de exemplu. Timişoara. Piatra Neamţ ş. necesităţile lor prin mijloacele de informare în masă şi vor pregăti informaţii pentru pentru părinţii copiilor surzi. această activitate va continua prin Fundaţia „Sfântul Grigore Palama” din Piteşti.. Ţările membre ale FMS au notat că unele beneficii economice şi sociale nu sunt garantate prin lege persoanelor handicapate cum ar fi. Cluj. odată cu pregătirea de noi preoţi care să înveţe şi să folosească limbajul gestual în activitatea religioasă cu persoanele surde. Comitetul de Experţi însărcinat cu aplicarea Regulilor standard. Organizaţiile surzilor vor prezenta. accesul la tribunal (5 ţări). exprimată în legi.a. viaţa independentă 70 .Comunicare şi slujire în limbaj mimico-gestual”. cu toate că mai sunt încă multe de făcut.cu handicap în sistemul şcolar obişnuit. de a avea o familie (11 ţări ). De asemenea. drepturi politice (8 ţări). coordonată de părintele Onu Constantin. profesori. S-au primit răspunsuri de la un număr de 31 de ţări membre ale Federaţiei Mondiale a Surzilor. dreptul la căsătorie (10 ţări). Numai 11 ţări au spus că guvernul lor a iniţiat sau a sprijinit campanii de informare transmiţând mesajul participării depline încă de la adoptarea Regulilor Standard. Politica guvernamentală în sfera handicapului a fost văzută ca punând accent pe reabilitare. Sibiu Suceava. de exemplu. Menţionăm că la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Piteşti s-a înfiinţat în anul 1999 o grupă de persoane surde şi auzitoare în cadrul unei specializari . În mod ideal.

securitatea financiară (14 ţări).(17 ţări). ar trebui să facă mai mult pentru accelerarea sau stimularea dezvoltării în sfera handicapului. scopurile şi principiile dezvoltării şi politica în sfera handicapului.U. S-ar părea că cea mai bună soluţie ar fi să existe o legislaţie specială în domeniile vitale iar celelalte măsuri legate de handicap să fie incluse în alte segmente ale legislaţiei. raportor special al ONU pe problemele handicapaţilor a întocmit o hartă pe care se pot vedea progresele înregistrate de diferite ţări în aplicarea Regulilor Standard în domeniul legislativ.A. 4 state au spus că acesta era folosit ca prim limbaj în educaţie. ea prezintă întotdeauna riscul că nu este destul de cuprinzătoare. Se urmăreşte ca în viitor să se elaboreze o convenţie care să stabilească. Bengt Lindquist. cu toate că progresele sunt destul de lente. (Legea Americanilor cu Handicap) şi România (Legea nr. În multe ţări s-au realizat progrese vizibile după adoptarea Regulilor Standard. Astfel. Crucea Roşie Britanică a dotat toate şcolile pentru surzi cu audiometre moderne portabile şi un număr apreciabil de proteze auditive. Legea 448 din 2006)) şi alta în care măsurile legate de handicap sunt integrate în legislaţia generală. odată cu evoluţia societăţii se impun noi măsuri legislative ceea ce presupune o continuă revizuire a legislaţiei speciale.a. pe baza Regulilor Standard. s-au realizat mari progrese în recunoaşterea limbajului gestual şi în formarea de interpreţi. Dl. Se afirmă că organizaţiile finanţatoare: Banca Mondială. De altfel. în timp ce 17 ţări au spus că ea era accesibilă numai pentru evenimente majore. iar 11 ţări au spus că el nu are un status oficial recunoscut. s-au acordat burse de studiu pe un an în Anglia. cu sprijin material şi logistic din partea unor organizaţii umanitare din Vestul Europei. îngrijire medicală şi sănătate (6 ţări) şi recuperarea (5 ţări). unde au fost angajate persoane surde.pentru perfecţionare în domeniul protezării auzului. De asemenea. 4 ţări au afirmat că el a fost recunoscut ca prim mijloc de comunicare. angajare (12 ţări). Se constată aici două tendinţe. Programele ONU pentru dezvoltare ş. cum ar fi în S. sau de revizuire a legislaţiei existente. În 1990 au fost reînfiinţate secţiile de psihopedagogie specială în cadrul Facultăţilor de Psihologie şi Ştiinţele 71 . s-au creat centre pentru confecţionarea de olive în şcolile pentru surzi din Bucureşti şi Cluj. una în care se elaborează o legislaţie specială pentru handicapaţi. Au fost 12 ţări care au raportat că interpretarea în limbaj gestual era accesibilă pentru orice scop. 519 din 2002. După evenimentele din decembrie 1989 au luat amploare preocupările pentru recuperarea persoanelor cu handicap. În 40 de ţări aceste Reguli sunt folosite ca instrument în elaborarea politicii faţă de handicapaţi. Deşi legislaţia specială poate fi mai eficientă în aspectele pe care le acoperă. Limbajul gestual a fost recunoscut ca limbaj oficial al surzilor (11 ţări). Ea nu poate să acopere întreaga societate şi astfel se întâmplă ca unele domenii să rămână neprotejate. unii profesori au avut posibilitatea să facă vizite de studiu în Anglia şi Danemarca etc.

Aceste coordonate sunt: 1. sociale. membri ai comunităţii. împreună.Educaţiei de la Universităţile din Cluj.. ceea ce conduce la apariţia şi întărirea artificială a barierelor de mediu şi de atitudine între persoanele cu handicap şi comunitate. unele măsuri luate de conducerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării vor contribui la facilitarea integrarii şcolare a elevilor cu deficienţe în contextul schimbărilor prevăzute sa aibă loc in curând în şcolile româneşti. respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor”. că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. pentru o societate fără discriminări. politice. dizabilitate. Respectarea drepturilor şi demnităţii persoanelor cu handicap. Bucureşti şi Iaşi şi a fost înfiinţat Institutul Naţional pentru Recuperare şi Educaţie Specială a Persoanelor cu Handicap. sex. social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice fără deosebire. definit de Regulile Standard privind Egalizarea Şanselor pentru Persoanele cu 72 . îşi pot exercita efectiv şi se bucură de toate drepturile omului: civile. Egalizarea şanselor pentru persoanele cu handicap. economice şi culturale. perfecţionare şi curriculum. în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii. integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013. De asemenea. comunităţile trebuie să ţină seama de diversitatea membrilor lor şi să se asigure că persoanele cu handicap. boală cronică necontagioasă. 2. Această strategie cuprinde principalele coordonate pe care se va axa activitatea ANPH pentru realizarea şanselor egale acestor persoane. etnie. a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege. de cele mai multe ori. Aderarea României la Uniunea Europeană a determinat Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap să elaboreze o strategie naţională pentru protecţia. religie. de prevenire şi de tratament ale handicapului. însă. economic. excludere. Astfel. orientare sexuală. Aceste măsuri trebuie legate de protecţia socială a elevilor cu deficienţe pentru ca. este urmare a faptului că aceste persoane sunt uitate sau ignorate. vârstă. în domeniul politic. limbă.Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. categorie socială. care porclamă. în condiţii de egalitate. Discriminarea la care persoanele cu handicap trebuie să facă faţă este cauzată de prejudecăţi. că sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii. în primul articol. convingeri. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor. Articolul 50 din Constituţia României prevede : . în baza Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Prevenirea şi combaterea discriminării potrivit căruia fiecărei persoane i se asigură folosirea sau exercitarea. naţionalitate. 3. infectare HIV ori apartenenţă la o categorie devaforizată. cu sectoare de cercetare. restrciţie sau preferinţă pe bază de rasă. înţeles ca proces. să ducă la realizarea maximă a potenţialului intelectual şi profesional al viitorilor absolvenţi care vor lucra intr-o societate tot mai informatizată.

sunt disponibile tuturor. unii faţă de ceilalţi şi. care reprezintă absenţa oricărei discriminări directe sau indirecte. servicii sociale etc. în special. inclusiv ale celor cu handicap. 6. şi nu o sursă de segregare. dezvoltarea. integrate în contextul social. model care recunoşte solidaritatea noastră. Abordarea integrată. complementar acestora. aşa cum este stabilit în Directiva Consiliului Europei 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000. Responsabilizarea comunităţii. 4. prin adoptarea şi implementarea măsurilor adecvate. informaţiile. Solidaritatea socială. Solidaritatea. Interesul persoanei cu handicap. trebuie prevăzute ajutorarea şi pregătirea persoanelor cu handicap pentru ca acestea să-şi poată asuma deplina responsabilitate de membri ai societăţii. pe concepţia de schimbare a societăţii care trebuie să includă şi să facă faţă cerinţelor tuturor indivizilor. potrivit căruia societatea în ansamblul ei trebuie să vină în întâmpinarea eforturilor de integrare a persoanelor cu handicap. faţă de cei care au nevoie de sprijin. potrviti căruia protecţia. diversificarea şi garantararea susţinerii serviciilor necesare persoanelor cu handicap. 10. prin care diversele sisteme ale societăţii. Nevoile persoanelor cu handicap şi ale familiilor acestora sunt diverse şi este important să fie conceput un răspuns al comunităţii 73 . Persoanele cu handicap sunt membri ai societăţii şi trebuie să primească tot sprijinul de care au nevoie în cadrul structurilor obişnuite din educaţie. 9.Handicap. statul intervine în situaşia în care familia sau persoana nu-şi poate asigura integral nevoile sociale. potrivit căruia orice decizie şi măsură este luată numai in interesul acestei persoane. potrivit căruia comunitatea intervine activ în promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. “Adaptarea” societăţii la persoana cu handicap. handicap. sănătate. precum şi în creearea. accesului la informaţie etc. 5. a tuturor. iar persoanele cu handicap trebuie să-şi asume obligaţiile de cetăţean. Procesul transferă accentul pus pe reabilitarea persoanei pentru a se “încadra” în societate. potrivit căruia comunitatea locală sau asociativă şi. Egalitatea de tratament. în vederea menţinerii şi întăririi coeziunii sociale. Aceste servicii trebuie să fie de calitate. potrivit căruia societatea participă la sprijinirea persoanelor care nu ăşi pot asigura nevoile sociale. 7. angajare în muncă. fiind inacceptabile abordările întemeiate pe milă şi pe percepţia persoanelor cu handicap ca fiind neajutorate. comunicareaa şi documentarea. activităţile. bazate pe nevoile persoanelor cu handicap. 8. petrecerii timpului liber. cum ar fi serviciile. Un astfel de sprijin este în comformitate cu modelul social european de solidaritate. ale ocupării forţei de muncă. în ceea ce priveşte ocuparea şi încadrarea în muncă. educaţionale. Ca parte integrantă a procesului de egalizare a şanselor. integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap sunt cuprinse în toate politicile naţionale sociale. vârstă sau orientare sexuală. bazate pe motive de aparteneţă religioasă sau convingeri.

cât se poate de cuprinzător care să ţină seama atât de persoane ca întreg. S-au elaborat legile nr. cu trenul personal. decizia ce trebuie luată în cazul persoanelor cu surdidate profundă trebuie să fie bine cântărită pentru a nu se ajunge la o integrare formală care poate avea consecinţe mai grave decât surditatea însăşi pe planul dezvoltării personalităţii de ansamblu. sau alterarea unei funcţii sau unei structuri” iar handicapul ce poate rezulta se referă la pierderea sau limitarea şanselor de a lua parte la viaţa comunităţii la un nivel echivalent cu al celorlalţi membrii ai societăţii. pe care le-a inclus în Legea 19 din 2000 (privind pensionarea). potrivit căruia organizaţiile nonguvernamentale ale persoanelor cu handicap. 11. privind problematica handicapului. Pe baza ultimei legi. pierderea. sunt implicate şi consultate în procesul decizional la toate nivelurile. 102. Deşi Uniunea Europeană recomandă ca persoanele cu dizabilităţi să fie şcolarizate împreună cu persoanele valide. încadrate cu contract individual de muncă. apoi Parlementul le-a dat putere de lege în 2002 (Legea nr. cu autobuze sau nave de transport fluvial. în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României pentru 74 . Aceste legi au fost amendate succesiv în 1999. din 2006. . care reprezintă interesele acestora sau cu activitate în domeniu.scutire de impozit pe veniturile realizate din salarii pentru persoanele cu handicap grav şi accentuat.compensarea procurării de proteze auditive o dată la 5 ani prin CNAS. prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.asistenţa medicală şi medicamente gratuite atât ambulatoriu cât şi pe timpul spitalizării. În fine. dus-întors. persoanele surde cu handicap accentuat pot beneficia de următoarele facilităţi: . . pentru sprijinirea încadrării lor în muncă.gratuitate cu mijloacele de transport public local de suprafaţă pe tot teritoriul ţării sau cu metroul în Capitală.indemnizaţie de 50% din salariul minim brut pe ţară pe durata valabilităţii certificatului de persoană cu handicap pentru cei care nu au nici un venit şi pentru cei care beneficiază de pensie de urmaş (207 lei lunar). scoţând din această lege prevederile referitoare la pensionare. 53 şi 57 din 1992 privind protecţia socială a persoanelor cu handicap şi.şase călătorii pe an. a II-a. cât şi de diversele aspecte ale vieţii acesteia.prioritate la instalarea unui post telefonic. . . precum şi în procesul de protecţie a persoanelor cu handicap. Starea de handicap este provocată de societate şi ea poate să diminueze sau să agraveze gradul de manifestare a deficienţei. Prin înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap în 1990 s-au creat premisele pentru dezvoltarea măsurilor de protecţie socială a persoanelor cu nevoi speciale. în decembrie 2006 a fost promulgată Legea nr. cl. . respectiv. 519). . Parteneriatul. 448. În acest context precizăm că deficienţa de auz semnifică “absenţa.

pentru schimbarea atitudinii societăţii cu privire la integrarea acestor persoane la toate nivelurile. începând din 2004. .intrare gratuită la competiţii sportive sau la spectacole în limita locurilor rezervate persoanelor cu handicap. . Partea I.000 lei în anul 2005). În acest sens. ştiind că această comunicare timpurie în limbajul natural al copiilor surzi va stimula dezvoltarea ulterioară pe toate planurile a acestor copii. De această facilitate beneficiază persoanele surde în mod gratuit în primele 20 de ore şi apoi contra unei taxe pentru serviciile de interpretare asigurate în continuare. deşi minoră. Nr. profesionalizarea şi încadrarea lor în muncă. pentru îmbunătăţirea. reunite în Forumul Disabilităţii din România înfiinţat în 2003. a legislaţiei privind recuperarea. Auzitorii pot beneficia de acest serviciu contra cost. Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei au elaborat un Ordin comun (nr. În continuare se depun eforturi. 5075 din 3 decembrie 2002 respectiv nr. de supravieţuire a handicapaţilor fără loc de muncă.posibilitatea contractării unui împrumut bancar în valoare maximă de 20000 lei. părinţii care au copii surzi sunt îndemnaţi să înveţe acest limbaj pentru a comunica de timpuriu cu copiii lor. .Conform legii 343 din 2004. De asemenea. militarea pentru integrarea deficienţilor de auz în sistemul de învăţământ public (mainstreaming) prin înfiinţarea posturilor de profesori itineranţi etc. 721 din 1 octombrie 2002) pentru aprobarea regulamentului privind procedura şi condiţiile de autorizare a interpreţilor în limbajul mimico-gestual şi limbajului specific al persoanelor cu surdo-cecitate. formarea de interpreţi va deschide calea spre accesul în diverse instituţii de învăţământ obişnuit de toate gradele pentru persoanele surde dar 75 . publicată în Monitorul Oficial al României.„Asociaţia Naţională a Surzilor din România” asigură un interpret în limbaj mimico gestual pentru facilitarea comunicării cu instituţiile statului.2005. aceasta fiind plătită din un fond special al Autorităţii Naţionale a Persoanelor cu handicap. în continuare. din 30.Persoanele cu handicap accentuat şi mediu se pot pensiona conform legii 19 din 2000 cu 10 ani mai devreme în comparaţie cu persoanele valide dacă au cotizat cel puţin 25 de ani (femeile) şi 30 de ani (bărbaţii) la bugetul de asigurări sociale.03. persoanele cu handicap pot beneficia de o indemnizaţie de 30% din valoarea îndemnizaţiei lunare indiferent de veniturile obţinute (care se ridică la suma de 470. fără dobândă. mai ales de organizaţiile persoanelor cu handicap. 571-2003 privind Codul Fiscal. . . Facilităţile enumerate mai sus reprezintă o serioasă economie la bugetul destul de sărac al familiilor de persoane cu handicap şi asigură o modalitate. 263.modificarea şi completarea Legii nr. Desigur. În ultimii ani se acordă o atenţie mai mare valenţelor formative ale limbajului mimico-gestual prin recomandările Federaţiei Mondiale a Surzilor şi a Parlamentului European care militează pentru formarea de interpreţi în limbajul mimico gestual în toate ţările lumii.

Marea importanţă a cluburilor surzilor rezidă în faptul că aici surzii comunică în mod liber prin limbajul gestual. pentru a facilita înţelegerea între surzii din diverse ţări. Dar de ce este nevoie de o cultură a surzilor în cadrul culturii unei naţiuni ? Oare este ea deosebită de cultura societăţii majoritare? Asupra acestui subiect ne vom referi mai pe larg într-un capitol aparte dar dorim să subliniem că prin cultura surzilor se înţelege un ansamblu de cunoştinţe.a. Această poziţie este. În cadrul cluburilor de surzi acest inconvenient dispare iar cultura surzilor se păstrează şi se transmite mai departe în mod firesc. Nici de această dată sistemul nu a avut succesul scontat şi s-a 76 . Pentru a se atinge aceste obiective ar trebui ca persoanele surde să poată folosi acest limbaj ca primă limbă încă din primii ani de viaţă iar părinţii acestora să înveţe să comunice prin limbaj gestual de timpuriu. s-a creat un curs intensiv de formare a interpreţilor în limbajul internaţional (Gestuno) care să activeze la Congresul FMS din anul 1978 care a avut loc la Varna. obiceiuri şi tradiţii care se transmit prin limbajul gestual. se crede că prin folosirea acestui limbaj se poate îmbunătăţi educaţia. de evitare a extremelor Se cunoaşte că în toată lumea limbajele minoritare sunt supuse procesului de discriminare. deoarece ei constituie o minoritate lingvistică şi culturală care nu-şi poate comunica opiniile şi. a pieselor de teatru. s-a încercat să se elaboreze ceva similar şi a fost creat un aşa–zis limbaj internaţional şi un dicţionar „Gestuno” de către un comitet din cadrul Federeţiei Mondiale a Surzilor. iar limbajul gestual nu face excepţie. surzii profunzi se pot simţi ca nişte străini în propria lor ţară. limbaj specific. Prin urmare.acest fapt nu exclude preocupările defectologilor pentru formarea limbajului verbal ca mijloc de comunicare. care cuprinde cca. credinţe. în majoritatea cazurilor. Fiind înconjuraţi de auzitori. Abia în ultimii ani unii autori surzi au căutat să culeagă această cultură şi s-o conserve prin intermediul literaturii scrise. În ultimii 50 de ani s-au efectuat mai multe încercări de standardizare a limbajului gestual. a lucrărilor de artă ş. o continuare a tendinţei de echilibru manifestată de specialiştii defectologi din ţara noastră de-a lungul vremii. După modelul unei „limbi universale” cum ar fi Esperanto. în anul 1970 şi nu s-a bucurat de prea mare succes. de fapt. 500 de gesturi (semne) folosite mei ales în cadrul unor întâlnuri internationale ale surzilor. cu puţine excepţii. nu se poate face înţeleasă decât cu ajutorul unui interpret. In consecinţă. Aceste gesturi sunt preluate din diferite limbaje gestuale naţionale de către un comitet stabilit în cadrul FMS. este explicabil de ce protejarea şi promovarea limbajului gestual ocupă un loc prioritar printre preocupările Federaţiei Mondiale a Surzilor şi ale organizaţiilor naţionale ale acestor persoane deoarece. se pot obţine mai multe locuri de muncă iar persoanele surde pot participa mai deplin la viaţa societăţii în care trăiesc. Bulgaria. îşi formează o cultură specifică pe care o comunică altora şi participă la diferite activităţi care nu pot fi realizate în cluburile auzitorilor. Acest sistem a fost folosit pentru prima dată la o întâlnire internaţională organizată de FMS în Finlanda. experienţe.

Această limbă engleză vorbită este înţeleasă mai mult sau mai puţin bine între auzitorii care vin în contact din aceste zone.M. alfabetul dactil din SUA şi Canada este diferit de alfabetul dactil britanic. toate limbajele. Ca şi limbajele verbale. prin Comisia de experţi in limbajul gestual. purtând o puternică amprentă culturală şi nu sunt aşa uşor de înţeles. cu respectarea convenţiilor internaţionale privind drepturile omului.. În consecinţă.mai bun”. Sub aspect istoric. El a fost importat iniţial de la misionarii străini. a adoptat o poziţie oficială pe care o prezentăm mai jos. Se cunoaşte că limbajele gestuale sunt diferite în ţările unde limbajele vorbite sunt comune şi înţelese reciproc. Comparaţiile efectuate între limbajele gestuale şi cele verbale au confirmat în mod repetat că evoluţiile lor sunt puternic influenţate de schimbările culturale. orice efort de a-i forţa pe surzi să împrumute gesturi din limbajele gestuale folosite în alte ţări este inutil. fie gestual. cele noi pot fi pe deplin acceptate. limba engleză se vorbeşte în unele ţări europene. Deoarece s-au amplificat preocupările de . în Asia. zona Pacificului. mai puţin avizate şi insuficient cunoscătoare a limbajului gestual.. De pildă. considerăm util să ne referim la poziţia oficială a Federaţiei Mondiale a Surzilor privind acest aspect. . pot fi parţial modificate sau pot să dispară. F. mai ales de către persoane auzitoare..să se unifice mai multe limbaje gestuale într-un limbaj gestual unic. în Americile de Nord.unificare” a limbajelor naţionale în diverse ţări.renunţat la acest limbaj gestual „internaţional” în favoarea folosirii interpreţilor naţionali ai fiecărei delegaţii.unificatorii „ limbajului gestual au fost : . La fiecare generaţie apar gesturi noi. fie verbal. ca şi cuvinte noi. . care este dominant în Australia. de . Adoptarea de gesturi noi are loc ori de câte ori persoanele surde din diferite ţări încearcă să comunice unele cu altele cu ocazia întâlnirilor oficiale internaţionale sau când ele urmăresc emisiunile în limbaj gestual televizate din alte ţări.a... De fapt. între dezvoltarea oricui limbaj.acomodare” pentru ca persoanele surde provenind din ţări cu aceeaşi limbă verbală să se poată înţelege. Ca şi gesturile vechi. Cele mai frecvente probleme urmărite de . Este nevoie de o perioadă de . Centrală şi de Sud.S. Chiar şi aşa-zisele limbaje clasice au fost forţate să adopte cuvinte noi sau să le creeze ca răspuns la schimbările din sfera tehnologiei sau a cercetării ştiinţifice. în mod virtual. limbajele gestuale vor cunoaşte întotdeauna adoptarea de gesturi noi din limbajele gestuale din alte ţări.. Africa de Sud şi alte câteva ţări.să se înlocuiască limbajele gestuale vechi cu un limbaj gestual . atât cele verbale cât şi cele gestuale. Noua Zeelandă. de la profesorii de surzi sau s-a format între grupurile de surzi din aceste ţări. Cu totul altfel se prezintă limbajul gestual din aceste ţări. şi cultura unde el 77 .tatonare”.să se şteargă semnele străine (acele gesturi împrumutate din alte limbaje gestuale) din limbajele gestuale naţionale. nu pot rămâne neschimbate. în o parte a Canadei ş. De exemplu. În consecinţă.

Parlamentul European a adoptat încă din 1988 o Rezoluţie care recomandă tuturor statelor membre ale Uniunii Europene să recunoască limbajul gestual şi să-l folosească în toate domeniile unde se găsesc persoane surde. vocabularul oricui limbaj. în anul 1998 acelaşi Parlament a adoptat o nouă Rezoluţie ce recomanda accelerarea obiectivelor iniţiale. printre care şi România (care a adoptat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. tehnologice şi de altă natură pe care le denumim convenţional . care a devenit curând Legea nr. Ca şi limbajele vorbite. În consecinţă. limbajele gestuale din diferite ţări care au aceeaşi limbă scrisă şi vorbită nu pot fi forţate să devină un singur limbaj sau limbaj gestual unic. ei au un puternic spirit de colaborare şi simt o legătură mai puternică faţă de alţi surzi decât faţă de 78 . Controlul dezvoltării oricărui limbaj gestual trebuie lăsat la latitudinea fiecărui grup social unde se exercită acest limbaj. Astfel de schimbări au avut loc şi în cadrul limbajelor gestuale. Surzii din orice ţară au doar dreptul să facă schimbări în limbajele lor locale. din orice ţară. La fel şi SUA consideră limbajul gestual al cincilea limbaj minoritar alături de cel spaniol. la introducerea lui în procesul de învăţămnt special) sunt foarte mici în comparaţie cu cele scontate de Asociaţia Surzilor. de ex ţările industrializate faţă de cele aflate în curs de dezvoltare. Astfel. Aşa cum a confirmat în mod repetat istoria. Pe baza rezultatelor care au urmat Rezoluţiei menţionate. 102 din 1999. Astfel. recunoscându-l astfel ca limbaj minoritar. Nu s-a reuşit nici să se înlocuiască cuvintele importate cu cuvintele adoptate din limbajul verbal. Deşi surzii provin din toate straturile societăţii.. cum ar fi Finlanda. (la formarea de interpreţi. mai multe ţări nu au reuşit să împiedice importul de cuvinte din alte ţări în limbajul lor matern. provinciale sau naţionale. Din aceste motive.este practicat există o influenţă şi determinare reciprocă. culturile au o influenţă puternică asupra dezvoltării limbajelor. La nivel internaţional există preocupări pentru formarea de interpreţi în limbajul mimico-gestual. ele fiind fosrte strâns legate. industriale. iniţiată de guverne. Mai multe ţări care au în comun acelaşi limbaj verbal pot avea culturi diferite. german şi portughez. mai multe gesturi importate din alte limbaje gestuale au fost eventual modificate în mare parte în ţările industrializate. dacă este necesar. Astfel. Africa de Sud. Portugalia şi Uganda au inclus limbajul gestual în Constituţia ţării lor. de profesionişti care lucrează cu surzi sau de diverse organizaţii ale surzilor reprezintă o violare a tratatelor ONU şi UNESCo amintite mai sus. Nici o cultură nu se poate dezvolta în afara unui limbaj şi invers. francez. Unele state. 519 din 2002) au recunoscut oficial acest limbaj însă progresele înregistrate în aplicarea practică. FMS afirmă cu claritate că orice tendinţă de purificare sau unificare forţată a limbajelor gestuale. va fi influenţat întotdeauna de schimbările sociale. Totuşi. ca răspuns la schimbările culturale intervenite în ţările lor. Alte ţări.schimbări culturale”. orice încercare de unificare a limbajelor gestuale practicate în ţările cu limbaj verbal şi scris comun este inutilă.

. conservarea şi transmiterea limbajului gestual şi culturii surzilor. gestual şi prin labiolectură.auzitori. Folosirea de interpreţi ar putea ameliora această situaţie dar nu la acelaşi nivel ca în şcolile speciale prevăzute cu profesori care au calităţile dorite (menţionate anterior).adaptarea testelor de evaluare la specificul persoanelor surde. copilul surd devine marginalizat iar rezultatele la învăţătură vor fi mediocre”. culturale. . prin dactileme şi labiolectură. şcolile speciale cu internat au fost cele care au transmis mai departe limbajul gestual şi cultura surzilor. la evenimentele sociale.evitarea izolării copiilor surzi în clase de auzitori. America Latină ş.a. de care are nevoie pentru a se dezvolta plenar. care să faciliteze obţinerea drepturilor fundamentale. precum : . De aceea se impune ca o necesitate acreditarea profesorilor pentru şcolile de surzi numai dacă aceştia pot să comunice fluent în limbaj dactil. măcar în parte. aceste inconveniente se impun unele măsuri de îmbunătăţire a educaţiei acestor elevi. personalul care asigură participarea tuturor cetăţenilor la serviciile guvernamentale. cu toate că nivelul educaţiei şi calitatea acesteia nu s-au ridicat la nivelul scontat. ş. se vor face înţeleşi cu dificultate de colegi şi de profesori. să se angajeze profesori surzi calificaţi care să servească drept modele 79 . De asemenea.) care se căsătoresc cu persoane surde şi militează alături de acestea pentru obţinerea de drepturi fundamentale. Asociaţiile naţionale ale surzilor şi profesorii din aceste şcoli cred că este mai util să se menţină şcolile speciale cu internat.asigurarea de timpuriu a accesului la limbajul gestual. interpreţi etc. Din păcate.a. sportive sau religioase nu cunosc limbajul gestual şi nu pot interacţiona cu eficienţă cu persoanele surde. cunoscători ai limbajului gestual. După părerea experţilor FMS „integrarea în şcolile de masă nu poate să ofere copilului surd interacţiunea cu alţi copii. Din cauză că cei mai mulţi copii surzi provin din părinţi auzitori. şi nu au acces la diferitele forme ale tehnologiei informaţiei şi cu dificultate pot fi la curent cu evenimentele mondiale care se derulează în favoarea obţinerii drepturilor fundamental-umane. Trebuie să menţionăm că gradul pierderii auditive nu constituie un criteriu esenţial pentru acceptarea unei persoane în cadrul comunităţii de surzi ci folosirea limbajului gestual ca principal mijloc de comunicare. Pentru a elimina.formarea de profesori cu înaltă calificare. Astfel ne putem explica de ce sunt acceptaţi în cadrul comunităţii de surzi unii copii auzitori ai părinţilor surzi sau alte persoane auzitoare (educatori. în acelaşi timp. pe care le menţionăm în rândurile de mai jos. Abuzul de „mainstreaming” va duce la plasarea copiilor surzi în clase cu auzitorii. consilieri sau administratori din cadrul persoanelor surde. unde ei nu vor putea să-i înţeleagă pe colegii lor auzitori şi. Africa.învăţământul special să facă mai mult pentru formarea de profesori. . Iată de ce se impun o serie de măsuri în diferite domenii.personalul şcolilor speciale să fie capabil să comunice fluent cu elevii surzi în limbaj gestual. In acest sistem „integrat”. chiar şi în ţările avansate economic. . cei mai mulţi surzi trăiesc în ţările nedezvoltate din Asia. .

adulte pentru elevi şi să se introducă limbajul gestual ca obiect de învăţământ în aceste şcoli. Acesta a deschis lumea telecomunicaţiilor pentru surzi.. Dacă unul dintre parteneri este auzitor. Cu toate că telefonul a fost inventat de A. numit „teletypewriter”. SUA şi Canada. Se crede că varianta includerii totale a copiilor surzi în şcolile de masă aflate în apropierea locuinţei ar duce la un adevărat dezastru în absenţa unor condiţii care să le permită asimilarea cunoştinţelor şcolare (H. constă dintr-o combinaţie formată dintr-un telefon şi o maşină de dactilografiat. Claviatura acestuia trimite o serie de semnale sau beep-uri care acţionează literele corespunzătoare. de către un fizician surd (Robert Weitbrecht). care „interpretează” între cei doi. Finlanda. S-a observat că actualmente a prins contur ideea educării copiilor surzi după modelul educaţiei copiilor proveniţi din rândul minorităţilor. abia în 1964 s-a inventat un aparat similar cu telefonul. Au loc pogrese similare şi în alte ţări cum ar fi Venezuela şi Uganda şi se prevede o dezvoltare accelerată a educaţiei bilinguale în viitor. Acesta traduce verbal un mesaj scris către auzitor şi.G. care era surdă. Când destinatarul pune receptorul în furcă. Încă din 1990 se află în curs de aplicare unele programe de educaţie bilinguală a elevilor surzi din Danemarca.Bell în 1875 pentru a comunica cu mama lui. Acest aparat. din cauza 80 . Din cauza necesităţilor deosebite de comunicare ale acestor deficienţi se recunoaşte şi în „Regulile Standard ale ONU. Suedia. se formează numărul şi se aşteaptă să sune. Comisia pentru invăţământ a Congresului SUA a formulat în 1986 unele recomandări în favoarea educaţiei bilinguale a copiilor surzi cu priceperi limitate în cunoaşterea limbii engleze.” că este mai potrivită educaţia acestor copii în clase sau şcoli speciale. a avut loc la Salamanca. moment semnalizat de un led care pâlpâie. un mesaj sonor transpus în scris pentru persoana surda. limbajul gestual a fost inclus în programele şcolare ale unor licee normale ca dsciplină facultativă iar în unele universităţi ca o limbă străină. Astfel are loc o „conversaţie” în scris între partenerii surzi. Aceste aparate şi-au dovedit la vremea lor utilitatea dar acum acestea au fost înlocuite cu computerele personale.. adică „folosirea limbajului matern ale acestor minorităţi ca bază pentru învăţarea limbajului naţional”. respectiv. De asemenea. Acest aparat se foloseşte astfel: se ridică receptorul. În acest sens s-a introdus limbajul gestual ca primă limbă în unele şcoli de surzi din ţările scandinave iar limba naţională se învaţă ca o limbă străină. 1996). este nevoie de un al treilea. Având în vedere tendinţa de exagerare a „mainstreaming”-ului. Lane. Spania. unde s-a recomandat să se creeze condiţii ca toţi copiii să aibă acces la educaţie în limba lor maternă şi s-a recunoscut că este necesar să se păstreze clase sau şcoli speciale pentru copiii surzi şi surzi-orbi. Acestea apar pe o bandă de hârtie sau pe un ecran digital atât pe aparatul expeditorului cât şi pe cel al destinatarului când se comunică direct. o conferinţă internaţională referitoare la educaţia specială. expeditorul trimite mesajul dactilografiat în prealabil sau care se dactilografiază în acel moment.

Aceste emisiuni pot fi vizionate de persoanele surde prin folosirea unor decodoare introduse în receptoarele TV.Lane. a evenimentelor sportive. decodoarele se vindeau separat şi costau cca 250 USD. CH4. SAT. M6-9% * Germania ARD-10%. mai ales a jurnalelor de ştiri şi a unor emisiuni de importanţă naţională. În Europa s-au înregistrat progrese deosebite în domeniul subtitrării programelor.4%. ZDF.Bahan.40% * Spania 30% din canalele publice * Estonia ETV. În acest fel preţul receptoarelor TV cu decodor inclus era acelaşi cu ale receptoarelor comune iar acestea puteau fi acţionate prin simpla apasare pe un buton şi astfel era posibilă recepţionarea emisiunilor cu subtitrare.90%.15%. Prin instalarea de WAP-uri. 24 milioane de preşcolari care învaţă să citească etc. pe care le menţionăm mai jos: * Anglia BBC. FR3-18%. PRO7. e-mail şi eran de afişaj. care permite trimiterea de e-mailuri şi folosirea internetului pentru informare rapidă în cele mai variate domenii. Acestea aveau iniţial o durată de 15 ore pe saptamână iar astăzi s-a ajuns la peste 770 de ore săptamânal iar viteza subtitrării s-a apropiat simţitor de „timpul real” în transmiterea ştirilor. La început. CH5. 34 milioane de americani care au învăţat limba engleză ca a doua limbă. ITV1-90%.20%. Un alt mijloc de comunicare sunt „pagerele” speciale. 1996). YLE2. Având în vedere diversitatea persoanelor care puteau beneficia de astfel de decodoare (cum ar fi. cel mai eficient mijloc de comunicare între surzi sau între aceştia cu persoane auzitoare îl constituie calculatorul personal.60%.60% * Olanda/ 81 . R. de exemplu.3% * Belgia VRT. TV3. 4 milioane de copii cu probleme de citire. O importanţă deosebită prezintă subtitrarea emisiunilor televizate.20%. cum ar fi avertizările meteo sau de altă natură adresate populaţiei. Congresul SUA a votat în 1993 un proiect de lege care prevedea includerea decodoarelor în toate receptoarele TV fabricate în America (H. MTV3-5% * Irlanda RTE. TV3. mai ales la distanţe mari precum şi din cauza timpului ridicat necesar dactilografierii mesajelor. prevăzute cu tastatură. a unor emisiuni speciale. Mesajele se trimit şi se primesc cu viteza celor care „conversează” însă valabilitatea acestora se întinde pe o zonă limitată. TG1. 27 de milioane de adulţi semianalfabeţi care doreau să-şi perfecţioneze pregătirea.60%. TV2.18%.). este posibil ca persoanele surde să comunice foarte rapid prin limbajul getual deoarece se pot vedea datorită minicamerelor video. B.15% * Finlanda YLE1. Cu titlu informativ amintim că în 1970 s-a creat în SUA un Institut Naţional de Subtitrare care a folosit fonduri federale în scopul subtitrarii programelor de la principalele companii de televiziune. TF1-28%.80% * Franţa FR2-30%. La ora actuală. agendă telefonică. FR5-10%.80%.13%.preţului ridicat al convorbirilor la aceste „teletypewritere”. 24 milioane deficienţi de auz.Hoffmeister.

2005. 2% alte canale * Ungaria sub 1% din toate canalele * Pentru România şi Elveţia nu dispunem de date Sursa: Journal des Sourds.53%. Belgia. care a realizat o anchetă comparativă a subtitrării programelor TV din diferite ţări europene.9.Luxemburg NET1. multe filme sunt subtitrate în ţara noastră.53%. naţionale sau internaţionale este necesar ca aceste informaţii să poată fi disponibile in diverse locuri care asigură serviciile publice. la locul de muncă. În cazul în care o persoană doreşte să înregistreze filme sau emisiuni subtitrate. Ungaria este practic privată de subtitrare. avem programe de ştiri subtitrate cum sunt Realitatea TV. urmată de Irlanda. Cosmos TV ş.50% * Slovenia SLO1-55%. emisiunea şi orele programate şi se înregistrează emisiunea dorită. Pentru ca tot mai multe persoane surde să aibă acces la informaţiile furnizate de instrumentele tehnologice amintite mai sus cu privire la evenimentele locale. Datele de mai sus au fost obţinute de Federaţia Europeană a Deficienţilor de Auz. după câte cunoaştem. Parlamentele din unele ţări europene au in curs de adoptare unele legi care vor accelera procesul de implementare a subtitrarii emisiunilor TV din acele ţări. NET3. In acest scop este necesară formarea de interpreţi şi folosirea limbajului gestual de persoanele care asigură accesul la aceste servicii oferite de societate. p. El este uşor de programat. în şcoli.53%. Se observă că campionul incontestabil al subtitrărilor în Europa este Marea britanie. 27. Antena 3. Spania şi Suedia. Sub impulsul decisiv al Asociaţiilor de surzi. Franţa nu străluceşte dar stă mai bine decât Germania. echipat cu un disc dur de 160Gb pentru cca. NRK2.50%. Este interesant de notat că ţări mici ca Estonia şi Slovenia ocupă locuri onorabile în acest clasament. nr. 80 de ore. NET2. precum şi orele pentru fiecare emisiune. DRIVEBOX 7100. Elveţia nu a raportat situaţia iar despre ce se intâmplă în Romania nu s-au cerut date la vremea respectivă. se apasă butonul telecomenzii. nu numai acasă. Totuşi. Se alege programul. SLO2-34% * Suedia 30% canalele publice. Se pot urmări programele pentru următoarele 5 zile. Olanda-Luxemburg şi Norvegia.a. 82 . De ex. pentru a afişa lista de programe pe toate canalele. RTL4-2% * Norvegia NRK1. Mai mult. Aceasta se poate viziona din fotoliu ori de câte ori se doreşte. acum are posibilitatea graţie unui decodor.

de a te comporta în diverse situaţii. Unii cercetători (Ray Birdwhistell) au explicat în ce fel se poate stabili care este limba maternă a unei persoane. fiecare cu identitatea lui culturală bine conturată. Majoritatea gesturilor de bază ale comunicării sunt aceleaşi în întreaga lume: zâmbetul. Nota definitorie este felul cum comunică. cercetătorii au înregistrat peste un milion de semne şi semnale nonverbale folosite în comunicare. nu poate trăi în afara comunicării. rânjetul. La fel. Privirea. în felul ei. felul de a te îmbrăca. Alte investigatii efectuate de Dinu Mihai (1997) şi A. În cazul surdo-muţilor. sexul. volumului sonor etc. murmurarea unei melodii sau a unei rugăciuni. ele fiind înnăscute şi. de multe ori. Omul. 5 Formarea si dezvoltarea limbajului gestual „Universul tăcut” în care trăiesc şi muncesc persoanele cu deficienţă gravă de auz este foarte complex şi. în ultimele două decenii. Chiar istoria umanităţii poate fi prezentată ca ansamblul relaţiilor de comunicare dintre oameni. ritmului.Pease (1993) au arătat că semnalele non-verbale pot fi de cinci ori mai importante decât cele verbale. la comunicare. scrâşnitul din dinţi. clătinatul capului şi alte mişcări ale lui. colectivitatea surzilor este o minoritate lingvistică ce comunică într-un limbaj specific şi anume cel gestual. Se consideră că prin limbaj o comunitate îşi poate păstra unitatea sau poate pieri. Unele cercetări au pus în evidenţă faptul că persoanele aflate în interacţiune nemijlocită îşi transmit mai mult mesaje non-verbale în actul comunicării. gestul. Darwin "The Expression of the Emotions in Man and Animals" care a scos în evidenţă rolul expresiilor faciale şi a limbajului trupului. felurile privirii sau limbajul trupului. de a merge. dar nu şi de diferitele forme ale comunicării neverbale: un surâs. ele ajungând de la cca 65% în cazul limbajului gestual la 93% când sunt incluşi parametri vocali de tipul intonaţiei. clasa socială nu reprezintă caracteristici ale acestei comunităţi.a. ridicatul din umeri ş. tonul sunt parametri de care depinde bunul mers al relaţiei de comunicare în care limbajul deţine un rol esenţial. Majoritatea surzilor profunzi nu poartă proteze auditive. ca fiinţă socială. antropologii au identificat peste 300 de grupuri etnice pe glob. mimica.Curs nr. Cine aparţine colectivităţii surzilor? A purta un aparat auditiv nu are legătură cu apartenenţa la comunitatea surzilor. au un caracter de universalitate. De fapt. Gesturile pot transmite o informaţie cu o mulţime de amănunte în aceeaşi acţiune de comunicare. După apariţia în 1872 a cărţii lui Ch. tot mai mulţi cercetători şi-au îndreptat atenţia spre această „lume a tăcerii”. vârsta. originea. El se poate lipsi de cuvîntul scris sau rostit. comunicarea se face îndeosebi prin limbajul mimico-gestual iar întregul corp poate deveni un instrument de codificare a mesajului. Chiar tăcerea poate contribui. Până în prezent. observând doar gesturile sale. 83 .

Dar dacă auzul unei persoane slăbeşte tot mai mult în primii ani ai vieţii. obligând-o să înveţe limbajul gestual şi să participe la unele activităţi din comunitatea surzilor. el nu este surd. la istoria ei. Copiii care au crescut împreună în şcolile cu internat şi-au făcut prieteni chiar pe viaţă. valorile. căsătorindu-se între ei în procent de peste 90 %. 3. iar principalul lor mijloc de comunicare este limbajul gestual. deoarece limbajul verbal a rămas principalul mijloc de comunicare. care altfel nu ar putea fi cunoscute. deoarece acesteia îi lipseşte trăirea experienţelor de viaţă centrate pe vedere. 2. Putem afirma că comunitatea de surzi nu are graniţe. oral. la tradiţiile ei. Şcolile au oferit chiar un stil de viaţă ce nu putea fi copiat din altă parte. Mai târziu. Prin cultura surzilor înţelegem tot ceea ce fac grupurile de surzi. folosesc în comunicare limbajul semnelor ca mijloc principal şi împărtăşesc experienţe legate de pierderea auzului şi de folosirea limbajului gestual. la folclorul şi secretele ei. . limbajul în tot ce este diferit faţă de auzitori. Existenţa organizaţiilor şi a cluburilor. activităţile şi. Deci. surzii sunt un grup de oameni care au o pierdere gravă de auz. aceste cluburi s-au dezvoltat devenind adevărate centre de luptă pentru apărarea drepturilor social-umane ale membrilor săi.Dar aceasta nu înseamnă că nu poate comunica şi prin alte forme: verbal. . Majoritatea membrilor acestei comunităţi este formată din persoane care s-au născut surde sau şi-au pierdut auzul în perioada de formare a limbajului (în primii doi ani de viaţă). activităţi culturale sau sociale desfăşurate la club pentru a se informa şi a-şi îmbogăţi viaţa socială. scris. Dacă cineva a asurzit în timpul tinereţii şi şi-a pus un aparat auditiv. petreceri la restaurante. Oare o persoană auzitoare care cunoaşte limbajul gestual sau are părinţi surzi poate fi membră a colectivităţii surzilor? Nu întotdeauna. Prin urmare. Dacă un surd nu cunoaşte limbajul semnelor el nu va putea fi acceptat în comunitatea surzilor şi nu va avea acces la cultura ei. 84 . 4. unii surzi se pot grupa după credinţe religioase. Se cunosc 5 caracteristici sau diferenţe importante ce caracterizează comunitatea surzilor: 1. obiceiurile. la nivel naţional sub coordonarea Asociaţiilor Naţionale şi locale (filiale în sate şi oraşe). . De asemenea. etnii. Prin el se obţine accesul la comunitatea de surzi. tradiţiile. deoarece ea există sub aspectul organizării la nivel internaţional prin Federaţia Mondială a Surzilor. mai ales.primele cluburi au fost înfiinţate de absolvenţii şcolilor de surzi ca mijloc de întărire a legăturilor cu surzii din ţară. Limbajul mimico gestual..în special şcolile cu internat au constituit centrul multor colectivităţi ale surzilor şi au jucat un rol esenţial în definirea acestor comunităţi. Şcolile pentru surzi. etc. creându-şi propria cultură. Socializarea. comunicarea în limbaj gestual este baza acceptării în comunitate. şi include credinţele lor.surzii simt o puternică nevoie de a se socializa unii cu alţii prin vizite reciproce. atunci ea poate fi un candidat care doreşte să intre în comunitatea surzilor.el deschide uşile spre cunoaşterea altor surzi.

independent de limbajul verbal. se crede că limbajul gestual ar fi doar pictorial. L. Cei care vin prima dată în contact cu limbajul gestual fac unele presupuneri greşite. între care cea mai importanta fiind cea că limbajul gestual este un limbaj real. Lane. însă. D.. De asemenea. Orlansky. Ei sunt mândri de istoria şi cultura lor. atunci el cunoaşte doar expresia de suprafaţă a limbajului. McIntyre ş. un limbaj manual-vizual care-i uneşte indiferent de caracteristicile individuale intr-o colectivitate cultural-lingvistica. Meyer. Când un copil învaţă cum sună sunetele sau cum arată semnele. R. de succesele obţinute împreună pe diverse planuri. Orlansky. se consideră că limbajul gestual ar fi iconic ceea ce-i determină pe mulţi să creadă că în limbajul 85 . capacitatea umană a acestuia de a-l asimila şi de a-l folosi în comunicarea gestuală cu semenii lui. Acest limbaj este comun nu numai celor peste 70 de milioane de membri ai Federaţiei Mondiale a Surzilor. R. P. Folven R. Bonvillian. la fel... îşi formează noi prieteni.F. sub aspectul scopului pe care îl servesc şi al modului în care se achiziţionează limbajul (Bonvillian. în ultima vreme ea fiind cea care a constituit comunităţi religioase ale surzilor în diverse oraşe. în esenţă.000 şi 2 milioane de utilizatori ai limbajului gestual american (ASL).. Bahan 1996). Se estimează că numai în Statele Unite există între 500. ambele forme sunt. de capacităţile creierului uman. Însă pantomima nu este tot una cu limbajul gestual. Cele mai importante principii ale limbajului sunt dictate. cu toate că forma limbajului gestual este diferită de forma limbajului verbal. (Newport.J.1994). Aceasta este rezultatul ingeniozităţi de moment sau adaptării la tehnologie. Marentette. Ei fac pelerinaje şi excursii cu sprijinul bisericii în diferite locuri din ţară. el este insuşit şi de alte multe milioane de interpreţi sau de cunoştinte ale persoanelor surde. (Pettito. În ultimele decenii a început să se cristalizeze ideea că limbajul gestual folosit de surzi este limbajul lor natural. german şi francez (H. italian. Mândria surzilor .. limbajul gestual este pictorial. Într-adevar. unde un număr tot mai mare de surzi se adună.Hoffmeister. M. La caracteristicile de mai sus am putea adaugă şi BISERICA. care are reguli gramaticale de formare a propoziţiilor şi frazelor gestuale.. dar dacă ar fi numai aşa el ar fi foarte uşor de învăţat. Formarea şi dezvoltarea limbajului gestual ca limbaj de sine stătător Putem considera că elementul central al dezvoltării unui copil surd este limbajul lui. În ultimii 30 de ani lingviştii şi-au îndreptat atenţia spre limbajul gestual. Astfel. descoperind multe informaţii. Apoi. 1991).5. El nu este o pantomimă sau o formă rudimentară a limbajului verbal ci un limbaj natural.. de asemenea.1985). Lingviştii au descoperit. J. D.a). se reculeg şi se socializează. B.A.că reuşesc să facă faţă în situaţii cotidiene unde întâlnesc bariere de comunicare. se întâlnesc cu foşti colegi de şcoală. E. el fiind al cincilea limbaj minoritar după cel spaniol. Marentette. că capacitatea de a achiziţiona un limbaj pe cale naturală şi de a-l transmite la copil are profunde rădăcini in creier (Pettito. de felul cum s-au adaptat în societate.

A. arată întâi spre jucărie apoi spre sine. Astfel. De obicei. Australia. Astfel. limbajul gestual este singurul care nu are o formă verbală. Prin exagerarea aspectului concret al limbajului gestual se face o altă greşeală ce rezultă din transcrierea gesturilor în cuvinte. or colectivităţile de surzi evoluează în mod independent iar în multe ţări care vorbesc aceeaşi limbă (Statele Unite. Or. izolate şi produse o singura dată. studiile menţionate au arătat că primul semn tinde să apară cu 2-3 luni mai devreme decât primul cuvânt emis de copilul auzitor. de asemenea.. conform unei convenţii. Mult mai corect ar fi să se traducă semnele de bază luând in considerare şi modificarea lor in propoziţie. ş. într-adevăr modalitatea manuală ar asigura un mijloc de comunicare deosebit de accesibil pentru copiii foarte mici. copiii surzi gânguresc înainte de a produce primele gesturi. dar are toate celelalte caracteristici ale limbajelor verbale. multe din semne sunt simple substantive sau verbe cu multe greşeli specifice “discuţiilor” copilului cu lumea înconjurătoare (H. că controlul motric al mâinilor se poate dezvolta mai devreme decât cel al aparatului vocal. În această fază. la această vârstă. dacă nu este sancţionat pozitiv. creşterea vocabularului gestual pare să fie mai rapidă.. B. Cercetătorii au sugerat. Cel oral. Ca şi la auzitori. Un copil surd a fost studiat şi s-a constatat că la vârsta de 13 luni el a folosit 85 de semne-gesturi. ce conţine doar câteva verbe şi mai multe substantive. ea ar putea fi din cauză că acest „mecanism al vorbirii” este direct vizibil atât pentru copil cât şi pentru părinţi. Acest gângurit poate fi oral sau manual. Meyer şi Newport au arătat că achiziţia limabjului gestual poate fi mai rapidă decât cea a limbajului verbal. propoziţiile formate din două gesturi apar la copilul surd la aproximativ 86 .Hoffmeister.P. Totuşi. limbajul gestual are şi multe gesturi abstracte. Alte studii realizate de Bonvillian. inventate şi implementate în practică. O altă greşeală ar fi să se considere limbajul gestual ca fiind universal.Lane. De asemenea. copiii auzitori abia îşi formează primele cuvinte. In mod normal. Primele producţii formate din două gesturi sunt alcătuite din două indicări. 1991). La această etapă un semn obişnuit este indicarea cu degetul.a) există limbaje gestuale diferite. Folven. dispare. Marea Britanie. R. Bahan 1996). dacă un copil vrea să arate că o jucărie este a lui. Or.F. s-au filmat copii surzi din familii de surzi şi apoi s-au analizat rezultatele pe care le prezentăm succint mai jos. L. auzitorii presupun la început că toate limbajele sunt vorbite şi astfel consideră limbajul gestual ca un fel de limbaj vorbit cu mâinile. etapa unui singur cuvânt la copiii surzi constă în semne individuale. care dă impresia că limbajul gestual este un limbaj agramatical. După autorii citaţi. Marentette. Orlansky. McIntyre.gestual se pot discuta numai aspecte concrete. S-a constatat că copiii surzi parcurg aceleaşi etape in achiziţia limbajului gestual ca şi copiii auzitori care asimilează limbajul verbal (Pettito. De exemplu. Etapele de formare ale limbajului gestual Pentru a se stabili cum se formează limbajul gestual la copilul surd.

Prima indicaţie a cunoaşterii gramaticii limbajului gestual.1996). achiziţia limbajului verbal şi a celui gestual urmează etape identice de dezvoltare. etapa primului gest şi asimilarea regulilor de formare a propoziţiei (22-36 luni). se pare că învăţarea limbajului gestual de către copiii surzi favorizează o anumită ordine a gesturilor. Mai întâi apare PE. începând cu pronumele personal la persoana I (eu. care apare în jurul vârstei de 3 ani este acordul subietului cu verbul. se arată spre mama. înaintea verbului şi fără subiect.H. comunitatea surzilor. la fel ca la copilul auzitor şi ambele categorii de copii fac aceleaşi greşeli legate de folosirea pronumelui. de pildă. care este aceeaşi ordine raportată pentru copiii care învaţă mai multe limbaje verbale (H. B. el asimilează pronumele pentru cele trei persoane. în fine. Abia în jurul vârstei de 7-8 ani copilul surd poate să stăpânească sistemul complex al verbelor (Lane. de caracteristici ale acţiunilor (de ex. după cum a constatat Pettito şi Marentette.Lane. care formează.aceeaşi vârstă ca şi propoziţiile din două cuvinte de bază fără marcatori gramaticali (H. Mai târziu apare expresia „NU POT”. este oarecum diferită. În timp. După Newport şi Meyer. al meu). continuă. verbală sau gestuală. dar numai dacă subiectul este prezent. Aceste rezultate au dus pe oamenii de ştiinţă la concluzia că creierul este programat sub aspect biologic să asimileze limbajul indiferent de modalitatea sa. Alţi autori (Ewoldt şi Hoffmeister) au subliniat că abilitatea de a descrie relaţia dintre obiecte aflate în spaţiu urmează o secvenţă a dezvoltarii..Bahan. coplul surd nu va stăpâni corect folosirea pronumelui până la vârsta de 8-9 ani. Cele două forme de negaţie în limbajul gestual (scuturarea capului şi gestul ”NU”) se dezvoltă mai devreme.Lane.. adică ordinea subiect-verb-obiect. Achiziţia limbajului gestual de către copiii surzi din părinţi auzitori. R. Rezumând cele afirmate până aici. aleargă repede). când copilul surd atinge vârsta de 2 ani. Şirul de semnificaţii este similar în ambele limbaje. 1996 ). gânguritul (7-10 luni).nu mănânc). apoi apar semnificaţii legate de acţiuni (de ex. de fapt. copilul formează negaţia prin punerea semnului de negaţie la inceputul propoziţiei (ex. pronumele apare la vârsta de aproximativ 20 de luni. Acum apar unele mişcări care arată flexiunea verbului. acestea sunt urmate de afirmaţii legate de loc (se arată spre maşină) şi.Hoffmeister. În limbajul gestual. Ceea ce pare să determine progresul în achiziţia limbajului este complexitatea regulilor pe care poate copilul să le înveţe şi nu modalitatea verbală sau manuală a limbajului în care se pot învăţa aceste reguli. conform cercetărilor lui Newport şi Meyer (1985) şi Pettito (1991). repetitivă) sub influenţa limbajului verbal. deoarece 87 . apoi ÎN SPATELE LUI şi după aceea ÎNTRE. Cu toate că limbajul gestual nu se leagă exclusiv de ordinea cuvintelor ca în limbajul verbal pentru a transmite semnificaţii. trecând prin aceleaşi faze ca şi copilul auzitor dar. La începutul fazei de două gesturi. adică cum este realizată acţiunea (normală. tata papă) şi de stări afective (de ex. Primele gesturi care apar sunt legate de existenţă. 1996).mama râde).

deoarece copilul care este întârziat în achiziţia limbajului verbal este adeseori afectat şi în alte aspecte. de a nativiza informaţia incompletă pe care o primesc. Aceasta capacitate pare să scadă odată cu vârsta. Ei produc mai întâi un gest odată şi apoi combină gesturile pentru a produce propoziţii formate din două gesturi care tind să fie ordonate într-un mod consistent care arata cine face acţiunea. copiii surzi din părinţi auzitori nu înţeleg semnificaţia propoziţiilor în limbaj gestual la fel de bine ca cei care-l învaţă de timpuriu. Aceşti copii intra în contact unii cu alţii. S-a constatat că atunci când copiii surzi vin prima oară într-o şcoală specială cu internat. Utilizând această înzestrare umană innăscută pentru limbaj. În schimb.. La ora actuală există tot mai multe dovezi că copiii surzi suferă o penalizare în asimilarea gramaticii şi în prelucrarea propoziţiilor dacă ei încep mai târziu să înveţe limbajul gestual şi cu cât este mai mare întârzierea. copiii surzi nu se deosebesc de alţi copii din moment ce toţi copiii auzitori pot să audă numai o fracţiune din propoziţiile posibile în limba lor totuşi ei sunt capabili să-si însuşeasca regulile gramaticale complexe şi să le folosească cu eficienţă. cu atât este mai mare şi penalizarea (Newport.părinţii auzitori nu cunosc limbajul gestual şi nu-i pot învăţa pe aceşti copii limbajul gestual ca limbă maternă. diferitele limbaje de contact se reduc la un limbaj comun al 88 . Astfel de copii gesticulează în mod spontan cu părinţii lor sau cu alţi copii. copiii au acces limitat la limbajul verbal. Mayberry si Eichen citaţi de H. Sub acest aspect. Aceşti copii surzi care învaţă limbajul gestual cu întârziere diferă mult şi de cei care au asurzit mai târziu şi învaţă limbajul gestual ca a doua limbă (Mayberry. Treptat. ce şi cum. deoarece nu aud sunetele. cu toate că vin în contact cu limbajul gestual ca a doua limbă relativ târziu. Eichen. fie el verbal sau gestual. formând un limbaj de contact. Această ipoteză a fost dificil de examinat în mod riguros la limbajele verbale. Se pare că fiinţele umane au o capacitate biologică pentru asimilarea limbajului ce implică un set intern de norme. copiii surzi pot să inventeze tot felul de schimbări în construirea propoziţiilor gestuale pe care nu le-au văzut niciodată. Aceste forme de limbaj sunt tot atât de numeroase ca şi numărul de copii care-l folosesc. Psiholingviştii au postulat multă vreme că există o perioadă critică pentru achiziţia oricărui limbaj. Această achiziţie a limbajului verbal poate să constituie baza unei mai bune cunoaşteri a limbajului gestual în comparaţie cu copiii surzi care sunt deprivaţi de şansa învăţării primului limbaj. 1991).R. ce reprezintă limbajul care se impune.1996).Lane. deoarece copiii folosesc capacitatea lor nativă de a construi gramatica. E. Aceşti copii asurziţi. achiziţionează prima limbă conform programului de dezvoltare. Mai mult. ei vin cu un limbaj de casă. În afară de aceasta. Copiii îşi construiesc gramatica limbajului pe care il achiziţionează pe baza acestor norme interne numite ipoteze de nativizare (nativization hypothesis). copilul surd tipic din părinţi auzitori permite să se facă o testare asupra ipotezei enunţate deoarece acest copil nu este expus de obicei la un limbaj convenţional până la vârsta preşcolară sau chiar mai târziu.

