P. 1
limbajul mimico gestual

limbajul mimico gestual

|Views: 589|Likes:
Published by ghita333
psihologie
psihologie

More info:

Categories:Types, Research
Published by: ghita333 on Jan 28, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

04/04/2014

pdf

text

original

Curs nr.

1 Introducere în comunitatea persoanelor surde În ultimele trei decenii s-au amplificat preocupările faţă de persoanele cu handicap auditiv, mai ales în urma cercetărilor efectuate de lingvistul american William Stokoe în 1960, care a arătat că limbajul gestual al surzilor din America este un limbaj real ce are toate caracteristicile şi funcţiile principale ale limbajelor umane. Această observaţie uluitoare pentru acea vreme nu prea îndepărtată este astăzi extinsă la limbajul gestual al surzilor din toate ţările. Primele cercetări au fost urmate de tot mai multe investigaţii asupra „limbajului semnelor” desfăşurate de cercetători auzitori şi surzi, mai ales în Danemarca, Finlanda, Suedia, Spania, Franţa, Germania ş.a. În Statele Unite ale Americii şi în alte ţări s-au creat adevărate instituţii de cercetări asupra limbajului şi surditaţii şi s-a accelerat formarea de interpreţi în limbajul gestual şi a celui specific persoanelor cu surdocecitate. În cadrul unor prestigioase universităţi europene şi americane, cu colaborarea Asociaţiilor Naţionale ale Surzilor, aceste organizaţii au devenit tot mai active în lupta pentru recunoaşterea limbajului gestual şi obţinerea acceptării surzilor ca minoritate lingvistică în cadrul populaţiei majoritare. În ceea ce priveşte abordarea persoanelor cu handicap, în societate există actualmente două modele, unul medical, cu adânci rădăcini în societatea tradiţională, care consideră persoanele cu handicap ca fiinţe cărora le lipseşte ceva şi care au nevoie de protecţie şi de intervenţii în diverse sfere. Accentul este pus pe defectele pe care le are o persoană surdă în comparaţie cu o persoană auzitoare. Prin urmare, alegând persoana auzitoare ca ,,model”, obiectivul acestei concepţii este acela de a ,,vindeca” persoana surdă ca să obţină o vorbire şi un auz mai bun. Observăm că într-o societate de auzitori persoana surdă apare în rolurile consecutive de pacient al medicilor audiologi, de elev, de client al serviciilor sociale şi de angajat asupra căruia se năpusteşte o întreagă armată de educatori din şcolile speciale sau de masă, de logopezi care se străduiesc să-i facă „să vorbească normal”, de chirurgi experţi în implant cohlear, de consilieri pe probleme de sănătate mintală şi de orientare şcolară şi profesională, psihologi, asistenţi sociali, cercetători, preoţi, etc. H. Lane (1996), subliniază că toate aceste servicii şi intervenţii sunt necesare şi bine intenţionate iar unele dintre acestea sunt apreciate de persoanele surde. Această armată de profesionişti nu a reuşit, totuşi, să ducă la scăderea gradului de discriminare la care sunt supuşi surzii pe piaţa muncii şi nici la creşterea gradului de toleranţă al societăţii faţă de surzi sau a sprijinului de care au nevoie aceste persoane. Cei care se opun acestei perspective medicale sunt experţii în sociolingvistică şi antropologie culturală. Ei se concentrează pe ceea ce are persoana surdă, nu pe ceea ce nu are. Această abordare socio-culturală se bazează pe realitatea din

1

colectivitatea surzilor, pe experienţa pe care o au ei, pe modalităţile lor de a-şi rezolva problemele, pe resursele lor şi nu pe slăbiciunile lor care ar putea fi prezente şi în rândul auzitorilor. Un alt concept care ar putea fi abordat într-un viitor nu prea îndepărtat consideră aceste persoane ca o variaţie normală în cadrul populaţiei generale. Abordarea medicală datează de peste 300 de ani şi este profund ancorată în conştiinţa contemporanilor noştri, fiind reflectată în multe domenii ale vieţii cotidiene, dând naştere la atitudini discriminatorii ce iau uneori forme aberante. După cum se menţionează şi în „Manifestul disabilităţii (handicapului) în România”, persoanele cu disabilităţi nu sunt respectate ca persoane cu drepturi egale şi nu li se recunoaşte valoarea şi demnitatea umană. Deciziile care se iau la nivel legislativ au loc fără consultarea persoanelor în cauză şi de multe ori ele constituie o violare a drepturilor umane. Se cunoaşte că există numeroase tipuri de disabilităţi (intelectuale, fizice, motorii, psihice, etc.) care au unele elemente comune dar şi unele diferenţe specifice. Dacă comparăm aceste elemente comune cu valorile şi obiectivele comunităţii surzilor, vom constata că surzii au priorităţi cu totul diferite. În primul rând, surzii nu recunosc că au o disabilitate. Ei au propria identitate ca persoane surde în comparaţie cu, de exemplu, handicapaţii mental care de multe ori nu-şi dau seama ce sunt. Surzii nu cred că este ceva rău să fii surd şi de multe ori ei doresc să aibă copii surzi pentru a transmite cultura şi valorile ei (H. Lane, 1996). Apoi, persoanele cu disabilităţi urmăresc să obţină o mai bună îngrijire medicală, servicii de reabilitare şi de asistenţă personală (care să-i ajute să se îmbrace, să mănânce sau să-i plimbe) care să le ofere, în final, o viaţă îndependentă. Înterpreţii de care au nevoie surzii nu pot fi incluşi în categoria de asistenţi personali, deoarece aceştia îşi oferă serviciile atât pentru auzitori cât şi pentru surzi. Obiectivele principale ale surzilor se referă la recunoaşterea oficială a limbajului gestual, folosirea lui ca mijloc de instruire în şcoli, la locul de muncă sau a interpreţilor oriunde este nevoie pentru facilitarea comunicării cu autorităţile. Spre deosebire de auzitori care urmăresc integrarea surzilor în şcoli de masă, surzii consideră că au mai mult de câştigat în şcoli speciale, unde pot folosi limbajul gestual ca mijloc de instruire şi de socializare. Având un limbaj şi o cultură proprie, surzii caută interdependenţa pe care o găsesc la cluburile lor şi în cadrul evenimentelor speciale organizate de ei înşişi, spre deosebire de alte persoane cu disabilităţi care urmăresc o viaţă independentă şi se întrunesc mai ales din motive politice. Desigur, surzii sprijină mişcarea în favoarea drepturilor persoanelor cu disabilităţi într-un efort comun de promovare a propriei identităţi, pentru controlul destinului propriu şi pentru obţinerea unor drepturi, servicii şi legi care ar fi fost mult mai dificil de obţinut dacă ar fi luptat singuri, din cauza numărului mic de persoane surde. Din acest motiv persoanele surde s-au alăturat mişcării promovate de persoanele cu handicap şi au constituit Forumul Disabilităţii în Romania.

2

Se pare că ar fi mai corect să vorbim despre surzi ca persoane cu identitate proprie ca despre francezi, români, etc. şi nu ca despre persoane cu deficienţă de auz. Auzitorii au inventat acest termen bazat pe conceptul de disabilitate dar surditatea tot surditate rămâne chiar dacă este protezată, iar o disabilitate are şanse să fie vindecată prin diverse măsuri medicale şi recuperatorii. Spre deosebire de persoanele cu alte disabilităţi, surzii se diferenţiază de acestea în mare măsură. Astfel, profesioniştii auzitori care se ocupă de surzi îi consideră pe aceştia ca având o disabilitate cu atât mai serioasă cu cât surditatea este mai gravă. În schimb, surzii apreciază capacitatea de atenţie în mediul vizual şi limbajul gestual şi nu acordă atenţie aspectului medical al surdităţii. Ei îi consideră pe aceşti profesionişti ca având limite serioase în perceperea vizuală şi în limbajul vizualgestual precum şi atitudini greşite faţă de surzi. Aceştia îi blamează pe mulţi profesionişti auzitori care, deşi susţin că-i servesc pe surzi, nu pot să comunice fluent cu aceştia, fiind handicapaţi sub acest aspect. În orice caz, cele mai handicapante sunt atitudinile pe care le au mulţi auzitori faţă de surzi. Ei au alte valori legate de cultura şi de limbajul gestual al surzilor şi nu apreciază elocvenţa şi marea bogăţie de exprimare a limbajului gestual tocmai pentru că nu cunosc acest limbaj. Considerarea persoanelor cu handicap auditiv ca minorităţi culturale şi lingvistice reprezintă o idee care câştigă tot mai mult teren în ţările dezvoltate, datorită intensificării studiilor asupra limbajului gestual, a progreselor care au apărut în studierea culturii şi istoriei surzilor cu impact asupra legislaţiei şi a conştiinţei auzitorilor. Astfel, promovarea învăţării limbajului gestual la preşcolarii surzi, la părinţii lor şi la alte persoane auzitoare care doresc să devină interpreţi, predarea cursurilor de limbaj gestual în licee şi universităţi ca „limbi străine”, ca a doua limbă sau în scopul formării de interpreţi calificaţi, sunt doar câteva evoluţii recente care facilitează adoptarea modelului minoritar-lingvistic în tratarea persoanelor surde. Ca urmare a poluării industriale, sonore sau de altă natură precum şi a creşterii speranţei de viaţă, a crescut în ultimii ani numărul de persoane adulte cu pierderi auditive, dar s-a redus numărul de copii cu hipoacuzie, în urma monitorizării cuplurilor care ar putea da naştere la copii cu deficienţe de auz. La acestea se adaugă cei care, din cauza proceselor specifice îmbătrânirii ţesuturilor, auzul le-a scăzut semnificativ şi au nevoie de un aparat de amplificare a sunetelor. Statisticile recente arată că hipoacuzia ocupă locul 3 în ansamblul afecţiunilor datorate vârstei a III-a, după artrită şi hipertensiune arterială. Este interesant să menţionăm aici că afecţiunile vederii se situează pe locul 9, fapt ce trage un serios semnal de alarmă cu privire la importanţa ce trebuie acordată protezării auzului ca mijloc de păstrare a capacităţii de comunicare şi de facilitare a integrării sociale. Potrivit Rezoluţiei ONU deficienţa este definită ca fiind orice pierdere sau anomalie a structurii sau funcţiei psihice, fiziologice sau organice (anatomice); incapacitatea este consecinţa deficienţei, o restricţie sau lipsa a posibilităţii de a
3

efectua o activitate la parametrii normali; handicapul este dezavantajul rezultat din deficienţă sau din incapacitate, care limitează sau împiedică indeplinirea unui rol care este normal în raport cu vârsta, sexul, factorii sociali şi culturali (Rezoluţia ONU nr 37/52din 3 XII 1982 - Programul Mondial de Acţiune privind Persoanele cu Handicap). În cazul nostru, o persoană cu pierdere auditivă poate să întâmpine dificultăţi de a continua activitatea anterioară dacă aceasta se baza pe comunicare cu publicul sau dacă auzul juca un rol esenţial (controlor de zbor, aviator, muzician ş.a.). Aici este nevoie de intervenţia societăţii pentru ca deficienţa sau incapacitatea să nu devină handicap. Handicapul descrie interacţiunea dintre persoană şi mediu cu concentrarea atenţiei asupra deficienţelor din mediul înconjurător, pentru a le elimina şi a permite acestor persoane cu handicap să participe în condiţii de egalitate De pildă, copiii cu hipoacuzii severe sau cu surditate urmează şcoli speciale, dar nu este exclusă frecventarea unei şcoli normale. În acest ultim caz, este nevoie ca profesorul să aibă unele cunoştinţe despre necesităţile unui copil cu hipoacuzie pentru a contribui la dezvoltarea lui normală. De pildă, acesta trebuie să conştientizeze importanţa mediului sonor pentru copilul hipoacuzic şi să creeze condiţii pentru ca acesta să poată participa la cât mai multe activităţi împreună cu colegii lui auzitori. De mare folos este aşezarea copilului în clasă, astfel încât să-l poată vedea în acelaşi timp pe profesor şi pe colegi când participă la lecţii. De asemenea, clasa trebuie să fie suficient de bine luminată pentru a permite citirea de pe buze. In acest sens este util ca elevul să fie aşezat mai în faţă pentru a vedea şi auzi ceea ce spun profesorii, dar mai important dintre toate aceste elemente este asigurarea unui sprijin în afara clasei la materiile pe care nu le-a înţeles. Acest sprijin ar putea fi asigurat acasă de părinţi, în limita posibilităţilor, sau de profesorii de specialitate, mai ales în clasele mai mari. De asemenea, protezarea adecvată a hipoacuzicilor duce la schimbarea structurii lor psihologice şi deschide o altă perspectivă, mai optimistă, legată de viaţa socială. Copiii cu hipoacuzie devin mai deschişi faţă de acumularea de informaţii iar capacitatea lor de a le prelucra şi de a le folosi le poate permite să frecventeze cursurile unui liceu sau ale unei facultăţi în condiţii aproape normale. Auzitorii pot să-i ajute să se integreze în societatea majoritară dar trebuie să ţină seama de cultura lor, să nu exagereze cu mainstreamingul, să aprecieze limbajul gestual, deoarece unii surzi nu pot să suplinească limbajul gestual cu cel verbal, ceea ce-i poate duce la izolare de societatea auzitorilor. Ca să poată frecventa în bune condiţii o instituţie de învăţămînt superior sau un colegiu este absolut necesar ca persoanele cu surditate gravă să beneficieze de sprijinul unui interpret în limbajul mimico gestual. Punctul de vedere medical a dat naştere surdologiei ca ramură a defectologiei, persoana surdă fiind considerată anormală şi trebuie acţionat asupra ei prin diferite mijloace (corectiv-recuperatorii, medicale, educaţionale) pentru a fi ,,normalizat” şi
4

. dacă ei citesc un articol din presă despre realizările sportive sau de altă natură ale unei persoane surde dar nu se specifică acest aspect. De pildă. singura societate cu drepturi depline. Termenul preferat de aceste persoane este cel de surd. care trebuie să fie cunoscute. trebuie să fie ajutate să nu se simtă marginalizate în societate. Dacă persoana surdă este mai departe. De pildă. Primul semn evident este modalitatea de comunicare gestuală cu altă persoană (dacă şi aceasta este surdă) sau pronunţarea mai lentă şi cu voce tare când se comunică cu o persoană auzitoare. se poate atinge umărul sau braţul cu o mişcare uşoară a palmei. este bine să cunoaştem unii factori care pot facilita sau îngreuna această comunicare.a. prin atragerea atenţiei putem începe o conversaţie. Pentru a se reduce în mare măsură izolarea la care pot fi condamnate de mediu. există unele maniere bune şi rele de începere a unei conversaţii. de continuare. handicapat de auz ş. Alţi termeni folosiţi sunt surdomut (surdo-mut. surdovorbitor) deficient de auz. cum ar fi o adunare socială. De asemenea.integrat în societatea auzitorilor. În cazul unor grupuri mari. de întrerupere ş. hipoacuzic. chiar dacă poartă o proteză. persoanele surde. Cum putem participa la comunicarea gestuală La început. Toţi aceşti termeni au fost creaţi de auzitori pentru a nu-i jigni pe cei care nu aud şi pentru a materializa unele măsuri de protecţie. disfuncţional auditiv. Dacă persoana surdă este destul de aproape. Modalitatea de abordare Ca şi la auzitori. este necesar să cunoaştem semnele care ne informează dacă o persoană aude sau nu. se simt ofensaţi. prin lovirea podelei cu piciorul sau a tăbliei unei mese. este necesar să se ceară altei persoane să atingă umărul celei în cauză. Să nu uităm că surzii sub aspect cultural sunt mândri că sunt surzi. 5 . este suficient să se fluture mâna. dar priveşte în altă parte. un ziar sau o floare. pe care-i prezentăm în continuare. de aşteptare a rândului la intervenţie. Se omite faptul esenţial că surzii nu sunt un grup de handicapaţi ci persoane care au propria istorie. limbaj şi cultură. Însă aceste expresii sunt mai ofensatoare decât cuvântul . În acest sens se recomandă atât auzitorilor cât şi surzilor să adopte unele strategii de comunicare la care ne vom referi în continuare. asurzit. modul normal de atragere a atenţiei este să se stingă/aprindă lumina de câteva ori. O modalitate mai rar folosită este transmiterea unei vibraţii. care poate fi recepţionată de persoana în cauză.surd”. Unele din aceste comportamente sunt diferite de cele folosite de auzitori din cauza specificului vizual al limbajului gestual.a. care nu implică noţiunea de boală. Dacă persoana surdă se află într-un grup.

articulată. fie din cauză că pragurile ei auditive sunt foarte apropiate de cele dureroase şi are loc o interferenţă între acestea. Emiţătorul este liber să privească în altă parte dar să rămână conştient de răspunsurile sau de direcţia privirii receptorului. Cu toate că felul în care aude copilul depinde de specificul hipoacuziei. îşi va lăsa mâinile în jos în cadrul spaţiului de gesticulare. mimica feţei şi mişcările corpului contribuie cu informaţii suplimentare la înţelegerea mesajului verbal de aceea se recomandă să se păstreze contactul ocular permanent cu persoana surdă şi să i se vorbească în faţă. Dacă acesta este pregătit .. Schimbarea rândului la conversaţie sau participarea la discuţie se face prin fluturarea mâinii în faţa celui care .Unele modalităţi de atragere a atenţiei sunt considerate nepotrivite de către colectivitatea de surzi. Dacă receptorul priveşte în altă parte şi nu se menţine contactul ocular este un semn de întrerupere a emiţătorului. într-o poziţie de repaus..vorbeşte”. este de aşteptat ca acea persoană să menţină un contact vizual până când se face o pauză normală.Dacă emiţătorul îşi lasă mâinile în jos şi priveşte spre interlocutor dă de înţeles că a terminat ce avea de spus sau aşteaptă un răspuns. Buzele. prin alte gesturi de răspuns dar fără să-l întrerupă pe emiţător. Este mai dificil să se participe la conversaţie într-un grup mai mare. bunele maniere cer ca auzitorii să folosească modalităţile vizuale de atragere a atenţiei şi de comunicare. Există situaţii când persoana cu surditate gravă sau profundă nu poate suporta proteza auditivă. În acest caz. lovirea brutală sau prea frecventă pe eceste părţi. care să permită înţelegerea vorbirii şi să se evite repetarea cuvintelor. Deoarece proteza auditivă nu este de nici un ajutor. prin scuturarea capului. O dată ce o persoană surdă a fost contactată prin modalităţile expuse mai sus. La fel este şi în situaţia fluturării mâinii prea aproape de faţa cuiva. persoana cu surditate se bazează aproape exclusiv pe vedere în recepţionarea vorbirii altora. în majoritatea cazurilor trebuie să se vorbească cu voce clară. 6 . licărirea luminii din sală pentru a atrage atenţia unei singure persoane care se află într-un grup. normală. mişcările de aprobare sau de respingere făcute cu capul. prin închiderea ochilor sau prin folosirea unor gesturi care exprimă dezacordul se ajunge la întreruperea celui care gesticulează. cel puţin pentru a atrage atenţia celui care-l poartă că cineva îi vorbeşte sau că se apropie un pericol. în special dacă sunt şi auzitori care folosesc limbajul sonor. Acesta din urmă poate arăta că urmăreşte mesajul prin expresia feţei. De pildă.să vă dea cuvântul”. atingerea unei persoane în afara braţului sau umărului. Prin întreruperea contactului vizual. nu se acceptă apucarea capului cu palmele şi îndreptarea spre faţa celui care vrea să-i spună ceva decât în cazul unei relaţii foarte strânse. fie datorită neprotezării îndelungate sau din alte motive. În majoritatea covârşitoare a cazurilor aparatul auditiv poate fi de ajutor.

Desigur. este bine să se explice persoanei surde gluma pe înţelesul ei. cum ar fi: să închidă sonorul la aparatele de radio sau televizor. cu toate că în cultura auzitorilor menţinerea îndelungată a contactului ocular poate fi interpretată ca un gest de lipsă de educaţie. este de preferat să se transmită simultan mesajul primit. Chiar şi persoanele cu auzul perfect normal pot înţelege greşit un mesaj. când auzitorii vorbesc cu o persoană surdă. Dacă vorbirea lor este dificil de înţeles de auzitori. fără să le fie teamă sau ruşine. Persoana surdă trebuie lăsată să aprecieze importanţa mesajului. să vorbească în faţa persoanei surde şi să păstreze contactul ocular pe tot timpul conversaţiei. Este de preferat o vorbire cu voce normală dar cu un ritm mai lent. totodată. Sub acest ultim aspect menţionăm că tot mai mulţi surzi “se înarmează” cu telefoane mobile şi astfel pot comunica direct prin SMS. este util să respecte unele strategii uşor de realizat care facilitează comunicarea. 7 . ele ar putea nu numai să comunice mai uşor cu persoanele surde dar ar cunoaşte o nouă limbă. cu voce strigată sau fără voce. De partea cealaltă. nu am înţeles?. Dacă se află într-un grup de auzitori care vorbesc. o nouă cultură. Să nu se spună niciodată “nu este important” ceea ce s-a comunicat prin telefon şi astfel să se omită o parte semnificativă din mesajul primit. dacă auzitorii ar participa la unele cursuri de limbaj gestual. deoarece ar putea fi citit de pe buze. să nu treacă mai departe până nu se lămureşte problema. dacă nu înţeleg ceva trebuie să întrebe din nou “Despre ce este vorba. când cei din jur se amuză la o glumă sau un banc. Ea ar trebui să atragă atenţia pesoanelor care doresc să-i vorbească să-i atingă braţul pentru a-l atenţiona. să le ceară acestora să-i vorbească pe rînd. În caz contrar se accentuaeză sentimentul de marginalizare sau de ignorare a persoanei sale. să nu se vorbească cu mişcări exagerate ale gurii. este foarte util să aibă la îndemână un carneţel şi un pix pentru a le folosi în caz de necesitate. când se poartă o conversaţie la telefon solicitată de persoana surdă. care le-ar îmbogăţi orizontul cultural şi ar duce la crearea unei mai bune integrări sociale a persoanelor lipsite de auz fără voia lor. cât mai departe de sursele de zgomot. la o petrecere sau la un eveniment social.Persoanele surde. dacă persoana surdă nu a înţeles mesajul. persoana surdă să fie lăsată să aleagă un loc care oferă cele mai bune condiţii de vizibilitate şi. Dacă se află la cursuri. să nu poarte o conversaţie îndelungată într-un mediu cu mult zgomot.

in procesul de comunicare. lipsa unei igiene personale ş.De pildă. ea adaugă incă un handicap vizual la disabilitatea sa auditivă deja prezentă. gesticulatorii surzi tind să stea ceva mai departe unii de alţii în comparaţie cu auzitorii. Printre alţi factori care trebuie evitaţi se numără coafura neobişnuită. unghiile prea lungi şi foarte colorate. constituie factori perturbatori ai atenţiei. Bluzele. mâinile aflate in mişcare trebuie să iasă în evidenţă cu uşurinţă pe fondul hainelor.Influenţa condiţiilor de mediu şi aspectului recepţionării limbajului acestuia interlocutorului asupra Prin factori fizici inţelegem tot ce-l înconjoară pe surd în orice situaţie de comunicare. de fondul sonor sau fizic şi. de lumină.vorbeşte” sâ-l vadă pe interlocutor de la talie în sus şi să aibă spaţiul necesar de gesticulare. în afara gesturilor transmise. De aceea. gesticulatorii nu pot comunica cel mai bine când sunt prea aproape unii de alţii. Mustăţile groase şi bărbile stufoase acoperă o mare parte din suprafaţa buzelor şi a feţei şi nu facilitează inţelegerea. Dacă lumina este inadecvată în ambele sensuri. Se vor evita tuburile 8 .. cămăşile sau alte articole de imbrăcăminte de culori diferite sau stridente. Imbrăcămintea si aspectul exterior ingrijit Îmbrăcămintea este recomandabil să contrasteze cu culoarea pielii. este de dorit ca femeile să evite machiajul excesiv. dacă pielea are o culoare deschisă. Din motive similare. cu desene florale sau cu dungi vii. Toate acestea pot fi semnificative deoarece sunt factori auxiliari care pot evidenţia sau ascunde informaţia iar luarea lor in considerare este vitală pentru asigurarea confortului comunicării. in partea de sus. sau de cca 2 metri. în special. Iluminarea este unul din cei mai importanţi factori fizici. un ruj strident colorat şi abundent etc. Din aceste motive. cu figuri geometrice. Când o persoană surdă intră intr-o cameră. între ei este de dorit să existe o distanţă de cca două spaţii de gesticulare. unul din primele lucruri pe care le observă este aranjamentul luminilor. Sursa principală de lumină trebuie să se afle în faţa celui care vorbeşte. din cauza mişcărilor pe care trebuie să le facă cu mâinile. Aspectul fizic. purtarea de bijuterii în exces. de aspectul fizic al celui care vorbeşte. folosirea unor parfumuri de proastă calitate sau prea puternice. dacă nu cel mai important.Se cunoaşte că comunicarea poate fi facilitată sau îngreunată în funcţie de distanţa la care se află interlocutorii.a. Machiajul trebuie sa fie adaptat situaţiei iar un ruj moderat poate facilita labiolectura. Vor fi evitate umbrele care se pot aşeza pe faţa lui precum şi iluminarea prea puternică sau prea slabă. Este de preferat să se poarte imbrăcăminte in culori calde dar cu nuanţe contrastante faţa de culoarea pielii. se recomandă să se poarte haine de culoare închisă şi invers. care să permită celui care . Spre deosebire de vorbitori. Îndiferent de culoarea imbrăcămintei. consumul de ceapă sau de usturoi.

draperiile. Sunt de preferat fonduri în culori pline în locul celor cu modele pentru a nu crea perturbări nedorite. În situaţia când un grup de surzi este invitat să participe la o acţiune unde majoritatea participanţilor sunt auzitori. chiar dacă nu sunt conştiente de existenţa lui. asupra audienţei. este de recomandat ca cele mai multe semne sa fie executate la nivelul umerilor. Spre deosebire de auzitori. pentru aceasta ei trebuie să facă eforturi de rasucire sau de inclinare a capului. Zgomotul de fond poate avea un efect perturbator asupra persoanelor surde aflate într-o sală. storurile.Trebuie evitată tendinţa unora de a-şi ridica mâinile mai sus de umeri. tapetele sau zugrăvelile este de preferat să fie în culori calde şi să contrasteze cu imbrăcămintea. Astfel. în lipsa acestuia poate fi amenajat un podium pe care să se aşeze vorbitorul ori de câte ori se adună un grup mai mare de surzi. surzii nu au altă cale de a-l urmări decât dacă-l pot vedea şi. deoarece au un efect perturbator. acestea dau impresia că cel care vorbeşte este obosit. luminile pâlpâitoare. Dacă semnele care se realizează de obicei la nivelul umărului încep să coboare spre piept. Fondul vizual. Audienţa de surzi însăşi poate fi o sursa de dificultaţi dacă in timpul expunerii surzii vorbesc unii cu alţii prin semne sau dacă părinţii surzi îşi lasă copiii auzitori nesupravegheaţi şi aceştia se joacă cu zgomot sau aleargă de colo-n-colo pe coridoare. Desigur. Cel mai indicat auditorium este cel în trepte. candelele. care pot suferi din cauza consecinţelor indirecte ale acestui zgomot. ele sunt dificil de citit sau pot fi chiar invizibile deoarece faţa şi mâinile sunt de aceeaşi culoare. dacă cel ce vorbeşte este deranjat. luminile care atârnă în jos sau aşezarea în contra lumină. el nu trebuie să stea cu picioarele 9 . adică zona din spatele celui care vorbeşte. coşuri cu flori etc. in final. Cu toate că sunt unele semne care se realizează la nivelul feţei. el nu mai este suficient de atent şi poate greşi. ei trebuie să se aşeze in aşa fel încât să poată vedea pe auzitorii care vorbesc. Instalarea oboselii se face simţită şi când acesta îşi mută frecvent greutatea corpului de pe un picior pe altul sau işi rezemă coatele de pupitru. care pot chiar să inchidă ochii şi să-l urmărească pe vorbitor.fluorescente defecte. Inalţimea scenei sau a platformei de pe care vorbeşte o persoană joaca un rol deosebit de important. Astfel. trebuie să respecte aceleaşi reguli amintite in cazul imbrăcăminţii. Camerele cu podeaua dreaptă sau cele cu stâlpi sau coloane sunt cele mai contraindicate locuri pentru a participa la evenimente sociale sau culturale. Poziţia naturală şi cea mai convenabilă de gesticulaţie este zona din faţa corpului celui care gesticulează. poate pierde şirul expunerii şi toate acestea se vor rasfrânge. Dacă semnele sunt executate la nivelul feţei. Pentru un banchet sau evenimente similare este necesar să nu se pună pe mese aranjamente florale.

faţa şi părţile corpului. sprâncenele şi forma buzelor joacă cel mai mare rol în modificarea semnificaţiei gesturilor similare. Cei care gesticulează se bazează mult pe expresia facială pentru a transmite nuanţe şi aspecte subtile. Mişcările buzelor şi modificarea expresiei faciale pot fi folosite pentru a arăta cum se realizează o acţiune.Nu cunosc" apare mai clar dacă se ridică umerii.Nu ştiu" sau . variată şi adecvată momentului este o componentă importantă a oricarei forme de comunicare faţă-în-faţă. se întredeschide gura şi se duce mâna la cap sau pe locul dureros. bucuria sau supărarea..NU". Intrebările sunt marcate prin o privire întrebătoare. Emoţiile cum ar fi surpriza. O expresie facială vie. teama. Surzii trebuie să arate astfel de delimitări pe cale vizuală şi o fac prin mişcări uşoare ale corpului şi prin schimbări ale expresiei faciale. Pentru a evita oboseala. dar nici să se mişte de colo-colo de a lungul scenei. el poate face un pas natural spre stânga sau spre dreapta din timp în timp. se inchid ochii. Viteza cu care se scutură capul dintr-o parte în alta.Sunt bolnav".. Expresia feţei este la fel de importantă ca şi mişcările făcute cu mâinile dar se recomandă ca cel care priveşte spre gesticulator să se concentreze în special asupre feţei. Esenţial este să se păstreze contactul ocular şi privirea asupra celui care gesticulează. de pildă. se înclină capul şi se întorc palmele de jos în sus. sunt arătate prin expresii ale feţei. Când auzitorii vorbesc. expresia facială joacă acelaşi rol ca volumul şi tonul vocii din comunicarea verbală. „aflate în umbră”. cu ochii deschişi sau închişi. În contexte diferite. unde semnificaţia cuvintelor emise se poate schimba radical numai prin felul cum sunt rostite acele cuvinte (cu sarcasm sau cu sinceritate). chiar dacă se mai pierde o parte dim mesajul realizat cu mişcările mâinilor. fiind şi un element gramatical al limbajului. Un alt exemplu este cuvântul . În gesticulaţie se foloseşte mimica feţei pentru a exprima emoţia şi a spori expresivitatea mesajului gestual. poziţia acestuia în diferite împrejurări poate exprima mai mult decât ceea ce se emite pe cale verbală. De pildă. După expresia facială ne dăm seama de felul propoziţiei şi ce simte cel care gesticulează referitor la informaţia exprimată. La fel este cazul şi în limbajul gestual... ridicarea sprâncenelor poate 10 . Capul şi expresiile faciale sunt folosite şi pentru alte scopuri. Limbajul feţei şi al corpului În comunicarea gestuală surzii folosesc mâinile.lipite de podea. În limbajul gestual ochii. poate să spună multe despre gradul negaţiei. Când se foloseşte limbajul corpului se poate transmite mai clar un concept prin semne. se subţiază buzele şi se face semnul "a scrie". semnificaţia lui . Aşa cum a arătat A. când gesticulăm . În limbajul gestual. Negarea şi confirmarea sunt arătate prin mişcări ale capului.Pease cu privire la limbajul corpului. La fel. pentru a arăta că cineva scrie cu dificultate se încruntă sprâncenele. ei marchează părţi din cuvinte. propoziţii şi fraze prin ritmul vocii sau prin schimbarea vitezei şi tonului vocii. Mişcările corpului sunt folosite pentru a da ritm gesticulării.

în arta dramatică. fiind handicapaţi sub acest aspect. surzii se diferenţiază de acestea în mare măsură. arătăm spre persoana în cauză în timp ce privim spre ea şi apoi intoarcem privirea spre interlocutor. în limbajul gestual aceasta este mult mai importantă deoarece. ochii şi faţa sunt folosite într-un mod special când vorbim despre ce face cineva pentru altcineva sau când reproducem o conversaţie. Folosirea expresiei faciale nu este specifică limbajului gestual. Ei îi consideră pe aceşti profesionişti ca având limite serioase în perceperea vizuală şi în limbajul vizual-gestual precum şi atitudini greşite faţă de surzi. pentru a arăta surpriza. Spre deosebire de comunicarea verbală. combinarea corecta a gestului cu expresia facială poate să ofere o mai buna inţelegere a mesajului. În comunicarea gestuală ochii pot avea rolul de accentuare suplimentară. În schimb. De ex. În orice caz. unde folosirea expresiei faciale este opţională. apoi facem semnul copil şi arătăm spre stînga. Ea se foloseşte mai ales pentru mărirea efectului în gesticulare: clipirea ochilor. De pildă. etc. Ei au alte valori legate de cultura şi de limbajul gestual al surzilor şi nu apreciază elocvenţa şi marea bogăţie de exprimare a limbajului gestual tocmai pentru că nu cunosc acest limbaj. El nu poate şti cu precizie dacă se face o afirmaţie sau se formulează o intrebare. De asemenea. în funcţie de temperament.a. cele mai handicapante sunt atitudinile pe care le au mulţi auzitori faţă de surzi. Dacă dorim să vorbim despre cineva prezent.roduce derutarea receptorului. Astfel. deşi susţin că-i servesc pe surzi nu pot să comunice fluent cu aceştia. iar intensitatea expresiei faciale poate să arate intensitatea sentimentelor de durere.arăta simpatia către cineva sau o întrebare. Următorul semn este minge. în pantomimă. furie sau calm. încrucişarea ochilor pentru a da un efect comic. surzii apreciază capacitatea de atenţie în mediul vizual şi limbajul gestual şi nu acordă atenţie aspectului medical al surdităţii. fiecare persoană îşi condimentează discursul cu expresivitatea facială în manieră proprie. Se priveşte apoi spre stânga (unde se află copilul) şi apoi se imita mişcarea mâinilor femeii din dreapta care dă mingea spre stânga la copil. modul de închidere a ochilor poate diferenţia un „bătrân” de un „foarte bătrân”sau un om „bun” de altul „foarte bun” 11 . rotirea ochilor pentru exasperare ş. se p Spre deosebire de persoanele cu alte disabilităţi. zâmbetul care spune „ am glumit”. dacă dorim să spunem că o femeie dă o minge la un copil. De fapt. dacă nu există o concordanţa între gest şi expresia facială. Aceştia îi blamează pe mulţi profesionişti auzitori care. despre ce se vorbeşte. facem semnul femeie şi aratam spre dreapta. corpul. Se folosesc diferite feluri de expresii faciale ca o componentă a comunicarii în toate culturile lumii. profesioniştii auzitori care se ocupă de surzi îi consideră pe aceştia ca având o disabilitate cu atât mai serioasă cu cât surditatea este mai gravă. De asemenea. dacă i se vorbeşte sincer sau este luat peste picior Ochii sunt folosiţi pentru a arăta cu cine se vorbeşte.

12 . Însă. Expresia feţei vie şi activă. respectiv. Prezintă un interes deosebit semnele care se fac cu degetele index şi cel mijlociu.a. ne dăm seama că este vorba despre un „copac înalt”. se vor evita unele mişcări deranjante cum ar fi ridicarea frecventă a umerilor căzuţi. Gradul de deschidere sau de închidere a ochilor poate indica apropierea sau depărtarea unui obiect de subiect în asociere cu un gest. împingerea ochelarilor pe nas. De ex. Alţii. Acestea pot să imite picioarele unei persoane care merge încet. privirea poate semnaliza schimbarea rolului vorbitorului aşa cum o face şi mutarea poziţiei corpului sau a părţilor lui (în special a capului şi a umerilor) spre locul unde se află presupusul subiect Folosirea expresiilor faciale este un valoros mijloc de comunicare. nu numai că scârbeşte audienţa dar poate crea o atitudine negativă faţă de cel care vorbeşte. săltarea pantalonilor. De asemenea. se plimbă agale. daca se întreabă "Ţi-e foame?". De asemenea. când vorbim despre un copac iar privirea se ridică în sus. şi mişcările ochilor pot aduce o contribuţie remarcabilă în procesul de înţelegere a mesajului. dar ele stau în poziţie orizontală şi ating palma mâinii opuse cu faţa şi dosul lor. Dacă privirea este însoţită de o încruntare a sprâncenelor sau de un zâmbet de admiraţie. o persoană care face mişcări exagerate ale ochilor şi feţei. fiind însoţită de cele două degete ale unei mâini în formă de „V”. tot cu aceste două degete se poate arăta că persoana a avut un somn agitat toată noaptea şi s-a învârtit în pat. mâna dreaptă (se face semnul pentru foame) şi mâna stângă (se arată spre interlocutor). se va face o mică pauză şi se va da explicaţiile de rigoare.Toate semnele se fac intr-un spaţiu tridimensional.Uneori surzii folosesc ambele mâini pentru a produce două semne în mod simultan. şade cu picioarele încrucişate ş. deşi subtilă. ne dăm seama că este vorba de o atitudine de dispreţ sau. din contra. În schimb. gesticulatorul foloseşte în mod simultan ochii (îndreptaţi spre adresant). aleargă. dând o grimasă neatractivă. în faţa propriului corp. au o expresie a feţei de „jucător de poker”. cade. dacă cele două degete în „V” fac mişcări în sus şi în jos asupra unei persoane. nimic nu este mai jenant pentru o persoană surdă dacă nu i se explică de ce râd oamenii. De pildă. Folosirea adecvată a expresiei faciale şi a mişcărilor oculare se poate realiza după o perioadă indelungată de practică comunicativă cu surzii. Unii vorbitori dau impresia că au „ochi care vorbesc”. Dacă se creează un moment vesel in timpul unei comunicări şi persoanele din sală încep să râdă. faţa (cu un aspect întrebător). ştim că este vorba de o apreciere asupra celei persoane. De asemenea. şchioapătă. De aceea. stă în picioare sau culcată. care dă impresia că este plictisit. se împiedică. De curând s-a pus în evidenţă rolul privirii în gramatica limbajului gestual. de admiraţie faţă de acea persoană. iar ochii urmăresc mişcarea degetelor.

. în societatea umană există o mare variabilitate printre oameni. observăm că vederea constituie principala cale de informare iar limbajul mimico-gestual este cea mai importantă forţă de consolidare a minorităţii surzilor. În privinţa trăsăturii fizice. gravitatea pierderii auditive. aceasta este considerată o minoritate în comparaţie cu populaţia majoritară de auzitori din fiecare ţară în parte. Ceea ce-i face pe toţi surzii din lume să se unească sau să se bucure când întâlnesc alte persoane surde este că ei pot să comunice între ei în orice ţară prin limbajul gestual. După cum se ştie. unii aud mai bine sunetele abia perceptibile de alţii. după un scurt moment de tatonare.o caracteristică ce nu poate fi eliminată din cadrul minorităţii surzilor. 3. Acestea ar fi: 1. consecinţele diferite date de aceşti factori şi elementele specifice ce caracterizează o minoritate.O caracteristică fizică comună cum ar fi culoarea pielii sau limbajul. putem presupune că diversitatea din colectivităţile de persoane surde ar fi mai mare deoarece sunt implicaţi mai mulţi factori. Deşi conform ultimelor date statistice ale Federaţiei Mondiale a Surzilor există pe glob o populaţie de cca 75 milioane de surzi. 4. putem considera persoanele surde ca fiind o variaţie umană naturală în cadrul variaţiei generale şi in continuă schimbare a speciei umane. În acest context putem considera că surzii reprezintă persoane în esenţă vizuale . 2. cauzele ei. În literatura de specialitate se menţionează că ar exista patru trăsături esenţiale comune oricărei minorităţi care le determină să se unească.. cum ar fi momentul apariţiei surdităţii.membrii minorităţii suferă din cauza nedreptăţilor produse de membrii societăţii majoritare şi luptă pentru a obţine drepturile social-umane cuvenite. Dacă luăm în considerare toate aceste aspecte ne dăm seama că ele sunt valabile pentru caracterizarea populaţiilor minoritare din orice ţară. 13 ..perierea scamelor imaginare de pe haină.în timp ce se vorbeşte unei audienţe de persoane surde Unitate şi diversitate în colectivitatea persoanelor surde Întrucât nu putem găsi două persoane surde care să semene perfect din toate punctele de vedere între ele.. inclusiv a comunităţilor de surzi.tendinţa ca indivizii să se căsătorească între ei. vom întâlni o mare diversitate a acestora în cadrul colectivităţilor de surzi din orice ţară a lumii. Spre deosebire de diversitatea care există între auzitori. ochii oamenilor au nuanţe diferite ale aceleiaşi culori. introducerea cămăşii în pantaloni etc. In această perspectivă.indivizii se consideră ei înşişi ca membri ai aceleiaşi comunităţi iar cei din jur îi identifică în mod similar. există persoane cu diferite deficienţe etc. unii sunt mai înalţi alţii mai scunzi.

Cert este că limbajul gestual s-a format la începutul secolului al XIX – lea. D. Unii autori consideră că originea limbajului gestual american (ASL) se află in insula Martha’s Vineyard unde. Nu se contestă meritul abatelui de L’Epee în dezvoltarea metodei gestuale. dar trebuie să se accepte faptul că limbajul gestual exista cu mult timp înainte de a fi „inventat” de acest inimos prelat. Cu toate că limbajul gestual a fost persecutat în educaţie de peste un secol. indivizii acesteia se căsătoreau intre ei. Momentul apariţiei acestui limbaj ca mijloc de comunicare se pierde in negura vremurilor. Pentru a se inţelege cu surzii.Limbajul mimico gestual este o trăsătură caracteristică persoanelor surde ca minoritate. 14 . Deoarece aceste populaţii erau izolate de cele de pe continent. el fiind diferit de la o ţară la alta sau prezintă diferite nuanţe regionale în cadrul aceleiaşi ţări. S-a observat că timp de peste o sută de ani cei care foloseau limbajul gestual au fost „înghiţiţi” de societatea majoritară în familie. ajungând astăzi la o dezvoltare nemaicunoscută. când a luat fiinţă prima şcoală de surzi din America la Hartford (Connecticut). la locul de muncă. dar acest fapt n-a contribuit la diminuarea folosirii lui între persoanele surde. şi era folosit în cadrul colectivităţii de surzi. aceste gesturi folosite la început între două persoane surde. acum aproximativ 200 de ani. Fiind multe căsătorii între persoane inrudite. Datele istorice disponibile neaga acest lucru.). persoanele auzitoare au manifestat tendinţa de a învăţa limbajul gestual pentru a putea comunica mai bine cu colegii lor surzi. multe din întrunirile comunităţii erau traduse în limbaj gestual. conlocuiau în armonie atât surzii cât şi auzitorii ce alcătuiau colectivitatea de pe insulă. Dimpotrivă. apoi de grupuri de surzi s-au constituit într-un sistem ce a căpătat conturul unui limbaj gestual naţional. 1995. uneori surzii îşi alegeau soţii sau soţiile şi din rândul auzitorilor. După alţi autori. ce-i conferă acesteia şi specificul de minoritate lingvistică nu de persoane bolnave. 2002 ş.a. Acest limbaj a existat de când au apărut surzii pe pământ şi va exista în cadrul societăţii de auzitori tot atâta vreme cât vor fi şi persoane surde în mijlocul acesteia.Miles. limbajul gestual american s-a dezvoltat pe baza limbajului gestual francez adus în America de Thomas Hopkins Gallaudet şi Laurent Clerc în 1817. după Congresul de la Milano el a continuat să se dezvolte în loc să fie eliminat. În aceste zile. la şcoală. Deoarece persoanele surde constituiau cca 25% din populaţia insulei. etc. Se cunoaşte că Abatele marchiz de L’Epee este considerat inventatorul metodei gestuale în educaţia surzilor din Franţa secolului al XVIII-lea şi că el s-a inspirat de la două fete surde când a eleborat „metoda semnelor metodice”. tot mai mulţi auzitori doresc să înveţe limbajul gestual (din diferite motive). pe baza gesturilor folosite de indivizii surzi. mai ales în ţările europene. în SUA şi Canada. auzitorii au învăţat limbajul semnelor folosite de surzi şi astfel s-a dezvoltat limbajul gestual până la nivelul de astăzi (după E. Treptat. El a rămas predominant în viaţa surzilor cu toate presiunile exercitate asupra lui de limbajul naţional majoritar. se năşteau şi copii surzi.Costello.

Datorită comunicării prin limbaj gestual surzii se simt „ca acasă” în compania 15 . având grade diferite de inteligibilitate.. a discriminării şi a neînţelegerii problemelor care îi frământă. să înfrângă mai uşor obstacolele comune. deoarece discriminarea persoanelor surde nu are loc numai în domeniul angajării ci şi în toate domeniile vieţii sociale. preşedintele Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România. constrângîndu-i să se organizeze pentru ca. în România s-a înfiinţat . Se observă că în peste 90% din cazuri. auzitorii din jurul lor îi consideră tot ca persoane surde. În fine. noi îl ţinem în viaţă şi el ne întreţine pe noi şi tradiţiile noastre. împreună. surzii se căsătoresc între ei şi. Noi l-am creat. ”Limbajul gestual este limbajul nostru. toţi copiii surzi au fost şcolarizaţi şi nu se mai poate vorbi de surdo-muţi deoarece toate persoanele surde vorbesc. Faptul este explicabil prin aceea că în familiile de surzi are loc de timpuriu o comunicare „normală” între părinţii surzi şi copiii lor în limbajul gestual iar acesta parcurge la timp treptele de dezvoltare ale oricărui limbaj stabilite de psihologul Jean Piaget.. De asemenea. aceste comisii anti-discriminare au fost înfiinţate sub acţiunea asociaţiilor de surzi mai active dar eficienţa măsurilor luate lasă mult de dorit. Recent.. Desigur. A respinge limbajul gestual înseamnă a respinge persoana surdă”. copiii surzi din familiile cu părinţi surzi au o serie de calităţi comportamentale şi de comunicare superioare copiilor surzi din familiile de auzitori. Acest ultim aspect a determinat autorităţile din unele ţări să înfiinţeze comisii speciale care să combată discriminarea acestei populaţii prin măsuri de constrângere a angajatorilor să folosească persoane surde într-un anumit procent din totalul angajaţilor auzitori. surzii suferă într-adevăr din cauza nedreptăţii. copiii lor sunt auzitori. Trăsăturile enumerate constituie o forţă care-i uneşte pe surzi în cadrul unei minorităţi cultural-lingvistice şi determină o minimalizare a diferenţelor care există între aceste persoane în cadrul comunităţii lor. Noi am constatat că. cel puţin la noi în ţară.Consiliul Naţional al Disabilităţii” ce reuneşte deocamdată şapte organizaţii ale persoanelor cu handicap iar primul preşedinte a fost ales domnul Mihail Grecu.Se cunoaşte că surzii se identifică ei înşişi ca fiind persoane surde. Un studiu recent efectuat de Schildroth şi Hoto (1991) cu privire la recensământul copiilor surzi americani a constatat că 6% dintre copiii născuţi în SUA au devenit surzi după vârsta de 3 ani. la intrarea într-o grădiniţă specială. un pionier al luptei surzilor americani pentru drepturi civile. După părerea noastră. Aproape toate investigaţiile realizate până în prezent subliniază acest aspect. în marea lor majoritate. Limbajul gestual este un puternic simbol al identităţii în colectivitatea surzilor din cauză că aceste persoane luptă pentru propria identitate într-o lume care nu i-a înţeles de–a lungul veacurilor. care le-a discreditat limbajul şi le-a negat cultura proprie. Amintim aici cuvintele sociologului surd Barbara Kannapel (1989).

care poate transforma pe surzi în participanţi activi ai societăţii. credinţe şi valori culturale comune. De asemenea. vorbim despre acea cultură specifică unui grup de persoane surde. de educaţie. surzii sunt recunoscuţi după surditatea lor şi folosirea unui limbaj vizual. Menţionăm în continuare câteva din valorile acestei culturi care este puţin cunoscută de majoritatea auzitorilor. îşi împărtăşesc experienţe. participarea la activităţile asociaţiei şi la diferitele întâmplări din viaţa ei. frecventarea unei şcoli speciale pentru surzi. Ca şi alte mijloace de comunicare. componentele culturii surzilor cum ar fi tradiţiile. Sub aspect cultural. atunci când ne referim la cultura surzilor. La fel ca în orice altă cultură. deoarece el permite o comunicare uşoară. de contactele mai mult sau mai puţin frecvente cu comunitatea de surzi şi de alţi factori. De fapt. Pornind de la ideea că cultura este o componentă a adaptării societăţii la mediul social şi fizic care o înconjoară. Gradul acestei identificări cu limbajul gestual şi colectivitatea de surzi depinde de vârstă. Aceşti copii învaţă limbajul părinţilor lor ca prim limbaj şi tradiţiile oamenilor surzi de la familia lor şi din contactele cu membrii colectivităţii de surzi. istoria. valorile şi criteriile de apreciere a lor. rudelor sau prietenilor surzi. obiceiurile. sunt depozitate cu ajutorul limbajului gestual pentru a fi transmise altor generaţii. Acestea se pot înţelege oricând între ele. care se identifică cu comunitatea de surzi şi foloseşte limbajul mimico gestual ca principal mijloc de comunicare. dar aceste cazuri sunt relativ rare. găsirea unui loc de muncă prin intermediul Asociaţiei. Cultura surzilor Termenul de cultură a surzilor se referă la un grup de persoane care au credinţe şi practici comune. copiii care se nasc cu surditate sau care pierd auzul în perioada preşcolară. toate acestea constituie baza unei experienţe comune vehiculate prin limbajul gestual. exprimarea artistică a sentimentelor ş. chiar dacă se află în străinătate. Naşterea lor într-o familie de auzitori (în majoritatea cazurilor). au cele mai mari şanse să 16 .a. care apar din faptul că aceste persoane se bazează pe vedere şi folosesc limbajul gestual ca principal mijloc de comunicare. firească şi completă între persoanele surde. Cei născuţi surzi în familii de surzi sunt singurii care se nasc în interiorul acestei culturi. găsirea unui partener de viaţă şi multe altele. câştigarea unor premii cu echipa sportivă sau culturală a clubului. De la inceput trebuie să precizăm că. cunoştinţelor. prezentăm câteva din obiceiurile şi tradiţiile surzilor. Prin urmare. viaţa surzilor în cadrul unei colectivităţi proprii. Vorbind la modul general. constituie subiecte de discuţii între surzi când aceştia se întâlnesc. aproape toate cunoştinţele despre lume şi viaţă ale surzilor profunzi şi nu numai sunt comunicate prin limbaj gestual. limbajul gestual este un mijloc de interacţiune socială.semenilor lor. limbajul gestual are şi rolul de depozitar al culturii la care cel ce nu cunoaşte acest limbaj nu are acces.

credinţe şi comportamente care sunt acceptate în comun de o colectivitate. de exemplu. Statele Unite. Trebuie să reţinem că limbajele gestuale indigene sunt unice. avem două nivele ale culturii. iar acest lucru este valabil pentru toate comunităţile de surzi din întreaga lume. când avem o cultură naţională? După cum se cunoaşte. ele constituind . nescrise. în funcţie de gradul ei de conştientizare. nu versiuni manuale ale limbajelor verbale. ce reprezintă doar vârful unui aisberg. Studiile din ultimii 30 de ani au constatat că limbajul gestual este diferit de la o ţară la alta. sau doar urechile unui hipopotam aflat sub apă. elveţian-german şi elveţian-italian). ca cel mai natural şi mai simplu mijloc de comunicare între persoanele surde. folclorul. limbajele umane reflectă culturile în care se dezvoltă. în unele ţări limbajul 17 . pregătire profesională. naţionalitate. Aceasta le face să fie diferite de formele scrise ale aceleiaşi limbi din ţări diferite. credinţele şi . cum acţionează şi cum se comportă oamenii. În spiritul acestor valori noi judecăm pe alţii.. Valorile şi concepţiile care determină aceste comportamente sunt mult mai greu de observat. nu se consideră că aparţin comunităţii surzilor. un sentiment al apartenenţei şi coeziunii între surzi. precum şi alte elemente au creat cultura surzilor. Aceasta. După cum se poate constata din figura de mai jos. care are trei variante de limbaje gestuale (elveţian-francez. unde au pătruns elemente ale culturii din aceste ţări. la vârsta adultă. se află valorile. Unele ţări au chiar mai multe limbaje. La nivelul de suprafaţă (care nu este nivelul superior). persoanele care pierd auzul mai târziu.a. a surzilor. că nu este universal. dar limbajele gestuale din aceste ţări sunt diferite. vârstă.aparţină culturii surzilor. Această cultură s-a transmis de la o generaţie la alta şi a oferit soluţii de supravieţuire a persoanelor surde într-o lume formată predominant din auzitori. în funcţie de cantoanele aflate la graniţa Germaniei. limba engleză este limba naţională in Anglia. Noi putem observa cu uşurinţă cum vorbesc. In schimb. limbaj. felul nostru de a privi lumea. limbajele gestuale s-au dezvoltat timp de sute de ani. Ea este modelul nostru mental. Elveţia. La nivelul de profunzime.Din moment ce această comunitate nu are acces uşor la limbajele vorbite care-o înconjoară. De asemenea.fondul” acestei culturi. Dar de ce trebuie să vorbim de o cultură separată. Australia ş. o puternică identitate. De pildă. Oamenii se deosebesc între ei nu numai prin amestecul dintre părţile pozitive si cele negative.. acţionăm şi apreciem acţiunile noastre şi ale altor persoane. tradiţie spirituală şi influenţele culturale la care au fost expuşi. Toate acestea. Prin intermediul limbajului gestual s-au putut transmite tradiţiile. cultura este formată dintr. cum ar fi. Franţei şi Italiei. ci şi prin religie. Se afirmă adesea că limbajul determină cultura.un set de valori. în aproape orice parte a lumii. de obicei. Trebuie să reţinem că fiecare persoană este unică. sex. se află cuvintele şi acţiunile observabile. deoarece.simţul cultural”. deşi are unele semne gestuale comune.

deoarece ei trebuie să acţioneze astfel pentru a putea comunica cu cei care nu folosesc semnele.persoana surdă”. Prin aceasta. limbajele gestuale din aceste ţări (American Sign Language .. dar o influenţă mai mare ar fi din partea culturii auzitorilor.caracteristici gramaticale similare. În ciuda acestor deosebiri între limbajele gestuale din fiecare ţară.. . În figura de mai jos am reprezentat cultura auzitorilor prin . la Hartford/Connecticut şi a contribuit la răspândirea limbajului gestual francez in America.. Laurent Clerc. constând în valori şi . În mod similar.cultura subiectivă.ASL şi British Sign Language . de pildă: . se menţionează că primii profesori surzi din Australia şi India au fost educatori cu experienţă din Anglia. care se întâlnesc cu ocazia unor evenimente internaţionale sportive sau culturale. unde barierele de limbaj şi de comunicare sunt relativ uşor diminuate. Aceştia au contribuit la răspândirea limbajului gestual englez în aceste ţări. există unele fenomene istorice interesante care fac ca unele limbaje gestuale din ţări aflate la mari distanţe.mulţi surzi sunt creativi în elaborarea unor strategii de comunicare prin folosirea mimicii şi gesturilor. . Aceasta. în 1817.surzii din diferite ţări. pot comunica mai uşor decât auzitorii care nu vorbesc aceeaşi limbă. Între cele două culturi există înfluenţe reciproce. ce reflectă semnele care s-au dezvoltat printre anumite grupuri de surzi. salutul).simţ cultural” ce motivează comportamentele noastre faţă de alte persoane şi formează capacitatea de a-i înţelege mai bine pe ceilalţi şi 18 . Astfel. un profesor surd francez. probabil.gestual naţional are dialecte locale. Nu intram aici în detalii. ce rezultă. datorită experienţei lor de viaţă comune în o lume de auzitori. a fost adus în SUA de Edward H. dar trebuie să menţionăm că există trei nivele de dezvoltare a capacităţilor culturale: .BSL) sunt diferite dar ASL este mai apropiat de limbajul gestual francez. ce constă în cuvinte şi acţiuni verbale sau nonverbale (de ex. să fie mai mult legate între ele decât altele. comunitatea de surzi ar putea fi considerată prima comunitate internaţională adevărată. deoarece. Gallaudet pentru a înfiinţa prima şcoală pentru surzi. deşi limba engleză este limba vorbită în Anglia şi Statele Unite. ce contribuie la înţelegerea mai bună a propriei persoane.familiarizarea culturală. din proprietăţile spaţiale/vizuale inerente. Fără îndoială că există şi unele trăsături commune ale acestor limbaje gestuale diferite pe care le folosesc persoanele surde.persoana auzitoare” iar cultura surzilor prin .

metodei orale”. Restul..profesionişti” auzitori să respingă limbajul gestual în favoarea .. actiuni.Aceşti copii intră în contact cu limbajul gestual abia când încep 19 . de peste 90% din copiii născuţi surzi din părinţi auzitori..distanţă culturală” În mod frecvent noi ne uităm la alţi oameni şi apreciem comportamentul lor pe baza simţului nostru cultural. La o extremă sunt acele persoane care nu au informaţii despre limbajul gestual şi cultura surzilor sau care sunt sfătuite de . credinte. In aceste cazuri destul de rare..potriviţi pentru lumea auzitorilor”. cu scopul de a-i face pe copiii lor mai .. limbajul gestual şi alte elemente ale culturii surzilor se transmit de la părinţi la copii.. se află în situaţia specială de a învăţa limbajul gestual de la alte persoane.posibilitatea formării unui . neobservabile .pod cultural” ce permite ca persoanele care aparţin ambelor culturi să trăiască şi să lucreze împreună într-un mod mai productiv. Se cunoaşte că mai puţin de 10% dintre copiii surzi se nasc din părinţi surzi. simt cultural.. Aici avem o variaţie foarte largă a persoanelor care acceptă sau nu cultura surzilor. comportamente observabile Persoana surda Persoana auzitoare valori.distanţa culturală” . cuvinte. Modalitatea în care este achiziţionată această cultură o face unică.

în ultimii zece ani. În multe comunităţi. În ciuda acestei diversităţi. . divorţul. pe prieteni în legătură cu schimbările semnificative din viaţa lor sau a cunoştinţelor comune. Persoanelor surde le place să facă cunoscută informaţia pe mai multe nivele. unde un professor itinerant vine în locuinţa acestor familii şi începe predarea limbajului gestual la aceste familii cât mai devreme după constatarea medicului că copilul este surd. unele aspecte positive şi negative ale acelorlaşi valori. cum ar fi prezenţa unei busculade în trafic. Chiar şi unii adulţi care au copii surzi şi au avut contacte cu persoanele surde stimulează astfel de contacte între copiii lor şi membri ai comunităţii surzilor. accesul la o educaţie mai bună şi la servicii de sprijin diferă mult de la o ţară la alta. a avea un copil surd poate insemna o pedeapsă divină iar acesta este ascuns în casă. Atitudinile faţă de surzi variază de la o cultură la alta. Valorile prezentate mai jos reprezintă principii orientative care ne informează cum gândeşte şi cum acţionează o persoană surdă ca cetăţean şi muncitor onorabil şi productiv. Un nivel este cel în care se dau informaţii generale care afectează pe mai mulţi surzi. Acest lucru este apreciat deoarece surzii nu au acces la informaţiile din presă.şcoala şi cunosc alţi copii la fel ca ei. bolile Adesea se ajunge la neînţelegeri şi 20 . pentru a avea o imagine cât mai realistă asupra acestora. dar care diferă de ale auzitorilor.. În unele familii. neavând acces la educaţie şi limbaj. anumite ţări. dar ele reprezintă credinţe şi atitudini ce orientează comportamentul personal şi deciziile politice. care lucrează în domeniul comerţului. muncitori manuali si alţi surzi care nu pot găsi un loc de muncă şi depind de asistenţa publică.a. cum este cazul in tot mai multe ţări. Astfel. prin eforturi proprii. În altele. Aşa cum este cazul cu alţi oameni din orice cultură. cu tot felul de detalii. Uneori aceste valori sunt idealuri ce nu pot fi întotdeauna realizate la nivel social sau individual. Unii surzi au acces la învăţământul superior. adulţii surzi simt o mare responsabilitate în educarea şi culturalizarea viitorilor membri ai comunităţii lor.informaţia este oferită cu detalii. au o tradiţie privind activităţile de intervenţie timpurie. comunitatea de surzi are multe trăsături culturale comune pe care le menţionăm mai jos. profesori. în special cele din Scandinavia. angajând bone surde sau primind in gazdă studenţi surzi. cum ar fi căsătoria. în continuare. Pe de altă parte.surzii”. Comunitatea de surzi include oameni cu doctorate. Este de aşteptat ca surzii să informeze. cu ajutorul unor interpreţi şi la noi. Variaţia foarte largă privind accesul la educaţie şi la posibilităţile profesionale ale surzilor determină variaţia profilurilor profesionale ale acestor persoane. este imposibil să generalizăm cu privire la toţi . deoarece poate transmite mai uşor cultura şi tradiţiile lor. programatori şi analişti pe computer. Prezentăm. părinţii surzi se bucură că au un copil surd. radio ş.

In cultura surzilor sunt unele elemente diferite care pot deranja pe unii auzitori nefamiliarizaţi. este suficient să-i pronunţe numele. . ce profesie are şi unde lucrează ş. bătaia uşoară pe umăr (pentru a atrage atenţia) . . Sam Suppala (1992). a scris chiar o carte întitulată „Cartea semnelor de nume” unde a scos în evidenţă că există două clase de semne de nume. O cercetătoare surdă din SUA. fax sau computer. de pildă. De pildă. ce poate scoate în evidenţă personalitatea sa. se referă la aspectul sau comportamentul unei 21 . invitaţiile se fac in scris şi rareori prin telefon. cu cine a fost coleg de clasă.distanţă culturală”. De pildă.modul de prezentare. unde a absolvit şcoala generală şi profesională. Când un auzitor (A) prezintă un alt auzitor (B) unei alte persoane auzitoare (C).lipsă de productivitate. Aproape invariabil. la surzi procesul este ceva mai complex. În timp ce se află în mijlocul de transport. Mai întâi.a. date privind cartierul unde locuieşte. după consumarea evenimentului. În mijlocul de transport.Persoanele surde au nu numai un nume propriu ci şi un „semn de nume”.conversaţia” dintre surzi pe teme comune. Însă. surzii întârzie la întâlnirile programate precum şi la evenimentele publice. Grupurile care stau in apropiere se întâlnesc şi se deplasează împreună la petrecere. Precizăm că acordarea unui semn de nume este legată de un semn caracteristic persoanei surde. După consumarea ei. grupurile se despart conform unui tipic şi se succed în mai multe etape.participarea la unele petreceri.” Putem crede că acea persoană este rea. De obicei. iar gazda conduce musafirii până îi vede plecaţi în siguranţă. Urmează o strângere de mână şi are loc conversaţia. Abia după acest proces de prezentare are loc . ei mai stau la discuţii. deşi ea doreşte să fie sinceră ca să nu perturbe activitatea noastră. se prezintă semnul de nume. se oferă alte detalii cum ar fi starea civilă. are un anumit tipic în desfăşurarea lor. există un „la revedere”.... Explicaţia acestor întârzieri constă în faptul că această colectivitate se bazează pe contactul personal în păstrarea relaţiilor sociale datorită dificultăţilor de menţinere a legăturii prin telefon. discuţiile continuă până la coborâre. contactul vizual prelungit (pentru a citi de pe buze).Nu am timp. dacă are copii. In primul rând. când o persoană surdă (A) prezintă altei persoane surde (B) o persoană surdă (C) are loc următorul proces: se dactilează numele persoanei (C) concomitent cu pronunţarea numelui. pe care am numit-o . mai des folosite. de obicei împreună cu prietenii cu care au venit şi care locuiesc în aceeaşi zonă. persoanele surde îşi flutură mâinile la cei rămaşi. cine a fost profesorul diriginte. cerem ceva cuiva şi răspunsul poate fi: . data şi locul întâlnirii se stabilesc cu mult timp înainte deoarece organizatorii surzi doresc să se ocupe de cele mai mici detalii. În schimb. Semnele descriptive. urmat de căutarea hainelor concomitent cu discutarea planurilor unei noi întâlniri. Discuţiile continuă pe scări spre mijlocul de transport public sau propriu. cele pur descriptive şi cele care includ o formă a mâinii ce corespunde unei dactileme care reprezintă iniţiala numelui persoanei denumite. nu vrea să colaboreze.

Acest semn de nume este făcut cunoscut la rude. În afară de aceasta. semnul de nume poate fi . Motivul schimbării poate fi că pot apare două persoane cu acelaşi semn de nume în aceeaşi colectivitate de surzi sau în acelaşi loc de muncă. De asemenea. la locul de muncă şi al treilea în alt context. dând informaţii prezentate codificat despre cultura şi limbajul acelei persoane. la urmele lăsate de un accident de exemplu. un semn din naştere. o cicatrice etc. În scopul evitării confuziei. prieteni în acelaşi timp cu înregistrarea numelui oficial. pot să primească un semn de nume caracteristic. Semnul de nume se poate schimba în cursul vieţii purtătorului. el nu are de obicei un semn de nume. Acest semn îl va primi de la colegii lui după ce învaţă limbajul gestual. politicieni etc. În timp ce unul este folosit în familie.persoane. oamenii din afara comunităţii de surzi.floare”.). astfel că acelaşi semn de nume se poate acorda atât la femei cât şi la bărbaţi. -un obiect de îmbrăcăminte (tricou cu dungi. Doi oameni care nu se cunosc unul pe altul şi care se întâlnesc pentru prima dată se prezintă ei înşişi atît după numele oficial cât şi după semnul de nume. În Finlanda unii părinţi surzi dau copiilor lor un semn de nume chiar imediat după naştere. şi auzitorii care învaţă limbajul gestual sau care vin mai des în contact cu colectivitatea de surzi. pot să primească semne de nume. Ursu. un tic (de ex. dacă numele este FLOAREA. 22 . Când un copil surd vine pentru prima dată la o şcoală de surzi. Uneori acest semn de nume este gesticulat primul şi după aceea urmează dactilarea numelui oficial. un obicei. -o componentă a numelui oficial.zâmbăreţul”). O persoană poate avea mai multe semne de nume. sportivi fruntaşi. -o trăsătură de caracter. al doilea.).. cineva care zâmbeşte întotdeauna poate primi un semn de nume ca . Se pare că nu există o legătură strânsă între semnul de nume şi genul unei persoane. se poate schimba semnul de nume. cum ar fi : -o caracteristică fizică exterioară (păr buclat. De ex. Forma unui semn de nume poate fi influenţată de ceva comun celui care primeşte acest semn. un neg. Pisică etc. Unii oameni pot avea un semn de nume care este folosit în situaţii oficiale şi altul care poate fi legat de o poreclă din limbajul verbal care nu este indicat să se folosească în situaţii oficiale. de pildă.. vecini. volănaşe. etc. care a intrat mai târziu în colectivitate sau care este mai puţin cunoscută. de obicei la persoana mai tânără. o gropiţă. La fel este cazul pentru nume ca Peşte.

La acest fapt a contribuit efortul unor surzi ambiţioşi de a urma studii superioare şi de a se afirma în lumea ştiinţei. coafură extravagantă bijuterii prea multe etc. a gândi şi a vorbi ca o persoană auzitoare este minunat pentru un auzitor dar în cultura surzilor dacă o persoană surdă gândeşte şi vorbeşte ca un auzitor...inovaţii”. De aici rezultă necesitatea de a se folosi un limbaj gestual comun. Surzii sunt convinşi că un auzitor nu va obţine niciodată o identitate similară cu a unei persoane surde chiar dacă a trăit toată viaţa în mijlocul colectivităţii lor. a lui Ludwig van Beethoven în muzică. surzii îşi adaptează vocabularul şi modul de a vorbi în funcţie de abilităţile auzitorului. Astfel. La fel va fi cazul altor persoane surde care adoptă valorile culturale ale auzitorilor şi îi privesc „de sus” pe semenii lor surzi. care include frecventarea unei şcoli speciale cu internat şi confruntarea cu diversele prejudecăţi ale acestei societăţi faţă de surzi. să nu aibă unghiile prea mari sau vopsite în diferite culori. s-a dezvoltat şi conştiinţa demnităţii şi a valorilor personale. Marlee Matlin ş. cu toţi elevii din ţara noastră. 23 .curat”. Amintim aici contribuţiile lui Thomas A. dactilografierea pe calculator. Se cunosc multe cazuri de persoane surde care au adus contribuţii importante în ştiinţă. Este esenţial ca persoana surdă sa vadă în mod confortabil pe cel care vorbeşte.când surzii şi auzitorii interacţionează. In timp ce majoritatea auzitorilor folosesc metode orale sau un limbaj gestual .atitudinea faţă de metodele de educaţie diferă. scuturarea unei scame imaginare de pe haină. De asemenea. fără exagerări sau . în cinematografie şi teatru ş. Edison în sfera descoperirilor ştiinţifice. unitar. machiaj excesiv. pe care încercăm să îl eleborăm cu ajutorul dvs. Metodele de comunicare între surzi şi auzitori pot include note scrise. citirea de pe buze folosirea interpreţilor. o dată cu intensificarea mişcărilor pentru drepturile persoanelor surde. să nu aibă ticuri (ridicarea frecventă a ochelarilor pe nas. . Profesorul nu trebuie să stea cu spatele la sursa de lumină. să nu se mişte frecvent în clasă.a. a lui Emanuelle Laborât. persoanei auzitoare îi va lipsi experienţa vieţii ca persoană surdă în societatea auzitorilor. Deanne Bray. mutarea frecventă de pe un picior pe altul ş.percepţia vizuală şi limbajul gestual sunt apreciate în mod deosebit în colectivitatea surzilor. .faptul de a fi surd este mult apreciat. surzii militează pentru folosirea unor metode manuale şi a unui limbaj gestual .a. Chiar dacă are părinţi surzi şi cunoaşte foarte bine limbajul gestual. nu se va bucura de aceeaşi apreciere în cadrul colectivităţii de surzi. De asemenea. există mai multe modalităţi în care poate avea loc comunicarea.. artă şi cultură. ea trebuie aşezată în bancă în aşa fel ca să-l vadă atât pe profesor cât şi pe colegii care sunt ascultaţi în clasă. În acest sens.modificat”. . profesorul nu trebuie să fie îmbrăcat după ultima modă sau cu haine viu colorate. .. a lui Goya în pictură..).importanţa accesului vizual. buzele vopsite strident.a.

preocupările şi interesele grupului. A vorbi în secret. De obicei. este curând exclus din serviciu. În mod normal. aceasta este apreciată şi încurajată.a.Cu ocazia unei întâlniri la o . surzii sunt bucuroşi că auzitorii învaţă limbajul gestual.. având deplin acces la comunicare prin limbajul gestual. În cazul în care persoanele surde lucrează într-o unitate împreună cu persoane auzitoare au nevoie de ceva mai mult timp pentru a se hotărâ care din variante este în cel mai bun interes al lor. cum ar fi funcţionari. ornamentale sau nu. fără introduceri diplomatice. În acelaşi timp. persoanele surde discută cu alte persoane surde înainte de a lua o decizie. cei mai mulţi surzi consideră a fi de importanţă mai mare necesităţile. Ei simt plăcere şi confort în a petrece timpul cu alte persoane surde. Ca membri ai unei culturi colective. . Acest comportament. pierderea de timp. izolarea. . doctori ş. Auzitorii pot deveni nerăbdători faţă de lipsa de decizie a colegilor surzi. Un obicei în cultura surzilor este preferinţa de a discuta direct şi sincer.masă rotundă” este recomandabil să nu se pună vaze cu flori. o schimbare în aspectul acelei persoane. afilierea. fără gesturi. colaborarea. . la club 24 . Sunt inadecvate şi chiar ofensatoare aluziile la discuţiile vagi pe care le folosesc unele persoane pentru a părea politicoase. poliţişti. De obicei. surzii pot prezenta o răceală faţă de noii gesticulatori. După ce salută un prieten apropiat. asociat cu frecvente consultări cu persoanele auzitoare. se fac comentarii în direcţia oferirii unui ajutor pentru îndreptare. De obicei. Ei tind să aprecieze sprijinul dat altora ca ei şi să constituie un front unit în faţa opresiunilor şi a concepţiilor greşite din partea auzitorilor. al căror interes iniţial faţă de limbajul gestual a scăzut cu timpul. Dacă această schimbare este pozitivă.lipsa de hotărâre. Obiceiul de a comunica cu claritate este prezent în literatura cu şi despre surzi şi în povestirile care sunt bogate în amănunte. cum ar fi schimbarea profesiunii. loialitatea. persoanele surde nu folosesc un stil de comunicare directă tot timpul. care pot împiedica vizibilitatea. se consideră a fi nepoliticos şi se recomandă ca aceste conversaţii particulare să aibă loc în afara Asociaţiei sau în alte spaţii unde nu se află alte persoane surde. Un preşedinte de asociaţie de surzi care ia decizii de capul său fără a se consulta cu restul grupului.tendinţa spre consultare.lipsa de deschidere spre alte persoane. . închiderea în cadrul grupului sunt câteva atitudini negative.orientarea spre grup. bazată pe experienţa din trecut cu auzitorii. de faţă cu alte persoane surde. poate fi văzut ca o manifestare de slăbiciune a persoanelor surde. Dacă schimbarea este negativă. deoarece el asigură ocazii mai multe de comunicare cu alţii.vorbirea directă. dar sunt unele situaţii unde acest stil este de aşteptat şi mult apreciat. . va fi comentată. fie pozitivă sau negativă.

cum ar fi căsătoria. Acest lucru este apreciat deoarece surzii nu au acces la informaţiile din presă.. „Ce s-a discutat în ultima şedinţă de Consiliu sau de Birou Executiv?”. Procedurile şi simptomele medicale ale unor boli sunt descrise în amănunt pentru a împărtăşi experienţa de viaţă şi pentru a-i educa pe alţii care ar putea să nu fie atenţi şi să se îmbolnăvească (semne ale diabetului. bolilor venerice ş. La fel. In unele filiale s-a permanentizat obiceiul de a se prezenta informări saptămânale de către preşedinţi. . cum să facă economii ca să le ajungă pensia. poate fi considerat nepoliticos. social sau cultural ş.a..). In afară de faptul că se bucură de a fi împreună.tabu” în cultura surzilor.Unele aspecte pot fi considerate . . Sunt mult apreciate informările care se fac la club pe linie socială. cu tot felul de detalii. să intervină acolo unde este oportun cu sugestii sau sfaturi.banii nu constituie un subiect . pensionarii surzi discută despre sănătate. cum să cumperi ceva avantajos ş. politică sau pur şi simplu de ordin informativ general.a.a. divorţul. Mai nou. cum să tratezi cu un vânzător de maşini. medicamente. Se discută mult în grupul de surzi despre cum să faci cumpărături ample. De asemenea.se formează grupuleţe care discută lejer prin semne şi oricine este liber să asiste. a face o descriere grafică a funcţiilor corpului sau a comportamentului în baie.a.informaţia este oferită cu detalii.Persoanelor surde le place să facă cunoscută informaţia pe mai multe nivele. cei care au călătorit în străinătate şi au avut necazuri. vor spune deschis altora ca să se ferească. bolile . unele măsuri de întrajutorare ş. de curând pensionarii surzi de la filiala Bucureşti vin marţea de dimineaţă şi astfel este posibil să se prezinte informări canalizate pe interesul lor. A întreba pe cineva în mod direct cu câţi bani a cumpărat o maşină sau o casă. existenţa unei istorii proprii cu numele celor care au fondat filialele şi au adus contribuţii pe plan sportiv. .Se manifestă cu acuitate la persoanele surde de orice vârstă dorinţa de a obţine informaţii legate de colectivitatea de surzi din ţara noastră şi din alte ţări cum ar fi noutatea şi diversitatea activităţile programate la club. ale hepatitei.tabu”. „Ce intervenţii au mai făcut preşedinţii noştri ?” ş. cum ar fi prezenţa unei busculade în trafic. „S-a modificat legislaţia acolo unde sa greşit?”. „Ce facilităţi s-au mai obţinut?”. Un nivel este cel în care se dau informaţii generale care afectează pe mai mulţi surzi. astfel că fiecare învaţă din experienţa altora. de ce nu poate avea copii. 25 .a. de ce a divorţat. Când surzii se întâlnesc întâmplător se întreabă: „Ce mai este nou la club?.a. date despre unii lideri importanţi din alte ţări şi realizările lor. Este de aşteptat ca surzii să informeze. radio ş. poate fi considerată inadecvată (în special la masă). pe prieteni în legătură cu schimbările semnificative din viaţa lor sau a cunoştinţelor comune.

ca într-o adevărată familie. pentru ca să poată fi văzute fără efort. Deosebit de importante sunt legăturile cu şcoala-internat iar 26 .. asigurându-se că nimeni nu va sta în contra lumină. De pildă. sunt rugate să se urce pe un podium. de asemenea. flecăreala constituie o caracteristică a acestei comunităţi de surzi. deoarece lumina este cea mai bună iar camera este mai mică. pentru ca vorbitorii să treacă de la şi spre podium. Nu demult a existat şi soluţia exterminării a zeci de mii de surzi în camerele de gazare fasciste. contactul fizic. . ci doresc să fie consideraţi o minoritate culturală şi lingvistică. de rezistenţă. de a se vizita unii pe alţii. cum vom vedea mai departe.dacă persoanele surde se află la o ..persoanele surde tind să-şi controleze propriile vieţi. să fie independente şi mândre. surzii aleg cu grijă masa. Acest lucru cere uneori pauze mai lungi. intervenţii genetice ş.) . ei consideră că sunt cei mai în măsură să manevreze politica privind educaţia propriilor copii surzi. familiaritatea.masă rotundă” este necesar să fie înlăturate toate obstacolele care împiedică vizibilitatea (vaze cu flori. diferite ornamente sau aranjamente florale ş. Dacă auzitorii se confesează unei persoane surde cunoscute.iniţiative” comunitatea surzilor manifestă o atitudine contrară. Întrebări referitoare la starea lor civilă. incluziunea surzilor în şcolile de masă. Auzitorii caută să restrângă tot mai mult numărul de persoane surde din societate. unde participă mai mulţi surzi. Sunt apreciate. Unii auzitori încep să se dea deoparte când sunt întrebaţi în legătură cu detalii ale vieţii private.a. de a se îmbrăca modest în afara ocaziilor oficiale. este necesar să fie prezenţi interpreţi în limbajul gestual. Sunt personae care vor să fie independente. salariu pot părea cel puţin nepoliticoase. Cei mai mulţi nu vor să se identifice cu persoanele cu handicap.lipsa de intimitate.în familie. făcând apel la tot felul de soluţii. La restaurant.. printre care enumerăm desfiinţarea şcolilor cu internat. plăcerea de a fi împreună. . un respect pentru persoanele în vârstă şi pentru realizările lor. deoarece comunicarea rămâne cea mai semnificativă barieră în calea integrării sociale. chirurgia implantului cohlear. Cu toate că colectivitatea surzilor este o familie foarte eterogenă. Dacă vorbesc auzitori. Există aici o preferinţă pentru deciziile luate în grup. valori care promovează unitatea marii familii a surzilor. Faţă de aceste . sănătate.a. de acordare a ajutorului reciproc. . dominanţa acestei identităţi a surzilor va atenua diferenţele de vârstă. lângă o fereastră luminată puternic. clasă socială sau de altă natură care sunt mai evidente în societatea auzitorilor. bucătăria este camera de discuţie preferată de surzi.la o conferinţă. să nu se mire că în curând veştile se vor răspândi curând în toată comunitatea de surzi dacă nu cer ca acea informaţie să rămână confidenţială. persoanele care doresc să spună ceva.

când părinţii lor „uitau” să-i mai ia acasă. Această alegere i-a şocat pe mulţi astfel că a doua zi. sutele de angajaţi ai Universităţii Gallaudet au găsit porţile încuiate de studenţi. singura instituţie de învăţământ superior de arte liberale exclusiv pentru surzi. duminică. Într-o zi de sâmbătă din luna martie a anului 1988 s-a anunţat că consiliul de conducere al Universităţii. doi dintre candidaţi erau surzi.ci că lumea auzitorilor nu-i ascultă” Cuvintele din „motto-ul” de mai sus reflectă foarte bine concepţia pe care o au majoritatea auzitorilor când este vorba ca surzii să obţină unele drepturi legitime. doctor în pedagogie. Şcoala pentru surzi are semnificaţii mai profunde. Răspunsul dat de preşedintele consiliului a fost „candidatul surd n-a fost ales deoarece surzii nu sunt capabili să acţioneze în lumea auzitorilor”. de multe ori. Uneori surzii reuşesc să învingă. căsătoria lor cu un auzitor este privită cu suspiciune. pentru unii chiar şi în timpul vacanţelor. unul cu doctorat în psihologie (I. Universitatea a fost forţată să se închidă. Aici surzii şi-au petrecut cea mai mare parte a copilăriei şi tinereţii lor. director al unei şcoli de surzi. s-a format un mic grup de studenţi surzi. Aceştia solicitau : 1) consiliul să anuleze decizia şi să numească un 27 . Luni... În cadrul acţiunii lor. fiu al unei familii de surzi. fost candidat la Preşedinţia Statelor Unite „Problema nu este că studenţii nu aud . candidatul auzitor a fost ales de către consiliu. Pentru prima dată în istoria Universităţii Gallaudet. unele posturi de conducere sau să ia decizii în probleme legate de viaţa lor. Acest răspuns a încins situaţia deja volatilă şi a fost speculat de ziarele americane. Putem aminti aici un episod semnificativ petrecut pe tărâmul politicii surzilor americani care au dorit şi au impus ca preşedinte al Universităţii Gallaudet o persoană surdă. Se apreciază apariţia unui copil surd în familie. Singurul candidat auzitor provenea de la altă universitate şi nu avea cunoştinţe despre surzi sau despre limbajul gestual. Studenţii au formulat patru cereri pe care le-au supus spre satisfacere consiliului înainte de a deschide campusul.absolvenţii lor se referă la şcoala absolvită de cîte ori fac cunoştinţă cu alte persoane surde. şi-au făcut prieteni şi chiar şi-au ales partenerul de viaţă. studenţii surzi au adoptat ca motto cuvintele lui Jesse Jackson. King Jordan) iar celălalt. In ciuda acestor lipsuri. cadre didactice şi foşti studenţi care au organizat un marş de protest spre hotelul unde erau cazaţi membrii consiliului pentru a le cere explicaţii. el fiind considerat un dar pentru familiile de surzi deoarece el poate transmite mai departe moştenirea lor culturală. deoarece ea a fost adevărata casă in afara vacanţelor şcolare şi. format din 17 auzitori şi 4 surzi a finalizat selecţia celor trei candidaţi pentru funcţia de preşedinte al Universităţii. aşa cum s-a întâmplat cu ocazia numirii unui preşedinte surd la conducerea Universităţii Gallaudet. Intrucât majoritatea surzilor se căsătoresc între ei.

scrisori şi telegrame de sprijin. cu preocupările faţă de surzi iar simplul adevăr legat de surzi pe care noi trebuie să-l acceptăm este că surzii au dreptul la demnitate şi la respect”. now” (Preşedinte surd. In toate şcolile de surzi din SUA au avut loc marşuri. Automobilele şi camioanele claxonau. In acea seară. Greg Hlibok.000 de participanţi din toată ţara. consiliul s-a întâlnit cu o delegaţie a studenţilor şi a refuzat toate cererile. Această emisiune a atras mult sprijin pentru cauza studenţilor şi a adus contribuţii de peste 20. unul din liderii studenţilor. la un picnic.000 dolari la cauza lor. S-a format un centru de comunicaţii şi o echipă de interpreţi care să-i informeze pe reporterii de la radio şi TV în legătură cu acţiunile care au loc. Personalul didactic de la Gallaudet a votat. care au fost de partea lor. S-a format un comitet de coordonare care să supravegheze protestul.preşedinte surd. 28 . să elaboreze planuri şi să urmărească evoluţia lui. plus o ploaie de telefoane. În această situaţie studenţii au organizat o mişcare cunoscută sub numele „Deaf president. Sâmbătă. să sprijine solicitările studenţilor. recunoscând dreptatea cauzei surzilor. Chiar unii membri ai Congresului stăteau pe treptele Capitoliului pentru a se adresa participanţilor la marş. Marţi. noi avem un vis”. Muncitorii de pe traseu au oprit lucrul şi fluturau batiste de la ferestre către studenţi. 2) să se retragă din funcţie preşedintele consiliului. Între timp. în marea lor majoritate. Spre seară candidatul auzitor s-a retras. Au venit chiar autobuze încărcate cu părinţi ai elevilor surzi împreună cu copiii lor. studenţii surzi şi personalul didactic s-au întâlnit cu unii membri ai Congresului. sute de studenţi şi suporterii lor s-au adunat pe campus. Un senator a afirmat „Voi aţi promovat educarea oamenilor în legătură cu surditatea. Toţi cei trei candidaţi de atunci la preşedinţia SUA au trimis scrisori de sprijin studenţilor. 3) numărul de membri surzi în noul consiliu trebuie să fie mai mare de jumătate din numărul total de membri şi 4) să nu aibă loc sancţiuni asupra protestanţilor. care a atras peste 3. Participanţii fluturau pancarte iar pe un panou uriaş agăţat de clădirea Muzeului AfroAmerican era scris „Totuşi. Miercuri şi joi conducătorii naţionali ai asociaţiilor de surzi. unde s-au ţinut cuvântări şi şedinţe strategice. membrii consiliului sau întors la Washington pentru a alege un nou preşedinte şi a analiza cererile studenţilor. Protestatarii s-au adunat pe stadion şi au aruncat afişe cu portretele preşedintelui consiliului şi ale candidatului auzitor. Astfel hotărârea şi comportamentul studenţilor în lupta lor au câştigat multe aprecieri. a apărut pe postul de televiziune ABC împreună cu candidatul auzitor şi cu actriţa surdă de film Marlee Matlin. acum). Vineri a avut loc un marş spre Capitoliu.

Cu toate că marea majoritate a surzilor au obţinut o calificare profesională. din care menţionăm aici doar pe cele mai frapante. Astfel. A Literary Collection by Deaf and Hard of hearing Writers”. S-a format un nou consiliu unde membrii surzi alcătuiau majoritatea.(. Gallaudet University Press. etc. programatori de calculatoare. care a avut loc în 1989.Duminică. asistenţi sociali. Cauza acestei situaţii este ceva mai complexă şi nu ţine numai de prejudecata unor angajatori ci şi de nivelul scăzut de educaţie sau de pregătire profesională a unor persoane surde. mulţi dintre aceştia prestează munci sub nivelul calificării lor. sub aspectul vârstei.. sau de dorinţa multor surzi de a obţine venituri mari cu eforturi 29 . Sub aspectul situaţiei economice sau sociale dobândite prin exercitarea unei profesiuni. de pictură. designeri. Când cineva intră într-un club social al surzilor poate să observe o mare diversitate în rândul persoanelor participante. spectacole de pantomimă. Universitatea Gallaudet a angajat mai mulţi surzi la toate nivelurile. Au avut loc expoziţii de sculptură. Nu au avut loc represalii şi s-au acceptat toate solicitările studenţilor. Manifestarea s-a bucurat de un deosebit succes astfel că în anul 2000 a avut loc a doua ediţie numită „Deaf way II” la care au participat şi unii membri surzi din ţara noastră. de Crăciun. Astfel. restauratori de opere de artă. piese de teatru. 2000. Toate contribuţiile literaţilor surzi au fost incluse într-o antologie a scriitorilor surzi printre care este şi reprezentanta noastră Carmen Criştiu. Desigur. vizionări de filme şi de casete video ş. care a generat o aniversare mondială numită „Deaf way I” . Tonya M. la care au participat peste 5. tehnicieni dentari. această diversitate este prezentă şi la persoanele auzitoare însă dorim să o evidenţiem în rândurile de mai jos pentru a fi mai bine cunoscute de auzitori. întâlnim atât nou născuţi purtaţi în braţele părinţilor cât şi octogenari sprijiniţi de bastoane sau de alte persoane mai tinere. Stremlau editor. se observă diferenţe semnificative. membrii consiliului au anunţat că al 7-lea preşedinte al Universităţii Gallaudet şi primul preşedinte surd va fi dr.000 de surzi din toate ţările. artişti şi lideri politici. artişti plastici.a. Această „revoluţie” a fost înainte de toate o reafirmare a culturii surzilor. doamna Carmen Criştiu a obţinut o sponsorizare din partea Radio-Romania Actualităţi şi a participat cu poezii şi proză la secţiunea „literatură”. J. unii fiind profesori în şcolile pentru surzi. inclusiv savanţi.The Deaf Way II Anthology. conferinţe. Fostul preşedinte al consiliului s-a retras. dansuri. s-au adoptat noi măsuri în favoarea surzilor şi s-a obţinut o mai mare toleranţă faţă de limbajul gestual.King Jordan. Milioane de americani au devenit mai conştienţi de colectivitatea surzilor şi de limbajul lor. mai ales prin felul de a se îmbrăca sau de a vorbi. S-a înfiinţat o nouă specializare studii legate de surditate. Copiii sunt fie auzitori cu părinţi surzi sau copii surzi cu părinţi auzitori care vin mai ales la evenimente dedicate copiilor de ziua lor. ingineri. Fructele acestui activism al studenţilor au fost bogate. de recitări de poezii sau de pregătire pentru a participa la unele manifestări interne sau internaţionale. cu ocazia unor concursuri de desen.

Autoarea subliniază dreptul copiilor surzi de a fi educaţi în limbaj gestual şi faptul că aceştia sunt împiedicaţi să înveţe de timpuriu acest limbaj sau să comunice în limbaj gestual. Alţi autori. fond etnic. prin aceasta frânându-se dezvoltarea plenară a potenţialului lor uman. prieteni ai acestora sau unii profesori din şcolile de surzi care doresc să facă mai mult pentru promovarea socială a elevilor lor. cum ar fi Tove-Skutnabb-Kangas numeşte chiar genocid lingvistic împiedicarea copiilor surzi de a învăţa în limbajul lor natural. În timp ce unii gesticulează de zor în limbajul cu care se simt cel mai confortabil. printre aceştia fiind tot mai mulţi studenţi sau persoane interesate să devină interpreţi. de mijloacele materiale precare ale şcolii. Cei cu resturi de auz pot să poarte proteze care sunt fie ascunse sub o şuviţă de păr sau purtate cu nonşalanţă de cei care nu se ruşinează de deficienţa lor auditivă.a. alţii comunică prin labiolectură. a necunoaşterii suficiente a pregătirii profesionale a surzilor sau din alte motive. De multe ori angajatorii oferă locuri de muncă pentru surzi prin Bursele locurilor de muncă special organizate dar acestea nu se ocupă de către cei vizaţi din cauza cerinţelor formulate. de lipsa unor materiale pe care să se facă practica ş. În funcţie de momentul pierderii auzului. Unii vin să se informeze. Interesele celor care vin la club pot fi la fel de diferite ca şi persoanele respective. Printre persoanele surde întâlnim adesea şi auzitori. etc.minime încă de la ieşirea de pe băncile şcolii. un limbaj purtător de valori şi de cultură.Trebuie să menţionăm aici că pentru a fi acceptat de comunitatea de surzi nu se ia în considerare gradul sau gravitatea pierderii de auz ci gradul de acceptare a limbajului şi culturii surzilor. Sub aspectul gravităţii pierderii auzului. alţii abia pot să pronunţe câteva sunete cu toate eforturile depuse de „demutizatori” în şcoală. sportive sau culturale care au avut sau care vor avea loc în cadrul asociaţiei. unii au o vorbire inteligibilă (dacă au pierdut auzul după ce au învăţat să vorbească). De asemenea. se observă o mare diversitate care se reflectă în preferinţa acestor persoane de a folosi preponderent limbajul gestual sau verbal. identificarea cu valorile specifice acestei colectivităţi. aceştia fiind mai ales copii ai părinţilor surzi. alţii vin să-i informeze pe semenii lor în legătură cu evenimentele sociale. Alte cauze ale nivelului scăzut de angajare ţin de modul deficitar în care se face formarea profesională. ceea ce oglindeşte fidel modalitatea de instruire oralistă sau gestuală de care au beneficiat aceste persoane în primii ani de după pierderea auzului. surzii se bucură de premiile pe care le-au obţinut cu echipa lor şi doresc să le facă cunoscute în comunitate şi să primească aprecieri. unii angajatorii se eschivează de la plata unor penalizări prevăzute de lege iar alţii preferă să le plătească decât să angajeze persoane cu handicap auditiv. Această diversitate lingvistică a fost remarcată şi de Helga Stevens la recent încheiatul Congres Mondial al FMS care a avut loc la Montreal în 2003. Mulţi surzi sunt şomeri şi caută de lucru iar 30 . noi trebuie să ne conentrăm mai mult pe elementele ce-i unesc nu pe cele ce-i separă. Prin aceste condiţii. Cu toate că surzii se deosebesc între ei prin disabilitate.

mobilizând la această acţiune pe toţi salariaţii din filialele teritoriale.. aceste persoane sunt însoţite la club deoarece au nevoi speciale pe care le cunosc doar cei mai apropiaţi acestora. Momentan nu ne punem problema care ordine a gesturilor trebuie să o considerăm corectă. cu gramatica limbajului verbal. copiii surzi cu părinţi auzitori precum şi cei care au învăţat mai târziu limbajul gestual folosesc o gramatică mai apropiată. oricine putând să asiste sau să-şi spună părerea fără să fie înlăturat. Şi de multe ori reuşesc. la care Asociaţia Naţională a Surzilor din Romania şi-a acordat tot sprijinul. Astfel. Unii lingvişti (Woodward.” au destule lacune ce reflectă nu numai un formalism sau o „evadare” de la plata obligaţiilor fiscale care sperăm că vor fi eliminate cât mai curând. 1973) au constatat că această diversitate este sistematică şi este legată de condiţiile în care vorbitorul a dobândit limbajul gestual. De fapt şi aceste „Burse. Aproape toate discuţiile se poartă în limbaj gestual. o gramatică vizuală în care cuvintele-gesturi au ordinea corespunzătoare importanţei acestora în cadrul mesajului.. faptul că toţi îi cunosc pe ceilalţi. Pe de altă parte. ce drepturi au surzii de acolo. Vizitatorii străini se bucură de o atenţie mai mare fiind trataţi cu ospitalitate şi rugaţi să povestească cum este în ţara lor. unii copii surzi cu părinţi surzi şi cei care au învăţat limbajul gestual de timpuriu. se salută sau se sărută ca într-o mare familie. Deşi mult mai reduse ca număr. se pot întâlni în comunitatea de surzi şi persoane surde cu alte afecţiuni asociate surdităţii cum ar fi surdocecitatea. lejeră care este purtată de obicei la aceste întruniri ale comunităţii surzilor. Toţi se simt la club „ca acasă”. cu dezinvoltură. deschis. Astfel. inclusiv prin „Bursele locurilor de muncă” special organizate cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap. Menţionăm aici că deşi se oferă locuri de muncă potrivit calificării lor. De obicei.colegii lor surzi îi pot ajuta când află un loc liber în cadrul intreprinderii unde lucrează. nu sunt prea mulţi surzi care se înghesuie să se angajeze. Aceste informaţii sunt preluate de liderii surzi locali care fac presiuni asupra autorităţilor autohtone pentru a obţine aceleaşi facilităţi prin intermediul asociaţiilor lor. deficienţele motorii sau mentale. Ceea ce frapează imediat este îmbrăcămintea simplă. în funcţie de abilităţile lingvistice în limbajul gestual ale 31 . Surzii sunt conştienţi că persoanele auzitoare au dificultăţi de invăţare a limbajului gestual dar apreciază interesul manifestat pentru învăţarea şi folosirea acestuia. cum trăiesc ei. chiar şi persoanele surde care vin din altă localitate sau din altă ţară. tind să folosească o gramatică diferită de cea folosită de auzitori. Cel mai important este să se folosească un limbaj gestual cât mai natural iar ordinea gesturilor să fie cea acceptată de persoanele aflate în dialog. neprotocolară. Cea mai importantă variabilă asupra căreia dorim să insistăm aici este marea diversitate a limbajului gestual ce poate fi întâlnită în colectivitatea surzilor. dacă nu identică. cea a importanţei gesturilor în cadrul mesajului vizual sau ordinea gramaticală folosită în linbajul verbal.

care poate lua şi alte forme cum ar fi dactilarea unor cuvinte mai rar folosite. aceste forme ale diversităţii limbajului gestual sunt valabile şi în cazul limbajului verbal. Pentru acelaşi cuvânt vom avea un gest diferit.Lane şi alţii. ce poate fi însoţit de o pantomimă adecvată situaţiei. să schimbe ordinea gesturilor. S-a observat că persoanele surde pot să adopte o altă varietate de limbaj gestual. apropiind-o de ordinea cuvintelor din limbajul verbal când se adresează unor persoane care nu cunosc prea bine limbajul gesturilor. În afară de contribuţia familiei şi a influenţei educaţionale. adică două feluri de lideri care pot avea un rol în raport de capacităţile lor. Un prim grup ar putea fi format din surzi care s-au născut auzitori dar au asurzit pe parcurs. De asemenea. Explicaţia constă în faptul că limbajul gestual nu este o simplă reproducere a cuvintelor dintr-o limbă ci o exprimare culturală a unui obiect în funcţie de utilitatea sau forma lui.1996). În acest context putem menţiona o anumită diversitate orizontală în grupul surzilor (H. după ce au învăţat limbajul verbal. Woodward (1973) a explicat acest lucru prin existenţa unor „semne de contact” care se schimbă în funcţie de natura situaţiei de contact şi. Desigur. Rareori se pot strecura în rândul conducerii comunităţii surzilor persoane care să nu întrunească cerinţele menţionate. fapt evidenţiat cu ocazia alegerilor pe grupe.persoanei auzitoare. Acest grup exclude pe membrii care „dau din coate” să ajungă mai repede sus fără să fi câştigat în prealabil încrederea. unde indivizii şi grupurile diferă după poziţia lor. Aceste persoane sunt apreciate pentru capacitatea lor de a stabili contacte acceptabile între persoanele surde şi cele auzitoare. că vom avea semnegesturi diferite pentru o listă de cuvinte identice pe care o putem da la grupuri de surzi proveniţi din zone geografice diferite ale ţării. respectul şi aprecierea celorlalţi. acţionând ca mediatori între cele două culturi. persoana surdă îşi adaptează limbajul gestual folosit în comunicarea cu aceasta. regiunea geografică de unde provine persoana surdă va contribui în mod semnificativ la diversitatea lingvistică din comunitatea surzilor prin gramatica şi coloritul local al vocabularului folosit. Putem vorbi aici de o influenţă semnificativă a limbajului verbal asupra celui gestual. de priceperile lingvistice ale partenerilor la conversaţie. Este evident. filiale şi pe ţară. Dacă extindem această idee la surzii proveniţi din ţări diferite care au aceeaşi limbă naţională vom constata acelaşi lucru. în special. Membrii surzi apreciază mult unitatea dintre ei şi îi consideră pe ceilalţi surzi ca pe membrii unei familii dar cu grade de rudenie diferite. variaţia limbajului în funcţie de caracterul mai mult sau mai puţin oficial al contextului. lucruri care nu prea se întâmplă des în cadrul colectivităţii de auzitori. adică de o stratificare în cadrul ei. putem constata că în mediul surzilor există şi o diversitate verticală. din această perspectivă. Un al 32 . pronunţarea fără voce a cuvintelor gesticulate.

În orice caz. puţini surzi ajung să ocupe în societate poziţii mai înalte ca doctori. etc. servicii de interpretare inclusiv la ONU şi la Parlamentul European pentru oficialii FMS sau ai Uniunii Europene a Surzilor. glume. Unii autori (Parrott. jocuri şi multe altele care reafirmă valorile din colectivitatea surzilor. existenţa unor şcoli speciale separate pentru surzi. De asemenea. povestiri. În timp ce alte minorităţi învaţă în şcoli obişnuite. piese de teatru. Tipping. ca pe o limbă străină. şi aproape nici o persoană surdă nu a ajuns să fie expert într-un limbaj verbal cu toate că unii au mult talent în scrierea de poezii sau povestiri. poezii. printre altele. folosirea limbajului gestual în şcoli. culturale sau sociale ale surzilor s-au făcut remarcaţi prin capacităţile lor organizatorice şi au obţinut respectul şi încrederea membrilor. un lider surd trebuie să aibă un aspect îngrijit. fabule. Lane ş. ONU a adoptat „Regulile Standard privind egalizarea şanselor persoanelor cu handicap” ce prevăd. Ca elemente specifice culturii surzilor menţionăm câteva din cele mai evidente: . Însă. din cauză că acestea sunt editate în perspectiva vânzării şi a obţinerii unui profit. profesii la care alte minorităţi nu întâlnesc aproape nici un obstacol.a. plăcut. In timp ce copiii minorităţilor încep să înveţe limbajul verbal încă de la naştere. notari. avocaţi. majoritatea surzilor se căsătoresc între ei în timp ce alte minorităţi îşi caută parteneri în afara grupului. aceasta „inoculează” propriile valori astfel că nu se poate face o demarcaţie netă între cele două culturi. legende. accesul la informaţie ş. Nu trebuie să uităm că şi datorită activismului organizaţiilor de surzi. o motivaţie pusă în slujba semenilor săi şi o pricepere de a mobiliza şi de a conduce oamenii la diverse activităţi. sunt cunoscute mai puţin. surzii sunt mult mai dispersaţi pe tot teritoriul unei ţări astfel că prezenţa unor interpreţi este vitală. Una din primele activităţi ale Asociaţiilor 33 . surzii îl învaţă abia la şcoală. anecdote.lucrările literare în proză sau versuri scrise de surzi.) au evidenţiat că fiecare minoritate lingvistică este diferită faţă de celelalte sub anumite aspecte. surzii învaţă a doua limbă (a majorităţii) mult mai greu. aşa cum există diversitate în comunitatea surzilor aşa există şi diverse puncte de vedere cu privire la locul central al limbajului gestual pentru experienţa surzilor. limbajul gestual s-a dezvoltat în timp ce alte limbaje minoritare au dispărut. Astfel. surzii luptă să păstreze şcolile speciale cu internat ca mijloc important de transmitere a culturii de la o generaţie la alta şi de dezvoltare a conştiinţei de sine. Literatura surzilor include aspecte din istoria lor (se organizează anual conferinţe internaţionale consacrate acestui subiect). Kyle. în birourile filialelor sau să conducă echipe sportive.a. Spre deosebire de alte minorităţi care se concentrează pe o arie geografică restrânsă. Deoarece persoanele surde trăiesc în mijlocul culturii majoritare.doilea grup ar putea fi alcătuit din lideri născuţi surzi de părinţi surzi care cunosc foarte bine limbajul şi cultura comunităţii de care aparţin. Din cauză că ei pot să lucreze în şcolile de surzi. începerea de cursuri de limbaj gestual pentru părinţii cu copii surzi.

în Imperiul Roman. . Literatura scrisă de surzi prezintă subiectul cu candoare.Diana” din Bucureşti. din lipsă de curaj sau din alte motive... din păcate.. din spatele scenei. De fapt.. În literatura română cunoaştem existenţa unui roman al lui Vasile Dimitriu-Leorda (Înfrângerea destinului sau romanul unui surdo-mut). poet. cele două cărţi . Deşi sunt abordate şi piese din dramaturgia universală (Romeo şi Julieta. . cu scaune aşezate în pantă şi cu scena la nivelul podlei. Motivaţia rezidă in faptul că surzii resping crearea de gesturi arbitrare şi folosirea inutilă a mâinii pentru transmiterea de semnificaţii gestuale. persoană surdă. înfiinţată de Gelu Bogdan. apărut în anul 1932. care durează puţin timp şi reflectă aspecte critice din viaţa surzilor (scumpirea produselor in pieţe şi magazine. publicist în mai multe ziare ale vremii sale şi iniţiator al primei . ca modalitate de distracţie a celor bogaţi sau pentru unele spectacole în pieţele publice. Se cunoaşte că pantomima a fost practicată de persoanele surde încă de acum 5000 de ani în China sau. ..a.)..Asociaţiei Amicale a Surdo-Muţilor din România”. Menţionăm aici volumul de poezii .Neremia Napocae” în anul 2002. nu le trimit spre publicare. personalitatea profesorului surd V. 34 . apărut în anul 1938 la editura .teatrul mimat.Cercului sportiv al SurdoMuţilor din România”. dificultăţile de comunicare. înfiinţat la Bucureşti la 1 aprilie 1934. Hamlet. de dificultăţile legate de comunicarea cu auzitorii.. preşedinte al . ş. de concepţiile greşite ale auzitorilor referitoare la limbajul gestual şi cultura surzilor ş. Sala de spectacol este mai mică.Surditate şi comunicare”(2006).Leorda s-a manifestat pe multiple planuri.Istoria comunităţii surzilor”(2007) şi numeroase articole publicate în reviste de specialitate ale subsemnatului Desigur.teatrul pentru surzi.. .Răsăritul nostru”. unde actorii interpretează în special piese care ţin de viaţa lor. piesele interpretate în limbaj gestual sunt traduse la microfon sau nu.. Copiii unui Dumnezeu mai mic. la Editura .Case a tăcerii”. un adevărat lăcaş de cultură pentru surdo-muţi. ş.pantomima este unul din genurile cele mai accesibile persoanelor surde şi mai apreciate.de surzi a fost publicarea unui dicţionar cu semnele gestuale. este o variantă de teatru mult apreciat. Deosebit de sensibile sunt povestirile lui Carmen Criştiu (care acum lucrează la un roman) sau poeziile Violetei Iancu. el fiind director şi fondator al periodicului . A fost un prolific sculptor. fie din timiditate. mai recent.a. primul preşedinte şi membru fondator al .D. nefinalizat.Subiectele sunt luate din viaţa reală.Frunze pe ape” publicat de Carmen Cristiu cu sprijinul Fundaţiei Umanitare Bogdan. sunt şi mulţi alţi surzi care scriu poezii şi încercări literare dar.) acestea nu sunt receptate aşa de uşor de surzi..ziar” al surdomuţilor din România.a. In funcţie de spectatori. primul .

L. există neşansa ca acest copil să nu-şi dezvolte limbajul şi gândirea. 2: Principalele momente din istoria limbajului gestual şi a educaţiei surzilor in lume. în special dansuri populare. sculpturile. feţei şi ale corpului sunt folosite aproape inconştient în conversaţia cotidiană pentru a accentua sau a ilustra ceva care nu este prezent. ei participând la festivaluri şi concursuri de acest gen în ţară şi în afara ei. Unele gesturi sunt folosite preferabil în locul limbajului verbal. Folosirea formelor vizuale de comunicare constituie o componentă a moştenirii naturale a fiinţelor umane. este nevoie şi de unele semne ajutătoare care să permită execuţia corectă a dansului.fotografia şi filmul sunt genuri unde persoanele surde s-au remarcat încă de la începuturile acestor arte. Dorothy Miles sau filmele mute cu legendarul Charlie Chaplin sau filmele de un comic unde se foloseau multe gesturi de către Louis de Funes. în funcţie de concepţia artiştilor. (1973) înţelege prin gest orice mişcare corporală purtătoare a unei semnificaţii comunicative sau afective. cu toate că. să nu găsească un loc de muncă. să devină un dependent economic de societate. Sunt cunoscute filmele cu personaje surde cum ar fi Marlee Matlin.Wald. Ne exprimăm opinia că dacă tot mai mulţi auzitori vor cunoaşte mai îndeaproape limbajul gestual şi cultura surzilor îşi vor forma o atitudine pozitivă faţă de aceşti factori care crează marea diversitate existentă în comunitatea surzilor. Pe parcurs. persoanele surde au nevoie de multe repetiţii.. desenele reflectă viziunea despre viaţă şi artă a persoanelor surde şi au un anumit specific. elemente mai grave decât însăşi surditatea. pentru a dansa corect. . 35 . În lipsa acestei comunicări.picturile. dansurile populare şi moderne sunt mult apreciate de tinerii surzi. aceasta din urmă fiind capabilă să se substituie vorbirii umane. Poate că atunci apariţia unui copil surd nu va mai fi privită ca un accident regretabil ci ca un eveniment care le poate facilita înţelegerea umanităţii ca sumă de indivizi cu variabilitate diferită. Putem deduce că este de neimaginat o cultură a surzilor fără un limbaj gestual şi este dureros să vedem un copil surd care nu poate comunica prin limbajul său. Deanne Bray. mişcările muşchilor feţei (mimica) şi o combinaţie a mişcărilor menţionate mai sus (pantomima). Cursul nr. când părinţii săi nu vor mai fi. pentru memorarea coregrafiei. Ea distinge în cadrul acestui limbaj mişcările extremităţilor corpului (gesturi propriu-zise). acestea îl însoţesc permanent. aşa cum este şi cuvântul emis verbal. mai ales în primii ani de viaţă de după pierderea auzului. Însă. în general. Mişcările mâinii.

Este de menţionat cazul tribului Warramunga din Australia. în timpul împăratului Nero. Fiecare limbaj s-a format prin interacţiunea dintre persoanele surde care-l 36 . Treptat. Deşi limbajul gestual este principalul mijloc de comunicare pentru surzi. care au elaborat un sistem complex de gesturi care le permitea să comunice în timpul . în cadrul căruia se desfăşoară întreaga lor viaţă. scoaterea limbii. fiind mai numeroase şi mai frecvente la copii. Cele două sisteme de comunicare au continuat să coexiste până în zilele noastre. cu toate atributele unui limbaj real. fiind emis în mod conştient şi voluntar iar la surdomuţi s-a transformat într-un limbaj propriu. La surzi. pe bună dreptate că .. Probabil că acesta se referea la limbajul gestual folosit de oratori.Wald a observat.canoanelor tăcerii”. actorii de pantomimă puteau transmite o bogăţie de semnificaţii numai prin gesturi. De-a lungul istoriei găsim mai multe exemple de grupuri care au dezvoltat această abilitate de a comunica pe cale vizuală. care sunt la fel de vechi. . limbajul sonor a devenit principalul sistem de comunicare. Quintilian considera că gesturile reprezentau o limbă internaţională. În Roma. În acest context. Exemplele pot continua cu călugării benedictini. trebuie să subliniem că aceeaşi mişcare gestuală poate avea semnificaţii diferite la diferite popoare (de ex. ci un mijloc auxiliar de subliniere.. Spre deosebire de limbajul sonor.. Insă. Oamenii din sudul Siciliei comunică în mare parte prin gesturi. unde văduvele nu aveau voie să comunice verbal timp de un an ci numai prin gesturi. cu aborigenii din Australia sau din Deşertul Kalahari. în afară de faptul că reprezintă principalul mijloc de comunicare. de evidenţiere a ideilor.. care au elaborat un sistem de gesturi pe care îl foloseau la adunări oficiale. Pentru auzitori. afirmarea şi negarea.gesturile nu sunt o dublare a vorbirii. însoţind limbajul sonor. gesturile sunt impregnate de o componentă culturală. aşa zişii .ooo-7. aceasta nu înseamnă că el a apărut deplin dezvoltat din mâinile fiecărei persoane surde. de nuanţare şi de precizare a lor”. De pildă. cel gestual are un inventar de semne de peste o sută de ori mai redus (cca 3. La alte ordine călugăreşti (pitagoreii).piei roşii”.ooo de semne gestuale comparativ cu cele câteva sute de mii din limbajul verbal) şi posibilităţi mai mici de combinare a lor. nu de surzi. unde puteau spune lungi povestiri. etc. dansatorii religioşi hinduşi spun povestiri despre zeii lor folosind un sistem elaborat de gesturi care datează de peste trei mii de ani.legământul tăcerii” era o formă de educaţie religioasă. Încă din antichitate..femei mute”. de pescuit sau când vorbirea sonoră nu era permisă. La evrei astfel de femei erau numite . el având aproape aceleaşi funcţii ca orice alt limbaj natural. ei continuă să se sprijine pe limbajul gestual pentru a întări cele afirmate verbal. gestul instinctiv a dobândit valori noi.Gesturile au fost prezente încă de la începuturile omenirii.. la populaţiile tribale şi la meridionali.). Totuşi. s-a observat că gesturile sunt folosite în raport de gradul de afectivitate al comunicării. De asemenea. limbajul gestual a devenit mijlocul principal de comunicare. care au elaborat un sistem de gesturi pe care îl foloseau în cursul partidelor de vânătoare. Pentru surzii profunzi. salutul. cu indienii americani. L.

n. tocmai fiindcă îi lipsea auzul. Surzii aveau permisiunea să se căsătorească sau să divorţeze. De asemenea.. pentru că limbajul este baza instruirii. al VI-lea e. Filozoful Aristotel (384-322 î. prin gesturi. nu puteau participa. neavând auz. Primii creştini au văzut surditatea ca un păcat al părinţilor pentru care au de suferit copiii lor. Însă. în acelaşi timp. Acest fapt sugerează că astfel de căsătorii erau destul de frecvente acum 2000 de ani. transcrisă şi transmisă de la o generaţie la alta prin lucrările unor persoane surde sau auzitoare care au reuşit să comunice deplin cu surzii prin folosirea limbajului gestual. Sfântul Augustin a spus primilor creştini că copiii surzi sunt un semn al supărării lui Dumnezeu faţă de păcatele părinţilor lor. cineva care nu avea auz. au fost formulate legi speciale referitoare la căsătorie şi proprietate iar acestora nu li se permitea să fie martori în justiţie. care acorda unele drepturi legale numai surzilor care puteau vorbi. astfel că dacă surzii nu puteau vorbi. Limbajul verbal era sacru cu ocazia ceremoniilor religioase sau în situaţiile legale.canonul tăcerii” pentru a-l venera mai bine 37 . După Aristotel auzul era necesar pentru dezvoltarea inteligenţei. Coranul îi proteja pe surzi de a fi blestemaţi de alte persoane dar nu le permitea să participe pe deplin la ritualurile ce aveau loc in Templu. În ceea ce priveşte pe surdo-muţi. Acest cod a influenţat în mare măsură alte lucrări de drept. cei născuţi orbi sunt mai inteligenţi decât surdo-muţii. Vechii greci au negat posibilitatea ca surzii să fie educaţi. acceptarea aparentă a limbajului gestual de vechii evrei nu însemna că persoanele surde aveau aceeaşi poziţie socială ca şi auzitorii. ei nu pot să înveţe”. Astfel a fost posibil să se dezvolte o cultură a surzilor în interiorul culturii majoritare. filozoful Platon (427-347) utilizează cuvântul “logos”. De aceea. care însemna. care au apărut ulterior şi au fost valabile până în zilele noastre. nega dreptul surzilor de a avea o proprietate. Între timp călugării benedictini cu auz normal au adoptat .. capabili să comunice cu surzii în afara necesităţilor imediate. Această atitudine faţă de limbaj şi de surzi era predominantă şi în Codul Roman al lui Justinian în sec. În Grecia antică. Se menţionează în Talmud despre o căsătorie între doi fraţi surzi dintr-o familie cu două surori surde din altă familie.folosea. printre oamenii privaţi din naştere de acest simţ. Până la începutul anului 1000 înainte de Christos. El spunea că: “Auzul contribuie la gândire în cea mai mare parte. Ea menţionează faptul ca surdomuţii pot susţine o conversaţie cu ajutorul gesturilor. să fie cunoscută.Ch. nu putea gândi. El s-a dezvoltat acolo unde s-au găsit oameni cu destulă abilitate de a gândi vizual. Talmudul (o carte care conţine interpretări ale rabinilor despre legea evreiască). Limbajul se compune din cuvinte şi fiecare cuvânt este un semn.surzii nu pot fi educaţi deoarece.. după cum a observat Dorothy Miles(2002). Pentru Platon.) a susţinut că . Aşa se explică faptul că limbajul gestual a apărut în diferite locuri din lume şi sub diferite forme. “cuvânt” şi “raţionament”. Acest fapt sugerează că familia persoanei surde interpreta pentru rabin cele spuse de surd prin gesturi. fiul surd al regelui Croessus al Lydiei nu era recunoscut ca moştenitor al tatălui său. Potrivit concepţiei sale.

medici sau preoţi care au făcut primele încercări de educare a surzilor. 1940). care a apărut în 1620 („Simplificarea literelor alfabetului şi metoda de a-i învăţa pe surzi să vorbească”). medicul Girolamo Cardano din Padova.al IV-lea) a sesizat că surzii pot învăţa Evanghelia prin semne “folosind în conversaţia zilnică expresivitatea întregului corp”. îl ascundeau de ochii lumii”. Italia.pe Dumnezeu. Între timp Pedro Ponce de Leon (15201584). Pe întreaga perioadă a Renaşterii în Europa au avut loc o serie de experimente ale unor călugări. în antichitate. Paris. argumentează şi povestesc prin semne. a reuşit să-i facă pe surzii din naştere să vorbească. în astfel de adunări ale surzilor. La egipteni şi mai ales la perşi. considerând naşterea unui copil surd o mare ruşine. “La câteva popoare. Pentru a comunica informaţia necesară între ei. avea să aduge: „Ei au nevoie de un alfabet al degetelor şi de o gramatică a gesturilor . Nici Girolamo Cardano şi nici Pedro Ponce de Leon nu au lăsat o moştenire prea bogată referitoare la activitatea lor cu persoanele surde. să formeze colectivităţi şi să-şi dezvolte un limbaj gestual tot mai sofisticat în ciuda faptului că el nu era acceptat din punct de vedere legal. . Mai târziu.. dar această perioadă l-a impulsionat pe Juan Pablo Bonet. literă cu literă. Astfel surzii s-au cunoscut unii cu alţii. Infirmitatea surzilor era privită ca o favoare a zeilor” (după Ferdinand Berthier: ”Surzii înainte şi după Abatele de I’Epee”. El a instruit câţiva copii surzi din familii nobile. în orice caz.. surzii învăţau rapid arta de a-şi descrie gândurile. În perioada Evului Mediu au început să se dezvolte zonele urbane. El a crezut că surdul poate să înveţe un limbaj simbolic cum ar fi limbajul scris. a încercat să-l instruiască pe fiul său folosind un cod de simboluri. un adept al limbajului gestual timpuriu. în corespodenţa sa cu Sfântul Jerome. Astfel. încât nu le lipsea nimic pentru a se face înţeleşi de oricine”. După cum scria Pierre Desloges. Aceasta a făcut ca şi persoanele surde. pentru care gesturile formează cuvintele unui limbaj. apoi a încercat să facă publice succesele sale. au început să se întâlnească. cu ajutorul unui alfabet manual atribuit Sfântului Bonaventure. Eu i-am văzut atât de abili în această activitate.” 38 . un călugăr benedictin.. Acţionând gestual cu tovarăşii lor. provenind din familii cu venituri mici. să vină în oraşe în căutare de lucru. Sfântul Jerome (sfârşitul sec. nu este un limbaj folosit de surdo-muţi. Sfântul Augustin. După anul 1500 a început să se dezvolte educaţia surzilor. să scrie o carte bine cunoscută despre semnele manuale folosite cu surzii. Michael de Montaigne scria: „Surdo-muţii noştri discută. părinţii. evoca existenţa unei familii surde foarte respectată din burghezia milaneză.noii veniţi aveau ocazia să-şi finiseze şi să-şi organizeze limbajul gestual. au elaborat un sistem propriu de semne sau un limbaj gestual care. Dactilologia actuală este un derivat al acestuia. El a predat sunetele limbajului verbal. chiar cele mai abstracte”. destinul acestora era obiectul unei solicitudini religioase din partea poporului.

a început să-şi pună unele întrebări legate de modul în care se poate comunica cu surzii prin gesturi naturale. Se cunoaşte că a predat limbajul gestual elevilor săi în cadrul abaţiei Saint Jean. Mai târziu.bătrânul surd din Amiens”. cât şi mişcările organelor pe care le vede”. In cursul acestei perioade s-a dezvoltat pe insulă o formă proprie de limbaj gestual care este considerată de mai mulţi autori americani ca fiind limba gestuală originală a surzilor. Se cunoaşte că auzitorii de pe insulă au învăţat limbajul gesturilor folosite de surdomuţi şi chiar întemeiau familii cu aceştia. din întâmplare. Jacob Rodrigues Pereira (1715-1780) îi învaţă să vorbească pe tinerii surzi din familiile bogate. aveau probleme auditive ereditare. în fine... Este considerat un promotor al “demutizării” (termen care a fost folosit şi de Seguin în 1847): “elevul ţine mâna pe gâtul profesorului. Abia în a doua jumătate a secolului al XVIIIlea filozofii vor relua dezbaterile asupra relaţiei dintre gândire şi limbaj care. adus de Laurent Clerc şi a constituit baza limbajului gestual american (ASL). cu toată opoziţia Bisericii. Massachusetts. încercând să imite în acelaşi timp atât vibraţiile pe care le simte. fiind un perceptor al acestora. Abatele de L’Epee a înfiinţat în casa lui din Paris. el a intrat într-o casă unde trăiau două surori gemene surde. abatele de L’Epee. vor duce la o oarecare ameliorare a vechilor concepţii. care a reuşit să devină professor. această formă de limbaj s-a combinat cu limbajul gestual francez. Contestatarul abate de L’Epee va lupta întreaga sa viaţă pentru surzi. A fi fără vorbire însemna a fi fără gândire : vorbirea era condiţia prealabilă a oricărui limbaj interior. o persoană auzitoare. În unele .sate”. Tot în Franţa. El îi învaţă franceza scrisă cu ajutorul gesturilor naturale (preluate de 39 . desenator şi arhitect la Amiens (Franţa. Începând cu anul 1760. El a constatat că . El excludea gesturile naturale. El a fost frapat de complexitatea limbajului gestual prin care comunicau gemenele între ele şi cu restul comunităţii surde din Paris. dacă această comunicare poate fi eficientă. conepţia predominantă a oamenilor din secolele 17-18 era că un om educat era acela care vorbea bine. cca 25 % dintre rezidenţi erau surzi.. cunoscut sub numele . Prima persoană surdă cunoscută că ar fi predat altor surzi limbajul gestual este considerat a fi Etienne de Fay.. după părerea sa.elevii surzi erau inteligenţi şi puteau să-şi exprime gândurile prin limbaj”. De fapt. acest limbaj era al auzitorilor care îi educau şi nu admitea altă formă de limbaj decât cel verbal. Deoarece aici erau aşa de multe persoane surde. o serie de întruniri ale comunităţii erau traduse în limbaj gestual. rue des Moulins. o mică şcoală unde instruia gratuit pe toţi copiii surzi care îi erau încredinţaţi. Pentru prima dată a fost recunoscut faptul că gesturile puteau exprima gândirea umană la fel ca şi limbajul oral.În SUA multe din familiile de pe insula Martha’s Vineyard. pentru unele silabe. El utiliza alfabetul manual al lui Bonet şi câteva gesturi inventate de el. L’Epee a învăţat semnele de la ele. Se povesteşte că.Dar. 1710). că poate să existe un limbaj interior în afara exprimării orale. La scurt timp. Astfel au fost educaţi cu succes mai mulţi surzi. El era surd din naştere.

Această carte a avut efectul unei bombe.. aceste semne metodice erau o metodă eficace de dictare vizuală dar în nici un caz nu erau un limbaj. gramatică total necunoscută de către abate. dornic să-i ajute pe cei mai puţin fericiţi. inteligenţi şi capabili să înţeleagă la fel ca toată lumea. fără să se gândească că o grefă de la un limbaj la altul devenea un nonsens. anul când la Paris izbucnea Revoluţia Franceză. obişnuiţi cu semnele utilizate în comunitatea surzilor şi mai ales cu gramatica limbajului lor gestual. iar acestuia i-a acordat numele de . opusă sintaxelor capricioase ale limbajului verbal. „Institutele de surdo-muţi”. imuabilă. Institut Naţional pentru Tinerii Surzi) şi la Truffaut. repede abandonată de surzi.. Şaizeci de ani mai târziu. Abatele de L’Epee nu a inventat limbajul gestual. abatele Deschamps (Orleans) şi Heinicke (în Germania) sau revoltat. cunoscute ca .Institutele de surdomuţi” unde expune sistemul său de instruire. ideile sale s-au răspândit pretutindeni unde surzii puteau fi educaţi în grupuri. la finele lunii decembrie 1789. După moartea sa. A murit sărac. Astfel. Prin aceste semne el înţelegea nu numai gesturile naturale pe care le făceau elevii săi pentru a exprima lucruri sau idei. abatele de L Epee era departe de a ajunge la o dezvoltare intelectuală a elevilor săi sau la o bună cunoaştere a limbii franceze aşa cum o dorea. În mod practic. care a devenit astfel al doilea profesor surd din Franţa.. elevii înţelegeau rareori ceea ce scriau în limba franceză. În ciuda muncii sale enorme. dar şi celelalte semne inventate de el pentru a indica timpul. În urma succeselor dobândite cu elevii surzi şi pentru a-şi face cunoscută metoda sa de instruire a organizat demonstraţii de comunicare cu elevii surzi (între 1771-1774) pentru educatorii şi celebrităţile venite din toată Europa. În orice împrejurare Charles Michel de L’Epee s-a luptat şi a reuşit să impună opinia că surzii sunt oameni ca toţi ceilalţi. genurile şi funcţiile gramaticale ale limbii franceze. (care a devenit mai târziu.semne metodice”. Adunarea Constituantă din Franţa a ridicat şcoala sa la rang de Instituţie naţională fiind condusă de fostul său elev Jean Massieu. A vrut să transforme limbajul gestual şi să-l plieze după obişnunţele limbajului convenţional. datorită unei metode gestuale şi faptului că instruirea surzilor nu mai era rezervată celor privilegiaţi..la elevi) şi cu unele semne artificiale inventate de el. Energicul preot. L’Epee a publicat în 1776 o primă lucrare a sa. În 1788 a publicat un dicţionar al limbajului gestual francez. ci doar o conversaţie gestuală personală. Mimica (numele dat limbajului gestual în acele vremuri) nu recunoştea o altă lege decât aceea a naturii şi a raţiunii.În 1776 publică prima sa lucrare . Berthier ne explica greşeala abatelui.binefăcător al 40 . Pereire (Paris). Din acest motiv. Se spunea pretutideni că numai la Paris surzii săraci aveau mai multe şanse decât auzitorii săraci de a accede la educaţie. în locuinţa sa. Astfel. în 1789. El a încercat să elaboreze o punte între lumea surzilor şi cea a auzitorilor printr-un sistem de semne standardizate şi dactileme. pentru a ajunge la traducerea cuvintelor franţuzeşti abatele de L Epee a consultat etimologiile latine şi greeceşti.. în care prezintă un sistem de „semne metodice”. Ea are propria sintaxă. persoanele. Ei considerau că numai cuvântul vorbit putea exprima gândirea umană. a înfiinţat o şcoală pentru surzi la Paris.

pentru a conversa cu ei într-un discurs inteligibil şi ordonat. (Desloges. el a iniţiat numeroase experienţe medicale dureroase (şi adesea crude) asupra elevilor din Institut. Folosind tehnici elaborate de 41 . Nu mă foloseam decât de semne disparate. el a hotărât să se finanţeze o clasă a Institutului. la fel de greu ineligibilă ca şi cea a abatelui de L’Epee. Printre cei mai cunoscuţi profesori oralişti s-a numărat Samuel Heinicke. Jean Massieu a fost acela care l-a învăţat pe abatele Sicard limbajul semnelor. educatorii oralişti obţin o serie de progrese în Spania. El a demonstrat foarte clar că un limbaj gestual bine structurat era folosit în mod curent în Franţa înainte de inventarea . în vârstă de 32 ani.. deoarece el exista de multă vreme în cadrul comunităţii de surzi francezi. Nu cunoşteam arta de a le reuni. Olanda şi Anglia. datorită cărţilor care i-au trecut prin mâini (era tipograf). Începând din anul 1880. totuşi păstrând preferinţa sa pentru vorbirea orală.Observation d’un sourd muet). Se poate deduce uşor din confesiunea lui Pierre Desloges că sistemul de comunicare gestuală care funcţiona în acele timpuri între surzi era un adevărat limbaj.. el era om de casă la un actor de la Comedia Italiană”. Fiind convins de originea psihologică a surdităţii. Autorul susţinea că acest limbaj îi permitea să-şi exprime cu precizie gândurile sale abstracte. un educator german. Prin testament.umanităţii” (1791). a devenit în 1880 medic–şef al Institutului Naţional pentru Tineri Surzi din Paris şi şi-a consacrat întreaga viaţă vindecării surdo-mutităţii şi învăţării vorbirii orale de către aceştia. italian. rezultând astfel o altă metodă.semnelor metodice” ale abatelui de L’Epee. prea târziu pentru a fi beneficiat de metoda de instruire a abatelui de l’Epee. Dar Itard a sfârşit prin a recunoaşte limbajul gestual ca fiind indispesabil în instruirea „morală” şi „intelectuală” a surzilor. Jean-Marc Itard (cunoscut ca fiind educatorul copilului sălbatic de la Aveyron). . fără continuitate şi fără legătură. nu aveam nicio posibilitate de a mă face înţeles decât prin scris şi cu pronunţia mea defectuoasă. el a conchis că elevii săi erau „contaminaţi” cu obiceiurile gesticulative ale celor din celelalte clase. El a incercat atunci să suprime în totalitate folosirea limbajului gestual în favoarea unei educări exclusive a vorbirii. Mulţi oralişti au folosit metode secrete pentru a preda labiolectura la elevii lor surzi. care nu ştia nici să scrie nici să citească. Eu am ignorat mult timp limbajul gestual. Franţa. . Germania.La începuturile infirmităţii mele.. în care orice utilizare a limbajului gestual să fie înterzisă. Devenind surd la vârsta de 7 ani. Acesta din urmă a continuat să adauge o serie de semne personale la cele învăţate. Primul care m-a iniţiat în această artă atât de utilă a fost un surdomut din naştere. În 1779 a apărut prima carte scrisă de un surd „Observaţiile unui surdomut”. Nereuşind să-i înveţe pe elevii săi să pronunţe cuvintele sau sunetele pe care le dorea. în situaţia în care nu am trăit printre surdo muţi. izolate. cel puţin pentru a-mi reprezenta propriile idei. Pierre Desloges a avut timp să achiziţioneze unele elemente de franceză rudimentară şi să le perfecţioneze autodidact. pentru a forma imagini distincte. tot domeniul conceptual. Este vorba de Pierre Desloges. Cam în aceeaşi perioadă. Acesta a afirmat că abatele de L’Epee nu a inventat limbajul gestual. pentru a le transmite semenilor.

fost elev al lui Sicard. În Anglia. Alice Cogswell. A murit în 1886. a înfiinţat Societatea Centrală a Surdo-mutilor din Paris. Connecticut. Atunci el a interzis complet folosirea semnelor. El a propus pentru prima oară un invăţământ bilingv. Ferdinand Berthier este unul dintre cele mai strălucite exemple de reuşită a unui surd.. Tehnicile sale oraliste sunt cunoscute sub numele de . În 1864. Auguste Bebian. achiziţia limbajului oral este facilitată atunci când ideea este înţeleasă graţie limbajului gestual. El organiza în fiecare an un banchet care reunea pe toţi surzii din Franţa. aceasta fiind probabil prima formă de organizare a surzilor într-o asociaţie. cea care l-a inspirat pe Gallaudet să-i înveţe pe surzi. Gallaudet îl întâlneşte pe succesorul abatelui de L’Epee. autor al ..Colegiul naţional pentru surzi şi muţi”. arhiepiscopul Roche Sicard. care a dus la crearea primului colegiu pentru surzi. Profesorii surzi au refuzat să se conformeze.un educator şi medic olandez (Amman). a devenit. a fost prima absolventă a şcolii americane. a publicat „Codul lui Napoleon pe înţelesul surdo-muţilor”. Aici s-au format mulţi dintre viitorii profesori ai surzilor şi fondatori de şcoli în America. După el. dar în 1836 a fost silit să-şi dea demisia. Heinicke îi învăţa pe elevi să vorbească punându-le mâinile pe gâtul său în timp ce vorbea. Roch. Laurent Clerc. a impus elevilor urmarea unor cursuri dure de învăţare a vorbirii. În 1854. elevii învaţă să citească şi să scrie corect. şi de un francez. fiind singura facilitate acreditată care putea să ofere diplome la nivel de colegiu pentru surzii din Statele 42 . limbajul gestual. în 1817. profesor la Institutul din Paris. Laurent Clerc. mobiliza şi anima comunitatea surzilor. Thomas Cogswell. dar a avut un imens respect pentru acesta şi i-a cinstit memoria întreaga sa viaţă. de către un american interesat de educaţia surzilor.. El a devenit profesor la Institutul Naţional pentru Surzi din Paris şi a apărat mereu dreptul elevilor la propriul limbaj.C. Remy Valade. Berthier a scris câteva cărţi despre lumea surzilor şi a fost ales membru al Societăţii Oamenilor de Litere.Teoriei semnelor”. În 1841 a înalţat un monument pe locul presupusului mormânt al abatelui de L’Epee (Eglise St. a publicat prima culegere de gramatică a limbajului gestual (operă reeditată în 1879). În paralel. În 1831. Iniţial acesta era cunoscut sub numele de . îl trimite pe Gallaudet în Europa cu scopul de a învăţa metodele de instruire a surzilor pentru ca apoi să fondeze o şcoală publică în SUA. În 1868. care avea scopul de a reuni. Paris) iar în 1843. Desiree Ordinaire. pedagog responsabil al Institutului din Paris. printr-o educaţie bilingvă. nepotul abatelui Sicard. cu care se întoarce în SUA şi înfiinţează prima şcoala americană pentru surzi la Hartford. În 1834. a ridicat o statuie a abatelui de L’Epee la Versailles. Acesta îl invită la Paris unde învaţă în scurt timp metodele folosite şi îl cunoaşte pe cel mai bun elev al său. un om de afaceri care avea o fiică surdă. preşedintele Abraham Lincoln a semnat Charta pentru Washington D. noul director al Institutului. Thomas Hopkins Gallaudet. El a denunţat erorile metodei abatelui de L’Epee.metoda germană” În SUA se înfiinţează prima şcoală pentru surzi în 1817 la Hartford.

Unite. Sistemul german a devenit predominant în şcolile pentru surzi din Franţa. Primul preşedinte a fost Edward Miner Gallaudet. el credea că singura cale pentru ca o persoană să devină cu adevărat un membru al societăţii era să înveţe să converseze ca şi cum ar fi fost auzitoare. fiul lui Thomas. Inventatorul telefonului. Se cunoaşte că Revoluţia Franceză a izbucnit pe 14 iulie 1789 iar în 1804 Napoleon Bonaparte a preluat puterea. Totuşi Bell s-a ocupat de administrarea şcolilor pentru surzi şi de inventarea unui dispozitiv care. Armata franceză a mărşăluit de-a lungul Europei. tot ce provenea din Franţa era privit cu dezgust. Atunci. Alexander Graham Bell.din 43 . În acelaşi timp. În 1872. Limbajul gestual trebuia evitat integral. El pleacă în Statele Unite pentru a-şi prezenta metoda. În 1814-1815 Convenţia de la Viena a trasat noi graniţe în Europa. Profesorii din acele vremuri erau conştienţi că elevii surzi primesc o educaţie inferioarǎ prin metoda orală. S-a creat Federaţia Germană constând din 38 de state în locul celor peste 400 existente anterior. În 1872 el deschide o şcoală în Boston care folosea metode oraliste de instruire cu elevii şi pregătea profesori pentru surzi care să lucreze după metodele sale. Primul profesor de surzi care a revigorat metoda de instruire germană a fost Johann Baptiste Graeser (1766-1841). francezii au început să abandoneze limbajul gestual.Gallaudet College”. Limbajul verbal a început deja să fie predat în şcolile din Paris încă pe timpul lui l'Épée iar în 1839 formarea limbajului oral a fost introdusă la Bordeaux. Toate acestea erau evenimente moderne în Franţa acelei vremi. a cărui mamă a fost deficientă de auz şi al cărui tată a cheltuit mult timp din viaţa sa promovând o metodă . Înarnat cu avere şi cu o reputaţie enormă. ar putea mecaniza vorbirea. englezul Alexander Graham Bell instruia surzii cu ajutorul unei metode de lectură pentru a recepta sunetele: „sunetul vizibil” (inventat de tatăl său). inclusiv educaţia surzilor prin metoda franceză.Volta Bureau” cu scopul promovării unei educaţii oraliste pentru copiii surzi. conform gândirii sale. de ce a fost folosită? Deoarece. Bell susţinea cauza oralismului şi dorea interzicerea căsătoriilor între surzi sub pretexţul că „reproducerea unei rase de indivizi deficienţi este o calamitate pentru societate”. Din 1893 acest colegiu poartă numele de . În 1876 el inventează telefonul. când Napoleon a fost debarcat în 1814. se instalează aici şi deschide o şcoală. precursor al lui Samuel Heinicke. Germanii aveau un puternic simţ al ordinii..moartă” de instruire pentru surzi (vorbirea vizibilă). Naţionalismul a început să se dezvolte în Germania în timpul războaielor napoleoniene ducând la o mai mare unitate. În anul 1871 Federaţia Republicilor Germane era formată din 25 de state conduse de Otto von Bismarck supranumit „Cancelarul de fier”. Ca şi Samuel Heinicke. Bell a înfiinţat .. şi-a început cariera ca educator pentru surzi. Totuşi.. care s-a răspândit în multe ţări. Această şcoală nu a avut succes din cauza opoziţiei şcolilor pentru surzi care foloseau metode manuale de instruire. fiind un lider al educaţiei superioare a surzilor din intreaga lume.

c) vorbirea era un dar de la Dumnezeu. « Metoda germană » a fost atât de cuprinzătoare în acea vreme din cauza că Germania domina atunci Europa. un profesor german de surzi. dar motivul real consta în condiţiile de viaţă nesănătoase din şcolile cu internat. La scurt timp au apărut asemenea şcoli la New York. În acelaşi timp. fost director al şcolii pentru surzi din Milano. De asemenea. Un alt profesor de surzi. Adepţii metodei orale au susţinut că: a) „metoda orală pură” era esenţială pentru bunăstarea fizică a surdului. Londra ş. In 1861. Această întâlnire a fost sponsorizată de nepotul şi fiul milionar al lui J. Victor Auguste Jäger.moment ce surditatea era considerată nevindecabilă sub aspect medical. Spre finele anului 1860. fost director al şcolii pentru surzi din Rotterdam timp de 35 de ani. prin urmare. Nu s-a permis să existe o comunitate de surzi. 1966). german şi adept al metodei orale.Perreira. a publicat o lucrare în care ataca limbajul gestual şi dactilarea. b) limbajul gestual nu putea fi folosit ca limbaj de instruire. abatele Balestre (1834-1886) l-a vizitat pe Hirsch şi apoi a răspândit metoda orală în propria sa ţară. El a atras numai 27 de profesori. s-a crezut că surzii pot fi determinaţi să vorbească pentru a fi normali. acest process s-a accelerat prin sosirea in SUA a unor eminenţi educatori europeni care foloseau în şcolile lor metoda orală. Mai mult. s-a înfiinţat la Massachussets o şcoală unde elevii surzi trebuiau să folosească exclusive limba engleză orală (H. Limbajul gestual n-a mai fost considerat un mijloc viabil de transmitere a informaţiei. În acea perioadă tuberculoza era mai răspândită printre surzi decât la auzitori. ca rezultat al victoriei ei asupra Franţei în războiul din 1870-1871.a. Abia pe la sfârşitul secolului al XIX-lea s-au cunoscut cauzele tuberculozei şi cum se transmitea ea. Unul din continuatorii lui Hill a fost David Hirsch (1813-1896). a avut o mare influenţă asupra educaţiei surzilor. Primul şi al doilea Congres al profesorilor de surzi Primul Congres al profesorilor pentru surzi a avut loc în 1878 la Paris. gradul deficienţei de auz nu a putut fi măsurat. un italian. la insistenţele lui Howe. Se urmărea înlocuirea acestei codificări artificiale cu limbajul verbal.Cea mai importantă persoană asupra căreia el a făcut presiuni să se convertească la metoda orală a fost abatele Giulo Tarra (1832-1889). el s-a opus segregării surzilor. în special suporteri ai oralismului. Toţi copiii surzi trebuiau să fie pregătiţi să vorbească.Lane. În America. Orice persoană a cărei auz era sub normal a fost numită surd. care au avut astfel ocazia să schimbe idei şi 44 . Friedrich Moritz Hill (1805-1874). S-a crezut că această boală se datora folosirii greşite a plămânilor de către copiii surzi. El a fost şi un formator al profesorilor de surzi. ar putea vorbi. primele atacuri serioase la adresa limbajului gestual au fost îndreptate asupra folosirii limbii engleze codificate manual. Paris. cu ocazia Expoziţiei Universale. Aceştia au fost priviţi ca potenţiali auzitori şi.

plasarea corectă a tablei. Al doilea Congres al profesorilor pentru surzi a avut loc la Milano. să asigurari materialelor didactice. 6 din S.Directorul uneia dinaceste şcoli a fost ales preşedinte al Congresului iar celălalt director Italian a fost ales secretar. după desfăşurarea lucrărilor. . director al şcolii pentru adulţi surzi din Bollnas. etc. şi câte unul din Belgia. (1880) s-a axat pe următoarele teme: 1) Organizarea şi găzduirea din instituţiile pentru surdo-muţi şi materialele folosite . în faţa unui numeros public. în afară de clase. 8 englezi.internaţional”. 157 dintre ei au fost din Italia (98 din Milano).săstabilească legături.Pentru o şcoală de zi este suficient să mobilezi clasa. să asiguri suficiente standarde sanitare pentru a îmbunătăţi şi păstra sănătatea elevilor. d) o infirmierie. 67 din Franţa.A. la Milano existau două şcoli de surzi unde se folosea de mai multă vreme limbajul gestual până în 1870. din cei 164 de participanţi. Programul discuţiilor la Congresul de la Milano. Norvegia şi Suedia. Orice menţionare a « metodei » întorcea oamenii împotriva ei. Rusia. După această dată s-a impus să se folosească metoda orală.Cât de mare ar fi numărul de elevi surzi la un institut de surdo-muţi? Câţi învăţători şi învăţătoare sunt necesari? Care este proporţia adecvată între personalul didactic şi elevi? 45 . 12 din Anglia. f) terenuri largi cu echipament sportiv şi aparate pentru gimnastică. După H. trebuie să se asigure următoarele: a) dormitoare suficient de spaţioase pentru a caza un număr mare de copii în condiţii sanitare acceptabile.Instituţiile vor avea forma unor şcoli de zi sau cu internat? Discutaţi avantajele şi inconvenientele fiecăreia. c) un teren de joacă acoperit. catedrei. dar acesta cu greu se mai putea numi . bancilor. 1880.Lane. Delegatul Suediei a fost Carl Kierkegaard–Ekbohrn. a fost imposibil să se vorbească în Franţa de metoda de instruire germană. Canada.Pentru o şcoală cu internat. e) unul sau două ateliere echipate corespunzător pentru surdo-muţi ca aceştiă să înveţe o meserie din cadrul programei şcolare sau prin ucenicie la meseriaşi particulari după absolvirea şcolii. (1996). b) o sală de mese. aveau loc demonstraţii şi examinări ale copiilor surzi realizate de profesorii italieni. 56 francezi. Cu o zi înainte de deschiderea Congresului precum şi în fiecare după amiază. La Congres au participat 225 de delegaţii din întreaga lume unde existau şcoli pentru surzi.U. Chiar la aproape zece ani după războiul franco-german. În acea vreme. . 87 erau italieni.. 2) Instruirea: . 5 americani şi 8 de alte naţionalităţi. 8 din Germania.

Cum se va realiza cea mai buna disciplină la o şcoală de surdo-muţi. .Câţi elevi pot fi instruiţi cu eficienţă în acelaşi timp de un profesor care foloseşte metoda orală şi câţi de unul care foloseşte metoda limbajului gestual? . dacă metoda de instruire folosită în şcoală va fi orală sau prin semne? .Este mai bine pentru surdo-mut să aibă unul şi acelaşi profesor pe tot parcursul şcolii.Câţi ani de şcoală se cer pentru ca surdo-mutul să fie educat prin metoda orală respectiv prin metoda limbajului gestual? . de ce este aşa şi cum poate fi remediată situaţia? 46 .Explicaţi de ce metoda orală este preferabilă metodei gestuale şi invers (aceasta se aplică în special în situaţiile din clasă dar şi cerinţelor din interacţiunea socială cotidiană). dacă el este instruit prin: metoda orala sau prin metoda limbajului mimicogestual? .Când şi cum se va preda la surdo-muţi gramatica limbajului indiferent de metoda orală sau mimico-gesticulară folosită? .Care sunt mijloacele cele mai naturale şi eficiente prin care surdo-mutul poate obţine mai rapid performanţa în limbajul normal? .Oare desenele ne-elementare (de exemplu imaginea formelor obiectului făcută cu mâna liberă) vor constitui o parte integrala a dezvoltarii unui surdo-mut? .Care este deosebirea între semnele convenţionale şi cele naturale? .Explicaţi ce se înţelege prin metoda orală pură şi cum diferă ea de aşa numita metodă combinată? .Care va fi durata lecţiei? Va fi o pauză între două lecţii? 3) Metodele folosite: .Ce înzestrare fizică şi intelectuală vor trebui să aibă surdo-muţii ca să beneficieze de educaţie şi să aibă o vorbire inteligibilă? .Este necesar să se plaseze surzii congenital în clase separate de cei asurziţi din cauza bolilor? . sau să schimbe profesorii după atingerea unui anumit nivel de performanţă? .Ce poate învăţa un surdo-mut într-un anumit volum de timp dat.La ce vârstă este de dorit ca elevii surzi să înceapă şcoala..? 4) Chestiuni speciale: .Oare surdo-muţii după ce au absolvit şcoala uită cea mai mare parte din ce au învăţat dacă ei au fost instruiţi prin metoda orală şi fac apel la gesturi şi la scriere când conversează cu persoane valide? Dacă este aşa.La ce nivel se vor da elevilor manuale? .Elevii vor sta în bănci sau în picioare în timpul orelor? Ei vor scrie de regulă la tablă sau pe tăbliţe? .

London. care reprezentau 51 de şcoli cu peste 6.Considerând efectul dăunător al folosirii simultane a vorbirii şi semnelor pentru vorbire. considerând în general temperamentul surzilor. Reyoluţia prevedea şi următoarele aspecte: . Unii au sugerat o combinaţie a metodelor orale şi manuale. În Deafness a Personal Account. cu excepţia celor cinci delegaţi americani.000 de elevi ce foloseau limbajul gestual american. datorită surdităţii lor.congres al cangurilor” .Unde şi cum poate fi oferită o educaţie pentru tinerii care. nu vor fi aplicate legi speciale de igienă în cazul lor şi nu vor fi folosite forme speciale de terapie? . În speranţa că vor face din surzi nişte copii normali.. El a condus discuţiile fierbinţi pro şi contra metodei orale.. în ce moment au ei mai mult succes şi pot fi deschise noi domenii profesionale pentru ei? . mulţi părinţi au fost atraşi cu uşurinţă de partea oraliştilor. metoda potrivită de educare şi de cultivare a surdomuţilor este mai ales metoda orală decât metoda pantomimică.Pentru ce meserii sunt cel mai potriviţi surdo-muţii. 1969. 177). D. capacitatea de labiolectură şi luciditatea gândirii. declară că metoda orală să fie preferată faţă de cea a semnelor în educarea şi instruirea surdo-muţilor. pg. Rezoluţia acestui . considerând incontestabila superioritate a vorbirii faţă de gesturi . sau profesori pentru elevii normal inzestrati ? . care a fost convertit spre metoda orală de instruire cu câţiva ani mai înainte. Concluzii ale Congresului (notate de Kierkegaard-Ekbohrn): În ultima zi. . au fost excluşi de la posibilitatea de a-şi continua studiile clasice comparabil cu cea oferită de instituţiile de învăţământ pentru valizi. 47 .Sunt sau nu surdo-muţii mai susceptibili decât auzitorii faţă de anumite boli sau sindroame? Mai mult. după cum a fost numit de Dorothy Miles (2002) a avut implicaţii pe termen lung asupra vieţii suzilor. metoda orală pură trebuie să fie preferată în instruirea surdo-muţilor.Oare orice recensământ din orice ţară europenă arată o creştere sau scădere a procentului de surdo-muţi faţă de ansamblul populaţiei din ţara în cauză? Dacă oricare din aceste tendinţe pot fi observate.” (Sursa: Wright. Rapoartele adepţilor unei metode sau alteia au fost citite de pe podium.Cuvântul vorbit fiind indiscutabil superior limbajului semnelor în integrarea surdomutului în societate când i se asigură performanţa în limbaj. participanţii la Congres au votat în favoarea Rezoluţiei de mai sus. care sunt motivele cauzatoare? Congresul de la Milano a fost prezidat de abatele Tarra.. Metoda orală a predominat. A fost adoptată următoarea rezoluţie cu o majoritate covârşitoare: „Congresul. Oare o astfel de educaţie poate să fie oferită într-o secţie mai avansată din şcoala pentru surzi sau într-o instituţie separată? Oare profesorii de la acest nivel vor fi profesori pentru surzi.

. Până în 1890 s-au pensionat peste 75% dintre profesorii care foloseau metodele manuale. şi-o îmbunătăţesc alături de priceperea citirii de pe buze prin folosirea cotidiană.condamnarea la moarte” a limbajului gestual. şi-au sporit priceperile prin conversaţie şi citire. Congresul crede că cea mai naturală şi mai eficientă tehnică în educaţia surdomuţilor este ilustrarea.Un profesor care foloseşte metoda orală pură nu poate avea în clasă mai mult de 10 elevi la un moment dat.O educaţie a surdomuţilor prin metoda orală va începe între 8 şi 10 ani. acest succes a dus la formarea unui amestec de limbaj gestual şi oral şi la desconsiderarea persoanelor care foloseau limbajul gestual. s-a constatat că aceşti surdo-muţi folosesc vorbirea în exclusivitate şi astfel. Profesorii surzi au început să fie destituiţi pe motiv că nu puteau să predea limbajul şi labiolectura. i-a determinat să nu mai poată face faţă concurenţei de pe piaţa muncii. ci.Surdo-mutul va frecventa şcoala cel puţin timp de 7-sau 8 ani. În ciuda acestoe evoluţii. Faptul că cei mai mulţi surzi nu primeau educaţia şi informaţia de care aveau nevoie în limbajul lor natural. cu asurziţi tardiv sau cu surzi din familii de surzi care aveau un nivel superior de educaţie. O dată cu înfiinţarea sa. după ce au fost chestionaţi pe diferite subiecte. că folosirea simultană a gesturilor şi a limbajului verbal va afecta vorbirea orală. mai mult. Mai mult. labiolectura şi precizia gandirii. implantarea cohleară ş. Mai mult. . elevii surzi au continuat să folosească limbajul gestual în şcoli. Congresul a ajuns la concluzia că surdo-muţii educaţi prin metoda orală pură nu au uitat ce au învăţat la institut. posibil doar cu elevii cu auz parţial.Aşa cum s-a arătat în mod repetat că surdomuţii din variate medii sociale care au absolvit institutele.. prezentarea la început a cuvântului vorbit şi apoi în scris. . au răspuns corect şi cu o pronunţie destul de clară. Asociaţia Naţională a Surzilor din Statele Unite a reacţionat faţă de rezoluţia Conferinţei de la Milano iar în continuare a avut un rol esenţial în menţinerea activă a limbajului gestual şi a educaţiei manuale. delegaţii s-au îmtors în ţările lor şi au raportat . XX limbajul gestual a început să dispară treptat din şcolile speciale pentru surzi... se urmărea să se asimileze persoanele surde cu cele auzitoare prin descurajarea căsătoriilor dintre surzi.. de asemenea. Elevii surzi mai mici erau permanent supravegheaţi ca să nu se . S-a considerat. după absolvirea şcolii. După consumarea lucrărilor Congresului. desfiinţarea internatelor din şcolile de surzi. . după ce au citit de pe buzele celui care ia chestionat.nepotriviţi”.Deşi un obiectiv al metodei orale pure este să dea elevilor surdomuţi o educaţie cât mai mult similară cu cea pentru valizi. eutanasierea unor surzi . de exemplu. Spre începutul sec. Însă. departe de a-şi pierde această abilitate. Congresul s-a terminat cu un strigăt: „Vive la parole!” 48 . Şcolile au început să se laude cu succesul oralist. obiectele aşezate sau acţiunile realizate în faţa ochilor elevilor.a.contamineze” cu limbajul gestual folosit de elevii mai mari.

În 1903 a fost creat primul centru de reabilitate a auzului. Un . În 1926. Robert Weinbrecht. dar cererea sa a fost refuzată de Congres. Cei mai mulţi au fost angajaţi în slujbe manufacturiere. iar comenzile superiorilor erau date prin semne speciale care puteau fi văzute de la distanţă. Ultimii elevi instruiţi prin mimica gestuală au părăsit Institutul din Paris în 1887. Majoritatea surzilor din Franţa. pentru interzicerea semnelor în educarea surzilor. În 1924. pe parcursul căruia surzii nu puteau comunica prin semne decât pe ascuns. care trebuiau să fie aşezate pe masă). Ei terminau şcoala cu un nivel foarte scăzut de instruire şi îngroşau rândurile şomerilor. văzându-i la lucru pe interpreţii suedezi şi americani. În 1964.război de 100 de ani” a început atunci. A trebuit să vină anul 1971 şi cel de-al VI-lea Concres al Federaţiei Mondiale a Surzilor (care s-a ţinut atunci la Paris) pentru ca profesorii auzitori care lucrau cu surzii să devină conştienţi de bogăţia şi eficacitatea traducerilor simultane în limbaj mimico-gestual. dar nu a obţinut niciodată un patent pentru ele. deoarece se simţea lipsa bărbaţilor plecaţi pe front. Următorul Congres. Acum s-au format primele Asociaţii ale Surzilor pe lângă marile oraşe. cu învăţarea labiolecturii (acest centru a fost recunoscut ca fiind de utilitate publică abia în 1953). după ce a constatat că acestea pot fi productive. Pentru prima dată deficienţii de auz aveau ocazia să folosească proteze auditive cu microfoane bazate pe carbon. Se crede că A. care le permitea acestora să folosească liniile telefonice pentru a se apela unii pe alţii cu ajutorul sistemului de dactilografie ataşat la un telefon 49 . transminţându-şi în ilegalitate un limbaj interzis în toate unităţile şcolare şi căminele aferente. o persoană surdă. a frapat prin interzicerea oricărei participări a profesorilor surzi francezi la procesul de instruire a elevilor surzi. Ocazia s-a ivit în urma concentrării bărbaţilor în cele două războaie mondiale. după anii’50. Între 1910 şi 1950 surzii au avut mari posibilităţi să lucreze.. şi cu energie furnizată de baterii de 3 sau 6 volţi pentru amplificarea sunetelor. Ruben-Alcais a organizat primele Jocuri Olimpice ale Surzilor. La fel s-a întâmplat în toată Europa după adoptarea acestei ruşinoase rezoluţii. Crellard a inaugaurat Salonul Internaţional al Artiştilor Tăcuţi.(„Trăiască vorbirea!”) şi cu un vot majoritar al delegaţilor (cu excepţia americanilor). să-şi părăsească locurile de lângă elevii surzi şi să-şi caute altă ocupaţie. propunând o educaţie ”mixtă”(cuvântul ”semn” era cu obstinaţie evitat). a inventat telefonul cu taste pentru surzi.G. În Europa s-au format companii întregi de soldaţi surzi. din 1900.Bell a elaborat un sistem de căşti. În acest timp primele proteze auditive nu erau uşor de folosit (cele mai multe cântărind câteva kilograme. De la începutul secolului al XX-lea societatea a început să acorde mai mare atenţie persoanelor surde. erau în mod masiv şi grav sub-educaţi. a început să conteste această decizie. Edward Miner Gallaudet-fiul. printr-o serie de măsuri administrative luate de oficialităţile vremii. student auzitor. Profesorii surzi au fost obligaţi.

care o deprinse în S. În 1980 s-a creat Asociaţia Naţională Franceză a Interpreţilor pentru Deficienţii Auditivi. cele două metode de educaţie divergente sub aspect istoric converg. spre metoda .. Treptat. Era necesar. la Washington. La 17 iunie 1988. Ultima Rezoluţie a Parlamentului European propune statelor membre finanţarea proiectelor-pilot în favoarea învăţării de către copiii şi adulţii surzi a limbajului gestual.comunicării totale” care era o combinaţie a metodelor orale şi manuale de educaţie a persoanelor surde. efectuat cu mâna în apropierea feţei. În 1977. care să le permită să fie 50 .U. Aceasta viza recunoaşterea oficială în fiecare stat membru a limbajului gestual şi invita statele membre din Europa să elimine toate obstacolele de care se loveşte încă recunoaşterea limbajului gestual. unde limbajul gestual era autorizat. Sistemul viza eliminarea „sosiilor” (p-b. La Congresul Federaţiei Mondiale a Surzilor.trist eşec”. Congresul SUA a adoptat raportul Babbidge cu privire la educaţia oralistă a surzilor considerată un .obişnuit. vizând accelerarea recunoaşterii oficiale a limbajului gestual şi formării de interpreţi. doctorul fizician R. într-o perspectivă a educării pur oraliste. El a dat un bun exemplu angajând câţiva interpreţi în limbajul gestual la dezbaterile care vizau probleme referitoare la persoanele cu handicap. a pus la punct. având ca profesori pe surzii formaţi anume pentru aceasta. După 10 ani. metoda comunicării totale.). care a avut loc în 1975 la Washington. totodată. Dar. c-g. În acelaşi an (1964). După anul 1970. Parlamentul European a votat o nouă rezoluţie. în 1998. datorită unei mame nemulţumită de încercările de instruire cu ajutorul metodelor oraliste a fiicei sale cu deficienţe de auz . Achiziţionarea structurilor limbajului prin acest sistem permitea elevilor surzi să înveţe să citească la o vârstă normală şi să parcurgă aceleaşi etape de instruire ca şi elevii auzitori. elevii surzi integraţi în învăţământul obişnuit sufereau din cauza izolării. În 1967.Orin Cornett. În 1975. Parlamentul European a votat o rezoluţie referitoare la limbajele gestuale utilizate de surzi. de asemenea să se asocieze fiecărui fonem pronunţat un gest complementar. delegaţii şi turiştii francezi au descoperit avansul dezvoltării sociale şi intelectuale a comunităţilor surzilor din America. Această metodă a apărut după anul 1960. este introdusă în Franţa comunicarea totală de o familie de americani instalată la Aix-en-Provence. Dintre francezii care militau pentru recunoaşterea oficială a limbajului gestual s-a remarcat Bernard Mottez. care aveau aceeaşi formă a buzelor dar difereau prin sonoritate şi erau uşor confundabile.A.. acest sistem prinde rădăcini şi devine baza unei noi abordări a educaţiei surzilor în cadrul sistemului public de învăţământ. Metoda sa avea la bază lectura labială. „Legea Integrării” îndrepta copiii surzi şi hipoacuzici spre incluziunea în sistemul de educaţie normală. O mare parte din comunitatea surzilor a aplaudat acest raport şi l-a considerat o recunoaştere de mult aşteptată a superiorităţii educaţiei şi comunicării manuale. etc. cel puţin teoretic. În 1975 este adoptată Legea 94-142 care prevedea educaţia gratuită şi adecvată a tuturor copiilor handicapaţi din America. aflaţi sub influenţa Congresului de la Milano.

integraţi în şcolile de masă. Legea Reabilitării din 1973 include o secţiune care prevedea ca cei cu handicap să aibă acces şi şanse egale la folosirea resurselor organizaţiilor care primeau fonduri federale sau care beneficiau de contracte guvernamentale. Între timp. În 1972 are loc pentru prima dată subtitrarea unei emisiuni la televiziune.Odeon” din Bucureşti în 1994. la teatrul .. Punerea în practică a legii este totuşi lentă. În privinţa surzilor. După opt zile de proteste studenţeşti.King Jordan este ales primul preşedinte surd al Universităţii Gallaudet. având în rolul principal pe actorul Marcel Iureş. Odată cu creşterea conştiinţei surzilor privind demnitatea şi posibilităţile lor. eveniment repetat în 2001 sub numele . ca experiment clinic. a dificultăţilor întâmpinate de surzi pentru a deveni formatori şi a celor implicate în formarea profesorilor specializaţi. transmisă de PBS (Public Broadcasting System). conferinţe de presă. În 1985 s-a aprobat efectuarea implantului cohlear pentru persoanele surde de peste 18 ani. De abia în 1991 Adunarea Naţională accepta. Până în 1980 se dezvoltă sistemul de subtitrare şi se transmit primele spectacole. 51 . Acest protest desfăşurat sub lozinca . etc. Această piesă a fost prezentată. unde erau absorbite undele sonore care erau apoi duse la creier prin nervul optic şi interpretate. În 1987 actriţa surdă Marlee Matlin devine prima persoană surdă care câştigă premiul . din cauza lipsei mijloacelor financiare. în premieră. domnul I.Oscar” pentru rolul ei în filmul . libertatea de a alege între comunicarea bilingvă. întruniţi în campusul acestuia.. se prevedeau facilităţi referitoare la folosirea telefoanelor cu text şi a interpreţilor. Congresul a recomandat ca limbajul gestual american (ASL) să fie folosit ca prim limbaj pentru surzi iar limba engleză să fie a doua limbă.Children of a lesser God” (Copiii unui Dumnezeu mai mic).Deaf Way I” a adus la un loc peste 5000 de surzi de pe toate continentele.. Ea străbate oasele urechii interne..Deaf Way II”..Preşedinte surd acum” a continuat timp de o săptămână cu multiple marşuri. După 1993 Comisia Federală pentru Comunicaţii a cerut ca toate noile aparate TV să posede decodoare care să permită persoanelor surde să aibă acces la textul scris fără să deranjeze pe cei care urmăresc în mod normal emisiunile televizate. unde să primească instruire specializată şi să interacţioneze cu copiii normali. Dispozitivul era o proteză mecanică pentru urechea internă. Acest sistem de subtitrare putea fi făcut lizibil cu ajutorul unui decodor ataşat la aparatul TV. emisiuni televizate. în 1988 studenţii şi cadrele didactice de la Universitatea Gallaudet au protestat faţă de alegerea unui alt preşedinte auzitor. a unui film întitulat . În 1989 Gallaudet este din nou în centrul atenţiei internaţionale când festivalul . utilizarea limbajului gestual în educarea copiilor surzi.The French Chef” (Bucătarul şef francez).. „În educarea tinerilor surzi. prin „legea Fabius”.. limbajul gestual (scris şi oral) şi comunicarea orală este un drept al tuturor surzilor”. plasând electrozi direct în cohlee.

fie prin viu grai.Nihil est in intellectu qui prius fuerit in sensu”). fie prin semne. Reprezentanţii Bisericii creştine ortodoxe au avut un rol de pionierat în a-i face pe surzi să vorbească. în lucrarea „Despre simţurile celor care simt”. Astfel. în special datorită lucrărilor lui Aristotel după care „nu putea exista nimic în mintea umană dacă nu a trecut mai întâi prin simţuri” (traducerea din limba latină a expresiei: .un mediu foarte puternic restrictiv”. 3 Aspecte din istoria preocupării societăţii româneşti faţă de educarea surzilor Găsim referiri la surdomuţi în scrierile lui Aristotel. dar din documente nu rezultă cu claritate dacă surdomuţii erau sacrificaţi când se descoperă surditatea lor. legea prevedea mijloace mai bune de comunicare şi de educare şi şanse egale de angajare.Diacikov referitoare la aceste sacrificări nu se menţionează surdomuţii ci alte categorii de deficienţi fizici.I. Pentru surzi. Cursul nr. Timp de sute de ani medicii au evitat să găsească o explicaţie ştiinţifică surdomutităţii de teama persecuţiei inchiziţiei şi au acceptat teoria că mutitatea se datora distrugerii nervului frenic. tendinţă care se manifestă şi în ţara noastră . că pot exista persoane surde care pot să vorbească. Au trebuit să treacă multe secole până când acest argument religios a fost înlăturat. Hipocrat şi alţi învăţaţi din perioada antichităţii.În 1990 au fost scoase în afara legii practicile discriminatorii şi obstacolele puse în calea accesibilităţii handicapaţilor. O dată cu înţelegerea faptului că surditatea este cauza primară a mutităţii. Biserica a considerat că a încerca să faci un surd să vorbească era o blasfemie. În aceste condiţii şcolile cu internat pentru surzi au fost considerate ca fiind . În „Codicele lui Justinian” există diferite referiri la drepturile de care beneficiau surdomuţii. iar altele au început să funcţioneze cu un număr mai mic de elevi. citi sau scrie aveau unele drepturi. Acceptând această teorie. s-a trecut la o fază superioară în considerarea fenomenului surdomutităţii. Plutarh s-a referit la sacrificarea copiilor deficienţi de către „Sfatul bătrânlor” din Sparta şi Atena. Plutarh. Aristotel a comparat dezvoltarea psihică a orbului cu cea a surdului şi a concluzionat că orbul din naştere este mai inteligent decât surdul şi mutul. Unele din aceste şcoli au fost desfiinţate din cauza numărului redus de elevi. Astfel. dacă ei puteau vorbi.. La început surdomutitatea a fost privită de cei mai mulţi filosofi şi preoţi ca având origine divină. care nu ştiau să scrie sau să citească. deoarece aceasta era voia Domnului. Probabil că deficienţa de auz nu este vizibilă la naşterea copilului ci mai târziu. Se omitea astfel contribuţia creierului şi a exerciţiului în formarea vorbirii. dar ele erau negate surdomuţilor din naştere. din cauza căruia surzii nu puteau să articuleze. înclusiv cel de proprietate sau de moştenire.. Merită să reţinem că în documentele studiate de A. ei fiind aruncaţi în râpa Tarpea de pe Muntele Taiget. În 1990 este din nou amendată legea educaţiei din 1972. deoarece limba nu este un organ independent în procesul 52 . astfel că ea prevedea ca elevii cu handicap să frecventeze şcoli cu mediul cel mai puţin restrictiv. De asemenea.

se aminteşte de existenţa unor „surdomuţi” care ştiau să scrie şi să citească cu toate că nu puteau să vorbească dar nu se făceau referiri la educaţia lor. La baza acestor preocupări. Când a revenit la Dumbrăveni. 1972) Prima formă de educaţie cu specific de şcoală pentru surzi din România. în Transilvania.Codul civil” român adnotat de Hamangiu există referiri la surdomuţi. Când aceştia (fie martori sau acuzaţi) nu ştiau să scrie. trecând prin Paris. biserica şi medicina din vremurile trecute. neavând mijloacele financiare.Popovici.. Acesta..C. Prima încercare de educaţie organizată a surzilor pe teritoriul ţării noastre este atribuită lui Băcilă. I. Petru Rareş. rămânând impresionat de cele văzute. că au existat preocupări de educare a surzilor. În „Cartea românească de învăţătură”. cele expuse mai sus prin aceea că legislaţia. acestea constituind nucleele primelor şcoli din Europa care au luat fiinţă în Anglia. M. În . încă de pe atunci era recunoscută necesitatea interpreţilor în instanţele judecătoreşti). Se ştie. cu siguranţă. biserici sau în familie. la 15 noiembrie 1863. Matei Basarab.) şi în „Îndreptarea legii”.V. În multe documente ale vremii. a luat fiinţă la Bucureşti. Popa M. a început instruirea surzilor în grupuri. pe vremea lui Matei Basarab legiuitorii erau îndemnaţi să fie îngăduitori cu cei vinovaţi dacă sunt surzi şi muţi. domneşti şi mănăstireşti) de pe vremea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.D. prin faptul că au susţinut că surzii nu puteau fi educaţi. calicilor şi săracilor”. pe lângă locuinţa doctorului 53 . Ca şi la Institutul din Paris. Primele mărturii scrise despre persoanele cu handicap au apărut în ţara noastră în vechile documente (boiereşti. Mihai Viteazul şi Vasile Lupu. încă de pe atunci se făcea o diferenţiere între surdomuţii care nu puteau să vorbească şi cei care ştiau să scrie şi să citească. s-a folosit metoda mimico gestuală în procesul de instruire al elevilor surzi (Pufan. surzii fiind incluşi în categoria mişeilor. în cadrul Azilului „Elena Doamna” din Cotroceni. între anii 1827/ 1831 şi 1846. De asemenea. un fost husar în armata lui Napoleon. care dăinuie şi astăzi. În „Pravila de la Govora” (1640) se pomeneşte despre cei care şi-au pierdut auzul. fie că are nervul frenic intact sau nu. a fost nevoit să închidă această primă şcoală în anul 1846. care se refereau la „miluirea mişeilor. a încercat să realizeze ceva similar însă. preşedintele tribunalului numea din oficiu drept interpret o persoană care este deprinsă cu vorbirea lor.(2002) caută să explice. au stat sentimentele de omenie şi principiile moralei creştine. pe lângă mănăstiri. în . care a înfiinţat şi a condus un institut particular pentru surdomuţi la Dumbrăveni (Elisabetopol). îndiferent de situaţia lor materială.articulaţiei. i-au împiedicat mult timp să ducă o viaţă civilă activă. Stănică.. mai ales a celor din familiile înstărite. în cadrul unor aziluri sau mănăstiri. apărută în 1652 la Târgovişte. (Deci. de esenţă filantropică. atât de la noi cât şi din alte ţări europene..Pravilele împărăteşti” din vremea lui Vasile Lupu (Popa.. a vizitat Institutul Naţional pentru Tineri Surzi înfiinţat de Abatele de L’Epee în 1870. în secolul al XVII1-lea. la felul cum au fost instruiţi. unde primii profesori au fost preoţi sau călugări. Franţa sau Germania. Mai târziu.

Au apărut şi alte lucrări de specialitate. „Iniţierea surdomuţilor în limbajul auditiv” (D.. s-a mutat în cartierul Bucureştii Noi.Gogouillot „Cum putem face pe surdomuţi să vorbească cu viu grai”. astfel că peste un secol s-au reevaluat metodele folosite în şcolile de surzi şi se consideră că mult mai benefice ar fi metodele bilinguale de instruire.4. ultimul fiind şi director al şcolii din Bucureşti şi Focşani între anii 1870 şi 1901 (Popa. Iaşi (1931 sau 1932) ş. din iniţiativa profesorului Carol Schaefer (1841-1912). În acelaşi an cu înfiinţarea primei şcoli din Bucureşti (1863). Acesta îşi educa elevii folosind metodele mimică. nu au fost cele aşteptate.2. grafică şi dactilă. De asemenea. după acest profesor i-a urmat Melnic (sau Melic). Mai apoi. fiind actualmente şcoală-pilot de formare practică a noilor cadre didactice.5. Menţionăm că şcoala pentru fete din Bucureşti a funcţionat iniţial pe Str. M. Nuferilor nr.7.Carol Davila.10) şi 1897 (nr. dar această şcoală nu a avut o continuitate şi nu se cunoaşte ce metode de instruire se folosea şi în ce fel a funcţionat. majoritatea fiind traduceri din limba franceză şi germană. reţeaua şcolilor româneşti pentru surzi s-a extins prin înfiinţarea de noi aşezăminte şi institute speciale la Arad (1885). 1884). Bucureşti (înfiinţată în 1919 dar funcţionînd din 1921 pentru fete şi din 1927 pentru băieţi). ca de altfel şi în toate ţările Europei. N. M. Baican şi N. Mai târziu. al cărui nume nu este menţionat în documente.. Consecinţele acestei abordări. Primul profesor al şcolii a fost un deficient de auz. fiind tradusă în limba română doi ani mai târziu. pentru popularizarea metodei orale de demutizare s-au folosit lucrările lui L.. 20-25 (actuala Str. într-un local corespunzător. după Congresul profesorilor de surzi de la Milano. C. George Ştefănescu şi Nicolae Ionescu-Tei.Ionescu. după extinderea căii ferate. o clădire foarte veche şi inadecvată iar după 1976 şcoala s-a mutat într-un local nou în cartierul Drumul Taberei. Bucureşti. „Noţiuni de articulaţie sau instrucţiuni pentru a face să vorbească surdo-muţii” (E.a. Rusceac. Stănică. Popa. I.).M. această şcoală a devenit independentă. În aceste şcoli se foloseau metodele manuale. instruit la Viena şi Paris. apărută la Paris în 1894.C.. I. deşi această metodă a fost aplicată cu moderaţie. se inaugurează o şcoală particulară la Timişoara.. 1880. Popa.4). Aici au fost primiţi primii copii cu deficienţe de auz. fost medic al Palatului Regal. Cluj (1888). grafice şi dactilemele. cu reşedinţa în Palatul Ghica-Tei. Însă actuala şcoală profesională de la Timişoara (înfiinţată oficial în 1885) se consideră continuatoarea tradiţiilor şcolii lui Schaefer. unde s-a înfiinţat Institutul pentru surdomuţi. care au fost înlocuite treptat cu metoda „orală” (germană) de demutizare.). Treptat. Şcoala de băieţi a funcţionat iniţial într-o clădire de lângă Arhivele Statului după care s-a mutat pe Calea Griviţei 199 iar mai târziu. Pufan. (Stanică. precum şi primele abecedare.6. În acea perioadă. Ionescu a publicat mai multe articole în „Convorbiri didactice” în 1895 (nr. iar în anul 1895 a fost mutată la Focşani. la iniţiativa acestuia. dar se pare că se numea Palla. 1. 1994). (Pufan. 1933). General Berthelot). 1896 (nr. Un moment de referinţă îl reprezintă apariţia 54 . 1. cărţi de citire şi de dezvoltare a vorbirii. 4.9). Cernăuţi. Cernăuţi (1908).

Şcolile speciale. Popa Mariana ş. „Predarea limbii materne în şcoala de surdo muţi”(1935) ş. Gh. sub conducerea lui Ion Ciorănescu. Craiova. (localitate care în acea vreme făcea parte din „România Mare”). „Carte de cetire” (1924). la întoarcerea în ţară. 55 . profesori din şcolile pentru deficienţi de auz din Bucureşti. Dimitrie Rusticeanu şi Ion Ciorănescu. Dumitru Ciumăgeanu. pentru însuşirea limbajului verbal şi au propus conducerii fostului MEC un proiect ambiţios de restructurare a învăţământului românesc. „Limbajul mimico gesticular”(1932). au organizat întâlniri de lucru. numiţi profesori „medicopedagogi” s-a făcut la Universitatea din Cluj (1921-1927) sub conducerea lui Gheorghe Creiniceanu şi la Universitatea din Bucureşti (1938-1940). a fost numit director al Institutului de orbi şi surdomuţi „Regina Maria” din Cernăuţi. George Băcanu. personalitatea eminentă a profesorului Dimitrie Rusticeanu (D. cu sprijinul unor colaboratori. au fost reorganizate prin Legea învăţământului primar şi normal din 1924 iar personalul didactic era format din învăţători asistenţi. Lidia Petrescu. pe baza unui concurs precum şi dintre absolvenţii unor şcoli speciale !!! (Stănică. Manolache. Toate aceste lucrări au marcat începutul trecerii de la comunicarea mimico gestuală la cea orală în educaţia surzilor.Rusceac).. I. Gh. Popiţan V.P. Fălticeni.„Revistei asociaţiei corpului didactic medico-pedagogic din Romania” care a apărut la Cernăuţi. Cornea Aurel. Popa. cu sprijinul altor surdologi din şcoli (Mihai Ionescu.a. având în anexă imagini labiale ce permit învăţarea labiolecturii cu mai multă uşurinţă. acceptă înnoiri şi ţine seama de specificul limbii române în articularea structurilor fonetice.1994). ş. Cluj ş. cu un stagiu de doi ani într-o şcoală specială. au elaborat un abecedar care stă la baza învăţării citirii şi scrierii şi în zilele noastre. Sevastiţa Popescu. Contibuţii deosebite în acest domeniu au mai adus Constantin Pufan. Ilie Stănică. M. pe baza recomandării date de directorul şcolii normale şi de profesorul de pedagogie. care a făcut studii de specialitate la Viena şi. funcţie ce a deţinut-o între 1912-1940.Timofte. Valer Mare. Dintre lucrările mai însemnate amintim „Programa de studii a institutelor de surdo muţi din România” (1923).a. Tot în această perioadă.a. „Studiul limbii româneşti în şcoala de surdo muţi” (1931). au elaborat mai multe lucrări vizînd perfecţionarea învăţământului special pentru elevii surzi. care respinge exagerările metodei orale „pure”. între anii 1931-1936. A publicat numeroase lucrări unde a popularizat ideile înaintate ale specialiştilor europeni în domeniul demutizării. O contribuţie deosebită în domeniul însuşirii elementelor fonetice ale limbii au adus-o cercetătoarea Lucia Măescu-Caraman şi fostul inspector principal în Ministerul Învăţământului Alexandru Caraman. numiţi dintre învăţătorii asistenţi. printre care şi cele de surzi. numiţi dintre absolvenţii şcolilor normale. C. Aceştia. Atanasiu. De asemenea.. în acest context. "Iniţierea surdo muţilor în limbajul vorbit” (1933). Satu-Mare. pregătirea specialiştilor. sub îngrijirea lui Dimitrie Rusticeanu. învăţători titulari.) pun bazele metodei orale româneşti de demutizare.a. Trebuie să amintim.

autorul recomanda ca „. din care patru aparţineau Ministerului Învăţământului (două din Bucureşti.I. ortofonie”.1994). Din această cauză nu se putea asigura nici profesionalizarea în masă iar mulţi dintre surdomuţi îngroşau rîndurile cerşetorilor. Rezultatele recensământului din 1 ianuarie 1936 au arătat că existau numai 7 şcoli speciale pentru surdomuţi în acea vreme iar acestea nu puteau cuprinde pe toţi copiii care aveau nevoie de condiţii speciale de instruire. În cei 8 ani de studiu şcoala trebuia să-i iniţieze pe elevi în istoria şi geografia patriei. deci cu internat. mulţi copii rămâneau neşcolarizaţi. începând cu grădiniţa. Astfel. Oficial. Autorul estimează că aceste 6 şcoli abia puteau şcolariza 500 de elevi „lipsiţi de simţul auzului şi de facultatea vorbirii” dintr-o populaţie totală estimată la 18. care aparţineau Ministerului Muncii. reduse. unele care "ospitalizau". în funcţie de dotarea intelectuală şi de starea auzului şi a vorbirii elevilor.. învăţământul era gratuit pentru cei care puteau dovedi cu acte sărăcia în care trăiau. având o anexă care cuprinde „Îndrumări metodice privind predarea sunetelor. citată. Faptul că şcolile erau sub tutela a două ministere crea destule neajunsuri. Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale (Cluj şi Timişoara).Rusticeanu. Din cauză că erau prea puţine şcoli iar posibilităţile lor de cuprindere. (Stănică. să le predea noţiunile numerice şi să-i demutizeze prin metode specifice.000 de surzi care locuiau în „România Mare”. instruirea trebuia să cuprindă următoarele materii: articulaţia.. labiologia. citată). cum ar fi cele din Cluj şi Timişoara.M. Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale. vagabonzilor sau prostituţia tinerelor fete. În consecinţă. care locuiau de obicei cu părinţii în aceeaşi localitate.care a fost inspector la Ministerul Învăţământului şi director al Şcolii de surdomuţi din Bucureşti între 1927-1940. pentru a se evita unele dificultăţi enorme (op.Rusticeanu a propus şi o organizare ideală a învăţământului special. În clasele B să se primească elevii atinşi de surditate congenitală sau dobândită în prima vârstă a copilăriei. câte una din Focşani şi Cernăuţi) şi alte două erau administrate de Ministerul Muncii. altele care erau frecventate de elevi externi. unde să se creeze condiţii optime de exercitare a simţurilor şi a mişcării şi unde copiii de 5-7 ani să se pregătească pentru învăţarea limbajului auditiv (op. având însă o dotaţiune normală iar în clasele C să se trimită elevii surdo-muţi atinşi de debilitate mentală” De asemenea. D. cu aceştia fiind alcătuite clase speciale. în lucrarea sa „Iniţierea surdomuţilor în limbajul auditiv” arată că în acele timpuri (1932) existau numai 6 şcoli pentru surzi. Încă de pe atunci acest luminat medicopedagog preconiza crearea de clase diferenţiate în şcolile de surzi. 56 . conversaţia. Erau primiţi în şcoală nu numai copii care aveau vârsta de 7 ani ci şi mai mari. Atunci existau două categorii de aşezăminte. copii cu resturi de auz şi cei asurziţi după învăţarea limbajului verbal. Popa. ). citirea cu grai şi scrierea”. D.în clasele A să se admită elevii surzi cu un coeficient de inteligenţă superioară normalului. Acesta a făcut studii la Berlin şi a publicat în 1932 „Abecedarul pentru şcolarii surdomuţi spre a învăţa vorbirea. pe care nu le menţionăm aici. dar majoritatea elevilor plăteau unele contribuţii..

a inspectorilor din direcţia „Şcoli speciale” din M.Rusticeanu şi I. s-au organizat instituţii de formare şi de perfecţionare a personalului didactic. a Institutului Central de Perfecţionare a Personalului Didactic. nu s-a ajuns la exagerările promovate de unele şcoli din Franţa. 3 din 1970. desemnul. tot în 1961 s-a creat Institutul Central de Perfecţionare a Personalului Didactic la Bucureşti cu filiale în toată ţara pentru perfecţionarea profesorilor din şcolile speciale. Programa analitică era specială. precum şi a facultăţilor de defectologie din Cluj şi Bucureşti. cuprinsă între anii 1950 şi 1970. O dată cu aplicarea legii nr. istoria. gimnastica. s-au creat unităţi noi de învăţământ profesional şi s-a diversificat nomenclatorul de meserii din aceste şcoli. s-au elaborat planuri de învăţământ. aritmetica şi geometria. ştiinţele fizico-naturale. cu sprijin material şi logistic din partea unor organizaţii umanitare din Vestul 57 . Focşani. În această etapă: s-a extins şi diferenţiat reţeaua de învăţământ special. A doua etapă (1970-1989) s-a caracterizat prin stagnare în ceea ce priveşte asigurarea bazei materiale. După al doilea război mondial şi până în prezent s-au conturat câteva etape distincte în educaţia copiilor cu deficienţe de auz pe care le-au semnalat C. desfiinţat în 1982 şi reînfiinţat în 1990) şi Cluj. geografia. s-au perfecţionat metodele de depistare şi de diagnosticare a copiilor cu deficienţe. au fost epuizate sursele de finanţare prin situarea şcolilor speciale pe ultimul loc al priorităţilor. Fălticeni. cu accent pe metoda românească de demutizare. a inclus schimbări în organizarea învăţământului şi în metodele de recuperare. religia.. alături de alte metode specifice demutizării.Pufan . Craiova. la folosirea unei „metode orale pure” promovate de germani sau a dactilologiei care era impusă de şcoala sovietică.cetirea. Satu Mare ş. ale cărei baze au fost puse în special de D. Ea a fost echilibrată. exerciţii gramaticale. A treia etapă a debutat după evenimentele din decembrie 1989. accepta înnoirile dar respingea exagerările. astfel că nu s-au mai procurat proteze auditive şi nici nu s-au mai reeditat manualele şcolare. În urma elaborării noilor programe speciale s-au editat manuale noi pentru clasele I-X cu contribuţia semnificativă a colectivului „Invăţământ special” din Institutul de Cercetări Pedagogice şi Psihologice din Bucureşti (înfiinţat în 1962.C. Săftica. Prima etapă. când au luat amploare preocupările pentru recuperarea persoanelor cu handicap. În 1961 s-a înfiinţat secţia de defectologie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj) iar la Universitatea din Bucureşti s-a creat un colectiv de psihopedagogie specială care a fost desfiinţat în 1982 şi pus în funcţie în 1990. Ilie Stănică şi Mariana Popa în lucrările citate mai sus. compuneri. programe şi metodici speciale. Ciorănescu. mimico-gesticulaţia şi dactilologia erau metode auxiliare aservite formării vorbirii orale.a. s-au creat primele grădiniţe de hipoacuzici şi surzi la Bucureşti. caligrafia. Însă. Astfel ne explicăm de ce în şcolile noastre unde s-a utilizat această metodă. desfiinţarea institutelor de cercetări destinate educaţiei şi dezvoltării psihologiei.E. deşi s-a folosit în mod amplu mimico-gesticulaţia. lucrul manual şi îndeletniciri practice. De asemenea.

Astfel. Persoanele cu handicap accentuat şi mediu se pot pensiona conform legii 19 din 2000 cu 10 ani mai devreme în comparaţie cu persoanele valide dacă au cotizat cel puţin 25 de ani (femeile) şi 30 de ani (bărbaţii) la bugetul de asigurări sociale. Conform legii 343 din 2004. intrare gratuită la competiţii sportive sau la spectacole în limita locurilor rezervate persoanelor cu handicap. S-au elaborat legile nr. respectiv. apoi Parlementul le-a dat putere de lege în 2002. începând din 2004. şase călătorii pe an. Bucureşti şi Iaşi şi a fost înfiinţat Institutul Naţional pentru Recuperare şi Educaţie Specială a Persoanelor cu Handicap cu sectoare de cercetare. s-au acordat burse de studiu pe un an în Anglia. persoanele cu handicap pot beneficia de o indemnizaţie de 30% din valoarea îndemnizaţiei lunare indiferent de veniturile obţinute (care se ridică la suma de 207 lei în anul 2007). indemnizaţie de 50% din salariul minim brut pe ţară pe durata valabilităţii certificatului de persoană cu handicap pentru cei care nu au nici un venit şi pentru cei care beneficiază de pensie de urmaş. Aceste legi au fost amendate succesiv în 1999 prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului. dus-întors. 53 şi 57 din 1992 privind protecţia socială a persoanelor cu handicap şi. perfecţionare şi curriculum.Europei. a II-a. unii profesori au avut posibilitatea să facă vizite de studiu în Anglia şi Danemarca etc. cu autobuze sau nave de transport fluvial. În 1990 au fost reînfiinţate secţiile de psihopedagogie specială în cadrul Facultăţilor de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei de la Universităţile din Cluj. „Asociaţia Naţională a Surzilor din România” asigură un interpret în limbaj mimico gestual pentru facilitarea comunicării cu instituţiile statului. pentru sprijinirea încadrării lor în muncă. cl. cu trenul personal. asistenţa medicală şi medicamente gratuite atât ambulatoriu cât şi pe timpul spitalizării. compensarea procurării de proteze auditive o dată la 5 ani prin CNAS. Crucea Roşie Britanică a dotat toate şcolile pentru surzi cu audiometre moderne portabile şi un număr apreciabil de proteze auditive. În acest fel. Auzitorii pot beneficia de acest serviciu contra cost. De această facilitate beneficiază persoanele surde în mod gratuit în primele 20 de ore şi apoi contra unei taxe pentru serviciile de interpretare asigurate în continuare. Prin înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap în 1990 s-au creat premisele pentru dezvoltarea măsurilor de protecţie socială a persoanelor cu nevoi speciale.Actualmente unele prevederi se află în discuţie deoarece cheltuielile guvernamentale sunt prea mari iar situaţia persoanelor surde din ţările membre 58 . s-au creat centre pentru confecţionarea de olive unde au fost angajate persoane surde. persoanele surde cu handicap accentuat puteau beneficia de următoarele facilităţi: gratuitate cu mijloacele de transport public local de suprafaţă sau cu metroul în Capitală. scoţând din legea 519 prevederile referitoare la pensionare. pe care le-a inclus în Legea 19 din 2000.

de supravieţuire a handicapaţilor fără loc de muncă. cărţile şi revistele consecrate limbajului gestual sunt destul de frecvente. profesionalizarea şi încadrarea lor în muncă. care poate fi considerată una din cele mai bune legi în acest domeniu. În acest sens. Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei au elaborat un Ordin comun (nr. militarea pentru integrarea deficienţilor de auz în sistemul de învăţământ public (mainstreaming) prin înfiinţarea posturilor de profesori itineranţi etc. De asemenea. a legislaţiei privind recuperarea. 721 din 1 octombrie 2002) pentru aprobarea regulamentului privind procedura şi condiţiile de autorizare a interpreţilor în limbajul mimico-gestual şi limbajului specific al persoanelor cu surdo-cecitate. deşi minoră. 5075 din 3 decembrie 2002 respectiv nr. Absolventii surzi ai învăţământului superior au început de câţiva ani buni să se angajeze în şcolile speciale. o continuare a 59 . în continuare. reunite în Forumul Disabilităţii din România înfiinţat în 2003. Facilităţile enumerate mai sus reprezintă o serioasă economie la bugetul destul de sărac al familiilor de persoane cu handicap şi asigură o modalitate. Această poziţie este. un interes sporit faţă de formele de manifestare artistică şi culturală ale comunităţii de surzi. 448 din 18 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. servind ca modele de folosire a limbajului gestual. seminariile. mai ales de organizaţiile persoanelor cu handicap. pe diferite posturi. Limbajul gestual a continuat să existe iar la ora actuală se fac tot mai multe cercetări asupra acestui limbaj. de asemenea. pentru schimbarea atitudinii societăţii cu privire la integrarea acestor persoane la toate nivelurile. formarea de interpreţi va deschide calea spre accesul în diverse instituţii de învăţământ obişnuit de toate gradele pentru persoanele surde dar acest fapt nu exclude preocupările defectologilor pentru formarea limbajului verbal ca mijloc de comunicare. de fapt. pentru îmbunătăţirea.ale Uniunii Europene este oarecum diferită de cea din ţara noastră. ea putând servi ca model pentru o legislaţie similară altor ţări europene. părinţii care au copii surzi sunt îndemnaţi să înveţe acest limbaj pentru a comunica de timpuriu cu copiii lor. în sensul că aceştia au mai puţine facilităţi. La cele de mai sus au fost adăugate şi alte prevederi în conformitate cu Legea nr.Congresele. Se manifestă. Deşi tendinţa generală de promovare a oralismului în şcolile pentru surzi nu a putut fi oprită timp de peste 100 de ani. Desigur. În ultimii ani se acordă o atenţie mai mare valenţelor formative ale limbajului mimico-gestual prin recomandările Federaţiei Mondiale a Surzilor şi a Parlamentului European care militează pentru formarea de interpreţi în limbajul mimico gestual în toate ţările lumii. În continuare se depun eforturi. ştiind că această comunicare timpurie în limbajul natural al copiilor surzi va stimula dezvoltarea ulterioară pe toate planurile a acestor copii. această politică s-a dovedit falimentară.

Etnice. un „Manifest al disabilităţii (handicapului) în Romania”. Curs nr. Conceptul de .tendinţei de echilibru manifestată de specialiştii defectologi din ţara noastră de-a lungul vremii. printre care: Declaraţia Universală a Drepturilor Umane (1948). la securitate şi integritate personală. 60 . noi putem presupune că numărul de persoane cu deficienţă de auz de toate gradele poate ajunge la cca 2o % populaţie.4 Aspecte din lupta surzilor pentru drepturi fundamentale şi pentru afirmarea limbajului gestual Satisticile Federaţiei Mondiale a Surzilor. Principiile de bază ale drepturilor omului acoperă: dreptul de decizie privind viaţa proprie. ultimele evoluţii din literatura de specialitate subliniază că ar fi mai bine să se renunţe la termenul „deficient de auz” în favoarea celui de surd. În ultimii ani Organizaţia Naţiunilor Unite a venit în întâmpinarea acestor doleanţe ale surzilor. În mare. dreptul la viaţă. Convenţia cu privire la Drepturile Umane ale Persoanelor cu Disabilităţi (13.drepturi umane” este legat de Charta ONU şi de Declaraţia Universală a Drepturilor Umane. Religioase şi Lingvistice (1992). „Anul European al persoanelor cu disabilităţi” etc. Ei doresc să li se recunoască limbajul gestual şi cultura specifică şi să se bucure de drepturile fundamentale ale tuturor oamenilor valizi. cu ocazia Anului European al Persoanelor cu Handicap. drepturile omului se referă la respectul faţă de demnitatea umană. compensat. Mai mult. Declaraţia Drepturilor Persoanelor care aparţin Minorităţilor Naţionale. cu sediul în . De asemenea. surzii din ţările dezvoltate doresc să nu mai fie consideraţi persoane handicapate ci o minoritate culturală şi lingvistică. ca o încercare de unire a eforturilor diferitelor organizaţii ale persoanelor cu handicap şi din dorinţa de a face cunoscut societăţii civile că toţi handicapaţii trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi fundamentale ca şi persoanele valide. o variaţie naturală în cadrul speciei umane.Casa luminii” din Helsinki/Finlanda estimează la cca 70 de milioane numărul de persoane surde pe glob. ceea ce ridică numărul acestor persoane la aproape un miliard. Motivul rezidă în faptul că termenul deficient de auz semnifică ceva care lipseşte şi trebuie tratat. Regulile Standard privind Egalizarea Şanselor Persoanelor cu Handicap (1993). s-au organizat o serie de manifestări dedicate persoanelor cu disabilităţi sub genericul „Anul Internaţional al persoanelor cu handicap”. Totuşi. În 2003.decembrie 2006). De asemenea. împreună cu şapte organizaţii afiliate. adoptând o serie de documente.. ori surditatea este ceva permanent. Asociaţia Naţională a Surzilor a adoptat.. de evitare a extremelor.

Din aceste câteva motive a fost necesar să se elaboreze o convenţie care să asigure acoperirea drepturilor umane şi pentru persoanele cu disabilităţi. • Convenţia privind eliminarea discriminării împotriva femeilor (1979). în care făcea cunoscut că persoanele surde nu se bucură de demnitate şi de drepturi egale. • Convenţia privind drepturile copilului (1989). întâmpinând o miriadă de obstacole : lipsa de educaţie. lipsa accesului la informare şi comunicare. Cele mai importante documente din punctul de vedere al celor care folosesc limbajul mimico-gestual sunt: • Convenţia internaţională privind drepturile civile şi politice(1966). Boutros Boutros Ghali. ne-discriminarea şi participarea. în primul său articol că „toate fiinţele umane se nasc egale în demnitate şi în drepturi”. Cu toate acestea. refugiaţii. Se ridică problema de ce avem nevoie noi. • Convenţia internaţională privind interzicerea folosirii torturii. unele grupuri religioase au căutat „să-i salveze pe surzi” de utilizarea limbajului gestual. De asemenea. Celor peste 650 de milioane de persoane cu disabilităţi le lipsesc o serie de oportunităţi. mai ales după Congresul din 1880 de la Milano. De pildă. • Convenţia internaţională privind drepturile economice. adepţii lui Adolf Hitler au închis mii de surzi în lagăre de concentrare. Desigur că aceste grupuri nu au reuşit iar eşecul lor a fost pus pe seama lipsei de credinţă a surzilor.. Din păcate. sociale şi culturale (1966). au efectuat experimente „medicale” care de multe ori le-au provocat moartea ori i-au împiedicat să procreeze prin castrare. s-a considerat de către auzitori că limbajul gestual este un limbaj inferior iar surzii au fost constrânşi să renunţe la el. se fac în continuare cercetări genetice şi se pun în aplicare diverse practici de eliminare sau de reducere a numărului de persoane surde atât în Europa cât şi în Statele Unite.- libertatea de gândire. surzii. copiii.potrivite” de către societate etc. afirmă. Se cunoaşte că de a lungul vremii surzii au trebuit să lupte pentru ca ei şi limbajul lor să supravieţuiască deoarece. persoanele cu handicap o duc mai rau decât alte grupuri. călătoresc cu dificultate.. dificultatea de a găsi un loc de muncă. unele grupuri cum sunt femeile. In zilele noastre aceste 61 . pe faptul că mulţi dintre ei sunt posedaţi de diavol întrucât nu puteau să vorbească. Acest lucru este valabil într-o lume . nu sunt acceptate ca fiind . nu se bucură de servicii sanitare. „Declaraţia Universală a Drepturilor Umane” la care facem referire în rândurile de mai jos.normală”. egalitatea. a tratamentului inuman (1984). fiind discriminate şi exploatate. În Evul Mediu s-a ajuns ca familiile unor surzi să-i ascundă în azile de nebuni sau să-i forţeze să vorbească. Federaţia Mondială a Surzilor a înaintat în 1994 o scrisoare adresată Secretarului General al ONU de atunci. chiar dacă sunt bine calificaţi. Articolul 2 „interzice discriminarea pe motiv de limbaj”. de o convenţie separată. intrucât drepturile enumerate în Declaraţia Universală sunt suficiente pentru a proteja pe orice persoană. opinie şi exprimare. Mai târziu.

ONGurile au participat activ pentru prima dată. Până pe 28 iunie 2007 această Convenţie a fost semnată de 99 de ţări iar pentru implementare este obligatorie semnarea convenţiei de cel puţin 20 de ţări. Mai departe. implantul cohlear ş. incluziunea în şcoli de auzitori. crearea unor condiţii favorabile la locul de muncă şi evitarea discriminării”.. De asemenea. Aceste fapte constituie o violare a unui drept fundamental. dar a intervenit Asociaţia Naţională a Surzilor. ratificare şi implementare statelor membre. în unele ţări surzii nu au dreptul să conducă un vehicol sau o barcă cu motor deoarece „nu au dreptul să obţină un permis de conducere” din cauza unor prejudecăţi sau dezinformări ale societăţii.. Pe 13 decembrie 2006 Adunarea Generală a ONU a adoptat Convenţia ONU privind Persoanele cu Disabilităţi şi protocoalele opţionale. fapt ce împiedică asigurarea independenţei economice şi un trai decent pentru persoanele surde. poliţiştii examinatori învaţă limbajul gestual şi facilitează examinarea persoanelor surde. Lipsa interpreţilor calificaţi în cadrul personalului din spitale îi privează pe surzi de serviciile medicale de calitate care să ducă mai repede la vindecare. nu cunosc limbajul gestual şi cultura surzilor şi nu pot înţelege pe deplin afecţiunle acestora astfel ca să-i poată ajuta cu eficienţă. mai ales în zonele subdezvoltate. dar o analiză a Federaţiei Mondiale a Surzilor confirmă că mai există ţări. 62 . la articolul 16 se garantează la toţi oamenii „dreptul de a se căsători”.a.” garantează „dreptul la muncă. asistentele. la care ne vom referi în continuare. Federaţia Mondială a Surzilor s-a implicat activ în elaborarea unei Convenţii a ONU cu privire la drepturile umane ale persoanelor cu disabilităţi. La noi în ţară încă nu se pun astfel de probleme. în toate etapele. Articolul 25 garantează „dreptul la îngrijire medicală şi la alte servicii sociale”. care a reuşit să aducă argumente ce au convins autorităţile să acorde permis de conducere la surzii români. violate în întreaga lume. În acest proces îndelungat (2001-2006) de elaborare a textului Convenţiei. ele îmbrăcând forme mai subtile cum ar fi experimentele genetice. In alte ţări se fac cursuri în limbaj gestual. De asemenea. desfiinţerea internatelor în şcolile speciale. de obicei. Articolul 23 al „Declaraţiei. alegerea liberă a profesiunii. De obicei. surzii nu pot beneficia pe deplin de aceste drepturi din cauză că medicii specialişti. Având în vedere faptul că aceste drepturi fundamentale ale persoanelor surde nu sunt respectate. unde nu li se recunoaşte surzilor acest drept iar în alte ţări femeile surde sunt forţate să se căsătorească în ciuda voinţei lor. Acestea au fost supuse spre semnare. în vederea obţinerii permisului de conducere.tendinţe de micşorare a numărului de persoane surde nu au dispărut. de învăţare a regulilor circulaţiei rutiere. Aceste prevederi foarte importante sunt. cu toate că au existat încercări de îngrădire a dreptului de a obţine un permis de conducere a autoturismelor. FMS a militat şi a negociat pentru ca drepturile persoanelor surde să fie incluse în această Convenţie a drepturilor omului.

Este important că s-a pus accentul pe acceptarea folosirii limbajului gestual în interacţiunile oficiale nu numai în cele private. Articolul 9 se referă la accesibilitate. Articolul 21 abordează libertatea de exprimare a opiniilor şi accesul la informaţie prin toate formele de comunicare. Prezenta Convenţie nu include drepturi noi pentru surzi. considerat a fi egal cu celelalte limbaje vorbite şi garantează dreptul de a folosi interpreţi calificaţi în limbaj gestual. în limbaj gestual. servicii etc. Ea se bazează pe celelalte convenţii ale ONU şi urmăreşte aplicarea acestora în cazul persoanelor cu disabilităţi. a limbajelor alternative precum şi toate celelalte mijloace. inclusiv accesul in limbaj gestual la instituţiile publice. de a obţine informaţii şi de a se exprima în limbaj gestual în relaţiile oficiale. 63 . Se prevede ca statele membre ale ONU să-şi asume responsabilitatea angajării unor profesori calificaţi în limbaj gestual. în interacţiunile oficiale. Articolul 3 cuprinde 9 principii generale. Convenţia cuprinde 50 de articole.respectarea capacităţilor în evoluţie ale copiilor cu disabilităţi şi respectarea dreptului acestor copii de a-şi păstra identitatea. la medic. la alegerea persoanelor cu disabilităţi. din care cel mai important pentru surzi este punctul (h). a sistemului Braille. modalităţi şi forme de comunicare accesibile. la statistici. lucru posibil numai prin recunoaşterea oficială a limbajului gestual. gestuale şi alte forme de limbaje neverbale. În ceea ce priveşte persoanele surde. să primească informaţii la tribunal.. definiţia limbajului este: . Limbajul gestual este menţionat în articolul 21 (b): acceptarea şi facilitarea folosirii limbajului gestual. recunoaşterea lui oficială. De pildă. FMS s-a concentrat în special pe acordarea drepturilor lingvistice persoanelor surde. Articolul 2 include definiţii referitoare la comunicare şi limbaj şi cuprinde lista de modalităţi de comunicare. la poliţie.Convenţia pune în faţa statelor membre ale ONU obligaţia de a lua măsuri care să promoveze drepturile umane ale persoanelor cu disabilităţi şi înlăturarea discriminării. să primească instruire. inclusiv prin ghizi şi interpreţi în limbaj gestual. din care articolele 5-30 se referă la diverse drepturi iar restul. Se solicită. surzii au dreptul să trimită şi să primească un document în limbaj gestual. Mulţi itemi din acest articol pun accent pe acces liber la comunicare şi informare (prin intermediari). de asemenea. colaborare internaţională. Convenţia recunoaşte limbajul gestual ca limbaj de sine stătător.Limbajul include limbajele verbale. În acest sens. folosirea în procesul de instruire şi promovarea identităţii lingvistice a colectivităţii persoanelor surde. la participarea la toate nivelurile societăţii şi la responsabilitatea statelor membre in această privinţă. să facă tranzacţii în birouri şi departamente. tratament. la mijloacele mass-media şi la internet. cum ar fi respectarea diferenţei şi acceptarea persoanelor cu disabilităţi ca parte a diversităţii umane. care să faciliteze accesul in instituţii şi clădiri deschise publicului. nu numai în cele private. monitorizare şi implementarea prevederilor. facilitarea folosirii limbajului gestual.

Articolul implică sprijinirea publicaţiilor în limbaj gestual. materialele didactice. precizează că pentru asigurarea acestor drepturi statele membre vor trebui să ia măsuri adecvate pentru angajarea de profesori. FMS a promovat deptul de a primi educaţia obligatorie (de bază) în limbajul propriu. inclusiv a celor cu disabilităţi. Articolul 24. De asemenea. surzii de toate vârstele au dreptul să folosească limbajul gestual iar copiii surzi nu vor fi forţaţi să-şi schimbe limbajul pe parcursul dezvoltării. competenţele de folosire a limbajului gestual de către profesori. deoarece accesul persoanelor surde la activităţile de formare ca profesori sau de profesionişti în alte domenii este posibil mai ales prin folosirea limbajului gestual. adică s-a convenit ca participarea deplină la educaţie. metodele şi principiile educaţiei bilinguale potrivite cu nevoile elevilor. este important să se acorde copiilor surzi roluri lingvistice.În articolul 21 (c) se tratează recunoaşterea şi promovarea limbajului gestual.(c) se referă la educaţia persoanelor. Acest articol subliniază că nu va fi interzisă folosirea limbajului gestual in nici o situaţie de învăţare. Articolul 24 a fost foarte disputat din cauza opiniilor diferite pe care le au experţii ONU în privinţa aranjamentelor educaţionale. Aceasta înseamnă că limbajul gestual trebuie să fie recunoscut. Dar aranjamentele educaţionale vor trebui să respecte cele mai bune soluţii pentru fiecare grup de persoane cu disabilităţi. adică surzii să poată primi această educaţie în limbaj gestual. În final s-a găsit un compromis. 64 . fie în politicile şi programele publice. Articolul 24. a educaţiei. Prin activităţi culturale.3. cercetării în domeniul limbajului gestual şi al folosirii lui. în special a copiilor cu surditate sau surdocecitate. care trebuie să ia in considerare mediul de instruire. limbajul. astfel ca să-şi facă prieteni în comunitatea surzilor.3.4. O cerinţă centrală este formarea priceperilor de folosire corectă a limbajului gestual de către formatori.(b): Facilitarea învăţării limbajului gestual şi promovarea identităţii lingvistice a comunităţii surzilor. Se recomandă să se ofere modele de adulţi surzi copiilor surzi în beneficiul acestora. Copiii pot astfel să cunoască resursele comunităţii surzilor unde se vor integra după absolvire. Acest articol poate fi un criteriu de apreciere a calităţii educaţiei. Acest articol este de mare importanţă şi va avea un mare impact în viitor. care să fie calificaţi în folosirea limbajului gestual şi/sau Braille şi să formeze profesionişti care să lucreze la toate nivelurile învăţământului. fie în legislaţie. Ei pot să înveţe cum acţionează adulţii surzi în societate şi în viaţa productivă prin folosirea diferitelor forme de limbaj şi a interpreţilor. care trebuie să primească instruirea în cel mai potrivit limbaj cu handicapul lor şi într-un mediu care să realizeze la maximum dezvoltarea lor academică şi socială. Articolul 24. în societate şi integrarea socială să fie obiectivul principal al învăţământului. Acest articol va ridica o serie de provocări pentru formarea profesorilor în diferite ţări.

Articolul 30 se referă la participarea surzilor la activităţile culturale, recreative şi sportive în condiţii egale cu celelalte persoane. În acest sens, materialele culturale, programele televizate, filmele, piesele de teatru precum şi alte activităţi/evenimente culturale vor trebui să fie accesibile în forme adecvate. Mai mult, la punctul 4 articolul 30 afirmă că persoanele cu disabilităţi se vor bucura de recunoaşterea identităţii culturale şi lingvistice, care include limbajul gestual şi cultura surzilor în condiţii egale cu ale celorlalte persoane valide. Toate aceste articole, împreună cu alte convenţii privitoare la drepturile omului (unde se precizează înlăturarea discriminării pe bază de limbaj), întăresc poziţia limbajului gestual şi drepturile umane ale surzilor. Această Convenţie, după ce va fi ratificată şi implementată, va duce la creşterea drepturilor persoanelor surde în toate ţările. Pe viitor vor fi necesare noi planuri şi strategii, distribuţii de informaţii, elaborare de proiecte ş.a. care să ducă la creşterea conştientizării populaţiei şi la încurajarea implementării convenţiei în diferite ţări. Spargerea barierelor atitudinale şi mişcarea spre abordarea bazată pe drepturi umane cu privire la surzi cere elaborarea unor programe de acţiune proprii în fiecare ţară. Astfel, convenţia va duce la schimbarea concepţiei despre sine a persoanelor surde prin recunoaşterea limbajului gestual (care este o parte importantă a identităţii şi încrederii în sine). Markku Jokinen, preşedintele Federaţiei Mondiale a Surzilor consideră că ,,respectul pentru limbajul cuiva şi a dreptului de a-l folosi constituie baza civilizaţiei, culturii şi participării în societate”. În această direcţie, FMS consideră că este o prioritate a perioadei 2007-2013 pregătirea şi distribuirea de informaţii, consultarea ţărilor membre şi monitorizarea aplicării convenţiei privind drepturile persoanelor cu disabilităţi, inclusiv a persoanelor surde. De aici rezultă că Asociaţia Naţională a Surzilor din România va trebui să elaboreze un plan propriu de aplicare a acestei importante Convenţii a ONU care să ducă la mai rapida implementare a prevederilor referitoare la persoanele surde. Aplicarea „Regulilor standard ale ONU privind egalizarea şanselor persoanelor cu handicap” la integrarea socială a surzilor În ultimii 200 de ani ai dezvoltării omenirii sub aspect social, economic şi politic, persoanele cu handicap au fost marginalizate şi lăsate pe ultimul plan al dezvoltării lor umane. Ele nu s-au bucurat de aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi persoanele valide. Pentru a elimina aceste neajunsuri au avut loc o serie de iniţiative la nivel internaţional şi au fost adoptate unele documente din care amintim : declararea anului 1981 ca „ Anul Internaţional al Persoanelor cu Handicap"; elaborarea şi adoptarea în 1982 a „Programului Mondial de Acţiune în legătură cu Persoanele cu Handicap” (1982-1992); întâlnirea de la Stockholm (1987) a experţilor dedicată implementării programului de acţiune menţionat. Sa sugerat că este necesar să se elaboreze o concepţie care să ghideze stabilirea priorităţilor pentru acţiunile viitoare. La baza acestei concepţii trebuie să fie
65

recunoaşterea drepturilor persoanelor cu handicap şi eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de aceste persoane. Astfel, în anul 1991 s-a constituit un comitet de lucru în cadrul Comisiei pentru Dezvoltarea Socială a ONU care să elaboreze „Regulile standard...” bazate pe o serie de documente elaborate anterior de ONU, care s-au finalizat prin adoptarea, la 20 decembrie 1993, a acestui document. Regulile Standard privind Egalizarea Şanselor Persoanelor cu Handicap au fost elaborate pe baza experienţei dobândite în timpul "Decadei Naţiunilor Unite pentru Persoanele cu Handicap" (1983-1992). Cu toate că "Regulile Standard..." nu sunt obligatorii, ele vor putea deveni norme internaţionale unanim acceptate atunci când ele vor putea fi aplicate de un număr mare de state, cu intenţia de a fi respectate ca reguli de drept internaţional. Ele implică un puternic angajament politic şi moral din partea statelor, de a acţiona pentru egalizarea şanselor persoanelor cu handicap. Acestea oferă un instrument pentru conturarea politicilor şi acţiunilor în favoarea persoanelor cu handicap şi a organizaţiilor acestora. Ele cuprind principii de responsabilitate, de acţiune şi de cooperare, zonele de o importanţă decisivă pentru calitatea vieţii precum şi realizarea unei participări depline şi egalitare. Scopul acestor "Reguli..." este să asigure aceleaşi drepturi şi obligaţii pentru membrii handicapaţi ai societăţii ca şi membrilor valizi, să contribuie la înlăturarea obstacolelor care împiedică persoanele cu handicap să participe deplin la activităţile societăţii în care trăiesc. Ele sunt un stimul pentru ca persoanele cu handicap şi organizaţiile lor să fie mai active în realizarea acestui proces de egalizare a şanselor. Prin "egalizarea şanselor" se înţelege un proces prin care diversele sisteme ale societăţii şi mediului, cum ar fi serviciile, activităţile, informaţiile şi documentarea pot fi accesibile persoanelor cu handicap. Principiul "drepturilor egale" presupune că necesităţile fiecărui individ sunt de importanţă egală, că aceste necesităţi trebuie să stea la baza planurilor făcute de societate şi că toate resursele trebuie folosite într-un asemenea mod încât fiecare individ să aibă şanse egale de participare. Persoanele cu handicap trebuie să primească tot sprijinul de care au nevoie în cadrul structurilor obişnuite de educaţie, sănătate, angajare în muncă şi servicii sociale. Persoanele cu handicap sunt membre ale societăţii şi au dreptul să rămână în interiorul comunităţilor în care trăiesc. Aceste persoane trebuie să primească tot sprijinul de care au nevoie în cadrul structurilor obişnuite de educaţie, sănătate, angajare în muncă şi servicii sociale. Când persoanele cu handicap se vor bucura de drepturi egale, ele vor trebui să aibă şi obligaţii egale. Atunci când drepturile acestor persoane vor fi obţinute, societăţile vor avea pretenţii sporite din partea persoanelor cu handicap. Noi putem folosi acele Reguli Standard care se referă la handicapul generat de tulburările de comunicare şi de auz pentru a determina autorităţile guvernamentale să ia măsuri care să accelereze procesul de egalizare a şanselor cu auzitorii.
66

Prezentăm, în contiunare, o serie de reguli care prezintă o importanţă mai mare pentru persoanele surde precum şi unele direcţii de acţiune care ar asigura realizarea drepturilor acestora. Regula nr.1-Creşterea conştientizării: Statele vor iniţia acţiuni care să sporească cunoştinţele societăţii despre persoanele cu handicap, drepturile lor, nevoile lor, potenţialul şi contribuţia lor. Acestea prevăd ca surzii să aibă dreptul la interpretare în limbaj gestual de la naştere până la deces, întrucât acest limbaj este prima lor limbă, pe care o cunosc cel mai bine, de care sunt cel mai ataşaţi şi pe care o folosesc cel mai frecvent în comunicarea culturii, tradiţiilor şi obiceiurilor lor. Persoanele care lucrează în unităţile cu internat trebuie să primească o formare şi în limbaj gestual, iar toate activităţile să fie interpretate în acest limbaj. Este imperios necesar să se asigure îndrumări în limbaj gestual pentru pensionarii surzi în toate domeniile care îi interesează. Societatea trebuie să fie obligată să ofere informaţii pentru surzi în autobuzele care circulă în întreaga ţară, în gări, autogări, aeroporturi, etc. prin mijloace de vizualizare grafică sau electronică, în scopul facilitării orientării acestora. Asociaţia Surzilor ar trebui să aibă o pagină pe Internet, prin care să ofere auzitorilor informaţii corecte despre surzi, fapt realizat de curând dar informaţiile necesită o reactualizare. Este necesar să se organizeze seminarii şi emisiuni la TV despre surzi, să se dea informaţii despre ei în cărţile de telefon. Periodicul "Vocea Tăcerii" ar trebui, după părerea noastră, să se distribuie la biblioteci şi la autorităţile publice, în scopul informării corecte a publicului. Regula nr.2-Îngrijirea medicală: Statele vor asigura îngrijirea medicală eficientă pentru persoanele cu handicap. Adică, surzii să aibă drepul la interpret în spitale, unităţi de urgenţă, în vizitele medicale la doctori, pentru a alege tratamentele în caz de terapie psihologică sau psihiatrică, să fie consultaţi în privinţa implantului cohlear şi să fie informaţi cu privire la protezele auditive pentru a face cea mai bună alegere. Este de dorit ca surzii să aibă posibilitatea rezervării prin apel telefonic a serviciilor de salvare, pompieri şi poliţie în caz de urgenţă Regula nr.3 Reabilitarea: Statele vor asigura servicii de reabilitare pentru persoanele cu handicap cu scopul de a atinge şi de a menţine un nivel optim de independenţă şi funcţionare. Aceasta înseamnă că surzii nu vor fi în mod automat declaraţi ca reabilitaţi dacă pot să vorbească sau dacă găsesc un loc de muncă. Interpreţii să fie disponibili în toate instituţiile de învăţământ pentru auzitori, inclusiv în colegii şi universităţi, în acest fel ei pot avea şanse mai mari de reuşită în asimilarea studiilor şi în obţinerea unei calificări superioare în mai multe domenii. Regula nr.4 - Servicii de sprijin: Statele vor asigura elaborarea şi furnizarea serviciilor de sprijin, care includ aparate de ajutorare pentru persoanele cu handicap, care să le ajute să-şi ridice nivelul de independenţă în viaţa cotidiană şi să-şi exercite drepturile lor.

67

În acest sens surzii vor beneficia de videotelefoane, de telefoane mobile, de interfoane cu ecran video pentru uşi, alarme pentru fum, subtitrare la TV. Se va înlătura limitarea numărului de auxiliare tehnice, de ex. ceasuri vibratoare şi lămpi-fulger. Telefoanele cu text vor trebui să constituie responsabilitatea asistenţei sociale centrale, pentru a putea fi procurate prin fondurile acordate din bugetul asigurărilor sociale de stat. Se recomandă să se colaboreze la nivel european în legătură cu auxiliarele tehnice (pentru standardizare şi compatibilizare) şi să se asigure o mai bună informare şi alegerea liberă a furnizorilor Regula nr.5–Accesibilitatea: Statele vor recunoaşte importanţa covârşitoare a accesibilităţii în procesul egalizării şanselor în toate sferele societăţii. Pentru persoanele cu deficienţe de orice fel statele vor: a) introduce programe de acţiune pentru a face mediul fizic accesibil; b) iniţia măsuri care să asigure accesul la informaţie şi comunicare; o mai bună informare în locurile de transport (aeroporturi, staţii de cale ferată, staţii de autobuz) şi informarea internă în timpul transportului local. c) se va asigura subtitrarea la TV, monitoare TV în centrele de cumpărături, şi sisteme de intercomunicaţie în şcolile pentru surzi. Grupurile-ţintă va trebui să includă pe utilizatorii de proteze auditive ca spectatori ai programelor de televiziune, să se realizeze o mai buna informare despre surzii-orbi iar surzii să contribuie la atragerea atenţiei societăţii spre surditate şi spre nevoile oamenilor surzi, pentru forme speciale de comunicare. Regula nr.6–Educaţia: Statele vor recunoaşte principiul şanselor educaţionale egale la nivel primar, secundar şi terţiar pentru copiii, tinerii şi adulţii cu handicap, în unităţi integrate. Ele vor oferi asigurări că educaţia persoanelor cu handicap este o parte integrantă a sistemului educaţional. Regula nr.6 poate fi folosită pentru a convinge autorităţile că limbajul gestual trebuie să fie limbajul de instruire al copiilor surzi. Autorităţile responsabile şi organizaţiile pentru surzi vor elabora împreună programe de pregătire pentru profesori, iar şcolile pentru copiii surzi vor angaja profesori surzi. Cercetarea în domeniul limbajului gestual la nivel universitar şi elaborarea unor materiale didactice sunt condiţii preliminare pentru iniţierea cursurilor de limbaj gestual de înaltă clasă pentru profesori şi persoane auzitoare. Educaţia surzilor va începe în propriul lor limbaj - limbajul gestual. Se va asigura o mai bună pregătire în limbaj gestual pentru profesorii care lucrează în şcolile de surzi. Vor fi alocate resurse de "mainstreaming" pentru a îmbunătăţi nivelul educaţional al elevilor surzi care pot urma o şcoală obişnuită. Educaţia adulţilor surzi nu va fi limitată la un nivel educaţional. Ei vor avea dreptul la educaţie suplimentară sau permanentă. Retribuţia egală se va acorda atât profesorilor surzi cât şi a celor auzitori. Regula nr.7–Angajarea: Statele vor recunoaşte principiul că persoanele cu handicap trebuie să fie împuternicite să-şi exercite drepturile lor umane, îndeosebi în domeniul angajării. Atât în zonele urbane cât şi în cele rurale ei
68

8-Obţinerea de venituri şi securitatea socială: Statele sunt responsabile de asigurarea securităţii sociale şi obţinerea de venituri pentru persoanele cu handicap. surzii vor avea dreptul la interpretare la ceremoniile religioase.trebuie să aibă şanse egale de angajare productivă şi de obţinere a veniturilor pe piaţa muncii. lipsa de oferte de slujbe flexibile pentru surzi în general şi. căsătorie şi calitatea de părinţi.9-Viaţa de familie şi integritatea personală: Statele vor promova participarea deplină a persoanelor handicapate la viaţa de familie. Numai dacă organizaţiile de handicapaţi vor juca un rol activ şi creator în aplicarea Regulilor. Surzii trebuie să aibă dreptul la interpretare în situaţiile amintite Regula nr. se va asigura dreptul la faxuri şi telemobile în scopuri profesionale şi se vor utiliza consilieri speciali cu calificare de experţi în surditate şi limbaj gestual în activitatea de consiliere a surzilor Regula nr. Surzii vor avea dreptul de interpretare în legătură cu evenimentele culturale care au loc în ţară sau peste graniţă Regula nr. Ele vor promova dreptul la integritate personală şi se vor asigura că legile nu vor face discriminare împotriva persoanelor handicapate cu privire la relaţiile sexuale. La acest punct se va atrage atenţia spre două posibile strategii pentru surzi. Se au în vedere: dreptul surzilor la adopţie.10–Cultura: Statele vor oferi asigurări că persoanele cu handicap sunt integrate şi vor participa la viaţa culturală pe baze egale. unele asociaţii recomandă integrarea copiilor 69 . acolo unde nu există biserici special destinate slujbelor pentru surzi. pe de altă parte. Organizaţiile de surzi vor trebui să colaboreze cu alte organizaţii ale persoanelor cu handicap pentru a prezenta un front unit de discuţii cu autorităţile responsabile şi în procesul de planificare. ele vor deveni concrete. patronii vor fi mai bine informaţi cu privire la posibilităţile surzilor. având în vedere. De pildă. Se va asigura dreptul la educaţie suplimentară a adulţilor angajaţi. dreptul la alocaţie de întreţinere zilnică şi dreptul de a fi membru la un fond de şomaj legat de slujbe flexibile sau de slujbe mai uşoare pentru surzi Regula nr. În acest sens se va asigura dreptul la prioritate în cursul angajării dacă surzii obţin rezultate egale la probele teoretice sau de performanţă. Regula nr. Insă. În acest sens. Precizăm că recomandările din Regulile Standard nu pot fi implementate prin faptul că ele există. în ultimii ani a căpătat o amploare deosebită formarea de preoţi surzi sau auzitori pentru a oficia diverse slujbe dedicate persoanelor surde. pe de o parte.12–Religia: Statele vor încuraja măsurile de participare egală a persoanelor handicapate la viaţa religioasă a comunităţii lor.11-Recreerea şi sportul : Statele vor lua măsuri pentru ca persoanele handicapate să aibă şanse egale de recreere şi sport. dreptul de interpretare la reuniunile familiale şi dreptul de interpretare la şedinţele cu părinţii. dreptul copiilor surzi de a fi adoptaţi.

S-au primit răspunsuri de la un număr de 31 de ţări membre ale Federaţiei Mondiale a Surzilor. Oradea. Cluj. de exemplu. Menţionăm că la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Piteşti s-a înfiinţat în anul 1999 o grupă de persoane surde şi auzitoare în cadrul unei specializari . de a avea o familie (11 ţări ).cu handicap în sistemul şcolar obişnuit.a.. odată cu pregătirea de noi preoţi care să înveţe şi să folosească limbajul gestual în activitatea religioasă cu persoanele surde. De asemenea. coordonată de părintele Onu Constantin. accesibilitate sau sprijin individual. Piatra Neamţ ş. la angajare (4 ţări) şi la educaţie (o ţară). Numai 11 ţări au spus că guvernul lor a iniţiat sau a sprijinit campanii de informare transmiţând mesajul participării depline încă de la adoptarea Regulilor Standard. Comitetul de Experţi însărcinat cu aplicarea Regulilor standard. drepturi politice (8 ţări). cu toate că mai sunt încă multe de făcut. Privind aplicarea „Regulilor.. participarea la procesul de decizie care-i afectează (17 ţări). Organizaţiile surzilor vor prezenta. Slăbiciunea legislaţiei generale poate fi înţeleasă din faptul că ea n-a fost văzută ca aplicabilă la persoanele cu handicap referitoare la: dreptul de a fi părinţi. În anul 2008 va absolvi ultima promoţie a acestei specializări cu durata de 4 ani. accesul la tribunal (5 ţări). Craiova. profesori. a chestionat organizaţiile guvernamentale privind implementarea Regulilor în diferite domenii. concis. îndrumări oficiale adoptate de guvern sau de un consiliu al handicapaţilor sau o politică adoptată de partidele politice sau de ONG-uri. de exemplu. Timişoara. necesităţile lor prin mijloacele de informare în masă şi vor pregăti informaţii pentru pentru părinţii copiilor surzi. Covârşitoarea majoritate a ţărilor (25 din 30). Constanţa. cu scopul de a pregăti profesori de religie şi preoţi pentru comuniutăţile de surzi. deoarece nu sau mai înscris suficienţi studenţi pentru această specializare. au raportat că guvernele lor au o politică recunoscută oficial legată de handicapaţii de un anume fel. Sibiu Suceava. Cu privire la activităţile religioase. Un raport privind aplicarea Regulilor standard ne oferă o imagine a progresului realizat în 31 de ţări membre ale Federaţiei Mondiale a Surzilor până în 1996.. dreptul la căsătorie (10 ţări). În mod ideal. exprimată în legi. s-au constituit comunităţi de persoane surde în mai multe oraşe mari (Bucureşti. viaţa independentă 70 . autorităţi şi oamenii politici. a căror distribuţie geografică şi economică a fost destul de largă pentru a da o imagine rezonabilă privind statusul persoanei surde.) cu sprijinul mitropoliilor respective şi la recomandarea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române.” de mai sus constatăm că în ţara noastră sau obţinut rezultate notabile. în momentul analizei (1996). dreptul la viaţă privată (6 ţări). această activitate va continua prin Fundaţia „Sfântul Grigore Palama” din Piteşti.Comunicare şi slujire în limbaj mimico-gestual”. Politica guvernamentală în sfera handicapului a fost văzută ca punând accent pe reabilitare. Ţările membre ale FMS au notat că unele beneficii economice şi sociale nu sunt garantate prin lege persoanelor handicapate cum ar fi. organizaţiile de surzi vor negocia pentru a spijini integrarea în clase sau şcoli speciale pentru copiii surzi.

După evenimentele din decembrie 1989 au luat amploare preocupările pentru recuperarea persoanelor cu handicap. S-ar părea că cea mai bună soluţie ar fi să existe o legislaţie specială în domeniile vitale iar celelalte măsuri legate de handicap să fie incluse în alte segmente ale legislaţiei. iar 11 ţări au spus că el nu are un status oficial recunoscut. unii profesori au avut posibilitatea să facă vizite de studiu în Anglia şi Danemarca etc. în timp ce 17 ţări au spus că ea era accesibilă numai pentru evenimente majore. Ea nu poate să acopere întreaga societate şi astfel se întâmplă ca unele domenii să rămână neprotejate. odată cu evoluţia societăţii se impun noi măsuri legislative ceea ce presupune o continuă revizuire a legislaţiei speciale. s-au creat centre pentru confecţionarea de olive în şcolile pentru surzi din Bucureşti şi Cluj. Legea 448 din 2006)) şi alta în care măsurile legate de handicap sunt integrate în legislaţia generală. s-au realizat mari progrese în recunoaşterea limbajului gestual şi în formarea de interpreţi. 4 ţări au afirmat că el a fost recunoscut ca prim mijloc de comunicare. (Legea Americanilor cu Handicap) şi România (Legea nr. Se afirmă că organizaţiile finanţatoare: Banca Mondială. Programele ONU pentru dezvoltare ş.pentru perfecţionare în domeniul protezării auzului. ea prezintă întotdeauna riscul că nu este destul de cuprinzătoare. Crucea Roşie Britanică a dotat toate şcolile pentru surzi cu audiometre moderne portabile şi un număr apreciabil de proteze auditive. Se urmăreşte ca în viitor să se elaboreze o convenţie care să stabilească. 519 din 2002. Deşi legislaţia specială poate fi mai eficientă în aspectele pe care le acoperă. În 40 de ţări aceste Reguli sunt folosite ca instrument în elaborarea politicii faţă de handicapaţi.U.A. În 1990 au fost reînfiinţate secţiile de psihopedagogie specială în cadrul Facultăţilor de Psihologie şi Ştiinţele 71 . Bengt Lindquist. raportor special al ONU pe problemele handicapaţilor a întocmit o hartă pe care se pot vedea progresele înregistrate de diferite ţări în aplicarea Regulilor Standard în domeniul legislativ. îngrijire medicală şi sănătate (6 ţări) şi recuperarea (5 ţări). pe baza Regulilor Standard. Au fost 12 ţări care au raportat că interpretarea în limbaj gestual era accesibilă pentru orice scop. Astfel. Se constată aici două tendinţe. securitatea financiară (14 ţări). De asemenea. În multe ţări s-au realizat progrese vizibile după adoptarea Regulilor Standard. cu toate că progresele sunt destul de lente. s-au acordat burse de studiu pe un an în Anglia. ar trebui să facă mai mult pentru accelerarea sau stimularea dezvoltării în sfera handicapului. angajare (12 ţări). scopurile şi principiile dezvoltării şi politica în sfera handicapului. sau de revizuire a legislaţiei existente. una în care se elaborează o legislaţie specială pentru handicapaţi. 4 state au spus că acesta era folosit ca prim limbaj în educaţie. Limbajul gestual a fost recunoscut ca limbaj oficial al surzilor (11 ţări).a. cu sprijin material şi logistic din partea unor organizaţii umanitare din Vestul Europei.(17 ţări). cum ar fi în S. Dl. unde au fost angajate persoane surde. De altfel.

înţeles ca proces. orientare sexuală. 2. Această strategie cuprinde principalele coordonate pe care se va axa activitatea ANPH pentru realizarea şanselor egale acestor persoane. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor. în primul articol.Educaţiei de la Universităţile din Cluj. că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice fără deosebire. 3. Articolul 50 din Constituţia României prevede : . Bucureşti şi Iaşi şi a fost înfiinţat Institutul Naţional pentru Recuperare şi Educaţie Specială a Persoanelor cu Handicap. De asemenea. restrciţie sau preferinţă pe bază de rasă. în domeniul politic. dizabilitate. Aceste măsuri trebuie legate de protecţia socială a elevilor cu deficienţe pentru ca. însă. comunităţile trebuie să ţină seama de diversitatea membrilor lor şi să se asigure că persoanele cu handicap. limbă. excludere. boală cronică necontagioasă. naţionalitate. infectare HIV ori apartenenţă la o categorie devaforizată. definit de Regulile Standard privind Egalizarea Şanselor pentru Persoanele cu 72 . categorie socială. Aceste coordonate sunt: 1. convingeri. a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege. Discriminarea la care persoanele cu handicap trebuie să facă faţă este cauzată de prejudecăţi. să ducă la realizarea maximă a potenţialului intelectual şi profesional al viitorilor absolvenţi care vor lucra intr-o societate tot mai informatizată. economice şi culturale. vârstă. membri ai comunităţii.Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. că sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii. Respectarea drepturilor şi demnităţii persoanelor cu handicap. sex. în condiţii de egalitate. politice. respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor”. este urmare a faptului că aceste persoane sunt uitate sau ignorate. religie. Prevenirea şi combaterea discriminării potrivit căruia fiecărei persoane i se asigură folosirea sau exercitarea. etnie. pentru o societate fără discriminări. de cele mai multe ori. împreună. Egalizarea şanselor pentru persoanele cu handicap. care porclamă. cu sectoare de cercetare. în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii. integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013.. unele măsuri luate de conducerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării vor contribui la facilitarea integrarii şcolare a elevilor cu deficienţe în contextul schimbărilor prevăzute sa aibă loc in curând în şcolile româneşti. de prevenire şi de tratament ale handicapului. Aderarea României la Uniunea Europeană a determinat Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap să elaboreze o strategie naţională pentru protecţia. ceea ce conduce la apariţia şi întărirea artificială a barierelor de mediu şi de atitudine între persoanele cu handicap şi comunitate. economic. Astfel. perfecţionare şi curriculum. îşi pot exercita efectiv şi se bucură de toate drepturile omului: civile. în baza Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. sociale.

sănătate. Persoanele cu handicap sunt membri ai societăţii şi trebuie să primească tot sprijinul de care au nevoie în cadrul structurilor obişnuite din educaţie. potrivit căruia societatea în ansamblul ei trebuie să vină în întâmpinarea eforturilor de integrare a persoanelor cu handicap. 6. Solidaritatea socială. pe concepţia de schimbare a societăţii care trebuie să includă şi să facă faţă cerinţelor tuturor indivizilor. sunt disponibile tuturor. şi nu o sursă de segregare. în ceea ce priveşte ocuparea şi încadrarea în muncă. bazate pe motive de aparteneţă religioasă sau convingeri. Ca parte integrantă a procesului de egalizare a şanselor. bazate pe nevoile persoanelor cu handicap. Interesul persoanei cu handicap. potrviti căruia protecţia. potrivit căruia societatea participă la sprijinirea persoanelor care nu ăşi pot asigura nevoile sociale. în special. model care recunoşte solidaritatea noastră. Responsabilizarea comunităţii. diversificarea şi garantararea susţinerii serviciilor necesare persoanelor cu handicap. 4. Egalitatea de tratament. servicii sociale etc. faţă de cei care au nevoie de sprijin. potrivit căruia orice decizie şi măsură este luată numai in interesul acestei persoane. integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap sunt cuprinse în toate politicile naţionale sociale. Procesul transferă accentul pus pe reabilitarea persoanei pentru a se “încadra” în societate. complementar acestora. 5. informaţiile. 7. iar persoanele cu handicap trebuie să-şi asume obligaţiile de cetăţean. accesului la informaţie etc. ale ocupării forţei de muncă. handicap. potrivit căruia comunitatea locală sau asociativă şi. aşa cum este stabilit în Directiva Consiliului Europei 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000.Handicap. unii faţă de ceilalţi şi. inclusiv ale celor cu handicap. “Adaptarea” societăţii la persoana cu handicap. comunicareaa şi documentarea. vârstă sau orientare sexuală. care reprezintă absenţa oricărei discriminări directe sau indirecte. Abordarea integrată. Solidaritatea. fiind inacceptabile abordările întemeiate pe milă şi pe percepţia persoanelor cu handicap ca fiind neajutorate. dezvoltarea. 8. educaţionale. prin adoptarea şi implementarea măsurilor adecvate. potrivit căruia comunitatea intervine activ în promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. prin care diversele sisteme ale societăţii. angajare în muncă. 10. precum şi în creearea. trebuie prevăzute ajutorarea şi pregătirea persoanelor cu handicap pentru ca acestea să-şi poată asuma deplina responsabilitate de membri ai societăţii. activităţile. 9. integrate în contextul social. cum ar fi serviciile. a tuturor. Nevoile persoanelor cu handicap şi ale familiilor acestora sunt diverse şi este important să fie conceput un răspuns al comunităţii 73 . statul intervine în situaşia în care familia sau persoana nu-şi poate asigura integral nevoile sociale. Aceste servicii trebuie să fie de calitate. petrecerii timpului liber. Un astfel de sprijin este în comformitate cu modelul social european de solidaritate. în vederea menţinerii şi întăririi coeziunii sociale.

Parteneriatul. pentru sprijinirea încadrării lor în muncă. sau alterarea unei funcţii sau unei structuri” iar handicapul ce poate rezulta se referă la pierderea sau limitarea şanselor de a lua parte la viaţa comunităţii la un nivel echivalent cu al celorlalţi membrii ai societăţii. potrivit căruia organizaţiile nonguvernamentale ale persoanelor cu handicap. a II-a.asistenţa medicală şi medicamente gratuite atât ambulatoriu cât şi pe timpul spitalizării.scutire de impozit pe veniturile realizate din salarii pentru persoanele cu handicap grav şi accentuat. 53 şi 57 din 1992 privind protecţia socială a persoanelor cu handicap şi. dus-întors. scoţând din această lege prevederile referitoare la pensionare.şase călătorii pe an. În fine. . cu trenul personal.compensarea procurării de proteze auditive o dată la 5 ani prin CNAS. În acest context precizăm că deficienţa de auz semnifică “absenţa. 102. Prin înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap în 1990 s-au creat premisele pentru dezvoltarea măsurilor de protecţie socială a persoanelor cu nevoi speciale. privind problematica handicapului.cât se poate de cuprinzător care să ţină seama atât de persoane ca întreg. prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. Aceste legi au fost amendate succesiv în 1999. Starea de handicap este provocată de societate şi ea poate să diminueze sau să agraveze gradul de manifestare a deficienţei. . Pe baza ultimei legi. 11. care reprezintă interesele acestora sau cu activitate în domeniu. Deşi Uniunea Europeană recomandă ca persoanele cu dizabilităţi să fie şcolarizate împreună cu persoanele valide. respectiv. în decembrie 2006 a fost promulgată Legea nr. 448. . . precum şi în procesul de protecţie a persoanelor cu handicap. pierderea. . pe care le-a inclus în Legea 19 din 2000 (privind pensionarea).indemnizaţie de 50% din salariul minim brut pe ţară pe durata valabilităţii certificatului de persoană cu handicap pentru cei care nu au nici un venit şi pentru cei care beneficiază de pensie de urmaş (207 lei lunar). S-au elaborat legile nr. . în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României pentru 74 .gratuitate cu mijloacele de transport public local de suprafaţă pe tot teritoriul ţării sau cu metroul în Capitală. decizia ce trebuie luată în cazul persoanelor cu surdidate profundă trebuie să fie bine cântărită pentru a nu se ajunge la o integrare formală care poate avea consecinţe mai grave decât surditatea însăşi pe planul dezvoltării personalităţii de ansamblu. persoanele surde cu handicap accentuat pot beneficia de următoarele facilităţi: .prioritate la instalarea unui post telefonic. din 2006. cât şi de diversele aspecte ale vieţii acesteia. încadrate cu contract individual de muncă. sunt implicate şi consultate în procesul decizional la toate nivelurile. 519). cu autobuze sau nave de transport fluvial. cl. apoi Parlementul le-a dat putere de lege în 2002 (Legea nr.

. persoanele cu handicap pot beneficia de o indemnizaţie de 30% din valoarea îndemnizaţiei lunare indiferent de veniturile obţinute (care se ridică la suma de 470. începând din 2004. ştiind că această comunicare timpurie în limbajul natural al copiilor surzi va stimula dezvoltarea ulterioară pe toate planurile a acestor copii. De asemenea. fără dobândă. .Persoanele cu handicap accentuat şi mediu se pot pensiona conform legii 19 din 2000 cu 10 ani mai devreme în comparaţie cu persoanele valide dacă au cotizat cel puţin 25 de ani (femeile) şi 30 de ani (bărbaţii) la bugetul de asigurări sociale.000 lei în anul 2005). pentru schimbarea atitudinii societăţii cu privire la integrarea acestor persoane la toate nivelurile. profesionalizarea şi încadrarea lor în muncă. Nr. 571-2003 privind Codul Fiscal. formarea de interpreţi va deschide calea spre accesul în diverse instituţii de învăţământ obişnuit de toate gradele pentru persoanele surde dar 75 . de supravieţuire a handicapaţilor fără loc de muncă.03. 263. militarea pentru integrarea deficienţilor de auz în sistemul de învăţământ public (mainstreaming) prin înfiinţarea posturilor de profesori itineranţi etc.modificarea şi completarea Legii nr. . Auzitorii pot beneficia de acest serviciu contra cost.intrare gratuită la competiţii sportive sau la spectacole în limita locurilor rezervate persoanelor cu handicap. a legislaţiei privind recuperarea. Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei au elaborat un Ordin comun (nr. deşi minoră. În continuare se depun eforturi.posibilitatea contractării unui împrumut bancar în valoare maximă de 20000 lei. pentru îmbunătăţirea. în continuare.„Asociaţia Naţională a Surzilor din România” asigură un interpret în limbaj mimico gestual pentru facilitarea comunicării cu instituţiile statului. Partea I. . În ultimii ani se acordă o atenţie mai mare valenţelor formative ale limbajului mimico-gestual prin recomandările Federaţiei Mondiale a Surzilor şi a Parlamentului European care militează pentru formarea de interpreţi în limbajul mimico gestual în toate ţările lumii. . aceasta fiind plătită din un fond special al Autorităţii Naţionale a Persoanelor cu handicap. 721 din 1 octombrie 2002) pentru aprobarea regulamentului privind procedura şi condiţiile de autorizare a interpreţilor în limbajul mimico-gestual şi limbajului specific al persoanelor cu surdo-cecitate. reunite în Forumul Disabilităţii din România înfiinţat în 2003. publicată în Monitorul Oficial al României. 5075 din 3 decembrie 2002 respectiv nr. De această facilitate beneficiază persoanele surde în mod gratuit în primele 20 de ore şi apoi contra unei taxe pentru serviciile de interpretare asigurate în continuare.2005. părinţii care au copii surzi sunt îndemnaţi să înveţe acest limbaj pentru a comunica de timpuriu cu copiii lor. Facilităţile enumerate mai sus reprezintă o serioasă economie la bugetul destul de sărac al familiilor de persoane cu handicap şi asigură o modalitate. din 30. Desigur. mai ales de organizaţiile persoanelor cu handicap.Conform legii 343 din 2004. În acest sens.

se crede că prin folosirea acestui limbaj se poate îmbunătăţi educaţia. Bulgaria. în majoritatea cazurilor. experienţe. limbaj specific. Această poziţie este. surzii profunzi se pot simţi ca nişte străini în propria lor ţară. Pentru a se atinge aceste obiective ar trebui ca persoanele surde să poată folosi acest limbaj ca primă limbă încă din primii ani de viaţă iar părinţii acestora să înveţe să comunice prin limbaj gestual de timpuriu. Marea importanţă a cluburilor surzilor rezidă în faptul că aici surzii comunică în mod liber prin limbajul gestual.acest fapt nu exclude preocupările defectologilor pentru formarea limbajului verbal ca mijloc de comunicare. a lucrărilor de artă ş. Fiind înconjuraţi de auzitori. iar limbajul gestual nu face excepţie. se pot obţine mai multe locuri de muncă iar persoanele surde pot participa mai deplin la viaţa societăţii în care trăiesc. In consecinţă. îşi formează o cultură specifică pe care o comunică altora şi participă la diferite activităţi care nu pot fi realizate în cluburile auzitorilor. pentru a facilita înţelegerea între surzii din diverse ţări. care cuprinde cca. s-a încercat să se elaboreze ceva similar şi a fost creat un aşa–zis limbaj internaţional şi un dicţionar „Gestuno” de către un comitet din cadrul Federeţiei Mondiale a Surzilor. Acest sistem a fost folosit pentru prima dată la o întâlnire internaţională organizată de FMS în Finlanda.a. s-a creat un curs intensiv de formare a interpreţilor în limbajul internaţional (Gestuno) care să activeze la Congresul FMS din anul 1978 care a avut loc la Varna. Prin urmare. În cadrul cluburilor de surzi acest inconvenient dispare iar cultura surzilor se păstrează şi se transmite mai departe în mod firesc. Abia în ultimii ani unii autori surzi au căutat să culeagă această cultură şi s-o conserve prin intermediul literaturii scrise. nu se poate face înţeleasă decât cu ajutorul unui interpret. a pieselor de teatru. obiceiuri şi tradiţii care se transmit prin limbajul gestual. cu puţine excepţii. După modelul unei „limbi universale” cum ar fi Esperanto. o continuare a tendinţei de echilibru manifestată de specialiştii defectologi din ţara noastră de-a lungul vremii. 500 de gesturi (semne) folosite mei ales în cadrul unor întâlnuri internationale ale surzilor. de fapt. În ultimii 50 de ani s-au efectuat mai multe încercări de standardizare a limbajului gestual. Aceste gesturi sunt preluate din diferite limbaje gestuale naţionale de către un comitet stabilit în cadrul FMS. este explicabil de ce protejarea şi promovarea limbajului gestual ocupă un loc prioritar printre preocupările Federaţiei Mondiale a Surzilor şi ale organizaţiilor naţionale ale acestor persoane deoarece. deoarece ei constituie o minoritate lingvistică şi culturală care nu-şi poate comunica opiniile şi. Nici de această dată sistemul nu a avut succesul scontat şi s-a 76 . Dar de ce este nevoie de o cultură a surzilor în cadrul culturii unei naţiuni ? Oare este ea deosebită de cultura societăţii majoritare? Asupra acestui subiect ne vom referi mai pe larg într-un capitol aparte dar dorim să subliniem că prin cultura surzilor se înţelege un ansamblu de cunoştinţe. în anul 1970 şi nu s-a bucurat de prea mare succes. credinţe. de evitare a extremelor Se cunoaşte că în toată lumea limbajele minoritare sunt supuse procesului de discriminare.

a adoptat o poziţie oficială pe care o prezentăm mai jos. orice efort de a-i forţa pe surzi să împrumute gesturi din limbajele gestuale folosite în alte ţări este inutil.S. Ca şi limbajele verbale. fie gestual.M. De pildă. Este nevoie de o perioadă de .. limbajele gestuale vor cunoaşte întotdeauna adoptarea de gesturi noi din limbajele gestuale din alte ţări. De fapt. În consecinţă. Deoarece s-au amplificat preocupările de .unificatorii „ limbajului gestual au fost : .. În consecinţă.unificare” a limbajelor naţionale în diverse ţări. Noua Zeelandă. Sub aspect istoric. prin Comisia de experţi in limbajul gestual. Centrală şi de Sud..să se unifice mai multe limbaje gestuale într-un limbaj gestual unic. în mod virtual. cele noi pot fi pe deplin acceptate. fie verbal. . ca şi cuvinte noi. şi cultura unde el 77 . Chiar şi aşa-zisele limbaje clasice au fost forţate să adopte cuvinte noi sau să le creeze ca răspuns la schimbările din sfera tehnologiei sau a cercetării ştiinţifice. care este dominant în Australia.tatonare”. zona Pacificului. cu respectarea convenţiilor internaţionale privind drepturile omului. Se cunoaşte că limbajele gestuale sunt diferite în ţările unde limbajele vorbite sunt comune şi înţelese reciproc. alfabetul dactil din SUA şi Canada este diferit de alfabetul dactil britanic. de .să se înlocuiască limbajele gestuale vechi cu un limbaj gestual . El a fost importat iniţial de la misionarii străini. în Americile de Nord.. atât cele verbale cât şi cele gestuale.a. Cu totul altfel se prezintă limbajul gestual din aceste ţări.. pot fi parţial modificate sau pot să dispară.acomodare” pentru ca persoanele surde provenind din ţări cu aceeaşi limbă verbală să se poată înţelege. F.renunţat la acest limbaj gestual „internaţional” în favoarea folosirii interpreţilor naţionali ai fiecărei delegaţii. toate limbajele. în o parte a Canadei ş. Adoptarea de gesturi noi are loc ori de câte ori persoanele surde din diferite ţări încearcă să comunice unele cu altele cu ocazia întâlnirilor oficiale internaţionale sau când ele urmăresc emisiunile în limbaj gestual televizate din alte ţări.. De exemplu. limba engleză se vorbeşte în unele ţări europene. în Asia. între dezvoltarea oricui limbaj. Cele mai frecvente probleme urmărite de .mai bun”. mai ales de către persoane auzitoare. mai puţin avizate şi insuficient cunoscătoare a limbajului gestual. nu pot rămâne neschimbate.să se şteargă semnele străine (acele gesturi împrumutate din alte limbaje gestuale) din limbajele gestuale naţionale. La fiecare generaţie apar gesturi noi. Africa de Sud şi alte câteva ţări. Comparaţiile efectuate între limbajele gestuale şi cele verbale au confirmat în mod repetat că evoluţiile lor sunt puternic influenţate de schimbările culturale. . Ca şi gesturile vechi. Această limbă engleză vorbită este înţeleasă mai mult sau mai puţin bine între auzitorii care vin în contact din aceste zone. purtând o puternică amprentă culturală şi nu sunt aşa uşor de înţeles. considerăm util să ne referim la poziţia oficială a Federaţiei Mondiale a Surzilor privind acest aspect. de la profesorii de surzi sau s-a format între grupurile de surzi din aceste ţări.

Mai multe ţări care au în comun acelaşi limbaj verbal pot avea culturi diferite. 102 din 1999. de ex ţările industrializate faţă de cele aflate în curs de dezvoltare. Africa de Sud. ca răspuns la schimbările culturale intervenite în ţările lor. francez. Controlul dezvoltării oricărui limbaj gestual trebuie lăsat la latitudinea fiecărui grup social unde se exercită acest limbaj.schimbări culturale”. (la formarea de interpreţi. de profesionişti care lucrează cu surzi sau de diverse organizaţii ale surzilor reprezintă o violare a tratatelor ONU şi UNESCo amintite mai sus. orice încercare de unificare a limbajelor gestuale practicate în ţările cu limbaj verbal şi scris comun este inutilă. Unele state. Astfel. în anul 1998 acelaşi Parlament a adoptat o nouă Rezoluţie ce recomanda accelerarea obiectivelor iniţiale. FMS afirmă cu claritate că orice tendinţă de purificare sau unificare forţată a limbajelor gestuale. Aşa cum a confirmat în mod repetat istoria.. În consecinţă. Alte ţări. mai multe ţări nu au reuşit să împiedice importul de cuvinte din alte ţări în limbajul lor matern. german şi portughez. ele fiind fosrte strâns legate. care a devenit curând Legea nr. La nivel internaţional există preocupări pentru formarea de interpreţi în limbajul mimico-gestual. Nu s-a reuşit nici să se înlocuiască cuvintele importate cu cuvintele adoptate din limbajul verbal. mai multe gesturi importate din alte limbaje gestuale au fost eventual modificate în mare parte în ţările industrializate. la introducerea lui în procesul de învăţămnt special) sunt foarte mici în comparaţie cu cele scontate de Asociaţia Surzilor. Deşi surzii provin din toate straturile societăţii. printre care şi România (care a adoptat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. dacă este necesar. Nici o cultură nu se poate dezvolta în afara unui limbaj şi invers. Ca şi limbajele vorbite. vocabularul oricui limbaj.este practicat există o influenţă şi determinare reciprocă. Pe baza rezultatelor care au urmat Rezoluţiei menţionate. ei au un puternic spirit de colaborare şi simt o legătură mai puternică faţă de alţi surzi decât faţă de 78 . Astfel. Portugalia şi Uganda au inclus limbajul gestual în Constituţia ţării lor. limbajele gestuale din diferite ţări care au aceeaşi limbă scrisă şi vorbită nu pot fi forţate să devină un singur limbaj sau limbaj gestual unic. tehnologice şi de altă natură pe care le denumim convenţional . iniţiată de guverne. culturile au o influenţă puternică asupra dezvoltării limbajelor. din orice ţară. va fi influenţat întotdeauna de schimbările sociale. provinciale sau naţionale. recunoscându-l astfel ca limbaj minoritar. Totuşi. cum ar fi Finlanda. Surzii din orice ţară au doar dreptul să facă schimbări în limbajele lor locale. 519 din 2002) au recunoscut oficial acest limbaj însă progresele înregistrate în aplicarea practică. Din aceste motive. Astfel de schimbări au avut loc şi în cadrul limbajelor gestuale. Astfel. industriale. Parlamentul European a adoptat încă din 1988 o Rezoluţie care recomandă tuturor statelor membre ale Uniunii Europene să recunoască limbajul gestual şi să-l folosească în toate domeniile unde se găsesc persoane surde. La fel şi SUA consideră limbajul gestual al cincilea limbaj minoritar alături de cel spaniol.

culturale. De asemenea. se vor face înţeleşi cu dificultate de colegi şi de profesori. După părerea experţilor FMS „integrarea în şcolile de masă nu poate să ofere copilului surd interacţiunea cu alţi copii. Asociaţiile naţionale ale surzilor şi profesorii din aceste şcoli cred că este mai util să se menţină şcolile speciale cu internat. personalul care asigură participarea tuturor cetăţenilor la serviciile guvernamentale.) care se căsătoresc cu persoane surde şi militează alături de acestea pentru obţinerea de drepturi fundamentale. .a. gestual şi prin labiolectură.asigurarea de timpuriu a accesului la limbajul gestual. în acelaşi timp. şi nu au acces la diferitele forme ale tehnologiei informaţiei şi cu dificultate pot fi la curent cu evenimentele mondiale care se derulează în favoarea obţinerii drepturilor fundamental-umane. De aceea se impune ca o necesitate acreditarea profesorilor pentru şcolile de surzi numai dacă aceştia pot să comunice fluent în limbaj dactil. de care are nevoie pentru a se dezvolta plenar.a. In acest sistem „integrat”.auzitori. prin dactileme şi labiolectură.formarea de profesori cu înaltă calificare. Africa. . unde ei nu vor putea să-i înţeleagă pe colegii lor auzitori şi. consilieri sau administratori din cadrul persoanelor surde. precum : . la evenimentele sociale. America Latină ş. . Abuzul de „mainstreaming” va duce la plasarea copiilor surzi în clase cu auzitorii. cu toate că nivelul educaţiei şi calitatea acesteia nu s-au ridicat la nivelul scontat. aceste inconveniente se impun unele măsuri de îmbunătăţire a educaţiei acestor elevi. Trebuie să menţionăm că gradul pierderii auditive nu constituie un criteriu esenţial pentru acceptarea unei persoane în cadrul comunităţii de surzi ci folosirea limbajului gestual ca principal mijloc de comunicare. Din cauză că cei mai mulţi copii surzi provin din părinţi auzitori. şcolile speciale cu internat au fost cele care au transmis mai departe limbajul gestual şi cultura surzilor. Pentru a elimina. cunoscători ai limbajului gestual. .personalul şcolilor speciale să fie capabil să comunice fluent cu elevii surzi în limbaj gestual. ş.învăţământul special să facă mai mult pentru formarea de profesori. Din păcate.evitarea izolării copiilor surzi în clase de auzitori. chiar şi în ţările avansate economic. care să faciliteze obţinerea drepturilor fundamentale. Iată de ce se impun o serie de măsuri în diferite domenii. sportive sau religioase nu cunosc limbajul gestual şi nu pot interacţiona cu eficienţă cu persoanele surde. . măcar în parte. conservarea şi transmiterea limbajului gestual şi culturii surzilor. pe care le menţionăm în rândurile de mai jos. Folosirea de interpreţi ar putea ameliora această situaţie dar nu la acelaşi nivel ca în şcolile speciale prevăzute cu profesori care au calităţile dorite (menţionate anterior). cei mai mulţi surzi trăiesc în ţările nedezvoltate din Asia. Astfel ne putem explica de ce sunt acceptaţi în cadrul comunităţii de surzi unii copii auzitori ai părinţilor surzi sau alte persoane auzitoare (educatori. să se angajeze profesori surzi calificaţi care să servească drept modele 79 . copilul surd devine marginalizat iar rezultatele la învăţătură vor fi mediocre”.adaptarea testelor de evaluare la specificul persoanelor surde. interpreţi etc.

Aceste aparate şi-au dovedit la vremea lor utilitatea dar acum acestea au fost înlocuite cu computerele personale. Din cauza necesităţilor deosebite de comunicare ale acestor deficienţi se recunoaşte şi în „Regulile Standard ale ONU. Spania.” că este mai potrivită educaţia acestor copii în clase sau şcoli speciale. constă dintr-o combinaţie formată dintr-un telefon şi o maşină de dactilografiat. Astfel are loc o „conversaţie” în scris între partenerii surzi. Acesta a deschis lumea telecomunicaţiilor pentru surzi. moment semnalizat de un led care pâlpâie. numit „teletypewriter”.. Acest aparat se foloseşte astfel: se ridică receptorul. Acestea apar pe o bandă de hârtie sau pe un ecran digital atât pe aparatul expeditorului cât şi pe cel al destinatarului când se comunică direct. Acest aparat. Având în vedere tendinţa de exagerare a „mainstreaming”-ului. care „interpretează” între cei doi. Au loc pogrese similare şi în alte ţări cum ar fi Venezuela şi Uganda şi se prevede o dezvoltare accelerată a educaţiei bilinguale în viitor. o conferinţă internaţională referitoare la educaţia specială. Claviatura acestuia trimite o serie de semnale sau beep-uri care acţionează literele corespunzătoare. respectiv. abia în 1964 s-a inventat un aparat similar cu telefonul. este nevoie de un al treilea. Cu toate că telefonul a fost inventat de A. a avut loc la Salamanca. Dacă unul dintre parteneri este auzitor. SUA şi Canada.G. un mesaj sonor transpus în scris pentru persoana surda.adulte pentru elevi şi să se introducă limbajul gestual ca obiect de învăţământ în aceste şcoli. unde s-a recomandat să se creeze condiţii ca toţi copiii să aibă acces la educaţie în limba lor maternă şi s-a recunoscut că este necesar să se păstreze clase sau şcoli speciale pentru copiii surzi şi surzi-orbi. Acesta traduce verbal un mesaj scris către auzitor şi. În acest sens s-a introdus limbajul gestual ca primă limbă în unele şcoli de surzi din ţările scandinave iar limba naţională se învaţă ca o limbă străină. adică „folosirea limbajului matern ale acestor minorităţi ca bază pentru învăţarea limbajului naţional”. limbajul gestual a fost inclus în programele şcolare ale unor licee normale ca dsciplină facultativă iar în unele universităţi ca o limbă străină. Încă din 1990 se află în curs de aplicare unele programe de educaţie bilinguală a elevilor surzi din Danemarca. expeditorul trimite mesajul dactilografiat în prealabil sau care se dactilografiază în acel moment. care era surdă. se formează numărul şi se aşteaptă să sune. de către un fizician surd (Robert Weitbrecht). Când destinatarul pune receptorul în furcă. Suedia. din cauza 80 . S-a observat că actualmente a prins contur ideea educării copiilor surzi după modelul educaţiei copiilor proveniţi din rândul minorităţilor. Finlanda. De asemenea..Bell în 1875 pentru a comunica cu mama lui. Lane. Se crede că varianta includerii totale a copiilor surzi în şcolile de masă aflate în apropierea locuinţei ar duce la un adevărat dezastru în absenţa unor condiţii care să le permită asimilarea cunoştinţelor şcolare (H. 1996). Comisia pentru invăţământ a Congresului SUA a formulat în 1986 unele recomandări în favoarea educaţiei bilinguale a copiilor surzi cu priceperi limitate în cunoaşterea limbii engleze.

mai ales a jurnalelor de ştiri şi a unor emisiuni de importanţă naţională. Prin instalarea de WAP-uri.Lane. pe care le menţionăm mai jos: * Anglia BBC. La ora actuală.Bahan.3% * Belgia VRT. care permite trimiterea de e-mailuri şi folosirea internetului pentru informare rapidă în cele mai variate domenii. 4 milioane de copii cu probleme de citire. YLE2. Cu titlu informativ amintim că în 1970 s-a creat în SUA un Institut Naţional de Subtitrare care a folosit fonduri federale în scopul subtitrarii programelor de la principalele companii de televiziune.80%. 34 milioane de americani care au învăţat limba engleză ca a doua limbă. În acest fel preţul receptoarelor TV cu decodor inclus era acelaşi cu ale receptoarelor comune iar acestea puteau fi acţionate prin simpla apasare pe un buton şi astfel era posibilă recepţionarea emisiunilor cu subtitrare. prevăzute cu tastatură.60%. O importanţă deosebită prezintă subtitrarea emisiunilor televizate. SAT. e-mail şi eran de afişaj. TV2. 27 de milioane de adulţi semianalfabeţi care doreau să-şi perfecţioneze pregătirea. TV3.15% * Finlanda YLE1. FR5-10%. Un alt mijloc de comunicare sunt „pagerele” speciale. agendă telefonică. 24 milioane deficienţi de auz. Congresul SUA a votat în 1993 un proiect de lege care prevedea includerea decodoarelor în toate receptoarele TV fabricate în America (H.Hoffmeister.preţului ridicat al convorbirilor la aceste „teletypewritere”. Acestea aveau iniţial o durată de 15 ore pe saptamână iar astăzi s-a ajuns la peste 770 de ore săptamânal iar viteza subtitrării s-a apropiat simţitor de „timpul real” în transmiterea ştirilor. mai ales la distanţe mari precum şi din cauza timpului ridicat necesar dactilografierii mesajelor. MTV3-5% * Irlanda RTE. La început. TG1. cel mai eficient mijloc de comunicare între surzi sau între aceştia cu persoane auzitoare îl constituie calculatorul personal. M6-9% * Germania ARD-10%.20%. FR3-18%. a unor emisiuni speciale.40% * Spania 30% din canalele publice * Estonia ETV.4%.20%. CH5. 24 milioane de preşcolari care învaţă să citească etc. 1996). cum ar fi avertizările meteo sau de altă natură adresate populaţiei.18%. În Europa s-au înregistrat progrese deosebite în domeniul subtitrării programelor.60% * Olanda/ 81 . ZDF. Mesajele se trimit şi se primesc cu viteza celor care „conversează” însă valabilitatea acestora se întinde pe o zonă limitată. TV3. R.80% * Franţa FR2-30%.15%. PRO7. ITV1-90%.).13%. de exemplu. CH4.90%. a evenimentelor sportive. Aceste emisiuni pot fi vizionate de persoanele surde prin folosirea unor decodoare introduse în receptoarele TV. decodoarele se vindeau separat şi costau cca 250 USD. B. Având în vedere diversitatea persoanelor care puteau beneficia de astfel de decodoare (cum ar fi. TF1-28%.60%. este posibil ca persoanele surde să comunice foarte rapid prin limbajul getual deoarece se pot vedea datorită minicamerelor video.

9. DRIVEBOX 7100. care a realizat o anchetă comparativă a subtitrării programelor TV din diferite ţări europene. Spania şi Suedia. Belgia. Este interesant de notat că ţări mici ca Estonia şi Slovenia ocupă locuri onorabile în acest clasament. la locul de muncă. Datele de mai sus au fost obţinute de Federaţia Europeană a Deficienţilor de Auz. Elveţia nu a raportat situaţia iar despre ce se intâmplă în Romania nu s-au cerut date la vremea respectivă. nu numai acasă. Mai mult. De ex. Se alege programul.53%. Ungaria este practic privată de subtitrare. precum şi orele pentru fiecare emisiune. emisiunea şi orele programate şi se înregistrează emisiunea dorită. NET2. Totuşi. Olanda-Luxemburg şi Norvegia.50%. Cosmos TV ş.53%. Se observă că campionul incontestabil al subtitrărilor în Europa este Marea britanie. Franţa nu străluceşte dar stă mai bine decât Germania. El este uşor de programat. 2% alte canale * Ungaria sub 1% din toate canalele * Pentru România şi Elveţia nu dispunem de date Sursa: Journal des Sourds. NRK2. se apasă butonul telecomenzii. Se pot urmări programele pentru următoarele 5 zile.50% * Slovenia SLO1-55%. 2005.Luxemburg NET1. Pentru ca tot mai multe persoane surde să aibă acces la informaţiile furnizate de instrumentele tehnologice amintite mai sus cu privire la evenimentele locale. p. În cazul în care o persoană doreşte să înregistreze filme sau emisiuni subtitrate.53%. nr. echipat cu un disc dur de 160Gb pentru cca. Sub impulsul decisiv al Asociaţiilor de surzi. după câte cunoaştem. In acest scop este necesară formarea de interpreţi şi folosirea limbajului gestual de persoanele care asigură accesul la aceste servicii oferite de societate. multe filme sunt subtitrate în ţara noastră. naţionale sau internaţionale este necesar ca aceste informaţii să poată fi disponibile in diverse locuri care asigură serviciile publice. în şcoli. avem programe de ştiri subtitrate cum sunt Realitatea TV. SLO2-34% * Suedia 30% canalele publice. Parlamentele din unele ţări europene au in curs de adoptare unele legi care vor accelera procesul de implementare a subtitrarii emisiunilor TV din acele ţări. 27. urmată de Irlanda. Antena 3. 82 .a. RTL4-2% * Norvegia NRK1. pentru a afişa lista de programe pe toate canalele. acum are posibilitatea graţie unui decodor. 80 de ore. NET3. Aceasta se poate viziona din fotoliu ori de câte ori se doreşte.

Majoritatea gesturilor de bază ale comunicării sunt aceleaşi în întreaga lume: zâmbetul. Omul. originea. Privirea. de a te comporta în diverse situaţii. Gesturile pot transmite o informaţie cu o mulţime de amănunte în aceeaşi acţiune de comunicare. clătinatul capului şi alte mişcări ale lui. Se consideră că prin limbaj o comunitate îşi poate păstra unitatea sau poate pieri. scrâşnitul din dinţi. Cine aparţine colectivităţii surzilor? A purta un aparat auditiv nu are legătură cu apartenenţa la comunitatea surzilor. fiecare cu identitatea lui culturală bine conturată. Nota definitorie este felul cum comunică. de multe ori. Darwin "The Expression of the Emotions in Man and Animals" care a scos în evidenţă rolul expresiilor faciale şi a limbajului trupului. Până în prezent.Pease (1993) au arătat că semnalele non-verbale pot fi de cinci ori mai importante decât cele verbale. Chiar tăcerea poate contribui.Curs nr. clasa socială nu reprezintă caracteristici ale acestei comunităţi. ca fiinţă socială. în felul ei. felul de a te îmbrăca. dar nu şi de diferitele forme ale comunicării neverbale: un surâs. antropologii au identificat peste 300 de grupuri etnice pe glob. Majoritatea surzilor profunzi nu poartă proteze auditive. De fapt. rânjetul. vârsta. 83 .a. murmurarea unei melodii sau a unei rugăciuni. tot mai mulţi cercetători şi-au îndreptat atenţia spre această „lume a tăcerii”. Chiar istoria umanităţii poate fi prezentată ca ansamblul relaţiilor de comunicare dintre oameni. volumului sonor etc. nu poate trăi în afara comunicării. ridicatul din umeri ş. sexul. la comunicare. După apariţia în 1872 a cărţii lui Ch. în ultimele două decenii. colectivitatea surzilor este o minoritate lingvistică ce comunică într-un limbaj specific şi anume cel gestual. de a merge. tonul sunt parametri de care depinde bunul mers al relaţiei de comunicare în care limbajul deţine un rol esenţial. comunicarea se face îndeosebi prin limbajul mimico-gestual iar întregul corp poate deveni un instrument de codificare a mesajului. mimica. au un caracter de universalitate. Unii cercetători (Ray Birdwhistell) au explicat în ce fel se poate stabili care este limba maternă a unei persoane. observând doar gesturile sale. ritmului. 5 Formarea si dezvoltarea limbajului gestual „Universul tăcut” în care trăiesc şi muncesc persoanele cu deficienţă gravă de auz este foarte complex şi. cercetătorii au înregistrat peste un milion de semne şi semnale nonverbale folosite în comunicare. ele ajungând de la cca 65% în cazul limbajului gestual la 93% când sunt incluşi parametri vocali de tipul intonaţiei. felurile privirii sau limbajul trupului. Unele cercetări au pus în evidenţă faptul că persoanele aflate în interacţiune nemijlocită îşi transmit mai mult mesaje non-verbale în actul comunicării. La fel. Alte investigatii efectuate de Dinu Mihai (1997) şi A. În cazul surdo-muţilor. El se poate lipsi de cuvîntul scris sau rostit. ele fiind înnăscute şi. gestul.

Copiii care au crescut împreună în şcolile cu internat şi-au făcut prieteni chiar pe viaţă. comunicarea în limbaj gestual este baza acceptării în comunitate. obiceiurile. Putem afirma că comunitatea de surzi nu are graniţe. etc. deoarece ea există sub aspectul organizării la nivel internaţional prin Federaţia Mondială a Surzilor. petreceri la restaurante. şi include credinţele lor. la nivel naţional sub coordonarea Asociaţiilor Naţionale şi locale (filiale în sate şi oraşe). Dacă cineva a asurzit în timpul tinereţii şi şi-a pus un aparat auditiv. .Dar aceasta nu înseamnă că nu poate comunica şi prin alte forme: verbal. . Limbajul mimico gestual. 3.. activităţi culturale sau sociale desfăşurate la club pentru a se informa şi a-şi îmbogăţi viaţa socială. limbajul în tot ce este diferit faţă de auzitori. mai ales. Prin cultura surzilor înţelegem tot ceea ce fac grupurile de surzi. etnii. Socializarea. Oare o persoană auzitoare care cunoaşte limbajul gestual sau are părinţi surzi poate fi membră a colectivităţii surzilor? Nu întotdeauna. 4. la istoria ei. Dacă un surd nu cunoaşte limbajul semnelor el nu va putea fi acceptat în comunitatea surzilor şi nu va avea acces la cultura ei.el deschide uşile spre cunoaşterea altor surzi. care altfel nu ar putea fi cunoscute. oral.primele cluburi au fost înfiinţate de absolvenţii şcolilor de surzi ca mijloc de întărire a legăturilor cu surzii din ţară. aceste cluburi s-au dezvoltat devenind adevărate centre de luptă pentru apărarea drepturilor social-umane ale membrilor săi. Prin el se obţine accesul la comunitatea de surzi. Şcolile au oferit chiar un stil de viaţă ce nu putea fi copiat din altă parte. 2. atunci ea poate fi un candidat care doreşte să intre în comunitatea surzilor. la tradiţiile ei. Mai târziu.surzii simt o puternică nevoie de a se socializa unii cu alţii prin vizite reciproce. Deci. Prin urmare. folosesc în comunicare limbajul semnelor ca mijloc principal şi împărtăşesc experienţe legate de pierderea auzului şi de folosirea limbajului gestual. Se cunosc 5 caracteristici sau diferenţe importante ce caracterizează comunitatea surzilor: 1. surzii sunt un grup de oameni care au o pierdere gravă de auz. De asemenea. deoarece limbajul verbal a rămas principalul mijloc de comunicare. deoarece acesteia îi lipseşte trăirea experienţelor de viaţă centrate pe vedere. Existenţa organizaţiilor şi a cluburilor. Dar dacă auzul unei persoane slăbeşte tot mai mult în primii ani ai vieţii. obligând-o să înveţe limbajul gestual şi să participe la unele activităţi din comunitatea surzilor. tradiţiile. scris.în special şcolile cu internat au constituit centrul multor colectivităţi ale surzilor şi au jucat un rol esenţial în definirea acestor comunităţi. . căsătorindu-se între ei în procent de peste 90 %. Majoritatea membrilor acestei comunităţi este formată din persoane care s-au născut surde sau şi-au pierdut auzul în perioada de formare a limbajului (în primii doi ani de viaţă). Şcolile pentru surzi. la folclorul şi secretele ei. activităţile şi. iar principalul lor mijloc de comunicare este limbajul gestual. creându-şi propria cultură. el nu este surd. 84 . unii surzi se pot grupa după credinţe religioase. valorile.

capacitatea umană a acestuia de a-l asimila şi de a-l folosi în comunicarea gestuală cu semenii lui. un limbaj manual-vizual care-i uneşte indiferent de caracteristicile individuale intr-o colectivitate cultural-lingvistica. B. (Pettito.. el fiind al cincilea limbaj minoritar după cel spaniol. limbajul gestual este pictorial. În ultimii 30 de ani lingviştii şi-au îndreptat atenţia spre limbajul gestual.. E. Se estimează că numai în Statele Unite există între 500. Lane. Acest limbaj este comun nu numai celor peste 70 de milioane de membri ai Federaţiei Mondiale a Surzilor. în esenţă. Cei care vin prima dată în contact cu limbajul gestual fac unele presupuneri greşite.F. R. De asemenea. McIntyre ş.. se crede că limbajul gestual ar fi doar pictorial. L.1994). la fel.că reuşesc să facă faţă în situaţii cotidiene unde întâlnesc bariere de comunicare. independent de limbajul verbal.1985). Astfel.J. Marentette.. se întâlnesc cu foşti colegi de şcoală. Ei sunt mândri de istoria şi cultura lor. italian. de felul cum s-au adaptat în societate. descoperind multe informaţii.000 şi 2 milioane de utilizatori ai limbajului gestual american (ASL). de succesele obţinute împreună pe diverse planuri. sub aspectul scopului pe care îl servesc şi al modului în care se achiziţionează limbajul (Bonvillian. Cele mai importante principii ale limbajului sunt dictate. D. el este insuşit şi de alte multe milioane de interpreţi sau de cunoştinte ale persoanelor surde. Aceasta este rezultatul ingeniozităţi de moment sau adaptării la tehnologie. în ultima vreme ea fiind cea care a constituit comunităţi religioase ale surzilor în diverse oraşe. Într-adevar. Ei fac pelerinaje şi excursii cu sprijinul bisericii în diferite locuri din ţară. Formarea şi dezvoltarea limbajului gestual ca limbaj de sine stătător Putem considera că elementul central al dezvoltării unui copil surd este limbajul lui. În ultimele decenii a început să se cristalizeze ideea că limbajul gestual folosit de surzi este limbajul lor natural. Lingviştii au descoperit. Orlansky. Când un copil învaţă cum sună sunetele sau cum arată semnele.5. însă. D. german şi francez (H. Bahan 1996). de asemenea. Apoi. Orlansky. Mândria surzilor .A. unde un număr tot mai mare de surzi se adună. de capacităţile creierului uman.. (Newport. Bonvillian. Însă pantomima nu este tot una cu limbajul gestual. R..Hoffmeister. La caracteristicile de mai sus am putea adaugă şi BISERICA. care are reguli gramaticale de formare a propoziţiilor şi frazelor gestuale.a). între care cea mai importanta fiind cea că limbajul gestual este un limbaj real. Meyer. P.. atunci el cunoaşte doar expresia de suprafaţă a limbajului. M. 1991). Marentette. Folven R. El nu este o pantomimă sau o formă rudimentară a limbajului verbal ci un limbaj natural. dar dacă ar fi numai aşa el ar fi foarte uşor de învăţat. cu toate că forma limbajului gestual este diferită de forma limbajului verbal. că capacitatea de a achiziţiona un limbaj pe cale naturală şi de a-l transmite la copil are profunde rădăcini in creier (Pettito. se reculeg şi se socializează. J. se consideră că limbajul gestual ar fi iconic ceea ce-i determină pe mulţi să creadă că în limbajul 85 . ambele forme sunt. îşi formează noi prieteni.

Primele producţii formate din două gesturi sunt alcătuite din două indicări. Bahan 1996). propoziţiile formate din două gesturi apar la copilul surd la aproximativ 86 . limbajul gestual este singurul care nu are o formă verbală. Meyer şi Newport au arătat că achiziţia limabjului gestual poate fi mai rapidă decât cea a limbajului verbal. la această vârstă. S-a constatat că copiii surzi parcurg aceleaşi etape in achiziţia limbajului gestual ca şi copiii auzitori care asimilează limbajul verbal (Pettito. Astfel. Or. 1991). La această etapă un semn obişnuit este indicarea cu degetul. Cel oral. O altă greşeală ar fi să se considere limbajul gestual ca fiind universal. Totuşi. limbajul gestual are şi multe gesturi abstracte. inventate şi implementate în practică. studiile menţionate au arătat că primul semn tinde să apară cu 2-3 luni mai devreme decât primul cuvânt emis de copilul auzitor. Prin exagerarea aspectului concret al limbajului gestual se face o altă greşeală ce rezultă din transcrierea gesturilor în cuvinte. care dă impresia că limbajul gestual este un limbaj agramatical.F. În această fază. de asemenea. Folven. B. s-au filmat copii surzi din familii de surzi şi apoi s-au analizat rezultatele pe care le prezentăm succint mai jos. De obicei.a) există limbaje gestuale diferite. or colectivităţile de surzi evoluează în mod independent iar în multe ţări care vorbesc aceeaşi limbă (Statele Unite. ce conţine doar câteva verbe şi mai multe substantive.A.Hoffmeister. Un copil surd a fost studiat şi s-a constatat că la vârsta de 13 luni el a folosit 85 de semne-gesturi. dar are toate celelalte caracteristici ale limbajelor verbale. copiii auzitori abia îşi formează primele cuvinte. multe din semne sunt simple substantive sau verbe cu multe greşeli specifice “discuţiilor” copilului cu lumea înconjurătoare (H. Or. auzitorii presupun la început că toate limbajele sunt vorbite şi astfel consideră limbajul gestual ca un fel de limbaj vorbit cu mâinile.. De asemenea. conform unei convenţii.Lane.. După autorii citaţi. R. Astfel. copiii surzi gânguresc înainte de a produce primele gesturi. L. Australia. arată întâi spre jucărie apoi spre sine.P. dacă nu este sancţionat pozitiv. Mult mai corect ar fi să se traducă semnele de bază luând in considerare şi modificarea lor in propoziţie. Marentette. într-adevăr modalitatea manuală ar asigura un mijloc de comunicare deosebit de accesibil pentru copiii foarte mici. Alte studii realizate de Bonvillian. izolate şi produse o singura dată.gestual se pot discuta numai aspecte concrete. creşterea vocabularului gestual pare să fie mai rapidă. dacă un copil vrea să arate că o jucărie este a lui. că controlul motric al mâinilor se poate dezvolta mai devreme decât cel al aparatului vocal. In mod normal. dispare. etapa unui singur cuvânt la copiii surzi constă în semne individuale. Orlansky. Acest gângurit poate fi oral sau manual. Ca şi la auzitori. ea ar putea fi din cauză că acest „mecanism al vorbirii” este direct vizibil atât pentru copil cât şi pentru părinţi. Marea Britanie. Etapele de formare ale limbajului gestual Pentru a se stabili cum se formează limbajul gestual la copilul surd. Cercetătorii au sugerat. ş. De exemplu. McIntyre.

se arată spre mama. în fine. Ceea ce pare să determine progresul în achiziţia limbajului este complexitatea regulilor pe care poate copilul să le înveţe şi nu modalitatea verbală sau manuală a limbajului în care se pot învăţa aceste reguli. verbală sau gestuală. de caracteristici ale acţiunilor (de ex. Cele două forme de negaţie în limbajul gestual (scuturarea capului şi gestul ”NU”) se dezvoltă mai devreme. apoi apar semnificaţii legate de acţiuni (de ex. se pare că învăţarea limbajului gestual de către copiii surzi favorizează o anumită ordine a gesturilor. după cum a constatat Pettito şi Marentette.. care apare în jurul vârstei de 3 ani este acordul subietului cu verbul. care este aceeaşi ordine raportată pentru copiii care învaţă mai multe limbaje verbale (H. gânguritul (7-10 luni). Prima indicaţie a cunoaşterii gramaticii limbajului gestual. În limbajul gestual. achiziţia limbajului verbal şi a celui gestual urmează etape identice de dezvoltare. începând cu pronumele personal la persoana I (eu. Cu toate că limbajul gestual nu se leagă exclusiv de ordinea cuvintelor ca în limbajul verbal pentru a transmite semnificaţii. comunitatea surzilor. tata papă) şi de stări afective (de ex. pronumele apare la vârsta de aproximativ 20 de luni. După Newport şi Meyer. trecând prin aceleaşi faze ca şi copilul auzitor dar. înaintea verbului şi fără subiect. Mai întâi apare PE. În timp. deoarece 87 . al meu). adică ordinea subiect-verb-obiect. aleargă repede). Abia în jurul vârstei de 7-8 ani copilul surd poate să stăpânească sistemul complex al verbelor (Lane.Bahan. La începutul fazei de două gesturi.aceeaşi vârstă ca şi propoziţiile din două cuvinte de bază fără marcatori gramaticali (H. 1996). de fapt. continuă. coplul surd nu va stăpâni corect folosirea pronumelui până la vârsta de 8-9 ani. conform cercetărilor lui Newport şi Meyer (1985) şi Pettito (1991). etapa primului gest şi asimilarea regulilor de formare a propoziţiei (22-36 luni). Acum apar unele mişcări care arată flexiunea verbului..nu mănânc). apoi ÎN SPATELE LUI şi după aceea ÎNTRE. el asimilează pronumele pentru cele trei persoane. dar numai dacă subiectul este prezent. 1996 ).1996). Primele gesturi care apar sunt legate de existenţă. Alţi autori (Ewoldt şi Hoffmeister) au subliniat că abilitatea de a descrie relaţia dintre obiecte aflate în spaţiu urmează o secvenţă a dezvoltarii. Rezumând cele afirmate până aici. este oarecum diferită. acestea sunt urmate de afirmaţii legate de loc (se arată spre maşină) şi.mama râde). copilul formează negaţia prin punerea semnului de negaţie la inceputul propoziţiei (ex.H. Aceste rezultate au dus pe oamenii de ştiinţă la concluzia că creierul este programat sub aspect biologic să asimileze limbajul indiferent de modalitatea sa. R. când copilul surd atinge vârsta de 2 ani.Hoffmeister. Achiziţia limbajului gestual de către copiii surzi din părinţi auzitori.Lane. repetitivă) sub influenţa limbajului verbal. adică cum este realizată acţiunea (normală. B. Şirul de semnificaţii este similar în ambele limbaje. care formează. la fel ca la copilul auzitor şi ambele categorii de copii fac aceleaşi greşeli legate de folosirea pronumelui. de pildă. Mai târziu apare expresia „NU POT”.Lane.

Sub acest aspect. de a nativiza informaţia incompletă pe care o primesc. formând un limbaj de contact. În schimb. Această achiziţie a limbajului verbal poate să constituie baza unei mai bune cunoaşteri a limbajului gestual în comparaţie cu copiii surzi care sunt deprivaţi de şansa învăţării primului limbaj. În afară de aceasta. Se pare că fiinţele umane au o capacitate biologică pentru asimilarea limbajului ce implică un set intern de norme. cu toate că vin în contact cu limbajul gestual ca a doua limbă relativ târziu. E. S-a constatat că atunci când copiii surzi vin prima oară într-o şcoală specială cu internat. ei vin cu un limbaj de casă. Mayberry si Eichen citaţi de H. fie el verbal sau gestual. deoarece copilul care este întârziat în achiziţia limbajului verbal este adeseori afectat şi în alte aspecte. Această ipoteză a fost dificil de examinat în mod riguros la limbajele verbale. deoarece nu aud sunetele. cu atât este mai mare şi penalizarea (Newport.Lane. 1991). deoarece copiii folosesc capacitatea lor nativă de a construi gramatica. copiii surzi pot să inventeze tot felul de schimbări în construirea propoziţiilor gestuale pe care nu le-au văzut niciodată. La ora actuală există tot mai multe dovezi că copiii surzi suferă o penalizare în asimilarea gramaticii şi în prelucrarea propoziţiilor dacă ei încep mai târziu să înveţe limbajul gestual şi cu cât este mai mare întârzierea. Aceşti copii surzi care învaţă limbajul gestual cu întârziere diferă mult şi de cei care au asurzit mai târziu şi învaţă limbajul gestual ca a doua limbă (Mayberry. Utilizând această înzestrare umană innăscută pentru limbaj.părinţii auzitori nu cunosc limbajul gestual şi nu-i pot învăţa pe aceşti copii limbajul gestual ca limbă maternă. Eichen. copiii surzi nu se deosebesc de alţi copii din moment ce toţi copiii auzitori pot să audă numai o fracţiune din propoziţiile posibile în limba lor totuşi ei sunt capabili să-si însuşeasca regulile gramaticale complexe şi să le folosească cu eficienţă. ce şi cum. Aceşti copii intra în contact unii cu alţii. Aceasta capacitate pare să scadă odată cu vârsta. copiii au acces limitat la limbajul verbal. copiii surzi din părinţi auzitori nu înţeleg semnificaţia propoziţiilor în limbaj gestual la fel de bine ca cei care-l învaţă de timpuriu. Astfel de copii gesticulează în mod spontan cu părinţii lor sau cu alţi copii. Treptat. diferitele limbaje de contact se reduc la un limbaj comun al 88 . copilul surd tipic din părinţi auzitori permite să se facă o testare asupra ipotezei enunţate deoarece acest copil nu este expus de obicei la un limbaj convenţional până la vârsta preşcolară sau chiar mai târziu. Mai mult. Aceste forme de limbaj sunt tot atât de numeroase ca şi numărul de copii care-l folosesc. Psiholingviştii au postulat multă vreme că există o perioadă critică pentru achiziţia oricărui limbaj. Copiii îşi construiesc gramatica limbajului pe care il achiziţionează pe baza acestor norme interne numite ipoteze de nativizare (nativization hypothesis). Ei produc mai întâi un gest odată şi apoi combină gesturile pentru a produce propoziţii formate din două gesturi care tind să fie ordonate într-un mod consistent care arata cine face acţiunea. Aceşti copii asurziţi.1996). ce reprezintă limbajul care se impune. achiziţionează prima limbă conform programului de dezvoltare..R.

pot servi ca bază pentru crearea unui limbaj gestual naţional standardizat. păstrarea şi transmiterea culturii acelei naţiuni în rândul membrilor ei. Prin activităţile inter-şcolare aceste limbaje de contact la nivelul şcolilor se „uniformizează” tot mai mult. cuvântarile sunt interpretate nu numai in limbajul naţional al ţării gazdă (în ultimii ani s-a recomandat să se folosească limba engleză pentru corespondenţă şi limbajul gestual internaţional în expunerile de la aceste întîlniri internaţionale) ci şi în semne internationale. de asemenea. A treia carte denumită GESTUNO urmărea să faciliteze comunicarea la intalnirile internaţionale aşa cum s-a sperat sa fie ESPERANTO. cum ar fi Congresul Federatiei Mondiale a Surzilor. a depus un efort de a extinde şi standardiza vocabularul din semne-gesturi selectate din diferitele limbaje gestuale. De atunci aceste contacte au devenit mai frecvente. Acesta permite ca vorbitorii de limbaje gestuale reciproc neinteligbile pentru auzitori să se poate înţelege. să modifice substanţial planurile iniţiale ale părinţilor. numărul limitat de semne care au fost adoptate oficial în decursul anilor ca vocabular standardzat de semne internaţionale şi mimică.şcolii. vor acţiona în mod similar.1889). Copilul poate să aducă în familie o schimbare fundamentală a destinului ei. creându-se premisele formării limbajelor regionale care. Acesta va permite asimilarea.M. Unii se întristează. teoretic vorbind. Vocabularul din semnele internaţionale provine din trei surse: limbajul gestual naţional al interlocutorilor. fapt explicabil prin influenţa valorilor culturale şi a informaţiilor primite de la profesioniştii domeniului. Dacă părinţii auzitori cu copii auzitori acţionează în conformitate cu unele roluri sociale prescrise. F. care permite comunicarea eficientă între toţi copiii din acea şcoală precum şi între aceşti elevi şi profesorii lor.S. mai ales dacă ei sunt auzitori şi nu au avut nici o experienţă anterioară cu alte persoane surde. Probleme de comunicare în familiile cu copii surzi Naşterea unui copil este un moment deosebit în viaţa oricărei familii. După 1970. Contactul extensiv între surzii din diferite ţări datează probabil de la primul Congres International al surzilor (Paris. Influenţa acestui sistem standardizat asupra semnelor internaţionale contemporane practicate în situaţii oficiale sau neoficiale a fost limitată. Astfel s-a dezvoltat spontan un limbaj de contact cunoscut sub numele de semne internationale. care sunt auzitori. Părinţii. Apariţia unui copil surd poate. vor depune toate eforturile pentru a-i asigura copilului cea mai bună dezvoltare şi educaţie. în covârşitoarea lor majoritate şi văd naşterea unui copil surd ca un 89 . Trebuie să menţionăm că nu toţi părinţii surzi reacţionează la fel cu ocazia naşterii unui copil surd. în anumite condiţii.Vocabularul folosit în asemenea situaţii de contact este foarte restrâns iar înţelegerea cuvântărilor depinde foarte mult de creativitatea şi de experienţa celor care gesticuleaza. La aceste întâlniri internaţionale. de ce nu am presupune că şi părinţii surzi cu copii surzi.

la educaţie. se ajunge la acceptarea copilului surd ca o fiinţă ce trebuie tratată la fel ca orice copil ce are dreptul la dragoste. la viaţă. La naşterea unui astfel de copil părinţii trec prin cîteva faze de la şocul provocat la aflarea diagnosticului. Majoritatea părinţilor auzitori însă nu au avut experienţe anterioare cu colectivitatea surzilor şi vor accepta cu uşurinţă modelul medical bazat pe ideea deficienţei auditive şi a necesităţii intervenţiei specialiştilor. să vadă pe copilul lor surd într-o lumină pozitivă. frustrare. la un viitor luminos. sub capacitatea lor. li se recomandă să facă operaţie de implant cohlear la copil deşi aceasta nu ar îmbunătăţi auzul. Cel mai adeseori. Părerea auzitorilor că surzii au posibilităţi limitate de afirmare nu va mai fi multă vreme tolerată. Prin urmare. ei au nevoie de sfaturi competente pe care le găsesc extrem de rar. ca pe o fiinţă normală care nu aude dar care se poate realiza plenar într-o societate a auzitorilor. părinţii surzi cunosc cel mai bine încercările prin care au trecut în perioada copilăriei şi adolescenţei lor într-o lume dominată de auzitori. cu acuzaţii la adresa personalului medical. care să stabilească cauza pierderii auzului şi să recomande proteze sau operaţii. operaţii costisitoare de implant cohlear şi alte intervenţii destinate să “normalizeze” un copil surd. de audiologi care să măsoare şi să stabilească pierderea de auz. Însă. de logopezi care să dezvolte cât mai mult posibil comunicarea verbală şi de profesori specializaţi să lucreze cu copii handicapaţi. Datele din literatura de specialitate sunt unanim de accord că peste 90% dintre copiii surzi provin din familii de auzitori. De pildă.eveniment regretabil ce va necesita intervenţia specialiştilor în recuperare. Pe parcurs. sunt angajaţi sub nivelul lor de pregătire şi sunt consideraţi inferiori din cauză că nu aud şi nu pot vorbi inteligibil. la o stare de nervozitate. cu căutări în antecedente pentru a găsi o cauză ce ar fi putut determina apariţia surdităţii la copil. să poarte proteză cu toate că nu are resturi auditive utilizabile pentru vorbire. Treptat. Nu punem la îndoială necesitatea unor astfel de servicii dar aceşti părinţi ar trebui să ştie că există şi părinţi surzi care-şi cresc mai bine copiii lor surzi fără aceste multe şi costisitoare servicii puse în balanţă cu rezultatele foarte modeste ale performanţelor şcolare şi ale dezvoltării psihice. cînd apar probleme legate de sănătatea sau de instruirea copilului. lecţiile obositoare de corectare a vorbirii. părinţii surzi trebuie să aibă încredere în ei şi în valorile colectivităţii surzilor. Uneori experienţa lor a fost aşa de dureroasă încât nu doresc aşa ceva pentru copilul lor şi acceptă intervenţia specialiştilor în recuperare. să nu folosească limbajul gestual deoarece s-ar frîna formarea limbajului verbal. etc. Toate aceste sfaturi crează în mintea părinţilor sentimente de îndoială. părinţii surzi se confruntă cu obstacole considerabile. 90 . ei au o educaţie rudimentară. Pe parcursul creşterii copilului. Copilul surd va fi tratat astfel ca pacient care are nevoie de medici orelişti. inferioritate. Surzii pot să practice numeroase profesii şi să ofere o imagine pozitivă despre colectivitatea lor.

Aşa cum am menţionat mai sus, o situaţie aparte prezintă apariţia unui copil surd într-o familie de auzitori care nu a avut niciodată contacte cu comunitatea de surzi. Această familie poate trece prin mai multe faze, sub aspect psihologic, de la şocul provocat la aflarea veştii că copilul lor este surd până la acceptarea situaţiei ca atare. Aceste etape ar putea fi cele ce urmează: În prima etapă medicul anunţă părinţii că copilul are o deficienţă auditivă sau surditate ceea ce poate să le provoace un şoc. Apoi, părinţii încep să reacţioneze, să înţeleagă că deficienţa copilului este permanentă, cu toate că este greu de acceptat. Unii părinţi pot manifesta agresivitate faţă de personalul medical, considerându-l vinovat, în mod inconştient, de situaţia copilului lor. Desigur, situaţia poate fi foarte dificilă şi greu de depăşit. După un timp se ajunge la următoarea etapă, când părinţii încep să se acomodeze treptat cu situaţia şi să înţeleagă că viaţa merge mai departe. Încet, încet, ei pot să descopere că viaţa are un sens. În această fază părinţii sunt foarte sensibili dar şi sceptici faţă de sfaturile binevoitoare ale medicilor sau specialiştilor. În ultima etapă are loc o reorientare. Cu toate că părinţii se simt frustraţi, ei descoperă că şi acest copil surd le îmbogăţeşte viaţa şi le deschide noi perspective. Ei încep să se concentreze mai puţin asupra deficienţei şi mai mult asupra posibilităţilor de viitor ale copilului. Aici iese în evidenţă rolul referentului sau al consilierului social, care trebuie să-i convingă pe părinţi că deficienţa copilului lor nu constituie un obstacol în calea comunicării iar protezarea adecvată poate să aducă un aport pozitiv la acest proces. Pentru aceasta, părinţii trebuie să participe la cursuri de limbaj gestual şi să contribuie la parcurgerea etapelor de dezvoltare ale limbajului stabilite de Jean Piaget (1973), menţionate succint de lingvista Diana Ghido, în lucrarea ei de licenţă aparută în anul 2000, pe care le amintim mai jos: I. Etapa indiceală, care constituie, probabil, începutul oricărei structurări a capacităţii de cunoaştere în vederea semnificării. Indicele „este un semnificant nediferenţiat de semnificatul său, în sensul că el constituie o parte, un aspect sau un rezultat cauzal al acestui semnificat”. II. Structurile de semnificaţie simbolică, în cadrul cărora semnificanţii se diferenţiază de semnificaţia lor, nu aparţin obiectului sau evenimentului indicat, ci sunt produşi de subiect cu scopul de a evoca sau reprezenta aceşti semnificaţi, chiar în lipsa oricăror incitaţii perceptuale din partea lor. Debutul funcţiei semiotice se produce la 16-18 luni, simbolul având calitatea de a fi interiorizat. Potrivit lui Piaget, funcţia semiotică este alcătuită din cinci conduite semiotice care apar oarecum spontan, la copilul normal în al doilea an de viaţă: imitaţia amânată, jocul simbolic, imaginea grafică, imaginea mentală şi evocarea verbală. La copilul handicapat auditiv apare a şasea conduită semiotică: limbajul mimicogestual, care tinde să compenseze conduita de evocare verbală. Prin urmare, la doi ani apare limbajul mimico-gestual la copilul cu deficienţă auditivă, de unde rezultă importanţa acestuia ca instrument al gândirii.

91

III. În jurul vârstei de şapte ani are loc decăderea simbolului în semn. Semnul este rupt total de semnificat; simbolul este instrument al gândirii pre-operatorii iar semnul – al gândirii operatorii. Simbolul este purtător de pre-concepte (subiective, individuale şi particulare), semnele sunt sociale, selective, convenţionale. În acest context precizăm că limbajele mimico-gestuale sunt sisteme de comunicare complexe, care prelucrează şi redau informaţia într-un mod specific. Ele au la bază atât o componentă înnăscută dar şi scheme convenţionale învăţate. Componenta înnăscută în comunicarea non-verbală, confirmată de cercetări recente (A. Pease,1993,p.15) este dublată de „împrumuturi” din ambele părţi: componenta non-verbală a limbii orale a unei culturi şi limbajul mimico-gestual din interiorul aceleiaşi culturi (de ex. gestul ridicării din umeri arată lipsă în limbajul mimico gestual). Uneori sistemul de comunicare folosit de surzi este considerat un limbaj transcultural, internaţional. A.I. Diacikov susţine că există 900 de semne comune limbajelor gestuale din întreaga lume (care exprimă intr-o formă foarte asemănătoare aceleaşi conţinut). Noi considerăm că acest lucru nu este posibil din mai multe motive. Unul dintre acestea este faptul că orice limbaj este modelat de necesităţile de comunicare ale colectivităţii care il întrebuinţează. Convenţiile pe care le persupune orice cod diferă de la o cultură la alta, astfel că un limbaj gestual este mult mai accesibil indivizilor din aceeaşi cultură. Un limbaj transcultural nu ar putea fi, prin urmare, decât un limbaj artificial. Un alt motiv al imposibilităţii ca limbajul mimico gestual să traverseze mai multe culturi este lipsa mediatizării acestor limbaje, ceea ce explică dificultăţile de unificare a variantelor dialectale ale limbajului gestual românesc sau a oricărui alt limbaj. A existat un proiect de formare a unui limbaj mimico-gestual internaţional destinat folosirii de surzi şi auzitori la conferinţe numit “Gestuno”, din care au apărut patru variante cu ocazia fiecărui Congres al Federaţiei Mondiale a Surzilor, după modelul “ESPERANTO”. Astăzi, datorită avântului tehnologiei informaţionale, proiectul a fost reluat sub numele Internaţional Sign Language (ISL), acesta fiind un limbaj artificial folosit în comunicarea dintre oficialităţile cu handicap auditiv la anumite întâlniri, convenţii la nivel internaţional. ISL însă nu va înlocui niciodată limbajele naturale mimico-gestuale autohtone. Fiind limba maternă a unei colectivităţi, limbajele mimico-gestuale nu sunt limbaje artificiale ci principalul sistem de comunicare al surzilor profunzi. ,,Canalul vizual” este cel mai accesibil, ceea ce determină conturarea unei structuri gramaticale specifice. Prin acest canal se poate transmite întreaga cultură a comunităţii de surzi materializată în jocuri, poezii, basme, legende, bancuri, obiceiuri, tradiţii, ritualuri, etc. În întreaga lume există sute de limbaje gestuale care se dezvoltă la fel ca şi limbajele orale naţionale, însă, după alte reguli gramaticale specifice canalul vizual.

92

Toate limbajele gestuale au avantajul de a fi percepute prin ochi. Un mare număr de semne imită gesturile care se fac în mod obişnuit, cum ar fi fluturarea mâinii pentru a spune “la revedere”. Semnele pentru acţiuni şi cele pentru lucruri imita adesea gesturile care se fac când se manevrează aceste obiecte, cum ar fi ridicarea unui pahar spre gură (cu semnificaţia de a bea), pieptănarea părului, perierea dinţilor, spălarea rufelor cu mâna sau cu maşina automată, tăierea pâinii cu cuţitul ş.a. totuşi, în semne, mişcările mâinilor sunt mai scurte şi mai rapide decât mişcările care se fac în momentul acţiunii cu obiectele. În unele semne forma mâinii imită forma obiectului iar mâinile se mişcă aşa cum se mişcă şi obiectele. Aşa este cazul pentru mişcarea aripilor unei păsări având semnificaţia de “pasăre” sau “a zbura”. Alteori, mişcările mîinilor “desenează” în aer contururile obiectelor (trompa unui elefant, o sticlă, acoperişul unei case, un peşte ş.a.). În fine, multe semne arată pur şi simplu spre un specimen despre care dorim să vorbim. De pildă, se arată cu degetul index în sus dacă ne referim la cer sau la culoarea albastră, spre oamenii despre care dorim să vorbim, spre părţile propriului corp când arătăm unde ne doare etc. În acest fel se formează o idee legată de folosirea mimicii şi a gesturilor şi se poate găsi cu uşurinţă o cale de comunicare simplă cu persoanele surde chiar dacă vocabularul disponibil este foarte limitat. Se foloseşte astfel o caracteristică a limbajului gestual, aceea că el include în componenţa lui gesturile şi mimica, fapt ce permite realizarea unei comunicări simple. Mai apoi, când se ajunge la stăpânirea unui vocabular mai complex, care include semnele convenţionale, se pot purta discuţii pe diverse teme. În orice caz, trebuie să ţinem seama de existenţa unui vocabular de semne standardizate care sunt folosite de colectivitatea de surzi, chiar dacă unele dintre ele nu sunt cele mai caracteristice pentru obiectul la care se referă. Totuşi, ele s-au înrădăcinat în colectivitatea de surzi şi trebuie folosite ca atare pentru a cunoaşte şi înţelege cultura lor, istoria lor, constituind limbajul lor. Se aplică şi aici principiul: “Când eşti la Roma fă cum fac romanii”, adică să te comporţi şi să vorbeşti ca ei. Nu putem vorbi de o inferioritate a limbajelor gestuale în raport cu limbajele verbale ci de un anumit raport între ele. Astfel, prezintă un interes deosebit corelaţia între cantitatea de informaţie transmisă şi efortul fizic depus în limbajele mimico-gestuale. Ca volum de timp conversaţional, se pare că limbajul mimico-gestual român este comparabil cu limba româna. Deşi dă impresia unei limbi abreviate, mai extinsă ca mod de execuţie şi mai redusă ca eficienţă decât limbajul verbal, limbajul mimico-gestual presupune şi gesturi complexe, motiv pentru care sunt necesare mai puţine gesturi decât cuvinte pentru exprimarea aceluiaşi conţinut. Întrucât în procesul transmiterii mesajelor prin limbaj gestual se fac eforturi cu mâinile, braţele, creierul, acestea obosesc astfel că după cca 30 minute de interpretare sau de folosire continuă a limbajului gestual, este necesar să se facă o pauză de 10-15 minute. Deoarece canalul vizual are un rol secundar în transmiterea informaţiilor pentru auzitori în comparaţie cu canalul auditiv, se creează impresia inferiorităţii limbajului gestual.
93

O dată cu intensificarea preocupărilor interdisciplinare, ce oferă un cadru mai adecvat de analiză, asistăm la ora actuală la o creştere a interesului specialiştilor faţă de studierea limbajului gestual. De asemenea, au fost elaborate cursuri frecventate de tot mai multe persoane auzitoare interesate, din diferite motive, să comunice cu persoanele surde. În unele ţări, limbajul gestual a devenit materie şcolară, obiect de învăţământ facultativ sau obligatoriu. În alte ţări (Danemarca, Suedia, Finlanda) s-au creat departamente de cercetare a limbajului gestual unde lucrează cercetători surzi şi auzitori. Sub aspect legislativ, limbajul gestual a fost recunoscut de tot mai multe ţări, unele introducând prevederi chiar în Constituţia ţării lor (Africa de Sud, Finlanda, Uganda, Portugalia) sau în diverse acte legislative. În ţara noastră abia prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 102/1999, care a devenit ulterior Legea nr. 519 din 2002 s-a recunoscut oficial limbajul gestual şi s-a recomandat angajarea de interpreţi în instituţiile publice. La nivelul Parlamentului European s-au adoptat două rezoluţii (în 1988 şi 1998) care recomandă recunoaşterea oficială a limbajului gestual şi folosirea de interpreţi calificaţi în toate ocaziile de interes public unde participă persoane surde.Parlamentul European a oferit chiar un exemplu în acest sens angajând interpreţi la şedinţele sale unde se discuta probleme legislative referitoare la persoanele cu disabilităţi. Menţionăm, în acest context, că Helga Stevens persoană surda cu pregătire juridică în Statele Unite, a fost aleasă de curând membră a Parlamentului din Belgia, zona flamandă. În ultima vreme s-a acordat o atenţie mai mare gesturilor în procesul de învăţământ special, întrucât folosirea numai a limbajului oral s-a dovedit a fi insuficientă, mai ales în primii ani de instruire a copilului surd. Nu credem că mai este cazul să subliniem importanţa ”băii de limbaj” pentru dezvoltarea psihică a copilului preşcolar. Unele cercetări (J. Ahlgren, B. Tervoort, D. Schein) evidenţiază faptul că în cazul în care copiii surzi sunt lipsiţi de timpuriu de „baia de limbaj gestual” în primii ani de viaţă, ei nu pot să-şi dezvolte în mod sistematic un limbaj care să le permită o bună dezvoltare a funcţiilor de cunoaştere şi de comunicare. Deoarece, până în jurul vârstei de patru ani este ineficientă folosirea limbajului verbal cu copilul surd, acesta este în pericol să devină şi un handicapat socio-cultural şi intelectual, dacă cei din jurul său (părinţi, rude apropiate etc.) nu folosesc un mijloc de comunicare cu el iar mijlocul cel mai util este limbajul gestual. Recomandăm deci, ca părinţii auzitori să adopte modalitatea de comunicare gestuală cu copiii lor surzi, cel puţin în primii ani de viaţă, pentru a-l scoate din izolarea comunicativă în care trăieşte. Refuzând această soluţie, mai ales din dorinţa de a nu scoate în evidenţă că au un copil surd, aceşti părinţi pot să antreneze la copilul lor carenţe mult mai grave decât însăşi surditatea, fapt pe care l-am semnalat înca de acum 20 de ani într-o lucrare anterioară. Până la intrarea copilului surd într-o unitate de instruire prevăzută cu personal de înaltă calificare pentru recuperarea complexă a auzului şi limbajului
94

fac dificilă alcătuirea şi prezentarea unor modele educative care să fie luate drept bune pentru toţi copiii cu deficienţe de auz. fiind familiarizaţi cu handicapul lor. aceste achiziţii gestuale vor contribui la fertilizarea învăţării limbajului oral. această imixtiune nedorită într-un limbaj. Mai mult. în general determină ca limbajul dobândit să aibă anumite caracteristici. percepţia distorsionată şi incompletă a limbajului oral de către copilul surd contribuie la dobândirea unui model distorsionat şi incomplet a cea ce inseamnă limba maternă pentru auzitor. Desigur. Aceasta face să îi fie dificil să compare o propoziţie cu o altă propoziţie. de aceea surdul nu poate fi înţeles decât de persoanele cu care vine în contact mai des. opinii. create de ei. Comunicarea dintre auzitori şi surzi este greoaie. cu tot efortul factorilor educaţionali de a-l învăţa pe copilul sau adultul surd să articuleze corect. Mai târziu. Din această cauză modul în care este perceput limbajul verbal poate să fie inexact în comparaţie cu cel pe care-l percepe copilul auzitor. Madebring. nedepăşind frazele convenţionale. De pildă. 1978). aceşti surzi îl vor accepta de timpuriu şi vor pune mai puţine probleme de adaptare psihologică şi socială. Faptul că un copil este născut cu deficit de auz. copiii surzi proveniţi din familii de surzi au un bagaj de cunoştinţe şi un limbaj mai dezvoltat în comparaţie cu copiii surzi din familii de auzitori. forţându-i pe surzi să le accepte şi să le folosească. adesea dificilă. folosit în mod raţional. Experienţa ne arată că. aceasta nu se realizează decât în mică măsură. folosesc tot mai rar vorbirea articulată după ce intră în viaţa productivă în favoarea utilizării limbajului mimico-gestual pentru satisfacerea necesităţilor de comunicare în cadrul vieţii sociale (R. Acesta. îşi vor forma deprinderi superioare de scriere şi de citire şi o labiolectură mai bună. este deosebit de redusă frecvenţa cu care sunt folosite formele 95 .în perspectiva integrării sociale şi profesionale. De asemenea. astfel munca depusă de professor pentru al face pe elev să înţeleagă regulile limbajului exprimat în vorbirea curentă va fi foarte dificilă. deficientul auditiv beneficiind doar de indici vizuali în perceperea vorbirii orale. acuareţea cu care sunt exprimate formele limbajului verbal este redusă. În timp. Din dorinţa de a spori numărul de gesturi unii „binevoitori” au introdus numeroase gesturi artificiale. Acest lucru s-a constatat în practica şcolară. va permite copilului să cunoască mediul înconjurător şi. De aici ne putem explica de ce majoritatea surzilor au o motivaţie scăzută pentru vorbirea orală. gânduri. considerăm că copilul surd are nevoie de comunicare prin limbaj gestual. oricare ar fi el. Caracteristicile comunicării la copilul deficient de auz comparativ cu auzitorii Gradul de pierdere a auzului fiecărui copil precum şi diversitatea adiţională care poate să existe din cauza mai multor factori sociali şi de mediu. în acelaşi timp. să-şi exprime dorinţe. mai ales când protezarea auditivă nu este eficientă. este profund dăunătoare şi nu face nici un serviciu colectivităţii de surzi în direcţia sporirii posibilităţilor de comunicare.

Pentru a avea cunoştinţe suficiente trebuie să deţinem posibilitatea de a identifica toţi factorii care concură la dobândirea limbajului oral şi. Unii profesori cred că trebuie să facă apel la o metodă de achiziţionare a limbajului într-un mod altfel structurat pentru a ajunge la acel model al limbajului caracteristic copilului fără deficienţe. toţi copiii parcurg aceleaşi stadii. Acest proces şi nu altul va fi în atenţia profesorului pentru surzi asupra căruia va trebui să ia decizii.Dacă ne punem întrebarea “De ce profesorul pentru surzi trebuie să aibă cunostinţe despre modul de dobândire a limbajului la auzitori?” putem răspunde: a) pentru că este vorba despre dobândirea limbii materne care este perturbată de deficitul de auz. Etapele dezvoltării limbajului verbal la copilul auzitor. Cei mai mulţi copii auzitori dobândesc competenţe în vorbirea limbii materne în jurul vârstei de 3 ani.limbajului. factorii care fac imposibilă dobândirea în mod normal a limbajului verbal. b) deoarece procesul normal de dobândire a primului limbaj constituie un punct de inspiraţie pentru a creiona programele de recuperare a copilului cu deficit de auz. 1. trebuie să aibă şi cunoştinţe temeinice de limbă şi de psihologia însuşirii limbajului în condiţii de normalitate. atunci ar fi indicat să se studieze modul în care se învaţă o limbă străină de către vorbitorii unei limbi materne. putem considera că cu cât un copil are o deficienţă de auz mai mare. Un copil cu surditate prelinguală. În acest caz se recomandă să fim atenţi la conversaţia dintre copilul mic şi mama lui. care nu a beneficiat de o amplificare sonoră potrivită. Primul tip de 96 . În asemenea circumstanţe. Când se consideră că dobândirea limbii materne s-a realizat cu success este necesar să studiem toate aspectele pentru a înţelege condiţiile în care are loc dobândirea acestei limbii. Dacă problema s-ar pune pentru dobândirea unei a doua limbi. copilul nu este gata să rostească cuvinte din limba pe care o aude. pe lângă cunoaşterea particularităţilor legate de copilul deficient. c) c) profesorii pentru surzi trebuie să aibă cunoştinţe precise în privinţa etapelor parcurse în dobândirea limbajului oral. În general. trebuie să nu uităm că procesul de recepţionare a vorbirii este incomplet şi chiar înterupt. apare o comunicare nonverbală ce se desfăşoară între mamă şi copil. deoarece vor trebui să recunoască diferenţa între un limbaj nedezvoltat şi un limbaj deviant. Copilulul auzitor începe să dobândească limbajul în primele luni de viaţă. înainte ca înţelegerea să se dezvolte şi înainte ca el să facă primele demersuri individuale să vorbească după modelul normal al limbajului sonor. profesorii trebuie să fie înarmaţi şi cu un set de tehnici de cercetare a limbajului verbal-oral pentru a putea face această diferenţă. De accea. cu atât va dispune mai puţin de limbajul sonor care i se adresează în mod direct. În general. La inceput. mai ales. va şti şi va înţelege o parte din ceea ce i se spune numai dacă se uită la buzele celui care vorbeşte şi prinde câţiva indici vizuali. Specialiştii care se implică în educarea copiilor surzi prelingual. În primul an de viaţă.

oferind un model verbal cu sens încercării lui de a comunica. ceea ce semnalează o dezvoltare normală a copilului. ritmul şi intonaţia lor. Copilul învaţă despre limbaj în cadrul interacţiunii sociale cu adultul. Primele sunete la care mama reacţionează adecvat apar mai târziu.Mama trebuie să se adreseze copilului în propoziţii foarte scurte. Aceste cuvinte se numesc protocuvinte. dar înţelegerea limbajului verbal începe înainte de aceasta. copilul rosteşte primele cuvinte în mod intenţionat. când el gângureşte. În jurul vârstei de un an copilul începe să facă propoziţii scurte cu cuvinte formate din două silabe. Formarea deprinderii de a menţine un contact vizual cu mama este un moment foarte important pentru stabilirea legăturii afective copil-mamă (adult). uzând de o melodie şi un ritm anume. la început. simple cu toate că. adult şi copil. copiază mişcările buzelor părinţilor (produce sunete labiale şi velare). Mama stimulează copilul pentru a-i antrena mecanismele articulatorii şi pentru a-i folosi limbajul şi îl ajută stimulându-l auditiv şi vizual. Este un stadiu în care se consideră că copilul deţine un control al muşchilor şi organelor fonatoare. copilul combină aceste cuvinte formulând adevărate propoziţii. dar sensul nu este conştientizat. 97 . Copilul începe să producă tot mai multe sunete controlate în regiunea frontală. Acum copilul învaţă să dea atenţie vorbirii. Adultul ajută copilul să-şi aducă propia experienţă în conjuncţie cu limbajul. Aceste producţii verbale ale copilului se transformă în vocale şi consoane cu o anumită intonaţie prin care-şi exprimă sentimentele. În acest stadiu. fricative. numite holofraze. El reacţionează vocalizând. Se realizează o alternanţă consoană-vocală. Astfel. copilul produce aceste protocuvinte în care sunetele sunt clare. îi face plăcere vocea sa şi îşi controlează organele fonatoare şi vocea. sunete care au locul de articulare în partea posterioară a organelor fonatoare (c şi g). el replică silabele. copilul emite sunetele în mod plăcut. precum şi sunete nazale şi. În perioada 16-30 săptămâni. Spre sfârşitul primului an copilul produce propoziţii formate dintr-un singur cuvânt..comunicare constă în sunete referitoare la disconfortul lui sau la problemele de hrană. După aproximativ şapte luni de la producerea holofrazelor. în mod involuntar. copilul nu înţelege conţinutul mesajului dar el reacţionează pozitiv la intonaţia producţiei verbale a mamei. rezultând un triunghi de referinţă între obiect/eveniment. Aceste cuvinte exprimă diferite sensuri. În perioada 8-20 săptămâni. depinzând de situaţia în care le produce. Când sensul sunetelor şi propoziţilor devin clare. începe o mică . apare un gângurit. aceste consoane dezvoltă producţii verbale sub forma lalaţiunii. el ascultă cum se schimbă sunetele pe care le aude. cu o melodicitate clară şi ritm precizat. La sfârşitul acestui stadiu apare un număr tot mai mare de sunete. ca semnale conştiente pentru a dobândi unele comportamente specifice determinate din exterior.conversaţie” între mamă şi copilul de 3 luni.

2. dar răspunsul lui nu este încă bine conturat. în acelaşi timp. 98 . el are un model clar al limbajului pe care-l însuşeşte în faţa ochilor şi urechilor sale. alteori îl aude întâmplător. Efectul acestui fapt este că. Acest lucru va determina. handicapurile adiţionale. 3. În jurul acestei vârste începe să pronunţe primul cuvânt iar la un an şi 9 luni o combinare de două cuvinte. copilul cu deficienţă de auz plânge. iar comportamentul începe să fie controlat în mod verbal. această idee este auzită în foarte multe contexte şi transformată în multe feluri. pentru a atrage atenţia la disconfort. Lipsa modelului verbal determină nedezvoltarea limbajului sonor în general. El emite holofraze (prin care se fixează pe un cuvânt ce exprimă o idee complexă. La un an are loc limbajul fals sau emiterea de protocuvinte (un fel de „jargon” al limbajului folosit în joacă de copil).sistemul vocalic este complet. se conturează o gramatică de bază. În schimb. El este capabil să asculte şi. gângureşte.copilul vocalizează când i se vorbeşte.. Între 6-9 luni – se manifestă faza de . Aceasta îl ajută să înţeleagă pentru sine regulile de folosire a limbajului. Începând de la naştere. La vârsta de 2 ani şi 6 luni . uneori acest limbaj îi este adresat direct. durere. La deficienţii de auz lipseşte experienţa vizuală şi auditivă a comunicării verbale pe care copilul auzitor o obţine în mod involuntar încă de la naşterea sa. eforturile de . Copilul auzitor este capabil să compare propoziţia lui cu a unui vorbitor etc.copilul se opreşte din plâns când îi sunt satisfăcute necesităţile şi întoarce capul spre persoana care îi vorbeşte. foame. aceasta fiind un mod de comunicare. se implică în cântece ritmate. sistemul consonantic este mai mult sau mai puţin complet: Apar primele semne de folosire a limbajului în mod imaginativ. Este în măsură să asculte şi să înţeleagă limbajul folosit de alţii în mod repetat.Aspecte particulare ce influenţează dobândirea limbajului verbal la copilul deficient de auz Copilul auzitor care îşi însuşeşte limbajul oral percepe limbajul verbal ce este folosit în jurul lui în mod clar şi complet. La 3 ani manifestă competenţă în limbaj. la copilul auzitor se parcurg următoarele faze în dezvoltarea limbajului verbal-oral: Între 0-3 luni .demutizare” de mai târziu. Efectul este că începe să înveţe şi să producă din ce în ce mai mult sunete şi să respecte în mod involuntar regulile gramaticale. situaţia familială a fiecărui individ fac ca însuşirea limbajului verbal-oral să fie o problemă dificilă şi cu urmări devastatoare uneori asupra personalităţii copilului cu deficit de auz.lalaţiune” dar începe un model de intonaţie asemănător cu cel existent în limbajul verbal normal. Între 3-6 luni. pe măsură ce trece prin stadiile dezvoltării limbajului. Gradul de surditate al unui copil. De exemplu: când aude „să mergem la baie”. La 3 ani şi 6 luni poate să întrebe.. Caracteristicile diferitelor etape de dezvoltare a limbajului oral. în mare măsură. formează propoziţii din patru cuvinte.

Pufan (1970). de exemplu: casă. În acest proces se realizează o trecere de la o comunicare preponderent gestuală. dispare 99 . Acest mijloc de comunicare se intercalează ca suport între cuvânt şi imagine. dar elevii vor reactualiza şi utiliza atât cuvântul cât şi semnul (gestul). Un tip de asociaţie lineară mai rar întâlnit are loc atunci când cuvântul se asociază cu imaginea prin intermediul unui alt cuvânt cunoscut de surdo-mut. Dactilemele sunt folosite în procesul de demutizare şi se mai numesc şi limbă vizualizată sau sunete verbale vizualizate. În limba română se foloseşte alfabetul dactil realizat cu degetele unei singure mâini. C. sub influenţa predării cunoştinţelor prin indermediul cuvintelor şi al mijloacelor auxiliare de comunicare. studiind aceste aspecte a sesizat faptul că se formează două categorii de asociaţii: liniare şi ramificate. Atunci când se folosesc dactilemele.La 4 ani–controlul gramatical este imatur. Schema este “imagine = cuvânt cunoscutcuvânt nou”. căsuţă. spre comunicarea verbală. Acest tip de asociaţie intervine atunci când se predau cuvinte noi iar profesorul recurge. ca mediator. dar foloseşte structurile gramaticale corect şi pune nenumărate întrebări. profesorul execută un gest şi pronunţă cuvântul.Legile psihologice de asociaţie între cuvânt şi imagine care acţionează la surdomuţii în curs de demutizare. el solicită elevilor să se folosească de cuvânt. la mimico-gesticulaţie pentru a sprijini acest cuvânt. folosită de copiii deficienţi de auz din familii de surdo-muţi sau din familii de auzitori. Schema este „imagine=mimico-gesticulaţie=dactileme  cuvânt”. Asociaţia liniară primară. realizându-se o relaţie de echivalenţă între imagine şi cuvânt iar schema este „imagine = cuvânt”. dar folosirea limbajului verbal este bine structură. De exemplu când se învaţă cuvântul „creion”. Acest tip de asociaţie este folosit pentru învăţarea unor cuvinte care au aceeaşi rădăcină lingvistică. 4. voluntar sau involuntar. Schema este „imagine = gest => cuvânt”. întâlnit atunci când între imagine şi cuvântul care desemnează aceea imagine nu se intercalează alte mijloace de comunicare. este cel mai simplu tip de asociaţie. Procesul de achiziţionare a limbajului verbal la surdo-muţi are o desfăşurare sistematică în condiţiile de şcolarizare a copilului. aducând servicii în favoarea memorării şi folosirii imaginii dar şi a cuvântului. Un tip mai complex de asociaţie liniară se manifestă atunci când între imagine şi cuvânt intervine un singur mijloc auxiliar de exemplu ori mimico-gesticulaţia ori dactilemele. imaginile sunt redate cu ajutorul degetelor mâinilor pentru fiecare literă ce compune cuvântul ce desemnează imaginea. Această schemă se simplifică prin reducţie. Alt tip de asociaţie lineară are loc atunci când între imagine şi cuvânt se intercalează două sau mai multe mijloace auxiliare: mimico gesticulaţia şi dactilemele. La 5 ani–este posibil ca anumite consoane laringeale să nu fie încă fixate.

mirosul. Observaţiile efectuate asupra modalităţilor de interacţiune timpurie între mamă şi copiii surzi au scos în evidenţă existenţa unor deficienţe. explorarea vizuală a copilului este “reflectată”. în care schimbul de informaţii este reciproc. adultul îl ajută pe copil să-şi lege experienţa de limbaj.copil este interpus un element din lumea exterioară. manifestat într-un gen de dialog intim şi afectiv între cei doi în care atenţia este împărtăşită. interrelaţionarea socială timpurie care stă la baza procesului de comunicare. 2001). mai ales. accentuând relaţia ce există între sunetele vorbirii şi evenimente. în comparaţie cu 100 . Există unele cazuri în care o asociaţie directă între imagine şi mimicogesticulaţie are drept consecinţă faptul că nu se mai ajunge la cuvânt. împiedicând demutizarea sau cel puţin îngreunând procesul demutizării. Mulţi copii menţin cele două mijloace de exprimare: mimico-gesticulaţie şi dactilemele. În acest caz. Adultul şi copilul manifestă un interes reciproc. se include pipăitul. Schema devine: “imagine = mimico-gesticulaţie = cuvânt  dactileme”. Asociaţia ramificată are loc atunci când se apelează concomitent la două mijloace auxiliare. gustul. folosind o varietate de modalităţi de a cunoaşte lumea. Astfel. în care o experienţă vizuală (fie un subiect sau un eveniment) împărtăşită visual de copil şi adult este îmbibată permanent de limbajul corespunzător. atenţia copilului şi a adultului va fi captată de acelaşi eveniment sau subiect. ca într-o oglindă de adult. unul faţă de altul. ceea ce va creşte posibilitatea ca prin comentariul verbal făcut de adult. să se ofere copilului modelul verbal al subiectului sau acţiunii la care se referă.Influenţa deficienţei de auz asupra dezvoltării timpurii a copilului. Această asociaţie se foloseşte atunci când profesorul recurge la dactileme dar şi la semn pentru a denumi cuvântul. În mod normal. 5. Începând din a doua jumătate a primului an. Webster şi Wood (1989) descrie acest fenomen ca pe un triunghi de referinţă. văzul. Surditatea nu restrânge numai registrul auditiv al copilului ci. auzul. copilul este implicat de la început în tot felul de activităţi. stabilindu-se un gen de “conversaţie” chiar înainte de apariţia primelor cuvinte. schema fiind următoarea:”imagine mimică gestică = dactileme = semn evocator cuvânt”. O treaptă importantă în dezvoltare este momentul în care în relaţia directă adult. În cele mai timpurii contacte pe care copilul le are cu persoanele din jur şi mediul ambiant.M. În acest sens când atenţia copilului este atrasă de un subiect sau de un eveniment din jur.necesitatea utilizării imaginii şi astfel schema devine “cuvânt cunoscut = cuvânt nou” intrând în acţiune vocabularul activ şi vocabularul pasiv al copilului. care se şi uită încotro se uită copilul şi comentează despre subiectul prezumtiv al atenţiei copilului (Popa. Un alt tip de asociaţie ramificată conţine trei sau mai multe mijloace auxiliare. copilul poate să urmărească privirea adultului.

părinţii copiilor deficienţi de auz au tendinţa de a comunica şi direcţiona jocurile şi activităţile singuri. Cu cât copilul beneficiază mai de timpuriu de o recepţie sonoră mai bună. tonul vocii sunt adaptate după experienţele familiale astfel încât atunci când atenţia este îndreptată spre un obiect se realizează şi relaţia dintre cuvânt şi referentul său. activităţi distractive. cu atât colaborarea cu adultul. mamele întâmpină dificultăţi în a stabili o interacţiune lejeră cu copilul deficient de auz. să mănânce. sau extinzând şi parafrazând ceea ce copilul intenţiona să comunice. (Gregory şi Mogford. În funcţie de cum părinţii îl înţeleg pe copil şi îl sprijină în dezvoltarea limbajului său gestual. Astfel. În cazul copilului deficient de auz această contingenţă în relaţiile interpersonale cu adultul apare ca deformată sau absenţă. 1981) În cazul copilului deficient de auz. În schmb. Experienţa ţărilor ce au beneficiat de tehnica de amplificare auditivă în educarea copiilor deficienţi de auz a demonstrat faptul că diagnosticarea timpurie a sudităţii precum şi înzestrarea copilului cu proteze auditive puternice ajută la preîntâmpinarea acestor probleme. poate asimila valorile culturale. intonaţia. cuvinte cheie. gîngurit şi jocuri de sunete iar dacă nu i-se răspunde.interrelaţia dintre mamă şi copilul auzitor. atât în faza de vocalizare cât şi mai târziu. comentariul mamei. să înveţe. copilul surd prezintă vocalizare. aceste manifestări sonore vor dispare.Barbu. Spre deosebire de părinţii copiilor auzitori care decid împreună cu copiii lor asupra unor jocuri. cu ajutorul cărora copilul încearcă să comunice cu cei din jur. La fel ca şi copilul auzitor. privându-i astfel pe aceştia de iniţiativa şi încurajarea exprimării. aceştia interpretează producţia verbală a copilului clarificând-o şi dându-i sens. de gesturile sau expresiile pe care le folosesc ei în mod firesc. El poate acum să observe comportamentele dorite şi pe cele nedorite de la el. când acesta întoarce capul spre obiectul din centrul interesului. copilul îşi va forma un bagaj lingvistic-gestual tot mai variat şi mai complex. În mod normal. în descifrarea sensurilor va fi mai uşoară (Fl. se vor dezvolta unele mişcări ale mâinii şi unele forme ale primelor manifestări gestuale. Ei oferă un model de limbaj cu ajutorul căruia copilul surd se va integra mai uşor în familie şi în comunitatea semenilor săi. triunghiul de referinţă este lipsit de dimensiunea limbajului verbal. sau să-şi acompanieze activităţile desfăşurate cu aceşti copii de vocalizare. Prin acest limbaj el va învăţa că este timpul să se ducă la culcare. Copilul deficient de auz este nevoit să-şi modeleze comportamentul după intenţiile adultului. 2005) Părinţii surzi pot să comunice cu copilul lor surd foarte devreme după naşterea lui. folosind repetiţii. cele mai importante informaţii vizuale vor veni prin limbajul gestual folosit de cei din jurul său. În jurul vârstei de optsprezece luni. pierde verbalizarea corespunzătoare. oferindu-i astfel un model verbal pe care să-l interiorizeze copilul. Însă. 101 . când copilul auzitor este prins în “dialog” cu părinţii. S-a observat că adulţilor li se pare dificil să aibă un comportament excesiv verbal normal faţă de copiii deficienţi de auz. poate observa interacţiunile dintre părinţii săi cu alte personae surde şi poate să desprindă semnificaţia lor.

ca pe o fiinţă normală care nu aude dar care se poate realiza plenar într-o societate a auzitorilor. De pildă. fapt semnalat nu numai de numeroşi cercetători ci şi de practica şcolilor de surzi. M) ş. Astfel. mediul vizual şi limbajul. inferioritate. sub capacitatea lor. ceea ce va accelera acumularea de experienţe de la cei mai în vîrstă sau de la alţi copii. părinţii surzi se confruntă cu obstacole considerabile. să poarte proteză cu toate că nu are resturi auditive utilizabile pentru vorbire. să vadă pe copilul lor surd într-o lumină pozitivă. cu căutări în antecedente pentru a găsi o cauză ce ar fi putut determina apariţia surdităţii la copil. Toate aceste sfaturi crează în mintea părinţilor sentimente de îndoială. I. Treptat. copiii surzi se dezvoltă la fel ca şi alţi copii auzitori de aceeaşi vârstă. Pe parcursul creşterii copilului. părinţii surzi trebuie să aibă încredere în ei şi în valorile lumii surzilor. au arătat diferenţe marcante între auzitori şi surzi pe planul dezvoltării psiho-fizice. sunt angajaţi sub nivelul lor de pregătire şi sunt consideraţi inferiori din cauză că nu aud şi nu pot vorbi inteligibil. interacţiunile dintre părinţii surzi şi copiii lor surzi explică de ce aceşti copii au rezultate mai bune decât alţi copii surzi din familiile de auzitori în toate domeniile sociale.. cu toate că unele studii (Stănică. Prin folosirea limbajului gestual părinţii surzi pot să spună sau să citească poveşti la copilul lor. cînd apar probleme legate de sănătatea sau de instruirea copilului. de audiologi care să măsoare şi să stabilească pierderea de auz. la educaţie la un viitor. lingvistice sau academice. etc. Pe parcurs. Popa. La naşterea unui astfel de copil părinţii trec prin cîteva faze de la şocul provocat la aflarea diagnosticului. de logopezi care să dezvolte cât mai 102 . Însă.a. să nu folosească limbajul gestual deoarece s-ar frîna formarea limbajului verbal. Surzii pot să practice numeroase profesii şi să ofere o imagine pozitivă despre colectivitatea lor. la viaţă. cu acuzaţii la adresa personalului medical. Prin urmare. Părerea auzitorilor că surzii au posibilităţi limitate de afirmare nu va mai fi multă vreme tolerată. În celelalte privinţe. majoritatea părinţilor auzitori nu au avut experienţe anterioare cu colectivitatea surzilor şi acceptă cu uşurinţă modelul medical bazat pe ideea pierderii auzului şi a necesităţii intervenţiei specialiştilor. ei au o educaţie rudimentară.Cel puţin în ceea ce priveşte dezvoltarea de ansamblu a copiilor surzi din familii de surzi la intrarea în grădiniţă sau în clasa întâi aceste diferenţe sunt deosebit de semnificative. Copilul surd într-o familie de auzitori Datele din literature de specialitate sunt unanim de accord că peste 90% dintre copiii surzi provin din familii de auzitori. la o stare de nervozitate. Prin urmare. Cel mai adeseori. ei au nevoie de sfaturi competente pe care le găsesc extrem de rar.sau să se joace. li-se recomandă să facă operaţie de implant cohlear la copil deşi aceasta nu ar îmbunătăţi auzul. frustrare. copilul surd va fi tratat ca pacient care are nevoie de medici orelişti care să stabilească cauza pierderii auzului şi să recomande proteze sau operaţii. se ajunge la acceptarea copilului surd ca o fiinţă ce trebuie tratată la fel ca orice copil ce are dreptul la dragoste.

pentru a înlătura bariera de limbaj din calea educaţiei lor. Prin urmare. De asemenea. .1989). „Legea drepturilor civile” a obligat şcolile să ofere şanse egale de educaţie copiilor care nu au limba engleză ca limbă maternă. chiar dacă sunt fluenţi în folosirea limbajului gestual. pe baza limbajului gestual. Instruirea biculturală şi bilinguală (sau instruirea bi-bi) poate include câteva componente. Deoarece limbajul gestual este un limbaj natural. .dezvoltarea capacităţii lui cognitive . după părerea noastră.1996). cultură şi la disciplinele legate de arta limbajului. el este guvernat de reguli gramaticale vizuale. Pornind de la această ipoteză Guvernul american a adoptat în 1965 „Legea educaţiei bilinguale” care acordă finanţare diverselor activităţi care promovează folosirea limbajelor minoritare în şcoli. Totuşi. poate să ofere cea mai bună şansă copilului surd pentru ca acesta să reuşească să asimileze limbajul verbal.N. abordarea învăţării limbajului verbal ca a doua limbă. Acest obiectiv poate fi realizat prin: .formarea accelerată a unei imagini sănătoase despre sine a elevului . Cu toate aceste aspecte pozitive. deoarece forma lui scrisă implică reprezentarea sunetelor pe care copiii surzi poate că nu le-au auzit niciodată. copilul surd ar putea să înveţe limbajul verbal.Lane.mult posibil comunicarea verbală şi de profesori specializaţi să lucreze cu copii handicapaţi. pe baza limbajului gestual şi a moştenirii culturale proprii. fiind cel mai bun model de limbaj care inclus în cadrul limitelor biologice ale acestora. se acordă atenţie predării istoriei şi culturii americane în scopul învăţării limbii engleze pentru ca. copiii surzi vor rămâne dezavantajaţi în privinţa asimilării limbajului verbal. acestea se transferă la învăţarea celui de al doilea limbaj pe care îl pot învăţa cu mai multă uşurinţă. 103 . cu uşurinţa cu care se învaţă limbajul matern de către copilul auzitor. Astfel. Abia după ce au suficiente priceperi în acest prim limbaj. Despre folosirea limbajului gestual ca primă limbă în educaţia persoanelor surde Putem considera că limbajul gestual este limbajul matern al copiilor surzi din toate ţările. Pentru a beneficia de această lege nu are importanţă ce limbă vorbesc părinţii ci ce limbaj foloseşte copilul (H. poate fi folosit ca mijloc de obţinere a informaţiilor şi ca instrument de comunicare între surzi.Mahshie. fără să rămână in urmă la celelalte materii.1995). În plus. Kannapell. El este singurul limbaj care poate fi învăţat în mod natural. este generator de noi semne. (S. Nu punem la îndoială necesitatea unor astfel de servicii dar aceşri părinţi ar trebui să ştie că există şi părinţi surzi care-şi cresc mai bine copiii lor surzi fără aceste multe şi costisitoare servicii puse în balanţă cu rezultatele realizării şcolare şi ale dezvoltării psihice. elevii să fie instruiţi exclusiv în limba engleză.crearea unei punţi între cunoştinţele culturale şi lingvistice ale elevului . mai târziu. Cred că nu surprinde pe nimeni faptul că elevii sunt mai bine educaţi într-un limbaj pe care îl cunosc bine. fapt menţionat şi de alţi autori (B. materiile şcolare sunt predate folosind limbajul primar al copilului la istorie.

să-i pregătească pe profesori în predarea limbii naţionale ca a doua limbă şi să angajeze instructori din rândul aceluiaşi grup minoritar de unde provin elevii.au ajuns la rezultate similare. Hoover şi Calfee. sunt mai flexibili sub aspect cognitiv. (1985) au arătat că favorizarea educaţiei bilinguale a copiilor minoritari a dus la rezultate superioare la probele de citire. mai buni la analizarea structurii propoziţiei şi la descoperirea regulilor în general.Willig.Reynolds. Cercetările lui A. limbajul gestual nu poate fi înlocuit de nici un limbaj verbal. atitudinea faţă de sine şi faţă de şcoală. Alte studii au constatat că elevii auzitori bilinguali sunt superiori celor monolinguali în ceea ce priveşte realizarea sarcinilor cognitive. competenţe lingvistice. Spre deosebire de alte limbaje minoritare.). Actualmente. Din cele expuse mai sus rezultă implicaţiile pentru cei mai mulţi elevi surzi care trebuie să înveţe limbajul verbal ca a doua limbă.Lambert. mai mult. mai creativi în rezolvarea de probleme (K. 1986.. care să faciliteze apoi învăţarea limbajului verbal. că performanţele nu se datorează pur şi simplu fluenţei în limbajul verbal al copiilor minoritari în propriul limbaj ci. mai capabili să reorganizeze situaţiile perceptive. 1991).formarea deprinderilor de citire şi a celor expresive în limba naţională a elevului. dar toate au realizat că cu cât este mai mare încorporarea limbajului şi culturii elevilor minoritari în programa şcolară cu atât este mai semnificativ succesul acestor elevi (Cummings şi Swain. H. În cei peste 100 de ani de folosire a limbajului verbaloral şi a diverselor sisteme artificiale de codificare manuală a limbajului nu s-a ajuns la realizarea succesului şcolar şi nici la performanţa scontată în limbajul oral. nu sunt necesare astfel de cercetări în cazul elevilor surzi. 1984 ) sau în Canada asupra copiilor proveniţi din Rusia (Swain şi Lapkin. mai sensibili la relaţiile semantice între cuvinte. 1977. cerînd autorităţilor din educaţie să-i informeze pe profesori în legătură cu problemele culturale speciale ale copiilor cu limbaj minoritar. În acest domeniu s-au efectuat numeroase cercetări. în timp ce folosirea limbajului elevilor minoritari le dă acces spre informaţii şi le dezvoltă competenţa în a doua limbă.Hakuta. competenţei lor lingvistice în limba lor maternă. în plus. A. matematică. Lane consideră că rezultatele teoretice şi practice obţinute în cazul elevilor auzitori minoritari pot fi aplicate şi asupra copiilor surzi. Astfel. 1986).a. W. conchide autorul citat. În 1974 Congresul SUA a analizat din nou „Legea şsnselor egale la educaţie” şi a pus accent pe educaţia biculturală. Ei au constatat. încorporarea culturii lor contribuie la crearea unei atitudini pozitive faţă de propria identitate şi faţă de şcoală iar toate acestea sporesc performanţa şcolară. Alte studii efectuate în SUA asupra copiilor hispanici (Mace-Matluch. sistemul de educaţie bilinguală modernă care se aplică în 104 . 1991 ş. Limba de predare în clasă trebuie să fie la început limbajul gestual până la formarea priceperilor lingvistice şi a cunoştinţelor de bază legate de limbajul gestual. ştiinţe sociale. ascultare. Mai mult. Cu toate că nu s-au efectuat cercetări legate de bilingualismul copiilor surzi.

trebuie să se elaboreze manuale. Desigur. luarea unui limbaj vizual natural şi crearea unui sistem artificial care îşi propune să reprezinte limbajul verbal natural pe cale vizuală nu poate să îmbunătăţeacsă fluenţa în limbajul oral şi nici competenţa lingvistică a elevilor surzi. să se experimenteze. De asemenea. succesul ce s-ar putea obţine prin aplicarea educaţiei bilinguale la copiii surzi nu va veni în mod automat doar prin schimbarea orientării sistemului de învăţământ spre limbajul gestual. Desigur. limbajul verbal nu va putea niciodată să înlocuiască total limbajul gestual ca limbaj de instruire. unde studierea limbajului gestual să nu fie plasată pe ultimul loc. toţi profesorii auzitori trebuie să cunoască bine limbajul gestual dacă vor să lucreze în şcolile pentru surzi. Opoziţia manifestată de profesorii auzitori faţă de limbajul gestual a dat naştere la crearea şi răspândirea unor sisteme artificiale de codificare manuală a limbajului verbal care presupun nu numai „împrumutarea” semnelor din limbajul gestual şi folosirea lor în ordinea cuvintelor din limbajul verbal ci şi inventarea de semne care să ofere o „potrivire vizuală” cu structura gramaticală a limbajului verbal. Educaţie bilinguală ar putea reduce abandonul şcolar şi a şomajului la tinerii absolvenţi surzi. aceşti profesori surzi trebuie să cunoască bine structura limbajului gestual. cursuri. Poate că dacă atât profesorii cât şi elevii surzi vor fi fluenţi în folosirea limbajului gestual. diverse materiale care să permită elevului surd să studieze limbajul gestual aşa cum fac elevii auzitori cu limbajul lor matern. a dovedit că elevii surzi au obţinut o îmbunătăţire atât a performanţelor şcolare cât şi a cunoaşterii limbajului verbal. să se corecteze neajunsurile. Angajarea de profesori surzi poate fi o resursă valoroasă pentru colegii lor auzitori şi ca modele de roluri pentru elevii surzi. Nici în prezent nu s-a ajuns ca profesioniştii sau oficialii din învăţământul special să-i accepte pe surzi ca aparţinând unei minorităţi lingvistice. deoarece surzii nu vor putea să audă limbajul conversaţional şi nici pe cel care asigură succesul şcolar. În fine. nu va mai fi nevoie de clase cu efective reduse de elevi. în care să se conceapă metode şi materiale noi. să-şi dezvolte cultura în limbaj gestual şi să studieze limba majoritară pe fundaţia pusă de limbajul gestual.Suedia. principiile care stau la baza lui comparativ cu limbajul verbal. trebuie să existe o fază de dezvoltare. În această situaţie vom rămâne cu perspectiva că copiii surzi vor trebui să achiziţioneze limbajul gestual în mod natural. Ca orice nou proces. obiecte noi de învăţământ. cu care se confruntă copiii surzi. care solicită 105 . Profesorii trebuie să fie pregătiţi să abordeze teme noi. Eşecul educaţiei surzilor. părinţii lor şi profesioniştii din domeniu nu mai poate fi tolerat. determinat de mai mulţi factori. Limbajul gestual ca limbaj minoritar poate fi folosit ca resursă ce trebuie cultivată şi promovată nu numai ca auxiliar cum se procedează astăzi în şcolile noastre. Noi trăim acum într-o lume a tehnologiei informaţiei tot mai complexă. De pildă. Însă. De asemenea. o abordare raţională a predării limbajului verbal ca a doua limbă pentru utilizatorii de limbaj gestual poate începe cu o analiză prin opoziţie a gramaticii celor două limbaje.

este foarte util pentru integrarea în societatea majoritară dar nu este întotdeauna posibil. metoda comunicării totale a constat în folosirea preponderentă a limbajului oral însoţit de un anumit volum de semne. după ce copilul a pornit-o pe drumul progresului în vorbirea orală. cel puţin în principiu. Din contră. Acest curent al mainstreamingului. însă. Adeseori li se spune părinţilor cu copii surzi că aceştia nu trebuie să înveţe prea devreme limbajul gestual deoarece este mai uşor de învăţat decât limbajul verbal şi ar putea să devină o piedică în calea învăţării acestuia din urmă. folosirea tuturor mijloacelor de comunicare în activitatea de predare-ascultare. Vor dispare multe locuri de muncă accesibile odinioară surzilor cu pregătire slabă. Toate eforturile s-au îndreptat spre a-l face pe surd să înveţe să înţeleagă limbajul verbal şi să vorbească. Profesorii şi mulţi părinţi care au copii surzi sunt convinşi de nevoia copiilor lor de a învăţa limbajul verbal astfel încât. cu toate că este abia la început în cazul şcolilor pentru surzi din ţara noastră. a putea să vorbeşti oral. Astfel comunicarea totală a luat locul oralismului.ca locurile de muncă viitoare să fie ocupate de persoane cu pregătire şcolară cel puţin la nivel de liceu. În practică. când s-a acceptat limbajul gesturilor în aceste şcoli. ca instrument principal de comunicare al surzilor. a început să fie exclus din şcolile pentru surzii din Europa şi din Statele Unite. înteligibil. de educare a copiilor cu disabilităţi în şcolile ordinare. Se cunoaşte că există o penalizare dacă se întârzie cu învăţarea limbajului gestual la o vârstă mai mică. aceste eforturi devenind o obsesie a cadrelor didactice până spre sfârşitul anilor 1970. 6 Competenţa lingvistică în limbajul gestual şi verbal Se cunoaşte că în cursul secolului al XIX-lea limbajul gestual. Curs nr. Noua societate cere ca educaţia surzilor să fie reconceptualizată şi restructurată sau învăţămntul special să se dovedească destul de adaptativ pentru a satisface necesităţile de educaţie ale acestui grup minoritar şi cultural deosebit. să nu mai fie „persoane cu disabilităţi”. comunitatea surzilor este de părere că a fi supus la o activitate extensivă de învăţare a limbajului verbal este o experienţă destul de stressantă pentru elevul surd. Sub influenţa mişcării integraţioniste. să poată vorbi şi să fie egali cu auzitorii. s-a diminuat numărul şcolilor speciale cu internat în mai multe ţări. a avut consecinţe dezastruoase în cazul copiilor cu surditate gravă din ţările din Vestul Europei. astfel că foarte puţini dintre surzii care au învăţat limbajul gestual la o vârstă mai înaintată posedă competenţa şi fluenţa în limbajul gestual ca şi surzii care au început să folosească acest limbaj încă de la naştere. Limbajul gestual ar putea fi învăţat mai târziu. 106 . Desigur. ca adulţi. ea fiind.

care nu pot fi depăşite decât printr-o comunicare gestuală cu cât mai multe persoane provenind din regiuni diferite. dar nu este clar cum vor interacţiona cele două limbaje în educaţia surzilor. particularităţi temperamentale şi de personalitate în executarea gesturilor. al proporţiilor dintre diferitele părţi ale corpului. Într-adevăr. Diferenţe personalizate Aşa cum oamenii sunt diferiţi sub aspect fizic. degetelor. nu putem vorbi de existenţa unui limbaj gestual internaţional propriu-zis ci de limbaje naţionale cu elemente de internaţionalitate. care nu constituie abateri de la normele limbii literare. într-o perioadă aşa de scurtă surzii sau auzitorii pot să stabilească o comunicare utilă. există unele diferenţe regionale în execuţia şi forma gesturilor. Pe parcursul dezvoltării spre viaţa de adult. cu atât va fi mai uşor pentru el să–şi folosească gesturile într-un mod cât mai personalizat. li se reaminteşte mereu surzilor să folosească vocea. comitetul pentru limbajul gestual de la nivelul Federaţiei Mondiale a Surzilor a elaborat mai multe ediţii ale limbajului gestual internaţional „Gestuno”. De aici s-a ajuns la ideea educaţiei bilinguale pentru surzi. Orice primă limbă este mai uşor de învăţat. un fel de „Esperanto”. Aceste atribute psihice. Conform unei convenţii unanim acceptate. dar aceasta nu asigură fluenţa şi competenţa în limbajul gestual. Cu cât un gesticulator devine mai familiarizat cu modul lor de executare. Extrapolând. în special de cei care au pătruns mai târziu în colectivitatea surzilor. deoarece este o limbă naturală pentru cel care o învaţă într-un mediu favorabil. De asemenea. ci fiindcă el este un limbaj natural al surzilor. Însă. acest lucru se poate realiza doar între participanţii din diferite ţări care se întâlnesc adesea la conferinţe internaţionale şi îşi formează un limbaj „esperanto” gestual. Unii afirmă că acest limbaj poate fi învăţat în 2 ani sau chiar în 6 luni. fizice şi psihologice vor influenţa în mare masură expresivitatea gestului. cu atingerea unor obiectve imediate.Ideea că limbajul gestual este uşor de învăţat este promovată chiar de unii surzi. engleza sau franceza) în diferite ţări. Astfel. Oricum. în timp. ei au nivele diferite de dexteritate ale mâinilor. În scopul facilitării comunicării între participanţii din diferite ţări la conferinţe internaţionale unde se foloseşte limbajul gestual. la aceste intâlniri 107 . aşa cum limbajul unei persoane care provine dintr-o anumită regiune prezintă unele variaţii regionale. putem afirma că se poate contura un "limbaj internaţional" comun pentru cei care folosesc aceeaşi limbă (de ex. Aprecierea greşită a fluenţei „elevilor pe termen scurt” ar duce la părerea că limbajul gestual este un limbaj simplu. Învăţarea limbajului gestual pare să fie uşoară pentru surzi nu din cauză că este simplu. al persoanelor care se bazează pe vedere în viaţa cotidiană. se poate ajunge la conturarea unui limbaj gestual naţional uniform pentru toate regiunile tării. El este incomparabil mai uşor de învăţat decât limbajul verbal care nu poate fi auzit. deoarece este un semn de inferioritate dacă se bazează numai pe limbajul gestual fără voce.

1957) ceea ce conferă acestui limbaj o universalitate relativă.B. Totuşi. inclusiv Esperanto.internaţionale se foloseşte limba engleză în comunicarea scrisă iar în cea orală. reprezentată de mişcarea degetului index sub buza de jos.a face lucrurile pe dos”. care n-a putut fi depăşită de nici o limbă..a profita de condiţii favorabile” a avea . R.Diacikov. limbajul gestual internaţional. trecând astfel în uz internaţional. . Rezultă că limbajul gesturilor este de 75-100 de ori mai sărac decât limbajul verbal (A. cu introducerea de neologisme ş. Pentru a comunica cu o persoană surdă.R. În limba română. Încercând să trecem în exprimăm acest tip de expresii 108 . cu membrii famliei sale. nu putem vorbi de un limbaj internaţional al gesturilor.expresie” sau . A.1989). limbajul gestual şi identitatea de sine a persoanei surde sunt inseparabile.F. 2003).expresie figurată” avem în minte mai multe cuvinte care.. între limbajul gestual şi cultura naţională a unei ţări există o strânsă legătură.Schildroth. fiecare limbaj gestual fiind diferit de la o ţară la alta şi impregnat cu elementele culturale specifice fiecărei ţări. împreună. şi limbajul gestual a evoluat atât idiosincretic cât şi idiomatic în general dar şi în familiile de surzi în trecerea lui de la o generaţie la alta. De asemenea. cum ar fi . care are forma unei mingi de rugbi sau pentru „Rusia”.Allen. Ca toate limbajele vii. Sunt necesare cunoştinţe mult mai largi despre tot ce este legat de persoana surdă şi în special de un contact permanent cu această colectivitate în toate ipostazele vieţii sale. Limbajul pe care îl foloseşte o persoană surdă se află in inima identităţii sale culturale şi de aceea există o luptă permanentă de păstrare şi de dezvoltare a acestui limbaj de către colectivitatea de surzi. când utilizăm termenul de . iar cel mai dezvoltat limbaj gestual nu depăşeşte 7000 de unităţi gestuale. De exemplu.a. cu comunitatea de surzi nu este suficient să se cunoască dicţionarul gestual.vânt la pupa”. în sensul influenţării acestui limbaj cu bogăţia mai mare a vocabularului acestuia. De asemenea.Penilla. de la o şcoală la alta sau de la o regiune la alta dându-i chiar o “culoare locală” limbajului din ţara respectivă. unele gesturi folosite pe plan naţional au căpătat o circulaţie internaţională prin folosirea lor mai frecventă. În acest fel se face apel la sensul figurat al cuvintelor. În timp. cercetarea comparativă a gesturilor a depistat circa 900 de gesturi comune mai multor limbaje gestuale naţionale (A.a.Drăguţoiu.(T.I. Aşa este cazul pentru „România”. Aceste gesturi au fost considerate preferabile şi mai corecte sub aspect cultural şi politic de surzii respectivi.L..Rawlings. 1992). .a pune plugul înaintea boilor”ş... pentru cele 56568 de cuvinte din „Dicţionarul limbii române moderne” s-a constatat că există 2250 de gesturi corespunzătoare (I. Însă.. A.Taylor. Aşa este cazul cu numele propriu al ţărilor de unde provin surzii.N. surzii fiind ceea ce vorbesc. Asemănări şi deosebiri între limbajul gestual si cel verbal Literatura se specialitate ne-a relevat că vocabularul unei limbi dezvoltate cuprinde sute de mii de unităţi lexicale. exprimă o singură idee.

pe care le amintim mai jos: 109 . prin deplasarea semnului în apropierea inimii se poate obţine o metaforă ..om şiret” nu că omul este un vulpoi (animal) dacă se ia inţelesul . Crearea de gesturi noi Prin gesturi noi înţelegem acele semne care au fost create în cursul comunicării gestuale referitoare la acele obiecte care nu aveau în acel moment un semn folosit în mod obişnuit sau gesticulatorul nu-l cunoştea şi care s-a stabilizat mai târziu intrând în uzul general. de anturajul în care se învârte persoana surdă. Acestea reprezintă funcţia poetică şi creatoare a limbii. Aşa cum au evidenţiat mai mulţi autori. figurat şi idiomatic în acelaşi timp. a publicităţii ş. într-o cercetare efectuată în 1997. astfel că expresiile din limba română pot avea un sens total diferit de cel exprimat în limbajul gestual dacă sunt traduse literal. Putem afirma că surzii sunt cel puţin bi-culturali. limbajul gestual este un limbaj vizual deoarece semnele sunt motivate prin iconicitatea lor şi nu numai.fereastră”. a spiritului. . Însă procesul creării diferitelor metafore ne arată că nu toate imaginile pot fi transpuse.în limbajul gestual românesc. Ei posedă propria cultură dar aceasta este impregnată în egală măsură cu elemente ale culturii majoritare în diferite grade. în general. De pildă... Combinarea acestor trei caracteristici poate să redea o reprezentare delicată şi.ad literam”. Ca şi în limba română. Un alt exemplu este cel de .a deschide fereastra sufletului. Cu toate acestea.prescurtare semnificativă” conferă capacitatea de rezumare într-un gest a unei idei mult mai complexe exprimate în limbajul verbal. limbajul gesturilor poate să redea expresii metaforice care aparţin influenţei culturale a limbajului verbal. Gesturile unice nu se pot traduce în limba română decât printr-o perifrază. în special cea colocvială. Surzii consideră că limba română este imagistică în ansamblul ei.acest om este un vulpoi” care semnifică faptul că este un . acest tip de . deoarece folosesc o limbă minoritară când limba majoritară este diferită. în funcţie de educaţia primită. în general. Anne Ducros şi Thea Nougaro au arătat că. 2004). cuvintele fiind folosite cu un sens diferit de cel general cunoscut. In orice ţară surzii se află într-o situaţie particulară.. Modalitatea în care sunt formate aceste expresii diferă considerabil. Limba română este foatre bogată în imagini. imperfectă a expresiilor idiomatice. constatăm că acest termen nu se potriveşte întrutotul.. de profunzimea ei. de influenţa mijloacelor mass-media. De ex. Acest fapt ne determină să credem că limbajul gestual are un caracter foarte expresiv.. În limbajul gestual finlandez se cunosc cel puţin 11 moduri în care pot fi create gesturi noi ( Riita Vivolin-Karen şi Kaisa Alanne. de momentul apariţiei surdităţii.. persoanele surde se ataşează de sensul literal al cuvintelor ce compun o expresie şi nu înţeleg ideea generală ce decurge decât după mai multe explicaţii. Mâinile reproduc forma cadrului ferestrei şi mişcarea realizată de deschiderea ei.a.. care este un semn iconic.

De ex.împrumuturi speciale”.crearea de gesturi prin împrumuturi.Întoarce cheia în broască”).crearea de gesturi prin abreviere. când a apărut telefonul celular.:(. . proiect. nu exista un gest fixat pentru el dar nici în dicţionar nu era menţionat. .laptop”. formate prin translaţia cuvântului sau gestului din limbajul sursă în limbajul ţintă astfel încât structura limbajului sursă este menţinută. gesturile care denumesc ţări şi oraşe din alte ţări. preţuri sau ore incluse în orientarea... În momentul când aceste gesturi noi se schimbă în gesturi fixate. Se mai cunosc acele împrumuturi prin translaţie.: . adesea împrumuturile prin translaţie efectuate în limbajul gestual sunt împrumuturi din limbajul verbal.crearea de gesturi prin conversiune. constă în formarea unui gest nou prin schimbarea formei celui existent. . telefon cu text. De obicei. prosop. mişcarea sau locul de articulare al gestului. create prin procedeul metaforei. 110 ..gesturile polisintetice. desemnează o schimbare adusă unui gest care acţionează ca predicat polisintetic pentru a forma un substantiv. Fenomenul este similar şi pentru alte obiecte cum ar fi . De ex.telefon mobil”.crearea de gesturi prin parafrazarea unei explicaţii. Semnificaţiile diferite ale acestor gesturi se pot citi de pe buzele gesticulatorului ale cărui gesturi urmează pronunţarea cuvintelor care pot fi cititi de pe buzele lui.. se referă la toate semnele iniţializate.. Aici pot fi adăugate numere şi gesturi care exprimă numere referitoare la clădiri.. acest gest se schimbă într-un gest fixat şi adesea este iniţiată o pronunţare a cuvântului din limbajul verbal.. Pronunţarea acestor cuvinte confirmă semnificaţia gestului. prin adăugarea sau scăderea unui element din gestul iniţial. de exemplu. combinaţii. de ex.hetero”. Astfel de împrumuturi sunt. De ex. De ex. .. . inginer.cip” etc.a construi-constructor (prin adăugarea semnului de persoană la verb).crearea de gesturi prin lărgirea semnificaţiei gesturilor existente.: a plănui – tehnologie. De ex.. din alte limbi sau din alte limbaje gestuale se numeşte împrumutare prin citare. etc. cum ar fi gestul . cum ar fi cele referitoare la zilele săptămânii.crearea de gesturi prin încorporare.Zboară cu un aeroplan”. moduri de funcţionare sau de manevrare. Un împrumut complet adaptat din alt limbaj gestual este numit împrumut general. . tactică.crearea de gesturi prin derivare.. Astfel de gesturi descriu forme. Iniţial. un gest care descrie cum este ţinut un telefon celular la ureche în cursul unui apel. ele pot funcţiona ca o componentă a unui gest compus sau ca gest independent. . se referă la crearea de gesturi compuse prin combinarea a două sau cel mult trei gesturi care descriu cuvinte împrumutate din limbajul verbal.. . Treptat. mărimi.: computer... sistem. . a se spăla.a se şterge.internet”. . Gesturile care au fost împrumutate din alte limbaje gestuale şi a căror formă s-a schimbat parţial sunt aşa numitele .

De cele mai multe ori se preferă să se folosească acest limbaj cu ordinea aranjării gesturilor proprie limbajului verbal. acceptăm diversele schimbări privind ordinea cuvintelor în propoziţie. ceea ce nu este acceptat de comunitatea surzilor. diferită de cea cu care suntem obişnuiţi. 7 Clasificarea gesturilor. În ceea ce priveşte limbajul gestual. unele fiind vizibile. Din acest motiv. folosirea spaţiului de gesticulare şi gesturi. care combină la întâmplare gesturile şi mimica. se pare că auzitorii nu acceptă cu uşurinţă regulile gramaticale specifice limbajului gestual. mişcarea. Aceste semne sunt formate de diferite părţi ale corpului. caracteristicile manuale şi nonmanuale componente ş.Limbajele gestuale sunt formate din gesturi/semne care.. . Gesturile au fost comparate cu cuvintele din limbajele verbale. atunci când sunt combinate. ele având aceleaşi sarcini ca şi cuvintele în limbajele sonore. el a evoluat într-o direcţie vizuală. iar regulile sale de combinare a gesturilor se adresează în primul rând vederii. 111 .: TAXI. se numeşte terming. mişcarea degetelor se poate schimba şi o parte din dactilare poate fi omisă. care au evidenţiat complexitatea acestui limbaj.împrumutarea de gesturi din limbajul verbal pentru denumiri profesionale cum ar fi. . pentru a forma mesaje similare cu o telegramă. În ultimii ani această atitudine s-a schimbat. De ex. gestul este format din două litere lae aşa-numitului alfabet manual vechi (T şi X). formează propoziţii şi fraze.dischetă. chiar dacă sunt diferite de limba noastră maternă. elementele spaţiale. gestual şi spaţial. principiile lui de formare. este constituită din o combinaţie de mijloace cum ar fi expresia facială şi corporală.crearea de gesturi prin dactilarea unui cuvânt în ansamblul lui astfel încât dactilarea schimbă sau cristalizează un gest nou.a. prin intermediul limbajului gestual. compact-disc. Prin această schimbare sau cristalizare. Acest limbaj bogat şi complex este visual. Iconicitatea gesturilor Ce este un gest şi care sunt elementele lui Când învăţăm o limbă străină. care a evoluat de a lungul vremii şi a devenit un sistem de comunicare esenţial şi valoros pentru aceşti oameni. Relaţia limbajului mimico-gestual cu cu gândirea. Curs nr. de ex. Din cauza insuficientei cunoaşteri a regulilor gramaticale ale limbajului gestual şi a modalităţilor specifice de redare pe cale vizuală a informaţiei. a persistat convingerea că limbajul gestual este un limbaj inferior. la fel ca şi în limbajul sonor. etc. modalităţile de redare a categoriilor gramaticale specifice acelei limbi. ca urmare a cercetărilor efectuate de tot mai mulţi lingvişti. Informaţia transmisă pe cale vizuală. care este principalul mijloc de comunicare al persoanelor cu surditate profundă..

El are un set bine organizat de simboluri şi de reguli folosite pentru a comunica informaţii. Prin urmare. Când acest lanţ complex funcţionează normal. un limbaj bazat pe vedere va funcţiona în mod diferit de cel sonor. este important nu numai să se înveţe cum se execută corect gesturile ci şi să-i înţelegem pe surzi şi să apreciem bogăţia şi varietatea limbajului lor. un limbaj ireal. aşa şi un gest poate fi realizat în mai multe variante. În cazul limbajelor gestuale participă părţile vizibile ale corpului care. Între anumite limite. Desigur. Aşa cum un cuvânt poate avea diferite semnificaţii în context. unde acestea sunt interpretate şi se elaborează un răspuns. mai ales când limbajul gestual a putut fi studiat cu ajutorul video-casetelor. le interpretează şi formulează un răspuns. Aceştia au respins limbajul gestual ca fiind . aşa cum limbajul verbal nu este o colecţie de onomatopee. De pildă. Unele teorii au sugerat că primele încercări ale fiinţelor umane de a vorbi au fost onomatopeice (L. în zona percepţiei vizuale. 1973). între zone geografice (in zonele meridionale faţă de cele nordice)0. Însă. prin intermediul vederii. Mişcările acestora sunt trimise spre zonele receptive din creier.a. imitative şi transparente”. Clasificarea gesturilor Multă vreme limbajul gestual a fost considerat inferior limbajului verbal. Într-adevăr. pentru a reda sensuri sau nuanţe diferite. cunoaşterea acestei origini facilitează asimilarea gesturilor. S-a observat un interes din partea auzitorilor faţă de originea gesturilor.gesturi întâmplătoare. idei. Abia după 1960 s-a schimbat această atitudine. unele 112 . putem afirma că limbajul gestual nu este o simplă colecţie de gesturi. De multe ori. plămânii şi buzele conlucrează la emiterea sunetelor. Dar nu este posibil întotdeauna să oferim explicaţii ştiinţifice cu privire la legătura dintre gest şi originea lui. transmit mesaje la creier. un sistem de comunicare brut şi primitiv. de semne sau de mişcări mimice şi pantomimice. elementele care poartă informaţia esenţială diferă puţin în funcţie de vârsta celor care folosesc limbajul gestual (de ex. Wald. la fel şi limbajul gestual nu este o colecţie de iconograme. imaginea vizuală oferită de această origine constituind o legătură între formarea gestului şi semnificaţia lui. între copii şi adulţi). comunicarea verbală decurge ca un proces natural şi fără efort. Cu toate că unele gesturi sunt standardizate. aceste variaţii sunt considerate normale. Gesturile înseşi constituie numai o parte a informaţiei vizuale. corzile vocale. care le analizează. Astfel de combinaţii de gesturi au loc în conformitate cu structurile gramaticale ale fiecărui limbaj gestual. sau chiar între persoane din aceeaşi zonă dar care au particularităţi temperamentale diferite ş. Această diferenţă a produs timp de sute de ani confuzii în mintea celor care au intrat în contact cu limbajul folosit de surzi. limba.altele. sentimente.. Pe baza cercetărilor efectuate de mai mulţi autori. nu. un înlocuitor sărac al acestuia până la primele studii lingvistice efectuate de William Stokoe (1964).

cine?”). 3) dactilemele (semne digitale care imita mai mult sau mai putin literele alfabetului). casă. artificiale....Rusticeanu (1935).a bea”).. dar cele mai multe au doar legături tangenţiale cu acestea.foarfecă”-.a aprinde bricheta”. Un al treilea grup de gesturi este complet codificat şi nu oferă nici un indiciu vizual (de ex.. ţigară -.petrol”-. Aceste trei modalităţi de creare a gesturilor sunt foarte diferite încât cu greu pot să contribuie la crearea vocabularului de gesturi. Alte gesturi sunt translucide. cărare. .Gesturi naturale : Gesturi simple: 113 . . tubular. fără valoare). Dimitrie.. c) Mâna însăşi poate constitui un obiect sau o parte a lui. de ex. Gesturile de origine pictorială sau iconică pot fi executate în trei feluri: a) degetele sau toată mâna imită conturul formei obiectului (afiş. . rotund etc).a conduce un autoturism” etc). care pot fi recunoscute uşor de începători (de ex. index si mijlociu..a turna din ibric”. care sugerează că ceva este redus. Pe această bază gesturile pot fi grupate în gesturi transparente. gesturile putând fi percepute vizual pe o scară mergând de la pictorial.. Când se cunoaşte semnificaţia.“are creastă”. raţă – se imita macaitul ratei cu degetele mare. În cazul gesturilor abstracte putem remarca lipsa oricărei legături cu obiectul reprezentat. mesajele ar putea fi înţelese fără dificultate şi nu ar mai fi nevoie de lecţii pentru a le învăţa.a tăia cu foarfeca”.. gâscă. sertar -.“are acoperiş”.. de aceea s-au creat clasificatori. care se duc la buye si imita macaitul ratei). brichetă -.. “negru”). iconic spre abstract. automobil -. card. cocoş.se imită mersul legănat al gâştei. Alte gesturi prezintă doar o idee vizuală a semnificaţiei obiectului.a fuma”.a alimenta o maşină cu petrol” etc. Dacă gesturile ar fi numai pictoriale.ibric”-. . Aşa cum în artă se pot recunoaşte imaginile. aşa şi în limbajul gestual pot exista grade diferite de apropiere de obiectul reprezentat.. formele sau ideile autorului. În comunicarea mimico-gestulă surzii se pot folosi de mai multe categorii de semne sau gesturi: naturale. devine clară legătura dintre formă şi sens. 4) semne indicatoare (indicarea obiectelor care se află în câmpul vizual al celor care discută în timpul comunicării ). obiect curbat.a deschide un sertar”.. b) Se imită apucarea şi manevrarea obiectului (cană -. de exemplu semnul pentru casă.a bea”.. 1) semne (gesturi) naturale (care sunt legate de obiect prin însăşi aspectul lor). având o asemănare trecătoare cu acesta sau pot fi atât de abstracte fără a avea nimic comun cu obiectul. a elaborat o interesantă şi originală sinteză a diverselor sistematizări ale comunicării gestuale astfel: I. putând fi recunoscute cu oarecare dificultate (de ex. Acestea implică o convenţionalitate mai mare. . 2) semne artificiale (pentru întuneric.ieftin”.trecerea mâinii prin faţa ochilor în semnul de “este opac”. indicatoare. perete. .gesturi au o legătură mai strânsă cu reprezentările obiectelor descrise.

ci prin cel indicator: referindu-se la cămaşă. arată gulerul sau referindu-se la fereastră.a. . gestul şi semnificaţia sunt identice: a bea.. rezultă că 114 . Sunt gesturi simbolice de ex.. celelalte degete fiind rasfirate) ş. Gesturi artificiale arbitare: care “nu sînt în legătură cu cea ce înseamnă”. derivate. naştere etc. miere”.m.iepure” (se imită urechile..a. că dacă obiectele asupra cărora se discută sunt în vecinătate. fermoar ş.a. stelei etc. aceeaşi valoare comunicativă. . După acelaşi specialist gesturile mai pot fi: omonime. Toate aceste gesturi pot să nu fie esenţiale pentru obiectul semnificat. unei situaţii a unei personae: gestul pentru deţinut. indică fereastra ş.a f) Exprimarea unei stări negative : gestul pentru orbire.a. Gesturile plastice sunt tot gesturi descriptive: corpul propriu serveşte pentru descriere (soldat. III. înţeapă. piper ş. . supă ş. surditate ş.a fi” şi pentru tot ceea ce se include în noţiuni abstracte. e) Determinarea exactă a locului : gestul pentru cravată. a râde ş. cu degetele index si mijlociu duse la nivelul urechilor) . Gesturi convenţionale : Ele derivă din gesturile naturale precum şi din cele artificiale. nasture. Dactilemele sunt socotite gesturi destinate să reprezinte vizibil fonemele.ţânţar” : gestul pentru “zboară şi înţeapă”. pentru raporturile spaţiale etc.casa” (se indică acoperişul cu palmele în formă de unghi cu varful în sus).mama” (se mângâie obrazul duios). gesturile pentru pronume. Gesturi compuse: .măgar” (se arată urechile mari cu ambele degete mari atingând urechile. potcoavei. Aşa se explică. pentru a exprima naţionalitatea unei persoane ş. II.a. În stânsă legătură cu ambianţa comunicării şi conţinutul la care se referă.d.).. amintesc de figurile obiectelor (desenul în aer a liniilor unei figure geomtrice. a dormi. semnul pentru . tutun. .tata”(semnul mustăţii răsucite).a. de exemplu. d) Exprimă efectul: dă naştere unor grimase pentru acru.) 2) Gesturi imitative.d. g)Exprimarea unei stări.albină”: gestul pentru “zboară. b) Materializarea modului de fabricare: împletirea ciorapilor.a. 3) Gesturi descriptive.m. sinonime. de obicei. a plânge.cireşe”: gestul pentru culoarea roşie şi scuiparea sâmburelui” ş. De exemplu.1) Gesturi demonstrative (indicative sau indicatoare): când obiectul se găseşte în câmpul vizual (arătarea cu degetul a obiectului respectiv. Din studierea structurii şi dinamicii comunicării prin mimico-gesticulaţie. lucrul la strung etc. Semnele arbitare sînt adoptate pe baza înţelegerii (asentimentului) celor care le folosesc.. ferestrei..... când se schiţează o acţiune sau o stare. c) Materializarea modului de întrebuinţare: gesturile pentru degetar. Gesturile naturale şi cele indicatoare au. : pentru folosirea auxiliarului . . . a inimii. oţet. 4) Gesturi metodice: a) Partea considerată pentru întreg.a. surzii nu le mai redau prin semnul mimico-gesticular. a mânca. gesturile pot acoperi în mod firesc aceleaşi necesităţi.).

prin posibilităţile pe care le oferă de a fi folosit cu aceeaşi semnificaţie de către persoane din diverse ţări.aceasta beneficiază de o dezvoltare stadială. succesele care se obţin în abstractizarea şi generalizarea semnelor. Prin semnificaţia lor. delimitării şi extinderii conţinutului pe care îl exprimă. 4) relativa universalitate (asigurată de însăşi caracterul intuitiv al gestului Acestei trăsături i s-ar mai putea spune . Prezintă importanţă clasificarea specială care aparţine lui W. Este un sistem complex de comunicare iar în acelaşi timp supus în permanenţă influenţelor integrării. componentele mimico-gesticulaţiei surzilor îşi schimbă nu numai posibilităţile valorii communicative. ca: îmbrăcăminte. gesturile naturale şi cele artificiale pot exprima în aceeaşi măsură concretismul 115 .Pufan. Această clasificare. educatorii sau elevii mai apropiaţi din şcoală (elevii care posedă un anumit prestigiu în faţa celorlalţi datorită rezultatelor la o anumită activitate: buni la învăţătură.Wundt. Există totuşi situaţii. dar nu exprimă noţiuni de gen. în care se generalizează gestul la care recurg profesorii. animale. gesturile sunt inferioare cuvîntului. nu diferă de cea în gesturi naturale şi artificiale (convenţionale). costum. În clasificarea realizată de Gheilman (citat de C. Experienţa dovedeşte că. El a împărţit gesturile în : a) descriptive şi b) plastice. iepure. de obicei. care relevă evoluţia limbajului mimico-gestual. De exemplu. dar şi frecvenţa în cadrul ansamblului general al comunicării. transport. În cadrul colectivelor de surzi într-o şcoală. Trăsăturile gesturilor derivă din imaginile pe baza carora au fost create.. urs. 3) paralelismul mimic (poate exista în cazul în care sunt mai multe gesturi pentru acelaşi obiect. troleibuz. pe baza cercetărilor întreprinse asupra surzilor de diverse vârste s-a constatat creşterea frecvenţei şi a valorii comunicative a gesturilor artificiale. 2) semnifiatia nedefinită (deci nelimitata precis). Astfel. În funcţie de nivelul dezvoltării psihice al persoanei surde şi de bogăţia informaţională de care dispune. la diferite activităţi sportive. pot coexista în comunicare doar la început mai multe gesturi pentru un obiect. amplificării şi diversificării. condiţionarea sporită pe care acesta o primeşte din partea limbajului verbal şi a gesturilor artificiale ale auzitorilor. 1972). căci după aceea se selecţionează şi se impune pentru toţi un singur gest.caracterul esperantist al gestului”. Gestul surdului are întotdeauna caracter situativ (situaţional). cu ajutorul unuia şi acelaşi gest se pot exprima semnificaţii de tip substantival (nominal) şi verbal. Ele exprimă deci noţiuni de specie ca: palton. În privinţa posibilităţilor precizării. concret (intuitiv). cal. tramvai. acestea sunt: 1) concretismul (specificul structural concret). în esenţă. cei cu înfăţişare deosebit de plăcută. reuşeşte să se impună acel gest care înfăţişează obiectul în modul cel mai inteligibil. reducerea frecvenţei (dar nu şi a valorii comunicative) a gesturilor naturale şi indicatoare. care dispun de forţă fizică ieşită din comun sau au alte calităţi.

Multe tradiţii şi obiceiuri care s-au schimbat au determinat modificări de aspect sau de semnificaţie la unele gesturi. echivalente. Surdo-pedagogul rus V.I. În mimico-gesticulaţie.obiectelor. obiectul nu e redat niciodată în totalitatea trăsăturilor sale. iar 2. Totuşi numărul semnelor pe care le găsim la surzii dintr-o anumită ţară este întotdeauna mai restrâns (de câteva sute de ori mai mic) decât al cuvintelor folosite de către cetăţenii auzitori ai ţării respective. găsind că 75% din acele semne s-au păstrat şi se folosesc întocmai. Gestul era legat de felul în care se manifesta atunci respectul copilului faţă de tată.5% au fost înlăturate sau au dobândit o nouă semnificaţie. Ca.Flery a constatat. Se constată că trăsăturile pe care le menţionează surdul în mimico-gesticulaţie. fiind subordonate structurii şi nivelului cunoaşterii. din totalul trăsăturilor obiectului (ale imaginii lui) surdo-mutul selectează una sau un număr foarte restrâns. mai ales de către specialişti. De multe ori ele sînt considerate caracteristice pentru obiectele la care se referă. deoarece include acelaşi conţinut limitat al gândirii. semnul mimico-gesticular deţine rol de integrator al experienţei senzorial-logice. 22. redau de obicei semnul “tată” prin schiţarea “are mustaţă”. Surzii din ţara noastră. La baza schimbarii continutului şi abandonarii gesturilor stau de obicei motive sociale. în legătură cu un obiect sau altul nu sunt întotdeauna cu necesitate caracteristice. un număr de 32 (deci 45%) erau comune. surzii din timpul lui Flery. care vor deţine rol de simbol. deci. Gheilman a făcut o asemenea statistică. că există multe deosebiri între 116 . de asemenea. Semnele artificiale folosite de surd. Obiectul este redus astfel la una sau câteva aspecte intuitive.5% şi-au modificat caracterul (putând totuşi să fie înţelese). rol ele sunt. totodată ea oferă posibilităţi pentru diferenţieri mai multe şi mai precise în gândire. că gândirea în imagini a surdului dispune de o evoluţie inferioară celei noţionalverbale. prin simpla lor prezenţă în limbajul mimicogestual nu reprezintă elemente de comunicare superioare celor naturale. duc mâna dreaptă cu palma în jos la frunte. apoi sub bărbie. Faptul că surzii din diferite ţări. chiar dacă persoana respectivă nu poartă mustaţă. În prezent surdo-muţii ruşi. Reiese. numai de către câţiva surzi. pentru semnul “tată”. De exemplu. că din totalul de 72 gesturi (urmărite de dînsul la surdomuţii ruşi şi francezi). prin elementul gest. Nu numai din analiza trăsăturilor gesturilor dar şi a semnificaţiei lor rezultă. spre a spune prin gest “tată” schiţau sărutarea mâinii drepte (dosul palmei). Ca element al limbajului. se folosesc de unele semne comune a fost observat de multă vreme. simbolul gestual devine în mod treptat factorul care asigură acumularea şi exprimarea experienţei legată de un anumit obiect sau de o întreagă categorie. O atare situaţie nu se întâmplă însă cu cuvintele limbii franceze şi ruse deoarece aceste limbi nu dispun de un număr atât de mare de elemente comune. Limba vorbită este deci mai bogată în denumiri (termeni) decât mimicogesticulaţia. Analog cuvântului.

. (M.câine”. dispune de posibilităţi de a se deschide în judecăţi şi raţionamente. Prin cunoaşterea şi altor obiecte de acelaşi fel se îmbogăseşte 117 . “carte”. mimico-gesticulaţia evoluează selectiv către raportarea şi folosirea unui singur semn pentru o singură semnificaţie. a fi muşcat de câine=mişcări de apucare cu mâna şi cu gura. aceleaşi semn poate include semnificaţii diferite. ca şi noţiunea. precum şi al imaginilor generalizate la surd. gesturi de tip sinonim. în funcţie de semnele învecinate. 2001). Chiar dacă aceste cuvinte au o componenţă fonematică uşor de realizat. formarea noţiunilor şi a imaginilor generalizate de “caiet”. trebuie stabilit încă de la început un echilibru între scris şi citit. procesul cunoaşterii înregistrează o evoluţie asemănătoare (C. 1972). De exemplu. Se utilizează. cuvântul va ajunge să deţină rolul pe care îl are în mod obişnuit în limbajul verbal şi în toate celelalte procese psihice (formate pe această cale) ale auzitorului. Mai ales dacă i se cunoaşte numai forma scrisă sau numai pronunţarea. Treptat. sînt modalităţi de exprimare specifică gândirii noţional-verbale. “pupitru”. Mimico-gesticulaţia este mai puţin perfecţionată iar. Limbajul mimico-gesticular este mai economic iar în acelaşi timp mai schematic decât limbajul cuvintelor. mai puţin adecvată pentru însăşi dezvoltarea gândirii în complexitatea ei. el va îndeplini doar funcţii de simplă recunoaştere (mecanică sau conştientă). pe baza unei categorii de obiecte cu care copulul vine în contact mai ales în perioada şcolară (de exemplu. În mimico-gesticulaţie. apoi pentru noţiunile exprimate verbal La permanenta îmbogăţire şi restructurare a imaginilor generalizate. “strung” unii autori au constatat că în stadiul demutizării începătoare. “fel-soră”= redare prin semnul atingerii longitudinale a degetelor arătătoare de la ambele mâni. la începutul demutizării. Provenienţa acestora constă îndeosebi în variabilitatea semnelor cu care vin copiii la şcoală (înainte de a se impune unul din gesturi pentru fiecare semnificaţie). Aşa este cazul semnelor de tip omonim. cuvântul de obicei deţine rol prea puţin important în procesul gîndirii. În procesul formării şi dezvoltării comunicării verbale la surzi. ca urmare a faptului că scrisul se poate însuşi mai repede decât pronunţarea. prin ambele aspecte.pantomimică şi mimică din comunicarea surdului şi formele respective din artă ale auzitorilor.Pufan. de asemenea. La rîndul lor judecăţile şi raţionamentele devin condiţii. Imaginea generalizată. în condiţiile unei singure şcoli). la început pentru îmbogăţirea şi restructurarea imaginilor generalizate. ca atare. cele din arta figurativă a auzitorilor sunt întotdeauna mai bogate şi mai accentuate spre a realiza o expresivitate mai mare. Ele au însă o frecvenţă mai restrânsă decât omonimele. “catalog”.Popa. iar apoi a noţiunilor. Nu trebuie pierdut din vedere că. contribuie nu numai cuvintele pe care le ia la cunoştinţă în întreaga perioada a demutizarii. În coletive sau grupuri de surzi (de exemplu. se abuzează uneori de folosirea unor cuvinte scrise. Analizând procesul formării unor noţiuni la copilul auzitor..

căci imaginea şi semnificaţia ei primeşte învelişul convenţional verbal care permite lărgirea continuă a sferei noţiunii şi îmbogăţirea nelimitată a conţinutului său . abstractizarea şi generalizarea. găsind un climat mai prielnic de dezvoltare decât la auzitor. Strânsa legătură a operaţiilor de gândire cu procesele de gândire. generalizatoare. ca şi celelalte operaţii logice la nivelul imaginii. Prin conţinutul. precum şi activitatea desfăşurată de surd. continuă la surdomutul in curs de demutizare pâna când cuvântul va deveni principalul factor al comunicării şi dinamizării gândirii. Procesele de gândire şi operaţiile logice ale surdului nu se formează in etape diferite. De aceea. Mimico-gesticulaţia. exprimarea lor prin intermediul mimico-gestculaţiei. mimico-gesticulaţia serveşte atât comunicarea cât şi unele dintre necesităţile cunoaşterii. pe baza aceluiaşi material reflectoriu. 118 . Generalizarea. cuvântul stimulează şi îmbogăţeşte nu numai gândirea şi limbajul. supleţea. cât şi cele care se obţin la nivelul treptei abstracte. că gândirea în imagini nu e lipsită de unele dintre formele elementare ale raţionamentului inductiv şi prin analogie. mai mult decât le stimulează şi le imbogăţeşte semnul mimico-gesticular. concretizarea). Formarea imaginilor generalizate. Această situaţie este consecinţa şablonismului. variabilitatea şi eficienţa sa. la surd vin în sprijinul evoluţiei reprezentării sau imaginii individuale către imaginea de grup şi formarea imaginii generalizate. Tot acum operaţiile logice (analiza şi sinteza. rapiditatea. ci simultan. Gindirea in imagini a surdului permite prea puţin evoluţia principalelor calităţi care se realizeaza la auzitor prin mijlocirea cuvântului. că însăşi auzitorul recurge la unele semne mimico-gestuale. că in tot ceea ce caracterizează gândirea acestuia se remarcă trăsăturile relaţionale specific umane. Nu trebuie pierdut însă din vedere. comparaţia. La auzitor generalizarea se menţine un timp foarte scurt numai la nivelul caracteristicilor imaginii. dar şi celelalte procese psihice.conţinutul gândirii ca proces de cunoaştere. ar deveni inexplicabilă însăşi formarea imaginilor generalizate. lărgirea (profunzimea). Cu ajutorul cuvântului sunt acumulate şi sistematizate în noţiuni atât rezultatele reflectorii la nivelul treptei senzoriale a cunoaşterii.-cunoaşterea predominant senzorială. constituie dovezile cele mai convingătoare. inerţiei şi altor trăsături calitative negative ale gândirii. Valoarea lor comunicativă nu este întru-totul identică la copilul şi adultul auzitor. care la surd sunt mai evidente. precum şi a tuturor proceselor de gândire specific umane. poate fi luată ca argument în favoarea tezei că dacă inducţia şi deducţia ar fi absente din gândirea surdlui. precum şi felul în care se manifestă surdul în cadrul activităţii pe care o desfăşoară. el devine cel mai important integrator al experienţei senzoriale şi logice. care la auzitor asigură formarea noţiunii. simplismului.cum ar fi caracterul critic (discernamântul). după cum nu poate fi identică nici la copilul şi adultul surdo-mut. duc la concluzia. Prin noţiunea pe care o asigură treptat.

Ca şi limbajul 119 .Prin specificul său. Fiind strâns legată de concret şi operând cu caracteristici ale acestuia. Înseşi manifestări de natură afectivă sau declanşate de afectivitate. Îndeplinind rolul de limbaj. imaginea generalizată reuşeşte să asigure mai ales reflectarea la nivel inferior. percepţiilor şi reprezentărilor. mimico-gesticulaţia posedă funcţia de comunicare. plans. cele ale surdo-mutului în curs de demutizare. ea sprijină dezvoltarea gîndirii. că mimicogesticulaţia este echivalentă într-un totul cu cel de-al doilea sistem de semnalizare. sunt intotdeauna mărginite. Îşi demonstrează şi în acest caz valabilitatea teza că reprezentarea sensibilă apare şi la celelalte animale. ea evolutionează. precum şi pe cea de cunoaştere. mimico-gesticulaţiei i s-ar atribui anumite caracteristici pe care realmente nu le posedă. deci cu atât mai mult. De aceea se poate spune. au un evident caracter social. Ea dispune de caracteristici obiectuale. surzii şi-au însuşit şi se folosesc de o anumită experienţă socială la nivelul mediului în care trăiesc. se îmbogaţeşte. De aceea. ele nu pot fi confundate cu reacţiile afective întâlnite la maimuţă. La fel ar fi greşit să se afirme. posibilităţile abstractizării. Pe de altă parte acestea nu sunt înscrise în codul genetic uman. ca şi ale celorlalte operaţii logice. nervozitate ş. Chiar şi în această împrejurare iese în evidenţă funcţia compensatoare a mimico-gesticulatiei. Manifestările surdului total. există numai la fiinţele care posedă raţiune. cu ajutorul comunicării prin gesturi şi al activităţii. nu poate stimula în modul cel mai intens dezvoltarea gândirii. pe când cea reflexivă. Limbajul mimico-gestual al surdului dispune de caracteristici semnalizatoare specific umane. deci al senzaţiilor. ca: bucurie. Mimico-gesticulaţia surdului are o structură complexă. se rectifică (prin învăţare). Raportând mimico-gesticulaţia la sistemele de semnalizare se poate spune că limbajul mimico-gesticular nu se limitează la ceea ce a numit I. imaginea generalizată se dovedeşte a fi mai adecvată pentru a îngloba şi reda fidel conţinutul empiric al reflectării senzoriale.P. Deşi ei nu folosesc limbajul sonor ca mijloc de comunicare. râs. Datorită naturii sale evident intuitive. ca ea este un analog al noţiunii dar nu un echivalent total. ceea ce le face diferite de cele pe care le posedă lumea animală. “intenţionată”. primul sistem de semnalizare.Pavlov. au un evident character social. oftat. Dacă s-ar limita la acesta. Mimico-gesticulaţia include caracteristici ale primului sistem de semnalizare (de natură senzorial-perpectivă) şi multe dintre cele care aparţin celui de-al doilea sistem (funcţia de comunicare umană). asigurate de reprezentările despre obiecte şi fenomene. În acelaşi timp se poate spune că viaţa împreună cu auzitorii i-a “umanizat”. imaginea generalizată nu este adecvată spre a indeplini până în cele mai mici detalii toate atribuţiile pe care le indeplineşte în gândire noţiunea bazată pe cuvânt. nu se limitează la un număr mic de semnale. fiind în interdependenţă cu gândirea în imagini (specifică) şi exprimă rezultatele gândirii în imagini. la nivelul imaginii generalizate.a. mimico-gesticulaţia ar fi lipsită de multe dintre atributele sale. privită astfel.

Această imagine nu reprezintă un gest sau o pantomimă realizată la întâmplare ci implică modalităţi controlate şi convenţionalizate de prezentare vizuală a informaţiei..peste”). se formează şi evoluează în societate. în anumite cazuri. pur şi simplu...a.alături”).. .d... a) când ambele mâini se mişcă. acumulând cunoştinţe despre utilitatea socială a obiectelor..copiere”. prin conţinutul său oglindind diversele schimbări ale societăţii. 3) când mâinile fac aceeaşi mişcare dar în direcţii diferite. Uneori..m. Uneori o combinare între aceste elemente nu este exclusă.împreună”) 3) mâinile au diferite configuraţii (de ex. ele au.paralel”. surdutul îşi însuşeşte experienţa de viaţă în mediul social în care trăieşte. . mişcărilor sau oamenilor pe care îi reprezintă. Ele dau o imagine vizuală corespunzătoare ideilor. cu forma sau cu modul lor de acţionare. aceasta fiind mâna lor dominantă sau activă iar cealaltă mână este numită mână ne-dominantă sau pasivă. Un gesticulator dreptaci produce gesturile uni-manuale îndeosebi cu mâna dreaptă iar cel stângaci. . Unele gesturi au un grad de iconicitate mai puţin evident 120 . . când mâinile se întâlnesc una cu alta sau se separă una de alta (de ex. prin modalitatea de manevrare sau mişcarea care se realizează cu ele. dispune de un character-istoric evident. Iconicitatea gesturilor Multe gesturi seamănă cu ideea pe care o reprezintă.împreună”. aceeaşi configuraţie. De exemplu. cu mâna stângă. . De pildă.. în general.. obiectelor. anumite semne au forme şi mişcări similare şi.opusă”. obiectele pot fi reprezentate prin conturul sau forma lor. De exemplu. Există mai mulţi factori care uşurează învăţarea limbajului gestual. pentru lapte semnul îşi are originea în acţiunea de mulgere a vacii. trecând una peste alta (de ex. . Unele semne reconstituie sau ne reamintesc unele caracteristici ale obiectului sau acţiunii. îşi formează deprinderi de muncă. .cuvintelor. Unele gesturi sunt produse cu o singura mână (gesturi uni-manuale) iar altele sunt executate cu ambele mâini (gesturi bi-manuale). mimico-gesticulaţia îndeplinind funcţia de comunicare.a simţi”) 2) ambele mâini au aceeaşi configuraţie (de ex . recunoaşterea originii unui semn ne ajută să ne reamintim semnul mai uşor. când mâinile se mişcă simultan şi în aceeaşi direcţie (de ex.divorţ”). acceptă sau respinge diverse norme de comportament şi convieţuire socială ş. b) când mâna dominantă se mişcă iar cea pasivă stă: 1) mâna pasivă este locul de articulaţie al gestului (de ex... Cu ajutorul semnelor mimicogesticulatorii. 2) o mişcare .unt”). În cazul gesturilor executate cu ambele mâini ele pot fi divizate în două grupuri pe baza rolului jucat de aceste mâini. Mişcarea lor poate fi : 1) o mişcare de . reproduc mişcarea sau imită forma obiectului. . semnul pentru elefant înfăţişează trompa elefantului în timp ce semnul pentru un sport reproduce mişcarea caracteristică acestuia.a depăşi”. De pildă.

De pildă. mai importantă este .minge mare” etc. prin adăugarea gestului .nu-mi place”. Se foloseşte. de obicei. prepoziţiile nu sunt folosite întotdeauna. de ex.. a direcţiilor etc. degetele curbate sunt folosite. accentuează idea insistenţei sau obligaţiei (de ex. de asemenea. peste ş. .. fiind evidente. se poate reprezenta o lustră (poziţia spre tavan). luminile unui semafor. În acest caz. nu vreau”ş. cu ajutorul gestului . . ..nu cred”.. Aceasta se execută mai departe de corp sau de cap.oricum”). Folosirea unor mişcări sigure. . banană. un pahar de coniac) sau suprafeţele curbate ale acestora.nesigur”. Prin folosirea degetelor index şi mare se poate contura forma obiectului.a. aceste gesturi se pot referi la orice obiect iar prin unele modificări ale gestului se oferă informaţii suplimentare despre el. Aşa cum cuvintele pot avea diferite semnificaţii în funcţie de context. să reprezinte obiecte curbate (o minge.a. care reprezintă o modalitate de a indica obiectele fără a le denumi. Aici creşte mult în importanţă forma pe care o ia mâna precum şi unghiul.. De pildă.. de aşezarea gestului. .a. Manevrarea sau mişcarea asociată cu obiectul sunt deosebit de importante în reprezentarea lui adecvată (de ex.dobândind un grad de convenţionalitate mai mare. în cazul unor concepte abstracte. masă). card bancar bilet. farfurie etc. .orice”. . poziţia şi mişcarea pe care o face pentru a reprezenta un anumit obiect... legătura dintre forma unui gest şi semnificaţia lui apare destul de repede..trebuie”. putând arăta intensitatea şi gradul lor (ex.a. tablou. În cazul obiectelor concrete. luminafulger a unui aparat de fotografiat.nu ştiu”. volan. Însă. călcarea rufelor) ş. legat de forma de bază a mâinii.sigur”) în comparaţie cu mişcarea de fluturare a palmei care denotă îndoială sau nesiguranţă (de ex.nesigur” ş.lumină”. aşa şi gesturile diferă după felul cum sunt executate. după poziţia plasării.poziţionarea” gesturilor în spaţiu. Poziţia obiectelor sau a oamenilor în relaţie unii cu alţii este arătată prin folosirea unor prepoziţii cum ar fi pe. reprezentând obiectele după forma lor. cum ar fi. expresiile faciale şi corporale sunt deosebit de importante pentru transmiterea aspectelor negative ale gesturilor. de unele legături mai abstracte ş.mare” la . Mişcarea gesturilor negative pare să fie un indicator al sensului unui gest.). ... .sigur”. cutie. măr. Contextul în care este folosit acest gest aduce precizia necesară. sub.a. Rolul contextului este deosebit de important în distingerea diferitelor semnificaţii ale unui gest. luminile de poziţie ale unei maşini. o veioză (schimbarea poziţiei spre jos). . . Mâinile plate sunt folosite pentru a reprezenta obiecte plate (carte. De ex. este implicată o anumită iconicitate pentru a reprezenta semnificaţia într-o modalitate care poate fi mai potrivită sub aspect visual.a..trebuie”. Indicarea constituie baza unor gesturi cum ar fi pronumele.. De ex.. Totuşi. razele soarelui. Prin convenţionalitatea dobândită. Unele gesturi sunt foarte uşor de reprodus şi de înţeles. direcţia şi mărimea mişcării. îndreptarea privirii spre un loc anume pentru a ne referi la un obiect plasat dinainte în acel loc.. ale unui far ş. Se cunosc şi 121 .minge” se obţine gestul .precum şi arătarea părţilor corpului..

sunt necesare mai puţine gesturi decât cuvinte pentru exprimarea aceluiaşi conţinut.Meadow (1968) au evidenţiat că ambele forme de limbaj folosesc strategii asemănătoare de codificare şi decodificare a propoziţiilor şi de interpretare a sensului. omiţând tocmai faptul esenţial că ambele forme s-au dezvoltat în direcţii diferite. în medie. fiind un instrument al gândirii. după sensul celor exprimate. elemente comparabile cu accentul sau dialectul din limbajul verbal. la fel este situaţia şi în limbajul gestual. Totuşi. în general. Lieth. gramaticală a folosirii cuvintelor şi o versiune în care cuvintele se folosesc altfel în situaţii intime. fiind mai puţin limitată de organizarea gramaticală puternic structurată a limbajului verbal. nu are mijloace de marcare gramaticală a acestora. el se adresează ochiului nu urechii. Unele cercetări efectuate de H. limbajul mimico-gestual nu are ceva analog părţilor de vorbire.standardizate”. vizuale în care au evoluat cele două forme de limbaj. Bellugi. gesticulaţia are o mai mare libertate de exprimare. . 1981. 1973. adică între prieteni foarte apropiaţi. 1978). cu ambele forme de limbaj (U. respectiv.forme alternative. În consecinţă. Aşa cum în limbajul verbal există o versiune oficială. mai mult timp decât este necesar în cazul emiterii verbale a cuvintelor. limbajul mimico-gestual trebuie privit ca un limbaj adevărat. Evidenţiem mai jos câteva din cele mai frapante opoziţii între cele două forme de limbaj reliefate de B.în condiţii nefavorabile comunicării vizuale (timp de noapte. în timp ce comunicarea verbală se poate desfăşura nestingherită. variaţii regionale ale aceluiaşi gest. execuţia gesturilor necesită. însă.. Astfel. iar limbajul gestual are numeroase caracteristici vizuale. având majoritatea trăsăturilor lui esenţiale. el îndeplineşte funcţia generală de comunicare între indivizii unei colectivităţi. percepându-se vizual gestul şi toate mişcările mimice. Cele mai multe cercetări comparative efectuate dinainte de 1960 au evidenţiat mai ales insuficienţele limbajului gestual. Se poate realiza doar o clasificare lexicală a gesturilor (L.T. Totuşi. emiţătorul aflat la distanţă mare sau în contra lumină) nu se poate realiza dialogul gestual. . în cazuri neoficiale. 1979). de obicei. având un caracter social.limbajul verbal are un grad mai înalt de convenţionalitate faţă de conţinutul realităţii pe care o denumeşte.acelaşi volum de informaţie poate fi vehiculat în aproximativ acelaşi volum de timp conversaţional. Bergman. care va prezenta forme sau variaţii mai mult sau mai puţin . exactă. Se apreciază că. L. A. Într-adevăr. Aceasta nu înseamnă că propoziţia 122 . dar şi diferenţe fundamentale. . la întâlniri cu prietenii etc. este strâns legat de concret. Tervoort (1978): .comunicarea prin gesturi este faţă în faţă. . gestul.P. acestea datorându-se în special direcţiilor auditive şi. Wald. în funcţie de împrejurările în care sunt folosite. operează cu noţiuni (deşi cu un nivel de generalitate mai scăzut).se consideră că. între limbajul verbal şi cel gestual există unele asemănări.

Marea Britanie. Dacă în trecut limbajele gestuale au fost asimilate cu gesturile sau cu mimica (pantomimica) din cauza folosirii aceluiaşi canal de comunicare şi a acelorlaşi părţi ale corpului în mişcare. El . la fel şi limbajul gestual din fiecare comunitate de persoane surde prezintă diferenţe în funcţie de evoluţia lor de-a lungul secolelor. Gesturile sunt folosite de auzitori numai ocazional. surzii folosesc aceste gesturi naturale împreună cu altele într-o modalitate care oferă gesturilor semnificaţii precise şi consistente. aşa diferă şi gesturile unele de altele de la o ţară la alta. Ele nu sunt nici precise. astăzi situaţia s-a schimbat radical. nu un limbaj. folosind un repertoriu propriu de gesturi convenţionale sau naturale. Aşa cum diferă cuvintele din diferite limbaje verbale. deşi sunt folosite în actul comunicării. Reprezentările la care dau naştere aceste gesturi nediferenţiate ar putea să creeze confuzii în mintea celui care caută să le interpreteze. Mimica şi pantomimica sunt o formă de artă. de obicei acolo unde perceperea auditivă este dificilă sau pentru a întări semnificaţia unui mesaj verbal. Spre deosebire de acest mim..povesteşte” acţionând în timp real. expresii faciale şi mişcări. folosind spaţiul de gesticulare ca o scenă pentru mesajul său. pentru a transmite mesaje scurte. din unele state africane. în prezent. Un mim poate imita viaţa. Totuşi. Aceasta din caiza gradului de iconicitate mai ridicat al gesturilor din limbajul gestual. ea pune accent pe aspectele mimice ale limbajului cu scopul găsirii unui limbaj comun. îndependente de limbajul verbal. după un moment de tatonare. Mai mult. Australia. ca şi un vorbitor. care au aceeaşi limbă naţională (engleza). gesturile sau mişcările specifice pantomimei nu constituie un limbaj. nici standardizate. prezintă diferenţe semnificative. Atât surzii cât şi auzitorii folosesc anumite gesturi naturale derivate din experienţa cotidiană: indicarea. pot sa ajungă mai repede la inţelegere decât auzitorii care nu ao o limbă comună. ca atare. din zona Pacificului de Sud sau din ţările arabe. De pildă. există şi diferenţe regionale în cadrul aceleiaşi ţări aşa cum există diferenţe dialectale şi în cadrul aceluiaşi limbaj verbal folosit în diferite zone ale ţării. Trebuie să precizăm că. clătinarea capului. cum ar fi cele de surpriză sau de îndoială. sensul acestor noţiuni putându-se deduce clar şi diferenţiat din contextul în care sunt utilizate. Printr-un singur gest se poate exprima una sau mai multe noţiuni. scuturarea lui sau expresii faciale similare. persoanele surde provenind din ţări diferite. Dar fiecare vorbitor foloseşte aceleaşi gesturi în mod diferit. Aşa cum fiecare naţiune are propriul său limbaj. Acest lucru nu se întâmplă. fără să se mişte prea mult. un gesticulator. folosite de surzii din Statele Unite. dar acestea sunt introduse într-o schemă gramaticală care poartă semnificaţii precise. este evident că limbajele gestuale. se poate referi la prezent. Spre deosebire de auzitori. Unele din acţiuni pot avea aspect de pantomimă. prin ele însele. Când persoana surdă trebuie să comunice cu un auzitor. 123 .gesticulată este abreviată. trecut sau viitor.

În acest fel. Astfel. În consecinţă. venirea unei persoane. care se luptă unii cu alţii care se integrează. gesticulatorii din diferite ţări pot săşi adapteze vocabularele mult mai uşor decât o pot face auzitorii şi pot să elaboreze un cod comun de comunicare pentru folosire temporară. acest gest poate fi folosit pentru a indica aşezarea. înţelegem că este vorba de alte persoane. folosirea ambelor mâini poate reprezenta un grup de oameni care se pot afla în diferite poziţii (în şir indian. stă jos. cade.. fuga de ceva. Scuturarea . care se află în război etc. stă întins pe jos.pumnului” exprimă dezacordul în timp ce înclinarea lui. are un somn agitat. 8 Formele reprezentative ale mâinii în limbajul gestual O trăsătură semnificativă a limbajului gestual este modul specific în care persoanele surde folosesc anumite forme ale mâinii ca reprezentare directă a oamenilor şi obiectelor.. dezinteresat de ceva. Degetul îndreptat spre sine arată că se referă la persoana care vorbeşte. urcă sau coboară scările. cu respect sau spre un adult / obiect înalt).. acordul.V” inversat. degetul index poate indica pronumele personal. reprezintă. fuge. izolarea. se împiedică. ele pot prezenta sensuri comune ale unor idei. mişcările pot fi infinite. de jos în sus. degetul index poate fi folosit pentru a reprezenta o persoană. de obicei.cu capul în nori”. Forma mâinii strânsă în pumn poate reprezenta un obiect rotund sau solid. posesivitatea. Mişcările specifice ale capului pot fi întărite sau accentuate prin folosirea mâinii în formă de pumn. călătoreşte etc. O simplă mişcare de depărtare sau de apropiere a indexului de corp indică plecarea sau.. rotirea degetului indică . dar acest lucru nu înseamnă că degetul index reprezintă persoana. că se întâlnesc una cu alta. Dacă degetul este îndreptat spre exterior.Deoarece toate limbajele gestuale folosite de surzi sunt produse prin mişcări ale corpului şi sunt recepţionate cu ajutorul vederii. 124 . că sunt rivale. Aceste forme ale mâinii se execută într-o diversitate de gesturi. Curs nr. Folosirea degetelor index şi mijlociu în formă de . O interesantă mişcare a .. Astfel.pumnului” poate reprezenta pe cineva care este .singuratatea”. De ex. Aceeaşi formă a degetelor poate indica cum priveşte cineva pe altă persoană (de sus în jos cu desconsiderare sau spre un copil. respectiv. s-a ajuns la crearea unor scheme vizuale similare în toate limbajele gestuale naţionale. se plimbă. sare. se poate roti în jur. în funcţie de context. mişcarea şi poziţia persoanei în relaţie cu un grup de persoane. Mişcările repetate în exterior arată că este vorba de indivizi separaţi. îngenunchează. că se află faţă-n-faţă sau în opoziţie. în cerc. ea se poate mişca înainte sau înapoi. Folosirea ambelor degete index poate reprezenta că o persoană se află în spatele/în urma alteia. Trecerea indexului pe sub palme cealaltă poate semnifica evadare. picioarele unei persoane care se pot mişca în diferite poziţii (stă în picioare. De pildă. În mod similar.

că opreşte la semafor ş. că urcă un deal sau coboară o pantă abruptă. limbaj etc. laringelui iar limbajul gestual face vizibile cuvintele prin mişcarea în spaţiu a corpului şi a membrelor sale. De ex. limbajul verbal face cuvintele să fie audibile cu ajutorul mişcărilor musculare şi articulatorii ale gurii. În limbajul gestual se aplică logica spaţială.a. Toate cunoştiinţele lor despre lume. fluentă în limbajul gestual. După cum vom constata. evenimente.a. mişcarea şi viteza cu care se deplasează acel vehicul. în limbajul gestual semnele pot fi aranjate în orice ordine dar se pare că această ordine este dictată de importanţa gestului în cadrul propoziţiei. Asupra acestui aspect nu ne putem pronunţa cu certitudine întrucât credem ca sunt necesare studii mai aprofundate care nu se pot realiza decât de o echipă interdisciplinară din care să facă parte obligatoriu 125 .) Astfel. rolul lui de transmitere şi de acumulare a informaţiei ş. locuri. se formează prin simţul vizual. rafinarea lor o dată cu creşterea nivelului de educaţie generală a populaţiei de surzi. nu pentru că ar avea vederea mai bună ci fiindcă simţul vizual este cel mai important mijloc de cunoaştere a lumii înconjurătoare de către surzi. Multă vreme s-a considerat că viteza expunerii unui text în limbajul verbal trebuie să fie mai mare decât cea a expunerii unei compuneri în limbajul gestual deoarece mişcările muşchilor care participă în vorbire sunt mai mici decât cele ale membrelor corpului. Folosirea ambelor palme poate reprezenta poziţiile relative a două vehicule. Prin urmare. Aparent aşa stau lucrurile dar un experiment efectuat de Bellugi şi Fischer a demonstrat că durata poate fi aproximativ egală dacă gesturile sunt realizate de o persoană surdă. lucruri. În limbajul verbal acest lucru se realizează prin ordinea cuvintelor în propoziţie şi prin folosirea sufixelor şi a prefixelor. limbii. regula simplificării execuţiei semnelor sau a „efortului minim” în pronunţarea cuvintelor acţionează şi aici. cele două limbaje diferă numai sub forma lor dar se aseamănă sub aproape toate aspectele ce caracterizează un limbaj adevărat (achiziţia. Chiar limbajul gestual este un limbaj manual-vizual fiindcă se realizează cu mâinile dar este coordonat de vedere. În orice propoziţie trebuie să existe un verb care arată cine face acţiunea şi spre cine este îndreptată ea.. de-a lungul vremii se observă o direcţie spre simplificarea execuţiei gesturilor. aşezată pe muchie ce poate să ne dea o imagine privind direcţia. pe care dorim să le evidenţiem în rândurile ce urmează. La fel şi în limbajul gestual. Autorii care au studiat limbajul gestual au evidenţiat numeroase asemănări şi deosebiri ale acestuia cu limbajul verbal. Se poate afirma că membrii comunităţii surzilor observă mai bine detaliile cu ajutorul vederii în comparaţie cu auzitorii. De asemenea. în limbajul verbal. oameni. că parchează pe un loc strâmt cu faţa sau cu spatele. Mişcările palmei pot arăta că o maşină intră în garaj. regulile acestuia sunt astfel alcătuite încât să facă mai uşoară pronunţarea cuvintelor sau a consoanelor. Nu există o anumită logică a ordinii gesturilor în propoziţia gesticulată.Un vehicul poate fi reprezentat de mişcările palmei cu degetele lipite.

Însă.caracteristica limbajului gestual. de bucurie. S-a evidenţiat marea disponibilitate a vederii de a procesa informaţia pe care „a văzut-o” chiar o jumătate de secundă. de surpriză. Încruntarea sau ridicarea sprâncenelor. De pildă. care este folosit de un grup mai mare de surzi şi care are o anumită stabilitate. comunicând sentimente de emoţie. Aceasta înseamnă că limbajul gestual care este cel mai bine adaptat la societatea respectivă este folosit în cadrul acelei societăţi. In consecinţă.limbajele gestuale sunt influenţate de limbajele verbale folosite de auzitorii din acea zonă. cineva care a auzit numai o jumătate de secundă o parte a unei simfonii nu ar putea să povestească mai nimic despre acea simfonie. ei încep să folosească o anumită formă de comunicare prin semne iar astfel de sisteme de comunicare se dezvoltă în limbaje gestuale când ele sunt achiziţionate de copiii surzi care le folosesc ca principale mijloace de comunicare. de un ordin. de dezgust. pentru a efectua cursuri de limbaj gestual cu profesorii sau cu părinţii copiilor surzi este bine să se înceapă cu urmărirea concentraţiilor de persoane surde din oraşe sau a familiilor de surzi şi să se folosească aceste persoane ca "formatori" sau ca "profesori asistenţi". . etc. Se cunoaşte că toate limbajele sunt influenţate de mediul social şi fizic în care sunt folosite. Pentru a-l învăţa corect.etc. Într-o ţară pot fi folosite diferite limbaje sau dialecte gestuale. 126 . De asemenea. care este determinată de specificitatea şi de mărimea grupului de oameni surzi care-l foloseşte. Este de preferat să se folosească un limbaj gestual care are o anumită tradiţie.un cercetător surd care poate să comunice fluent cu subiecţii surzi şi care să aibă o pregatire superioară în domeniul limbajului şi comunicării. fapt influenţat şi de promovarea labiolecturii în cadrul familiilor acestor copii.a. Expresia feţei poate adăuga culoare emoţională mesajului. Putem afirma că în cazul vederii ar fi mai multe canale de informaţie accesibile în acelaşi timp pe când în cazul auzului nu există decât un singur canal. este nevoie de modele de "vorbitori" ai acestui limbaj. Se pune problema care din aceste dialecte să le alegem pentru predarea cursurilor de limbaj gestual la profesorii din şcolile de surzi sau la cei care doresc să devină interpreţi? Pentru a răspunde la această întrebare este necesar să se ţină seama de următorii factori: . de o rugăminte. mişcările diverse ale capului. Acestea ne indică dacă este vorba de o întrebare. adesea surzii folosesc mişcări ale buzelor care imită cuvintele când gesticulează. Un astfel de subiect poate să povestească multă vreme despre ce a văzut în acea jumătate de secundă. semnalele nonmanuale sunt foarte importante pentru înţelegerea corectă a unui mesaj prezentat în limbaj gestual. De îndată ce oamenii surzi se adună. ne dau indicaţii preţioase privind mesajul sau intenţiile reale ale „vorbitorului”. care pot fi persoane surde din respectiva comunitate sau copii auzitori ai unor părinţi surzi care folosesc limbajul gestual ca principal mijloc de comunicare cu părinţii lor. poziţiile corpului ş.

mişcările mâinilor sunt mai scurte şi mai rapide când se fac astfel de acţiuni în limbajul gesturilor. a hainelor. perierea hainelor. În cazul persoanei a III-a plural degetele index se îndreaptă spre persoane imaginare. În ţările unde există preocupări deosebite faţă de limbajul gestual s-au creat semne abstracte pentru diferite domenii ale ştiinţei ca matematica.. chiar dacă repertoriul de gesturi este mai sărac.. Pentru reprezentarea persoanei I plural se folosesc degetele index ale ambelor mâini. ducerea degetului mare la buze pentru a semnifica . În cazul pronumelor posesive.unele gesturi sunt simple indicări spre un obiect despre care dorim să vorbim. .) însă. virgule. biologia etc. cele două puncte.multe gesturi imită gesturile naturale folosite de auzitori cum ar fi fluturarea mâinii pentru "la reverere". fizica. alte semne imită acţiunile pe care le facem cu obiectele (ducerea paharului la gură. baterea unui cui etc. Folosirea pronumelor personale şi posesive În cazul pronumelui personal se foloseşte degetul index care se îndreaptă spre sine la persoana I singular şi spre persoane imaginare în cazul persoanelor II şi III singular. punctual etc. forma mâinii imită forma obiectelor iar mişcările mâinii se fac aşa cum se mişcă de obicei acele obiecte. Punctuaţia poate fi folosită mai ales pentru exactitate sau pentru accentuare când este necesar sau de dorit dar aceasta este cel mai adeseori omisă în favoarea expresiei faciale sau a duratei gesturilor. dacă arătăm cu degetul în sus înseamnă "cer". Nu trebuie să uităm că surzii au semne standard pentru orice subiect de discuţie.în unele gesturi. daca atingem propriul corp înseamnă "eu". care nu au nici o legătură cu forma obiectelor la care se referă. Astfel. .). se fac aceleaşi mişcări ca şi în situaţia pronumelor personale cu deosebirea că degetele index sunt înlocuite cu palmele 127 . cu pumnii strânşi şi se face o mişcare semicirculară spre înăuntru pentru persoana I plural sau spre în afară pentru persoana a II-a plural. "culoarea albastră" ş. al întrebării. spălarea dinţilor. Reprezentarea gestuală a principalelor categorii gramaticale Punctuaţia Când se pune o întrebare sau se foloseşte semnul întrebării la sfrşitul unei propoziţii se mimează o expresie facială întrebătoare şi se păstrează mai mult timp ultimul semn efectuat (Care poate fi semnul exclamării.a.a bea” . spre oameni sau spre propria persoană. Şi aici se aplică regula: ..când eşti la Roma fă cum fac romanii”. Dacă cineva consideră că un alt semn ar fi mai potrivit pentru a înfăţişa un obiect decât semnul standard folosit de surzi este mai bine să-şi păstreze opiniile şi să respecte limbajul folosit de acea colectivitate de surzi. Faptul că limbajul gestual include gesturi şi mimică permite comunicarea mai uşoară cu persoanele surde. tăierea cu un cuţit.

Aceste gesturi sunt alcătuite din două sau mai multe desene executate în aer cu mâinile. din cauza mai multor forme comparative ce pot fi exprimate în acest limbaj. dar care se execută cu aceeaşi formă. spre exemplu. De exemplu. De ex. iar când se referă la femei. in asociere cu alte gesturi. de exemplu. Un alt exemplu elocvent este gestul pentru „persoană” la care se adaugă alte gesturi pentru a forma un compus. Comparaţiile Clasificarea comparaţiilor în limbajul gestual nu se face numai prin folosirea unor termeni tradiţionali cum ar fi comparativul şi superlativul. In cazul structurilor manuale. etc. dormitor. În mod similar se foloseşte gestul pentru cameră care. baie sau sufragerie. ele se execută in partea de jos a feţei. Aceste gesturi pot fi executate la începutul sau la sfârşitul unei propoziţii Genul gesturilor. Acest aspect este util in descrierea unor relaţii familiale diferite sub aspectul genului (de ex. Gesturi compuse. când se referă la un băiat sau bărbat gesturile sunt executate în partea de sus a feţei. când se face o comparaţie cu ceva care este mic.deschise şi cu degetele lipite. contabil = persoană + a socoti. Se pot face comparaţii cu gesturile care nu au ca loc de articulare corpul gesticulatorului şi care schiţează forma obiectului prin schimbarea formei sau a mărimii gestului. de exemplu semnele pentru a reprezenta pe un director. Aceste gesturi compuse sunt legate întotdeauna de gesturile individuale componente. În schimb. soldat = persoană + armă. De ex. gestul “suc de mere” este format din gesturile pentru mere + acţiunea de stoarcere + verbul a bea.Casa aceea este mai mică decât cealaltă. mişcare şi aşezare a mâinii şi orientare a palmei. ochii se măresc şi gura se deschide.: . Alteori. intensitatea mişcării şi viteza gestului sunt în creştere când se compară ceva cu alt ceva. cum ar fi. Schimbarea mărimii sau formei gestului. când se fac comparaţii cu fiinţe mari. 128 . Gesturile se fac în spaţiul de gesticulare prin urmărirea plasării reale sau imaginare a obiectului şi prin repetarea acestora de cel mult 3-4 ori. român sau alte profesii şi naţionalităţi. bucătar. puternic. faţa se crispează iar buzele se strâng. S-a observat că gesturile au un fel de „gen”. În cazul structurilor ne-manuale. gestul pentru „inundaţie” este format din gesturile individuale: (apă+creşterea apei+revărsare). schimbarea are loc în cadrul expresiei faciale. De pildă. Ceea ce este comun pentru toate formele comparative este faptul că ele pot fi exprimate printr-un singur gest atât în structurile manuale cât şi în cele ne-manuale. baby-sitter= persoană+a ingriji+copil.a. pentru a forma reprezentarea unui obiect. gestul compus este format din mai mult decât suma parţilor sale. fratesoră). şofer=persoană+a conduce+maşină ş. La fel se folosesc gesturile compuse în descrierea poziţiei unei persoane sau a ocupaţiei sale. poate desemna o bucătărie.

.Casa aceasta este mai mare decât cealaltă”.Cealaltă sofa este mai urâtă decât prima” prin adăugarea gestului . De ex. De ex..primul” poate fi folosit şi în legătură cu un gest care exprimă acţiunea. Când dorim în mod deosebit să accentuăm superioritatea unui obiect faţă de altul se adaugă gestul ..: . Gesturile principale care au o bază iconică dar care nu au locul de articulare pe corpul gesticulatorului şi care nu conturează forma obiectului.. ( ? ).primul. care se referă la o anumită parte a corpului uman sau care descriu forma unor părţi ale corpului pot fi exprimate sub aspect comparativ prin modificarea formei sau mărimii acestora. De exemplu. alta de prepoziţie. există mai multe posibilităţi de translaţie pentru a indica grosimea unei cărţi sau a unui obiect. În funcţie de distanţa dintre degetul mare şi index în configuraţia mâinii. : . însă ea are două semnificaţii. una de conjuncţie.. schimbarea mărimii sau formei obiectului este lăsată în afară sau este exprimată în acelaşi timp cu gestul care arată calitatea comparativă. (mincinos). (clasa). Formele comparative pot fi exprimate şi prin opoziţii astfel încât se pot indica două puncte de vedere cu privire la aceeaşi calitate sau gesticulatorul poate să pună accent pe un punct de vedere propriu prin adăugarea gestului DA. predominanţa ei faţă de alte acţiuni echivalente.Această carte este mai subţire decât cealaltă”. .. şi . Astfel. Astfel el accentuează activitatea de a face ceva.. De ex.: . Gestul . (primul). întâiul” după gestul care exprimă calitatea comparativă.. Uneori formele comparative se pot exprima numai prin creşterea intensităţii şi a mişcării expresiei faciale. . Un gest separat care exprimă comparaţia se poate folosi când se arată calitatea comparativă a obiectului.Acea sofa este mai frumoasă decât cealaltă”... Se face gestul pentru . De ex. diferită). Gestul pentru casă poate fi executat împreună cu forma care arată calitatea comparativă (mare. (primul). Gesturile care au locul de articulare pe corpul gesticulatorului. (din lume). (cine). (soţul)... În exemplele date mai sus gesturile sunt produse ca mărimi diferite.Soţul meu este cel mai drăguţ din lume” se exprimă prin gesturi astfel : (al meu).Cine este cel mai mare mincinos din clasa ta?” se execută astfel : (a ta). De ex: Mergi la petrecere dar să fii acasă la miezul nopţii.carte” şi apoi o configuraţie a mâinii care exprimă subţirimea ei. în fraza :. (drăguţ).. Conjuncţia Cel mai frecvent se foloseşte conjuncţia „dar”.Casele sunt de diferite mărimi”.: . De ex.(în limbaj verbal) 129 . au nevoie de un gest separat în formele comparative care să exprime caracteristicile comparative.Casele sunt de mărimi diferite.DA” se poate schimba uşor semnificaţia propoziţiei adică cealaltă sofa este sigur mai urâtă decât prima..În cursul celei de a doua sarcini burta mea este mai mare decât la prima sarcină” se face la început o mişcare cu una sau ambele mâini indicând o mărime şi apoi altă mărime.

adică pe două modalităţi. Pentru executarea numeralelor ordinale se fac două mişcări. a-şi aminti etc. de ex. mâine. Locul de articulare al acestor verbe se află pe corpul gesticulatorului şi se referă de obicei la sentimente. numărul de telefon al unei vedete pe care dorim s-o vizităm. acesta este gesticulat numai după acţiunea respectivă. de exemplu. activităţi sau incidente. (limbaj gestual). În limbajul gestual verbele pot fi divizate în patru categorii şi anume: . în viitor ş. a servi.A) Verbe care nu folosesc spaţiul. În afară de aceste timpuri principale nu putem vorbi în limbajul gestual de variaţii ale acestor timpuri ca în limbajul verbal.vii.la miezul nopţii – trebuie – tu .a. În toate limbile lumii exclamaţiile comunică ascultătorului ceea ce simte subiectul faţă de un obiect sau acţiune.Petrecere . de rotire uşoară a mâinii. una pentru formarea numărului şi alta. Noi ne vom concentra numai pe exprimarea numeralelor ordinale şi cardinale. Ea ne arată milioanele câştigate la loto.a. În mod similar. alaltăieri. se realizează cu ambele mâini în faţa pieptului. Semnele care se referă la viitor au mai întâi o mişcare a mâinii spre înainte. Sau: Tu doreşti mere sau portocale ? (în limbaj verbal) Mere. De aceea semnele care se referă la ceva ce se întâmplă în prezent se fac în faţa corpului. poimâine. De ex. săptămâna trecută ş. în limbajul verbal spunem: „A cincizecea noastră aniversare !”. portocale-doreşti tu-care? (în limbaj gestual) Numeralul Literatura de specialitate semnalează 27 feluri de a exprima numeralele. Dacă acţiunea sau activitatea este îndreptată spre ceva care deja există.mergi . De 130 . Dacă este vorba despre o activitate care creează obiectul. gesturile fac acelaşi lucru dar ele pot fi folosite la începutul sau la sfârşitul unei propoziţii. în acest moment ş.a. Numerele cardinale se execută cu o singură mână.a. sunt însoţite de o mişcare spre înapoi. starea organismului. de îndepărtare de corp. semnele care se referă la trecut. . Exclamarea în propoziţii simple. trecut şi viitor în limbajul gestual cel care le studiază va trebui să se gândească la un spaţiu din faţa corpului său ca reprezentând timpul prezent. se gesticulează obiectul şi este plasat în spaţiul de gesticulare înaintea verbului. a dori. Acestea încep de la gesticulator şi sunt îndreptate spre obiectul activităţii.dar acasă .B) Verbe care se modifică în funcţie de obiect. semnele pentru acum. În limbajul gestual. astăzi. De pildă. aici. iar în limbajul gestual : „Aniversare-cincizeci ani-a noastră!” Timpurile verbelor Pentru a înţelege conceptele de timp prezent. ordinea clasificării cailor la o cursă hipică ş. ieri. În situaţiile cotidiene se cunoaşte că numeraţia este foarte importantă.

Dorothy Miles (2002). forma şi modul de manevrare a obiectului. -D) Verbe polisintetice sunt acele verbe unde forma lor include informaţii despre mărimea. dă o interesantă imagine privind reprezentarea timpului în limbajul gestual prin folosirea a patru linii de timp pe care le prezentăm mai jos: cap cap mână A (trecut spre viitor) B (unităţi scurte de timp) ms------------------md C (timp care continuă) talie D (timp de creştere) Linia . In această situaţie. cu palma uşor îndoită. Gestul . obiectul sau manevrarea lui. Este o mişcare pe care o face mâna..făcând planuri de viitor”.. 30-50 cm. Deoarece verbul este legat de o situaţie.ex. Atât obiectul cât şi subiectul activităţii apar din mişcarea şi sau orientarea verbelor. el nu este cuprins în dicţionarul de bază al limbajului gestual. acum o săptămână). Cel mai des. palma mâinii se deschide uşor şi reprezintă o imagine vizuală a unor expresii folosite în limbajul verbal cum ar fi . mi-ai spus mai înainte.. în 131 .A” de timp este o linie imaginară care traversează umărul dinspre spate. dacă este o acţiune continuă sau ea săa terminat.cu mult timp în urmă”. . spre înainte. care se modifică în funcţie de obiect şi subiect. Configuraţia mâinii (clasificatorul) descrie actorul. .a aerisi” este îndreptat spre direcţia unde se află camera şi spre care se face indicarea. pe o distanţă de cca. În cursul acestei mişcări. .C) Verbe care se modifică după obiect şi subiect.privind spre viitor” ş. .întotdeauna” şi . obiectul şi subiectul sunt mai întâi plasaţi în spaţiul de gesticulare şi apoi se gesticulează verbul. mişcarea începe în acel loc din spaţiul de gesticulare unde a fost localizat expeditorul şi apoi continuă spre spaţiul unde a fost localizat destinatarul.a trimite”. .. Gesturile care desemnează verbe pot fi flexionate ca aspect şi prin aceasta noi putem arăta caracterul acţiunii şi durata ei. o mişcare spre în spate reprezintă ceva ce a avut loc în trecut (am lucrat acolo acum o vreme.privind înapoi în trecut”.. De ex.mereu”. cât de lungă pare ea. In cazul unei acţiuni permanente sau continui se adaugă la verb gesturile .Eu aerisesc acea cameră”.. Verbul poate să arate cu ce seamănă acţiunea.. de la nivelul urechii spre în faţă. locul verbului se stabileşte cu claritate. la nivelul urechii. Astfel. în cazul verbului ..a...

.). O mişcare mai lungă. astăzi). cu gesturi lente şi mai largi.C”. Pentru unele gesturi.timp ce o mişcare spre înainte exprimă viitorul (mâine. Însă... se foloseşte o singură mână. palma mâinii poate fi folosită ca un cadran de ceas. în timp ce o mişcare inversă. Linia .. dacă vrem să arătăm . secvenţe de timp aflate în relaţie unele cu altele. Este o altă linie imaginară.... cu cât timpul trece spre un viitor tot mai îndepărtat. Aici putem încadra reprezentarea orelor. în propoziţia . cu mişcări specifice putem arăta trecerea rapidă sau lentă a timpului.înainte”. gesturile se fac tot mai departe de corp.. săptămâna aceasta/trecută sau viitoare”. .). de ex.B” a timpului se foloseşte pentru a arăta succesiunea şi durata timpului din calendar (numărul de luni. De regulă. spre înainte..târziu”. trecerea timpului. făcându-se o mişcare spre înapoi. de la stânga spre dreapta.devreme”.. înainte). o mişcare spre umăr poate exprima trecutul (ex. întinzându-se de la umăr spre încheietura palmei.cu multi ani în urmă” se pot folosi ambele mâini. Astfel. Dacă vrem să arătăm că ceva s-a petrecut mai demult. ambele mâini fac cercuri alternative spre în urmă. Este o linie imaginară care traversează umerii.. spre partea de jos a braţului. Linia .. la nivelul urechii de aceeaşi parte cu mâna. se execută o mişcare uşoară de la un punct imaginar. de-a lungul acestei linii a timpului.cu mult timp înainte/sau după” în timp ce mişcările mai scurte şi repetate indică . variind numărul mărimea şi viteza cercurilor.după” etc. minutelor şi secundelor folosind ambele mâini.C” a timpului trece prin faţa gesticulatorului. până la alt punct imaginar spre dreapta. . peste o lună ş. de la trecut spre viitor. în special.astăzi”.. iar permanenţa trecerii timpului poate fi reprezentată prin o combinaţie de mişcări circulare realizate de degetele index care se mişcă şi spre dreapta pe linia .. Similar se procedează când se gesticulează . De asemenea.a. De pildă. spre dreapta gesticulatorului.cu puţin timp înainte/sau după”. care poate reprezenta trecutul şi viitorul. poate indica . . după care se face o mişcare cu palma spre stânga/respectiv.trecerea timpului” sau . exprimă viitorul (ceva mai târziu).acum”. pe partea stângă. se stabileşte un punct de referinţă imaginar. Perioadele de timp anterioare sunt indicate spre stânga celui care gesticulează iar cele care urmează. care fac o mişcare circulară spre în urmă. mai devreme. Această linie a timpului se foloseşte pentru a indica .din anul 1975 până în anul 2006” când se oferă pe cale vizuală o imagine a scurgerii timpului. Continuarea timpului se arată de la stânga spre dreapta. Este locul unde putem arăta prin gesturi că ceva are loc .în acest moment” sau care reprezintă o trecere continuă a timpului.. în dreapta lui. Când ne referim la o perioadă de dinainte sau după anul 1975.. În funcţie de durata timpului la care ne referim. Aceasta se foloseşte pentru a indica.am aşteptat de la ora cinci până la ora şase”. peste 3 ani.. 132 . Prezentul este indicat la mijlocul acestei linii imaginare (acum. . în faţa corpului.

de la talie în sus. se arată mai întâi un gest spre . se face gestul de creştere cuprins între vârstele aproximative la care se referă şi apoi se dă vârsta finală (7 ani). Linia D a timpului arată. Pluralismul poate fi exprimat prin repetarea gestului de substantiv de câteva ori.. . . Dacă gestul .floare”. 133 .copil”. ea poate însemna că timpul trecea greu pentru persoana în cauză. repetarea gestului se foloseşte pentru a arăta că un substantiv este la plural (ex.a copilări”. cu repetiţie circulară poate însemna .. Pentru a se adăuga unele semnificaţii deosebite la mesajele sale.A”(cu o mişcare spre înainte) sau pe linia .. Dacă la aceste mişcări se adaugă şi alte informaţii oferite de mişcările corpului şi de expresia feţei..trecut”. În general repetarea gestului se face de 2-3 ori. el se poate executa cu ambele mâini la forma de plural (de ex... 2. a plăti cu regularitate.C”(cu o mişcare a mâinii spre dreapta). limbajul gestual foloseşte repetarea gestului şi diferite mişcări şi viteze de execuţie. Dacă se arată prin gesturi . Adesea. „câţiva”. în general.prin repetarea de 2-3 ori cu o singură mână a gestului pentru . Dacă mişcarea este rapidă şi scurtă. apoi vârsta de început (4 ani).. în principal. De pildă se foloseşte: a) repetiţia gestului: se face gestul de câteva ori pentru a arăta că sunt mai multe obiecte. înţelegem că este vorba de .a creşte împreună” sau .. la o singură persoană sau la mai multe etc).. tu-voi etc). „mai mulţi” etc.adult”)..de când aveam 4 ani până la 7 ani”.. De ex când se face gestul pentru . cu un ritm normal al mişcării. În unele cazuri pluralitatea poate fi dedusă din context sau după forma verbului..a plăti” este executat repetat.Gesturile şi semnificaţiile lor pot rămâne aceleaşi dar se schimbă punctul de plecare şi direcţia lor în funcţie de liniile de timp folosite..Pentru a indica o . ea înseamnă .floare” la singular. Când se foloseşte o mişcare lentă.a plăti des”.. De ex.. cu mişcări care arată anumite puncte pe o linie imaginară care porneşte.a creşte”.. dacă arătăm cu ambele mâini . De obicei aceste gesturi se asociaza cu numeralul. .a plăti pentru mult timp”.amânare” putem reprezenta acest gest fie pe linia . el poate însemna . cană-căni) sau că un verb este folosit cu semnificaţii diferite (ex. Aici configuraţia mâinii pasive copiază configuraţia mâinii dominante. Trecerea timpului poate fi reprezentată şi prin mişcări care se fac cu ambele mâini.a plăti cu regularitate”.mic”.) înainte de a forma gestul pentru substantiv sau b) se indică persoanele la care se face referire. sacadată. ceva care creşte sau evoluează spre maturitate (. O mişcare scurtă. schimbându-se de fiecare dată locul de articulare. (gesturile pentru „mulţi”. limbajul gestual poate să redea un şir întreg de mesaje precise referitoare la timp Forma de plural a gesturilor Există mai multe feluri de a forma pluralul substantivelor gesticulate. Dacă gestul de dubstantiv se face cu o mână la forma de singular. eu-noi.. Gesturile care aparţin acestui grup au ca loc de articulare spaţiul neutru şi nu sunt formate din mişcări repetate. pluralul poate fi exprimat în două feluri: .înalt”..

Astfel de gesturi snnt : o mulţime.. atunci repetarea se face cu verbul gesticulat sau cu clasificatorul aşezat după gestul principal. Uneori singurul semn al pluralităţii este contextul în care se află obiectul sau propoziţia. Mişcarea de indicare este o mişcare directă. :. numeros. Această propoziţie poate fi translatată în limbajul verbal în mai multe modalităţi în funcţie de cum este plasat gestul polisemantic care se repetă. grupul de referenţi este localizat în spaţiul de gesticulare. Gestul polisintetic ca expresie a pluralităţii.Cărţile stau în picioare una după alta pe masă dar cea din dreapta a căzut. în expresia . . numerale sau alte gesturi care se referă la numere (mulţi. Aici pluralitatea. De ex.se formează gestul cu ambele mâini şi se repetă de 2-3 ori. Dăm mai jos câteva din alternativele posibile: .. Prin indicarea spre un grup înţelegem o indicare prin care degetul index al mâinii dominante arată spre un grup de referenţi. . Se cunosc două tipuri de indicări: indicarea spre un grup şi indicarea de alegere. gestul polisintetic .. în expresia:.acolo” clarifică unde sunt casele în relaţie cu alte puncte de reper. Indicarea ca expresie a pluralităţii.Cărţile sunt pe masă”. Gesturi pentru cantitate sau frecvenţă în exprimarea pluralităţii pot fi adăugate la gestul principal.Există multe grămezi de cărţi pe masă. Indicarea care se adaugă la gestul principal poate să exprime pluralitatea. Forma de plural poate fi exprimată prin repetarea rădăcinii mişcării unui clasificator care se adaugă la gestul principal. .. grup şi rareori precum şi toate gesturile care se referă la numere.Există cărţi aşezate una după alta pe masă. De ex. Acestea pot fi exprimate prin gesturi polisintactice. o mulţime. indicări. trebuie să fie legată de un aspect cunoscut în general unde cea mai probabilă alternativă este forma de plural şi unde exprimarea obiectului la forma de singular este o excepţie.Există cărţi într-o grămadă pe masă. prin indicare.Există fete peste tot”. In afară de pluralitate... clasificatorul care se referă la carte se repetă de 2-3 ori. Locul unde se repetă gestul polisintetic în spaţiu şi modul cum se repetă poate să poarte o semnificaţie. câţiva. De ex.ştergere” sau curbată. etc.Există cărţi aşezate în picioare una după alta pe masă. . indicarea poate 134 .). rareori. puţin. Contextul poate exprima pluralitatea.Acolo există două case” . Expresia la plural poate fi formată prin ataşarea unui gest care exprimă plenitudinea sau frecvenţa care se formează înaintea sau după gestul principal. La fiecare repetare se schimbă locul de articulare în spaţiul neutru. Astfel. de . Modul în care se repetă gestul polisintetic arată poziţia şi numărul referenţilor. mulţi. Dacă gestul principal nu poate fi repetat (dacă forma lui de singular constă deja din o repetare sau ea este legată de corpul gesticulatorului). care poate fi înţeleasă numai în contextul obiectual sau al propoziţiei.. Există gesturi separate care exprimă pluralismul.. numeroase.

Selecţia este făcută prin indicarea referenţilor unul după altul cu degetul index al mâinii dominante. 9 Parametrii de formare a gesturilor Gesturi fixate şi gesturi structurate productiv Prin gest fixat înţelegem acele gesturi care sunt folosite la modul general. Gesturi structurate productiv sunt acele gesturi care încă nu fac parte din vocabularul de bază a unei limbi din cauza legăturii lor tangenţiale cu o situaţie. Acestea pot fi divizate în două clase: gesturi polisintetice şi specificatori de mărime şi formă la care ne vom referi mai jos. Acestea au un număr limitat de semnificaţii. Structurile ne-manuale ale gesturilor Prin părţi structurale ne-manuale înţelegem acele componente ale gesturilor care se produc prin altă modalitate decât prin folosirea mâinilor. De ex. Gesturile structurate productiv au fost studiate în limbajele gestuale din diferite ţări.:. Un gest fixat este alcătuit din configuraţia. Nici una din părţile structurale ale unui gest fixat nu poate purta singură o semnificaţie. Fenomenul echivalent poate fi găsit şi în limbajele verbale. devin stabilizate şi se transformă în gesturi fixate. ale corpului. Ele au o existenţă efemeră dar sunt unele gesturi care supravieţuiesc.există câteva fete în grupul de copii”.. sunt difuzate în folosinţa comună.să exprime şi locul unde este situat grupul de fete în spaţiul de gesticulare în raport cu gesticulatorul sau cu alţi referenţi care au fost plasaţi mai înainte în spaţiul de gesticulare (dacă grupul de fete este plasat la stânga sau la dreapta gesticulatorului . în cazul mişcărilor gurii distingem două tipuri : 135 . referenţii parcă sunt selectaţi dintr. Acestea sunt mişcări ale capului. mişcarea. Propoziţia include şi semnificaţia că majoritatea copiilor sunt băieţi şi că există mai puţine fete în grup Curs nr. Un cuvânt care a fost creat la început pentru a fi folosit într-o situaţie temporară se poate stabiliza în cadrul vocabularului activ al unei limbi (de ex. Prin indicarea de selecţie. telefonul celular). Acestea sunt create şi folosite într-o situaţie particulară şi încetează să existe când situaţia nu mai are loc. De pildă.).. aşezarea şi orientarea mâinii precum şi din părţi structurale ne-manuale. Se pare că limbajele gestuale au o tendinţă de a construi gesturi structurate productiv.. o formă stabilizată de redare şi fac parte din vocabularul de bază al gesturilor unei limbi. expresiile faciale şi ale gurii. aproape sau mai departe de el. Forma de plural exprimată prin indicarea de selecţie pune accent si pe faptul că cei care au fost selectaţi constituie o minoritate în grup.un grup mai mare. aceasta fiind relevată numai când intră în joc toate părţile structurale.

136 . Când se termină o propoziţie şi se pregăteşte începerea alteia sau când se aşteaptă un răspuns. Majoritatea acestor semne sunt formate la sau lângă faţă. O importanţă mai mare prezintă faţa şi expresia acesteia. Menţionăm că în dicţionarul de bază al limbajului gestual finlandez sunt menţionate descrieri pentru 15 mişcări diferite ale buzelor dar lista acestora nu este completă. Structura unui gest polisintetic Menţionăm că un gest nu este o entitate indivizibilă. mişcarea mâinii. De asemenea. locul de articulaţie. care începe de la talie şi se întinde până deasupra capului. Fiecare gest. Spaţiul de gesticulare Este format dintr-o suprafaţă dreptunghiulară având baza delimitată de lungimea ambelor braţe întinse. orientarea şi aşezarea mâinii) şi părţi structurale ne-manuale (mişcarea buzelor. Un gest manual care este sprijinit de informaţiile date de alte părţi ale corpului se numeşte gest sau semn multicanal. Părţile structurale ale unui gest pot fi împărţite în părţi structurale manuale (configuraţia mâinii.a) Mişcări ale gurii care au loc în cadrul limbajului gestual fără legătură cu forma pe care o iau buzele la pronunţarea cuvintelor ca în limbajul sonor. Este vorba de o mişcare a buzelor legată de un gest sau de o expresie din limbajul gestual. Această formă a mişcării buzelor se foloseşte când se gesticulează diferite nume cu ajutorul dactilemelor. ca şi cuvântul. Cele mai multe gesturi sunt realizate într-o zonă ce se extinde de la vîrful capului la nivelul cotului şi de la un umăr la altul. în special a ochilor şi a obrajilor) şi mişcarea corpului sau pantomimica. ea cuprinde şi o suprafaţă ce se întinde in faţă. deoarece foloseşte mai mult de o cale de exprimare a unui mesaj complet. până unde ajung braţele şi puţin spre spate. Acest spaţiu formează o scenă unde gesticulatorul poate plasa oameni şi obiecte aflate în anumite relaţii între ele şi unde ideile abstracte şi povestirile pot fi elaborate şi exprimate. când se foloseşte semnul de nume sau un concept care nu are încă un gest bine fixat. cap şi gât pentru a permite persoanei care le priveşte să le observe şi să le înţeleagă mai repede. Dar receptorul nu are nevoie să urmărească tot timpul mişcarea mâinilor gesticulatorului. În cadrul acestui spaţiu se pot mişca mâinile gesticulatorului. poate fi împărţit în părţi mai mici numite chereme echivalente cu fonemele din limbajul verbal. mâinile se ţin într-o poziţie confortabilă la nivelul pieptului sau ceva mai jos. deoarece acestea dau numai o parte din conţinutul mesajului. b) Mişcarea buzelor urmează schema mişcării corespunzătoare pronunţării cuvintelor din limbajul sonor echivalentă cu gestul respectiv dar pronunţarea se face fără voce. care sunt urmărite de receptor. în gestul polisintetic nu se poate găsi o formă de bază de aceea trebuie adăugată o informaţie suplimentară la originea gestului numită morfem. mişcarea feţei sau mimica. Spre deosebire de gestul fixat.

.. a educa. cunoaştere. a absorbi. însoţită de o expresie facială corespunzătoare.inteligenţă sclipitoare”.a visa”. format din două gesturi . .a gândi”.a crede”+. a-şi aduce aminte ş... ..A. a aduna.a vedea” şi . De ex.a. gesturile care se fac la nivelul capului (. 137 . uşoară.a crede”+.. orb.a. A doua parte a gestului compus dă înformaţii mai detaliate pentru a clarifica ce activitate mentală are loc. folosesc o formă a mâinii şi mişcări care transmit informaţii legate de înţelegere. a vedea. a privi în jur. În aceste situaţii iese în evidenţă rolul expresiei faciale.a cunoaşte” şi .adevăr”.).a-şi aduce aminte”... . Acestea dau o imagine vizuală de adunare sau de transmitere a cunoştinţelor (ex. a privi in jos. adică gesturile formate din mai multe gesturi sau părţi ale acestora. cu emfază şi cu o expresie facială adecvată poate indica o .. fluture.mâna dominantă o atinge pe cea pasivă dar ambele mâini au forme diferite (ex. sunt legate de cele mai multe ori de activitatea mentală şi se realizează la nivelul frunţii sau încep din acel loc. . a urmări cu vederea.a decide”=.mâna dominantă o atinge pe cea pasivă şi ambele mâini au aceeaşi formă (ex. gestul . inteligenţă. .mănunchi”..a urmări un text”. Semnele care se fac cu o singura mână au loc în spaţiul neutru (ex.) Gesturile compuse.complicat”. În funcţie de context se poate face o mişcare adecvată pentru un gest urmată de direcţia privirii.a cunoaşte”. C..a ghici”. Semnele care se fac cu ambele mâini prezintă trei situaţii şi anume : .inteligent” pentru a indica o .....a-şi imagina ceva”.a.gânditor”.. La fel este cazul gesturilor ..a crede” este format din gesturile . O mişcare uşoară de îndepărtare a unui gest de la nivelul frunţii poate indica exprimarea unor gânduri abstracte. Toate aceste gesturi pot suferi unele modificări pentru a arăta gradul sau intensitatea. bolnav..confuzie”=. etc).. De pildă.).lege”.a. . Gesturile mixte se pot schimba după cum dactilemele sunt însoţite de gesturi executate cu o mână sau cu ambele mâini. Toate gesturile compuse referitoare la activitatea mentală încep de la frunte.. a preda.) . adică se ating toate între ele..a fi cu mintea în altă parte”. . . Trebuie să atragem atenţia că în limbajul gestual se folosesc anumite zone ale corpului pentru a ne referi la activităţi legate de zonele respective. ..inteligenţă acceptabilă”. atenţie. nervos.a citi” este un gest compus. eu). ş. . a arăta. a hotărî). Gesturi realizate la nivelul frunţii. B.idée” ş. .a privi” poate fi însoţit de o mişcare a ochilor într-o anumită direcţie: a privi in sus..a şti”. Cine?) sau ating o parte a corpului (ex.. ş. Acelaşi gest executat cu o mişcare rapidă.).. al privirii (ex. a privi. De pildă.a.a memora” ş. solicită o formă a mâinii în care degetele sunt în .. a învăţa... a privi la o persoană.. De ex. o mişcare lentă.ambele mâini se mişcă şi sunt active indiferent dacă se realizează în spaţiul neutru sau ating o parte a corpului (ex. Gesturile realizate la nivelul ochilor sunt legate de procesul vederii. . o îndepărtare de la situaţia actuală (. Gestul . poate modifica gestul . gestul . Un alt grup de gesturi care se fac la nivelul frunţii.a presupune”.

de expresiile faciale şi corporale adecvate şi de mişcările buzelor se pot exprima diferite grade ale aceleiaşi stări afective (ex.a avea nevoie”. Dacă se folosesc ambele mâini pentru gestul . .a. de vârstă (. a asculta. mândrie.lege” este format din . Pentru exprimarea comportamentului unei persoane (răbdător. mâine. a răspunde şi cu ambele degete index: a raporta.dragoste”. sentimente.. tolerant. a anunţa ceva la un grup). precum şi sentimente de ostilitate. stări afective şi emoţii la care participă inima (iubire. unele întrebări (când ?.. păcăleală.a spune” şi .a. În funcţie de intensitatea mişcării. minciună. a îndura). a ignora ş. Aici este locul exprimării dispoziţiilor (generozitate. În alte gesturi (conversaţie. bravură).adevăr” sau gestul .a. perseverent. Gesturile executate la nivelul pieptului sunt legate de pasiuni. de bunăstare ş. indică frecvent tensiunea sau agitaţia. Aşa este cazul gesturilor ..câţi ani ai?”).a... a explica.a urî”. poimâine). secret. comunicare. gestul . Un alt exemplu este dat de gesturile . a suferi. sunt legate de fenomenul auzirii sau al sunetului Ex.a. . cu atingerea pieptului. Când în conversaţii sunt încorporate numere. a spune o poveste.surd... auzitor.a promite” este format din gesturile . care se execută cu o mişcare uşoară a mâinii spre partea de sus a pieptului şi .a fi sătul” . Gesturile realizate la nivelul urechii. nervos.. care face o mişcare circulară. Mâna cu formă de gheară. alaltăieri. curaj.. furios). a spune. dorinţe.a dori”. sâptămâna viitoare etc). bârfă..a spune” şi se atinge palma cu degetul index pentru a arăta o idée corespunzătoare unei reguli stabilite de o autoritate. care execută mişcări la nivelul pieptului. câte?) ş.o persoană mă priveşte pe mine ş. comportamente.(cu un deget index: a vorbi. Folosirea unei combinaţii ale degetelor index şi a diferitelor forme ale mâinii poate fi legată de transmiterea unor informaţii (informaţii. a ţipa) mâna şi degetele pot lua diferite configuraţii. pasiune pentru cineva ş. La nivelul bărbiei se execută gesturi legate de unele zile ale săptămânii (marţi. Gesturile realizate la nivelul gurii sunt legate de limbaj. de grabă ş. a descrie ş. de dorinţă de a face ceva. care sunt executate cu palma întinsă. care pornesc de la gură în diferite direcţii.a. dar au sensuri contrare. de oboseală. a ordona. de satisfacţie. Contextul este cel care face diferenţa. fierberea care are loc în interiorul corpului. vorbitor.a plăcea”.a avea emoţii”..). sâmbătă.. calm. La nivelul nasului se fac gesturi legate de falsitate.. unele date (ieri. amestec în alte treburi ş.a. vorbire şi se fac de cele mai multe ori cu degetul/ambele degete index.) unde rolul contextului este în creştere. . unde ?.. de boală. agitat.a. a unor senzaţii de foame. odată cu indicarea lor gura face mişcări de pronunţare în tăcere. De ex.a privi” înseamnă că două persoane se privesc. . Şi la acest nivel se pot executa gesture compuse. zgomot. se execută mişcări ale mâinilor şi de 138 . de gelozie. Unele gesturi executate la nivelul pieptului par să fie similare (a plăcea-a-i părea rău). unde mâna face o mişcare în direcţie contrară.

a spune). mişcare de curbare uşoară (de ex.o mişcare de apropiere a degetului mare de cel index (de ex. câţi. în zig-zag. 10 Elementele esenţiale în executarea gesturilor Un gest bine executat este format din patru elemente. astfel încât un neiniţiat nu-şi poate da seama când se termină un gest şi când începe altul.de deschidere a mâinii (de ex. mişcare de răsucire. suficient). . altfel semnificaţia lui se schimbă radical.de.de la antebraţ. Mişcarea unui gest poate fi îndreptată: . sunt 7 poziţii iar 139 . în ASL. chiar dacă numai unul din elemente este executat inexact. iar schimbarea acestei mişcări poate duce la modificarea semnificaţiei gestului. mişcare circulară ( voi. . când mâna se mişcă astfel încât direcţia palmei se poate schimba. etc).spre stânga sau spre dreapta (nivel orizontal). Aceste elemente sunt: 1.. spre deosebire de mişcările îndreptate în sus. Configuraţia degetelor Constituie forma pe care o ia palma sau degetele în configurarea unui gest. De asemenea. 2. un milion). oblică. se poate analiza direcţia şi maniera mişcării. câte). . După cum se produce mişcarea pentru realizarea unui gest (orizontală.Mişcarea mâinii în spaţiu Limbajul gestual pare a fi o mişcare continuă în spaţiul de gesticulare. care denotă apariţia emoţiilor Curs nr. .atingere a corpului îndreptate în jos. . a strânge. fiecare gest are o mişcare specifică. când mişcarea poate fi: directă (de ex. circulară. întuneric). .de îndoire a degetelor (de ex. . a chema). Pentru ca gestul să traducă semnificaţia corectă este necesar ca fiecare din aceste elemente să fie realizate exact. . destul. proprie. .într-o singură direcţie sau înainte-înapoi. verticală. . Mişcarea unui gest poate să înceapă de pe corpul gesticulatorului. mişcarea poate fi: . lumină).către gesticulator sau dinspre el (nivel de adâncime). În alte limbi pot fi mai multe poziţii ale mâinilor. fie în sus (mişcare de atragere a atenţiei unei persoane). noi). Totuşi.fluturare” a degetelor (de ex.în sus sau în jos (nivel vertical).de la încheietură.de închidere a mâinii (de ex. Fac excepţie gesturile care arată numeralele ordinale şi majoritatea dactilemelor. Mişcarea mâinii.de la cot. subţire). când mişcarea este formată prin îndoirea încheieturii fie în jos (ex. de pildă. În aproape toate gesturile există un anumit fel de mişcare.

frământare”. Acestea sunt: palma întinsă. un loc în faţa gesticulatorului (de ex...). .supărare”.. dacă la gesturile menţionate se adaugă alte detalii oferite de expresia feţei sau de mişcări ale corpului. Noi nu ne propunem să le analizăm aici dar trebuie să le menţionăm pe cele mai importante.care este preţul ?”. în funcţie de direcţia palmei. în combinare cu frecarea degetelor index şi mare. Totuşi...slab” sau . .gheară” arată tensiunea. în faţă . un lift.mulţi”. . altele mai rar. o casă. negative.cât de mulţi”. Mâna în formă de pumn este folosită pentru a indica posesivitatea proprie sau a altora.(Miles.anxietate”. sau la o întreabare legată de număr (ex. Astfel.o” palma cu degetul mare atingând indexul palma în formă de cupă ş.. 2004). Pot fi distinse următoarele locuri de articulare: în spaţiul neutru.a.prost” ş.. o cameră)..C. Unele dintre aceste forme ale mâinii sunt chiar gesturi proprii (ex.2002. există o formă de bază pentru fiecare gest. nervozitatea.D. Acest fenomen a fost numit localizare sau descriere deoarece 140 . în general. Aceste gesturi se folosesc.a. mâna cu degetele strânse în pumn şi cu degetul mare în sus înseamnă . înţelegem că acest gest se referă la un număr. Dacă gestul se face cu mişcări circulare lângă frunte .. care poate rămâne aceeaşi sau se poate schimba... după cum este executat gestul.când”.capricios”.excelent” Mâna în formă de . Părţile gesturilor produse în spaţiul neutru sunt acelea care se pot face astfel încât pot fi plasate în acel spaţiu.. respectiv. de exemplu. . Indicarea posesiunii poate fi indicată după ce se dactilează numele persoanei. Unele forme ale mâinii se folosesc mai des.. .în limbajul gestual britanic au fost identificate peste 60 de forme diferite ale mâinii. dacă degetul mic este îndreptat în sus. gestul . cu degetele lipite palma cu degetele răsfirate palma în formă de gheară palma strânsa în pumn palma închisă palma în unghi drept palma în formă de . . dacă se face cu ambele mâini în formă de gheară în faţa pieptului .. celelalte degete fiind strânse în pumn – .morocănos”ş.. Dacă se foloseşte fluturarea degetelor...foarte bun”. 3. ..Aşezarea mâinii în spaţiu sau locul de articulare in relaţie cu capul sau pieptul persoanei care face gesturi. cu conotaţii pozitive.a calcula”). Se cunosc aproximativ 25 de locuri de articulare diferite pe care le foloseşte un gesticulator de limbă engleză.bun” sau poate fi o formulă de răspuns la salut.. .bun” poate deveni . Locul de articulare reprezintă locul unde se face gestul.a. Smith. în acelaşi loc şi în aceleaşi relaţii unele faţă de altele ca şi cum gesticulatorul poate să arate mai târziu unde au fost plasate.

fie la începutul fie la sfârşitul acestuia (de ex. 4. frumos).vârful capului (ex. colier. -nasul (ex. curios). Direcţia privirii gesticulatorului urmăreşte plasarea referenţilor în spaţiul de gesticulare. două forme ale mâinii pot fi aceleaşi dar direcţiile diferite în care se mişcă mâinole pot să le dea semnificaţii aparte sau opuse. -piciorul (ex. -pieptul (ex. -ochii (ex. se pot distinge următoarele zone proprii cum ar fi: -palma. Când referentul a fost plasat odată în spaţiul de gesticulare. cum ar fi: . şef). . Referentul poate fi concret sau abstract.Orientarea palmei (sus-jos. -fruntea-tâmpla ( ex. În unele gesturi locul de articulaţie nu se schimbă pe toată durata lui (de ex. numai în cazul gesturilor care se fac cu ambele mâini. a sprijini). drăguţ). (De ex. -talia (ex. pălărie). a observa). ne putem referi oricând la el pur şi simplu numai prin indicare. cu ajutorul gestului de indicare. De pildă. câine). spital). a se depărta. -antebraţul.pe corpul gesticulatorului pot fi distinde diferite zone cum ar fi: -umerii (ex. a iubi). Direcţia în care se mişcă palma şi degetele în relaţie cu corpul gesticulatorului prezintă o importanţă deosebită. -braţul (ex.pe mâna pasivă. femeie. sete. În limbajul gestual există un număr limitat de poziţii legate de orientarea mâinii. -bărbia (ex. după cum se află ele în relaţie unele cu altele. -obrazul-urechea (ex. liturghie). când vorbim despre mobilarea camerei sau a biroului. Mai mult..pe faţa gesticulatorului. stânga-dreapta). -faţa (ex. -gâtul (ex. vreme). . 141 . O altă caracteristică a gesturilor este aceea că plasarea lor în spaţiul neutru cere ca suport o indicare sau un gest productiv (polisintetic sau un specificator de formă sau mărime). mincinos. a cunoaşte). -gura (ex. a se machia). urmărind un anumit spaţiu sau loc. gesticulatorul îşi îndreaptă direcţia privirii spre referenţii plasaţi). roşu). TBC. dar în altele el este diferit. stomac. miros). În acelaşi timp. .gesticulatorul parcă descrie realitatea cât mai exact posibil. galben. foame. cotul (ex. chelner). piesele de mobilier sunt plasate în spaţiul neutru din faţa gesticulatorului. cercel. a vedea. poftă). în diferite părţi. elev de serviciu. dosul mâinii (ex. Un loc poate să reprezinte unul sau mai mulţi referenţi în acelaşi timp.

actualele posibilităţi de îndoire a articulaţiilor limitează numărul posibil de orientări astfel că direcţiile posibile de orientare a palmei şi degetelor sunt: în sus sau în jos, spre sau dinspre gesticulator, spre stânga sau spre dreapta gesticulatorului. În grupul de gesturi care se produc în spaţiul neutru cu o singură mână există numeroase perechi minimale, adică acele perechi de gesturi unde numai o singură modificare a orientării palmei sau degetelor poate schimba complet semnificaţia gestului. De ex.,, floare” se produce prin deschiderea degetelor cu palma orientată în sus iar,, lampă” se execută tot cu deschiderea degetelor dar palma este orientată în jos. De asemenea, situaţia este similară şi în cazul gesturilor bi-manuale. De ex. la gestul ,,casă” palmele sunt unite la vârf prin apropierea lor, cu degetele lipite iar la gestul ,,munte” palmele , aflate ca în pozitia anterioară, se depărtează spre jos. Orice schimbare a oricăruia din aceste 4 elemente poate modifica semnificaţia gestului. Faptul că fiecare gest poate fi analizat în funcţie de elementele menţionate demonstrează că semnele folosite de surzi nu sunt ,,gesturi întâmplătoare”, că ele sunt la fel de precise şi de consistente ca şi cuvintele dintro limbă. Se cunosc trei feluri de gesturi care se execută cu mâinile, după cum ele sunt realizate cu o mână, cu ambele mâini sau într-o combinaţie de gesturi şi dactileme, formând aşa - numitele gesturi mixte. Se ştie că fiecare om foloseşte mâna dominantă în acţiunile cotidiene. La fel şi în conversaţie, mişcările mâinii dominante nu se schimbă, cu excepţia cazului când persoana este ambidextră. Totuşi, şi in acest caz, mâna dominantă face gesturile principale. În comunicarea gestuală cele mai multe gesturi se fac cu ambele mâini simultan. În majoritatea ţărilor lumii gesturile se fac cu ambele mâini, dar există unele ţări (Statele Unite, Anglia, Australia, de ex.) unde gesturile sunt executate cu ambele mâini în combinaţie cu dectilemele Clasificatorii Se cunoaşte că pot fi folosite anumite forme şi mişcări ale mâinii pentru a reprezenta diferite obiecte, dar în acest fel se pot obţine semnificaţii limitate. Unele forme ale mâinii pot avea o multitudine de mişcări care pot genera un grup de semnificaţii diferite. După forma obiectelor (ibric cu coadă, linguri sau obiecte alungite), după cum sunt ţinute în mână sau după cum sunt folosite s-au alcătuit clasificatori. De exemplu, putem reprezenta picioarele unei persoane care se ridică, sare, se plimbă, cade, îngenunchează, urcă sau coboară scările, călăreşte, driblează la un joc de fotbal etc. Un alt exemplu, este dat de gestul ,,a privi”, dacă ne uitam în sus, se poate înţelege că ne uitam la un adult, la un copac, la cer, etc. iar dacă privim în jos, se subînţelege că ne uităm la un copil sau la un obiect mic sau situat pe pământ. Deschiderea şi închiderea mâinii poate semnifica aprinderea sau stingerea unei veioze, a unui spot de lumină. În funcţie
142

de locul unde este plasată această sursă de lumină, gestul poate semnifica o lustră, o veioză, o lampă de carte sau chiar soarele, luminile unui semafor sau luminile de direcţie/farurile unui automobil etc. Aceste forme ale mâinii constituie rădăcinile gesturilor legate de picioarele unei persoane, de actul privirii sau de lumină la care ne-am referit în exemplele date mai sus. O altă formă de clasificatori se foloseşte pentru a ţine locul unui gest care nu este uşor de prezentat în mişcare. Acesta se numeşte proformă. De exemplu, gestul pentru maşină este un gest care se efectuează cu ambele mâini. Se apucă şi se întoarce volanul cu mişcări diferite pentru a arăta diferitele situaţii de conducere a maşinii sau de parcare a ei în situaţii mai dificile. Pentru parcare în astfel de situaţii mâna se aşează pe muchie, deoarece se poate curba mai uşor. Mâna, plată şi întinsă, poate reprezenta o serie de obiecte plate cum ar fi o carte, o cutie, o masă, o oglindă, un tablou. Unele obiecte se pot pune pe suprafeţe plane, cum ar fi o podea, un perete sau pe rafturi, care sunt reprezentate cu această formă a mâinii. O altă formă a mâinii arată o persoană care poate fi plasată şi mişcată în diferite feluri pentru a oferi diferite semnificaţiiî (se apropie sau se îndepărtează, se apropie încet/repede, hoinăreşte sau vine direct etc.). Când se folosesc două mâini, putem reprezenta o acţiune la care participă două persoane. Putem arăta că ele merg umăr la umăr, una în spatele alteia, că se întâlnesc, îşi schimbă locurile etc. Cu diferite mişcări putem arăta cum se află mai multe persoane (în şir, în cerc, în linie dreaptă, într-o linie sinuoasă etc.). Pentru a arăta un grup mai mare de oameni care mărşăluiesc în coloană, care şed, care se învârtesc în cercuri, se folosesc mişcări ale palmelor cu faţa în jos. Pot fi folosite ca proformă şi alte forme ale mâinii pentru a reprezenta: - obiecte subţiri, scurte, tubulare (ex. ţigara); - obiecte mici, subţiri, circulare (ex. nasture); - capul unei persoane sau a unui animal; - obiecte mai lungi şi subţiri; - obiecte mai mari şi rotunde (ex. borcan de sticlă cu capac); - o masă de oameni, de case mari. Folosirea degetului mare în sus poate semnifica ,,bun”, iar în jos ,,rău”. Dacă folosim aceste gesturi în diferite locuri şi cu mişcări distincte, ele pot însemna ,,corect”, ,,bine”, ,,de acord”, respectiv, semnificaţia inversă. În colectivitatea de surzi, ridicarea degetului mare în sus poate fi un răspuns la întrebarea ,,ce mai faci?”. Într-un singur gest pot fi mai multe configuraţii, deoarece pe parcursul executării lui configuraţia mâinii sau a degetelor se poate schimba, ea poate fi diferită la inceputul realizării gestului şi la sfârşit sau poate rămâne constantă. Clasificările de configuraţii ale mâinii şi degetelor sunt foarte diferite de la un cercetător la altul, astfel că nu se poate face o prezentare exhaustivă a configuraţiilor aşa cum este posibil în cazul literelor din limbajul verbal. Totuşi, în ansamblu, aceste configuraţii pot fi :
143

- configuraţia palmei; - configuraţia de apucare; - configuraţia pumnului; - configuraţia degetelor in funcţie de numărul degetelor folosite(1,2,3,4,5). În limbajul gestual finlandez, de exemplu, alegerea unui clasificator este afectată de faptul dacă referentul este ceva viu sau fără viaţă. Dacă referentul este viu (o fiinţă umană sau un animal), se foloseşte o configuraţie în formă de V a degetelor. Pentru un referent fără viaţă se folosesc mai multe configuraţii, cum ar fi, de pildă: - B dacă este vorba de un obiect cu formă plată sau pătrată, cum ar fi o carte, un tablou sau un automobil; - G dacă se vorbeşte despre obiecte subţiri, alungite, cum ar fi de exemplu,un creion, un baston; - 5 cu degetele îndoite, care se referă la obiecte tridimensionale, cum ar fi de exemplu, un măr, o piatră, un grup de case privite din avion sau un grup de oameni. Curs nr. 11 Formarea propoziţiilor şi a frazelor În limbajul gestual pot fi formate propoziţii şi fraze în care se oferă informaţii despre referent, poziţia lui, funcţia sau caracteristicile lui. Remarcăm că în literatura de specialitate nu s-au efectuat cercetări aprofundate legate de sintaxa propoziţiilor şi a frazei. De asemenea, există o mulţime de definiţii ale propoziţiei în limbajul gestual. De pildă, o propoziţie poate fi definită ca fiind o expresie lingvistică a unei idei. Ea poate fi cea mai mică unitate de expresie lingvistică care poate exista prin ea însăşi, formând o propoziţie privită în ansamblu. În forma sa cea mai scurtă, o propoziţie poate fi de lungimea unui gest. Ordinea gesturilor într-un enunţ se poate schimba în funcţie de ceea ce se doreşte să se accentueze de către gesticulator. De obicei, gesturile care se referă la un obiect se plasează la începutul propoziţiei. Dacă referentul poste fi văzut de gesticulator, propoziţia poate începe cu o indicare spre el, urmată de localizarea sau funcţia referentului. Adesea o propoziţie se termină cu indicarea referentului. În forma sa cea mai scurtă, o propoziţie poate fi formată din un simplu gest. De ex. ,,plouă”. Dacă se adaugă o indicare la sfârşitul propoziţiei, semnificaţia ei se poate schimba uşor., de ex. ,,În acest moment afară plouă”. Direcţia privirii urmează întotdeauna indicarea. În alt exemplu:,,Fata doarme”, plasarea gestului la începutul propoziţiei care arată spre referent (fata) şi apoi se arată ce face ea (doarme). Dacă referentul (fata) poate fi văzută de toţi cei prezenţi, se poate face o indicare spre referent (fata) numai prin folosirea indicării sau a direcţiei privirii. Se cunosc patru tipuri de propoziţii şi anume: enunţiative, negative, afirmative şi interogative dar nu ne propunem aici să intrăm în detalii.
144

Structurarea propoziţiilor. Ca şi în limbajul verbal, limbajul gestual posedă subiecte, predicate precum şi adjective sau adverbe care se referă la subiecte sau verbe. De asemenea, în limbajul gestual se poate conversa despre orice problemă actuală, trecută sau viitoare. Unele substantive şi verbe au aceeaşi formă a mâinii. Ele se deosebesc prin mişcarea mâinii, o dată pentru substantive şi de două ori pentru verbe. De ex: scaun (a şedea); avion (a zbura); maşină (a conduce), sau „Mie îmi place să zbor cu avioane mici” (în limbajul verbal) şi „Mici avioane-a zbura-place mie” ( în limbajul gestual). Dacă în limbajul verbal propoziţia se formează după schema subiectpredicat adjectiv, complement, etc. în limbajul gestual propoziţia se structurează în ordine diferită, în funcţie de conţinutul dialogului. Aceasta deoarece semnul gestual nu reproduce limbajul scris ca în cazul folosirii dactilemelor. El reprezintă o formă de comunicare ce s-a transmis de la o generaţie la alta în familiile sau în comunităţile de surzi. Astfel, în propoziţiile simple nu are importanţă relaţia subiect-predicat. De exemplu, ,,El vinde”. sau ,,Vinde el”, ,,Eu mănânc” sau ,,Mănânc eu”. Însă, pentru a face aceste propoziţii mai interesante, este bine să se mai adauge un cuvânt după verb sau înaintea subiectului, de exemplu, ,,El vinde alimente”, (în limbaj verbal), sau ,,Alimentevinde–el” (în limbaj gestual). Însă, aşa cum am afirmat mai înainte, sunt necesare studii mai aprofundate pentru a desprinde regulile gramaticale ale formării propoziţiilor în limbajul gestual. In limbajul gestual ca şi în limbajul verbal se pot exprima o serie de expresii metaforice, proverbe, zicători şi tot ce se află dincolo de vocabular, sintaxă şi gramatica acestui limbaj. Dar pentru a descifra misterele acestei limbi şi a culturii care o încadrează este necesar să se cunoască foarte bine acest limbaj şi, mai ales, să se realizeze o reală comunicare între cel ce studiază acest aspect şi persoana surdă în cauză. Până în prezent nu am găsit în nici o carte o ilustrare a semnelor expresive. Cauza rezidă în faptul că sunt foarte multe expresii specifice în fiecare ţară şi fiecare din ele are un mod aparte de exprimare din cauza impregnării culturale. De asemenea, fiecare limbă posedă modalităţi diferite de desemnare a unor obiecte identice. Pentru a explica această noţiune care face ca în două limbi diferite să se găsească rareori cuvinte care să acopere exact acelaşi câmp semantic, vom ilustra cu unele exemple din limba română şi din limbajul gestual românesc. a) Ceas de mână (rom.), wrist watch (engl.), montre-bracelet (fr.).În limbajul gestual se reţine maniera în care se ataşează acest tip de ceas (fr.) iar în celelalte limbi se arata localizarea pe o parte a corpului (mână) a obiectului în cauză. De aici reiese evident că în fiecare context se va reţine de la fiecare cuvânt o diferenţă particularizatoare. În expresiile figurate problema este şi mai complicată. De fapt, cuvintele grupate într-o expresie capătă un sens global unic. Termenii nu pot fi schimbaţi între ei şi nici completaţi. De exemplu, expresia ,,a
145

nu”.un sistem de codare a acţiunilor faciale” (P.. 2007). dezacordul cu ceva.ştiu”..Fresen. 146 . umflarea uşoară a obrajilor (bosumflarea) şi încruntarea sprâncenelor care însoţesc gestul manual (ducerea mâinii cu degetele răsfirate la nivelul feţei şi retragerea ei cu degetele care se unesc la vârf). cu toate că o maşină nu se rezumă doar la volan..Onu. . Gesturi multicanal Se realizează cu alte părţi ale corpului în afară de mâini. ale gurii. cum ar fi mişcările umerilor şi ale trunchiului. Pentru a indica o maşină în limbajul gestual se mimează manevrarea unui volan. Acest semn.. Expresiile faciale şi mişcările capului pot include mişcări ale ochilor.Ekman.corect”.vaci” nu este echivalentul cuvântului . de ex. 1978). căruia îi putem ataşa şi alţi parametri pentru a reprezenta un autobuz. răspunsuri sau atitudini generale. sprâncenele încruntate şi umerii îndoiţi sau sprâncenele ridicate şi gura deschisă exprimă o atitudine întrebătoare. camion. troleibuz. întreaga gamă de expresii faciale împreună cu mişcările capului formează setul principal de caracteristici non-manuale. unde ei recunosc 46 de unităţi de acţiuni separate legate de mişcările efectuate de muşchii feţei. De pildă ele nu pot exprima substantive dar pot exprima cuvinte cum ar fi . Folosirea mişcării capului în sens vertical sau orizontal poate să exprime o negaţie.a. respectiv un acord... Aici pot fi implicate şi alte mişcări ale corpului..a conduce” dar şi . Acest procedeu al sinecdocei este la origine acelaşi cu procedeul formării acestui semn. Faţa umană este foarte mobilă şi conţine numeroşi muşchi care pot genera o mare bogăţie de sentimente.Şi auzitorii folosesc în mod inconştient aceste semne non-manuale.a pune plugul înaintea vacilor” pentru că .bou”. La fel. b) Maşină. negaţii. adverbe sau adjective. . acest sens unic degajat de acest ansamblu de cuvinte va trebui tradus într-o manieră coerentă. Numai organizarea frazei. folosesc caracteristici non-manuale specifice şi foarte mici cum ar fi strâmbarea nasului şi o înclinare a capului pe spate pentru a exprima. Semnele non-manuale pot exprima întrebări.da”... Ele se caracterizează prin faptul că participă în mod obligatoriu gesturile non-manuale. semnifică .suparat” caracteristicile non-manuale sunt date de prezenţa subţierii buzelor. ale nasului şi obrajilor. în cazul gestului . . Surzii. Unii autori vorbesc chiar de . umerii se pot ridica sau lăsa. ..volan”. corpul se poate apleca înainte sau spre spate sau se poate întoarce spre stânga sau spre dreapta.. însă. Ele sunt asociate cu verbe. Semnele non-manuale par să aibă o funcţie relaţională (C. Foarte rar ele funcţionează ca sunstantive în limbajul gestual.pune plugul înaintea boilor” nu poate fi înlocuită de expresia . Prin urmare. Astfel. dar semnul reţine una din părţile evidente ale maşinii pentru a o desemna în întregime.de acord” ş.. automobil sau diferite maşini destinate unor procese tehnologice specifice. De pildă.Astfel. a contextului şi parametrii acestora ne permit să distingem sensurile exacte. De pildă. V.

Unele caracteristici non–manuale apar în mod regulat împreună.a. de ex. de o strâmbare a nasului. dar. Constatăm că nu există la ora actuală un sistem comun de scriere pentru limbajele gestuale. scoaterea limbii este însoţită. slav. funcţiunea lor este complexă.). perplexitatea.. Cercetătorii au elaborat mai multe sisteme diferite de reprezentare în scris a limbajului gestual care să se folosească în scop de cercetare. La început se face un gest care redă subiectul sau topica apoi se adaugă mai multe informaţii (ridicarea sprâncenelor.a fi”. capul înclinat pe spate acord cu capul rochie. de fapt. De exemplu. Prin aceasta. Dacă tema unei discuţii este îmbrăcămintea cuiva. . ele constituind o grupare specifică de limbaj. semnul pentru-că funcţionează în mod comparabil cu locuţiunea conjuncţională pentru că. De pildă. care sunt obligatorii.. de mărirea ochilor şi de deschiderea largă a gurii care apar. Pe baza acestor sisteme s-au elaborat dicţionarele gestuale aflate în uz. în semne care exprimă uimirea. Dăm mai jos un exemplu de redare a unei propoziţii. La fel..etc. dar nu este întotdeauna oportun ca aceasta să se folosească în traducerea semnului. Acestea sunt destul e complicate şi depăşesc posibilităţile de abordare de către studenţi de aceea nu ne propunem să intrăm în detalii. Sistemele de scriere folosite în limbajul gestual Diferite limbaje gestuale au diferite sisteme de scriere în funcţie de natura alfabetului folosit (latin. aplicânduse săgeţi ce reprezintă mişcarea iar sub fiecare imagine se prezintă cuvântul gesticulat sau descrierea mişcărilor. Sub aspect teoretic.aceasta (eu) a cumpăra-mai demult (în trecut) sau 147 . semnele multi canal sunt dificil de tradus. sau . este dificil să se explice formele semnelor existenţiale ca . este folosit fie înainte fie după un verb. ele exploatează atât acţiunile manuale cât şi cele non-manuale.Am cumpărat mai demult această rochie” gesturile vor fi aranjate astfel: Sprâncene ridicate. unele prezentând imaginea persoanei care execută gestul. În relaţie cu limba română. semnul posibil. Pentru reprezentarea mişcărilor mâinii în cursul executării gesturilor se folosesc diverse simboluri grafice.S-a observat că în majoritatea cazurilor. Sub aspect gramatical. de regulă. ebraic.a exista”. De ex. grec. înclinarea capului ş. El sugerează că ascţiunea verbului ar putea să se întâmple ori că s-a întâmplat. de obicei.). ea nu a avut loc. Semnele multi-canal la care ne-am referit sunt executate cu mâinile şi cu alte părţi ale corpului. Menţionăm numai că ceea ce este comun pentru toate sistemele de scriere este faptul că ele se bazează într-o mare măsură pe caracteristicile structurale ale gesturilor şi pe simbolurile cu care se notează. forma substantivală apare ca fiind derivată din verb. semnele multi-canal sunt legate de imitarea unor acţiuni care se realizează cu obiectele. semnul pentru suliţă cere ca privirea ochilor să urmeze mişcarea mâinii ca şi cum ea ar executa o aruncare a suliţei.

Alte modalităţi ţin de distanţă sau de situaţia unde se află persoana surdă. apropierea imaginii (zoom) etc. LMG îmbină două caracteristici aparent contradictorii: libertatea gramaticală şi structura gramaticală. Tot ceea ce se poate face este să scriem comentarii privind modul de executare a gesturilor în spaţiu. ceea ce nu este prea uşor pentru auzitori.sprâncenele ridicate. se poate atenţiona o cunoştinţă comună care să-l facă atent pe cel în cauză.îngheţarea” gestului în aer.. în special când se relatează un eveniment. dar acest lucru nu constituie o formă scrisă a LMG. într-o sală. deoarece o pune într-o situaţie penibilă. Din cauza calităţilor spaţiale şi gesticulare nu s-a putut găsi un sistem convenabil de redare în scris a LMG. dacă aceasta se află la aceeaşi masă dar la o distanţă mai mare.legare a gesturilor” din structura unui subiect pentru a întări povestirea sau relatarea mesajului. capul înclinat pe spate capului (eu) – mai demult – eu acord cu mişcarea a cumpăra – aceasta – rochie Limbajul gestual poate folosi o cale diferită de . El trebuie menţinut tot timpul cât durează . Trebuie să reţinem că limbajul mimico gestual îmbină trei caracteristici: spaţială (gesturile sunt formate în spaţiul de gesticulare). Atragerea atenţiei unei persoane surde pentru a începe o conversaţie este să-i baţi uşor cu palma pe umăr sau antebraţ. se poate lovi uşor tăblia mesei iar vibraţiile acesteia vor atrage atenţia. In nici un caz nu se poate stinge şi aprinde intermitent lumina din sală pentru a atrage atenţia unei singure persoane surde. Semnele sunt folosite pentru a crea imagini ale gândurilor noastre în spaţiu. De exemplu. capului şi corpului sprijinite de gesturi. Un bun gesticulator poate să producă aceleaşi efecte ca în realizarea unui film. ceea ce nu este posibil în limbile vorbite. Din acest motiv. Putem observa că ordinea în care se execută gesturile este asemănătoare cu mişcarea secvenţelor de cadre dintr-un film.. care se poate folosi pentru scopuri didactice. Dacă se află la o distanţă mai mare. folosind procedee cum ar fi: transportarea informaţiei prin mişcări ale feţei. Contactul ocular constituie punctul de plecare al oricărei conversaţii prin gesturi. .. Aceste trei caracteristici sunt redate simultan. vizuală (acest limbaj trebuie să fie văzut pentru a fi înţeles) şi gestuală (mâinile creează semne care articulează gânduri). injectarea altor mişcărişi distanţe în povestirea sa prin folosirea altor clasificatori şi proforme.conversaţia gestuală”. 148 .

stop”. mâna asociată face o mişcare circulară în direcţia săgetii ambele mâini se mişcă simultan. în 1964. scurtă atingere apucare între degetul mare şi cel index mâna în formă de pumn mişcarea degetelor ambele mâini se mişcă împreună de obicei. descrie mişcările de îndepărtare sau de apropiere de corp ---------mişcare repetată. 12 Unele simboluri folosite pentru descrierea mişcărilor (Anglia) ---------săgeată închisă. mişcare care traversează corpul (de la un umăr la altul sau de sus în jos ori de jos în sus) ---------săgeată deschisă. arată oprirea bruscă a mişcărilor închiderea mâinii deschise(sau închiderea degetului) -----------------------deschiderea mâinii închise mişcare încetinita mişcare rapidă mişcare repetată. de obicei este o mişcare mică. ---------mişcare spre înainte sau spre în spate. Participanţii. După 1965 în Franţa s-au creat mai multe organizaţii de formare a interpretilor. cuprinsă între umeri ---------.Curs nr. National Registry of Interpreters for the Deaf a fost infiinţat în cursul unui seminar naţional intitulat ”Interpretând pentru surzi” care a avut loc in statul Indiana.. una urmărind-o pe cealaltă într-o mişcare circulară mişcare uşoară Începuturile formării de interpreţi în limbajul mimico-gestual În diferite ţări şi în ţara noastră Formarea de interpreţi în limbajul mimico-gestual este de dată mai recentă în ţările europene. dar primii paşi au fost făcuţi în Statele Unite prin crearea în 1965. a Oficiului Naţional al Interpreţilor penru Surzi (National Registry of Interpreters for the Deaf). profesori din şcolile pentru surzi şi un grup de ------------------- 149 .

Cei mai muli „interpreţi” din acea perioadă erau profesori din şcolile pentru surzi. Nu se punea problema remunerării. care au învăţat gesturile ca a doua limbă în clasă. ei trebuiau să înveţe limbajul gestual. Predarea limbajului gestual a constat. NRID a organizat întâlniri bianuale cu membrii săi. In 1967 scopul noii organizaţii a interpreţilor a fost clar stabilit: să se ocupe de recrutarea şi formarea mai multor interpreţi şi să elaboreze un cod de etică. Cei mai mulţi dintre aceşti interpreţi noi au sfârşit prin a folosi mai ales o versiune a limbajului verbal gesticulat decât un limbaj gestual folosit în mod 150 . Codul de etică al NRID a urmărit să asigure imparţialitatea şi confiden-ţialitatea interpreţilor. s-au înmulţit filialele locale ale acestei organizaţii pe tot cuprinsul Statelor Unite. în comparaţie cu cei care au crescut în comunitatea de surzi. dar rareori rezultatul muncii lor a fost inclus de profesorii de limbaj gestual în domeniu. aceşti noi „recruţi-interpreţi”. dintr-un ridicat simţ al datoriei faţă de cei care aveau nevoie de sprijin în facilitarea comunicării.surzi mai activi. dintre care una era surdă. Primul director executiv. Mai întâi. Toţi erau fluenţi in limbajul gestual american(ASL). de obicei. precum şi aspectul discret al ţinutei şi al comportării. Agenţiile de servicii sociale americane au început să solicite interpreţi care să servească pe clienţii surzi. După 1970. O dată cu crearea a tot mai multe posturi de interpreţi angajaţi cu normă intreagă. a devenit evident că noii interpreţi vor trebui să fie antrenaţi şi pregătiţi pentru noua piaţă. pentru a fi la curent cu schimbările care au avut loc în domeniul profesiunii. pentru a conduce această organizaţie. Atunci s-a format un prim comitet din cinci persoane. Oficiul şi-a mutat birourile pe campusul Colegiului Gallaudet pentru scurtă vreme. în familii care aveau copii surzi etc. a fost el însuşi surd. După cinci ani de funcţionare la NAD. iar cursurile au apărut în diverse locuri: în biserici. înainte de a se muta într-un sediu propriu. au fost de părere că era necesară o organizaţie care să deţină o evidenţă a interpreţilor calificaţi şi să evalueze competenţa lor. S-a obţinut o alocaţie guvernamentală pentru stabilirea oficiului într-un sediu al Asociaţiei Naţionale a Surzilor (NAD) din Washington. Interpretul profesional a fost format să-şi recunoască limitele în acceptarea sarcinilor şi să caute asistenţa altor interpreţi când este necesar (inclusiv solicitarea unei persoane surde ca „interpret de legătură” unde comunicarea era dificilă sau delicată). în agenţii care oferă servicii. la fel de fluenţi în limbajul gestual ca interpreţii mai vechi. nu erau. copii din familile de surzi sau persoane care aveau legături strânse cu comunitatea de suzi. Ei nu aveau o pregătire profesională în sfera interpretării dar lucrau în mod voluntar. în acea vreme. din construirea vocabularului gestual. Recrutarea noilor interpreţi Până în 1970 mulţi studenţi surzi au cerut dreptul să frecventeze universităţi obişnuite din intreaga ţara cu ajutorul interpreţilor. Ca urmare. Profesorii de limbaj gestual din întreaga ţară au inventat planuri de lecţii aşa cum s-au priceput. De asemenea. lingviştii au inceput cerecetarea gramaticii ASL. Al Pimentel.

curent în comunitatea de surzi. Unii surzi, care au considerat limbajul verbal ca fiind superior limbajului gestual, au fost de acord cu interpretările în limbaj gestual cu respectarea ordinii gramaticale a limbajului verbal pe care ei au considerat-o ca „gesticulaţie oficială”; alţi surzi, deşi bucuroşi să aibă mai multe servicii de interpretare, au avut dificultăţi de înţelegere cu aceşti interpreţi noi. În orice caz, aspectul semnalat mai sus a lansat problema controlului calităţii in serviciile de interpretare. Atestarea Programul-pilot al NRID de atestare prin teste a fost înfiinţat în 1970 şi a fost recunoscut oficial în 1972. Au fost pregătite echipe locale de evaluare a candidaţilor în toată ţara. Echipele de evaluare au fost compuse din trei interpreţi auzitori atestaţi şi din interpreţi surzi de legătură, atestaţi. Priceperile candidaţilor au fost evaluate prin mai multe probe: să interpreteze de pe o casetă video în limbajul verbal, gestual şi dactil. Candidaţilor li s-au acordat certificate de „interpretare” în limbajul verbal şi cel gestual şi certificate de „transliterare” din limbajul verbal în limbajul dactil şi invers. Au fost instituite evaluări pentru interpretarea orală după labiolectură şi mişcările buzelor fără voce, dar mai târziu acest gen de evaluări au fost abandonate. Însă, ”transliterarea” este folosită şi acum în unele situaţii cum ar fi, de exemplu, în predarea cursurilor universitare. Lupta pentru o identitate profesională Anii 1970 au cunoscut o veritabilă explozie de interpretare pe piata muncii. Legea reabilitarii din 1973 a formulat cerinţa asigurării de servicii gratuite de interpretare pentru clienţii surzi de către orice agentie sau firmă de afaceri care primeşte fonduri federale din partea guvernului sau de la autorităţile locale (aceasta incluzând spitale, şcoli, tribunale, secţii de politie, servicii sociale şi unele companii de afaceri). În acelasi an, 1973, au fost finanţate 6 programe pilot de formare a interpretilor prin alocaţii guvernametale iar in 1978 s-a ajuns la 12 programe. Aceste programe-pilot precum şi alte 2-4 programe din universităţi şi colegii comunitare au incercat să pregătească cât mai bine interpreţi cu foarte puţin ajutor din partea cercetării în elaborarea planurilor de învăţământ. În această situaţie, interpreţii-formatori, cu multă experienţă în domeniu, au inventat planuri de învăţământ la întâmplare. Cei mai mulţi au încercat să se apropie de cercetarea lingvistica în limbajul gestual, aşa cum a fost ea publicată. Primele planuri de învăţământ, nu erau foarte complete ca standardele de astăzi, dar au inclus cursuri de „îmbunătăţire a priceperilor de gesticulaţie”, de audiologie, de psihologia surdităţii, codul de etică, interpretarea de la voce spre gest şi invers precum şi o anumită pregătire pentru atestare. Mai târziu, s-a trecut la formarea unui model de interpret care este cunoscut acum ca „modelul maşină”: interpretul este o maşină care transmite mesajul fără să adauge sau să omită ceva, care nu intervine şi care nu afectează
151

rezultatul întâlnirii sau al şedinţei interpretate. De fapt, acesta era o nonpersoană. Odată cu ridicarea calificării profesionale şi a conştientizării profesiunii de interpret, s-a trecut de la interpretarea pentru surzi (în favoarea lor) la independenţa profesională a interpretului, bazată pe neutralitate şi pe prevederile din codul de etică. „Modelul-maşină” nu ar putea să descrie adecvat rolul interpretului. Desigur, interprtarea implică mai mult decât traducerea semnelor în cuvinte sau invers. În cursul interpretării, trebuie să interpretăm corect conţinutul, în registrul de limbaj care corespunde contextului şi să adaptăm interpretarea noastră pentru a ne acomoda la nevoile vorbitorilor. ”Noi suntem chemaţi nu numai să interpretăm între două limbaje ci şi între două culturi: anumite modificări culturale trebuie să fie operate în interpretarea noastră pentru ca vorbitorii să se înţeleagă unii pe alţii. Este posibil, deşi mai rar, ca un interpret să intervină într-o manieră profesională pentru a clarifica un punct de divergenţă majoră care apare din cauza unor diferenţe culturale, clienţii nefiind însă conştienţi de problema în cauză”. De asemenea, Moody,B.(1991), din care am citat anterior, subliniază că „rolul asociaţiei interpreţilor în comunitate a fost întotdeuna o chestiune delicată. Acelaşi autor subliniază că „trebuie să fim în contact constant cu comunitatea de surzi, dar nu putem să devenim avocaţi în favoarea surzilor dacă nu vrem să ne pierdem credibilitatea ca interpreţi”. Noul sistem de atestare În 1979 NRID a instituit un nou sistem de atestare, odată cu creşterea pretenţiilor faţă de calitatea serviciilor de interpretare. După un an de pregătire intensivă, au fost elaborate teste noi cu mari cheltuieli. Au fost elaborate teste scrise şi prototipuri de casete video; s-au realizat teste pe teren cu interpreţi care aveau diferite nivele de pregătire; s-au efectuat analize statistice pentru a se stabili validitatea şi credibilitatea unor itemi ai testului scris; s-au evaluat casetele video de către membrii comisiei şi s-au pregătit evaluatori etc. In final, s-a obţinut un test credibil care măsoară priceperile de interpretare. Atestarea este importantă, ca orice licenţă pentru un medic sau şofer, dar ea se bazează doar pe un minim de competenţă pentru practică, nu şi pe o poziţie avansată în domeniu. Atestarea nu inseamnă că interpretul poate acţiona în orice situaţie sau în orice loc, interpreţii trebuie să înveţe să accepte sau să respingă o activitate în funcţie de priceperile lor, de conţinutul şedinţei şi de locul desfăşurării ei. Astăzi există probabil 75 de programe postliceale diferite de formare a interpreţilor în SUA, cele mai multe cu durata de doi ani. Doar câteva durează patru ani. Formatorii de interpreţi au înfiinţat în 1979 CIT (Conferinţa Formatorilor de Interpreţi) cu scopul de a asigura un forum de schimburi de experienţă în domeniul formării interpreţilor şi elaborarii planurilor de formare a acestora. NRID are 3733 de membri din care 2070 sunt atestaţi la un nivel sau
152

altul. Dintre interpreţii atestaţi, 123 sunt surzi. Se încearcă eliminarea interpreţilor care nu-şi îndeplinesc responsabilităţile profesionale. Unii specialişti propun revizuirea Codul de etică actual. Aşa cum există în domeniul Dreptului, ar fi util să existe o bancă de situaţii etice, cu sute de dileme etice şi cu răspunsuri profesionale sugerate, pentru a ne ajuta să facem faţă diferitelor situaţii care apar în cursul interpretarii (Moody, B., 1991). Începuturile formării interpreţilor în Franţa datează din 1976, când unii auzitori au cerut ,,să înveţe semne”. În luna noiembrie din acelaşi an părintele Jouaninc a infiinţat o clasă la Paris, unde a folosit în predare vorbirea şi gesticularea în acelaşi timp. Exemplul său a fost urmat de alţi profesori sau preoţi. Independent unii de alţii, unii surzi au început să predea limbajul gestual in mod voluntar. În acea vreme existau doar câţiva profesori surzi care cunoşteau bine limbajul gestual. Faptul era imbucurător deoarece ei erau posesorii unei adevărate culturi, iar limbajul lor gestual era într-adevăr un limbaj real şi nu un simplu vocabular de semne. Însă, multe dintre cursurile predate de surzi s-au bazat pe liste de vocabular, care erau obositoare pentru studenţii auzitori. ”Profesorii” surzi nu aveau metode pedagogice pentru a preda limbajul gestual astfel încât cursurile nu au durat prea mult. După 1977 surzii au inceput să se pregătească cu seriozitate pentru a preda limbajul gestual la IVT (International Visual Theatre din Vincennes). După absolvirea cursurilor, ei au început să-şi caute de lucru în şcoli, asociaţii, fabrici, pentru a preda limbajul gestual. In 1980 publicaţia ”Coup d’Oeil” a semnalat că existau cinci locuri în zona metropolitană a Parisului şi 20 de alte locuri în provincie unde amatorii puteau învăţa limbajul gestual. În 1983 s-a ajuns ca în sistemul de învăţământ să lucreze peste 40 de surzi adulţi care cunoşteau limbajul gestual dar nu aveau atestate (Fournier,C.,1991), (Mimmoun, R.,1991). Nici la ora actuală nu există în Franţa o formare academică sau universitară oficială pentru formatorii de interpreţi de limbaj gestual. Viitorii formatori se pregătesc prin seminarii organizate de asociaţii ale surzilor sau ale auzitorilor . La inceputul anilor 1980 s-a infiinţat ANFIDA (Asociaţia Naţională pentru Deficienţi de Auz), având ca scop să se ocupe de toate problemele deficienţilor de auz. Interpreţii din cadrul acestei organiaţii s-au concentrat pe cunoştinţele despre deficienţii de auz şi „psihologia” lor, în detrimentul pregătirii în sfera metodelor de comunicare. Deoarece populaţia de surzi era foarte eterogenă, interpreţii au căutat să se edifice în tot evantaiul mijloacelor de comunicare practicat de deficienţii de auz: labiolectura, dactilemele, cued speech, limbaj gestual, luarea de notiţe dupa casete video etc. Aceste metode fiind atât de variate şi contradictorii, n-a fost niciodată uşor să se elaboreze cursuri de formare care să permită unei persoane să se califice în toate domeniile mai sus mentionate (Mimoun, R.1991). Mai mult, s-a considerat că era foarte urgent să se obţină recunoaşterea profesiunii înainte de elaborarea unor cursuri eficiente de formare a interpreţilor.

153

O schimbare majora a produs Asociatia 2 LPE (Două Limbaje pentru o Educaţie) care a elaborat cursuri de pregătire bazate pe calitate. S-au creat cursuri separate pentru cele două categorii de necesităţi ale populaţiei de surzi: a) sprijin pentru comunicare (labiolectură, cued speech şi luarea de notiţe), b) interpretarea din limbaj oral în limbaj gestual şi viceversa. (Texier,C., Lamothe,M., 2003). Un pas înainte l-a constituit transformarea ANFIDA în ANILS (Asociaţia Naţională a Interpreţilor în Limbaj Gestual). Aceasta era formată din auzitori, interpreţi activi şi un mic grup de surzi activi. Ea a depus eforturi pentru recunoaşterea profesiunii de interpret prin cursuri, conferinţe, consultaţii acordate pentru înfiinţarea serviciilor de interpretare şi prin întâlniri cu autorităţile locale şi centrale. Odată ce membrii ANILS au devenit conştienţi de creşterea distanţei dintre cunoştinţele legate de interpretare ale auzitorilor şi ale surzilor, s-a infiinţat ANPILS (Asociaţia Naţionala pentru Interpretarea în Limbajul Semnelor). Deoarece surzii constituiau o comunitate care nu putea să-şi aleagă din rândurile membrilor săi persoane care să-i ajute să comunice cu lumea auzitorilor, s-a pus accentul pe formarea de interpreţi auzitori. Însă, surzii trebuiau să aibă încredere în aceşti interpreţi, de aceea s-a constituit un organism de conducere, compus în majoritate din surzi, având în frunte un preşedinte surd, care era un garant în faţa comunităţii de surzi că deciziile luate în cadrul comitetului erau în favoarea membrilor surzi. Un obiectiv esenţial al ANPILS era să obţina recunoaşterea profesiunii de interpret. O primă acţiune a ANPILS în această direcţie a fost să preia conducerea serviciilor de interpretare asigurate la Simpozionul Internaţional de Limbaj Gestual organizat in iulie 1990 la Poitiers, având următoarele priorităţi: - asigurarea calităţii serviciilor de interpretare; - conducerea acestor servicii de către surzi; - formarea primilor interpreţi surzi in Franţa, responsabili cu interpretarea în dactileme a limbajului gestual francez. Pregătirea asigurată de ANPILS consta în cursuri de scurtă durată folosinduse specialişti surzi care vorbeau fluent în limbaj gestual. În afară de iniţierea în bazele specialitaţii se preda şi terminologia specifică domeniului. Pentru a face faţă cererii crescânde s-au format trei tipuri de interpreţi: cei care să fie angajaţi în instituţii, cei care să asigure servicii de interpreţi independenţi, şi liberi profesionişti (Mimoun,R.1991). Dacă înainte de 1983 angajarea interpreţilor surzi se făcea fără a li se cere diplomă, după această dată se cerea acest document. Însă, cei mai mulţi interpreţi surzi nu erau din familii de surzi şi, deci, nu aveau ca primă limbă limbajul gestual. Din acest motiv era necesar ca studenţii să intre în contact cu adevăratul limbaj gestual şi să interiorizeze obiceiurile comunităţii de surzi. Or, aceasta nu se putea face decât printr-un contact frecvent cu comunitatea de surzi şi prin

154

B. Paris-New-York. Education and access”. .:Association Nationale Pour Interpretation en Langue des Signes În:”Deaf people in society.. 1991. politice. In „Deaf people in society. Lamothe. C. -Texier. în proporţie de peste 90%. pg. Paris-New York. Poitiers.Moody. Franco-American Colloquium. Education and access „Franco American Colloquium. Specific aspects of interpreting in criminal cases. mai întâi să se predea sintaxa limbajului gestual prin folosirea unor casete video. pg. Curs. 135-143. S-a constatat că.. Această metodă îi va putea determina pe auzitori să-şi schimbe modul de gândire. de cultură. M. se puteau face filme cu studenţii înşişi. 155 . Baza formării primelor cluburi ale surzilor din toată lumea a constituit-o şcolile cu internat. Aici s-au înfiripat şi s-au cimentat primele relaţii afective sau de altă natură care au continuat în cadrul cluburilor şi asociaţiilor de mai târziu. 145-151. jocuri pe roluri interpretate de surzi odată cu învăţarea limbajului gestual.: Interpreter for the deaf. există în limbajul gestual aceleaşi semne care pot avea semnificaţii diferite. nu putem vorbi de o "ţară a surzilor" deoarece majoritatea surzilor provin din familii de auzitori iar familiile de surzi au. 2003. Ca metode. Evaluarea şi autoevaluarea muncii studenţilor putea să ducă la imbunătăţirea comunicării corporale şi sintactice. Surse bibliografice: .: Association „Deux Langues Pour Une Education”Presentation du projet.Fournier. se recomanda ca. Expresia facială şi contextul erau cele care dădeau sensul corect. C. religioase. Paris-NewYork.Mimoun R. filme. surzii se adună în cluburi înfiinţate de ei. să nu creeze semne arbitrare şi să-şi consolideze desprinderile de comunicare clară cu surzii. Asociaţii naţionale şi internaţionale ale surzilor Se cunoaşte că toate minorităţile lingvistice au o caracteristică privind un loc ce le aparţine iar comunitatea surzilor nu face excepţie. puşi în situaţii de interpretare. Deşi numărul persoanelor surde depăşeşte 70 de milioane. . Aceste filme puteau fi oprite oricând şi se puteau face comentarii pe marginea lor. nr . copii auzitori.: Interpreting for deaf and hearing people in the United States In Franco-American Colloquium. 129-133. conduse de persoane alese din rândul lor şi finanţate din venituri proprii sau cu sprijin din partea unor organizaţii de stat ori private. De asemenea. pg. Pentru studiul gramaticii limbajului gestual erau utile casetele video cu surzi care povesteau sau cu auzitori care gesticulau. De asemenea.participarea la diverse acţiuni de interpretare în instituţii medicale. adică să reflecteze în imagini gestuale şi nu doar să traducă din limbajul verbal în cel gestual. studenţii erau învăţaţi să respecte formarea semnelor. 1991. etc. la fel ca şi în limbajul verbal. Cu toate acestea. 1991..

fiul surd al domnitorului Constantin Ghica. Primul Preşedinte a fost d-l Alexandru Clarnet iar din comitetul de conducere a facut parte şi prinţul Henri Ghica.a.Nu întâmplător. se sprijineau în găsirea unui loc de muncă şi desfăşurau diverse activităţi culturale. a primit buget de la stat şi a putut angaja personal salariat. Pâna in anul 1953 când s-a reconstituit Asociaţia Surdo-Muţilor din România pe baza fondurilor alocate de stat. fac referire la şcolile pe care le-au absolvit şi la profesorii pe care i-au avut. în ultimul timp nu există o preocupare mai serioasă în direcţia cultivării dragostei elevilor pentru activităţile menţionate. diversificându-şi activitatea. inclusiv a surzilor ca minoritate ingvistică. când persoanele surde fac cunoştinţă. funcţionează cu această denumire din 1996. Activităţile culturale şi sportive care se desfăşoară în şcolile speciale constitue una din cele mai puternice forţe unificatoare ale colectivităţii surzilor. formându-se asociaţii de surdo-muţi. Moldovei şi Bucovinei. Trebuie să menţionăm că relaţiile care se formează în şcolile de surzi durează o viaţă iar când se fac excursii în diverse locuri din ţară. In acest fel se continuă relaţiile dintre persoanele surde şi se asigură perpetuarea existenţei asociaţiei surzilor. După această dată Asociaţia s-a reorganizat. Scopurile şi obiectivele Asociaţiei sunt 156 . Din păcate. participanţii includ automat vizitarea filialei teritoriale. asociaţiile amicale ale surdo-muţilor funcţionau pe criterii mai mult filantropice. De obicei şcolile constituie sursa de noi membri ai asociaţiilor. destinate realizarii unei cât mai bune integrări socio-profesionale a membrilor săi. Ardealului. Asociaţia Naţională a Surzilor (ANSR). are un profund caracter social. ea este privită cu suspiciune. surzii se întâlneau la cluburi conduse de comitete liber alese. Asociaţia Naţională a Surzilor din România Organizare. Putem consideră că aceste activităţi sunt mai importante în cadrul minorităţilor. sociale sau sportive. îşi acordau reciproc ajutoare materiale. după o existenţă de peste 85 de ani Asociaţia Naţionala a Surzilor cuprinde peste 30 de mii de membri. Acum. ş. organizaţi în 60 de cluburi şi 16 filiale răspândite în toate judeţele tării. deoarece le permit să iasă în evidenţă prin performanţele obţinute în diverse ramuri sportive sau domenii culturale şi să se integreze mai uşor în societatea auzitorilor. Dacă una din persoanele surde nu a absolvit o şcoală de surzi. Menţionam că şedinţe similare de constituire au avut loc şi în alte regiuni ale României. clubul sau şcoala de surzi. Altfel nu ne explicăm de ce absolvenţii surzi vin la filiale fără o pregătire culturală sau sportivă care să le permită continuarea activităţilor în cadrul competiţiilor organizate de Asociaţia Surzilor. cum ar fi cele ale Dunării de Jos. Ea urmăreşte educarea persoanelor surde prin activităţi organizate. Principalele obiective La iniţiativa unui grup de surzi din Bucureşti a avut loc pe data de 9 noiembrie 1919 şedinţa de constituire a Asociaţiei Amicale a Surdo-Muţilor din România. Timişului. chiar dacă a urmat o facultate.

de fotografii. ce au cele peste 25000 de volume. acestea fiind unele din cele mai importante sarcini ale asociaţiei. astfel că preşedinţii acestora le pot reprezenta pe plan teritorial şi pot încheia diverse contracte care le pot asigura o mai mare libertate financiară în oganizarea acţiunilor. prin sprijinul acordat la completarea formularelor necesare pentru obţinerea drepturilor. în mod tradiţional.concursurile literare.realizate prin contribuţia voluntară a membrilor cotizanţi şi a aparatului salariat. ce are loc o dată la 5 ani: între Congrese ANSR este condusă de Conferinţa Naţională anuală. care oferă cititorilor surzi posibilitatea de instruire la nivelul lor de înţelegere..etc. să educe şi să integreze persoanele surde cu pierdere auditivă de peste 40 dB în viaţa socială a României. ANSR sprijină membrii săi să beneficieze de drepturile de protecţie socială în concordanţă cu legislaţia actuală prin expuneri săptămânale la club. se bucură de atenţia deosebită a persoanelor surde. fiind reprezentată de preşedinte in relaţiile cu organele de stat şi private. mai ales in timpul verii şi prezentările de informări culturale. . cu Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap. ANSR colaborează cu Ministerul Sănătăţii şi Familiei. -expoziţiile de caricaturi. ş. constituind un real mijloc de integrare socială prin întâlnirile sportive dintre surzi şi auzitori. se organizează diverse acţiuni cultural-artistice. Sub aspect cultural. de unde pot fi selectionaţi sportivii care să reprezinte Organizaţia Sportivă a Surzilor din România la competiţiile europene 157 . Recent ANSR a început să organizeze cursuri de limbaj gestual pentru salariaţii săi cu scopul de a oferi servicii de interpretare mai bune membrilor care au nevoie de comunicare în relaţiile cu instituţiile de stat şi private. prin facilitarea comunicării cu ajutorul interpreţilor aflaţi în formare. s-a acordat personalitate juridică şi filialelor teritoriale. -excursiile. Cele mai atractive ramuri sportive.a. dansul modern şi popular. Organismul suprem de conducere al ANSR este Congresul. Mai nou. Cu regret trebuie să menţionăm că aceste frumoase activităţi au scăzut ca intensitate şi ca amploare din cauza dificultăţilor economice prin care trece Asociaţia în perioada „de tranziţie” care a urmat evenimentelor din decembrie 1989. cunoaştera marilor personalităţi istorice interne şi internaţionale. În acest scop. atât pe plan intern cât şi în relaţiile internaţionale. care includ: . creaţia literară. Miss Asociaţia Surzilor. de pictură şi sculptură. istoria-geografia României.a. de artizanat. care reflectă preocupările din timpul liber ale persoanelor surde. să sprijine. activitaţi foarte apreciate de surzi. iar activitatea curentă este coordonată de un Birou Executiv care se întruneşte la fiecare 2-3 luni sau de câte ori este nevoie. creaţia plastică ş.dotarea bibliotecilor. Pe plan social ANSR urmăreşte să depisteze. ANSR are personalitate juridică. Activitatea sportivă este foarte apreciată de tinerii surzi. cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi cu alte instituţii şi organizaţii implicate în procesul integrarii socio-profesionale.

printre altele. Aiud şi Hunedoara 2.Filiala Suceava. Râmnicu-Sărat 13. pescuit sportiv. s-a înfiinţat Comitetul International al Şahului pentru Surzi.După 1978. cotizaţiile la forurile internaţionale au fost sistate de guvernul comunist şi până la înlăturarea acestuia. şah. membrii mai vechi transmit celor tineri valorile surzilor. Prezentăm mai jos filialele şi grupele ANSR cu mentiunea ca acestea se află în plin proces de dobândire a autonomiei teritoriale şi juridice: 1. membru fondator fiind şi ANSR. cucerind numeroase medalii şi diplome. Filiala Iaşi.Filiala Bucureşti.Filiala Piteşti. cu grupă la Arad 16.Filiala Constanţa. Vâlcea şi Slatina 12. Fondat in 1934. cu grupă la Tulcea 7. cu grupe la Botoşani. cu grupe fără sediu la Giurgiu.Filiala Târgu-Mureş.Filiala Galaţi. Odorhei După cum se poate observa. Miercurea Ciuc. Oneşti 3.Filiala Bacău. minifotbal.şi mondiale sunt: fotbal. dupa achitarea cotizaţilor restante. În aceste 158 .cu grupe la Bistriţa şi Turda 6. Însă. obiceiurile. cu grupe la Sebeş. iar la Alexandria s-a obţinut recent un sediu 5.Filiala Cluj.Filiala Alba. Colaborarea internaţională Asociaţia Naţională a Surzilor din România şi-a dezvoltat relaţiile de colaborare cu alte ţări de timpuriu.Fliala Oradea. cu grupe la Buzău. Fălticeni 15.Filiala Timişoara.Severin 8. in august 1949. Urziceni. Olteniţa. intre 1990 şi 1991 ANSR a fost reprimită în rândurile comunităţii internaţionale. limbajul gestual. Organizatia Sportiva a Surzilor a participat la mai multe competiţii internaţionale. Târgovişte. Câmpina. Una din cele mai reuşite competiţii a fost organizarea. Dorohoi. cu grupe la Piatra Neamţ. cu grupe la Sibiu şi Mediaş 4. cu grupe la Rm. cu grupe la Sighişoara.Filiala Ploieşti. echipa de fotbal a devenit campioană mondială. Clubul Sportiv al Surzilor din România a participat în 1937 la Congresul de la Budapesta al Comitetului Internaţional al Sporturilor pentru Surzi (CISS) unde a fost admis. unde se poate facilita socializarea şi dezvoltarea sentimentului că se află în " a doua lor casă". Aici. cu grupe la Bârlad şi Vaslui 10. Roman.Filiala Braşov. De asemenea.Filiala Craiova. Rădăuţi. în decembrie 1989. ANSR se numără printre membrii fondatori ai Federaţiei Mondiale a Surzilor (Roma 1952) având la ora actuală relaţii cu peste 120 de ţări. cu grupe la Baia Mare şi Sighetul Marmaţiei 14. spre regretul tuturor membrilor ei.Filiala Satu Mare. în 1977. atletism şi tenis de masă. Asociaţia Sportivă a fost exclusă de la toate competiţiile internaţionale. cu grupe la Târgu Jiu şi Turnu. cu grupă la Zalău 11. întreaga moştenire a acestei comunităţi. în ţara noastră a ediţiei a XIII a a Jocurilor Mondiale de Vară unde. cu grupe la Brăila şi Focşani 9. aceste cluburi sunt situate mai ales în oraşele mari.

Henry Syle. Mulţi dintre aceşti preoţi au sprijinit şcolile de surzi şi au format diverse organizaţii religioase cum ar fi Congresul Naţional al Evreilor Surzi sau Asociaţia Internaţională a Surzilor Catolici. Totuşi. În ultimii câţiva ani se remarcă o scădere a numărului de membri cotizanţi la activităţile acestor cluburi. ceea ce-i determină pe surzi să caute să câştige un ban în plus prin acrivităţi suplimentare. distribuirea de diplome prin care se recunosc meritele unor persoane pentru serviciile depuse în slujba Asociaţiei. să se distreze. se impune o mai intensă susţinere financiară din partea statului. au avut loc primele slujbe în limbaj gestual ale bisericii ortodoxe care au căpătat o formă organizată în anul 1999. începuturile educaţiei religioase datează aproape imediat după înlăturarea regimului comunist. Acestea duc la îndepărtarea tinerilor surzi de la activităţile specifice din aceste cluburi. Aici au loc evenimente care menţin în viaţă aceste cluburi cum ar fi aniversarea unor membri în cadru festiv. dar acestea nu ar trebui să constituie sursa principală de desfăşurare a activităţilor şi de achitare a cheltuielilor de funcţionare. să danseze etc. la care s-au adăugat diaconul Barbu Florea şi preparatorul Costache Diana Marinela. acestor surzi le-a lipsit accesul al slujbele religioase şi la cunoaşterea Bibliei. creşterea costului vieţii cuplată cu scăderea puterii de cumpărare. Astfel. Văzând pericolul extinderii influenţei baptiste în rândul credincioşilor ortodocşi. preotul Onu Constantin. sub coordonarea primului profesor de specialitate al acestei secţii. surzii primesc informaţii despre lumea în care trăiesc. în prima jumătate a secolului trecut.cluburi. alegerea conducătorilor la diverse niveluri ale Asociaţiei. Se speră că prin acordarea unor facilităţi financiare obţinute prin intervenţiile Asociaţiei Surzilor să crească veniturile din cotizaţii. creşterea activităţilor subtitrate la TV. un preot surd. au format primele comunităţi religioase baptiste. Bisericile creştine cu misionari surzi au fost conduse de auzitori care-i cobsiderau pe surzi ca persoane cu handicap şi aveau cunoştinţe limitate despre ei. prin misionarii surzi şi auzitori pe care i-au pregătit în limbajul gestual religios. Aici ei caută să se relaxeze. să facă sport. în special în rîndurile absolvenţilor din şcolile de surzi care formează generaţia viitorilor membri. care-i determină pe tineri să stea mai mult în faţa televizorului. să comunice liber în limbajul gestual. a înfiinţat prima congregaţie episcopală pentru surzi la Philadelphia. Pînă în 2004 au 159 . În ţara noastră. Printre posibilele cauze ale acestei situaţii putem enumera tendinţa de includere a copiilor surzi în şcolile normale locale. sub aspect istoric. prin crearea secţiei "Comunicare şi slujire în limbaj gestual" în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea din Piteşti. Din această cauză înaintaşii surzi au avut puţine şanse să dezvolte forme de cult care să reflecte cultura şi experienţa surzilor. care au luat legătura cu Asociaţia Surzilor şi. În acest context trebuie să includem contribuţia organizaţiilor religioase la unificarea colectivităţilor de surzi. Primii misionari au fost adepţii cultului baptist. unde a format cca 50 de preoţi surzi misionari. În lipsa interpreţilor calificaţi. caută şi sunt ajutaţi să găsească locuri de muncă şi obţin facilităţile sociale.

secretariatul regional pentru Africa de Sud-Est . Primul presedinte al FMS a fost domnul Vittorio Ieralla (1951-1955). s. inclusiv cele surde. Yerker Anderson (1983.secretariatul regional pentru Europa de Est şi Asia Centrală – EEMARS . O data cu creşterea numărului de asociaţii naţionale membre ale FMS s-au infiinţat mai multe secretariate regionale în scopul unei mai eficiente colaborări bazate pe specificul regional. De asemenea. alte tratate ale ONU privind drepturile omului.secretariatul regional pentru Asia şi zona Pacificului . preşedinte al Federaţiei Surzilor din Finlanda şi lector de limbaj gestual la Universitatea din Jyvaskyla. OMS. Regulile Standard ale ONU privind Egalizarea Şanselor pentru Persoanele cu Handicap. după cum urmează: .secretariatul regional pentru Europa Centrală – CERS . îşi bazează activitatea pe Charta ONU şi urmează politica sa. cultura surzilor şi alte discipline. ILO. comunicaţii.a. FMS colaborează cu ONU şi alte organizaţii internaţionale (UNICEF. Această organizaţie s-a dezvoltat treptat de la un grup de organizaţii naţionale la un forum de colaborare pentru mai mult de 120 de organizaţii de pe toate continentele.absolvit această sectie două promoţii de studenţi surzi şi auzitori care lucrează acum ca preoţi pentru comunităţile de surzi. FMS acţionează la orice nivel pentru promovarea Recomandărilor ONU privind persoanele cu handicap. În acest sens.). Obiectivul FMS este să asigure egalitatea surzilor din lume cu alţi oameni valizi în privinţa drepturilor sociale şi umane. Declaraţia de la Salamanca şi Cadrul de acţiune privind educaţia persoanelor cu nevoi speciale ş. ca organizaţie internaţională specializată în promovarea drepturilor persoanelor surde din întreaga lume.Uniunea Europeană a Surzilor – EUD . după care au urmat Dragoljub Vukotic (1955-1983). 160 . UNESCO.secretariatul regional pentru America Centrală şi zona Caraibelor .a. cu organizaţiile naţionale ale surzilor şi cu experţi specializaţi pe probleme de învăţământ. FEDERAŢIA MONDIALĂ A SURZILOR Federaţia Mondială a Surzilor a fost infiinţată în 1951 la Roma.secretariatul regional pentru America de Nord şi Canada . profesori de religie şi asistenţi sociali superiori.secretariatul regional pentru Regiunea arabă Federaţia Mondială a Surzilor.1995) şi doamna Liisa Kauppinen (1995-2003). În această activitate FMS încearcă să implice lideri surzi în procesul de decizie care afectează viaţa surzilor la orice nivel. a prevederilor din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.secretariatul regional pentru America de Sud . Actualul preşedinte al FMS este domnul Markku Jokinen.

Suedia. De curând. Se acordă prioritate surzilor din ţările în curs de dezvoltare. In plus. Spania. FMS are un sediu permanent şi personal care se ocupă de problemele administrative. în perspectiva aderării ţării noastre la Uniunea Europeană. Olanda şi Marea Britanie. Este o organizaţie non-guvernamentală. Finlanda. FMS dispune de surse de venit şi sponsori care sprijină activitatea şi proiectele asociaţiilor de surzi din ţările în curs de dezvoltare. FMS deţine o poziţie stabila şi respectată la ONU ca expert pe probleme privitoare la surzi.In calitatea sa de organizaţie–umbrelă pentru asociaţiile naţionale ale surzilor. FMS este responsabilă pentru încurajarea persoanelor surde să colaboreze în diferite domenii astfel încât Secretariatele Regionale şi asociaţiile naţionale ale surzilor să ajungă mai puternice. ANSR va putea fi membru cu drepturi depline. ea dispune de unităţi conduse de Secretarul general. Germania. Calitatea de membru deplin al EUD este deschisă tuturor asociaţiilor naţionale din ţările membre ale UE. prin folosirea tehnologiei moderne din sfera telecomunicaţiilor. Centrul de interpreţi. Expertii surzi ai FMS sunt angajaţi la ONU şi în agenţiile sale specializate pentru îmbunătăţirea drepturilor şi egalizarea şanselor surzilor în lume. Belgia. el însuşi persoană surdă. Departamentul de informare şi publicaţii şi Departamentul de pregătire pentru democraţie şi managament. Ea colaboreaza cu Federatia Mondiala a Surzilor pe probleme generale. Portugalia. Franţa. Irlanda. Asociaţia Naţională a Surzilor din România a primit statutul de membru asociat al EUD. Membrii Biroului Executiv al FMS şi alţi parteneri importanţi comunică unii cu alţii prin videotelefon. economice şi de informare. EUD are contacte cu Asociatiiile Nationale ale Surzilor din Luxemburg. avînd statut consultativ şi de reprezentare la nivel „A”. ca să îndrume persoanele surde în realizarea obiectivelor propuse. După aderare. prin consultare şi colaborare cu Asociaţiile Nationale ale Surzilor din Europa. La ora actuală este formată din 14 membri: Asociaţiile Naţionale ale Surzilor din Austria. 161 . Italia. non-profit şi este singura care reprezintă interesele surzilor europeni la nivelul Uniunii Europene. Uniunea Europeană a Surzilor European Union of the Deaf (EUD) a fost înfiinţată în 1985 sub numele de Secretariatul Regional al Comunitaţii Europene al Federaţiei Mondiale a Surzilor. Danemarca. Islanda şi Norvegia. De asemenea. Grecia. cum ar fi : Departamentul de cercetări privind limbajul gestual. Scopul său este să stabilească şi să intreţină un dialog la nivelul UE cu „lumea auzitorilor”. prin pagina de web şi de e-mail a organizaţiei. Interacţiunea şi colaborarea FMS cu asociaţiile naţionale ale surzilor la nivel mondial a continuat să crească în toate domeniile.

datorită lipsei de interpreţi în limbaj gestual şi unde mulţi profesori nu au nici pregătirea şi nici resursele pentru a face faţă nevoilor specifice ale elevilor surzi. Emanciparea şi asigurarea de şanse egale sunt concepţii esenţiale pentru realizarea unei poziţii egale în societate şi recunoaşterea persoanei surde ca cetăţean cu drepturi egale. Belgia. un director şi un secretar. etc. Studiile arată că acest tip de educaţie duce la performanţe şcolare mai bune. Aceasta înseamnă că trebuie să se acorde mai mult sprijin în pregătirea de interpreţi profesionişti în limbaj gestual şi tot mai mulţi profesori surzi să fie pregatiţi să lucreze în învăţământul special. Ea este şi o barieră majoră pentru 162 .. În plus. Cartierul General al EUD se află la Bruxelles. începând cât mai devreme şi continuând pe parcursul anilor de şcoală. Totuşi. adică copiii surzi să fie educaţi în limbajul gestual şi limbajul verbal. adulţii surzi întâlnesc bariere în educaţia permanentă când facilităţile de educare în comunitate nu le asigură servicii de sprijin adecvate cum ar fi interpretarea în limbaj gestual sau persoane care iau notiţe. care este privit ca a doua limbă a ţării. va fi recunoscută importanţa limbajului gestual în promovarea integrarii surzilor in viaţa civila. ales de şi din rândurile Comitetului de management. folosind limbajul gestual. cum ar fi: recunoaşterea dreptului de a folosi limbajul gestual. De asemenea. Obiectivul principal al EUD este să promoveze şi să protejeze interesele. Această viziune generală se transpune în trei obiective specifice ale EUD şi se realizează prin programe de lucru. întărirea prin informaţie şi egalitatea la angajare. se recomandă ca limbajul gestual să fie recunoscut legal şi să fie acceptat de guverne şi de publicul general. Părinţii vor fi incurajaţi să înveţe limbajul gestual pentru a putea să comunice cu copilul lor surd cât mai deplin şi natural posibil. Biroul funcţioneaza cu două persoane. în special în forma lui scrisă. Informaţia este putere ! Una din frustrările principale pentru surzi este lipsa de acces la informare. tendinţa în ţările UE este să se integreze copiii surzi în educatia obişnuită. desfăşura şi finanţa activităţi europene din partea comunităţii de surzi în statele membre ale UE. Bilingualismul in educatie În învăţămânul obligatoriu pentru surzi va fi promovat bilingualismul. Programe de lucru ale EUD şi domenii de acţiune prioritare a)Recunoasterea dreptului de a folosi limbajul gestual Sub aspect legislativ. unde le lipseşte adesea comunicarea din clasă. constituie un obiectiv prioritar al EUD. profesională. nevoile şi şansele persoanelor surde din cadrul UE. Viziunea şi obiectivele Uniunii Europene a Surzilor EUD a fost infiinţată pentru a iniţia. Crearea unui mediu de limbaj gestual favorabil în toate unităţiile pentru copii surzi şi familiile lor.E. Intarirea prin informare. care este răspunzător în faţa Adunării Generale Anuale.Conducerea EUD se află în mâinile Comitetului Executiv. Se va acorda sprijin statutar asigurării şi promovării limbajului gestual în ţările membre ale U. pentru a fi aproape de inima UE şi de instituţiiile sale.

În urma succesului acestor intreceri. care s-au întrecut la probele de atletism. Domnul E. au convenit să fondeze o organizaţie numita CISS şi au alcătuit un proiect de Statut la care să adere toate federaţiile sportive ale surzilor. La întreceri au participat şi sportivi surzi din Italia. Ceho-Slovacia. adunaţi la Cafe de la Porte Doree. Telecomunicaţiile. Din nefericire pentru surzi. care suferă de dublă discriminare. fotbal. ciclism. un francez surd. Anglia. să se înveţe limbajul gestual la distanţă pentru interpreţi. telecomunicaţiile sunt bazate exclusiv pe sunet şi vorbire. locuri de muncă rezonabile şi interpreţi calificaţi sunt câteva componente esenţiale pentru muncitorii surzi. La acea dată au existat următoarele federaţii naţionale sportive ale surzilor (Belgia. Se urmăreşte întensificarea contactului cu ţările din Europa Centrală şi de Est pentru a se stabili o reţea şi a se facilita schimbul de informaţie şi experienţă intre EUD şi aceste organizatii. România şi Ungaria. A lucra constituie un drept fundamental al vietii oamenilor dar surzii încă se confruntă cu bariere artificiale pentru a găsi de lucru. tir şi înot. Se consideră că femeia surdă.participarea deplină in societate şi pentru o viaţă independentă. Ruben Alcais. Tehnologiile informaţiei şi ale comunicarii (ICT) au potenţialul să imbunătăţească calitatea vieţii pentru surzi prin deschiderea noilor posibilităţi de acces.) care au devenit membre ale CISS în acel an. de gen şi de surditate. Egalitate la angajare. etc. Comitetul Internaţiomal al Sporturilor Surzilor (CISS) Primele organizaţii sportive internaţionale ale surzilor s-au înfiinţat în 1924. de participare şi de integrare socio-economica. care s-au desfăşurat la Paris între 10–17 august 1924. Menţionăm că printre federaţiile naţionale care şiau trimis reprezentanţii la primele Jocuri Mondiale ale Surzilor s-a aflat şi ataşatul diplomatic al României la Paris. 163 . Astăzi. Prin ICT este posibil să se comunice în limbaj gestual cu ajutorul video-telefoanelor. o versiune a Jocurilor Olimpice. 275 Avenue Du Mesnil. numărul lor a trecut de 94 de ţări de pe toate continentele. s-a decis să se continue competiţiile la fiecare patru ani. a încurajat ţările mai sus menţionate să participe la Jocurile Internaţionale ale Surzilor. Există temerea că societatea informatizată va afecta şansele de angajare ale surzilor mai puţin pricepuţi şi mai slab echipaţi pentru a satisface noile cerinţe care apar din reorganizarea muncii. Pregătirea profesională. Olanda Polonia. va trebui să aibă şanse egale cu bărbaţii. Conducătorii sportului pentru surzi. Şomajul la surzi este mai ridicat decât la auzitori în toate ţătile europene. la muncă şi la noile tehnologii ca toate persoanele. adică să aibă acces egal la informaţie la educaţie. Franţa. Accesul la telefoanele cu text este imperfect din cauza folosirii unor telefoane cu text incompatibile şi nestandarizate pentru toate ţările din Europa iar serviciile de legătură pentru telecomunicaţiile între persoanele surde şi cele auzitoare lipsesc în cele mai multe din ţările UE.

Lupte. Tenis de masă. octombrie. 1965 – Washington / Statele Unite ale Americii. Paris). Sondergaard (1973–1997) şi. din anul 2001. Cu toate că în anul 1955 Comitetul Internaţional Olimpic a recunoscut în mod oficial CISS. M. 1973 – Malmo / Suedia. Actualmente. P. ca primul membru ne-european 164 . 1969 – Belgrad / Yugoslavia. la Congresul din 1995 membrii CISS au votat în unanimitate retragerea din IPC şi trecerea în subordinea directă a CIO. Ciclism. ataşat al ambasadei noastre la Paris. belgia. Handbal Inot.Paris / Franţa. MENDELSOHN.Taipei (China) Jocurile Mondiale de Vară pentru Surzi care. august. acestor jocuri Mondiale de Vară sau de Iarnă nu li s-a acceptat statutul olimpic până în 2001 din cauza unor interese politice şi financiare. John Lovett (19972003). Donalda Ammons. Ca secretari generali ai CISS au funcţionat de-a lungul vremii d-nii Antoine Dresse (1924-1967). 1997 – Copenhaga / Danemarca. Nielsen (1955 – 1961). Statele Unite se alătură CISS. Fotbal. J. dupa această dată. Volei. Dahlgren (1967–1973). 1931 Nurnberg / Germania. 1981 – Koln / Germania.1955). Tenis. În consecinţă.1953) după care au urmat d-l Oscar Ryden (1953. De-a lungul istoriei sale au avut loc Jocurile Mondiale de Vară ale Surzilor în următoarele oraşe: 1924 . 1939 – Stockholm / Suedia. 2005 – Melbourne / Australia. CISS a acceptat solicitarea CIO de a se alătura Comitetului Internaţional Paralimpic (IPC) din dorinţa CIO de a colabora cu o singură organizaţie-umbrelă. se adoptă Statutul CISS 1938. Australia.P. Baschet. 1961 – Helsinki / Finlanda. Badmindon. Bernhard (1961 – 10971). J. 1953 – Bruxelles / Belgia. 1946 – Copenhaga / Danemarca. Dintre evenimentele mai importante ale acestei organizaţii sportive mondiale amintim : 1924. destinele sportului mondial pentru surzi sunt conduse de Donalda Ammons (SUA) care a fost aleasă în această funcţie la Congresul CISS care a avut loc la Melbourne. 2oo1 – Roma / Italia. 1935 – Londra / Anglia. 1957 – Milano / Italia. O. la Bruxelles. Bowling. Primul preşedinte al CISS a fost ales d-l E. 1926. Rubens-Alcais (1924. 1977 .Ne bucurăm ca România a fost reprezentată de d-l J.Bucureşti / România. se numesc „Deaflimpics” adică „Jocurile Olimpice ale Surzilor” au loc la următoarele discipline: Atletism. 1928 – Amsterdam / Olanda. Tir. Orientare turistică. până în 2005. De pildă. niciodată CISS nu a intenţionat să combine Jocurile Mondiale cu cele ale altor sportivi handicapaţi deoaece colectivitatea surzilor nu are dificultăţi în majoritatea sporturilor practicate de auzitori ci se confruntă numai cu probleme de comunicare. Totuşi. 1989 . 1993 – Sofia / Bulgaria. 2009 . zece ani în urmă. Jordan (1971 – 1997). 1985 – Los Angeles / Statele Unite ale Americii. au avut loc primele Jocuri Internaţionale Tăcute (10-17 iulie. în 5-6 ianuarie 2005. K.Christchurch / Noua Zeelandă. Polo. cu aprox.

PROCHAZKA au avut loc Jocurile Internaţionale de Iarna ale Surzilor în următoarele localităţi : 1949 – Seefeld / Anglia. participarea d-lui JUAN ANTONIO SAMARANCH. 1953 –Oslo / Norvegia. 1967 . Contactele CISS cu CIO au inceput la al 2-lea Congres al CISS şi au continuat până la recunoaşterea CISS ca organizaţie mondială şi independentă de alte organizaţii ale sporturilor pentru handicapaţi. subordonată direct CIO şi subvenţionată de aceasta.Davos / Elveţia. 1971 – Abdelboden / Elvetia. are loc sărbătorirea aniversării celor 50 de ani de activitate. 1983 – Madonna di Campiglio / Italia.Berchtesgaden / Germania. 1987 – Oslo / Norvegia. CISS rezistă cu succes la mişcarea de încorporare a Jocurilor Mondiale Tăcute în „Jocurile paralimpice”. având ca motto „EQUAL THROUGH SPORTS” ( Egali prin sport). 1955 . Desprinderea de Comitetul Internaţional Paralimpic a avut loc la insistenţele conducătorilor Asociaţiilor Sportive ale Surzilor. se sărbătoreşte a 75-a aniversare de la crearea CISS. pentru prima dată Jocurile Mondiale ale Surzilor au loc la Washington. 1975 . 1959 .Oberammergau/Germania. incapacitatea IPC de a asigura cazarea numărului tot mai mare de sportivi surzi şi imposibilitatea sportivilor surzi de a participa la unele spoturi unde startul se dădea prin semnal sonor. Jocurile Mondiale ale Surzilor se desfaşoară sub denumirea „DEAFLIMPICS” (Olimpiada Surzilor). 1991 .Lake Placid / Statele Unite ale Americii. 1995 . ş. Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) recunoaşte CISS ca federaţie internaţională cu poziţie olimpică 1965. Constituirea Muzeului CISS. 1979 – Maribel / Franţa. Elveţia 2001. la Davos. 1999 . în afara Europei 1966 s-a acordat CISS „Cupa Olimpică” de către CIO ca recunoaştere a serviciilor sale aduse sportului mondial 1967. pentru a se recunoaşte natura lor mondială 1974.Montana-Vermala/ Elveţia. 1963 – Are / Norvegia. S-a adoptat limba engleză pentru corespondenţă ca singura limbă folosită. la Roma. 2007-Salt Lake/ SUA 165 . S-a păstrat denumirea oficială a CISS în limba franceză în amintirea organizatorilor. având în vedere cerinţele unice de comunicare în limbaj gestual ale sportivilor surzi. într-o sală pusă la dispoziţie de Federaţia Sportivă Italiană a Surzilor 1981. preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic la ceremonia de deschidere a Jocurilor Mondiale de la KOLN in 1981 şi la probele din primele doua zile.Banff / Canada. se schimbă denumirea Jocurilor Internaţionale Tăcute în Jocurile Mondiale Tăcute. La propunerea lui H.1939. la Jocurile Mondiale Tăcute participă 234 sportivi iar prinţul suedez Gustav Adolf devine primul reprezentant regal care asistă la eveniment 1949.a. au loc primele Jocuri Mondiale de Iarnă la Seefeld. 2003 Sundsvall / Suedia. Austria 1955. 1999.Yllas / Finlanda. 1988-1993. costurile mari pentru asigurarea de interpreţi. Paris.

Luate împreună. 1983) conceput să colecteze fonduri care să asigure finanţarea pentru organizaţiile sportive internaţionale ale persoanelor cu handicap ca să promoveze activităţiile sportive ale membrilor săi. Saniuţe. Printre alte măsuri stabilite de CISS se numără : limitarea numărului de oficiali care însoţesc echipele la Jocurile Mondiale. care se surapun una peste alta. împreună cu alte organizaţii sportive pentru handicapaţi. federaţiile sportive naţionale să fie autonome şi independente iar activitatea lor să fie încurajată şi respectată. ei trebuie să folosească ochii pentru a comunica. semnele mâinii înfăţişează semnul pentru „unitate”. care defineşte pe durzi ca oameni vizuali. alegerea prin vot secret a locului urmatoarelor jocuri cu 6 ani înainte. a Confederaţiei Sportive a Surzilor pentru zona Asiei şi a Pacificului. la doar câteva luni de la devastatorul cutremur care a distrus Capitala. Este un simbol pozitiv şi puternic al colectivităţii internaţionale a sportului tăcut. El îmbină simboluri puternice cu ar fi limbajul gestual. 166 . Treptat. Una din marile probleme a rămas acceptarea sportivilor care au o pierdere de peste 55 dB la urechea cea mai bună deoarece există posibilitatea simulării. Abia în 1991. s-au introdus testele de doping la toate probele şi au fost testaţi obligatoriu primii clasaţi la probe şi sportivii care au doborât recordurile europene sau mondiale . după 1977. prin introducerea unor probe de audiometrie obiectivă. Formele mâinii în limba engleză pentru „OK”. deşi nu avea înca o federaţie sportivă naţională a surzilor. Astfel s-a creat posibilitatea creşterii rolului Organizaţiei Europene a Sporturilor Surzilor (EDSO) . Logo-ul Olimpiadei Surzilor A fost conceput în 2003 de artustul Ralph Fernandez. când a găzduit a 13-a ediţie a Jocurilor Mondiale de Vară a Surzilor la Bucureşti. Cu toate că România s-a numărat printre ţările fondatoare ale CISS.Cu această ocazie se organizează întreceri sportive la următoarele discipline : Schi alpin. cultura surzilor şi cea internaţională. Schi nordic. CISS. unitatea şi continuitatea. este fondatoare a Fondului Internaţional al Sporturilor pentru Handicapaţi (Amsterdam. a Confederaţiei Sportive Pan–americane şi celei pentru zona africană . Patinaj viteză şi Hochei pe gheaţă. la o şedinţa a Biroului Executiv al CISS care a avut loc la Budapesta. Centrul logo-ului reprezintă irisul ochiului. s-a eliminat şi acest inconvenient. sportivii surzi n-au mai fost prezenţi la ediţia din 1981 de la Koln şi au fost suspendaţi până în 1991 de la toate competiţiile sportive internaţionale din cauza neachitării cotizaţiei. într-un cerc. competiţiile regionale să fie controlate de organizaţii sportive regionale. Asociaţia Sportivă a Surzilor din România a fost reprimită cu drepturi egale în marea familie a sporturilor pentru surzi. „bun” şi „mare”. reprezintă semnul original al „Olimpiadei Surzilor”.

ţările europene şi-au trimis delegaţii pentru a stabili forma şi programul constituirii unei Federaţii Europene a Sportivilor Surzi. Sarcina acestei organizaţii era să promoveze sportul surzilor. Datele şi programul acestora fiind stabilite cu 4 sau 6 ani înainte. Franţa. In afara Campionatelor Europene au loc meciuri de calificare la fotbal. au existat Campionatele Europene ale Surzilor. ţările care erau membre ale CISS obţineau cu uşurinţă autorizarea pentru organizarea acestor campionate europene. o organizaţie înfiinţată în 1967 şi aflată sub auspiciile CISS. vice-preşedinţi fiind K. S-a hotărât ca fiecare ţară europeană care este membră CISS să fie auromat primită ca membru al EDSO. astfel că erau perioade când se puteau organiza 8-10 astfel de campionate europene anual fără a se avea siguranţa financiară a desfăşurării lor în bune condiţii. o primă adunare de constituire care a cunoscut un eşec din cauza manevrelor CISS. Roland Haythornwaite (Anglia) şi Boudewijn de Roose (Belgia). Actualmente sunt membre ale EDSO 40 de ţări europene cu peste 50. Cu toate aceste opoziţii. deoarece 167 . Secretar General fiind ales englezul R. Franţa. în ciuda opoziţiei CISS. De Haas (Olanda). albastru. astfel că se asigura o planificare sistematică şi o securitate financiară iar desfăşurarea campionatelor avea loc după 2 ani de la terminarea campionatelor mondiale organizate de CISS la fiecare din cele 17 discipline sportive. cu drept de participare la campionatele europene organizate sub egida acesteia. galben şi verde reprezintă cele patru confederaţii regionale de care am amintit mai sus Organizaţia Europeană Sportivă a Surzilor (EDSO) Înainte de înfiinţarea EDSO (1983. Roşu. In acea vreme. câteva ţări europene (Belgia. În aceste condiţii.000 de sportivi legitimaţi în cadrul celor cca 1000 de cluburi. Începând din 1983 au avut loc 5-7 Campionate Europene anual. A avut loc la Madonna di Campiglio. Primul preşedinte a fost ales olandezul Hendrik J. Franţa).Haythornwaite iar membru al consiliului prezidemţial (cum e fost denumit primul comitet al EDSO) a fost ales belgianul Boudewijn de Roose. baschet (bărbaţi şi femei) şi volei (bărbaţi şi femei) şi handbal. Antibes. în anul 1981 a avut loc a doua şedinţă de constituire în prezenţa delegaţiilor Asociaţiilor Sportive din Europa.Wermouth. Italia. Joseph Wermuth (Franţa). să organizeze Campionate Europene regulate. Germania şi Olanda) au luat iniţiativa să înfiinţeze o organzaţie care să elimine neajunsurile constatate.Kunze şi J. Din comitetul de organizare pregătitor au făcut parte Karl Kunze (Germania). Hendrik J. unde s-au stabilit sarcinile şi obiectivele unei federaţii Europene a Sporturilor Surzilor dar abia la 7 iulie.Logo-ul încorporează cele patru culori ale steagurilor lumii. la Antibes. La întrunirea de înfiinţare au fost prezente 9 ţări. care a făcut presiuni asupra ţărilor din Blocul comunist Est-european să nu se alăture acestei iniţiative. In consecinţă. s-a înfiinţat în mod oficial EDSO. De Haas.

Actualul preşedinte al EDSO este o femeie. preşedinţii ce au urmat au fost aleşi pe perioade de 4 ani. 1962-Varna (Bulgaria).G. Den Haag (1977). În continuare. Următorii preşedinţi ai ICSC au fost germanul O.sunt acceptate în turneul final numai 12 echipe iar câştigătoarele sunt calificate direct la Campionatele Mondiale (Deaflimpics). olandezul Hendrik J. 168 . care a fost aleasă în această funcţie în 2004 Comitetul Internaţional al Şahului pentru Surzi (ICSC) În scopul promovării „sportului minţii” în rândul persoanelor surde s-a înfiinţat în anul 1953 Comitetul Internaţional al Şahului pentru Surzi (ICSC). de fotbal. schi alpin şi volei. ale EDSO se desfăşoară în 20 de ramuri sportive diferite cum ar fi atletism.1953–Oslo (Norvegia). tenis de masă. 1974-Fredericia (Danemarca). 1970-Turku (Finlanda). după 2002. Acestea au continuat să se desfăşoare la Goteborg (1975). desfăşurate sub egida acestua sunt persoane surde. tenis de câmp. franţuzoaica Isabelle Malaurie. cu regret că primul preşedinte al EDSO. Conform statutului.Meurer (1964-1978). Până în prezent au avut loc 14 Campionate Mondiale de Şah pe echipe pentru bărbaţi şi 2 pentru femei după cum urmază : . cehul M. Germania. 1955–Oberammergau (Germania. handbal. 1998-Lucerna (Elveţia). 1966-Leksand (Suedia).1990-Veszprem (Ungaria). adăugându-se hocheiul şi atletismul pe teren acoperit astfel că în prezent C. englezul A.J. germanul H. lupte.E.Dronkers care a funcţionat în perioada 1949-1955. 1978-Obersdorf (Germania). 1958-Londra (Anglia). baschet. cros. fotbal. acest preşedinte coordona o organizaţie europeană de şah ce funcţiona neoficial. 2006. orientare turistică. fotbal indoor. prin votul delegaţilor.E. La al IX-lea Congres al EDSO care a avut loc la Vilnius în 1998 s-a extins şirul disciplinelor sportive. maghiarul Geza Vida (1986-1994). Primul preşedinte al ICSC a fost ales olandezul L. înot. 1986-Abufeira (Portugalia). bowling. cu posibilitatea re-alegerii la congres. badmindon. Amintim aici. Vaxjo (1981).Punsche (1956-1962 şi 1978-1986). Responsabilitatea managementului organizatoric este acordată la 2 delegaţi iar alţi 2 delegaţi tehnici răspund de respectarea regulamentului pentru fiecare ramură sportivă. destinele şahului mondial pentru surzi sunt dirijate de italianul Michele Visco. primul Campionat având loc la Essen. 1994Brunn (Cehia).când s-a înfiinţat în mod oficial ICSC. 2002-Vilnius (Lituania). Până în 1953. delegaţii tehnici şi orice alt responsabil al C.Svabensky (1962-1964.Boyce (1994-2002). 1982Mallorca (Spania).E.? La fiecare 2 ani se organizează campionate europene de şah începând din anul 1973. ciclism. Acesta coordonează relaţiile dintre jucătorii de şah din cadrul asociaţiilor naţionale ale surzilor şi aplică acelaşi regulament al jocului de şah stabilit pentru persoanele valide. Essen (1979). De Haas a încetat subit din viaţă în cursul participării sale la al treilea C. polo. Subliniem că toţi membrii comitetului EDSO. atletism pe teren acoperit.

2 la mie) o dată cu intensificarea activitţilor sociale şi a luptei surzilor pentru drepturi civile. când a fost înfiinţată Asociaţia Surzilor din Japonia. Din acest motiv JFD nu solicită şi nu primeşte donaţii caritabile în afara donaţiilor pentru proiecte.Szeged (1983). aducând schimbări în politica guvernamentală care au fost benefice petru membrii surzi.000 000 de locuitori (cca 0.000 ( date valabile pentru anul 1998). Astfel. Winterthur (1985). Structura Federaţiei Surzilor din Japonia JFD este o organizaţie-umbrelă care cuprinde 47 de filiale prefecturale ale surzilor şi este încorporată în structura Ministerului Asistenţei Sociale. Majoritatea veniturilor provin din cotizaţii. surzii primesc o varietate de servicii. Organizaţia şi-a elaborat structuri organizatorice şi strategii legale cu privire la elaborarea şi dezvoltarea serviciilor de interpretare. Legătura şi interdependenţa de contractele locale face ca JFD să fie cuprinsă în structura guvernamentală care conduce ţara în acel moment. Japonia. Finlanda) Japonia Federaţia Surzilor din Japonia (JFD) a fost înfiinţată în 1948 cu toate că rădăcinile sale se întind până în 1915. fără salturi. Sub aspect organizatoric. Londra (1989). Hamburg (1991). la o populaţie de cca 127. La nivel legislativ. ei promesc o compensaţie suplimentară care acoperă diferenţa până la venitul mediu pe economie. ceea ce ne determină s-o includem în cadrul organizaţiilor guvernamentale. SUA. ajungând la 27. se acordă medicamente ş echipamente medicale compensate. Helsinhi (1993). la protecţia socială şi a drepturilor persoanelor surde şi la recunoaşterea oficială a limbajului gestual.. După această dată numărul membrilor a crescut brusc. Asociaţiile prefecturale ale surzilor primesc speţii gratuite pentru birouri în cadrul clădirilor de asistenţă socială prefecturală şi beneficiază de personal 169 . Până în 1960 activităţile Asociaţiei au decurs lin. Biroul Executiv al JFD este format exclusiv din membri surzi. pe care le menţionăm mai jos: dacă au un venit redus. Calitatea de organizaţii non-profit no scuteşte de plata impozitelor pe veniturile obţinute din diverse surse. Organizarea asociaţiilor de surzi şi a serviciilor de interpretare in diferite ţări (Romania. Belgrad (1987). Activităţile de bază ale JFD se desfăşoară la nivel local şi prefectural cu ajutorul persoanelor angajate şi a celor care activează în mod voluntar. surzii beneficiază de bilete gratuite sau compensate pentru călătoria cu metroul sau cu trenul. inclusiv din donaţii. activitatea de colaborare a JFD cu sistemul administrativ s-a dovedit a fi fructuoasă. Roma (1995).

Pentru folosirea interpreţilor.. cu participarea activă a JFD. la care au contribuit 11 experţi din diferite domenii şi 4 persoane surde. Totuşi. Accentul s-a pus pe un sistem de formare şi de atestare care să garanteze oferirea viitorilor interpreţi a unui nivel uniformizat de cunoştinţe şi de priceperi. În 1970 Guvernul japonez a început să desfăşoare un „Program de formare a asistenţilor în limbaj gestual” prin care au luat amploare cursurile de limbaj gestual pe întreg teritoriul ţării. Actualmente există trei sisteme de organizare a formării de interpreţi în limbaj gestual. aceste proiecte nu au dus la conturarea unui sistem naţional satisfăcător de formare şi de plasare a interpreţilor. Mai mult decât atât. modalitatea de delegare a asistenţilor în limbaj gestual acolo unde era nevoie de ei. Din acest motiv a debutat în 1982 un alt proiect de cercetare cu durata de trei ani. sperând că aaceasta va contribui la înlăturarea concepţiei greşite a populaţiei japoneze că limbajul gestual al surzilor nu este un limbaj adevărat. La intervale de trei ani s-au desfăşurat două proiecte.auxiliar. o nivelare a diferenţelor regionale subtile constatate şi să se încurajeze învăţarea acestei forme de limbaj de către auzitori. fapt care a determinat luarea în considerare a drepturilor umane ale persoanelor surde din această ţară. s-au înfiinţat „cluburi de limbaj gestual” pentru cei interesaţi să-şi perfecţioneze studiile de limbaj gestual în afara cursurilor obişnuite. Primele examinări în vederea atestării primilor 1000 de interpreţi au început în 1989. unul al Ministerului Muncii. apărută în 1969. S-a urmărit. Sistemul de interpretare din Japonia În 1965 o persoană surdă a comis o crimă. să se realizeze o standardizare a limbajului gestual japonez. printre altele. 415). unul vizând plasarea interpreţilor iar celălalt. JFD în colaborare cu „Asociaţia naţională de cercetare în domeniul limbajului gestual” a elaborat un alt proiect care viza educarea unui număr de cca 1. Multe din aceste cursuri sunt finanţate de guvern. ceea ce permite ca acestea să se desfăşoare cu contribuţii minme din partea cursanţilor sau să fie gratuite. reprezentanţii guvernamentali 170 . Prin folosirea personalului local există o strânsă legătură între Asociaţiile locale. Filialele prefecturale ale JFD organizează cursuri oficiale de limbaj gestual la nivel local.K. care a urmărit formarea unui sistem standardizat de limbaj gestual. altul la nivel de prefectură şi ultimul la nivel de oraş.pg. Astfel. Aceste Asociaţii au centre informaţionale pentru surzi care asigură casete video subtitrate şi spaţii unde surzii se pot întâlni pentru a participa la diverse activităţi şi unde pot să primească o îndrumare profesională.2 milioane de japonezi care să fie convinşi de necesitatea unui sistem naţional de interpretare în limbaj gestual. apt ce a determinat JFD să militeze pentru recunoaşterea importanţei interpreţilor calificaţi în limbajul gestual în scopul protejării drepturilor umane ale persoanelor surde (Nobuyuki. 1999. In acest scop JFD a publicat o carte „Our Sign Language” (Limbajul nostru gestual). In cursul interogatoriilor efectuate de poliţia niponă aceasta nu a beneficiat de un interpret calificat.

După absolvirea examenului. interpreţii sunt delegaţi să lucreze.contactează filialele prefecturale pe bază de contracte. 1999). o persoană surdă care are nevoie de interpret ia legătura cu biroul de plasare a interpreţlor. Formarea interpreţilor are loc într-o diversitate de domenii cum ar fi : învăţământ. sunt finanţate de guvern şi sunt foarte ieftine întrucât urmăresc încurajarea interacţiunii dintre surzi şi auzitori din cadrul aceleiaşi comunităţi. „Cercurile de limbaj gestual” sunt formate din grupuri mici. fapt realizat în 1982. care sunt acordate de Asociaţiile prefecturale ale Surzilor. nu oferă un salariu şi nu sunt perspective de promovare şi foarte puţini dintre cursanţi rezistă dacă nu au o motivaţie suficient de puternică. medicină. Biroul de repartizare caută un interpret disponibil cu calificarea adecvată şi se face o programare. consultanţă privind acordarea de drepturi umane şi alte drepturi legale. În Japonia serviciile de interpretare sunt în totalitate voluntare şi sunt realizate mai ales de femei casnice care au soţi salariaţi ar plata nu depăşeşte 8 dolari pe oră. In scopul formării de interpreţi calificaţi care ar putea să lucreze „orice. fie prin oficiul de asistenţă socială prefectural. Interpreţii calificaţi sunt formaţi prin cursuri cu durata de 2-3 ani. oriunde. fie prin filiala locală a Asociaţiei Surzilor. foarte puţini dintre aceştia au promovat examenul de limbaj gestual. angajare. Structura acestor cursuri. În funcţie de solicitările din aceste domenii particulare. Cursurile sunt predate de membri ai Asociaţiei Surzilor. Fondurile necesare formării interpreţilor au provenit de la Ministerul Asistenţei Sociale care a încheiat contracte cu filialele prefecturale ale Federaţiei Surzilor din Japonia pentru efectuarea acestor servicii. JFD a solicitat înfiinţarea unui centru naţional de cercetare şi de formare a interpreţilor în limbaj gestual. iar limbajul gestual este predat la un nivel mai avansat. au caracter neoficial. are loc o examinare a limbajului gestual al cursanţilor care doresc să devină interpreţi prefecturali. Cauzele nu rezidă în dificultatea examenului ci în faptul că sistemul de interpretariat durează 2-3 ani. Menţionăm că formarea de interpreţi în limbajul gestual în Japonia constituie o parte a unui proiect mai larg şi de durată ( pe 20 de ani) de popularizare a limbajului gestual în rândurile populaţiei japoneze. un curs de nivel intermediar de 55 de ore cu 23 de teme şi o practică internă de 20 de ore unde sunt abordate 14 teme. (prezentată de Shinichi.K. iar începătorii pot să înveţe limbajul gestual la nivel elementar şi ar putea să interacţioneze cu indivizii surzi la acest nivel. În cadrul acestui proiect s-au înfiinţat „cercuri de limbaj gestual” şi „seminarii de limbaj gestual” în aproape toate oraşele din Japonia. Din cauza salariului mic şi a lipsei perspectivelor de promovare. cererea este de patru ori mai mare.. el se bazează pe voluntariat. După parcurgerea perioadei menţionate. oricând”. În cadrul acestui sistem. interpretul în limbaj gestual urmează o perioadă de pregătire specializată în domeniile pe care 171 . este alcătuită din un curs de bază cu durata de 35 de ore care cuprinde 23 de teme. profesia de interpret nu are căutare în Japonia. „Seminariile de limbaj gestual” au un caracter pronunţat oficial. Cu toate că până în 1997 au fost atestaţi 1000 de interpreţi. S-a observat că deşi numărul de cursanţi a crescut.

Din acest motiv. Actualmente ea are un număr mai mic de membri (cca 22. Din cauza preţului foarte scăzut. aşa cum au menţionat şi alţi autori. singurii interpreţi care beneficiază de încadrare cu normă întreagă se găsesc în serviciile referitoare la surzi. Între timp se organizează o serie de seminarii unde interpreţii se familiarizează cu cerinţele examenului naţional de atestare. Ministerul Invăţământului încă nu recunoaşte necesitatea folosirii limbajului gestual în şcoli în timp ce Ministerul Asistenţei Sociale se arată extrem de binevoitor sub aspect social în privinţa folosirii limbajului gestual de la o vârstă cât mai mică şi asigură finanţare pentru formarea de interpreţi. cu excepţia celor angajaţi la universităţi.G. aceştia sunt în pericol să sufere o serie de tulburări psihice. Aşa cum am menţionat anterior. există mari diferenţe între pregătirea care se realizează în fiecare prefectură din cauză că planul de instruire. De asemenea. numărul de persoane surde diferă în funcţie de 172 . care estimează că pe glob ar exista cca o persoană surdă la mia de locuitori. este uşor ca medicii şi avocaţii să fie convinşi să plătească serviciile acestor interpreţi. Această situaţie determină pe beneficiarii serviciilor de interpretare să plătească o parte din valoarea acestor servicii. calitatea interpreţilor calificaţi din Japonia diferă foarte mult. există un program finanţat de Ministerul Asistenţei Sociale pentru femeile casnice care doresc să lucreze ca asistent voluntar în limbajul gestual. cu toate că acest program are o serie de inconveniente. Dar.08 la mie în comparaţie cu datele statistice ale Federaţiei Mondiale a Surzilor (FMS). colegii sau in instituţiilr juridice. Interpreţii cei mai pricepuţi vor fi şi cei mai solicitaţi. datele menţionate mai sus se situează cu mult sub această limită. Fenomenul îmbătrânirii populaţiei atrage acum atenţia factorilor care se ocupă de problemele sociale.000. În general există o lipsă de interpreţi iar piaţa muncii nu reacţionează deoarece guvernul a stabilit salarii iraţional de mici pentru serviciile asigurate de interpreţi. Astfel. programul menţionat asigură o pregătire a populaţiei feminine a Japoniei la nivelul comunicării cotidiene cu persoanele surde. Avantajul sistemului japonez constă în uşurinţa de a se obţine serviciile unui interpret. ci doar o familiarizare cu cerinţele profesiunii de interpret.000 locuitori) ceea ce reprezintă 0. programele. Totuşi. Or. el nu oferă o pregătire profesională.le-am menţionat anterior. manualele şi cerinţele nu sunt unitare. Statele Unite ale Americii Structura Asociaţiei Naţionale a Surzilor din SUA Asociaţia Naţională a Surzilor din Statele Unite (NAD) s-a înfiinţat în 1880 şi a funcţionat câteva decenii cu teama că numărul membrilor săi va scădea ca urmare a activităţii promotorilor reducerii numărului de surzi prin intervenţii genetice şi prin alte măsuri promovate de adepţii lui A. Cu toate acestea.000) la o populaţie de peste două ori mai mare decât a Japoniei (cca 270. Din cauza suprasolicitărilor şi a stressului. o serie de interpreţi nu pot efectua servicii pe durată nedeternimată. Datorită mentalităţii voluntare . în scopul perfecţionării deprinderilor de interpretare.Bell.

la sisteme de salvare prin telefoane cu text. Legea menţionată cere ca interpreţii calificaţi să fie pregătiţi şi examinaţi de Oficiul Naţional al Interpreţilor pentru Surzi (National Registry of Interpreters for the Deaf). printre altele. care încurajează pe cetăţenii americani şi intreprinderile să doneze fonduri pentru acest gen de organizaţii non-profit. NAD este o organizaţie non-profit care îi permite să primească donaţii scutite de impozit. multe instituţii mici vor căuta să evite 173 . magazine.riguozitatea recensământului. Astfel. Majoritatea interpreţilor din SUA sunt profesionişti şi obţin venituri substanţiale sau integrale din această activitate. Această lege plasează responsabilitatea egalităţii de acces pe instituţii inşoişi. care includ. Tranşele de plată pentru serviciile asigurate de interpret diferă între 40 şi 100 de dolari pe oră în funcţie de calificarea şi de disponibilitatea interpretului pe plan local. Economia americană de piaţă este cea care dirijează sistemul de interpretare şi-l face să fie avantajos. instituţia vizată devine răspunzătoare pentru asigurarea unui interpret dacă nu are deja unul în cadrul schemei de personal. Sistemul american de interpretare Modelul american de interpretare a apărut odată cu Legea Americanilor cu Disabilităţi (ADA) din 1990 care se bazează pe concepţia că toate persoanele au acces la serviciile publice.. şcoli. dacă o persoană surdă din SUA cere un interpret pentru a avea acces într-un anumit loc. Accentul pus pe economia de piaţă are şi unele dezavantaje pentru sistemul american de interpretare.a. afiliată la Asociaţia Naţională a Surzilor dar care nu este subordonată acesteia. subtitrarea unor emisiuni informative ale companiilor de televiziune. Accesul egal include cerinţa ca surzii să aibă acces la alarme vizuale de incendiu. serviciile publice din SUA sunt răspunzătoare de asigurarea accesului „rezonabil” la serviciile unui interpret. În funcţie de complexitatea actului de comunicare. hoteluri. Spre deosebire de Japonia.a. deoarece. şi accesul la serviciile de interpretare. În structura sa organizatorică. Cu toate că există o mare lipsă de interpreţi. surzi americani sunt răspândiţi pe un teritoriu vast. înfiinţată în 1965. de etatea persoanelor surde ş. această economie de piaţă rectifică cu uşurinţă sistemul şi îi determină pe cetăţeni cu un salariu avantajos să devină interpreţi şi să lucreze în universităţi. ş. care creează dificultăţi în mobilizarea surzilor americani la acţiunile NAD. Biroul executiv al NAD este format din membri surzi. de dezvoltarea economică a acestor zone. toate instituţiile publice. interpreţii calificaţi trebuie să participe periodic la cursuri de perfecţonare. conform unei vechi tradiţii cu rădăcini în creştinism. în sistemul juridic-administrativ şi în alte domenii specializate. care-i permite să mobilizeze cu uşurinţă pe membrii săi. în exclusivitate. 1999). Pentru a-şi păstra licenţa. K. de zona geografică. dacă responsabilitatea asigurării de interpreţi este plasată pe furnizorul de servicii. NAD are un centru juridic pentru rezolvarea situaţiilor în care sunt implicate persoane surde (Nakamura. restaurante. care are o populaţie densă. spitale.

de pildă. Dintre acestea aprox. Astfel. cursurile de limbaj gestual american sunt relativ scumpe şi numai persoanele bine motivate pentru o carieră în interpretare le pot finaliza. dacă are loc o situaţie care implică doi vecini. ele fac apel la sistemul ”hârtie şi creion” în cazul unor consultaţii medicale.000 de persoane cunosc şi folosesc limbajul gestual ca profesori şi interpreţi. la afacerile mici sau la persoane luate individual. de istoria. În fine. Astfel. un centru modern pentru surzi şi deficienţi de auz. ASF asigură un cadru de pregătire pentru elaborarea unor acţiuni la nivel local şi regional. În anul 2004 acest dicţionbar a devenit disponibil pe smart-phone. Alte activităţi importante includ producerea de materiale didactice pentru predarea limbajului gestual şi dezvoltarea serviciilor asigurate de interpreţi. pentru asigurarea deplină a drepturilor sociale. Limbajul gestual şi învăţământul Asociaţia promovează limbajul gestual şi desfăşoară cercetări legate de acest limbaj. Legea ADA acoperă numai serviciile publice. În anul 2005 ASF sărbătoeşte cei 100 de ani de existenţă cu multe evenimente la nivel local. unde se pot bucura de folosirea limbajului gestual finlandez şi de cultura lor vizuală. Unele 174 . multe intreprinderi mici evită să asigure interpreţi. Din cauza acestor cheltuieli. umane şi lingvistice şi a unui mediu în care surzii să poată fi mândri de moştenirea lor. Situaţia limbajului gestual şi a interpretării în Finlanda Asociaţia Surzilor din Finlanda (ASF). oferind totodată un evantai de servicii şi de activităţi pentru toate grupurile de vârstă. Sediul central al ASF se află în „Light House” (Casa Luminii) din Helsinki. s-a născut în 1905 din dorinţa şi nevoia persoanelor surde şi a familiilor lor de a conlucra în direcţia îmbunătăţirii situaţiei persoanelor aflate într-o situaţie similară. ASF a evoluat de la o simplă organizaţie cu un singur angajat itinerant la alta ce cuprinde 41 de cluburi membre cu peste 100 de angajaţi care asigură o diversitate de servicii destinate îmbunătăţirii vieţii celor 8000 de persoane surde. nu se referă la intreprinderile non-profit. Aceste cluburi oferă persoanelor surde şansa de a fi împreună şi de a-şi apăra drepturile la nivel local. Secţia care se ocupă de dezvoltarea învăţământului caută să asigure folosirea limbajului gestual pe toată durata procesului de instruire a elevilor surzi. de la copii până la preşcolari. Astfel. regional. PC de buzunar şi pe telefonul mobil al firmei Nokia Communicator. vecinul surd trebuie să facă apel la un interpret sau la un prieten care cunoaşte sistemul gestual. De-a lungul vremii.cheltuielile mari necesitate de întreţinerea interpreţilor. naţional şi nternaţional. Ea are o îndelungată tradiţie în sprijinirea persoanelor surde. 5000 folosesc limbajul gestual ca principal mijloc de comunicare iar 15. limbajul şi cultura lor. în 1998 a publicat „Dicţionarul de bază al Limbajului Gestual Finlandez” care a fost lansat în 2002 pe reţeaua on-line de web.

un serviciu de informare şi o bibliotecă asigură elaborarea de rapoarte. pe baza unui Plan de învăţământ eleborat în colaborare cu universităţile obişnuite. Asociaţia Surzilor din Finlanda participă la diverse activităţi europene. secţia de producţie video din cadrul Asociaţiei. Servicii sociale şi de angajare Acestea sunt deservite de 15 consilieri care lucrează pe tot cuprinsul ţării şi folosesc limbajul gestual când consiliază clienţii surzi şi îi ajută să se angajeze. Astfel. Teatrul Finlandez pentru surzi oferă spectacole în limbaj gestual. Rata şomajului la surzii din finlanda este considerabil mai mare decât media naţională şi se caută canale de angajare dar factorii esenţiali sunt educaţia şi pregătirea pentru un loc de muncă. Un proiect finanţat de Ununea Europeană. constituie o prioritate a Asociaţiei. De asemenea. produce un program educaţional şi cultural în limbaj gestual. Cultura şi informarea Secţia pentru cultură se ocupă de organizarea evenimentelor culturale.proiecte includ o şcoală virtuală în limbaj gestual finlandez şi un centru de orientare profesională. În administrarea Asociaţiei Surzilor din Finlanda se află o Şcoală Superioadă Populară (un centru de educaţie superioară pentru adulţi). mai ales prin folosirea intensivă a internetului. care oferă activităţi şi cursuri pentru studenţii care folosesc limbajul gestual. De o lungă tradiţie se bucură cooperarea cu ţările Nordice prin Consiliul Nordic al Surzilor. Lunar. Birourile Preşedintelui şi ale Secretarului General al FMS sunt situate în „Casa Luminii”. Ca membru al Uniunii Europene. Această secţie caută mijloace care să facă accesibile persoanelor surde care folosesc limbajul gestual serviciile culturale elaborate pentru auzitori. publicaţii. Aici a loc şi cusuri de limbaj gestual pentru auzitori. se folosesc video-foane şi site-uri WEB pentru interpretarea la distanţă şi pentru asigurarea serviciilor de consiliere în limbaj gestual. Elaborarea de proiecte ocupă o parte importantă din activitatea internaţională a Asociaţiei. Asigurarea accesului la informaţie. Se urmăreşte folosirea televiziunii digitale pemtru transmiterea informaţiilor în limbajul gestual. De pildă. care constituie un serviciu deosebit de important destinat publicului. a competiţiilor şi a activităţilor de formare. Activitatea internaţională Asociaţia Surzilor din finlanda are contacte şi relaţii internaţionale extensive care funcţionează cu succes. Sunt în curs de desfăşurare proiecte cu organizaţiile din părţile de sud 175 . cei care iubesc cultura şi profesioniştii au ocazia să-şi dezvolte priceperile şi să-şi prezinte producţiile.DEAFVOCurmăreşte dezvoltarea predării limbajului gestual în învăţământul profesional prin folosirea tehnologiei informaţiei şi a comunicării. carţi şi programe pe casete video despre durzi şi surditate.

este o intreprindere de marketing care acţionează ca factor intermediar între aparatura de sprijin necesară şi intreprinderile care o produc. Astfel.şi de est ale Africii. Mai puţin de un sfert din populaţia adultă este alfabetizată şi doar un copil din trei merge la şcoala primară. Aspecte legate de personal şi economie În cadrul ASF lucrează un grup multicultural şi multilingual. de aproximativ 5 milioane de locuitori ce se ocupă mai ales cu agricultura pe terenuri familiale situate pe dealuri nisipoase. Hutu (care cuprinde 85 % din populaţie) şi Tutsi (15%). KL SUPPORT. Oraşele sunt puţine şi de mici dimensiuni. diferite sectoare ale administraţiei de stat acordă donaţii. Burundi este o ţară subdezvoltată. adulţii şi copiii surzi par să fie izolaţi unii de alţii. În Burundi există două triburi principale. copiii surzi sunt ne-educaţi. Nu este semnalată prezenţa unor şcoli oficiale ci doar câteva şcoli sponsorizate de biserici. Se estimează că există aprox. Aproape jumătate din bugetul Asociaţiei este acoperit de Finnish Slot Machine Association. PROSIGN OY AB care este singura companie de producţie din Finlanda care s-a specializat în producerea de activităţi multimedia. servicii WEB în limbaj gestual. Una din ele. pe care o prezentăm în rândurile ce urmează. programe video şi TV. iar transportul dintre ele se realizează cu dificultate. astfel că nu se poate vorbi de prezenţa unui limbaj gestual comun şi nici de o organizaţie a surzilor. Comunicarea în familiile cu un copil surd se realizează pe baza unor sisteme particulare fiecărei familii. În acest sens am urmărit situaţia surzilor din două ţări africane. În aceste condiţii. De asemenea. 4. Cealaltă. cu o populaţie restrânsă. Unele aspecte privind integrarea surzilor din ţările aflete în curs de dezvoltare comparativ cu a celor din ţările dezvoltate Putem considera că nivelul de dezvoltare economico-socială a unei ţări îşi pune amprenta asupra posibilităţilor de integrare socială a surzilor din ţara respectivă. Aceasta constituie un exemplu de colectivitate de lucru formată din surzi şi auzitori care folsesc limbajul gestual în comunicare. care contribuie la creşterea veniturilor proprii ale acestei organizaţii. Burundi şi Kenya. dintre care jumătate sunt persoane surde. din Asia de Sud-Est.000 de copii surzi de vârstă şcolară dar nu există un sistem de educaţie a surzilor iar aceştia nu sunt bineveniţi în şcolile pentru auzitori. cu rare excepţii şi se 176 . din Orientul Mijlociu. Intreprinderi proprii şi business ASF patronează două intreprinderi. din Balcani şi din alte părţi. care au un limbaj oficial comun-kirundi şi o a doua limbă oficială-franceza. care nu este obligatorie. o organizaţie care colectează fonduri prin administrarea unui cazinou şi a unor aparate care vând diferite obiecte.

trei sunt profesionale. Spre deosebire de alte ţări aflate în curs de dezvoltare. există oficiali şi profesori entuziaşti şi mai bine informaţi iar asociaţia de părinţi este dinamică. Femeile surde burundeze nu se pot căsători şi nu pot avea copii în cadrul unei familii. comunitatea locală trebuie să construiască şcoli. În Kenya. Şcolile pentru surzi au aceeaşi programă şi aceleaşi manuale ca în şcolile de masă dar ritmul de lucru şi metodele sunt diferite. La admitere se cere o diplomă de profesor şi trei ani de practică pedagogică într-o şcoală. Asociaţia Naţională a Surzilor din Kenya a publicat un dicţionar al limbajului gestual dar nu se ştie precis dacă aceste semne reprezintă un limbaj unitar deoarece sunt multe forme tribale de limbaj gestual. Cei aprox. Deoarece profesorii nu cunosc bine limbajul gestual. aceşti elevi pot să dobândească unele cunoştinţe legate de tâmplărie sau de vânzarea unor produse şi pot să aibă de lucru dacă auzitorii se pot înţelege cu ei şi le vor da de lucru. Auzitorii îi consideră pe surzi ca fiind lipsiţi de inteligenţă şi nu li se poate acorda vreun rol social. Meseria cea mai frecventă este cea de tâmplar. Învăţând să comunice. înfiinţând clinici.crede că nu pot fi educaţi. să le mobileze şi să le întreţină. situaţia este ceva mai bună. fiecare având propria specializare. are o populaţie de 20 milioane de locuitori care aparţin la mai multe etnii. construind şcoli. Toată ţara cuprinde 17 şcoli cu internat pentru surzi. De obicei. În Kenya există un Institut de Pedagogie Specială care asigură cadrele pentru învăţământul special cu durata de 3 ani. adunând date şi colectând fonduri cu care plăteşte cazarea a jumătate din numărul elevilor surzi. Rarele excepţii de care aminteam mai sus se referă la acei surzi care puteau să urmeze o şcoală de pe lângă o biserică. Această ţară. că sunt retardaţi mental deoarece nu se poate comunica cu ei. din care jumătate au pregătire de specialitate cu durata de doi ani. Dintre copiii de vârstă şcolară 2 la mie sunt surzi. Limba oficială tribală este SWAHILI dar a doua limbă oficială este cea engleză. Şcoala primară nu este obligatorie. elevii sunt integraţi în şcoli de masă. Dintre cele 17 şcoli. 177 . Accentul se pune pe instruirea orală şi pe labiolectură. Acolo unde unele şcoli pot să asigure servicii pentru surzi. de mari dimensiuni. Cea mai mare parte dintre absolvenţi migrează spre oraşe unde caută de lucru şi se grupează în asociaţii ale surzilor. Dintre acestea o şcoală este de nivel liceal iar 5 clase de surzi sunt ntegrate în şcoli de masă. Astfel. surzii din Kenya au unele avantaje semnificative. fiecare familie are mai mulţi copii iar aceştia îşi asumă rolul de supraveghere a persoanei surde după decesul părinţilor. performanţa elevilor surzi la testele şcolare este slabă şi s-a recomandat folosirea limbajului gestual cel puţin pe bază experimentală. de aceea surzii nu au şanse să devină profesori într-o şcoală de surzi. Deşi profesorii sunt plătiţi de guvern. 2000 de elevi surzi sunt instruiţi de 200 de profesori. aflată în curs de dezvoltare.

se efectuează intervenţii chirurgicale sau se protezează auzul deficitar. 102 care. sub aspectul integrării şcolare. 2 unităţi post liceale şi mai multe clase integrate în şcoli generale. zugrav-vopsitor-mozaicar-faianţar. vopsitor caroserii auto). în sectorul serviciilor de întreţinere (electromecanic. patiser.la Catedra de Teologie Ortodoxă şi Asistenţă Socială Didactică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea din Piteşti. (a). montator tâmplărie din aluminiu sau PVC). în industria textilă şi confecţiilor. 15 şcoli elementare care au şi grădinişe în structura lor. s-a creat în 1999 o specializare nouă. datele disponibile ne arată că cei aproximativ 3200 de elevi surzi sunt cuprinşi în cele 8 grădiniţe autonome. tinichigiu auto. Insă situaţia va fi remediată curând odată cu înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Persoane cu Handicap şi a Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Copiilor şi Adopţii şi a reţelei de asistenţă socială din cadrul primăriilor. tâmplar. a fost adoptat un ordin comun al MEC şi MSF de atestare a interpreţilor în limbaj gestual pentru persoanele surde şi în limbajul specific persoanelor cu surdocecitate. depanator aparate electrice şi electrocasnice. pct. Se poate conclude că dacă un copil surd poate să meargă la şcoală el poate să aibă o viaţă mai bună decât unul neinstruit. ei nu au acces fizic sau 178 . pe care surzii nu o înţeleg. Astfel. 5 licee aflate în structura acestor centre şcolare. Astfel surzii au posibilitatea să lucreze ca profesori de religie în şcolile pentru surzi sau ca asistenţi sociali în diverse unităţi. După terminarea şcolii generale. Ca urmare a creşterii cerinţelor de educaţie. 6 şcoli sau centre şcolare profesionale. majoritatea elevilor surzi urmează cursuri cu durata de 3-4 ani în cadrul şcolilor profesionale unde se pot califica în diverse meserii din mai multe domenii cum ar fi cel al construcţiilor şi lucrărilor publice ( instalator sanitar. De asemenea. Este posibil ca un număr mic de copii surzi din zonele rurale sau izolate să rămână neşcolarizaţi fie că părinţii lor nu ştiu că există şcoli speciale fie că ei nu au posibilităţi materiale să-i ducă la şcoală. În 1999 s-a adoptat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. brutar. cuprinde pe aproape toţi copiii de vârstă şcolară. la articolul 15. a recunoscut oficial limbajul gestual şi a recomandat formarea şi angajarea de interpreţi în limbajul gestual în toate domeniile care au tangenţă cu persoanele surde. Această reţea ce se întinde în oraşele mai mari sau cu mai multe persoane surde. Deoarece instruirea din Burundi şi Kenya se face de obicei în limba franceză sau engleză. în domeniul hotelier-alimentaţie cum ar fi cofetar. sculptor în lemn. frizer-coafor. poate comunica şi ppoate învăţa o meserie. etc Modalitatea dominantă de comunicare este cea orală dar. Sub aspect medical. în ţara noastră există o reţea medicală în aproape toate oraşele mari unde se face evaluarea auzului.Comunicare prin limbaj gestual. învăţământul de 9 ani fiind obligatoriu.Situaţia din România se apropie mai mult de cea a ţărilor din vestul Europei sub aspectul integrării surzilor în mai multe domenii ale vieţii sociale. după 1990 s-a manifestat tendinţa de a se folosi tot mai mult comunicarea gestuală în şcolile speciale.

sau poate prezenta un mesaj fluent şi idiomatic. rude. pe limbajul gestual şi pe legăturile acestor surzi cu lumea surzilor. surzii au posibilităţi limitate de a comunica cu auzitorii. plin de expresii locale. De asemenea. ceea ce reprezintă o integrare cu autonomie . Desigur. de parcă n-ar exista. dar cererea de muncă de înaltă calitate pentru numeroase conferinţe n-a existat. Acest proces este cunoscut de lingvişti ca însemnând crearea unui limbaj alterat (pidgin). Pe de altă parte. Desigur. apreciaţi sau aplaudaţi. rămânând în acelaşi timp apropiat de sensul original. acea persoană putea fi desemnată interpret. Se cunoaşte că abia după primul război mondial interpretarea în limbaj verbal a cunoscut o dezvoltare uimitoare şi o recunoaştere ca profesiune. din cauza situaţiei economice. surzii doresc o integrare cu autonomie. ei rezolvau problema comunicării într-unul din următoarele moduri: puteau încerca să vorbească unii cu alţii în limbajul majorităţii celorlalţi. pentru a fi înţeles. În Burundi. interpreţii care realizează în mod adecvat cerinţele rolului nu vor fi notaţi. Lane. să aprecieze limbajul gestual deoarece unii surzi nu pot să suplinească limbajul gestual cu cel verbal ceea ce-i poate duce la izolare de lumea auzitorilor. să nu exagereze cu mainstreamingul. care apare în întreaga lume unde limbaje diferite intră în contact. Numai când ei fac greşeli sunt observaţi. După H. Primii practicieni au fost angajaţi civilii cu experienţă. ziariştii sau diplomaţii cu fluenţă în patru sau mai multe 179 . vecini sau semeni de ai lui. să aibă un limbaj gestual fluent şi legături strânse cu alţi surzi. O alternativă devenea posibilă dacă o persoană din grup cunoştea ambele limbaje. Interpretul poate improviza. În condiţii obişnuite. interpretarea a existat şi înainte de această perioadă. COMPLEXITATEATEA PROCESULUI DE INTERPRETARE COMPETENŢELE NECESARE UNUI INTERPRET Este interesant să comparăm evoluţia din domeniul interpretării limbajului verbal cu cea din interpretarea limbajului gestual.lingvistic la o educaţie de calitate. integrarea surzilor este bazată pe o cultură distinctă de cea a auzitorilor. În orice ocazie când se întâlneau persoane care nu vorbeau cu toţii aceeaşi limbă. istorice şi geografice. Dacă sunt foarte buni în profesiunea lor. Auzitorii pot să-i ajute să se integreze în societatea majoritară dar trebuie să ţină seama de cultura lor. deoarece poate comunica cel puţin gestual şi poate primi informaţii în acest limbaj de la părinţi. în Suedia. El poate fi un dezavantajat sub aspect economic dar nu mai poate fi considerat retardat mental. Gradul de cunoaştere a ambelor limbaje şi practicarea sarcinii de preluare instantanee a mesajelor dintrun limbaj într-altul poate varia foarte mult. această structură socială o putem numi integrare cu izolare. se situează într-un anonimat absolut. deşi trăiesc în mijlocul lor. Aceasta presupune ca surzii să se dezvolte cu mândria de a fi surzi. ei au ocazii rare de a comunica şi cu alţi surzi. într-un mod imperfect. Conferinţa de Pace de la Paris (1919) a marcat momentul începerii interpretării calificate în domeniul conferinţei.

în S. folosirea lor poate fi ineficientă şi. Cu toate că aceşti gesticulatori necalificaţi consideră că fac un serviciu valoros pentru surzi. pentru specialişti. După această dată preocupările pentru formarea de interpreţi în limbaj gestual s-au extins considerabil. tact. Când începe să lucreze. Aceştia au făcut o interpretare consecutivă. De fapt aceasta este numai o comunicare prin semne sau prin gesturi între surzi şi auzitori. precum şi cel puţin două limbaje diferite. au funcţionat în această calitate unii membri ai familiei persoanei surde. 180 . Pentru a funcţiona cu profesionalism şi a menţine în acelaşi timp integritatea mesajului. uneori. cel verbal şi cel mimico-gestual. mai ales în domeniul juridic sau al îngrijirii sănătăţii. Pentru a reduce tensiunea produsă de "elementul necunoscut" interpreţii sunt încurajaţi să se familiarizeze dinainte cu subiecţii pe care-i vor interpreta sau să se specializeze într-un domeniu. Oricând există un element necunoscut ce poate apare în cursul procesului de interpretare la care interpretul trebuie să fie pregătit să-i facă faţă. care de multe ori conţin cuvinte ce nu au un corespondent gestual. apărut în mod oficial odată cu crearea Oficiului Naţional al Interpreţilor pentru Surzi. Greşelile de interpretare pot produce daune ireversibile. prin interpret se va înţelege o persoană care are fluenţă în două sau mai multe limbaje şi a fost pregătită pentru a face faţă în procesul de inerpretare. Tehnica "choppy" a fost rapid părăsită în favoarea sistemului în care întreaga cuvântare era citită de vorbitorul original. prieteni. care au învăţat în mod neoficial să comunice prin semne sau prin dactileme. Ei pot cere dinainte unele din următoarele date: materiale scrise. interpretul trebuie să posede o mulţime de priceperi învăţate în decursul programului educaţional de formare. Până la formarea unor interpreţi calificaţi. Azi se foloseşte tehnica traducerii simultane prin microfon şi cască în şase limbi. care consta în activitatea alternativă a vorbitorului şi a interpretului. Interpreţii calificaţi sunt profesionişti cu înaltă pregătire a căror sarcină cere multă atenţie. colegi de muncă şi alţi auzitori.U. datorită eforturilor depuse de asociaţiile naţionale ale surzilor. Acest proces presupunea întotdeauna prezenţa unei persoane surde şi a uneia auzitoare. de Federaţia Mondială a Surzilor. Aceasta înseamnă că cele două părţi ale creierului său lucrează simultan.limbi şi cu o înţelegere pasivă pentru şi mai multe limbi. deoarece interpretul aşteaptă să audă cuvintele emise de participanţii la conversaţie. Pregătirea este o parte necesară a sarcinii profesionale pentru toţi interpreţii. nu simultană. care s-a folosit pentru prima dată la Adunarea Ligii Naţiunilor în 1931. în 1965. urmată de interpretarea făcută de interpret după un set de notiţe. Ce este interpretarea Prin termenul "interpretare" cei mai mulţi profani înţeleg că este vorba de interacţiunea cu surzii. periculoasă. pricepere.A. Interpretarea în limbaj gestual este un domeniu relativ nou. Prin urmare. Situaţia cea mai solicitantă este în cursul unei conversaţii. în afara celei care facilitează comunicarea între ele. interpretul gândeşte în acelaşi timp în două limbi.

să primească mesajul auditiv sau vizual. 6. 2. Conversia în limbajul-ţintă nu înseamnă traducerea literală a cuvintelor. ei pot solicita să se întâlnească cu clienţii surzi şi cu alţi vorbitori pentru a discuta ce se va prezenta sau se va discuta.a. erori ale vorbitorului ş. 5. să producă mesaje orale/gestual/motrice. să recreeze mesajul în limbajul . Roy (1980) consideră că interpreţii în limbaj gestual trebuie: 1. dischete de calculator. să fie familiarizat cu problema şi să facă apel la cunoştinţele anterioare. să caute echivalenţi. pregătirea interpretului în ambele forme ale educaţiei şi specificitatea subiectului. 2. acest proces cere timp şi este necesar. Procesul interpretării După Herbert. 4. -să identifice interrelaţiile din cadrul mesajului -să recunoască alte elemente utile cum ar fi: gesturi. WILSS (1982) rezumă mai multe cerinţe aparent contradictorii pentru echivalenţa traducerii: 1. să reţină mesajele neverbale printr-un proces de vizualizare. lista cu numele participanţilor (ortografiate corect). stilul de prezentare. cultura celui care vorbeşte. 181 . al gesturilor. Prezentarea interpretului trebuie să includă un bun control al organelor de articulaţie. o traducere trebuie să reproducă cuvintele din textul limbajului-sursă (TLS). Este de dorit ca traducerea să fie echivalentă cu mesajul original în cât mai multe dimensiuni posibile. o traducere se va citi la fel ca originalul. Totuşi.ţintă şi 9. 5. 8. 3. Timpul de pregătire poate fi diferit pentru fiecare sarcină. să lase deoparte unele cuvinte. schimbări în volum. 4. o traducere trebuie să reproducă ideile (sensul) din TLS. copii după cuvântări casete audio sau video.ordinea de zi (care este vitală). o traducere va reţine stilul TLS. cunoaşterea profundă a limbajului folosit. (1968) cei trei paşi importanţi în interpretare la o conferinţă sunt: înţelegerea. o traducere va oglindi stilul traducătorului. să aibă deja fluenţă în cele două limbaje. glume sau bancuri. dar în acelaşi timp. ci include capacitatea de a manevra dificultăţile speciale ce pot să apară în adresările diplomatice sau învăţate: proverbe şi metafore. Se poate simţi nevoia unui timp suplimentar de pregătire datorită complexităţii misiunii. intensitate şi în limbajul trupului etc. conversia şi prezentarea. aluzii la lucrări literare. expresii faciale. 3. De asemenea. al accentului şi în general o bună educaţie ca vorbitor în public. să înţeleagă mesajul (sursa). 7. El include în cadrul înţelegerii capacitatea interpretului de a percepe mesajul original. să analizeze mesajul în profunzime.

de pildă. acesta îi va permite interpretului să-l corecteze. De exemplu. unul faţă de altul. De pildă. trebuie să analizăm dacă interpretarea este spontană. interpretul va deveni familiarizat cu tipurile de întrebări care se pun la interviu şi poate anticipa tipurile de răspunsuri pe care le vor da candidaţii. un bun interpret va învăţa o interpretare standard pentru textele bine cunoscute şi des utilizate cum ar fi "Tatăl nostru" sau "Imnul de Stat". familiarizarea cu participanţi specifici sau situaţiile aproape identice conduc la o interpretare ce nu este totalmente improvizată. Astfel. El poate veni ceva mai devreme la conferinţă pentru a se asigura că n-a intervenit vreo modificare în program. O pregătire extensivă va ajuta interpretul care lucrează pentru o conferinţă de durată. O interpretare spontană este tipul la care ne gândim cel mai des: ea este realizată fără o prealabilă aşteptare a ceea ce va fi spus de vorbitor. indicaţiile unui doctor. Volumul de pregătire diferă în funcţie de cerinţele fiecărei sarcini. pot apărea multe surprize. de exemplu la interviul pentru angajare. religioase şi estetice. El va trebui să cunoască 182 . un translator nu trebuie niciodată să adauge sau să omită ceva dacă nu este necesar. Desigur. interpretul va rămâne atent să urmărească orice schimbare spontană ce poate avea loc (când se elimină o frază. În timpul expunerii. când se mai adaugă ceva etc. interpretul va cere vorbitorului să repete materialul în chestiune. Dificultăţi de traducere Metaforele dintr-un limbaj nu pot fi transpuse în altul. Funcţia acestor texte nu este nici comunicativă. "Tatăl nostru".) Aceasta este o scurtă pregătire. nici instrumentală. aşa că interpretul trebuie să fie foarte atent. Adaptarea expresiei faciale ar putea fi suficientă pentru interpreţii din situaţiile semn-spre-voce când apar greşeli pentru a fi corectate. iar interpretul trebuie să caute expresii echivalente în loc să se lege de o anumită imagine. perspectivele cuiva legate de situaţie. are funcţii simbolice. Ea poate fi scurtă sau extensivă. Interpretul este familiarizat cu materialul textului înainte de a începe acţiunea. dacă un interpret participă cu mai mulţi surzi care optează cu toţii pentru aceeaşi slujbă. 8. În definirea interpretării ca sarcină. Totuşi.6. în situaţia voce-spre-semn. De pildă. fixată sau pregătită. în funcţie de distanţă şi de unghiul sub care se află vorbitorul şi cel care gesticulează. O interpretare pregătită se află oarecum între cele două menţionate mai sus. interpretul la o întrunire anuală de acordare a unor premii poate să ceară o copie a cuvântărilor ca să se familiarizeze cu conţinutul mesajelor şi cu numele participanţilor. o traducere se va citi ca o piesă literară contemporană. 7. unde vor fi citite materiale tehnice. Acolo unde interpretul este sigur că vorbitorul a făcut o eroare. într-o traducere. o traducere va reţine dimensiunea stilistică istorică a TLS. angajamentele la tribunal etc. O interpretare fixată este similară cu o traducere în scris.

tablă etc. folosind mai ales metoda consecutivă. Totuşi. Presupune ca interpretul să transmită mesaje între oameni care nu au un limbaj comun şi astfel trebuie să acţioneze în ambele limbaje. apelează la un interpret pentru a-şi transmite mesajele printr-o interpretare adecvată. un grup mic sau un grup mare. în interpretarea unei piese de teatru. care trebuie nu numai să transmită mesajele. retroproiectoare. Comunicarea în două sensuri. unde interpretul este o parte a unei echipe. Fără îndoială. când profesorul pune o întrebare şi solicită răspunsul de la elevi. cu punctul de vedere al prezentatorului. La un grup mic de trei la zece persoane. grupurile mici. Comunicarea multi-direcţională. o persoană surdă şi o persoană auzitoare. cu vocabularul tehnic. dar şi să identifice persoanele care vorbesc şi să încerce să fie conştient de diferenţele culturale în comunicare. a ştirilor la TV. 2. 3. Situaţia de unu-la-unu. Ei trebuie să vadă piesa de mai multe ori. Va fi de aşteptat o pregătire şi mai profundă. ba altul? Toate aceste situaţii sunt potenţial interactive. el nu poate fi pregătit în legătură cu stilul de prezentare. Interpretul este responsabil cu traducerea între mai mulţi oameni. să asiste la repetiţiile actorilor şi să analizeze replicile în lumina interpretării actorilor.). pot fi cele mai dificile pentru interpret. o şedinţă de terapie în grup. Un interpret bun se bazează pe un text (o propoziţie sau o frază) de unde extrage semnificaţia. dintre care oricine ar putea oricând să dea o replică. Aici interpretul trebuie să fie pregătit să traducă instantaneu din gesturi în limbajul verbal şi invers. a cărei sarcină este să facă o interpretare în gesturi a unei piese de teatru. interpretul trebuie să ştie care va fi formatul interacţiunii. funcţionarea interpretului va depinde de felul în care vorbesc oamenii.dinainte programul şi să se familiarizeze cu materialele ce vor fi prezentate. De exemplu. Există un singur prezentator şi grupul care formează audienţa? Va fi un grup amestecat la întâmplare şi va vorbi ba unul. o vizită la un muzeu cu un grup de surzi şi auzitori. Anticiparea audienţei O altă dimensiune este să considerăm interpretarea după numărul activităţilor comunicative ale participanţilor. cât de mulţi gesticulează şi cât de mulţi vorbesc. păstrând intenţia iniţială a vorbitorului din situaţia dată. De exemplu. La grupurile mari. accentul sau folosirea auxiliarelor vizuale şi demonstrative (diapozitive. Situaţiile pot fi definite. Caracterul unui eveniment de interpretare este determinat în mare măsură de numărul de oameni pentru care trebuie să se interpreteze: unul-la unul. a unui film. Se disting următoarele trei posibile complexe ale interacţiuni: 1. Este de aşteptat ca interpretul să redea mesajul dintr-un limbaj în altul fără să fie nevoie să-l transmită în direcţie opusă. o izolează şi apoi o reproduce integral în alt limbaj. Dacă este o singură persoană surdă într-un grup de auzitori poziţia şi funcţionarea interpretului va fi diferită. de peste zece persoane. Comunicarea într-un sens. 183 . unde este de aşteptat o comunicare multidirecţională.

în urma studierii corelaţiilor între mai mulţi factori implicaţi. alţi cercetători au constatat unele trăsături de personalitate contrare celor obţinute de Schein că ar contribui la formarea unui bun interpret (FRISCHBERG şi ENDERS. S-a evidenţiat dificultatea de a prevedea eficienţa interpretului numai pe baza textelor. de scopuri şi constituie materialul cu care operează interpretul. În concluzie. a stabilit că un interpret de succes este de dorit să fie în centrul atenţiei. personalitate şi motivaţie se cer şi priceperi lingvistice şi motorii. Profesiunea rămâne deschisă pentru cei care o găsesc atractivă. alegerea inadecvată a limbajului ţintă dat şi lipsa de competenţă în gramatica şi lexicul limbajului-ţintă. Putem să urmărim mai multe categorii largi de priceperi: priceperi legate de limbaj. niveluri educaţionale şi sociale. În afară de inteligenţă. inclusiv variantele regionale şi multe mijloace de a încorpora limbajul verbal într-un cod vizualgestual. origini etnice. Competenţe legate de limbajul interpreţilor Interpreţii auzitori au nevoie de cunoaşterea exemplară a limbajului verbal şi scris. Întregul act de comunicare este aşezat într-un context (care asigură o anumită referinţă pentru o interacţiune) şi presupune că cei doi participanţi împart un cod (un limbaj sau un sistem de comunicare) şi poate face contact (prin canale fizice şi cu legături psihologice). Pe de altă parte. să nu fie rigid şi să nu caute simpatie pentru sine. comunicarea interculturală şi de sprijinire. nu s-a găsit nici un instrument obiectiv care să prezică cine va reuşi în profesiunea de interpret. Ei trebuie să fie flexibili în felul în care interpretează pentru a se adapta la clienţi de diferite grupe de vârstă. Lipsa de eficienţă e legată de trei factori: incapacitatea interpretului de a analiza mesajul primit în suficientă profunzime. Mai mulţi autori au analizat fiecare act de comunicare ce are loc între un emiţător care transmite un mesaj către un receptor. ca ocazii particulare în care are loc interpretarea. conţinutul expunerii ce trebuie interpretată în situaţia dată. aceste rezultate nu sunt prea semnificative deoarece eşantionul a cuprins numai 34 de persoane. 1974). cu acces rapid la un şir larg de termeni de vocabular specializat.în general. Ei trebuie să se adapteze la condiţii cum ar fi sesizarea nuanţelor subtile din conferinţele guvernamentale sau diplomatice. interpretarea eficientă presupune ca interpretul să restructureze informaţia în funcţie de client. Totuşi. priceperi interpersonale. Limbajul lor verbal nu trebuie să prezinte un accent prea marcat. La puţin timp după SCHEIN. de o capacitate de a înţelege multe accente regionale şi străine. să fie independent. iar prezentarea lor verbală trebuie să evite monotonia sau calitatea slabă. precizia tehnică din cercurile 184 . vorbirea în public. Ei trebuie să aibă priceperi excelente de limbaj gestual. să nu fie temător. Oricum. Acestea pot fi clasificate după gradul de dificultate. Însă SCHEIN (1974). textele constituie substanţa. de formalitate.

Interpretul poate fi asemănat cu un "dirijor de trafic" unde perturbarea sa poate avea consecinţe nedorite. în timp ce celălalt se concentrează pe interpretarea gesturilor. cineva poate să evite punerea unei părţi în afară. o clasă aglomerată. Abilitatea de a interpreta din varietăţile aceluiaşi limbaj gestual în registrul corespunzător al limbajului verbal este cerută în mod egal. poate cere persoanei surde să fie atentă. Această sarcină este aşa de solicitantă încât mulţi nu o pot realiza. În acest fel nici unul din interpreţi nu este suprasolicitat. Interpreţilor li se cere să fie capabili să privească un mesaj gesticulat şi să-l interpreteze simultan în limbajul verbal. El trebuie să sesizeze când vorbitorul se apropie de sfârşitul mesajului sau face doar o pauză. o sală îngustă. El are unele opţiuni: poate cere unei persoane auzitoare să aştepte un moment până când surdul a terminat de citit. El nu va începe să interpreteze când o persoană surdă încă citeşte un document. să judece intenţiile celor care gesticulează pentru a şti cum să faciliteze interacţiunea. să aibă umor sau rezervare după cum dictează condiţiile. în timp ce gesticulează acelaşi mesaj. Dacă doi sau mai mulţi interpreţi lucrează ca o echipă. Când unul dintre membrii surzi din audienţă face un comentariu fără să folosească vocea.academice. el poate să împărtăşească unele din cunoştinţele sale de specialitate clienţilor surzi şi auzitori. atunci unul se poate ocupa de interpretarea cu voce. eleganţa şi estetica din locurile teatrale sau literare. În afară de fluenţa în fiecare limbaj se aşteaptă ca interpretul să fie în măsură să interpreteze din limbajul verbal în forma gestuală adecvată preferinţei sau cerinţelor clientului. Ea are loc în situaţiile în care un grup include mai mulţi surzi care nu se pot vedea unii pe alţii. Interpreţii ca fiinţe umane 185 . cum vor interacţiona participanţii şi apoi să fie sigur că fiecare participant este familiarizat cu felul în care acţionează. trebuie să se respecte pauzele de odihnă ale interpretilor dupa circa 30 min de activitate. El trebuie să citească atent pe cel care vorbeşte. Dacă sarcina este de lungă durată. când repetă în acelaşi timp mesajul în gesturi pentru surzii care nu pot să vadă. iar abordarea în echipă poate fi într-adevăr eficientă. El nu poate fi întrerupt cu întrebări sau deranjat cu aprecieri. precum şi să cunoască reglatorii conversaţionali pentru ambele forme de limbaj.Totuşi. interpretul este obligat să folosească vocea în traducere în beneficiul auzitorilor care nu cunosc gesturile. de fapt. Priceperile interpersonale Interpretul trebuie să examineze rapid o situaţie nouă ce apare în sarcina sa. o combinare între priceperile menţionate până acum. Gesticulând şi vorbind simultan. Mărimea şi forma spaţiului fizic va conduce la această situaţie: o sală de lectură. Interpretarea de la gest la voce este.

distanţa optimă între ei va fi de 1. Uneori este inevitabil ca interpretul să se aşeze de aceeaşi parte cu peersoana surdă (de ex. Interpretul trebuie să fie văzut pentru a realiza cu succes sarcina facilitării comunicării. ele trebuie aşezate aproape unele de altele. Aranjamentul ideal al participanţilor surzi şi a interpreţilor depinde de mărimea camerei sau spaţiului în care va avea loc evenimentul şi tipurile de activităţi ce se vor desfăşura. pot fi evitate printr-o planificare adecvată. cu semnele şi cu audienţele amestecate formate de surzi şi auzitori. la consultaţiile medicale. Dacă sunt mai multe pesoane surde.Interpeţii au nevoie să facă pauze pentru a-şi satisface necesităţile personale şi de o cale confortabilă pentru a-i ajuta pe alţii care se află în situaţii neconfortabile din locurile de interpretare. la un ghişeu bancar sau la un birou de informaţii). experienţe şi comportamente comune. un cuvânt sau o frază ce poate să aibă conotaţie pozitivă pentru un surd poate să nu aibă nici o semnificaţie pentru auzitor Unele consideraţii practice privind folosirea interpreţilor Experienţa interpreţilor în limbaj gestual care lucrează cu grupuri noi ce nu s-au acomodat cu surzii. plus expresiile vorbitorilor de pe platformă. trebuie să fie deschisă calea de comunicare între cei ce fac semne . iar interpretul să fie poziţionat în faţa lor. preferabil grupate. valori. când un interpret va lucra cu un singur surd. În cazul cel mai simplu. Prin urmare. nu în faţa interpretului b) Aşezaţi persoana surdă şi interpretul faţă în faţă. Auzitorii pot constitui o jumătate dintre clienţi iar surzii sau deficienţii de auz formează cealaltă jumătate a procesului de comunicare. Persoana surdă trebuie aşezată astfel de către organizatorii unei şedinţe încât ea să nu se simtă segregată. Linia de vedere. toate fiind componente ale conţinutului şi contextului vizual. "Bunul simţ" dictează evidenţierea următoarelor procedee pentru auzitor a) Staţi alături.interpret şi surd. a arătat că există mai multe tipuri de probleme ce au loc cu regularitate şi. să poată urmări orice comentariu sau întrebare care se pune cu voce. independente de limbajele verbale. 186 . De pildă. în acelaşi timp. Interpreţii au nevoie să fie familiarizaţi cu cultura surzilor şi cea a auzitorilor. la un interviu pentru angajare. Este recomandabil să se acorde multă atenţie aşezării participantului surd astfel ca. prin urmare. Interpretul se va aşeza cât mai aproape de participantul auzitor dar astfel ca persoana surdă să îi poată vedea pe amândoi auzitorii fără efort. să-l poată vedea pe interpret. trebuie să apreciem că surzii ce formează aceste colectivităţi au anumite cerinţe.5-2 m. filmul sau diapozitivele proiectate şi feţele. Aşa cum noi recunoaştem limbajele gestuale din diferite colectivităţi de surzi ca limbaje legitime.

O fereastră sau o sursă puternică de lumină aflată în spatele intepretului face dificilă urmărirea lui. Oboseala este o condiţie dificil de apreciat. lumina puternică din spate poate să-i facă să apară întunecaţi. lumina îl poate împiedica pe interpret să vadă clar audienţa şi astfel se poate limita eficacitatea comunicării în ambele sensuri.poate avea efect perturbator. În cazurile unde un grup de artişti vor juca pe scenă. interpretul poate să ceară un monitor personal şi un amplificator pe care-l poate ajusta pentru a-i asigura o audienţă optimă. În condiţii obişnuite. aceasta ar putea produce două efecte nedorite.). o sală de recepţie sau alte spaţii formale vor fi decorate divers. microfoanelor şi echipamentului audio are o importanţă deosebită. care trebuie evitate. Mai întâi. d) atenţie la fondul audio şi vizual. lumina dintr-o cameră este suficientă pentru ca interpretul şi persoana surdă să se poată vedea unul pe altul. O provocare interesantă pentru interpret apare în locurile cu lumină slabă. diapozitive în şcoli etc. c) evitaţi lumina slabă sau lipsa ei (de ex. e) tapetul. în contrast cu restul mediului vizual. a) evitaţi lumina din spate. la proiectarea de filme. dar o activitate de 1 1/2 oră la 2 ore va cere mai mult decât un interpret. Problemele apar în camere sau în alte spaţii închise. Fondul ideal va avea o culoare clară. Însă. unde decorul poate fi în conflict cu necesitatea vederii clare între interpret şi audienţa de surzi. De multe ori. cu expresii faciale neclare şi cu mişcări ale buzelor dificil de citit. când se planifică aşezarea în cameră pentru mai mulţi participanţi. Dacă vorbitorii vor folosi microfoane. draperii decorative etc. Ca soluţii pot fi recomandate ecrane sau draperii de o singură culoare (mai ales verde sau albastră) aşezate în spatele interpretului. În unele amfiteatre se asigură un spot de lumină reglabilă ce poate fi concentrată pe o parte a ecranului. pereţii cu desene. Se recomandă ca interpreţii să ia o pauză la fiecare 187 . Chiar dacă interpreţii sunt bine luminaţi din faţă. o lumină slabă de pe ecranul unde se proiectează filmul va fi suficientă pentru ca audienţa de surzi să-l vadă pe interpret. În al doilea rând. cum ar fi cele din sălile de teatru sau unde sunt folosite mijloace vizuale (când se prezintă filme. interpretul va apărea neclar. Camerele alese pentru interpretare ar putea să aibă întotdeauna flori mari. b) evitaţi lumina directă din faţă. f) aşezarea uşilor în spaţiul de interpretare poate deranja. În estimarea duratei unei activităţi apar două aspecte: Câţi interpreţi vor fi necesari şi cât de des se vor face pauze. nu prea strălucitoare sau cu o nuanţă prea puternică. g) plasarea difuzoarelor.O circulaţie intensă prin spaţiul de interpretare va distrage atenţia audienţei de surzi aşa cum zgomotul unui radio dat prea tare şi aflat în vecinătate va deranja pe auzitori. Dacă fondul este texturat. este necesar să se acorde atenţie deosebită luminii. j) estimarea duratei activităţii. el nu va deranja. diapozitive). Dacă sunetul amplificat se află în faţa interpretului. colorate intens sau iluzii decorative optice sau draperii colorate pe pereţi. În acest caz. interpretul va trebui să stea într-o poziţie unde difuzoarele se află în spatele lui. el va auzi numai reflectările distorsionate ale amplificării şi nu va putea să prezinte clar mesajul.Iluminarea.

ca fiinţă umană. fiecare vorbind câte jumătate din timpul de lucru. În parte. cu sinceritate şi precizie. toate aceste aspecte sunt reale.20-30 min. are nevoie de pauze periodice pentru a-şi împrospăta condiţia fizică. Mai frecvent. participă cel mult la două obiecte cu o pauză între cele două ore. Compararea interpretului cu o maşină se bazează pe faptul că toate lucrurile au o importanţă egală şi interpretul reproduce mesajele fără atitudini personale. care trebuie să fie o prezenţă umană şi obiectivă la orice eveniment sau întâlnire. după care urmează odihna conform programului. Este important să reţinem că un interpret "vorbeşte" indiferent câte persoane vorbesc. dar ele ignoră. Interpreţii rămân la datorie în timpul unor prânzuri oficiale sau cină de lucru. faptul că interpretul este o fiinţă umană ce nu poate să lucreze cu acelaşi randament pe o perioada nedefinită de timp. să aibă o memorie specializată şi un punct de vedere obiectiv. De pildă. în acelaşi timp. aşa că orele de masă nu pot fi considerate perioade de pauză pentru interpreţi. este de aşteptat ca o maşină sa dea performanţe constante după multe ore de funcţionare. Unele concepţii legate de interpreţi şi interpretare Codul de etică al interpreţilor din SUA Adeseori interpretul a fost comparat. Dacă la conferinţă sunt prezente persoane cu surdo-cecitate este nevoie de câte un interpret pentru fiecare din ele. Interpreţii la conferinţe pentru limbajele verbale nu lucrează mai mult de 5-6 ore pe zi cu parteneri la schimb. Chiar dacă îşi formează opinii personale. el nu face pauză când este tăcere şi chiar atunci trebuie "să fie pregătit" să continue. o fereastră. O problemă se referă la numărul de ore pe care un interpret le poate lucra în mod realist într-o zi. in timp ce interpretul. interpreţii care lucrează la o şcoală. Interpretul văzut ca post sau linie telefonică scoate în evidenţă distanţa sau bariera existentă între participanţii care nu au acelaşi limbaj sau sistem de comunicare. Având în vedere cele expuse până acum. Curs nr. Interpretul este acela care face posibil transportul informaţiei de la un participant la altul din lanţul comunicării. şi nu se tolerează ca un singur interpret să lucreze mai mult fără pauză. Inconvenientul care se manifestă aici constă în faptul că necesităţile umane ale interpretului ar putea fi neglijate. unde participanţii surzi merg să-i cunoască pe colegii auzitori. Însă. acestea nu trebuie să influenţeze opinia participanţilor la procesul de interpretare. fără modificări afective. să vadă şi să audă tot. adică doi interpreţi lucrează între 5-6 ore pe zi. toate aceste aspecte nu scot în evidenţă calităţile umane ale interpretului. printre altele. Interpretul comparat cu o fereastră evidenţiază accentul pe fidelitatea şi calitatea interpretării. cu o maşină. un pod sau o linie telefonică. motrică şi mentală. Când audienţa de surzi include membri ale căror preferinţe de limbaj sunt diverse. vom trece în revistă unele din concepţiile greşite care încă persistă în legătură cu interpreţii şi procesul de 188 . vor lucra mai mulţi interpreţi la un moment dat.

În acest sens. În cazul violării confidenţialitaţii. De asemenea. Pot să apară neînţelegeri când lungimea mesajului din limbajul verbal nu ar corespunde în limbajul gestual şi invers. aceasta este o posibilitate. În realitate. d) Se consideră că interpreţii pot interpreta greşit ce s-a emis în mod verbal sau în limbaj gestual. El îşi poate pierde chiar şi calitatea de membru al Oficiului Naţional al Interpreţilor. fie auzitori. fie surzi. dar el nu este profesional şi nici etic. ei pot fi mediatori trans-culturali foarte buni. Pentru a se evita interpretarea greşită este de dorit să se ofere interpretului calificat toate materialele disponibile pentru pregătirea prealabilă şi să se aibă încredere în judecata lui profesională. Numai dacă ambii folosesc un cod comun de comunicare. Aceasta înseamnă că un interpret poate primi sancţiuni oficiale dacă se constată că n-a prezentat exact mesajul emis. Acest fenomen se poate datora diferenţelor gramaticale existente în cele două limbaje şi nu in mod necesar lipsei de pricepere a interpretului.interpretare. se pot înţelege. să se aibă în vedere necesităţile persoanei surde care nu are o pregătire şi nu poate înţelege specificul unei situaţii de interpretare. dacă foloseşte numai limbajul gestual şi nici auzitorul nu poate fi înţeles dacă foloseşte limbajul verbal. el poate fi şi ilegal. cu înaltă calificare. c) Unii pot afirma că interpretul nu interpretează întotdeauna corect tot ce s-a spus. Se cunoaşte că al doilea principiu din Codul de etică este acurateţea. acest comportament este posibil. Uneori. Se cunoaşte că Codul de Etică al Oficiului Naţional al Interpreţilor are ca primă cerinţă confidenţialitatea. sunt vulnerabili. deoarece au fost expuşi de timpuriu la această formă de comunicare. interpretul poate fi contestat în mod oficial la tribunal . a) Se presupune că interpreţii sunt închiriaţi în beneficiul surzilor. deoarece el mijloceşte înţelegerea dintre ei. De asemenea. cunoscând ambele culture. El mai mult comprimă decât prezintă mesajul integral. Desigur. datorita unor lucruri cum ar fi oboseala fizică sau mentală. reprezintă cea mai bună cale pentru justificarea calităţii de interpret calificat. Chiar interpreţii atestaţi. e) Există opinia că interpreţii proveniţi din părinţi surzi ar fi mai buni decât cei cu părinţi auzitori. datorită 189 . dar atunci nu mai este nevoie de interpret. clarificarea presupunerilor pe care le au clienţii. ca orice fiinţă umană. S-a demonstrat că interpretii proveniţi din părinţi surzi ar putea să achiziţioneze mai uşor limbajul gestual în cursul formării lor ca interpreţi. Fără interpret nici surdul nu poate fi înţeles de auzitor. Cooperarea este cheia unei comunicări reuşite. Desigur. interpretul lucrează atât in beneficiul surzilor cât şi al auzitorilor. Un interpret care comentează informaţiile primite în cursul unei misiuni îşi poate pierde atestatul sau dreptul de a fi atestat. b) Se consideră că interpreţii prezintă un risc pentru securitatea personală a clienţilor deoarece ei pot să discute cu alţii informaţia obţinută în cursul interpretării.

Se ştie că interpreţii care nu lucrează în domeniu. Astfel. să aibă disponibilitatea să lucreze în grup şi să ofere sprijin altor interpreţi.contactelor cu auzitorii şi cu surzii de la o vârstă mică. un interpret calificat trebuie să posede următoarele calităţi: profesionalism. când nu poate face faţă sarcinii să accepte să fie înlocuit. elaborarea unor proiecte de cercetare. pentru a obţine experienţă. stagii de internat. cunoştiinţele şi priceperea necesare pentru îndeplinirea cu eficienţă a sarcinii. colegiile acreditate oferă parcurgerea unor etape. atestarea este un mijloc de apreciere a priceperii unui interpret. Desigur. ca şi medicul. Interpretarea fiind un proces complex include un volum de priceperi şi cunoştinţe care depăşesc simpla cunoaştere a celor două forme de limbaj. ateliere şi alte forme de formare profesională. Totuşi. Chiar atestarea nu este o garanţie a perfecţiunii deoarece examenul de atestare probează priceperile la nivel minim. un viitor interpret poate fii abilitat să realizeze unele sarcini simple şi apoi tot mai complexe.m.d. Spre deosebire de primii interpreţi care şi-au început pregătirea acum două decenii în unele ţări europene şi în SUA. Între aceste etape amintim pregătirea profesională permanentă prin ateliere. să depună eforturi pentru a fi atestat. trebuie să parcurgă mai multe etape pe drumul spre obţinerea atestatului sau calificării. În concepţia Oficiului Naţional al Interpreţilor pentru Surzi (ONIS) din Statele Unite. nu numai că pot să uite noile informaţii dar şi cum să folosească cu eficienţă limbajul gestual. sub supravegherea profesorilor. participarea la seminarii şi convenţii. Mai important este dacă interpretul are pregătirea. bani şi experienţă. trecând in final la interpretarea la întâlnirile de afaceri sau la alte sarcini mai complexe. Toate acestea arată că interpretul. fluenţă in propriul limbaj. pe perioade lungi de timp. Un adevărat interpret profesionist îşi va recunoaşte întotdeauna limitele şi va accepta numai sarcinile pe care le poate realiza. având alt tip de formare sau de educare. să îşi însuşească responsabilitatea faţa de sarcină. Trebuie să se accepte că profesiunea de interpret necesită acum o educaţie superioară. desen. sau lecţii scurte de citire. toate aceste condiţii favorabile nu exclud necesitatea unei formări de calitate la un colegiu acreditat. Ei nu trebuie să fie plătiţi pentru munca lor. noii interpreţi au o educaţie de înalt nivel în domeniul interpretării. De aceea calea de a se menţine este să se lucreze cu normă întreagă (aproximativ 20 de ore pe săptămână) în afara timpului de pregătire (informare. Însă. f) Interpreţii care nu sunt atestaţi nu sunt calificaţi. să participe la sesiuni. să aibă cunoştinţe legate de înţelegerea şi prelucrarea informaţiei. să aibă abilitatea de a face faţă situaţiilor noi în timp ce interpretează. g) În special în rândul comunităţii de surzi mai persistă ideea că interpreţii sunt lacomi şi profită de afacere şi de surzi. înclinaţii pentru al doilea limbaj.a. La început ei pot interpreta în unităţi de învăţământ. documentare). Pentru a se 190 . dar acestea nu constituie o limită. care se realizează în timp cu cheltuială. pentru a obţine atestarea este nevoie de timp. Pentru a forma interpreţi calificaţi. la unele ore de sport. ş.

traducere din limbajul verbal sonor în cel verbal neaudibil perceput prin labiolectură. Când o situaţie de interpretare durează mai mult de 90 de minute sunt necesari doi interpreţi. h) Într-o situaţie de interpretare în echipă. De aceea. Dacă interpretul activ omite vreo informaţie cel pasiv îi transmite informaţia omisă. Ei se vor schimba la intervale de 15-20 de minute pentru a se proteja de tulburări traumatice cumulate sau de afecţiuni datorită mişcărilor repetitive ale braţelor şi degetelor. inclusiv faptul că realizează acest serviciu. interpretul nu trebuie să spună nimic despre nici o activitate pe care o prestează. Chiar informaţia aparent fără importanţă ar putea fi periculoasă pe mâini străine.interpretare din limbajul verbal în limbajul gestual şi din limbajul gestual în limbajul verbal. interpretarea trebuie să fie principala activitate a interpretului şi el trebuie plătit pentru serviciul său. pantomimă. care-i pot afecta permanent. . De altfel şi principiul compensării specifică acest lucru. Când se folosesc echipe de interpreţi. CODUL DE ETICĂ AL OFICIULUI INTERPREŢILOR PENTRU SURZI DIN SUA Oficiul Interpreţilor pentru Surzi se ocupă de formarea persoanelor care vor realiza una sau mai multe din următoarele servicii: . un interpret este plătit degeaba în timp ce celălalt lucrează. Dacă un interpret lucrează singur. De asemenea. munca în echipă îi poate feri pe interpreţi de oboseala mentală. Codul de etică se aplică la toţi membrii atestaţi şi la cei neatestaţi ai Oficiului de Interpreţi pentru Surzi. 191 . Ei trebuie să gândească permanent în două limbi în acelaşi timp cu realizarea sarcinii.traducerea din limbajul verbal în gesturi. pentru a evita această posibilitate. mai ales dacă este singura sa sursă de venit. Codul de etică prevede următoarele reguli: 1) Interpretul va păstra strict confidenţială toată informaţia legată de activitatea lui. El nu va divulga informaţia despre nici o activitate. Oficiul Interpreţilor pentru Surzi a stabilit principii de comportament etic pentru a proteja şi orienta pe interpret (auzitor sau deficient).realiza acest lucru. În realitate acest interpret îl urmăreşte pe cel activ şi îl ascultă/ sau priveşte spre cel care vorbeşte. precum şi capacitatea de a percepe gesturile şi mişcările pantomimice şi de le reproduce în limbajul verbal sonor. îl corectează fără să întrerupă procesul de interpretare. el trebuie să oprească pe vorbitor pentru a clarifica informaţia omisă.transliterare din limbajul verbal în limbajul manual codificat/ dactileme şi din limbajul manual codificat / dactileme în limbajul verbal. Din moment ce creierul nu poate întreţine această stare de tensiune mentală la infinit. . etc. interpreţii trebuie să beneficieze de scurte pauze periodice pentru a-şi realiza sarcina la nivel maxim. . interpretul pasiv pare să nu facă nimic.

el nu poate să adauge nimic la situaţie. traducând întotdeauna conţinutul şi spiritul vorbitorului. nu de conţinutul sau de forma ei. . Este important pentru interpret şi persoana surdă să petreacă un anumit timp împreună pentru adaptarea reciprocă cu modul de comunicare înainte de începerea activităţii. data din an când a avut loc activitatea. chiar dacă i se cere să o facă de către alte părţi implicate.alte date specifice fără legătură cu situaţia. Aşa cum interpretul nu poate omite nimic din ceea ce s-a spus.numele. inclusiv oraşul. etc. 4) Interpretul va accepta sarcinile folosind discreţia cu privire la priceperea. El funcţionează numai pentru a uşura comunicarea dintre doi vorbitori de limbaje diferite. atunci ambii vor cădea de acord asupra unei a treia persoane care i-ar putea îndruma. . Interpreţii trebuie să transmită tot ce s-a spus în exact acelaşi fel în care s-a intenţionat. deoarece este suficient doar un minim de informaţie pentru a identifica părţile publicate în activitatea de interpretare. Aceasta este deosebit de dificil când interpretul nu este de acord cu ceea ce s-a spus sau nu se simte bine când este folosită vulgaritatea. . Aceasta. ora din dată. instructorii nu vor dezvălui nici una din următoarele informaţii: . Un interpret este doar prezent într-o singură situaţie de comunicare la un moment dat. Interpreţii nu trebuie să uite că ei sunt răspunzători numai pentru transmiterea precisă a informaţiei. folosind limbajul cel mai uşor de înţeles de către persoana pe care o serveşte. deoarece dacă procedează aşa va accepta o anumită responsabilitate pentru ceea ce urmează . Când interpretează din limbajul verbal sonor în cel gestual. vârsta. poziţia locului şi consumatorii implicaţi. deoarece două sau mai multe părţi pot avea dificultăţi de comunicare la care el nu va mai putea face faţă. El nu se va implica personal. 192 . statul sau agenţia. el se va retrage din activitate. interpretul va comunica în maniera cea mai uşor de înţeles sau preferată de persoana surdă. Când pregătesc noi interpreţi prin metoda împărtăşirii experienţei actuale. Dacă nu se poate ajunge la o soluţie. interpretul o va discuta mai întâi cu persoana implicată.În cazul când informaţia sau şedinţa devine o problemă de interes public. neaudibil. interpretul va folosi discreţia în comentarea ei dacă în acea şedinţă se cer date sau informaţii.locul. 2) Interpretul va reda mesajul corect. 3) Interpretul nu va sfătui.alte persoane implicate . Dacă apare o problemă între interpret şi o altă persoană care participă la aceeaşi activitate.ziua din săptămână. recomanda sau introduce opinii personale. Dacă sentimentele proprii ale interpretului interferează cu redarea precisă a mesajului. al clientului. sexul.

Pentru a stabili taxa corespunzătoare. vor pune accent pe standarde profesionale ridicate în concordanţă cu prezentul cod de etică. Anumite situaţii se pot dovedi dificile pentru unii interpreţi şi clienţi.. unde relaţiile personale sau profesionale pot afecta imparţialitatea. interacţiunea cu alţi colegi de profesie şi documentare din literatura de specialitate. care să nu fie supărătoare vederii şi să se potrivească cu tonul pielii.Interpreţii. trebuie să se aibă grijă să fie protejat mijlocul de trai al celorlalţi interpreţi. natura activităţii şi indicele costului local al vieţii. 5) Interpretul va cere compensaţii pentru serviciile prestate într-o manieră profesională şi judicioasă Interpretul va cunoaşte preţurile serviciilor din profesiunea sa şi va fi informat asupra preţurilor practicate de organizaţia naţională.. având grijă să se păstreze respectul de sine al clientului. Totuşi. un interpret nu va accepta sarcini despre care ştie că vor implica astfel de situaţii. Însă. când există o lipsă de interpreţi şi singurul interpret disponibil nu are priceperea necesară pentru o anumită activitate. care au din această profesie singura cale de a obţine venituri. prieteni. Aceasta se va face discret. şedinţe profesionale. deoarece este dificil să maschezi sentimentele interne. Diferenţele religioase.Interpreţii se vor perfecţiona prin participare la seminarii. care nu va trebui să ştie că este beneficiarul unui act de caritate. nivelul atestării. . rasiale sau sexuale pot avea efecte adverse în facilitarea sarcinii.îmbrăcăminte. Pentru mai multe domenii sa stabilit o scară a plăţilor orare sau pe zi pentru interpreţi / translatori. în virtutea calităţii de membru sau atestării.Interpreţii vor accepta numai sarcini pentru care sunt calificaţi. în special în situaţii legale. în situaţii de urgenţă. Dacă consumatorii sunt de acord că serviciile sunt necesare. faţă de clienţi şi de organizaţia naţională care i-a atestat. În general. toate părţile vor fi informate că interpretul nu se va implica personal în cursul evenimentelor. Termenul „manieră corespunzătoare” se referă la: . Există circumstanţe când este mai bine pentru interpret să asigure servicii fără taxe. 6) Interpretul va funcţiona într-o manieră corespunzătoare situaţiei Interpreţii se vor comporta într-un astfel de mod care să aducă respect faţă de ei înşişi. această situaţie va fi explicată consumatorului. interpretul va refuza serviciile în situaţii unde sunt implicaţi membrii de familie. Curs. 193 . interpreţii / translatorii vor cunoaşte nivelele proprii de pricepere. politice. el poate asigura servicii pentru membrii de familie. atunci interpretul disponibil va trebui să-şi folosească proprul discernământ privind acceptarea sau respingerea sarcinii. nr . . bogăţia experienţei.comportarea ca profesionist în toate fazele activităţii: . Totuşi. indiferent de nivelul de pricepere. Când se asigură servicii gratuite. Prin urmare. asociaţi de afaceri.

Timişului. conduse de persoane alese din rândul lor şi finanţate din venituri proprii sau cu sprijin din partea unor organizaţii de stat ori private. surzii se adună în cluburi înfiinţate de ei. ş. când persoanele surde fac cunoştinţă. Din păcate. chiar dacă a urmat o facultate. Activităţile culturale şi sportive care se desfăşoară în şcolile speciale constitue una din cele mai puternice forţe unificatoare ale colectivităţii surzilor. nu putem vorbi de o "ţară a surzilor" deoarece majoritatea surzilor provin din familii de auzitori iar familiile de surzi au. Cu toate acestea. formându-se asociaţii de surdo-muţi. Putem consideră că aceste activităţi sunt mai importante în cadrul minorităţilor. în proporţie de peste 90%. De obicei şcolile constituie sursa de noi membri ai asociaţiilor. cum ar fi cele ale Dunării de Jos. Menţionam că şedinţe similare de constituire au avut loc şi în alte regiuni ale României. Deşi numărul persoanelor surde depăşeşte 70 de milioane. Asociaţia Naţională a Surzilor din România Organizare. surzii se întâlneau la cluburi conduse 194 . copii auzitori. în ultimul timp nu există o preocupare mai serioasă în direcţia cultivării dragostei elevilor pentru activităţile menţionate. Aici s-au înfiripat şi s-au cimentat primele relaţii afective sau de altă natură care au continuat în cadrul cluburilor şi asociaţiilor de mai târziu. Baza formării primelor cluburi ale surzilor din toată lumea a constituit-o şcolile cu internat. asociaţiile amicale ale surdo-muţilor funcţionau pe criterii mai mult filantropice. Dacă una din persoanele surde nu a absolvit o şcoală de surzi. In acest fel se continuă relaţiile dintre persoanele surde şi se asigură perpetuarea existenţei asociaţiei surzilor. Nu întâmplător. Pâna in anul 1953 când s-a reconstituit Asociaţia Surdo-Muţilor din România pe baza fondurilor alocate de stat. participanţii includ automat vizitarea filialei teritoriale. clubul sau şcoala de surzi. deoarece le permit să iasă în evidenţă prin performanţele obţinute în diverse ramuri sportive sau domenii culturale şi să se integreze mai uşor în societatea auzitorilor. fiul surd al domnitorului Constantin Ghica. Primul Preşedinte a fost d-l Alexandru Clarnet iar din comitetul de conducere a facut parte şi prinţul Henri Ghica. Trebuie să menţionăm că relaţiile care se formează în şcolile de surzi durează o viaţă iar când se fac excursii în diverse locuri din ţară. ea este privită cu suspiciune. fac referire la şcolile pe care le-au absolvit şi la profesorii pe care i-au avut. Ardealului.a. Altfel nu ne explicăm de ce absolvenţii surzi vin la filiale fără o pregătire culturală sau sportivă care să le permită continuarea activităţilor în cadrul competiţiilor organizate de Asociaţia Surzilor. Principalele obiective La iniţiativa unui grup de surzi din Bucureşti a avut loc pe data de 9 noiembrie 1919 şedinţa de constituire a Asociaţiei Amicale a Surdo-Muţilor din România. inclusiv a surzilor ca minoritate ingvistică.Asociaţii naţionale şi internaţionale ale surzilor Se cunoaşte că toate minorităţile lingvistice au o caracteristică privind un loc ce le aparţine iar comunitatea surzilor nu face excepţie. Moldovei şi Bucovinei.

În acest scop. organizaţi în 60 de cluburi şi 16 filiale răspândite în toate judeţele tării. îşi acordau reciproc ajutoare materiale. care oferă cititorilor surzi posibilitatea de instruire la nivelul lor de înţelegere. iar activitatea curentă este coordonată de un Birou Executiv care se întruneşte la fiecare 2-3 luni sau de câte ori este nevoie. funcţionează cu această denumire din 1996. fiind reprezentată de preşedinte in relaţiile cu organele de stat şi private. Ea urmăreşte educarea persoanelor surde prin activităţi organizate. Sub aspect cultural. Scopurile şi obiectivele Asociaţiei sunt realizate prin contribuţia voluntară a membrilor cotizanţi şi a aparatului salariat. creaţia literară. sociale sau sportive. astfel că preşedinţii acestora le pot reprezenta pe plan teritorial şi pot încheia diverse contracte care le pot asigura o mai mare libertate financiară în oganizarea acţiunilor. Pe plan social ANSR urmăreşte să depisteze. activitaţi foarte apreciate de surzi. care includ: . Acum. după o existenţă de peste 85 de ani Asociaţia Naţionala a Surzilor cuprinde peste 30 de mii de membri. să educe şi să integreze persoanele surde cu pierdere auditivă de peste 40 dB în viaţa socială a României. Asociaţia Naţională a Surzilor (ANSR). .de comitete liber alese. cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi cu alte instituţii şi organizaţii implicate în procesul integrarii socio-profesionale. Miss Asociaţia Surzilor.concursurile literare. creaţia plastică ş.dotarea bibliotecilor. se sprijineau în găsirea unui loc de muncă şi desfăşurau diverse activităţi culturale. să sprijine. are un profund caracter social. se organizează diverse acţiuni cultural-artistice.etc. ANSR are personalitate juridică. cu Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap. prin facilitarea comunicării cu ajutorul interpreţilor aflaţi în formare. acestea fiind unele din cele mai importante sarcini ale asociaţiei. Recent ANSR a început să organizeze cursuri de limbaj gestual pentru salariaţii săi cu scopul de a oferi servicii de interpretare mai bune membrilor care au nevoie de comunicare în relaţiile cu instituţiile de stat şi private. prin sprijinul acordat la completarea formularelor necesare pentru obţinerea drepturilor.. Mai nou. ANSR colaborează cu Ministerul Sănătăţii şi Familiei. Organismul suprem de conducere al ANSR este Congresul. ANSR sprijină membrii săi să beneficieze de drepturile de protecţie socială în concordanţă cu legislaţia actuală prin expuneri săptămânale la club. destinate realizarii unei cât mai bune integrări socio-profesionale a membrilor săi. atât pe plan intern cât şi în relaţiile internaţionale.a. a primit buget de la stat şi a putut angaja personal salariat. ce are loc o dată la 5 ani: între Congrese ANSR este condusă de Conferinţa Naţională anuală. dansul modern şi popular. s-a acordat personalitate juridică şi filialelor teritoriale. ce au cele peste 25000 de volume. istoria-geografia României. diversificându-şi activitatea. în mod tradiţional. După această dată Asociaţia s-a reorganizat. Cu regret trebuie să menţionăm că aceste frumoase activităţi au scăzut ca intensitate şi ca amploare din cauza dificultăţilor economice prin 195 . cunoaştera marilor personalităţi istorice interne şi internaţionale.

intre 1990 şi 1991 ANSR a fost reprimită în rândurile comunităţii internaţionale.Filiala Bucureşti. Cele mai atractive ramuri sportive. de fotografii. cucerind numeroase medalii şi diplome. Roman.După 1978. constituind un real mijloc de integrare socială prin întâlnirile sportive dintre surzi şi auzitori. ş. Urziceni. cu grupe la Târgu Jiu şi Turnu. dupa achitarea cotizaţilor restante. cu grupe la Brăila şi Focşani 9. Clubul Sportiv al Surzilor din România a participat în 1937 la Congresul de la Budapesta al Comitetului Internaţional al Sporturilor pentru Surzi (CISS) unde a fost admis.Severin 8.Filiala Alba. de artizanat. cu grupe la Piatra Neamţ. Asociaţia Sportivă a fost exclusă de la toate competiţiile internaţionale. cotizaţiile la forurile internaţionale au fost sistate de guvernul comunist şi până la înlăturarea acestuia. cu grupă la Tulcea 7.Filiala Cluj. Fondat in 1934. in august 1949.Filiala Bacău. Filiala Iaşi. Una din cele mai reuşite competiţii a fost organizarea. ANSR se numără printre membrii fondatori ai Federaţiei Mondiale a Surzilor (Roma 1952) având la ora actuală relaţii cu peste 120 de ţări. Olteniţa. în ţara noastră a ediţiei a XIII a a Jocurilor Mondiale de Vară unde. Prezentăm mai jos filialele şi grupele ANSR cu mentiunea ca acestea se află în plin proces de dobândire a autonomiei teritoriale şi juridice: 1. spre regretul tuturor membrilor ei. membru fondator fiind şi ANSR. printre altele. şah.Filiala Craiova.cu grupe la Bistriţa şi Turda 6. se bucură de atenţia deosebită a persoanelor surde. -excursiile. De asemenea. iar la Alexandria s-a obţinut recent un sediu 5. minifotbal. Oneşti 3. de unde pot fi selectionaţi sportivii care să reprezinte Organizaţia Sportivă a Surzilor din România la competiţiile europene şi mondiale sunt: fotbal. mai ales in timpul verii şi prezentările de informări culturale.a. s-a înfiinţat Comitetul International al Şahului pentru Surzi. de pictură şi sculptură. care reflectă preocupările din timpul liber ale persoanelor surde. cu grupe la Sebeş. Organizatia Sportiva a Surzilor a participat la mai multe competiţii internaţionale. Aiud şi Hunedoara 2.Filiala Galaţi. echipa de fotbal a devenit campioană mondială.care trece Asociaţia în perioada „de tranziţie” care a urmat evenimentelor din decembrie 1989. pescuit sportiv. atletism şi tenis de masă. -expoziţiile de caricaturi.Filiala Constanţa. cu grupe la Bârlad şi Vaslui 196 . Colaborarea internaţională Asociaţia Naţională a Surzilor din România şi-a dezvoltat relaţiile de colaborare cu alte ţări de timpuriu.Filiala Braşov. Însă. în decembrie 1989. Activitatea sportivă este foarte apreciată de tinerii surzi. cu grupe fără sediu la Giurgiu. în 1977. cu grupe la Sibiu şi Mediaş 4.

În acest context trebuie să includem contribuţia organizaţiilor religioase la unificarea colectivităţilor de surzi. Târgovişte. cu grupe la Sighişoara. Aici au loc evenimente care menţin în viaţă aceste cluburi cum ar fi aniversarea unor membri în cadru festiv. aceste cluburi sunt situate mai ales în oraşele mari. cu grupe la Rm. dar acestea nu ar trebui să constituie sursa principală de desfăşurare a activităţilor şi de achitare a cheltuielilor de funcţionare. în special în rîndurile absolvenţilor din şcolile de surzi care formează generaţia viitorilor membri. unde se poate facilita socializarea şi dezvoltarea sentimentului că se află în " a doua lor casă". creşterea activităţilor subtitrate la TV.10. cu grupe la Botoşani. Se speră că prin acordarea unor facilităţi financiare obţinute prin intervenţiile Asociaţiei Surzilor să crească veniturile din cotizaţii. Fălticeni 15. sub aspect istoric. unde a format cca 50 de preoţi surzi misionari.Filiala Ploieşti. În aceste cluburi. caută şi sunt ajutaţi să găsească locuri de muncă şi obţin facilităţile sociale. Henry Syle. Odorhei După cum se poate observa. ceea ce-i determină pe surzi să caute să câştige un ban în plus prin acrivităţi suplimentare. obiceiurile. Câmpina. Aici. Acestea duc la îndepărtarea tinerilor surzi de la activităţile specifice din aceste cluburi. să comunice liber în limbajul gestual. întreaga moştenire a acestei comunităţi. Rădăuţi. un preot surd. Din această cauză înaintaşii surzi au avut puţine şanse să dezvolte forme de cult care să reflecte cultura şi experienţa surzilor. creşterea costului vieţii cuplată cu scăderea puterii de cumpărare. Mulţi dintre aceşti preoţi au sprijinit şcolile de surzi şi au format diverse organizaţii religioase cum ar fi Congresul Naţional al Evreilor Surzi sau Asociaţia Internaţională a Surzilor Catolici. Vâlcea şi Slatina 12. în prima jumătate a secolului trecut. distribuirea de diplome prin care se recunosc meritele unor persoane pentru serviciile depuse în slujba Asociaţiei. a înfiinţat prima congregaţie episcopală pentru surzi la Philadelphia. cu grupă la Zalău 11.Fliala Oradea. Aici ei caută să se relaxeze. Astfel. acestor surzi le-a lipsit accesul al slujbele religioase şi la cunoaşterea Bibliei. Râmnicu-Sărat 13. cu grupe la Buzău. Bisericile creştine cu misionari surzi au fost conduse de auzitori care-i cobsiderau pe surzi ca persoane cu handicap şi aveau cunoştinţe limitate despre ei. să facă sport.Filiala Suceava. cu grupă la Arad 16. care-i determină pe tineri să stea mai mult în faţa televizorului.Filiala Satu Mare. Totuşi. limbajul gestual.Filiala Târgu-Mureş. În lipsa interpreţilor calificaţi. Dorohoi. să se distreze.Filiala Timişoara. membrii mai vechi transmit celor tineri valorile surzilor. cu grupe la Baia Mare şi Sighetul Marmaţiei 14. să danseze etc. surzii primesc informaţii despre lumea în care trăiesc. Miercurea Ciuc. Printre posibilele cauze ale acestei situaţii putem enumera tendinţa de includere a copiilor surzi în şcolile normale locale. se impune o mai intensă susţinere financiară din partea statului. alegerea conducătorilor la diverse niveluri ale Asociaţiei. 197 .Filiala Piteşti. În ultimii câţiva ani se remarcă o scădere a numărului de membri cotizanţi la activităţile acestor cluburi.

prin misionarii surzi şi auzitori pe care i-au pregătit în limbajul gestual religios. profesori de religie şi asistenţi sociali superiori. au format primele comunităţi religioase baptiste. ca organizaţie internaţională specializată în promovarea drepturilor persoanelor surde din întreaga lume.Uniunea Europeană a Surzilor – EUD . după cum urmează: . O data cu creşterea numărului de asociaţii naţionale membre ale FMS s-au infiinţat mai multe secretariate regionale în scopul unei mai eficiente colaborări bazate pe specificul regional. au avut loc primele slujbe în limbaj gestual ale bisericii ortodoxe care au căpătat o formă organizată în anul 1999. Obiectivul FMS este să asigure egalitatea surzilor din lume cu alţi oameni valizi în privinţa drepturilor sociale şi 198 .secretariatul regional pentru America de Nord şi Canada . Yerker Anderson (1983. Pînă în 2004 au absolvit această sectie două promoţii de studenţi surzi şi auzitori care lucrează acum ca preoţi pentru comunităţile de surzi. sub coordonarea primului profesor de specialitate al acestei secţii. Primii misionari au fost adepţii cultului baptist.secretariatul regional pentru America Centrală şi zona Caraibelor .secretariatul regional pentru Regiunea arabă Federaţia Mondială a Surzilor.În ţara noastră. Văzând pericolul extinderii influenţei baptiste în rândul credincioşilor ortodocşi. Actualul preşedinte al FMS este domnul Markku Jokinen. Primul presedinte al FMS a fost domnul Vittorio Ieralla (1951-1955).secretariatul regional pentru Europa de Est şi Asia Centrală – EEMARS . îşi bazează activitatea pe Charta ONU şi urmează politica sa. după care au urmat Dragoljub Vukotic (1955-1983).secretariatul regional pentru Europa Centrală – CERS .secretariatul regional pentru Africa de Sud-Est . preotul Onu Constantin. prin crearea secţiei "Comunicare şi slujire în limbaj gestual" în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea din Piteşti. începuturile educaţiei religioase datează aproape imediat după înlăturarea regimului comunist.1995) şi doamna Liisa Kauppinen (1995-2003). la care s-au adăugat diaconul Barbu Florea şi preparatorul Costache Diana Marinela. Această organizaţie s-a dezvoltat treptat de la un grup de organizaţii naţionale la un forum de colaborare pentru mai mult de 120 de organizaţii de pe toate continentele. care au luat legătura cu Asociaţia Surzilor şi.secretariatul regional pentru Asia şi zona Pacificului . FEDERAŢIA MONDIALĂ A SURZILOR Federaţia Mondială a Surzilor a fost infiinţată în 1951 la Roma. preşedinte al Federaţiei Surzilor din Finlanda şi lector de limbaj gestual la Universitatea din Jyvaskyla.secretariatul regional pentru America de Sud .

cum ar fi : Departamentul de cercetări privind limbajul gestual. FMS este responsabilă pentru încurajarea persoanelor surde să colaboreze în diferite domenii astfel încât Secretariatele Regionale şi asociaţiile naţionale ale surzilor să ajungă mai puternice.a. În acest sens. În această activitate FMS încearcă să implice lideri surzi în procesul de decizie care afectează viaţa surzilor la orice nivel. ca să îndrume persoanele surde în realizarea obiectivelor propuse. a prevederilor din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Uniunea Europeană a Surzilor European Union of the Deaf (EUD) a fost înfiinţată în 1985 sub numele de Secretariatul Regional al Comunitaţii Europene al Federaţiei Mondiale a Surzilor. cu organizaţiile naţionale ale surzilor şi cu experţi specializaţi pe probleme de învăţământ. FMS colaborează cu ONU şi alte organizaţii internaţionale (UNICEF. inclusiv cele surde. alte tratate ale ONU privind drepturile omului. Declaraţia de la Salamanca şi Cadrul de acţiune privind educaţia persoanelor cu nevoi speciale ş. comunicaţii. avînd statut consultativ şi de reprezentare la nivel „A”. Regulile Standard ale ONU privind Egalizarea Şanselor pentru Persoanele cu Handicap. In calitatea sa de organizaţie–umbrelă pentru asociaţiile naţionale ale surzilor. OMS. el însuşi persoană surdă. FMS acţionează la orice nivel pentru promovarea Recomandărilor ONU privind persoanele cu handicap. Scopul său este să stabilească şi să intreţină un dialog la nivelul UE cu „lumea auzitorilor”.a. prin consultare şi colaborare cu Asociaţiile Nationale ale Surzilor din Europa. ea dispune de unităţi conduse de Secretarul general. Membrii Biroului Executiv al FMS şi alţi parteneri importanţi comunică unii cu alţii prin videotelefon.). Departamentul de informare şi publicaţii şi Departamentul de pregătire pentru democraţie şi managament. ILO. Se acordă prioritate surzilor din ţările în curs de dezvoltare. UNESCO.umane. Interacţiunea şi colaborarea FMS cu asociaţiile naţionale ale surzilor la nivel mondial a continuat să crească în toate domeniile. FMS dispune de surse de venit şi sponsori care sprijină activitatea şi proiectele asociaţiilor de surzi din ţările în curs de dezvoltare. Centrul de interpreţi. Expertii surzi ai FMS sunt angajaţi la ONU şi în agenţiile sale specializate pentru îmbunătăţirea drepturilor şi egalizarea şanselor surzilor în lume. FMS are un sediu permanent şi personal care se ocupă de problemele administrative. Este o organizaţie non-guvernamentală. s. economice şi de informare. De asemenea. FMS deţine o poziţie stabila şi respectată la ONU ca expert pe probleme privitoare la surzi. Ea 199 . prin pagina de web şi de e-mail a organizaţiei. De asemenea. prin folosirea tehnologiei moderne din sfera telecomunicaţiilor. cultura surzilor şi alte discipline. non-profit şi este singura care reprezintă interesele surzilor europeni la nivelul Uniunii Europene.

După aderare. Biroul funcţioneaza cu două persoane. va fi recunoscută importanţa limbajului gestual în promovarea integrarii surzilor in viaţa civila. EUD are contacte cu Asociatiiile Nationale ale Surzilor din Luxemburg. La ora actuală este formată din 14 membri: Asociaţiile Naţionale ale Surzilor din Austria. Această viziune generală se transpune în trei obiective specifice ale EUD şi se realizează prin programe de lucru. Irlanda. Franţa. Olanda şi Marea Britanie. Grecia. Crearea unui mediu de limbaj gestual favorabil în toate unităţiile pentru copii surzi şi familiile lor. profesională. cum ar fi: recunoaşterea dreptului de a folosi limbajul gestual. constituie un obiectiv prioritar al EUD. Italia. În plus. în special în forma lui scrisă. Cartierul General al EUD se află la Bruxelles.. Se va acorda sprijin statutar asigurării şi promovării limbajului gestual în ţările membre ale U.E. desfăşura şi finanţa activităţi europene din partea comunităţii de surzi în statele membre ale UE. Obiectivul principal al EUD este să promoveze şi să protejeze interesele. etc. Bilingualismul in educatie În învăţămânul obligatoriu pentru surzi va fi promovat bilingualismul. Programe de lucru ale EUD şi domenii de acţiune prioritare a)Recunoasterea dreptului de a folosi limbajul gestual Sub aspect legislativ. pentru a fi aproape de inima UE şi de instituţiiile sale. Viziunea şi obiectivele Uniunii Europene a Surzilor EUD a fost infiinţată pentru a iniţia. Asociaţia Naţională a Surzilor din România a primit statutul de membru asociat al EUD. care este răspunzător în faţa Adunării Generale Anuale. care este privit ca a doua limbă a 200 . Emanciparea şi asigurarea de şanse egale sunt concepţii esenţiale pentru realizarea unei poziţii egale în societate şi recunoaşterea persoanei surde ca cetăţean cu drepturi egale. Belgia. Părinţii vor fi incurajaţi să înveţe limbajul gestual pentru a putea să comunice cu copilul lor surd cât mai deplin şi natural posibil. în perspectiva aderării ţării noastre la Uniunea Europeană. Germania. De curând. ales de şi din rândurile Comitetului de management. Danemarca. Portugalia. Finlanda. Islanda şi Norvegia. In plus. întărirea prin informaţie şi egalitatea la angajare. un director şi un secretar. Calitatea de membru deplin al EUD este deschisă tuturor asociaţiilor naţionale din ţările membre ale UE. începând cât mai devreme şi continuând pe parcursul anilor de şcoală. Suedia. se recomandă ca limbajul gestual să fie recunoscut legal şi să fie acceptat de guverne şi de publicul general. ANSR va putea fi membru cu drepturi depline. nevoile şi şansele persoanelor surde din cadrul UE. Belgia. Spania. folosind limbajul gestual. adică copiii surzi să fie educaţi în limbajul gestual şi limbajul verbal. Conducerea EUD se află în mâinile Comitetului Executiv. Aceasta înseamnă că trebuie să se acorde mai mult sprijin în pregătirea de interpreţi profesionişti în limbaj gestual şi tot mai mulţi profesori surzi să fie pregatiţi să lucreze în învăţământul special.colaboreaza cu Federatia Mondiala a Surzilor pe probleme generale.

La acea dată au existat următoarele federaţii naţionale sportive ale surzilor (Belgia. Studiile arată că acest tip de educaţie duce la performanţe şcolare mai bune. Din nefericire pentru surzi. Telecomunicaţiile. va trebui să aibă şanse egale cu bărbaţii. să se înveţe limbajul gestual la distanţă pentru interpreţi. tendinţa în ţările UE este să se integreze copiii surzi în educatia obişnuită.) care au devenit membre ale CISS în acel an. un francez 201 . Olanda Polonia. adică să aibă acces egal la informaţie la educaţie. Se consideră că femeia surdă. care suferă de dublă discriminare. Ceho-Slovacia. Totuşi. Pregătirea profesională. Franţa. Prin ICT este posibil să se comunice în limbaj gestual cu ajutorul video-telefoanelor. locuri de muncă rezonabile şi interpreţi calificaţi sunt câteva componente esenţiale pentru muncitorii surzi. Anglia. etc. Există temerea că societatea informatizată va afecta şansele de angajare ale surzilor mai puţin pricepuţi şi mai slab echipaţi pentru a satisface noile cerinţe care apar din reorganizarea muncii. Accesul la telefoanele cu text este imperfect din cauza folosirii unor telefoane cu text incompatibile şi nestandarizate pentru toate ţările din Europa iar serviciile de legătură pentru telecomunicaţiile între persoanele surde şi cele auzitoare lipsesc în cele mai multe din ţările UE. Tehnologiile informaţiei şi ale comunicarii (ICT) au potenţialul să imbunătăţească calitatea vieţii pentru surzi prin deschiderea noilor posibilităţi de acces.ţării. de participare şi de integrare socio-economica. Egalitate la angajare. Informaţia este putere ! Una din frustrările principale pentru surzi este lipsa de acces la informare. datorită lipsei de interpreţi în limbaj gestual şi unde mulţi profesori nu au nici pregătirea şi nici resursele pentru a face faţă nevoilor specifice ale elevilor surzi. Se urmăreşte întensificarea contactului cu ţările din Europa Centrală şi de Est pentru a se stabili o reţea şi a se facilita schimbul de informaţie şi experienţă intre EUD şi aceste organizatii. unde le lipseşte adesea comunicarea din clasă. la muncă şi la noile tehnologii ca toate persoanele. Menţionăm că printre federaţiile naţionale care şiau trimis reprezentanţii la primele Jocuri Mondiale ale Surzilor s-a aflat şi ataşatul diplomatic al României la Paris. Domnul E. adulţii surzi întâlnesc bariere în educaţia permanentă când facilităţile de educare în comunitate nu le asigură servicii de sprijin adecvate cum ar fi interpretarea în limbaj gestual sau persoane care iau notiţe. de gen şi de surditate. Ruben Alcais. A lucra constituie un drept fundamental al vietii oamenilor dar surzii încă se confruntă cu bariere artificiale pentru a găsi de lucru. Şomajul la surzi este mai ridicat decât la auzitori în toate ţătile europene. Comitetul Internaţiomal al Sporturilor Surzilor (CISS) Primele organizaţii sportive internaţionale ale surzilor s-au înfiinţat în 1924. telecomunicaţiile sunt bazate exclusiv pe sunet şi vorbire. De asemenea. Intarirea prin informare. Ea este şi o barieră majoră pentru participarea deplină in societate şi pentru o viaţă independentă.

în 5-6 ianuarie 2005. tir şi înot. 1981 – Koln / Germania.P. fotbal. 1997 – Copenhaga / Danemarca. 1965 – Washington / Statele Unite ale Americii. 1946 – Copenhaga / Danemarca. Dahlgren (1967–1973). M. care s-au întrecut la probele de atletism. Actualmente. 275 Avenue Du Mesnil. care s-au desfăşurat la Paris între 10–17 august 1924. De pildă. se numesc „Deaflimpics” adică „Jocurile Olimpice ale Surzilor” au loc la următoarele 202 . 1989 . Cu toate că în anul 1955 Comitetul Internaţional Olimpic a recunoscut în mod oficial CISS. 1973 – Malmo / Suedia. Sondergaard (1973–1997) şi.Bucureşti / România. la Congresul din 1995 membrii CISS au votat în unanimitate retragerea din IPC şi trecerea în subordinea directă a CIO. 1957 – Milano / Italia. zece ani în urmă.surd. adunaţi la Cafe de la Porte Doree. O. ataşat al ambasadei noastre la Paris. Conducătorii sportului pentru surzi. John Lovett (19972003). 1931 Nurnberg / Germania. CISS a acceptat solicitarea CIO de a se alătura Comitetului Internaţional Paralimpic (IPC) din dorinţa CIO de a colabora cu o singură organizaţie-umbrelă. 1953 – Bruxelles / Belgia. Rubens-Alcais (1924. J. până în 2005. România şi Ungaria. Jordan (1971 – 1997). destinele sportului mondial pentru surzi sunt conduse de Donalda Ammons (SUA) care a fost aleasă în această funcţie la Congresul CISS care a avut loc la Melbourne. Primul preşedinte al CISS a fost ales d-l E. 2009 . 1969 – Belgrad / Yugoslavia. cu aprox. Ne bucurăm ca România a fost reprezentată de d-l J.1953) după care au urmat d-l Oscar Ryden (1953. Australia. au convenit să fondeze o organizaţie numita CISS şi au alcătuit un proiect de Statut la care să adere toate federaţiile sportive ale surzilor. K. 1993 – Sofia / Bulgaria. 1939 – Stockholm / Suedia.1955). o versiune a Jocurilor Olimpice. Nielsen (1955 – 1961). ciclism. Totuşi. P. s-a decis să se continue competiţiile la fiecare patru ani. 1935 – Londra / Anglia. niciodată CISS nu a intenţionat să combine Jocurile Mondiale cu cele ale altor sportivi handicapaţi deoaece colectivitatea surzilor nu are dificultăţi în majoritatea sporturilor practicate de auzitori ci se confruntă numai cu probleme de comunicare. dupa această dată. 2oo1 – Roma / Italia. 1961 – Helsinki / Finlanda. Donalda Ammons.Christchurch / Noua Zeelandă.Paris / Franţa. În urma succesului acestor intreceri. 1977 . 2005 – Melbourne / Australia. La întreceri au participat şi sportivi surzi din Italia. 1928 – Amsterdam / Olanda. În consecinţă. 1985 – Los Angeles / Statele Unite ale Americii. Astăzi. acestor jocuri Mondiale de Vară sau de Iarnă nu li s-a acceptat statutul olimpic până în 2001 din cauza unor interese politice şi financiare. Bernhard (1961 – 10971). De-a lungul istoriei sale au avut loc Jocurile Mondiale de Vară ale Surzilor în următoarele oraşe: 1924 . Ca secretari generali ai CISS au funcţionat de-a lungul vremii d-nii Antoine Dresse (1924-1967). din anul 2001. MENDELSOHN. J.Taipei (China) Jocurile Mondiale de Vară pentru Surzi care. numărul lor a trecut de 94 de ţări de pe toate continentele. a încurajat ţările mai sus menţionate să participe la Jocurile Internaţionale ale Surzilor.

Volei. la Jocurile Mondiale Tăcute participă 234 sportivi iar prinţul suedez Gustav Adolf devine primul reprezentant regal care asistă la eveniment 1949.a. ca primul membru ne-european 1939. Tir. la Roma. se adoptă Statutul CISS 1938. Elveţia 2001. subordonată direct CIO şi subvenţionată de aceasta. CISS rezistă cu succes la mişcarea de încorporare a Jocurilor Mondiale Tăcute în „Jocurile paralimpice”. preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic la ceremonia de deschidere a Jocurilor Mondiale de la KOLN in 1981 şi la probele din primele doua zile. se sărbătoreşte a 75-a aniversare de la crearea CISS. Constituirea Muzeului CISS. 203 . Paris). Fotbal. la Bruxelles. Badmindon.discipline: Atletism. octombrie. 1988-1993. Statele Unite se alătură CISS. Contactele CISS cu CIO au inceput la al 2-lea Congres al CISS şi au continuat până la recunoaşterea CISS ca organizaţie mondială şi independentă de alte organizaţii ale sporturilor pentru handicapaţi. Tenis de masă. august. 1999. se schimbă denumirea Jocurilor Internaţionale Tăcute în Jocurile Mondiale Tăcute. au avut loc primele Jocuri Internaţionale Tăcute (10-17 iulie. Ciclism. Handbal Inot. S-a adoptat limba engleză pentru corespondenţă ca singura limbă folosită. Austria 1955. Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) recunoaşte CISS ca federaţie internaţională cu poziţie olimpică 1965. Bowling. Paris. participarea d-lui JUAN ANTONIO SAMARANCH. 1926. pentru a se recunoaşte natura lor mondială 1974. Desprinderea de Comitetul Internaţional Paralimpic a avut loc la insistenţele conducătorilor Asociaţiilor Sportive ale Surzilor. Polo. Dintre evenimentele mai importante ale acestei organizaţii sportive mondiale amintim : 1924. Lupte. Jocurile Mondiale ale Surzilor se desfaşoară sub denumirea „DEAFLIMPICS” (Olimpiada Surzilor). S-a păstrat denumirea oficială a CISS în limba franceză în amintirea organizatorilor. ş. având în vedere cerinţele unice de comunicare în limbaj gestual ale sportivilor surzi. au loc primele Jocuri Mondiale de Iarnă la Seefeld. Orientare turistică. Tenis. în afara Europei 1966 s-a acordat CISS „Cupa Olimpică” de către CIO ca recunoaştere a serviciilor sale aduse sportului mondial 1967. costurile mari pentru asigurarea de interpreţi. la Davos. belgia. Baschet. incapacitatea IPC de a asigura cazarea numărului tot mai mare de sportivi surzi şi imposibilitatea sportivilor surzi de a participa la unele spoturi unde startul se dădea prin semnal sonor. având ca motto „EQUAL THROUGH SPORTS” ( Egali prin sport). pentru prima dată Jocurile Mondiale ale Surzilor au loc la Washington. într-o sală pusă la dispoziţie de Federaţia Sportivă Italiană a Surzilor 1981. are loc sărbătorirea aniversării celor 50 de ani de activitate.

s-au introdus testele de doping la toate probele şi au fost testaţi obligatoriu primii clasaţi la probe şi sportivii care au doborât recordurile europene sau mondiale . 1979 – Maribel / Franţa. Una din marile probleme a rămas acceptarea sportivilor care au o pierdere de peste 55 dB la urechea cea mai bună deoarece există posibilitatea simulării. 1995 . Patinaj viteză şi Hochei pe gheaţă. după 1977. 2003 Sundsvall / Suedia. PROCHAZKA au avut loc Jocurile Internaţionale de Iarna ale Surzilor în următoarele localităţi : 1949 – Seefeld / Anglia.Montana-Vermala/ Elveţia. alegerea prin vot secret a locului urmatoarelor jocuri cu 6 ani înainte. la doar câteva luni de la devastatorul cutremur care a distrus Capitala. 1967 .Davos / Elveţia. 1983 – Madonna di Campiglio / Italia. împreună cu alte organizaţii sportive pentru handicapaţi. 1963 – Are / Norvegia.La propunerea lui H. Astfel s-a creat posibilitatea creşterii rolului Organizaţiei Europene a Sporturilor Surzilor (EDSO) . CISS. Saniuţe. Abia în 1991. prin introducerea unor probe de audiometrie obiectivă. deşi nu avea înca o federaţie sportivă naţională a surzilor. federaţiile sportive naţionale să fie autonome şi independente iar activitatea lor să fie încurajată şi respectată. 1953 –Oslo / Norvegia. a Confederaţiei Sportive Pan–americane şi celei pentru zona africană .Banff / Canada. Printre alte măsuri stabilite de CISS se numără : limitarea numărului de oficiali care însoţesc echipele la Jocurile Mondiale.Berchtesgaden / Germania. este fondatoare a Fondului Internaţional al Sporturilor pentru Handicapaţi (Amsterdam. a Confederaţiei Sportive a Surzilor pentru zona Asiei şi a Pacificului.Yllas / Finlanda.Lake Placid / Statele Unite ale Americii. s-a eliminat şi acest inconvenient. 1955 . 2007-Salt Lake/ SUA Cu această ocazie se organizează întreceri sportive la următoarele discipline : Schi alpin.Oberammergau/Germania. Cu toate că România s-a numărat printre ţările fondatoare ale CISS. sportivii surzi n-au mai fost prezenţi la ediţia din 1981 de la Koln şi au fost suspendaţi până în 1991 de la toate competiţiile sportive internaţionale din cauza neachitării cotizaţiei. 1971 – Abdelboden / Elvetia. 1991 . la o şedinţa a Biroului Executiv al CISS care a avut loc la Budapesta. Schi nordic. 1983) conceput să colecteze fonduri care să asigure finanţarea pentru organizaţiile sportive internaţionale ale persoanelor cu handicap ca să promoveze activităţiile sportive ale membrilor săi. Treptat. Asociaţia Sportivă a Surzilor din România a fost reprimită cu drepturi egale în marea familie a sporturilor pentru surzi. 1975 . 1999 . 1987 – Oslo / Norvegia. competiţiile regionale să fie controlate de organizaţii sportive regionale. 1959 . Logo-ul Olimpiadei Surzilor 204 . când a găzduit a 13-a ediţie a Jocurilor Mondiale de Vară a Surzilor la Bucureşti.

au existat Campionatele Europene ale Surzilor. ţările care erau membre ale CISS obţineau cu uşurinţă autorizarea pentru organizarea acestor campionate europene. într-un cerc. De Haas (Olanda). In consecinţă. Franţa). cu drept de participare la campionatele europene organizate sub egida acesteia. o primă adunare de constituire care a cunoscut un eşec din cauza manevrelor CISS.Haythornwaite iar membru al consiliului prezidemţial (cum e fost denumit primul comitet al EDSO) a fost ales belgianul Boudewijn de Roose. vice-preşedinţi fiind K. „bun” şi „mare”. 205 . Cu toate aceste opoziţii. Logo-ul încorporează cele patru culori ale steagurilor lumii. astfel că erau perioade când se puteau organiza 8-10 astfel de campionate europene anual fără a se avea siguranţa financiară a desfăşurării lor în bune condiţii. în anul 1981 a avut loc a doua şedinţă de constituire în prezenţa delegaţiilor Asociaţiilor Sportive din Europa. unde s-au stabilit sarcinile şi obiectivele unei federaţii Europene a Sporturilor Surzilor dar abia la 7 iulie. Antibes. De Haas. Joseph Wermuth (Franţa). care a făcut presiuni asupra ţărilor din Blocul comunist Est-european să nu se alăture acestei iniţiative. Hendrik J. Formele mâinii în limba engleză pentru „OK”. unitatea şi continuitatea. în ciuda opoziţiei CISS.Wermouth. s-a înfiinţat în mod oficial EDSO. Secretar General fiind ales englezul R. Italia. Germania şi Olanda) au luat iniţiativa să înfiinţeze o organzaţie care să elimine neajunsurile constatate. Roşu. câteva ţări europene (Belgia. la Antibes. El îmbină simboluri puternice cu ar fi limbajul gestual. Luate împreună. Primul preşedinte a fost ales olandezul Hendrik J. ei trebuie să folosească ochii pentru a comunica. să organizeze Campionate Europene regulate. galben şi verde reprezintă cele patru confederaţii regionale de care am amintit mai sus Organizaţia Europeană Sportivă a Surzilor (EDSO) Înainte de înfiinţarea EDSO (1983. albastru. semnele mâinii înfăţişează semnul pentru „unitate”. S-a hotărât ca fiecare ţară europeană care este membră CISS să fie auromat primită ca membru al EDSO. Din comitetul de organizare pregătitor au făcut parte Karl Kunze (Germania). Centrul logo-ului reprezintă irisul ochiului.Kunze şi J. In acea vreme. care defineşte pe durzi ca oameni vizuali. A avut loc la Madonna di Campiglio. În aceste condiţii. cultura surzilor şi cea internaţională. ţările europene şi-au trimis delegaţii pentru a stabili forma şi programul constituirii unei Federaţii Europene a Sportivilor Surzi.A fost conceput în 2003 de artustul Ralph Fernandez. reprezintă semnul original al „Olimpiadei Surzilor”. Este un simbol pozitiv şi puternic al colectivităţii internaţionale a sportului tăcut. Franţa. care se surapun una peste alta. Franţa. o organizaţie înfiinţată în 1967 şi aflată sub auspiciile CISS. Roland Haythornwaite (Anglia) şi Boudewijn de Roose (Belgia). Sarcina acestei organizaţii era să promoveze sportul surzilor. La întrunirea de înfiinţare au fost prezente 9 ţări.

Primul preşedinte al ICSC a fost ales olandezul L. tenis de câmp. fotbal indoor. badmindon. Responsabilitatea managementului organizatoric este acordată la 2 delegaţi iar alţi 2 delegaţi tehnici răspund de respectarea regulamentului pentru fiecare ramură sportivă. Subliniem că toţi membrii comitetului EDSO. acest preşedinte coordona o organizaţie europeană de şah ce funcţiona neoficial. cu regret că primul preşedinte al EDSO. In afara Campionatelor Europene au loc meciuri de calificare la fotbal.când s-a înfiinţat în mod oficial ICSC. Următorii preşedinţi ai ICSC au fost germanul O. Actualul preşedinte al EDSO este o femeie. ale EDSO se desfăşoară în 20 de ramuri sportive diferite cum ar fi atletism. care a fost aleasă în această funcţie în 2004 Comitetul Internaţional al Şahului pentru Surzi (ICSC) În scopul promovării „sportului minţii” în rândul persoanelor surde s-a înfiinţat în anul 1953 Comitetul Internaţional al Şahului pentru Surzi (ICSC). înot. adăugându-se hocheiul şi atletismul pe teren acoperit astfel că în prezent C. deoarece sunt acceptate în turneul final numai 12 echipe iar câştigătoarele sunt calificate direct la Campionatele Mondiale (Deaflimpics).G. Actualmente sunt membre ale EDSO 40 de ţări europene cu peste 50. maghiarul Geza Vida (1986-1994). după 2002. baschet (bărbaţi şi femei) şi volei (bărbaţi şi femei) şi handbal. În continuare. cros. atletism pe teren acoperit.Punsche (1956-1962 şi 1978-1986). Conform statutului. Până în 1953. orientare turistică.Boyce (1994-2002).Svabensky (1962-1964. destinele şahului mondial pentru surzi sunt dirijate de italianul Michele Visco.J.Dronkers care a funcţionat în perioada 1949-1955. Datele şi programul acestora fiind stabilite cu 4 sau 6 ani înainte. germanul H. Amintim aici. franţuzoaica Isabelle Malaurie. astfel că se asigura o planificare sistematică şi o securitate financiară iar desfăşurarea campionatelor avea loc după 2 ani de la terminarea campionatelor mondiale organizate de CISS la fiecare din cele 17 discipline sportive. olandezul Hendrik J.E. preşedinţii ce au urmat au fost aleşi pe perioade de 4 ani. polo. fotbal. La al IX-lea Congres al EDSO care a avut loc la Vilnius în 1998 s-a extins şirul disciplinelor sportive. cehul M. Până în prezent au avut loc 14 Campionate Mondiale de Şah pe echipe pentru bărbaţi şi 2 pentru femei după cum urmază : 206 . De Haas a încetat subit din viaţă în cursul participării sale la al treilea C.E.000 de sportivi legitimaţi în cadrul celor cca 1000 de cluburi. ciclism.Începând din 1983 au avut loc 5-7 Campionate Europene anual. de fotbal. baschet. englezul A. delegaţii tehnici şi orice alt responsabil al C.Meurer (1964-1978). prin votul delegaţilor. cu posibilitatea re-alegerii la congres. handbal.E. tenis de masă. schi alpin şi volei. bowling. lupte. Acesta coordonează relaţiile dintre jucătorii de şah din cadrul asociaţiilor naţionale ale surzilor şi aplică acelaşi regulament al jocului de şah stabilit pentru persoanele valide. desfăşurate sub egida acestua sunt persoane surde.

Structura Federaţiei Surzilor din Japonia JFD este o organizaţie-umbrelă care cuprinde 47 de filiale prefecturale ale surzilor şi este încorporată în structura Ministerului Asistenţei Sociale. 1966-Leksand (Suedia). la o populaţie de cca 127. 1998-Lucerna (Elveţia).2 la mie) o dată cu intensificarea activitţilor sociale şi a luptei surzilor pentru drepturi civile. Majoritatea veniturilor provin din cotizaţii. primul Campionat având loc la Essen. La nivel legislativ. Legătura şi interdependenţa de contractele locale face ca JFD să fie cuprinsă în structura guvernamentală care conduce ţara în acel moment. 1970-Turku (Finlanda). fără salturi. Roma (1995). Essen (1979).. Szeged (1983). când a fost înfiinţată Asociaţia Surzilor din Japonia. Acestea au continuat să se desfăşoare la Goteborg (1975).000 ( date valabile pentru anul 1998). Japonia. 1986-Abufeira (Portugalia).1990-Veszprem (Ungaria). activitatea de colaborare a JFD cu sistemul administrativ s-a dovedit a fi fructuoasă. Helsinhi (1993). Organizarea asociaţiilor de surzi şi a serviciilor de interpretare in diferite ţări (Romania. Belgrad (1987)..1953–Oslo (Norvegia). Sub aspect organizatoric. Finlanda) Japonia Federaţia Surzilor din Japonia (JFD) a fost înfiinţată în 1948 cu toate că rădăcinile sale se întind până în 1915. 1974-Fredericia (Danemarca). la protecţia socială şi a drepturilor persoanelor surde şi la recunoaşterea oficială a limbajului gestual. 1994Brunn (Cehia). După această dată numărul membrilor a crescut brusc. SUA. 2006. ajungând la 27. Hamburg (1991). 1955–Oberammergau (Germania. Calitatea de organizaţii non-profit no scuteşte de plata impozitelor pe veniturile obţinute din diverse surse. Den Haag (1977). 1978-Obersdorf (Germania). 1982Mallorca (Spania). Organizaţia şi-a elaborat structuri organizatorice şi strategii legale cu privire la elaborarea şi dezvoltarea serviciilor de interpretare. Vaxjo (1981). Winterthur (1985). 1962-Varna (Bulgaria). 1958-Londra (Anglia). Activităţile de bază ale JFD se desfăşoară la nivel local şi prefectural cu ajutorul persoanelor angajate şi a celor care activează în mod voluntar. 2002-Vilnius (Lituania). Germania.000 000 de locuitori (cca 0. Londra (1989). inclusiv din donaţii. Din acest motiv JFD nu solicită şi nu primeşte donaţii caritabile în afara donaţiilor pentru proiecte. Biroul Executiv al JFD este format exclusiv din membri surzi. aducând schimbări în politica guvernamentală care au 207 .? La fiecare 2 ani se organizează campionate europene de şah începând din anul 1973. Până în 1960 activităţile Asociaţiei au decurs lin. ceea ce ne determină s-o includem în cadrul organizaţiilor guvernamentale.

Aceste Asociaţii au centre informaţionale pentru surzi care asigură casete video subtitrate şi spaţii unde surzii se pot întâlni pentru a participa la diverse activităţi şi unde pot să primească o îndrumare profesională. surzii beneficiază de bilete gratuite sau compensate pentru călătoria cu metroul sau cu trenul. fapt care a determinat luarea în considerare a drepturilor umane ale persoanelor surde din această ţară. Asociaţiile prefecturale ale surzilor primesc speţii gratuite pentru birouri în cadrul clădirilor de asistenţă socială prefecturală şi beneficiază de personal auxiliar. surzii primesc o varietate de servicii. ceea ce permite ca acestea să se desfăşoare cu contribuţii minme din partea cursanţilor sau să fie gratuite. La intervale de trei ani s-au desfăşurat două proiecte. o nivelare a diferenţelor regionale subtile constatate şi să se încurajeze învăţarea acestei forme de limbaj de către auzitori. ei promesc o compensaţie suplimentară care acoperă diferenţa până la venitul mediu pe economie. Din acest motiv a debutat în 1982 un alt proiect de cercetare cu durata de trei ani. Astfel. s-au înfiinţat „cluburi de limbaj gestual” pentru cei interesaţi să-şi perfecţioneze studiile de limbaj gestual în afara cursurilor obişnuite. unul vizând plasarea interpreţilor iar celălalt.K.. să se realizeze o standardizare a limbajului gestual japonez. Multe din aceste cursuri sunt finanţate de guvern.fost benefice petru membrii surzi. Astfel.pg. S-a urmărit. aceste proiecte nu au dus la conturarea unui sistem naţional satisfăcător de formare şi de plasare a interpreţilor. In acest scop JFD a publicat o carte „Our Sign Language” (Limbajul nostru gestual). Accentul s-a pus pe un sistem de formare şi 208 . care a urmărit formarea unui sistem standardizat de limbaj gestual. modalitatea de delegare a asistenţilor în limbaj gestual acolo unde era nevoie de ei. cu participarea activă a JFD. la care au contribuit 11 experţi din diferite domenii şi 4 persoane surde. In cursul interogatoriilor efectuate de poliţia niponă aceasta nu a beneficiat de un interpret calificat. 415). se acordă medicamente ş echipamente medicale compensate. 1999. Filialele prefecturale ale JFD organizează cursuri oficiale de limbaj gestual la nivel local. pe care le menţionăm mai jos: dacă au un venit redus. Sistemul de interpretare din Japonia În 1965 o persoană surdă a comis o crimă. apărută în 1969. În 1970 Guvernul japonez a început să desfăşoare un „Program de formare a asistenţilor în limbaj gestual” prin care au luat amploare cursurile de limbaj gestual pe întreg teritoriul ţării. printre altele. apt ce a determinat JFD să militeze pentru recunoaşterea importanţei interpreţilor calificaţi în limbajul gestual în scopul protejării drepturilor umane ale persoanelor surde (Nobuyuki. sperând că aaceasta va contribui la înlăturarea concepţiei greşite a populaţiei japoneze că limbajul gestual al surzilor nu este un limbaj adevărat. Prin folosirea personalului local există o strânsă legătură între Asociaţiile locale. Totuşi.

consultanţă privind acordarea de drepturi umane şi alte drepturi legale. Fondurile necesare formării interpreţilor au provenit de la Ministerul Asistenţei Sociale care a încheiat contracte cu filialele prefecturale ale Federaţiei Surzilor din Japonia pentru efectuarea acestor servicii. Actualmente există trei sisteme de organizare a formării de interpreţi în limbaj gestual. In scopul formării de interpreţi calificaţi care ar putea să lucreze „orice. fie prin oficiul de asistenţă socială prefectural. „Cercurile de limbaj gestual” sunt formate din grupuri mici. un curs de nivel intermediar de 55 de ore cu 23 de teme şi 209 . (prezentată de Shinichi. cererea este de patru ori mai mare. JFD a solicitat înfiinţarea unui centru naţional de cercetare şi de formare a interpreţilor în limbaj gestual.de atestare care să garanteze oferirea viitorilor interpreţi a unui nivel uniformizat de cunoştinţe şi de priceperi. Menţionăm că formarea de interpreţi în limbajul gestual în Japonia constituie o parte a unui proiect mai larg şi de durată ( pe 20 de ani) de popularizare a limbajului gestual în rândurile populaţiei japoneze. fapt realizat în 1982. este alcătuită din un curs de bază cu durata de 35 de ore care cuprinde 23 de teme. În cadrul acestui sistem. oricând”. Biroul de repartizare caută un interpret disponibil cu calificarea adecvată şi se face o programare. Interpreţii calificaţi sunt formaţi prin cursuri cu durata de 2-3 ani. Structura acestor cursuri. iar limbajul gestual este predat la un nivel mai avansat. fie prin filiala locală a Asociaţiei Surzilor. „Seminariile de limbaj gestual” au un caracter pronunţat oficial. medicină. În cadrul acestui proiect s-au înfiinţat „cercuri de limbaj gestual” şi „seminarii de limbaj gestual” în aproape toate oraşele din Japonia. angajare. profesia de interpret nu are căutare în Japonia. au caracter neoficial. unul al Ministerului Muncii. iar începătorii pot să înveţe limbajul gestual la nivel elementar şi ar putea să interacţioneze cu indivizii surzi la acest nivel. Mai mult decât atât. JFD în colaborare cu „Asociaţia naţională de cercetare în domeniul limbajului gestual” a elaborat un alt proiect care viza educarea unui număr de cca 1. În Japonia serviciile de interpretare sunt în totalitate voluntare şi sunt realizate mai ales de femei casnice care au soţi salariaţi ar plata nu depăşeşte 8 dolari pe oră. Pentru folosirea interpreţilor. sunt finanţate de guvern şi sunt foarte ieftine întrucât urmăresc încurajarea interacţiunii dintre surzi şi auzitori din cadrul aceleiaşi comunităţi. interpreţii sunt delegaţi să lucreze. altul la nivel de prefectură şi ultimul la nivel de oraş. 1999). Primele examinări în vederea atestării primilor 1000 de interpreţi au început în 1989. Cursurile sunt predate de membri ai Asociaţiei Surzilor. Formarea interpreţilor are loc într-o diversitate de domenii cum ar fi : învăţământ. o persoană surdă care are nevoie de interpret ia legătura cu biroul de plasare a interpreţlor. În funcţie de solicitările din aceste domenii particulare. reprezentanţii guvernamentali contactează filialele prefecturale pe bază de contracte. Din cauza salariului mic şi a lipsei perspectivelor de promovare.K. care sunt acordate de Asociaţiile prefecturale ale Surzilor. oriunde.2 milioane de japonezi care să fie convinşi de necesitatea unui sistem naţional de interpretare în limbaj gestual.. Cu toate că până în 1997 au fost atestaţi 1000 de interpreţi.

aceştia sunt în pericol să sufere o serie de tulburări psihice. După absolvirea examenului. Avantajul sistemului japonez constă în uşurinţa de a se obţine serviciile unui interpret. interpretul în limbaj gestual urmează o perioadă de pregătire specializată în domeniile pe care le-am menţionat anterior. colegii sau in instituţiilr juridice. cu excepţia celor angajaţi la universităţi. o serie de interpreţi nu pot efectua servicii pe durată nedeternimată. Cu toate acestea. Ministerul Invăţământului încă nu recunoaşte necesitatea folosirii limbajului gestual în şcoli în timp ce Ministerul Asistenţei Sociale se arată extrem de binevoitor sub aspect social în privinţa folosirii limbajului gestual de la o vârstă cât mai mică şi asigură finanţare pentru formarea de interpreţi. Din cauza preţului foarte scăzut. el se bazează pe voluntariat. există un program finanţat de Ministerul Asistenţei Sociale pentru femeile casnice care doresc să lucreze ca asistent voluntar în limbajul gestual. În general există o lipsă de interpreţi iar piaţa muncii nu reacţionează deoarece guvernul a stabilit salarii iraţional de mici pentru serviciile asigurate de interpreţi. este uşor ca medicii şi avocaţii să fie convinşi să plătească serviciile acestor interpreţi. singurii interpreţi care beneficiază de încadrare cu normă întreagă se găsesc în serviciile referitoare la surzi. ci doar o familiarizare cu cerinţele profesiunii de interpret. Aşa cum am menţionat anterior. După parcurgerea perioadei menţionate. Totuşi. Astfel. Statele Unite ale Americii Structura Asociaţiei Naţionale a Surzilor din SUA 210 . nu oferă un salariu şi nu sunt perspective de promovare şi foarte puţini dintre cursanţi rezistă dacă nu au o motivaţie suficient de puternică. Fenomenul îmbătrânirii populaţiei atrage acum atenţia factorilor care se ocupă de problemele sociale. calitatea interpreţilor calificaţi din Japonia diferă foarte mult. există mari diferenţe între pregătirea care se realizează în fiecare prefectură din cauză că planul de instruire. programele. S-a observat că deşi numărul de cursanţi a crescut. Din acest motiv. Interpreţii cei mai pricepuţi vor fi şi cei mai solicitaţi. De asemenea.o practică internă de 20 de ore unde sunt abordate 14 teme. Cauzele nu rezidă în dificultatea examenului ci în faptul că sistemul de interpretariat durează 2-3 ani. manualele şi cerinţele nu sunt unitare. foarte puţini dintre aceştia au promovat examenul de limbaj gestual. cu toate că acest program are o serie de inconveniente. Din cauza suprasolicitărilor şi a stressului. în scopul perfecţionării deprinderilor de interpretare. Această situaţie determină pe beneficiarii serviciilor de interpretare să plătească o parte din valoarea acestor servicii. Datorită mentalităţii voluntare . el nu oferă o pregătire profesională. programul menţionat asigură o pregătire a populaţiei feminine a Japoniei la nivelul comunicării cotidiene cu persoanele surde. are loc o examinare a limbajului gestual al cursanţilor care doresc să devină interpreţi prefecturali. Între timp se organizează o serie de seminarii unde interpreţii se familiarizează cu cerinţele examenului naţional de atestare.

numărul de persoane surde diferă în funcţie de riguozitatea recensământului. instituţia vizată devine răspunzătoare pentru asigurarea unui interpret dacă nu are deja unul în cadrul schemei de personal. Actualmente ea are un număr mai mic de membri (cca 22. Majoritatea interpreţilor din SUA sunt profesionişti şi obţin venituri substanţiale sau integrale din această activitate. toate instituţiile publice. Sistemul american de interpretare Modelul american de interpretare a apărut odată cu Legea Americanilor cu Disabilităţi (ADA) din 1990 care se bazează pe concepţia că toate persoanele au acces la serviciile publice. la sisteme de salvare prin telefoane cu text. care-i permite să mobilizeze cu uşurinţă pe membrii săi.. K. Dar. Legea menţionată cere ca interpreţii calificaţi să fie pregătiţi şi examinaţi de Oficiul Naţional al Interpreţilor pentru Surzi (National Registry of Interpreters for the Deaf). Spre deosebire de Japonia. care includ. Biroul executiv al NAD este format din membri surzi. Or. datele menţionate mai sus se situează cu mult sub această limită. interpreţii calificaţi trebuie să participe periodic la cursuri de perfecţonare. subtitrarea unor emisiuni informative ale companiilor de televiziune. care creează dificultăţi în mobilizarea surzilor americani la acţiunile NAD. aşa cum au menţionat şi alţi autori. În structura sa organizatorică. În funcţie de 211 . conform unei vechi tradiţii cu rădăcini în creştinism.000. NAD este o organizaţie non-profit care îi permite să primească donaţii scutite de impozit. şcoli.a. care încurajează pe cetăţenii americani şi intreprinderile să doneze fonduri pentru acest gen de organizaţii non-profit. de etatea persoanelor surde ş. 1999). dacă o persoană surdă din SUA cere un interpret pentru a avea acces într-un anumit loc. Astfel. Pentru a-şi păstra licenţa. restaurante.000) la o populaţie de peste două ori mai mare decât a Japoniei (cca 270. de dezvoltarea economică a acestor zone. magazine. Accesul egal include cerinţa ca surzii să aibă acces la alarme vizuale de incendiu. printre altele. în exclusivitate. Tranşele de plată pentru serviciile asigurate de interpret diferă între 40 şi 100 de dolari pe oră în funcţie de calificarea şi de disponibilitatea interpretului pe plan local. Această lege plasează responsabilitatea egalităţii de acces pe instituţii inşoişi. care are o populaţie densă. NAD are un centru juridic pentru rezolvarea situaţiilor în care sunt implicate persoane surde (Nakamura. şi accesul la serviciile de interpretare. afiliată la Asociaţia Naţională a Surzilor dar care nu este subordonată acesteia. hoteluri.Bell.a. ş. de zona geografică. spitale. care estimează că pe glob ar exista cca o persoană surdă la mia de locuitori.Asociaţia Naţională a Surzilor din Statele Unite (NAD) s-a înfiinţat în 1880 şi a funcţionat câteva decenii cu teama că numărul membrilor săi va scădea ca urmare a activităţii promotorilor reducerii numărului de surzi prin intervenţii genetice şi prin alte măsuri promovate de adepţii lui A.G.000 locuitori) ceea ce reprezintă 0. surzi americani sunt răspândiţi pe un teritoriu vast. înfiinţată în 1965.08 la mie în comparaţie cu datele statistice ale Federaţiei Mondiale a Surzilor (FMS).

ASF asigură un cadru de pregătire pentru elaborarea unor acţiuni la nivel local şi regional. vecinul surd trebuie să facă apel la un interpret sau la un prieten care cunoaşte sistemul gestual. Limbajul gestual şi învăţământul 212 . umane şi lingvistice şi a unui mediu în care surzii să poată fi mândri de moştenirea lor. de istoria. dacă are loc o situaţie care implică doi vecini. Accentul pus pe economia de piaţă are şi unele dezavantaje pentru sistemul american de interpretare. 5000 folosesc limbajul gestual ca principal mijloc de comunicare iar 15. s-a născut în 1905 din dorinţa şi nevoia persoanelor surde şi a familiilor lor de a conlucra în direcţia îmbunătăţirii situaţiei persoanelor aflate într-o situaţie similară. În anul 2005 ASF sărbătoeşte cei 100 de ani de existenţă cu multe evenimente la nivel local. Sediul central al ASF se află în „Light House” (Casa Luminii) din Helsinki. la afacerile mici sau la persoane luate individual.000 de persoane cunosc şi folosesc limbajul gestual ca profesori şi interpreţi. Ea are o îndelungată tradiţie în sprijinirea persoanelor surde. serviciile publice din SUA sunt răspunzătoare de asigurarea accesului „rezonabil” la serviciile unui interpret. nu se referă la intreprinderile non-profit. pentru asigurarea deplină a drepturilor sociale. Astfel. această economie de piaţă rectifică cu uşurinţă sistemul şi îi determină pe cetăţeni cu un salariu avantajos să devină interpreţi şi să lucreze în universităţi. naţional şi nternaţional. Astfel. Cu toate că există o mare lipsă de interpreţi. Dintre acestea aprox. Situaţia limbajului gestual şi a interpretării în Finlanda Asociaţia Surzilor din Finlanda (ASF). deoarece. În fine. de la copii până la preşcolari. regional. limbajul şi cultura lor. unde se pot bucura de folosirea limbajului gestual finlandez şi de cultura lor vizuală. de pildă. cursurile de limbaj gestual american sunt relativ scumpe şi numai persoanele bine motivate pentru o carieră în interpretare le pot finaliza. multe instituţii mici vor căuta să evite cheltuielile mari necesitate de întreţinerea interpreţilor. oferind totodată un evantai de servicii şi de activităţi pentru toate grupurile de vârstă. ASF a evoluat de la o simplă organizaţie cu un singur angajat itinerant la alta ce cuprinde 41 de cluburi membre cu peste 100 de angajaţi care asigură o diversitate de servicii destinate îmbunătăţirii vieţii celor 8000 de persoane surde. Legea ADA acoperă numai serviciile publice. multe intreprinderi mici evită să asigure interpreţi. Din cauza acestor cheltuieli. De-a lungul vremii. un centru modern pentru surzi şi deficienţi de auz. ele fac apel la sistemul ”hârtie şi creion” în cazul unor consultaţii medicale. în sistemul juridic-administrativ şi în alte domenii specializate.complexitatea actului de comunicare. dacă responsabilitatea asigurării de interpreţi este plasată pe furnizorul de servicii. Aceste cluburi oferă persoanelor surde şansa de a fi împreună şi de a-şi apăra drepturile la nivel local. Economia americană de piaţă este cea care dirijează sistemul de interpretare şi-l face să fie avantajos.

Aici a loc şi cusuri de limbaj gestual pentru auzitori. secţia de producţie video din cadrul Asociaţiei. PC de buzunar şi pe telefonul mobil al firmei Nokia Communicator. care oferă activităţi şi cursuri pentru studenţii care folosesc limbajul gestual. Lunar. Se urmăreşte folosirea televiziunii digitale pemtru transmiterea informaţiilor în limbajul gestual. Această secţie caută mijloace care să facă accesibile persoanelor surde care folosesc limbajul gestual serviciile culturale elaborate pentru auzitori. constituie o prioritate a Asociaţiei. Rata şomajului la surzii din finlanda este considerabil mai mare decât media naţională şi se caută canale de angajare dar factorii esenţiali sunt educaţia şi pregătirea pentru un loc de muncă. carţi şi programe pe casete video despre durzi şi surditate. Alte activităţi importante includ producerea de materiale didactice pentru predarea limbajului gestual şi dezvoltarea serviciilor asigurate de interpreţi. Teatrul Finlandez pentru surzi oferă spectacole în limbaj gestual. pe baza unui Plan de învăţământ eleborat în colaborare cu universităţile obişnuite. mai ales prin folosirea intensivă a internetului. a competiţiilor şi a activităţilor de formare. În anul 2004 acest dicţionbar a devenit disponibil pe smart-phone. se folosesc video-foane şi site-uri WEB pentru interpretarea la distanţă şi pentru asigurarea serviciilor de consiliere în limbaj gestual. Secţia care se ocupă de dezvoltarea învăţământului caută să asigure folosirea limbajului gestual pe toată durata procesului de instruire a elevilor surzi. cei care iubesc cultura şi profesioniştii au ocazia să-şi dezvolte priceperile şi să-şi prezinte producţiile. De pildă. Asigurarea accesului la informaţie. Unele proiecte includ o şcoală virtuală în limbaj gestual finlandez şi un centru de orientare profesională. 213 . Cultura şi informarea Secţia pentru cultură se ocupă de organizarea evenimentelor culturale. un serviciu de informare şi o bibliotecă asigură elaborarea de rapoarte. Astfel. care constituie un serviciu deosebit de important destinat publicului. produce un program educaţional şi cultural în limbaj gestual. Astfel. Un proiect finanţat de Ununea Europeană. De asemenea. Servicii sociale şi de angajare Acestea sunt deservite de 15 consilieri care lucrează pe tot cuprinsul ţării şi folosesc limbajul gestual când consiliază clienţii surzi şi îi ajută să se angajeze.DEAFVOCurmăreşte dezvoltarea predării limbajului gestual în învăţământul profesional prin folosirea tehnologiei informaţiei şi a comunicării. În administrarea Asociaţiei Surzilor din Finlanda se află o Şcoală Superioadă Populară (un centru de educaţie superioară pentru adulţi).Asociaţia promovează limbajul gestual şi desfăşoară cercetări legate de acest limbaj. publicaţii. în 1998 a publicat „Dicţionarul de bază al Limbajului Gestual Finlandez” care a fost lansat în 2002 pe reţeaua on-line de web.

Activitatea internaţională Asociaţia Surzilor din finlanda are contacte şi relaţii internaţionale extensive care funcţionează cu succes. Aproape jumătate din bugetul Asociaţiei este acoperit de Finnish Slot Machine Association. servicii WEB în limbaj gestual. Oraşele sunt puţine şi de mici dimensiuni. În acest sens am urmărit situaţia surzilor din două ţări africane. Aceasta constituie un exemplu de colectivitate de lucru formată din surzi şi auzitori care folsesc limbajul gestual în comunicare. din Asia de Sud-Est. Nu este semnalată prezenţa unor şcoli oficiale ci doar câteva şcoli sponsorizate de 214 . iar transportul dintre ele se realizează cu dificultate. În aceste condiţii. Sunt în curs de desfăşurare proiecte cu organizaţiile din părţile de sud şi de est ale Africii. De o lungă tradiţie se bucură cooperarea cu ţările Nordice prin Consiliul Nordic al Surzilor. programe video şi TV. Ca membru al Uniunii Europene. KL SUPPORT. dintre care jumătate sunt persoane surde. Birourile Preşedintelui şi ale Secretarului General al FMS sunt situate în „Casa Luminii”. Unele aspecte privind integrarea surzilor din ţările aflete în curs de dezvoltare comparativ cu a celor din ţările dezvoltate Putem considera că nivelul de dezvoltare economico-socială a unei ţări îşi pune amprenta asupra posibilităţilor de integrare socială a surzilor din ţara respectivă. cu o populaţie restrânsă. Asociaţia Surzilor din Finlanda participă la diverse activităţi europene. diferite sectoare ale administraţiei de stat acordă donaţii. o organizaţie care colectează fonduri prin administrarea unui cazinou şi a unor aparate care vând diferite obiecte. Comunicarea în familiile cu un copil surd se realizează pe baza unor sisteme particulare fiecărei familii. Burundi este o ţară subdezvoltată. care contribuie la creşterea veniturilor proprii ale acestei organizaţii. din Orientul Mijlociu. este o intreprindere de marketing care acţionează ca factor intermediar între aparatura de sprijin necesară şi intreprinderile care o produc. Cealaltă. Burundi şi Kenya. pe care o prezentăm în rândurile ce urmează. adulţii şi copiii surzi par să fie izolaţi unii de alţii. Una din ele. De asemenea. din Balcani şi din alte părţi. Elaborarea de proiecte ocupă o parte importantă din activitatea internaţională a Asociaţiei. de aproximativ 5 milioane de locuitori ce se ocupă mai ales cu agricultura pe terenuri familiale situate pe dealuri nisipoase. Intreprinderi proprii şi business ASF patronează două intreprinderi. PROSIGN OY AB care este singura companie de producţie din Finlanda care s-a specializat în producerea de activităţi multimedia. Aspecte legate de personal şi economie În cadrul ASF lucrează un grup multicultural şi multilingual.

fiecare familie are mai mulţi copii iar aceştia îşi asumă rolul de supraveghere a persoanei surde după decesul părinţilor. Această ţară. 2000 de elevi surzi sunt instruiţi de 200 de profesori. Rarele excepţii de care aminteam mai sus se referă la acei surzi care puteau să urmeze o şcoală de pe lângă o biserică. 4. În Burundi există două triburi principale. Asociaţia Naţională a Surzilor din Kenya a publicat un dicţionar al limbajului gestual dar nu se ştie precis dacă aceste semne reprezintă un limbaj unitar deoarece sunt multe forme tribale de limbaj gestual. Învăţând să comunice. Astfel. aflată în curs de dezvoltare. Şcoala primară nu este obligatorie. performanţa elevilor surzi la testele şcolare este slabă şi s-a recomandat folosirea limbajului gestual cel puţin pe bază experimentală. Dintre copiii de vârstă şcolară 2 la mie sunt surzi. Deoarece profesorii nu cunosc bine limbajul gestual.000 de copii surzi de vârstă şcolară dar nu există un sistem de educaţie a surzilor iar aceştia nu sunt bineveniţi în şcolile pentru auzitori. Limba oficială tribală este SWAHILI dar a doua limbă oficială este cea engleză. 215 . Mai puţin de un sfert din populaţia adultă este alfabetizată şi doar un copil din trei merge la şcoala primară. să le mobileze şi să le întreţină. comunitatea locală trebuie să construiască şcoli. de aceea surzii nu au şanse să devină profesori într-o şcoală de surzi. Dintre acestea o şcoală este de nivel liceal iar 5 clase de surzi sunt ntegrate în şcoli de masă. din care jumătate au pregătire de specialitate cu durata de doi ani. elevii sunt integraţi în şcoli de masă. În Kenya există un Institut de Pedagogie Specială care asigură cadrele pentru învăţământul special cu durata de 3 ani. are o populaţie de 20 milioane de locuitori care aparţin la mai multe etnii. aceşti elevi pot să dobândească unele cunoştinţe legate de tâmplărie sau de vânzarea unor produse şi pot să aibă de lucru dacă auzitorii se pot înţelege cu ei şi le vor da de lucru. Se estimează că există aprox. că sunt retardaţi mental deoarece nu se poate comunica cu ei. de mari dimensiuni. situaţia este ceva mai bună. Auzitorii îi consideră pe surzi ca fiind lipsiţi de inteligenţă şi nu li se poate acorda vreun rol social. Cei aprox. cu rare excepţii şi se crede că nu pot fi educaţi. Hutu (care cuprinde 85 % din populaţie) şi Tutsi (15%). La admitere se cere o diplomă de profesor şi trei ani de practică pedagogică într-o şcoală. care au un limbaj oficial comun-kirundi şi o a doua limbă oficială-franceza.biserici. copiii surzi sunt ne-educaţi. Toată ţara cuprinde 17 şcoli cu internat pentru surzi. astfel că nu se poate vorbi de prezenţa unui limbaj gestual comun şi nici de o organizaţie a surzilor. care nu este obligatorie. Şcolile pentru surzi au aceeaşi programă şi aceleaşi manuale ca în şcolile de masă dar ritmul de lucru şi metodele sunt diferite. Acolo unde unele şcoli pot să asigure servicii pentru surzi. De obicei. Deşi profesorii sunt plătiţi de guvern. Accentul se pune pe instruirea orală şi pe labiolectură. În Kenya. Femeile surde burundeze nu se pot căsători şi nu pot avea copii în cadrul unei familii.

2 unităţi post liceale şi mai multe clase integrate în şcoli generale. construind şcoli. fiecare având propria specializare. După terminarea şcolii generale. zugrav-vopsitor-mozaicar-faianţar. frizer-coafor. Este posibil ca un număr mic de copii surzi din zonele rurale sau izolate să rămână neşcolarizaţi fie că părinţii lor nu ştiu că există şcoli speciale fie că ei nu au posibilităţi materiale să-i ducă la şcoală. Astfel. Situaţia din România se apropie mai mult de cea a ţărilor din vestul Europei sub aspectul integrării surzilor în mai multe domenii ale vieţii sociale. Această reţea ce se întinde în oraşele mai mari sau cu mai multe persoane surde.la Catedra de Teologie Ortodoxă şi Asistenţă Socială Didactică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea din Piteşti. adunând date şi colectând fonduri cu care plăteşte cazarea a jumătate din numărul elevilor surzi.Dintre cele 17 şcoli. 5 licee aflate în structura acestor centre şcolare. Ca urmare a creşterii cerinţelor de educaţie. Cea mai mare parte dintre absolvenţi migrează spre oraşe unde caută de lucru şi se grupează în asociaţii ale surzilor. tinichigiu auto. depanator aparate electrice şi electrocasnice. datele disponibile ne arată că cei aproximativ 3200 de elevi surzi sunt cuprinşi în cele 8 grădiniţe autonome. înfiinţând clinici. Insă situaţia va fi remediată curând odată cu înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Persoane cu Handicap şi a Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Copiilor şi Adopţii şi a reţelei de asistenţă socială din cadrul primăriilor. Spre deosebire de alte ţări aflate în curs de dezvoltare. 6 şcoli sau centre şcolare profesionale. 15 şcoli elementare care au şi grădinişe în structura lor. Meseria cea mai frecventă este cea de tâmplar. vopsitor caroserii auto). în industria textilă şi confecţiilor. după 1990 s-a manifestat tendinţa de a se folosi tot mai mult comunicarea gestuală în şcolile speciale. Astfel surzii au posibilitatea să lucreze ca profesori de religie în şcolile pentru surzi sau ca asistenţi sociali în diverse unităţi. sculptor în lemn. montator tâmplărie din aluminiu sau PVC). Astfel. în ţara noastră există o reţea medicală în aproape toate oraşele mari unde se face evaluarea auzului. sub aspectul integrării şcolare. surzii din Kenya au unele avantaje semnificative. învăţământul de 9 ani fiind obligatoriu. tâmplar. există oficiali şi profesori entuziaşti şi mai bine informaţi iar asociaţia de părinţi este dinamică. trei sunt profesionale. s-a creat în 1999 o specializare nouă. etc Modalitatea dominantă de comunicare este cea orală dar. În 1999 s-a adoptat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. majoritatea elevilor surzi urmează cursuri cu durata de 3-4 ani în cadrul şcolilor profesionale unde se pot califica în diverse meserii din mai multe domenii cum ar fi cel al construcţiilor şi lucrărilor publice ( instalator sanitar. brutar. la 216 . se efectuează intervenţii chirurgicale sau se protezează auzul deficitar. în sectorul serviciilor de întreţinere (electromecanic. în domeniul hotelier-alimentaţie cum ar fi cofetar. patiser.Comunicare prin limbaj gestual. cuprinde pe aproape toţi copiii de vârstă şcolară. Sub aspect medical. 102 care.

De asemenea. Desigur. Aceasta presupune ca surzii să se dezvolte cu mândria de a fi surzi. ei au ocazii rare de a comunica şi cu alţi surzi. deoarece poate comunica cel puţin gestual şi poate primi informaţii în acest limbaj de la părinţi. din cauza situaţiei economice. a fost adoptat un ordin comun al MEC şi MSF de atestare a interpreţilor în limbaj gestual pentru persoanele surde şi în limbajul specific persoanelor cu surdocecitate. Auzitorii pot să-i ajute să se integreze în societatea majoritară dar trebuie să ţină seama de cultura lor. rude.articolul 15. Lane. Deoarece instruirea din Burundi şi Kenya se face de obicei în limba franceză sau engleză. El poate fi un dezavantajat sub aspect economic dar nu mai poate fi considerat retardat mental. să nu exagereze cu mainstreamingul. ceea ce reprezintă o integrare cu autonomie . a recunoscut oficial limbajul gestual şi a recomandat formarea şi angajarea de interpreţi în limbajul gestual în toate domeniile care au tangenţă cu persoanele surde. surzii au posibilităţi limitate de a comunica cu auzitorii. Pe de altă parte. Se poate conclude că dacă un copil surd poate să meargă la şcoală el poate să aibă o viaţă mai bună decât unul neinstruit. istorice şi geografice. deşi trăiesc în mijlocul lor. această structură socială o putem numi integrare cu izolare. surzii doresc o integrare cu autonomie. (a). integrarea surzilor este bazată pe o cultură distinctă de cea a auzitorilor. să aprecieze limbajul gestual deoarece unii surzi nu pot să suplinească limbajul gestual cu cel verbal ceea ce-i poate duce la izolare de lumea auzitorilor. să aibă un limbaj gestual fluent şi legături strânse cu alţi surzi. De asemenea. 217 . pe care surzii nu o înţeleg. vecini sau semeni de ai lui. poate comunica şi ppoate învăţa o meserie. pe limbajul gestual şi pe legăturile acestor surzi cu lumea surzilor. După H. În Burundi. ei nu au acces fizic sau lingvistic la o educaţie de calitate. în Suedia. pct.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->