Curs nr.

1 Introducere în comunitatea persoanelor surde În ultimele trei decenii s-au amplificat preocupările faţă de persoanele cu handicap auditiv, mai ales în urma cercetărilor efectuate de lingvistul american William Stokoe în 1960, care a arătat că limbajul gestual al surzilor din America este un limbaj real ce are toate caracteristicile şi funcţiile principale ale limbajelor umane. Această observaţie uluitoare pentru acea vreme nu prea îndepărtată este astăzi extinsă la limbajul gestual al surzilor din toate ţările. Primele cercetări au fost urmate de tot mai multe investigaţii asupra „limbajului semnelor” desfăşurate de cercetători auzitori şi surzi, mai ales în Danemarca, Finlanda, Suedia, Spania, Franţa, Germania ş.a. În Statele Unite ale Americii şi în alte ţări s-au creat adevărate instituţii de cercetări asupra limbajului şi surditaţii şi s-a accelerat formarea de interpreţi în limbajul gestual şi a celui specific persoanelor cu surdocecitate. În cadrul unor prestigioase universităţi europene şi americane, cu colaborarea Asociaţiilor Naţionale ale Surzilor, aceste organizaţii au devenit tot mai active în lupta pentru recunoaşterea limbajului gestual şi obţinerea acceptării surzilor ca minoritate lingvistică în cadrul populaţiei majoritare. În ceea ce priveşte abordarea persoanelor cu handicap, în societate există actualmente două modele, unul medical, cu adânci rădăcini în societatea tradiţională, care consideră persoanele cu handicap ca fiinţe cărora le lipseşte ceva şi care au nevoie de protecţie şi de intervenţii în diverse sfere. Accentul este pus pe defectele pe care le are o persoană surdă în comparaţie cu o persoană auzitoare. Prin urmare, alegând persoana auzitoare ca ,,model”, obiectivul acestei concepţii este acela de a ,,vindeca” persoana surdă ca să obţină o vorbire şi un auz mai bun. Observăm că într-o societate de auzitori persoana surdă apare în rolurile consecutive de pacient al medicilor audiologi, de elev, de client al serviciilor sociale şi de angajat asupra căruia se năpusteşte o întreagă armată de educatori din şcolile speciale sau de masă, de logopezi care se străduiesc să-i facă „să vorbească normal”, de chirurgi experţi în implant cohlear, de consilieri pe probleme de sănătate mintală şi de orientare şcolară şi profesională, psihologi, asistenţi sociali, cercetători, preoţi, etc. H. Lane (1996), subliniază că toate aceste servicii şi intervenţii sunt necesare şi bine intenţionate iar unele dintre acestea sunt apreciate de persoanele surde. Această armată de profesionişti nu a reuşit, totuşi, să ducă la scăderea gradului de discriminare la care sunt supuşi surzii pe piaţa muncii şi nici la creşterea gradului de toleranţă al societăţii faţă de surzi sau a sprijinului de care au nevoie aceste persoane. Cei care se opun acestei perspective medicale sunt experţii în sociolingvistică şi antropologie culturală. Ei se concentrează pe ceea ce are persoana surdă, nu pe ceea ce nu are. Această abordare socio-culturală se bazează pe realitatea din

1

colectivitatea surzilor, pe experienţa pe care o au ei, pe modalităţile lor de a-şi rezolva problemele, pe resursele lor şi nu pe slăbiciunile lor care ar putea fi prezente şi în rândul auzitorilor. Un alt concept care ar putea fi abordat într-un viitor nu prea îndepărtat consideră aceste persoane ca o variaţie normală în cadrul populaţiei generale. Abordarea medicală datează de peste 300 de ani şi este profund ancorată în conştiinţa contemporanilor noştri, fiind reflectată în multe domenii ale vieţii cotidiene, dând naştere la atitudini discriminatorii ce iau uneori forme aberante. După cum se menţionează şi în „Manifestul disabilităţii (handicapului) în România”, persoanele cu disabilităţi nu sunt respectate ca persoane cu drepturi egale şi nu li se recunoaşte valoarea şi demnitatea umană. Deciziile care se iau la nivel legislativ au loc fără consultarea persoanelor în cauză şi de multe ori ele constituie o violare a drepturilor umane. Se cunoaşte că există numeroase tipuri de disabilităţi (intelectuale, fizice, motorii, psihice, etc.) care au unele elemente comune dar şi unele diferenţe specifice. Dacă comparăm aceste elemente comune cu valorile şi obiectivele comunităţii surzilor, vom constata că surzii au priorităţi cu totul diferite. În primul rând, surzii nu recunosc că au o disabilitate. Ei au propria identitate ca persoane surde în comparaţie cu, de exemplu, handicapaţii mental care de multe ori nu-şi dau seama ce sunt. Surzii nu cred că este ceva rău să fii surd şi de multe ori ei doresc să aibă copii surzi pentru a transmite cultura şi valorile ei (H. Lane, 1996). Apoi, persoanele cu disabilităţi urmăresc să obţină o mai bună îngrijire medicală, servicii de reabilitare şi de asistenţă personală (care să-i ajute să se îmbrace, să mănânce sau să-i plimbe) care să le ofere, în final, o viaţă îndependentă. Înterpreţii de care au nevoie surzii nu pot fi incluşi în categoria de asistenţi personali, deoarece aceştia îşi oferă serviciile atât pentru auzitori cât şi pentru surzi. Obiectivele principale ale surzilor se referă la recunoaşterea oficială a limbajului gestual, folosirea lui ca mijloc de instruire în şcoli, la locul de muncă sau a interpreţilor oriunde este nevoie pentru facilitarea comunicării cu autorităţile. Spre deosebire de auzitori care urmăresc integrarea surzilor în şcoli de masă, surzii consideră că au mai mult de câştigat în şcoli speciale, unde pot folosi limbajul gestual ca mijloc de instruire şi de socializare. Având un limbaj şi o cultură proprie, surzii caută interdependenţa pe care o găsesc la cluburile lor şi în cadrul evenimentelor speciale organizate de ei înşişi, spre deosebire de alte persoane cu disabilităţi care urmăresc o viaţă independentă şi se întrunesc mai ales din motive politice. Desigur, surzii sprijină mişcarea în favoarea drepturilor persoanelor cu disabilităţi într-un efort comun de promovare a propriei identităţi, pentru controlul destinului propriu şi pentru obţinerea unor drepturi, servicii şi legi care ar fi fost mult mai dificil de obţinut dacă ar fi luptat singuri, din cauza numărului mic de persoane surde. Din acest motiv persoanele surde s-au alăturat mişcării promovate de persoanele cu handicap şi au constituit Forumul Disabilităţii în Romania.

2

Se pare că ar fi mai corect să vorbim despre surzi ca persoane cu identitate proprie ca despre francezi, români, etc. şi nu ca despre persoane cu deficienţă de auz. Auzitorii au inventat acest termen bazat pe conceptul de disabilitate dar surditatea tot surditate rămâne chiar dacă este protezată, iar o disabilitate are şanse să fie vindecată prin diverse măsuri medicale şi recuperatorii. Spre deosebire de persoanele cu alte disabilităţi, surzii se diferenţiază de acestea în mare măsură. Astfel, profesioniştii auzitori care se ocupă de surzi îi consideră pe aceştia ca având o disabilitate cu atât mai serioasă cu cât surditatea este mai gravă. În schimb, surzii apreciază capacitatea de atenţie în mediul vizual şi limbajul gestual şi nu acordă atenţie aspectului medical al surdităţii. Ei îi consideră pe aceşti profesionişti ca având limite serioase în perceperea vizuală şi în limbajul vizualgestual precum şi atitudini greşite faţă de surzi. Aceştia îi blamează pe mulţi profesionişti auzitori care, deşi susţin că-i servesc pe surzi, nu pot să comunice fluent cu aceştia, fiind handicapaţi sub acest aspect. În orice caz, cele mai handicapante sunt atitudinile pe care le au mulţi auzitori faţă de surzi. Ei au alte valori legate de cultura şi de limbajul gestual al surzilor şi nu apreciază elocvenţa şi marea bogăţie de exprimare a limbajului gestual tocmai pentru că nu cunosc acest limbaj. Considerarea persoanelor cu handicap auditiv ca minorităţi culturale şi lingvistice reprezintă o idee care câştigă tot mai mult teren în ţările dezvoltate, datorită intensificării studiilor asupra limbajului gestual, a progreselor care au apărut în studierea culturii şi istoriei surzilor cu impact asupra legislaţiei şi a conştiinţei auzitorilor. Astfel, promovarea învăţării limbajului gestual la preşcolarii surzi, la părinţii lor şi la alte persoane auzitoare care doresc să devină interpreţi, predarea cursurilor de limbaj gestual în licee şi universităţi ca „limbi străine”, ca a doua limbă sau în scopul formării de interpreţi calificaţi, sunt doar câteva evoluţii recente care facilitează adoptarea modelului minoritar-lingvistic în tratarea persoanelor surde. Ca urmare a poluării industriale, sonore sau de altă natură precum şi a creşterii speranţei de viaţă, a crescut în ultimii ani numărul de persoane adulte cu pierderi auditive, dar s-a redus numărul de copii cu hipoacuzie, în urma monitorizării cuplurilor care ar putea da naştere la copii cu deficienţe de auz. La acestea se adaugă cei care, din cauza proceselor specifice îmbătrânirii ţesuturilor, auzul le-a scăzut semnificativ şi au nevoie de un aparat de amplificare a sunetelor. Statisticile recente arată că hipoacuzia ocupă locul 3 în ansamblul afecţiunilor datorate vârstei a III-a, după artrită şi hipertensiune arterială. Este interesant să menţionăm aici că afecţiunile vederii se situează pe locul 9, fapt ce trage un serios semnal de alarmă cu privire la importanţa ce trebuie acordată protezării auzului ca mijloc de păstrare a capacităţii de comunicare şi de facilitare a integrării sociale. Potrivit Rezoluţiei ONU deficienţa este definită ca fiind orice pierdere sau anomalie a structurii sau funcţiei psihice, fiziologice sau organice (anatomice); incapacitatea este consecinţa deficienţei, o restricţie sau lipsa a posibilităţii de a
3

efectua o activitate la parametrii normali; handicapul este dezavantajul rezultat din deficienţă sau din incapacitate, care limitează sau împiedică indeplinirea unui rol care este normal în raport cu vârsta, sexul, factorii sociali şi culturali (Rezoluţia ONU nr 37/52din 3 XII 1982 - Programul Mondial de Acţiune privind Persoanele cu Handicap). În cazul nostru, o persoană cu pierdere auditivă poate să întâmpine dificultăţi de a continua activitatea anterioară dacă aceasta se baza pe comunicare cu publicul sau dacă auzul juca un rol esenţial (controlor de zbor, aviator, muzician ş.a.). Aici este nevoie de intervenţia societăţii pentru ca deficienţa sau incapacitatea să nu devină handicap. Handicapul descrie interacţiunea dintre persoană şi mediu cu concentrarea atenţiei asupra deficienţelor din mediul înconjurător, pentru a le elimina şi a permite acestor persoane cu handicap să participe în condiţii de egalitate De pildă, copiii cu hipoacuzii severe sau cu surditate urmează şcoli speciale, dar nu este exclusă frecventarea unei şcoli normale. În acest ultim caz, este nevoie ca profesorul să aibă unele cunoştinţe despre necesităţile unui copil cu hipoacuzie pentru a contribui la dezvoltarea lui normală. De pildă, acesta trebuie să conştientizeze importanţa mediului sonor pentru copilul hipoacuzic şi să creeze condiţii pentru ca acesta să poată participa la cât mai multe activităţi împreună cu colegii lui auzitori. De mare folos este aşezarea copilului în clasă, astfel încât să-l poată vedea în acelaşi timp pe profesor şi pe colegi când participă la lecţii. De asemenea, clasa trebuie să fie suficient de bine luminată pentru a permite citirea de pe buze. In acest sens este util ca elevul să fie aşezat mai în faţă pentru a vedea şi auzi ceea ce spun profesorii, dar mai important dintre toate aceste elemente este asigurarea unui sprijin în afara clasei la materiile pe care nu le-a înţeles. Acest sprijin ar putea fi asigurat acasă de părinţi, în limita posibilităţilor, sau de profesorii de specialitate, mai ales în clasele mai mari. De asemenea, protezarea adecvată a hipoacuzicilor duce la schimbarea structurii lor psihologice şi deschide o altă perspectivă, mai optimistă, legată de viaţa socială. Copiii cu hipoacuzie devin mai deschişi faţă de acumularea de informaţii iar capacitatea lor de a le prelucra şi de a le folosi le poate permite să frecventeze cursurile unui liceu sau ale unei facultăţi în condiţii aproape normale. Auzitorii pot să-i ajute să se integreze în societatea majoritară dar trebuie să ţină seama de cultura lor, să nu exagereze cu mainstreamingul, să aprecieze limbajul gestual, deoarece unii surzi nu pot să suplinească limbajul gestual cu cel verbal, ceea ce-i poate duce la izolare de societatea auzitorilor. Ca să poată frecventa în bune condiţii o instituţie de învăţămînt superior sau un colegiu este absolut necesar ca persoanele cu surditate gravă să beneficieze de sprijinul unui interpret în limbajul mimico gestual. Punctul de vedere medical a dat naştere surdologiei ca ramură a defectologiei, persoana surdă fiind considerată anormală şi trebuie acţionat asupra ei prin diferite mijloace (corectiv-recuperatorii, medicale, educaţionale) pentru a fi ,,normalizat” şi
4

Modalitatea de abordare Ca şi la auzitori. există unele maniere bune şi rele de începere a unei conversaţii. Dacă persoana surdă este destul de aproape. dacă ei citesc un articol din presă despre realizările sportive sau de altă natură ale unei persoane surde dar nu se specifică acest aspect.surd”. Dacă persoana surdă este mai departe. Toţi aceşti termeni au fost creaţi de auzitori pentru a nu-i jigni pe cei care nu aud şi pentru a materializa unele măsuri de protecţie. disfuncţional auditiv. Pentru a se reduce în mare măsură izolarea la care pot fi condamnate de mediu. este necesar să se ceară altei persoane să atingă umărul celei în cauză. care nu implică noţiunea de boală. De pildă. Se omite faptul esenţial că surzii nu sunt un grup de handicapaţi ci persoane care au propria istorie. Termenul preferat de aceste persoane este cel de surd. surdovorbitor) deficient de auz. se simt ofensaţi. singura societate cu drepturi depline. Unele din aceste comportamente sunt diferite de cele folosite de auzitori din cauza specificului vizual al limbajului gestual. cum ar fi o adunare socială. Alţi termeni folosiţi sunt surdomut (surdo-mut.. Să nu uităm că surzii sub aspect cultural sunt mândri că sunt surzi. Primul semn evident este modalitatea de comunicare gestuală cu altă persoană (dacă şi aceasta este surdă) sau pronunţarea mai lentă şi cu voce tare când se comunică cu o persoană auzitoare.a. asurzit. care trebuie să fie cunoscute. Cum putem participa la comunicarea gestuală La început.integrat în societatea auzitorilor. este necesar să cunoaştem semnele care ne informează dacă o persoană aude sau nu. limbaj şi cultură. persoanele surde. 5 . handicapat de auz ş. În acest sens se recomandă atât auzitorilor cât şi surzilor să adopte unele strategii de comunicare la care ne vom referi în continuare. Însă aceste expresii sunt mai ofensatoare decât cuvântul . prin lovirea podelei cu piciorul sau a tăbliei unei mese. este bine să cunoaştem unii factori care pot facilita sau îngreuna această comunicare. dar priveşte în altă parte. De pildă. De asemenea. un ziar sau o floare. modul normal de atragere a atenţiei este să se stingă/aprindă lumina de câteva ori. O modalitate mai rar folosită este transmiterea unei vibraţii. de întrerupere ş. Dacă persoana surdă se află într-un grup. care poate fi recepţionată de persoana în cauză. În cazul unor grupuri mari. trebuie să fie ajutate să nu se simtă marginalizate în societate. chiar dacă poartă o proteză. de aşteptare a rândului la intervenţie.a. se poate atinge umărul sau braţul cu o mişcare uşoară a palmei. de continuare. hipoacuzic. pe care-i prezentăm în continuare. este suficient să se fluture mâna. prin atragerea atenţiei putem începe o conversaţie.

care să permită înţelegerea vorbirii şi să se evite repetarea cuvintelor. De pildă. O dată ce o persoană surdă a fost contactată prin modalităţile expuse mai sus. normală. prin scuturarea capului. Buzele. lovirea brutală sau prea frecventă pe eceste părţi. prin alte gesturi de răspuns dar fără să-l întrerupă pe emiţător.. Emiţătorul este liber să privească în altă parte dar să rămână conştient de răspunsurile sau de direcţia privirii receptorului. mimica feţei şi mişcările corpului contribuie cu informaţii suplimentare la înţelegerea mesajului verbal de aceea se recomandă să se păstreze contactul ocular permanent cu persoana surdă şi să i se vorbească în faţă. licărirea luminii din sală pentru a atrage atenţia unei singure persoane care se află într-un grup.vorbeşte”. La fel este şi în situaţia fluturării mâinii prea aproape de faţa cuiva. atingerea unei persoane în afara braţului sau umărului. Este mai dificil să se participe la conversaţie într-un grup mai mare. În acest caz. Schimbarea rândului la conversaţie sau participarea la discuţie se face prin fluturarea mâinii în faţa celui care . prin închiderea ochilor sau prin folosirea unor gesturi care exprimă dezacordul se ajunge la întreruperea celui care gesticulează. fie din cauză că pragurile ei auditive sunt foarte apropiate de cele dureroase şi are loc o interferenţă între acestea. îşi va lăsa mâinile în jos în cadrul spaţiului de gesticulare. în special dacă sunt şi auzitori care folosesc limbajul sonor.. mişcările de aprobare sau de respingere făcute cu capul. Acesta din urmă poate arăta că urmăreşte mesajul prin expresia feţei. Există situaţii când persoana cu surditate gravă sau profundă nu poate suporta proteza auditivă.Unele modalităţi de atragere a atenţiei sunt considerate nepotrivite de către colectivitatea de surzi. bunele maniere cer ca auzitorii să folosească modalităţile vizuale de atragere a atenţiei şi de comunicare.să vă dea cuvântul”. într-o poziţie de repaus. este de aşteptat ca acea persoană să menţină un contact vizual până când se face o pauză normală. 6 .Dacă emiţătorul îşi lasă mâinile în jos şi priveşte spre interlocutor dă de înţeles că a terminat ce avea de spus sau aşteaptă un răspuns. Prin întreruperea contactului vizual. cel puţin pentru a atrage atenţia celui care-l poartă că cineva îi vorbeşte sau că se apropie un pericol. fie datorită neprotezării îndelungate sau din alte motive. În majoritatea covârşitoare a cazurilor aparatul auditiv poate fi de ajutor. Dacă receptorul priveşte în altă parte şi nu se menţine contactul ocular este un semn de întrerupere a emiţătorului. articulată. nu se acceptă apucarea capului cu palmele şi îndreptarea spre faţa celui care vrea să-i spună ceva decât în cazul unei relaţii foarte strânse. Cu toate că felul în care aude copilul depinde de specificul hipoacuziei. Deoarece proteza auditivă nu este de nici un ajutor. în majoritatea cazurilor trebuie să se vorbească cu voce clară. persoana cu surditate se bazează aproape exclusiv pe vedere în recepţionarea vorbirii altora. Dacă acesta este pregătit .

la o petrecere sau la un eveniment social. deoarece ar putea fi citit de pe buze. este util să respecte unele strategii uşor de realizat care facilitează comunicarea. cu voce strigată sau fără voce. dacă nu înţeleg ceva trebuie să întrebe din nou “Despre ce este vorba. 7 . Dacă se află la cursuri. să nu treacă mai departe până nu se lămureşte problema. este bine să se explice persoanei surde gluma pe înţelesul ei. care le-ar îmbogăţi orizontul cultural şi ar duce la crearea unei mai bune integrări sociale a persoanelor lipsite de auz fără voia lor. este foarte util să aibă la îndemână un carneţel şi un pix pentru a le folosi în caz de necesitate. totodată. Să nu se spună niciodată “nu este important” ceea ce s-a comunicat prin telefon şi astfel să se omită o parte semnificativă din mesajul primit. fără să le fie teamă sau ruşine. este de preferat să se transmită simultan mesajul primit.Persoanele surde. Sub acest ultim aspect menţionăm că tot mai mulţi surzi “se înarmează” cu telefoane mobile şi astfel pot comunica direct prin SMS. când auzitorii vorbesc cu o persoană surdă. De partea cealaltă. să nu se vorbească cu mişcări exagerate ale gurii. ele ar putea nu numai să comunice mai uşor cu persoanele surde dar ar cunoaşte o nouă limbă. dacă persoana surdă nu a înţeles mesajul. cum ar fi: să închidă sonorul la aparatele de radio sau televizor. cât mai departe de sursele de zgomot. să vorbească în faţa persoanei surde şi să păstreze contactul ocular pe tot timpul conversaţiei. când cei din jur se amuză la o glumă sau un banc. dacă auzitorii ar participa la unele cursuri de limbaj gestual. cu toate că în cultura auzitorilor menţinerea îndelungată a contactului ocular poate fi interpretată ca un gest de lipsă de educaţie. nu am înţeles?. să le ceară acestora să-i vorbească pe rînd. Dacă vorbirea lor este dificil de înţeles de auzitori. să nu poarte o conversaţie îndelungată într-un mediu cu mult zgomot. o nouă cultură. Desigur. Chiar şi persoanele cu auzul perfect normal pot înţelege greşit un mesaj. Dacă se află într-un grup de auzitori care vorbesc. persoana surdă să fie lăsată să aleagă un loc care oferă cele mai bune condiţii de vizibilitate şi. Este de preferat o vorbire cu voce normală dar cu un ritm mai lent. când se poartă o conversaţie la telefon solicitată de persoana surdă. În caz contrar se accentuaeză sentimentul de marginalizare sau de ignorare a persoanei sale. Ea ar trebui să atragă atenţia pesoanelor care doresc să-i vorbească să-i atingă braţul pentru a-l atenţiona. Persoana surdă trebuie lăsată să aprecieze importanţa mesajului.

ea adaugă incă un handicap vizual la disabilitatea sa auditivă deja prezentă. Îndiferent de culoarea imbrăcămintei. De aceea. sau de cca 2 metri. constituie factori perturbatori ai atenţiei. Sursa principală de lumină trebuie să se afle în faţa celui care vorbeşte. Iluminarea este unul din cei mai importanţi factori fizici. gesticulatorii nu pot comunica cel mai bine când sunt prea aproape unii de alţii. cu figuri geometrice. Se vor evita tuburile 8 . mâinile aflate in mişcare trebuie să iasă în evidenţă cu uşurinţă pe fondul hainelor. de fondul sonor sau fizic şi. unghiile prea lungi şi foarte colorate. cămăşile sau alte articole de imbrăcăminte de culori diferite sau stridente.Influenţa condiţiilor de mediu şi aspectului recepţionării limbajului acestuia interlocutorului asupra Prin factori fizici inţelegem tot ce-l înconjoară pe surd în orice situaţie de comunicare. purtarea de bijuterii în exces. în special. unul din primele lucruri pe care le observă este aranjamentul luminilor. de lumină. Bluzele.vorbeşte” sâ-l vadă pe interlocutor de la talie în sus şi să aibă spaţiul necesar de gesticulare. Când o persoană surdă intră intr-o cameră. cu desene florale sau cu dungi vii. Printre alţi factori care trebuie evitaţi se numără coafura neobişnuită. din cauza mişcărilor pe care trebuie să le facă cu mâinile. de aspectul fizic al celui care vorbeşte. un ruj strident colorat şi abundent etc. in procesul de comunicare. Aspectul fizic. folosirea unor parfumuri de proastă calitate sau prea puternice. Imbrăcămintea si aspectul exterior ingrijit Îmbrăcămintea este recomandabil să contrasteze cu culoarea pielii. dacă pielea are o culoare deschisă. consumul de ceapă sau de usturoi. Machiajul trebuie sa fie adaptat situaţiei iar un ruj moderat poate facilita labiolectura. Vor fi evitate umbrele care se pot aşeza pe faţa lui precum şi iluminarea prea puternică sau prea slabă. Din motive similare.De pildă.Se cunoaşte că comunicarea poate fi facilitată sau îngreunată în funcţie de distanţa la care se află interlocutorii.a. Este de preferat să se poarte imbrăcăminte in culori calde dar cu nuanţe contrastante faţa de culoarea pielii. între ei este de dorit să existe o distanţă de cca două spaţii de gesticulare. Mustăţile groase şi bărbile stufoase acoperă o mare parte din suprafaţa buzelor şi a feţei şi nu facilitează inţelegerea. care să permită celui care . Dacă lumina este inadecvată în ambele sensuri. in partea de sus. Spre deosebire de vorbitori.. se recomandă să se poarte haine de culoare închisă şi invers. în afara gesturilor transmise. Din aceste motive. gesticulatorii surzi tind să stea ceva mai departe unii de alţii în comparaţie cu auzitorii. lipsa unei igiene personale ş. dacă nu cel mai important. Toate acestea pot fi semnificative deoarece sunt factori auxiliari care pot evidenţia sau ascunde informaţia iar luarea lor in considerare este vitală pentru asigurarea confortului comunicării. este de dorit ca femeile să evite machiajul excesiv.

surzii nu au altă cale de a-l urmări decât dacă-l pot vedea şi. acestea dau impresia că cel care vorbeşte este obosit. Astfel. coşuri cu flori etc. Cel mai indicat auditorium este cel în trepte. ei trebuie să se aşeze in aşa fel încât să poată vedea pe auzitorii care vorbesc. Zgomotul de fond poate avea un efect perturbator asupra persoanelor surde aflate într-o sală. el nu mai este suficient de atent şi poate greşi. în lipsa acestuia poate fi amenajat un podium pe care să se aşeze vorbitorul ori de câte ori se adună un grup mai mare de surzi.Trebuie evitată tendinţa unora de a-şi ridica mâinile mai sus de umeri. Camerele cu podeaua dreaptă sau cele cu stâlpi sau coloane sunt cele mai contraindicate locuri pentru a participa la evenimente sociale sau culturale. in final. În situaţia când un grup de surzi este invitat să participe la o acţiune unde majoritatea participanţilor sunt auzitori. Pentru un banchet sau evenimente similare este necesar să nu se pună pe mese aranjamente florale. Inalţimea scenei sau a platformei de pe care vorbeşte o persoană joaca un rol deosebit de important. ele sunt dificil de citit sau pot fi chiar invizibile deoarece faţa şi mâinile sunt de aceeaşi culoare. poate pierde şirul expunerii şi toate acestea se vor rasfrânge. deoarece au un efect perturbator. el nu trebuie să stea cu picioarele 9 . draperiile.fluorescente defecte. Audienţa de surzi însăşi poate fi o sursa de dificultaţi dacă in timpul expunerii surzii vorbesc unii cu alţii prin semne sau dacă părinţii surzi îşi lasă copiii auzitori nesupravegheaţi şi aceştia se joacă cu zgomot sau aleargă de colo-n-colo pe coridoare. Spre deosebire de auzitori. adică zona din spatele celui care vorbeşte. Instalarea oboselii se face simţită şi când acesta îşi mută frecvent greutatea corpului de pe un picior pe altul sau işi rezemă coatele de pupitru. Dacă semnele care se realizează de obicei la nivelul umărului încep să coboare spre piept. candelele. Cu toate că sunt unele semne care se realizează la nivelul feţei. Poziţia naturală şi cea mai convenabilă de gesticulaţie este zona din faţa corpului celui care gesticulează. dacă cel ce vorbeşte este deranjat. Dacă semnele sunt executate la nivelul feţei. tapetele sau zugrăvelile este de preferat să fie în culori calde şi să contrasteze cu imbrăcămintea. asupra audienţei. este de recomandat ca cele mai multe semne sa fie executate la nivelul umerilor. Fondul vizual. luminile pâlpâitoare. trebuie să respecte aceleaşi reguli amintite in cazul imbrăcăminţii. chiar dacă nu sunt conştiente de existenţa lui. storurile. Desigur. Sunt de preferat fonduri în culori pline în locul celor cu modele pentru a nu crea perturbări nedorite. Astfel. care pot chiar să inchidă ochii şi să-l urmărească pe vorbitor. luminile care atârnă în jos sau aşezarea în contra lumină. care pot suferi din cauza consecinţelor indirecte ale acestui zgomot. pentru aceasta ei trebuie să facă eforturi de rasucire sau de inclinare a capului.

Pentru a evita oboseala. când gesticulăm . Esenţial este să se păstreze contactul ocular şi privirea asupra celui care gesticulează. Capul şi expresiile faciale sunt folosite şi pentru alte scopuri. pentru a arăta că cineva scrie cu dificultate se încruntă sprâncenele. se înclină capul şi se întorc palmele de jos în sus. poziţia acestuia în diferite împrejurări poate exprima mai mult decât ceea ce se emite pe cale verbală.. Surzii trebuie să arate astfel de delimitări pe cale vizuală şi o fac prin mişcări uşoare ale corpului şi prin schimbări ale expresiei faciale. se subţiază buzele şi se face semnul "a scrie". Când auzitorii vorbesc. La fel este cazul şi în limbajul gestual.. La fel. În contexte diferite. de pildă. fiind şi un element gramatical al limbajului..lipite de podea. Intrebările sunt marcate prin o privire întrebătoare. De pildă. ei marchează părţi din cuvinte. se întredeschide gura şi se duce mâna la cap sau pe locul dureros. Negarea şi confirmarea sunt arătate prin mişcări ale capului. semnificaţia lui . unde semnificaţia cuvintelor emise se poate schimba radical numai prin felul cum sunt rostite acele cuvinte (cu sarcasm sau cu sinceritate). propoziţii şi fraze prin ritmul vocii sau prin schimbarea vitezei şi tonului vocii. dar nici să se mişte de colo-colo de a lungul scenei. Când se foloseşte limbajul corpului se poate transmite mai clar un concept prin semne. În limbajul gestual. poate să spună multe despre gradul negaţiei. chiar dacă se mai pierde o parte dim mesajul realizat cu mişcările mâinilor. În limbajul gestual ochii. se inchid ochii.Nu ştiu" sau . Cei care gesticulează se bazează mult pe expresia facială pentru a transmite nuanţe şi aspecte subtile.Pease cu privire la limbajul corpului. Mişcările buzelor şi modificarea expresiei faciale pot fi folosite pentru a arăta cum se realizează o acţiune. Limbajul feţei şi al corpului În comunicarea gestuală surzii folosesc mâinile. În gesticulaţie se foloseşte mimica feţei pentru a exprima emoţia şi a spori expresivitatea mesajului gestual. După expresia facială ne dăm seama de felul propoziţiei şi ce simte cel care gesticulează referitor la informaţia exprimată. Mişcările corpului sunt folosite pentru a da ritm gesticulării. „aflate în umbră”. expresia facială joacă acelaşi rol ca volumul şi tonul vocii din comunicarea verbală. variată şi adecvată momentului este o componentă importantă a oricarei forme de comunicare faţă-în-faţă. cu ochii deschişi sau închişi. el poate face un pas natural spre stânga sau spre dreapta din timp în timp. sprâncenele şi forma buzelor joacă cel mai mare rol în modificarea semnificaţiei gesturilor similare. teama.Sunt bolnav". Emoţiile cum ar fi surpriza.. Aşa cum a arătat A. ridicarea sprâncenelor poate 10 . Expresia feţei este la fel de importantă ca şi mişcările făcute cu mâinile dar se recomandă ca cel care priveşte spre gesticulator să se concentreze în special asupre feţei.NU". Viteza cu care se scutură capul dintr-o parte în alta. bucuria sau supărarea. O expresie facială vie.Nu cunosc" apare mai clar dacă se ridică umerii. sunt arătate prin expresii ale feţei. Un alt exemplu este cuvântul . faţa şi părţile corpului.

El nu poate şti cu precizie dacă se face o afirmaţie sau se formulează o intrebare. unde folosirea expresiei faciale este opţională. în limbajul gestual aceasta este mult mai importantă deoarece. În orice caz. dacă nu există o concordanţa între gest şi expresia facială. Ei îi consideră pe aceşti profesionişti ca având limite serioase în perceperea vizuală şi în limbajul vizual-gestual precum şi atitudini greşite faţă de surzi. Spre deosebire de comunicarea verbală. surzii se diferenţiază de acestea în mare măsură. rotirea ochilor pentru exasperare ş. Se priveşte apoi spre stânga (unde se află copilul) şi apoi se imita mişcarea mâinilor femeii din dreapta care dă mingea spre stânga la copil. etc. Se folosesc diferite feluri de expresii faciale ca o componentă a comunicarii în toate culturile lumii. încrucişarea ochilor pentru a da un efect comic. despre ce se vorbeşte. De fapt. zâmbetul care spune „ am glumit”. fiind handicapaţi sub acest aspect. În comunicarea gestuală ochii pot avea rolul de accentuare suplimentară. furie sau calm.a. pentru a arăta surpriza. ochii şi faţa sunt folosite într-un mod special când vorbim despre ce face cineva pentru altcineva sau când reproducem o conversaţie. De asemenea. Următorul semn este minge. Aceştia îi blamează pe mulţi profesionişti auzitori care. arătăm spre persoana în cauză în timp ce privim spre ea şi apoi intoarcem privirea spre interlocutor. Ea se foloseşte mai ales pentru mărirea efectului în gesticulare: clipirea ochilor. Astfel. De ex. fiecare persoană îşi condimentează discursul cu expresivitatea facială în manieră proprie.arăta simpatia către cineva sau o întrebare. Dacă dorim să vorbim despre cineva prezent. se p Spre deosebire de persoanele cu alte disabilităţi. combinarea corecta a gestului cu expresia facială poate să ofere o mai buna inţelegere a mesajului. Ei au alte valori legate de cultura şi de limbajul gestual al surzilor şi nu apreciază elocvenţa şi marea bogăţie de exprimare a limbajului gestual tocmai pentru că nu cunosc acest limbaj. în funcţie de temperament. iar intensitatea expresiei faciale poate să arate intensitatea sentimentelor de durere. deşi susţin că-i servesc pe surzi nu pot să comunice fluent cu aceştia. corpul. facem semnul femeie şi aratam spre dreapta. în pantomimă. în arta dramatică. De asemenea. De pildă. dacă dorim să spunem că o femeie dă o minge la un copil. Folosirea expresiei faciale nu este specifică limbajului gestual. profesioniştii auzitori care se ocupă de surzi îi consideră pe aceştia ca având o disabilitate cu atât mai serioasă cu cât surditatea este mai gravă. cele mai handicapante sunt atitudinile pe care le au mulţi auzitori faţă de surzi. surzii apreciază capacitatea de atenţie în mediul vizual şi limbajul gestual şi nu acordă atenţie aspectului medical al surdităţii. modul de închidere a ochilor poate diferenţia un „bătrân” de un „foarte bătrân”sau un om „bun” de altul „foarte bun” 11 .roduce derutarea receptorului. apoi facem semnul copil şi arătăm spre stînga. În schimb. dacă i se vorbeşte sincer sau este luat peste picior Ochii sunt folosiţi pentru a arăta cu cine se vorbeşte.

tot cu aceste două degete se poate arăta că persoana a avut un somn agitat toată noaptea şi s-a învârtit în pat. şchioapătă. Dacă privirea este însoţită de o încruntare a sprâncenelor sau de un zâmbet de admiraţie. au o expresie a feţei de „jucător de poker”. iar ochii urmăresc mişcarea degetelor. nimic nu este mai jenant pentru o persoană surdă dacă nu i se explică de ce râd oamenii.Toate semnele se fac intr-un spaţiu tridimensional. şade cu picioarele încrucişate ş. Unii vorbitori dau impresia că au „ochi care vorbesc”. De aceea. În schimb. De asemenea. deşi subtilă. se vor evita unele mişcări deranjante cum ar fi ridicarea frecventă a umerilor căzuţi. în faţa propriului corp. din contra. ne dăm seama că este vorba de o atitudine de dispreţ sau. dând o grimasă neatractivă.Uneori surzii folosesc ambele mâini pentru a produce două semne în mod simultan. ştim că este vorba de o apreciere asupra celei persoane. care dă impresia că este plictisit. de admiraţie faţă de acea persoană. Gradul de deschidere sau de închidere a ochilor poate indica apropierea sau depărtarea unui obiect de subiect în asociere cu un gest. De asemenea. şi mişcările ochilor pot aduce o contribuţie remarcabilă în procesul de înţelegere a mesajului. săltarea pantalonilor. Prezintă un interes deosebit semnele care se fac cu degetele index şi cel mijlociu. Expresia feţei vie şi activă. respectiv. De ex. Dacă se creează un moment vesel in timpul unei comunicări şi persoanele din sală încep să râdă. dar ele stau în poziţie orizontală şi ating palma mâinii opuse cu faţa şi dosul lor. daca se întreabă "Ţi-e foame?". De asemenea. stă în picioare sau culcată. Însă. mâna dreaptă (se face semnul pentru foame) şi mâna stângă (se arată spre interlocutor). se va face o mică pauză şi se va da explicaţiile de rigoare. privirea poate semnaliza schimbarea rolului vorbitorului aşa cum o face şi mutarea poziţiei corpului sau a părţilor lui (în special a capului şi a umerilor) spre locul unde se află presupusul subiect Folosirea expresiilor faciale este un valoros mijloc de comunicare.a. Acestea pot să imite picioarele unei persoane care merge încet. nu numai că scârbeşte audienţa dar poate crea o atitudine negativă faţă de cel care vorbeşte. De pildă. dacă cele două degete în „V” fac mişcări în sus şi în jos asupra unei persoane. când vorbim despre un copac iar privirea se ridică în sus. cade. se împiedică. se plimbă agale. ne dăm seama că este vorba despre un „copac înalt”. o persoană care face mişcări exagerate ale ochilor şi feţei. fiind însoţită de cele două degete ale unei mâini în formă de „V”. împingerea ochelarilor pe nas. Alţii. aleargă. faţa (cu un aspect întrebător). 12 . Folosirea adecvată a expresiei faciale şi a mişcărilor oculare se poate realiza după o perioadă indelungată de practică comunicativă cu surzii. gesticulatorul foloseşte în mod simultan ochii (îndreptaţi spre adresant). De curând s-a pus în evidenţă rolul privirii în gramatica limbajului gestual.

inclusiv a comunităţilor de surzi. In această perspectivă. gravitatea pierderii auditive. vom întâlni o mare diversitate a acestora în cadrul colectivităţilor de surzi din orice ţară a lumii. Acestea ar fi: 1. unii aud mai bine sunetele abia perceptibile de alţii. În privinţa trăsăturii fizice. După cum se ştie. cauzele ei. aceasta este considerată o minoritate în comparaţie cu populaţia majoritară de auzitori din fiecare ţară în parte. putem considera persoanele surde ca fiind o variaţie umană naturală în cadrul variaţiei generale şi in continuă schimbare a speciei umane.. Deşi conform ultimelor date statistice ale Federaţiei Mondiale a Surzilor există pe glob o populaţie de cca 75 milioane de surzi. Ceea ce-i face pe toţi surzii din lume să se unească sau să se bucure când întâlnesc alte persoane surde este că ei pot să comunice între ei în orice ţară prin limbajul gestual.perierea scamelor imaginare de pe haină.indivizii se consideră ei înşişi ca membri ai aceleiaşi comunităţi iar cei din jur îi identifică în mod similar. În acest context putem considera că surzii reprezintă persoane în esenţă vizuale . cum ar fi momentul apariţiei surdităţii.. consecinţele diferite date de aceşti factori şi elementele specifice ce caracterizează o minoritate. În literatura de specialitate se menţionează că ar exista patru trăsături esenţiale comune oricărei minorităţi care le determină să se unească. Dacă luăm în considerare toate aceste aspecte ne dăm seama că ele sunt valabile pentru caracterizarea populaţiilor minoritare din orice ţară.în timp ce se vorbeşte unei audienţe de persoane surde Unitate şi diversitate în colectivitatea persoanelor surde Întrucât nu putem găsi două persoane surde care să semene perfect din toate punctele de vedere între ele. Spre deosebire de diversitatea care există între auzitori. 2.membrii minorităţii suferă din cauza nedreptăţilor produse de membrii societăţii majoritare şi luptă pentru a obţine drepturile social-umane cuvenite.. ochii oamenilor au nuanţe diferite ale aceleiaşi culori.o caracteristică ce nu poate fi eliminată din cadrul minorităţii surzilor. după un scurt moment de tatonare. 4. observăm că vederea constituie principala cale de informare iar limbajul mimico-gestual este cea mai importantă forţă de consolidare a minorităţii surzilor. există persoane cu diferite deficienţe etc. unii sunt mai înalţi alţii mai scunzi. putem presupune că diversitatea din colectivităţile de persoane surde ar fi mai mare deoarece sunt implicaţi mai mulţi factori. 13 . 3. în societatea umană există o mare variabilitate printre oameni. introducerea cămăşii în pantaloni etc.tendinţa ca indivizii să se căsătorească între ei..O caracteristică fizică comună cum ar fi culoarea pielii sau limbajul.

el fiind diferit de la o ţară la alta sau prezintă diferite nuanţe regionale în cadrul aceleiaşi ţări. dar trebuie să se accepte faptul că limbajul gestual exista cu mult timp înainte de a fi „inventat” de acest inimos prelat. ce-i conferă acesteia şi specificul de minoritate lingvistică nu de persoane bolnave. Dimpotrivă. se năşteau şi copii surzi. În aceste zile. Unii autori consideră că originea limbajului gestual american (ASL) se află in insula Martha’s Vineyard unde. D. la locul de muncă. ajungând astăzi la o dezvoltare nemaicunoscută. după Congresul de la Milano el a continuat să se dezvolte în loc să fie eliminat. Nu se contestă meritul abatelui de L’Epee în dezvoltarea metodei gestuale.Limbajul mimico gestual este o trăsătură caracteristică persoanelor surde ca minoritate. Cert este că limbajul gestual s-a format la începutul secolului al XIX – lea. multe din întrunirile comunităţii erau traduse în limbaj gestual. şi era folosit în cadrul colectivităţii de surzi. 14 . acum aproximativ 200 de ani. etc. Pentru a se inţelege cu surzii. indivizii acesteia se căsătoreau intre ei. Cu toate că limbajul gestual a fost persecutat în educaţie de peste un secol. S-a observat că timp de peste o sută de ani cei care foloseau limbajul gestual au fost „înghiţiţi” de societatea majoritară în familie.a.). pe baza gesturilor folosite de indivizii surzi.Costello. persoanele auzitoare au manifestat tendinţa de a învăţa limbajul gestual pentru a putea comunica mai bine cu colegii lor surzi. El a rămas predominant în viaţa surzilor cu toate presiunile exercitate asupra lui de limbajul naţional majoritar.Miles. Acest limbaj a existat de când au apărut surzii pe pământ şi va exista în cadrul societăţii de auzitori tot atâta vreme cât vor fi şi persoane surde în mijlocul acesteia. când a luat fiinţă prima şcoală de surzi din America la Hartford (Connecticut). Fiind multe căsătorii între persoane inrudite. 2002 ş. Treptat. limbajul gestual american s-a dezvoltat pe baza limbajului gestual francez adus în America de Thomas Hopkins Gallaudet şi Laurent Clerc în 1817. După alţi autori. Se cunoaşte că Abatele marchiz de L’Epee este considerat inventatorul metodei gestuale în educaţia surzilor din Franţa secolului al XVIII-lea şi că el s-a inspirat de la două fete surde când a eleborat „metoda semnelor metodice”. apoi de grupuri de surzi s-au constituit într-un sistem ce a căpătat conturul unui limbaj gestual naţional. auzitorii au învăţat limbajul semnelor folosite de surzi şi astfel s-a dezvoltat limbajul gestual până la nivelul de astăzi (după E. tot mai mulţi auzitori doresc să înveţe limbajul gestual (din diferite motive). aceste gesturi folosite la început între două persoane surde. în SUA şi Canada. Deoarece persoanele surde constituiau cca 25% din populaţia insulei. 1995. la şcoală. conlocuiau în armonie atât surzii cât şi auzitorii ce alcătuiau colectivitatea de pe insulă. Momentul apariţiei acestui limbaj ca mijloc de comunicare se pierde in negura vremurilor. uneori surzii îşi alegeau soţii sau soţiile şi din rândul auzitorilor. Deoarece aceste populaţii erau izolate de cele de pe continent. mai ales în ţările europene. Datele istorice disponibile neaga acest lucru. dar acest fapt n-a contribuit la diminuarea folosirii lui între persoanele surde.

Amintim aici cuvintele sociologului surd Barbara Kannapel (1989). în România s-a înfiinţat . Trăsăturile enumerate constituie o forţă care-i uneşte pe surzi în cadrul unei minorităţi cultural-lingvistice şi determină o minimalizare a diferenţelor care există între aceste persoane în cadrul comunităţii lor. preşedintele Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România. care le-a discreditat limbajul şi le-a negat cultura proprie. toţi copiii surzi au fost şcolarizaţi şi nu se mai poate vorbi de surdo-muţi deoarece toate persoanele surde vorbesc. Acest ultim aspect a determinat autorităţile din unele ţări să înfiinţeze comisii speciale care să combată discriminarea acestei populaţii prin măsuri de constrângere a angajatorilor să folosească persoane surde într-un anumit procent din totalul angajaţilor auzitori. să înfrângă mai uşor obstacolele comune. Desigur. Aproape toate investigaţiile realizate până în prezent subliniază acest aspect. deoarece discriminarea persoanelor surde nu are loc numai în domeniul angajării ci şi în toate domeniile vieţii sociale. cel puţin la noi în ţară. Recent. Limbajul gestual este un puternic simbol al identităţii în colectivitatea surzilor din cauză că aceste persoane luptă pentru propria identitate într-o lume care nu i-a înţeles de–a lungul veacurilor. ”Limbajul gestual este limbajul nostru. De asemenea. În fine. Se observă că în peste 90% din cazuri.Consiliul Naţional al Disabilităţii” ce reuneşte deocamdată şapte organizaţii ale persoanelor cu handicap iar primul preşedinte a fost ales domnul Mihail Grecu. copiii lor sunt auzitori. aceste comisii anti-discriminare au fost înfiinţate sub acţiunea asociaţiilor de surzi mai active dar eficienţa măsurilor luate lasă mult de dorit.. Noi l-am creat. Noi am constatat că. surzii suferă într-adevăr din cauza nedreptăţii. Faptul este explicabil prin aceea că în familiile de surzi are loc de timpuriu o comunicare „normală” între părinţii surzi şi copiii lor în limbajul gestual iar acesta parcurge la timp treptele de dezvoltare ale oricărui limbaj stabilite de psihologul Jean Piaget.. a discriminării şi a neînţelegerii problemelor care îi frământă..Se cunoaşte că surzii se identifică ei înşişi ca fiind persoane surde. un pionier al luptei surzilor americani pentru drepturi civile. având grade diferite de inteligibilitate. surzii se căsătoresc între ei şi. noi îl ţinem în viaţă şi el ne întreţine pe noi şi tradiţiile noastre. După părerea noastră. împreună. Datorită comunicării prin limbaj gestual surzii se simt „ca acasă” în compania 15 . în marea lor majoritate. copiii surzi din familiile cu părinţi surzi au o serie de calităţi comportamentale şi de comunicare superioare copiilor surzi din familiile de auzitori. la intrarea într-o grădiniţă specială. auzitorii din jurul lor îi consideră tot ca persoane surde. A respinge limbajul gestual înseamnă a respinge persoana surdă”. constrângîndu-i să se organizeze pentru ca. Un studiu recent efectuat de Schildroth şi Hoto (1991) cu privire la recensământul copiilor surzi americani a constatat că 6% dintre copiii născuţi în SUA au devenit surzi după vârsta de 3 ani.

semenilor lor. limbajul gestual este un mijloc de interacţiune socială. exprimarea artistică a sentimentelor ş. chiar dacă se află în străinătate. frecventarea unei şcoli speciale pentru surzi. Menţionăm în continuare câteva din valorile acestei culturi care este puţin cunoscută de majoritatea auzitorilor. Cultura surzilor Termenul de cultură a surzilor se referă la un grup de persoane care au credinţe şi practici comune. care se identifică cu comunitatea de surzi şi foloseşte limbajul mimico gestual ca principal mijloc de comunicare. copiii care se nasc cu surditate sau care pierd auzul în perioada preşcolară. de educaţie. dar aceste cazuri sunt relativ rare. De asemenea. Cei născuţi surzi în familii de surzi sunt singurii care se nasc în interiorul acestei culturi. îşi împărtăşesc experienţe. vorbim despre acea cultură specifică unui grup de persoane surde. Aceşti copii învaţă limbajul părinţilor lor ca prim limbaj şi tradiţiile oamenilor surzi de la familia lor şi din contactele cu membrii colectivităţii de surzi. rudelor sau prietenilor surzi. care apar din faptul că aceste persoane se bazează pe vedere şi folosesc limbajul gestual ca principal mijloc de comunicare. firească şi completă între persoanele surde. aproape toate cunoştinţele despre lume şi viaţă ale surzilor profunzi şi nu numai sunt comunicate prin limbaj gestual. De fapt. care poate transforma pe surzi în participanţi activi ai societăţii. Ca şi alte mijloace de comunicare. atunci când ne referim la cultura surzilor. surzii sunt recunoscuţi după surditatea lor şi folosirea unui limbaj vizual. obiceiurile. cunoştinţelor.a. Gradul acestei identificări cu limbajul gestual şi colectivitatea de surzi depinde de vârstă. au cele mai mari şanse să 16 . găsirea unui loc de muncă prin intermediul Asociaţiei. De la inceput trebuie să precizăm că. istoria. prezentăm câteva din obiceiurile şi tradiţiile surzilor. Naşterea lor într-o familie de auzitori (în majoritatea cazurilor). găsirea unui partener de viaţă şi multe altele. La fel ca în orice altă cultură. valorile şi criteriile de apreciere a lor. constituie subiecte de discuţii între surzi când aceştia se întâlnesc. Acestea se pot înţelege oricând între ele. Pornind de la ideea că cultura este o componentă a adaptării societăţii la mediul social şi fizic care o înconjoară. toate acestea constituie baza unei experienţe comune vehiculate prin limbajul gestual. sunt depozitate cu ajutorul limbajului gestual pentru a fi transmise altor generaţii. deoarece el permite o comunicare uşoară. viaţa surzilor în cadrul unei colectivităţi proprii. componentele culturii surzilor cum ar fi tradiţiile. limbajul gestual are şi rolul de depozitar al culturii la care cel ce nu cunoaşte acest limbaj nu are acces. credinţe şi valori culturale comune. Vorbind la modul general. Sub aspect cultural. Prin urmare. câştigarea unor premii cu echipa sportivă sau culturală a clubului. de contactele mai mult sau mai puţin frecvente cu comunitatea de surzi şi de alţi factori. participarea la activităţile asociaţiei şi la diferitele întâmplări din viaţa ei.

nescrise.. De pildă.aparţină culturii surzilor. Studiile din ultimii 30 de ani au constatat că limbajul gestual este diferit de la o ţară la alta. pregătire profesională. În spiritul acestor valori noi judecăm pe alţii. De asemenea. vârstă. La nivelul de profunzime. Aceasta le face să fie diferite de formele scrise ale aceleiaşi limbi din ţări diferite. un sentiment al apartenenţei şi coeziunii între surzi.un set de valori.simţul cultural”. felul nostru de a privi lumea. o puternică identitate. limbajele umane reflectă culturile în care se dezvoltă. Această cultură s-a transmis de la o generaţie la alta şi a oferit soluţii de supravieţuire a persoanelor surde într-o lume formată predominant din auzitori. sex. Unele ţări au chiar mai multe limbaje. La nivelul de suprafaţă (care nu este nivelul superior). ele constituind . tradiţie spirituală şi influenţele culturale la care au fost expuşi. cum ar fi. deoarece. unde au pătruns elemente ale culturii din aceste ţări. cum acţionează şi cum se comportă oamenii. Prin intermediul limbajului gestual s-au putut transmite tradiţiile. la vârsta adultă. în unele ţări limbajul 17 . de obicei. când avem o cultură naţională? După cum se cunoaşte. Elveţia. In schimb. precum şi alte elemente au creat cultura surzilor..Din moment ce această comunitate nu are acces uşor la limbajele vorbite care-o înconjoară. elveţian-german şi elveţian-italian). Noi putem observa cu uşurinţă cum vorbesc.a. nu versiuni manuale ale limbajelor verbale. Trebuie să reţinem că limbajele gestuale indigene sunt unice. Ea este modelul nostru mental. Aceasta. Trebuie să reţinem că fiecare persoană este unică. limba engleză este limba naţională in Anglia. în funcţie de gradul ei de conştientizare. care are trei variante de limbaje gestuale (elveţian-francez. iar acest lucru este valabil pentru toate comunităţile de surzi din întreaga lume.fondul” acestei culturi. Franţei şi Italiei. nu se consideră că aparţin comunităţii surzilor. deşi are unele semne gestuale comune. de exemplu. credinţele şi . dar limbajele gestuale din aceste ţări sunt diferite. ci şi prin religie. avem două nivele ale culturii. în funcţie de cantoanele aflate la graniţa Germaniei. folclorul. ca cel mai natural şi mai simplu mijloc de comunicare între persoanele surde. se află cuvintele şi acţiunile observabile. Dar de ce trebuie să vorbim de o cultură separată. Valorile şi concepţiile care determină aceste comportamente sunt mult mai greu de observat. Oamenii se deosebesc între ei nu numai prin amestecul dintre părţile pozitive si cele negative. sau doar urechile unui hipopotam aflat sub apă. cultura este formată dintr. ce reprezintă doar vârful unui aisberg. Toate acestea. Statele Unite. se află valorile. că nu este universal. acţionăm şi apreciem acţiunile noastre şi ale altor persoane. limbajele gestuale s-au dezvoltat timp de sute de ani. limbaj. Australia ş. naţionalitate. credinţe şi comportamente care sunt acceptate în comun de o colectivitate. persoanele care pierd auzul mai târziu. în aproape orice parte a lumii. a surzilor. După cum se poate constata din figura de mai jos. Se afirmă adesea că limbajul determină cultura.

la Hartford/Connecticut şi a contribuit la răspândirea limbajului gestual francez in America.persoana surdă”. constând în valori şi . probabil. unde barierele de limbaj şi de comunicare sunt relativ uşor diminuate. Prin aceasta. .caracteristici gramaticale similare. deoarece ei trebuie să acţioneze astfel pentru a putea comunica cu cei care nu folosesc semnele. de pildă: . . să fie mai mult legate între ele decât altele. se menţionează că primii profesori surzi din Australia şi India au fost educatori cu experienţă din Anglia. Gallaudet pentru a înfiinţa prima şcoală pentru surzi. deoarece. dar trebuie să menţionăm că există trei nivele de dezvoltare a capacităţilor culturale: .. Aceştia au contribuit la răspândirea limbajului gestual englez în aceste ţări. salutul).cultura subiectivă. În figura de mai jos am reprezentat cultura auzitorilor prin . din proprietăţile spaţiale/vizuale inerente. Laurent Clerc. comunitatea de surzi ar putea fi considerată prima comunitate internaţională adevărată. există unele fenomene istorice interesante care fac ca unele limbaje gestuale din ţări aflate la mari distanţe. Astfel. ce rezultă. în 1817.. În mod similar.gestual naţional are dialecte locale. ce constă în cuvinte şi acţiuni verbale sau nonverbale (de ex. Fără îndoială că există şi unele trăsături commune ale acestor limbaje gestuale diferite pe care le folosesc persoanele surde. un profesor surd francez.surzii din diferite ţări. Aceasta.BSL) sunt diferite dar ASL este mai apropiat de limbajul gestual francez..simţ cultural” ce motivează comportamentele noastre faţă de alte persoane şi formează capacitatea de a-i înţelege mai bine pe ceilalţi şi 18 .ASL şi British Sign Language . Nu intram aici în detalii. dar o influenţă mai mare ar fi din partea culturii auzitorilor.persoana auzitoare” iar cultura surzilor prin . Între cele două culturi există înfluenţe reciproce. pot comunica mai uşor decât auzitorii care nu vorbesc aceeaşi limbă. ce contribuie la înţelegerea mai bună a propriei persoane. care se întâlnesc cu ocazia unor evenimente internaţionale sportive sau culturale. deşi limba engleză este limba vorbită în Anglia şi Statele Unite. În ciuda acestor deosebiri între limbajele gestuale din fiecare ţară. ce reflectă semnele care s-au dezvoltat printre anumite grupuri de surzi. a fost adus în SUA de Edward H. datorită experienţei lor de viaţă comune în o lume de auzitori. limbajele gestuale din aceste ţări (American Sign Language .familiarizarea culturală.mulţi surzi sunt creativi în elaborarea unor strategii de comunicare prin folosirea mimicii şi gesturilor.

potriviţi pentru lumea auzitorilor”. credinte. Restul. Se cunoaşte că mai puţin de 10% dintre copiii surzi se nasc din părinţi surzi... simt cultural. La o extremă sunt acele persoane care nu au informaţii despre limbajul gestual şi cultura surzilor sau care sunt sfătuite de .pod cultural” ce permite ca persoanele care aparţin ambelor culturi să trăiască şi să lucreze împreună într-un mod mai productiv.Aceşti copii intră în contact cu limbajul gestual abia când încep 19 . cuvinte.. neobservabile ..distanţa culturală” .posibilitatea formării unui . limbajul gestual şi alte elemente ale culturii surzilor se transmit de la părinţi la copii. Aici avem o variaţie foarte largă a persoanelor care acceptă sau nu cultura surzilor. Modalitatea în care este achiziţionată această cultură o face unică.. se află în situaţia specială de a învăţa limbajul gestual de la alte persoane.. comportamente observabile Persoana surda Persoana auzitoare valori.profesionişti” auzitori să respingă limbajul gestual în favoarea . de peste 90% din copiii născuţi surzi din părinţi auzitori. actiuni..distanţă culturală” În mod frecvent noi ne uităm la alţi oameni şi apreciem comportamentul lor pe baza simţului nostru cultural.metodei orale”. cu scopul de a-i face pe copiii lor mai . In aceste cazuri destul de rare.

muncitori manuali si alţi surzi care nu pot găsi un loc de muncă şi depind de asistenţa publică. În altele. Astfel. cu tot felul de detalii.. În unele familii. Pe de altă parte. anumite ţări. accesul la o educaţie mai bună şi la servicii de sprijin diferă mult de la o ţară la alta. pentru a avea o imagine cât mai realistă asupra acestora. angajând bone surde sau primind in gazdă studenţi surzi. Prezentăm. care lucrează în domeniul comerţului.informaţia este oferită cu detalii. în continuare. Variaţia foarte largă privind accesul la educaţie şi la posibilităţile profesionale ale surzilor determină variaţia profilurilor profesionale ale acestor persoane. În multe comunităţi. au o tradiţie privind activităţile de intervenţie timpurie.surzii”. . în special cele din Scandinavia. a avea un copil surd poate insemna o pedeapsă divină iar acesta este ascuns în casă. profesori. dar ele reprezintă credinţe şi atitudini ce orientează comportamentul personal şi deciziile politice. Valorile prezentate mai jos reprezintă principii orientative care ne informează cum gândeşte şi cum acţionează o persoană surdă ca cetăţean şi muncitor onorabil şi productiv.a. în ultimii zece ani. Atitudinile faţă de surzi variază de la o cultură la alta. Chiar şi unii adulţi care au copii surzi şi au avut contacte cu persoanele surde stimulează astfel de contacte între copiii lor şi membri ai comunităţii surzilor. părinţii surzi se bucură că au un copil surd. Uneori aceste valori sunt idealuri ce nu pot fi întotdeauna realizate la nivel social sau individual. Un nivel este cel în care se dau informaţii generale care afectează pe mai mulţi surzi. programatori şi analişti pe computer. Aşa cum este cazul cu alţi oameni din orice cultură. În ciuda acestei diversităţi. unele aspecte positive şi negative ale acelorlaşi valori. adulţii surzi simt o mare responsabilitate în educarea şi culturalizarea viitorilor membri ai comunităţii lor. divorţul. Comunitatea de surzi include oameni cu doctorate. deoarece poate transmite mai uşor cultura şi tradiţiile lor. cum ar fi căsătoria. pe prieteni în legătură cu schimbările semnificative din viaţa lor sau a cunoştinţelor comune. unde un professor itinerant vine în locuinţa acestor familii şi începe predarea limbajului gestual la aceste familii cât mai devreme după constatarea medicului că copilul este surd. cu ajutorul unor interpreţi şi la noi. este imposibil să generalizăm cu privire la toţi . Este de aşteptat ca surzii să informeze. radio ş.şcoala şi cunosc alţi copii la fel ca ei. Unii surzi au acces la învăţământul superior. Acest lucru este apreciat deoarece surzii nu au acces la informaţiile din presă. neavând acces la educaţie şi limbaj. dar care diferă de ale auzitorilor. cum ar fi prezenţa unei busculade în trafic. Persoanelor surde le place să facă cunoscută informaţia pe mai multe nivele. prin eforturi proprii. bolile Adesea se ajunge la neînţelegeri şi 20 . cum este cazul in tot mai multe ţări. comunitatea de surzi are multe trăsături culturale comune pe care le menţionăm mai jos.

de pildă.. Precizăm că acordarea unui semn de nume este legată de un semn caracteristic persoanei surde.” Putem crede că acea persoană este rea. mai des folosite. Mai întâi. ce profesie are şi unde lucrează ş. nu vrea să colaboreze. fax sau computer.distanţă culturală”. date privind cartierul unde locuieşte. În timp ce se află în mijlocul de transport. când o persoană surdă (A) prezintă altei persoane surde (B) o persoană surdă (C) are loc următorul proces: se dactilează numele persoanei (C) concomitent cu pronunţarea numelui.conversaţia” dintre surzi pe teme comune. discuţiile continuă până la coborâre. De obicei. cine a fost profesorul diriginte. iar gazda conduce musafirii până îi vede plecaţi în siguranţă. O cercetătoare surdă din SUA. De pildă. Grupurile care stau in apropiere se întâlnesc şi se deplasează împreună la petrecere. se oferă alte detalii cum ar fi starea civilă. Sam Suppala (1992). cele pur descriptive şi cele care includ o formă a mâinii ce corespunde unei dactileme care reprezintă iniţiala numelui persoanei denumite.participarea la unele petreceri. unde a absolvit şcoala generală şi profesională. data şi locul întâlnirii se stabilesc cu mult timp înainte deoarece organizatorii surzi doresc să se ocupe de cele mai mici detalii.a. ei mai stau la discuţii. Însă.lipsă de productivitate. la surzi procesul este ceva mai complex. pe care am numit-o .Nu am timp. deşi ea doreşte să fie sinceră ca să nu perturbe activitatea noastră. ce poate scoate în evidenţă personalitatea sa. grupurile se despart conform unui tipic şi se succed în mai multe etape.. se referă la aspectul sau comportamentul unei 21 . dacă are copii. Abia după acest proces de prezentare are loc . In cultura surzilor sunt unele elemente diferite care pot deranja pe unii auzitori nefamiliarizaţi. După consumarea ei. are un anumit tipic în desfăşurarea lor.. urmat de căutarea hainelor concomitent cu discutarea planurilor unei noi întâlniri. Când un auzitor (A) prezintă un alt auzitor (B) unei alte persoane auzitoare (C). de obicei împreună cu prietenii cu care au venit şi care locuiesc în aceeaşi zonă. se prezintă semnul de nume. Aproape invariabil. . după consumarea evenimentului. contactul vizual prelungit (pentru a citi de pe buze). bătaia uşoară pe umăr (pentru a atrage atenţia) . este suficient să-i pronunţe numele. Urmează o strângere de mână şi are loc conversaţia. . a scris chiar o carte întitulată „Cartea semnelor de nume” unde a scos în evidenţă că există două clase de semne de nume. De pildă. În mijlocul de transport. cerem ceva cuiva şi răspunsul poate fi: . In primul rând. cu cine a fost coleg de clasă. Discuţiile continuă pe scări spre mijlocul de transport public sau propriu.Persoanele surde au nu numai un nume propriu ci şi un „semn de nume”. Semnele descriptive. Explicaţia acestor întârzieri constă în faptul că această colectivitate se bazează pe contactul personal în păstrarea relaţiilor sociale datorită dificultăţilor de menţinere a legăturii prin telefon. invitaţiile se fac in scris şi rareori prin telefon. persoanele surde îşi flutură mâinile la cei rămaşi. există un „la revedere”. În schimb.modul de prezentare. surzii întârzie la întâlnirile programate precum şi la evenimentele publice.

prieteni în acelaşi timp cu înregistrarea numelui oficial. La fel este cazul pentru nume ca Peşte.floare”. Se pare că nu există o legătură strânsă între semnul de nume şi genul unei persoane. astfel că acelaşi semn de nume se poate acorda atât la femei cât şi la bărbaţi. la urmele lăsate de un accident de exemplu. o cicatrice etc. un neg. semnul de nume poate fi . care a intrat mai târziu în colectivitate sau care este mai puţin cunoscută. În afară de aceasta.zâmbăreţul”). De ex.. cineva care zâmbeşte întotdeauna poate primi un semn de nume ca . şi auzitorii care învaţă limbajul gestual sau care vin mai des în contact cu colectivitatea de surzi. Ursu. În scopul evitării confuziei.). Uneori acest semn de nume este gesticulat primul şi după aceea urmează dactilarea numelui oficial. o gropiţă. el nu are de obicei un semn de nume.. pot să primească un semn de nume caracteristic. 22 . -o trăsătură de caracter. Semnul de nume se poate schimba în cursul vieţii purtătorului. volănaşe.persoane. un obicei. de obicei la persoana mai tânără. O persoană poate avea mai multe semne de nume. În timp ce unul este folosit în familie. vecini. etc. Acest semn îl va primi de la colegii lui după ce învaţă limbajul gestual. Doi oameni care nu se cunosc unul pe altul şi care se întâlnesc pentru prima dată se prezintă ei înşişi atît după numele oficial cât şi după semnul de nume. sportivi fruntaşi. pot să primească semne de nume. Unii oameni pot avea un semn de nume care este folosit în situaţii oficiale şi altul care poate fi legat de o poreclă din limbajul verbal care nu este indicat să se folosească în situaţii oficiale. la locul de muncă şi al treilea în alt context. De asemenea. Forma unui semn de nume poate fi influenţată de ceva comun celui care primeşte acest semn. cum ar fi : -o caracteristică fizică exterioară (păr buclat. un tic (de ex. se poate schimba semnul de nume. de pildă. -o componentă a numelui oficial. oamenii din afara comunităţii de surzi.). Când un copil surd vine pentru prima dată la o şcoală de surzi. Pisică etc. al doilea. politicieni etc. dacă numele este FLOAREA. -un obiect de îmbrăcăminte (tricou cu dungi. un semn din naştere. Acest semn de nume este făcut cunoscut la rude. În Finlanda unii părinţi surzi dau copiilor lor un semn de nume chiar imediat după naştere. Motivul schimbării poate fi că pot apare două persoane cu acelaşi semn de nume în aceeaşi colectivitate de surzi sau în acelaşi loc de muncă. dând informaţii prezentate codificat despre cultura şi limbajul acelei persoane.

să nu aibă unghiile prea mari sau vopsite în diferite culori. ea trebuie aşezată în bancă în aşa fel ca să-l vadă atât pe profesor cât şi pe colegii care sunt ascultaţi în clasă. a lui Ludwig van Beethoven în muzică. care include frecventarea unei şcoli speciale cu internat şi confruntarea cu diversele prejudecăţi ale acestei societăţi faţă de surzi. 23 . Marlee Matlin ş. există mai multe modalităţi în care poate avea loc comunicarea.. a lui Emanuelle Laborât. Se cunosc multe cazuri de persoane surde care au adus contribuţii importante în ştiinţă. a gândi şi a vorbi ca o persoană auzitoare este minunat pentru un auzitor dar în cultura surzilor dacă o persoană surdă gândeşte şi vorbeşte ca un auzitor. In timp ce majoritatea auzitorilor folosesc metode orale sau un limbaj gestual .când surzii şi auzitorii interacţionează. scuturarea unei scame imaginare de pe haină. pe care încercăm să îl eleborăm cu ajutorul dvs. artă şi cultură. Surzii sunt convinşi că un auzitor nu va obţine niciodată o identitate similară cu a unei persoane surde chiar dacă a trăit toată viaţa în mijlocul colectivităţii lor. să nu se mişte frecvent în clasă. Metodele de comunicare între surzi şi auzitori pot include note scrise.faptul de a fi surd este mult apreciat. profesorul nu trebuie să fie îmbrăcat după ultima modă sau cu haine viu colorate. Chiar dacă are părinţi surzi şi cunoaşte foarte bine limbajul gestual. mutarea frecventă de pe un picior pe altul ş. .). dactilografierea pe calculator. . nu se va bucura de aceeaşi apreciere în cadrul colectivităţii de surzi. o dată cu intensificarea mişcărilor pentru drepturile persoanelor surde.importanţa accesului vizual.atitudinea faţă de metodele de educaţie diferă. buzele vopsite strident. . citirea de pe buze folosirea interpreţilor. persoanei auzitoare îi va lipsi experienţa vieţii ca persoană surdă în societatea auzitorilor. unitar. cu toţi elevii din ţara noastră. La acest fapt a contribuit efortul unor surzi ambiţioşi de a urma studii superioare şi de a se afirma în lumea ştiinţei. surzii militează pentru folosirea unor metode manuale şi a unui limbaj gestual .percepţia vizuală şi limbajul gestual sunt apreciate în mod deosebit în colectivitatea surzilor.a. Profesorul nu trebuie să stea cu spatele la sursa de lumină.modificat”. La fel va fi cazul altor persoane surde care adoptă valorile culturale ale auzitorilor şi îi privesc „de sus” pe semenii lor surzi. Este esenţial ca persoana surdă sa vadă în mod confortabil pe cel care vorbeşte... machiaj excesiv. surzii îşi adaptează vocabularul şi modul de a vorbi în funcţie de abilităţile auzitorului.a. Edison în sfera descoperirilor ştiinţifice. Amintim aici contribuţiile lui Thomas A. fără exagerări sau .curat”. Astfel. în cinematografie şi teatru ş... De aici rezultă necesitatea de a se folosi un limbaj gestual comun. s-a dezvoltat şi conştiinţa demnităţii şi a valorilor personale.a. De asemenea. De asemenea. În acest sens. a lui Goya în pictură. coafură extravagantă bijuterii prea multe etc. . să nu aibă ticuri (ridicarea frecventă a ochelarilor pe nas. Deanne Bray.inovaţii”.

fără gesturi. . pierderea de timp. asociat cu frecvente consultări cu persoanele auzitoare. având deplin acces la comunicare prin limbajul gestual.vorbirea directă. persoanele surde nu folosesc un stil de comunicare directă tot timpul. colaborarea.Cu ocazia unei întâlniri la o . izolarea. Ei tind să aprecieze sprijinul dat altora ca ei şi să constituie un front unit în faţa opresiunilor şi a concepţiilor greşite din partea auzitorilor..masă rotundă” este recomandabil să nu se pună vaze cu flori. Ei simt plăcere şi confort în a petrece timpul cu alte persoane surde. Dacă această schimbare este pozitivă. cum ar fi funcţionari. care pot împiedica vizibilitatea. . Ca membri ai unei culturi colective. aceasta este apreciată şi încurajată. De obicei. o schimbare în aspectul acelei persoane. la club 24 . va fi comentată. se fac comentarii în direcţia oferirii unui ajutor pentru îndreptare. este curând exclus din serviciu. închiderea în cadrul grupului sunt câteva atitudini negative. de faţă cu alte persoane surde. afilierea. Dacă schimbarea este negativă. Auzitorii pot deveni nerăbdători faţă de lipsa de decizie a colegilor surzi.orientarea spre grup. preocupările şi interesele grupului. După ce salută un prieten apropiat. . Obiceiul de a comunica cu claritate este prezent în literatura cu şi despre surzi şi în povestirile care sunt bogate în amănunte. surzii sunt bucuroşi că auzitorii învaţă limbajul gestual. doctori ş. Acest comportament. se consideră a fi nepoliticos şi se recomandă ca aceste conversaţii particulare să aibă loc în afara Asociaţiei sau în alte spaţii unde nu se află alte persoane surde. surzii pot prezenta o răceală faţă de noii gesticulatori. persoanele surde discută cu alte persoane surde înainte de a lua o decizie. Un obicei în cultura surzilor este preferinţa de a discuta direct şi sincer.lipsa de deschidere spre alte persoane. dar sunt unele situaţii unde acest stil este de aşteptat şi mult apreciat. poliţişti. bazată pe experienţa din trecut cu auzitorii. poate fi văzut ca o manifestare de slăbiciune a persoanelor surde. De obicei. De obicei. fie pozitivă sau negativă. cum ar fi schimbarea profesiunii. ornamentale sau nu. al căror interes iniţial faţă de limbajul gestual a scăzut cu timpul. . loialitatea. Un preşedinte de asociaţie de surzi care ia decizii de capul său fără a se consulta cu restul grupului.a. cei mai mulţi surzi consideră a fi de importanţă mai mare necesităţile. În acelaşi timp. fără introduceri diplomatice. Sunt inadecvate şi chiar ofensatoare aluziile la discuţiile vagi pe care le folosesc unele persoane pentru a părea politicoase. .tendinţa spre consultare. A vorbi în secret.lipsa de hotărâre. În cazul în care persoanele surde lucrează într-o unitate împreună cu persoane auzitoare au nevoie de ceva mai mult timp pentru a se hotărâ care din variante este în cel mai bun interes al lor. În mod normal. deoarece el asigură ocazii mai multe de comunicare cu alţii.

banii nu constituie un subiect .tabu”. date despre unii lideri importanţi din alte ţări şi realizările lor. a face o descriere grafică a funcţiilor corpului sau a comportamentului în baie. cum ar fi căsătoria. In unele filiale s-a permanentizat obiceiul de a se prezenta informări saptămânale de către preşedinţi.a. politică sau pur şi simplu de ordin informativ general. Este de aşteptat ca surzii să informeze.se formează grupuleţe care discută lejer prin semne şi oricine este liber să asiste. medicamente.a. radio ş.a. bolile . . de curând pensionarii surzi de la filiala Bucureşti vin marţea de dimineaţă şi astfel este posibil să se prezinte informări canalizate pe interesul lor. 25 . divorţul. „Ce s-a discutat în ultima şedinţă de Consiliu sau de Birou Executiv?”. poate fi considerată inadecvată (în special la masă). cu tot felul de detalii. existenţa unei istorii proprii cu numele celor care au fondat filialele şi au adus contribuţii pe plan sportiv. astfel că fiecare învaţă din experienţa altora. In afară de faptul că se bucură de a fi împreună. social sau cultural ş. pe prieteni în legătură cu schimbările semnificative din viaţa lor sau a cunoştinţelor comune. să intervină acolo unde este oportun cu sugestii sau sfaturi. La fel. cum să tratezi cu un vânzător de maşini.a. . De asemenea.. vor spune deschis altora ca să se ferească. „Ce intervenţii au mai făcut preşedinţii noştri ?” ş. unele măsuri de întrajutorare ş. cum să facă economii ca să le ajungă pensia.Persoanelor surde le place să facă cunoscută informaţia pe mai multe nivele.. „S-a modificat legislaţia acolo unde sa greşit?”. poate fi considerat nepoliticos. Mai nou. Acest lucru este apreciat deoarece surzii nu au acces la informaţiile din presă. cum să cumperi ceva avantajos ş. pensionarii surzi discută despre sănătate. Procedurile şi simptomele medicale ale unor boli sunt descrise în amănunt pentru a împărtăşi experienţa de viaţă şi pentru a-i educa pe alţii care ar putea să nu fie atenţi şi să se îmbolnăvească (semne ale diabetului. cum ar fi prezenţa unei busculade în trafic.tabu” în cultura surzilor.a. Când surzii se întâlnesc întâmplător se întreabă: „Ce mai este nou la club?. de ce a divorţat. ale hepatitei. Sunt mult apreciate informările care se fac la club pe linie socială.Unele aspecte pot fi considerate . bolilor venerice ş. de ce nu poate avea copii. Un nivel este cel în care se dau informaţii generale care afectează pe mai mulţi surzi. „Ce facilităţi s-au mai obţinut?”.Se manifestă cu acuitate la persoanele surde de orice vârstă dorinţa de a obţine informaţii legate de colectivitatea de surzi din ţara noastră şi din alte ţări cum ar fi noutatea şi diversitatea activităţile programate la club. . cei care au călătorit în străinătate şi au avut necazuri. A întreba pe cineva în mod direct cu câţi bani a cumpărat o maşină sau o casă. Se discută mult în grupul de surzi despre cum să faci cumpărături ample.informaţia este oferită cu detalii.a.).

făcând apel la tot felul de soluţii.iniţiative” comunitatea surzilor manifestă o atitudine contrară.dacă persoanele surde se află la o . Cei mai mulţi nu vor să se identifice cu persoanele cu handicap. unde participă mai mulţi surzi.a. Faţă de aceste . Dacă auzitorii se confesează unei persoane surde cunoscute. deoarece comunicarea rămâne cea mai semnificativă barieră în calea integrării sociale. Cu toate că colectivitatea surzilor este o familie foarte eterogenă. diferite ornamente sau aranjamente florale ş. deoarece lumina este cea mai bună iar camera este mai mică. sănătate. un respect pentru persoanele în vârstă şi pentru realizările lor. De pildă. contactul fizic. Nu demult a existat şi soluţia exterminării a zeci de mii de surzi în camerele de gazare fasciste. sunt rugate să se urce pe un podium. Deosebit de importante sunt legăturile cu şcoala-internat iar 26 . chirurgia implantului cohlear. Există aici o preferinţă pentru deciziile luate în grup. de rezistenţă. . să fie independente şi mândre. incluziunea surzilor în şcolile de masă. lângă o fereastră luminată puternic. surzii aleg cu grijă masa. Dacă vorbesc auzitori..persoanele surde tind să-şi controleze propriile vieţi. clasă socială sau de altă natură care sunt mai evidente în societatea auzitorilor.) . ci doresc să fie consideraţi o minoritate culturală şi lingvistică. de a se vizita unii pe alţii. flecăreala constituie o caracteristică a acestei comunităţi de surzi..în familie. de asemenea.. ca într-o adevărată familie. salariu pot părea cel puţin nepoliticoase.la o conferinţă.lipsa de intimitate. . printre care enumerăm desfiinţarea şcolilor cu internat. de a se îmbrăca modest în afara ocaziilor oficiale. Sunt apreciate. cum vom vedea mai departe. intervenţii genetice ş. plăcerea de a fi împreună. Sunt personae care vor să fie independente. La restaurant. pentru ca să poată fi văzute fără efort. persoanele care doresc să spună ceva. valori care promovează unitatea marii familii a surzilor. ei consideră că sunt cei mai în măsură să manevreze politica privind educaţia propriilor copii surzi. de acordare a ajutorului reciproc. . pentru ca vorbitorii să treacă de la şi spre podium. familiaritatea. Auzitorii caută să restrângă tot mai mult numărul de persoane surde din societate. bucătăria este camera de discuţie preferată de surzi. să nu se mire că în curând veştile se vor răspândi curând în toată comunitatea de surzi dacă nu cer ca acea informaţie să rămână confidenţială. Acest lucru cere uneori pauze mai lungi. asigurându-se că nimeni nu va sta în contra lumină.masă rotundă” este necesar să fie înlăturate toate obstacolele care împiedică vizibilitatea (vaze cu flori. Unii auzitori încep să se dea deoparte când sunt întrebaţi în legătură cu detalii ale vieţii private. Întrebări referitoare la starea lor civilă. dominanţa acestei identităţi a surzilor va atenua diferenţele de vârstă.a. este necesar să fie prezenţi interpreţi în limbajul gestual.

Studenţii au formulat patru cereri pe care le-au supus spre satisfacere consiliului înainte de a deschide campusul. Pentru prima dată în istoria Universităţii Gallaudet. şi-au făcut prieteni şi chiar şi-au ales partenerul de viaţă. Răspunsul dat de preşedintele consiliului a fost „candidatul surd n-a fost ales deoarece surzii nu sunt capabili să acţioneze în lumea auzitorilor”. Aceştia solicitau : 1) consiliul să anuleze decizia şi să numească un 27 .ci că lumea auzitorilor nu-i ascultă” Cuvintele din „motto-ul” de mai sus reflectă foarte bine concepţia pe care o au majoritatea auzitorilor când este vorba ca surzii să obţină unele drepturi legitime. Intrucât majoritatea surzilor se căsătoresc între ei. el fiind considerat un dar pentru familiile de surzi deoarece el poate transmite mai departe moştenirea lor culturală. fiu al unei familii de surzi.. Uneori surzii reuşesc să învingă. doctor în pedagogie. format din 17 auzitori şi 4 surzi a finalizat selecţia celor trei candidaţi pentru funcţia de preşedinte al Universităţii.absolvenţii lor se referă la şcoala absolvită de cîte ori fac cunoştinţă cu alte persoane surde. unele posturi de conducere sau să ia decizii în probleme legate de viaţa lor. Această alegere i-a şocat pe mulţi astfel că a doua zi. deoarece ea a fost adevărata casă in afara vacanţelor şcolare şi. s-a format un mic grup de studenţi surzi. King Jordan) iar celălalt. Aici surzii şi-au petrecut cea mai mare parte a copilăriei şi tinereţii lor. singura instituţie de învăţământ superior de arte liberale exclusiv pentru surzi. Într-o zi de sâmbătă din luna martie a anului 1988 s-a anunţat că consiliul de conducere al Universităţii. Acest răspuns a încins situaţia deja volatilă şi a fost speculat de ziarele americane. unul cu doctorat în psihologie (I. Luni. sutele de angajaţi ai Universităţii Gallaudet au găsit porţile încuiate de studenţi. studenţii surzi au adoptat ca motto cuvintele lui Jesse Jackson. Universitatea a fost forţată să se închidă. când părinţii lor „uitau” să-i mai ia acasă. candidatul auzitor a fost ales de către consiliu. căsătoria lor cu un auzitor este privită cu suspiciune. director al unei şcoli de surzi. aşa cum s-a întâmplat cu ocazia numirii unui preşedinte surd la conducerea Universităţii Gallaudet. In ciuda acestor lipsuri. Şcoala pentru surzi are semnificaţii mai profunde. doi dintre candidaţi erau surzi. cadre didactice şi foşti studenţi care au organizat un marş de protest spre hotelul unde erau cazaţi membrii consiliului pentru a le cere explicaţii. pentru unii chiar şi în timpul vacanţelor. duminică. de multe ori. Putem aminti aici un episod semnificativ petrecut pe tărâmul politicii surzilor americani care au dorit şi au impus ca preşedinte al Universităţii Gallaudet o persoană surdă. Singurul candidat auzitor provenea de la altă universitate şi nu avea cunoştinţe despre surzi sau despre limbajul gestual.. fost candidat la Preşedinţia Statelor Unite „Problema nu este că studenţii nu aud . Se apreciază apariţia unui copil surd în familie. În cadrul acţiunii lor.

la un picnic. 3) numărul de membri surzi în noul consiliu trebuie să fie mai mare de jumătate din numărul total de membri şi 4) să nu aibă loc sancţiuni asupra protestanţilor. Participanţii fluturau pancarte iar pe un panou uriaş agăţat de clădirea Muzeului AfroAmerican era scris „Totuşi. În această situaţie studenţii au organizat o mişcare cunoscută sub numele „Deaf president. în marea lor majoritate.000 dolari la cauza lor.000 de participanţi din toată ţara. 28 . Greg Hlibok. Între timp. să sprijine solicitările studenţilor. care au fost de partea lor.preşedinte surd. Miercuri şi joi conducătorii naţionali ai asociaţiilor de surzi. scrisori şi telegrame de sprijin. In toate şcolile de surzi din SUA au avut loc marşuri. Spre seară candidatul auzitor s-a retras. S-a format un comitet de coordonare care să supravegheze protestul. consiliul s-a întâlnit cu o delegaţie a studenţilor şi a refuzat toate cererile. Au venit chiar autobuze încărcate cu părinţi ai elevilor surzi împreună cu copiii lor. acum). membrii consiliului sau întors la Washington pentru a alege un nou preşedinte şi a analiza cererile studenţilor. a apărut pe postul de televiziune ABC împreună cu candidatul auzitor şi cu actriţa surdă de film Marlee Matlin. Chiar unii membri ai Congresului stăteau pe treptele Capitoliului pentru a se adresa participanţilor la marş. studenţii surzi şi personalul didactic s-au întâlnit cu unii membri ai Congresului. Toţi cei trei candidaţi de atunci la preşedinţia SUA au trimis scrisori de sprijin studenţilor. unde s-au ţinut cuvântări şi şedinţe strategice. Vineri a avut loc un marş spre Capitoliu. Automobilele şi camioanele claxonau. Personalul didactic de la Gallaudet a votat. Protestatarii s-au adunat pe stadion şi au aruncat afişe cu portretele preşedintelui consiliului şi ale candidatului auzitor. plus o ploaie de telefoane. Muncitorii de pe traseu au oprit lucrul şi fluturau batiste de la ferestre către studenţi. S-a format un centru de comunicaţii şi o echipă de interpreţi care să-i informeze pe reporterii de la radio şi TV în legătură cu acţiunile care au loc. cu preocupările faţă de surzi iar simplul adevăr legat de surzi pe care noi trebuie să-l acceptăm este că surzii au dreptul la demnitate şi la respect”. 2) să se retragă din funcţie preşedintele consiliului. Un senator a afirmat „Voi aţi promovat educarea oamenilor în legătură cu surditatea. now” (Preşedinte surd. să elaboreze planuri şi să urmărească evoluţia lui. Marţi. In acea seară. recunoscând dreptatea cauzei surzilor. noi avem un vis”. Sâmbătă. care a atras peste 3. Astfel hotărârea şi comportamentul studenţilor în lupta lor au câştigat multe aprecieri. unul din liderii studenţilor. Această emisiune a atras mult sprijin pentru cauza studenţilor şi a adus contribuţii de peste 20. sute de studenţi şi suporterii lor s-au adunat pe campus.

membrii consiliului au anunţat că al 7-lea preşedinte al Universităţii Gallaudet şi primul preşedinte surd va fi dr. Când cineva intră într-un club social al surzilor poate să observe o mare diversitate în rândul persoanelor participante.Duminică. Nu au avut loc represalii şi s-au acceptat toate solicitările studenţilor. ingineri. care a generat o aniversare mondială numită „Deaf way I” . s-au adoptat noi măsuri în favoarea surzilor şi s-a obţinut o mai mare toleranţă faţă de limbajul gestual. sau de dorinţa multor surzi de a obţine venituri mari cu eforturi 29 . care a avut loc în 1989. de recitări de poezii sau de pregătire pentru a participa la unele manifestări interne sau internaţionale. J. etc. Sub aspectul situaţiei economice sau sociale dobândite prin exercitarea unei profesiuni. mulţi dintre aceştia prestează munci sub nivelul calificării lor. restauratori de opere de artă.The Deaf Way II Anthology. Fructele acestui activism al studenţilor au fost bogate. Cauza acestei situaţii este ceva mai complexă şi nu ţine numai de prejudecata unor angajatori ci şi de nivelul scăzut de educaţie sau de pregătire profesională a unor persoane surde. Această „revoluţie” a fost înainte de toate o reafirmare a culturii surzilor. inclusiv savanţi. spectacole de pantomimă. Fostul preşedinte al consiliului s-a retras. Au avut loc expoziţii de sculptură. Tonya M. conferinţe. S-a format un nou consiliu unde membrii surzi alcătuiau majoritatea. la care au participat peste 5. cu ocazia unor concursuri de desen. Milioane de americani au devenit mai conştienţi de colectivitatea surzilor şi de limbajul lor. dansuri. 2000. Desigur. se observă diferenţe semnificative. Copiii sunt fie auzitori cu părinţi surzi sau copii surzi cu părinţi auzitori care vin mai ales la evenimente dedicate copiilor de ziua lor. Cu toate că marea majoritate a surzilor au obţinut o calificare profesională. Toate contribuţiile literaţilor surzi au fost incluse într-o antologie a scriitorilor surzi printre care este şi reprezentanta noastră Carmen Criştiu. din care menţionăm aici doar pe cele mai frapante.King Jordan. artişti plastici.. Astfel. întâlnim atât nou născuţi purtaţi în braţele părinţilor cât şi octogenari sprijiniţi de bastoane sau de alte persoane mai tinere. Astfel. sub aspectul vârstei. de Crăciun. programatori de calculatoare. asistenţi sociali. A Literary Collection by Deaf and Hard of hearing Writers”.(. de pictură. Stremlau editor.a. această diversitate este prezentă şi la persoanele auzitoare însă dorim să o evidenţiem în rândurile de mai jos pentru a fi mai bine cunoscute de auzitori. designeri. doamna Carmen Criştiu a obţinut o sponsorizare din partea Radio-Romania Actualităţi şi a participat cu poezii şi proză la secţiunea „literatură”. unii fiind profesori în şcolile pentru surzi. Universitatea Gallaudet a angajat mai mulţi surzi la toate nivelurile.000 de surzi din toate ţările. S-a înfiinţat o nouă specializare studii legate de surditate. piese de teatru. Gallaudet University Press. vizionări de filme şi de casete video ş. Manifestarea s-a bucurat de un deosebit succes astfel că în anul 2000 a avut loc a doua ediţie numită „Deaf way II” la care au participat şi unii membri surzi din ţara noastră. mai ales prin felul de a se îmbrăca sau de a vorbi. artişti şi lideri politici. tehnicieni dentari.

de lipsa unor materiale pe care să se facă practica ş. Unii vin să se informeze. Printre persoanele surde întâlnim adesea şi auzitori. Cei cu resturi de auz pot să poarte proteze care sunt fie ascunse sub o şuviţă de păr sau purtate cu nonşalanţă de cei care nu se ruşinează de deficienţa lor auditivă. unii au o vorbire inteligibilă (dacă au pierdut auzul după ce au învăţat să vorbească). a necunoaşterii suficiente a pregătirii profesionale a surzilor sau din alte motive. alţii comunică prin labiolectură.Trebuie să menţionăm aici că pentru a fi acceptat de comunitatea de surzi nu se ia în considerare gradul sau gravitatea pierderii de auz ci gradul de acceptare a limbajului şi culturii surzilor. Mulţi surzi sunt şomeri şi caută de lucru iar 30 . prieteni ai acestora sau unii profesori din şcolile de surzi care doresc să facă mai mult pentru promovarea socială a elevilor lor. Cu toate că surzii se deosebesc între ei prin disabilitate. De multe ori angajatorii oferă locuri de muncă pentru surzi prin Bursele locurilor de muncă special organizate dar acestea nu se ocupă de către cei vizaţi din cauza cerinţelor formulate. Sub aspectul gravităţii pierderii auzului. surzii se bucură de premiile pe care le-au obţinut cu echipa lor şi doresc să le facă cunoscute în comunitate şi să primească aprecieri. ceea ce oglindeşte fidel modalitatea de instruire oralistă sau gestuală de care au beneficiat aceste persoane în primii ani de după pierderea auzului. unii angajatorii se eschivează de la plata unor penalizări prevăzute de lege iar alţii preferă să le plătească decât să angajeze persoane cu handicap auditiv. Autoarea subliniază dreptul copiilor surzi de a fi educaţi în limbaj gestual şi faptul că aceştia sunt împiedicaţi să înveţe de timpuriu acest limbaj sau să comunice în limbaj gestual. se observă o mare diversitate care se reflectă în preferinţa acestor persoane de a folosi preponderent limbajul gestual sau verbal. prin aceasta frânându-se dezvoltarea plenară a potenţialului lor uman. De asemenea. Alte cauze ale nivelului scăzut de angajare ţin de modul deficitar în care se face formarea profesională.a. În timp ce unii gesticulează de zor în limbajul cu care se simt cel mai confortabil.minime încă de la ieşirea de pe băncile şcolii. În funcţie de momentul pierderii auzului. Prin aceste condiţii. Această diversitate lingvistică a fost remarcată şi de Helga Stevens la recent încheiatul Congres Mondial al FMS care a avut loc la Montreal în 2003. fond etnic. Interesele celor care vin la club pot fi la fel de diferite ca şi persoanele respective. un limbaj purtător de valori şi de cultură. alţii vin să-i informeze pe semenii lor în legătură cu evenimentele sociale. Alţi autori. aceştia fiind mai ales copii ai părinţilor surzi. etc. de mijloacele materiale precare ale şcolii. alţii abia pot să pronunţe câteva sunete cu toate eforturile depuse de „demutizatori” în şcoală. identificarea cu valorile specifice acestei colectivităţi. printre aceştia fiind tot mai mulţi studenţi sau persoane interesate să devină interpreţi. cum ar fi Tove-Skutnabb-Kangas numeşte chiar genocid lingvistic împiedicarea copiilor surzi de a învăţa în limbajul lor natural. sportive sau culturale care au avut sau care vor avea loc în cadrul asociaţiei. noi trebuie să ne conentrăm mai mult pe elementele ce-i unesc nu pe cele ce-i separă.

Cea mai importantă variabilă asupra căreia dorim să insistăm aici este marea diversitate a limbajului gestual ce poate fi întâlnită în colectivitatea surzilor. inclusiv prin „Bursele locurilor de muncă” special organizate cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap. De fapt şi aceste „Burse. în funcţie de abilităţile lingvistice în limbajul gestual ale 31 . Momentan nu ne punem problema care ordine a gesturilor trebuie să o considerăm corectă. De obicei.colegii lor surzi îi pot ajuta când află un loc liber în cadrul intreprinderii unde lucrează. chiar şi persoanele surde care vin din altă localitate sau din altă ţară.. Unii lingvişti (Woodward. 1973) au constatat că această diversitate este sistematică şi este legată de condiţiile în care vorbitorul a dobândit limbajul gestual. Astfel. Aceste informaţii sunt preluate de liderii surzi locali care fac presiuni asupra autorităţilor autohtone pentru a obţine aceleaşi facilităţi prin intermediul asociaţiilor lor. tind să folosească o gramatică diferită de cea folosită de auzitori. cu gramatica limbajului verbal. Pe de altă parte. mobilizând la această acţiune pe toţi salariaţii din filialele teritoriale. Surzii sunt conştienţi că persoanele auzitoare au dificultăţi de invăţare a limbajului gestual dar apreciază interesul manifestat pentru învăţarea şi folosirea acestuia. Toţi se simt la club „ca acasă”. Şi de multe ori reuşesc. Deşi mult mai reduse ca număr. dacă nu identică. faptul că toţi îi cunosc pe ceilalţi. la care Asociaţia Naţională a Surzilor din Romania şi-a acordat tot sprijinul. Menţionăm aici că deşi se oferă locuri de muncă potrivit calificării lor. cea a importanţei gesturilor în cadrul mesajului vizual sau ordinea gramaticală folosită în linbajul verbal. cum trăiesc ei. oricine putând să asiste sau să-şi spună părerea fără să fie înlăturat. Ceea ce frapează imediat este îmbrăcămintea simplă. deschis. se salută sau se sărută ca într-o mare familie. deficienţele motorii sau mentale. aceste persoane sunt însoţite la club deoarece au nevoi speciale pe care le cunosc doar cei mai apropiaţi acestora. se pot întâlni în comunitatea de surzi şi persoane surde cu alte afecţiuni asociate surdităţii cum ar fi surdocecitatea.. o gramatică vizuală în care cuvintele-gesturi au ordinea corespunzătoare importanţei acestora în cadrul mesajului. Aproape toate discuţiile se poartă în limbaj gestual. Astfel. Vizitatorii străini se bucură de o atenţie mai mare fiind trataţi cu ospitalitate şi rugaţi să povestească cum este în ţara lor. lejeră care este purtată de obicei la aceste întruniri ale comunităţii surzilor. Cel mai important este să se folosească un limbaj gestual cât mai natural iar ordinea gesturilor să fie cea acceptată de persoanele aflate în dialog. neprotocolară. ce drepturi au surzii de acolo.” au destule lacune ce reflectă nu numai un formalism sau o „evadare” de la plata obligaţiilor fiscale care sperăm că vor fi eliminate cât mai curând. unii copii surzi cu părinţi surzi şi cei care au învăţat limbajul gestual de timpuriu. copiii surzi cu părinţi auzitori precum şi cei care au învăţat mai târziu limbajul gestual folosesc o gramatică mai apropiată. nu sunt prea mulţi surzi care se înghesuie să se angajeze. cu dezinvoltură.

variaţia limbajului în funcţie de caracterul mai mult sau mai puţin oficial al contextului. filiale şi pe ţară. adică două feluri de lideri care pot avea un rol în raport de capacităţile lor. acţionând ca mediatori între cele două culturi. Dacă extindem această idee la surzii proveniţi din ţări diferite care au aceeaşi limbă naţională vom constata acelaşi lucru. Un prim grup ar putea fi format din surzi care s-au născut auzitori dar au asurzit pe parcurs. Aceste persoane sunt apreciate pentru capacitatea lor de a stabili contacte acceptabile între persoanele surde şi cele auzitoare. care poate lua şi alte forme cum ar fi dactilarea unor cuvinte mai rar folosite. să schimbe ordinea gesturilor. Membrii surzi apreciază mult unitatea dintre ei şi îi consideră pe ceilalţi surzi ca pe membrii unei familii dar cu grade de rudenie diferite. ce poate fi însoţit de o pantomimă adecvată situaţiei. Este evident. de priceperile lingvistice ale partenerilor la conversaţie. Pentru acelaşi cuvânt vom avea un gest diferit. lucruri care nu prea se întâmplă des în cadrul colectivităţii de auzitori. aceste forme ale diversităţii limbajului gestual sunt valabile şi în cazul limbajului verbal. Desigur. Un al 32 .persoanei auzitoare. apropiind-o de ordinea cuvintelor din limbajul verbal când se adresează unor persoane care nu cunosc prea bine limbajul gesturilor. Woodward (1973) a explicat acest lucru prin existenţa unor „semne de contact” care se schimbă în funcţie de natura situaţiei de contact şi. regiunea geografică de unde provine persoana surdă va contribui în mod semnificativ la diversitatea lingvistică din comunitatea surzilor prin gramatica şi coloritul local al vocabularului folosit. după ce au învăţat limbajul verbal. în special. S-a observat că persoanele surde pot să adopte o altă varietate de limbaj gestual. Putem vorbi aici de o influenţă semnificativă a limbajului verbal asupra celui gestual. că vom avea semnegesturi diferite pentru o listă de cuvinte identice pe care o putem da la grupuri de surzi proveniţi din zone geografice diferite ale ţării. Explicaţia constă în faptul că limbajul gestual nu este o simplă reproducere a cuvintelor dintr-o limbă ci o exprimare culturală a unui obiect în funcţie de utilitatea sau forma lui. adică de o stratificare în cadrul ei.Lane şi alţii. putem constata că în mediul surzilor există şi o diversitate verticală. respectul şi aprecierea celorlalţi. De asemenea. În afară de contribuţia familiei şi a influenţei educaţionale. unde indivizii şi grupurile diferă după poziţia lor. persoana surdă îşi adaptează limbajul gestual folosit în comunicarea cu aceasta. Rareori se pot strecura în rândul conducerii comunităţii surzilor persoane care să nu întrunească cerinţele menţionate. din această perspectivă.1996). pronunţarea fără voce a cuvintelor gesticulate. Acest grup exclude pe membrii care „dau din coate” să ajungă mai repede sus fără să fi câştigat în prealabil încrederea. În acest context putem menţiona o anumită diversitate orizontală în grupul surzilor (H. fapt evidenţiat cu ocazia alegerilor pe grupe.

jocuri şi multe altele care reafirmă valorile din colectivitatea surzilor. legende. Nu trebuie să uităm că şi datorită activismului organizaţiilor de surzi. Tipping.doilea grup ar putea fi alcătuit din lideri născuţi surzi de părinţi surzi care cunosc foarte bine limbajul şi cultura comunităţii de care aparţin. din cauză că acestea sunt editate în perspectiva vânzării şi a obţinerii unui profit. Astfel.a. limbajul gestual s-a dezvoltat în timp ce alte limbaje minoritare au dispărut. accesul la informaţie ş. notari. Deoarece persoanele surde trăiesc în mijlocul culturii majoritare. Spre deosebire de alte minorităţi care se concentrează pe o arie geografică restrânsă. ca pe o limbă străină. ONU a adoptat „Regulile Standard privind egalizarea şanselor persoanelor cu handicap” ce prevăd. avocaţi. Din cauză că ei pot să lucreze în şcolile de surzi. în birourile filialelor sau să conducă echipe sportive. glume. Unii autori (Parrott. majoritatea surzilor se căsătoresc între ei în timp ce alte minorităţi îşi caută parteneri în afara grupului. surzii îl învaţă abia la şcoală. un lider surd trebuie să aibă un aspect îngrijit. Lane ş. existenţa unor şcoli speciale separate pentru surzi. printre altele. În timp ce alte minorităţi învaţă în şcoli obişnuite. Literatura surzilor include aspecte din istoria lor (se organizează anual conferinţe internaţionale consacrate acestui subiect). In timp ce copiii minorităţilor încep să înveţe limbajul verbal încă de la naştere. Una din primele activităţi ale Asociaţiilor 33 . puţini surzi ajung să ocupe în societate poziţii mai înalte ca doctori. aşa cum există diversitate în comunitatea surzilor aşa există şi diverse puncte de vedere cu privire la locul central al limbajului gestual pentru experienţa surzilor. Ca elemente specifice culturii surzilor menţionăm câteva din cele mai evidente: . surzii învaţă a doua limbă (a majorităţii) mult mai greu. o motivaţie pusă în slujba semenilor săi şi o pricepere de a mobiliza şi de a conduce oamenii la diverse activităţi.) au evidenţiat că fiecare minoritate lingvistică este diferită faţă de celelalte sub anumite aspecte. piese de teatru. În orice caz. plăcut. surzii luptă să păstreze şcolile speciale cu internat ca mijloc important de transmitere a culturii de la o generaţie la alta şi de dezvoltare a conştiinţei de sine. Însă. folosirea limbajului gestual în şcoli. De asemenea. sunt cunoscute mai puţin. fabule. surzii sunt mult mai dispersaţi pe tot teritoriul unei ţări astfel că prezenţa unor interpreţi este vitală. şi aproape nici o persoană surdă nu a ajuns să fie expert într-un limbaj verbal cu toate că unii au mult talent în scrierea de poezii sau povestiri.lucrările literare în proză sau versuri scrise de surzi. Kyle. aceasta „inoculează” propriile valori astfel că nu se poate face o demarcaţie netă între cele două culturi. profesii la care alte minorităţi nu întâlnesc aproape nici un obstacol. culturale sau sociale ale surzilor s-au făcut remarcaţi prin capacităţile lor organizatorice şi au obţinut respectul şi încrederea membrilor. etc.a. poezii. servicii de interpretare inclusiv la ONU şi la Parlamentul European pentru oficialii FMS sau ai Uniunii Europene a Surzilor. începerea de cursuri de limbaj gestual pentru părinţii cu copii surzi. anecdote. povestiri.

cele două cărţi . din păcate. înfiinţată de Gelu Bogdan. sunt şi mulţi alţi surzi care scriu poezii şi încercări literare dar. Deşi sunt abordate şi piese din dramaturgia universală (Romeo şi Julieta. unde actorii interpretează în special piese care ţin de viaţa lor. mai recent. de dificultăţile legate de comunicarea cu auzitorii..pantomima este unul din genurile cele mai accesibile persoanelor surde şi mai apreciate. ş. Literatura scrisă de surzi prezintă subiectul cu candoare.teatrul mimat. nefinalizat..de surzi a fost publicarea unui dicţionar cu semnele gestuale. de concepţiile greşite ale auzitorilor referitoare la limbajul gestual şi cultura surzilor ş.Diana” din Bucureşti. publicist în mai multe ziare ale vremii sale şi iniţiator al primei . apărut în anul 1938 la editura . dificultăţile de comunicare. ca modalitate de distracţie a celor bogaţi sau pentru unele spectacole în pieţele publice. .Răsăritul nostru”. Menţionăm aici volumul de poezii . un adevărat lăcaş de cultură pentru surdo-muţi.Leorda s-a manifestat pe multiple planuri. In funcţie de spectatori. ş. fie din timiditate. poet.Subiectele sunt luate din viaţa reală.teatrul pentru surzi. De fapt.).a..) acestea nu sunt receptate aşa de uşor de surzi.Istoria comunităţii surzilor”(2007) şi numeroase articole publicate în reviste de specialitate ale subsemnatului Desigur. Copiii unui Dumnezeu mai mic. În literatura română cunoaştem existenţa unui roman al lui Vasile Dimitriu-Leorda (Înfrângerea destinului sau romanul unui surdo-mut).Neremia Napocae” în anul 2002.a. Sala de spectacol este mai mică. cu scaune aşezate în pantă şi cu scena la nivelul podlei....Surditate şi comunicare”(2006). care durează puţin timp şi reflectă aspecte critice din viaţa surzilor (scumpirea produselor in pieţe şi magazine. .. .. la Editura . primul preşedinte şi membru fondator al .. el fiind director şi fondator al periodicului . apărut în anul 1932.Cercului sportiv al SurdoMuţilor din România”. persoană surdă. în Imperiul Roman. înfiinţat la Bucureşti la 1 aprilie 1934.ziar” al surdomuţilor din România.Case a tăcerii”. Se cunoaşte că pantomima a fost practicată de persoanele surde încă de acum 5000 de ani în China sau.a. Hamlet. este o variantă de teatru mult apreciat.. 34 . piesele interpretate în limbaj gestual sunt traduse la microfon sau nu. Motivaţia rezidă in faptul că surzii resping crearea de gesturi arbitrare şi folosirea inutilă a mâinii pentru transmiterea de semnificaţii gestuale. A fost un prolific sculptor.D. din spatele scenei. primul . . Deosebit de sensibile sunt povestirile lui Carmen Criştiu (care acum lucrează la un roman) sau poeziile Violetei Iancu.Frunze pe ape” publicat de Carmen Cristiu cu sprijinul Fundaţiei Umanitare Bogdan. din lipsă de curaj sau din alte motive. nu le trimit spre publicare. preşedinte al . personalitatea profesorului surd V.Asociaţiei Amicale a Surdo-Muţilor din România”.

este nevoie şi de unele semne ajutătoare care să permită execuţia corectă a dansului. Poate că atunci apariţia unui copil surd nu va mai fi privită ca un accident regretabil ci ca un eveniment care le poate facilita înţelegerea umanităţii ca sumă de indivizi cu variabilitate diferită. L. mai ales în primii ani de viaţă de după pierderea auzului.Wald. în special dansuri populare. cu toate că. Unele gesturi sunt folosite preferabil în locul limbajului verbal. aceasta din urmă fiind capabilă să se substituie vorbirii umane. . sculpturile. Dorothy Miles sau filmele mute cu legendarul Charlie Chaplin sau filmele de un comic unde se foloseau multe gesturi de către Louis de Funes. Sunt cunoscute filmele cu personaje surde cum ar fi Marlee Matlin.fotografia şi filmul sunt genuri unde persoanele surde s-au remarcat încă de la începuturile acestor arte. ei participând la festivaluri şi concursuri de acest gen în ţară şi în afara ei. pentru a dansa corect. 2: Principalele momente din istoria limbajului gestual şi a educaţiei surzilor in lume.picturile. în general. feţei şi ale corpului sunt folosite aproape inconştient în conversaţia cotidiană pentru a accentua sau a ilustra ceva care nu este prezent. în funcţie de concepţia artiştilor. Cursul nr. elemente mai grave decât însăşi surditatea. aşa cum este şi cuvântul emis verbal. (1973) înţelege prin gest orice mişcare corporală purtătoare a unei semnificaţii comunicative sau afective.. să devină un dependent economic de societate. În lipsa acestei comunicări. mişcările muşchilor feţei (mimica) şi o combinaţie a mişcărilor menţionate mai sus (pantomima). desenele reflectă viziunea despre viaţă şi artă a persoanelor surde şi au un anumit specific. Pe parcurs. să nu găsească un loc de muncă. persoanele surde au nevoie de multe repetiţii. Folosirea formelor vizuale de comunicare constituie o componentă a moştenirii naturale a fiinţelor umane. acestea îl însoţesc permanent. Însă. Putem deduce că este de neimaginat o cultură a surzilor fără un limbaj gestual şi este dureros să vedem un copil surd care nu poate comunica prin limbajul său. Ne exprimăm opinia că dacă tot mai mulţi auzitori vor cunoaşte mai îndeaproape limbajul gestual şi cultura surzilor îşi vor forma o atitudine pozitivă faţă de aceşti factori care crează marea diversitate existentă în comunitatea surzilor. Ea distinge în cadrul acestui limbaj mişcările extremităţilor corpului (gesturi propriu-zise). există neşansa ca acest copil să nu-şi dezvolte limbajul şi gândirea. Mişcările mâinii. dansurile populare şi moderne sunt mult apreciate de tinerii surzi. 35 . pentru memorarea coregrafiei. când părinţii săi nu vor mai fi. Deanne Bray.

actorii de pantomimă puteau transmite o bogăţie de semnificaţii numai prin gesturi. fiind emis în mod conştient şi voluntar iar la surdomuţi s-a transformat într-un limbaj propriu. În Roma. unde văduvele nu aveau voie să comunice verbal timp de un an ci numai prin gesturi. în afară de faptul că reprezintă principalul mijloc de comunicare. Cele două sisteme de comunicare au continuat să coexiste până în zilele noastre. Totuşi..piei roşii”. de pescuit sau când vorbirea sonoră nu era permisă. etc..canoanelor tăcerii”. cu aborigenii din Australia sau din Deşertul Kalahari. afirmarea şi negarea. de evidenţiere a ideilor. La evrei astfel de femei erau numite . De pildă. De-a lungul istoriei găsim mai multe exemple de grupuri care au dezvoltat această abilitate de a comunica pe cale vizuală. limbajul gestual a devenit mijlocul principal de comunicare. care au elaborat un sistem complex de gesturi care le permitea să comunice în timpul . pe bună dreptate că .femei mute”. L. Oamenii din sudul Siciliei comunică în mare parte prin gesturi. Încă din antichitate. aşa zişii . Este de menţionat cazul tribului Warramunga din Australia. de nuanţare şi de precizare a lor”. gestul instinctiv a dobândit valori noi. cu indienii americani. s-a observat că gesturile sunt folosite în raport de gradul de afectivitate al comunicării. care sunt la fel de vechi.Gesturile au fost prezente încă de la începuturile omenirii. limbajul sonor a devenit principalul sistem de comunicare.. care au elaborat un sistem de gesturi pe care îl foloseau la adunări oficiale. ci un mijloc auxiliar de subliniere. Fiecare limbaj s-a format prin interacţiunea dintre persoanele surde care-l 36 . dansatorii religioşi hinduşi spun povestiri despre zeii lor folosind un sistem elaborat de gesturi care datează de peste trei mii de ani. însoţind limbajul sonor. salutul. Exemplele pot continua cu călugării benedictini. Treptat. Insă.gesturile nu sunt o dublare a vorbirii. gesturile sunt impregnate de o componentă culturală. Spre deosebire de limbajul sonor.Wald a observat. În acest context. la populaţiile tribale şi la meridionali. aceasta nu înseamnă că el a apărut deplin dezvoltat din mâinile fiecărei persoane surde. în cadrul căruia se desfăşoară întreaga lor viaţă. scoaterea limbii. De asemenea.. fiind mai numeroase şi mai frecvente la copii.legământul tăcerii” era o formă de educaţie religioasă. Quintilian considera că gesturile reprezentau o limbă internaţională. el având aproape aceleaşi funcţii ca orice alt limbaj natural. nu de surzi. . Deşi limbajul gestual este principalul mijloc de comunicare pentru surzi. Probabil că acesta se referea la limbajul gestual folosit de oratori. ei continuă să se sprijine pe limbajul gestual pentru a întări cele afirmate verbal..ooo de semne gestuale comparativ cu cele câteva sute de mii din limbajul verbal) şi posibilităţi mai mici de combinare a lor. La alte ordine călugăreşti (pitagoreii).). trebuie să subliniem că aceeaşi mişcare gestuală poate avea semnificaţii diferite la diferite popoare (de ex. La surzi. cu toate atributele unui limbaj real. care au elaborat un sistem de gesturi pe care îl foloseau în cursul partidelor de vânătoare. unde puteau spune lungi povestiri. Pentru surzii profunzi..ooo-7. cel gestual are un inventar de semne de peste o sută de ori mai redus (cca 3. în timpul împăratului Nero. Pentru auzitori.

care acorda unele drepturi legale numai surzilor care puteau vorbi. în acelaşi timp. nu puteau participa.n.Ch. Însă.) a susţinut că . Primii creştini au văzut surditatea ca un păcat al părinţilor pentru care au de suferit copiii lor.surzii nu pot fi educaţi deoarece. După Aristotel auzul era necesar pentru dezvoltarea inteligenţei. El s-a dezvoltat acolo unde s-au găsit oameni cu destulă abilitate de a gândi vizual. Limbajul se compune din cuvinte şi fiecare cuvânt este un semn. să fie cunoscută. prin gesturi. Aşa se explică faptul că limbajul gestual a apărut în diferite locuri din lume şi sub diferite forme. al VI-lea e. cei născuţi orbi sunt mai inteligenţi decât surdo-muţii. Limbajul verbal era sacru cu ocazia ceremoniilor religioase sau în situaţiile legale. Acest fapt sugerează că astfel de căsătorii erau destul de frecvente acum 2000 de ani. astfel că dacă surzii nu puteau vorbi. nega dreptul surzilor de a avea o proprietate. Astfel a fost posibil să se dezvolte o cultură a surzilor în interiorul culturii majoritare. Acest fapt sugerează că familia persoanei surde interpreta pentru rabin cele spuse de surd prin gesturi. transcrisă şi transmisă de la o generaţie la alta prin lucrările unor persoane surde sau auzitoare care au reuşit să comunice deplin cu surzii prin folosirea limbajului gestual. ei nu pot să înveţe”. tocmai fiindcă îi lipsea auzul. Vechii greci au negat posibilitatea ca surzii să fie educaţi. după cum a observat Dorothy Miles(2002).. De aceea. Pentru Platon. Acest cod a influenţat în mare măsură alte lucrări de drept.. În ceea ce priveşte pe surdo-muţi. capabili să comunice cu surzii în afara necesităţilor imediate. care au apărut ulterior şi au fost valabile până în zilele noastre. “cuvânt” şi “raţionament”. Această atitudine faţă de limbaj şi de surzi era predominantă şi în Codul Roman al lui Justinian în sec. Până la începutul anului 1000 înainte de Christos. care însemna. neavând auz. pentru că limbajul este baza instruirii. Între timp călugării benedictini cu auz normal au adoptat . acceptarea aparentă a limbajului gestual de vechii evrei nu însemna că persoanele surde aveau aceeaşi poziţie socială ca şi auzitorii. De asemenea. filozoful Platon (427-347) utilizează cuvântul “logos”. printre oamenii privaţi din naştere de acest simţ.folosea. Sfântul Augustin a spus primilor creştini că copiii surzi sunt un semn al supărării lui Dumnezeu faţă de păcatele părinţilor lor. În Grecia antică. El spunea că: “Auzul contribuie la gândire în cea mai mare parte. Talmudul (o carte care conţine interpretări ale rabinilor despre legea evreiască). Se menţionează în Talmud despre o căsătorie între doi fraţi surzi dintr-o familie cu două surori surde din altă familie. Filozoful Aristotel (384-322 î. cineva care nu avea auz. Coranul îi proteja pe surzi de a fi blestemaţi de alte persoane dar nu le permitea să participe pe deplin la ritualurile ce aveau loc in Templu. nu putea gândi. fiul surd al regelui Croessus al Lydiei nu era recunoscut ca moştenitor al tatălui său.. Potrivit concepţiei sale. au fost formulate legi speciale referitoare la căsătorie şi proprietate iar acestora nu li se permitea să fie martori în justiţie.canonul tăcerii” pentru a-l venera mai bine 37 . Ea menţionează faptul ca surdomuţii pot susţine o conversaţie cu ajutorul gesturilor. Surzii aveau permisiunea să se căsătorească sau să divorţeze.

După cum scria Pierre Desloges. argumentează şi povestesc prin semne. Michael de Montaigne scria: „Surdo-muţii noştri discută. Italia. apoi a încercat să facă publice succesele sale. Nici Girolamo Cardano şi nici Pedro Ponce de Leon nu au lăsat o moştenire prea bogată referitoare la activitatea lor cu persoanele surde.. considerând naşterea unui copil surd o mare ruşine. au început să se întâlnească. să scrie o carte bine cunoscută despre semnele manuale folosite cu surzii. părinţii. Sfântul Jerome (sfârşitul sec. surzii învăţau rapid arta de a-şi descrie gândurile. au elaborat un sistem propriu de semne sau un limbaj gestual care. avea să aduge: „Ei au nevoie de un alfabet al degetelor şi de o gramatică a gesturilor . dar această perioadă l-a impulsionat pe Juan Pablo Bonet. literă cu literă.al IV-lea) a sesizat că surzii pot învăţa Evanghelia prin semne “folosind în conversaţia zilnică expresivitatea întregului corp”. care a apărut în 1620 („Simplificarea literelor alfabetului şi metoda de a-i învăţa pe surzi să vorbească”). Pe întreaga perioadă a Renaşterii în Europa au avut loc o serie de experimente ale unor călugări. Astfel surzii s-au cunoscut unii cu alţii. medici sau preoţi care au făcut primele încercări de educare a surzilor.” 38 . El a instruit câţiva copii surzi din familii nobile. cu ajutorul unui alfabet manual atribuit Sfântului Bonaventure. în astfel de adunări ale surzilor. Mai târziu. Paris. îl ascundeau de ochii lumii”. destinul acestora era obiectul unei solicitudini religioase din partea poporului. un călugăr benedictin. Acţionând gestual cu tovarăşii lor. Sfântul Augustin. evoca existenţa unei familii surde foarte respectată din burghezia milaneză. pentru care gesturile formează cuvintele unui limbaj. Dactilologia actuală este un derivat al acestuia. La egipteni şi mai ales la perşi. Aceasta a făcut ca şi persoanele surde. După anul 1500 a început să se dezvolte educaţia surzilor. Între timp Pedro Ponce de Leon (15201584). . să vină în oraşe în căutare de lucru. în antichitate. încât nu le lipsea nimic pentru a se face înţeleşi de oricine”. “La câteva popoare. medicul Girolamo Cardano din Padova. Pentru a comunica informaţia necesară între ei. provenind din familii cu venituri mici. Eu i-am văzut atât de abili în această activitate. 1940). în corespodenţa sa cu Sfântul Jerome. a reuşit să-i facă pe surzii din naştere să vorbească.noii veniţi aveau ocazia să-şi finiseze şi să-şi organizeze limbajul gestual. în orice caz. chiar cele mai abstracte”. El a predat sunetele limbajului verbal. El a crezut că surdul poate să înveţe un limbaj simbolic cum ar fi limbajul scris. Infirmitatea surzilor era privită ca o favoare a zeilor” (după Ferdinand Berthier: ”Surzii înainte şi după Abatele de I’Epee”. nu este un limbaj folosit de surdo-muţi. În perioada Evului Mediu au început să se dezvolte zonele urbane. a încercat să-l instruiască pe fiul său folosind un cod de simboluri.pe Dumnezeu... Astfel. să formeze colectivităţi şi să-şi dezvolte un limbaj gestual tot mai sofisticat în ciuda faptului că el nu era acceptat din punct de vedere legal. un adept al limbajului gestual timpuriu.

Contestatarul abate de L’Epee va lupta întreaga sa viaţă pentru surzi. rue des Moulins. Se cunoaşte că auzitorii de pe insulă au învăţat limbajul gesturilor folosite de surdomuţi şi chiar întemeiau familii cu aceştia. A fi fără vorbire însemna a fi fără gândire : vorbirea era condiţia prealabilă a oricărui limbaj interior. pentru unele silabe. a început să-şi pună unele întrebări legate de modul în care se poate comunica cu surzii prin gesturi naturale. o serie de întruniri ale comunităţii erau traduse în limbaj gestual. în fine. Se cunoaşte că a predat limbajul gestual elevilor săi în cadrul abaţiei Saint Jean. 1710). desenator şi arhitect la Amiens (Franţa. conepţia predominantă a oamenilor din secolele 17-18 era că un om educat era acela care vorbea bine. El excludea gesturile naturale. Deoarece aici erau aşa de multe persoane surde. care a reuşit să devină professor. El a constatat că . Este considerat un promotor al “demutizării” (termen care a fost folosit şi de Seguin în 1847): “elevul ţine mâna pe gâtul profesorului. Se povesteşte că. încercând să imite în acelaşi timp atât vibraţiile pe care le simte. El utiliza alfabetul manual al lui Bonet şi câteva gesturi inventate de el.elevii surzi erau inteligenţi şi puteau să-şi exprime gândurile prin limbaj”.. De fapt. abatele de L’Epee.. El era surd din naştere.. Abia în a doua jumătate a secolului al XVIIIlea filozofii vor relua dezbaterile asupra relaţiei dintre gândire şi limbaj care. In cursul acestei perioade s-a dezvoltat pe insulă o formă proprie de limbaj gestual care este considerată de mai mulţi autori americani ca fiind limba gestuală originală a surzilor. În unele .În SUA multe din familiile de pe insula Martha’s Vineyard. Mai târziu.bătrânul surd din Amiens”. L’Epee a învăţat semnele de la ele. La scurt timp. Tot în Franţa. el a intrat într-o casă unde trăiau două surori gemene surde. acest limbaj era al auzitorilor care îi educau şi nu admitea altă formă de limbaj decât cel verbal. o mică şcoală unde instruia gratuit pe toţi copiii surzi care îi erau încredinţaţi. după părerea sa. Începând cu anul 1760. Pentru prima dată a fost recunoscut faptul că gesturile puteau exprima gândirea umană la fel ca şi limbajul oral. Massachusetts. Jacob Rodrigues Pereira (1715-1780) îi învaţă să vorbească pe tinerii surzi din familiile bogate. fiind un perceptor al acestora. Abatele de L’Epee a înfiinţat în casa lui din Paris. această formă de limbaj s-a combinat cu limbajul gestual francez.. vor duce la o oarecare ameliorare a vechilor concepţii. că poate să existe un limbaj interior în afara exprimării orale. adus de Laurent Clerc şi a constituit baza limbajului gestual american (ASL). cât şi mişcările organelor pe care le vede”. cunoscut sub numele . Astfel au fost educaţi cu succes mai mulţi surzi. El a fost frapat de complexitatea limbajului gestual prin care comunicau gemenele între ele şi cu restul comunităţii surde din Paris. Prima persoană surdă cunoscută că ar fi predat altor surzi limbajul gestual este considerat a fi Etienne de Fay.Dar. dacă această comunicare poate fi eficientă. din întâmplare. o persoană auzitoare. El îi învaţă franceza scrisă cu ajutorul gesturilor naturale (preluate de 39 . cca 25 % dintre rezidenţi erau surzi. cu toată opoziţia Bisericii. aveau probleme auditive ereditare.sate”.

la finele lunii decembrie 1789. în locuinţa sa. abatele Deschamps (Orleans) şi Heinicke (în Germania) sau revoltat. A vrut să transforme limbajul gestual şi să-l plieze după obişnunţele limbajului convenţional. aceste semne metodice erau o metodă eficace de dictare vizuală dar în nici un caz nu erau un limbaj. (care a devenit mai târziu. datorită unei metode gestuale şi faptului că instruirea surzilor nu mai era rezervată celor privilegiaţi. Astfel. abatele de L Epee era departe de a ajunge la o dezvoltare intelectuală a elevilor săi sau la o bună cunoaştere a limbii franceze aşa cum o dorea.. Şaizeci de ani mai târziu.binefăcător al 40 . Această carte a avut efectul unei bombe. Se spunea pretutideni că numai la Paris surzii săraci aveau mai multe şanse decât auzitorii săraci de a accede la educaţie. opusă sintaxelor capricioase ale limbajului verbal... Ei considerau că numai cuvântul vorbit putea exprima gândirea umană.la elevi) şi cu unele semne artificiale inventate de el. în care prezintă un sistem de „semne metodice”. În orice împrejurare Charles Michel de L’Epee s-a luptat şi a reuşit să impună opinia că surzii sunt oameni ca toţi ceilalţi. Abatele de L’Epee nu a inventat limbajul gestual. pentru a ajunge la traducerea cuvintelor franţuzeşti abatele de L Epee a consultat etimologiile latine şi greeceşti. inteligenţi şi capabili să înţeleagă la fel ca toată lumea. persoanele. ci doar o conversaţie gestuală personală. Institut Naţional pentru Tinerii Surzi) şi la Truffaut. Pereire (Paris). După moartea sa..În 1776 publică prima sa lucrare . obişnuiţi cu semnele utilizate în comunitatea surzilor şi mai ales cu gramatica limbajului lor gestual. iar acestuia i-a acordat numele de .semne metodice”. gramatică total necunoscută de către abate. Din acest motiv. genurile şi funcţiile gramaticale ale limbii franceze. fără să se gândească că o grefă de la un limbaj la altul devenea un nonsens. Adunarea Constituantă din Franţa a ridicat şcoala sa la rang de Instituţie naţională fiind condusă de fostul său elev Jean Massieu. în 1789. a înfiinţat o şcoală pentru surzi la Paris. În urma succeselor dobândite cu elevii surzi şi pentru a-şi face cunoscută metoda sa de instruire a organizat demonstraţii de comunicare cu elevii surzi (între 1771-1774) pentru educatorii şi celebrităţile venite din toată Europa. L’Epee a publicat în 1776 o primă lucrare a sa. cunoscute ca .. Berthier ne explica greşeala abatelui. În mod practic. A murit sărac. Ea are propria sintaxă. Prin aceste semne el înţelegea nu numai gesturile naturale pe care le făceau elevii săi pentru a exprima lucruri sau idei. anul când la Paris izbucnea Revoluţia Franceză. repede abandonată de surzi. „Institutele de surdo-muţi”. imuabilă. În ciuda muncii sale enorme.Institutele de surdomuţi” unde expune sistemul său de instruire. În 1788 a publicat un dicţionar al limbajului gestual francez. Mimica (numele dat limbajului gestual în acele vremuri) nu recunoştea o altă lege decât aceea a naturii şi a raţiunii. Astfel. El a încercat să elaboreze o punte între lumea surzilor şi cea a auzitorilor printr-un sistem de semne standardizate şi dactileme. Energicul preot. care a devenit astfel al doilea profesor surd din Franţa. elevii înţelegeau rareori ceea ce scriau în limba franceză. dornic să-i ajute pe cei mai puţin fericiţi. dar şi celelalte semne inventate de el pentru a indica timpul. ideile sale s-au răspândit pretutindeni unde surzii puteau fi educaţi în grupuri.

Cam în aceeaşi perioadă.. Nereuşind să-i înveţe pe elevii săi să pronunţe cuvintele sau sunetele pe care le dorea. Nu mă foloseam decât de semne disparate. . Este vorba de Pierre Desloges. educatorii oralişti obţin o serie de progrese în Spania. datorită cărţilor care i-au trecut prin mâini (era tipograf). Jean Massieu a fost acela care l-a învăţat pe abatele Sicard limbajul semnelor. rezultând astfel o altă metodă. în situaţia în care nu am trăit printre surdo muţi.Observation d’un sourd muet). el a iniţiat numeroase experienţe medicale dureroase (şi adesea crude) asupra elevilor din Institut. izolate. în care orice utilizare a limbajului gestual să fie înterzisă. Germania. pentru a conversa cu ei într-un discurs inteligibil şi ordonat. Dar Itard a sfârşit prin a recunoaşte limbajul gestual ca fiind indispesabil în instruirea „morală” şi „intelectuală” a surzilor. Începând din anul 1880. pentru a le transmite semenilor. în vârstă de 32 ani. pentru a forma imagini distincte. Eu am ignorat mult timp limbajul gestual. Primul care m-a iniţiat în această artă atât de utilă a fost un surdomut din naştere. Jean-Marc Itard (cunoscut ca fiind educatorul copilului sălbatic de la Aveyron). Se poate deduce uşor din confesiunea lui Pierre Desloges că sistemul de comunicare gestuală care funcţiona în acele timpuri între surzi era un adevărat limbaj. Folosind tehnici elaborate de 41 . Autorul susţinea că acest limbaj îi permitea să-şi exprime cu precizie gândurile sale abstracte. el a hotărât să se finanţeze o clasă a Institutului. cel puţin pentru a-mi reprezenta propriile idei. Pierre Desloges a avut timp să achiziţioneze unele elemente de franceză rudimentară şi să le perfecţioneze autodidact. El a demonstrat foarte clar că un limbaj gestual bine structurat era folosit în mod curent în Franţa înainte de inventarea . fără continuitate şi fără legătură.. care nu ştia nici să scrie nici să citească. Fiind convins de originea psihologică a surdităţii. un educator german. a devenit în 1880 medic–şef al Institutului Naţional pentru Tineri Surzi din Paris şi şi-a consacrat întreaga viaţă vindecării surdo-mutităţii şi învăţării vorbirii orale de către aceştia. el a conchis că elevii săi erau „contaminaţi” cu obiceiurile gesticulative ale celor din celelalte clase. În 1779 a apărut prima carte scrisă de un surd „Observaţiile unui surdomut”.. totuşi păstrând preferinţa sa pentru vorbirea orală. . Prin testament. Acesta din urmă a continuat să adauge o serie de semne personale la cele învăţate. tot domeniul conceptual. italian.umanităţii” (1791). la fel de greu ineligibilă ca şi cea a abatelui de L’Epee. deoarece el exista de multă vreme în cadrul comunităţii de surzi francezi. (Desloges. el era om de casă la un actor de la Comedia Italiană”. Mulţi oralişti au folosit metode secrete pentru a preda labiolectura la elevii lor surzi. Acesta a afirmat că abatele de L’Epee nu a inventat limbajul gestual.semnelor metodice” ale abatelui de L’Epee. nu aveam nicio posibilitate de a mă face înţeles decât prin scris şi cu pronunţia mea defectuoasă. El a incercat atunci să suprime în totalitate folosirea limbajului gestual în favoarea unei educări exclusive a vorbirii. Franţa. Olanda şi Anglia. prea târziu pentru a fi beneficiat de metoda de instruire a abatelui de l’Epee. Devenind surd la vârsta de 7 ani. Printre cei mai cunoscuţi profesori oralişti s-a numărat Samuel Heinicke. Nu cunoşteam arta de a le reuni.La începuturile infirmităţii mele.

În 1854. de către un american interesat de educaţia surzilor. El organiza în fiecare an un banchet care reunea pe toţi surzii din Franţa. aceasta fiind probabil prima formă de organizare a surzilor într-o asociaţie. pedagog responsabil al Institutului din Paris. a înfiinţat Societatea Centrală a Surdo-mutilor din Paris. Desiree Ordinaire. Ferdinand Berthier este unul dintre cele mai strălucite exemple de reuşită a unui surd. În 1841 a înalţat un monument pe locul presupusului mormânt al abatelui de L’Epee (Eglise St. elevii învaţă să citească şi să scrie corect. Remy Valade. dar a avut un imens respect pentru acesta şi i-a cinstit memoria întreaga sa viaţă. dar în 1836 a fost silit să-şi dea demisia. Laurent Clerc. şi de un francez. Berthier a scris câteva cărţi despre lumea surzilor şi a fost ales membru al Societăţii Oamenilor de Litere. Paris) iar în 1843. După el. Iniţial acesta era cunoscut sub numele de .Colegiul naţional pentru surzi şi muţi”. limbajul gestual. În 1864.un educator şi medic olandez (Amman). profesor la Institutul din Paris. Tehnicile sale oraliste sunt cunoscute sub numele de . a fost prima absolventă a şcolii americane. nepotul abatelui Sicard. mobiliza şi anima comunitatea surzilor. Connecticut. În paralel. în 1817. În Anglia. a ridicat o statuie a abatelui de L’Epee la Versailles.Teoriei semnelor”. un om de afaceri care avea o fiică surdă. îl trimite pe Gallaudet în Europa cu scopul de a învăţa metodele de instruire a surzilor pentru ca apoi să fondeze o şcoală publică în SUA. În 1831. noul director al Institutului. fost elev al lui Sicard. cu care se întoarce în SUA şi înfiinţează prima şcoala americană pentru surzi la Hartford. Auguste Bebian. Atunci el a interzis complet folosirea semnelor. El a propus pentru prima oară un invăţământ bilingv.. preşedintele Abraham Lincoln a semnat Charta pentru Washington D. arhiepiscopul Roche Sicard. Heinicke îi învăţa pe elevi să vorbească punându-le mâinile pe gâtul său în timp ce vorbea. printr-o educaţie bilingvă. cea care l-a inspirat pe Gallaudet să-i înveţe pe surzi. În 1868. a devenit.metoda germană” În SUA se înfiinţează prima şcoală pentru surzi în 1817 la Hartford. fiind singura facilitate acreditată care putea să ofere diplome la nivel de colegiu pentru surzii din Statele 42 . Roch. Thomas Cogswell. care avea scopul de a reuni. care a dus la crearea primului colegiu pentru surzi. Laurent Clerc. Gallaudet îl întâlneşte pe succesorul abatelui de L’Epee. El a devenit profesor la Institutul Naţional pentru Surzi din Paris şi a apărat mereu dreptul elevilor la propriul limbaj.. Alice Cogswell. a publicat „Codul lui Napoleon pe înţelesul surdo-muţilor”. Acesta îl invită la Paris unde învaţă în scurt timp metodele folosite şi îl cunoaşte pe cel mai bun elev al său. A murit în 1886. În 1834. Profesorii surzi au refuzat să se conformeze. Thomas Hopkins Gallaudet.. El a denunţat erorile metodei abatelui de L’Epee. autor al . a impus elevilor urmarea unor cursuri dure de învăţare a vorbirii.C. a publicat prima culegere de gramatică a limbajului gestual (operă reeditată în 1879). achiziţia limbajului oral este facilitată atunci când ideea este înţeleasă graţie limbajului gestual. Aici s-au format mulţi dintre viitorii profesori ai surzilor şi fondatori de şcoli în America.

. Din 1893 acest colegiu poartă numele de . Naţionalismul a început să se dezvolte în Germania în timpul războaielor napoleoniene ducând la o mai mare unitate. ar putea mecaniza vorbirea. când Napoleon a fost debarcat în 1814. Se cunoaşte că Revoluţia Franceză a izbucnit pe 14 iulie 1789 iar în 1804 Napoleon Bonaparte a preluat puterea. Totuşi Bell s-a ocupat de administrarea şcolilor pentru surzi şi de inventarea unui dispozitiv care. Primul preşedinte a fost Edward Miner Gallaudet. Toate acestea erau evenimente moderne în Franţa acelei vremi. Sistemul german a devenit predominant în şcolile pentru surzi din Franţa. În 1876 el inventează telefonul. de ce a fost folosită? Deoarece. În anul 1871 Federaţia Republicilor Germane era formată din 25 de state conduse de Otto von Bismarck supranumit „Cancelarul de fier”. Ca şi Samuel Heinicke. fiind un lider al educaţiei superioare a surzilor din intreaga lume. a cărui mamă a fost deficientă de auz şi al cărui tată a cheltuit mult timp din viaţa sa promovând o metodă . În 1872. precursor al lui Samuel Heinicke.. Germanii aveau un puternic simţ al ordinii. Această şcoală nu a avut succes din cauza opoziţiei şcolilor pentru surzi care foloseau metode manuale de instruire. Limbajul verbal a început deja să fie predat în şcolile din Paris încă pe timpul lui l'Épée iar în 1839 formarea limbajului oral a fost introdusă la Bordeaux. conform gândirii sale. Profesorii din acele vremuri erau conştienţi că elevii surzi primesc o educaţie inferioarǎ prin metoda orală. El pleacă în Statele Unite pentru a-şi prezenta metoda. Bell susţinea cauza oralismului şi dorea interzicerea căsătoriilor între surzi sub pretexţul că „reproducerea unei rase de indivizi deficienţi este o calamitate pentru societate”. Inventatorul telefonului. S-a creat Federaţia Germană constând din 38 de state în locul celor peste 400 existente anterior. se instalează aici şi deschide o şcoală. el credea că singura cale pentru ca o persoană să devină cu adevărat un membru al societăţii era să înveţe să converseze ca şi cum ar fi fost auzitoare. şi-a început cariera ca educator pentru surzi. În acelaşi timp. Primul profesor de surzi care a revigorat metoda de instruire germană a fost Johann Baptiste Graeser (1766-1841). Bell a înfiinţat .moartă” de instruire pentru surzi (vorbirea vizibilă).Volta Bureau” cu scopul promovării unei educaţii oraliste pentru copiii surzi.Gallaudet College”. care s-a răspândit în multe ţări. francezii au început să abandoneze limbajul gestual. Alexander Graham Bell.Unite. În 1814-1815 Convenţia de la Viena a trasat noi graniţe în Europa. Totuşi. Limbajul gestual trebuia evitat integral. Înarnat cu avere şi cu o reputaţie enormă. Armata franceză a mărşăluit de-a lungul Europei. Atunci. fiul lui Thomas.din 43 . În 1872 el deschide o şcoală în Boston care folosea metode oraliste de instruire cu elevii şi pregătea profesori pentru surzi care să lucreze după metodele sale. inclusiv educaţia surzilor prin metoda franceză. tot ce provenea din Franţa era privit cu dezgust.. englezul Alexander Graham Bell instruia surzii cu ajutorul unei metode de lectură pentru a recepta sunetele: „sunetul vizibil” (inventat de tatăl său).

Orice persoană a cărei auz era sub normal a fost numită surd.Lane. În America. Abia pe la sfârşitul secolului al XIX-lea s-au cunoscut cauzele tuberculozei şi cum se transmitea ea. german şi adept al metodei orale. Victor Auguste Jäger. un italian.Perreira. s-a crezut că surzii pot fi determinaţi să vorbească pentru a fi normali. fost director al şcolii pentru surzi din Rotterdam timp de 35 de ani. acest process s-a accelerat prin sosirea in SUA a unor eminenţi educatori europeni care foloseau în şcolile lor metoda orală. De asemenea. a avut o mare influenţă asupra educaţiei surzilor. c) vorbirea era un dar de la Dumnezeu. ca rezultat al victoriei ei asupra Franţei în războiul din 1870-1871.moment ce surditatea era considerată nevindecabilă sub aspect medical. gradul deficienţei de auz nu a putut fi măsurat. primele atacuri serioase la adresa limbajului gestual au fost îndreptate asupra folosirii limbii engleze codificate manual. care au avut astfel ocazia să schimbe idei şi 44 . în special suporteri ai oralismului. Limbajul gestual n-a mai fost considerat un mijloc viabil de transmitere a informaţiei. Se urmărea înlocuirea acestei codificări artificiale cu limbajul verbal. un profesor german de surzi. abatele Balestre (1834-1886) l-a vizitat pe Hirsch şi apoi a răspândit metoda orală în propria sa ţară. fost director al şcolii pentru surzi din Milano. Aceştia au fost priviţi ca potenţiali auzitori şi. « Metoda germană » a fost atât de cuprinzătoare în acea vreme din cauza că Germania domina atunci Europa. Londra ş. dar motivul real consta în condiţiile de viaţă nesănătoase din şcolile cu internat. Paris.Cea mai importantă persoană asupra căreia el a făcut presiuni să se convertească la metoda orală a fost abatele Giulo Tarra (1832-1889). cu ocazia Expoziţiei Universale. a publicat o lucrare în care ataca limbajul gestual şi dactilarea. Friedrich Moritz Hill (1805-1874). Toţi copiii surzi trebuiau să fie pregătiţi să vorbească. Unul din continuatorii lui Hill a fost David Hirsch (1813-1896). b) limbajul gestual nu putea fi folosit ca limbaj de instruire. Mai mult. Nu s-a permis să existe o comunitate de surzi. El a atras numai 27 de profesori.a. Primul şi al doilea Congres al profesorilor de surzi Primul Congres al profesorilor pentru surzi a avut loc în 1878 la Paris. prin urmare. S-a crezut că această boală se datora folosirii greşite a plămânilor de către copiii surzi. Adepţii metodei orale au susţinut că: a) „metoda orală pură” era esenţială pentru bunăstarea fizică a surdului. 1966). Spre finele anului 1860. Un alt profesor de surzi. el s-a opus segregării surzilor. La scurt timp au apărut asemenea şcoli la New York. Această întâlnire a fost sponsorizată de nepotul şi fiul milionar al lui J. ar putea vorbi. În acea perioadă tuberculoza era mai răspândită printre surzi decât la auzitori. El a fost şi un formator al profesorilor de surzi. la insistenţele lui Howe. In 1861. În acelaşi timp. s-a înfiinţat la Massachussets o şcoală unde elevii surzi trebuiau să folosească exclusive limba engleză orală (H.

etc. 56 francezi. e) unul sau două ateliere echipate corespunzător pentru surdo-muţi ca aceştiă să înveţe o meserie din cadrul programei şcolare sau prin ucenicie la meseriaşi particulari după absolvirea şcolii. Chiar la aproape zece ani după războiul franco-german. (1880) s-a axat pe următoarele teme: 1) Organizarea şi găzduirea din instituţiile pentru surdo-muţi şi materialele folosite . 12 din Anglia. 6 din S. dar acesta cu greu se mai putea numi . Programul discuţiilor la Congresul de la Milano. Rusia.A.. trebuie să se asigure următoarele: a) dormitoare suficient de spaţioase pentru a caza un număr mare de copii în condiţii sanitare acceptabile. 8 din Germania. în afară de clase. director al şcolii pentru adulţi surzi din Bollnas.Instituţiile vor avea forma unor şcoli de zi sau cu internat? Discutaţi avantajele şi inconvenientele fiecăreia. . În acea vreme. d) o infirmierie.săstabilească legături.Pentru o şcoală de zi este suficient să mobilezi clasa. Orice menţionare a « metodei » întorcea oamenii împotriva ei. să asiguri suficiente standarde sanitare pentru a îmbunătăţi şi păstra sănătatea elevilor. catedrei. 5 americani şi 8 de alte naţionalităţi. 87 erau italieni. c) un teren de joacă acoperit. plasarea corectă a tablei. 8 englezi.Lane. la Milano existau două şcoli de surzi unde se folosea de mai multă vreme limbajul gestual până în 1870. a fost imposibil să se vorbească în Franţa de metoda de instruire germană. După această dată s-a impus să se folosească metoda orală. după desfăşurarea lucrărilor. b) o sală de mese.Cât de mare ar fi numărul de elevi surzi la un institut de surdo-muţi? Câţi învăţători şi învăţătoare sunt necesari? Care este proporţia adecvată între personalul didactic şi elevi? 45 .Directorul uneia dinaceste şcoli a fost ales preşedinte al Congresului iar celălalt director Italian a fost ales secretar. în faţa unui numeros public. să asigurari materialelor didactice. 1880. 157 dintre ei au fost din Italia (98 din Milano). bancilor. 2) Instruirea: . din cei 164 de participanţi. şi câte unul din Belgia. .Pentru o şcoală cu internat. La Congres au participat 225 de delegaţii din întreaga lume unde existau şcoli pentru surzi. aveau loc demonstraţii şi examinări ale copiilor surzi realizate de profesorii italieni. (1996).internaţional”. După H. f) terenuri largi cu echipament sportiv şi aparate pentru gimnastică. Norvegia şi Suedia. Cu o zi înainte de deschiderea Congresului precum şi în fiecare după amiază. Delegatul Suediei a fost Carl Kierkegaard–Ekbohrn. Canada.U. 67 din Franţa. Al doilea Congres al profesorilor pentru surzi a avut loc la Milano.

Explicaţi de ce metoda orală este preferabilă metodei gestuale şi invers (aceasta se aplică în special în situaţiile din clasă dar şi cerinţelor din interacţiunea socială cotidiană).Ce înzestrare fizică şi intelectuală vor trebui să aibă surdo-muţii ca să beneficieze de educaţie şi să aibă o vorbire inteligibilă? . de ce este aşa şi cum poate fi remediată situaţia? 46 .Elevii vor sta în bănci sau în picioare în timpul orelor? Ei vor scrie de regulă la tablă sau pe tăbliţe? .Câţi ani de şcoală se cer pentru ca surdo-mutul să fie educat prin metoda orală respectiv prin metoda limbajului gestual? . dacă el este instruit prin: metoda orala sau prin metoda limbajului mimicogestual? ..Care este deosebirea între semnele convenţionale şi cele naturale? .Este mai bine pentru surdo-mut să aibă unul şi acelaşi profesor pe tot parcursul şcolii.La ce vârstă este de dorit ca elevii surzi să înceapă şcoala.Câţi elevi pot fi instruiţi cu eficienţă în acelaşi timp de un profesor care foloseşte metoda orală şi câţi de unul care foloseşte metoda limbajului gestual? . dacă metoda de instruire folosită în şcoală va fi orală sau prin semne? .Care va fi durata lecţiei? Va fi o pauză între două lecţii? 3) Metodele folosite: . .Care sunt mijloacele cele mai naturale şi eficiente prin care surdo-mutul poate obţine mai rapid performanţa în limbajul normal? . sau să schimbe profesorii după atingerea unui anumit nivel de performanţă? .Este necesar să se plaseze surzii congenital în clase separate de cei asurziţi din cauza bolilor? .Cum se va realiza cea mai buna disciplină la o şcoală de surdo-muţi.Explicaţi ce se înţelege prin metoda orală pură şi cum diferă ea de aşa numita metodă combinată? .Când şi cum se va preda la surdo-muţi gramatica limbajului indiferent de metoda orală sau mimico-gesticulară folosită? .La ce nivel se vor da elevilor manuale? .? 4) Chestiuni speciale: .Oare surdo-muţii după ce au absolvit şcoala uită cea mai mare parte din ce au învăţat dacă ei au fost instruiţi prin metoda orală şi fac apel la gesturi şi la scriere când conversează cu persoane valide? Dacă este aşa.Oare desenele ne-elementare (de exemplu imaginea formelor obiectului făcută cu mâna liberă) vor constitui o parte integrala a dezvoltarii unui surdo-mut? .Ce poate învăţa un surdo-mut într-un anumit volum de timp dat.

Rezoluţia acestui . cu excepţia celor cinci delegaţi americani.. nu vor fi aplicate legi speciale de igienă în cazul lor şi nu vor fi folosite forme speciale de terapie? .” (Sursa: Wright. 47 . Unii au sugerat o combinaţie a metodelor orale şi manuale. metoda orală pură trebuie să fie preferată în instruirea surdo-muţilor. considerând în general temperamentul surzilor. El a condus discuţiile fierbinţi pro şi contra metodei orale.Sunt sau nu surdo-muţii mai susceptibili decât auzitorii faţă de anumite boli sau sindroame? Mai mult. metoda potrivită de educare şi de cultivare a surdomuţilor este mai ales metoda orală decât metoda pantomimică. capacitatea de labiolectură şi luciditatea gândirii. A fost adoptată următoarea rezoluţie cu o majoritate covârşitoare: „Congresul. Metoda orală a predominat..Pentru ce meserii sunt cel mai potriviţi surdo-muţii.000 de elevi ce foloseau limbajul gestual american. Concluzii ale Congresului (notate de Kierkegaard-Ekbohrn): În ultima zi.Oare orice recensământ din orice ţară europenă arată o creştere sau scădere a procentului de surdo-muţi faţă de ansamblul populaţiei din ţara în cauză? Dacă oricare din aceste tendinţe pot fi observate. .Cuvântul vorbit fiind indiscutabil superior limbajului semnelor în integrarea surdomutului în societate când i se asigură performanţa în limbaj.Unde şi cum poate fi oferită o educaţie pentru tinerii care. considerând incontestabila superioritate a vorbirii faţă de gesturi . 1969. sau profesori pentru elevii normal inzestrati ? . Reyoluţia prevedea şi următoarele aspecte: . Rapoartele adepţilor unei metode sau alteia au fost citite de pe podium.. datorită surdităţii lor. participanţii la Congres au votat în favoarea Rezoluţiei de mai sus. În Deafness a Personal Account. au fost excluşi de la posibilitatea de a-şi continua studiile clasice comparabil cu cea oferită de instituţiile de învăţământ pentru valizi. care sunt motivele cauzatoare? Congresul de la Milano a fost prezidat de abatele Tarra. London. În speranţa că vor face din surzi nişte copii normali. Oare o astfel de educaţie poate să fie oferită într-o secţie mai avansată din şcoala pentru surzi sau într-o instituţie separată? Oare profesorii de la acest nivel vor fi profesori pentru surzi. 177). în ce moment au ei mai mult succes şi pot fi deschise noi domenii profesionale pentru ei? .congres al cangurilor” .Considerând efectul dăunător al folosirii simultane a vorbirii şi semnelor pentru vorbire. care reprezentau 51 de şcoli cu peste 6. după cum a fost numit de Dorothy Miles (2002) a avut implicaţii pe termen lung asupra vieţii suzilor. D. declară că metoda orală să fie preferată faţă de cea a semnelor în educarea şi instruirea surdo-muţilor. care a fost convertit spre metoda orală de instruire cu câţiva ani mai înainte. mulţi părinţi au fost atraşi cu uşurinţă de partea oraliştilor. pg.

a. Până în 1890 s-au pensionat peste 75% dintre profesorii care foloseau metodele manuale. prezentarea la început a cuvântului vorbit şi apoi în scris. acest succes a dus la formarea unui amestec de limbaj gestual şi oral şi la desconsiderarea persoanelor care foloseau limbajul gestual. de exemplu. Elevii surzi mai mici erau permanent supravegheaţi ca să nu se . delegaţii s-au îmtors în ţările lor şi au raportat . i-a determinat să nu mai poată face faţă concurenţei de pe piaţa muncii. O dată cu înfiinţarea sa.Surdo-mutul va frecventa şcoala cel puţin timp de 7-sau 8 ani. Congresul crede că cea mai naturală şi mai eficientă tehnică în educaţia surdomuţilor este ilustrarea. că folosirea simultană a gesturilor şi a limbajului verbal va afecta vorbirea orală. În ciuda acestoe evoluţii. Mai mult. Faptul că cei mai mulţi surzi nu primeau educaţia şi informaţia de care aveau nevoie în limbajul lor natural.. XX limbajul gestual a început să dispară treptat din şcolile speciale pentru surzi.Un profesor care foloseşte metoda orală pură nu poate avea în clasă mai mult de 10 elevi la un moment dat. implantarea cohleară ş. obiectele aşezate sau acţiunile realizate în faţa ochilor elevilor. după absolvirea şcolii. labiolectura şi precizia gandirii. . cu asurziţi tardiv sau cu surzi din familii de surzi care aveau un nivel superior de educaţie. mai mult. şi-au sporit priceperile prin conversaţie şi citire. eutanasierea unor surzi . Însă. după ce au citit de pe buzele celui care ia chestionat. desfiinţarea internatelor din şcolile de surzi. Congresul s-a terminat cu un strigăt: „Vive la parole!” 48 . de asemenea.Deşi un obiectiv al metodei orale pure este să dea elevilor surdomuţi o educaţie cât mai mult similară cu cea pentru valizi.condamnarea la moarte” a limbajului gestual. ci.nepotriviţi”.. s-a constatat că aceşti surdo-muţi folosesc vorbirea în exclusivitate şi astfel. Congresul a ajuns la concluzia că surdo-muţii educaţi prin metoda orală pură nu au uitat ce au învăţat la institut.contamineze” cu limbajul gestual folosit de elevii mai mari. Spre începutul sec. . după ce au fost chestionaţi pe diferite subiecte.O educaţie a surdomuţilor prin metoda orală va începe între 8 şi 10 ani. elevii surzi au continuat să folosească limbajul gestual în şcoli.. se urmărea să se asimileze persoanele surde cu cele auzitoare prin descurajarea căsătoriilor dintre surzi.Aşa cum s-a arătat în mod repetat că surdomuţii din variate medii sociale care au absolvit institutele. Şcolile au început să se laude cu succesul oralist. departe de a-şi pierde această abilitate. şi-o îmbunătăţesc alături de priceperea citirii de pe buze prin folosirea cotidiană.. posibil doar cu elevii cu auz parţial. au răspuns corect şi cu o pronunţie destul de clară. Mai mult. . S-a considerat. . Profesorii surzi au început să fie destituiţi pe motiv că nu puteau să predea limbajul şi labiolectura. Asociaţia Naţională a Surzilor din Statele Unite a reacţionat faţă de rezoluţia Conferinţei de la Milano iar în continuare a avut un rol esenţial în menţinerea activă a limbajului gestual şi a educaţiei manuale. După consumarea lucrărilor Congresului.

student auzitor. propunând o educaţie ”mixtă”(cuvântul ”semn” era cu obstinaţie evitat). A trebuit să vină anul 1971 şi cel de-al VI-lea Concres al Federaţiei Mondiale a Surzilor (care s-a ţinut atunci la Paris) pentru ca profesorii auzitori care lucrau cu surzii să devină conştienţi de bogăţia şi eficacitatea traducerilor simultane în limbaj mimico-gestual. La fel s-a întâmplat în toată Europa după adoptarea acestei ruşinoase rezoluţii. În 1926. deoarece se simţea lipsa bărbaţilor plecaţi pe front.(„Trăiască vorbirea!”) şi cu un vot majoritar al delegaţilor (cu excepţia americanilor). În acest timp primele proteze auditive nu erau uşor de folosit (cele mai multe cântărind câteva kilograme. În Europa s-au format companii întregi de soldaţi surzi. şi cu energie furnizată de baterii de 3 sau 6 volţi pentru amplificarea sunetelor. Între 1910 şi 1950 surzii au avut mari posibilităţi să lucreze.. Edward Miner Gallaudet-fiul. dar nu a obţinut niciodată un patent pentru ele. după anii’50. care le permitea acestora să folosească liniile telefonice pentru a se apela unii pe alţii cu ajutorul sistemului de dactilografie ataşat la un telefon 49 . Robert Weinbrecht. Ultimii elevi instruiţi prin mimica gestuală au părăsit Institutul din Paris în 1887. printr-o serie de măsuri administrative luate de oficialităţile vremii. văzându-i la lucru pe interpreţii suedezi şi americani. cu învăţarea labiolecturii (acest centru a fost recunoscut ca fiind de utilitate publică abia în 1953).război de 100 de ani” a început atunci. Crellard a inaugaurat Salonul Internaţional al Artiştilor Tăcuţi. pentru interzicerea semnelor în educarea surzilor.Bell a elaborat un sistem de căşti. Ruben-Alcais a organizat primele Jocuri Olimpice ale Surzilor. a frapat prin interzicerea oricărei participări a profesorilor surzi francezi la procesul de instruire a elevilor surzi. Acum s-au format primele Asociaţii ale Surzilor pe lângă marile oraşe. De la începutul secolului al XX-lea societatea a început să acorde mai mare atenţie persoanelor surde. care trebuiau să fie aşezate pe masă). transminţându-şi în ilegalitate un limbaj interzis în toate unităţile şcolare şi căminele aferente. a inventat telefonul cu taste pentru surzi. erau în mod masiv şi grav sub-educaţi. Profesorii surzi au fost obligaţi. În 1903 a fost creat primul centru de reabilitate a auzului. o persoană surdă. Pentru prima dată deficienţii de auz aveau ocazia să folosească proteze auditive cu microfoane bazate pe carbon. Majoritatea surzilor din Franţa.G. pe parcursul căruia surzii nu puteau comunica prin semne decât pe ascuns. Se crede că A. Cei mai mulţi au fost angajaţi în slujbe manufacturiere. dar cererea sa a fost refuzată de Congres. Următorul Congres. iar comenzile superiorilor erau date prin semne speciale care puteau fi văzute de la distanţă. Ocazia s-a ivit în urma concentrării bărbaţilor în cele două războaie mondiale. În 1964. a început să conteste această decizie. din 1900. În 1924. după ce a constatat că acestea pot fi productive. Un . Ei terminau şcoala cu un nivel foarte scăzut de instruire şi îngroşau rândurile şomerilor. să-şi părăsească locurile de lângă elevii surzi şi să-şi caute altă ocupaţie.

După 10 ani. „Legea Integrării” îndrepta copiii surzi şi hipoacuzici spre incluziunea în sistemul de educaţie normală. O mare parte din comunitatea surzilor a aplaudat acest raport şi l-a considerat o recunoaştere de mult aşteptată a superiorităţii educaţiei şi comunicării manuale. c-g.comunicării totale” care era o combinaţie a metodelor orale şi manuale de educaţie a persoanelor surde. Parlamentul European a votat o rezoluţie referitoare la limbajele gestuale utilizate de surzi. doctorul fizician R. datorită unei mame nemulţumită de încercările de instruire cu ajutorul metodelor oraliste a fiicei sale cu deficienţe de auz . care să le permită să fie 50 . având ca profesori pe surzii formaţi anume pentru aceasta. acest sistem prinde rădăcini şi devine baza unei noi abordări a educaţiei surzilor în cadrul sistemului public de învăţământ. cele două metode de educaţie divergente sub aspect istoric converg. totodată. de asemenea să se asocieze fiecărui fonem pronunţat un gest complementar. Această metodă a apărut după anul 1960. Era necesar. Dar. În 1975. metoda comunicării totale.). Aceasta viza recunoaşterea oficială în fiecare stat membru a limbajului gestual şi invita statele membre din Europa să elimine toate obstacolele de care se loveşte încă recunoaşterea limbajului gestual. După anul 1970. Dintre francezii care militau pentru recunoaşterea oficială a limbajului gestual s-a remarcat Bernard Mottez. delegaţii şi turiştii francezi au descoperit avansul dezvoltării sociale şi intelectuale a comunităţilor surzilor din America. Treptat. efectuat cu mâna în apropierea feţei. În 1977. Metoda sa avea la bază lectura labială. El a dat un bun exemplu angajând câţiva interpreţi în limbajul gestual la dezbaterile care vizau probleme referitoare la persoanele cu handicap. care a avut loc în 1975 la Washington. aflaţi sub influenţa Congresului de la Milano. este introdusă în Franţa comunicarea totală de o familie de americani instalată la Aix-en-Provence. unde limbajul gestual era autorizat...U. Sistemul viza eliminarea „sosiilor” (p-b. La Congresul Federaţiei Mondiale a Surzilor. Congresul SUA a adoptat raportul Babbidge cu privire la educaţia oralistă a surzilor considerată un . Parlamentul European a votat o nouă rezoluţie.A. elevii surzi integraţi în învăţământul obişnuit sufereau din cauza izolării. spre metoda . La 17 iunie 1988. în 1998. a pus la punct. la Washington.Orin Cornett. cel puţin teoretic. În acelaşi an (1964). În 1975 este adoptată Legea 94-142 care prevedea educaţia gratuită şi adecvată a tuturor copiilor handicapaţi din America.trist eşec”. Achiziţionarea structurilor limbajului prin acest sistem permitea elevilor surzi să înveţe să citească la o vârstă normală şi să parcurgă aceleaşi etape de instruire ca şi elevii auzitori. care o deprinse în S. într-o perspectivă a educării pur oraliste. care aveau aceeaşi formă a buzelor dar difereau prin sonoritate şi erau uşor confundabile. În 1980 s-a creat Asociaţia Naţională Franceză a Interpreţilor pentru Deficienţii Auditivi. Ultima Rezoluţie a Parlamentului European propune statelor membre finanţarea proiectelor-pilot în favoarea învăţării de către copiii şi adulţii surzi a limbajului gestual.obişnuit. vizând accelerarea recunoaşterii oficiale a limbajului gestual şi formării de interpreţi. În 1967. etc.

De abia în 1991 Adunarea Naţională accepta. 51 . unde erau absorbite undele sonore care erau apoi duse la creier prin nervul optic şi interpretate. etc.Odeon” din Bucureşti în 1994.Deaf Way I” a adus la un loc peste 5000 de surzi de pe toate continentele.. eveniment repetat în 2001 sub numele .. În 1987 actriţa surdă Marlee Matlin devine prima persoană surdă care câştigă premiul . emisiuni televizate.Children of a lesser God” (Copiii unui Dumnezeu mai mic). Această piesă a fost prezentată. plasând electrozi direct în cohlee. În 1985 s-a aprobat efectuarea implantului cohlear pentru persoanele surde de peste 18 ani. Punerea în practică a legii este totuşi lentă.King Jordan este ales primul preşedinte surd al Universităţii Gallaudet. din cauza lipsei mijloacelor financiare. în 1988 studenţii şi cadrele didactice de la Universitatea Gallaudet au protestat faţă de alegerea unui alt preşedinte auzitor. Ea străbate oasele urechii interne..integraţi în şcolile de masă. În privinţa surzilor. conferinţe de presă. la teatrul . a dificultăţilor întâmpinate de surzi pentru a deveni formatori şi a celor implicate în formarea profesorilor specializaţi.The French Chef” (Bucătarul şef francez).. Acest protest desfăşurat sub lozinca .Preşedinte surd acum” a continuat timp de o săptămână cu multiple marşuri.. După opt zile de proteste studenţeşti. în premieră. Între timp. Până în 1980 se dezvoltă sistemul de subtitrare şi se transmit primele spectacole. având în rolul principal pe actorul Marcel Iureş. Acest sistem de subtitrare putea fi făcut lizibil cu ajutorul unui decodor ataşat la aparatul TV. „În educarea tinerilor surzi. transmisă de PBS (Public Broadcasting System). limbajul gestual (scris şi oral) şi comunicarea orală este un drept al tuturor surzilor”. întruniţi în campusul acestuia. domnul I. Congresul a recomandat ca limbajul gestual american (ASL) să fie folosit ca prim limbaj pentru surzi iar limba engleză să fie a doua limbă. utilizarea limbajului gestual în educarea copiilor surzi.. După 1993 Comisia Federală pentru Comunicaţii a cerut ca toate noile aparate TV să posede decodoare care să permită persoanelor surde să aibă acces la textul scris fără să deranjeze pe cei care urmăresc în mod normal emisiunile televizate.. Dispozitivul era o proteză mecanică pentru urechea internă. Legea Reabilitării din 1973 include o secţiune care prevedea ca cei cu handicap să aibă acces şi şanse egale la folosirea resurselor organizaţiilor care primeau fonduri federale sau care beneficiau de contracte guvernamentale.Deaf Way II”. se prevedeau facilităţi referitoare la folosirea telefoanelor cu text şi a interpreţilor. libertatea de a alege între comunicarea bilingvă.Oscar” pentru rolul ei în filmul . unde să primească instruire specializată şi să interacţioneze cu copiii normali. a unui film întitulat . prin „legea Fabius”. În 1989 Gallaudet este din nou în centrul atenţiei internaţionale când festivalul . În 1972 are loc pentru prima dată subtitrarea unei emisiuni la televiziune. Odată cu creşterea conştiinţei surzilor privind demnitatea şi posibilităţile lor. ca experiment clinic.

Timp de sute de ani medicii au evitat să găsească o explicaţie ştiinţifică surdomutităţii de teama persecuţiei inchiziţiei şi au acceptat teoria că mutitatea se datora distrugerii nervului frenic. deoarece limba nu este un organ independent în procesul 52 . tendinţă care se manifestă şi în ţara noastră . care nu ştiau să scrie sau să citească. dacă ei puteau vorbi. înclusiv cel de proprietate sau de moştenire.. 3 Aspecte din istoria preocupării societăţii româneşti faţă de educarea surzilor Găsim referiri la surdomuţi în scrierile lui Aristotel. din cauza căruia surzii nu puteau să articuleze. Acceptând această teorie. Plutarh s-a referit la sacrificarea copiilor deficienţi de către „Sfatul bătrânlor” din Sparta şi Atena. dar din documente nu rezultă cu claritate dacă surdomuţii erau sacrificaţi când se descoperă surditatea lor. Se omitea astfel contribuţia creierului şi a exerciţiului în formarea vorbirii.un mediu foarte puternic restrictiv”.Nihil est in intellectu qui prius fuerit in sensu”). legea prevedea mijloace mai bune de comunicare şi de educare şi şanse egale de angajare. Aristotel a comparat dezvoltarea psihică a orbului cu cea a surdului şi a concluzionat că orbul din naştere este mai inteligent decât surdul şi mutul. În 1990 este din nou amendată legea educaţiei din 1972. Plutarh. în special datorită lucrărilor lui Aristotel după care „nu putea exista nimic în mintea umană dacă nu a trecut mai întâi prin simţuri” (traducerea din limba latină a expresiei: . ei fiind aruncaţi în râpa Tarpea de pe Muntele Taiget. în lucrarea „Despre simţurile celor care simt”. că pot exista persoane surde care pot să vorbească. În aceste condiţii şcolile cu internat pentru surzi au fost considerate ca fiind . deoarece aceasta era voia Domnului. Cursul nr. citi sau scrie aveau unele drepturi. Biserica a considerat că a încerca să faci un surd să vorbească era o blasfemie.Diacikov referitoare la aceste sacrificări nu se menţionează surdomuţii ci alte categorii de deficienţi fizici. Pentru surzi.. s-a trecut la o fază superioară în considerarea fenomenului surdomutităţii. O dată cu înţelegerea faptului că surditatea este cauza primară a mutităţii. Reprezentanţii Bisericii creştine ortodoxe au avut un rol de pionierat în a-i face pe surzi să vorbească. dar ele erau negate surdomuţilor din naştere. Astfel. Au trebuit să treacă multe secole până când acest argument religios a fost înlăturat. În „Codicele lui Justinian” există diferite referiri la drepturile de care beneficiau surdomuţii.În 1990 au fost scoase în afara legii practicile discriminatorii şi obstacolele puse în calea accesibilităţii handicapaţilor. La început surdomutitatea a fost privită de cei mai mulţi filosofi şi preoţi ca având origine divină. Unele din aceste şcoli au fost desfiinţate din cauza numărului redus de elevi. De asemenea. astfel că ea prevedea ca elevii cu handicap să frecventeze şcoli cu mediul cel mai puţin restrictiv. Astfel. fie prin viu grai. Probabil că deficienţa de auz nu este vizibilă la naşterea copilului ci mai târziu. iar altele au început să funcţioneze cu un număr mai mic de elevi. Merită să reţinem că în documentele studiate de A.I. Hipocrat şi alţi învăţaţi din perioada antichităţii. fie prin semne.

Mai târziu. În „Cartea românească de învăţătură”.V.D. încă de pe atunci se făcea o diferenţiere între surdomuţii care nu puteau să vorbească şi cei care ştiau să scrie şi să citească. pe lângă locuinţa doctorului 53 . Primele mărturii scrise despre persoanele cu handicap au apărut în ţara noastră în vechile documente (boiereşti. încă de pe atunci era recunoscută necesitatea interpreţilor în instanţele judecătoreşti). Prima încercare de educaţie organizată a surzilor pe teritoriul ţării noastre este atribuită lui Băcilă.(2002) caută să explice. prin faptul că au susţinut că surzii nu puteau fi educaţi.. a fost nevoit să închidă această primă şcoală în anul 1846. apărută în 1652 la Târgovişte. I. Când a revenit la Dumbrăveni.. se aminteşte de existenţa unor „surdomuţi” care ştiau să scrie şi să citească cu toate că nu puteau să vorbească dar nu se făceau referiri la educaţia lor. fie că are nervul frenic intact sau nu. a vizitat Institutul Naţional pentru Tineri Surzi înfiinţat de Abatele de L’Epee în 1870. care se refereau la „miluirea mişeilor. la felul cum au fost instruiţi. între anii 1827/ 1831 şi 1846. Petru Rareş. a luat fiinţă la Bucureşti. (Deci. Ca şi la Institutul din Paris. în secolul al XVII1-lea.Popovici. Stănică.C. în cadrul Azilului „Elena Doamna” din Cotroceni. care dăinuie şi astăzi. acestea constituind nucleele primelor şcoli din Europa care au luat fiinţă în Anglia. M. atât de la noi cât şi din alte ţări europene. În . cu siguranţă. a început instruirea surzilor în grupuri. în . În multe documente ale vremii. Mihai Viteazul şi Vasile Lupu. Acesta. La baza acestor preocupări. rămânând impresionat de cele văzute.articulaţiei..Pravilele împărăteşti” din vremea lui Vasile Lupu (Popa. pe vremea lui Matei Basarab legiuitorii erau îndemnaţi să fie îngăduitori cu cei vinovaţi dacă sunt surzi şi muţi. În „Pravila de la Govora” (1640) se pomeneşte despre cei care şi-au pierdut auzul. Se ştie. au stat sentimentele de omenie şi principiile moralei creştine. a încercat să realizeze ceva similar însă. un fost husar în armata lui Napoleon. la 15 noiembrie 1863. mai ales a celor din familiile înstărite. că au existat preocupări de educare a surzilor. Franţa sau Germania. cele expuse mai sus prin aceea că legislaţia. trecând prin Paris. domneşti şi mănăstireşti) de pe vremea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. preşedintele tribunalului numea din oficiu drept interpret o persoană care este deprinsă cu vorbirea lor. de esenţă filantropică.. Matei Basarab. Popa M. îndiferent de situaţia lor materială. care a înfiinţat şi a condus un institut particular pentru surdomuţi la Dumbrăveni (Elisabetopol). Când aceştia (fie martori sau acuzaţi) nu ştiau să scrie. s-a folosit metoda mimico gestuală în procesul de instruire al elevilor surzi (Pufan.) şi în „Îndreptarea legii”.. pe lângă mănăstiri. De asemenea. 1972) Prima formă de educaţie cu specific de şcoală pentru surzi din România. biserica şi medicina din vremurile trecute. în Transilvania. biserici sau în familie. neavând mijloacele financiare.Codul civil” român adnotat de Hamangiu există referiri la surdomuţi. în cadrul unor aziluri sau mănăstiri. calicilor şi săracilor”. unde primii profesori au fost preoţi sau călugări. i-au împiedicat mult timp să ducă o viaţă civilă activă. surzii fiind incluşi în categoria mişeilor.

iar în anul 1895 a fost mutată la Focşani. s-a mutat în cartierul Bucureştii Noi. ca de altfel şi în toate ţările Europei. De asemenea. dar se pare că se numea Palla.6. 1880. 1884). Şcoala de băieţi a funcţionat iniţial într-o clădire de lângă Arhivele Statului după care s-a mutat pe Calea Griviţei 199 iar mai târziu. după Congresul profesorilor de surzi de la Milano. Mai apoi. o clădire foarte veche şi inadecvată iar după 1976 şcoala s-a mutat într-un local nou în cartierul Drumul Taberei. Popa. după extinderea căii ferate. precum şi primele abecedare. Baican şi N. „Iniţierea surdomuţilor în limbajul auditiv” (D. Aici au fost primiţi primii copii cu deficienţe de auz. pentru popularizarea metodei orale de demutizare s-au folosit lucrările lui L. 4. I. instruit la Viena şi Paris. În acelaşi an cu înfiinţarea primei şcoli din Bucureşti (1863). 1933). Rusceac. într-un local corespunzător. 1896 (nr. Cernăuţi. (Stanică. după acest profesor i-a urmat Melnic (sau Melic).9). Mai târziu.Ionescu. deşi această metodă a fost aplicată cu moderaţie. Bucureşti (înfiinţată în 1919 dar funcţionînd din 1921 pentru fete şi din 1927 pentru băieţi). I. Un moment de referinţă îl reprezintă apariţia 54 .a. se inaugurează o şcoală particulară la Timişoara. George Ştefănescu şi Nicolae Ionescu-Tei. Cluj (1888).. „Noţiuni de articulaţie sau instrucţiuni pentru a face să vorbească surdo-muţii” (E. unde s-a înfiinţat Institutul pentru surdomuţi. apărută la Paris în 1894.2. M. (Pufan. Stănică. Menţionăm că şcoala pentru fete din Bucureşti a funcţionat iniţial pe Str.). Consecinţele acestei abordări. Primul profesor al şcolii a fost un deficient de auz.). majoritatea fiind traduceri din limba franceză şi germană. 1. Au apărut şi alte lucrări de specialitate. În acea perioadă. cărţi de citire şi de dezvoltare a vorbirii. 1. Popa. dar această şcoală nu a avut o continuitate şi nu se cunoaşte ce metode de instruire se folosea şi în ce fel a funcţionat. Treptat. grafică şi dactilă. 20-25 (actuala Str... General Berthelot). Bucureşti. această şcoală a devenit independentă. Ionescu a publicat mai multe articole în „Convorbiri didactice” în 1895 (nr. din iniţiativa profesorului Carol Schaefer (1841-1912). al cărui nume nu este menţionat în documente. reţeaua şcolilor româneşti pentru surzi s-a extins prin înfiinţarea de noi aşezăminte şi institute speciale la Arad (1885).C.Gogouillot „Cum putem face pe surdomuţi să vorbească cu viu grai”. Însă actuala şcoală profesională de la Timişoara (înfiinţată oficial în 1885) se consideră continuatoarea tradiţiilor şcolii lui Schaefer.M. Acesta îşi educa elevii folosind metodele mimică. cu reşedinţa în Palatul Ghica-Tei. nu au fost cele aşteptate.. astfel că peste un secol s-au reevaluat metodele folosite în şcolile de surzi şi se consideră că mult mai benefice ar fi metodele bilinguale de instruire.. fost medic al Palatului Regal.Carol Davila. Cernăuţi (1908). care au fost înlocuite treptat cu metoda „orală” (germană) de demutizare. fiind actualmente şcoală-pilot de formare practică a noilor cadre didactice. 1994). fiind tradusă în limba română doi ani mai târziu. Nuferilor nr. M. C. N.10) şi 1897 (nr. Pufan. În aceste şcoli se foloseau metodele manuale. ultimul fiind şi director al şcolii din Bucureşti şi Focşani între anii 1870 şi 1901 (Popa.4).7.4.5. grafice şi dactilemele. la iniţiativa acestuia. Iaşi (1931 sau 1932) ş.

Satu-Mare. „Limbajul mimico gesticular”(1932). George Băcanu. cu un stagiu de doi ani într-o şcoală specială. "Iniţierea surdo muţilor în limbajul vorbit” (1933). numiţi dintre absolvenţii şcolilor normale. I. O contribuţie deosebită în domeniul însuşirii elementelor fonetice ale limbii au adus-o cercetătoarea Lucia Măescu-Caraman şi fostul inspector principal în Ministerul Învăţământului Alexandru Caraman. profesori din şcolile pentru deficienţi de auz din Bucureşti. Popa Mariana ş. M. (localitate care în acea vreme făcea parte din „România Mare”). ş.a. a fost numit director al Institutului de orbi şi surdomuţi „Regina Maria” din Cernăuţi.Timofte. învăţători titulari. Tot în această perioadă. Dintre lucrările mai însemnate amintim „Programa de studii a institutelor de surdo muţi din România” (1923).. Lidia Petrescu. 55 . „Carte de cetire” (1924). Şcolile speciale. C. Dimitrie Rusticeanu şi Ion Ciorănescu. Cornea Aurel. la întoarcerea în ţară.a. „Predarea limbii materne în şcoala de surdo muţi”(1935) ş. Manolache. funcţie ce a deţinut-o între 1912-1940. pe baza unui concurs precum şi dintre absolvenţii unor şcoli speciale !!! (Stănică.1994). pe baza recomandării date de directorul şcolii normale şi de profesorul de pedagogie. personalitatea eminentă a profesorului Dimitrie Rusticeanu (D.„Revistei asociaţiei corpului didactic medico-pedagogic din Romania” care a apărut la Cernăuţi. pregătirea specialiştilor. sub conducerea lui Ion Ciorănescu.a. Dumitru Ciumăgeanu. printre care şi cele de surzi. cu sprijinul altor surdologi din şcoli (Mihai Ionescu. Gh. Cluj ş. în acest context. Ilie Stănică. pentru însuşirea limbajului verbal şi au propus conducerii fostului MEC un proiect ambiţios de restructurare a învăţământului românesc. cu sprijinul unor colaboratori. Trebuie să amintim. Gh. De asemenea. Sevastiţa Popescu. care a făcut studii de specialitate la Viena şi. numiţi profesori „medicopedagogi” s-a făcut la Universitatea din Cluj (1921-1927) sub conducerea lui Gheorghe Creiniceanu şi la Universitatea din Bucureşti (1938-1940). Contibuţii deosebite în acest domeniu au mai adus Constantin Pufan. A publicat numeroase lucrări unde a popularizat ideile înaintate ale specialiştilor europeni în domeniul demutizării.Rusceac).. numiţi dintre învăţătorii asistenţi. „Studiul limbii româneşti în şcoala de surdo muţi” (1931). au elaborat un abecedar care stă la baza învăţării citirii şi scrierii şi în zilele noastre. Fălticeni. sub îngrijirea lui Dimitrie Rusticeanu. Valer Mare. Popiţan V. au organizat întâlniri de lucru.) pun bazele metodei orale româneşti de demutizare.P. Toate aceste lucrări au marcat începutul trecerii de la comunicarea mimico gestuală la cea orală în educaţia surzilor. Atanasiu. între anii 1931-1936.a. acceptă înnoiri şi ţine seama de specificul limbii române în articularea structurilor fonetice. Aceştia. au elaborat mai multe lucrări vizînd perfecţionarea învăţământului special pentru elevii surzi. Craiova. Popa. care respinge exagerările metodei orale „pure”. având în anexă imagini labiale ce permit învăţarea labiolecturii cu mai multă uşurinţă. au fost reorganizate prin Legea învăţământului primar şi normal din 1924 iar personalul didactic era format din învăţători asistenţi.

cu aceştia fiind alcătuite clase speciale. Autorul estimează că aceste 6 şcoli abia puteau şcolariza 500 de elevi „lipsiţi de simţul auzului şi de facultatea vorbirii” dintr-o populaţie totală estimată la 18. Faptul că şcolile erau sub tutela a două ministere crea destule neajunsuri. ). 56 . câte una din Focşani şi Cernăuţi) şi alte două erau administrate de Ministerul Muncii. Acesta a făcut studii la Berlin şi a publicat în 1932 „Abecedarul pentru şcolarii surdomuţi spre a învăţa vorbirea.care a fost inspector la Ministerul Învăţământului şi director al Şcolii de surdomuţi din Bucureşti între 1927-1940. altele care erau frecventate de elevi externi. reduse. D. în funcţie de dotarea intelectuală şi de starea auzului şi a vorbirii elevilor. să le predea noţiunile numerice şi să-i demutizeze prin metode specifice.. pe care nu le menţionăm aici.în clasele A să se admită elevii surzi cu un coeficient de inteligenţă superioară normalului. având o anexă care cuprinde „Îndrumări metodice privind predarea sunetelor. citată.Rusticeanu a propus şi o organizare ideală a învăţământului special.1994). Rezultatele recensământului din 1 ianuarie 1936 au arătat că existau numai 7 şcoli speciale pentru surdomuţi în acea vreme iar acestea nu puteau cuprinde pe toţi copiii care aveau nevoie de condiţii speciale de instruire. citirea cu grai şi scrierea”. care aparţineau Ministerului Muncii. În cei 8 ani de studiu şcoala trebuia să-i iniţieze pe elevi în istoria şi geografia patriei.Rusticeanu. În clasele B să se primească elevii atinşi de surditate congenitală sau dobândită în prima vârstă a copilăriei. învăţământul era gratuit pentru cei care puteau dovedi cu acte sărăcia în care trăiau.. instruirea trebuia să cuprindă următoarele materii: articulaţia. deci cu internat. în lucrarea sa „Iniţierea surdomuţilor în limbajul auditiv” arată că în acele timpuri (1932) existau numai 6 şcoli pentru surzi.000 de surzi care locuiau în „România Mare”. din care patru aparţineau Ministerului Învăţământului (două din Bucureşti. unele care "ospitalizau". dar majoritatea elevilor plăteau unele contribuţii. mulţi copii rămâneau neşcolarizaţi. În consecinţă. pentru a se evita unele dificultăţi enorme (op. Încă de pe atunci acest luminat medicopedagog preconiza crearea de clase diferenţiate în şcolile de surzi. Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale (Cluj şi Timişoara). care locuiau de obicei cu părinţii în aceeaşi localitate. labiologia. având însă o dotaţiune normală iar în clasele C să se trimită elevii surdo-muţi atinşi de debilitate mentală” De asemenea. D. ortofonie”. copii cu resturi de auz şi cei asurziţi după învăţarea limbajului verbal. Popa. Astfel. vagabonzilor sau prostituţia tinerelor fete. unde să se creeze condiţii optime de exercitare a simţurilor şi a mişcării şi unde copiii de 5-7 ani să se pregătească pentru învăţarea limbajului auditiv (op. (Stănică. conversaţia. citată).M. începând cu grădiniţa.I. Erau primiţi în şcoală nu numai copii care aveau vârsta de 7 ani ci şi mai mari. Din această cauză nu se putea asigura nici profesionalizarea în masă iar mulţi dintre surdomuţi îngroşau rîndurile cerşetorilor. cum ar fi cele din Cluj şi Timişoara. Oficial. Atunci existau două categorii de aşezăminte. autorul recomanda ca „. Din cauză că erau prea puţine şcoli iar posibilităţile lor de cuprindere.. Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale.

accepta înnoirile dar respingea exagerările. ale cărei baze au fost puse în special de D. lucrul manual şi îndeletniciri practice. După al doilea război mondial şi până în prezent s-au conturat câteva etape distincte în educaţia copiilor cu deficienţe de auz pe care le-au semnalat C. Însă.. Ilie Stănică şi Mariana Popa în lucrările citate mai sus. tot în 1961 s-a creat Institutul Central de Perfecţionare a Personalului Didactic la Bucureşti cu filiale în toată ţara pentru perfecţionarea profesorilor din şcolile speciale. s-au elaborat planuri de învăţământ. exerciţii gramaticale. caligrafia. la folosirea unei „metode orale pure” promovate de germani sau a dactilologiei care era impusă de şcoala sovietică. geografia. De asemenea. desemnul. când au luat amploare preocupările pentru recuperarea persoanelor cu handicap. a inspectorilor din direcţia „Şcoli speciale” din M.C. A treia etapă a debutat după evenimentele din decembrie 1989. cu sprijin material şi logistic din partea unor organizaţii umanitare din Vestul 57 . a Institutului Central de Perfecţionare a Personalului Didactic. s-au perfecţionat metodele de depistare şi de diagnosticare a copiilor cu deficienţe. Săftica. precum şi a facultăţilor de defectologie din Cluj şi Bucureşti. nu s-a ajuns la exagerările promovate de unele şcoli din Franţa. În urma elaborării noilor programe speciale s-au editat manuale noi pentru clasele I-X cu contribuţia semnificativă a colectivului „Invăţământ special” din Institutul de Cercetări Pedagogice şi Psihologice din Bucureşti (înfiinţat în 1962. Astfel ne explicăm de ce în şcolile noastre unde s-a utilizat această metodă. desfiinţat în 1982 şi reînfiinţat în 1990) şi Cluj. s-au creat unităţi noi de învăţământ profesional şi s-a diversificat nomenclatorul de meserii din aceste şcoli. O dată cu aplicarea legii nr. cuprinsă între anii 1950 şi 1970. a inclus schimbări în organizarea învăţământului şi în metodele de recuperare. ştiinţele fizico-naturale. mimico-gesticulaţia şi dactilologia erau metode auxiliare aservite formării vorbirii orale. alături de alte metode specifice demutizării. cu accent pe metoda românească de demutizare. Fălticeni. Programa analitică era specială. În 1961 s-a înfiinţat secţia de defectologie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj) iar la Universitatea din Bucureşti s-a creat un colectiv de psihopedagogie specială care a fost desfiinţat în 1982 şi pus în funcţie în 1990. Focşani. aritmetica şi geometria. Satu Mare ş. s-au creat primele grădiniţe de hipoacuzici şi surzi la Bucureşti. 3 din 1970. desfiinţarea institutelor de cercetări destinate educaţiei şi dezvoltării psihologiei. A doua etapă (1970-1989) s-a caracterizat prin stagnare în ceea ce priveşte asigurarea bazei materiale. s-au organizat instituţii de formare şi de perfecţionare a personalului didactic. istoria. au fost epuizate sursele de finanţare prin situarea şcolilor speciale pe ultimul loc al priorităţilor. deşi s-a folosit în mod amplu mimico-gesticulaţia.E. compuneri. Ea a fost echilibrată.Pufan .cetirea.Rusticeanu şi I.a. astfel că nu s-au mai procurat proteze auditive şi nici nu s-au mai reeditat manualele şcolare. Craiova. Prima etapă. gimnastica. În această etapă: s-a extins şi diferenţiat reţeaua de învăţământ special. Ciorănescu. programe şi metodici speciale. religia.

Crucea Roşie Britanică a dotat toate şcolile pentru surzi cu audiometre moderne portabile şi un număr apreciabil de proteze auditive. cl. În acest fel. s-au creat centre pentru confecţionarea de olive unde au fost angajate persoane surde. perfecţionare şi curriculum. şase călătorii pe an. persoanele surde cu handicap accentuat puteau beneficia de următoarele facilităţi: gratuitate cu mijloacele de transport public local de suprafaţă sau cu metroul în Capitală. intrare gratuită la competiţii sportive sau la spectacole în limita locurilor rezervate persoanelor cu handicap. a II-a. dus-întors. scoţând din legea 519 prevederile referitoare la pensionare. În 1990 au fost reînfiinţate secţiile de psihopedagogie specială în cadrul Facultăţilor de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei de la Universităţile din Cluj. apoi Parlementul le-a dat putere de lege în 2002. Aceste legi au fost amendate succesiv în 1999 prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului. „Asociaţia Naţională a Surzilor din România” asigură un interpret în limbaj mimico gestual pentru facilitarea comunicării cu instituţiile statului. asistenţa medicală şi medicamente gratuite atât ambulatoriu cât şi pe timpul spitalizării. Conform legii 343 din 2004. De această facilitate beneficiază persoanele surde în mod gratuit în primele 20 de ore şi apoi contra unei taxe pentru serviciile de interpretare asigurate în continuare. persoanele cu handicap pot beneficia de o indemnizaţie de 30% din valoarea îndemnizaţiei lunare indiferent de veniturile obţinute (care se ridică la suma de 207 lei în anul 2007). S-au elaborat legile nr. s-au acordat burse de studiu pe un an în Anglia. Bucureşti şi Iaşi şi a fost înfiinţat Institutul Naţional pentru Recuperare şi Educaţie Specială a Persoanelor cu Handicap cu sectoare de cercetare. cu autobuze sau nave de transport fluvial. Auzitorii pot beneficia de acest serviciu contra cost. Prin înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap în 1990 s-au creat premisele pentru dezvoltarea măsurilor de protecţie socială a persoanelor cu nevoi speciale. pentru sprijinirea încadrării lor în muncă. compensarea procurării de proteze auditive o dată la 5 ani prin CNAS. respectiv.Europei. indemnizaţie de 50% din salariul minim brut pe ţară pe durata valabilităţii certificatului de persoană cu handicap pentru cei care nu au nici un venit şi pentru cei care beneficiază de pensie de urmaş.Actualmente unele prevederi se află în discuţie deoarece cheltuielile guvernamentale sunt prea mari iar situaţia persoanelor surde din ţările membre 58 . Astfel. pe care le-a inclus în Legea 19 din 2000. Persoanele cu handicap accentuat şi mediu se pot pensiona conform legii 19 din 2000 cu 10 ani mai devreme în comparaţie cu persoanele valide dacă au cotizat cel puţin 25 de ani (femeile) şi 30 de ani (bărbaţii) la bugetul de asigurări sociale. unii profesori au avut posibilitatea să facă vizite de studiu în Anglia şi Danemarca etc. începând din 2004. cu trenul personal. 53 şi 57 din 1992 privind protecţia socială a persoanelor cu handicap şi.

de fapt.Congresele. părinţii care au copii surzi sunt îndemnaţi să înveţe acest limbaj pentru a comunica de timpuriu cu copiii lor. 448 din 18 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Absolventii surzi ai învăţământului superior au început de câţiva ani buni să se angajeze în şcolile speciale. Limbajul gestual a continuat să existe iar la ora actuală se fac tot mai multe cercetări asupra acestui limbaj. de asemenea. această politică s-a dovedit falimentară. pe diferite posturi. un interes sporit faţă de formele de manifestare artistică şi culturală ale comunităţii de surzi. mai ales de organizaţiile persoanelor cu handicap. deşi minoră. 5075 din 3 decembrie 2002 respectiv nr. Se manifestă. de supravieţuire a handicapaţilor fără loc de muncă. formarea de interpreţi va deschide calea spre accesul în diverse instituţii de învăţământ obişnuit de toate gradele pentru persoanele surde dar acest fapt nu exclude preocupările defectologilor pentru formarea limbajului verbal ca mijloc de comunicare.ale Uniunii Europene este oarecum diferită de cea din ţara noastră. ea putând servi ca model pentru o legislaţie similară altor ţări europene. În ultimii ani se acordă o atenţie mai mare valenţelor formative ale limbajului mimico-gestual prin recomandările Federaţiei Mondiale a Surzilor şi a Parlamentului European care militează pentru formarea de interpreţi în limbajul mimico gestual în toate ţările lumii. Facilităţile enumerate mai sus reprezintă o serioasă economie la bugetul destul de sărac al familiilor de persoane cu handicap şi asigură o modalitate. a legislaţiei privind recuperarea. care poate fi considerată una din cele mai bune legi în acest domeniu. reunite în Forumul Disabilităţii din România înfiinţat în 2003. militarea pentru integrarea deficienţilor de auz în sistemul de învăţământ public (mainstreaming) prin înfiinţarea posturilor de profesori itineranţi etc. La cele de mai sus au fost adăugate şi alte prevederi în conformitate cu Legea nr. seminariile. De asemenea. în sensul că aceştia au mai puţine facilităţi. Desigur. servind ca modele de folosire a limbajului gestual. Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei au elaborat un Ordin comun (nr. pentru schimbarea atitudinii societăţii cu privire la integrarea acestor persoane la toate nivelurile. pentru îmbunătăţirea. Deşi tendinţa generală de promovare a oralismului în şcolile pentru surzi nu a putut fi oprită timp de peste 100 de ani. În continuare se depun eforturi. în continuare. cărţile şi revistele consecrate limbajului gestual sunt destul de frecvente. Această poziţie este. ştiind că această comunicare timpurie în limbajul natural al copiilor surzi va stimula dezvoltarea ulterioară pe toate planurile a acestor copii. o continuare a 59 . În acest sens. profesionalizarea şi încadrarea lor în muncă. 721 din 1 octombrie 2002) pentru aprobarea regulamentului privind procedura şi condiţiile de autorizare a interpreţilor în limbajul mimico-gestual şi limbajului specific al persoanelor cu surdo-cecitate.

cu ocazia Anului European al Persoanelor cu Handicap. surzii din ţările dezvoltate doresc să nu mai fie consideraţi persoane handicapate ci o minoritate culturală şi lingvistică. În 2003. De asemenea. Etnice. Curs nr. Conceptul de . dreptul la viaţă. ultimele evoluţii din literatura de specialitate subliniază că ar fi mai bine să se renunţe la termenul „deficient de auz” în favoarea celui de surd. ca o încercare de unire a eforturilor diferitelor organizaţii ale persoanelor cu handicap şi din dorinţa de a face cunoscut societăţii civile că toţi handicapaţii trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi fundamentale ca şi persoanele valide.Casa luminii” din Helsinki/Finlanda estimează la cca 70 de milioane numărul de persoane surde pe glob. printre care: Declaraţia Universală a Drepturilor Umane (1948). Totuşi. „Anul European al persoanelor cu disabilităţi” etc. un „Manifest al disabilităţii (handicapului) în Romania”. Motivul rezidă în faptul că termenul deficient de auz semnifică ceva care lipseşte şi trebuie tratat. compensat. Religioase şi Lingvistice (1992). noi putem presupune că numărul de persoane cu deficienţă de auz de toate gradele poate ajunge la cca 2o % populaţie. de evitare a extremelor. ori surditatea este ceva permanent.. la securitate şi integritate personală. În ultimii ani Organizaţia Naţiunilor Unite a venit în întâmpinarea acestor doleanţe ale surzilor. Mai mult. cu sediul în . Ei doresc să li se recunoască limbajul gestual şi cultura specifică şi să se bucure de drepturile fundamentale ale tuturor oamenilor valizi. Principiile de bază ale drepturilor omului acoperă: dreptul de decizie privind viaţa proprie. Convenţia cu privire la Drepturile Umane ale Persoanelor cu Disabilităţi (13. drepturile omului se referă la respectul faţă de demnitatea umană. Regulile Standard privind Egalizarea Şanselor Persoanelor cu Handicap (1993). o variaţie naturală în cadrul speciei umane. adoptând o serie de documente. împreună cu şapte organizaţii afiliate. Asociaţia Naţională a Surzilor a adoptat. Declaraţia Drepturilor Persoanelor care aparţin Minorităţilor Naţionale. De asemenea.decembrie 2006).tendinţei de echilibru manifestată de specialiştii defectologi din ţara noastră de-a lungul vremii. 60 .4 Aspecte din lupta surzilor pentru drepturi fundamentale şi pentru afirmarea limbajului gestual Satisticile Federaţiei Mondiale a Surzilor. ceea ce ridică numărul acestor persoane la aproape un miliard. În mare..drepturi umane” este legat de Charta ONU şi de Declaraţia Universală a Drepturilor Umane. s-au organizat o serie de manifestări dedicate persoanelor cu disabilităţi sub genericul „Anul Internaţional al persoanelor cu handicap”.

Mai târziu. au efectuat experimente „medicale” care de multe ori le-au provocat moartea ori i-au împiedicat să procreeze prin castrare. copiii. In zilele noastre aceste 61 . Celor peste 650 de milioane de persoane cu disabilităţi le lipsesc o serie de oportunităţi. Se cunoaşte că de a lungul vremii surzii au trebuit să lupte pentru ca ei şi limbajul lor să supravieţuiască deoarece. adepţii lui Adolf Hitler au închis mii de surzi în lagăre de concentrare. persoanele cu handicap o duc mai rau decât alte grupuri. • Convenţia privind eliminarea discriminării împotriva femeilor (1979). unele grupuri cum sunt femeile. Din aceste câteva motive a fost necesar să se elaboreze o convenţie care să asigure acoperirea drepturilor umane şi pentru persoanele cu disabilităţi. Se ridică problema de ce avem nevoie noi. chiar dacă sunt bine calificaţi. de o convenţie separată. în care făcea cunoscut că persoanele surde nu se bucură de demnitate şi de drepturi egale. intrucât drepturile enumerate în Declaraţia Universală sunt suficiente pentru a proteja pe orice persoană.potrivite” de către societate etc.normală”.. nu se bucură de servicii sanitare. dificultatea de a găsi un loc de muncă. pe faptul că mulţi dintre ei sunt posedaţi de diavol întrucât nu puteau să vorbească. De asemenea. lipsa accesului la informare şi comunicare. opinie şi exprimare. ne-discriminarea şi participarea. nu sunt acceptate ca fiind . Acest lucru este valabil într-o lume . Cele mai importante documente din punctul de vedere al celor care folosesc limbajul mimico-gestual sunt: • Convenţia internaţională privind drepturile civile şi politice(1966). În Evul Mediu s-a ajuns ca familiile unor surzi să-i ascundă în azile de nebuni sau să-i forţeze să vorbească. surzii. mai ales după Congresul din 1880 de la Milano. a tratamentului inuman (1984).. întâmpinând o miriadă de obstacole : lipsa de educaţie. afirmă. sociale şi culturale (1966). unele grupuri religioase au căutat „să-i salveze pe surzi” de utilizarea limbajului gestual. Cu toate acestea. Din păcate. în primul său articol că „toate fiinţele umane se nasc egale în demnitate şi în drepturi”. Desigur că aceste grupuri nu au reuşit iar eşecul lor a fost pus pe seama lipsei de credinţă a surzilor. se fac în continuare cercetări genetice şi se pun în aplicare diverse practici de eliminare sau de reducere a numărului de persoane surde atât în Europa cât şi în Statele Unite. călătoresc cu dificultate. „Declaraţia Universală a Drepturilor Umane” la care facem referire în rândurile de mai jos. s-a considerat de către auzitori că limbajul gestual este un limbaj inferior iar surzii au fost constrânşi să renunţe la el. fiind discriminate şi exploatate. • Convenţia privind drepturile copilului (1989). Federaţia Mondială a Surzilor a înaintat în 1994 o scrisoare adresată Secretarului General al ONU de atunci. De pildă. egalitatea. • Convenţia internaţională privind drepturile economice. Articolul 2 „interzice discriminarea pe motiv de limbaj”. Boutros Boutros Ghali. refugiaţii. • Convenţia internaţională privind interzicerea folosirii torturii.- libertatea de gândire.

” garantează „dreptul la muncă. în unele ţări surzii nu au dreptul să conducă un vehicol sau o barcă cu motor deoarece „nu au dreptul să obţină un permis de conducere” din cauza unor prejudecăţi sau dezinformări ale societăţii. unde nu li se recunoaşte surzilor acest drept iar în alte ţări femeile surde sunt forţate să se căsătorească în ciuda voinţei lor. incluziunea în şcoli de auzitori. care a reuşit să aducă argumente ce au convins autorităţile să acorde permis de conducere la surzii români. Acestea au fost supuse spre semnare. Aceste prevederi foarte importante sunt. Lipsa interpreţilor calificaţi în cadrul personalului din spitale îi privează pe surzi de serviciile medicale de calitate care să ducă mai repede la vindecare. de obicei. dar a intervenit Asociaţia Naţională a Surzilor. violate în întreaga lume. la articolul 16 se garantează la toţi oamenii „dreptul de a se căsători”. mai ales în zonele subdezvoltate. la care ne vom referi în continuare. asistentele. În acest proces îndelungat (2001-2006) de elaborare a textului Convenţiei. nu cunosc limbajul gestual şi cultura surzilor şi nu pot înţelege pe deplin afecţiunle acestora astfel ca să-i poată ajuta cu eficienţă. Articolul 25 garantează „dreptul la îngrijire medicală şi la alte servicii sociale”.. dar o analiză a Federaţiei Mondiale a Surzilor confirmă că mai există ţări. desfiinţerea internatelor în şcolile speciale. FMS a militat şi a negociat pentru ca drepturile persoanelor surde să fie incluse în această Convenţie a drepturilor omului.tendinţe de micşorare a numărului de persoane surde nu au dispărut. De obicei. Până pe 28 iunie 2007 această Convenţie a fost semnată de 99 de ţări iar pentru implementare este obligatorie semnarea convenţiei de cel puţin 20 de ţări. în toate etapele. Aceste fapte constituie o violare a unui drept fundamental. surzii nu pot beneficia pe deplin de aceste drepturi din cauză că medicii specialişti.. alegerea liberă a profesiunii. De asemenea. De asemenea. de învăţare a regulilor circulaţiei rutiere. 62 . Federaţia Mondială a Surzilor s-a implicat activ în elaborarea unei Convenţii a ONU cu privire la drepturile umane ale persoanelor cu disabilităţi. In alte ţări se fac cursuri în limbaj gestual. fapt ce împiedică asigurarea independenţei economice şi un trai decent pentru persoanele surde. ele îmbrăcând forme mai subtile cum ar fi experimentele genetice. crearea unor condiţii favorabile la locul de muncă şi evitarea discriminării”. în vederea obţinerii permisului de conducere. cu toate că au existat încercări de îngrădire a dreptului de a obţine un permis de conducere a autoturismelor. poliţiştii examinatori învaţă limbajul gestual şi facilitează examinarea persoanelor surde. implantul cohlear ş. Având în vedere faptul că aceste drepturi fundamentale ale persoanelor surde nu sunt respectate. Articolul 23 al „Declaraţiei. Mai departe. ONGurile au participat activ pentru prima dată.a. La noi în ţară încă nu se pun astfel de probleme. ratificare şi implementare statelor membre. Pe 13 decembrie 2006 Adunarea Generală a ONU a adoptat Convenţia ONU privind Persoanele cu Disabilităţi şi protocoalele opţionale.

de a obţine informaţii şi de a se exprima în limbaj gestual în relaţiile oficiale. în interacţiunile oficiale. folosirea în procesul de instruire şi promovarea identităţii lingvistice a colectivităţii persoanelor surde. la poliţie. să facă tranzacţii în birouri şi departamente. să primească instruire. Este important că s-a pus accentul pe acceptarea folosirii limbajului gestual în interacţiunile oficiale nu numai în cele private.Limbajul include limbajele verbale. monitorizare şi implementarea prevederilor. Articolul 3 cuprinde 9 principii generale. Se prevede ca statele membre ale ONU să-şi asume responsabilitatea angajării unor profesori calificaţi în limbaj gestual. din care articolele 5-30 se referă la diverse drepturi iar restul. la medic. servicii etc. la alegerea persoanelor cu disabilităţi.respectarea capacităţilor în evoluţie ale copiilor cu disabilităţi şi respectarea dreptului acestor copii de a-şi păstra identitatea. colaborare internaţională. Articolul 2 include definiţii referitoare la comunicare şi limbaj şi cuprinde lista de modalităţi de comunicare. 63 . Prezenta Convenţie nu include drepturi noi pentru surzi. în limbaj gestual. inclusiv accesul in limbaj gestual la instituţiile publice. a sistemului Braille. recunoaşterea lui oficială. Ea se bazează pe celelalte convenţii ale ONU şi urmăreşte aplicarea acestora în cazul persoanelor cu disabilităţi. a limbajelor alternative precum şi toate celelalte mijloace. surzii au dreptul să trimită şi să primească un document în limbaj gestual. considerat a fi egal cu celelalte limbaje vorbite şi garantează dreptul de a folosi interpreţi calificaţi în limbaj gestual. inclusiv prin ghizi şi interpreţi în limbaj gestual. lucru posibil numai prin recunoaşterea oficială a limbajului gestual. de asemenea. gestuale şi alte forme de limbaje neverbale. Limbajul gestual este menţionat în articolul 21 (b): acceptarea şi facilitarea folosirii limbajului gestual. la participarea la toate nivelurile societăţii şi la responsabilitatea statelor membre in această privinţă. Se solicită. Convenţia cuprinde 50 de articole. În ceea ce priveşte persoanele surde. care să faciliteze accesul in instituţii şi clădiri deschise publicului. la statistici. cum ar fi respectarea diferenţei şi acceptarea persoanelor cu disabilităţi ca parte a diversităţii umane. definiţia limbajului este: . la mijloacele mass-media şi la internet.Convenţia pune în faţa statelor membre ale ONU obligaţia de a lua măsuri care să promoveze drepturile umane ale persoanelor cu disabilităţi şi înlăturarea discriminării. Articolul 21 abordează libertatea de exprimare a opiniilor şi accesul la informaţie prin toate formele de comunicare. facilitarea folosirii limbajului gestual. În acest sens. din care cel mai important pentru surzi este punctul (h). Mulţi itemi din acest articol pun accent pe acces liber la comunicare şi informare (prin intermediari).. De pildă. nu numai în cele private. Articolul 9 se referă la accesibilitate. Convenţia recunoaşte limbajul gestual ca limbaj de sine stătător. FMS s-a concentrat în special pe acordarea drepturilor lingvistice persoanelor surde. să primească informaţii la tribunal. modalităţi şi forme de comunicare accesibile. tratament.

O cerinţă centrală este formarea priceperilor de folosire corectă a limbajului gestual de către formatori. este important să se acorde copiilor surzi roluri lingvistice. Prin activităţi culturale. Aceasta înseamnă că limbajul gestual trebuie să fie recunoscut. Articolul implică sprijinirea publicaţiilor în limbaj gestual. Acest articol este de mare importanţă şi va avea un mare impact în viitor. deoarece accesul persoanelor surde la activităţile de formare ca profesori sau de profesionişti în alte domenii este posibil mai ales prin folosirea limbajului gestual. 64 .3. Se recomandă să se ofere modele de adulţi surzi copiilor surzi în beneficiul acestora. materialele didactice. fie în politicile şi programele publice. Articolul 24 a fost foarte disputat din cauza opiniilor diferite pe care le au experţii ONU în privinţa aranjamentelor educaţionale. metodele şi principiile educaţiei bilinguale potrivite cu nevoile elevilor. Dar aranjamentele educaţionale vor trebui să respecte cele mai bune soluţii pentru fiecare grup de persoane cu disabilităţi. a educaţiei. Acest articol subliniază că nu va fi interzisă folosirea limbajului gestual in nici o situaţie de învăţare. surzii de toate vârstele au dreptul să folosească limbajul gestual iar copiii surzi nu vor fi forţaţi să-şi schimbe limbajul pe parcursul dezvoltării. Articolul 24. în societate şi integrarea socială să fie obiectivul principal al învăţământului. cercetării în domeniul limbajului gestual şi al folosirii lui. Copiii pot astfel să cunoască resursele comunităţii surzilor unde se vor integra după absolvire. în special a copiilor cu surditate sau surdocecitate. care trebuie să ia in considerare mediul de instruire. FMS a promovat deptul de a primi educaţia obligatorie (de bază) în limbajul propriu.În articolul 21 (c) se tratează recunoaşterea şi promovarea limbajului gestual. Articolul 24. fie în legislaţie. inclusiv a celor cu disabilităţi.(c) se referă la educaţia persoanelor.3. adică s-a convenit ca participarea deplină la educaţie. Acest articol va ridica o serie de provocări pentru formarea profesorilor în diferite ţări. Ei pot să înveţe cum acţionează adulţii surzi în societate şi în viaţa productivă prin folosirea diferitelor forme de limbaj şi a interpreţilor. care trebuie să primească instruirea în cel mai potrivit limbaj cu handicapul lor şi într-un mediu care să realizeze la maximum dezvoltarea lor academică şi socială. limbajul.4. precizează că pentru asigurarea acestor drepturi statele membre vor trebui să ia măsuri adecvate pentru angajarea de profesori. În final s-a găsit un compromis. Articolul 24. care să fie calificaţi în folosirea limbajului gestual şi/sau Braille şi să formeze profesionişti care să lucreze la toate nivelurile învăţământului. competenţele de folosire a limbajului gestual de către profesori. De asemenea.(b): Facilitarea învăţării limbajului gestual şi promovarea identităţii lingvistice a comunităţii surzilor. adică surzii să poată primi această educaţie în limbaj gestual. Acest articol poate fi un criteriu de apreciere a calităţii educaţiei. astfel ca să-şi facă prieteni în comunitatea surzilor.

Articolul 30 se referă la participarea surzilor la activităţile culturale, recreative şi sportive în condiţii egale cu celelalte persoane. În acest sens, materialele culturale, programele televizate, filmele, piesele de teatru precum şi alte activităţi/evenimente culturale vor trebui să fie accesibile în forme adecvate. Mai mult, la punctul 4 articolul 30 afirmă că persoanele cu disabilităţi se vor bucura de recunoaşterea identităţii culturale şi lingvistice, care include limbajul gestual şi cultura surzilor în condiţii egale cu ale celorlalte persoane valide. Toate aceste articole, împreună cu alte convenţii privitoare la drepturile omului (unde se precizează înlăturarea discriminării pe bază de limbaj), întăresc poziţia limbajului gestual şi drepturile umane ale surzilor. Această Convenţie, după ce va fi ratificată şi implementată, va duce la creşterea drepturilor persoanelor surde în toate ţările. Pe viitor vor fi necesare noi planuri şi strategii, distribuţii de informaţii, elaborare de proiecte ş.a. care să ducă la creşterea conştientizării populaţiei şi la încurajarea implementării convenţiei în diferite ţări. Spargerea barierelor atitudinale şi mişcarea spre abordarea bazată pe drepturi umane cu privire la surzi cere elaborarea unor programe de acţiune proprii în fiecare ţară. Astfel, convenţia va duce la schimbarea concepţiei despre sine a persoanelor surde prin recunoaşterea limbajului gestual (care este o parte importantă a identităţii şi încrederii în sine). Markku Jokinen, preşedintele Federaţiei Mondiale a Surzilor consideră că ,,respectul pentru limbajul cuiva şi a dreptului de a-l folosi constituie baza civilizaţiei, culturii şi participării în societate”. În această direcţie, FMS consideră că este o prioritate a perioadei 2007-2013 pregătirea şi distribuirea de informaţii, consultarea ţărilor membre şi monitorizarea aplicării convenţiei privind drepturile persoanelor cu disabilităţi, inclusiv a persoanelor surde. De aici rezultă că Asociaţia Naţională a Surzilor din România va trebui să elaboreze un plan propriu de aplicare a acestei importante Convenţii a ONU care să ducă la mai rapida implementare a prevederilor referitoare la persoanele surde. Aplicarea „Regulilor standard ale ONU privind egalizarea şanselor persoanelor cu handicap” la integrarea socială a surzilor În ultimii 200 de ani ai dezvoltării omenirii sub aspect social, economic şi politic, persoanele cu handicap au fost marginalizate şi lăsate pe ultimul plan al dezvoltării lor umane. Ele nu s-au bucurat de aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi persoanele valide. Pentru a elimina aceste neajunsuri au avut loc o serie de iniţiative la nivel internaţional şi au fost adoptate unele documente din care amintim : declararea anului 1981 ca „ Anul Internaţional al Persoanelor cu Handicap"; elaborarea şi adoptarea în 1982 a „Programului Mondial de Acţiune în legătură cu Persoanele cu Handicap” (1982-1992); întâlnirea de la Stockholm (1987) a experţilor dedicată implementării programului de acţiune menţionat. Sa sugerat că este necesar să se elaboreze o concepţie care să ghideze stabilirea priorităţilor pentru acţiunile viitoare. La baza acestei concepţii trebuie să fie
65

recunoaşterea drepturilor persoanelor cu handicap şi eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de aceste persoane. Astfel, în anul 1991 s-a constituit un comitet de lucru în cadrul Comisiei pentru Dezvoltarea Socială a ONU care să elaboreze „Regulile standard...” bazate pe o serie de documente elaborate anterior de ONU, care s-au finalizat prin adoptarea, la 20 decembrie 1993, a acestui document. Regulile Standard privind Egalizarea Şanselor Persoanelor cu Handicap au fost elaborate pe baza experienţei dobândite în timpul "Decadei Naţiunilor Unite pentru Persoanele cu Handicap" (1983-1992). Cu toate că "Regulile Standard..." nu sunt obligatorii, ele vor putea deveni norme internaţionale unanim acceptate atunci când ele vor putea fi aplicate de un număr mare de state, cu intenţia de a fi respectate ca reguli de drept internaţional. Ele implică un puternic angajament politic şi moral din partea statelor, de a acţiona pentru egalizarea şanselor persoanelor cu handicap. Acestea oferă un instrument pentru conturarea politicilor şi acţiunilor în favoarea persoanelor cu handicap şi a organizaţiilor acestora. Ele cuprind principii de responsabilitate, de acţiune şi de cooperare, zonele de o importanţă decisivă pentru calitatea vieţii precum şi realizarea unei participări depline şi egalitare. Scopul acestor "Reguli..." este să asigure aceleaşi drepturi şi obligaţii pentru membrii handicapaţi ai societăţii ca şi membrilor valizi, să contribuie la înlăturarea obstacolelor care împiedică persoanele cu handicap să participe deplin la activităţile societăţii în care trăiesc. Ele sunt un stimul pentru ca persoanele cu handicap şi organizaţiile lor să fie mai active în realizarea acestui proces de egalizare a şanselor. Prin "egalizarea şanselor" se înţelege un proces prin care diversele sisteme ale societăţii şi mediului, cum ar fi serviciile, activităţile, informaţiile şi documentarea pot fi accesibile persoanelor cu handicap. Principiul "drepturilor egale" presupune că necesităţile fiecărui individ sunt de importanţă egală, că aceste necesităţi trebuie să stea la baza planurilor făcute de societate şi că toate resursele trebuie folosite într-un asemenea mod încât fiecare individ să aibă şanse egale de participare. Persoanele cu handicap trebuie să primească tot sprijinul de care au nevoie în cadrul structurilor obişnuite de educaţie, sănătate, angajare în muncă şi servicii sociale. Persoanele cu handicap sunt membre ale societăţii şi au dreptul să rămână în interiorul comunităţilor în care trăiesc. Aceste persoane trebuie să primească tot sprijinul de care au nevoie în cadrul structurilor obişnuite de educaţie, sănătate, angajare în muncă şi servicii sociale. Când persoanele cu handicap se vor bucura de drepturi egale, ele vor trebui să aibă şi obligaţii egale. Atunci când drepturile acestor persoane vor fi obţinute, societăţile vor avea pretenţii sporite din partea persoanelor cu handicap. Noi putem folosi acele Reguli Standard care se referă la handicapul generat de tulburările de comunicare şi de auz pentru a determina autorităţile guvernamentale să ia măsuri care să accelereze procesul de egalizare a şanselor cu auzitorii.
66

Prezentăm, în contiunare, o serie de reguli care prezintă o importanţă mai mare pentru persoanele surde precum şi unele direcţii de acţiune care ar asigura realizarea drepturilor acestora. Regula nr.1-Creşterea conştientizării: Statele vor iniţia acţiuni care să sporească cunoştinţele societăţii despre persoanele cu handicap, drepturile lor, nevoile lor, potenţialul şi contribuţia lor. Acestea prevăd ca surzii să aibă dreptul la interpretare în limbaj gestual de la naştere până la deces, întrucât acest limbaj este prima lor limbă, pe care o cunosc cel mai bine, de care sunt cel mai ataşaţi şi pe care o folosesc cel mai frecvent în comunicarea culturii, tradiţiilor şi obiceiurilor lor. Persoanele care lucrează în unităţile cu internat trebuie să primească o formare şi în limbaj gestual, iar toate activităţile să fie interpretate în acest limbaj. Este imperios necesar să se asigure îndrumări în limbaj gestual pentru pensionarii surzi în toate domeniile care îi interesează. Societatea trebuie să fie obligată să ofere informaţii pentru surzi în autobuzele care circulă în întreaga ţară, în gări, autogări, aeroporturi, etc. prin mijloace de vizualizare grafică sau electronică, în scopul facilitării orientării acestora. Asociaţia Surzilor ar trebui să aibă o pagină pe Internet, prin care să ofere auzitorilor informaţii corecte despre surzi, fapt realizat de curând dar informaţiile necesită o reactualizare. Este necesar să se organizeze seminarii şi emisiuni la TV despre surzi, să se dea informaţii despre ei în cărţile de telefon. Periodicul "Vocea Tăcerii" ar trebui, după părerea noastră, să se distribuie la biblioteci şi la autorităţile publice, în scopul informării corecte a publicului. Regula nr.2-Îngrijirea medicală: Statele vor asigura îngrijirea medicală eficientă pentru persoanele cu handicap. Adică, surzii să aibă drepul la interpret în spitale, unităţi de urgenţă, în vizitele medicale la doctori, pentru a alege tratamentele în caz de terapie psihologică sau psihiatrică, să fie consultaţi în privinţa implantului cohlear şi să fie informaţi cu privire la protezele auditive pentru a face cea mai bună alegere. Este de dorit ca surzii să aibă posibilitatea rezervării prin apel telefonic a serviciilor de salvare, pompieri şi poliţie în caz de urgenţă Regula nr.3 Reabilitarea: Statele vor asigura servicii de reabilitare pentru persoanele cu handicap cu scopul de a atinge şi de a menţine un nivel optim de independenţă şi funcţionare. Aceasta înseamnă că surzii nu vor fi în mod automat declaraţi ca reabilitaţi dacă pot să vorbească sau dacă găsesc un loc de muncă. Interpreţii să fie disponibili în toate instituţiile de învăţământ pentru auzitori, inclusiv în colegii şi universităţi, în acest fel ei pot avea şanse mai mari de reuşită în asimilarea studiilor şi în obţinerea unei calificări superioare în mai multe domenii. Regula nr.4 - Servicii de sprijin: Statele vor asigura elaborarea şi furnizarea serviciilor de sprijin, care includ aparate de ajutorare pentru persoanele cu handicap, care să le ajute să-şi ridice nivelul de independenţă în viaţa cotidiană şi să-şi exercite drepturile lor.

67

În acest sens surzii vor beneficia de videotelefoane, de telefoane mobile, de interfoane cu ecran video pentru uşi, alarme pentru fum, subtitrare la TV. Se va înlătura limitarea numărului de auxiliare tehnice, de ex. ceasuri vibratoare şi lămpi-fulger. Telefoanele cu text vor trebui să constituie responsabilitatea asistenţei sociale centrale, pentru a putea fi procurate prin fondurile acordate din bugetul asigurărilor sociale de stat. Se recomandă să se colaboreze la nivel european în legătură cu auxiliarele tehnice (pentru standardizare şi compatibilizare) şi să se asigure o mai bună informare şi alegerea liberă a furnizorilor Regula nr.5–Accesibilitatea: Statele vor recunoaşte importanţa covârşitoare a accesibilităţii în procesul egalizării şanselor în toate sferele societăţii. Pentru persoanele cu deficienţe de orice fel statele vor: a) introduce programe de acţiune pentru a face mediul fizic accesibil; b) iniţia măsuri care să asigure accesul la informaţie şi comunicare; o mai bună informare în locurile de transport (aeroporturi, staţii de cale ferată, staţii de autobuz) şi informarea internă în timpul transportului local. c) se va asigura subtitrarea la TV, monitoare TV în centrele de cumpărături, şi sisteme de intercomunicaţie în şcolile pentru surzi. Grupurile-ţintă va trebui să includă pe utilizatorii de proteze auditive ca spectatori ai programelor de televiziune, să se realizeze o mai buna informare despre surzii-orbi iar surzii să contribuie la atragerea atenţiei societăţii spre surditate şi spre nevoile oamenilor surzi, pentru forme speciale de comunicare. Regula nr.6–Educaţia: Statele vor recunoaşte principiul şanselor educaţionale egale la nivel primar, secundar şi terţiar pentru copiii, tinerii şi adulţii cu handicap, în unităţi integrate. Ele vor oferi asigurări că educaţia persoanelor cu handicap este o parte integrantă a sistemului educaţional. Regula nr.6 poate fi folosită pentru a convinge autorităţile că limbajul gestual trebuie să fie limbajul de instruire al copiilor surzi. Autorităţile responsabile şi organizaţiile pentru surzi vor elabora împreună programe de pregătire pentru profesori, iar şcolile pentru copiii surzi vor angaja profesori surzi. Cercetarea în domeniul limbajului gestual la nivel universitar şi elaborarea unor materiale didactice sunt condiţii preliminare pentru iniţierea cursurilor de limbaj gestual de înaltă clasă pentru profesori şi persoane auzitoare. Educaţia surzilor va începe în propriul lor limbaj - limbajul gestual. Se va asigura o mai bună pregătire în limbaj gestual pentru profesorii care lucrează în şcolile de surzi. Vor fi alocate resurse de "mainstreaming" pentru a îmbunătăţi nivelul educaţional al elevilor surzi care pot urma o şcoală obişnuită. Educaţia adulţilor surzi nu va fi limitată la un nivel educaţional. Ei vor avea dreptul la educaţie suplimentară sau permanentă. Retribuţia egală se va acorda atât profesorilor surzi cât şi a celor auzitori. Regula nr.7–Angajarea: Statele vor recunoaşte principiul că persoanele cu handicap trebuie să fie împuternicite să-şi exercite drepturile lor umane, îndeosebi în domeniul angajării. Atât în zonele urbane cât şi în cele rurale ei
68

Ele vor promova dreptul la integritate personală şi se vor asigura că legile nu vor face discriminare împotriva persoanelor handicapate cu privire la relaţiile sexuale. Surzii trebuie să aibă dreptul la interpretare în situaţiile amintite Regula nr.10–Cultura: Statele vor oferi asigurări că persoanele cu handicap sunt integrate şi vor participa la viaţa culturală pe baze egale. patronii vor fi mai bine informaţi cu privire la posibilităţile surzilor.9-Viaţa de familie şi integritatea personală: Statele vor promova participarea deplină a persoanelor handicapate la viaţa de familie. Se au în vedere: dreptul surzilor la adopţie. În acest sens se va asigura dreptul la prioritate în cursul angajării dacă surzii obţin rezultate egale la probele teoretice sau de performanţă. Regula nr.trebuie să aibă şanse egale de angajare productivă şi de obţinere a veniturilor pe piaţa muncii. se va asigura dreptul la faxuri şi telemobile în scopuri profesionale şi se vor utiliza consilieri speciali cu calificare de experţi în surditate şi limbaj gestual în activitatea de consiliere a surzilor Regula nr. având în vedere. dreptul copiilor surzi de a fi adoptaţi. La acest punct se va atrage atenţia spre două posibile strategii pentru surzi. Precizăm că recomandările din Regulile Standard nu pot fi implementate prin faptul că ele există. Surzii vor avea dreptul de interpretare în legătură cu evenimentele culturale care au loc în ţară sau peste graniţă Regula nr. Organizaţiile de surzi vor trebui să colaboreze cu alte organizaţii ale persoanelor cu handicap pentru a prezenta un front unit de discuţii cu autorităţile responsabile şi în procesul de planificare. pe de o parte. De pildă. în ultimii ani a căpătat o amploare deosebită formarea de preoţi surzi sau auzitori pentru a oficia diverse slujbe dedicate persoanelor surde. 8-Obţinerea de venituri şi securitatea socială: Statele sunt responsabile de asigurarea securităţii sociale şi obţinerea de venituri pentru persoanele cu handicap. lipsa de oferte de slujbe flexibile pentru surzi în general şi. pe de altă parte. dreptul de interpretare la reuniunile familiale şi dreptul de interpretare la şedinţele cu părinţii. surzii vor avea dreptul la interpretare la ceremoniile religioase. căsătorie şi calitatea de părinţi. Numai dacă organizaţiile de handicapaţi vor juca un rol activ şi creator în aplicarea Regulilor. unele asociaţii recomandă integrarea copiilor 69 . ele vor deveni concrete. dreptul la alocaţie de întreţinere zilnică şi dreptul de a fi membru la un fond de şomaj legat de slujbe flexibile sau de slujbe mai uşoare pentru surzi Regula nr. Insă.11-Recreerea şi sportul : Statele vor lua măsuri pentru ca persoanele handicapate să aibă şanse egale de recreere şi sport.12–Religia: Statele vor încuraja măsurile de participare egală a persoanelor handicapate la viaţa religioasă a comunităţii lor. acolo unde nu există biserici special destinate slujbelor pentru surzi. Se va asigura dreptul la educaţie suplimentară a adulţilor angajaţi. În acest sens.

concis. Numai 11 ţări au spus că guvernul lor a iniţiat sau a sprijinit campanii de informare transmiţând mesajul participării depline încă de la adoptarea Regulilor Standard. Ţările membre ale FMS au notat că unele beneficii economice şi sociale nu sunt garantate prin lege persoanelor handicapate cum ar fi. În anul 2008 va absolvi ultima promoţie a acestei specializări cu durata de 4 ani. Covârşitoarea majoritate a ţărilor (25 din 30). de a avea o familie (11 ţări ). dreptul la căsătorie (10 ţări).cu handicap în sistemul şcolar obişnuit. au raportat că guvernele lor au o politică recunoscută oficial legată de handicapaţii de un anume fel. Piatra Neamţ ş. accesibilitate sau sprijin individual. Oradea. Privind aplicarea „Regulilor. Constanţa.. viaţa independentă 70 . exprimată în legi. Un raport privind aplicarea Regulilor standard ne oferă o imagine a progresului realizat în 31 de ţări membre ale Federaţiei Mondiale a Surzilor până în 1996. Organizaţiile surzilor vor prezenta.Comunicare şi slujire în limbaj mimico-gestual”. În mod ideal. Cluj. de exemplu. coordonată de părintele Onu Constantin. Menţionăm că la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Piteşti s-a înfiinţat în anul 1999 o grupă de persoane surde şi auzitoare în cadrul unei specializari . Politica guvernamentală în sfera handicapului a fost văzută ca punând accent pe reabilitare. organizaţiile de surzi vor negocia pentru a spijini integrarea în clase sau şcoli speciale pentru copiii surzi.a. a căror distribuţie geografică şi economică a fost destul de largă pentru a da o imagine rezonabilă privind statusul persoanei surde. în momentul analizei (1996). la angajare (4 ţări) şi la educaţie (o ţară).” de mai sus constatăm că în ţara noastră sau obţinut rezultate notabile. această activitate va continua prin Fundaţia „Sfântul Grigore Palama” din Piteşti. necesităţile lor prin mijloacele de informare în masă şi vor pregăti informaţii pentru pentru părinţii copiilor surzi. Slăbiciunea legislaţiei generale poate fi înţeleasă din faptul că ea n-a fost văzută ca aplicabilă la persoanele cu handicap referitoare la: dreptul de a fi părinţi. de exemplu. drepturi politice (8 ţări). dreptul la viaţă privată (6 ţări). Craiova.) cu sprijinul mitropoliilor respective şi la recomandarea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române. autorităţi şi oamenii politici. profesori. De asemenea. participarea la procesul de decizie care-i afectează (17 ţări). S-au primit răspunsuri de la un număr de 31 de ţări membre ale Federaţiei Mondiale a Surzilor. Cu privire la activităţile religioase. îndrumări oficiale adoptate de guvern sau de un consiliu al handicapaţilor sau o politică adoptată de partidele politice sau de ONG-uri. odată cu pregătirea de noi preoţi care să înveţe şi să folosească limbajul gestual în activitatea religioasă cu persoanele surde.. Sibiu Suceava. a chestionat organizaţiile guvernamentale privind implementarea Regulilor în diferite domenii. cu scopul de a pregăti profesori de religie şi preoţi pentru comuniutăţile de surzi. Comitetul de Experţi însărcinat cu aplicarea Regulilor standard. Timişoara. deoarece nu sau mai înscris suficienţi studenţi pentru această specializare. s-au constituit comunităţi de persoane surde în mai multe oraşe mari (Bucureşti. cu toate că mai sunt încă multe de făcut. accesul la tribunal (5 ţări)..

Se urmăreşte ca în viitor să se elaboreze o convenţie care să stabilească. scopurile şi principiile dezvoltării şi politica în sfera handicapului. Astfel. ar trebui să facă mai mult pentru accelerarea sau stimularea dezvoltării în sfera handicapului. s-au creat centre pentru confecţionarea de olive în şcolile pentru surzi din Bucureşti şi Cluj. După evenimentele din decembrie 1989 au luat amploare preocupările pentru recuperarea persoanelor cu handicap. s-au acordat burse de studiu pe un an în Anglia. iar 11 ţări au spus că el nu are un status oficial recunoscut.pentru perfecţionare în domeniul protezării auzului. unde au fost angajate persoane surde. ea prezintă întotdeauna riscul că nu este destul de cuprinzătoare. În 1990 au fost reînfiinţate secţiile de psihopedagogie specială în cadrul Facultăţilor de Psihologie şi Ştiinţele 71 . 519 din 2002. Legea 448 din 2006)) şi alta în care măsurile legate de handicap sunt integrate în legislaţia generală.A. În multe ţări s-au realizat progrese vizibile după adoptarea Regulilor Standard. cu sprijin material şi logistic din partea unor organizaţii umanitare din Vestul Europei. De asemenea. raportor special al ONU pe problemele handicapaţilor a întocmit o hartă pe care se pot vedea progresele înregistrate de diferite ţări în aplicarea Regulilor Standard în domeniul legislativ. Bengt Lindquist. Programele ONU pentru dezvoltare ş. Ea nu poate să acopere întreaga societate şi astfel se întâmplă ca unele domenii să rămână neprotejate. unii profesori au avut posibilitatea să facă vizite de studiu în Anglia şi Danemarca etc. De altfel. una în care se elaborează o legislaţie specială pentru handicapaţi. (Legea Americanilor cu Handicap) şi România (Legea nr. îngrijire medicală şi sănătate (6 ţări) şi recuperarea (5 ţări). pe baza Regulilor Standard. 4 state au spus că acesta era folosit ca prim limbaj în educaţie. Au fost 12 ţări care au raportat că interpretarea în limbaj gestual era accesibilă pentru orice scop. sau de revizuire a legislaţiei existente.(17 ţări). Dl. Crucea Roşie Britanică a dotat toate şcolile pentru surzi cu audiometre moderne portabile şi un număr apreciabil de proteze auditive. odată cu evoluţia societăţii se impun noi măsuri legislative ceea ce presupune o continuă revizuire a legislaţiei speciale. s-au realizat mari progrese în recunoaşterea limbajului gestual şi în formarea de interpreţi.a. în timp ce 17 ţări au spus că ea era accesibilă numai pentru evenimente majore. Deşi legislaţia specială poate fi mai eficientă în aspectele pe care le acoperă. cum ar fi în S. Limbajul gestual a fost recunoscut ca limbaj oficial al surzilor (11 ţări). În 40 de ţări aceste Reguli sunt folosite ca instrument în elaborarea politicii faţă de handicapaţi. angajare (12 ţări).U. S-ar părea că cea mai bună soluţie ar fi să existe o legislaţie specială în domeniile vitale iar celelalte măsuri legate de handicap să fie incluse în alte segmente ale legislaţiei. Se constată aici două tendinţe. Se afirmă că organizaţiile finanţatoare: Banca Mondială. cu toate că progresele sunt destul de lente. securitatea financiară (14 ţări). 4 ţări au afirmat că el a fost recunoscut ca prim mijloc de comunicare.

limbă. Aceste coordonate sunt: 1. categorie socială. naţionalitate. De asemenea. sociale. ceea ce conduce la apariţia şi întărirea artificială a barierelor de mediu şi de atitudine între persoanele cu handicap şi comunitate. Această strategie cuprinde principalele coordonate pe care se va axa activitatea ANPH pentru realizarea şanselor egale acestor persoane. că sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii. Discriminarea la care persoanele cu handicap trebuie să facă faţă este cauzată de prejudecăţi. boală cronică necontagioasă. 2. de prevenire şi de tratament ale handicapului. restrciţie sau preferinţă pe bază de rasă. social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice fără deosebire. orientare sexuală. să ducă la realizarea maximă a potenţialului intelectual şi profesional al viitorilor absolvenţi care vor lucra intr-o societate tot mai informatizată. excludere. Articolul 50 din Constituţia României prevede : . comunităţile trebuie să ţină seama de diversitatea membrilor lor şi să se asigure că persoanele cu handicap. că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. de cele mai multe ori. cu sectoare de cercetare. pentru o societate fără discriminări. religie.Educaţiei de la Universităţile din Cluj. economice şi culturale. Aderarea României la Uniunea Europeană a determinat Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap să elaboreze o strategie naţională pentru protecţia. însă. sex. politice. integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013. dizabilitate. Egalizarea şanselor pentru persoanele cu handicap. Astfel.. unele măsuri luate de conducerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării vor contribui la facilitarea integrarii şcolare a elevilor cu deficienţe în contextul schimbărilor prevăzute sa aibă loc in curând în şcolile româneşti. înţeles ca proces. membri ai comunităţii. 3.Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. care porclamă. definit de Regulile Standard privind Egalizarea Şanselor pentru Persoanele cu 72 . etnie. în baza Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. perfecţionare şi curriculum. a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege. Prevenirea şi combaterea discriminării potrivit căruia fiecărei persoane i se asigură folosirea sau exercitarea. vârstă. Bucureşti şi Iaşi şi a fost înfiinţat Institutul Naţional pentru Recuperare şi Educaţie Specială a Persoanelor cu Handicap. convingeri. împreună. respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor”. este urmare a faptului că aceste persoane sunt uitate sau ignorate. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor. în primul articol. Aceste măsuri trebuie legate de protecţia socială a elevilor cu deficienţe pentru ca. îşi pot exercita efectiv şi se bucură de toate drepturile omului: civile. infectare HIV ori apartenenţă la o categorie devaforizată. în domeniul politic. economic. în condiţii de egalitate. în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii. Respectarea drepturilor şi demnităţii persoanelor cu handicap.

8. Procesul transferă accentul pus pe reabilitarea persoanei pentru a se “încadra” în societate. handicap. fiind inacceptabile abordările întemeiate pe milă şi pe percepţia persoanelor cu handicap ca fiind neajutorate. 4. cum ar fi serviciile. potrivit căruia societatea participă la sprijinirea persoanelor care nu ăşi pot asigura nevoile sociale. pe concepţia de schimbare a societăţii care trebuie să includă şi să facă faţă cerinţelor tuturor indivizilor. Aceste servicii trebuie să fie de calitate. angajare în muncă. comunicareaa şi documentarea. Un astfel de sprijin este în comformitate cu modelul social european de solidaritate. potrviti căruia protecţia. Responsabilizarea comunităţii. integrate în contextul social. în ceea ce priveşte ocuparea şi încadrarea în muncă. 10. şi nu o sursă de segregare. a tuturor. care reprezintă absenţa oricărei discriminări directe sau indirecte. Solidaritatea. 7. ale ocupării forţei de muncă. în vederea menţinerii şi întăririi coeziunii sociale. prin care diversele sisteme ale societăţii. diversificarea şi garantararea susţinerii serviciilor necesare persoanelor cu handicap. Persoanele cu handicap sunt membri ai societăţii şi trebuie să primească tot sprijinul de care au nevoie în cadrul structurilor obişnuite din educaţie. inclusiv ale celor cu handicap. Interesul persoanei cu handicap. 6. servicii sociale etc. model care recunoşte solidaritatea noastră. Egalitatea de tratament. “Adaptarea” societăţii la persoana cu handicap. precum şi în creearea.Handicap. 9. accesului la informaţie etc. sănătate. unii faţă de ceilalţi şi. faţă de cei care au nevoie de sprijin. în special. Ca parte integrantă a procesului de egalizare a şanselor. activităţile. aşa cum este stabilit în Directiva Consiliului Europei 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000. integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap sunt cuprinse în toate politicile naţionale sociale. bazate pe motive de aparteneţă religioasă sau convingeri. dezvoltarea. Solidaritatea socială. informaţiile. vârstă sau orientare sexuală. prin adoptarea şi implementarea măsurilor adecvate. statul intervine în situaşia în care familia sau persoana nu-şi poate asigura integral nevoile sociale. Abordarea integrată. potrivit căruia comunitatea intervine activ în promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. potrivit căruia comunitatea locală sau asociativă şi. sunt disponibile tuturor. complementar acestora. Nevoile persoanelor cu handicap şi ale familiilor acestora sunt diverse şi este important să fie conceput un răspuns al comunităţii 73 . iar persoanele cu handicap trebuie să-şi asume obligaţiile de cetăţean. petrecerii timpului liber. trebuie prevăzute ajutorarea şi pregătirea persoanelor cu handicap pentru ca acestea să-şi poată asuma deplina responsabilitate de membri ai societăţii. potrivit căruia societatea în ansamblul ei trebuie să vină în întâmpinarea eforturilor de integrare a persoanelor cu handicap. bazate pe nevoile persoanelor cu handicap. 5. potrivit căruia orice decizie şi măsură este luată numai in interesul acestei persoane. educaţionale.

încadrate cu contract individual de muncă. .gratuitate cu mijloacele de transport public local de suprafaţă pe tot teritoriul ţării sau cu metroul în Capitală. Aceste legi au fost amendate succesiv în 1999. S-au elaborat legile nr. din 2006.asistenţa medicală şi medicamente gratuite atât ambulatoriu cât şi pe timpul spitalizării.compensarea procurării de proteze auditive o dată la 5 ani prin CNAS. dus-întors. cât şi de diversele aspecte ale vieţii acesteia. decizia ce trebuie luată în cazul persoanelor cu surdidate profundă trebuie să fie bine cântărită pentru a nu se ajunge la o integrare formală care poate avea consecinţe mai grave decât surditatea însăşi pe planul dezvoltării personalităţii de ansamblu. în decembrie 2006 a fost promulgată Legea nr. 448. Deşi Uniunea Europeană recomandă ca persoanele cu dizabilităţi să fie şcolarizate împreună cu persoanele valide. . privind problematica handicapului. 11. sunt implicate şi consultate în procesul decizional la toate nivelurile. pe care le-a inclus în Legea 19 din 2000 (privind pensionarea). 53 şi 57 din 1992 privind protecţia socială a persoanelor cu handicap şi. Parteneriatul. cl. 519). pierderea. . cu autobuze sau nave de transport fluvial. pentru sprijinirea încadrării lor în muncă. În acest context precizăm că deficienţa de auz semnifică “absenţa.scutire de impozit pe veniturile realizate din salarii pentru persoanele cu handicap grav şi accentuat. . în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României pentru 74 . respectiv. 102.indemnizaţie de 50% din salariul minim brut pe ţară pe durata valabilităţii certificatului de persoană cu handicap pentru cei care nu au nici un venit şi pentru cei care beneficiază de pensie de urmaş (207 lei lunar). persoanele surde cu handicap accentuat pot beneficia de următoarele facilităţi: . Prin înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap în 1990 s-au creat premisele pentru dezvoltarea măsurilor de protecţie socială a persoanelor cu nevoi speciale. a II-a.prioritate la instalarea unui post telefonic.cât se poate de cuprinzător care să ţină seama atât de persoane ca întreg. potrivit căruia organizaţiile nonguvernamentale ale persoanelor cu handicap. scoţând din această lege prevederile referitoare la pensionare. . precum şi în procesul de protecţie a persoanelor cu handicap. sau alterarea unei funcţii sau unei structuri” iar handicapul ce poate rezulta se referă la pierderea sau limitarea şanselor de a lua parte la viaţa comunităţii la un nivel echivalent cu al celorlalţi membrii ai societăţii.şase călătorii pe an. Pe baza ultimei legi. Starea de handicap este provocată de societate şi ea poate să diminueze sau să agraveze gradul de manifestare a deficienţei. . prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. În fine. cu trenul personal. apoi Parlementul le-a dat putere de lege în 2002 (Legea nr. care reprezintă interesele acestora sau cu activitate în domeniu.

aceasta fiind plătită din un fond special al Autorităţii Naţionale a Persoanelor cu handicap. . formarea de interpreţi va deschide calea spre accesul în diverse instituţii de învăţământ obişnuit de toate gradele pentru persoanele surde dar 75 .modificarea şi completarea Legii nr. Desigur. fără dobândă. 721 din 1 octombrie 2002) pentru aprobarea regulamentului privind procedura şi condiţiile de autorizare a interpreţilor în limbajul mimico-gestual şi limbajului specific al persoanelor cu surdo-cecitate. reunite în Forumul Disabilităţii din România înfiinţat în 2003. de supravieţuire a handicapaţilor fără loc de muncă.03. . În ultimii ani se acordă o atenţie mai mare valenţelor formative ale limbajului mimico-gestual prin recomandările Federaţiei Mondiale a Surzilor şi a Parlamentului European care militează pentru formarea de interpreţi în limbajul mimico gestual în toate ţările lumii. Nr.„Asociaţia Naţională a Surzilor din România” asigură un interpret în limbaj mimico gestual pentru facilitarea comunicării cu instituţiile statului. în continuare. În continuare se depun eforturi.Persoanele cu handicap accentuat şi mediu se pot pensiona conform legii 19 din 2000 cu 10 ani mai devreme în comparaţie cu persoanele valide dacă au cotizat cel puţin 25 de ani (femeile) şi 30 de ani (bărbaţii) la bugetul de asigurări sociale. persoanele cu handicap pot beneficia de o indemnizaţie de 30% din valoarea îndemnizaţiei lunare indiferent de veniturile obţinute (care se ridică la suma de 470. 263. a legislaţiei privind recuperarea. mai ales de organizaţiile persoanelor cu handicap. 5075 din 3 decembrie 2002 respectiv nr. părinţii care au copii surzi sunt îndemnaţi să înveţe acest limbaj pentru a comunica de timpuriu cu copiii lor. Facilităţile enumerate mai sus reprezintă o serioasă economie la bugetul destul de sărac al familiilor de persoane cu handicap şi asigură o modalitate. 571-2003 privind Codul Fiscal. . Partea I. militarea pentru integrarea deficienţilor de auz în sistemul de învăţământ public (mainstreaming) prin înfiinţarea posturilor de profesori itineranţi etc. Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei au elaborat un Ordin comun (nr. ştiind că această comunicare timpurie în limbajul natural al copiilor surzi va stimula dezvoltarea ulterioară pe toate planurile a acestor copii.Conform legii 343 din 2004.intrare gratuită la competiţii sportive sau la spectacole în limita locurilor rezervate persoanelor cu handicap. începând din 2004. . . Auzitorii pot beneficia de acest serviciu contra cost. pentru schimbarea atitudinii societăţii cu privire la integrarea acestor persoane la toate nivelurile. De asemenea. De această facilitate beneficiază persoanele surde în mod gratuit în primele 20 de ore şi apoi contra unei taxe pentru serviciile de interpretare asigurate în continuare.2005. din 30. În acest sens. deşi minoră.000 lei în anul 2005). publicată în Monitorul Oficial al României.posibilitatea contractării unui împrumut bancar în valoare maximă de 20000 lei. pentru îmbunătăţirea. profesionalizarea şi încadrarea lor în muncă.

Pentru a se atinge aceste obiective ar trebui ca persoanele surde să poată folosi acest limbaj ca primă limbă încă din primii ani de viaţă iar părinţii acestora să înveţe să comunice prin limbaj gestual de timpuriu. s-a încercat să se elaboreze ceva similar şi a fost creat un aşa–zis limbaj internaţional şi un dicţionar „Gestuno” de către un comitet din cadrul Federeţiei Mondiale a Surzilor. cu puţine excepţii. Fiind înconjuraţi de auzitori. credinţe. nu se poate face înţeleasă decât cu ajutorul unui interpret. După modelul unei „limbi universale” cum ar fi Esperanto. Bulgaria. în majoritatea cazurilor. 500 de gesturi (semne) folosite mei ales în cadrul unor întâlnuri internationale ale surzilor.a. Acest sistem a fost folosit pentru prima dată la o întâlnire internaţională organizată de FMS în Finlanda. a lucrărilor de artă ş. îşi formează o cultură specifică pe care o comunică altora şi participă la diferite activităţi care nu pot fi realizate în cluburile auzitorilor. o continuare a tendinţei de echilibru manifestată de specialiştii defectologi din ţara noastră de-a lungul vremii. s-a creat un curs intensiv de formare a interpreţilor în limbajul internaţional (Gestuno) care să activeze la Congresul FMS din anul 1978 care a avut loc la Varna. se crede că prin folosirea acestui limbaj se poate îmbunătăţi educaţia. obiceiuri şi tradiţii care se transmit prin limbajul gestual. de evitare a extremelor Se cunoaşte că în toată lumea limbajele minoritare sunt supuse procesului de discriminare. se pot obţine mai multe locuri de muncă iar persoanele surde pot participa mai deplin la viaţa societăţii în care trăiesc. experienţe. de fapt. Nici de această dată sistemul nu a avut succesul scontat şi s-a 76 . Dar de ce este nevoie de o cultură a surzilor în cadrul culturii unei naţiuni ? Oare este ea deosebită de cultura societăţii majoritare? Asupra acestui subiect ne vom referi mai pe larg într-un capitol aparte dar dorim să subliniem că prin cultura surzilor se înţelege un ansamblu de cunoştinţe. pentru a facilita înţelegerea între surzii din diverse ţări. deoarece ei constituie o minoritate lingvistică şi culturală care nu-şi poate comunica opiniile şi. În ultimii 50 de ani s-au efectuat mai multe încercări de standardizare a limbajului gestual. Această poziţie este. iar limbajul gestual nu face excepţie. surzii profunzi se pot simţi ca nişte străini în propria lor ţară. În cadrul cluburilor de surzi acest inconvenient dispare iar cultura surzilor se păstrează şi se transmite mai departe în mod firesc. limbaj specific. In consecinţă. Prin urmare. Abia în ultimii ani unii autori surzi au căutat să culeagă această cultură şi s-o conserve prin intermediul literaturii scrise. în anul 1970 şi nu s-a bucurat de prea mare succes. Marea importanţă a cluburilor surzilor rezidă în faptul că aici surzii comunică în mod liber prin limbajul gestual. Aceste gesturi sunt preluate din diferite limbaje gestuale naţionale de către un comitet stabilit în cadrul FMS. este explicabil de ce protejarea şi promovarea limbajului gestual ocupă un loc prioritar printre preocupările Federaţiei Mondiale a Surzilor şi ale organizaţiilor naţionale ale acestor persoane deoarece.acest fapt nu exclude preocupările defectologilor pentru formarea limbajului verbal ca mijloc de comunicare. care cuprinde cca. a pieselor de teatru.

Ca şi limbajele verbale.să se unifice mai multe limbaje gestuale într-un limbaj gestual unic. Centrală şi de Sud. Africa de Sud şi alte câteva ţări..S. limbajele gestuale vor cunoaşte întotdeauna adoptarea de gesturi noi din limbajele gestuale din alte ţări.a. în Asia. Noua Zeelandă. În consecinţă.mai bun”. de . ca şi cuvinte noi. De exemplu. toate limbajele. fie verbal. Deoarece s-au amplificat preocupările de . Se cunoaşte că limbajele gestuale sunt diferite în ţările unde limbajele vorbite sunt comune şi înţelese reciproc. în Americile de Nord.M. care este dominant în Australia. Este nevoie de o perioadă de .să se şteargă semnele străine (acele gesturi împrumutate din alte limbaje gestuale) din limbajele gestuale naţionale. Comparaţiile efectuate între limbajele gestuale şi cele verbale au confirmat în mod repetat că evoluţiile lor sunt puternic influenţate de schimbările culturale. F.unificare” a limbajelor naţionale în diverse ţări. între dezvoltarea oricui limbaj..tatonare”. . alfabetul dactil din SUA şi Canada este diferit de alfabetul dactil britanic. şi cultura unde el 77 .. Această limbă engleză vorbită este înţeleasă mai mult sau mai puţin bine între auzitorii care vin în contact din aceste zone.să se înlocuiască limbajele gestuale vechi cu un limbaj gestual . considerăm util să ne referim la poziţia oficială a Federaţiei Mondiale a Surzilor privind acest aspect. Sub aspect istoric. de la profesorii de surzi sau s-a format între grupurile de surzi din aceste ţări. fie gestual. în o parte a Canadei ş. Cu totul altfel se prezintă limbajul gestual din aceste ţări. zona Pacificului. Cele mai frecvente probleme urmărite de . pot fi parţial modificate sau pot să dispară.. cele noi pot fi pe deplin acceptate. cu respectarea convenţiilor internaţionale privind drepturile omului. în mod virtual. orice efort de a-i forţa pe surzi să împrumute gesturi din limbajele gestuale folosite în alte ţări este inutil..renunţat la acest limbaj gestual „internaţional” în favoarea folosirii interpreţilor naţionali ai fiecărei delegaţii. limba engleză se vorbeşte în unele ţări europene. De pildă. prin Comisia de experţi in limbajul gestual. purtând o puternică amprentă culturală şi nu sunt aşa uşor de înţeles.acomodare” pentru ca persoanele surde provenind din ţări cu aceeaşi limbă verbală să se poată înţelege. Chiar şi aşa-zisele limbaje clasice au fost forţate să adopte cuvinte noi sau să le creeze ca răspuns la schimbările din sfera tehnologiei sau a cercetării ştiinţifice. mai puţin avizate şi insuficient cunoscătoare a limbajului gestual. Adoptarea de gesturi noi are loc ori de câte ori persoanele surde din diferite ţări încearcă să comunice unele cu altele cu ocazia întâlnirilor oficiale internaţionale sau când ele urmăresc emisiunile în limbaj gestual televizate din alte ţări. mai ales de către persoane auzitoare. De fapt. a adoptat o poziţie oficială pe care o prezentăm mai jos. Ca şi gesturile vechi..unificatorii „ limbajului gestual au fost : . atât cele verbale cât şi cele gestuale. La fiecare generaţie apar gesturi noi. El a fost importat iniţial de la misionarii străini. nu pot rămâne neschimbate. În consecinţă. .

dacă este necesar. Astfel. Portugalia şi Uganda au inclus limbajul gestual în Constituţia ţării lor.schimbări culturale”. mai multe ţări nu au reuşit să împiedice importul de cuvinte din alte ţări în limbajul lor matern. La nivel internaţional există preocupări pentru formarea de interpreţi în limbajul mimico-gestual. 519 din 2002) au recunoscut oficial acest limbaj însă progresele înregistrate în aplicarea practică. Totuşi. mai multe gesturi importate din alte limbaje gestuale au fost eventual modificate în mare parte în ţările industrializate. limbajele gestuale din diferite ţări care au aceeaşi limbă scrisă şi vorbită nu pot fi forţate să devină un singur limbaj sau limbaj gestual unic. Alte ţări. ca răspuns la schimbările culturale intervenite în ţările lor. francez. la introducerea lui în procesul de învăţămnt special) sunt foarte mici în comparaţie cu cele scontate de Asociaţia Surzilor. Aşa cum a confirmat în mod repetat istoria. 102 din 1999. ele fiind fosrte strâns legate. iniţiată de guverne. tehnologice şi de altă natură pe care le denumim convenţional . care a devenit curând Legea nr. Nici o cultură nu se poate dezvolta în afara unui limbaj şi invers. în anul 1998 acelaşi Parlament a adoptat o nouă Rezoluţie ce recomanda accelerarea obiectivelor iniţiale.. Nu s-a reuşit nici să se înlocuiască cuvintele importate cu cuvintele adoptate din limbajul verbal. vocabularul oricui limbaj. Controlul dezvoltării oricărui limbaj gestual trebuie lăsat la latitudinea fiecărui grup social unde se exercită acest limbaj. printre care şi România (care a adoptat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. de profesionişti care lucrează cu surzi sau de diverse organizaţii ale surzilor reprezintă o violare a tratatelor ONU şi UNESCo amintite mai sus. Astfel de schimbări au avut loc şi în cadrul limbajelor gestuale. Unele state.este practicat există o influenţă şi determinare reciprocă. industriale. Parlamentul European a adoptat încă din 1988 o Rezoluţie care recomandă tuturor statelor membre ale Uniunii Europene să recunoască limbajul gestual şi să-l folosească în toate domeniile unde se găsesc persoane surde. Deşi surzii provin din toate straturile societăţii. din orice ţară. ei au un puternic spirit de colaborare şi simt o legătură mai puternică faţă de alţi surzi decât faţă de 78 . (la formarea de interpreţi. Ca şi limbajele vorbite. german şi portughez. La fel şi SUA consideră limbajul gestual al cincilea limbaj minoritar alături de cel spaniol. recunoscându-l astfel ca limbaj minoritar. cum ar fi Finlanda. În consecinţă. Pe baza rezultatelor care au urmat Rezoluţiei menţionate. Astfel. va fi influenţat întotdeauna de schimbările sociale. FMS afirmă cu claritate că orice tendinţă de purificare sau unificare forţată a limbajelor gestuale. Din aceste motive. Surzii din orice ţară au doar dreptul să facă schimbări în limbajele lor locale. culturile au o influenţă puternică asupra dezvoltării limbajelor. de ex ţările industrializate faţă de cele aflate în curs de dezvoltare. Astfel. Africa de Sud. provinciale sau naţionale. Mai multe ţări care au în comun acelaşi limbaj verbal pot avea culturi diferite. orice încercare de unificare a limbajelor gestuale practicate în ţările cu limbaj verbal şi scris comun este inutilă.

unde ei nu vor putea să-i înţeleagă pe colegii lor auzitori şi. cunoscători ai limbajului gestual.a. sportive sau religioase nu cunosc limbajul gestual şi nu pot interacţiona cu eficienţă cu persoanele surde. In acest sistem „integrat”. . De asemenea. Astfel ne putem explica de ce sunt acceptaţi în cadrul comunităţii de surzi unii copii auzitori ai părinţilor surzi sau alte persoane auzitoare (educatori. cei mai mulţi surzi trăiesc în ţările nedezvoltate din Asia. Africa.) care se căsătoresc cu persoane surde şi militează alături de acestea pentru obţinerea de drepturi fundamentale. personalul care asigură participarea tuturor cetăţenilor la serviciile guvernamentale. consilieri sau administratori din cadrul persoanelor surde. America Latină ş.formarea de profesori cu înaltă calificare. de care are nevoie pentru a se dezvolta plenar. Asociaţiile naţionale ale surzilor şi profesorii din aceste şcoli cred că este mai util să se menţină şcolile speciale cu internat. . care să faciliteze obţinerea drepturilor fundamentale. După părerea experţilor FMS „integrarea în şcolile de masă nu poate să ofere copilului surd interacţiunea cu alţi copii.personalul şcolilor speciale să fie capabil să comunice fluent cu elevii surzi în limbaj gestual.adaptarea testelor de evaluare la specificul persoanelor surde. .auzitori. Abuzul de „mainstreaming” va duce la plasarea copiilor surzi în clase cu auzitorii. cu toate că nivelul educaţiei şi calitatea acesteia nu s-au ridicat la nivelul scontat. aceste inconveniente se impun unele măsuri de îmbunătăţire a educaţiei acestor elevi. chiar şi în ţările avansate economic. culturale. Iată de ce se impun o serie de măsuri în diferite domenii.evitarea izolării copiilor surzi în clase de auzitori. Din păcate. De aceea se impune ca o necesitate acreditarea profesorilor pentru şcolile de surzi numai dacă aceştia pot să comunice fluent în limbaj dactil. interpreţi etc. precum : . pe care le menţionăm în rândurile de mai jos. .a. şi nu au acces la diferitele forme ale tehnologiei informaţiei şi cu dificultate pot fi la curent cu evenimentele mondiale care se derulează în favoarea obţinerii drepturilor fundamental-umane. ş. . Folosirea de interpreţi ar putea ameliora această situaţie dar nu la acelaşi nivel ca în şcolile speciale prevăzute cu profesori care au calităţile dorite (menţionate anterior).asigurarea de timpuriu a accesului la limbajul gestual. copilul surd devine marginalizat iar rezultatele la învăţătură vor fi mediocre”. prin dactileme şi labiolectură. Trebuie să menţionăm că gradul pierderii auditive nu constituie un criteriu esenţial pentru acceptarea unei persoane în cadrul comunităţii de surzi ci folosirea limbajului gestual ca principal mijloc de comunicare. Pentru a elimina. măcar în parte. se vor face înţeleşi cu dificultate de colegi şi de profesori. gestual şi prin labiolectură. în acelaşi timp. să se angajeze profesori surzi calificaţi care să servească drept modele 79 . şcolile speciale cu internat au fost cele care au transmis mai departe limbajul gestual şi cultura surzilor. la evenimentele sociale. conservarea şi transmiterea limbajului gestual şi culturii surzilor.învăţământul special să facă mai mult pentru formarea de profesori. Din cauză că cei mai mulţi copii surzi provin din părinţi auzitori.

. Dacă unul dintre parteneri este auzitor. Încă din 1990 se află în curs de aplicare unele programe de educaţie bilinguală a elevilor surzi din Danemarca. moment semnalizat de un led care pâlpâie. expeditorul trimite mesajul dactilografiat în prealabil sau care se dactilografiază în acel moment. se formează numărul şi se aşteaptă să sune.G. Acest aparat se foloseşte astfel: se ridică receptorul. S-a observat că actualmente a prins contur ideea educării copiilor surzi după modelul educaţiei copiilor proveniţi din rândul minorităţilor. care era surdă. abia în 1964 s-a inventat un aparat similar cu telefonul. De asemenea. Au loc pogrese similare şi în alte ţări cum ar fi Venezuela şi Uganda şi se prevede o dezvoltare accelerată a educaţiei bilinguale în viitor. Acestea apar pe o bandă de hârtie sau pe un ecran digital atât pe aparatul expeditorului cât şi pe cel al destinatarului când se comunică direct. Claviatura acestuia trimite o serie de semnale sau beep-uri care acţionează literele corespunzătoare. Având în vedere tendinţa de exagerare a „mainstreaming”-ului.Bell în 1875 pentru a comunica cu mama lui. Când destinatarul pune receptorul în furcă. un mesaj sonor transpus în scris pentru persoana surda. unde s-a recomandat să se creeze condiţii ca toţi copiii să aibă acces la educaţie în limba lor maternă şi s-a recunoscut că este necesar să se păstreze clase sau şcoli speciale pentru copiii surzi şi surzi-orbi. numit „teletypewriter”. care „interpretează” între cei doi. respectiv. SUA şi Canada. Comisia pentru invăţământ a Congresului SUA a formulat în 1986 unele recomandări în favoarea educaţiei bilinguale a copiilor surzi cu priceperi limitate în cunoaşterea limbii engleze. limbajul gestual a fost inclus în programele şcolare ale unor licee normale ca dsciplină facultativă iar în unele universităţi ca o limbă străină. Acesta traduce verbal un mesaj scris către auzitor şi. din cauza 80 . Acesta a deschis lumea telecomunicaţiilor pentru surzi. Din cauza necesităţilor deosebite de comunicare ale acestor deficienţi se recunoaşte şi în „Regulile Standard ale ONU. În acest sens s-a introdus limbajul gestual ca primă limbă în unele şcoli de surzi din ţările scandinave iar limba naţională se învaţă ca o limbă străină. constă dintr-o combinaţie formată dintr-un telefon şi o maşină de dactilografiat. Lane. adică „folosirea limbajului matern ale acestor minorităţi ca bază pentru învăţarea limbajului naţional”. o conferinţă internaţională referitoare la educaţia specială. Astfel are loc o „conversaţie” în scris între partenerii surzi. 1996). Suedia. este nevoie de un al treilea. Cu toate că telefonul a fost inventat de A.adulte pentru elevi şi să se introducă limbajul gestual ca obiect de învăţământ în aceste şcoli. Aceste aparate şi-au dovedit la vremea lor utilitatea dar acum acestea au fost înlocuite cu computerele personale.. Finlanda. de către un fizician surd (Robert Weitbrecht). Acest aparat. Spania. Se crede că varianta includerii totale a copiilor surzi în şcolile de masă aflate în apropierea locuinţei ar duce la un adevărat dezastru în absenţa unor condiţii care să le permită asimilarea cunoştinţelor şcolare (H.” că este mai potrivită educaţia acestor copii în clase sau şcoli speciale. a avut loc la Salamanca.

20%.13%.60% * Olanda/ 81 . TV2. SAT.18%. FR5-10%. PRO7.40% * Spania 30% din canalele publice * Estonia ETV. La început. Cu titlu informativ amintim că în 1970 s-a creat în SUA un Institut Naţional de Subtitrare care a folosit fonduri federale în scopul subtitrarii programelor de la principalele companii de televiziune. Congresul SUA a votat în 1993 un proiect de lege care prevedea includerea decodoarelor în toate receptoarele TV fabricate în America (H. de exemplu. agendă telefonică. În acest fel preţul receptoarelor TV cu decodor inclus era acelaşi cu ale receptoarelor comune iar acestea puteau fi acţionate prin simpla apasare pe un buton şi astfel era posibilă recepţionarea emisiunilor cu subtitrare. TV3. a unor emisiuni speciale. ITV1-90%.15% * Finlanda YLE1. M6-9% * Germania ARD-10%. MTV3-5% * Irlanda RTE. TG1. 24 milioane de preşcolari care învaţă să citească etc. În Europa s-au înregistrat progrese deosebite în domeniul subtitrării programelor.preţului ridicat al convorbirilor la aceste „teletypewritere”. pe care le menţionăm mai jos: * Anglia BBC. 1996).60%.4%. 24 milioane deficienţi de auz.Hoffmeister. Un alt mijloc de comunicare sunt „pagerele” speciale.Lane.80% * Franţa FR2-30%. O importanţă deosebită prezintă subtitrarea emisiunilor televizate. mai ales a jurnalelor de ştiri şi a unor emisiuni de importanţă naţională. e-mail şi eran de afişaj. La ora actuală. prevăzute cu tastatură. cel mai eficient mijloc de comunicare între surzi sau între aceştia cu persoane auzitoare îl constituie calculatorul personal.).60%. Acestea aveau iniţial o durată de 15 ore pe saptamână iar astăzi s-a ajuns la peste 770 de ore săptamânal iar viteza subtitrării s-a apropiat simţitor de „timpul real” în transmiterea ştirilor.3% * Belgia VRT. 27 de milioane de adulţi semianalfabeţi care doreau să-şi perfecţioneze pregătirea. cum ar fi avertizările meteo sau de altă natură adresate populaţiei.80%. Prin instalarea de WAP-uri.15%. YLE2. FR3-18%. R. TV3.90%. Având în vedere diversitatea persoanelor care puteau beneficia de astfel de decodoare (cum ar fi. TF1-28%. care permite trimiterea de e-mailuri şi folosirea internetului pentru informare rapidă în cele mai variate domenii. ZDF. Mesajele se trimit şi se primesc cu viteza celor care „conversează” însă valabilitatea acestora se întinde pe o zonă limitată. CH5. CH4.Bahan. 4 milioane de copii cu probleme de citire. 34 milioane de americani care au învăţat limba engleză ca a doua limbă. Aceste emisiuni pot fi vizionate de persoanele surde prin folosirea unor decodoare introduse în receptoarele TV.20%. B. este posibil ca persoanele surde să comunice foarte rapid prin limbajul getual deoarece se pot vedea datorită minicamerelor video. a evenimentelor sportive. decodoarele se vindeau separat şi costau cca 250 USD. mai ales la distanţe mari precum şi din cauza timpului ridicat necesar dactilografierii mesajelor.

În cazul în care o persoană doreşte să înregistreze filme sau emisiuni subtitrate. după câte cunoaştem.53%. Totuşi. p. 27. nu numai acasă. nr. Cosmos TV ş. 82 . RTL4-2% * Norvegia NRK1. Aceasta se poate viziona din fotoliu ori de câte ori se doreşte. Se alege programul. 80 de ore. emisiunea şi orele programate şi se înregistrează emisiunea dorită.53%. De ex. Elveţia nu a raportat situaţia iar despre ce se intâmplă în Romania nu s-au cerut date la vremea respectivă. la locul de muncă. urmată de Irlanda. Spania şi Suedia. NRK2. Ungaria este practic privată de subtitrare. 2005. Sub impulsul decisiv al Asociaţiilor de surzi. echipat cu un disc dur de 160Gb pentru cca. Franţa nu străluceşte dar stă mai bine decât Germania. în şcoli. acum are posibilitatea graţie unui decodor.9. Este interesant de notat că ţări mici ca Estonia şi Slovenia ocupă locuri onorabile în acest clasament. Olanda-Luxemburg şi Norvegia. Datele de mai sus au fost obţinute de Federaţia Europeană a Deficienţilor de Auz. care a realizat o anchetă comparativă a subtitrării programelor TV din diferite ţări europene. avem programe de ştiri subtitrate cum sunt Realitatea TV.50% * Slovenia SLO1-55%. se apasă butonul telecomenzii. El este uşor de programat. pentru a afişa lista de programe pe toate canalele. Parlamentele din unele ţări europene au in curs de adoptare unele legi care vor accelera procesul de implementare a subtitrarii emisiunilor TV din acele ţări. Belgia. NET2. Mai mult. NET3. naţionale sau internaţionale este necesar ca aceste informaţii să poată fi disponibile in diverse locuri care asigură serviciile publice. Pentru ca tot mai multe persoane surde să aibă acces la informaţiile furnizate de instrumentele tehnologice amintite mai sus cu privire la evenimentele locale.Luxemburg NET1. Antena 3. precum şi orele pentru fiecare emisiune. Se pot urmări programele pentru următoarele 5 zile.53%.50%.a. In acest scop este necesară formarea de interpreţi şi folosirea limbajului gestual de persoanele care asigură accesul la aceste servicii oferite de societate. Se observă că campionul incontestabil al subtitrărilor în Europa este Marea britanie. DRIVEBOX 7100. SLO2-34% * Suedia 30% canalele publice. 2% alte canale * Ungaria sub 1% din toate canalele * Pentru România şi Elveţia nu dispunem de date Sursa: Journal des Sourds. multe filme sunt subtitrate în ţara noastră.

Chiar istoria umanităţii poate fi prezentată ca ansamblul relaţiilor de comunicare dintre oameni. 5 Formarea si dezvoltarea limbajului gestual „Universul tăcut” în care trăiesc şi muncesc persoanele cu deficienţă gravă de auz este foarte complex şi. Unii cercetători (Ray Birdwhistell) au explicat în ce fel se poate stabili care este limba maternă a unei persoane. Majoritatea gesturilor de bază ale comunicării sunt aceleaşi în întreaga lume: zâmbetul. de multe ori. de a te comporta în diverse situaţii. colectivitatea surzilor este o minoritate lingvistică ce comunică într-un limbaj specific şi anume cel gestual.Curs nr.a. au un caracter de universalitate. murmurarea unei melodii sau a unei rugăciuni. De fapt.Pease (1993) au arătat că semnalele non-verbale pot fi de cinci ori mai importante decât cele verbale. scrâşnitul din dinţi. La fel. sexul. felurile privirii sau limbajul trupului. fiecare cu identitatea lui culturală bine conturată. ele fiind înnăscute şi. tot mai mulţi cercetători şi-au îndreptat atenţia spre această „lume a tăcerii”. nu poate trăi în afara comunicării. În cazul surdo-muţilor. mimica. cercetătorii au înregistrat peste un milion de semne şi semnale nonverbale folosite în comunicare. dar nu şi de diferitele forme ale comunicării neverbale: un surâs. Până în prezent. Chiar tăcerea poate contribui. Alte investigatii efectuate de Dinu Mihai (1997) şi A. Unele cercetări au pus în evidenţă faptul că persoanele aflate în interacţiune nemijlocită îşi transmit mai mult mesaje non-verbale în actul comunicării. comunicarea se face îndeosebi prin limbajul mimico-gestual iar întregul corp poate deveni un instrument de codificare a mesajului. Nota definitorie este felul cum comunică. Se consideră că prin limbaj o comunitate îşi poate păstra unitatea sau poate pieri. ele ajungând de la cca 65% în cazul limbajului gestual la 93% când sunt incluşi parametri vocali de tipul intonaţiei. clătinatul capului şi alte mişcări ale lui. antropologii au identificat peste 300 de grupuri etnice pe glob. ridicatul din umeri ş. de a merge. observând doar gesturile sale. clasa socială nu reprezintă caracteristici ale acestei comunităţi. 83 . în felul ei. ca fiinţă socială. gestul. rânjetul. El se poate lipsi de cuvîntul scris sau rostit. felul de a te îmbrăca. Cine aparţine colectivităţii surzilor? A purta un aparat auditiv nu are legătură cu apartenenţa la comunitatea surzilor. După apariţia în 1872 a cărţii lui Ch. Omul. volumului sonor etc. în ultimele două decenii. Gesturile pot transmite o informaţie cu o mulţime de amănunte în aceeaşi acţiune de comunicare. ritmului. Privirea. vârsta. tonul sunt parametri de care depinde bunul mers al relaţiei de comunicare în care limbajul deţine un rol esenţial. Majoritatea surzilor profunzi nu poartă proteze auditive. Darwin "The Expression of the Emotions in Man and Animals" care a scos în evidenţă rolul expresiilor faciale şi a limbajului trupului. la comunicare. originea.

obligând-o să înveţe limbajul gestual şi să participe la unele activităţi din comunitatea surzilor.el deschide uşile spre cunoaşterea altor surzi. unii surzi se pot grupa după credinţe religioase. Prin urmare. folosesc în comunicare limbajul semnelor ca mijloc principal şi împărtăşesc experienţe legate de pierderea auzului şi de folosirea limbajului gestual. comunicarea în limbaj gestual este baza acceptării în comunitate.în special şcolile cu internat au constituit centrul multor colectivităţi ale surzilor şi au jucat un rol esenţial în definirea acestor comunităţi. . Mai târziu. Şcolile pentru surzi. deoarece acesteia îi lipseşte trăirea experienţelor de viaţă centrate pe vedere. Se cunosc 5 caracteristici sau diferenţe importante ce caracterizează comunitatea surzilor: 1. petreceri la restaurante. obiceiurile. Oare o persoană auzitoare care cunoaşte limbajul gestual sau are părinţi surzi poate fi membră a colectivităţii surzilor? Nu întotdeauna. 3. scris. şi include credinţele lor. deoarece limbajul verbal a rămas principalul mijloc de comunicare. Dacă un surd nu cunoaşte limbajul semnelor el nu va putea fi acceptat în comunitatea surzilor şi nu va avea acces la cultura ei. surzii sunt un grup de oameni care au o pierdere gravă de auz. căsătorindu-se între ei în procent de peste 90 %. Limbajul mimico gestual. Dacă cineva a asurzit în timpul tinereţii şi şi-a pus un aparat auditiv. activităţi culturale sau sociale desfăşurate la club pentru a se informa şi a-şi îmbogăţi viaţa socială. tradiţiile. creându-şi propria cultură. Existenţa organizaţiilor şi a cluburilor. Socializarea. aceste cluburi s-au dezvoltat devenind adevărate centre de luptă pentru apărarea drepturilor social-umane ale membrilor săi. la tradiţiile ei. mai ales. la nivel naţional sub coordonarea Asociaţiilor Naţionale şi locale (filiale în sate şi oraşe). Deci. Majoritatea membrilor acestei comunităţi este formată din persoane care s-au născut surde sau şi-au pierdut auzul în perioada de formare a limbajului (în primii doi ani de viaţă). 4. el nu este surd.Dar aceasta nu înseamnă că nu poate comunica şi prin alte forme: verbal. Copiii care au crescut împreună în şcolile cu internat şi-au făcut prieteni chiar pe viaţă. care altfel nu ar putea fi cunoscute.. 84 . limbajul în tot ce este diferit faţă de auzitori. oral. valorile. . la istoria ei. etnii. activităţile şi. Prin cultura surzilor înţelegem tot ceea ce fac grupurile de surzi. . atunci ea poate fi un candidat care doreşte să intre în comunitatea surzilor. Prin el se obţine accesul la comunitatea de surzi. 2. Şcolile au oferit chiar un stil de viaţă ce nu putea fi copiat din altă parte. la folclorul şi secretele ei.primele cluburi au fost înfiinţate de absolvenţii şcolilor de surzi ca mijloc de întărire a legăturilor cu surzii din ţară.surzii simt o puternică nevoie de a se socializa unii cu alţii prin vizite reciproce. etc. De asemenea. Putem afirma că comunitatea de surzi nu are graniţe. Dar dacă auzul unei persoane slăbeşte tot mai mult în primii ani ai vieţii. deoarece ea există sub aspectul organizării la nivel internaţional prin Federaţia Mondială a Surzilor. iar principalul lor mijloc de comunicare este limbajul gestual.

descoperind multe informaţii. Mândria surzilor . L.1994).F.a). Formarea şi dezvoltarea limbajului gestual ca limbaj de sine stătător Putem considera că elementul central al dezvoltării unui copil surd este limbajul lui. se întâlnesc cu foşti colegi de şcoală. în esenţă. Lingviştii au descoperit. însă. El nu este o pantomimă sau o formă rudimentară a limbajului verbal ci un limbaj natural. Însă pantomima nu este tot una cu limbajul gestual. se crede că limbajul gestual ar fi doar pictorial. unde un număr tot mai mare de surzi se adună. la fel. Orlansky. Lane. Orlansky. se consideră că limbajul gestual ar fi iconic ceea ce-i determină pe mulţi să creadă că în limbajul 85 . J. se reculeg şi se socializează. Meyer. Marentette. Folven R. de asemenea. De asemenea.5.. B. care are reguli gramaticale de formare a propoziţiilor şi frazelor gestuale. Când un copil învaţă cum sună sunetele sau cum arată semnele. Cele mai importante principii ale limbajului sunt dictate. În ultimii 30 de ani lingviştii şi-au îndreptat atenţia spre limbajul gestual. Ei fac pelerinaje şi excursii cu sprijinul bisericii în diferite locuri din ţară. Cei care vin prima dată în contact cu limbajul gestual fac unele presupuneri greşite. dar dacă ar fi numai aşa el ar fi foarte uşor de învăţat.că reuşesc să facă faţă în situaţii cotidiene unde întâlnesc bariere de comunicare. Ei sunt mândri de istoria şi cultura lor.Hoffmeister. el fiind al cincilea limbaj minoritar după cel spaniol. La caracteristicile de mai sus am putea adaugă şi BISERICA.. D. În ultimele decenii a început să se cristalizeze ideea că limbajul gestual folosit de surzi este limbajul lor natural. ambele forme sunt. german şi francez (H. Bahan 1996). atunci el cunoaşte doar expresia de suprafaţă a limbajului. italian. Bonvillian. R. Într-adevar.J. Apoi. M. Se estimează că numai în Statele Unite există între 500. McIntyre ş.000 şi 2 milioane de utilizatori ai limbajului gestual american (ASL). în ultima vreme ea fiind cea care a constituit comunităţi religioase ale surzilor în diverse oraşe. de felul cum s-au adaptat în societate.. limbajul gestual este pictorial. cu toate că forma limbajului gestual este diferită de forma limbajului verbal. de capacităţile creierului uman. de succesele obţinute împreună pe diverse planuri. între care cea mai importanta fiind cea că limbajul gestual este un limbaj real. Astfel. R. Acest limbaj este comun nu numai celor peste 70 de milioane de membri ai Federaţiei Mondiale a Surzilor. îşi formează noi prieteni... Aceasta este rezultatul ingeniozităţi de moment sau adaptării la tehnologie. P. E. capacitatea umană a acestuia de a-l asimila şi de a-l folosi în comunicarea gestuală cu semenii lui. D. Marentette. un limbaj manual-vizual care-i uneşte indiferent de caracteristicile individuale intr-o colectivitate cultural-lingvistica. el este insuşit şi de alte multe milioane de interpreţi sau de cunoştinte ale persoanelor surde. independent de limbajul verbal.. sub aspectul scopului pe care îl servesc şi al modului în care se achiziţionează limbajul (Bonvillian. 1991).A.1985).. (Newport. (Pettito. că capacitatea de a achiziţiona un limbaj pe cale naturală şi de a-l transmite la copil are profunde rădăcini in creier (Pettito.

într-adevăr modalitatea manuală ar asigura un mijloc de comunicare deosebit de accesibil pentru copiii foarte mici. În această fază. L.Hoffmeister. izolate şi produse o singura dată. limbajul gestual este singurul care nu are o formă verbală. De exemplu.F.P. care dă impresia că limbajul gestual este un limbaj agramatical. Cel oral. 1991). la această vârstă. Acest gângurit poate fi oral sau manual. Marentette. ce conţine doar câteva verbe şi mai multe substantive. Mult mai corect ar fi să se traducă semnele de bază luând in considerare şi modificarea lor in propoziţie. Orlansky. dispare. Or. Astfel. Bahan 1996).Lane. La această etapă un semn obişnuit este indicarea cu degetul. Cercetătorii au sugerat.. conform unei convenţii. creşterea vocabularului gestual pare să fie mai rapidă. s-au filmat copii surzi din familii de surzi şi apoi s-au analizat rezultatele pe care le prezentăm succint mai jos. Prin exagerarea aspectului concret al limbajului gestual se face o altă greşeală ce rezultă din transcrierea gesturilor în cuvinte. Totuşi. Etapele de formare ale limbajului gestual Pentru a se stabili cum se formează limbajul gestual la copilul surd. ş. copiii auzitori abia îşi formează primele cuvinte. Australia. Astfel.A. S-a constatat că copiii surzi parcurg aceleaşi etape in achiziţia limbajului gestual ca şi copiii auzitori care asimilează limbajul verbal (Pettito. Folven. multe din semne sunt simple substantive sau verbe cu multe greşeli specifice “discuţiilor” copilului cu lumea înconjurătoare (H. arată întâi spre jucărie apoi spre sine. propoziţiile formate din două gesturi apar la copilul surd la aproximativ 86 .gestual se pot discuta numai aspecte concrete. Meyer şi Newport au arătat că achiziţia limabjului gestual poate fi mai rapidă decât cea a limbajului verbal. studiile menţionate au arătat că primul semn tinde să apară cu 2-3 luni mai devreme decât primul cuvânt emis de copilul auzitor. In mod normal. Un copil surd a fost studiat şi s-a constatat că la vârsta de 13 luni el a folosit 85 de semne-gesturi.a) există limbaje gestuale diferite. ea ar putea fi din cauză că acest „mecanism al vorbirii” este direct vizibil atât pentru copil cât şi pentru părinţi. McIntyre. De obicei. inventate şi implementate în practică. că controlul motric al mâinilor se poate dezvolta mai devreme decât cel al aparatului vocal. etapa unui singur cuvânt la copiii surzi constă în semne individuale. O altă greşeală ar fi să se considere limbajul gestual ca fiind universal. dar are toate celelalte caracteristici ale limbajelor verbale. Marea Britanie. B. De asemenea. or colectivităţile de surzi evoluează în mod independent iar în multe ţări care vorbesc aceeaşi limbă (Statele Unite. Or. Ca şi la auzitori. Primele producţii formate din două gesturi sunt alcătuite din două indicări. R. auzitorii presupun la început că toate limbajele sunt vorbite şi astfel consideră limbajul gestual ca un fel de limbaj vorbit cu mâinile.. Alte studii realizate de Bonvillian. După autorii citaţi. de asemenea. dacă un copil vrea să arate că o jucărie este a lui. dacă nu este sancţionat pozitiv. limbajul gestual are şi multe gesturi abstracte. copiii surzi gânguresc înainte de a produce primele gesturi.

Mai întâi apare PE. apoi apar semnificaţii legate de acţiuni (de ex. În timp. înaintea verbului şi fără subiect. continuă.Lane. Şirul de semnificaţii este similar în ambele limbaje. de pildă.Bahan. acestea sunt urmate de afirmaţii legate de loc (se arată spre maşină) şi. copilul formează negaţia prin punerea semnului de negaţie la inceputul propoziţiei (ex. tata papă) şi de stări afective (de ex. pronumele apare la vârsta de aproximativ 20 de luni. Primele gesturi care apar sunt legate de existenţă.nu mănânc). 1996). conform cercetărilor lui Newport şi Meyer (1985) şi Pettito (1991). Achiziţia limbajului gestual de către copiii surzi din părinţi auzitori. Alţi autori (Ewoldt şi Hoffmeister) au subliniat că abilitatea de a descrie relaţia dintre obiecte aflate în spaţiu urmează o secvenţă a dezvoltarii. Ceea ce pare să determine progresul în achiziţia limbajului este complexitatea regulilor pe care poate copilul să le înveţe şi nu modalitatea verbală sau manuală a limbajului în care se pot învăţa aceste reguli. 1996 ).Lane. Abia în jurul vârstei de 7-8 ani copilul surd poate să stăpânească sistemul complex al verbelor (Lane. deoarece 87 . Aceste rezultate au dus pe oamenii de ştiinţă la concluzia că creierul este programat sub aspect biologic să asimileze limbajul indiferent de modalitatea sa. în fine.1996). verbală sau gestuală. coplul surd nu va stăpâni corect folosirea pronumelui până la vârsta de 8-9 ani. al meu). dar numai dacă subiectul este prezent. el asimilează pronumele pentru cele trei persoane. B. După Newport şi Meyer. de fapt. se arată spre mama. Rezumând cele afirmate până aici. este oarecum diferită. Cele două forme de negaţie în limbajul gestual (scuturarea capului şi gestul ”NU”) se dezvoltă mai devreme. R.. la fel ca la copilul auzitor şi ambele categorii de copii fac aceleaşi greşeli legate de folosirea pronumelui.mama râde). Cu toate că limbajul gestual nu se leagă exclusiv de ordinea cuvintelor ca în limbajul verbal pentru a transmite semnificaţii. adică cum este realizată acţiunea (normală. La începutul fazei de două gesturi.aceeaşi vârstă ca şi propoziţiile din două cuvinte de bază fără marcatori gramaticali (H. În limbajul gestual. Prima indicaţie a cunoaşterii gramaticii limbajului gestual. repetitivă) sub influenţa limbajului verbal. Acum apar unele mişcări care arată flexiunea verbului. gânguritul (7-10 luni). se pare că învăţarea limbajului gestual de către copiii surzi favorizează o anumită ordine a gesturilor. când copilul surd atinge vârsta de 2 ani.Hoffmeister. de caracteristici ale acţiunilor (de ex. achiziţia limbajului verbal şi a celui gestual urmează etape identice de dezvoltare. adică ordinea subiect-verb-obiect. etapa primului gest şi asimilarea regulilor de formare a propoziţiei (22-36 luni). aleargă repede). apoi ÎN SPATELE LUI şi după aceea ÎNTRE. după cum a constatat Pettito şi Marentette. trecând prin aceleaşi faze ca şi copilul auzitor dar. care formează. Mai târziu apare expresia „NU POT”. comunitatea surzilor.H.. care apare în jurul vârstei de 3 ani este acordul subietului cu verbul. care este aceeaşi ordine raportată pentru copiii care învaţă mai multe limbaje verbale (H. începând cu pronumele personal la persoana I (eu.

La ora actuală există tot mai multe dovezi că copiii surzi suferă o penalizare în asimilarea gramaticii şi în prelucrarea propoziţiilor dacă ei încep mai târziu să înveţe limbajul gestual şi cu cât este mai mare întârzierea. Utilizând această înzestrare umană innăscută pentru limbaj. Aceasta capacitate pare să scadă odată cu vârsta. diferitele limbaje de contact se reduc la un limbaj comun al 88 . Ei produc mai întâi un gest odată şi apoi combină gesturile pentru a produce propoziţii formate din două gesturi care tind să fie ordonate într-un mod consistent care arata cine face acţiunea. Aceşti copii asurziţi. 1991). formând un limbaj de contact. copiii au acces limitat la limbajul verbal. fie el verbal sau gestual. copilul surd tipic din părinţi auzitori permite să se facă o testare asupra ipotezei enunţate deoarece acest copil nu este expus de obicei la un limbaj convenţional până la vârsta preşcolară sau chiar mai târziu. Aceşti copii intra în contact unii cu alţii. Se pare că fiinţele umane au o capacitate biologică pentru asimilarea limbajului ce implică un set intern de norme. Psiholingviştii au postulat multă vreme că există o perioadă critică pentru achiziţia oricărui limbaj. ce şi cum. Mayberry si Eichen citaţi de H. Sub acest aspect. Aceşti copii surzi care învaţă limbajul gestual cu întârziere diferă mult şi de cei care au asurzit mai târziu şi învaţă limbajul gestual ca a doua limbă (Mayberry. ce reprezintă limbajul care se impune. deoarece copilul care este întârziat în achiziţia limbajului verbal este adeseori afectat şi în alte aspecte. Treptat. de a nativiza informaţia incompletă pe care o primesc. copiii surzi pot să inventeze tot felul de schimbări în construirea propoziţiilor gestuale pe care nu le-au văzut niciodată..1996). S-a constatat că atunci când copiii surzi vin prima oară într-o şcoală specială cu internat. copiii surzi din părinţi auzitori nu înţeleg semnificaţia propoziţiilor în limbaj gestual la fel de bine ca cei care-l învaţă de timpuriu.părinţii auzitori nu cunosc limbajul gestual şi nu-i pot învăţa pe aceşti copii limbajul gestual ca limbă maternă. Această ipoteză a fost dificil de examinat în mod riguros la limbajele verbale. cu toate că vin în contact cu limbajul gestual ca a doua limbă relativ târziu. Eichen.Lane.R. cu atât este mai mare şi penalizarea (Newport. ei vin cu un limbaj de casă. achiziţionează prima limbă conform programului de dezvoltare. În schimb. E. Această achiziţie a limbajului verbal poate să constituie baza unei mai bune cunoaşteri a limbajului gestual în comparaţie cu copiii surzi care sunt deprivaţi de şansa învăţării primului limbaj. Copiii îşi construiesc gramatica limbajului pe care il achiziţionează pe baza acestor norme interne numite ipoteze de nativizare (nativization hypothesis). Aceste forme de limbaj sunt tot atât de numeroase ca şi numărul de copii care-l folosesc. În afară de aceasta. deoarece nu aud sunetele. copiii surzi nu se deosebesc de alţi copii din moment ce toţi copiii auzitori pot să audă numai o fracţiune din propoziţiile posibile în limba lor totuşi ei sunt capabili să-si însuşeasca regulile gramaticale complexe şi să le folosească cu eficienţă. Astfel de copii gesticulează în mod spontan cu părinţii lor sau cu alţi copii. deoarece copiii folosesc capacitatea lor nativă de a construi gramatica. Mai mult.

Acesta va permite asimilarea. Contactul extensiv între surzii din diferite ţări datează probabil de la primul Congres International al surzilor (Paris. A treia carte denumită GESTUNO urmărea să faciliteze comunicarea la intalnirile internaţionale aşa cum s-a sperat sa fie ESPERANTO.S. Dacă părinţii auzitori cu copii auzitori acţionează în conformitate cu unele roluri sociale prescrise.Vocabularul folosit în asemenea situaţii de contact este foarte restrâns iar înţelegerea cuvântărilor depinde foarte mult de creativitatea şi de experienţa celor care gesticuleaza. De atunci aceste contacte au devenit mai frecvente. pot servi ca bază pentru crearea unui limbaj gestual naţional standardizat. creându-se premisele formării limbajelor regionale care. Vocabularul din semnele internaţionale provine din trei surse: limbajul gestual naţional al interlocutorilor. Astfel s-a dezvoltat spontan un limbaj de contact cunoscut sub numele de semne internationale. numărul limitat de semne care au fost adoptate oficial în decursul anilor ca vocabular standardzat de semne internaţionale şi mimică. să modifice substanţial planurile iniţiale ale părinţilor. care permite comunicarea eficientă între toţi copiii din acea şcoală precum şi între aceşti elevi şi profesorii lor. Influenţa acestui sistem standardizat asupra semnelor internaţionale contemporane practicate în situaţii oficiale sau neoficiale a fost limitată. în anumite condiţii. Copilul poate să aducă în familie o schimbare fundamentală a destinului ei.1889). Probleme de comunicare în familiile cu copii surzi Naşterea unui copil este un moment deosebit în viaţa oricărei familii.M. F. cuvântarile sunt interpretate nu numai in limbajul naţional al ţării gazdă (în ultimii ani s-a recomandat să se folosească limba engleză pentru corespondenţă şi limbajul gestual internaţional în expunerile de la aceste întîlniri internaţionale) ci şi în semne internationale. Părinţii. în covârşitoarea lor majoritate şi văd naşterea unui copil surd ca un 89 . Acesta permite ca vorbitorii de limbaje gestuale reciproc neinteligbile pentru auzitori să se poate înţelege. cum ar fi Congresul Federatiei Mondiale a Surzilor. La aceste întâlniri internaţionale. de asemenea. fapt explicabil prin influenţa valorilor culturale şi a informaţiilor primite de la profesioniştii domeniului. Apariţia unui copil surd poate. mai ales dacă ei sunt auzitori şi nu au avut nici o experienţă anterioară cu alte persoane surde. a depus un efort de a extinde şi standardiza vocabularul din semne-gesturi selectate din diferitele limbaje gestuale. care sunt auzitori.şcolii. Unii se întristează. Trebuie să menţionăm că nu toţi părinţii surzi reacţionează la fel cu ocazia naşterii unui copil surd. păstrarea şi transmiterea culturii acelei naţiuni în rândul membrilor ei. vor depune toate eforturile pentru a-i asigura copilului cea mai bună dezvoltare şi educaţie. teoretic vorbind. vor acţiona în mod similar. de ce nu am presupune că şi părinţii surzi cu copii surzi. După 1970. Prin activităţile inter-şcolare aceste limbaje de contact la nivelul şcolilor se „uniformizează” tot mai mult.

de logopezi care să dezvolte cât mai mult posibil comunicarea verbală şi de profesori specializaţi să lucreze cu copii handicapaţi. ei au o educaţie rudimentară. Părerea auzitorilor că surzii au posibilităţi limitate de afirmare nu va mai fi multă vreme tolerată. la viaţă. Cel mai adeseori. La naşterea unui astfel de copil părinţii trec prin cîteva faze de la şocul provocat la aflarea diagnosticului. să vadă pe copilul lor surd într-o lumină pozitivă. părinţii surzi trebuie să aibă încredere în ei şi în valorile colectivităţii surzilor. cînd apar probleme legate de sănătatea sau de instruirea copilului. lecţiile obositoare de corectare a vorbirii. sunt angajaţi sub nivelul lor de pregătire şi sunt consideraţi inferiori din cauză că nu aud şi nu pot vorbi inteligibil. frustrare. Pe parcurs. Pe parcursul creşterii copilului. se ajunge la acceptarea copilului surd ca o fiinţă ce trebuie tratată la fel ca orice copil ce are dreptul la dragoste. Prin urmare. Nu punem la îndoială necesitatea unor astfel de servicii dar aceşti părinţi ar trebui să ştie că există şi părinţi surzi care-şi cresc mai bine copiii lor surzi fără aceste multe şi costisitoare servicii puse în balanţă cu rezultatele foarte modeste ale performanţelor şcolare şi ale dezvoltării psihice. Uneori experienţa lor a fost aşa de dureroasă încât nu doresc aşa ceva pentru copilul lor şi acceptă intervenţia specialiştilor în recuperare. la un viitor luminos. care să stabilească cauza pierderii auzului şi să recomande proteze sau operaţii. cu acuzaţii la adresa personalului medical. Copilul surd va fi tratat astfel ca pacient care are nevoie de medici orelişti. ca pe o fiinţă normală care nu aude dar care se poate realiza plenar într-o societate a auzitorilor. ei au nevoie de sfaturi competente pe care le găsesc extrem de rar. Surzii pot să practice numeroase profesii şi să ofere o imagine pozitivă despre colectivitatea lor. la o stare de nervozitate. la educaţie. 90 . inferioritate. sub capacitatea lor. De pildă. operaţii costisitoare de implant cohlear şi alte intervenţii destinate să “normalizeze” un copil surd. părinţii surzi se confruntă cu obstacole considerabile. etc. să nu folosească limbajul gestual deoarece s-ar frîna formarea limbajului verbal. Majoritatea părinţilor auzitori însă nu au avut experienţe anterioare cu colectivitatea surzilor şi vor accepta cu uşurinţă modelul medical bazat pe ideea deficienţei auditive şi a necesităţii intervenţiei specialiştilor. Toate aceste sfaturi crează în mintea părinţilor sentimente de îndoială. Treptat. de audiologi care să măsoare şi să stabilească pierderea de auz. Însă. li se recomandă să facă operaţie de implant cohlear la copil deşi aceasta nu ar îmbunătăţi auzul. Datele din literatura de specialitate sunt unanim de accord că peste 90% dintre copiii surzi provin din familii de auzitori.eveniment regretabil ce va necesita intervenţia specialiştilor în recuperare. să poarte proteză cu toate că nu are resturi auditive utilizabile pentru vorbire. părinţii surzi cunosc cel mai bine încercările prin care au trecut în perioada copilăriei şi adolescenţei lor într-o lume dominată de auzitori. cu căutări în antecedente pentru a găsi o cauză ce ar fi putut determina apariţia surdităţii la copil.

Aşa cum am menţionat mai sus, o situaţie aparte prezintă apariţia unui copil surd într-o familie de auzitori care nu a avut niciodată contacte cu comunitatea de surzi. Această familie poate trece prin mai multe faze, sub aspect psihologic, de la şocul provocat la aflarea veştii că copilul lor este surd până la acceptarea situaţiei ca atare. Aceste etape ar putea fi cele ce urmează: În prima etapă medicul anunţă părinţii că copilul are o deficienţă auditivă sau surditate ceea ce poate să le provoace un şoc. Apoi, părinţii încep să reacţioneze, să înţeleagă că deficienţa copilului este permanentă, cu toate că este greu de acceptat. Unii părinţi pot manifesta agresivitate faţă de personalul medical, considerându-l vinovat, în mod inconştient, de situaţia copilului lor. Desigur, situaţia poate fi foarte dificilă şi greu de depăşit. După un timp se ajunge la următoarea etapă, când părinţii încep să se acomodeze treptat cu situaţia şi să înţeleagă că viaţa merge mai departe. Încet, încet, ei pot să descopere că viaţa are un sens. În această fază părinţii sunt foarte sensibili dar şi sceptici faţă de sfaturile binevoitoare ale medicilor sau specialiştilor. În ultima etapă are loc o reorientare. Cu toate că părinţii se simt frustraţi, ei descoperă că şi acest copil surd le îmbogăţeşte viaţa şi le deschide noi perspective. Ei încep să se concentreze mai puţin asupra deficienţei şi mai mult asupra posibilităţilor de viitor ale copilului. Aici iese în evidenţă rolul referentului sau al consilierului social, care trebuie să-i convingă pe părinţi că deficienţa copilului lor nu constituie un obstacol în calea comunicării iar protezarea adecvată poate să aducă un aport pozitiv la acest proces. Pentru aceasta, părinţii trebuie să participe la cursuri de limbaj gestual şi să contribuie la parcurgerea etapelor de dezvoltare ale limbajului stabilite de Jean Piaget (1973), menţionate succint de lingvista Diana Ghido, în lucrarea ei de licenţă aparută în anul 2000, pe care le amintim mai jos: I. Etapa indiceală, care constituie, probabil, începutul oricărei structurări a capacităţii de cunoaştere în vederea semnificării. Indicele „este un semnificant nediferenţiat de semnificatul său, în sensul că el constituie o parte, un aspect sau un rezultat cauzal al acestui semnificat”. II. Structurile de semnificaţie simbolică, în cadrul cărora semnificanţii se diferenţiază de semnificaţia lor, nu aparţin obiectului sau evenimentului indicat, ci sunt produşi de subiect cu scopul de a evoca sau reprezenta aceşti semnificaţi, chiar în lipsa oricăror incitaţii perceptuale din partea lor. Debutul funcţiei semiotice se produce la 16-18 luni, simbolul având calitatea de a fi interiorizat. Potrivit lui Piaget, funcţia semiotică este alcătuită din cinci conduite semiotice care apar oarecum spontan, la copilul normal în al doilea an de viaţă: imitaţia amânată, jocul simbolic, imaginea grafică, imaginea mentală şi evocarea verbală. La copilul handicapat auditiv apare a şasea conduită semiotică: limbajul mimicogestual, care tinde să compenseze conduita de evocare verbală. Prin urmare, la doi ani apare limbajul mimico-gestual la copilul cu deficienţă auditivă, de unde rezultă importanţa acestuia ca instrument al gândirii.

91

III. În jurul vârstei de şapte ani are loc decăderea simbolului în semn. Semnul este rupt total de semnificat; simbolul este instrument al gândirii pre-operatorii iar semnul – al gândirii operatorii. Simbolul este purtător de pre-concepte (subiective, individuale şi particulare), semnele sunt sociale, selective, convenţionale. În acest context precizăm că limbajele mimico-gestuale sunt sisteme de comunicare complexe, care prelucrează şi redau informaţia într-un mod specific. Ele au la bază atât o componentă înnăscută dar şi scheme convenţionale învăţate. Componenta înnăscută în comunicarea non-verbală, confirmată de cercetări recente (A. Pease,1993,p.15) este dublată de „împrumuturi” din ambele părţi: componenta non-verbală a limbii orale a unei culturi şi limbajul mimico-gestual din interiorul aceleiaşi culturi (de ex. gestul ridicării din umeri arată lipsă în limbajul mimico gestual). Uneori sistemul de comunicare folosit de surzi este considerat un limbaj transcultural, internaţional. A.I. Diacikov susţine că există 900 de semne comune limbajelor gestuale din întreaga lume (care exprimă intr-o formă foarte asemănătoare aceleaşi conţinut). Noi considerăm că acest lucru nu este posibil din mai multe motive. Unul dintre acestea este faptul că orice limbaj este modelat de necesităţile de comunicare ale colectivităţii care il întrebuinţează. Convenţiile pe care le persupune orice cod diferă de la o cultură la alta, astfel că un limbaj gestual este mult mai accesibil indivizilor din aceeaşi cultură. Un limbaj transcultural nu ar putea fi, prin urmare, decât un limbaj artificial. Un alt motiv al imposibilităţii ca limbajul mimico gestual să traverseze mai multe culturi este lipsa mediatizării acestor limbaje, ceea ce explică dificultăţile de unificare a variantelor dialectale ale limbajului gestual românesc sau a oricărui alt limbaj. A existat un proiect de formare a unui limbaj mimico-gestual internaţional destinat folosirii de surzi şi auzitori la conferinţe numit “Gestuno”, din care au apărut patru variante cu ocazia fiecărui Congres al Federaţiei Mondiale a Surzilor, după modelul “ESPERANTO”. Astăzi, datorită avântului tehnologiei informaţionale, proiectul a fost reluat sub numele Internaţional Sign Language (ISL), acesta fiind un limbaj artificial folosit în comunicarea dintre oficialităţile cu handicap auditiv la anumite întâlniri, convenţii la nivel internaţional. ISL însă nu va înlocui niciodată limbajele naturale mimico-gestuale autohtone. Fiind limba maternă a unei colectivităţi, limbajele mimico-gestuale nu sunt limbaje artificiale ci principalul sistem de comunicare al surzilor profunzi. ,,Canalul vizual” este cel mai accesibil, ceea ce determină conturarea unei structuri gramaticale specifice. Prin acest canal se poate transmite întreaga cultură a comunităţii de surzi materializată în jocuri, poezii, basme, legende, bancuri, obiceiuri, tradiţii, ritualuri, etc. În întreaga lume există sute de limbaje gestuale care se dezvoltă la fel ca şi limbajele orale naţionale, însă, după alte reguli gramaticale specifice canalul vizual.

92

Toate limbajele gestuale au avantajul de a fi percepute prin ochi. Un mare număr de semne imită gesturile care se fac în mod obişnuit, cum ar fi fluturarea mâinii pentru a spune “la revedere”. Semnele pentru acţiuni şi cele pentru lucruri imita adesea gesturile care se fac când se manevrează aceste obiecte, cum ar fi ridicarea unui pahar spre gură (cu semnificaţia de a bea), pieptănarea părului, perierea dinţilor, spălarea rufelor cu mâna sau cu maşina automată, tăierea pâinii cu cuţitul ş.a. totuşi, în semne, mişcările mâinilor sunt mai scurte şi mai rapide decât mişcările care se fac în momentul acţiunii cu obiectele. În unele semne forma mâinii imită forma obiectului iar mâinile se mişcă aşa cum se mişcă şi obiectele. Aşa este cazul pentru mişcarea aripilor unei păsări având semnificaţia de “pasăre” sau “a zbura”. Alteori, mişcările mîinilor “desenează” în aer contururile obiectelor (trompa unui elefant, o sticlă, acoperişul unei case, un peşte ş.a.). În fine, multe semne arată pur şi simplu spre un specimen despre care dorim să vorbim. De pildă, se arată cu degetul index în sus dacă ne referim la cer sau la culoarea albastră, spre oamenii despre care dorim să vorbim, spre părţile propriului corp când arătăm unde ne doare etc. În acest fel se formează o idee legată de folosirea mimicii şi a gesturilor şi se poate găsi cu uşurinţă o cale de comunicare simplă cu persoanele surde chiar dacă vocabularul disponibil este foarte limitat. Se foloseşte astfel o caracteristică a limbajului gestual, aceea că el include în componenţa lui gesturile şi mimica, fapt ce permite realizarea unei comunicări simple. Mai apoi, când se ajunge la stăpânirea unui vocabular mai complex, care include semnele convenţionale, se pot purta discuţii pe diverse teme. În orice caz, trebuie să ţinem seama de existenţa unui vocabular de semne standardizate care sunt folosite de colectivitatea de surzi, chiar dacă unele dintre ele nu sunt cele mai caracteristice pentru obiectul la care se referă. Totuşi, ele s-au înrădăcinat în colectivitatea de surzi şi trebuie folosite ca atare pentru a cunoaşte şi înţelege cultura lor, istoria lor, constituind limbajul lor. Se aplică şi aici principiul: “Când eşti la Roma fă cum fac romanii”, adică să te comporţi şi să vorbeşti ca ei. Nu putem vorbi de o inferioritate a limbajelor gestuale în raport cu limbajele verbale ci de un anumit raport între ele. Astfel, prezintă un interes deosebit corelaţia între cantitatea de informaţie transmisă şi efortul fizic depus în limbajele mimico-gestuale. Ca volum de timp conversaţional, se pare că limbajul mimico-gestual român este comparabil cu limba româna. Deşi dă impresia unei limbi abreviate, mai extinsă ca mod de execuţie şi mai redusă ca eficienţă decât limbajul verbal, limbajul mimico-gestual presupune şi gesturi complexe, motiv pentru care sunt necesare mai puţine gesturi decât cuvinte pentru exprimarea aceluiaşi conţinut. Întrucât în procesul transmiterii mesajelor prin limbaj gestual se fac eforturi cu mâinile, braţele, creierul, acestea obosesc astfel că după cca 30 minute de interpretare sau de folosire continuă a limbajului gestual, este necesar să se facă o pauză de 10-15 minute. Deoarece canalul vizual are un rol secundar în transmiterea informaţiilor pentru auzitori în comparaţie cu canalul auditiv, se creează impresia inferiorităţii limbajului gestual.
93

O dată cu intensificarea preocupărilor interdisciplinare, ce oferă un cadru mai adecvat de analiză, asistăm la ora actuală la o creştere a interesului specialiştilor faţă de studierea limbajului gestual. De asemenea, au fost elaborate cursuri frecventate de tot mai multe persoane auzitoare interesate, din diferite motive, să comunice cu persoanele surde. În unele ţări, limbajul gestual a devenit materie şcolară, obiect de învăţământ facultativ sau obligatoriu. În alte ţări (Danemarca, Suedia, Finlanda) s-au creat departamente de cercetare a limbajului gestual unde lucrează cercetători surzi şi auzitori. Sub aspect legislativ, limbajul gestual a fost recunoscut de tot mai multe ţări, unele introducând prevederi chiar în Constituţia ţării lor (Africa de Sud, Finlanda, Uganda, Portugalia) sau în diverse acte legislative. În ţara noastră abia prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 102/1999, care a devenit ulterior Legea nr. 519 din 2002 s-a recunoscut oficial limbajul gestual şi s-a recomandat angajarea de interpreţi în instituţiile publice. La nivelul Parlamentului European s-au adoptat două rezoluţii (în 1988 şi 1998) care recomandă recunoaşterea oficială a limbajului gestual şi folosirea de interpreţi calificaţi în toate ocaziile de interes public unde participă persoane surde.Parlamentul European a oferit chiar un exemplu în acest sens angajând interpreţi la şedinţele sale unde se discuta probleme legislative referitoare la persoanele cu disabilităţi. Menţionăm, în acest context, că Helga Stevens persoană surda cu pregătire juridică în Statele Unite, a fost aleasă de curând membră a Parlamentului din Belgia, zona flamandă. În ultima vreme s-a acordat o atenţie mai mare gesturilor în procesul de învăţământ special, întrucât folosirea numai a limbajului oral s-a dovedit a fi insuficientă, mai ales în primii ani de instruire a copilului surd. Nu credem că mai este cazul să subliniem importanţa ”băii de limbaj” pentru dezvoltarea psihică a copilului preşcolar. Unele cercetări (J. Ahlgren, B. Tervoort, D. Schein) evidenţiază faptul că în cazul în care copiii surzi sunt lipsiţi de timpuriu de „baia de limbaj gestual” în primii ani de viaţă, ei nu pot să-şi dezvolte în mod sistematic un limbaj care să le permită o bună dezvoltare a funcţiilor de cunoaştere şi de comunicare. Deoarece, până în jurul vârstei de patru ani este ineficientă folosirea limbajului verbal cu copilul surd, acesta este în pericol să devină şi un handicapat socio-cultural şi intelectual, dacă cei din jurul său (părinţi, rude apropiate etc.) nu folosesc un mijloc de comunicare cu el iar mijlocul cel mai util este limbajul gestual. Recomandăm deci, ca părinţii auzitori să adopte modalitatea de comunicare gestuală cu copiii lor surzi, cel puţin în primii ani de viaţă, pentru a-l scoate din izolarea comunicativă în care trăieşte. Refuzând această soluţie, mai ales din dorinţa de a nu scoate în evidenţă că au un copil surd, aceşti părinţi pot să antreneze la copilul lor carenţe mult mai grave decât însăşi surditatea, fapt pe care l-am semnalat înca de acum 20 de ani într-o lucrare anterioară. Până la intrarea copilului surd într-o unitate de instruire prevăzută cu personal de înaltă calificare pentru recuperarea complexă a auzului şi limbajului
94

opinii. copiii surzi proveniţi din familii de surzi au un bagaj de cunoştinţe şi un limbaj mai dezvoltat în comparaţie cu copiii surzi din familii de auzitori. să-şi exprime dorinţe. În timp. De aici ne putem explica de ce majoritatea surzilor au o motivaţie scăzută pentru vorbirea orală. De asemenea. Acest lucru s-a constatat în practica şcolară. gânduri. percepţia distorsionată şi incompletă a limbajului oral de către copilul surd contribuie la dobândirea unui model distorsionat şi incomplet a cea ce inseamnă limba maternă pentru auzitor. adesea dificilă. acuareţea cu care sunt exprimate formele limbajului verbal este redusă. considerăm că copilul surd are nevoie de comunicare prin limbaj gestual. folosesc tot mai rar vorbirea articulată după ce intră în viaţa productivă în favoarea utilizării limbajului mimico-gestual pentru satisfacerea necesităţilor de comunicare în cadrul vieţii sociale (R. Comunicarea dintre auzitori şi surzi este greoaie. Din această cauză modul în care este perceput limbajul verbal poate să fie inexact în comparaţie cu cel pe care-l percepe copilul auzitor. Aceasta face să îi fie dificil să compare o propoziţie cu o altă propoziţie. Acesta. 1978). folosit în mod raţional. fac dificilă alcătuirea şi prezentarea unor modele educative care să fie luate drept bune pentru toţi copiii cu deficienţe de auz. aceasta nu se realizează decât în mică măsură. Experienţa ne arată că. această imixtiune nedorită într-un limbaj. Desigur. este deosebit de redusă frecvenţa cu care sunt folosite formele 95 . Mai târziu. va permite copilului să cunoască mediul înconjurător şi.în perspectiva integrării sociale şi profesionale. în acelaşi timp. forţându-i pe surzi să le accepte şi să le folosească. Caracteristicile comunicării la copilul deficient de auz comparativ cu auzitorii Gradul de pierdere a auzului fiecărui copil precum şi diversitatea adiţională care poate să existe din cauza mai multor factori sociali şi de mediu. create de ei. mai ales când protezarea auditivă nu este eficientă. de aceea surdul nu poate fi înţeles decât de persoanele cu care vine în contact mai des. Faptul că un copil este născut cu deficit de auz. în general determină ca limbajul dobândit să aibă anumite caracteristici. cu tot efortul factorilor educaţionali de a-l învăţa pe copilul sau adultul surd să articuleze corect. Madebring. De pildă. este profund dăunătoare şi nu face nici un serviciu colectivităţii de surzi în direcţia sporirii posibilităţilor de comunicare. deficientul auditiv beneficiind doar de indici vizuali în perceperea vorbirii orale. fiind familiarizaţi cu handicapul lor. Din dorinţa de a spori numărul de gesturi unii „binevoitori” au introdus numeroase gesturi artificiale. oricare ar fi el. astfel munca depusă de professor pentru al face pe elev să înţeleagă regulile limbajului exprimat în vorbirea curentă va fi foarte dificilă. aceşti surzi îl vor accepta de timpuriu şi vor pune mai puţine probleme de adaptare psihologică şi socială. aceste achiziţii gestuale vor contribui la fertilizarea învăţării limbajului oral. nedepăşind frazele convenţionale. îşi vor forma deprinderi superioare de scriere şi de citire şi o labiolectură mai bună. Mai mult.

cu atât va dispune mai puţin de limbajul sonor care i se adresează în mod direct. înainte ca înţelegerea să se dezvolte şi înainte ca el să facă primele demersuri individuale să vorbească după modelul normal al limbajului sonor. deoarece vor trebui să recunoască diferenţa între un limbaj nedezvoltat şi un limbaj deviant. În general. 1. mai ales. La inceput. Pentru a avea cunoştinţe suficiente trebuie să deţinem posibilitatea de a identifica toţi factorii care concură la dobândirea limbajului oral şi. Acest proces şi nu altul va fi în atenţia profesorului pentru surzi asupra căruia va trebui să ia decizii. va şti şi va înţelege o parte din ceea ce i se spune numai dacă se uită la buzele celui care vorbeşte şi prinde câţiva indici vizuali. În general.limbajului. Un copil cu surditate prelinguală. Cei mai mulţi copii auzitori dobândesc competenţe în vorbirea limbii materne în jurul vârstei de 3 ani. factorii care fac imposibilă dobândirea în mod normal a limbajului verbal. Primul tip de 96 . pe lângă cunoaşterea particularităţilor legate de copilul deficient. Specialiştii care se implică în educarea copiilor surzi prelingual. profesorii trebuie să fie înarmaţi şi cu un set de tehnici de cercetare a limbajului verbal-oral pentru a putea face această diferenţă. trebuie să aibă şi cunoştinţe temeinice de limbă şi de psihologia însuşirii limbajului în condiţii de normalitate. În acest caz se recomandă să fim atenţi la conversaţia dintre copilul mic şi mama lui. Dacă problema s-ar pune pentru dobândirea unei a doua limbi. Copilulul auzitor începe să dobândească limbajul în primele luni de viaţă. care nu a beneficiat de o amplificare sonoră potrivită. Când se consideră că dobândirea limbii materne s-a realizat cu success este necesar să studiem toate aspectele pentru a înţelege condiţiile în care are loc dobândirea acestei limbii. atunci ar fi indicat să se studieze modul în care se învaţă o limbă străină de către vorbitorii unei limbi materne. c) c) profesorii pentru surzi trebuie să aibă cunoştinţe precise în privinţa etapelor parcurse în dobândirea limbajului oral. În primul an de viaţă.Dacă ne punem întrebarea “De ce profesorul pentru surzi trebuie să aibă cunostinţe despre modul de dobândire a limbajului la auzitori?” putem răspunde: a) pentru că este vorba despre dobândirea limbii materne care este perturbată de deficitul de auz. apare o comunicare nonverbală ce se desfăşoară între mamă şi copil. b) deoarece procesul normal de dobândire a primului limbaj constituie un punct de inspiraţie pentru a creiona programele de recuperare a copilului cu deficit de auz. Etapele dezvoltării limbajului verbal la copilul auzitor. Unii profesori cred că trebuie să facă apel la o metodă de achiziţionare a limbajului într-un mod altfel structurat pentru a ajunge la acel model al limbajului caracteristic copilului fără deficienţe. trebuie să nu uităm că procesul de recepţionare a vorbirii este incomplet şi chiar înterupt. putem considera că cu cât un copil are o deficienţă de auz mai mare. De accea. toţi copiii parcurg aceleaşi stadii. În asemenea circumstanţe. copilul nu este gata să rostească cuvinte din limba pe care o aude.

La sfârşitul acestui stadiu apare un număr tot mai mare de sunete. copilul produce aceste protocuvinte în care sunetele sunt clare. în mod involuntar. Aceste producţii verbale ale copilului se transformă în vocale şi consoane cu o anumită intonaţie prin care-şi exprimă sentimentele. fricative. oferind un model verbal cu sens încercării lui de a comunica. apare un gângurit.. copilul emite sunetele în mod plăcut. În perioada 16-30 săptămâni. copilul combină aceste cuvinte formulând adevărate propoziţii.comunicare constă în sunete referitoare la disconfortul lui sau la problemele de hrană. precum şi sunete nazale şi. El reacţionează vocalizând. Primele sunete la care mama reacţionează adecvat apar mai târziu. Aceste cuvinte exprimă diferite sensuri. adult şi copil. el ascultă cum se schimbă sunetele pe care le aude. În jurul vârstei de un an copilul începe să facă propoziţii scurte cu cuvinte formate din două silabe. numite holofraze. 97 . cu o melodicitate clară şi ritm precizat. dar înţelegerea limbajului verbal începe înainte de aceasta. depinzând de situaţia în care le produce. copiază mişcările buzelor părinţilor (produce sunete labiale şi velare).Mama trebuie să se adreseze copilului în propoziţii foarte scurte. Acum copilul învaţă să dea atenţie vorbirii. ceea ce semnalează o dezvoltare normală a copilului. Spre sfârşitul primului an copilul produce propoziţii formate dintr-un singur cuvânt. Adultul ajută copilul să-şi aducă propia experienţă în conjuncţie cu limbajul. îi face plăcere vocea sa şi îşi controlează organele fonatoare şi vocea. Mama stimulează copilul pentru a-i antrena mecanismele articulatorii şi pentru a-i folosi limbajul şi îl ajută stimulându-l auditiv şi vizual. el replică silabele. În perioada 8-20 săptămâni. Este un stadiu în care se consideră că copilul deţine un control al muşchilor şi organelor fonatoare. Formarea deprinderii de a menţine un contact vizual cu mama este un moment foarte important pentru stabilirea legăturii afective copil-mamă (adult). ritmul şi intonaţia lor. Copilul începe să producă tot mai multe sunete controlate în regiunea frontală. sunete care au locul de articulare în partea posterioară a organelor fonatoare (c şi g). Aceste cuvinte se numesc protocuvinte. începe o mică . rezultând un triunghi de referinţă între obiect/eveniment. copilul rosteşte primele cuvinte în mod intenţionat. dar sensul nu este conştientizat. simple cu toate că. la început. aceste consoane dezvoltă producţii verbale sub forma lalaţiunii. copilul nu înţelege conţinutul mesajului dar el reacţionează pozitiv la intonaţia producţiei verbale a mamei. Se realizează o alternanţă consoană-vocală. Astfel. ca semnale conştiente pentru a dobândi unele comportamente specifice determinate din exterior. când el gângureşte. uzând de o melodie şi un ritm anume. În acest stadiu. După aproximativ şapte luni de la producerea holofrazelor. Copilul învaţă despre limbaj în cadrul interacţiunii sociale cu adultul.conversaţie” între mamă şi copilul de 3 luni. Când sensul sunetelor şi propoziţilor devin clare.

Aspecte particulare ce influenţează dobândirea limbajului verbal la copilul deficient de auz Copilul auzitor care îşi însuşeşte limbajul oral percepe limbajul verbal ce este folosit în jurul lui în mod clar şi complet. El este capabil să asculte şi.. În jurul acestei vârste începe să pronunţe primul cuvânt iar la un an şi 9 luni o combinare de două cuvinte. Este în măsură să asculte şi să înţeleagă limbajul folosit de alţii în mod repetat. foame. în acelaşi timp. se implică în cântece ritmate. Începând de la naştere.copilul se opreşte din plâns când îi sunt satisfăcute necesităţile şi întoarce capul spre persoana care îi vorbeşte. La un an are loc limbajul fals sau emiterea de protocuvinte (un fel de „jargon” al limbajului folosit în joacă de copil). se conturează o gramatică de bază. durere. 98 . El emite holofraze (prin care se fixează pe un cuvânt ce exprimă o idee complexă. Acest lucru va determina.copilul vocalizează când i se vorbeşte. în mare măsură. De exemplu: când aude „să mergem la baie”.lalaţiune” dar începe un model de intonaţie asemănător cu cel existent în limbajul verbal normal. Lipsa modelului verbal determină nedezvoltarea limbajului sonor în general. sistemul consonantic este mai mult sau mai puţin complet: Apar primele semne de folosire a limbajului în mod imaginativ. La 3 ani şi 6 luni poate să întrebe. Caracteristicile diferitelor etape de dezvoltare a limbajului oral. alteori îl aude întâmplător. la copilul auzitor se parcurg următoarele faze în dezvoltarea limbajului verbal-oral: Între 0-3 luni . pe măsură ce trece prin stadiile dezvoltării limbajului. situaţia familială a fiecărui individ fac ca însuşirea limbajului verbal-oral să fie o problemă dificilă şi cu urmări devastatoare uneori asupra personalităţii copilului cu deficit de auz. Efectul este că începe să înveţe şi să producă din ce în ce mai mult sunete şi să respecte în mod involuntar regulile gramaticale. La deficienţii de auz lipseşte experienţa vizuală şi auditivă a comunicării verbale pe care copilul auzitor o obţine în mod involuntar încă de la naşterea sa. aceasta fiind un mod de comunicare. dar răspunsul lui nu este încă bine conturat. el are un model clar al limbajului pe care-l însuşeşte în faţa ochilor şi urechilor sale. 3. În schimb. La 3 ani manifestă competenţă în limbaj. gângureşte. eforturile de .sistemul vocalic este complet. copilul cu deficienţă de auz plânge. Între 3-6 luni. această idee este auzită în foarte multe contexte şi transformată în multe feluri. Efectul acestui fapt este că.. pentru a atrage atenţia la disconfort. iar comportamentul începe să fie controlat în mod verbal. Între 6-9 luni – se manifestă faza de . La vârsta de 2 ani şi 6 luni . Copilul auzitor este capabil să compare propoziţia lui cu a unui vorbitor etc. handicapurile adiţionale. Aceasta îl ajută să înţeleagă pentru sine regulile de folosire a limbajului. uneori acest limbaj îi este adresat direct. formează propoziţii din patru cuvinte. Gradul de surditate al unui copil.demutizare” de mai târziu.2.

întâlnit atunci când între imagine şi cuvântul care desemnează aceea imagine nu se intercalează alte mijloace de comunicare. În acest proces se realizează o trecere de la o comunicare preponderent gestuală. Alt tip de asociaţie lineară are loc atunci când între imagine şi cuvânt se intercalează două sau mai multe mijloace auxiliare: mimico gesticulaţia şi dactilemele. Schema este „imagine = gest => cuvânt”. Atunci când se folosesc dactilemele. Un tip de asociaţie lineară mai rar întâlnit are loc atunci când cuvântul se asociază cu imaginea prin intermediul unui alt cuvânt cunoscut de surdo-mut. dar foloseşte structurile gramaticale corect şi pune nenumărate întrebări.La 4 ani–controlul gramatical este imatur. Această schemă se simplifică prin reducţie. La 5 ani–este posibil ca anumite consoane laringeale să nu fie încă fixate. C. este cel mai simplu tip de asociaţie. dar folosirea limbajului verbal este bine structură. ca mediator. profesorul execută un gest şi pronunţă cuvântul. Acest mijloc de comunicare se intercalează ca suport între cuvânt şi imagine. de exemplu: casă. Schema este „imagine=mimico-gesticulaţie=dactileme  cuvânt”. studiind aceste aspecte a sesizat faptul că se formează două categorii de asociaţii: liniare şi ramificate. el solicită elevilor să se folosească de cuvânt.Pufan (1970). Acest tip de asociaţie intervine atunci când se predau cuvinte noi iar profesorul recurge. De exemplu când se învaţă cuvântul „creion”. Schema este “imagine = cuvânt cunoscutcuvânt nou”. la mimico-gesticulaţie pentru a sprijini acest cuvânt. imaginile sunt redate cu ajutorul degetelor mâinilor pentru fiecare literă ce compune cuvântul ce desemnează imaginea. dar elevii vor reactualiza şi utiliza atât cuvântul cât şi semnul (gestul). sub influenţa predării cunoştinţelor prin indermediul cuvintelor şi al mijloacelor auxiliare de comunicare. aducând servicii în favoarea memorării şi folosirii imaginii dar şi a cuvântului. spre comunicarea verbală. folosită de copiii deficienţi de auz din familii de surdo-muţi sau din familii de auzitori. Asociaţia liniară primară. Un tip mai complex de asociaţie liniară se manifestă atunci când între imagine şi cuvânt intervine un singur mijloc auxiliar de exemplu ori mimico-gesticulaţia ori dactilemele. În limba română se foloseşte alfabetul dactil realizat cu degetele unei singure mâini. Procesul de achiziţionare a limbajului verbal la surdo-muţi are o desfăşurare sistematică în condiţiile de şcolarizare a copilului. voluntar sau involuntar. căsuţă. 4. Dactilemele sunt folosite în procesul de demutizare şi se mai numesc şi limbă vizualizată sau sunete verbale vizualizate.Legile psihologice de asociaţie între cuvânt şi imagine care acţionează la surdomuţii în curs de demutizare. dispare 99 . Acest tip de asociaţie este folosit pentru învăţarea unor cuvinte care au aceeaşi rădăcină lingvistică. realizându-se o relaţie de echivalenţă între imagine şi cuvânt iar schema este „imagine = cuvânt”.

auzul. Schema devine: “imagine = mimico-gesticulaţie = cuvânt  dactileme”. schema fiind următoarea:”imagine mimică gestică = dactileme = semn evocator cuvânt”. explorarea vizuală a copilului este “reflectată”. Astfel. accentuând relaţia ce există între sunetele vorbirii şi evenimente. Începând din a doua jumătate a primului an. În mod normal. în care schimbul de informaţii este reciproc. Un alt tip de asociaţie ramificată conţine trei sau mai multe mijloace auxiliare. mai ales. Webster şi Wood (1989) descrie acest fenomen ca pe un triunghi de referinţă. 2001). folosind o varietate de modalităţi de a cunoaşte lumea. copilul poate să urmărească privirea adultului.M. atenţia copilului şi a adultului va fi captată de acelaşi eveniment sau subiect. În acest caz. Adultul şi copilul manifestă un interes reciproc. Surditatea nu restrânge numai registrul auditiv al copilului ci. ca într-o oglindă de adult. manifestat într-un gen de dialog intim şi afectiv între cei doi în care atenţia este împărtăşită. stabilindu-se un gen de “conversaţie” chiar înainte de apariţia primelor cuvinte. Observaţiile efectuate asupra modalităţilor de interacţiune timpurie între mamă şi copiii surzi au scos în evidenţă existenţa unor deficienţe. în comparaţie cu 100 . În acest sens când atenţia copilului este atrasă de un subiect sau de un eveniment din jur. să se ofere copilului modelul verbal al subiectului sau acţiunii la care se referă. care se şi uită încotro se uită copilul şi comentează despre subiectul prezumtiv al atenţiei copilului (Popa. se include pipăitul.Influenţa deficienţei de auz asupra dezvoltării timpurii a copilului. 5. mirosul. împiedicând demutizarea sau cel puţin îngreunând procesul demutizării. adultul îl ajută pe copil să-şi lege experienţa de limbaj.necesitatea utilizării imaginii şi astfel schema devine “cuvânt cunoscut = cuvânt nou” intrând în acţiune vocabularul activ şi vocabularul pasiv al copilului. Există unele cazuri în care o asociaţie directă între imagine şi mimicogesticulaţie are drept consecinţă faptul că nu se mai ajunge la cuvânt. În cele mai timpurii contacte pe care copilul le are cu persoanele din jur şi mediul ambiant.copil este interpus un element din lumea exterioară. copilul este implicat de la început în tot felul de activităţi. Mulţi copii menţin cele două mijloace de exprimare: mimico-gesticulaţie şi dactilemele. unul faţă de altul. Asociaţia ramificată are loc atunci când se apelează concomitent la două mijloace auxiliare. gustul. Această asociaţie se foloseşte atunci când profesorul recurge la dactileme dar şi la semn pentru a denumi cuvântul. ceea ce va creşte posibilitatea ca prin comentariul verbal făcut de adult. interrelaţionarea socială timpurie care stă la baza procesului de comunicare. în care o experienţă vizuală (fie un subiect sau un eveniment) împărtăşită visual de copil şi adult este îmbibată permanent de limbajul corespunzător. văzul. O treaptă importantă în dezvoltare este momentul în care în relaţia directă adult.

Ei oferă un model de limbaj cu ajutorul căruia copilul surd se va integra mai uşor în familie şi în comunitatea semenilor săi. folosind repetiţii. S-a observat că adulţilor li se pare dificil să aibă un comportament excesiv verbal normal faţă de copiii deficienţi de auz. cuvinte cheie. se vor dezvolta unele mişcări ale mâinii şi unele forme ale primelor manifestări gestuale. cele mai importante informaţii vizuale vor veni prin limbajul gestual folosit de cei din jurul său. Copilul deficient de auz este nevoit să-şi modeleze comportamentul după intenţiile adultului. triunghiul de referinţă este lipsit de dimensiunea limbajului verbal. tonul vocii sunt adaptate după experienţele familiale astfel încât atunci când atenţia este îndreptată spre un obiect se realizează şi relaţia dintre cuvânt şi referentul său. 2005) Părinţii surzi pot să comunice cu copilul lor surd foarte devreme după naşterea lui. În mod normal. poate observa interacţiunile dintre părinţii săi cu alte personae surde şi poate să desprindă semnificaţia lor. activităţi distractive. sau să-şi acompanieze activităţile desfăşurate cu aceşti copii de vocalizare. Experienţa ţărilor ce au beneficiat de tehnica de amplificare auditivă în educarea copiilor deficienţi de auz a demonstrat faptul că diagnosticarea timpurie a sudităţii precum şi înzestrarea copilului cu proteze auditive puternice ajută la preîntâmpinarea acestor probleme. Prin acest limbaj el va învăţa că este timpul să se ducă la culcare. (Gregory şi Mogford. să înveţe. comentariul mamei. poate asimila valorile culturale.Barbu. de gesturile sau expresiile pe care le folosesc ei în mod firesc. 101 . În funcţie de cum părinţii îl înţeleg pe copil şi îl sprijină în dezvoltarea limbajului său gestual. La fel ca şi copilul auzitor. copilul îşi va forma un bagaj lingvistic-gestual tot mai variat şi mai complex. când copilul auzitor este prins în “dialog” cu părinţii. mamele întâmpină dificultăţi în a stabili o interacţiune lejeră cu copilul deficient de auz. gîngurit şi jocuri de sunete iar dacă nu i-se răspunde. Astfel. cu ajutorul cărora copilul încearcă să comunice cu cei din jur. 1981) În cazul copilului deficient de auz. Cu cât copilul beneficiază mai de timpuriu de o recepţie sonoră mai bună. oferindu-i astfel un model verbal pe care să-l interiorizeze copilul. intonaţia. cu atât colaborarea cu adultul. aceste manifestări sonore vor dispare. să mănânce.interrelaţia dintre mamă şi copilul auzitor. aceştia interpretează producţia verbală a copilului clarificând-o şi dându-i sens. În schmb. atât în faza de vocalizare cât şi mai târziu. În jurul vârstei de optsprezece luni. copilul surd prezintă vocalizare. când acesta întoarce capul spre obiectul din centrul interesului. Însă. pierde verbalizarea corespunzătoare. în descifrarea sensurilor va fi mai uşoară (Fl. sau extinzând şi parafrazând ceea ce copilul intenţiona să comunice. El poate acum să observe comportamentele dorite şi pe cele nedorite de la el. În cazul copilului deficient de auz această contingenţă în relaţiile interpersonale cu adultul apare ca deformată sau absenţă. privându-i astfel pe aceştia de iniţiativa şi încurajarea exprimării. părinţii copiilor deficienţi de auz au tendinţa de a comunica şi direcţiona jocurile şi activităţile singuri. Spre deosebire de părinţii copiilor auzitori care decid împreună cu copiii lor asupra unor jocuri.

cu toate că unele studii (Stănică. copilul surd va fi tratat ca pacient care are nevoie de medici orelişti care să stabilească cauza pierderii auzului şi să recomande proteze sau operaţii. se ajunge la acceptarea copilului surd ca o fiinţă ce trebuie tratată la fel ca orice copil ce are dreptul la dragoste. părinţii surzi se confruntă cu obstacole considerabile. Însă. să poarte proteză cu toate că nu are resturi auditive utilizabile pentru vorbire. fapt semnalat nu numai de numeroşi cercetători ci şi de practica şcolilor de surzi.Cel puţin în ceea ce priveşte dezvoltarea de ansamblu a copiilor surzi din familii de surzi la intrarea în grădiniţă sau în clasa întâi aceste diferenţe sunt deosebit de semnificative. la o stare de nervozitate. cu acuzaţii la adresa personalului medical. Surzii pot să practice numeroase profesii şi să ofere o imagine pozitivă despre colectivitatea lor. De pildă. În celelalte privinţe. inferioritate.sau să se joace. Părerea auzitorilor că surzii au posibilităţi limitate de afirmare nu va mai fi multă vreme tolerată. etc. I. părinţii surzi trebuie să aibă încredere în ei şi în valorile lumii surzilor. de audiologi care să măsoare şi să stabilească pierderea de auz. Cel mai adeseori. cînd apar probleme legate de sănătatea sau de instruirea copilului. Prin urmare. lingvistice sau academice. Prin urmare.. Pe parcursul creşterii copilului. ceea ce va accelera acumularea de experienţe de la cei mai în vîrstă sau de la alţi copii. Astfel. cu căutări în antecedente pentru a găsi o cauză ce ar fi putut determina apariţia surdităţii la copil. Treptat. de logopezi care să dezvolte cât mai 102 . ca pe o fiinţă normală care nu aude dar care se poate realiza plenar într-o societate a auzitorilor. mediul vizual şi limbajul. copiii surzi se dezvoltă la fel ca şi alţi copii auzitori de aceeaşi vârstă. Popa. au arătat diferenţe marcante între auzitori şi surzi pe planul dezvoltării psiho-fizice. să nu folosească limbajul gestual deoarece s-ar frîna formarea limbajului verbal. La naşterea unui astfel de copil părinţii trec prin cîteva faze de la şocul provocat la aflarea diagnosticului. li-se recomandă să facă operaţie de implant cohlear la copil deşi aceasta nu ar îmbunătăţi auzul. Pe parcurs. majoritatea părinţilor auzitori nu au avut experienţe anterioare cu colectivitatea surzilor şi acceptă cu uşurinţă modelul medical bazat pe ideea pierderii auzului şi a necesităţii intervenţiei specialiştilor. frustrare. la viaţă. ei au nevoie de sfaturi competente pe care le găsesc extrem de rar. Prin folosirea limbajului gestual părinţii surzi pot să spună sau să citească poveşti la copilul lor. ei au o educaţie rudimentară. să vadă pe copilul lor surd într-o lumină pozitivă. Copilul surd într-o familie de auzitori Datele din literature de specialitate sunt unanim de accord că peste 90% dintre copiii surzi provin din familii de auzitori. M) ş. interacţiunile dintre părinţii surzi şi copiii lor surzi explică de ce aceşti copii au rezultate mai bune decât alţi copii surzi din familiile de auzitori în toate domeniile sociale. la educaţie la un viitor. Toate aceste sfaturi crează în mintea părinţilor sentimente de îndoială. sunt angajaţi sub nivelul lor de pregătire şi sunt consideraţi inferiori din cauză că nu aud şi nu pot vorbi inteligibil.a. sub capacitatea lor.

mai târziu.Mahshie. Despre folosirea limbajului gestual ca primă limbă în educaţia persoanelor surde Putem considera că limbajul gestual este limbajul matern al copiilor surzi din toate ţările. se acordă atenţie predării istoriei şi culturii americane în scopul învăţării limbii engleze pentru ca. Abia după ce au suficiente priceperi în acest prim limbaj. după părerea noastră. fără să rămână in urmă la celelalte materii. „Legea drepturilor civile” a obligat şcolile să ofere şanse egale de educaţie copiilor care nu au limba engleză ca limbă maternă.mult posibil comunicarea verbală şi de profesori specializaţi să lucreze cu copii handicapaţi. poate să ofere cea mai bună şansă copilului surd pentru ca acesta să reuşească să asimileze limbajul verbal.crearea unei punţi între cunoştinţele culturale şi lingvistice ale elevului . El este singurul limbaj care poate fi învăţat în mod natural. De asemenea. Deoarece limbajul gestual este un limbaj natural.Lane. chiar dacă sunt fluenţi în folosirea limbajului gestual. (S. fiind cel mai bun model de limbaj care inclus în cadrul limitelor biologice ale acestora. Instruirea biculturală şi bilinguală (sau instruirea bi-bi) poate include câteva componente. cu uşurinţa cu care se învaţă limbajul matern de către copilul auzitor. este generator de noi semne. Cu toate aceste aspecte pozitive. În plus. Astfel. pe baza limbajului gestual. pe baza limbajului gestual şi a moştenirii culturale proprii. cultură şi la disciplinele legate de arta limbajului. poate fi folosit ca mijloc de obţinere a informaţiilor şi ca instrument de comunicare între surzi. Pentru a beneficia de această lege nu are importanţă ce limbă vorbesc părinţii ci ce limbaj foloseşte copilul (H. abordarea învăţării limbajului verbal ca a doua limbă. .1989). Acest obiectiv poate fi realizat prin: . elevii să fie instruiţi exclusiv în limba engleză.dezvoltarea capacităţii lui cognitive .1996). Kannapell.1995). Cred că nu surprinde pe nimeni faptul că elevii sunt mai bine educaţi într-un limbaj pe care îl cunosc bine. el este guvernat de reguli gramaticale vizuale. fapt menţionat şi de alţi autori (B.N. Prin urmare. Pornind de la această ipoteză Guvernul american a adoptat în 1965 „Legea educaţiei bilinguale” care acordă finanţare diverselor activităţi care promovează folosirea limbajelor minoritare în şcoli. deoarece forma lui scrisă implică reprezentarea sunetelor pe care copiii surzi poate că nu le-au auzit niciodată.formarea accelerată a unei imagini sănătoase despre sine a elevului . pentru a înlătura bariera de limbaj din calea educaţiei lor. . Nu punem la îndoială necesitatea unor astfel de servicii dar aceşri părinţi ar trebui să ştie că există şi părinţi surzi care-şi cresc mai bine copiii lor surzi fără aceste multe şi costisitoare servicii puse în balanţă cu rezultatele realizării şcolare şi ale dezvoltării psihice. copilul surd ar putea să înveţe limbajul verbal. Totuşi. 103 . acestea se transferă la învăţarea celui de al doilea limbaj pe care îl pot învăţa cu mai multă uşurinţă. copiii surzi vor rămâne dezavantajaţi în privinţa asimilării limbajului verbal. materiile şcolare sunt predate folosind limbajul primar al copilului la istorie.

.au ajuns la rezultate similare. 1991). Alte studii efectuate în SUA asupra copiilor hispanici (Mace-Matluch. în plus. A.a. mai capabili să reorganizeze situaţiile perceptive. Hoover şi Calfee. Ei au constatat. limbajul gestual nu poate fi înlocuit de nici un limbaj verbal. În acest domeniu s-au efectuat numeroase cercetări. Actualmente. dar toate au realizat că cu cât este mai mare încorporarea limbajului şi culturii elevilor minoritari în programa şcolară cu atât este mai semnificativ succesul acestor elevi (Cummings şi Swain. care să faciliteze apoi învăţarea limbajului verbal. Limba de predare în clasă trebuie să fie la început limbajul gestual până la formarea priceperilor lingvistice şi a cunoştinţelor de bază legate de limbajul gestual.formarea deprinderilor de citire şi a celor expresive în limba naţională a elevului. W. 1986). ştiinţe sociale. 1977. Astfel. atitudinea faţă de sine şi faţă de şcoală. că performanţele nu se datorează pur şi simplu fluenţei în limbajul verbal al copiilor minoritari în propriul limbaj ci. cerînd autorităţilor din educaţie să-i informeze pe profesori în legătură cu problemele culturale speciale ale copiilor cu limbaj minoritar. (1985) au arătat că favorizarea educaţiei bilinguale a copiilor minoritari a dus la rezultate superioare la probele de citire. să-i pregătească pe profesori în predarea limbii naţionale ca a doua limbă şi să angajeze instructori din rândul aceluiaşi grup minoritar de unde provin elevii. mai sensibili la relaţiile semantice între cuvinte.Reynolds. în timp ce folosirea limbajului elevilor minoritari le dă acces spre informaţii şi le dezvoltă competenţa în a doua limbă. conchide autorul citat.Lambert. În cei peste 100 de ani de folosire a limbajului verbaloral şi a diverselor sisteme artificiale de codificare manuală a limbajului nu s-a ajuns la realizarea succesului şcolar şi nici la performanţa scontată în limbajul oral. mai mult. ascultare. sunt mai flexibili sub aspect cognitiv. Cu toate că nu s-au efectuat cercetări legate de bilingualismul copiilor surzi. H. 1984 ) sau în Canada asupra copiilor proveniţi din Rusia (Swain şi Lapkin.Willig. Mai mult. 1991 ş. competenţei lor lingvistice în limba lor maternă.). În 1974 Congresul SUA a analizat din nou „Legea şsnselor egale la educaţie” şi a pus accent pe educaţia biculturală. Din cele expuse mai sus rezultă implicaţiile pentru cei mai mulţi elevi surzi care trebuie să înveţe limbajul verbal ca a doua limbă. Cercetările lui A. Lane consideră că rezultatele teoretice şi practice obţinute în cazul elevilor auzitori minoritari pot fi aplicate şi asupra copiilor surzi. Alte studii au constatat că elevii auzitori bilinguali sunt superiori celor monolinguali în ceea ce priveşte realizarea sarcinilor cognitive. matematică. mai buni la analizarea structurii propoziţiei şi la descoperirea regulilor în general. încorporarea culturii lor contribuie la crearea unei atitudini pozitive faţă de propria identitate şi faţă de şcoală iar toate acestea sporesc performanţa şcolară.Hakuta. competenţe lingvistice. Spre deosebire de alte limbaje minoritare. nu sunt necesare astfel de cercetări în cazul elevilor surzi. 1986. sistemul de educaţie bilinguală modernă care se aplică în 104 . mai creativi în rezolvarea de probleme (K.

Ca orice nou proces. limbajul verbal nu va putea niciodată să înlocuiască total limbajul gestual ca limbaj de instruire. De pildă. Însă. Noi trăim acum într-o lume a tehnologiei informaţiei tot mai complexă. trebuie să se elaboreze manuale. să se corecteze neajunsurile. toţi profesorii auzitori trebuie să cunoască bine limbajul gestual dacă vor să lucreze în şcolile pentru surzi. principiile care stau la baza lui comparativ cu limbajul verbal. Educaţie bilinguală ar putea reduce abandonul şcolar şi a şomajului la tinerii absolvenţi surzi. În această situaţie vom rămâne cu perspectiva că copiii surzi vor trebui să achiziţioneze limbajul gestual în mod natural. Eşecul educaţiei surzilor. diverse materiale care să permită elevului surd să studieze limbajul gestual aşa cum fac elevii auzitori cu limbajul lor matern. a dovedit că elevii surzi au obţinut o îmbunătăţire atât a performanţelor şcolare cât şi a cunoaşterii limbajului verbal. Profesorii trebuie să fie pregătiţi să abordeze teme noi. în care să se conceapă metode şi materiale noi. care solicită 105 . obiecte noi de învăţământ. În fine. Poate că dacă atât profesorii cât şi elevii surzi vor fi fluenţi în folosirea limbajului gestual. nu va mai fi nevoie de clase cu efective reduse de elevi. deoarece surzii nu vor putea să audă limbajul conversaţional şi nici pe cel care asigură succesul şcolar. Limbajul gestual ca limbaj minoritar poate fi folosit ca resursă ce trebuie cultivată şi promovată nu numai ca auxiliar cum se procedează astăzi în şcolile noastre. Angajarea de profesori surzi poate fi o resursă valoroasă pentru colegii lor auzitori şi ca modele de roluri pentru elevii surzi. luarea unui limbaj vizual natural şi crearea unui sistem artificial care îşi propune să reprezinte limbajul verbal natural pe cale vizuală nu poate să îmbunătăţeacsă fluenţa în limbajul oral şi nici competenţa lingvistică a elevilor surzi. cu care se confruntă copiii surzi. succesul ce s-ar putea obţine prin aplicarea educaţiei bilinguale la copiii surzi nu va veni în mod automat doar prin schimbarea orientării sistemului de învăţământ spre limbajul gestual. trebuie să existe o fază de dezvoltare. aceşti profesori surzi trebuie să cunoască bine structura limbajului gestual. o abordare raţională a predării limbajului verbal ca a doua limbă pentru utilizatorii de limbaj gestual poate începe cu o analiză prin opoziţie a gramaticii celor două limbaje. unde studierea limbajului gestual să nu fie plasată pe ultimul loc. Opoziţia manifestată de profesorii auzitori faţă de limbajul gestual a dat naştere la crearea şi răspândirea unor sisteme artificiale de codificare manuală a limbajului verbal care presupun nu numai „împrumutarea” semnelor din limbajul gestual şi folosirea lor în ordinea cuvintelor din limbajul verbal ci şi inventarea de semne care să ofere o „potrivire vizuală” cu structura gramaticală a limbajului verbal. Nici în prezent nu s-a ajuns ca profesioniştii sau oficialii din învăţământul special să-i accepte pe surzi ca aparţinând unei minorităţi lingvistice. să-şi dezvolte cultura în limbaj gestual şi să studieze limba majoritară pe fundaţia pusă de limbajul gestual. Desigur. părinţii lor şi profesioniştii din domeniu nu mai poate fi tolerat. Desigur. determinat de mai mulţi factori. De asemenea. să se experimenteze. cursuri.Suedia. De asemenea.

ca instrument principal de comunicare al surzilor. Limbajul gestual ar putea fi învăţat mai târziu. este foarte util pentru integrarea în societatea majoritară dar nu este întotdeauna posibil. Curs nr. Din contră. folosirea tuturor mijloacelor de comunicare în activitatea de predare-ascultare. Desigur. să nu mai fie „persoane cu disabilităţi”. În practică. după ce copilul a pornit-o pe drumul progresului în vorbirea orală. Noua societate cere ca educaţia surzilor să fie reconceptualizată şi restructurată sau învăţămntul special să se dovedească destul de adaptativ pentru a satisface necesităţile de educaţie ale acestui grup minoritar şi cultural deosebit. a putea să vorbeşti oral. ea fiind. Astfel comunicarea totală a luat locul oralismului. de educare a copiilor cu disabilităţi în şcolile ordinare. astfel că foarte puţini dintre surzii care au învăţat limbajul gestual la o vârstă mai înaintată posedă competenţa şi fluenţa în limbajul gestual ca şi surzii care au început să folosească acest limbaj încă de la naştere. 6 Competenţa lingvistică în limbajul gestual şi verbal Se cunoaşte că în cursul secolului al XIX-lea limbajul gestual. Se cunoaşte că există o penalizare dacă se întârzie cu învăţarea limbajului gestual la o vârstă mai mică. cel puţin în principiu. Adeseori li se spune părinţilor cu copii surzi că aceştia nu trebuie să înveţe prea devreme limbajul gestual deoarece este mai uşor de învăţat decât limbajul verbal şi ar putea să devină o piedică în calea învăţării acestuia din urmă. să poată vorbi şi să fie egali cu auzitorii. a avut consecinţe dezastruoase în cazul copiilor cu surditate gravă din ţările din Vestul Europei. a început să fie exclus din şcolile pentru surzii din Europa şi din Statele Unite. însă. Vor dispare multe locuri de muncă accesibile odinioară surzilor cu pregătire slabă. s-a diminuat numărul şcolilor speciale cu internat în mai multe ţări. când s-a acceptat limbajul gesturilor în aceste şcoli. Sub influenţa mişcării integraţioniste. comunitatea surzilor este de părere că a fi supus la o activitate extensivă de învăţare a limbajului verbal este o experienţă destul de stressantă pentru elevul surd. Toate eforturile s-au îndreptat spre a-l face pe surd să înveţe să înţeleagă limbajul verbal şi să vorbească. metoda comunicării totale a constat în folosirea preponderentă a limbajului oral însoţit de un anumit volum de semne. Profesorii şi mulţi părinţi care au copii surzi sunt convinşi de nevoia copiilor lor de a învăţa limbajul verbal astfel încât. înteligibil.ca locurile de muncă viitoare să fie ocupate de persoane cu pregătire şcolară cel puţin la nivel de liceu. 106 . aceste eforturi devenind o obsesie a cadrelor didactice până spre sfârşitul anilor 1970. ca adulţi. Acest curent al mainstreamingului. cu toate că este abia la început în cazul şcolilor pentru surzi din ţara noastră.

engleza sau franceza) în diferite ţări. care nu pot fi depăşite decât printr-o comunicare gestuală cu cât mai multe persoane provenind din regiuni diferite. Cu cât un gesticulator devine mai familiarizat cu modul lor de executare. se poate ajunge la conturarea unui limbaj gestual naţional uniform pentru toate regiunile tării. Astfel. al proporţiilor dintre diferitele părţi ale corpului. ei au nivele diferite de dexteritate ale mâinilor. există unele diferenţe regionale în execuţia şi forma gesturilor. Aprecierea greşită a fluenţei „elevilor pe termen scurt” ar duce la părerea că limbajul gestual este un limbaj simplu.Ideea că limbajul gestual este uşor de învăţat este promovată chiar de unii surzi. putem afirma că se poate contura un "limbaj internaţional" comun pentru cei care folosesc aceeaşi limbă (de ex. Diferenţe personalizate Aşa cum oamenii sunt diferiţi sub aspect fizic. care nu constituie abateri de la normele limbii literare. El este incomparabil mai uşor de învăţat decât limbajul verbal care nu poate fi auzit. comitetul pentru limbajul gestual de la nivelul Federaţiei Mondiale a Surzilor a elaborat mai multe ediţii ale limbajului gestual internaţional „Gestuno”. cu atingerea unor obiectve imediate. degetelor. Unii afirmă că acest limbaj poate fi învăţat în 2 ani sau chiar în 6 luni. Conform unei convenţii unanim acceptate. Învăţarea limbajului gestual pare să fie uşoară pentru surzi nu din cauză că este simplu. Extrapolând. într-o perioadă aşa de scurtă surzii sau auzitorii pot să stabilească o comunicare utilă. la aceste intâlniri 107 . Oricum. deoarece este un semn de inferioritate dacă se bazează numai pe limbajul gestual fără voce. nu putem vorbi de existenţa unui limbaj gestual internaţional propriu-zis ci de limbaje naţionale cu elemente de internaţionalitate. un fel de „Esperanto”. ci fiindcă el este un limbaj natural al surzilor. li se reaminteşte mereu surzilor să folosească vocea. cu atât va fi mai uşor pentru el să–şi folosească gesturile într-un mod cât mai personalizat. în special de cei care au pătruns mai târziu în colectivitatea surzilor. dar nu este clar cum vor interacţiona cele două limbaje în educaţia surzilor. Pe parcursul dezvoltării spre viaţa de adult. fizice şi psihologice vor influenţa în mare masură expresivitatea gestului. De aici s-a ajuns la ideea educaţiei bilinguale pentru surzi. deoarece este o limbă naturală pentru cel care o învaţă într-un mediu favorabil. Orice primă limbă este mai uşor de învăţat. În scopul facilitării comunicării între participanţii din diferite ţări la conferinţe internaţionale unde se foloseşte limbajul gestual. dar aceasta nu asigură fluenţa şi competenţa în limbajul gestual. Într-adevăr. al persoanelor care se bazează pe vedere în viaţa cotidiană. Aceste atribute psihice. în timp. De asemenea. particularităţi temperamentale şi de personalitate în executarea gesturilor. aşa cum limbajul unei persoane care provine dintr-o anumită regiune prezintă unele variaţii regionale. Însă. acest lucru se poate realiza doar între participanţii din diferite ţări care se întâlnesc adesea la conferinţe internaţionale şi îşi formează un limbaj „esperanto” gestual.

în sensul influenţării acestui limbaj cu bogăţia mai mare a vocabularului acestuia. Asemănări şi deosebiri între limbajul gestual si cel verbal Literatura se specialitate ne-a relevat că vocabularul unei limbi dezvoltate cuprinde sute de mii de unităţi lexicale. Aceste gesturi au fost considerate preferabile şi mai corecte sub aspect cultural şi politic de surzii respectivi. De asemenea. A. În limba română.F. între limbajul gestual şi cultura naţională a unei ţări există o strânsă legătură. 1992). . care n-a putut fi depăşită de nici o limbă. reprezentată de mişcarea degetului index sub buza de jos. Totuşi.expresie” sau . R. Încercând să trecem în exprimăm acest tip de expresii 108 .a profita de condiţii favorabile” a avea . iar cel mai dezvoltat limbaj gestual nu depăşeşte 7000 de unităţi gestuale. împreună. cu comunitatea de surzi nu este suficient să se cunoască dicţionarul gestual. cu membrii famliei sale. Aşa este cazul cu numele propriu al ţărilor de unde provin surzii. limbajul gestual internaţional.Rawlings. În timp.N.L. A. unele gesturi folosite pe plan naţional au căpătat o circulaţie internaţională prin folosirea lor mai frecventă. .. Aşa este cazul pentru „România”. inclusiv Esperanto. De asemenea.a.. Limbajul pe care îl foloseşte o persoană surdă se află in inima identităţii sale culturale şi de aceea există o luptă permanentă de păstrare şi de dezvoltare a acestui limbaj de către colectivitatea de surzi. limbajul gestual şi identitatea de sine a persoanei surde sunt inseparabile. pentru cele 56568 de cuvinte din „Dicţionarul limbii române moderne” s-a constatat că există 2250 de gesturi corespunzătoare (I.Drăguţoiu. de la o şcoală la alta sau de la o regiune la alta dându-i chiar o “culoare locală” limbajului din ţara respectivă.Penilla.Taylor. trecând astfel în uz internaţional. În acest fel se face apel la sensul figurat al cuvintelor. exprimă o singură idee..R.Allen. Rezultă că limbajul gesturilor este de 75-100 de ori mai sărac decât limbajul verbal (A. când utilizăm termenul de . cum ar fi . Sunt necesare cunoştinţe mult mai largi despre tot ce este legat de persoana surdă şi în special de un contact permanent cu această colectivitate în toate ipostazele vieţii sale. Ca toate limbajele vii. nu putem vorbi de un limbaj internaţional al gesturilor.B. şi limbajul gestual a evoluat atât idiosincretic cât şi idiomatic în general dar şi în familiile de surzi în trecerea lui de la o generaţie la alta..a.expresie figurată” avem în minte mai multe cuvinte care. De exemplu.1989).(T. cercetarea comparativă a gesturilor a depistat circa 900 de gesturi comune mai multor limbaje gestuale naţionale (A. cu introducerea de neologisme ş. 2003).. 1957) ceea ce conferă acestui limbaj o universalitate relativă. Pentru a comunica cu o persoană surdă.Diacikov. surzii fiind ceea ce vorbesc.a pune plugul înaintea boilor”ş. care are forma unei mingi de rugbi sau pentru „Rusia”.vânt la pupa”.a face lucrurile pe dos”. fiecare limbaj gestual fiind diferit de la o ţară la alta şi impregnat cu elementele culturale specifice fiecărei ţări.. Însă.Schildroth.I.internaţionale se foloseşte limba engleză în comunicarea scrisă iar în cea orală.

Ei posedă propria cultură dar aceasta este impregnată în egală măsură cu elemente ale culturii majoritare în diferite grade..ad literam”. astfel că expresiile din limba română pot avea un sens total diferit de cel exprimat în limbajul gestual dacă sunt traduse literal. prin deplasarea semnului în apropierea inimii se poate obţine o metaforă . Acest fapt ne determină să credem că limbajul gestual are un caracter foarte expresiv. Surzii consideră că limba română este imagistică în ansamblul ei.. Însă procesul creării diferitelor metafore ne arată că nu toate imaginile pot fi transpuse. persoanele surde se ataşează de sensul literal al cuvintelor ce compun o expresie şi nu înţeleg ideea generală ce decurge decât după mai multe explicaţii. De pildă.fereastră”.. în general. Crearea de gesturi noi Prin gesturi noi înţelegem acele semne care au fost create în cursul comunicării gestuale referitoare la acele obiecte care nu aveau în acel moment un semn folosit în mod obişnuit sau gesticulatorul nu-l cunoştea şi care s-a stabilizat mai târziu intrând în uzul general. Modalitatea în care sunt formate aceste expresii diferă considerabil.. Putem afirma că surzii sunt cel puţin bi-culturali. cuvintele fiind folosite cu un sens diferit de cel general cunoscut.prescurtare semnificativă” conferă capacitatea de rezumare într-un gest a unei idei mult mai complexe exprimate în limbajul verbal.acest om este un vulpoi” care semnifică faptul că este un . limbajul gesturilor poate să redea expresii metaforice care aparţin influenţei culturale a limbajului verbal.. în funcţie de educaţia primită. acest tip de . In orice ţară surzii se află într-o situaţie particulară. Limba română este foatre bogată în imagini.om şiret” nu că omul este un vulpoi (animal) dacă se ia inţelesul ..a deschide fereastra sufletului. de influenţa mijloacelor mass-media. de anturajul în care se învârte persoana surdă. Un alt exemplu este cel de . Combinarea acestor trei caracteristici poate să redea o reprezentare delicată şi. 2004). Cu toate acestea.. deoarece folosesc o limbă minoritară când limba majoritară este diferită. a publicităţii ş. într-o cercetare efectuată în 1997. pe care le amintim mai jos: 109 . de profunzimea ei. în special cea colocvială. figurat şi idiomatic în acelaşi timp. În limbajul gestual finlandez se cunosc cel puţin 11 moduri în care pot fi create gesturi noi ( Riita Vivolin-Karen şi Kaisa Alanne. Gesturile unice nu se pot traduce în limba română decât printr-o perifrază. constatăm că acest termen nu se potriveşte întrutotul. . în general.. imperfectă a expresiilor idiomatice. Aşa cum au evidenţiat mai mulţi autori. Anne Ducros şi Thea Nougaro au arătat că. Ca şi în limba română.în limbajul gestual românesc. limbajul gestual este un limbaj vizual deoarece semnele sunt motivate prin iconicitatea lor şi nu numai. de momentul apariţiei surdităţii.a. a spiritului. Acestea reprezintă funcţia poetică şi creatoare a limbii. Mâinile reproduc forma cadrului ferestrei şi mişcarea realizată de deschiderea ei. care este un semn iconic. De ex.

Fenomenul este similar şi pentru alte obiecte cum ar fi . inginer. .. acest gest se schimbă într-un gest fixat şi adesea este iniţiată o pronunţare a cuvântului din limbajul verbal. tactică.. . De obicei.: a plănui – tehnologie.: computer. create prin procedeul metaforei. . formate prin translaţia cuvântului sau gestului din limbajul sursă în limbajul ţintă astfel încât structura limbajului sursă este menţinută. Semnificaţiile diferite ale acestor gesturi se pot citi de pe buzele gesticulatorului ale cărui gesturi urmează pronunţarea cuvintelor care pot fi cititi de pe buzele lui. gesturile care denumesc ţări şi oraşe din alte ţări.a construi-constructor (prin adăugarea semnului de persoană la verb). De ex. 110 .. un gest care descrie cum este ţinut un telefon celular la ureche în cursul unui apel. . De ex. prin adăugarea sau scăderea unui element din gestul iniţial. Pronunţarea acestor cuvinte confirmă semnificaţia gestului.crearea de gesturi prin împrumuturi. de exemplu. din alte limbi sau din alte limbaje gestuale se numeşte împrumutare prin citare. Gesturile care au fost împrumutate din alte limbaje gestuale şi a căror formă s-a schimbat parţial sunt aşa numitele . sistem.laptop”.a se şterge. moduri de funcţionare sau de manevrare..internet”. De ex.crearea de gesturi prin derivare. combinaţii.. constă în formarea unui gest nou prin schimbarea formei celui existent. cum ar fi gestul . adesea împrumuturile prin translaţie efectuate în limbajul gestual sunt împrumuturi din limbajul verbal.: . mişcarea sau locul de articulare al gestului..telefon mobil”.. Se mai cunosc acele împrumuturi prin translaţie. De ex. se referă la toate semnele iniţializate.crearea de gesturi prin încorporare. a se spăla. ele pot funcţiona ca o componentă a unui gest compus sau ca gest independent. mărimi. De ex.. . Astfel de gesturi descriu forme. cum ar fi cele referitoare la zilele săptămânii. .. prosop. .. Treptat. Iniţial.crearea de gesturi prin conversiune. . nu exista un gest fixat pentru el dar nici în dicţionar nu era menţionat. de ex. preţuri sau ore incluse în orientarea. Un împrumut complet adaptat din alt limbaj gestual este numit împrumut general.crearea de gesturi prin parafrazarea unei explicaţii.crearea de gesturi prin lărgirea semnificaţiei gesturilor existente. Astfel de împrumuturi sunt.cip” etc. când a apărut telefonul celular. Aici pot fi adăugate numere şi gesturi care exprimă numere referitoare la clădiri. . În momentul când aceste gesturi noi se schimbă în gesturi fixate.:(. etc.Întoarce cheia în broască”).crearea de gesturi prin abreviere. desemnează o schimbare adusă unui gest care acţionează ca predicat polisintetic pentru a forma un substantiv.hetero”. .. proiect.împrumuturi speciale”.. se referă la crearea de gesturi compuse prin combinarea a două sau cel mult trei gesturi care descriu cuvinte împrumutate din limbajul verbal. telefon cu text..gesturile polisintetice.Zboară cu un aeroplan”.

Iconicitatea gesturilor Ce este un gest şi care sunt elementele lui Când învăţăm o limbă străină.crearea de gesturi prin dactilarea unui cuvânt în ansamblul lui astfel încât dactilarea schimbă sau cristalizează un gest nou. se pare că auzitorii nu acceptă cu uşurinţă regulile gramaticale specifice limbajului gestual. Prin această schimbare sau cristalizare.. este constituită din o combinaţie de mijloace cum ar fi expresia facială şi corporală.împrumutarea de gesturi din limbajul verbal pentru denumiri profesionale cum ar fi. iar regulile sale de combinare a gesturilor se adresează în primul rând vederii. diferită de cea cu care suntem obişnuiţi. formează propoziţii şi fraze. Din acest motiv. etc. el a evoluat într-o direcţie vizuală.: TAXI. Acest limbaj bogat şi complex este visual. gestual şi spaţial. Curs nr. acceptăm diversele schimbări privind ordinea cuvintelor în propoziţie. care a evoluat de a lungul vremii şi a devenit un sistem de comunicare esenţial şi valoros pentru aceşti oameni. principiile lui de formare.Limbajele gestuale sunt formate din gesturi/semne care. ca urmare a cercetărilor efectuate de tot mai mulţi lingvişti. . care este principalul mijloc de comunicare al persoanelor cu surditate profundă. elementele spaţiale. gestul este format din două litere lae aşa-numitului alfabet manual vechi (T şi X).. modalităţile de redare a categoriilor gramaticale specifice acelei limbi. 111 . ceea ce nu este acceptat de comunitatea surzilor. mişcarea. Relaţia limbajului mimico-gestual cu cu gândirea. la fel ca şi în limbajul sonor. De cele mai multe ori se preferă să se folosească acest limbaj cu ordinea aranjării gesturilor proprie limbajului verbal. De ex. compact-disc. ele având aceleaşi sarcini ca şi cuvintele în limbajele sonore. Informaţia transmisă pe cale vizuală. pentru a forma mesaje similare cu o telegramă.dischetă. atunci când sunt combinate. 7 Clasificarea gesturilor. Aceste semne sunt formate de diferite părţi ale corpului. care combină la întâmplare gesturile şi mimica. care au evidenţiat complexitatea acestui limbaj. se numeşte terming. chiar dacă sunt diferite de limba noastră maternă. . Din cauza insuficientei cunoaşteri a regulilor gramaticale ale limbajului gestual şi a modalităţilor specifice de redare pe cale vizuală a informaţiei. În ultimii ani această atitudine s-a schimbat. prin intermediul limbajului gestual. a persistat convingerea că limbajul gestual este un limbaj inferior. folosirea spaţiului de gesticulare şi gesturi.a. unele fiind vizibile. Gesturile au fost comparate cu cuvintele din limbajele verbale. mişcarea degetelor se poate schimba şi o parte din dactilare poate fi omisă. caracteristicile manuale şi nonmanuale componente ş. de ex. În ceea ce priveşte limbajul gestual.

de semne sau de mişcări mimice şi pantomimice. transmit mesaje la creier. În cazul limbajelor gestuale participă părţile vizibile ale corpului care. Wald. corzile vocale. sau chiar între persoane din aceeaşi zonă dar care au particularităţi temperamentale diferite ş. cunoaşterea acestei origini facilitează asimilarea gesturilor. Aşa cum un cuvânt poate avea diferite semnificaţii în context. El are un set bine organizat de simboluri şi de reguli folosite pentru a comunica informaţii. Mişcările acestora sunt trimise spre zonele receptive din creier. Această diferenţă a produs timp de sute de ani confuzii în mintea celor care au intrat în contact cu limbajul folosit de surzi. nu. mai ales când limbajul gestual a putut fi studiat cu ajutorul video-casetelor. Aceştia au respins limbajul gestual ca fiind . imaginea vizuală oferită de această origine constituind o legătură între formarea gestului şi semnificaţia lui. Între anumite limite.gesturi întâmplătoare. idei. prin intermediul vederii. Însă. plămânii şi buzele conlucrează la emiterea sunetelor. Într-adevăr. un limbaj ireal. Prin urmare. Cu toate că unele gesturi sunt standardizate. aceste variaţii sunt considerate normale. pentru a reda sensuri sau nuanţe diferite. putem afirma că limbajul gestual nu este o simplă colecţie de gesturi. Abia după 1960 s-a schimbat această atitudine. Desigur. unele 112 . un sistem de comunicare brut şi primitiv. S-a observat un interes din partea auzitorilor faţă de originea gesturilor. Clasificarea gesturilor Multă vreme limbajul gestual a fost considerat inferior limbajului verbal. limba. sentimente. un limbaj bazat pe vedere va funcţiona în mod diferit de cel sonor. care le analizează. în zona percepţiei vizuale. între copii şi adulţi). un înlocuitor sărac al acestuia până la primele studii lingvistice efectuate de William Stokoe (1964). Dar nu este posibil întotdeauna să oferim explicaţii ştiinţifice cu privire la legătura dintre gest şi originea lui. Unele teorii au sugerat că primele încercări ale fiinţelor umane de a vorbi au fost onomatopeice (L. aşa cum limbajul verbal nu este o colecţie de onomatopee. De pildă. este important nu numai să se înveţe cum se execută corect gesturile ci şi să-i înţelegem pe surzi şi să apreciem bogăţia şi varietatea limbajului lor. unde acestea sunt interpretate şi se elaborează un răspuns. Astfel de combinaţii de gesturi au loc în conformitate cu structurile gramaticale ale fiecărui limbaj gestual.a. elementele care poartă informaţia esenţială diferă puţin în funcţie de vârsta celor care folosesc limbajul gestual (de ex. Când acest lanţ complex funcţionează normal.altele. Pe baza cercetărilor efectuate de mai mulţi autori. aşa şi un gest poate fi realizat în mai multe variante. 1973). la fel şi limbajul gestual nu este o colecţie de iconograme. între zone geografice (in zonele meridionale faţă de cele nordice)0. le interpretează şi formulează un răspuns. De multe ori. Gesturile înseşi constituie numai o parte a informaţiei vizuale. comunicarea verbală decurge ca un proces natural şi fără efort. imitative şi transparente”..

casă. .gesturi au o legătură mai strânsă cu reprezentările obiectelor descrise. având o asemănare trecătoare cu acesta sau pot fi atât de abstracte fără a avea nimic comun cu obiectul.ieftin”. Un al treilea grup de gesturi este complet codificat şi nu oferă nici un indiciu vizual (de ex...“are acoperiş”. 2) semne artificiale (pentru întuneric.... c) Mâna însăşi poate constitui un obiect sau o parte a lui. “negru”).a conduce un autoturism” etc).a bea”). artificiale.a alimenta o maşină cu petrol” etc. În cazul gesturilor abstracte putem remarca lipsa oricărei legături cu obiectul reprezentat.se imită mersul legănat al gâştei. 1) semne (gesturi) naturale (care sunt legate de obiect prin însăşi aspectul lor).“are creastă”. Gesturile de origine pictorială sau iconică pot fi executate în trei feluri: a) degetele sau toată mâna imită conturul formei obiectului (afiş. devine clară legătura dintre formă şi sens. În comunicarea mimico-gestulă surzii se pot folosi de mai multe categorii de semne sau gesturi: naturale. de exemplu semnul pentru casă.. de aceea s-au creat clasificatori.a tăia cu foarfeca”.foarfecă”-. sertar -. gesturile putând fi percepute vizual pe o scară mergând de la pictorial.a turna din ibric”. aşa şi în limbajul gestual pot exista grade diferite de apropiere de obiectul reprezentat.a fuma”. 3) dactilemele (semne digitale care imita mai mult sau mai putin literele alfabetului). cocoş. . raţă – se imita macaitul ratei cu degetele mare. de ex. putând fi recunoscute cu oarecare dificultate (de ex.. formele sau ideile autorului. mesajele ar putea fi înţelese fără dificultate şi nu ar mai fi nevoie de lecţii pentru a le învăţa.. 4) semne indicatoare (indicarea obiectelor care se află în câmpul vizual al celor care discută în timpul comunicării ). perete. ţigară -. Aceste trei modalităţi de creare a gesturilor sunt foarte diferite încât cu greu pot să contribuie la crearea vocabularului de gesturi. . care pot fi recunoscute uşor de începători (de ex. rotund etc). obiect curbat. Dacă gesturile ar fi numai pictoriale.petrol”-. cărare.. b) Se imită apucarea şi manevrarea obiectului (cană -. index si mijlociu.a aprinde bricheta”. Alte gesturi sunt translucide. care sugerează că ceva este redus. Alte gesturi prezintă doar o idee vizuală a semnificaţiei obiectului. Acestea implică o convenţionalitate mai mare. brichetă -..a deschide un sertar”. card.a bea”.. . . dar cele mai multe au doar legături tangenţiale cu acestea.ibric”-. Pe această bază gesturile pot fi grupate în gesturi transparente.cine?”).trecerea mâinii prin faţa ochilor în semnul de “este opac”.. automobil -. iconic spre abstract. care se duc la buye si imita macaitul ratei). tubular.. fără valoare). . a elaborat o interesantă şi originală sinteză a diverselor sistematizări ale comunicării gestuale astfel: I.Gesturi naturale : Gesturi simple: 113 . Când se cunoaşte semnificaţia. Dimitrie..Rusticeanu (1935). Aşa cum în artă se pot recunoaşte imaginile. indicatoare. gâscă.

Toate aceste gesturi pot să nu fie esenţiale pentru obiectul semnificat.a. miere”.a. de obicei. surditate ş. 3) Gesturi descriptive. III.mama” (se mângâie obrazul duios). .a.a. tutun.. : pentru folosirea auxiliarului .. b) Materializarea modului de fabricare: împletirea ciorapilor.m. ferestrei.. sinonime. a râde ş.1) Gesturi demonstrative (indicative sau indicatoare): când obiectul se găseşte în câmpul vizual (arătarea cu degetul a obiectului respectiv. a inimii. În stânsă legătură cu ambianţa comunicării şi conţinutul la care se referă. derivate. Gesturile plastice sunt tot gesturi descriptive: corpul propriu serveşte pentru descriere (soldat. rezultă că 114 . fermoar ş. Din studierea structurii şi dinamicii comunicării prin mimico-gesticulaţie. oţet.a. . c) Materializarea modului de întrebuinţare: gesturile pentru degetar. lucrul la strung etc. arată gulerul sau referindu-se la fereastră. După acelaşi specialist gesturile mai pot fi: omonime. de exemplu.măgar” (se arată urechile mari cu ambele degete mari atingând urechile. gesturile pentru pronume. De exemplu. gestul şi semnificaţia sunt identice: a bea.). e) Determinarea exactă a locului : gestul pentru cravată. piper ş.tata”(semnul mustăţii răsucite).iepure” (se imită urechile.a. pentru raporturile spaţiale etc. 4) Gesturi metodice: a) Partea considerată pentru întreg. surzii nu le mai redau prin semnul mimico-gesticular. II.d.. potcoavei. aceeaşi valoare comunicativă. a mânca. înţeapă. naştere etc. pentru a exprima naţionalitatea unei persoane ş.m. cu degetele index si mijlociu duse la nivelul urechilor) .ţânţar” : gestul pentru “zboară şi înţeapă”. Aşa se explică. supă ş. Sunt gesturi simbolice de ex. .d.. gesturile pot acoperi în mod firesc aceleaşi necesităţi. Gesturi convenţionale : Ele derivă din gesturile naturale precum şi din cele artificiale. când se schiţează o acţiune sau o stare. Gesturile naturale şi cele indicatoare au. stelei etc..a. g)Exprimarea unei stări. nasture.a.) 2) Gesturi imitative.. a plânge..cireşe”: gestul pentru culoarea roşie şi scuiparea sâmburelui” ş. . celelalte degete fiind rasfirate) ş. Gesturi artificiale arbitare: care “nu sînt în legătură cu cea ce înseamnă”.albină”: gestul pentru “zboară.). unei situaţii a unei personae: gestul pentru deţinut.a f) Exprimarea unei stări negative : gestul pentru orbire. semnul pentru .casa” (se indică acoperişul cu palmele în formă de unghi cu varful în sus). ci prin cel indicator: referindu-se la cămaşă. Semnele arbitare sînt adoptate pe baza înţelegerii (asentimentului) celor care le folosesc. . amintesc de figurile obiectelor (desenul în aer a liniilor unei figure geomtrice.. Dactilemele sunt socotite gesturi destinate să reprezinte vizibil fonemele. a dormi. indică fereastra ş. . că dacă obiectele asupra cărora se discută sunt în vecinătate. d) Exprimă efectul: dă naştere unor grimase pentru acru. Gesturi compuse: .a fi” şi pentru tot ceea ce se include în noţiuni abstracte.

1972). troleibuz. Experienţa dovedeşte că. condiţionarea sporită pe care acesta o primeşte din partea limbajului verbal şi a gesturilor artificiale ale auzitorilor. succesele care se obţin în abstractizarea şi generalizarea semnelor. Prin semnificaţia lor. Prezintă importanţă clasificarea specială care aparţine lui W. prin posibilităţile pe care le oferă de a fi folosit cu aceeaşi semnificaţie de către persoane din diverse ţări. acestea sunt: 1) concretismul (specificul structural concret). pot coexista în comunicare doar la început mai multe gesturi pentru un obiect. gesturile naturale şi cele artificiale pot exprima în aceeaşi măsură concretismul 115 . În funcţie de nivelul dezvoltării psihice al persoanei surde şi de bogăţia informaţională de care dispune. De exemplu. ca: îmbrăcăminte. urs. educatorii sau elevii mai apropiaţi din şcoală (elevii care posedă un anumit prestigiu în faţa celorlalţi datorită rezultatelor la o anumită activitate: buni la învăţătură.caracterul esperantist al gestului”. 4) relativa universalitate (asigurată de însăşi caracterul intuitiv al gestului Acestei trăsături i s-ar mai putea spune . costum. componentele mimico-gesticulaţiei surzilor îşi schimbă nu numai posibilităţile valorii communicative. cu ajutorul unuia şi acelaşi gest se pot exprima semnificaţii de tip substantival (nominal) şi verbal. dar şi frecvenţa în cadrul ansamblului general al comunicării.. dar nu exprimă noţiuni de gen. reducerea frecvenţei (dar nu şi a valorii comunicative) a gesturilor naturale şi indicatoare. concret (intuitiv). În privinţa posibilităţilor precizării. Există totuşi situaţii. transport.aceasta beneficiază de o dezvoltare stadială.Wundt. tramvai. El a împărţit gesturile în : a) descriptive şi b) plastice. nu diferă de cea în gesturi naturale şi artificiale (convenţionale). gesturile sunt inferioare cuvîntului. care dispun de forţă fizică ieşită din comun sau au alte calităţi. Gestul surdului are întotdeauna caracter situativ (situaţional). animale. 2) semnifiatia nedefinită (deci nelimitata precis).Pufan. care relevă evoluţia limbajului mimico-gestual. iepure. pe baza cercetărilor întreprinse asupra surzilor de diverse vârste s-a constatat creşterea frecvenţei şi a valorii comunicative a gesturilor artificiale. căci după aceea se selecţionează şi se impune pentru toţi un singur gest. la diferite activităţi sportive. cal. reuşeşte să se impună acel gest care înfăţişează obiectul în modul cel mai inteligibil. În clasificarea realizată de Gheilman (citat de C. Ele exprimă deci noţiuni de specie ca: palton. Astfel. cei cu înfăţişare deosebit de plăcută. în esenţă. în care se generalizează gestul la care recurg profesorii. delimitării şi extinderii conţinutului pe care îl exprimă. Trăsăturile gesturilor derivă din imaginile pe baza carora au fost create. Această clasificare. 3) paralelismul mimic (poate exista în cazul în care sunt mai multe gesturi pentru acelaşi obiect. amplificării şi diversificării. În cadrul colectivelor de surzi într-o şcoală. de obicei. Este un sistem complex de comunicare iar în acelaşi timp supus în permanenţă influenţelor integrării.

fiind subordonate structurii şi nivelului cunoaşterii. obiectul nu e redat niciodată în totalitatea trăsăturilor sale. Surdo-pedagogul rus V. Multe tradiţii şi obiceiuri care s-au schimbat au determinat modificări de aspect sau de semnificaţie la unele gesturi. deci. De multe ori ele sînt considerate caracteristice pentru obiectele la care se referă. Nu numai din analiza trăsăturilor gesturilor dar şi a semnificaţiei lor rezultă. din totalul trăsăturilor obiectului (ale imaginii lui) surdo-mutul selectează una sau un număr foarte restrâns. de asemenea. deoarece include acelaşi conţinut limitat al gândirii. Faptul că surzii din diferite ţări. un număr de 32 (deci 45%) erau comune.5% au fost înlăturate sau au dobândit o nouă semnificaţie. Gheilman a făcut o asemenea statistică. care vor deţine rol de simbol.obiectelor. în legătură cu un obiect sau altul nu sunt întotdeauna cu necesitate caracteristice. simbolul gestual devine în mod treptat factorul care asigură acumularea şi exprimarea experienţei legată de un anumit obiect sau de o întreagă categorie. spre a spune prin gest “tată” schiţau sărutarea mâinii drepte (dosul palmei). apoi sub bărbie. echivalente.I. că din totalul de 72 gesturi (urmărite de dînsul la surdomuţii ruşi şi francezi). Analog cuvântului. numai de către câţiva surzi. Ca. pentru semnul “tată”. că există multe deosebiri între 116 . Totuşi numărul semnelor pe care le găsim la surzii dintr-o anumită ţară este întotdeauna mai restrâns (de câteva sute de ori mai mic) decât al cuvintelor folosite de către cetăţenii auzitori ai ţării respective. semnul mimico-gesticular deţine rol de integrator al experienţei senzorial-logice. Se constată că trăsăturile pe care le menţionează surdul în mimico-gesticulaţie. rol ele sunt. Surzii din ţara noastră. Obiectul este redus astfel la una sau câteva aspecte intuitive. mai ales de către specialişti. Gestul era legat de felul în care se manifesta atunci respectul copilului faţă de tată.Flery a constatat. Reiese. că gândirea în imagini a surdului dispune de o evoluţie inferioară celei noţionalverbale. iar 2. La baza schimbarii continutului şi abandonarii gesturilor stau de obicei motive sociale. chiar dacă persoana respectivă nu poartă mustaţă.5% şi-au modificat caracterul (putând totuşi să fie înţelese). Semnele artificiale folosite de surd. De exemplu. Ca element al limbajului. se folosesc de unele semne comune a fost observat de multă vreme. redau de obicei semnul “tată” prin schiţarea “are mustaţă”. Limba vorbită este deci mai bogată în denumiri (termeni) decât mimicogesticulaţia. prin simpla lor prezenţă în limbajul mimicogestual nu reprezintă elemente de comunicare superioare celor naturale. În prezent surdo-muţii ruşi. O atare situaţie nu se întâmplă însă cu cuvintele limbii franceze şi ruse deoarece aceste limbi nu dispun de un număr atât de mare de elemente comune. În mimico-gesticulaţie. prin elementul gest. 22. duc mâna dreaptă cu palma în jos la frunte. găsind că 75% din acele semne s-au păstrat şi se folosesc întocmai. surzii din timpul lui Flery. totodată ea oferă posibilităţi pentru diferenţieri mai multe şi mai precise în gândire.

(M. precum şi al imaginilor generalizate la surd. Analizând procesul formării unor noţiuni la copilul auzitor. În procesul formării şi dezvoltării comunicării verbale la surzi. De exemplu. Prin cunoaşterea şi altor obiecte de acelaşi fel se îmbogăseşte 117 . gesturi de tip sinonim. Provenienţa acestora constă îndeosebi în variabilitatea semnelor cu care vin copiii la şcoală (înainte de a se impune unul din gesturi pentru fiecare semnificaţie). În coletive sau grupuri de surzi (de exemplu. mimico-gesticulaţia evoluează selectiv către raportarea şi folosirea unui singur semn pentru o singură semnificaţie. de asemenea. contribuie nu numai cuvintele pe care le ia la cunoştinţă în întreaga perioada a demutizarii. mai puţin adecvată pentru însăşi dezvoltarea gândirii în complexitatea ei. apoi pentru noţiunile exprimate verbal La permanenta îmbogăţire şi restructurare a imaginilor generalizate. Ele au însă o frecvenţă mai restrânsă decât omonimele. Aşa este cazul semnelor de tip omonim. în funcţie de semnele învecinate. În mimico-gesticulaţie. Nu trebuie pierdut din vedere că. Mimico-gesticulaţia este mai puţin perfecţionată iar. aceleaşi semn poate include semnificaţii diferite. formarea noţiunilor şi a imaginilor generalizate de “caiet”. la începutul demutizării. trebuie stabilit încă de la început un echilibru între scris şi citit. Se utilizează. prin ambele aspecte. procesul cunoaşterii înregistrează o evoluţie asemănătoare (C. “fel-soră”= redare prin semnul atingerii longitudinale a degetelor arătătoare de la ambele mâni. ca atare. 2001).Popa.pantomimică şi mimică din comunicarea surdului şi formele respective din artă ale auzitorilor. cuvântul de obicei deţine rol prea puţin important în procesul gîndirii.Pufan. se abuzează uneori de folosirea unor cuvinte scrise. “strung” unii autori au constatat că în stadiul demutizării începătoare. “pupitru”. Limbajul mimico-gesticular este mai economic iar în acelaşi timp mai schematic decât limbajul cuvintelor. cuvântul va ajunge să deţină rolul pe care îl are în mod obişnuit în limbajul verbal şi în toate celelalte procese psihice (formate pe această cale) ale auzitorului. dispune de posibilităţi de a se deschide în judecăţi şi raţionamente. Imaginea generalizată. el va îndeplini doar funcţii de simplă recunoaştere (mecanică sau conştientă). “carte”. pe baza unei categorii de obiecte cu care copulul vine în contact mai ales în perioada şcolară (de exemplu. în condiţiile unei singure şcoli). “catalog”. a fi muşcat de câine=mişcări de apucare cu mâna şi cu gura. la început pentru îmbogăţirea şi restructurarea imaginilor generalizate. Mai ales dacă i se cunoaşte numai forma scrisă sau numai pronunţarea. ca şi noţiunea. Chiar dacă aceste cuvinte au o componenţă fonematică uşor de realizat. 1972). ca urmare a faptului că scrisul se poate însuşi mai repede decât pronunţarea. sînt modalităţi de exprimare specifică gândirii noţional-verbale. Treptat. La rîndul lor judecăţile şi raţionamentele devin condiţii. .. cele din arta figurativă a auzitorilor sunt întotdeauna mai bogate şi mai accentuate spre a realiza o expresivitate mai mare. iar apoi a noţiunilor.câine”.

după cum nu poate fi identică nici la copilul şi adultul surdo-mut. 118 . că in tot ceea ce caracterizează gândirea acestuia se remarcă trăsăturile relaţionale specific umane. Această situaţie este consecinţa şablonismului. la surd vin în sprijinul evoluţiei reprezentării sau imaginii individuale către imaginea de grup şi formarea imaginii generalizate. simplismului. ar deveni inexplicabilă însăşi formarea imaginilor generalizate. precum şi felul în care se manifestă surdul în cadrul activităţii pe care o desfăşoară.-cunoaşterea predominant senzorială. cât şi cele care se obţin la nivelul treptei abstracte. Tot acum operaţiile logice (analiza şi sinteza. cuvântul stimulează şi îmbogăţeşte nu numai gândirea şi limbajul. Prin noţiunea pe care o asigură treptat. mai mult decât le stimulează şi le imbogăţeşte semnul mimico-gesticular. inerţiei şi altor trăsături calitative negative ale gândirii. Strânsa legătură a operaţiilor de gândire cu procesele de gândire. De aceea. constituie dovezile cele mai convingătoare. căci imaginea şi semnificaţia ei primeşte învelişul convenţional verbal care permite lărgirea continuă a sferei noţiunii şi îmbogăţirea nelimitată a conţinutului său . Formarea imaginilor generalizate. poate fi luată ca argument în favoarea tezei că dacă inducţia şi deducţia ar fi absente din gândirea surdlui. că însăşi auzitorul recurge la unele semne mimico-gestuale. La auzitor generalizarea se menţine un timp foarte scurt numai la nivelul caracteristicilor imaginii. dar şi celelalte procese psihice.conţinutul gândirii ca proces de cunoaştere. care la auzitor asigură formarea noţiunii. mimico-gesticulaţia serveşte atât comunicarea cât şi unele dintre necesităţile cunoaşterii. pe baza aceluiaşi material reflectoriu. duc la concluzia. Generalizarea. rapiditatea. generalizatoare. ci simultan. abstractizarea şi generalizarea. ca şi celelalte operaţii logice la nivelul imaginii. supleţea. Nu trebuie pierdut însă din vedere.cum ar fi caracterul critic (discernamântul). Gindirea in imagini a surdului permite prea puţin evoluţia principalelor calităţi care se realizeaza la auzitor prin mijlocirea cuvântului. care la surd sunt mai evidente. precum şi activitatea desfăşurată de surd. comparaţia. găsind un climat mai prielnic de dezvoltare decât la auzitor. lărgirea (profunzimea). Valoarea lor comunicativă nu este întru-totul identică la copilul şi adultul auzitor. el devine cel mai important integrator al experienţei senzoriale şi logice. continuă la surdomutul in curs de demutizare pâna când cuvântul va deveni principalul factor al comunicării şi dinamizării gândirii. Mimico-gesticulaţia. precum şi a tuturor proceselor de gândire specific umane. Prin conţinutul. concretizarea). variabilitatea şi eficienţa sa. că gândirea în imagini nu e lipsită de unele dintre formele elementare ale raţionamentului inductiv şi prin analogie. Procesele de gândire şi operaţiile logice ale surdului nu se formează in etape diferite. exprimarea lor prin intermediul mimico-gestculaţiei. Cu ajutorul cuvântului sunt acumulate şi sistematizate în noţiuni atât rezultatele reflectorii la nivelul treptei senzoriale a cunoaşterii.

posibilităţile abstractizării. În acelaşi timp se poate spune că viaţa împreună cu auzitorii i-a “umanizat”. Ca şi limbajul 119 . Pe de altă parte acestea nu sunt înscrise în codul genetic uman. imaginea generalizată reuşeşte să asigure mai ales reflectarea la nivel inferior. surzii şi-au însuşit şi se folosesc de o anumită experienţă socială la nivelul mediului în care trăiesc. mimico-gesticulaţiei i s-ar atribui anumite caracteristici pe care realmente nu le posedă. pe când cea reflexivă. percepţiilor şi reprezentărilor. Limbajul mimico-gestual al surdului dispune de caracteristici semnalizatoare specific umane. Datorită naturii sale evident intuitive. primul sistem de semnalizare. ca şi ale celorlalte operaţii logice. există numai la fiinţele care posedă raţiune. precum şi pe cea de cunoaştere. Dacă s-ar limita la acesta. Mimico-gesticulaţia surdului are o structură complexă. Deşi ei nu folosesc limbajul sonor ca mijloc de comunicare. imaginea generalizată se dovedeşte a fi mai adecvată pentru a îngloba şi reda fidel conţinutul empiric al reflectării senzoriale. au un evident caracter social. râs. imaginea generalizată nu este adecvată spre a indeplini până în cele mai mici detalii toate atribuţiile pe care le indeplineşte în gândire noţiunea bazată pe cuvânt. ca ea este un analog al noţiunii dar nu un echivalent total. De aceea se poate spune.P. Mimico-gesticulaţia include caracteristici ale primului sistem de semnalizare (de natură senzorial-perpectivă) şi multe dintre cele care aparţin celui de-al doilea sistem (funcţia de comunicare umană). plans.a. Manifestările surdului total. ele nu pot fi confundate cu reacţiile afective întâlnite la maimuţă. mimico-gesticulaţia posedă funcţia de comunicare. Fiind strâns legată de concret şi operând cu caracteristici ale acestuia. se rectifică (prin învăţare). Ea dispune de caracteristici obiectuale. Îndeplinind rolul de limbaj. ea evolutionează. mimico-gesticulaţia ar fi lipsită de multe dintre atributele sale. Îşi demonstrează şi în acest caz valabilitatea teza că reprezentarea sensibilă apare şi la celelalte animale. La fel ar fi greşit să se afirme. asigurate de reprezentările despre obiecte şi fenomene. ea sprijină dezvoltarea gîndirii. cu ajutorul comunicării prin gesturi şi al activităţii. au un evident character social. deci cu atât mai mult. nervozitate ş. “intenţionată”. privită astfel. ceea ce le face diferite de cele pe care le posedă lumea animală.Pavlov. că mimicogesticulaţia este echivalentă într-un totul cu cel de-al doilea sistem de semnalizare. oftat. De aceea. Chiar şi în această împrejurare iese în evidenţă funcţia compensatoare a mimico-gesticulatiei. se îmbogaţeşte.Prin specificul său. deci al senzaţiilor. Raportând mimico-gesticulaţia la sistemele de semnalizare se poate spune că limbajul mimico-gesticular nu se limitează la ceea ce a numit I. ca: bucurie. la nivelul imaginii generalizate. sunt intotdeauna mărginite. Înseşi manifestări de natură afectivă sau declanşate de afectivitate. fiind în interdependenţă cu gândirea în imagini (specifică) şi exprimă rezultatele gândirii în imagini. nu poate stimula în modul cel mai intens dezvoltarea gândirii. cele ale surdo-mutului în curs de demutizare. nu se limitează la un număr mic de semnale.

. 3) când mâinile fac aceeaşi mişcare dar în direcţii diferite. dispune de un character-istoric evident. aceasta fiind mâna lor dominantă sau activă iar cealaltă mână este numită mână ne-dominantă sau pasivă. obiectelor. reproduc mişcarea sau imită forma obiectului. prin conţinutul său oglindind diversele schimbări ale societăţii. Mişcarea lor poate fi : 1) o mişcare de . se formează şi evoluează în societate. . a) când ambele mâini se mişcă. cu mâna stângă. În cazul gesturilor executate cu ambele mâini ele pot fi divizate în două grupuri pe baza rolului jucat de aceste mâini.copiere”. acceptă sau respinge diverse norme de comportament şi convieţuire socială ş. mimico-gesticulaţia îndeplinind funcţia de comunicare.. De exemplu.împreună”. .paralel”. când mâinile se întâlnesc una cu alta sau se separă una de alta (de ex.. acumulând cunoştinţe despre utilitatea socială a obiectelor. Această imagine nu reprezintă un gest sau o pantomimă realizată la întâmplare ci implică modalităţi controlate şi convenţionalizate de prezentare vizuală a informaţiei. Unele gesturi au un grad de iconicitate mai puţin evident 120 . Un gesticulator dreptaci produce gesturile uni-manuale îndeosebi cu mâna dreaptă iar cel stângaci. Uneori o combinare între aceste elemente nu este exclusă.. cu forma sau cu modul lor de acţionare. recunoaşterea originii unui semn ne ajută să ne reamintim semnul mai uşor.cuvintelor. în anumite cazuri. pur şi simplu. anumite semne au forme şi mişcări similare şi.. trecând una peste alta (de ex.peste”). Iconicitatea gesturilor Multe gesturi seamănă cu ideea pe care o reprezintă.a simţi”) 2) ambele mâini au aceeaşi configuraţie (de ex .. ele au. semnul pentru elefant înfăţişează trompa elefantului în timp ce semnul pentru un sport reproduce mişcarea caracteristică acestuia. aceeaşi configuraţie.alături”). Ele dau o imagine vizuală corespunzătoare ideilor.. când mâinile se mişcă simultan şi în aceeaşi direcţie (de ex. De exemplu.a. . Cu ajutorul semnelor mimicogesticulatorii. în general. 2) o mişcare . . .unt”). surdutul îşi însuşeşte experienţa de viaţă în mediul social în care trăieşte.împreună”) 3) mâinile au diferite configuraţii (de ex. . Unele gesturi sunt produse cu o singura mână (gesturi uni-manuale) iar altele sunt executate cu ambele mâini (gesturi bi-manuale). .. De pildă. Unele semne reconstituie sau ne reamintesc unele caracteristici ale obiectului sau acţiunii. prin modalitatea de manevrare sau mişcarea care se realizează cu ele. pentru lapte semnul îşi are originea în acţiunea de mulgere a vacii. Uneori. obiectele pot fi reprezentate prin conturul sau forma lor. . îşi formează deprinderi de muncă. mişcărilor sau oamenilor pe care îi reprezintă...opusă”.d. b) când mâna dominantă se mişcă iar cea pasivă stă: 1) mâna pasivă este locul de articulaţie al gestului (de ex.m...divorţ”). Există mai mulţi factori care uşurează învăţarea limbajului gestual.a depăşi”. De pildă.

sub. . fiind evidente.nu ştiu”. De ex. ale unui far ş. se poate reprezenta o lustră (poziţia spre tavan).a. măr. .oricum”). . în cazul unor concepte abstracte. Aceasta se execută mai departe de corp sau de cap. degetele curbate sunt folosite.orice”. cum ar fi. expresiile faciale şi corporale sunt deosebit de importante pentru transmiterea aspectelor negative ale gesturilor. De ex.precum şi arătarea părţilor corpului. luminile de poziţie ale unei maşini.. aşa şi gesturile diferă după felul cum sunt executate. volan. Se foloseşte. luminile unui semafor.a. aceste gesturi se pot referi la orice obiect iar prin unele modificări ale gestului se oferă informaţii suplimentare despre el.sigur”) în comparaţie cu mişcarea de fluturare a palmei care denotă îndoială sau nesiguranţă (de ex. razele soarelui.. Poziţia obiectelor sau a oamenilor în relaţie unii cu alţii este arătată prin folosirea unor prepoziţii cum ar fi pe.a. . îndreptarea privirii spre un loc anume pentru a ne referi la un obiect plasat dinainte în acel loc. Totuşi. banană.a.mare” la . masă)..dobândind un grad de convenţionalitate mai mare. putând arăta intensitatea şi gradul lor (ex.nesigur”.. Se cunosc şi 121 .a. o veioză (schimbarea poziţiei spre jos). după poziţia plasării. nu vreau”ş.). Rolul contextului este deosebit de important în distingerea diferitelor semnificaţii ale unui gest. În cazul obiectelor concrete.lumină”. Aşa cum cuvintele pot avea diferite semnificaţii în funcţie de context. a direcţiilor etc. Aici creşte mult în importanţă forma pe care o ia mâna precum şi unghiul. Manevrarea sau mişcarea asociată cu obiectul sunt deosebit de importante în reprezentarea lui adecvată (de ex... legat de forma de bază a mâinii. de obicei. mai importantă este . Prin folosirea degetelor index şi mare se poate contura forma obiectului.. de asemenea.. de aşezarea gestului. card bancar bilet... prin adăugarea gestului . . să reprezinte obiecte curbate (o minge. Mâinile plate sunt folosite pentru a reprezenta obiecte plate (carte. tablou. . . Prin convenţionalitatea dobândită.nesigur” ş. Însă. Mişcarea gesturilor negative pare să fie un indicator al sensului unui gest. .trebuie”. de unele legături mai abstracte ş. Contextul în care este folosit acest gest aduce precizia necesară.. . În acest caz. cu ajutorul gestului . luminafulger a unui aparat de fotografiat. care reprezintă o modalitate de a indica obiectele fără a le denumi. De pildă. farfurie etc.minge mare” etc. călcarea rufelor) ş.. legătura dintre forma unui gest şi semnificaţia lui apare destul de repede. Indicarea constituie baza unor gesturi cum ar fi pronumele. poziţia şi mişcarea pe care o face pentru a reprezenta un anumit obiect. Unele gesturi sunt foarte uşor de reprodus şi de înţeles. peste ş. reprezentând obiectele după forma lor.trebuie”..poziţionarea” gesturilor în spaţiu.nu-mi place”.. de ex. De pildă.a.. .minge” se obţine gestul . .nu cred”. cutie.. prepoziţiile nu sunt folosite întotdeauna. un pahar de coniac) sau suprafeţele curbate ale acestora.sigur”. direcţia şi mărimea mişcării. accentuează idea insistenţei sau obligaţiei (de ex. Folosirea unor mişcări sigure. este implicată o anumită iconicitate pentru a reprezenta semnificaţia într-o modalitate care poate fi mai potrivită sub aspect visual.

adică între prieteni foarte apropiaţi. 1981. În consecinţă. limbajul mimico-gestual nu are ceva analog părţilor de vorbire. dar şi diferenţe fundamentale.standardizate”. în timp ce comunicarea verbală se poate desfăşura nestingherită. în general. Astfel. . Unele cercetări efectuate de H. emiţătorul aflat la distanţă mare sau în contra lumină) nu se poate realiza dialogul gestual. mai mult timp decât este necesar în cazul emiterii verbale a cuvintelor. în funcţie de împrejurările în care sunt folosite. L. sunt necesare mai puţine gesturi decât cuvinte pentru exprimarea aceluiaşi conţinut. având un caracter social. având majoritatea trăsăturilor lui esenţiale. el se adresează ochiului nu urechii. Aceasta nu înseamnă că propoziţia 122 . . operează cu noţiuni (deşi cu un nivel de generalitate mai scăzut). iar limbajul gestual are numeroase caracteristici vizuale. el îndeplineşte funcţia generală de comunicare între indivizii unei colectivităţi. omiţând tocmai faptul esenţial că ambele forme s-au dezvoltat în direcţii diferite. în cazuri neoficiale. Se poate realiza doar o clasificare lexicală a gesturilor (L.se consideră că. este strâns legat de concret. 1979). vizuale în care au evoluat cele două forme de limbaj. percepându-se vizual gestul şi toate mişcările mimice. fiind un instrument al gândirii. după sensul celor exprimate.P. 1978). care va prezenta forme sau variaţii mai mult sau mai puţin . Totuşi. fiind mai puţin limitată de organizarea gramaticală puternic structurată a limbajului verbal. execuţia gesturilor necesită. gesticulaţia are o mai mare libertate de exprimare.. Într-adevăr.în condiţii nefavorabile comunicării vizuale (timp de noapte. . în medie.acelaşi volum de informaţie poate fi vehiculat în aproximativ acelaşi volum de timp conversaţional. Totuşi. limbajul mimico-gestual trebuie privit ca un limbaj adevărat. Wald. Bellugi.forme alternative. Bergman. gestul. cu ambele forme de limbaj (U. Cele mai multe cercetări comparative efectuate dinainte de 1960 au evidenţiat mai ales insuficienţele limbajului gestual. respectiv.limbajul verbal are un grad mai înalt de convenţionalitate faţă de conţinutul realităţii pe care o denumeşte. la fel este situaţia şi în limbajul gestual.comunicarea prin gesturi este faţă în faţă. variaţii regionale ale aceluiaşi gest. Aşa cum în limbajul verbal există o versiune oficială. exactă. la întâlniri cu prietenii etc. elemente comparabile cu accentul sau dialectul din limbajul verbal. 1973. nu are mijloace de marcare gramaticală a acestora. de obicei.Meadow (1968) au evidenţiat că ambele forme de limbaj folosesc strategii asemănătoare de codificare şi decodificare a propoziţiilor şi de interpretare a sensului. însă. între limbajul verbal şi cel gestual există unele asemănări. . Evidenţiem mai jos câteva din cele mai frapante opoziţii între cele două forme de limbaj reliefate de B. gramaticală a folosirii cuvintelor şi o versiune în care cuvintele se folosesc altfel în situaţii intime. Tervoort (1978): .T. acestea datorându-se în special direcţiilor auditive şi. A. Se apreciază că. Lieth.

sensul acestor noţiuni putându-se deduce clar şi diferenţiat din contextul în care sunt utilizate. există şi diferenţe regionale în cadrul aceleiaşi ţări aşa cum există diferenţe dialectale şi în cadrul aceluiaşi limbaj verbal folosit în diferite zone ale ţării. Totuşi. ca şi un vorbitor. la fel şi limbajul gestual din fiecare comunitate de persoane surde prezintă diferenţe în funcţie de evoluţia lor de-a lungul secolelor. prin ele însele. nu un limbaj. Printr-un singur gest se poate exprima una sau mai multe noţiuni. Spre deosebire de acest mim. Aşa cum diferă cuvintele din diferite limbaje verbale. 123 . De pildă. gesturile sau mişcările specifice pantomimei nu constituie un limbaj. pot sa ajungă mai repede la inţelegere decât auzitorii care nu ao o limbă comună. care au aceeaşi limbă naţională (engleza). Un mim poate imita viaţa. surzii folosesc aceste gesturi naturale împreună cu altele într-o modalitate care oferă gesturilor semnificaţii precise şi consistente. Atât surzii cât şi auzitorii folosesc anumite gesturi naturale derivate din experienţa cotidiană: indicarea. ca atare. deşi sunt folosite în actul comunicării. folosind spaţiul de gesticulare ca o scenă pentru mesajul său. Aceasta din caiza gradului de iconicitate mai ridicat al gesturilor din limbajul gestual. Aşa cum fiecare naţiune are propriul său limbaj. trecut sau viitor. din unele state africane. astăzi situaţia s-a schimbat radical. Dacă în trecut limbajele gestuale au fost asimilate cu gesturile sau cu mimica (pantomimica) din cauza folosirii aceluiaşi canal de comunicare şi a acelorlaşi părţi ale corpului în mişcare. se poate referi la prezent. dar acestea sunt introduse într-o schemă gramaticală care poartă semnificaţii precise. aşa diferă şi gesturile unele de altele de la o ţară la alta. după un moment de tatonare. folosind un repertoriu propriu de gesturi convenţionale sau naturale. pentru a transmite mesaje scurte. scuturarea lui sau expresii faciale similare. Marea Britanie. Unele din acţiuni pot avea aspect de pantomimă. din zona Pacificului de Sud sau din ţările arabe. Când persoana surdă trebuie să comunice cu un auzitor. un gesticulator. Acest lucru nu se întâmplă. Australia. în prezent. ea pune accent pe aspectele mimice ale limbajului cu scopul găsirii unui limbaj comun. Ele nu sunt nici precise.gesticulată este abreviată. este evident că limbajele gestuale. fără să se mişte prea mult. Trebuie să precizăm că. Spre deosebire de auzitori. Dar fiecare vorbitor foloseşte aceleaşi gesturi în mod diferit. Mimica şi pantomimica sunt o formă de artă. Reprezentările la care dau naştere aceste gesturi nediferenţiate ar putea să creeze confuzii în mintea celui care caută să le interpreteze. expresii faciale şi mişcări. clătinarea capului.povesteşte” acţionând în timp real. folosite de surzii din Statele Unite. îndependente de limbajul verbal. prezintă diferenţe semnificative. persoanele surde provenind din ţări diferite. cum ar fi cele de surpriză sau de îndoială. de obicei acolo unde perceperea auditivă este dificilă sau pentru a întări semnificaţia unui mesaj verbal. Gesturile sunt folosite de auzitori numai ocazional.. Mai mult. El . nici standardizate.

De ex. reprezintă. în funcţie de context. cade.. stă întins pe jos. Scuturarea . O interesantă mişcare a . Curs nr. de jos în sus.. că se întâlnesc una cu alta. sare. respectiv. mişcările pot fi infinite. ele pot prezenta sensuri comune ale unor idei. În acest fel. Aceeaşi formă a degetelor poate indica cum priveşte cineva pe altă persoană (de sus în jos cu desconsiderare sau spre un copil. degetul index poate fi folosit pentru a reprezenta o persoană.V” inversat. degetul index poate indica pronumele personal. posesivitatea. se împiedică. În consecinţă.singuratatea”. Trecerea indexului pe sub palme cealaltă poate semnifica evadare. care se luptă unii cu alţii care se integrează. 8 Formele reprezentative ale mâinii în limbajul gestual O trăsătură semnificativă a limbajului gestual este modul specific în care persoanele surde folosesc anumite forme ale mâinii ca reprezentare directă a oamenilor şi obiectelor. picioarele unei persoane care se pot mişca în diferite poziţii (stă în picioare. se poate roti în jur. de obicei. O simplă mişcare de depărtare sau de apropiere a indexului de corp indică plecarea sau. gesticulatorii din diferite ţări pot săşi adapteze vocabularele mult mai uşor decât o pot face auzitorii şi pot să elaboreze un cod comun de comunicare pentru folosire temporară. s-a ajuns la crearea unor scheme vizuale similare în toate limbajele gestuale naţionale. are un somn agitat. Forma mâinii strânsă în pumn poate reprezenta un obiect rotund sau solid. Folosirea degetelor index şi mijlociu în formă de . ea se poate mişca înainte sau înapoi. mişcarea şi poziţia persoanei în relaţie cu un grup de persoane. că sunt rivale.. înţelegem că este vorba de alte persoane. 124 . acest gest poate fi folosit pentru a indica aşezarea. care se află în război etc. se plimbă. că se află faţă-n-faţă sau în opoziţie. Astfel. De pildă. Astfel. Degetul îndreptat spre sine arată că se referă la persoana care vorbeşte.pumnului” exprimă dezacordul în timp ce înclinarea lui. acordul. folosirea ambelor mâini poate reprezenta un grup de oameni care se pot afla în diferite poziţii (în şir indian. venirea unei persoane. stă jos. Mişcările specifice ale capului pot fi întărite sau accentuate prin folosirea mâinii în formă de pumn.pumnului” poate reprezenta pe cineva care este . dar acest lucru nu înseamnă că degetul index reprezintă persoana. Aceste forme ale mâinii se execută într-o diversitate de gesturi. Folosirea ambelor degete index poate reprezenta că o persoană se află în spatele/în urma alteia. Mişcările repetate în exterior arată că este vorba de indivizi separaţi. izolarea... îngenunchează. în cerc. rotirea degetului indică . dezinteresat de ceva. fuge.Deoarece toate limbajele gestuale folosite de surzi sunt produse prin mişcări ale corpului şi sunt recepţionate cu ajutorul vederii. Dacă degetul este îndreptat spre exterior. În mod similar. cu respect sau spre un adult / obiect înalt).cu capul în nori”. urcă sau coboară scările. fuga de ceva. călătoreşte etc.

că parchează pe un loc strâmt cu faţa sau cu spatele. se formează prin simţul vizual. Prin urmare.a. Nu există o anumită logică a ordinii gesturilor în propoziţia gesticulată. În limbajul gestual se aplică logica spaţială. De ex. laringelui iar limbajul gestual face vizibile cuvintele prin mişcarea în spaţiu a corpului şi a membrelor sale.Un vehicul poate fi reprezentat de mişcările palmei cu degetele lipite. În limbajul verbal acest lucru se realizează prin ordinea cuvintelor în propoziţie şi prin folosirea sufixelor şi a prefixelor. nu pentru că ar avea vederea mai bună ci fiindcă simţul vizual este cel mai important mijloc de cunoaştere a lumii înconjurătoare de către surzi. în limbajul verbal. mişcarea şi viteza cu care se deplasează acel vehicul. Mişcările palmei pot arăta că o maşină intră în garaj. locuri. La fel şi în limbajul gestual. limbajul verbal face cuvintele să fie audibile cu ajutorul mişcărilor musculare şi articulatorii ale gurii. oameni. fluentă în limbajul gestual. regula simplificării execuţiei semnelor sau a „efortului minim” în pronunţarea cuvintelor acţionează şi aici. aşezată pe muchie ce poate să ne dea o imagine privind direcţia. După cum vom constata. rafinarea lor o dată cu creşterea nivelului de educaţie generală a populaţiei de surzi.a.. Toate cunoştiinţele lor despre lume. de-a lungul vremii se observă o direcţie spre simplificarea execuţiei gesturilor. evenimente. că urcă un deal sau coboară o pantă abruptă. limbii. Autorii care au studiat limbajul gestual au evidenţiat numeroase asemănări şi deosebiri ale acestuia cu limbajul verbal. Aparent aşa stau lucrurile dar un experiment efectuat de Bellugi şi Fischer a demonstrat că durata poate fi aproximativ egală dacă gesturile sunt realizate de o persoană surdă.) Astfel. Se poate afirma că membrii comunităţii surzilor observă mai bine detaliile cu ajutorul vederii în comparaţie cu auzitorii. în limbajul gestual semnele pot fi aranjate în orice ordine dar se pare că această ordine este dictată de importanţa gestului în cadrul propoziţiei. pe care dorim să le evidenţiem în rândurile ce urmează. Folosirea ambelor palme poate reprezenta poziţiile relative a două vehicule. lucruri. rolul lui de transmitere şi de acumulare a informaţiei ş. Asupra acestui aspect nu ne putem pronunţa cu certitudine întrucât credem ca sunt necesare studii mai aprofundate care nu se pot realiza decât de o echipă interdisciplinară din care să facă parte obligatoriu 125 . În orice propoziţie trebuie să existe un verb care arată cine face acţiunea şi spre cine este îndreptată ea. Chiar limbajul gestual este un limbaj manual-vizual fiindcă se realizează cu mâinile dar este coordonat de vedere. Multă vreme s-a considerat că viteza expunerii unui text în limbajul verbal trebuie să fie mai mare decât cea a expunerii unei compuneri în limbajul gestual deoarece mişcările muşchilor care participă în vorbire sunt mai mici decât cele ale membrelor corpului. cele două limbaje diferă numai sub forma lor dar se aseamănă sub aproape toate aspectele ce caracterizează un limbaj adevărat (achiziţia. că opreşte la semafor ş. regulile acestuia sunt astfel alcătuite încât să facă mai uşoară pronunţarea cuvintelor sau a consoanelor. limbaj etc. De asemenea.

ei încep să folosească o anumită formă de comunicare prin semne iar astfel de sisteme de comunicare se dezvoltă în limbaje gestuale când ele sunt achiziţionate de copiii surzi care le folosesc ca principale mijloace de comunicare. De asemenea. de bucurie. ne dau indicaţii preţioase privind mesajul sau intenţiile reale ale „vorbitorului”. Acestea ne indică dacă este vorba de o întrebare. de dezgust. semnalele nonmanuale sunt foarte importante pentru înţelegerea corectă a unui mesaj prezentat în limbaj gestual. S-a evidenţiat marea disponibilitate a vederii de a procesa informaţia pe care „a văzut-o” chiar o jumătate de secundă. care pot fi persoane surde din respectiva comunitate sau copii auzitori ai unor părinţi surzi care folosesc limbajul gestual ca principal mijloc de comunicare cu părinţii lor. pentru a efectua cursuri de limbaj gestual cu profesorii sau cu părinţii copiilor surzi este bine să se înceapă cu urmărirea concentraţiilor de persoane surde din oraşe sau a familiilor de surzi şi să se folosească aceste persoane ca "formatori" sau ca "profesori asistenţi". Se cunoaşte că toate limbajele sunt influenţate de mediul social şi fizic în care sunt folosite. De pildă. De îndată ce oamenii surzi se adună.limbajele gestuale sunt influenţate de limbajele verbale folosite de auzitorii din acea zonă.etc. Într-o ţară pot fi folosite diferite limbaje sau dialecte gestuale. comunicând sentimente de emoţie. Însă.caracteristica limbajului gestual. de surpriză. Un astfel de subiect poate să povestească multă vreme despre ce a văzut în acea jumătate de secundă. fapt influenţat şi de promovarea labiolecturii în cadrul familiilor acestor copii. In consecinţă. care este folosit de un grup mai mare de surzi şi care are o anumită stabilitate. etc. Aceasta înseamnă că limbajul gestual care este cel mai bine adaptat la societatea respectivă este folosit în cadrul acelei societăţi. Putem afirma că în cazul vederii ar fi mai multe canale de informaţie accesibile în acelaşi timp pe când în cazul auzului nu există decât un singur canal. care este determinată de specificitatea şi de mărimea grupului de oameni surzi care-l foloseşte. cineva care a auzit numai o jumătate de secundă o parte a unei simfonii nu ar putea să povestească mai nimic despre acea simfonie. Expresia feţei poate adăuga culoare emoţională mesajului. este nevoie de modele de "vorbitori" ai acestui limbaj. mişcările diverse ale capului.a. poziţiile corpului ş. Pentru a-l învăţa corect. Este de preferat să se folosească un limbaj gestual care are o anumită tradiţie. Încruntarea sau ridicarea sprâncenelor. Se pune problema care din aceste dialecte să le alegem pentru predarea cursurilor de limbaj gestual la profesorii din şcolile de surzi sau la cei care doresc să devină interpreţi? Pentru a răspunde la această întrebare este necesar să se ţină seama de următorii factori: .un cercetător surd care poate să comunice fluent cu subiecţii surzi şi care să aibă o pregatire superioară în domeniul limbajului şi comunicării. de un ordin. . adesea surzii folosesc mişcări ale buzelor care imită cuvintele când gesticulează. de o rugăminte. 126 .

multe gesturi imită gesturile naturale folosite de auzitori cum ar fi fluturarea mâinii pentru "la reverere". Reprezentarea gestuală a principalelor categorii gramaticale Punctuaţia Când se pune o întrebare sau se foloseşte semnul întrebării la sfrşitul unei propoziţii se mimează o expresie facială întrebătoare şi se păstrează mai mult timp ultimul semn efectuat (Care poate fi semnul exclamării.a.. cele două puncte. chiar dacă repertoriul de gesturi este mai sărac. daca atingem propriul corp înseamnă "eu". . perierea hainelor. spălarea dinţilor.unele gesturi sunt simple indicări spre un obiect despre care dorim să vorbim. Şi aici se aplică regula: . Astfel. Folosirea pronumelor personale şi posesive În cazul pronumelui personal se foloseşte degetul index care se îndreaptă spre sine la persoana I singular şi spre persoane imaginare în cazul persoanelor II şi III singular. alte semne imită acţiunile pe care le facem cu obiectele (ducerea paharului la gură. dacă arătăm cu degetul în sus înseamnă "cer".. fizica.în unele gesturi.) însă. care nu au nici o legătură cu forma obiectelor la care se referă. "culoarea albastră" ş. Pentru reprezentarea persoanei I plural se folosesc degetele index ale ambelor mâini. În cazul persoanei a III-a plural degetele index se îndreaptă spre persoane imaginare. În cazul pronumelor posesive. spre oameni sau spre propria persoană. ducerea degetului mare la buze pentru a semnifica . cu pumnii strânşi şi se face o mişcare semicirculară spre înăuntru pentru persoana I plural sau spre în afară pentru persoana a II-a plural. punctual etc. Punctuaţia poate fi folosită mai ales pentru exactitate sau pentru accentuare când este necesar sau de dorit dar aceasta este cel mai adeseori omisă în favoarea expresiei faciale sau a duratei gesturilor. virgule. Dacă cineva consideră că un alt semn ar fi mai potrivit pentru a înfăţişa un obiect decât semnul standard folosit de surzi este mai bine să-şi păstreze opiniile şi să respecte limbajul folosit de acea colectivitate de surzi. baterea unui cui etc. biologia etc. Faptul că limbajul gestual include gesturi şi mimică permite comunicarea mai uşoară cu persoanele surde. se fac aceleaşi mişcări ca şi în situaţia pronumelor personale cu deosebirea că degetele index sunt înlocuite cu palmele 127 . Nu trebuie să uităm că surzii au semne standard pentru orice subiect de discuţie. tăierea cu un cuţit.când eşti la Roma fă cum fac romanii”. al întrebării.).a bea” .. mişcările mâinilor sunt mai scurte şi mai rapide când se fac astfel de acţiuni în limbajul gesturilor. În ţările unde există preocupări deosebite faţă de limbajul gestual s-au creat semne abstracte pentru diferite domenii ale ştiinţei ca matematica. . forma mâinii imită forma obiectelor iar mişcările mâinii se fac aşa cum se mişcă de obicei acele obiecte. a hainelor.

De ex. baie sau sufragerie. Alteori. spre exemplu. bucătar. poate desemna o bucătărie. român sau alte profesii şi naţionalităţi. Comparaţiile Clasificarea comparaţiilor în limbajul gestual nu se face numai prin folosirea unor termeni tradiţionali cum ar fi comparativul şi superlativul. faţa se crispează iar buzele se strâng. dar care se execută cu aceeaşi formă. Un alt exemplu elocvent este gestul pentru „persoană” la care se adaugă alte gesturi pentru a forma un compus. baby-sitter= persoană+a ingriji+copil.a. contabil = persoană + a socoti. fratesoră).Casa aceea este mai mică decât cealaltă. gestul compus este format din mai mult decât suma parţilor sale. gestul “suc de mere” este format din gesturile pentru mere + acţiunea de stoarcere + verbul a bea. când se referă la un băiat sau bărbat gesturile sunt executate în partea de sus a feţei.: . pentru a forma reprezentarea unui obiect. puternic. În schimb. iar când se referă la femei. mişcare şi aşezare a mâinii şi orientare a palmei. Ceea ce este comun pentru toate formele comparative este faptul că ele pot fi exprimate printr-un singur gest atât în structurile manuale cât şi în cele ne-manuale. schimbarea are loc în cadrul expresiei faciale. Se pot face comparaţii cu gesturile care nu au ca loc de articulare corpul gesticulatorului şi care schiţează forma obiectului prin schimbarea formei sau a mărimii gestului. La fel se folosesc gesturile compuse în descrierea poziţiei unei persoane sau a ocupaţiei sale. in asociere cu alte gesturi. de exemplu semnele pentru a reprezenta pe un director. În cazul structurilor ne-manuale. etc. Schimbarea mărimii sau formei gestului. În mod similar se foloseşte gestul pentru cameră care. De exemplu. de exemplu. De pildă. 128 . ochii se măresc şi gura se deschide. S-a observat că gesturile au un fel de „gen”. Aceste gesturi sunt alcătuite din două sau mai multe desene executate în aer cu mâinile. In cazul structurilor manuale. dormitor. Gesturile se fac în spaţiul de gesticulare prin urmărirea plasării reale sau imaginare a obiectului şi prin repetarea acestora de cel mult 3-4 ori. când se face o comparaţie cu ceva care este mic. gestul pentru „inundaţie” este format din gesturile individuale: (apă+creşterea apei+revărsare). cum ar fi.deschise şi cu degetele lipite. Gesturi compuse. De ex. ele se execută in partea de jos a feţei. intensitatea mişcării şi viteza gestului sunt în creştere când se compară ceva cu alt ceva. Acest aspect este util in descrierea unor relaţii familiale diferite sub aspectul genului (de ex. Aceste gesturi pot fi executate la începutul sau la sfârşitul unei propoziţii Genul gesturilor. din cauza mai multor forme comparative ce pot fi exprimate în acest limbaj. Aceste gesturi compuse sunt legate întotdeauna de gesturile individuale componente. când se fac comparaţii cu fiinţe mari. soldat = persoană + armă. şofer=persoană+a conduce+maşină ş.

(drăguţ). . care se referă la o anumită parte a corpului uman sau care descriu forma unor părţi ale corpului pot fi exprimate sub aspect comparativ prin modificarea formei sau mărimii acestora..Casa aceasta este mai mare decât cealaltă”.. Astfel. (clasa). una de conjuncţie. De ex. (primul).Soţul meu este cel mai drăguţ din lume” se exprimă prin gesturi astfel : (al meu). (mincinos). (primul).(în limbaj verbal) 129 . în fraza :. De exemplu.În cursul celei de a doua sarcini burta mea este mai mare decât la prima sarcină” se face la început o mişcare cu una sau ambele mâini indicând o mărime şi apoi altă mărime... întâiul” după gestul care exprimă calitatea comparativă. De ex. predominanţa ei faţă de alte acţiuni echivalente... De ex. Conjuncţia Cel mai frecvent se foloseşte conjuncţia „dar”.DA” se poate schimba uşor semnificaţia propoziţiei adică cealaltă sofa este sigur mai urâtă decât prima. Astfel el accentuează activitatea de a face ceva. Un gest separat care exprimă comparaţia se poate folosi când se arată calitatea comparativă a obiectului. De ex: Mergi la petrecere dar să fii acasă la miezul nopţii.. În funcţie de distanţa dintre degetul mare şi index în configuraţia mâinii..: . De ex. De ex. schimbarea mărimii sau formei obiectului este lăsată în afară sau este exprimată în acelaşi timp cu gestul care arată calitatea comparativă. însă ea are două semnificaţii... şi . Se face gestul pentru .: .Această carte este mai subţire decât cealaltă”. .. Formele comparative pot fi exprimate şi prin opoziţii astfel încât se pot indica două puncte de vedere cu privire la aceeaşi calitate sau gesticulatorul poate să pună accent pe un punct de vedere propriu prin adăugarea gestului DA. au nevoie de un gest separat în formele comparative care să exprime caracteristicile comparative. (cine). Gestul pentru casă poate fi executat împreună cu forma care arată calitatea comparativă (mare. Gesturile principale care au o bază iconică dar care nu au locul de articulare pe corpul gesticulatorului şi care nu conturează forma obiectului..primul. alta de prepoziţie.Cealaltă sofa este mai urâtă decât prima” prin adăugarea gestului . Gestul . În exemplele date mai sus gesturile sunt produse ca mărimi diferite. (din lume).carte” şi apoi o configuraţie a mâinii care exprimă subţirimea ei.Casele sunt de mărimi diferite. există mai multe posibilităţi de translaţie pentru a indica grosimea unei cărţi sau a unui obiect.. Când dorim în mod deosebit să accentuăm superioritatea unui obiect faţă de altul se adaugă gestul ..: . Uneori formele comparative se pot exprima numai prin creşterea intensităţii şi a mişcării expresiei faciale.Casele sunt de diferite mărimi”.Cine este cel mai mare mincinos din clasa ta?” se execută astfel : (a ta).Acea sofa este mai frumoasă decât cealaltă”. : . (soţul).primul” poate fi folosit şi în legătură cu un gest care exprimă acţiunea. Gesturile care au locul de articulare pe corpul gesticulatorului. ( ? ). diferită).

în acest moment ş. a-şi aminti etc. aici. iar în limbajul gestual : „Aniversare-cincizeci ani-a noastră!” Timpurile verbelor Pentru a înţelege conceptele de timp prezent. În limbajul gestual verbele pot fi divizate în patru categorii şi anume: . se gesticulează obiectul şi este plasat în spaţiul de gesticulare înaintea verbului. semnele pentru acum.vii. Dacă este vorba despre o activitate care creează obiectul. numărul de telefon al unei vedete pe care dorim s-o vizităm. În mod similar.B) Verbe care se modifică în funcţie de obiect. De pildă. poimâine. Ea ne arată milioanele câştigate la loto. (limbaj gestual). Pentru executarea numeralelor ordinale se fac două mişcări. mâine. . în limbajul verbal spunem: „A cincizecea noastră aniversare !”.mergi . astăzi. în viitor ş. a servi. În limbajul gestual. acesta este gesticulat numai după acţiunea respectivă. De 130 . alaltăieri.a. activităţi sau incidente.Petrecere .la miezul nopţii – trebuie – tu . se realizează cu ambele mâini în faţa pieptului. Acestea încep de la gesticulator şi sunt îndreptate spre obiectul activităţii.A) Verbe care nu folosesc spaţiul. săptămâna trecută ş. adică pe două modalităţi. de rotire uşoară a mâinii. una pentru formarea numărului şi alta. Locul de articulare al acestor verbe se află pe corpul gesticulatorului şi se referă de obicei la sentimente. ordinea clasificării cailor la o cursă hipică ş. Dacă acţiunea sau activitatea este îndreptată spre ceva care deja există. de exemplu.a. Numerele cardinale se execută cu o singură mână. ieri. de îndepărtare de corp. Semnele care se referă la viitor au mai întâi o mişcare a mâinii spre înainte. În afară de aceste timpuri principale nu putem vorbi în limbajul gestual de variaţii ale acestor timpuri ca în limbajul verbal. a dori. În situaţiile cotidiene se cunoaşte că numeraţia este foarte importantă. În toate limbile lumii exclamaţiile comunică ascultătorului ceea ce simte subiectul faţă de un obiect sau acţiune. Sau: Tu doreşti mere sau portocale ? (în limbaj verbal) Mere.a. De ex. starea organismului. de ex. gesturile fac acelaşi lucru dar ele pot fi folosite la începutul sau la sfârşitul unei propoziţii. De aceea semnele care se referă la ceva ce se întâmplă în prezent se fac în faţa corpului.a. Exclamarea în propoziţii simple. Noi ne vom concentra numai pe exprimarea numeralelor ordinale şi cardinale. sunt însoţite de o mişcare spre înapoi. portocale-doreşti tu-care? (în limbaj gestual) Numeralul Literatura de specialitate semnalează 27 feluri de a exprima numeralele. trecut şi viitor în limbajul gestual cel care le studiază va trebui să se gândească la un spaţiu din faţa corpului său ca reprezentând timpul prezent. semnele care se referă la trecut.dar acasă .

. Astfel.. dă o interesantă imagine privind reprezentarea timpului în limbajul gestual prin folosirea a patru linii de timp pe care le prezentăm mai jos: cap cap mână A (trecut spre viitor) B (unităţi scurte de timp) ms------------------md C (timp care continuă) talie D (timp de creştere) Linia .făcând planuri de viitor”.ex..cu mult timp în urmă”. dacă este o acţiune continuă sau ea săa terminat.. În cursul acestei mişcări. obiectul sau manevrarea lui. spre înainte. . obiectul şi subiectul sunt mai întâi plasaţi în spaţiul de gesticulare şi apoi se gesticulează verbul. mişcarea începe în acel loc din spaţiul de gesticulare unde a fost localizat expeditorul şi apoi continuă spre spaţiul unde a fost localizat destinatarul. acum o săptămână). locul verbului se stabileşte cu claritate. De ex..A” de timp este o linie imaginară care traversează umărul dinspre spate. o mişcare spre în spate reprezintă ceva ce a avut loc în trecut (am lucrat acolo acum o vreme. în cazul verbului . în 131 . forma şi modul de manevrare a obiectului. .a trimite”..privind înapoi în trecut”.. Verbul poate să arate cu ce seamănă acţiunea. Gesturile care desemnează verbe pot fi flexionate ca aspect şi prin aceasta noi putem arăta caracterul acţiunii şi durata ei. Cel mai des. pe o distanţă de cca.a. care se modifică în funcţie de obiect şi subiect..a aerisi” este îndreptat spre direcţia unde se află camera şi spre care se face indicarea. el nu este cuprins în dicţionarul de bază al limbajului gestual..privind spre viitor” ş. cât de lungă pare ea.întotdeauna” şi .. Atât obiectul cât şi subiectul activităţii apar din mişcarea şi sau orientarea verbelor. -D) Verbe polisintetice sunt acele verbe unde forma lor include informaţii despre mărimea. mi-ai spus mai înainte.. In această situaţie. cu palma uşor îndoită. Configuraţia mâinii (clasificatorul) descrie actorul.Eu aerisesc acea cameră”. Deoarece verbul este legat de o situaţie. 30-50 cm. palma mâinii se deschide uşor şi reprezintă o imagine vizuală a unor expresii folosite în limbajul verbal cum ar fi . de la nivelul urechii spre în faţă. Este o mişcare pe care o face mâna. In cazul unei acţiuni permanente sau continui se adaugă la verb gesturile . Gestul .C) Verbe care se modifică după obiect şi subiect. . Dorothy Miles (2002). . la nivelul urechii.mereu”.

cu mişcări specifice putem arăta trecerea rapidă sau lentă a timpului. întinzându-se de la umăr spre încheietura palmei. De asemenea. . secvenţe de timp aflate în relaţie unele cu altele. dacă vrem să arătăm . Astfel. poate indica . care poate reprezenta trecutul şi viitorul.timp ce o mişcare spre înainte exprimă viitorul (mâine... Când ne referim la o perioadă de dinainte sau după anul 1975. Prezentul este indicat la mijlocul acestei linii imaginare (acum.cu mult timp înainte/sau după” în timp ce mişcările mai scurte şi repetate indică .C”.după” etc. de ex. de-a lungul acestei linii a timpului.înainte”.. Este o linie imaginară care traversează umerii. în special. în propoziţia . Similar se procedează când se gesticulează . în faţa corpului. o mişcare spre umăr poate exprima trecutul (ex. cu gesturi lente şi mai largi.târziu”. Această linie a timpului se foloseşte pentru a indica .cu multi ani în urmă” se pot folosi ambele mâini.cu puţin timp înainte/sau după”.. Dacă vrem să arătăm că ceva s-a petrecut mai demult. trecerea timpului. . Aici putem încadra reprezentarea orelor. . peste 3 ani. care fac o mişcare circulară spre în urmă. la nivelul urechii de aceeaşi parte cu mâna. De regulă. făcându-se o mişcare spre înapoi. minutelor şi secundelor folosind ambele mâini..). astăzi). după care se face o mişcare cu palma spre stânga/respectiv.. pe partea stângă. se stabileşte un punct de referinţă imaginar. Linia .. Aceasta se foloseşte pentru a indica. Însă. mai devreme.am aşteptat de la ora cinci până la ora şase”.astăzi”. Este o altă linie imaginară. palma mâinii poate fi folosită ca un cadran de ceas.din anul 1975 până în anul 2006” când se oferă pe cale vizuală o imagine a scurgerii timpului. Linia . Continuarea timpului se arată de la stânga spre dreapta. O mişcare mai lungă.. Perioadele de timp anterioare sunt indicate spre stânga celui care gesticulează iar cele care urmează. gesturile se fac tot mai departe de corp. În funcţie de durata timpului la care ne referim. Pentru unele gesturi. exprimă viitorul (ceva mai târziu). în timp ce o mişcare inversă. 132 .)...B” a timpului se foloseşte pentru a arăta succesiunea şi durata timpului din calendar (numărul de luni. . spre înainte.trecerea timpului” sau . De pildă.C” a timpului trece prin faţa gesticulatorului.. de la stânga spre dreapta. .. înainte).devreme”. se execută o mişcare uşoară de la un punct imaginar.a. până la alt punct imaginar spre dreapta. de la trecut spre viitor.în acest moment” sau care reprezintă o trecere continuă a timpului. săptămâna aceasta/trecută sau viitoare”. spre partea de jos a braţului. cu cât timpul trece spre un viitor tot mai îndepărtat.. iar permanenţa trecerii timpului poate fi reprezentată prin o combinaţie de mişcări circulare realizate de degetele index care se mişcă şi spre dreapta pe linia . Este locul unde putem arăta prin gesturi că ceva are loc . ambele mâini fac cercuri alternative spre în urmă. variind numărul mărimea şi viteza cercurilor. peste o lună ş... se foloseşte o singură mână.acum”. spre dreapta gesticulatorului.. în dreapta lui.

O mişcare scurtă..floare” la singular.. Linia D a timpului arată.mic”. De pildă se foloseşte: a) repetiţia gestului: se face gestul de câteva ori pentru a arăta că sunt mai multe obiecte. Pluralismul poate fi exprimat prin repetarea gestului de substantiv de câteva ori. Dacă la aceste mişcări se adaugă şi alte informaţii oferite de mişcările corpului şi de expresia feţei..a copilări”.. Dacă gestul .. Gesturile care aparţin acestui grup au ca loc de articulare spaţiul neutru şi nu sunt formate din mişcări repetate. repetarea gestului se foloseşte pentru a arăta că un substantiv este la plural (ex. ..înalt”. se face gestul de creştere cuprins între vârstele aproximative la care se referă şi apoi se dă vârsta finală (7 ani). dacă arătăm cu ambele mâini . înţelegem că este vorba de .. el poate însemna . Când se foloseşte o mişcare lentă.. „mai mulţi” etc.floare”.adult”). cu un ritm normal al mişcării. cu mişcări care arată anumite puncte pe o linie imaginară care porneşte. Dacă se arată prin gesturi . În general repetarea gestului se face de 2-3 ori. În unele cazuri pluralitatea poate fi dedusă din context sau după forma verbului. ea poate însemna că timpul trecea greu pentru persoana în cauză. sacadată.a plăti des”. cu repetiţie circulară poate însemna .A”(cu o mişcare spre înainte) sau pe linia . De obicei aceste gesturi se asociaza cu numeralul.Gesturile şi semnificaţiile lor pot rămâne aceleaşi dar se schimbă punctul de plecare şi direcţia lor în funcţie de liniile de timp folosite.amânare” putem reprezenta acest gest fie pe linia .de când aveam 4 ani până la 7 ani”..Pentru a indica o . . cană-căni) sau că un verb este folosit cu semnificaţii diferite (ex.a plăti cu regularitate”. De ex când se face gestul pentru . Trecerea timpului poate fi reprezentată şi prin mişcări care se fac cu ambele mâini.. schimbându-se de fiecare dată locul de articulare. în general. apoi vârsta de început (4 ani). Aici configuraţia mâinii pasive copiază configuraţia mâinii dominante. 133 .copil”. a plăti cu regularitate.. Dacă mişcarea este rapidă şi scurtă.a plăti” este executat repetat. ceva care creşte sau evoluează spre maturitate (.trecut”.prin repetarea de 2-3 ori cu o singură mână a gestului pentru . De ex. de la talie în sus. 2. .a creşte împreună” sau . Pentru a se adăuga unele semnificaţii deosebite la mesajele sale.. limbajul gestual foloseşte repetarea gestului şi diferite mişcări şi viteze de execuţie. eu-noi.. el se poate executa cu ambele mâini la forma de plural (de ex.. pluralul poate fi exprimat în două feluri: . „câţiva”. (gesturile pentru „mulţi”. ea înseamnă . tu-voi etc).) înainte de a forma gestul pentru substantiv sau b) se indică persoanele la care se face referire.. se arată mai întâi un gest spre . în principal.. la o singură persoană sau la mai multe etc). Dacă gestul de dubstantiv se face cu o mână la forma de singular..C”(cu o mişcare a mâinii spre dreapta).a creşte”. limbajul gestual poate să redea un şir întreg de mesaje precise referitoare la timp Forma de plural a gesturilor Există mai multe feluri de a forma pluralul substantivelor gesticulate.a plăti pentru mult timp”.. Adesea.

In afară de pluralitate. Aici pluralitatea.Acolo există două case” . atunci repetarea se face cu verbul gesticulat sau cu clasificatorul aşezat după gestul principal.Există multe grămezi de cărţi pe masă. Gestul polisintetic ca expresie a pluralităţii. clasificatorul care se referă la carte se repetă de 2-3 ori. Astfel.). etc.. care poate fi înţeleasă numai în contextul obiectual sau al propoziţiei. numerale sau alte gesturi care se referă la numere (mulţi. grupul de referenţi este localizat în spaţiul de gesticulare.acolo” clarifică unde sunt casele în relaţie cu alte puncte de reper. prin indicare. numeroase.Există cărţi aşezate una după alta pe masă. Contextul poate exprima pluralitatea. Forma de plural poate fi exprimată prin repetarea rădăcinii mişcării unui clasificator care se adaugă la gestul principal.Există fete peste tot”. indicarea poate 134 . gestul polisintetic . Dăm mai jos câteva din alternativele posibile: . De ex. Uneori singurul semn al pluralităţii este contextul în care se află obiectul sau propoziţia. numeros. Indicarea ca expresie a pluralităţii. Această propoziţie poate fi translatată în limbajul verbal în mai multe modalităţi în funcţie de cum este plasat gestul polisemantic care se repetă. de ..ştergere” sau curbată. mulţi. La fiecare repetare se schimbă locul de articulare în spaţiul neutru. Indicarea care se adaugă la gestul principal poate să exprime pluralitatea. Astfel de gesturi snnt : o mulţime. Dacă gestul principal nu poate fi repetat (dacă forma lui de singular constă deja din o repetare sau ea este legată de corpul gesticulatorului). în expresia . Prin indicarea spre un grup înţelegem o indicare prin care degetul index al mâinii dominante arată spre un grup de referenţi. .se formează gestul cu ambele mâini şi se repetă de 2-3 ori.. Mişcarea de indicare este o mişcare directă. Gesturi pentru cantitate sau frecvenţă în exprimarea pluralităţii pot fi adăugate la gestul principal. De ex.. indicări. :. puţin.Există cărţi într-o grămadă pe masă. Există gesturi separate care exprimă pluralismul. Locul unde se repetă gestul polisintetic în spaţiu şi modul cum se repetă poate să poarte o semnificaţie. Se cunosc două tipuri de indicări: indicarea spre un grup şi indicarea de alegere. De ex. . o mulţime.Cărţile sunt pe masă”... . trebuie să fie legată de un aspect cunoscut în general unde cea mai probabilă alternativă este forma de plural şi unde exprimarea obiectului la forma de singular este o excepţie. grup şi rareori precum şi toate gesturile care se referă la numere. rareori. Acestea pot fi exprimate prin gesturi polisintactice.Cărţile stau în picioare una după alta pe masă dar cea din dreapta a căzut.Există cărţi aşezate în picioare una după alta pe masă. câţiva.. Modul în care se repetă gestul polisintetic arată poziţia şi numărul referenţilor. . în expresia:.. Expresia la plural poate fi formată prin ataşarea unui gest care exprimă plenitudinea sau frecvenţa care se formează înaintea sau după gestul principal.

De ex. De pildă. expresiile faciale şi ale gurii. devin stabilizate şi se transformă în gesturi fixate. Propoziţia include şi semnificaţia că majoritatea copiilor sunt băieţi şi că există mai puţine fete în grup Curs nr. Fenomenul echivalent poate fi găsit şi în limbajele verbale. Nici una din părţile structurale ale unui gest fixat nu poate purta singură o semnificaţie. Prin indicarea de selecţie. Acestea sunt mişcări ale capului. Gesturile structurate productiv au fost studiate în limbajele gestuale din diferite ţări. mişcarea. sunt difuzate în folosinţa comună. aproape sau mai departe de el. Se pare că limbajele gestuale au o tendinţă de a construi gesturi structurate productiv. Ele au o existenţă efemeră dar sunt unele gesturi care supravieţuiesc. aceasta fiind relevată numai când intră în joc toate părţile structurale. referenţii parcă sunt selectaţi dintr.există câteva fete în grupul de copii”. Forma de plural exprimată prin indicarea de selecţie pune accent si pe faptul că cei care au fost selectaţi constituie o minoritate în grup.să exprime şi locul unde este situat grupul de fete în spaţiul de gesticulare în raport cu gesticulatorul sau cu alţi referenţi care au fost plasaţi mai înainte în spaţiul de gesticulare (dacă grupul de fete este plasat la stânga sau la dreapta gesticulatorului . Acestea sunt create şi folosite într-o situaţie particulară şi încetează să existe când situaţia nu mai are loc. Gesturi structurate productiv sunt acele gesturi care încă nu fac parte din vocabularul de bază a unei limbi din cauza legăturii lor tangenţiale cu o situaţie. Un cuvânt care a fost creat la început pentru a fi folosit într-o situaţie temporară se poate stabiliza în cadrul vocabularului activ al unei limbi (de ex. ale corpului. 9 Parametrii de formare a gesturilor Gesturi fixate şi gesturi structurate productiv Prin gest fixat înţelegem acele gesturi care sunt folosite la modul general. telefonul celular).. Structurile ne-manuale ale gesturilor Prin părţi structurale ne-manuale înţelegem acele componente ale gesturilor care se produc prin altă modalitate decât prin folosirea mâinilor.un grup mai mare.. aşezarea şi orientarea mâinii precum şi din părţi structurale ne-manuale. Un gest fixat este alcătuit din configuraţia. Acestea pot fi divizate în două clase: gesturi polisintetice şi specificatori de mărime şi formă la care ne vom referi mai jos. în cazul mişcărilor gurii distingem două tipuri : 135 . Selecţia este făcută prin indicarea referenţilor unul după altul cu degetul index al mâinii dominante..:.). Acestea au un număr limitat de semnificaţii. o formă stabilizată de redare şi fac parte din vocabularul de bază al gesturilor unei limbi.

în gestul polisintetic nu se poate găsi o formă de bază de aceea trebuie adăugată o informaţie suplimentară la originea gestului numită morfem. Structura unui gest polisintetic Menţionăm că un gest nu este o entitate indivizibilă. care sunt urmărite de receptor. Părţile structurale ale unui gest pot fi împărţite în părţi structurale manuale (configuraţia mâinii. poate fi împărţit în părţi mai mici numite chereme echivalente cu fonemele din limbajul verbal. De asemenea. mâinile se ţin într-o poziţie confortabilă la nivelul pieptului sau ceva mai jos. Cele mai multe gesturi sunt realizate într-o zonă ce se extinde de la vîrful capului la nivelul cotului şi de la un umăr la altul.a) Mişcări ale gurii care au loc în cadrul limbajului gestual fără legătură cu forma pe care o iau buzele la pronunţarea cuvintelor ca în limbajul sonor. ea cuprinde şi o suprafaţă ce se întinde in faţă. Menţionăm că în dicţionarul de bază al limbajului gestual finlandez sunt menţionate descrieri pentru 15 mişcări diferite ale buzelor dar lista acestora nu este completă. Spre deosebire de gestul fixat. Fiecare gest. Un gest manual care este sprijinit de informaţiile date de alte părţi ale corpului se numeşte gest sau semn multicanal. b) Mişcarea buzelor urmează schema mişcării corespunzătoare pronunţării cuvintelor din limbajul sonor echivalentă cu gestul respectiv dar pronunţarea se face fără voce. care începe de la talie şi se întinde până deasupra capului. Când se termină o propoziţie şi se pregăteşte începerea alteia sau când se aşteaptă un răspuns. ca şi cuvântul. deoarece acestea dau numai o parte din conţinutul mesajului. cap şi gât pentru a permite persoanei care le priveşte să le observe şi să le înţeleagă mai repede. În cadrul acestui spaţiu se pot mişca mâinile gesticulatorului. orientarea şi aşezarea mâinii) şi părţi structurale ne-manuale (mişcarea buzelor. până unde ajung braţele şi puţin spre spate. când se foloseşte semnul de nume sau un concept care nu are încă un gest bine fixat. Această formă a mişcării buzelor se foloseşte când se gesticulează diferite nume cu ajutorul dactilemelor. deoarece foloseşte mai mult de o cale de exprimare a unui mesaj complet. locul de articulaţie. Majoritatea acestor semne sunt formate la sau lângă faţă. în special a ochilor şi a obrajilor) şi mişcarea corpului sau pantomimica. Este vorba de o mişcare a buzelor legată de un gest sau de o expresie din limbajul gestual. Spaţiul de gesticulare Este format dintr-o suprafaţă dreptunghiulară având baza delimitată de lungimea ambelor braţe întinse. mişcarea mâinii. mişcarea feţei sau mimica. Acest spaţiu formează o scenă unde gesticulatorul poate plasa oameni şi obiecte aflate în anumite relaţii între ele şi unde ideile abstracte şi povestirile pot fi elaborate şi exprimate. Dar receptorul nu are nevoie să urmărească tot timpul mişcarea mâinilor gesticulatorului. O importanţă mai mare prezintă faţa şi expresia acesteia. 136 .

C.a visa”. gestul . cunoaştere.a şti”. În funcţie de context se poate face o mişcare adecvată pentru un gest urmată de direcţia privirii. Trebuie să atragem atenţia că în limbajul gestual se folosesc anumite zone ale corpului pentru a ne referi la activităţi legate de zonele respective... fluture. ..gânditor”.a. poate modifica gestul . De ex.a ghici”. orb.mâna dominantă o atinge pe cea pasivă şi ambele mâini au aceeaşi formă (ex.. a absorbi..a...idée” ş. a aduna. . Gesturile mixte se pot schimba după cum dactilemele sunt însoţite de gesturi executate cu o mână sau cu ambele mâini.. .a.A.a crede” este format din gesturile . B.. o îndepărtare de la situaţia actuală (. a-şi aduce aminte ş.a cunoaşte”.mâna dominantă o atinge pe cea pasivă dar ambele mâini au forme diferite (ex.a memora” ş..a privi” poate fi însoţit de o mişcare a ochilor într-o anumită direcţie: a privi in sus. gesturile care se fac la nivelul capului (.a urmări un text”.confuzie”=.. În aceste situaţii iese în evidenţă rolul expresiei faciale.). inteligenţă. bolnav. eu)..lege”. Acelaşi gest executat cu o mişcare rapidă. a privi in jos.mănunchi”.a citi” este un gest compus. o mişcare lentă.inteligent” pentru a indica o . a arăta.. însoţită de o expresie facială corespunzătoare.inteligenţă acceptabilă”. . Semnele care se fac cu ambele mâini prezintă trei situaţii şi anume : . a hotărî). a preda. De pildă. gestul . a privi în jur.a-şi imagina ceva”. O mişcare uşoară de îndepărtare a unui gest de la nivelul frunţii poate indica exprimarea unor gânduri abstracte. .a..a fi cu mintea în altă parte”.a vedea” şi . a privi la o persoană. Un alt grup de gesturi care se fac la nivelul frunţii. Gesturile realizate la nivelul ochilor sunt legate de procesul vederii.a crede”+.a gândi”. De pildă.a decide”=. .a crede”+. adică gesturile formate din mai multe gesturi sau părţi ale acestora. a învăţa. folosesc o formă a mâinii şi mişcări care transmit informaţii legate de înţelegere. .. etc). format din două gesturi . Semnele care se fac cu o singura mână au loc în spaţiul neutru (ex. adică se ating toate între ele.a-şi aduce aminte”. A doua parte a gestului compus dă înformaţii mai detaliate pentru a clarifica ce activitate mentală are loc. Toate gesturile compuse referitoare la activitatea mentală încep de la frunte. La fel este cazul gesturilor . .. Cine?) sau ating o parte a corpului (ex.). ş. nervos.) .. a vedea. Toate aceste gesturi pot suferi unele modificări pentru a arăta gradul sau intensitatea. . a privi.inteligenţă sclipitoare”. atenţie.a...adevăr”. a educa. 137 .).complicat”. ş. cu emfază şi cu o expresie facială adecvată poate indica o . a urmări cu vederea. . uşoară.a presupune”.. . sunt legate de cele mai multe ori de activitatea mentală şi se realizează la nivelul frunţii sau încep din acel loc. Gestul . De ex.. . al privirii (ex.. Gesturi realizate la nivelul frunţii.. Acestea dau o imagine vizuală de adunare sau de transmitere a cunoştinţelor (ex....ambele mâini se mişcă şi sunt active indiferent dacă se realizează în spaţiul neutru sau ating o parte a corpului (ex.a cunoaşte” şi ..) Gesturile compuse. solicită o formă a mâinii în care degetele sunt în ...

unele date (ieri.. câte?) ş. de expresiile faciale şi corporale adecvate şi de mişcările buzelor se pot exprima diferite grade ale aceleiaşi stări afective (ex. de bunăstare ş. a explica.adevăr” sau gestul . se execută mişcări ale mâinilor şi de 138 .a. a spune.. a răspunde şi cu ambele degete index: a raporta. care se execută cu o mişcare uşoară a mâinii spre partea de sus a pieptului şi . curaj. care face o mişcare circulară.a spune” şi . gestul . Unele gesturi executate la nivelul pieptului par să fie similare (a plăcea-a-i părea rău). de gelozie. bârfă.a privi” înseamnă că două persoane se privesc.a avea nevoie”. Contextul este cel care face diferenţa. a asculta. indică frecvent tensiunea sau agitaţia.. tolerant.o persoană mă priveşte pe mine ş. păcăleală. a ordona. de satisfacţie. amestec în alte treburi ş. a anunţa ceva la un grup). De ex.. de oboseală.. a îndura).. sentimente. care pornesc de la gură în diferite direcţii. a unor senzaţii de foame.lege” este format din . Gesturile realizate la nivelul urechii. sunt legate de fenomenul auzirii sau al sunetului Ex.) unde rolul contextului este în creştere.a. care sunt executate cu palma întinsă. a descrie ş. secret. Folosirea unei combinaţii ale degetelor index şi a diferitelor forme ale mâinii poate fi legată de transmiterea unor informaţii (informaţii. agitat. poimâine). Aşa este cazul gesturilor . perseverent.a. . a spune o poveste. unele întrebări (când ?. de grabă ş. Aici este locul exprimării dispoziţiilor (generozitate..a dori”. zgomot.a spune” şi se atinge palma cu degetul index pentru a arăta o idée corespunzătoare unei reguli stabilite de o autoritate. Când în conversaţii sunt încorporate numere. vorbitor. odată cu indicarea lor gura face mişcări de pronunţare în tăcere. vorbire şi se fac de cele mai multe ori cu degetul/ambele degete index.)..a promite” este format din gesturile .a... a suferi.a plăcea”. unde mâna face o mişcare în direcţie contrară. calm. Mâna cu formă de gheară. bravură). . dar au sensuri contrare.. comportamente. Gesturile realizate la nivelul gurii sunt legate de limbaj. auzitor. Gesturile executate la nivelul pieptului sunt legate de pasiuni.a. . În funcţie de intensitatea mişcării. de vârstă (.dragoste”.. unde ?.(cu un deget index: a vorbi.a.a. care execută mişcări la nivelul pieptului. nervos.a. precum şi sentimente de ostilitate. Dacă se folosesc ambele mâini pentru gestul .. . Un alt exemplu este dat de gesturile . a ignora ş.câţi ani ai?”). mâine. cu atingerea pieptului.a avea emoţii”. stări afective şi emoţii la care participă inima (iubire. alaltăieri. dorinţe. comunicare. de boală. sâptămâna viitoare etc). Şi la acest nivel se pot executa gesture compuse. sâmbătă. La nivelul bărbiei se execută gesturi legate de unele zile ale săptămânii (marţi.. de dorinţă de a face ceva. pasiune pentru cineva ş.a urî”. furios). Pentru exprimarea comportamentului unei persoane (răbdător.a fi sătul” . mândrie. fierberea care are loc în interiorul corpului. La nivelul nasului se fac gesturi legate de falsitate. a ţipa) mâna şi degetele pot lua diferite configuraţii. În alte gesturi (conversaţie.surd. minciună.

care denotă apariţia emoţiilor Curs nr. Aceste elemente sunt: 1.de îndoire a degetelor (de ex.fluturare” a degetelor (de ex. 10 Elementele esenţiale în executarea gesturilor Un gest bine executat este format din patru elemente. Mişcarea unui gest poate să înceapă de pe corpul gesticulatorului. mişcare de răsucire. . Mişcarea mâinii.de la cot. verticală. întuneric). a strânge.de deschidere a mâinii (de ex. fiecare gest are o mişcare specifică. mişcarea poate fi: . spre deosebire de mişcările îndreptate în sus. . se poate analiza direcţia şi maniera mişcării.într-o singură direcţie sau înainte-înapoi. lumină). noi). Mişcarea unui gest poate fi îndreptată: . oblică. destul.atingere a corpului îndreptate în jos. proprie.de la antebraţ. Totuşi. subţire).de.către gesticulator sau dinspre el (nivel de adâncime). Configuraţia degetelor Constituie forma pe care o ia palma sau degetele în configurarea unui gest. circulară..de la încheietură. . . când mişcarea este formată prin îndoirea încheieturii fie în jos (ex.în sus sau în jos (nivel vertical). astfel încât un neiniţiat nu-şi poate da seama când se termină un gest şi când începe altul. când mâna se mişcă astfel încât direcţia palmei se poate schimba. . suficient). 2. Fac excepţie gesturile care arată numeralele ordinale şi majoritatea dactilemelor. . După cum se produce mişcarea pentru realizarea unui gest (orizontală. De asemenea. un milion). În alte limbi pot fi mai multe poziţii ale mâinilor.Mişcarea mâinii în spaţiu Limbajul gestual pare a fi o mişcare continuă în spaţiul de gesticulare. etc).a spune). mişcare de curbare uşoară (de ex. de pildă.spre stânga sau spre dreapta (nivel orizontal). fie în sus (mişcare de atragere a atenţiei unei persoane). În aproape toate gesturile există un anumit fel de mişcare. în zig-zag. chiar dacă numai unul din elemente este executat inexact. Pentru ca gestul să traducă semnificaţia corectă este necesar ca fiecare din aceste elemente să fie realizate exact. . în ASL. mişcare circulară ( voi. altfel semnificaţia lui se schimbă radical. iar schimbarea acestei mişcări poate duce la modificarea semnificaţiei gestului.o mişcare de apropiere a degetului mare de cel index (de ex. câte). . . când mişcarea poate fi: directă (de ex. a chema). câţi. sunt 7 poziţii iar 139 .de închidere a mâinii (de ex. .

care poate rămâne aceeaşi sau se poate schimba. în faţă .bun” poate deveni ... Indicarea posesiunii poate fi indicată după ce se dactilează numele persoanei..slab” sau . respectiv. ..).a. . după cum este executat gestul. Mâna în formă de pumn este folosită pentru a indica posesivitatea proprie sau a altora. .. în combinare cu frecarea degetelor index şi mare. dacă la gesturile menţionate se adaugă alte detalii oferite de expresia feţei sau de mişcări ale corpului.excelent” Mâna în formă de ... Astfel. 2004)... Pot fi distinse următoarele locuri de articulare: în spaţiul neutru. .foarte bun”. există o formă de bază pentru fiecare gest. un lift.a.prost” ş.în limbajul gestual britanic au fost identificate peste 60 de forme diferite ale mâinii. dacă degetul mic este îndreptat în sus. Totuşi. o casă..a calcula”).. .D. Dacă se foloseşte fluturarea degetelor. mâna cu degetele strânse în pumn şi cu degetul mare în sus înseamnă ..anxietate”.o” palma cu degetul mare atingând indexul palma în formă de cupă ş. celelalte degete fiind strânse în pumn – . Unele forme ale mâinii se folosesc mai des. Noi nu ne propunem să le analizăm aici dar trebuie să le menţionăm pe cele mai importante. ..frământare”. un loc în faţa gesticulatorului (de ex. Smith..care este preţul ?”.. Aceste gesturi se folosesc. în general.Aşezarea mâinii în spaţiu sau locul de articulare in relaţie cu capul sau pieptul persoanei care face gesturi.morocănos”ş.2002. dacă se face cu ambele mâini în formă de gheară în faţa pieptului . de exemplu. negative. cu degetele lipite palma cu degetele răsfirate palma în formă de gheară palma strânsa în pumn palma închisă palma în unghi drept palma în formă de . în acelaşi loc şi în aceleaşi relaţii unele faţă de altele ca şi cum gesticulatorul poate să arate mai târziu unde au fost plasate.bun” sau poate fi o formulă de răspuns la salut.C. înţelegem că acest gest se referă la un număr. Acestea sunt: palma întinsă.. gestul . Se cunosc aproximativ 25 de locuri de articulare diferite pe care le foloseşte un gesticulator de limbă engleză.gheară” arată tensiunea.când”. 3.cât de mulţi”.(Miles. sau la o întreabare legată de număr (ex.. altele mai rar. Dacă gestul se face cu mişcări circulare lângă frunte . Locul de articulare reprezintă locul unde se face gestul. o cameră). cu conotaţii pozitive..capricios”.. Părţile gesturilor produse în spaţiul neutru sunt acelea care se pot face astfel încât pot fi plasate în acel spaţiu. în funcţie de direcţia palmei. nervozitatea. . Unele dintre aceste forme ale mâinii sunt chiar gesturi proprii (ex. .a.mulţi”.supărare”. Acest fenomen a fost numit localizare sau descriere deoarece 140 .

gesticulatorul îşi îndreaptă direcţia privirii spre referenţii plasaţi). Direcţia privirii gesticulatorului urmăreşte plasarea referenţilor în spaţiul de gesticulare. în diferite părţi.vârful capului (ex. În unele gesturi locul de articulaţie nu se schimbă pe toată durata lui (de ex. . . a se depărta. şef). a cunoaşte). -fruntea-tâmpla ( ex. femeie. -bărbia (ex. frumos). -piciorul (ex. cum ar fi: . Un loc poate să reprezinte unul sau mai mulţi referenţi în acelaşi timp. numai în cazul gesturilor care se fac cu ambele mâini. -gâtul (ex. dosul mâinii (ex. piesele de mobilier sunt plasate în spaţiul neutru din faţa gesticulatorului.. O altă caracteristică a gesturilor este aceea că plasarea lor în spaţiul neutru cere ca suport o indicare sau un gest productiv (polisintetic sau un specificator de formă sau mărime). urmărind un anumit spaţiu sau loc. roşu). Direcţia în care se mişcă palma şi degetele în relaţie cu corpul gesticulatorului prezintă o importanţă deosebită. a se machia). cu ajutorul gestului de indicare. miros). două forme ale mâinii pot fi aceleaşi dar direcţiile diferite în care se mişcă mâinole pot să le dea semnificaţii aparte sau opuse. spital). În limbajul gestual există un număr limitat de poziţii legate de orientarea mâinii. poftă). foame. TBC. a observa). sete. curios). a vedea. când vorbim despre mobilarea camerei sau a biroului. galben.pe corpul gesticulatorului pot fi distinde diferite zone cum ar fi: -umerii (ex. -nasul (ex. fie la începutul fie la sfârşitul acestuia (de ex. -ochii (ex. 4. câine). vreme). Mai mult. De pildă. -obrazul-urechea (ex. dar în altele el este diferit.pe faţa gesticulatorului.Orientarea palmei (sus-jos. ne putem referi oricând la el pur şi simplu numai prin indicare. a iubi). -pieptul (ex. pălărie). cotul (ex. -talia (ex. a sprijini). . chelner). -antebraţul. cercel. -gura (ex. În acelaşi timp. (De ex. Când referentul a fost plasat odată în spaţiul de gesticulare. -braţul (ex. drăguţ). mincinos. stomac. -faţa (ex. liturghie). elev de serviciu. după cum se află ele în relaţie unele cu altele. se pot distinge următoarele zone proprii cum ar fi: -palma. Referentul poate fi concret sau abstract.gesticulatorul parcă descrie realitatea cât mai exact posibil. stânga-dreapta).pe mâna pasivă. 141 . colier.

actualele posibilităţi de îndoire a articulaţiilor limitează numărul posibil de orientări astfel că direcţiile posibile de orientare a palmei şi degetelor sunt: în sus sau în jos, spre sau dinspre gesticulator, spre stânga sau spre dreapta gesticulatorului. În grupul de gesturi care se produc în spaţiul neutru cu o singură mână există numeroase perechi minimale, adică acele perechi de gesturi unde numai o singură modificare a orientării palmei sau degetelor poate schimba complet semnificaţia gestului. De ex.,, floare” se produce prin deschiderea degetelor cu palma orientată în sus iar,, lampă” se execută tot cu deschiderea degetelor dar palma este orientată în jos. De asemenea, situaţia este similară şi în cazul gesturilor bi-manuale. De ex. la gestul ,,casă” palmele sunt unite la vârf prin apropierea lor, cu degetele lipite iar la gestul ,,munte” palmele , aflate ca în pozitia anterioară, se depărtează spre jos. Orice schimbare a oricăruia din aceste 4 elemente poate modifica semnificaţia gestului. Faptul că fiecare gest poate fi analizat în funcţie de elementele menţionate demonstrează că semnele folosite de surzi nu sunt ,,gesturi întâmplătoare”, că ele sunt la fel de precise şi de consistente ca şi cuvintele dintro limbă. Se cunosc trei feluri de gesturi care se execută cu mâinile, după cum ele sunt realizate cu o mână, cu ambele mâini sau într-o combinaţie de gesturi şi dactileme, formând aşa - numitele gesturi mixte. Se ştie că fiecare om foloseşte mâna dominantă în acţiunile cotidiene. La fel şi în conversaţie, mişcările mâinii dominante nu se schimbă, cu excepţia cazului când persoana este ambidextră. Totuşi, şi in acest caz, mâna dominantă face gesturile principale. În comunicarea gestuală cele mai multe gesturi se fac cu ambele mâini simultan. În majoritatea ţărilor lumii gesturile se fac cu ambele mâini, dar există unele ţări (Statele Unite, Anglia, Australia, de ex.) unde gesturile sunt executate cu ambele mâini în combinaţie cu dectilemele Clasificatorii Se cunoaşte că pot fi folosite anumite forme şi mişcări ale mâinii pentru a reprezenta diferite obiecte, dar în acest fel se pot obţine semnificaţii limitate. Unele forme ale mâinii pot avea o multitudine de mişcări care pot genera un grup de semnificaţii diferite. După forma obiectelor (ibric cu coadă, linguri sau obiecte alungite), după cum sunt ţinute în mână sau după cum sunt folosite s-au alcătuit clasificatori. De exemplu, putem reprezenta picioarele unei persoane care se ridică, sare, se plimbă, cade, îngenunchează, urcă sau coboară scările, călăreşte, driblează la un joc de fotbal etc. Un alt exemplu, este dat de gestul ,,a privi”, dacă ne uitam în sus, se poate înţelege că ne uitam la un adult, la un copac, la cer, etc. iar dacă privim în jos, se subînţelege că ne uităm la un copil sau la un obiect mic sau situat pe pământ. Deschiderea şi închiderea mâinii poate semnifica aprinderea sau stingerea unei veioze, a unui spot de lumină. În funcţie
142

de locul unde este plasată această sursă de lumină, gestul poate semnifica o lustră, o veioză, o lampă de carte sau chiar soarele, luminile unui semafor sau luminile de direcţie/farurile unui automobil etc. Aceste forme ale mâinii constituie rădăcinile gesturilor legate de picioarele unei persoane, de actul privirii sau de lumină la care ne-am referit în exemplele date mai sus. O altă formă de clasificatori se foloseşte pentru a ţine locul unui gest care nu este uşor de prezentat în mişcare. Acesta se numeşte proformă. De exemplu, gestul pentru maşină este un gest care se efectuează cu ambele mâini. Se apucă şi se întoarce volanul cu mişcări diferite pentru a arăta diferitele situaţii de conducere a maşinii sau de parcare a ei în situaţii mai dificile. Pentru parcare în astfel de situaţii mâna se aşează pe muchie, deoarece se poate curba mai uşor. Mâna, plată şi întinsă, poate reprezenta o serie de obiecte plate cum ar fi o carte, o cutie, o masă, o oglindă, un tablou. Unele obiecte se pot pune pe suprafeţe plane, cum ar fi o podea, un perete sau pe rafturi, care sunt reprezentate cu această formă a mâinii. O altă formă a mâinii arată o persoană care poate fi plasată şi mişcată în diferite feluri pentru a oferi diferite semnificaţiiî (se apropie sau se îndepărtează, se apropie încet/repede, hoinăreşte sau vine direct etc.). Când se folosesc două mâini, putem reprezenta o acţiune la care participă două persoane. Putem arăta că ele merg umăr la umăr, una în spatele alteia, că se întâlnesc, îşi schimbă locurile etc. Cu diferite mişcări putem arăta cum se află mai multe persoane (în şir, în cerc, în linie dreaptă, într-o linie sinuoasă etc.). Pentru a arăta un grup mai mare de oameni care mărşăluiesc în coloană, care şed, care se învârtesc în cercuri, se folosesc mişcări ale palmelor cu faţa în jos. Pot fi folosite ca proformă şi alte forme ale mâinii pentru a reprezenta: - obiecte subţiri, scurte, tubulare (ex. ţigara); - obiecte mici, subţiri, circulare (ex. nasture); - capul unei persoane sau a unui animal; - obiecte mai lungi şi subţiri; - obiecte mai mari şi rotunde (ex. borcan de sticlă cu capac); - o masă de oameni, de case mari. Folosirea degetului mare în sus poate semnifica ,,bun”, iar în jos ,,rău”. Dacă folosim aceste gesturi în diferite locuri şi cu mişcări distincte, ele pot însemna ,,corect”, ,,bine”, ,,de acord”, respectiv, semnificaţia inversă. În colectivitatea de surzi, ridicarea degetului mare în sus poate fi un răspuns la întrebarea ,,ce mai faci?”. Într-un singur gest pot fi mai multe configuraţii, deoarece pe parcursul executării lui configuraţia mâinii sau a degetelor se poate schimba, ea poate fi diferită la inceputul realizării gestului şi la sfârşit sau poate rămâne constantă. Clasificările de configuraţii ale mâinii şi degetelor sunt foarte diferite de la un cercetător la altul, astfel că nu se poate face o prezentare exhaustivă a configuraţiilor aşa cum este posibil în cazul literelor din limbajul verbal. Totuşi, în ansamblu, aceste configuraţii pot fi :
143

- configuraţia palmei; - configuraţia de apucare; - configuraţia pumnului; - configuraţia degetelor in funcţie de numărul degetelor folosite(1,2,3,4,5). În limbajul gestual finlandez, de exemplu, alegerea unui clasificator este afectată de faptul dacă referentul este ceva viu sau fără viaţă. Dacă referentul este viu (o fiinţă umană sau un animal), se foloseşte o configuraţie în formă de V a degetelor. Pentru un referent fără viaţă se folosesc mai multe configuraţii, cum ar fi, de pildă: - B dacă este vorba de un obiect cu formă plată sau pătrată, cum ar fi o carte, un tablou sau un automobil; - G dacă se vorbeşte despre obiecte subţiri, alungite, cum ar fi de exemplu,un creion, un baston; - 5 cu degetele îndoite, care se referă la obiecte tridimensionale, cum ar fi de exemplu, un măr, o piatră, un grup de case privite din avion sau un grup de oameni. Curs nr. 11 Formarea propoziţiilor şi a frazelor În limbajul gestual pot fi formate propoziţii şi fraze în care se oferă informaţii despre referent, poziţia lui, funcţia sau caracteristicile lui. Remarcăm că în literatura de specialitate nu s-au efectuat cercetări aprofundate legate de sintaxa propoziţiilor şi a frazei. De asemenea, există o mulţime de definiţii ale propoziţiei în limbajul gestual. De pildă, o propoziţie poate fi definită ca fiind o expresie lingvistică a unei idei. Ea poate fi cea mai mică unitate de expresie lingvistică care poate exista prin ea însăşi, formând o propoziţie privită în ansamblu. În forma sa cea mai scurtă, o propoziţie poate fi de lungimea unui gest. Ordinea gesturilor într-un enunţ se poate schimba în funcţie de ceea ce se doreşte să se accentueze de către gesticulator. De obicei, gesturile care se referă la un obiect se plasează la începutul propoziţiei. Dacă referentul poste fi văzut de gesticulator, propoziţia poate începe cu o indicare spre el, urmată de localizarea sau funcţia referentului. Adesea o propoziţie se termină cu indicarea referentului. În forma sa cea mai scurtă, o propoziţie poate fi formată din un simplu gest. De ex. ,,plouă”. Dacă se adaugă o indicare la sfârşitul propoziţiei, semnificaţia ei se poate schimba uşor., de ex. ,,În acest moment afară plouă”. Direcţia privirii urmează întotdeauna indicarea. În alt exemplu:,,Fata doarme”, plasarea gestului la începutul propoziţiei care arată spre referent (fata) şi apoi se arată ce face ea (doarme). Dacă referentul (fata) poate fi văzută de toţi cei prezenţi, se poate face o indicare spre referent (fata) numai prin folosirea indicării sau a direcţiei privirii. Se cunosc patru tipuri de propoziţii şi anume: enunţiative, negative, afirmative şi interogative dar nu ne propunem aici să intrăm în detalii.
144

Structurarea propoziţiilor. Ca şi în limbajul verbal, limbajul gestual posedă subiecte, predicate precum şi adjective sau adverbe care se referă la subiecte sau verbe. De asemenea, în limbajul gestual se poate conversa despre orice problemă actuală, trecută sau viitoare. Unele substantive şi verbe au aceeaşi formă a mâinii. Ele se deosebesc prin mişcarea mâinii, o dată pentru substantive şi de două ori pentru verbe. De ex: scaun (a şedea); avion (a zbura); maşină (a conduce), sau „Mie îmi place să zbor cu avioane mici” (în limbajul verbal) şi „Mici avioane-a zbura-place mie” ( în limbajul gestual). Dacă în limbajul verbal propoziţia se formează după schema subiectpredicat adjectiv, complement, etc. în limbajul gestual propoziţia se structurează în ordine diferită, în funcţie de conţinutul dialogului. Aceasta deoarece semnul gestual nu reproduce limbajul scris ca în cazul folosirii dactilemelor. El reprezintă o formă de comunicare ce s-a transmis de la o generaţie la alta în familiile sau în comunităţile de surzi. Astfel, în propoziţiile simple nu are importanţă relaţia subiect-predicat. De exemplu, ,,El vinde”. sau ,,Vinde el”, ,,Eu mănânc” sau ,,Mănânc eu”. Însă, pentru a face aceste propoziţii mai interesante, este bine să se mai adauge un cuvânt după verb sau înaintea subiectului, de exemplu, ,,El vinde alimente”, (în limbaj verbal), sau ,,Alimentevinde–el” (în limbaj gestual). Însă, aşa cum am afirmat mai înainte, sunt necesare studii mai aprofundate pentru a desprinde regulile gramaticale ale formării propoziţiilor în limbajul gestual. In limbajul gestual ca şi în limbajul verbal se pot exprima o serie de expresii metaforice, proverbe, zicători şi tot ce se află dincolo de vocabular, sintaxă şi gramatica acestui limbaj. Dar pentru a descifra misterele acestei limbi şi a culturii care o încadrează este necesar să se cunoască foarte bine acest limbaj şi, mai ales, să se realizeze o reală comunicare între cel ce studiază acest aspect şi persoana surdă în cauză. Până în prezent nu am găsit în nici o carte o ilustrare a semnelor expresive. Cauza rezidă în faptul că sunt foarte multe expresii specifice în fiecare ţară şi fiecare din ele are un mod aparte de exprimare din cauza impregnării culturale. De asemenea, fiecare limbă posedă modalităţi diferite de desemnare a unor obiecte identice. Pentru a explica această noţiune care face ca în două limbi diferite să se găsească rareori cuvinte care să acopere exact acelaşi câmp semantic, vom ilustra cu unele exemple din limba română şi din limbajul gestual românesc. a) Ceas de mână (rom.), wrist watch (engl.), montre-bracelet (fr.).În limbajul gestual se reţine maniera în care se ataşează acest tip de ceas (fr.) iar în celelalte limbi se arata localizarea pe o parte a corpului (mână) a obiectului în cauză. De aici reiese evident că în fiecare context se va reţine de la fiecare cuvânt o diferenţă particularizatoare. În expresiile figurate problema este şi mai complicată. De fapt, cuvintele grupate într-o expresie capătă un sens global unic. Termenii nu pot fi schimbaţi între ei şi nici completaţi. De exemplu, expresia ,,a
145

acest sens unic degajat de acest ansamblu de cuvinte va trebui tradus într-o manieră coerentă. La fel.Fresen.a pune plugul înaintea vacilor” pentru că ... Faţa umană este foarte mobilă şi conţine numeroşi muşchi care pot genera o mare bogăţie de sentimente.a conduce” dar şi . De pildă.Ekman. Unii autori vorbesc chiar de . umerii se pot ridica sau lăsa.de acord” ş..pune plugul înaintea boilor” nu poate fi înlocuită de expresia .volan”.Şi auzitorii folosesc în mod inconştient aceste semne non-manuale. 146 .. De pildă. Acest semn. Semnele non-manuale par să aibă o funcţie relaţională (C. sprâncenele încruntate şi umerii îndoiţi sau sprâncenele ridicate şi gura deschisă exprimă o atitudine întrebătoare. ale gurii. Numai organizarea frazei. folosesc caracteristici non-manuale specifice şi foarte mici cum ar fi strâmbarea nasului şi o înclinare a capului pe spate pentru a exprima. a contextului şi parametrii acestora ne permit să distingem sensurile exacte. Aici pot fi implicate şi alte mişcări ale corpului. 1978). .Onu. Ele sunt asociate cu verbe. cum ar fi mişcările umerilor şi ale trunchiului. Pentru a indica o maşină în limbajul gestual se mimează manevrarea unui volan.bou”. camion. 2007).suparat” caracteristicile non-manuale sunt date de prezenţa subţierii buzelor. semnifică . de ex..da”. Surzii. . Foarte rar ele funcţionează ca sunstantive în limbajul gestual.. Astfel. cu toate că o maşină nu se rezumă doar la volan.. Acest procedeu al sinecdocei este la origine acelaşi cu procedeul formării acestui semn. troleibuz.nu”. dezacordul cu ceva. . Semnele non-manuale pot exprima întrebări. Folosirea mişcării capului în sens vertical sau orizontal poate să exprime o negaţie. V. unde ei recunosc 46 de unităţi de acţiuni separate legate de mişcările efectuate de muşchii feţei.corect”. negaţii. căruia îi putem ataşa şi alţi parametri pentru a reprezenta un autobuz... întreaga gamă de expresii faciale împreună cu mişcările capului formează setul principal de caracteristici non-manuale. . automobil sau diferite maşini destinate unor procese tehnologice specifice.Astfel.a... Ele se caracterizează prin faptul că participă în mod obligatoriu gesturile non-manuale.ştiu”. respectiv un acord. ale nasului şi obrajilor.un sistem de codare a acţiunilor faciale” (P. dar semnul reţine una din părţile evidente ale maşinii pentru a o desemna în întregime. în cazul gestului . Expresiile faciale şi mişcările capului pot include mişcări ale ochilor. Prin urmare. răspunsuri sau atitudini generale. adverbe sau adjective. însă.. De pildă ele nu pot exprima substantive dar pot exprima cuvinte cum ar fi . b) Maşină.vaci” nu este echivalentul cuvântului . Gesturi multicanal Se realizează cu alte părţi ale corpului în afară de mâini. corpul se poate apleca înainte sau spre spate sau se poate întoarce spre stânga sau spre dreapta. umflarea uşoară a obrajilor (bosumflarea) şi încruntarea sprâncenelor care însoţesc gestul manual (ducerea mâinii cu degetele răsfirate la nivelul feţei şi retragerea ei cu degetele care se unesc la vârf).

de ex. Dacă tema unei discuţii este îmbrăcămintea cuiva. ele exploatează atât acţiunile manuale cât şi cele non-manuale. . de obicei. Dăm mai jos un exemplu de redare a unei propoziţii. semnele multi-canal sunt legate de imitarea unor acţiuni care se realizează cu obiectele. care sunt obligatorii.a.a exista”.. Pe baza acestor sisteme s-au elaborat dicţionarele gestuale aflate în uz. Pentru reprezentarea mişcărilor mâinii în cursul executării gesturilor se folosesc diverse simboluri grafice. de o strâmbare a nasului. scoaterea limbii este însoţită. dar nu este întotdeauna oportun ca aceasta să se folosească în traducerea semnului. Prin aceasta. capul înclinat pe spate acord cu capul rochie. Acestea sunt destul e complicate şi depăşesc posibilităţile de abordare de către studenţi de aceea nu ne propunem să intrăm în detalii. slav. aplicânduse săgeţi ce reprezintă mişcarea iar sub fiecare imagine se prezintă cuvântul gesticulat sau descrierea mişcărilor.). grec. de regulă.aceasta (eu) a cumpăra-mai demult (în trecut) sau 147 . de mărirea ochilor şi de deschiderea largă a gurii care apar. semnul pentru-că funcţionează în mod comparabil cu locuţiunea conjuncţională pentru că. înclinarea capului ş.a fi”. ea nu a avut loc. Cercetătorii au elaborat mai multe sisteme diferite de reprezentare în scris a limbajului gestual care să se folosească în scop de cercetare. De ex. La fel. Sub aspect gramatical. sau .). de fapt.Am cumpărat mai demult această rochie” gesturile vor fi aranjate astfel: Sprâncene ridicate.. semnul posibil. funcţiunea lor este complexă. ebraic. Sistemele de scriere folosite în limbajul gestual Diferite limbaje gestuale au diferite sisteme de scriere în funcţie de natura alfabetului folosit (latin. În relaţie cu limba română. Unele caracteristici non–manuale apar în mod regulat împreună. De exemplu. De pildă. Sub aspect teoretic. dar. forma substantivală apare ca fiind derivată din verb. semnul pentru suliţă cere ca privirea ochilor să urmeze mişcarea mâinii ca şi cum ea ar executa o aruncare a suliţei. perplexitatea. La început se face un gest care redă subiectul sau topica apoi se adaugă mai multe informaţii (ridicarea sprâncenelor. unele prezentând imaginea persoanei care execută gestul. ele constituind o grupare specifică de limbaj. este folosit fie înainte fie după un verb. Menţionăm numai că ceea ce este comun pentru toate sistemele de scriere este faptul că ele se bazează într-o mare măsură pe caracteristicile structurale ale gesturilor şi pe simbolurile cu care se notează.S-a observat că în majoritatea cazurilor.. semnele multi canal sunt dificil de tradus.etc. El sugerează că ascţiunea verbului ar putea să se întâmple ori că s-a întâmplat. este dificil să se explice formele semnelor existenţiale ca . Constatăm că nu există la ora actuală un sistem comun de scriere pentru limbajele gestuale. în semne care exprimă uimirea. Semnele multi-canal la care ne-am referit sunt executate cu mâinile şi cu alte părţi ale corpului.

El trebuie menţinut tot timpul cât durează . LMG îmbină două caracteristici aparent contradictorii: libertatea gramaticală şi structura gramaticală. care se poate folosi pentru scopuri didactice. folosind procedee cum ar fi: transportarea informaţiei prin mişcări ale feţei. ceea ce nu este prea uşor pentru auzitori. Aceste trei caracteristici sunt redate simultan. Semnele sunt folosite pentru a crea imagini ale gândurilor noastre în spaţiu.. vizuală (acest limbaj trebuie să fie văzut pentru a fi înţeles) şi gestuală (mâinile creează semne care articulează gânduri). apropierea imaginii (zoom) etc. In nici un caz nu se poate stinge şi aprinde intermitent lumina din sală pentru a atrage atenţia unei singure persoane surde. ceea ce nu este posibil în limbile vorbite. se poate atenţiona o cunoştinţă comună care să-l facă atent pe cel în cauză. injectarea altor mişcărişi distanţe în povestirea sa prin folosirea altor clasificatori şi proforme. De exemplu. Tot ceea ce se poate face este să scriem comentarii privind modul de executare a gesturilor în spaţiu. Contactul ocular constituie punctul de plecare al oricărei conversaţii prin gesturi. în special când se relatează un eveniment. într-o sală. Atragerea atenţiei unei persoane surde pentru a începe o conversaţie este să-i baţi uşor cu palma pe umăr sau antebraţ.îngheţarea” gestului în aer.conversaţia gestuală”. capul înclinat pe spate capului (eu) – mai demult – eu acord cu mişcarea a cumpăra – aceasta – rochie Limbajul gestual poate folosi o cale diferită de . Un bun gesticulator poate să producă aceleaşi efecte ca în realizarea unui film.legare a gesturilor” din structura unui subiect pentru a întări povestirea sau relatarea mesajului. deoarece o pune într-o situaţie penibilă. Din cauza calităţilor spaţiale şi gesticulare nu s-a putut găsi un sistem convenabil de redare în scris a LMG.. Din acest motiv. dar acest lucru nu constituie o formă scrisă a LMG. 148 . .. Alte modalităţi ţin de distanţă sau de situaţia unde se află persoana surdă. Trebuie să reţinem că limbajul mimico gestual îmbină trei caracteristici: spaţială (gesturile sunt formate în spaţiul de gesticulare).sprâncenele ridicate. capului şi corpului sprijinite de gesturi. Dacă se află la o distanţă mai mare. Putem observa că ordinea în care se execută gesturile este asemănătoare cu mişcarea secvenţelor de cadre dintr-un film. se poate lovi uşor tăblia mesei iar vibraţiile acesteia vor atrage atenţia. dacă aceasta se află la aceeaşi masă dar la o distanţă mai mare.

dar primii paşi au fost făcuţi în Statele Unite prin crearea în 1965. a Oficiului Naţional al Interpreţilor penru Surzi (National Registry of Interpreters for the Deaf). 12 Unele simboluri folosite pentru descrierea mişcărilor (Anglia) ---------săgeată închisă. ---------mişcare spre înainte sau spre în spate. profesori din şcolile pentru surzi şi un grup de ------------------- 149 . de obicei este o mişcare mică. descrie mişcările de îndepărtare sau de apropiere de corp ---------mişcare repetată. După 1965 în Franţa s-au creat mai multe organizaţii de formare a interpretilor. mişcare care traversează corpul (de la un umăr la altul sau de sus în jos ori de jos în sus) ---------săgeată deschisă. în 1964. cuprinsă între umeri ---------.stop”. arată oprirea bruscă a mişcărilor închiderea mâinii deschise(sau închiderea degetului) -----------------------deschiderea mâinii închise mişcare încetinita mişcare rapidă mişcare repetată. Participanţii.Curs nr. National Registry of Interpreters for the Deaf a fost infiinţat în cursul unui seminar naţional intitulat ”Interpretând pentru surzi” care a avut loc in statul Indiana.. mâna asociată face o mişcare circulară în direcţia săgetii ambele mâini se mişcă simultan. una urmărind-o pe cealaltă într-o mişcare circulară mişcare uşoară Începuturile formării de interpreţi în limbajul mimico-gestual În diferite ţări şi în ţara noastră Formarea de interpreţi în limbajul mimico-gestual este de dată mai recentă în ţările europene. scurtă atingere apucare între degetul mare şi cel index mâna în formă de pumn mişcarea degetelor ambele mâini se mişcă împreună de obicei.

în familii care aveau copii surzi etc. In 1967 scopul noii organizaţii a interpreţilor a fost clar stabilit: să se ocupe de recrutarea şi formarea mai multor interpreţi şi să elaboreze un cod de etică. la fel de fluenţi în limbajul gestual ca interpreţii mai vechi. Interpretul profesional a fost format să-şi recunoască limitele în acceptarea sarcinilor şi să caute asistenţa altor interpreţi când este necesar (inclusiv solicitarea unei persoane surde ca „interpret de legătură” unde comunicarea era dificilă sau delicată). Nu se punea problema remunerării. iar cursurile au apărut în diverse locuri: în biserici. Agenţiile de servicii sociale americane au început să solicite interpreţi care să servească pe clienţii surzi. Cei mai muli „interpreţi” din acea perioadă erau profesori din şcolile pentru surzi. De asemenea. Predarea limbajului gestual a constat. nu erau. a devenit evident că noii interpreţi vor trebui să fie antrenaţi şi pregătiţi pentru noua piaţă. dintr-un ridicat simţ al datoriei faţă de cei care aveau nevoie de sprijin în facilitarea comunicării. pentru a conduce această organizaţie. în comparaţie cu cei care au crescut în comunitatea de surzi. pentru a fi la curent cu schimbările care au avut loc în domeniul profesiunii. precum şi aspectul discret al ţinutei şi al comportării.surzi mai activi. s-au înmulţit filialele locale ale acestei organizaţii pe tot cuprinsul Statelor Unite. După 1970. După cinci ani de funcţionare la NAD. S-a obţinut o alocaţie guvernamentală pentru stabilirea oficiului într-un sediu al Asociaţiei Naţionale a Surzilor (NAD) din Washington. NRID a organizat întâlniri bianuale cu membrii săi. Toţi erau fluenţi in limbajul gestual american(ASL). Atunci s-a format un prim comitet din cinci persoane. de obicei. Primul director executiv. dintre care una era surdă. lingviştii au inceput cerecetarea gramaticii ASL. ei trebuiau să înveţe limbajul gestual. Ei nu aveau o pregătire profesională în sfera interpretării dar lucrau în mod voluntar. aceşti noi „recruţi-interpreţi”. Ca urmare. Cei mai mulţi dintre aceşti interpreţi noi au sfârşit prin a folosi mai ales o versiune a limbajului verbal gesticulat decât un limbaj gestual folosit în mod 150 . Oficiul şi-a mutat birourile pe campusul Colegiului Gallaudet pentru scurtă vreme. O dată cu crearea a tot mai multe posturi de interpreţi angajaţi cu normă intreagă. Mai întâi. copii din familile de surzi sau persoane care aveau legături strânse cu comunitatea de suzi. din construirea vocabularului gestual. înainte de a se muta într-un sediu propriu. au fost de părere că era necesară o organizaţie care să deţină o evidenţă a interpreţilor calificaţi şi să evalueze competenţa lor. în acea vreme. Codul de etică al NRID a urmărit să asigure imparţialitatea şi confiden-ţialitatea interpreţilor. Recrutarea noilor interpreţi Până în 1970 mulţi studenţi surzi au cerut dreptul să frecventeze universităţi obişnuite din intreaga ţara cu ajutorul interpreţilor. a fost el însuşi surd. în agenţii care oferă servicii. Profesorii de limbaj gestual din întreaga ţară au inventat planuri de lecţii aşa cum s-au priceput. care au învăţat gesturile ca a doua limbă în clasă. dar rareori rezultatul muncii lor a fost inclus de profesorii de limbaj gestual în domeniu. Al Pimentel.

curent în comunitatea de surzi. Unii surzi, care au considerat limbajul verbal ca fiind superior limbajului gestual, au fost de acord cu interpretările în limbaj gestual cu respectarea ordinii gramaticale a limbajului verbal pe care ei au considerat-o ca „gesticulaţie oficială”; alţi surzi, deşi bucuroşi să aibă mai multe servicii de interpretare, au avut dificultăţi de înţelegere cu aceşti interpreţi noi. În orice caz, aspectul semnalat mai sus a lansat problema controlului calităţii in serviciile de interpretare. Atestarea Programul-pilot al NRID de atestare prin teste a fost înfiinţat în 1970 şi a fost recunoscut oficial în 1972. Au fost pregătite echipe locale de evaluare a candidaţilor în toată ţara. Echipele de evaluare au fost compuse din trei interpreţi auzitori atestaţi şi din interpreţi surzi de legătură, atestaţi. Priceperile candidaţilor au fost evaluate prin mai multe probe: să interpreteze de pe o casetă video în limbajul verbal, gestual şi dactil. Candidaţilor li s-au acordat certificate de „interpretare” în limbajul verbal şi cel gestual şi certificate de „transliterare” din limbajul verbal în limbajul dactil şi invers. Au fost instituite evaluări pentru interpretarea orală după labiolectură şi mişcările buzelor fără voce, dar mai târziu acest gen de evaluări au fost abandonate. Însă, ”transliterarea” este folosită şi acum în unele situaţii cum ar fi, de exemplu, în predarea cursurilor universitare. Lupta pentru o identitate profesională Anii 1970 au cunoscut o veritabilă explozie de interpretare pe piata muncii. Legea reabilitarii din 1973 a formulat cerinţa asigurării de servicii gratuite de interpretare pentru clienţii surzi de către orice agentie sau firmă de afaceri care primeşte fonduri federale din partea guvernului sau de la autorităţile locale (aceasta incluzând spitale, şcoli, tribunale, secţii de politie, servicii sociale şi unele companii de afaceri). În acelasi an, 1973, au fost finanţate 6 programe pilot de formare a interpretilor prin alocaţii guvernametale iar in 1978 s-a ajuns la 12 programe. Aceste programe-pilot precum şi alte 2-4 programe din universităţi şi colegii comunitare au incercat să pregătească cât mai bine interpreţi cu foarte puţin ajutor din partea cercetării în elaborarea planurilor de învăţământ. În această situaţie, interpreţii-formatori, cu multă experienţă în domeniu, au inventat planuri de învăţământ la întâmplare. Cei mai mulţi au încercat să se apropie de cercetarea lingvistica în limbajul gestual, aşa cum a fost ea publicată. Primele planuri de învăţământ, nu erau foarte complete ca standardele de astăzi, dar au inclus cursuri de „îmbunătăţire a priceperilor de gesticulaţie”, de audiologie, de psihologia surdităţii, codul de etică, interpretarea de la voce spre gest şi invers precum şi o anumită pregătire pentru atestare. Mai târziu, s-a trecut la formarea unui model de interpret care este cunoscut acum ca „modelul maşină”: interpretul este o maşină care transmite mesajul fără să adauge sau să omită ceva, care nu intervine şi care nu afectează
151

rezultatul întâlnirii sau al şedinţei interpretate. De fapt, acesta era o nonpersoană. Odată cu ridicarea calificării profesionale şi a conştientizării profesiunii de interpret, s-a trecut de la interpretarea pentru surzi (în favoarea lor) la independenţa profesională a interpretului, bazată pe neutralitate şi pe prevederile din codul de etică. „Modelul-maşină” nu ar putea să descrie adecvat rolul interpretului. Desigur, interprtarea implică mai mult decât traducerea semnelor în cuvinte sau invers. În cursul interpretării, trebuie să interpretăm corect conţinutul, în registrul de limbaj care corespunde contextului şi să adaptăm interpretarea noastră pentru a ne acomoda la nevoile vorbitorilor. ”Noi suntem chemaţi nu numai să interpretăm între două limbaje ci şi între două culturi: anumite modificări culturale trebuie să fie operate în interpretarea noastră pentru ca vorbitorii să se înţeleagă unii pe alţii. Este posibil, deşi mai rar, ca un interpret să intervină într-o manieră profesională pentru a clarifica un punct de divergenţă majoră care apare din cauza unor diferenţe culturale, clienţii nefiind însă conştienţi de problema în cauză”. De asemenea, Moody,B.(1991), din care am citat anterior, subliniază că „rolul asociaţiei interpreţilor în comunitate a fost întotdeuna o chestiune delicată. Acelaşi autor subliniază că „trebuie să fim în contact constant cu comunitatea de surzi, dar nu putem să devenim avocaţi în favoarea surzilor dacă nu vrem să ne pierdem credibilitatea ca interpreţi”. Noul sistem de atestare În 1979 NRID a instituit un nou sistem de atestare, odată cu creşterea pretenţiilor faţă de calitatea serviciilor de interpretare. După un an de pregătire intensivă, au fost elaborate teste noi cu mari cheltuieli. Au fost elaborate teste scrise şi prototipuri de casete video; s-au realizat teste pe teren cu interpreţi care aveau diferite nivele de pregătire; s-au efectuat analize statistice pentru a se stabili validitatea şi credibilitatea unor itemi ai testului scris; s-au evaluat casetele video de către membrii comisiei şi s-au pregătit evaluatori etc. In final, s-a obţinut un test credibil care măsoară priceperile de interpretare. Atestarea este importantă, ca orice licenţă pentru un medic sau şofer, dar ea se bazează doar pe un minim de competenţă pentru practică, nu şi pe o poziţie avansată în domeniu. Atestarea nu inseamnă că interpretul poate acţiona în orice situaţie sau în orice loc, interpreţii trebuie să înveţe să accepte sau să respingă o activitate în funcţie de priceperile lor, de conţinutul şedinţei şi de locul desfăşurării ei. Astăzi există probabil 75 de programe postliceale diferite de formare a interpreţilor în SUA, cele mai multe cu durata de doi ani. Doar câteva durează patru ani. Formatorii de interpreţi au înfiinţat în 1979 CIT (Conferinţa Formatorilor de Interpreţi) cu scopul de a asigura un forum de schimburi de experienţă în domeniul formării interpreţilor şi elaborarii planurilor de formare a acestora. NRID are 3733 de membri din care 2070 sunt atestaţi la un nivel sau
152

altul. Dintre interpreţii atestaţi, 123 sunt surzi. Se încearcă eliminarea interpreţilor care nu-şi îndeplinesc responsabilităţile profesionale. Unii specialişti propun revizuirea Codul de etică actual. Aşa cum există în domeniul Dreptului, ar fi util să existe o bancă de situaţii etice, cu sute de dileme etice şi cu răspunsuri profesionale sugerate, pentru a ne ajuta să facem faţă diferitelor situaţii care apar în cursul interpretarii (Moody, B., 1991). Începuturile formării interpreţilor în Franţa datează din 1976, când unii auzitori au cerut ,,să înveţe semne”. În luna noiembrie din acelaşi an părintele Jouaninc a infiinţat o clasă la Paris, unde a folosit în predare vorbirea şi gesticularea în acelaşi timp. Exemplul său a fost urmat de alţi profesori sau preoţi. Independent unii de alţii, unii surzi au început să predea limbajul gestual in mod voluntar. În acea vreme existau doar câţiva profesori surzi care cunoşteau bine limbajul gestual. Faptul era imbucurător deoarece ei erau posesorii unei adevărate culturi, iar limbajul lor gestual era într-adevăr un limbaj real şi nu un simplu vocabular de semne. Însă, multe dintre cursurile predate de surzi s-au bazat pe liste de vocabular, care erau obositoare pentru studenţii auzitori. ”Profesorii” surzi nu aveau metode pedagogice pentru a preda limbajul gestual astfel încât cursurile nu au durat prea mult. După 1977 surzii au inceput să se pregătească cu seriozitate pentru a preda limbajul gestual la IVT (International Visual Theatre din Vincennes). După absolvirea cursurilor, ei au început să-şi caute de lucru în şcoli, asociaţii, fabrici, pentru a preda limbajul gestual. In 1980 publicaţia ”Coup d’Oeil” a semnalat că existau cinci locuri în zona metropolitană a Parisului şi 20 de alte locuri în provincie unde amatorii puteau învăţa limbajul gestual. În 1983 s-a ajuns ca în sistemul de învăţământ să lucreze peste 40 de surzi adulţi care cunoşteau limbajul gestual dar nu aveau atestate (Fournier,C.,1991), (Mimmoun, R.,1991). Nici la ora actuală nu există în Franţa o formare academică sau universitară oficială pentru formatorii de interpreţi de limbaj gestual. Viitorii formatori se pregătesc prin seminarii organizate de asociaţii ale surzilor sau ale auzitorilor . La inceputul anilor 1980 s-a infiinţat ANFIDA (Asociaţia Naţională pentru Deficienţi de Auz), având ca scop să se ocupe de toate problemele deficienţilor de auz. Interpreţii din cadrul acestei organiaţii s-au concentrat pe cunoştinţele despre deficienţii de auz şi „psihologia” lor, în detrimentul pregătirii în sfera metodelor de comunicare. Deoarece populaţia de surzi era foarte eterogenă, interpreţii au căutat să se edifice în tot evantaiul mijloacelor de comunicare practicat de deficienţii de auz: labiolectura, dactilemele, cued speech, limbaj gestual, luarea de notiţe dupa casete video etc. Aceste metode fiind atât de variate şi contradictorii, n-a fost niciodată uşor să se elaboreze cursuri de formare care să permită unei persoane să se califice în toate domeniile mai sus mentionate (Mimoun, R.1991). Mai mult, s-a considerat că era foarte urgent să se obţină recunoaşterea profesiunii înainte de elaborarea unor cursuri eficiente de formare a interpreţilor.

153

O schimbare majora a produs Asociatia 2 LPE (Două Limbaje pentru o Educaţie) care a elaborat cursuri de pregătire bazate pe calitate. S-au creat cursuri separate pentru cele două categorii de necesităţi ale populaţiei de surzi: a) sprijin pentru comunicare (labiolectură, cued speech şi luarea de notiţe), b) interpretarea din limbaj oral în limbaj gestual şi viceversa. (Texier,C., Lamothe,M., 2003). Un pas înainte l-a constituit transformarea ANFIDA în ANILS (Asociaţia Naţională a Interpreţilor în Limbaj Gestual). Aceasta era formată din auzitori, interpreţi activi şi un mic grup de surzi activi. Ea a depus eforturi pentru recunoaşterea profesiunii de interpret prin cursuri, conferinţe, consultaţii acordate pentru înfiinţarea serviciilor de interpretare şi prin întâlniri cu autorităţile locale şi centrale. Odată ce membrii ANILS au devenit conştienţi de creşterea distanţei dintre cunoştinţele legate de interpretare ale auzitorilor şi ale surzilor, s-a infiinţat ANPILS (Asociaţia Naţionala pentru Interpretarea în Limbajul Semnelor). Deoarece surzii constituiau o comunitate care nu putea să-şi aleagă din rândurile membrilor săi persoane care să-i ajute să comunice cu lumea auzitorilor, s-a pus accentul pe formarea de interpreţi auzitori. Însă, surzii trebuiau să aibă încredere în aceşti interpreţi, de aceea s-a constituit un organism de conducere, compus în majoritate din surzi, având în frunte un preşedinte surd, care era un garant în faţa comunităţii de surzi că deciziile luate în cadrul comitetului erau în favoarea membrilor surzi. Un obiectiv esenţial al ANPILS era să obţina recunoaşterea profesiunii de interpret. O primă acţiune a ANPILS în această direcţie a fost să preia conducerea serviciilor de interpretare asigurate la Simpozionul Internaţional de Limbaj Gestual organizat in iulie 1990 la Poitiers, având următoarele priorităţi: - asigurarea calităţii serviciilor de interpretare; - conducerea acestor servicii de către surzi; - formarea primilor interpreţi surzi in Franţa, responsabili cu interpretarea în dactileme a limbajului gestual francez. Pregătirea asigurată de ANPILS consta în cursuri de scurtă durată folosinduse specialişti surzi care vorbeau fluent în limbaj gestual. În afară de iniţierea în bazele specialitaţii se preda şi terminologia specifică domeniului. Pentru a face faţă cererii crescânde s-au format trei tipuri de interpreţi: cei care să fie angajaţi în instituţii, cei care să asigure servicii de interpreţi independenţi, şi liberi profesionişti (Mimoun,R.1991). Dacă înainte de 1983 angajarea interpreţilor surzi se făcea fără a li se cere diplomă, după această dată se cerea acest document. Însă, cei mai mulţi interpreţi surzi nu erau din familii de surzi şi, deci, nu aveau ca primă limbă limbajul gestual. Din acest motiv era necesar ca studenţii să intre în contact cu adevăratul limbaj gestual şi să interiorizeze obiceiurile comunităţii de surzi. Or, aceasta nu se putea face decât printr-un contact frecvent cu comunitatea de surzi şi prin

154

Lamothe. mai întâi să se predea sintaxa limbajului gestual prin folosirea unor casete video. Cu toate acestea. Ca metode. Pentru studiul gramaticii limbajului gestual erau utile casetele video cu surzi care povesteau sau cu auzitori care gesticulau. Specific aspects of interpreting in criminal cases. studenţii erau învăţaţi să respecte formarea semnelor. . jocuri pe roluri interpretate de surzi odată cu învăţarea limbajului gestual. Paris-New-York. -Texier. C. 129-133.. nu putem vorbi de o "ţară a surzilor" deoarece majoritatea surzilor provin din familii de auzitori iar familiile de surzi au. pg. se puteau face filme cu studenţii înşişi. . 145-151.. Surse bibliografice: . In „Deaf people in society. religioase. Education and access”.Fournier. S-a constatat că. 2003. Aici s-au înfiripat şi s-au cimentat primele relaţii afective sau de altă natură care au continuat în cadrul cluburilor şi asociaţiilor de mai târziu. Deşi numărul persoanelor surde depăşeşte 70 de milioane. C. Paris-New York. Franco-American Colloquium. Evaluarea şi autoevaluarea muncii studenţilor putea să ducă la imbunătăţirea comunicării corporale şi sintactice. Curs. la fel ca şi în limbajul verbal. în proporţie de peste 90%. 1991.Mimoun R. 135-143. copii auzitori. Această metodă îi va putea determina pe auzitori să-şi schimbe modul de gândire. adică să reflecteze în imagini gestuale şi nu doar să traducă din limbajul verbal în cel gestual. De asemenea. De asemenea.participarea la diverse acţiuni de interpretare în instituţii medicale. 1991. Poitiers.: Association „Deux Langues Pour Une Education”Presentation du projet. politice. Expresia facială şi contextul erau cele care dădeau sensul corect. Asociaţii naţionale şi internaţionale ale surzilor Se cunoaşte că toate minorităţile lingvistice au o caracteristică privind un loc ce le aparţine iar comunitatea surzilor nu face excepţie. nr . pg. 155 . se recomanda ca. filme. conduse de persoane alese din rândul lor şi finanţate din venituri proprii sau cu sprijin din partea unor organizaţii de stat ori private. 1991. de cultură. Paris-NewYork. Aceste filme puteau fi oprite oricând şi se puteau face comentarii pe marginea lor.: Interpreting for deaf and hearing people in the United States In Franco-American Colloquium.Moody. M. Baza formării primelor cluburi ale surzilor din toată lumea a constituit-o şcolile cu internat.: Interpreter for the deaf. pg. B. să nu creeze semne arbitrare şi să-şi consolideze desprinderile de comunicare clară cu surzii. Education and access „Franco American Colloquium.:Association Nationale Pour Interpretation en Langue des Signes În:”Deaf people in society. puşi în situaţii de interpretare. etc.. există în limbajul gestual aceleaşi semne care pot avea semnificaţii diferite. surzii se adună în cluburi înfiinţate de ei.

sociale sau sportive. inclusiv a surzilor ca minoritate ingvistică. participanţii includ automat vizitarea filialei teritoriale. fac referire la şcolile pe care le-au absolvit şi la profesorii pe care i-au avut. formându-se asociaţii de surdo-muţi. De obicei şcolile constituie sursa de noi membri ai asociaţiilor. Dacă una din persoanele surde nu a absolvit o şcoală de surzi. Ea urmăreşte educarea persoanelor surde prin activităţi organizate. Asociaţia Naţională a Surzilor (ANSR). cum ar fi cele ale Dunării de Jos. a primit buget de la stat şi a putut angaja personal salariat. Din păcate. după o existenţă de peste 85 de ani Asociaţia Naţionala a Surzilor cuprinde peste 30 de mii de membri. După această dată Asociaţia s-a reorganizat. diversificându-şi activitatea.a. îşi acordau reciproc ajutoare materiale. organizaţi în 60 de cluburi şi 16 filiale răspândite în toate judeţele tării. ş. fiul surd al domnitorului Constantin Ghica. clubul sau şcoala de surzi. Pâna in anul 1953 când s-a reconstituit Asociaţia Surdo-Muţilor din România pe baza fondurilor alocate de stat. Altfel nu ne explicăm de ce absolvenţii surzi vin la filiale fără o pregătire culturală sau sportivă care să le permită continuarea activităţilor în cadrul competiţiilor organizate de Asociaţia Surzilor. Menţionam că şedinţe similare de constituire au avut loc şi în alte regiuni ale României. surzii se întâlneau la cluburi conduse de comitete liber alese. Timişului. asociaţiile amicale ale surdo-muţilor funcţionau pe criterii mai mult filantropice. se sprijineau în găsirea unui loc de muncă şi desfăşurau diverse activităţi culturale. Acum. deoarece le permit să iasă în evidenţă prin performanţele obţinute în diverse ramuri sportive sau domenii culturale şi să se integreze mai uşor în societatea auzitorilor.Nu întâmplător. Ardealului. chiar dacă a urmat o facultate. Trebuie să menţionăm că relaţiile care se formează în şcolile de surzi durează o viaţă iar când se fac excursii în diverse locuri din ţară. funcţionează cu această denumire din 1996. ea este privită cu suspiciune. Asociaţia Naţională a Surzilor din România Organizare. destinate realizarii unei cât mai bune integrări socio-profesionale a membrilor săi. Primul Preşedinte a fost d-l Alexandru Clarnet iar din comitetul de conducere a facut parte şi prinţul Henri Ghica. când persoanele surde fac cunoştinţă. Putem consideră că aceste activităţi sunt mai importante în cadrul minorităţilor. Moldovei şi Bucovinei. Scopurile şi obiectivele Asociaţiei sunt 156 . Activităţile culturale şi sportive care se desfăşoară în şcolile speciale constitue una din cele mai puternice forţe unificatoare ale colectivităţii surzilor. In acest fel se continuă relaţiile dintre persoanele surde şi se asigură perpetuarea existenţei asociaţiei surzilor. în ultimul timp nu există o preocupare mai serioasă în direcţia cultivării dragostei elevilor pentru activităţile menţionate. are un profund caracter social. Principalele obiective La iniţiativa unui grup de surzi din Bucureşti a avut loc pe data de 9 noiembrie 1919 şedinţa de constituire a Asociaţiei Amicale a Surdo-Muţilor din România.

În acest scop. ş. astfel că preşedinţii acestora le pot reprezenta pe plan teritorial şi pot încheia diverse contracte care le pot asigura o mai mare libertate financiară în oganizarea acţiunilor. Mai nou. creaţia literară. prin sprijinul acordat la completarea formularelor necesare pentru obţinerea drepturilor. s-a acordat personalitate juridică şi filialelor teritoriale. se organizează diverse acţiuni cultural-artistice. de unde pot fi selectionaţi sportivii care să reprezinte Organizaţia Sportivă a Surzilor din România la competiţiile europene 157 .a. de fotografii. de artizanat. Recent ANSR a început să organizeze cursuri de limbaj gestual pentru salariaţii săi cu scopul de a oferi servicii de interpretare mai bune membrilor care au nevoie de comunicare în relaţiile cu instituţiile de stat şi private. ANSR colaborează cu Ministerul Sănătăţii şi Familiei. cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi cu alte instituţii şi organizaţii implicate în procesul integrarii socio-profesionale. activitaţi foarte apreciate de surzi.. Activitatea sportivă este foarte apreciată de tinerii surzi.dotarea bibliotecilor. Miss Asociaţia Surzilor. -expoziţiile de caricaturi. de pictură şi sculptură. fiind reprezentată de preşedinte in relaţiile cu organele de stat şi private.etc.concursurile literare. care reflectă preocupările din timpul liber ale persoanelor surde. ANSR are personalitate juridică. se bucură de atenţia deosebită a persoanelor surde. Organismul suprem de conducere al ANSR este Congresul. Pe plan social ANSR urmăreşte să depisteze. ANSR sprijină membrii săi să beneficieze de drepturile de protecţie socială în concordanţă cu legislaţia actuală prin expuneri săptămânale la club. în mod tradiţional. prin facilitarea comunicării cu ajutorul interpreţilor aflaţi în formare. dansul modern şi popular. cunoaştera marilor personalităţi istorice interne şi internaţionale. istoria-geografia României. acestea fiind unele din cele mai importante sarcini ale asociaţiei. care includ: . ce are loc o dată la 5 ani: între Congrese ANSR este condusă de Conferinţa Naţională anuală. cu Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap. să educe şi să integreze persoanele surde cu pierdere auditivă de peste 40 dB în viaţa socială a României. Cele mai atractive ramuri sportive. constituind un real mijloc de integrare socială prin întâlnirile sportive dintre surzi şi auzitori. -excursiile. iar activitatea curentă este coordonată de un Birou Executiv care se întruneşte la fiecare 2-3 luni sau de câte ori este nevoie. să sprijine. Sub aspect cultural. mai ales in timpul verii şi prezentările de informări culturale. care oferă cititorilor surzi posibilitatea de instruire la nivelul lor de înţelegere. atât pe plan intern cât şi în relaţiile internaţionale.a.realizate prin contribuţia voluntară a membrilor cotizanţi şi a aparatului salariat. Cu regret trebuie să menţionăm că aceste frumoase activităţi au scăzut ca intensitate şi ca amploare din cauza dificultăţilor economice prin care trece Asociaţia în perioada „de tranziţie” care a urmat evenimentelor din decembrie 1989. . creaţia plastică ş. ce au cele peste 25000 de volume.

cu grupe la Baia Mare şi Sighetul Marmaţiei 14.Filiala Bucureşti.Filiala Bacău.Filiala Alba.Filiala Galaţi. Una din cele mai reuşite competiţii a fost organizarea. cu grupe la Sibiu şi Mediaş 4. în ţara noastră a ediţiei a XIII a a Jocurilor Mondiale de Vară unde. echipa de fotbal a devenit campioană mondială. Roman. atletism şi tenis de masă. Vâlcea şi Slatina 12. Colaborarea internaţională Asociaţia Naţională a Surzilor din România şi-a dezvoltat relaţiile de colaborare cu alte ţări de timpuriu. Odorhei După cum se poate observa.cu grupe la Bistriţa şi Turda 6. Prezentăm mai jos filialele şi grupele ANSR cu mentiunea ca acestea se află în plin proces de dobândire a autonomiei teritoriale şi juridice: 1. dupa achitarea cotizaţilor restante. Miercurea Ciuc. minifotbal. Fălticeni 15. Oneşti 3.După 1978. cu grupă la Zalău 11. unde se poate facilita socializarea şi dezvoltarea sentimentului că se află în " a doua lor casă".Filiala Piteşti.Severin 8. cu grupe la Rm. cu grupe la Sebeş. cu grupă la Arad 16. cu grupe la Sighişoara. ANSR se numără printre membrii fondatori ai Federaţiei Mondiale a Surzilor (Roma 1952) având la ora actuală relaţii cu peste 120 de ţări. Asociaţia Sportivă a fost exclusă de la toate competiţiile internaţionale. obiceiurile. aceste cluburi sunt situate mai ales în oraşele mari. De asemenea. cotizaţiile la forurile internaţionale au fost sistate de guvernul comunist şi până la înlăturarea acestuia. in august 1949. În aceste 158 .Filiala Braşov. cu grupe la Buzău.Filiala Suceava. spre regretul tuturor membrilor ei.Filiala Craiova. Aici. Târgovişte. printre altele. pescuit sportiv. Însă.Filiala Târgu-Mureş. Câmpina. cu grupe la Bârlad şi Vaslui 10.Filiala Ploieşti.Filiala Timişoara. membrii mai vechi transmit celor tineri valorile surzilor. în 1977. membru fondator fiind şi ANSR. Rădăuţi.Fliala Oradea. iar la Alexandria s-a obţinut recent un sediu 5. în decembrie 1989. întreaga moştenire a acestei comunităţi. cu grupe la Botoşani. cu grupe la Piatra Neamţ. cu grupă la Tulcea 7. şah. Clubul Sportiv al Surzilor din România a participat în 1937 la Congresul de la Budapesta al Comitetului Internaţional al Sporturilor pentru Surzi (CISS) unde a fost admis. Organizatia Sportiva a Surzilor a participat la mai multe competiţii internaţionale. cu grupe la Brăila şi Focşani 9. s-a înfiinţat Comitetul International al Şahului pentru Surzi. Dorohoi.Filiala Constanţa. Olteniţa. cucerind numeroase medalii şi diplome. Aiud şi Hunedoara 2. Filiala Iaşi.şi mondiale sunt: fotbal.Filiala Cluj. Urziceni. limbajul gestual. cu grupe la Târgu Jiu şi Turnu. Fondat in 1934. Râmnicu-Sărat 13. intre 1990 şi 1991 ANSR a fost reprimită în rândurile comunităţii internaţionale.Filiala Satu Mare. cu grupe fără sediu la Giurgiu.

Pînă în 2004 au 159 . în special în rîndurile absolvenţilor din şcolile de surzi care formează generaţia viitorilor membri. Aici au loc evenimente care menţin în viaţă aceste cluburi cum ar fi aniversarea unor membri în cadru festiv. să danseze etc. ceea ce-i determină pe surzi să caute să câştige un ban în plus prin acrivităţi suplimentare. Astfel. au avut loc primele slujbe în limbaj gestual ale bisericii ortodoxe care au căpătat o formă organizată în anul 1999. Henry Syle. În lipsa interpreţilor calificaţi. caută şi sunt ajutaţi să găsească locuri de muncă şi obţin facilităţile sociale. surzii primesc informaţii despre lumea în care trăiesc. acestor surzi le-a lipsit accesul al slujbele religioase şi la cunoaşterea Bibliei. sub aspect istoric. Se speră că prin acordarea unor facilităţi financiare obţinute prin intervenţiile Asociaţiei Surzilor să crească veniturile din cotizaţii. în prima jumătate a secolului trecut. să comunice liber în limbajul gestual. Văzând pericolul extinderii influenţei baptiste în rândul credincioşilor ortodocşi. alegerea conducătorilor la diverse niveluri ale Asociaţiei. creşterea activităţilor subtitrate la TV. a înfiinţat prima congregaţie episcopală pentru surzi la Philadelphia. prin misionarii surzi şi auzitori pe care i-au pregătit în limbajul gestual religios. creşterea costului vieţii cuplată cu scăderea puterii de cumpărare. prin crearea secţiei "Comunicare şi slujire în limbaj gestual" în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea din Piteşti. începuturile educaţiei religioase datează aproape imediat după înlăturarea regimului comunist. În ultimii câţiva ani se remarcă o scădere a numărului de membri cotizanţi la activităţile acestor cluburi. Totuşi. unde a format cca 50 de preoţi surzi misionari. un preot surd. care-i determină pe tineri să stea mai mult în faţa televizorului. să facă sport. Printre posibilele cauze ale acestei situaţii putem enumera tendinţa de includere a copiilor surzi în şcolile normale locale. distribuirea de diplome prin care se recunosc meritele unor persoane pentru serviciile depuse în slujba Asociaţiei. Din această cauză înaintaşii surzi au avut puţine şanse să dezvolte forme de cult care să reflecte cultura şi experienţa surzilor. Bisericile creştine cu misionari surzi au fost conduse de auzitori care-i cobsiderau pe surzi ca persoane cu handicap şi aveau cunoştinţe limitate despre ei. Mulţi dintre aceşti preoţi au sprijinit şcolile de surzi şi au format diverse organizaţii religioase cum ar fi Congresul Naţional al Evreilor Surzi sau Asociaţia Internaţională a Surzilor Catolici. Acestea duc la îndepărtarea tinerilor surzi de la activităţile specifice din aceste cluburi. care au luat legătura cu Asociaţia Surzilor şi. În ţara noastră. preotul Onu Constantin. Primii misionari au fost adepţii cultului baptist. se impune o mai intensă susţinere financiară din partea statului. dar acestea nu ar trebui să constituie sursa principală de desfăşurare a activităţilor şi de achitare a cheltuielilor de funcţionare. sub coordonarea primului profesor de specialitate al acestei secţii. au format primele comunităţi religioase baptiste. Aici ei caută să se relaxeze.cluburi. să se distreze. În acest context trebuie să includem contribuţia organizaţiilor religioase la unificarea colectivităţilor de surzi. la care s-au adăugat diaconul Barbu Florea şi preparatorul Costache Diana Marinela.

secretariatul regional pentru Europa de Est şi Asia Centrală – EEMARS . De asemenea. îşi bazează activitatea pe Charta ONU şi urmează politica sa. după cum urmează: . ca organizaţie internaţională specializată în promovarea drepturilor persoanelor surde din întreaga lume.secretariatul regional pentru Regiunea arabă Federaţia Mondială a Surzilor. În acest sens.secretariatul regional pentru Africa de Sud-Est .absolvit această sectie două promoţii de studenţi surzi şi auzitori care lucrează acum ca preoţi pentru comunităţile de surzi. alte tratate ale ONU privind drepturile omului. Această organizaţie s-a dezvoltat treptat de la un grup de organizaţii naţionale la un forum de colaborare pentru mai mult de 120 de organizaţii de pe toate continentele. Yerker Anderson (1983. FMS acţionează la orice nivel pentru promovarea Recomandărilor ONU privind persoanele cu handicap. O data cu creşterea numărului de asociaţii naţionale membre ale FMS s-au infiinţat mai multe secretariate regionale în scopul unei mai eficiente colaborări bazate pe specificul regional. cultura surzilor şi alte discipline.secretariatul regional pentru America de Sud . OMS. comunicaţii. profesori de religie şi asistenţi sociali superiori. preşedinte al Federaţiei Surzilor din Finlanda şi lector de limbaj gestual la Universitatea din Jyvaskyla. ILO. Obiectivul FMS este să asigure egalitatea surzilor din lume cu alţi oameni valizi în privinţa drepturilor sociale şi umane. după care au urmat Dragoljub Vukotic (1955-1983).secretariatul regional pentru Asia şi zona Pacificului . Primul presedinte al FMS a fost domnul Vittorio Ieralla (1951-1955). FMS colaborează cu ONU şi alte organizaţii internaţionale (UNICEF.secretariatul regional pentru America Centrală şi zona Caraibelor . UNESCO.).Uniunea Europeană a Surzilor – EUD .a. În această activitate FMS încearcă să implice lideri surzi în procesul de decizie care afectează viaţa surzilor la orice nivel.a. Regulile Standard ale ONU privind Egalizarea Şanselor pentru Persoanele cu Handicap. cu organizaţiile naţionale ale surzilor şi cu experţi specializaţi pe probleme de învăţământ. a prevederilor din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. FEDERAŢIA MONDIALĂ A SURZILOR Federaţia Mondială a Surzilor a fost infiinţată în 1951 la Roma. 160 .secretariatul regional pentru America de Nord şi Canada . Declaraţia de la Salamanca şi Cadrul de acţiune privind educaţia persoanelor cu nevoi speciale ş.secretariatul regional pentru Europa Centrală – CERS . inclusiv cele surde. s. Actualul preşedinte al FMS este domnul Markku Jokinen.1995) şi doamna Liisa Kauppinen (1995-2003).

Uniunea Europeană a Surzilor European Union of the Deaf (EUD) a fost înfiinţată în 1985 sub numele de Secretariatul Regional al Comunitaţii Europene al Federaţiei Mondiale a Surzilor. Portugalia. Departamentul de informare şi publicaţii şi Departamentul de pregătire pentru democraţie şi managament. prin pagina de web şi de e-mail a organizaţiei. De asemenea. Centrul de interpreţi. Este o organizaţie non-guvernamentală. FMS deţine o poziţie stabila şi respectată la ONU ca expert pe probleme privitoare la surzi. De curând. cum ar fi : Departamentul de cercetări privind limbajul gestual. prin folosirea tehnologiei moderne din sfera telecomunicaţiilor. Membrii Biroului Executiv al FMS şi alţi parteneri importanţi comunică unii cu alţii prin videotelefon. Calitatea de membru deplin al EUD este deschisă tuturor asociaţiilor naţionale din ţările membre ale UE. Expertii surzi ai FMS sunt angajaţi la ONU şi în agenţiile sale specializate pentru îmbunătăţirea drepturilor şi egalizarea şanselor surzilor în lume. în perspectiva aderării ţării noastre la Uniunea Europeană. Islanda şi Norvegia. el însuşi persoană surdă. La ora actuală este formată din 14 membri: Asociaţiile Naţionale ale Surzilor din Austria. Scopul său este să stabilească şi să intreţină un dialog la nivelul UE cu „lumea auzitorilor”. In plus. Spania. FMS este responsabilă pentru încurajarea persoanelor surde să colaboreze în diferite domenii astfel încât Secretariatele Regionale şi asociaţiile naţionale ale surzilor să ajungă mai puternice. Germania. Franţa. ca să îndrume persoanele surde în realizarea obiectivelor propuse. Ea colaboreaza cu Federatia Mondiala a Surzilor pe probleme generale. Interacţiunea şi colaborarea FMS cu asociaţiile naţionale ale surzilor la nivel mondial a continuat să crească în toate domeniile. Grecia. Suedia. ea dispune de unităţi conduse de Secretarul general. Danemarca. prin consultare şi colaborare cu Asociaţiile Nationale ale Surzilor din Europa. Belgia. Italia. EUD are contacte cu Asociatiiile Nationale ale Surzilor din Luxemburg. Olanda şi Marea Britanie. avînd statut consultativ şi de reprezentare la nivel „A”. Finlanda. economice şi de informare. După aderare. non-profit şi este singura care reprezintă interesele surzilor europeni la nivelul Uniunii Europene. Se acordă prioritate surzilor din ţările în curs de dezvoltare. ANSR va putea fi membru cu drepturi depline. Asociaţia Naţională a Surzilor din România a primit statutul de membru asociat al EUD.In calitatea sa de organizaţie–umbrelă pentru asociaţiile naţionale ale surzilor. Irlanda. 161 . FMS dispune de surse de venit şi sponsori care sprijină activitatea şi proiectele asociaţiilor de surzi din ţările în curs de dezvoltare. FMS are un sediu permanent şi personal care se ocupă de problemele administrative.

Totuşi. ales de şi din rândurile Comitetului de management. va fi recunoscută importanţa limbajului gestual în promovarea integrarii surzilor in viaţa civila. Viziunea şi obiectivele Uniunii Europene a Surzilor EUD a fost infiinţată pentru a iniţia. Se va acorda sprijin statutar asigurării şi promovării limbajului gestual în ţările membre ale U. cum ar fi: recunoaşterea dreptului de a folosi limbajul gestual. unde le lipseşte adesea comunicarea din clasă. Părinţii vor fi incurajaţi să înveţe limbajul gestual pentru a putea să comunice cu copilul lor surd cât mai deplin şi natural posibil. Cartierul General al EUD se află la Bruxelles. care este privit ca a doua limbă a ţării.Conducerea EUD se află în mâinile Comitetului Executiv. Bilingualismul in educatie În învăţămânul obligatoriu pentru surzi va fi promovat bilingualismul.. folosind limbajul gestual. Biroul funcţioneaza cu două persoane. constituie un obiectiv prioritar al EUD. Studiile arată că acest tip de educaţie duce la performanţe şcolare mai bune. Aceasta înseamnă că trebuie să se acorde mai mult sprijin în pregătirea de interpreţi profesionişti în limbaj gestual şi tot mai mulţi profesori surzi să fie pregatiţi să lucreze în învăţământul special. profesională. Obiectivul principal al EUD este să promoveze şi să protejeze interesele. Intarirea prin informare. În plus. începând cât mai devreme şi continuând pe parcursul anilor de şcoală.E. etc. Emanciparea şi asigurarea de şanse egale sunt concepţii esenţiale pentru realizarea unei poziţii egale în societate şi recunoaşterea persoanei surde ca cetăţean cu drepturi egale. nevoile şi şansele persoanelor surde din cadrul UE. un director şi un secretar. Această viziune generală se transpune în trei obiective specifice ale EUD şi se realizează prin programe de lucru. Programe de lucru ale EUD şi domenii de acţiune prioritare a)Recunoasterea dreptului de a folosi limbajul gestual Sub aspect legislativ. Crearea unui mediu de limbaj gestual favorabil în toate unităţiile pentru copii surzi şi familiile lor. Informaţia este putere ! Una din frustrările principale pentru surzi este lipsa de acces la informare. Ea este şi o barieră majoră pentru 162 . De asemenea. desfăşura şi finanţa activităţi europene din partea comunităţii de surzi în statele membre ale UE. care este răspunzător în faţa Adunării Generale Anuale. întărirea prin informaţie şi egalitatea la angajare. pentru a fi aproape de inima UE şi de instituţiiile sale. se recomandă ca limbajul gestual să fie recunoscut legal şi să fie acceptat de guverne şi de publicul general. în special în forma lui scrisă. Belgia. adică copiii surzi să fie educaţi în limbajul gestual şi limbajul verbal. datorită lipsei de interpreţi în limbaj gestual şi unde mulţi profesori nu au nici pregătirea şi nici resursele pentru a face faţă nevoilor specifice ale elevilor surzi. adulţii surzi întâlnesc bariere în educaţia permanentă când facilităţile de educare în comunitate nu le asigură servicii de sprijin adecvate cum ar fi interpretarea în limbaj gestual sau persoane care iau notiţe. tendinţa în ţările UE este să se integreze copiii surzi în educatia obişnuită.

au convenit să fondeze o organizaţie numita CISS şi au alcătuit un proiect de Statut la care să adere toate federaţiile sportive ale surzilor. Şomajul la surzi este mai ridicat decât la auzitori în toate ţătile europene. Domnul E. s-a decis să se continue competiţiile la fiecare patru ani. 163 . o versiune a Jocurilor Olimpice. Se urmăreşte întensificarea contactului cu ţările din Europa Centrală şi de Est pentru a se stabili o reţea şi a se facilita schimbul de informaţie şi experienţă intre EUD şi aceste organizatii. Astăzi. Olanda Polonia. va trebui să aibă şanse egale cu bărbaţii. numărul lor a trecut de 94 de ţări de pe toate continentele. La acea dată au existat următoarele federaţii naţionale sportive ale surzilor (Belgia.) care au devenit membre ale CISS în acel an. Franţa. un francez surd. România şi Ungaria. fotbal. Ceho-Slovacia. Prin ICT este posibil să se comunice în limbaj gestual cu ajutorul video-telefoanelor. Telecomunicaţiile. la muncă şi la noile tehnologii ca toate persoanele. Pregătirea profesională. A lucra constituie un drept fundamental al vietii oamenilor dar surzii încă se confruntă cu bariere artificiale pentru a găsi de lucru. care s-au întrecut la probele de atletism. Tehnologiile informaţiei şi ale comunicarii (ICT) au potenţialul să imbunătăţească calitatea vieţii pentru surzi prin deschiderea noilor posibilităţi de acces. telecomunicaţiile sunt bazate exclusiv pe sunet şi vorbire. Din nefericire pentru surzi. Există temerea că societatea informatizată va afecta şansele de angajare ale surzilor mai puţin pricepuţi şi mai slab echipaţi pentru a satisface noile cerinţe care apar din reorganizarea muncii. Anglia. să se înveţe limbajul gestual la distanţă pentru interpreţi. Comitetul Internaţiomal al Sporturilor Surzilor (CISS) Primele organizaţii sportive internaţionale ale surzilor s-au înfiinţat în 1924. adică să aibă acces egal la informaţie la educaţie. Egalitate la angajare. 275 Avenue Du Mesnil. Se consideră că femeia surdă. adunaţi la Cafe de la Porte Doree. Ruben Alcais. tir şi înot. de gen şi de surditate. ciclism. La întreceri au participat şi sportivi surzi din Italia. Menţionăm că printre federaţiile naţionale care şiau trimis reprezentanţii la primele Jocuri Mondiale ale Surzilor s-a aflat şi ataşatul diplomatic al României la Paris. Conducătorii sportului pentru surzi. Accesul la telefoanele cu text este imperfect din cauza folosirii unor telefoane cu text incompatibile şi nestandarizate pentru toate ţările din Europa iar serviciile de legătură pentru telecomunicaţiile între persoanele surde şi cele auzitoare lipsesc în cele mai multe din ţările UE. care suferă de dublă discriminare. a încurajat ţările mai sus menţionate să participe la Jocurile Internaţionale ale Surzilor. În urma succesului acestor intreceri.participarea deplină in societate şi pentru o viaţă independentă. care s-au desfăşurat la Paris între 10–17 august 1924. de participare şi de integrare socio-economica. locuri de muncă rezonabile şi interpreţi calificaţi sunt câteva componente esenţiale pentru muncitorii surzi. etc.

Tenis. Lupte. Rubens-Alcais (1924. se adoptă Statutul CISS 1938. J. august. Australia. 1993 – Sofia / Bulgaria. Tenis de masă. Handbal Inot. În consecinţă. 1981 – Koln / Germania. Actualmente. 2009 . până în 2005. Totuşi.Bucureşti / România. 1953 – Bruxelles / Belgia. 1969 – Belgrad / Yugoslavia.P. Ca secretari generali ai CISS au funcţionat de-a lungul vremii d-nii Antoine Dresse (1924-1967). în 5-6 ianuarie 2005. 1989 . acestor jocuri Mondiale de Vară sau de Iarnă nu li s-a acceptat statutul olimpic până în 2001 din cauza unor interese politice şi financiare. Tir. Cu toate că în anul 1955 Comitetul Internaţional Olimpic a recunoscut în mod oficial CISS. Sondergaard (1973–1997) şi. zece ani în urmă. Bowling. De pildă. 1926. Volei. Badmindon. Dahlgren (1967–1973). ca primul membru ne-european 164 .Christchurch / Noua Zeelandă. Donalda Ammons. dupa această dată. J. destinele sportului mondial pentru surzi sunt conduse de Donalda Ammons (SUA) care a fost aleasă în această funcţie la Congresul CISS care a avut loc la Melbourne. Primul preşedinte al CISS a fost ales d-l E. Dintre evenimentele mai importante ale acestei organizaţii sportive mondiale amintim : 1924. 1977 . Fotbal.Paris / Franţa. Bernhard (1961 – 10971). ataşat al ambasadei noastre la Paris. O. 1939 – Stockholm / Suedia. M. 1957 – Milano / Italia. Polo. la Bruxelles. cu aprox. belgia.1953) după care au urmat d-l Oscar Ryden (1953. Statele Unite se alătură CISS. 1965 – Washington / Statele Unite ale Americii. se numesc „Deaflimpics” adică „Jocurile Olimpice ale Surzilor” au loc la următoarele discipline: Atletism. 1961 – Helsinki / Finlanda. John Lovett (19972003). MENDELSOHN. 1928 – Amsterdam / Olanda.1955). Ciclism. 1931 Nurnberg / Germania. CISS a acceptat solicitarea CIO de a se alătura Comitetului Internaţional Paralimpic (IPC) din dorinţa CIO de a colabora cu o singură organizaţie-umbrelă. Paris). 1946 – Copenhaga / Danemarca. Orientare turistică. la Congresul din 1995 membrii CISS au votat în unanimitate retragerea din IPC şi trecerea în subordinea directă a CIO. au avut loc primele Jocuri Internaţionale Tăcute (10-17 iulie. din anul 2001. P. K. octombrie. 2oo1 – Roma / Italia. 1985 – Los Angeles / Statele Unite ale Americii. niciodată CISS nu a intenţionat să combine Jocurile Mondiale cu cele ale altor sportivi handicapaţi deoaece colectivitatea surzilor nu are dificultăţi în majoritatea sporturilor practicate de auzitori ci se confruntă numai cu probleme de comunicare.Ne bucurăm ca România a fost reprezentată de d-l J. 1997 – Copenhaga / Danemarca. 1935 – Londra / Anglia. De-a lungul istoriei sale au avut loc Jocurile Mondiale de Vară ale Surzilor în următoarele oraşe: 1924 . Nielsen (1955 – 1961). Baschet.Taipei (China) Jocurile Mondiale de Vară pentru Surzi care. Jordan (1971 – 1997). 1973 – Malmo / Suedia. 2005 – Melbourne / Australia.

la Roma. 2007-Salt Lake/ SUA 165 . 1963 – Are / Norvegia. La propunerea lui H. 2003 Sundsvall / Suedia. 1979 – Maribel / Franţa. 1975 . subordonată direct CIO şi subvenţionată de aceasta. are loc sărbătorirea aniversării celor 50 de ani de activitate. 1983 – Madonna di Campiglio / Italia. Contactele CISS cu CIO au inceput la al 2-lea Congres al CISS şi au continuat până la recunoaşterea CISS ca organizaţie mondială şi independentă de alte organizaţii ale sporturilor pentru handicapaţi. 1987 – Oslo / Norvegia. în afara Europei 1966 s-a acordat CISS „Cupa Olimpică” de către CIO ca recunoaştere a serviciilor sale aduse sportului mondial 1967. pentru a se recunoaşte natura lor mondială 1974. Austria 1955. Desprinderea de Comitetul Internaţional Paralimpic a avut loc la insistenţele conducătorilor Asociaţiilor Sportive ale Surzilor. Jocurile Mondiale ale Surzilor se desfaşoară sub denumirea „DEAFLIMPICS” (Olimpiada Surzilor).Lake Placid / Statele Unite ale Americii. la Davos.Yllas / Finlanda. Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) recunoaşte CISS ca federaţie internaţională cu poziţie olimpică 1965.Oberammergau/Germania.1939.Berchtesgaden / Germania. incapacitatea IPC de a asigura cazarea numărului tot mai mare de sportivi surzi şi imposibilitatea sportivilor surzi de a participa la unele spoturi unde startul se dădea prin semnal sonor. la Jocurile Mondiale Tăcute participă 234 sportivi iar prinţul suedez Gustav Adolf devine primul reprezentant regal care asistă la eveniment 1949. preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic la ceremonia de deschidere a Jocurilor Mondiale de la KOLN in 1981 şi la probele din primele doua zile. având în vedere cerinţele unice de comunicare în limbaj gestual ale sportivilor surzi. 1999 . participarea d-lui JUAN ANTONIO SAMARANCH. S-a adoptat limba engleză pentru corespondenţă ca singura limbă folosită. 1967 . 1971 – Abdelboden / Elvetia. 1991 . CISS rezistă cu succes la mişcarea de încorporare a Jocurilor Mondiale Tăcute în „Jocurile paralimpice”. costurile mari pentru asigurarea de interpreţi. 1999. 1953 –Oslo / Norvegia. PROCHAZKA au avut loc Jocurile Internaţionale de Iarna ale Surzilor în următoarele localităţi : 1949 – Seefeld / Anglia. au loc primele Jocuri Mondiale de Iarnă la Seefeld. ş. având ca motto „EQUAL THROUGH SPORTS” ( Egali prin sport). se schimbă denumirea Jocurilor Internaţionale Tăcute în Jocurile Mondiale Tăcute. S-a păstrat denumirea oficială a CISS în limba franceză în amintirea organizatorilor. Paris.Davos / Elveţia. într-o sală pusă la dispoziţie de Federaţia Sportivă Italiană a Surzilor 1981. pentru prima dată Jocurile Mondiale ale Surzilor au loc la Washington. Elveţia 2001.Banff / Canada. se sărbătoreşte a 75-a aniversare de la crearea CISS. 1959 . Constituirea Muzeului CISS.Montana-Vermala/ Elveţia. 1995 . 1955 . 1988-1993.a.

la doar câteva luni de la devastatorul cutremur care a distrus Capitala. a Confederaţiei Sportive Pan–americane şi celei pentru zona africană . Asociaţia Sportivă a Surzilor din România a fost reprimită cu drepturi egale în marea familie a sporturilor pentru surzi. a Confederaţiei Sportive a Surzilor pentru zona Asiei şi a Pacificului. Printre alte măsuri stabilite de CISS se numără : limitarea numărului de oficiali care însoţesc echipele la Jocurile Mondiale. deşi nu avea înca o federaţie sportivă naţională a surzilor. competiţiile regionale să fie controlate de organizaţii sportive regionale. care defineşte pe durzi ca oameni vizuali. Luate împreună. Schi nordic. Abia în 1991. federaţiile sportive naţionale să fie autonome şi independente iar activitatea lor să fie încurajată şi respectată. alegerea prin vot secret a locului urmatoarelor jocuri cu 6 ani înainte. 166 . CISS. 1983) conceput să colecteze fonduri care să asigure finanţarea pentru organizaţiile sportive internaţionale ale persoanelor cu handicap ca să promoveze activităţiile sportive ale membrilor săi. sportivii surzi n-au mai fost prezenţi la ediţia din 1981 de la Koln şi au fost suspendaţi până în 1991 de la toate competiţiile sportive internaţionale din cauza neachitării cotizaţiei. prin introducerea unor probe de audiometrie obiectivă. El îmbină simboluri puternice cu ar fi limbajul gestual. Cu toate că România s-a numărat printre ţările fondatoare ale CISS. într-un cerc. Treptat. cultura surzilor şi cea internaţională. s-a eliminat şi acest inconvenient. s-au introdus testele de doping la toate probele şi au fost testaţi obligatoriu primii clasaţi la probe şi sportivii care au doborât recordurile europene sau mondiale . unitatea şi continuitatea. când a găzduit a 13-a ediţie a Jocurilor Mondiale de Vară a Surzilor la Bucureşti. Formele mâinii în limba engleză pentru „OK”. Saniuţe. Este un simbol pozitiv şi puternic al colectivităţii internaţionale a sportului tăcut. Patinaj viteză şi Hochei pe gheaţă. după 1977. este fondatoare a Fondului Internaţional al Sporturilor pentru Handicapaţi (Amsterdam. Una din marile probleme a rămas acceptarea sportivilor care au o pierdere de peste 55 dB la urechea cea mai bună deoarece există posibilitatea simulării. „bun” şi „mare”. semnele mâinii înfăţişează semnul pentru „unitate”. Centrul logo-ului reprezintă irisul ochiului. ei trebuie să folosească ochii pentru a comunica. Astfel s-a creat posibilitatea creşterii rolului Organizaţiei Europene a Sporturilor Surzilor (EDSO) .Cu această ocazie se organizează întreceri sportive la următoarele discipline : Schi alpin. la o şedinţa a Biroului Executiv al CISS care a avut loc la Budapesta. împreună cu alte organizaţii sportive pentru handicapaţi. Logo-ul Olimpiadei Surzilor A fost conceput în 2003 de artustul Ralph Fernandez. reprezintă semnul original al „Olimpiadei Surzilor”. care se surapun una peste alta.

În aceste condiţii. astfel că se asigura o planificare sistematică şi o securitate financiară iar desfăşurarea campionatelor avea loc după 2 ani de la terminarea campionatelor mondiale organizate de CISS la fiecare din cele 17 discipline sportive. La întrunirea de înfiinţare au fost prezente 9 ţări. De Haas (Olanda). A avut loc la Madonna di Campiglio. Italia. Din comitetul de organizare pregătitor au făcut parte Karl Kunze (Germania). să organizeze Campionate Europene regulate. Începând din 1983 au avut loc 5-7 Campionate Europene anual. la Antibes. deoarece 167 . ţările europene şi-au trimis delegaţii pentru a stabili forma şi programul constituirii unei Federaţii Europene a Sportivilor Surzi. galben şi verde reprezintă cele patru confederaţii regionale de care am amintit mai sus Organizaţia Europeană Sportivă a Surzilor (EDSO) Înainte de înfiinţarea EDSO (1983. în anul 1981 a avut loc a doua şedinţă de constituire în prezenţa delegaţiilor Asociaţiilor Sportive din Europa. Franţa. In acea vreme. care a făcut presiuni asupra ţărilor din Blocul comunist Est-european să nu se alăture acestei iniţiative. Roşu. Hendrik J. în ciuda opoziţiei CISS. In consecinţă.Haythornwaite iar membru al consiliului prezidemţial (cum e fost denumit primul comitet al EDSO) a fost ales belgianul Boudewijn de Roose. Roland Haythornwaite (Anglia) şi Boudewijn de Roose (Belgia). Germania şi Olanda) au luat iniţiativa să înfiinţeze o organzaţie care să elimine neajunsurile constatate. albastru.Logo-ul încorporează cele patru culori ale steagurilor lumii. Datele şi programul acestora fiind stabilite cu 4 sau 6 ani înainte. Cu toate aceste opoziţii. Franţa. Primul preşedinte a fost ales olandezul Hendrik J. unde s-au stabilit sarcinile şi obiectivele unei federaţii Europene a Sporturilor Surzilor dar abia la 7 iulie. Franţa).000 de sportivi legitimaţi în cadrul celor cca 1000 de cluburi. cu drept de participare la campionatele europene organizate sub egida acesteia.Wermouth. Secretar General fiind ales englezul R. s-a înfiinţat în mod oficial EDSO. Antibes. astfel că erau perioade când se puteau organiza 8-10 astfel de campionate europene anual fără a se avea siguranţa financiară a desfăşurării lor în bune condiţii. De Haas. baschet (bărbaţi şi femei) şi volei (bărbaţi şi femei) şi handbal. vice-preşedinţi fiind K. câteva ţări europene (Belgia. ţările care erau membre ale CISS obţineau cu uşurinţă autorizarea pentru organizarea acestor campionate europene. Joseph Wermuth (Franţa). o organizaţie înfiinţată în 1967 şi aflată sub auspiciile CISS. S-a hotărât ca fiecare ţară europeană care este membră CISS să fie auromat primită ca membru al EDSO. In afara Campionatelor Europene au loc meciuri de calificare la fotbal.Kunze şi J. Actualmente sunt membre ale EDSO 40 de ţări europene cu peste 50. au existat Campionatele Europene ale Surzilor. o primă adunare de constituire care a cunoscut un eşec din cauza manevrelor CISS. Sarcina acestei organizaţii era să promoveze sportul surzilor.

1982Mallorca (Spania). 1998-Lucerna (Elveţia).Punsche (1956-1962 şi 1978-1986). care a fost aleasă în această funcţie în 2004 Comitetul Internaţional al Şahului pentru Surzi (ICSC) În scopul promovării „sportului minţii” în rândul persoanelor surde s-a înfiinţat în anul 1953 Comitetul Internaţional al Şahului pentru Surzi (ICSC). olandezul Hendrik J.1953–Oslo (Norvegia). cu posibilitatea re-alegerii la congres. Den Haag (1977). schi alpin şi volei. Următorii preşedinţi ai ICSC au fost germanul O. tenis de masă. Până în prezent au avut loc 14 Campionate Mondiale de Şah pe echipe pentru bărbaţi şi 2 pentru femei după cum urmază : . ale EDSO se desfăşoară în 20 de ramuri sportive diferite cum ar fi atletism. Essen (1979). 2006. germanul H. după 2002. 1986-Abufeira (Portugalia).Boyce (1994-2002). Conform statutului. preşedinţii ce au urmat au fost aleşi pe perioade de 4 ani. badmindon. În continuare. ciclism.când s-a înfiinţat în mod oficial ICSC.Dronkers care a funcţionat în perioada 1949-1955. franţuzoaica Isabelle Malaurie. handbal. La al IX-lea Congres al EDSO care a avut loc la Vilnius în 1998 s-a extins şirul disciplinelor sportive. Actualul preşedinte al EDSO este o femeie. Responsabilitatea managementului organizatoric este acordată la 2 delegaţi iar alţi 2 delegaţi tehnici răspund de respectarea regulamentului pentru fiecare ramură sportivă. 1994Brunn (Cehia). 168 . acest preşedinte coordona o organizaţie europeană de şah ce funcţiona neoficial. primul Campionat având loc la Essen. Până în 1953. 1955–Oberammergau (Germania.sunt acceptate în turneul final numai 12 echipe iar câştigătoarele sunt calificate direct la Campionatele Mondiale (Deaflimpics). Germania. cehul M.1990-Veszprem (Ungaria). 2002-Vilnius (Lituania). Vaxjo (1981).? La fiecare 2 ani se organizează campionate europene de şah începând din anul 1973. 1978-Obersdorf (Germania). orientare turistică. Acesta coordonează relaţiile dintre jucătorii de şah din cadrul asociaţiilor naţionale ale surzilor şi aplică acelaşi regulament al jocului de şah stabilit pentru persoanele valide. Subliniem că toţi membrii comitetului EDSO. adăugându-se hocheiul şi atletismul pe teren acoperit astfel că în prezent C. Primul preşedinte al ICSC a fost ales olandezul L. atletism pe teren acoperit. 1970-Turku (Finlanda). fotbal indoor. prin votul delegaţilor. cros. lupte. tenis de câmp. înot. delegaţii tehnici şi orice alt responsabil al C. Amintim aici. destinele şahului mondial pentru surzi sunt dirijate de italianul Michele Visco.E.E.Meurer (1964-1978). 1966-Leksand (Suedia). polo.Svabensky (1962-1964.G. de fotbal. 1958-Londra (Anglia). cu regret că primul preşedinte al EDSO. 1962-Varna (Bulgaria). englezul A. De Haas a încetat subit din viaţă în cursul participării sale la al treilea C. fotbal. 1974-Fredericia (Danemarca). desfăşurate sub egida acestua sunt persoane surde.J. bowling. maghiarul Geza Vida (1986-1994). baschet.E. Acestea au continuat să se desfăşoare la Goteborg (1975).

Finlanda) Japonia Federaţia Surzilor din Japonia (JFD) a fost înfiinţată în 1948 cu toate că rădăcinile sale se întind până în 1915. pe care le menţionăm mai jos: dacă au un venit redus. Calitatea de organizaţii non-profit no scuteşte de plata impozitelor pe veniturile obţinute din diverse surse.2 la mie) o dată cu intensificarea activitţilor sociale şi a luptei surzilor pentru drepturi civile. SUA. surzii primesc o varietate de servicii. Londra (1989). ei promesc o compensaţie suplimentară care acoperă diferenţa până la venitul mediu pe economie.Szeged (1983). Belgrad (1987). Până în 1960 activităţile Asociaţiei au decurs lin. Din acest motiv JFD nu solicită şi nu primeşte donaţii caritabile în afara donaţiilor pentru proiecte. Sub aspect organizatoric. se acordă medicamente ş echipamente medicale compensate. Organizaţia şi-a elaborat structuri organizatorice şi strategii legale cu privire la elaborarea şi dezvoltarea serviciilor de interpretare. Asociaţiile prefecturale ale surzilor primesc speţii gratuite pentru birouri în cadrul clădirilor de asistenţă socială prefecturală şi beneficiază de personal 169 . Activităţile de bază ale JFD se desfăşoară la nivel local şi prefectural cu ajutorul persoanelor angajate şi a celor care activează în mod voluntar. Organizarea asociaţiilor de surzi şi a serviciilor de interpretare in diferite ţări (Romania.. Helsinhi (1993). Winterthur (1985). Japonia. După această dată numărul membrilor a crescut brusc. inclusiv din donaţii. Roma (1995). la o populaţie de cca 127. Astfel. activitatea de colaborare a JFD cu sistemul administrativ s-a dovedit a fi fructuoasă. Majoritatea veniturilor provin din cotizaţii. ceea ce ne determină s-o includem în cadrul organizaţiilor guvernamentale.000 000 de locuitori (cca 0. la protecţia socială şi a drepturilor persoanelor surde şi la recunoaşterea oficială a limbajului gestual. ajungând la 27. La nivel legislativ. aducând schimbări în politica guvernamentală care au fost benefice petru membrii surzi. surzii beneficiază de bilete gratuite sau compensate pentru călătoria cu metroul sau cu trenul. când a fost înfiinţată Asociaţia Surzilor din Japonia. Biroul Executiv al JFD este format exclusiv din membri surzi. Legătura şi interdependenţa de contractele locale face ca JFD să fie cuprinsă în structura guvernamentală care conduce ţara în acel moment. Hamburg (1991). Structura Federaţiei Surzilor din Japonia JFD este o organizaţie-umbrelă care cuprinde 47 de filiale prefecturale ale surzilor şi este încorporată în structura Ministerului Asistenţei Sociale.000 ( date valabile pentru anul 1998). fără salturi.

la care au contribuit 11 experţi din diferite domenii şi 4 persoane surde. altul la nivel de prefectură şi ultimul la nivel de oraş. Aceste Asociaţii au centre informaţionale pentru surzi care asigură casete video subtitrate şi spaţii unde surzii se pot întâlni pentru a participa la diverse activităţi şi unde pot să primească o îndrumare profesională. să se realizeze o standardizare a limbajului gestual japonez. apărută în 1969. Actualmente există trei sisteme de organizare a formării de interpreţi în limbaj gestual. s-au înfiinţat „cluburi de limbaj gestual” pentru cei interesaţi să-şi perfecţioneze studiile de limbaj gestual în afara cursurilor obişnuite. Pentru folosirea interpreţilor.. cu participarea activă a JFD. care a urmărit formarea unui sistem standardizat de limbaj gestual.2 milioane de japonezi care să fie convinşi de necesitatea unui sistem naţional de interpretare în limbaj gestual. In cursul interogatoriilor efectuate de poliţia niponă aceasta nu a beneficiat de un interpret calificat. La intervale de trei ani s-au desfăşurat două proiecte. o nivelare a diferenţelor regionale subtile constatate şi să se încurajeze învăţarea acestei forme de limbaj de către auzitori. printre altele. unul vizând plasarea interpreţilor iar celălalt. Primele examinări în vederea atestării primilor 1000 de interpreţi au început în 1989.auxiliar.K. Multe din aceste cursuri sunt finanţate de guvern. Prin folosirea personalului local există o strânsă legătură între Asociaţiile locale. Din acest motiv a debutat în 1982 un alt proiect de cercetare cu durata de trei ani. 415).pg. Astfel. aceste proiecte nu au dus la conturarea unui sistem naţional satisfăcător de formare şi de plasare a interpreţilor. S-a urmărit. Accentul s-a pus pe un sistem de formare şi de atestare care să garanteze oferirea viitorilor interpreţi a unui nivel uniformizat de cunoştinţe şi de priceperi. ceea ce permite ca acestea să se desfăşoare cu contribuţii minme din partea cursanţilor sau să fie gratuite. JFD în colaborare cu „Asociaţia naţională de cercetare în domeniul limbajului gestual” a elaborat un alt proiect care viza educarea unui număr de cca 1. In acest scop JFD a publicat o carte „Our Sign Language” (Limbajul nostru gestual). Filialele prefecturale ale JFD organizează cursuri oficiale de limbaj gestual la nivel local. sperând că aaceasta va contribui la înlăturarea concepţiei greşite a populaţiei japoneze că limbajul gestual al surzilor nu este un limbaj adevărat. modalitatea de delegare a asistenţilor în limbaj gestual acolo unde era nevoie de ei. 1999. fapt care a determinat luarea în considerare a drepturilor umane ale persoanelor surde din această ţară. În 1970 Guvernul japonez a început să desfăşoare un „Program de formare a asistenţilor în limbaj gestual” prin care au luat amploare cursurile de limbaj gestual pe întreg teritoriul ţării. unul al Ministerului Muncii. Totuşi. reprezentanţii guvernamentali 170 . Sistemul de interpretare din Japonia În 1965 o persoană surdă a comis o crimă. apt ce a determinat JFD să militeze pentru recunoaşterea importanţei interpreţilor calificaţi în limbajul gestual în scopul protejării drepturilor umane ale persoanelor surde (Nobuyuki. Mai mult decât atât.

Din cauza salariului mic şi a lipsei perspectivelor de promovare. „Seminariile de limbaj gestual” au un caracter pronunţat oficial. În cadrul acestui sistem. interpretul în limbaj gestual urmează o perioadă de pregătire specializată în domeniile pe care 171 . In scopul formării de interpreţi calificaţi care ar putea să lucreze „orice. Interpreţii calificaţi sunt formaţi prin cursuri cu durata de 2-3 ani. Cauzele nu rezidă în dificultatea examenului ci în faptul că sistemul de interpretariat durează 2-3 ani. (prezentată de Shinichi. După parcurgerea perioadei menţionate. Cursurile sunt predate de membri ai Asociaţiei Surzilor. Cu toate că până în 1997 au fost atestaţi 1000 de interpreţi. oriunde. Structura acestor cursuri. În Japonia serviciile de interpretare sunt în totalitate voluntare şi sunt realizate mai ales de femei casnice care au soţi salariaţi ar plata nu depăşeşte 8 dolari pe oră. fie prin oficiul de asistenţă socială prefectural. foarte puţini dintre aceştia au promovat examenul de limbaj gestual. medicină. profesia de interpret nu are căutare în Japonia.contactează filialele prefecturale pe bază de contracte.K. În funcţie de solicitările din aceste domenii particulare. iar limbajul gestual este predat la un nivel mai avansat. cererea este de patru ori mai mare. o persoană surdă care are nevoie de interpret ia legătura cu biroul de plasare a interpreţlor. nu oferă un salariu şi nu sunt perspective de promovare şi foarte puţini dintre cursanţi rezistă dacă nu au o motivaţie suficient de puternică. este alcătuită din un curs de bază cu durata de 35 de ore care cuprinde 23 de teme. 1999). oricând”. au caracter neoficial. care sunt acordate de Asociaţiile prefecturale ale Surzilor. fie prin filiala locală a Asociaţiei Surzilor. Menţionăm că formarea de interpreţi în limbajul gestual în Japonia constituie o parte a unui proiect mai larg şi de durată ( pe 20 de ani) de popularizare a limbajului gestual în rândurile populaţiei japoneze. JFD a solicitat înfiinţarea unui centru naţional de cercetare şi de formare a interpreţilor în limbaj gestual. fapt realizat în 1982. sunt finanţate de guvern şi sunt foarte ieftine întrucât urmăresc încurajarea interacţiunii dintre surzi şi auzitori din cadrul aceleiaşi comunităţi.. interpreţii sunt delegaţi să lucreze. un curs de nivel intermediar de 55 de ore cu 23 de teme şi o practică internă de 20 de ore unde sunt abordate 14 teme. Formarea interpreţilor are loc într-o diversitate de domenii cum ar fi : învăţământ. După absolvirea examenului. el se bazează pe voluntariat. S-a observat că deşi numărul de cursanţi a crescut. consultanţă privind acordarea de drepturi umane şi alte drepturi legale. iar începătorii pot să înveţe limbajul gestual la nivel elementar şi ar putea să interacţioneze cu indivizii surzi la acest nivel. are loc o examinare a limbajului gestual al cursanţilor care doresc să devină interpreţi prefecturali. În cadrul acestui proiect s-au înfiinţat „cercuri de limbaj gestual” şi „seminarii de limbaj gestual” în aproape toate oraşele din Japonia. Fondurile necesare formării interpreţilor au provenit de la Ministerul Asistenţei Sociale care a încheiat contracte cu filialele prefecturale ale Federaţiei Surzilor din Japonia pentru efectuarea acestor servicii. „Cercurile de limbaj gestual” sunt formate din grupuri mici. Biroul de repartizare caută un interpret disponibil cu calificarea adecvată şi se face o programare. angajare.

G. aceştia sunt în pericol să sufere o serie de tulburări psihice. Această situaţie determină pe beneficiarii serviciilor de interpretare să plătească o parte din valoarea acestor servicii.000) la o populaţie de peste două ori mai mare decât a Japoniei (cca 270.000. Totuşi.08 la mie în comparaţie cu datele statistice ale Federaţiei Mondiale a Surzilor (FMS). Între timp se organizează o serie de seminarii unde interpreţii se familiarizează cu cerinţele examenului naţional de atestare. calitatea interpreţilor calificaţi din Japonia diferă foarte mult. cu excepţia celor angajaţi la universităţi. Interpreţii cei mai pricepuţi vor fi şi cei mai solicitaţi. cu toate că acest program are o serie de inconveniente. Dar. Aşa cum am menţionat anterior. există un program finanţat de Ministerul Asistenţei Sociale pentru femeile casnice care doresc să lucreze ca asistent voluntar în limbajul gestual. Or. Datorită mentalităţii voluntare . În general există o lipsă de interpreţi iar piaţa muncii nu reacţionează deoarece guvernul a stabilit salarii iraţional de mici pentru serviciile asigurate de interpreţi.000 locuitori) ceea ce reprezintă 0. ci doar o familiarizare cu cerinţele profesiunii de interpret. programele. numărul de persoane surde diferă în funcţie de 172 . el nu oferă o pregătire profesională. manualele şi cerinţele nu sunt unitare. Din cauza preţului foarte scăzut. Ministerul Invăţământului încă nu recunoaşte necesitatea folosirii limbajului gestual în şcoli în timp ce Ministerul Asistenţei Sociale se arată extrem de binevoitor sub aspect social în privinţa folosirii limbajului gestual de la o vârstă cât mai mică şi asigură finanţare pentru formarea de interpreţi. care estimează că pe glob ar exista cca o persoană surdă la mia de locuitori. datele menţionate mai sus se situează cu mult sub această limită. o serie de interpreţi nu pot efectua servicii pe durată nedeternimată. Cu toate acestea. programul menţionat asigură o pregătire a populaţiei feminine a Japoniei la nivelul comunicării cotidiene cu persoanele surde. aşa cum au menţionat şi alţi autori. în scopul perfecţionării deprinderilor de interpretare. Avantajul sistemului japonez constă în uşurinţa de a se obţine serviciile unui interpret. Statele Unite ale Americii Structura Asociaţiei Naţionale a Surzilor din SUA Asociaţia Naţională a Surzilor din Statele Unite (NAD) s-a înfiinţat în 1880 şi a funcţionat câteva decenii cu teama că numărul membrilor săi va scădea ca urmare a activităţii promotorilor reducerii numărului de surzi prin intervenţii genetice şi prin alte măsuri promovate de adepţii lui A. este uşor ca medicii şi avocaţii să fie convinşi să plătească serviciile acestor interpreţi. Din acest motiv.Bell. colegii sau in instituţiilr juridice. Actualmente ea are un număr mai mic de membri (cca 22. Din cauza suprasolicitărilor şi a stressului. De asemenea. Fenomenul îmbătrânirii populaţiei atrage acum atenţia factorilor care se ocupă de problemele sociale. Astfel. singurii interpreţi care beneficiază de încadrare cu normă întreagă se găsesc în serviciile referitoare la surzi.le-am menţionat anterior. există mari diferenţe între pregătirea care se realizează în fiecare prefectură din cauză că planul de instruire.

înfiinţată în 1965. spitale. care încurajează pe cetăţenii americani şi intreprinderile să doneze fonduri pentru acest gen de organizaţii non-profit. care includ. Sistemul american de interpretare Modelul american de interpretare a apărut odată cu Legea Americanilor cu Disabilităţi (ADA) din 1990 care se bazează pe concepţia că toate persoanele au acces la serviciile publice. În structura sa organizatorică. Accesul egal include cerinţa ca surzii să aibă acces la alarme vizuale de incendiu. multe instituţii mici vor căuta să evite 173 . Spre deosebire de Japonia. magazine. Majoritatea interpreţilor din SUA sunt profesionişti şi obţin venituri substanţiale sau integrale din această activitate. care are o populaţie densă. dacă responsabilitatea asigurării de interpreţi este plasată pe furnizorul de servicii. serviciile publice din SUA sunt răspunzătoare de asigurarea accesului „rezonabil” la serviciile unui interpret. restaurante. Tranşele de plată pentru serviciile asigurate de interpret diferă între 40 şi 100 de dolari pe oră în funcţie de calificarea şi de disponibilitatea interpretului pe plan local. şi accesul la serviciile de interpretare. NAD are un centru juridic pentru rezolvarea situaţiilor în care sunt implicate persoane surde (Nakamura. şcoli. în sistemul juridic-administrativ şi în alte domenii specializate. Legea menţionată cere ca interpreţii calificaţi să fie pregătiţi şi examinaţi de Oficiul Naţional al Interpreţilor pentru Surzi (National Registry of Interpreters for the Deaf). această economie de piaţă rectifică cu uşurinţă sistemul şi îi determină pe cetăţeni cu un salariu avantajos să devină interpreţi şi să lucreze în universităţi. Astfel. la sisteme de salvare prin telefoane cu text. dacă o persoană surdă din SUA cere un interpret pentru a avea acces într-un anumit loc. surzi americani sunt răspândiţi pe un teritoriu vast. în exclusivitate. printre altele. hoteluri. În funcţie de complexitatea actului de comunicare. de etatea persoanelor surde ş. care-i permite să mobilizeze cu uşurinţă pe membrii săi.riguozitatea recensământului. interpreţii calificaţi trebuie să participe periodic la cursuri de perfecţonare. conform unei vechi tradiţii cu rădăcini în creştinism. toate instituţiile publice. de dezvoltarea economică a acestor zone.a. subtitrarea unor emisiuni informative ale companiilor de televiziune. K. de zona geografică. deoarece. Pentru a-şi păstra licenţa. care creează dificultăţi în mobilizarea surzilor americani la acţiunile NAD. 1999). Această lege plasează responsabilitatea egalităţii de acces pe instituţii inşoişi. Biroul executiv al NAD este format din membri surzi. Cu toate că există o mare lipsă de interpreţi. NAD este o organizaţie non-profit care îi permite să primească donaţii scutite de impozit.a. Economia americană de piaţă este cea care dirijează sistemul de interpretare şi-l face să fie avantajos.. Accentul pus pe economia de piaţă are şi unele dezavantaje pentru sistemul american de interpretare. instituţia vizată devine răspunzătoare pentru asigurarea unui interpret dacă nu are deja unul în cadrul schemei de personal. ş. afiliată la Asociaţia Naţională a Surzilor dar care nu este subordonată acesteia.

În anul 2004 acest dicţionbar a devenit disponibil pe smart-phone. În anul 2005 ASF sărbătoeşte cei 100 de ani de existenţă cu multe evenimente la nivel local. unde se pot bucura de folosirea limbajului gestual finlandez şi de cultura lor vizuală. În fine. Sediul central al ASF se află în „Light House” (Casa Luminii) din Helsinki. De-a lungul vremii. oferind totodată un evantai de servicii şi de activităţi pentru toate grupurile de vârstă. ASF asigură un cadru de pregătire pentru elaborarea unor acţiuni la nivel local şi regional. de la copii până la preşcolari. naţional şi nternaţional. dacă are loc o situaţie care implică doi vecini. Astfel. Astfel. în 1998 a publicat „Dicţionarul de bază al Limbajului Gestual Finlandez” care a fost lansat în 2002 pe reţeaua on-line de web.cheltuielile mari necesitate de întreţinerea interpreţilor.000 de persoane cunosc şi folosesc limbajul gestual ca profesori şi interpreţi. limbajul şi cultura lor. ele fac apel la sistemul ”hârtie şi creion” în cazul unor consultaţii medicale. Secţia care se ocupă de dezvoltarea învăţământului caută să asigure folosirea limbajului gestual pe toată durata procesului de instruire a elevilor surzi. s-a născut în 1905 din dorinţa şi nevoia persoanelor surde şi a familiilor lor de a conlucra în direcţia îmbunătăţirii situaţiei persoanelor aflate într-o situaţie similară. la afacerile mici sau la persoane luate individual. regional. 5000 folosesc limbajul gestual ca principal mijloc de comunicare iar 15. Astfel. Unele 174 . cursurile de limbaj gestual american sunt relativ scumpe şi numai persoanele bine motivate pentru o carieră în interpretare le pot finaliza. de pildă. Situaţia limbajului gestual şi a interpretării în Finlanda Asociaţia Surzilor din Finlanda (ASF). multe intreprinderi mici evită să asigure interpreţi. Aceste cluburi oferă persoanelor surde şansa de a fi împreună şi de a-şi apăra drepturile la nivel local. umane şi lingvistice şi a unui mediu în care surzii să poată fi mândri de moştenirea lor. Ea are o îndelungată tradiţie în sprijinirea persoanelor surde. vecinul surd trebuie să facă apel la un interpret sau la un prieten care cunoaşte sistemul gestual. Limbajul gestual şi învăţământul Asociaţia promovează limbajul gestual şi desfăşoară cercetări legate de acest limbaj. un centru modern pentru surzi şi deficienţi de auz. nu se referă la intreprinderile non-profit. Din cauza acestor cheltuieli. Dintre acestea aprox. de istoria. PC de buzunar şi pe telefonul mobil al firmei Nokia Communicator. Legea ADA acoperă numai serviciile publice. Alte activităţi importante includ producerea de materiale didactice pentru predarea limbajului gestual şi dezvoltarea serviciilor asigurate de interpreţi. ASF a evoluat de la o simplă organizaţie cu un singur angajat itinerant la alta ce cuprinde 41 de cluburi membre cu peste 100 de angajaţi care asigură o diversitate de servicii destinate îmbunătăţirii vieţii celor 8000 de persoane surde. pentru asigurarea deplină a drepturilor sociale.

publicaţii. un serviciu de informare şi o bibliotecă asigură elaborarea de rapoarte. constituie o prioritate a Asociaţiei. Asigurarea accesului la informaţie. Un proiect finanţat de Ununea Europeană. Birourile Preşedintelui şi ale Secretarului General al FMS sunt situate în „Casa Luminii”. Asociaţia Surzilor din Finlanda participă la diverse activităţi europene. Activitatea internaţională Asociaţia Surzilor din finlanda are contacte şi relaţii internaţionale extensive care funcţionează cu succes. Ca membru al Uniunii Europene. produce un program educaţional şi cultural în limbaj gestual. cei care iubesc cultura şi profesioniştii au ocazia să-şi dezvolte priceperile şi să-şi prezinte producţiile. mai ales prin folosirea intensivă a internetului. a competiţiilor şi a activităţilor de formare. care oferă activităţi şi cursuri pentru studenţii care folosesc limbajul gestual. care constituie un serviciu deosebit de important destinat publicului. secţia de producţie video din cadrul Asociaţiei. De pildă. Sunt în curs de desfăşurare proiecte cu organizaţiile din părţile de sud 175 . carţi şi programe pe casete video despre durzi şi surditate. Astfel. Servicii sociale şi de angajare Acestea sunt deservite de 15 consilieri care lucrează pe tot cuprinsul ţării şi folosesc limbajul gestual când consiliază clienţii surzi şi îi ajută să se angajeze. Se urmăreşte folosirea televiziunii digitale pemtru transmiterea informaţiilor în limbajul gestual.DEAFVOCurmăreşte dezvoltarea predării limbajului gestual în învăţământul profesional prin folosirea tehnologiei informaţiei şi a comunicării. Cultura şi informarea Secţia pentru cultură se ocupă de organizarea evenimentelor culturale. Teatrul Finlandez pentru surzi oferă spectacole în limbaj gestual. Această secţie caută mijloace care să facă accesibile persoanelor surde care folosesc limbajul gestual serviciile culturale elaborate pentru auzitori. În administrarea Asociaţiei Surzilor din Finlanda se află o Şcoală Superioadă Populară (un centru de educaţie superioară pentru adulţi). Aici a loc şi cusuri de limbaj gestual pentru auzitori. se folosesc video-foane şi site-uri WEB pentru interpretarea la distanţă şi pentru asigurarea serviciilor de consiliere în limbaj gestual.proiecte includ o şcoală virtuală în limbaj gestual finlandez şi un centru de orientare profesională. Elaborarea de proiecte ocupă o parte importantă din activitatea internaţională a Asociaţiei. De o lungă tradiţie se bucură cooperarea cu ţările Nordice prin Consiliul Nordic al Surzilor. De asemenea. Lunar. pe baza unui Plan de învăţământ eleborat în colaborare cu universităţile obişnuite. Rata şomajului la surzii din finlanda este considerabil mai mare decât media naţională şi se caută canale de angajare dar factorii esenţiali sunt educaţia şi pregătirea pentru un loc de muncă.

diferite sectoare ale administraţiei de stat acordă donaţii. o organizaţie care colectează fonduri prin administrarea unui cazinou şi a unor aparate care vând diferite obiecte. servicii WEB în limbaj gestual. În Burundi există două triburi principale. În aceste condiţii. dintre care jumătate sunt persoane surde. Nu este semnalată prezenţa unor şcoli oficiale ci doar câteva şcoli sponsorizate de biserici. programe video şi TV. Intreprinderi proprii şi business ASF patronează două intreprinderi. Mai puţin de un sfert din populaţia adultă este alfabetizată şi doar un copil din trei merge la şcoala primară. 4. este o intreprindere de marketing care acţionează ca factor intermediar între aparatura de sprijin necesară şi intreprinderile care o produc. adulţii şi copiii surzi par să fie izolaţi unii de alţii. Burundi este o ţară subdezvoltată. care contribuie la creşterea veniturilor proprii ale acestei organizaţii. Burundi şi Kenya. din Asia de Sud-Est. cu o populaţie restrânsă. astfel că nu se poate vorbi de prezenţa unui limbaj gestual comun şi nici de o organizaţie a surzilor.000 de copii surzi de vârstă şcolară dar nu există un sistem de educaţie a surzilor iar aceştia nu sunt bineveniţi în şcolile pentru auzitori. În acest sens am urmărit situaţia surzilor din două ţări africane. pe care o prezentăm în rândurile ce urmează. De asemenea.şi de est ale Africii. Hutu (care cuprinde 85 % din populaţie) şi Tutsi (15%). Comunicarea în familiile cu un copil surd se realizează pe baza unor sisteme particulare fiecărei familii. Cealaltă. copiii surzi sunt ne-educaţi. care au un limbaj oficial comun-kirundi şi o a doua limbă oficială-franceza. PROSIGN OY AB care este singura companie de producţie din Finlanda care s-a specializat în producerea de activităţi multimedia. de aproximativ 5 milioane de locuitori ce se ocupă mai ales cu agricultura pe terenuri familiale situate pe dealuri nisipoase. KL SUPPORT. Se estimează că există aprox. Astfel. Unele aspecte privind integrarea surzilor din ţările aflete în curs de dezvoltare comparativ cu a celor din ţările dezvoltate Putem considera că nivelul de dezvoltare economico-socială a unei ţări îşi pune amprenta asupra posibilităţilor de integrare socială a surzilor din ţara respectivă. care nu este obligatorie. cu rare excepţii şi se 176 . Aspecte legate de personal şi economie În cadrul ASF lucrează un grup multicultural şi multilingual. Una din ele. din Orientul Mijlociu. iar transportul dintre ele se realizează cu dificultate. Oraşele sunt puţine şi de mici dimensiuni. Aproape jumătate din bugetul Asociaţiei este acoperit de Finnish Slot Machine Association. Aceasta constituie un exemplu de colectivitate de lucru formată din surzi şi auzitori care folsesc limbajul gestual în comunicare. din Balcani şi din alte părţi.

trei sunt profesionale. La admitere se cere o diplomă de profesor şi trei ani de practică pedagogică într-o şcoală. Şcolile pentru surzi au aceeaşi programă şi aceleaşi manuale ca în şcolile de masă dar ritmul de lucru şi metodele sunt diferite. Deoarece profesorii nu cunosc bine limbajul gestual. Astfel. 177 . Cea mai mare parte dintre absolvenţi migrează spre oraşe unde caută de lucru şi se grupează în asociaţii ale surzilor. adunând date şi colectând fonduri cu care plăteşte cazarea a jumătate din numărul elevilor surzi. fiecare având propria specializare. Deşi profesorii sunt plătiţi de guvern. are o populaţie de 20 milioane de locuitori care aparţin la mai multe etnii. că sunt retardaţi mental deoarece nu se poate comunica cu ei. Spre deosebire de alte ţări aflate în curs de dezvoltare. Rarele excepţii de care aminteam mai sus se referă la acei surzi care puteau să urmeze o şcoală de pe lângă o biserică. 2000 de elevi surzi sunt instruiţi de 200 de profesori. Cei aprox. de aceea surzii nu au şanse să devină profesori într-o şcoală de surzi. Femeile surde burundeze nu se pot căsători şi nu pot avea copii în cadrul unei familii. din care jumătate au pregătire de specialitate cu durata de doi ani. Dintre copiii de vârstă şcolară 2 la mie sunt surzi.crede că nu pot fi educaţi. situaţia este ceva mai bună. Auzitorii îi consideră pe surzi ca fiind lipsiţi de inteligenţă şi nu li se poate acorda vreun rol social. aceşti elevi pot să dobândească unele cunoştinţe legate de tâmplărie sau de vânzarea unor produse şi pot să aibă de lucru dacă auzitorii se pot înţelege cu ei şi le vor da de lucru. Toată ţara cuprinde 17 şcoli cu internat pentru surzi. construind şcoli. Şcoala primară nu este obligatorie. Meseria cea mai frecventă este cea de tâmplar. Acolo unde unele şcoli pot să asigure servicii pentru surzi. comunitatea locală trebuie să construiască şcoli. De obicei. Învăţând să comunice. înfiinţând clinici. Dintre acestea o şcoală este de nivel liceal iar 5 clase de surzi sunt ntegrate în şcoli de masă. există oficiali şi profesori entuziaşti şi mai bine informaţi iar asociaţia de părinţi este dinamică. de mari dimensiuni. să le mobileze şi să le întreţină. surzii din Kenya au unele avantaje semnificative. Asociaţia Naţională a Surzilor din Kenya a publicat un dicţionar al limbajului gestual dar nu se ştie precis dacă aceste semne reprezintă un limbaj unitar deoarece sunt multe forme tribale de limbaj gestual. elevii sunt integraţi în şcoli de masă. aflată în curs de dezvoltare. Limba oficială tribală este SWAHILI dar a doua limbă oficială este cea engleză. performanţa elevilor surzi la testele şcolare este slabă şi s-a recomandat folosirea limbajului gestual cel puţin pe bază experimentală. În Kenya. fiecare familie are mai mulţi copii iar aceştia îşi asumă rolul de supraveghere a persoanei surde după decesul părinţilor. Această ţară. Dintre cele 17 şcoli. Accentul se pune pe instruirea orală şi pe labiolectură. În Kenya există un Institut de Pedagogie Specială care asigură cadrele pentru învăţământul special cu durata de 3 ani.

În 1999 s-a adoptat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. în sectorul serviciilor de întreţinere (electromecanic. Astfel surzii au posibilitatea să lucreze ca profesori de religie în şcolile pentru surzi sau ca asistenţi sociali în diverse unităţi. 102 care. a recunoscut oficial limbajul gestual şi a recomandat formarea şi angajarea de interpreţi în limbajul gestual în toate domeniile care au tangenţă cu persoanele surde. De asemenea. pe care surzii nu o înţeleg. ei nu au acces fizic sau 178 . zugrav-vopsitor-mozaicar-faianţar. vopsitor caroserii auto). pct.la Catedra de Teologie Ortodoxă şi Asistenţă Socială Didactică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea din Piteşti. brutar. cuprinde pe aproape toţi copiii de vârstă şcolară. învăţământul de 9 ani fiind obligatoriu. Sub aspect medical. a fost adoptat un ordin comun al MEC şi MSF de atestare a interpreţilor în limbaj gestual pentru persoanele surde şi în limbajul specific persoanelor cu surdocecitate. frizer-coafor. s-a creat în 1999 o specializare nouă.Comunicare prin limbaj gestual. se efectuează intervenţii chirurgicale sau se protezează auzul deficitar. 2 unităţi post liceale şi mai multe clase integrate în şcoli generale. poate comunica şi ppoate învăţa o meserie. patiser. datele disponibile ne arată că cei aproximativ 3200 de elevi surzi sunt cuprinşi în cele 8 grădiniţe autonome. 5 licee aflate în structura acestor centre şcolare. depanator aparate electrice şi electrocasnice. Este posibil ca un număr mic de copii surzi din zonele rurale sau izolate să rămână neşcolarizaţi fie că părinţii lor nu ştiu că există şcoli speciale fie că ei nu au posibilităţi materiale să-i ducă la şcoală. etc Modalitatea dominantă de comunicare este cea orală dar. după 1990 s-a manifestat tendinţa de a se folosi tot mai mult comunicarea gestuală în şcolile speciale. Această reţea ce se întinde în oraşele mai mari sau cu mai multe persoane surde.Situaţia din România se apropie mai mult de cea a ţărilor din vestul Europei sub aspectul integrării surzilor în mai multe domenii ale vieţii sociale. Astfel. 6 şcoli sau centre şcolare profesionale. Deoarece instruirea din Burundi şi Kenya se face de obicei în limba franceză sau engleză. în industria textilă şi confecţiilor. în domeniul hotelier-alimentaţie cum ar fi cofetar. Insă situaţia va fi remediată curând odată cu înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Persoane cu Handicap şi a Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Copiilor şi Adopţii şi a reţelei de asistenţă socială din cadrul primăriilor. După terminarea şcolii generale. în ţara noastră există o reţea medicală în aproape toate oraşele mari unde se face evaluarea auzului. 15 şcoli elementare care au şi grădinişe în structura lor. tinichigiu auto. majoritatea elevilor surzi urmează cursuri cu durata de 3-4 ani în cadrul şcolilor profesionale unde se pot califica în diverse meserii din mai multe domenii cum ar fi cel al construcţiilor şi lucrărilor publice ( instalator sanitar. sub aspectul integrării şcolare. (a). tâmplar. la articolul 15. montator tâmplărie din aluminiu sau PVC). Se poate conclude că dacă un copil surd poate să meargă la şcoală el poate să aibă o viaţă mai bună decât unul neinstruit. sculptor în lemn. Ca urmare a creşterii cerinţelor de educaţie.

interpretarea a existat şi înainte de această perioadă.lingvistic la o educaţie de calitate. dar cererea de muncă de înaltă calitate pentru numeroase conferinţe n-a existat. El poate fi un dezavantajat sub aspect economic dar nu mai poate fi considerat retardat mental. această structură socială o putem numi integrare cu izolare. Primii practicieni au fost angajaţi civilii cu experienţă. pe limbajul gestual şi pe legăturile acestor surzi cu lumea surzilor. vecini sau semeni de ai lui. să aprecieze limbajul gestual deoarece unii surzi nu pot să suplinească limbajul gestual cu cel verbal ceea ce-i poate duce la izolare de lumea auzitorilor. ei au ocazii rare de a comunica şi cu alţi surzi. deşi trăiesc în mijlocul lor. Dacă sunt foarte buni în profesiunea lor. să aibă un limbaj gestual fluent şi legături strânse cu alţi surzi. ceea ce reprezintă o integrare cu autonomie . O alternativă devenea posibilă dacă o persoană din grup cunoştea ambele limbaje. După H. care apare în întreaga lume unde limbaje diferite intră în contact. de parcă n-ar exista. COMPLEXITATEATEA PROCESULUI DE INTERPRETARE COMPETENŢELE NECESARE UNUI INTERPRET Este interesant să comparăm evoluţia din domeniul interpretării limbajului verbal cu cea din interpretarea limbajului gestual. să nu exagereze cu mainstreamingul. apreciaţi sau aplaudaţi. De asemenea. plin de expresii locale. Gradul de cunoaştere a ambelor limbaje şi practicarea sarcinii de preluare instantanee a mesajelor dintrun limbaj într-altul poate varia foarte mult. interpreţii care realizează în mod adecvat cerinţele rolului nu vor fi notaţi. din cauza situaţiei economice. Conferinţa de Pace de la Paris (1919) a marcat momentul începerii interpretării calificate în domeniul conferinţei. pentru a fi înţeles. rămânând în acelaşi timp apropiat de sensul original. sau poate prezenta un mesaj fluent şi idiomatic. în Suedia. În orice ocazie când se întâlneau persoane care nu vorbeau cu toţii aceeaşi limbă. ziariştii sau diplomaţii cu fluenţă în patru sau mai multe 179 . integrarea surzilor este bazată pe o cultură distinctă de cea a auzitorilor. istorice şi geografice. Auzitorii pot să-i ajute să se integreze în societatea majoritară dar trebuie să ţină seama de cultura lor. Lane. Numai când ei fac greşeli sunt observaţi. surzii au posibilităţi limitate de a comunica cu auzitorii. Aceasta presupune ca surzii să se dezvolte cu mândria de a fi surzi. Acest proces este cunoscut de lingvişti ca însemnând crearea unui limbaj alterat (pidgin). Pe de altă parte. acea persoană putea fi desemnată interpret. într-un mod imperfect. În Burundi. Se cunoaşte că abia după primul război mondial interpretarea în limbaj verbal a cunoscut o dezvoltare uimitoare şi o recunoaştere ca profesiune. deoarece poate comunica cel puţin gestual şi poate primi informaţii în acest limbaj de la părinţi. rude. În condiţii obişnuite. ei rezolvau problema comunicării într-unul din următoarele moduri: puteau încerca să vorbească unii cu alţii în limbajul majorităţii celorlalţi. surzii doresc o integrare cu autonomie. Desigur. Desigur. Interpretul poate improviza. se situează într-un anonimat absolut.

De fapt aceasta este numai o comunicare prin semne sau prin gesturi între surzi şi auzitori. Interpretarea în limbaj gestual este un domeniu relativ nou. Ei pot cere dinainte unele din următoarele date: materiale scrise. pentru specialişti.limbi şi cu o înţelegere pasivă pentru şi mai multe limbi. Oricând există un element necunoscut ce poate apare în cursul procesului de interpretare la care interpretul trebuie să fie pregătit să-i facă faţă. După această dată preocupările pentru formarea de interpreţi în limbaj gestual s-au extins considerabil. care s-a folosit pentru prima dată la Adunarea Ligii Naţiunilor în 1931. interpretul trebuie să posede o mulţime de priceperi învăţate în decursul programului educaţional de formare. interpretul gândeşte în acelaşi timp în două limbi. prieteni. pricepere. colegi de muncă şi alţi auzitori. Situaţia cea mai solicitantă este în cursul unei conversaţii. prin interpret se va înţelege o persoană care are fluenţă în două sau mai multe limbaje şi a fost pregătită pentru a face faţă în procesul de inerpretare. care de multe ori conţin cuvinte ce nu au un corespondent gestual.A. de Federaţia Mondială a Surzilor. folosirea lor poate fi ineficientă şi. Prin urmare. tact. urmată de interpretarea făcută de interpret după un set de notiţe. cel verbal şi cel mimico-gestual. au funcţionat în această calitate unii membri ai familiei persoanei surde. Până la formarea unor interpreţi calificaţi. Interpreţii calificaţi sunt profesionişti cu înaltă pregătire a căror sarcină cere multă atenţie. Tehnica "choppy" a fost rapid părăsită în favoarea sistemului în care întreaga cuvântare era citită de vorbitorul original. Azi se foloseşte tehnica traducerii simultane prin microfon şi cască în şase limbi. Când începe să lucreze. care au învăţat în mod neoficial să comunice prin semne sau prin dactileme. în afara celei care facilitează comunicarea între ele. Aceasta înseamnă că cele două părţi ale creierului său lucrează simultan. deoarece interpretul aşteaptă să audă cuvintele emise de participanţii la conversaţie. datorită eforturilor depuse de asociaţiile naţionale ale surzilor. Acest proces presupunea întotdeauna prezenţa unei persoane surde şi a uneia auzitoare. Aceştia au făcut o interpretare consecutivă. Ce este interpretarea Prin termenul "interpretare" cei mai mulţi profani înţeleg că este vorba de interacţiunea cu surzii. mai ales în domeniul juridic sau al îngrijirii sănătăţii. Pregătirea este o parte necesară a sarcinii profesionale pentru toţi interpreţii. precum şi cel puţin două limbaje diferite. 180 . periculoasă. uneori. nu simultană. în 1965. în S. Pentru a funcţiona cu profesionalism şi a menţine în acelaşi timp integritatea mesajului. Greşelile de interpretare pot produce daune ireversibile. care consta în activitatea alternativă a vorbitorului şi a interpretului. Pentru a reduce tensiunea produsă de "elementul necunoscut" interpreţii sunt încurajaţi să se familiarizeze dinainte cu subiecţii pe care-i vor interpreta sau să se specializeze într-un domeniu. apărut în mod oficial odată cu crearea Oficiului Naţional al Interpreţilor pentru Surzi.U. Cu toate că aceşti gesticulatori necalificaţi consideră că fac un serviciu valoros pentru surzi.

al gesturilor. 2.ţintă şi 9. Prezentarea interpretului trebuie să includă un bun control al organelor de articulaţie. să lase deoparte unele cuvinte. cunoaşterea profundă a limbajului folosit. 2. o traducere se va citi la fel ca originalul. o traducere trebuie să reproducă ideile (sensul) din TLS. o traducere trebuie să reproducă cuvintele din textul limbajului-sursă (TLS). o traducere va reţine stilul TLS. 6. intensitate şi în limbajul trupului etc. să caute echivalenţi. WILSS (1982) rezumă mai multe cerinţe aparent contradictorii pentru echivalenţa traducerii: 1. conversia şi prezentarea. să analizeze mesajul în profunzime. Totuşi. o traducere va oglindi stilul traducătorului. să producă mesaje orale/gestual/motrice. 7. ci include capacitatea de a manevra dificultăţile speciale ce pot să apară în adresările diplomatice sau învăţate: proverbe şi metafore. 181 . expresii faciale. El include în cadrul înţelegerii capacitatea interpretului de a percepe mesajul original. schimbări în volum. să înţeleagă mesajul (sursa). glume sau bancuri. 4. 4. să reţină mesajele neverbale printr-un proces de vizualizare. aluzii la lucrări literare. să primească mesajul auditiv sau vizual. 8. 5. Roy (1980) consideră că interpreţii în limbaj gestual trebuie: 1. copii după cuvântări casete audio sau video. pregătirea interpretului în ambele forme ale educaţiei şi specificitatea subiectului. să recreeze mesajul în limbajul . De asemenea. să fie familiarizat cu problema şi să facă apel la cunoştinţele anterioare. 3.ordinea de zi (care este vitală). acest proces cere timp şi este necesar. Se poate simţi nevoia unui timp suplimentar de pregătire datorită complexităţii misiunii. 5. 3. lista cu numele participanţilor (ortografiate corect). dar în acelaşi timp. să aibă deja fluenţă în cele două limbaje.a. Conversia în limbajul-ţintă nu înseamnă traducerea literală a cuvintelor. Este de dorit ca traducerea să fie echivalentă cu mesajul original în cât mai multe dimensiuni posibile. cultura celui care vorbeşte. stilul de prezentare. dischete de calculator. erori ale vorbitorului ş. Timpul de pregătire poate fi diferit pentru fiecare sarcină. Procesul interpretării După Herbert. ei pot solicita să se întâlnească cu clienţii surzi şi cu alţi vorbitori pentru a discuta ce se va prezenta sau se va discuta. (1968) cei trei paşi importanţi în interpretare la o conferinţă sunt: înţelegerea. al accentului şi în general o bună educaţie ca vorbitor în public. -să identifice interrelaţiile din cadrul mesajului -să recunoască alte elemente utile cum ar fi: gesturi.

indicaţiile unui doctor. în situaţia voce-spre-semn. familiarizarea cu participanţi specifici sau situaţiile aproape identice conduc la o interpretare ce nu este totalmente improvizată. El va trebui să cunoască 182 . Desigur. interpretul va cere vorbitorului să repete materialul în chestiune. În timpul expunerii. Funcţia acestor texte nu este nici comunicativă. interpretul va deveni familiarizat cu tipurile de întrebări care se pun la interviu şi poate anticipa tipurile de răspunsuri pe care le vor da candidaţii. De pildă. acesta îi va permite interpretului să-l corecteze. De exemplu. nici instrumentală. o traducere va reţine dimensiunea stilistică istorică a TLS. o traducere se va citi ca o piesă literară contemporană. În definirea interpretării ca sarcină. "Tatăl nostru". O pregătire extensivă va ajuta interpretul care lucrează pentru o conferinţă de durată. O interpretare spontană este tipul la care ne gândim cel mai des: ea este realizată fără o prealabilă aşteptare a ceea ce va fi spus de vorbitor. de exemplu la interviul pentru angajare. interpretul la o întrunire anuală de acordare a unor premii poate să ceară o copie a cuvântărilor ca să se familiarizeze cu conţinutul mesajelor şi cu numele participanţilor. Ea poate fi scurtă sau extensivă. perspectivele cuiva legate de situaţie. 8. de pildă. Volumul de pregătire diferă în funcţie de cerinţele fiecărei sarcini. O interpretare pregătită se află oarecum între cele două menţionate mai sus. are funcţii simbolice. Interpretul este familiarizat cu materialul textului înainte de a începe acţiunea. religioase şi estetice. Adaptarea expresiei faciale ar putea fi suficientă pentru interpreţii din situaţiile semn-spre-voce când apar greşeli pentru a fi corectate. fixată sau pregătită. unde vor fi citite materiale tehnice. într-o traducere. 7.6. De pildă.) Aceasta este o scurtă pregătire. O interpretare fixată este similară cu o traducere în scris. dacă un interpret participă cu mai mulţi surzi care optează cu toţii pentru aceeaşi slujbă. trebuie să analizăm dacă interpretarea este spontană. iar interpretul trebuie să caute expresii echivalente în loc să se lege de o anumită imagine. un bun interpret va învăţa o interpretare standard pentru textele bine cunoscute şi des utilizate cum ar fi "Tatăl nostru" sau "Imnul de Stat". în funcţie de distanţă şi de unghiul sub care se află vorbitorul şi cel care gesticulează. Dificultăţi de traducere Metaforele dintr-un limbaj nu pot fi transpuse în altul. Acolo unde interpretul este sigur că vorbitorul a făcut o eroare. unul faţă de altul. interpretul va rămâne atent să urmărească orice schimbare spontană ce poate avea loc (când se elimină o frază. angajamentele la tribunal etc. când se mai adaugă ceva etc. El poate veni ceva mai devreme la conferinţă pentru a se asigura că n-a intervenit vreo modificare în program. aşa că interpretul trebuie să fie foarte atent. Astfel. Totuşi. pot apărea multe surprize. un translator nu trebuie niciodată să adauge sau să omită ceva dacă nu este necesar.

Interpretul este responsabil cu traducerea între mai mulţi oameni. cu vocabularul tehnic. Există un singur prezentator şi grupul care formează audienţa? Va fi un grup amestecat la întâmplare şi va vorbi ba unul. cât de mulţi gesticulează şi cât de mulţi vorbesc. Dacă este o singură persoană surdă într-un grup de auzitori poziţia şi funcţionarea interpretului va fi diferită. Situaţia de unu-la-unu. funcţionarea interpretului va depinde de felul în care vorbesc oamenii. Va fi de aşteptat o pregătire şi mai profundă. în interpretarea unei piese de teatru. Anticiparea audienţei O altă dimensiune este să considerăm interpretarea după numărul activităţilor comunicative ale participanţilor. a unui film. retroproiectoare. o persoană surdă şi o persoană auzitoare. De exemplu. unde interpretul este o parte a unei echipe.). folosind mai ales metoda consecutivă. ba altul? Toate aceste situaţii sunt potenţial interactive. Situaţiile pot fi definite. o şedinţă de terapie în grup. Comunicarea în două sensuri. 2. să asiste la repetiţiile actorilor şi să analizeze replicile în lumina interpretării actorilor. păstrând intenţia iniţială a vorbitorului din situaţia dată. pot fi cele mai dificile pentru interpret. când profesorul pune o întrebare şi solicită răspunsul de la elevi. Aici interpretul trebuie să fie pregătit să traducă instantaneu din gesturi în limbajul verbal şi invers.dinainte programul şi să se familiarizeze cu materialele ce vor fi prezentate. De exemplu. o vizită la un muzeu cu un grup de surzi şi auzitori. Fără îndoială. La grupurile mari. dar şi să identifice persoanele care vorbesc şi să încerce să fie conştient de diferenţele culturale în comunicare. o izolează şi apoi o reproduce integral în alt limbaj. a cărei sarcină este să facă o interpretare în gesturi a unei piese de teatru. 183 . un grup mic sau un grup mare. 3. Presupune ca interpretul să transmită mesaje între oameni care nu au un limbaj comun şi astfel trebuie să acţioneze în ambele limbaje. care trebuie nu numai să transmită mesajele. tablă etc. apelează la un interpret pentru a-şi transmite mesajele printr-o interpretare adecvată. Ei trebuie să vadă piesa de mai multe ori. Caracterul unui eveniment de interpretare este determinat în mare măsură de numărul de oameni pentru care trebuie să se interpreteze: unul-la unul. de peste zece persoane. Comunicarea multi-direcţională. Totuşi. interpretul trebuie să ştie care va fi formatul interacţiunii. Este de aşteptat ca interpretul să redea mesajul dintr-un limbaj în altul fără să fie nevoie să-l transmită în direcţie opusă. dintre care oricine ar putea oricând să dea o replică. accentul sau folosirea auxiliarelor vizuale şi demonstrative (diapozitive. La un grup mic de trei la zece persoane. grupurile mici. unde este de aşteptat o comunicare multidirecţională. Comunicarea într-un sens. el nu poate fi pregătit în legătură cu stilul de prezentare. cu punctul de vedere al prezentatorului. a ştirilor la TV. Un interpret bun se bazează pe un text (o propoziţie sau o frază) de unde extrage semnificaţia. Se disting următoarele trei posibile complexe ale interacţiuni: 1.

Lipsa de eficienţă e legată de trei factori: incapacitatea interpretului de a analiza mesajul primit în suficientă profunzime. Întregul act de comunicare este aşezat într-un context (care asigură o anumită referinţă pentru o interacţiune) şi presupune că cei doi participanţi împart un cod (un limbaj sau un sistem de comunicare) şi poate face contact (prin canale fizice şi cu legături psihologice). origini etnice. nu s-a găsit nici un instrument obiectiv care să prezică cine va reuşi în profesiunea de interpret. Putem să urmărim mai multe categorii largi de priceperi: priceperi legate de limbaj. Acestea pot fi clasificate după gradul de dificultate. cu acces rapid la un şir larg de termeni de vocabular specializat. Însă SCHEIN (1974). În afară de inteligenţă. Ei trebuie să se adapteze la condiţii cum ar fi sesizarea nuanţelor subtile din conferinţele guvernamentale sau diplomatice. Ei trebuie să aibă priceperi excelente de limbaj gestual. Totuşi. Competenţe legate de limbajul interpreţilor Interpreţii auzitori au nevoie de cunoaşterea exemplară a limbajului verbal şi scris. iar prezentarea lor verbală trebuie să evite monotonia sau calitatea slabă. să fie independent. interpretarea eficientă presupune ca interpretul să restructureze informaţia în funcţie de client. priceperi interpersonale. S-a evidenţiat dificultatea de a prevedea eficienţa interpretului numai pe baza textelor. 1974). comunicarea interculturală şi de sprijinire. alegerea inadecvată a limbajului ţintă dat şi lipsa de competenţă în gramatica şi lexicul limbajului-ţintă. personalitate şi motivaţie se cer şi priceperi lingvistice şi motorii. precizia tehnică din cercurile 184 . Mai mulţi autori au analizat fiecare act de comunicare ce are loc între un emiţător care transmite un mesaj către un receptor. în urma studierii corelaţiilor între mai mulţi factori implicaţi. alţi cercetători au constatat unele trăsături de personalitate contrare celor obţinute de Schein că ar contribui la formarea unui bun interpret (FRISCHBERG şi ENDERS. Oricum. de scopuri şi constituie materialul cu care operează interpretul. Pe de altă parte. La puţin timp după SCHEIN. ca ocazii particulare în care are loc interpretarea. niveluri educaţionale şi sociale.în general. Limbajul lor verbal nu trebuie să prezinte un accent prea marcat. să nu fie temător. Profesiunea rămâne deschisă pentru cei care o găsesc atractivă. În concluzie. Ei trebuie să fie flexibili în felul în care interpretează pentru a se adapta la clienţi de diferite grupe de vârstă. a stabilit că un interpret de succes este de dorit să fie în centrul atenţiei. textele constituie substanţa. conţinutul expunerii ce trebuie interpretată în situaţia dată. de formalitate. aceste rezultate nu sunt prea semnificative deoarece eşantionul a cuprins numai 34 de persoane. vorbirea în public. să nu fie rigid şi să nu caute simpatie pentru sine. inclusiv variantele regionale şi multe mijloace de a încorpora limbajul verbal într-un cod vizualgestual. de o capacitate de a înţelege multe accente regionale şi străine.

în timp ce gesticulează acelaşi mesaj. Priceperile interpersonale Interpretul trebuie să examineze rapid o situaţie nouă ce apare în sarcina sa. să judece intenţiile celor care gesticulează pentru a şti cum să faciliteze interacţiunea. el poate să împărtăşească unele din cunoştinţele sale de specialitate clienţilor surzi şi auzitori. Abilitatea de a interpreta din varietăţile aceluiaşi limbaj gestual în registrul corespunzător al limbajului verbal este cerută în mod egal. Când unul dintre membrii surzi din audienţă face un comentariu fără să folosească vocea. de fapt. Interpreţii ca fiinţe umane 185 . El trebuie să sesizeze când vorbitorul se apropie de sfârşitul mesajului sau face doar o pauză. interpretul este obligat să folosească vocea în traducere în beneficiul auzitorilor care nu cunosc gesturile.academice.Totuşi. iar abordarea în echipă poate fi într-adevăr eficientă. trebuie să se respecte pauzele de odihnă ale interpretilor dupa circa 30 min de activitate. Mărimea şi forma spaţiului fizic va conduce la această situaţie: o sală de lectură. În acest fel nici unul din interpreţi nu este suprasolicitat. El trebuie să citească atent pe cel care vorbeşte. Dacă sarcina este de lungă durată. poate cere persoanei surde să fie atentă. În afară de fluenţa în fiecare limbaj se aşteaptă ca interpretul să fie în măsură să interpreteze din limbajul verbal în forma gestuală adecvată preferinţei sau cerinţelor clientului. o sală îngustă. precum şi să cunoască reglatorii conversaţionali pentru ambele forme de limbaj. Interpreţilor li se cere să fie capabili să privească un mesaj gesticulat şi să-l interpreteze simultan în limbajul verbal. să aibă umor sau rezervare după cum dictează condiţiile. o combinare între priceperile menţionate până acum. Această sarcină este aşa de solicitantă încât mulţi nu o pot realiza. o clasă aglomerată. eleganţa şi estetica din locurile teatrale sau literare. Interpretarea de la gest la voce este. Gesticulând şi vorbind simultan. în timp ce celălalt se concentrează pe interpretarea gesturilor. cum vor interacţiona participanţii şi apoi să fie sigur că fiecare participant este familiarizat cu felul în care acţionează. Ea are loc în situaţiile în care un grup include mai mulţi surzi care nu se pot vedea unii pe alţii. Interpretul poate fi asemănat cu un "dirijor de trafic" unde perturbarea sa poate avea consecinţe nedorite. atunci unul se poate ocupa de interpretarea cu voce. Dacă doi sau mai mulţi interpreţi lucrează ca o echipă. El nu poate fi întrerupt cu întrebări sau deranjat cu aprecieri. El are unele opţiuni: poate cere unei persoane auzitoare să aştepte un moment până când surdul a terminat de citit. când repetă în acelaşi timp mesajul în gesturi pentru surzii care nu pot să vadă. cineva poate să evite punerea unei părţi în afară. El nu va începe să interpreteze când o persoană surdă încă citeşte un document.

filmul sau diapozitivele proiectate şi feţele. prin urmare. la un interviu pentru angajare. în acelaşi timp. "Bunul simţ" dictează evidenţierea următoarelor procedee pentru auzitor a) Staţi alături. când un interpret va lucra cu un singur surd.interpret şi surd. 186 . Persoana surdă trebuie aşezată astfel de către organizatorii unei şedinţe încât ea să nu se simtă segregată. Interpreţii au nevoie să fie familiarizaţi cu cultura surzilor şi cea a auzitorilor. Linia de vedere. preferabil grupate. distanţa optimă între ei va fi de 1. Este recomandabil să se acorde multă atenţie aşezării participantului surd astfel ca. iar interpretul să fie poziţionat în faţa lor. Interpretul se va aşeza cât mai aproape de participantul auzitor dar astfel ca persoana surdă să îi poată vedea pe amândoi auzitorii fără efort. Dacă sunt mai multe pesoane surde. Auzitorii pot constitui o jumătate dintre clienţi iar surzii sau deficienţii de auz formează cealaltă jumătate a procesului de comunicare. a arătat că există mai multe tipuri de probleme ce au loc cu regularitate şi. De pildă. trebuie să apreciem că surzii ce formează aceste colectivităţi au anumite cerinţe. să-l poată vedea pe interpret. valori. toate fiind componente ale conţinutului şi contextului vizual. pot fi evitate printr-o planificare adecvată. să poată urmări orice comentariu sau întrebare care se pune cu voce. independente de limbajele verbale.5-2 m. cu semnele şi cu audienţele amestecate formate de surzi şi auzitori. trebuie să fie deschisă calea de comunicare între cei ce fac semne . Aşa cum noi recunoaştem limbajele gestuale din diferite colectivităţi de surzi ca limbaje legitime. Interpretul trebuie să fie văzut pentru a realiza cu succes sarcina facilitării comunicării. ele trebuie aşezate aproape unele de altele. Prin urmare. În cazul cel mai simplu. plus expresiile vorbitorilor de pe platformă. la un ghişeu bancar sau la un birou de informaţii). Uneori este inevitabil ca interpretul să se aşeze de aceeaşi parte cu peersoana surdă (de ex. experienţe şi comportamente comune. un cuvânt sau o frază ce poate să aibă conotaţie pozitivă pentru un surd poate să nu aibă nici o semnificaţie pentru auzitor Unele consideraţii practice privind folosirea interpreţilor Experienţa interpreţilor în limbaj gestual care lucrează cu grupuri noi ce nu s-au acomodat cu surzii. la consultaţiile medicale. nu în faţa interpretului b) Aşezaţi persoana surdă şi interpretul faţă în faţă.Interpeţii au nevoie să facă pauze pentru a-şi satisface necesităţile personale şi de o cale confortabilă pentru a-i ajuta pe alţii care se află în situaţii neconfortabile din locurile de interpretare. Aranjamentul ideal al participanţilor surzi şi a interpreţilor depinde de mărimea camerei sau spaţiului în care va avea loc evenimentul şi tipurile de activităţi ce se vor desfăşura.

o sală de recepţie sau alte spaţii formale vor fi decorate divers. Dacă fondul este texturat. j) estimarea duratei activităţii. în contrast cu restul mediului vizual. Dacă sunetul amplificat se află în faţa interpretului. el va auzi numai reflectările distorsionate ale amplificării şi nu va putea să prezinte clar mesajul. interpretul va apărea neclar.Iluminarea. O fereastră sau o sursă puternică de lumină aflată în spatele intepretului face dificilă urmărirea lui. lumina puternică din spate poate să-i facă să apară întunecaţi. o lumină slabă de pe ecranul unde se proiectează filmul va fi suficientă pentru ca audienţa de surzi să-l vadă pe interpret. O provocare interesantă pentru interpret apare în locurile cu lumină slabă. este necesar să se acorde atenţie deosebită luminii. b) evitaţi lumina directă din faţă. interpretul va trebui să stea într-o poziţie unde difuzoarele se află în spatele lui. interpretul poate să ceară un monitor personal şi un amplificator pe care-l poate ajusta pentru a-i asigura o audienţă optimă. colorate intens sau iluzii decorative optice sau draperii colorate pe pereţi.poate avea efect perturbator. Însă. f) aşezarea uşilor în spaţiul de interpretare poate deranja.O circulaţie intensă prin spaţiul de interpretare va distrage atenţia audienţei de surzi aşa cum zgomotul unui radio dat prea tare şi aflat în vecinătate va deranja pe auzitori. el nu va deranja. dar o activitate de 1 1/2 oră la 2 ore va cere mai mult decât un interpret. lumina dintr-o cameră este suficientă pentru ca interpretul şi persoana surdă să se poată vedea unul pe altul.). În cazurile unde un grup de artişti vor juca pe scenă. În condiţii obişnuite. cum ar fi cele din sălile de teatru sau unde sunt folosite mijloace vizuale (când se prezintă filme. unde decorul poate fi în conflict cu necesitatea vederii clare între interpret şi audienţa de surzi. a) evitaţi lumina din spate. la proiectarea de filme. draperii decorative etc. cu expresii faciale neclare şi cu mişcări ale buzelor dificil de citit. g) plasarea difuzoarelor. d) atenţie la fondul audio şi vizual. pereţii cu desene. diapozitive în şcoli etc. De multe ori. Dacă vorbitorii vor folosi microfoane. În acest caz. care trebuie evitate. Oboseala este o condiţie dificil de apreciat. În al doilea rând. Camerele alese pentru interpretare ar putea să aibă întotdeauna flori mari. Problemele apar în camere sau în alte spaţii închise. diapozitive). e) tapetul. microfoanelor şi echipamentului audio are o importanţă deosebită. c) evitaţi lumina slabă sau lipsa ei (de ex. În unele amfiteatre se asigură un spot de lumină reglabilă ce poate fi concentrată pe o parte a ecranului. lumina îl poate împiedica pe interpret să vadă clar audienţa şi astfel se poate limita eficacitatea comunicării în ambele sensuri. Fondul ideal va avea o culoare clară. Chiar dacă interpreţii sunt bine luminaţi din faţă. aceasta ar putea produce două efecte nedorite. În estimarea duratei unei activităţi apar două aspecte: Câţi interpreţi vor fi necesari şi cât de des se vor face pauze. când se planifică aşezarea în cameră pentru mai mulţi participanţi. nu prea strălucitoare sau cu o nuanţă prea puternică. Ca soluţii pot fi recomandate ecrane sau draperii de o singură culoare (mai ales verde sau albastră) aşezate în spatele interpretului. Se recomandă ca interpreţii să ia o pauză la fiecare 187 . Mai întâi.

Interpretul văzut ca post sau linie telefonică scoate în evidenţă distanţa sau bariera existentă între participanţii care nu au acelaşi limbaj sau sistem de comunicare. aşa că orele de masă nu pot fi considerate perioade de pauză pentru interpreţi. Interpreţii rămân la datorie în timpul unor prânzuri oficiale sau cină de lucru. Interpretul comparat cu o fereastră evidenţiază accentul pe fidelitatea şi calitatea interpretării. participă cel mult la două obiecte cu o pauză între cele două ore. Compararea interpretului cu o maşină se bazează pe faptul că toate lucrurile au o importanţă egală şi interpretul reproduce mesajele fără atitudini personale. toate aceste aspecte sunt reale. după care urmează odihna conform programului. Curs nr. in timp ce interpretul. o fereastră. Dacă la conferinţă sunt prezente persoane cu surdo-cecitate este nevoie de câte un interpret pentru fiecare din ele. Chiar dacă îşi formează opinii personale. De pildă. Interpreţii la conferinţe pentru limbajele verbale nu lucrează mai mult de 5-6 ore pe zi cu parteneri la schimb. un pod sau o linie telefonică. O problemă se referă la numărul de ore pe care un interpret le poate lucra în mod realist într-o zi. toate aceste aspecte nu scot în evidenţă calităţile umane ale interpretului. dar ele ignoră. este de aşteptat ca o maşină sa dea performanţe constante după multe ore de funcţionare. Interpretul este acela care face posibil transportul informaţiei de la un participant la altul din lanţul comunicării. vom trece în revistă unele din concepţiile greşite care încă persistă în legătură cu interpreţii şi procesul de 188 . acestea nu trebuie să influenţeze opinia participanţilor la procesul de interpretare. să vadă şi să audă tot.20-30 min. şi nu se tolerează ca un singur interpret să lucreze mai mult fără pauză. în acelaşi timp. are nevoie de pauze periodice pentru a-şi împrospăta condiţia fizică. care trebuie să fie o prezenţă umană şi obiectivă la orice eveniment sau întâlnire. interpreţii care lucrează la o şcoală. să aibă o memorie specializată şi un punct de vedere obiectiv. ca fiinţă umană. În parte. Este important să reţinem că un interpret "vorbeşte" indiferent câte persoane vorbesc. cu sinceritate şi precizie. vor lucra mai mulţi interpreţi la un moment dat. Însă. faptul că interpretul este o fiinţă umană ce nu poate să lucreze cu acelaşi randament pe o perioada nedefinită de timp. Având în vedere cele expuse până acum. adică doi interpreţi lucrează între 5-6 ore pe zi. el nu face pauză când este tăcere şi chiar atunci trebuie "să fie pregătit" să continue. unde participanţii surzi merg să-i cunoască pe colegii auzitori. fără modificări afective. Inconvenientul care se manifestă aici constă în faptul că necesităţile umane ale interpretului ar putea fi neglijate. printre altele. cu o maşină. fiecare vorbind câte jumătate din timpul de lucru. Mai frecvent. Unele concepţii legate de interpreţi şi interpretare Codul de etică al interpreţilor din SUA Adeseori interpretul a fost comparat. motrică şi mentală. Când audienţa de surzi include membri ale căror preferinţe de limbaj sunt diverse.

fie surzi. sunt vulnerabili. Fără interpret nici surdul nu poate fi înţeles de auzitor. aceasta este o posibilitate. Se cunoaşte că Codul de Etică al Oficiului Naţional al Interpreţilor are ca primă cerinţă confidenţialitatea.interpretare. interpretul lucrează atât in beneficiul surzilor cât şi al auzitorilor. fie auzitori. Se cunoaşte că al doilea principiu din Codul de etică este acurateţea. d) Se consideră că interpreţii pot interpreta greşit ce s-a emis în mod verbal sau în limbaj gestual. e) Există opinia că interpreţii proveniţi din părinţi surzi ar fi mai buni decât cei cu părinţi auzitori. dar atunci nu mai este nevoie de interpret. deoarece au fost expuşi de timpuriu la această formă de comunicare. c) Unii pot afirma că interpretul nu interpretează întotdeauna corect tot ce s-a spus. a) Se presupune că interpreţii sunt închiriaţi în beneficiul surzilor. se pot înţelege. Cooperarea este cheia unei comunicări reuşite. deoarece el mijloceşte înţelegerea dintre ei. De asemenea. Desigur. datorită 189 . cunoscând ambele culture. cu înaltă calificare. El mai mult comprimă decât prezintă mesajul integral. clarificarea presupunerilor pe care le au clienţii. În cazul violării confidenţialitaţii. Pentru a se evita interpretarea greşită este de dorit să se ofere interpretului calificat toate materialele disponibile pentru pregătirea prealabilă şi să se aibă încredere în judecata lui profesională. În realitate. De asemenea. Desigur. b) Se consideră că interpreţii prezintă un risc pentru securitatea personală a clienţilor deoarece ei pot să discute cu alţii informaţia obţinută în cursul interpretării. reprezintă cea mai bună cale pentru justificarea calităţii de interpret calificat. dacă foloseşte numai limbajul gestual şi nici auzitorul nu poate fi înţeles dacă foloseşte limbajul verbal. Uneori. El îşi poate pierde chiar şi calitatea de membru al Oficiului Naţional al Interpreţilor. să se aibă în vedere necesităţile persoanei surde care nu are o pregătire şi nu poate înţelege specificul unei situaţii de interpretare. datorita unor lucruri cum ar fi oboseala fizică sau mentală. Chiar interpreţii atestaţi. Pot să apară neînţelegeri când lungimea mesajului din limbajul verbal nu ar corespunde în limbajul gestual şi invers. interpretul poate fi contestat în mod oficial la tribunal . În acest sens. Un interpret care comentează informaţiile primite în cursul unei misiuni îşi poate pierde atestatul sau dreptul de a fi atestat. ei pot fi mediatori trans-culturali foarte buni. Acest fenomen se poate datora diferenţelor gramaticale existente în cele două limbaje şi nu in mod necesar lipsei de pricepere a interpretului. acest comportament este posibil. el poate fi şi ilegal. ca orice fiinţă umană. Numai dacă ambii folosesc un cod comun de comunicare. Aceasta înseamnă că un interpret poate primi sancţiuni oficiale dacă se constată că n-a prezentat exact mesajul emis. S-a demonstrat că interpretii proveniţi din părinţi surzi ar putea să achiziţioneze mai uşor limbajul gestual în cursul formării lor ca interpreţi. dar el nu este profesional şi nici etic.

colegiile acreditate oferă parcurgerea unor etape. trebuie să parcurgă mai multe etape pe drumul spre obţinerea atestatului sau calificării. ateliere şi alte forme de formare profesională. De aceea calea de a se menţine este să se lucreze cu normă întreagă (aproximativ 20 de ore pe săptămână) în afara timpului de pregătire (informare. desen. Chiar atestarea nu este o garanţie a perfecţiunii deoarece examenul de atestare probează priceperile la nivel minim. sau lecţii scurte de citire. un viitor interpret poate fii abilitat să realizeze unele sarcini simple şi apoi tot mai complexe. înclinaţii pentru al doilea limbaj.d. Un adevărat interpret profesionist îşi va recunoaşte întotdeauna limitele şi va accepta numai sarcinile pe care le poate realiza. Interpretarea fiind un proces complex include un volum de priceperi şi cunoştinţe care depăşesc simpla cunoaştere a celor două forme de limbaj. să îşi însuşească responsabilitatea faţa de sarcină. un interpret calificat trebuie să posede următoarele calităţi: profesionalism. să participe la sesiuni. pe perioade lungi de timp. trecând in final la interpretarea la întâlnirile de afaceri sau la alte sarcini mai complexe. sub supravegherea profesorilor. Desigur. pentru a obţine atestarea este nevoie de timp. cunoştiinţele şi priceperea necesare pentru îndeplinirea cu eficienţă a sarcinii. toate aceste condiţii favorabile nu exclud necesitatea unei formări de calitate la un colegiu acreditat. Totuşi. ş. Astfel. Mai important este dacă interpretul are pregătirea. g) În special în rândul comunităţii de surzi mai persistă ideea că interpreţii sunt lacomi şi profită de afacere şi de surzi. pentru a obţine experienţă. Spre deosebire de primii interpreţi care şi-au început pregătirea acum două decenii în unele ţări europene şi în SUA. să aibă abilitatea de a face faţă situaţiilor noi în timp ce interpretează. În concepţia Oficiului Naţional al Interpreţilor pentru Surzi (ONIS) din Statele Unite. Toate acestea arată că interpretul.a. să depună eforturi pentru a fi atestat. elaborarea unor proiecte de cercetare. ca şi medicul. noii interpreţi au o educaţie de înalt nivel în domeniul interpretării. bani şi experienţă. când nu poate face faţă sarcinii să accepte să fie înlocuit. Se ştie că interpreţii care nu lucrează în domeniu. care se realizează în timp cu cheltuială. f) Interpreţii care nu sunt atestaţi nu sunt calificaţi. Însă. Trebuie să se accepte că profesiunea de interpret necesită acum o educaţie superioară. fluenţă in propriul limbaj. dar acestea nu constituie o limită. să aibă cunoştinţe legate de înţelegerea şi prelucrarea informaţiei.m. Între aceste etape amintim pregătirea profesională permanentă prin ateliere. având alt tip de formare sau de educare. să aibă disponibilitatea să lucreze în grup şi să ofere sprijin altor interpreţi. stagii de internat. Ei nu trebuie să fie plătiţi pentru munca lor.contactelor cu auzitorii şi cu surzii de la o vârstă mică. participarea la seminarii şi convenţii. atestarea este un mijloc de apreciere a priceperii unui interpret. Pentru a se 190 . documentare). Pentru a forma interpreţi calificaţi. nu numai că pot să uite noile informaţii dar şi cum să folosească cu eficienţă limbajul gestual. la unele ore de sport. La început ei pot interpreta în unităţi de învăţământ.

care-i pot afecta permanent. Codul de etică se aplică la toţi membrii atestaţi şi la cei neatestaţi ai Oficiului de Interpreţi pentru Surzi. interpretul pasiv pare să nu facă nimic. el trebuie să oprească pe vorbitor pentru a clarifica informaţia omisă. Ei trebuie să gândească permanent în două limbi în acelaşi timp cu realizarea sarcinii. interpretul nu trebuie să spună nimic despre nici o activitate pe care o prestează. îl corectează fără să întrerupă procesul de interpretare. De aceea. De asemenea. h) Într-o situaţie de interpretare în echipă. Când se folosesc echipe de interpreţi.traducerea din limbajul verbal în gesturi. Ei se vor schimba la intervale de 15-20 de minute pentru a se proteja de tulburări traumatice cumulate sau de afecţiuni datorită mişcărilor repetitive ale braţelor şi degetelor. precum şi capacitatea de a percepe gesturile şi mişcările pantomimice şi de le reproduce în limbajul verbal sonor. un interpret este plătit degeaba în timp ce celălalt lucrează.transliterare din limbajul verbal în limbajul manual codificat/ dactileme şi din limbajul manual codificat / dactileme în limbajul verbal. mai ales dacă este singura sa sursă de venit. inclusiv faptul că realizează acest serviciu. Oficiul Interpreţilor pentru Surzi a stabilit principii de comportament etic pentru a proteja şi orienta pe interpret (auzitor sau deficient).interpretare din limbajul verbal în limbajul gestual şi din limbajul gestual în limbajul verbal.realiza acest lucru. Codul de etică prevede următoarele reguli: 1) Interpretul va păstra strict confidenţială toată informaţia legată de activitatea lui. De altfel şi principiul compensării specifică acest lucru. . Dacă interpretul activ omite vreo informaţie cel pasiv îi transmite informaţia omisă. munca în echipă îi poate feri pe interpreţi de oboseala mentală. Când o situaţie de interpretare durează mai mult de 90 de minute sunt necesari doi interpreţi. etc. pentru a evita această posibilitate. El nu va divulga informaţia despre nici o activitate. . 191 .traducere din limbajul verbal sonor în cel verbal neaudibil perceput prin labiolectură. În realitate acest interpret îl urmăreşte pe cel activ şi îl ascultă/ sau priveşte spre cel care vorbeşte. Din moment ce creierul nu poate întreţine această stare de tensiune mentală la infinit. Chiar informaţia aparent fără importanţă ar putea fi periculoasă pe mâini străine. . interpretarea trebuie să fie principala activitate a interpretului şi el trebuie plătit pentru serviciul său. interpreţii trebuie să beneficieze de scurte pauze periodice pentru a-şi realiza sarcina la nivel maxim. CODUL DE ETICĂ AL OFICIULUI INTERPREŢILOR PENTRU SURZI DIN SUA Oficiul Interpreţilor pentru Surzi se ocupă de formarea persoanelor care vor realiza una sau mai multe din următoarele servicii: . pantomimă. Dacă un interpret lucrează singur.

Când pregătesc noi interpreţi prin metoda împărtăşirii experienţei actuale.În cazul când informaţia sau şedinţa devine o problemă de interes public. interpretul va folosi discreţia în comentarea ei dacă în acea şedinţă se cer date sau informaţii. interpretul o va discuta mai întâi cu persoana implicată. El nu se va implica personal. Aşa cum interpretul nu poate omite nimic din ceea ce s-a spus. deoarece este suficient doar un minim de informaţie pentru a identifica părţile publicate în activitatea de interpretare. Dacă nu se poate ajunge la o soluţie. poziţia locului şi consumatorii implicaţi.locul. recomanda sau introduce opinii personale.numele. al clientului. Dacă apare o problemă între interpret şi o altă persoană care participă la aceeaşi activitate. 192 . El funcţionează numai pentru a uşura comunicarea dintre doi vorbitori de limbaje diferite. Aceasta. folosind limbajul cel mai uşor de înţeles de către persoana pe care o serveşte. traducând întotdeauna conţinutul şi spiritul vorbitorului. atunci ambii vor cădea de acord asupra unei a treia persoane care i-ar putea îndruma.ziua din săptămână. deoarece două sau mai multe părţi pot avea dificultăţi de comunicare la care el nu va mai putea face faţă. inclusiv oraşul. . 2) Interpretul va reda mesajul corect. nu de conţinutul sau de forma ei. el se va retrage din activitate. data din an când a avut loc activitatea. Un interpret este doar prezent într-o singură situaţie de comunicare la un moment dat. Este important pentru interpret şi persoana surdă să petreacă un anumit timp împreună pentru adaptarea reciprocă cu modul de comunicare înainte de începerea activităţii. Când interpretează din limbajul verbal sonor în cel gestual. etc. sexul. Interpreţii trebuie să transmită tot ce s-a spus în exact acelaşi fel în care s-a intenţionat. 3) Interpretul nu va sfătui. Aceasta este deosebit de dificil când interpretul nu este de acord cu ceea ce s-a spus sau nu se simte bine când este folosită vulgaritatea. instructorii nu vor dezvălui nici una din următoarele informaţii: . chiar dacă i se cere să o facă de către alte părţi implicate. vârsta. 4) Interpretul va accepta sarcinile folosind discreţia cu privire la priceperea.alte persoane implicate . ora din dată.alte date specifice fără legătură cu situaţia. neaudibil. . Dacă sentimentele proprii ale interpretului interferează cu redarea precisă a mesajului. deoarece dacă procedează aşa va accepta o anumită responsabilitate pentru ceea ce urmează . el nu poate să adauge nimic la situaţie. . statul sau agenţia. interpretul va comunica în maniera cea mai uşor de înţeles sau preferată de persoana surdă. Interpreţii nu trebuie să uite că ei sunt răspunzători numai pentru transmiterea precisă a informaţiei.

care au din această profesie singura cale de a obţine venituri. asociaţi de afaceri.comportarea ca profesionist în toate fazele activităţii: . Termenul „manieră corespunzătoare” se referă la: . Când se asigură servicii gratuite. prieteni. interpretul va refuza serviciile în situaţii unde sunt implicaţi membrii de familie. unde relaţiile personale sau profesionale pot afecta imparţialitatea. nr . Există circumstanţe când este mai bine pentru interpret să asigure servicii fără taxe. toate părţile vor fi informate că interpretul nu se va implica personal în cursul evenimentelor. această situaţie va fi explicată consumatorului. în special în situaţii legale. nivelul atestării. În general.Interpreţii se vor perfecţiona prin participare la seminarii. interacţiunea cu alţi colegi de profesie şi documentare din literatura de specialitate. Prin urmare. natura activităţii şi indicele costului local al vieţii.Interpreţii. indiferent de nivelul de pricepere. Diferenţele religioase. care nu va trebui să ştie că este beneficiarul unui act de caritate. 6) Interpretul va funcţiona într-o manieră corespunzătoare situaţiei Interpreţii se vor comporta într-un astfel de mod care să aducă respect faţă de ei înşişi. şedinţe profesionale. politice. trebuie să se aibă grijă să fie protejat mijlocul de trai al celorlalţi interpreţi. Anumite situaţii se pot dovedi dificile pentru unii interpreţi şi clienţi. în situaţii de urgenţă. interpreţii / translatorii vor cunoaşte nivelele proprii de pricepere. Totuşi. Aceasta se va face discret. atunci interpretul disponibil va trebui să-şi folosească proprul discernământ privind acceptarea sau respingerea sarcinii. Pentru mai multe domenii sa stabilit o scară a plăţilor orare sau pe zi pentru interpreţi / translatori. având grijă să se păstreze respectul de sine al clientului.îmbrăcăminte. . faţă de clienţi şi de organizaţia naţională care i-a atestat. care să nu fie supărătoare vederii şi să se potrivească cu tonul pielii. bogăţia experienţei. 5) Interpretul va cere compensaţii pentru serviciile prestate într-o manieră profesională şi judicioasă Interpretul va cunoaşte preţurile serviciilor din profesiunea sa şi va fi informat asupra preţurilor practicate de organizaţia naţională. în virtutea calităţii de membru sau atestării. Curs.. când există o lipsă de interpreţi şi singurul interpret disponibil nu are priceperea necesară pentru o anumită activitate. 193 .Interpreţii vor accepta numai sarcini pentru care sunt calificaţi. deoarece este dificil să maschezi sentimentele interne. Dacă consumatorii sunt de acord că serviciile sunt necesare. Pentru a stabili taxa corespunzătoare. . el poate asigura servicii pentru membrii de familie. un interpret nu va accepta sarcini despre care ştie că vor implica astfel de situaţii. rasiale sau sexuale pot avea efecte adverse în facilitarea sarcinii. Totuşi. vor pune accent pe standarde profesionale ridicate în concordanţă cu prezentul cod de etică. Însă..

inclusiv a surzilor ca minoritate ingvistică. participanţii includ automat vizitarea filialei teritoriale. Activităţile culturale şi sportive care se desfăşoară în şcolile speciale constitue una din cele mai puternice forţe unificatoare ale colectivităţii surzilor. Nu întâmplător. Trebuie să menţionăm că relaţiile care se formează în şcolile de surzi durează o viaţă iar când se fac excursii în diverse locuri din ţară. Aici s-au înfiripat şi s-au cimentat primele relaţii afective sau de altă natură care au continuat în cadrul cluburilor şi asociaţiilor de mai târziu. Baza formării primelor cluburi ale surzilor din toată lumea a constituit-o şcolile cu internat. Din păcate. ea este privită cu suspiciune. Menţionam că şedinţe similare de constituire au avut loc şi în alte regiuni ale României. Ardealului. Pâna in anul 1953 când s-a reconstituit Asociaţia Surdo-Muţilor din România pe baza fondurilor alocate de stat. Primul Preşedinte a fost d-l Alexandru Clarnet iar din comitetul de conducere a facut parte şi prinţul Henri Ghica. nu putem vorbi de o "ţară a surzilor" deoarece majoritatea surzilor provin din familii de auzitori iar familiile de surzi au.Asociaţii naţionale şi internaţionale ale surzilor Se cunoaşte că toate minorităţile lingvistice au o caracteristică privind un loc ce le aparţine iar comunitatea surzilor nu face excepţie. formându-se asociaţii de surdo-muţi. asociaţiile amicale ale surdo-muţilor funcţionau pe criterii mai mult filantropice. chiar dacă a urmat o facultate. cum ar fi cele ale Dunării de Jos. Moldovei şi Bucovinei. Altfel nu ne explicăm de ce absolvenţii surzi vin la filiale fără o pregătire culturală sau sportivă care să le permită continuarea activităţilor în cadrul competiţiilor organizate de Asociaţia Surzilor. conduse de persoane alese din rândul lor şi finanţate din venituri proprii sau cu sprijin din partea unor organizaţii de stat ori private. Cu toate acestea. clubul sau şcoala de surzi. fac referire la şcolile pe care le-au absolvit şi la profesorii pe care i-au avut. Principalele obiective La iniţiativa unui grup de surzi din Bucureşti a avut loc pe data de 9 noiembrie 1919 şedinţa de constituire a Asociaţiei Amicale a Surdo-Muţilor din România. ş. copii auzitori. deoarece le permit să iasă în evidenţă prin performanţele obţinute în diverse ramuri sportive sau domenii culturale şi să se integreze mai uşor în societatea auzitorilor. în ultimul timp nu există o preocupare mai serioasă în direcţia cultivării dragostei elevilor pentru activităţile menţionate. Deşi numărul persoanelor surde depăşeşte 70 de milioane. surzii se adună în cluburi înfiinţate de ei. surzii se întâlneau la cluburi conduse 194 . Asociaţia Naţională a Surzilor din România Organizare. în proporţie de peste 90%. Dacă una din persoanele surde nu a absolvit o şcoală de surzi. când persoanele surde fac cunoştinţă. De obicei şcolile constituie sursa de noi membri ai asociaţiilor. Putem consideră că aceste activităţi sunt mai importante în cadrul minorităţilor.a. Timişului. In acest fel se continuă relaţiile dintre persoanele surde şi se asigură perpetuarea existenţei asociaţiei surzilor. fiul surd al domnitorului Constantin Ghica.

ANSR are personalitate juridică. Asociaţia Naţională a Surzilor (ANSR). ANSR colaborează cu Ministerul Sănătăţii şi Familiei. Mai nou. iar activitatea curentă este coordonată de un Birou Executiv care se întruneşte la fiecare 2-3 luni sau de câte ori este nevoie.. să educe şi să integreze persoanele surde cu pierdere auditivă de peste 40 dB în viaţa socială a României. prin sprijinul acordat la completarea formularelor necesare pentru obţinerea drepturilor. care oferă cititorilor surzi posibilitatea de instruire la nivelul lor de înţelegere. s-a acordat personalitate juridică şi filialelor teritoriale. Acum. cunoaştera marilor personalităţi istorice interne şi internaţionale. dansul modern şi popular. După această dată Asociaţia s-a reorganizat. Scopurile şi obiectivele Asociaţiei sunt realizate prin contribuţia voluntară a membrilor cotizanţi şi a aparatului salariat. activitaţi foarte apreciate de surzi. astfel că preşedinţii acestora le pot reprezenta pe plan teritorial şi pot încheia diverse contracte care le pot asigura o mai mare libertate financiară în oganizarea acţiunilor. ce are loc o dată la 5 ani: între Congrese ANSR este condusă de Conferinţa Naţională anuală. . sociale sau sportive. organizaţi în 60 de cluburi şi 16 filiale răspândite în toate judeţele tării.dotarea bibliotecilor. Cu regret trebuie să menţionăm că aceste frumoase activităţi au scăzut ca intensitate şi ca amploare din cauza dificultăţilor economice prin 195 . în mod tradiţional. fiind reprezentată de preşedinte in relaţiile cu organele de stat şi private. funcţionează cu această denumire din 1996. a primit buget de la stat şi a putut angaja personal salariat. destinate realizarii unei cât mai bune integrări socio-profesionale a membrilor săi. Miss Asociaţia Surzilor. care includ: . Organismul suprem de conducere al ANSR este Congresul. În acest scop. prin facilitarea comunicării cu ajutorul interpreţilor aflaţi în formare. Recent ANSR a început să organizeze cursuri de limbaj gestual pentru salariaţii săi cu scopul de a oferi servicii de interpretare mai bune membrilor care au nevoie de comunicare în relaţiile cu instituţiile de stat şi private. creaţia literară. ANSR sprijină membrii săi să beneficieze de drepturile de protecţie socială în concordanţă cu legislaţia actuală prin expuneri săptămânale la club. se organizează diverse acţiuni cultural-artistice.a. cu Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap. să sprijine. diversificându-şi activitatea. creaţia plastică ş.de comitete liber alese.etc. istoria-geografia României. ce au cele peste 25000 de volume. atât pe plan intern cât şi în relaţiile internaţionale.concursurile literare. are un profund caracter social. Ea urmăreşte educarea persoanelor surde prin activităţi organizate. îşi acordau reciproc ajutoare materiale. Pe plan social ANSR urmăreşte să depisteze. se sprijineau în găsirea unui loc de muncă şi desfăşurau diverse activităţi culturale. Sub aspect cultural. cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi cu alte instituţii şi organizaţii implicate în procesul integrarii socio-profesionale. acestea fiind unele din cele mai importante sarcini ale asociaţiei. după o existenţă de peste 85 de ani Asociaţia Naţionala a Surzilor cuprinde peste 30 de mii de membri.

pescuit sportiv. de unde pot fi selectionaţi sportivii care să reprezinte Organizaţia Sportivă a Surzilor din România la competiţiile europene şi mondiale sunt: fotbal. Activitatea sportivă este foarte apreciată de tinerii surzi. De asemenea. mai ales in timpul verii şi prezentările de informări culturale. cu grupe fără sediu la Giurgiu.Filiala Galaţi. Clubul Sportiv al Surzilor din România a participat în 1937 la Congresul de la Budapesta al Comitetului Internaţional al Sporturilor pentru Surzi (CISS) unde a fost admis.a. in august 1949. în 1977. printre altele. de fotografii.Filiala Braşov. Cele mai atractive ramuri sportive.Filiala Alba. cu grupe la Bârlad şi Vaslui 196 . Organizatia Sportiva a Surzilor a participat la mai multe competiţii internaţionale. minifotbal. Fondat in 1934. cu grupe la Sebeş.După 1978. Roman. constituind un real mijloc de integrare socială prin întâlnirile sportive dintre surzi şi auzitori. cu grupă la Tulcea 7. cu grupe la Sibiu şi Mediaş 4. Colaborarea internaţională Asociaţia Naţională a Surzilor din România şi-a dezvoltat relaţiile de colaborare cu alte ţări de timpuriu.Filiala Craiova. cu grupe la Piatra Neamţ. atletism şi tenis de masă. Urziceni. şah. Prezentăm mai jos filialele şi grupele ANSR cu mentiunea ca acestea se află în plin proces de dobândire a autonomiei teritoriale şi juridice: 1. Însă. în ţara noastră a ediţiei a XIII a a Jocurilor Mondiale de Vară unde. intre 1990 şi 1991 ANSR a fost reprimită în rândurile comunităţii internaţionale. dupa achitarea cotizaţilor restante.care trece Asociaţia în perioada „de tranziţie” care a urmat evenimentelor din decembrie 1989. s-a înfiinţat Comitetul International al Şahului pentru Surzi. care reflectă preocupările din timpul liber ale persoanelor surde. Aiud şi Hunedoara 2. ANSR se numără printre membrii fondatori ai Federaţiei Mondiale a Surzilor (Roma 1952) având la ora actuală relaţii cu peste 120 de ţări. spre regretul tuturor membrilor ei. Filiala Iaşi. iar la Alexandria s-a obţinut recent un sediu 5. se bucură de atenţia deosebită a persoanelor surde. de pictură şi sculptură. Asociaţia Sportivă a fost exclusă de la toate competiţiile internaţionale.cu grupe la Bistriţa şi Turda 6.Severin 8. ş. cu grupe la Brăila şi Focşani 9. în decembrie 1989. cucerind numeroase medalii şi diplome. de artizanat. Olteniţa.Filiala Constanţa. membru fondator fiind şi ANSR. cu grupe la Târgu Jiu şi Turnu. Una din cele mai reuşite competiţii a fost organizarea. -expoziţiile de caricaturi.Filiala Cluj.Filiala Bucureşti. -excursiile.Filiala Bacău. cotizaţiile la forurile internaţionale au fost sistate de guvernul comunist şi până la înlăturarea acestuia. Oneşti 3. echipa de fotbal a devenit campioană mondială.

unde a format cca 50 de preoţi surzi misionari. care-i determină pe tineri să stea mai mult în faţa televizorului. un preot surd. cu grupă la Zalău 11. caută şi sunt ajutaţi să găsească locuri de muncă şi obţin facilităţile sociale. În ultimii câţiva ani se remarcă o scădere a numărului de membri cotizanţi la activităţile acestor cluburi. Acestea duc la îndepărtarea tinerilor surzi de la activităţile specifice din aceste cluburi. Aici au loc evenimente care menţin în viaţă aceste cluburi cum ar fi aniversarea unor membri în cadru festiv. cu grupă la Arad 16. Henry Syle. Mulţi dintre aceşti preoţi au sprijinit şcolile de surzi şi au format diverse organizaţii religioase cum ar fi Congresul Naţional al Evreilor Surzi sau Asociaţia Internaţională a Surzilor Catolici.10. întreaga moştenire a acestei comunităţi. Din această cauză înaintaşii surzi au avut puţine şanse să dezvolte forme de cult care să reflecte cultura şi experienţa surzilor. Câmpina. creşterea activităţilor subtitrate la TV. cu grupe la Rm. Odorhei După cum se poate observa. Târgovişte. Aici. Râmnicu-Sărat 13. limbajul gestual. în special în rîndurile absolvenţilor din şcolile de surzi care formează generaţia viitorilor membri. acestor surzi le-a lipsit accesul al slujbele religioase şi la cunoaşterea Bibliei. ceea ce-i determină pe surzi să caute să câştige un ban în plus prin acrivităţi suplimentare. sub aspect istoric.Filiala Satu Mare. Dorohoi.Filiala Piteşti. Aici ei caută să se relaxeze. cu grupe la Sighişoara. dar acestea nu ar trebui să constituie sursa principală de desfăşurare a activităţilor şi de achitare a cheltuielilor de funcţionare. Bisericile creştine cu misionari surzi au fost conduse de auzitori care-i cobsiderau pe surzi ca persoane cu handicap şi aveau cunoştinţe limitate despre ei. a înfiinţat prima congregaţie episcopală pentru surzi la Philadelphia. Se speră că prin acordarea unor facilităţi financiare obţinute prin intervenţiile Asociaţiei Surzilor să crească veniturile din cotizaţii.Filiala Timişoara. Fălticeni 15. În lipsa interpreţilor calificaţi. se impune o mai intensă susţinere financiară din partea statului. 197 . Astfel. aceste cluburi sunt situate mai ales în oraşele mari. Rădăuţi. Vâlcea şi Slatina 12. să danseze etc. cu grupe la Baia Mare şi Sighetul Marmaţiei 14. Totuşi. membrii mai vechi transmit celor tineri valorile surzilor. să se distreze.Filiala Suceava. cu grupe la Botoşani. În acest context trebuie să includem contribuţia organizaţiilor religioase la unificarea colectivităţilor de surzi. Printre posibilele cauze ale acestei situaţii putem enumera tendinţa de includere a copiilor surzi în şcolile normale locale.Fliala Oradea. să comunice liber în limbajul gestual. să facă sport.Filiala Ploieşti. alegerea conducătorilor la diverse niveluri ale Asociaţiei. distribuirea de diplome prin care se recunosc meritele unor persoane pentru serviciile depuse în slujba Asociaţiei. unde se poate facilita socializarea şi dezvoltarea sentimentului că se află în " a doua lor casă". surzii primesc informaţii despre lumea în care trăiesc. Miercurea Ciuc. creşterea costului vieţii cuplată cu scăderea puterii de cumpărare. în prima jumătate a secolului trecut.Filiala Târgu-Mureş. cu grupe la Buzău. obiceiurile. În aceste cluburi.

secretariatul regional pentru Asia şi zona Pacificului . preotul Onu Constantin.secretariatul regional pentru Europa Centrală – CERS . sub coordonarea primului profesor de specialitate al acestei secţii.secretariatul regional pentru Regiunea arabă Federaţia Mondială a Surzilor. au format primele comunităţi religioase baptiste. Primul presedinte al FMS a fost domnul Vittorio Ieralla (1951-1955).În ţara noastră. îşi bazează activitatea pe Charta ONU şi urmează politica sa. Yerker Anderson (1983. prin misionarii surzi şi auzitori pe care i-au pregătit în limbajul gestual religios.Uniunea Europeană a Surzilor – EUD . Primii misionari au fost adepţii cultului baptist.secretariatul regional pentru Africa de Sud-Est . începuturile educaţiei religioase datează aproape imediat după înlăturarea regimului comunist. care au luat legătura cu Asociaţia Surzilor şi. prin crearea secţiei "Comunicare şi slujire în limbaj gestual" în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea din Piteşti.secretariatul regional pentru America de Sud . profesori de religie şi asistenţi sociali superiori.secretariatul regional pentru Europa de Est şi Asia Centrală – EEMARS . FEDERAŢIA MONDIALĂ A SURZILOR Federaţia Mondială a Surzilor a fost infiinţată în 1951 la Roma. Această organizaţie s-a dezvoltat treptat de la un grup de organizaţii naţionale la un forum de colaborare pentru mai mult de 120 de organizaţii de pe toate continentele. după cum urmează: . Obiectivul FMS este să asigure egalitatea surzilor din lume cu alţi oameni valizi în privinţa drepturilor sociale şi 198 . Văzând pericolul extinderii influenţei baptiste în rândul credincioşilor ortodocşi. au avut loc primele slujbe în limbaj gestual ale bisericii ortodoxe care au căpătat o formă organizată în anul 1999. preşedinte al Federaţiei Surzilor din Finlanda şi lector de limbaj gestual la Universitatea din Jyvaskyla. O data cu creşterea numărului de asociaţii naţionale membre ale FMS s-au infiinţat mai multe secretariate regionale în scopul unei mai eficiente colaborări bazate pe specificul regional.1995) şi doamna Liisa Kauppinen (1995-2003). Pînă în 2004 au absolvit această sectie două promoţii de studenţi surzi şi auzitori care lucrează acum ca preoţi pentru comunităţile de surzi. Actualul preşedinte al FMS este domnul Markku Jokinen. ca organizaţie internaţională specializată în promovarea drepturilor persoanelor surde din întreaga lume. după care au urmat Dragoljub Vukotic (1955-1983).secretariatul regional pentru America Centrală şi zona Caraibelor . la care s-au adăugat diaconul Barbu Florea şi preparatorul Costache Diana Marinela.secretariatul regional pentru America de Nord şi Canada .

alte tratate ale ONU privind drepturile omului. Este o organizaţie non-guvernamentală. Expertii surzi ai FMS sunt angajaţi la ONU şi în agenţiile sale specializate pentru îmbunătăţirea drepturilor şi egalizarea şanselor surzilor în lume. Uniunea Europeană a Surzilor European Union of the Deaf (EUD) a fost înfiinţată în 1985 sub numele de Secretariatul Regional al Comunitaţii Europene al Federaţiei Mondiale a Surzilor. FMS colaborează cu ONU şi alte organizaţii internaţionale (UNICEF. Regulile Standard ale ONU privind Egalizarea Şanselor pentru Persoanele cu Handicap. In calitatea sa de organizaţie–umbrelă pentru asociaţiile naţionale ale surzilor. FMS acţionează la orice nivel pentru promovarea Recomandărilor ONU privind persoanele cu handicap. prin folosirea tehnologiei moderne din sfera telecomunicaţiilor. Centrul de interpreţi. Ea 199 . De asemenea. UNESCO. În acest sens. FMS dispune de surse de venit şi sponsori care sprijină activitatea şi proiectele asociaţiilor de surzi din ţările în curs de dezvoltare.umane. FMS este responsabilă pentru încurajarea persoanelor surde să colaboreze în diferite domenii astfel încât Secretariatele Regionale şi asociaţiile naţionale ale surzilor să ajungă mai puternice. el însuşi persoană surdă.a. inclusiv cele surde. De asemenea. Membrii Biroului Executiv al FMS şi alţi parteneri importanţi comunică unii cu alţii prin videotelefon. FMS deţine o poziţie stabila şi respectată la ONU ca expert pe probleme privitoare la surzi. prin consultare şi colaborare cu Asociaţiile Nationale ale Surzilor din Europa. cu organizaţiile naţionale ale surzilor şi cu experţi specializaţi pe probleme de învăţământ. s.). comunicaţii. ca să îndrume persoanele surde în realizarea obiectivelor propuse. cultura surzilor şi alte discipline. Se acordă prioritate surzilor din ţările în curs de dezvoltare. a prevederilor din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Declaraţia de la Salamanca şi Cadrul de acţiune privind educaţia persoanelor cu nevoi speciale ş. economice şi de informare. cum ar fi : Departamentul de cercetări privind limbajul gestual. În această activitate FMS încearcă să implice lideri surzi în procesul de decizie care afectează viaţa surzilor la orice nivel. FMS are un sediu permanent şi personal care se ocupă de problemele administrative. prin pagina de web şi de e-mail a organizaţiei. ea dispune de unităţi conduse de Secretarul general.a. Departamentul de informare şi publicaţii şi Departamentul de pregătire pentru democraţie şi managament. OMS. Scopul său este să stabilească şi să intreţină un dialog la nivelul UE cu „lumea auzitorilor”. Interacţiunea şi colaborarea FMS cu asociaţiile naţionale ale surzilor la nivel mondial a continuat să crească în toate domeniile. non-profit şi este singura care reprezintă interesele surzilor europeni la nivelul Uniunii Europene. avînd statut consultativ şi de reprezentare la nivel „A”. ILO.

E.. Viziunea şi obiectivele Uniunii Europene a Surzilor EUD a fost infiinţată pentru a iniţia. se recomandă ca limbajul gestual să fie recunoscut legal şi să fie acceptat de guverne şi de publicul general. Grecia.colaboreaza cu Federatia Mondiala a Surzilor pe probleme generale. Programe de lucru ale EUD şi domenii de acţiune prioritare a)Recunoasterea dreptului de a folosi limbajul gestual Sub aspect legislativ. După aderare. Cartierul General al EUD se află la Bruxelles. ales de şi din rândurile Comitetului de management. care este privit ca a doua limbă a 200 . De curând. Aceasta înseamnă că trebuie să se acorde mai mult sprijin în pregătirea de interpreţi profesionişti în limbaj gestual şi tot mai mulţi profesori surzi să fie pregatiţi să lucreze în învăţământul special. Această viziune generală se transpune în trei obiective specifice ale EUD şi se realizează prin programe de lucru. EUD are contacte cu Asociatiiile Nationale ale Surzilor din Luxemburg. va fi recunoscută importanţa limbajului gestual în promovarea integrarii surzilor in viaţa civila. Islanda şi Norvegia. constituie un obiectiv prioritar al EUD. Se va acorda sprijin statutar asigurării şi promovării limbajului gestual în ţările membre ale U. începând cât mai devreme şi continuând pe parcursul anilor de şcoală. Franţa. cum ar fi: recunoaşterea dreptului de a folosi limbajul gestual. Crearea unui mediu de limbaj gestual favorabil în toate unităţiile pentru copii surzi şi familiile lor. Suedia. pentru a fi aproape de inima UE şi de instituţiiile sale. nevoile şi şansele persoanelor surde din cadrul UE. Calitatea de membru deplin al EUD este deschisă tuturor asociaţiilor naţionale din ţările membre ale UE. Părinţii vor fi incurajaţi să înveţe limbajul gestual pentru a putea să comunice cu copilul lor surd cât mai deplin şi natural posibil. întărirea prin informaţie şi egalitatea la angajare. La ora actuală este formată din 14 membri: Asociaţiile Naţionale ale Surzilor din Austria. Irlanda. Belgia. Asociaţia Naţională a Surzilor din România a primit statutul de membru asociat al EUD. ANSR va putea fi membru cu drepturi depline. Portugalia. desfăşura şi finanţa activităţi europene din partea comunităţii de surzi în statele membre ale UE. în special în forma lui scrisă. în perspectiva aderării ţării noastre la Uniunea Europeană. Obiectivul principal al EUD este să promoveze şi să protejeze interesele. folosind limbajul gestual. Spania. profesională. Bilingualismul in educatie În învăţămânul obligatoriu pentru surzi va fi promovat bilingualismul. care este răspunzător în faţa Adunării Generale Anuale. etc. adică copiii surzi să fie educaţi în limbajul gestual şi limbajul verbal. Italia. Danemarca. Biroul funcţioneaza cu două persoane. Conducerea EUD se află în mâinile Comitetului Executiv. În plus. Germania. Emanciparea şi asigurarea de şanse egale sunt concepţii esenţiale pentru realizarea unei poziţii egale în societate şi recunoaşterea persoanei surde ca cetăţean cu drepturi egale. un director şi un secretar. Olanda şi Marea Britanie. In plus. Belgia. Finlanda.

Există temerea că societatea informatizată va afecta şansele de angajare ale surzilor mai puţin pricepuţi şi mai slab echipaţi pentru a satisface noile cerinţe care apar din reorganizarea muncii.ţării. Comitetul Internaţiomal al Sporturilor Surzilor (CISS) Primele organizaţii sportive internaţionale ale surzilor s-au înfiinţat în 1924. Accesul la telefoanele cu text este imperfect din cauza folosirii unor telefoane cu text incompatibile şi nestandarizate pentru toate ţările din Europa iar serviciile de legătură pentru telecomunicaţiile între persoanele surde şi cele auzitoare lipsesc în cele mai multe din ţările UE. Telecomunicaţiile. tendinţa în ţările UE este să se integreze copiii surzi în educatia obişnuită. adică să aibă acces egal la informaţie la educaţie. care suferă de dublă discriminare. să se înveţe limbajul gestual la distanţă pentru interpreţi. locuri de muncă rezonabile şi interpreţi calificaţi sunt câteva componente esenţiale pentru muncitorii surzi. Ea este şi o barieră majoră pentru participarea deplină in societate şi pentru o viaţă independentă. un francez 201 . Olanda Polonia. Informaţia este putere ! Una din frustrările principale pentru surzi este lipsa de acces la informare. va trebui să aibă şanse egale cu bărbaţii. Tehnologiile informaţiei şi ale comunicarii (ICT) au potenţialul să imbunătăţească calitatea vieţii pentru surzi prin deschiderea noilor posibilităţi de acces.) care au devenit membre ale CISS în acel an. de gen şi de surditate. A lucra constituie un drept fundamental al vietii oamenilor dar surzii încă se confruntă cu bariere artificiale pentru a găsi de lucru. la muncă şi la noile tehnologii ca toate persoanele. unde le lipseşte adesea comunicarea din clasă. Intarirea prin informare. La acea dată au existat următoarele federaţii naţionale sportive ale surzilor (Belgia. Domnul E. etc. Ceho-Slovacia. Anglia. Se urmăreşte întensificarea contactului cu ţările din Europa Centrală şi de Est pentru a se stabili o reţea şi a se facilita schimbul de informaţie şi experienţă intre EUD şi aceste organizatii. De asemenea. Totuşi. de participare şi de integrare socio-economica. Prin ICT este posibil să se comunice în limbaj gestual cu ajutorul video-telefoanelor. Ruben Alcais. Şomajul la surzi este mai ridicat decât la auzitori în toate ţătile europene. Se consideră că femeia surdă. telecomunicaţiile sunt bazate exclusiv pe sunet şi vorbire. Franţa. Din nefericire pentru surzi. Pregătirea profesională. adulţii surzi întâlnesc bariere în educaţia permanentă când facilităţile de educare în comunitate nu le asigură servicii de sprijin adecvate cum ar fi interpretarea în limbaj gestual sau persoane care iau notiţe. Studiile arată că acest tip de educaţie duce la performanţe şcolare mai bune. Menţionăm că printre federaţiile naţionale care şiau trimis reprezentanţii la primele Jocuri Mondiale ale Surzilor s-a aflat şi ataşatul diplomatic al României la Paris. Egalitate la angajare. datorită lipsei de interpreţi în limbaj gestual şi unde mulţi profesori nu au nici pregătirea şi nici resursele pentru a face faţă nevoilor specifice ale elevilor surzi.

Paris / Franţa. Ca secretari generali ai CISS au funcţionat de-a lungul vremii d-nii Antoine Dresse (1924-1967). adunaţi la Cafe de la Porte Doree. John Lovett (19972003). ciclism. Ne bucurăm ca România a fost reprezentată de d-l J. O. 2005 – Melbourne / Australia. se numesc „Deaflimpics” adică „Jocurile Olimpice ale Surzilor” au loc la următoarele 202 . În urma succesului acestor intreceri. până în 2005. zece ani în urmă. s-a decis să se continue competiţiile la fiecare patru ani. De pildă. Bernhard (1961 – 10971). 1939 – Stockholm / Suedia.Bucureşti / România. M. la Congresul din 1995 membrii CISS au votat în unanimitate retragerea din IPC şi trecerea în subordinea directă a CIO. în 5-6 ianuarie 2005. au convenit să fondeze o organizaţie numita CISS şi au alcătuit un proiect de Statut la care să adere toate federaţiile sportive ale surzilor. 1953 – Bruxelles / Belgia. cu aprox. 1977 . dupa această dată. Dahlgren (1967–1973). fotbal.P. Totuşi. De-a lungul istoriei sale au avut loc Jocurile Mondiale de Vară ale Surzilor în următoarele oraşe: 1924 . 1928 – Amsterdam / Olanda. Rubens-Alcais (1924.1955). 1946 – Copenhaga / Danemarca. acestor jocuri Mondiale de Vară sau de Iarnă nu li s-a acceptat statutul olimpic până în 2001 din cauza unor interese politice şi financiare.surd. 1973 – Malmo / Suedia.Taipei (China) Jocurile Mondiale de Vară pentru Surzi care. La întreceri au participat şi sportivi surzi din Italia. Astăzi. România şi Ungaria. Sondergaard (1973–1997) şi. din anul 2001. 2oo1 – Roma / Italia. Donalda Ammons. 2009 . 1957 – Milano / Italia. care s-au desfăşurat la Paris între 10–17 august 1924. 1965 – Washington / Statele Unite ale Americii. Nielsen (1955 – 1961). J. 1993 – Sofia / Bulgaria. Cu toate că în anul 1955 Comitetul Internaţional Olimpic a recunoscut în mod oficial CISS. Australia. niciodată CISS nu a intenţionat să combine Jocurile Mondiale cu cele ale altor sportivi handicapaţi deoaece colectivitatea surzilor nu are dificultăţi în majoritatea sporturilor practicate de auzitori ci se confruntă numai cu probleme de comunicare.Christchurch / Noua Zeelandă. J.1953) după care au urmat d-l Oscar Ryden (1953. a încurajat ţările mai sus menţionate să participe la Jocurile Internaţionale ale Surzilor. Actualmente. MENDELSOHN. Jordan (1971 – 1997). ataşat al ambasadei noastre la Paris. Conducătorii sportului pentru surzi. CISS a acceptat solicitarea CIO de a se alătura Comitetului Internaţional Paralimpic (IPC) din dorinţa CIO de a colabora cu o singură organizaţie-umbrelă. 1981 – Koln / Germania. P. 1989 . 1985 – Los Angeles / Statele Unite ale Americii. care s-au întrecut la probele de atletism. K. 275 Avenue Du Mesnil. tir şi înot. numărul lor a trecut de 94 de ţări de pe toate continentele. În consecinţă. 1997 – Copenhaga / Danemarca. 1931 Nurnberg / Germania. o versiune a Jocurilor Olimpice. 1935 – Londra / Anglia. Primul preşedinte al CISS a fost ales d-l E. destinele sportului mondial pentru surzi sunt conduse de Donalda Ammons (SUA) care a fost aleasă în această funcţie la Congresul CISS care a avut loc la Melbourne. 1969 – Belgrad / Yugoslavia. 1961 – Helsinki / Finlanda.

pentru a se recunoaşte natura lor mondială 1974. Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) recunoaşte CISS ca federaţie internaţională cu poziţie olimpică 1965.a. Contactele CISS cu CIO au inceput la al 2-lea Congres al CISS şi au continuat până la recunoaşterea CISS ca organizaţie mondială şi independentă de alte organizaţii ale sporturilor pentru handicapaţi. Fotbal. Lupte. august. participarea d-lui JUAN ANTONIO SAMARANCH. Polo. având în vedere cerinţele unice de comunicare în limbaj gestual ale sportivilor surzi. la Bruxelles. octombrie. Tir. la Jocurile Mondiale Tăcute participă 234 sportivi iar prinţul suedez Gustav Adolf devine primul reprezentant regal care asistă la eveniment 1949. Jocurile Mondiale ale Surzilor se desfaşoară sub denumirea „DEAFLIMPICS” (Olimpiada Surzilor). Tenis. costurile mari pentru asigurarea de interpreţi. 203 . S-a adoptat limba engleză pentru corespondenţă ca singura limbă folosită. Bowling. Austria 1955. 1999. Badmindon. Volei. Dintre evenimentele mai importante ale acestei organizaţii sportive mondiale amintim : 1924. Baschet. ca primul membru ne-european 1939. Paris). Desprinderea de Comitetul Internaţional Paralimpic a avut loc la insistenţele conducătorilor Asociaţiilor Sportive ale Surzilor. în afara Europei 1966 s-a acordat CISS „Cupa Olimpică” de către CIO ca recunoaştere a serviciilor sale aduse sportului mondial 1967. pentru prima dată Jocurile Mondiale ale Surzilor au loc la Washington. 1926.discipline: Atletism. Statele Unite se alătură CISS. la Roma. Ciclism. la Davos. belgia. se schimbă denumirea Jocurilor Internaţionale Tăcute în Jocurile Mondiale Tăcute. se sărbătoreşte a 75-a aniversare de la crearea CISS. incapacitatea IPC de a asigura cazarea numărului tot mai mare de sportivi surzi şi imposibilitatea sportivilor surzi de a participa la unele spoturi unde startul se dădea prin semnal sonor. 1988-1993. Handbal Inot. Paris. într-o sală pusă la dispoziţie de Federaţia Sportivă Italiană a Surzilor 1981. se adoptă Statutul CISS 1938. subordonată direct CIO şi subvenţionată de aceasta. ş. Constituirea Muzeului CISS. are loc sărbătorirea aniversării celor 50 de ani de activitate. Tenis de masă. preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic la ceremonia de deschidere a Jocurilor Mondiale de la KOLN in 1981 şi la probele din primele doua zile. CISS rezistă cu succes la mişcarea de încorporare a Jocurilor Mondiale Tăcute în „Jocurile paralimpice”. Orientare turistică. având ca motto „EQUAL THROUGH SPORTS” ( Egali prin sport). Elveţia 2001. S-a păstrat denumirea oficială a CISS în limba franceză în amintirea organizatorilor. au loc primele Jocuri Mondiale de Iarnă la Seefeld. au avut loc primele Jocuri Internaţionale Tăcute (10-17 iulie.

Una din marile probleme a rămas acceptarea sportivilor care au o pierdere de peste 55 dB la urechea cea mai bună deoarece există posibilitatea simulării. 1967 . este fondatoare a Fondului Internaţional al Sporturilor pentru Handicapaţi (Amsterdam. Astfel s-a creat posibilitatea creşterii rolului Organizaţiei Europene a Sporturilor Surzilor (EDSO) . 1963 – Are / Norvegia.Oberammergau/Germania. CISS. 2003 Sundsvall / Suedia. 1983 – Madonna di Campiglio / Italia.Yllas / Finlanda. 1991 . 1955 . prin introducerea unor probe de audiometrie obiectivă. 1959 . PROCHAZKA au avut loc Jocurile Internaţionale de Iarna ale Surzilor în următoarele localităţi : 1949 – Seefeld / Anglia. Cu toate că România s-a numărat printre ţările fondatoare ale CISS. a Confederaţiei Sportive Pan–americane şi celei pentru zona africană . Patinaj viteză şi Hochei pe gheaţă. 1983) conceput să colecteze fonduri care să asigure finanţarea pentru organizaţiile sportive internaţionale ale persoanelor cu handicap ca să promoveze activităţiile sportive ale membrilor săi. 1999 . 1995 .Lake Placid / Statele Unite ale Americii. împreună cu alte organizaţii sportive pentru handicapaţi. Schi nordic. sportivii surzi n-au mai fost prezenţi la ediţia din 1981 de la Koln şi au fost suspendaţi până în 1991 de la toate competiţiile sportive internaţionale din cauza neachitării cotizaţiei. Treptat. 1975 .Berchtesgaden / Germania. 1971 – Abdelboden / Elvetia. Asociaţia Sportivă a Surzilor din România a fost reprimită cu drepturi egale în marea familie a sporturilor pentru surzi. după 1977.Davos / Elveţia.La propunerea lui H. a Confederaţiei Sportive a Surzilor pentru zona Asiei şi a Pacificului. 1987 – Oslo / Norvegia. deşi nu avea înca o federaţie sportivă naţională a surzilor. când a găzduit a 13-a ediţie a Jocurilor Mondiale de Vară a Surzilor la Bucureşti. Saniuţe. 1979 – Maribel / Franţa. s-au introdus testele de doping la toate probele şi au fost testaţi obligatoriu primii clasaţi la probe şi sportivii care au doborât recordurile europene sau mondiale . s-a eliminat şi acest inconvenient. la o şedinţa a Biroului Executiv al CISS care a avut loc la Budapesta. Abia în 1991. alegerea prin vot secret a locului urmatoarelor jocuri cu 6 ani înainte. federaţiile sportive naţionale să fie autonome şi independente iar activitatea lor să fie încurajată şi respectată. competiţiile regionale să fie controlate de organizaţii sportive regionale.Montana-Vermala/ Elveţia. 1953 –Oslo / Norvegia. la doar câteva luni de la devastatorul cutremur care a distrus Capitala. Printre alte măsuri stabilite de CISS se numără : limitarea numărului de oficiali care însoţesc echipele la Jocurile Mondiale.Banff / Canada. Logo-ul Olimpiadei Surzilor 204 . 2007-Salt Lake/ SUA Cu această ocazie se organizează întreceri sportive la următoarele discipline : Schi alpin.

Este un simbol pozitiv şi puternic al colectivităţii internaţionale a sportului tăcut. In acea vreme. la Antibes. Cu toate aceste opoziţii. De Haas (Olanda). In consecinţă. o organizaţie înfiinţată în 1967 şi aflată sub auspiciile CISS.Kunze şi J.Wermouth. albastru. Centrul logo-ului reprezintă irisul ochiului.Haythornwaite iar membru al consiliului prezidemţial (cum e fost denumit primul comitet al EDSO) a fost ales belgianul Boudewijn de Roose. Sarcina acestei organizaţii era să promoveze sportul surzilor. 205 . Din comitetul de organizare pregătitor au făcut parte Karl Kunze (Germania).A fost conceput în 2003 de artustul Ralph Fernandez. Primul preşedinte a fost ales olandezul Hendrik J. galben şi verde reprezintă cele patru confederaţii regionale de care am amintit mai sus Organizaţia Europeană Sportivă a Surzilor (EDSO) Înainte de înfiinţarea EDSO (1983. în anul 1981 a avut loc a doua şedinţă de constituire în prezenţa delegaţiilor Asociaţiilor Sportive din Europa. ţările europene şi-au trimis delegaţii pentru a stabili forma şi programul constituirii unei Federaţii Europene a Sportivilor Surzi. La întrunirea de înfiinţare au fost prezente 9 ţări. El îmbină simboluri puternice cu ar fi limbajul gestual. Germania şi Olanda) au luat iniţiativa să înfiinţeze o organzaţie care să elimine neajunsurile constatate. În aceste condiţii. care a făcut presiuni asupra ţărilor din Blocul comunist Est-european să nu se alăture acestei iniţiative. Italia. să organizeze Campionate Europene regulate. Franţa). unde s-au stabilit sarcinile şi obiectivele unei federaţii Europene a Sporturilor Surzilor dar abia la 7 iulie. Roşu. vice-preşedinţi fiind K. Logo-ul încorporează cele patru culori ale steagurilor lumii. Joseph Wermuth (Franţa). cultura surzilor şi cea internaţională. unitatea şi continuitatea. Franţa. au existat Campionatele Europene ale Surzilor. în ciuda opoziţiei CISS. semnele mâinii înfăţişează semnul pentru „unitate”. S-a hotărât ca fiecare ţară europeană care este membră CISS să fie auromat primită ca membru al EDSO. reprezintă semnul original al „Olimpiadei Surzilor”. o primă adunare de constituire care a cunoscut un eşec din cauza manevrelor CISS. Secretar General fiind ales englezul R. Franţa. Formele mâinii în limba engleză pentru „OK”. cu drept de participare la campionatele europene organizate sub egida acesteia. ei trebuie să folosească ochii pentru a comunica. care se surapun una peste alta. într-un cerc. Hendrik J. De Haas. s-a înfiinţat în mod oficial EDSO. „bun” şi „mare”. care defineşte pe durzi ca oameni vizuali. Luate împreună. Roland Haythornwaite (Anglia) şi Boudewijn de Roose (Belgia). ţările care erau membre ale CISS obţineau cu uşurinţă autorizarea pentru organizarea acestor campionate europene. astfel că erau perioade când se puteau organiza 8-10 astfel de campionate europene anual fără a se avea siguranţa financiară a desfăşurării lor în bune condiţii. A avut loc la Madonna di Campiglio. Antibes. câteva ţări europene (Belgia.

maghiarul Geza Vida (1986-1994). tenis de câmp.când s-a înfiinţat în mod oficial ICSC. fotbal indoor. ciclism. destinele şahului mondial pentru surzi sunt dirijate de italianul Michele Visco.E. In afara Campionatelor Europene au loc meciuri de calificare la fotbal. prin votul delegaţilor. baschet. Conform statutului. germanul H. Până în 1953.Începând din 1983 au avut loc 5-7 Campionate Europene anual. De Haas a încetat subit din viaţă în cursul participării sale la al treilea C.Punsche (1956-1962 şi 1978-1986). adăugându-se hocheiul şi atletismul pe teren acoperit astfel că în prezent C. În continuare. atletism pe teren acoperit. de fotbal. badmindon. deoarece sunt acceptate în turneul final numai 12 echipe iar câştigătoarele sunt calificate direct la Campionatele Mondiale (Deaflimpics).Boyce (1994-2002). Primul preşedinte al ICSC a fost ales olandezul L. Actualul preşedinte al EDSO este o femeie. schi alpin şi volei.J. astfel că se asigura o planificare sistematică şi o securitate financiară iar desfăşurarea campionatelor avea loc după 2 ani de la terminarea campionatelor mondiale organizate de CISS la fiecare din cele 17 discipline sportive. La al IX-lea Congres al EDSO care a avut loc la Vilnius în 1998 s-a extins şirul disciplinelor sportive. acest preşedinte coordona o organizaţie europeană de şah ce funcţiona neoficial. handbal. tenis de masă.Dronkers care a funcţionat în perioada 1949-1955. înot. baschet (bărbaţi şi femei) şi volei (bărbaţi şi femei) şi handbal.E. fotbal. cu regret că primul preşedinte al EDSO. Datele şi programul acestora fiind stabilite cu 4 sau 6 ani înainte. cros.Meurer (1964-1978).E. Responsabilitatea managementului organizatoric este acordată la 2 delegaţi iar alţi 2 delegaţi tehnici răspund de respectarea regulamentului pentru fiecare ramură sportivă. după 2002. desfăşurate sub egida acestua sunt persoane surde. Amintim aici. Acesta coordonează relaţiile dintre jucătorii de şah din cadrul asociaţiilor naţionale ale surzilor şi aplică acelaşi regulament al jocului de şah stabilit pentru persoanele valide. bowling. cehul M. lupte. preşedinţii ce au urmat au fost aleşi pe perioade de 4 ani. polo.000 de sportivi legitimaţi în cadrul celor cca 1000 de cluburi. ale EDSO se desfăşoară în 20 de ramuri sportive diferite cum ar fi atletism. Următorii preşedinţi ai ICSC au fost germanul O.G. englezul A. olandezul Hendrik J.Svabensky (1962-1964. Până în prezent au avut loc 14 Campionate Mondiale de Şah pe echipe pentru bărbaţi şi 2 pentru femei după cum urmază : 206 . cu posibilitatea re-alegerii la congres. care a fost aleasă în această funcţie în 2004 Comitetul Internaţional al Şahului pentru Surzi (ICSC) În scopul promovării „sportului minţii” în rândul persoanelor surde s-a înfiinţat în anul 1953 Comitetul Internaţional al Şahului pentru Surzi (ICSC). Subliniem că toţi membrii comitetului EDSO. Actualmente sunt membre ale EDSO 40 de ţări europene cu peste 50. franţuzoaica Isabelle Malaurie. orientare turistică. delegaţii tehnici şi orice alt responsabil al C.

Szeged (1983). Roma (1995). 1982Mallorca (Spania). Organizarea asociaţiilor de surzi şi a serviciilor de interpretare in diferite ţări (Romania. Organizaţia şi-a elaborat structuri organizatorice şi strategii legale cu privire la elaborarea şi dezvoltarea serviciilor de interpretare. Hamburg (1991). La nivel legislativ.1990-Veszprem (Ungaria). Din acest motiv JFD nu solicită şi nu primeşte donaţii caritabile în afara donaţiilor pentru proiecte. Sub aspect organizatoric.000 000 de locuitori (cca 0. Majoritatea veniturilor provin din cotizaţii. ajungând la 27. 1994Brunn (Cehia). 2006.? La fiecare 2 ani se organizează campionate europene de şah începând din anul 1973. Structura Federaţiei Surzilor din Japonia JFD este o organizaţie-umbrelă care cuprinde 47 de filiale prefecturale ale surzilor şi este încorporată în structura Ministerului Asistenţei Sociale. ceea ce ne determină s-o includem în cadrul organizaţiilor guvernamentale. Legătura şi interdependenţa de contractele locale face ca JFD să fie cuprinsă în structura guvernamentală care conduce ţara în acel moment. 1958-Londra (Anglia).. Calitatea de organizaţii non-profit no scuteşte de plata impozitelor pe veniturile obţinute din diverse surse. Activităţile de bază ale JFD se desfăşoară la nivel local şi prefectural cu ajutorul persoanelor angajate şi a celor care activează în mod voluntar. 1974-Fredericia (Danemarca). 1986-Abufeira (Portugalia). Vaxjo (1981). Acestea au continuat să se desfăşoare la Goteborg (1975). inclusiv din donaţii. 2002-Vilnius (Lituania). primul Campionat având loc la Essen. 1998-Lucerna (Elveţia).1953–Oslo (Norvegia). Biroul Executiv al JFD este format exclusiv din membri surzi. 1955–Oberammergau (Germania. aducând schimbări în politica guvernamentală care au 207 . la o populaţie de cca 127.000 ( date valabile pentru anul 1998). 1966-Leksand (Suedia). Belgrad (1987). Londra (1989). la protecţia socială şi a drepturilor persoanelor surde şi la recunoaşterea oficială a limbajului gestual. Essen (1979). activitatea de colaborare a JFD cu sistemul administrativ s-a dovedit a fi fructuoasă. Japonia. fără salturi. 1962-Varna (Bulgaria). Finlanda) Japonia Federaţia Surzilor din Japonia (JFD) a fost înfiinţată în 1948 cu toate că rădăcinile sale se întind până în 1915. când a fost înfiinţată Asociaţia Surzilor din Japonia. 1970-Turku (Finlanda). 1978-Obersdorf (Germania). Helsinhi (1993). Winterthur (1985).. Germania.2 la mie) o dată cu intensificarea activitţilor sociale şi a luptei surzilor pentru drepturi civile. Den Haag (1977). Până în 1960 activităţile Asociaţiei au decurs lin. SUA. După această dată numărul membrilor a crescut brusc.

În 1970 Guvernul japonez a început să desfăşoare un „Program de formare a asistenţilor în limbaj gestual” prin care au luat amploare cursurile de limbaj gestual pe întreg teritoriul ţării. apt ce a determinat JFD să militeze pentru recunoaşterea importanţei interpreţilor calificaţi în limbajul gestual în scopul protejării drepturilor umane ale persoanelor surde (Nobuyuki. la care au contribuit 11 experţi din diferite domenii şi 4 persoane surde. surzii beneficiază de bilete gratuite sau compensate pentru călătoria cu metroul sau cu trenul.fost benefice petru membrii surzi. 415). Din acest motiv a debutat în 1982 un alt proiect de cercetare cu durata de trei ani. o nivelare a diferenţelor regionale subtile constatate şi să se încurajeze învăţarea acestei forme de limbaj de către auzitori. Totuşi. cu participarea activă a JFD. In acest scop JFD a publicat o carte „Our Sign Language” (Limbajul nostru gestual). Asociaţiile prefecturale ale surzilor primesc speţii gratuite pentru birouri în cadrul clădirilor de asistenţă socială prefecturală şi beneficiază de personal auxiliar.. care a urmărit formarea unui sistem standardizat de limbaj gestual.pg. Astfel. modalitatea de delegare a asistenţilor în limbaj gestual acolo unde era nevoie de ei. s-au înfiinţat „cluburi de limbaj gestual” pentru cei interesaţi să-şi perfecţioneze studiile de limbaj gestual în afara cursurilor obişnuite. ceea ce permite ca acestea să se desfăşoare cu contribuţii minme din partea cursanţilor sau să fie gratuite. Multe din aceste cursuri sunt finanţate de guvern.K. 1999. aceste proiecte nu au dus la conturarea unui sistem naţional satisfăcător de formare şi de plasare a interpreţilor. pe care le menţionăm mai jos: dacă au un venit redus. fapt care a determinat luarea în considerare a drepturilor umane ale persoanelor surde din această ţară. surzii primesc o varietate de servicii. Sistemul de interpretare din Japonia În 1965 o persoană surdă a comis o crimă. S-a urmărit. să se realizeze o standardizare a limbajului gestual japonez. apărută în 1969. Filialele prefecturale ale JFD organizează cursuri oficiale de limbaj gestual la nivel local. La intervale de trei ani s-au desfăşurat două proiecte. In cursul interogatoriilor efectuate de poliţia niponă aceasta nu a beneficiat de un interpret calificat. unul vizând plasarea interpreţilor iar celălalt. Astfel. sperând că aaceasta va contribui la înlăturarea concepţiei greşite a populaţiei japoneze că limbajul gestual al surzilor nu este un limbaj adevărat. ei promesc o compensaţie suplimentară care acoperă diferenţa până la venitul mediu pe economie. printre altele. se acordă medicamente ş echipamente medicale compensate. Aceste Asociaţii au centre informaţionale pentru surzi care asigură casete video subtitrate şi spaţii unde surzii se pot întâlni pentru a participa la diverse activităţi şi unde pot să primească o îndrumare profesională. Accentul s-a pus pe un sistem de formare şi 208 . Prin folosirea personalului local există o strânsă legătură între Asociaţiile locale.

oricând”. altul la nivel de prefectură şi ultimul la nivel de oraş. Structura acestor cursuri. Primele examinări în vederea atestării primilor 1000 de interpreţi au început în 1989. Fondurile necesare formării interpreţilor au provenit de la Ministerul Asistenţei Sociale care a încheiat contracte cu filialele prefecturale ale Federaţiei Surzilor din Japonia pentru efectuarea acestor servicii. Formarea interpreţilor are loc într-o diversitate de domenii cum ar fi : învăţământ.. JFD în colaborare cu „Asociaţia naţională de cercetare în domeniul limbajului gestual” a elaborat un alt proiect care viza educarea unui număr de cca 1. Mai mult decât atât. sunt finanţate de guvern şi sunt foarte ieftine întrucât urmăresc încurajarea interacţiunii dintre surzi şi auzitori din cadrul aceleiaşi comunităţi. fie prin oficiul de asistenţă socială prefectural.2 milioane de japonezi care să fie convinşi de necesitatea unui sistem naţional de interpretare în limbaj gestual. fie prin filiala locală a Asociaţiei Surzilor. În funcţie de solicitările din aceste domenii particulare. Cursurile sunt predate de membri ai Asociaţiei Surzilor. În cadrul acestui proiect s-au înfiinţat „cercuri de limbaj gestual” şi „seminarii de limbaj gestual” în aproape toate oraşele din Japonia. reprezentanţii guvernamentali contactează filialele prefecturale pe bază de contracte. În Japonia serviciile de interpretare sunt în totalitate voluntare şi sunt realizate mai ales de femei casnice care au soţi salariaţi ar plata nu depăşeşte 8 dolari pe oră. Actualmente există trei sisteme de organizare a formării de interpreţi în limbaj gestual. un curs de nivel intermediar de 55 de ore cu 23 de teme şi 209 . Pentru folosirea interpreţilor. JFD a solicitat înfiinţarea unui centru naţional de cercetare şi de formare a interpreţilor în limbaj gestual. iar începătorii pot să înveţe limbajul gestual la nivel elementar şi ar putea să interacţioneze cu indivizii surzi la acest nivel. Din cauza salariului mic şi a lipsei perspectivelor de promovare. 1999). consultanţă privind acordarea de drepturi umane şi alte drepturi legale. au caracter neoficial. profesia de interpret nu are căutare în Japonia. interpreţii sunt delegaţi să lucreze. iar limbajul gestual este predat la un nivel mai avansat. (prezentată de Shinichi. este alcătuită din un curs de bază cu durata de 35 de ore care cuprinde 23 de teme.de atestare care să garanteze oferirea viitorilor interpreţi a unui nivel uniformizat de cunoştinţe şi de priceperi. Cu toate că până în 1997 au fost atestaţi 1000 de interpreţi. fapt realizat în 1982. „Seminariile de limbaj gestual” au un caracter pronunţat oficial. În cadrul acestui sistem. Biroul de repartizare caută un interpret disponibil cu calificarea adecvată şi se face o programare. unul al Ministerului Muncii. Interpreţii calificaţi sunt formaţi prin cursuri cu durata de 2-3 ani. medicină. o persoană surdă care are nevoie de interpret ia legătura cu biroul de plasare a interpreţlor. oriunde.K. cererea este de patru ori mai mare. In scopul formării de interpreţi calificaţi care ar putea să lucreze „orice. care sunt acordate de Asociaţiile prefecturale ale Surzilor. Menţionăm că formarea de interpreţi în limbajul gestual în Japonia constituie o parte a unui proiect mai larg şi de durată ( pe 20 de ani) de popularizare a limbajului gestual în rândurile populaţiei japoneze. „Cercurile de limbaj gestual” sunt formate din grupuri mici. angajare.

Astfel. cu toate că acest program are o serie de inconveniente. el nu oferă o pregătire profesională. există un program finanţat de Ministerul Asistenţei Sociale pentru femeile casnice care doresc să lucreze ca asistent voluntar în limbajul gestual. Fenomenul îmbătrânirii populaţiei atrage acum atenţia factorilor care se ocupă de problemele sociale. cu excepţia celor angajaţi la universităţi. Avantajul sistemului japonez constă în uşurinţa de a se obţine serviciile unui interpret. Din cauza preţului foarte scăzut. Totuşi. nu oferă un salariu şi nu sunt perspective de promovare şi foarte puţini dintre cursanţi rezistă dacă nu au o motivaţie suficient de puternică. Cauzele nu rezidă în dificultatea examenului ci în faptul că sistemul de interpretariat durează 2-3 ani. este uşor ca medicii şi avocaţii să fie convinşi să plătească serviciile acestor interpreţi. ci doar o familiarizare cu cerinţele profesiunii de interpret. el se bazează pe voluntariat. există mari diferenţe între pregătirea care se realizează în fiecare prefectură din cauză că planul de instruire. foarte puţini dintre aceştia au promovat examenul de limbaj gestual. Cu toate acestea. programul menţionat asigură o pregătire a populaţiei feminine a Japoniei la nivelul comunicării cotidiene cu persoanele surde. Interpreţii cei mai pricepuţi vor fi şi cei mai solicitaţi. aceştia sunt în pericol să sufere o serie de tulburări psihice.o practică internă de 20 de ore unde sunt abordate 14 teme. manualele şi cerinţele nu sunt unitare. Datorită mentalităţii voluntare . De asemenea. După parcurgerea perioadei menţionate. S-a observat că deşi numărul de cursanţi a crescut. are loc o examinare a limbajului gestual al cursanţilor care doresc să devină interpreţi prefecturali. în scopul perfecţionării deprinderilor de interpretare. singurii interpreţi care beneficiază de încadrare cu normă întreagă se găsesc în serviciile referitoare la surzi. Între timp se organizează o serie de seminarii unde interpreţii se familiarizează cu cerinţele examenului naţional de atestare. În general există o lipsă de interpreţi iar piaţa muncii nu reacţionează deoarece guvernul a stabilit salarii iraţional de mici pentru serviciile asigurate de interpreţi. interpretul în limbaj gestual urmează o perioadă de pregătire specializată în domeniile pe care le-am menţionat anterior. colegii sau in instituţiilr juridice. calitatea interpreţilor calificaţi din Japonia diferă foarte mult. Statele Unite ale Americii Structura Asociaţiei Naţionale a Surzilor din SUA 210 . Această situaţie determină pe beneficiarii serviciilor de interpretare să plătească o parte din valoarea acestor servicii. Din acest motiv. o serie de interpreţi nu pot efectua servicii pe durată nedeternimată. Aşa cum am menţionat anterior. Ministerul Invăţământului încă nu recunoaşte necesitatea folosirii limbajului gestual în şcoli în timp ce Ministerul Asistenţei Sociale se arată extrem de binevoitor sub aspect social în privinţa folosirii limbajului gestual de la o vârstă cât mai mică şi asigură finanţare pentru formarea de interpreţi. Din cauza suprasolicitărilor şi a stressului. După absolvirea examenului. programele.

de dezvoltarea economică a acestor zone. subtitrarea unor emisiuni informative ale companiilor de televiziune. de zona geografică. restaurante. care încurajează pe cetăţenii americani şi intreprinderile să doneze fonduri pentru acest gen de organizaţii non-profit. care-i permite să mobilizeze cu uşurinţă pe membrii săi. NAD este o organizaţie non-profit care îi permite să primească donaţii scutite de impozit. Pentru a-şi păstra licenţa. de etatea persoanelor surde ş. în exclusivitate. dacă o persoană surdă din SUA cere un interpret pentru a avea acces într-un anumit loc. şcoli.000 locuitori) ceea ce reprezintă 0. numărul de persoane surde diferă în funcţie de riguozitatea recensământului. Or. hoteluri. toate instituţiile publice. NAD are un centru juridic pentru rezolvarea situaţiilor în care sunt implicate persoane surde (Nakamura. Astfel. K.a.08 la mie în comparaţie cu datele statistice ale Federaţiei Mondiale a Surzilor (FMS). care estimează că pe glob ar exista cca o persoană surdă la mia de locuitori. interpreţii calificaţi trebuie să participe periodic la cursuri de perfecţonare. spitale. ş. 1999). Actualmente ea are un număr mai mic de membri (cca 22. datele menţionate mai sus se situează cu mult sub această limită.000) la o populaţie de peste două ori mai mare decât a Japoniei (cca 270. Biroul executiv al NAD este format din membri surzi. Tranşele de plată pentru serviciile asigurate de interpret diferă între 40 şi 100 de dolari pe oră în funcţie de calificarea şi de disponibilitatea interpretului pe plan local. surzi americani sunt răspândiţi pe un teritoriu vast. aşa cum au menţionat şi alţi autori. la sisteme de salvare prin telefoane cu text.Bell. printre altele.a. şi accesul la serviciile de interpretare. Spre deosebire de Japonia. Legea menţionată cere ca interpreţii calificaţi să fie pregătiţi şi examinaţi de Oficiul Naţional al Interpreţilor pentru Surzi (National Registry of Interpreters for the Deaf).G. care are o populaţie densă.. Sistemul american de interpretare Modelul american de interpretare a apărut odată cu Legea Americanilor cu Disabilităţi (ADA) din 1990 care se bazează pe concepţia că toate persoanele au acces la serviciile publice.000. magazine. Dar. Majoritatea interpreţilor din SUA sunt profesionişti şi obţin venituri substanţiale sau integrale din această activitate. care creează dificultăţi în mobilizarea surzilor americani la acţiunile NAD. Această lege plasează responsabilitatea egalităţii de acces pe instituţii inşoişi. conform unei vechi tradiţii cu rădăcini în creştinism. afiliată la Asociaţia Naţională a Surzilor dar care nu este subordonată acesteia. instituţia vizată devine răspunzătoare pentru asigurarea unui interpret dacă nu are deja unul în cadrul schemei de personal. care includ.Asociaţia Naţională a Surzilor din Statele Unite (NAD) s-a înfiinţat în 1880 şi a funcţionat câteva decenii cu teama că numărul membrilor săi va scădea ca urmare a activităţii promotorilor reducerii numărului de surzi prin intervenţii genetice şi prin alte măsuri promovate de adepţii lui A. înfiinţată în 1965. În structura sa organizatorică. În funcţie de 211 . Accesul egal include cerinţa ca surzii să aibă acces la alarme vizuale de incendiu.

oferind totodată un evantai de servicii şi de activităţi pentru toate grupurile de vârstă. De-a lungul vremii. la afacerile mici sau la persoane luate individual. această economie de piaţă rectifică cu uşurinţă sistemul şi îi determină pe cetăţeni cu un salariu avantajos să devină interpreţi şi să lucreze în universităţi. dacă are loc o situaţie care implică doi vecini. vecinul surd trebuie să facă apel la un interpret sau la un prieten care cunoaşte sistemul gestual. serviciile publice din SUA sunt răspunzătoare de asigurarea accesului „rezonabil” la serviciile unui interpret. În anul 2005 ASF sărbătoeşte cei 100 de ani de existenţă cu multe evenimente la nivel local. nu se referă la intreprinderile non-profit. deoarece. umane şi lingvistice şi a unui mediu în care surzii să poată fi mândri de moştenirea lor. de pildă. unde se pot bucura de folosirea limbajului gestual finlandez şi de cultura lor vizuală. Dintre acestea aprox. Legea ADA acoperă numai serviciile publice. Sediul central al ASF se află în „Light House” (Casa Luminii) din Helsinki. Cu toate că există o mare lipsă de interpreţi. ASF a evoluat de la o simplă organizaţie cu un singur angajat itinerant la alta ce cuprinde 41 de cluburi membre cu peste 100 de angajaţi care asigură o diversitate de servicii destinate îmbunătăţirii vieţii celor 8000 de persoane surde. ele fac apel la sistemul ”hârtie şi creion” în cazul unor consultaţii medicale. cursurile de limbaj gestual american sunt relativ scumpe şi numai persoanele bine motivate pentru o carieră în interpretare le pot finaliza. pentru asigurarea deplină a drepturilor sociale. de istoria. Limbajul gestual şi învăţământul 212 . în sistemul juridic-administrativ şi în alte domenii specializate. Astfel. multe intreprinderi mici evită să asigure interpreţi. naţional şi nternaţional. s-a născut în 1905 din dorinţa şi nevoia persoanelor surde şi a familiilor lor de a conlucra în direcţia îmbunătăţirii situaţiei persoanelor aflate într-o situaţie similară.000 de persoane cunosc şi folosesc limbajul gestual ca profesori şi interpreţi. Economia americană de piaţă este cea care dirijează sistemul de interpretare şi-l face să fie avantajos. Ea are o îndelungată tradiţie în sprijinirea persoanelor surde. Accentul pus pe economia de piaţă are şi unele dezavantaje pentru sistemul american de interpretare. Situaţia limbajului gestual şi a interpretării în Finlanda Asociaţia Surzilor din Finlanda (ASF).complexitatea actului de comunicare. Astfel. ASF asigură un cadru de pregătire pentru elaborarea unor acţiuni la nivel local şi regional. Aceste cluburi oferă persoanelor surde şansa de a fi împreună şi de a-şi apăra drepturile la nivel local. de la copii până la preşcolari. 5000 folosesc limbajul gestual ca principal mijloc de comunicare iar 15. Din cauza acestor cheltuieli. limbajul şi cultura lor. un centru modern pentru surzi şi deficienţi de auz. regional. În fine. multe instituţii mici vor căuta să evite cheltuielile mari necesitate de întreţinerea interpreţilor. dacă responsabilitatea asigurării de interpreţi este plasată pe furnizorul de servicii.

DEAFVOCurmăreşte dezvoltarea predării limbajului gestual în învăţământul profesional prin folosirea tehnologiei informaţiei şi a comunicării. secţia de producţie video din cadrul Asociaţiei. 213 . constituie o prioritate a Asociaţiei. Alte activităţi importante includ producerea de materiale didactice pentru predarea limbajului gestual şi dezvoltarea serviciilor asigurate de interpreţi. Rata şomajului la surzii din finlanda este considerabil mai mare decât media naţională şi se caută canale de angajare dar factorii esenţiali sunt educaţia şi pregătirea pentru un loc de muncă. mai ales prin folosirea intensivă a internetului. Lunar. Astfel. publicaţii. Asigurarea accesului la informaţie. Un proiect finanţat de Ununea Europeană. produce un program educaţional şi cultural în limbaj gestual. Astfel. a competiţiilor şi a activităţilor de formare. Se urmăreşte folosirea televiziunii digitale pemtru transmiterea informaţiilor în limbajul gestual. PC de buzunar şi pe telefonul mobil al firmei Nokia Communicator. Secţia care se ocupă de dezvoltarea învăţământului caută să asigure folosirea limbajului gestual pe toată durata procesului de instruire a elevilor surzi. pe baza unui Plan de învăţământ eleborat în colaborare cu universităţile obişnuite. Teatrul Finlandez pentru surzi oferă spectacole în limbaj gestual. Servicii sociale şi de angajare Acestea sunt deservite de 15 consilieri care lucrează pe tot cuprinsul ţării şi folosesc limbajul gestual când consiliază clienţii surzi şi îi ajută să se angajeze. Această secţie caută mijloace care să facă accesibile persoanelor surde care folosesc limbajul gestual serviciile culturale elaborate pentru auzitori.Asociaţia promovează limbajul gestual şi desfăşoară cercetări legate de acest limbaj. cei care iubesc cultura şi profesioniştii au ocazia să-şi dezvolte priceperile şi să-şi prezinte producţiile. se folosesc video-foane şi site-uri WEB pentru interpretarea la distanţă şi pentru asigurarea serviciilor de consiliere în limbaj gestual. În administrarea Asociaţiei Surzilor din Finlanda se află o Şcoală Superioadă Populară (un centru de educaţie superioară pentru adulţi). carţi şi programe pe casete video despre durzi şi surditate. care oferă activităţi şi cursuri pentru studenţii care folosesc limbajul gestual. De pildă. Unele proiecte includ o şcoală virtuală în limbaj gestual finlandez şi un centru de orientare profesională. un serviciu de informare şi o bibliotecă asigură elaborarea de rapoarte. care constituie un serviciu deosebit de important destinat publicului. Aici a loc şi cusuri de limbaj gestual pentru auzitori. În anul 2004 acest dicţionbar a devenit disponibil pe smart-phone. în 1998 a publicat „Dicţionarul de bază al Limbajului Gestual Finlandez” care a fost lansat în 2002 pe reţeaua on-line de web. De asemenea. Cultura şi informarea Secţia pentru cultură se ocupă de organizarea evenimentelor culturale.

În acest sens am urmărit situaţia surzilor din două ţări africane. De o lungă tradiţie se bucură cooperarea cu ţările Nordice prin Consiliul Nordic al Surzilor. cu o populaţie restrânsă. Oraşele sunt puţine şi de mici dimensiuni. Sunt în curs de desfăşurare proiecte cu organizaţiile din părţile de sud şi de est ale Africii. Elaborarea de proiecte ocupă o parte importantă din activitatea internaţională a Asociaţiei. Unele aspecte privind integrarea surzilor din ţările aflete în curs de dezvoltare comparativ cu a celor din ţările dezvoltate Putem considera că nivelul de dezvoltare economico-socială a unei ţări îşi pune amprenta asupra posibilităţilor de integrare socială a surzilor din ţara respectivă. Aspecte legate de personal şi economie În cadrul ASF lucrează un grup multicultural şi multilingual. Aproape jumătate din bugetul Asociaţiei este acoperit de Finnish Slot Machine Association. o organizaţie care colectează fonduri prin administrarea unui cazinou şi a unor aparate care vând diferite obiecte. Asociaţia Surzilor din Finlanda participă la diverse activităţi europene. Ca membru al Uniunii Europene. De asemenea. Intreprinderi proprii şi business ASF patronează două intreprinderi. În aceste condiţii. PROSIGN OY AB care este singura companie de producţie din Finlanda care s-a specializat în producerea de activităţi multimedia. Burundi şi Kenya.Activitatea internaţională Asociaţia Surzilor din finlanda are contacte şi relaţii internaţionale extensive care funcţionează cu succes. de aproximativ 5 milioane de locuitori ce se ocupă mai ales cu agricultura pe terenuri familiale situate pe dealuri nisipoase. Nu este semnalată prezenţa unor şcoli oficiale ci doar câteva şcoli sponsorizate de 214 . Burundi este o ţară subdezvoltată. din Asia de Sud-Est. este o intreprindere de marketing care acţionează ca factor intermediar între aparatura de sprijin necesară şi intreprinderile care o produc. iar transportul dintre ele se realizează cu dificultate. Cealaltă. Una din ele. Birourile Preşedintelui şi ale Secretarului General al FMS sunt situate în „Casa Luminii”. diferite sectoare ale administraţiei de stat acordă donaţii. care contribuie la creşterea veniturilor proprii ale acestei organizaţii. pe care o prezentăm în rândurile ce urmează. adulţii şi copiii surzi par să fie izolaţi unii de alţii. KL SUPPORT. din Balcani şi din alte părţi. din Orientul Mijlociu. servicii WEB în limbaj gestual. Comunicarea în familiile cu un copil surd se realizează pe baza unor sisteme particulare fiecărei familii. dintre care jumătate sunt persoane surde. Aceasta constituie un exemplu de colectivitate de lucru formată din surzi şi auzitori care folsesc limbajul gestual în comunicare. programe video şi TV.

are o populaţie de 20 milioane de locuitori care aparţin la mai multe etnii. Acolo unde unele şcoli pot să asigure servicii pentru surzi. performanţa elevilor surzi la testele şcolare este slabă şi s-a recomandat folosirea limbajului gestual cel puţin pe bază experimentală. În Kenya. astfel că nu se poate vorbi de prezenţa unui limbaj gestual comun şi nici de o organizaţie a surzilor. De obicei. cu rare excepţii şi se crede că nu pot fi educaţi. de aceea surzii nu au şanse să devină profesori într-o şcoală de surzi. aflată în curs de dezvoltare. Hutu (care cuprinde 85 % din populaţie) şi Tutsi (15%). Accentul se pune pe instruirea orală şi pe labiolectură. În Burundi există două triburi principale. Şcoala primară nu este obligatorie. Auzitorii îi consideră pe surzi ca fiind lipsiţi de inteligenţă şi nu li se poate acorda vreun rol social. Şcolile pentru surzi au aceeaşi programă şi aceleaşi manuale ca în şcolile de masă dar ritmul de lucru şi metodele sunt diferite. să le mobileze şi să le întreţină. Limba oficială tribală este SWAHILI dar a doua limbă oficială este cea engleză. Mai puţin de un sfert din populaţia adultă este alfabetizată şi doar un copil din trei merge la şcoala primară. copiii surzi sunt ne-educaţi. Rarele excepţii de care aminteam mai sus se referă la acei surzi care puteau să urmeze o şcoală de pe lângă o biserică. Astfel. aceşti elevi pot să dobândească unele cunoştinţe legate de tâmplărie sau de vânzarea unor produse şi pot să aibă de lucru dacă auzitorii se pot înţelege cu ei şi le vor da de lucru. Cei aprox. 4. comunitatea locală trebuie să construiască şcoli. Toată ţara cuprinde 17 şcoli cu internat pentru surzi. din care jumătate au pregătire de specialitate cu durata de doi ani. Deşi profesorii sunt plătiţi de guvern. fiecare familie are mai mulţi copii iar aceştia îşi asumă rolul de supraveghere a persoanei surde după decesul părinţilor. Învăţând să comunice. elevii sunt integraţi în şcoli de masă. În Kenya există un Institut de Pedagogie Specială care asigură cadrele pentru învăţământul special cu durata de 3 ani. Dintre acestea o şcoală este de nivel liceal iar 5 clase de surzi sunt ntegrate în şcoli de masă. care au un limbaj oficial comun-kirundi şi o a doua limbă oficială-franceza. Asociaţia Naţională a Surzilor din Kenya a publicat un dicţionar al limbajului gestual dar nu se ştie precis dacă aceste semne reprezintă un limbaj unitar deoarece sunt multe forme tribale de limbaj gestual. că sunt retardaţi mental deoarece nu se poate comunica cu ei. La admitere se cere o diplomă de profesor şi trei ani de practică pedagogică într-o şcoală. Se estimează că există aprox. Deoarece profesorii nu cunosc bine limbajul gestual. de mari dimensiuni. care nu este obligatorie. Această ţară. situaţia este ceva mai bună.000 de copii surzi de vârstă şcolară dar nu există un sistem de educaţie a surzilor iar aceştia nu sunt bineveniţi în şcolile pentru auzitori. 2000 de elevi surzi sunt instruiţi de 200 de profesori. Femeile surde burundeze nu se pot căsători şi nu pot avea copii în cadrul unei familii.biserici. 215 . Dintre copiii de vârstă şcolară 2 la mie sunt surzi.

majoritatea elevilor surzi urmează cursuri cu durata de 3-4 ani în cadrul şcolilor profesionale unde se pot califica în diverse meserii din mai multe domenii cum ar fi cel al construcţiilor şi lucrărilor publice ( instalator sanitar. fiecare având propria specializare. patiser. Sub aspect medical. surzii din Kenya au unele avantaje semnificative. Această reţea ce se întinde în oraşele mai mari sau cu mai multe persoane surde. adunând date şi colectând fonduri cu care plăteşte cazarea a jumătate din numărul elevilor surzi. 5 licee aflate în structura acestor centre şcolare. În 1999 s-a adoptat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. la 216 . Astfel surzii au posibilitatea să lucreze ca profesori de religie în şcolile pentru surzi sau ca asistenţi sociali în diverse unităţi.la Catedra de Teologie Ortodoxă şi Asistenţă Socială Didactică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea din Piteşti. înfiinţând clinici. Meseria cea mai frecventă este cea de tâmplar. 15 şcoli elementare care au şi grădinişe în structura lor. în sectorul serviciilor de întreţinere (electromecanic.Dintre cele 17 şcoli. trei sunt profesionale. se efectuează intervenţii chirurgicale sau se protezează auzul deficitar. Spre deosebire de alte ţări aflate în curs de dezvoltare.Comunicare prin limbaj gestual. 2 unităţi post liceale şi mai multe clase integrate în şcoli generale. cuprinde pe aproape toţi copiii de vârstă şcolară. construind şcoli. Este posibil ca un număr mic de copii surzi din zonele rurale sau izolate să rămână neşcolarizaţi fie că părinţii lor nu ştiu că există şcoli speciale fie că ei nu au posibilităţi materiale să-i ducă la şcoală. în industria textilă şi confecţiilor. Astfel. datele disponibile ne arată că cei aproximativ 3200 de elevi surzi sunt cuprinşi în cele 8 grădiniţe autonome. Ca urmare a creşterii cerinţelor de educaţie. brutar. sub aspectul integrării şcolare. în ţara noastră există o reţea medicală în aproape toate oraşele mari unde se face evaluarea auzului. Insă situaţia va fi remediată curând odată cu înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Persoane cu Handicap şi a Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Copiilor şi Adopţii şi a reţelei de asistenţă socială din cadrul primăriilor. montator tâmplărie din aluminiu sau PVC). vopsitor caroserii auto). Situaţia din România se apropie mai mult de cea a ţărilor din vestul Europei sub aspectul integrării surzilor în mai multe domenii ale vieţii sociale. frizer-coafor. 102 care. După terminarea şcolii generale. zugrav-vopsitor-mozaicar-faianţar. s-a creat în 1999 o specializare nouă. Astfel. învăţământul de 9 ani fiind obligatoriu. tâmplar. sculptor în lemn. în domeniul hotelier-alimentaţie cum ar fi cofetar. tinichigiu auto. Cea mai mare parte dintre absolvenţi migrează spre oraşe unde caută de lucru şi se grupează în asociaţii ale surzilor. există oficiali şi profesori entuziaşti şi mai bine informaţi iar asociaţia de părinţi este dinamică. 6 şcoli sau centre şcolare profesionale. etc Modalitatea dominantă de comunicare este cea orală dar. după 1990 s-a manifestat tendinţa de a se folosi tot mai mult comunicarea gestuală în şcolile speciale. depanator aparate electrice şi electrocasnice.

Desigur. pct. istorice şi geografice. În Burundi.articolul 15. rude. deşi trăiesc în mijlocul lor. După H. Lane. surzii au posibilităţi limitate de a comunica cu auzitorii. deoarece poate comunica cel puţin gestual şi poate primi informaţii în acest limbaj de la părinţi. ei au ocazii rare de a comunica şi cu alţi surzi. Auzitorii pot să-i ajute să se integreze în societatea majoritară dar trebuie să ţină seama de cultura lor. să nu exagereze cu mainstreamingul. a fost adoptat un ordin comun al MEC şi MSF de atestare a interpreţilor în limbaj gestual pentru persoanele surde şi în limbajul specific persoanelor cu surdocecitate. integrarea surzilor este bazată pe o cultură distinctă de cea a auzitorilor. Pe de altă parte. această structură socială o putem numi integrare cu izolare. (a). în Suedia. să aibă un limbaj gestual fluent şi legături strânse cu alţi surzi. pe limbajul gestual şi pe legăturile acestor surzi cu lumea surzilor. ceea ce reprezintă o integrare cu autonomie . pe care surzii nu o înţeleg. să aprecieze limbajul gestual deoarece unii surzi nu pot să suplinească limbajul gestual cu cel verbal ceea ce-i poate duce la izolare de lumea auzitorilor. De asemenea. Aceasta presupune ca surzii să se dezvolte cu mândria de a fi surzi. Se poate conclude că dacă un copil surd poate să meargă la şcoală el poate să aibă o viaţă mai bună decât unul neinstruit. a recunoscut oficial limbajul gestual şi a recomandat formarea şi angajarea de interpreţi în limbajul gestual în toate domeniile care au tangenţă cu persoanele surde. vecini sau semeni de ai lui. din cauza situaţiei economice. poate comunica şi ppoate învăţa o meserie. surzii doresc o integrare cu autonomie. El poate fi un dezavantajat sub aspect economic dar nu mai poate fi considerat retardat mental. 217 . De asemenea. Deoarece instruirea din Burundi şi Kenya se face de obicei în limba franceză sau engleză. ei nu au acces fizic sau lingvistic la o educaţie de calitate.