1889). a depus un efort de a extinde şi standardiza vocabularul din semne-gesturi selectate din diferitele limbaje gestuale.M. mai ales dacă ei sunt auzitori şi nu au avut nici o experienţă anterioară cu alte persoane surde. de ce nu am presupune că şi părinţii surzi cu copii surzi. Probleme de comunicare în familiile cu copii surzi Naşterea unui copil este un moment deosebit în viaţa oricărei familii. Influenţa acestui sistem standardizat asupra semnelor internaţionale contemporane practicate în situaţii oficiale sau neoficiale a fost limitată. să modifice substanţial planurile iniţiale ale părinţilor. Copilul poate să aducă în familie o schimbare fundamentală a destinului ei. Dacă părinţii auzitori cu copii auzitori acţionează în conformitate cu unele roluri sociale prescrise. Astfel s-a dezvoltat spontan un limbaj de contact cunoscut sub numele de semne internationale. care permite comunicarea eficientă între toţi copiii din acea şcoală precum şi între aceşti elevi şi profesorii lor.Vocabularul folosit în asemenea situaţii de contact este foarte restrâns iar înţelegerea cuvântărilor depinde foarte mult de creativitatea şi de experienţa celor care gesticuleaza. Prin activităţile inter-şcolare aceste limbaje de contact la nivelul şcolilor se „uniformizează” tot mai mult. în covârşitoarea lor majoritate şi văd naşterea unui copil surd ca un 89 . Unii se întristează. teoretic vorbind. La aceste întâlniri internaţionale. După 1970. Contactul extensiv între surzii din diferite ţări datează probabil de la primul Congres International al surzilor (Paris. vor acţiona în mod similar. Acesta va permite asimilarea. care sunt auzitori. creându-se premisele formării limbajelor regionale care. Părinţii. Trebuie să menţionăm că nu toţi părinţii surzi reacţionează la fel cu ocazia naşterii unui copil surd. vor depune toate eforturile pentru a-i asigura copilului cea mai bună dezvoltare şi educaţie. A treia carte denumită GESTUNO urmărea să faciliteze comunicarea la intalnirile internaţionale aşa cum s-a sperat sa fie ESPERANTO. Vocabularul din semnele internaţionale provine din trei surse: limbajul gestual naţional al interlocutorilor. cuvântarile sunt interpretate nu numai in limbajul naţional al ţării gazdă (în ultimii ani s-a recomandat să se folosească limba engleză pentru corespondenţă şi limbajul gestual internaţional în expunerile de la aceste întîlniri internaţionale) ci şi în semne internationale.şcolii. Acesta permite ca vorbitorii de limbaje gestuale reciproc neinteligbile pentru auzitori să se poate înţelege.S. pot servi ca bază pentru crearea unui limbaj gestual naţional standardizat. de asemenea. De atunci aceste contacte au devenit mai frecvente. fapt explicabil prin influenţa valorilor culturale şi a informaţiilor primite de la profesioniştii domeniului. cum ar fi Congresul Federatiei Mondiale a Surzilor. în anumite condiţii. F. păstrarea şi transmiterea culturii acelei naţiuni în rândul membrilor ei. Apariţia unui copil surd poate. numărul limitat de semne care au fost adoptate oficial în decursul anilor ca vocabular standardzat de semne internaţionale şi mimică.

să poarte proteză cu toate că nu are resturi auditive utilizabile pentru vorbire. Cel mai adeseori. Uneori experienţa lor a fost aşa de dureroasă încât nu doresc aşa ceva pentru copilul lor şi acceptă intervenţia specialiştilor în recuperare. se ajunge la acceptarea copilului surd ca o fiinţă ce trebuie tratată la fel ca orice copil ce are dreptul la dragoste. la viaţă. lecţiile obositoare de corectare a vorbirii. cînd apar probleme legate de sănătatea sau de instruirea copilului. cu acuzaţii la adresa personalului medical. Toate aceste sfaturi crează în mintea părinţilor sentimente de îndoială. Treptat. cu căutări în antecedente pentru a găsi o cauză ce ar fi putut determina apariţia surdităţii la copil. care să stabilească cauza pierderii auzului şi să recomande proteze sau operaţii. să nu folosească limbajul gestual deoarece s-ar frîna formarea limbajului verbal. frustrare. la o stare de nervozitate. părinţii surzi se confruntă cu obstacole considerabile. de logopezi care să dezvolte cât mai mult posibil comunicarea verbală şi de profesori specializaţi să lucreze cu copii handicapaţi. sunt angajaţi sub nivelul lor de pregătire şi sunt consideraţi inferiori din cauză că nu aud şi nu pot vorbi inteligibil. să vadă pe copilul lor surd într-o lumină pozitivă. ei au nevoie de sfaturi competente pe care le găsesc extrem de rar. Părerea auzitorilor că surzii au posibilităţi limitate de afirmare nu va mai fi multă vreme tolerată. etc. 90 . li se recomandă să facă operaţie de implant cohlear la copil deşi aceasta nu ar îmbunătăţi auzul. La naşterea unui astfel de copil părinţii trec prin cîteva faze de la şocul provocat la aflarea diagnosticului. ei au o educaţie rudimentară. Prin urmare. operaţii costisitoare de implant cohlear şi alte intervenţii destinate să “normalizeze” un copil surd.eveniment regretabil ce va necesita intervenţia specialiştilor în recuperare. la educaţie. Copilul surd va fi tratat astfel ca pacient care are nevoie de medici orelişti. părinţii surzi trebuie să aibă încredere în ei şi în valorile colectivităţii surzilor. inferioritate. De pildă. Pe parcurs. Pe parcursul creşterii copilului. Datele din literatura de specialitate sunt unanim de accord că peste 90% dintre copiii surzi provin din familii de auzitori. Majoritatea părinţilor auzitori însă nu au avut experienţe anterioare cu colectivitatea surzilor şi vor accepta cu uşurinţă modelul medical bazat pe ideea deficienţei auditive şi a necesităţii intervenţiei specialiştilor. sub capacitatea lor. la un viitor luminos. părinţii surzi cunosc cel mai bine încercările prin care au trecut în perioada copilăriei şi adolescenţei lor într-o lume dominată de auzitori. de audiologi care să măsoare şi să stabilească pierderea de auz. Însă. Nu punem la îndoială necesitatea unor astfel de servicii dar aceşti părinţi ar trebui să ştie că există şi părinţi surzi care-şi cresc mai bine copiii lor surzi fără aceste multe şi costisitoare servicii puse în balanţă cu rezultatele foarte modeste ale performanţelor şcolare şi ale dezvoltării psihice. ca pe o fiinţă normală care nu aude dar care se poate realiza plenar într-o societate a auzitorilor. Surzii pot să practice numeroase profesii şi să ofere o imagine pozitivă despre colectivitatea lor.

Aşa cum am menţionat mai sus, o situaţie aparte prezintă apariţia unui copil surd într-o familie de auzitori care nu a avut niciodată contacte cu comunitatea de surzi. Această familie poate trece prin mai multe faze, sub aspect psihologic, de la şocul provocat la aflarea veştii că copilul lor este surd până la acceptarea situaţiei ca atare. Aceste etape ar putea fi cele ce urmează: În prima etapă medicul anunţă părinţii că copilul are o deficienţă auditivă sau surditate ceea ce poate să le provoace un şoc. Apoi, părinţii încep să reacţioneze, să înţeleagă că deficienţa copilului este permanentă, cu toate că este greu de acceptat. Unii părinţi pot manifesta agresivitate faţă de personalul medical, considerându-l vinovat, în mod inconştient, de situaţia copilului lor. Desigur, situaţia poate fi foarte dificilă şi greu de depăşit. După un timp se ajunge la următoarea etapă, când părinţii încep să se acomodeze treptat cu situaţia şi să înţeleagă că viaţa merge mai departe. Încet, încet, ei pot să descopere că viaţa are un sens. În această fază părinţii sunt foarte sensibili dar şi sceptici faţă de sfaturile binevoitoare ale medicilor sau specialiştilor. În ultima etapă are loc o reorientare. Cu toate că părinţii se simt frustraţi, ei descoperă că şi acest copil surd le îmbogăţeşte viaţa şi le deschide noi perspective. Ei încep să se concentreze mai puţin asupra deficienţei şi mai mult asupra posibilităţilor de viitor ale copilului. Aici iese în evidenţă rolul referentului sau al consilierului social, care trebuie să-i convingă pe părinţi că deficienţa copilului lor nu constituie un obstacol în calea comunicării iar protezarea adecvată poate să aducă un aport pozitiv la acest proces. Pentru aceasta, părinţii trebuie să participe la cursuri de limbaj gestual şi să contribuie la parcurgerea etapelor de dezvoltare ale limbajului stabilite de Jean Piaget (1973), menţionate succint de lingvista Diana Ghido, în lucrarea ei de licenţă aparută în anul 2000, pe care le amintim mai jos: I. Etapa indiceală, care constituie, probabil, începutul oricărei structurări a capacităţii de cunoaştere în vederea semnificării. Indicele „este un semnificant nediferenţiat de semnificatul său, în sensul că el constituie o parte, un aspect sau un rezultat cauzal al acestui semnificat”. II. Structurile de semnificaţie simbolică, în cadrul cărora semnificanţii se diferenţiază de semnificaţia lor, nu aparţin obiectului sau evenimentului indicat, ci sunt produşi de subiect cu scopul de a evoca sau reprezenta aceşti semnificaţi, chiar în lipsa oricăror incitaţii perceptuale din partea lor. Debutul funcţiei semiotice se produce la 16-18 luni, simbolul având calitatea de a fi interiorizat. Potrivit lui Piaget, funcţia semiotică este alcătuită din cinci conduite semiotice care apar oarecum spontan, la copilul normal în al doilea an de viaţă: imitaţia amânată, jocul simbolic, imaginea grafică, imaginea mentală şi evocarea verbală. La copilul handicapat auditiv apare a şasea conduită semiotică: limbajul mimicogestual, care tinde să compenseze conduita de evocare verbală. Prin urmare, la doi ani apare limbajul mimico-gestual la copilul cu deficienţă auditivă, de unde rezultă importanţa acestuia ca instrument al gândirii.

91

III. În jurul vârstei de şapte ani are loc decăderea simbolului în semn. Semnul este rupt total de semnificat; simbolul este instrument al gândirii pre-operatorii iar semnul – al gândirii operatorii. Simbolul este purtător de pre-concepte (subiective, individuale şi particulare), semnele sunt sociale, selective, convenţionale. În acest context precizăm că limbajele mimico-gestuale sunt sisteme de comunicare complexe, care prelucrează şi redau informaţia într-un mod specific. Ele au la bază atât o componentă înnăscută dar şi scheme convenţionale învăţate. Componenta înnăscută în comunicarea non-verbală, confirmată de cercetări recente (A. Pease,1993,p.15) este dublată de „împrumuturi” din ambele părţi: componenta non-verbală a limbii orale a unei culturi şi limbajul mimico-gestual din interiorul aceleiaşi culturi (de ex. gestul ridicării din umeri arată lipsă în limbajul mimico gestual). Uneori sistemul de comunicare folosit de surzi este considerat un limbaj transcultural, internaţional. A.I. Diacikov susţine că există 900 de semne comune limbajelor gestuale din întreaga lume (care exprimă intr-o formă foarte asemănătoare aceleaşi conţinut). Noi considerăm că acest lucru nu este posibil din mai multe motive. Unul dintre acestea este faptul că orice limbaj este modelat de necesităţile de comunicare ale colectivităţii care il întrebuinţează. Convenţiile pe care le persupune orice cod diferă de la o cultură la alta, astfel că un limbaj gestual este mult mai accesibil indivizilor din aceeaşi cultură. Un limbaj transcultural nu ar putea fi, prin urmare, decât un limbaj artificial. Un alt motiv al imposibilităţii ca limbajul mimico gestual să traverseze mai multe culturi este lipsa mediatizării acestor limbaje, ceea ce explică dificultăţile de unificare a variantelor dialectale ale limbajului gestual românesc sau a oricărui alt limbaj. A existat un proiect de formare a unui limbaj mimico-gestual internaţional destinat folosirii de surzi şi auzitori la conferinţe numit “Gestuno”, din care au apărut patru variante cu ocazia fiecărui Congres al Federaţiei Mondiale a Surzilor, după modelul “ESPERANTO”. Astăzi, datorită avântului tehnologiei informaţionale, proiectul a fost reluat sub numele Internaţional Sign Language (ISL), acesta fiind un limbaj artificial folosit în comunicarea dintre oficialităţile cu handicap auditiv la anumite întâlniri, convenţii la nivel internaţional. ISL însă nu va înlocui niciodată limbajele naturale mimico-gestuale autohtone. Fiind limba maternă a unei colectivităţi, limbajele mimico-gestuale nu sunt limbaje artificiale ci principalul sistem de comunicare al surzilor profunzi. ,,Canalul vizual” este cel mai accesibil, ceea ce determină conturarea unei structuri gramaticale specifice. Prin acest canal se poate transmite întreaga cultură a comunităţii de surzi materializată în jocuri, poezii, basme, legende, bancuri, obiceiuri, tradiţii, ritualuri, etc. În întreaga lume există sute de limbaje gestuale care se dezvoltă la fel ca şi limbajele orale naţionale, însă, după alte reguli gramaticale specifice canalul vizual.

92

Toate limbajele gestuale au avantajul de a fi percepute prin ochi. Un mare număr de semne imită gesturile care se fac în mod obişnuit, cum ar fi fluturarea mâinii pentru a spune “la revedere”. Semnele pentru acţiuni şi cele pentru lucruri imita adesea gesturile care se fac când se manevrează aceste obiecte, cum ar fi ridicarea unui pahar spre gură (cu semnificaţia de a bea), pieptănarea părului, perierea dinţilor, spălarea rufelor cu mâna sau cu maşina automată, tăierea pâinii cu cuţitul ş.a. totuşi, în semne, mişcările mâinilor sunt mai scurte şi mai rapide decât mişcările care se fac în momentul acţiunii cu obiectele. În unele semne forma mâinii imită forma obiectului iar mâinile se mişcă aşa cum se mişcă şi obiectele. Aşa este cazul pentru mişcarea aripilor unei păsări având semnificaţia de “pasăre” sau “a zbura”. Alteori, mişcările mîinilor “desenează” în aer contururile obiectelor (trompa unui elefant, o sticlă, acoperişul unei case, un peşte ş.a.). În fine, multe semne arată pur şi simplu spre un specimen despre care dorim să vorbim. De pildă, se arată cu degetul index în sus dacă ne referim la cer sau la culoarea albastră, spre oamenii despre care dorim să vorbim, spre părţile propriului corp când arătăm unde ne doare etc. În acest fel se formează o idee legată de folosirea mimicii şi a gesturilor şi se poate găsi cu uşurinţă o cale de comunicare simplă cu persoanele surde chiar dacă vocabularul disponibil este foarte limitat. Se foloseşte astfel o caracteristică a limbajului gestual, aceea că el include în componenţa lui gesturile şi mimica, fapt ce permite realizarea unei comunicări simple. Mai apoi, când se ajunge la stăpânirea unui vocabular mai complex, care include semnele convenţionale, se pot purta discuţii pe diverse teme. În orice caz, trebuie să ţinem seama de existenţa unui vocabular de semne standardizate care sunt folosite de colectivitatea de surzi, chiar dacă unele dintre ele nu sunt cele mai caracteristice pentru obiectul la care se referă. Totuşi, ele s-au înrădăcinat în colectivitatea de surzi şi trebuie folosite ca atare pentru a cunoaşte şi înţelege cultura lor, istoria lor, constituind limbajul lor. Se aplică şi aici principiul: “Când eşti la Roma fă cum fac romanii”, adică să te comporţi şi să vorbeşti ca ei. Nu putem vorbi de o inferioritate a limbajelor gestuale în raport cu limbajele verbale ci de un anumit raport între ele. Astfel, prezintă un interes deosebit corelaţia între cantitatea de informaţie transmisă şi efortul fizic depus în limbajele mimico-gestuale. Ca volum de timp conversaţional, se pare că limbajul mimico-gestual român este comparabil cu limba româna. Deşi dă impresia unei limbi abreviate, mai extinsă ca mod de execuţie şi mai redusă ca eficienţă decât limbajul verbal, limbajul mimico-gestual presupune şi gesturi complexe, motiv pentru care sunt necesare mai puţine gesturi decât cuvinte pentru exprimarea aceluiaşi conţinut. Întrucât în procesul transmiterii mesajelor prin limbaj gestual se fac eforturi cu mâinile, braţele, creierul, acestea obosesc astfel că după cca 30 minute de interpretare sau de folosire continuă a limbajului gestual, este necesar să se facă o pauză de 10-15 minute. Deoarece canalul vizual are un rol secundar în transmiterea informaţiilor pentru auzitori în comparaţie cu canalul auditiv, se creează impresia inferiorităţii limbajului gestual.
93

O dată cu intensificarea preocupărilor interdisciplinare, ce oferă un cadru mai adecvat de analiză, asistăm la ora actuală la o creştere a interesului specialiştilor faţă de studierea limbajului gestual. De asemenea, au fost elaborate cursuri frecventate de tot mai multe persoane auzitoare interesate, din diferite motive, să comunice cu persoanele surde. În unele ţări, limbajul gestual a devenit materie şcolară, obiect de învăţământ facultativ sau obligatoriu. În alte ţări (Danemarca, Suedia, Finlanda) s-au creat departamente de cercetare a limbajului gestual unde lucrează cercetători surzi şi auzitori. Sub aspect legislativ, limbajul gestual a fost recunoscut de tot mai multe ţări, unele introducând prevederi chiar în Constituţia ţării lor (Africa de Sud, Finlanda, Uganda, Portugalia) sau în diverse acte legislative. În ţara noastră abia prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 102/1999, care a devenit ulterior Legea nr. 519 din 2002 s-a recunoscut oficial limbajul gestual şi s-a recomandat angajarea de interpreţi în instituţiile publice. La nivelul Parlamentului European s-au adoptat două rezoluţii (în 1988 şi 1998) care recomandă recunoaşterea oficială a limbajului gestual şi folosirea de interpreţi calificaţi în toate ocaziile de interes public unde participă persoane surde.Parlamentul European a oferit chiar un exemplu în acest sens angajând interpreţi la şedinţele sale unde se discuta probleme legislative referitoare la persoanele cu disabilităţi. Menţionăm, în acest context, că Helga Stevens persoană surda cu pregătire juridică în Statele Unite, a fost aleasă de curând membră a Parlamentului din Belgia, zona flamandă. În ultima vreme s-a acordat o atenţie mai mare gesturilor în procesul de învăţământ special, întrucât folosirea numai a limbajului oral s-a dovedit a fi insuficientă, mai ales în primii ani de instruire a copilului surd. Nu credem că mai este cazul să subliniem importanţa ”băii de limbaj” pentru dezvoltarea psihică a copilului preşcolar. Unele cercetări (J. Ahlgren, B. Tervoort, D. Schein) evidenţiază faptul că în cazul în care copiii surzi sunt lipsiţi de timpuriu de „baia de limbaj gestual” în primii ani de viaţă, ei nu pot să-şi dezvolte în mod sistematic un limbaj care să le permită o bună dezvoltare a funcţiilor de cunoaştere şi de comunicare. Deoarece, până în jurul vârstei de patru ani este ineficientă folosirea limbajului verbal cu copilul surd, acesta este în pericol să devină şi un handicapat socio-cultural şi intelectual, dacă cei din jurul său (părinţi, rude apropiate etc.) nu folosesc un mijloc de comunicare cu el iar mijlocul cel mai util este limbajul gestual. Recomandăm deci, ca părinţii auzitori să adopte modalitatea de comunicare gestuală cu copiii lor surzi, cel puţin în primii ani de viaţă, pentru a-l scoate din izolarea comunicativă în care trăieşte. Refuzând această soluţie, mai ales din dorinţa de a nu scoate în evidenţă că au un copil surd, aceşti părinţi pot să antreneze la copilul lor carenţe mult mai grave decât însăşi surditatea, fapt pe care l-am semnalat înca de acum 20 de ani într-o lucrare anterioară. Până la intrarea copilului surd într-o unitate de instruire prevăzută cu personal de înaltă calificare pentru recuperarea complexă a auzului şi limbajului
94

va permite copilului să cunoască mediul înconjurător şi. Madebring. Aceasta face să îi fie dificil să compare o propoziţie cu o altă propoziţie. Mai târziu. în general determină ca limbajul dobândit să aibă anumite caracteristici. gânduri. acuareţea cu care sunt exprimate formele limbajului verbal este redusă. este deosebit de redusă frecvenţa cu care sunt folosite formele 95 . această imixtiune nedorită într-un limbaj. Faptul că un copil este născut cu deficit de auz. este profund dăunătoare şi nu face nici un serviciu colectivităţii de surzi în direcţia sporirii posibilităţilor de comunicare. cu tot efortul factorilor educaţionali de a-l învăţa pe copilul sau adultul surd să articuleze corect. fac dificilă alcătuirea şi prezentarea unor modele educative care să fie luate drept bune pentru toţi copiii cu deficienţe de auz. De asemenea. deficientul auditiv beneficiind doar de indici vizuali în perceperea vorbirii orale. mai ales când protezarea auditivă nu este eficientă.în perspectiva integrării sociale şi profesionale. forţându-i pe surzi să le accepte şi să le folosească. Desigur. Acest lucru s-a constatat în practica şcolară. aceste achiziţii gestuale vor contribui la fertilizarea învăţării limbajului oral. percepţia distorsionată şi incompletă a limbajului oral de către copilul surd contribuie la dobândirea unui model distorsionat şi incomplet a cea ce inseamnă limba maternă pentru auzitor. de aceea surdul nu poate fi înţeles decât de persoanele cu care vine în contact mai des. Din această cauză modul în care este perceput limbajul verbal poate să fie inexact în comparaţie cu cel pe care-l percepe copilul auzitor. De pildă. Acesta. considerăm că copilul surd are nevoie de comunicare prin limbaj gestual. Experienţa ne arată că. Din dorinţa de a spori numărul de gesturi unii „binevoitori” au introdus numeroase gesturi artificiale. Caracteristicile comunicării la copilul deficient de auz comparativ cu auzitorii Gradul de pierdere a auzului fiecărui copil precum şi diversitatea adiţională care poate să existe din cauza mai multor factori sociali şi de mediu. folosesc tot mai rar vorbirea articulată după ce intră în viaţa productivă în favoarea utilizării limbajului mimico-gestual pentru satisfacerea necesităţilor de comunicare în cadrul vieţii sociale (R. copiii surzi proveniţi din familii de surzi au un bagaj de cunoştinţe şi un limbaj mai dezvoltat în comparaţie cu copiii surzi din familii de auzitori. create de ei. aceşti surzi îl vor accepta de timpuriu şi vor pune mai puţine probleme de adaptare psihologică şi socială. opinii. astfel munca depusă de professor pentru al face pe elev să înţeleagă regulile limbajului exprimat în vorbirea curentă va fi foarte dificilă. aceasta nu se realizează decât în mică măsură. Mai mult. În timp. adesea dificilă. Comunicarea dintre auzitori şi surzi este greoaie. 1978). De aici ne putem explica de ce majoritatea surzilor au o motivaţie scăzută pentru vorbirea orală. oricare ar fi el. fiind familiarizaţi cu handicapul lor. în acelaşi timp. folosit în mod raţional. nedepăşind frazele convenţionale. să-şi exprime dorinţe. îşi vor forma deprinderi superioare de scriere şi de citire şi o labiolectură mai bună.

Un copil cu surditate prelinguală. putem considera că cu cât un copil are o deficienţă de auz mai mare. factorii care fac imposibilă dobândirea în mod normal a limbajului verbal. Etapele dezvoltării limbajului verbal la copilul auzitor.limbajului. care nu a beneficiat de o amplificare sonoră potrivită. c) c) profesorii pentru surzi trebuie să aibă cunoştinţe precise în privinţa etapelor parcurse în dobândirea limbajului oral. Acest proces şi nu altul va fi în atenţia profesorului pentru surzi asupra căruia va trebui să ia decizii. va şti şi va înţelege o parte din ceea ce i se spune numai dacă se uită la buzele celui care vorbeşte şi prinde câţiva indici vizuali. La inceput. În acest caz se recomandă să fim atenţi la conversaţia dintre copilul mic şi mama lui. Dacă problema s-ar pune pentru dobândirea unei a doua limbi. Unii profesori cred că trebuie să facă apel la o metodă de achiziţionare a limbajului într-un mod altfel structurat pentru a ajunge la acel model al limbajului caracteristic copilului fără deficienţe. Pentru a avea cunoştinţe suficiente trebuie să deţinem posibilitatea de a identifica toţi factorii care concură la dobândirea limbajului oral şi. trebuie să aibă şi cunoştinţe temeinice de limbă şi de psihologia însuşirii limbajului în condiţii de normalitate. În primul an de viaţă. apare o comunicare nonverbală ce se desfăşoară între mamă şi copil. cu atât va dispune mai puţin de limbajul sonor care i se adresează în mod direct. profesorii trebuie să fie înarmaţi şi cu un set de tehnici de cercetare a limbajului verbal-oral pentru a putea face această diferenţă. Primul tip de 96 . Cei mai mulţi copii auzitori dobândesc competenţe în vorbirea limbii materne în jurul vârstei de 3 ani. atunci ar fi indicat să se studieze modul în care se învaţă o limbă străină de către vorbitorii unei limbi materne. trebuie să nu uităm că procesul de recepţionare a vorbirii este incomplet şi chiar înterupt. De accea. Specialiştii care se implică în educarea copiilor surzi prelingual. În general. pe lângă cunoaşterea particularităţilor legate de copilul deficient. b) deoarece procesul normal de dobândire a primului limbaj constituie un punct de inspiraţie pentru a creiona programele de recuperare a copilului cu deficit de auz.Dacă ne punem întrebarea “De ce profesorul pentru surzi trebuie să aibă cunostinţe despre modul de dobândire a limbajului la auzitori?” putem răspunde: a) pentru că este vorba despre dobândirea limbii materne care este perturbată de deficitul de auz. În general. În asemenea circumstanţe. toţi copiii parcurg aceleaşi stadii. 1. deoarece vor trebui să recunoască diferenţa între un limbaj nedezvoltat şi un limbaj deviant. Copilulul auzitor începe să dobândească limbajul în primele luni de viaţă. copilul nu este gata să rostească cuvinte din limba pe care o aude. înainte ca înţelegerea să se dezvolte şi înainte ca el să facă primele demersuri individuale să vorbească după modelul normal al limbajului sonor. Când se consideră că dobândirea limbii materne s-a realizat cu success este necesar să studiem toate aspectele pentru a înţelege condiţiile în care are loc dobândirea acestei limbii. mai ales.

la început.comunicare constă în sunete referitoare la disconfortul lui sau la problemele de hrană. În jurul vârstei de un an copilul începe să facă propoziţii scurte cu cuvinte formate din două silabe. În perioada 8-20 săptămâni. numite holofraze. Spre sfârşitul primului an copilul produce propoziţii formate dintr-un singur cuvânt. oferind un model verbal cu sens încercării lui de a comunica. simple cu toate că. După aproximativ şapte luni de la producerea holofrazelor. sunete care au locul de articulare în partea posterioară a organelor fonatoare (c şi g).conversaţie” între mamă şi copilul de 3 luni. Aceste producţii verbale ale copilului se transformă în vocale şi consoane cu o anumită intonaţie prin care-şi exprimă sentimentele. Aceste cuvinte se numesc protocuvinte. copilul emite sunetele în mod plăcut. copilul nu înţelege conţinutul mesajului dar el reacţionează pozitiv la intonaţia producţiei verbale a mamei. îi face plăcere vocea sa şi îşi controlează organele fonatoare şi vocea. Este un stadiu în care se consideră că copilul deţine un control al muşchilor şi organelor fonatoare. dar înţelegerea limbajului verbal începe înainte de aceasta. Formarea deprinderii de a menţine un contact vizual cu mama este un moment foarte important pentru stabilirea legăturii afective copil-mamă (adult). Primele sunete la care mama reacţionează adecvat apar mai târziu. ritmul şi intonaţia lor. fricative. Aceste cuvinte exprimă diferite sensuri. Se realizează o alternanţă consoană-vocală. precum şi sunete nazale şi. el ascultă cum se schimbă sunetele pe care le aude. cu o melodicitate clară şi ritm precizat. Mama stimulează copilul pentru a-i antrena mecanismele articulatorii şi pentru a-i folosi limbajul şi îl ajută stimulându-l auditiv şi vizual. În acest stadiu. copiază mişcările buzelor părinţilor (produce sunete labiale şi velare). dar sensul nu este conştientizat. el replică silabele. uzând de o melodie şi un ritm anume. Copilul învaţă despre limbaj în cadrul interacţiunii sociale cu adultul. Copilul începe să producă tot mai multe sunete controlate în regiunea frontală. apare un gângurit. rezultând un triunghi de referinţă între obiect/eveniment. ca semnale conştiente pentru a dobândi unele comportamente specifice determinate din exterior. La sfârşitul acestui stadiu apare un număr tot mai mare de sunete. Adultul ajută copilul să-şi aducă propia experienţă în conjuncţie cu limbajul. în mod involuntar. copilul combină aceste cuvinte formulând adevărate propoziţii. Când sensul sunetelor şi propoziţilor devin clare. În perioada 16-30 săptămâni. când el gângureşte. adult şi copil. depinzând de situaţia în care le produce. copilul rosteşte primele cuvinte în mod intenţionat.. ceea ce semnalează o dezvoltare normală a copilului. El reacţionează vocalizând. copilul produce aceste protocuvinte în care sunetele sunt clare. aceste consoane dezvoltă producţii verbale sub forma lalaţiunii. începe o mică . Astfel. Acum copilul învaţă să dea atenţie vorbirii. 97 .Mama trebuie să se adreseze copilului în propoziţii foarte scurte.

demutizare” de mai târziu. Efectul acestui fapt este că. În jurul acestei vârste începe să pronunţe primul cuvânt iar la un an şi 9 luni o combinare de două cuvinte. Între 3-6 luni. această idee este auzită în foarte multe contexte şi transformată în multe feluri.2. în mare măsură.. el are un model clar al limbajului pe care-l însuşeşte în faţa ochilor şi urechilor sale. Copilul auzitor este capabil să compare propoziţia lui cu a unui vorbitor etc. copilul cu deficienţă de auz plânge. Gradul de surditate al unui copil. La 3 ani manifestă competenţă în limbaj. situaţia familială a fiecărui individ fac ca însuşirea limbajului verbal-oral să fie o problemă dificilă şi cu urmări devastatoare uneori asupra personalităţii copilului cu deficit de auz. Este în măsură să asculte şi să înţeleagă limbajul folosit de alţii în mod repetat. în acelaşi timp. Începând de la naştere. În schimb. se conturează o gramatică de bază. iar comportamentul începe să fie controlat în mod verbal. se implică în cântece ritmate. 98 . pe măsură ce trece prin stadiile dezvoltării limbajului. aceasta fiind un mod de comunicare. alteori îl aude întâmplător. Lipsa modelului verbal determină nedezvoltarea limbajului sonor în general. durere. uneori acest limbaj îi este adresat direct. handicapurile adiţionale. foame. dar răspunsul lui nu este încă bine conturat. eforturile de . La un an are loc limbajul fals sau emiterea de protocuvinte (un fel de „jargon” al limbajului folosit în joacă de copil). El emite holofraze (prin care se fixează pe un cuvânt ce exprimă o idee complexă.Aspecte particulare ce influenţează dobândirea limbajului verbal la copilul deficient de auz Copilul auzitor care îşi însuşeşte limbajul oral percepe limbajul verbal ce este folosit în jurul lui în mod clar şi complet. Aceasta îl ajută să înţeleagă pentru sine regulile de folosire a limbajului. Caracteristicile diferitelor etape de dezvoltare a limbajului oral.copilul vocalizează când i se vorbeşte. El este capabil să asculte şi.sistemul vocalic este complet. De exemplu: când aude „să mergem la baie”.lalaţiune” dar începe un model de intonaţie asemănător cu cel existent în limbajul verbal normal. Efectul este că începe să înveţe şi să producă din ce în ce mai mult sunete şi să respecte în mod involuntar regulile gramaticale.. formează propoziţii din patru cuvinte. La 3 ani şi 6 luni poate să întrebe. pentru a atrage atenţia la disconfort. La deficienţii de auz lipseşte experienţa vizuală şi auditivă a comunicării verbale pe care copilul auzitor o obţine în mod involuntar încă de la naşterea sa. Între 6-9 luni – se manifestă faza de . sistemul consonantic este mai mult sau mai puţin complet: Apar primele semne de folosire a limbajului în mod imaginativ. La vârsta de 2 ani şi 6 luni . 3.copilul se opreşte din plâns când îi sunt satisfăcute necesităţile şi întoarce capul spre persoana care îi vorbeşte. gângureşte. la copilul auzitor se parcurg următoarele faze în dezvoltarea limbajului verbal-oral: Între 0-3 luni . Acest lucru va determina.

Schema este “imagine = cuvânt cunoscutcuvânt nou”. este cel mai simplu tip de asociaţie. În limba română se foloseşte alfabetul dactil realizat cu degetele unei singure mâini. C. voluntar sau involuntar. Dactilemele sunt folosite în procesul de demutizare şi se mai numesc şi limbă vizualizată sau sunete verbale vizualizate. Această schemă se simplifică prin reducţie. de exemplu: casă. sub influenţa predării cunoştinţelor prin indermediul cuvintelor şi al mijloacelor auxiliare de comunicare.Pufan (1970). Schema este „imagine = gest => cuvânt”. dar elevii vor reactualiza şi utiliza atât cuvântul cât şi semnul (gestul). Schema este „imagine=mimico-gesticulaţie=dactileme  cuvânt”. căsuţă. el solicită elevilor să se folosească de cuvânt. Acest tip de asociaţie intervine atunci când se predau cuvinte noi iar profesorul recurge. realizându-se o relaţie de echivalenţă între imagine şi cuvânt iar schema este „imagine = cuvânt”. ca mediator. Acest tip de asociaţie este folosit pentru învăţarea unor cuvinte care au aceeaşi rădăcină lingvistică. dispare 99 . De exemplu când se învaţă cuvântul „creion”. Acest mijloc de comunicare se intercalează ca suport între cuvânt şi imagine. În acest proces se realizează o trecere de la o comunicare preponderent gestuală. aducând servicii în favoarea memorării şi folosirii imaginii dar şi a cuvântului. Atunci când se folosesc dactilemele. Procesul de achiziţionare a limbajului verbal la surdo-muţi are o desfăşurare sistematică în condiţiile de şcolarizare a copilului.La 4 ani–controlul gramatical este imatur. spre comunicarea verbală. La 5 ani–este posibil ca anumite consoane laringeale să nu fie încă fixate.Legile psihologice de asociaţie între cuvânt şi imagine care acţionează la surdomuţii în curs de demutizare. 4. profesorul execută un gest şi pronunţă cuvântul. Un tip de asociaţie lineară mai rar întâlnit are loc atunci când cuvântul se asociază cu imaginea prin intermediul unui alt cuvânt cunoscut de surdo-mut. dar foloseşte structurile gramaticale corect şi pune nenumărate întrebări. la mimico-gesticulaţie pentru a sprijini acest cuvânt. Asociaţia liniară primară. dar folosirea limbajului verbal este bine structură. Un tip mai complex de asociaţie liniară se manifestă atunci când între imagine şi cuvânt intervine un singur mijloc auxiliar de exemplu ori mimico-gesticulaţia ori dactilemele. întâlnit atunci când între imagine şi cuvântul care desemnează aceea imagine nu se intercalează alte mijloace de comunicare. imaginile sunt redate cu ajutorul degetelor mâinilor pentru fiecare literă ce compune cuvântul ce desemnează imaginea. Alt tip de asociaţie lineară are loc atunci când între imagine şi cuvânt se intercalează două sau mai multe mijloace auxiliare: mimico gesticulaţia şi dactilemele. studiind aceste aspecte a sesizat faptul că se formează două categorii de asociaţii: liniare şi ramificate. folosită de copiii deficienţi de auz din familii de surdo-muţi sau din familii de auzitori.

Surditatea nu restrânge numai registrul auditiv al copilului ci. Observaţiile efectuate asupra modalităţilor de interacţiune timpurie între mamă şi copiii surzi au scos în evidenţă existenţa unor deficienţe. Schema devine: “imagine = mimico-gesticulaţie = cuvânt  dactileme”. O treaptă importantă în dezvoltare este momentul în care în relaţia directă adult. care se şi uită încotro se uită copilul şi comentează despre subiectul prezumtiv al atenţiei copilului (Popa. Adultul şi copilul manifestă un interes reciproc. copilul poate să urmărească privirea adultului. În acest caz. Mulţi copii menţin cele două mijloace de exprimare: mimico-gesticulaţie şi dactilemele. văzul. Webster şi Wood (1989) descrie acest fenomen ca pe un triunghi de referinţă. schema fiind următoarea:”imagine mimică gestică = dactileme = semn evocator cuvânt”. explorarea vizuală a copilului este “reflectată”. ceea ce va creşte posibilitatea ca prin comentariul verbal făcut de adult. să se ofere copilului modelul verbal al subiectului sau acţiunii la care se referă. gustul. stabilindu-se un gen de “conversaţie” chiar înainte de apariţia primelor cuvinte. în care schimbul de informaţii este reciproc. În cele mai timpurii contacte pe care copilul le are cu persoanele din jur şi mediul ambiant. Un alt tip de asociaţie ramificată conţine trei sau mai multe mijloace auxiliare. Astfel. împiedicând demutizarea sau cel puţin îngreunând procesul demutizării. În acest sens când atenţia copilului este atrasă de un subiect sau de un eveniment din jur. Începând din a doua jumătate a primului an. în comparaţie cu 100 . atenţia copilului şi a adultului va fi captată de acelaşi eveniment sau subiect. Asociaţia ramificată are loc atunci când se apelează concomitent la două mijloace auxiliare. copilul este implicat de la început în tot felul de activităţi. ca într-o oglindă de adult. se include pipăitul. Există unele cazuri în care o asociaţie directă între imagine şi mimicogesticulaţie are drept consecinţă faptul că nu se mai ajunge la cuvânt. unul faţă de altul. folosind o varietate de modalităţi de a cunoaşte lumea. 2001). accentuând relaţia ce există între sunetele vorbirii şi evenimente.copil este interpus un element din lumea exterioară. auzul. în care o experienţă vizuală (fie un subiect sau un eveniment) împărtăşită visual de copil şi adult este îmbibată permanent de limbajul corespunzător. manifestat într-un gen de dialog intim şi afectiv între cei doi în care atenţia este împărtăşită.necesitatea utilizării imaginii şi astfel schema devine “cuvânt cunoscut = cuvânt nou” intrând în acţiune vocabularul activ şi vocabularul pasiv al copilului. mirosul. mai ales. adultul îl ajută pe copil să-şi lege experienţa de limbaj. 5.Influenţa deficienţei de auz asupra dezvoltării timpurii a copilului.M. În mod normal. Această asociaţie se foloseşte atunci când profesorul recurge la dactileme dar şi la semn pentru a denumi cuvântul. interrelaţionarea socială timpurie care stă la baza procesului de comunicare.

(Gregory şi Mogford. privându-i astfel pe aceştia de iniţiativa şi încurajarea exprimării. S-a observat că adulţilor li se pare dificil să aibă un comportament excesiv verbal normal faţă de copiii deficienţi de auz.Barbu. oferindu-i astfel un model verbal pe care să-l interiorizeze copilul. mamele întâmpină dificultăţi în a stabili o interacţiune lejeră cu copilul deficient de auz. să mănânce. poate asimila valorile culturale. sau extinzând şi parafrazând ceea ce copilul intenţiona să comunice. 1981) În cazul copilului deficient de auz. tonul vocii sunt adaptate după experienţele familiale astfel încât atunci când atenţia este îndreptată spre un obiect se realizează şi relaţia dintre cuvânt şi referentul său. în descifrarea sensurilor va fi mai uşoară (Fl. cele mai importante informaţii vizuale vor veni prin limbajul gestual folosit de cei din jurul său. El poate acum să observe comportamentele dorite şi pe cele nedorite de la el. aceştia interpretează producţia verbală a copilului clarificând-o şi dându-i sens. poate observa interacţiunile dintre părinţii săi cu alte personae surde şi poate să desprindă semnificaţia lor. părinţii copiilor deficienţi de auz au tendinţa de a comunica şi direcţiona jocurile şi activităţile singuri. cu ajutorul cărora copilul încearcă să comunice cu cei din jur. Astfel. comentariul mamei. În mod normal. sau să-şi acompanieze activităţile desfăşurate cu aceşti copii de vocalizare. atât în faza de vocalizare cât şi mai târziu. să înveţe. Experienţa ţărilor ce au beneficiat de tehnica de amplificare auditivă în educarea copiilor deficienţi de auz a demonstrat faptul că diagnosticarea timpurie a sudităţii precum şi înzestrarea copilului cu proteze auditive puternice ajută la preîntâmpinarea acestor probleme. La fel ca şi copilul auzitor. activităţi distractive. Prin acest limbaj el va învăţa că este timpul să se ducă la culcare.interrelaţia dintre mamă şi copilul auzitor. gîngurit şi jocuri de sunete iar dacă nu i-se răspunde. În schmb. aceste manifestări sonore vor dispare. 101 . Spre deosebire de părinţii copiilor auzitori care decid împreună cu copiii lor asupra unor jocuri. triunghiul de referinţă este lipsit de dimensiunea limbajului verbal. copilul îşi va forma un bagaj lingvistic-gestual tot mai variat şi mai complex. În funcţie de cum părinţii îl înţeleg pe copil şi îl sprijină în dezvoltarea limbajului său gestual. În cazul copilului deficient de auz această contingenţă în relaţiile interpersonale cu adultul apare ca deformată sau absenţă. pierde verbalizarea corespunzătoare. Ei oferă un model de limbaj cu ajutorul căruia copilul surd se va integra mai uşor în familie şi în comunitatea semenilor săi. de gesturile sau expresiile pe care le folosesc ei în mod firesc. se vor dezvolta unele mişcări ale mâinii şi unele forme ale primelor manifestări gestuale. cuvinte cheie. Însă. când acesta întoarce capul spre obiectul din centrul interesului. Copilul deficient de auz este nevoit să-şi modeleze comportamentul după intenţiile adultului. Cu cât copilul beneficiază mai de timpuriu de o recepţie sonoră mai bună. intonaţia. cu atât colaborarea cu adultul. 2005) Părinţii surzi pot să comunice cu copilul lor surd foarte devreme după naşterea lui. când copilul auzitor este prins în “dialog” cu părinţii. copilul surd prezintă vocalizare. folosind repetiţii. În jurul vârstei de optsprezece luni.

Prin urmare. Surzii pot să practice numeroase profesii şi să ofere o imagine pozitivă despre colectivitatea lor. sub capacitatea lor.. Astfel. se ajunge la acceptarea copilului surd ca o fiinţă ce trebuie tratată la fel ca orice copil ce are dreptul la dragoste. Treptat. de logopezi care să dezvolte cât mai 102 . Pe parcursul creşterii copilului. interacţiunile dintre părinţii surzi şi copiii lor surzi explică de ce aceşti copii au rezultate mai bune decât alţi copii surzi din familiile de auzitori în toate domeniile sociale. De pildă. Copilul surd într-o familie de auzitori Datele din literature de specialitate sunt unanim de accord că peste 90% dintre copiii surzi provin din familii de auzitori. M) ş. Pe parcurs. li-se recomandă să facă operaţie de implant cohlear la copil deşi aceasta nu ar îmbunătăţi auzul. Prin folosirea limbajului gestual părinţii surzi pot să spună sau să citească poveşti la copilul lor. cu căutări în antecedente pentru a găsi o cauză ce ar fi putut determina apariţia surdităţii la copil. lingvistice sau academice. Toate aceste sfaturi crează în mintea părinţilor sentimente de îndoială. să nu folosească limbajul gestual deoarece s-ar frîna formarea limbajului verbal. ceea ce va accelera acumularea de experienţe de la cei mai în vîrstă sau de la alţi copii. de audiologi care să măsoare şi să stabilească pierderea de auz. I. frustrare. la viaţă. să poarte proteză cu toate că nu are resturi auditive utilizabile pentru vorbire.Cel puţin în ceea ce priveşte dezvoltarea de ansamblu a copiilor surzi din familii de surzi la intrarea în grădiniţă sau în clasa întâi aceste diferenţe sunt deosebit de semnificative. părinţii surzi trebuie să aibă încredere în ei şi în valorile lumii surzilor. Însă. la educaţie la un viitor. ca pe o fiinţă normală care nu aude dar care se poate realiza plenar într-o societate a auzitorilor. Prin urmare. ei au nevoie de sfaturi competente pe care le găsesc extrem de rar. Popa. Părerea auzitorilor că surzii au posibilităţi limitate de afirmare nu va mai fi multă vreme tolerată. cînd apar probleme legate de sănătatea sau de instruirea copilului. cu acuzaţii la adresa personalului medical. În celelalte privinţe. La naşterea unui astfel de copil părinţii trec prin cîteva faze de la şocul provocat la aflarea diagnosticului. etc. ei au o educaţie rudimentară. cu toate că unele studii (Stănică. mediul vizual şi limbajul. copilul surd va fi tratat ca pacient care are nevoie de medici orelişti care să stabilească cauza pierderii auzului şi să recomande proteze sau operaţii.sau să se joace. să vadă pe copilul lor surd într-o lumină pozitivă. Cel mai adeseori. părinţii surzi se confruntă cu obstacole considerabile. inferioritate. au arătat diferenţe marcante între auzitori şi surzi pe planul dezvoltării psiho-fizice. majoritatea părinţilor auzitori nu au avut experienţe anterioare cu colectivitatea surzilor şi acceptă cu uşurinţă modelul medical bazat pe ideea pierderii auzului şi a necesităţii intervenţiei specialiştilor. copiii surzi se dezvoltă la fel ca şi alţi copii auzitori de aceeaşi vârstă. fapt semnalat nu numai de numeroşi cercetători ci şi de practica şcolilor de surzi. sunt angajaţi sub nivelul lor de pregătire şi sunt consideraţi inferiori din cauză că nu aud şi nu pot vorbi inteligibil.a. la o stare de nervozitate.

Pornind de la această ipoteză Guvernul american a adoptat în 1965 „Legea educaţiei bilinguale” care acordă finanţare diverselor activităţi care promovează folosirea limbajelor minoritare în şcoli.N. cultură şi la disciplinele legate de arta limbajului. Astfel. Pentru a beneficia de această lege nu are importanţă ce limbă vorbesc părinţii ci ce limbaj foloseşte copilul (H. Kannapell. poate fi folosit ca mijloc de obţinere a informaţiilor şi ca instrument de comunicare între surzi. Instruirea biculturală şi bilinguală (sau instruirea bi-bi) poate include câteva componente.dezvoltarea capacităţii lui cognitive . . copiii surzi vor rămâne dezavantajaţi în privinţa asimilării limbajului verbal. pe baza limbajului gestual şi a moştenirii culturale proprii.crearea unei punţi între cunoştinţele culturale şi lingvistice ale elevului . Acest obiectiv poate fi realizat prin: . În plus. pentru a înlătura bariera de limbaj din calea educaţiei lor. Cred că nu surprinde pe nimeni faptul că elevii sunt mai bine educaţi într-un limbaj pe care îl cunosc bine. este generator de noi semne. acestea se transferă la învăţarea celui de al doilea limbaj pe care îl pot învăţa cu mai multă uşurinţă. copilul surd ar putea să înveţe limbajul verbal. pe baza limbajului gestual.1995). „Legea drepturilor civile” a obligat şcolile să ofere şanse egale de educaţie copiilor care nu au limba engleză ca limbă maternă. fiind cel mai bun model de limbaj care inclus în cadrul limitelor biologice ale acestora. el este guvernat de reguli gramaticale vizuale.mult posibil comunicarea verbală şi de profesori specializaţi să lucreze cu copii handicapaţi.formarea accelerată a unei imagini sănătoase despre sine a elevului . Nu punem la îndoială necesitatea unor astfel de servicii dar aceşri părinţi ar trebui să ştie că există şi părinţi surzi care-şi cresc mai bine copiii lor surzi fără aceste multe şi costisitoare servicii puse în balanţă cu rezultatele realizării şcolare şi ale dezvoltării psihice. abordarea învăţării limbajului verbal ca a doua limbă. El este singurul limbaj care poate fi învăţat în mod natural. elevii să fie instruiţi exclusiv în limba engleză. materiile şcolare sunt predate folosind limbajul primar al copilului la istorie. fapt menţionat şi de alţi autori (B.Mahshie. Abia după ce au suficiente priceperi în acest prim limbaj. Totuşi. chiar dacă sunt fluenţi în folosirea limbajului gestual. De asemenea. Despre folosirea limbajului gestual ca primă limbă în educaţia persoanelor surde Putem considera că limbajul gestual este limbajul matern al copiilor surzi din toate ţările. se acordă atenţie predării istoriei şi culturii americane în scopul învăţării limbii engleze pentru ca. fără să rămână in urmă la celelalte materii. Prin urmare. poate să ofere cea mai bună şansă copilului surd pentru ca acesta să reuşească să asimileze limbajul verbal. Deoarece limbajul gestual este un limbaj natural. mai târziu.1996). după părerea noastră. .1989). (S.Lane. 103 . cu uşurinţa cu care se învaţă limbajul matern de către copilul auzitor. deoarece forma lui scrisă implică reprezentarea sunetelor pe care copiii surzi poate că nu le-au auzit niciodată. Cu toate aceste aspecte pozitive.

1977. Din cele expuse mai sus rezultă implicaţiile pentru cei mai mulţi elevi surzi care trebuie să înveţe limbajul verbal ca a doua limbă. Alte studii au constatat că elevii auzitori bilinguali sunt superiori celor monolinguali în ceea ce priveşte realizarea sarcinilor cognitive. În cei peste 100 de ani de folosire a limbajului verbaloral şi a diverselor sisteme artificiale de codificare manuală a limbajului nu s-a ajuns la realizarea succesului şcolar şi nici la performanţa scontată în limbajul oral. ascultare.Reynolds. Cercetările lui A. Alte studii efectuate în SUA asupra copiilor hispanici (Mace-Matluch. 1991 ş. Spre deosebire de alte limbaje minoritare. Ei au constatat. sistemul de educaţie bilinguală modernă care se aplică în 104 . Actualmente. în plus. 1986). mai sensibili la relaţiile semantice între cuvinte.a. dar toate au realizat că cu cât este mai mare încorporarea limbajului şi culturii elevilor minoritari în programa şcolară cu atât este mai semnificativ succesul acestor elevi (Cummings şi Swain. competenţei lor lingvistice în limba lor maternă.Lambert. Mai mult. mai mult. nu sunt necesare astfel de cercetări în cazul elevilor surzi. 1991). în timp ce folosirea limbajului elevilor minoritari le dă acces spre informaţii şi le dezvoltă competenţa în a doua limbă.formarea deprinderilor de citire şi a celor expresive în limba naţională a elevului.). încorporarea culturii lor contribuie la crearea unei atitudini pozitive faţă de propria identitate şi faţă de şcoală iar toate acestea sporesc performanţa şcolară.au ajuns la rezultate similare.Willig. Astfel. (1985) au arătat că favorizarea educaţiei bilinguale a copiilor minoritari a dus la rezultate superioare la probele de citire. conchide autorul citat. care să faciliteze apoi învăţarea limbajului verbal. mai capabili să reorganizeze situaţiile perceptive. limbajul gestual nu poate fi înlocuit de nici un limbaj verbal.Hakuta. sunt mai flexibili sub aspect cognitiv. Limba de predare în clasă trebuie să fie la început limbajul gestual până la formarea priceperilor lingvistice şi a cunoştinţelor de bază legate de limbajul gestual. Hoover şi Calfee. W. mai creativi în rezolvarea de probleme (K. să-i pregătească pe profesori în predarea limbii naţionale ca a doua limbă şi să angajeze instructori din rândul aceluiaşi grup minoritar de unde provin elevii. mai buni la analizarea structurii propoziţiei şi la descoperirea regulilor în general. atitudinea faţă de sine şi faţă de şcoală. că performanţele nu se datorează pur şi simplu fluenţei în limbajul verbal al copiilor minoritari în propriul limbaj ci. ştiinţe sociale. A. Cu toate că nu s-au efectuat cercetări legate de bilingualismul copiilor surzi. cerînd autorităţilor din educaţie să-i informeze pe profesori în legătură cu problemele culturale speciale ale copiilor cu limbaj minoritar. În 1974 Congresul SUA a analizat din nou „Legea şsnselor egale la educaţie” şi a pus accent pe educaţia biculturală. În acest domeniu s-au efectuat numeroase cercetări. Lane consideră că rezultatele teoretice şi practice obţinute în cazul elevilor auzitori minoritari pot fi aplicate şi asupra copiilor surzi. matematică. 1986. competenţe lingvistice.. H. 1984 ) sau în Canada asupra copiilor proveniţi din Rusia (Swain şi Lapkin.

să se corecteze neajunsurile. luarea unui limbaj vizual natural şi crearea unui sistem artificial care îşi propune să reprezinte limbajul verbal natural pe cale vizuală nu poate să îmbunătăţeacsă fluenţa în limbajul oral şi nici competenţa lingvistică a elevilor surzi. În fine. deoarece surzii nu vor putea să audă limbajul conversaţional şi nici pe cel care asigură succesul şcolar. De asemenea. o abordare raţională a predării limbajului verbal ca a doua limbă pentru utilizatorii de limbaj gestual poate începe cu o analiză prin opoziţie a gramaticii celor două limbaje. trebuie să se elaboreze manuale. În această situaţie vom rămâne cu perspectiva că copiii surzi vor trebui să achiziţioneze limbajul gestual în mod natural. care solicită 105 . toţi profesorii auzitori trebuie să cunoască bine limbajul gestual dacă vor să lucreze în şcolile pentru surzi. în care să se conceapă metode şi materiale noi. Eşecul educaţiei surzilor. să-şi dezvolte cultura în limbaj gestual şi să studieze limba majoritară pe fundaţia pusă de limbajul gestual. Angajarea de profesori surzi poate fi o resursă valoroasă pentru colegii lor auzitori şi ca modele de roluri pentru elevii surzi. Educaţie bilinguală ar putea reduce abandonul şcolar şi a şomajului la tinerii absolvenţi surzi. De asemenea. Nici în prezent nu s-a ajuns ca profesioniştii sau oficialii din învăţământul special să-i accepte pe surzi ca aparţinând unei minorităţi lingvistice. succesul ce s-ar putea obţine prin aplicarea educaţiei bilinguale la copiii surzi nu va veni în mod automat doar prin schimbarea orientării sistemului de învăţământ spre limbajul gestual. cursuri. Profesorii trebuie să fie pregătiţi să abordeze teme noi. a dovedit că elevii surzi au obţinut o îmbunătăţire atât a performanţelor şcolare cât şi a cunoaşterii limbajului verbal. Desigur. Opoziţia manifestată de profesorii auzitori faţă de limbajul gestual a dat naştere la crearea şi răspândirea unor sisteme artificiale de codificare manuală a limbajului verbal care presupun nu numai „împrumutarea” semnelor din limbajul gestual şi folosirea lor în ordinea cuvintelor din limbajul verbal ci şi inventarea de semne care să ofere o „potrivire vizuală” cu structura gramaticală a limbajului verbal. trebuie să existe o fază de dezvoltare. Ca orice nou proces. cu care se confruntă copiii surzi. determinat de mai mulţi factori. diverse materiale care să permită elevului surd să studieze limbajul gestual aşa cum fac elevii auzitori cu limbajul lor matern. principiile care stau la baza lui comparativ cu limbajul verbal. De pildă. Însă. limbajul verbal nu va putea niciodată să înlocuiască total limbajul gestual ca limbaj de instruire. Desigur. să se experimenteze. părinţii lor şi profesioniştii din domeniu nu mai poate fi tolerat.Suedia. unde studierea limbajului gestual să nu fie plasată pe ultimul loc. aceşti profesori surzi trebuie să cunoască bine structura limbajului gestual. Noi trăim acum într-o lume a tehnologiei informaţiei tot mai complexă. Limbajul gestual ca limbaj minoritar poate fi folosit ca resursă ce trebuie cultivată şi promovată nu numai ca auxiliar cum se procedează astăzi în şcolile noastre. nu va mai fi nevoie de clase cu efective reduse de elevi. obiecte noi de învăţământ. Poate că dacă atât profesorii cât şi elevii surzi vor fi fluenţi în folosirea limbajului gestual.

însă. Vor dispare multe locuri de muncă accesibile odinioară surzilor cu pregătire slabă. ca instrument principal de comunicare al surzilor. cu toate că este abia la început în cazul şcolilor pentru surzi din ţara noastră. Toate eforturile s-au îndreptat spre a-l face pe surd să înveţe să înţeleagă limbajul verbal şi să vorbească. a putea să vorbeşti oral. Se cunoaşte că există o penalizare dacă se întârzie cu învăţarea limbajului gestual la o vârstă mai mică. Profesorii şi mulţi părinţi care au copii surzi sunt convinşi de nevoia copiilor lor de a învăţa limbajul verbal astfel încât. Curs nr. În practică. Sub influenţa mişcării integraţioniste.ca locurile de muncă viitoare să fie ocupate de persoane cu pregătire şcolară cel puţin la nivel de liceu. ca adulţi. Limbajul gestual ar putea fi învăţat mai târziu. folosirea tuturor mijloacelor de comunicare în activitatea de predare-ascultare. s-a diminuat numărul şcolilor speciale cu internat în mai multe ţări. ea fiind. 6 Competenţa lingvistică în limbajul gestual şi verbal Se cunoaşte că în cursul secolului al XIX-lea limbajul gestual. a început să fie exclus din şcolile pentru surzii din Europa şi din Statele Unite. Astfel comunicarea totală a luat locul oralismului. Desigur. 106 . Din contră. de educare a copiilor cu disabilităţi în şcolile ordinare. Acest curent al mainstreamingului. înteligibil. astfel că foarte puţini dintre surzii care au învăţat limbajul gestual la o vârstă mai înaintată posedă competenţa şi fluenţa în limbajul gestual ca şi surzii care au început să folosească acest limbaj încă de la naştere. comunitatea surzilor este de părere că a fi supus la o activitate extensivă de învăţare a limbajului verbal este o experienţă destul de stressantă pentru elevul surd. este foarte util pentru integrarea în societatea majoritară dar nu este întotdeauna posibil. metoda comunicării totale a constat în folosirea preponderentă a limbajului oral însoţit de un anumit volum de semne. să poată vorbi şi să fie egali cu auzitorii. când s-a acceptat limbajul gesturilor în aceste şcoli. după ce copilul a pornit-o pe drumul progresului în vorbirea orală. cel puţin în principiu. Adeseori li se spune părinţilor cu copii surzi că aceştia nu trebuie să înveţe prea devreme limbajul gestual deoarece este mai uşor de învăţat decât limbajul verbal şi ar putea să devină o piedică în calea învăţării acestuia din urmă. aceste eforturi devenind o obsesie a cadrelor didactice până spre sfârşitul anilor 1970. a avut consecinţe dezastruoase în cazul copiilor cu surditate gravă din ţările din Vestul Europei. să nu mai fie „persoane cu disabilităţi”. Noua societate cere ca educaţia surzilor să fie reconceptualizată şi restructurată sau învăţămntul special să se dovedească destul de adaptativ pentru a satisface necesităţile de educaţie ale acestui grup minoritar şi cultural deosebit.

aşa cum limbajul unei persoane care provine dintr-o anumită regiune prezintă unele variaţii regionale. se poate ajunge la conturarea unui limbaj gestual naţional uniform pentru toate regiunile tării. dar aceasta nu asigură fluenţa şi competenţa în limbajul gestual. Aceste atribute psihice. la aceste intâlniri 107 . în timp. Cu cât un gesticulator devine mai familiarizat cu modul lor de executare. particularităţi temperamentale şi de personalitate în executarea gesturilor. fizice şi psihologice vor influenţa în mare masură expresivitatea gestului. Aprecierea greşită a fluenţei „elevilor pe termen scurt” ar duce la părerea că limbajul gestual este un limbaj simplu. Pe parcursul dezvoltării spre viaţa de adult. care nu constituie abateri de la normele limbii literare. li se reaminteşte mereu surzilor să folosească vocea. Oricum. Învăţarea limbajului gestual pare să fie uşoară pentru surzi nu din cauză că este simplu. Unii afirmă că acest limbaj poate fi învăţat în 2 ani sau chiar în 6 luni. putem afirma că se poate contura un "limbaj internaţional" comun pentru cei care folosesc aceeaşi limbă (de ex. ei au nivele diferite de dexteritate ale mâinilor. Extrapolând. nu putem vorbi de existenţa unui limbaj gestual internaţional propriu-zis ci de limbaje naţionale cu elemente de internaţionalitate. Diferenţe personalizate Aşa cum oamenii sunt diferiţi sub aspect fizic.Ideea că limbajul gestual este uşor de învăţat este promovată chiar de unii surzi. cu atingerea unor obiectve imediate. într-o perioadă aşa de scurtă surzii sau auzitorii pot să stabilească o comunicare utilă. cu atât va fi mai uşor pentru el să–şi folosească gesturile într-un mod cât mai personalizat. dar nu este clar cum vor interacţiona cele două limbaje în educaţia surzilor. deoarece este o limbă naturală pentru cel care o învaţă într-un mediu favorabil. un fel de „Esperanto”. În scopul facilitării comunicării între participanţii din diferite ţări la conferinţe internaţionale unde se foloseşte limbajul gestual. acest lucru se poate realiza doar între participanţii din diferite ţări care se întâlnesc adesea la conferinţe internaţionale şi îşi formează un limbaj „esperanto” gestual. comitetul pentru limbajul gestual de la nivelul Federaţiei Mondiale a Surzilor a elaborat mai multe ediţii ale limbajului gestual internaţional „Gestuno”. deoarece este un semn de inferioritate dacă se bazează numai pe limbajul gestual fără voce. al persoanelor care se bazează pe vedere în viaţa cotidiană. degetelor. De asemenea. Într-adevăr. engleza sau franceza) în diferite ţări. Astfel. există unele diferenţe regionale în execuţia şi forma gesturilor. al proporţiilor dintre diferitele părţi ale corpului. De aici s-a ajuns la ideea educaţiei bilinguale pentru surzi. El este incomparabil mai uşor de învăţat decât limbajul verbal care nu poate fi auzit. Orice primă limbă este mai uşor de învăţat. Însă. care nu pot fi depăşite decât printr-o comunicare gestuală cu cât mai multe persoane provenind din regiuni diferite. ci fiindcă el este un limbaj natural al surzilor. Conform unei convenţii unanim acceptate. în special de cei care au pătruns mai târziu în colectivitatea surzilor.

nu putem vorbi de un limbaj internaţional al gesturilor. când utilizăm termenul de .. Sunt necesare cunoştinţe mult mai largi despre tot ce este legat de persoana surdă şi în special de un contact permanent cu această colectivitate în toate ipostazele vieţii sale. cu membrii famliei sale. trecând astfel în uz internaţional.expresie figurată” avem în minte mai multe cuvinte care.L..internaţionale se foloseşte limba engleză în comunicarea scrisă iar în cea orală.a pune plugul înaintea boilor”ş. . Limbajul pe care îl foloseşte o persoană surdă se află in inima identităţii sale culturale şi de aceea există o luptă permanentă de păstrare şi de dezvoltare a acestui limbaj de către colectivitatea de surzi. În limba română. care n-a putut fi depăşită de nici o limbă..a face lucrurile pe dos”. A.. Ca toate limbajele vii. Aceste gesturi au fost considerate preferabile şi mai corecte sub aspect cultural şi politic de surzii respectivi. inclusiv Esperanto.. Rezultă că limbajul gesturilor este de 75-100 de ori mai sărac decât limbajul verbal (A. pentru cele 56568 de cuvinte din „Dicţionarul limbii române moderne” s-a constatat că există 2250 de gesturi corespunzătoare (I.Schildroth.Penilla. între limbajul gestual şi cultura naţională a unei ţări există o strânsă legătură.Allen. Aşa este cazul pentru „România”. unele gesturi folosite pe plan naţional au căpătat o circulaţie internaţională prin folosirea lor mai frecventă. 2003). cercetarea comparativă a gesturilor a depistat circa 900 de gesturi comune mai multor limbaje gestuale naţionale (A. De asemenea. Aşa este cazul cu numele propriu al ţărilor de unde provin surzii. reprezentată de mişcarea degetului index sub buza de jos.1989).(T.. De asemenea.Rawlings. cu introducerea de neologisme ş. în sensul influenţării acestui limbaj cu bogăţia mai mare a vocabularului acestuia.F. Totuşi.a.expresie” sau . Însă. . Pentru a comunica cu o persoană surdă. împreună.a.vânt la pupa”. Asemănări şi deosebiri între limbajul gestual si cel verbal Literatura se specialitate ne-a relevat că vocabularul unei limbi dezvoltate cuprinde sute de mii de unităţi lexicale.Taylor. surzii fiind ceea ce vorbesc. cum ar fi .R.a profita de condiţii favorabile” a avea . 1957) ceea ce conferă acestui limbaj o universalitate relativă. 1992). În acest fel se face apel la sensul figurat al cuvintelor. cu comunitatea de surzi nu este suficient să se cunoască dicţionarul gestual.I. exprimă o singură idee. R. A.B. În timp. care are forma unei mingi de rugbi sau pentru „Rusia”. limbajul gestual internaţional. limbajul gestual şi identitatea de sine a persoanei surde sunt inseparabile.Drăguţoiu.Diacikov. şi limbajul gestual a evoluat atât idiosincretic cât şi idiomatic în general dar şi în familiile de surzi în trecerea lui de la o generaţie la alta. de la o şcoală la alta sau de la o regiune la alta dându-i chiar o “culoare locală” limbajului din ţara respectivă. De exemplu. iar cel mai dezvoltat limbaj gestual nu depăşeşte 7000 de unităţi gestuale. Încercând să trecem în exprimăm acest tip de expresii 108 . fiecare limbaj gestual fiind diferit de la o ţară la alta şi impregnat cu elementele culturale specifice fiecărei ţări.N.

pe care le amintim mai jos: 109 ... Surzii consideră că limba română este imagistică în ansamblul ei. imperfectă a expresiilor idiomatice. deoarece folosesc o limbă minoritară când limba majoritară este diferită. în general.. în general. Anne Ducros şi Thea Nougaro au arătat că. de influenţa mijloacelor mass-media. Acestea reprezintă funcţia poetică şi creatoare a limbii. Putem afirma că surzii sunt cel puţin bi-culturali. Limba română este foatre bogată în imagini. constatăm că acest termen nu se potriveşte întrutotul. a publicităţii ş.a deschide fereastra sufletului.prescurtare semnificativă” conferă capacitatea de rezumare într-un gest a unei idei mult mai complexe exprimate în limbajul verbal. limbajul gesturilor poate să redea expresii metaforice care aparţin influenţei culturale a limbajului verbal... de anturajul în care se învârte persoana surdă. Modalitatea în care sunt formate aceste expresii diferă considerabil. persoanele surde se ataşează de sensul literal al cuvintelor ce compun o expresie şi nu înţeleg ideea generală ce decurge decât după mai multe explicaţii.om şiret” nu că omul este un vulpoi (animal) dacă se ia inţelesul .. în funcţie de educaţia primită..ad literam”. . care este un semn iconic. de profunzimea ei. De ex. 2004). In orice ţară surzii se află într-o situaţie particulară. Gesturile unice nu se pot traduce în limba română decât printr-o perifrază. Ca şi în limba română. figurat şi idiomatic în acelaşi timp. Un alt exemplu este cel de .în limbajul gestual românesc. cuvintele fiind folosite cu un sens diferit de cel general cunoscut. Combinarea acestor trei caracteristici poate să redea o reprezentare delicată şi. Aşa cum au evidenţiat mai mulţi autori. Cu toate acestea. a spiritului.acest om este un vulpoi” care semnifică faptul că este un . limbajul gestual este un limbaj vizual deoarece semnele sunt motivate prin iconicitatea lor şi nu numai. Ei posedă propria cultură dar aceasta este impregnată în egală măsură cu elemente ale culturii majoritare în diferite grade. De pildă. Acest fapt ne determină să credem că limbajul gestual are un caracter foarte expresiv. acest tip de .. într-o cercetare efectuată în 1997. În limbajul gestual finlandez se cunosc cel puţin 11 moduri în care pot fi create gesturi noi ( Riita Vivolin-Karen şi Kaisa Alanne. Crearea de gesturi noi Prin gesturi noi înţelegem acele semne care au fost create în cursul comunicării gestuale referitoare la acele obiecte care nu aveau în acel moment un semn folosit în mod obişnuit sau gesticulatorul nu-l cunoştea şi care s-a stabilizat mai târziu intrând în uzul general. Mâinile reproduc forma cadrului ferestrei şi mişcarea realizată de deschiderea ei.a. Însă procesul creării diferitelor metafore ne arată că nu toate imaginile pot fi transpuse. prin deplasarea semnului în apropierea inimii se poate obţine o metaforă .fereastră”. în special cea colocvială. astfel că expresiile din limba română pot avea un sens total diferit de cel exprimat în limbajul gestual dacă sunt traduse literal. de momentul apariţiei surdităţii.

combinaţii.crearea de gesturi prin conversiune.internet”. De obicei. .: . adesea împrumuturile prin translaţie efectuate în limbajul gestual sunt împrumuturi din limbajul verbal.crearea de gesturi prin abreviere. se referă la crearea de gesturi compuse prin combinarea a două sau cel mult trei gesturi care descriu cuvinte împrumutate din limbajul verbal... Aici pot fi adăugate numere şi gesturi care exprimă numere referitoare la clădiri.: a plănui – tehnologie.crearea de gesturi prin lărgirea semnificaţiei gesturilor existente.Întoarce cheia în broască”). inginer. Treptat. . se referă la toate semnele iniţializate.telefon mobil”. constă în formarea unui gest nou prin schimbarea formei celui existent.Zboară cu un aeroplan”.. Fenomenul este similar şi pentru alte obiecte cum ar fi . când a apărut telefonul celular. cum ar fi cele referitoare la zilele săptămânii. Astfel de gesturi descriu forme.. De ex.. mişcarea sau locul de articulare al gestului. cum ar fi gestul . . acest gest se schimbă într-un gest fixat şi adesea este iniţiată o pronunţare a cuvântului din limbajul verbal. Iniţial. De ex. . un gest care descrie cum este ţinut un telefon celular la ureche în cursul unui apel.. de ex. moduri de funcţionare sau de manevrare. mărimi.laptop”. 110 . desemnează o schimbare adusă unui gest care acţionează ca predicat polisintetic pentru a forma un substantiv. etc. Un împrumut complet adaptat din alt limbaj gestual este numit împrumut general.:(... proiect. preţuri sau ore incluse în orientarea.gesturile polisintetice. Astfel de împrumuturi sunt.a construi-constructor (prin adăugarea semnului de persoană la verb). . ..împrumuturi speciale”.. . nu exista un gest fixat pentru el dar nici în dicţionar nu era menţionat. De ex. Gesturile care au fost împrumutate din alte limbaje gestuale şi a căror formă s-a schimbat parţial sunt aşa numitele .hetero”. de exemplu.crearea de gesturi prin împrumuturi. ele pot funcţiona ca o componentă a unui gest compus sau ca gest independent. a se spăla. formate prin translaţia cuvântului sau gestului din limbajul sursă în limbajul ţintă astfel încât structura limbajului sursă este menţinută. De ex. prosop. În momentul când aceste gesturi noi se schimbă în gesturi fixate. create prin procedeul metaforei. .crearea de gesturi prin încorporare.. Se mai cunosc acele împrumuturi prin translaţie. Pronunţarea acestor cuvinte confirmă semnificaţia gestului.crearea de gesturi prin derivare. telefon cu text. Semnificaţiile diferite ale acestor gesturi se pot citi de pe buzele gesticulatorului ale cărui gesturi urmează pronunţarea cuvintelor care pot fi cititi de pe buzele lui.cip” etc. . gesturile care denumesc ţări şi oraşe din alte ţări. tactică. . sistem. din alte limbi sau din alte limbaje gestuale se numeşte împrumutare prin citare.crearea de gesturi prin parafrazarea unei explicaţii.. prin adăugarea sau scăderea unui element din gestul iniţial.a se şterge.: computer. De ex..

pentru a forma mesaje similare cu o telegramă. gestul este format din două litere lae aşa-numitului alfabet manual vechi (T şi X). modalităţile de redare a categoriilor gramaticale specifice acelei limbi. el a evoluat într-o direcţie vizuală. Relaţia limbajului mimico-gestual cu cu gândirea. se pare că auzitorii nu acceptă cu uşurinţă regulile gramaticale specifice limbajului gestual. caracteristicile manuale şi nonmanuale componente ş. Din cauza insuficientei cunoaşteri a regulilor gramaticale ale limbajului gestual şi a modalităţilor specifice de redare pe cale vizuală a informaţiei.dischetă. folosirea spaţiului de gesticulare şi gesturi. mişcarea degetelor se poate schimba şi o parte din dactilare poate fi omisă. chiar dacă sunt diferite de limba noastră maternă. În ceea ce priveşte limbajul gestual. care este principalul mijloc de comunicare al persoanelor cu surditate profundă. 7 Clasificarea gesturilor.a. formează propoziţii şi fraze.. prin intermediul limbajului gestual.împrumutarea de gesturi din limbajul verbal pentru denumiri profesionale cum ar fi. Prin această schimbare sau cristalizare. Acest limbaj bogat şi complex este visual. Gesturile au fost comparate cu cuvintele din limbajele verbale. Curs nr. De ex. care au evidenţiat complexitatea acestui limbaj. care a evoluat de a lungul vremii şi a devenit un sistem de comunicare esenţial şi valoros pentru aceşti oameni. unele fiind vizibile. Aceste semne sunt formate de diferite părţi ale corpului. de ex. mişcarea. . ceea ce nu este acceptat de comunitatea surzilor.: TAXI.Limbajele gestuale sunt formate din gesturi/semne care. ele având aceleaşi sarcini ca şi cuvintele în limbajele sonore. acceptăm diversele schimbări privind ordinea cuvintelor în propoziţie. compact-disc. care combină la întâmplare gesturile şi mimica. gestual şi spaţial. Din acest motiv. Informaţia transmisă pe cale vizuală. Iconicitatea gesturilor Ce este un gest şi care sunt elementele lui Când învăţăm o limbă străină. la fel ca şi în limbajul sonor. . se numeşte terming. iar regulile sale de combinare a gesturilor se adresează în primul rând vederii. elementele spaţiale. diferită de cea cu care suntem obişnuiţi. atunci când sunt combinate.. ca urmare a cercetărilor efectuate de tot mai mulţi lingvişti. este constituită din o combinaţie de mijloace cum ar fi expresia facială şi corporală. etc. 111 . De cele mai multe ori se preferă să se folosească acest limbaj cu ordinea aranjării gesturilor proprie limbajului verbal. a persistat convingerea că limbajul gestual este un limbaj inferior. În ultimii ani această atitudine s-a schimbat.crearea de gesturi prin dactilarea unui cuvânt în ansamblul lui astfel încât dactilarea schimbă sau cristalizează un gest nou. principiile lui de formare.

limba. comunicarea verbală decurge ca un proces natural şi fără efort.altele.a. un înlocuitor sărac al acestuia până la primele studii lingvistice efectuate de William Stokoe (1964). Mişcările acestora sunt trimise spre zonele receptive din creier. imaginea vizuală oferită de această origine constituind o legătură între formarea gestului şi semnificaţia lui. elementele care poartă informaţia esenţială diferă puţin în funcţie de vârsta celor care folosesc limbajul gestual (de ex. imitative şi transparente”. unde acestea sunt interpretate şi se elaborează un răspuns. Cu toate că unele gesturi sunt standardizate. putem afirma că limbajul gestual nu este o simplă colecţie de gesturi. la fel şi limbajul gestual nu este o colecţie de iconograme. În cazul limbajelor gestuale participă părţile vizibile ale corpului care. Aşa cum un cuvânt poate avea diferite semnificaţii în context. este important nu numai să se înveţe cum se execută corect gesturile ci şi să-i înţelegem pe surzi şi să apreciem bogăţia şi varietatea limbajului lor. între zone geografice (in zonele meridionale faţă de cele nordice)0. aşa cum limbajul verbal nu este o colecţie de onomatopee. 1973). sau chiar între persoane din aceeaşi zonă dar care au particularităţi temperamentale diferite ş. Când acest lanţ complex funcţionează normal. Pe baza cercetărilor efectuate de mai mulţi autori. Dar nu este posibil întotdeauna să oferim explicaţii ştiinţifice cu privire la legătura dintre gest şi originea lui. El are un set bine organizat de simboluri şi de reguli folosite pentru a comunica informaţii. Astfel de combinaţii de gesturi au loc în conformitate cu structurile gramaticale ale fiecărui limbaj gestual. Între anumite limite. Această diferenţă a produs timp de sute de ani confuzii în mintea celor care au intrat în contact cu limbajul folosit de surzi. Desigur. De multe ori. cunoaşterea acestei origini facilitează asimilarea gesturilor. le interpretează şi formulează un răspuns. Wald. Într-adevăr. aceste variaţii sunt considerate normale. corzile vocale. nu. Unele teorii au sugerat că primele încercări ale fiinţelor umane de a vorbi au fost onomatopeice (L. Gesturile înseşi constituie numai o parte a informaţiei vizuale. un sistem de comunicare brut şi primitiv.gesturi întâmplătoare. Abia după 1960 s-a schimbat această atitudine. care le analizează. sentimente. unele 112 . un limbaj ireal. între copii şi adulţi). mai ales când limbajul gestual a putut fi studiat cu ajutorul video-casetelor. S-a observat un interes din partea auzitorilor faţă de originea gesturilor. de semne sau de mişcări mimice şi pantomimice. în zona percepţiei vizuale. Însă. pentru a reda sensuri sau nuanţe diferite. un limbaj bazat pe vedere va funcţiona în mod diferit de cel sonor. Prin urmare. Aceştia au respins limbajul gestual ca fiind . transmit mesaje la creier. prin intermediul vederii. idei. aşa şi un gest poate fi realizat în mai multe variante. De pildă.. Clasificarea gesturilor Multă vreme limbajul gestual a fost considerat inferior limbajului verbal. plămânii şi buzele conlucrează la emiterea sunetelor.

.. În comunicarea mimico-gestulă surzii se pot folosi de mai multe categorii de semne sau gesturi: naturale. de ex. Aceste trei modalităţi de creare a gesturilor sunt foarte diferite încât cu greu pot să contribuie la crearea vocabularului de gesturi. ţigară -. rotund etc). card.gesturi au o legătură mai strânsă cu reprezentările obiectelor descrise. Aşa cum în artă se pot recunoaşte imaginile.. Gesturile de origine pictorială sau iconică pot fi executate în trei feluri: a) degetele sau toată mâna imită conturul formei obiectului (afiş. .Gesturi naturale : Gesturi simple: 113 ..ibric”-.a tăia cu foarfeca”. având o asemănare trecătoare cu acesta sau pot fi atât de abstracte fără a avea nimic comun cu obiectul. În cazul gesturilor abstracte putem remarca lipsa oricărei legături cu obiectul reprezentat. a elaborat o interesantă şi originală sinteză a diverselor sistematizări ale comunicării gestuale astfel: I. tubular.a aprinde bricheta”. aşa şi în limbajul gestual pot exista grade diferite de apropiere de obiectul reprezentat. care se duc la buye si imita macaitul ratei). artificiale.Rusticeanu (1935). Alte gesturi sunt translucide.trecerea mâinii prin faţa ochilor în semnul de “este opac”. . 1) semne (gesturi) naturale (care sunt legate de obiect prin însăşi aspectul lor). care sugerează că ceva este redus..a turna din ibric”.a deschide un sertar”. care pot fi recunoscute uşor de începători (de ex. fără valoare). Alte gesturi prezintă doar o idee vizuală a semnificaţiei obiectului. cocoş.“are acoperiş”. . mesajele ar putea fi înţelese fără dificultate şi nu ar mai fi nevoie de lecţii pentru a le învăţa.a conduce un autoturism” etc). Acestea implică o convenţionalitate mai mare.a alimenta o maşină cu petrol” etc.. 4) semne indicatoare (indicarea obiectelor care se află în câmpul vizual al celor care discută în timpul comunicării ). “negru”). 2) semne artificiale (pentru întuneric.a fuma”. Un al treilea grup de gesturi este complet codificat şi nu oferă nici un indiciu vizual (de ex. iconic spre abstract. putând fi recunoscute cu oarecare dificultate (de ex.cine?”). casă.... c) Mâna însăşi poate constitui un obiect sau o parte a lui. brichetă -. b) Se imită apucarea şi manevrarea obiectului (cană -. de aceea s-au creat clasificatori. obiect curbat. dar cele mai multe au doar legături tangenţiale cu acestea. automobil -. index si mijlociu. . Când se cunoaşte semnificaţia.. formele sau ideile autorului.“are creastă”.. de exemplu semnul pentru casă.ieftin”. Dacă gesturile ar fi numai pictoriale. gâscă.se imită mersul legănat al gâştei. devine clară legătura dintre formă şi sens.petrol”-. raţă – se imita macaitul ratei cu degetele mare. perete.foarfecă”-. Dimitrie. . indicatoare. . sertar -. Pe această bază gesturile pot fi grupate în gesturi transparente....a bea”). 3) dactilemele (semne digitale care imita mai mult sau mai putin literele alfabetului). gesturile putând fi percepute vizual pe o scară mergând de la pictorial.a bea”. cărare.

. Gesturile naturale şi cele indicatoare au. 4) Gesturi metodice: a) Partea considerată pentru întreg. piper ş. : pentru folosirea auxiliarului .. a râde ş. . când se schiţează o acţiune sau o stare. gestul şi semnificaţia sunt identice: a bea.a. cu degetele index si mijlociu duse la nivelul urechilor) . e) Determinarea exactă a locului : gestul pentru cravată. semnul pentru .albină”: gestul pentru “zboară. gesturile pentru pronume.1) Gesturi demonstrative (indicative sau indicatoare): când obiectul se găseşte în câmpul vizual (arătarea cu degetul a obiectului respectiv. Din studierea structurii şi dinamicii comunicării prin mimico-gesticulaţie.mama” (se mângâie obrazul duios). Sunt gesturi simbolice de ex. indică fereastra ş. a mânca. pentru a exprima naţionalitatea unei persoane ş.a. aceeaşi valoare comunicativă. tutun. .d.. sinonime. pentru raporturile spaţiale etc. a dormi. Dactilemele sunt socotite gesturi destinate să reprezinte vizibil fonemele. II.a. fermoar ş. Semnele arbitare sînt adoptate pe baza înţelegerii (asentimentului) celor care le folosesc.cireşe”: gestul pentru culoarea roşie şi scuiparea sâmburelui” ş. miere”. nasture. de obicei. a inimii.a.a.măgar” (se arată urechile mari cu ambele degete mari atingând urechile..casa” (se indică acoperişul cu palmele în formă de unghi cu varful în sus). arată gulerul sau referindu-se la fereastră.m.a.). Toate aceste gesturi pot să nu fie esenţiale pentru obiectul semnificat. c) Materializarea modului de întrebuinţare: gesturile pentru degetar. . celelalte degete fiind rasfirate) ş. De exemplu. Gesturi compuse: . lucrul la strung etc.m. 3) Gesturi descriptive. După acelaşi specialist gesturile mai pot fi: omonime. unei situaţii a unei personae: gestul pentru deţinut. amintesc de figurile obiectelor (desenul în aer a liniilor unei figure geomtrice.tata”(semnul mustăţii răsucite). .).. g)Exprimarea unei stări. surditate ş.a fi” şi pentru tot ceea ce se include în noţiuni abstracte. . Gesturile plastice sunt tot gesturi descriptive: corpul propriu serveşte pentru descriere (soldat. În stânsă legătură cu ambianţa comunicării şi conţinutul la care se referă.iepure” (se imită urechile. Gesturi convenţionale : Ele derivă din gesturile naturale precum şi din cele artificiale. înţeapă. că dacă obiectele asupra cărora se discută sunt în vecinătate.d. supă ş.ţânţar” : gestul pentru “zboară şi înţeapă”. potcoavei. stelei etc. Aşa se explică.. Gesturi artificiale arbitare: care “nu sînt în legătură cu cea ce înseamnă”. surzii nu le mai redau prin semnul mimico-gesticular. b) Materializarea modului de fabricare: împletirea ciorapilor... .a. ci prin cel indicator: referindu-se la cămaşă. naştere etc. derivate. gesturile pot acoperi în mod firesc aceleaşi necesităţi.) 2) Gesturi imitative. ferestrei.. de exemplu.a. oţet. d) Exprimă efectul: dă naştere unor grimase pentru acru. a plânge. III.a f) Exprimarea unei stări negative : gestul pentru orbire. rezultă că 114 .

Gestul surdului are întotdeauna caracter situativ (situaţional). În cadrul colectivelor de surzi într-o şcoală.. pe baza cercetărilor întreprinse asupra surzilor de diverse vârste s-a constatat creşterea frecvenţei şi a valorii comunicative a gesturilor artificiale. dar şi frecvenţa în cadrul ansamblului general al comunicării. cal. în care se generalizează gestul la care recurg profesorii. În clasificarea realizată de Gheilman (citat de C. în esenţă. care dispun de forţă fizică ieşită din comun sau au alte calităţi. amplificării şi diversificării.Pufan. costum. Prezintă importanţă clasificarea specială care aparţine lui W. succesele care se obţin în abstractizarea şi generalizarea semnelor. acestea sunt: 1) concretismul (specificul structural concret). căci după aceea se selecţionează şi se impune pentru toţi un singur gest. transport. nu diferă de cea în gesturi naturale şi artificiale (convenţionale). În privinţa posibilităţilor precizării. reducerea frecvenţei (dar nu şi a valorii comunicative) a gesturilor naturale şi indicatoare. iepure. De exemplu. gesturile naturale şi cele artificiale pot exprima în aceeaşi măsură concretismul 115 . Ele exprimă deci noţiuni de specie ca: palton. concret (intuitiv). urs. Trăsăturile gesturilor derivă din imaginile pe baza carora au fost create. la diferite activităţi sportive. Această clasificare. Experienţa dovedeşte că. educatorii sau elevii mai apropiaţi din şcoală (elevii care posedă un anumit prestigiu în faţa celorlalţi datorită rezultatelor la o anumită activitate: buni la învăţătură. care relevă evoluţia limbajului mimico-gestual. În funcţie de nivelul dezvoltării psihice al persoanei surde şi de bogăţia informaţională de care dispune. Astfel. dar nu exprimă noţiuni de gen. condiţionarea sporită pe care acesta o primeşte din partea limbajului verbal şi a gesturilor artificiale ale auzitorilor.caracterul esperantist al gestului”. troleibuz. cu ajutorul unuia şi acelaşi gest se pot exprima semnificaţii de tip substantival (nominal) şi verbal. reuşeşte să se impună acel gest care înfăţişează obiectul în modul cel mai inteligibil. animale. 4) relativa universalitate (asigurată de însăşi caracterul intuitiv al gestului Acestei trăsături i s-ar mai putea spune . 2) semnifiatia nedefinită (deci nelimitata precis).aceasta beneficiază de o dezvoltare stadială. ca: îmbrăcăminte. de obicei. Există totuşi situaţii. pot coexista în comunicare doar la început mai multe gesturi pentru un obiect. 3) paralelismul mimic (poate exista în cazul în care sunt mai multe gesturi pentru acelaşi obiect. prin posibilităţile pe care le oferă de a fi folosit cu aceeaşi semnificaţie de către persoane din diverse ţări. delimitării şi extinderii conţinutului pe care îl exprimă. El a împărţit gesturile în : a) descriptive şi b) plastice. tramvai. 1972).Wundt. gesturile sunt inferioare cuvîntului. Prin semnificaţia lor. cei cu înfăţişare deosebit de plăcută. Este un sistem complex de comunicare iar în acelaşi timp supus în permanenţă influenţelor integrării. componentele mimico-gesticulaţiei surzilor îşi schimbă nu numai posibilităţile valorii communicative.

În prezent surdo-muţii ruşi. se folosesc de unele semne comune a fost observat de multă vreme. Totuşi numărul semnelor pe care le găsim la surzii dintr-o anumită ţară este întotdeauna mai restrâns (de câteva sute de ori mai mic) decât al cuvintelor folosite de către cetăţenii auzitori ai ţării respective. din totalul trăsăturilor obiectului (ale imaginii lui) surdo-mutul selectează una sau un număr foarte restrâns. Surdo-pedagogul rus V. un număr de 32 (deci 45%) erau comune.obiectelor. De exemplu. La baza schimbarii continutului şi abandonarii gesturilor stau de obicei motive sociale. simbolul gestual devine în mod treptat factorul care asigură acumularea şi exprimarea experienţei legată de un anumit obiect sau de o întreagă categorie. Ca element al limbajului. deci. prin elementul gest. deoarece include acelaşi conţinut limitat al gândirii. O atare situaţie nu se întâmplă însă cu cuvintele limbii franceze şi ruse deoarece aceste limbi nu dispun de un număr atât de mare de elemente comune. surzii din timpul lui Flery. apoi sub bărbie. În mimico-gesticulaţie. că din totalul de 72 gesturi (urmărite de dînsul la surdomuţii ruşi şi francezi). Surzii din ţara noastră.I. găsind că 75% din acele semne s-au păstrat şi se folosesc întocmai. Se constată că trăsăturile pe care le menţionează surdul în mimico-gesticulaţie.5% au fost înlăturate sau au dobândit o nouă semnificaţie. mai ales de către specialişti. redau de obicei semnul “tată” prin schiţarea “are mustaţă”.5% şi-au modificat caracterul (putând totuşi să fie înţelese). echivalente. spre a spune prin gest “tată” schiţau sărutarea mâinii drepte (dosul palmei). Gheilman a făcut o asemenea statistică. că există multe deosebiri între 116 . Gestul era legat de felul în care se manifesta atunci respectul copilului faţă de tată. semnul mimico-gesticular deţine rol de integrator al experienţei senzorial-logice. Nu numai din analiza trăsăturilor gesturilor dar şi a semnificaţiei lor rezultă. chiar dacă persoana respectivă nu poartă mustaţă. De multe ori ele sînt considerate caracteristice pentru obiectele la care se referă. Obiectul este redus astfel la una sau câteva aspecte intuitive. rol ele sunt. că gândirea în imagini a surdului dispune de o evoluţie inferioară celei noţionalverbale. Ca. Analog cuvântului. care vor deţine rol de simbol. iar 2. Reiese. numai de către câţiva surzi. totodată ea oferă posibilităţi pentru diferenţieri mai multe şi mai precise în gândire. Limba vorbită este deci mai bogată în denumiri (termeni) decât mimicogesticulaţia.Flery a constatat. Faptul că surzii din diferite ţări. 22. Multe tradiţii şi obiceiuri care s-au schimbat au determinat modificări de aspect sau de semnificaţie la unele gesturi. fiind subordonate structurii şi nivelului cunoaşterii. în legătură cu un obiect sau altul nu sunt întotdeauna cu necesitate caracteristice. prin simpla lor prezenţă în limbajul mimicogestual nu reprezintă elemente de comunicare superioare celor naturale. de asemenea. obiectul nu e redat niciodată în totalitatea trăsăturilor sale. duc mâna dreaptă cu palma în jos la frunte. pentru semnul “tată”. Semnele artificiale folosite de surd.

. pe baza unei categorii de obiecte cu care copulul vine în contact mai ales în perioada şcolară (de exemplu. Chiar dacă aceste cuvinte au o componenţă fonematică uşor de realizat. în condiţiile unei singure şcoli). Imaginea generalizată. Prin cunoaşterea şi altor obiecte de acelaşi fel se îmbogăseşte 117 . Mai ales dacă i se cunoaşte numai forma scrisă sau numai pronunţarea. Ele au însă o frecvenţă mai restrânsă decât omonimele. Treptat. “strung” unii autori au constatat că în stadiul demutizării începătoare. “catalog”. cele din arta figurativă a auzitorilor sunt întotdeauna mai bogate şi mai accentuate spre a realiza o expresivitate mai mare. iar apoi a noţiunilor. 1972). trebuie stabilit încă de la început un echilibru între scris şi citit. . Aşa este cazul semnelor de tip omonim. la început pentru îmbogăţirea şi restructurarea imaginilor generalizate. cuvântul va ajunge să deţină rolul pe care îl are în mod obişnuit în limbajul verbal şi în toate celelalte procese psihice (formate pe această cale) ale auzitorului. În procesul formării şi dezvoltării comunicării verbale la surzi. se abuzează uneori de folosirea unor cuvinte scrise. de asemenea. Analizând procesul formării unor noţiuni la copilul auzitor. Limbajul mimico-gesticular este mai economic iar în acelaşi timp mai schematic decât limbajul cuvintelor.Popa. dispune de posibilităţi de a se deschide în judecăţi şi raţionamente. el va îndeplini doar funcţii de simplă recunoaştere (mecanică sau conştientă). procesul cunoaşterii înregistrează o evoluţie asemănătoare (C. aceleaşi semn poate include semnificaţii diferite. Mimico-gesticulaţia este mai puţin perfecţionată iar. formarea noţiunilor şi a imaginilor generalizate de “caiet”. De exemplu. ca urmare a faptului că scrisul se poate însuşi mai repede decât pronunţarea. ca atare. 2001).pantomimică şi mimică din comunicarea surdului şi formele respective din artă ale auzitorilor. La rîndul lor judecăţile şi raţionamentele devin condiţii. gesturi de tip sinonim. Provenienţa acestora constă îndeosebi în variabilitatea semnelor cu care vin copiii la şcoală (înainte de a se impune unul din gesturi pentru fiecare semnificaţie). a fi muşcat de câine=mişcări de apucare cu mâna şi cu gura. ca şi noţiunea. mimico-gesticulaţia evoluează selectiv către raportarea şi folosirea unui singur semn pentru o singură semnificaţie. precum şi al imaginilor generalizate la surd. în funcţie de semnele învecinate. contribuie nu numai cuvintele pe care le ia la cunoştinţă în întreaga perioada a demutizarii. sînt modalităţi de exprimare specifică gândirii noţional-verbale. “fel-soră”= redare prin semnul atingerii longitudinale a degetelor arătătoare de la ambele mâni. mai puţin adecvată pentru însăşi dezvoltarea gândirii în complexitatea ei. apoi pentru noţiunile exprimate verbal La permanenta îmbogăţire şi restructurare a imaginilor generalizate.Pufan. Nu trebuie pierdut din vedere că.câine”. la începutul demutizării. (M. “carte”. “pupitru”. În mimico-gesticulaţie. Se utilizează. cuvântul de obicei deţine rol prea puţin important în procesul gîndirii. prin ambele aspecte. În coletive sau grupuri de surzi (de exemplu.

după cum nu poate fi identică nici la copilul şi adultul surdo-mut. precum şi activitatea desfăşurată de surd. supleţea. variabilitatea şi eficienţa sa. abstractizarea şi generalizarea. simplismului. căci imaginea şi semnificaţia ei primeşte învelişul convenţional verbal care permite lărgirea continuă a sferei noţiunii şi îmbogăţirea nelimitată a conţinutului său . la surd vin în sprijinul evoluţiei reprezentării sau imaginii individuale către imaginea de grup şi formarea imaginii generalizate. lărgirea (profunzimea). Cu ajutorul cuvântului sunt acumulate şi sistematizate în noţiuni atât rezultatele reflectorii la nivelul treptei senzoriale a cunoaşterii. că in tot ceea ce caracterizează gândirea acestuia se remarcă trăsăturile relaţionale specific umane. Valoarea lor comunicativă nu este întru-totul identică la copilul şi adultul auzitor. constituie dovezile cele mai convingătoare. poate fi luată ca argument în favoarea tezei că dacă inducţia şi deducţia ar fi absente din gândirea surdlui. care la auzitor asigură formarea noţiunii. că însăşi auzitorul recurge la unele semne mimico-gestuale. el devine cel mai important integrator al experienţei senzoriale şi logice.conţinutul gândirii ca proces de cunoaştere. continuă la surdomutul in curs de demutizare pâna când cuvântul va deveni principalul factor al comunicării şi dinamizării gândirii. 118 . mai mult decât le stimulează şi le imbogăţeşte semnul mimico-gesticular. Procesele de gândire şi operaţiile logice ale surdului nu se formează in etape diferite. ci simultan. Această situaţie este consecinţa şablonismului. dar şi celelalte procese psihice. ar deveni inexplicabilă însăşi formarea imaginilor generalizate. pe baza aceluiaşi material reflectoriu. mimico-gesticulaţia serveşte atât comunicarea cât şi unele dintre necesităţile cunoaşterii. cuvântul stimulează şi îmbogăţeşte nu numai gândirea şi limbajul. De aceea. că gândirea în imagini nu e lipsită de unele dintre formele elementare ale raţionamentului inductiv şi prin analogie. Nu trebuie pierdut însă din vedere. comparaţia. Prin conţinutul. care la surd sunt mai evidente. duc la concluzia. precum şi a tuturor proceselor de gândire specific umane. Prin noţiunea pe care o asigură treptat. Generalizarea.cum ar fi caracterul critic (discernamântul). concretizarea). generalizatoare. Formarea imaginilor generalizate. găsind un climat mai prielnic de dezvoltare decât la auzitor. inerţiei şi altor trăsături calitative negative ale gândirii. Tot acum operaţiile logice (analiza şi sinteza. rapiditatea. exprimarea lor prin intermediul mimico-gestculaţiei. Strânsa legătură a operaţiilor de gândire cu procesele de gândire. Mimico-gesticulaţia. cât şi cele care se obţin la nivelul treptei abstracte. La auzitor generalizarea se menţine un timp foarte scurt numai la nivelul caracteristicilor imaginii.-cunoaşterea predominant senzorială. Gindirea in imagini a surdului permite prea puţin evoluţia principalelor calităţi care se realizeaza la auzitor prin mijlocirea cuvântului. ca şi celelalte operaţii logice la nivelul imaginii. precum şi felul în care se manifestă surdul în cadrul activităţii pe care o desfăşoară.

De aceea se poate spune. Dacă s-ar limita la acesta. mimico-gesticulaţia posedă funcţia de comunicare. În acelaşi timp se poate spune că viaţa împreună cu auzitorii i-a “umanizat”. privită astfel. imaginea generalizată nu este adecvată spre a indeplini până în cele mai mici detalii toate atribuţiile pe care le indeplineşte în gândire noţiunea bazată pe cuvânt. posibilităţile abstractizării. Îndeplinind rolul de limbaj. Manifestările surdului total. ca ea este un analog al noţiunii dar nu un echivalent total. se îmbogaţeşte. pe când cea reflexivă. Deşi ei nu folosesc limbajul sonor ca mijloc de comunicare. surzii şi-au însuşit şi se folosesc de o anumită experienţă socială la nivelul mediului în care trăiesc. Ca şi limbajul 119 .Prin specificul său. Înseşi manifestări de natură afectivă sau declanşate de afectivitate. plans. oftat. au un evident character social. Limbajul mimico-gestual al surdului dispune de caracteristici semnalizatoare specific umane. ca: bucurie.a. Mimico-gesticulaţia surdului are o structură complexă. sunt intotdeauna mărginite. ele nu pot fi confundate cu reacţiile afective întâlnite la maimuţă. fiind în interdependenţă cu gândirea în imagini (specifică) şi exprimă rezultatele gândirii în imagini. Îşi demonstrează şi în acest caz valabilitatea teza că reprezentarea sensibilă apare şi la celelalte animale. au un evident caracter social. nu poate stimula în modul cel mai intens dezvoltarea gândirii. nervozitate ş. Raportând mimico-gesticulaţia la sistemele de semnalizare se poate spune că limbajul mimico-gesticular nu se limitează la ceea ce a numit I. Chiar şi în această împrejurare iese în evidenţă funcţia compensatoare a mimico-gesticulatiei. De aceea. nu se limitează la un număr mic de semnale. primul sistem de semnalizare. mimico-gesticulaţia ar fi lipsită de multe dintre atributele sale. percepţiilor şi reprezentărilor. se rectifică (prin învăţare). mimico-gesticulaţiei i s-ar atribui anumite caracteristici pe care realmente nu le posedă. ceea ce le face diferite de cele pe care le posedă lumea animală. ea evolutionează. cele ale surdo-mutului în curs de demutizare. La fel ar fi greşit să se afirme. ca şi ale celorlalte operaţii logice. precum şi pe cea de cunoaştere. Mimico-gesticulaţia include caracteristici ale primului sistem de semnalizare (de natură senzorial-perpectivă) şi multe dintre cele care aparţin celui de-al doilea sistem (funcţia de comunicare umană). există numai la fiinţele care posedă raţiune. deci cu atât mai mult. că mimicogesticulaţia este echivalentă într-un totul cu cel de-al doilea sistem de semnalizare. imaginea generalizată se dovedeşte a fi mai adecvată pentru a îngloba şi reda fidel conţinutul empiric al reflectării senzoriale. imaginea generalizată reuşeşte să asigure mai ales reflectarea la nivel inferior. Ea dispune de caracteristici obiectuale. Pe de altă parte acestea nu sunt înscrise în codul genetic uman. râs. Fiind strâns legată de concret şi operând cu caracteristici ale acestuia. deci al senzaţiilor. asigurate de reprezentările despre obiecte şi fenomene. Datorită naturii sale evident intuitive.P. la nivelul imaginii generalizate. “intenţionată”. ea sprijină dezvoltarea gîndirii.Pavlov. cu ajutorul comunicării prin gesturi şi al activităţii.

. îşi formează deprinderi de muncă. acumulând cunoştinţe despre utilitatea socială a obiectelor. Mişcarea lor poate fi : 1) o mişcare de .opusă”. b) când mâna dominantă se mişcă iar cea pasivă stă: 1) mâna pasivă este locul de articulaţie al gestului (de ex. .. . anumite semne au forme şi mişcări similare şi. cu mâna stângă. Uneori. dispune de un character-istoric evident. . când mâinile se întâlnesc una cu alta sau se separă una de alta (de ex.cuvintelor. . recunoaşterea originii unui semn ne ajută să ne reamintim semnul mai uşor..divorţ”). prin modalitatea de manevrare sau mişcarea care se realizează cu ele... pur şi simplu... De pildă.a depăşi”. . mimico-gesticulaţia îndeplinind funcţia de comunicare. Ele dau o imagine vizuală corespunzătoare ideilor. De exemplu. cu forma sau cu modul lor de acţionare. aceeaşi configuraţie. obiectele pot fi reprezentate prin conturul sau forma lor. Cu ajutorul semnelor mimicogesticulatorii. De exemplu. Un gesticulator dreptaci produce gesturile uni-manuale îndeosebi cu mâna dreaptă iar cel stângaci. semnul pentru elefant înfăţişează trompa elefantului în timp ce semnul pentru un sport reproduce mişcarea caracteristică acestuia. 2) o mişcare . 3) când mâinile fac aceeaşi mişcare dar în direcţii diferite... . Unele semne reconstituie sau ne reamintesc unele caracteristici ale obiectului sau acţiunii. surdutul îşi însuşeşte experienţa de viaţă în mediul social în care trăieşte.d.m. În cazul gesturilor executate cu ambele mâini ele pot fi divizate în două grupuri pe baza rolului jucat de aceste mâini.alături”). a) când ambele mâini se mişcă. Unele gesturi au un grad de iconicitate mai puţin evident 120 .copiere”.împreună”. . De pildă.. Iconicitatea gesturilor Multe gesturi seamănă cu ideea pe care o reprezintă. Unele gesturi sunt produse cu o singura mână (gesturi uni-manuale) iar altele sunt executate cu ambele mâini (gesturi bi-manuale). aceasta fiind mâna lor dominantă sau activă iar cealaltă mână este numită mână ne-dominantă sau pasivă. reproduc mişcarea sau imită forma obiectului. mişcărilor sau oamenilor pe care îi reprezintă. ele au. trecând una peste alta (de ex.unt”). în anumite cazuri. Această imagine nu reprezintă un gest sau o pantomimă realizată la întâmplare ci implică modalităţi controlate şi convenţionalizate de prezentare vizuală a informaţiei. când mâinile se mişcă simultan şi în aceeaşi direcţie (de ex. acceptă sau respinge diverse norme de comportament şi convieţuire socială ş. Există mai mulţi factori care uşurează învăţarea limbajului gestual. obiectelor. se formează şi evoluează în societate.a simţi”) 2) ambele mâini au aceeaşi configuraţie (de ex . .a. în general. pentru lapte semnul îşi are originea în acţiunea de mulgere a vacii.. prin conţinutul său oglindind diversele schimbări ale societăţii.peste”). Uneori o combinare între aceste elemente nu este exclusă.paralel”..împreună”) 3) mâinile au diferite configuraţii (de ex.

poziţia şi mişcarea pe care o face pentru a reprezenta un anumit obiect.. Manevrarea sau mişcarea asociată cu obiectul sunt deosebit de importante în reprezentarea lui adecvată (de ex. Însă. de aşezarea gestului. Prin folosirea degetelor index şi mare se poate contura forma obiectului. aşa şi gesturile diferă după felul cum sunt executate. . . Se foloseşte. în cazul unor concepte abstracte.poziţionarea” gesturilor în spaţiu. direcţia şi mărimea mişcării.. Folosirea unor mişcări sigure. .minge mare” etc. Mişcarea gesturilor negative pare să fie un indicator al sensului unui gest. reprezentând obiectele după forma lor.nu ştiu”.nesigur” ş..a.a. În acest caz.a. luminile unui semafor. peste ş... . să reprezinte obiecte curbate (o minge.. ale unui far ş. o veioză (schimbarea poziţiei spre jos). De pildă. . care reprezintă o modalitate de a indica obiectele fără a le denumi.dobândind un grad de convenţionalitate mai mare. Aici creşte mult în importanţă forma pe care o ia mâna precum şi unghiul.mare” la . sub.. cum ar fi. farfurie etc. .a... Rolul contextului este deosebit de important în distingerea diferitelor semnificaţii ale unui gest. volan. a direcţiilor etc.precum şi arătarea părţilor corpului.orice”. luminafulger a unui aparat de fotografiat. Poziţia obiectelor sau a oamenilor în relaţie unii cu alţii este arătată prin folosirea unor prepoziţii cum ar fi pe. de ex.. razele soarelui.. măr. Se cunosc şi 121 .. îndreptarea privirii spre un loc anume pentru a ne referi la un obiect plasat dinainte în acel loc. de asemenea. Mâinile plate sunt folosite pentru a reprezenta obiecte plate (carte. luminile de poziţie ale unei maşini.. .lumină”. De ex.nu cred”. călcarea rufelor) ş. Aceasta se execută mai departe de corp sau de cap. prepoziţiile nu sunt folosite întotdeauna. . putând arăta intensitatea şi gradul lor (ex.. Contextul în care este folosit acest gest aduce precizia necesară. . Unele gesturi sunt foarte uşor de reprodus şi de înţeles. expresiile faciale şi corporale sunt deosebit de importante pentru transmiterea aspectelor negative ale gesturilor.a. Totuşi. accentuează idea insistenţei sau obligaţiei (de ex. . de unele legături mai abstracte ş. legat de forma de bază a mâinii.a.nesigur”. card bancar bilet. degetele curbate sunt folosite. mai importantă este . Aşa cum cuvintele pot avea diferite semnificaţii în funcţie de context. legătura dintre forma unui gest şi semnificaţia lui apare destul de repede.. aceste gesturi se pot referi la orice obiect iar prin unele modificări ale gestului se oferă informaţii suplimentare despre el.oricum”). masă). prin adăugarea gestului . nu vreau”ş. Indicarea constituie baza unor gesturi cum ar fi pronumele. cutie. tablou. De ex..nu-mi place”. este implicată o anumită iconicitate pentru a reprezenta semnificaţia într-o modalitate care poate fi mai potrivită sub aspect visual. banană.trebuie”. De pildă.sigur”. după poziţia plasării. Prin convenţionalitatea dobândită.trebuie”. un pahar de coniac) sau suprafeţele curbate ale acestora.sigur”) în comparaţie cu mişcarea de fluturare a palmei care denotă îndoială sau nesiguranţă (de ex. În cazul obiectelor concrete. .minge” se obţine gestul . cu ajutorul gestului . se poate reprezenta o lustră (poziţia spre tavan).). fiind evidente. de obicei.

Tervoort (1978): . nu are mijloace de marcare gramaticală a acestora. 1978). variaţii regionale ale aceluiaşi gest. în timp ce comunicarea verbală se poate desfăşura nestingherită. . adică între prieteni foarte apropiaţi.. Cele mai multe cercetări comparative efectuate dinainte de 1960 au evidenţiat mai ales insuficienţele limbajului gestual. care va prezenta forme sau variaţii mai mult sau mai puţin .comunicarea prin gesturi este faţă în faţă. la întâlniri cu prietenii etc. având majoritatea trăsăturilor lui esenţiale. Evidenţiem mai jos câteva din cele mai frapante opoziţii între cele două forme de limbaj reliefate de B. în medie. acestea datorându-se în special direcţiilor auditive şi. Bellugi. emiţătorul aflat la distanţă mare sau în contra lumină) nu se poate realiza dialogul gestual. dar şi diferenţe fundamentale. este strâns legat de concret. după sensul celor exprimate. Totuşi. gesticulaţia are o mai mare libertate de exprimare.acelaşi volum de informaţie poate fi vehiculat în aproximativ acelaşi volum de timp conversaţional. mai mult timp decât este necesar în cazul emiterii verbale a cuvintelor. Totuşi. în general. . el îndeplineşte funcţia generală de comunicare între indivizii unei colectivităţi. Wald. însă. 1981. el se adresează ochiului nu urechii. Aşa cum în limbajul verbal există o versiune oficială. având un caracter social. respectiv.standardizate”. 1979). . Aceasta nu înseamnă că propoziţia 122 . Într-adevăr.T. 1973. Se apreciază că.în condiţii nefavorabile comunicării vizuale (timp de noapte. fiind mai puţin limitată de organizarea gramaticală puternic structurată a limbajului verbal. la fel este situaţia şi în limbajul gestual. elemente comparabile cu accentul sau dialectul din limbajul verbal. între limbajul verbal şi cel gestual există unele asemănări. iar limbajul gestual are numeroase caracteristici vizuale. sunt necesare mai puţine gesturi decât cuvinte pentru exprimarea aceluiaşi conţinut.P. Se poate realiza doar o clasificare lexicală a gesturilor (L. Lieth.Meadow (1968) au evidenţiat că ambele forme de limbaj folosesc strategii asemănătoare de codificare şi decodificare a propoziţiilor şi de interpretare a sensului. Bergman. fiind un instrument al gândirii. În consecinţă. gramaticală a folosirii cuvintelor şi o versiune în care cuvintele se folosesc altfel în situaţii intime. omiţând tocmai faptul esenţial că ambele forme s-au dezvoltat în direcţii diferite. gestul. A. . execuţia gesturilor necesită. limbajul mimico-gestual trebuie privit ca un limbaj adevărat.se consideră că.forme alternative. cu ambele forme de limbaj (U. limbajul mimico-gestual nu are ceva analog părţilor de vorbire. operează cu noţiuni (deşi cu un nivel de generalitate mai scăzut). în funcţie de împrejurările în care sunt folosite. percepându-se vizual gestul şi toate mişcările mimice. exactă.limbajul verbal are un grad mai înalt de convenţionalitate faţă de conţinutul realităţii pe care o denumeşte. în cazuri neoficiale. vizuale în care au evoluat cele două forme de limbaj. de obicei. Astfel. Unele cercetări efectuate de H. L.

Spre deosebire de auzitori. Când persoana surdă trebuie să comunice cu un auzitor. Mai mult. Gesturile sunt folosite de auzitori numai ocazional. care au aceeaşi limbă naţională (engleza). Aceasta din caiza gradului de iconicitate mai ridicat al gesturilor din limbajul gestual. Australia. la fel şi limbajul gestual din fiecare comunitate de persoane surde prezintă diferenţe în funcţie de evoluţia lor de-a lungul secolelor. Dar fiecare vorbitor foloseşte aceleaşi gesturi în mod diferit. Acest lucru nu se întâmplă. Mimica şi pantomimica sunt o formă de artă. Unele din acţiuni pot avea aspect de pantomimă. expresii faciale şi mişcări. Atât surzii cât şi auzitorii folosesc anumite gesturi naturale derivate din experienţa cotidiană: indicarea. Marea Britanie. Trebuie să precizăm că. El . cum ar fi cele de surpriză sau de îndoială. este evident că limbajele gestuale. Ele nu sunt nici precise. De pildă. folosind spaţiul de gesticulare ca o scenă pentru mesajul său. 123 . folosind un repertoriu propriu de gesturi convenţionale sau naturale.. din zona Pacificului de Sud sau din ţările arabe. nici standardizate. în prezent. Aşa cum fiecare naţiune are propriul său limbaj. există şi diferenţe regionale în cadrul aceleiaşi ţări aşa cum există diferenţe dialectale şi în cadrul aceluiaşi limbaj verbal folosit în diferite zone ale ţării. nu un limbaj. trecut sau viitor. Printr-un singur gest se poate exprima una sau mai multe noţiuni. din unele state africane.gesticulată este abreviată. ca şi un vorbitor. Totuşi. îndependente de limbajul verbal. Un mim poate imita viaţa. pentru a transmite mesaje scurte. Dacă în trecut limbajele gestuale au fost asimilate cu gesturile sau cu mimica (pantomimica) din cauza folosirii aceluiaşi canal de comunicare şi a acelorlaşi părţi ale corpului în mişcare. deşi sunt folosite în actul comunicării. se poate referi la prezent. Aşa cum diferă cuvintele din diferite limbaje verbale. sensul acestor noţiuni putându-se deduce clar şi diferenţiat din contextul în care sunt utilizate. persoanele surde provenind din ţări diferite. pot sa ajungă mai repede la inţelegere decât auzitorii care nu ao o limbă comună. după un moment de tatonare. dar acestea sunt introduse într-o schemă gramaticală care poartă semnificaţii precise. prezintă diferenţe semnificative. un gesticulator. gesturile sau mişcările specifice pantomimei nu constituie un limbaj. scuturarea lui sau expresii faciale similare. surzii folosesc aceste gesturi naturale împreună cu altele într-o modalitate care oferă gesturilor semnificaţii precise şi consistente. ea pune accent pe aspectele mimice ale limbajului cu scopul găsirii unui limbaj comun. Spre deosebire de acest mim. de obicei acolo unde perceperea auditivă este dificilă sau pentru a întări semnificaţia unui mesaj verbal. aşa diferă şi gesturile unele de altele de la o ţară la alta. folosite de surzii din Statele Unite. fără să se mişte prea mult. astăzi situaţia s-a schimbat radical.povesteşte” acţionând în timp real. clătinarea capului. Reprezentările la care dau naştere aceste gesturi nediferenţiate ar putea să creeze confuzii în mintea celui care caută să le interpreteze. ca atare. prin ele însele.

cu capul în nori”. În consecinţă. În mod similar. urcă sau coboară scările. O interesantă mişcare a . Astfel. picioarele unei persoane care se pot mişca în diferite poziţii (stă în picioare. fuge. s-a ajuns la crearea unor scheme vizuale similare în toate limbajele gestuale naţionale. Forma mâinii strânsă în pumn poate reprezenta un obiect rotund sau solid. De pildă. venirea unei persoane. în cerc. cade. care se află în război etc. de jos în sus. acest gest poate fi folosit pentru a indica aşezarea. O simplă mişcare de depărtare sau de apropiere a indexului de corp indică plecarea sau.. respectiv. Mişcările specifice ale capului pot fi întărite sau accentuate prin folosirea mâinii în formă de pumn. reprezintă. în funcţie de context. ele pot prezenta sensuri comune ale unor idei. călătoreşte etc.singuratatea”..pumnului” exprimă dezacordul în timp ce înclinarea lui. degetul index poate indica pronumele personal. că se întâlnesc una cu alta. Scuturarea . că se află faţă-n-faţă sau în opoziţie. 124 . înţelegem că este vorba de alte persoane. Dacă degetul este îndreptat spre exterior. Aceste forme ale mâinii se execută într-o diversitate de gesturi. îngenunchează. care se luptă unii cu alţii care se integrează. 8 Formele reprezentative ale mâinii în limbajul gestual O trăsătură semnificativă a limbajului gestual este modul specific în care persoanele surde folosesc anumite forme ale mâinii ca reprezentare directă a oamenilor şi obiectelor.. se plimbă. dar acest lucru nu înseamnă că degetul index reprezintă persoana. izolarea. stă întins pe jos.pumnului” poate reprezenta pe cineva care este . gesticulatorii din diferite ţări pot săşi adapteze vocabularele mult mai uşor decât o pot face auzitorii şi pot să elaboreze un cod comun de comunicare pentru folosire temporară. se poate roti în jur. Astfel. Mişcările repetate în exterior arată că este vorba de indivizi separaţi.V” inversat. Trecerea indexului pe sub palme cealaltă poate semnifica evadare. În acest fel. Curs nr.Deoarece toate limbajele gestuale folosite de surzi sunt produse prin mişcări ale corpului şi sunt recepţionate cu ajutorul vederii. degetul index poate fi folosit pentru a reprezenta o persoană. stă jos. De ex. fuga de ceva. posesivitatea. mişcările pot fi infinite.. folosirea ambelor mâini poate reprezenta un grup de oameni care se pot afla în diferite poziţii (în şir indian. Folosirea degetelor index şi mijlociu în formă de . că sunt rivale. Aceeaşi formă a degetelor poate indica cum priveşte cineva pe altă persoană (de sus în jos cu desconsiderare sau spre un copil. are un somn agitat. acordul. mişcarea şi poziţia persoanei în relaţie cu un grup de persoane. de obicei. se împiedică. dezinteresat de ceva. sare. rotirea degetului indică . Folosirea ambelor degete index poate reprezenta că o persoană se află în spatele/în urma alteia. cu respect sau spre un adult / obiect înalt).. Degetul îndreptat spre sine arată că se referă la persoana care vorbeşte. ea se poate mişca înainte sau înapoi.

aşezată pe muchie ce poate să ne dea o imagine privind direcţia. că parchează pe un loc strâmt cu faţa sau cu spatele.Un vehicul poate fi reprezentat de mişcările palmei cu degetele lipite. După cum vom constata. limbaj etc. limbajul verbal face cuvintele să fie audibile cu ajutorul mişcărilor musculare şi articulatorii ale gurii. în limbajul gestual semnele pot fi aranjate în orice ordine dar se pare că această ordine este dictată de importanţa gestului în cadrul propoziţiei. Se poate afirma că membrii comunităţii surzilor observă mai bine detaliile cu ajutorul vederii în comparaţie cu auzitorii. Toate cunoştiinţele lor despre lume. locuri. că opreşte la semafor ş. Aparent aşa stau lucrurile dar un experiment efectuat de Bellugi şi Fischer a demonstrat că durata poate fi aproximativ egală dacă gesturile sunt realizate de o persoană surdă. regulile acestuia sunt astfel alcătuite încât să facă mai uşoară pronunţarea cuvintelor sau a consoanelor.a. Mişcările palmei pot arăta că o maşină intră în garaj.. evenimente. Asupra acestui aspect nu ne putem pronunţa cu certitudine întrucât credem ca sunt necesare studii mai aprofundate care nu se pot realiza decât de o echipă interdisciplinară din care să facă parte obligatoriu 125 . în limbajul verbal. rafinarea lor o dată cu creşterea nivelului de educaţie generală a populaţiei de surzi. Nu există o anumită logică a ordinii gesturilor în propoziţia gesticulată. de-a lungul vremii se observă o direcţie spre simplificarea execuţiei gesturilor. că urcă un deal sau coboară o pantă abruptă. mişcarea şi viteza cu care se deplasează acel vehicul. De ex. regula simplificării execuţiei semnelor sau a „efortului minim” în pronunţarea cuvintelor acţionează şi aici. rolul lui de transmitere şi de acumulare a informaţiei ş. La fel şi în limbajul gestual. Multă vreme s-a considerat că viteza expunerii unui text în limbajul verbal trebuie să fie mai mare decât cea a expunerii unei compuneri în limbajul gestual deoarece mişcările muşchilor care participă în vorbire sunt mai mici decât cele ale membrelor corpului. laringelui iar limbajul gestual face vizibile cuvintele prin mişcarea în spaţiu a corpului şi a membrelor sale. lucruri. În limbajul verbal acest lucru se realizează prin ordinea cuvintelor în propoziţie şi prin folosirea sufixelor şi a prefixelor. În limbajul gestual se aplică logica spaţială. limbii. Folosirea ambelor palme poate reprezenta poziţiile relative a două vehicule.a. cele două limbaje diferă numai sub forma lor dar se aseamănă sub aproape toate aspectele ce caracterizează un limbaj adevărat (achiziţia. pe care dorim să le evidenţiem în rândurile ce urmează. Autorii care au studiat limbajul gestual au evidenţiat numeroase asemănări şi deosebiri ale acestuia cu limbajul verbal. De asemenea. Prin urmare. Chiar limbajul gestual este un limbaj manual-vizual fiindcă se realizează cu mâinile dar este coordonat de vedere. se formează prin simţul vizual. oameni. În orice propoziţie trebuie să existe un verb care arată cine face acţiunea şi spre cine este îndreptată ea.) Astfel. nu pentru că ar avea vederea mai bună ci fiindcă simţul vizual este cel mai important mijloc de cunoaştere a lumii înconjurătoare de către surzi. fluentă în limbajul gestual.

etc. Încruntarea sau ridicarea sprâncenelor. semnalele nonmanuale sunt foarte importante pentru înţelegerea corectă a unui mesaj prezentat în limbaj gestual.un cercetător surd care poate să comunice fluent cu subiecţii surzi şi care să aibă o pregatire superioară în domeniul limbajului şi comunicării. de un ordin. . De pildă. Aceasta înseamnă că limbajul gestual care este cel mai bine adaptat la societatea respectivă este folosit în cadrul acelei societăţi. comunicând sentimente de emoţie. de dezgust. Este de preferat să se folosească un limbaj gestual care are o anumită tradiţie. de o rugăminte. De asemenea. Un astfel de subiect poate să povestească multă vreme despre ce a văzut în acea jumătate de secundă. de surpriză. care este determinată de specificitatea şi de mărimea grupului de oameni surzi care-l foloseşte. S-a evidenţiat marea disponibilitate a vederii de a procesa informaţia pe care „a văzut-o” chiar o jumătate de secundă. Putem afirma că în cazul vederii ar fi mai multe canale de informaţie accesibile în acelaşi timp pe când în cazul auzului nu există decât un singur canal. Acestea ne indică dacă este vorba de o întrebare. ei încep să folosească o anumită formă de comunicare prin semne iar astfel de sisteme de comunicare se dezvoltă în limbaje gestuale când ele sunt achiziţionate de copiii surzi care le folosesc ca principale mijloace de comunicare. Se cunoaşte că toate limbajele sunt influenţate de mediul social şi fizic în care sunt folosite. cineva care a auzit numai o jumătate de secundă o parte a unei simfonii nu ar putea să povestească mai nimic despre acea simfonie. de bucurie. care pot fi persoane surde din respectiva comunitate sau copii auzitori ai unor părinţi surzi care folosesc limbajul gestual ca principal mijloc de comunicare cu părinţii lor. In consecinţă. adesea surzii folosesc mişcări ale buzelor care imită cuvintele când gesticulează. poziţiile corpului ş.a. Într-o ţară pot fi folosite diferite limbaje sau dialecte gestuale. pentru a efectua cursuri de limbaj gestual cu profesorii sau cu părinţii copiilor surzi este bine să se înceapă cu urmărirea concentraţiilor de persoane surde din oraşe sau a familiilor de surzi şi să se folosească aceste persoane ca "formatori" sau ca "profesori asistenţi".caracteristica limbajului gestual. care este folosit de un grup mai mare de surzi şi care are o anumită stabilitate.etc. fapt influenţat şi de promovarea labiolecturii în cadrul familiilor acestor copii. ne dau indicaţii preţioase privind mesajul sau intenţiile reale ale „vorbitorului”.limbajele gestuale sunt influenţate de limbajele verbale folosite de auzitorii din acea zonă. Se pune problema care din aceste dialecte să le alegem pentru predarea cursurilor de limbaj gestual la profesorii din şcolile de surzi sau la cei care doresc să devină interpreţi? Pentru a răspunde la această întrebare este necesar să se ţină seama de următorii factori: . mişcările diverse ale capului. Însă. Pentru a-l învăţa corect. este nevoie de modele de "vorbitori" ai acestui limbaj. De îndată ce oamenii surzi se adună. 126 . Expresia feţei poate adăuga culoare emoţională mesajului.

când eşti la Roma fă cum fac romanii”. Astfel. perierea hainelor. Folosirea pronumelor personale şi posesive În cazul pronumelui personal se foloseşte degetul index care se îndreaptă spre sine la persoana I singular şi spre persoane imaginare în cazul persoanelor II şi III singular. alte semne imită acţiunile pe care le facem cu obiectele (ducerea paharului la gură. . biologia etc. cele două puncte. cu pumnii strânşi şi se face o mişcare semicirculară spre înăuntru pentru persoana I plural sau spre în afară pentru persoana a II-a plural. mişcările mâinilor sunt mai scurte şi mai rapide când se fac astfel de acţiuni în limbajul gesturilor. ducerea degetului mare la buze pentru a semnifica . Dacă cineva consideră că un alt semn ar fi mai potrivit pentru a înfăţişa un obiect decât semnul standard folosit de surzi este mai bine să-şi păstreze opiniile şi să respecte limbajul folosit de acea colectivitate de surzi.unele gesturi sunt simple indicări spre un obiect despre care dorim să vorbim.. a hainelor. baterea unui cui etc.).a. dacă arătăm cu degetul în sus înseamnă "cer". spălarea dinţilor. Pentru reprezentarea persoanei I plural se folosesc degetele index ale ambelor mâini. Şi aici se aplică regula: . În ţările unde există preocupări deosebite faţă de limbajul gestual s-au creat semne abstracte pentru diferite domenii ale ştiinţei ca matematica. al întrebării. În cazul persoanei a III-a plural degetele index se îndreaptă spre persoane imaginare.în unele gesturi.multe gesturi imită gesturile naturale folosite de auzitori cum ar fi fluturarea mâinii pentru "la reverere". se fac aceleaşi mişcări ca şi în situaţia pronumelor personale cu deosebirea că degetele index sunt înlocuite cu palmele 127 .. spre oameni sau spre propria persoană. Punctuaţia poate fi folosită mai ales pentru exactitate sau pentru accentuare când este necesar sau de dorit dar aceasta este cel mai adeseori omisă în favoarea expresiei faciale sau a duratei gesturilor. punctual etc. forma mâinii imită forma obiectelor iar mişcările mâinii se fac aşa cum se mişcă de obicei acele obiecte. virgule. Nu trebuie să uităm că surzii au semne standard pentru orice subiect de discuţie. care nu au nici o legătură cu forma obiectelor la care se referă. fizica.) însă. În cazul pronumelor posesive. tăierea cu un cuţit. chiar dacă repertoriul de gesturi este mai sărac..a bea” . . daca atingem propriul corp înseamnă "eu". Faptul că limbajul gestual include gesturi şi mimică permite comunicarea mai uşoară cu persoanele surde. Reprezentarea gestuală a principalelor categorii gramaticale Punctuaţia Când se pune o întrebare sau se foloseşte semnul întrebării la sfrşitul unei propoziţii se mimează o expresie facială întrebătoare şi se păstrează mai mult timp ultimul semn efectuat (Care poate fi semnul exclamării. "culoarea albastră" ş.

Acest aspect este util in descrierea unor relaţii familiale diferite sub aspectul genului (de ex. iar când se referă la femei. român sau alte profesii şi naţionalităţi. De pildă. ochii se măresc şi gura se deschide. puternic. S-a observat că gesturile au un fel de „gen”. În mod similar se foloseşte gestul pentru cameră care. În cazul structurilor ne-manuale. Schimbarea mărimii sau formei gestului. fratesoră). Un alt exemplu elocvent este gestul pentru „persoană” la care se adaugă alte gesturi pentru a forma un compus. baby-sitter= persoană+a ingriji+copil. de exemplu semnele pentru a reprezenta pe un director. când se referă la un băiat sau bărbat gesturile sunt executate în partea de sus a feţei. pentru a forma reprezentarea unui obiect. bucătar. Gesturile se fac în spaţiul de gesticulare prin urmărirea plasării reale sau imaginare a obiectului şi prin repetarea acestora de cel mult 3-4 ori. ele se execută in partea de jos a feţei. de exemplu. gestul compus este format din mai mult decât suma parţilor sale. mişcare şi aşezare a mâinii şi orientare a palmei. 128 . Aceste gesturi sunt alcătuite din două sau mai multe desene executate în aer cu mâinile. şofer=persoană+a conduce+maşină ş. in asociere cu alte gesturi. din cauza mai multor forme comparative ce pot fi exprimate în acest limbaj. când se face o comparaţie cu ceva care este mic. poate desemna o bucătărie. De exemplu. soldat = persoană + armă. De ex. Se pot face comparaţii cu gesturile care nu au ca loc de articulare corpul gesticulatorului şi care schiţează forma obiectului prin schimbarea formei sau a mărimii gestului. Aceste gesturi pot fi executate la începutul sau la sfârşitul unei propoziţii Genul gesturilor. Aceste gesturi compuse sunt legate întotdeauna de gesturile individuale componente.Casa aceea este mai mică decât cealaltă. Gesturi compuse. baie sau sufragerie. intensitatea mişcării şi viteza gestului sunt în creştere când se compară ceva cu alt ceva. când se fac comparaţii cu fiinţe mari. contabil = persoană + a socoti.: . schimbarea are loc în cadrul expresiei faciale. dar care se execută cu aceeaşi formă.a. gestul pentru „inundaţie” este format din gesturile individuale: (apă+creşterea apei+revărsare). În schimb. Comparaţiile Clasificarea comparaţiilor în limbajul gestual nu se face numai prin folosirea unor termeni tradiţionali cum ar fi comparativul şi superlativul. La fel se folosesc gesturile compuse în descrierea poziţiei unei persoane sau a ocupaţiei sale. etc. De ex. dormitor. faţa se crispează iar buzele se strâng. gestul “suc de mere” este format din gesturile pentru mere + acţiunea de stoarcere + verbul a bea. cum ar fi. Ceea ce este comun pentru toate formele comparative este faptul că ele pot fi exprimate printr-un singur gest atât în structurile manuale cât şi în cele ne-manuale.deschise şi cu degetele lipite. Alteori. In cazul structurilor manuale. spre exemplu.

Astfel. : . ( ? ).: .. Când dorim în mod deosebit să accentuăm superioritatea unui obiect faţă de altul se adaugă gestul ... Uneori formele comparative se pot exprima numai prin creşterea intensităţii şi a mişcării expresiei faciale. întâiul” după gestul care exprimă calitatea comparativă. (primul).Casa aceasta este mai mare decât cealaltă”. De ex. (soţul). schimbarea mărimii sau formei obiectului este lăsată în afară sau este exprimată în acelaşi timp cu gestul care arată calitatea comparativă. au nevoie de un gest separat în formele comparative care să exprime caracteristicile comparative.Acea sofa este mai frumoasă decât cealaltă”. (cine). însă ea are două semnificaţii. De ex..Această carte este mai subţire decât cealaltă”.. Gestul pentru casă poate fi executat împreună cu forma care arată calitatea comparativă (mare. De ex: Mergi la petrecere dar să fii acasă la miezul nopţii. În exemplele date mai sus gesturile sunt produse ca mărimi diferite. în fraza :.(în limbaj verbal) 129 ..: .carte” şi apoi o configuraţie a mâinii care exprimă subţirimea ei. (din lume). Astfel el accentuează activitatea de a face ceva. una de conjuncţie.Cealaltă sofa este mai urâtă decât prima” prin adăugarea gestului . diferită). Formele comparative pot fi exprimate şi prin opoziţii astfel încât se pot indica două puncte de vedere cu privire la aceeaşi calitate sau gesticulatorul poate să pună accent pe un punct de vedere propriu prin adăugarea gestului DA. Se face gestul pentru . Gesturile care au locul de articulare pe corpul gesticulatorului... Gestul .Soţul meu este cel mai drăguţ din lume” se exprimă prin gesturi astfel : (al meu).DA” se poate schimba uşor semnificaţia propoziţiei adică cealaltă sofa este sigur mai urâtă decât prima.primul” poate fi folosit şi în legătură cu un gest care exprimă acţiunea. De exemplu.. (drăguţ). De ex. .Casele sunt de mărimi diferite.: . De ex.. În funcţie de distanţa dintre degetul mare şi index în configuraţia mâinii.Cine este cel mai mare mincinos din clasa ta?” se execută astfel : (a ta).primul. Un gest separat care exprimă comparaţia se poate folosi când se arată calitatea comparativă a obiectului. predominanţa ei faţă de alte acţiuni echivalente. (primul). există mai multe posibilităţi de translaţie pentru a indica grosimea unei cărţi sau a unui obiect.Casele sunt de diferite mărimi”. (mincinos). Conjuncţia Cel mai frecvent se foloseşte conjuncţia „dar”.. De ex.În cursul celei de a doua sarcini burta mea este mai mare decât la prima sarcină” se face la început o mişcare cu una sau ambele mâini indicând o mărime şi apoi altă mărime. alta de prepoziţie. şi . ... (clasa). care se referă la o anumită parte a corpului uman sau care descriu forma unor părţi ale corpului pot fi exprimate sub aspect comparativ prin modificarea formei sau mărimii acestora. Gesturile principale care au o bază iconică dar care nu au locul de articulare pe corpul gesticulatorului şi care nu conturează forma obiectului..

trecut şi viitor în limbajul gestual cel care le studiază va trebui să se gândească la un spaţiu din faţa corpului său ca reprezentând timpul prezent. Dacă acţiunea sau activitatea este îndreptată spre ceva care deja există.a.A) Verbe care nu folosesc spaţiul.la miezul nopţii – trebuie – tu . Numerele cardinale se execută cu o singură mână. Acestea încep de la gesticulator şi sunt îndreptate spre obiectul activităţii. aici. Ea ne arată milioanele câştigate la loto. activităţi sau incidente. se gesticulează obiectul şi este plasat în spaţiul de gesticulare înaintea verbului. Pentru executarea numeralelor ordinale se fac două mişcări. Sau: Tu doreşti mere sau portocale ? (în limbaj verbal) Mere. De aceea semnele care se referă la ceva ce se întâmplă în prezent se fac în faţa corpului. Exclamarea în propoziţii simple. În mod similar. De ex. de exemplu.mergi . a-şi aminti etc. în acest moment ş. de îndepărtare de corp. gesturile fac acelaşi lucru dar ele pot fi folosite la începutul sau la sfârşitul unei propoziţii. starea organismului. se realizează cu ambele mâini în faţa pieptului. În toate limbile lumii exclamaţiile comunică ascultătorului ceea ce simte subiectul faţă de un obiect sau acţiune. Semnele care se referă la viitor au mai întâi o mişcare a mâinii spre înainte. portocale-doreşti tu-care? (în limbaj gestual) Numeralul Literatura de specialitate semnalează 27 feluri de a exprima numeralele. Dacă este vorba despre o activitate care creează obiectul. (limbaj gestual). în viitor ş.a. Locul de articulare al acestor verbe se află pe corpul gesticulatorului şi se referă de obicei la sentimente. De 130 . numărul de telefon al unei vedete pe care dorim s-o vizităm. adică pe două modalităţi.Petrecere . ordinea clasificării cailor la o cursă hipică ş. În limbajul gestual verbele pot fi divizate în patru categorii şi anume: . În situaţiile cotidiene se cunoaşte că numeraţia este foarte importantă. În afară de aceste timpuri principale nu putem vorbi în limbajul gestual de variaţii ale acestor timpuri ca în limbajul verbal. în limbajul verbal spunem: „A cincizecea noastră aniversare !”. a servi.vii. săptămâna trecută ş. ieri. semnele care se referă la trecut. acesta este gesticulat numai după acţiunea respectivă.dar acasă . semnele pentru acum. una pentru formarea numărului şi alta. de ex. iar în limbajul gestual : „Aniversare-cincizeci ani-a noastră!” Timpurile verbelor Pentru a înţelege conceptele de timp prezent. De pildă. de rotire uşoară a mâinii. sunt însoţite de o mişcare spre înapoi. mâine. Noi ne vom concentra numai pe exprimarea numeralelor ordinale şi cardinale. În limbajul gestual. a dori.a. astăzi.B) Verbe care se modifică în funcţie de obiect.a. alaltăieri. poimâine. .

.privind înapoi în trecut”.ex.C) Verbe care se modifică după obiect şi subiect.a.privind spre viitor” ş..a aerisi” este îndreptat spre direcţia unde se află camera şi spre care se face indicarea.. de la nivelul urechii spre în faţă.Eu aerisesc acea cameră”. Este o mişcare pe care o face mâna. dă o interesantă imagine privind reprezentarea timpului în limbajul gestual prin folosirea a patru linii de timp pe care le prezentăm mai jos: cap cap mână A (trecut spre viitor) B (unităţi scurte de timp) ms------------------md C (timp care continuă) talie D (timp de creştere) Linia . la nivelul urechii. De ex. o mişcare spre în spate reprezintă ceva ce a avut loc în trecut (am lucrat acolo acum o vreme. . el nu este cuprins în dicţionarul de bază al limbajului gestual. cu palma uşor îndoită. în 131 . -D) Verbe polisintetice sunt acele verbe unde forma lor include informaţii despre mărimea. Configuraţia mâinii (clasificatorul) descrie actorul.a trimite”... obiectul şi subiectul sunt mai întâi plasaţi în spaţiul de gesticulare şi apoi se gesticulează verbul. 30-50 cm.. spre înainte. cât de lungă pare ea.. Deoarece verbul este legat de o situaţie.. pe o distanţă de cca. . mi-ai spus mai înainte. Atât obiectul cât şi subiectul activităţii apar din mişcarea şi sau orientarea verbelor.. palma mâinii se deschide uşor şi reprezintă o imagine vizuală a unor expresii folosite în limbajul verbal cum ar fi . În cursul acestei mişcări.făcând planuri de viitor”. Cel mai des. locul verbului se stabileşte cu claritate. In cazul unei acţiuni permanente sau continui se adaugă la verb gesturile . Gesturile care desemnează verbe pot fi flexionate ca aspect şi prin aceasta noi putem arăta caracterul acţiunii şi durata ei. care se modifică în funcţie de obiect şi subiect. mişcarea începe în acel loc din spaţiul de gesticulare unde a fost localizat expeditorul şi apoi continuă spre spaţiul unde a fost localizat destinatarul.întotdeauna” şi .mereu”. . dacă este o acţiune continuă sau ea săa terminat.. Dorothy Miles (2002). Verbul poate să arate cu ce seamănă acţiunea. . Gestul . In această situaţie. obiectul sau manevrarea lui.A” de timp este o linie imaginară care traversează umărul dinspre spate.cu mult timp în urmă”. forma şi modul de manevrare a obiectului. în cazul verbului . . Astfel. acum o săptămână).

. Perioadele de timp anterioare sunt indicate spre stânga celui care gesticulează iar cele care urmează. spre înainte. săptămâna aceasta/trecută sau viitoare”. se foloseşte o singură mână.după” etc. în timp ce o mişcare inversă. pe partea stângă.. de-a lungul acestei linii a timpului.acum”. trecerea timpului.cu mult timp înainte/sau după” în timp ce mişcările mai scurte şi repetate indică .B” a timpului se foloseşte pentru a arăta succesiunea şi durata timpului din calendar (numărul de luni. 132 .târziu”. Dacă vrem să arătăm că ceva s-a petrecut mai demult. astăzi). peste o lună ş.).a. iar permanenţa trecerii timpului poate fi reprezentată prin o combinaţie de mişcări circulare realizate de degetele index care se mişcă şi spre dreapta pe linia . în special. ambele mâini fac cercuri alternative spre în urmă. poate indica . peste 3 ani. exprimă viitorul (ceva mai târziu)..trecerea timpului” sau .. De pildă. care fac o mişcare circulară spre în urmă. Însă. Când ne referim la o perioadă de dinainte sau după anul 1975. înainte)..am aşteptat de la ora cinci până la ora şase”.. gesturile se fac tot mai departe de corp. . spre partea de jos a braţului.în acest moment” sau care reprezintă o trecere continuă a timpului. Astfel. De regulă.astăzi”. întinzându-se de la umăr spre încheietura palmei.înainte”. . de la stânga spre dreapta. cu cât timpul trece spre un viitor tot mai îndepărtat. spre dreapta gesticulatorului. o mişcare spre umăr poate exprima trecutul (ex. De asemenea.. la nivelul urechii de aceeaşi parte cu mâna. O mişcare mai lungă.. mai devreme.cu puţin timp înainte/sau după”. Este o altă linie imaginară.din anul 1975 până în anul 2006” când se oferă pe cale vizuală o imagine a scurgerii timpului. Continuarea timpului se arată de la stânga spre dreapta. Aici putem încadra reprezentarea orelor. în propoziţia . se stabileşte un punct de referinţă imaginar. făcându-se o mişcare spre înapoi.. minutelor şi secundelor folosind ambele mâini. Este o linie imaginară care traversează umerii.. . Similar se procedează când se gesticulează . cu gesturi lente şi mai largi. de la trecut spre viitor. care poate reprezenta trecutul şi viitorul.. cu mişcări specifice putem arăta trecerea rapidă sau lentă a timpului. până la alt punct imaginar spre dreapta. palma mâinii poate fi folosită ca un cadran de ceas. de ex. Linia .cu multi ani în urmă” se pot folosi ambele mâini. Aceasta se foloseşte pentru a indica. în dreapta lui.). .C”. Această linie a timpului se foloseşte pentru a indica . Pentru unele gesturi. se execută o mişcare uşoară de la un punct imaginar. după care se face o mişcare cu palma spre stânga/respectiv.. .devreme”... Este locul unde putem arăta prin gesturi că ceva are loc . dacă vrem să arătăm ..timp ce o mişcare spre înainte exprimă viitorul (mâine. în faţa corpului. Prezentul este indicat la mijlocul acestei linii imaginare (acum.C” a timpului trece prin faţa gesticulatorului. variind numărul mărimea şi viteza cercurilor.. Linia . secvenţe de timp aflate în relaţie unele cu altele. În funcţie de durata timpului la care ne referim.

De ex.Pentru a indica o . De ex când se face gestul pentru . În general repetarea gestului se face de 2-3 ori. . limbajul gestual foloseşte repetarea gestului şi diferite mişcări şi viteze de execuţie.. Dacă mişcarea este rapidă şi scurtă.A”(cu o mişcare spre înainte) sau pe linia . Dacă gestul de dubstantiv se face cu o mână la forma de singular. ea înseamnă . Dacă la aceste mişcări se adaugă şi alte informaţii oferite de mişcările corpului şi de expresia feţei.a creşte împreună” sau . 2..adult”). Aici configuraţia mâinii pasive copiază configuraţia mâinii dominante.C”(cu o mişcare a mâinii spre dreapta).a plăti des”..Gesturile şi semnificaţiile lor pot rămâne aceleaşi dar se schimbă punctul de plecare şi direcţia lor în funcţie de liniile de timp folosite. ceva care creşte sau evoluează spre maturitate (. la o singură persoană sau la mai multe etc). el se poate executa cu ambele mâini la forma de plural (de ex.trecut”.) înainte de a forma gestul pentru substantiv sau b) se indică persoanele la care se face referire. cu repetiţie circulară poate însemna . eu-noi.. Linia D a timpului arată. O mişcare scurtă.. apoi vârsta de început (4 ani). Dacă se arată prin gesturi . Pluralismul poate fi exprimat prin repetarea gestului de substantiv de câteva ori. 133 . de la talie în sus. se face gestul de creştere cuprins între vârstele aproximative la care se referă şi apoi se dă vârsta finală (7 ani). a plăti cu regularitate.. (gesturile pentru „mulţi”..a copilări”.amânare” putem reprezenta acest gest fie pe linia . Dacă gestul .a plăti” este executat repetat. cu mişcări care arată anumite puncte pe o linie imaginară care porneşte. se arată mai întâi un gest spre . Adesea. repetarea gestului se foloseşte pentru a arăta că un substantiv este la plural (ex. înţelegem că este vorba de .. schimbându-se de fiecare dată locul de articulare.a plăti pentru mult timp”.floare” la singular.. Gesturile care aparţin acestui grup au ca loc de articulare spaţiul neutru şi nu sunt formate din mişcări repetate. Trecerea timpului poate fi reprezentată şi prin mişcări care se fac cu ambele mâini.. în principal.înalt”. De pildă se foloseşte: a) repetiţia gestului: se face gestul de câteva ori pentru a arăta că sunt mai multe obiecte.. „câţiva”. cană-căni) sau că un verb este folosit cu semnificaţii diferite (ex. limbajul gestual poate să redea un şir întreg de mesaje precise referitoare la timp Forma de plural a gesturilor Există mai multe feluri de a forma pluralul substantivelor gesticulate.. De obicei aceste gesturi se asociaza cu numeralul. în general.. .de când aveam 4 ani până la 7 ani”. pluralul poate fi exprimat în două feluri: .mic”.prin repetarea de 2-3 ori cu o singură mână a gestului pentru .a creşte”.. „mai mulţi” etc. Pentru a se adăuga unele semnificaţii deosebite la mesajele sale. sacadată.a plăti cu regularitate”. . el poate însemna .. ea poate însemna că timpul trecea greu pentru persoana în cauză..copil”. cu un ritm normal al mişcării. tu-voi etc). dacă arătăm cu ambele mâini . În unele cazuri pluralitatea poate fi dedusă din context sau după forma verbului..floare”. Când se foloseşte o mişcare lentă..

indicarea poate 134 ..Există fete peste tot”.Acolo există două case” . Aici pluralitatea. . o mulţime. :. prin indicare. de . . rareori. Prin indicarea spre un grup înţelegem o indicare prin care degetul index al mâinii dominante arată spre un grup de referenţi. grup şi rareori precum şi toate gesturile care se referă la numere. Gestul polisintetic ca expresie a pluralităţii. Această propoziţie poate fi translatată în limbajul verbal în mai multe modalităţi în funcţie de cum este plasat gestul polisemantic care se repetă. în expresia:. Dăm mai jos câteva din alternativele posibile: . Astfel de gesturi snnt : o mulţime.Există cărţi aşezate una după alta pe masă. Locul unde se repetă gestul polisintetic în spaţiu şi modul cum se repetă poate să poarte o semnificaţie. Astfel.. Modul în care se repetă gestul polisintetic arată poziţia şi numărul referenţilor. La fiecare repetare se schimbă locul de articulare în spaţiul neutru.. mulţi. atunci repetarea se face cu verbul gesticulat sau cu clasificatorul aşezat după gestul principal.Există multe grămezi de cărţi pe masă. Dacă gestul principal nu poate fi repetat (dacă forma lui de singular constă deja din o repetare sau ea este legată de corpul gesticulatorului).. .).. grupul de referenţi este localizat în spaţiul de gesticulare.Există cărţi într-o grămadă pe masă. în expresia .Cărţile stau în picioare una după alta pe masă dar cea din dreapta a căzut.ştergere” sau curbată. numerale sau alte gesturi care se referă la numere (mulţi. De ex. Mişcarea de indicare este o mişcare directă..Există cărţi aşezate în picioare una după alta pe masă.. numeroase. etc. Uneori singurul semn al pluralităţii este contextul în care se află obiectul sau propoziţia.Cărţile sunt pe masă”. De ex. Gesturi pentru cantitate sau frecvenţă în exprimarea pluralităţii pot fi adăugate la gestul principal. Expresia la plural poate fi formată prin ataşarea unui gest care exprimă plenitudinea sau frecvenţa care se formează înaintea sau după gestul principal. Indicarea ca expresie a pluralităţii. numeros. gestul polisintetic . . Există gesturi separate care exprimă pluralismul.. Contextul poate exprima pluralitatea. De ex. trebuie să fie legată de un aspect cunoscut în general unde cea mai probabilă alternativă este forma de plural şi unde exprimarea obiectului la forma de singular este o excepţie. clasificatorul care se referă la carte se repetă de 2-3 ori. Forma de plural poate fi exprimată prin repetarea rădăcinii mişcării unui clasificator care se adaugă la gestul principal. câţiva. puţin.se formează gestul cu ambele mâini şi se repetă de 2-3 ori.acolo” clarifică unde sunt casele în relaţie cu alte puncte de reper. indicări. Acestea pot fi exprimate prin gesturi polisintactice. Indicarea care se adaugă la gestul principal poate să exprime pluralitatea. care poate fi înţeleasă numai în contextul obiectual sau al propoziţiei. In afară de pluralitate. Se cunosc două tipuri de indicări: indicarea spre un grup şi indicarea de alegere.

Propoziţia include şi semnificaţia că majoritatea copiilor sunt băieţi şi că există mai puţine fete în grup Curs nr. Gesturi structurate productiv sunt acele gesturi care încă nu fac parte din vocabularul de bază a unei limbi din cauza legăturii lor tangenţiale cu o situaţie. Prin indicarea de selecţie. Un gest fixat este alcătuit din configuraţia. o formă stabilizată de redare şi fac parte din vocabularul de bază al gesturilor unei limbi. referenţii parcă sunt selectaţi dintr. Acestea sunt create şi folosite într-o situaţie particulară şi încetează să existe când situaţia nu mai are loc. aceasta fiind relevată numai când intră în joc toate părţile structurale. Se pare că limbajele gestuale au o tendinţă de a construi gesturi structurate productiv.:.). Acestea au un număr limitat de semnificaţii. Nici una din părţile structurale ale unui gest fixat nu poate purta singură o semnificaţie. mişcarea. Acestea pot fi divizate în două clase: gesturi polisintetice şi specificatori de mărime şi formă la care ne vom referi mai jos.. Acestea sunt mişcări ale capului. Gesturile structurate productiv au fost studiate în limbajele gestuale din diferite ţări. De ex.. ale corpului. Ele au o existenţă efemeră dar sunt unele gesturi care supravieţuiesc. 9 Parametrii de formare a gesturilor Gesturi fixate şi gesturi structurate productiv Prin gest fixat înţelegem acele gesturi care sunt folosite la modul general.. Fenomenul echivalent poate fi găsit şi în limbajele verbale. Un cuvânt care a fost creat la început pentru a fi folosit într-o situaţie temporară se poate stabiliza în cadrul vocabularului activ al unei limbi (de ex. aproape sau mai departe de el. Structurile ne-manuale ale gesturilor Prin părţi structurale ne-manuale înţelegem acele componente ale gesturilor care se produc prin altă modalitate decât prin folosirea mâinilor. aşezarea şi orientarea mâinii precum şi din părţi structurale ne-manuale. sunt difuzate în folosinţa comună. Selecţia este făcută prin indicarea referenţilor unul după altul cu degetul index al mâinii dominante.un grup mai mare. devin stabilizate şi se transformă în gesturi fixate. telefonul celular).există câteva fete în grupul de copii”. expresiile faciale şi ale gurii. De pildă.să exprime şi locul unde este situat grupul de fete în spaţiul de gesticulare în raport cu gesticulatorul sau cu alţi referenţi care au fost plasaţi mai înainte în spaţiul de gesticulare (dacă grupul de fete este plasat la stânga sau la dreapta gesticulatorului . Forma de plural exprimată prin indicarea de selecţie pune accent si pe faptul că cei care au fost selectaţi constituie o minoritate în grup. în cazul mişcărilor gurii distingem două tipuri : 135 .

Când se termină o propoziţie şi se pregăteşte începerea alteia sau când se aşteaptă un răspuns. Menţionăm că în dicţionarul de bază al limbajului gestual finlandez sunt menţionate descrieri pentru 15 mişcări diferite ale buzelor dar lista acestora nu este completă. poate fi împărţit în părţi mai mici numite chereme echivalente cu fonemele din limbajul verbal. ea cuprinde şi o suprafaţă ce se întinde in faţă. O importanţă mai mare prezintă faţa şi expresia acesteia. Această formă a mişcării buzelor se foloseşte când se gesticulează diferite nume cu ajutorul dactilemelor. când se foloseşte semnul de nume sau un concept care nu are încă un gest bine fixat. deoarece foloseşte mai mult de o cale de exprimare a unui mesaj complet. b) Mişcarea buzelor urmează schema mişcării corespunzătoare pronunţării cuvintelor din limbajul sonor echivalentă cu gestul respectiv dar pronunţarea se face fără voce. în gestul polisintetic nu se poate găsi o formă de bază de aceea trebuie adăugată o informaţie suplimentară la originea gestului numită morfem. ca şi cuvântul. care începe de la talie şi se întinde până deasupra capului. care sunt urmărite de receptor. Părţile structurale ale unui gest pot fi împărţite în părţi structurale manuale (configuraţia mâinii. Cele mai multe gesturi sunt realizate într-o zonă ce se extinde de la vîrful capului la nivelul cotului şi de la un umăr la altul. mâinile se ţin într-o poziţie confortabilă la nivelul pieptului sau ceva mai jos.a) Mişcări ale gurii care au loc în cadrul limbajului gestual fără legătură cu forma pe care o iau buzele la pronunţarea cuvintelor ca în limbajul sonor. locul de articulaţie. Fiecare gest. De asemenea. până unde ajung braţele şi puţin spre spate. În cadrul acestui spaţiu se pot mişca mâinile gesticulatorului. Este vorba de o mişcare a buzelor legată de un gest sau de o expresie din limbajul gestual. Un gest manual care este sprijinit de informaţiile date de alte părţi ale corpului se numeşte gest sau semn multicanal. cap şi gât pentru a permite persoanei care le priveşte să le observe şi să le înţeleagă mai repede. deoarece acestea dau numai o parte din conţinutul mesajului. Structura unui gest polisintetic Menţionăm că un gest nu este o entitate indivizibilă. Acest spaţiu formează o scenă unde gesticulatorul poate plasa oameni şi obiecte aflate în anumite relaţii între ele şi unde ideile abstracte şi povestirile pot fi elaborate şi exprimate. mişcarea feţei sau mimica. Spre deosebire de gestul fixat. orientarea şi aşezarea mâinii) şi părţi structurale ne-manuale (mişcarea buzelor. Majoritatea acestor semne sunt formate la sau lângă faţă. Spaţiul de gesticulare Este format dintr-o suprafaţă dreptunghiulară având baza delimitată de lungimea ambelor braţe întinse. Dar receptorul nu are nevoie să urmărească tot timpul mişcarea mâinilor gesticulatorului. mişcarea mâinii. în special a ochilor şi a obrajilor) şi mişcarea corpului sau pantomimica. 136 .

a crede”+. 137 . orb. atenţie.. Trebuie să atragem atenţia că în limbajul gestual se folosesc anumite zone ale corpului pentru a ne referi la activităţi legate de zonele respective. . ...). însoţită de o expresie facială corespunzătoare. gestul . ....A.inteligenţă sclipitoare”. sunt legate de cele mai multe ori de activitatea mentală şi se realizează la nivelul frunţii sau încep din acel loc.a urmări un text”. solicită o formă a mâinii în care degetele sunt în .a cunoaşte”.a vedea” şi .. . folosesc o formă a mâinii şi mişcări care transmit informaţii legate de înţelegere.a.a memora” ş. a privi în jur.. În funcţie de context se poate face o mişcare adecvată pentru un gest urmată de direcţia privirii.gânditor”. A doua parte a gestului compus dă înformaţii mai detaliate pentru a clarifica ce activitate mentală are loc.inteligent” pentru a indica o . Toate aceste gesturi pot suferi unele modificări pentru a arăta gradul sau intensitatea.adevăr”. În aceste situaţii iese în evidenţă rolul expresiei faciale. gestul .a visa”.a. De pildă.. .) Gesturile compuse.a crede”+.lege”.. C.ambele mâini se mişcă şi sunt active indiferent dacă se realizează în spaţiul neutru sau ating o parte a corpului (ex. a preda.. a vedea.a. De ex.. gesturile care se fac la nivelul capului (. Un alt grup de gesturi care se fac la nivelul frunţii. bolnav.mâna dominantă o atinge pe cea pasivă şi ambele mâini au aceeaşi formă (ex. Acelaşi gest executat cu o mişcare rapidă.. eu). poate modifica gestul .a fi cu mintea în altă parte”.a citi” este un gest compus. a arăta. De pildă. o îndepărtare de la situaţia actuală (.a crede” este format din gesturile ..a ghici”. a învăţa. . Gesturile mixte se pot schimba după cum dactilemele sunt însoţite de gesturi executate cu o mână sau cu ambele mâini. . a hotărî). Semnele care se fac cu ambele mâini prezintă trei situaţii şi anume : . Gesturi realizate la nivelul frunţii.a. nervos. a privi la o persoană.. adică se ating toate între ele.. a absorbi. a educa.a-şi imagina ceva”. fluture. al privirii (ex.idée” ş. .complicat”. ş. . Gesturile realizate la nivelul ochilor sunt legate de procesul vederii.mâna dominantă o atinge pe cea pasivă dar ambele mâini au forme diferite (ex. .. Acestea dau o imagine vizuală de adunare sau de transmitere a cunoştinţelor (ex. cunoaştere. a aduna....a-şi aduce aminte”.. a urmări cu vederea.a.a gândi”. De ex.mănunchi”. . uşoară. B.a şti”. La fel este cazul gesturilor .. ş.a decide”=.. a-şi aduce aminte ş. format din două gesturi . Semnele care se fac cu o singura mână au loc în spaţiul neutru (ex...) .).. etc).).confuzie”=.inteligenţă acceptabilă”.a privi” poate fi însoţit de o mişcare a ochilor într-o anumită direcţie: a privi in sus. o mişcare lentă.. a privi in jos.. inteligenţă.a cunoaşte” şi . adică gesturile formate din mai multe gesturi sau părţi ale acestora. Gestul . cu emfază şi cu o expresie facială adecvată poate indica o ..a presupune”. . O mişcare uşoară de îndepărtare a unui gest de la nivelul frunţii poate indica exprimarea unor gânduri abstracte. Cine?) sau ating o parte a corpului (ex. a privi. Toate gesturile compuse referitoare la activitatea mentală încep de la frunte.

de satisfacţie. auzitor.adevăr” sau gestul . ..a. secret. furios). indică frecvent tensiunea sau agitaţia. Pentru exprimarea comportamentului unei persoane (răbdător. de bunăstare ş. mândrie. dorinţe.a. precum şi sentimente de ostilitate. bravură).a privi” înseamnă că două persoane se privesc. Gesturile realizate la nivelul gurii sunt legate de limbaj. gestul . a ignora ş.a.a fi sătul” .a plăcea”. care face o mişcare circulară.. fierberea care are loc în interiorul corpului.. amestec în alte treburi ş. Mâna cu formă de gheară. minciună. de boală.. câte?) ş. a ţipa) mâna şi degetele pot lua diferite configuraţii. sâmbătă. unele întrebări (când ?.a avea emoţii”. poimâine). a îndura).a urî”.a spune” şi se atinge palma cu degetul index pentru a arăta o idée corespunzătoare unei reguli stabilite de o autoritate. Aici este locul exprimării dispoziţiilor (generozitate. mâine. de vârstă (.lege” este format din . care se execută cu o mişcare uşoară a mâinii spre partea de sus a pieptului şi . La nivelul nasului se fac gesturi legate de falsitate. Folosirea unei combinaţii ale degetelor index şi a diferitelor forme ale mâinii poate fi legată de transmiterea unor informaţii (informaţii. sunt legate de fenomenul auzirii sau al sunetului Ex. a spune. alaltăieri.a avea nevoie”. Când în conversaţii sunt încorporate numere.a spune” şi ... vorbire şi se fac de cele mai multe ori cu degetul/ambele degete index. În funcţie de intensitatea mişcării.(cu un deget index: a vorbi. Gesturile executate la nivelul pieptului sunt legate de pasiuni. Aşa este cazul gesturilor . de oboseală.a.. a asculta. sentimente. care pornesc de la gură în diferite direcţii.. se execută mişcări ale mâinilor şi de 138 .) unde rolul contextului este în creştere. Dacă se folosesc ambele mâini pentru gestul . De ex. unele date (ieri. a răspunde şi cu ambele degete index: a raporta. stări afective şi emoţii la care participă inima (iubire..).a dori”. a anunţa ceva la un grup). pasiune pentru cineva ş. Contextul este cel care face diferenţa. nervos.a. păcăleală. . cu atingerea pieptului. care execută mişcări la nivelul pieptului. Unele gesturi executate la nivelul pieptului par să fie similare (a plăcea-a-i părea rău). calm. curaj. Şi la acest nivel se pot executa gesture compuse.surd. a spune o poveste. de gelozie. odată cu indicarea lor gura face mişcări de pronunţare în tăcere. comportamente. Un alt exemplu este dat de gesturile .a.. bârfă. comunicare. zgomot.. dar au sensuri contrare.dragoste”. Gesturile realizate la nivelul urechii.o persoană mă priveşte pe mine ş. de expresiile faciale şi corporale adecvate şi de mişcările buzelor se pot exprima diferite grade ale aceleiaşi stări afective (ex. a ordona. a explica.a promite” este format din gesturile . . de dorinţă de a face ceva. de grabă ş. . agitat.câţi ani ai?”). La nivelul bărbiei se execută gesturi legate de unele zile ale săptămânii (marţi. vorbitor. unde mâna face o mişcare în direcţie contrară. a unor senzaţii de foame. a suferi. tolerant.a. perseverent. care sunt executate cu palma întinsă. În alte gesturi (conversaţie. unde ?. sâptămâna viitoare etc)... a descrie ş.a..

De asemenea. etc). un milion). circulară. spre deosebire de mişcările îndreptate în sus. mişcare circulară ( voi.. Aceste elemente sunt: 1. astfel încât un neiniţiat nu-şi poate da seama când se termină un gest şi când începe altul. Mişcarea mâinii. .a spune). Mişcarea unui gest poate fi îndreptată: . Totuşi.de la antebraţ.în sus sau în jos (nivel vertical). întuneric). se poate analiza direcţia şi maniera mişcării. . când mâna se mişcă astfel încât direcţia palmei se poate schimba. 2. când mişcarea este formată prin îndoirea încheieturii fie în jos (ex. . chiar dacă numai unul din elemente este executat inexact.spre stânga sau spre dreapta (nivel orizontal). . mişcarea poate fi: . a strânge. . câţi. sunt 7 poziţii iar 139 . .de la încheietură. suficient). oblică. când mişcarea poate fi: directă (de ex. . a chema). 10 Elementele esenţiale în executarea gesturilor Un gest bine executat este format din patru elemente. mişcare de curbare uşoară (de ex. lumină). de pildă. în ASL. După cum se produce mişcarea pentru realizarea unui gest (orizontală. subţire). În aproape toate gesturile există un anumit fel de mişcare. Configuraţia degetelor Constituie forma pe care o ia palma sau degetele în configurarea unui gest. .de.o mişcare de apropiere a degetului mare de cel index (de ex.atingere a corpului îndreptate în jos. . noi). în zig-zag. Pentru ca gestul să traducă semnificaţia corectă este necesar ca fiecare din aceste elemente să fie realizate exact. care denotă apariţia emoţiilor Curs nr. mişcare de răsucire.către gesticulator sau dinspre el (nivel de adâncime). verticală.de închidere a mâinii (de ex.fluturare” a degetelor (de ex. destul.de îndoire a degetelor (de ex. iar schimbarea acestei mişcări poate duce la modificarea semnificaţiei gestului. .Mişcarea mâinii în spaţiu Limbajul gestual pare a fi o mişcare continuă în spaţiul de gesticulare. fiecare gest are o mişcare specifică. câte).de deschidere a mâinii (de ex. În alte limbi pot fi mai multe poziţii ale mâinilor.într-o singură direcţie sau înainte-înapoi. Fac excepţie gesturile care arată numeralele ordinale şi majoritatea dactilemelor. altfel semnificaţia lui se schimbă radical.de la cot. Mişcarea unui gest poate să înceapă de pe corpul gesticulatorului. proprie. fie în sus (mişcare de atragere a atenţiei unei persoane).

în faţă .(Miles.. .care este preţul ?”.2002.. Mâna în formă de pumn este folosită pentru a indica posesivitatea proprie sau a altora. Locul de articulare reprezintă locul unde se face gestul. . Astfel.excelent” Mâna în formă de .. negative.capricios”.a. Smith. dacă se face cu ambele mâini în formă de gheară în faţa pieptului ...prost” ş..a.anxietate”.Aşezarea mâinii în spaţiu sau locul de articulare in relaţie cu capul sau pieptul persoanei care face gesturi.D. în combinare cu frecarea degetelor index şi mare.slab” sau .mulţi”..în limbajul gestual britanic au fost identificate peste 60 de forme diferite ale mâinii. sau la o întreabare legată de număr (ex. nervozitatea. celelalte degete fiind strânse în pumn – . care poate rămâne aceeaşi sau se poate schimba. . dacă degetul mic este îndreptat în sus. de exemplu. 3. dacă la gesturile menţionate se adaugă alte detalii oferite de expresia feţei sau de mişcări ale corpului.când”. cu degetele lipite palma cu degetele răsfirate palma în formă de gheară palma strânsa în pumn palma închisă palma în unghi drept palma în formă de .gheară” arată tensiunea.. Unele forme ale mâinii se folosesc mai des. Unele dintre aceste forme ale mâinii sunt chiar gesturi proprii (ex. .morocănos”ş.cât de mulţi”. Dacă se foloseşte fluturarea degetelor. în funcţie de direcţia palmei.supărare”. Aceste gesturi se folosesc. Acestea sunt: palma întinsă. .. Dacă gestul se face cu mişcări circulare lângă frunte . Noi nu ne propunem să le analizăm aici dar trebuie să le menţionăm pe cele mai importante. după cum este executat gestul. o casă.. în acelaşi loc şi în aceleaşi relaţii unele faţă de altele ca şi cum gesticulatorul poate să arate mai târziu unde au fost plasate.. gestul . Totuşi. un lift. înţelegem că acest gest se referă la un număr. Pot fi distinse următoarele locuri de articulare: în spaţiul neutru.a..o” palma cu degetul mare atingând indexul palma în formă de cupă ş. Indicarea posesiunii poate fi indicată după ce se dactilează numele persoanei..a calcula”)... 2004).C.. altele mai rar.frământare”.bun” sau poate fi o formulă de răspuns la salut. . Părţile gesturilor produse în spaţiul neutru sunt acelea care se pot face astfel încât pot fi plasate în acel spaţiu. . Se cunosc aproximativ 25 de locuri de articulare diferite pe care le foloseşte un gesticulator de limbă engleză.. mâna cu degetele strânse în pumn şi cu degetul mare în sus înseamnă . în general..bun” poate deveni . respectiv. o cameră).).foarte bun”. . există o formă de bază pentru fiecare gest. Acest fenomen a fost numit localizare sau descriere deoarece 140 . un loc în faţa gesticulatorului (de ex. cu conotaţii pozitive..

cu ajutorul gestului de indicare. două forme ale mâinii pot fi aceleaşi dar direcţiile diferite în care se mişcă mâinole pot să le dea semnificaţii aparte sau opuse. foame. O altă caracteristică a gesturilor este aceea că plasarea lor în spaţiul neutru cere ca suport o indicare sau un gest productiv (polisintetic sau un specificator de formă sau mărime). a vedea. fie la începutul fie la sfârşitul acestuia (de ex. spital).gesticulatorul parcă descrie realitatea cât mai exact posibil. . -pieptul (ex. a se depărta. -faţa (ex. -nasul (ex. poftă). -piciorul (ex. dar în altele el este diferit.. În acelaşi timp. . 4. Referentul poate fi concret sau abstract. cum ar fi: . şef). urmărind un anumit spaţiu sau loc. -gâtul (ex. femeie. Direcţia privirii gesticulatorului urmăreşte plasarea referenţilor în spaţiul de gesticulare. -obrazul-urechea (ex. pălărie). stânga-dreapta). Mai mult. galben. Direcţia în care se mişcă palma şi degetele în relaţie cu corpul gesticulatorului prezintă o importanţă deosebită. a sprijini). roşu). -fruntea-tâmpla ( ex. -antebraţul. vreme). stomac. De pildă. 141 . când vorbim despre mobilarea camerei sau a biroului. numai în cazul gesturilor care se fac cu ambele mâini. în diferite părţi. ne putem referi oricând la el pur şi simplu numai prin indicare. -bărbia (ex. se pot distinge următoarele zone proprii cum ar fi: -palma. câine).Orientarea palmei (sus-jos. a observa). -talia (ex. gesticulatorul îşi îndreaptă direcţia privirii spre referenţii plasaţi). curios). a iubi). piesele de mobilier sunt plasate în spaţiul neutru din faţa gesticulatorului. . mincinos. drăguţ). cotul (ex. În limbajul gestual există un număr limitat de poziţii legate de orientarea mâinii.vârful capului (ex. miros). sete. (De ex. În unele gesturi locul de articulaţie nu se schimbă pe toată durata lui (de ex. TBC. elev de serviciu.pe faţa gesticulatorului. colier. liturghie). după cum se află ele în relaţie unele cu altele. -braţul (ex. Un loc poate să reprezinte unul sau mai mulţi referenţi în acelaşi timp. -gura (ex. a se machia). Când referentul a fost plasat odată în spaţiul de gesticulare. chelner). dosul mâinii (ex. -ochii (ex. cercel. frumos). a cunoaşte).pe mâna pasivă.pe corpul gesticulatorului pot fi distinde diferite zone cum ar fi: -umerii (ex.

actualele posibilităţi de îndoire a articulaţiilor limitează numărul posibil de orientări astfel că direcţiile posibile de orientare a palmei şi degetelor sunt: în sus sau în jos, spre sau dinspre gesticulator, spre stânga sau spre dreapta gesticulatorului. În grupul de gesturi care se produc în spaţiul neutru cu o singură mână există numeroase perechi minimale, adică acele perechi de gesturi unde numai o singură modificare a orientării palmei sau degetelor poate schimba complet semnificaţia gestului. De ex.,, floare” se produce prin deschiderea degetelor cu palma orientată în sus iar,, lampă” se execută tot cu deschiderea degetelor dar palma este orientată în jos. De asemenea, situaţia este similară şi în cazul gesturilor bi-manuale. De ex. la gestul ,,casă” palmele sunt unite la vârf prin apropierea lor, cu degetele lipite iar la gestul ,,munte” palmele , aflate ca în pozitia anterioară, se depărtează spre jos. Orice schimbare a oricăruia din aceste 4 elemente poate modifica semnificaţia gestului. Faptul că fiecare gest poate fi analizat în funcţie de elementele menţionate demonstrează că semnele folosite de surzi nu sunt ,,gesturi întâmplătoare”, că ele sunt la fel de precise şi de consistente ca şi cuvintele dintro limbă. Se cunosc trei feluri de gesturi care se execută cu mâinile, după cum ele sunt realizate cu o mână, cu ambele mâini sau într-o combinaţie de gesturi şi dactileme, formând aşa - numitele gesturi mixte. Se ştie că fiecare om foloseşte mâna dominantă în acţiunile cotidiene. La fel şi în conversaţie, mişcările mâinii dominante nu se schimbă, cu excepţia cazului când persoana este ambidextră. Totuşi, şi in acest caz, mâna dominantă face gesturile principale. În comunicarea gestuală cele mai multe gesturi se fac cu ambele mâini simultan. În majoritatea ţărilor lumii gesturile se fac cu ambele mâini, dar există unele ţări (Statele Unite, Anglia, Australia, de ex.) unde gesturile sunt executate cu ambele mâini în combinaţie cu dectilemele Clasificatorii Se cunoaşte că pot fi folosite anumite forme şi mişcări ale mâinii pentru a reprezenta diferite obiecte, dar în acest fel se pot obţine semnificaţii limitate. Unele forme ale mâinii pot avea o multitudine de mişcări care pot genera un grup de semnificaţii diferite. După forma obiectelor (ibric cu coadă, linguri sau obiecte alungite), după cum sunt ţinute în mână sau după cum sunt folosite s-au alcătuit clasificatori. De exemplu, putem reprezenta picioarele unei persoane care se ridică, sare, se plimbă, cade, îngenunchează, urcă sau coboară scările, călăreşte, driblează la un joc de fotbal etc. Un alt exemplu, este dat de gestul ,,a privi”, dacă ne uitam în sus, se poate înţelege că ne uitam la un adult, la un copac, la cer, etc. iar dacă privim în jos, se subînţelege că ne uităm la un copil sau la un obiect mic sau situat pe pământ. Deschiderea şi închiderea mâinii poate semnifica aprinderea sau stingerea unei veioze, a unui spot de lumină. În funcţie
142

de locul unde este plasată această sursă de lumină, gestul poate semnifica o lustră, o veioză, o lampă de carte sau chiar soarele, luminile unui semafor sau luminile de direcţie/farurile unui automobil etc. Aceste forme ale mâinii constituie rădăcinile gesturilor legate de picioarele unei persoane, de actul privirii sau de lumină la care ne-am referit în exemplele date mai sus. O altă formă de clasificatori se foloseşte pentru a ţine locul unui gest care nu este uşor de prezentat în mişcare. Acesta se numeşte proformă. De exemplu, gestul pentru maşină este un gest care se efectuează cu ambele mâini. Se apucă şi se întoarce volanul cu mişcări diferite pentru a arăta diferitele situaţii de conducere a maşinii sau de parcare a ei în situaţii mai dificile. Pentru parcare în astfel de situaţii mâna se aşează pe muchie, deoarece se poate curba mai uşor. Mâna, plată şi întinsă, poate reprezenta o serie de obiecte plate cum ar fi o carte, o cutie, o masă, o oglindă, un tablou. Unele obiecte se pot pune pe suprafeţe plane, cum ar fi o podea, un perete sau pe rafturi, care sunt reprezentate cu această formă a mâinii. O altă formă a mâinii arată o persoană care poate fi plasată şi mişcată în diferite feluri pentru a oferi diferite semnificaţiiî (se apropie sau se îndepărtează, se apropie încet/repede, hoinăreşte sau vine direct etc.). Când se folosesc două mâini, putem reprezenta o acţiune la care participă două persoane. Putem arăta că ele merg umăr la umăr, una în spatele alteia, că se întâlnesc, îşi schimbă locurile etc. Cu diferite mişcări putem arăta cum se află mai multe persoane (în şir, în cerc, în linie dreaptă, într-o linie sinuoasă etc.). Pentru a arăta un grup mai mare de oameni care mărşăluiesc în coloană, care şed, care se învârtesc în cercuri, se folosesc mişcări ale palmelor cu faţa în jos. Pot fi folosite ca proformă şi alte forme ale mâinii pentru a reprezenta: - obiecte subţiri, scurte, tubulare (ex. ţigara); - obiecte mici, subţiri, circulare (ex. nasture); - capul unei persoane sau a unui animal; - obiecte mai lungi şi subţiri; - obiecte mai mari şi rotunde (ex. borcan de sticlă cu capac); - o masă de oameni, de case mari. Folosirea degetului mare în sus poate semnifica ,,bun”, iar în jos ,,rău”. Dacă folosim aceste gesturi în diferite locuri şi cu mişcări distincte, ele pot însemna ,,corect”, ,,bine”, ,,de acord”, respectiv, semnificaţia inversă. În colectivitatea de surzi, ridicarea degetului mare în sus poate fi un răspuns la întrebarea ,,ce mai faci?”. Într-un singur gest pot fi mai multe configuraţii, deoarece pe parcursul executării lui configuraţia mâinii sau a degetelor se poate schimba, ea poate fi diferită la inceputul realizării gestului şi la sfârşit sau poate rămâne constantă. Clasificările de configuraţii ale mâinii şi degetelor sunt foarte diferite de la un cercetător la altul, astfel că nu se poate face o prezentare exhaustivă a configuraţiilor aşa cum este posibil în cazul literelor din limbajul verbal. Totuşi, în ansamblu, aceste configuraţii pot fi :
143

- configuraţia palmei; - configuraţia de apucare; - configuraţia pumnului; - configuraţia degetelor in funcţie de numărul degetelor folosite(1,2,3,4,5). În limbajul gestual finlandez, de exemplu, alegerea unui clasificator este afectată de faptul dacă referentul este ceva viu sau fără viaţă. Dacă referentul este viu (o fiinţă umană sau un animal), se foloseşte o configuraţie în formă de V a degetelor. Pentru un referent fără viaţă se folosesc mai multe configuraţii, cum ar fi, de pildă: - B dacă este vorba de un obiect cu formă plată sau pătrată, cum ar fi o carte, un tablou sau un automobil; - G dacă se vorbeşte despre obiecte subţiri, alungite, cum ar fi de exemplu,un creion, un baston; - 5 cu degetele îndoite, care se referă la obiecte tridimensionale, cum ar fi de exemplu, un măr, o piatră, un grup de case privite din avion sau un grup de oameni. Curs nr. 11 Formarea propoziţiilor şi a frazelor În limbajul gestual pot fi formate propoziţii şi fraze în care se oferă informaţii despre referent, poziţia lui, funcţia sau caracteristicile lui. Remarcăm că în literatura de specialitate nu s-au efectuat cercetări aprofundate legate de sintaxa propoziţiilor şi a frazei. De asemenea, există o mulţime de definiţii ale propoziţiei în limbajul gestual. De pildă, o propoziţie poate fi definită ca fiind o expresie lingvistică a unei idei. Ea poate fi cea mai mică unitate de expresie lingvistică care poate exista prin ea însăşi, formând o propoziţie privită în ansamblu. În forma sa cea mai scurtă, o propoziţie poate fi de lungimea unui gest. Ordinea gesturilor într-un enunţ se poate schimba în funcţie de ceea ce se doreşte să se accentueze de către gesticulator. De obicei, gesturile care se referă la un obiect se plasează la începutul propoziţiei. Dacă referentul poste fi văzut de gesticulator, propoziţia poate începe cu o indicare spre el, urmată de localizarea sau funcţia referentului. Adesea o propoziţie se termină cu indicarea referentului. În forma sa cea mai scurtă, o propoziţie poate fi formată din un simplu gest. De ex. ,,plouă”. Dacă se adaugă o indicare la sfârşitul propoziţiei, semnificaţia ei se poate schimba uşor., de ex. ,,În acest moment afară plouă”. Direcţia privirii urmează întotdeauna indicarea. În alt exemplu:,,Fata doarme”, plasarea gestului la începutul propoziţiei care arată spre referent (fata) şi apoi se arată ce face ea (doarme). Dacă referentul (fata) poate fi văzută de toţi cei prezenţi, se poate face o indicare spre referent (fata) numai prin folosirea indicării sau a direcţiei privirii. Se cunosc patru tipuri de propoziţii şi anume: enunţiative, negative, afirmative şi interogative dar nu ne propunem aici să intrăm în detalii.
144

Structurarea propoziţiilor. Ca şi în limbajul verbal, limbajul gestual posedă subiecte, predicate precum şi adjective sau adverbe care se referă la subiecte sau verbe. De asemenea, în limbajul gestual se poate conversa despre orice problemă actuală, trecută sau viitoare. Unele substantive şi verbe au aceeaşi formă a mâinii. Ele se deosebesc prin mişcarea mâinii, o dată pentru substantive şi de două ori pentru verbe. De ex: scaun (a şedea); avion (a zbura); maşină (a conduce), sau „Mie îmi place să zbor cu avioane mici” (în limbajul verbal) şi „Mici avioane-a zbura-place mie” ( în limbajul gestual). Dacă în limbajul verbal propoziţia se formează după schema subiectpredicat adjectiv, complement, etc. în limbajul gestual propoziţia se structurează în ordine diferită, în funcţie de conţinutul dialogului. Aceasta deoarece semnul gestual nu reproduce limbajul scris ca în cazul folosirii dactilemelor. El reprezintă o formă de comunicare ce s-a transmis de la o generaţie la alta în familiile sau în comunităţile de surzi. Astfel, în propoziţiile simple nu are importanţă relaţia subiect-predicat. De exemplu, ,,El vinde”. sau ,,Vinde el”, ,,Eu mănânc” sau ,,Mănânc eu”. Însă, pentru a face aceste propoziţii mai interesante, este bine să se mai adauge un cuvânt după verb sau înaintea subiectului, de exemplu, ,,El vinde alimente”, (în limbaj verbal), sau ,,Alimentevinde–el” (în limbaj gestual). Însă, aşa cum am afirmat mai înainte, sunt necesare studii mai aprofundate pentru a desprinde regulile gramaticale ale formării propoziţiilor în limbajul gestual. In limbajul gestual ca şi în limbajul verbal se pot exprima o serie de expresii metaforice, proverbe, zicători şi tot ce se află dincolo de vocabular, sintaxă şi gramatica acestui limbaj. Dar pentru a descifra misterele acestei limbi şi a culturii care o încadrează este necesar să se cunoască foarte bine acest limbaj şi, mai ales, să se realizeze o reală comunicare între cel ce studiază acest aspect şi persoana surdă în cauză. Până în prezent nu am găsit în nici o carte o ilustrare a semnelor expresive. Cauza rezidă în faptul că sunt foarte multe expresii specifice în fiecare ţară şi fiecare din ele are un mod aparte de exprimare din cauza impregnării culturale. De asemenea, fiecare limbă posedă modalităţi diferite de desemnare a unor obiecte identice. Pentru a explica această noţiune care face ca în două limbi diferite să se găsească rareori cuvinte care să acopere exact acelaşi câmp semantic, vom ilustra cu unele exemple din limba română şi din limbajul gestual românesc. a) Ceas de mână (rom.), wrist watch (engl.), montre-bracelet (fr.).În limbajul gestual se reţine maniera în care se ataşează acest tip de ceas (fr.) iar în celelalte limbi se arata localizarea pe o parte a corpului (mână) a obiectului în cauză. De aici reiese evident că în fiecare context se va reţine de la fiecare cuvânt o diferenţă particularizatoare. În expresiile figurate problema este şi mai complicată. De fapt, cuvintele grupate într-o expresie capătă un sens global unic. Termenii nu pot fi schimbaţi între ei şi nici completaţi. De exemplu, expresia ,,a
145

Fresen. Faţa umană este foarte mobilă şi conţine numeroşi muşchi care pot genera o mare bogăţie de sentimente. De pildă ele nu pot exprima substantive dar pot exprima cuvinte cum ar fi . negaţii. Pentru a indica o maşină în limbajul gestual se mimează manevrarea unui volan. Surzii..volan”. acest sens unic degajat de acest ansamblu de cuvinte va trebui tradus într-o manieră coerentă. cu toate că o maşină nu se rezumă doar la volan. ale gurii.vaci” nu este echivalentul cuvântului .. dar semnul reţine una din părţile evidente ale maşinii pentru a o desemna în întregime. Unii autori vorbesc chiar de . De pildă. umerii se pot ridica sau lăsa. Ele se caracterizează prin faptul că participă în mod obligatoriu gesturile non-manuale. respectiv un acord.... 146 . camion.suparat” caracteristicile non-manuale sunt date de prezenţa subţierii buzelor. întreaga gamă de expresii faciale împreună cu mişcările capului formează setul principal de caracteristici non-manuale.. . folosesc caracteristici non-manuale specifice şi foarte mici cum ar fi strâmbarea nasului şi o înclinare a capului pe spate pentru a exprima.a pune plugul înaintea vacilor” pentru că . Prin urmare.Şi auzitorii folosesc în mod inconştient aceste semne non-manuale. Semnele non-manuale pot exprima întrebări.Onu.ştiu”. Acest semn. .. automobil sau diferite maşini destinate unor procese tehnologice specifice. Aici pot fi implicate şi alte mişcări ale corpului. Ele sunt asociate cu verbe. însă. de ex. Acest procedeu al sinecdocei este la origine acelaşi cu procedeul formării acestui semn..nu”. Numai organizarea frazei. semnifică . 2007). unde ei recunosc 46 de unităţi de acţiuni separate legate de mişcările efectuate de muşchii feţei. Astfel.de acord” ş. a contextului şi parametrii acestora ne permit să distingem sensurile exacte.da”.. cum ar fi mişcările umerilor şi ale trunchiului. sprâncenele încruntate şi umerii îndoiţi sau sprâncenele ridicate şi gura deschisă exprimă o atitudine întrebătoare. corpul se poate apleca înainte sau spre spate sau se poate întoarce spre stânga sau spre dreapta. De pildă. ale nasului şi obrajilor.. Semnele non-manuale par să aibă o funcţie relaţională (C.pune plugul înaintea boilor” nu poate fi înlocuită de expresia . Gesturi multicanal Se realizează cu alte părţi ale corpului în afară de mâini. troleibuz. V.. umflarea uşoară a obrajilor (bosumflarea) şi încruntarea sprâncenelor care însoţesc gestul manual (ducerea mâinii cu degetele răsfirate la nivelul feţei şi retragerea ei cu degetele care se unesc la vârf). în cazul gestului .a conduce” dar şi . Foarte rar ele funcţionează ca sunstantive în limbajul gestual. adverbe sau adjective. .corect”. Expresiile faciale şi mişcările capului pot include mişcări ale ochilor.Astfel. căruia îi putem ataşa şi alţi parametri pentru a reprezenta un autobuz. răspunsuri sau atitudini generale. 1978).. . La fel.un sistem de codare a acţiunilor faciale” (P.a. dezacordul cu ceva. b) Maşină.Ekman. Folosirea mişcării capului în sens vertical sau orizontal poate să exprime o negaţie.bou”.

Pentru reprezentarea mişcărilor mâinii în cursul executării gesturilor se folosesc diverse simboluri grafice. capul înclinat pe spate acord cu capul rochie. grec. aplicânduse săgeţi ce reprezintă mişcarea iar sub fiecare imagine se prezintă cuvântul gesticulat sau descrierea mişcărilor.. ele constituind o grupare specifică de limbaj. de o strâmbare a nasului. Dacă tema unei discuţii este îmbrăcămintea cuiva.. De exemplu. Unele caracteristici non–manuale apar în mod regulat împreună. Constatăm că nu există la ora actuală un sistem comun de scriere pentru limbajele gestuale. forma substantivală apare ca fiind derivată din verb. Dăm mai jos un exemplu de redare a unei propoziţii. În relaţie cu limba română. semnul pentru suliţă cere ca privirea ochilor să urmeze mişcarea mâinii ca şi cum ea ar executa o aruncare a suliţei. ebraic.).etc. Semnele multi-canal la care ne-am referit sunt executate cu mâinile şi cu alte părţi ale corpului. semnul pentru-că funcţionează în mod comparabil cu locuţiunea conjuncţională pentru că.a fi”. funcţiunea lor este complexă. ea nu a avut loc.a. slav. De ex. semnele multi-canal sunt legate de imitarea unor acţiuni care se realizează cu obiectele.). unele prezentând imaginea persoanei care execută gestul. La început se face un gest care redă subiectul sau topica apoi se adaugă mai multe informaţii (ridicarea sprâncenelor. perplexitatea. sau . de fapt. Sub aspect gramatical. Sub aspect teoretic. La fel. Menţionăm numai că ceea ce este comun pentru toate sistemele de scriere este faptul că ele se bazează într-o mare măsură pe caracteristicile structurale ale gesturilor şi pe simbolurile cu care se notează. de mărirea ochilor şi de deschiderea largă a gurii care apar. Sistemele de scriere folosite în limbajul gestual Diferite limbaje gestuale au diferite sisteme de scriere în funcţie de natura alfabetului folosit (latin.Am cumpărat mai demult această rochie” gesturile vor fi aranjate astfel: Sprâncene ridicate. înclinarea capului ş. . El sugerează că ascţiunea verbului ar putea să se întâmple ori că s-a întâmplat.aceasta (eu) a cumpăra-mai demult (în trecut) sau 147 . Cercetătorii au elaborat mai multe sisteme diferite de reprezentare în scris a limbajului gestual care să se folosească în scop de cercetare. semnele multi canal sunt dificil de tradus.S-a observat că în majoritatea cazurilor. este folosit fie înainte fie după un verb. dar. este dificil să se explice formele semnelor existenţiale ca . în semne care exprimă uimirea. ele exploatează atât acţiunile manuale cât şi cele non-manuale. care sunt obligatorii. Prin aceasta. de regulă.a exista”. Acestea sunt destul e complicate şi depăşesc posibilităţile de abordare de către studenţi de aceea nu ne propunem să intrăm în detalii. de obicei. semnul posibil. dar nu este întotdeauna oportun ca aceasta să se folosească în traducerea semnului. Pe baza acestor sisteme s-au elaborat dicţionarele gestuale aflate în uz. de ex.. scoaterea limbii este însoţită. De pildă.

.îngheţarea” gestului în aer. Trebuie să reţinem că limbajul mimico gestual îmbină trei caracteristici: spaţială (gesturile sunt formate în spaţiul de gesticulare). vizuală (acest limbaj trebuie să fie văzut pentru a fi înţeles) şi gestuală (mâinile creează semne care articulează gânduri). Dacă se află la o distanţă mai mare.. Tot ceea ce se poate face este să scriem comentarii privind modul de executare a gesturilor în spaţiu. ceea ce nu este prea uşor pentru auzitori. Semnele sunt folosite pentru a crea imagini ale gândurilor noastre în spaţiu.conversaţia gestuală”. capului şi corpului sprijinite de gesturi.sprâncenele ridicate. Aceste trei caracteristici sunt redate simultan. In nici un caz nu se poate stinge şi aprinde intermitent lumina din sală pentru a atrage atenţia unei singure persoane surde.. LMG îmbină două caracteristici aparent contradictorii: libertatea gramaticală şi structura gramaticală. Din cauza calităţilor spaţiale şi gesticulare nu s-a putut găsi un sistem convenabil de redare în scris a LMG. dar acest lucru nu constituie o formă scrisă a LMG. Contactul ocular constituie punctul de plecare al oricărei conversaţii prin gesturi. se poate lovi uşor tăblia mesei iar vibraţiile acesteia vor atrage atenţia. într-o sală. dacă aceasta se află la aceeaşi masă dar la o distanţă mai mare. capul înclinat pe spate capului (eu) – mai demult – eu acord cu mişcarea a cumpăra – aceasta – rochie Limbajul gestual poate folosi o cale diferită de . Din acest motiv. 148 . El trebuie menţinut tot timpul cât durează . se poate atenţiona o cunoştinţă comună care să-l facă atent pe cel în cauză. apropierea imaginii (zoom) etc. care se poate folosi pentru scopuri didactice. injectarea altor mişcărişi distanţe în povestirea sa prin folosirea altor clasificatori şi proforme. deoarece o pune într-o situaţie penibilă.. Un bun gesticulator poate să producă aceleaşi efecte ca în realizarea unui film. De exemplu. Alte modalităţi ţin de distanţă sau de situaţia unde se află persoana surdă. Putem observa că ordinea în care se execută gesturile este asemănătoare cu mişcarea secvenţelor de cadre dintr-un film. Atragerea atenţiei unei persoane surde pentru a începe o conversaţie este să-i baţi uşor cu palma pe umăr sau antebraţ. în special când se relatează un eveniment.legare a gesturilor” din structura unui subiect pentru a întări povestirea sau relatarea mesajului. ceea ce nu este posibil în limbile vorbite. folosind procedee cum ar fi: transportarea informaţiei prin mişcări ale feţei.

dar primii paşi au fost făcuţi în Statele Unite prin crearea în 1965. în 1964. de obicei este o mişcare mică. National Registry of Interpreters for the Deaf a fost infiinţat în cursul unui seminar naţional intitulat ”Interpretând pentru surzi” care a avut loc in statul Indiana. După 1965 în Franţa s-au creat mai multe organizaţii de formare a interpretilor.Curs nr. scurtă atingere apucare între degetul mare şi cel index mâna în formă de pumn mişcarea degetelor ambele mâini se mişcă împreună de obicei. cuprinsă între umeri ---------. descrie mişcările de îndepărtare sau de apropiere de corp ---------mişcare repetată. una urmărind-o pe cealaltă într-o mişcare circulară mişcare uşoară Începuturile formării de interpreţi în limbajul mimico-gestual În diferite ţări şi în ţara noastră Formarea de interpreţi în limbajul mimico-gestual este de dată mai recentă în ţările europene. mâna asociată face o mişcare circulară în direcţia săgetii ambele mâini se mişcă simultan. arată oprirea bruscă a mişcărilor închiderea mâinii deschise(sau închiderea degetului) -----------------------deschiderea mâinii închise mişcare încetinita mişcare rapidă mişcare repetată. Participanţii.stop”.. a Oficiului Naţional al Interpreţilor penru Surzi (National Registry of Interpreters for the Deaf). 12 Unele simboluri folosite pentru descrierea mişcărilor (Anglia) ---------săgeată închisă. mişcare care traversează corpul (de la un umăr la altul sau de sus în jos ori de jos în sus) ---------săgeată deschisă. ---------mişcare spre înainte sau spre în spate. profesori din şcolile pentru surzi şi un grup de ------------------- 149 .

Primul director executiv. de obicei. O dată cu crearea a tot mai multe posturi de interpreţi angajaţi cu normă intreagă. s-au înmulţit filialele locale ale acestei organizaţii pe tot cuprinsul Statelor Unite. Agenţiile de servicii sociale americane au început să solicite interpreţi care să servească pe clienţii surzi. pentru a conduce această organizaţie. NRID a organizat întâlniri bianuale cu membrii săi. După 1970. Interpretul profesional a fost format să-şi recunoască limitele în acceptarea sarcinilor şi să caute asistenţa altor interpreţi când este necesar (inclusiv solicitarea unei persoane surde ca „interpret de legătură” unde comunicarea era dificilă sau delicată). Nu se punea problema remunerării. lingviştii au inceput cerecetarea gramaticii ASL. Atunci s-a format un prim comitet din cinci persoane. Toţi erau fluenţi in limbajul gestual american(ASL). nu erau. dar rareori rezultatul muncii lor a fost inclus de profesorii de limbaj gestual în domeniu. copii din familile de surzi sau persoane care aveau legături strânse cu comunitatea de suzi. care au învăţat gesturile ca a doua limbă în clasă. din construirea vocabularului gestual. Ca urmare.surzi mai activi. Ei nu aveau o pregătire profesională în sfera interpretării dar lucrau în mod voluntar. Mai întâi. ei trebuiau să înveţe limbajul gestual. la fel de fluenţi în limbajul gestual ca interpreţii mai vechi. Oficiul şi-a mutat birourile pe campusul Colegiului Gallaudet pentru scurtă vreme. aceşti noi „recruţi-interpreţi”. în agenţii care oferă servicii. înainte de a se muta într-un sediu propriu. De asemenea. Cei mai muli „interpreţi” din acea perioadă erau profesori din şcolile pentru surzi. au fost de părere că era necesară o organizaţie care să deţină o evidenţă a interpreţilor calificaţi şi să evalueze competenţa lor. în familii care aveau copii surzi etc. pentru a fi la curent cu schimbările care au avut loc în domeniul profesiunii. precum şi aspectul discret al ţinutei şi al comportării. dintr-un ridicat simţ al datoriei faţă de cei care aveau nevoie de sprijin în facilitarea comunicării. dintre care una era surdă. S-a obţinut o alocaţie guvernamentală pentru stabilirea oficiului într-un sediu al Asociaţiei Naţionale a Surzilor (NAD) din Washington. După cinci ani de funcţionare la NAD. a devenit evident că noii interpreţi vor trebui să fie antrenaţi şi pregătiţi pentru noua piaţă. Predarea limbajului gestual a constat. Codul de etică al NRID a urmărit să asigure imparţialitatea şi confiden-ţialitatea interpreţilor. Profesorii de limbaj gestual din întreaga ţară au inventat planuri de lecţii aşa cum s-au priceput. Recrutarea noilor interpreţi Până în 1970 mulţi studenţi surzi au cerut dreptul să frecventeze universităţi obişnuite din intreaga ţara cu ajutorul interpreţilor. în comparaţie cu cei care au crescut în comunitatea de surzi. Cei mai mulţi dintre aceşti interpreţi noi au sfârşit prin a folosi mai ales o versiune a limbajului verbal gesticulat decât un limbaj gestual folosit în mod 150 . iar cursurile au apărut în diverse locuri: în biserici. Al Pimentel. In 1967 scopul noii organizaţii a interpreţilor a fost clar stabilit: să se ocupe de recrutarea şi formarea mai multor interpreţi şi să elaboreze un cod de etică. a fost el însuşi surd. în acea vreme.

curent în comunitatea de surzi. Unii surzi, care au considerat limbajul verbal ca fiind superior limbajului gestual, au fost de acord cu interpretările în limbaj gestual cu respectarea ordinii gramaticale a limbajului verbal pe care ei au considerat-o ca „gesticulaţie oficială”; alţi surzi, deşi bucuroşi să aibă mai multe servicii de interpretare, au avut dificultăţi de înţelegere cu aceşti interpreţi noi. În orice caz, aspectul semnalat mai sus a lansat problema controlului calităţii in serviciile de interpretare. Atestarea Programul-pilot al NRID de atestare prin teste a fost înfiinţat în 1970 şi a fost recunoscut oficial în 1972. Au fost pregătite echipe locale de evaluare a candidaţilor în toată ţara. Echipele de evaluare au fost compuse din trei interpreţi auzitori atestaţi şi din interpreţi surzi de legătură, atestaţi. Priceperile candidaţilor au fost evaluate prin mai multe probe: să interpreteze de pe o casetă video în limbajul verbal, gestual şi dactil. Candidaţilor li s-au acordat certificate de „interpretare” în limbajul verbal şi cel gestual şi certificate de „transliterare” din limbajul verbal în limbajul dactil şi invers. Au fost instituite evaluări pentru interpretarea orală după labiolectură şi mişcările buzelor fără voce, dar mai târziu acest gen de evaluări au fost abandonate. Însă, ”transliterarea” este folosită şi acum în unele situaţii cum ar fi, de exemplu, în predarea cursurilor universitare. Lupta pentru o identitate profesională Anii 1970 au cunoscut o veritabilă explozie de interpretare pe piata muncii. Legea reabilitarii din 1973 a formulat cerinţa asigurării de servicii gratuite de interpretare pentru clienţii surzi de către orice agentie sau firmă de afaceri care primeşte fonduri federale din partea guvernului sau de la autorităţile locale (aceasta incluzând spitale, şcoli, tribunale, secţii de politie, servicii sociale şi unele companii de afaceri). În acelasi an, 1973, au fost finanţate 6 programe pilot de formare a interpretilor prin alocaţii guvernametale iar in 1978 s-a ajuns la 12 programe. Aceste programe-pilot precum şi alte 2-4 programe din universităţi şi colegii comunitare au incercat să pregătească cât mai bine interpreţi cu foarte puţin ajutor din partea cercetării în elaborarea planurilor de învăţământ. În această situaţie, interpreţii-formatori, cu multă experienţă în domeniu, au inventat planuri de învăţământ la întâmplare. Cei mai mulţi au încercat să se apropie de cercetarea lingvistica în limbajul gestual, aşa cum a fost ea publicată. Primele planuri de învăţământ, nu erau foarte complete ca standardele de astăzi, dar au inclus cursuri de „îmbunătăţire a priceperilor de gesticulaţie”, de audiologie, de psihologia surdităţii, codul de etică, interpretarea de la voce spre gest şi invers precum şi o anumită pregătire pentru atestare. Mai târziu, s-a trecut la formarea unui model de interpret care este cunoscut acum ca „modelul maşină”: interpretul este o maşină care transmite mesajul fără să adauge sau să omită ceva, care nu intervine şi care nu afectează
151

rezultatul întâlnirii sau al şedinţei interpretate. De fapt, acesta era o nonpersoană. Odată cu ridicarea calificării profesionale şi a conştientizării profesiunii de interpret, s-a trecut de la interpretarea pentru surzi (în favoarea lor) la independenţa profesională a interpretului, bazată pe neutralitate şi pe prevederile din codul de etică. „Modelul-maşină” nu ar putea să descrie adecvat rolul interpretului. Desigur, interprtarea implică mai mult decât traducerea semnelor în cuvinte sau invers. În cursul interpretării, trebuie să interpretăm corect conţinutul, în registrul de limbaj care corespunde contextului şi să adaptăm interpretarea noastră pentru a ne acomoda la nevoile vorbitorilor. ”Noi suntem chemaţi nu numai să interpretăm între două limbaje ci şi între două culturi: anumite modificări culturale trebuie să fie operate în interpretarea noastră pentru ca vorbitorii să se înţeleagă unii pe alţii. Este posibil, deşi mai rar, ca un interpret să intervină într-o manieră profesională pentru a clarifica un punct de divergenţă majoră care apare din cauza unor diferenţe culturale, clienţii nefiind însă conştienţi de problema în cauză”. De asemenea, Moody,B.(1991), din care am citat anterior, subliniază că „rolul asociaţiei interpreţilor în comunitate a fost întotdeuna o chestiune delicată. Acelaşi autor subliniază că „trebuie să fim în contact constant cu comunitatea de surzi, dar nu putem să devenim avocaţi în favoarea surzilor dacă nu vrem să ne pierdem credibilitatea ca interpreţi”. Noul sistem de atestare În 1979 NRID a instituit un nou sistem de atestare, odată cu creşterea pretenţiilor faţă de calitatea serviciilor de interpretare. După un an de pregătire intensivă, au fost elaborate teste noi cu mari cheltuieli. Au fost elaborate teste scrise şi prototipuri de casete video; s-au realizat teste pe teren cu interpreţi care aveau diferite nivele de pregătire; s-au efectuat analize statistice pentru a se stabili validitatea şi credibilitatea unor itemi ai testului scris; s-au evaluat casetele video de către membrii comisiei şi s-au pregătit evaluatori etc. In final, s-a obţinut un test credibil care măsoară priceperile de interpretare. Atestarea este importantă, ca orice licenţă pentru un medic sau şofer, dar ea se bazează doar pe un minim de competenţă pentru practică, nu şi pe o poziţie avansată în domeniu. Atestarea nu inseamnă că interpretul poate acţiona în orice situaţie sau în orice loc, interpreţii trebuie să înveţe să accepte sau să respingă o activitate în funcţie de priceperile lor, de conţinutul şedinţei şi de locul desfăşurării ei. Astăzi există probabil 75 de programe postliceale diferite de formare a interpreţilor în SUA, cele mai multe cu durata de doi ani. Doar câteva durează patru ani. Formatorii de interpreţi au înfiinţat în 1979 CIT (Conferinţa Formatorilor de Interpreţi) cu scopul de a asigura un forum de schimburi de experienţă în domeniul formării interpreţilor şi elaborarii planurilor de formare a acestora. NRID are 3733 de membri din care 2070 sunt atestaţi la un nivel sau
152

altul. Dintre interpreţii atestaţi, 123 sunt surzi. Se încearcă eliminarea interpreţilor care nu-şi îndeplinesc responsabilităţile profesionale. Unii specialişti propun revizuirea Codul de etică actual. Aşa cum există în domeniul Dreptului, ar fi util să existe o bancă de situaţii etice, cu sute de dileme etice şi cu răspunsuri profesionale sugerate, pentru a ne ajuta să facem faţă diferitelor situaţii care apar în cursul interpretarii (Moody, B., 1991). Începuturile formării interpreţilor în Franţa datează din 1976, când unii auzitori au cerut ,,să înveţe semne”. În luna noiembrie din acelaşi an părintele Jouaninc a infiinţat o clasă la Paris, unde a folosit în predare vorbirea şi gesticularea în acelaşi timp. Exemplul său a fost urmat de alţi profesori sau preoţi. Independent unii de alţii, unii surzi au început să predea limbajul gestual in mod voluntar. În acea vreme existau doar câţiva profesori surzi care cunoşteau bine limbajul gestual. Faptul era imbucurător deoarece ei erau posesorii unei adevărate culturi, iar limbajul lor gestual era într-adevăr un limbaj real şi nu un simplu vocabular de semne. Însă, multe dintre cursurile predate de surzi s-au bazat pe liste de vocabular, care erau obositoare pentru studenţii auzitori. ”Profesorii” surzi nu aveau metode pedagogice pentru a preda limbajul gestual astfel încât cursurile nu au durat prea mult. După 1977 surzii au inceput să se pregătească cu seriozitate pentru a preda limbajul gestual la IVT (International Visual Theatre din Vincennes). După absolvirea cursurilor, ei au început să-şi caute de lucru în şcoli, asociaţii, fabrici, pentru a preda limbajul gestual. In 1980 publicaţia ”Coup d’Oeil” a semnalat că existau cinci locuri în zona metropolitană a Parisului şi 20 de alte locuri în provincie unde amatorii puteau învăţa limbajul gestual. În 1983 s-a ajuns ca în sistemul de învăţământ să lucreze peste 40 de surzi adulţi care cunoşteau limbajul gestual dar nu aveau atestate (Fournier,C.,1991), (Mimmoun, R.,1991). Nici la ora actuală nu există în Franţa o formare academică sau universitară oficială pentru formatorii de interpreţi de limbaj gestual. Viitorii formatori se pregătesc prin seminarii organizate de asociaţii ale surzilor sau ale auzitorilor . La inceputul anilor 1980 s-a infiinţat ANFIDA (Asociaţia Naţională pentru Deficienţi de Auz), având ca scop să se ocupe de toate problemele deficienţilor de auz. Interpreţii din cadrul acestei organiaţii s-au concentrat pe cunoştinţele despre deficienţii de auz şi „psihologia” lor, în detrimentul pregătirii în sfera metodelor de comunicare. Deoarece populaţia de surzi era foarte eterogenă, interpreţii au căutat să se edifice în tot evantaiul mijloacelor de comunicare practicat de deficienţii de auz: labiolectura, dactilemele, cued speech, limbaj gestual, luarea de notiţe dupa casete video etc. Aceste metode fiind atât de variate şi contradictorii, n-a fost niciodată uşor să se elaboreze cursuri de formare care să permită unei persoane să se califice în toate domeniile mai sus mentionate (Mimoun, R.1991). Mai mult, s-a considerat că era foarte urgent să se obţină recunoaşterea profesiunii înainte de elaborarea unor cursuri eficiente de formare a interpreţilor.

153

O schimbare majora a produs Asociatia 2 LPE (Două Limbaje pentru o Educaţie) care a elaborat cursuri de pregătire bazate pe calitate. S-au creat cursuri separate pentru cele două categorii de necesităţi ale populaţiei de surzi: a) sprijin pentru comunicare (labiolectură, cued speech şi luarea de notiţe), b) interpretarea din limbaj oral în limbaj gestual şi viceversa. (Texier,C., Lamothe,M., 2003). Un pas înainte l-a constituit transformarea ANFIDA în ANILS (Asociaţia Naţională a Interpreţilor în Limbaj Gestual). Aceasta era formată din auzitori, interpreţi activi şi un mic grup de surzi activi. Ea a depus eforturi pentru recunoaşterea profesiunii de interpret prin cursuri, conferinţe, consultaţii acordate pentru înfiinţarea serviciilor de interpretare şi prin întâlniri cu autorităţile locale şi centrale. Odată ce membrii ANILS au devenit conştienţi de creşterea distanţei dintre cunoştinţele legate de interpretare ale auzitorilor şi ale surzilor, s-a infiinţat ANPILS (Asociaţia Naţionala pentru Interpretarea în Limbajul Semnelor). Deoarece surzii constituiau o comunitate care nu putea să-şi aleagă din rândurile membrilor săi persoane care să-i ajute să comunice cu lumea auzitorilor, s-a pus accentul pe formarea de interpreţi auzitori. Însă, surzii trebuiau să aibă încredere în aceşti interpreţi, de aceea s-a constituit un organism de conducere, compus în majoritate din surzi, având în frunte un preşedinte surd, care era un garant în faţa comunităţii de surzi că deciziile luate în cadrul comitetului erau în favoarea membrilor surzi. Un obiectiv esenţial al ANPILS era să obţina recunoaşterea profesiunii de interpret. O primă acţiune a ANPILS în această direcţie a fost să preia conducerea serviciilor de interpretare asigurate la Simpozionul Internaţional de Limbaj Gestual organizat in iulie 1990 la Poitiers, având următoarele priorităţi: - asigurarea calităţii serviciilor de interpretare; - conducerea acestor servicii de către surzi; - formarea primilor interpreţi surzi in Franţa, responsabili cu interpretarea în dactileme a limbajului gestual francez. Pregătirea asigurată de ANPILS consta în cursuri de scurtă durată folosinduse specialişti surzi care vorbeau fluent în limbaj gestual. În afară de iniţierea în bazele specialitaţii se preda şi terminologia specifică domeniului. Pentru a face faţă cererii crescânde s-au format trei tipuri de interpreţi: cei care să fie angajaţi în instituţii, cei care să asigure servicii de interpreţi independenţi, şi liberi profesionişti (Mimoun,R.1991). Dacă înainte de 1983 angajarea interpreţilor surzi se făcea fără a li se cere diplomă, după această dată se cerea acest document. Însă, cei mai mulţi interpreţi surzi nu erau din familii de surzi şi, deci, nu aveau ca primă limbă limbajul gestual. Din acest motiv era necesar ca studenţii să intre în contact cu adevăratul limbaj gestual şi să interiorizeze obiceiurile comunităţii de surzi. Or, aceasta nu se putea face decât printr-un contact frecvent cu comunitatea de surzi şi prin

154

Cu toate acestea. mai întâi să se predea sintaxa limbajului gestual prin folosirea unor casete video. C. Poitiers. Ca metode. 155 . De asemenea. se puteau face filme cu studenţii înşişi. S-a constatat că. 1991. de cultură. jocuri pe roluri interpretate de surzi odată cu învăţarea limbajului gestual. Pentru studiul gramaticii limbajului gestual erau utile casetele video cu surzi care povesteau sau cu auzitori care gesticulau. Aceste filme puteau fi oprite oricând şi se puteau face comentarii pe marginea lor. nr . Curs. Paris-New-York. De asemenea. pg.: Interpreter for the deaf. 1991. Paris-NewYork. Lamothe. M. surzii se adună în cluburi înfiinţate de ei. Aici s-au înfiripat şi s-au cimentat primele relaţii afective sau de altă natură care au continuat în cadrul cluburilor şi asociaţiilor de mai târziu. 145-151. Evaluarea şi autoevaluarea muncii studenţilor putea să ducă la imbunătăţirea comunicării corporale şi sintactice.: Interpreting for deaf and hearing people in the United States In Franco-American Colloquium. 1991. politice. 2003.. se recomanda ca. Specific aspects of interpreting in criminal cases. pg. etc. Paris-New York. filme. Baza formării primelor cluburi ale surzilor din toată lumea a constituit-o şcolile cu internat.Fournier.:Association Nationale Pour Interpretation en Langue des Signes În:”Deaf people in society. Expresia facială şi contextul erau cele care dădeau sensul corect. Education and access „Franco American Colloquium.Mimoun R. pg. adică să reflecteze în imagini gestuale şi nu doar să traducă din limbajul verbal în cel gestual..: Association „Deux Langues Pour Une Education”Presentation du projet.. Deşi numărul persoanelor surde depăşeşte 70 de milioane. . studenţii erau învăţaţi să respecte formarea semnelor.Moody. 135-143. . există în limbajul gestual aceleaşi semne care pot avea semnificaţii diferite. 129-133. Education and access”. copii auzitori. In „Deaf people in society. -Texier. nu putem vorbi de o "ţară a surzilor" deoarece majoritatea surzilor provin din familii de auzitori iar familiile de surzi au. Surse bibliografice: . C. la fel ca şi în limbajul verbal. religioase. conduse de persoane alese din rândul lor şi finanţate din venituri proprii sau cu sprijin din partea unor organizaţii de stat ori private. Asociaţii naţionale şi internaţionale ale surzilor Se cunoaşte că toate minorităţile lingvistice au o caracteristică privind un loc ce le aparţine iar comunitatea surzilor nu face excepţie. în proporţie de peste 90%.participarea la diverse acţiuni de interpretare în instituţii medicale. Franco-American Colloquium. B. Această metodă îi va putea determina pe auzitori să-şi schimbe modul de gândire. să nu creeze semne arbitrare şi să-şi consolideze desprinderile de comunicare clară cu surzii. puşi în situaţii de interpretare.

funcţionează cu această denumire din 1996. După această dată Asociaţia s-a reorganizat. diversificându-şi activitatea. fiul surd al domnitorului Constantin Ghica. Principalele obiective La iniţiativa unui grup de surzi din Bucureşti a avut loc pe data de 9 noiembrie 1919 şedinţa de constituire a Asociaţiei Amicale a Surdo-Muţilor din România. Pâna in anul 1953 când s-a reconstituit Asociaţia Surdo-Muţilor din România pe baza fondurilor alocate de stat. surzii se întâlneau la cluburi conduse de comitete liber alese. organizaţi în 60 de cluburi şi 16 filiale răspândite în toate judeţele tării. Acum. Asociaţia Naţională a Surzilor (ANSR). în ultimul timp nu există o preocupare mai serioasă în direcţia cultivării dragostei elevilor pentru activităţile menţionate. Ea urmăreşte educarea persoanelor surde prin activităţi organizate. Ardealului. destinate realizarii unei cât mai bune integrări socio-profesionale a membrilor săi. deoarece le permit să iasă în evidenţă prin performanţele obţinute în diverse ramuri sportive sau domenii culturale şi să se integreze mai uşor în societatea auzitorilor. are un profund caracter social. Scopurile şi obiectivele Asociaţiei sunt 156 . a primit buget de la stat şi a putut angaja personal salariat. Trebuie să menţionăm că relaţiile care se formează în şcolile de surzi durează o viaţă iar când se fac excursii în diverse locuri din ţară. participanţii includ automat vizitarea filialei teritoriale. se sprijineau în găsirea unui loc de muncă şi desfăşurau diverse activităţi culturale. Putem consideră că aceste activităţi sunt mai importante în cadrul minorităţilor. Activităţile culturale şi sportive care se desfăşoară în şcolile speciale constitue una din cele mai puternice forţe unificatoare ale colectivităţii surzilor. Altfel nu ne explicăm de ce absolvenţii surzi vin la filiale fără o pregătire culturală sau sportivă care să le permită continuarea activităţilor în cadrul competiţiilor organizate de Asociaţia Surzilor. cum ar fi cele ale Dunării de Jos. ea este privită cu suspiciune. chiar dacă a urmat o facultate. după o existenţă de peste 85 de ani Asociaţia Naţionala a Surzilor cuprinde peste 30 de mii de membri. Asociaţia Naţională a Surzilor din România Organizare. Dacă una din persoanele surde nu a absolvit o şcoală de surzi. De obicei şcolile constituie sursa de noi membri ai asociaţiilor. formându-se asociaţii de surdo-muţi.Nu întâmplător. Din păcate.a. asociaţiile amicale ale surdo-muţilor funcţionau pe criterii mai mult filantropice. In acest fel se continuă relaţiile dintre persoanele surde şi se asigură perpetuarea existenţei asociaţiei surzilor. Timişului. Moldovei şi Bucovinei. când persoanele surde fac cunoştinţă. Menţionam că şedinţe similare de constituire au avut loc şi în alte regiuni ale României. Primul Preşedinte a fost d-l Alexandru Clarnet iar din comitetul de conducere a facut parte şi prinţul Henri Ghica. clubul sau şcoala de surzi. inclusiv a surzilor ca minoritate ingvistică. ş. fac referire la şcolile pe care le-au absolvit şi la profesorii pe care i-au avut. îşi acordau reciproc ajutoare materiale. sociale sau sportive.

ce are loc o dată la 5 ani: între Congrese ANSR este condusă de Conferinţa Naţională anuală. cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi cu alte instituţii şi organizaţii implicate în procesul integrarii socio-profesionale. ANSR are personalitate juridică. astfel că preşedinţii acestora le pot reprezenta pe plan teritorial şi pot încheia diverse contracte care le pot asigura o mai mare libertate financiară în oganizarea acţiunilor. acestea fiind unele din cele mai importante sarcini ale asociaţiei. mai ales in timpul verii şi prezentările de informări culturale. Sub aspect cultural. cu Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap.. să educe şi să integreze persoanele surde cu pierdere auditivă de peste 40 dB în viaţa socială a României.concursurile literare. prin facilitarea comunicării cu ajutorul interpreţilor aflaţi în formare. ANSR colaborează cu Ministerul Sănătăţii şi Familiei. Recent ANSR a început să organizeze cursuri de limbaj gestual pentru salariaţii săi cu scopul de a oferi servicii de interpretare mai bune membrilor care au nevoie de comunicare în relaţiile cu instituţiile de stat şi private. creaţia plastică ş. Miss Asociaţia Surzilor. activitaţi foarte apreciate de surzi. istoria-geografia României. ce au cele peste 25000 de volume. -expoziţiile de caricaturi. Mai nou.a. să sprijine.dotarea bibliotecilor. Cu regret trebuie să menţionăm că aceste frumoase activităţi au scăzut ca intensitate şi ca amploare din cauza dificultăţilor economice prin care trece Asociaţia în perioada „de tranziţie” care a urmat evenimentelor din decembrie 1989. se organizează diverse acţiuni cultural-artistice. se bucură de atenţia deosebită a persoanelor surde.realizate prin contribuţia voluntară a membrilor cotizanţi şi a aparatului salariat. de pictură şi sculptură. de artizanat. prin sprijinul acordat la completarea formularelor necesare pentru obţinerea drepturilor. de unde pot fi selectionaţi sportivii care să reprezinte Organizaţia Sportivă a Surzilor din România la competiţiile europene 157 . ş. -excursiile. Pe plan social ANSR urmăreşte să depisteze. iar activitatea curentă este coordonată de un Birou Executiv care se întruneşte la fiecare 2-3 luni sau de câte ori este nevoie. atât pe plan intern cât şi în relaţiile internaţionale. cunoaştera marilor personalităţi istorice interne şi internaţionale. ANSR sprijină membrii săi să beneficieze de drepturile de protecţie socială în concordanţă cu legislaţia actuală prin expuneri săptămânale la club. creaţia literară. constituind un real mijloc de integrare socială prin întâlnirile sportive dintre surzi şi auzitori. dansul modern şi popular. care includ: . Activitatea sportivă este foarte apreciată de tinerii surzi.a. În acest scop. care reflectă preocupările din timpul liber ale persoanelor surde. Organismul suprem de conducere al ANSR este Congresul.etc. Cele mai atractive ramuri sportive. de fotografii. s-a acordat personalitate juridică şi filialelor teritoriale. care oferă cititorilor surzi posibilitatea de instruire la nivelul lor de înţelegere. fiind reprezentată de preşedinte in relaţiile cu organele de stat şi private. în mod tradiţional. .

Filiala Satu Mare. cu grupe la Brăila şi Focşani 9.Filiala Ploieşti.Filiala Cluj. s-a înfiinţat Comitetul International al Şahului pentru Surzi. cu grupe la Bârlad şi Vaslui 10. cu grupe la Sebeş. Roman. cucerind numeroase medalii şi diplome. Miercurea Ciuc. ANSR se numără printre membrii fondatori ai Federaţiei Mondiale a Surzilor (Roma 1952) având la ora actuală relaţii cu peste 120 de ţări. cu grupe la Buzău. cu grupe la Sighişoara. cu grupă la Zalău 11. pescuit sportiv. Filiala Iaşi. membru fondator fiind şi ANSR. cu grupe la Baia Mare şi Sighetul Marmaţiei 14.Filiala Bacău.După 1978. Colaborarea internaţională Asociaţia Naţională a Surzilor din România şi-a dezvoltat relaţiile de colaborare cu alte ţări de timpuriu. atletism şi tenis de masă.Filiala Timişoara. Aiud şi Hunedoara 2. Organizatia Sportiva a Surzilor a participat la mai multe competiţii internaţionale. spre regretul tuturor membrilor ei. Odorhei După cum se poate observa. Dorohoi. aceste cluburi sunt situate mai ales în oraşele mari. cu grupe la Botoşani. Aici.Filiala Suceava. limbajul gestual. Râmnicu-Sărat 13. De asemenea. cu grupe fără sediu la Giurgiu. Olteniţa. Câmpina. Clubul Sportiv al Surzilor din România a participat în 1937 la Congresul de la Budapesta al Comitetului Internaţional al Sporturilor pentru Surzi (CISS) unde a fost admis. dupa achitarea cotizaţilor restante. Una din cele mai reuşite competiţii a fost organizarea. intre 1990 şi 1991 ANSR a fost reprimită în rândurile comunităţii internaţionale. cotizaţiile la forurile internaţionale au fost sistate de guvernul comunist şi până la înlăturarea acestuia.Filiala Alba. Prezentăm mai jos filialele şi grupele ANSR cu mentiunea ca acestea se află în plin proces de dobândire a autonomiei teritoriale şi juridice: 1.cu grupe la Bistriţa şi Turda 6. şah.Filiala Craiova.Filiala Galaţi. cu grupe la Piatra Neamţ. obiceiurile. În aceste 158 .şi mondiale sunt: fotbal. în decembrie 1989. întreaga moştenire a acestei comunităţi.Filiala Braşov. Urziceni. iar la Alexandria s-a obţinut recent un sediu 5. printre altele. în 1977. minifotbal. în ţara noastră a ediţiei a XIII a a Jocurilor Mondiale de Vară unde. Fălticeni 15. cu grupă la Arad 16. cu grupe la Rm. Asociaţia Sportivă a fost exclusă de la toate competiţiile internaţionale. cu grupe la Sibiu şi Mediaş 4.Filiala Bucureşti.Filiala Piteşti. Târgovişte. Oneşti 3.Fliala Oradea.Filiala Constanţa. Rădăuţi. Fondat in 1934. Vâlcea şi Slatina 12. in august 1949. unde se poate facilita socializarea şi dezvoltarea sentimentului că se află în " a doua lor casă".Filiala Târgu-Mureş. echipa de fotbal a devenit campioană mondială. membrii mai vechi transmit celor tineri valorile surzilor. cu grupe la Târgu Jiu şi Turnu. cu grupă la Tulcea 7. Însă.Severin 8.

au format primele comunităţi religioase baptiste. care au luat legătura cu Asociaţia Surzilor şi. Bisericile creştine cu misionari surzi au fost conduse de auzitori care-i cobsiderau pe surzi ca persoane cu handicap şi aveau cunoştinţe limitate despre ei. acestor surzi le-a lipsit accesul al slujbele religioase şi la cunoaşterea Bibliei. să danseze etc. să comunice liber în limbajul gestual. prin crearea secţiei "Comunicare şi slujire în limbaj gestual" în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea din Piteşti. prin misionarii surzi şi auzitori pe care i-au pregătit în limbajul gestual religios. Primii misionari au fost adepţii cultului baptist. Mulţi dintre aceşti preoţi au sprijinit şcolile de surzi şi au format diverse organizaţii religioase cum ar fi Congresul Naţional al Evreilor Surzi sau Asociaţia Internaţională a Surzilor Catolici. Din această cauză înaintaşii surzi au avut puţine şanse să dezvolte forme de cult care să reflecte cultura şi experienţa surzilor. Pînă în 2004 au 159 . sub coordonarea primului profesor de specialitate al acestei secţii. distribuirea de diplome prin care se recunosc meritele unor persoane pentru serviciile depuse în slujba Asociaţiei. Acestea duc la îndepărtarea tinerilor surzi de la activităţile specifice din aceste cluburi. să facă sport. preotul Onu Constantin.cluburi. în special în rîndurile absolvenţilor din şcolile de surzi care formează generaţia viitorilor membri. Aici au loc evenimente care menţin în viaţă aceste cluburi cum ar fi aniversarea unor membri în cadru festiv. creşterea costului vieţii cuplată cu scăderea puterii de cumpărare. sub aspect istoric. la care s-au adăugat diaconul Barbu Florea şi preparatorul Costache Diana Marinela. caută şi sunt ajutaţi să găsească locuri de muncă şi obţin facilităţile sociale. În ultimii câţiva ani se remarcă o scădere a numărului de membri cotizanţi la activităţile acestor cluburi. În acest context trebuie să includem contribuţia organizaţiilor religioase la unificarea colectivităţilor de surzi. Totuşi. a înfiinţat prima congregaţie episcopală pentru surzi la Philadelphia. alegerea conducătorilor la diverse niveluri ale Asociaţiei. care-i determină pe tineri să stea mai mult în faţa televizorului. În ţara noastră. să se distreze. începuturile educaţiei religioase datează aproape imediat după înlăturarea regimului comunist. Văzând pericolul extinderii influenţei baptiste în rândul credincioşilor ortodocşi. creşterea activităţilor subtitrate la TV. În lipsa interpreţilor calificaţi. Aici ei caută să se relaxeze. Astfel. unde a format cca 50 de preoţi surzi misionari. surzii primesc informaţii despre lumea în care trăiesc. ceea ce-i determină pe surzi să caute să câştige un ban în plus prin acrivităţi suplimentare. au avut loc primele slujbe în limbaj gestual ale bisericii ortodoxe care au căpătat o formă organizată în anul 1999. în prima jumătate a secolului trecut. Printre posibilele cauze ale acestei situaţii putem enumera tendinţa de includere a copiilor surzi în şcolile normale locale. un preot surd. dar acestea nu ar trebui să constituie sursa principală de desfăşurare a activităţilor şi de achitare a cheltuielilor de funcţionare. Se speră că prin acordarea unor facilităţi financiare obţinute prin intervenţiile Asociaţiei Surzilor să crească veniturile din cotizaţii. Henry Syle. se impune o mai intensă susţinere financiară din partea statului.

secretariatul regional pentru America de Sud . Obiectivul FMS este să asigure egalitatea surzilor din lume cu alţi oameni valizi în privinţa drepturilor sociale şi umane. FMS acţionează la orice nivel pentru promovarea Recomandărilor ONU privind persoanele cu handicap. s. Această organizaţie s-a dezvoltat treptat de la un grup de organizaţii naţionale la un forum de colaborare pentru mai mult de 120 de organizaţii de pe toate continentele. comunicaţii. după care au urmat Dragoljub Vukotic (1955-1983).). alte tratate ale ONU privind drepturile omului. Yerker Anderson (1983. cu organizaţiile naţionale ale surzilor şi cu experţi specializaţi pe probleme de învăţământ.Uniunea Europeană a Surzilor – EUD . OMS.secretariatul regional pentru Regiunea arabă Federaţia Mondială a Surzilor. UNESCO.secretariatul regional pentru Europa Centrală – CERS .1995) şi doamna Liisa Kauppinen (1995-2003). preşedinte al Federaţiei Surzilor din Finlanda şi lector de limbaj gestual la Universitatea din Jyvaskyla.secretariatul regional pentru Africa de Sud-Est . Regulile Standard ale ONU privind Egalizarea Şanselor pentru Persoanele cu Handicap.secretariatul regional pentru Europa de Est şi Asia Centrală – EEMARS . ca organizaţie internaţională specializată în promovarea drepturilor persoanelor surde din întreaga lume. FMS colaborează cu ONU şi alte organizaţii internaţionale (UNICEF. profesori de religie şi asistenţi sociali superiori.secretariatul regional pentru Asia şi zona Pacificului . ILO. cultura surzilor şi alte discipline. îşi bazează activitatea pe Charta ONU şi urmează politica sa. De asemenea.absolvit această sectie două promoţii de studenţi surzi şi auzitori care lucrează acum ca preoţi pentru comunităţile de surzi. 160 . Actualul preşedinte al FMS este domnul Markku Jokinen.secretariatul regional pentru America de Nord şi Canada . inclusiv cele surde.secretariatul regional pentru America Centrală şi zona Caraibelor . a prevederilor din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. În această activitate FMS încearcă să implice lideri surzi în procesul de decizie care afectează viaţa surzilor la orice nivel. Declaraţia de la Salamanca şi Cadrul de acţiune privind educaţia persoanelor cu nevoi speciale ş. În acest sens.a. FEDERAŢIA MONDIALĂ A SURZILOR Federaţia Mondială a Surzilor a fost infiinţată în 1951 la Roma. după cum urmează: . Primul presedinte al FMS a fost domnul Vittorio Ieralla (1951-1955).a. O data cu creşterea numărului de asociaţii naţionale membre ale FMS s-au infiinţat mai multe secretariate regionale în scopul unei mai eficiente colaborări bazate pe specificul regional.

Este o organizaţie non-guvernamentală. Belgia. Islanda şi Norvegia. FMS are un sediu permanent şi personal care se ocupă de problemele administrative. Ea colaboreaza cu Federatia Mondiala a Surzilor pe probleme generale. el însuşi persoană surdă. Irlanda. Departamentul de informare şi publicaţii şi Departamentul de pregătire pentru democraţie şi managament. Finlanda. FMS este responsabilă pentru încurajarea persoanelor surde să colaboreze în diferite domenii astfel încât Secretariatele Regionale şi asociaţiile naţionale ale surzilor să ajungă mai puternice. Centrul de interpreţi. 161 . Calitatea de membru deplin al EUD este deschisă tuturor asociaţiilor naţionale din ţările membre ale UE. Portugalia. prin consultare şi colaborare cu Asociaţiile Nationale ale Surzilor din Europa. Se acordă prioritate surzilor din ţările în curs de dezvoltare. Expertii surzi ai FMS sunt angajaţi la ONU şi în agenţiile sale specializate pentru îmbunătăţirea drepturilor şi egalizarea şanselor surzilor în lume. ca să îndrume persoanele surde în realizarea obiectivelor propuse. Suedia. Germania. Asociaţia Naţională a Surzilor din România a primit statutul de membru asociat al EUD. FMS dispune de surse de venit şi sponsori care sprijină activitatea şi proiectele asociaţiilor de surzi din ţările în curs de dezvoltare. Uniunea Europeană a Surzilor European Union of the Deaf (EUD) a fost înfiinţată în 1985 sub numele de Secretariatul Regional al Comunitaţii Europene al Federaţiei Mondiale a Surzilor. ea dispune de unităţi conduse de Secretarul general. EUD are contacte cu Asociatiiile Nationale ale Surzilor din Luxemburg. prin folosirea tehnologiei moderne din sfera telecomunicaţiilor. Interacţiunea şi colaborarea FMS cu asociaţiile naţionale ale surzilor la nivel mondial a continuat să crească în toate domeniile. După aderare. economice şi de informare. Membrii Biroului Executiv al FMS şi alţi parteneri importanţi comunică unii cu alţii prin videotelefon. ANSR va putea fi membru cu drepturi depline. De asemenea. FMS deţine o poziţie stabila şi respectată la ONU ca expert pe probleme privitoare la surzi. Italia. In plus. în perspectiva aderării ţării noastre la Uniunea Europeană. De curând. prin pagina de web şi de e-mail a organizaţiei. Danemarca. Scopul său este să stabilească şi să intreţină un dialog la nivelul UE cu „lumea auzitorilor”. non-profit şi este singura care reprezintă interesele surzilor europeni la nivelul Uniunii Europene. Olanda şi Marea Britanie.In calitatea sa de organizaţie–umbrelă pentru asociaţiile naţionale ale surzilor. avînd statut consultativ şi de reprezentare la nivel „A”. La ora actuală este formată din 14 membri: Asociaţiile Naţionale ale Surzilor din Austria. Franţa. cum ar fi : Departamentul de cercetări privind limbajul gestual. Spania. Grecia.

pentru a fi aproape de inima UE şi de instituţiiile sale. începând cât mai devreme şi continuând pe parcursul anilor de şcoală. Programe de lucru ale EUD şi domenii de acţiune prioritare a)Recunoasterea dreptului de a folosi limbajul gestual Sub aspect legislativ. Belgia. Informaţia este putere ! Una din frustrările principale pentru surzi este lipsa de acces la informare. datorită lipsei de interpreţi în limbaj gestual şi unde mulţi profesori nu au nici pregătirea şi nici resursele pentru a face faţă nevoilor specifice ale elevilor surzi. întărirea prin informaţie şi egalitatea la angajare. adică copiii surzi să fie educaţi în limbajul gestual şi limbajul verbal. care este răspunzător în faţa Adunării Generale Anuale. constituie un obiectiv prioritar al EUD. De asemenea. ales de şi din rândurile Comitetului de management. Ea este şi o barieră majoră pentru 162 . Aceasta înseamnă că trebuie să se acorde mai mult sprijin în pregătirea de interpreţi profesionişti în limbaj gestual şi tot mai mulţi profesori surzi să fie pregatiţi să lucreze în învăţământul special. Emanciparea şi asigurarea de şanse egale sunt concepţii esenţiale pentru realizarea unei poziţii egale în societate şi recunoaşterea persoanei surde ca cetăţean cu drepturi egale. În plus. Totuşi. unde le lipseşte adesea comunicarea din clasă. va fi recunoscută importanţa limbajului gestual în promovarea integrarii surzilor in viaţa civila. cum ar fi: recunoaşterea dreptului de a folosi limbajul gestual. Bilingualismul in educatie În învăţămânul obligatoriu pentru surzi va fi promovat bilingualismul. care este privit ca a doua limbă a ţării. tendinţa în ţările UE este să se integreze copiii surzi în educatia obişnuită. Biroul funcţioneaza cu două persoane. Cartierul General al EUD se află la Bruxelles.. se recomandă ca limbajul gestual să fie recunoscut legal şi să fie acceptat de guverne şi de publicul general. Părinţii vor fi incurajaţi să înveţe limbajul gestual pentru a putea să comunice cu copilul lor surd cât mai deplin şi natural posibil. un director şi un secretar.Conducerea EUD se află în mâinile Comitetului Executiv.E. etc. în special în forma lui scrisă. adulţii surzi întâlnesc bariere în educaţia permanentă când facilităţile de educare în comunitate nu le asigură servicii de sprijin adecvate cum ar fi interpretarea în limbaj gestual sau persoane care iau notiţe. Se va acorda sprijin statutar asigurării şi promovării limbajului gestual în ţările membre ale U. Viziunea şi obiectivele Uniunii Europene a Surzilor EUD a fost infiinţată pentru a iniţia. folosind limbajul gestual. Studiile arată că acest tip de educaţie duce la performanţe şcolare mai bune. nevoile şi şansele persoanelor surde din cadrul UE. Obiectivul principal al EUD este să promoveze şi să protejeze interesele. Intarirea prin informare. desfăşura şi finanţa activităţi europene din partea comunităţii de surzi în statele membre ale UE. Crearea unui mediu de limbaj gestual favorabil în toate unităţiile pentru copii surzi şi familiile lor. profesională. Această viziune generală se transpune în trei obiective specifice ale EUD şi se realizează prin programe de lucru.

Prin ICT este posibil să se comunice în limbaj gestual cu ajutorul video-telefoanelor. ciclism. un francez surd.participarea deplină in societate şi pentru o viaţă independentă. care s-au desfăşurat la Paris între 10–17 august 1924. Olanda Polonia.) care au devenit membre ale CISS în acel an. adunaţi la Cafe de la Porte Doree. Franţa. Din nefericire pentru surzi. o versiune a Jocurilor Olimpice. Egalitate la angajare. la muncă şi la noile tehnologii ca toate persoanele. România şi Ungaria. Conducătorii sportului pentru surzi. adică să aibă acces egal la informaţie la educaţie. Există temerea că societatea informatizată va afecta şansele de angajare ale surzilor mai puţin pricepuţi şi mai slab echipaţi pentru a satisface noile cerinţe care apar din reorganizarea muncii. La întreceri au participat şi sportivi surzi din Italia. Se urmăreşte întensificarea contactului cu ţările din Europa Centrală şi de Est pentru a se stabili o reţea şi a se facilita schimbul de informaţie şi experienţă intre EUD şi aceste organizatii. telecomunicaţiile sunt bazate exclusiv pe sunet şi vorbire. Anglia. Comitetul Internaţiomal al Sporturilor Surzilor (CISS) Primele organizaţii sportive internaţionale ale surzilor s-au înfiinţat în 1924. Telecomunicaţiile. Tehnologiile informaţiei şi ale comunicarii (ICT) au potenţialul să imbunătăţească calitatea vieţii pentru surzi prin deschiderea noilor posibilităţi de acces. numărul lor a trecut de 94 de ţări de pe toate continentele. A lucra constituie un drept fundamental al vietii oamenilor dar surzii încă se confruntă cu bariere artificiale pentru a găsi de lucru. au convenit să fondeze o organizaţie numita CISS şi au alcătuit un proiect de Statut la care să adere toate federaţiile sportive ale surzilor. Ceho-Slovacia. tir şi înot. să se înveţe limbajul gestual la distanţă pentru interpreţi. de gen şi de surditate. va trebui să aibă şanse egale cu bărbaţii. Domnul E. locuri de muncă rezonabile şi interpreţi calificaţi sunt câteva componente esenţiale pentru muncitorii surzi. 163 . etc. Ruben Alcais. care s-au întrecut la probele de atletism. 275 Avenue Du Mesnil. Se consideră că femeia surdă. Accesul la telefoanele cu text este imperfect din cauza folosirii unor telefoane cu text incompatibile şi nestandarizate pentru toate ţările din Europa iar serviciile de legătură pentru telecomunicaţiile între persoanele surde şi cele auzitoare lipsesc în cele mai multe din ţările UE. În urma succesului acestor intreceri. Pregătirea profesională. Astăzi. de participare şi de integrare socio-economica. La acea dată au existat următoarele federaţii naţionale sportive ale surzilor (Belgia. fotbal. Menţionăm că printre federaţiile naţionale care şiau trimis reprezentanţii la primele Jocuri Mondiale ale Surzilor s-a aflat şi ataşatul diplomatic al României la Paris. care suferă de dublă discriminare. Şomajul la surzi este mai ridicat decât la auzitori în toate ţătile europene. s-a decis să se continue competiţiile la fiecare patru ani. a încurajat ţările mai sus menţionate să participe la Jocurile Internaţionale ale Surzilor.

Primul preşedinte al CISS a fost ales d-l E. 1931 Nurnberg / Germania. John Lovett (19972003). Fotbal. Statele Unite se alătură CISS. până în 2005. Actualmente. la Bruxelles. Dahlgren (1967–1973).1955). Volei. 1985 – Los Angeles / Statele Unite ale Americii. destinele sportului mondial pentru surzi sunt conduse de Donalda Ammons (SUA) care a fost aleasă în această funcţie la Congresul CISS care a avut loc la Melbourne. J. 1965 – Washington / Statele Unite ale Americii. 1953 – Bruxelles / Belgia. MENDELSOHN. ca primul membru ne-european 164 . 1957 – Milano / Italia. Sondergaard (1973–1997) şi. Ciclism. Nielsen (1955 – 1961). 1961 – Helsinki / Finlanda. Tir. 1926. Polo. zece ani în urmă. Baschet. niciodată CISS nu a intenţionat să combine Jocurile Mondiale cu cele ale altor sportivi handicapaţi deoaece colectivitatea surzilor nu are dificultăţi în majoritatea sporturilor practicate de auzitori ci se confruntă numai cu probleme de comunicare. Tenis de masă. acestor jocuri Mondiale de Vară sau de Iarnă nu li s-a acceptat statutul olimpic până în 2001 din cauza unor interese politice şi financiare. Lupte. la Congresul din 1995 membrii CISS au votat în unanimitate retragerea din IPC şi trecerea în subordinea directă a CIO. din anul 2001.Christchurch / Noua Zeelandă. cu aprox. august. J. 1939 – Stockholm / Suedia. Cu toate că în anul 1955 Comitetul Internaţional Olimpic a recunoscut în mod oficial CISS. 2009 . Paris). au avut loc primele Jocuri Internaţionale Tăcute (10-17 iulie. 2oo1 – Roma / Italia.Bucureşti / România.Paris / Franţa. ataşat al ambasadei noastre la Paris. M. 1993 – Sofia / Bulgaria. 1997 – Copenhaga / Danemarca.Ne bucurăm ca România a fost reprezentată de d-l J. O. În consecinţă. 1989 . Donalda Ammons. Rubens-Alcais (1924. 1946 – Copenhaga / Danemarca.1953) după care au urmat d-l Oscar Ryden (1953. Jordan (1971 – 1997). De pildă. P. Totuşi. dupa această dată. 1935 – Londra / Anglia. belgia. 2005 – Melbourne / Australia. 1973 – Malmo / Suedia. Bernhard (1961 – 10971). se numesc „Deaflimpics” adică „Jocurile Olimpice ale Surzilor” au loc la următoarele discipline: Atletism. în 5-6 ianuarie 2005. 1981 – Koln / Germania. 1977 . Dintre evenimentele mai importante ale acestei organizaţii sportive mondiale amintim : 1924. Australia. 1928 – Amsterdam / Olanda. De-a lungul istoriei sale au avut loc Jocurile Mondiale de Vară ale Surzilor în următoarele oraşe: 1924 . Orientare turistică.Taipei (China) Jocurile Mondiale de Vară pentru Surzi care.P. Tenis. K. Handbal Inot. Bowling. 1969 – Belgrad / Yugoslavia. Badmindon. octombrie. se adoptă Statutul CISS 1938. CISS a acceptat solicitarea CIO de a se alătura Comitetului Internaţional Paralimpic (IPC) din dorinţa CIO de a colabora cu o singură organizaţie-umbrelă. Ca secretari generali ai CISS au funcţionat de-a lungul vremii d-nii Antoine Dresse (1924-1967).

costurile mari pentru asigurarea de interpreţi. S-a păstrat denumirea oficială a CISS în limba franceză în amintirea organizatorilor. având ca motto „EQUAL THROUGH SPORTS” ( Egali prin sport). 2003 Sundsvall / Suedia. participarea d-lui JUAN ANTONIO SAMARANCH. Constituirea Muzeului CISS. 1955 .Montana-Vermala/ Elveţia.1939. Austria 1955. Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) recunoaşte CISS ca federaţie internaţională cu poziţie olimpică 1965. 1991 . se schimbă denumirea Jocurilor Internaţionale Tăcute în Jocurile Mondiale Tăcute.a. incapacitatea IPC de a asigura cazarea numărului tot mai mare de sportivi surzi şi imposibilitatea sportivilor surzi de a participa la unele spoturi unde startul se dădea prin semnal sonor.Lake Placid / Statele Unite ale Americii. S-a adoptat limba engleză pentru corespondenţă ca singura limbă folosită.Banff / Canada. 2007-Salt Lake/ SUA 165 . CISS rezistă cu succes la mişcarea de încorporare a Jocurilor Mondiale Tăcute în „Jocurile paralimpice”. se sărbătoreşte a 75-a aniversare de la crearea CISS. subordonată direct CIO şi subvenţionată de aceasta. 1999 .Davos / Elveţia. pentru a se recunoaşte natura lor mondială 1974. Elveţia 2001. Paris. Contactele CISS cu CIO au inceput la al 2-lea Congres al CISS şi au continuat până la recunoaşterea CISS ca organizaţie mondială şi independentă de alte organizaţii ale sporturilor pentru handicapaţi. Jocurile Mondiale ale Surzilor se desfaşoară sub denumirea „DEAFLIMPICS” (Olimpiada Surzilor). La propunerea lui H. 1953 –Oslo / Norvegia. 1963 – Are / Norvegia. 1975 . ş. 1988-1993. 1983 – Madonna di Campiglio / Italia. 1999. au loc primele Jocuri Mondiale de Iarnă la Seefeld. în afara Europei 1966 s-a acordat CISS „Cupa Olimpică” de către CIO ca recunoaştere a serviciilor sale aduse sportului mondial 1967.Berchtesgaden / Germania.Oberammergau/Germania. 1971 – Abdelboden / Elvetia. într-o sală pusă la dispoziţie de Federaţia Sportivă Italiană a Surzilor 1981.Yllas / Finlanda. la Jocurile Mondiale Tăcute participă 234 sportivi iar prinţul suedez Gustav Adolf devine primul reprezentant regal care asistă la eveniment 1949. la Roma. 1979 – Maribel / Franţa. având în vedere cerinţele unice de comunicare în limbaj gestual ale sportivilor surzi. 1987 – Oslo / Norvegia. Desprinderea de Comitetul Internaţional Paralimpic a avut loc la insistenţele conducătorilor Asociaţiilor Sportive ale Surzilor. pentru prima dată Jocurile Mondiale ale Surzilor au loc la Washington. are loc sărbătorirea aniversării celor 50 de ani de activitate. preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic la ceremonia de deschidere a Jocurilor Mondiale de la KOLN in 1981 şi la probele din primele doua zile. PROCHAZKA au avut loc Jocurile Internaţionale de Iarna ale Surzilor în următoarele localităţi : 1949 – Seefeld / Anglia. la Davos. 1959 . 1967 . 1995 .

alegerea prin vot secret a locului urmatoarelor jocuri cu 6 ani înainte. s-au introdus testele de doping la toate probele şi au fost testaţi obligatoriu primii clasaţi la probe şi sportivii care au doborât recordurile europene sau mondiale . cultura surzilor şi cea internaţională. competiţiile regionale să fie controlate de organizaţii sportive regionale. Formele mâinii în limba engleză pentru „OK”. 166 . împreună cu alte organizaţii sportive pentru handicapaţi. Treptat. ei trebuie să folosească ochii pentru a comunica. 1983) conceput să colecteze fonduri care să asigure finanţarea pentru organizaţiile sportive internaţionale ale persoanelor cu handicap ca să promoveze activităţiile sportive ale membrilor săi. sportivii surzi n-au mai fost prezenţi la ediţia din 1981 de la Koln şi au fost suspendaţi până în 1991 de la toate competiţiile sportive internaţionale din cauza neachitării cotizaţiei. într-un cerc. semnele mâinii înfăţişează semnul pentru „unitate”. Una din marile probleme a rămas acceptarea sportivilor care au o pierdere de peste 55 dB la urechea cea mai bună deoarece există posibilitatea simulării. Patinaj viteză şi Hochei pe gheaţă. Logo-ul Olimpiadei Surzilor A fost conceput în 2003 de artustul Ralph Fernandez. Centrul logo-ului reprezintă irisul ochiului. deşi nu avea înca o federaţie sportivă naţională a surzilor. CISS. Printre alte măsuri stabilite de CISS se numără : limitarea numărului de oficiali care însoţesc echipele la Jocurile Mondiale. Asociaţia Sportivă a Surzilor din România a fost reprimită cu drepturi egale în marea familie a sporturilor pentru surzi. Astfel s-a creat posibilitatea creşterii rolului Organizaţiei Europene a Sporturilor Surzilor (EDSO) . federaţiile sportive naţionale să fie autonome şi independente iar activitatea lor să fie încurajată şi respectată. reprezintă semnul original al „Olimpiadei Surzilor”. la o şedinţa a Biroului Executiv al CISS care a avut loc la Budapesta. Saniuţe. Este un simbol pozitiv şi puternic al colectivităţii internaţionale a sportului tăcut.Cu această ocazie se organizează întreceri sportive la următoarele discipline : Schi alpin. s-a eliminat şi acest inconvenient. este fondatoare a Fondului Internaţional al Sporturilor pentru Handicapaţi (Amsterdam. care defineşte pe durzi ca oameni vizuali. El îmbină simboluri puternice cu ar fi limbajul gestual. Schi nordic. care se surapun una peste alta. Abia în 1991. a Confederaţiei Sportive a Surzilor pentru zona Asiei şi a Pacificului. la doar câteva luni de la devastatorul cutremur care a distrus Capitala. când a găzduit a 13-a ediţie a Jocurilor Mondiale de Vară a Surzilor la Bucureşti. Luate împreună. unitatea şi continuitatea. după 1977. Cu toate că România s-a numărat printre ţările fondatoare ale CISS. prin introducerea unor probe de audiometrie obiectivă. a Confederaţiei Sportive Pan–americane şi celei pentru zona africană . „bun” şi „mare”.

au existat Campionatele Europene ale Surzilor. Roşu. Primul preşedinte a fost ales olandezul Hendrik J. Franţa. la Antibes. Italia. Sarcina acestei organizaţii era să promoveze sportul surzilor. In afara Campionatelor Europene au loc meciuri de calificare la fotbal. deoarece 167 . A avut loc la Madonna di Campiglio. s-a înfiinţat în mod oficial EDSO. Datele şi programul acestora fiind stabilite cu 4 sau 6 ani înainte. Actualmente sunt membre ale EDSO 40 de ţări europene cu peste 50. În aceste condiţii. galben şi verde reprezintă cele patru confederaţii regionale de care am amintit mai sus Organizaţia Europeană Sportivă a Surzilor (EDSO) Înainte de înfiinţarea EDSO (1983. cu drept de participare la campionatele europene organizate sub egida acesteia. baschet (bărbaţi şi femei) şi volei (bărbaţi şi femei) şi handbal. Joseph Wermuth (Franţa). care a făcut presiuni asupra ţărilor din Blocul comunist Est-european să nu se alăture acestei iniţiative.Logo-ul încorporează cele patru culori ale steagurilor lumii. Începând din 1983 au avut loc 5-7 Campionate Europene anual. Franţa). Hendrik J. în ciuda opoziţiei CISS. La întrunirea de înfiinţare au fost prezente 9 ţări. De Haas. Cu toate aceste opoziţii. vice-preşedinţi fiind K. ţările europene şi-au trimis delegaţii pentru a stabili forma şi programul constituirii unei Federaţii Europene a Sportivilor Surzi. unde s-au stabilit sarcinile şi obiectivele unei federaţii Europene a Sporturilor Surzilor dar abia la 7 iulie. o organizaţie înfiinţată în 1967 şi aflată sub auspiciile CISS.000 de sportivi legitimaţi în cadrul celor cca 1000 de cluburi. astfel că se asigura o planificare sistematică şi o securitate financiară iar desfăşurarea campionatelor avea loc după 2 ani de la terminarea campionatelor mondiale organizate de CISS la fiecare din cele 17 discipline sportive. De Haas (Olanda).Wermouth. Franţa. Roland Haythornwaite (Anglia) şi Boudewijn de Roose (Belgia). In consecinţă. o primă adunare de constituire care a cunoscut un eşec din cauza manevrelor CISS. Din comitetul de organizare pregătitor au făcut parte Karl Kunze (Germania). în anul 1981 a avut loc a doua şedinţă de constituire în prezenţa delegaţiilor Asociaţiilor Sportive din Europa. să organizeze Campionate Europene regulate. Antibes. Secretar General fiind ales englezul R. ţările care erau membre ale CISS obţineau cu uşurinţă autorizarea pentru organizarea acestor campionate europene.Kunze şi J. câteva ţări europene (Belgia. Germania şi Olanda) au luat iniţiativa să înfiinţeze o organzaţie care să elimine neajunsurile constatate. In acea vreme. astfel că erau perioade când se puteau organiza 8-10 astfel de campionate europene anual fără a se avea siguranţa financiară a desfăşurării lor în bune condiţii. S-a hotărât ca fiecare ţară europeană care este membră CISS să fie auromat primită ca membru al EDSO.Haythornwaite iar membru al consiliului prezidemţial (cum e fost denumit primul comitet al EDSO) a fost ales belgianul Boudewijn de Roose. albastru.

Responsabilitatea managementului organizatoric este acordată la 2 delegaţi iar alţi 2 delegaţi tehnici răspund de respectarea regulamentului pentru fiecare ramură sportivă. Primul preşedinte al ICSC a fost ales olandezul L. Germania. 1962-Varna (Bulgaria).când s-a înfiinţat în mod oficial ICSC. bowling.1990-Veszprem (Ungaria). 1970-Turku (Finlanda). Essen (1979). 1958-Londra (Anglia). delegaţii tehnici şi orice alt responsabil al C. 168 . franţuzoaica Isabelle Malaurie.E. 1966-Leksand (Suedia). atletism pe teren acoperit. 1955–Oberammergau (Germania.sunt acceptate în turneul final numai 12 echipe iar câştigătoarele sunt calificate direct la Campionatele Mondiale (Deaflimpics). polo.Svabensky (1962-1964. handbal. adăugându-se hocheiul şi atletismul pe teren acoperit astfel că în prezent C.E.Dronkers care a funcţionat în perioada 1949-1955. 2002-Vilnius (Lituania). 1994Brunn (Cehia). Până în 1953. schi alpin şi volei. De Haas a încetat subit din viaţă în cursul participării sale la al treilea C. destinele şahului mondial pentru surzi sunt dirijate de italianul Michele Visco.? La fiecare 2 ani se organizează campionate europene de şah începând din anul 1973. 1986-Abufeira (Portugalia). Amintim aici. În continuare. prin votul delegaţilor. Actualul preşedinte al EDSO este o femeie.J. desfăşurate sub egida acestua sunt persoane surde.Punsche (1956-1962 şi 1978-1986).G. fotbal.E. înot. orientare turistică. badmindon. Conform statutului. olandezul Hendrik J. englezul A.1953–Oslo (Norvegia). de fotbal. Den Haag (1977). 2006. ciclism. Acesta coordonează relaţiile dintre jucătorii de şah din cadrul asociaţiilor naţionale ale surzilor şi aplică acelaşi regulament al jocului de şah stabilit pentru persoanele valide. La al IX-lea Congres al EDSO care a avut loc la Vilnius în 1998 s-a extins şirul disciplinelor sportive. fotbal indoor. Următorii preşedinţi ai ICSC au fost germanul O. Vaxjo (1981). primul Campionat având loc la Essen. lupte. care a fost aleasă în această funcţie în 2004 Comitetul Internaţional al Şahului pentru Surzi (ICSC) În scopul promovării „sportului minţii” în rândul persoanelor surde s-a înfiinţat în anul 1953 Comitetul Internaţional al Şahului pentru Surzi (ICSC). Acestea au continuat să se desfăşoare la Goteborg (1975). Subliniem că toţi membrii comitetului EDSO. cros. 1974-Fredericia (Danemarca). 1982Mallorca (Spania). tenis de câmp. 1978-Obersdorf (Germania). ale EDSO se desfăşoară în 20 de ramuri sportive diferite cum ar fi atletism.Meurer (1964-1978).Boyce (1994-2002). Până în prezent au avut loc 14 Campionate Mondiale de Şah pe echipe pentru bărbaţi şi 2 pentru femei după cum urmază : . cu posibilitatea re-alegerii la congres. acest preşedinte coordona o organizaţie europeană de şah ce funcţiona neoficial. 1998-Lucerna (Elveţia). cu regret că primul preşedinte al EDSO. maghiarul Geza Vida (1986-1994). tenis de masă. cehul M. baschet. germanul H. preşedinţii ce au urmat au fost aleşi pe perioade de 4 ani. după 2002.

Legătura şi interdependenţa de contractele locale face ca JFD să fie cuprinsă în structura guvernamentală care conduce ţara în acel moment. Până în 1960 activităţile Asociaţiei au decurs lin. ajungând la 27. Organizarea asociaţiilor de surzi şi a serviciilor de interpretare in diferite ţări (Romania. ceea ce ne determină s-o includem în cadrul organizaţiilor guvernamentale. Belgrad (1987). Asociaţiile prefecturale ale surzilor primesc speţii gratuite pentru birouri în cadrul clădirilor de asistenţă socială prefecturală şi beneficiază de personal 169 . Calitatea de organizaţii non-profit no scuteşte de plata impozitelor pe veniturile obţinute din diverse surse. aducând schimbări în politica guvernamentală care au fost benefice petru membrii surzi. Helsinhi (1993). Din acest motiv JFD nu solicită şi nu primeşte donaţii caritabile în afara donaţiilor pentru proiecte. Londra (1989). Sub aspect organizatoric. La nivel legislativ. ei promesc o compensaţie suplimentară care acoperă diferenţa până la venitul mediu pe economie. Majoritatea veniturilor provin din cotizaţii.000 ( date valabile pentru anul 1998).2 la mie) o dată cu intensificarea activitţilor sociale şi a luptei surzilor pentru drepturi civile. activitatea de colaborare a JFD cu sistemul administrativ s-a dovedit a fi fructuoasă. se acordă medicamente ş echipamente medicale compensate. SUA. Hamburg (1991). Roma (1995).. surzii primesc o varietate de servicii. Finlanda) Japonia Federaţia Surzilor din Japonia (JFD) a fost înfiinţată în 1948 cu toate că rădăcinile sale se întind până în 1915. Astfel. Structura Federaţiei Surzilor din Japonia JFD este o organizaţie-umbrelă care cuprinde 47 de filiale prefecturale ale surzilor şi este încorporată în structura Ministerului Asistenţei Sociale. la protecţia socială şi a drepturilor persoanelor surde şi la recunoaşterea oficială a limbajului gestual.000 000 de locuitori (cca 0. când a fost înfiinţată Asociaţia Surzilor din Japonia. Winterthur (1985). Biroul Executiv al JFD este format exclusiv din membri surzi. Organizaţia şi-a elaborat structuri organizatorice şi strategii legale cu privire la elaborarea şi dezvoltarea serviciilor de interpretare. Activităţile de bază ale JFD se desfăşoară la nivel local şi prefectural cu ajutorul persoanelor angajate şi a celor care activează în mod voluntar. surzii beneficiază de bilete gratuite sau compensate pentru călătoria cu metroul sau cu trenul. După această dată numărul membrilor a crescut brusc. inclusiv din donaţii. la o populaţie de cca 127. pe care le menţionăm mai jos: dacă au un venit redus. Japonia. fără salturi.Szeged (1983).

printre altele. aceste proiecte nu au dus la conturarea unui sistem naţional satisfăcător de formare şi de plasare a interpreţilor. In acest scop JFD a publicat o carte „Our Sign Language” (Limbajul nostru gestual). care a urmărit formarea unui sistem standardizat de limbaj gestual. altul la nivel de prefectură şi ultimul la nivel de oraş. Totuşi. Prin folosirea personalului local există o strânsă legătură între Asociaţiile locale. s-au înfiinţat „cluburi de limbaj gestual” pentru cei interesaţi să-şi perfecţioneze studiile de limbaj gestual în afara cursurilor obişnuite. Aceste Asociaţii au centre informaţionale pentru surzi care asigură casete video subtitrate şi spaţii unde surzii se pot întâlni pentru a participa la diverse activităţi şi unde pot să primească o îndrumare profesională.pg. sperând că aaceasta va contribui la înlăturarea concepţiei greşite a populaţiei japoneze că limbajul gestual al surzilor nu este un limbaj adevărat. unul al Ministerului Muncii. unul vizând plasarea interpreţilor iar celălalt. să se realizeze o standardizare a limbajului gestual japonez. o nivelare a diferenţelor regionale subtile constatate şi să se încurajeze învăţarea acestei forme de limbaj de către auzitori. Sistemul de interpretare din Japonia În 1965 o persoană surdă a comis o crimă. fapt care a determinat luarea în considerare a drepturilor umane ale persoanelor surde din această ţară. reprezentanţii guvernamentali 170 . Actualmente există trei sisteme de organizare a formării de interpreţi în limbaj gestual. In cursul interogatoriilor efectuate de poliţia niponă aceasta nu a beneficiat de un interpret calificat. Astfel. La intervale de trei ani s-au desfăşurat două proiecte. 415). Mai mult decât atât.K.auxiliar. Filialele prefecturale ale JFD organizează cursuri oficiale de limbaj gestual la nivel local.2 milioane de japonezi care să fie convinşi de necesitatea unui sistem naţional de interpretare în limbaj gestual. S-a urmărit. Accentul s-a pus pe un sistem de formare şi de atestare care să garanteze oferirea viitorilor interpreţi a unui nivel uniformizat de cunoştinţe şi de priceperi. ceea ce permite ca acestea să se desfăşoare cu contribuţii minme din partea cursanţilor sau să fie gratuite. JFD în colaborare cu „Asociaţia naţională de cercetare în domeniul limbajului gestual” a elaborat un alt proiect care viza educarea unui număr de cca 1. Multe din aceste cursuri sunt finanţate de guvern. În 1970 Guvernul japonez a început să desfăşoare un „Program de formare a asistenţilor în limbaj gestual” prin care au luat amploare cursurile de limbaj gestual pe întreg teritoriul ţării. modalitatea de delegare a asistenţilor în limbaj gestual acolo unde era nevoie de ei. Din acest motiv a debutat în 1982 un alt proiect de cercetare cu durata de trei ani. apt ce a determinat JFD să militeze pentru recunoaşterea importanţei interpreţilor calificaţi în limbajul gestual în scopul protejării drepturilor umane ale persoanelor surde (Nobuyuki. Pentru folosirea interpreţilor. la care au contribuit 11 experţi din diferite domenii şi 4 persoane surde. cu participarea activă a JFD. apărută în 1969. 1999. Primele examinări în vederea atestării primilor 1000 de interpreţi au început în 1989..

Menţionăm că formarea de interpreţi în limbajul gestual în Japonia constituie o parte a unui proiect mai larg şi de durată ( pe 20 de ani) de popularizare a limbajului gestual în rândurile populaţiei japoneze. fapt realizat în 1982. el se bazează pe voluntariat. După absolvirea examenului. angajare. interpreţii sunt delegaţi să lucreze. un curs de nivel intermediar de 55 de ore cu 23 de teme şi o practică internă de 20 de ore unde sunt abordate 14 teme. au caracter neoficial. o persoană surdă care are nevoie de interpret ia legătura cu biroul de plasare a interpreţlor. Din cauza salariului mic şi a lipsei perspectivelor de promovare. are loc o examinare a limbajului gestual al cursanţilor care doresc să devină interpreţi prefecturali.. cererea este de patru ori mai mare. „Seminariile de limbaj gestual” au un caracter pronunţat oficial. medicină. JFD a solicitat înfiinţarea unui centru naţional de cercetare şi de formare a interpreţilor în limbaj gestual. Structura acestor cursuri. nu oferă un salariu şi nu sunt perspective de promovare şi foarte puţini dintre cursanţi rezistă dacă nu au o motivaţie suficient de puternică. consultanţă privind acordarea de drepturi umane şi alte drepturi legale. foarte puţini dintre aceştia au promovat examenul de limbaj gestual. In scopul formării de interpreţi calificaţi care ar putea să lucreze „orice.contactează filialele prefecturale pe bază de contracte. În cadrul acestui proiect s-au înfiinţat „cercuri de limbaj gestual” şi „seminarii de limbaj gestual” în aproape toate oraşele din Japonia. sunt finanţate de guvern şi sunt foarte ieftine întrucât urmăresc încurajarea interacţiunii dintre surzi şi auzitori din cadrul aceleiaşi comunităţi. Interpreţii calificaţi sunt formaţi prin cursuri cu durata de 2-3 ani. În funcţie de solicitările din aceste domenii particulare. Biroul de repartizare caută un interpret disponibil cu calificarea adecvată şi se face o programare. interpretul în limbaj gestual urmează o perioadă de pregătire specializată în domeniile pe care 171 . S-a observat că deşi numărul de cursanţi a crescut. După parcurgerea perioadei menţionate. Cu toate că până în 1997 au fost atestaţi 1000 de interpreţi. În Japonia serviciile de interpretare sunt în totalitate voluntare şi sunt realizate mai ales de femei casnice care au soţi salariaţi ar plata nu depăşeşte 8 dolari pe oră. Cursurile sunt predate de membri ai Asociaţiei Surzilor. Fondurile necesare formării interpreţilor au provenit de la Ministerul Asistenţei Sociale care a încheiat contracte cu filialele prefecturale ale Federaţiei Surzilor din Japonia pentru efectuarea acestor servicii. oricând”. este alcătuită din un curs de bază cu durata de 35 de ore care cuprinde 23 de teme. iar începătorii pot să înveţe limbajul gestual la nivel elementar şi ar putea să interacţioneze cu indivizii surzi la acest nivel. profesia de interpret nu are căutare în Japonia. care sunt acordate de Asociaţiile prefecturale ale Surzilor. Cauzele nu rezidă în dificultatea examenului ci în faptul că sistemul de interpretariat durează 2-3 ani. Formarea interpreţilor are loc într-o diversitate de domenii cum ar fi : învăţământ. 1999). iar limbajul gestual este predat la un nivel mai avansat. În cadrul acestui sistem.K. (prezentată de Shinichi. fie prin filiala locală a Asociaţiei Surzilor. fie prin oficiul de asistenţă socială prefectural. „Cercurile de limbaj gestual” sunt formate din grupuri mici. oriunde.

Avantajul sistemului japonez constă în uşurinţa de a se obţine serviciile unui interpret. Interpreţii cei mai pricepuţi vor fi şi cei mai solicitaţi. Statele Unite ale Americii Structura Asociaţiei Naţionale a Surzilor din SUA Asociaţia Naţională a Surzilor din Statele Unite (NAD) s-a înfiinţat în 1880 şi a funcţionat câteva decenii cu teama că numărul membrilor săi va scădea ca urmare a activităţii promotorilor reducerii numărului de surzi prin intervenţii genetice şi prin alte măsuri promovate de adepţii lui A.G. singurii interpreţi care beneficiază de încadrare cu normă întreagă se găsesc în serviciile referitoare la surzi. el nu oferă o pregătire profesională. numărul de persoane surde diferă în funcţie de 172 . cu toate că acest program are o serie de inconveniente. care estimează că pe glob ar exista cca o persoană surdă la mia de locuitori. În general există o lipsă de interpreţi iar piaţa muncii nu reacţionează deoarece guvernul a stabilit salarii iraţional de mici pentru serviciile asigurate de interpreţi. Totuşi. în scopul perfecţionării deprinderilor de interpretare.08 la mie în comparaţie cu datele statistice ale Federaţiei Mondiale a Surzilor (FMS). aceştia sunt în pericol să sufere o serie de tulburări psihice. există mari diferenţe între pregătirea care se realizează în fiecare prefectură din cauză că planul de instruire. este uşor ca medicii şi avocaţii să fie convinşi să plătească serviciile acestor interpreţi. Fenomenul îmbătrânirii populaţiei atrage acum atenţia factorilor care se ocupă de problemele sociale. manualele şi cerinţele nu sunt unitare. Or. Între timp se organizează o serie de seminarii unde interpreţii se familiarizează cu cerinţele examenului naţional de atestare. Actualmente ea are un număr mai mic de membri (cca 22. Din cauza preţului foarte scăzut. ci doar o familiarizare cu cerinţele profesiunii de interpret. Aşa cum am menţionat anterior. De asemenea. calitatea interpreţilor calificaţi din Japonia diferă foarte mult. Astfel. Din acest motiv. Cu toate acestea. Din cauza suprasolicitărilor şi a stressului. datele menţionate mai sus se situează cu mult sub această limită. o serie de interpreţi nu pot efectua servicii pe durată nedeternimată. Dar. există un program finanţat de Ministerul Asistenţei Sociale pentru femeile casnice care doresc să lucreze ca asistent voluntar în limbajul gestual.000 locuitori) ceea ce reprezintă 0. aşa cum au menţionat şi alţi autori.000. Ministerul Invăţământului încă nu recunoaşte necesitatea folosirii limbajului gestual în şcoli în timp ce Ministerul Asistenţei Sociale se arată extrem de binevoitor sub aspect social în privinţa folosirii limbajului gestual de la o vârstă cât mai mică şi asigură finanţare pentru formarea de interpreţi. programul menţionat asigură o pregătire a populaţiei feminine a Japoniei la nivelul comunicării cotidiene cu persoanele surde. Această situaţie determină pe beneficiarii serviciilor de interpretare să plătească o parte din valoarea acestor servicii. Datorită mentalităţii voluntare . programele.Bell.le-am menţionat anterior.000) la o populaţie de peste două ori mai mare decât a Japoniei (cca 270. cu excepţia celor angajaţi la universităţi. colegii sau in instituţiilr juridice.

a. şcoli. Legea menţionată cere ca interpreţii calificaţi să fie pregătiţi şi examinaţi de Oficiul Naţional al Interpreţilor pentru Surzi (National Registry of Interpreters for the Deaf). NAD are un centru juridic pentru rezolvarea situaţiilor în care sunt implicate persoane surde (Nakamura. În structura sa organizatorică. ş. la sisteme de salvare prin telefoane cu text. Accesul egal include cerinţa ca surzii să aibă acces la alarme vizuale de incendiu. dacă o persoană surdă din SUA cere un interpret pentru a avea acces într-un anumit loc. conform unei vechi tradiţii cu rădăcini în creştinism. serviciile publice din SUA sunt răspunzătoare de asigurarea accesului „rezonabil” la serviciile unui interpret. surzi americani sunt răspândiţi pe un teritoriu vast. deoarece. în sistemul juridic-administrativ şi în alte domenii specializate. spitale. înfiinţată în 1965. hoteluri. magazine.a. Spre deosebire de Japonia. Biroul executiv al NAD este format din membri surzi. care-i permite să mobilizeze cu uşurinţă pe membrii săi. Tranşele de plată pentru serviciile asigurate de interpret diferă între 40 şi 100 de dolari pe oră în funcţie de calificarea şi de disponibilitatea interpretului pe plan local. de zona geografică. Sistemul american de interpretare Modelul american de interpretare a apărut odată cu Legea Americanilor cu Disabilităţi (ADA) din 1990 care se bazează pe concepţia că toate persoanele au acces la serviciile publice. Accentul pus pe economia de piaţă are şi unele dezavantaje pentru sistemul american de interpretare. Această lege plasează responsabilitatea egalităţii de acces pe instituţii inşoişi. instituţia vizată devine răspunzătoare pentru asigurarea unui interpret dacă nu are deja unul în cadrul schemei de personal. afiliată la Asociaţia Naţională a Surzilor dar care nu este subordonată acesteia..riguozitatea recensământului. de dezvoltarea economică a acestor zone. care are o populaţie densă. Astfel. Cu toate că există o mare lipsă de interpreţi. Majoritatea interpreţilor din SUA sunt profesionişti şi obţin venituri substanţiale sau integrale din această activitate. dacă responsabilitatea asigurării de interpreţi este plasată pe furnizorul de servicii. de etatea persoanelor surde ş. care includ. interpreţii calificaţi trebuie să participe periodic la cursuri de perfecţonare. această economie de piaţă rectifică cu uşurinţă sistemul şi îi determină pe cetăţeni cu un salariu avantajos să devină interpreţi şi să lucreze în universităţi. subtitrarea unor emisiuni informative ale companiilor de televiziune. Pentru a-şi păstra licenţa. printre altele. în exclusivitate. Economia americană de piaţă este cea care dirijează sistemul de interpretare şi-l face să fie avantajos. multe instituţii mici vor căuta să evite 173 . K. toate instituţiile publice. şi accesul la serviciile de interpretare. În funcţie de complexitatea actului de comunicare. NAD este o organizaţie non-profit care îi permite să primească donaţii scutite de impozit. 1999). care creează dificultăţi în mobilizarea surzilor americani la acţiunile NAD. restaurante. care încurajează pe cetăţenii americani şi intreprinderile să doneze fonduri pentru acest gen de organizaţii non-profit.

de la copii până la preşcolari. Ea are o îndelungată tradiţie în sprijinirea persoanelor surde. multe intreprinderi mici evită să asigure interpreţi. ASF a evoluat de la o simplă organizaţie cu un singur angajat itinerant la alta ce cuprinde 41 de cluburi membre cu peste 100 de angajaţi care asigură o diversitate de servicii destinate îmbunătăţirii vieţii celor 8000 de persoane surde. la afacerile mici sau la persoane luate individual. pentru asigurarea deplină a drepturilor sociale. Legea ADA acoperă numai serviciile publice.000 de persoane cunosc şi folosesc limbajul gestual ca profesori şi interpreţi. 5000 folosesc limbajul gestual ca principal mijloc de comunicare iar 15. Astfel. În anul 2004 acest dicţionbar a devenit disponibil pe smart-phone. nu se referă la intreprinderile non-profit. În fine. Secţia care se ocupă de dezvoltarea învăţământului caută să asigure folosirea limbajului gestual pe toată durata procesului de instruire a elevilor surzi. Aceste cluburi oferă persoanelor surde şansa de a fi împreună şi de a-şi apăra drepturile la nivel local. oferind totodată un evantai de servicii şi de activităţi pentru toate grupurile de vârstă. Astfel. Alte activităţi importante includ producerea de materiale didactice pentru predarea limbajului gestual şi dezvoltarea serviciilor asigurate de interpreţi. regional. ele fac apel la sistemul ”hârtie şi creion” în cazul unor consultaţii medicale. naţional şi nternaţional. umane şi lingvistice şi a unui mediu în care surzii să poată fi mândri de moştenirea lor. În anul 2005 ASF sărbătoeşte cei 100 de ani de existenţă cu multe evenimente la nivel local. s-a născut în 1905 din dorinţa şi nevoia persoanelor surde şi a familiilor lor de a conlucra în direcţia îmbunătăţirii situaţiei persoanelor aflate într-o situaţie similară. unde se pot bucura de folosirea limbajului gestual finlandez şi de cultura lor vizuală. dacă are loc o situaţie care implică doi vecini. vecinul surd trebuie să facă apel la un interpret sau la un prieten care cunoaşte sistemul gestual. de istoria. Limbajul gestual şi învăţământul Asociaţia promovează limbajul gestual şi desfăşoară cercetări legate de acest limbaj. limbajul şi cultura lor. Dintre acestea aprox. Situaţia limbajului gestual şi a interpretării în Finlanda Asociaţia Surzilor din Finlanda (ASF). Unele 174 . Din cauza acestor cheltuieli. în 1998 a publicat „Dicţionarul de bază al Limbajului Gestual Finlandez” care a fost lansat în 2002 pe reţeaua on-line de web. un centru modern pentru surzi şi deficienţi de auz.cheltuielile mari necesitate de întreţinerea interpreţilor. Astfel. ASF asigură un cadru de pregătire pentru elaborarea unor acţiuni la nivel local şi regional. PC de buzunar şi pe telefonul mobil al firmei Nokia Communicator. de pildă. Sediul central al ASF se află în „Light House” (Casa Luminii) din Helsinki. De-a lungul vremii. cursurile de limbaj gestual american sunt relativ scumpe şi numai persoanele bine motivate pentru o carieră în interpretare le pot finaliza.

Elaborarea de proiecte ocupă o parte importantă din activitatea internaţională a Asociaţiei. Birourile Preşedintelui şi ale Secretarului General al FMS sunt situate în „Casa Luminii”. De o lungă tradiţie se bucură cooperarea cu ţările Nordice prin Consiliul Nordic al Surzilor. care oferă activităţi şi cursuri pentru studenţii care folosesc limbajul gestual. Cultura şi informarea Secţia pentru cultură se ocupă de organizarea evenimentelor culturale.DEAFVOCurmăreşte dezvoltarea predării limbajului gestual în învăţământul profesional prin folosirea tehnologiei informaţiei şi a comunicării. Activitatea internaţională Asociaţia Surzilor din finlanda are contacte şi relaţii internaţionale extensive care funcţionează cu succes. a competiţiilor şi a activităţilor de formare. un serviciu de informare şi o bibliotecă asigură elaborarea de rapoarte. carţi şi programe pe casete video despre durzi şi surditate. cei care iubesc cultura şi profesioniştii au ocazia să-şi dezvolte priceperile şi să-şi prezinte producţiile. secţia de producţie video din cadrul Asociaţiei. Se urmăreşte folosirea televiziunii digitale pemtru transmiterea informaţiilor în limbajul gestual. Teatrul Finlandez pentru surzi oferă spectacole în limbaj gestual. În administrarea Asociaţiei Surzilor din Finlanda se află o Şcoală Superioadă Populară (un centru de educaţie superioară pentru adulţi). Sunt în curs de desfăşurare proiecte cu organizaţiile din părţile de sud 175 . Asigurarea accesului la informaţie. De asemenea. constituie o prioritate a Asociaţiei. produce un program educaţional şi cultural în limbaj gestual. De pildă. pe baza unui Plan de învăţământ eleborat în colaborare cu universităţile obişnuite.proiecte includ o şcoală virtuală în limbaj gestual finlandez şi un centru de orientare profesională. Această secţie caută mijloace care să facă accesibile persoanelor surde care folosesc limbajul gestual serviciile culturale elaborate pentru auzitori. Aici a loc şi cusuri de limbaj gestual pentru auzitori. publicaţii. Un proiect finanţat de Ununea Europeană. se folosesc video-foane şi site-uri WEB pentru interpretarea la distanţă şi pentru asigurarea serviciilor de consiliere în limbaj gestual. Servicii sociale şi de angajare Acestea sunt deservite de 15 consilieri care lucrează pe tot cuprinsul ţării şi folosesc limbajul gestual când consiliază clienţii surzi şi îi ajută să se angajeze. Ca membru al Uniunii Europene. care constituie un serviciu deosebit de important destinat publicului. Asociaţia Surzilor din Finlanda participă la diverse activităţi europene. Astfel. mai ales prin folosirea intensivă a internetului. Rata şomajului la surzii din finlanda este considerabil mai mare decât media naţională şi se caută canale de angajare dar factorii esenţiali sunt educaţia şi pregătirea pentru un loc de muncă. Lunar.

cu rare excepţii şi se 176 . Burundi este o ţară subdezvoltată. Hutu (care cuprinde 85 % din populaţie) şi Tutsi (15%). Aceasta constituie un exemplu de colectivitate de lucru formată din surzi şi auzitori care folsesc limbajul gestual în comunicare. În Burundi există două triburi principale. În aceste condiţii. KL SUPPORT. de aproximativ 5 milioane de locuitori ce se ocupă mai ales cu agricultura pe terenuri familiale situate pe dealuri nisipoase. iar transportul dintre ele se realizează cu dificultate. 4.şi de est ale Africii. dintre care jumătate sunt persoane surde. care nu este obligatorie. astfel că nu se poate vorbi de prezenţa unui limbaj gestual comun şi nici de o organizaţie a surzilor. din Asia de Sud-Est. Comunicarea în familiile cu un copil surd se realizează pe baza unor sisteme particulare fiecărei familii. Astfel. care au un limbaj oficial comun-kirundi şi o a doua limbă oficială-franceza. Se estimează că există aprox. Cealaltă. din Orientul Mijlociu. pe care o prezentăm în rândurile ce urmează. Intreprinderi proprii şi business ASF patronează două intreprinderi. Oraşele sunt puţine şi de mici dimensiuni. care contribuie la creşterea veniturilor proprii ale acestei organizaţii. cu o populaţie restrânsă. o organizaţie care colectează fonduri prin administrarea unui cazinou şi a unor aparate care vând diferite obiecte. programe video şi TV. De asemenea. Unele aspecte privind integrarea surzilor din ţările aflete în curs de dezvoltare comparativ cu a celor din ţările dezvoltate Putem considera că nivelul de dezvoltare economico-socială a unei ţări îşi pune amprenta asupra posibilităţilor de integrare socială a surzilor din ţara respectivă. Una din ele. copiii surzi sunt ne-educaţi. PROSIGN OY AB care este singura companie de producţie din Finlanda care s-a specializat în producerea de activităţi multimedia. din Balcani şi din alte părţi. este o intreprindere de marketing care acţionează ca factor intermediar între aparatura de sprijin necesară şi intreprinderile care o produc. adulţii şi copiii surzi par să fie izolaţi unii de alţii. servicii WEB în limbaj gestual. În acest sens am urmărit situaţia surzilor din două ţări africane. Mai puţin de un sfert din populaţia adultă este alfabetizată şi doar un copil din trei merge la şcoala primară. Aspecte legate de personal şi economie În cadrul ASF lucrează un grup multicultural şi multilingual. Aproape jumătate din bugetul Asociaţiei este acoperit de Finnish Slot Machine Association.000 de copii surzi de vârstă şcolară dar nu există un sistem de educaţie a surzilor iar aceştia nu sunt bineveniţi în şcolile pentru auzitori. Burundi şi Kenya. diferite sectoare ale administraţiei de stat acordă donaţii. Nu este semnalată prezenţa unor şcoli oficiale ci doar câteva şcoli sponsorizate de biserici.

Cei aprox. comunitatea locală trebuie să construiască şcoli. 177 . Dintre acestea o şcoală este de nivel liceal iar 5 clase de surzi sunt ntegrate în şcoli de masă. Spre deosebire de alte ţări aflate în curs de dezvoltare. 2000 de elevi surzi sunt instruiţi de 200 de profesori. aflată în curs de dezvoltare. Învăţând să comunice. trei sunt profesionale. există oficiali şi profesori entuziaşti şi mai bine informaţi iar asociaţia de părinţi este dinamică. surzii din Kenya au unele avantaje semnificative. adunând date şi colectând fonduri cu care plăteşte cazarea a jumătate din numărul elevilor surzi. aceşti elevi pot să dobândească unele cunoştinţe legate de tâmplărie sau de vânzarea unor produse şi pot să aibă de lucru dacă auzitorii se pot înţelege cu ei şi le vor da de lucru. din care jumătate au pregătire de specialitate cu durata de doi ani. Limba oficială tribală este SWAHILI dar a doua limbă oficială este cea engleză. înfiinţând clinici. Accentul se pune pe instruirea orală şi pe labiolectură. Dintre copiii de vârstă şcolară 2 la mie sunt surzi. Toată ţara cuprinde 17 şcoli cu internat pentru surzi. Meseria cea mai frecventă este cea de tâmplar. Astfel. Acolo unde unele şcoli pot să asigure servicii pentru surzi. Auzitorii îi consideră pe surzi ca fiind lipsiţi de inteligenţă şi nu li se poate acorda vreun rol social. Această ţară. de aceea surzii nu au şanse să devină profesori într-o şcoală de surzi. Asociaţia Naţională a Surzilor din Kenya a publicat un dicţionar al limbajului gestual dar nu se ştie precis dacă aceste semne reprezintă un limbaj unitar deoarece sunt multe forme tribale de limbaj gestual. Rarele excepţii de care aminteam mai sus se referă la acei surzi care puteau să urmeze o şcoală de pe lângă o biserică. Dintre cele 17 şcoli. de mari dimensiuni. De obicei. În Kenya există un Institut de Pedagogie Specială care asigură cadrele pentru învăţământul special cu durata de 3 ani. În Kenya. fiecare familie are mai mulţi copii iar aceştia îşi asumă rolul de supraveghere a persoanei surde după decesul părinţilor. Şcoala primară nu este obligatorie. Cea mai mare parte dintre absolvenţi migrează spre oraşe unde caută de lucru şi se grupează în asociaţii ale surzilor. construind şcoli.crede că nu pot fi educaţi. are o populaţie de 20 milioane de locuitori care aparţin la mai multe etnii. că sunt retardaţi mental deoarece nu se poate comunica cu ei. La admitere se cere o diplomă de profesor şi trei ani de practică pedagogică într-o şcoală. performanţa elevilor surzi la testele şcolare este slabă şi s-a recomandat folosirea limbajului gestual cel puţin pe bază experimentală. Femeile surde burundeze nu se pot căsători şi nu pot avea copii în cadrul unei familii. Deşi profesorii sunt plătiţi de guvern. elevii sunt integraţi în şcoli de masă. Şcolile pentru surzi au aceeaşi programă şi aceleaşi manuale ca în şcolile de masă dar ritmul de lucru şi metodele sunt diferite. situaţia este ceva mai bună. să le mobileze şi să le întreţină. fiecare având propria specializare. Deoarece profesorii nu cunosc bine limbajul gestual.

După terminarea şcolii generale. pe care surzii nu o înţeleg. cuprinde pe aproape toţi copiii de vârstă şcolară. majoritatea elevilor surzi urmează cursuri cu durata de 3-4 ani în cadrul şcolilor profesionale unde se pot califica în diverse meserii din mai multe domenii cum ar fi cel al construcţiilor şi lucrărilor publice ( instalator sanitar. ei nu au acces fizic sau 178 . tâmplar. Sub aspect medical. 5 licee aflate în structura acestor centre şcolare. sculptor în lemn. Deoarece instruirea din Burundi şi Kenya se face de obicei în limba franceză sau engleză. De asemenea. în industria textilă şi confecţiilor. montator tâmplărie din aluminiu sau PVC). patiser. Ca urmare a creşterii cerinţelor de educaţie. s-a creat în 1999 o specializare nouă. Este posibil ca un număr mic de copii surzi din zonele rurale sau izolate să rămână neşcolarizaţi fie că părinţii lor nu ştiu că există şcoli speciale fie că ei nu au posibilităţi materiale să-i ducă la şcoală. 2 unităţi post liceale şi mai multe clase integrate în şcoli generale. 102 care. Insă situaţia va fi remediată curând odată cu înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Persoane cu Handicap şi a Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Copiilor şi Adopţii şi a reţelei de asistenţă socială din cadrul primăriilor. În 1999 s-a adoptat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. Această reţea ce se întinde în oraşele mai mari sau cu mai multe persoane surde.Situaţia din România se apropie mai mult de cea a ţărilor din vestul Europei sub aspectul integrării surzilor în mai multe domenii ale vieţii sociale. 15 şcoli elementare care au şi grădinişe în structura lor. vopsitor caroserii auto).la Catedra de Teologie Ortodoxă şi Asistenţă Socială Didactică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea din Piteşti. tinichigiu auto. datele disponibile ne arată că cei aproximativ 3200 de elevi surzi sunt cuprinşi în cele 8 grădiniţe autonome. Astfel surzii au posibilitatea să lucreze ca profesori de religie în şcolile pentru surzi sau ca asistenţi sociali în diverse unităţi. brutar. după 1990 s-a manifestat tendinţa de a se folosi tot mai mult comunicarea gestuală în şcolile speciale. învăţământul de 9 ani fiind obligatoriu. a recunoscut oficial limbajul gestual şi a recomandat formarea şi angajarea de interpreţi în limbajul gestual în toate domeniile care au tangenţă cu persoanele surde. 6 şcoli sau centre şcolare profesionale. a fost adoptat un ordin comun al MEC şi MSF de atestare a interpreţilor în limbaj gestual pentru persoanele surde şi în limbajul specific persoanelor cu surdocecitate. se efectuează intervenţii chirurgicale sau se protezează auzul deficitar. zugrav-vopsitor-mozaicar-faianţar. (a).Comunicare prin limbaj gestual. etc Modalitatea dominantă de comunicare este cea orală dar. la articolul 15. în sectorul serviciilor de întreţinere (electromecanic. poate comunica şi ppoate învăţa o meserie. frizer-coafor. Astfel. în ţara noastră există o reţea medicală în aproape toate oraşele mari unde se face evaluarea auzului. Se poate conclude că dacă un copil surd poate să meargă la şcoală el poate să aibă o viaţă mai bună decât unul neinstruit. sub aspectul integrării şcolare. în domeniul hotelier-alimentaţie cum ar fi cofetar. depanator aparate electrice şi electrocasnice. pct.

într-un mod imperfect. COMPLEXITATEATEA PROCESULUI DE INTERPRETARE COMPETENŢELE NECESARE UNUI INTERPRET Este interesant să comparăm evoluţia din domeniul interpretării limbajului verbal cu cea din interpretarea limbajului gestual. integrarea surzilor este bazată pe o cultură distinctă de cea a auzitorilor. să aprecieze limbajul gestual deoarece unii surzi nu pot să suplinească limbajul gestual cu cel verbal ceea ce-i poate duce la izolare de lumea auzitorilor. vecini sau semeni de ai lui. Acest proces este cunoscut de lingvişti ca însemnând crearea unui limbaj alterat (pidgin). O alternativă devenea posibilă dacă o persoană din grup cunoştea ambele limbaje. Gradul de cunoaştere a ambelor limbaje şi practicarea sarcinii de preluare instantanee a mesajelor dintrun limbaj într-altul poate varia foarte mult. care apare în întreaga lume unde limbaje diferite intră în contact. Pe de altă parte. istorice şi geografice. acea persoană putea fi desemnată interpret. sau poate prezenta un mesaj fluent şi idiomatic. În Burundi. de parcă n-ar exista. deoarece poate comunica cel puţin gestual şi poate primi informaţii în acest limbaj de la părinţi. această structură socială o putem numi integrare cu izolare. ei au ocazii rare de a comunica şi cu alţi surzi. deşi trăiesc în mijlocul lor. ei rezolvau problema comunicării într-unul din următoarele moduri: puteau încerca să vorbească unii cu alţii în limbajul majorităţii celorlalţi. ceea ce reprezintă o integrare cu autonomie . Desigur. să nu exagereze cu mainstreamingul. să aibă un limbaj gestual fluent şi legături strânse cu alţi surzi. După H. dar cererea de muncă de înaltă calitate pentru numeroase conferinţe n-a existat. pentru a fi înţeles. În condiţii obişnuite. rude. El poate fi un dezavantajat sub aspect economic dar nu mai poate fi considerat retardat mental. Auzitorii pot să-i ajute să se integreze în societatea majoritară dar trebuie să ţină seama de cultura lor. apreciaţi sau aplaudaţi. Dacă sunt foarte buni în profesiunea lor. Lane. Se cunoaşte că abia după primul război mondial interpretarea în limbaj verbal a cunoscut o dezvoltare uimitoare şi o recunoaştere ca profesiune. Numai când ei fac greşeli sunt observaţi. Desigur. ziariştii sau diplomaţii cu fluenţă în patru sau mai multe 179 . Conferinţa de Pace de la Paris (1919) a marcat momentul începerii interpretării calificate în domeniul conferinţei. Primii practicieni au fost angajaţi civilii cu experienţă. plin de expresii locale. surzii au posibilităţi limitate de a comunica cu auzitorii. De asemenea. interpretarea a existat şi înainte de această perioadă. Aceasta presupune ca surzii să se dezvolte cu mândria de a fi surzi. În orice ocazie când se întâlneau persoane care nu vorbeau cu toţii aceeaşi limbă. se situează într-un anonimat absolut. Interpretul poate improviza. interpreţii care realizează în mod adecvat cerinţele rolului nu vor fi notaţi. rămânând în acelaşi timp apropiat de sensul original. pe limbajul gestual şi pe legăturile acestor surzi cu lumea surzilor. din cauza situaţiei economice. în Suedia. surzii doresc o integrare cu autonomie.lingvistic la o educaţie de calitate.

folosirea lor poate fi ineficientă şi. care de multe ori conţin cuvinte ce nu au un corespondent gestual. Cu toate că aceşti gesticulatori necalificaţi consideră că fac un serviciu valoros pentru surzi. Când începe să lucreze. uneori.U. Situaţia cea mai solicitantă este în cursul unei conversaţii. Pentru a funcţiona cu profesionalism şi a menţine în acelaşi timp integritatea mesajului. care consta în activitatea alternativă a vorbitorului şi a interpretului. pricepere. urmată de interpretarea făcută de interpret după un set de notiţe. Ei pot cere dinainte unele din următoarele date: materiale scrise. datorită eforturilor depuse de asociaţiile naţionale ale surzilor. 180 . De fapt aceasta este numai o comunicare prin semne sau prin gesturi între surzi şi auzitori.A. colegi de muncă şi alţi auzitori. Interpreţii calificaţi sunt profesionişti cu înaltă pregătire a căror sarcină cere multă atenţie.limbi şi cu o înţelegere pasivă pentru şi mai multe limbi. au funcţionat în această calitate unii membri ai familiei persoanei surde. precum şi cel puţin două limbaje diferite. deoarece interpretul aşteaptă să audă cuvintele emise de participanţii la conversaţie. Azi se foloseşte tehnica traducerii simultane prin microfon şi cască în şase limbi. Pentru a reduce tensiunea produsă de "elementul necunoscut" interpreţii sunt încurajaţi să se familiarizeze dinainte cu subiecţii pe care-i vor interpreta sau să se specializeze într-un domeniu. nu simultană. prieteni. Oricând există un element necunoscut ce poate apare în cursul procesului de interpretare la care interpretul trebuie să fie pregătit să-i facă faţă. interpretul trebuie să posede o mulţime de priceperi învăţate în decursul programului educaţional de formare. care s-a folosit pentru prima dată la Adunarea Ligii Naţiunilor în 1931. care au învăţat în mod neoficial să comunice prin semne sau prin dactileme. de Federaţia Mondială a Surzilor. Tehnica "choppy" a fost rapid părăsită în favoarea sistemului în care întreaga cuvântare era citită de vorbitorul original. Până la formarea unor interpreţi calificaţi. Pregătirea este o parte necesară a sarcinii profesionale pentru toţi interpreţii. Ce este interpretarea Prin termenul "interpretare" cei mai mulţi profani înţeleg că este vorba de interacţiunea cu surzii. Interpretarea în limbaj gestual este un domeniu relativ nou. în 1965. mai ales în domeniul juridic sau al îngrijirii sănătăţii. cel verbal şi cel mimico-gestual. După această dată preocupările pentru formarea de interpreţi în limbaj gestual s-au extins considerabil. Prin urmare. Acest proces presupunea întotdeauna prezenţa unei persoane surde şi a uneia auzitoare. prin interpret se va înţelege o persoană care are fluenţă în două sau mai multe limbaje şi a fost pregătită pentru a face faţă în procesul de inerpretare. în afara celei care facilitează comunicarea între ele. pentru specialişti. apărut în mod oficial odată cu crearea Oficiului Naţional al Interpreţilor pentru Surzi. Aceştia au făcut o interpretare consecutivă. tact. Aceasta înseamnă că cele două părţi ale creierului său lucrează simultan. Greşelile de interpretare pot produce daune ireversibile. interpretul gândeşte în acelaşi timp în două limbi. periculoasă. în S.

acest proces cere timp şi este necesar. 5. o traducere trebuie să reproducă cuvintele din textul limbajului-sursă (TLS). cunoaşterea profundă a limbajului folosit. cultura celui care vorbeşte. să lase deoparte unele cuvinte. o traducere se va citi la fel ca originalul. intensitate şi în limbajul trupului etc. să caute echivalenţi.a. 8. De asemenea. să recreeze mesajul în limbajul . copii după cuvântări casete audio sau video. 7. erori ale vorbitorului ş. o traducere va reţine stilul TLS. să producă mesaje orale/gestual/motrice. Timpul de pregătire poate fi diferit pentru fiecare sarcină. 3. 3. să aibă deja fluenţă în cele două limbaje. conversia şi prezentarea. 6. Este de dorit ca traducerea să fie echivalentă cu mesajul original în cât mai multe dimensiuni posibile. Se poate simţi nevoia unui timp suplimentar de pregătire datorită complexităţii misiunii. Prezentarea interpretului trebuie să includă un bun control al organelor de articulaţie. stilul de prezentare. (1968) cei trei paşi importanţi în interpretare la o conferinţă sunt: înţelegerea. dar în acelaşi timp. WILSS (1982) rezumă mai multe cerinţe aparent contradictorii pentru echivalenţa traducerii: 1. schimbări în volum.ordinea de zi (care este vitală). glume sau bancuri. o traducere trebuie să reproducă ideile (sensul) din TLS. 4. dischete de calculator. 5. 2. 4. al accentului şi în general o bună educaţie ca vorbitor în public. să analizeze mesajul în profunzime. expresii faciale. să înţeleagă mesajul (sursa). Totuşi. El include în cadrul înţelegerii capacitatea interpretului de a percepe mesajul original. să primească mesajul auditiv sau vizual. -să identifice interrelaţiile din cadrul mesajului -să recunoască alte elemente utile cum ar fi: gesturi. pregătirea interpretului în ambele forme ale educaţiei şi specificitatea subiectului. o traducere va oglindi stilul traducătorului. 2. al gesturilor. Roy (1980) consideră că interpreţii în limbaj gestual trebuie: 1. ei pot solicita să se întâlnească cu clienţii surzi şi cu alţi vorbitori pentru a discuta ce se va prezenta sau se va discuta. lista cu numele participanţilor (ortografiate corect). Conversia în limbajul-ţintă nu înseamnă traducerea literală a cuvintelor. să fie familiarizat cu problema şi să facă apel la cunoştinţele anterioare.ţintă şi 9. aluzii la lucrări literare. 181 . să reţină mesajele neverbale printr-un proces de vizualizare. Procesul interpretării După Herbert. ci include capacitatea de a manevra dificultăţile speciale ce pot să apară în adresările diplomatice sau învăţate: proverbe şi metafore.

dacă un interpret participă cu mai mulţi surzi care optează cu toţii pentru aceeaşi slujbă. O interpretare spontană este tipul la care ne gândim cel mai des: ea este realizată fără o prealabilă aşteptare a ceea ce va fi spus de vorbitor. aşa că interpretul trebuie să fie foarte atent. În definirea interpretării ca sarcină. are funcţii simbolice. iar interpretul trebuie să caute expresii echivalente în loc să se lege de o anumită imagine. într-o traducere. O interpretare pregătită se află oarecum între cele două menţionate mai sus.6. când se mai adaugă ceva etc. De pildă. de exemplu la interviul pentru angajare.) Aceasta este o scurtă pregătire. 7. Funcţia acestor texte nu este nici comunicativă. indicaţiile unui doctor. 8. El poate veni ceva mai devreme la conferinţă pentru a se asigura că n-a intervenit vreo modificare în program. unde vor fi citite materiale tehnice. acesta îi va permite interpretului să-l corecteze. familiarizarea cu participanţi specifici sau situaţiile aproape identice conduc la o interpretare ce nu este totalmente improvizată. fixată sau pregătită. Adaptarea expresiei faciale ar putea fi suficientă pentru interpreţii din situaţiile semn-spre-voce când apar greşeli pentru a fi corectate. Volumul de pregătire diferă în funcţie de cerinţele fiecărei sarcini. interpretul va deveni familiarizat cu tipurile de întrebări care se pun la interviu şi poate anticipa tipurile de răspunsuri pe care le vor da candidaţii. El va trebui să cunoască 182 . trebuie să analizăm dacă interpretarea este spontană. Desigur. religioase şi estetice. O interpretare fixată este similară cu o traducere în scris. interpretul va rămâne atent să urmărească orice schimbare spontană ce poate avea loc (când se elimină o frază. Totuşi. În timpul expunerii. Ea poate fi scurtă sau extensivă. interpretul va cere vorbitorului să repete materialul în chestiune. O pregătire extensivă va ajuta interpretul care lucrează pentru o conferinţă de durată. Interpretul este familiarizat cu materialul textului înainte de a începe acţiunea. interpretul la o întrunire anuală de acordare a unor premii poate să ceară o copie a cuvântărilor ca să se familiarizeze cu conţinutul mesajelor şi cu numele participanţilor. nici instrumentală. unul faţă de altul. o traducere se va citi ca o piesă literară contemporană. "Tatăl nostru". în situaţia voce-spre-semn. de pildă. perspectivele cuiva legate de situaţie. un translator nu trebuie niciodată să adauge sau să omită ceva dacă nu este necesar. în funcţie de distanţă şi de unghiul sub care se află vorbitorul şi cel care gesticulează. Dificultăţi de traducere Metaforele dintr-un limbaj nu pot fi transpuse în altul. pot apărea multe surprize. Astfel. un bun interpret va învăţa o interpretare standard pentru textele bine cunoscute şi des utilizate cum ar fi "Tatăl nostru" sau "Imnul de Stat". Acolo unde interpretul este sigur că vorbitorul a făcut o eroare. De exemplu. De pildă. o traducere va reţine dimensiunea stilistică istorică a TLS. angajamentele la tribunal etc.

ba altul? Toate aceste situaţii sunt potenţial interactive. a unui film. Situaţiile pot fi definite. La grupurile mari. în interpretarea unei piese de teatru. o vizită la un muzeu cu un grup de surzi şi auzitori. Există un singur prezentator şi grupul care formează audienţa? Va fi un grup amestecat la întâmplare şi va vorbi ba unul. interpretul trebuie să ştie care va fi formatul interacţiunii. să asiste la repetiţiile actorilor şi să analizeze replicile în lumina interpretării actorilor. dar şi să identifice persoanele care vorbesc şi să încerce să fie conştient de diferenţele culturale în comunicare. o persoană surdă şi o persoană auzitoare. Este de aşteptat ca interpretul să redea mesajul dintr-un limbaj în altul fără să fie nevoie să-l transmită în direcţie opusă. La un grup mic de trei la zece persoane. Comunicarea într-un sens. dintre care oricine ar putea oricând să dea o replică. o şedinţă de terapie în grup. Comunicarea multi-direcţională. pot fi cele mai dificile pentru interpret. Un interpret bun se bazează pe un text (o propoziţie sau o frază) de unde extrage semnificaţia. a ştirilor la TV. De exemplu. 2. Situaţia de unu-la-unu. 3. Dacă este o singură persoană surdă într-un grup de auzitori poziţia şi funcţionarea interpretului va fi diferită. retroproiectoare. unde interpretul este o parte a unei echipe. păstrând intenţia iniţială a vorbitorului din situaţia dată.). el nu poate fi pregătit în legătură cu stilul de prezentare. Comunicarea în două sensuri. Va fi de aşteptat o pregătire şi mai profundă. Fără îndoială. un grup mic sau un grup mare. Anticiparea audienţei O altă dimensiune este să considerăm interpretarea după numărul activităţilor comunicative ale participanţilor. Se disting următoarele trei posibile complexe ale interacţiuni: 1. Ei trebuie să vadă piesa de mai multe ori. apelează la un interpret pentru a-şi transmite mesajele printr-o interpretare adecvată. a cărei sarcină este să facă o interpretare în gesturi a unei piese de teatru. cu vocabularul tehnic. grupurile mici. 183 . Totuşi. funcţionarea interpretului va depinde de felul în care vorbesc oamenii. Aici interpretul trebuie să fie pregătit să traducă instantaneu din gesturi în limbajul verbal şi invers. unde este de aşteptat o comunicare multidirecţională.dinainte programul şi să se familiarizeze cu materialele ce vor fi prezentate. cât de mulţi gesticulează şi cât de mulţi vorbesc. când profesorul pune o întrebare şi solicită răspunsul de la elevi. de peste zece persoane. folosind mai ales metoda consecutivă. De exemplu. Caracterul unui eveniment de interpretare este determinat în mare măsură de numărul de oameni pentru care trebuie să se interpreteze: unul-la unul. care trebuie nu numai să transmită mesajele. o izolează şi apoi o reproduce integral în alt limbaj. Presupune ca interpretul să transmită mesaje între oameni care nu au un limbaj comun şi astfel trebuie să acţioneze în ambele limbaje. tablă etc. cu punctul de vedere al prezentatorului. Interpretul este responsabil cu traducerea între mai mulţi oameni. accentul sau folosirea auxiliarelor vizuale şi demonstrative (diapozitive.

origini etnice. alegerea inadecvată a limbajului ţintă dat şi lipsa de competenţă în gramatica şi lexicul limbajului-ţintă. Ei trebuie să fie flexibili în felul în care interpretează pentru a se adapta la clienţi de diferite grupe de vârstă. Însă SCHEIN (1974). să nu fie temător. Profesiunea rămâne deschisă pentru cei care o găsesc atractivă. La puţin timp după SCHEIN. iar prezentarea lor verbală trebuie să evite monotonia sau calitatea slabă. Putem să urmărim mai multe categorii largi de priceperi: priceperi legate de limbaj. 1974). Oricum. Ei trebuie să se adapteze la condiţii cum ar fi sesizarea nuanţelor subtile din conferinţele guvernamentale sau diplomatice. a stabilit că un interpret de succes este de dorit să fie în centrul atenţiei. interpretarea eficientă presupune ca interpretul să restructureze informaţia în funcţie de client. comunicarea interculturală şi de sprijinire. de formalitate. Ei trebuie să aibă priceperi excelente de limbaj gestual. cu acces rapid la un şir larg de termeni de vocabular specializat. de o capacitate de a înţelege multe accente regionale şi străine. Limbajul lor verbal nu trebuie să prezinte un accent prea marcat. În concluzie. textele constituie substanţa. în urma studierii corelaţiilor între mai mulţi factori implicaţi. precizia tehnică din cercurile 184 . Totuşi. de scopuri şi constituie materialul cu care operează interpretul. Întregul act de comunicare este aşezat într-un context (care asigură o anumită referinţă pentru o interacţiune) şi presupune că cei doi participanţi împart un cod (un limbaj sau un sistem de comunicare) şi poate face contact (prin canale fizice şi cu legături psihologice). Pe de altă parte. aceste rezultate nu sunt prea semnificative deoarece eşantionul a cuprins numai 34 de persoane. Acestea pot fi clasificate după gradul de dificultate. vorbirea în public. personalitate şi motivaţie se cer şi priceperi lingvistice şi motorii. alţi cercetători au constatat unele trăsături de personalitate contrare celor obţinute de Schein că ar contribui la formarea unui bun interpret (FRISCHBERG şi ENDERS. să fie independent. niveluri educaţionale şi sociale. Competenţe legate de limbajul interpreţilor Interpreţii auzitori au nevoie de cunoaşterea exemplară a limbajului verbal şi scris. În afară de inteligenţă. conţinutul expunerii ce trebuie interpretată în situaţia dată. inclusiv variantele regionale şi multe mijloace de a încorpora limbajul verbal într-un cod vizualgestual. Lipsa de eficienţă e legată de trei factori: incapacitatea interpretului de a analiza mesajul primit în suficientă profunzime. ca ocazii particulare în care are loc interpretarea. S-a evidenţiat dificultatea de a prevedea eficienţa interpretului numai pe baza textelor. Mai mulţi autori au analizat fiecare act de comunicare ce are loc între un emiţător care transmite un mesaj către un receptor. priceperi interpersonale.în general. nu s-a găsit nici un instrument obiectiv care să prezică cine va reuşi în profesiunea de interpret. să nu fie rigid şi să nu caute simpatie pentru sine.

o clasă aglomerată. interpretul este obligat să folosească vocea în traducere în beneficiul auzitorilor care nu cunosc gesturile. o combinare între priceperile menţionate până acum. El nu va începe să interpreteze când o persoană surdă încă citeşte un document. El are unele opţiuni: poate cere unei persoane auzitoare să aştepte un moment până când surdul a terminat de citit. poate cere persoanei surde să fie atentă. În acest fel nici unul din interpreţi nu este suprasolicitat. o sală îngustă. Abilitatea de a interpreta din varietăţile aceluiaşi limbaj gestual în registrul corespunzător al limbajului verbal este cerută în mod egal. Dacă doi sau mai mulţi interpreţi lucrează ca o echipă. în timp ce celălalt se concentrează pe interpretarea gesturilor. el poate să împărtăşească unele din cunoştinţele sale de specialitate clienţilor surzi şi auzitori. Această sarcină este aşa de solicitantă încât mulţi nu o pot realiza. Când unul dintre membrii surzi din audienţă face un comentariu fără să folosească vocea. El trebuie să sesizeze când vorbitorul se apropie de sfârşitul mesajului sau face doar o pauză. Priceperile interpersonale Interpretul trebuie să examineze rapid o situaţie nouă ce apare în sarcina sa. iar abordarea în echipă poate fi într-adevăr eficientă. Interpretul poate fi asemănat cu un "dirijor de trafic" unde perturbarea sa poate avea consecinţe nedorite. trebuie să se respecte pauzele de odihnă ale interpretilor dupa circa 30 min de activitate. să aibă umor sau rezervare după cum dictează condiţiile.Totuşi. El trebuie să citească atent pe cel care vorbeşte. să judece intenţiile celor care gesticulează pentru a şti cum să faciliteze interacţiunea. Ea are loc în situaţiile în care un grup include mai mulţi surzi care nu se pot vedea unii pe alţii. precum şi să cunoască reglatorii conversaţionali pentru ambele forme de limbaj.academice. cum vor interacţiona participanţii şi apoi să fie sigur că fiecare participant este familiarizat cu felul în care acţionează. atunci unul se poate ocupa de interpretarea cu voce. Interpreţilor li se cere să fie capabili să privească un mesaj gesticulat şi să-l interpreteze simultan în limbajul verbal. când repetă în acelaşi timp mesajul în gesturi pentru surzii care nu pot să vadă. Interpretarea de la gest la voce este. Interpreţii ca fiinţe umane 185 . În afară de fluenţa în fiecare limbaj se aşteaptă ca interpretul să fie în măsură să interpreteze din limbajul verbal în forma gestuală adecvată preferinţei sau cerinţelor clientului. Mărimea şi forma spaţiului fizic va conduce la această situaţie: o sală de lectură. eleganţa şi estetica din locurile teatrale sau literare. Dacă sarcina este de lungă durată. El nu poate fi întrerupt cu întrebări sau deranjat cu aprecieri. de fapt. cineva poate să evite punerea unei părţi în afară. Gesticulând şi vorbind simultan. în timp ce gesticulează acelaşi mesaj.

cu semnele şi cu audienţele amestecate formate de surzi şi auzitori. valori. Dacă sunt mai multe pesoane surde. un cuvânt sau o frază ce poate să aibă conotaţie pozitivă pentru un surd poate să nu aibă nici o semnificaţie pentru auzitor Unele consideraţii practice privind folosirea interpreţilor Experienţa interpreţilor în limbaj gestual care lucrează cu grupuri noi ce nu s-au acomodat cu surzii. când un interpret va lucra cu un singur surd. la un interviu pentru angajare. trebuie să fie deschisă calea de comunicare între cei ce fac semne . la consultaţiile medicale. Interpretul se va aşeza cât mai aproape de participantul auzitor dar astfel ca persoana surdă să îi poată vedea pe amândoi auzitorii fără efort. prin urmare. a arătat că există mai multe tipuri de probleme ce au loc cu regularitate şi. trebuie să apreciem că surzii ce formează aceste colectivităţi au anumite cerinţe. pot fi evitate printr-o planificare adecvată. la un ghişeu bancar sau la un birou de informaţii). Interpretul trebuie să fie văzut pentru a realiza cu succes sarcina facilitării comunicării. Persoana surdă trebuie aşezată astfel de către organizatorii unei şedinţe încât ea să nu se simtă segregată. ele trebuie aşezate aproape unele de altele. experienţe şi comportamente comune. Interpreţii au nevoie să fie familiarizaţi cu cultura surzilor şi cea a auzitorilor. în acelaşi timp. 186 .Interpeţii au nevoie să facă pauze pentru a-şi satisface necesităţile personale şi de o cale confortabilă pentru a-i ajuta pe alţii care se află în situaţii neconfortabile din locurile de interpretare. filmul sau diapozitivele proiectate şi feţele. să poată urmări orice comentariu sau întrebare care se pune cu voce. independente de limbajele verbale. preferabil grupate. Linia de vedere.interpret şi surd. "Bunul simţ" dictează evidenţierea următoarelor procedee pentru auzitor a) Staţi alături. să-l poată vedea pe interpret. Prin urmare.5-2 m. În cazul cel mai simplu. Aşa cum noi recunoaştem limbajele gestuale din diferite colectivităţi de surzi ca limbaje legitime. toate fiind componente ale conţinutului şi contextului vizual. Aranjamentul ideal al participanţilor surzi şi a interpreţilor depinde de mărimea camerei sau spaţiului în care va avea loc evenimentul şi tipurile de activităţi ce se vor desfăşura. Auzitorii pot constitui o jumătate dintre clienţi iar surzii sau deficienţii de auz formează cealaltă jumătate a procesului de comunicare. Este recomandabil să se acorde multă atenţie aşezării participantului surd astfel ca. iar interpretul să fie poziţionat în faţa lor. plus expresiile vorbitorilor de pe platformă. Uneori este inevitabil ca interpretul să se aşeze de aceeaşi parte cu peersoana surdă (de ex. nu în faţa interpretului b) Aşezaţi persoana surdă şi interpretul faţă în faţă. De pildă. distanţa optimă între ei va fi de 1.

Mai întâi. aceasta ar putea produce două efecte nedorite. este necesar să se acorde atenţie deosebită luminii. lumina îl poate împiedica pe interpret să vadă clar audienţa şi astfel se poate limita eficacitatea comunicării în ambele sensuri. Camerele alese pentru interpretare ar putea să aibă întotdeauna flori mari. draperii decorative etc.). Fondul ideal va avea o culoare clară. g) plasarea difuzoarelor. În condiţii obişnuite. b) evitaţi lumina directă din faţă. cum ar fi cele din sălile de teatru sau unde sunt folosite mijloace vizuale (când se prezintă filme. diapozitive în şcoli etc. diapozitive). În al doilea rând. j) estimarea duratei activităţii. d) atenţie la fondul audio şi vizual. Problemele apar în camere sau în alte spaţii închise. microfoanelor şi echipamentului audio are o importanţă deosebită. c) evitaţi lumina slabă sau lipsa ei (de ex. Dacă sunetul amplificat se află în faţa interpretului. care trebuie evitate. În unele amfiteatre se asigură un spot de lumină reglabilă ce poate fi concentrată pe o parte a ecranului. lumina puternică din spate poate să-i facă să apară întunecaţi. Oboseala este o condiţie dificil de apreciat.Iluminarea. interpretul va apărea neclar. În acest caz. el nu va deranja. interpretul va trebui să stea într-o poziţie unde difuzoarele se află în spatele lui. o sală de recepţie sau alte spaţii formale vor fi decorate divers. Dacă fondul este texturat. la proiectarea de filme. Chiar dacă interpreţii sunt bine luminaţi din faţă.O circulaţie intensă prin spaţiul de interpretare va distrage atenţia audienţei de surzi aşa cum zgomotul unui radio dat prea tare şi aflat în vecinătate va deranja pe auzitori. dar o activitate de 1 1/2 oră la 2 ore va cere mai mult decât un interpret. pereţii cu desene.poate avea efect perturbator. o lumină slabă de pe ecranul unde se proiectează filmul va fi suficientă pentru ca audienţa de surzi să-l vadă pe interpret. Dacă vorbitorii vor folosi microfoane. colorate intens sau iluzii decorative optice sau draperii colorate pe pereţi. nu prea strălucitoare sau cu o nuanţă prea puternică. O provocare interesantă pentru interpret apare în locurile cu lumină slabă. În cazurile unde un grup de artişti vor juca pe scenă. în contrast cu restul mediului vizual. O fereastră sau o sursă puternică de lumină aflată în spatele intepretului face dificilă urmărirea lui. el va auzi numai reflectările distorsionate ale amplificării şi nu va putea să prezinte clar mesajul. când se planifică aşezarea în cameră pentru mai mulţi participanţi. interpretul poate să ceară un monitor personal şi un amplificator pe care-l poate ajusta pentru a-i asigura o audienţă optimă. Însă. De multe ori. Ca soluţii pot fi recomandate ecrane sau draperii de o singură culoare (mai ales verde sau albastră) aşezate în spatele interpretului. cu expresii faciale neclare şi cu mişcări ale buzelor dificil de citit. e) tapetul. În estimarea duratei unei activităţi apar două aspecte: Câţi interpreţi vor fi necesari şi cât de des se vor face pauze. a) evitaţi lumina din spate. lumina dintr-o cameră este suficientă pentru ca interpretul şi persoana surdă să se poată vedea unul pe altul. f) aşezarea uşilor în spaţiul de interpretare poate deranja. Se recomandă ca interpreţii să ia o pauză la fiecare 187 . unde decorul poate fi în conflict cu necesitatea vederii clare între interpret şi audienţa de surzi.

20-30 min. aşa că orele de masă nu pot fi considerate perioade de pauză pentru interpreţi. în acelaşi timp. Având în vedere cele expuse până acum. Este important să reţinem că un interpret "vorbeşte" indiferent câte persoane vorbesc. faptul că interpretul este o fiinţă umană ce nu poate să lucreze cu acelaşi randament pe o perioada nedefinită de timp. să vadă şi să audă tot. Chiar dacă îşi formează opinii personale. printre altele. ca fiinţă umană. Interpreţii rămân la datorie în timpul unor prânzuri oficiale sau cină de lucru. şi nu se tolerează ca un singur interpret să lucreze mai mult fără pauză. este de aşteptat ca o maşină sa dea performanţe constante după multe ore de funcţionare. dar ele ignoră. cu sinceritate şi precizie. Interpreţii la conferinţe pentru limbajele verbale nu lucrează mai mult de 5-6 ore pe zi cu parteneri la schimb. vor lucra mai mulţi interpreţi la un moment dat. un pod sau o linie telefonică. participă cel mult la două obiecte cu o pauză între cele două ore. Mai frecvent. toate aceste aspecte sunt reale. o fereastră. Dacă la conferinţă sunt prezente persoane cu surdo-cecitate este nevoie de câte un interpret pentru fiecare din ele. În parte. adică doi interpreţi lucrează între 5-6 ore pe zi. Interpretul este acela care face posibil transportul informaţiei de la un participant la altul din lanţul comunicării. vom trece în revistă unele din concepţiile greşite care încă persistă în legătură cu interpreţii şi procesul de 188 . Însă. in timp ce interpretul. Inconvenientul care se manifestă aici constă în faptul că necesităţile umane ale interpretului ar putea fi neglijate. Curs nr. motrică şi mentală. fiecare vorbind câte jumătate din timpul de lucru. să aibă o memorie specializată şi un punct de vedere obiectiv. acestea nu trebuie să influenţeze opinia participanţilor la procesul de interpretare. interpreţii care lucrează la o şcoală. Când audienţa de surzi include membri ale căror preferinţe de limbaj sunt diverse. după care urmează odihna conform programului. Unele concepţii legate de interpreţi şi interpretare Codul de etică al interpreţilor din SUA Adeseori interpretul a fost comparat. De pildă. Compararea interpretului cu o maşină se bazează pe faptul că toate lucrurile au o importanţă egală şi interpretul reproduce mesajele fără atitudini personale. cu o maşină. unde participanţii surzi merg să-i cunoască pe colegii auzitori. el nu face pauză când este tăcere şi chiar atunci trebuie "să fie pregătit" să continue. Interpretul văzut ca post sau linie telefonică scoate în evidenţă distanţa sau bariera existentă între participanţii care nu au acelaşi limbaj sau sistem de comunicare. are nevoie de pauze periodice pentru a-şi împrospăta condiţia fizică. toate aceste aspecte nu scot în evidenţă calităţile umane ale interpretului. O problemă se referă la numărul de ore pe care un interpret le poate lucra în mod realist într-o zi. care trebuie să fie o prezenţă umană şi obiectivă la orice eveniment sau întâlnire. fără modificări afective. Interpretul comparat cu o fereastră evidenţiază accentul pe fidelitatea şi calitatea interpretării.

deoarece au fost expuşi de timpuriu la această formă de comunicare. Un interpret care comentează informaţiile primite în cursul unei misiuni îşi poate pierde atestatul sau dreptul de a fi atestat. S-a demonstrat că interpretii proveniţi din părinţi surzi ar putea să achiziţioneze mai uşor limbajul gestual în cursul formării lor ca interpreţi. c) Unii pot afirma că interpretul nu interpretează întotdeauna corect tot ce s-a spus. Pot să apară neînţelegeri când lungimea mesajului din limbajul verbal nu ar corespunde în limbajul gestual şi invers.interpretare. Numai dacă ambii folosesc un cod comun de comunicare. aceasta este o posibilitate. El mai mult comprimă decât prezintă mesajul integral. dacă foloseşte numai limbajul gestual şi nici auzitorul nu poate fi înţeles dacă foloseşte limbajul verbal. sunt vulnerabili. reprezintă cea mai bună cale pentru justificarea calităţii de interpret calificat. Se cunoaşte că al doilea principiu din Codul de etică este acurateţea. În realitate. el poate fi şi ilegal. datorita unor lucruri cum ar fi oboseala fizică sau mentală. Aceasta înseamnă că un interpret poate primi sancţiuni oficiale dacă se constată că n-a prezentat exact mesajul emis. interpretul lucrează atât in beneficiul surzilor cât şi al auzitorilor. dar el nu este profesional şi nici etic. De asemenea. Desigur. Pentru a se evita interpretarea greşită este de dorit să se ofere interpretului calificat toate materialele disponibile pentru pregătirea prealabilă şi să se aibă încredere în judecata lui profesională. Cooperarea este cheia unei comunicări reuşite. În acest sens. acest comportament este posibil. interpretul poate fi contestat în mod oficial la tribunal . Desigur. dar atunci nu mai este nevoie de interpret. fie surzi. Acest fenomen se poate datora diferenţelor gramaticale existente în cele două limbaje şi nu in mod necesar lipsei de pricepere a interpretului. ca orice fiinţă umană. fie auzitori. Chiar interpreţii atestaţi. e) Există opinia că interpreţii proveniţi din părinţi surzi ar fi mai buni decât cei cu părinţi auzitori. să se aibă în vedere necesităţile persoanei surde care nu are o pregătire şi nu poate înţelege specificul unei situaţii de interpretare. De asemenea. ei pot fi mediatori trans-culturali foarte buni. Fără interpret nici surdul nu poate fi înţeles de auzitor. Se cunoaşte că Codul de Etică al Oficiului Naţional al Interpreţilor are ca primă cerinţă confidenţialitatea. cunoscând ambele culture. datorită 189 . deoarece el mijloceşte înţelegerea dintre ei. În cazul violării confidenţialitaţii. a) Se presupune că interpreţii sunt închiriaţi în beneficiul surzilor. Uneori. se pot înţelege. b) Se consideră că interpreţii prezintă un risc pentru securitatea personală a clienţilor deoarece ei pot să discute cu alţii informaţia obţinută în cursul interpretării. cu înaltă calificare. clarificarea presupunerilor pe care le au clienţii. d) Se consideră că interpreţii pot interpreta greşit ce s-a emis în mod verbal sau în limbaj gestual. El îşi poate pierde chiar şi calitatea de membru al Oficiului Naţional al Interpreţilor.

d. să participe la sesiuni. Spre deosebire de primii interpreţi care şi-au început pregătirea acum două decenii în unele ţări europene şi în SUA. ş. un interpret calificat trebuie să posede următoarele calităţi: profesionalism. Între aceste etape amintim pregătirea profesională permanentă prin ateliere. să depună eforturi pentru a fi atestat. să aibă cunoştinţe legate de înţelegerea şi prelucrarea informaţiei. pentru a obţine atestarea este nevoie de timp. Chiar atestarea nu este o garanţie a perfecţiunii deoarece examenul de atestare probează priceperile la nivel minim. toate aceste condiţii favorabile nu exclud necesitatea unei formări de calitate la un colegiu acreditat. noii interpreţi au o educaţie de înalt nivel în domeniul interpretării. un viitor interpret poate fii abilitat să realizeze unele sarcini simple şi apoi tot mai complexe. cunoştiinţele şi priceperea necesare pentru îndeplinirea cu eficienţă a sarcinii.contactelor cu auzitorii şi cu surzii de la o vârstă mică. documentare). bani şi experienţă. Totuşi. În concepţia Oficiului Naţional al Interpreţilor pentru Surzi (ONIS) din Statele Unite. colegiile acreditate oferă parcurgerea unor etape. la unele ore de sport. De aceea calea de a se menţine este să se lucreze cu normă întreagă (aproximativ 20 de ore pe săptămână) în afara timpului de pregătire (informare. având alt tip de formare sau de educare. La început ei pot interpreta în unităţi de învăţământ. ca şi medicul. stagii de internat. să aibă abilitatea de a face faţă situaţiilor noi în timp ce interpretează. Trebuie să se accepte că profesiunea de interpret necesită acum o educaţie superioară. pentru a obţine experienţă. Desigur. Toate acestea arată că interpretul. pe perioade lungi de timp. sau lecţii scurte de citire. desen. să aibă disponibilitatea să lucreze în grup şi să ofere sprijin altor interpreţi. sub supravegherea profesorilor. ateliere şi alte forme de formare profesională. f) Interpreţii care nu sunt atestaţi nu sunt calificaţi. Pentru a se 190 . fluenţă in propriul limbaj. Mai important este dacă interpretul are pregătirea. g) În special în rândul comunităţii de surzi mai persistă ideea că interpreţii sunt lacomi şi profită de afacere şi de surzi. trecând in final la interpretarea la întâlnirile de afaceri sau la alte sarcini mai complexe. nu numai că pot să uite noile informaţii dar şi cum să folosească cu eficienţă limbajul gestual. Astfel. atestarea este un mijloc de apreciere a priceperii unui interpret. trebuie să parcurgă mai multe etape pe drumul spre obţinerea atestatului sau calificării. care se realizează în timp cu cheltuială. Pentru a forma interpreţi calificaţi. Însă. elaborarea unor proiecte de cercetare. să îşi însuşească responsabilitatea faţa de sarcină. Ei nu trebuie să fie plătiţi pentru munca lor. dar acestea nu constituie o limită.a. Un adevărat interpret profesionist îşi va recunoaşte întotdeauna limitele şi va accepta numai sarcinile pe care le poate realiza. Interpretarea fiind un proces complex include un volum de priceperi şi cunoştinţe care depăşesc simpla cunoaştere a celor două forme de limbaj. participarea la seminarii şi convenţii.m. când nu poate face faţă sarcinii să accepte să fie înlocuit. Se ştie că interpreţii care nu lucrează în domeniu. înclinaţii pentru al doilea limbaj.

. . un interpret este plătit degeaba în timp ce celălalt lucrează. Ei trebuie să gândească permanent în două limbi în acelaşi timp cu realizarea sarcinii. . h) Într-o situaţie de interpretare în echipă. 191 . Dacă un interpret lucrează singur. interpreţii trebuie să beneficieze de scurte pauze periodice pentru a-şi realiza sarcina la nivel maxim. Chiar informaţia aparent fără importanţă ar putea fi periculoasă pe mâini străine. mai ales dacă este singura sa sursă de venit. Codul de etică se aplică la toţi membrii atestaţi şi la cei neatestaţi ai Oficiului de Interpreţi pentru Surzi. Din moment ce creierul nu poate întreţine această stare de tensiune mentală la infinit. munca în echipă îi poate feri pe interpreţi de oboseala mentală. care-i pot afecta permanent.interpretare din limbajul verbal în limbajul gestual şi din limbajul gestual în limbajul verbal. interpretul pasiv pare să nu facă nimic. El nu va divulga informaţia despre nici o activitate.realiza acest lucru. Când se folosesc echipe de interpreţi. Când o situaţie de interpretare durează mai mult de 90 de minute sunt necesari doi interpreţi.traducerea din limbajul verbal în gesturi. pentru a evita această posibilitate. CODUL DE ETICĂ AL OFICIULUI INTERPREŢILOR PENTRU SURZI DIN SUA Oficiul Interpreţilor pentru Surzi se ocupă de formarea persoanelor care vor realiza una sau mai multe din următoarele servicii: . Ei se vor schimba la intervale de 15-20 de minute pentru a se proteja de tulburări traumatice cumulate sau de afecţiuni datorită mişcărilor repetitive ale braţelor şi degetelor. De altfel şi principiul compensării specifică acest lucru. Dacă interpretul activ omite vreo informaţie cel pasiv îi transmite informaţia omisă. precum şi capacitatea de a percepe gesturile şi mişcările pantomimice şi de le reproduce în limbajul verbal sonor. De asemenea.transliterare din limbajul verbal în limbajul manual codificat/ dactileme şi din limbajul manual codificat / dactileme în limbajul verbal. inclusiv faptul că realizează acest serviciu. interpretarea trebuie să fie principala activitate a interpretului şi el trebuie plătit pentru serviciul său. În realitate acest interpret îl urmăreşte pe cel activ şi îl ascultă/ sau priveşte spre cel care vorbeşte. interpretul nu trebuie să spună nimic despre nici o activitate pe care o prestează. el trebuie să oprească pe vorbitor pentru a clarifica informaţia omisă. etc. pantomimă. Oficiul Interpreţilor pentru Surzi a stabilit principii de comportament etic pentru a proteja şi orienta pe interpret (auzitor sau deficient). îl corectează fără să întrerupă procesul de interpretare.traducere din limbajul verbal sonor în cel verbal neaudibil perceput prin labiolectură. Codul de etică prevede următoarele reguli: 1) Interpretul va păstra strict confidenţială toată informaţia legată de activitatea lui. De aceea.

recomanda sau introduce opinii personale. data din an când a avut loc activitatea. nu de conţinutul sau de forma ei. folosind limbajul cel mai uşor de înţeles de către persoana pe care o serveşte. traducând întotdeauna conţinutul şi spiritul vorbitorului. interpretul va folosi discreţia în comentarea ei dacă în acea şedinţă se cer date sau informaţii. Interpreţii nu trebuie să uite că ei sunt răspunzători numai pentru transmiterea precisă a informaţiei. Dacă nu se poate ajunge la o soluţie. inclusiv oraşul. vârsta. interpretul va comunica în maniera cea mai uşor de înţeles sau preferată de persoana surdă. sexul. statul sau agenţia. 3) Interpretul nu va sfătui. el nu poate să adauge nimic la situaţie.locul. . . deoarece dacă procedează aşa va accepta o anumită responsabilitate pentru ceea ce urmează . El funcţionează numai pentru a uşura comunicarea dintre doi vorbitori de limbaje diferite.În cazul când informaţia sau şedinţa devine o problemă de interes public. Aceasta este deosebit de dificil când interpretul nu este de acord cu ceea ce s-a spus sau nu se simte bine când este folosită vulgaritatea. deoarece este suficient doar un minim de informaţie pentru a identifica părţile publicate în activitatea de interpretare. 192 . atunci ambii vor cădea de acord asupra unei a treia persoane care i-ar putea îndruma.ziua din săptămână. Dacă apare o problemă între interpret şi o altă persoană care participă la aceeaşi activitate. interpretul o va discuta mai întâi cu persoana implicată. . 4) Interpretul va accepta sarcinile folosind discreţia cu privire la priceperea.alte persoane implicate . neaudibil. el se va retrage din activitate. Este important pentru interpret şi persoana surdă să petreacă un anumit timp împreună pentru adaptarea reciprocă cu modul de comunicare înainte de începerea activităţii. deoarece două sau mai multe părţi pot avea dificultăţi de comunicare la care el nu va mai putea face faţă. ora din dată. poziţia locului şi consumatorii implicaţi. Aceasta. etc. chiar dacă i se cere să o facă de către alte părţi implicate.alte date specifice fără legătură cu situaţia. 2) Interpretul va reda mesajul corect. El nu se va implica personal. instructorii nu vor dezvălui nici una din următoarele informaţii: . Când pregătesc noi interpreţi prin metoda împărtăşirii experienţei actuale. al clientului. Interpreţii trebuie să transmită tot ce s-a spus în exact acelaşi fel în care s-a intenţionat. Când interpretează din limbajul verbal sonor în cel gestual. Aşa cum interpretul nu poate omite nimic din ceea ce s-a spus. Dacă sentimentele proprii ale interpretului interferează cu redarea precisă a mesajului. Un interpret este doar prezent într-o singură situaţie de comunicare la un moment dat.numele.

care au din această profesie singura cale de a obţine venituri. rasiale sau sexuale pot avea efecte adverse în facilitarea sarcinii. care să nu fie supărătoare vederii şi să se potrivească cu tonul pielii. Însă. indiferent de nivelul de pricepere. natura activităţii şi indicele costului local al vieţii. politice. unde relaţiile personale sau profesionale pot afecta imparţialitatea.comportarea ca profesionist în toate fazele activităţii: . . 193 . prieteni. interpretul va refuza serviciile în situaţii unde sunt implicaţi membrii de familie. Prin urmare. faţă de clienţi şi de organizaţia naţională care i-a atestat. vor pune accent pe standarde profesionale ridicate în concordanţă cu prezentul cod de etică. nr . nivelul atestării. şedinţe profesionale. această situaţie va fi explicată consumatorului. În general. Termenul „manieră corespunzătoare” se referă la: . când există o lipsă de interpreţi şi singurul interpret disponibil nu are priceperea necesară pentru o anumită activitate.îmbrăcăminte. Diferenţele religioase. care nu va trebui să ştie că este beneficiarul unui act de caritate. Pentru a stabili taxa corespunzătoare. asociaţi de afaceri. Curs. bogăţia experienţei.Interpreţii vor accepta numai sarcini pentru care sunt calificaţi. având grijă să se păstreze respectul de sine al clientului. un interpret nu va accepta sarcini despre care ştie că vor implica astfel de situaţii. în situaţii de urgenţă. Totuşi. toate părţile vor fi informate că interpretul nu se va implica personal în cursul evenimentelor. în special în situaţii legale. el poate asigura servicii pentru membrii de familie. 5) Interpretul va cere compensaţii pentru serviciile prestate într-o manieră profesională şi judicioasă Interpretul va cunoaşte preţurile serviciilor din profesiunea sa şi va fi informat asupra preţurilor practicate de organizaţia naţională. Când se asigură servicii gratuite. interpreţii / translatorii vor cunoaşte nivelele proprii de pricepere. Totuşi. trebuie să se aibă grijă să fie protejat mijlocul de trai al celorlalţi interpreţi. atunci interpretul disponibil va trebui să-şi folosească proprul discernământ privind acceptarea sau respingerea sarcinii.Interpreţii. Anumite situaţii se pot dovedi dificile pentru unii interpreţi şi clienţi. deoarece este dificil să maschezi sentimentele interne. în virtutea calităţii de membru sau atestării..Interpreţii se vor perfecţiona prin participare la seminarii. Pentru mai multe domenii sa stabilit o scară a plăţilor orare sau pe zi pentru interpreţi / translatori. interacţiunea cu alţi colegi de profesie şi documentare din literatura de specialitate. Aceasta se va face discret. .. Există circumstanţe când este mai bine pentru interpret să asigure servicii fără taxe. Dacă consumatorii sunt de acord că serviciile sunt necesare. 6) Interpretul va funcţiona într-o manieră corespunzătoare situaţiei Interpreţii se vor comporta într-un astfel de mod care să aducă respect faţă de ei înşişi.

Timişului. participanţii includ automat vizitarea filialei teritoriale. Primul Preşedinte a fost d-l Alexandru Clarnet iar din comitetul de conducere a facut parte şi prinţul Henri Ghica. Deşi numărul persoanelor surde depăşeşte 70 de milioane. ş. ea este privită cu suspiciune. De obicei şcolile constituie sursa de noi membri ai asociaţiilor. în ultimul timp nu există o preocupare mai serioasă în direcţia cultivării dragostei elevilor pentru activităţile menţionate. Menţionam că şedinţe similare de constituire au avut loc şi în alte regiuni ale României. fiul surd al domnitorului Constantin Ghica. asociaţiile amicale ale surdo-muţilor funcţionau pe criterii mai mult filantropice. deoarece le permit să iasă în evidenţă prin performanţele obţinute în diverse ramuri sportive sau domenii culturale şi să se integreze mai uşor în societatea auzitorilor. Cu toate acestea. Dacă una din persoanele surde nu a absolvit o şcoală de surzi. când persoanele surde fac cunoştinţă. Pâna in anul 1953 când s-a reconstituit Asociaţia Surdo-Muţilor din România pe baza fondurilor alocate de stat. formându-se asociaţii de surdo-muţi. copii auzitori. chiar dacă a urmat o facultate.Asociaţii naţionale şi internaţionale ale surzilor Se cunoaşte că toate minorităţile lingvistice au o caracteristică privind un loc ce le aparţine iar comunitatea surzilor nu face excepţie. conduse de persoane alese din rândul lor şi finanţate din venituri proprii sau cu sprijin din partea unor organizaţii de stat ori private. clubul sau şcoala de surzi. cum ar fi cele ale Dunării de Jos. în proporţie de peste 90%. Principalele obiective La iniţiativa unui grup de surzi din Bucureşti a avut loc pe data de 9 noiembrie 1919 şedinţa de constituire a Asociaţiei Amicale a Surdo-Muţilor din România. Ardealului. fac referire la şcolile pe care le-au absolvit şi la profesorii pe care i-au avut. inclusiv a surzilor ca minoritate ingvistică. Asociaţia Naţională a Surzilor din România Organizare. Trebuie să menţionăm că relaţiile care se formează în şcolile de surzi durează o viaţă iar când se fac excursii în diverse locuri din ţară. Aici s-au înfiripat şi s-au cimentat primele relaţii afective sau de altă natură care au continuat în cadrul cluburilor şi asociaţiilor de mai târziu. nu putem vorbi de o "ţară a surzilor" deoarece majoritatea surzilor provin din familii de auzitori iar familiile de surzi au. Nu întâmplător. Altfel nu ne explicăm de ce absolvenţii surzi vin la filiale fără o pregătire culturală sau sportivă care să le permită continuarea activităţilor în cadrul competiţiilor organizate de Asociaţia Surzilor.a. surzii se adună în cluburi înfiinţate de ei. Din păcate. Putem consideră că aceste activităţi sunt mai importante în cadrul minorităţilor. In acest fel se continuă relaţiile dintre persoanele surde şi se asigură perpetuarea existenţei asociaţiei surzilor. Moldovei şi Bucovinei. Activităţile culturale şi sportive care se desfăşoară în şcolile speciale constitue una din cele mai puternice forţe unificatoare ale colectivităţii surzilor. surzii se întâlneau la cluburi conduse 194 . Baza formării primelor cluburi ale surzilor din toată lumea a constituit-o şcolile cu internat.

a primit buget de la stat şi a putut angaja personal salariat. După această dată Asociaţia s-a reorganizat. Acum. care oferă cititorilor surzi posibilitatea de instruire la nivelul lor de înţelegere. ANSR sprijină membrii săi să beneficieze de drepturile de protecţie socială în concordanţă cu legislaţia actuală prin expuneri săptămânale la club. fiind reprezentată de preşedinte in relaţiile cu organele de stat şi private.concursurile literare. Asociaţia Naţională a Surzilor (ANSR).dotarea bibliotecilor. Organismul suprem de conducere al ANSR este Congresul. Sub aspect cultural. s-a acordat personalitate juridică şi filialelor teritoriale. . cu Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap. diversificându-şi activitatea. dansul modern şi popular. Mai nou. Cu regret trebuie să menţionăm că aceste frumoase activităţi au scăzut ca intensitate şi ca amploare din cauza dificultăţilor economice prin 195 . atât pe plan intern cât şi în relaţiile internaţionale. după o existenţă de peste 85 de ani Asociaţia Naţionala a Surzilor cuprinde peste 30 de mii de membri. să educe şi să integreze persoanele surde cu pierdere auditivă de peste 40 dB în viaţa socială a României. destinate realizarii unei cât mai bune integrări socio-profesionale a membrilor săi. Miss Asociaţia Surzilor. creaţia literară. Ea urmăreşte educarea persoanelor surde prin activităţi organizate.etc. Recent ANSR a început să organizeze cursuri de limbaj gestual pentru salariaţii săi cu scopul de a oferi servicii de interpretare mai bune membrilor care au nevoie de comunicare în relaţiile cu instituţiile de stat şi private. istoria-geografia României. prin sprijinul acordat la completarea formularelor necesare pentru obţinerea drepturilor. care includ: . cunoaştera marilor personalităţi istorice interne şi internaţionale. ANSR are personalitate juridică. ce are loc o dată la 5 ani: între Congrese ANSR este condusă de Conferinţa Naţională anuală. ce au cele peste 25000 de volume. sociale sau sportive. prin facilitarea comunicării cu ajutorul interpreţilor aflaţi în formare. Pe plan social ANSR urmăreşte să depisteze. cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi cu alte instituţii şi organizaţii implicate în procesul integrarii socio-profesionale. se sprijineau în găsirea unui loc de muncă şi desfăşurau diverse activităţi culturale.. ANSR colaborează cu Ministerul Sănătăţii şi Familiei.de comitete liber alese. să sprijine.a. are un profund caracter social. creaţia plastică ş. activitaţi foarte apreciate de surzi. iar activitatea curentă este coordonată de un Birou Executiv care se întruneşte la fiecare 2-3 luni sau de câte ori este nevoie. În acest scop. organizaţi în 60 de cluburi şi 16 filiale răspândite în toate judeţele tării. Scopurile şi obiectivele Asociaţiei sunt realizate prin contribuţia voluntară a membrilor cotizanţi şi a aparatului salariat. acestea fiind unele din cele mai importante sarcini ale asociaţiei. în mod tradiţional. astfel că preşedinţii acestora le pot reprezenta pe plan teritorial şi pot încheia diverse contracte care le pot asigura o mai mare libertate financiară în oganizarea acţiunilor. se organizează diverse acţiuni cultural-artistice. îşi acordau reciproc ajutoare materiale. funcţionează cu această denumire din 1996.

Cele mai atractive ramuri sportive. Activitatea sportivă este foarte apreciată de tinerii surzi. în decembrie 1989. constituind un real mijloc de integrare socială prin întâlnirile sportive dintre surzi şi auzitori. De asemenea. în 1977.Filiala Galaţi. cu grupă la Tulcea 7. în ţara noastră a ediţiei a XIII a a Jocurilor Mondiale de Vară unde.cu grupe la Bistriţa şi Turda 6.Filiala Bucureşti. Asociaţia Sportivă a fost exclusă de la toate competiţiile internaţionale.care trece Asociaţia în perioada „de tranziţie” care a urmat evenimentelor din decembrie 1989. Urziceni. cu grupe la Brăila şi Focşani 9. echipa de fotbal a devenit campioană mondială. spre regretul tuturor membrilor ei. se bucură de atenţia deosebită a persoanelor surde. -excursiile.După 1978. ş. Clubul Sportiv al Surzilor din România a participat în 1937 la Congresul de la Budapesta al Comitetului Internaţional al Sporturilor pentru Surzi (CISS) unde a fost admis. pescuit sportiv. ANSR se numără printre membrii fondatori ai Federaţiei Mondiale a Surzilor (Roma 1952) având la ora actuală relaţii cu peste 120 de ţări. in august 1949. Olteniţa. printre altele.Filiala Constanţa.Filiala Craiova.Filiala Braşov. mai ales in timpul verii şi prezentările de informări culturale. Prezentăm mai jos filialele şi grupele ANSR cu mentiunea ca acestea se află în plin proces de dobândire a autonomiei teritoriale şi juridice: 1. cotizaţiile la forurile internaţionale au fost sistate de guvernul comunist şi până la înlăturarea acestuia. s-a înfiinţat Comitetul International al Şahului pentru Surzi. Organizatia Sportiva a Surzilor a participat la mai multe competiţii internaţionale.Filiala Cluj. de fotografii. -expoziţiile de caricaturi. cu grupe fără sediu la Giurgiu. de artizanat. cu grupe la Târgu Jiu şi Turnu. cu grupe la Sebeş.Filiala Alba. de unde pot fi selectionaţi sportivii care să reprezinte Organizaţia Sportivă a Surzilor din România la competiţiile europene şi mondiale sunt: fotbal. cu grupe la Sibiu şi Mediaş 4.a. atletism şi tenis de masă. Aiud şi Hunedoara 2. dupa achitarea cotizaţilor restante. care reflectă preocupările din timpul liber ale persoanelor surde. cucerind numeroase medalii şi diplome. cu grupe la Piatra Neamţ.Filiala Bacău. Oneşti 3. minifotbal. membru fondator fiind şi ANSR. Colaborarea internaţională Asociaţia Naţională a Surzilor din România şi-a dezvoltat relaţiile de colaborare cu alte ţări de timpuriu. de pictură şi sculptură.Severin 8. Fondat in 1934. Filiala Iaşi. Roman. cu grupe la Bârlad şi Vaslui 196 . iar la Alexandria s-a obţinut recent un sediu 5. Însă. intre 1990 şi 1991 ANSR a fost reprimită în rândurile comunităţii internaţionale. Una din cele mai reuşite competiţii a fost organizarea. şah.

Acestea duc la îndepărtarea tinerilor surzi de la activităţile specifice din aceste cluburi. Aici ei caută să se relaxeze. să danseze etc. aceste cluburi sunt situate mai ales în oraşele mari. dar acestea nu ar trebui să constituie sursa principală de desfăşurare a activităţilor şi de achitare a cheltuielilor de funcţionare.10. Mulţi dintre aceşti preoţi au sprijinit şcolile de surzi şi au format diverse organizaţii religioase cum ar fi Congresul Naţional al Evreilor Surzi sau Asociaţia Internaţională a Surzilor Catolici. cu grupe la Sighişoara. cu grupă la Arad 16. Câmpina. Dorohoi.Filiala Piteşti. limbajul gestual. ceea ce-i determină pe surzi să caute să câştige un ban în plus prin acrivităţi suplimentare. cu grupe la Baia Mare şi Sighetul Marmaţiei 14. acestor surzi le-a lipsit accesul al slujbele religioase şi la cunoaşterea Bibliei. Se speră că prin acordarea unor facilităţi financiare obţinute prin intervenţiile Asociaţiei Surzilor să crească veniturile din cotizaţii. cu grupe la Buzău. creşterea costului vieţii cuplată cu scăderea puterii de cumpărare. cu grupă la Zalău 11.Filiala Timişoara. Aici. să se distreze.Filiala Târgu-Mureş. cu grupe la Botoşani. În ultimii câţiva ani se remarcă o scădere a numărului de membri cotizanţi la activităţile acestor cluburi. care-i determină pe tineri să stea mai mult în faţa televizorului. 197 .Filiala Suceava. Râmnicu-Sărat 13. membrii mai vechi transmit celor tineri valorile surzilor. distribuirea de diplome prin care se recunosc meritele unor persoane pentru serviciile depuse în slujba Asociaţiei. cu grupe la Rm. în special în rîndurile absolvenţilor din şcolile de surzi care formează generaţia viitorilor membri. să facă sport. În aceste cluburi. să comunice liber în limbajul gestual. Miercurea Ciuc. întreaga moştenire a acestei comunităţi. Printre posibilele cauze ale acestei situaţii putem enumera tendinţa de includere a copiilor surzi în şcolile normale locale. a înfiinţat prima congregaţie episcopală pentru surzi la Philadelphia. creşterea activităţilor subtitrate la TV. În acest context trebuie să includem contribuţia organizaţiilor religioase la unificarea colectivităţilor de surzi. Târgovişte. surzii primesc informaţii despre lumea în care trăiesc. Bisericile creştine cu misionari surzi au fost conduse de auzitori care-i cobsiderau pe surzi ca persoane cu handicap şi aveau cunoştinţe limitate despre ei. Rădăuţi.Fliala Oradea. sub aspect istoric. Aici au loc evenimente care menţin în viaţă aceste cluburi cum ar fi aniversarea unor membri în cadru festiv.Filiala Ploieşti. În lipsa interpreţilor calificaţi. Fălticeni 15. Odorhei După cum se poate observa. caută şi sunt ajutaţi să găsească locuri de muncă şi obţin facilităţile sociale. se impune o mai intensă susţinere financiară din partea statului. unde a format cca 50 de preoţi surzi misionari. Henry Syle. Vâlcea şi Slatina 12. alegerea conducătorilor la diverse niveluri ale Asociaţiei. Astfel. Totuşi. un preot surd. în prima jumătate a secolului trecut.Filiala Satu Mare. unde se poate facilita socializarea şi dezvoltarea sentimentului că se află în " a doua lor casă". obiceiurile. Din această cauză înaintaşii surzi au avut puţine şanse să dezvolte forme de cult care să reflecte cultura şi experienţa surzilor.

secretariatul regional pentru Europa Centrală – CERS . după care au urmat Dragoljub Vukotic (1955-1983). sub coordonarea primului profesor de specialitate al acestei secţii. după cum urmează: . ca organizaţie internaţională specializată în promovarea drepturilor persoanelor surde din întreaga lume. O data cu creşterea numărului de asociaţii naţionale membre ale FMS s-au infiinţat mai multe secretariate regionale în scopul unei mai eficiente colaborări bazate pe specificul regional. Actualul preşedinte al FMS este domnul Markku Jokinen. Obiectivul FMS este să asigure egalitatea surzilor din lume cu alţi oameni valizi în privinţa drepturilor sociale şi 198 . care au luat legătura cu Asociaţia Surzilor şi.secretariatul regional pentru Asia şi zona Pacificului . preotul Onu Constantin.secretariatul regional pentru Europa de Est şi Asia Centrală – EEMARS . la care s-au adăugat diaconul Barbu Florea şi preparatorul Costache Diana Marinela. FEDERAŢIA MONDIALĂ A SURZILOR Federaţia Mondială a Surzilor a fost infiinţată în 1951 la Roma.secretariatul regional pentru America de Nord şi Canada .Uniunea Europeană a Surzilor – EUD . Primul presedinte al FMS a fost domnul Vittorio Ieralla (1951-1955). profesori de religie şi asistenţi sociali superiori.1995) şi doamna Liisa Kauppinen (1995-2003).secretariatul regional pentru America de Sud .În ţara noastră. au avut loc primele slujbe în limbaj gestual ale bisericii ortodoxe care au căpătat o formă organizată în anul 1999. prin misionarii surzi şi auzitori pe care i-au pregătit în limbajul gestual religios. au format primele comunităţi religioase baptiste. îşi bazează activitatea pe Charta ONU şi urmează politica sa.secretariatul regional pentru America Centrală şi zona Caraibelor .secretariatul regional pentru Africa de Sud-Est . preşedinte al Federaţiei Surzilor din Finlanda şi lector de limbaj gestual la Universitatea din Jyvaskyla. prin crearea secţiei "Comunicare şi slujire în limbaj gestual" în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea din Piteşti. Această organizaţie s-a dezvoltat treptat de la un grup de organizaţii naţionale la un forum de colaborare pentru mai mult de 120 de organizaţii de pe toate continentele. Primii misionari au fost adepţii cultului baptist. Văzând pericolul extinderii influenţei baptiste în rândul credincioşilor ortodocşi. Pînă în 2004 au absolvit această sectie două promoţii de studenţi surzi şi auzitori care lucrează acum ca preoţi pentru comunităţile de surzi. începuturile educaţiei religioase datează aproape imediat după înlăturarea regimului comunist. Yerker Anderson (1983.secretariatul regional pentru Regiunea arabă Federaţia Mondială a Surzilor.

Scopul său este să stabilească şi să intreţină un dialog la nivelul UE cu „lumea auzitorilor”. economice şi de informare. De asemenea. FMS deţine o poziţie stabila şi respectată la ONU ca expert pe probleme privitoare la surzi. Uniunea Europeană a Surzilor European Union of the Deaf (EUD) a fost înfiinţată în 1985 sub numele de Secretariatul Regional al Comunitaţii Europene al Federaţiei Mondiale a Surzilor. ea dispune de unităţi conduse de Secretarul general. cultura surzilor şi alte discipline. comunicaţii. Regulile Standard ale ONU privind Egalizarea Şanselor pentru Persoanele cu Handicap. Este o organizaţie non-guvernamentală. Declaraţia de la Salamanca şi Cadrul de acţiune privind educaţia persoanelor cu nevoi speciale ş. cu organizaţiile naţionale ale surzilor şi cu experţi specializaţi pe probleme de învăţământ. prin folosirea tehnologiei moderne din sfera telecomunicaţiilor. non-profit şi este singura care reprezintă interesele surzilor europeni la nivelul Uniunii Europene. De asemenea. FMS acţionează la orice nivel pentru promovarea Recomandărilor ONU privind persoanele cu handicap.).a. prin pagina de web şi de e-mail a organizaţiei. Ea 199 . s. In calitatea sa de organizaţie–umbrelă pentru asociaţiile naţionale ale surzilor. Interacţiunea şi colaborarea FMS cu asociaţiile naţionale ale surzilor la nivel mondial a continuat să crească în toate domeniile.a. UNESCO. inclusiv cele surde. alte tratate ale ONU privind drepturile omului.umane. Se acordă prioritate surzilor din ţările în curs de dezvoltare. ca să îndrume persoanele surde în realizarea obiectivelor propuse. el însuşi persoană surdă. Membrii Biroului Executiv al FMS şi alţi parteneri importanţi comunică unii cu alţii prin videotelefon. Centrul de interpreţi. În această activitate FMS încearcă să implice lideri surzi în procesul de decizie care afectează viaţa surzilor la orice nivel. ILO. prin consultare şi colaborare cu Asociaţiile Nationale ale Surzilor din Europa. cum ar fi : Departamentul de cercetări privind limbajul gestual. Departamentul de informare şi publicaţii şi Departamentul de pregătire pentru democraţie şi managament. FMS are un sediu permanent şi personal care se ocupă de problemele administrative. În acest sens. avînd statut consultativ şi de reprezentare la nivel „A”. FMS colaborează cu ONU şi alte organizaţii internaţionale (UNICEF. a prevederilor din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. FMS dispune de surse de venit şi sponsori care sprijină activitatea şi proiectele asociaţiilor de surzi din ţările în curs de dezvoltare. Expertii surzi ai FMS sunt angajaţi la ONU şi în agenţiile sale specializate pentru îmbunătăţirea drepturilor şi egalizarea şanselor surzilor în lume. OMS. FMS este responsabilă pentru încurajarea persoanelor surde să colaboreze în diferite domenii astfel încât Secretariatele Regionale şi asociaţiile naţionale ale surzilor să ajungă mai puternice.

care este răspunzător în faţa Adunării Generale Anuale. întărirea prin informaţie şi egalitatea la angajare. Germania. Islanda şi Norvegia. va fi recunoscută importanţa limbajului gestual în promovarea integrarii surzilor in viaţa civila. ales de şi din rândurile Comitetului de management.colaboreaza cu Federatia Mondiala a Surzilor pe probleme generale. folosind limbajul gestual. In plus. Această viziune generală se transpune în trei obiective specifice ale EUD şi se realizează prin programe de lucru. cum ar fi: recunoaşterea dreptului de a folosi limbajul gestual. etc. ANSR va putea fi membru cu drepturi depline. Bilingualismul in educatie În învăţămânul obligatoriu pentru surzi va fi promovat bilingualismul. În plus. începând cât mai devreme şi continuând pe parcursul anilor de şcoală. Calitatea de membru deplin al EUD este deschisă tuturor asociaţiilor naţionale din ţările membre ale UE. adică copiii surzi să fie educaţi în limbajul gestual şi limbajul verbal. Belgia. Danemarca. Olanda şi Marea Britanie. Aceasta înseamnă că trebuie să se acorde mai mult sprijin în pregătirea de interpreţi profesionişti în limbaj gestual şi tot mai mulţi profesori surzi să fie pregatiţi să lucreze în învăţământul special. Grecia.E. Belgia. Biroul funcţioneaza cu două persoane. se recomandă ca limbajul gestual să fie recunoscut legal şi să fie acceptat de guverne şi de publicul general. După aderare. Finlanda. Emanciparea şi asigurarea de şanse egale sunt concepţii esenţiale pentru realizarea unei poziţii egale în societate şi recunoaşterea persoanei surde ca cetăţean cu drepturi egale. Suedia. profesională. De curând. desfăşura şi finanţa activităţi europene din partea comunităţii de surzi în statele membre ale UE. Portugalia. Irlanda. Crearea unui mediu de limbaj gestual favorabil în toate unităţiile pentru copii surzi şi familiile lor.. constituie un obiectiv prioritar al EUD. La ora actuală este formată din 14 membri: Asociaţiile Naţionale ale Surzilor din Austria. care este privit ca a doua limbă a 200 . Părinţii vor fi incurajaţi să înveţe limbajul gestual pentru a putea să comunice cu copilul lor surd cât mai deplin şi natural posibil. Asociaţia Naţională a Surzilor din România a primit statutul de membru asociat al EUD. nevoile şi şansele persoanelor surde din cadrul UE. Se va acorda sprijin statutar asigurării şi promovării limbajului gestual în ţările membre ale U. Franţa. în special în forma lui scrisă. Conducerea EUD se află în mâinile Comitetului Executiv. un director şi un secretar. EUD are contacte cu Asociatiiile Nationale ale Surzilor din Luxemburg. Obiectivul principal al EUD este să promoveze şi să protejeze interesele. Programe de lucru ale EUD şi domenii de acţiune prioritare a)Recunoasterea dreptului de a folosi limbajul gestual Sub aspect legislativ. pentru a fi aproape de inima UE şi de instituţiiile sale. Viziunea şi obiectivele Uniunii Europene a Surzilor EUD a fost infiinţată pentru a iniţia. în perspectiva aderării ţării noastre la Uniunea Europeană. Cartierul General al EUD se află la Bruxelles. Italia. Spania.

Studiile arată că acest tip de educaţie duce la performanţe şcolare mai bune. Comitetul Internaţiomal al Sporturilor Surzilor (CISS) Primele organizaţii sportive internaţionale ale surzilor s-au înfiinţat în 1924. Domnul E. Se consideră că femeia surdă. Tehnologiile informaţiei şi ale comunicarii (ICT) au potenţialul să imbunătăţească calitatea vieţii pentru surzi prin deschiderea noilor posibilităţi de acces. Ruben Alcais. un francez 201 . locuri de muncă rezonabile şi interpreţi calificaţi sunt câteva componente esenţiale pentru muncitorii surzi. Anglia. Ea este şi o barieră majoră pentru participarea deplină in societate şi pentru o viaţă independentă. Prin ICT este posibil să se comunice în limbaj gestual cu ajutorul video-telefoanelor. datorită lipsei de interpreţi în limbaj gestual şi unde mulţi profesori nu au nici pregătirea şi nici resursele pentru a face faţă nevoilor specifice ale elevilor surzi. de gen şi de surditate. adulţii surzi întâlnesc bariere în educaţia permanentă când facilităţile de educare în comunitate nu le asigură servicii de sprijin adecvate cum ar fi interpretarea în limbaj gestual sau persoane care iau notiţe. etc. să se înveţe limbajul gestual la distanţă pentru interpreţi. Accesul la telefoanele cu text este imperfect din cauza folosirii unor telefoane cu text incompatibile şi nestandarizate pentru toate ţările din Europa iar serviciile de legătură pentru telecomunicaţiile între persoanele surde şi cele auzitoare lipsesc în cele mai multe din ţările UE. Din nefericire pentru surzi. De asemenea. Totuşi. Ceho-Slovacia. va trebui să aibă şanse egale cu bărbaţii. adică să aibă acces egal la informaţie la educaţie. Intarirea prin informare. Şomajul la surzi este mai ridicat decât la auzitori în toate ţătile europene.) care au devenit membre ale CISS în acel an. Egalitate la angajare. Olanda Polonia. Franţa. La acea dată au existat următoarele federaţii naţionale sportive ale surzilor (Belgia. Telecomunicaţiile. de participare şi de integrare socio-economica. tendinţa în ţările UE este să se integreze copiii surzi în educatia obişnuită. Există temerea că societatea informatizată va afecta şansele de angajare ale surzilor mai puţin pricepuţi şi mai slab echipaţi pentru a satisface noile cerinţe care apar din reorganizarea muncii. Menţionăm că printre federaţiile naţionale care şiau trimis reprezentanţii la primele Jocuri Mondiale ale Surzilor s-a aflat şi ataşatul diplomatic al României la Paris. A lucra constituie un drept fundamental al vietii oamenilor dar surzii încă se confruntă cu bariere artificiale pentru a găsi de lucru. Informaţia este putere ! Una din frustrările principale pentru surzi este lipsa de acces la informare.ţării. unde le lipseşte adesea comunicarea din clasă. Se urmăreşte întensificarea contactului cu ţările din Europa Centrală şi de Est pentru a se stabili o reţea şi a se facilita schimbul de informaţie şi experienţă intre EUD şi aceste organizatii. telecomunicaţiile sunt bazate exclusiv pe sunet şi vorbire. Pregătirea profesională. care suferă de dublă discriminare. la muncă şi la noile tehnologii ca toate persoanele.

Totuşi. M. P.Paris / Franţa.1953) după care au urmat d-l Oscar Ryden (1953. 1935 – Londra / Anglia. Sondergaard (1973–1997) şi. tir şi înot. niciodată CISS nu a intenţionat să combine Jocurile Mondiale cu cele ale altor sportivi handicapaţi deoaece colectivitatea surzilor nu are dificultăţi în majoritatea sporturilor practicate de auzitori ci se confruntă numai cu probleme de comunicare. J. Jordan (1971 – 1997). România şi Ungaria. 1961 – Helsinki / Finlanda. În consecinţă. 1965 – Washington / Statele Unite ale Americii.Taipei (China) Jocurile Mondiale de Vară pentru Surzi care. 1997 – Copenhaga / Danemarca. 1981 – Koln / Germania. la Congresul din 1995 membrii CISS au votat în unanimitate retragerea din IPC şi trecerea în subordinea directă a CIO. Rubens-Alcais (1924. 1989 . 1928 – Amsterdam / Olanda. 1957 – Milano / Italia. În urma succesului acestor intreceri. dupa această dată. John Lovett (19972003). 1973 – Malmo / Suedia. 1939 – Stockholm / Suedia.P. Ne bucurăm ca România a fost reprezentată de d-l J. care s-au desfăşurat la Paris între 10–17 august 1924. s-a decis să se continue competiţiile la fiecare patru ani. 1993 – Sofia / Bulgaria. 1931 Nurnberg / Germania. Australia. a încurajat ţările mai sus menţionate să participe la Jocurile Internaţionale ale Surzilor. O. Donalda Ammons. acestor jocuri Mondiale de Vară sau de Iarnă nu li s-a acceptat statutul olimpic până în 2001 din cauza unor interese politice şi financiare. 1946 – Copenhaga / Danemarca.1955). 2009 . Actualmente. De-a lungul istoriei sale au avut loc Jocurile Mondiale de Vară ale Surzilor în următoarele oraşe: 1924 . CISS a acceptat solicitarea CIO de a se alătura Comitetului Internaţional Paralimpic (IPC) din dorinţa CIO de a colabora cu o singură organizaţie-umbrelă. fotbal. De pildă. Ca secretari generali ai CISS au funcţionat de-a lungul vremii d-nii Antoine Dresse (1924-1967). destinele sportului mondial pentru surzi sunt conduse de Donalda Ammons (SUA) care a fost aleasă în această funcţie la Congresul CISS care a avut loc la Melbourne. adunaţi la Cafe de la Porte Doree. La întreceri au participat şi sportivi surzi din Italia. numărul lor a trecut de 94 de ţări de pe toate continentele. Bernhard (1961 – 10971). 275 Avenue Du Mesnil. până în 2005. 1969 – Belgrad / Yugoslavia.surd. cu aprox. ataşat al ambasadei noastre la Paris.Bucureşti / România.Christchurch / Noua Zeelandă. J. 2005 – Melbourne / Australia. care s-au întrecut la probele de atletism. Dahlgren (1967–1973). Cu toate că în anul 1955 Comitetul Internaţional Olimpic a recunoscut în mod oficial CISS. se numesc „Deaflimpics” adică „Jocurile Olimpice ale Surzilor” au loc la următoarele 202 . 2oo1 – Roma / Italia. Primul preşedinte al CISS a fost ales d-l E. Nielsen (1955 – 1961). în 5-6 ianuarie 2005. MENDELSOHN. ciclism. Astăzi. o versiune a Jocurilor Olimpice. K. Conducătorii sportului pentru surzi. 1977 . din anul 2001. 1985 – Los Angeles / Statele Unite ale Americii. 1953 – Bruxelles / Belgia. zece ani în urmă. au convenit să fondeze o organizaţie numita CISS şi au alcătuit un proiect de Statut la care să adere toate federaţiile sportive ale surzilor.

Statele Unite se alătură CISS. Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) recunoaşte CISS ca federaţie internaţională cu poziţie olimpică 1965. Handbal Inot. la Bruxelles. pentru a se recunoaşte natura lor mondială 1974. Constituirea Muzeului CISS. incapacitatea IPC de a asigura cazarea numărului tot mai mare de sportivi surzi şi imposibilitatea sportivilor surzi de a participa la unele spoturi unde startul se dădea prin semnal sonor. subordonată direct CIO şi subvenţionată de aceasta. participarea d-lui JUAN ANTONIO SAMARANCH. Ciclism. Baschet. S-a adoptat limba engleză pentru corespondenţă ca singura limbă folosită. Contactele CISS cu CIO au inceput la al 2-lea Congres al CISS şi au continuat până la recunoaşterea CISS ca organizaţie mondială şi independentă de alte organizaţii ale sporturilor pentru handicapaţi. având în vedere cerinţele unice de comunicare în limbaj gestual ale sportivilor surzi. se sărbătoreşte a 75-a aniversare de la crearea CISS. are loc sărbătorirea aniversării celor 50 de ani de activitate. 1988-1993. au avut loc primele Jocuri Internaţionale Tăcute (10-17 iulie. Paris). Elveţia 2001. august. CISS rezistă cu succes la mişcarea de încorporare a Jocurilor Mondiale Tăcute în „Jocurile paralimpice”. Tenis. Austria 1955. se adoptă Statutul CISS 1938. ş. într-o sală pusă la dispoziţie de Federaţia Sportivă Italiană a Surzilor 1981. Paris. Lupte. Jocurile Mondiale ale Surzilor se desfaşoară sub denumirea „DEAFLIMPICS” (Olimpiada Surzilor). la Roma. octombrie.discipline: Atletism. la Davos.a. ca primul membru ne-european 1939. Volei. la Jocurile Mondiale Tăcute participă 234 sportivi iar prinţul suedez Gustav Adolf devine primul reprezentant regal care asistă la eveniment 1949. Desprinderea de Comitetul Internaţional Paralimpic a avut loc la insistenţele conducătorilor Asociaţiilor Sportive ale Surzilor. Badmindon. costurile mari pentru asigurarea de interpreţi. 1999. preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic la ceremonia de deschidere a Jocurilor Mondiale de la KOLN in 1981 şi la probele din primele doua zile. 1926. Fotbal. Tenis de masă. Bowling. au loc primele Jocuri Mondiale de Iarnă la Seefeld. Dintre evenimentele mai importante ale acestei organizaţii sportive mondiale amintim : 1924. pentru prima dată Jocurile Mondiale ale Surzilor au loc la Washington. se schimbă denumirea Jocurilor Internaţionale Tăcute în Jocurile Mondiale Tăcute. Tir. în afara Europei 1966 s-a acordat CISS „Cupa Olimpică” de către CIO ca recunoaştere a serviciilor sale aduse sportului mondial 1967. având ca motto „EQUAL THROUGH SPORTS” ( Egali prin sport). Orientare turistică. Polo. belgia. S-a păstrat denumirea oficială a CISS în limba franceză în amintirea organizatorilor. 203 .

Patinaj viteză şi Hochei pe gheaţă. 1983 – Madonna di Campiglio / Italia. Una din marile probleme a rămas acceptarea sportivilor care au o pierdere de peste 55 dB la urechea cea mai bună deoarece există posibilitatea simulării.La propunerea lui H. la o şedinţa a Biroului Executiv al CISS care a avut loc la Budapesta. după 1977. 1955 . Printre alte măsuri stabilite de CISS se numără : limitarea numărului de oficiali care însoţesc echipele la Jocurile Mondiale. s-a eliminat şi acest inconvenient.Berchtesgaden / Germania. 1963 – Are / Norvegia. când a găzduit a 13-a ediţie a Jocurilor Mondiale de Vară a Surzilor la Bucureşti. CISS. deşi nu avea înca o federaţie sportivă naţională a surzilor.Oberammergau/Germania. 1991 . Logo-ul Olimpiadei Surzilor 204 . PROCHAZKA au avut loc Jocurile Internaţionale de Iarna ale Surzilor în următoarele localităţi : 1949 – Seefeld / Anglia.Montana-Vermala/ Elveţia. 1979 – Maribel / Franţa. a Confederaţiei Sportive a Surzilor pentru zona Asiei şi a Pacificului.Banff / Canada. sportivii surzi n-au mai fost prezenţi la ediţia din 1981 de la Koln şi au fost suspendaţi până în 1991 de la toate competiţiile sportive internaţionale din cauza neachitării cotizaţiei. federaţiile sportive naţionale să fie autonome şi independente iar activitatea lor să fie încurajată şi respectată. 1967 . Abia în 1991. 1959 . 1995 . 1987 – Oslo / Norvegia. Schi nordic. alegerea prin vot secret a locului urmatoarelor jocuri cu 6 ani înainte. 2003 Sundsvall / Suedia. împreună cu alte organizaţii sportive pentru handicapaţi. Asociaţia Sportivă a Surzilor din România a fost reprimită cu drepturi egale în marea familie a sporturilor pentru surzi. s-au introdus testele de doping la toate probele şi au fost testaţi obligatoriu primii clasaţi la probe şi sportivii care au doborât recordurile europene sau mondiale .Lake Placid / Statele Unite ale Americii. 1983) conceput să colecteze fonduri care să asigure finanţarea pentru organizaţiile sportive internaţionale ale persoanelor cu handicap ca să promoveze activităţiile sportive ale membrilor săi. 1971 – Abdelboden / Elvetia. a Confederaţiei Sportive Pan–americane şi celei pentru zona africană . Saniuţe. este fondatoare a Fondului Internaţional al Sporturilor pentru Handicapaţi (Amsterdam. Astfel s-a creat posibilitatea creşterii rolului Organizaţiei Europene a Sporturilor Surzilor (EDSO) . la doar câteva luni de la devastatorul cutremur care a distrus Capitala. competiţiile regionale să fie controlate de organizaţii sportive regionale. Treptat. prin introducerea unor probe de audiometrie obiectivă. 2007-Salt Lake/ SUA Cu această ocazie se organizează întreceri sportive la următoarele discipline : Schi alpin.Yllas / Finlanda. Cu toate că România s-a numărat printre ţările fondatoare ale CISS. 1975 . 1999 . 1953 –Oslo / Norvegia.Davos / Elveţia.

S-a hotărât ca fiecare ţară europeană care este membră CISS să fie auromat primită ca membru al EDSO. Este un simbol pozitiv şi puternic al colectivităţii internaţionale a sportului tăcut.A fost conceput în 2003 de artustul Ralph Fernandez. Franţa). La întrunirea de înfiinţare au fost prezente 9 ţări. s-a înfiinţat în mod oficial EDSO. care defineşte pe durzi ca oameni vizuali. Sarcina acestei organizaţii era să promoveze sportul surzilor. în ciuda opoziţiei CISS. 205 . Franţa. în anul 1981 a avut loc a doua şedinţă de constituire în prezenţa delegaţiilor Asociaţiilor Sportive din Europa. In acea vreme. Formele mâinii în limba engleză pentru „OK”. Logo-ul încorporează cele patru culori ale steagurilor lumii. Franţa. Roşu. De Haas. Joseph Wermuth (Franţa). Primul preşedinte a fost ales olandezul Hendrik J. ei trebuie să folosească ochii pentru a comunica. De Haas (Olanda). Italia. care a făcut presiuni asupra ţărilor din Blocul comunist Est-european să nu se alăture acestei iniţiative. „bun” şi „mare”. Roland Haythornwaite (Anglia) şi Boudewijn de Roose (Belgia). Cu toate aceste opoziţii. A avut loc la Madonna di Campiglio. Hendrik J. ţările europene şi-au trimis delegaţii pentru a stabili forma şi programul constituirii unei Federaţii Europene a Sportivilor Surzi. cu drept de participare la campionatele europene organizate sub egida acesteia. câteva ţări europene (Belgia. să organizeze Campionate Europene regulate.Wermouth. semnele mâinii înfăţişează semnul pentru „unitate”. Germania şi Olanda) au luat iniţiativa să înfiinţeze o organzaţie care să elimine neajunsurile constatate. astfel că erau perioade când se puteau organiza 8-10 astfel de campionate europene anual fără a se avea siguranţa financiară a desfăşurării lor în bune condiţii. Luate împreună. într-un cerc. au existat Campionatele Europene ale Surzilor. unde s-au stabilit sarcinile şi obiectivele unei federaţii Europene a Sporturilor Surzilor dar abia la 7 iulie. ţările care erau membre ale CISS obţineau cu uşurinţă autorizarea pentru organizarea acestor campionate europene. Secretar General fiind ales englezul R. albastru. la Antibes. o primă adunare de constituire care a cunoscut un eşec din cauza manevrelor CISS. În aceste condiţii. Antibes. vice-preşedinţi fiind K. cultura surzilor şi cea internaţională.Kunze şi J. reprezintă semnul original al „Olimpiadei Surzilor”. Din comitetul de organizare pregătitor au făcut parte Karl Kunze (Germania). In consecinţă. El îmbină simboluri puternice cu ar fi limbajul gestual. care se surapun una peste alta. o organizaţie înfiinţată în 1967 şi aflată sub auspiciile CISS.Haythornwaite iar membru al consiliului prezidemţial (cum e fost denumit primul comitet al EDSO) a fost ales belgianul Boudewijn de Roose. unitatea şi continuitatea. galben şi verde reprezintă cele patru confederaţii regionale de care am amintit mai sus Organizaţia Europeană Sportivă a Surzilor (EDSO) Înainte de înfiinţarea EDSO (1983. Centrul logo-ului reprezintă irisul ochiului.

Subliniem că toţi membrii comitetului EDSO. In afara Campionatelor Europene au loc meciuri de calificare la fotbal. schi alpin şi volei. Până în prezent au avut loc 14 Campionate Mondiale de Şah pe echipe pentru bărbaţi şi 2 pentru femei după cum urmază : 206 . acest preşedinte coordona o organizaţie europeană de şah ce funcţiona neoficial. ale EDSO se desfăşoară în 20 de ramuri sportive diferite cum ar fi atletism. tenis de câmp.E.Începând din 1983 au avut loc 5-7 Campionate Europene anual. destinele şahului mondial pentru surzi sunt dirijate de italianul Michele Visco. badmindon. ciclism. atletism pe teren acoperit. delegaţii tehnici şi orice alt responsabil al C. lupte. fotbal. cros. cu posibilitatea re-alegerii la congres. tenis de masă. germanul H. preşedinţii ce au urmat au fost aleşi pe perioade de 4 ani. bowling.când s-a înfiinţat în mod oficial ICSC. după 2002. Până în 1953. De Haas a încetat subit din viaţă în cursul participării sale la al treilea C.J. Actualmente sunt membre ale EDSO 40 de ţări europene cu peste 50. Conform statutului. desfăşurate sub egida acestua sunt persoane surde.E.Dronkers care a funcţionat în perioada 1949-1955. baschet. înot. Acesta coordonează relaţiile dintre jucătorii de şah din cadrul asociaţiilor naţionale ale surzilor şi aplică acelaşi regulament al jocului de şah stabilit pentru persoanele valide. adăugându-se hocheiul şi atletismul pe teren acoperit astfel că în prezent C.Meurer (1964-1978). englezul A. Primul preşedinte al ICSC a fost ales olandezul L. La al IX-lea Congres al EDSO care a avut loc la Vilnius în 1998 s-a extins şirul disciplinelor sportive. baschet (bărbaţi şi femei) şi volei (bărbaţi şi femei) şi handbal. În continuare. care a fost aleasă în această funcţie în 2004 Comitetul Internaţional al Şahului pentru Surzi (ICSC) În scopul promovării „sportului minţii” în rândul persoanelor surde s-a înfiinţat în anul 1953 Comitetul Internaţional al Şahului pentru Surzi (ICSC). astfel că se asigura o planificare sistematică şi o securitate financiară iar desfăşurarea campionatelor avea loc după 2 ani de la terminarea campionatelor mondiale organizate de CISS la fiecare din cele 17 discipline sportive. orientare turistică. fotbal indoor.Boyce (1994-2002). de fotbal. deoarece sunt acceptate în turneul final numai 12 echipe iar câştigătoarele sunt calificate direct la Campionatele Mondiale (Deaflimpics).Svabensky (1962-1964. franţuzoaica Isabelle Malaurie. polo. cehul M. Următorii preşedinţi ai ICSC au fost germanul O. Amintim aici. Datele şi programul acestora fiind stabilite cu 4 sau 6 ani înainte. maghiarul Geza Vida (1986-1994). cu regret că primul preşedinte al EDSO. Actualul preşedinte al EDSO este o femeie. Responsabilitatea managementului organizatoric este acordată la 2 delegaţi iar alţi 2 delegaţi tehnici răspund de respectarea regulamentului pentru fiecare ramură sportivă.Punsche (1956-1962 şi 1978-1986).G. olandezul Hendrik J. handbal.E.000 de sportivi legitimaţi în cadrul celor cca 1000 de cluburi. prin votul delegaţilor.

Organizarea asociaţiilor de surzi şi a serviciilor de interpretare in diferite ţări (Romania. După această dată numărul membrilor a crescut brusc. inclusiv din donaţii. 1982Mallorca (Spania). 2002-Vilnius (Lituania). Finlanda) Japonia Federaţia Surzilor din Japonia (JFD) a fost înfiinţată în 1948 cu toate că rădăcinile sale se întind până în 1915. Essen (1979). 2006. 1958-Londra (Anglia). Activităţile de bază ale JFD se desfăşoară la nivel local şi prefectural cu ajutorul persoanelor angajate şi a celor care activează în mod voluntar. Den Haag (1977). primul Campionat având loc la Essen. Japonia. Biroul Executiv al JFD este format exclusiv din membri surzi. Calitatea de organizaţii non-profit no scuteşte de plata impozitelor pe veniturile obţinute din diverse surse. Szeged (1983). 1966-Leksand (Suedia). SUA. Până în 1960 activităţile Asociaţiei au decurs lin. 1978-Obersdorf (Germania). Vaxjo (1981). Organizaţia şi-a elaborat structuri organizatorice şi strategii legale cu privire la elaborarea şi dezvoltarea serviciilor de interpretare.1953–Oslo (Norvegia).1990-Veszprem (Ungaria).000 000 de locuitori (cca 0. Structura Federaţiei Surzilor din Japonia JFD este o organizaţie-umbrelă care cuprinde 47 de filiale prefecturale ale surzilor şi este încorporată în structura Ministerului Asistenţei Sociale.2 la mie) o dată cu intensificarea activitţilor sociale şi a luptei surzilor pentru drepturi civile.000 ( date valabile pentru anul 1998). 1970-Turku (Finlanda). fără salturi.. la o populaţie de cca 127.? La fiecare 2 ani se organizează campionate europene de şah începând din anul 1973. Legătura şi interdependenţa de contractele locale face ca JFD să fie cuprinsă în structura guvernamentală care conduce ţara în acel moment. la protecţia socială şi a drepturilor persoanelor surde şi la recunoaşterea oficială a limbajului gestual. 1955–Oberammergau (Germania. 1998-Lucerna (Elveţia). când a fost înfiinţată Asociaţia Surzilor din Japonia. 1974-Fredericia (Danemarca). Roma (1995). ajungând la 27. Sub aspect organizatoric. Winterthur (1985). Belgrad (1987). La nivel legislativ. Helsinhi (1993). Germania. 1994Brunn (Cehia).. Majoritatea veniturilor provin din cotizaţii. ceea ce ne determină s-o includem în cadrul organizaţiilor guvernamentale. Hamburg (1991). Londra (1989). 1986-Abufeira (Portugalia). Din acest motiv JFD nu solicită şi nu primeşte donaţii caritabile în afara donaţiilor pentru proiecte. activitatea de colaborare a JFD cu sistemul administrativ s-a dovedit a fi fructuoasă. Acestea au continuat să se desfăşoare la Goteborg (1975). 1962-Varna (Bulgaria). aducând schimbări în politica guvernamentală care au 207 .

se acordă medicamente ş echipamente medicale compensate. Astfel. Sistemul de interpretare din Japonia În 1965 o persoană surdă a comis o crimă. Accentul s-a pus pe un sistem de formare şi 208 . In cursul interogatoriilor efectuate de poliţia niponă aceasta nu a beneficiat de un interpret calificat.K.. In acest scop JFD a publicat o carte „Our Sign Language” (Limbajul nostru gestual). ei promesc o compensaţie suplimentară care acoperă diferenţa până la venitul mediu pe economie. ceea ce permite ca acestea să se desfăşoare cu contribuţii minme din partea cursanţilor sau să fie gratuite. aceste proiecte nu au dus la conturarea unui sistem naţional satisfăcător de formare şi de plasare a interpreţilor. s-au înfiinţat „cluburi de limbaj gestual” pentru cei interesaţi să-şi perfecţioneze studiile de limbaj gestual în afara cursurilor obişnuite. unul vizând plasarea interpreţilor iar celălalt. printre altele. 415). surzii beneficiază de bilete gratuite sau compensate pentru călătoria cu metroul sau cu trenul. În 1970 Guvernul japonez a început să desfăşoare un „Program de formare a asistenţilor în limbaj gestual” prin care au luat amploare cursurile de limbaj gestual pe întreg teritoriul ţării. Totuşi. să se realizeze o standardizare a limbajului gestual japonez. 1999. La intervale de trei ani s-au desfăşurat două proiecte. apărută în 1969. la care au contribuit 11 experţi din diferite domenii şi 4 persoane surde.fost benefice petru membrii surzi. pe care le menţionăm mai jos: dacă au un venit redus. apt ce a determinat JFD să militeze pentru recunoaşterea importanţei interpreţilor calificaţi în limbajul gestual în scopul protejării drepturilor umane ale persoanelor surde (Nobuyuki. Filialele prefecturale ale JFD organizează cursuri oficiale de limbaj gestual la nivel local. cu participarea activă a JFD. fapt care a determinat luarea în considerare a drepturilor umane ale persoanelor surde din această ţară. Din acest motiv a debutat în 1982 un alt proiect de cercetare cu durata de trei ani. sperând că aaceasta va contribui la înlăturarea concepţiei greşite a populaţiei japoneze că limbajul gestual al surzilor nu este un limbaj adevărat. S-a urmărit. Multe din aceste cursuri sunt finanţate de guvern.pg. o nivelare a diferenţelor regionale subtile constatate şi să se încurajeze învăţarea acestei forme de limbaj de către auzitori. Asociaţiile prefecturale ale surzilor primesc speţii gratuite pentru birouri în cadrul clădirilor de asistenţă socială prefecturală şi beneficiază de personal auxiliar. Astfel. surzii primesc o varietate de servicii. care a urmărit formarea unui sistem standardizat de limbaj gestual. Prin folosirea personalului local există o strânsă legătură între Asociaţiile locale. Aceste Asociaţii au centre informaţionale pentru surzi care asigură casete video subtitrate şi spaţii unde surzii se pot întâlni pentru a participa la diverse activităţi şi unde pot să primească o îndrumare profesională. modalitatea de delegare a asistenţilor în limbaj gestual acolo unde era nevoie de ei.

În cadrul acestui proiect s-au înfiinţat „cercuri de limbaj gestual” şi „seminarii de limbaj gestual” în aproape toate oraşele din Japonia. iar limbajul gestual este predat la un nivel mai avansat. 1999). JFD în colaborare cu „Asociaţia naţională de cercetare în domeniul limbajului gestual” a elaborat un alt proiect care viza educarea unui număr de cca 1. sunt finanţate de guvern şi sunt foarte ieftine întrucât urmăresc încurajarea interacţiunii dintre surzi şi auzitori din cadrul aceleiaşi comunităţi. o persoană surdă care are nevoie de interpret ia legătura cu biroul de plasare a interpreţlor. profesia de interpret nu are căutare în Japonia. este alcătuită din un curs de bază cu durata de 35 de ore care cuprinde 23 de teme. Menţionăm că formarea de interpreţi în limbajul gestual în Japonia constituie o parte a unui proiect mai larg şi de durată ( pe 20 de ani) de popularizare a limbajului gestual în rândurile populaţiei japoneze. JFD a solicitat înfiinţarea unui centru naţional de cercetare şi de formare a interpreţilor în limbaj gestual. În cadrul acestui sistem. interpreţii sunt delegaţi să lucreze. un curs de nivel intermediar de 55 de ore cu 23 de teme şi 209 . oricând”. cererea este de patru ori mai mare. Primele examinări în vederea atestării primilor 1000 de interpreţi au început în 1989. reprezentanţii guvernamentali contactează filialele prefecturale pe bază de contracte. fie prin oficiul de asistenţă socială prefectural. fie prin filiala locală a Asociaţiei Surzilor.K. In scopul formării de interpreţi calificaţi care ar putea să lucreze „orice. consultanţă privind acordarea de drepturi umane şi alte drepturi legale. Interpreţii calificaţi sunt formaţi prin cursuri cu durata de 2-3 ani. Formarea interpreţilor are loc într-o diversitate de domenii cum ar fi : învăţământ. (prezentată de Shinichi. Actualmente există trei sisteme de organizare a formării de interpreţi în limbaj gestual.2 milioane de japonezi care să fie convinşi de necesitatea unui sistem naţional de interpretare în limbaj gestual. altul la nivel de prefectură şi ultimul la nivel de oraş. unul al Ministerului Muncii. angajare. În funcţie de solicitările din aceste domenii particulare. „Seminariile de limbaj gestual” au un caracter pronunţat oficial. În Japonia serviciile de interpretare sunt în totalitate voluntare şi sunt realizate mai ales de femei casnice care au soţi salariaţi ar plata nu depăşeşte 8 dolari pe oră. Cursurile sunt predate de membri ai Asociaţiei Surzilor. au caracter neoficial.de atestare care să garanteze oferirea viitorilor interpreţi a unui nivel uniformizat de cunoştinţe şi de priceperi. Biroul de repartizare caută un interpret disponibil cu calificarea adecvată şi se face o programare. fapt realizat în 1982.. Din cauza salariului mic şi a lipsei perspectivelor de promovare. „Cercurile de limbaj gestual” sunt formate din grupuri mici. Pentru folosirea interpreţilor. Structura acestor cursuri. Cu toate că până în 1997 au fost atestaţi 1000 de interpreţi. medicină. care sunt acordate de Asociaţiile prefecturale ale Surzilor. oriunde. iar începătorii pot să înveţe limbajul gestual la nivel elementar şi ar putea să interacţioneze cu indivizii surzi la acest nivel. Fondurile necesare formării interpreţilor au provenit de la Ministerul Asistenţei Sociale care a încheiat contracte cu filialele prefecturale ale Federaţiei Surzilor din Japonia pentru efectuarea acestor servicii. Mai mult decât atât.

el se bazează pe voluntariat. După parcurgerea perioadei menţionate. S-a observat că deşi numărul de cursanţi a crescut. este uşor ca medicii şi avocaţii să fie convinşi să plătească serviciile acestor interpreţi. ci doar o familiarizare cu cerinţele profesiunii de interpret. nu oferă un salariu şi nu sunt perspective de promovare şi foarte puţini dintre cursanţi rezistă dacă nu au o motivaţie suficient de puternică. cu toate că acest program are o serie de inconveniente. Totuşi. După absolvirea examenului. aceştia sunt în pericol să sufere o serie de tulburări psihice. are loc o examinare a limbajului gestual al cursanţilor care doresc să devină interpreţi prefecturali. o serie de interpreţi nu pot efectua servicii pe durată nedeternimată. Aşa cum am menţionat anterior. Cu toate acestea. Această situaţie determină pe beneficiarii serviciilor de interpretare să plătească o parte din valoarea acestor servicii. colegii sau in instituţiilr juridice. Fenomenul îmbătrânirii populaţiei atrage acum atenţia factorilor care se ocupă de problemele sociale. Interpreţii cei mai pricepuţi vor fi şi cei mai solicitaţi. Datorită mentalităţii voluntare . foarte puţini dintre aceştia au promovat examenul de limbaj gestual. există mari diferenţe între pregătirea care se realizează în fiecare prefectură din cauză că planul de instruire. Statele Unite ale Americii Structura Asociaţiei Naţionale a Surzilor din SUA 210 . calitatea interpreţilor calificaţi din Japonia diferă foarte mult. cu excepţia celor angajaţi la universităţi. există un program finanţat de Ministerul Asistenţei Sociale pentru femeile casnice care doresc să lucreze ca asistent voluntar în limbajul gestual. În general există o lipsă de interpreţi iar piaţa muncii nu reacţionează deoarece guvernul a stabilit salarii iraţional de mici pentru serviciile asigurate de interpreţi. singurii interpreţi care beneficiază de încadrare cu normă întreagă se găsesc în serviciile referitoare la surzi. Ministerul Invăţământului încă nu recunoaşte necesitatea folosirii limbajului gestual în şcoli în timp ce Ministerul Asistenţei Sociale se arată extrem de binevoitor sub aspect social în privinţa folosirii limbajului gestual de la o vârstă cât mai mică şi asigură finanţare pentru formarea de interpreţi. programele. Cauzele nu rezidă în dificultatea examenului ci în faptul că sistemul de interpretariat durează 2-3 ani. Astfel. Din cauza suprasolicitărilor şi a stressului. Din acest motiv. în scopul perfecţionării deprinderilor de interpretare. Avantajul sistemului japonez constă în uşurinţa de a se obţine serviciile unui interpret. manualele şi cerinţele nu sunt unitare. De asemenea. programul menţionat asigură o pregătire a populaţiei feminine a Japoniei la nivelul comunicării cotidiene cu persoanele surde.o practică internă de 20 de ore unde sunt abordate 14 teme. Din cauza preţului foarte scăzut. el nu oferă o pregătire profesională. interpretul în limbaj gestual urmează o perioadă de pregătire specializată în domeniile pe care le-am menţionat anterior. Între timp se organizează o serie de seminarii unde interpreţii se familiarizează cu cerinţele examenului naţional de atestare.

Bell. NAD are un centru juridic pentru rezolvarea situaţiilor în care sunt implicate persoane surde (Nakamura. care includ. 1999). K. Dar. înfiinţată în 1965. care estimează că pe glob ar exista cca o persoană surdă la mia de locuitori..08 la mie în comparaţie cu datele statistice ale Federaţiei Mondiale a Surzilor (FMS). surzi americani sunt răspândiţi pe un teritoriu vast. Or. dacă o persoană surdă din SUA cere un interpret pentru a avea acces într-un anumit loc. Pentru a-şi păstra licenţa. numărul de persoane surde diferă în funcţie de riguozitatea recensământului. În funcţie de 211 .000. la sisteme de salvare prin telefoane cu text. toate instituţiile publice. Tranşele de plată pentru serviciile asigurate de interpret diferă între 40 şi 100 de dolari pe oră în funcţie de calificarea şi de disponibilitatea interpretului pe plan local. datele menţionate mai sus se situează cu mult sub această limită. de zona geografică. Această lege plasează responsabilitatea egalităţii de acces pe instituţii inşoişi. Biroul executiv al NAD este format din membri surzi.000 locuitori) ceea ce reprezintă 0. ş. aşa cum au menţionat şi alţi autori.000) la o populaţie de peste două ori mai mare decât a Japoniei (cca 270. care are o populaţie densă.a. Legea menţionată cere ca interpreţii calificaţi să fie pregătiţi şi examinaţi de Oficiul Naţional al Interpreţilor pentru Surzi (National Registry of Interpreters for the Deaf). afiliată la Asociaţia Naţională a Surzilor dar care nu este subordonată acesteia. restaurante. magazine. în exclusivitate.Asociaţia Naţională a Surzilor din Statele Unite (NAD) s-a înfiinţat în 1880 şi a funcţionat câteva decenii cu teama că numărul membrilor săi va scădea ca urmare a activităţii promotorilor reducerii numărului de surzi prin intervenţii genetice şi prin alte măsuri promovate de adepţii lui A. Astfel. conform unei vechi tradiţii cu rădăcini în creştinism. şi accesul la serviciile de interpretare. care încurajează pe cetăţenii americani şi intreprinderile să doneze fonduri pentru acest gen de organizaţii non-profit. În structura sa organizatorică. printre altele. de etatea persoanelor surde ş.G. Sistemul american de interpretare Modelul american de interpretare a apărut odată cu Legea Americanilor cu Disabilităţi (ADA) din 1990 care se bazează pe concepţia că toate persoanele au acces la serviciile publice. şcoli. Majoritatea interpreţilor din SUA sunt profesionişti şi obţin venituri substanţiale sau integrale din această activitate. de dezvoltarea economică a acestor zone. subtitrarea unor emisiuni informative ale companiilor de televiziune. care creează dificultăţi în mobilizarea surzilor americani la acţiunile NAD. Accesul egal include cerinţa ca surzii să aibă acces la alarme vizuale de incendiu. hoteluri. interpreţii calificaţi trebuie să participe periodic la cursuri de perfecţonare. NAD este o organizaţie non-profit care îi permite să primească donaţii scutite de impozit. care-i permite să mobilizeze cu uşurinţă pe membrii săi. Actualmente ea are un număr mai mic de membri (cca 22. instituţia vizată devine răspunzătoare pentru asigurarea unui interpret dacă nu are deja unul în cadrul schemei de personal.a. Spre deosebire de Japonia. spitale.

serviciile publice din SUA sunt răspunzătoare de asigurarea accesului „rezonabil” la serviciile unui interpret. în sistemul juridic-administrativ şi în alte domenii specializate. pentru asigurarea deplină a drepturilor sociale. ele fac apel la sistemul ”hârtie şi creion” în cazul unor consultaţii medicale. ASF asigură un cadru de pregătire pentru elaborarea unor acţiuni la nivel local şi regional. de istoria. Din cauza acestor cheltuieli. la afacerile mici sau la persoane luate individual. vecinul surd trebuie să facă apel la un interpret sau la un prieten care cunoaşte sistemul gestual. Astfel. Dintre acestea aprox. Economia americană de piaţă este cea care dirijează sistemul de interpretare şi-l face să fie avantajos. deoarece. de la copii până la preşcolari. unde se pot bucura de folosirea limbajului gestual finlandez şi de cultura lor vizuală. multe instituţii mici vor căuta să evite cheltuielile mari necesitate de întreţinerea interpreţilor. un centru modern pentru surzi şi deficienţi de auz. această economie de piaţă rectifică cu uşurinţă sistemul şi îi determină pe cetăţeni cu un salariu avantajos să devină interpreţi şi să lucreze în universităţi. nu se referă la intreprinderile non-profit. limbajul şi cultura lor. Accentul pus pe economia de piaţă are şi unele dezavantaje pentru sistemul american de interpretare. naţional şi nternaţional. Aceste cluburi oferă persoanelor surde şansa de a fi împreună şi de a-şi apăra drepturile la nivel local. regional. cursurile de limbaj gestual american sunt relativ scumpe şi numai persoanele bine motivate pentru o carieră în interpretare le pot finaliza. Limbajul gestual şi învăţământul 212 . dacă are loc o situaţie care implică doi vecini. umane şi lingvistice şi a unui mediu în care surzii să poată fi mândri de moştenirea lor. Legea ADA acoperă numai serviciile publice. Situaţia limbajului gestual şi a interpretării în Finlanda Asociaţia Surzilor din Finlanda (ASF). ASF a evoluat de la o simplă organizaţie cu un singur angajat itinerant la alta ce cuprinde 41 de cluburi membre cu peste 100 de angajaţi care asigură o diversitate de servicii destinate îmbunătăţirii vieţii celor 8000 de persoane surde. În anul 2005 ASF sărbătoeşte cei 100 de ani de existenţă cu multe evenimente la nivel local. de pildă. Sediul central al ASF se află în „Light House” (Casa Luminii) din Helsinki.complexitatea actului de comunicare. Ea are o îndelungată tradiţie în sprijinirea persoanelor surde. 5000 folosesc limbajul gestual ca principal mijloc de comunicare iar 15. În fine. Cu toate că există o mare lipsă de interpreţi. dacă responsabilitatea asigurării de interpreţi este plasată pe furnizorul de servicii. oferind totodată un evantai de servicii şi de activităţi pentru toate grupurile de vârstă. multe intreprinderi mici evită să asigure interpreţi.000 de persoane cunosc şi folosesc limbajul gestual ca profesori şi interpreţi. s-a născut în 1905 din dorinţa şi nevoia persoanelor surde şi a familiilor lor de a conlucra în direcţia îmbunătăţirii situaţiei persoanelor aflate într-o situaţie similară. Astfel. De-a lungul vremii.

Alte activităţi importante includ producerea de materiale didactice pentru predarea limbajului gestual şi dezvoltarea serviciilor asigurate de interpreţi. Servicii sociale şi de angajare Acestea sunt deservite de 15 consilieri care lucrează pe tot cuprinsul ţării şi folosesc limbajul gestual când consiliază clienţii surzi şi îi ajută să se angajeze. Asigurarea accesului la informaţie. Aici a loc şi cusuri de limbaj gestual pentru auzitori. publicaţii. carţi şi programe pe casete video despre durzi şi surditate. Teatrul Finlandez pentru surzi oferă spectacole în limbaj gestual. în 1998 a publicat „Dicţionarul de bază al Limbajului Gestual Finlandez” care a fost lansat în 2002 pe reţeaua on-line de web. Astfel. De pildă. Secţia care se ocupă de dezvoltarea învăţământului caută să asigure folosirea limbajului gestual pe toată durata procesului de instruire a elevilor surzi. constituie o prioritate a Asociaţiei. pe baza unui Plan de învăţământ eleborat în colaborare cu universităţile obişnuite. 213 . Rata şomajului la surzii din finlanda este considerabil mai mare decât media naţională şi se caută canale de angajare dar factorii esenţiali sunt educaţia şi pregătirea pentru un loc de muncă. De asemenea. Unele proiecte includ o şcoală virtuală în limbaj gestual finlandez şi un centru de orientare profesională. a competiţiilor şi a activităţilor de formare. Această secţie caută mijloace care să facă accesibile persoanelor surde care folosesc limbajul gestual serviciile culturale elaborate pentru auzitori. un serviciu de informare şi o bibliotecă asigură elaborarea de rapoarte.DEAFVOCurmăreşte dezvoltarea predării limbajului gestual în învăţământul profesional prin folosirea tehnologiei informaţiei şi a comunicării. care constituie un serviciu deosebit de important destinat publicului. care oferă activităţi şi cursuri pentru studenţii care folosesc limbajul gestual. mai ales prin folosirea intensivă a internetului. PC de buzunar şi pe telefonul mobil al firmei Nokia Communicator. Un proiect finanţat de Ununea Europeană. produce un program educaţional şi cultural în limbaj gestual.Asociaţia promovează limbajul gestual şi desfăşoară cercetări legate de acest limbaj. Astfel. În administrarea Asociaţiei Surzilor din Finlanda se află o Şcoală Superioadă Populară (un centru de educaţie superioară pentru adulţi). Se urmăreşte folosirea televiziunii digitale pemtru transmiterea informaţiilor în limbajul gestual. secţia de producţie video din cadrul Asociaţiei. se folosesc video-foane şi site-uri WEB pentru interpretarea la distanţă şi pentru asigurarea serviciilor de consiliere în limbaj gestual. cei care iubesc cultura şi profesioniştii au ocazia să-şi dezvolte priceperile şi să-şi prezinte producţiile. În anul 2004 acest dicţionbar a devenit disponibil pe smart-phone. Lunar. Cultura şi informarea Secţia pentru cultură se ocupă de organizarea evenimentelor culturale.

Una din ele. pe care o prezentăm în rândurile ce urmează. Aceasta constituie un exemplu de colectivitate de lucru formată din surzi şi auzitori care folsesc limbajul gestual în comunicare. Asociaţia Surzilor din Finlanda participă la diverse activităţi europene. din Balcani şi din alte părţi. Nu este semnalată prezenţa unor şcoli oficiale ci doar câteva şcoli sponsorizate de 214 . Ca membru al Uniunii Europene. Aproape jumătate din bugetul Asociaţiei este acoperit de Finnish Slot Machine Association. Birourile Preşedintelui şi ale Secretarului General al FMS sunt situate în „Casa Luminii”. Comunicarea în familiile cu un copil surd se realizează pe baza unor sisteme particulare fiecărei familii. care contribuie la creşterea veniturilor proprii ale acestei organizaţii. iar transportul dintre ele se realizează cu dificultate. Intreprinderi proprii şi business ASF patronează două intreprinderi. cu o populaţie restrânsă. Burundi este o ţară subdezvoltată.Activitatea internaţională Asociaţia Surzilor din finlanda are contacte şi relaţii internaţionale extensive care funcţionează cu succes. de aproximativ 5 milioane de locuitori ce se ocupă mai ales cu agricultura pe terenuri familiale situate pe dealuri nisipoase. Aspecte legate de personal şi economie În cadrul ASF lucrează un grup multicultural şi multilingual. o organizaţie care colectează fonduri prin administrarea unui cazinou şi a unor aparate care vând diferite obiecte. servicii WEB în limbaj gestual. este o intreprindere de marketing care acţionează ca factor intermediar între aparatura de sprijin necesară şi intreprinderile care o produc. De asemenea. Elaborarea de proiecte ocupă o parte importantă din activitatea internaţională a Asociaţiei. PROSIGN OY AB care este singura companie de producţie din Finlanda care s-a specializat în producerea de activităţi multimedia. diferite sectoare ale administraţiei de stat acordă donaţii. Unele aspecte privind integrarea surzilor din ţările aflete în curs de dezvoltare comparativ cu a celor din ţările dezvoltate Putem considera că nivelul de dezvoltare economico-socială a unei ţări îşi pune amprenta asupra posibilităţilor de integrare socială a surzilor din ţara respectivă. Oraşele sunt puţine şi de mici dimensiuni. dintre care jumătate sunt persoane surde. În aceste condiţii. din Orientul Mijlociu. De o lungă tradiţie se bucură cooperarea cu ţările Nordice prin Consiliul Nordic al Surzilor. din Asia de Sud-Est. adulţii şi copiii surzi par să fie izolaţi unii de alţii. KL SUPPORT. Burundi şi Kenya. Cealaltă. Sunt în curs de desfăşurare proiecte cu organizaţiile din părţile de sud şi de est ale Africii. programe video şi TV. În acest sens am urmărit situaţia surzilor din două ţări africane.

care nu este obligatorie. Se estimează că există aprox. Astfel.biserici. Deşi profesorii sunt plătiţi de guvern. Toată ţara cuprinde 17 şcoli cu internat pentru surzi. cu rare excepţii şi se crede că nu pot fi educaţi. Femeile surde burundeze nu se pot căsători şi nu pot avea copii în cadrul unei familii.000 de copii surzi de vârstă şcolară dar nu există un sistem de educaţie a surzilor iar aceştia nu sunt bineveniţi în şcolile pentru auzitori. astfel că nu se poate vorbi de prezenţa unui limbaj gestual comun şi nici de o organizaţie a surzilor. Dintre copiii de vârstă şcolară 2 la mie sunt surzi. Acolo unde unele şcoli pot să asigure servicii pentru surzi. În Kenya. Dintre acestea o şcoală este de nivel liceal iar 5 clase de surzi sunt ntegrate în şcoli de masă. La admitere se cere o diplomă de profesor şi trei ani de practică pedagogică într-o şcoală. În Burundi există două triburi principale. Accentul se pune pe instruirea orală şi pe labiolectură. 2000 de elevi surzi sunt instruiţi de 200 de profesori. În Kenya există un Institut de Pedagogie Specială care asigură cadrele pentru învăţământul special cu durata de 3 ani. de mari dimensiuni. elevii sunt integraţi în şcoli de masă. 215 . Rarele excepţii de care aminteam mai sus se referă la acei surzi care puteau să urmeze o şcoală de pe lângă o biserică. Auzitorii îi consideră pe surzi ca fiind lipsiţi de inteligenţă şi nu li se poate acorda vreun rol social. să le mobileze şi să le întreţină. performanţa elevilor surzi la testele şcolare este slabă şi s-a recomandat folosirea limbajului gestual cel puţin pe bază experimentală. situaţia este ceva mai bună. De obicei. Cei aprox. aflată în curs de dezvoltare. Învăţând să comunice. comunitatea locală trebuie să construiască şcoli. fiecare familie are mai mulţi copii iar aceştia îşi asumă rolul de supraveghere a persoanei surde după decesul părinţilor. Mai puţin de un sfert din populaţia adultă este alfabetizată şi doar un copil din trei merge la şcoala primară. are o populaţie de 20 milioane de locuitori care aparţin la mai multe etnii. Hutu (care cuprinde 85 % din populaţie) şi Tutsi (15%). 4. Această ţară. Deoarece profesorii nu cunosc bine limbajul gestual. Asociaţia Naţională a Surzilor din Kenya a publicat un dicţionar al limbajului gestual dar nu se ştie precis dacă aceste semne reprezintă un limbaj unitar deoarece sunt multe forme tribale de limbaj gestual. copiii surzi sunt ne-educaţi. Şcoala primară nu este obligatorie. din care jumătate au pregătire de specialitate cu durata de doi ani. care au un limbaj oficial comun-kirundi şi o a doua limbă oficială-franceza. Şcolile pentru surzi au aceeaşi programă şi aceleaşi manuale ca în şcolile de masă dar ritmul de lucru şi metodele sunt diferite. Limba oficială tribală este SWAHILI dar a doua limbă oficială este cea engleză. că sunt retardaţi mental deoarece nu se poate comunica cu ei. aceşti elevi pot să dobândească unele cunoştinţe legate de tâmplărie sau de vânzarea unor produse şi pot să aibă de lucru dacă auzitorii se pot înţelege cu ei şi le vor da de lucru. de aceea surzii nu au şanse să devină profesori într-o şcoală de surzi.

se efectuează intervenţii chirurgicale sau se protezează auzul deficitar. 15 şcoli elementare care au şi grădinişe în structura lor. la 216 . Ca urmare a creşterii cerinţelor de educaţie. patiser. 5 licee aflate în structura acestor centre şcolare.Comunicare prin limbaj gestual. 2 unităţi post liceale şi mai multe clase integrate în şcoli generale. în sectorul serviciilor de întreţinere (electromecanic. frizer-coafor. Meseria cea mai frecventă este cea de tâmplar. Situaţia din România se apropie mai mult de cea a ţărilor din vestul Europei sub aspectul integrării surzilor în mai multe domenii ale vieţii sociale. brutar. Această reţea ce se întinde în oraşele mai mari sau cu mai multe persoane surde. Cea mai mare parte dintre absolvenţi migrează spre oraşe unde caută de lucru şi se grupează în asociaţii ale surzilor. depanator aparate electrice şi electrocasnice. Sub aspect medical. montator tâmplărie din aluminiu sau PVC). adunând date şi colectând fonduri cu care plăteşte cazarea a jumătate din numărul elevilor surzi. s-a creat în 1999 o specializare nouă. Astfel. înfiinţând clinici. în industria textilă şi confecţiilor. învăţământul de 9 ani fiind obligatoriu. construind şcoli. etc Modalitatea dominantă de comunicare este cea orală dar. Astfel surzii au posibilitatea să lucreze ca profesori de religie în şcolile pentru surzi sau ca asistenţi sociali în diverse unităţi. sculptor în lemn. După terminarea şcolii generale. tinichigiu auto. Spre deosebire de alte ţări aflate în curs de dezvoltare. majoritatea elevilor surzi urmează cursuri cu durata de 3-4 ani în cadrul şcolilor profesionale unde se pot califica în diverse meserii din mai multe domenii cum ar fi cel al construcţiilor şi lucrărilor publice ( instalator sanitar. sub aspectul integrării şcolare. vopsitor caroserii auto).Dintre cele 17 şcoli. trei sunt profesionale. există oficiali şi profesori entuziaşti şi mai bine informaţi iar asociaţia de părinţi este dinamică. Insă situaţia va fi remediată curând odată cu înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Persoane cu Handicap şi a Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Copiilor şi Adopţii şi a reţelei de asistenţă socială din cadrul primăriilor. după 1990 s-a manifestat tendinţa de a se folosi tot mai mult comunicarea gestuală în şcolile speciale. tâmplar. datele disponibile ne arată că cei aproximativ 3200 de elevi surzi sunt cuprinşi în cele 8 grădiniţe autonome. surzii din Kenya au unele avantaje semnificative. Este posibil ca un număr mic de copii surzi din zonele rurale sau izolate să rămână neşcolarizaţi fie că părinţii lor nu ştiu că există şcoli speciale fie că ei nu au posibilităţi materiale să-i ducă la şcoală. zugrav-vopsitor-mozaicar-faianţar. cuprinde pe aproape toţi copiii de vârstă şcolară. Astfel. În 1999 s-a adoptat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. în ţara noastră există o reţea medicală în aproape toate oraşele mari unde se face evaluarea auzului. 102 care. 6 şcoli sau centre şcolare profesionale.la Catedra de Teologie Ortodoxă şi Asistenţă Socială Didactică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea din Piteşti. fiecare având propria specializare. în domeniul hotelier-alimentaţie cum ar fi cofetar.

După H. Aceasta presupune ca surzii să se dezvolte cu mândria de a fi surzi. În Burundi. să nu exagereze cu mainstreamingul. 217 . în Suedia. deoarece poate comunica cel puţin gestual şi poate primi informaţii în acest limbaj de la părinţi. ceea ce reprezintă o integrare cu autonomie . pe care surzii nu o înţeleg. pe limbajul gestual şi pe legăturile acestor surzi cu lumea surzilor. Pe de altă parte. istorice şi geografice. vecini sau semeni de ai lui. (a). De asemenea. ei au ocazii rare de a comunica şi cu alţi surzi. surzii au posibilităţi limitate de a comunica cu auzitorii. El poate fi un dezavantajat sub aspect economic dar nu mai poate fi considerat retardat mental. pct. De asemenea. Desigur. să aibă un limbaj gestual fluent şi legături strânse cu alţi surzi. a fost adoptat un ordin comun al MEC şi MSF de atestare a interpreţilor în limbaj gestual pentru persoanele surde şi în limbajul specific persoanelor cu surdocecitate. rude. surzii doresc o integrare cu autonomie. Se poate conclude că dacă un copil surd poate să meargă la şcoală el poate să aibă o viaţă mai bună decât unul neinstruit. ei nu au acces fizic sau lingvistic la o educaţie de calitate. această structură socială o putem numi integrare cu izolare. din cauza situaţiei economice.articolul 15. să aprecieze limbajul gestual deoarece unii surzi nu pot să suplinească limbajul gestual cu cel verbal ceea ce-i poate duce la izolare de lumea auzitorilor. deşi trăiesc în mijlocul lor. Auzitorii pot să-i ajute să se integreze în societatea majoritară dar trebuie să ţină seama de cultura lor. Deoarece instruirea din Burundi şi Kenya se face de obicei în limba franceză sau engleză. a recunoscut oficial limbajul gestual şi a recomandat formarea şi angajarea de interpreţi în limbajul gestual în toate domeniile care au tangenţă cu persoanele surde. poate comunica şi ppoate învăţa o meserie. integrarea surzilor este bazată pe o cultură distinctă de cea a auzitorilor. Lane.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful