Curs nr.

1 Introducere în comunitatea persoanelor surde În ultimele trei decenii s-au amplificat preocupările faţă de persoanele cu handicap auditiv, mai ales în urma cercetărilor efectuate de lingvistul american William Stokoe în 1960, care a arătat că limbajul gestual al surzilor din America este un limbaj real ce are toate caracteristicile şi funcţiile principale ale limbajelor umane. Această observaţie uluitoare pentru acea vreme nu prea îndepărtată este astăzi extinsă la limbajul gestual al surzilor din toate ţările. Primele cercetări au fost urmate de tot mai multe investigaţii asupra „limbajului semnelor” desfăşurate de cercetători auzitori şi surzi, mai ales în Danemarca, Finlanda, Suedia, Spania, Franţa, Germania ş.a. În Statele Unite ale Americii şi în alte ţări s-au creat adevărate instituţii de cercetări asupra limbajului şi surditaţii şi s-a accelerat formarea de interpreţi în limbajul gestual şi a celui specific persoanelor cu surdocecitate. În cadrul unor prestigioase universităţi europene şi americane, cu colaborarea Asociaţiilor Naţionale ale Surzilor, aceste organizaţii au devenit tot mai active în lupta pentru recunoaşterea limbajului gestual şi obţinerea acceptării surzilor ca minoritate lingvistică în cadrul populaţiei majoritare. În ceea ce priveşte abordarea persoanelor cu handicap, în societate există actualmente două modele, unul medical, cu adânci rădăcini în societatea tradiţională, care consideră persoanele cu handicap ca fiinţe cărora le lipseşte ceva şi care au nevoie de protecţie şi de intervenţii în diverse sfere. Accentul este pus pe defectele pe care le are o persoană surdă în comparaţie cu o persoană auzitoare. Prin urmare, alegând persoana auzitoare ca ,,model”, obiectivul acestei concepţii este acela de a ,,vindeca” persoana surdă ca să obţină o vorbire şi un auz mai bun. Observăm că într-o societate de auzitori persoana surdă apare în rolurile consecutive de pacient al medicilor audiologi, de elev, de client al serviciilor sociale şi de angajat asupra căruia se năpusteşte o întreagă armată de educatori din şcolile speciale sau de masă, de logopezi care se străduiesc să-i facă „să vorbească normal”, de chirurgi experţi în implant cohlear, de consilieri pe probleme de sănătate mintală şi de orientare şcolară şi profesională, psihologi, asistenţi sociali, cercetători, preoţi, etc. H. Lane (1996), subliniază că toate aceste servicii şi intervenţii sunt necesare şi bine intenţionate iar unele dintre acestea sunt apreciate de persoanele surde. Această armată de profesionişti nu a reuşit, totuşi, să ducă la scăderea gradului de discriminare la care sunt supuşi surzii pe piaţa muncii şi nici la creşterea gradului de toleranţă al societăţii faţă de surzi sau a sprijinului de care au nevoie aceste persoane. Cei care se opun acestei perspective medicale sunt experţii în sociolingvistică şi antropologie culturală. Ei se concentrează pe ceea ce are persoana surdă, nu pe ceea ce nu are. Această abordare socio-culturală se bazează pe realitatea din

1

colectivitatea surzilor, pe experienţa pe care o au ei, pe modalităţile lor de a-şi rezolva problemele, pe resursele lor şi nu pe slăbiciunile lor care ar putea fi prezente şi în rândul auzitorilor. Un alt concept care ar putea fi abordat într-un viitor nu prea îndepărtat consideră aceste persoane ca o variaţie normală în cadrul populaţiei generale. Abordarea medicală datează de peste 300 de ani şi este profund ancorată în conştiinţa contemporanilor noştri, fiind reflectată în multe domenii ale vieţii cotidiene, dând naştere la atitudini discriminatorii ce iau uneori forme aberante. După cum se menţionează şi în „Manifestul disabilităţii (handicapului) în România”, persoanele cu disabilităţi nu sunt respectate ca persoane cu drepturi egale şi nu li se recunoaşte valoarea şi demnitatea umană. Deciziile care se iau la nivel legislativ au loc fără consultarea persoanelor în cauză şi de multe ori ele constituie o violare a drepturilor umane. Se cunoaşte că există numeroase tipuri de disabilităţi (intelectuale, fizice, motorii, psihice, etc.) care au unele elemente comune dar şi unele diferenţe specifice. Dacă comparăm aceste elemente comune cu valorile şi obiectivele comunităţii surzilor, vom constata că surzii au priorităţi cu totul diferite. În primul rând, surzii nu recunosc că au o disabilitate. Ei au propria identitate ca persoane surde în comparaţie cu, de exemplu, handicapaţii mental care de multe ori nu-şi dau seama ce sunt. Surzii nu cred că este ceva rău să fii surd şi de multe ori ei doresc să aibă copii surzi pentru a transmite cultura şi valorile ei (H. Lane, 1996). Apoi, persoanele cu disabilităţi urmăresc să obţină o mai bună îngrijire medicală, servicii de reabilitare şi de asistenţă personală (care să-i ajute să se îmbrace, să mănânce sau să-i plimbe) care să le ofere, în final, o viaţă îndependentă. Înterpreţii de care au nevoie surzii nu pot fi incluşi în categoria de asistenţi personali, deoarece aceştia îşi oferă serviciile atât pentru auzitori cât şi pentru surzi. Obiectivele principale ale surzilor se referă la recunoaşterea oficială a limbajului gestual, folosirea lui ca mijloc de instruire în şcoli, la locul de muncă sau a interpreţilor oriunde este nevoie pentru facilitarea comunicării cu autorităţile. Spre deosebire de auzitori care urmăresc integrarea surzilor în şcoli de masă, surzii consideră că au mai mult de câştigat în şcoli speciale, unde pot folosi limbajul gestual ca mijloc de instruire şi de socializare. Având un limbaj şi o cultură proprie, surzii caută interdependenţa pe care o găsesc la cluburile lor şi în cadrul evenimentelor speciale organizate de ei înşişi, spre deosebire de alte persoane cu disabilităţi care urmăresc o viaţă independentă şi se întrunesc mai ales din motive politice. Desigur, surzii sprijină mişcarea în favoarea drepturilor persoanelor cu disabilităţi într-un efort comun de promovare a propriei identităţi, pentru controlul destinului propriu şi pentru obţinerea unor drepturi, servicii şi legi care ar fi fost mult mai dificil de obţinut dacă ar fi luptat singuri, din cauza numărului mic de persoane surde. Din acest motiv persoanele surde s-au alăturat mişcării promovate de persoanele cu handicap şi au constituit Forumul Disabilităţii în Romania.

2

Se pare că ar fi mai corect să vorbim despre surzi ca persoane cu identitate proprie ca despre francezi, români, etc. şi nu ca despre persoane cu deficienţă de auz. Auzitorii au inventat acest termen bazat pe conceptul de disabilitate dar surditatea tot surditate rămâne chiar dacă este protezată, iar o disabilitate are şanse să fie vindecată prin diverse măsuri medicale şi recuperatorii. Spre deosebire de persoanele cu alte disabilităţi, surzii se diferenţiază de acestea în mare măsură. Astfel, profesioniştii auzitori care se ocupă de surzi îi consideră pe aceştia ca având o disabilitate cu atât mai serioasă cu cât surditatea este mai gravă. În schimb, surzii apreciază capacitatea de atenţie în mediul vizual şi limbajul gestual şi nu acordă atenţie aspectului medical al surdităţii. Ei îi consideră pe aceşti profesionişti ca având limite serioase în perceperea vizuală şi în limbajul vizualgestual precum şi atitudini greşite faţă de surzi. Aceştia îi blamează pe mulţi profesionişti auzitori care, deşi susţin că-i servesc pe surzi, nu pot să comunice fluent cu aceştia, fiind handicapaţi sub acest aspect. În orice caz, cele mai handicapante sunt atitudinile pe care le au mulţi auzitori faţă de surzi. Ei au alte valori legate de cultura şi de limbajul gestual al surzilor şi nu apreciază elocvenţa şi marea bogăţie de exprimare a limbajului gestual tocmai pentru că nu cunosc acest limbaj. Considerarea persoanelor cu handicap auditiv ca minorităţi culturale şi lingvistice reprezintă o idee care câştigă tot mai mult teren în ţările dezvoltate, datorită intensificării studiilor asupra limbajului gestual, a progreselor care au apărut în studierea culturii şi istoriei surzilor cu impact asupra legislaţiei şi a conştiinţei auzitorilor. Astfel, promovarea învăţării limbajului gestual la preşcolarii surzi, la părinţii lor şi la alte persoane auzitoare care doresc să devină interpreţi, predarea cursurilor de limbaj gestual în licee şi universităţi ca „limbi străine”, ca a doua limbă sau în scopul formării de interpreţi calificaţi, sunt doar câteva evoluţii recente care facilitează adoptarea modelului minoritar-lingvistic în tratarea persoanelor surde. Ca urmare a poluării industriale, sonore sau de altă natură precum şi a creşterii speranţei de viaţă, a crescut în ultimii ani numărul de persoane adulte cu pierderi auditive, dar s-a redus numărul de copii cu hipoacuzie, în urma monitorizării cuplurilor care ar putea da naştere la copii cu deficienţe de auz. La acestea se adaugă cei care, din cauza proceselor specifice îmbătrânirii ţesuturilor, auzul le-a scăzut semnificativ şi au nevoie de un aparat de amplificare a sunetelor. Statisticile recente arată că hipoacuzia ocupă locul 3 în ansamblul afecţiunilor datorate vârstei a III-a, după artrită şi hipertensiune arterială. Este interesant să menţionăm aici că afecţiunile vederii se situează pe locul 9, fapt ce trage un serios semnal de alarmă cu privire la importanţa ce trebuie acordată protezării auzului ca mijloc de păstrare a capacităţii de comunicare şi de facilitare a integrării sociale. Potrivit Rezoluţiei ONU deficienţa este definită ca fiind orice pierdere sau anomalie a structurii sau funcţiei psihice, fiziologice sau organice (anatomice); incapacitatea este consecinţa deficienţei, o restricţie sau lipsa a posibilităţii de a
3

efectua o activitate la parametrii normali; handicapul este dezavantajul rezultat din deficienţă sau din incapacitate, care limitează sau împiedică indeplinirea unui rol care este normal în raport cu vârsta, sexul, factorii sociali şi culturali (Rezoluţia ONU nr 37/52din 3 XII 1982 - Programul Mondial de Acţiune privind Persoanele cu Handicap). În cazul nostru, o persoană cu pierdere auditivă poate să întâmpine dificultăţi de a continua activitatea anterioară dacă aceasta se baza pe comunicare cu publicul sau dacă auzul juca un rol esenţial (controlor de zbor, aviator, muzician ş.a.). Aici este nevoie de intervenţia societăţii pentru ca deficienţa sau incapacitatea să nu devină handicap. Handicapul descrie interacţiunea dintre persoană şi mediu cu concentrarea atenţiei asupra deficienţelor din mediul înconjurător, pentru a le elimina şi a permite acestor persoane cu handicap să participe în condiţii de egalitate De pildă, copiii cu hipoacuzii severe sau cu surditate urmează şcoli speciale, dar nu este exclusă frecventarea unei şcoli normale. În acest ultim caz, este nevoie ca profesorul să aibă unele cunoştinţe despre necesităţile unui copil cu hipoacuzie pentru a contribui la dezvoltarea lui normală. De pildă, acesta trebuie să conştientizeze importanţa mediului sonor pentru copilul hipoacuzic şi să creeze condiţii pentru ca acesta să poată participa la cât mai multe activităţi împreună cu colegii lui auzitori. De mare folos este aşezarea copilului în clasă, astfel încât să-l poată vedea în acelaşi timp pe profesor şi pe colegi când participă la lecţii. De asemenea, clasa trebuie să fie suficient de bine luminată pentru a permite citirea de pe buze. In acest sens este util ca elevul să fie aşezat mai în faţă pentru a vedea şi auzi ceea ce spun profesorii, dar mai important dintre toate aceste elemente este asigurarea unui sprijin în afara clasei la materiile pe care nu le-a înţeles. Acest sprijin ar putea fi asigurat acasă de părinţi, în limita posibilităţilor, sau de profesorii de specialitate, mai ales în clasele mai mari. De asemenea, protezarea adecvată a hipoacuzicilor duce la schimbarea structurii lor psihologice şi deschide o altă perspectivă, mai optimistă, legată de viaţa socială. Copiii cu hipoacuzie devin mai deschişi faţă de acumularea de informaţii iar capacitatea lor de a le prelucra şi de a le folosi le poate permite să frecventeze cursurile unui liceu sau ale unei facultăţi în condiţii aproape normale. Auzitorii pot să-i ajute să se integreze în societatea majoritară dar trebuie să ţină seama de cultura lor, să nu exagereze cu mainstreamingul, să aprecieze limbajul gestual, deoarece unii surzi nu pot să suplinească limbajul gestual cu cel verbal, ceea ce-i poate duce la izolare de societatea auzitorilor. Ca să poată frecventa în bune condiţii o instituţie de învăţămînt superior sau un colegiu este absolut necesar ca persoanele cu surditate gravă să beneficieze de sprijinul unui interpret în limbajul mimico gestual. Punctul de vedere medical a dat naştere surdologiei ca ramură a defectologiei, persoana surdă fiind considerată anormală şi trebuie acţionat asupra ei prin diferite mijloace (corectiv-recuperatorii, medicale, educaţionale) pentru a fi ,,normalizat” şi
4

În cazul unor grupuri mari.integrat în societatea auzitorilor. Unele din aceste comportamente sunt diferite de cele folosite de auzitori din cauza specificului vizual al limbajului gestual. cum ar fi o adunare socială. prin atragerea atenţiei putem începe o conversaţie. Termenul preferat de aceste persoane este cel de surd. Toţi aceşti termeni au fost creaţi de auzitori pentru a nu-i jigni pe cei care nu aud şi pentru a materializa unele măsuri de protecţie. de întrerupere ş. dar priveşte în altă parte. Dacă persoana surdă este destul de aproape. este necesar să se ceară altei persoane să atingă umărul celei în cauză. este necesar să cunoaştem semnele care ne informează dacă o persoană aude sau nu. de aşteptare a rândului la intervenţie.a. Modalitatea de abordare Ca şi la auzitori. care trebuie să fie cunoscute. un ziar sau o floare. dacă ei citesc un articol din presă despre realizările sportive sau de altă natură ale unei persoane surde dar nu se specifică acest aspect. este suficient să se fluture mâna. 5 . De pildă. care nu implică noţiunea de boală. În acest sens se recomandă atât auzitorilor cât şi surzilor să adopte unele strategii de comunicare la care ne vom referi în continuare. există unele maniere bune şi rele de începere a unei conversaţii. de continuare.surd”. persoanele surde. surdovorbitor) deficient de auz. care poate fi recepţionată de persoana în cauză. O modalitate mai rar folosită este transmiterea unei vibraţii. Dacă persoana surdă se află într-un grup. hipoacuzic. se poate atinge umărul sau braţul cu o mişcare uşoară a palmei. chiar dacă poartă o proteză. asurzit. De pildă. Alţi termeni folosiţi sunt surdomut (surdo-mut. Dacă persoana surdă este mai departe. limbaj şi cultură. este bine să cunoaştem unii factori care pot facilita sau îngreuna această comunicare. prin lovirea podelei cu piciorul sau a tăbliei unei mese. Se omite faptul esenţial că surzii nu sunt un grup de handicapaţi ci persoane care au propria istorie. De asemenea. singura societate cu drepturi depline. pe care-i prezentăm în continuare. Însă aceste expresii sunt mai ofensatoare decât cuvântul . trebuie să fie ajutate să nu se simtă marginalizate în societate. Primul semn evident este modalitatea de comunicare gestuală cu altă persoană (dacă şi aceasta este surdă) sau pronunţarea mai lentă şi cu voce tare când se comunică cu o persoană auzitoare..a. Pentru a se reduce în mare măsură izolarea la care pot fi condamnate de mediu. se simt ofensaţi. disfuncţional auditiv. modul normal de atragere a atenţiei este să se stingă/aprindă lumina de câteva ori. handicapat de auz ş. Să nu uităm că surzii sub aspect cultural sunt mândri că sunt surzi. Cum putem participa la comunicarea gestuală La început.

bunele maniere cer ca auzitorii să folosească modalităţile vizuale de atragere a atenţiei şi de comunicare. fie din cauză că pragurile ei auditive sunt foarte apropiate de cele dureroase şi are loc o interferenţă între acestea. Dacă acesta este pregătit . în majoritatea cazurilor trebuie să se vorbească cu voce clară.Dacă emiţătorul îşi lasă mâinile în jos şi priveşte spre interlocutor dă de înţeles că a terminat ce avea de spus sau aşteaptă un răspuns.Unele modalităţi de atragere a atenţiei sunt considerate nepotrivite de către colectivitatea de surzi. prin alte gesturi de răspuns dar fără să-l întrerupă pe emiţător. este de aşteptat ca acea persoană să menţină un contact vizual până când se face o pauză normală. nu se acceptă apucarea capului cu palmele şi îndreptarea spre faţa celui care vrea să-i spună ceva decât în cazul unei relaţii foarte strânse. într-o poziţie de repaus. care să permită înţelegerea vorbirii şi să se evite repetarea cuvintelor. normală. mişcările de aprobare sau de respingere făcute cu capul. Emiţătorul este liber să privească în altă parte dar să rămână conştient de răspunsurile sau de direcţia privirii receptorului. În acest caz. Este mai dificil să se participe la conversaţie într-un grup mai mare. Schimbarea rândului la conversaţie sau participarea la discuţie se face prin fluturarea mâinii în faţa celui care .. îşi va lăsa mâinile în jos în cadrul spaţiului de gesticulare. mimica feţei şi mişcările corpului contribuie cu informaţii suplimentare la înţelegerea mesajului verbal de aceea se recomandă să se păstreze contactul ocular permanent cu persoana surdă şi să i se vorbească în faţă. Prin întreruperea contactului vizual. 6 . Acesta din urmă poate arăta că urmăreşte mesajul prin expresia feţei. De pildă..vorbeşte”.să vă dea cuvântul”. Dacă receptorul priveşte în altă parte şi nu se menţine contactul ocular este un semn de întrerupere a emiţătorului. cel puţin pentru a atrage atenţia celui care-l poartă că cineva îi vorbeşte sau că se apropie un pericol. La fel este şi în situaţia fluturării mâinii prea aproape de faţa cuiva. Există situaţii când persoana cu surditate gravă sau profundă nu poate suporta proteza auditivă. fie datorită neprotezării îndelungate sau din alte motive. articulată. persoana cu surditate se bazează aproape exclusiv pe vedere în recepţionarea vorbirii altora. În majoritatea covârşitoare a cazurilor aparatul auditiv poate fi de ajutor. lovirea brutală sau prea frecventă pe eceste părţi. prin scuturarea capului. atingerea unei persoane în afara braţului sau umărului. licărirea luminii din sală pentru a atrage atenţia unei singure persoane care se află într-un grup. Deoarece proteza auditivă nu este de nici un ajutor. O dată ce o persoană surdă a fost contactată prin modalităţile expuse mai sus. prin închiderea ochilor sau prin folosirea unor gesturi care exprimă dezacordul se ajunge la întreruperea celui care gesticulează. Buzele. Cu toate că felul în care aude copilul depinde de specificul hipoacuziei. în special dacă sunt şi auzitori care folosesc limbajul sonor.

nu am înţeles?. să vorbească în faţa persoanei surde şi să păstreze contactul ocular pe tot timpul conversaţiei.Persoanele surde. o nouă cultură. să nu treacă mai departe până nu se lămureşte problema. când se poartă o conversaţie la telefon solicitată de persoana surdă. Ea ar trebui să atragă atenţia pesoanelor care doresc să-i vorbească să-i atingă braţul pentru a-l atenţiona. persoana surdă să fie lăsată să aleagă un loc care oferă cele mai bune condiţii de vizibilitate şi. cum ar fi: să închidă sonorul la aparatele de radio sau televizor. totodată. să nu poarte o conversaţie îndelungată într-un mediu cu mult zgomot. Chiar şi persoanele cu auzul perfect normal pot înţelege greşit un mesaj. Este de preferat o vorbire cu voce normală dar cu un ritm mai lent. este foarte util să aibă la îndemână un carneţel şi un pix pentru a le folosi în caz de necesitate. cu toate că în cultura auzitorilor menţinerea îndelungată a contactului ocular poate fi interpretată ca un gest de lipsă de educaţie. este de preferat să se transmită simultan mesajul primit. cu voce strigată sau fără voce. care le-ar îmbogăţi orizontul cultural şi ar duce la crearea unei mai bune integrări sociale a persoanelor lipsite de auz fără voia lor. fără să le fie teamă sau ruşine. Desigur. De partea cealaltă. Dacă se află la cursuri. când cei din jur se amuză la o glumă sau un banc. dacă auzitorii ar participa la unele cursuri de limbaj gestual. dacă persoana surdă nu a înţeles mesajul. 7 . când auzitorii vorbesc cu o persoană surdă. cât mai departe de sursele de zgomot. să le ceară acestora să-i vorbească pe rînd. Sub acest ultim aspect menţionăm că tot mai mulţi surzi “se înarmează” cu telefoane mobile şi astfel pot comunica direct prin SMS. Dacă se află într-un grup de auzitori care vorbesc. la o petrecere sau la un eveniment social. ele ar putea nu numai să comunice mai uşor cu persoanele surde dar ar cunoaşte o nouă limbă. Dacă vorbirea lor este dificil de înţeles de auzitori. să nu se vorbească cu mişcări exagerate ale gurii. În caz contrar se accentuaeză sentimentul de marginalizare sau de ignorare a persoanei sale. este bine să se explice persoanei surde gluma pe înţelesul ei. Persoana surdă trebuie lăsată să aprecieze importanţa mesajului. dacă nu înţeleg ceva trebuie să întrebe din nou “Despre ce este vorba. Să nu se spună niciodată “nu este important” ceea ce s-a comunicat prin telefon şi astfel să se omită o parte semnificativă din mesajul primit. este util să respecte unele strategii uşor de realizat care facilitează comunicarea. deoarece ar putea fi citit de pe buze.

Influenţa condiţiilor de mediu şi aspectului recepţionării limbajului acestuia interlocutorului asupra Prin factori fizici inţelegem tot ce-l înconjoară pe surd în orice situaţie de comunicare.. de aspectul fizic al celui care vorbeşte.vorbeşte” sâ-l vadă pe interlocutor de la talie în sus şi să aibă spaţiul necesar de gesticulare. Din motive similare. Dacă lumina este inadecvată în ambele sensuri.Se cunoaşte că comunicarea poate fi facilitată sau îngreunată în funcţie de distanţa la care se află interlocutorii. cămăşile sau alte articole de imbrăcăminte de culori diferite sau stridente. unul din primele lucruri pe care le observă este aranjamentul luminilor. lipsa unei igiene personale ş. dacă pielea are o culoare deschisă. Imbrăcămintea si aspectul exterior ingrijit Îmbrăcămintea este recomandabil să contrasteze cu culoarea pielii. Din aceste motive. Aspectul fizic. se recomandă să se poarte haine de culoare închisă şi invers. ea adaugă incă un handicap vizual la disabilitatea sa auditivă deja prezentă. in partea de sus. între ei este de dorit să existe o distanţă de cca două spaţii de gesticulare. purtarea de bijuterii în exces.De pildă. Bluzele. Când o persoană surdă intră intr-o cameră. gesticulatorii nu pot comunica cel mai bine când sunt prea aproape unii de alţii. Machiajul trebuie sa fie adaptat situaţiei iar un ruj moderat poate facilita labiolectura.a. Printre alţi factori care trebuie evitaţi se numără coafura neobişnuită. Mustăţile groase şi bărbile stufoase acoperă o mare parte din suprafaţa buzelor şi a feţei şi nu facilitează inţelegerea. cu desene florale sau cu dungi vii. folosirea unor parfumuri de proastă calitate sau prea puternice. De aceea. de lumină. in procesul de comunicare. din cauza mişcărilor pe care trebuie să le facă cu mâinile. Vor fi evitate umbrele care se pot aşeza pe faţa lui precum şi iluminarea prea puternică sau prea slabă. mâinile aflate in mişcare trebuie să iasă în evidenţă cu uşurinţă pe fondul hainelor. Sursa principală de lumină trebuie să se afle în faţa celui care vorbeşte. sau de cca 2 metri. Este de preferat să se poarte imbrăcăminte in culori calde dar cu nuanţe contrastante faţa de culoarea pielii. în special. consumul de ceapă sau de usturoi. Îndiferent de culoarea imbrăcămintei. care să permită celui care . gesticulatorii surzi tind să stea ceva mai departe unii de alţii în comparaţie cu auzitorii. Se vor evita tuburile 8 . un ruj strident colorat şi abundent etc. în afara gesturilor transmise. de fondul sonor sau fizic şi. Spre deosebire de vorbitori. Toate acestea pot fi semnificative deoarece sunt factori auxiliari care pot evidenţia sau ascunde informaţia iar luarea lor in considerare este vitală pentru asigurarea confortului comunicării. Iluminarea este unul din cei mai importanţi factori fizici. dacă nu cel mai important. este de dorit ca femeile să evite machiajul excesiv. cu figuri geometrice. constituie factori perturbatori ai atenţiei. unghiile prea lungi şi foarte colorate.

Poziţia naturală şi cea mai convenabilă de gesticulaţie este zona din faţa corpului celui care gesticulează. Dacă semnele care se realizează de obicei la nivelul umărului încep să coboare spre piept. Astfel. luminile care atârnă în jos sau aşezarea în contra lumină. Spre deosebire de auzitori. În situaţia când un grup de surzi este invitat să participe la o acţiune unde majoritatea participanţilor sunt auzitori. tapetele sau zugrăvelile este de preferat să fie în culori calde şi să contrasteze cu imbrăcămintea. Pentru un banchet sau evenimente similare este necesar să nu se pună pe mese aranjamente florale. Instalarea oboselii se face simţită şi când acesta îşi mută frecvent greutatea corpului de pe un picior pe altul sau işi rezemă coatele de pupitru. chiar dacă nu sunt conştiente de existenţa lui. care pot suferi din cauza consecinţelor indirecte ale acestui zgomot. Sunt de preferat fonduri în culori pline în locul celor cu modele pentru a nu crea perturbări nedorite. ei trebuie să se aşeze in aşa fel încât să poată vedea pe auzitorii care vorbesc. luminile pâlpâitoare. trebuie să respecte aceleaşi reguli amintite in cazul imbrăcăminţii. surzii nu au altă cale de a-l urmări decât dacă-l pot vedea şi. storurile. Inalţimea scenei sau a platformei de pe care vorbeşte o persoană joaca un rol deosebit de important. acestea dau impresia că cel care vorbeşte este obosit. Dacă semnele sunt executate la nivelul feţei. ele sunt dificil de citit sau pot fi chiar invizibile deoarece faţa şi mâinile sunt de aceeaşi culoare. în lipsa acestuia poate fi amenajat un podium pe care să se aşeze vorbitorul ori de câte ori se adună un grup mai mare de surzi. Astfel. Camerele cu podeaua dreaptă sau cele cu stâlpi sau coloane sunt cele mai contraindicate locuri pentru a participa la evenimente sociale sau culturale. Audienţa de surzi însăşi poate fi o sursa de dificultaţi dacă in timpul expunerii surzii vorbesc unii cu alţii prin semne sau dacă părinţii surzi îşi lasă copiii auzitori nesupravegheaţi şi aceştia se joacă cu zgomot sau aleargă de colo-n-colo pe coridoare. Desigur. pentru aceasta ei trebuie să facă eforturi de rasucire sau de inclinare a capului. Fondul vizual. coşuri cu flori etc. adică zona din spatele celui care vorbeşte. Cu toate că sunt unele semne care se realizează la nivelul feţei. el nu mai este suficient de atent şi poate greşi. in final. candelele. poate pierde şirul expunerii şi toate acestea se vor rasfrânge. el nu trebuie să stea cu picioarele 9 . Zgomotul de fond poate avea un efect perturbator asupra persoanelor surde aflate într-o sală. Cel mai indicat auditorium este cel în trepte. care pot chiar să inchidă ochii şi să-l urmărească pe vorbitor. este de recomandat ca cele mai multe semne sa fie executate la nivelul umerilor. asupra audienţei. dacă cel ce vorbeşte este deranjat. draperiile.Trebuie evitată tendinţa unora de a-şi ridica mâinile mai sus de umeri.fluorescente defecte. deoarece au un efect perturbator.

Capul şi expresiile faciale sunt folosite şi pentru alte scopuri. La fel. el poate face un pas natural spre stânga sau spre dreapta din timp în timp. Viteza cu care se scutură capul dintr-o parte în alta. pentru a arăta că cineva scrie cu dificultate se încruntă sprâncenele. Pentru a evita oboseala. ei marchează părţi din cuvinte. Expresia feţei este la fel de importantă ca şi mişcările făcute cu mâinile dar se recomandă ca cel care priveşte spre gesticulator să se concentreze în special asupre feţei. ridicarea sprâncenelor poate 10 .Pease cu privire la limbajul corpului.. poate să spună multe despre gradul negaţiei. Când auzitorii vorbesc. Când se foloseşte limbajul corpului se poate transmite mai clar un concept prin semne. se inchid ochii. Mişcările corpului sunt folosite pentru a da ritm gesticulării.. bucuria sau supărarea. sunt arătate prin expresii ale feţei. După expresia facială ne dăm seama de felul propoziţiei şi ce simte cel care gesticulează referitor la informaţia exprimată.Nu ştiu" sau . În limbajul gestual ochii. poziţia acestuia în diferite împrejurări poate exprima mai mult decât ceea ce se emite pe cale verbală. cu ochii deschişi sau închişi. O expresie facială vie. În limbajul gestual. Emoţiile cum ar fi surpriza. sprâncenele şi forma buzelor joacă cel mai mare rol în modificarea semnificaţiei gesturilor similare. teama. Aşa cum a arătat A. expresia facială joacă acelaşi rol ca volumul şi tonul vocii din comunicarea verbală. Mişcările buzelor şi modificarea expresiei faciale pot fi folosite pentru a arăta cum se realizează o acţiune.NU". Esenţial este să se păstreze contactul ocular şi privirea asupra celui care gesticulează. Un alt exemplu este cuvântul . variată şi adecvată momentului este o componentă importantă a oricarei forme de comunicare faţă-în-faţă.Nu cunosc" apare mai clar dacă se ridică umerii. fiind şi un element gramatical al limbajului..lipite de podea. În contexte diferite. Limbajul feţei şi al corpului În comunicarea gestuală surzii folosesc mâinile. propoziţii şi fraze prin ritmul vocii sau prin schimbarea vitezei şi tonului vocii. dar nici să se mişte de colo-colo de a lungul scenei..Sunt bolnav". Negarea şi confirmarea sunt arătate prin mişcări ale capului. La fel este cazul şi în limbajul gestual. semnificaţia lui . unde semnificaţia cuvintelor emise se poate schimba radical numai prin felul cum sunt rostite acele cuvinte (cu sarcasm sau cu sinceritate). De pildă. când gesticulăm . se subţiază buzele şi se face semnul "a scrie". se întredeschide gura şi se duce mâna la cap sau pe locul dureros. chiar dacă se mai pierde o parte dim mesajul realizat cu mişcările mâinilor. În gesticulaţie se foloseşte mimica feţei pentru a exprima emoţia şi a spori expresivitatea mesajului gestual. faţa şi părţile corpului. „aflate în umbră”. se înclină capul şi se întorc palmele de jos în sus. de pildă. Cei care gesticulează se bazează mult pe expresia facială pentru a transmite nuanţe şi aspecte subtile. Intrebările sunt marcate prin o privire întrebătoare. Surzii trebuie să arate astfel de delimitări pe cale vizuală şi o fac prin mişcări uşoare ale corpului şi prin schimbări ale expresiei faciale.

corpul. De pildă. În comunicarea gestuală ochii pot avea rolul de accentuare suplimentară. De fapt. Se priveşte apoi spre stânga (unde se află copilul) şi apoi se imita mişcarea mâinilor femeii din dreapta care dă mingea spre stânga la copil. dacă nu există o concordanţa între gest şi expresia facială. El nu poate şti cu precizie dacă se face o afirmaţie sau se formulează o intrebare. fiind handicapaţi sub acest aspect. Ei îi consideră pe aceşti profesionişti ca având limite serioase în perceperea vizuală şi în limbajul vizual-gestual precum şi atitudini greşite faţă de surzi. ochii şi faţa sunt folosite într-un mod special când vorbim despre ce face cineva pentru altcineva sau când reproducem o conversaţie. în limbajul gestual aceasta este mult mai importantă deoarece. De asemenea. zâmbetul care spune „ am glumit”. combinarea corecta a gestului cu expresia facială poate să ofere o mai buna inţelegere a mesajului. De asemenea. Astfel. furie sau calm. în pantomimă.arăta simpatia către cineva sau o întrebare. Aceştia îi blamează pe mulţi profesionişti auzitori care. unde folosirea expresiei faciale este opţională. Folosirea expresiei faciale nu este specifică limbajului gestual. dacă i se vorbeşte sincer sau este luat peste picior Ochii sunt folosiţi pentru a arăta cu cine se vorbeşte. Următorul semn este minge. facem semnul femeie şi aratam spre dreapta. Dacă dorim să vorbim despre cineva prezent. dacă dorim să spunem că o femeie dă o minge la un copil. iar intensitatea expresiei faciale poate să arate intensitatea sentimentelor de durere. fiecare persoană îşi condimentează discursul cu expresivitatea facială în manieră proprie. Se folosesc diferite feluri de expresii faciale ca o componentă a comunicarii în toate culturile lumii.a. În schimb. profesioniştii auzitori care se ocupă de surzi îi consideră pe aceştia ca având o disabilitate cu atât mai serioasă cu cât surditatea este mai gravă. deşi susţin că-i servesc pe surzi nu pot să comunice fluent cu aceştia. în arta dramatică. Ei au alte valori legate de cultura şi de limbajul gestual al surzilor şi nu apreciază elocvenţa şi marea bogăţie de exprimare a limbajului gestual tocmai pentru că nu cunosc acest limbaj. cele mai handicapante sunt atitudinile pe care le au mulţi auzitori faţă de surzi. în funcţie de temperament. modul de închidere a ochilor poate diferenţia un „bătrân” de un „foarte bătrân”sau un om „bun” de altul „foarte bun” 11 . Spre deosebire de comunicarea verbală.roduce derutarea receptorului. surzii apreciază capacitatea de atenţie în mediul vizual şi limbajul gestual şi nu acordă atenţie aspectului medical al surdităţii. etc. se p Spre deosebire de persoanele cu alte disabilităţi. De ex. apoi facem semnul copil şi arătăm spre stînga. rotirea ochilor pentru exasperare ş. Ea se foloseşte mai ales pentru mărirea efectului în gesticulare: clipirea ochilor. arătăm spre persoana în cauză în timp ce privim spre ea şi apoi intoarcem privirea spre interlocutor. pentru a arăta surpriza. În orice caz. despre ce se vorbeşte. încrucişarea ochilor pentru a da un efect comic. surzii se diferenţiază de acestea în mare măsură.

care dă impresia că este plictisit. se va face o mică pauză şi se va da explicaţiile de rigoare. se plimbă agale. respectiv. De asemenea.Toate semnele se fac intr-un spaţiu tridimensional.a. în faţa propriului corp. daca se întreabă "Ţi-e foame?". din contra. stă în picioare sau culcată. cade. ştim că este vorba de o apreciere asupra celei persoane. Unii vorbitori dau impresia că au „ochi care vorbesc”. 12 . se vor evita unele mişcări deranjante cum ar fi ridicarea frecventă a umerilor căzuţi. De asemenea. Însă. mâna dreaptă (se face semnul pentru foame) şi mâna stângă (se arată spre interlocutor). Dacă se creează un moment vesel in timpul unei comunicări şi persoanele din sală încep să râdă. dar ele stau în poziţie orizontală şi ating palma mâinii opuse cu faţa şi dosul lor. aleargă. De asemenea. au o expresie a feţei de „jucător de poker”. De pildă. dacă cele două degete în „V” fac mişcări în sus şi în jos asupra unei persoane. Acestea pot să imite picioarele unei persoane care merge încet. ne dăm seama că este vorba de o atitudine de dispreţ sau. tot cu aceste două degete se poate arăta că persoana a avut un somn agitat toată noaptea şi s-a învârtit în pat. de admiraţie faţă de acea persoană. şade cu picioarele încrucişate ş.Uneori surzii folosesc ambele mâini pentru a produce două semne în mod simultan. De aceea. Alţii. nimic nu este mai jenant pentru o persoană surdă dacă nu i se explică de ce râd oamenii. De ex. În schimb. gesticulatorul foloseşte în mod simultan ochii (îndreptaţi spre adresant). Dacă privirea este însoţită de o încruntare a sprâncenelor sau de un zâmbet de admiraţie. şi mişcările ochilor pot aduce o contribuţie remarcabilă în procesul de înţelegere a mesajului. se împiedică. iar ochii urmăresc mişcarea degetelor. o persoană care face mişcări exagerate ale ochilor şi feţei. Gradul de deschidere sau de închidere a ochilor poate indica apropierea sau depărtarea unui obiect de subiect în asociere cu un gest. când vorbim despre un copac iar privirea se ridică în sus. Expresia feţei vie şi activă. nu numai că scârbeşte audienţa dar poate crea o atitudine negativă faţă de cel care vorbeşte. Folosirea adecvată a expresiei faciale şi a mişcărilor oculare se poate realiza după o perioadă indelungată de practică comunicativă cu surzii. dând o grimasă neatractivă. împingerea ochelarilor pe nas. fiind însoţită de cele două degete ale unei mâini în formă de „V”. privirea poate semnaliza schimbarea rolului vorbitorului aşa cum o face şi mutarea poziţiei corpului sau a părţilor lui (în special a capului şi a umerilor) spre locul unde se află presupusul subiect Folosirea expresiilor faciale este un valoros mijloc de comunicare. săltarea pantalonilor. De curând s-a pus în evidenţă rolul privirii în gramatica limbajului gestual. faţa (cu un aspect întrebător). deşi subtilă. ne dăm seama că este vorba despre un „copac înalt”. şchioapătă. Prezintă un interes deosebit semnele care se fac cu degetele index şi cel mijlociu.

cum ar fi momentul apariţiei surdităţii. cauzele ei. Acestea ar fi: 1..O caracteristică fizică comună cum ar fi culoarea pielii sau limbajul. unii aud mai bine sunetele abia perceptibile de alţii. consecinţele diferite date de aceşti factori şi elementele specifice ce caracterizează o minoritate.indivizii se consideră ei înşişi ca membri ai aceleiaşi comunităţi iar cei din jur îi identifică în mod similar.membrii minorităţii suferă din cauza nedreptăţilor produse de membrii societăţii majoritare şi luptă pentru a obţine drepturile social-umane cuvenite. 3. În literatura de specialitate se menţionează că ar exista patru trăsături esenţiale comune oricărei minorităţi care le determină să se unească. În privinţa trăsăturii fizice. ochii oamenilor au nuanţe diferite ale aceleiaşi culori. introducerea cămăşii în pantaloni etc. După cum se ştie. observăm că vederea constituie principala cale de informare iar limbajul mimico-gestual este cea mai importantă forţă de consolidare a minorităţii surzilor. putem considera persoanele surde ca fiind o variaţie umană naturală în cadrul variaţiei generale şi in continuă schimbare a speciei umane. există persoane cu diferite deficienţe etc. In această perspectivă.tendinţa ca indivizii să se căsătorească între ei.o caracteristică ce nu poate fi eliminată din cadrul minorităţii surzilor.în timp ce se vorbeşte unei audienţe de persoane surde Unitate şi diversitate în colectivitatea persoanelor surde Întrucât nu putem găsi două persoane surde care să semene perfect din toate punctele de vedere între ele. aceasta este considerată o minoritate în comparaţie cu populaţia majoritară de auzitori din fiecare ţară în parte. 13 .. unii sunt mai înalţi alţii mai scunzi. putem presupune că diversitatea din colectivităţile de persoane surde ar fi mai mare deoarece sunt implicaţi mai mulţi factori. Deşi conform ultimelor date statistice ale Federaţiei Mondiale a Surzilor există pe glob o populaţie de cca 75 milioane de surzi. Dacă luăm în considerare toate aceste aspecte ne dăm seama că ele sunt valabile pentru caracterizarea populaţiilor minoritare din orice ţară. după un scurt moment de tatonare. gravitatea pierderii auditive. Spre deosebire de diversitatea care există între auzitori. În acest context putem considera că surzii reprezintă persoane în esenţă vizuale .perierea scamelor imaginare de pe haină. 2. în societatea umană există o mare variabilitate printre oameni. Ceea ce-i face pe toţi surzii din lume să se unească sau să se bucure când întâlnesc alte persoane surde este că ei pot să comunice între ei în orice ţară prin limbajul gestual. vom întâlni o mare diversitate a acestora în cadrul colectivităţilor de surzi din orice ţară a lumii.. inclusiv a comunităţilor de surzi. 4..

ce-i conferă acesteia şi specificul de minoritate lingvistică nu de persoane bolnave. D. limbajul gestual american s-a dezvoltat pe baza limbajului gestual francez adus în America de Thomas Hopkins Gallaudet şi Laurent Clerc în 1817. Datele istorice disponibile neaga acest lucru. S-a observat că timp de peste o sută de ani cei care foloseau limbajul gestual au fost „înghiţiţi” de societatea majoritară în familie. Treptat. se năşteau şi copii surzi. uneori surzii îşi alegeau soţii sau soţiile şi din rândul auzitorilor. Momentul apariţiei acestui limbaj ca mijloc de comunicare se pierde in negura vremurilor. mai ales în ţările europene. multe din întrunirile comunităţii erau traduse în limbaj gestual. Cu toate că limbajul gestual a fost persecutat în educaţie de peste un secol. acum aproximativ 200 de ani. apoi de grupuri de surzi s-au constituit într-un sistem ce a căpătat conturul unui limbaj gestual naţional. dar acest fapt n-a contribuit la diminuarea folosirii lui între persoanele surde. auzitorii au învăţat limbajul semnelor folosite de surzi şi astfel s-a dezvoltat limbajul gestual până la nivelul de astăzi (după E. conlocuiau în armonie atât surzii cât şi auzitorii ce alcătuiau colectivitatea de pe insulă. persoanele auzitoare au manifestat tendinţa de a învăţa limbajul gestual pentru a putea comunica mai bine cu colegii lor surzi. indivizii acesteia se căsătoreau intre ei. şi era folosit în cadrul colectivităţii de surzi. dar trebuie să se accepte faptul că limbajul gestual exista cu mult timp înainte de a fi „inventat” de acest inimos prelat.Miles. Pentru a se inţelege cu surzii. la şcoală. Deoarece aceste populaţii erau izolate de cele de pe continent. Cert este că limbajul gestual s-a format la începutul secolului al XIX – lea. Deoarece persoanele surde constituiau cca 25% din populaţia insulei.Limbajul mimico gestual este o trăsătură caracteristică persoanelor surde ca minoritate. Nu se contestă meritul abatelui de L’Epee în dezvoltarea metodei gestuale. Se cunoaşte că Abatele marchiz de L’Epee este considerat inventatorul metodei gestuale în educaţia surzilor din Franţa secolului al XVIII-lea şi că el s-a inspirat de la două fete surde când a eleborat „metoda semnelor metodice”. Acest limbaj a existat de când au apărut surzii pe pământ şi va exista în cadrul societăţii de auzitori tot atâta vreme cât vor fi şi persoane surde în mijlocul acesteia. pe baza gesturilor folosite de indivizii surzi. Unii autori consideră că originea limbajului gestual american (ASL) se află in insula Martha’s Vineyard unde. aceste gesturi folosite la început între două persoane surde. Dimpotrivă. după Congresul de la Milano el a continuat să se dezvolte în loc să fie eliminat.Costello. el fiind diferit de la o ţară la alta sau prezintă diferite nuanţe regionale în cadrul aceleiaşi ţări. 14 .). După alţi autori. la locul de muncă. în SUA şi Canada. etc. În aceste zile. ajungând astăzi la o dezvoltare nemaicunoscută. când a luat fiinţă prima şcoală de surzi din America la Hartford (Connecticut). tot mai mulţi auzitori doresc să înveţe limbajul gestual (din diferite motive). 2002 ş.a. Fiind multe căsătorii între persoane inrudite. 1995. El a rămas predominant în viaţa surzilor cu toate presiunile exercitate asupra lui de limbajul naţional majoritar.

aceste comisii anti-discriminare au fost înfiinţate sub acţiunea asociaţiilor de surzi mai active dar eficienţa măsurilor luate lasă mult de dorit. auzitorii din jurul lor îi consideră tot ca persoane surde. copiii lor sunt auzitori. împreună. ”Limbajul gestual este limbajul nostru. a discriminării şi a neînţelegerii problemelor care îi frământă. la intrarea într-o grădiniţă specială. Acest ultim aspect a determinat autorităţile din unele ţări să înfiinţeze comisii speciale care să combată discriminarea acestei populaţii prin măsuri de constrângere a angajatorilor să folosească persoane surde într-un anumit procent din totalul angajaţilor auzitori.. în România s-a înfiinţat . deoarece discriminarea persoanelor surde nu are loc numai în domeniul angajării ci şi în toate domeniile vieţii sociale. un pionier al luptei surzilor americani pentru drepturi civile. După părerea noastră. constrângîndu-i să se organizeze pentru ca. în marea lor majoritate. având grade diferite de inteligibilitate. preşedintele Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România. Aproape toate investigaţiile realizate până în prezent subliniază acest aspect. De asemenea. surzii suferă într-adevăr din cauza nedreptăţii. noi îl ţinem în viaţă şi el ne întreţine pe noi şi tradiţiile noastre. În fine. să înfrângă mai uşor obstacolele comune. Se observă că în peste 90% din cazuri. Limbajul gestual este un puternic simbol al identităţii în colectivitatea surzilor din cauză că aceste persoane luptă pentru propria identitate într-o lume care nu i-a înţeles de–a lungul veacurilor. Noi l-am creat. care le-a discreditat limbajul şi le-a negat cultura proprie.Se cunoaşte că surzii se identifică ei înşişi ca fiind persoane surde. Noi am constatat că. Amintim aici cuvintele sociologului surd Barbara Kannapel (1989). cel puţin la noi în ţară. Desigur. Un studiu recent efectuat de Schildroth şi Hoto (1991) cu privire la recensământul copiilor surzi americani a constatat că 6% dintre copiii născuţi în SUA au devenit surzi după vârsta de 3 ani.. Recent. Faptul este explicabil prin aceea că în familiile de surzi are loc de timpuriu o comunicare „normală” între părinţii surzi şi copiii lor în limbajul gestual iar acesta parcurge la timp treptele de dezvoltare ale oricărui limbaj stabilite de psihologul Jean Piaget. copiii surzi din familiile cu părinţi surzi au o serie de calităţi comportamentale şi de comunicare superioare copiilor surzi din familiile de auzitori. Trăsăturile enumerate constituie o forţă care-i uneşte pe surzi în cadrul unei minorităţi cultural-lingvistice şi determină o minimalizare a diferenţelor care există între aceste persoane în cadrul comunităţii lor. A respinge limbajul gestual înseamnă a respinge persoana surdă”. Datorită comunicării prin limbaj gestual surzii se simt „ca acasă” în compania 15 .Consiliul Naţional al Disabilităţii” ce reuneşte deocamdată şapte organizaţii ale persoanelor cu handicap iar primul preşedinte a fost ales domnul Mihail Grecu. toţi copiii surzi au fost şcolarizaţi şi nu se mai poate vorbi de surdo-muţi deoarece toate persoanele surde vorbesc.. surzii se căsătoresc între ei şi.

viaţa surzilor în cadrul unei colectivităţi proprii. limbajul gestual este un mijloc de interacţiune socială. de contactele mai mult sau mai puţin frecvente cu comunitatea de surzi şi de alţi factori. firească şi completă între persoanele surde. De fapt. surzii sunt recunoscuţi după surditatea lor şi folosirea unui limbaj vizual. găsirea unui loc de muncă prin intermediul Asociaţiei. Cultura surzilor Termenul de cultură a surzilor se referă la un grup de persoane care au credinţe şi practici comune. care poate transforma pe surzi în participanţi activi ai societăţii. Pornind de la ideea că cultura este o componentă a adaptării societăţii la mediul social şi fizic care o înconjoară. cunoştinţelor. Menţionăm în continuare câteva din valorile acestei culturi care este puţin cunoscută de majoritatea auzitorilor. exprimarea artistică a sentimentelor ş. Prin urmare. Naşterea lor într-o familie de auzitori (în majoritatea cazurilor).semenilor lor. chiar dacă se află în străinătate. Gradul acestei identificări cu limbajul gestual şi colectivitatea de surzi depinde de vârstă. istoria. care se identifică cu comunitatea de surzi şi foloseşte limbajul mimico gestual ca principal mijloc de comunicare. găsirea unui partener de viaţă şi multe altele. Aceşti copii învaţă limbajul părinţilor lor ca prim limbaj şi tradiţiile oamenilor surzi de la familia lor şi din contactele cu membrii colectivităţii de surzi. Vorbind la modul general. copiii care se nasc cu surditate sau care pierd auzul în perioada preşcolară. rudelor sau prietenilor surzi. de educaţie. îşi împărtăşesc experienţe. obiceiurile. La fel ca în orice altă cultură. aproape toate cunoştinţele despre lume şi viaţă ale surzilor profunzi şi nu numai sunt comunicate prin limbaj gestual. vorbim despre acea cultură specifică unui grup de persoane surde. participarea la activităţile asociaţiei şi la diferitele întâmplări din viaţa ei. care apar din faptul că aceste persoane se bazează pe vedere şi folosesc limbajul gestual ca principal mijloc de comunicare. Cei născuţi surzi în familii de surzi sunt singurii care se nasc în interiorul acestei culturi. valorile şi criteriile de apreciere a lor. toate acestea constituie baza unei experienţe comune vehiculate prin limbajul gestual. sunt depozitate cu ajutorul limbajului gestual pentru a fi transmise altor generaţii. atunci când ne referim la cultura surzilor. limbajul gestual are şi rolul de depozitar al culturii la care cel ce nu cunoaşte acest limbaj nu are acces. câştigarea unor premii cu echipa sportivă sau culturală a clubului. frecventarea unei şcoli speciale pentru surzi. De la inceput trebuie să precizăm că. constituie subiecte de discuţii între surzi când aceştia se întâlnesc. componentele culturii surzilor cum ar fi tradiţiile.a. credinţe şi valori culturale comune. Acestea se pot înţelege oricând între ele. au cele mai mari şanse să 16 . Sub aspect cultural. Ca şi alte mijloace de comunicare. De asemenea. deoarece el permite o comunicare uşoară. dar aceste cazuri sunt relativ rare. prezentăm câteva din obiceiurile şi tradiţiile surzilor.

Unele ţări au chiar mai multe limbaje. În spiritul acestor valori noi judecăm pe alţii. Dar de ce trebuie să vorbim de o cultură separată. la vârsta adultă. precum şi alte elemente au creat cultura surzilor. nu versiuni manuale ale limbajelor verbale. ci şi prin religie. Valorile şi concepţiile care determină aceste comportamente sunt mult mai greu de observat. Australia ş. limba engleză este limba naţională in Anglia. limbajele gestuale s-au dezvoltat timp de sute de ani. iar acest lucru este valabil pentru toate comunităţile de surzi din întreaga lume. ca cel mai natural şi mai simplu mijloc de comunicare între persoanele surde. După cum se poate constata din figura de mai jos. deşi are unele semne gestuale comune. Franţei şi Italiei. nescrise. persoanele care pierd auzul mai târziu. pregătire profesională. în funcţie de cantoanele aflate la graniţa Germaniei.. nu se consideră că aparţin comunităţii surzilor. se află valorile. limbajele umane reflectă culturile în care se dezvoltă. se află cuvintele şi acţiunile observabile. Trebuie să reţinem că limbajele gestuale indigene sunt unice. In schimb. de exemplu.a. tradiţie spirituală şi influenţele culturale la care au fost expuşi. în funcţie de gradul ei de conştientizare.. De pildă. a surzilor. sex. care are trei variante de limbaje gestuale (elveţian-francez. Prin intermediul limbajului gestual s-au putut transmite tradiţiile.aparţină culturii surzilor. La nivelul de suprafaţă (care nu este nivelul superior). Noi putem observa cu uşurinţă cum vorbesc. naţionalitate. ce reprezintă doar vârful unui aisberg. Statele Unite. felul nostru de a privi lumea. de obicei.un set de valori. elveţian-german şi elveţian-italian). Elveţia.simţul cultural”. ele constituind . Ea este modelul nostru mental. acţionăm şi apreciem acţiunile noastre şi ale altor persoane. Aceasta. Studiile din ultimii 30 de ani au constatat că limbajul gestual este diferit de la o ţară la alta.fondul” acestei culturi. La nivelul de profunzime.Din moment ce această comunitate nu are acces uşor la limbajele vorbite care-o înconjoară. Trebuie să reţinem că fiecare persoană este unică. De asemenea. vârstă. un sentiment al apartenenţei şi coeziunii între surzi. credinţele şi . în unele ţări limbajul 17 . deoarece. Oamenii se deosebesc între ei nu numai prin amestecul dintre părţile pozitive si cele negative. cum ar fi. credinţe şi comportamente care sunt acceptate în comun de o colectivitate. cum acţionează şi cum se comportă oamenii. dar limbajele gestuale din aceste ţări sunt diferite. avem două nivele ale culturii. în aproape orice parte a lumii. cultura este formată dintr. unde au pătruns elemente ale culturii din aceste ţări. când avem o cultură naţională? După cum se cunoaşte. o puternică identitate. Toate acestea. Se afirmă adesea că limbajul determină cultura. folclorul. limbaj. că nu este universal. Aceasta le face să fie diferite de formele scrise ale aceleiaşi limbi din ţări diferite. sau doar urechile unui hipopotam aflat sub apă. Această cultură s-a transmis de la o generaţie la alta şi a oferit soluţii de supravieţuire a persoanelor surde într-o lume formată predominant din auzitori.

deoarece. Prin aceasta. comunitatea de surzi ar putea fi considerată prima comunitate internaţională adevărată.simţ cultural” ce motivează comportamentele noastre faţă de alte persoane şi formează capacitatea de a-i înţelege mai bine pe ceilalţi şi 18 . pot comunica mai uşor decât auzitorii care nu vorbesc aceeaşi limbă.. probabil. se menţionează că primii profesori surzi din Australia şi India au fost educatori cu experienţă din Anglia. ce contribuie la înţelegerea mai bună a propriei persoane. ce rezultă. în 1817. .. dar o influenţă mai mare ar fi din partea culturii auzitorilor.cultura subiectivă.familiarizarea culturală. să fie mai mult legate între ele decât altele.BSL) sunt diferite dar ASL este mai apropiat de limbajul gestual francez. la Hartford/Connecticut şi a contribuit la răspândirea limbajului gestual francez in America. ce reflectă semnele care s-au dezvoltat printre anumite grupuri de surzi. deoarece ei trebuie să acţioneze astfel pentru a putea comunica cu cei care nu folosesc semnele. În mod similar. dar trebuie să menţionăm că există trei nivele de dezvoltare a capacităţilor culturale: .surzii din diferite ţări. unde barierele de limbaj şi de comunicare sunt relativ uşor diminuate.persoana surdă”. În figura de mai jos am reprezentat cultura auzitorilor prin . Astfel. de pildă: . Aceştia au contribuit la răspândirea limbajului gestual englez în aceste ţări. Fără îndoială că există şi unele trăsături commune ale acestor limbaje gestuale diferite pe care le folosesc persoanele surde. un profesor surd francez.ASL şi British Sign Language . limbajele gestuale din aceste ţări (American Sign Language .persoana auzitoare” iar cultura surzilor prin . din proprietăţile spaţiale/vizuale inerente. datorită experienţei lor de viaţă comune în o lume de auzitori. Aceasta. . a fost adus în SUA de Edward H.. ce constă în cuvinte şi acţiuni verbale sau nonverbale (de ex. Între cele două culturi există înfluenţe reciproce.gestual naţional are dialecte locale. Nu intram aici în detalii. constând în valori şi . Laurent Clerc. salutul). există unele fenomene istorice interesante care fac ca unele limbaje gestuale din ţări aflate la mari distanţe.mulţi surzi sunt creativi în elaborarea unor strategii de comunicare prin folosirea mimicii şi gesturilor. Gallaudet pentru a înfiinţa prima şcoală pentru surzi. care se întâlnesc cu ocazia unor evenimente internaţionale sportive sau culturale. În ciuda acestor deosebiri între limbajele gestuale din fiecare ţară. deşi limba engleză este limba vorbită în Anglia şi Statele Unite.caracteristici gramaticale similare.

neobservabile . Modalitatea în care este achiziţionată această cultură o face unică.. de peste 90% din copiii născuţi surzi din părinţi auzitori. credinte. Restul.pod cultural” ce permite ca persoanele care aparţin ambelor culturi să trăiască şi să lucreze împreună într-un mod mai productiv...Aceşti copii intră în contact cu limbajul gestual abia când încep 19 .distanţă culturală” În mod frecvent noi ne uităm la alţi oameni şi apreciem comportamentul lor pe baza simţului nostru cultural. La o extremă sunt acele persoane care nu au informaţii despre limbajul gestual şi cultura surzilor sau care sunt sfătuite de .potriviţi pentru lumea auzitorilor”..metodei orale”. Se cunoaşte că mai puţin de 10% dintre copiii surzi se nasc din părinţi surzi. comportamente observabile Persoana surda Persoana auzitoare valori. In aceste cazuri destul de rare.profesionişti” auzitori să respingă limbajul gestual în favoarea . cu scopul de a-i face pe copiii lor mai . actiuni. simt cultural. cuvinte.. limbajul gestual şi alte elemente ale culturii surzilor se transmit de la părinţi la copii. se află în situaţia specială de a învăţa limbajul gestual de la alte persoane.distanţa culturală” ..posibilitatea formării unui .. Aici avem o variaţie foarte largă a persoanelor care acceptă sau nu cultura surzilor.

Comunitatea de surzi include oameni cu doctorate. Un nivel este cel în care se dau informaţii generale care afectează pe mai mulţi surzi. deoarece poate transmite mai uşor cultura şi tradiţiile lor. dar care diferă de ale auzitorilor. Prezentăm. Valorile prezentate mai jos reprezintă principii orientative care ne informează cum gândeşte şi cum acţionează o persoană surdă ca cetăţean şi muncitor onorabil şi productiv.. neavând acces la educaţie şi limbaj. în special cele din Scandinavia. divorţul. În multe comunităţi. care lucrează în domeniul comerţului.şcoala şi cunosc alţi copii la fel ca ei. dar ele reprezintă credinţe şi atitudini ce orientează comportamentul personal şi deciziile politice. angajând bone surde sau primind in gazdă studenţi surzi. cum ar fi prezenţa unei busculade în trafic. Uneori aceste valori sunt idealuri ce nu pot fi întotdeauna realizate la nivel social sau individual. În unele familii. Chiar şi unii adulţi care au copii surzi şi au avut contacte cu persoanele surde stimulează astfel de contacte între copiii lor şi membri ai comunităţii surzilor. a avea un copil surd poate insemna o pedeapsă divină iar acesta este ascuns în casă. cu tot felul de detalii. pentru a avea o imagine cât mai realistă asupra acestora. Unii surzi au acces la învăţământul superior. comunitatea de surzi are multe trăsături culturale comune pe care le menţionăm mai jos.surzii”. cum este cazul in tot mai multe ţări. Acest lucru este apreciat deoarece surzii nu au acces la informaţiile din presă. anumite ţări. cu ajutorul unor interpreţi şi la noi. radio ş. muncitori manuali si alţi surzi care nu pot găsi un loc de muncă şi depind de asistenţa publică. Este de aşteptat ca surzii să informeze. pe prieteni în legătură cu schimbările semnificative din viaţa lor sau a cunoştinţelor comune. au o tradiţie privind activităţile de intervenţie timpurie. cum ar fi căsătoria. profesori. adulţii surzi simt o mare responsabilitate în educarea şi culturalizarea viitorilor membri ai comunităţii lor. în continuare.informaţia este oferită cu detalii.a. Astfel. programatori şi analişti pe computer. În altele. unde un professor itinerant vine în locuinţa acestor familii şi începe predarea limbajului gestual la aceste familii cât mai devreme după constatarea medicului că copilul este surd. în ultimii zece ani. În ciuda acestei diversităţi. Persoanelor surde le place să facă cunoscută informaţia pe mai multe nivele. . Atitudinile faţă de surzi variază de la o cultură la alta. accesul la o educaţie mai bună şi la servicii de sprijin diferă mult de la o ţară la alta. unele aspecte positive şi negative ale acelorlaşi valori. este imposibil să generalizăm cu privire la toţi . Variaţia foarte largă privind accesul la educaţie şi la posibilităţile profesionale ale surzilor determină variaţia profilurilor profesionale ale acestor persoane. Aşa cum este cazul cu alţi oameni din orice cultură. Pe de altă parte. părinţii surzi se bucură că au un copil surd. bolile Adesea se ajunge la neînţelegeri şi 20 . prin eforturi proprii.

are un anumit tipic în desfăşurarea lor. . După consumarea ei. O cercetătoare surdă din SUA. Mai întâi. cerem ceva cuiva şi răspunsul poate fi: . data şi locul întâlnirii se stabilesc cu mult timp înainte deoarece organizatorii surzi doresc să se ocupe de cele mai mici detalii. Semnele descriptive. persoanele surde îşi flutură mâinile la cei rămaşi. ce poate scoate în evidenţă personalitatea sa. date privind cartierul unde locuieşte. Sam Suppala (1992). În timp ce se află în mijlocul de transport. mai des folosite. când o persoană surdă (A) prezintă altei persoane surde (B) o persoană surdă (C) are loc următorul proces: se dactilează numele persoanei (C) concomitent cu pronunţarea numelui. În schimb. surzii întârzie la întâlnirile programate precum şi la evenimentele publice. Însă.” Putem crede că acea persoană este rea. bătaia uşoară pe umăr (pentru a atrage atenţia) . In primul rând. fax sau computer. cine a fost profesorul diriginte. Abia după acest proces de prezentare are loc .modul de prezentare. contactul vizual prelungit (pentru a citi de pe buze). De obicei. In cultura surzilor sunt unele elemente diferite care pot deranja pe unii auzitori nefamiliarizaţi. Grupurile care stau in apropiere se întâlnesc şi se deplasează împreună la petrecere. Precizăm că acordarea unui semn de nume este legată de un semn caracteristic persoanei surde. Explicaţia acestor întârzieri constă în faptul că această colectivitate se bazează pe contactul personal în păstrarea relaţiilor sociale datorită dificultăţilor de menţinere a legăturii prin telefon. discuţiile continuă până la coborâre. după consumarea evenimentului. . În mijlocul de transport.. cu cine a fost coleg de clasă. Urmează o strângere de mână şi are loc conversaţia. iar gazda conduce musafirii până îi vede plecaţi în siguranţă. deşi ea doreşte să fie sinceră ca să nu perturbe activitatea noastră. de pildă. se referă la aspectul sau comportamentul unei 21 . grupurile se despart conform unui tipic şi se succed în mai multe etape. dacă are copii. De pildă. De pildă.participarea la unele petreceri. cele pur descriptive şi cele care includ o formă a mâinii ce corespunde unei dactileme care reprezintă iniţiala numelui persoanei denumite. invitaţiile se fac in scris şi rareori prin telefon.conversaţia” dintre surzi pe teme comune. de obicei împreună cu prietenii cu care au venit şi care locuiesc în aceeaşi zonă. pe care am numit-o . se prezintă semnul de nume. nu vrea să colaboreze. urmat de căutarea hainelor concomitent cu discutarea planurilor unei noi întâlniri. Când un auzitor (A) prezintă un alt auzitor (B) unei alte persoane auzitoare (C).Persoanele surde au nu numai un nume propriu ci şi un „semn de nume”. Discuţiile continuă pe scări spre mijlocul de transport public sau propriu.lipsă de productivitate.a. Aproape invariabil. unde a absolvit şcoala generală şi profesională.. la surzi procesul este ceva mai complex. este suficient să-i pronunţe numele. a scris chiar o carte întitulată „Cartea semnelor de nume” unde a scos în evidenţă că există două clase de semne de nume.. se oferă alte detalii cum ar fi starea civilă. ei mai stau la discuţii.Nu am timp. există un „la revedere”.distanţă culturală”. ce profesie are şi unde lucrează ş.

Se pare că nu există o legătură strânsă între semnul de nume şi genul unei persoane. la urmele lăsate de un accident de exemplu. el nu are de obicei un semn de nume. se poate schimba semnul de nume. Doi oameni care nu se cunosc unul pe altul şi care se întâlnesc pentru prima dată se prezintă ei înşişi atît după numele oficial cât şi după semnul de nume.). În Finlanda unii părinţi surzi dau copiilor lor un semn de nume chiar imediat după naştere. sportivi fruntaşi. etc. Uneori acest semn de nume este gesticulat primul şi după aceea urmează dactilarea numelui oficial. vecini. De ex. prieteni în acelaşi timp cu înregistrarea numelui oficial. o cicatrice etc... o gropiţă. şi auzitorii care învaţă limbajul gestual sau care vin mai des în contact cu colectivitatea de surzi. Unii oameni pot avea un semn de nume care este folosit în situaţii oficiale şi altul care poate fi legat de o poreclă din limbajul verbal care nu este indicat să se folosească în situaţii oficiale. un neg. Ursu. dând informaţii prezentate codificat despre cultura şi limbajul acelei persoane. Pisică etc. la locul de muncă şi al treilea în alt context. La fel este cazul pentru nume ca Peşte. În scopul evitării confuziei. un tic (de ex. dacă numele este FLOAREA. Acest semn îl va primi de la colegii lui după ce învaţă limbajul gestual. În timp ce unul este folosit în familie. de pildă. O persoană poate avea mai multe semne de nume. -o componentă a numelui oficial.).floare”. Când un copil surd vine pentru prima dată la o şcoală de surzi. În afară de aceasta. De asemenea. pot să primească semne de nume. Semnul de nume se poate schimba în cursul vieţii purtătorului. un obicei. Acest semn de nume este făcut cunoscut la rude. Motivul schimbării poate fi că pot apare două persoane cu acelaşi semn de nume în aceeaşi colectivitate de surzi sau în acelaşi loc de muncă.zâmbăreţul”).persoane. cum ar fi : -o caracteristică fizică exterioară (păr buclat. al doilea. pot să primească un semn de nume caracteristic. cineva care zâmbeşte întotdeauna poate primi un semn de nume ca . politicieni etc. oamenii din afara comunităţii de surzi. care a intrat mai târziu în colectivitate sau care este mai puţin cunoscută. -o trăsătură de caracter. -un obiect de îmbrăcăminte (tricou cu dungi. volănaşe. un semn din naştere. de obicei la persoana mai tânără. 22 . semnul de nume poate fi . astfel că acelaşi semn de nume se poate acorda atât la femei cât şi la bărbaţi. Forma unui semn de nume poate fi influenţată de ceva comun celui care primeşte acest semn.

. . profesorul nu trebuie să fie îmbrăcat după ultima modă sau cu haine viu colorate. o dată cu intensificarea mişcărilor pentru drepturile persoanelor surde.modificat”.. coafură extravagantă bijuterii prea multe etc.curat”. fără exagerări sau . s-a dezvoltat şi conştiinţa demnităţii şi a valorilor personale. cu toţi elevii din ţara noastră.a. De asemenea. ea trebuie aşezată în bancă în aşa fel ca să-l vadă atât pe profesor cât şi pe colegii care sunt ascultaţi în clasă. Edison în sfera descoperirilor ştiinţifice. să nu aibă unghiile prea mari sau vopsite în diferite culori. a gândi şi a vorbi ca o persoană auzitoare este minunat pentru un auzitor dar în cultura surzilor dacă o persoană surdă gândeşte şi vorbeşte ca un auzitor. În acest sens. dactilografierea pe calculator. Metodele de comunicare între surzi şi auzitori pot include note scrise.importanţa accesului vizual. a lui Emanuelle Laborât. De asemenea. nu se va bucura de aceeaşi apreciere în cadrul colectivităţii de surzi. buzele vopsite strident. unitar. care include frecventarea unei şcoli speciale cu internat şi confruntarea cu diversele prejudecăţi ale acestei societăţi faţă de surzi..a. Marlee Matlin ş. Profesorul nu trebuie să stea cu spatele la sursa de lumină.. a lui Ludwig van Beethoven în muzică. există mai multe modalităţi în care poate avea loc comunicarea.a. surzii militează pentru folosirea unor metode manuale şi a unui limbaj gestual . .atitudinea faţă de metodele de educaţie diferă. Amintim aici contribuţiile lui Thomas A. 23 . a lui Goya în pictură.percepţia vizuală şi limbajul gestual sunt apreciate în mod deosebit în colectivitatea surzilor. Este esenţial ca persoana surdă sa vadă în mod confortabil pe cel care vorbeşte. pe care încercăm să îl eleborăm cu ajutorul dvs. persoanei auzitoare îi va lipsi experienţa vieţii ca persoană surdă în societatea auzitorilor. mutarea frecventă de pe un picior pe altul ş. .).când surzii şi auzitorii interacţionează. artă şi cultură.. să nu aibă ticuri (ridicarea frecventă a ochelarilor pe nas. în cinematografie şi teatru ş. Deanne Bray. să nu se mişte frecvent în clasă. citirea de pe buze folosirea interpreţilor. Chiar dacă are părinţi surzi şi cunoaşte foarte bine limbajul gestual. Astfel.faptul de a fi surd este mult apreciat. In timp ce majoritatea auzitorilor folosesc metode orale sau un limbaj gestual .. Se cunosc multe cazuri de persoane surde care au adus contribuţii importante în ştiinţă. La fel va fi cazul altor persoane surde care adoptă valorile culturale ale auzitorilor şi îi privesc „de sus” pe semenii lor surzi. De aici rezultă necesitatea de a se folosi un limbaj gestual comun. machiaj excesiv. scuturarea unei scame imaginare de pe haină.inovaţii”. La acest fapt a contribuit efortul unor surzi ambiţioşi de a urma studii superioare şi de a se afirma în lumea ştiinţei. surzii îşi adaptează vocabularul şi modul de a vorbi în funcţie de abilităţile auzitorului. Surzii sunt convinşi că un auzitor nu va obţine niciodată o identitate similară cu a unei persoane surde chiar dacă a trăit toată viaţa în mijlocul colectivităţii lor.

Obiceiul de a comunica cu claritate este prezent în literatura cu şi despre surzi şi în povestirile care sunt bogate în amănunte. asociat cu frecvente consultări cu persoanele auzitoare. . surzii pot prezenta o răceală faţă de noii gesticulatori. se consideră a fi nepoliticos şi se recomandă ca aceste conversaţii particulare să aibă loc în afara Asociaţiei sau în alte spaţii unde nu se află alte persoane surde. cum ar fi funcţionari. . Ca membri ai unei culturi colective. se fac comentarii în direcţia oferirii unui ajutor pentru îndreptare. persoanele surde discută cu alte persoane surde înainte de a lua o decizie.vorbirea directă. Ei simt plăcere şi confort în a petrece timpul cu alte persoane surde.orientarea spre grup. la club 24 .lipsa de hotărâre. poliţişti. o schimbare în aspectul acelei persoane. care pot împiedica vizibilitatea. Un preşedinte de asociaţie de surzi care ia decizii de capul său fără a se consulta cu restul grupului. ornamentale sau nu. aceasta este apreciată şi încurajată. De obicei. Sunt inadecvate şi chiar ofensatoare aluziile la discuţiile vagi pe care le folosesc unele persoane pentru a părea politicoase. va fi comentată.tendinţa spre consultare.a. pierderea de timp.masă rotundă” este recomandabil să nu se pună vaze cu flori. . bazată pe experienţa din trecut cu auzitorii.. persoanele surde nu folosesc un stil de comunicare directă tot timpul. de faţă cu alte persoane surde. În mod normal. Acest comportament. cum ar fi schimbarea profesiunii. deoarece el asigură ocazii mai multe de comunicare cu alţii. dar sunt unele situaţii unde acest stil este de aşteptat şi mult apreciat. Dacă schimbarea este negativă. doctori ş.Cu ocazia unei întâlniri la o . afilierea. cei mai mulţi surzi consideră a fi de importanţă mai mare necesităţile. al căror interes iniţial faţă de limbajul gestual a scăzut cu timpul. Ei tind să aprecieze sprijinul dat altora ca ei şi să constituie un front unit în faţa opresiunilor şi a concepţiilor greşite din partea auzitorilor. poate fi văzut ca o manifestare de slăbiciune a persoanelor surde. fără introduceri diplomatice. izolarea.lipsa de deschidere spre alte persoane. loialitatea. Un obicei în cultura surzilor este preferinţa de a discuta direct şi sincer. . fără gesturi. În acelaşi timp. închiderea în cadrul grupului sunt câteva atitudini negative. După ce salută un prieten apropiat. preocupările şi interesele grupului. De obicei. Dacă această schimbare este pozitivă. fie pozitivă sau negativă. colaborarea. Auzitorii pot deveni nerăbdători faţă de lipsa de decizie a colegilor surzi. surzii sunt bucuroşi că auzitorii învaţă limbajul gestual. este curând exclus din serviciu. De obicei. A vorbi în secret. având deplin acces la comunicare prin limbajul gestual. În cazul în care persoanele surde lucrează într-o unitate împreună cu persoane auzitoare au nevoie de ceva mai mult timp pentru a se hotărâ care din variante este în cel mai bun interes al lor. .

„S-a modificat legislaţia acolo unde sa greşit?”. vor spune deschis altora ca să se ferească. In afară de faptul că se bucură de a fi împreună. cum ar fi prezenţa unei busculade în trafic.Persoanelor surde le place să facă cunoscută informaţia pe mai multe nivele. . cum să facă economii ca să le ajungă pensia.tabu”.tabu” în cultura surzilor.se formează grupuleţe care discută lejer prin semne şi oricine este liber să asiste. „Ce intervenţii au mai făcut preşedinţii noştri ?” ş. divorţul.a. . să intervină acolo unde este oportun cu sugestii sau sfaturi. de ce nu poate avea copii. „Ce facilităţi s-au mai obţinut?”. astfel că fiecare învaţă din experienţa altora. 25 . cum să cumperi ceva avantajos ş. Sunt mult apreciate informările care se fac la club pe linie socială. unele măsuri de întrajutorare ş. Procedurile şi simptomele medicale ale unor boli sunt descrise în amănunt pentru a împărtăşi experienţa de viaţă şi pentru a-i educa pe alţii care ar putea să nu fie atenţi şi să se îmbolnăvească (semne ale diabetului. cu tot felul de detalii. de ce a divorţat. Un nivel este cel în care se dau informaţii generale care afectează pe mai mulţi surzi. La fel. bolile . In unele filiale s-a permanentizat obiceiul de a se prezenta informări saptămânale de către preşedinţi. pensionarii surzi discută despre sănătate.a.a.banii nu constituie un subiect .Se manifestă cu acuitate la persoanele surde de orice vârstă dorinţa de a obţine informaţii legate de colectivitatea de surzi din ţara noastră şi din alte ţări cum ar fi noutatea şi diversitatea activităţile programate la club. poate fi considerată inadecvată (în special la masă). pe prieteni în legătură cu schimbările semnificative din viaţa lor sau a cunoştinţelor comune. cum să tratezi cu un vânzător de maşini. Se discută mult în grupul de surzi despre cum să faci cumpărături ample. A întreba pe cineva în mod direct cu câţi bani a cumpărat o maşină sau o casă. Mai nou. radio ş.informaţia este oferită cu detalii. „Ce s-a discutat în ultima şedinţă de Consiliu sau de Birou Executiv?”.Unele aspecte pot fi considerate . Când surzii se întâlnesc întâmplător se întreabă: „Ce mai este nou la club?. De asemenea.. ale hepatitei. a face o descriere grafică a funcţiilor corpului sau a comportamentului în baie. date despre unii lideri importanţi din alte ţări şi realizările lor. social sau cultural ş. . cei care au călătorit în străinătate şi au avut necazuri.. medicamente. Acest lucru este apreciat deoarece surzii nu au acces la informaţiile din presă.a. cum ar fi căsătoria.). bolilor venerice ş. politică sau pur şi simplu de ordin informativ general. de curând pensionarii surzi de la filiala Bucureşti vin marţea de dimineaţă şi astfel este posibil să se prezinte informări canalizate pe interesul lor.a. existenţa unei istorii proprii cu numele celor care au fondat filialele şi au adus contribuţii pe plan sportiv.a. Este de aşteptat ca surzii să informeze. poate fi considerat nepoliticos.

dominanţa acestei identităţi a surzilor va atenua diferenţele de vârstă. .) . clasă socială sau de altă natură care sunt mai evidente în societatea auzitorilor. Întrebări referitoare la starea lor civilă. familiaritatea. sănătate. bucătăria este camera de discuţie preferată de surzi.. Auzitorii caută să restrângă tot mai mult numărul de persoane surde din societate. intervenţii genetice ş. Sunt apreciate. incluziunea surzilor în şcolile de masă. flecăreala constituie o caracteristică a acestei comunităţi de surzi. de a se vizita unii pe alţii. Faţă de aceste . deoarece comunicarea rămâne cea mai semnificativă barieră în calea integrării sociale. de a se îmbrăca modest în afara ocaziilor oficiale. ei consideră că sunt cei mai în măsură să manevreze politica privind educaţia propriilor copii surzi. asigurându-se că nimeni nu va sta în contra lumină.în familie. de acordare a ajutorului reciproc. ca într-o adevărată familie. un respect pentru persoanele în vârstă şi pentru realizările lor. salariu pot părea cel puţin nepoliticoase. surzii aleg cu grijă masa. deoarece lumina este cea mai bună iar camera este mai mică. Acest lucru cere uneori pauze mai lungi. Dacă auzitorii se confesează unei persoane surde cunoscute. lângă o fereastră luminată puternic.persoanele surde tind să-şi controleze propriile vieţi.a. să nu se mire că în curând veştile se vor răspândi curând în toată comunitatea de surzi dacă nu cer ca acea informaţie să rămână confidenţială. diferite ornamente sau aranjamente florale ş. Există aici o preferinţă pentru deciziile luate în grup. contactul fizic.. Unii auzitori încep să se dea deoparte când sunt întrebaţi în legătură cu detalii ale vieţii private. .lipsa de intimitate. sunt rugate să se urce pe un podium. De pildă. unde participă mai mulţi surzi. Dacă vorbesc auzitori. Sunt personae care vor să fie independente. . Cei mai mulţi nu vor să se identifice cu persoanele cu handicap. de rezistenţă.masă rotundă” este necesar să fie înlăturate toate obstacolele care împiedică vizibilitatea (vaze cu flori. este necesar să fie prezenţi interpreţi în limbajul gestual. plăcerea de a fi împreună.. pentru ca vorbitorii să treacă de la şi spre podium. făcând apel la tot felul de soluţii. ci doresc să fie consideraţi o minoritate culturală şi lingvistică. Cu toate că colectivitatea surzilor este o familie foarte eterogenă. valori care promovează unitatea marii familii a surzilor. să fie independente şi mândre. persoanele care doresc să spună ceva. La restaurant. printre care enumerăm desfiinţarea şcolilor cu internat. Deosebit de importante sunt legăturile cu şcoala-internat iar 26 .la o conferinţă. cum vom vedea mai departe.a. pentru ca să poată fi văzute fără efort. de asemenea. Nu demult a existat şi soluţia exterminării a zeci de mii de surzi în camerele de gazare fasciste.dacă persoanele surde se află la o . chirurgia implantului cohlear.iniţiative” comunitatea surzilor manifestă o atitudine contrară.

doctor în pedagogie. sutele de angajaţi ai Universităţii Gallaudet au găsit porţile încuiate de studenţi. deoarece ea a fost adevărata casă in afara vacanţelor şcolare şi. Acest răspuns a încins situaţia deja volatilă şi a fost speculat de ziarele americane.. Putem aminti aici un episod semnificativ petrecut pe tărâmul politicii surzilor americani care au dorit şi au impus ca preşedinte al Universităţii Gallaudet o persoană surdă. şi-au făcut prieteni şi chiar şi-au ales partenerul de viaţă. Intrucât majoritatea surzilor se căsătoresc între ei. când părinţii lor „uitau” să-i mai ia acasă. studenţii surzi au adoptat ca motto cuvintele lui Jesse Jackson. In ciuda acestor lipsuri. unele posturi de conducere sau să ia decizii în probleme legate de viaţa lor. Luni. King Jordan) iar celălalt. fiu al unei familii de surzi. doi dintre candidaţi erau surzi. s-a format un mic grup de studenţi surzi. singura instituţie de învăţământ superior de arte liberale exclusiv pentru surzi.absolvenţii lor se referă la şcoala absolvită de cîte ori fac cunoştinţă cu alte persoane surde. de multe ori. unul cu doctorat în psihologie (I. el fiind considerat un dar pentru familiile de surzi deoarece el poate transmite mai departe moştenirea lor culturală. căsătoria lor cu un auzitor este privită cu suspiciune. Aici surzii şi-au petrecut cea mai mare parte a copilăriei şi tinereţii lor. Şcoala pentru surzi are semnificaţii mai profunde. Această alegere i-a şocat pe mulţi astfel că a doua zi. pentru unii chiar şi în timpul vacanţelor.ci că lumea auzitorilor nu-i ascultă” Cuvintele din „motto-ul” de mai sus reflectă foarte bine concepţia pe care o au majoritatea auzitorilor când este vorba ca surzii să obţină unele drepturi legitime. Universitatea a fost forţată să se închidă. duminică. format din 17 auzitori şi 4 surzi a finalizat selecţia celor trei candidaţi pentru funcţia de preşedinte al Universităţii. Se apreciază apariţia unui copil surd în familie. director al unei şcoli de surzi. Singurul candidat auzitor provenea de la altă universitate şi nu avea cunoştinţe despre surzi sau despre limbajul gestual. candidatul auzitor a fost ales de către consiliu. aşa cum s-a întâmplat cu ocazia numirii unui preşedinte surd la conducerea Universităţii Gallaudet. fost candidat la Preşedinţia Statelor Unite „Problema nu este că studenţii nu aud . Studenţii au formulat patru cereri pe care le-au supus spre satisfacere consiliului înainte de a deschide campusul. Uneori surzii reuşesc să învingă. În cadrul acţiunii lor. Răspunsul dat de preşedintele consiliului a fost „candidatul surd n-a fost ales deoarece surzii nu sunt capabili să acţioneze în lumea auzitorilor”. cadre didactice şi foşti studenţi care au organizat un marş de protest spre hotelul unde erau cazaţi membrii consiliului pentru a le cere explicaţii.. Într-o zi de sâmbătă din luna martie a anului 1988 s-a anunţat că consiliul de conducere al Universităţii. Pentru prima dată în istoria Universităţii Gallaudet. Aceştia solicitau : 1) consiliul să anuleze decizia şi să numească un 27 .

Au venit chiar autobuze încărcate cu părinţi ai elevilor surzi împreună cu copiii lor. Toţi cei trei candidaţi de atunci la preşedinţia SUA au trimis scrisori de sprijin studenţilor. Astfel hotărârea şi comportamentul studenţilor în lupta lor au câştigat multe aprecieri. care a atras peste 3. Protestatarii s-au adunat pe stadion şi au aruncat afişe cu portretele preşedintelui consiliului şi ale candidatului auzitor. Personalul didactic de la Gallaudet a votat. consiliul s-a întâlnit cu o delegaţie a studenţilor şi a refuzat toate cererile. 3) numărul de membri surzi în noul consiliu trebuie să fie mai mare de jumătate din numărul total de membri şi 4) să nu aibă loc sancţiuni asupra protestanţilor. Muncitorii de pe traseu au oprit lucrul şi fluturau batiste de la ferestre către studenţi. now” (Preşedinte surd. scrisori şi telegrame de sprijin.preşedinte surd. Automobilele şi camioanele claxonau. Participanţii fluturau pancarte iar pe un panou uriaş agăţat de clădirea Muzeului AfroAmerican era scris „Totuşi. să sprijine solicitările studenţilor. Între timp. plus o ploaie de telefoane. Marţi.000 dolari la cauza lor. In toate şcolile de surzi din SUA au avut loc marşuri. Miercuri şi joi conducătorii naţionali ai asociaţiilor de surzi. S-a format un centru de comunicaţii şi o echipă de interpreţi care să-i informeze pe reporterii de la radio şi TV în legătură cu acţiunile care au loc. noi avem un vis”. în marea lor majoritate. În această situaţie studenţii au organizat o mişcare cunoscută sub numele „Deaf president. studenţii surzi şi personalul didactic s-au întâlnit cu unii membri ai Congresului. Chiar unii membri ai Congresului stăteau pe treptele Capitoliului pentru a se adresa participanţilor la marş. a apărut pe postul de televiziune ABC împreună cu candidatul auzitor şi cu actriţa surdă de film Marlee Matlin. unde s-au ţinut cuvântări şi şedinţe strategice. sute de studenţi şi suporterii lor s-au adunat pe campus. S-a format un comitet de coordonare care să supravegheze protestul. 2) să se retragă din funcţie preşedintele consiliului. la un picnic. Această emisiune a atras mult sprijin pentru cauza studenţilor şi a adus contribuţii de peste 20. Sâmbătă. In acea seară. Vineri a avut loc un marş spre Capitoliu. membrii consiliului sau întors la Washington pentru a alege un nou preşedinte şi a analiza cererile studenţilor. Greg Hlibok. să elaboreze planuri şi să urmărească evoluţia lui. acum).000 de participanţi din toată ţara. 28 . care au fost de partea lor. unul din liderii studenţilor. cu preocupările faţă de surzi iar simplul adevăr legat de surzi pe care noi trebuie să-l acceptăm este că surzii au dreptul la demnitate şi la respect”. Spre seară candidatul auzitor s-a retras. recunoscând dreptatea cauzei surzilor. Un senator a afirmat „Voi aţi promovat educarea oamenilor în legătură cu surditatea.

a. Au avut loc expoziţii de sculptură. S-a format un nou consiliu unde membrii surzi alcătuiau majoritatea. A Literary Collection by Deaf and Hard of hearing Writers”. designeri.Duminică. această diversitate este prezentă şi la persoanele auzitoare însă dorim să o evidenţiem în rândurile de mai jos pentru a fi mai bine cunoscute de auzitori. inclusiv savanţi. Cauza acestei situaţii este ceva mai complexă şi nu ţine numai de prejudecata unor angajatori ci şi de nivelul scăzut de educaţie sau de pregătire profesională a unor persoane surde. dansuri. care a avut loc în 1989. la care au participat peste 5. artişti şi lideri politici. Fostul preşedinte al consiliului s-a retras. Fructele acestui activism al studenţilor au fost bogate.The Deaf Way II Anthology. vizionări de filme şi de casete video ş. Stremlau editor. Astfel. sau de dorinţa multor surzi de a obţine venituri mari cu eforturi 29 . mai ales prin felul de a se îmbrăca sau de a vorbi. 2000. unii fiind profesori în şcolile pentru surzi. Gallaudet University Press.000 de surzi din toate ţările. care a generat o aniversare mondială numită „Deaf way I” . Nu au avut loc represalii şi s-au acceptat toate solicitările studenţilor. Astfel. Tonya M. cu ocazia unor concursuri de desen. Desigur. restauratori de opere de artă. conferinţe. Copiii sunt fie auzitori cu părinţi surzi sau copii surzi cu părinţi auzitori care vin mai ales la evenimente dedicate copiilor de ziua lor. mulţi dintre aceştia prestează munci sub nivelul calificării lor.(. Universitatea Gallaudet a angajat mai mulţi surzi la toate nivelurile.King Jordan. întâlnim atât nou născuţi purtaţi în braţele părinţilor cât şi octogenari sprijiniţi de bastoane sau de alte persoane mai tinere.. Milioane de americani au devenit mai conştienţi de colectivitatea surzilor şi de limbajul lor. sub aspectul vârstei. ingineri. doamna Carmen Criştiu a obţinut o sponsorizare din partea Radio-Romania Actualităţi şi a participat cu poezii şi proză la secţiunea „literatură”. J. de pictură. etc. S-a înfiinţat o nouă specializare studii legate de surditate. de recitări de poezii sau de pregătire pentru a participa la unele manifestări interne sau internaţionale. Când cineva intră într-un club social al surzilor poate să observe o mare diversitate în rândul persoanelor participante. spectacole de pantomimă. Toate contribuţiile literaţilor surzi au fost incluse într-o antologie a scriitorilor surzi printre care este şi reprezentanta noastră Carmen Criştiu. artişti plastici. de Crăciun. s-au adoptat noi măsuri în favoarea surzilor şi s-a obţinut o mai mare toleranţă faţă de limbajul gestual. membrii consiliului au anunţat că al 7-lea preşedinte al Universităţii Gallaudet şi primul preşedinte surd va fi dr. piese de teatru. asistenţi sociali. Această „revoluţie” a fost înainte de toate o reafirmare a culturii surzilor. se observă diferenţe semnificative. tehnicieni dentari. programatori de calculatoare. Manifestarea s-a bucurat de un deosebit succes astfel că în anul 2000 a avut loc a doua ediţie numită „Deaf way II” la care au participat şi unii membri surzi din ţara noastră. Cu toate că marea majoritate a surzilor au obţinut o calificare profesională. din care menţionăm aici doar pe cele mai frapante. Sub aspectul situaţiei economice sau sociale dobândite prin exercitarea unei profesiuni.

alţii vin să-i informeze pe semenii lor în legătură cu evenimentele sociale. Autoarea subliniază dreptul copiilor surzi de a fi educaţi în limbaj gestual şi faptul că aceştia sunt împiedicaţi să înveţe de timpuriu acest limbaj sau să comunice în limbaj gestual. De asemenea. de mijloacele materiale precare ale şcolii. cum ar fi Tove-Skutnabb-Kangas numeşte chiar genocid lingvistic împiedicarea copiilor surzi de a învăţa în limbajul lor natural. Mulţi surzi sunt şomeri şi caută de lucru iar 30 . surzii se bucură de premiile pe care le-au obţinut cu echipa lor şi doresc să le facă cunoscute în comunitate şi să primească aprecieri. prieteni ai acestora sau unii profesori din şcolile de surzi care doresc să facă mai mult pentru promovarea socială a elevilor lor. fond etnic. identificarea cu valorile specifice acestei colectivităţi. unii angajatorii se eschivează de la plata unor penalizări prevăzute de lege iar alţii preferă să le plătească decât să angajeze persoane cu handicap auditiv. un limbaj purtător de valori şi de cultură. Alte cauze ale nivelului scăzut de angajare ţin de modul deficitar în care se face formarea profesională. de lipsa unor materiale pe care să se facă practica ş. Alţi autori. Sub aspectul gravităţii pierderii auzului. Printre persoanele surde întâlnim adesea şi auzitori. alţii comunică prin labiolectură. aceştia fiind mai ales copii ai părinţilor surzi. Prin aceste condiţii. a necunoaşterii suficiente a pregătirii profesionale a surzilor sau din alte motive. Cei cu resturi de auz pot să poarte proteze care sunt fie ascunse sub o şuviţă de păr sau purtate cu nonşalanţă de cei care nu se ruşinează de deficienţa lor auditivă.a. Unii vin să se informeze. alţii abia pot să pronunţe câteva sunete cu toate eforturile depuse de „demutizatori” în şcoală. Această diversitate lingvistică a fost remarcată şi de Helga Stevens la recent încheiatul Congres Mondial al FMS care a avut loc la Montreal în 2003. În funcţie de momentul pierderii auzului. noi trebuie să ne conentrăm mai mult pe elementele ce-i unesc nu pe cele ce-i separă. În timp ce unii gesticulează de zor în limbajul cu care se simt cel mai confortabil. prin aceasta frânându-se dezvoltarea plenară a potenţialului lor uman. etc. Interesele celor care vin la club pot fi la fel de diferite ca şi persoanele respective.minime încă de la ieşirea de pe băncile şcolii. printre aceştia fiind tot mai mulţi studenţi sau persoane interesate să devină interpreţi. sportive sau culturale care au avut sau care vor avea loc în cadrul asociaţiei.Trebuie să menţionăm aici că pentru a fi acceptat de comunitatea de surzi nu se ia în considerare gradul sau gravitatea pierderii de auz ci gradul de acceptare a limbajului şi culturii surzilor. Cu toate că surzii se deosebesc între ei prin disabilitate. se observă o mare diversitate care se reflectă în preferinţa acestor persoane de a folosi preponderent limbajul gestual sau verbal. De multe ori angajatorii oferă locuri de muncă pentru surzi prin Bursele locurilor de muncă special organizate dar acestea nu se ocupă de către cei vizaţi din cauza cerinţelor formulate. ceea ce oglindeşte fidel modalitatea de instruire oralistă sau gestuală de care au beneficiat aceste persoane în primii ani de după pierderea auzului. unii au o vorbire inteligibilă (dacă au pierdut auzul după ce au învăţat să vorbească).

cu dezinvoltură. neprotocolară. nu sunt prea mulţi surzi care se înghesuie să se angajeze. De obicei. la care Asociaţia Naţională a Surzilor din Romania şi-a acordat tot sprijinul. Astfel. mobilizând la această acţiune pe toţi salariaţii din filialele teritoriale. Ceea ce frapează imediat este îmbrăcămintea simplă. tind să folosească o gramatică diferită de cea folosită de auzitori. Cea mai importantă variabilă asupra căreia dorim să insistăm aici este marea diversitate a limbajului gestual ce poate fi întâlnită în colectivitatea surzilor. cea a importanţei gesturilor în cadrul mesajului vizual sau ordinea gramaticală folosită în linbajul verbal. ce drepturi au surzii de acolo. faptul că toţi îi cunosc pe ceilalţi. aceste persoane sunt însoţite la club deoarece au nevoi speciale pe care le cunosc doar cei mai apropiaţi acestora. cu gramatica limbajului verbal. cum trăiesc ei. Momentan nu ne punem problema care ordine a gesturilor trebuie să o considerăm corectă. Aceste informaţii sunt preluate de liderii surzi locali care fac presiuni asupra autorităţilor autohtone pentru a obţine aceleaşi facilităţi prin intermediul asociaţiilor lor. unii copii surzi cu părinţi surzi şi cei care au învăţat limbajul gestual de timpuriu. Surzii sunt conştienţi că persoanele auzitoare au dificultăţi de invăţare a limbajului gestual dar apreciază interesul manifestat pentru învăţarea şi folosirea acestuia. Menţionăm aici că deşi se oferă locuri de muncă potrivit calificării lor. De fapt şi aceste „Burse. Toţi se simt la club „ca acasă”. o gramatică vizuală în care cuvintele-gesturi au ordinea corespunzătoare importanţei acestora în cadrul mesajului. se salută sau se sărută ca într-o mare familie.. lejeră care este purtată de obicei la aceste întruniri ale comunităţii surzilor. copiii surzi cu părinţi auzitori precum şi cei care au învăţat mai târziu limbajul gestual folosesc o gramatică mai apropiată.” au destule lacune ce reflectă nu numai un formalism sau o „evadare” de la plata obligaţiilor fiscale care sperăm că vor fi eliminate cât mai curând. Unii lingvişti (Woodward. Pe de altă parte. Astfel. Şi de multe ori reuşesc. în funcţie de abilităţile lingvistice în limbajul gestual ale 31 . oricine putând să asiste sau să-şi spună părerea fără să fie înlăturat. deschis. Vizitatorii străini se bucură de o atenţie mai mare fiind trataţi cu ospitalitate şi rugaţi să povestească cum este în ţara lor. Aproape toate discuţiile se poartă în limbaj gestual. deficienţele motorii sau mentale.. dacă nu identică. Deşi mult mai reduse ca număr. 1973) au constatat că această diversitate este sistematică şi este legată de condiţiile în care vorbitorul a dobândit limbajul gestual. se pot întâlni în comunitatea de surzi şi persoane surde cu alte afecţiuni asociate surdităţii cum ar fi surdocecitatea.colegii lor surzi îi pot ajuta când află un loc liber în cadrul intreprinderii unde lucrează. chiar şi persoanele surde care vin din altă localitate sau din altă ţară. inclusiv prin „Bursele locurilor de muncă” special organizate cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap. Cel mai important este să se folosească un limbaj gestual cât mai natural iar ordinea gesturilor să fie cea acceptată de persoanele aflate în dialog.

pronunţarea fără voce a cuvintelor gesticulate. în special. Acest grup exclude pe membrii care „dau din coate” să ajungă mai repede sus fără să fi câştigat în prealabil încrederea. să schimbe ordinea gesturilor. S-a observat că persoanele surde pot să adopte o altă varietate de limbaj gestual. filiale şi pe ţară. Rareori se pot strecura în rândul conducerii comunităţii surzilor persoane care să nu întrunească cerinţele menţionate. Un al 32 . de priceperile lingvistice ale partenerilor la conversaţie. lucruri care nu prea se întâmplă des în cadrul colectivităţii de auzitori. adică două feluri de lideri care pot avea un rol în raport de capacităţile lor. adică de o stratificare în cadrul ei. ce poate fi însoţit de o pantomimă adecvată situaţiei. după ce au învăţat limbajul verbal. Aceste persoane sunt apreciate pentru capacitatea lor de a stabili contacte acceptabile între persoanele surde şi cele auzitoare. variaţia limbajului în funcţie de caracterul mai mult sau mai puţin oficial al contextului. respectul şi aprecierea celorlalţi. regiunea geografică de unde provine persoana surdă va contribui în mod semnificativ la diversitatea lingvistică din comunitatea surzilor prin gramatica şi coloritul local al vocabularului folosit. Membrii surzi apreciază mult unitatea dintre ei şi îi consideră pe ceilalţi surzi ca pe membrii unei familii dar cu grade de rudenie diferite.1996). apropiind-o de ordinea cuvintelor din limbajul verbal când se adresează unor persoane care nu cunosc prea bine limbajul gesturilor. Putem vorbi aici de o influenţă semnificativă a limbajului verbal asupra celui gestual. Desigur. unde indivizii şi grupurile diferă după poziţia lor. persoana surdă îşi adaptează limbajul gestual folosit în comunicarea cu aceasta. că vom avea semnegesturi diferite pentru o listă de cuvinte identice pe care o putem da la grupuri de surzi proveniţi din zone geografice diferite ale ţării. În acest context putem menţiona o anumită diversitate orizontală în grupul surzilor (H. Pentru acelaşi cuvânt vom avea un gest diferit.Lane şi alţii. Explicaţia constă în faptul că limbajul gestual nu este o simplă reproducere a cuvintelor dintr-o limbă ci o exprimare culturală a unui obiect în funcţie de utilitatea sau forma lui. Este evident. din această perspectivă. care poate lua şi alte forme cum ar fi dactilarea unor cuvinte mai rar folosite. Un prim grup ar putea fi format din surzi care s-au născut auzitori dar au asurzit pe parcurs.persoanei auzitoare. Dacă extindem această idee la surzii proveniţi din ţări diferite care au aceeaşi limbă naţională vom constata acelaşi lucru. În afară de contribuţia familiei şi a influenţei educaţionale. De asemenea. putem constata că în mediul surzilor există şi o diversitate verticală. Woodward (1973) a explicat acest lucru prin existenţa unor „semne de contact” care se schimbă în funcţie de natura situaţiei de contact şi. fapt evidenţiat cu ocazia alegerilor pe grupe. acţionând ca mediatori între cele două culturi. aceste forme ale diversităţii limbajului gestual sunt valabile şi în cazul limbajului verbal.

ONU a adoptat „Regulile Standard privind egalizarea şanselor persoanelor cu handicap” ce prevăd. anecdote. Unii autori (Parrott. Una din primele activităţi ale Asociaţiilor 33 . folosirea limbajului gestual în şcoli. glume. legende. existenţa unor şcoli speciale separate pentru surzi. limbajul gestual s-a dezvoltat în timp ce alte limbaje minoritare au dispărut. o motivaţie pusă în slujba semenilor săi şi o pricepere de a mobiliza şi de a conduce oamenii la diverse activităţi. Ca elemente specifice culturii surzilor menţionăm câteva din cele mai evidente: . majoritatea surzilor se căsătoresc între ei în timp ce alte minorităţi îşi caută parteneri în afara grupului. Astfel. începerea de cursuri de limbaj gestual pentru părinţii cu copii surzi.) au evidenţiat că fiecare minoritate lingvistică este diferită faţă de celelalte sub anumite aspecte. servicii de interpretare inclusiv la ONU şi la Parlamentul European pentru oficialii FMS sau ai Uniunii Europene a Surzilor. fabule. surzii învaţă a doua limbă (a majorităţii) mult mai greu. aşa cum există diversitate în comunitatea surzilor aşa există şi diverse puncte de vedere cu privire la locul central al limbajului gestual pentru experienţa surzilor. accesul la informaţie ş. povestiri.a. din cauză că acestea sunt editate în perspectiva vânzării şi a obţinerii unui profit. Deoarece persoanele surde trăiesc în mijlocul culturii majoritare. poezii. avocaţi. Literatura surzilor include aspecte din istoria lor (se organizează anual conferinţe internaţionale consacrate acestui subiect). surzii îl învaţă abia la şcoală. puţini surzi ajung să ocupe în societate poziţii mai înalte ca doctori. Însă. notari.a. Tipping. în birourile filialelor sau să conducă echipe sportive. În orice caz.lucrările literare în proză sau versuri scrise de surzi. Din cauză că ei pot să lucreze în şcolile de surzi. Kyle. aceasta „inoculează” propriile valori astfel că nu se poate face o demarcaţie netă între cele două culturi. ca pe o limbă străină. Nu trebuie să uităm că şi datorită activismului organizaţiilor de surzi. printre altele. Spre deosebire de alte minorităţi care se concentrează pe o arie geografică restrânsă. şi aproape nici o persoană surdă nu a ajuns să fie expert într-un limbaj verbal cu toate că unii au mult talent în scrierea de poezii sau povestiri. In timp ce copiii minorităţilor încep să înveţe limbajul verbal încă de la naştere. Lane ş. culturale sau sociale ale surzilor s-au făcut remarcaţi prin capacităţile lor organizatorice şi au obţinut respectul şi încrederea membrilor. un lider surd trebuie să aibă un aspect îngrijit. sunt cunoscute mai puţin. piese de teatru. profesii la care alte minorităţi nu întâlnesc aproape nici un obstacol. surzii sunt mult mai dispersaţi pe tot teritoriul unei ţări astfel că prezenţa unor interpreţi este vitală. etc. plăcut. De asemenea. surzii luptă să păstreze şcolile speciale cu internat ca mijloc important de transmitere a culturii de la o generaţie la alta şi de dezvoltare a conştiinţei de sine.doilea grup ar putea fi alcătuit din lideri născuţi surzi de părinţi surzi care cunosc foarte bine limbajul şi cultura comunităţii de care aparţin. În timp ce alte minorităţi învaţă în şcoli obişnuite. jocuri şi multe altele care reafirmă valorile din colectivitatea surzilor.

ziar” al surdomuţilor din România. din lipsă de curaj sau din alte motive.Asociaţiei Amicale a Surdo-Muţilor din România”. piesele interpretate în limbaj gestual sunt traduse la microfon sau nu..Cercului sportiv al SurdoMuţilor din România”. poet. nu le trimit spre publicare.) acestea nu sunt receptate aşa de uşor de surzi.Frunze pe ape” publicat de Carmen Cristiu cu sprijinul Fundaţiei Umanitare Bogdan... persoană surdă. un adevărat lăcaş de cultură pentru surdo-muţi. A fost un prolific sculptor. care durează puţin timp şi reflectă aspecte critice din viaţa surzilor (scumpirea produselor in pieţe şi magazine. In funcţie de spectatori.. Se cunoaşte că pantomima a fost practicată de persoanele surde încă de acum 5000 de ani în China sau.Diana” din Bucureşti.de surzi a fost publicarea unui dicţionar cu semnele gestuale. publicist în mai multe ziare ale vremii sale şi iniţiator al primei . cu scaune aşezate în pantă şi cu scena la nivelul podlei. În literatura română cunoaştem existenţa unui roman al lui Vasile Dimitriu-Leorda (Înfrângerea destinului sau romanul unui surdo-mut).. Deosebit de sensibile sunt povestirile lui Carmen Criştiu (care acum lucrează la un roman) sau poeziile Violetei Iancu. Literatura scrisă de surzi prezintă subiectul cu candoare..pantomima este unul din genurile cele mai accesibile persoanelor surde şi mai apreciate. Menţionăm aici volumul de poezii . cele două cărţi . personalitatea profesorului surd V. ş. .Răsăritul nostru”. ş. de concepţiile greşite ale auzitorilor referitoare la limbajul gestual şi cultura surzilor ş.a.. dificultăţile de comunicare. primul . el fiind director şi fondator al periodicului . fie din timiditate.. Deşi sunt abordate şi piese din dramaturgia universală (Romeo şi Julieta.Subiectele sunt luate din viaţa reală. Motivaţia rezidă in faptul că surzii resping crearea de gesturi arbitrare şi folosirea inutilă a mâinii pentru transmiterea de semnificaţii gestuale.). la Editura . primul preşedinte şi membru fondator al .teatrul mimat. apărut în anul 1938 la editura .a. din spatele scenei. sunt şi mulţi alţi surzi care scriu poezii şi încercări literare dar.Leorda s-a manifestat pe multiple planuri. preşedinte al . înfiinţată de Gelu Bogdan. în Imperiul Roman. apărut în anul 1932. .teatrul pentru surzi. de dificultăţile legate de comunicarea cu auzitorii.Istoria comunităţii surzilor”(2007) şi numeroase articole publicate în reviste de specialitate ale subsemnatului Desigur. . . mai recent.Neremia Napocae” în anul 2002.D. Copiii unui Dumnezeu mai mic.Surditate şi comunicare”(2006). De fapt. din păcate. nefinalizat. Sala de spectacol este mai mică.a... înfiinţat la Bucureşti la 1 aprilie 1934. ca modalitate de distracţie a celor bogaţi sau pentru unele spectacole în pieţele publice. este o variantă de teatru mult apreciat. Hamlet. 34 .Case a tăcerii”. unde actorii interpretează în special piese care ţin de viaţa lor.

cu toate că. Pe parcurs. persoanele surde au nevoie de multe repetiţii. mişcările muşchilor feţei (mimica) şi o combinaţie a mişcărilor menţionate mai sus (pantomima). Poate că atunci apariţia unui copil surd nu va mai fi privită ca un accident regretabil ci ca un eveniment care le poate facilita înţelegerea umanităţii ca sumă de indivizi cu variabilitate diferită. aşa cum este şi cuvântul emis verbal.. există neşansa ca acest copil să nu-şi dezvolte limbajul şi gândirea. Ne exprimăm opinia că dacă tot mai mulţi auzitori vor cunoaşte mai îndeaproape limbajul gestual şi cultura surzilor îşi vor forma o atitudine pozitivă faţă de aceşti factori care crează marea diversitate existentă în comunitatea surzilor. acestea îl însoţesc permanent. În lipsa acestei comunicări. Folosirea formelor vizuale de comunicare constituie o componentă a moştenirii naturale a fiinţelor umane. să devină un dependent economic de societate. feţei şi ale corpului sunt folosite aproape inconştient în conversaţia cotidiană pentru a accentua sau a ilustra ceva care nu este prezent. (1973) înţelege prin gest orice mişcare corporală purtătoare a unei semnificaţii comunicative sau afective. 35 .fotografia şi filmul sunt genuri unde persoanele surde s-au remarcat încă de la începuturile acestor arte. în general. în special dansuri populare. Mişcările mâinii. Putem deduce că este de neimaginat o cultură a surzilor fără un limbaj gestual şi este dureros să vedem un copil surd care nu poate comunica prin limbajul său. Dorothy Miles sau filmele mute cu legendarul Charlie Chaplin sau filmele de un comic unde se foloseau multe gesturi de către Louis de Funes. pentru memorarea coregrafiei. Cursul nr. pentru a dansa corect. elemente mai grave decât însăşi surditatea. în funcţie de concepţia artiştilor. când părinţii săi nu vor mai fi. Însă. Ea distinge în cadrul acestui limbaj mişcările extremităţilor corpului (gesturi propriu-zise). dansurile populare şi moderne sunt mult apreciate de tinerii surzi. sculpturile. mai ales în primii ani de viaţă de după pierderea auzului. Sunt cunoscute filmele cu personaje surde cum ar fi Marlee Matlin. ei participând la festivaluri şi concursuri de acest gen în ţară şi în afara ei. desenele reflectă viziunea despre viaţă şi artă a persoanelor surde şi au un anumit specific.picturile. . 2: Principalele momente din istoria limbajului gestual şi a educaţiei surzilor in lume. Unele gesturi sunt folosite preferabil în locul limbajului verbal. este nevoie şi de unele semne ajutătoare care să permită execuţia corectă a dansului.Wald. să nu găsească un loc de muncă. aceasta din urmă fiind capabilă să se substituie vorbirii umane. Deanne Bray. L.

De-a lungul istoriei găsim mai multe exemple de grupuri care au dezvoltat această abilitate de a comunica pe cale vizuală.. fiind mai numeroase şi mai frecvente la copii.). De asemenea.. cu aborigenii din Australia sau din Deşertul Kalahari. gestul instinctiv a dobândit valori noi. De pildă. În acest context. aşa zişii .legământul tăcerii” era o formă de educaţie religioasă. el având aproape aceleaşi funcţii ca orice alt limbaj natural. s-a observat că gesturile sunt folosite în raport de gradul de afectivitate al comunicării. Totuşi. La surzi..ooo-7. care sunt la fel de vechi. Oamenii din sudul Siciliei comunică în mare parte prin gesturi. unde puteau spune lungi povestiri. limbajul gestual a devenit mijlocul principal de comunicare. . L. afirmarea şi negarea. cu toate atributele unui limbaj real. în timpul împăratului Nero. aceasta nu înseamnă că el a apărut deplin dezvoltat din mâinile fiecărei persoane surde. care au elaborat un sistem de gesturi pe care îl foloseau la adunări oficiale.Gesturile au fost prezente încă de la începuturile omenirii. Insă. în cadrul căruia se desfăşoară întreaga lor viaţă.gesturile nu sunt o dublare a vorbirii. la populaţiile tribale şi la meridionali.femei mute”. care au elaborat un sistem de gesturi pe care îl foloseau în cursul partidelor de vânătoare. Probabil că acesta se referea la limbajul gestual folosit de oratori. Este de menţionat cazul tribului Warramunga din Australia. Cele două sisteme de comunicare au continuat să coexiste până în zilele noastre.. Pentru auzitori. însoţind limbajul sonor. Încă din antichitate.. nu de surzi. Fiecare limbaj s-a format prin interacţiunea dintre persoanele surde care-l 36 . Deşi limbajul gestual este principalul mijloc de comunicare pentru surzi. fiind emis în mod conştient şi voluntar iar la surdomuţi s-a transformat într-un limbaj propriu.ooo de semne gestuale comparativ cu cele câteva sute de mii din limbajul verbal) şi posibilităţi mai mici de combinare a lor. de evidenţiere a ideilor. ei continuă să se sprijine pe limbajul gestual pentru a întări cele afirmate verbal. etc. limbajul sonor a devenit principalul sistem de comunicare. cel gestual are un inventar de semne de peste o sută de ori mai redus (cca 3. salutul. Spre deosebire de limbajul sonor. În Roma. Treptat. gesturile sunt impregnate de o componentă culturală. dansatorii religioşi hinduşi spun povestiri despre zeii lor folosind un sistem elaborat de gesturi care datează de peste trei mii de ani. Quintilian considera că gesturile reprezentau o limbă internaţională. Exemplele pot continua cu călugării benedictini.canoanelor tăcerii”. trebuie să subliniem că aceeaşi mişcare gestuală poate avea semnificaţii diferite la diferite popoare (de ex. pe bună dreptate că . Pentru surzii profunzi. care au elaborat un sistem complex de gesturi care le permitea să comunice în timpul . La evrei astfel de femei erau numite . în afară de faptul că reprezintă principalul mijloc de comunicare. cu indienii americani. de pescuit sau când vorbirea sonoră nu era permisă. scoaterea limbii. unde văduvele nu aveau voie să comunice verbal timp de un an ci numai prin gesturi. de nuanţare şi de precizare a lor”.. actorii de pantomimă puteau transmite o bogăţie de semnificaţii numai prin gesturi. ci un mijloc auxiliar de subliniere.Wald a observat.piei roşii”. La alte ordine călugăreşti (pitagoreii).

Între timp călugării benedictini cu auz normal au adoptat . Această atitudine faţă de limbaj şi de surzi era predominantă şi în Codul Roman al lui Justinian în sec. De aceea. Astfel a fost posibil să se dezvolte o cultură a surzilor în interiorul culturii majoritare.n. Până la începutul anului 1000 înainte de Christos. printre oamenii privaţi din naştere de acest simţ. Vechii greci au negat posibilitatea ca surzii să fie educaţi. După Aristotel auzul era necesar pentru dezvoltarea inteligenţei. Limbajul se compune din cuvinte şi fiecare cuvânt este un semn.canonul tăcerii” pentru a-l venera mai bine 37 . El spunea că: “Auzul contribuie la gândire în cea mai mare parte. tocmai fiindcă îi lipsea auzul. Filozoful Aristotel (384-322 î. au fost formulate legi speciale referitoare la căsătorie şi proprietate iar acestora nu li se permitea să fie martori în justiţie. cineva care nu avea auz.. ei nu pot să înveţe”. cei născuţi orbi sunt mai inteligenţi decât surdo-muţii. În ceea ce priveşte pe surdo-muţi. Sfântul Augustin a spus primilor creştini că copiii surzi sunt un semn al supărării lui Dumnezeu faţă de păcatele părinţilor lor. astfel că dacă surzii nu puteau vorbi. nega dreptul surzilor de a avea o proprietate.Ch. Ea menţionează faptul ca surdomuţii pot susţine o conversaţie cu ajutorul gesturilor. În Grecia antică. neavând auz. nu puteau participa. capabili să comunice cu surzii în afara necesităţilor imediate. care au apărut ulterior şi au fost valabile până în zilele noastre. Acest fapt sugerează că familia persoanei surde interpreta pentru rabin cele spuse de surd prin gesturi. fiul surd al regelui Croessus al Lydiei nu era recunoscut ca moştenitor al tatălui său. în acelaşi timp.folosea. după cum a observat Dorothy Miles(2002). acceptarea aparentă a limbajului gestual de vechii evrei nu însemna că persoanele surde aveau aceeaşi poziţie socială ca şi auzitorii. Însă. Aşa se explică faptul că limbajul gestual a apărut în diferite locuri din lume şi sub diferite forme. nu putea gândi. Coranul îi proteja pe surzi de a fi blestemaţi de alte persoane dar nu le permitea să participe pe deplin la ritualurile ce aveau loc in Templu. Surzii aveau permisiunea să se căsătorească sau să divorţeze. Primii creştini au văzut surditatea ca un păcat al părinţilor pentru care au de suferit copiii lor. care acorda unele drepturi legale numai surzilor care puteau vorbi. să fie cunoscută. Pentru Platon. Talmudul (o carte care conţine interpretări ale rabinilor despre legea evreiască). al VI-lea e. Acest cod a influenţat în mare măsură alte lucrări de drept.surzii nu pot fi educaţi deoarece.. “cuvânt” şi “raţionament”. Acest fapt sugerează că astfel de căsătorii erau destul de frecvente acum 2000 de ani. El s-a dezvoltat acolo unde s-au găsit oameni cu destulă abilitate de a gândi vizual. Potrivit concepţiei sale.) a susţinut că . transcrisă şi transmisă de la o generaţie la alta prin lucrările unor persoane surde sau auzitoare care au reuşit să comunice deplin cu surzii prin folosirea limbajului gestual. Se menţionează în Talmud despre o căsătorie între doi fraţi surzi dintr-o familie cu două surori surde din altă familie. prin gesturi.. care însemna. Limbajul verbal era sacru cu ocazia ceremoniilor religioase sau în situaţiile legale. pentru că limbajul este baza instruirii. De asemenea. filozoful Platon (427-347) utilizează cuvântul “logos”.

Infirmitatea surzilor era privită ca o favoare a zeilor” (după Ferdinand Berthier: ”Surzii înainte şi după Abatele de I’Epee”. Astfel.. Pentru a comunica informaţia necesară între ei. chiar cele mai abstracte”. nu este un limbaj folosit de surdo-muţi. au elaborat un sistem propriu de semne sau un limbaj gestual care. “La câteva popoare. îl ascundeau de ochii lumii”. Nici Girolamo Cardano şi nici Pedro Ponce de Leon nu au lăsat o moştenire prea bogată referitoare la activitatea lor cu persoanele surde. să scrie o carte bine cunoscută despre semnele manuale folosite cu surzii. Mai târziu. La egipteni şi mai ales la perşi. în orice caz. Aceasta a făcut ca şi persoanele surde. medici sau preoţi care au făcut primele încercări de educare a surzilor. El a instruit câţiva copii surzi din familii nobile. apoi a încercat să facă publice succesele sale. dar această perioadă l-a impulsionat pe Juan Pablo Bonet. medicul Girolamo Cardano din Padova. să vină în oraşe în căutare de lucru. . argumentează şi povestesc prin semne. Italia. Dactilologia actuală este un derivat al acestuia. După cum scria Pierre Desloges. Între timp Pedro Ponce de Leon (15201584). Paris.. Acţionând gestual cu tovarăşii lor.. a încercat să-l instruiască pe fiul său folosind un cod de simboluri. în antichitate.al IV-lea) a sesizat că surzii pot învăţa Evanghelia prin semne “folosind în conversaţia zilnică expresivitatea întregului corp”. un călugăr benedictin. În perioada Evului Mediu au început să se dezvolte zonele urbane. au început să se întâlnească. El a predat sunetele limbajului verbal.” 38 . El a crezut că surdul poate să înveţe un limbaj simbolic cum ar fi limbajul scris. un adept al limbajului gestual timpuriu. în corespodenţa sa cu Sfântul Jerome. surzii învăţau rapid arta de a-şi descrie gândurile. să formeze colectivităţi şi să-şi dezvolte un limbaj gestual tot mai sofisticat în ciuda faptului că el nu era acceptat din punct de vedere legal. Michael de Montaigne scria: „Surdo-muţii noştri discută. pentru care gesturile formează cuvintele unui limbaj. Sfântul Augustin. Astfel surzii s-au cunoscut unii cu alţii. Pe întreaga perioadă a Renaşterii în Europa au avut loc o serie de experimente ale unor călugări. literă cu literă.noii veniţi aveau ocazia să-şi finiseze şi să-şi organizeze limbajul gestual. considerând naşterea unui copil surd o mare ruşine. Sfântul Jerome (sfârşitul sec. destinul acestora era obiectul unei solicitudini religioase din partea poporului. în astfel de adunări ale surzilor. evoca existenţa unei familii surde foarte respectată din burghezia milaneză. părinţii. După anul 1500 a început să se dezvolte educaţia surzilor. avea să aduge: „Ei au nevoie de un alfabet al degetelor şi de o gramatică a gesturilor . provenind din familii cu venituri mici. Eu i-am văzut atât de abili în această activitate. cu ajutorul unui alfabet manual atribuit Sfântului Bonaventure. a reuşit să-i facă pe surzii din naştere să vorbească. 1940). care a apărut în 1620 („Simplificarea literelor alfabetului şi metoda de a-i învăţa pe surzi să vorbească”).pe Dumnezeu. încât nu le lipsea nimic pentru a se face înţeleşi de oricine”.

Se cunoaşte că auzitorii de pe insulă au învăţat limbajul gesturilor folosite de surdomuţi şi chiar întemeiau familii cu aceştia. această formă de limbaj s-a combinat cu limbajul gestual francez. rue des Moulins. cca 25 % dintre rezidenţi erau surzi. abatele de L’Epee. În unele . încercând să imite în acelaşi timp atât vibraţiile pe care le simte. o persoană auzitoare. Massachusetts.elevii surzi erau inteligenţi şi puteau să-şi exprime gândurile prin limbaj”. desenator şi arhitect la Amiens (Franţa.. El era surd din naştere. acest limbaj era al auzitorilor care îi educau şi nu admitea altă formă de limbaj decât cel verbal. El excludea gesturile naturale. dacă această comunicare poate fi eficientă. Deoarece aici erau aşa de multe persoane surde. Abia în a doua jumătate a secolului al XVIIIlea filozofii vor relua dezbaterile asupra relaţiei dintre gândire şi limbaj care. din întâmplare. după părerea sa. care a reuşit să devină professor. Contestatarul abate de L’Epee va lupta întreaga sa viaţă pentru surzi. L’Epee a învăţat semnele de la ele. Începând cu anul 1760. conepţia predominantă a oamenilor din secolele 17-18 era că un om educat era acela care vorbea bine. Astfel au fost educaţi cu succes mai mulţi surzi. El a constatat că . 1710). cunoscut sub numele . o mică şcoală unde instruia gratuit pe toţi copiii surzi care îi erau încredinţaţi. adus de Laurent Clerc şi a constituit baza limbajului gestual american (ASL). Abatele de L’Epee a înfiinţat în casa lui din Paris. Jacob Rodrigues Pereira (1715-1780) îi învaţă să vorbească pe tinerii surzi din familiile bogate.. La scurt timp. vor duce la o oarecare ameliorare a vechilor concepţii. că poate să existe un limbaj interior în afara exprimării orale. aveau probleme auditive ereditare. o serie de întruniri ale comunităţii erau traduse în limbaj gestual.. cu toată opoziţia Bisericii. Se cunoaşte că a predat limbajul gestual elevilor săi în cadrul abaţiei Saint Jean. în fine.Dar. el a intrat într-o casă unde trăiau două surori gemene surde.În SUA multe din familiile de pe insula Martha’s Vineyard. a început să-şi pună unele întrebări legate de modul în care se poate comunica cu surzii prin gesturi naturale. El îi învaţă franceza scrisă cu ajutorul gesturilor naturale (preluate de 39 . pentru unele silabe. Prima persoană surdă cunoscută că ar fi predat altor surzi limbajul gestual este considerat a fi Etienne de Fay. cât şi mişcările organelor pe care le vede”. In cursul acestei perioade s-a dezvoltat pe insulă o formă proprie de limbaj gestual care este considerată de mai mulţi autori americani ca fiind limba gestuală originală a surzilor. Este considerat un promotor al “demutizării” (termen care a fost folosit şi de Seguin în 1847): “elevul ţine mâna pe gâtul profesorului.sate”. Tot în Franţa. Pentru prima dată a fost recunoscut faptul că gesturile puteau exprima gândirea umană la fel ca şi limbajul oral.bătrânul surd din Amiens”. A fi fără vorbire însemna a fi fără gândire : vorbirea era condiţia prealabilă a oricărui limbaj interior.. Mai târziu. fiind un perceptor al acestora. De fapt. El utiliza alfabetul manual al lui Bonet şi câteva gesturi inventate de el. Se povesteşte că. El a fost frapat de complexitatea limbajului gestual prin care comunicau gemenele între ele şi cu restul comunităţii surde din Paris.

În ciuda muncii sale enorme... inteligenţi şi capabili să înţeleagă la fel ca toată lumea.binefăcător al 40 . abatele de L Epee era departe de a ajunge la o dezvoltare intelectuală a elevilor săi sau la o bună cunoaştere a limbii franceze aşa cum o dorea. Se spunea pretutideni că numai la Paris surzii săraci aveau mai multe şanse decât auzitorii săraci de a accede la educaţie. ideile sale s-au răspândit pretutindeni unde surzii puteau fi educaţi în grupuri. În mod practic. Institut Naţional pentru Tinerii Surzi) şi la Truffaut. datorită unei metode gestuale şi faptului că instruirea surzilor nu mai era rezervată celor privilegiaţi. în locuinţa sa. a înfiinţat o şcoală pentru surzi la Paris.În 1776 publică prima sa lucrare . dar şi celelalte semne inventate de el pentru a indica timpul. abatele Deschamps (Orleans) şi Heinicke (în Germania) sau revoltat. genurile şi funcţiile gramaticale ale limbii franceze. Ea are propria sintaxă. După moartea sa. Prin aceste semne el înţelegea nu numai gesturile naturale pe care le făceau elevii săi pentru a exprima lucruri sau idei. Abatele de L’Epee nu a inventat limbajul gestual.Institutele de surdomuţi” unde expune sistemul său de instruire. În 1788 a publicat un dicţionar al limbajului gestual francez. imuabilă.semne metodice”.. În urma succeselor dobândite cu elevii surzi şi pentru a-şi face cunoscută metoda sa de instruire a organizat demonstraţii de comunicare cu elevii surzi (între 1771-1774) pentru educatorii şi celebrităţile venite din toată Europa. dornic să-i ajute pe cei mai puţin fericiţi. El a încercat să elaboreze o punte între lumea surzilor şi cea a auzitorilor printr-un sistem de semne standardizate şi dactileme.la elevi) şi cu unele semne artificiale inventate de el. fără să se gândească că o grefă de la un limbaj la altul devenea un nonsens. obişnuiţi cu semnele utilizate în comunitatea surzilor şi mai ales cu gramatica limbajului lor gestual. ci doar o conversaţie gestuală personală. L’Epee a publicat în 1776 o primă lucrare a sa. În orice împrejurare Charles Michel de L’Epee s-a luptat şi a reuşit să impună opinia că surzii sunt oameni ca toţi ceilalţi. Astfel. pentru a ajunge la traducerea cuvintelor franţuzeşti abatele de L Epee a consultat etimologiile latine şi greeceşti. Şaizeci de ani mai târziu. Berthier ne explica greşeala abatelui.. Această carte a avut efectul unei bombe.. repede abandonată de surzi. anul când la Paris izbucnea Revoluţia Franceză. aceste semne metodice erau o metodă eficace de dictare vizuală dar în nici un caz nu erau un limbaj. persoanele. iar acestuia i-a acordat numele de . „Institutele de surdo-muţi”. la finele lunii decembrie 1789. care a devenit astfel al doilea profesor surd din Franţa. Astfel. Adunarea Constituantă din Franţa a ridicat şcoala sa la rang de Instituţie naţională fiind condusă de fostul său elev Jean Massieu. A vrut să transforme limbajul gestual şi să-l plieze după obişnunţele limbajului convenţional. Pereire (Paris). (care a devenit mai târziu. în 1789. Energicul preot. elevii înţelegeau rareori ceea ce scriau în limba franceză. opusă sintaxelor capricioase ale limbajului verbal. A murit sărac. Ei considerau că numai cuvântul vorbit putea exprima gândirea umană. gramatică total necunoscută de către abate. cunoscute ca . în care prezintă un sistem de „semne metodice”. Mimica (numele dat limbajului gestual în acele vremuri) nu recunoştea o altă lege decât aceea a naturii şi a raţiunii. Din acest motiv.

El a incercat atunci să suprime în totalitate folosirea limbajului gestual în favoarea unei educări exclusive a vorbirii. Jean Massieu a fost acela care l-a învăţat pe abatele Sicard limbajul semnelor. (Desloges. el a conchis că elevii săi erau „contaminaţi” cu obiceiurile gesticulative ale celor din celelalte clase. Acesta din urmă a continuat să adauge o serie de semne personale la cele învăţate. Este vorba de Pierre Desloges. Devenind surd la vârsta de 7 ani. totuşi păstrând preferinţa sa pentru vorbirea orală. Începând din anul 1880. a devenit în 1880 medic–şef al Institutului Naţional pentru Tineri Surzi din Paris şi şi-a consacrat întreaga viaţă vindecării surdo-mutităţii şi învăţării vorbirii orale de către aceştia. izolate. rezultând astfel o altă metodă. în vârstă de 32 ani. . Se poate deduce uşor din confesiunea lui Pierre Desloges că sistemul de comunicare gestuală care funcţiona în acele timpuri între surzi era un adevărat limbaj. pentru a conversa cu ei într-un discurs inteligibil şi ordonat. Autorul susţinea că acest limbaj îi permitea să-şi exprime cu precizie gândurile sale abstracte. Mulţi oralişti au folosit metode secrete pentru a preda labiolectura la elevii lor surzi. tot domeniul conceptual.La începuturile infirmităţii mele. în care orice utilizare a limbajului gestual să fie înterzisă. Fiind convins de originea psihologică a surdităţii. Acesta a afirmat că abatele de L’Epee nu a inventat limbajul gestual. pentru a le transmite semenilor. Folosind tehnici elaborate de 41 . Eu am ignorat mult timp limbajul gestual. el era om de casă la un actor de la Comedia Italiană”. Jean-Marc Itard (cunoscut ca fiind educatorul copilului sălbatic de la Aveyron). pentru a forma imagini distincte. Olanda şi Anglia. Cam în aceeaşi perioadă.umanităţii” (1791). datorită cărţilor care i-au trecut prin mâini (era tipograf). deoarece el exista de multă vreme în cadrul comunităţii de surzi francezi. El a demonstrat foarte clar că un limbaj gestual bine structurat era folosit în mod curent în Franţa înainte de inventarea . Primul care m-a iniţiat în această artă atât de utilă a fost un surdomut din naştere. prea târziu pentru a fi beneficiat de metoda de instruire a abatelui de l’Epee.. italian. Pierre Desloges a avut timp să achiziţioneze unele elemente de franceză rudimentară şi să le perfecţioneze autodidact. educatorii oralişti obţin o serie de progrese în Spania. un educator german. Franţa. Prin testament. cel puţin pentru a-mi reprezenta propriile idei. Nu mă foloseam decât de semne disparate. în situaţia în care nu am trăit printre surdo muţi.. Dar Itard a sfârşit prin a recunoaşte limbajul gestual ca fiind indispesabil în instruirea „morală” şi „intelectuală” a surzilor. Nu cunoşteam arta de a le reuni. el a hotărât să se finanţeze o clasă a Institutului. el a iniţiat numeroase experienţe medicale dureroase (şi adesea crude) asupra elevilor din Institut. Printre cei mai cunoscuţi profesori oralişti s-a numărat Samuel Heinicke. fără continuitate şi fără legătură.semnelor metodice” ale abatelui de L’Epee.Observation d’un sourd muet). Nereuşind să-i înveţe pe elevii săi să pronunţe cuvintele sau sunetele pe care le dorea. la fel de greu ineligibilă ca şi cea a abatelui de L’Epee. care nu ştia nici să scrie nici să citească. . Germania. În 1779 a apărut prima carte scrisă de un surd „Observaţiile unui surdomut”.. nu aveam nicio posibilitate de a mă face înţeles decât prin scris şi cu pronunţia mea defectuoasă.

Thomas Hopkins Gallaudet. Heinicke îi învăţa pe elevi să vorbească punându-le mâinile pe gâtul său în timp ce vorbea. Aici s-au format mulţi dintre viitorii profesori ai surzilor şi fondatori de şcoli în America. a publicat prima culegere de gramatică a limbajului gestual (operă reeditată în 1879). Atunci el a interzis complet folosirea semnelor.C. Acesta îl invită la Paris unde învaţă în scurt timp metodele folosite şi îl cunoaşte pe cel mai bun elev al său.metoda germană” În SUA se înfiinţează prima şcoală pentru surzi în 1817 la Hartford. dar în 1836 a fost silit să-şi dea demisia. a impus elevilor urmarea unor cursuri dure de învăţare a vorbirii. În 1864. El organiza în fiecare an un banchet care reunea pe toţi surzii din Franţa.. El a denunţat erorile metodei abatelui de L’Epee. Paris) iar în 1843. Tehnicile sale oraliste sunt cunoscute sub numele de . În 1831. Roch. arhiepiscopul Roche Sicard.un educator şi medic olandez (Amman). A murit în 1886. În 1854. Alice Cogswell. cu care se întoarce în SUA şi înfiinţează prima şcoala americană pentru surzi la Hartford.Colegiul naţional pentru surzi şi muţi”. cea care l-a inspirat pe Gallaudet să-i înveţe pe surzi. Iniţial acesta era cunoscut sub numele de . profesor la Institutul din Paris. Connecticut. fiind singura facilitate acreditată care putea să ofere diplome la nivel de colegiu pentru surzii din Statele 42 . dar a avut un imens respect pentru acesta şi i-a cinstit memoria întreaga sa viaţă. pedagog responsabil al Institutului din Paris. Gallaudet îl întâlneşte pe succesorul abatelui de L’Epee. Berthier a scris câteva cărţi despre lumea surzilor şi a fost ales membru al Societăţii Oamenilor de Litere. noul director al Institutului. mobiliza şi anima comunitatea surzilor. a devenit. printr-o educaţie bilingvă. în 1817. Profesorii surzi au refuzat să se conformeze. elevii învaţă să citească şi să scrie corect. a publicat „Codul lui Napoleon pe înţelesul surdo-muţilor”. Laurent Clerc. El a propus pentru prima oară un invăţământ bilingv. a ridicat o statuie a abatelui de L’Epee la Versailles. După el.. În Anglia. Remy Valade. aceasta fiind probabil prima formă de organizare a surzilor într-o asociaţie. achiziţia limbajului oral este facilitată atunci când ideea este înţeleasă graţie limbajului gestual. Desiree Ordinaire. de către un american interesat de educaţia surzilor. un om de afaceri care avea o fiică surdă. În 1841 a înalţat un monument pe locul presupusului mormânt al abatelui de L’Epee (Eglise St. fost elev al lui Sicard. Auguste Bebian. preşedintele Abraham Lincoln a semnat Charta pentru Washington D.. a înfiinţat Societatea Centrală a Surdo-mutilor din Paris.Teoriei semnelor”. nepotul abatelui Sicard. care a dus la crearea primului colegiu pentru surzi. care avea scopul de a reuni. îl trimite pe Gallaudet în Europa cu scopul de a învăţa metodele de instruire a surzilor pentru ca apoi să fondeze o şcoală publică în SUA. autor al . Thomas Cogswell. În paralel. limbajul gestual. a fost prima absolventă a şcolii americane. Laurent Clerc. În 1868. şi de un francez. El a devenit profesor la Institutul Naţional pentru Surzi din Paris şi a apărat mereu dreptul elevilor la propriul limbaj. Ferdinand Berthier este unul dintre cele mai strălucite exemple de reuşită a unui surd. În 1834.

fiul lui Thomas. Din 1893 acest colegiu poartă numele de .. precursor al lui Samuel Heinicke. englezul Alexander Graham Bell instruia surzii cu ajutorul unei metode de lectură pentru a recepta sunetele: „sunetul vizibil” (inventat de tatăl său). El pleacă în Statele Unite pentru a-şi prezenta metoda. Bell a înfiinţat . Germanii aveau un puternic simţ al ordinii. În 1872.Unite. Înarnat cu avere şi cu o reputaţie enormă. Naţionalismul a început să se dezvolte în Germania în timpul războaielor napoleoniene ducând la o mai mare unitate. Limbajul verbal a început deja să fie predat în şcolile din Paris încă pe timpul lui l'Épée iar în 1839 formarea limbajului oral a fost introdusă la Bordeaux. Primul profesor de surzi care a revigorat metoda de instruire germană a fost Johann Baptiste Graeser (1766-1841). În 1814-1815 Convenţia de la Viena a trasat noi graniţe în Europa. inclusiv educaţia surzilor prin metoda franceză. francezii au început să abandoneze limbajul gestual. Totuşi Bell s-a ocupat de administrarea şcolilor pentru surzi şi de inventarea unui dispozitiv care. care s-a răspândit în multe ţări. când Napoleon a fost debarcat în 1814. În 1876 el inventează telefonul.Gallaudet College”. Această şcoală nu a avut succes din cauza opoziţiei şcolilor pentru surzi care foloseau metode manuale de instruire. S-a creat Federaţia Germană constând din 38 de state în locul celor peste 400 existente anterior. el credea că singura cale pentru ca o persoană să devină cu adevărat un membru al societăţii era să înveţe să converseze ca şi cum ar fi fost auzitoare. Toate acestea erau evenimente moderne în Franţa acelei vremi. şi-a început cariera ca educator pentru surzi. Totuşi. Bell susţinea cauza oralismului şi dorea interzicerea căsătoriilor între surzi sub pretexţul că „reproducerea unei rase de indivizi deficienţi este o calamitate pentru societate”. Sistemul german a devenit predominant în şcolile pentru surzi din Franţa. Armata franceză a mărşăluit de-a lungul Europei. În acelaşi timp. Atunci.moartă” de instruire pentru surzi (vorbirea vizibilă).. a cărui mamă a fost deficientă de auz şi al cărui tată a cheltuit mult timp din viaţa sa promovând o metodă . Ca şi Samuel Heinicke.. Profesorii din acele vremuri erau conştienţi că elevii surzi primesc o educaţie inferioarǎ prin metoda orală. Se cunoaşte că Revoluţia Franceză a izbucnit pe 14 iulie 1789 iar în 1804 Napoleon Bonaparte a preluat puterea. În 1872 el deschide o şcoală în Boston care folosea metode oraliste de instruire cu elevii şi pregătea profesori pentru surzi care să lucreze după metodele sale. se instalează aici şi deschide o şcoală. Primul preşedinte a fost Edward Miner Gallaudet. fiind un lider al educaţiei superioare a surzilor din intreaga lume. În anul 1871 Federaţia Republicilor Germane era formată din 25 de state conduse de Otto von Bismarck supranumit „Cancelarul de fier”. ar putea mecaniza vorbirea. Inventatorul telefonului. conform gândirii sale. de ce a fost folosită? Deoarece.Volta Bureau” cu scopul promovării unei educaţii oraliste pentru copiii surzi. Alexander Graham Bell. tot ce provenea din Franţa era privit cu dezgust.din 43 . Limbajul gestual trebuia evitat integral.

a. gradul deficienţei de auz nu a putut fi măsurat. El a atras numai 27 de profesori. care au avut astfel ocazia să schimbe idei şi 44 . a avut o mare influenţă asupra educaţiei surzilor. El a fost şi un formator al profesorilor de surzi. fost director al şcolii pentru surzi din Milano. ca rezultat al victoriei ei asupra Franţei în războiul din 1870-1871. Această întâlnire a fost sponsorizată de nepotul şi fiul milionar al lui J. Limbajul gestual n-a mai fost considerat un mijloc viabil de transmitere a informaţiei. Abia pe la sfârşitul secolului al XIX-lea s-au cunoscut cauzele tuberculozei şi cum se transmitea ea. la insistenţele lui Howe. el s-a opus segregării surzilor. a publicat o lucrare în care ataca limbajul gestual şi dactilarea. Adepţii metodei orale au susţinut că: a) „metoda orală pură” era esenţială pentru bunăstarea fizică a surdului. În America. Nu s-a permis să existe o comunitate de surzi. un italian. De asemenea. Un alt profesor de surzi. În acea perioadă tuberculoza era mai răspândită printre surzi decât la auzitori. In 1861. Orice persoană a cărei auz era sub normal a fost numită surd. « Metoda germană » a fost atât de cuprinzătoare în acea vreme din cauza că Germania domina atunci Europa. fost director al şcolii pentru surzi din Rotterdam timp de 35 de ani. acest process s-a accelerat prin sosirea in SUA a unor eminenţi educatori europeni care foloseau în şcolile lor metoda orală. b) limbajul gestual nu putea fi folosit ca limbaj de instruire. Se urmărea înlocuirea acestei codificări artificiale cu limbajul verbal. în special suporteri ai oralismului. Mai mult. s-a crezut că surzii pot fi determinaţi să vorbească pentru a fi normali. abatele Balestre (1834-1886) l-a vizitat pe Hirsch şi apoi a răspândit metoda orală în propria sa ţară. La scurt timp au apărut asemenea şcoli la New York.Cea mai importantă persoană asupra căreia el a făcut presiuni să se convertească la metoda orală a fost abatele Giulo Tarra (1832-1889). c) vorbirea era un dar de la Dumnezeu. Spre finele anului 1860. S-a crezut că această boală se datora folosirii greşite a plămânilor de către copiii surzi.Lane. cu ocazia Expoziţiei Universale. dar motivul real consta în condiţiile de viaţă nesănătoase din şcolile cu internat. s-a înfiinţat la Massachussets o şcoală unde elevii surzi trebuiau să folosească exclusive limba engleză orală (H. Victor Auguste Jäger. german şi adept al metodei orale. Primul şi al doilea Congres al profesorilor de surzi Primul Congres al profesorilor pentru surzi a avut loc în 1878 la Paris. Paris. 1966). Unul din continuatorii lui Hill a fost David Hirsch (1813-1896). ar putea vorbi. În acelaşi timp.Perreira. un profesor german de surzi. primele atacuri serioase la adresa limbajului gestual au fost îndreptate asupra folosirii limbii engleze codificate manual. prin urmare. Friedrich Moritz Hill (1805-1874).moment ce surditatea era considerată nevindecabilă sub aspect medical. Londra ş. Toţi copiii surzi trebuiau să fie pregătiţi să vorbească. Aceştia au fost priviţi ca potenţiali auzitori şi.

d) o infirmierie. Al doilea Congres al profesorilor pentru surzi a avut loc la Milano. 5 americani şi 8 de alte naţionalităţi. bancilor.U. trebuie să se asigure următoarele: a) dormitoare suficient de spaţioase pentru a caza un număr mare de copii în condiţii sanitare acceptabile. Delegatul Suediei a fost Carl Kierkegaard–Ekbohrn. 87 erau italieni. (1996).Cât de mare ar fi numărul de elevi surzi la un institut de surdo-muţi? Câţi învăţători şi învăţătoare sunt necesari? Care este proporţia adecvată între personalul didactic şi elevi? 45 . 12 din Anglia. şi câte unul din Belgia. f) terenuri largi cu echipament sportiv şi aparate pentru gimnastică. dar acesta cu greu se mai putea numi . . Canada. etc. să asiguri suficiente standarde sanitare pentru a îmbunătăţi şi păstra sănătatea elevilor. director al şcolii pentru adulţi surzi din Bollnas. 157 dintre ei au fost din Italia (98 din Milano). (1880) s-a axat pe următoarele teme: 1) Organizarea şi găzduirea din instituţiile pentru surdo-muţi şi materialele folosite . 8 din Germania. plasarea corectă a tablei. din cei 164 de participanţi. b) o sală de mese. aveau loc demonstraţii şi examinări ale copiilor surzi realizate de profesorii italieni. 56 francezi. În acea vreme. în afară de clase. Cu o zi înainte de deschiderea Congresului precum şi în fiecare după amiază. 8 englezi. Programul discuţiilor la Congresul de la Milano. să asigurari materialelor didactice. a fost imposibil să se vorbească în Franţa de metoda de instruire germană. e) unul sau două ateliere echipate corespunzător pentru surdo-muţi ca aceştiă să înveţe o meserie din cadrul programei şcolare sau prin ucenicie la meseriaşi particulari după absolvirea şcolii. c) un teren de joacă acoperit. după desfăşurarea lucrărilor. Norvegia şi Suedia.Pentru o şcoală de zi este suficient să mobilezi clasa.Pentru o şcoală cu internat.internaţional”. la Milano existau două şcoli de surzi unde se folosea de mai multă vreme limbajul gestual până în 1870. Rusia.A. Orice menţionare a « metodei » întorcea oamenii împotriva ei. 67 din Franţa..Instituţiile vor avea forma unor şcoli de zi sau cu internat? Discutaţi avantajele şi inconvenientele fiecăreia.săstabilească legături. 1880. La Congres au participat 225 de delegaţii din întreaga lume unde existau şcoli pentru surzi. Chiar la aproape zece ani după războiul franco-german. . catedrei. 6 din S. După H.Directorul uneia dinaceste şcoli a fost ales preşedinte al Congresului iar celălalt director Italian a fost ales secretar. După această dată s-a impus să se folosească metoda orală. în faţa unui numeros public.Lane. 2) Instruirea: .

Este necesar să se plaseze surzii congenital în clase separate de cei asurziţi din cauza bolilor? .Care sunt mijloacele cele mai naturale şi eficiente prin care surdo-mutul poate obţine mai rapid performanţa în limbajul normal? . . dacă metoda de instruire folosită în şcoală va fi orală sau prin semne? .Ce înzestrare fizică şi intelectuală vor trebui să aibă surdo-muţii ca să beneficieze de educaţie şi să aibă o vorbire inteligibilă? . de ce este aşa şi cum poate fi remediată situaţia? 46 .Cum se va realiza cea mai buna disciplină la o şcoală de surdo-muţi.? 4) Chestiuni speciale: .Oare surdo-muţii după ce au absolvit şcoala uită cea mai mare parte din ce au învăţat dacă ei au fost instruiţi prin metoda orală şi fac apel la gesturi şi la scriere când conversează cu persoane valide? Dacă este aşa.Câţi elevi pot fi instruiţi cu eficienţă în acelaşi timp de un profesor care foloseşte metoda orală şi câţi de unul care foloseşte metoda limbajului gestual? .Este mai bine pentru surdo-mut să aibă unul şi acelaşi profesor pe tot parcursul şcolii.Ce poate învăţa un surdo-mut într-un anumit volum de timp dat. dacă el este instruit prin: metoda orala sau prin metoda limbajului mimicogestual? .Oare desenele ne-elementare (de exemplu imaginea formelor obiectului făcută cu mâna liberă) vor constitui o parte integrala a dezvoltarii unui surdo-mut? .Care este deosebirea între semnele convenţionale şi cele naturale? .La ce nivel se vor da elevilor manuale? .Câţi ani de şcoală se cer pentru ca surdo-mutul să fie educat prin metoda orală respectiv prin metoda limbajului gestual? ..Care va fi durata lecţiei? Va fi o pauză între două lecţii? 3) Metodele folosite: .Explicaţi ce se înţelege prin metoda orală pură şi cum diferă ea de aşa numita metodă combinată? .Explicaţi de ce metoda orală este preferabilă metodei gestuale şi invers (aceasta se aplică în special în situaţiile din clasă dar şi cerinţelor din interacţiunea socială cotidiană).La ce vârstă este de dorit ca elevii surzi să înceapă şcoala.Când şi cum se va preda la surdo-muţi gramatica limbajului indiferent de metoda orală sau mimico-gesticulară folosită? .Elevii vor sta în bănci sau în picioare în timpul orelor? Ei vor scrie de regulă la tablă sau pe tăbliţe? . sau să schimbe profesorii după atingerea unui anumit nivel de performanţă? .

. mulţi părinţi au fost atraşi cu uşurinţă de partea oraliştilor. Unii au sugerat o combinaţie a metodelor orale şi manuale. 1969. pg.Pentru ce meserii sunt cel mai potriviţi surdo-muţii. El a condus discuţiile fierbinţi pro şi contra metodei orale. nu vor fi aplicate legi speciale de igienă în cazul lor şi nu vor fi folosite forme speciale de terapie? . participanţii la Congres au votat în favoarea Rezoluţiei de mai sus. Concluzii ale Congresului (notate de Kierkegaard-Ekbohrn): În ultima zi. care sunt motivele cauzatoare? Congresul de la Milano a fost prezidat de abatele Tarra. considerând incontestabila superioritate a vorbirii faţă de gesturi .. Reyoluţia prevedea şi următoarele aspecte: . sau profesori pentru elevii normal inzestrati ? .Cuvântul vorbit fiind indiscutabil superior limbajului semnelor în integrarea surdomutului în societate când i se asigură performanţa în limbaj.. care reprezentau 51 de şcoli cu peste 6. În speranţa că vor face din surzi nişte copii normali. declară că metoda orală să fie preferată faţă de cea a semnelor în educarea şi instruirea surdo-muţilor. În Deafness a Personal Account. au fost excluşi de la posibilitatea de a-şi continua studiile clasice comparabil cu cea oferită de instituţiile de învăţământ pentru valizi. Rapoartele adepţilor unei metode sau alteia au fost citite de pe podium.Oare orice recensământ din orice ţară europenă arată o creştere sau scădere a procentului de surdo-muţi faţă de ansamblul populaţiei din ţara în cauză? Dacă oricare din aceste tendinţe pot fi observate. Oare o astfel de educaţie poate să fie oferită într-o secţie mai avansată din şcoala pentru surzi sau într-o instituţie separată? Oare profesorii de la acest nivel vor fi profesori pentru surzi. considerând în general temperamentul surzilor.000 de elevi ce foloseau limbajul gestual american. datorită surdităţii lor. London. .Considerând efectul dăunător al folosirii simultane a vorbirii şi semnelor pentru vorbire. metoda orală pură trebuie să fie preferată în instruirea surdo-muţilor.Unde şi cum poate fi oferită o educaţie pentru tinerii care. 177). care a fost convertit spre metoda orală de instruire cu câţiva ani mai înainte. D. 47 . metoda potrivită de educare şi de cultivare a surdomuţilor este mai ales metoda orală decât metoda pantomimică. capacitatea de labiolectură şi luciditatea gândirii. Rezoluţia acestui . Metoda orală a predominat.” (Sursa: Wright. în ce moment au ei mai mult succes şi pot fi deschise noi domenii profesionale pentru ei? . cu excepţia celor cinci delegaţi americani. A fost adoptată următoarea rezoluţie cu o majoritate covârşitoare: „Congresul.congres al cangurilor” .Sunt sau nu surdo-muţii mai susceptibili decât auzitorii faţă de anumite boli sau sindroame? Mai mult. după cum a fost numit de Dorothy Miles (2002) a avut implicaţii pe termen lung asupra vieţii suzilor.

Congresul s-a terminat cu un strigăt: „Vive la parole!” 48 . cu asurziţi tardiv sau cu surzi din familii de surzi care aveau un nivel superior de educaţie. ..Surdo-mutul va frecventa şcoala cel puţin timp de 7-sau 8 ani. Elevii surzi mai mici erau permanent supravegheaţi ca să nu se .Deşi un obiectiv al metodei orale pure este să dea elevilor surdomuţi o educaţie cât mai mult similară cu cea pentru valizi. după ce au fost chestionaţi pe diferite subiecte.. Până în 1890 s-au pensionat peste 75% dintre profesorii care foloseau metodele manuale. O dată cu înfiinţarea sa. delegaţii s-au îmtors în ţările lor şi au raportat . desfiinţarea internatelor din şcolile de surzi. Mai mult. După consumarea lucrărilor Congresului. Mai mult.Un profesor care foloseşte metoda orală pură nu poate avea în clasă mai mult de 10 elevi la un moment dat. Asociaţia Naţională a Surzilor din Statele Unite a reacţionat faţă de rezoluţia Conferinţei de la Milano iar în continuare a avut un rol esenţial în menţinerea activă a limbajului gestual şi a educaţiei manuale.condamnarea la moarte” a limbajului gestual. Spre începutul sec.O educaţie a surdomuţilor prin metoda orală va începe între 8 şi 10 ani.nepotriviţi”. după ce au citit de pe buzele celui care ia chestionat. .. de asemenea. prezentarea la început a cuvântului vorbit şi apoi în scris. obiectele aşezate sau acţiunile realizate în faţa ochilor elevilor. . Şcolile au început să se laude cu succesul oralist. i-a determinat să nu mai poată face faţă concurenţei de pe piaţa muncii. ci. Faptul că cei mai mulţi surzi nu primeau educaţia şi informaţia de care aveau nevoie în limbajul lor natural. posibil doar cu elevii cu auz parţial. . departe de a-şi pierde această abilitate.contamineze” cu limbajul gestual folosit de elevii mai mari. XX limbajul gestual a început să dispară treptat din şcolile speciale pentru surzi.Aşa cum s-a arătat în mod repetat că surdomuţii din variate medii sociale care au absolvit institutele. În ciuda acestoe evoluţii. labiolectura şi precizia gandirii. de exemplu. acest succes a dus la formarea unui amestec de limbaj gestual şi oral şi la desconsiderarea persoanelor care foloseau limbajul gestual. implantarea cohleară ş. Însă. mai mult. Congresul crede că cea mai naturală şi mai eficientă tehnică în educaţia surdomuţilor este ilustrarea. elevii surzi au continuat să folosească limbajul gestual în şcoli. după absolvirea şcolii. şi-o îmbunătăţesc alături de priceperea citirii de pe buze prin folosirea cotidiană. eutanasierea unor surzi . că folosirea simultană a gesturilor şi a limbajului verbal va afecta vorbirea orală. Profesorii surzi au început să fie destituiţi pe motiv că nu puteau să predea limbajul şi labiolectura. şi-au sporit priceperile prin conversaţie şi citire. au răspuns corect şi cu o pronunţie destul de clară.a.. se urmărea să se asimileze persoanele surde cu cele auzitoare prin descurajarea căsătoriilor dintre surzi. s-a constatat că aceşti surdo-muţi folosesc vorbirea în exclusivitate şi astfel. S-a considerat. Congresul a ajuns la concluzia că surdo-muţii educaţi prin metoda orală pură nu au uitat ce au învăţat la institut.

Robert Weinbrecht. o persoană surdă.. În Europa s-au format companii întregi de soldaţi surzi. Ei terminau şcoala cu un nivel foarte scăzut de instruire şi îngroşau rândurile şomerilor. În 1926. Următorul Congres. Ruben-Alcais a organizat primele Jocuri Olimpice ale Surzilor. propunând o educaţie ”mixtă”(cuvântul ”semn” era cu obstinaţie evitat).Bell a elaborat un sistem de căşti. pentru interzicerea semnelor în educarea surzilor. să-şi părăsească locurile de lângă elevii surzi şi să-şi caute altă ocupaţie. În 1924. Pentru prima dată deficienţii de auz aveau ocazia să folosească proteze auditive cu microfoane bazate pe carbon. printr-o serie de măsuri administrative luate de oficialităţile vremii. pe parcursul căruia surzii nu puteau comunica prin semne decât pe ascuns. erau în mod masiv şi grav sub-educaţi. Ultimii elevi instruiţi prin mimica gestuală au părăsit Institutul din Paris în 1887. La fel s-a întâmplat în toată Europa după adoptarea acestei ruşinoase rezoluţii. şi cu energie furnizată de baterii de 3 sau 6 volţi pentru amplificarea sunetelor. care le permitea acestora să folosească liniile telefonice pentru a se apela unii pe alţii cu ajutorul sistemului de dactilografie ataşat la un telefon 49 . după anii’50. De la începutul secolului al XX-lea societatea a început să acorde mai mare atenţie persoanelor surde. cu învăţarea labiolecturii (acest centru a fost recunoscut ca fiind de utilitate publică abia în 1953). a inventat telefonul cu taste pentru surzi. Profesorii surzi au fost obligaţi. iar comenzile superiorilor erau date prin semne speciale care puteau fi văzute de la distanţă. dar nu a obţinut niciodată un patent pentru ele. a frapat prin interzicerea oricărei participări a profesorilor surzi francezi la procesul de instruire a elevilor surzi. Majoritatea surzilor din Franţa.(„Trăiască vorbirea!”) şi cu un vot majoritar al delegaţilor (cu excepţia americanilor). a început să conteste această decizie. văzându-i la lucru pe interpreţii suedezi şi americani. Ocazia s-a ivit în urma concentrării bărbaţilor în cele două războaie mondiale. din 1900. transminţându-şi în ilegalitate un limbaj interzis în toate unităţile şcolare şi căminele aferente. dar cererea sa a fost refuzată de Congres. Acum s-au format primele Asociaţii ale Surzilor pe lângă marile oraşe. În acest timp primele proteze auditive nu erau uşor de folosit (cele mai multe cântărind câteva kilograme. Un . după ce a constatat că acestea pot fi productive. Crellard a inaugaurat Salonul Internaţional al Artiştilor Tăcuţi. student auzitor. A trebuit să vină anul 1971 şi cel de-al VI-lea Concres al Federaţiei Mondiale a Surzilor (care s-a ţinut atunci la Paris) pentru ca profesorii auzitori care lucrau cu surzii să devină conştienţi de bogăţia şi eficacitatea traducerilor simultane în limbaj mimico-gestual. care trebuiau să fie aşezate pe masă). deoarece se simţea lipsa bărbaţilor plecaţi pe front. În 1903 a fost creat primul centru de reabilitate a auzului.război de 100 de ani” a început atunci. Se crede că A.G. Între 1910 şi 1950 surzii au avut mari posibilităţi să lucreze. Edward Miner Gallaudet-fiul. În 1964. Cei mai mulţi au fost angajaţi în slujbe manufacturiere.

A. delegaţii şi turiştii francezi au descoperit avansul dezvoltării sociale şi intelectuale a comunităţilor surzilor din America. Achiziţionarea structurilor limbajului prin acest sistem permitea elevilor surzi să înveţe să citească la o vârstă normală şi să parcurgă aceleaşi etape de instruire ca şi elevii auzitori. La 17 iunie 1988. Parlamentul European a votat o nouă rezoluţie. este introdusă în Franţa comunicarea totală de o familie de americani instalată la Aix-en-Provence. care să le permită să fie 50 . aflaţi sub influenţa Congresului de la Milano. Dintre francezii care militau pentru recunoaşterea oficială a limbajului gestual s-a remarcat Bernard Mottez. O mare parte din comunitatea surzilor a aplaudat acest raport şi l-a considerat o recunoaştere de mult aşteptată a superiorităţii educaţiei şi comunicării manuale. „Legea Integrării” îndrepta copiii surzi şi hipoacuzici spre incluziunea în sistemul de educaţie normală. Parlamentul European a votat o rezoluţie referitoare la limbajele gestuale utilizate de surzi. în 1998. etc. c-g. Era necesar. Congresul SUA a adoptat raportul Babbidge cu privire la educaţia oralistă a surzilor considerată un . totodată. Treptat. unde limbajul gestual era autorizat.Orin Cornett. Dar. la Washington. La Congresul Federaţiei Mondiale a Surzilor.. În acelaşi an (1964).trist eşec”. Aceasta viza recunoaşterea oficială în fiecare stat membru a limbajului gestual şi invita statele membre din Europa să elimine toate obstacolele de care se loveşte încă recunoaşterea limbajului gestual. a pus la punct. acest sistem prinde rădăcini şi devine baza unei noi abordări a educaţiei surzilor în cadrul sistemului public de învăţământ.). În 1975 este adoptată Legea 94-142 care prevedea educaţia gratuită şi adecvată a tuturor copiilor handicapaţi din America. metoda comunicării totale. În 1977. de asemenea să se asocieze fiecărui fonem pronunţat un gest complementar. spre metoda . care a avut loc în 1975 la Washington.obişnuit. cel puţin teoretic. El a dat un bun exemplu angajând câţiva interpreţi în limbajul gestual la dezbaterile care vizau probleme referitoare la persoanele cu handicap. În 1980 s-a creat Asociaţia Naţională Franceză a Interpreţilor pentru Deficienţii Auditivi. într-o perspectivă a educării pur oraliste.U. efectuat cu mâna în apropierea feţei. cele două metode de educaţie divergente sub aspect istoric converg. În 1975.. datorită unei mame nemulţumită de încercările de instruire cu ajutorul metodelor oraliste a fiicei sale cu deficienţe de auz . Sistemul viza eliminarea „sosiilor” (p-b. În 1967. Metoda sa avea la bază lectura labială. care o deprinse în S. doctorul fizician R. elevii surzi integraţi în învăţământul obişnuit sufereau din cauza izolării. Această metodă a apărut după anul 1960.comunicării totale” care era o combinaţie a metodelor orale şi manuale de educaţie a persoanelor surde. care aveau aceeaşi formă a buzelor dar difereau prin sonoritate şi erau uşor confundabile. După anul 1970. având ca profesori pe surzii formaţi anume pentru aceasta. vizând accelerarea recunoaşterii oficiale a limbajului gestual şi formării de interpreţi. După 10 ani. Ultima Rezoluţie a Parlamentului European propune statelor membre finanţarea proiectelor-pilot în favoarea învăţării de către copiii şi adulţii surzi a limbajului gestual.

a unui film întitulat . În 1989 Gallaudet este din nou în centrul atenţiei internaţionale când festivalul . conferinţe de presă. plasând electrozi direct în cohlee. a dificultăţilor întâmpinate de surzi pentru a deveni formatori şi a celor implicate în formarea profesorilor specializaţi. 51 .. limbajul gestual (scris şi oral) şi comunicarea orală este un drept al tuturor surzilor”. în premieră.Deaf Way I” a adus la un loc peste 5000 de surzi de pe toate continentele. Până în 1980 se dezvoltă sistemul de subtitrare şi se transmit primele spectacole. întruniţi în campusul acestuia. În 1987 actriţa surdă Marlee Matlin devine prima persoană surdă care câştigă premiul . Acest protest desfăşurat sub lozinca . „În educarea tinerilor surzi. Acest sistem de subtitrare putea fi făcut lizibil cu ajutorul unui decodor ataşat la aparatul TV. la teatrul .. Această piesă a fost prezentată. În 1972 are loc pentru prima dată subtitrarea unei emisiuni la televiziune. Punerea în practică a legii este totuşi lentă. Între timp. etc. Dispozitivul era o proteză mecanică pentru urechea internă. eveniment repetat în 2001 sub numele . Legea Reabilitării din 1973 include o secţiune care prevedea ca cei cu handicap să aibă acces şi şanse egale la folosirea resurselor organizaţiilor care primeau fonduri federale sau care beneficiau de contracte guvernamentale. transmisă de PBS (Public Broadcasting System). în 1988 studenţii şi cadrele didactice de la Universitatea Gallaudet au protestat faţă de alegerea unui alt preşedinte auzitor. Odată cu creşterea conştiinţei surzilor privind demnitatea şi posibilităţile lor...Deaf Way II”... unde erau absorbite undele sonore care erau apoi duse la creier prin nervul optic şi interpretate. După opt zile de proteste studenţeşti. În 1985 s-a aprobat efectuarea implantului cohlear pentru persoanele surde de peste 18 ani. Ea străbate oasele urechii interne.The French Chef” (Bucătarul şef francez). domnul I. unde să primească instruire specializată şi să interacţioneze cu copiii normali. emisiuni televizate.Oscar” pentru rolul ei în filmul .King Jordan este ales primul preşedinte surd al Universităţii Gallaudet. Congresul a recomandat ca limbajul gestual american (ASL) să fie folosit ca prim limbaj pentru surzi iar limba engleză să fie a doua limbă.Odeon” din Bucureşti în 1994. utilizarea limbajului gestual în educarea copiilor surzi. având în rolul principal pe actorul Marcel Iureş.integraţi în şcolile de masă. din cauza lipsei mijloacelor financiare. ca experiment clinic. libertatea de a alege între comunicarea bilingvă.Preşedinte surd acum” a continuat timp de o săptămână cu multiple marşuri. De abia în 1991 Adunarea Naţională accepta. prin „legea Fabius”. După 1993 Comisia Federală pentru Comunicaţii a cerut ca toate noile aparate TV să posede decodoare care să permită persoanelor surde să aibă acces la textul scris fără să deranjeze pe cei care urmăresc în mod normal emisiunile televizate. se prevedeau facilităţi referitoare la folosirea telefoanelor cu text şi a interpreţilor.Children of a lesser God” (Copiii unui Dumnezeu mai mic). În privinţa surzilor..

În 1990 este din nou amendată legea educaţiei din 1972.Diacikov referitoare la aceste sacrificări nu se menţionează surdomuţii ci alte categorii de deficienţi fizici. Astfel. deoarece aceasta era voia Domnului. Plutarh s-a referit la sacrificarea copiilor deficienţi de către „Sfatul bătrânlor” din Sparta şi Atena.I.un mediu foarte puternic restrictiv”. 3 Aspecte din istoria preocupării societăţii româneşti faţă de educarea surzilor Găsim referiri la surdomuţi în scrierile lui Aristotel. în special datorită lucrărilor lui Aristotel după care „nu putea exista nimic în mintea umană dacă nu a trecut mai întâi prin simţuri” (traducerea din limba latină a expresiei: . Biserica a considerat că a încerca să faci un surd să vorbească era o blasfemie. în lucrarea „Despre simţurile celor care simt”. dar ele erau negate surdomuţilor din naştere. legea prevedea mijloace mai bune de comunicare şi de educare şi şanse egale de angajare. De asemenea. dacă ei puteau vorbi. Astfel. iar altele au început să funcţioneze cu un număr mai mic de elevi. Hipocrat şi alţi învăţaţi din perioada antichităţii. Reprezentanţii Bisericii creştine ortodoxe au avut un rol de pionierat în a-i face pe surzi să vorbească. Unele din aceste şcoli au fost desfiinţate din cauza numărului redus de elevi. La început surdomutitatea a fost privită de cei mai mulţi filosofi şi preoţi ca având origine divină. tendinţă care se manifestă şi în ţara noastră . din cauza căruia surzii nu puteau să articuleze. fie prin viu grai. dar din documente nu rezultă cu claritate dacă surdomuţii erau sacrificaţi când se descoperă surditatea lor.. fie prin semne. ei fiind aruncaţi în râpa Tarpea de pe Muntele Taiget. Se omitea astfel contribuţia creierului şi a exerciţiului în formarea vorbirii. Aristotel a comparat dezvoltarea psihică a orbului cu cea a surdului şi a concluzionat că orbul din naştere este mai inteligent decât surdul şi mutul. În aceste condiţii şcolile cu internat pentru surzi au fost considerate ca fiind . În „Codicele lui Justinian” există diferite referiri la drepturile de care beneficiau surdomuţii. Probabil că deficienţa de auz nu este vizibilă la naşterea copilului ci mai târziu. că pot exista persoane surde care pot să vorbească. care nu ştiau să scrie sau să citească. astfel că ea prevedea ca elevii cu handicap să frecventeze şcoli cu mediul cel mai puţin restrictiv. Au trebuit să treacă multe secole până când acest argument religios a fost înlăturat. Pentru surzi.Nihil est in intellectu qui prius fuerit in sensu”).. Plutarh. citi sau scrie aveau unele drepturi. Merită să reţinem că în documentele studiate de A. s-a trecut la o fază superioară în considerarea fenomenului surdomutităţii. Timp de sute de ani medicii au evitat să găsească o explicaţie ştiinţifică surdomutităţii de teama persecuţiei inchiziţiei şi au acceptat teoria că mutitatea se datora distrugerii nervului frenic. deoarece limba nu este un organ independent în procesul 52 . O dată cu înţelegerea faptului că surditatea este cauza primară a mutităţii. înclusiv cel de proprietate sau de moştenire.În 1990 au fost scoase în afara legii practicile discriminatorii şi obstacolele puse în calea accesibilităţii handicapaţilor. Cursul nr. Acceptând această teorie.

de esenţă filantropică. Matei Basarab. domneşti şi mănăstireşti) de pe vremea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. în cadrul Azilului „Elena Doamna” din Cotroceni.articulaţiei. care se refereau la „miluirea mişeilor. care dăinuie şi astăzi. În „Pravila de la Govora” (1640) se pomeneşte despre cei care şi-au pierdut auzul. în cadrul unor aziluri sau mănăstiri. au stat sentimentele de omenie şi principiile moralei creştine. un fost husar în armata lui Napoleon. cele expuse mai sus prin aceea că legislaţia. încă de pe atunci se făcea o diferenţiere între surdomuţii care nu puteau să vorbească şi cei care ştiau să scrie şi să citească. în . Popa M.. care a înfiinţat şi a condus un institut particular pentru surdomuţi la Dumbrăveni (Elisabetopol). neavând mijloacele financiare. Când a revenit la Dumbrăveni. fie că are nervul frenic intact sau nu. biserica şi medicina din vremurile trecute. a vizitat Institutul Naţional pentru Tineri Surzi înfiinţat de Abatele de L’Epee în 1870. I.Pravilele împărăteşti” din vremea lui Vasile Lupu (Popa... la 15 noiembrie 1863. Stănică. s-a folosit metoda mimico gestuală în procesul de instruire al elevilor surzi (Pufan. i-au împiedicat mult timp să ducă o viaţă civilă activă. preşedintele tribunalului numea din oficiu drept interpret o persoană care este deprinsă cu vorbirea lor. pe vremea lui Matei Basarab legiuitorii erau îndemnaţi să fie îngăduitori cu cei vinovaţi dacă sunt surzi şi muţi. M.. Petru Rareş.Codul civil” român adnotat de Hamangiu există referiri la surdomuţi. atât de la noi cât şi din alte ţări europene.D. a început instruirea surzilor în grupuri..(2002) caută să explice. cu siguranţă. De asemenea. la felul cum au fost instruiţi. În multe documente ale vremii. îndiferent de situaţia lor materială. 1972) Prima formă de educaţie cu specific de şcoală pentru surzi din România. Când aceştia (fie martori sau acuzaţi) nu ştiau să scrie. Ca şi la Institutul din Paris. apărută în 1652 la Târgovişte. (Deci. mai ales a celor din familiile înstărite. acestea constituind nucleele primelor şcoli din Europa care au luat fiinţă în Anglia. pe lângă locuinţa doctorului 53 . Acesta. rămânând impresionat de cele văzute. că au existat preocupări de educare a surzilor. Primele mărturii scrise despre persoanele cu handicap au apărut în ţara noastră în vechile documente (boiereşti. Prima încercare de educaţie organizată a surzilor pe teritoriul ţării noastre este atribuită lui Băcilă. La baza acestor preocupări. Franţa sau Germania. pe lângă mănăstiri.V. încă de pe atunci era recunoscută necesitatea interpreţilor în instanţele judecătoreşti). biserici sau în familie. Mai târziu. Mihai Viteazul şi Vasile Lupu. prin faptul că au susţinut că surzii nu puteau fi educaţi. surzii fiind incluşi în categoria mişeilor. a luat fiinţă la Bucureşti. calicilor şi săracilor”. în secolul al XVII1-lea. a încercat să realizeze ceva similar însă.C. Se ştie. între anii 1827/ 1831 şi 1846. trecând prin Paris.Popovici. a fost nevoit să închidă această primă şcoală în anul 1846. unde primii profesori au fost preoţi sau călugări. În . în Transilvania. În „Cartea românească de învăţătură”. se aminteşte de existenţa unor „surdomuţi” care ştiau să scrie şi să citească cu toate că nu puteau să vorbească dar nu se făceau referiri la educaţia lor.) şi în „Îndreptarea legii”.

). care au fost înlocuite treptat cu metoda „orală” (germană) de demutizare. În aceste şcoli se foloseau metodele manuale. unde s-a înfiinţat Institutul pentru surdomuţi. această şcoală a devenit independentă.M. într-un local corespunzător. fost medic al Palatului Regal. „Iniţierea surdomuţilor în limbajul auditiv” (D. ultimul fiind şi director al şcolii din Bucureşti şi Focşani între anii 1870 şi 1901 (Popa.9). al cărui nume nu este menţionat în documente. 1880. Popa. În acea perioadă.. 1933). Iaşi (1931 sau 1932) ş. Cernăuţi. Însă actuala şcoală profesională de la Timişoara (înfiinţată oficial în 1885) se consideră continuatoarea tradiţiilor şcolii lui Schaefer. după acest profesor i-a urmat Melnic (sau Melic). o clădire foarte veche şi inadecvată iar după 1976 şcoala s-a mutat într-un local nou în cartierul Drumul Taberei. după Congresul profesorilor de surzi de la Milano. pentru popularizarea metodei orale de demutizare s-au folosit lucrările lui L. Cluj (1888). reţeaua şcolilor româneşti pentru surzi s-a extins prin înfiinţarea de noi aşezăminte şi institute speciale la Arad (1885).. I. Menţionăm că şcoala pentru fete din Bucureşti a funcţionat iniţial pe Str. Mai târziu. se inaugurează o şcoală particulară la Timişoara. Aici au fost primiţi primii copii cu deficienţe de auz.4. N. De asemenea. Primul profesor al şcolii a fost un deficient de auz. Baican şi N. Au apărut şi alte lucrări de specialitate. 1994).Ionescu. George Ştefănescu şi Nicolae Ionescu-Tei. 20-25 (actuala Str. Popa. (Stanică. fiind tradusă în limba română doi ani mai târziu. din iniţiativa profesorului Carol Schaefer (1841-1912). astfel că peste un secol s-au reevaluat metodele folosite în şcolile de surzi şi se consideră că mult mai benefice ar fi metodele bilinguale de instruire. (Pufan. cărţi de citire şi de dezvoltare a vorbirii. Nuferilor nr. 1. majoritatea fiind traduceri din limba franceză şi germană.10) şi 1897 (nr. dar se pare că se numea Palla... apărută la Paris în 1894.Carol Davila. Stănică. grafică şi dactilă. 1884). instruit la Viena şi Paris. după extinderea căii ferate. I.7. 1896 (nr.C. Acesta îşi educa elevii folosind metodele mimică. „Noţiuni de articulaţie sau instrucţiuni pentru a face să vorbească surdo-muţii” (E. cu reşedinţa în Palatul Ghica-Tei. deşi această metodă a fost aplicată cu moderaţie. Şcoala de băieţi a funcţionat iniţial într-o clădire de lângă Arhivele Statului după care s-a mutat pe Calea Griviţei 199 iar mai târziu. dar această şcoală nu a avut o continuitate şi nu se cunoaşte ce metode de instruire se folosea şi în ce fel a funcţionat. Rusceac.Gogouillot „Cum putem face pe surdomuţi să vorbească cu viu grai”. 1. Pufan. În acelaşi an cu înfiinţarea primei şcoli din Bucureşti (1863). ca de altfel şi în toate ţările Europei. C. Bucureşti (înfiinţată în 1919 dar funcţionînd din 1921 pentru fete şi din 1927 pentru băieţi).a. nu au fost cele aşteptate.4). General Berthelot). M. Un moment de referinţă îl reprezintă apariţia 54 . Treptat. fiind actualmente şcoală-pilot de formare practică a noilor cadre didactice. grafice şi dactilemele. Consecinţele acestei abordări. precum şi primele abecedare.. Cernăuţi (1908).6. M. Bucureşti. la iniţiativa acestuia. Ionescu a publicat mai multe articole în „Convorbiri didactice” în 1895 (nr.2.5. s-a mutat în cartierul Bucureştii Noi. iar în anul 1895 a fost mutată la Focşani.). 4. Mai apoi.

Satu-Mare. 55 . numiţi profesori „medicopedagogi” s-a făcut la Universitatea din Cluj (1921-1927) sub conducerea lui Gheorghe Creiniceanu şi la Universitatea din Bucureşti (1938-1940). care a făcut studii de specialitate la Viena şi. ş. pregătirea specialiştilor. Valer Mare. Contibuţii deosebite în acest domeniu au mai adus Constantin Pufan. care respinge exagerările metodei orale „pure”. acceptă înnoiri şi ţine seama de specificul limbii române în articularea structurilor fonetice. Gh.) pun bazele metodei orale româneşti de demutizare. sub îngrijirea lui Dimitrie Rusticeanu. Popa Mariana ş. Trebuie să amintim. Manolache. a fost numit director al Institutului de orbi şi surdomuţi „Regina Maria” din Cernăuţi. la întoarcerea în ţară. A publicat numeroase lucrări unde a popularizat ideile înaintate ale specialiştilor europeni în domeniul demutizării. Aceştia. Cornea Aurel. numiţi dintre învăţătorii asistenţi.Timofte. pe baza unui concurs precum şi dintre absolvenţii unor şcoli speciale !!! (Stănică. profesori din şcolile pentru deficienţi de auz din Bucureşti. funcţie ce a deţinut-o între 1912-1940. pe baza recomandării date de directorul şcolii normale şi de profesorul de pedagogie. Sevastiţa Popescu.Rusceac). între anii 1931-1936. au fost reorganizate prin Legea învăţământului primar şi normal din 1924 iar personalul didactic era format din învăţători asistenţi. sub conducerea lui Ion Ciorănescu.a.P. „Studiul limbii româneşti în şcoala de surdo muţi” (1931). Craiova. printre care şi cele de surzi. având în anexă imagini labiale ce permit învăţarea labiolecturii cu mai multă uşurinţă. cu un stagiu de doi ani într-o şcoală specială.„Revistei asociaţiei corpului didactic medico-pedagogic din Romania” care a apărut la Cernăuţi. Cluj ş. Dintre lucrările mai însemnate amintim „Programa de studii a institutelor de surdo muţi din România” (1923). De asemenea. Atanasiu.a. Şcolile speciale. în acest context.a. învăţători titulari. Dimitrie Rusticeanu şi Ion Ciorănescu. M. au elaborat un abecedar care stă la baza învăţării citirii şi scrierii şi în zilele noastre. Popa. "Iniţierea surdo muţilor în limbajul vorbit” (1933).. cu sprijinul unor colaboratori. Gh. „Predarea limbii materne în şcoala de surdo muţi”(1935) ş. I. Ilie Stănică. numiţi dintre absolvenţii şcolilor normale. Toate aceste lucrări au marcat începutul trecerii de la comunicarea mimico gestuală la cea orală în educaţia surzilor. O contribuţie deosebită în domeniul însuşirii elementelor fonetice ale limbii au adus-o cercetătoarea Lucia Măescu-Caraman şi fostul inspector principal în Ministerul Învăţământului Alexandru Caraman. au organizat întâlniri de lucru. Fălticeni. (localitate care în acea vreme făcea parte din „România Mare”). Dumitru Ciumăgeanu. „Carte de cetire” (1924). pentru însuşirea limbajului verbal şi au propus conducerii fostului MEC un proiect ambiţios de restructurare a învăţământului românesc. Lidia Petrescu. au elaborat mai multe lucrări vizînd perfecţionarea învăţământului special pentru elevii surzi.a. „Limbajul mimico gesticular”(1932). Popiţan V.1994). George Băcanu. cu sprijinul altor surdologi din şcoli (Mihai Ionescu. Tot în această perioadă.. C. personalitatea eminentă a profesorului Dimitrie Rusticeanu (D.

Atunci existau două categorii de aşezăminte.. care aparţineau Ministerului Muncii. învăţământul era gratuit pentru cei care puteau dovedi cu acte sărăcia în care trăiau. cum ar fi cele din Cluj şi Timişoara.Rusticeanu. citirea cu grai şi scrierea”. având o anexă care cuprinde „Îndrumări metodice privind predarea sunetelor. conversaţia. Din această cauză nu se putea asigura nici profesionalizarea în masă iar mulţi dintre surdomuţi îngroşau rîndurile cerşetorilor. altele care erau frecventate de elevi externi.. câte una din Focşani şi Cernăuţi) şi alte două erau administrate de Ministerul Muncii. ). Faptul că şcolile erau sub tutela a două ministere crea destule neajunsuri. (Stănică. Acesta a făcut studii la Berlin şi a publicat în 1932 „Abecedarul pentru şcolarii surdomuţi spre a învăţa vorbirea. care locuiau de obicei cu părinţii în aceeaşi localitate. copii cu resturi de auz şi cei asurziţi după învăţarea limbajului verbal. În consecinţă.în clasele A să se admită elevii surzi cu un coeficient de inteligenţă superioară normalului. citată). vagabonzilor sau prostituţia tinerelor fete.care a fost inspector la Ministerul Învăţământului şi director al Şcolii de surdomuţi din Bucureşti între 1927-1940. să le predea noţiunile numerice şi să-i demutizeze prin metode specifice. dar majoritatea elevilor plăteau unele contribuţii.. unele care "ospitalizau".1994). unde să se creeze condiţii optime de exercitare a simţurilor şi a mişcării şi unde copiii de 5-7 ani să se pregătească pentru învăţarea limbajului auditiv (op. în lucrarea sa „Iniţierea surdomuţilor în limbajul auditiv” arată că în acele timpuri (1932) existau numai 6 şcoli pentru surzi. D. începând cu grădiniţa. instruirea trebuia să cuprindă următoarele materii: articulaţia. Erau primiţi în şcoală nu numai copii care aveau vârsta de 7 ani ci şi mai mari. Astfel. mulţi copii rămâneau neşcolarizaţi. 56 .Rusticeanu a propus şi o organizare ideală a învăţământului special. deci cu internat. Rezultatele recensământului din 1 ianuarie 1936 au arătat că existau numai 7 şcoli speciale pentru surdomuţi în acea vreme iar acestea nu puteau cuprinde pe toţi copiii care aveau nevoie de condiţii speciale de instruire. Încă de pe atunci acest luminat medicopedagog preconiza crearea de clase diferenţiate în şcolile de surzi. în funcţie de dotarea intelectuală şi de starea auzului şi a vorbirii elevilor. citată. Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale (Cluj şi Timişoara). ortofonie”. labiologia. având însă o dotaţiune normală iar în clasele C să se trimită elevii surdo-muţi atinşi de debilitate mentală” De asemenea. cu aceştia fiind alcătuite clase speciale. Autorul estimează că aceste 6 şcoli abia puteau şcolariza 500 de elevi „lipsiţi de simţul auzului şi de facultatea vorbirii” dintr-o populaţie totală estimată la 18. pentru a se evita unele dificultăţi enorme (op. din care patru aparţineau Ministerului Învăţământului (două din Bucureşti. În clasele B să se primească elevii atinşi de surditate congenitală sau dobândită în prima vârstă a copilăriei. autorul recomanda ca „. În cei 8 ani de studiu şcoala trebuia să-i iniţieze pe elevi în istoria şi geografia patriei. pe care nu le menţionăm aici. reduse. Din cauză că erau prea puţine şcoli iar posibilităţile lor de cuprindere. Oficial. Popa.000 de surzi care locuiau în „România Mare”. D. Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale.M.I.

O dată cu aplicarea legii nr. s-au organizat instituţii de formare şi de perfecţionare a personalului didactic. După al doilea război mondial şi până în prezent s-au conturat câteva etape distincte în educaţia copiilor cu deficienţe de auz pe care le-au semnalat C. Prima etapă. compuneri. a inclus schimbări în organizarea învăţământului şi în metodele de recuperare.cetirea. cu sprijin material şi logistic din partea unor organizaţii umanitare din Vestul 57 . astfel că nu s-au mai procurat proteze auditive şi nici nu s-au mai reeditat manualele şcolare. desemnul.Pufan . au fost epuizate sursele de finanţare prin situarea şcolilor speciale pe ultimul loc al priorităţilor.C. caligrafia. Programa analitică era specială. accepta înnoirile dar respingea exagerările. mimico-gesticulaţia şi dactilologia erau metode auxiliare aservite formării vorbirii orale. În urma elaborării noilor programe speciale s-au editat manuale noi pentru clasele I-X cu contribuţia semnificativă a colectivului „Invăţământ special” din Institutul de Cercetări Pedagogice şi Psihologice din Bucureşti (înfiinţat în 1962. Satu Mare ş. ale cărei baze au fost puse în special de D. În această etapă: s-a extins şi diferenţiat reţeaua de învăţământ special. s-au elaborat planuri de învăţământ. aritmetica şi geometria. la folosirea unei „metode orale pure” promovate de germani sau a dactilologiei care era impusă de şcoala sovietică. cuprinsă între anii 1950 şi 1970. desfiinţarea institutelor de cercetări destinate educaţiei şi dezvoltării psihologiei. nu s-a ajuns la exagerările promovate de unele şcoli din Franţa. A treia etapă a debutat după evenimentele din decembrie 1989.a. s-au creat unităţi noi de învăţământ profesional şi s-a diversificat nomenclatorul de meserii din aceste şcoli. s-au creat primele grădiniţe de hipoacuzici şi surzi la Bucureşti. gimnastica. Astfel ne explicăm de ce în şcolile noastre unde s-a utilizat această metodă. a Institutului Central de Perfecţionare a Personalului Didactic. când au luat amploare preocupările pentru recuperarea persoanelor cu handicap. Ciorănescu. lucrul manual şi îndeletniciri practice. programe şi metodici speciale. cu accent pe metoda românească de demutizare. s-au perfecţionat metodele de depistare şi de diagnosticare a copiilor cu deficienţe. Ea a fost echilibrată. religia. În 1961 s-a înfiinţat secţia de defectologie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj) iar la Universitatea din Bucureşti s-a creat un colectiv de psihopedagogie specială care a fost desfiinţat în 1982 şi pus în funcţie în 1990. alături de alte metode specifice demutizării. istoria. ştiinţele fizico-naturale. geografia. Focşani. A doua etapă (1970-1989) s-a caracterizat prin stagnare în ceea ce priveşte asigurarea bazei materiale. tot în 1961 s-a creat Institutul Central de Perfecţionare a Personalului Didactic la Bucureşti cu filiale în toată ţara pentru perfecţionarea profesorilor din şcolile speciale. deşi s-a folosit în mod amplu mimico-gesticulaţia.E. Fălticeni. desfiinţat în 1982 şi reînfiinţat în 1990) şi Cluj. Săftica. De asemenea..Rusticeanu şi I. 3 din 1970. a inspectorilor din direcţia „Şcoli speciale” din M. Ilie Stănică şi Mariana Popa în lucrările citate mai sus. Craiova. precum şi a facultăţilor de defectologie din Cluj şi Bucureşti. Însă. exerciţii gramaticale.

Auzitorii pot beneficia de acest serviciu contra cost. Conform legii 343 din 2004. cu autobuze sau nave de transport fluvial. persoanele cu handicap pot beneficia de o indemnizaţie de 30% din valoarea îndemnizaţiei lunare indiferent de veniturile obţinute (care se ridică la suma de 207 lei în anul 2007). unii profesori au avut posibilitatea să facă vizite de studiu în Anglia şi Danemarca etc. „Asociaţia Naţională a Surzilor din România” asigură un interpret în limbaj mimico gestual pentru facilitarea comunicării cu instituţiile statului. cl. perfecţionare şi curriculum. s-au creat centre pentru confecţionarea de olive unde au fost angajate persoane surde. compensarea procurării de proteze auditive o dată la 5 ani prin CNAS.Europei. S-au elaborat legile nr. respectiv. cu trenul personal.Actualmente unele prevederi se află în discuţie deoarece cheltuielile guvernamentale sunt prea mari iar situaţia persoanelor surde din ţările membre 58 . În 1990 au fost reînfiinţate secţiile de psihopedagogie specială în cadrul Facultăţilor de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei de la Universităţile din Cluj. În acest fel. Persoanele cu handicap accentuat şi mediu se pot pensiona conform legii 19 din 2000 cu 10 ani mai devreme în comparaţie cu persoanele valide dacă au cotizat cel puţin 25 de ani (femeile) şi 30 de ani (bărbaţii) la bugetul de asigurări sociale. persoanele surde cu handicap accentuat puteau beneficia de următoarele facilităţi: gratuitate cu mijloacele de transport public local de suprafaţă sau cu metroul în Capitală. şase călătorii pe an. dus-întors. apoi Parlementul le-a dat putere de lege în 2002. indemnizaţie de 50% din salariul minim brut pe ţară pe durata valabilităţii certificatului de persoană cu handicap pentru cei care nu au nici un venit şi pentru cei care beneficiază de pensie de urmaş. pentru sprijinirea încadrării lor în muncă. De această facilitate beneficiază persoanele surde în mod gratuit în primele 20 de ore şi apoi contra unei taxe pentru serviciile de interpretare asigurate în continuare. 53 şi 57 din 1992 privind protecţia socială a persoanelor cu handicap şi. asistenţa medicală şi medicamente gratuite atât ambulatoriu cât şi pe timpul spitalizării. Crucea Roşie Britanică a dotat toate şcolile pentru surzi cu audiometre moderne portabile şi un număr apreciabil de proteze auditive. a II-a. Bucureşti şi Iaşi şi a fost înfiinţat Institutul Naţional pentru Recuperare şi Educaţie Specială a Persoanelor cu Handicap cu sectoare de cercetare. scoţând din legea 519 prevederile referitoare la pensionare. Astfel. intrare gratuită la competiţii sportive sau la spectacole în limita locurilor rezervate persoanelor cu handicap. pe care le-a inclus în Legea 19 din 2000. Aceste legi au fost amendate succesiv în 1999 prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului. s-au acordat burse de studiu pe un an în Anglia. începând din 2004. Prin înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap în 1990 s-au creat premisele pentru dezvoltarea măsurilor de protecţie socială a persoanelor cu nevoi speciale.

ştiind că această comunicare timpurie în limbajul natural al copiilor surzi va stimula dezvoltarea ulterioară pe toate planurile a acestor copii. 5075 din 3 decembrie 2002 respectiv nr. Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei au elaborat un Ordin comun (nr. Limbajul gestual a continuat să existe iar la ora actuală se fac tot mai multe cercetări asupra acestui limbaj. La cele de mai sus au fost adăugate şi alte prevederi în conformitate cu Legea nr. această politică s-a dovedit falimentară. a legislaţiei privind recuperarea. care poate fi considerată una din cele mai bune legi în acest domeniu. în sensul că aceştia au mai puţine facilităţi. un interes sporit faţă de formele de manifestare artistică şi culturală ale comunităţii de surzi. Deşi tendinţa generală de promovare a oralismului în şcolile pentru surzi nu a putut fi oprită timp de peste 100 de ani. Se manifestă. În acest sens. formarea de interpreţi va deschide calea spre accesul în diverse instituţii de învăţământ obişnuit de toate gradele pentru persoanele surde dar acest fapt nu exclude preocupările defectologilor pentru formarea limbajului verbal ca mijloc de comunicare. de supravieţuire a handicapaţilor fără loc de muncă. În ultimii ani se acordă o atenţie mai mare valenţelor formative ale limbajului mimico-gestual prin recomandările Federaţiei Mondiale a Surzilor şi a Parlamentului European care militează pentru formarea de interpreţi în limbajul mimico gestual în toate ţările lumii.Congresele. Facilităţile enumerate mai sus reprezintă o serioasă economie la bugetul destul de sărac al familiilor de persoane cu handicap şi asigură o modalitate. militarea pentru integrarea deficienţilor de auz în sistemul de învăţământ public (mainstreaming) prin înfiinţarea posturilor de profesori itineranţi etc. de asemenea. Această poziţie este. pentru schimbarea atitudinii societăţii cu privire la integrarea acestor persoane la toate nivelurile. servind ca modele de folosire a limbajului gestual. seminariile. reunite în Forumul Disabilităţii din România înfiinţat în 2003. ea putând servi ca model pentru o legislaţie similară altor ţări europene. 721 din 1 octombrie 2002) pentru aprobarea regulamentului privind procedura şi condiţiile de autorizare a interpreţilor în limbajul mimico-gestual şi limbajului specific al persoanelor cu surdo-cecitate. Absolventii surzi ai învăţământului superior au început de câţiva ani buni să se angajeze în şcolile speciale. de fapt.ale Uniunii Europene este oarecum diferită de cea din ţara noastră. în continuare. cărţile şi revistele consecrate limbajului gestual sunt destul de frecvente. o continuare a 59 . De asemenea. 448 din 18 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. În continuare se depun eforturi. deşi minoră. profesionalizarea şi încadrarea lor în muncă. mai ales de organizaţiile persoanelor cu handicap. Desigur. părinţii care au copii surzi sunt îndemnaţi să înveţe acest limbaj pentru a comunica de timpuriu cu copiii lor. pentru îmbunătăţirea. pe diferite posturi.

În ultimii ani Organizaţia Naţiunilor Unite a venit în întâmpinarea acestor doleanţe ale surzilor.tendinţei de echilibru manifestată de specialiştii defectologi din ţara noastră de-a lungul vremii.4 Aspecte din lupta surzilor pentru drepturi fundamentale şi pentru afirmarea limbajului gestual Satisticile Federaţiei Mondiale a Surzilor. De asemenea. de evitare a extremelor. drepturile omului se referă la respectul faţă de demnitatea umană.Casa luminii” din Helsinki/Finlanda estimează la cca 70 de milioane numărul de persoane surde pe glob. cu ocazia Anului European al Persoanelor cu Handicap.drepturi umane” este legat de Charta ONU şi de Declaraţia Universală a Drepturilor Umane. Totuşi.. o variaţie naturală în cadrul speciei umane. „Anul European al persoanelor cu disabilităţi” etc. De asemenea. Religioase şi Lingvistice (1992). adoptând o serie de documente. compensat. Curs nr. cu sediul în . printre care: Declaraţia Universală a Drepturilor Umane (1948). În mare. ceea ce ridică numărul acestor persoane la aproape un miliard. ultimele evoluţii din literatura de specialitate subliniază că ar fi mai bine să se renunţe la termenul „deficient de auz” în favoarea celui de surd. la securitate şi integritate personală. 60 . dreptul la viaţă. ca o încercare de unire a eforturilor diferitelor organizaţii ale persoanelor cu handicap şi din dorinţa de a face cunoscut societăţii civile că toţi handicapaţii trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi fundamentale ca şi persoanele valide. Ei doresc să li se recunoască limbajul gestual şi cultura specifică şi să se bucure de drepturile fundamentale ale tuturor oamenilor valizi. s-au organizat o serie de manifestări dedicate persoanelor cu disabilităţi sub genericul „Anul Internaţional al persoanelor cu handicap”. Regulile Standard privind Egalizarea Şanselor Persoanelor cu Handicap (1993). un „Manifest al disabilităţii (handicapului) în Romania”. Mai mult. ori surditatea este ceva permanent. Asociaţia Naţională a Surzilor a adoptat. Etnice.decembrie 2006). noi putem presupune că numărul de persoane cu deficienţă de auz de toate gradele poate ajunge la cca 2o % populaţie. împreună cu şapte organizaţii afiliate. Convenţia cu privire la Drepturile Umane ale Persoanelor cu Disabilităţi (13.. Declaraţia Drepturilor Persoanelor care aparţin Minorităţilor Naţionale. În 2003. Motivul rezidă în faptul că termenul deficient de auz semnifică ceva care lipseşte şi trebuie tratat. surzii din ţările dezvoltate doresc să nu mai fie consideraţi persoane handicapate ci o minoritate culturală şi lingvistică. Principiile de bază ale drepturilor omului acoperă: dreptul de decizie privind viaţa proprie. Conceptul de .

In zilele noastre aceste 61 . nu se bucură de servicii sanitare. unele grupuri religioase au căutat „să-i salveze pe surzi” de utilizarea limbajului gestual. • Convenţia privind eliminarea discriminării împotriva femeilor (1979). Se cunoaşte că de a lungul vremii surzii au trebuit să lupte pentru ca ei şi limbajul lor să supravieţuiască deoarece.. pe faptul că mulţi dintre ei sunt posedaţi de diavol întrucât nu puteau să vorbească. Mai târziu. refugiaţii. Celor peste 650 de milioane de persoane cu disabilităţi le lipsesc o serie de oportunităţi. surzii. întâmpinând o miriadă de obstacole : lipsa de educaţie. lipsa accesului la informare şi comunicare. • Convenţia privind drepturile copilului (1989). De asemenea. intrucât drepturile enumerate în Declaraţia Universală sunt suficiente pentru a proteja pe orice persoană.- libertatea de gândire.normală”. De pildă. în primul său articol că „toate fiinţele umane se nasc egale în demnitate şi în drepturi”. Cu toate acestea. sociale şi culturale (1966). copiii. opinie şi exprimare. „Declaraţia Universală a Drepturilor Umane” la care facem referire în rândurile de mai jos. călătoresc cu dificultate. ne-discriminarea şi participarea. Acest lucru este valabil într-o lume . În Evul Mediu s-a ajuns ca familiile unor surzi să-i ascundă în azile de nebuni sau să-i forţeze să vorbească. au efectuat experimente „medicale” care de multe ori le-au provocat moartea ori i-au împiedicat să procreeze prin castrare. dificultatea de a găsi un loc de muncă. afirmă. Articolul 2 „interzice discriminarea pe motiv de limbaj”. • Convenţia internaţională privind drepturile economice. egalitatea. Din păcate. de o convenţie separată. a tratamentului inuman (1984). Boutros Boutros Ghali. fiind discriminate şi exploatate. în care făcea cunoscut că persoanele surde nu se bucură de demnitate şi de drepturi egale. nu sunt acceptate ca fiind . s-a considerat de către auzitori că limbajul gestual este un limbaj inferior iar surzii au fost constrânşi să renunţe la el. chiar dacă sunt bine calificaţi. unele grupuri cum sunt femeile. se fac în continuare cercetări genetice şi se pun în aplicare diverse practici de eliminare sau de reducere a numărului de persoane surde atât în Europa cât şi în Statele Unite. Federaţia Mondială a Surzilor a înaintat în 1994 o scrisoare adresată Secretarului General al ONU de atunci. mai ales după Congresul din 1880 de la Milano. Desigur că aceste grupuri nu au reuşit iar eşecul lor a fost pus pe seama lipsei de credinţă a surzilor. • Convenţia internaţională privind interzicerea folosirii torturii. Cele mai importante documente din punctul de vedere al celor care folosesc limbajul mimico-gestual sunt: • Convenţia internaţională privind drepturile civile şi politice(1966). Se ridică problema de ce avem nevoie noi. adepţii lui Adolf Hitler au închis mii de surzi în lagăre de concentrare. Din aceste câteva motive a fost necesar să se elaboreze o convenţie care să asigure acoperirea drepturilor umane şi pentru persoanele cu disabilităţi..potrivite” de către societate etc. persoanele cu handicap o duc mai rau decât alte grupuri.

Federaţia Mondială a Surzilor s-a implicat activ în elaborarea unei Convenţii a ONU cu privire la drepturile umane ale persoanelor cu disabilităţi. fapt ce împiedică asigurarea independenţei economice şi un trai decent pentru persoanele surde. în unele ţări surzii nu au dreptul să conducă un vehicol sau o barcă cu motor deoarece „nu au dreptul să obţină un permis de conducere” din cauza unor prejudecăţi sau dezinformări ale societăţii. unde nu li se recunoaşte surzilor acest drept iar în alte ţări femeile surde sunt forţate să se căsătorească în ciuda voinţei lor. cu toate că au existat încercări de îngrădire a dreptului de a obţine un permis de conducere a autoturismelor. In alte ţări se fac cursuri în limbaj gestual. dar o analiză a Federaţiei Mondiale a Surzilor confirmă că mai există ţări. care a reuşit să aducă argumente ce au convins autorităţile să acorde permis de conducere la surzii români. ONGurile au participat activ pentru prima dată. De asemenea. la articolul 16 se garantează la toţi oamenii „dreptul de a se căsători”. Mai departe. în vederea obţinerii permisului de conducere.. implantul cohlear ş. incluziunea în şcoli de auzitori. surzii nu pot beneficia pe deplin de aceste drepturi din cauză că medicii specialişti. Aceste fapte constituie o violare a unui drept fundamental.tendinţe de micşorare a numărului de persoane surde nu au dispărut. La noi în ţară încă nu se pun astfel de probleme. asistentele. Pe 13 decembrie 2006 Adunarea Generală a ONU a adoptat Convenţia ONU privind Persoanele cu Disabilităţi şi protocoalele opţionale. 62 . nu cunosc limbajul gestual şi cultura surzilor şi nu pot înţelege pe deplin afecţiunle acestora astfel ca să-i poată ajuta cu eficienţă. FMS a militat şi a negociat pentru ca drepturile persoanelor surde să fie incluse în această Convenţie a drepturilor omului. ratificare şi implementare statelor membre. De obicei. violate în întreaga lume. de obicei. Acestea au fost supuse spre semnare. Până pe 28 iunie 2007 această Convenţie a fost semnată de 99 de ţări iar pentru implementare este obligatorie semnarea convenţiei de cel puţin 20 de ţări. în toate etapele. mai ales în zonele subdezvoltate. ele îmbrăcând forme mai subtile cum ar fi experimentele genetice. dar a intervenit Asociaţia Naţională a Surzilor. la care ne vom referi în continuare. alegerea liberă a profesiunii. crearea unor condiţii favorabile la locul de muncă şi evitarea discriminării”.a.. Aceste prevederi foarte importante sunt. Articolul 25 garantează „dreptul la îngrijire medicală şi la alte servicii sociale”. Articolul 23 al „Declaraţiei. desfiinţerea internatelor în şcolile speciale.” garantează „dreptul la muncă. Având în vedere faptul că aceste drepturi fundamentale ale persoanelor surde nu sunt respectate. de învăţare a regulilor circulaţiei rutiere. Lipsa interpreţilor calificaţi în cadrul personalului din spitale îi privează pe surzi de serviciile medicale de calitate care să ducă mai repede la vindecare. De asemenea. poliţiştii examinatori învaţă limbajul gestual şi facilitează examinarea persoanelor surde. În acest proces îndelungat (2001-2006) de elaborare a textului Convenţiei.

la poliţie. inclusiv prin ghizi şi interpreţi în limbaj gestual. recunoaşterea lui oficială. Ea se bazează pe celelalte convenţii ale ONU şi urmăreşte aplicarea acestora în cazul persoanelor cu disabilităţi. la medic. de asemenea. Limbajul gestual este menţionat în articolul 21 (b): acceptarea şi facilitarea folosirii limbajului gestual. Mulţi itemi din acest articol pun accent pe acces liber la comunicare şi informare (prin intermediari). FMS s-a concentrat în special pe acordarea drepturilor lingvistice persoanelor surde. Articolul 3 cuprinde 9 principii generale. Prezenta Convenţie nu include drepturi noi pentru surzi. a limbajelor alternative precum şi toate celelalte mijloace. a sistemului Braille. cum ar fi respectarea diferenţei şi acceptarea persoanelor cu disabilităţi ca parte a diversităţii umane. modalităţi şi forme de comunicare accesibile.. Articolul 9 se referă la accesibilitate. să primească informaţii la tribunal. surzii au dreptul să trimită şi să primească un document în limbaj gestual. din care cel mai important pentru surzi este punctul (h). la participarea la toate nivelurile societăţii şi la responsabilitatea statelor membre in această privinţă. de a obţine informaţii şi de a se exprima în limbaj gestual în relaţiile oficiale. inclusiv accesul in limbaj gestual la instituţiile publice.Convenţia pune în faţa statelor membre ale ONU obligaţia de a lua măsuri care să promoveze drepturile umane ale persoanelor cu disabilităţi şi înlăturarea discriminării. care să faciliteze accesul in instituţii şi clădiri deschise publicului.Limbajul include limbajele verbale. colaborare internaţională. în interacţiunile oficiale. Se solicită. definiţia limbajului este: .respectarea capacităţilor în evoluţie ale copiilor cu disabilităţi şi respectarea dreptului acestor copii de a-şi păstra identitatea. considerat a fi egal cu celelalte limbaje vorbite şi garantează dreptul de a folosi interpreţi calificaţi în limbaj gestual. nu numai în cele private. tratament. lucru posibil numai prin recunoaşterea oficială a limbajului gestual. facilitarea folosirii limbajului gestual. Articolul 2 include definiţii referitoare la comunicare şi limbaj şi cuprinde lista de modalităţi de comunicare. folosirea în procesul de instruire şi promovarea identităţii lingvistice a colectivităţii persoanelor surde. monitorizare şi implementarea prevederilor. la mijloacele mass-media şi la internet. să facă tranzacţii în birouri şi departamente. gestuale şi alte forme de limbaje neverbale. Este important că s-a pus accentul pe acceptarea folosirii limbajului gestual în interacţiunile oficiale nu numai în cele private. Articolul 21 abordează libertatea de exprimare a opiniilor şi accesul la informaţie prin toate formele de comunicare. Se prevede ca statele membre ale ONU să-şi asume responsabilitatea angajării unor profesori calificaţi în limbaj gestual. Convenţia recunoaşte limbajul gestual ca limbaj de sine stătător. în limbaj gestual. În ceea ce priveşte persoanele surde. Convenţia cuprinde 50 de articole. din care articolele 5-30 se referă la diverse drepturi iar restul. la statistici. 63 . De pildă. la alegerea persoanelor cu disabilităţi. să primească instruire. În acest sens. servicii etc.

În final s-a găsit un compromis. deoarece accesul persoanelor surde la activităţile de formare ca profesori sau de profesionişti în alte domenii este posibil mai ales prin folosirea limbajului gestual. care să fie calificaţi în folosirea limbajului gestual şi/sau Braille şi să formeze profesionişti care să lucreze la toate nivelurile învăţământului. De asemenea. Articolul 24 a fost foarte disputat din cauza opiniilor diferite pe care le au experţii ONU în privinţa aranjamentelor educaţionale. este important să se acorde copiilor surzi roluri lingvistice. metodele şi principiile educaţiei bilinguale potrivite cu nevoile elevilor.3.3. competenţele de folosire a limbajului gestual de către profesori. Copiii pot astfel să cunoască resursele comunităţii surzilor unde se vor integra după absolvire. astfel ca să-şi facă prieteni în comunitatea surzilor.(c) se referă la educaţia persoanelor. care trebuie să primească instruirea în cel mai potrivit limbaj cu handicapul lor şi într-un mediu care să realizeze la maximum dezvoltarea lor academică şi socială. Articolul 24. Aceasta înseamnă că limbajul gestual trebuie să fie recunoscut. Dar aranjamentele educaţionale vor trebui să respecte cele mai bune soluţii pentru fiecare grup de persoane cu disabilităţi. fie în politicile şi programele publice. Se recomandă să se ofere modele de adulţi surzi copiilor surzi în beneficiul acestora. 64 . precizează că pentru asigurarea acestor drepturi statele membre vor trebui să ia măsuri adecvate pentru angajarea de profesori. în societate şi integrarea socială să fie obiectivul principal al învăţământului. inclusiv a celor cu disabilităţi.(b): Facilitarea învăţării limbajului gestual şi promovarea identităţii lingvistice a comunităţii surzilor. adică s-a convenit ca participarea deplină la educaţie. adică surzii să poată primi această educaţie în limbaj gestual. în special a copiilor cu surditate sau surdocecitate. Acest articol este de mare importanţă şi va avea un mare impact în viitor. fie în legislaţie.4. Articolul 24. O cerinţă centrală este formarea priceperilor de folosire corectă a limbajului gestual de către formatori. Acest articol subliniază că nu va fi interzisă folosirea limbajului gestual in nici o situaţie de învăţare.În articolul 21 (c) se tratează recunoaşterea şi promovarea limbajului gestual. Articolul implică sprijinirea publicaţiilor în limbaj gestual. Articolul 24. materialele didactice. care trebuie să ia in considerare mediul de instruire. cercetării în domeniul limbajului gestual şi al folosirii lui. FMS a promovat deptul de a primi educaţia obligatorie (de bază) în limbajul propriu. surzii de toate vârstele au dreptul să folosească limbajul gestual iar copiii surzi nu vor fi forţaţi să-şi schimbe limbajul pe parcursul dezvoltării. Ei pot să înveţe cum acţionează adulţii surzi în societate şi în viaţa productivă prin folosirea diferitelor forme de limbaj şi a interpreţilor. limbajul. Acest articol poate fi un criteriu de apreciere a calităţii educaţiei. Prin activităţi culturale. a educaţiei. Acest articol va ridica o serie de provocări pentru formarea profesorilor în diferite ţări.

Articolul 30 se referă la participarea surzilor la activităţile culturale, recreative şi sportive în condiţii egale cu celelalte persoane. În acest sens, materialele culturale, programele televizate, filmele, piesele de teatru precum şi alte activităţi/evenimente culturale vor trebui să fie accesibile în forme adecvate. Mai mult, la punctul 4 articolul 30 afirmă că persoanele cu disabilităţi se vor bucura de recunoaşterea identităţii culturale şi lingvistice, care include limbajul gestual şi cultura surzilor în condiţii egale cu ale celorlalte persoane valide. Toate aceste articole, împreună cu alte convenţii privitoare la drepturile omului (unde se precizează înlăturarea discriminării pe bază de limbaj), întăresc poziţia limbajului gestual şi drepturile umane ale surzilor. Această Convenţie, după ce va fi ratificată şi implementată, va duce la creşterea drepturilor persoanelor surde în toate ţările. Pe viitor vor fi necesare noi planuri şi strategii, distribuţii de informaţii, elaborare de proiecte ş.a. care să ducă la creşterea conştientizării populaţiei şi la încurajarea implementării convenţiei în diferite ţări. Spargerea barierelor atitudinale şi mişcarea spre abordarea bazată pe drepturi umane cu privire la surzi cere elaborarea unor programe de acţiune proprii în fiecare ţară. Astfel, convenţia va duce la schimbarea concepţiei despre sine a persoanelor surde prin recunoaşterea limbajului gestual (care este o parte importantă a identităţii şi încrederii în sine). Markku Jokinen, preşedintele Federaţiei Mondiale a Surzilor consideră că ,,respectul pentru limbajul cuiva şi a dreptului de a-l folosi constituie baza civilizaţiei, culturii şi participării în societate”. În această direcţie, FMS consideră că este o prioritate a perioadei 2007-2013 pregătirea şi distribuirea de informaţii, consultarea ţărilor membre şi monitorizarea aplicării convenţiei privind drepturile persoanelor cu disabilităţi, inclusiv a persoanelor surde. De aici rezultă că Asociaţia Naţională a Surzilor din România va trebui să elaboreze un plan propriu de aplicare a acestei importante Convenţii a ONU care să ducă la mai rapida implementare a prevederilor referitoare la persoanele surde. Aplicarea „Regulilor standard ale ONU privind egalizarea şanselor persoanelor cu handicap” la integrarea socială a surzilor În ultimii 200 de ani ai dezvoltării omenirii sub aspect social, economic şi politic, persoanele cu handicap au fost marginalizate şi lăsate pe ultimul plan al dezvoltării lor umane. Ele nu s-au bucurat de aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi persoanele valide. Pentru a elimina aceste neajunsuri au avut loc o serie de iniţiative la nivel internaţional şi au fost adoptate unele documente din care amintim : declararea anului 1981 ca „ Anul Internaţional al Persoanelor cu Handicap"; elaborarea şi adoptarea în 1982 a „Programului Mondial de Acţiune în legătură cu Persoanele cu Handicap” (1982-1992); întâlnirea de la Stockholm (1987) a experţilor dedicată implementării programului de acţiune menţionat. Sa sugerat că este necesar să se elaboreze o concepţie care să ghideze stabilirea priorităţilor pentru acţiunile viitoare. La baza acestei concepţii trebuie să fie
65

recunoaşterea drepturilor persoanelor cu handicap şi eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de aceste persoane. Astfel, în anul 1991 s-a constituit un comitet de lucru în cadrul Comisiei pentru Dezvoltarea Socială a ONU care să elaboreze „Regulile standard...” bazate pe o serie de documente elaborate anterior de ONU, care s-au finalizat prin adoptarea, la 20 decembrie 1993, a acestui document. Regulile Standard privind Egalizarea Şanselor Persoanelor cu Handicap au fost elaborate pe baza experienţei dobândite în timpul "Decadei Naţiunilor Unite pentru Persoanele cu Handicap" (1983-1992). Cu toate că "Regulile Standard..." nu sunt obligatorii, ele vor putea deveni norme internaţionale unanim acceptate atunci când ele vor putea fi aplicate de un număr mare de state, cu intenţia de a fi respectate ca reguli de drept internaţional. Ele implică un puternic angajament politic şi moral din partea statelor, de a acţiona pentru egalizarea şanselor persoanelor cu handicap. Acestea oferă un instrument pentru conturarea politicilor şi acţiunilor în favoarea persoanelor cu handicap şi a organizaţiilor acestora. Ele cuprind principii de responsabilitate, de acţiune şi de cooperare, zonele de o importanţă decisivă pentru calitatea vieţii precum şi realizarea unei participări depline şi egalitare. Scopul acestor "Reguli..." este să asigure aceleaşi drepturi şi obligaţii pentru membrii handicapaţi ai societăţii ca şi membrilor valizi, să contribuie la înlăturarea obstacolelor care împiedică persoanele cu handicap să participe deplin la activităţile societăţii în care trăiesc. Ele sunt un stimul pentru ca persoanele cu handicap şi organizaţiile lor să fie mai active în realizarea acestui proces de egalizare a şanselor. Prin "egalizarea şanselor" se înţelege un proces prin care diversele sisteme ale societăţii şi mediului, cum ar fi serviciile, activităţile, informaţiile şi documentarea pot fi accesibile persoanelor cu handicap. Principiul "drepturilor egale" presupune că necesităţile fiecărui individ sunt de importanţă egală, că aceste necesităţi trebuie să stea la baza planurilor făcute de societate şi că toate resursele trebuie folosite într-un asemenea mod încât fiecare individ să aibă şanse egale de participare. Persoanele cu handicap trebuie să primească tot sprijinul de care au nevoie în cadrul structurilor obişnuite de educaţie, sănătate, angajare în muncă şi servicii sociale. Persoanele cu handicap sunt membre ale societăţii şi au dreptul să rămână în interiorul comunităţilor în care trăiesc. Aceste persoane trebuie să primească tot sprijinul de care au nevoie în cadrul structurilor obişnuite de educaţie, sănătate, angajare în muncă şi servicii sociale. Când persoanele cu handicap se vor bucura de drepturi egale, ele vor trebui să aibă şi obligaţii egale. Atunci când drepturile acestor persoane vor fi obţinute, societăţile vor avea pretenţii sporite din partea persoanelor cu handicap. Noi putem folosi acele Reguli Standard care se referă la handicapul generat de tulburările de comunicare şi de auz pentru a determina autorităţile guvernamentale să ia măsuri care să accelereze procesul de egalizare a şanselor cu auzitorii.
66

Prezentăm, în contiunare, o serie de reguli care prezintă o importanţă mai mare pentru persoanele surde precum şi unele direcţii de acţiune care ar asigura realizarea drepturilor acestora. Regula nr.1-Creşterea conştientizării: Statele vor iniţia acţiuni care să sporească cunoştinţele societăţii despre persoanele cu handicap, drepturile lor, nevoile lor, potenţialul şi contribuţia lor. Acestea prevăd ca surzii să aibă dreptul la interpretare în limbaj gestual de la naştere până la deces, întrucât acest limbaj este prima lor limbă, pe care o cunosc cel mai bine, de care sunt cel mai ataşaţi şi pe care o folosesc cel mai frecvent în comunicarea culturii, tradiţiilor şi obiceiurilor lor. Persoanele care lucrează în unităţile cu internat trebuie să primească o formare şi în limbaj gestual, iar toate activităţile să fie interpretate în acest limbaj. Este imperios necesar să se asigure îndrumări în limbaj gestual pentru pensionarii surzi în toate domeniile care îi interesează. Societatea trebuie să fie obligată să ofere informaţii pentru surzi în autobuzele care circulă în întreaga ţară, în gări, autogări, aeroporturi, etc. prin mijloace de vizualizare grafică sau electronică, în scopul facilitării orientării acestora. Asociaţia Surzilor ar trebui să aibă o pagină pe Internet, prin care să ofere auzitorilor informaţii corecte despre surzi, fapt realizat de curând dar informaţiile necesită o reactualizare. Este necesar să se organizeze seminarii şi emisiuni la TV despre surzi, să se dea informaţii despre ei în cărţile de telefon. Periodicul "Vocea Tăcerii" ar trebui, după părerea noastră, să se distribuie la biblioteci şi la autorităţile publice, în scopul informării corecte a publicului. Regula nr.2-Îngrijirea medicală: Statele vor asigura îngrijirea medicală eficientă pentru persoanele cu handicap. Adică, surzii să aibă drepul la interpret în spitale, unităţi de urgenţă, în vizitele medicale la doctori, pentru a alege tratamentele în caz de terapie psihologică sau psihiatrică, să fie consultaţi în privinţa implantului cohlear şi să fie informaţi cu privire la protezele auditive pentru a face cea mai bună alegere. Este de dorit ca surzii să aibă posibilitatea rezervării prin apel telefonic a serviciilor de salvare, pompieri şi poliţie în caz de urgenţă Regula nr.3 Reabilitarea: Statele vor asigura servicii de reabilitare pentru persoanele cu handicap cu scopul de a atinge şi de a menţine un nivel optim de independenţă şi funcţionare. Aceasta înseamnă că surzii nu vor fi în mod automat declaraţi ca reabilitaţi dacă pot să vorbească sau dacă găsesc un loc de muncă. Interpreţii să fie disponibili în toate instituţiile de învăţământ pentru auzitori, inclusiv în colegii şi universităţi, în acest fel ei pot avea şanse mai mari de reuşită în asimilarea studiilor şi în obţinerea unei calificări superioare în mai multe domenii. Regula nr.4 - Servicii de sprijin: Statele vor asigura elaborarea şi furnizarea serviciilor de sprijin, care includ aparate de ajutorare pentru persoanele cu handicap, care să le ajute să-şi ridice nivelul de independenţă în viaţa cotidiană şi să-şi exercite drepturile lor.

67

În acest sens surzii vor beneficia de videotelefoane, de telefoane mobile, de interfoane cu ecran video pentru uşi, alarme pentru fum, subtitrare la TV. Se va înlătura limitarea numărului de auxiliare tehnice, de ex. ceasuri vibratoare şi lămpi-fulger. Telefoanele cu text vor trebui să constituie responsabilitatea asistenţei sociale centrale, pentru a putea fi procurate prin fondurile acordate din bugetul asigurărilor sociale de stat. Se recomandă să se colaboreze la nivel european în legătură cu auxiliarele tehnice (pentru standardizare şi compatibilizare) şi să se asigure o mai bună informare şi alegerea liberă a furnizorilor Regula nr.5–Accesibilitatea: Statele vor recunoaşte importanţa covârşitoare a accesibilităţii în procesul egalizării şanselor în toate sferele societăţii. Pentru persoanele cu deficienţe de orice fel statele vor: a) introduce programe de acţiune pentru a face mediul fizic accesibil; b) iniţia măsuri care să asigure accesul la informaţie şi comunicare; o mai bună informare în locurile de transport (aeroporturi, staţii de cale ferată, staţii de autobuz) şi informarea internă în timpul transportului local. c) se va asigura subtitrarea la TV, monitoare TV în centrele de cumpărături, şi sisteme de intercomunicaţie în şcolile pentru surzi. Grupurile-ţintă va trebui să includă pe utilizatorii de proteze auditive ca spectatori ai programelor de televiziune, să se realizeze o mai buna informare despre surzii-orbi iar surzii să contribuie la atragerea atenţiei societăţii spre surditate şi spre nevoile oamenilor surzi, pentru forme speciale de comunicare. Regula nr.6–Educaţia: Statele vor recunoaşte principiul şanselor educaţionale egale la nivel primar, secundar şi terţiar pentru copiii, tinerii şi adulţii cu handicap, în unităţi integrate. Ele vor oferi asigurări că educaţia persoanelor cu handicap este o parte integrantă a sistemului educaţional. Regula nr.6 poate fi folosită pentru a convinge autorităţile că limbajul gestual trebuie să fie limbajul de instruire al copiilor surzi. Autorităţile responsabile şi organizaţiile pentru surzi vor elabora împreună programe de pregătire pentru profesori, iar şcolile pentru copiii surzi vor angaja profesori surzi. Cercetarea în domeniul limbajului gestual la nivel universitar şi elaborarea unor materiale didactice sunt condiţii preliminare pentru iniţierea cursurilor de limbaj gestual de înaltă clasă pentru profesori şi persoane auzitoare. Educaţia surzilor va începe în propriul lor limbaj - limbajul gestual. Se va asigura o mai bună pregătire în limbaj gestual pentru profesorii care lucrează în şcolile de surzi. Vor fi alocate resurse de "mainstreaming" pentru a îmbunătăţi nivelul educaţional al elevilor surzi care pot urma o şcoală obişnuită. Educaţia adulţilor surzi nu va fi limitată la un nivel educaţional. Ei vor avea dreptul la educaţie suplimentară sau permanentă. Retribuţia egală se va acorda atât profesorilor surzi cât şi a celor auzitori. Regula nr.7–Angajarea: Statele vor recunoaşte principiul că persoanele cu handicap trebuie să fie împuternicite să-şi exercite drepturile lor umane, îndeosebi în domeniul angajării. Atât în zonele urbane cât şi în cele rurale ei
68

dreptul copiilor surzi de a fi adoptaţi. Surzii trebuie să aibă dreptul la interpretare în situaţiile amintite Regula nr. Insă. având în vedere. Numai dacă organizaţiile de handicapaţi vor juca un rol activ şi creator în aplicarea Regulilor. dreptul de interpretare la reuniunile familiale şi dreptul de interpretare la şedinţele cu părinţii. De pildă. La acest punct se va atrage atenţia spre două posibile strategii pentru surzi. surzii vor avea dreptul la interpretare la ceremoniile religioase. pe de altă parte.11-Recreerea şi sportul : Statele vor lua măsuri pentru ca persoanele handicapate să aibă şanse egale de recreere şi sport. pe de o parte.9-Viaţa de familie şi integritatea personală: Statele vor promova participarea deplină a persoanelor handicapate la viaţa de familie. dreptul la alocaţie de întreţinere zilnică şi dreptul de a fi membru la un fond de şomaj legat de slujbe flexibile sau de slujbe mai uşoare pentru surzi Regula nr. Ele vor promova dreptul la integritate personală şi se vor asigura că legile nu vor face discriminare împotriva persoanelor handicapate cu privire la relaţiile sexuale. căsătorie şi calitatea de părinţi. Surzii vor avea dreptul de interpretare în legătură cu evenimentele culturale care au loc în ţară sau peste graniţă Regula nr. În acest sens se va asigura dreptul la prioritate în cursul angajării dacă surzii obţin rezultate egale la probele teoretice sau de performanţă. Organizaţiile de surzi vor trebui să colaboreze cu alte organizaţii ale persoanelor cu handicap pentru a prezenta un front unit de discuţii cu autorităţile responsabile şi în procesul de planificare. în ultimii ani a căpătat o amploare deosebită formarea de preoţi surzi sau auzitori pentru a oficia diverse slujbe dedicate persoanelor surde.12–Religia: Statele vor încuraja măsurile de participare egală a persoanelor handicapate la viaţa religioasă a comunităţii lor. lipsa de oferte de slujbe flexibile pentru surzi în general şi. ele vor deveni concrete. În acest sens. acolo unde nu există biserici special destinate slujbelor pentru surzi. se va asigura dreptul la faxuri şi telemobile în scopuri profesionale şi se vor utiliza consilieri speciali cu calificare de experţi în surditate şi limbaj gestual în activitatea de consiliere a surzilor Regula nr.10–Cultura: Statele vor oferi asigurări că persoanele cu handicap sunt integrate şi vor participa la viaţa culturală pe baze egale. Regula nr. Se au în vedere: dreptul surzilor la adopţie. patronii vor fi mai bine informaţi cu privire la posibilităţile surzilor. Precizăm că recomandările din Regulile Standard nu pot fi implementate prin faptul că ele există. Se va asigura dreptul la educaţie suplimentară a adulţilor angajaţi. unele asociaţii recomandă integrarea copiilor 69 . 8-Obţinerea de venituri şi securitatea socială: Statele sunt responsabile de asigurarea securităţii sociale şi obţinerea de venituri pentru persoanele cu handicap.trebuie să aibă şanse egale de angajare productivă şi de obţinere a veniturilor pe piaţa muncii.

Cluj. s-au constituit comunităţi de persoane surde în mai multe oraşe mari (Bucureşti.Comunicare şi slujire în limbaj mimico-gestual”. dreptul la căsătorie (10 ţări). exprimată în legi. accesul la tribunal (5 ţări). Politica guvernamentală în sfera handicapului a fost văzută ca punând accent pe reabilitare.” de mai sus constatăm că în ţara noastră sau obţinut rezultate notabile. participarea la procesul de decizie care-i afectează (17 ţări). coordonată de părintele Onu Constantin. Constanţa. a chestionat organizaţiile guvernamentale privind implementarea Regulilor în diferite domenii. Organizaţiile surzilor vor prezenta.) cu sprijinul mitropoliilor respective şi la recomandarea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române.cu handicap în sistemul şcolar obişnuit. în momentul analizei (1996). Craiova. organizaţiile de surzi vor negocia pentru a spijini integrarea în clase sau şcoli speciale pentru copiii surzi. deoarece nu sau mai înscris suficienţi studenţi pentru această specializare. Comitetul de Experţi însărcinat cu aplicarea Regulilor standard. profesori. la angajare (4 ţări) şi la educaţie (o ţară). concis. a căror distribuţie geografică şi economică a fost destul de largă pentru a da o imagine rezonabilă privind statusul persoanei surde.. îndrumări oficiale adoptate de guvern sau de un consiliu al handicapaţilor sau o politică adoptată de partidele politice sau de ONG-uri. cu scopul de a pregăti profesori de religie şi preoţi pentru comuniutăţile de surzi.. Menţionăm că la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Piteşti s-a înfiinţat în anul 1999 o grupă de persoane surde şi auzitoare în cadrul unei specializari . Slăbiciunea legislaţiei generale poate fi înţeleasă din faptul că ea n-a fost văzută ca aplicabilă la persoanele cu handicap referitoare la: dreptul de a fi părinţi. odată cu pregătirea de noi preoţi care să înveţe şi să folosească limbajul gestual în activitatea religioasă cu persoanele surde. Sibiu Suceava. necesităţile lor prin mijloacele de informare în masă şi vor pregăti informaţii pentru pentru părinţii copiilor surzi. au raportat că guvernele lor au o politică recunoscută oficial legată de handicapaţii de un anume fel. Covârşitoarea majoritate a ţărilor (25 din 30). Piatra Neamţ ş. cu toate că mai sunt încă multe de făcut. această activitate va continua prin Fundaţia „Sfântul Grigore Palama” din Piteşti. Cu privire la activităţile religioase. Ţările membre ale FMS au notat că unele beneficii economice şi sociale nu sunt garantate prin lege persoanelor handicapate cum ar fi. viaţa independentă 70 . de a avea o familie (11 ţări ). accesibilitate sau sprijin individual. de exemplu. autorităţi şi oamenii politici. drepturi politice (8 ţări). În anul 2008 va absolvi ultima promoţie a acestei specializări cu durata de 4 ani. De asemenea. Timişoara.a. dreptul la viaţă privată (6 ţări). Un raport privind aplicarea Regulilor standard ne oferă o imagine a progresului realizat în 31 de ţări membre ale Federaţiei Mondiale a Surzilor până în 1996.. S-au primit răspunsuri de la un număr de 31 de ţări membre ale Federaţiei Mondiale a Surzilor. Privind aplicarea „Regulilor. În mod ideal. Numai 11 ţări au spus că guvernul lor a iniţiat sau a sprijinit campanii de informare transmiţând mesajul participării depline încă de la adoptarea Regulilor Standard. de exemplu. Oradea.

Se urmăreşte ca în viitor să se elaboreze o convenţie care să stabilească. s-au acordat burse de studiu pe un an în Anglia. angajare (12 ţări). 4 state au spus că acesta era folosit ca prim limbaj în educaţie. După evenimentele din decembrie 1989 au luat amploare preocupările pentru recuperarea persoanelor cu handicap. s-au realizat mari progrese în recunoaşterea limbajului gestual şi în formarea de interpreţi. unii profesori au avut posibilitatea să facă vizite de studiu în Anglia şi Danemarca etc. Ea nu poate să acopere întreaga societate şi astfel se întâmplă ca unele domenii să rămână neprotejate. (Legea Americanilor cu Handicap) şi România (Legea nr. Astfel. raportor special al ONU pe problemele handicapaţilor a întocmit o hartă pe care se pot vedea progresele înregistrate de diferite ţări în aplicarea Regulilor Standard în domeniul legislativ. Se afirmă că organizaţiile finanţatoare: Banca Mondială. În 1990 au fost reînfiinţate secţiile de psihopedagogie specială în cadrul Facultăţilor de Psihologie şi Ştiinţele 71 . cu sprijin material şi logistic din partea unor organizaţii umanitare din Vestul Europei.A. s-au creat centre pentru confecţionarea de olive în şcolile pentru surzi din Bucureşti şi Cluj.a. Au fost 12 ţări care au raportat că interpretarea în limbaj gestual era accesibilă pentru orice scop. unde au fost angajate persoane surde. Programele ONU pentru dezvoltare ş. În 40 de ţări aceste Reguli sunt folosite ca instrument în elaborarea politicii faţă de handicapaţi. Crucea Roşie Britanică a dotat toate şcolile pentru surzi cu audiometre moderne portabile şi un număr apreciabil de proteze auditive. cum ar fi în S. Dl. Deşi legislaţia specială poate fi mai eficientă în aspectele pe care le acoperă. ar trebui să facă mai mult pentru accelerarea sau stimularea dezvoltării în sfera handicapului. Se constată aici două tendinţe. Bengt Lindquist. scopurile şi principiile dezvoltării şi politica în sfera handicapului. S-ar părea că cea mai bună soluţie ar fi să existe o legislaţie specială în domeniile vitale iar celelalte măsuri legate de handicap să fie incluse în alte segmente ale legislaţiei. În multe ţări s-au realizat progrese vizibile după adoptarea Regulilor Standard. iar 11 ţări au spus că el nu are un status oficial recunoscut. pe baza Regulilor Standard. odată cu evoluţia societăţii se impun noi măsuri legislative ceea ce presupune o continuă revizuire a legislaţiei speciale. De altfel.(17 ţări). îngrijire medicală şi sănătate (6 ţări) şi recuperarea (5 ţări). De asemenea. Limbajul gestual a fost recunoscut ca limbaj oficial al surzilor (11 ţări). 4 ţări au afirmat că el a fost recunoscut ca prim mijloc de comunicare. securitatea financiară (14 ţări). Legea 448 din 2006)) şi alta în care măsurile legate de handicap sunt integrate în legislaţia generală.U. una în care se elaborează o legislaţie specială pentru handicapaţi. în timp ce 17 ţări au spus că ea era accesibilă numai pentru evenimente majore. cu toate că progresele sunt destul de lente. sau de revizuire a legislaţiei existente.pentru perfecţionare în domeniul protezării auzului. 519 din 2002. ea prezintă întotdeauna riscul că nu este destul de cuprinzătoare.

pentru o societate fără discriminări. De asemenea. convingeri. politice. respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor”. comunităţile trebuie să ţină seama de diversitatea membrilor lor şi să se asigure că persoanele cu handicap. excludere. perfecţionare şi curriculum. religie.. este urmare a faptului că aceste persoane sunt uitate sau ignorate. unele măsuri luate de conducerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării vor contribui la facilitarea integrarii şcolare a elevilor cu deficienţe în contextul schimbărilor prevăzute sa aibă loc in curând în şcolile româneşti.Educaţiei de la Universităţile din Cluj. membri ai comunităţii. împreună. de prevenire şi de tratament ale handicapului. definit de Regulile Standard privind Egalizarea Şanselor pentru Persoanele cu 72 . etnie. Articolul 50 din Constituţia României prevede : . orientare sexuală. 2. a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege. însă. categorie socială. în domeniul politic. îşi pot exercita efectiv şi se bucură de toate drepturile omului: civile. în primul articol. economice şi culturale. Discriminarea la care persoanele cu handicap trebuie să facă faţă este cauzată de prejudecăţi. Egalizarea şanselor pentru persoanele cu handicap. vârstă. restrciţie sau preferinţă pe bază de rasă. Aceste măsuri trebuie legate de protecţia socială a elevilor cu deficienţe pentru ca. Prevenirea şi combaterea discriminării potrivit căruia fiecărei persoane i se asigură folosirea sau exercitarea. cu sectoare de cercetare. Respectarea drepturilor şi demnităţii persoanelor cu handicap. sociale. 3. în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii. Această strategie cuprinde principalele coordonate pe care se va axa activitatea ANPH pentru realizarea şanselor egale acestor persoane. înţeles ca proces. de cele mai multe ori. economic. în condiţii de egalitate. că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. în baza Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Astfel. Aderarea României la Uniunea Europeană a determinat Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap să elaboreze o strategie naţională pentru protecţia. sex. boală cronică necontagioasă. să ducă la realizarea maximă a potenţialului intelectual şi profesional al viitorilor absolvenţi care vor lucra intr-o societate tot mai informatizată. limbă. dizabilitate. care porclamă. ceea ce conduce la apariţia şi întărirea artificială a barierelor de mediu şi de atitudine între persoanele cu handicap şi comunitate. social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice fără deosebire. naţionalitate. Bucureşti şi Iaşi şi a fost înfiinţat Institutul Naţional pentru Recuperare şi Educaţie Specială a Persoanelor cu Handicap. Aceste coordonate sunt: 1. infectare HIV ori apartenenţă la o categorie devaforizată. integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor.Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. că sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii.

9. trebuie prevăzute ajutorarea şi pregătirea persoanelor cu handicap pentru ca acestea să-şi poată asuma deplina responsabilitate de membri ai societăţii. angajare în muncă. 10. vârstă sau orientare sexuală. precum şi în creearea. fiind inacceptabile abordările întemeiate pe milă şi pe percepţia persoanelor cu handicap ca fiind neajutorate. handicap. sănătate. prin adoptarea şi implementarea măsurilor adecvate. inclusiv ale celor cu handicap. model care recunoşte solidaritatea noastră. educaţionale. a tuturor. prin care diversele sisteme ale societăţii. unii faţă de ceilalţi şi. Ca parte integrantă a procesului de egalizare a şanselor. Procesul transferă accentul pus pe reabilitarea persoanei pentru a se “încadra” în societate. complementar acestora. Interesul persoanei cu handicap. servicii sociale etc. bazate pe nevoile persoanelor cu handicap. 6. cum ar fi serviciile. care reprezintă absenţa oricărei discriminări directe sau indirecte. informaţiile. Solidaritatea socială. în special. accesului la informaţie etc. 4. dezvoltarea. bazate pe motive de aparteneţă religioasă sau convingeri. 8. ale ocupării forţei de muncă. integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap sunt cuprinse în toate politicile naţionale sociale. potrivit căruia orice decizie şi măsură este luată numai in interesul acestei persoane. Persoanele cu handicap sunt membri ai societăţii şi trebuie să primească tot sprijinul de care au nevoie în cadrul structurilor obişnuite din educaţie. potrivit căruia societatea în ansamblul ei trebuie să vină în întâmpinarea eforturilor de integrare a persoanelor cu handicap. activităţile.Handicap. Aceste servicii trebuie să fie de calitate. “Adaptarea” societăţii la persoana cu handicap. potrviti căruia protecţia. faţă de cei care au nevoie de sprijin. Responsabilizarea comunităţii. Egalitatea de tratament. 7. pe concepţia de schimbare a societăţii care trebuie să includă şi să facă faţă cerinţelor tuturor indivizilor. în vederea menţinerii şi întăririi coeziunii sociale. Nevoile persoanelor cu handicap şi ale familiilor acestora sunt diverse şi este important să fie conceput un răspuns al comunităţii 73 . aşa cum este stabilit în Directiva Consiliului Europei 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000. potrivit căruia comunitatea intervine activ în promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Un astfel de sprijin este în comformitate cu modelul social european de solidaritate. Solidaritatea. 5. statul intervine în situaşia în care familia sau persoana nu-şi poate asigura integral nevoile sociale. sunt disponibile tuturor. Abordarea integrată. integrate în contextul social. şi nu o sursă de segregare. iar persoanele cu handicap trebuie să-şi asume obligaţiile de cetăţean. potrivit căruia societatea participă la sprijinirea persoanelor care nu ăşi pot asigura nevoile sociale. în ceea ce priveşte ocuparea şi încadrarea în muncă. potrivit căruia comunitatea locală sau asociativă şi. diversificarea şi garantararea susţinerii serviciilor necesare persoanelor cu handicap. petrecerii timpului liber. comunicareaa şi documentarea.

potrivit căruia organizaţiile nonguvernamentale ale persoanelor cu handicap.şase călătorii pe an. Deşi Uniunea Europeană recomandă ca persoanele cu dizabilităţi să fie şcolarizate împreună cu persoanele valide. respectiv. 102. 519). din 2006. . care reprezintă interesele acestora sau cu activitate în domeniu. Prin înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap în 1990 s-au creat premisele pentru dezvoltarea măsurilor de protecţie socială a persoanelor cu nevoi speciale. .indemnizaţie de 50% din salariul minim brut pe ţară pe durata valabilităţii certificatului de persoană cu handicap pentru cei care nu au nici un venit şi pentru cei care beneficiază de pensie de urmaş (207 lei lunar). scoţând din această lege prevederile referitoare la pensionare. Starea de handicap este provocată de societate şi ea poate să diminueze sau să agraveze gradul de manifestare a deficienţei. în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României pentru 74 .prioritate la instalarea unui post telefonic. cl. . pe care le-a inclus în Legea 19 din 2000 (privind pensionarea). încadrate cu contract individual de muncă. precum şi în procesul de protecţie a persoanelor cu handicap. cu autobuze sau nave de transport fluvial. cu trenul personal. În fine. Aceste legi au fost amendate succesiv în 1999. sunt implicate şi consultate în procesul decizional la toate nivelurile. În acest context precizăm că deficienţa de auz semnifică “absenţa. 11. prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.scutire de impozit pe veniturile realizate din salarii pentru persoanele cu handicap grav şi accentuat. 53 şi 57 din 1992 privind protecţia socială a persoanelor cu handicap şi. pentru sprijinirea încadrării lor în muncă. pierderea. sau alterarea unei funcţii sau unei structuri” iar handicapul ce poate rezulta se referă la pierderea sau limitarea şanselor de a lua parte la viaţa comunităţii la un nivel echivalent cu al celorlalţi membrii ai societăţii. decizia ce trebuie luată în cazul persoanelor cu surdidate profundă trebuie să fie bine cântărită pentru a nu se ajunge la o integrare formală care poate avea consecinţe mai grave decât surditatea însăşi pe planul dezvoltării personalităţii de ansamblu. în decembrie 2006 a fost promulgată Legea nr. a II-a. .asistenţa medicală şi medicamente gratuite atât ambulatoriu cât şi pe timpul spitalizării. Parteneriatul.cât se poate de cuprinzător care să ţină seama atât de persoane ca întreg. apoi Parlementul le-a dat putere de lege în 2002 (Legea nr.compensarea procurării de proteze auditive o dată la 5 ani prin CNAS. persoanele surde cu handicap accentuat pot beneficia de următoarele facilităţi: . dus-întors. Pe baza ultimei legi.gratuitate cu mijloacele de transport public local de suprafaţă pe tot teritoriul ţării sau cu metroul în Capitală. 448. S-au elaborat legile nr. . cât şi de diversele aspecte ale vieţii acesteia. . privind problematica handicapului.

aceasta fiind plătită din un fond special al Autorităţii Naţionale a Persoanelor cu handicap. În continuare se depun eforturi. . formarea de interpreţi va deschide calea spre accesul în diverse instituţii de învăţământ obişnuit de toate gradele pentru persoanele surde dar 75 . deşi minoră.posibilitatea contractării unui împrumut bancar în valoare maximă de 20000 lei. În acest sens. Desigur. din 30. militarea pentru integrarea deficienţilor de auz în sistemul de învăţământ public (mainstreaming) prin înfiinţarea posturilor de profesori itineranţi etc. . 721 din 1 octombrie 2002) pentru aprobarea regulamentului privind procedura şi condiţiile de autorizare a interpreţilor în limbajul mimico-gestual şi limbajului specific al persoanelor cu surdo-cecitate. pentru îmbunătăţirea. reunite în Forumul Disabilităţii din România înfiinţat în 2003. . În ultimii ani se acordă o atenţie mai mare valenţelor formative ale limbajului mimico-gestual prin recomandările Federaţiei Mondiale a Surzilor şi a Parlamentului European care militează pentru formarea de interpreţi în limbajul mimico gestual în toate ţările lumii. . De această facilitate beneficiază persoanele surde în mod gratuit în primele 20 de ore şi apoi contra unei taxe pentru serviciile de interpretare asigurate în continuare. începând din 2004. Auzitorii pot beneficia de acest serviciu contra cost.03. profesionalizarea şi încadrarea lor în muncă. 5075 din 3 decembrie 2002 respectiv nr. Nr. De asemenea. pentru schimbarea atitudinii societăţii cu privire la integrarea acestor persoane la toate nivelurile.intrare gratuită la competiţii sportive sau la spectacole în limita locurilor rezervate persoanelor cu handicap. de supravieţuire a handicapaţilor fără loc de muncă. Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei au elaborat un Ordin comun (nr. în continuare.Conform legii 343 din 2004. persoanele cu handicap pot beneficia de o indemnizaţie de 30% din valoarea îndemnizaţiei lunare indiferent de veniturile obţinute (care se ridică la suma de 470. fără dobândă. a legislaţiei privind recuperarea. 571-2003 privind Codul Fiscal.modificarea şi completarea Legii nr. Partea I. Facilităţile enumerate mai sus reprezintă o serioasă economie la bugetul destul de sărac al familiilor de persoane cu handicap şi asigură o modalitate.2005. . părinţii care au copii surzi sunt îndemnaţi să înveţe acest limbaj pentru a comunica de timpuriu cu copiii lor. publicată în Monitorul Oficial al României. 263. mai ales de organizaţiile persoanelor cu handicap.Persoanele cu handicap accentuat şi mediu se pot pensiona conform legii 19 din 2000 cu 10 ani mai devreme în comparaţie cu persoanele valide dacă au cotizat cel puţin 25 de ani (femeile) şi 30 de ani (bărbaţii) la bugetul de asigurări sociale.„Asociaţia Naţională a Surzilor din România” asigură un interpret în limbaj mimico gestual pentru facilitarea comunicării cu instituţiile statului. ştiind că această comunicare timpurie în limbajul natural al copiilor surzi va stimula dezvoltarea ulterioară pe toate planurile a acestor copii.000 lei în anul 2005).

a lucrărilor de artă ş. este explicabil de ce protejarea şi promovarea limbajului gestual ocupă un loc prioritar printre preocupările Federaţiei Mondiale a Surzilor şi ale organizaţiilor naţionale ale acestor persoane deoarece. Nici de această dată sistemul nu a avut succesul scontat şi s-a 76 . Marea importanţă a cluburilor surzilor rezidă în faptul că aici surzii comunică în mod liber prin limbajul gestual. obiceiuri şi tradiţii care se transmit prin limbajul gestual. Această poziţie este. surzii profunzi se pot simţi ca nişte străini în propria lor ţară. Abia în ultimii ani unii autori surzi au căutat să culeagă această cultură şi s-o conserve prin intermediul literaturii scrise. Prin urmare. se crede că prin folosirea acestui limbaj se poate îmbunătăţi educaţia. s-a creat un curs intensiv de formare a interpreţilor în limbajul internaţional (Gestuno) care să activeze la Congresul FMS din anul 1978 care a avut loc la Varna. s-a încercat să se elaboreze ceva similar şi a fost creat un aşa–zis limbaj internaţional şi un dicţionar „Gestuno” de către un comitet din cadrul Federeţiei Mondiale a Surzilor. iar limbajul gestual nu face excepţie. de fapt. În ultimii 50 de ani s-au efectuat mai multe încercări de standardizare a limbajului gestual. Aceste gesturi sunt preluate din diferite limbaje gestuale naţionale de către un comitet stabilit în cadrul FMS. a pieselor de teatru. Acest sistem a fost folosit pentru prima dată la o întâlnire internaţională organizată de FMS în Finlanda. Fiind înconjuraţi de auzitori. După modelul unei „limbi universale” cum ar fi Esperanto. 500 de gesturi (semne) folosite mei ales în cadrul unor întâlnuri internationale ale surzilor. în anul 1970 şi nu s-a bucurat de prea mare succes.a. credinţe. cu puţine excepţii. o continuare a tendinţei de echilibru manifestată de specialiştii defectologi din ţara noastră de-a lungul vremii. limbaj specific. Bulgaria.acest fapt nu exclude preocupările defectologilor pentru formarea limbajului verbal ca mijloc de comunicare. pentru a facilita înţelegerea între surzii din diverse ţări. Pentru a se atinge aceste obiective ar trebui ca persoanele surde să poată folosi acest limbaj ca primă limbă încă din primii ani de viaţă iar părinţii acestora să înveţe să comunice prin limbaj gestual de timpuriu. deoarece ei constituie o minoritate lingvistică şi culturală care nu-şi poate comunica opiniile şi. nu se poate face înţeleasă decât cu ajutorul unui interpret. experienţe. îşi formează o cultură specifică pe care o comunică altora şi participă la diferite activităţi care nu pot fi realizate în cluburile auzitorilor. care cuprinde cca. se pot obţine mai multe locuri de muncă iar persoanele surde pot participa mai deplin la viaţa societăţii în care trăiesc. în majoritatea cazurilor. Dar de ce este nevoie de o cultură a surzilor în cadrul culturii unei naţiuni ? Oare este ea deosebită de cultura societăţii majoritare? Asupra acestui subiect ne vom referi mai pe larg într-un capitol aparte dar dorim să subliniem că prin cultura surzilor se înţelege un ansamblu de cunoştinţe. În cadrul cluburilor de surzi acest inconvenient dispare iar cultura surzilor se păstrează şi se transmite mai departe în mod firesc. de evitare a extremelor Se cunoaşte că în toată lumea limbajele minoritare sunt supuse procesului de discriminare. In consecinţă.

Adoptarea de gesturi noi are loc ori de câte ori persoanele surde din diferite ţări încearcă să comunice unele cu altele cu ocazia întâlnirilor oficiale internaţionale sau când ele urmăresc emisiunile în limbaj gestual televizate din alte ţări. De pildă.unificatorii „ limbajului gestual au fost : .să se înlocuiască limbajele gestuale vechi cu un limbaj gestual . cu respectarea convenţiilor internaţionale privind drepturile omului. Centrală şi de Sud. Ca şi limbajele verbale.unificare” a limbajelor naţionale în diverse ţări. pot fi parţial modificate sau pot să dispară. Este nevoie de o perioadă de .să se şteargă semnele străine (acele gesturi împrumutate din alte limbaje gestuale) din limbajele gestuale naţionale. cele noi pot fi pe deplin acceptate. mai puţin avizate şi insuficient cunoscătoare a limbajului gestual. De fapt.a. Se cunoaşte că limbajele gestuale sunt diferite în ţările unde limbajele vorbite sunt comune şi înţelese reciproc. zona Pacificului. Ca şi gesturile vechi. Cu totul altfel se prezintă limbajul gestual din aceste ţări. Deoarece s-au amplificat preocupările de . între dezvoltarea oricui limbaj.acomodare” pentru ca persoanele surde provenind din ţări cu aceeaşi limbă verbală să se poată înţelege. Noua Zeelandă. De exemplu.S. care este dominant în Australia. .M. mai ales de către persoane auzitoare. de . nu pot rămâne neschimbate. în o parte a Canadei ş. Comparaţiile efectuate între limbajele gestuale şi cele verbale au confirmat în mod repetat că evoluţiile lor sunt puternic influenţate de schimbările culturale.renunţat la acest limbaj gestual „internaţional” în favoarea folosirii interpreţilor naţionali ai fiecărei delegaţii. La fiecare generaţie apar gesturi noi. alfabetul dactil din SUA şi Canada este diferit de alfabetul dactil britanic. în mod virtual. purtând o puternică amprentă culturală şi nu sunt aşa uşor de înţeles. a adoptat o poziţie oficială pe care o prezentăm mai jos. Africa de Sud şi alte câteva ţări. ....tatonare”. în Americile de Nord. El a fost importat iniţial de la misionarii străini. de la profesorii de surzi sau s-a format între grupurile de surzi din aceste ţări. ca şi cuvinte noi. În consecinţă.să se unifice mai multe limbaje gestuale într-un limbaj gestual unic. În consecinţă. limba engleză se vorbeşte în unele ţări europene... limbajele gestuale vor cunoaşte întotdeauna adoptarea de gesturi noi din limbajele gestuale din alte ţări. Sub aspect istoric. Această limbă engleză vorbită este înţeleasă mai mult sau mai puţin bine între auzitorii care vin în contact din aceste zone. toate limbajele. în Asia. Chiar şi aşa-zisele limbaje clasice au fost forţate să adopte cuvinte noi sau să le creeze ca răspuns la schimbările din sfera tehnologiei sau a cercetării ştiinţifice. orice efort de a-i forţa pe surzi să împrumute gesturi din limbajele gestuale folosite în alte ţări este inutil. Cele mai frecvente probleme urmărite de . atât cele verbale cât şi cele gestuale. considerăm util să ne referim la poziţia oficială a Federaţiei Mondiale a Surzilor privind acest aspect. prin Comisia de experţi in limbajul gestual. F.mai bun”.. şi cultura unde el 77 . fie verbal. fie gestual.

Deşi surzii provin din toate straturile societăţii. Africa de Sud. 519 din 2002) au recunoscut oficial acest limbaj însă progresele înregistrate în aplicarea practică. În consecinţă. dacă este necesar. Aşa cum a confirmat în mod repetat istoria. (la formarea de interpreţi. din orice ţară. care a devenit curând Legea nr. ca răspuns la schimbările culturale intervenite în ţările lor. Din aceste motive. printre care şi România (care a adoptat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. în anul 1998 acelaşi Parlament a adoptat o nouă Rezoluţie ce recomanda accelerarea obiectivelor iniţiale. Astfel. Parlamentul European a adoptat încă din 1988 o Rezoluţie care recomandă tuturor statelor membre ale Uniunii Europene să recunoască limbajul gestual şi să-l folosească în toate domeniile unde se găsesc persoane surde. la introducerea lui în procesul de învăţămnt special) sunt foarte mici în comparaţie cu cele scontate de Asociaţia Surzilor. La nivel internaţional există preocupări pentru formarea de interpreţi în limbajul mimico-gestual. Totuşi.. Astfel de schimbări au avut loc şi în cadrul limbajelor gestuale. iniţiată de guverne. de profesionişti care lucrează cu surzi sau de diverse organizaţii ale surzilor reprezintă o violare a tratatelor ONU şi UNESCo amintite mai sus. mai multe gesturi importate din alte limbaje gestuale au fost eventual modificate în mare parte în ţările industrializate. mai multe ţări nu au reuşit să împiedice importul de cuvinte din alte ţări în limbajul lor matern. Astfel. cum ar fi Finlanda. Surzii din orice ţară au doar dreptul să facă schimbări în limbajele lor locale. francez. La fel şi SUA consideră limbajul gestual al cincilea limbaj minoritar alături de cel spaniol. industriale. vocabularul oricui limbaj. culturile au o influenţă puternică asupra dezvoltării limbajelor. Controlul dezvoltării oricărui limbaj gestual trebuie lăsat la latitudinea fiecărui grup social unde se exercită acest limbaj. Mai multe ţări care au în comun acelaşi limbaj verbal pot avea culturi diferite. orice încercare de unificare a limbajelor gestuale practicate în ţările cu limbaj verbal şi scris comun este inutilă. Pe baza rezultatelor care au urmat Rezoluţiei menţionate. provinciale sau naţionale. tehnologice şi de altă natură pe care le denumim convenţional . FMS afirmă cu claritate că orice tendinţă de purificare sau unificare forţată a limbajelor gestuale.schimbări culturale”. Ca şi limbajele vorbite. 102 din 1999. Unele state. ele fiind fosrte strâns legate. recunoscându-l astfel ca limbaj minoritar. Alte ţări. Nu s-a reuşit nici să se înlocuiască cuvintele importate cu cuvintele adoptate din limbajul verbal. Nici o cultură nu se poate dezvolta în afara unui limbaj şi invers.este practicat există o influenţă şi determinare reciprocă. german şi portughez. de ex ţările industrializate faţă de cele aflate în curs de dezvoltare. Astfel. ei au un puternic spirit de colaborare şi simt o legătură mai puternică faţă de alţi surzi decât faţă de 78 . va fi influenţat întotdeauna de schimbările sociale. Portugalia şi Uganda au inclus limbajul gestual în Constituţia ţării lor. limbajele gestuale din diferite ţări care au aceeaşi limbă scrisă şi vorbită nu pot fi forţate să devină un singur limbaj sau limbaj gestual unic.

a. interpreţi etc. In acest sistem „integrat”. chiar şi în ţările avansate economic. se vor face înţeleşi cu dificultate de colegi şi de profesori. personalul care asigură participarea tuturor cetăţenilor la serviciile guvernamentale. copilul surd devine marginalizat iar rezultatele la învăţătură vor fi mediocre”. cunoscători ai limbajului gestual. De asemenea. Trebuie să menţionăm că gradul pierderii auditive nu constituie un criteriu esenţial pentru acceptarea unei persoane în cadrul comunităţii de surzi ci folosirea limbajului gestual ca principal mijloc de comunicare. . . cu toate că nivelul educaţiei şi calitatea acesteia nu s-au ridicat la nivelul scontat. Abuzul de „mainstreaming” va duce la plasarea copiilor surzi în clase cu auzitorii. pe care le menţionăm în rândurile de mai jos. . Asociaţiile naţionale ale surzilor şi profesorii din aceste şcoli cred că este mai util să se menţină şcolile speciale cu internat. cei mai mulţi surzi trăiesc în ţările nedezvoltate din Asia. măcar în parte.evitarea izolării copiilor surzi în clase de auzitori. gestual şi prin labiolectură. După părerea experţilor FMS „integrarea în şcolile de masă nu poate să ofere copilului surd interacţiunea cu alţi copii.formarea de profesori cu înaltă calificare.învăţământul special să facă mai mult pentru formarea de profesori. consilieri sau administratori din cadrul persoanelor surde.personalul şcolilor speciale să fie capabil să comunice fluent cu elevii surzi în limbaj gestual. Din păcate. sportive sau religioase nu cunosc limbajul gestual şi nu pot interacţiona cu eficienţă cu persoanele surde. şi nu au acces la diferitele forme ale tehnologiei informaţiei şi cu dificultate pot fi la curent cu evenimentele mondiale care se derulează în favoarea obţinerii drepturilor fundamental-umane. Iată de ce se impun o serie de măsuri în diferite domenii.asigurarea de timpuriu a accesului la limbajul gestual. Africa.auzitori. .a. culturale. prin dactileme şi labiolectură. conservarea şi transmiterea limbajului gestual şi culturii surzilor. precum : . Folosirea de interpreţi ar putea ameliora această situaţie dar nu la acelaşi nivel ca în şcolile speciale prevăzute cu profesori care au calităţile dorite (menţionate anterior).adaptarea testelor de evaluare la specificul persoanelor surde. care să faciliteze obţinerea drepturilor fundamentale. în acelaşi timp. .) care se căsătoresc cu persoane surde şi militează alături de acestea pentru obţinerea de drepturi fundamentale. şcolile speciale cu internat au fost cele care au transmis mai departe limbajul gestual şi cultura surzilor. să se angajeze profesori surzi calificaţi care să servească drept modele 79 . Pentru a elimina. Astfel ne putem explica de ce sunt acceptaţi în cadrul comunităţii de surzi unii copii auzitori ai părinţilor surzi sau alte persoane auzitoare (educatori. unde ei nu vor putea să-i înţeleagă pe colegii lor auzitori şi. la evenimentele sociale. ş. aceste inconveniente se impun unele măsuri de îmbunătăţire a educaţiei acestor elevi. de care are nevoie pentru a se dezvolta plenar. America Latină ş. De aceea se impune ca o necesitate acreditarea profesorilor pentru şcolile de surzi numai dacă aceştia pot să comunice fluent în limbaj dactil. Din cauză că cei mai mulţi copii surzi provin din părinţi auzitori.

Acesta a deschis lumea telecomunicaţiilor pentru surzi. Aceste aparate şi-au dovedit la vremea lor utilitatea dar acum acestea au fost înlocuite cu computerele personale. abia în 1964 s-a inventat un aparat similar cu telefonul. Acesta traduce verbal un mesaj scris către auzitor şi.. Având în vedere tendinţa de exagerare a „mainstreaming”-ului. Cu toate că telefonul a fost inventat de A. Comisia pentru invăţământ a Congresului SUA a formulat în 1986 unele recomandări în favoarea educaţiei bilinguale a copiilor surzi cu priceperi limitate în cunoaşterea limbii engleze. constă dintr-o combinaţie formată dintr-un telefon şi o maşină de dactilografiat. care era surdă. un mesaj sonor transpus în scris pentru persoana surda.” că este mai potrivită educaţia acestor copii în clase sau şcoli speciale. Astfel are loc o „conversaţie” în scris între partenerii surzi. unde s-a recomandat să se creeze condiţii ca toţi copiii să aibă acces la educaţie în limba lor maternă şi s-a recunoscut că este necesar să se păstreze clase sau şcoli speciale pentru copiii surzi şi surzi-orbi. Acest aparat. expeditorul trimite mesajul dactilografiat în prealabil sau care se dactilografiază în acel moment. Acest aparat se foloseşte astfel: se ridică receptorul. respectiv. este nevoie de un al treilea. Când destinatarul pune receptorul în furcă. Din cauza necesităţilor deosebite de comunicare ale acestor deficienţi se recunoaşte şi în „Regulile Standard ale ONU. Claviatura acestuia trimite o serie de semnale sau beep-uri care acţionează literele corespunzătoare. Spania.G. de către un fizician surd (Robert Weitbrecht). a avut loc la Salamanca. Dacă unul dintre parteneri este auzitor. limbajul gestual a fost inclus în programele şcolare ale unor licee normale ca dsciplină facultativă iar în unele universităţi ca o limbă străină. Lane. 1996). Încă din 1990 se află în curs de aplicare unele programe de educaţie bilinguală a elevilor surzi din Danemarca. Acestea apar pe o bandă de hârtie sau pe un ecran digital atât pe aparatul expeditorului cât şi pe cel al destinatarului când se comunică direct. se formează numărul şi se aşteaptă să sune. moment semnalizat de un led care pâlpâie. În acest sens s-a introdus limbajul gestual ca primă limbă în unele şcoli de surzi din ţările scandinave iar limba naţională se învaţă ca o limbă străină. De asemenea. Suedia.. o conferinţă internaţională referitoare la educaţia specială. adică „folosirea limbajului matern ale acestor minorităţi ca bază pentru învăţarea limbajului naţional”.adulte pentru elevi şi să se introducă limbajul gestual ca obiect de învăţământ în aceste şcoli. Finlanda. din cauza 80 . S-a observat că actualmente a prins contur ideea educării copiilor surzi după modelul educaţiei copiilor proveniţi din rândul minorităţilor. Au loc pogrese similare şi în alte ţări cum ar fi Venezuela şi Uganda şi se prevede o dezvoltare accelerată a educaţiei bilinguale în viitor. numit „teletypewriter”. SUA şi Canada. care „interpretează” între cei doi. Se crede că varianta includerii totale a copiilor surzi în şcolile de masă aflate în apropierea locuinţei ar duce la un adevărat dezastru în absenţa unor condiţii care să le permită asimilarea cunoştinţelor şcolare (H.Bell în 1875 pentru a comunica cu mama lui.

prevăzute cu tastatură. CH5. TV3. 34 milioane de americani care au învăţat limba engleză ca a doua limbă. 24 milioane deficienţi de auz.20%. Mesajele se trimit şi se primesc cu viteza celor care „conversează” însă valabilitatea acestora se întinde pe o zonă limitată. ZDF. FR5-10%. FR3-18%. CH4. TV3.40% * Spania 30% din canalele publice * Estonia ETV. a unor emisiuni speciale. mai ales la distanţe mari precum şi din cauza timpului ridicat necesar dactilografierii mesajelor. decodoarele se vindeau separat şi costau cca 250 USD.preţului ridicat al convorbirilor la aceste „teletypewritere”. În acest fel preţul receptoarelor TV cu decodor inclus era acelaşi cu ale receptoarelor comune iar acestea puteau fi acţionate prin simpla apasare pe un buton şi astfel era posibilă recepţionarea emisiunilor cu subtitrare. 1996). Prin instalarea de WAP-uri. 4 milioane de copii cu probleme de citire. 24 milioane de preşcolari care învaţă să citească etc. SAT. mai ales a jurnalelor de ştiri şi a unor emisiuni de importanţă naţională. 27 de milioane de adulţi semianalfabeţi care doreau să-şi perfecţioneze pregătirea. TG1. TF1-28%.90%. pe care le menţionăm mai jos: * Anglia BBC. de exemplu. YLE2. e-mail şi eran de afişaj. M6-9% * Germania ARD-10%.4%.60%. Aceste emisiuni pot fi vizionate de persoanele surde prin folosirea unor decodoare introduse în receptoarele TV.20%. B.Lane. ITV1-90%.15%. MTV3-5% * Irlanda RTE. Având în vedere diversitatea persoanelor care puteau beneficia de astfel de decodoare (cum ar fi. care permite trimiterea de e-mailuri şi folosirea internetului pentru informare rapidă în cele mai variate domenii.60%. Un alt mijloc de comunicare sunt „pagerele” speciale.Hoffmeister. cel mai eficient mijloc de comunicare între surzi sau între aceştia cu persoane auzitoare îl constituie calculatorul personal. PRO7. Acestea aveau iniţial o durată de 15 ore pe saptamână iar astăzi s-a ajuns la peste 770 de ore săptamânal iar viteza subtitrării s-a apropiat simţitor de „timpul real” în transmiterea ştirilor.80% * Franţa FR2-30%. este posibil ca persoanele surde să comunice foarte rapid prin limbajul getual deoarece se pot vedea datorită minicamerelor video.60% * Olanda/ 81 .). Congresul SUA a votat în 1993 un proiect de lege care prevedea includerea decodoarelor în toate receptoarele TV fabricate în America (H.13%. a evenimentelor sportive.18%. O importanţă deosebită prezintă subtitrarea emisiunilor televizate. TV2. La ora actuală.3% * Belgia VRT. Cu titlu informativ amintim că în 1970 s-a creat în SUA un Institut Naţional de Subtitrare care a folosit fonduri federale în scopul subtitrarii programelor de la principalele companii de televiziune. R. agendă telefonică.15% * Finlanda YLE1. La început.Bahan.80%. cum ar fi avertizările meteo sau de altă natură adresate populaţiei. În Europa s-au înregistrat progrese deosebite în domeniul subtitrării programelor.

Pentru ca tot mai multe persoane surde să aibă acces la informaţiile furnizate de instrumentele tehnologice amintite mai sus cu privire la evenimentele locale. NRK2. Ungaria este practic privată de subtitrare. Franţa nu străluceşte dar stă mai bine decât Germania. Belgia. Elveţia nu a raportat situaţia iar despre ce se intâmplă în Romania nu s-au cerut date la vremea respectivă. naţionale sau internaţionale este necesar ca aceste informaţii să poată fi disponibile in diverse locuri care asigură serviciile publice. În cazul în care o persoană doreşte să înregistreze filme sau emisiuni subtitrate.53%.a. 2% alte canale * Ungaria sub 1% din toate canalele * Pentru România şi Elveţia nu dispunem de date Sursa: Journal des Sourds. Mai mult. DRIVEBOX 7100. Antena 3. RTL4-2% * Norvegia NRK1. Datele de mai sus au fost obţinute de Federaţia Europeană a Deficienţilor de Auz.53%. De ex. Se observă că campionul incontestabil al subtitrărilor în Europa este Marea britanie. Parlamentele din unele ţări europene au in curs de adoptare unele legi care vor accelera procesul de implementare a subtitrarii emisiunilor TV din acele ţări. acum are posibilitatea graţie unui decodor. NET3. la locul de muncă. după câte cunoaştem. care a realizat o anchetă comparativă a subtitrării programelor TV din diferite ţări europene. SLO2-34% * Suedia 30% canalele publice. 2005. 82 .53%. El este uşor de programat. echipat cu un disc dur de 160Gb pentru cca. nu numai acasă.Luxemburg NET1. Aceasta se poate viziona din fotoliu ori de câte ori se doreşte. precum şi orele pentru fiecare emisiune. multe filme sunt subtitrate în ţara noastră.9. 80 de ore. Spania şi Suedia. Sub impulsul decisiv al Asociaţiilor de surzi.50% * Slovenia SLO1-55%. Se pot urmări programele pentru următoarele 5 zile. NET2. Este interesant de notat că ţări mici ca Estonia şi Slovenia ocupă locuri onorabile în acest clasament. urmată de Irlanda. Se alege programul. emisiunea şi orele programate şi se înregistrează emisiunea dorită. In acest scop este necesară formarea de interpreţi şi folosirea limbajului gestual de persoanele care asigură accesul la aceste servicii oferite de societate. pentru a afişa lista de programe pe toate canalele. se apasă butonul telecomenzii. Olanda-Luxemburg şi Norvegia. în şcoli. avem programe de ştiri subtitrate cum sunt Realitatea TV. nr. Cosmos TV ş.50%. p. 27. Totuşi.

Până în prezent. au un caracter de universalitate. Omul. Se consideră că prin limbaj o comunitate îşi poate păstra unitatea sau poate pieri. Privirea. Alte investigatii efectuate de Dinu Mihai (1997) şi A. ele fiind înnăscute şi. felul de a te îmbrăca. comunicarea se face îndeosebi prin limbajul mimico-gestual iar întregul corp poate deveni un instrument de codificare a mesajului. de a merge.Pease (1993) au arătat că semnalele non-verbale pot fi de cinci ori mai importante decât cele verbale. Majoritatea gesturilor de bază ale comunicării sunt aceleaşi în întreaga lume: zâmbetul. În cazul surdo-muţilor. în felul ei. tonul sunt parametri de care depinde bunul mers al relaţiei de comunicare în care limbajul deţine un rol esenţial. Majoritatea surzilor profunzi nu poartă proteze auditive. Nota definitorie este felul cum comunică. mimica. fiecare cu identitatea lui culturală bine conturată. Chiar tăcerea poate contribui. ele ajungând de la cca 65% în cazul limbajului gestual la 93% când sunt incluşi parametri vocali de tipul intonaţiei. la comunicare. gestul. Cine aparţine colectivităţii surzilor? A purta un aparat auditiv nu are legătură cu apartenenţa la comunitatea surzilor. Chiar istoria umanităţii poate fi prezentată ca ansamblul relaţiilor de comunicare dintre oameni. ritmului. Darwin "The Expression of the Emotions in Man and Animals" care a scos în evidenţă rolul expresiilor faciale şi a limbajului trupului. ca fiinţă socială. De fapt. colectivitatea surzilor este o minoritate lingvistică ce comunică într-un limbaj specific şi anume cel gestual. După apariţia în 1872 a cărţii lui Ch. vârsta. La fel. rânjetul. de a te comporta în diverse situaţii. observând doar gesturile sale. originea. clasa socială nu reprezintă caracteristici ale acestei comunităţi. Unii cercetători (Ray Birdwhistell) au explicat în ce fel se poate stabili care este limba maternă a unei persoane. cercetătorii au înregistrat peste un milion de semne şi semnale nonverbale folosite în comunicare. nu poate trăi în afara comunicării. El se poate lipsi de cuvîntul scris sau rostit. sexul. Unele cercetări au pus în evidenţă faptul că persoanele aflate în interacţiune nemijlocită îşi transmit mai mult mesaje non-verbale în actul comunicării. Gesturile pot transmite o informaţie cu o mulţime de amănunte în aceeaşi acţiune de comunicare. dar nu şi de diferitele forme ale comunicării neverbale: un surâs. de multe ori. clătinatul capului şi alte mişcări ale lui. tot mai mulţi cercetători şi-au îndreptat atenţia spre această „lume a tăcerii”.a. antropologii au identificat peste 300 de grupuri etnice pe glob.Curs nr. felurile privirii sau limbajul trupului. scrâşnitul din dinţi. ridicatul din umeri ş. în ultimele două decenii. 5 Formarea si dezvoltarea limbajului gestual „Universul tăcut” în care trăiesc şi muncesc persoanele cu deficienţă gravă de auz este foarte complex şi. 83 . volumului sonor etc. murmurarea unei melodii sau a unei rugăciuni.

Existenţa organizaţiilor şi a cluburilor. surzii sunt un grup de oameni care au o pierdere gravă de auz. oral. scris. la tradiţiile ei. la folclorul şi secretele ei. deoarece limbajul verbal a rămas principalul mijloc de comunicare. căsătorindu-se între ei în procent de peste 90 %.în special şcolile cu internat au constituit centrul multor colectivităţi ale surzilor şi au jucat un rol esenţial în definirea acestor comunităţi. creându-şi propria cultură. 2. care altfel nu ar putea fi cunoscute. la nivel naţional sub coordonarea Asociaţiilor Naţionale şi locale (filiale în sate şi oraşe). etc.surzii simt o puternică nevoie de a se socializa unii cu alţii prin vizite reciproce.el deschide uşile spre cunoaşterea altor surzi. Copiii care au crescut împreună în şcolile cu internat şi-au făcut prieteni chiar pe viaţă. limbajul în tot ce este diferit faţă de auzitori. valorile. 84 . deoarece acesteia îi lipseşte trăirea experienţelor de viaţă centrate pe vedere. Prin cultura surzilor înţelegem tot ceea ce fac grupurile de surzi. Dacă un surd nu cunoaşte limbajul semnelor el nu va putea fi acceptat în comunitatea surzilor şi nu va avea acces la cultura ei. Limbajul mimico gestual. 3. Se cunosc 5 caracteristici sau diferenţe importante ce caracterizează comunitatea surzilor: 1. aceste cluburi s-au dezvoltat devenind adevărate centre de luptă pentru apărarea drepturilor social-umane ale membrilor săi. el nu este surd. . Şcolile au oferit chiar un stil de viaţă ce nu putea fi copiat din altă parte. la istoria ei. Dacă cineva a asurzit în timpul tinereţii şi şi-a pus un aparat auditiv. Şcolile pentru surzi. Majoritatea membrilor acestei comunităţi este formată din persoane care s-au născut surde sau şi-au pierdut auzul în perioada de formare a limbajului (în primii doi ani de viaţă). mai ales. şi include credinţele lor. etnii. .primele cluburi au fost înfiinţate de absolvenţii şcolilor de surzi ca mijloc de întărire a legăturilor cu surzii din ţară. comunicarea în limbaj gestual este baza acceptării în comunitate.. Prin el se obţine accesul la comunitatea de surzi. activităţi culturale sau sociale desfăşurate la club pentru a se informa şi a-şi îmbogăţi viaţa socială. tradiţiile. Prin urmare. iar principalul lor mijloc de comunicare este limbajul gestual. 4. Deci. Mai târziu. deoarece ea există sub aspectul organizării la nivel internaţional prin Federaţia Mondială a Surzilor. folosesc în comunicare limbajul semnelor ca mijloc principal şi împărtăşesc experienţe legate de pierderea auzului şi de folosirea limbajului gestual. atunci ea poate fi un candidat care doreşte să intre în comunitatea surzilor. unii surzi se pot grupa după credinţe religioase. petreceri la restaurante. activităţile şi.Dar aceasta nu înseamnă că nu poate comunica şi prin alte forme: verbal. Putem afirma că comunitatea de surzi nu are graniţe. obiceiurile. obligând-o să înveţe limbajul gestual şi să participe la unele activităţi din comunitatea surzilor. Socializarea. Oare o persoană auzitoare care cunoaşte limbajul gestual sau are părinţi surzi poate fi membră a colectivităţii surzilor? Nu întotdeauna. . Dar dacă auzul unei persoane slăbeşte tot mai mult în primii ani ai vieţii. De asemenea.

M. că capacitatea de a achiziţiona un limbaj pe cale naturală şi de a-l transmite la copil are profunde rădăcini in creier (Pettito. Ei fac pelerinaje şi excursii cu sprijinul bisericii în diferite locuri din ţară. Meyer. J. Cei care vin prima dată în contact cu limbajul gestual fac unele presupuneri greşite. se consideră că limbajul gestual ar fi iconic ceea ce-i determină pe mulţi să creadă că în limbajul 85 .J. în ultima vreme ea fiind cea care a constituit comunităţi religioase ale surzilor în diverse oraşe. La caracteristicile de mai sus am putea adaugă şi BISERICA. Folven R.A.1985). Se estimează că numai în Statele Unite există între 500.. (Pettito.F..000 şi 2 milioane de utilizatori ai limbajului gestual american (ASL). Ei sunt mândri de istoria şi cultura lor. De asemenea. între care cea mai importanta fiind cea că limbajul gestual este un limbaj real. P.Hoffmeister. atunci el cunoaşte doar expresia de suprafaţă a limbajului. Însă pantomima nu este tot una cu limbajul gestual. Lingviştii au descoperit. el este insuşit şi de alte multe milioane de interpreţi sau de cunoştinte ale persoanelor surde. unde un număr tot mai mare de surzi se adună. R. Lane. de succesele obţinute împreună pe diverse planuri. cu toate că forma limbajului gestual este diferită de forma limbajului verbal. se crede că limbajul gestual ar fi doar pictorial. descoperind multe informaţii. Aceasta este rezultatul ingeniozităţi de moment sau adaptării la tehnologie. Apoi. Marentette. 1991). la fel. în esenţă. ambele forme sunt.. În ultimele decenii a început să se cristalizeze ideea că limbajul gestual folosit de surzi este limbajul lor natural... se întâlnesc cu foşti colegi de şcoală. Mândria surzilor . E. În ultimii 30 de ani lingviştii şi-au îndreptat atenţia spre limbajul gestual. de felul cum s-au adaptat în societate. (Newport. Orlansky. Într-adevar. italian.. D.a). Formarea şi dezvoltarea limbajului gestual ca limbaj de sine stătător Putem considera că elementul central al dezvoltării unui copil surd este limbajul lui. capacitatea umană a acestuia de a-l asimila şi de a-l folosi în comunicarea gestuală cu semenii lui. sub aspectul scopului pe care îl servesc şi al modului în care se achiziţionează limbajul (Bonvillian.5. care are reguli gramaticale de formare a propoziţiilor şi frazelor gestuale. de capacităţile creierului uman. se reculeg şi se socializează. Cele mai importante principii ale limbajului sunt dictate. îşi formează noi prieteni. R. independent de limbajul verbal. L. el fiind al cincilea limbaj minoritar după cel spaniol. D.că reuşesc să facă faţă în situaţii cotidiene unde întâlnesc bariere de comunicare. El nu este o pantomimă sau o formă rudimentară a limbajului verbal ci un limbaj natural.1994). Bahan 1996). de asemenea. Bonvillian. Marentette. Orlansky. un limbaj manual-vizual care-i uneşte indiferent de caracteristicile individuale intr-o colectivitate cultural-lingvistica. Acest limbaj este comun nu numai celor peste 70 de milioane de membri ai Federaţiei Mondiale a Surzilor. Astfel. însă. Când un copil învaţă cum sună sunetele sau cum arată semnele. McIntyre ş. limbajul gestual este pictorial. german şi francez (H. dar dacă ar fi numai aşa el ar fi foarte uşor de învăţat.. B.

Acest gângurit poate fi oral sau manual. De asemenea. copiii surzi gânguresc înainte de a produce primele gesturi. izolate şi produse o singura dată. S-a constatat că copiii surzi parcurg aceleaşi etape in achiziţia limbajului gestual ca şi copiii auzitori care asimilează limbajul verbal (Pettito. Prin exagerarea aspectului concret al limbajului gestual se face o altă greşeală ce rezultă din transcrierea gesturilor în cuvinte. copiii auzitori abia îşi formează primele cuvinte. Astfel. McIntyre. Totuşi. R. Alte studii realizate de Bonvillian. Or. studiile menţionate au arătat că primul semn tinde să apară cu 2-3 luni mai devreme decât primul cuvânt emis de copilul auzitor. Astfel.F. Cel oral. Etapele de formare ale limbajului gestual Pentru a se stabili cum se formează limbajul gestual la copilul surd. Primele producţii formate din două gesturi sunt alcătuite din două indicări. arată întâi spre jucărie apoi spre sine.Hoffmeister. Folven. După autorii citaţi. s-au filmat copii surzi din familii de surzi şi apoi s-au analizat rezultatele pe care le prezentăm succint mai jos. etapa unui singur cuvânt la copiii surzi constă în semne individuale. dacă un copil vrea să arate că o jucărie este a lui. multe din semne sunt simple substantive sau verbe cu multe greşeli specifice “discuţiilor” copilului cu lumea înconjurătoare (H. Ca şi la auzitori. într-adevăr modalitatea manuală ar asigura un mijloc de comunicare deosebit de accesibil pentru copiii foarte mici. 1991).. limbajul gestual este singurul care nu are o formă verbală. Meyer şi Newport au arătat că achiziţia limabjului gestual poate fi mai rapidă decât cea a limbajului verbal. Cercetătorii au sugerat.gestual se pot discuta numai aspecte concrete. dacă nu este sancţionat pozitiv. or colectivităţile de surzi evoluează în mod independent iar în multe ţări care vorbesc aceeaşi limbă (Statele Unite. ş. care dă impresia că limbajul gestual este un limbaj agramatical.Lane.A. B. conform unei convenţii. limbajul gestual are şi multe gesturi abstracte. L. Mult mai corect ar fi să se traducă semnele de bază luând in considerare şi modificarea lor in propoziţie. inventate şi implementate în practică. La această etapă un semn obişnuit este indicarea cu degetul. că controlul motric al mâinilor se poate dezvolta mai devreme decât cel al aparatului vocal. de asemenea. la această vârstă. În această fază. ea ar putea fi din cauză că acest „mecanism al vorbirii” este direct vizibil atât pentru copil cât şi pentru părinţi.P. De exemplu. De obicei. auzitorii presupun la început că toate limbajele sunt vorbite şi astfel consideră limbajul gestual ca un fel de limbaj vorbit cu mâinile. In mod normal. Or. propoziţiile formate din două gesturi apar la copilul surd la aproximativ 86 . Orlansky. Marentette. dispare. Marea Britanie. Un copil surd a fost studiat şi s-a constatat că la vârsta de 13 luni el a folosit 85 de semne-gesturi. creşterea vocabularului gestual pare să fie mai rapidă. ce conţine doar câteva verbe şi mai multe substantive.. Bahan 1996). O altă greşeală ar fi să se considere limbajul gestual ca fiind universal.a) există limbaje gestuale diferite. dar are toate celelalte caracteristici ale limbajelor verbale. Australia.

În timp. B. adică ordinea subiect-verb-obiect. pronumele apare la vârsta de aproximativ 20 de luni. Mai târziu apare expresia „NU POT”. după cum a constatat Pettito şi Marentette.H. el asimilează pronumele pentru cele trei persoane. La începutul fazei de două gesturi. adică cum este realizată acţiunea (normală.aceeaşi vârstă ca şi propoziţiile din două cuvinte de bază fără marcatori gramaticali (H. 1996 ). Ceea ce pare să determine progresul în achiziţia limbajului este complexitatea regulilor pe care poate copilul să le înveţe şi nu modalitatea verbală sau manuală a limbajului în care se pot învăţa aceste reguli. care apare în jurul vârstei de 3 ani este acordul subietului cu verbul. În limbajul gestual. dar numai dacă subiectul este prezent. continuă. coplul surd nu va stăpâni corect folosirea pronumelui până la vârsta de 8-9 ani. Alţi autori (Ewoldt şi Hoffmeister) au subliniat că abilitatea de a descrie relaţia dintre obiecte aflate în spaţiu urmează o secvenţă a dezvoltarii. acestea sunt urmate de afirmaţii legate de loc (se arată spre maşină) şi. care este aceeaşi ordine raportată pentru copiii care învaţă mai multe limbaje verbale (H. comunitatea surzilor. Achiziţia limbajului gestual de către copiii surzi din părinţi auzitori. aleargă repede). achiziţia limbajului verbal şi a celui gestual urmează etape identice de dezvoltare. trecând prin aceleaşi faze ca şi copilul auzitor dar. care formează.. apoi ÎN SPATELE LUI şi după aceea ÎNTRE.Bahan. al meu). la fel ca la copilul auzitor şi ambele categorii de copii fac aceleaşi greşeli legate de folosirea pronumelui.Lane. Şirul de semnificaţii este similar în ambele limbaje. de pildă. de fapt. După Newport şi Meyer. Cu toate că limbajul gestual nu se leagă exclusiv de ordinea cuvintelor ca în limbajul verbal pentru a transmite semnificaţii. Abia în jurul vârstei de 7-8 ani copilul surd poate să stăpânească sistemul complex al verbelor (Lane.. se arată spre mama. Prima indicaţie a cunoaşterii gramaticii limbajului gestual. de caracteristici ale acţiunilor (de ex. 1996). Cele două forme de negaţie în limbajul gestual (scuturarea capului şi gestul ”NU”) se dezvoltă mai devreme. deoarece 87 . este oarecum diferită.Lane. Primele gesturi care apar sunt legate de existenţă. gânguritul (7-10 luni).nu mănânc). etapa primului gest şi asimilarea regulilor de formare a propoziţiei (22-36 luni). verbală sau gestuală. conform cercetărilor lui Newport şi Meyer (1985) şi Pettito (1991). când copilul surd atinge vârsta de 2 ani. repetitivă) sub influenţa limbajului verbal. Mai întâi apare PE. apoi apar semnificaţii legate de acţiuni (de ex. tata papă) şi de stări afective (de ex.Hoffmeister. se pare că învăţarea limbajului gestual de către copiii surzi favorizează o anumită ordine a gesturilor.1996). copilul formează negaţia prin punerea semnului de negaţie la inceputul propoziţiei (ex. înaintea verbului şi fără subiect. Acum apar unele mişcări care arată flexiunea verbului. începând cu pronumele personal la persoana I (eu. R. în fine. Aceste rezultate au dus pe oamenii de ştiinţă la concluzia că creierul este programat sub aspect biologic să asimileze limbajul indiferent de modalitatea sa. Rezumând cele afirmate până aici.mama râde).

E. Ei produc mai întâi un gest odată şi apoi combină gesturile pentru a produce propoziţii formate din două gesturi care tind să fie ordonate într-un mod consistent care arata cine face acţiunea. Aceasta capacitate pare să scadă odată cu vârsta. copiii surzi din părinţi auzitori nu înţeleg semnificaţia propoziţiilor în limbaj gestual la fel de bine ca cei care-l învaţă de timpuriu. Treptat. Aceşti copii asurziţi. deoarece copiii folosesc capacitatea lor nativă de a construi gramatica. Mai mult.Lane. achiziţionează prima limbă conform programului de dezvoltare. deoarece copilul care este întârziat în achiziţia limbajului verbal este adeseori afectat şi în alte aspecte. diferitele limbaje de contact se reduc la un limbaj comun al 88 . Această ipoteză a fost dificil de examinat în mod riguros la limbajele verbale. În schimb. Mayberry si Eichen citaţi de H. Aceşti copii surzi care învaţă limbajul gestual cu întârziere diferă mult şi de cei care au asurzit mai târziu şi învaţă limbajul gestual ca a doua limbă (Mayberry.părinţii auzitori nu cunosc limbajul gestual şi nu-i pot învăţa pe aceşti copii limbajul gestual ca limbă maternă. ei vin cu un limbaj de casă. cu atât este mai mare şi penalizarea (Newport. copilul surd tipic din părinţi auzitori permite să se facă o testare asupra ipotezei enunţate deoarece acest copil nu este expus de obicei la un limbaj convenţional până la vârsta preşcolară sau chiar mai târziu. Această achiziţie a limbajului verbal poate să constituie baza unei mai bune cunoaşteri a limbajului gestual în comparaţie cu copiii surzi care sunt deprivaţi de şansa învăţării primului limbaj. Utilizând această înzestrare umană innăscută pentru limbaj. ce şi cum. Copiii îşi construiesc gramatica limbajului pe care il achiziţionează pe baza acestor norme interne numite ipoteze de nativizare (nativization hypothesis). Se pare că fiinţele umane au o capacitate biologică pentru asimilarea limbajului ce implică un set intern de norme.1996). 1991). formând un limbaj de contact. copiii au acces limitat la limbajul verbal. fie el verbal sau gestual.. S-a constatat că atunci când copiii surzi vin prima oară într-o şcoală specială cu internat. Eichen. cu toate că vin în contact cu limbajul gestual ca a doua limbă relativ târziu.R. Psiholingviştii au postulat multă vreme că există o perioadă critică pentru achiziţia oricărui limbaj. Sub acest aspect. Aceste forme de limbaj sunt tot atât de numeroase ca şi numărul de copii care-l folosesc. La ora actuală există tot mai multe dovezi că copiii surzi suferă o penalizare în asimilarea gramaticii şi în prelucrarea propoziţiilor dacă ei încep mai târziu să înveţe limbajul gestual şi cu cât este mai mare întârzierea. Astfel de copii gesticulează în mod spontan cu părinţii lor sau cu alţi copii. deoarece nu aud sunetele. În afară de aceasta. copiii surzi pot să inventeze tot felul de schimbări în construirea propoziţiilor gestuale pe care nu le-au văzut niciodată. Aceşti copii intra în contact unii cu alţii. copiii surzi nu se deosebesc de alţi copii din moment ce toţi copiii auzitori pot să audă numai o fracţiune din propoziţiile posibile în limba lor totuşi ei sunt capabili să-si însuşeasca regulile gramaticale complexe şi să le folosească cu eficienţă. de a nativiza informaţia incompletă pe care o primesc. ce reprezintă limbajul care se impune.

care sunt auzitori. vor depune toate eforturile pentru a-i asigura copilului cea mai bună dezvoltare şi educaţie. Copilul poate să aducă în familie o schimbare fundamentală a destinului ei. a depus un efort de a extinde şi standardiza vocabularul din semne-gesturi selectate din diferitele limbaje gestuale.şcolii. Influenţa acestui sistem standardizat asupra semnelor internaţionale contemporane practicate în situaţii oficiale sau neoficiale a fost limitată. de asemenea. După 1970. vor acţiona în mod similar. Părinţii. Trebuie să menţionăm că nu toţi părinţii surzi reacţionează la fel cu ocazia naşterii unui copil surd.S. Vocabularul din semnele internaţionale provine din trei surse: limbajul gestual naţional al interlocutorilor. cuvântarile sunt interpretate nu numai in limbajul naţional al ţării gazdă (în ultimii ani s-a recomandat să se folosească limba engleză pentru corespondenţă şi limbajul gestual internaţional în expunerile de la aceste întîlniri internaţionale) ci şi în semne internationale. Acesta va permite asimilarea. creându-se premisele formării limbajelor regionale care.Vocabularul folosit în asemenea situaţii de contact este foarte restrâns iar înţelegerea cuvântărilor depinde foarte mult de creativitatea şi de experienţa celor care gesticuleaza. păstrarea şi transmiterea culturii acelei naţiuni în rândul membrilor ei. Probleme de comunicare în familiile cu copii surzi Naşterea unui copil este un moment deosebit în viaţa oricărei familii. Astfel s-a dezvoltat spontan un limbaj de contact cunoscut sub numele de semne internationale. Apariţia unui copil surd poate. F. de ce nu am presupune că şi părinţii surzi cu copii surzi. mai ales dacă ei sunt auzitori şi nu au avut nici o experienţă anterioară cu alte persoane surde. La aceste întâlniri internaţionale. Acesta permite ca vorbitorii de limbaje gestuale reciproc neinteligbile pentru auzitori să se poate înţelege. în anumite condiţii. fapt explicabil prin influenţa valorilor culturale şi a informaţiilor primite de la profesioniştii domeniului. care permite comunicarea eficientă între toţi copiii din acea şcoală precum şi între aceşti elevi şi profesorii lor. în covârşitoarea lor majoritate şi văd naşterea unui copil surd ca un 89 . A treia carte denumită GESTUNO urmărea să faciliteze comunicarea la intalnirile internaţionale aşa cum s-a sperat sa fie ESPERANTO. să modifice substanţial planurile iniţiale ale părinţilor. Dacă părinţii auzitori cu copii auzitori acţionează în conformitate cu unele roluri sociale prescrise. Contactul extensiv între surzii din diferite ţări datează probabil de la primul Congres International al surzilor (Paris. pot servi ca bază pentru crearea unui limbaj gestual naţional standardizat. De atunci aceste contacte au devenit mai frecvente. numărul limitat de semne care au fost adoptate oficial în decursul anilor ca vocabular standardzat de semne internaţionale şi mimică. Prin activităţile inter-şcolare aceste limbaje de contact la nivelul şcolilor se „uniformizează” tot mai mult. Unii se întristează.1889). cum ar fi Congresul Federatiei Mondiale a Surzilor. teoretic vorbind.M.

la un viitor luminos. Cel mai adeseori. părinţii surzi trebuie să aibă încredere în ei şi în valorile colectivităţii surzilor. cînd apar probleme legate de sănătatea sau de instruirea copilului. Majoritatea părinţilor auzitori însă nu au avut experienţe anterioare cu colectivitatea surzilor şi vor accepta cu uşurinţă modelul medical bazat pe ideea deficienţei auditive şi a necesităţii intervenţiei specialiştilor. operaţii costisitoare de implant cohlear şi alte intervenţii destinate să “normalizeze” un copil surd. la o stare de nervozitate. ei au nevoie de sfaturi competente pe care le găsesc extrem de rar. părinţii surzi cunosc cel mai bine încercările prin care au trecut în perioada copilăriei şi adolescenţei lor într-o lume dominată de auzitori. Părerea auzitorilor că surzii au posibilităţi limitate de afirmare nu va mai fi multă vreme tolerată. li se recomandă să facă operaţie de implant cohlear la copil deşi aceasta nu ar îmbunătăţi auzul. frustrare. De pildă. părinţii surzi se confruntă cu obstacole considerabile.eveniment regretabil ce va necesita intervenţia specialiştilor în recuperare. ei au o educaţie rudimentară. se ajunge la acceptarea copilului surd ca o fiinţă ce trebuie tratată la fel ca orice copil ce are dreptul la dragoste. la viaţă. inferioritate. la educaţie. ca pe o fiinţă normală care nu aude dar care se poate realiza plenar într-o societate a auzitorilor. cu acuzaţii la adresa personalului medical. Nu punem la îndoială necesitatea unor astfel de servicii dar aceşti părinţi ar trebui să ştie că există şi părinţi surzi care-şi cresc mai bine copiii lor surzi fără aceste multe şi costisitoare servicii puse în balanţă cu rezultatele foarte modeste ale performanţelor şcolare şi ale dezvoltării psihice. Surzii pot să practice numeroase profesii şi să ofere o imagine pozitivă despre colectivitatea lor. La naşterea unui astfel de copil părinţii trec prin cîteva faze de la şocul provocat la aflarea diagnosticului. care să stabilească cauza pierderii auzului şi să recomande proteze sau operaţii. etc. să poarte proteză cu toate că nu are resturi auditive utilizabile pentru vorbire. 90 . să nu folosească limbajul gestual deoarece s-ar frîna formarea limbajului verbal. de audiologi care să măsoare şi să stabilească pierderea de auz. Pe parcursul creşterii copilului. Toate aceste sfaturi crează în mintea părinţilor sentimente de îndoială. Datele din literatura de specialitate sunt unanim de accord că peste 90% dintre copiii surzi provin din familii de auzitori. lecţiile obositoare de corectare a vorbirii. cu căutări în antecedente pentru a găsi o cauză ce ar fi putut determina apariţia surdităţii la copil. Treptat. Uneori experienţa lor a fost aşa de dureroasă încât nu doresc aşa ceva pentru copilul lor şi acceptă intervenţia specialiştilor în recuperare. de logopezi care să dezvolte cât mai mult posibil comunicarea verbală şi de profesori specializaţi să lucreze cu copii handicapaţi. sunt angajaţi sub nivelul lor de pregătire şi sunt consideraţi inferiori din cauză că nu aud şi nu pot vorbi inteligibil. Copilul surd va fi tratat astfel ca pacient care are nevoie de medici orelişti. Însă. să vadă pe copilul lor surd într-o lumină pozitivă. sub capacitatea lor. Pe parcurs. Prin urmare.

Aşa cum am menţionat mai sus, o situaţie aparte prezintă apariţia unui copil surd într-o familie de auzitori care nu a avut niciodată contacte cu comunitatea de surzi. Această familie poate trece prin mai multe faze, sub aspect psihologic, de la şocul provocat la aflarea veştii că copilul lor este surd până la acceptarea situaţiei ca atare. Aceste etape ar putea fi cele ce urmează: În prima etapă medicul anunţă părinţii că copilul are o deficienţă auditivă sau surditate ceea ce poate să le provoace un şoc. Apoi, părinţii încep să reacţioneze, să înţeleagă că deficienţa copilului este permanentă, cu toate că este greu de acceptat. Unii părinţi pot manifesta agresivitate faţă de personalul medical, considerându-l vinovat, în mod inconştient, de situaţia copilului lor. Desigur, situaţia poate fi foarte dificilă şi greu de depăşit. După un timp se ajunge la următoarea etapă, când părinţii încep să se acomodeze treptat cu situaţia şi să înţeleagă că viaţa merge mai departe. Încet, încet, ei pot să descopere că viaţa are un sens. În această fază părinţii sunt foarte sensibili dar şi sceptici faţă de sfaturile binevoitoare ale medicilor sau specialiştilor. În ultima etapă are loc o reorientare. Cu toate că părinţii se simt frustraţi, ei descoperă că şi acest copil surd le îmbogăţeşte viaţa şi le deschide noi perspective. Ei încep să se concentreze mai puţin asupra deficienţei şi mai mult asupra posibilităţilor de viitor ale copilului. Aici iese în evidenţă rolul referentului sau al consilierului social, care trebuie să-i convingă pe părinţi că deficienţa copilului lor nu constituie un obstacol în calea comunicării iar protezarea adecvată poate să aducă un aport pozitiv la acest proces. Pentru aceasta, părinţii trebuie să participe la cursuri de limbaj gestual şi să contribuie la parcurgerea etapelor de dezvoltare ale limbajului stabilite de Jean Piaget (1973), menţionate succint de lingvista Diana Ghido, în lucrarea ei de licenţă aparută în anul 2000, pe care le amintim mai jos: I. Etapa indiceală, care constituie, probabil, începutul oricărei structurări a capacităţii de cunoaştere în vederea semnificării. Indicele „este un semnificant nediferenţiat de semnificatul său, în sensul că el constituie o parte, un aspect sau un rezultat cauzal al acestui semnificat”. II. Structurile de semnificaţie simbolică, în cadrul cărora semnificanţii se diferenţiază de semnificaţia lor, nu aparţin obiectului sau evenimentului indicat, ci sunt produşi de subiect cu scopul de a evoca sau reprezenta aceşti semnificaţi, chiar în lipsa oricăror incitaţii perceptuale din partea lor. Debutul funcţiei semiotice se produce la 16-18 luni, simbolul având calitatea de a fi interiorizat. Potrivit lui Piaget, funcţia semiotică este alcătuită din cinci conduite semiotice care apar oarecum spontan, la copilul normal în al doilea an de viaţă: imitaţia amânată, jocul simbolic, imaginea grafică, imaginea mentală şi evocarea verbală. La copilul handicapat auditiv apare a şasea conduită semiotică: limbajul mimicogestual, care tinde să compenseze conduita de evocare verbală. Prin urmare, la doi ani apare limbajul mimico-gestual la copilul cu deficienţă auditivă, de unde rezultă importanţa acestuia ca instrument al gândirii.

91

III. În jurul vârstei de şapte ani are loc decăderea simbolului în semn. Semnul este rupt total de semnificat; simbolul este instrument al gândirii pre-operatorii iar semnul – al gândirii operatorii. Simbolul este purtător de pre-concepte (subiective, individuale şi particulare), semnele sunt sociale, selective, convenţionale. În acest context precizăm că limbajele mimico-gestuale sunt sisteme de comunicare complexe, care prelucrează şi redau informaţia într-un mod specific. Ele au la bază atât o componentă înnăscută dar şi scheme convenţionale învăţate. Componenta înnăscută în comunicarea non-verbală, confirmată de cercetări recente (A. Pease,1993,p.15) este dublată de „împrumuturi” din ambele părţi: componenta non-verbală a limbii orale a unei culturi şi limbajul mimico-gestual din interiorul aceleiaşi culturi (de ex. gestul ridicării din umeri arată lipsă în limbajul mimico gestual). Uneori sistemul de comunicare folosit de surzi este considerat un limbaj transcultural, internaţional. A.I. Diacikov susţine că există 900 de semne comune limbajelor gestuale din întreaga lume (care exprimă intr-o formă foarte asemănătoare aceleaşi conţinut). Noi considerăm că acest lucru nu este posibil din mai multe motive. Unul dintre acestea este faptul că orice limbaj este modelat de necesităţile de comunicare ale colectivităţii care il întrebuinţează. Convenţiile pe care le persupune orice cod diferă de la o cultură la alta, astfel că un limbaj gestual este mult mai accesibil indivizilor din aceeaşi cultură. Un limbaj transcultural nu ar putea fi, prin urmare, decât un limbaj artificial. Un alt motiv al imposibilităţii ca limbajul mimico gestual să traverseze mai multe culturi este lipsa mediatizării acestor limbaje, ceea ce explică dificultăţile de unificare a variantelor dialectale ale limbajului gestual românesc sau a oricărui alt limbaj. A existat un proiect de formare a unui limbaj mimico-gestual internaţional destinat folosirii de surzi şi auzitori la conferinţe numit “Gestuno”, din care au apărut patru variante cu ocazia fiecărui Congres al Federaţiei Mondiale a Surzilor, după modelul “ESPERANTO”. Astăzi, datorită avântului tehnologiei informaţionale, proiectul a fost reluat sub numele Internaţional Sign Language (ISL), acesta fiind un limbaj artificial folosit în comunicarea dintre oficialităţile cu handicap auditiv la anumite întâlniri, convenţii la nivel internaţional. ISL însă nu va înlocui niciodată limbajele naturale mimico-gestuale autohtone. Fiind limba maternă a unei colectivităţi, limbajele mimico-gestuale nu sunt limbaje artificiale ci principalul sistem de comunicare al surzilor profunzi. ,,Canalul vizual” este cel mai accesibil, ceea ce determină conturarea unei structuri gramaticale specifice. Prin acest canal se poate transmite întreaga cultură a comunităţii de surzi materializată în jocuri, poezii, basme, legende, bancuri, obiceiuri, tradiţii, ritualuri, etc. În întreaga lume există sute de limbaje gestuale care se dezvoltă la fel ca şi limbajele orale naţionale, însă, după alte reguli gramaticale specifice canalul vizual.

92

Toate limbajele gestuale au avantajul de a fi percepute prin ochi. Un mare număr de semne imită gesturile care se fac în mod obişnuit, cum ar fi fluturarea mâinii pentru a spune “la revedere”. Semnele pentru acţiuni şi cele pentru lucruri imita adesea gesturile care se fac când se manevrează aceste obiecte, cum ar fi ridicarea unui pahar spre gură (cu semnificaţia de a bea), pieptănarea părului, perierea dinţilor, spălarea rufelor cu mâna sau cu maşina automată, tăierea pâinii cu cuţitul ş.a. totuşi, în semne, mişcările mâinilor sunt mai scurte şi mai rapide decât mişcările care se fac în momentul acţiunii cu obiectele. În unele semne forma mâinii imită forma obiectului iar mâinile se mişcă aşa cum se mişcă şi obiectele. Aşa este cazul pentru mişcarea aripilor unei păsări având semnificaţia de “pasăre” sau “a zbura”. Alteori, mişcările mîinilor “desenează” în aer contururile obiectelor (trompa unui elefant, o sticlă, acoperişul unei case, un peşte ş.a.). În fine, multe semne arată pur şi simplu spre un specimen despre care dorim să vorbim. De pildă, se arată cu degetul index în sus dacă ne referim la cer sau la culoarea albastră, spre oamenii despre care dorim să vorbim, spre părţile propriului corp când arătăm unde ne doare etc. În acest fel se formează o idee legată de folosirea mimicii şi a gesturilor şi se poate găsi cu uşurinţă o cale de comunicare simplă cu persoanele surde chiar dacă vocabularul disponibil este foarte limitat. Se foloseşte astfel o caracteristică a limbajului gestual, aceea că el include în componenţa lui gesturile şi mimica, fapt ce permite realizarea unei comunicări simple. Mai apoi, când se ajunge la stăpânirea unui vocabular mai complex, care include semnele convenţionale, se pot purta discuţii pe diverse teme. În orice caz, trebuie să ţinem seama de existenţa unui vocabular de semne standardizate care sunt folosite de colectivitatea de surzi, chiar dacă unele dintre ele nu sunt cele mai caracteristice pentru obiectul la care se referă. Totuşi, ele s-au înrădăcinat în colectivitatea de surzi şi trebuie folosite ca atare pentru a cunoaşte şi înţelege cultura lor, istoria lor, constituind limbajul lor. Se aplică şi aici principiul: “Când eşti la Roma fă cum fac romanii”, adică să te comporţi şi să vorbeşti ca ei. Nu putem vorbi de o inferioritate a limbajelor gestuale în raport cu limbajele verbale ci de un anumit raport între ele. Astfel, prezintă un interes deosebit corelaţia între cantitatea de informaţie transmisă şi efortul fizic depus în limbajele mimico-gestuale. Ca volum de timp conversaţional, se pare că limbajul mimico-gestual român este comparabil cu limba româna. Deşi dă impresia unei limbi abreviate, mai extinsă ca mod de execuţie şi mai redusă ca eficienţă decât limbajul verbal, limbajul mimico-gestual presupune şi gesturi complexe, motiv pentru care sunt necesare mai puţine gesturi decât cuvinte pentru exprimarea aceluiaşi conţinut. Întrucât în procesul transmiterii mesajelor prin limbaj gestual se fac eforturi cu mâinile, braţele, creierul, acestea obosesc astfel că după cca 30 minute de interpretare sau de folosire continuă a limbajului gestual, este necesar să se facă o pauză de 10-15 minute. Deoarece canalul vizual are un rol secundar în transmiterea informaţiilor pentru auzitori în comparaţie cu canalul auditiv, se creează impresia inferiorităţii limbajului gestual.
93

O dată cu intensificarea preocupărilor interdisciplinare, ce oferă un cadru mai adecvat de analiză, asistăm la ora actuală la o creştere a interesului specialiştilor faţă de studierea limbajului gestual. De asemenea, au fost elaborate cursuri frecventate de tot mai multe persoane auzitoare interesate, din diferite motive, să comunice cu persoanele surde. În unele ţări, limbajul gestual a devenit materie şcolară, obiect de învăţământ facultativ sau obligatoriu. În alte ţări (Danemarca, Suedia, Finlanda) s-au creat departamente de cercetare a limbajului gestual unde lucrează cercetători surzi şi auzitori. Sub aspect legislativ, limbajul gestual a fost recunoscut de tot mai multe ţări, unele introducând prevederi chiar în Constituţia ţării lor (Africa de Sud, Finlanda, Uganda, Portugalia) sau în diverse acte legislative. În ţara noastră abia prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 102/1999, care a devenit ulterior Legea nr. 519 din 2002 s-a recunoscut oficial limbajul gestual şi s-a recomandat angajarea de interpreţi în instituţiile publice. La nivelul Parlamentului European s-au adoptat două rezoluţii (în 1988 şi 1998) care recomandă recunoaşterea oficială a limbajului gestual şi folosirea de interpreţi calificaţi în toate ocaziile de interes public unde participă persoane surde.Parlamentul European a oferit chiar un exemplu în acest sens angajând interpreţi la şedinţele sale unde se discuta probleme legislative referitoare la persoanele cu disabilităţi. Menţionăm, în acest context, că Helga Stevens persoană surda cu pregătire juridică în Statele Unite, a fost aleasă de curând membră a Parlamentului din Belgia, zona flamandă. În ultima vreme s-a acordat o atenţie mai mare gesturilor în procesul de învăţământ special, întrucât folosirea numai a limbajului oral s-a dovedit a fi insuficientă, mai ales în primii ani de instruire a copilului surd. Nu credem că mai este cazul să subliniem importanţa ”băii de limbaj” pentru dezvoltarea psihică a copilului preşcolar. Unele cercetări (J. Ahlgren, B. Tervoort, D. Schein) evidenţiază faptul că în cazul în care copiii surzi sunt lipsiţi de timpuriu de „baia de limbaj gestual” în primii ani de viaţă, ei nu pot să-şi dezvolte în mod sistematic un limbaj care să le permită o bună dezvoltare a funcţiilor de cunoaştere şi de comunicare. Deoarece, până în jurul vârstei de patru ani este ineficientă folosirea limbajului verbal cu copilul surd, acesta este în pericol să devină şi un handicapat socio-cultural şi intelectual, dacă cei din jurul său (părinţi, rude apropiate etc.) nu folosesc un mijloc de comunicare cu el iar mijlocul cel mai util este limbajul gestual. Recomandăm deci, ca părinţii auzitori să adopte modalitatea de comunicare gestuală cu copiii lor surzi, cel puţin în primii ani de viaţă, pentru a-l scoate din izolarea comunicativă în care trăieşte. Refuzând această soluţie, mai ales din dorinţa de a nu scoate în evidenţă că au un copil surd, aceşti părinţi pot să antreneze la copilul lor carenţe mult mai grave decât însăşi surditatea, fapt pe care l-am semnalat înca de acum 20 de ani într-o lucrare anterioară. Până la intrarea copilului surd într-o unitate de instruire prevăzută cu personal de înaltă calificare pentru recuperarea complexă a auzului şi limbajului
94

aceşti surzi îl vor accepta de timpuriu şi vor pune mai puţine probleme de adaptare psihologică şi socială. folosit în mod raţional. Desigur. Faptul că un copil este născut cu deficit de auz. este deosebit de redusă frecvenţa cu care sunt folosite formele 95 . Mai târziu. forţându-i pe surzi să le accepte şi să le folosească. copiii surzi proveniţi din familii de surzi au un bagaj de cunoştinţe şi un limbaj mai dezvoltat în comparaţie cu copiii surzi din familii de auzitori. percepţia distorsionată şi incompletă a limbajului oral de către copilul surd contribuie la dobândirea unui model distorsionat şi incomplet a cea ce inseamnă limba maternă pentru auzitor. de aceea surdul nu poate fi înţeles decât de persoanele cu care vine în contact mai des. fac dificilă alcătuirea şi prezentarea unor modele educative care să fie luate drept bune pentru toţi copiii cu deficienţe de auz. mai ales când protezarea auditivă nu este eficientă. Comunicarea dintre auzitori şi surzi este greoaie. să-şi exprime dorinţe.în perspectiva integrării sociale şi profesionale. aceasta nu se realizează decât în mică măsură. aceste achiziţii gestuale vor contribui la fertilizarea învăţării limbajului oral. folosesc tot mai rar vorbirea articulată după ce intră în viaţa productivă în favoarea utilizării limbajului mimico-gestual pentru satisfacerea necesităţilor de comunicare în cadrul vieţii sociale (R. gânduri. nedepăşind frazele convenţionale. opinii. în general determină ca limbajul dobândit să aibă anumite caracteristici. va permite copilului să cunoască mediul înconjurător şi. De pildă. această imixtiune nedorită într-un limbaj. Aceasta face să îi fie dificil să compare o propoziţie cu o altă propoziţie. este profund dăunătoare şi nu face nici un serviciu colectivităţii de surzi în direcţia sporirii posibilităţilor de comunicare. 1978). astfel munca depusă de professor pentru al face pe elev să înţeleagă regulile limbajului exprimat în vorbirea curentă va fi foarte dificilă. deficientul auditiv beneficiind doar de indici vizuali în perceperea vorbirii orale. Madebring. oricare ar fi el. adesea dificilă. Experienţa ne arată că. cu tot efortul factorilor educaţionali de a-l învăţa pe copilul sau adultul surd să articuleze corect. De asemenea. De aici ne putem explica de ce majoritatea surzilor au o motivaţie scăzută pentru vorbirea orală. Caracteristicile comunicării la copilul deficient de auz comparativ cu auzitorii Gradul de pierdere a auzului fiecărui copil precum şi diversitatea adiţională care poate să existe din cauza mai multor factori sociali şi de mediu. Mai mult. considerăm că copilul surd are nevoie de comunicare prin limbaj gestual. în acelaşi timp. În timp. îşi vor forma deprinderi superioare de scriere şi de citire şi o labiolectură mai bună. acuareţea cu care sunt exprimate formele limbajului verbal este redusă. Din această cauză modul în care este perceput limbajul verbal poate să fie inexact în comparaţie cu cel pe care-l percepe copilul auzitor. fiind familiarizaţi cu handicapul lor. create de ei. Din dorinţa de a spori numărul de gesturi unii „binevoitori” au introdus numeroase gesturi artificiale. Acest lucru s-a constatat în practica şcolară. Acesta.

Acest proces şi nu altul va fi în atenţia profesorului pentru surzi asupra căruia va trebui să ia decizii. În asemenea circumstanţe. pe lângă cunoaşterea particularităţilor legate de copilul deficient. Pentru a avea cunoştinţe suficiente trebuie să deţinem posibilitatea de a identifica toţi factorii care concură la dobândirea limbajului oral şi. care nu a beneficiat de o amplificare sonoră potrivită. În acest caz se recomandă să fim atenţi la conversaţia dintre copilul mic şi mama lui. trebuie să aibă şi cunoştinţe temeinice de limbă şi de psihologia însuşirii limbajului în condiţii de normalitate. putem considera că cu cât un copil are o deficienţă de auz mai mare. factorii care fac imposibilă dobândirea în mod normal a limbajului verbal. Specialiştii care se implică în educarea copiilor surzi prelingual. b) deoarece procesul normal de dobândire a primului limbaj constituie un punct de inspiraţie pentru a creiona programele de recuperare a copilului cu deficit de auz. Când se consideră că dobândirea limbii materne s-a realizat cu success este necesar să studiem toate aspectele pentru a înţelege condiţiile în care are loc dobândirea acestei limbii. trebuie să nu uităm că procesul de recepţionare a vorbirii este incomplet şi chiar înterupt. 1. profesorii trebuie să fie înarmaţi şi cu un set de tehnici de cercetare a limbajului verbal-oral pentru a putea face această diferenţă. c) c) profesorii pentru surzi trebuie să aibă cunoştinţe precise în privinţa etapelor parcurse în dobândirea limbajului oral. Primul tip de 96 . apare o comunicare nonverbală ce se desfăşoară între mamă şi copil. cu atât va dispune mai puţin de limbajul sonor care i se adresează în mod direct. va şti şi va înţelege o parte din ceea ce i se spune numai dacă se uită la buzele celui care vorbeşte şi prinde câţiva indici vizuali.limbajului. Cei mai mulţi copii auzitori dobândesc competenţe în vorbirea limbii materne în jurul vârstei de 3 ani. În general. Etapele dezvoltării limbajului verbal la copilul auzitor. înainte ca înţelegerea să se dezvolte şi înainte ca el să facă primele demersuri individuale să vorbească după modelul normal al limbajului sonor. Dacă problema s-ar pune pentru dobândirea unei a doua limbi. Unii profesori cred că trebuie să facă apel la o metodă de achiziţionare a limbajului într-un mod altfel structurat pentru a ajunge la acel model al limbajului caracteristic copilului fără deficienţe. La inceput. toţi copiii parcurg aceleaşi stadii. deoarece vor trebui să recunoască diferenţa între un limbaj nedezvoltat şi un limbaj deviant. Un copil cu surditate prelinguală. În primul an de viaţă. Copilulul auzitor începe să dobândească limbajul în primele luni de viaţă. atunci ar fi indicat să se studieze modul în care se învaţă o limbă străină de către vorbitorii unei limbi materne. copilul nu este gata să rostească cuvinte din limba pe care o aude. În general.Dacă ne punem întrebarea “De ce profesorul pentru surzi trebuie să aibă cunostinţe despre modul de dobândire a limbajului la auzitori?” putem răspunde: a) pentru că este vorba despre dobândirea limbii materne care este perturbată de deficitul de auz. mai ales. De accea.

În perioada 8-20 săptămâni. oferind un model verbal cu sens încercării lui de a comunica. Formarea deprinderii de a menţine un contact vizual cu mama este un moment foarte important pentru stabilirea legăturii afective copil-mamă (adult). copilul produce aceste protocuvinte în care sunetele sunt clare. dar înţelegerea limbajului verbal începe înainte de aceasta. dar sensul nu este conştientizat. copilul nu înţelege conţinutul mesajului dar el reacţionează pozitiv la intonaţia producţiei verbale a mamei. aceste consoane dezvoltă producţii verbale sub forma lalaţiunii. depinzând de situaţia în care le produce. Copilul începe să producă tot mai multe sunete controlate în regiunea frontală. copilul emite sunetele în mod plăcut. În jurul vârstei de un an copilul începe să facă propoziţii scurte cu cuvinte formate din două silabe. adult şi copil. După aproximativ şapte luni de la producerea holofrazelor. sunete care au locul de articulare în partea posterioară a organelor fonatoare (c şi g). copilul rosteşte primele cuvinte în mod intenţionat. începe o mică . apare un gângurit.Mama trebuie să se adreseze copilului în propoziţii foarte scurte. În perioada 16-30 săptămâni. Adultul ajută copilul să-şi aducă propia experienţă în conjuncţie cu limbajul. uzând de o melodie şi un ritm anume.comunicare constă în sunete referitoare la disconfortul lui sau la problemele de hrană. ca semnale conştiente pentru a dobândi unele comportamente specifice determinate din exterior. în mod involuntar. el replică silabele. 97 .. copilul combină aceste cuvinte formulând adevărate propoziţii. În acest stadiu. simple cu toate că. el ascultă cum se schimbă sunetele pe care le aude. copiază mişcările buzelor părinţilor (produce sunete labiale şi velare). rezultând un triunghi de referinţă între obiect/eveniment. numite holofraze. Copilul învaţă despre limbaj în cadrul interacţiunii sociale cu adultul. Se realizează o alternanţă consoană-vocală. fricative. Acum copilul învaţă să dea atenţie vorbirii. Aceste cuvinte exprimă diferite sensuri. El reacţionează vocalizând. cu o melodicitate clară şi ritm precizat. Aceste cuvinte se numesc protocuvinte. îi face plăcere vocea sa şi îşi controlează organele fonatoare şi vocea. Aceste producţii verbale ale copilului se transformă în vocale şi consoane cu o anumită intonaţie prin care-şi exprimă sentimentele. Astfel. Spre sfârşitul primului an copilul produce propoziţii formate dintr-un singur cuvânt. ritmul şi intonaţia lor. Primele sunete la care mama reacţionează adecvat apar mai târziu. când el gângureşte. Când sensul sunetelor şi propoziţilor devin clare. la început.conversaţie” între mamă şi copilul de 3 luni. precum şi sunete nazale şi. La sfârşitul acestui stadiu apare un număr tot mai mare de sunete. Mama stimulează copilul pentru a-i antrena mecanismele articulatorii şi pentru a-i folosi limbajul şi îl ajută stimulându-l auditiv şi vizual. ceea ce semnalează o dezvoltare normală a copilului. Este un stadiu în care se consideră că copilul deţine un control al muşchilor şi organelor fonatoare.

Între 6-9 luni – se manifestă faza de . gângureşte.copilul se opreşte din plâns când îi sunt satisfăcute necesităţile şi întoarce capul spre persoana care îi vorbeşte. pentru a atrage atenţia la disconfort.. Începând de la naştere.2. se conturează o gramatică de bază. pe măsură ce trece prin stadiile dezvoltării limbajului. La un an are loc limbajul fals sau emiterea de protocuvinte (un fel de „jargon” al limbajului folosit în joacă de copil). Lipsa modelului verbal determină nedezvoltarea limbajului sonor în general. el are un model clar al limbajului pe care-l însuşeşte în faţa ochilor şi urechilor sale. în acelaşi timp.Aspecte particulare ce influenţează dobândirea limbajului verbal la copilul deficient de auz Copilul auzitor care îşi însuşeşte limbajul oral percepe limbajul verbal ce este folosit în jurul lui în mod clar şi complet. copilul cu deficienţă de auz plânge. El este capabil să asculte şi. situaţia familială a fiecărui individ fac ca însuşirea limbajului verbal-oral să fie o problemă dificilă şi cu urmări devastatoare uneori asupra personalităţii copilului cu deficit de auz. La 3 ani şi 6 luni poate să întrebe. Efectul acestui fapt este că. sistemul consonantic este mai mult sau mai puţin complet: Apar primele semne de folosire a limbajului în mod imaginativ. iar comportamentul începe să fie controlat în mod verbal. La deficienţii de auz lipseşte experienţa vizuală şi auditivă a comunicării verbale pe care copilul auzitor o obţine în mod involuntar încă de la naşterea sa. durere. Este în măsură să asculte şi să înţeleagă limbajul folosit de alţii în mod repetat. se implică în cântece ritmate.copilul vocalizează când i se vorbeşte. Efectul este că începe să înveţe şi să producă din ce în ce mai mult sunete şi să respecte în mod involuntar regulile gramaticale. aceasta fiind un mod de comunicare. La vârsta de 2 ani şi 6 luni .sistemul vocalic este complet. în mare măsură. alteori îl aude întâmplător. El emite holofraze (prin care se fixează pe un cuvânt ce exprimă o idee complexă. la copilul auzitor se parcurg următoarele faze în dezvoltarea limbajului verbal-oral: Între 0-3 luni . În schimb. uneori acest limbaj îi este adresat direct. Aceasta îl ajută să înţeleagă pentru sine regulile de folosire a limbajului. handicapurile adiţionale. Acest lucru va determina. eforturile de . În jurul acestei vârste începe să pronunţe primul cuvânt iar la un an şi 9 luni o combinare de două cuvinte. 3.lalaţiune” dar începe un model de intonaţie asemănător cu cel existent în limbajul verbal normal. dar răspunsul lui nu este încă bine conturat. Caracteristicile diferitelor etape de dezvoltare a limbajului oral. Gradul de surditate al unui copil. formează propoziţii din patru cuvinte. această idee este auzită în foarte multe contexte şi transformată în multe feluri. foame. De exemplu: când aude „să mergem la baie”. Între 3-6 luni. La 3 ani manifestă competenţă în limbaj. Copilul auzitor este capabil să compare propoziţia lui cu a unui vorbitor etc. 98 ..demutizare” de mai târziu.

studiind aceste aspecte a sesizat faptul că se formează două categorii de asociaţii: liniare şi ramificate. de exemplu: casă. Alt tip de asociaţie lineară are loc atunci când între imagine şi cuvânt se intercalează două sau mai multe mijloace auxiliare: mimico gesticulaţia şi dactilemele. În limba română se foloseşte alfabetul dactil realizat cu degetele unei singure mâini. ca mediator. Un tip de asociaţie lineară mai rar întâlnit are loc atunci când cuvântul se asociază cu imaginea prin intermediul unui alt cuvânt cunoscut de surdo-mut. imaginile sunt redate cu ajutorul degetelor mâinilor pentru fiecare literă ce compune cuvântul ce desemnează imaginea. Procesul de achiziţionare a limbajului verbal la surdo-muţi are o desfăşurare sistematică în condiţiile de şcolarizare a copilului.La 4 ani–controlul gramatical este imatur. Schema este „imagine=mimico-gesticulaţie=dactileme  cuvânt”. Asociaţia liniară primară. Acest tip de asociaţie este folosit pentru învăţarea unor cuvinte care au aceeaşi rădăcină lingvistică. dar elevii vor reactualiza şi utiliza atât cuvântul cât şi semnul (gestul). Schema este „imagine = gest => cuvânt”. dar foloseşte structurile gramaticale corect şi pune nenumărate întrebări. Schema este “imagine = cuvânt cunoscutcuvânt nou”.Legile psihologice de asociaţie între cuvânt şi imagine care acţionează la surdomuţii în curs de demutizare. aducând servicii în favoarea memorării şi folosirii imaginii dar şi a cuvântului. profesorul execută un gest şi pronunţă cuvântul. Acest mijloc de comunicare se intercalează ca suport între cuvânt şi imagine. 4. dar folosirea limbajului verbal este bine structură. este cel mai simplu tip de asociaţie.Pufan (1970). De exemplu când se învaţă cuvântul „creion”. Acest tip de asociaţie intervine atunci când se predau cuvinte noi iar profesorul recurge. Această schemă se simplifică prin reducţie. voluntar sau involuntar. folosită de copiii deficienţi de auz din familii de surdo-muţi sau din familii de auzitori. Un tip mai complex de asociaţie liniară se manifestă atunci când între imagine şi cuvânt intervine un singur mijloc auxiliar de exemplu ori mimico-gesticulaţia ori dactilemele. el solicită elevilor să se folosească de cuvânt. întâlnit atunci când între imagine şi cuvântul care desemnează aceea imagine nu se intercalează alte mijloace de comunicare. la mimico-gesticulaţie pentru a sprijini acest cuvânt. sub influenţa predării cunoştinţelor prin indermediul cuvintelor şi al mijloacelor auxiliare de comunicare. La 5 ani–este posibil ca anumite consoane laringeale să nu fie încă fixate. realizându-se o relaţie de echivalenţă între imagine şi cuvânt iar schema este „imagine = cuvânt”. Dactilemele sunt folosite în procesul de demutizare şi se mai numesc şi limbă vizualizată sau sunete verbale vizualizate. Atunci când se folosesc dactilemele. căsuţă. C. În acest proces se realizează o trecere de la o comunicare preponderent gestuală. dispare 99 . spre comunicarea verbală.

care se şi uită încotro se uită copilul şi comentează despre subiectul prezumtiv al atenţiei copilului (Popa. schema fiind următoarea:”imagine mimică gestică = dactileme = semn evocator cuvânt”. Webster şi Wood (1989) descrie acest fenomen ca pe un triunghi de referinţă. explorarea vizuală a copilului este “reflectată”. folosind o varietate de modalităţi de a cunoaşte lumea. copilul poate să urmărească privirea adultului. Surditatea nu restrânge numai registrul auditiv al copilului ci. mirosul. Schema devine: “imagine = mimico-gesticulaţie = cuvânt  dactileme”. În cele mai timpurii contacte pe care copilul le are cu persoanele din jur şi mediul ambiant. În acest caz.M. se include pipăitul. stabilindu-se un gen de “conversaţie” chiar înainte de apariţia primelor cuvinte. Adultul şi copilul manifestă un interes reciproc. împiedicând demutizarea sau cel puţin îngreunând procesul demutizării. Observaţiile efectuate asupra modalităţilor de interacţiune timpurie între mamă şi copiii surzi au scos în evidenţă existenţa unor deficienţe. ceea ce va creşte posibilitatea ca prin comentariul verbal făcut de adult. ca într-o oglindă de adult. Astfel.copil este interpus un element din lumea exterioară.Influenţa deficienţei de auz asupra dezvoltării timpurii a copilului. văzul. Această asociaţie se foloseşte atunci când profesorul recurge la dactileme dar şi la semn pentru a denumi cuvântul. 2001). adultul îl ajută pe copil să-şi lege experienţa de limbaj. 5. În mod normal. Începând din a doua jumătate a primului an. Un alt tip de asociaţie ramificată conţine trei sau mai multe mijloace auxiliare. O treaptă importantă în dezvoltare este momentul în care în relaţia directă adult. Asociaţia ramificată are loc atunci când se apelează concomitent la două mijloace auxiliare. în comparaţie cu 100 . gustul. să se ofere copilului modelul verbal al subiectului sau acţiunii la care se referă. în care o experienţă vizuală (fie un subiect sau un eveniment) împărtăşită visual de copil şi adult este îmbibată permanent de limbajul corespunzător. interrelaţionarea socială timpurie care stă la baza procesului de comunicare. unul faţă de altul. în care schimbul de informaţii este reciproc. În acest sens când atenţia copilului este atrasă de un subiect sau de un eveniment din jur. atenţia copilului şi a adultului va fi captată de acelaşi eveniment sau subiect. accentuând relaţia ce există între sunetele vorbirii şi evenimente. Mulţi copii menţin cele două mijloace de exprimare: mimico-gesticulaţie şi dactilemele. copilul este implicat de la început în tot felul de activităţi. Există unele cazuri în care o asociaţie directă între imagine şi mimicogesticulaţie are drept consecinţă faptul că nu se mai ajunge la cuvânt. auzul.necesitatea utilizării imaginii şi astfel schema devine “cuvânt cunoscut = cuvânt nou” intrând în acţiune vocabularul activ şi vocabularul pasiv al copilului. mai ales. manifestat într-un gen de dialog intim şi afectiv între cei doi în care atenţia este împărtăşită.

folosind repetiţii. Prin acest limbaj el va învăţa că este timpul să se ducă la culcare. S-a observat că adulţilor li se pare dificil să aibă un comportament excesiv verbal normal faţă de copiii deficienţi de auz. pierde verbalizarea corespunzătoare. 1981) În cazul copilului deficient de auz. triunghiul de referinţă este lipsit de dimensiunea limbajului verbal. să mănânce. intonaţia. Cu cât copilul beneficiază mai de timpuriu de o recepţie sonoră mai bună. sau extinzând şi parafrazând ceea ce copilul intenţiona să comunice. atât în faza de vocalizare cât şi mai târziu. aceste manifestări sonore vor dispare. privându-i astfel pe aceştia de iniţiativa şi încurajarea exprimării. Ei oferă un model de limbaj cu ajutorul căruia copilul surd se va integra mai uşor în familie şi în comunitatea semenilor săi. părinţii copiilor deficienţi de auz au tendinţa de a comunica şi direcţiona jocurile şi activităţile singuri. 2005) Părinţii surzi pot să comunice cu copilul lor surd foarte devreme după naşterea lui. poate observa interacţiunile dintre părinţii săi cu alte personae surde şi poate să desprindă semnificaţia lor. cu atât colaborarea cu adultul. activităţi distractive. gîngurit şi jocuri de sunete iar dacă nu i-se răspunde. În schmb. cuvinte cheie. când copilul auzitor este prins în “dialog” cu părinţii. La fel ca şi copilul auzitor. Astfel. copilul surd prezintă vocalizare. tonul vocii sunt adaptate după experienţele familiale astfel încât atunci când atenţia este îndreptată spre un obiect se realizează şi relaţia dintre cuvânt şi referentul său. cele mai importante informaţii vizuale vor veni prin limbajul gestual folosit de cei din jurul său. Experienţa ţărilor ce au beneficiat de tehnica de amplificare auditivă în educarea copiilor deficienţi de auz a demonstrat faptul că diagnosticarea timpurie a sudităţii precum şi înzestrarea copilului cu proteze auditive puternice ajută la preîntâmpinarea acestor probleme. În funcţie de cum părinţii îl înţeleg pe copil şi îl sprijină în dezvoltarea limbajului său gestual. de gesturile sau expresiile pe care le folosesc ei în mod firesc. El poate acum să observe comportamentele dorite şi pe cele nedorite de la el. (Gregory şi Mogford. când acesta întoarce capul spre obiectul din centrul interesului. poate asimila valorile culturale. copilul îşi va forma un bagaj lingvistic-gestual tot mai variat şi mai complex. mamele întâmpină dificultăţi în a stabili o interacţiune lejeră cu copilul deficient de auz. cu ajutorul cărora copilul încearcă să comunice cu cei din jur.Barbu. Copilul deficient de auz este nevoit să-şi modeleze comportamentul după intenţiile adultului. oferindu-i astfel un model verbal pe care să-l interiorizeze copilul. 101 . În cazul copilului deficient de auz această contingenţă în relaţiile interpersonale cu adultul apare ca deformată sau absenţă.interrelaţia dintre mamă şi copilul auzitor. Însă. În jurul vârstei de optsprezece luni. aceştia interpretează producţia verbală a copilului clarificând-o şi dându-i sens. se vor dezvolta unele mişcări ale mâinii şi unele forme ale primelor manifestări gestuale. sau să-şi acompanieze activităţile desfăşurate cu aceşti copii de vocalizare. În mod normal. în descifrarea sensurilor va fi mai uşoară (Fl. comentariul mamei. Spre deosebire de părinţii copiilor auzitori care decid împreună cu copiii lor asupra unor jocuri. să înveţe.

ca pe o fiinţă normală care nu aude dar care se poate realiza plenar într-o societate a auzitorilor. de logopezi care să dezvolte cât mai 102 . au arătat diferenţe marcante între auzitori şi surzi pe planul dezvoltării psiho-fizice. În celelalte privinţe. sunt angajaţi sub nivelul lor de pregătire şi sunt consideraţi inferiori din cauză că nu aud şi nu pot vorbi inteligibil. Prin urmare. de audiologi care să măsoare şi să stabilească pierderea de auz. Prin folosirea limbajului gestual părinţii surzi pot să spună sau să citească poveşti la copilul lor.a. De pildă. Copilul surd într-o familie de auzitori Datele din literature de specialitate sunt unanim de accord că peste 90% dintre copiii surzi provin din familii de auzitori. interacţiunile dintre părinţii surzi şi copiii lor surzi explică de ce aceşti copii au rezultate mai bune decât alţi copii surzi din familiile de auzitori în toate domeniile sociale. cu căutări în antecedente pentru a găsi o cauză ce ar fi putut determina apariţia surdităţii la copil. La naşterea unui astfel de copil părinţii trec prin cîteva faze de la şocul provocat la aflarea diagnosticului. la o stare de nervozitate.Cel puţin în ceea ce priveşte dezvoltarea de ansamblu a copiilor surzi din familii de surzi la intrarea în grădiniţă sau în clasa întâi aceste diferenţe sunt deosebit de semnificative. la educaţie la un viitor. Pe parcurs. părinţii surzi se confruntă cu obstacole considerabile. frustrare. copilul surd va fi tratat ca pacient care are nevoie de medici orelişti care să stabilească cauza pierderii auzului şi să recomande proteze sau operaţii.sau să se joace. Surzii pot să practice numeroase profesii şi să ofere o imagine pozitivă despre colectivitatea lor. etc. I. Astfel. să nu folosească limbajul gestual deoarece s-ar frîna formarea limbajului verbal. cu toate că unele studii (Stănică. Treptat. să poarte proteză cu toate că nu are resturi auditive utilizabile pentru vorbire. părinţii surzi trebuie să aibă încredere în ei şi în valorile lumii surzilor. majoritatea părinţilor auzitori nu au avut experienţe anterioare cu colectivitatea surzilor şi acceptă cu uşurinţă modelul medical bazat pe ideea pierderii auzului şi a necesităţii intervenţiei specialiştilor. Însă. Cel mai adeseori. ceea ce va accelera acumularea de experienţe de la cei mai în vîrstă sau de la alţi copii. Pe parcursul creşterii copilului. Părerea auzitorilor că surzii au posibilităţi limitate de afirmare nu va mai fi multă vreme tolerată. Popa. lingvistice sau academice. inferioritate. fapt semnalat nu numai de numeroşi cercetători ci şi de practica şcolilor de surzi. ei au nevoie de sfaturi competente pe care le găsesc extrem de rar. Prin urmare. cînd apar probleme legate de sănătatea sau de instruirea copilului. M) ş. se ajunge la acceptarea copilului surd ca o fiinţă ce trebuie tratată la fel ca orice copil ce are dreptul la dragoste. Toate aceste sfaturi crează în mintea părinţilor sentimente de îndoială. cu acuzaţii la adresa personalului medical. să vadă pe copilul lor surd într-o lumină pozitivă. mediul vizual şi limbajul. ei au o educaţie rudimentară.. li-se recomandă să facă operaţie de implant cohlear la copil deşi aceasta nu ar îmbunătăţi auzul. la viaţă. sub capacitatea lor. copiii surzi se dezvoltă la fel ca şi alţi copii auzitori de aceeaşi vârstă.

fără să rămână in urmă la celelalte materii. mai târziu. copiii surzi vor rămâne dezavantajaţi în privinţa asimilării limbajului verbal. „Legea drepturilor civile” a obligat şcolile să ofere şanse egale de educaţie copiilor care nu au limba engleză ca limbă maternă. cultură şi la disciplinele legate de arta limbajului.formarea accelerată a unei imagini sănătoase despre sine a elevului . pe baza limbajului gestual. este generator de noi semne.dezvoltarea capacităţii lui cognitive . fiind cel mai bun model de limbaj care inclus în cadrul limitelor biologice ale acestora. acestea se transferă la învăţarea celui de al doilea limbaj pe care îl pot învăţa cu mai multă uşurinţă.N. Instruirea biculturală şi bilinguală (sau instruirea bi-bi) poate include câteva componente. abordarea învăţării limbajului verbal ca a doua limbă.1996). . deoarece forma lui scrisă implică reprezentarea sunetelor pe care copiii surzi poate că nu le-au auzit niciodată. Pentru a beneficia de această lege nu are importanţă ce limbă vorbesc părinţii ci ce limbaj foloseşte copilul (H.1995). materiile şcolare sunt predate folosind limbajul primar al copilului la istorie.Mahshie. În plus. poate fi folosit ca mijloc de obţinere a informaţiilor şi ca instrument de comunicare între surzi. Cred că nu surprinde pe nimeni faptul că elevii sunt mai bine educaţi într-un limbaj pe care îl cunosc bine. Abia după ce au suficiente priceperi în acest prim limbaj. se acordă atenţie predării istoriei şi culturii americane în scopul învăţării limbii engleze pentru ca. 103 . El este singurul limbaj care poate fi învăţat în mod natural. Despre folosirea limbajului gestual ca primă limbă în educaţia persoanelor surde Putem considera că limbajul gestual este limbajul matern al copiilor surzi din toate ţările.mult posibil comunicarea verbală şi de profesori specializaţi să lucreze cu copii handicapaţi. copilul surd ar putea să înveţe limbajul verbal. chiar dacă sunt fluenţi în folosirea limbajului gestual. pe baza limbajului gestual şi a moştenirii culturale proprii.Lane. Pornind de la această ipoteză Guvernul american a adoptat în 1965 „Legea educaţiei bilinguale” care acordă finanţare diverselor activităţi care promovează folosirea limbajelor minoritare în şcoli. poate să ofere cea mai bună şansă copilului surd pentru ca acesta să reuşească să asimileze limbajul verbal. De asemenea. elevii să fie instruiţi exclusiv în limba engleză.1989). Kannapell. fapt menţionat şi de alţi autori (B. el este guvernat de reguli gramaticale vizuale.crearea unei punţi între cunoştinţele culturale şi lingvistice ale elevului . (S. Prin urmare. Nu punem la îndoială necesitatea unor astfel de servicii dar aceşri părinţi ar trebui să ştie că există şi părinţi surzi care-şi cresc mai bine copiii lor surzi fără aceste multe şi costisitoare servicii puse în balanţă cu rezultatele realizării şcolare şi ale dezvoltării psihice. pentru a înlătura bariera de limbaj din calea educaţiei lor. după părerea noastră. Acest obiectiv poate fi realizat prin: . cu uşurinţa cu care se învaţă limbajul matern de către copilul auzitor. Astfel. Cu toate aceste aspecte pozitive. Deoarece limbajul gestual este un limbaj natural. Totuşi. .

formarea deprinderilor de citire şi a celor expresive în limba naţională a elevului. mai creativi în rezolvarea de probleme (K. mai mult. atitudinea faţă de sine şi faţă de şcoală. sunt mai flexibili sub aspect cognitiv.Lambert. W. care să faciliteze apoi învăţarea limbajului verbal.au ajuns la rezultate similare. mai buni la analizarea structurii propoziţiei şi la descoperirea regulilor în general. În acest domeniu s-au efectuat numeroase cercetări. în timp ce folosirea limbajului elevilor minoritari le dă acces spre informaţii şi le dezvoltă competenţa în a doua limbă. că performanţele nu se datorează pur şi simplu fluenţei în limbajul verbal al copiilor minoritari în propriul limbaj ci. ştiinţe sociale. mai capabili să reorganizeze situaţiile perceptive. Din cele expuse mai sus rezultă implicaţiile pentru cei mai mulţi elevi surzi care trebuie să înveţe limbajul verbal ca a doua limbă. mai sensibili la relaţiile semantice între cuvinte. nu sunt necesare astfel de cercetări în cazul elevilor surzi. să-i pregătească pe profesori în predarea limbii naţionale ca a doua limbă şi să angajeze instructori din rândul aceluiaşi grup minoritar de unde provin elevii. 1984 ) sau în Canada asupra copiilor proveniţi din Rusia (Swain şi Lapkin. limbajul gestual nu poate fi înlocuit de nici un limbaj verbal. Hoover şi Calfee. 1991). dar toate au realizat că cu cât este mai mare încorporarea limbajului şi culturii elevilor minoritari în programa şcolară cu atât este mai semnificativ succesul acestor elevi (Cummings şi Swain. Alte studii efectuate în SUA asupra copiilor hispanici (Mace-Matluch. ascultare. 1977. 1986). Spre deosebire de alte limbaje minoritare. A. în plus. sistemul de educaţie bilinguală modernă care se aplică în 104 . Mai mult.a. 1991 ş. conchide autorul citat. Lane consideră că rezultatele teoretice şi practice obţinute în cazul elevilor auzitori minoritari pot fi aplicate şi asupra copiilor surzi. În cei peste 100 de ani de folosire a limbajului verbaloral şi a diverselor sisteme artificiale de codificare manuală a limbajului nu s-a ajuns la realizarea succesului şcolar şi nici la performanţa scontată în limbajul oral. matematică. (1985) au arătat că favorizarea educaţiei bilinguale a copiilor minoritari a dus la rezultate superioare la probele de citire. Cu toate că nu s-au efectuat cercetări legate de bilingualismul copiilor surzi.Willig. încorporarea culturii lor contribuie la crearea unei atitudini pozitive faţă de propria identitate şi faţă de şcoală iar toate acestea sporesc performanţa şcolară. Ei au constatat. H. 1986.Reynolds. În 1974 Congresul SUA a analizat din nou „Legea şsnselor egale la educaţie” şi a pus accent pe educaţia biculturală.). Actualmente. Alte studii au constatat că elevii auzitori bilinguali sunt superiori celor monolinguali în ceea ce priveşte realizarea sarcinilor cognitive. Astfel. Cercetările lui A.Hakuta. competenţe lingvistice. cerînd autorităţilor din educaţie să-i informeze pe profesori în legătură cu problemele culturale speciale ale copiilor cu limbaj minoritar. Limba de predare în clasă trebuie să fie la început limbajul gestual până la formarea priceperilor lingvistice şi a cunoştinţelor de bază legate de limbajul gestual. competenţei lor lingvistice în limba lor maternă..

Opoziţia manifestată de profesorii auzitori faţă de limbajul gestual a dat naştere la crearea şi răspândirea unor sisteme artificiale de codificare manuală a limbajului verbal care presupun nu numai „împrumutarea” semnelor din limbajul gestual şi folosirea lor în ordinea cuvintelor din limbajul verbal ci şi inventarea de semne care să ofere o „potrivire vizuală” cu structura gramaticală a limbajului verbal. În fine. nu va mai fi nevoie de clase cu efective reduse de elevi. Eşecul educaţiei surzilor. Desigur. deoarece surzii nu vor putea să audă limbajul conversaţional şi nici pe cel care asigură succesul şcolar. limbajul verbal nu va putea niciodată să înlocuiască total limbajul gestual ca limbaj de instruire. luarea unui limbaj vizual natural şi crearea unui sistem artificial care îşi propune să reprezinte limbajul verbal natural pe cale vizuală nu poate să îmbunătăţeacsă fluenţa în limbajul oral şi nici competenţa lingvistică a elevilor surzi. principiile care stau la baza lui comparativ cu limbajul verbal. Desigur. De pildă. unde studierea limbajului gestual să nu fie plasată pe ultimul loc. să-şi dezvolte cultura în limbaj gestual şi să studieze limba majoritară pe fundaţia pusă de limbajul gestual. părinţii lor şi profesioniştii din domeniu nu mai poate fi tolerat. Poate că dacă atât profesorii cât şi elevii surzi vor fi fluenţi în folosirea limbajului gestual. obiecte noi de învăţământ. să se corecteze neajunsurile. o abordare raţională a predării limbajului verbal ca a doua limbă pentru utilizatorii de limbaj gestual poate începe cu o analiză prin opoziţie a gramaticii celor două limbaje. a dovedit că elevii surzi au obţinut o îmbunătăţire atât a performanţelor şcolare cât şi a cunoaşterii limbajului verbal. cu care se confruntă copiii surzi. Ca orice nou proces. toţi profesorii auzitori trebuie să cunoască bine limbajul gestual dacă vor să lucreze în şcolile pentru surzi. De asemenea. De asemenea. cursuri. determinat de mai mulţi factori. succesul ce s-ar putea obţine prin aplicarea educaţiei bilinguale la copiii surzi nu va veni în mod automat doar prin schimbarea orientării sistemului de învăţământ spre limbajul gestual. Angajarea de profesori surzi poate fi o resursă valoroasă pentru colegii lor auzitori şi ca modele de roluri pentru elevii surzi. Nici în prezent nu s-a ajuns ca profesioniştii sau oficialii din învăţământul special să-i accepte pe surzi ca aparţinând unei minorităţi lingvistice. Noi trăim acum într-o lume a tehnologiei informaţiei tot mai complexă. Însă. Limbajul gestual ca limbaj minoritar poate fi folosit ca resursă ce trebuie cultivată şi promovată nu numai ca auxiliar cum se procedează astăzi în şcolile noastre. să se experimenteze. diverse materiale care să permită elevului surd să studieze limbajul gestual aşa cum fac elevii auzitori cu limbajul lor matern. care solicită 105 . aceşti profesori surzi trebuie să cunoască bine structura limbajului gestual. Educaţie bilinguală ar putea reduce abandonul şcolar şi a şomajului la tinerii absolvenţi surzi. Profesorii trebuie să fie pregătiţi să abordeze teme noi. trebuie să existe o fază de dezvoltare. trebuie să se elaboreze manuale. în care să se conceapă metode şi materiale noi. În această situaţie vom rămâne cu perspectiva că copiii surzi vor trebui să achiziţioneze limbajul gestual în mod natural.Suedia.

de educare a copiilor cu disabilităţi în şcolile ordinare. cel puţin în principiu. Toate eforturile s-au îndreptat spre a-l face pe surd să înveţe să înţeleagă limbajul verbal şi să vorbească. însă. Limbajul gestual ar putea fi învăţat mai târziu. aceste eforturi devenind o obsesie a cadrelor didactice până spre sfârşitul anilor 1970. ca adulţi. Desigur. comunitatea surzilor este de părere că a fi supus la o activitate extensivă de învăţare a limbajului verbal este o experienţă destul de stressantă pentru elevul surd. 6 Competenţa lingvistică în limbajul gestual şi verbal Se cunoaşte că în cursul secolului al XIX-lea limbajul gestual. În practică. s-a diminuat numărul şcolilor speciale cu internat în mai multe ţări. folosirea tuturor mijloacelor de comunicare în activitatea de predare-ascultare.ca locurile de muncă viitoare să fie ocupate de persoane cu pregătire şcolară cel puţin la nivel de liceu. metoda comunicării totale a constat în folosirea preponderentă a limbajului oral însoţit de un anumit volum de semne. Din contră. Acest curent al mainstreamingului. a putea să vorbeşti oral. Vor dispare multe locuri de muncă accesibile odinioară surzilor cu pregătire slabă. astfel că foarte puţini dintre surzii care au învăţat limbajul gestual la o vârstă mai înaintată posedă competenţa şi fluenţa în limbajul gestual ca şi surzii care au început să folosească acest limbaj încă de la naştere. să nu mai fie „persoane cu disabilităţi”. ea fiind. Noua societate cere ca educaţia surzilor să fie reconceptualizată şi restructurată sau învăţămntul special să se dovedească destul de adaptativ pentru a satisface necesităţile de educaţie ale acestui grup minoritar şi cultural deosebit. Curs nr. este foarte util pentru integrarea în societatea majoritară dar nu este întotdeauna posibil. după ce copilul a pornit-o pe drumul progresului în vorbirea orală. înteligibil. a început să fie exclus din şcolile pentru surzii din Europa şi din Statele Unite. Sub influenţa mişcării integraţioniste. să poată vorbi şi să fie egali cu auzitorii. când s-a acceptat limbajul gesturilor în aceste şcoli. 106 . a avut consecinţe dezastruoase în cazul copiilor cu surditate gravă din ţările din Vestul Europei. cu toate că este abia la început în cazul şcolilor pentru surzi din ţara noastră. Se cunoaşte că există o penalizare dacă se întârzie cu învăţarea limbajului gestual la o vârstă mai mică. Astfel comunicarea totală a luat locul oralismului. Adeseori li se spune părinţilor cu copii surzi că aceştia nu trebuie să înveţe prea devreme limbajul gestual deoarece este mai uşor de învăţat decât limbajul verbal şi ar putea să devină o piedică în calea învăţării acestuia din urmă. Profesorii şi mulţi părinţi care au copii surzi sunt convinşi de nevoia copiilor lor de a învăţa limbajul verbal astfel încât. ca instrument principal de comunicare al surzilor.

se poate ajunge la conturarea unui limbaj gestual naţional uniform pentru toate regiunile tării. ci fiindcă el este un limbaj natural al surzilor. Astfel. Extrapolând. în timp. Oricum. există unele diferenţe regionale în execuţia şi forma gesturilor. deoarece este un semn de inferioritate dacă se bazează numai pe limbajul gestual fără voce. ei au nivele diferite de dexteritate ale mâinilor. Însă. Pe parcursul dezvoltării spre viaţa de adult. deoarece este o limbă naturală pentru cel care o învaţă într-un mediu favorabil. cu atingerea unor obiectve imediate. dar aceasta nu asigură fluenţa şi competenţa în limbajul gestual. aşa cum limbajul unei persoane care provine dintr-o anumită regiune prezintă unele variaţii regionale. Învăţarea limbajului gestual pare să fie uşoară pentru surzi nu din cauză că este simplu. Unii afirmă că acest limbaj poate fi învăţat în 2 ani sau chiar în 6 luni.Ideea că limbajul gestual este uşor de învăţat este promovată chiar de unii surzi. care nu constituie abateri de la normele limbii literare. engleza sau franceza) în diferite ţări. care nu pot fi depăşite decât printr-o comunicare gestuală cu cât mai multe persoane provenind din regiuni diferite. li se reaminteşte mereu surzilor să folosească vocea. degetelor. De aici s-a ajuns la ideea educaţiei bilinguale pentru surzi. putem afirma că se poate contura un "limbaj internaţional" comun pentru cei care folosesc aceeaşi limbă (de ex. un fel de „Esperanto”. acest lucru se poate realiza doar între participanţii din diferite ţări care se întâlnesc adesea la conferinţe internaţionale şi îşi formează un limbaj „esperanto” gestual. într-o perioadă aşa de scurtă surzii sau auzitorii pot să stabilească o comunicare utilă. Aceste atribute psihice. particularităţi temperamentale şi de personalitate în executarea gesturilor. Diferenţe personalizate Aşa cum oamenii sunt diferiţi sub aspect fizic. Aprecierea greşită a fluenţei „elevilor pe termen scurt” ar duce la părerea că limbajul gestual este un limbaj simplu. fizice şi psihologice vor influenţa în mare masură expresivitatea gestului. la aceste intâlniri 107 . cu atât va fi mai uşor pentru el să–şi folosească gesturile într-un mod cât mai personalizat. De asemenea. în special de cei care au pătruns mai târziu în colectivitatea surzilor. nu putem vorbi de existenţa unui limbaj gestual internaţional propriu-zis ci de limbaje naţionale cu elemente de internaţionalitate. al proporţiilor dintre diferitele părţi ale corpului. El este incomparabil mai uşor de învăţat decât limbajul verbal care nu poate fi auzit. În scopul facilitării comunicării între participanţii din diferite ţări la conferinţe internaţionale unde se foloseşte limbajul gestual. Conform unei convenţii unanim acceptate. al persoanelor care se bazează pe vedere în viaţa cotidiană. Cu cât un gesticulator devine mai familiarizat cu modul lor de executare. Orice primă limbă este mai uşor de învăţat. dar nu este clar cum vor interacţiona cele două limbaje în educaţia surzilor. Într-adevăr. comitetul pentru limbajul gestual de la nivelul Federaţiei Mondiale a Surzilor a elaborat mai multe ediţii ale limbajului gestual internaţional „Gestuno”.

şi limbajul gestual a evoluat atât idiosincretic cât şi idiomatic în general dar şi în familiile de surzi în trecerea lui de la o generaţie la alta. Asemănări şi deosebiri între limbajul gestual si cel verbal Literatura se specialitate ne-a relevat că vocabularul unei limbi dezvoltate cuprinde sute de mii de unităţi lexicale... De exemplu. 1957) ceea ce conferă acestui limbaj o universalitate relativă.Diacikov. . A.a.a pune plugul înaintea boilor”ş. între limbajul gestual şi cultura naţională a unei ţări există o strânsă legătură.Penilla. iar cel mai dezvoltat limbaj gestual nu depăşeşte 7000 de unităţi gestuale. unele gesturi folosite pe plan naţional au căpătat o circulaţie internaţională prin folosirea lor mai frecventă.. care n-a putut fi depăşită de nici o limbă.B.Rawlings. cercetarea comparativă a gesturilor a depistat circa 900 de gesturi comune mai multor limbaje gestuale naţionale (A. Însă. nu putem vorbi de un limbaj internaţional al gesturilor.. Aceste gesturi au fost considerate preferabile şi mai corecte sub aspect cultural şi politic de surzii respectivi. limbajul gestual internaţional. fiecare limbaj gestual fiind diferit de la o ţară la alta şi impregnat cu elementele culturale specifice fiecărei ţări. exprimă o singură idee.. De asemenea. A. cu membrii famliei sale. Pentru a comunica cu o persoană surdă. În acest fel se face apel la sensul figurat al cuvintelor.expresie figurată” avem în minte mai multe cuvinte care. R. De asemenea.N.R. reprezentată de mişcarea degetului index sub buza de jos. Totuşi..vânt la pupa”. cu introducerea de neologisme ş. inclusiv Esperanto. cu comunitatea de surzi nu este suficient să se cunoască dicţionarul gestual.expresie” sau . Sunt necesare cunoştinţe mult mai largi despre tot ce este legat de persoana surdă şi în special de un contact permanent cu această colectivitate în toate ipostazele vieţii sale. pentru cele 56568 de cuvinte din „Dicţionarul limbii române moderne” s-a constatat că există 2250 de gesturi corespunzătoare (I.a face lucrurile pe dos”.L. de la o şcoală la alta sau de la o regiune la alta dându-i chiar o “culoare locală” limbajului din ţara respectivă. 1992). cum ar fi .Drăguţoiu. care are forma unei mingi de rugbi sau pentru „Rusia”. În timp. Limbajul pe care îl foloseşte o persoană surdă se află in inima identităţii sale culturale şi de aceea există o luptă permanentă de păstrare şi de dezvoltare a acestui limbaj de către colectivitatea de surzi.a.I. În limba română. Ca toate limbajele vii. .a profita de condiţii favorabile” a avea . când utilizăm termenul de .1989). Încercând să trecem în exprimăm acest tip de expresii 108 .Schildroth.Allen. Aşa este cazul cu numele propriu al ţărilor de unde provin surzii.internaţionale se foloseşte limba engleză în comunicarea scrisă iar în cea orală.(T. Aşa este cazul pentru „România”. în sensul influenţării acestui limbaj cu bogăţia mai mare a vocabularului acestuia.Taylor. limbajul gestual şi identitatea de sine a persoanei surde sunt inseparabile. Rezultă că limbajul gesturilor este de 75-100 de ori mai sărac decât limbajul verbal (A. trecând astfel în uz internaţional.F. surzii fiind ceea ce vorbesc. 2003). împreună.

de momentul apariţiei surdităţii. Anne Ducros şi Thea Nougaro au arătat că..ad literam”. de influenţa mijloacelor mass-media.om şiret” nu că omul este un vulpoi (animal) dacă se ia inţelesul . cuvintele fiind folosite cu un sens diferit de cel general cunoscut. Combinarea acestor trei caracteristici poate să redea o reprezentare delicată şi. limbajul gestual este un limbaj vizual deoarece semnele sunt motivate prin iconicitatea lor şi nu numai.. acest tip de .acest om este un vulpoi” care semnifică faptul că este un . . Însă procesul creării diferitelor metafore ne arată că nu toate imaginile pot fi transpuse. Acestea reprezintă funcţia poetică şi creatoare a limbii. care este un semn iconic. a spiritului.. Limba română este foatre bogată în imagini.. Ca şi în limba română.. constatăm că acest termen nu se potriveşte întrutotul.în limbajul gestual românesc. a publicităţii ş.prescurtare semnificativă” conferă capacitatea de rezumare într-un gest a unei idei mult mai complexe exprimate în limbajul verbal. figurat şi idiomatic în acelaşi timp. Putem afirma că surzii sunt cel puţin bi-culturali. prin deplasarea semnului în apropierea inimii se poate obţine o metaforă . limbajul gesturilor poate să redea expresii metaforice care aparţin influenţei culturale a limbajului verbal.a. Ei posedă propria cultură dar aceasta este impregnată în egală măsură cu elemente ale culturii majoritare în diferite grade.a deschide fereastra sufletului. de profunzimea ei.. într-o cercetare efectuată în 1997. Aşa cum au evidenţiat mai mulţi autori. în funcţie de educaţia primită. 2004).fereastră”. pe care le amintim mai jos: 109 . Cu toate acestea. de anturajul în care se învârte persoana surdă. În limbajul gestual finlandez se cunosc cel puţin 11 moduri în care pot fi create gesturi noi ( Riita Vivolin-Karen şi Kaisa Alanne. persoanele surde se ataşează de sensul literal al cuvintelor ce compun o expresie şi nu înţeleg ideea generală ce decurge decât după mai multe explicaţii. Acest fapt ne determină să credem că limbajul gestual are un caracter foarte expresiv. în special cea colocvială. Crearea de gesturi noi Prin gesturi noi înţelegem acele semne care au fost create în cursul comunicării gestuale referitoare la acele obiecte care nu aveau în acel moment un semn folosit în mod obişnuit sau gesticulatorul nu-l cunoştea şi care s-a stabilizat mai târziu intrând în uzul general. Mâinile reproduc forma cadrului ferestrei şi mişcarea realizată de deschiderea ei. In orice ţară surzii se află într-o situaţie particulară.. De pildă.. Surzii consideră că limba română este imagistică în ansamblul ei. Gesturile unice nu se pot traduce în limba română decât printr-o perifrază. în general. imperfectă a expresiilor idiomatice. în general. Modalitatea în care sunt formate aceste expresii diferă considerabil. Un alt exemplu este cel de . De ex. astfel că expresiile din limba română pot avea un sens total diferit de cel exprimat în limbajul gestual dacă sunt traduse literal. deoarece folosesc o limbă minoritară când limba majoritară este diferită.

create prin procedeul metaforei. proiect.crearea de gesturi prin derivare.crearea de gesturi prin abreviere. cum ar fi cele referitoare la zilele săptămânii.Zboară cu un aeroplan”. Astfel de împrumuturi sunt. Se mai cunosc acele împrumuturi prin translaţie. de ex. Fenomenul este similar şi pentru alte obiecte cum ar fi . 110 . .. cum ar fi gestul . . Pronunţarea acestor cuvinte confirmă semnificaţia gestului.. etc. nu exista un gest fixat pentru el dar nici în dicţionar nu era menţionat.cip” etc. De ex.Întoarce cheia în broască”). ... În momentul când aceste gesturi noi se schimbă în gesturi fixate. adesea împrumuturile prin translaţie efectuate în limbajul gestual sunt împrumuturi din limbajul verbal. combinaţii. .. . se referă la toate semnele iniţializate.crearea de gesturi prin lărgirea semnificaţiei gesturilor existente..crearea de gesturi prin parafrazarea unei explicaţii. De ex.împrumuturi speciale”. . telefon cu text. a se spăla. mişcarea sau locul de articulare al gestului. sistem. . constă în formarea unui gest nou prin schimbarea formei celui existent. . . formate prin translaţia cuvântului sau gestului din limbajul sursă în limbajul ţintă astfel încât structura limbajului sursă este menţinută. din alte limbi sau din alte limbaje gestuale se numeşte împrumutare prin citare. acest gest se schimbă într-un gest fixat şi adesea este iniţiată o pronunţare a cuvântului din limbajul verbal.telefon mobil”. De obicei. preţuri sau ore incluse în orientarea. inginer.: a plănui – tehnologie.crearea de gesturi prin încorporare..gesturile polisintetice.: . tactică. desemnează o schimbare adusă unui gest care acţionează ca predicat polisintetic pentru a forma un substantiv. Astfel de gesturi descriu forme. mărimi. Gesturile care au fost împrumutate din alte limbaje gestuale şi a căror formă s-a schimbat parţial sunt aşa numitele . se referă la crearea de gesturi compuse prin combinarea a două sau cel mult trei gesturi care descriu cuvinte împrumutate din limbajul verbal. Un împrumut complet adaptat din alt limbaj gestual este numit împrumut general.crearea de gesturi prin conversiune. Iniţial. prosop.: computer. . prin adăugarea sau scăderea unui element din gestul iniţial. Semnificaţiile diferite ale acestor gesturi se pot citi de pe buzele gesticulatorului ale cărui gesturi urmează pronunţarea cuvintelor care pot fi cititi de pe buzele lui.crearea de gesturi prin împrumuturi.hetero”.. un gest care descrie cum este ţinut un telefon celular la ureche în cursul unui apel. gesturile care denumesc ţări şi oraşe din alte ţări. ele pot funcţiona ca o componentă a unui gest compus sau ca gest independent..a construi-constructor (prin adăugarea semnului de persoană la verb). De ex.. De ex.laptop”.internet”. de exemplu.. când a apărut telefonul celular. Treptat. Aici pot fi adăugate numere şi gesturi care exprimă numere referitoare la clădiri.. moduri de funcţionare sau de manevrare.:(.a se şterge. De ex..

Gesturile au fost comparate cu cuvintele din limbajele verbale. unele fiind vizibile. . Prin această schimbare sau cristalizare. ele având aceleaşi sarcini ca şi cuvintele în limbajele sonore. atunci când sunt combinate. ca urmare a cercetărilor efectuate de tot mai mulţi lingvişti. de ex. mişcarea degetelor se poate schimba şi o parte din dactilare poate fi omisă.a. principiile lui de formare.. De ex. este constituită din o combinaţie de mijloace cum ar fi expresia facială şi corporală. se numeşte terming. care este principalul mijloc de comunicare al persoanelor cu surditate profundă. la fel ca şi în limbajul sonor. el a evoluat într-o direcţie vizuală. caracteristicile manuale şi nonmanuale componente ş. diferită de cea cu care suntem obişnuiţi. se pare că auzitorii nu acceptă cu uşurinţă regulile gramaticale specifice limbajului gestual. care combină la întâmplare gesturile şi mimica. Aceste semne sunt formate de diferite părţi ale corpului. etc. care a evoluat de a lungul vremii şi a devenit un sistem de comunicare esenţial şi valoros pentru aceşti oameni. Informaţia transmisă pe cale vizuală. folosirea spaţiului de gesticulare şi gesturi. care au evidenţiat complexitatea acestui limbaj. pentru a forma mesaje similare cu o telegramă. Acest limbaj bogat şi complex este visual. compact-disc. Din cauza insuficientei cunoaşteri a regulilor gramaticale ale limbajului gestual şi a modalităţilor specifice de redare pe cale vizuală a informaţiei. prin intermediul limbajului gestual. .dischetă. Din acest motiv. În ultimii ani această atitudine s-a schimbat. gestul este format din două litere lae aşa-numitului alfabet manual vechi (T şi X). ceea ce nu este acceptat de comunitatea surzilor.împrumutarea de gesturi din limbajul verbal pentru denumiri profesionale cum ar fi. În ceea ce priveşte limbajul gestual. modalităţile de redare a categoriilor gramaticale specifice acelei limbi.: TAXI.crearea de gesturi prin dactilarea unui cuvânt în ansamblul lui astfel încât dactilarea schimbă sau cristalizează un gest nou.Limbajele gestuale sunt formate din gesturi/semne care. Iconicitatea gesturilor Ce este un gest şi care sunt elementele lui Când învăţăm o limbă străină. 7 Clasificarea gesturilor. a persistat convingerea că limbajul gestual este un limbaj inferior. De cele mai multe ori se preferă să se folosească acest limbaj cu ordinea aranjării gesturilor proprie limbajului verbal. acceptăm diversele schimbări privind ordinea cuvintelor în propoziţie. 111 . iar regulile sale de combinare a gesturilor se adresează în primul rând vederii. elementele spaţiale. chiar dacă sunt diferite de limba noastră maternă. Curs nr. mişcarea.. Relaţia limbajului mimico-gestual cu cu gândirea. gestual şi spaţial. formează propoziţii şi fraze.

. cunoaşterea acestei origini facilitează asimilarea gesturilor. aşa cum limbajul verbal nu este o colecţie de onomatopee. imitative şi transparente”. elementele care poartă informaţia esenţială diferă puţin în funcţie de vârsta celor care folosesc limbajul gestual (de ex. Wald. Însă. între zone geografice (in zonele meridionale faţă de cele nordice)0. comunicarea verbală decurge ca un proces natural şi fără efort. le interpretează şi formulează un răspuns. plămânii şi buzele conlucrează la emiterea sunetelor. mai ales când limbajul gestual a putut fi studiat cu ajutorul video-casetelor. limba. putem afirma că limbajul gestual nu este o simplă colecţie de gesturi.altele. imaginea vizuală oferită de această origine constituind o legătură între formarea gestului şi semnificaţia lui. sau chiar între persoane din aceeaşi zonă dar care au particularităţi temperamentale diferite ş. Astfel de combinaţii de gesturi au loc în conformitate cu structurile gramaticale ale fiecărui limbaj gestual. între copii şi adulţi). Clasificarea gesturilor Multă vreme limbajul gestual a fost considerat inferior limbajului verbal. Dar nu este posibil întotdeauna să oferim explicaţii ştiinţifice cu privire la legătura dintre gest şi originea lui. Mişcările acestora sunt trimise spre zonele receptive din creier. un sistem de comunicare brut şi primitiv. Unele teorii au sugerat că primele încercări ale fiinţelor umane de a vorbi au fost onomatopeice (L. prin intermediul vederii. aceste variaţii sunt considerate normale. corzile vocale. în zona percepţiei vizuale. un limbaj ireal. Cu toate că unele gesturi sunt standardizate. Într-adevăr. sentimente. De pildă. un limbaj bazat pe vedere va funcţiona în mod diferit de cel sonor. un înlocuitor sărac al acestuia până la primele studii lingvistice efectuate de William Stokoe (1964). de semne sau de mişcări mimice şi pantomimice. Abia după 1960 s-a schimbat această atitudine. Pe baza cercetărilor efectuate de mai mulţi autori. este important nu numai să se înveţe cum se execută corect gesturile ci şi să-i înţelegem pe surzi şi să apreciem bogăţia şi varietatea limbajului lor. Aceştia au respins limbajul gestual ca fiind . Aşa cum un cuvânt poate avea diferite semnificaţii în context. pentru a reda sensuri sau nuanţe diferite. S-a observat un interes din partea auzitorilor faţă de originea gesturilor. Prin urmare. care le analizează. aşa şi un gest poate fi realizat în mai multe variante.a. unele 112 . 1973).gesturi întâmplătoare. unde acestea sunt interpretate şi se elaborează un răspuns. la fel şi limbajul gestual nu este o colecţie de iconograme. idei. Desigur. nu. transmit mesaje la creier. Această diferenţă a produs timp de sute de ani confuzii în mintea celor care au intrat în contact cu limbajul folosit de surzi. În cazul limbajelor gestuale participă părţile vizibile ale corpului care. El are un set bine organizat de simboluri şi de reguli folosite pentru a comunica informaţii. Gesturile înseşi constituie numai o parte a informaţiei vizuale. Între anumite limite. Când acest lanţ complex funcţionează normal. De multe ori.

artificiale.petrol”-.trecerea mâinii prin faţa ochilor în semnul de “este opac”. ...a turna din ibric”.“are creastă”. c) Mâna însăşi poate constitui un obiect sau o parte a lui. aşa şi în limbajul gestual pot exista grade diferite de apropiere de obiectul reprezentat. Aceste trei modalităţi de creare a gesturilor sunt foarte diferite încât cu greu pot să contribuie la crearea vocabularului de gesturi. .a bea”). de ex. ţigară -. având o asemănare trecătoare cu acesta sau pot fi atât de abstracte fără a avea nimic comun cu obiectul. tubular.Rusticeanu (1935)... 2) semne artificiale (pentru întuneric. . sertar -. “negru”).a bea”.. . gâscă. 1) semne (gesturi) naturale (care sunt legate de obiect prin însăşi aspectul lor). care pot fi recunoscute uşor de începători (de ex.. casă. obiect curbat. Aşa cum în artă se pot recunoaşte imaginile. În comunicarea mimico-gestulă surzii se pot folosi de mai multe categorii de semne sau gesturi: naturale. raţă – se imita macaitul ratei cu degetele mare. dar cele mai multe au doar legături tangenţiale cu acestea. Când se cunoaşte semnificaţia. b) Se imită apucarea şi manevrarea obiectului (cană -.. de aceea s-au creat clasificatori. Alte gesturi prezintă doar o idee vizuală a semnificaţiei obiectului..a conduce un autoturism” etc).cine?”).. Un al treilea grup de gesturi este complet codificat şi nu oferă nici un indiciu vizual (de ex..a deschide un sertar”. gesturile putând fi percepute vizual pe o scară mergând de la pictorial. a elaborat o interesantă şi originală sinteză a diverselor sistematizări ale comunicării gestuale astfel: I. 3) dactilemele (semne digitale care imita mai mult sau mai putin literele alfabetului). putând fi recunoscute cu oarecare dificultate (de ex.a alimenta o maşină cu petrol” etc. Alte gesturi sunt translucide..ibric”-.se imită mersul legănat al gâştei. Gesturile de origine pictorială sau iconică pot fi executate în trei feluri: a) degetele sau toată mâna imită conturul formei obiectului (afiş.Gesturi naturale : Gesturi simple: 113 . formele sau ideile autorului. card. perete.ieftin”. 4) semne indicatoare (indicarea obiectelor care se află în câmpul vizual al celor care discută în timpul comunicării ).gesturi au o legătură mai strânsă cu reprezentările obiectelor descrise. rotund etc).. cărare. care se duc la buye si imita macaitul ratei). de exemplu semnul pentru casă.a tăia cu foarfeca”. devine clară legătura dintre formă şi sens. cocoş. automobil -. Dacă gesturile ar fi numai pictoriale. . iconic spre abstract.“are acoperiş”. indicatoare.a fuma”.a aprinde bricheta”. În cazul gesturilor abstracte putem remarca lipsa oricărei legături cu obiectul reprezentat. fără valoare). Dimitrie. Pe această bază gesturile pot fi grupate în gesturi transparente.. Acestea implică o convenţionalitate mai mare. index si mijlociu.foarfecă”-. . mesajele ar putea fi înţelese fără dificultate şi nu ar mai fi nevoie de lecţii pentru a le învăţa. care sugerează că ceva este redus.. brichetă -.

d) Exprimă efectul: dă naştere unor grimase pentru acru.măgar” (se arată urechile mari cu ambele degete mari atingând urechile.). surditate ş. .. Gesturile plastice sunt tot gesturi descriptive: corpul propriu serveşte pentru descriere (soldat. arată gulerul sau referindu-se la fereastră.... celelalte degete fiind rasfirate) ş. Sunt gesturi simbolice de ex. b) Materializarea modului de fabricare: împletirea ciorapilor. amintesc de figurile obiectelor (desenul în aer a liniilor unei figure geomtrice.a.d. de exemplu. . c) Materializarea modului de întrebuinţare: gesturile pentru degetar. fermoar ş. înţeapă. În stânsă legătură cu ambianţa comunicării şi conţinutul la care se referă.. a mânca.cireşe”: gestul pentru culoarea roşie şi scuiparea sâmburelui” ş. surzii nu le mai redau prin semnul mimico-gesticular. pentru raporturile spaţiale etc. sinonime. naştere etc. Toate aceste gesturi pot să nu fie esenţiale pentru obiectul semnificat. . .a.a.mama” (se mângâie obrazul duios). gesturile pot acoperi în mod firesc aceleaşi necesităţi. semnul pentru . e) Determinarea exactă a locului : gestul pentru cravată.1) Gesturi demonstrative (indicative sau indicatoare): când obiectul se găseşte în câmpul vizual (arătarea cu degetul a obiectului respectiv. stelei etc.m.a f) Exprimarea unei stări negative : gestul pentru orbire.. 3) Gesturi descriptive. piper ş. gesturile pentru pronume.) 2) Gesturi imitative. Gesturi compuse: . miere”. gestul şi semnificaţia sunt identice: a bea.. ci prin cel indicator: referindu-se la cămaşă.a. când se schiţează o acţiune sau o stare. ferestrei. Semnele arbitare sînt adoptate pe baza înţelegerii (asentimentului) celor care le folosesc. supă ş. Gesturi convenţionale : Ele derivă din gesturile naturale precum şi din cele artificiale. că dacă obiectele asupra cărora se discută sunt în vecinătate. a râde ş.ţânţar” : gestul pentru “zboară şi înţeapă”. tutun. 4) Gesturi metodice: a) Partea considerată pentru întreg. rezultă că 114 .a fi” şi pentru tot ceea ce se include în noţiuni abstracte. . Gesturile naturale şi cele indicatoare au.a. Din studierea structurii şi dinamicii comunicării prin mimico-gesticulaţie. II. Aşa se explică. După acelaşi specialist gesturile mai pot fi: omonime.. Gesturi artificiale arbitare: care “nu sînt în legătură cu cea ce înseamnă”. III.). oţet. de obicei.d.. lucrul la strung etc.tata”(semnul mustăţii răsucite). De exemplu.a. . unei situaţii a unei personae: gestul pentru deţinut. a dormi.a.a. aceeaşi valoare comunicativă. derivate.m.albină”: gestul pentru “zboară.iepure” (se imită urechile. g)Exprimarea unei stări. cu degetele index si mijlociu duse la nivelul urechilor) . a plânge. potcoavei. nasture. : pentru folosirea auxiliarului . pentru a exprima naţionalitatea unei persoane ş. Dactilemele sunt socotite gesturi destinate să reprezinte vizibil fonemele.casa” (se indică acoperişul cu palmele în formă de unghi cu varful în sus). indică fereastra ş. a inimii.

. În funcţie de nivelul dezvoltării psihice al persoanei surde şi de bogăţia informaţională de care dispune. căci după aceea se selecţionează şi se impune pentru toţi un singur gest. concret (intuitiv). costum. care dispun de forţă fizică ieşită din comun sau au alte calităţi. Astfel. pot coexista în comunicare doar la început mai multe gesturi pentru un obiect. pe baza cercetărilor întreprinse asupra surzilor de diverse vârste s-a constatat creşterea frecvenţei şi a valorii comunicative a gesturilor artificiale. ca: îmbrăcăminte. urs. succesele care se obţin în abstractizarea şi generalizarea semnelor. nu diferă de cea în gesturi naturale şi artificiale (convenţionale). în care se generalizează gestul la care recurg profesorii. educatorii sau elevii mai apropiaţi din şcoală (elevii care posedă un anumit prestigiu în faţa celorlalţi datorită rezultatelor la o anumită activitate: buni la învăţătură. 4) relativa universalitate (asigurată de însăşi caracterul intuitiv al gestului Acestei trăsături i s-ar mai putea spune . Trăsăturile gesturilor derivă din imaginile pe baza carora au fost create. iepure.Pufan.aceasta beneficiază de o dezvoltare stadială. cu ajutorul unuia şi acelaşi gest se pot exprima semnificaţii de tip substantival (nominal) şi verbal. Prin semnificaţia lor. 2) semnifiatia nedefinită (deci nelimitata precis). reuşeşte să se impună acel gest care înfăţişează obiectul în modul cel mai inteligibil. în esenţă. troleibuz.Wundt. componentele mimico-gesticulaţiei surzilor îşi schimbă nu numai posibilităţile valorii communicative. Această clasificare. Gestul surdului are întotdeauna caracter situativ (situaţional). Ele exprimă deci noţiuni de specie ca: palton. la diferite activităţi sportive. transport. condiţionarea sporită pe care acesta o primeşte din partea limbajului verbal şi a gesturilor artificiale ale auzitorilor. animale. gesturile naturale şi cele artificiale pot exprima în aceeaşi măsură concretismul 115 . De exemplu. În privinţa posibilităţilor precizării. În cadrul colectivelor de surzi într-o şcoală. cei cu înfăţişare deosebit de plăcută. reducerea frecvenţei (dar nu şi a valorii comunicative) a gesturilor naturale şi indicatoare. cal. Experienţa dovedeşte că. tramvai. care relevă evoluţia limbajului mimico-gestual. El a împărţit gesturile în : a) descriptive şi b) plastice. prin posibilităţile pe care le oferă de a fi folosit cu aceeaşi semnificaţie de către persoane din diverse ţări.caracterul esperantist al gestului”. gesturile sunt inferioare cuvîntului. În clasificarea realizată de Gheilman (citat de C. dar şi frecvenţa în cadrul ansamblului general al comunicării. Există totuşi situaţii. 1972). Prezintă importanţă clasificarea specială care aparţine lui W. 3) paralelismul mimic (poate exista în cazul în care sunt mai multe gesturi pentru acelaşi obiect. de obicei. acestea sunt: 1) concretismul (specificul structural concret). Este un sistem complex de comunicare iar în acelaşi timp supus în permanenţă influenţelor integrării. delimitării şi extinderii conţinutului pe care îl exprimă. amplificării şi diversificării. dar nu exprimă noţiuni de gen.

De multe ori ele sînt considerate caracteristice pentru obiectele la care se referă. un număr de 32 (deci 45%) erau comune. de asemenea. Surdo-pedagogul rus V. duc mâna dreaptă cu palma în jos la frunte. Analog cuvântului. spre a spune prin gest “tată” schiţau sărutarea mâinii drepte (dosul palmei). O atare situaţie nu se întâmplă însă cu cuvintele limbii franceze şi ruse deoarece aceste limbi nu dispun de un număr atât de mare de elemente comune. iar 2. În mimico-gesticulaţie.Flery a constatat. mai ales de către specialişti. Reiese. găsind că 75% din acele semne s-au păstrat şi se folosesc întocmai. pentru semnul “tată”. Limba vorbită este deci mai bogată în denumiri (termeni) decât mimicogesticulaţia.I. Totuşi numărul semnelor pe care le găsim la surzii dintr-o anumită ţară este întotdeauna mai restrâns (de câteva sute de ori mai mic) decât al cuvintelor folosite de către cetăţenii auzitori ai ţării respective. Gestul era legat de felul în care se manifesta atunci respectul copilului faţă de tată. deci.5% au fost înlăturate sau au dobândit o nouă semnificaţie. La baza schimbarii continutului şi abandonarii gesturilor stau de obicei motive sociale. Se constată că trăsăturile pe care le menţionează surdul în mimico-gesticulaţie.obiectelor. 22. semnul mimico-gesticular deţine rol de integrator al experienţei senzorial-logice. Faptul că surzii din diferite ţări. deoarece include acelaşi conţinut limitat al gândirii. surzii din timpul lui Flery. că există multe deosebiri între 116 .5% şi-au modificat caracterul (putând totuşi să fie înţelese). redau de obicei semnul “tată” prin schiţarea “are mustaţă”. echivalente. prin elementul gest. care vor deţine rol de simbol. Obiectul este redus astfel la una sau câteva aspecte intuitive. Nu numai din analiza trăsăturilor gesturilor dar şi a semnificaţiei lor rezultă. numai de către câţiva surzi. apoi sub bărbie. se folosesc de unele semne comune a fost observat de multă vreme. prin simpla lor prezenţă în limbajul mimicogestual nu reprezintă elemente de comunicare superioare celor naturale. fiind subordonate structurii şi nivelului cunoaşterii. Ca element al limbajului. Semnele artificiale folosite de surd. obiectul nu e redat niciodată în totalitatea trăsăturilor sale. Gheilman a făcut o asemenea statistică. În prezent surdo-muţii ruşi. din totalul trăsăturilor obiectului (ale imaginii lui) surdo-mutul selectează una sau un număr foarte restrâns. totodată ea oferă posibilităţi pentru diferenţieri mai multe şi mai precise în gândire. Surzii din ţara noastră. Multe tradiţii şi obiceiuri care s-au schimbat au determinat modificări de aspect sau de semnificaţie la unele gesturi. că gândirea în imagini a surdului dispune de o evoluţie inferioară celei noţionalverbale. chiar dacă persoana respectivă nu poartă mustaţă. în legătură cu un obiect sau altul nu sunt întotdeauna cu necesitate caracteristice. De exemplu. simbolul gestual devine în mod treptat factorul care asigură acumularea şi exprimarea experienţei legată de un anumit obiect sau de o întreagă categorie. Ca. că din totalul de 72 gesturi (urmărite de dînsul la surdomuţii ruşi şi francezi). rol ele sunt.

2001). cele din arta figurativă a auzitorilor sunt întotdeauna mai bogate şi mai accentuate spre a realiza o expresivitate mai mare..Pufan. “carte”. gesturi de tip sinonim. mimico-gesticulaţia evoluează selectiv către raportarea şi folosirea unui singur semn pentru o singură semnificaţie. ca şi noţiunea. Nu trebuie pierdut din vedere că. formarea noţiunilor şi a imaginilor generalizate de “caiet”. Analizând procesul formării unor noţiuni la copilul auzitor. “catalog”. iar apoi a noţiunilor. “fel-soră”= redare prin semnul atingerii longitudinale a degetelor arătătoare de la ambele mâni. “strung” unii autori au constatat că în stadiul demutizării începătoare. (M. ca atare. prin ambele aspecte. procesul cunoaşterii înregistrează o evoluţie asemănătoare (C. Treptat.Popa. Ele au însă o frecvenţă mai restrânsă decât omonimele. mai puţin adecvată pentru însăşi dezvoltarea gândirii în complexitatea ei. Aşa este cazul semnelor de tip omonim. Limbajul mimico-gesticular este mai economic iar în acelaşi timp mai schematic decât limbajul cuvintelor. Mai ales dacă i se cunoaşte numai forma scrisă sau numai pronunţarea. În procesul formării şi dezvoltării comunicării verbale la surzi. contribuie nu numai cuvintele pe care le ia la cunoştinţă în întreaga perioada a demutizarii. De exemplu. ca urmare a faptului că scrisul se poate însuşi mai repede decât pronunţarea. cuvântul va ajunge să deţină rolul pe care îl are în mod obişnuit în limbajul verbal şi în toate celelalte procese psihice (formate pe această cale) ale auzitorului. dispune de posibilităţi de a se deschide în judecăţi şi raţionamente. sînt modalităţi de exprimare specifică gândirii noţional-verbale. Chiar dacă aceste cuvinte au o componenţă fonematică uşor de realizat. Provenienţa acestora constă îndeosebi în variabilitatea semnelor cu care vin copiii la şcoală (înainte de a se impune unul din gesturi pentru fiecare semnificaţie). Se utilizează. a fi muşcat de câine=mişcări de apucare cu mâna şi cu gura. la început pentru îmbogăţirea şi restructurarea imaginilor generalizate. apoi pentru noţiunile exprimate verbal La permanenta îmbogăţire şi restructurare a imaginilor generalizate. în condiţiile unei singure şcoli). la începutul demutizării. trebuie stabilit încă de la început un echilibru între scris şi citit. aceleaşi semn poate include semnificaţii diferite. 1972). de asemenea. precum şi al imaginilor generalizate la surd. cuvântul de obicei deţine rol prea puţin important în procesul gîndirii. Imaginea generalizată. în funcţie de semnele învecinate.câine”. pe baza unei categorii de obiecte cu care copulul vine în contact mai ales în perioada şcolară (de exemplu. La rîndul lor judecăţile şi raţionamentele devin condiţii. el va îndeplini doar funcţii de simplă recunoaştere (mecanică sau conştientă). “pupitru”. În mimico-gesticulaţie. Prin cunoaşterea şi altor obiecte de acelaşi fel se îmbogăseşte 117 . Mimico-gesticulaţia este mai puţin perfecţionată iar.pantomimică şi mimică din comunicarea surdului şi formele respective din artă ale auzitorilor. În coletive sau grupuri de surzi (de exemplu. . se abuzează uneori de folosirea unor cuvinte scrise.

supleţea. De aceea. Această situaţie este consecinţa şablonismului. lărgirea (profunzimea). Nu trebuie pierdut însă din vedere. că însăşi auzitorul recurge la unele semne mimico-gestuale. la surd vin în sprijinul evoluţiei reprezentării sau imaginii individuale către imaginea de grup şi formarea imaginii generalizate. generalizatoare. după cum nu poate fi identică nici la copilul şi adultul surdo-mut. Formarea imaginilor generalizate. Procesele de gândire şi operaţiile logice ale surdului nu se formează in etape diferite.cum ar fi caracterul critic (discernamântul). căci imaginea şi semnificaţia ei primeşte învelişul convenţional verbal care permite lărgirea continuă a sferei noţiunii şi îmbogăţirea nelimitată a conţinutului său .conţinutul gândirii ca proces de cunoaştere. rapiditatea. mai mult decât le stimulează şi le imbogăţeşte semnul mimico-gesticular. Generalizarea. comparaţia. cuvântul stimulează şi îmbogăţeşte nu numai gândirea şi limbajul.-cunoaşterea predominant senzorială. precum şi a tuturor proceselor de gândire specific umane. pe baza aceluiaşi material reflectoriu. 118 . inerţiei şi altor trăsături calitative negative ale gândirii. dar şi celelalte procese psihice. Gindirea in imagini a surdului permite prea puţin evoluţia principalelor calităţi care se realizeaza la auzitor prin mijlocirea cuvântului. Mimico-gesticulaţia. constituie dovezile cele mai convingătoare. că in tot ceea ce caracterizează gândirea acestuia se remarcă trăsăturile relaţionale specific umane. La auzitor generalizarea se menţine un timp foarte scurt numai la nivelul caracteristicilor imaginii. exprimarea lor prin intermediul mimico-gestculaţiei. că gândirea în imagini nu e lipsită de unele dintre formele elementare ale raţionamentului inductiv şi prin analogie. mimico-gesticulaţia serveşte atât comunicarea cât şi unele dintre necesităţile cunoaşterii. precum şi activitatea desfăşurată de surd. precum şi felul în care se manifestă surdul în cadrul activităţii pe care o desfăşoară. el devine cel mai important integrator al experienţei senzoriale şi logice. abstractizarea şi generalizarea. ar deveni inexplicabilă însăşi formarea imaginilor generalizate. duc la concluzia. poate fi luată ca argument în favoarea tezei că dacă inducţia şi deducţia ar fi absente din gândirea surdlui. ci simultan. Prin noţiunea pe care o asigură treptat. continuă la surdomutul in curs de demutizare pâna când cuvântul va deveni principalul factor al comunicării şi dinamizării gândirii. Tot acum operaţiile logice (analiza şi sinteza. găsind un climat mai prielnic de dezvoltare decât la auzitor. simplismului. ca şi celelalte operaţii logice la nivelul imaginii. cât şi cele care se obţin la nivelul treptei abstracte. variabilitatea şi eficienţa sa. Prin conţinutul. care la auzitor asigură formarea noţiunii. concretizarea). Valoarea lor comunicativă nu este întru-totul identică la copilul şi adultul auzitor. care la surd sunt mai evidente. Strânsa legătură a operaţiilor de gândire cu procesele de gândire. Cu ajutorul cuvântului sunt acumulate şi sistematizate în noţiuni atât rezultatele reflectorii la nivelul treptei senzoriale a cunoaşterii.

primul sistem de semnalizare. Fiind strâns legată de concret şi operând cu caracteristici ale acestuia. fiind în interdependenţă cu gândirea în imagini (specifică) şi exprimă rezultatele gândirii în imagini. cele ale surdo-mutului în curs de demutizare. ceea ce le face diferite de cele pe care le posedă lumea animală. Îndeplinind rolul de limbaj. deci cu atât mai mult. Datorită naturii sale evident intuitive. ca ea este un analog al noţiunii dar nu un echivalent total. În acelaşi timp se poate spune că viaţa împreună cu auzitorii i-a “umanizat”. Ca şi limbajul 119 . mimico-gesticulaţiei i s-ar atribui anumite caracteristici pe care realmente nu le posedă. Dacă s-ar limita la acesta. Limbajul mimico-gestual al surdului dispune de caracteristici semnalizatoare specific umane. asigurate de reprezentările despre obiecte şi fenomene. sunt intotdeauna mărginite.Prin specificul său. imaginea generalizată reuşeşte să asigure mai ales reflectarea la nivel inferior. Manifestările surdului total. oftat. nervozitate ş. Înseşi manifestări de natură afectivă sau declanşate de afectivitate. Pe de altă parte acestea nu sunt înscrise în codul genetic uman. privită astfel. plans. mimico-gesticulaţia posedă funcţia de comunicare. Îşi demonstrează şi în acest caz valabilitatea teza că reprezentarea sensibilă apare şi la celelalte animale.a. posibilităţile abstractizării. imaginea generalizată nu este adecvată spre a indeplini până în cele mai mici detalii toate atribuţiile pe care le indeplineşte în gândire noţiunea bazată pe cuvânt. că mimicogesticulaţia este echivalentă într-un totul cu cel de-al doilea sistem de semnalizare. cu ajutorul comunicării prin gesturi şi al activităţii. ea evolutionează. Mimico-gesticulaţia include caracteristici ale primului sistem de semnalizare (de natură senzorial-perpectivă) şi multe dintre cele care aparţin celui de-al doilea sistem (funcţia de comunicare umană). imaginea generalizată se dovedeşte a fi mai adecvată pentru a îngloba şi reda fidel conţinutul empiric al reflectării senzoriale. La fel ar fi greşit să se afirme. De aceea. au un evident caracter social. ea sprijină dezvoltarea gîndirii. Deşi ei nu folosesc limbajul sonor ca mijloc de comunicare. se îmbogaţeşte. precum şi pe cea de cunoaştere. mimico-gesticulaţia ar fi lipsită de multe dintre atributele sale. există numai la fiinţele care posedă raţiune. au un evident character social. ca şi ale celorlalte operaţii logice. la nivelul imaginii generalizate. surzii şi-au însuşit şi se folosesc de o anumită experienţă socială la nivelul mediului în care trăiesc. ca: bucurie. De aceea se poate spune. nu poate stimula în modul cel mai intens dezvoltarea gândirii. râs.P. deci al senzaţiilor. Chiar şi în această împrejurare iese în evidenţă funcţia compensatoare a mimico-gesticulatiei. ele nu pot fi confundate cu reacţiile afective întâlnite la maimuţă. pe când cea reflexivă. nu se limitează la un număr mic de semnale. Raportând mimico-gesticulaţia la sistemele de semnalizare se poate spune că limbajul mimico-gesticular nu se limitează la ceea ce a numit I. “intenţionată”. Ea dispune de caracteristici obiectuale. Mimico-gesticulaţia surdului are o structură complexă.Pavlov. se rectifică (prin învăţare). percepţiilor şi reprezentărilor.

recunoaşterea originii unui semn ne ajută să ne reamintim semnul mai uşor.peste”). în anumite cazuri. cu forma sau cu modul lor de acţionare.împreună”) 3) mâinile au diferite configuraţii (de ex. cu mâna stângă.. obiectelor. prin conţinutul său oglindind diversele schimbări ale societăţii. acceptă sau respinge diverse norme de comportament şi convieţuire socială ş.copiere”. ele au. a) când ambele mâini se mişcă. pur şi simplu. trecând una peste alta (de ex.. Ele dau o imagine vizuală corespunzătoare ideilor.opusă”. Există mai mulţi factori care uşurează învăţarea limbajului gestual.d. De pildă. b) când mâna dominantă se mişcă iar cea pasivă stă: 1) mâna pasivă este locul de articulaţie al gestului (de ex. Această imagine nu reprezintă un gest sau o pantomimă realizată la întâmplare ci implică modalităţi controlate şi convenţionalizate de prezentare vizuală a informaţiei. surdutul îşi însuşeşte experienţa de viaţă în mediul social în care trăieşte. îşi formează deprinderi de muncă. Un gesticulator dreptaci produce gesturile uni-manuale îndeosebi cu mâna dreaptă iar cel stângaci. anumite semne au forme şi mişcări similare şi.unt”).. Uneori..a depăşi”. Unele semne reconstituie sau ne reamintesc unele caracteristici ale obiectului sau acţiunii. Unele gesturi au un grad de iconicitate mai puţin evident 120 . 3) când mâinile fac aceeaşi mişcare dar în direcţii diferite..a. obiectele pot fi reprezentate prin conturul sau forma lor. ...m. când mâinile se întâlnesc una cu alta sau se separă una de alta (de ex. Cu ajutorul semnelor mimicogesticulatorii. .. când mâinile se mişcă simultan şi în aceeaşi direcţie (de ex.cuvintelor. reproduc mişcarea sau imită forma obiectului. aceeaşi configuraţie. Unele gesturi sunt produse cu o singura mână (gesturi uni-manuale) iar altele sunt executate cu ambele mâini (gesturi bi-manuale). Mişcarea lor poate fi : 1) o mişcare de .a simţi”) 2) ambele mâini au aceeaşi configuraţie (de ex .paralel”. mişcărilor sau oamenilor pe care îi reprezintă. . . aceasta fiind mâna lor dominantă sau activă iar cealaltă mână este numită mână ne-dominantă sau pasivă. acumulând cunoştinţe despre utilitatea socială a obiectelor. De pildă. De exemplu. pentru lapte semnul îşi are originea în acţiunea de mulgere a vacii.. .divorţ”). Iconicitatea gesturilor Multe gesturi seamănă cu ideea pe care o reprezintă. De exemplu.împreună”. în general. . semnul pentru elefant înfăţişează trompa elefantului în timp ce semnul pentru un sport reproduce mişcarea caracteristică acestuia. mimico-gesticulaţia îndeplinind funcţia de comunicare.. Uneori o combinare între aceste elemente nu este exclusă. se formează şi evoluează în societate.alături”). dispune de un character-istoric evident.. În cazul gesturilor executate cu ambele mâini ele pot fi divizate în două grupuri pe baza rolului jucat de aceste mâini. prin modalitatea de manevrare sau mişcarea care se realizează cu ele. . .. 2) o mişcare .

luminile de poziţie ale unei maşini.a. de aşezarea gestului. În cazul obiectelor concrete. reprezentând obiectele după forma lor. călcarea rufelor) ş. . după poziţia plasării. masă).. putând arăta intensitatea şi gradul lor (ex. Se foloseşte. de ex. legătura dintre forma unui gest şi semnificaţia lui apare destul de repede..a.. degetele curbate sunt folosite.trebuie”.a. expresiile faciale şi corporale sunt deosebit de importante pentru transmiterea aspectelor negative ale gesturilor.. Aceasta se execută mai departe de corp sau de cap.sigur”.minge” se obţine gestul .nu cred”. Însă. .nesigur” ş. în cazul unor concepte abstracte. Prin folosirea degetelor index şi mare se poate contura forma obiectului.lumină”.minge mare” etc.nu-mi place”.).a.. . Totuşi.. o veioză (schimbarea poziţiei spre jos). luminafulger a unui aparat de fotografiat.oricum”).nesigur”.. se poate reprezenta o lustră (poziţia spre tavan). legat de forma de bază a mâinii. .. este implicată o anumită iconicitate pentru a reprezenta semnificaţia într-o modalitate care poate fi mai potrivită sub aspect visual. Aici creşte mult în importanţă forma pe care o ia mâna precum şi unghiul. aceste gesturi se pot referi la orice obiect iar prin unele modificări ale gestului se oferă informaţii suplimentare despre el.. aşa şi gesturile diferă după felul cum sunt executate. Manevrarea sau mişcarea asociată cu obiectul sunt deosebit de importante în reprezentarea lui adecvată (de ex.precum şi arătarea părţilor corpului. De pildă. volan. luminile unui semafor. . peste ş.. razele soarelui. Folosirea unor mişcări sigure. poziţia şi mişcarea pe care o face pentru a reprezenta un anumit obiect.poziţionarea” gesturilor în spaţiu. măr. Mâinile plate sunt folosite pentru a reprezenta obiecte plate (carte.mare” la . Contextul în care este folosit acest gest aduce precizia necesară. card bancar bilet. Aşa cum cuvintele pot avea diferite semnificaţii în funcţie de context. accentuează idea insistenţei sau obligaţiei (de ex. cutie. prepoziţiile nu sunt folosite întotdeauna. Rolul contextului este deosebit de important în distingerea diferitelor semnificaţii ale unui gest. un pahar de coniac) sau suprafeţele curbate ale acestora.. De ex. Se cunosc şi 121 . banană. a direcţiilor etc. tablou.nu ştiu”. mai importantă este .. . farfurie etc..orice”. care reprezintă o modalitate de a indica obiectele fără a le denumi. nu vreau”ş. să reprezinte obiecte curbate (o minge. de obicei. În acest caz.dobândind un grad de convenţionalitate mai mare. ale unui far ş.trebuie”. Poziţia obiectelor sau a oamenilor în relaţie unii cu alţii este arătată prin folosirea unor prepoziţii cum ar fi pe.. sub.sigur”) în comparaţie cu mişcarea de fluturare a palmei care denotă îndoială sau nesiguranţă (de ex. direcţia şi mărimea mişcării.. cu ajutorul gestului . . . . de asemenea. de unele legături mai abstracte ş. prin adăugarea gestului .a. . Prin convenţionalitatea dobândită.. fiind evidente. Indicarea constituie baza unor gesturi cum ar fi pronumele. . De pildă. De ex. îndreptarea privirii spre un loc anume pentru a ne referi la un obiect plasat dinainte în acel loc. cum ar fi. Mişcarea gesturilor negative pare să fie un indicator al sensului unui gest. Unele gesturi sunt foarte uşor de reprodus şi de înţeles.a.

se consideră că. exactă. Bergman. acestea datorându-se în special direcţiilor auditive şi.. respectiv. Aceasta nu înseamnă că propoziţia 122 . În consecinţă. Cele mai multe cercetări comparative efectuate dinainte de 1960 au evidenţiat mai ales insuficienţele limbajului gestual. însă. Totuşi. la fel este situaţia şi în limbajul gestual. mai mult timp decât este necesar în cazul emiterii verbale a cuvintelor.forme alternative. elemente comparabile cu accentul sau dialectul din limbajul verbal.limbajul verbal are un grad mai înalt de convenţionalitate faţă de conţinutul realităţii pe care o denumeşte. Tervoort (1978): . Unele cercetări efectuate de H. limbajul mimico-gestual trebuie privit ca un limbaj adevărat. el se adresează ochiului nu urechii. 1978). el îndeplineşte funcţia generală de comunicare între indivizii unei colectivităţi.comunicarea prin gesturi este faţă în faţă. omiţând tocmai faptul esenţial că ambele forme s-au dezvoltat în direcţii diferite. Aşa cum în limbajul verbal există o versiune oficială.P. 1973. Astfel. . Bellugi. după sensul celor exprimate. în cazuri neoficiale. fiind un instrument al gândirii. între limbajul verbal şi cel gestual există unele asemănări. emiţătorul aflat la distanţă mare sau în contra lumină) nu se poate realiza dialogul gestual. iar limbajul gestual are numeroase caracteristici vizuale. este strâns legat de concret. cu ambele forme de limbaj (U. gesticulaţia are o mai mare libertate de exprimare. Evidenţiem mai jos câteva din cele mai frapante opoziţii între cele două forme de limbaj reliefate de B. având un caracter social. L. Se apreciază că. la întâlniri cu prietenii etc. vizuale în care au evoluat cele două forme de limbaj. . nu are mijloace de marcare gramaticală a acestora. limbajul mimico-gestual nu are ceva analog părţilor de vorbire.T. care va prezenta forme sau variaţii mai mult sau mai puţin . fiind mai puţin limitată de organizarea gramaticală puternic structurată a limbajului verbal. în funcţie de împrejurările în care sunt folosite. în timp ce comunicarea verbală se poate desfăşura nestingherită. dar şi diferenţe fundamentale. Într-adevăr. .standardizate”. Se poate realiza doar o clasificare lexicală a gesturilor (L. A.acelaşi volum de informaţie poate fi vehiculat în aproximativ acelaşi volum de timp conversaţional. operează cu noţiuni (deşi cu un nivel de generalitate mai scăzut). execuţia gesturilor necesită. având majoritatea trăsăturilor lui esenţiale. adică între prieteni foarte apropiaţi. în medie. Lieth. în general. gestul. variaţii regionale ale aceluiaşi gest. Totuşi. .în condiţii nefavorabile comunicării vizuale (timp de noapte.Meadow (1968) au evidenţiat că ambele forme de limbaj folosesc strategii asemănătoare de codificare şi decodificare a propoziţiilor şi de interpretare a sensului. gramaticală a folosirii cuvintelor şi o versiune în care cuvintele se folosesc altfel în situaţii intime. Wald. de obicei. 1979). sunt necesare mai puţine gesturi decât cuvinte pentru exprimarea aceluiaşi conţinut. 1981. percepându-se vizual gestul şi toate mişcările mimice.

există şi diferenţe regionale în cadrul aceleiaşi ţări aşa cum există diferenţe dialectale şi în cadrul aceluiaşi limbaj verbal folosit în diferite zone ale ţării. folosind spaţiul de gesticulare ca o scenă pentru mesajul său. dar acestea sunt introduse într-o schemă gramaticală care poartă semnificaţii precise. îndependente de limbajul verbal. cum ar fi cele de surpriză sau de îndoială. astăzi situaţia s-a schimbat radical. la fel şi limbajul gestual din fiecare comunitate de persoane surde prezintă diferenţe în funcţie de evoluţia lor de-a lungul secolelor. Totuşi. Spre deosebire de auzitori. deşi sunt folosite în actul comunicării. un gesticulator. nici standardizate. Ele nu sunt nici precise. Mimica şi pantomimica sunt o formă de artă. surzii folosesc aceste gesturi naturale împreună cu altele într-o modalitate care oferă gesturilor semnificaţii precise şi consistente. clătinarea capului. pot sa ajungă mai repede la inţelegere decât auzitorii care nu ao o limbă comună. sensul acestor noţiuni putându-se deduce clar şi diferenţiat din contextul în care sunt utilizate. pentru a transmite mesaje scurte. Unele din acţiuni pot avea aspect de pantomimă. Marea Britanie. scuturarea lui sau expresii faciale similare.. din zona Pacificului de Sud sau din ţările arabe. persoanele surde provenind din ţări diferite. Acest lucru nu se întâmplă. din unele state africane. Un mim poate imita viaţa. Australia. Când persoana surdă trebuie să comunice cu un auzitor. care au aceeaşi limbă naţională (engleza). trecut sau viitor. de obicei acolo unde perceperea auditivă este dificilă sau pentru a întări semnificaţia unui mesaj verbal.gesticulată este abreviată. 123 . ea pune accent pe aspectele mimice ale limbajului cu scopul găsirii unui limbaj comun. expresii faciale şi mişcări. folosite de surzii din Statele Unite. aşa diferă şi gesturile unele de altele de la o ţară la alta. Aceasta din caiza gradului de iconicitate mai ridicat al gesturilor din limbajul gestual. se poate referi la prezent.povesteşte” acţionând în timp real. Aşa cum fiecare naţiune are propriul său limbaj. nu un limbaj. fără să se mişte prea mult. Dacă în trecut limbajele gestuale au fost asimilate cu gesturile sau cu mimica (pantomimica) din cauza folosirii aceluiaşi canal de comunicare şi a acelorlaşi părţi ale corpului în mişcare. ca atare. după un moment de tatonare. Aşa cum diferă cuvintele din diferite limbaje verbale. prezintă diferenţe semnificative. în prezent. Trebuie să precizăm că. Mai mult. Atât surzii cât şi auzitorii folosesc anumite gesturi naturale derivate din experienţa cotidiană: indicarea. folosind un repertoriu propriu de gesturi convenţionale sau naturale. este evident că limbajele gestuale. Spre deosebire de acest mim. De pildă. Reprezentările la care dau naştere aceste gesturi nediferenţiate ar putea să creeze confuzii în mintea celui care caută să le interpreteze. Dar fiecare vorbitor foloseşte aceleaşi gesturi în mod diferit. Printr-un singur gest se poate exprima una sau mai multe noţiuni. ca şi un vorbitor. Gesturile sunt folosite de auzitori numai ocazional. prin ele însele. gesturile sau mişcările specifice pantomimei nu constituie un limbaj. El .

călătoreşte etc. că sunt rivale.. posesivitatea. că se întâlnesc una cu alta. venirea unei persoane. se poate roti în jur. dar acest lucru nu înseamnă că degetul index reprezintă persoana. dezinteresat de ceva. în cerc. fuge. stă întins pe jos.. cade.. Folosirea degetelor index şi mijlociu în formă de . s-a ajuns la crearea unor scheme vizuale similare în toate limbajele gestuale naţionale. Astfel. sare.. respectiv. În mod similar. se împiedică. O interesantă mişcare a . Degetul îndreptat spre sine arată că se referă la persoana care vorbeşte. Mişcările repetate în exterior arată că este vorba de indivizi separaţi. de jos în sus. fuga de ceva. În consecinţă. Mişcările specifice ale capului pot fi întărite sau accentuate prin folosirea mâinii în formă de pumn.pumnului” exprimă dezacordul în timp ce înclinarea lui.V” inversat. degetul index poate fi folosit pentru a reprezenta o persoană. reprezintă. în funcţie de context.. stă jos. 124 . izolarea.singuratatea”. mişcările pot fi infinite. picioarele unei persoane care se pot mişca în diferite poziţii (stă în picioare.Deoarece toate limbajele gestuale folosite de surzi sunt produse prin mişcări ale corpului şi sunt recepţionate cu ajutorul vederii. se plimbă. O simplă mişcare de depărtare sau de apropiere a indexului de corp indică plecarea sau. Trecerea indexului pe sub palme cealaltă poate semnifica evadare. gesticulatorii din diferite ţări pot săşi adapteze vocabularele mult mai uşor decât o pot face auzitorii şi pot să elaboreze un cod comun de comunicare pentru folosire temporară.pumnului” poate reprezenta pe cineva care este . Folosirea ambelor degete index poate reprezenta că o persoană se află în spatele/în urma alteia. Scuturarea . înţelegem că este vorba de alte persoane. 8 Formele reprezentative ale mâinii în limbajul gestual O trăsătură semnificativă a limbajului gestual este modul specific în care persoanele surde folosesc anumite forme ale mâinii ca reprezentare directă a oamenilor şi obiectelor. ea se poate mişca înainte sau înapoi. Curs nr. ele pot prezenta sensuri comune ale unor idei.cu capul în nori”. folosirea ambelor mâini poate reprezenta un grup de oameni care se pot afla în diferite poziţii (în şir indian. care se luptă unii cu alţii care se integrează. De ex. că se află faţă-n-faţă sau în opoziţie. Aceeaşi formă a degetelor poate indica cum priveşte cineva pe altă persoană (de sus în jos cu desconsiderare sau spre un copil. degetul index poate indica pronumele personal. urcă sau coboară scările. acest gest poate fi folosit pentru a indica aşezarea. Astfel. De pildă. de obicei. cu respect sau spre un adult / obiect înalt). rotirea degetului indică . În acest fel. Aceste forme ale mâinii se execută într-o diversitate de gesturi. Dacă degetul este îndreptat spre exterior. acordul. are un somn agitat. care se află în război etc. îngenunchează. Forma mâinii strânsă în pumn poate reprezenta un obiect rotund sau solid. mişcarea şi poziţia persoanei în relaţie cu un grup de persoane.

. Aparent aşa stau lucrurile dar un experiment efectuat de Bellugi şi Fischer a demonstrat că durata poate fi aproximativ egală dacă gesturile sunt realizate de o persoană surdă. Chiar limbajul gestual este un limbaj manual-vizual fiindcă se realizează cu mâinile dar este coordonat de vedere.) Astfel. mişcarea şi viteza cu care se deplasează acel vehicul. La fel şi în limbajul gestual. aşezată pe muchie ce poate să ne dea o imagine privind direcţia. În limbajul gestual se aplică logica spaţială. oameni. Se poate afirma că membrii comunităţii surzilor observă mai bine detaliile cu ajutorul vederii în comparaţie cu auzitorii. pe care dorim să le evidenţiem în rândurile ce urmează. Prin urmare.a. fluentă în limbajul gestual. că urcă un deal sau coboară o pantă abruptă. locuri. de-a lungul vremii se observă o direcţie spre simplificarea execuţiei gesturilor. Toate cunoştiinţele lor despre lume. limbaj etc. Folosirea ambelor palme poate reprezenta poziţiile relative a două vehicule. în limbajul gestual semnele pot fi aranjate în orice ordine dar se pare că această ordine este dictată de importanţa gestului în cadrul propoziţiei. rafinarea lor o dată cu creşterea nivelului de educaţie generală a populaţiei de surzi. în limbajul verbal. Multă vreme s-a considerat că viteza expunerii unui text în limbajul verbal trebuie să fie mai mare decât cea a expunerii unei compuneri în limbajul gestual deoarece mişcările muşchilor care participă în vorbire sunt mai mici decât cele ale membrelor corpului. că opreşte la semafor ş. De asemenea. În limbajul verbal acest lucru se realizează prin ordinea cuvintelor în propoziţie şi prin folosirea sufixelor şi a prefixelor. că parchează pe un loc strâmt cu faţa sau cu spatele. regula simplificării execuţiei semnelor sau a „efortului minim” în pronunţarea cuvintelor acţionează şi aici. evenimente.Un vehicul poate fi reprezentat de mişcările palmei cu degetele lipite.a. De ex. rolul lui de transmitere şi de acumulare a informaţiei ş. În orice propoziţie trebuie să existe un verb care arată cine face acţiunea şi spre cine este îndreptată ea. laringelui iar limbajul gestual face vizibile cuvintele prin mişcarea în spaţiu a corpului şi a membrelor sale. cele două limbaje diferă numai sub forma lor dar se aseamănă sub aproape toate aspectele ce caracterizează un limbaj adevărat (achiziţia. Nu există o anumită logică a ordinii gesturilor în propoziţia gesticulată. După cum vom constata. lucruri. Asupra acestui aspect nu ne putem pronunţa cu certitudine întrucât credem ca sunt necesare studii mai aprofundate care nu se pot realiza decât de o echipă interdisciplinară din care să facă parte obligatoriu 125 . Mişcările palmei pot arăta că o maşină intră în garaj. se formează prin simţul vizual. regulile acestuia sunt astfel alcătuite încât să facă mai uşoară pronunţarea cuvintelor sau a consoanelor. limbii. Autorii care au studiat limbajul gestual au evidenţiat numeroase asemănări şi deosebiri ale acestuia cu limbajul verbal. limbajul verbal face cuvintele să fie audibile cu ajutorul mişcărilor musculare şi articulatorii ale gurii. nu pentru că ar avea vederea mai bună ci fiindcă simţul vizual este cel mai important mijloc de cunoaştere a lumii înconjurătoare de către surzi.

de dezgust. care este folosit de un grup mai mare de surzi şi care are o anumită stabilitate. de o rugăminte. Se cunoaşte că toate limbajele sunt influenţate de mediul social şi fizic în care sunt folosite. Putem afirma că în cazul vederii ar fi mai multe canale de informaţie accesibile în acelaşi timp pe când în cazul auzului nu există decât un singur canal. Pentru a-l învăţa corect. Se pune problema care din aceste dialecte să le alegem pentru predarea cursurilor de limbaj gestual la profesorii din şcolile de surzi sau la cei care doresc să devină interpreţi? Pentru a răspunde la această întrebare este necesar să se ţină seama de următorii factori: . De asemenea. S-a evidenţiat marea disponibilitate a vederii de a procesa informaţia pe care „a văzut-o” chiar o jumătate de secundă. Expresia feţei poate adăuga culoare emoţională mesajului. Aceasta înseamnă că limbajul gestual care este cel mai bine adaptat la societatea respectivă este folosit în cadrul acelei societăţi. etc. fapt influenţat şi de promovarea labiolecturii în cadrul familiilor acestor copii. In consecinţă. de surpriză.a. De îndată ce oamenii surzi se adună. poziţiile corpului ş. Însă. de bucurie. care pot fi persoane surde din respectiva comunitate sau copii auzitori ai unor părinţi surzi care folosesc limbajul gestual ca principal mijloc de comunicare cu părinţii lor.limbajele gestuale sunt influenţate de limbajele verbale folosite de auzitorii din acea zonă.un cercetător surd care poate să comunice fluent cu subiecţii surzi şi care să aibă o pregatire superioară în domeniul limbajului şi comunicării. Încruntarea sau ridicarea sprâncenelor. Este de preferat să se folosească un limbaj gestual care are o anumită tradiţie.etc. Acestea ne indică dacă este vorba de o întrebare. Într-o ţară pot fi folosite diferite limbaje sau dialecte gestuale. De pildă. ei încep să folosească o anumită formă de comunicare prin semne iar astfel de sisteme de comunicare se dezvoltă în limbaje gestuale când ele sunt achiziţionate de copiii surzi care le folosesc ca principale mijloace de comunicare. care este determinată de specificitatea şi de mărimea grupului de oameni surzi care-l foloseşte. 126 . cineva care a auzit numai o jumătate de secundă o parte a unei simfonii nu ar putea să povestească mai nimic despre acea simfonie. . semnalele nonmanuale sunt foarte importante pentru înţelegerea corectă a unui mesaj prezentat în limbaj gestual. ne dau indicaţii preţioase privind mesajul sau intenţiile reale ale „vorbitorului”. pentru a efectua cursuri de limbaj gestual cu profesorii sau cu părinţii copiilor surzi este bine să se înceapă cu urmărirea concentraţiilor de persoane surde din oraşe sau a familiilor de surzi şi să se folosească aceste persoane ca "formatori" sau ca "profesori asistenţi". de un ordin. Un astfel de subiect poate să povestească multă vreme despre ce a văzut în acea jumătate de secundă. adesea surzii folosesc mişcări ale buzelor care imită cuvintele când gesticulează. comunicând sentimente de emoţie.caracteristica limbajului gestual. este nevoie de modele de "vorbitori" ai acestui limbaj. mişcările diverse ale capului.

Faptul că limbajul gestual include gesturi şi mimică permite comunicarea mai uşoară cu persoanele surde.). Pentru reprezentarea persoanei I plural se folosesc degetele index ale ambelor mâini. a hainelor.. ducerea degetului mare la buze pentru a semnifica . . chiar dacă repertoriul de gesturi este mai sărac. spre oameni sau spre propria persoană. perierea hainelor. cele două puncte. Dacă cineva consideră că un alt semn ar fi mai potrivit pentru a înfăţişa un obiect decât semnul standard folosit de surzi este mai bine să-şi păstreze opiniile şi să respecte limbajul folosit de acea colectivitate de surzi. mişcările mâinilor sunt mai scurte şi mai rapide când se fac astfel de acţiuni în limbajul gesturilor. În cazul pronumelor posesive.în unele gesturi. alte semne imită acţiunile pe care le facem cu obiectele (ducerea paharului la gură.a bea” .a. care nu au nici o legătură cu forma obiectelor la care se referă. Astfel. fizica. dacă arătăm cu degetul în sus înseamnă "cer". În cazul persoanei a III-a plural degetele index se îndreaptă spre persoane imaginare. Nu trebuie să uităm că surzii au semne standard pentru orice subiect de discuţie. spălarea dinţilor.unele gesturi sunt simple indicări spre un obiect despre care dorim să vorbim. Folosirea pronumelor personale şi posesive În cazul pronumelui personal se foloseşte degetul index care se îndreaptă spre sine la persoana I singular şi spre persoane imaginare în cazul persoanelor II şi III singular. tăierea cu un cuţit. baterea unui cui etc. Şi aici se aplică regula: . al întrebării. "culoarea albastră" ş. biologia etc. virgule.multe gesturi imită gesturile naturale folosite de auzitori cum ar fi fluturarea mâinii pentru "la reverere". punctual etc.) însă. .când eşti la Roma fă cum fac romanii”. daca atingem propriul corp înseamnă "eu".. În ţările unde există preocupări deosebite faţă de limbajul gestual s-au creat semne abstracte pentru diferite domenii ale ştiinţei ca matematica. Reprezentarea gestuală a principalelor categorii gramaticale Punctuaţia Când se pune o întrebare sau se foloseşte semnul întrebării la sfrşitul unei propoziţii se mimează o expresie facială întrebătoare şi se păstrează mai mult timp ultimul semn efectuat (Care poate fi semnul exclamării. cu pumnii strânşi şi se face o mişcare semicirculară spre înăuntru pentru persoana I plural sau spre în afară pentru persoana a II-a plural. se fac aceleaşi mişcări ca şi în situaţia pronumelor personale cu deosebirea că degetele index sunt înlocuite cu palmele 127 . forma mâinii imită forma obiectelor iar mişcările mâinii se fac aşa cum se mişcă de obicei acele obiecte.. Punctuaţia poate fi folosită mai ales pentru exactitate sau pentru accentuare când este necesar sau de dorit dar aceasta este cel mai adeseori omisă în favoarea expresiei faciale sau a duratei gesturilor.

din cauza mai multor forme comparative ce pot fi exprimate în acest limbaj. când se face o comparaţie cu ceva care este mic. In cazul structurilor manuale. contabil = persoană + a socoti. Acest aspect este util in descrierea unor relaţii familiale diferite sub aspectul genului (de ex. La fel se folosesc gesturile compuse în descrierea poziţiei unei persoane sau a ocupaţiei sale. de exemplu semnele pentru a reprezenta pe un director. cum ar fi. Comparaţiile Clasificarea comparaţiilor în limbajul gestual nu se face numai prin folosirea unor termeni tradiţionali cum ar fi comparativul şi superlativul. fratesoră). Gesturi compuse. S-a observat că gesturile au un fel de „gen”. intensitatea mişcării şi viteza gestului sunt în creştere când se compară ceva cu alt ceva. schimbarea are loc în cadrul expresiei faciale. pentru a forma reprezentarea unui obiect. gestul pentru „inundaţie” este format din gesturile individuale: (apă+creşterea apei+revărsare). baie sau sufragerie. mişcare şi aşezare a mâinii şi orientare a palmei. Ceea ce este comun pentru toate formele comparative este faptul că ele pot fi exprimate printr-un singur gest atât în structurile manuale cât şi în cele ne-manuale. 128 . Se pot face comparaţii cu gesturile care nu au ca loc de articulare corpul gesticulatorului şi care schiţează forma obiectului prin schimbarea formei sau a mărimii gestului. Aceste gesturi compuse sunt legate întotdeauna de gesturile individuale componente. ele se execută in partea de jos a feţei. De ex. etc. Schimbarea mărimii sau formei gestului. gestul compus este format din mai mult decât suma parţilor sale.deschise şi cu degetele lipite. soldat = persoană + armă. Aceste gesturi sunt alcătuite din două sau mai multe desene executate în aer cu mâinile.a. dar care se execută cu aceeaşi formă. Alteori. În schimb. De ex. şofer=persoană+a conduce+maşină ş. Un alt exemplu elocvent este gestul pentru „persoană” la care se adaugă alte gesturi pentru a forma un compus. iar când se referă la femei. când se referă la un băiat sau bărbat gesturile sunt executate în partea de sus a feţei. in asociere cu alte gesturi.Casa aceea este mai mică decât cealaltă. baby-sitter= persoană+a ingriji+copil. bucătar.: . puternic. când se fac comparaţii cu fiinţe mari. faţa se crispează iar buzele se strâng. În cazul structurilor ne-manuale. român sau alte profesii şi naţionalităţi. poate desemna o bucătărie. Gesturile se fac în spaţiul de gesticulare prin urmărirea plasării reale sau imaginare a obiectului şi prin repetarea acestora de cel mult 3-4 ori. De exemplu. spre exemplu. gestul “suc de mere” este format din gesturile pentru mere + acţiunea de stoarcere + verbul a bea. dormitor. De pildă. de exemplu. Aceste gesturi pot fi executate la începutul sau la sfârşitul unei propoziţii Genul gesturilor. ochii se măresc şi gura se deschide. În mod similar se foloseşte gestul pentru cameră care.

. (din lume).. una de conjuncţie. care se referă la o anumită parte a corpului uman sau care descriu forma unor părţi ale corpului pot fi exprimate sub aspect comparativ prin modificarea formei sau mărimii acestora... În funcţie de distanţa dintre degetul mare şi index în configuraţia mâinii.Cine este cel mai mare mincinos din clasa ta?” se execută astfel : (a ta).Casele sunt de mărimi diferite. De ex. predominanţa ei faţă de alte acţiuni echivalente. Formele comparative pot fi exprimate şi prin opoziţii astfel încât se pot indica două puncte de vedere cu privire la aceeaşi calitate sau gesticulatorul poate să pună accent pe un punct de vedere propriu prin adăugarea gestului DA. Se face gestul pentru .Acea sofa este mai frumoasă decât cealaltă”. (clasa).. Un gest separat care exprimă comparaţia se poate folosi când se arată calitatea comparativă a obiectului. . Gestul . (primul). Uneori formele comparative se pot exprima numai prin creşterea intensităţii şi a mişcării expresiei faciale.. diferită). Gesturile care au locul de articulare pe corpul gesticulatorului. De ex.. Gestul pentru casă poate fi executat împreună cu forma care arată calitatea comparativă (mare.. există mai multe posibilităţi de translaţie pentru a indica grosimea unei cărţi sau a unui obiect.: .: . De ex. (primul)... De exemplu. şi .. De ex: Mergi la petrecere dar să fii acasă la miezul nopţii. Conjuncţia Cel mai frecvent se foloseşte conjuncţia „dar”.Cealaltă sofa este mai urâtă decât prima” prin adăugarea gestului .DA” se poate schimba uşor semnificaţia propoziţiei adică cealaltă sofa este sigur mai urâtă decât prima.Soţul meu este cel mai drăguţ din lume” se exprimă prin gesturi astfel : (al meu). De ex. însă ea are două semnificaţii.În cursul celei de a doua sarcini burta mea este mai mare decât la prima sarcină” se face la început o mişcare cu una sau ambele mâini indicând o mărime şi apoi altă mărime.carte” şi apoi o configuraţie a mâinii care exprimă subţirimea ei.: .Această carte este mai subţire decât cealaltă”. alta de prepoziţie. (soţul). În exemplele date mai sus gesturile sunt produse ca mărimi diferite. Astfel. (drăguţ). : . (cine). în fraza :.. De ex.(în limbaj verbal) 129 . Astfel el accentuează activitatea de a face ceva. Când dorim în mod deosebit să accentuăm superioritatea unui obiect faţă de altul se adaugă gestul .primul” poate fi folosit şi în legătură cu un gest care exprimă acţiunea. schimbarea mărimii sau formei obiectului este lăsată în afară sau este exprimată în acelaşi timp cu gestul care arată calitatea comparativă. .primul. ( ? )..Casele sunt de diferite mărimi”. (mincinos). întâiul” după gestul care exprimă calitatea comparativă.. Gesturile principale care au o bază iconică dar care nu au locul de articulare pe corpul gesticulatorului şi care nu conturează forma obiectului.Casa aceasta este mai mare decât cealaltă”. au nevoie de un gest separat în formele comparative care să exprime caracteristicile comparative.

a. În afară de aceste timpuri principale nu putem vorbi în limbajul gestual de variaţii ale acestor timpuri ca în limbajul verbal. De aceea semnele care se referă la ceva ce se întâmplă în prezent se fac în faţa corpului. semnele pentru acum.Petrecere . numărul de telefon al unei vedete pe care dorim s-o vizităm. Pentru executarea numeralelor ordinale se fac două mişcări. acesta este gesticulat numai după acţiunea respectivă.mergi . în acest moment ş. De 130 . . gesturile fac acelaşi lucru dar ele pot fi folosite la începutul sau la sfârşitul unei propoziţii.la miezul nopţii – trebuie – tu . a dori. se gesticulează obiectul şi este plasat în spaţiul de gesticulare înaintea verbului. (limbaj gestual). Semnele care se referă la viitor au mai întâi o mişcare a mâinii spre înainte. aici. de îndepărtare de corp. alaltăieri. mâine. Noi ne vom concentra numai pe exprimarea numeralelor ordinale şi cardinale. în viitor ş. De ex.a. Exclamarea în propoziţii simple. a servi. De pildă. Sau: Tu doreşti mere sau portocale ? (în limbaj verbal) Mere. activităţi sau incidente.B) Verbe care se modifică în funcţie de obiect. În toate limbile lumii exclamaţiile comunică ascultătorului ceea ce simte subiectul faţă de un obiect sau acţiune. ordinea clasificării cailor la o cursă hipică ş. poimâine. În limbajul gestual verbele pot fi divizate în patru categorii şi anume: . de exemplu. Acestea încep de la gesticulator şi sunt îndreptate spre obiectul activităţii. Numerele cardinale se execută cu o singură mână. sunt însoţite de o mişcare spre înapoi. În limbajul gestual. săptămâna trecută ş. Locul de articulare al acestor verbe se află pe corpul gesticulatorului şi se referă de obicei la sentimente.vii. adică pe două modalităţi. în limbajul verbal spunem: „A cincizecea noastră aniversare !”. În mod similar. astăzi. Dacă este vorba despre o activitate care creează obiectul.A) Verbe care nu folosesc spaţiul. se realizează cu ambele mâini în faţa pieptului. În situaţiile cotidiene se cunoaşte că numeraţia este foarte importantă. a-şi aminti etc. de rotire uşoară a mâinii. starea organismului. una pentru formarea numărului şi alta. Dacă acţiunea sau activitatea este îndreptată spre ceva care deja există.dar acasă .a. portocale-doreşti tu-care? (în limbaj gestual) Numeralul Literatura de specialitate semnalează 27 feluri de a exprima numeralele. Ea ne arată milioanele câştigate la loto.a. iar în limbajul gestual : „Aniversare-cincizeci ani-a noastră!” Timpurile verbelor Pentru a înţelege conceptele de timp prezent. trecut şi viitor în limbajul gestual cel care le studiază va trebui să se gândească la un spaţiu din faţa corpului său ca reprezentând timpul prezent. de ex. semnele care se referă la trecut. ieri.

.C) Verbe care se modifică după obiect şi subiect. dă o interesantă imagine privind reprezentarea timpului în limbajul gestual prin folosirea a patru linii de timp pe care le prezentăm mai jos: cap cap mână A (trecut spre viitor) B (unităţi scurte de timp) ms------------------md C (timp care continuă) talie D (timp de creştere) Linia .. În cursul acestei mişcări.privind înapoi în trecut”. în cazul verbului . obiectul sau manevrarea lui.ex. palma mâinii se deschide uşor şi reprezintă o imagine vizuală a unor expresii folosite în limbajul verbal cum ar fi . De ex. Atât obiectul cât şi subiectul activităţii apar din mişcarea şi sau orientarea verbelor. care se modifică în funcţie de obiect şi subiect. Verbul poate să arate cu ce seamănă acţiunea. dacă este o acţiune continuă sau ea săa terminat. In cazul unei acţiuni permanente sau continui se adaugă la verb gesturile .privind spre viitor” ş. cu palma uşor îndoită.. mişcarea începe în acel loc din spaţiul de gesticulare unde a fost localizat expeditorul şi apoi continuă spre spaţiul unde a fost localizat destinatarul.A” de timp este o linie imaginară care traversează umărul dinspre spate. Cel mai des. de la nivelul urechii spre în faţă. acum o săptămână). spre înainte. Gestul . pe o distanţă de cca. Configuraţia mâinii (clasificatorul) descrie actorul. el nu este cuprins în dicţionarul de bază al limbajului gestual... Gesturile care desemnează verbe pot fi flexionate ca aspect şi prin aceasta noi putem arăta caracterul acţiunii şi durata ei.. mi-ai spus mai înainte. .făcând planuri de viitor”. Dorothy Miles (2002).a. -D) Verbe polisintetice sunt acele verbe unde forma lor include informaţii despre mărimea. . 30-50 cm.Eu aerisesc acea cameră”. obiectul şi subiectul sunt mai întâi plasaţi în spaţiul de gesticulare şi apoi se gesticulează verbul. la nivelul urechii. Deoarece verbul este legat de o situaţie. Astfel. o mişcare spre în spate reprezintă ceva ce a avut loc în trecut (am lucrat acolo acum o vreme. în 131 . .mereu”. forma şi modul de manevrare a obiectului. . locul verbului se stabileşte cu claritate. In această situaţie.cu mult timp în urmă”. cât de lungă pare ea.. .a trimite”.a aerisi” este îndreptat spre direcţia unde se află camera şi spre care se face indicarea. Este o mişcare pe care o face mâna.întotdeauna” şi ....

cu cât timpul trece spre un viitor tot mai îndepărtat. Linia .după” etc.trecerea timpului” sau . variind numărul mărimea şi viteza cercurilor. Este o altă linie imaginară.devreme”. de-a lungul acestei linii a timpului. Dacă vrem să arătăm că ceva s-a petrecut mai demult. cu mişcări specifice putem arăta trecerea rapidă sau lentă a timpului. Astfel. minutelor şi secundelor folosind ambele mâini.C”. întinzându-se de la umăr spre încheietura palmei. în special. trecerea timpului.timp ce o mişcare spre înainte exprimă viitorul (mâine.). Când ne referim la o perioadă de dinainte sau după anul 1975.cu puţin timp înainte/sau după”. în dreapta lui. Aici putem încadra reprezentarea orelor. de la stânga spre dreapta. De asemenea.. palma mâinii poate fi folosită ca un cadran de ceas.. la nivelul urechii de aceeaşi parte cu mâna. Aceasta se foloseşte pentru a indica.a. gesturile se fac tot mai departe de corp. în propoziţia . în timp ce o mişcare inversă.. secvenţe de timp aflate în relaţie unele cu altele.. . Este locul unde putem arăta prin gesturi că ceva are loc . spre dreapta gesticulatorului. făcându-se o mişcare spre înapoi.. spre partea de jos a braţului. Linia . astăzi). spre înainte. mai devreme. de la trecut spre viitor.am aşteptat de la ora cinci până la ora şase”.astăzi”. Prezentul este indicat la mijlocul acestei linii imaginare (acum. o mişcare spre umăr poate exprima trecutul (ex.acum”.. dacă vrem să arătăm .în acest moment” sau care reprezintă o trecere continuă a timpului. înainte). De regulă... Este o linie imaginară care traversează umerii. care fac o mişcare circulară spre în urmă. . Pentru unele gesturi. . poate indica . iar permanenţa trecerii timpului poate fi reprezentată prin o combinaţie de mişcări circulare realizate de degetele index care se mişcă şi spre dreapta pe linia .. O mişcare mai lungă. se foloseşte o singură mână.din anul 1975 până în anul 2006” când se oferă pe cale vizuală o imagine a scurgerii timpului. Însă. de ex. .. cu gesturi lente şi mai largi.B” a timpului se foloseşte pentru a arăta succesiunea şi durata timpului din calendar (numărul de luni. peste 3 ani.. ambele mâini fac cercuri alternative spre în urmă..cu multi ani în urmă” se pot folosi ambele mâini. după care se face o mişcare cu palma spre stânga/respectiv. se stabileşte un punct de referinţă imaginar.C” a timpului trece prin faţa gesticulatorului. 132 .înainte”. Similar se procedează când se gesticulează . De pildă.cu mult timp înainte/sau după” în timp ce mişcările mai scurte şi repetate indică .târziu”. Perioadele de timp anterioare sunt indicate spre stânga celui care gesticulează iar cele care urmează. până la alt punct imaginar spre dreapta. Această linie a timpului se foloseşte pentru a indica . pe partea stângă. săptămâna aceasta/trecută sau viitoare”.. În funcţie de durata timpului la care ne referim. în faţa corpului. . se execută o mişcare uşoară de la un punct imaginar. care poate reprezenta trecutul şi viitorul.). Continuarea timpului se arată de la stânga spre dreapta.. peste o lună ş. exprimă viitorul (ceva mai târziu)...

cu mişcări care arată anumite puncte pe o linie imaginară care porneşte.prin repetarea de 2-3 ori cu o singură mână a gestului pentru . tu-voi etc). ... 133 ..a creşte împreună” sau . În unele cazuri pluralitatea poate fi dedusă din context sau după forma verbului. Pluralismul poate fi exprimat prin repetarea gestului de substantiv de câteva ori. Dacă gestul de dubstantiv se face cu o mână la forma de singular. Dacă gestul .a plăti pentru mult timp”. O mişcare scurtă. apoi vârsta de început (4 ani).Pentru a indica o . sacadată. Aici configuraţia mâinii pasive copiază configuraţia mâinii dominante. (gesturile pentru „mulţi”.. De ex. el poate însemna ...) înainte de a forma gestul pentru substantiv sau b) se indică persoanele la care se face referire.. de la talie în sus. ea poate însemna că timpul trecea greu pentru persoana în cauză. înţelegem că este vorba de . . ea înseamnă .a creşte”. Dacă se arată prin gesturi .C”(cu o mişcare a mâinii spre dreapta).. repetarea gestului se foloseşte pentru a arăta că un substantiv este la plural (ex. Adesea. Pentru a se adăuga unele semnificaţii deosebite la mesajele sale. a plăti cu regularitate.de când aveam 4 ani până la 7 ani”.. Linia D a timpului arată.copil”. ceva care creşte sau evoluează spre maturitate (.amânare” putem reprezenta acest gest fie pe linia . se arată mai întâi un gest spre .adult”). Gesturile care aparţin acestui grup au ca loc de articulare spaţiul neutru şi nu sunt formate din mişcări repetate. în general... limbajul gestual poate să redea un şir întreg de mesaje precise referitoare la timp Forma de plural a gesturilor Există mai multe feluri de a forma pluralul substantivelor gesticulate. limbajul gestual foloseşte repetarea gestului şi diferite mişcări şi viteze de execuţie.mic”..a plăti” este executat repetat. se face gestul de creştere cuprins între vârstele aproximative la care se referă şi apoi se dă vârsta finală (7 ani). De obicei aceste gesturi se asociaza cu numeralul. eu-noi.a plăti des”. dacă arătăm cu ambele mâini . 2.. „mai mulţi” etc. cu un ritm normal al mişcării.a copilări”. Dacă la aceste mişcări se adaugă şi alte informaţii oferite de mişcările corpului şi de expresia feţei. cu repetiţie circulară poate însemna . De ex când se face gestul pentru . la o singură persoană sau la mai multe etc).Gesturile şi semnificaţiile lor pot rămâne aceleaşi dar se schimbă punctul de plecare şi direcţia lor în funcţie de liniile de timp folosite.. Când se foloseşte o mişcare lentă. Dacă mişcarea este rapidă şi scurtă.. În general repetarea gestului se face de 2-3 ori. el se poate executa cu ambele mâini la forma de plural (de ex. De pildă se foloseşte: a) repetiţia gestului: se face gestul de câteva ori pentru a arăta că sunt mai multe obiecte.înalt”..trecut”.. pluralul poate fi exprimat în două feluri: .. „câţiva”.floare” la singular. Trecerea timpului poate fi reprezentată şi prin mişcări care se fac cu ambele mâini. schimbându-se de fiecare dată locul de articulare. în principal.a plăti cu regularitate”.floare”.A”(cu o mişcare spre înainte) sau pe linia . . cană-căni) sau că un verb este folosit cu semnificaţii diferite (ex.

Există fete peste tot”. Mişcarea de indicare este o mişcare directă. Indicarea ca expresie a pluralităţii.). Se cunosc două tipuri de indicări: indicarea spre un grup şi indicarea de alegere.Există multe grămezi de cărţi pe masă..ştergere” sau curbată. La fiecare repetare se schimbă locul de articulare în spaţiul neutru. care poate fi înţeleasă numai în contextul obiectual sau al propoziţiei. Expresia la plural poate fi formată prin ataşarea unui gest care exprimă plenitudinea sau frecvenţa care se formează înaintea sau după gestul principal. Gesturi pentru cantitate sau frecvenţă în exprimarea pluralităţii pot fi adăugate la gestul principal. etc. Astfel de gesturi snnt : o mulţime. grup şi rareori precum şi toate gesturile care se referă la numere.. Contextul poate exprima pluralitatea.. Dăm mai jos câteva din alternativele posibile: . Uneori singurul semn al pluralităţii este contextul în care se află obiectul sau propoziţia.. Această propoziţie poate fi translatată în limbajul verbal în mai multe modalităţi în funcţie de cum este plasat gestul polisemantic care se repetă. .. prin indicare. o mulţime.Există cărţi aşezate în picioare una după alta pe masă. în expresia:. :. Există gesturi separate care exprimă pluralismul. numerale sau alte gesturi care se referă la numere (mulţi. Forma de plural poate fi exprimată prin repetarea rădăcinii mişcării unui clasificator care se adaugă la gestul principal.Cărţile stau în picioare una după alta pe masă dar cea din dreapta a căzut. Acestea pot fi exprimate prin gesturi polisintactice. atunci repetarea se face cu verbul gesticulat sau cu clasificatorul aşezat după gestul principal. .se formează gestul cu ambele mâini şi se repetă de 2-3 ori. grupul de referenţi este localizat în spaţiul de gesticulare. In afară de pluralitate. Gestul polisintetic ca expresie a pluralităţii. De ex. numeros.. Aici pluralitatea. De ex. Astfel. Indicarea care se adaugă la gestul principal poate să exprime pluralitatea.Există cărţi într-o grămadă pe masă.. indicări. numeroase. puţin. De ex. câţiva. clasificatorul care se referă la carte se repetă de 2-3 ori. Locul unde se repetă gestul polisintetic în spaţiu şi modul cum se repetă poate să poarte o semnificaţie. Modul în care se repetă gestul polisintetic arată poziţia şi numărul referenţilor. indicarea poate 134 .Cărţile sunt pe masă”. . Prin indicarea spre un grup înţelegem o indicare prin care degetul index al mâinii dominante arată spre un grup de referenţi. mulţi. Dacă gestul principal nu poate fi repetat (dacă forma lui de singular constă deja din o repetare sau ea este legată de corpul gesticulatorului).Acolo există două case” .. rareori. trebuie să fie legată de un aspect cunoscut în general unde cea mai probabilă alternativă este forma de plural şi unde exprimarea obiectului la forma de singular este o excepţie.Există cărţi aşezate una după alta pe masă. .acolo” clarifică unde sunt casele în relaţie cu alte puncte de reper. gestul polisintetic . de . în expresia .

De pildă.. Propoziţia include şi semnificaţia că majoritatea copiilor sunt băieţi şi că există mai puţine fete în grup Curs nr. aceasta fiind relevată numai când intră în joc toate părţile structurale. aşezarea şi orientarea mâinii precum şi din părţi structurale ne-manuale. mişcarea. în cazul mişcărilor gurii distingem două tipuri : 135 .un grup mai mare. Gesturi structurate productiv sunt acele gesturi care încă nu fac parte din vocabularul de bază a unei limbi din cauza legăturii lor tangenţiale cu o situaţie. Fenomenul echivalent poate fi găsit şi în limbajele verbale. Ele au o existenţă efemeră dar sunt unele gesturi care supravieţuiesc.:. Un gest fixat este alcătuit din configuraţia. o formă stabilizată de redare şi fac parte din vocabularul de bază al gesturilor unei limbi. De ex. sunt difuzate în folosinţa comună. telefonul celular). Acestea au un număr limitat de semnificaţii. aproape sau mai departe de el.există câteva fete în grupul de copii”. expresiile faciale şi ale gurii. Forma de plural exprimată prin indicarea de selecţie pune accent si pe faptul că cei care au fost selectaţi constituie o minoritate în grup. Structurile ne-manuale ale gesturilor Prin părţi structurale ne-manuale înţelegem acele componente ale gesturilor care se produc prin altă modalitate decât prin folosirea mâinilor. referenţii parcă sunt selectaţi dintr.. Nici una din părţile structurale ale unui gest fixat nu poate purta singură o semnificaţie. ale corpului. Se pare că limbajele gestuale au o tendinţă de a construi gesturi structurate productiv. Acestea pot fi divizate în două clase: gesturi polisintetice şi specificatori de mărime şi formă la care ne vom referi mai jos. 9 Parametrii de formare a gesturilor Gesturi fixate şi gesturi structurate productiv Prin gest fixat înţelegem acele gesturi care sunt folosite la modul general. Acestea sunt create şi folosite într-o situaţie particulară şi încetează să existe când situaţia nu mai are loc. devin stabilizate şi se transformă în gesturi fixate.. Prin indicarea de selecţie. Selecţia este făcută prin indicarea referenţilor unul după altul cu degetul index al mâinii dominante.să exprime şi locul unde este situat grupul de fete în spaţiul de gesticulare în raport cu gesticulatorul sau cu alţi referenţi care au fost plasaţi mai înainte în spaţiul de gesticulare (dacă grupul de fete este plasat la stânga sau la dreapta gesticulatorului . Gesturile structurate productiv au fost studiate în limbajele gestuale din diferite ţări. Un cuvânt care a fost creat la început pentru a fi folosit într-o situaţie temporară se poate stabiliza în cadrul vocabularului activ al unei limbi (de ex.). Acestea sunt mişcări ale capului.

Majoritatea acestor semne sunt formate la sau lângă faţă. mişcarea mâinii. până unde ajung braţele şi puţin spre spate. Un gest manual care este sprijinit de informaţiile date de alte părţi ale corpului se numeşte gest sau semn multicanal. Această formă a mişcării buzelor se foloseşte când se gesticulează diferite nume cu ajutorul dactilemelor. deoarece acestea dau numai o parte din conţinutul mesajului. Fiecare gest. Menţionăm că în dicţionarul de bază al limbajului gestual finlandez sunt menţionate descrieri pentru 15 mişcări diferite ale buzelor dar lista acestora nu este completă. Cele mai multe gesturi sunt realizate într-o zonă ce se extinde de la vîrful capului la nivelul cotului şi de la un umăr la altul. mâinile se ţin într-o poziţie confortabilă la nivelul pieptului sau ceva mai jos. Spre deosebire de gestul fixat. Este vorba de o mişcare a buzelor legată de un gest sau de o expresie din limbajul gestual. locul de articulaţie. poate fi împărţit în părţi mai mici numite chereme echivalente cu fonemele din limbajul verbal. Spaţiul de gesticulare Este format dintr-o suprafaţă dreptunghiulară având baza delimitată de lungimea ambelor braţe întinse. mişcarea feţei sau mimica. Părţile structurale ale unui gest pot fi împărţite în părţi structurale manuale (configuraţia mâinii. Când se termină o propoziţie şi se pregăteşte începerea alteia sau când se aşteaptă un răspuns. în gestul polisintetic nu se poate găsi o formă de bază de aceea trebuie adăugată o informaţie suplimentară la originea gestului numită morfem. ca şi cuvântul. Structura unui gest polisintetic Menţionăm că un gest nu este o entitate indivizibilă. care sunt urmărite de receptor. Dar receptorul nu are nevoie să urmărească tot timpul mişcarea mâinilor gesticulatorului. în special a ochilor şi a obrajilor) şi mişcarea corpului sau pantomimica. b) Mişcarea buzelor urmează schema mişcării corespunzătoare pronunţării cuvintelor din limbajul sonor echivalentă cu gestul respectiv dar pronunţarea se face fără voce. cap şi gât pentru a permite persoanei care le priveşte să le observe şi să le înţeleagă mai repede. În cadrul acestui spaţiu se pot mişca mâinile gesticulatorului. când se foloseşte semnul de nume sau un concept care nu are încă un gest bine fixat. 136 . deoarece foloseşte mai mult de o cale de exprimare a unui mesaj complet.a) Mişcări ale gurii care au loc în cadrul limbajului gestual fără legătură cu forma pe care o iau buzele la pronunţarea cuvintelor ca în limbajul sonor. O importanţă mai mare prezintă faţa şi expresia acesteia. care începe de la talie şi se întinde până deasupra capului. ea cuprinde şi o suprafaţă ce se întinde in faţă. De asemenea. orientarea şi aşezarea mâinii) şi părţi structurale ne-manuale (mişcarea buzelor. Acest spaţiu formează o scenă unde gesticulatorul poate plasa oameni şi obiecte aflate în anumite relaţii între ele şi unde ideile abstracte şi povestirile pot fi elaborate şi exprimate.

cu emfază şi cu o expresie facială adecvată poate indica o .a cunoaşte” şi . În aceste situaţii iese în evidenţă rolul expresiei faciale. bolnav.a visa”. . Gestul . cunoaştere. orb. Acelaşi gest executat cu o mişcare rapidă. O mişcare uşoară de îndepărtare a unui gest de la nivelul frunţii poate indica exprimarea unor gânduri abstracte. fluture. .. a urmări cu vederea.) . Gesturile mixte se pot schimba după cum dactilemele sunt însoţite de gesturi executate cu o mână sau cu ambele mâini. . .gânditor”..a urmări un text”. a hotărî)...a crede”+. De pildă. Trebuie să atragem atenţia că în limbajul gestual se folosesc anumite zone ale corpului pentru a ne referi la activităţi legate de zonele respective. ..... Un alt grup de gesturi care se fac la nivelul frunţii..a memora” ş.a fi cu mintea în altă parte”.. ş. a absorbi. ş. a privi in jos. .. Gesturi realizate la nivelul frunţii. Acestea dau o imagine vizuală de adunare sau de transmitere a cunoştinţelor (ex. o mişcare lentă. a preda. însoţită de o expresie facială corespunzătoare.mănunchi”..). Toate aceste gesturi pot suferi unele modificări pentru a arăta gradul sau intensitatea. C.a şti”. a vedea. Toate gesturile compuse referitoare la activitatea mentală încep de la frunte.. Cine?) sau ating o parte a corpului (ex. . Gesturile realizate la nivelul ochilor sunt legate de procesul vederii. B.).A. a privi. gesturile care se fac la nivelul capului (. format din două gesturi .inteligent” pentru a indica o . inteligenţă.complicat”.a gândi”.a crede”+.. etc). a educa. Semnele care se fac cu ambele mâini prezintă trei situaţii şi anume : .a-şi imagina ceva”. adică se ating toate între ele. a privi la o persoană. gestul ..a.. De ex.confuzie”=. . nervos.a crede” este format din gesturile .a.... a arăta.. poate modifica gestul . folosesc o formă a mâinii şi mişcări care transmit informaţii legate de înţelegere. La fel este cazul gesturilor . ..a. al privirii (ex. gestul .a.mâna dominantă o atinge pe cea pasivă dar ambele mâini au forme diferite (ex. . .a decide”=...a.a-şi aduce aminte”.inteligenţă acceptabilă”.idée” ş.a presupune”. sunt legate de cele mai multe ori de activitatea mentală şi se realizează la nivelul frunţii sau încep din acel loc.a ghici”.).mâna dominantă o atinge pe cea pasivă şi ambele mâini au aceeaşi formă (ex. adică gesturile formate din mai multe gesturi sau părţi ale acestora. solicită o formă a mâinii în care degetele sunt în . a învăţa. Semnele care se fac cu o singura mână au loc în spaţiul neutru (ex. De pildă.inteligenţă sclipitoare”.ambele mâini se mişcă şi sunt active indiferent dacă se realizează în spaţiul neutru sau ating o parte a corpului (ex. eu).a vedea” şi . De ex. În funcţie de context se poate face o mişcare adecvată pentru un gest urmată de direcţia privirii.a citi” este un gest compus.. a privi în jur.a cunoaşte”. a-şi aduce aminte ş. uşoară... 137 . atenţie.adevăr”. A doua parte a gestului compus dă înformaţii mai detaliate pentru a clarifica ce activitate mentală are loc. .. o îndepărtare de la situaţia actuală (.) Gesturile compuse.lege”.. a aduna..a privi” poate fi însoţit de o mişcare a ochilor într-o anumită direcţie: a privi in sus.

tolerant. indică frecvent tensiunea sau agitaţia. auzitor. unde ?.. de expresiile faciale şi corporale adecvate şi de mişcările buzelor se pot exprima diferite grade ale aceleiaşi stări afective (ex. câte?) ş. Dacă se folosesc ambele mâini pentru gestul . a explica.a. La nivelul nasului se fac gesturi legate de falsitate. odată cu indicarea lor gura face mişcări de pronunţare în tăcere.(cu un deget index: a vorbi. Unele gesturi executate la nivelul pieptului par să fie similare (a plăcea-a-i părea rău). a îndura). sentimente.a plăcea”. furios). cu atingerea pieptului. mâine. bravură). care sunt executate cu palma întinsă. a ordona. care execută mişcări la nivelul pieptului.o persoană mă priveşte pe mine ş. Aici este locul exprimării dispoziţiilor (generozitate. se execută mişcări ale mâinilor şi de 138 . secret. agitat.a.). La nivelul bărbiei se execută gesturi legate de unele zile ale săptămânii (marţi.a spune” şi se atinge palma cu degetul index pentru a arăta o idée corespunzătoare unei reguli stabilite de o autoritate. fierberea care are loc în interiorul corpului. .a. păcăleală. de vârstă (.a spune” şi .. Şi la acest nivel se pot executa gesture compuse...a avea emoţii”.câţi ani ai?”). unele întrebări (când ?. a suferi. dar au sensuri contrare. De ex. În funcţie de intensitatea mişcării. În alte gesturi (conversaţie. care pornesc de la gură în diferite direcţii. a răspunde şi cu ambele degete index: a raporta. poimâine). Când în conversaţii sunt încorporate numere. curaj.a dori”. care se execută cu o mişcare uşoară a mâinii spre partea de sus a pieptului şi . . nervos.a privi” înseamnă că două persoane se privesc. stări afective şi emoţii la care participă inima (iubire. . sâmbătă. Un alt exemplu este dat de gesturile . comportamente.a.a. a asculta.a. a ţipa) mâna şi degetele pot lua diferite configuraţii. .. Contextul este cel care face diferenţa.lege” este format din . gestul . a spune o poveste. a anunţa ceva la un grup).. calm. mândrie. vorbire şi se fac de cele mai multe ori cu degetul/ambele degete index.dragoste”. unde mâna face o mişcare în direcţie contrară.a urî”. Gesturile realizate la nivelul gurii sunt legate de limbaj. de satisfacţie.. minciună. precum şi sentimente de ostilitate.. Folosirea unei combinaţii ale degetelor index şi a diferitelor forme ale mâinii poate fi legată de transmiterea unor informaţii (informaţii. a spune. de oboseală. care face o mişcare circulară.. unele date (ieri. vorbitor. sunt legate de fenomenul auzirii sau al sunetului Ex. zgomot. a ignora ş. de gelozie. de boală.a avea nevoie”.surd.a fi sătul” .) unde rolul contextului este în creştere. perseverent..a. Gesturile executate la nivelul pieptului sunt legate de pasiuni.. comunicare. dorinţe.adevăr” sau gestul . Mâna cu formă de gheară. de grabă ş. Pentru exprimarea comportamentului unei persoane (răbdător. a unor senzaţii de foame.a promite” este format din gesturile . pasiune pentru cineva ş.a. Aşa este cazul gesturilor . a descrie ş. Gesturile realizate la nivelul urechii. bârfă.. de dorinţă de a face ceva.. alaltăieri. amestec în alte treburi ş. de bunăstare ş.. sâptămâna viitoare etc).

astfel încât un neiniţiat nu-şi poate da seama când se termină un gest şi când începe altul. 10 Elementele esenţiale în executarea gesturilor Un gest bine executat este format din patru elemente. noi). de pildă. iar schimbarea acestei mişcări poate duce la modificarea semnificaţiei gestului. . în ASL. În aproape toate gesturile există un anumit fel de mişcare. 2. . Fac excepţie gesturile care arată numeralele ordinale şi majoritatea dactilemelor. întuneric). lumină).de închidere a mâinii (de ex. destul. Mişcarea mâinii. a strânge. etc). altfel semnificaţia lui se schimbă radical. Aceste elemente sunt: 1. când mişcarea poate fi: directă (de ex. câţi. proprie. Configuraţia degetelor Constituie forma pe care o ia palma sau degetele în configurarea unui gest. mişcare de răsucire.. când mâna se mişcă astfel încât direcţia palmei se poate schimba. sunt 7 poziţii iar 139 . suficient).spre stânga sau spre dreapta (nivel orizontal). spre deosebire de mişcările îndreptate în sus. .atingere a corpului îndreptate în jos. mişcarea poate fi: .Mişcarea mâinii în spaţiu Limbajul gestual pare a fi o mişcare continuă în spaţiul de gesticulare. un milion). După cum se produce mişcarea pentru realizarea unui gest (orizontală. verticală. care denotă apariţia emoţiilor Curs nr. fiecare gest are o mişcare specifică.o mişcare de apropiere a degetului mare de cel index (de ex. . Totuşi. Mişcarea unui gest poate să înceapă de pe corpul gesticulatorului. . câte). .fluturare” a degetelor (de ex. subţire). circulară.a spune).către gesticulator sau dinspre el (nivel de adâncime). se poate analiza direcţia şi maniera mişcării.de. oblică. . . Mişcarea unui gest poate fi îndreptată: . În alte limbi pot fi mai multe poziţii ale mâinilor.într-o singură direcţie sau înainte-înapoi. a chema). mişcare de curbare uşoară (de ex. . mişcare circulară ( voi.de deschidere a mâinii (de ex. chiar dacă numai unul din elemente este executat inexact.de la antebraţ. când mişcarea este formată prin îndoirea încheieturii fie în jos (ex. în zig-zag. Pentru ca gestul să traducă semnificaţia corectă este necesar ca fiecare din aceste elemente să fie realizate exact.de la cot. .de îndoire a degetelor (de ex.în sus sau în jos (nivel vertical). De asemenea.de la încheietură. fie în sus (mişcare de atragere a atenţiei unei persoane).

bun” poate deveni .morocănos”ş. ..cât de mulţi”. ..când”. în general. Se cunosc aproximativ 25 de locuri de articulare diferite pe care le foloseşte un gesticulator de limbă engleză. Pot fi distinse următoarele locuri de articulare: în spaţiul neutru.a. dacă degetul mic este îndreptat în sus.o” palma cu degetul mare atingând indexul palma în formă de cupă ş..slab” sau . sau la o întreabare legată de număr (ex.2002.excelent” Mâna în formă de .mulţi”. cu degetele lipite palma cu degetele răsfirate palma în formă de gheară palma strânsa în pumn palma închisă palma în unghi drept palma în formă de .a. respectiv. o cameră). în acelaşi loc şi în aceleaşi relaţii unele faţă de altele ca şi cum gesticulatorul poate să arate mai târziu unde au fost plasate. negative. . dacă se face cu ambele mâini în formă de gheară în faţa pieptului . . Locul de articulare reprezintă locul unde se face gestul.. ..care este preţul ?”. 3. în funcţie de direcţia palmei.în limbajul gestual britanic au fost identificate peste 60 de forme diferite ale mâinii. înţelegem că acest gest se referă la un număr. Smith. gestul .frământare”. cu conotaţii pozitive. după cum este executat gestul. Aceste gesturi se folosesc.... altele mai rar.capricios”.a.. nervozitatea..gheară” arată tensiunea. Unele dintre aceste forme ale mâinii sunt chiar gesturi proprii (ex. un lift. în combinare cu frecarea degetelor index şi mare.C. Acest fenomen a fost numit localizare sau descriere deoarece 140 . care poate rămâne aceeaşi sau se poate schimba.D. dacă la gesturile menţionate se adaugă alte detalii oferite de expresia feţei sau de mişcări ale corpului.. Dacă se foloseşte fluturarea degetelor..(Miles. Dacă gestul se face cu mişcări circulare lângă frunte . Părţile gesturilor produse în spaţiul neutru sunt acelea care se pot face astfel încât pot fi plasate în acel spaţiu.bun” sau poate fi o formulă de răspuns la salut. Indicarea posesiunii poate fi indicată după ce se dactilează numele persoanei.. mâna cu degetele strânse în pumn şi cu degetul mare în sus înseamnă ..anxietate”. Acestea sunt: palma întinsă. un loc în faţa gesticulatorului (de ex. există o formă de bază pentru fiecare gest.). .foarte bun”. Noi nu ne propunem să le analizăm aici dar trebuie să le menţionăm pe cele mai importante. o casă. .prost” ş. Totuşi. Unele forme ale mâinii se folosesc mai des.Aşezarea mâinii în spaţiu sau locul de articulare in relaţie cu capul sau pieptul persoanei care face gesturi. .. Mâna în formă de pumn este folosită pentru a indica posesivitatea proprie sau a altora. în faţă .a calcula”).. celelalte degete fiind strânse în pumn – .supărare”.. de exemplu. 2004)... Astfel.

a se depărta. când vorbim despre mobilarea camerei sau a biroului. a iubi). -ochii (ex. poftă). 141 . -gâtul (ex. roşu). . chelner). a se machia). a sprijini). cotul (ex. Un loc poate să reprezinte unul sau mai mulţi referenţi în acelaşi timp.vârful capului (ex. cercel. a cunoaşte). cu ajutorul gestului de indicare. elev de serviciu. stânga-dreapta). -faţa (ex. .gesticulatorul parcă descrie realitatea cât mai exact posibil. -bărbia (ex. -nasul (ex. colier. dar în altele el este diferit. În limbajul gestual există un număr limitat de poziţii legate de orientarea mâinii. a vedea.pe faţa gesticulatorului.Orientarea palmei (sus-jos. cum ar fi: . -talia (ex. spital). frumos). -fruntea-tâmpla ( ex. -piciorul (ex. -obrazul-urechea (ex. piesele de mobilier sunt plasate în spaţiul neutru din faţa gesticulatorului. sete. Direcţia privirii gesticulatorului urmăreşte plasarea referenţilor în spaţiul de gesticulare. stomac. (De ex. . O altă caracteristică a gesturilor este aceea că plasarea lor în spaţiul neutru cere ca suport o indicare sau un gest productiv (polisintetic sau un specificator de formă sau mărime). -braţul (ex. De pildă. -antebraţul. femeie. curios). 4. Mai mult. Direcţia în care se mişcă palma şi degetele în relaţie cu corpul gesticulatorului prezintă o importanţă deosebită. miros). drăguţ). şef). numai în cazul gesturilor care se fac cu ambele mâini.pe corpul gesticulatorului pot fi distinde diferite zone cum ar fi: -umerii (ex. În acelaşi timp. Când referentul a fost plasat odată în spaţiul de gesticulare. a observa). pălărie). două forme ale mâinii pot fi aceleaşi dar direcţiile diferite în care se mişcă mâinole pot să le dea semnificaţii aparte sau opuse. TBC. vreme). galben. liturghie). dosul mâinii (ex.. În unele gesturi locul de articulaţie nu se schimbă pe toată durata lui (de ex. câine). foame. fie la începutul fie la sfârşitul acestuia (de ex. ne putem referi oricând la el pur şi simplu numai prin indicare. după cum se află ele în relaţie unele cu altele. -gura (ex. -pieptul (ex.pe mâna pasivă. se pot distinge următoarele zone proprii cum ar fi: -palma. urmărind un anumit spaţiu sau loc. mincinos. în diferite părţi. gesticulatorul îşi îndreaptă direcţia privirii spre referenţii plasaţi). Referentul poate fi concret sau abstract.

actualele posibilităţi de îndoire a articulaţiilor limitează numărul posibil de orientări astfel că direcţiile posibile de orientare a palmei şi degetelor sunt: în sus sau în jos, spre sau dinspre gesticulator, spre stânga sau spre dreapta gesticulatorului. În grupul de gesturi care se produc în spaţiul neutru cu o singură mână există numeroase perechi minimale, adică acele perechi de gesturi unde numai o singură modificare a orientării palmei sau degetelor poate schimba complet semnificaţia gestului. De ex.,, floare” se produce prin deschiderea degetelor cu palma orientată în sus iar,, lampă” se execută tot cu deschiderea degetelor dar palma este orientată în jos. De asemenea, situaţia este similară şi în cazul gesturilor bi-manuale. De ex. la gestul ,,casă” palmele sunt unite la vârf prin apropierea lor, cu degetele lipite iar la gestul ,,munte” palmele , aflate ca în pozitia anterioară, se depărtează spre jos. Orice schimbare a oricăruia din aceste 4 elemente poate modifica semnificaţia gestului. Faptul că fiecare gest poate fi analizat în funcţie de elementele menţionate demonstrează că semnele folosite de surzi nu sunt ,,gesturi întâmplătoare”, că ele sunt la fel de precise şi de consistente ca şi cuvintele dintro limbă. Se cunosc trei feluri de gesturi care se execută cu mâinile, după cum ele sunt realizate cu o mână, cu ambele mâini sau într-o combinaţie de gesturi şi dactileme, formând aşa - numitele gesturi mixte. Se ştie că fiecare om foloseşte mâna dominantă în acţiunile cotidiene. La fel şi în conversaţie, mişcările mâinii dominante nu se schimbă, cu excepţia cazului când persoana este ambidextră. Totuşi, şi in acest caz, mâna dominantă face gesturile principale. În comunicarea gestuală cele mai multe gesturi se fac cu ambele mâini simultan. În majoritatea ţărilor lumii gesturile se fac cu ambele mâini, dar există unele ţări (Statele Unite, Anglia, Australia, de ex.) unde gesturile sunt executate cu ambele mâini în combinaţie cu dectilemele Clasificatorii Se cunoaşte că pot fi folosite anumite forme şi mişcări ale mâinii pentru a reprezenta diferite obiecte, dar în acest fel se pot obţine semnificaţii limitate. Unele forme ale mâinii pot avea o multitudine de mişcări care pot genera un grup de semnificaţii diferite. După forma obiectelor (ibric cu coadă, linguri sau obiecte alungite), după cum sunt ţinute în mână sau după cum sunt folosite s-au alcătuit clasificatori. De exemplu, putem reprezenta picioarele unei persoane care se ridică, sare, se plimbă, cade, îngenunchează, urcă sau coboară scările, călăreşte, driblează la un joc de fotbal etc. Un alt exemplu, este dat de gestul ,,a privi”, dacă ne uitam în sus, se poate înţelege că ne uitam la un adult, la un copac, la cer, etc. iar dacă privim în jos, se subînţelege că ne uităm la un copil sau la un obiect mic sau situat pe pământ. Deschiderea şi închiderea mâinii poate semnifica aprinderea sau stingerea unei veioze, a unui spot de lumină. În funcţie
142

de locul unde este plasată această sursă de lumină, gestul poate semnifica o lustră, o veioză, o lampă de carte sau chiar soarele, luminile unui semafor sau luminile de direcţie/farurile unui automobil etc. Aceste forme ale mâinii constituie rădăcinile gesturilor legate de picioarele unei persoane, de actul privirii sau de lumină la care ne-am referit în exemplele date mai sus. O altă formă de clasificatori se foloseşte pentru a ţine locul unui gest care nu este uşor de prezentat în mişcare. Acesta se numeşte proformă. De exemplu, gestul pentru maşină este un gest care se efectuează cu ambele mâini. Se apucă şi se întoarce volanul cu mişcări diferite pentru a arăta diferitele situaţii de conducere a maşinii sau de parcare a ei în situaţii mai dificile. Pentru parcare în astfel de situaţii mâna se aşează pe muchie, deoarece se poate curba mai uşor. Mâna, plată şi întinsă, poate reprezenta o serie de obiecte plate cum ar fi o carte, o cutie, o masă, o oglindă, un tablou. Unele obiecte se pot pune pe suprafeţe plane, cum ar fi o podea, un perete sau pe rafturi, care sunt reprezentate cu această formă a mâinii. O altă formă a mâinii arată o persoană care poate fi plasată şi mişcată în diferite feluri pentru a oferi diferite semnificaţiiî (se apropie sau se îndepărtează, se apropie încet/repede, hoinăreşte sau vine direct etc.). Când se folosesc două mâini, putem reprezenta o acţiune la care participă două persoane. Putem arăta că ele merg umăr la umăr, una în spatele alteia, că se întâlnesc, îşi schimbă locurile etc. Cu diferite mişcări putem arăta cum se află mai multe persoane (în şir, în cerc, în linie dreaptă, într-o linie sinuoasă etc.). Pentru a arăta un grup mai mare de oameni care mărşăluiesc în coloană, care şed, care se învârtesc în cercuri, se folosesc mişcări ale palmelor cu faţa în jos. Pot fi folosite ca proformă şi alte forme ale mâinii pentru a reprezenta: - obiecte subţiri, scurte, tubulare (ex. ţigara); - obiecte mici, subţiri, circulare (ex. nasture); - capul unei persoane sau a unui animal; - obiecte mai lungi şi subţiri; - obiecte mai mari şi rotunde (ex. borcan de sticlă cu capac); - o masă de oameni, de case mari. Folosirea degetului mare în sus poate semnifica ,,bun”, iar în jos ,,rău”. Dacă folosim aceste gesturi în diferite locuri şi cu mişcări distincte, ele pot însemna ,,corect”, ,,bine”, ,,de acord”, respectiv, semnificaţia inversă. În colectivitatea de surzi, ridicarea degetului mare în sus poate fi un răspuns la întrebarea ,,ce mai faci?”. Într-un singur gest pot fi mai multe configuraţii, deoarece pe parcursul executării lui configuraţia mâinii sau a degetelor se poate schimba, ea poate fi diferită la inceputul realizării gestului şi la sfârşit sau poate rămâne constantă. Clasificările de configuraţii ale mâinii şi degetelor sunt foarte diferite de la un cercetător la altul, astfel că nu se poate face o prezentare exhaustivă a configuraţiilor aşa cum este posibil în cazul literelor din limbajul verbal. Totuşi, în ansamblu, aceste configuraţii pot fi :
143

- configuraţia palmei; - configuraţia de apucare; - configuraţia pumnului; - configuraţia degetelor in funcţie de numărul degetelor folosite(1,2,3,4,5). În limbajul gestual finlandez, de exemplu, alegerea unui clasificator este afectată de faptul dacă referentul este ceva viu sau fără viaţă. Dacă referentul este viu (o fiinţă umană sau un animal), se foloseşte o configuraţie în formă de V a degetelor. Pentru un referent fără viaţă se folosesc mai multe configuraţii, cum ar fi, de pildă: - B dacă este vorba de un obiect cu formă plată sau pătrată, cum ar fi o carte, un tablou sau un automobil; - G dacă se vorbeşte despre obiecte subţiri, alungite, cum ar fi de exemplu,un creion, un baston; - 5 cu degetele îndoite, care se referă la obiecte tridimensionale, cum ar fi de exemplu, un măr, o piatră, un grup de case privite din avion sau un grup de oameni. Curs nr. 11 Formarea propoziţiilor şi a frazelor În limbajul gestual pot fi formate propoziţii şi fraze în care se oferă informaţii despre referent, poziţia lui, funcţia sau caracteristicile lui. Remarcăm că în literatura de specialitate nu s-au efectuat cercetări aprofundate legate de sintaxa propoziţiilor şi a frazei. De asemenea, există o mulţime de definiţii ale propoziţiei în limbajul gestual. De pildă, o propoziţie poate fi definită ca fiind o expresie lingvistică a unei idei. Ea poate fi cea mai mică unitate de expresie lingvistică care poate exista prin ea însăşi, formând o propoziţie privită în ansamblu. În forma sa cea mai scurtă, o propoziţie poate fi de lungimea unui gest. Ordinea gesturilor într-un enunţ se poate schimba în funcţie de ceea ce se doreşte să se accentueze de către gesticulator. De obicei, gesturile care se referă la un obiect se plasează la începutul propoziţiei. Dacă referentul poste fi văzut de gesticulator, propoziţia poate începe cu o indicare spre el, urmată de localizarea sau funcţia referentului. Adesea o propoziţie se termină cu indicarea referentului. În forma sa cea mai scurtă, o propoziţie poate fi formată din un simplu gest. De ex. ,,plouă”. Dacă se adaugă o indicare la sfârşitul propoziţiei, semnificaţia ei se poate schimba uşor., de ex. ,,În acest moment afară plouă”. Direcţia privirii urmează întotdeauna indicarea. În alt exemplu:,,Fata doarme”, plasarea gestului la începutul propoziţiei care arată spre referent (fata) şi apoi se arată ce face ea (doarme). Dacă referentul (fata) poate fi văzută de toţi cei prezenţi, se poate face o indicare spre referent (fata) numai prin folosirea indicării sau a direcţiei privirii. Se cunosc patru tipuri de propoziţii şi anume: enunţiative, negative, afirmative şi interogative dar nu ne propunem aici să intrăm în detalii.
144

Structurarea propoziţiilor. Ca şi în limbajul verbal, limbajul gestual posedă subiecte, predicate precum şi adjective sau adverbe care se referă la subiecte sau verbe. De asemenea, în limbajul gestual se poate conversa despre orice problemă actuală, trecută sau viitoare. Unele substantive şi verbe au aceeaşi formă a mâinii. Ele se deosebesc prin mişcarea mâinii, o dată pentru substantive şi de două ori pentru verbe. De ex: scaun (a şedea); avion (a zbura); maşină (a conduce), sau „Mie îmi place să zbor cu avioane mici” (în limbajul verbal) şi „Mici avioane-a zbura-place mie” ( în limbajul gestual). Dacă în limbajul verbal propoziţia se formează după schema subiectpredicat adjectiv, complement, etc. în limbajul gestual propoziţia se structurează în ordine diferită, în funcţie de conţinutul dialogului. Aceasta deoarece semnul gestual nu reproduce limbajul scris ca în cazul folosirii dactilemelor. El reprezintă o formă de comunicare ce s-a transmis de la o generaţie la alta în familiile sau în comunităţile de surzi. Astfel, în propoziţiile simple nu are importanţă relaţia subiect-predicat. De exemplu, ,,El vinde”. sau ,,Vinde el”, ,,Eu mănânc” sau ,,Mănânc eu”. Însă, pentru a face aceste propoziţii mai interesante, este bine să se mai adauge un cuvânt după verb sau înaintea subiectului, de exemplu, ,,El vinde alimente”, (în limbaj verbal), sau ,,Alimentevinde–el” (în limbaj gestual). Însă, aşa cum am afirmat mai înainte, sunt necesare studii mai aprofundate pentru a desprinde regulile gramaticale ale formării propoziţiilor în limbajul gestual. In limbajul gestual ca şi în limbajul verbal se pot exprima o serie de expresii metaforice, proverbe, zicători şi tot ce se află dincolo de vocabular, sintaxă şi gramatica acestui limbaj. Dar pentru a descifra misterele acestei limbi şi a culturii care o încadrează este necesar să se cunoască foarte bine acest limbaj şi, mai ales, să se realizeze o reală comunicare între cel ce studiază acest aspect şi persoana surdă în cauză. Până în prezent nu am găsit în nici o carte o ilustrare a semnelor expresive. Cauza rezidă în faptul că sunt foarte multe expresii specifice în fiecare ţară şi fiecare din ele are un mod aparte de exprimare din cauza impregnării culturale. De asemenea, fiecare limbă posedă modalităţi diferite de desemnare a unor obiecte identice. Pentru a explica această noţiune care face ca în două limbi diferite să se găsească rareori cuvinte care să acopere exact acelaşi câmp semantic, vom ilustra cu unele exemple din limba română şi din limbajul gestual românesc. a) Ceas de mână (rom.), wrist watch (engl.), montre-bracelet (fr.).În limbajul gestual se reţine maniera în care se ataşează acest tip de ceas (fr.) iar în celelalte limbi se arata localizarea pe o parte a corpului (mână) a obiectului în cauză. De aici reiese evident că în fiecare context se va reţine de la fiecare cuvânt o diferenţă particularizatoare. În expresiile figurate problema este şi mai complicată. De fapt, cuvintele grupate într-o expresie capătă un sens global unic. Termenii nu pot fi schimbaţi între ei şi nici completaţi. De exemplu, expresia ,,a
145

răspunsuri sau atitudini generale. căruia îi putem ataşa şi alţi parametri pentru a reprezenta un autobuz. întreaga gamă de expresii faciale împreună cu mişcările capului formează setul principal de caracteristici non-manuale. Faţa umană este foarte mobilă şi conţine numeroşi muşchi care pot genera o mare bogăţie de sentimente.. dezacordul cu ceva. umerii se pot ridica sau lăsa. adverbe sau adjective. Numai organizarea frazei. Gesturi multicanal Se realizează cu alte părţi ale corpului în afară de mâini. a contextului şi parametrii acestora ne permit să distingem sensurile exacte..Onu. b) Maşină.a pune plugul înaintea vacilor” pentru că .un sistem de codare a acţiunilor faciale” (P. troleibuz. umflarea uşoară a obrajilor (bosumflarea) şi încruntarea sprâncenelor care însoţesc gestul manual (ducerea mâinii cu degetele răsfirate la nivelul feţei şi retragerea ei cu degetele care se unesc la vârf). . De pildă. respectiv un acord.Ekman.Astfel..a conduce” dar şi . La fel.. Ele sunt asociate cu verbe. de ex. . Aici pot fi implicate şi alte mişcări ale corpului. ale nasului şi obrajilor.nu”. dar semnul reţine una din părţile evidente ale maşinii pentru a o desemna în întregime. 146 . Expresiile faciale şi mişcările capului pot include mişcări ale ochilor.a.vaci” nu este echivalentul cuvântului .volan”.corect”..suparat” caracteristicile non-manuale sunt date de prezenţa subţierii buzelor. camion.. negaţii. Folosirea mişcării capului în sens vertical sau orizontal poate să exprime o negaţie. V. sprâncenele încruntate şi umerii îndoiţi sau sprâncenele ridicate şi gura deschisă exprimă o atitudine întrebătoare. corpul se poate apleca înainte sau spre spate sau se poate întoarce spre stânga sau spre dreapta. Astfel.. De pildă. 1978). Prin urmare.. ale gurii. însă. automobil sau diferite maşini destinate unor procese tehnologice specifice. cum ar fi mişcările umerilor şi ale trunchiului..ştiu”. acest sens unic degajat de acest ansamblu de cuvinte va trebui tradus într-o manieră coerentă. .da”. Unii autori vorbesc chiar de .. cu toate că o maşină nu se rezumă doar la volan.. Foarte rar ele funcţionează ca sunstantive în limbajul gestual. Semnele non-manuale pot exprima întrebări. semnifică . Semnele non-manuale par să aibă o funcţie relaţională (C. Acest procedeu al sinecdocei este la origine acelaşi cu procedeul formării acestui semn. . unde ei recunosc 46 de unităţi de acţiuni separate legate de mişcările efectuate de muşchii feţei. De pildă ele nu pot exprima substantive dar pot exprima cuvinte cum ar fi .Fresen.de acord” ş. 2007). folosesc caracteristici non-manuale specifice şi foarte mici cum ar fi strâmbarea nasului şi o înclinare a capului pe spate pentru a exprima. în cazul gestului . Pentru a indica o maşină în limbajul gestual se mimează manevrarea unui volan. Ele se caracterizează prin faptul că participă în mod obligatoriu gesturile non-manuale.bou”.. Acest semn.Şi auzitorii folosesc în mod inconştient aceste semne non-manuale.pune plugul înaintea boilor” nu poate fi înlocuită de expresia . Surzii.

etc.. care sunt obligatorii. sau . De exemplu. Semnele multi-canal la care ne-am referit sunt executate cu mâinile şi cu alte părţi ale corpului. de obicei. grec.a fi”. este folosit fie înainte fie după un verb. Pentru reprezentarea mişcărilor mâinii în cursul executării gesturilor se folosesc diverse simboluri grafice. înclinarea capului ş.a. perplexitatea. în semne care exprimă uimirea.). .a exista”. La fel. Sub aspect teoretic. slav. unele prezentând imaginea persoanei care execută gestul. De pildă. Constatăm că nu există la ora actuală un sistem comun de scriere pentru limbajele gestuale. de regulă. Acestea sunt destul e complicate şi depăşesc posibilităţile de abordare de către studenţi de aceea nu ne propunem să intrăm în detalii.. de mărirea ochilor şi de deschiderea largă a gurii care apar. de ex. semnul pentru suliţă cere ca privirea ochilor să urmeze mişcarea mâinii ca şi cum ea ar executa o aruncare a suliţei. Menţionăm numai că ceea ce este comun pentru toate sistemele de scriere este faptul că ele se bazează într-o mare măsură pe caracteristicile structurale ale gesturilor şi pe simbolurile cu care se notează. Sistemele de scriere folosite în limbajul gestual Diferite limbaje gestuale au diferite sisteme de scriere în funcţie de natura alfabetului folosit (latin. de fapt. dar. este dificil să se explice formele semnelor existenţiale ca . ea nu a avut loc. Dacă tema unei discuţii este îmbrăcămintea cuiva.. De ex.Am cumpărat mai demult această rochie” gesturile vor fi aranjate astfel: Sprâncene ridicate. Cercetătorii au elaborat mai multe sisteme diferite de reprezentare în scris a limbajului gestual care să se folosească în scop de cercetare. semnul posibil.S-a observat că în majoritatea cazurilor. scoaterea limbii este însoţită. semnele multi canal sunt dificil de tradus. semnele multi-canal sunt legate de imitarea unor acţiuni care se realizează cu obiectele. aplicânduse săgeţi ce reprezintă mişcarea iar sub fiecare imagine se prezintă cuvântul gesticulat sau descrierea mişcărilor. funcţiunea lor este complexă. Sub aspect gramatical. ebraic. dar nu este întotdeauna oportun ca aceasta să se folosească în traducerea semnului. semnul pentru-că funcţionează în mod comparabil cu locuţiunea conjuncţională pentru că. de o strâmbare a nasului.aceasta (eu) a cumpăra-mai demult (în trecut) sau 147 . Dăm mai jos un exemplu de redare a unei propoziţii. ele exploatează atât acţiunile manuale cât şi cele non-manuale.). Prin aceasta. ele constituind o grupare specifică de limbaj. capul înclinat pe spate acord cu capul rochie. Unele caracteristici non–manuale apar în mod regulat împreună. El sugerează că ascţiunea verbului ar putea să se întâmple ori că s-a întâmplat. În relaţie cu limba română. Pe baza acestor sisteme s-au elaborat dicţionarele gestuale aflate în uz. forma substantivală apare ca fiind derivată din verb. La început se face un gest care redă subiectul sau topica apoi se adaugă mai multe informaţii (ridicarea sprâncenelor.

ceea ce nu este prea uşor pentru auzitori. Din acest motiv. Dacă se află la o distanţă mai mare. De exemplu. Contactul ocular constituie punctul de plecare al oricărei conversaţii prin gesturi. Alte modalităţi ţin de distanţă sau de situaţia unde se află persoana surdă. Putem observa că ordinea în care se execută gesturile este asemănătoare cu mişcarea secvenţelor de cadre dintr-un film. injectarea altor mişcărişi distanţe în povestirea sa prin folosirea altor clasificatori şi proforme.. Din cauza calităţilor spaţiale şi gesticulare nu s-a putut găsi un sistem convenabil de redare în scris a LMG. capul înclinat pe spate capului (eu) – mai demult – eu acord cu mişcarea a cumpăra – aceasta – rochie Limbajul gestual poate folosi o cale diferită de . dacă aceasta se află la aceeaşi masă dar la o distanţă mai mare. 148 . în special când se relatează un eveniment. Trebuie să reţinem că limbajul mimico gestual îmbină trei caracteristici: spaţială (gesturile sunt formate în spaţiul de gesticulare). capului şi corpului sprijinite de gesturi. ceea ce nu este posibil în limbile vorbite. Atragerea atenţiei unei persoane surde pentru a începe o conversaţie este să-i baţi uşor cu palma pe umăr sau antebraţ. se poate lovi uşor tăblia mesei iar vibraţiile acesteia vor atrage atenţia.conversaţia gestuală”. folosind procedee cum ar fi: transportarea informaţiei prin mişcări ale feţei.. Tot ceea ce se poate face este să scriem comentarii privind modul de executare a gesturilor în spaţiu. Un bun gesticulator poate să producă aceleaşi efecte ca în realizarea unui film. Semnele sunt folosite pentru a crea imagini ale gândurilor noastre în spaţiu. se poate atenţiona o cunoştinţă comună care să-l facă atent pe cel în cauză.îngheţarea” gestului în aer. într-o sală. dar acest lucru nu constituie o formă scrisă a LMG.. . In nici un caz nu se poate stinge şi aprinde intermitent lumina din sală pentru a atrage atenţia unei singure persoane surde.legare a gesturilor” din structura unui subiect pentru a întări povestirea sau relatarea mesajului. deoarece o pune într-o situaţie penibilă.sprâncenele ridicate. Aceste trei caracteristici sunt redate simultan. care se poate folosi pentru scopuri didactice. apropierea imaginii (zoom) etc. vizuală (acest limbaj trebuie să fie văzut pentru a fi înţeles) şi gestuală (mâinile creează semne care articulează gânduri). El trebuie menţinut tot timpul cât durează . LMG îmbină două caracteristici aparent contradictorii: libertatea gramaticală şi structura gramaticală.

descrie mişcările de îndepărtare sau de apropiere de corp ---------mişcare repetată. profesori din şcolile pentru surzi şi un grup de ------------------- 149 . ---------mişcare spre înainte sau spre în spate. a Oficiului Naţional al Interpreţilor penru Surzi (National Registry of Interpreters for the Deaf).Curs nr.. 12 Unele simboluri folosite pentru descrierea mişcărilor (Anglia) ---------săgeată închisă. de obicei este o mişcare mică. dar primii paşi au fost făcuţi în Statele Unite prin crearea în 1965. National Registry of Interpreters for the Deaf a fost infiinţat în cursul unui seminar naţional intitulat ”Interpretând pentru surzi” care a avut loc in statul Indiana. în 1964. arată oprirea bruscă a mişcărilor închiderea mâinii deschise(sau închiderea degetului) -----------------------deschiderea mâinii închise mişcare încetinita mişcare rapidă mişcare repetată.stop”. cuprinsă între umeri ---------. După 1965 în Franţa s-au creat mai multe organizaţii de formare a interpretilor. mâna asociată face o mişcare circulară în direcţia săgetii ambele mâini se mişcă simultan. Participanţii. una urmărind-o pe cealaltă într-o mişcare circulară mişcare uşoară Începuturile formării de interpreţi în limbajul mimico-gestual În diferite ţări şi în ţara noastră Formarea de interpreţi în limbajul mimico-gestual este de dată mai recentă în ţările europene. mişcare care traversează corpul (de la un umăr la altul sau de sus în jos ori de jos în sus) ---------săgeată deschisă. scurtă atingere apucare între degetul mare şi cel index mâna în formă de pumn mişcarea degetelor ambele mâini se mişcă împreună de obicei.

O dată cu crearea a tot mai multe posturi de interpreţi angajaţi cu normă intreagă. în familii care aveau copii surzi etc. Mai întâi. au fost de părere că era necesară o organizaţie care să deţină o evidenţă a interpreţilor calificaţi şi să evalueze competenţa lor. ei trebuiau să înveţe limbajul gestual. pentru a conduce această organizaţie. Nu se punea problema remunerării. După 1970. nu erau. dintr-un ridicat simţ al datoriei faţă de cei care aveau nevoie de sprijin în facilitarea comunicării. lingviştii au inceput cerecetarea gramaticii ASL. de obicei. în acea vreme. Ca urmare. Cei mai muli „interpreţi” din acea perioadă erau profesori din şcolile pentru surzi. Recrutarea noilor interpreţi Până în 1970 mulţi studenţi surzi au cerut dreptul să frecventeze universităţi obişnuite din intreaga ţara cu ajutorul interpreţilor. pentru a fi la curent cu schimbările care au avut loc în domeniul profesiunii. aceşti noi „recruţi-interpreţi”. Cei mai mulţi dintre aceşti interpreţi noi au sfârşit prin a folosi mai ales o versiune a limbajului verbal gesticulat decât un limbaj gestual folosit în mod 150 . Al Pimentel. Primul director executiv. s-au înmulţit filialele locale ale acestei organizaţii pe tot cuprinsul Statelor Unite. copii din familile de surzi sau persoane care aveau legături strânse cu comunitatea de suzi. Predarea limbajului gestual a constat. După cinci ani de funcţionare la NAD. dar rareori rezultatul muncii lor a fost inclus de profesorii de limbaj gestual în domeniu. iar cursurile au apărut în diverse locuri: în biserici. Ei nu aveau o pregătire profesională în sfera interpretării dar lucrau în mod voluntar. Profesorii de limbaj gestual din întreaga ţară au inventat planuri de lecţii aşa cum s-au priceput. în comparaţie cu cei care au crescut în comunitatea de surzi. Toţi erau fluenţi in limbajul gestual american(ASL). a fost el însuşi surd. a devenit evident că noii interpreţi vor trebui să fie antrenaţi şi pregătiţi pentru noua piaţă.surzi mai activi. precum şi aspectul discret al ţinutei şi al comportării. S-a obţinut o alocaţie guvernamentală pentru stabilirea oficiului într-un sediu al Asociaţiei Naţionale a Surzilor (NAD) din Washington. Interpretul profesional a fost format să-şi recunoască limitele în acceptarea sarcinilor şi să caute asistenţa altor interpreţi când este necesar (inclusiv solicitarea unei persoane surde ca „interpret de legătură” unde comunicarea era dificilă sau delicată). la fel de fluenţi în limbajul gestual ca interpreţii mai vechi. De asemenea. Agenţiile de servicii sociale americane au început să solicite interpreţi care să servească pe clienţii surzi. Oficiul şi-a mutat birourile pe campusul Colegiului Gallaudet pentru scurtă vreme. Codul de etică al NRID a urmărit să asigure imparţialitatea şi confiden-ţialitatea interpreţilor. dintre care una era surdă. Atunci s-a format un prim comitet din cinci persoane. In 1967 scopul noii organizaţii a interpreţilor a fost clar stabilit: să se ocupe de recrutarea şi formarea mai multor interpreţi şi să elaboreze un cod de etică. NRID a organizat întâlniri bianuale cu membrii săi. din construirea vocabularului gestual. înainte de a se muta într-un sediu propriu. în agenţii care oferă servicii. care au învăţat gesturile ca a doua limbă în clasă.

curent în comunitatea de surzi. Unii surzi, care au considerat limbajul verbal ca fiind superior limbajului gestual, au fost de acord cu interpretările în limbaj gestual cu respectarea ordinii gramaticale a limbajului verbal pe care ei au considerat-o ca „gesticulaţie oficială”; alţi surzi, deşi bucuroşi să aibă mai multe servicii de interpretare, au avut dificultăţi de înţelegere cu aceşti interpreţi noi. În orice caz, aspectul semnalat mai sus a lansat problema controlului calităţii in serviciile de interpretare. Atestarea Programul-pilot al NRID de atestare prin teste a fost înfiinţat în 1970 şi a fost recunoscut oficial în 1972. Au fost pregătite echipe locale de evaluare a candidaţilor în toată ţara. Echipele de evaluare au fost compuse din trei interpreţi auzitori atestaţi şi din interpreţi surzi de legătură, atestaţi. Priceperile candidaţilor au fost evaluate prin mai multe probe: să interpreteze de pe o casetă video în limbajul verbal, gestual şi dactil. Candidaţilor li s-au acordat certificate de „interpretare” în limbajul verbal şi cel gestual şi certificate de „transliterare” din limbajul verbal în limbajul dactil şi invers. Au fost instituite evaluări pentru interpretarea orală după labiolectură şi mişcările buzelor fără voce, dar mai târziu acest gen de evaluări au fost abandonate. Însă, ”transliterarea” este folosită şi acum în unele situaţii cum ar fi, de exemplu, în predarea cursurilor universitare. Lupta pentru o identitate profesională Anii 1970 au cunoscut o veritabilă explozie de interpretare pe piata muncii. Legea reabilitarii din 1973 a formulat cerinţa asigurării de servicii gratuite de interpretare pentru clienţii surzi de către orice agentie sau firmă de afaceri care primeşte fonduri federale din partea guvernului sau de la autorităţile locale (aceasta incluzând spitale, şcoli, tribunale, secţii de politie, servicii sociale şi unele companii de afaceri). În acelasi an, 1973, au fost finanţate 6 programe pilot de formare a interpretilor prin alocaţii guvernametale iar in 1978 s-a ajuns la 12 programe. Aceste programe-pilot precum şi alte 2-4 programe din universităţi şi colegii comunitare au incercat să pregătească cât mai bine interpreţi cu foarte puţin ajutor din partea cercetării în elaborarea planurilor de învăţământ. În această situaţie, interpreţii-formatori, cu multă experienţă în domeniu, au inventat planuri de învăţământ la întâmplare. Cei mai mulţi au încercat să se apropie de cercetarea lingvistica în limbajul gestual, aşa cum a fost ea publicată. Primele planuri de învăţământ, nu erau foarte complete ca standardele de astăzi, dar au inclus cursuri de „îmbunătăţire a priceperilor de gesticulaţie”, de audiologie, de psihologia surdităţii, codul de etică, interpretarea de la voce spre gest şi invers precum şi o anumită pregătire pentru atestare. Mai târziu, s-a trecut la formarea unui model de interpret care este cunoscut acum ca „modelul maşină”: interpretul este o maşină care transmite mesajul fără să adauge sau să omită ceva, care nu intervine şi care nu afectează
151

rezultatul întâlnirii sau al şedinţei interpretate. De fapt, acesta era o nonpersoană. Odată cu ridicarea calificării profesionale şi a conştientizării profesiunii de interpret, s-a trecut de la interpretarea pentru surzi (în favoarea lor) la independenţa profesională a interpretului, bazată pe neutralitate şi pe prevederile din codul de etică. „Modelul-maşină” nu ar putea să descrie adecvat rolul interpretului. Desigur, interprtarea implică mai mult decât traducerea semnelor în cuvinte sau invers. În cursul interpretării, trebuie să interpretăm corect conţinutul, în registrul de limbaj care corespunde contextului şi să adaptăm interpretarea noastră pentru a ne acomoda la nevoile vorbitorilor. ”Noi suntem chemaţi nu numai să interpretăm între două limbaje ci şi între două culturi: anumite modificări culturale trebuie să fie operate în interpretarea noastră pentru ca vorbitorii să se înţeleagă unii pe alţii. Este posibil, deşi mai rar, ca un interpret să intervină într-o manieră profesională pentru a clarifica un punct de divergenţă majoră care apare din cauza unor diferenţe culturale, clienţii nefiind însă conştienţi de problema în cauză”. De asemenea, Moody,B.(1991), din care am citat anterior, subliniază că „rolul asociaţiei interpreţilor în comunitate a fost întotdeuna o chestiune delicată. Acelaşi autor subliniază că „trebuie să fim în contact constant cu comunitatea de surzi, dar nu putem să devenim avocaţi în favoarea surzilor dacă nu vrem să ne pierdem credibilitatea ca interpreţi”. Noul sistem de atestare În 1979 NRID a instituit un nou sistem de atestare, odată cu creşterea pretenţiilor faţă de calitatea serviciilor de interpretare. După un an de pregătire intensivă, au fost elaborate teste noi cu mari cheltuieli. Au fost elaborate teste scrise şi prototipuri de casete video; s-au realizat teste pe teren cu interpreţi care aveau diferite nivele de pregătire; s-au efectuat analize statistice pentru a se stabili validitatea şi credibilitatea unor itemi ai testului scris; s-au evaluat casetele video de către membrii comisiei şi s-au pregătit evaluatori etc. In final, s-a obţinut un test credibil care măsoară priceperile de interpretare. Atestarea este importantă, ca orice licenţă pentru un medic sau şofer, dar ea se bazează doar pe un minim de competenţă pentru practică, nu şi pe o poziţie avansată în domeniu. Atestarea nu inseamnă că interpretul poate acţiona în orice situaţie sau în orice loc, interpreţii trebuie să înveţe să accepte sau să respingă o activitate în funcţie de priceperile lor, de conţinutul şedinţei şi de locul desfăşurării ei. Astăzi există probabil 75 de programe postliceale diferite de formare a interpreţilor în SUA, cele mai multe cu durata de doi ani. Doar câteva durează patru ani. Formatorii de interpreţi au înfiinţat în 1979 CIT (Conferinţa Formatorilor de Interpreţi) cu scopul de a asigura un forum de schimburi de experienţă în domeniul formării interpreţilor şi elaborarii planurilor de formare a acestora. NRID are 3733 de membri din care 2070 sunt atestaţi la un nivel sau
152

altul. Dintre interpreţii atestaţi, 123 sunt surzi. Se încearcă eliminarea interpreţilor care nu-şi îndeplinesc responsabilităţile profesionale. Unii specialişti propun revizuirea Codul de etică actual. Aşa cum există în domeniul Dreptului, ar fi util să existe o bancă de situaţii etice, cu sute de dileme etice şi cu răspunsuri profesionale sugerate, pentru a ne ajuta să facem faţă diferitelor situaţii care apar în cursul interpretarii (Moody, B., 1991). Începuturile formării interpreţilor în Franţa datează din 1976, când unii auzitori au cerut ,,să înveţe semne”. În luna noiembrie din acelaşi an părintele Jouaninc a infiinţat o clasă la Paris, unde a folosit în predare vorbirea şi gesticularea în acelaşi timp. Exemplul său a fost urmat de alţi profesori sau preoţi. Independent unii de alţii, unii surzi au început să predea limbajul gestual in mod voluntar. În acea vreme existau doar câţiva profesori surzi care cunoşteau bine limbajul gestual. Faptul era imbucurător deoarece ei erau posesorii unei adevărate culturi, iar limbajul lor gestual era într-adevăr un limbaj real şi nu un simplu vocabular de semne. Însă, multe dintre cursurile predate de surzi s-au bazat pe liste de vocabular, care erau obositoare pentru studenţii auzitori. ”Profesorii” surzi nu aveau metode pedagogice pentru a preda limbajul gestual astfel încât cursurile nu au durat prea mult. După 1977 surzii au inceput să se pregătească cu seriozitate pentru a preda limbajul gestual la IVT (International Visual Theatre din Vincennes). După absolvirea cursurilor, ei au început să-şi caute de lucru în şcoli, asociaţii, fabrici, pentru a preda limbajul gestual. In 1980 publicaţia ”Coup d’Oeil” a semnalat că existau cinci locuri în zona metropolitană a Parisului şi 20 de alte locuri în provincie unde amatorii puteau învăţa limbajul gestual. În 1983 s-a ajuns ca în sistemul de învăţământ să lucreze peste 40 de surzi adulţi care cunoşteau limbajul gestual dar nu aveau atestate (Fournier,C.,1991), (Mimmoun, R.,1991). Nici la ora actuală nu există în Franţa o formare academică sau universitară oficială pentru formatorii de interpreţi de limbaj gestual. Viitorii formatori se pregătesc prin seminarii organizate de asociaţii ale surzilor sau ale auzitorilor . La inceputul anilor 1980 s-a infiinţat ANFIDA (Asociaţia Naţională pentru Deficienţi de Auz), având ca scop să se ocupe de toate problemele deficienţilor de auz. Interpreţii din cadrul acestei organiaţii s-au concentrat pe cunoştinţele despre deficienţii de auz şi „psihologia” lor, în detrimentul pregătirii în sfera metodelor de comunicare. Deoarece populaţia de surzi era foarte eterogenă, interpreţii au căutat să se edifice în tot evantaiul mijloacelor de comunicare practicat de deficienţii de auz: labiolectura, dactilemele, cued speech, limbaj gestual, luarea de notiţe dupa casete video etc. Aceste metode fiind atât de variate şi contradictorii, n-a fost niciodată uşor să se elaboreze cursuri de formare care să permită unei persoane să se califice în toate domeniile mai sus mentionate (Mimoun, R.1991). Mai mult, s-a considerat că era foarte urgent să se obţină recunoaşterea profesiunii înainte de elaborarea unor cursuri eficiente de formare a interpreţilor.

153

O schimbare majora a produs Asociatia 2 LPE (Două Limbaje pentru o Educaţie) care a elaborat cursuri de pregătire bazate pe calitate. S-au creat cursuri separate pentru cele două categorii de necesităţi ale populaţiei de surzi: a) sprijin pentru comunicare (labiolectură, cued speech şi luarea de notiţe), b) interpretarea din limbaj oral în limbaj gestual şi viceversa. (Texier,C., Lamothe,M., 2003). Un pas înainte l-a constituit transformarea ANFIDA în ANILS (Asociaţia Naţională a Interpreţilor în Limbaj Gestual). Aceasta era formată din auzitori, interpreţi activi şi un mic grup de surzi activi. Ea a depus eforturi pentru recunoaşterea profesiunii de interpret prin cursuri, conferinţe, consultaţii acordate pentru înfiinţarea serviciilor de interpretare şi prin întâlniri cu autorităţile locale şi centrale. Odată ce membrii ANILS au devenit conştienţi de creşterea distanţei dintre cunoştinţele legate de interpretare ale auzitorilor şi ale surzilor, s-a infiinţat ANPILS (Asociaţia Naţionala pentru Interpretarea în Limbajul Semnelor). Deoarece surzii constituiau o comunitate care nu putea să-şi aleagă din rândurile membrilor săi persoane care să-i ajute să comunice cu lumea auzitorilor, s-a pus accentul pe formarea de interpreţi auzitori. Însă, surzii trebuiau să aibă încredere în aceşti interpreţi, de aceea s-a constituit un organism de conducere, compus în majoritate din surzi, având în frunte un preşedinte surd, care era un garant în faţa comunităţii de surzi că deciziile luate în cadrul comitetului erau în favoarea membrilor surzi. Un obiectiv esenţial al ANPILS era să obţina recunoaşterea profesiunii de interpret. O primă acţiune a ANPILS în această direcţie a fost să preia conducerea serviciilor de interpretare asigurate la Simpozionul Internaţional de Limbaj Gestual organizat in iulie 1990 la Poitiers, având următoarele priorităţi: - asigurarea calităţii serviciilor de interpretare; - conducerea acestor servicii de către surzi; - formarea primilor interpreţi surzi in Franţa, responsabili cu interpretarea în dactileme a limbajului gestual francez. Pregătirea asigurată de ANPILS consta în cursuri de scurtă durată folosinduse specialişti surzi care vorbeau fluent în limbaj gestual. În afară de iniţierea în bazele specialitaţii se preda şi terminologia specifică domeniului. Pentru a face faţă cererii crescânde s-au format trei tipuri de interpreţi: cei care să fie angajaţi în instituţii, cei care să asigure servicii de interpreţi independenţi, şi liberi profesionişti (Mimoun,R.1991). Dacă înainte de 1983 angajarea interpreţilor surzi se făcea fără a li se cere diplomă, după această dată se cerea acest document. Însă, cei mai mulţi interpreţi surzi nu erau din familii de surzi şi, deci, nu aveau ca primă limbă limbajul gestual. Din acest motiv era necesar ca studenţii să intre în contact cu adevăratul limbaj gestual şi să interiorizeze obiceiurile comunităţii de surzi. Or, aceasta nu se putea face decât printr-un contact frecvent cu comunitatea de surzi şi prin

154

Ca metode. politice. C. In „Deaf people in society. se puteau face filme cu studenţii înşişi. 135-143. Baza formării primelor cluburi ale surzilor din toată lumea a constituit-o şcolile cu internat.participarea la diverse acţiuni de interpretare în instituţii medicale. De asemenea. există în limbajul gestual aceleaşi semne care pot avea semnificaţii diferite. etc. jocuri pe roluri interpretate de surzi odată cu învăţarea limbajului gestual. pg. 1991. Expresia facială şi contextul erau cele care dădeau sensul corect. în proporţie de peste 90%. Aceste filme puteau fi oprite oricând şi se puteau face comentarii pe marginea lor. Aici s-au înfiripat şi s-au cimentat primele relaţii afective sau de altă natură care au continuat în cadrul cluburilor şi asociaţiilor de mai târziu. Paris-NewYork. nr . Cu toate acestea. la fel ca şi în limbajul verbal. se recomanda ca. filme. De asemenea. Asociaţii naţionale şi internaţionale ale surzilor Se cunoaşte că toate minorităţile lingvistice au o caracteristică privind un loc ce le aparţine iar comunitatea surzilor nu face excepţie.: Interpreter for the deaf. pg. Franco-American Colloquium. Lamothe. Education and access”. puşi în situaţii de interpretare.: Association „Deux Langues Pour Une Education”Presentation du projet. Evaluarea şi autoevaluarea muncii studenţilor putea să ducă la imbunătăţirea comunicării corporale şi sintactice.. Education and access „Franco American Colloquium. -Texier. .: Interpreting for deaf and hearing people in the United States In Franco-American Colloquium. C. religioase. 155 .Mimoun R. surzii se adună în cluburi înfiinţate de ei. de cultură. . 2003. conduse de persoane alese din rândul lor şi finanţate din venituri proprii sau cu sprijin din partea unor organizaţii de stat ori private. copii auzitori. 129-133. Curs. studenţii erau învăţaţi să respecte formarea semnelor. S-a constatat că. Specific aspects of interpreting in criminal cases. pg. Surse bibliografice: .. să nu creeze semne arbitrare şi să-şi consolideze desprinderile de comunicare clară cu surzii. 1991.:Association Nationale Pour Interpretation en Langue des Signes În:”Deaf people in society.Moody. Deşi numărul persoanelor surde depăşeşte 70 de milioane. Paris-New-York. Poitiers. B. nu putem vorbi de o "ţară a surzilor" deoarece majoritatea surzilor provin din familii de auzitori iar familiile de surzi au.. 145-151. Paris-New York. M. mai întâi să se predea sintaxa limbajului gestual prin folosirea unor casete video. 1991. Pentru studiul gramaticii limbajului gestual erau utile casetele video cu surzi care povesteau sau cu auzitori care gesticulau. Această metodă îi va putea determina pe auzitori să-şi schimbe modul de gândire. adică să reflecteze în imagini gestuale şi nu doar să traducă din limbajul verbal în cel gestual.Fournier.

asociaţiile amicale ale surdo-muţilor funcţionau pe criterii mai mult filantropice. Menţionam că şedinţe similare de constituire au avut loc şi în alte regiuni ale României. se sprijineau în găsirea unui loc de muncă şi desfăşurau diverse activităţi culturale. clubul sau şcoala de surzi. în ultimul timp nu există o preocupare mai serioasă în direcţia cultivării dragostei elevilor pentru activităţile menţionate. Timişului. Altfel nu ne explicăm de ce absolvenţii surzi vin la filiale fără o pregătire culturală sau sportivă care să le permită continuarea activităţilor în cadrul competiţiilor organizate de Asociaţia Surzilor. a primit buget de la stat şi a putut angaja personal salariat. Asociaţia Naţională a Surzilor din România Organizare. După această dată Asociaţia s-a reorganizat. Ea urmăreşte educarea persoanelor surde prin activităţi organizate. Din păcate. Moldovei şi Bucovinei. participanţii includ automat vizitarea filialei teritoriale. cum ar fi cele ale Dunării de Jos. Asociaţia Naţională a Surzilor (ANSR). organizaţi în 60 de cluburi şi 16 filiale răspândite în toate judeţele tării. Activităţile culturale şi sportive care se desfăşoară în şcolile speciale constitue una din cele mai puternice forţe unificatoare ale colectivităţii surzilor. sociale sau sportive. funcţionează cu această denumire din 1996. îşi acordau reciproc ajutoare materiale. inclusiv a surzilor ca minoritate ingvistică. Ardealului. fac referire la şcolile pe care le-au absolvit şi la profesorii pe care i-au avut.a. fiul surd al domnitorului Constantin Ghica. Acum. are un profund caracter social. De obicei şcolile constituie sursa de noi membri ai asociaţiilor. ea este privită cu suspiciune. Pâna in anul 1953 când s-a reconstituit Asociaţia Surdo-Muţilor din România pe baza fondurilor alocate de stat. diversificându-şi activitatea. Putem consideră că aceste activităţi sunt mai importante în cadrul minorităţilor. surzii se întâlneau la cluburi conduse de comitete liber alese. deoarece le permit să iasă în evidenţă prin performanţele obţinute în diverse ramuri sportive sau domenii culturale şi să se integreze mai uşor în societatea auzitorilor. In acest fel se continuă relaţiile dintre persoanele surde şi se asigură perpetuarea existenţei asociaţiei surzilor. Scopurile şi obiectivele Asociaţiei sunt 156 . Trebuie să menţionăm că relaţiile care se formează în şcolile de surzi durează o viaţă iar când se fac excursii în diverse locuri din ţară.Nu întâmplător. Principalele obiective La iniţiativa unui grup de surzi din Bucureşti a avut loc pe data de 9 noiembrie 1919 şedinţa de constituire a Asociaţiei Amicale a Surdo-Muţilor din România. chiar dacă a urmat o facultate. destinate realizarii unei cât mai bune integrări socio-profesionale a membrilor săi. Primul Preşedinte a fost d-l Alexandru Clarnet iar din comitetul de conducere a facut parte şi prinţul Henri Ghica. când persoanele surde fac cunoştinţă. formându-se asociaţii de surdo-muţi. după o existenţă de peste 85 de ani Asociaţia Naţionala a Surzilor cuprinde peste 30 de mii de membri. Dacă una din persoanele surde nu a absolvit o şcoală de surzi. ş.

ANSR are personalitate juridică. ANSR sprijină membrii săi să beneficieze de drepturile de protecţie socială în concordanţă cu legislaţia actuală prin expuneri săptămânale la club. prin sprijinul acordat la completarea formularelor necesare pentru obţinerea drepturilor. ce are loc o dată la 5 ani: între Congrese ANSR este condusă de Conferinţa Naţională anuală. Cele mai atractive ramuri sportive. Cu regret trebuie să menţionăm că aceste frumoase activităţi au scăzut ca intensitate şi ca amploare din cauza dificultăţilor economice prin care trece Asociaţia în perioada „de tranziţie” care a urmat evenimentelor din decembrie 1989. Mai nou. creaţia literară.a. istoria-geografia României. ANSR colaborează cu Ministerul Sănătăţii şi Familiei. s-a acordat personalitate juridică şi filialelor teritoriale. Sub aspect cultural. Activitatea sportivă este foarte apreciată de tinerii surzi. să educe şi să integreze persoanele surde cu pierdere auditivă de peste 40 dB în viaţa socială a României. Organismul suprem de conducere al ANSR este Congresul. constituind un real mijloc de integrare socială prin întâlnirile sportive dintre surzi şi auzitori. să sprijine. mai ales in timpul verii şi prezentările de informări culturale. care includ: . Miss Asociaţia Surzilor. în mod tradiţional. creaţia plastică ş. fiind reprezentată de preşedinte in relaţiile cu organele de stat şi private. prin facilitarea comunicării cu ajutorul interpreţilor aflaţi în formare. activitaţi foarte apreciate de surzi. -expoziţiile de caricaturi. ş. care oferă cititorilor surzi posibilitatea de instruire la nivelul lor de înţelegere.dotarea bibliotecilor. -excursiile. se bucură de atenţia deosebită a persoanelor surde. de fotografii. care reflectă preocupările din timpul liber ale persoanelor surde. se organizează diverse acţiuni cultural-artistice.. de unde pot fi selectionaţi sportivii care să reprezinte Organizaţia Sportivă a Surzilor din România la competiţiile europene 157 . de pictură şi sculptură. cu Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap.a. iar activitatea curentă este coordonată de un Birou Executiv care se întruneşte la fiecare 2-3 luni sau de câte ori este nevoie. . cunoaştera marilor personalităţi istorice interne şi internaţionale.realizate prin contribuţia voluntară a membrilor cotizanţi şi a aparatului salariat. astfel că preşedinţii acestora le pot reprezenta pe plan teritorial şi pot încheia diverse contracte care le pot asigura o mai mare libertate financiară în oganizarea acţiunilor. În acest scop. de artizanat. Pe plan social ANSR urmăreşte să depisteze. Recent ANSR a început să organizeze cursuri de limbaj gestual pentru salariaţii săi cu scopul de a oferi servicii de interpretare mai bune membrilor care au nevoie de comunicare în relaţiile cu instituţiile de stat şi private.etc. cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi cu alte instituţii şi organizaţii implicate în procesul integrarii socio-profesionale.concursurile literare. atât pe plan intern cât şi în relaţiile internaţionale. acestea fiind unele din cele mai importante sarcini ale asociaţiei. ce au cele peste 25000 de volume. dansul modern şi popular.

De asemenea.Filiala Ploieşti. intre 1990 şi 1991 ANSR a fost reprimită în rândurile comunităţii internaţionale. cucerind numeroase medalii şi diplome. în decembrie 1989. cu grupe la Târgu Jiu şi Turnu.Filiala Satu Mare. limbajul gestual. Asociaţia Sportivă a fost exclusă de la toate competiţiile internaţionale. cu grupe la Piatra Neamţ. în ţara noastră a ediţiei a XIII a a Jocurilor Mondiale de Vară unde.Filiala Cluj. cu grupe la Baia Mare şi Sighetul Marmaţiei 14. echipa de fotbal a devenit campioană mondială. Rădăuţi. Colaborarea internaţională Asociaţia Naţională a Surzilor din România şi-a dezvoltat relaţiile de colaborare cu alte ţări de timpuriu. cu grupe la Buzău. minifotbal. în 1977. s-a înfiinţat Comitetul International al Şahului pentru Surzi. cu grupe la Sighişoara. unde se poate facilita socializarea şi dezvoltarea sentimentului că se află în " a doua lor casă". spre regretul tuturor membrilor ei. dupa achitarea cotizaţilor restante. cu grupă la Tulcea 7. cu grupe fără sediu la Giurgiu. Odorhei După cum se poate observa. pescuit sportiv. Câmpina. Oneşti 3. cu grupe la Sibiu şi Mediaş 4. in august 1949.Filiala Bucureşti. Aici. Una din cele mai reuşite competiţii a fost organizarea. Târgovişte. Fondat in 1934.şi mondiale sunt: fotbal.Filiala Piteşti. cu grupe la Botoşani. cu grupe la Sebeş. cu grupe la Brăila şi Focşani 9. Miercurea Ciuc. Filiala Iaşi.Filiala Bacău. printre altele. iar la Alexandria s-a obţinut recent un sediu 5.Severin 8.Filiala Galaţi. Urziceni. întreaga moştenire a acestei comunităţi. Roman. Râmnicu-Sărat 13. Fălticeni 15. obiceiurile.cu grupe la Bistriţa şi Turda 6.Fliala Oradea. cu grupă la Arad 16. Olteniţa.Filiala Târgu-Mureş. Organizatia Sportiva a Surzilor a participat la mai multe competiţii internaţionale. cu grupă la Zalău 11. Dorohoi. atletism şi tenis de masă. ANSR se numără printre membrii fondatori ai Federaţiei Mondiale a Surzilor (Roma 1952) având la ora actuală relaţii cu peste 120 de ţări.Filiala Craiova. Însă. cotizaţiile la forurile internaţionale au fost sistate de guvernul comunist şi până la înlăturarea acestuia. În aceste 158 . Aiud şi Hunedoara 2.Filiala Timişoara. Vâlcea şi Slatina 12. aceste cluburi sunt situate mai ales în oraşele mari. cu grupe la Rm.După 1978. Clubul Sportiv al Surzilor din România a participat în 1937 la Congresul de la Budapesta al Comitetului Internaţional al Sporturilor pentru Surzi (CISS) unde a fost admis.Filiala Alba. Prezentăm mai jos filialele şi grupele ANSR cu mentiunea ca acestea se află în plin proces de dobândire a autonomiei teritoriale şi juridice: 1.Filiala Braşov. cu grupe la Bârlad şi Vaslui 10. membru fondator fiind şi ANSR. membrii mai vechi transmit celor tineri valorile surzilor. şah.Filiala Suceava.Filiala Constanţa.

la care s-au adăugat diaconul Barbu Florea şi preparatorul Costache Diana Marinela. un preot surd. Aici au loc evenimente care menţin în viaţă aceste cluburi cum ar fi aniversarea unor membri în cadru festiv. alegerea conducătorilor la diverse niveluri ale Asociaţiei. Din această cauză înaintaşii surzi au avut puţine şanse să dezvolte forme de cult care să reflecte cultura şi experienţa surzilor. Henry Syle. acestor surzi le-a lipsit accesul al slujbele religioase şi la cunoaşterea Bibliei. sub aspect istoric. în special în rîndurile absolvenţilor din şcolile de surzi care formează generaţia viitorilor membri. Văzând pericolul extinderii influenţei baptiste în rândul credincioşilor ortodocşi. creşterea costului vieţii cuplată cu scăderea puterii de cumpărare. să facă sport. începuturile educaţiei religioase datează aproape imediat după înlăturarea regimului comunist. Astfel. a înfiinţat prima congregaţie episcopală pentru surzi la Philadelphia. prin misionarii surzi şi auzitori pe care i-au pregătit în limbajul gestual religios. caută şi sunt ajutaţi să găsească locuri de muncă şi obţin facilităţile sociale. se impune o mai intensă susţinere financiară din partea statului. Totuşi. au format primele comunităţi religioase baptiste. să comunice liber în limbajul gestual. ceea ce-i determină pe surzi să caute să câştige un ban în plus prin acrivităţi suplimentare. surzii primesc informaţii despre lumea în care trăiesc. prin crearea secţiei "Comunicare şi slujire în limbaj gestual" în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea din Piteşti. dar acestea nu ar trebui să constituie sursa principală de desfăşurare a activităţilor şi de achitare a cheltuielilor de funcţionare.cluburi. Mulţi dintre aceşti preoţi au sprijinit şcolile de surzi şi au format diverse organizaţii religioase cum ar fi Congresul Naţional al Evreilor Surzi sau Asociaţia Internaţională a Surzilor Catolici. În acest context trebuie să includem contribuţia organizaţiilor religioase la unificarea colectivităţilor de surzi. distribuirea de diplome prin care se recunosc meritele unor persoane pentru serviciile depuse în slujba Asociaţiei. Aici ei caută să se relaxeze. unde a format cca 50 de preoţi surzi misionari. să danseze etc. să se distreze. În lipsa interpreţilor calificaţi. au avut loc primele slujbe în limbaj gestual ale bisericii ortodoxe care au căpătat o formă organizată în anul 1999. Acestea duc la îndepărtarea tinerilor surzi de la activităţile specifice din aceste cluburi. Primii misionari au fost adepţii cultului baptist. sub coordonarea primului profesor de specialitate al acestei secţii. Pînă în 2004 au 159 . preotul Onu Constantin. Printre posibilele cauze ale acestei situaţii putem enumera tendinţa de includere a copiilor surzi în şcolile normale locale. creşterea activităţilor subtitrate la TV. în prima jumătate a secolului trecut. care au luat legătura cu Asociaţia Surzilor şi. Bisericile creştine cu misionari surzi au fost conduse de auzitori care-i cobsiderau pe surzi ca persoane cu handicap şi aveau cunoştinţe limitate despre ei. În ultimii câţiva ani se remarcă o scădere a numărului de membri cotizanţi la activităţile acestor cluburi. care-i determină pe tineri să stea mai mult în faţa televizorului. În ţara noastră. Se speră că prin acordarea unor facilităţi financiare obţinute prin intervenţiile Asociaţiei Surzilor să crească veniturile din cotizaţii.

profesori de religie şi asistenţi sociali superiori. În această activitate FMS încearcă să implice lideri surzi în procesul de decizie care afectează viaţa surzilor la orice nivel.secretariatul regional pentru America de Sud . cultura surzilor şi alte discipline. comunicaţii. inclusiv cele surde. În acest sens. după care au urmat Dragoljub Vukotic (1955-1983). ca organizaţie internaţională specializată în promovarea drepturilor persoanelor surde din întreaga lume. îşi bazează activitatea pe Charta ONU şi urmează politica sa. Obiectivul FMS este să asigure egalitatea surzilor din lume cu alţi oameni valizi în privinţa drepturilor sociale şi umane.Uniunea Europeană a Surzilor – EUD .secretariatul regional pentru Asia şi zona Pacificului . cu organizaţiile naţionale ale surzilor şi cu experţi specializaţi pe probleme de învăţământ. O data cu creşterea numărului de asociaţii naţionale membre ale FMS s-au infiinţat mai multe secretariate regionale în scopul unei mai eficiente colaborări bazate pe specificul regional. 160 . UNESCO.secretariatul regional pentru Europa de Est şi Asia Centrală – EEMARS . FMS colaborează cu ONU şi alte organizaţii internaţionale (UNICEF. după cum urmează: .secretariatul regional pentru Europa Centrală – CERS .a. s. OMS.absolvit această sectie două promoţii de studenţi surzi şi auzitori care lucrează acum ca preoţi pentru comunităţile de surzi. FEDERAŢIA MONDIALĂ A SURZILOR Federaţia Mondială a Surzilor a fost infiinţată în 1951 la Roma. Yerker Anderson (1983.). Regulile Standard ale ONU privind Egalizarea Şanselor pentru Persoanele cu Handicap.a. ILO. a prevederilor din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.secretariatul regional pentru Africa de Sud-Est . Primul presedinte al FMS a fost domnul Vittorio Ieralla (1951-1955).secretariatul regional pentru America Centrală şi zona Caraibelor . De asemenea. alte tratate ale ONU privind drepturile omului. Această organizaţie s-a dezvoltat treptat de la un grup de organizaţii naţionale la un forum de colaborare pentru mai mult de 120 de organizaţii de pe toate continentele. FMS acţionează la orice nivel pentru promovarea Recomandărilor ONU privind persoanele cu handicap. preşedinte al Federaţiei Surzilor din Finlanda şi lector de limbaj gestual la Universitatea din Jyvaskyla.secretariatul regional pentru America de Nord şi Canada .secretariatul regional pentru Regiunea arabă Federaţia Mondială a Surzilor.1995) şi doamna Liisa Kauppinen (1995-2003). Declaraţia de la Salamanca şi Cadrul de acţiune privind educaţia persoanelor cu nevoi speciale ş. Actualul preşedinte al FMS este domnul Markku Jokinen.

EUD are contacte cu Asociatiiile Nationale ale Surzilor din Luxemburg. Scopul său este să stabilească şi să intreţină un dialog la nivelul UE cu „lumea auzitorilor”. Islanda şi Norvegia. Expertii surzi ai FMS sunt angajaţi la ONU şi în agenţiile sale specializate pentru îmbunătăţirea drepturilor şi egalizarea şanselor surzilor în lume. economice şi de informare. Departamentul de informare şi publicaţii şi Departamentul de pregătire pentru democraţie şi managament. prin pagina de web şi de e-mail a organizaţiei. cum ar fi : Departamentul de cercetări privind limbajul gestual. FMS are un sediu permanent şi personal care se ocupă de problemele administrative. Italia. Portugalia. Suedia. în perspectiva aderării ţării noastre la Uniunea Europeană. Grecia.In calitatea sa de organizaţie–umbrelă pentru asociaţiile naţionale ale surzilor. ca să îndrume persoanele surde în realizarea obiectivelor propuse. Interacţiunea şi colaborarea FMS cu asociaţiile naţionale ale surzilor la nivel mondial a continuat să crească în toate domeniile. Se acordă prioritate surzilor din ţările în curs de dezvoltare. el însuşi persoană surdă. Asociaţia Naţională a Surzilor din România a primit statutul de membru asociat al EUD. De curând. După aderare. FMS este responsabilă pentru încurajarea persoanelor surde să colaboreze în diferite domenii astfel încât Secretariatele Regionale şi asociaţiile naţionale ale surzilor să ajungă mai puternice. Belgia. non-profit şi este singura care reprezintă interesele surzilor europeni la nivelul Uniunii Europene. FMS dispune de surse de venit şi sponsori care sprijină activitatea şi proiectele asociaţiilor de surzi din ţările în curs de dezvoltare. prin folosirea tehnologiei moderne din sfera telecomunicaţiilor. Centrul de interpreţi. Franţa. FMS deţine o poziţie stabila şi respectată la ONU ca expert pe probleme privitoare la surzi. Uniunea Europeană a Surzilor European Union of the Deaf (EUD) a fost înfiinţată în 1985 sub numele de Secretariatul Regional al Comunitaţii Europene al Federaţiei Mondiale a Surzilor. Calitatea de membru deplin al EUD este deschisă tuturor asociaţiilor naţionale din ţările membre ale UE. Danemarca. Este o organizaţie non-guvernamentală. Membrii Biroului Executiv al FMS şi alţi parteneri importanţi comunică unii cu alţii prin videotelefon. avînd statut consultativ şi de reprezentare la nivel „A”. 161 . De asemenea. Spania. Irlanda. Olanda şi Marea Britanie. In plus. La ora actuală este formată din 14 membri: Asociaţiile Naţionale ale Surzilor din Austria. Finlanda. prin consultare şi colaborare cu Asociaţiile Nationale ale Surzilor din Europa. Ea colaboreaza cu Federatia Mondiala a Surzilor pe probleme generale. ea dispune de unităţi conduse de Secretarul general. ANSR va putea fi membru cu drepturi depline. Germania.

nevoile şi şansele persoanelor surde din cadrul UE. Biroul funcţioneaza cu două persoane.. constituie un obiectiv prioritar al EUD. adică copiii surzi să fie educaţi în limbajul gestual şi limbajul verbal. Obiectivul principal al EUD este să promoveze şi să protejeze interesele. Totuşi. adulţii surzi întâlnesc bariere în educaţia permanentă când facilităţile de educare în comunitate nu le asigură servicii de sprijin adecvate cum ar fi interpretarea în limbaj gestual sau persoane care iau notiţe. în special în forma lui scrisă. Studiile arată că acest tip de educaţie duce la performanţe şcolare mai bune. Programe de lucru ale EUD şi domenii de acţiune prioritare a)Recunoasterea dreptului de a folosi limbajul gestual Sub aspect legislativ. un director şi un secretar.E. Belgia. desfăşura şi finanţa activităţi europene din partea comunităţii de surzi în statele membre ale UE. unde le lipseşte adesea comunicarea din clasă. Bilingualismul in educatie În învăţămânul obligatoriu pentru surzi va fi promovat bilingualismul. În plus. etc. Intarirea prin informare. datorită lipsei de interpreţi în limbaj gestual şi unde mulţi profesori nu au nici pregătirea şi nici resursele pentru a face faţă nevoilor specifice ale elevilor surzi. Aceasta înseamnă că trebuie să se acorde mai mult sprijin în pregătirea de interpreţi profesionişti în limbaj gestual şi tot mai mulţi profesori surzi să fie pregatiţi să lucreze în învăţământul special. Cartierul General al EUD se află la Bruxelles. începând cât mai devreme şi continuând pe parcursul anilor de şcoală. cum ar fi: recunoaşterea dreptului de a folosi limbajul gestual. De asemenea. care este privit ca a doua limbă a ţării. întărirea prin informaţie şi egalitatea la angajare. Crearea unui mediu de limbaj gestual favorabil în toate unităţiile pentru copii surzi şi familiile lor. Viziunea şi obiectivele Uniunii Europene a Surzilor EUD a fost infiinţată pentru a iniţia. care este răspunzător în faţa Adunării Generale Anuale. Părinţii vor fi incurajaţi să înveţe limbajul gestual pentru a putea să comunice cu copilul lor surd cât mai deplin şi natural posibil. Această viziune generală se transpune în trei obiective specifice ale EUD şi se realizează prin programe de lucru. tendinţa în ţările UE este să se integreze copiii surzi în educatia obişnuită.Conducerea EUD se află în mâinile Comitetului Executiv. Ea este şi o barieră majoră pentru 162 . pentru a fi aproape de inima UE şi de instituţiiile sale. profesională. se recomandă ca limbajul gestual să fie recunoscut legal şi să fie acceptat de guverne şi de publicul general. ales de şi din rândurile Comitetului de management. va fi recunoscută importanţa limbajului gestual în promovarea integrarii surzilor in viaţa civila. Emanciparea şi asigurarea de şanse egale sunt concepţii esenţiale pentru realizarea unei poziţii egale în societate şi recunoaşterea persoanei surde ca cetăţean cu drepturi egale. Se va acorda sprijin statutar asigurării şi promovării limbajului gestual în ţările membre ale U. Informaţia este putere ! Una din frustrările principale pentru surzi este lipsa de acces la informare. folosind limbajul gestual.

Egalitate la angajare. de participare şi de integrare socio-economica. Ceho-Slovacia. care s-au desfăşurat la Paris între 10–17 august 1924. un francez surd. adică să aibă acces egal la informaţie la educaţie. Există temerea că societatea informatizată va afecta şansele de angajare ale surzilor mai puţin pricepuţi şi mai slab echipaţi pentru a satisface noile cerinţe care apar din reorganizarea muncii. la muncă şi la noile tehnologii ca toate persoanele. a încurajat ţările mai sus menţionate să participe la Jocurile Internaţionale ale Surzilor. Menţionăm că printre federaţiile naţionale care şiau trimis reprezentanţii la primele Jocuri Mondiale ale Surzilor s-a aflat şi ataşatul diplomatic al României la Paris. România şi Ungaria. care suferă de dublă discriminare. 163 . Pregătirea profesională. Domnul E. Anglia. Se urmăreşte întensificarea contactului cu ţările din Europa Centrală şi de Est pentru a se stabili o reţea şi a se facilita schimbul de informaţie şi experienţă intre EUD şi aceste organizatii. locuri de muncă rezonabile şi interpreţi calificaţi sunt câteva componente esenţiale pentru muncitorii surzi. Astăzi. Tehnologiile informaţiei şi ale comunicarii (ICT) au potenţialul să imbunătăţească calitatea vieţii pentru surzi prin deschiderea noilor posibilităţi de acces.participarea deplină in societate şi pentru o viaţă independentă. etc. În urma succesului acestor intreceri. Ruben Alcais. numărul lor a trecut de 94 de ţări de pe toate continentele. Conducătorii sportului pentru surzi. au convenit să fondeze o organizaţie numita CISS şi au alcătuit un proiect de Statut la care să adere toate federaţiile sportive ale surzilor. Din nefericire pentru surzi. Se consideră că femeia surdă. La acea dată au existat următoarele federaţii naţionale sportive ale surzilor (Belgia. Şomajul la surzi este mai ridicat decât la auzitori în toate ţătile europene. tir şi înot. fotbal. care s-au întrecut la probele de atletism. 275 Avenue Du Mesnil. adunaţi la Cafe de la Porte Doree. va trebui să aibă şanse egale cu bărbaţii. Comitetul Internaţiomal al Sporturilor Surzilor (CISS) Primele organizaţii sportive internaţionale ale surzilor s-au înfiinţat în 1924. Olanda Polonia. ciclism. o versiune a Jocurilor Olimpice. de gen şi de surditate.) care au devenit membre ale CISS în acel an. Franţa. Accesul la telefoanele cu text este imperfect din cauza folosirii unor telefoane cu text incompatibile şi nestandarizate pentru toate ţările din Europa iar serviciile de legătură pentru telecomunicaţiile între persoanele surde şi cele auzitoare lipsesc în cele mai multe din ţările UE. A lucra constituie un drept fundamental al vietii oamenilor dar surzii încă se confruntă cu bariere artificiale pentru a găsi de lucru. La întreceri au participat şi sportivi surzi din Italia. Prin ICT este posibil să se comunice în limbaj gestual cu ajutorul video-telefoanelor. să se înveţe limbajul gestual la distanţă pentru interpreţi. telecomunicaţiile sunt bazate exclusiv pe sunet şi vorbire. Telecomunicaţiile. s-a decis să se continue competiţiile la fiecare patru ani.

se numesc „Deaflimpics” adică „Jocurile Olimpice ale Surzilor” au loc la următoarele discipline: Atletism. De-a lungul istoriei sale au avut loc Jocurile Mondiale de Vară ale Surzilor în următoarele oraşe: 1924 .Paris / Franţa. august. Paris). J. 1961 – Helsinki / Finlanda. P. Nielsen (1955 – 1961). la Congresul din 1995 membrii CISS au votat în unanimitate retragerea din IPC şi trecerea în subordinea directă a CIO. au avut loc primele Jocuri Internaţionale Tăcute (10-17 iulie. Cu toate că în anul 1955 Comitetul Internaţional Olimpic a recunoscut în mod oficial CISS. 2005 – Melbourne / Australia. cu aprox. 2oo1 – Roma / Italia. Australia. 2009 .Christchurch / Noua Zeelandă. Handbal Inot. Donalda Ammons. 1926. Baschet. 1965 – Washington / Statele Unite ale Americii. 1981 – Koln / Germania. 1928 – Amsterdam / Olanda. 1993 – Sofia / Bulgaria. octombrie. Orientare turistică. Ca secretari generali ai CISS au funcţionat de-a lungul vremii d-nii Antoine Dresse (1924-1967). Tenis. Tir. destinele sportului mondial pentru surzi sunt conduse de Donalda Ammons (SUA) care a fost aleasă în această funcţie la Congresul CISS care a avut loc la Melbourne. 1997 – Copenhaga / Danemarca. la Bruxelles. 1957 – Milano / Italia. Polo. K. niciodată CISS nu a intenţionat să combine Jocurile Mondiale cu cele ale altor sportivi handicapaţi deoaece colectivitatea surzilor nu are dificultăţi în majoritatea sporturilor practicate de auzitori ci se confruntă numai cu probleme de comunicare.Ne bucurăm ca România a fost reprezentată de d-l J. 1989 . 1985 – Los Angeles / Statele Unite ale Americii. Lupte. Totuşi. Dintre evenimentele mai importante ale acestei organizaţii sportive mondiale amintim : 1924. ataşat al ambasadei noastre la Paris. 1935 – Londra / Anglia. 1973 – Malmo / Suedia. Bowling. 1953 – Bruxelles / Belgia. ca primul membru ne-european 164 . până în 2005. Tenis de masă. belgia.1953) după care au urmat d-l Oscar Ryden (1953. Ciclism. 1939 – Stockholm / Suedia. Actualmente. Statele Unite se alătură CISS. J. Dahlgren (1967–1973). din anul 2001. O.P. De pildă. În consecinţă.Taipei (China) Jocurile Mondiale de Vară pentru Surzi care. MENDELSOHN. 1977 . CISS a acceptat solicitarea CIO de a se alătura Comitetului Internaţional Paralimpic (IPC) din dorinţa CIO de a colabora cu o singură organizaţie-umbrelă. John Lovett (19972003). dupa această dată. Rubens-Alcais (1924. Fotbal. Jordan (1971 – 1997). Primul preşedinte al CISS a fost ales d-l E.Bucureşti / România. Badmindon. 1969 – Belgrad / Yugoslavia. 1931 Nurnberg / Germania. zece ani în urmă.1955). Volei. se adoptă Statutul CISS 1938. M. Bernhard (1961 – 10971). Sondergaard (1973–1997) şi. în 5-6 ianuarie 2005. acestor jocuri Mondiale de Vară sau de Iarnă nu li s-a acceptat statutul olimpic până în 2001 din cauza unor interese politice şi financiare. 1946 – Copenhaga / Danemarca.

la Davos. Desprinderea de Comitetul Internaţional Paralimpic a avut loc la insistenţele conducătorilor Asociaţiilor Sportive ale Surzilor. Elveţia 2001. 1979 – Maribel / Franţa. PROCHAZKA au avut loc Jocurile Internaţionale de Iarna ale Surzilor în următoarele localităţi : 1949 – Seefeld / Anglia. pentru prima dată Jocurile Mondiale ale Surzilor au loc la Washington. la Jocurile Mondiale Tăcute participă 234 sportivi iar prinţul suedez Gustav Adolf devine primul reprezentant regal care asistă la eveniment 1949. 1955 .Oberammergau/Germania. 1967 . La propunerea lui H. 1975 . 1988-1993. ş. Contactele CISS cu CIO au inceput la al 2-lea Congres al CISS şi au continuat până la recunoaşterea CISS ca organizaţie mondială şi independentă de alte organizaţii ale sporturilor pentru handicapaţi.Berchtesgaden / Germania. 1963 – Are / Norvegia. Jocurile Mondiale ale Surzilor se desfaşoară sub denumirea „DEAFLIMPICS” (Olimpiada Surzilor).Yllas / Finlanda. subordonată direct CIO şi subvenţionată de aceasta. 2003 Sundsvall / Suedia.1939.Lake Placid / Statele Unite ale Americii. 1999. având în vedere cerinţele unice de comunicare în limbaj gestual ale sportivilor surzi. având ca motto „EQUAL THROUGH SPORTS” ( Egali prin sport). în afara Europei 1966 s-a acordat CISS „Cupa Olimpică” de către CIO ca recunoaştere a serviciilor sale aduse sportului mondial 1967.Montana-Vermala/ Elveţia. 1999 . incapacitatea IPC de a asigura cazarea numărului tot mai mare de sportivi surzi şi imposibilitatea sportivilor surzi de a participa la unele spoturi unde startul se dădea prin semnal sonor. Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) recunoaşte CISS ca federaţie internaţională cu poziţie olimpică 1965. 1987 – Oslo / Norvegia. 1991 .a. 1995 . S-a adoptat limba engleză pentru corespondenţă ca singura limbă folosită.Banff / Canada. costurile mari pentru asigurarea de interpreţi. 1983 – Madonna di Campiglio / Italia.Davos / Elveţia. are loc sărbătorirea aniversării celor 50 de ani de activitate. S-a păstrat denumirea oficială a CISS în limba franceză în amintirea organizatorilor. 2007-Salt Lake/ SUA 165 . au loc primele Jocuri Mondiale de Iarnă la Seefeld. la Roma. într-o sală pusă la dispoziţie de Federaţia Sportivă Italiană a Surzilor 1981. Constituirea Muzeului CISS. Paris. 1959 . preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic la ceremonia de deschidere a Jocurilor Mondiale de la KOLN in 1981 şi la probele din primele doua zile. CISS rezistă cu succes la mişcarea de încorporare a Jocurilor Mondiale Tăcute în „Jocurile paralimpice”. Austria 1955. pentru a se recunoaşte natura lor mondială 1974. participarea d-lui JUAN ANTONIO SAMARANCH. se sărbătoreşte a 75-a aniversare de la crearea CISS. se schimbă denumirea Jocurilor Internaţionale Tăcute în Jocurile Mondiale Tăcute. 1971 – Abdelboden / Elvetia. 1953 –Oslo / Norvegia.

deşi nu avea înca o federaţie sportivă naţională a surzilor. Saniuţe. Patinaj viteză şi Hochei pe gheaţă. la doar câteva luni de la devastatorul cutremur care a distrus Capitala. Logo-ul Olimpiadei Surzilor A fost conceput în 2003 de artustul Ralph Fernandez. sportivii surzi n-au mai fost prezenţi la ediţia din 1981 de la Koln şi au fost suspendaţi până în 1991 de la toate competiţiile sportive internaţionale din cauza neachitării cotizaţiei. care defineşte pe durzi ca oameni vizuali. Treptat. într-un cerc. 166 . s-au introdus testele de doping la toate probele şi au fost testaţi obligatoriu primii clasaţi la probe şi sportivii care au doborât recordurile europene sau mondiale . Cu toate că România s-a numărat printre ţările fondatoare ale CISS. Centrul logo-ului reprezintă irisul ochiului. după 1977. când a găzduit a 13-a ediţie a Jocurilor Mondiale de Vară a Surzilor la Bucureşti. competiţiile regionale să fie controlate de organizaţii sportive regionale. Una din marile probleme a rămas acceptarea sportivilor care au o pierdere de peste 55 dB la urechea cea mai bună deoarece există posibilitatea simulării. reprezintă semnul original al „Olimpiadei Surzilor”. 1983) conceput să colecteze fonduri care să asigure finanţarea pentru organizaţiile sportive internaţionale ale persoanelor cu handicap ca să promoveze activităţiile sportive ale membrilor săi. CISS. Printre alte măsuri stabilite de CISS se numără : limitarea numărului de oficiali care însoţesc echipele la Jocurile Mondiale. Abia în 1991. federaţiile sportive naţionale să fie autonome şi independente iar activitatea lor să fie încurajată şi respectată. a Confederaţiei Sportive a Surzilor pentru zona Asiei şi a Pacificului. împreună cu alte organizaţii sportive pentru handicapaţi. s-a eliminat şi acest inconvenient. alegerea prin vot secret a locului urmatoarelor jocuri cu 6 ani înainte. El îmbină simboluri puternice cu ar fi limbajul gestual. a Confederaţiei Sportive Pan–americane şi celei pentru zona africană . cultura surzilor şi cea internaţională. Luate împreună. ei trebuie să folosească ochii pentru a comunica. „bun” şi „mare”. care se surapun una peste alta. la o şedinţa a Biroului Executiv al CISS care a avut loc la Budapesta. Asociaţia Sportivă a Surzilor din România a fost reprimită cu drepturi egale în marea familie a sporturilor pentru surzi. Formele mâinii în limba engleză pentru „OK”. semnele mâinii înfăţişează semnul pentru „unitate”. este fondatoare a Fondului Internaţional al Sporturilor pentru Handicapaţi (Amsterdam. prin introducerea unor probe de audiometrie obiectivă.Cu această ocazie se organizează întreceri sportive la următoarele discipline : Schi alpin. unitatea şi continuitatea. Schi nordic. Astfel s-a creat posibilitatea creşterii rolului Organizaţiei Europene a Sporturilor Surzilor (EDSO) . Este un simbol pozitiv şi puternic al colectivităţii internaţionale a sportului tăcut.

Logo-ul încorporează cele patru culori ale steagurilor lumii.Wermouth. să organizeze Campionate Europene regulate. La întrunirea de înfiinţare au fost prezente 9 ţări. Franţa. Franţa). Primul preşedinte a fost ales olandezul Hendrik J. în anul 1981 a avut loc a doua şedinţă de constituire în prezenţa delegaţiilor Asociaţiilor Sportive din Europa. Cu toate aceste opoziţii. Germania şi Olanda) au luat iniţiativa să înfiinţeze o organzaţie care să elimine neajunsurile constatate. câteva ţări europene (Belgia. Roşu. De Haas (Olanda). Hendrik J. astfel că erau perioade când se puteau organiza 8-10 astfel de campionate europene anual fără a se avea siguranţa financiară a desfăşurării lor în bune condiţii.Kunze şi J. Actualmente sunt membre ale EDSO 40 de ţări europene cu peste 50. astfel că se asigura o planificare sistematică şi o securitate financiară iar desfăşurarea campionatelor avea loc după 2 ani de la terminarea campionatelor mondiale organizate de CISS la fiecare din cele 17 discipline sportive. Începând din 1983 au avut loc 5-7 Campionate Europene anual. Din comitetul de organizare pregătitor au făcut parte Karl Kunze (Germania). o primă adunare de constituire care a cunoscut un eşec din cauza manevrelor CISS. unde s-au stabilit sarcinile şi obiectivele unei federaţii Europene a Sporturilor Surzilor dar abia la 7 iulie. Franţa. Antibes. în ciuda opoziţiei CISS. Sarcina acestei organizaţii era să promoveze sportul surzilor. cu drept de participare la campionatele europene organizate sub egida acesteia. ţările europene şi-au trimis delegaţii pentru a stabili forma şi programul constituirii unei Federaţii Europene a Sportivilor Surzi. galben şi verde reprezintă cele patru confederaţii regionale de care am amintit mai sus Organizaţia Europeană Sportivă a Surzilor (EDSO) Înainte de înfiinţarea EDSO (1983. In consecinţă. In acea vreme. ţările care erau membre ale CISS obţineau cu uşurinţă autorizarea pentru organizarea acestor campionate europene. la Antibes. s-a înfiinţat în mod oficial EDSO. De Haas. deoarece 167 . Secretar General fiind ales englezul R. au existat Campionatele Europene ale Surzilor. Roland Haythornwaite (Anglia) şi Boudewijn de Roose (Belgia). care a făcut presiuni asupra ţărilor din Blocul comunist Est-european să nu se alăture acestei iniţiative. A avut loc la Madonna di Campiglio. In afara Campionatelor Europene au loc meciuri de calificare la fotbal. În aceste condiţii. Joseph Wermuth (Franţa). o organizaţie înfiinţată în 1967 şi aflată sub auspiciile CISS.Haythornwaite iar membru al consiliului prezidemţial (cum e fost denumit primul comitet al EDSO) a fost ales belgianul Boudewijn de Roose. S-a hotărât ca fiecare ţară europeană care este membră CISS să fie auromat primită ca membru al EDSO. Italia. vice-preşedinţi fiind K. Datele şi programul acestora fiind stabilite cu 4 sau 6 ani înainte. baschet (bărbaţi şi femei) şi volei (bărbaţi şi femei) şi handbal.000 de sportivi legitimaţi în cadrul celor cca 1000 de cluburi. albastru.

ale EDSO se desfăşoară în 20 de ramuri sportive diferite cum ar fi atletism. înot. orientare turistică.când s-a înfiinţat în mod oficial ICSC. atletism pe teren acoperit. fotbal indoor. 1970-Turku (Finlanda). de fotbal. Primul preşedinte al ICSC a fost ales olandezul L. 2002-Vilnius (Lituania).J. 2006.Meurer (1964-1978). 1955–Oberammergau (Germania. De Haas a încetat subit din viaţă în cursul participării sale la al treilea C. Den Haag (1977).? La fiecare 2 ani se organizează campionate europene de şah începând din anul 1973. La al IX-lea Congres al EDSO care a avut loc la Vilnius în 1998 s-a extins şirul disciplinelor sportive. tenis de masă.Boyce (1994-2002). 1994Brunn (Cehia). cros. Vaxjo (1981).E. Conform statutului. după 2002. cu regret că primul preşedinte al EDSO.sunt acceptate în turneul final numai 12 echipe iar câştigătoarele sunt calificate direct la Campionatele Mondiale (Deaflimpics). baschet. fotbal. primul Campionat având loc la Essen. maghiarul Geza Vida (1986-1994). Până în 1953. În continuare. preşedinţii ce au urmat au fost aleşi pe perioade de 4 ani. Următorii preşedinţi ai ICSC au fost germanul O. polo. franţuzoaica Isabelle Malaurie.Dronkers care a funcţionat în perioada 1949-1955. 168 . olandezul Hendrik J. 1986-Abufeira (Portugalia). ciclism.1990-Veszprem (Ungaria). prin votul delegaţilor. tenis de câmp. Subliniem că toţi membrii comitetului EDSO. bowling. Până în prezent au avut loc 14 Campionate Mondiale de Şah pe echipe pentru bărbaţi şi 2 pentru femei după cum urmază : . desfăşurate sub egida acestua sunt persoane surde. 1998-Lucerna (Elveţia). delegaţii tehnici şi orice alt responsabil al C. Acesta coordonează relaţiile dintre jucătorii de şah din cadrul asociaţiilor naţionale ale surzilor şi aplică acelaşi regulament al jocului de şah stabilit pentru persoanele valide. destinele şahului mondial pentru surzi sunt dirijate de italianul Michele Visco. 1974-Fredericia (Danemarca). 1978-Obersdorf (Germania).G. 1962-Varna (Bulgaria). 1982Mallorca (Spania). Acestea au continuat să se desfăşoare la Goteborg (1975). germanul H.E. 1958-Londra (Anglia). Actualul preşedinte al EDSO este o femeie. Responsabilitatea managementului organizatoric este acordată la 2 delegaţi iar alţi 2 delegaţi tehnici răspund de respectarea regulamentului pentru fiecare ramură sportivă. Germania. englezul A. badmindon.1953–Oslo (Norvegia). adăugându-se hocheiul şi atletismul pe teren acoperit astfel că în prezent C. Essen (1979). handbal. Amintim aici. schi alpin şi volei. 1966-Leksand (Suedia). care a fost aleasă în această funcţie în 2004 Comitetul Internaţional al Şahului pentru Surzi (ICSC) În scopul promovării „sportului minţii” în rândul persoanelor surde s-a înfiinţat în anul 1953 Comitetul Internaţional al Şahului pentru Surzi (ICSC).E.Punsche (1956-1962 şi 1978-1986). cu posibilitatea re-alegerii la congres. cehul M. lupte. acest preşedinte coordona o organizaţie europeană de şah ce funcţiona neoficial.Svabensky (1962-1964.

Din acest motiv JFD nu solicită şi nu primeşte donaţii caritabile în afara donaţiilor pentru proiecte. Organizaţia şi-a elaborat structuri organizatorice şi strategii legale cu privire la elaborarea şi dezvoltarea serviciilor de interpretare. când a fost înfiinţată Asociaţia Surzilor din Japonia.2 la mie) o dată cu intensificarea activitţilor sociale şi a luptei surzilor pentru drepturi civile. Finlanda) Japonia Federaţia Surzilor din Japonia (JFD) a fost înfiinţată în 1948 cu toate că rădăcinile sale se întind până în 1915. aducând schimbări în politica guvernamentală care au fost benefice petru membrii surzi. Majoritatea veniturilor provin din cotizaţii. Belgrad (1987). Roma (1995). Asociaţiile prefecturale ale surzilor primesc speţii gratuite pentru birouri în cadrul clădirilor de asistenţă socială prefecturală şi beneficiază de personal 169 . se acordă medicamente ş echipamente medicale compensate. Activităţile de bază ale JFD se desfăşoară la nivel local şi prefectural cu ajutorul persoanelor angajate şi a celor care activează în mod voluntar. ceea ce ne determină s-o includem în cadrul organizaţiilor guvernamentale. Londra (1989). activitatea de colaborare a JFD cu sistemul administrativ s-a dovedit a fi fructuoasă. Structura Federaţiei Surzilor din Japonia JFD este o organizaţie-umbrelă care cuprinde 47 de filiale prefecturale ale surzilor şi este încorporată în structura Ministerului Asistenţei Sociale. La nivel legislativ. ajungând la 27. surzii beneficiază de bilete gratuite sau compensate pentru călătoria cu metroul sau cu trenul. ei promesc o compensaţie suplimentară care acoperă diferenţa până la venitul mediu pe economie. la protecţia socială şi a drepturilor persoanelor surde şi la recunoaşterea oficială a limbajului gestual. Calitatea de organizaţii non-profit no scuteşte de plata impozitelor pe veniturile obţinute din diverse surse. Biroul Executiv al JFD este format exclusiv din membri surzi. fără salturi. Helsinhi (1993). Astfel. Legătura şi interdependenţa de contractele locale face ca JFD să fie cuprinsă în structura guvernamentală care conduce ţara în acel moment. Hamburg (1991).000 000 de locuitori (cca 0. Winterthur (1985). pe care le menţionăm mai jos: dacă au un venit redus.Szeged (1983).. la o populaţie de cca 127. inclusiv din donaţii. SUA. Până în 1960 activităţile Asociaţiei au decurs lin. surzii primesc o varietate de servicii. Japonia. După această dată numărul membrilor a crescut brusc.000 ( date valabile pentru anul 1998). Organizarea asociaţiilor de surzi şi a serviciilor de interpretare in diferite ţări (Romania. Sub aspect organizatoric.

apărută în 1969. modalitatea de delegare a asistenţilor în limbaj gestual acolo unde era nevoie de ei. să se realizeze o standardizare a limbajului gestual japonez.K. fapt care a determinat luarea în considerare a drepturilor umane ale persoanelor surde din această ţară.auxiliar. Primele examinări în vederea atestării primilor 1000 de interpreţi au început în 1989. o nivelare a diferenţelor regionale subtile constatate şi să se încurajeze învăţarea acestei forme de limbaj de către auzitori. JFD în colaborare cu „Asociaţia naţională de cercetare în domeniul limbajului gestual” a elaborat un alt proiect care viza educarea unui număr de cca 1. sperând că aaceasta va contribui la înlăturarea concepţiei greşite a populaţiei japoneze că limbajul gestual al surzilor nu este un limbaj adevărat. S-a urmărit. Pentru folosirea interpreţilor. apt ce a determinat JFD să militeze pentru recunoaşterea importanţei interpreţilor calificaţi în limbajul gestual în scopul protejării drepturilor umane ale persoanelor surde (Nobuyuki. Mai mult decât atât. Din acest motiv a debutat în 1982 un alt proiect de cercetare cu durata de trei ani. 415).pg.2 milioane de japonezi care să fie convinşi de necesitatea unui sistem naţional de interpretare în limbaj gestual.. Actualmente există trei sisteme de organizare a formării de interpreţi în limbaj gestual. 1999. unul al Ministerului Muncii. Totuşi. In cursul interogatoriilor efectuate de poliţia niponă aceasta nu a beneficiat de un interpret calificat. In acest scop JFD a publicat o carte „Our Sign Language” (Limbajul nostru gestual). cu participarea activă a JFD. Prin folosirea personalului local există o strânsă legătură între Asociaţiile locale. La intervale de trei ani s-au desfăşurat două proiecte. care a urmărit formarea unui sistem standardizat de limbaj gestual. printre altele. Accentul s-a pus pe un sistem de formare şi de atestare care să garanteze oferirea viitorilor interpreţi a unui nivel uniformizat de cunoştinţe şi de priceperi. s-au înfiinţat „cluburi de limbaj gestual” pentru cei interesaţi să-şi perfecţioneze studiile de limbaj gestual în afara cursurilor obişnuite. altul la nivel de prefectură şi ultimul la nivel de oraş. Multe din aceste cursuri sunt finanţate de guvern. unul vizând plasarea interpreţilor iar celălalt. ceea ce permite ca acestea să se desfăşoare cu contribuţii minme din partea cursanţilor sau să fie gratuite. Filialele prefecturale ale JFD organizează cursuri oficiale de limbaj gestual la nivel local. reprezentanţii guvernamentali 170 . la care au contribuit 11 experţi din diferite domenii şi 4 persoane surde. Astfel. Sistemul de interpretare din Japonia În 1965 o persoană surdă a comis o crimă. În 1970 Guvernul japonez a început să desfăşoare un „Program de formare a asistenţilor în limbaj gestual” prin care au luat amploare cursurile de limbaj gestual pe întreg teritoriul ţării. aceste proiecte nu au dus la conturarea unui sistem naţional satisfăcător de formare şi de plasare a interpreţilor. Aceste Asociaţii au centre informaţionale pentru surzi care asigură casete video subtitrate şi spaţii unde surzii se pot întâlni pentru a participa la diverse activităţi şi unde pot să primească o îndrumare profesională.

el se bazează pe voluntariat.contactează filialele prefecturale pe bază de contracte. Interpreţii calificaţi sunt formaţi prin cursuri cu durata de 2-3 ani. profesia de interpret nu are căutare în Japonia. un curs de nivel intermediar de 55 de ore cu 23 de teme şi o practică internă de 20 de ore unde sunt abordate 14 teme. 1999). iar începătorii pot să înveţe limbajul gestual la nivel elementar şi ar putea să interacţioneze cu indivizii surzi la acest nivel.K. Menţionăm că formarea de interpreţi în limbajul gestual în Japonia constituie o parte a unui proiect mai larg şi de durată ( pe 20 de ani) de popularizare a limbajului gestual în rândurile populaţiei japoneze. oricând”. fie prin filiala locală a Asociaţiei Surzilor. care sunt acordate de Asociaţiile prefecturale ale Surzilor. Din cauza salariului mic şi a lipsei perspectivelor de promovare. medicină. o persoană surdă care are nevoie de interpret ia legătura cu biroul de plasare a interpreţlor. au caracter neoficial. După absolvirea examenului. „Cercurile de limbaj gestual” sunt formate din grupuri mici. interpreţii sunt delegaţi să lucreze. Biroul de repartizare caută un interpret disponibil cu calificarea adecvată şi se face o programare. In scopul formării de interpreţi calificaţi care ar putea să lucreze „orice. Formarea interpreţilor are loc într-o diversitate de domenii cum ar fi : învăţământ. JFD a solicitat înfiinţarea unui centru naţional de cercetare şi de formare a interpreţilor în limbaj gestual. După parcurgerea perioadei menţionate. „Seminariile de limbaj gestual” au un caracter pronunţat oficial. (prezentată de Shinichi. iar limbajul gestual este predat la un nivel mai avansat. interpretul în limbaj gestual urmează o perioadă de pregătire specializată în domeniile pe care 171 . fapt realizat în 1982. angajare. sunt finanţate de guvern şi sunt foarte ieftine întrucât urmăresc încurajarea interacţiunii dintre surzi şi auzitori din cadrul aceleiaşi comunităţi. cererea este de patru ori mai mare. Cursurile sunt predate de membri ai Asociaţiei Surzilor. are loc o examinare a limbajului gestual al cursanţilor care doresc să devină interpreţi prefecturali. În cadrul acestui proiect s-au înfiinţat „cercuri de limbaj gestual” şi „seminarii de limbaj gestual” în aproape toate oraşele din Japonia. Cu toate că până în 1997 au fost atestaţi 1000 de interpreţi. Cauzele nu rezidă în dificultatea examenului ci în faptul că sistemul de interpretariat durează 2-3 ani. este alcătuită din un curs de bază cu durata de 35 de ore care cuprinde 23 de teme. consultanţă privind acordarea de drepturi umane şi alte drepturi legale. În cadrul acestui sistem.. În funcţie de solicitările din aceste domenii particulare. În Japonia serviciile de interpretare sunt în totalitate voluntare şi sunt realizate mai ales de femei casnice care au soţi salariaţi ar plata nu depăşeşte 8 dolari pe oră. foarte puţini dintre aceştia au promovat examenul de limbaj gestual. S-a observat că deşi numărul de cursanţi a crescut. oriunde. Structura acestor cursuri. nu oferă un salariu şi nu sunt perspective de promovare şi foarte puţini dintre cursanţi rezistă dacă nu au o motivaţie suficient de puternică. Fondurile necesare formării interpreţilor au provenit de la Ministerul Asistenţei Sociale care a încheiat contracte cu filialele prefecturale ale Federaţiei Surzilor din Japonia pentru efectuarea acestor servicii. fie prin oficiul de asistenţă socială prefectural.

Dar. Această situaţie determină pe beneficiarii serviciilor de interpretare să plătească o parte din valoarea acestor servicii.000. Avantajul sistemului japonez constă în uşurinţa de a se obţine serviciile unui interpret.000) la o populaţie de peste două ori mai mare decât a Japoniei (cca 270. programul menţionat asigură o pregătire a populaţiei feminine a Japoniei la nivelul comunicării cotidiene cu persoanele surde. programele.le-am menţionat anterior. Din acest motiv. Totuşi. calitatea interpreţilor calificaţi din Japonia diferă foarte mult. aceştia sunt în pericol să sufere o serie de tulburări psihice.000 locuitori) ceea ce reprezintă 0. numărul de persoane surde diferă în funcţie de 172 . Astfel. De asemenea. Or. Aşa cum am menţionat anterior. el nu oferă o pregătire profesională. Între timp se organizează o serie de seminarii unde interpreţii se familiarizează cu cerinţele examenului naţional de atestare. În general există o lipsă de interpreţi iar piaţa muncii nu reacţionează deoarece guvernul a stabilit salarii iraţional de mici pentru serviciile asigurate de interpreţi. singurii interpreţi care beneficiază de încadrare cu normă întreagă se găsesc în serviciile referitoare la surzi. cu toate că acest program are o serie de inconveniente. Statele Unite ale Americii Structura Asociaţiei Naţionale a Surzilor din SUA Asociaţia Naţională a Surzilor din Statele Unite (NAD) s-a înfiinţat în 1880 şi a funcţionat câteva decenii cu teama că numărul membrilor săi va scădea ca urmare a activităţii promotorilor reducerii numărului de surzi prin intervenţii genetice şi prin alte măsuri promovate de adepţii lui A. Actualmente ea are un număr mai mic de membri (cca 22. cu excepţia celor angajaţi la universităţi.G. Cu toate acestea. există un program finanţat de Ministerul Asistenţei Sociale pentru femeile casnice care doresc să lucreze ca asistent voluntar în limbajul gestual. o serie de interpreţi nu pot efectua servicii pe durată nedeternimată. aşa cum au menţionat şi alţi autori. manualele şi cerinţele nu sunt unitare. care estimează că pe glob ar exista cca o persoană surdă la mia de locuitori. ci doar o familiarizare cu cerinţele profesiunii de interpret. Datorită mentalităţii voluntare . în scopul perfecţionării deprinderilor de interpretare. datele menţionate mai sus se situează cu mult sub această limită. Ministerul Invăţământului încă nu recunoaşte necesitatea folosirii limbajului gestual în şcoli în timp ce Ministerul Asistenţei Sociale se arată extrem de binevoitor sub aspect social în privinţa folosirii limbajului gestual de la o vârstă cât mai mică şi asigură finanţare pentru formarea de interpreţi.08 la mie în comparaţie cu datele statistice ale Federaţiei Mondiale a Surzilor (FMS). este uşor ca medicii şi avocaţii să fie convinşi să plătească serviciile acestor interpreţi. colegii sau in instituţiilr juridice. există mari diferenţe între pregătirea care se realizează în fiecare prefectură din cauză că planul de instruire. Din cauza suprasolicitărilor şi a stressului. Interpreţii cei mai pricepuţi vor fi şi cei mai solicitaţi.Bell. Din cauza preţului foarte scăzut. Fenomenul îmbătrânirii populaţiei atrage acum atenţia factorilor care se ocupă de problemele sociale.

această economie de piaţă rectifică cu uşurinţă sistemul şi îi determină pe cetăţeni cu un salariu avantajos să devină interpreţi şi să lucreze în universităţi. care creează dificultăţi în mobilizarea surzilor americani la acţiunile NAD. Cu toate că există o mare lipsă de interpreţi. restaurante.a. şi accesul la serviciile de interpretare. K.a. înfiinţată în 1965.riguozitatea recensământului.. de etatea persoanelor surde ş. subtitrarea unor emisiuni informative ale companiilor de televiziune. NAD are un centru juridic pentru rezolvarea situaţiilor în care sunt implicate persoane surde (Nakamura. care includ. Majoritatea interpreţilor din SUA sunt profesionişti şi obţin venituri substanţiale sau integrale din această activitate. spitale. serviciile publice din SUA sunt răspunzătoare de asigurarea accesului „rezonabil” la serviciile unui interpret. În structura sa organizatorică. în sistemul juridic-administrativ şi în alte domenii specializate. în exclusivitate. dacă responsabilitatea asigurării de interpreţi este plasată pe furnizorul de servicii. de dezvoltarea economică a acestor zone. Tranşele de plată pentru serviciile asigurate de interpret diferă între 40 şi 100 de dolari pe oră în funcţie de calificarea şi de disponibilitatea interpretului pe plan local. Accentul pus pe economia de piaţă are şi unele dezavantaje pentru sistemul american de interpretare. şcoli. conform unei vechi tradiţii cu rădăcini în creştinism. Spre deosebire de Japonia. toate instituţiile publice. Sistemul american de interpretare Modelul american de interpretare a apărut odată cu Legea Americanilor cu Disabilităţi (ADA) din 1990 care se bazează pe concepţia că toate persoanele au acces la serviciile publice. afiliată la Asociaţia Naţională a Surzilor dar care nu este subordonată acesteia. de zona geografică. Accesul egal include cerinţa ca surzii să aibă acces la alarme vizuale de incendiu. multe instituţii mici vor căuta să evite 173 . Pentru a-şi păstra licenţa. Astfel. ş. la sisteme de salvare prin telefoane cu text. deoarece. interpreţii calificaţi trebuie să participe periodic la cursuri de perfecţonare. hoteluri. Legea menţionată cere ca interpreţii calificaţi să fie pregătiţi şi examinaţi de Oficiul Naţional al Interpreţilor pentru Surzi (National Registry of Interpreters for the Deaf). În funcţie de complexitatea actului de comunicare. printre altele. care are o populaţie densă. care încurajează pe cetăţenii americani şi intreprinderile să doneze fonduri pentru acest gen de organizaţii non-profit. 1999). instituţia vizată devine răspunzătoare pentru asigurarea unui interpret dacă nu are deja unul în cadrul schemei de personal. Biroul executiv al NAD este format din membri surzi. Economia americană de piaţă este cea care dirijează sistemul de interpretare şi-l face să fie avantajos. Această lege plasează responsabilitatea egalităţii de acces pe instituţii inşoişi. care-i permite să mobilizeze cu uşurinţă pe membrii săi. magazine. NAD este o organizaţie non-profit care îi permite să primească donaţii scutite de impozit. dacă o persoană surdă din SUA cere un interpret pentru a avea acces într-un anumit loc. surzi americani sunt răspândiţi pe un teritoriu vast.

Limbajul gestual şi învăţământul Asociaţia promovează limbajul gestual şi desfăşoară cercetări legate de acest limbaj. de istoria. nu se referă la intreprinderile non-profit. de la copii până la preşcolari. În anul 2004 acest dicţionbar a devenit disponibil pe smart-phone. ASF a evoluat de la o simplă organizaţie cu un singur angajat itinerant la alta ce cuprinde 41 de cluburi membre cu peste 100 de angajaţi care asigură o diversitate de servicii destinate îmbunătăţirii vieţii celor 8000 de persoane surde. s-a născut în 1905 din dorinţa şi nevoia persoanelor surde şi a familiilor lor de a conlucra în direcţia îmbunătăţirii situaţiei persoanelor aflate într-o situaţie similară. Dintre acestea aprox. Aceste cluburi oferă persoanelor surde şansa de a fi împreună şi de a-şi apăra drepturile la nivel local. pentru asigurarea deplină a drepturilor sociale. Sediul central al ASF se află în „Light House” (Casa Luminii) din Helsinki. la afacerile mici sau la persoane luate individual. cursurile de limbaj gestual american sunt relativ scumpe şi numai persoanele bine motivate pentru o carieră în interpretare le pot finaliza. Astfel. un centru modern pentru surzi şi deficienţi de auz. Din cauza acestor cheltuieli. vecinul surd trebuie să facă apel la un interpret sau la un prieten care cunoaşte sistemul gestual. regional. în 1998 a publicat „Dicţionarul de bază al Limbajului Gestual Finlandez” care a fost lansat în 2002 pe reţeaua on-line de web. În anul 2005 ASF sărbătoeşte cei 100 de ani de existenţă cu multe evenimente la nivel local. Secţia care se ocupă de dezvoltarea învăţământului caută să asigure folosirea limbajului gestual pe toată durata procesului de instruire a elevilor surzi. multe intreprinderi mici evită să asigure interpreţi. unde se pot bucura de folosirea limbajului gestual finlandez şi de cultura lor vizuală. Legea ADA acoperă numai serviciile publice. naţional şi nternaţional. 5000 folosesc limbajul gestual ca principal mijloc de comunicare iar 15. oferind totodată un evantai de servicii şi de activităţi pentru toate grupurile de vârstă. umane şi lingvistice şi a unui mediu în care surzii să poată fi mândri de moştenirea lor. limbajul şi cultura lor. de pildă. În fine. Alte activităţi importante includ producerea de materiale didactice pentru predarea limbajului gestual şi dezvoltarea serviciilor asigurate de interpreţi.000 de persoane cunosc şi folosesc limbajul gestual ca profesori şi interpreţi. Unele 174 . Astfel. Situaţia limbajului gestual şi a interpretării în Finlanda Asociaţia Surzilor din Finlanda (ASF). PC de buzunar şi pe telefonul mobil al firmei Nokia Communicator. dacă are loc o situaţie care implică doi vecini. Astfel. ASF asigură un cadru de pregătire pentru elaborarea unor acţiuni la nivel local şi regional. Ea are o îndelungată tradiţie în sprijinirea persoanelor surde. De-a lungul vremii.cheltuielile mari necesitate de întreţinerea interpreţilor. ele fac apel la sistemul ”hârtie şi creion” în cazul unor consultaţii medicale.

secţia de producţie video din cadrul Asociaţiei. mai ales prin folosirea intensivă a internetului. De o lungă tradiţie se bucură cooperarea cu ţările Nordice prin Consiliul Nordic al Surzilor. carţi şi programe pe casete video despre durzi şi surditate. Elaborarea de proiecte ocupă o parte importantă din activitatea internaţională a Asociaţiei.DEAFVOCurmăreşte dezvoltarea predării limbajului gestual în învăţământul profesional prin folosirea tehnologiei informaţiei şi a comunicării. care oferă activităţi şi cursuri pentru studenţii care folosesc limbajul gestual. se folosesc video-foane şi site-uri WEB pentru interpretarea la distanţă şi pentru asigurarea serviciilor de consiliere în limbaj gestual. Un proiect finanţat de Ununea Europeană. Asigurarea accesului la informaţie. De pildă. Teatrul Finlandez pentru surzi oferă spectacole în limbaj gestual. Aici a loc şi cusuri de limbaj gestual pentru auzitori. Asociaţia Surzilor din Finlanda participă la diverse activităţi europene. un serviciu de informare şi o bibliotecă asigură elaborarea de rapoarte. Sunt în curs de desfăşurare proiecte cu organizaţiile din părţile de sud 175 . Birourile Preşedintelui şi ale Secretarului General al FMS sunt situate în „Casa Luminii”. Ca membru al Uniunii Europene. Cultura şi informarea Secţia pentru cultură se ocupă de organizarea evenimentelor culturale. De asemenea. Lunar. Activitatea internaţională Asociaţia Surzilor din finlanda are contacte şi relaţii internaţionale extensive care funcţionează cu succes. cei care iubesc cultura şi profesioniştii au ocazia să-şi dezvolte priceperile şi să-şi prezinte producţiile. În administrarea Asociaţiei Surzilor din Finlanda se află o Şcoală Superioadă Populară (un centru de educaţie superioară pentru adulţi). Se urmăreşte folosirea televiziunii digitale pemtru transmiterea informaţiilor în limbajul gestual. Rata şomajului la surzii din finlanda este considerabil mai mare decât media naţională şi se caută canale de angajare dar factorii esenţiali sunt educaţia şi pregătirea pentru un loc de muncă. produce un program educaţional şi cultural în limbaj gestual. pe baza unui Plan de învăţământ eleborat în colaborare cu universităţile obişnuite. Astfel. Servicii sociale şi de angajare Acestea sunt deservite de 15 consilieri care lucrează pe tot cuprinsul ţării şi folosesc limbajul gestual când consiliază clienţii surzi şi îi ajută să se angajeze. a competiţiilor şi a activităţilor de formare. publicaţii. Această secţie caută mijloace care să facă accesibile persoanelor surde care folosesc limbajul gestual serviciile culturale elaborate pentru auzitori. constituie o prioritate a Asociaţiei. care constituie un serviciu deosebit de important destinat publicului.proiecte includ o şcoală virtuală în limbaj gestual finlandez şi un centru de orientare profesională.

În Burundi există două triburi principale. Comunicarea în familiile cu un copil surd se realizează pe baza unor sisteme particulare fiecărei familii. adulţii şi copiii surzi par să fie izolaţi unii de alţii. Aproape jumătate din bugetul Asociaţiei este acoperit de Finnish Slot Machine Association. din Asia de Sud-Est. iar transportul dintre ele se realizează cu dificultate. Burundi şi Kenya. de aproximativ 5 milioane de locuitori ce se ocupă mai ales cu agricultura pe terenuri familiale situate pe dealuri nisipoase. care contribuie la creşterea veniturilor proprii ale acestei organizaţii. Hutu (care cuprinde 85 % din populaţie) şi Tutsi (15%). Una din ele. Mai puţin de un sfert din populaţia adultă este alfabetizată şi doar un copil din trei merge la şcoala primară. Nu este semnalată prezenţa unor şcoli oficiale ci doar câteva şcoli sponsorizate de biserici. pe care o prezentăm în rândurile ce urmează. servicii WEB în limbaj gestual. Intreprinderi proprii şi business ASF patronează două intreprinderi. Unele aspecte privind integrarea surzilor din ţările aflete în curs de dezvoltare comparativ cu a celor din ţările dezvoltate Putem considera că nivelul de dezvoltare economico-socială a unei ţări îşi pune amprenta asupra posibilităţilor de integrare socială a surzilor din ţara respectivă. care nu este obligatorie. Cealaltă.000 de copii surzi de vârstă şcolară dar nu există un sistem de educaţie a surzilor iar aceştia nu sunt bineveniţi în şcolile pentru auzitori. programe video şi TV. care au un limbaj oficial comun-kirundi şi o a doua limbă oficială-franceza. Aceasta constituie un exemplu de colectivitate de lucru formată din surzi şi auzitori care folsesc limbajul gestual în comunicare. În aceste condiţii. Oraşele sunt puţine şi de mici dimensiuni. De asemenea. din Balcani şi din alte părţi. Burundi este o ţară subdezvoltată. Se estimează că există aprox. 4. din Orientul Mijlociu. PROSIGN OY AB care este singura companie de producţie din Finlanda care s-a specializat în producerea de activităţi multimedia. diferite sectoare ale administraţiei de stat acordă donaţii. copiii surzi sunt ne-educaţi. Astfel. dintre care jumătate sunt persoane surde. este o intreprindere de marketing care acţionează ca factor intermediar între aparatura de sprijin necesară şi intreprinderile care o produc. cu rare excepţii şi se 176 . astfel că nu se poate vorbi de prezenţa unui limbaj gestual comun şi nici de o organizaţie a surzilor.şi de est ale Africii. Aspecte legate de personal şi economie În cadrul ASF lucrează un grup multicultural şi multilingual. o organizaţie care colectează fonduri prin administrarea unui cazinou şi a unor aparate care vând diferite obiecte. KL SUPPORT. cu o populaţie restrânsă. În acest sens am urmărit situaţia surzilor din două ţări africane.

Dintre cele 17 şcoli. înfiinţând clinici. de aceea surzii nu au şanse să devină profesori într-o şcoală de surzi. din care jumătate au pregătire de specialitate cu durata de doi ani. Dintre copiii de vârstă şcolară 2 la mie sunt surzi. să le mobileze şi să le întreţină. 177 . Dintre acestea o şcoală este de nivel liceal iar 5 clase de surzi sunt ntegrate în şcoli de masă. adunând date şi colectând fonduri cu care plăteşte cazarea a jumătate din numărul elevilor surzi. Meseria cea mai frecventă este cea de tâmplar. De obicei. Cea mai mare parte dintre absolvenţi migrează spre oraşe unde caută de lucru şi se grupează în asociaţii ale surzilor. Astfel. Deoarece profesorii nu cunosc bine limbajul gestual. are o populaţie de 20 milioane de locuitori care aparţin la mai multe etnii. situaţia este ceva mai bună. elevii sunt integraţi în şcoli de masă. Femeile surde burundeze nu se pot căsători şi nu pot avea copii în cadrul unei familii. Asociaţia Naţională a Surzilor din Kenya a publicat un dicţionar al limbajului gestual dar nu se ştie precis dacă aceste semne reprezintă un limbaj unitar deoarece sunt multe forme tribale de limbaj gestual. comunitatea locală trebuie să construiască şcoli. există oficiali şi profesori entuziaşti şi mai bine informaţi iar asociaţia de părinţi este dinamică. Acolo unde unele şcoli pot să asigure servicii pentru surzi. surzii din Kenya au unele avantaje semnificative. Spre deosebire de alte ţări aflate în curs de dezvoltare. Toată ţara cuprinde 17 şcoli cu internat pentru surzi. că sunt retardaţi mental deoarece nu se poate comunica cu ei. Şcoala primară nu este obligatorie. fiecare familie are mai mulţi copii iar aceştia îşi asumă rolul de supraveghere a persoanei surde după decesul părinţilor. Limba oficială tribală este SWAHILI dar a doua limbă oficială este cea engleză. trei sunt profesionale. În Kenya există un Institut de Pedagogie Specială care asigură cadrele pentru învăţământul special cu durata de 3 ani. Accentul se pune pe instruirea orală şi pe labiolectură. În Kenya. fiecare având propria specializare. Această ţară. Învăţând să comunice. construind şcoli. aceşti elevi pot să dobândească unele cunoştinţe legate de tâmplărie sau de vânzarea unor produse şi pot să aibă de lucru dacă auzitorii se pot înţelege cu ei şi le vor da de lucru. Şcolile pentru surzi au aceeaşi programă şi aceleaşi manuale ca în şcolile de masă dar ritmul de lucru şi metodele sunt diferite. Rarele excepţii de care aminteam mai sus se referă la acei surzi care puteau să urmeze o şcoală de pe lângă o biserică. Auzitorii îi consideră pe surzi ca fiind lipsiţi de inteligenţă şi nu li se poate acorda vreun rol social. Deşi profesorii sunt plătiţi de guvern. performanţa elevilor surzi la testele şcolare este slabă şi s-a recomandat folosirea limbajului gestual cel puţin pe bază experimentală. de mari dimensiuni. 2000 de elevi surzi sunt instruiţi de 200 de profesori.crede că nu pot fi educaţi. Cei aprox. La admitere se cere o diplomă de profesor şi trei ani de practică pedagogică într-o şcoală. aflată în curs de dezvoltare.

majoritatea elevilor surzi urmează cursuri cu durata de 3-4 ani în cadrul şcolilor profesionale unde se pot califica în diverse meserii din mai multe domenii cum ar fi cel al construcţiilor şi lucrărilor publice ( instalator sanitar. în sectorul serviciilor de întreţinere (electromecanic. Astfel. a fost adoptat un ordin comun al MEC şi MSF de atestare a interpreţilor în limbaj gestual pentru persoanele surde şi în limbajul specific persoanelor cu surdocecitate. 2 unităţi post liceale şi mai multe clase integrate în şcoli generale. ei nu au acces fizic sau 178 . (a). Astfel surzii au posibilitatea să lucreze ca profesori de religie în şcolile pentru surzi sau ca asistenţi sociali în diverse unităţi. Ca urmare a creşterii cerinţelor de educaţie. la articolul 15. datele disponibile ne arată că cei aproximativ 3200 de elevi surzi sunt cuprinşi în cele 8 grădiniţe autonome. sculptor în lemn. 102 care. în ţara noastră există o reţea medicală în aproape toate oraşele mari unde se face evaluarea auzului. s-a creat în 1999 o specializare nouă. frizer-coafor. se efectuează intervenţii chirurgicale sau se protezează auzul deficitar. Sub aspect medical. pct. Deoarece instruirea din Burundi şi Kenya se face de obicei în limba franceză sau engleză. sub aspectul integrării şcolare. depanator aparate electrice şi electrocasnice. tinichigiu auto. zugrav-vopsitor-mozaicar-faianţar. pe care surzii nu o înţeleg. cuprinde pe aproape toţi copiii de vârstă şcolară. învăţământul de 9 ani fiind obligatoriu. tâmplar. Insă situaţia va fi remediată curând odată cu înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Persoane cu Handicap şi a Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Copiilor şi Adopţii şi a reţelei de asistenţă socială din cadrul primăriilor. vopsitor caroserii auto). 6 şcoli sau centre şcolare profesionale. patiser.Situaţia din România se apropie mai mult de cea a ţărilor din vestul Europei sub aspectul integrării surzilor în mai multe domenii ale vieţii sociale. în industria textilă şi confecţiilor. În 1999 s-a adoptat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. Se poate conclude că dacă un copil surd poate să meargă la şcoală el poate să aibă o viaţă mai bună decât unul neinstruit. a recunoscut oficial limbajul gestual şi a recomandat formarea şi angajarea de interpreţi în limbajul gestual în toate domeniile care au tangenţă cu persoanele surde. după 1990 s-a manifestat tendinţa de a se folosi tot mai mult comunicarea gestuală în şcolile speciale. în domeniul hotelier-alimentaţie cum ar fi cofetar. etc Modalitatea dominantă de comunicare este cea orală dar. De asemenea. 5 licee aflate în structura acestor centre şcolare. montator tâmplărie din aluminiu sau PVC). După terminarea şcolii generale. Este posibil ca un număr mic de copii surzi din zonele rurale sau izolate să rămână neşcolarizaţi fie că părinţii lor nu ştiu că există şcoli speciale fie că ei nu au posibilităţi materiale să-i ducă la şcoală.Comunicare prin limbaj gestual. Această reţea ce se întinde în oraşele mai mari sau cu mai multe persoane surde. poate comunica şi ppoate învăţa o meserie. 15 şcoli elementare care au şi grădinişe în structura lor.la Catedra de Teologie Ortodoxă şi Asistenţă Socială Didactică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea din Piteşti. brutar.

Dacă sunt foarte buni în profesiunea lor. ceea ce reprezintă o integrare cu autonomie . Aceasta presupune ca surzii să se dezvolte cu mândria de a fi surzi. Pe de altă parte. Primii practicieni au fost angajaţi civilii cu experienţă. în Suedia. interpretarea a existat şi înainte de această perioadă. Auzitorii pot să-i ajute să se integreze în societatea majoritară dar trebuie să ţină seama de cultura lor. ei au ocazii rare de a comunica şi cu alţi surzi. din cauza situaţiei economice. pe limbajul gestual şi pe legăturile acestor surzi cu lumea surzilor. De asemenea. O alternativă devenea posibilă dacă o persoană din grup cunoştea ambele limbaje. apreciaţi sau aplaudaţi. Desigur. surzii au posibilităţi limitate de a comunica cu auzitorii. surzii doresc o integrare cu autonomie. integrarea surzilor este bazată pe o cultură distinctă de cea a auzitorilor. să aibă un limbaj gestual fluent şi legături strânse cu alţi surzi. într-un mod imperfect. se situează într-un anonimat absolut. Interpretul poate improviza. deşi trăiesc în mijlocul lor. Se cunoaşte că abia după primul război mondial interpretarea în limbaj verbal a cunoscut o dezvoltare uimitoare şi o recunoaştere ca profesiune. interpreţii care realizează în mod adecvat cerinţele rolului nu vor fi notaţi. ei rezolvau problema comunicării într-unul din următoarele moduri: puteau încerca să vorbească unii cu alţii în limbajul majorităţii celorlalţi. să nu exagereze cu mainstreamingul. care apare în întreaga lume unde limbaje diferite intră în contact. COMPLEXITATEATEA PROCESULUI DE INTERPRETARE COMPETENŢELE NECESARE UNUI INTERPRET Este interesant să comparăm evoluţia din domeniul interpretării limbajului verbal cu cea din interpretarea limbajului gestual. Conferinţa de Pace de la Paris (1919) a marcat momentul începerii interpretării calificate în domeniul conferinţei. această structură socială o putem numi integrare cu izolare. Gradul de cunoaştere a ambelor limbaje şi practicarea sarcinii de preluare instantanee a mesajelor dintrun limbaj într-altul poate varia foarte mult. Desigur. rămânând în acelaşi timp apropiat de sensul original. istorice şi geografice. rude. După H. Acest proces este cunoscut de lingvişti ca însemnând crearea unui limbaj alterat (pidgin). Numai când ei fac greşeli sunt observaţi. În orice ocazie când se întâlneau persoane care nu vorbeau cu toţii aceeaşi limbă. În Burundi. pentru a fi înţeles. să aprecieze limbajul gestual deoarece unii surzi nu pot să suplinească limbajul gestual cu cel verbal ceea ce-i poate duce la izolare de lumea auzitorilor. vecini sau semeni de ai lui. Lane. de parcă n-ar exista. În condiţii obişnuite. ziariştii sau diplomaţii cu fluenţă în patru sau mai multe 179 . deoarece poate comunica cel puţin gestual şi poate primi informaţii în acest limbaj de la părinţi. El poate fi un dezavantajat sub aspect economic dar nu mai poate fi considerat retardat mental.lingvistic la o educaţie de calitate. sau poate prezenta un mesaj fluent şi idiomatic. acea persoană putea fi desemnată interpret. plin de expresii locale. dar cererea de muncă de înaltă calitate pentru numeroase conferinţe n-a existat.

Oricând există un element necunoscut ce poate apare în cursul procesului de interpretare la care interpretul trebuie să fie pregătit să-i facă faţă. folosirea lor poate fi ineficientă şi. Ce este interpretarea Prin termenul "interpretare" cei mai mulţi profani înţeleg că este vorba de interacţiunea cu surzii. periculoasă. Azi se foloseşte tehnica traducerii simultane prin microfon şi cască în şase limbi. Aceştia au făcut o interpretare consecutivă. Ei pot cere dinainte unele din următoarele date: materiale scrise. apărut în mod oficial odată cu crearea Oficiului Naţional al Interpreţilor pentru Surzi. Situaţia cea mai solicitantă este în cursul unei conversaţii.U. în 1965. uneori. După această dată preocupările pentru formarea de interpreţi în limbaj gestual s-au extins considerabil. mai ales în domeniul juridic sau al îngrijirii sănătăţii. colegi de muncă şi alţi auzitori.A. cel verbal şi cel mimico-gestual. care au învăţat în mod neoficial să comunice prin semne sau prin dactileme. De fapt aceasta este numai o comunicare prin semne sau prin gesturi între surzi şi auzitori. Prin urmare. Când începe să lucreze. prieteni. Aceasta înseamnă că cele două părţi ale creierului său lucrează simultan. urmată de interpretarea făcută de interpret după un set de notiţe. în S. precum şi cel puţin două limbaje diferite. deoarece interpretul aşteaptă să audă cuvintele emise de participanţii la conversaţie. în afara celei care facilitează comunicarea între ele. nu simultană. care de multe ori conţin cuvinte ce nu au un corespondent gestual. care consta în activitatea alternativă a vorbitorului şi a interpretului. 180 . pentru specialişti.limbi şi cu o înţelegere pasivă pentru şi mai multe limbi. Acest proces presupunea întotdeauna prezenţa unei persoane surde şi a uneia auzitoare. Pentru a reduce tensiunea produsă de "elementul necunoscut" interpreţii sunt încurajaţi să se familiarizeze dinainte cu subiecţii pe care-i vor interpreta sau să se specializeze într-un domeniu. Greşelile de interpretare pot produce daune ireversibile. Până la formarea unor interpreţi calificaţi. de Federaţia Mondială a Surzilor. interpretul gândeşte în acelaşi timp în două limbi. interpretul trebuie să posede o mulţime de priceperi învăţate în decursul programului educaţional de formare. datorită eforturilor depuse de asociaţiile naţionale ale surzilor. Interpretarea în limbaj gestual este un domeniu relativ nou. au funcţionat în această calitate unii membri ai familiei persoanei surde. prin interpret se va înţelege o persoană care are fluenţă în două sau mai multe limbaje şi a fost pregătită pentru a face faţă în procesul de inerpretare. pricepere. Pentru a funcţiona cu profesionalism şi a menţine în acelaşi timp integritatea mesajului. tact. care s-a folosit pentru prima dată la Adunarea Ligii Naţiunilor în 1931. Pregătirea este o parte necesară a sarcinii profesionale pentru toţi interpreţii. Cu toate că aceşti gesticulatori necalificaţi consideră că fac un serviciu valoros pentru surzi. Tehnica "choppy" a fost rapid părăsită în favoarea sistemului în care întreaga cuvântare era citită de vorbitorul original. Interpreţii calificaţi sunt profesionişti cu înaltă pregătire a căror sarcină cere multă atenţie.

al accentului şi în general o bună educaţie ca vorbitor în public. pregătirea interpretului în ambele forme ale educaţiei şi specificitatea subiectului. El include în cadrul înţelegerii capacitatea interpretului de a percepe mesajul original. 3. cunoaşterea profundă a limbajului folosit. copii după cuvântări casete audio sau video. să recreeze mesajul în limbajul . o traducere trebuie să reproducă ideile (sensul) din TLS. 4. o traducere va oglindi stilul traducătorului. lista cu numele participanţilor (ortografiate corect). 8. conversia şi prezentarea. -să identifice interrelaţiile din cadrul mesajului -să recunoască alte elemente utile cum ar fi: gesturi. 2. dischete de calculator. o traducere trebuie să reproducă cuvintele din textul limbajului-sursă (TLS). schimbări în volum.ţintă şi 9. să caute echivalenţi. De asemenea. 7. glume sau bancuri. aluzii la lucrări literare. 2. să analizeze mesajul în profunzime.ordinea de zi (care este vitală). WILSS (1982) rezumă mai multe cerinţe aparent contradictorii pentru echivalenţa traducerii: 1. Procesul interpretării După Herbert. ci include capacitatea de a manevra dificultăţile speciale ce pot să apară în adresările diplomatice sau învăţate: proverbe şi metafore. o traducere va reţine stilul TLS. 5. Prezentarea interpretului trebuie să includă un bun control al organelor de articulaţie. Este de dorit ca traducerea să fie echivalentă cu mesajul original în cât mai multe dimensiuni posibile. 3. să producă mesaje orale/gestual/motrice. 5. stilul de prezentare. erori ale vorbitorului ş. să lase deoparte unele cuvinte. să primească mesajul auditiv sau vizual. 4. ei pot solicita să se întâlnească cu clienţii surzi şi cu alţi vorbitori pentru a discuta ce se va prezenta sau se va discuta. cultura celui care vorbeşte. expresii faciale. Roy (1980) consideră că interpreţii în limbaj gestual trebuie: 1.a. să reţină mesajele neverbale printr-un proces de vizualizare. acest proces cere timp şi este necesar. 181 . Se poate simţi nevoia unui timp suplimentar de pregătire datorită complexităţii misiunii. să fie familiarizat cu problema şi să facă apel la cunoştinţele anterioare. intensitate şi în limbajul trupului etc. să aibă deja fluenţă în cele două limbaje. Totuşi. să înţeleagă mesajul (sursa). Conversia în limbajul-ţintă nu înseamnă traducerea literală a cuvintelor. o traducere se va citi la fel ca originalul. al gesturilor. 6. (1968) cei trei paşi importanţi în interpretare la o conferinţă sunt: înţelegerea. Timpul de pregătire poate fi diferit pentru fiecare sarcină. dar în acelaşi timp.

6. unul faţă de altul. El va trebui să cunoască 182 . trebuie să analizăm dacă interpretarea este spontană. când se mai adaugă ceva etc. unde vor fi citite materiale tehnice. de exemplu la interviul pentru angajare. are funcţii simbolice. perspectivele cuiva legate de situaţie. pot apărea multe surprize. acesta îi va permite interpretului să-l corecteze. familiarizarea cu participanţi specifici sau situaţiile aproape identice conduc la o interpretare ce nu este totalmente improvizată. interpretul la o întrunire anuală de acordare a unor premii poate să ceară o copie a cuvântărilor ca să se familiarizeze cu conţinutul mesajelor şi cu numele participanţilor. angajamentele la tribunal etc. O interpretare spontană este tipul la care ne gândim cel mai des: ea este realizată fără o prealabilă aşteptare a ceea ce va fi spus de vorbitor. nici instrumentală. Totuşi. dacă un interpret participă cu mai mulţi surzi care optează cu toţii pentru aceeaşi slujbă. interpretul va cere vorbitorului să repete materialul în chestiune. Volumul de pregătire diferă în funcţie de cerinţele fiecărei sarcini. 7. interpretul va deveni familiarizat cu tipurile de întrebări care se pun la interviu şi poate anticipa tipurile de răspunsuri pe care le vor da candidaţii. de pildă. De pildă. iar interpretul trebuie să caute expresii echivalente în loc să se lege de o anumită imagine. Funcţia acestor texte nu este nici comunicativă. un translator nu trebuie niciodată să adauge sau să omită ceva dacă nu este necesar. fixată sau pregătită. O pregătire extensivă va ajuta interpretul care lucrează pentru o conferinţă de durată. indicaţiile unui doctor. în funcţie de distanţă şi de unghiul sub care se află vorbitorul şi cel care gesticulează.) Aceasta este o scurtă pregătire. În timpul expunerii. Interpretul este familiarizat cu materialul textului înainte de a începe acţiunea. Astfel. un bun interpret va învăţa o interpretare standard pentru textele bine cunoscute şi des utilizate cum ar fi "Tatăl nostru" sau "Imnul de Stat". Adaptarea expresiei faciale ar putea fi suficientă pentru interpreţii din situaţiile semn-spre-voce când apar greşeli pentru a fi corectate. 8. În definirea interpretării ca sarcină. De pildă. O interpretare fixată este similară cu o traducere în scris. Ea poate fi scurtă sau extensivă. o traducere va reţine dimensiunea stilistică istorică a TLS. "Tatăl nostru". Acolo unde interpretul este sigur că vorbitorul a făcut o eroare. De exemplu. Dificultăţi de traducere Metaforele dintr-un limbaj nu pot fi transpuse în altul. într-o traducere. aşa că interpretul trebuie să fie foarte atent. în situaţia voce-spre-semn. religioase şi estetice. O interpretare pregătită se află oarecum între cele două menţionate mai sus. interpretul va rămâne atent să urmărească orice schimbare spontană ce poate avea loc (când se elimină o frază. o traducere se va citi ca o piesă literară contemporană. Desigur. El poate veni ceva mai devreme la conferinţă pentru a se asigura că n-a intervenit vreo modificare în program.

dinainte programul şi să se familiarizeze cu materialele ce vor fi prezentate. Situaţia de unu-la-unu. accentul sau folosirea auxiliarelor vizuale şi demonstrative (diapozitive. să asiste la repetiţiile actorilor şi să analizeze replicile în lumina interpretării actorilor. Ei trebuie să vadă piesa de mai multe ori. Comunicarea într-un sens. a unui film. a ştirilor la TV. Este de aşteptat ca interpretul să redea mesajul dintr-un limbaj în altul fără să fie nevoie să-l transmită în direcţie opusă. o persoană surdă şi o persoană auzitoare. Se disting următoarele trei posibile complexe ale interacţiuni: 1. La grupurile mari. Anticiparea audienţei O altă dimensiune este să considerăm interpretarea după numărul activităţilor comunicative ale participanţilor. De exemplu. păstrând intenţia iniţială a vorbitorului din situaţia dată. Presupune ca interpretul să transmită mesaje între oameni care nu au un limbaj comun şi astfel trebuie să acţioneze în ambele limbaje. grupurile mici. o izolează şi apoi o reproduce integral în alt limbaj. când profesorul pune o întrebare şi solicită răspunsul de la elevi. Aici interpretul trebuie să fie pregătit să traducă instantaneu din gesturi în limbajul verbal şi invers. 183 . a cărei sarcină este să facă o interpretare în gesturi a unei piese de teatru. o şedinţă de terapie în grup. Interpretul este responsabil cu traducerea între mai mulţi oameni. funcţionarea interpretului va depinde de felul în care vorbesc oamenii. de peste zece persoane. La un grup mic de trei la zece persoane. Totuşi. Dacă este o singură persoană surdă într-un grup de auzitori poziţia şi funcţionarea interpretului va fi diferită. care trebuie nu numai să transmită mesajele. Comunicarea în două sensuri. o vizită la un muzeu cu un grup de surzi şi auzitori. în interpretarea unei piese de teatru. Caracterul unui eveniment de interpretare este determinat în mare măsură de numărul de oameni pentru care trebuie să se interpreteze: unul-la unul. dintre care oricine ar putea oricând să dea o replică. 2. De exemplu. unde interpretul este o parte a unei echipe. Va fi de aşteptat o pregătire şi mai profundă. ba altul? Toate aceste situaţii sunt potenţial interactive. Comunicarea multi-direcţională. cât de mulţi gesticulează şi cât de mulţi vorbesc. Situaţiile pot fi definite. Există un singur prezentator şi grupul care formează audienţa? Va fi un grup amestecat la întâmplare şi va vorbi ba unul. Un interpret bun se bazează pe un text (o propoziţie sau o frază) de unde extrage semnificaţia.). un grup mic sau un grup mare. dar şi să identifice persoanele care vorbesc şi să încerce să fie conştient de diferenţele culturale în comunicare. tablă etc. unde este de aşteptat o comunicare multidirecţională. pot fi cele mai dificile pentru interpret. interpretul trebuie să ştie care va fi formatul interacţiunii. Fără îndoială. el nu poate fi pregătit în legătură cu stilul de prezentare. 3. folosind mai ales metoda consecutivă. apelează la un interpret pentru a-şi transmite mesajele printr-o interpretare adecvată. retroproiectoare. cu punctul de vedere al prezentatorului. cu vocabularul tehnic.

aceste rezultate nu sunt prea semnificative deoarece eşantionul a cuprins numai 34 de persoane.în general. Mai mulţi autori au analizat fiecare act de comunicare ce are loc între un emiţător care transmite un mesaj către un receptor. cu acces rapid la un şir larg de termeni de vocabular specializat. alţi cercetători au constatat unele trăsături de personalitate contrare celor obţinute de Schein că ar contribui la formarea unui bun interpret (FRISCHBERG şi ENDERS. interpretarea eficientă presupune ca interpretul să restructureze informaţia în funcţie de client. Putem să urmărim mai multe categorii largi de priceperi: priceperi legate de limbaj. S-a evidenţiat dificultatea de a prevedea eficienţa interpretului numai pe baza textelor. de formalitate. priceperi interpersonale. inclusiv variantele regionale şi multe mijloace de a încorpora limbajul verbal într-un cod vizualgestual. Ei trebuie să aibă priceperi excelente de limbaj gestual. alegerea inadecvată a limbajului ţintă dat şi lipsa de competenţă în gramatica şi lexicul limbajului-ţintă. de o capacitate de a înţelege multe accente regionale şi străine. Competenţe legate de limbajul interpreţilor Interpreţii auzitori au nevoie de cunoaşterea exemplară a limbajului verbal şi scris. Profesiunea rămâne deschisă pentru cei care o găsesc atractivă. origini etnice. nu s-a găsit nici un instrument obiectiv care să prezică cine va reuşi în profesiunea de interpret. conţinutul expunerii ce trebuie interpretată în situaţia dată. Însă SCHEIN (1974). să nu fie temător. Acestea pot fi clasificate după gradul de dificultate. niveluri educaţionale şi sociale. Oricum. textele constituie substanţa. 1974). să nu fie rigid şi să nu caute simpatie pentru sine. a stabilit că un interpret de succes este de dorit să fie în centrul atenţiei. ca ocazii particulare în care are loc interpretarea. personalitate şi motivaţie se cer şi priceperi lingvistice şi motorii. vorbirea în public. În afară de inteligenţă. de scopuri şi constituie materialul cu care operează interpretul. Întregul act de comunicare este aşezat într-un context (care asigură o anumită referinţă pentru o interacţiune) şi presupune că cei doi participanţi împart un cod (un limbaj sau un sistem de comunicare) şi poate face contact (prin canale fizice şi cu legături psihologice). Limbajul lor verbal nu trebuie să prezinte un accent prea marcat. să fie independent. comunicarea interculturală şi de sprijinire. iar prezentarea lor verbală trebuie să evite monotonia sau calitatea slabă. Ei trebuie să se adapteze la condiţii cum ar fi sesizarea nuanţelor subtile din conferinţele guvernamentale sau diplomatice. Pe de altă parte. precizia tehnică din cercurile 184 . În concluzie. în urma studierii corelaţiilor între mai mulţi factori implicaţi. Lipsa de eficienţă e legată de trei factori: incapacitatea interpretului de a analiza mesajul primit în suficientă profunzime. Totuşi. La puţin timp după SCHEIN. Ei trebuie să fie flexibili în felul în care interpretează pentru a se adapta la clienţi de diferite grupe de vârstă.

Interpretarea de la gest la voce este. o sală îngustă. Priceperile interpersonale Interpretul trebuie să examineze rapid o situaţie nouă ce apare în sarcina sa. să aibă umor sau rezervare după cum dictează condiţiile. Dacă doi sau mai mulţi interpreţi lucrează ca o echipă. Când unul dintre membrii surzi din audienţă face un comentariu fără să folosească vocea. El trebuie să sesizeze când vorbitorul se apropie de sfârşitul mesajului sau face doar o pauză. Gesticulând şi vorbind simultan. când repetă în acelaşi timp mesajul în gesturi pentru surzii care nu pot să vadă. În afară de fluenţa în fiecare limbaj se aşteaptă ca interpretul să fie în măsură să interpreteze din limbajul verbal în forma gestuală adecvată preferinţei sau cerinţelor clientului. o clasă aglomerată. o combinare între priceperile menţionate până acum. Interpreţii ca fiinţe umane 185 . atunci unul se poate ocupa de interpretarea cu voce. interpretul este obligat să folosească vocea în traducere în beneficiul auzitorilor care nu cunosc gesturile. cum vor interacţiona participanţii şi apoi să fie sigur că fiecare participant este familiarizat cu felul în care acţionează. de fapt. Interpreţilor li se cere să fie capabili să privească un mesaj gesticulat şi să-l interpreteze simultan în limbajul verbal. în timp ce gesticulează acelaşi mesaj. El are unele opţiuni: poate cere unei persoane auzitoare să aştepte un moment până când surdul a terminat de citit. în timp ce celălalt se concentrează pe interpretarea gesturilor.Totuşi. trebuie să se respecte pauzele de odihnă ale interpretilor dupa circa 30 min de activitate. precum şi să cunoască reglatorii conversaţionali pentru ambele forme de limbaj. Această sarcină este aşa de solicitantă încât mulţi nu o pot realiza. Mărimea şi forma spaţiului fizic va conduce la această situaţie: o sală de lectură. El nu poate fi întrerupt cu întrebări sau deranjat cu aprecieri. cineva poate să evite punerea unei părţi în afară. poate cere persoanei surde să fie atentă. Abilitatea de a interpreta din varietăţile aceluiaşi limbaj gestual în registrul corespunzător al limbajului verbal este cerută în mod egal. să judece intenţiile celor care gesticulează pentru a şti cum să faciliteze interacţiunea. În acest fel nici unul din interpreţi nu este suprasolicitat. iar abordarea în echipă poate fi într-adevăr eficientă. Interpretul poate fi asemănat cu un "dirijor de trafic" unde perturbarea sa poate avea consecinţe nedorite. El trebuie să citească atent pe cel care vorbeşte. Ea are loc în situaţiile în care un grup include mai mulţi surzi care nu se pot vedea unii pe alţii.academice. El nu va începe să interpreteze când o persoană surdă încă citeşte un document. Dacă sarcina este de lungă durată. eleganţa şi estetica din locurile teatrale sau literare. el poate să împărtăşească unele din cunoştinţele sale de specialitate clienţilor surzi şi auzitori.

Auzitorii pot constitui o jumătate dintre clienţi iar surzii sau deficienţii de auz formează cealaltă jumătate a procesului de comunicare. în acelaşi timp.Interpeţii au nevoie să facă pauze pentru a-şi satisface necesităţile personale şi de o cale confortabilă pentru a-i ajuta pe alţii care se află în situaţii neconfortabile din locurile de interpretare. Interpretul se va aşeza cât mai aproape de participantul auzitor dar astfel ca persoana surdă să îi poată vedea pe amândoi auzitorii fără efort. preferabil grupate. Dacă sunt mai multe pesoane surde. independente de limbajele verbale. un cuvânt sau o frază ce poate să aibă conotaţie pozitivă pentru un surd poate să nu aibă nici o semnificaţie pentru auzitor Unele consideraţii practice privind folosirea interpreţilor Experienţa interpreţilor în limbaj gestual care lucrează cu grupuri noi ce nu s-au acomodat cu surzii. Uneori este inevitabil ca interpretul să se aşeze de aceeaşi parte cu peersoana surdă (de ex.5-2 m. să poată urmări orice comentariu sau întrebare care se pune cu voce. De pildă. prin urmare. filmul sau diapozitivele proiectate şi feţele. a arătat că există mai multe tipuri de probleme ce au loc cu regularitate şi. toate fiind componente ale conţinutului şi contextului vizual. ele trebuie aşezate aproape unele de altele. la consultaţiile medicale. Prin urmare. În cazul cel mai simplu. Linia de vedere. cu semnele şi cu audienţele amestecate formate de surzi şi auzitori. când un interpret va lucra cu un singur surd. la un ghişeu bancar sau la un birou de informaţii). plus expresiile vorbitorilor de pe platformă. experienţe şi comportamente comune. "Bunul simţ" dictează evidenţierea următoarelor procedee pentru auzitor a) Staţi alături. să-l poată vedea pe interpret. 186 . trebuie să apreciem că surzii ce formează aceste colectivităţi au anumite cerinţe.interpret şi surd. Interpreţii au nevoie să fie familiarizaţi cu cultura surzilor şi cea a auzitorilor. Interpretul trebuie să fie văzut pentru a realiza cu succes sarcina facilitării comunicării. Este recomandabil să se acorde multă atenţie aşezării participantului surd astfel ca. la un interviu pentru angajare. iar interpretul să fie poziţionat în faţa lor. trebuie să fie deschisă calea de comunicare între cei ce fac semne . nu în faţa interpretului b) Aşezaţi persoana surdă şi interpretul faţă în faţă. pot fi evitate printr-o planificare adecvată. distanţa optimă între ei va fi de 1. valori. Aşa cum noi recunoaştem limbajele gestuale din diferite colectivităţi de surzi ca limbaje legitime. Persoana surdă trebuie aşezată astfel de către organizatorii unei şedinţe încât ea să nu se simtă segregată. Aranjamentul ideal al participanţilor surzi şi a interpreţilor depinde de mărimea camerei sau spaţiului în care va avea loc evenimentul şi tipurile de activităţi ce se vor desfăşura.

O provocare interesantă pentru interpret apare în locurile cu lumină slabă. unde decorul poate fi în conflict cu necesitatea vederii clare între interpret şi audienţa de surzi. el va auzi numai reflectările distorsionate ale amplificării şi nu va putea să prezinte clar mesajul. în contrast cu restul mediului vizual. Mai întâi. g) plasarea difuzoarelor. b) evitaţi lumina directă din faţă. el nu va deranja. d) atenţie la fondul audio şi vizual. interpretul va trebui să stea într-o poziţie unde difuzoarele se află în spatele lui. În estimarea duratei unei activităţi apar două aspecte: Câţi interpreţi vor fi necesari şi cât de des se vor face pauze. la proiectarea de filme. diapozitive în şcoli etc. interpretul poate să ceară un monitor personal şi un amplificator pe care-l poate ajusta pentru a-i asigura o audienţă optimă. diapozitive). draperii decorative etc. Ca soluţii pot fi recomandate ecrane sau draperii de o singură culoare (mai ales verde sau albastră) aşezate în spatele interpretului. o sală de recepţie sau alte spaţii formale vor fi decorate divers. Problemele apar în camere sau în alte spaţii închise. În cazurile unde un grup de artişti vor juca pe scenă.O circulaţie intensă prin spaţiul de interpretare va distrage atenţia audienţei de surzi aşa cum zgomotul unui radio dat prea tare şi aflat în vecinătate va deranja pe auzitori. aceasta ar putea produce două efecte nedorite. În al doilea rând. Camerele alese pentru interpretare ar putea să aibă întotdeauna flori mari. e) tapetul.Iluminarea. dar o activitate de 1 1/2 oră la 2 ore va cere mai mult decât un interpret. când se planifică aşezarea în cameră pentru mai mulţi participanţi. o lumină slabă de pe ecranul unde se proiectează filmul va fi suficientă pentru ca audienţa de surzi să-l vadă pe interpret. cum ar fi cele din sălile de teatru sau unde sunt folosite mijloace vizuale (când se prezintă filme. O fereastră sau o sursă puternică de lumină aflată în spatele intepretului face dificilă urmărirea lui. f) aşezarea uşilor în spaţiul de interpretare poate deranja. j) estimarea duratei activităţii. În condiţii obişnuite. cu expresii faciale neclare şi cu mişcări ale buzelor dificil de citit. lumina îl poate împiedica pe interpret să vadă clar audienţa şi astfel se poate limita eficacitatea comunicării în ambele sensuri. În unele amfiteatre se asigură un spot de lumină reglabilă ce poate fi concentrată pe o parte a ecranului. Dacă fondul este texturat. Dacă vorbitorii vor folosi microfoane.). Dacă sunetul amplificat se află în faţa interpretului. Fondul ideal va avea o culoare clară. Chiar dacă interpreţii sunt bine luminaţi din faţă. care trebuie evitate. Oboseala este o condiţie dificil de apreciat. microfoanelor şi echipamentului audio are o importanţă deosebită. interpretul va apărea neclar. c) evitaţi lumina slabă sau lipsa ei (de ex. lumina puternică din spate poate să-i facă să apară întunecaţi. nu prea strălucitoare sau cu o nuanţă prea puternică. De multe ori. este necesar să se acorde atenţie deosebită luminii. colorate intens sau iluzii decorative optice sau draperii colorate pe pereţi. Se recomandă ca interpreţii să ia o pauză la fiecare 187 .poate avea efect perturbator. pereţii cu desene. lumina dintr-o cameră este suficientă pentru ca interpretul şi persoana surdă să se poată vedea unul pe altul. a) evitaţi lumina din spate. Însă. În acest caz.

un pod sau o linie telefonică. să aibă o memorie specializată şi un punct de vedere obiectiv. o fereastră. în acelaşi timp. in timp ce interpretul. ca fiinţă umană. dar ele ignoră. participă cel mult la două obiecte cu o pauză între cele două ore. Având în vedere cele expuse până acum. Este important să reţinem că un interpret "vorbeşte" indiferent câte persoane vorbesc. cu o maşină. fără modificări afective. motrică şi mentală. vor lucra mai mulţi interpreţi la un moment dat. şi nu se tolerează ca un singur interpret să lucreze mai mult fără pauză. vom trece în revistă unele din concepţiile greşite care încă persistă în legătură cu interpreţii şi procesul de 188 . printre altele. Curs nr. Unele concepţii legate de interpreţi şi interpretare Codul de etică al interpreţilor din SUA Adeseori interpretul a fost comparat. Interpretul văzut ca post sau linie telefonică scoate în evidenţă distanţa sau bariera existentă între participanţii care nu au acelaşi limbaj sau sistem de comunicare. fiecare vorbind câte jumătate din timpul de lucru. Interpretul este acela care face posibil transportul informaţiei de la un participant la altul din lanţul comunicării. Interpretul comparat cu o fereastră evidenţiază accentul pe fidelitatea şi calitatea interpretării. să vadă şi să audă tot. toate aceste aspecte nu scot în evidenţă calităţile umane ale interpretului. Compararea interpretului cu o maşină se bazează pe faptul că toate lucrurile au o importanţă egală şi interpretul reproduce mesajele fără atitudini personale. după care urmează odihna conform programului. În parte. Însă. Când audienţa de surzi include membri ale căror preferinţe de limbaj sunt diverse. Interpreţii la conferinţe pentru limbajele verbale nu lucrează mai mult de 5-6 ore pe zi cu parteneri la schimb. interpreţii care lucrează la o şcoală. acestea nu trebuie să influenţeze opinia participanţilor la procesul de interpretare. adică doi interpreţi lucrează între 5-6 ore pe zi. cu sinceritate şi precizie. unde participanţii surzi merg să-i cunoască pe colegii auzitori. Dacă la conferinţă sunt prezente persoane cu surdo-cecitate este nevoie de câte un interpret pentru fiecare din ele. Chiar dacă îşi formează opinii personale. Interpreţii rămân la datorie în timpul unor prânzuri oficiale sau cină de lucru. faptul că interpretul este o fiinţă umană ce nu poate să lucreze cu acelaşi randament pe o perioada nedefinită de timp. O problemă se referă la numărul de ore pe care un interpret le poate lucra în mod realist într-o zi. care trebuie să fie o prezenţă umană şi obiectivă la orice eveniment sau întâlnire.20-30 min. Inconvenientul care se manifestă aici constă în faptul că necesităţile umane ale interpretului ar putea fi neglijate. De pildă. este de aşteptat ca o maşină sa dea performanţe constante după multe ore de funcţionare. Mai frecvent. aşa că orele de masă nu pot fi considerate perioade de pauză pentru interpreţi. toate aceste aspecte sunt reale. el nu face pauză când este tăcere şi chiar atunci trebuie "să fie pregătit" să continue. are nevoie de pauze periodice pentru a-şi împrospăta condiţia fizică.

cu înaltă calificare. dacă foloseşte numai limbajul gestual şi nici auzitorul nu poate fi înţeles dacă foloseşte limbajul verbal. Numai dacă ambii folosesc un cod comun de comunicare. interpretul poate fi contestat în mod oficial la tribunal . dar el nu este profesional şi nici etic. Fără interpret nici surdul nu poate fi înţeles de auzitor. S-a demonstrat că interpretii proveniţi din părinţi surzi ar putea să achiziţioneze mai uşor limbajul gestual în cursul formării lor ca interpreţi. De asemenea. interpretul lucrează atât in beneficiul surzilor cât şi al auzitorilor. e) Există opinia că interpreţii proveniţi din părinţi surzi ar fi mai buni decât cei cu părinţi auzitori. reprezintă cea mai bună cale pentru justificarea calităţii de interpret calificat. Un interpret care comentează informaţiile primite în cursul unei misiuni îşi poate pierde atestatul sau dreptul de a fi atestat. fie auzitori. El îşi poate pierde chiar şi calitatea de membru al Oficiului Naţional al Interpreţilor.interpretare. sunt vulnerabili. Pot să apară neînţelegeri când lungimea mesajului din limbajul verbal nu ar corespunde în limbajul gestual şi invers. d) Se consideră că interpreţii pot interpreta greşit ce s-a emis în mod verbal sau în limbaj gestual. Desigur. În acest sens. deoarece el mijloceşte înţelegerea dintre ei. a) Se presupune că interpreţii sunt închiriaţi în beneficiul surzilor. se pot înţelege. Uneori. În realitate. Se cunoaşte că al doilea principiu din Codul de etică este acurateţea. De asemenea. Cooperarea este cheia unei comunicări reuşite. ca orice fiinţă umană. aceasta este o posibilitate. clarificarea presupunerilor pe care le au clienţii. b) Se consideră că interpreţii prezintă un risc pentru securitatea personală a clienţilor deoarece ei pot să discute cu alţii informaţia obţinută în cursul interpretării. Desigur. Se cunoaşte că Codul de Etică al Oficiului Naţional al Interpreţilor are ca primă cerinţă confidenţialitatea. În cazul violării confidenţialitaţii. ei pot fi mediatori trans-culturali foarte buni. datorita unor lucruri cum ar fi oboseala fizică sau mentală. dar atunci nu mai este nevoie de interpret. Pentru a se evita interpretarea greşită este de dorit să se ofere interpretului calificat toate materialele disponibile pentru pregătirea prealabilă şi să se aibă încredere în judecata lui profesională. Acest fenomen se poate datora diferenţelor gramaticale existente în cele două limbaje şi nu in mod necesar lipsei de pricepere a interpretului. el poate fi şi ilegal. datorită 189 . deoarece au fost expuşi de timpuriu la această formă de comunicare. Aceasta înseamnă că un interpret poate primi sancţiuni oficiale dacă se constată că n-a prezentat exact mesajul emis. să se aibă în vedere necesităţile persoanei surde care nu are o pregătire şi nu poate înţelege specificul unei situaţii de interpretare. acest comportament este posibil. El mai mult comprimă decât prezintă mesajul integral. c) Unii pot afirma că interpretul nu interpretează întotdeauna corect tot ce s-a spus. Chiar interpreţii atestaţi. fie surzi. cunoscând ambele culture.

cunoştiinţele şi priceperea necesare pentru îndeplinirea cu eficienţă a sarcinii. participarea la seminarii şi convenţii. să îşi însuşească responsabilitatea faţa de sarcină.m. un interpret calificat trebuie să posede următoarele calităţi: profesionalism. Se ştie că interpreţii care nu lucrează în domeniu. g) În special în rândul comunităţii de surzi mai persistă ideea că interpreţii sunt lacomi şi profită de afacere şi de surzi. înclinaţii pentru al doilea limbaj. ş. Pentru a se 190 . colegiile acreditate oferă parcurgerea unor etape.a. să depună eforturi pentru a fi atestat. ca şi medicul. nu numai că pot să uite noile informaţii dar şi cum să folosească cu eficienţă limbajul gestual. având alt tip de formare sau de educare. Chiar atestarea nu este o garanţie a perfecţiunii deoarece examenul de atestare probează priceperile la nivel minim. Toate acestea arată că interpretul. noii interpreţi au o educaţie de înalt nivel în domeniul interpretării. Astfel. pe perioade lungi de timp. bani şi experienţă. desen. Spre deosebire de primii interpreţi care şi-au început pregătirea acum două decenii în unele ţări europene şi în SUA. elaborarea unor proiecte de cercetare. Desigur. la unele ore de sport. să participe la sesiuni. Un adevărat interpret profesionist îşi va recunoaşte întotdeauna limitele şi va accepta numai sarcinile pe care le poate realiza. sau lecţii scurte de citire. Pentru a forma interpreţi calificaţi.d. Interpretarea fiind un proces complex include un volum de priceperi şi cunoştinţe care depăşesc simpla cunoaştere a celor două forme de limbaj. un viitor interpret poate fii abilitat să realizeze unele sarcini simple şi apoi tot mai complexe. La început ei pot interpreta în unităţi de învăţământ. pentru a obţine atestarea este nevoie de timp. Trebuie să se accepte că profesiunea de interpret necesită acum o educaţie superioară. Mai important este dacă interpretul are pregătirea. În concepţia Oficiului Naţional al Interpreţilor pentru Surzi (ONIS) din Statele Unite. trecând in final la interpretarea la întâlnirile de afaceri sau la alte sarcini mai complexe. să aibă disponibilitatea să lucreze în grup şi să ofere sprijin altor interpreţi. Totuşi. Ei nu trebuie să fie plătiţi pentru munca lor. Între aceste etape amintim pregătirea profesională permanentă prin ateliere. f) Interpreţii care nu sunt atestaţi nu sunt calificaţi. stagii de internat. atestarea este un mijloc de apreciere a priceperii unui interpret. să aibă abilitatea de a face faţă situaţiilor noi în timp ce interpretează.contactelor cu auzitorii şi cu surzii de la o vârstă mică. ateliere şi alte forme de formare profesională. să aibă cunoştinţe legate de înţelegerea şi prelucrarea informaţiei. toate aceste condiţii favorabile nu exclud necesitatea unei formări de calitate la un colegiu acreditat. Însă. De aceea calea de a se menţine este să se lucreze cu normă întreagă (aproximativ 20 de ore pe săptămână) în afara timpului de pregătire (informare. dar acestea nu constituie o limită. pentru a obţine experienţă. documentare). sub supravegherea profesorilor. fluenţă in propriul limbaj. trebuie să parcurgă mai multe etape pe drumul spre obţinerea atestatului sau calificării. care se realizează în timp cu cheltuială. când nu poate face faţă sarcinii să accepte să fie înlocuit.

Din moment ce creierul nu poate întreţine această stare de tensiune mentală la infinit. De asemenea.interpretare din limbajul verbal în limbajul gestual şi din limbajul gestual în limbajul verbal. Când o situaţie de interpretare durează mai mult de 90 de minute sunt necesari doi interpreţi. Chiar informaţia aparent fără importanţă ar putea fi periculoasă pe mâini străine. îl corectează fără să întrerupă procesul de interpretare. În realitate acest interpret îl urmăreşte pe cel activ şi îl ascultă/ sau priveşte spre cel care vorbeşte. Dacă interpretul activ omite vreo informaţie cel pasiv îi transmite informaţia omisă. . 191 . Codul de etică prevede următoarele reguli: 1) Interpretul va păstra strict confidenţială toată informaţia legată de activitatea lui. interpretul pasiv pare să nu facă nimic. interpreţii trebuie să beneficieze de scurte pauze periodice pentru a-şi realiza sarcina la nivel maxim. CODUL DE ETICĂ AL OFICIULUI INTERPREŢILOR PENTRU SURZI DIN SUA Oficiul Interpreţilor pentru Surzi se ocupă de formarea persoanelor care vor realiza una sau mai multe din următoarele servicii: . care-i pot afecta permanent. Dacă un interpret lucrează singur. pantomimă. h) Într-o situaţie de interpretare în echipă. De altfel şi principiul compensării specifică acest lucru. interpretarea trebuie să fie principala activitate a interpretului şi el trebuie plătit pentru serviciul său. . Ei trebuie să gândească permanent în două limbi în acelaşi timp cu realizarea sarcinii. munca în echipă îi poate feri pe interpreţi de oboseala mentală. Codul de etică se aplică la toţi membrii atestaţi şi la cei neatestaţi ai Oficiului de Interpreţi pentru Surzi. precum şi capacitatea de a percepe gesturile şi mişcările pantomimice şi de le reproduce în limbajul verbal sonor.transliterare din limbajul verbal în limbajul manual codificat/ dactileme şi din limbajul manual codificat / dactileme în limbajul verbal. un interpret este plătit degeaba în timp ce celălalt lucrează. De aceea. inclusiv faptul că realizează acest serviciu. Oficiul Interpreţilor pentru Surzi a stabilit principii de comportament etic pentru a proteja şi orienta pe interpret (auzitor sau deficient). El nu va divulga informaţia despre nici o activitate. mai ales dacă este singura sa sursă de venit. etc.traducerea din limbajul verbal în gesturi. el trebuie să oprească pe vorbitor pentru a clarifica informaţia omisă. . pentru a evita această posibilitate.realiza acest lucru.traducere din limbajul verbal sonor în cel verbal neaudibil perceput prin labiolectură. Ei se vor schimba la intervale de 15-20 de minute pentru a se proteja de tulburări traumatice cumulate sau de afecţiuni datorită mişcărilor repetitive ale braţelor şi degetelor. interpretul nu trebuie să spună nimic despre nici o activitate pe care o prestează. Când se folosesc echipe de interpreţi.

locul. 4) Interpretul va accepta sarcinile folosind discreţia cu privire la priceperea. .numele. Aşa cum interpretul nu poate omite nimic din ceea ce s-a spus. Interpreţii trebuie să transmită tot ce s-a spus în exact acelaşi fel în care s-a intenţionat. El funcţionează numai pentru a uşura comunicarea dintre doi vorbitori de limbaje diferite.În cazul când informaţia sau şedinţa devine o problemă de interes public.alte persoane implicate . vârsta. el nu poate să adauge nimic la situaţie. Un interpret este doar prezent într-o singură situaţie de comunicare la un moment dat. folosind limbajul cel mai uşor de înţeles de către persoana pe care o serveşte. deoarece dacă procedează aşa va accepta o anumită responsabilitate pentru ceea ce urmează . traducând întotdeauna conţinutul şi spiritul vorbitorului. Aceasta este deosebit de dificil când interpretul nu este de acord cu ceea ce s-a spus sau nu se simte bine când este folosită vulgaritatea. chiar dacă i se cere să o facă de către alte părţi implicate.alte date specifice fără legătură cu situaţia. data din an când a avut loc activitatea. El nu se va implica personal. Dacă nu se poate ajunge la o soluţie. . Aceasta. etc. . atunci ambii vor cădea de acord asupra unei a treia persoane care i-ar putea îndruma. el se va retrage din activitate. deoarece este suficient doar un minim de informaţie pentru a identifica părţile publicate în activitatea de interpretare. Dacă apare o problemă între interpret şi o altă persoană care participă la aceeaşi activitate. deoarece două sau mai multe părţi pot avea dificultăţi de comunicare la care el nu va mai putea face faţă. Interpreţii nu trebuie să uite că ei sunt răspunzători numai pentru transmiterea precisă a informaţiei. sexul. ora din dată. Este important pentru interpret şi persoana surdă să petreacă un anumit timp împreună pentru adaptarea reciprocă cu modul de comunicare înainte de începerea activităţii. instructorii nu vor dezvălui nici una din următoarele informaţii: . recomanda sau introduce opinii personale. neaudibil. nu de conţinutul sau de forma ei. Când interpretează din limbajul verbal sonor în cel gestual. 2) Interpretul va reda mesajul corect. 192 . poziţia locului şi consumatorii implicaţi. inclusiv oraşul. 3) Interpretul nu va sfătui. interpretul va comunica în maniera cea mai uşor de înţeles sau preferată de persoana surdă.ziua din săptămână. interpretul o va discuta mai întâi cu persoana implicată. al clientului. Dacă sentimentele proprii ale interpretului interferează cu redarea precisă a mesajului. interpretul va folosi discreţia în comentarea ei dacă în acea şedinţă se cer date sau informaţii. Când pregătesc noi interpreţi prin metoda împărtăşirii experienţei actuale. statul sau agenţia.

interpreţii / translatorii vor cunoaşte nivelele proprii de pricepere. Dacă consumatorii sunt de acord că serviciile sunt necesare. Anumite situaţii se pot dovedi dificile pentru unii interpreţi şi clienţi. Aceasta se va face discret.îmbrăcăminte. 193 . Există circumstanţe când este mai bine pentru interpret să asigure servicii fără taxe. nr . bogăţia experienţei. natura activităţii şi indicele costului local al vieţii. Curs. un interpret nu va accepta sarcini despre care ştie că vor implica astfel de situaţii. Totuşi. în virtutea calităţii de membru sau atestării. 5) Interpretul va cere compensaţii pentru serviciile prestate într-o manieră profesională şi judicioasă Interpretul va cunoaşte preţurile serviciilor din profesiunea sa şi va fi informat asupra preţurilor practicate de organizaţia naţională. în special în situaţii legale. indiferent de nivelul de pricepere. prieteni. în situaţii de urgenţă.Interpreţii se vor perfecţiona prin participare la seminarii.comportarea ca profesionist în toate fazele activităţii: . . când există o lipsă de interpreţi şi singurul interpret disponibil nu are priceperea necesară pentru o anumită activitate.Interpreţii vor accepta numai sarcini pentru care sunt calificaţi. Pentru a stabili taxa corespunzătoare. În general. interpretul va refuza serviciile în situaţii unde sunt implicaţi membrii de familie. Diferenţele religioase. Termenul „manieră corespunzătoare” se referă la: . care nu va trebui să ştie că este beneficiarul unui act de caritate.Interpreţii. Când se asigură servicii gratuite. politice. Pentru mai multe domenii sa stabilit o scară a plăţilor orare sau pe zi pentru interpreţi / translatori.. el poate asigura servicii pentru membrii de familie. unde relaţiile personale sau profesionale pot afecta imparţialitatea. care să nu fie supărătoare vederii şi să se potrivească cu tonul pielii.. nivelul atestării. faţă de clienţi şi de organizaţia naţională care i-a atestat. trebuie să se aibă grijă să fie protejat mijlocul de trai al celorlalţi interpreţi. Totuşi. toate părţile vor fi informate că interpretul nu se va implica personal în cursul evenimentelor. având grijă să se păstreze respectul de sine al clientului. vor pune accent pe standarde profesionale ridicate în concordanţă cu prezentul cod de etică. . asociaţi de afaceri. Prin urmare. interacţiunea cu alţi colegi de profesie şi documentare din literatura de specialitate. care au din această profesie singura cale de a obţine venituri. această situaţie va fi explicată consumatorului. deoarece este dificil să maschezi sentimentele interne. Însă. atunci interpretul disponibil va trebui să-şi folosească proprul discernământ privind acceptarea sau respingerea sarcinii. 6) Interpretul va funcţiona într-o manieră corespunzătoare situaţiei Interpreţii se vor comporta într-un astfel de mod care să aducă respect faţă de ei înşişi. rasiale sau sexuale pot avea efecte adverse în facilitarea sarcinii. şedinţe profesionale.

Cu toate acestea. Altfel nu ne explicăm de ce absolvenţii surzi vin la filiale fără o pregătire culturală sau sportivă care să le permită continuarea activităţilor în cadrul competiţiilor organizate de Asociaţia Surzilor. deoarece le permit să iasă în evidenţă prin performanţele obţinute în diverse ramuri sportive sau domenii culturale şi să se integreze mai uşor în societatea auzitorilor. Moldovei şi Bucovinei. Menţionam că şedinţe similare de constituire au avut loc şi în alte regiuni ale României. în proporţie de peste 90%. asociaţiile amicale ale surdo-muţilor funcţionau pe criterii mai mult filantropice. Timişului. Asociaţia Naţională a Surzilor din România Organizare. Putem consideră că aceste activităţi sunt mai importante în cadrul minorităţilor. Pâna in anul 1953 când s-a reconstituit Asociaţia Surdo-Muţilor din România pe baza fondurilor alocate de stat. participanţii includ automat vizitarea filialei teritoriale. inclusiv a surzilor ca minoritate ingvistică. chiar dacă a urmat o facultate. când persoanele surde fac cunoştinţă. Activităţile culturale şi sportive care se desfăşoară în şcolile speciale constitue una din cele mai puternice forţe unificatoare ale colectivităţii surzilor. ş. Nu întâmplător. De obicei şcolile constituie sursa de noi membri ai asociaţiilor. cum ar fi cele ale Dunării de Jos. Baza formării primelor cluburi ale surzilor din toată lumea a constituit-o şcolile cu internat. ea este privită cu suspiciune. Aici s-au înfiripat şi s-au cimentat primele relaţii afective sau de altă natură care au continuat în cadrul cluburilor şi asociaţiilor de mai târziu. copii auzitori. conduse de persoane alese din rândul lor şi finanţate din venituri proprii sau cu sprijin din partea unor organizaţii de stat ori private. fiul surd al domnitorului Constantin Ghica. fac referire la şcolile pe care le-au absolvit şi la profesorii pe care i-au avut. Dacă una din persoanele surde nu a absolvit o şcoală de surzi.a. Din păcate. surzii se adună în cluburi înfiinţate de ei. In acest fel se continuă relaţiile dintre persoanele surde şi se asigură perpetuarea existenţei asociaţiei surzilor. formându-se asociaţii de surdo-muţi.Asociaţii naţionale şi internaţionale ale surzilor Se cunoaşte că toate minorităţile lingvistice au o caracteristică privind un loc ce le aparţine iar comunitatea surzilor nu face excepţie. Deşi numărul persoanelor surde depăşeşte 70 de milioane. Trebuie să menţionăm că relaţiile care se formează în şcolile de surzi durează o viaţă iar când se fac excursii în diverse locuri din ţară. Primul Preşedinte a fost d-l Alexandru Clarnet iar din comitetul de conducere a facut parte şi prinţul Henri Ghica. Ardealului. surzii se întâlneau la cluburi conduse 194 . clubul sau şcoala de surzi. nu putem vorbi de o "ţară a surzilor" deoarece majoritatea surzilor provin din familii de auzitori iar familiile de surzi au. Principalele obiective La iniţiativa unui grup de surzi din Bucureşti a avut loc pe data de 9 noiembrie 1919 şedinţa de constituire a Asociaţiei Amicale a Surdo-Muţilor din România. în ultimul timp nu există o preocupare mai serioasă în direcţia cultivării dragostei elevilor pentru activităţile menţionate.

istoria-geografia României. . ANSR are personalitate juridică. dansul modern şi popular. Sub aspect cultural. atât pe plan intern cât şi în relaţiile internaţionale. care oferă cititorilor surzi posibilitatea de instruire la nivelul lor de înţelegere. fiind reprezentată de preşedinte in relaţiile cu organele de stat şi private. Asociaţia Naţională a Surzilor (ANSR). ANSR sprijină membrii săi să beneficieze de drepturile de protecţie socială în concordanţă cu legislaţia actuală prin expuneri săptămânale la club. a primit buget de la stat şi a putut angaja personal salariat. În acest scop. îşi acordau reciproc ajutoare materiale. în mod tradiţional.etc. cu Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap. acestea fiind unele din cele mai importante sarcini ale asociaţiei.concursurile literare. creaţia literară.a. care includ: . prin sprijinul acordat la completarea formularelor necesare pentru obţinerea drepturilor. s-a acordat personalitate juridică şi filialelor teritoriale. diversificându-şi activitatea. să sprijine. sociale sau sportive. Organismul suprem de conducere al ANSR este Congresul. organizaţi în 60 de cluburi şi 16 filiale răspândite în toate judeţele tării. prin facilitarea comunicării cu ajutorul interpreţilor aflaţi în formare. Pe plan social ANSR urmăreşte să depisteze. După această dată Asociaţia s-a reorganizat. ce au cele peste 25000 de volume. Acum. destinate realizarii unei cât mai bune integrări socio-profesionale a membrilor săi. cunoaştera marilor personalităţi istorice interne şi internaţionale. astfel că preşedinţii acestora le pot reprezenta pe plan teritorial şi pot încheia diverse contracte care le pot asigura o mai mare libertate financiară în oganizarea acţiunilor. Ea urmăreşte educarea persoanelor surde prin activităţi organizate. Miss Asociaţia Surzilor. are un profund caracter social.dotarea bibliotecilor. Scopurile şi obiectivele Asociaţiei sunt realizate prin contribuţia voluntară a membrilor cotizanţi şi a aparatului salariat. creaţia plastică ş.de comitete liber alese. se organizează diverse acţiuni cultural-artistice.. activitaţi foarte apreciate de surzi. să educe şi să integreze persoanele surde cu pierdere auditivă de peste 40 dB în viaţa socială a României. funcţionează cu această denumire din 1996. se sprijineau în găsirea unui loc de muncă şi desfăşurau diverse activităţi culturale. Mai nou. ce are loc o dată la 5 ani: între Congrese ANSR este condusă de Conferinţa Naţională anuală. ANSR colaborează cu Ministerul Sănătăţii şi Familiei. iar activitatea curentă este coordonată de un Birou Executiv care se întruneşte la fiecare 2-3 luni sau de câte ori este nevoie. după o existenţă de peste 85 de ani Asociaţia Naţionala a Surzilor cuprinde peste 30 de mii de membri. Cu regret trebuie să menţionăm că aceste frumoase activităţi au scăzut ca intensitate şi ca amploare din cauza dificultăţilor economice prin 195 . cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi cu alte instituţii şi organizaţii implicate în procesul integrarii socio-profesionale. Recent ANSR a început să organizeze cursuri de limbaj gestual pentru salariaţii săi cu scopul de a oferi servicii de interpretare mai bune membrilor care au nevoie de comunicare în relaţiile cu instituţiile de stat şi private.

s-a înfiinţat Comitetul International al Şahului pentru Surzi. cu grupe fără sediu la Giurgiu.După 1978. de pictură şi sculptură. cu grupe la Târgu Jiu şi Turnu.care trece Asociaţia în perioada „de tranziţie” care a urmat evenimentelor din decembrie 1989.Severin 8. cu grupă la Tulcea 7. Aiud şi Hunedoara 2. care reflectă preocupările din timpul liber ale persoanelor surde. cu grupe la Brăila şi Focşani 9. membru fondator fiind şi ANSR. în ţara noastră a ediţiei a XIII a a Jocurilor Mondiale de Vară unde. ş. dupa achitarea cotizaţilor restante. Cele mai atractive ramuri sportive. printre altele. se bucură de atenţia deosebită a persoanelor surde.Filiala Braşov. cu grupe la Sibiu şi Mediaş 4. Olteniţa. Filiala Iaşi. mai ales in timpul verii şi prezentările de informări culturale. şah. minifotbal. iar la Alexandria s-a obţinut recent un sediu 5. in august 1949. cu grupe la Sebeş. în decembrie 1989.Filiala Craiova. Roman. în 1977. spre regretul tuturor membrilor ei. Clubul Sportiv al Surzilor din România a participat în 1937 la Congresul de la Budapesta al Comitetului Internaţional al Sporturilor pentru Surzi (CISS) unde a fost admis.Filiala Bucureşti. -expoziţiile de caricaturi. intre 1990 şi 1991 ANSR a fost reprimită în rândurile comunităţii internaţionale. de artizanat. Prezentăm mai jos filialele şi grupele ANSR cu mentiunea ca acestea se află în plin proces de dobândire a autonomiei teritoriale şi juridice: 1. de fotografii. Asociaţia Sportivă a fost exclusă de la toate competiţiile internaţionale. Organizatia Sportiva a Surzilor a participat la mai multe competiţii internaţionale. ANSR se numără printre membrii fondatori ai Federaţiei Mondiale a Surzilor (Roma 1952) având la ora actuală relaţii cu peste 120 de ţări. cotizaţiile la forurile internaţionale au fost sistate de guvernul comunist şi până la înlăturarea acestuia. Activitatea sportivă este foarte apreciată de tinerii surzi.Filiala Bacău. cucerind numeroase medalii şi diplome. constituind un real mijloc de integrare socială prin întâlnirile sportive dintre surzi şi auzitori. echipa de fotbal a devenit campioană mondială. atletism şi tenis de masă. pescuit sportiv.Filiala Constanţa.a. cu grupe la Piatra Neamţ.Filiala Galaţi. Oneşti 3.cu grupe la Bistriţa şi Turda 6. Fondat in 1934. cu grupe la Bârlad şi Vaslui 196 . Una din cele mai reuşite competiţii a fost organizarea. de unde pot fi selectionaţi sportivii care să reprezinte Organizaţia Sportivă a Surzilor din România la competiţiile europene şi mondiale sunt: fotbal.Filiala Cluj.Filiala Alba. Colaborarea internaţională Asociaţia Naţională a Surzilor din România şi-a dezvoltat relaţiile de colaborare cu alte ţări de timpuriu. Însă. De asemenea. Urziceni. -excursiile.

sub aspect istoric. creşterea activităţilor subtitrate la TV. alegerea conducătorilor la diverse niveluri ale Asociaţiei. surzii primesc informaţii despre lumea în care trăiesc. dar acestea nu ar trebui să constituie sursa principală de desfăşurare a activităţilor şi de achitare a cheltuielilor de funcţionare. Miercurea Ciuc. Rădăuţi. Mulţi dintre aceşti preoţi au sprijinit şcolile de surzi şi au format diverse organizaţii religioase cum ar fi Congresul Naţional al Evreilor Surzi sau Asociaţia Internaţională a Surzilor Catolici. cu grupe la Rm.Filiala Suceava. cu grupe la Buzău. unde se poate facilita socializarea şi dezvoltarea sentimentului că se află în " a doua lor casă". Câmpina. să se distreze. unde a format cca 50 de preoţi surzi misionari. să comunice liber în limbajul gestual. în special în rîndurile absolvenţilor din şcolile de surzi care formează generaţia viitorilor membri. Fălticeni 15. în prima jumătate a secolului trecut. cu grupă la Zalău 11. În lipsa interpreţilor calificaţi.Fliala Oradea. membrii mai vechi transmit celor tineri valorile surzilor. obiceiurile. Henry Syle.Filiala Târgu-Mureş.10. 197 . Acestea duc la îndepărtarea tinerilor surzi de la activităţile specifice din aceste cluburi. Aici ei caută să se relaxeze.Filiala Satu Mare. cu grupe la Sighişoara. cu grupe la Baia Mare şi Sighetul Marmaţiei 14. Aici au loc evenimente care menţin în viaţă aceste cluburi cum ar fi aniversarea unor membri în cadru festiv. acestor surzi le-a lipsit accesul al slujbele religioase şi la cunoaşterea Bibliei. Se speră că prin acordarea unor facilităţi financiare obţinute prin intervenţiile Asociaţiei Surzilor să crească veniturile din cotizaţii. să danseze etc.Filiala Timişoara. ceea ce-i determină pe surzi să caute să câştige un ban în plus prin acrivităţi suplimentare. Totuşi. Astfel. distribuirea de diplome prin care se recunosc meritele unor persoane pentru serviciile depuse în slujba Asociaţiei. Bisericile creştine cu misionari surzi au fost conduse de auzitori care-i cobsiderau pe surzi ca persoane cu handicap şi aveau cunoştinţe limitate despre ei. să facă sport. caută şi sunt ajutaţi să găsească locuri de muncă şi obţin facilităţile sociale. Râmnicu-Sărat 13. a înfiinţat prima congregaţie episcopală pentru surzi la Philadelphia. În aceste cluburi. întreaga moştenire a acestei comunităţi. cu grupă la Arad 16.Filiala Ploieşti. În acest context trebuie să includem contribuţia organizaţiilor religioase la unificarea colectivităţilor de surzi. un preot surd. Dorohoi. Vâlcea şi Slatina 12. Printre posibilele cauze ale acestei situaţii putem enumera tendinţa de includere a copiilor surzi în şcolile normale locale.Filiala Piteşti. se impune o mai intensă susţinere financiară din partea statului. creşterea costului vieţii cuplată cu scăderea puterii de cumpărare. În ultimii câţiva ani se remarcă o scădere a numărului de membri cotizanţi la activităţile acestor cluburi. limbajul gestual. Aici. Odorhei După cum se poate observa. care-i determină pe tineri să stea mai mult în faţa televizorului. aceste cluburi sunt situate mai ales în oraşele mari. cu grupe la Botoşani. Târgovişte. Din această cauză înaintaşii surzi au avut puţine şanse să dezvolte forme de cult care să reflecte cultura şi experienţa surzilor.

sub coordonarea primului profesor de specialitate al acestei secţii. Primul presedinte al FMS a fost domnul Vittorio Ieralla (1951-1955).În ţara noastră. preşedinte al Federaţiei Surzilor din Finlanda şi lector de limbaj gestual la Universitatea din Jyvaskyla. începuturile educaţiei religioase datează aproape imediat după înlăturarea regimului comunist. Văzând pericolul extinderii influenţei baptiste în rândul credincioşilor ortodocşi. O data cu creşterea numărului de asociaţii naţionale membre ale FMS s-au infiinţat mai multe secretariate regionale în scopul unei mai eficiente colaborări bazate pe specificul regional.Uniunea Europeană a Surzilor – EUD .secretariatul regional pentru Regiunea arabă Federaţia Mondială a Surzilor.1995) şi doamna Liisa Kauppinen (1995-2003). la care s-au adăugat diaconul Barbu Florea şi preparatorul Costache Diana Marinela.secretariatul regional pentru Europa Centrală – CERS .secretariatul regional pentru America Centrală şi zona Caraibelor . prin crearea secţiei "Comunicare şi slujire în limbaj gestual" în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea din Piteşti.secretariatul regional pentru America de Sud . îşi bazează activitatea pe Charta ONU şi urmează politica sa. Primii misionari au fost adepţii cultului baptist. preotul Onu Constantin.secretariatul regional pentru Africa de Sud-Est . FEDERAŢIA MONDIALĂ A SURZILOR Federaţia Mondială a Surzilor a fost infiinţată în 1951 la Roma. Yerker Anderson (1983. Pînă în 2004 au absolvit această sectie două promoţii de studenţi surzi şi auzitori care lucrează acum ca preoţi pentru comunităţile de surzi. profesori de religie şi asistenţi sociali superiori. Această organizaţie s-a dezvoltat treptat de la un grup de organizaţii naţionale la un forum de colaborare pentru mai mult de 120 de organizaţii de pe toate continentele. după care au urmat Dragoljub Vukotic (1955-1983). au avut loc primele slujbe în limbaj gestual ale bisericii ortodoxe care au căpătat o formă organizată în anul 1999. Actualul preşedinte al FMS este domnul Markku Jokinen.secretariatul regional pentru America de Nord şi Canada . au format primele comunităţi religioase baptiste. după cum urmează: . Obiectivul FMS este să asigure egalitatea surzilor din lume cu alţi oameni valizi în privinţa drepturilor sociale şi 198 .secretariatul regional pentru Europa de Est şi Asia Centrală – EEMARS . prin misionarii surzi şi auzitori pe care i-au pregătit în limbajul gestual religios. ca organizaţie internaţională specializată în promovarea drepturilor persoanelor surde din întreaga lume. care au luat legătura cu Asociaţia Surzilor şi.secretariatul regional pentru Asia şi zona Pacificului .

a prevederilor din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. De asemenea. cum ar fi : Departamentul de cercetări privind limbajul gestual. FMS acţionează la orice nivel pentru promovarea Recomandărilor ONU privind persoanele cu handicap. inclusiv cele surde. ea dispune de unităţi conduse de Secretarul general. FMS are un sediu permanent şi personal care se ocupă de problemele administrative. non-profit şi este singura care reprezintă interesele surzilor europeni la nivelul Uniunii Europene. cu organizaţiile naţionale ale surzilor şi cu experţi specializaţi pe probleme de învăţământ. alte tratate ale ONU privind drepturile omului. Interacţiunea şi colaborarea FMS cu asociaţiile naţionale ale surzilor la nivel mondial a continuat să crească în toate domeniile. FMS deţine o poziţie stabila şi respectată la ONU ca expert pe probleme privitoare la surzi. În această activitate FMS încearcă să implice lideri surzi în procesul de decizie care afectează viaţa surzilor la orice nivel. Ea 199 . Regulile Standard ale ONU privind Egalizarea Şanselor pentru Persoanele cu Handicap. Membrii Biroului Executiv al FMS şi alţi parteneri importanţi comunică unii cu alţii prin videotelefon. UNESCO. economice şi de informare. Departamentul de informare şi publicaţii şi Departamentul de pregătire pentru democraţie şi managament. prin folosirea tehnologiei moderne din sfera telecomunicaţiilor. Centrul de interpreţi. ca să îndrume persoanele surde în realizarea obiectivelor propuse. comunicaţii.umane. De asemenea. Este o organizaţie non-guvernamentală. Se acordă prioritate surzilor din ţările în curs de dezvoltare. Expertii surzi ai FMS sunt angajaţi la ONU şi în agenţiile sale specializate pentru îmbunătăţirea drepturilor şi egalizarea şanselor surzilor în lume. OMS. el însuşi persoană surdă. FMS colaborează cu ONU şi alte organizaţii internaţionale (UNICEF. prin consultare şi colaborare cu Asociaţiile Nationale ale Surzilor din Europa. s. FMS este responsabilă pentru încurajarea persoanelor surde să colaboreze în diferite domenii astfel încât Secretariatele Regionale şi asociaţiile naţionale ale surzilor să ajungă mai puternice.). prin pagina de web şi de e-mail a organizaţiei. avînd statut consultativ şi de reprezentare la nivel „A”.a. ILO. FMS dispune de surse de venit şi sponsori care sprijină activitatea şi proiectele asociaţiilor de surzi din ţările în curs de dezvoltare. Declaraţia de la Salamanca şi Cadrul de acţiune privind educaţia persoanelor cu nevoi speciale ş. În acest sens. Scopul său este să stabilească şi să intreţină un dialog la nivelul UE cu „lumea auzitorilor”. In calitatea sa de organizaţie–umbrelă pentru asociaţiile naţionale ale surzilor.a. Uniunea Europeană a Surzilor European Union of the Deaf (EUD) a fost înfiinţată în 1985 sub numele de Secretariatul Regional al Comunitaţii Europene al Federaţiei Mondiale a Surzilor. cultura surzilor şi alte discipline.

constituie un obiectiv prioritar al EUD. Viziunea şi obiectivele Uniunii Europene a Surzilor EUD a fost infiinţată pentru a iniţia. ales de şi din rândurile Comitetului de management. Bilingualismul in educatie În învăţămânul obligatoriu pentru surzi va fi promovat bilingualismul. care este privit ca a doua limbă a 200 . Islanda şi Norvegia.colaboreaza cu Federatia Mondiala a Surzilor pe probleme generale. Crearea unui mediu de limbaj gestual favorabil în toate unităţiile pentru copii surzi şi familiile lor. Programe de lucru ale EUD şi domenii de acţiune prioritare a)Recunoasterea dreptului de a folosi limbajul gestual Sub aspect legislativ. Belgia. se recomandă ca limbajul gestual să fie recunoscut legal şi să fie acceptat de guverne şi de publicul general. Asociaţia Naţională a Surzilor din România a primit statutul de membru asociat al EUD. Italia. Portugalia. Aceasta înseamnă că trebuie să se acorde mai mult sprijin în pregătirea de interpreţi profesionişti în limbaj gestual şi tot mai mulţi profesori surzi să fie pregatiţi să lucreze în învăţământul special. în special în forma lui scrisă. Finlanda. Spania. adică copiii surzi să fie educaţi în limbajul gestual şi limbajul verbal. Emanciparea şi asigurarea de şanse egale sunt concepţii esenţiale pentru realizarea unei poziţii egale în societate şi recunoaşterea persoanei surde ca cetăţean cu drepturi egale. ANSR va putea fi membru cu drepturi depline. Cartierul General al EUD se află la Bruxelles. In plus. în perspectiva aderării ţării noastre la Uniunea Europeană. Danemarca. După aderare. Părinţii vor fi incurajaţi să înveţe limbajul gestual pentru a putea să comunice cu copilul lor surd cât mai deplin şi natural posibil. nevoile şi şansele persoanelor surde din cadrul UE.. care este răspunzător în faţa Adunării Generale Anuale. Olanda şi Marea Britanie. Obiectivul principal al EUD este să promoveze şi să protejeze interesele. Se va acorda sprijin statutar asigurării şi promovării limbajului gestual în ţările membre ale U. Grecia. folosind limbajul gestual. va fi recunoscută importanţa limbajului gestual în promovarea integrarii surzilor in viaţa civila. întărirea prin informaţie şi egalitatea la angajare. Această viziune generală se transpune în trei obiective specifice ale EUD şi se realizează prin programe de lucru. Germania. Belgia. începând cât mai devreme şi continuând pe parcursul anilor de şcoală.E. Irlanda. pentru a fi aproape de inima UE şi de instituţiiile sale. profesională. Suedia. Calitatea de membru deplin al EUD este deschisă tuturor asociaţiilor naţionale din ţările membre ale UE. cum ar fi: recunoaşterea dreptului de a folosi limbajul gestual. desfăşura şi finanţa activităţi europene din partea comunităţii de surzi în statele membre ale UE. etc. Conducerea EUD se află în mâinile Comitetului Executiv. un director şi un secretar. La ora actuală este formată din 14 membri: Asociaţiile Naţionale ale Surzilor din Austria. Biroul funcţioneaza cu două persoane. EUD are contacte cu Asociatiiile Nationale ale Surzilor din Luxemburg. De curând. Franţa. În plus.

Telecomunicaţiile. tendinţa în ţările UE este să se integreze copiii surzi în educatia obişnuită. Există temerea că societatea informatizată va afecta şansele de angajare ale surzilor mai puţin pricepuţi şi mai slab echipaţi pentru a satisface noile cerinţe care apar din reorganizarea muncii.) care au devenit membre ale CISS în acel an. adulţii surzi întâlnesc bariere în educaţia permanentă când facilităţile de educare în comunitate nu le asigură servicii de sprijin adecvate cum ar fi interpretarea în limbaj gestual sau persoane care iau notiţe. Ceho-Slovacia. locuri de muncă rezonabile şi interpreţi calificaţi sunt câteva componente esenţiale pentru muncitorii surzi. Şomajul la surzi este mai ridicat decât la auzitori în toate ţătile europene. Ruben Alcais. Totuşi. Egalitate la angajare. A lucra constituie un drept fundamental al vietii oamenilor dar surzii încă se confruntă cu bariere artificiale pentru a găsi de lucru. Accesul la telefoanele cu text este imperfect din cauza folosirii unor telefoane cu text incompatibile şi nestandarizate pentru toate ţările din Europa iar serviciile de legătură pentru telecomunicaţiile între persoanele surde şi cele auzitoare lipsesc în cele mai multe din ţările UE. unde le lipseşte adesea comunicarea din clasă. De asemenea. Pregătirea profesională. Franţa. telecomunicaţiile sunt bazate exclusiv pe sunet şi vorbire. La acea dată au existat următoarele federaţii naţionale sportive ale surzilor (Belgia. la muncă şi la noile tehnologii ca toate persoanele. Se consideră că femeia surdă. Tehnologiile informaţiei şi ale comunicarii (ICT) au potenţialul să imbunătăţească calitatea vieţii pentru surzi prin deschiderea noilor posibilităţi de acces.ţării. un francez 201 . Domnul E. Intarirea prin informare. de participare şi de integrare socio-economica. Anglia. Se urmăreşte întensificarea contactului cu ţările din Europa Centrală şi de Est pentru a se stabili o reţea şi a se facilita schimbul de informaţie şi experienţă intre EUD şi aceste organizatii. datorită lipsei de interpreţi în limbaj gestual şi unde mulţi profesori nu au nici pregătirea şi nici resursele pentru a face faţă nevoilor specifice ale elevilor surzi. Olanda Polonia. Studiile arată că acest tip de educaţie duce la performanţe şcolare mai bune. etc. Informaţia este putere ! Una din frustrările principale pentru surzi este lipsa de acces la informare. Prin ICT este posibil să se comunice în limbaj gestual cu ajutorul video-telefoanelor. Menţionăm că printre federaţiile naţionale care şiau trimis reprezentanţii la primele Jocuri Mondiale ale Surzilor s-a aflat şi ataşatul diplomatic al României la Paris. care suferă de dublă discriminare. adică să aibă acces egal la informaţie la educaţie. să se înveţe limbajul gestual la distanţă pentru interpreţi. de gen şi de surditate. Comitetul Internaţiomal al Sporturilor Surzilor (CISS) Primele organizaţii sportive internaţionale ale surzilor s-au înfiinţat în 1924. Ea este şi o barieră majoră pentru participarea deplină in societate şi pentru o viaţă independentă. Din nefericire pentru surzi. va trebui să aibă şanse egale cu bărbaţii.

Bernhard (1961 – 10971). CISS a acceptat solicitarea CIO de a se alătura Comitetului Internaţional Paralimpic (IPC) din dorinţa CIO de a colabora cu o singură organizaţie-umbrelă. 1965 – Washington / Statele Unite ale Americii. P. K.Taipei (China) Jocurile Mondiale de Vară pentru Surzi care. se numesc „Deaflimpics” adică „Jocurile Olimpice ale Surzilor” au loc la următoarele 202 .1953) după care au urmat d-l Oscar Ryden (1953.Bucureşti / România. Rubens-Alcais (1924. 1993 – Sofia / Bulgaria. zece ani în urmă. o versiune a Jocurilor Olimpice. 1977 . Totuşi. Jordan (1971 – 1997). destinele sportului mondial pentru surzi sunt conduse de Donalda Ammons (SUA) care a fost aleasă în această funcţie la Congresul CISS care a avut loc la Melbourne. s-a decis să se continue competiţiile la fiecare patru ani. În consecinţă. care s-au întrecut la probele de atletism. În urma succesului acestor intreceri. fotbal.P. 1957 – Milano / Italia. Conducătorii sportului pentru surzi. din anul 2001. ataşat al ambasadei noastre la Paris. Sondergaard (1973–1997) şi. acestor jocuri Mondiale de Vară sau de Iarnă nu li s-a acceptat statutul olimpic până în 2001 din cauza unor interese politice şi financiare. 1935 – Londra / Anglia. Primul preşedinte al CISS a fost ales d-l E.Paris / Franţa. 1961 – Helsinki / Finlanda. 1985 – Los Angeles / Statele Unite ale Americii. au convenit să fondeze o organizaţie numita CISS şi au alcătuit un proiect de Statut la care să adere toate federaţiile sportive ale surzilor.1955). a încurajat ţările mai sus menţionate să participe la Jocurile Internaţionale ale Surzilor. ciclism. Ne bucurăm ca România a fost reprezentată de d-l J. 2oo1 – Roma / Italia. 1981 – Koln / Germania. cu aprox. La întreceri au participat şi sportivi surzi din Italia. România şi Ungaria. la Congresul din 1995 membrii CISS au votat în unanimitate retragerea din IPC şi trecerea în subordinea directă a CIO. 1953 – Bruxelles / Belgia. Cu toate că în anul 1955 Comitetul Internaţional Olimpic a recunoscut în mod oficial CISS. 1973 – Malmo / Suedia. Astăzi. J. Australia. O.Christchurch / Noua Zeelandă. 1946 – Copenhaga / Danemarca. Nielsen (1955 – 1961). 1939 – Stockholm / Suedia. care s-au desfăşurat la Paris între 10–17 august 1924. Actualmente. De-a lungul istoriei sale au avut loc Jocurile Mondiale de Vară ale Surzilor în următoarele oraşe: 1924 . în 5-6 ianuarie 2005. 2009 . tir şi înot. Ca secretari generali ai CISS au funcţionat de-a lungul vremii d-nii Antoine Dresse (1924-1967). MENDELSOHN. până în 2005. 1969 – Belgrad / Yugoslavia. adunaţi la Cafe de la Porte Doree. 1931 Nurnberg / Germania. 2005 – Melbourne / Australia. dupa această dată. 275 Avenue Du Mesnil. numărul lor a trecut de 94 de ţări de pe toate continentele.surd. 1997 – Copenhaga / Danemarca. 1928 – Amsterdam / Olanda. John Lovett (19972003). M. 1989 . De pildă. J. niciodată CISS nu a intenţionat să combine Jocurile Mondiale cu cele ale altor sportivi handicapaţi deoaece colectivitatea surzilor nu are dificultăţi în majoritatea sporturilor practicate de auzitori ci se confruntă numai cu probleme de comunicare. Donalda Ammons. Dahlgren (1967–1973).

Contactele CISS cu CIO au inceput la al 2-lea Congres al CISS şi au continuat până la recunoaşterea CISS ca organizaţie mondială şi independentă de alte organizaţii ale sporturilor pentru handicapaţi. Bowling. Jocurile Mondiale ale Surzilor se desfaşoară sub denumirea „DEAFLIMPICS” (Olimpiada Surzilor). ş. octombrie. au avut loc primele Jocuri Internaţionale Tăcute (10-17 iulie.a. august. au loc primele Jocuri Mondiale de Iarnă la Seefeld. într-o sală pusă la dispoziţie de Federaţia Sportivă Italiană a Surzilor 1981. Desprinderea de Comitetul Internaţional Paralimpic a avut loc la insistenţele conducătorilor Asociaţiilor Sportive ale Surzilor. Austria 1955. Paris. CISS rezistă cu succes la mişcarea de încorporare a Jocurilor Mondiale Tăcute în „Jocurile paralimpice”. Orientare turistică. 1988-1993. preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic la ceremonia de deschidere a Jocurilor Mondiale de la KOLN in 1981 şi la probele din primele doua zile. Volei. Dintre evenimentele mai importante ale acestei organizaţii sportive mondiale amintim : 1924. pentru prima dată Jocurile Mondiale ale Surzilor au loc la Washington. Fotbal. Tir. Statele Unite se alătură CISS.discipline: Atletism. costurile mari pentru asigurarea de interpreţi. Tenis. Handbal Inot. 1926. Paris). Tenis de masă. se adoptă Statutul CISS 1938. are loc sărbătorirea aniversării celor 50 de ani de activitate. Ciclism. la Roma. 203 . în afara Europei 1966 s-a acordat CISS „Cupa Olimpică” de către CIO ca recunoaştere a serviciilor sale aduse sportului mondial 1967. la Jocurile Mondiale Tăcute participă 234 sportivi iar prinţul suedez Gustav Adolf devine primul reprezentant regal care asistă la eveniment 1949. pentru a se recunoaşte natura lor mondială 1974. Polo. având în vedere cerinţele unice de comunicare în limbaj gestual ale sportivilor surzi. belgia. se sărbătoreşte a 75-a aniversare de la crearea CISS. la Davos. participarea d-lui JUAN ANTONIO SAMARANCH. având ca motto „EQUAL THROUGH SPORTS” ( Egali prin sport). ca primul membru ne-european 1939. se schimbă denumirea Jocurilor Internaţionale Tăcute în Jocurile Mondiale Tăcute. la Bruxelles. Lupte. Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) recunoaşte CISS ca federaţie internaţională cu poziţie olimpică 1965. 1999. Baschet. Badmindon. S-a păstrat denumirea oficială a CISS în limba franceză în amintirea organizatorilor. Constituirea Muzeului CISS. Elveţia 2001. subordonată direct CIO şi subvenţionată de aceasta. S-a adoptat limba engleză pentru corespondenţă ca singura limbă folosită. incapacitatea IPC de a asigura cazarea numărului tot mai mare de sportivi surzi şi imposibilitatea sportivilor surzi de a participa la unele spoturi unde startul se dădea prin semnal sonor.

1995 . 1955 . la doar câteva luni de la devastatorul cutremur care a distrus Capitala. Una din marile probleme a rămas acceptarea sportivilor care au o pierdere de peste 55 dB la urechea cea mai bună deoarece există posibilitatea simulării. CISS. 1999 . Saniuţe. s-a eliminat şi acest inconvenient. la o şedinţa a Biroului Executiv al CISS care a avut loc la Budapesta. 1979 – Maribel / Franţa. 1959 . 1963 – Are / Norvegia.Davos / Elveţia.La propunerea lui H.Berchtesgaden / Germania. Astfel s-a creat posibilitatea creşterii rolului Organizaţiei Europene a Sporturilor Surzilor (EDSO) . Cu toate că România s-a numărat printre ţările fondatoare ale CISS. alegerea prin vot secret a locului urmatoarelor jocuri cu 6 ani înainte. competiţiile regionale să fie controlate de organizaţii sportive regionale. Treptat. 1971 – Abdelboden / Elvetia. împreună cu alte organizaţii sportive pentru handicapaţi. deşi nu avea înca o federaţie sportivă naţională a surzilor. Asociaţia Sportivă a Surzilor din România a fost reprimită cu drepturi egale în marea familie a sporturilor pentru surzi. 2003 Sundsvall / Suedia. Printre alte măsuri stabilite de CISS se numără : limitarea numărului de oficiali care însoţesc echipele la Jocurile Mondiale. s-au introdus testele de doping la toate probele şi au fost testaţi obligatoriu primii clasaţi la probe şi sportivii care au doborât recordurile europene sau mondiale . 1983) conceput să colecteze fonduri care să asigure finanţarea pentru organizaţiile sportive internaţionale ale persoanelor cu handicap ca să promoveze activităţiile sportive ale membrilor săi. este fondatoare a Fondului Internaţional al Sporturilor pentru Handicapaţi (Amsterdam. 1991 .Yllas / Finlanda. Logo-ul Olimpiadei Surzilor 204 . Schi nordic. 1987 – Oslo / Norvegia. Abia în 1991. după 1977. când a găzduit a 13-a ediţie a Jocurilor Mondiale de Vară a Surzilor la Bucureşti. federaţiile sportive naţionale să fie autonome şi independente iar activitatea lor să fie încurajată şi respectată.Montana-Vermala/ Elveţia. 1975 . prin introducerea unor probe de audiometrie obiectivă. 1983 – Madonna di Campiglio / Italia.Oberammergau/Germania. sportivii surzi n-au mai fost prezenţi la ediţia din 1981 de la Koln şi au fost suspendaţi până în 1991 de la toate competiţiile sportive internaţionale din cauza neachitării cotizaţiei.Lake Placid / Statele Unite ale Americii. PROCHAZKA au avut loc Jocurile Internaţionale de Iarna ale Surzilor în următoarele localităţi : 1949 – Seefeld / Anglia. 1953 –Oslo / Norvegia. Patinaj viteză şi Hochei pe gheaţă. a Confederaţiei Sportive Pan–americane şi celei pentru zona africană .Banff / Canada. 2007-Salt Lake/ SUA Cu această ocazie se organizează întreceri sportive la următoarele discipline : Schi alpin. a Confederaţiei Sportive a Surzilor pentru zona Asiei şi a Pacificului. 1967 .

cultura surzilor şi cea internaţională. galben şi verde reprezintă cele patru confederaţii regionale de care am amintit mai sus Organizaţia Europeană Sportivă a Surzilor (EDSO) Înainte de înfiinţarea EDSO (1983. vice-preşedinţi fiind K. Franţa. astfel că erau perioade când se puteau organiza 8-10 astfel de campionate europene anual fără a se avea siguranţa financiară a desfăşurării lor în bune condiţii. câteva ţări europene (Belgia. albastru. De Haas. în ciuda opoziţiei CISS.Wermouth. Germania şi Olanda) au luat iniţiativa să înfiinţeze o organzaţie care să elimine neajunsurile constatate. Secretar General fiind ales englezul R. Luate împreună. ţările europene şi-au trimis delegaţii pentru a stabili forma şi programul constituirii unei Federaţii Europene a Sportivilor Surzi. De Haas (Olanda). Antibes. s-a înfiinţat în mod oficial EDSO. în anul 1981 a avut loc a doua şedinţă de constituire în prezenţa delegaţiilor Asociaţiilor Sportive din Europa. semnele mâinii înfăţişează semnul pentru „unitate”. o primă adunare de constituire care a cunoscut un eşec din cauza manevrelor CISS. În aceste condiţii.Haythornwaite iar membru al consiliului prezidemţial (cum e fost denumit primul comitet al EDSO) a fost ales belgianul Boudewijn de Roose. o organizaţie înfiinţată în 1967 şi aflată sub auspiciile CISS. unde s-au stabilit sarcinile şi obiectivele unei federaţii Europene a Sporturilor Surzilor dar abia la 7 iulie. care defineşte pe durzi ca oameni vizuali. S-a hotărât ca fiecare ţară europeană care este membră CISS să fie auromat primită ca membru al EDSO.A fost conceput în 2003 de artustul Ralph Fernandez. au existat Campionatele Europene ale Surzilor. Logo-ul încorporează cele patru culori ale steagurilor lumii. El îmbină simboluri puternice cu ar fi limbajul gestual. A avut loc la Madonna di Campiglio. Din comitetul de organizare pregătitor au făcut parte Karl Kunze (Germania). Cu toate aceste opoziţii. unitatea şi continuitatea. In acea vreme. Franţa). Primul preşedinte a fost ales olandezul Hendrik J. care se surapun una peste alta. Roşu. ţările care erau membre ale CISS obţineau cu uşurinţă autorizarea pentru organizarea acestor campionate europene. Formele mâinii în limba engleză pentru „OK”. Joseph Wermuth (Franţa).Kunze şi J. cu drept de participare la campionatele europene organizate sub egida acesteia. Centrul logo-ului reprezintă irisul ochiului. In consecinţă. să organizeze Campionate Europene regulate. care a făcut presiuni asupra ţărilor din Blocul comunist Est-european să nu se alăture acestei iniţiative. într-un cerc. Italia. Sarcina acestei organizaţii era să promoveze sportul surzilor. Hendrik J. La întrunirea de înfiinţare au fost prezente 9 ţări. Este un simbol pozitiv şi puternic al colectivităţii internaţionale a sportului tăcut. Roland Haythornwaite (Anglia) şi Boudewijn de Roose (Belgia). reprezintă semnul original al „Olimpiadei Surzilor”. „bun” şi „mare”. Franţa. ei trebuie să folosească ochii pentru a comunica. 205 . la Antibes.

Primul preşedinte al ICSC a fost ales olandezul L. Actualmente sunt membre ale EDSO 40 de ţări europene cu peste 50. baschet. deoarece sunt acceptate în turneul final numai 12 echipe iar câştigătoarele sunt calificate direct la Campionatele Mondiale (Deaflimpics). De Haas a încetat subit din viaţă în cursul participării sale la al treilea C. Conform statutului. Datele şi programul acestora fiind stabilite cu 4 sau 6 ani înainte.Svabensky (1962-1964. adăugându-se hocheiul şi atletismul pe teren acoperit astfel că în prezent C. Actualul preşedinte al EDSO este o femeie. cu posibilitatea re-alegerii la congres.Dronkers care a funcţionat în perioada 1949-1955.000 de sportivi legitimaţi în cadrul celor cca 1000 de cluburi. atletism pe teren acoperit. Subliniem că toţi membrii comitetului EDSO. astfel că se asigura o planificare sistematică şi o securitate financiară iar desfăşurarea campionatelor avea loc după 2 ani de la terminarea campionatelor mondiale organizate de CISS la fiecare din cele 17 discipline sportive.E. franţuzoaica Isabelle Malaurie. tenis de câmp. cehul M. fotbal indoor. badmindon. desfăşurate sub egida acestua sunt persoane surde.J. maghiarul Geza Vida (1986-1994). înot. bowling.E. olandezul Hendrik J. Până în 1953. lupte.când s-a înfiinţat în mod oficial ICSC. Până în prezent au avut loc 14 Campionate Mondiale de Şah pe echipe pentru bărbaţi şi 2 pentru femei după cum urmază : 206 .Punsche (1956-1962 şi 1978-1986). Următorii preşedinţi ai ICSC au fost germanul O. englezul A. ciclism.G. tenis de masă. orientare turistică. polo. de fotbal. In afara Campionatelor Europene au loc meciuri de calificare la fotbal. cu regret că primul preşedinte al EDSO. Responsabilitatea managementului organizatoric este acordată la 2 delegaţi iar alţi 2 delegaţi tehnici răspund de respectarea regulamentului pentru fiecare ramură sportivă. handbal. În continuare. cros.Meurer (1964-1978). baschet (bărbaţi şi femei) şi volei (bărbaţi şi femei) şi handbal. după 2002. fotbal. Acesta coordonează relaţiile dintre jucătorii de şah din cadrul asociaţiilor naţionale ale surzilor şi aplică acelaşi regulament al jocului de şah stabilit pentru persoanele valide. Amintim aici. destinele şahului mondial pentru surzi sunt dirijate de italianul Michele Visco. schi alpin şi volei. delegaţii tehnici şi orice alt responsabil al C. ale EDSO se desfăşoară în 20 de ramuri sportive diferite cum ar fi atletism. care a fost aleasă în această funcţie în 2004 Comitetul Internaţional al Şahului pentru Surzi (ICSC) În scopul promovării „sportului minţii” în rândul persoanelor surde s-a înfiinţat în anul 1953 Comitetul Internaţional al Şahului pentru Surzi (ICSC). La al IX-lea Congres al EDSO care a avut loc la Vilnius în 1998 s-a extins şirul disciplinelor sportive. germanul H.Începând din 1983 au avut loc 5-7 Campionate Europene anual. preşedinţii ce au urmat au fost aleşi pe perioade de 4 ani. prin votul delegaţilor.Boyce (1994-2002). acest preşedinte coordona o organizaţie europeană de şah ce funcţiona neoficial.E.

.1990-Veszprem (Ungaria). Majoritatea veniturilor provin din cotizaţii. SUA.. 2002-Vilnius (Lituania). 1962-Varna (Bulgaria). 1986-Abufeira (Portugalia). Acestea au continuat să se desfăşoare la Goteborg (1975). După această dată numărul membrilor a crescut brusc.000 000 de locuitori (cca 0. 1966-Leksand (Suedia). Biroul Executiv al JFD este format exclusiv din membri surzi. Până în 1960 activităţile Asociaţiei au decurs lin. Den Haag (1977). 1982Mallorca (Spania). Structura Federaţiei Surzilor din Japonia JFD este o organizaţie-umbrelă care cuprinde 47 de filiale prefecturale ale surzilor şi este încorporată în structura Ministerului Asistenţei Sociale. 1974-Fredericia (Danemarca). aducând schimbări în politica guvernamentală care au 207 . ceea ce ne determină s-o includem în cadrul organizaţiilor guvernamentale.2 la mie) o dată cu intensificarea activitţilor sociale şi a luptei surzilor pentru drepturi civile. 1994Brunn (Cehia). când a fost înfiinţată Asociaţia Surzilor din Japonia. Helsinhi (1993). 1955–Oberammergau (Germania.? La fiecare 2 ani se organizează campionate europene de şah începând din anul 1973. Sub aspect organizatoric. Londra (1989). Vaxjo (1981). 1978-Obersdorf (Germania). Roma (1995). Legătura şi interdependenţa de contractele locale face ca JFD să fie cuprinsă în structura guvernamentală care conduce ţara în acel moment. la protecţia socială şi a drepturilor persoanelor surde şi la recunoaşterea oficială a limbajului gestual. Finlanda) Japonia Federaţia Surzilor din Japonia (JFD) a fost înfiinţată în 1948 cu toate că rădăcinile sale se întind până în 1915. La nivel legislativ. Hamburg (1991). inclusiv din donaţii. Calitatea de organizaţii non-profit no scuteşte de plata impozitelor pe veniturile obţinute din diverse surse. 1958-Londra (Anglia).1953–Oslo (Norvegia). activitatea de colaborare a JFD cu sistemul administrativ s-a dovedit a fi fructuoasă. Szeged (1983).000 ( date valabile pentru anul 1998). Essen (1979). ajungând la 27. Belgrad (1987). fără salturi. Germania. 1998-Lucerna (Elveţia). Winterthur (1985). la o populaţie de cca 127. Din acest motiv JFD nu solicită şi nu primeşte donaţii caritabile în afara donaţiilor pentru proiecte. 1970-Turku (Finlanda). Organizaţia şi-a elaborat structuri organizatorice şi strategii legale cu privire la elaborarea şi dezvoltarea serviciilor de interpretare. 2006. primul Campionat având loc la Essen. Activităţile de bază ale JFD se desfăşoară la nivel local şi prefectural cu ajutorul persoanelor angajate şi a celor care activează în mod voluntar. Organizarea asociaţiilor de surzi şi a serviciilor de interpretare in diferite ţări (Romania. Japonia.

La intervale de trei ani s-au desfăşurat două proiecte. apărută în 1969.. Prin folosirea personalului local există o strânsă legătură între Asociaţiile locale. ceea ce permite ca acestea să se desfăşoare cu contribuţii minme din partea cursanţilor sau să fie gratuite. să se realizeze o standardizare a limbajului gestual japonez. modalitatea de delegare a asistenţilor în limbaj gestual acolo unde era nevoie de ei. Astfel. pe care le menţionăm mai jos: dacă au un venit redus. Multe din aceste cursuri sunt finanţate de guvern. se acordă medicamente ş echipamente medicale compensate. 1999. In acest scop JFD a publicat o carte „Our Sign Language” (Limbajul nostru gestual). aceste proiecte nu au dus la conturarea unui sistem naţional satisfăcător de formare şi de plasare a interpreţilor. Sistemul de interpretare din Japonia În 1965 o persoană surdă a comis o crimă. la care au contribuit 11 experţi din diferite domenii şi 4 persoane surde. unul vizând plasarea interpreţilor iar celălalt. Totuşi.K. cu participarea activă a JFD. sperând că aaceasta va contribui la înlăturarea concepţiei greşite a populaţiei japoneze că limbajul gestual al surzilor nu este un limbaj adevărat. Din acest motiv a debutat în 1982 un alt proiect de cercetare cu durata de trei ani. fapt care a determinat luarea în considerare a drepturilor umane ale persoanelor surde din această ţară. care a urmărit formarea unui sistem standardizat de limbaj gestual. s-au înfiinţat „cluburi de limbaj gestual” pentru cei interesaţi să-şi perfecţioneze studiile de limbaj gestual în afara cursurilor obişnuite. ei promesc o compensaţie suplimentară care acoperă diferenţa până la venitul mediu pe economie. In cursul interogatoriilor efectuate de poliţia niponă aceasta nu a beneficiat de un interpret calificat.pg. S-a urmărit. Filialele prefecturale ale JFD organizează cursuri oficiale de limbaj gestual la nivel local. o nivelare a diferenţelor regionale subtile constatate şi să se încurajeze învăţarea acestei forme de limbaj de către auzitori. surzii primesc o varietate de servicii. Accentul s-a pus pe un sistem de formare şi 208 . apt ce a determinat JFD să militeze pentru recunoaşterea importanţei interpreţilor calificaţi în limbajul gestual în scopul protejării drepturilor umane ale persoanelor surde (Nobuyuki. În 1970 Guvernul japonez a început să desfăşoare un „Program de formare a asistenţilor în limbaj gestual” prin care au luat amploare cursurile de limbaj gestual pe întreg teritoriul ţării. Asociaţiile prefecturale ale surzilor primesc speţii gratuite pentru birouri în cadrul clădirilor de asistenţă socială prefecturală şi beneficiază de personal auxiliar. Astfel.fost benefice petru membrii surzi. 415). printre altele. surzii beneficiază de bilete gratuite sau compensate pentru călătoria cu metroul sau cu trenul. Aceste Asociaţii au centre informaţionale pentru surzi care asigură casete video subtitrate şi spaţii unde surzii se pot întâlni pentru a participa la diverse activităţi şi unde pot să primească o îndrumare profesională.

fie prin oficiul de asistenţă socială prefectural. iar începătorii pot să înveţe limbajul gestual la nivel elementar şi ar putea să interacţioneze cu indivizii surzi la acest nivel. cererea este de patru ori mai mare. unul al Ministerului Muncii. Interpreţii calificaţi sunt formaţi prin cursuri cu durata de 2-3 ani. au caracter neoficial. Din cauza salariului mic şi a lipsei perspectivelor de promovare. Structura acestor cursuri. oricând”. angajare. (prezentată de Shinichi. Actualmente există trei sisteme de organizare a formării de interpreţi în limbaj gestual. În cadrul acestui proiect s-au înfiinţat „cercuri de limbaj gestual” şi „seminarii de limbaj gestual” în aproape toate oraşele din Japonia. JFD în colaborare cu „Asociaţia naţională de cercetare în domeniul limbajului gestual” a elaborat un alt proiect care viza educarea unui număr de cca 1. profesia de interpret nu are căutare în Japonia. „Cercurile de limbaj gestual” sunt formate din grupuri mici. Mai mult decât atât. Cu toate că până în 1997 au fost atestaţi 1000 de interpreţi. JFD a solicitat înfiinţarea unui centru naţional de cercetare şi de formare a interpreţilor în limbaj gestual. In scopul formării de interpreţi calificaţi care ar putea să lucreze „orice. 1999). fapt realizat în 1982. Pentru folosirea interpreţilor. un curs de nivel intermediar de 55 de ore cu 23 de teme şi 209 . fie prin filiala locală a Asociaţiei Surzilor. sunt finanţate de guvern şi sunt foarte ieftine întrucât urmăresc încurajarea interacţiunii dintre surzi şi auzitori din cadrul aceleiaşi comunităţi. consultanţă privind acordarea de drepturi umane şi alte drepturi legale. este alcătuită din un curs de bază cu durata de 35 de ore care cuprinde 23 de teme. interpreţii sunt delegaţi să lucreze. medicină. o persoană surdă care are nevoie de interpret ia legătura cu biroul de plasare a interpreţlor. Cursurile sunt predate de membri ai Asociaţiei Surzilor.2 milioane de japonezi care să fie convinşi de necesitatea unui sistem naţional de interpretare în limbaj gestual. care sunt acordate de Asociaţiile prefecturale ale Surzilor. În Japonia serviciile de interpretare sunt în totalitate voluntare şi sunt realizate mai ales de femei casnice care au soţi salariaţi ar plata nu depăşeşte 8 dolari pe oră. oriunde. Formarea interpreţilor are loc într-o diversitate de domenii cum ar fi : învăţământ. Primele examinări în vederea atestării primilor 1000 de interpreţi au început în 1989. „Seminariile de limbaj gestual” au un caracter pronunţat oficial. iar limbajul gestual este predat la un nivel mai avansat. Menţionăm că formarea de interpreţi în limbajul gestual în Japonia constituie o parte a unui proiect mai larg şi de durată ( pe 20 de ani) de popularizare a limbajului gestual în rândurile populaţiei japoneze. În funcţie de solicitările din aceste domenii particulare.K. Fondurile necesare formării interpreţilor au provenit de la Ministerul Asistenţei Sociale care a încheiat contracte cu filialele prefecturale ale Federaţiei Surzilor din Japonia pentru efectuarea acestor servicii. altul la nivel de prefectură şi ultimul la nivel de oraş. În cadrul acestui sistem. reprezentanţii guvernamentali contactează filialele prefecturale pe bază de contracte. Biroul de repartizare caută un interpret disponibil cu calificarea adecvată şi se face o programare..de atestare care să garanteze oferirea viitorilor interpreţi a unui nivel uniformizat de cunoştinţe şi de priceperi.

există un program finanţat de Ministerul Asistenţei Sociale pentru femeile casnice care doresc să lucreze ca asistent voluntar în limbajul gestual. are loc o examinare a limbajului gestual al cursanţilor care doresc să devină interpreţi prefecturali. calitatea interpreţilor calificaţi din Japonia diferă foarte mult. el se bazează pe voluntariat. Din acest motiv. Avantajul sistemului japonez constă în uşurinţa de a se obţine serviciile unui interpret. nu oferă un salariu şi nu sunt perspective de promovare şi foarte puţini dintre cursanţi rezistă dacă nu au o motivaţie suficient de puternică. Interpreţii cei mai pricepuţi vor fi şi cei mai solicitaţi. De asemenea. o serie de interpreţi nu pot efectua servicii pe durată nedeternimată. Statele Unite ale Americii Structura Asociaţiei Naţionale a Surzilor din SUA 210 . interpretul în limbaj gestual urmează o perioadă de pregătire specializată în domeniile pe care le-am menţionat anterior. în scopul perfecţionării deprinderilor de interpretare. Astfel. Această situaţie determină pe beneficiarii serviciilor de interpretare să plătească o parte din valoarea acestor servicii. singurii interpreţi care beneficiază de încadrare cu normă întreagă se găsesc în serviciile referitoare la surzi. Din cauza preţului foarte scăzut. el nu oferă o pregătire profesională. există mari diferenţe între pregătirea care se realizează în fiecare prefectură din cauză că planul de instruire. aceştia sunt în pericol să sufere o serie de tulburări psihice. Datorită mentalităţii voluntare . Din cauza suprasolicitărilor şi a stressului. colegii sau in instituţiilr juridice.o practică internă de 20 de ore unde sunt abordate 14 teme. manualele şi cerinţele nu sunt unitare. Ministerul Invăţământului încă nu recunoaşte necesitatea folosirii limbajului gestual în şcoli în timp ce Ministerul Asistenţei Sociale se arată extrem de binevoitor sub aspect social în privinţa folosirii limbajului gestual de la o vârstă cât mai mică şi asigură finanţare pentru formarea de interpreţi. ci doar o familiarizare cu cerinţele profesiunii de interpret. Aşa cum am menţionat anterior. foarte puţini dintre aceştia au promovat examenul de limbaj gestual. Fenomenul îmbătrânirii populaţiei atrage acum atenţia factorilor care se ocupă de problemele sociale. S-a observat că deşi numărul de cursanţi a crescut. este uşor ca medicii şi avocaţii să fie convinşi să plătească serviciile acestor interpreţi. cu toate că acest program are o serie de inconveniente. programul menţionat asigură o pregătire a populaţiei feminine a Japoniei la nivelul comunicării cotidiene cu persoanele surde. cu excepţia celor angajaţi la universităţi. În general există o lipsă de interpreţi iar piaţa muncii nu reacţionează deoarece guvernul a stabilit salarii iraţional de mici pentru serviciile asigurate de interpreţi. Cauzele nu rezidă în dificultatea examenului ci în faptul că sistemul de interpretariat durează 2-3 ani. Totuşi. După absolvirea examenului. programele. Între timp se organizează o serie de seminarii unde interpreţii se familiarizează cu cerinţele examenului naţional de atestare. După parcurgerea perioadei menţionate. Cu toate acestea.

care creează dificultăţi în mobilizarea surzilor americani la acţiunile NAD. Accesul egal include cerinţa ca surzii să aibă acces la alarme vizuale de incendiu. instituţia vizată devine răspunzătoare pentru asigurarea unui interpret dacă nu are deja unul în cadrul schemei de personal. Actualmente ea are un număr mai mic de membri (cca 22. aşa cum au menţionat şi alţi autori. surzi americani sunt răspândiţi pe un teritoriu vast.. Pentru a-şi păstra licenţa. care are o populaţie densă. şi accesul la serviciile de interpretare. subtitrarea unor emisiuni informative ale companiilor de televiziune. În funcţie de 211 . restaurante. care-i permite să mobilizeze cu uşurinţă pe membrii săi. magazine. toate instituţiile publice. dacă o persoană surdă din SUA cere un interpret pentru a avea acces într-un anumit loc. datele menţionate mai sus se situează cu mult sub această limită. şcoli. ş. Această lege plasează responsabilitatea egalităţii de acces pe instituţii inşoişi.a.000.08 la mie în comparaţie cu datele statistice ale Federaţiei Mondiale a Surzilor (FMS). de zona geografică. numărul de persoane surde diferă în funcţie de riguozitatea recensământului. care încurajează pe cetăţenii americani şi intreprinderile să doneze fonduri pentru acest gen de organizaţii non-profit. conform unei vechi tradiţii cu rădăcini în creştinism. în exclusivitate.Bell. înfiinţată în 1965. interpreţii calificaţi trebuie să participe periodic la cursuri de perfecţonare. hoteluri. spitale.000) la o populaţie de peste două ori mai mare decât a Japoniei (cca 270. Spre deosebire de Japonia. 1999). la sisteme de salvare prin telefoane cu text. Legea menţionată cere ca interpreţii calificaţi să fie pregătiţi şi examinaţi de Oficiul Naţional al Interpreţilor pentru Surzi (National Registry of Interpreters for the Deaf). Sistemul american de interpretare Modelul american de interpretare a apărut odată cu Legea Americanilor cu Disabilităţi (ADA) din 1990 care se bazează pe concepţia că toate persoanele au acces la serviciile publice. Dar. NAD este o organizaţie non-profit care îi permite să primească donaţii scutite de impozit. afiliată la Asociaţia Naţională a Surzilor dar care nu este subordonată acesteia. Or. care includ.G. NAD are un centru juridic pentru rezolvarea situaţiilor în care sunt implicate persoane surde (Nakamura. K.Asociaţia Naţională a Surzilor din Statele Unite (NAD) s-a înfiinţat în 1880 şi a funcţionat câteva decenii cu teama că numărul membrilor săi va scădea ca urmare a activităţii promotorilor reducerii numărului de surzi prin intervenţii genetice şi prin alte măsuri promovate de adepţii lui A.000 locuitori) ceea ce reprezintă 0. care estimează că pe glob ar exista cca o persoană surdă la mia de locuitori. Tranşele de plată pentru serviciile asigurate de interpret diferă între 40 şi 100 de dolari pe oră în funcţie de calificarea şi de disponibilitatea interpretului pe plan local. de etatea persoanelor surde ş.a. Astfel. Majoritatea interpreţilor din SUA sunt profesionişti şi obţin venituri substanţiale sau integrale din această activitate. printre altele. de dezvoltarea economică a acestor zone. Biroul executiv al NAD este format din membri surzi. În structura sa organizatorică.

complexitatea actului de comunicare. ASF asigură un cadru de pregătire pentru elaborarea unor acţiuni la nivel local şi regional. oferind totodată un evantai de servicii şi de activităţi pentru toate grupurile de vârstă. Sediul central al ASF se află în „Light House” (Casa Luminii) din Helsinki. Ea are o îndelungată tradiţie în sprijinirea persoanelor surde. deoarece. multe intreprinderi mici evită să asigure interpreţi. ele fac apel la sistemul ”hârtie şi creion” în cazul unor consultaţii medicale. pentru asigurarea deplină a drepturilor sociale. limbajul şi cultura lor. cursurile de limbaj gestual american sunt relativ scumpe şi numai persoanele bine motivate pentru o carieră în interpretare le pot finaliza. Cu toate că există o mare lipsă de interpreţi. Accentul pus pe economia de piaţă are şi unele dezavantaje pentru sistemul american de interpretare. În fine. vecinul surd trebuie să facă apel la un interpret sau la un prieten care cunoaşte sistemul gestual. Limbajul gestual şi învăţământul 212 . de la copii până la preşcolari. umane şi lingvistice şi a unui mediu în care surzii să poată fi mândri de moştenirea lor.000 de persoane cunosc şi folosesc limbajul gestual ca profesori şi interpreţi. Din cauza acestor cheltuieli. la afacerile mici sau la persoane luate individual. această economie de piaţă rectifică cu uşurinţă sistemul şi îi determină pe cetăţeni cu un salariu avantajos să devină interpreţi şi să lucreze în universităţi. Astfel. regional. Dintre acestea aprox. în sistemul juridic-administrativ şi în alte domenii specializate. 5000 folosesc limbajul gestual ca principal mijloc de comunicare iar 15. ASF a evoluat de la o simplă organizaţie cu un singur angajat itinerant la alta ce cuprinde 41 de cluburi membre cu peste 100 de angajaţi care asigură o diversitate de servicii destinate îmbunătăţirii vieţii celor 8000 de persoane surde. Situaţia limbajului gestual şi a interpretării în Finlanda Asociaţia Surzilor din Finlanda (ASF). Aceste cluburi oferă persoanelor surde şansa de a fi împreună şi de a-şi apăra drepturile la nivel local. Economia americană de piaţă este cea care dirijează sistemul de interpretare şi-l face să fie avantajos. un centru modern pentru surzi şi deficienţi de auz. dacă responsabilitatea asigurării de interpreţi este plasată pe furnizorul de servicii. de pildă. serviciile publice din SUA sunt răspunzătoare de asigurarea accesului „rezonabil” la serviciile unui interpret. Astfel. În anul 2005 ASF sărbătoeşte cei 100 de ani de existenţă cu multe evenimente la nivel local. Legea ADA acoperă numai serviciile publice. nu se referă la intreprinderile non-profit. de istoria. unde se pot bucura de folosirea limbajului gestual finlandez şi de cultura lor vizuală. dacă are loc o situaţie care implică doi vecini. naţional şi nternaţional. s-a născut în 1905 din dorinţa şi nevoia persoanelor surde şi a familiilor lor de a conlucra în direcţia îmbunătăţirii situaţiei persoanelor aflate într-o situaţie similară. multe instituţii mici vor căuta să evite cheltuielile mari necesitate de întreţinerea interpreţilor. De-a lungul vremii.

Se urmăreşte folosirea televiziunii digitale pemtru transmiterea informaţiilor în limbajul gestual. în 1998 a publicat „Dicţionarul de bază al Limbajului Gestual Finlandez” care a fost lansat în 2002 pe reţeaua on-line de web. Rata şomajului la surzii din finlanda este considerabil mai mare decât media naţională şi se caută canale de angajare dar factorii esenţiali sunt educaţia şi pregătirea pentru un loc de muncă. carţi şi programe pe casete video despre durzi şi surditate. Un proiect finanţat de Ununea Europeană. care oferă activităţi şi cursuri pentru studenţii care folosesc limbajul gestual. Astfel. un serviciu de informare şi o bibliotecă asigură elaborarea de rapoarte.Asociaţia promovează limbajul gestual şi desfăşoară cercetări legate de acest limbaj. PC de buzunar şi pe telefonul mobil al firmei Nokia Communicator. De asemenea. Aici a loc şi cusuri de limbaj gestual pentru auzitori. Cultura şi informarea Secţia pentru cultură se ocupă de organizarea evenimentelor culturale. a competiţiilor şi a activităţilor de formare. mai ales prin folosirea intensivă a internetului. care constituie un serviciu deosebit de important destinat publicului. cei care iubesc cultura şi profesioniştii au ocazia să-şi dezvolte priceperile şi să-şi prezinte producţiile. Lunar. produce un program educaţional şi cultural în limbaj gestual. Asigurarea accesului la informaţie. se folosesc video-foane şi site-uri WEB pentru interpretarea la distanţă şi pentru asigurarea serviciilor de consiliere în limbaj gestual. 213 . De pildă. În administrarea Asociaţiei Surzilor din Finlanda se află o Şcoală Superioadă Populară (un centru de educaţie superioară pentru adulţi). publicaţii.DEAFVOCurmăreşte dezvoltarea predării limbajului gestual în învăţământul profesional prin folosirea tehnologiei informaţiei şi a comunicării. Secţia care se ocupă de dezvoltarea învăţământului caută să asigure folosirea limbajului gestual pe toată durata procesului de instruire a elevilor surzi. Teatrul Finlandez pentru surzi oferă spectacole în limbaj gestual. Unele proiecte includ o şcoală virtuală în limbaj gestual finlandez şi un centru de orientare profesională. Alte activităţi importante includ producerea de materiale didactice pentru predarea limbajului gestual şi dezvoltarea serviciilor asigurate de interpreţi. Servicii sociale şi de angajare Acestea sunt deservite de 15 consilieri care lucrează pe tot cuprinsul ţării şi folosesc limbajul gestual când consiliază clienţii surzi şi îi ajută să se angajeze. Astfel. În anul 2004 acest dicţionbar a devenit disponibil pe smart-phone. secţia de producţie video din cadrul Asociaţiei. constituie o prioritate a Asociaţiei. pe baza unui Plan de învăţământ eleborat în colaborare cu universităţile obişnuite. Această secţie caută mijloace care să facă accesibile persoanelor surde care folosesc limbajul gestual serviciile culturale elaborate pentru auzitori.

De o lungă tradiţie se bucură cooperarea cu ţările Nordice prin Consiliul Nordic al Surzilor. Sunt în curs de desfăşurare proiecte cu organizaţiile din părţile de sud şi de est ale Africii. din Orientul Mijlociu. Aproape jumătate din bugetul Asociaţiei este acoperit de Finnish Slot Machine Association. din Balcani şi din alte părţi. Cealaltă. dintre care jumătate sunt persoane surde. este o intreprindere de marketing care acţionează ca factor intermediar între aparatura de sprijin necesară şi intreprinderile care o produc. servicii WEB în limbaj gestual. diferite sectoare ale administraţiei de stat acordă donaţii. KL SUPPORT. cu o populaţie restrânsă. adulţii şi copiii surzi par să fie izolaţi unii de alţii. Burundi şi Kenya. Una din ele. Birourile Preşedintelui şi ale Secretarului General al FMS sunt situate în „Casa Luminii”. Oraşele sunt puţine şi de mici dimensiuni. Unele aspecte privind integrarea surzilor din ţările aflete în curs de dezvoltare comparativ cu a celor din ţările dezvoltate Putem considera că nivelul de dezvoltare economico-socială a unei ţări îşi pune amprenta asupra posibilităţilor de integrare socială a surzilor din ţara respectivă. În aceste condiţii. programe video şi TV. Comunicarea în familiile cu un copil surd se realizează pe baza unor sisteme particulare fiecărei familii. Burundi este o ţară subdezvoltată. PROSIGN OY AB care este singura companie de producţie din Finlanda care s-a specializat în producerea de activităţi multimedia. pe care o prezentăm în rândurile ce urmează. Elaborarea de proiecte ocupă o parte importantă din activitatea internaţională a Asociaţiei. Aspecte legate de personal şi economie În cadrul ASF lucrează un grup multicultural şi multilingual. care contribuie la creşterea veniturilor proprii ale acestei organizaţii. Asociaţia Surzilor din Finlanda participă la diverse activităţi europene. În acest sens am urmărit situaţia surzilor din două ţări africane. iar transportul dintre ele se realizează cu dificultate. de aproximativ 5 milioane de locuitori ce se ocupă mai ales cu agricultura pe terenuri familiale situate pe dealuri nisipoase. Ca membru al Uniunii Europene.Activitatea internaţională Asociaţia Surzilor din finlanda are contacte şi relaţii internaţionale extensive care funcţionează cu succes. Intreprinderi proprii şi business ASF patronează două intreprinderi. o organizaţie care colectează fonduri prin administrarea unui cazinou şi a unor aparate care vând diferite obiecte. din Asia de Sud-Est. Nu este semnalată prezenţa unor şcoli oficiale ci doar câteva şcoli sponsorizate de 214 . Aceasta constituie un exemplu de colectivitate de lucru formată din surzi şi auzitori care folsesc limbajul gestual în comunicare. De asemenea.

De obicei. Rarele excepţii de care aminteam mai sus se referă la acei surzi care puteau să urmeze o şcoală de pe lângă o biserică. elevii sunt integraţi în şcoli de masă. Auzitorii îi consideră pe surzi ca fiind lipsiţi de inteligenţă şi nu li se poate acorda vreun rol social. Se estimează că există aprox. Dintre copiii de vârstă şcolară 2 la mie sunt surzi. să le mobileze şi să le întreţină. copiii surzi sunt ne-educaţi. Cei aprox. Accentul se pune pe instruirea orală şi pe labiolectură. Deşi profesorii sunt plătiţi de guvern. Toată ţara cuprinde 17 şcoli cu internat pentru surzi. are o populaţie de 20 milioane de locuitori care aparţin la mai multe etnii. Această ţară. 4. din care jumătate au pregătire de specialitate cu durata de doi ani. Astfel. Învăţând să comunice. care nu este obligatorie. că sunt retardaţi mental deoarece nu se poate comunica cu ei. care au un limbaj oficial comun-kirundi şi o a doua limbă oficială-franceza. În Burundi există două triburi principale. La admitere se cere o diplomă de profesor şi trei ani de practică pedagogică într-o şcoală.000 de copii surzi de vârstă şcolară dar nu există un sistem de educaţie a surzilor iar aceştia nu sunt bineveniţi în şcolile pentru auzitori. Hutu (care cuprinde 85 % din populaţie) şi Tutsi (15%). de mari dimensiuni. Deoarece profesorii nu cunosc bine limbajul gestual. Limba oficială tribală este SWAHILI dar a doua limbă oficială este cea engleză. În Kenya. Mai puţin de un sfert din populaţia adultă este alfabetizată şi doar un copil din trei merge la şcoala primară. situaţia este ceva mai bună. În Kenya există un Institut de Pedagogie Specială care asigură cadrele pentru învăţământul special cu durata de 3 ani. comunitatea locală trebuie să construiască şcoli. 2000 de elevi surzi sunt instruiţi de 200 de profesori. performanţa elevilor surzi la testele şcolare este slabă şi s-a recomandat folosirea limbajului gestual cel puţin pe bază experimentală. aflată în curs de dezvoltare. Şcolile pentru surzi au aceeaşi programă şi aceleaşi manuale ca în şcolile de masă dar ritmul de lucru şi metodele sunt diferite. cu rare excepţii şi se crede că nu pot fi educaţi. 215 . Dintre acestea o şcoală este de nivel liceal iar 5 clase de surzi sunt ntegrate în şcoli de masă. Asociaţia Naţională a Surzilor din Kenya a publicat un dicţionar al limbajului gestual dar nu se ştie precis dacă aceste semne reprezintă un limbaj unitar deoarece sunt multe forme tribale de limbaj gestual. astfel că nu se poate vorbi de prezenţa unui limbaj gestual comun şi nici de o organizaţie a surzilor. fiecare familie are mai mulţi copii iar aceştia îşi asumă rolul de supraveghere a persoanei surde după decesul părinţilor. de aceea surzii nu au şanse să devină profesori într-o şcoală de surzi. Şcoala primară nu este obligatorie. Acolo unde unele şcoli pot să asigure servicii pentru surzi.biserici. Femeile surde burundeze nu se pot căsători şi nu pot avea copii în cadrul unei familii. aceşti elevi pot să dobândească unele cunoştinţe legate de tâmplărie sau de vânzarea unor produse şi pot să aibă de lucru dacă auzitorii se pot înţelege cu ei şi le vor da de lucru.

tinichigiu auto. în ţara noastră există o reţea medicală în aproape toate oraşele mari unde se face evaluarea auzului. 2 unităţi post liceale şi mai multe clase integrate în şcoli generale. cuprinde pe aproape toţi copiii de vârstă şcolară. construind şcoli. Astfel. sub aspectul integrării şcolare. Astfel surzii au posibilitatea să lucreze ca profesori de religie în şcolile pentru surzi sau ca asistenţi sociali în diverse unităţi. etc Modalitatea dominantă de comunicare este cea orală dar. Sub aspect medical.Dintre cele 17 şcoli. frizer-coafor. Această reţea ce se întinde în oraşele mai mari sau cu mai multe persoane surde. majoritatea elevilor surzi urmează cursuri cu durata de 3-4 ani în cadrul şcolilor profesionale unde se pot califica în diverse meserii din mai multe domenii cum ar fi cel al construcţiilor şi lucrărilor publice ( instalator sanitar. surzii din Kenya au unele avantaje semnificative. În 1999 s-a adoptat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. datele disponibile ne arată că cei aproximativ 3200 de elevi surzi sunt cuprinşi în cele 8 grădiniţe autonome. Astfel.Comunicare prin limbaj gestual. După terminarea şcolii generale. Situaţia din România se apropie mai mult de cea a ţărilor din vestul Europei sub aspectul integrării surzilor în mai multe domenii ale vieţii sociale. Este posibil ca un număr mic de copii surzi din zonele rurale sau izolate să rămână neşcolarizaţi fie că părinţii lor nu ştiu că există şcoli speciale fie că ei nu au posibilităţi materiale să-i ducă la şcoală. tâmplar. zugrav-vopsitor-mozaicar-faianţar. există oficiali şi profesori entuziaşti şi mai bine informaţi iar asociaţia de părinţi este dinamică. învăţământul de 9 ani fiind obligatoriu. în domeniul hotelier-alimentaţie cum ar fi cofetar. s-a creat în 1999 o specializare nouă. adunând date şi colectând fonduri cu care plăteşte cazarea a jumătate din numărul elevilor surzi. Meseria cea mai frecventă este cea de tâmplar. 6 şcoli sau centre şcolare profesionale. fiecare având propria specializare. în sectorul serviciilor de întreţinere (electromecanic.la Catedra de Teologie Ortodoxă şi Asistenţă Socială Didactică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea din Piteşti. 15 şcoli elementare care au şi grădinişe în structura lor. patiser. 102 care. sculptor în lemn. înfiinţând clinici. Insă situaţia va fi remediată curând odată cu înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Persoane cu Handicap şi a Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Copiilor şi Adopţii şi a reţelei de asistenţă socială din cadrul primăriilor. Cea mai mare parte dintre absolvenţi migrează spre oraşe unde caută de lucru şi se grupează în asociaţii ale surzilor. depanator aparate electrice şi electrocasnice. brutar. Spre deosebire de alte ţări aflate în curs de dezvoltare. montator tâmplărie din aluminiu sau PVC). trei sunt profesionale. se efectuează intervenţii chirurgicale sau se protezează auzul deficitar. după 1990 s-a manifestat tendinţa de a se folosi tot mai mult comunicarea gestuală în şcolile speciale. Ca urmare a creşterii cerinţelor de educaţie. vopsitor caroserii auto). în industria textilă şi confecţiilor. 5 licee aflate în structura acestor centre şcolare. la 216 .

această structură socială o putem numi integrare cu izolare. Aceasta presupune ca surzii să se dezvolte cu mândria de a fi surzi. deşi trăiesc în mijlocul lor. După H. a recunoscut oficial limbajul gestual şi a recomandat formarea şi angajarea de interpreţi în limbajul gestual în toate domeniile care au tangenţă cu persoanele surde. ei au ocazii rare de a comunica şi cu alţi surzi. surzii au posibilităţi limitate de a comunica cu auzitorii. ei nu au acces fizic sau lingvistic la o educaţie de calitate. Lane. ceea ce reprezintă o integrare cu autonomie . pct. să aibă un limbaj gestual fluent şi legături strânse cu alţi surzi. în Suedia. El poate fi un dezavantajat sub aspect economic dar nu mai poate fi considerat retardat mental. integrarea surzilor este bazată pe o cultură distinctă de cea a auzitorilor. să nu exagereze cu mainstreamingul.articolul 15. În Burundi. poate comunica şi ppoate învăţa o meserie. Se poate conclude că dacă un copil surd poate să meargă la şcoală el poate să aibă o viaţă mai bună decât unul neinstruit. De asemenea. rude. (a). din cauza situaţiei economice. deoarece poate comunica cel puţin gestual şi poate primi informaţii în acest limbaj de la părinţi. 217 . vecini sau semeni de ai lui. a fost adoptat un ordin comun al MEC şi MSF de atestare a interpreţilor în limbaj gestual pentru persoanele surde şi în limbajul specific persoanelor cu surdocecitate. Pe de altă parte. Auzitorii pot să-i ajute să se integreze în societatea majoritară dar trebuie să ţină seama de cultura lor. pe limbajul gestual şi pe legăturile acestor surzi cu lumea surzilor. Desigur. surzii doresc o integrare cu autonomie. De asemenea. să aprecieze limbajul gestual deoarece unii surzi nu pot să suplinească limbajul gestual cu cel verbal ceea ce-i poate duce la izolare de lumea auzitorilor. Deoarece instruirea din Burundi şi Kenya se face de obicei în limba franceză sau engleză. pe care surzii nu o înţeleg. istorice şi geografice.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful