Curs nr.

1 Introducere în comunitatea persoanelor surde În ultimele trei decenii s-au amplificat preocupările faţă de persoanele cu handicap auditiv, mai ales în urma cercetărilor efectuate de lingvistul american William Stokoe în 1960, care a arătat că limbajul gestual al surzilor din America este un limbaj real ce are toate caracteristicile şi funcţiile principale ale limbajelor umane. Această observaţie uluitoare pentru acea vreme nu prea îndepărtată este astăzi extinsă la limbajul gestual al surzilor din toate ţările. Primele cercetări au fost urmate de tot mai multe investigaţii asupra „limbajului semnelor” desfăşurate de cercetători auzitori şi surzi, mai ales în Danemarca, Finlanda, Suedia, Spania, Franţa, Germania ş.a. În Statele Unite ale Americii şi în alte ţări s-au creat adevărate instituţii de cercetări asupra limbajului şi surditaţii şi s-a accelerat formarea de interpreţi în limbajul gestual şi a celui specific persoanelor cu surdocecitate. În cadrul unor prestigioase universităţi europene şi americane, cu colaborarea Asociaţiilor Naţionale ale Surzilor, aceste organizaţii au devenit tot mai active în lupta pentru recunoaşterea limbajului gestual şi obţinerea acceptării surzilor ca minoritate lingvistică în cadrul populaţiei majoritare. În ceea ce priveşte abordarea persoanelor cu handicap, în societate există actualmente două modele, unul medical, cu adânci rădăcini în societatea tradiţională, care consideră persoanele cu handicap ca fiinţe cărora le lipseşte ceva şi care au nevoie de protecţie şi de intervenţii în diverse sfere. Accentul este pus pe defectele pe care le are o persoană surdă în comparaţie cu o persoană auzitoare. Prin urmare, alegând persoana auzitoare ca ,,model”, obiectivul acestei concepţii este acela de a ,,vindeca” persoana surdă ca să obţină o vorbire şi un auz mai bun. Observăm că într-o societate de auzitori persoana surdă apare în rolurile consecutive de pacient al medicilor audiologi, de elev, de client al serviciilor sociale şi de angajat asupra căruia se năpusteşte o întreagă armată de educatori din şcolile speciale sau de masă, de logopezi care se străduiesc să-i facă „să vorbească normal”, de chirurgi experţi în implant cohlear, de consilieri pe probleme de sănătate mintală şi de orientare şcolară şi profesională, psihologi, asistenţi sociali, cercetători, preoţi, etc. H. Lane (1996), subliniază că toate aceste servicii şi intervenţii sunt necesare şi bine intenţionate iar unele dintre acestea sunt apreciate de persoanele surde. Această armată de profesionişti nu a reuşit, totuşi, să ducă la scăderea gradului de discriminare la care sunt supuşi surzii pe piaţa muncii şi nici la creşterea gradului de toleranţă al societăţii faţă de surzi sau a sprijinului de care au nevoie aceste persoane. Cei care se opun acestei perspective medicale sunt experţii în sociolingvistică şi antropologie culturală. Ei se concentrează pe ceea ce are persoana surdă, nu pe ceea ce nu are. Această abordare socio-culturală se bazează pe realitatea din

1

colectivitatea surzilor, pe experienţa pe care o au ei, pe modalităţile lor de a-şi rezolva problemele, pe resursele lor şi nu pe slăbiciunile lor care ar putea fi prezente şi în rândul auzitorilor. Un alt concept care ar putea fi abordat într-un viitor nu prea îndepărtat consideră aceste persoane ca o variaţie normală în cadrul populaţiei generale. Abordarea medicală datează de peste 300 de ani şi este profund ancorată în conştiinţa contemporanilor noştri, fiind reflectată în multe domenii ale vieţii cotidiene, dând naştere la atitudini discriminatorii ce iau uneori forme aberante. După cum se menţionează şi în „Manifestul disabilităţii (handicapului) în România”, persoanele cu disabilităţi nu sunt respectate ca persoane cu drepturi egale şi nu li se recunoaşte valoarea şi demnitatea umană. Deciziile care se iau la nivel legislativ au loc fără consultarea persoanelor în cauză şi de multe ori ele constituie o violare a drepturilor umane. Se cunoaşte că există numeroase tipuri de disabilităţi (intelectuale, fizice, motorii, psihice, etc.) care au unele elemente comune dar şi unele diferenţe specifice. Dacă comparăm aceste elemente comune cu valorile şi obiectivele comunităţii surzilor, vom constata că surzii au priorităţi cu totul diferite. În primul rând, surzii nu recunosc că au o disabilitate. Ei au propria identitate ca persoane surde în comparaţie cu, de exemplu, handicapaţii mental care de multe ori nu-şi dau seama ce sunt. Surzii nu cred că este ceva rău să fii surd şi de multe ori ei doresc să aibă copii surzi pentru a transmite cultura şi valorile ei (H. Lane, 1996). Apoi, persoanele cu disabilităţi urmăresc să obţină o mai bună îngrijire medicală, servicii de reabilitare şi de asistenţă personală (care să-i ajute să se îmbrace, să mănânce sau să-i plimbe) care să le ofere, în final, o viaţă îndependentă. Înterpreţii de care au nevoie surzii nu pot fi incluşi în categoria de asistenţi personali, deoarece aceştia îşi oferă serviciile atât pentru auzitori cât şi pentru surzi. Obiectivele principale ale surzilor se referă la recunoaşterea oficială a limbajului gestual, folosirea lui ca mijloc de instruire în şcoli, la locul de muncă sau a interpreţilor oriunde este nevoie pentru facilitarea comunicării cu autorităţile. Spre deosebire de auzitori care urmăresc integrarea surzilor în şcoli de masă, surzii consideră că au mai mult de câştigat în şcoli speciale, unde pot folosi limbajul gestual ca mijloc de instruire şi de socializare. Având un limbaj şi o cultură proprie, surzii caută interdependenţa pe care o găsesc la cluburile lor şi în cadrul evenimentelor speciale organizate de ei înşişi, spre deosebire de alte persoane cu disabilităţi care urmăresc o viaţă independentă şi se întrunesc mai ales din motive politice. Desigur, surzii sprijină mişcarea în favoarea drepturilor persoanelor cu disabilităţi într-un efort comun de promovare a propriei identităţi, pentru controlul destinului propriu şi pentru obţinerea unor drepturi, servicii şi legi care ar fi fost mult mai dificil de obţinut dacă ar fi luptat singuri, din cauza numărului mic de persoane surde. Din acest motiv persoanele surde s-au alăturat mişcării promovate de persoanele cu handicap şi au constituit Forumul Disabilităţii în Romania.

2

Se pare că ar fi mai corect să vorbim despre surzi ca persoane cu identitate proprie ca despre francezi, români, etc. şi nu ca despre persoane cu deficienţă de auz. Auzitorii au inventat acest termen bazat pe conceptul de disabilitate dar surditatea tot surditate rămâne chiar dacă este protezată, iar o disabilitate are şanse să fie vindecată prin diverse măsuri medicale şi recuperatorii. Spre deosebire de persoanele cu alte disabilităţi, surzii se diferenţiază de acestea în mare măsură. Astfel, profesioniştii auzitori care se ocupă de surzi îi consideră pe aceştia ca având o disabilitate cu atât mai serioasă cu cât surditatea este mai gravă. În schimb, surzii apreciază capacitatea de atenţie în mediul vizual şi limbajul gestual şi nu acordă atenţie aspectului medical al surdităţii. Ei îi consideră pe aceşti profesionişti ca având limite serioase în perceperea vizuală şi în limbajul vizualgestual precum şi atitudini greşite faţă de surzi. Aceştia îi blamează pe mulţi profesionişti auzitori care, deşi susţin că-i servesc pe surzi, nu pot să comunice fluent cu aceştia, fiind handicapaţi sub acest aspect. În orice caz, cele mai handicapante sunt atitudinile pe care le au mulţi auzitori faţă de surzi. Ei au alte valori legate de cultura şi de limbajul gestual al surzilor şi nu apreciază elocvenţa şi marea bogăţie de exprimare a limbajului gestual tocmai pentru că nu cunosc acest limbaj. Considerarea persoanelor cu handicap auditiv ca minorităţi culturale şi lingvistice reprezintă o idee care câştigă tot mai mult teren în ţările dezvoltate, datorită intensificării studiilor asupra limbajului gestual, a progreselor care au apărut în studierea culturii şi istoriei surzilor cu impact asupra legislaţiei şi a conştiinţei auzitorilor. Astfel, promovarea învăţării limbajului gestual la preşcolarii surzi, la părinţii lor şi la alte persoane auzitoare care doresc să devină interpreţi, predarea cursurilor de limbaj gestual în licee şi universităţi ca „limbi străine”, ca a doua limbă sau în scopul formării de interpreţi calificaţi, sunt doar câteva evoluţii recente care facilitează adoptarea modelului minoritar-lingvistic în tratarea persoanelor surde. Ca urmare a poluării industriale, sonore sau de altă natură precum şi a creşterii speranţei de viaţă, a crescut în ultimii ani numărul de persoane adulte cu pierderi auditive, dar s-a redus numărul de copii cu hipoacuzie, în urma monitorizării cuplurilor care ar putea da naştere la copii cu deficienţe de auz. La acestea se adaugă cei care, din cauza proceselor specifice îmbătrânirii ţesuturilor, auzul le-a scăzut semnificativ şi au nevoie de un aparat de amplificare a sunetelor. Statisticile recente arată că hipoacuzia ocupă locul 3 în ansamblul afecţiunilor datorate vârstei a III-a, după artrită şi hipertensiune arterială. Este interesant să menţionăm aici că afecţiunile vederii se situează pe locul 9, fapt ce trage un serios semnal de alarmă cu privire la importanţa ce trebuie acordată protezării auzului ca mijloc de păstrare a capacităţii de comunicare şi de facilitare a integrării sociale. Potrivit Rezoluţiei ONU deficienţa este definită ca fiind orice pierdere sau anomalie a structurii sau funcţiei psihice, fiziologice sau organice (anatomice); incapacitatea este consecinţa deficienţei, o restricţie sau lipsa a posibilităţii de a
3

efectua o activitate la parametrii normali; handicapul este dezavantajul rezultat din deficienţă sau din incapacitate, care limitează sau împiedică indeplinirea unui rol care este normal în raport cu vârsta, sexul, factorii sociali şi culturali (Rezoluţia ONU nr 37/52din 3 XII 1982 - Programul Mondial de Acţiune privind Persoanele cu Handicap). În cazul nostru, o persoană cu pierdere auditivă poate să întâmpine dificultăţi de a continua activitatea anterioară dacă aceasta se baza pe comunicare cu publicul sau dacă auzul juca un rol esenţial (controlor de zbor, aviator, muzician ş.a.). Aici este nevoie de intervenţia societăţii pentru ca deficienţa sau incapacitatea să nu devină handicap. Handicapul descrie interacţiunea dintre persoană şi mediu cu concentrarea atenţiei asupra deficienţelor din mediul înconjurător, pentru a le elimina şi a permite acestor persoane cu handicap să participe în condiţii de egalitate De pildă, copiii cu hipoacuzii severe sau cu surditate urmează şcoli speciale, dar nu este exclusă frecventarea unei şcoli normale. În acest ultim caz, este nevoie ca profesorul să aibă unele cunoştinţe despre necesităţile unui copil cu hipoacuzie pentru a contribui la dezvoltarea lui normală. De pildă, acesta trebuie să conştientizeze importanţa mediului sonor pentru copilul hipoacuzic şi să creeze condiţii pentru ca acesta să poată participa la cât mai multe activităţi împreună cu colegii lui auzitori. De mare folos este aşezarea copilului în clasă, astfel încât să-l poată vedea în acelaşi timp pe profesor şi pe colegi când participă la lecţii. De asemenea, clasa trebuie să fie suficient de bine luminată pentru a permite citirea de pe buze. In acest sens este util ca elevul să fie aşezat mai în faţă pentru a vedea şi auzi ceea ce spun profesorii, dar mai important dintre toate aceste elemente este asigurarea unui sprijin în afara clasei la materiile pe care nu le-a înţeles. Acest sprijin ar putea fi asigurat acasă de părinţi, în limita posibilităţilor, sau de profesorii de specialitate, mai ales în clasele mai mari. De asemenea, protezarea adecvată a hipoacuzicilor duce la schimbarea structurii lor psihologice şi deschide o altă perspectivă, mai optimistă, legată de viaţa socială. Copiii cu hipoacuzie devin mai deschişi faţă de acumularea de informaţii iar capacitatea lor de a le prelucra şi de a le folosi le poate permite să frecventeze cursurile unui liceu sau ale unei facultăţi în condiţii aproape normale. Auzitorii pot să-i ajute să se integreze în societatea majoritară dar trebuie să ţină seama de cultura lor, să nu exagereze cu mainstreamingul, să aprecieze limbajul gestual, deoarece unii surzi nu pot să suplinească limbajul gestual cu cel verbal, ceea ce-i poate duce la izolare de societatea auzitorilor. Ca să poată frecventa în bune condiţii o instituţie de învăţămînt superior sau un colegiu este absolut necesar ca persoanele cu surditate gravă să beneficieze de sprijinul unui interpret în limbajul mimico gestual. Punctul de vedere medical a dat naştere surdologiei ca ramură a defectologiei, persoana surdă fiind considerată anormală şi trebuie acţionat asupra ei prin diferite mijloace (corectiv-recuperatorii, medicale, educaţionale) pentru a fi ,,normalizat” şi
4

. De pildă. dacă ei citesc un articol din presă despre realizările sportive sau de altă natură ale unei persoane surde dar nu se specifică acest aspect. Se omite faptul esenţial că surzii nu sunt un grup de handicapaţi ci persoane care au propria istorie. Termenul preferat de aceste persoane este cel de surd. chiar dacă poartă o proteză. Dacă persoana surdă este mai departe. există unele maniere bune şi rele de începere a unei conversaţii. De pildă. care nu implică noţiunea de boală.a. disfuncţional auditiv. 5 .surd”. prin atragerea atenţiei putem începe o conversaţie. trebuie să fie ajutate să nu se simtă marginalizate în societate. se poate atinge umărul sau braţul cu o mişcare uşoară a palmei. modul normal de atragere a atenţiei este să se stingă/aprindă lumina de câteva ori. Cum putem participa la comunicarea gestuală La început. este necesar să cunoaştem semnele care ne informează dacă o persoană aude sau nu. Primul semn evident este modalitatea de comunicare gestuală cu altă persoană (dacă şi aceasta este surdă) sau pronunţarea mai lentă şi cu voce tare când se comunică cu o persoană auzitoare. este bine să cunoaştem unii factori care pot facilita sau îngreuna această comunicare. asurzit. Toţi aceşti termeni au fost creaţi de auzitori pentru a nu-i jigni pe cei care nu aud şi pentru a materializa unele măsuri de protecţie. hipoacuzic. În acest sens se recomandă atât auzitorilor cât şi surzilor să adopte unele strategii de comunicare la care ne vom referi în continuare. un ziar sau o floare. Dacă persoana surdă se află într-un grup. de întrerupere ş. este suficient să se fluture mâna. prin lovirea podelei cu piciorul sau a tăbliei unei mese. care trebuie să fie cunoscute. handicapat de auz ş. Însă aceste expresii sunt mai ofensatoare decât cuvântul . Unele din aceste comportamente sunt diferite de cele folosite de auzitori din cauza specificului vizual al limbajului gestual.integrat în societatea auzitorilor. surdovorbitor) deficient de auz. De asemenea. limbaj şi cultură. Modalitatea de abordare Ca şi la auzitori. cum ar fi o adunare socială. se simt ofensaţi. singura societate cu drepturi depline. În cazul unor grupuri mari. Să nu uităm că surzii sub aspect cultural sunt mândri că sunt surzi. O modalitate mai rar folosită este transmiterea unei vibraţii. de continuare. de aşteptare a rândului la intervenţie. care poate fi recepţionată de persoana în cauză. Alţi termeni folosiţi sunt surdomut (surdo-mut. Dacă persoana surdă este destul de aproape. persoanele surde. este necesar să se ceară altei persoane să atingă umărul celei în cauză. dar priveşte în altă parte.a. pe care-i prezentăm în continuare. Pentru a se reduce în mare măsură izolarea la care pot fi condamnate de mediu.

este de aşteptat ca acea persoană să menţină un contact vizual până când se face o pauză normală. În acest caz. mişcările de aprobare sau de respingere făcute cu capul. în majoritatea cazurilor trebuie să se vorbească cu voce clară.. 6 . Dacă acesta este pregătit . mimica feţei şi mişcările corpului contribuie cu informaţii suplimentare la înţelegerea mesajului verbal de aceea se recomandă să se păstreze contactul ocular permanent cu persoana surdă şi să i se vorbească în faţă. nu se acceptă apucarea capului cu palmele şi îndreptarea spre faţa celui care vrea să-i spună ceva decât în cazul unei relaţii foarte strânse. lovirea brutală sau prea frecventă pe eceste părţi. în special dacă sunt şi auzitori care folosesc limbajul sonor. într-o poziţie de repaus. În majoritatea covârşitoare a cazurilor aparatul auditiv poate fi de ajutor. persoana cu surditate se bazează aproape exclusiv pe vedere în recepţionarea vorbirii altora. fie din cauză că pragurile ei auditive sunt foarte apropiate de cele dureroase şi are loc o interferenţă între acestea. prin alte gesturi de răspuns dar fără să-l întrerupă pe emiţător.Unele modalităţi de atragere a atenţiei sunt considerate nepotrivite de către colectivitatea de surzi. Acesta din urmă poate arăta că urmăreşte mesajul prin expresia feţei. cel puţin pentru a atrage atenţia celui care-l poartă că cineva îi vorbeşte sau că se apropie un pericol. articulată. De pildă.vorbeşte”. atingerea unei persoane în afara braţului sau umărului. îşi va lăsa mâinile în jos în cadrul spaţiului de gesticulare. care să permită înţelegerea vorbirii şi să se evite repetarea cuvintelor. O dată ce o persoană surdă a fost contactată prin modalităţile expuse mai sus. Buzele. Este mai dificil să se participe la conversaţie într-un grup mai mare. Cu toate că felul în care aude copilul depinde de specificul hipoacuziei..Dacă emiţătorul îşi lasă mâinile în jos şi priveşte spre interlocutor dă de înţeles că a terminat ce avea de spus sau aşteaptă un răspuns. prin închiderea ochilor sau prin folosirea unor gesturi care exprimă dezacordul se ajunge la întreruperea celui care gesticulează.să vă dea cuvântul”. La fel este şi în situaţia fluturării mâinii prea aproape de faţa cuiva. fie datorită neprotezării îndelungate sau din alte motive. Emiţătorul este liber să privească în altă parte dar să rămână conştient de răspunsurile sau de direcţia privirii receptorului. normală. prin scuturarea capului. Dacă receptorul priveşte în altă parte şi nu se menţine contactul ocular este un semn de întrerupere a emiţătorului. Deoarece proteza auditivă nu este de nici un ajutor. licărirea luminii din sală pentru a atrage atenţia unei singure persoane care se află într-un grup. Există situaţii când persoana cu surditate gravă sau profundă nu poate suporta proteza auditivă. Prin întreruperea contactului vizual. bunele maniere cer ca auzitorii să folosească modalităţile vizuale de atragere a atenţiei şi de comunicare. Schimbarea rândului la conversaţie sau participarea la discuţie se face prin fluturarea mâinii în faţa celui care .

cu voce strigată sau fără voce. cu toate că în cultura auzitorilor menţinerea îndelungată a contactului ocular poate fi interpretată ca un gest de lipsă de educaţie. totodată. nu am înţeles?. Sub acest ultim aspect menţionăm că tot mai mulţi surzi “se înarmează” cu telefoane mobile şi astfel pot comunica direct prin SMS. este foarte util să aibă la îndemână un carneţel şi un pix pentru a le folosi în caz de necesitate. este util să respecte unele strategii uşor de realizat care facilitează comunicarea. să nu se vorbească cu mişcări exagerate ale gurii. dacă persoana surdă nu a înţeles mesajul. De partea cealaltă. să vorbească în faţa persoanei surde şi să păstreze contactul ocular pe tot timpul conversaţiei. să nu treacă mai departe până nu se lămureşte problema. fără să le fie teamă sau ruşine. dacă auzitorii ar participa la unele cursuri de limbaj gestual. Este de preferat o vorbire cu voce normală dar cu un ritm mai lent. când auzitorii vorbesc cu o persoană surdă. este de preferat să se transmită simultan mesajul primit. Dacă se află la cursuri. când cei din jur se amuză la o glumă sau un banc. dacă nu înţeleg ceva trebuie să întrebe din nou “Despre ce este vorba. Să nu se spună niciodată “nu este important” ceea ce s-a comunicat prin telefon şi astfel să se omită o parte semnificativă din mesajul primit. să nu poarte o conversaţie îndelungată într-un mediu cu mult zgomot. să le ceară acestora să-i vorbească pe rînd. când se poartă o conversaţie la telefon solicitată de persoana surdă. la o petrecere sau la un eveniment social. ele ar putea nu numai să comunice mai uşor cu persoanele surde dar ar cunoaşte o nouă limbă. Desigur. cum ar fi: să închidă sonorul la aparatele de radio sau televizor. care le-ar îmbogăţi orizontul cultural şi ar duce la crearea unei mai bune integrări sociale a persoanelor lipsite de auz fără voia lor. este bine să se explice persoanei surde gluma pe înţelesul ei. persoana surdă să fie lăsată să aleagă un loc care oferă cele mai bune condiţii de vizibilitate şi. cât mai departe de sursele de zgomot. Ea ar trebui să atragă atenţia pesoanelor care doresc să-i vorbească să-i atingă braţul pentru a-l atenţiona. Dacă se află într-un grup de auzitori care vorbesc. Chiar şi persoanele cu auzul perfect normal pot înţelege greşit un mesaj. Dacă vorbirea lor este dificil de înţeles de auzitori. 7 . Persoana surdă trebuie lăsată să aprecieze importanţa mesajului. deoarece ar putea fi citit de pe buze.Persoanele surde. În caz contrar se accentuaeză sentimentul de marginalizare sau de ignorare a persoanei sale. o nouă cultură.

sau de cca 2 metri. Mustăţile groase şi bărbile stufoase acoperă o mare parte din suprafaţa buzelor şi a feţei şi nu facilitează inţelegerea. lipsa unei igiene personale ş. se recomandă să se poarte haine de culoare închisă şi invers. din cauza mişcărilor pe care trebuie să le facă cu mâinile. cu desene florale sau cu dungi vii. de aspectul fizic al celui care vorbeşte. Machiajul trebuie sa fie adaptat situaţiei iar un ruj moderat poate facilita labiolectura. dacă pielea are o culoare deschisă. Dacă lumina este inadecvată în ambele sensuri. Aspectul fizic. gesticulatorii surzi tind să stea ceva mai departe unii de alţii în comparaţie cu auzitorii. care să permită celui care . ea adaugă incă un handicap vizual la disabilitatea sa auditivă deja prezentă. Sursa principală de lumină trebuie să se afle în faţa celui care vorbeşte. purtarea de bijuterii în exces. De aceea. Când o persoană surdă intră intr-o cameră. Vor fi evitate umbrele care se pot aşeza pe faţa lui precum şi iluminarea prea puternică sau prea slabă. de lumină. in partea de sus.. Bluzele.a.Se cunoaşte că comunicarea poate fi facilitată sau îngreunată în funcţie de distanţa la care se află interlocutorii. Din aceste motive. Printre alţi factori care trebuie evitaţi se numără coafura neobişnuită. este de dorit ca femeile să evite machiajul excesiv. Toate acestea pot fi semnificative deoarece sunt factori auxiliari care pot evidenţia sau ascunde informaţia iar luarea lor in considerare este vitală pentru asigurarea confortului comunicării. unul din primele lucruri pe care le observă este aranjamentul luminilor.De pildă. dacă nu cel mai important. între ei este de dorit să existe o distanţă de cca două spaţii de gesticulare.Influenţa condiţiilor de mediu şi aspectului recepţionării limbajului acestuia interlocutorului asupra Prin factori fizici inţelegem tot ce-l înconjoară pe surd în orice situaţie de comunicare. cămăşile sau alte articole de imbrăcăminte de culori diferite sau stridente. Din motive similare. consumul de ceapă sau de usturoi. de fondul sonor sau fizic şi. Îndiferent de culoarea imbrăcămintei. cu figuri geometrice. folosirea unor parfumuri de proastă calitate sau prea puternice. Iluminarea este unul din cei mai importanţi factori fizici. gesticulatorii nu pot comunica cel mai bine când sunt prea aproape unii de alţii. mâinile aflate in mişcare trebuie să iasă în evidenţă cu uşurinţă pe fondul hainelor. în special. Imbrăcămintea si aspectul exterior ingrijit Îmbrăcămintea este recomandabil să contrasteze cu culoarea pielii. Se vor evita tuburile 8 . constituie factori perturbatori ai atenţiei. in procesul de comunicare. Este de preferat să se poarte imbrăcăminte in culori calde dar cu nuanţe contrastante faţa de culoarea pielii. unghiile prea lungi şi foarte colorate. în afara gesturilor transmise.vorbeşte” sâ-l vadă pe interlocutor de la talie în sus şi să aibă spaţiul necesar de gesticulare. Spre deosebire de vorbitori. un ruj strident colorat şi abundent etc.

Inalţimea scenei sau a platformei de pe care vorbeşte o persoană joaca un rol deosebit de important. este de recomandat ca cele mai multe semne sa fie executate la nivelul umerilor. ei trebuie să se aşeze in aşa fel încât să poată vedea pe auzitorii care vorbesc. pentru aceasta ei trebuie să facă eforturi de rasucire sau de inclinare a capului. Dacă semnele care se realizează de obicei la nivelul umărului încep să coboare spre piept. care pot suferi din cauza consecinţelor indirecte ale acestui zgomot. luminile care atârnă în jos sau aşezarea în contra lumină. Cel mai indicat auditorium este cel în trepte. ele sunt dificil de citit sau pot fi chiar invizibile deoarece faţa şi mâinile sunt de aceeaşi culoare. Spre deosebire de auzitori. el nu trebuie să stea cu picioarele 9 . Poziţia naturală şi cea mai convenabilă de gesticulaţie este zona din faţa corpului celui care gesticulează. Zgomotul de fond poate avea un efect perturbator asupra persoanelor surde aflate într-o sală. deoarece au un efect perturbator. chiar dacă nu sunt conştiente de existenţa lui. Camerele cu podeaua dreaptă sau cele cu stâlpi sau coloane sunt cele mai contraindicate locuri pentru a participa la evenimente sociale sau culturale. acestea dau impresia că cel care vorbeşte este obosit. trebuie să respecte aceleaşi reguli amintite in cazul imbrăcăminţii. candelele. în lipsa acestuia poate fi amenajat un podium pe care să se aşeze vorbitorul ori de câte ori se adună un grup mai mare de surzi. storurile. surzii nu au altă cale de a-l urmări decât dacă-l pot vedea şi.Trebuie evitată tendinţa unora de a-şi ridica mâinile mai sus de umeri. Pentru un banchet sau evenimente similare este necesar să nu se pună pe mese aranjamente florale. Fondul vizual. care pot chiar să inchidă ochii şi să-l urmărească pe vorbitor. luminile pâlpâitoare. tapetele sau zugrăvelile este de preferat să fie în culori calde şi să contrasteze cu imbrăcămintea. Sunt de preferat fonduri în culori pline în locul celor cu modele pentru a nu crea perturbări nedorite. Cu toate că sunt unele semne care se realizează la nivelul feţei.fluorescente defecte. Astfel. Dacă semnele sunt executate la nivelul feţei. draperiile. Audienţa de surzi însăşi poate fi o sursa de dificultaţi dacă in timpul expunerii surzii vorbesc unii cu alţii prin semne sau dacă părinţii surzi îşi lasă copiii auzitori nesupravegheaţi şi aceştia se joacă cu zgomot sau aleargă de colo-n-colo pe coridoare. Astfel. dacă cel ce vorbeşte este deranjat. coşuri cu flori etc. poate pierde şirul expunerii şi toate acestea se vor rasfrânge. În situaţia când un grup de surzi este invitat să participe la o acţiune unde majoritatea participanţilor sunt auzitori. adică zona din spatele celui care vorbeşte. el nu mai este suficient de atent şi poate greşi. Instalarea oboselii se face simţită şi când acesta îşi mută frecvent greutatea corpului de pe un picior pe altul sau işi rezemă coatele de pupitru. in final. asupra audienţei. Desigur.

Un alt exemplu este cuvântul .. faţa şi părţile corpului. În gesticulaţie se foloseşte mimica feţei pentru a exprima emoţia şi a spori expresivitatea mesajului gestual. La fel. propoziţii şi fraze prin ritmul vocii sau prin schimbarea vitezei şi tonului vocii. cu ochii deschişi sau închişi. semnificaţia lui .. Limbajul feţei şi al corpului În comunicarea gestuală surzii folosesc mâinile. Pentru a evita oboseala.NU". După expresia facială ne dăm seama de felul propoziţiei şi ce simte cel care gesticulează referitor la informaţia exprimată. de pildă. În contexte diferite. Cei care gesticulează se bazează mult pe expresia facială pentru a transmite nuanţe şi aspecte subtile. Expresia feţei este la fel de importantă ca şi mişcările făcute cu mâinile dar se recomandă ca cel care priveşte spre gesticulator să se concentreze în special asupre feţei. În limbajul gestual. La fel este cazul şi în limbajul gestual. el poate face un pas natural spre stânga sau spre dreapta din timp în timp. chiar dacă se mai pierde o parte dim mesajul realizat cu mişcările mâinilor. se subţiază buzele şi se face semnul "a scrie". Când auzitorii vorbesc. sprâncenele şi forma buzelor joacă cel mai mare rol în modificarea semnificaţiei gesturilor similare.lipite de podea. se inchid ochii. Când se foloseşte limbajul corpului se poate transmite mai clar un concept prin semne. Capul şi expresiile faciale sunt folosite şi pentru alte scopuri.Sunt bolnav". dar nici să se mişte de colo-colo de a lungul scenei.Pease cu privire la limbajul corpului. Viteza cu care se scutură capul dintr-o parte în alta. De pildă.Nu ştiu" sau . „aflate în umbră”. În limbajul gestual ochii. Aşa cum a arătat A. Intrebările sunt marcate prin o privire întrebătoare. se întredeschide gura şi se duce mâna la cap sau pe locul dureros.. O expresie facială vie. Emoţiile cum ar fi surpriza. Mişcările corpului sunt folosite pentru a da ritm gesticulării. Negarea şi confirmarea sunt arătate prin mişcări ale capului. poziţia acestuia în diferite împrejurări poate exprima mai mult decât ceea ce se emite pe cale verbală. Esenţial este să se păstreze contactul ocular şi privirea asupra celui care gesticulează. Surzii trebuie să arate astfel de delimitări pe cale vizuală şi o fac prin mişcări uşoare ale corpului şi prin schimbări ale expresiei faciale. ei marchează părţi din cuvinte. unde semnificaţia cuvintelor emise se poate schimba radical numai prin felul cum sunt rostite acele cuvinte (cu sarcasm sau cu sinceritate). expresia facială joacă acelaşi rol ca volumul şi tonul vocii din comunicarea verbală. pentru a arăta că cineva scrie cu dificultate se încruntă sprâncenele. fiind şi un element gramatical al limbajului. variată şi adecvată momentului este o componentă importantă a oricarei forme de comunicare faţă-în-faţă. Mişcările buzelor şi modificarea expresiei faciale pot fi folosite pentru a arăta cum se realizează o acţiune. sunt arătate prin expresii ale feţei. se înclină capul şi se întorc palmele de jos în sus.Nu cunosc" apare mai clar dacă se ridică umerii. poate să spună multe despre gradul negaţiei. când gesticulăm . teama. bucuria sau supărarea.. ridicarea sprâncenelor poate 10 .

În comunicarea gestuală ochii pot avea rolul de accentuare suplimentară. modul de închidere a ochilor poate diferenţia un „bătrân” de un „foarte bătrân”sau un om „bun” de altul „foarte bun” 11 . În orice caz. zâmbetul care spune „ am glumit”. fiind handicapaţi sub acest aspect. Spre deosebire de comunicarea verbală. deşi susţin că-i servesc pe surzi nu pot să comunice fluent cu aceştia. De pildă. De asemenea. surzii apreciază capacitatea de atenţie în mediul vizual şi limbajul gestual şi nu acordă atenţie aspectului medical al surdităţii. De ex. arătăm spre persoana în cauză în timp ce privim spre ea şi apoi intoarcem privirea spre interlocutor. încrucişarea ochilor pentru a da un efect comic. Ea se foloseşte mai ales pentru mărirea efectului în gesticulare: clipirea ochilor. De asemenea. furie sau calm. Ei au alte valori legate de cultura şi de limbajul gestual al surzilor şi nu apreciază elocvenţa şi marea bogăţie de exprimare a limbajului gestual tocmai pentru că nu cunosc acest limbaj. în funcţie de temperament. Următorul semn este minge. dacă nu există o concordanţa între gest şi expresia facială. pentru a arăta surpriza. Aceştia îi blamează pe mulţi profesionişti auzitori care. Se priveşte apoi spre stânga (unde se află copilul) şi apoi se imita mişcarea mâinilor femeii din dreapta care dă mingea spre stânga la copil. ochii şi faţa sunt folosite într-un mod special când vorbim despre ce face cineva pentru altcineva sau când reproducem o conversaţie. rotirea ochilor pentru exasperare ş. despre ce se vorbeşte. cele mai handicapante sunt atitudinile pe care le au mulţi auzitori faţă de surzi. iar intensitatea expresiei faciale poate să arate intensitatea sentimentelor de durere. facem semnul femeie şi aratam spre dreapta. profesioniştii auzitori care se ocupă de surzi îi consideră pe aceştia ca având o disabilitate cu atât mai serioasă cu cât surditatea este mai gravă. în pantomimă. etc. De fapt. se p Spre deosebire de persoanele cu alte disabilităţi. Dacă dorim să vorbim despre cineva prezent. Folosirea expresiei faciale nu este specifică limbajului gestual. El nu poate şti cu precizie dacă se face o afirmaţie sau se formulează o intrebare. unde folosirea expresiei faciale este opţională.a. dacă i se vorbeşte sincer sau este luat peste picior Ochii sunt folosiţi pentru a arăta cu cine se vorbeşte. fiecare persoană îşi condimentează discursul cu expresivitatea facială în manieră proprie. combinarea corecta a gestului cu expresia facială poate să ofere o mai buna inţelegere a mesajului. apoi facem semnul copil şi arătăm spre stînga. în limbajul gestual aceasta este mult mai importantă deoarece. în arta dramatică. Ei îi consideră pe aceşti profesionişti ca având limite serioase în perceperea vizuală şi în limbajul vizual-gestual precum şi atitudini greşite faţă de surzi. corpul. În schimb. dacă dorim să spunem că o femeie dă o minge la un copil. Astfel. Se folosesc diferite feluri de expresii faciale ca o componentă a comunicarii în toate culturile lumii.roduce derutarea receptorului.arăta simpatia către cineva sau o întrebare. surzii se diferenţiază de acestea în mare măsură.

De curând s-a pus în evidenţă rolul privirii în gramatica limbajului gestual. ne dăm seama că este vorba despre un „copac înalt”. Alţii. De asemenea. iar ochii urmăresc mişcarea degetelor. săltarea pantalonilor. se va face o mică pauză şi se va da explicaţiile de rigoare. dând o grimasă neatractivă. împingerea ochelarilor pe nas. Însă. Dacă se creează un moment vesel in timpul unei comunicări şi persoanele din sală încep să râdă. 12 . se împiedică. respectiv.Toate semnele se fac intr-un spaţiu tridimensional. Expresia feţei vie şi activă. cade. tot cu aceste două degete se poate arăta că persoana a avut un somn agitat toată noaptea şi s-a învârtit în pat. daca se întreabă "Ţi-e foame?". şade cu picioarele încrucişate ş. au o expresie a feţei de „jucător de poker”. De ex. faţa (cu un aspect întrebător). dacă cele două degete în „V” fac mişcări în sus şi în jos asupra unei persoane. stă în picioare sau culcată.Uneori surzii folosesc ambele mâini pentru a produce două semne în mod simultan. Gradul de deschidere sau de închidere a ochilor poate indica apropierea sau depărtarea unui obiect de subiect în asociere cu un gest. De pildă. Prezintă un interes deosebit semnele care se fac cu degetele index şi cel mijlociu. privirea poate semnaliza schimbarea rolului vorbitorului aşa cum o face şi mutarea poziţiei corpului sau a părţilor lui (în special a capului şi a umerilor) spre locul unde se află presupusul subiect Folosirea expresiilor faciale este un valoros mijloc de comunicare. De asemenea. În schimb. de admiraţie faţă de acea persoană.a. nu numai că scârbeşte audienţa dar poate crea o atitudine negativă faţă de cel care vorbeşte. în faţa propriului corp. se plimbă agale. ştim că este vorba de o apreciere asupra celei persoane. De aceea. Acestea pot să imite picioarele unei persoane care merge încet. deşi subtilă. când vorbim despre un copac iar privirea se ridică în sus. care dă impresia că este plictisit. De asemenea. se vor evita unele mişcări deranjante cum ar fi ridicarea frecventă a umerilor căzuţi. şi mişcările ochilor pot aduce o contribuţie remarcabilă în procesul de înţelegere a mesajului. mâna dreaptă (se face semnul pentru foame) şi mâna stângă (se arată spre interlocutor). din contra. nimic nu este mai jenant pentru o persoană surdă dacă nu i se explică de ce râd oamenii. o persoană care face mişcări exagerate ale ochilor şi feţei. Folosirea adecvată a expresiei faciale şi a mişcărilor oculare se poate realiza după o perioadă indelungată de practică comunicativă cu surzii. fiind însoţită de cele două degete ale unei mâini în formă de „V”. dar ele stau în poziţie orizontală şi ating palma mâinii opuse cu faţa şi dosul lor. ne dăm seama că este vorba de o atitudine de dispreţ sau. aleargă. Dacă privirea este însoţită de o încruntare a sprâncenelor sau de un zâmbet de admiraţie. şchioapătă. gesticulatorul foloseşte în mod simultan ochii (îndreptaţi spre adresant). Unii vorbitori dau impresia că au „ochi care vorbesc”.

vom întâlni o mare diversitate a acestora în cadrul colectivităţilor de surzi din orice ţară a lumii. putem considera persoanele surde ca fiind o variaţie umană naturală în cadrul variaţiei generale şi in continuă schimbare a speciei umane. În acest context putem considera că surzii reprezintă persoane în esenţă vizuale . In această perspectivă. Deşi conform ultimelor date statistice ale Federaţiei Mondiale a Surzilor există pe glob o populaţie de cca 75 milioane de surzi. există persoane cu diferite deficienţe etc. aceasta este considerată o minoritate în comparaţie cu populaţia majoritară de auzitori din fiecare ţară în parte. 2..în timp ce se vorbeşte unei audienţe de persoane surde Unitate şi diversitate în colectivitatea persoanelor surde Întrucât nu putem găsi două persoane surde care să semene perfect din toate punctele de vedere între ele.. După cum se ştie. 13 .. În privinţa trăsăturii fizice. 4. Acestea ar fi: 1. în societatea umană există o mare variabilitate printre oameni. Dacă luăm în considerare toate aceste aspecte ne dăm seama că ele sunt valabile pentru caracterizarea populaţiilor minoritare din orice ţară.membrii minorităţii suferă din cauza nedreptăţilor produse de membrii societăţii majoritare şi luptă pentru a obţine drepturile social-umane cuvenite. după un scurt moment de tatonare. inclusiv a comunităţilor de surzi.indivizii se consideră ei înşişi ca membri ai aceleiaşi comunităţi iar cei din jur îi identifică în mod similar. unii aud mai bine sunetele abia perceptibile de alţii. consecinţele diferite date de aceşti factori şi elementele specifice ce caracterizează o minoritate.perierea scamelor imaginare de pe haină. introducerea cămăşii în pantaloni etc. putem presupune că diversitatea din colectivităţile de persoane surde ar fi mai mare deoarece sunt implicaţi mai mulţi factori. În literatura de specialitate se menţionează că ar exista patru trăsături esenţiale comune oricărei minorităţi care le determină să se unească.O caracteristică fizică comună cum ar fi culoarea pielii sau limbajul. unii sunt mai înalţi alţii mai scunzi. cauzele ei. Ceea ce-i face pe toţi surzii din lume să se unească sau să se bucure când întâlnesc alte persoane surde este că ei pot să comunice între ei în orice ţară prin limbajul gestual. gravitatea pierderii auditive.. ochii oamenilor au nuanţe diferite ale aceleiaşi culori. cum ar fi momentul apariţiei surdităţii.o caracteristică ce nu poate fi eliminată din cadrul minorităţii surzilor. Spre deosebire de diversitatea care există între auzitori. 3. observăm că vederea constituie principala cale de informare iar limbajul mimico-gestual este cea mai importantă forţă de consolidare a minorităţii surzilor.tendinţa ca indivizii să se căsătorească între ei.

persoanele auzitoare au manifestat tendinţa de a învăţa limbajul gestual pentru a putea comunica mai bine cu colegii lor surzi.). mai ales în ţările europene.Limbajul mimico gestual este o trăsătură caracteristică persoanelor surde ca minoritate. Momentul apariţiei acestui limbaj ca mijloc de comunicare se pierde in negura vremurilor. el fiind diferit de la o ţară la alta sau prezintă diferite nuanţe regionale în cadrul aceleiaşi ţări. pe baza gesturilor folosite de indivizii surzi. apoi de grupuri de surzi s-au constituit într-un sistem ce a căpătat conturul unui limbaj gestual naţional. aceste gesturi folosite la început între două persoane surde. Datele istorice disponibile neaga acest lucru. limbajul gestual american s-a dezvoltat pe baza limbajului gestual francez adus în America de Thomas Hopkins Gallaudet şi Laurent Clerc în 1817. Cert este că limbajul gestual s-a format la începutul secolului al XIX – lea. 14 .Miles. S-a observat că timp de peste o sută de ani cei care foloseau limbajul gestual au fost „înghiţiţi” de societatea majoritară în familie. Acest limbaj a existat de când au apărut surzii pe pământ şi va exista în cadrul societăţii de auzitori tot atâta vreme cât vor fi şi persoane surde în mijlocul acesteia. când a luat fiinţă prima şcoală de surzi din America la Hartford (Connecticut). 1995. dar acest fapt n-a contribuit la diminuarea folosirii lui între persoanele surde. Fiind multe căsătorii între persoane inrudite. Cu toate că limbajul gestual a fost persecutat în educaţie de peste un secol. El a rămas predominant în viaţa surzilor cu toate presiunile exercitate asupra lui de limbajul naţional majoritar. În aceste zile. Pentru a se inţelege cu surzii. multe din întrunirile comunităţii erau traduse în limbaj gestual. şi era folosit în cadrul colectivităţii de surzi. indivizii acesteia se căsătoreau intre ei. auzitorii au învăţat limbajul semnelor folosite de surzi şi astfel s-a dezvoltat limbajul gestual până la nivelul de astăzi (după E. etc. la locul de muncă. se năşteau şi copii surzi. 2002 ş. Nu se contestă meritul abatelui de L’Epee în dezvoltarea metodei gestuale. după Congresul de la Milano el a continuat să se dezvolte în loc să fie eliminat. dar trebuie să se accepte faptul că limbajul gestual exista cu mult timp înainte de a fi „inventat” de acest inimos prelat. Deoarece persoanele surde constituiau cca 25% din populaţia insulei. uneori surzii îşi alegeau soţii sau soţiile şi din rândul auzitorilor. acum aproximativ 200 de ani.a. la şcoală. Dimpotrivă. După alţi autori. ce-i conferă acesteia şi specificul de minoritate lingvistică nu de persoane bolnave. ajungând astăzi la o dezvoltare nemaicunoscută. Se cunoaşte că Abatele marchiz de L’Epee este considerat inventatorul metodei gestuale în educaţia surzilor din Franţa secolului al XVIII-lea şi că el s-a inspirat de la două fete surde când a eleborat „metoda semnelor metodice”. în SUA şi Canada.Costello. tot mai mulţi auzitori doresc să înveţe limbajul gestual (din diferite motive). Deoarece aceste populaţii erau izolate de cele de pe continent. Unii autori consideră că originea limbajului gestual american (ASL) se află in insula Martha’s Vineyard unde. Treptat. conlocuiau în armonie atât surzii cât şi auzitorii ce alcătuiau colectivitatea de pe insulă. D.

Se observă că în peste 90% din cazuri.. un pionier al luptei surzilor americani pentru drepturi civile.Se cunoaşte că surzii se identifică ei înşişi ca fiind persoane surde. Trăsăturile enumerate constituie o forţă care-i uneşte pe surzi în cadrul unei minorităţi cultural-lingvistice şi determină o minimalizare a diferenţelor care există între aceste persoane în cadrul comunităţii lor.. Amintim aici cuvintele sociologului surd Barbara Kannapel (1989). având grade diferite de inteligibilitate. în România s-a înfiinţat . a discriminării şi a neînţelegerii problemelor care îi frământă. constrângîndu-i să se organizeze pentru ca. la intrarea într-o grădiniţă specială. Recent. să înfrângă mai uşor obstacolele comune. Acest ultim aspect a determinat autorităţile din unele ţări să înfiinţeze comisii speciale care să combată discriminarea acestei populaţii prin măsuri de constrângere a angajatorilor să folosească persoane surde într-un anumit procent din totalul angajaţilor auzitori. Un studiu recent efectuat de Schildroth şi Hoto (1991) cu privire la recensământul copiilor surzi americani a constatat că 6% dintre copiii născuţi în SUA au devenit surzi după vârsta de 3 ani. noi îl ţinem în viaţă şi el ne întreţine pe noi şi tradiţiile noastre. Noi l-am creat. în marea lor majoritate. copiii lor sunt auzitori.Consiliul Naţional al Disabilităţii” ce reuneşte deocamdată şapte organizaţii ale persoanelor cu handicap iar primul preşedinte a fost ales domnul Mihail Grecu. auzitorii din jurul lor îi consideră tot ca persoane surde. După părerea noastră. Aproape toate investigaţiile realizate până în prezent subliniază acest aspect. În fine. cel puţin la noi în ţară. care le-a discreditat limbajul şi le-a negat cultura proprie.. Noi am constatat că. ”Limbajul gestual este limbajul nostru. copiii surzi din familiile cu părinţi surzi au o serie de calităţi comportamentale şi de comunicare superioare copiilor surzi din familiile de auzitori. Desigur. surzii suferă într-adevăr din cauza nedreptăţii. De asemenea. împreună. surzii se căsătoresc între ei şi. Limbajul gestual este un puternic simbol al identităţii în colectivitatea surzilor din cauză că aceste persoane luptă pentru propria identitate într-o lume care nu i-a înţeles de–a lungul veacurilor. toţi copiii surzi au fost şcolarizaţi şi nu se mai poate vorbi de surdo-muţi deoarece toate persoanele surde vorbesc. preşedintele Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România. Faptul este explicabil prin aceea că în familiile de surzi are loc de timpuriu o comunicare „normală” între părinţii surzi şi copiii lor în limbajul gestual iar acesta parcurge la timp treptele de dezvoltare ale oricărui limbaj stabilite de psihologul Jean Piaget. Datorită comunicării prin limbaj gestual surzii se simt „ca acasă” în compania 15 . aceste comisii anti-discriminare au fost înfiinţate sub acţiunea asociaţiilor de surzi mai active dar eficienţa măsurilor luate lasă mult de dorit. A respinge limbajul gestual înseamnă a respinge persoana surdă”. deoarece discriminarea persoanelor surde nu are loc numai în domeniul angajării ci şi în toate domeniile vieţii sociale.

rudelor sau prietenilor surzi. viaţa surzilor în cadrul unei colectivităţi proprii. Naşterea lor într-o familie de auzitori (în majoritatea cazurilor).a. limbajul gestual are şi rolul de depozitar al culturii la care cel ce nu cunoaşte acest limbaj nu are acces. găsirea unui partener de viaţă şi multe altele. istoria. firească şi completă între persoanele surde. frecventarea unei şcoli speciale pentru surzi. exprimarea artistică a sentimentelor ş. Sub aspect cultural. prezentăm câteva din obiceiurile şi tradiţiile surzilor. Acestea se pot înţelege oricând între ele. De asemenea. La fel ca în orice altă cultură. deoarece el permite o comunicare uşoară. De fapt. Menţionăm în continuare câteva din valorile acestei culturi care este puţin cunoscută de majoritatea auzitorilor. care se identifică cu comunitatea de surzi şi foloseşte limbajul mimico gestual ca principal mijloc de comunicare. care apar din faptul că aceste persoane se bazează pe vedere şi folosesc limbajul gestual ca principal mijloc de comunicare. de contactele mai mult sau mai puţin frecvente cu comunitatea de surzi şi de alţi factori. De la inceput trebuie să precizăm că. toate acestea constituie baza unei experienţe comune vehiculate prin limbajul gestual. Pornind de la ideea că cultura este o componentă a adaptării societăţii la mediul social şi fizic care o înconjoară. limbajul gestual este un mijloc de interacţiune socială. Cultura surzilor Termenul de cultură a surzilor se referă la un grup de persoane care au credinţe şi practici comune. participarea la activităţile asociaţiei şi la diferitele întâmplări din viaţa ei. aproape toate cunoştinţele despre lume şi viaţă ale surzilor profunzi şi nu numai sunt comunicate prin limbaj gestual. vorbim despre acea cultură specifică unui grup de persoane surde. copiii care se nasc cu surditate sau care pierd auzul în perioada preşcolară. componentele culturii surzilor cum ar fi tradiţiile. au cele mai mari şanse să 16 . surzii sunt recunoscuţi după surditatea lor şi folosirea unui limbaj vizual. obiceiurile. găsirea unui loc de muncă prin intermediul Asociaţiei. care poate transforma pe surzi în participanţi activi ai societăţii. constituie subiecte de discuţii între surzi când aceştia se întâlnesc. Vorbind la modul general. chiar dacă se află în străinătate. de educaţie. câştigarea unor premii cu echipa sportivă sau culturală a clubului. credinţe şi valori culturale comune. valorile şi criteriile de apreciere a lor.semenilor lor. sunt depozitate cu ajutorul limbajului gestual pentru a fi transmise altor generaţii. atunci când ne referim la cultura surzilor. Aceşti copii învaţă limbajul părinţilor lor ca prim limbaj şi tradiţiile oamenilor surzi de la familia lor şi din contactele cu membrii colectivităţii de surzi. Cei născuţi surzi în familii de surzi sunt singurii care se nasc în interiorul acestei culturi. Gradul acestei identificări cu limbajul gestual şi colectivitatea de surzi depinde de vârstă. dar aceste cazuri sunt relativ rare. cunoştinţelor. Prin urmare. îşi împărtăşesc experienţe. Ca şi alte mijloace de comunicare.

Ea este modelul nostru mental. limbajele umane reflectă culturile în care se dezvoltă. care are trei variante de limbaje gestuale (elveţian-francez. tradiţie spirituală şi influenţele culturale la care au fost expuşi. elveţian-german şi elveţian-italian). Trebuie să reţinem că limbajele gestuale indigene sunt unice. In schimb. în unele ţări limbajul 17 . Australia ş. precum şi alte elemente au creat cultura surzilor. Unele ţări au chiar mai multe limbaje. dar limbajele gestuale din aceste ţări sunt diferite. Această cultură s-a transmis de la o generaţie la alta şi a oferit soluţii de supravieţuire a persoanelor surde într-o lume formată predominant din auzitori. sau doar urechile unui hipopotam aflat sub apă. pregătire profesională. avem două nivele ale culturii. La nivelul de profunzime. limbaj.Din moment ce această comunitate nu are acces uşor la limbajele vorbite care-o înconjoară. când avem o cultură naţională? După cum se cunoaşte. nu versiuni manuale ale limbajelor verbale. Se afirmă adesea că limbajul determină cultura. vârstă. Aceasta. limbajele gestuale s-au dezvoltat timp de sute de ani. se află valorile. nescrise. folclorul. a surzilor.fondul” acestei culturi. unde au pătruns elemente ale culturii din aceste ţări. De pildă. Noi putem observa cu uşurinţă cum vorbesc. Dar de ce trebuie să vorbim de o cultură separată. La nivelul de suprafaţă (care nu este nivelul superior). în funcţie de gradul ei de conştientizare. sex. un sentiment al apartenenţei şi coeziunii între surzi. iar acest lucru este valabil pentru toate comunităţile de surzi din întreaga lume. Valorile şi concepţiile care determină aceste comportamente sunt mult mai greu de observat.aparţină culturii surzilor. persoanele care pierd auzul mai târziu. Statele Unite. Trebuie să reţinem că fiecare persoană este unică. la vârsta adultă. în funcţie de cantoanele aflate la graniţa Germaniei. deoarece. limba engleză este limba naţională in Anglia. acţionăm şi apreciem acţiunile noastre şi ale altor persoane.. ele constituind . felul nostru de a privi lumea.. de exemplu. cum ar fi.un set de valori. De asemenea. cum acţionează şi cum se comportă oamenii. Aceasta le face să fie diferite de formele scrise ale aceleiaşi limbi din ţări diferite. în aproape orice parte a lumii. deşi are unele semne gestuale comune. Studiile din ultimii 30 de ani au constatat că limbajul gestual este diferit de la o ţară la alta. În spiritul acestor valori noi judecăm pe alţii. ci şi prin religie. nu se consideră că aparţin comunităţii surzilor. se află cuvintele şi acţiunile observabile.a. Prin intermediul limbajului gestual s-au putut transmite tradiţiile. naţionalitate. că nu este universal.simţul cultural”. ce reprezintă doar vârful unui aisberg. Toate acestea. ca cel mai natural şi mai simplu mijloc de comunicare între persoanele surde. După cum se poate constata din figura de mai jos. Oamenii se deosebesc între ei nu numai prin amestecul dintre părţile pozitive si cele negative. de obicei. o puternică identitate. Franţei şi Italiei. credinţe şi comportamente care sunt acceptate în comun de o colectivitate. Elveţia. credinţele şi . cultura este formată dintr.

deoarece ei trebuie să acţioneze astfel pentru a putea comunica cu cei care nu folosesc semnele.simţ cultural” ce motivează comportamentele noastre faţă de alte persoane şi formează capacitatea de a-i înţelege mai bine pe ceilalţi şi 18 . există unele fenomene istorice interesante care fac ca unele limbaje gestuale din ţări aflate la mari distanţe. ce contribuie la înţelegerea mai bună a propriei persoane. Între cele două culturi există înfluenţe reciproce. dar o influenţă mai mare ar fi din partea culturii auzitorilor. dar trebuie să menţionăm că există trei nivele de dezvoltare a capacităţilor culturale: ..persoana surdă”. care se întâlnesc cu ocazia unor evenimente internaţionale sportive sau culturale. Laurent Clerc. salutul). unde barierele de limbaj şi de comunicare sunt relativ uşor diminuate.persoana auzitoare” iar cultura surzilor prin . pot comunica mai uşor decât auzitorii care nu vorbesc aceeaşi limbă. ce rezultă. Gallaudet pentru a înfiinţa prima şcoală pentru surzi. în 1817. probabil. În mod similar.mulţi surzi sunt creativi în elaborarea unor strategii de comunicare prin folosirea mimicii şi gesturilor. . de pildă: . În figura de mai jos am reprezentat cultura auzitorilor prin . Prin aceasta. a fost adus în SUA de Edward H.surzii din diferite ţări. În ciuda acestor deosebiri între limbajele gestuale din fiecare ţară. datorită experienţei lor de viaţă comune în o lume de auzitori. Nu intram aici în detalii. comunitatea de surzi ar putea fi considerată prima comunitate internaţională adevărată. să fie mai mult legate între ele decât altele. ce reflectă semnele care s-au dezvoltat printre anumite grupuri de surzi.BSL) sunt diferite dar ASL este mai apropiat de limbajul gestual francez.ASL şi British Sign Language . ce constă în cuvinte şi acţiuni verbale sau nonverbale (de ex. din proprietăţile spaţiale/vizuale inerente. deoarece. se menţionează că primii profesori surzi din Australia şi India au fost educatori cu experienţă din Anglia. constând în valori şi .cultura subiectivă. la Hartford/Connecticut şi a contribuit la răspândirea limbajului gestual francez in America. Aceasta.caracteristici gramaticale similare. un profesor surd francez..familiarizarea culturală.gestual naţional are dialecte locale. limbajele gestuale din aceste ţări (American Sign Language . Fără îndoială că există şi unele trăsături commune ale acestor limbaje gestuale diferite pe care le folosesc persoanele surde. deşi limba engleză este limba vorbită în Anglia şi Statele Unite. Aceştia au contribuit la răspândirea limbajului gestual englez în aceste ţări. .. Astfel.

La o extremă sunt acele persoane care nu au informaţii despre limbajul gestual şi cultura surzilor sau care sunt sfătuite de . cuvinte. neobservabile .distanţa culturală” .metodei orale”. de peste 90% din copiii născuţi surzi din părinţi auzitori.. se află în situaţia specială de a învăţa limbajul gestual de la alte persoane. cu scopul de a-i face pe copiii lor mai . simt cultural... actiuni.. Se cunoaşte că mai puţin de 10% dintre copiii surzi se nasc din părinţi surzi..posibilitatea formării unui . In aceste cazuri destul de rare. comportamente observabile Persoana surda Persoana auzitoare valori. Aici avem o variaţie foarte largă a persoanelor care acceptă sau nu cultura surzilor.distanţă culturală” În mod frecvent noi ne uităm la alţi oameni şi apreciem comportamentul lor pe baza simţului nostru cultural. Modalitatea în care este achiziţionată această cultură o face unică. credinte.potriviţi pentru lumea auzitorilor”.pod cultural” ce permite ca persoanele care aparţin ambelor culturi să trăiască şi să lucreze împreună într-un mod mai productiv..profesionişti” auzitori să respingă limbajul gestual în favoarea . limbajul gestual şi alte elemente ale culturii surzilor se transmit de la părinţi la copii.Aceşti copii intră în contact cu limbajul gestual abia când încep 19 . Restul..

Chiar şi unii adulţi care au copii surzi şi au avut contacte cu persoanele surde stimulează astfel de contacte între copiii lor şi membri ai comunităţii surzilor.informaţia este oferită cu detalii. . Pe de altă parte. pentru a avea o imagine cât mai realistă asupra acestora. În unele familii. Aşa cum este cazul cu alţi oameni din orice cultură. care lucrează în domeniul comerţului. pe prieteni în legătură cu schimbările semnificative din viaţa lor sau a cunoştinţelor comune.şcoala şi cunosc alţi copii la fel ca ei. cum ar fi prezenţa unei busculade în trafic. în continuare. Valorile prezentate mai jos reprezintă principii orientative care ne informează cum gândeşte şi cum acţionează o persoană surdă ca cetăţean şi muncitor onorabil şi productiv. deoarece poate transmite mai uşor cultura şi tradiţiile lor. Unii surzi au acces la învăţământul superior. Atitudinile faţă de surzi variază de la o cultură la alta. prin eforturi proprii. Comunitatea de surzi include oameni cu doctorate. programatori şi analişti pe computer. muncitori manuali si alţi surzi care nu pot găsi un loc de muncă şi depind de asistenţa publică. accesul la o educaţie mai bună şi la servicii de sprijin diferă mult de la o ţară la alta. Uneori aceste valori sunt idealuri ce nu pot fi întotdeauna realizate la nivel social sau individual. angajând bone surde sau primind in gazdă studenţi surzi. cum este cazul in tot mai multe ţări.surzii”. Un nivel este cel în care se dau informaţii generale care afectează pe mai mulţi surzi. unele aspecte positive şi negative ale acelorlaşi valori. dar care diferă de ale auzitorilor. în ultimii zece ani. divorţul. În altele.a.. Acest lucru este apreciat deoarece surzii nu au acces la informaţiile din presă. Prezentăm. radio ş. comunitatea de surzi are multe trăsături culturale comune pe care le menţionăm mai jos. a avea un copil surd poate insemna o pedeapsă divină iar acesta este ascuns în casă. adulţii surzi simt o mare responsabilitate în educarea şi culturalizarea viitorilor membri ai comunităţii lor. unde un professor itinerant vine în locuinţa acestor familii şi începe predarea limbajului gestual la aceste familii cât mai devreme după constatarea medicului că copilul este surd. cu ajutorul unor interpreţi şi la noi. neavând acces la educaţie şi limbaj. în special cele din Scandinavia. părinţii surzi se bucură că au un copil surd. Este de aşteptat ca surzii să informeze. În multe comunităţi. dar ele reprezintă credinţe şi atitudini ce orientează comportamentul personal şi deciziile politice. În ciuda acestei diversităţi. profesori. cu tot felul de detalii. Astfel. au o tradiţie privind activităţile de intervenţie timpurie. Persoanelor surde le place să facă cunoscută informaţia pe mai multe nivele. este imposibil să generalizăm cu privire la toţi . Variaţia foarte largă privind accesul la educaţie şi la posibilităţile profesionale ale surzilor determină variaţia profilurilor profesionale ale acestor persoane. bolile Adesea se ajunge la neînţelegeri şi 20 . cum ar fi căsătoria. anumite ţări.

ei mai stau la discuţii. de pildă.conversaţia” dintre surzi pe teme comune. este suficient să-i pronunţe numele. Când un auzitor (A) prezintă un alt auzitor (B) unei alte persoane auzitoare (C). dacă are copii. când o persoană surdă (A) prezintă altei persoane surde (B) o persoană surdă (C) are loc următorul proces: se dactilează numele persoanei (C) concomitent cu pronunţarea numelui. În timp ce se află în mijlocul de transport. urmat de căutarea hainelor concomitent cu discutarea planurilor unei noi întâlniri. a scris chiar o carte întitulată „Cartea semnelor de nume” unde a scos în evidenţă că există două clase de semne de nume. De obicei. După consumarea ei. la surzi procesul este ceva mai complex. pe care am numit-o . grupurile se despart conform unui tipic şi se succed în mai multe etape. după consumarea evenimentului. Semnele descriptive. O cercetătoare surdă din SUA. ce poate scoate în evidenţă personalitatea sa.lipsă de productivitate.participarea la unele petreceri. În mijlocul de transport. cine a fost profesorul diriginte. data şi locul întâlnirii se stabilesc cu mult timp înainte deoarece organizatorii surzi doresc să se ocupe de cele mai mici detalii. Discuţiile continuă pe scări spre mijlocul de transport public sau propriu. . Grupurile care stau in apropiere se întâlnesc şi se deplasează împreună la petrecere. unde a absolvit şcoala generală şi profesională. date privind cartierul unde locuieşte. există un „la revedere”. discuţiile continuă până la coborâre.distanţă culturală”. . In primul rând..” Putem crede că acea persoană este rea. Urmează o strângere de mână şi are loc conversaţia. deşi ea doreşte să fie sinceră ca să nu perturbe activitatea noastră. Însă. Aproape invariabil. surzii întârzie la întâlnirile programate precum şi la evenimentele publice.Persoanele surde au nu numai un nume propriu ci şi un „semn de nume”.a. nu vrea să colaboreze. iar gazda conduce musafirii până îi vede plecaţi în siguranţă.. Sam Suppala (1992). Abia după acest proces de prezentare are loc . Precizăm că acordarea unui semn de nume este legată de un semn caracteristic persoanei surde. persoanele surde îşi flutură mâinile la cei rămaşi. bătaia uşoară pe umăr (pentru a atrage atenţia) . se referă la aspectul sau comportamentul unei 21 . Explicaţia acestor întârzieri constă în faptul că această colectivitate se bazează pe contactul personal în păstrarea relaţiilor sociale datorită dificultăţilor de menţinere a legăturii prin telefon. În schimb. mai des folosite. cu cine a fost coleg de clasă. In cultura surzilor sunt unele elemente diferite care pot deranja pe unii auzitori nefamiliarizaţi.Nu am timp. fax sau computer. se prezintă semnul de nume. invitaţiile se fac in scris şi rareori prin telefon. De pildă. are un anumit tipic în desfăşurarea lor.modul de prezentare. cerem ceva cuiva şi răspunsul poate fi: . de obicei împreună cu prietenii cu care au venit şi care locuiesc în aceeaşi zonă. ce profesie are şi unde lucrează ş. De pildă. Mai întâi.. contactul vizual prelungit (pentru a citi de pe buze). se oferă alte detalii cum ar fi starea civilă. cele pur descriptive şi cele care includ o formă a mâinii ce corespunde unei dactileme care reprezintă iniţiala numelui persoanei denumite.

şi auzitorii care învaţă limbajul gestual sau care vin mai des în contact cu colectivitatea de surzi. În timp ce unul este folosit în familie. 22 . volănaşe. oamenii din afara comunităţii de surzi. În Finlanda unii părinţi surzi dau copiilor lor un semn de nume chiar imediat după naştere. Acest semn de nume este făcut cunoscut la rude.. la locul de muncă şi al treilea în alt context. cineva care zâmbeşte întotdeauna poate primi un semn de nume ca . pot să primească semne de nume. el nu are de obicei un semn de nume. Unii oameni pot avea un semn de nume care este folosit în situaţii oficiale şi altul care poate fi legat de o poreclă din limbajul verbal care nu este indicat să se folosească în situaţii oficiale. De asemenea.floare”. cum ar fi : -o caracteristică fizică exterioară (păr buclat. La fel este cazul pentru nume ca Peşte. Forma unui semn de nume poate fi influenţată de ceva comun celui care primeşte acest semn. la urmele lăsate de un accident de exemplu. -un obiect de îmbrăcăminte (tricou cu dungi. vecini.zâmbăreţul”). un tic (de ex. -o componentă a numelui oficial. se poate schimba semnul de nume. Motivul schimbării poate fi că pot apare două persoane cu acelaşi semn de nume în aceeaşi colectivitate de surzi sau în acelaşi loc de muncă. prieteni în acelaşi timp cu înregistrarea numelui oficial. În afară de aceasta.). dând informaţii prezentate codificat despre cultura şi limbajul acelei persoane. sportivi fruntaşi. -o trăsătură de caracter. care a intrat mai târziu în colectivitate sau care este mai puţin cunoscută. semnul de nume poate fi .persoane. pot să primească un semn de nume caracteristic. Uneori acest semn de nume este gesticulat primul şi după aceea urmează dactilarea numelui oficial. Ursu. Semnul de nume se poate schimba în cursul vieţii purtătorului. În scopul evitării confuziei. o cicatrice etc. Când un copil surd vine pentru prima dată la o şcoală de surzi. politicieni etc. de obicei la persoana mai tânără. de pildă. Se pare că nu există o legătură strânsă între semnul de nume şi genul unei persoane. etc. dacă numele este FLOAREA. De ex. o gropiţă. un semn din naştere. Pisică etc. Doi oameni care nu se cunosc unul pe altul şi care se întâlnesc pentru prima dată se prezintă ei înşişi atît după numele oficial cât şi după semnul de nume.. astfel că acelaşi semn de nume se poate acorda atât la femei cât şi la bărbaţi. O persoană poate avea mai multe semne de nume. Acest semn îl va primi de la colegii lui după ce învaţă limbajul gestual.). un obicei. un neg. al doilea.

a.. să nu se mişte frecvent în clasă. dactilografierea pe calculator. să nu aibă ticuri (ridicarea frecventă a ochelarilor pe nas. Amintim aici contribuţiile lui Thomas A.percepţia vizuală şi limbajul gestual sunt apreciate în mod deosebit în colectivitatea surzilor.). Deanne Bray. citirea de pe buze folosirea interpreţilor.. a lui Ludwig van Beethoven în muzică.când surzii şi auzitorii interacţionează. buzele vopsite strident.. Chiar dacă are părinţi surzi şi cunoaşte foarte bine limbajul gestual. artă şi cultură.importanţa accesului vizual. Edison în sfera descoperirilor ştiinţifice.modificat”. în cinematografie şi teatru ş. a gândi şi a vorbi ca o persoană auzitoare este minunat pentru un auzitor dar în cultura surzilor dacă o persoană surdă gândeşte şi vorbeşte ca un auzitor.atitudinea faţă de metodele de educaţie diferă. o dată cu intensificarea mişcărilor pentru drepturile persoanelor surde. La acest fapt a contribuit efortul unor surzi ambiţioşi de a urma studii superioare şi de a se afirma în lumea ştiinţei. La fel va fi cazul altor persoane surde care adoptă valorile culturale ale auzitorilor şi îi privesc „de sus” pe semenii lor surzi. In timp ce majoritatea auzitorilor folosesc metode orale sau un limbaj gestual . De asemenea. ..a. . Marlee Matlin ş. a lui Emanuelle Laborât.a. Este esenţial ca persoana surdă sa vadă în mod confortabil pe cel care vorbeşte. să nu aibă unghiile prea mari sau vopsite în diferite culori. scuturarea unei scame imaginare de pe haină. Surzii sunt convinşi că un auzitor nu va obţine niciodată o identitate similară cu a unei persoane surde chiar dacă a trăit toată viaţa în mijlocul colectivităţii lor. persoanei auzitoare îi va lipsi experienţa vieţii ca persoană surdă în societatea auzitorilor.. s-a dezvoltat şi conştiinţa demnităţii şi a valorilor personale. 23 . machiaj excesiv. cu toţi elevii din ţara noastră. mutarea frecventă de pe un picior pe altul ş. . profesorul nu trebuie să fie îmbrăcat după ultima modă sau cu haine viu colorate. există mai multe modalităţi în care poate avea loc comunicarea. Astfel. surzii militează pentru folosirea unor metode manuale şi a unui limbaj gestual . fără exagerări sau .curat”. Se cunosc multe cazuri de persoane surde care au adus contribuţii importante în ştiinţă.inovaţii”. . care include frecventarea unei şcoli speciale cu internat şi confruntarea cu diversele prejudecăţi ale acestei societăţi faţă de surzi. a lui Goya în pictură. coafură extravagantă bijuterii prea multe etc.faptul de a fi surd este mult apreciat. nu se va bucura de aceeaşi apreciere în cadrul colectivităţii de surzi. De asemenea. surzii îşi adaptează vocabularul şi modul de a vorbi în funcţie de abilităţile auzitorului. pe care încercăm să îl eleborăm cu ajutorul dvs. Metodele de comunicare între surzi şi auzitori pot include note scrise. ea trebuie aşezată în bancă în aşa fel ca să-l vadă atât pe profesor cât şi pe colegii care sunt ascultaţi în clasă. De aici rezultă necesitatea de a se folosi un limbaj gestual comun. Profesorul nu trebuie să stea cu spatele la sursa de lumină. În acest sens. unitar.

Sunt inadecvate şi chiar ofensatoare aluziile la discuţiile vagi pe care le folosesc unele persoane pentru a părea politicoase. este curând exclus din serviciu. persoanele surde nu folosesc un stil de comunicare directă tot timpul. . Auzitorii pot deveni nerăbdători faţă de lipsa de decizie a colegilor surzi. În cazul în care persoanele surde lucrează într-o unitate împreună cu persoane auzitoare au nevoie de ceva mai mult timp pentru a se hotărâ care din variante este în cel mai bun interes al lor. Acest comportament. deoarece el asigură ocazii mai multe de comunicare cu alţii. bazată pe experienţa din trecut cu auzitorii. al căror interes iniţial faţă de limbajul gestual a scăzut cu timpul. o schimbare în aspectul acelei persoane. colaborarea. pierderea de timp. dar sunt unele situaţii unde acest stil este de aşteptat şi mult apreciat. afilierea. aceasta este apreciată şi încurajată. la club 24 . se consideră a fi nepoliticos şi se recomandă ca aceste conversaţii particulare să aibă loc în afara Asociaţiei sau în alte spaţii unde nu se află alte persoane surde. fie pozitivă sau negativă.orientarea spre grup. De obicei.a. De obicei.lipsa de deschidere spre alte persoane.lipsa de hotărâre. va fi comentată. Ei simt plăcere şi confort în a petrece timpul cu alte persoane surde. cei mai mulţi surzi consideră a fi de importanţă mai mare necesităţile. persoanele surde discută cu alte persoane surde înainte de a lua o decizie.masă rotundă” este recomandabil să nu se pună vaze cu flori. După ce salută un prieten apropiat. Ei tind să aprecieze sprijinul dat altora ca ei şi să constituie un front unit în faţa opresiunilor şi a concepţiilor greşite din partea auzitorilor. Ca membri ai unei culturi colective. izolarea. de faţă cu alte persoane surde. surzii sunt bucuroşi că auzitorii învaţă limbajul gestual. Dacă această schimbare este pozitivă. . cum ar fi schimbarea profesiunii. cum ar fi funcţionari. se fac comentarii în direcţia oferirii unui ajutor pentru îndreptare. ornamentale sau nu. preocupările şi interesele grupului. loialitatea. .vorbirea directă. A vorbi în secret. închiderea în cadrul grupului sunt câteva atitudini negative. surzii pot prezenta o răceală faţă de noii gesticulatori. asociat cu frecvente consultări cu persoanele auzitoare. care pot împiedica vizibilitatea. fără gesturi.. De obicei. fără introduceri diplomatice. având deplin acces la comunicare prin limbajul gestual. Un obicei în cultura surzilor este preferinţa de a discuta direct şi sincer. Un preşedinte de asociaţie de surzi care ia decizii de capul său fără a se consulta cu restul grupului.Cu ocazia unei întâlniri la o . În acelaşi timp. doctori ş. În mod normal. Dacă schimbarea este negativă. . poliţişti. . Obiceiul de a comunica cu claritate este prezent în literatura cu şi despre surzi şi în povestirile care sunt bogate în amănunte. poate fi văzut ca o manifestare de slăbiciune a persoanelor surde.tendinţa spre consultare.

a. De asemenea. Este de aşteptat ca surzii să informeze.a. vor spune deschis altora ca să se ferească. . .se formează grupuleţe care discută lejer prin semne şi oricine este liber să asiste. poate fi considerat nepoliticos. cum ar fi căsătoria. Acest lucru este apreciat deoarece surzii nu au acces la informaţiile din presă. pe prieteni în legătură cu schimbările semnificative din viaţa lor sau a cunoştinţelor comune. de curând pensionarii surzi de la filiala Bucureşti vin marţea de dimineaţă şi astfel este posibil să se prezinte informări canalizate pe interesul lor.a.banii nu constituie un subiect .). bolilor venerice ş. astfel că fiecare învaţă din experienţa altora. bolile .a.tabu” în cultura surzilor. ale hepatitei.. social sau cultural ş. cum să tratezi cu un vânzător de maşini. „Ce intervenţii au mai făcut preşedinţii noştri ?” ş. divorţul. Se discută mult în grupul de surzi despre cum să faci cumpărături ample.Persoanelor surde le place să facă cunoscută informaţia pe mai multe nivele. 25 . politică sau pur şi simplu de ordin informativ general. unele măsuri de întrajutorare ş. „S-a modificat legislaţia acolo unde sa greşit?”. Mai nou. cum să facă economii ca să le ajungă pensia. cum ar fi prezenţa unei busculade în trafic. să intervină acolo unde este oportun cu sugestii sau sfaturi. In unele filiale s-a permanentizat obiceiul de a se prezenta informări saptămânale de către preşedinţi. date despre unii lideri importanţi din alte ţări şi realizările lor. poate fi considerată inadecvată (în special la masă).Unele aspecte pot fi considerate . Un nivel este cel în care se dau informaţii generale care afectează pe mai mulţi surzi. cei care au călătorit în străinătate şi au avut necazuri.tabu”. radio ş.a. Procedurile şi simptomele medicale ale unor boli sunt descrise în amănunt pentru a împărtăşi experienţa de viaţă şi pentru a-i educa pe alţii care ar putea să nu fie atenţi şi să se îmbolnăvească (semne ale diabetului. . A întreba pe cineva în mod direct cu câţi bani a cumpărat o maşină sau o casă.informaţia este oferită cu detalii. cu tot felul de detalii. Când surzii se întâlnesc întâmplător se întreabă: „Ce mai este nou la club?. existenţa unei istorii proprii cu numele celor care au fondat filialele şi au adus contribuţii pe plan sportiv. In afară de faptul că se bucură de a fi împreună. Sunt mult apreciate informările care se fac la club pe linie socială.. de ce a divorţat. medicamente.Se manifestă cu acuitate la persoanele surde de orice vârstă dorinţa de a obţine informaţii legate de colectivitatea de surzi din ţara noastră şi din alte ţări cum ar fi noutatea şi diversitatea activităţile programate la club. a face o descriere grafică a funcţiilor corpului sau a comportamentului în baie. de ce nu poate avea copii. „Ce facilităţi s-au mai obţinut?”.a. La fel. cum să cumperi ceva avantajos ş. „Ce s-a discutat în ultima şedinţă de Consiliu sau de Birou Executiv?”. pensionarii surzi discută despre sănătate.

De pildă. .persoanele surde tind să-şi controleze propriile vieţi. flecăreala constituie o caracteristică a acestei comunităţi de surzi. pentru ca vorbitorii să treacă de la şi spre podium. ei consideră că sunt cei mai în măsură să manevreze politica privind educaţia propriilor copii surzi.. unde participă mai mulţi surzi.a. Acest lucru cere uneori pauze mai lungi. sănătate. Auzitorii caută să restrângă tot mai mult numărul de persoane surde din societate.. dominanţa acestei identităţi a surzilor va atenua diferenţele de vârstă. lângă o fereastră luminată puternic. asigurându-se că nimeni nu va sta în contra lumină. persoanele care doresc să spună ceva. . ca într-o adevărată familie. de asemenea. incluziunea surzilor în şcolile de masă. de rezistenţă.în familie. contactul fizic. .) . Faţă de aceste . deoarece comunicarea rămâne cea mai semnificativă barieră în calea integrării sociale. este necesar să fie prezenţi interpreţi în limbajul gestual. Unii auzitori încep să se dea deoparte când sunt întrebaţi în legătură cu detalii ale vieţii private. făcând apel la tot felul de soluţii. surzii aleg cu grijă masa. de acordare a ajutorului reciproc. Sunt personae care vor să fie independente. Nu demult a existat şi soluţia exterminării a zeci de mii de surzi în camerele de gazare fasciste. să fie independente şi mândre.. valori care promovează unitatea marii familii a surzilor.a. Dacă auzitorii se confesează unei persoane surde cunoscute. intervenţii genetice ş. deoarece lumina este cea mai bună iar camera este mai mică. La restaurant. clasă socială sau de altă natură care sunt mai evidente în societatea auzitorilor. de a se îmbrăca modest în afara ocaziilor oficiale. bucătăria este camera de discuţie preferată de surzi. Întrebări referitoare la starea lor civilă. pentru ca să poată fi văzute fără efort. cum vom vedea mai departe.dacă persoanele surde se află la o . să nu se mire că în curând veştile se vor răspândi curând în toată comunitatea de surzi dacă nu cer ca acea informaţie să rămână confidenţială. Cu toate că colectivitatea surzilor este o familie foarte eterogenă. ci doresc să fie consideraţi o minoritate culturală şi lingvistică. Sunt apreciate. un respect pentru persoanele în vârstă şi pentru realizările lor. de a se vizita unii pe alţii. Cei mai mulţi nu vor să se identifice cu persoanele cu handicap. Dacă vorbesc auzitori. familiaritatea. sunt rugate să se urce pe un podium. Deosebit de importante sunt legăturile cu şcoala-internat iar 26 .masă rotundă” este necesar să fie înlăturate toate obstacolele care împiedică vizibilitatea (vaze cu flori. Există aici o preferinţă pentru deciziile luate în grup. diferite ornamente sau aranjamente florale ş.iniţiative” comunitatea surzilor manifestă o atitudine contrară.lipsa de intimitate.la o conferinţă. salariu pot părea cel puţin nepoliticoase. plăcerea de a fi împreună. chirurgia implantului cohlear. printre care enumerăm desfiinţarea şcolilor cu internat.

studenţii surzi au adoptat ca motto cuvintele lui Jesse Jackson. el fiind considerat un dar pentru familiile de surzi deoarece el poate transmite mai departe moştenirea lor culturală. duminică. Universitatea a fost forţată să se închidă. Studenţii au formulat patru cereri pe care le-au supus spre satisfacere consiliului înainte de a deschide campusul. Uneori surzii reuşesc să învingă. Aici surzii şi-au petrecut cea mai mare parte a copilăriei şi tinereţii lor. cadre didactice şi foşti studenţi care au organizat un marş de protest spre hotelul unde erau cazaţi membrii consiliului pentru a le cere explicaţii. fost candidat la Preşedinţia Statelor Unite „Problema nu este că studenţii nu aud . doi dintre candidaţi erau surzi. singura instituţie de învăţământ superior de arte liberale exclusiv pentru surzi. de multe ori. şi-au făcut prieteni şi chiar şi-au ales partenerul de viaţă. deoarece ea a fost adevărata casă in afara vacanţelor şcolare şi. unul cu doctorat în psihologie (I. fiu al unei familii de surzi. Şcoala pentru surzi are semnificaţii mai profunde. căsătoria lor cu un auzitor este privită cu suspiciune. format din 17 auzitori şi 4 surzi a finalizat selecţia celor trei candidaţi pentru funcţia de preşedinte al Universităţii. Se apreciază apariţia unui copil surd în familie. Pentru prima dată în istoria Universităţii Gallaudet. Singurul candidat auzitor provenea de la altă universitate şi nu avea cunoştinţe despre surzi sau despre limbajul gestual. Putem aminti aici un episod semnificativ petrecut pe tărâmul politicii surzilor americani care au dorit şi au impus ca preşedinte al Universităţii Gallaudet o persoană surdă. În cadrul acţiunii lor. director al unei şcoli de surzi. Într-o zi de sâmbătă din luna martie a anului 1988 s-a anunţat că consiliul de conducere al Universităţii. Luni.absolvenţii lor se referă la şcoala absolvită de cîte ori fac cunoştinţă cu alte persoane surde. In ciuda acestor lipsuri.. când părinţii lor „uitau” să-i mai ia acasă. Răspunsul dat de preşedintele consiliului a fost „candidatul surd n-a fost ales deoarece surzii nu sunt capabili să acţioneze în lumea auzitorilor”. Această alegere i-a şocat pe mulţi astfel că a doua zi. Aceştia solicitau : 1) consiliul să anuleze decizia şi să numească un 27 . candidatul auzitor a fost ales de către consiliu. s-a format un mic grup de studenţi surzi. pentru unii chiar şi în timpul vacanţelor. King Jordan) iar celălalt. unele posturi de conducere sau să ia decizii în probleme legate de viaţa lor.ci că lumea auzitorilor nu-i ascultă” Cuvintele din „motto-ul” de mai sus reflectă foarte bine concepţia pe care o au majoritatea auzitorilor când este vorba ca surzii să obţină unele drepturi legitime.. sutele de angajaţi ai Universităţii Gallaudet au găsit porţile încuiate de studenţi. Intrucât majoritatea surzilor se căsătoresc între ei. Acest răspuns a încins situaţia deja volatilă şi a fost speculat de ziarele americane. aşa cum s-a întâmplat cu ocazia numirii unui preşedinte surd la conducerea Universităţii Gallaudet. doctor în pedagogie.

Greg Hlibok. plus o ploaie de telefoane. Spre seară candidatul auzitor s-a retras. Chiar unii membri ai Congresului stăteau pe treptele Capitoliului pentru a se adresa participanţilor la marş.000 dolari la cauza lor. să elaboreze planuri şi să urmărească evoluţia lui. acum).000 de participanţi din toată ţara. a apărut pe postul de televiziune ABC împreună cu candidatul auzitor şi cu actriţa surdă de film Marlee Matlin. consiliul s-a întâlnit cu o delegaţie a studenţilor şi a refuzat toate cererile. In acea seară. unul din liderii studenţilor. Participanţii fluturau pancarte iar pe un panou uriaş agăţat de clădirea Muzeului AfroAmerican era scris „Totuşi. cu preocupările faţă de surzi iar simplul adevăr legat de surzi pe care noi trebuie să-l acceptăm este că surzii au dreptul la demnitate şi la respect”. sute de studenţi şi suporterii lor s-au adunat pe campus. care a atras peste 3. Muncitorii de pe traseu au oprit lucrul şi fluturau batiste de la ferestre către studenţi. S-a format un comitet de coordonare care să supravegheze protestul. Automobilele şi camioanele claxonau. Au venit chiar autobuze încărcate cu părinţi ai elevilor surzi împreună cu copiii lor. 3) numărul de membri surzi în noul consiliu trebuie să fie mai mare de jumătate din numărul total de membri şi 4) să nu aibă loc sancţiuni asupra protestanţilor. now” (Preşedinte surd. Personalul didactic de la Gallaudet a votat. studenţii surzi şi personalul didactic s-au întâlnit cu unii membri ai Congresului. membrii consiliului sau întors la Washington pentru a alege un nou preşedinte şi a analiza cererile studenţilor. Între timp. care au fost de partea lor. Marţi. 2) să se retragă din funcţie preşedintele consiliului. Toţi cei trei candidaţi de atunci la preşedinţia SUA au trimis scrisori de sprijin studenţilor. să sprijine solicitările studenţilor. recunoscând dreptatea cauzei surzilor. scrisori şi telegrame de sprijin. 28 . Sâmbătă.preşedinte surd. Această emisiune a atras mult sprijin pentru cauza studenţilor şi a adus contribuţii de peste 20. Protestatarii s-au adunat pe stadion şi au aruncat afişe cu portretele preşedintelui consiliului şi ale candidatului auzitor. Astfel hotărârea şi comportamentul studenţilor în lupta lor au câştigat multe aprecieri. în marea lor majoritate. la un picnic. Vineri a avut loc un marş spre Capitoliu. În această situaţie studenţii au organizat o mişcare cunoscută sub numele „Deaf president. noi avem un vis”. Un senator a afirmat „Voi aţi promovat educarea oamenilor în legătură cu surditatea. In toate şcolile de surzi din SUA au avut loc marşuri. Miercuri şi joi conducătorii naţionali ai asociaţiilor de surzi. unde s-au ţinut cuvântări şi şedinţe strategice. S-a format un centru de comunicaţii şi o echipă de interpreţi care să-i informeze pe reporterii de la radio şi TV în legătură cu acţiunile care au loc.

ingineri. etc. Fructele acestui activism al studenţilor au fost bogate. cu ocazia unor concursuri de desen. care a generat o aniversare mondială numită „Deaf way I” . Cauza acestei situaţii este ceva mai complexă şi nu ţine numai de prejudecata unor angajatori ci şi de nivelul scăzut de educaţie sau de pregătire profesională a unor persoane surde.. Milioane de americani au devenit mai conştienţi de colectivitatea surzilor şi de limbajul lor. Au avut loc expoziţii de sculptură. tehnicieni dentari. 2000. Nu au avut loc represalii şi s-au acceptat toate solicitările studenţilor. dansuri. Când cineva intră într-un club social al surzilor poate să observe o mare diversitate în rândul persoanelor participante. vizionări de filme şi de casete video ş. Cu toate că marea majoritate a surzilor au obţinut o calificare profesională. Această „revoluţie” a fost înainte de toate o reafirmare a culturii surzilor. Desigur. mulţi dintre aceştia prestează munci sub nivelul calificării lor. din care menţionăm aici doar pe cele mai frapante. de Crăciun.000 de surzi din toate ţările. S-a înfiinţat o nouă specializare studii legate de surditate. Tonya M. inclusiv savanţi. J. la care au participat peste 5. mai ales prin felul de a se îmbrăca sau de a vorbi. care a avut loc în 1989. restauratori de opere de artă. Fostul preşedinte al consiliului s-a retras.The Deaf Way II Anthology. doamna Carmen Criştiu a obţinut o sponsorizare din partea Radio-Romania Actualităţi şi a participat cu poezii şi proză la secţiunea „literatură”. Sub aspectul situaţiei economice sau sociale dobândite prin exercitarea unei profesiuni. de pictură. S-a format un nou consiliu unde membrii surzi alcătuiau majoritatea. s-au adoptat noi măsuri în favoarea surzilor şi s-a obţinut o mai mare toleranţă faţă de limbajul gestual. Astfel.a. sau de dorinţa multor surzi de a obţine venituri mari cu eforturi 29 . această diversitate este prezentă şi la persoanele auzitoare însă dorim să o evidenţiem în rândurile de mai jos pentru a fi mai bine cunoscute de auzitori. piese de teatru. artişti plastici. spectacole de pantomimă. unii fiind profesori în şcolile pentru surzi.King Jordan. Stremlau editor. întâlnim atât nou născuţi purtaţi în braţele părinţilor cât şi octogenari sprijiniţi de bastoane sau de alte persoane mai tinere. se observă diferenţe semnificative. conferinţe. Copiii sunt fie auzitori cu părinţi surzi sau copii surzi cu părinţi auzitori care vin mai ales la evenimente dedicate copiilor de ziua lor.Duminică. Astfel. Universitatea Gallaudet a angajat mai mulţi surzi la toate nivelurile. de recitări de poezii sau de pregătire pentru a participa la unele manifestări interne sau internaţionale.(. Toate contribuţiile literaţilor surzi au fost incluse într-o antologie a scriitorilor surzi printre care este şi reprezentanta noastră Carmen Criştiu. Gallaudet University Press. membrii consiliului au anunţat că al 7-lea preşedinte al Universităţii Gallaudet şi primul preşedinte surd va fi dr. artişti şi lideri politici. programatori de calculatoare. designeri. A Literary Collection by Deaf and Hard of hearing Writers”. asistenţi sociali. Manifestarea s-a bucurat de un deosebit succes astfel că în anul 2000 a avut loc a doua ediţie numită „Deaf way II” la care au participat şi unii membri surzi din ţara noastră. sub aspectul vârstei.

În funcţie de momentul pierderii auzului. Cei cu resturi de auz pot să poarte proteze care sunt fie ascunse sub o şuviţă de păr sau purtate cu nonşalanţă de cei care nu se ruşinează de deficienţa lor auditivă. Interesele celor care vin la club pot fi la fel de diferite ca şi persoanele respective. Mulţi surzi sunt şomeri şi caută de lucru iar 30 . unii angajatorii se eschivează de la plata unor penalizări prevăzute de lege iar alţii preferă să le plătească decât să angajeze persoane cu handicap auditiv. un limbaj purtător de valori şi de cultură.minime încă de la ieşirea de pe băncile şcolii. Printre persoanele surde întâlnim adesea şi auzitori. de lipsa unor materiale pe care să se facă practica ş. aceştia fiind mai ales copii ai părinţilor surzi. De asemenea. În timp ce unii gesticulează de zor în limbajul cu care se simt cel mai confortabil. ceea ce oglindeşte fidel modalitatea de instruire oralistă sau gestuală de care au beneficiat aceste persoane în primii ani de după pierderea auzului. noi trebuie să ne conentrăm mai mult pe elementele ce-i unesc nu pe cele ce-i separă. Această diversitate lingvistică a fost remarcată şi de Helga Stevens la recent încheiatul Congres Mondial al FMS care a avut loc la Montreal în 2003. Autoarea subliniază dreptul copiilor surzi de a fi educaţi în limbaj gestual şi faptul că aceştia sunt împiedicaţi să înveţe de timpuriu acest limbaj sau să comunice în limbaj gestual. alţii comunică prin labiolectură. identificarea cu valorile specifice acestei colectivităţi. de mijloacele materiale precare ale şcolii. fond etnic. Alte cauze ale nivelului scăzut de angajare ţin de modul deficitar în care se face formarea profesională. prin aceasta frânându-se dezvoltarea plenară a potenţialului lor uman. unii au o vorbire inteligibilă (dacă au pierdut auzul după ce au învăţat să vorbească).Trebuie să menţionăm aici că pentru a fi acceptat de comunitatea de surzi nu se ia în considerare gradul sau gravitatea pierderii de auz ci gradul de acceptare a limbajului şi culturii surzilor.a. Alţi autori. alţii vin să-i informeze pe semenii lor în legătură cu evenimentele sociale. cum ar fi Tove-Skutnabb-Kangas numeşte chiar genocid lingvistic împiedicarea copiilor surzi de a învăţa în limbajul lor natural. Prin aceste condiţii. Unii vin să se informeze. surzii se bucură de premiile pe care le-au obţinut cu echipa lor şi doresc să le facă cunoscute în comunitate şi să primească aprecieri. etc. se observă o mare diversitate care se reflectă în preferinţa acestor persoane de a folosi preponderent limbajul gestual sau verbal. Sub aspectul gravităţii pierderii auzului. printre aceştia fiind tot mai mulţi studenţi sau persoane interesate să devină interpreţi. alţii abia pot să pronunţe câteva sunete cu toate eforturile depuse de „demutizatori” în şcoală. a necunoaşterii suficiente a pregătirii profesionale a surzilor sau din alte motive. prieteni ai acestora sau unii profesori din şcolile de surzi care doresc să facă mai mult pentru promovarea socială a elevilor lor. De multe ori angajatorii oferă locuri de muncă pentru surzi prin Bursele locurilor de muncă special organizate dar acestea nu se ocupă de către cei vizaţi din cauza cerinţelor formulate. Cu toate că surzii se deosebesc între ei prin disabilitate. sportive sau culturale care au avut sau care vor avea loc în cadrul asociaţiei.

se salută sau se sărută ca într-o mare familie. cu dezinvoltură. tind să folosească o gramatică diferită de cea folosită de auzitori. Momentan nu ne punem problema care ordine a gesturilor trebuie să o considerăm corectă. neprotocolară. unii copii surzi cu părinţi surzi şi cei care au învăţat limbajul gestual de timpuriu. cu gramatica limbajului verbal. nu sunt prea mulţi surzi care se înghesuie să se angajeze. Pe de altă parte. aceste persoane sunt însoţite la club deoarece au nevoi speciale pe care le cunosc doar cei mai apropiaţi acestora. deficienţele motorii sau mentale. Astfel. în funcţie de abilităţile lingvistice în limbajul gestual ale 31 . o gramatică vizuală în care cuvintele-gesturi au ordinea corespunzătoare importanţei acestora în cadrul mesajului. se pot întâlni în comunitatea de surzi şi persoane surde cu alte afecţiuni asociate surdităţii cum ar fi surdocecitatea. dacă nu identică. Unii lingvişti (Woodward. cea a importanţei gesturilor în cadrul mesajului vizual sau ordinea gramaticală folosită în linbajul verbal.. Deşi mult mai reduse ca număr. faptul că toţi îi cunosc pe ceilalţi. Şi de multe ori reuşesc. Cea mai importantă variabilă asupra căreia dorim să insistăm aici este marea diversitate a limbajului gestual ce poate fi întâlnită în colectivitatea surzilor. deschis. Menţionăm aici că deşi se oferă locuri de muncă potrivit calificării lor. chiar şi persoanele surde care vin din altă localitate sau din altă ţară. oricine putând să asiste sau să-şi spună părerea fără să fie înlăturat. Vizitatorii străini se bucură de o atenţie mai mare fiind trataţi cu ospitalitate şi rugaţi să povestească cum este în ţara lor.. 1973) au constatat că această diversitate este sistematică şi este legată de condiţiile în care vorbitorul a dobândit limbajul gestual. ce drepturi au surzii de acolo. Ceea ce frapează imediat este îmbrăcămintea simplă. copiii surzi cu părinţi auzitori precum şi cei care au învăţat mai târziu limbajul gestual folosesc o gramatică mai apropiată. lejeră care este purtată de obicei la aceste întruniri ale comunităţii surzilor. Astfel. inclusiv prin „Bursele locurilor de muncă” special organizate cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap. Aproape toate discuţiile se poartă în limbaj gestual. De obicei. Cel mai important este să se folosească un limbaj gestual cât mai natural iar ordinea gesturilor să fie cea acceptată de persoanele aflate în dialog.colegii lor surzi îi pot ajuta când află un loc liber în cadrul intreprinderii unde lucrează. mobilizând la această acţiune pe toţi salariaţii din filialele teritoriale.” au destule lacune ce reflectă nu numai un formalism sau o „evadare” de la plata obligaţiilor fiscale care sperăm că vor fi eliminate cât mai curând. cum trăiesc ei. Surzii sunt conştienţi că persoanele auzitoare au dificultăţi de invăţare a limbajului gestual dar apreciază interesul manifestat pentru învăţarea şi folosirea acestuia. Aceste informaţii sunt preluate de liderii surzi locali care fac presiuni asupra autorităţilor autohtone pentru a obţine aceleaşi facilităţi prin intermediul asociaţiilor lor. Toţi se simt la club „ca acasă”. la care Asociaţia Naţională a Surzilor din Romania şi-a acordat tot sprijinul. De fapt şi aceste „Burse.

apropiind-o de ordinea cuvintelor din limbajul verbal când se adresează unor persoane care nu cunosc prea bine limbajul gesturilor. În afară de contribuţia familiei şi a influenţei educaţionale. Putem vorbi aici de o influenţă semnificativă a limbajului verbal asupra celui gestual.persoanei auzitoare. fapt evidenţiat cu ocazia alegerilor pe grupe. De asemenea. adică două feluri de lideri care pot avea un rol în raport de capacităţile lor. Un al 32 . Aceste persoane sunt apreciate pentru capacitatea lor de a stabili contacte acceptabile între persoanele surde şi cele auzitoare. unde indivizii şi grupurile diferă după poziţia lor. Membrii surzi apreciază mult unitatea dintre ei şi îi consideră pe ceilalţi surzi ca pe membrii unei familii dar cu grade de rudenie diferite.1996). filiale şi pe ţară. Rareori se pot strecura în rândul conducerii comunităţii surzilor persoane care să nu întrunească cerinţele menţionate. Explicaţia constă în faptul că limbajul gestual nu este o simplă reproducere a cuvintelor dintr-o limbă ci o exprimare culturală a unui obiect în funcţie de utilitatea sau forma lui. Dacă extindem această idee la surzii proveniţi din ţări diferite care au aceeaşi limbă naţională vom constata acelaşi lucru. regiunea geografică de unde provine persoana surdă va contribui în mod semnificativ la diversitatea lingvistică din comunitatea surzilor prin gramatica şi coloritul local al vocabularului folosit. Este evident. Desigur. în special. aceste forme ale diversităţii limbajului gestual sunt valabile şi în cazul limbajului verbal. pronunţarea fără voce a cuvintelor gesticulate. acţionând ca mediatori între cele două culturi. de priceperile lingvistice ale partenerilor la conversaţie. după ce au învăţat limbajul verbal. că vom avea semnegesturi diferite pentru o listă de cuvinte identice pe care o putem da la grupuri de surzi proveniţi din zone geografice diferite ale ţării. Un prim grup ar putea fi format din surzi care s-au născut auzitori dar au asurzit pe parcurs. putem constata că în mediul surzilor există şi o diversitate verticală. În acest context putem menţiona o anumită diversitate orizontală în grupul surzilor (H. respectul şi aprecierea celorlalţi. Woodward (1973) a explicat acest lucru prin existenţa unor „semne de contact” care se schimbă în funcţie de natura situaţiei de contact şi. ce poate fi însoţit de o pantomimă adecvată situaţiei. lucruri care nu prea se întâmplă des în cadrul colectivităţii de auzitori. din această perspectivă. variaţia limbajului în funcţie de caracterul mai mult sau mai puţin oficial al contextului. S-a observat că persoanele surde pot să adopte o altă varietate de limbaj gestual. Pentru acelaşi cuvânt vom avea un gest diferit. să schimbe ordinea gesturilor. adică de o stratificare în cadrul ei. Acest grup exclude pe membrii care „dau din coate” să ajungă mai repede sus fără să fi câştigat în prealabil încrederea. care poate lua şi alte forme cum ar fi dactilarea unor cuvinte mai rar folosite.Lane şi alţii. persoana surdă îşi adaptează limbajul gestual folosit în comunicarea cu aceasta.

legende.doilea grup ar putea fi alcătuit din lideri născuţi surzi de părinţi surzi care cunosc foarte bine limbajul şi cultura comunităţii de care aparţin. şi aproape nici o persoană surdă nu a ajuns să fie expert într-un limbaj verbal cu toate că unii au mult talent în scrierea de poezii sau povestiri. fabule. jocuri şi multe altele care reafirmă valorile din colectivitatea surzilor. surzii sunt mult mai dispersaţi pe tot teritoriul unei ţări astfel că prezenţa unor interpreţi este vitală. De asemenea. ONU a adoptat „Regulile Standard privind egalizarea şanselor persoanelor cu handicap” ce prevăd. sunt cunoscute mai puţin. limbajul gestual s-a dezvoltat în timp ce alte limbaje minoritare au dispărut. In timp ce copiii minorităţilor încep să înveţe limbajul verbal încă de la naştere. avocaţi. plăcut. poezii. culturale sau sociale ale surzilor s-au făcut remarcaţi prin capacităţile lor organizatorice şi au obţinut respectul şi încrederea membrilor. folosirea limbajului gestual în şcoli.a. Tipping. surzii îl învaţă abia la şcoală. anecdote. accesul la informaţie ş. un lider surd trebuie să aibă un aspect îngrijit. Literatura surzilor include aspecte din istoria lor (se organizează anual conferinţe internaţionale consacrate acestui subiect). Kyle. profesii la care alte minorităţi nu întâlnesc aproape nici un obstacol. din cauză că acestea sunt editate în perspectiva vânzării şi a obţinerii unui profit. începerea de cursuri de limbaj gestual pentru părinţii cu copii surzi. povestiri. ca pe o limbă străină. printre altele. puţini surzi ajung să ocupe în societate poziţii mai înalte ca doctori. Ca elemente specifice culturii surzilor menţionăm câteva din cele mai evidente: .lucrările literare în proză sau versuri scrise de surzi. Lane ş.a. în birourile filialelor sau să conducă echipe sportive. servicii de interpretare inclusiv la ONU şi la Parlamentul European pentru oficialii FMS sau ai Uniunii Europene a Surzilor. În orice caz. existenţa unor şcoli speciale separate pentru surzi. surzii luptă să păstreze şcolile speciale cu internat ca mijloc important de transmitere a culturii de la o generaţie la alta şi de dezvoltare a conştiinţei de sine. Însă.) au evidenţiat că fiecare minoritate lingvistică este diferită faţă de celelalte sub anumite aspecte. notari. Astfel. Una din primele activităţi ale Asociaţiilor 33 . glume. o motivaţie pusă în slujba semenilor săi şi o pricepere de a mobiliza şi de a conduce oamenii la diverse activităţi. etc. Spre deosebire de alte minorităţi care se concentrează pe o arie geografică restrânsă. Deoarece persoanele surde trăiesc în mijlocul culturii majoritare. aceasta „inoculează” propriile valori astfel că nu se poate face o demarcaţie netă între cele două culturi. Din cauză că ei pot să lucreze în şcolile de surzi. majoritatea surzilor se căsătoresc între ei în timp ce alte minorităţi îşi caută parteneri în afara grupului. piese de teatru. Nu trebuie să uităm că şi datorită activismului organizaţiilor de surzi. aşa cum există diversitate în comunitatea surzilor aşa există şi diverse puncte de vedere cu privire la locul central al limbajului gestual pentru experienţa surzilor. Unii autori (Parrott. surzii învaţă a doua limbă (a majorităţii) mult mai greu. În timp ce alte minorităţi învaţă în şcoli obişnuite.

Neremia Napocae” în anul 2002.Frunze pe ape” publicat de Carmen Cristiu cu sprijinul Fundaţiei Umanitare Bogdan. înfiinţată de Gelu Bogdan.. . Se cunoaşte că pantomima a fost practicată de persoanele surde încă de acum 5000 de ani în China sau.de surzi a fost publicarea unui dicţionar cu semnele gestuale. din lipsă de curaj sau din alte motive. unde actorii interpretează în special piese care ţin de viaţa lor. apărut în anul 1932. .) acestea nu sunt receptate aşa de uşor de surzi... înfiinţat la Bucureşti la 1 aprilie 1934. de dificultăţile legate de comunicarea cu auzitorii. cu scaune aşezate în pantă şi cu scena la nivelul podlei. de concepţiile greşite ale auzitorilor referitoare la limbajul gestual şi cultura surzilor ş.pantomima este unul din genurile cele mai accesibile persoanelor surde şi mai apreciate. apărut în anul 1938 la editura . fie din timiditate.. ş.teatrul pentru surzi. ş. . ca modalitate de distracţie a celor bogaţi sau pentru unele spectacole în pieţele publice. din spatele scenei. Motivaţia rezidă in faptul că surzii resping crearea de gesturi arbitrare şi folosirea inutilă a mâinii pentru transmiterea de semnificaţii gestuale. primul preşedinte şi membru fondator al .Răsăritul nostru”. mai recent. primul .Istoria comunităţii surzilor”(2007) şi numeroase articole publicate în reviste de specialitate ale subsemnatului Desigur.Subiectele sunt luate din viaţa reală. A fost un prolific sculptor. preşedinte al .D. Literatura scrisă de surzi prezintă subiectul cu candoare. nefinalizat.a.Leorda s-a manifestat pe multiple planuri. . sunt şi mulţi alţi surzi care scriu poezii şi încercări literare dar. In funcţie de spectatori. nu le trimit spre publicare.Cercului sportiv al SurdoMuţilor din România”. Menţionăm aici volumul de poezii . Deşi sunt abordate şi piese din dramaturgia universală (Romeo şi Julieta.. poet.Surditate şi comunicare”(2006). Sala de spectacol este mai mică.teatrul mimat.a.). la Editura . Copiii unui Dumnezeu mai mic. cele două cărţi .. Hamlet. este o variantă de teatru mult apreciat. dificultăţile de comunicare.ziar” al surdomuţilor din România. Deosebit de sensibile sunt povestirile lui Carmen Criştiu (care acum lucrează la un roman) sau poeziile Violetei Iancu.Diana” din Bucureşti. un adevărat lăcaş de cultură pentru surdo-muţi. De fapt.Asociaţiei Amicale a Surdo-Muţilor din România”.. 34 . care durează puţin timp şi reflectă aspecte critice din viaţa surzilor (scumpirea produselor in pieţe şi magazine. persoană surdă. publicist în mai multe ziare ale vremii sale şi iniţiator al primei . în Imperiul Roman.a. el fiind director şi fondator al periodicului . piesele interpretate în limbaj gestual sunt traduse la microfon sau nu. din păcate. personalitatea profesorului surd V... În literatura română cunoaştem existenţa unui roman al lui Vasile Dimitriu-Leorda (Înfrângerea destinului sau romanul unui surdo-mut).Case a tăcerii”..

sculpturile. în special dansuri populare. Pe parcurs. să nu găsească un loc de muncă. ei participând la festivaluri şi concursuri de acest gen în ţară şi în afara ei. Mişcările mâinii. să devină un dependent economic de societate. elemente mai grave decât însăşi surditatea. cu toate că. 35 . pentru memorarea coregrafiei. mai ales în primii ani de viaţă de după pierderea auzului. Ne exprimăm opinia că dacă tot mai mulţi auzitori vor cunoaşte mai îndeaproape limbajul gestual şi cultura surzilor îşi vor forma o atitudine pozitivă faţă de aceşti factori care crează marea diversitate existentă în comunitatea surzilor. aşa cum este şi cuvântul emis verbal. Poate că atunci apariţia unui copil surd nu va mai fi privită ca un accident regretabil ci ca un eveniment care le poate facilita înţelegerea umanităţii ca sumă de indivizi cu variabilitate diferită. . L. feţei şi ale corpului sunt folosite aproape inconştient în conversaţia cotidiană pentru a accentua sau a ilustra ceva care nu este prezent. Putem deduce că este de neimaginat o cultură a surzilor fără un limbaj gestual şi este dureros să vedem un copil surd care nu poate comunica prin limbajul său. Deanne Bray. Însă. în general. Ea distinge în cadrul acestui limbaj mişcările extremităţilor corpului (gesturi propriu-zise). Folosirea formelor vizuale de comunicare constituie o componentă a moştenirii naturale a fiinţelor umane. În lipsa acestei comunicări.fotografia şi filmul sunt genuri unde persoanele surde s-au remarcat încă de la începuturile acestor arte. (1973) înţelege prin gest orice mişcare corporală purtătoare a unei semnificaţii comunicative sau afective. dansurile populare şi moderne sunt mult apreciate de tinerii surzi. este nevoie şi de unele semne ajutătoare care să permită execuţia corectă a dansului. Dorothy Miles sau filmele mute cu legendarul Charlie Chaplin sau filmele de un comic unde se foloseau multe gesturi de către Louis de Funes. Cursul nr. pentru a dansa corect. acestea îl însoţesc permanent. Unele gesturi sunt folosite preferabil în locul limbajului verbal. mişcările muşchilor feţei (mimica) şi o combinaţie a mişcărilor menţionate mai sus (pantomima). Sunt cunoscute filmele cu personaje surde cum ar fi Marlee Matlin.Wald. desenele reflectă viziunea despre viaţă şi artă a persoanelor surde şi au un anumit specific. când părinţii săi nu vor mai fi. în funcţie de concepţia artiştilor. persoanele surde au nevoie de multe repetiţii.. aceasta din urmă fiind capabilă să se substituie vorbirii umane.picturile. există neşansa ca acest copil să nu-şi dezvolte limbajul şi gândirea. 2: Principalele momente din istoria limbajului gestual şi a educaţiei surzilor in lume.

. Deşi limbajul gestual este principalul mijloc de comunicare pentru surzi. Insă. De asemenea.. gestul instinctiv a dobândit valori noi.Wald a observat. În Roma.. limbajul sonor a devenit principalul sistem de comunicare. Spre deosebire de limbajul sonor. La evrei astfel de femei erau numite .. aceasta nu înseamnă că el a apărut deplin dezvoltat din mâinile fiecărei persoane surde. Oamenii din sudul Siciliei comunică în mare parte prin gesturi. Pentru auzitori. de pescuit sau când vorbirea sonoră nu era permisă. La alte ordine călugăreşti (pitagoreii). dansatorii religioşi hinduşi spun povestiri despre zeii lor folosind un sistem elaborat de gesturi care datează de peste trei mii de ani. nu de surzi. unde văduvele nu aveau voie să comunice verbal timp de un an ci numai prin gesturi.legământul tăcerii” era o formă de educaţie religioasă. cu aborigenii din Australia sau din Deşertul Kalahari. s-a observat că gesturile sunt folosite în raport de gradul de afectivitate al comunicării. el având aproape aceleaşi funcţii ca orice alt limbaj natural. fiind mai numeroase şi mai frecvente la copii.. limbajul gestual a devenit mijlocul principal de comunicare.piei roşii”. care au elaborat un sistem de gesturi pe care îl foloseau la adunări oficiale.ooo de semne gestuale comparativ cu cele câteva sute de mii din limbajul verbal) şi posibilităţi mai mici de combinare a lor. afirmarea şi negarea. pe bună dreptate că . etc.). aşa zişii . cu toate atributele unui limbaj real. de evidenţiere a ideilor. însoţind limbajul sonor. De pildă. Fiecare limbaj s-a format prin interacţiunea dintre persoanele surde care-l 36 . trebuie să subliniem că aceeaşi mişcare gestuală poate avea semnificaţii diferite la diferite popoare (de ex. fiind emis în mod conştient şi voluntar iar la surdomuţi s-a transformat într-un limbaj propriu. Totuşi. salutul. care au elaborat un sistem complex de gesturi care le permitea să comunice în timpul . Este de menţionat cazul tribului Warramunga din Australia. La surzi. Pentru surzii profunzi. la populaţiile tribale şi la meridionali. L. În acest context. Treptat. cel gestual are un inventar de semne de peste o sută de ori mai redus (cca 3. Încă din antichitate. gesturile sunt impregnate de o componentă culturală. Quintilian considera că gesturile reprezentau o limbă internaţională. Exemplele pot continua cu călugării benedictini. care au elaborat un sistem de gesturi pe care îl foloseau în cursul partidelor de vânătoare. ci un mijloc auxiliar de subliniere. ei continuă să se sprijine pe limbajul gestual pentru a întări cele afirmate verbal.femei mute”. în afară de faptul că reprezintă principalul mijloc de comunicare. în cadrul căruia se desfăşoară întreaga lor viaţă. Probabil că acesta se referea la limbajul gestual folosit de oratori. scoaterea limbii.canoanelor tăcerii”.gesturile nu sunt o dublare a vorbirii.. De-a lungul istoriei găsim mai multe exemple de grupuri care au dezvoltat această abilitate de a comunica pe cale vizuală.ooo-7. cu indienii americani. actorii de pantomimă puteau transmite o bogăţie de semnificaţii numai prin gesturi. unde puteau spune lungi povestiri.. Cele două sisteme de comunicare au continuat să coexiste până în zilele noastre. de nuanţare şi de precizare a lor”.Gesturile au fost prezente încă de la începuturile omenirii. în timpul împăratului Nero. care sunt la fel de vechi.

În ceea ce priveşte pe surdo-muţi. Sfântul Augustin a spus primilor creştini că copiii surzi sunt un semn al supărării lui Dumnezeu faţă de păcatele părinţilor lor. Coranul îi proteja pe surzi de a fi blestemaţi de alte persoane dar nu le permitea să participe pe deplin la ritualurile ce aveau loc in Templu. au fost formulate legi speciale referitoare la căsătorie şi proprietate iar acestora nu li se permitea să fie martori în justiţie. al VI-lea e. care au apărut ulterior şi au fost valabile până în zilele noastre. De aceea. Primii creştini au văzut surditatea ca un păcat al părinţilor pentru care au de suferit copiii lor. Acest fapt sugerează că familia persoanei surde interpreta pentru rabin cele spuse de surd prin gesturi. Surzii aveau permisiunea să se căsătorească sau să divorţeze.canonul tăcerii” pentru a-l venera mai bine 37 . fiul surd al regelui Croessus al Lydiei nu era recunoscut ca moştenitor al tatălui său. Între timp călugării benedictini cu auz normal au adoptat . În Grecia antică. Limbajul verbal era sacru cu ocazia ceremoniilor religioase sau în situaţiile legale. Până la începutul anului 1000 înainte de Christos. neavând auz. transcrisă şi transmisă de la o generaţie la alta prin lucrările unor persoane surde sau auzitoare care au reuşit să comunice deplin cu surzii prin folosirea limbajului gestual. în acelaşi timp.) a susţinut că .n. să fie cunoscută. Această atitudine faţă de limbaj şi de surzi era predominantă şi în Codul Roman al lui Justinian în sec. nu putea gândi. astfel că dacă surzii nu puteau vorbi. Acest fapt sugerează că astfel de căsătorii erau destul de frecvente acum 2000 de ani. Astfel a fost posibil să se dezvolte o cultură a surzilor în interiorul culturii majoritare. Potrivit concepţiei sale. El spunea că: “Auzul contribuie la gândire în cea mai mare parte. după cum a observat Dorothy Miles(2002).. Limbajul se compune din cuvinte şi fiecare cuvânt este un semn. prin gesturi..Ch. acceptarea aparentă a limbajului gestual de vechii evrei nu însemna că persoanele surde aveau aceeaşi poziţie socială ca şi auzitorii. printre oamenii privaţi din naştere de acest simţ. Ea menţionează faptul ca surdomuţii pot susţine o conversaţie cu ajutorul gesturilor. care acorda unele drepturi legale numai surzilor care puteau vorbi. care însemna. De asemenea. Vechii greci au negat posibilitatea ca surzii să fie educaţi.. capabili să comunice cu surzii în afara necesităţilor imediate. tocmai fiindcă îi lipsea auzul. Pentru Platon. El s-a dezvoltat acolo unde s-au găsit oameni cu destulă abilitate de a gândi vizual. Filozoful Aristotel (384-322 î. pentru că limbajul este baza instruirii. Talmudul (o carte care conţine interpretări ale rabinilor despre legea evreiască). cei născuţi orbi sunt mai inteligenţi decât surdo-muţii. Acest cod a influenţat în mare măsură alte lucrări de drept. nu puteau participa. nega dreptul surzilor de a avea o proprietate.surzii nu pot fi educaţi deoarece. filozoful Platon (427-347) utilizează cuvântul “logos”. Însă. Aşa se explică faptul că limbajul gestual a apărut în diferite locuri din lume şi sub diferite forme.folosea. Se menţionează în Talmud despre o căsătorie între doi fraţi surzi dintr-o familie cu două surori surde din altă familie. cineva care nu avea auz. După Aristotel auzul era necesar pentru dezvoltarea inteligenţei. ei nu pot să înveţe”. “cuvânt” şi “raţionament”.

în orice caz. Nici Girolamo Cardano şi nici Pedro Ponce de Leon nu au lăsat o moştenire prea bogată referitoare la activitatea lor cu persoanele surde. medici sau preoţi care au făcut primele încercări de educare a surzilor. După anul 1500 a început să se dezvolte educaţia surzilor. să formeze colectivităţi şi să-şi dezvolte un limbaj gestual tot mai sofisticat în ciuda faptului că el nu era acceptat din punct de vedere legal. cu ajutorul unui alfabet manual atribuit Sfântului Bonaventure. încât nu le lipsea nimic pentru a se face înţeleşi de oricine”. avea să aduge: „Ei au nevoie de un alfabet al degetelor şi de o gramatică a gesturilor . a încercat să-l instruiască pe fiul său folosind un cod de simboluri. Pentru a comunica informaţia necesară între ei. Pe întreaga perioadă a Renaşterii în Europa au avut loc o serie de experimente ale unor călugări. părinţii. . apoi a încercat să facă publice succesele sale. în antichitate. chiar cele mai abstracte”. Dactilologia actuală este un derivat al acestuia. În perioada Evului Mediu au început să se dezvolte zonele urbane. considerând naşterea unui copil surd o mare ruşine. să scrie o carte bine cunoscută despre semnele manuale folosite cu surzii. El a crezut că surdul poate să înveţe un limbaj simbolic cum ar fi limbajul scris. Sfântul Augustin. Eu i-am văzut atât de abili în această activitate. au început să se întâlnească.pe Dumnezeu. medicul Girolamo Cardano din Padova. 1940). destinul acestora era obiectul unei solicitudini religioase din partea poporului. în astfel de adunări ale surzilor. un adept al limbajului gestual timpuriu. care a apărut în 1620 („Simplificarea literelor alfabetului şi metoda de a-i învăţa pe surzi să vorbească”).noii veniţi aveau ocazia să-şi finiseze şi să-şi organizeze limbajul gestual. dar această perioadă l-a impulsionat pe Juan Pablo Bonet. Astfel surzii s-au cunoscut unii cu alţii. “La câteva popoare. în corespodenţa sa cu Sfântul Jerome. El a instruit câţiva copii surzi din familii nobile.. pentru care gesturile formează cuvintele unui limbaj. nu este un limbaj folosit de surdo-muţi. Italia. au elaborat un sistem propriu de semne sau un limbaj gestual care. Acţionând gestual cu tovarăşii lor. îl ascundeau de ochii lumii”..al IV-lea) a sesizat că surzii pot învăţa Evanghelia prin semne “folosind în conversaţia zilnică expresivitatea întregului corp”. să vină în oraşe în căutare de lucru. Infirmitatea surzilor era privită ca o favoare a zeilor” (după Ferdinand Berthier: ”Surzii înainte şi după Abatele de I’Epee”. provenind din familii cu venituri mici. evoca existenţa unei familii surde foarte respectată din burghezia milaneză. a reuşit să-i facă pe surzii din naştere să vorbească. El a predat sunetele limbajului verbal. argumentează şi povestesc prin semne.” 38 . un călugăr benedictin. Între timp Pedro Ponce de Leon (15201584). Aceasta a făcut ca şi persoanele surde. Astfel. Paris. surzii învăţau rapid arta de a-şi descrie gândurile. Sfântul Jerome (sfârşitul sec. literă cu literă. Mai târziu. Michael de Montaigne scria: „Surdo-muţii noştri discută. La egipteni şi mai ales la perşi.. După cum scria Pierre Desloges.

. că poate să existe un limbaj interior în afara exprimării orale. Abia în a doua jumătate a secolului al XVIIIlea filozofii vor relua dezbaterile asupra relaţiei dintre gândire şi limbaj care. Se povesteşte că. cât şi mişcările organelor pe care le vede”. abatele de L’Epee. a început să-şi pună unele întrebări legate de modul în care se poate comunica cu surzii prin gesturi naturale. De fapt. pentru unele silabe. El îi învaţă franceza scrisă cu ajutorul gesturilor naturale (preluate de 39 . după părerea sa. Abatele de L’Epee a înfiinţat în casa lui din Paris. Jacob Rodrigues Pereira (1715-1780) îi învaţă să vorbească pe tinerii surzi din familiile bogate.bătrânul surd din Amiens”. desenator şi arhitect la Amiens (Franţa.sate”. care a reuşit să devină professor. cu toată opoziţia Bisericii. conepţia predominantă a oamenilor din secolele 17-18 era că un om educat era acela care vorbea bine. o serie de întruniri ale comunităţii erau traduse în limbaj gestual.Dar. cunoscut sub numele . A fi fără vorbire însemna a fi fără gândire : vorbirea era condiţia prealabilă a oricărui limbaj interior. în fine. el a intrat într-o casă unde trăiau două surori gemene surde. Tot în Franţa.elevii surzi erau inteligenţi şi puteau să-şi exprime gândurile prin limbaj”. Se cunoaşte că a predat limbajul gestual elevilor săi în cadrul abaţiei Saint Jean. Este considerat un promotor al “demutizării” (termen care a fost folosit şi de Seguin în 1847): “elevul ţine mâna pe gâtul profesorului. El excludea gesturile naturale. Prima persoană surdă cunoscută că ar fi predat altor surzi limbajul gestual este considerat a fi Etienne de Fay. dacă această comunicare poate fi eficientă. cca 25 % dintre rezidenţi erau surzi. El era surd din naştere. aveau probleme auditive ereditare. o persoană auzitoare.. Deoarece aici erau aşa de multe persoane surde. La scurt timp. o mică şcoală unde instruia gratuit pe toţi copiii surzi care îi erau încredinţaţi. Mai târziu. acest limbaj era al auzitorilor care îi educau şi nu admitea altă formă de limbaj decât cel verbal. din întâmplare. El a constatat că . L’Epee a învăţat semnele de la ele. În unele . El a fost frapat de complexitatea limbajului gestual prin care comunicau gemenele între ele şi cu restul comunităţii surde din Paris. Contestatarul abate de L’Epee va lupta întreaga sa viaţă pentru surzi. vor duce la o oarecare ameliorare a vechilor concepţii. Pentru prima dată a fost recunoscut faptul că gesturile puteau exprima gândirea umană la fel ca şi limbajul oral.În SUA multe din familiile de pe insula Martha’s Vineyard.. fiind un perceptor al acestora. El utiliza alfabetul manual al lui Bonet şi câteva gesturi inventate de el. rue des Moulins. această formă de limbaj s-a combinat cu limbajul gestual francez. încercând să imite în acelaşi timp atât vibraţiile pe care le simte. In cursul acestei perioade s-a dezvoltat pe insulă o formă proprie de limbaj gestual care este considerată de mai mulţi autori americani ca fiind limba gestuală originală a surzilor. Se cunoaşte că auzitorii de pe insulă au învăţat limbajul gesturilor folosite de surdomuţi şi chiar întemeiau familii cu aceştia. Începând cu anul 1760. Massachusetts. 1710). adus de Laurent Clerc şi a constituit baza limbajului gestual american (ASL).. Astfel au fost educaţi cu succes mai mulţi surzi.

„Institutele de surdo-muţi”. aceste semne metodice erau o metodă eficace de dictare vizuală dar în nici un caz nu erau un limbaj. dornic să-i ajute pe cei mai puţin fericiţi. Din acest motiv. L’Epee a publicat în 1776 o primă lucrare a sa.. Abatele de L’Epee nu a inventat limbajul gestual. cunoscute ca .. genurile şi funcţiile gramaticale ale limbii franceze. gramatică total necunoscută de către abate.. (care a devenit mai târziu. imuabilă. Institut Naţional pentru Tinerii Surzi) şi la Truffaut.semne metodice”. Se spunea pretutideni că numai la Paris surzii săraci aveau mai multe şanse decât auzitorii săraci de a accede la educaţie.. care a devenit astfel al doilea profesor surd din Franţa. În ciuda muncii sale enorme.. abatele de L Epee era departe de a ajunge la o dezvoltare intelectuală a elevilor săi sau la o bună cunoaştere a limbii franceze aşa cum o dorea. Energicul preot. obişnuiţi cu semnele utilizate în comunitatea surzilor şi mai ales cu gramatica limbajului lor gestual. anul când la Paris izbucnea Revoluţia Franceză. A murit sărac. în care prezintă un sistem de „semne metodice”. Astfel. ideile sale s-au răspândit pretutindeni unde surzii puteau fi educaţi în grupuri. În urma succeselor dobândite cu elevii surzi şi pentru a-şi face cunoscută metoda sa de instruire a organizat demonstraţii de comunicare cu elevii surzi (între 1771-1774) pentru educatorii şi celebrităţile venite din toată Europa. În mod practic. la finele lunii decembrie 1789. abatele Deschamps (Orleans) şi Heinicke (în Germania) sau revoltat. După moartea sa. opusă sintaxelor capricioase ale limbajului verbal.În 1776 publică prima sa lucrare .Institutele de surdomuţi” unde expune sistemul său de instruire. Ei considerau că numai cuvântul vorbit putea exprima gândirea umană.la elevi) şi cu unele semne artificiale inventate de el. a înfiinţat o şcoală pentru surzi la Paris. Această carte a avut efectul unei bombe. datorită unei metode gestuale şi faptului că instruirea surzilor nu mai era rezervată celor privilegiaţi. Şaizeci de ani mai târziu. El a încercat să elaboreze o punte între lumea surzilor şi cea a auzitorilor printr-un sistem de semne standardizate şi dactileme. Berthier ne explica greşeala abatelui. ci doar o conversaţie gestuală personală. Prin aceste semne el înţelegea nu numai gesturile naturale pe care le făceau elevii săi pentru a exprima lucruri sau idei. În 1788 a publicat un dicţionar al limbajului gestual francez. persoanele. Adunarea Constituantă din Franţa a ridicat şcoala sa la rang de Instituţie naţională fiind condusă de fostul său elev Jean Massieu. A vrut să transforme limbajul gestual şi să-l plieze după obişnunţele limbajului convenţional. fără să se gândească că o grefă de la un limbaj la altul devenea un nonsens. în locuinţa sa. iar acestuia i-a acordat numele de . În orice împrejurare Charles Michel de L’Epee s-a luptat şi a reuşit să impună opinia că surzii sunt oameni ca toţi ceilalţi. Ea are propria sintaxă. repede abandonată de surzi. pentru a ajunge la traducerea cuvintelor franţuzeşti abatele de L Epee a consultat etimologiile latine şi greeceşti. în 1789. elevii înţelegeau rareori ceea ce scriau în limba franceză. Mimica (numele dat limbajului gestual în acele vremuri) nu recunoştea o altă lege decât aceea a naturii şi a raţiunii. Astfel. inteligenţi şi capabili să înţeleagă la fel ca toată lumea.binefăcător al 40 . Pereire (Paris). dar şi celelalte semne inventate de el pentru a indica timpul.

în situaţia în care nu am trăit printre surdo muţi. Olanda şi Anglia.La începuturile infirmităţii mele. Jean-Marc Itard (cunoscut ca fiind educatorul copilului sălbatic de la Aveyron). . În 1779 a apărut prima carte scrisă de un surd „Observaţiile unui surdomut”. Nu mă foloseam decât de semne disparate. Printre cei mai cunoscuţi profesori oralişti s-a numărat Samuel Heinicke.. Începând din anul 1880. izolate. el a hotărât să se finanţeze o clasă a Institutului. El a demonstrat foarte clar că un limbaj gestual bine structurat era folosit în mod curent în Franţa înainte de inventarea . fără continuitate şi fără legătură. la fel de greu ineligibilă ca şi cea a abatelui de L’Epee. Se poate deduce uşor din confesiunea lui Pierre Desloges că sistemul de comunicare gestuală care funcţiona în acele timpuri între surzi era un adevărat limbaj. tot domeniul conceptual. totuşi păstrând preferinţa sa pentru vorbirea orală. rezultând astfel o altă metodă. el a iniţiat numeroase experienţe medicale dureroase (şi adesea crude) asupra elevilor din Institut. pentru a le transmite semenilor. Folosind tehnici elaborate de 41 .Observation d’un sourd muet). Eu am ignorat mult timp limbajul gestual. deoarece el exista de multă vreme în cadrul comunităţii de surzi francezi. Pierre Desloges a avut timp să achiziţioneze unele elemente de franceză rudimentară şi să le perfecţioneze autodidact. nu aveam nicio posibilitate de a mă face înţeles decât prin scris şi cu pronunţia mea defectuoasă. în vârstă de 32 ani. el era om de casă la un actor de la Comedia Italiană”.umanităţii” (1791). Mulţi oralişti au folosit metode secrete pentru a preda labiolectura la elevii lor surzi. Franţa. El a incercat atunci să suprime în totalitate folosirea limbajului gestual în favoarea unei educări exclusive a vorbirii. (Desloges. pentru a conversa cu ei într-un discurs inteligibil şi ordonat. Primul care m-a iniţiat în această artă atât de utilă a fost un surdomut din naştere.. Germania. pentru a forma imagini distincte. italian. Nereuşind să-i înveţe pe elevii săi să pronunţe cuvintele sau sunetele pe care le dorea. Dar Itard a sfârşit prin a recunoaşte limbajul gestual ca fiind indispesabil în instruirea „morală” şi „intelectuală” a surzilor. Devenind surd la vârsta de 7 ani. Cam în aceeaşi perioadă. el a conchis că elevii săi erau „contaminaţi” cu obiceiurile gesticulative ale celor din celelalte clase. Fiind convins de originea psihologică a surdităţii. Jean Massieu a fost acela care l-a învăţat pe abatele Sicard limbajul semnelor. . Este vorba de Pierre Desloges. Acesta a afirmat că abatele de L’Epee nu a inventat limbajul gestual. în care orice utilizare a limbajului gestual să fie înterzisă.semnelor metodice” ale abatelui de L’Epee. prea târziu pentru a fi beneficiat de metoda de instruire a abatelui de l’Epee. Autorul susţinea că acest limbaj îi permitea să-şi exprime cu precizie gândurile sale abstracte. Acesta din urmă a continuat să adauge o serie de semne personale la cele învăţate. Nu cunoşteam arta de a le reuni.. educatorii oralişti obţin o serie de progrese în Spania. Prin testament. un educator german. datorită cărţilor care i-au trecut prin mâini (era tipograf). care nu ştia nici să scrie nici să citească. cel puţin pentru a-mi reprezenta propriile idei. a devenit în 1880 medic–şef al Institutului Naţional pentru Tineri Surzi din Paris şi şi-a consacrat întreaga viaţă vindecării surdo-mutităţii şi învăţării vorbirii orale de către aceştia.

fost elev al lui Sicard. Atunci el a interzis complet folosirea semnelor. În Anglia. achiziţia limbajului oral este facilitată atunci când ideea este înţeleasă graţie limbajului gestual. Acesta îl invită la Paris unde învaţă în scurt timp metodele folosite şi îl cunoaşte pe cel mai bun elev al său. cea care l-a inspirat pe Gallaudet să-i înveţe pe surzi. a înfiinţat Societatea Centrală a Surdo-mutilor din Paris. preşedintele Abraham Lincoln a semnat Charta pentru Washington D. În 1834. îl trimite pe Gallaudet în Europa cu scopul de a învăţa metodele de instruire a surzilor pentru ca apoi să fondeze o şcoală publică în SUA. Thomas Cogswell.un educator şi medic olandez (Amman). cu care se întoarce în SUA şi înfiinţează prima şcoala americană pentru surzi la Hartford.Colegiul naţional pentru surzi şi muţi”. elevii învaţă să citească şi să scrie corect.C.metoda germană” În SUA se înfiinţează prima şcoală pentru surzi în 1817 la Hartford. În paralel. Paris) iar în 1843. El a devenit profesor la Institutul Naţional pentru Surzi din Paris şi a apărat mereu dreptul elevilor la propriul limbaj. Heinicke îi învăţa pe elevi să vorbească punându-le mâinile pe gâtul său în timp ce vorbea. El a denunţat erorile metodei abatelui de L’Epee. În 1854. un om de afaceri care avea o fiică surdă. În 1841 a înalţat un monument pe locul presupusului mormânt al abatelui de L’Epee (Eglise St. care a dus la crearea primului colegiu pentru surzi. Roch. El organiza în fiecare an un banchet care reunea pe toţi surzii din Franţa. Berthier a scris câteva cărţi despre lumea surzilor şi a fost ales membru al Societăţii Oamenilor de Litere.. a ridicat o statuie a abatelui de L’Epee la Versailles. A murit în 1886. În 1864. limbajul gestual. Laurent Clerc. noul director al Institutului. arhiepiscopul Roche Sicard. a devenit. a impus elevilor urmarea unor cursuri dure de învăţare a vorbirii. a fost prima absolventă a şcolii americane. Thomas Hopkins Gallaudet. Gallaudet îl întâlneşte pe succesorul abatelui de L’Epee. Iniţial acesta era cunoscut sub numele de . mobiliza şi anima comunitatea surzilor. Connecticut. pedagog responsabil al Institutului din Paris. care avea scopul de a reuni. După el. Alice Cogswell. Desiree Ordinaire.. fiind singura facilitate acreditată care putea să ofere diplome la nivel de colegiu pentru surzii din Statele 42 . a publicat „Codul lui Napoleon pe înţelesul surdo-muţilor”. aceasta fiind probabil prima formă de organizare a surzilor într-o asociaţie. Auguste Bebian. printr-o educaţie bilingvă. Laurent Clerc. În 1868. a publicat prima culegere de gramatică a limbajului gestual (operă reeditată în 1879). de către un american interesat de educaţia surzilor. în 1817.Teoriei semnelor”. nepotul abatelui Sicard. În 1831. dar a avut un imens respect pentru acesta şi i-a cinstit memoria întreaga sa viaţă. Ferdinand Berthier este unul dintre cele mai strălucite exemple de reuşită a unui surd. Profesorii surzi au refuzat să se conformeze.. autor al . Aici s-au format mulţi dintre viitorii profesori ai surzilor şi fondatori de şcoli în America. El a propus pentru prima oară un invăţământ bilingv. şi de un francez. dar în 1836 a fost silit să-şi dea demisia. Tehnicile sale oraliste sunt cunoscute sub numele de . profesor la Institutul din Paris. Remy Valade.

Limbajul verbal a început deja să fie predat în şcolile din Paris încă pe timpul lui l'Épée iar în 1839 formarea limbajului oral a fost introdusă la Bordeaux. Germanii aveau un puternic simţ al ordinii. Armata franceză a mărşăluit de-a lungul Europei.din 43 . se instalează aici şi deschide o şcoală.Unite. de ce a fost folosită? Deoarece. tot ce provenea din Franţa era privit cu dezgust. Toate acestea erau evenimente moderne în Franţa acelei vremi. În 1814-1815 Convenţia de la Viena a trasat noi graniţe în Europa. S-a creat Federaţia Germană constând din 38 de state în locul celor peste 400 existente anterior. Profesorii din acele vremuri erau conştienţi că elevii surzi primesc o educaţie inferioarǎ prin metoda orală. Totuşi. Alexander Graham Bell. Din 1893 acest colegiu poartă numele de .. ar putea mecaniza vorbirea. inclusiv educaţia surzilor prin metoda franceză. În anul 1871 Federaţia Republicilor Germane era formată din 25 de state conduse de Otto von Bismarck supranumit „Cancelarul de fier”. Primul preşedinte a fost Edward Miner Gallaudet. el credea că singura cale pentru ca o persoană să devină cu adevărat un membru al societăţii era să înveţe să converseze ca şi cum ar fi fost auzitoare. Această şcoală nu a avut succes din cauza opoziţiei şcolilor pentru surzi care foloseau metode manuale de instruire. Naţionalismul a început să se dezvolte în Germania în timpul războaielor napoleoniene ducând la o mai mare unitate. Sistemul german a devenit predominant în şcolile pentru surzi din Franţa. Se cunoaşte că Revoluţia Franceză a izbucnit pe 14 iulie 1789 iar în 1804 Napoleon Bonaparte a preluat puterea. Ca şi Samuel Heinicke.Gallaudet College”. În 1872. Bell susţinea cauza oralismului şi dorea interzicerea căsătoriilor între surzi sub pretexţul că „reproducerea unei rase de indivizi deficienţi este o calamitate pentru societate”. a cărui mamă a fost deficientă de auz şi al cărui tată a cheltuit mult timp din viaţa sa promovând o metodă . Totuşi Bell s-a ocupat de administrarea şcolilor pentru surzi şi de inventarea unui dispozitiv care. care s-a răspândit în multe ţări.. fiind un lider al educaţiei superioare a surzilor din intreaga lume. Inventatorul telefonului. El pleacă în Statele Unite pentru a-şi prezenta metoda.. fiul lui Thomas. şi-a început cariera ca educator pentru surzi. Bell a înfiinţat . francezii au început să abandoneze limbajul gestual. Primul profesor de surzi care a revigorat metoda de instruire germană a fost Johann Baptiste Graeser (1766-1841). Limbajul gestual trebuia evitat integral. Înarnat cu avere şi cu o reputaţie enormă. În 1872 el deschide o şcoală în Boston care folosea metode oraliste de instruire cu elevii şi pregătea profesori pentru surzi care să lucreze după metodele sale. precursor al lui Samuel Heinicke.Volta Bureau” cu scopul promovării unei educaţii oraliste pentru copiii surzi. Atunci. În acelaşi timp. când Napoleon a fost debarcat în 1814. În 1876 el inventează telefonul.moartă” de instruire pentru surzi (vorbirea vizibilă). conform gândirii sale. englezul Alexander Graham Bell instruia surzii cu ajutorul unei metode de lectură pentru a recepta sunetele: „sunetul vizibil” (inventat de tatăl său).

cu ocazia Expoziţiei Universale. Victor Auguste Jäger. Londra ş. acest process s-a accelerat prin sosirea in SUA a unor eminenţi educatori europeni care foloseau în şcolile lor metoda orală. care au avut astfel ocazia să schimbe idei şi 44 . Spre finele anului 1860. In 1861. În acea perioadă tuberculoza era mai răspândită printre surzi decât la auzitori.a. la insistenţele lui Howe. De asemenea. S-a crezut că această boală se datora folosirii greşite a plămânilor de către copiii surzi. El a atras numai 27 de profesori.Perreira. Limbajul gestual n-a mai fost considerat un mijloc viabil de transmitere a informaţiei. Mai mult. La scurt timp au apărut asemenea şcoli la New York. dar motivul real consta în condiţiile de viaţă nesănătoase din şcolile cu internat. un profesor german de surzi. fost director al şcolii pentru surzi din Rotterdam timp de 35 de ani. prin urmare. el s-a opus segregării surzilor. c) vorbirea era un dar de la Dumnezeu.Lane. Paris. Friedrich Moritz Hill (1805-1874). primele atacuri serioase la adresa limbajului gestual au fost îndreptate asupra folosirii limbii engleze codificate manual. a publicat o lucrare în care ataca limbajul gestual şi dactilarea. ar putea vorbi. s-a crezut că surzii pot fi determinaţi să vorbească pentru a fi normali.Cea mai importantă persoană asupra căreia el a făcut presiuni să se convertească la metoda orală a fost abatele Giulo Tarra (1832-1889). un italian. abatele Balestre (1834-1886) l-a vizitat pe Hirsch şi apoi a răspândit metoda orală în propria sa ţară. ca rezultat al victoriei ei asupra Franţei în războiul din 1870-1871. a avut o mare influenţă asupra educaţiei surzilor. Un alt profesor de surzi. în special suporteri ai oralismului. 1966). gradul deficienţei de auz nu a putut fi măsurat. În acelaşi timp. Primul şi al doilea Congres al profesorilor de surzi Primul Congres al profesorilor pentru surzi a avut loc în 1878 la Paris. « Metoda germană » a fost atât de cuprinzătoare în acea vreme din cauza că Germania domina atunci Europa. Adepţii metodei orale au susţinut că: a) „metoda orală pură” era esenţială pentru bunăstarea fizică a surdului. Se urmărea înlocuirea acestei codificări artificiale cu limbajul verbal. Toţi copiii surzi trebuiau să fie pregătiţi să vorbească. El a fost şi un formator al profesorilor de surzi. fost director al şcolii pentru surzi din Milano. În America. Această întâlnire a fost sponsorizată de nepotul şi fiul milionar al lui J. Aceştia au fost priviţi ca potenţiali auzitori şi. Unul din continuatorii lui Hill a fost David Hirsch (1813-1896). Orice persoană a cărei auz era sub normal a fost numită surd. s-a înfiinţat la Massachussets o şcoală unde elevii surzi trebuiau să folosească exclusive limba engleză orală (H.moment ce surditatea era considerată nevindecabilă sub aspect medical. Abia pe la sfârşitul secolului al XIX-lea s-au cunoscut cauzele tuberculozei şi cum se transmitea ea. b) limbajul gestual nu putea fi folosit ca limbaj de instruire. Nu s-a permis să existe o comunitate de surzi. german şi adept al metodei orale.

să asigurari materialelor didactice. în faţa unui numeros public. (1880) s-a axat pe următoarele teme: 1) Organizarea şi găzduirea din instituţiile pentru surdo-muţi şi materialele folosite . e) unul sau două ateliere echipate corespunzător pentru surdo-muţi ca aceştiă să înveţe o meserie din cadrul programei şcolare sau prin ucenicie la meseriaşi particulari după absolvirea şcolii. b) o sală de mese. la Milano existau două şcoli de surzi unde se folosea de mai multă vreme limbajul gestual până în 1870. 1880.internaţional”. 157 dintre ei au fost din Italia (98 din Milano).A. a fost imposibil să se vorbească în Franţa de metoda de instruire germană.Cât de mare ar fi numărul de elevi surzi la un institut de surdo-muţi? Câţi învăţători şi învăţătoare sunt necesari? Care este proporţia adecvată între personalul didactic şi elevi? 45 .Pentru o şcoală cu internat.Instituţiile vor avea forma unor şcoli de zi sau cu internat? Discutaţi avantajele şi inconvenientele fiecăreia. bancilor. din cei 164 de participanţi. Cu o zi înainte de deschiderea Congresului precum şi în fiecare după amiază. La Congres au participat 225 de delegaţii din întreaga lume unde existau şcoli pentru surzi. în afară de clase. (1996).. Orice menţionare a « metodei » întorcea oamenii împotriva ei. Al doilea Congres al profesorilor pentru surzi a avut loc la Milano. Canada.Pentru o şcoală de zi este suficient să mobilezi clasa. Norvegia şi Suedia. aveau loc demonstraţii şi examinări ale copiilor surzi realizate de profesorii italieni.săstabilească legături. Delegatul Suediei a fost Carl Kierkegaard–Ekbohrn. 6 din S. 8 englezi. şi câte unul din Belgia.U. 5 americani şi 8 de alte naţionalităţi. În acea vreme. etc. 87 erau italieni. 12 din Anglia. c) un teren de joacă acoperit. d) o infirmierie. Rusia. trebuie să se asigure următoarele: a) dormitoare suficient de spaţioase pentru a caza un număr mare de copii în condiţii sanitare acceptabile. 8 din Germania. să asiguri suficiente standarde sanitare pentru a îmbunătăţi şi păstra sănătatea elevilor. Chiar la aproape zece ani după războiul franco-german. După această dată s-a impus să se folosească metoda orală. . 67 din Franţa. catedrei. Programul discuţiilor la Congresul de la Milano.Lane. dar acesta cu greu se mai putea numi . 56 francezi. f) terenuri largi cu echipament sportiv şi aparate pentru gimnastică. 2) Instruirea: .Directorul uneia dinaceste şcoli a fost ales preşedinte al Congresului iar celălalt director Italian a fost ales secretar. După H. după desfăşurarea lucrărilor. director al şcolii pentru adulţi surzi din Bollnas. plasarea corectă a tablei. .

Ce înzestrare fizică şi intelectuală vor trebui să aibă surdo-muţii ca să beneficieze de educaţie şi să aibă o vorbire inteligibilă? .Oare surdo-muţii după ce au absolvit şcoala uită cea mai mare parte din ce au învăţat dacă ei au fost instruiţi prin metoda orală şi fac apel la gesturi şi la scriere când conversează cu persoane valide? Dacă este aşa.Cum se va realiza cea mai buna disciplină la o şcoală de surdo-muţi.? 4) Chestiuni speciale: .Explicaţi ce se înţelege prin metoda orală pură şi cum diferă ea de aşa numita metodă combinată? .Elevii vor sta în bănci sau în picioare în timpul orelor? Ei vor scrie de regulă la tablă sau pe tăbliţe? .Care sunt mijloacele cele mai naturale şi eficiente prin care surdo-mutul poate obţine mai rapid performanţa în limbajul normal? .Este mai bine pentru surdo-mut să aibă unul şi acelaşi profesor pe tot parcursul şcolii.Ce poate învăţa un surdo-mut într-un anumit volum de timp dat.Care va fi durata lecţiei? Va fi o pauză între două lecţii? 3) Metodele folosite: .Oare desenele ne-elementare (de exemplu imaginea formelor obiectului făcută cu mâna liberă) vor constitui o parte integrala a dezvoltarii unui surdo-mut? . dacă metoda de instruire folosită în şcoală va fi orală sau prin semne? .Explicaţi de ce metoda orală este preferabilă metodei gestuale şi invers (aceasta se aplică în special în situaţiile din clasă dar şi cerinţelor din interacţiunea socială cotidiană). sau să schimbe profesorii după atingerea unui anumit nivel de performanţă? .Care este deosebirea între semnele convenţionale şi cele naturale? .Câţi ani de şcoală se cer pentru ca surdo-mutul să fie educat prin metoda orală respectiv prin metoda limbajului gestual? .La ce vârstă este de dorit ca elevii surzi să înceapă şcoala. de ce este aşa şi cum poate fi remediată situaţia? 46 .Este necesar să se plaseze surzii congenital în clase separate de cei asurziţi din cauza bolilor? . . dacă el este instruit prin: metoda orala sau prin metoda limbajului mimicogestual? .Când şi cum se va preda la surdo-muţi gramatica limbajului indiferent de metoda orală sau mimico-gesticulară folosită? .Câţi elevi pot fi instruiţi cu eficienţă în acelaşi timp de un profesor care foloseşte metoda orală şi câţi de unul care foloseşte metoda limbajului gestual? ..La ce nivel se vor da elevilor manuale? .

Unii au sugerat o combinaţie a metodelor orale şi manuale. declară că metoda orală să fie preferată faţă de cea a semnelor în educarea şi instruirea surdo-muţilor. în ce moment au ei mai mult succes şi pot fi deschise noi domenii profesionale pentru ei? . Rezoluţia acestui . D.” (Sursa: Wright. În speranţa că vor face din surzi nişte copii normali..Pentru ce meserii sunt cel mai potriviţi surdo-muţii.Cuvântul vorbit fiind indiscutabil superior limbajului semnelor în integrarea surdomutului în societate când i se asigură performanţa în limbaj. Concluzii ale Congresului (notate de Kierkegaard-Ekbohrn): În ultima zi. mulţi părinţi au fost atraşi cu uşurinţă de partea oraliştilor. considerând în general temperamentul surzilor. nu vor fi aplicate legi speciale de igienă în cazul lor şi nu vor fi folosite forme speciale de terapie? .Oare orice recensământ din orice ţară europenă arată o creştere sau scădere a procentului de surdo-muţi faţă de ansamblul populaţiei din ţara în cauză? Dacă oricare din aceste tendinţe pot fi observate. care a fost convertit spre metoda orală de instruire cu câţiva ani mai înainte. Reyoluţia prevedea şi următoarele aspecte: . capacitatea de labiolectură şi luciditatea gândirii. care sunt motivele cauzatoare? Congresul de la Milano a fost prezidat de abatele Tarra. . au fost excluşi de la posibilitatea de a-şi continua studiile clasice comparabil cu cea oferită de instituţiile de învăţământ pentru valizi.. Rapoartele adepţilor unei metode sau alteia au fost citite de pe podium. cu excepţia celor cinci delegaţi americani. considerând incontestabila superioritate a vorbirii faţă de gesturi .Sunt sau nu surdo-muţii mai susceptibili decât auzitorii faţă de anumite boli sau sindroame? Mai mult. pg. sau profesori pentru elevii normal inzestrati ? . după cum a fost numit de Dorothy Miles (2002) a avut implicaţii pe termen lung asupra vieţii suzilor. care reprezentau 51 de şcoli cu peste 6. El a condus discuţiile fierbinţi pro şi contra metodei orale. metoda potrivită de educare şi de cultivare a surdomuţilor este mai ales metoda orală decât metoda pantomimică. Oare o astfel de educaţie poate să fie oferită într-o secţie mai avansată din şcoala pentru surzi sau într-o instituţie separată? Oare profesorii de la acest nivel vor fi profesori pentru surzi. Metoda orală a predominat. 47 . participanţii la Congres au votat în favoarea Rezoluţiei de mai sus. 1969. A fost adoptată următoarea rezoluţie cu o majoritate covârşitoare: „Congresul. 177). În Deafness a Personal Account.000 de elevi ce foloseau limbajul gestual american.. metoda orală pură trebuie să fie preferată în instruirea surdo-muţilor. datorită surdităţii lor. London.congres al cangurilor” .Unde şi cum poate fi oferită o educaţie pentru tinerii care.Considerând efectul dăunător al folosirii simultane a vorbirii şi semnelor pentru vorbire.

că folosirea simultană a gesturilor şi a limbajului verbal va afecta vorbirea orală. obiectele aşezate sau acţiunile realizate în faţa ochilor elevilor. . după ce au citit de pe buzele celui care ia chestionat. i-a determinat să nu mai poată face faţă concurenţei de pe piaţa muncii. . s-a constatat că aceşti surdo-muţi folosesc vorbirea în exclusivitate şi astfel.O educaţie a surdomuţilor prin metoda orală va începe între 8 şi 10 ani. posibil doar cu elevii cu auz parţial. ci. S-a considerat. Mai mult. mai mult. departe de a-şi pierde această abilitate. prezentarea la început a cuvântului vorbit şi apoi în scris. delegaţii s-au îmtors în ţările lor şi au raportat . O dată cu înfiinţarea sa.a. de exemplu. Congresul s-a terminat cu un strigăt: „Vive la parole!” 48 . implantarea cohleară ş.contamineze” cu limbajul gestual folosit de elevii mai mari. Spre începutul sec.. Congresul crede că cea mai naturală şi mai eficientă tehnică în educaţia surdomuţilor este ilustrarea. Şcolile au început să se laude cu succesul oralist. . Până în 1890 s-au pensionat peste 75% dintre profesorii care foloseau metodele manuale.. şi-o îmbunătăţesc alături de priceperea citirii de pe buze prin folosirea cotidiană.Un profesor care foloseşte metoda orală pură nu poate avea în clasă mai mult de 10 elevi la un moment dat. Faptul că cei mai mulţi surzi nu primeau educaţia şi informaţia de care aveau nevoie în limbajul lor natural.condamnarea la moarte” a limbajului gestual. Însă. după ce au fost chestionaţi pe diferite subiecte. după absolvirea şcolii.. Congresul a ajuns la concluzia că surdo-muţii educaţi prin metoda orală pură nu au uitat ce au învăţat la institut. şi-au sporit priceperile prin conversaţie şi citire. de asemenea.Deşi un obiectiv al metodei orale pure este să dea elevilor surdomuţi o educaţie cât mai mult similară cu cea pentru valizi.nepotriviţi”. . cu asurziţi tardiv sau cu surzi din familii de surzi care aveau un nivel superior de educaţie. au răspuns corect şi cu o pronunţie destul de clară.Surdo-mutul va frecventa şcoala cel puţin timp de 7-sau 8 ani.. Mai mult. Asociaţia Naţională a Surzilor din Statele Unite a reacţionat faţă de rezoluţia Conferinţei de la Milano iar în continuare a avut un rol esenţial în menţinerea activă a limbajului gestual şi a educaţiei manuale. se urmărea să se asimileze persoanele surde cu cele auzitoare prin descurajarea căsătoriilor dintre surzi. desfiinţarea internatelor din şcolile de surzi. XX limbajul gestual a început să dispară treptat din şcolile speciale pentru surzi.Aşa cum s-a arătat în mod repetat că surdomuţii din variate medii sociale care au absolvit institutele. elevii surzi au continuat să folosească limbajul gestual în şcoli. Elevii surzi mai mici erau permanent supravegheaţi ca să nu se . acest succes a dus la formarea unui amestec de limbaj gestual şi oral şi la desconsiderarea persoanelor care foloseau limbajul gestual. În ciuda acestoe evoluţii. Profesorii surzi au început să fie destituiţi pe motiv că nu puteau să predea limbajul şi labiolectura. eutanasierea unor surzi . După consumarea lucrărilor Congresului. labiolectura şi precizia gandirii.

care le permitea acestora să folosească liniile telefonice pentru a se apela unii pe alţii cu ajutorul sistemului de dactilografie ataşat la un telefon 49 .(„Trăiască vorbirea!”) şi cu un vot majoritar al delegaţilor (cu excepţia americanilor). Crellard a inaugaurat Salonul Internaţional al Artiştilor Tăcuţi. Majoritatea surzilor din Franţa. pe parcursul căruia surzii nu puteau comunica prin semne decât pe ascuns. printr-o serie de măsuri administrative luate de oficialităţile vremii. pentru interzicerea semnelor în educarea surzilor. Cei mai mulţi au fost angajaţi în slujbe manufacturiere. văzându-i la lucru pe interpreţii suedezi şi americani. Ruben-Alcais a organizat primele Jocuri Olimpice ale Surzilor. Ultimii elevi instruiţi prin mimica gestuală au părăsit Institutul din Paris în 1887. cu învăţarea labiolecturii (acest centru a fost recunoscut ca fiind de utilitate publică abia în 1953). a inventat telefonul cu taste pentru surzi.război de 100 de ani” a început atunci. după anii’50. după ce a constatat că acestea pot fi productive. propunând o educaţie ”mixtă”(cuvântul ”semn” era cu obstinaţie evitat). şi cu energie furnizată de baterii de 3 sau 6 volţi pentru amplificarea sunetelor. dar cererea sa a fost refuzată de Congres. De la începutul secolului al XX-lea societatea a început să acorde mai mare atenţie persoanelor surde. Între 1910 şi 1950 surzii au avut mari posibilităţi să lucreze. din 1900. transminţându-şi în ilegalitate un limbaj interzis în toate unităţile şcolare şi căminele aferente. În 1903 a fost creat primul centru de reabilitate a auzului. Robert Weinbrecht. În 1926.Bell a elaborat un sistem de căşti. A trebuit să vină anul 1971 şi cel de-al VI-lea Concres al Federaţiei Mondiale a Surzilor (care s-a ţinut atunci la Paris) pentru ca profesorii auzitori care lucrau cu surzii să devină conştienţi de bogăţia şi eficacitatea traducerilor simultane în limbaj mimico-gestual. Acum s-au format primele Asociaţii ale Surzilor pe lângă marile oraşe. În acest timp primele proteze auditive nu erau uşor de folosit (cele mai multe cântărind câteva kilograme. În Europa s-au format companii întregi de soldaţi surzi. Ei terminau şcoala cu un nivel foarte scăzut de instruire şi îngroşau rândurile şomerilor. Edward Miner Gallaudet-fiul. student auzitor. iar comenzile superiorilor erau date prin semne speciale care puteau fi văzute de la distanţă. să-şi părăsească locurile de lângă elevii surzi şi să-şi caute altă ocupaţie. a început să conteste această decizie. o persoană surdă.G. În 1964. Ocazia s-a ivit în urma concentrării bărbaţilor în cele două războaie mondiale. Un . deoarece se simţea lipsa bărbaţilor plecaţi pe front. Profesorii surzi au fost obligaţi.. erau în mod masiv şi grav sub-educaţi. La fel s-a întâmplat în toată Europa după adoptarea acestei ruşinoase rezoluţii. Se crede că A. a frapat prin interzicerea oricărei participări a profesorilor surzi francezi la procesul de instruire a elevilor surzi. dar nu a obţinut niciodată un patent pentru ele. În 1924. Pentru prima dată deficienţii de auz aveau ocazia să folosească proteze auditive cu microfoane bazate pe carbon. Următorul Congres. care trebuiau să fie aşezate pe masă).

În acelaşi an (1964). În 1980 s-a creat Asociaţia Naţională Franceză a Interpreţilor pentru Deficienţii Auditivi. Parlamentul European a votat o rezoluţie referitoare la limbajele gestuale utilizate de surzi. În 1975. care să le permită să fie 50 . care o deprinse în S. datorită unei mame nemulţumită de încercările de instruire cu ajutorul metodelor oraliste a fiicei sale cu deficienţe de auz . El a dat un bun exemplu angajând câţiva interpreţi în limbajul gestual la dezbaterile care vizau probleme referitoare la persoanele cu handicap.trist eşec”. Metoda sa avea la bază lectura labială. cele două metode de educaţie divergente sub aspect istoric converg. spre metoda . etc. metoda comunicării totale. Achiziţionarea structurilor limbajului prin acest sistem permitea elevilor surzi să înveţe să citească la o vârstă normală şi să parcurgă aceleaşi etape de instruire ca şi elevii auzitori. a pus la punct. La 17 iunie 1988.A. vizând accelerarea recunoaşterii oficiale a limbajului gestual şi formării de interpreţi. „Legea Integrării” îndrepta copiii surzi şi hipoacuzici spre incluziunea în sistemul de educaţie normală. c-g. delegaţii şi turiştii francezi au descoperit avansul dezvoltării sociale şi intelectuale a comunităţilor surzilor din America. În 1977. Era necesar.obişnuit. elevii surzi integraţi în învăţământul obişnuit sufereau din cauza izolării.. într-o perspectivă a educării pur oraliste. După 10 ani. la Washington. Sistemul viza eliminarea „sosiilor” (p-b. unde limbajul gestual era autorizat. acest sistem prinde rădăcini şi devine baza unei noi abordări a educaţiei surzilor în cadrul sistemului public de învăţământ. efectuat cu mâna în apropierea feţei. care a avut loc în 1975 la Washington. având ca profesori pe surzii formaţi anume pentru aceasta. care aveau aceeaşi formă a buzelor dar difereau prin sonoritate şi erau uşor confundabile. În 1975 este adoptată Legea 94-142 care prevedea educaţia gratuită şi adecvată a tuturor copiilor handicapaţi din America. în 1998. Treptat. Parlamentul European a votat o nouă rezoluţie. Dar. În 1967.. aflaţi sub influenţa Congresului de la Milano. Dintre francezii care militau pentru recunoaşterea oficială a limbajului gestual s-a remarcat Bernard Mottez. este introdusă în Franţa comunicarea totală de o familie de americani instalată la Aix-en-Provence. cel puţin teoretic.comunicării totale” care era o combinaţie a metodelor orale şi manuale de educaţie a persoanelor surde. de asemenea să se asocieze fiecărui fonem pronunţat un gest complementar. totodată. Ultima Rezoluţie a Parlamentului European propune statelor membre finanţarea proiectelor-pilot în favoarea învăţării de către copiii şi adulţii surzi a limbajului gestual.). După anul 1970. Aceasta viza recunoaşterea oficială în fiecare stat membru a limbajului gestual şi invita statele membre din Europa să elimine toate obstacolele de care se loveşte încă recunoaşterea limbajului gestual.U.Orin Cornett. Această metodă a apărut după anul 1960. Congresul SUA a adoptat raportul Babbidge cu privire la educaţia oralistă a surzilor considerată un . O mare parte din comunitatea surzilor a aplaudat acest raport şi l-a considerat o recunoaştere de mult aşteptată a superiorităţii educaţiei şi comunicării manuale. doctorul fizician R. La Congresul Federaţiei Mondiale a Surzilor.

În 1987 actriţa surdă Marlee Matlin devine prima persoană surdă care câştigă premiul . prin „legea Fabius”.King Jordan este ales primul preşedinte surd al Universităţii Gallaudet. libertatea de a alege între comunicarea bilingvă. eveniment repetat în 2001 sub numele . având în rolul principal pe actorul Marcel Iureş. a unui film întitulat . întruniţi în campusul acestuia. În privinţa surzilor. De abia în 1991 Adunarea Naţională accepta. conferinţe de presă. Punerea în practică a legii este totuşi lentă.. Dispozitivul era o proteză mecanică pentru urechea internă. unde erau absorbite undele sonore care erau apoi duse la creier prin nervul optic şi interpretate.. 51 . După 1993 Comisia Federală pentru Comunicaţii a cerut ca toate noile aparate TV să posede decodoare care să permită persoanelor surde să aibă acces la textul scris fără să deranjeze pe cei care urmăresc în mod normal emisiunile televizate.integraţi în şcolile de masă. transmisă de PBS (Public Broadcasting System). Congresul a recomandat ca limbajul gestual american (ASL) să fie folosit ca prim limbaj pentru surzi iar limba engleză să fie a doua limbă.Children of a lesser God” (Copiii unui Dumnezeu mai mic).Odeon” din Bucureşti în 1994. limbajul gestual (scris şi oral) şi comunicarea orală este un drept al tuturor surzilor”. la teatrul . din cauza lipsei mijloacelor financiare. În 1985 s-a aprobat efectuarea implantului cohlear pentru persoanele surde de peste 18 ani.Oscar” pentru rolul ei în filmul . emisiuni televizate.The French Chef” (Bucătarul şef francez). unde să primească instruire specializată şi să interacţioneze cu copiii normali. domnul I.. etc. Odată cu creşterea conştiinţei surzilor privind demnitatea şi posibilităţile lor. ca experiment clinic. Această piesă a fost prezentată. Acest protest desfăşurat sub lozinca . plasând electrozi direct în cohlee. Acest sistem de subtitrare putea fi făcut lizibil cu ajutorul unui decodor ataşat la aparatul TV. După opt zile de proteste studenţeşti. Între timp. în premieră.Preşedinte surd acum” a continuat timp de o săptămână cu multiple marşuri.. se prevedeau facilităţi referitoare la folosirea telefoanelor cu text şi a interpreţilor..Deaf Way II”. Legea Reabilitării din 1973 include o secţiune care prevedea ca cei cu handicap să aibă acces şi şanse egale la folosirea resurselor organizaţiilor care primeau fonduri federale sau care beneficiau de contracte guvernamentale. În 1989 Gallaudet este din nou în centrul atenţiei internaţionale când festivalul . În 1972 are loc pentru prima dată subtitrarea unei emisiuni la televiziune. în 1988 studenţii şi cadrele didactice de la Universitatea Gallaudet au protestat faţă de alegerea unui alt preşedinte auzitor. utilizarea limbajului gestual în educarea copiilor surzi. Ea străbate oasele urechii interne.. „În educarea tinerilor surzi. Până în 1980 se dezvoltă sistemul de subtitrare şi se transmit primele spectacole.Deaf Way I” a adus la un loc peste 5000 de surzi de pe toate continentele.. a dificultăţilor întâmpinate de surzi pentru a deveni formatori şi a celor implicate în formarea profesorilor specializaţi.

din cauza căruia surzii nu puteau să articuleze. dacă ei puteau vorbi. Probabil că deficienţa de auz nu este vizibilă la naşterea copilului ci mai târziu. Timp de sute de ani medicii au evitat să găsească o explicaţie ştiinţifică surdomutităţii de teama persecuţiei inchiziţiei şi au acceptat teoria că mutitatea se datora distrugerii nervului frenic. că pot exista persoane surde care pot să vorbească. În 1990 este din nou amendată legea educaţiei din 1972. O dată cu înţelegerea faptului că surditatea este cauza primară a mutităţii. s-a trecut la o fază superioară în considerarea fenomenului surdomutităţii. În „Codicele lui Justinian” există diferite referiri la drepturile de care beneficiau surdomuţii..un mediu foarte puternic restrictiv”. Astfel.Diacikov referitoare la aceste sacrificări nu se menţionează surdomuţii ci alte categorii de deficienţi fizici. tendinţă care se manifestă şi în ţara noastră . Astfel. Acceptând această teorie. deoarece limba nu este un organ independent în procesul 52 . ei fiind aruncaţi în râpa Tarpea de pe Muntele Taiget. La început surdomutitatea a fost privită de cei mai mulţi filosofi şi preoţi ca având origine divină. Merită să reţinem că în documentele studiate de A. înclusiv cel de proprietate sau de moştenire. Reprezentanţii Bisericii creştine ortodoxe au avut un rol de pionierat în a-i face pe surzi să vorbească. Cursul nr. Au trebuit să treacă multe secole până când acest argument religios a fost înlăturat.I. Plutarh. Hipocrat şi alţi învăţaţi din perioada antichităţii.În 1990 au fost scoase în afara legii practicile discriminatorii şi obstacolele puse în calea accesibilităţii handicapaţilor. Aristotel a comparat dezvoltarea psihică a orbului cu cea a surdului şi a concluzionat că orbul din naştere este mai inteligent decât surdul şi mutul.. Pentru surzi. În aceste condiţii şcolile cu internat pentru surzi au fost considerate ca fiind . Plutarh s-a referit la sacrificarea copiilor deficienţi de către „Sfatul bătrânlor” din Sparta şi Atena. iar altele au început să funcţioneze cu un număr mai mic de elevi. citi sau scrie aveau unele drepturi. care nu ştiau să scrie sau să citească. astfel că ea prevedea ca elevii cu handicap să frecventeze şcoli cu mediul cel mai puţin restrictiv. Unele din aceste şcoli au fost desfiinţate din cauza numărului redus de elevi. în special datorită lucrărilor lui Aristotel după care „nu putea exista nimic în mintea umană dacă nu a trecut mai întâi prin simţuri” (traducerea din limba latină a expresiei: . Se omitea astfel contribuţia creierului şi a exerciţiului în formarea vorbirii. dar ele erau negate surdomuţilor din naştere. fie prin semne. 3 Aspecte din istoria preocupării societăţii româneşti faţă de educarea surzilor Găsim referiri la surdomuţi în scrierile lui Aristotel. Biserica a considerat că a încerca să faci un surd să vorbească era o blasfemie. De asemenea.Nihil est in intellectu qui prius fuerit in sensu”). în lucrarea „Despre simţurile celor care simt”. dar din documente nu rezultă cu claritate dacă surdomuţii erau sacrificaţi când se descoperă surditatea lor. fie prin viu grai. legea prevedea mijloace mai bune de comunicare şi de educare şi şanse egale de angajare. deoarece aceasta era voia Domnului.

Codul civil” român adnotat de Hamangiu există referiri la surdomuţi. prin faptul că au susţinut că surzii nu puteau fi educaţi. Acesta.. În „Pravila de la Govora” (1640) se pomeneşte despre cei care şi-au pierdut auzul. în secolul al XVII1-lea. încă de pe atunci se făcea o diferenţiere între surdomuţii care nu puteau să vorbească şi cei care ştiau să scrie şi să citească. Când a revenit la Dumbrăveni. au stat sentimentele de omenie şi principiile moralei creştine. biserica şi medicina din vremurile trecute. se aminteşte de existenţa unor „surdomuţi” care ştiau să scrie şi să citească cu toate că nu puteau să vorbească dar nu se făceau referiri la educaţia lor. I. (Deci. care se refereau la „miluirea mişeilor. Stănică. la felul cum au fost instruiţi. Mai târziu. încă de pe atunci era recunoscută necesitatea interpreţilor în instanţele judecătoreşti). Franţa sau Germania. surzii fiind incluşi în categoria mişeilor. i-au împiedicat mult timp să ducă o viaţă civilă activă. în cadrul unor aziluri sau mănăstiri. îndiferent de situaţia lor materială. De asemenea. rămânând impresionat de cele văzute. care a înfiinţat şi a condus un institut particular pentru surdomuţi la Dumbrăveni (Elisabetopol). că au existat preocupări de educare a surzilor. de esenţă filantropică. biserici sau în familie. unde primii profesori au fost preoţi sau călugări. între anii 1827/ 1831 şi 1846. neavând mijloacele financiare. mai ales a celor din familiile înstărite.C. Popa M. Matei Basarab. s-a folosit metoda mimico gestuală în procesul de instruire al elevilor surzi (Pufan. a început instruirea surzilor în grupuri. În . Când aceştia (fie martori sau acuzaţi) nu ştiau să scrie.(2002) caută să explice. calicilor şi săracilor”. La baza acestor preocupări. a vizitat Institutul Naţional pentru Tineri Surzi înfiinţat de Abatele de L’Epee în 1870. Petru Rareş. apărută în 1652 la Târgovişte. Prima încercare de educaţie organizată a surzilor pe teritoriul ţării noastre este atribuită lui Băcilă.. la 15 noiembrie 1863. a încercat să realizeze ceva similar însă..Pravilele împărăteşti” din vremea lui Vasile Lupu (Popa..) şi în „Îndreptarea legii”. acestea constituind nucleele primelor şcoli din Europa care au luat fiinţă în Anglia. În „Cartea românească de învăţătură”. pe lângă locuinţa doctorului 53 . a luat fiinţă la Bucureşti. preşedintele tribunalului numea din oficiu drept interpret o persoană care este deprinsă cu vorbirea lor. un fost husar în armata lui Napoleon. trecând prin Paris. pe vremea lui Matei Basarab legiuitorii erau îndemnaţi să fie îngăduitori cu cei vinovaţi dacă sunt surzi şi muţi. Mihai Viteazul şi Vasile Lupu. în . care dăinuie şi astăzi.D. În multe documente ale vremii. M. Ca şi la Institutul din Paris.Popovici. cele expuse mai sus prin aceea că legislaţia. Se ştie. fie că are nervul frenic intact sau nu.. în cadrul Azilului „Elena Doamna” din Cotroceni. în Transilvania. 1972) Prima formă de educaţie cu specific de şcoală pentru surzi din România. cu siguranţă. Primele mărturii scrise despre persoanele cu handicap au apărut în ţara noastră în vechile documente (boiereşti. pe lângă mănăstiri. a fost nevoit să închidă această primă şcoală în anul 1846. domneşti şi mănăstireşti) de pe vremea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.V. atât de la noi cât şi din alte ţări europene.articulaţiei.

. după acest profesor i-a urmat Melnic (sau Melic). Stănică. 1933). apărută la Paris în 1894. Menţionăm că şcoala pentru fete din Bucureşti a funcţionat iniţial pe Str. De asemenea. Bucureşti. 1880. C. (Stanică. fiind tradusă în limba română doi ani mai târziu. Rusceac.M.9).Carol Davila. În acelaşi an cu înfiinţarea primei şcoli din Bucureşti (1863). fost medic al Palatului Regal. deşi această metodă a fost aplicată cu moderaţie. se inaugurează o şcoală particulară la Timişoara. 1896 (nr. precum şi primele abecedare.4). într-un local corespunzător. după Congresul profesorilor de surzi de la Milano. ultimul fiind şi director al şcolii din Bucureşti şi Focşani între anii 1870 şi 1901 (Popa. cu reşedinţa în Palatul Ghica-Tei. 1.Gogouillot „Cum putem face pe surdomuţi să vorbească cu viu grai”. ca de altfel şi în toate ţările Europei. „Noţiuni de articulaţie sau instrucţiuni pentru a face să vorbească surdo-muţii” (E.Ionescu. Un moment de referinţă îl reprezintă apariţia 54 . Au apărut şi alte lucrări de specialitate. M. Însă actuala şcoală profesională de la Timişoara (înfiinţată oficial în 1885) se consideră continuatoarea tradiţiilor şcolii lui Schaefer. I. din iniţiativa profesorului Carol Schaefer (1841-1912). 20-25 (actuala Str.4. N. unde s-a înfiinţat Institutul pentru surdomuţi. pentru popularizarea metodei orale de demutizare s-au folosit lucrările lui L. General Berthelot). după extinderea căii ferate. Ionescu a publicat mai multe articole în „Convorbiri didactice” în 1895 (nr. majoritatea fiind traduceri din limba franceză şi germană. Cernăuţi (1908). o clădire foarte veche şi inadecvată iar după 1976 şcoala s-a mutat într-un local nou în cartierul Drumul Taberei. 1884).2. Mai apoi.). Pufan.C. Acesta îşi educa elevii folosind metodele mimică.. această şcoală a devenit independentă. În acea perioadă. grafice şi dactilemele.a. 1994).). Cernăuţi. 1. nu au fost cele aşteptate.. În aceste şcoli se foloseau metodele manuale.. fiind actualmente şcoală-pilot de formare practică a noilor cadre didactice. Consecinţele acestei abordări. astfel că peste un secol s-au reevaluat metodele folosite în şcolile de surzi şi se consideră că mult mai benefice ar fi metodele bilinguale de instruire. dar această şcoală nu a avut o continuitate şi nu se cunoaşte ce metode de instruire se folosea şi în ce fel a funcţionat. cărţi de citire şi de dezvoltare a vorbirii. dar se pare că se numea Palla. Nuferilor nr. I. Baican şi N. grafică şi dactilă. instruit la Viena şi Paris. Iaşi (1931 sau 1932) ş. Popa. Mai târziu.5. Primul profesor al şcolii a fost un deficient de auz.10) şi 1897 (nr. Şcoala de băieţi a funcţionat iniţial într-o clădire de lângă Arhivele Statului după care s-a mutat pe Calea Griviţei 199 iar mai târziu.7. Bucureşti (înfiinţată în 1919 dar funcţionînd din 1921 pentru fete şi din 1927 pentru băieţi). Aici au fost primiţi primii copii cu deficienţe de auz. „Iniţierea surdomuţilor în limbajul auditiv” (D. Cluj (1888). M. (Pufan. s-a mutat în cartierul Bucureştii Noi. reţeaua şcolilor româneşti pentru surzi s-a extins prin înfiinţarea de noi aşezăminte şi institute speciale la Arad (1885). Popa. care au fost înlocuite treptat cu metoda „orală” (germană) de demutizare. la iniţiativa acestuia.. 4. al cărui nume nu este menţionat în documente. iar în anul 1895 a fost mutată la Focşani. George Ştefănescu şi Nicolae Ionescu-Tei. Treptat.6.

pentru însuşirea limbajului verbal şi au propus conducerii fostului MEC un proiect ambiţios de restructurare a învăţământului românesc. Popiţan V. Tot în această perioadă. Craiova. Sevastiţa Popescu. cu un stagiu de doi ani într-o şcoală specială. sub îngrijirea lui Dimitrie Rusticeanu.„Revistei asociaţiei corpului didactic medico-pedagogic din Romania” care a apărut la Cernăuţi. Popa. personalitatea eminentă a profesorului Dimitrie Rusticeanu (D.. Contibuţii deosebite în acest domeniu au mai adus Constantin Pufan. Atanasiu.P. Manolache. între anii 1931-1936. Dimitrie Rusticeanu şi Ion Ciorănescu. la întoarcerea în ţară. "Iniţierea surdo muţilor în limbajul vorbit” (1933). sub conducerea lui Ion Ciorănescu. au fost reorganizate prin Legea învăţământului primar şi normal din 1924 iar personalul didactic era format din învăţători asistenţi. Şcolile speciale. a fost numit director al Institutului de orbi şi surdomuţi „Regina Maria” din Cernăuţi.) pun bazele metodei orale româneşti de demutizare. I. au organizat întâlniri de lucru. au elaborat mai multe lucrări vizînd perfecţionarea învăţământului special pentru elevii surzi. Toate aceste lucrări au marcat începutul trecerii de la comunicarea mimico gestuală la cea orală în educaţia surzilor.a. Aceştia.Timofte. C. învăţători titulari. A publicat numeroase lucrări unde a popularizat ideile înaintate ale specialiştilor europeni în domeniul demutizării. numiţi profesori „medicopedagogi” s-a făcut la Universitatea din Cluj (1921-1927) sub conducerea lui Gheorghe Creiniceanu şi la Universitatea din Bucureşti (1938-1940). (localitate care în acea vreme făcea parte din „România Mare”). 55 . Valer Mare. pe baza unui concurs precum şi dintre absolvenţii unor şcoli speciale !!! (Stănică. „Carte de cetire” (1924). De asemenea. Lidia Petrescu. pe baza recomandării date de directorul şcolii normale şi de profesorul de pedagogie. „Predarea limbii materne în şcoala de surdo muţi”(1935) ş. funcţie ce a deţinut-o între 1912-1940. „Studiul limbii româneşti în şcoala de surdo muţi” (1931). ş.a. care a făcut studii de specialitate la Viena şi. George Băcanu. pregătirea specialiştilor.1994). Satu-Mare. Dintre lucrările mai însemnate amintim „Programa de studii a institutelor de surdo muţi din România” (1923). care respinge exagerările metodei orale „pure”. Fălticeni. Gh. Cluj ş. au elaborat un abecedar care stă la baza învăţării citirii şi scrierii şi în zilele noastre. numiţi dintre învăţătorii asistenţi.a. „Limbajul mimico gesticular”(1932). numiţi dintre absolvenţii şcolilor normale. printre care şi cele de surzi. cu sprijinul unor colaboratori. Trebuie să amintim.Rusceac). profesori din şcolile pentru deficienţi de auz din Bucureşti. cu sprijinul altor surdologi din şcoli (Mihai Ionescu. O contribuţie deosebită în domeniul însuşirii elementelor fonetice ale limbii au adus-o cercetătoarea Lucia Măescu-Caraman şi fostul inspector principal în Ministerul Învăţământului Alexandru Caraman. acceptă înnoiri şi ţine seama de specificul limbii române în articularea structurilor fonetice. M. în acest context. Ilie Stănică.. Gh. Popa Mariana ş. Dumitru Ciumăgeanu. având în anexă imagini labiale ce permit învăţarea labiolecturii cu mai multă uşurinţă.a. Cornea Aurel.

deci cu internat. începând cu grădiniţa.în clasele A să se admită elevii surzi cu un coeficient de inteligenţă superioară normalului. care aparţineau Ministerului Muncii. D. Popa. unele care "ospitalizau".. Acesta a făcut studii la Berlin şi a publicat în 1932 „Abecedarul pentru şcolarii surdomuţi spre a învăţa vorbirea.. Autorul estimează că aceste 6 şcoli abia puteau şcolariza 500 de elevi „lipsiţi de simţul auzului şi de facultatea vorbirii” dintr-o populaţie totală estimată la 18. în funcţie de dotarea intelectuală şi de starea auzului şi a vorbirii elevilor. vagabonzilor sau prostituţia tinerelor fete. care locuiau de obicei cu părinţii în aceeaşi localitate. citată). mulţi copii rămâneau neşcolarizaţi. cum ar fi cele din Cluj şi Timişoara. să le predea noţiunile numerice şi să-i demutizeze prin metode specifice. reduse. conversaţia. în lucrarea sa „Iniţierea surdomuţilor în limbajul auditiv” arată că în acele timpuri (1932) existau numai 6 şcoli pentru surzi. (Stănică. Faptul că şcolile erau sub tutela a două ministere crea destule neajunsuri. labiologia.1994). ortofonie”. Rezultatele recensământului din 1 ianuarie 1936 au arătat că existau numai 7 şcoli speciale pentru surdomuţi în acea vreme iar acestea nu puteau cuprinde pe toţi copiii care aveau nevoie de condiţii speciale de instruire. Din această cauză nu se putea asigura nici profesionalizarea în masă iar mulţi dintre surdomuţi îngroşau rîndurile cerşetorilor. Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale (Cluj şi Timişoara). câte una din Focşani şi Cernăuţi) şi alte două erau administrate de Ministerul Muncii. pentru a se evita unele dificultăţi enorme (op. Astfel.M. În clasele B să se primească elevii atinşi de surditate congenitală sau dobândită în prima vârstă a copilăriei. instruirea trebuia să cuprindă următoarele materii: articulaţia. autorul recomanda ca „.Rusticeanu. citată. În consecinţă. Erau primiţi în şcoală nu numai copii care aveau vârsta de 7 ani ci şi mai mari. citirea cu grai şi scrierea”.Rusticeanu a propus şi o organizare ideală a învăţământului special. Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale. copii cu resturi de auz şi cei asurziţi după învăţarea limbajului verbal.. pe care nu le menţionăm aici. D. În cei 8 ani de studiu şcoala trebuia să-i iniţieze pe elevi în istoria şi geografia patriei. Încă de pe atunci acest luminat medicopedagog preconiza crearea de clase diferenţiate în şcolile de surzi. din care patru aparţineau Ministerului Învăţământului (două din Bucureşti. Atunci existau două categorii de aşezăminte. Oficial.I. având o anexă care cuprinde „Îndrumări metodice privind predarea sunetelor. cu aceştia fiind alcătuite clase speciale. învăţământul era gratuit pentru cei care puteau dovedi cu acte sărăcia în care trăiau.care a fost inspector la Ministerul Învăţământului şi director al Şcolii de surdomuţi din Bucureşti între 1927-1940. având însă o dotaţiune normală iar în clasele C să se trimită elevii surdo-muţi atinşi de debilitate mentală” De asemenea. dar majoritatea elevilor plăteau unele contribuţii. ). Din cauză că erau prea puţine şcoli iar posibilităţile lor de cuprindere. altele care erau frecventate de elevi externi. unde să se creeze condiţii optime de exercitare a simţurilor şi a mişcării şi unde copiii de 5-7 ani să se pregătească pentru învăţarea limbajului auditiv (op. 56 .000 de surzi care locuiau în „România Mare”.

aritmetica şi geometria.E. Săftica. cu accent pe metoda românească de demutizare.Rusticeanu şi I. ale cărei baze au fost puse în special de D. Ea a fost echilibrată. a Institutului Central de Perfecţionare a Personalului Didactic.Pufan . au fost epuizate sursele de finanţare prin situarea şcolilor speciale pe ultimul loc al priorităţilor. când au luat amploare preocupările pentru recuperarea persoanelor cu handicap. desfiinţarea institutelor de cercetări destinate educaţiei şi dezvoltării psihologiei. A doua etapă (1970-1989) s-a caracterizat prin stagnare în ceea ce priveşte asigurarea bazei materiale. mimico-gesticulaţia şi dactilologia erau metode auxiliare aservite formării vorbirii orale. ştiinţele fizico-naturale. Însă. compuneri. O dată cu aplicarea legii nr. A treia etapă a debutat după evenimentele din decembrie 1989. accepta înnoirile dar respingea exagerările. geografia. Ciorănescu. s-au organizat instituţii de formare şi de perfecţionare a personalului didactic. nu s-a ajuns la exagerările promovate de unele şcoli din Franţa. lucrul manual şi îndeletniciri practice. a inclus schimbări în organizarea învăţământului şi în metodele de recuperare. exerciţii gramaticale. alături de alte metode specifice demutizării. s-au elaborat planuri de învăţământ. cuprinsă între anii 1950 şi 1970. deşi s-a folosit în mod amplu mimico-gesticulaţia. gimnastica. caligrafia. desfiinţat în 1982 şi reînfiinţat în 1990) şi Cluj. Craiova. De asemenea. Fălticeni. Prima etapă. Astfel ne explicăm de ce în şcolile noastre unde s-a utilizat această metodă. Focşani. programe şi metodici speciale. a inspectorilor din direcţia „Şcoli speciale” din M. În această etapă: s-a extins şi diferenţiat reţeaua de învăţământ special. tot în 1961 s-a creat Institutul Central de Perfecţionare a Personalului Didactic la Bucureşti cu filiale în toată ţara pentru perfecţionarea profesorilor din şcolile speciale. s-au creat unităţi noi de învăţământ profesional şi s-a diversificat nomenclatorul de meserii din aceste şcoli. 3 din 1970. astfel că nu s-au mai procurat proteze auditive şi nici nu s-au mai reeditat manualele şcolare. la folosirea unei „metode orale pure” promovate de germani sau a dactilologiei care era impusă de şcoala sovietică.C. Satu Mare ş. istoria. precum şi a facultăţilor de defectologie din Cluj şi Bucureşti. Ilie Stănică şi Mariana Popa în lucrările citate mai sus.. religia. În 1961 s-a înfiinţat secţia de defectologie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj) iar la Universitatea din Bucureşti s-a creat un colectiv de psihopedagogie specială care a fost desfiinţat în 1982 şi pus în funcţie în 1990. În urma elaborării noilor programe speciale s-au editat manuale noi pentru clasele I-X cu contribuţia semnificativă a colectivului „Invăţământ special” din Institutul de Cercetări Pedagogice şi Psihologice din Bucureşti (înfiinţat în 1962. cu sprijin material şi logistic din partea unor organizaţii umanitare din Vestul 57 . După al doilea război mondial şi până în prezent s-au conturat câteva etape distincte în educaţia copiilor cu deficienţe de auz pe care le-au semnalat C.a. desemnul. Programa analitică era specială. s-au creat primele grădiniţe de hipoacuzici şi surzi la Bucureşti.cetirea. s-au perfecţionat metodele de depistare şi de diagnosticare a copiilor cu deficienţe.

53 şi 57 din 1992 privind protecţia socială a persoanelor cu handicap şi.Europei. persoanele cu handicap pot beneficia de o indemnizaţie de 30% din valoarea îndemnizaţiei lunare indiferent de veniturile obţinute (care se ridică la suma de 207 lei în anul 2007). respectiv. pe care le-a inclus în Legea 19 din 2000. începând din 2004. În 1990 au fost reînfiinţate secţiile de psihopedagogie specială în cadrul Facultăţilor de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei de la Universităţile din Cluj.Actualmente unele prevederi se află în discuţie deoarece cheltuielile guvernamentale sunt prea mari iar situaţia persoanelor surde din ţările membre 58 . compensarea procurării de proteze auditive o dată la 5 ani prin CNAS. Conform legii 343 din 2004. apoi Parlementul le-a dat putere de lege în 2002. cl. perfecţionare şi curriculum. cu autobuze sau nave de transport fluvial. Crucea Roşie Britanică a dotat toate şcolile pentru surzi cu audiometre moderne portabile şi un număr apreciabil de proteze auditive. pentru sprijinirea încadrării lor în muncă. intrare gratuită la competiţii sportive sau la spectacole în limita locurilor rezervate persoanelor cu handicap. a II-a. persoanele surde cu handicap accentuat puteau beneficia de următoarele facilităţi: gratuitate cu mijloacele de transport public local de suprafaţă sau cu metroul în Capitală. scoţând din legea 519 prevederile referitoare la pensionare. dus-întors. Persoanele cu handicap accentuat şi mediu se pot pensiona conform legii 19 din 2000 cu 10 ani mai devreme în comparaţie cu persoanele valide dacă au cotizat cel puţin 25 de ani (femeile) şi 30 de ani (bărbaţii) la bugetul de asigurări sociale. şase călătorii pe an. Bucureşti şi Iaşi şi a fost înfiinţat Institutul Naţional pentru Recuperare şi Educaţie Specială a Persoanelor cu Handicap cu sectoare de cercetare. Astfel. Aceste legi au fost amendate succesiv în 1999 prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului. asistenţa medicală şi medicamente gratuite atât ambulatoriu cât şi pe timpul spitalizării. Auzitorii pot beneficia de acest serviciu contra cost. „Asociaţia Naţională a Surzilor din România” asigură un interpret în limbaj mimico gestual pentru facilitarea comunicării cu instituţiile statului. unii profesori au avut posibilitatea să facă vizite de studiu în Anglia şi Danemarca etc. s-au creat centre pentru confecţionarea de olive unde au fost angajate persoane surde. indemnizaţie de 50% din salariul minim brut pe ţară pe durata valabilităţii certificatului de persoană cu handicap pentru cei care nu au nici un venit şi pentru cei care beneficiază de pensie de urmaş. De această facilitate beneficiază persoanele surde în mod gratuit în primele 20 de ore şi apoi contra unei taxe pentru serviciile de interpretare asigurate în continuare. S-au elaborat legile nr. s-au acordat burse de studiu pe un an în Anglia. cu trenul personal. Prin înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap în 1990 s-au creat premisele pentru dezvoltarea măsurilor de protecţie socială a persoanelor cu nevoi speciale. În acest fel.

Se manifestă. Deşi tendinţa generală de promovare a oralismului în şcolile pentru surzi nu a putut fi oprită timp de peste 100 de ani. o continuare a 59 . Facilităţile enumerate mai sus reprezintă o serioasă economie la bugetul destul de sărac al familiilor de persoane cu handicap şi asigură o modalitate. La cele de mai sus au fost adăugate şi alte prevederi în conformitate cu Legea nr. părinţii care au copii surzi sunt îndemnaţi să înveţe acest limbaj pentru a comunica de timpuriu cu copiii lor. seminariile. de fapt. 448 din 18 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. mai ales de organizaţiile persoanelor cu handicap. pentru îmbunătăţirea.ale Uniunii Europene este oarecum diferită de cea din ţara noastră. pentru schimbarea atitudinii societăţii cu privire la integrarea acestor persoane la toate nivelurile. Această poziţie este. De asemenea. În continuare se depun eforturi. Limbajul gestual a continuat să existe iar la ora actuală se fac tot mai multe cercetări asupra acestui limbaj. Desigur. de supravieţuire a handicapaţilor fără loc de muncă. formarea de interpreţi va deschide calea spre accesul în diverse instituţii de învăţământ obişnuit de toate gradele pentru persoanele surde dar acest fapt nu exclude preocupările defectologilor pentru formarea limbajului verbal ca mijloc de comunicare. ea putând servi ca model pentru o legislaţie similară altor ţări europene.Congresele. a legislaţiei privind recuperarea. 5075 din 3 decembrie 2002 respectiv nr. ştiind că această comunicare timpurie în limbajul natural al copiilor surzi va stimula dezvoltarea ulterioară pe toate planurile a acestor copii. pe diferite posturi. un interes sporit faţă de formele de manifestare artistică şi culturală ale comunităţii de surzi. militarea pentru integrarea deficienţilor de auz în sistemul de învăţământ public (mainstreaming) prin înfiinţarea posturilor de profesori itineranţi etc. cărţile şi revistele consecrate limbajului gestual sunt destul de frecvente. Absolventii surzi ai învăţământului superior au început de câţiva ani buni să se angajeze în şcolile speciale. reunite în Forumul Disabilităţii din România înfiinţat în 2003. în sensul că aceştia au mai puţine facilităţi. această politică s-a dovedit falimentară. profesionalizarea şi încadrarea lor în muncă. În ultimii ani se acordă o atenţie mai mare valenţelor formative ale limbajului mimico-gestual prin recomandările Federaţiei Mondiale a Surzilor şi a Parlamentului European care militează pentru formarea de interpreţi în limbajul mimico gestual în toate ţările lumii. Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei au elaborat un Ordin comun (nr. deşi minoră. servind ca modele de folosire a limbajului gestual. de asemenea. în continuare. În acest sens. care poate fi considerată una din cele mai bune legi în acest domeniu. 721 din 1 octombrie 2002) pentru aprobarea regulamentului privind procedura şi condiţiile de autorizare a interpreţilor în limbajul mimico-gestual şi limbajului specific al persoanelor cu surdo-cecitate.

Regulile Standard privind Egalizarea Şanselor Persoanelor cu Handicap (1993). s-au organizat o serie de manifestări dedicate persoanelor cu disabilităţi sub genericul „Anul Internaţional al persoanelor cu handicap”.Casa luminii” din Helsinki/Finlanda estimează la cca 70 de milioane numărul de persoane surde pe glob. Curs nr. Conceptul de .decembrie 2006). împreună cu şapte organizaţii afiliate.drepturi umane” este legat de Charta ONU şi de Declaraţia Universală a Drepturilor Umane. Religioase şi Lingvistice (1992). În ultimii ani Organizaţia Naţiunilor Unite a venit în întâmpinarea acestor doleanţe ale surzilor. surzii din ţările dezvoltate doresc să nu mai fie consideraţi persoane handicapate ci o minoritate culturală şi lingvistică. un „Manifest al disabilităţii (handicapului) în Romania”. ceea ce ridică numărul acestor persoane la aproape un miliard. ori surditatea este ceva permanent. noi putem presupune că numărul de persoane cu deficienţă de auz de toate gradele poate ajunge la cca 2o % populaţie. De asemenea.4 Aspecte din lupta surzilor pentru drepturi fundamentale şi pentru afirmarea limbajului gestual Satisticile Federaţiei Mondiale a Surzilor. Declaraţia Drepturilor Persoanelor care aparţin Minorităţilor Naţionale. În 2003. Etnice. compensat. cu sediul în . adoptând o serie de documente. de evitare a extremelor. la securitate şi integritate personală. printre care: Declaraţia Universală a Drepturilor Umane (1948). cu ocazia Anului European al Persoanelor cu Handicap. Convenţia cu privire la Drepturile Umane ale Persoanelor cu Disabilităţi (13. Principiile de bază ale drepturilor omului acoperă: dreptul de decizie privind viaţa proprie. drepturile omului se referă la respectul faţă de demnitatea umană. De asemenea. Totuşi. o variaţie naturală în cadrul speciei umane.. Mai mult. „Anul European al persoanelor cu disabilităţi” etc. ca o încercare de unire a eforturilor diferitelor organizaţii ale persoanelor cu handicap şi din dorinţa de a face cunoscut societăţii civile că toţi handicapaţii trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi fundamentale ca şi persoanele valide.. Asociaţia Naţională a Surzilor a adoptat. 60 . În mare. ultimele evoluţii din literatura de specialitate subliniază că ar fi mai bine să se renunţe la termenul „deficient de auz” în favoarea celui de surd. Motivul rezidă în faptul că termenul deficient de auz semnifică ceva care lipseşte şi trebuie tratat.tendinţei de echilibru manifestată de specialiştii defectologi din ţara noastră de-a lungul vremii. dreptul la viaţă. Ei doresc să li se recunoască limbajul gestual şi cultura specifică şi să se bucure de drepturile fundamentale ale tuturor oamenilor valizi.

nu sunt acceptate ca fiind . Federaţia Mondială a Surzilor a înaintat în 1994 o scrisoare adresată Secretarului General al ONU de atunci. de o convenţie separată. • Convenţia privind drepturile copilului (1989). în care făcea cunoscut că persoanele surde nu se bucură de demnitate şi de drepturi egale. nu se bucură de servicii sanitare. De pildă. Acest lucru este valabil într-o lume . întâmpinând o miriadă de obstacole : lipsa de educaţie.. Boutros Boutros Ghali. lipsa accesului la informare şi comunicare. • Convenţia privind eliminarea discriminării împotriva femeilor (1979). refugiaţii. surzii. fiind discriminate şi exploatate. Se ridică problema de ce avem nevoie noi. copiii. Cu toate acestea. mai ales după Congresul din 1880 de la Milano. chiar dacă sunt bine calificaţi. egalitatea. • Convenţia internaţională privind drepturile economice. s-a considerat de către auzitori că limbajul gestual este un limbaj inferior iar surzii au fost constrânşi să renunţe la el. Articolul 2 „interzice discriminarea pe motiv de limbaj”. afirmă.. a tratamentului inuman (1984).potrivite” de către societate etc. Mai târziu. călătoresc cu dificultate. persoanele cu handicap o duc mai rau decât alte grupuri. • Convenţia internaţională privind interzicerea folosirii torturii.normală”. Desigur că aceste grupuri nu au reuşit iar eşecul lor a fost pus pe seama lipsei de credinţă a surzilor. adepţii lui Adolf Hitler au închis mii de surzi în lagăre de concentrare.- libertatea de gândire. În Evul Mediu s-a ajuns ca familiile unor surzi să-i ascundă în azile de nebuni sau să-i forţeze să vorbească. sociale şi culturale (1966). intrucât drepturile enumerate în Declaraţia Universală sunt suficiente pentru a proteja pe orice persoană. „Declaraţia Universală a Drepturilor Umane” la care facem referire în rândurile de mai jos. unele grupuri cum sunt femeile. Cele mai importante documente din punctul de vedere al celor care folosesc limbajul mimico-gestual sunt: • Convenţia internaţională privind drepturile civile şi politice(1966). dificultatea de a găsi un loc de muncă. Celor peste 650 de milioane de persoane cu disabilităţi le lipsesc o serie de oportunităţi. Se cunoaşte că de a lungul vremii surzii au trebuit să lupte pentru ca ei şi limbajul lor să supravieţuiască deoarece. opinie şi exprimare. De asemenea. au efectuat experimente „medicale” care de multe ori le-au provocat moartea ori i-au împiedicat să procreeze prin castrare. unele grupuri religioase au căutat „să-i salveze pe surzi” de utilizarea limbajului gestual. ne-discriminarea şi participarea. In zilele noastre aceste 61 . în primul său articol că „toate fiinţele umane se nasc egale în demnitate şi în drepturi”. pe faptul că mulţi dintre ei sunt posedaţi de diavol întrucât nu puteau să vorbească. Din aceste câteva motive a fost necesar să se elaboreze o convenţie care să asigure acoperirea drepturilor umane şi pentru persoanele cu disabilităţi. Din păcate. se fac în continuare cercetări genetice şi se pun în aplicare diverse practici de eliminare sau de reducere a numărului de persoane surde atât în Europa cât şi în Statele Unite.

crearea unor condiţii favorabile la locul de muncă şi evitarea discriminării”. 62 .. nu cunosc limbajul gestual şi cultura surzilor şi nu pot înţelege pe deplin afecţiunle acestora astfel ca să-i poată ajuta cu eficienţă. Federaţia Mondială a Surzilor s-a implicat activ în elaborarea unei Convenţii a ONU cu privire la drepturile umane ale persoanelor cu disabilităţi. care a reuşit să aducă argumente ce au convins autorităţile să acorde permis de conducere la surzii români. în vederea obţinerii permisului de conducere. Mai departe. Pe 13 decembrie 2006 Adunarea Generală a ONU a adoptat Convenţia ONU privind Persoanele cu Disabilităţi şi protocoalele opţionale. de obicei. Acestea au fost supuse spre semnare. ONGurile au participat activ pentru prima dată. mai ales în zonele subdezvoltate. desfiinţerea internatelor în şcolile speciale. incluziunea în şcoli de auzitori. La noi în ţară încă nu se pun astfel de probleme. dar a intervenit Asociaţia Naţională a Surzilor. implantul cohlear ş. De asemenea. poliţiştii examinatori învaţă limbajul gestual şi facilitează examinarea persoanelor surde. În acest proces îndelungat (2001-2006) de elaborare a textului Convenţiei. în unele ţări surzii nu au dreptul să conducă un vehicol sau o barcă cu motor deoarece „nu au dreptul să obţină un permis de conducere” din cauza unor prejudecăţi sau dezinformări ale societăţii. alegerea liberă a profesiunii. De obicei. Aceste fapte constituie o violare a unui drept fundamental. ratificare şi implementare statelor membre.tendinţe de micşorare a numărului de persoane surde nu au dispărut.a. Articolul 25 garantează „dreptul la îngrijire medicală şi la alte servicii sociale”. Aceste prevederi foarte importante sunt. la articolul 16 se garantează la toţi oamenii „dreptul de a se căsători”. la care ne vom referi în continuare. Articolul 23 al „Declaraţiei. surzii nu pot beneficia pe deplin de aceste drepturi din cauză că medicii specialişti. Lipsa interpreţilor calificaţi în cadrul personalului din spitale îi privează pe surzi de serviciile medicale de calitate care să ducă mai repede la vindecare. Până pe 28 iunie 2007 această Convenţie a fost semnată de 99 de ţări iar pentru implementare este obligatorie semnarea convenţiei de cel puţin 20 de ţări. De asemenea. unde nu li se recunoaşte surzilor acest drept iar în alte ţări femeile surde sunt forţate să se căsătorească în ciuda voinţei lor. In alte ţări se fac cursuri în limbaj gestual. dar o analiză a Federaţiei Mondiale a Surzilor confirmă că mai există ţări.” garantează „dreptul la muncă. Având în vedere faptul că aceste drepturi fundamentale ale persoanelor surde nu sunt respectate. de învăţare a regulilor circulaţiei rutiere. fapt ce împiedică asigurarea independenţei economice şi un trai decent pentru persoanele surde.. violate în întreaga lume. ele îmbrăcând forme mai subtile cum ar fi experimentele genetice. în toate etapele. asistentele. cu toate că au existat încercări de îngrădire a dreptului de a obţine un permis de conducere a autoturismelor. FMS a militat şi a negociat pentru ca drepturile persoanelor surde să fie incluse în această Convenţie a drepturilor omului.

a sistemului Braille. 63 . modalităţi şi forme de comunicare accesibile. surzii au dreptul să trimită şi să primească un document în limbaj gestual. la mijloacele mass-media şi la internet. nu numai în cele private. recunoaşterea lui oficială. de asemenea. Este important că s-a pus accentul pe acceptarea folosirii limbajului gestual în interacţiunile oficiale nu numai în cele private. De pildă. tratament. de a obţine informaţii şi de a se exprima în limbaj gestual în relaţiile oficiale. servicii etc. Mulţi itemi din acest articol pun accent pe acces liber la comunicare şi informare (prin intermediari). considerat a fi egal cu celelalte limbaje vorbite şi garantează dreptul de a folosi interpreţi calificaţi în limbaj gestual. lucru posibil numai prin recunoaşterea oficială a limbajului gestual.. definiţia limbajului este: . monitorizare şi implementarea prevederilor. Articolul 9 se referă la accesibilitate. FMS s-a concentrat în special pe acordarea drepturilor lingvistice persoanelor surde. În ceea ce priveşte persoanele surde. colaborare internaţională. Limbajul gestual este menţionat în articolul 21 (b): acceptarea şi facilitarea folosirii limbajului gestual. la poliţie. inclusiv prin ghizi şi interpreţi în limbaj gestual. din care cel mai important pentru surzi este punctul (h). Se solicită. În acest sens. Articolul 2 include definiţii referitoare la comunicare şi limbaj şi cuprinde lista de modalităţi de comunicare. Articolul 21 abordează libertatea de exprimare a opiniilor şi accesul la informaţie prin toate formele de comunicare.respectarea capacităţilor în evoluţie ale copiilor cu disabilităţi şi respectarea dreptului acestor copii de a-şi păstra identitatea. la statistici. să primească instruire.Convenţia pune în faţa statelor membre ale ONU obligaţia de a lua măsuri care să promoveze drepturile umane ale persoanelor cu disabilităţi şi înlăturarea discriminării. în interacţiunile oficiale. inclusiv accesul in limbaj gestual la instituţiile publice. la medic. folosirea în procesul de instruire şi promovarea identităţii lingvistice a colectivităţii persoanelor surde. Articolul 3 cuprinde 9 principii generale. la alegerea persoanelor cu disabilităţi. care să faciliteze accesul in instituţii şi clădiri deschise publicului. să primească informaţii la tribunal. să facă tranzacţii în birouri şi departamente. la participarea la toate nivelurile societăţii şi la responsabilitatea statelor membre in această privinţă. facilitarea folosirii limbajului gestual. a limbajelor alternative precum şi toate celelalte mijloace. din care articolele 5-30 se referă la diverse drepturi iar restul.Limbajul include limbajele verbale. gestuale şi alte forme de limbaje neverbale. Convenţia cuprinde 50 de articole. Ea se bazează pe celelalte convenţii ale ONU şi urmăreşte aplicarea acestora în cazul persoanelor cu disabilităţi. Se prevede ca statele membre ale ONU să-şi asume responsabilitatea angajării unor profesori calificaţi în limbaj gestual. Convenţia recunoaşte limbajul gestual ca limbaj de sine stătător. cum ar fi respectarea diferenţei şi acceptarea persoanelor cu disabilităţi ca parte a diversităţii umane. Prezenta Convenţie nu include drepturi noi pentru surzi. în limbaj gestual.

Ei pot să înveţe cum acţionează adulţii surzi în societate şi în viaţa productivă prin folosirea diferitelor forme de limbaj şi a interpreţilor. adică surzii să poată primi această educaţie în limbaj gestual. Articolul 24.(b): Facilitarea învăţării limbajului gestual şi promovarea identităţii lingvistice a comunităţii surzilor. în special a copiilor cu surditate sau surdocecitate. deoarece accesul persoanelor surde la activităţile de formare ca profesori sau de profesionişti în alte domenii este posibil mai ales prin folosirea limbajului gestual. Acest articol este de mare importanţă şi va avea un mare impact în viitor. Acest articol va ridica o serie de provocări pentru formarea profesorilor în diferite ţări. astfel ca să-şi facă prieteni în comunitatea surzilor. Articolul 24. limbajul.4. precizează că pentru asigurarea acestor drepturi statele membre vor trebui să ia măsuri adecvate pentru angajarea de profesori.În articolul 21 (c) se tratează recunoaşterea şi promovarea limbajului gestual. Aceasta înseamnă că limbajul gestual trebuie să fie recunoscut. a educaţiei. este important să se acorde copiilor surzi roluri lingvistice. fie în legislaţie. cercetării în domeniul limbajului gestual şi al folosirii lui. Copiii pot astfel să cunoască resursele comunităţii surzilor unde se vor integra după absolvire. Dar aranjamentele educaţionale vor trebui să respecte cele mai bune soluţii pentru fiecare grup de persoane cu disabilităţi. materialele didactice. competenţele de folosire a limbajului gestual de către profesori. inclusiv a celor cu disabilităţi. Articolul implică sprijinirea publicaţiilor în limbaj gestual. Se recomandă să se ofere modele de adulţi surzi copiilor surzi în beneficiul acestora.3. care trebuie să primească instruirea în cel mai potrivit limbaj cu handicapul lor şi într-un mediu care să realizeze la maximum dezvoltarea lor academică şi socială. adică s-a convenit ca participarea deplină la educaţie. care trebuie să ia in considerare mediul de instruire. Prin activităţi culturale. Articolul 24 a fost foarte disputat din cauza opiniilor diferite pe care le au experţii ONU în privinţa aranjamentelor educaţionale. FMS a promovat deptul de a primi educaţia obligatorie (de bază) în limbajul propriu. care să fie calificaţi în folosirea limbajului gestual şi/sau Braille şi să formeze profesionişti care să lucreze la toate nivelurile învăţământului.3. Acest articol subliniază că nu va fi interzisă folosirea limbajului gestual in nici o situaţie de învăţare. în societate şi integrarea socială să fie obiectivul principal al învăţământului. Articolul 24. O cerinţă centrală este formarea priceperilor de folosire corectă a limbajului gestual de către formatori. surzii de toate vârstele au dreptul să folosească limbajul gestual iar copiii surzi nu vor fi forţaţi să-şi schimbe limbajul pe parcursul dezvoltării.(c) se referă la educaţia persoanelor. Acest articol poate fi un criteriu de apreciere a calităţii educaţiei. fie în politicile şi programele publice. metodele şi principiile educaţiei bilinguale potrivite cu nevoile elevilor. 64 . În final s-a găsit un compromis. De asemenea.

Articolul 30 se referă la participarea surzilor la activităţile culturale, recreative şi sportive în condiţii egale cu celelalte persoane. În acest sens, materialele culturale, programele televizate, filmele, piesele de teatru precum şi alte activităţi/evenimente culturale vor trebui să fie accesibile în forme adecvate. Mai mult, la punctul 4 articolul 30 afirmă că persoanele cu disabilităţi se vor bucura de recunoaşterea identităţii culturale şi lingvistice, care include limbajul gestual şi cultura surzilor în condiţii egale cu ale celorlalte persoane valide. Toate aceste articole, împreună cu alte convenţii privitoare la drepturile omului (unde se precizează înlăturarea discriminării pe bază de limbaj), întăresc poziţia limbajului gestual şi drepturile umane ale surzilor. Această Convenţie, după ce va fi ratificată şi implementată, va duce la creşterea drepturilor persoanelor surde în toate ţările. Pe viitor vor fi necesare noi planuri şi strategii, distribuţii de informaţii, elaborare de proiecte ş.a. care să ducă la creşterea conştientizării populaţiei şi la încurajarea implementării convenţiei în diferite ţări. Spargerea barierelor atitudinale şi mişcarea spre abordarea bazată pe drepturi umane cu privire la surzi cere elaborarea unor programe de acţiune proprii în fiecare ţară. Astfel, convenţia va duce la schimbarea concepţiei despre sine a persoanelor surde prin recunoaşterea limbajului gestual (care este o parte importantă a identităţii şi încrederii în sine). Markku Jokinen, preşedintele Federaţiei Mondiale a Surzilor consideră că ,,respectul pentru limbajul cuiva şi a dreptului de a-l folosi constituie baza civilizaţiei, culturii şi participării în societate”. În această direcţie, FMS consideră că este o prioritate a perioadei 2007-2013 pregătirea şi distribuirea de informaţii, consultarea ţărilor membre şi monitorizarea aplicării convenţiei privind drepturile persoanelor cu disabilităţi, inclusiv a persoanelor surde. De aici rezultă că Asociaţia Naţională a Surzilor din România va trebui să elaboreze un plan propriu de aplicare a acestei importante Convenţii a ONU care să ducă la mai rapida implementare a prevederilor referitoare la persoanele surde. Aplicarea „Regulilor standard ale ONU privind egalizarea şanselor persoanelor cu handicap” la integrarea socială a surzilor În ultimii 200 de ani ai dezvoltării omenirii sub aspect social, economic şi politic, persoanele cu handicap au fost marginalizate şi lăsate pe ultimul plan al dezvoltării lor umane. Ele nu s-au bucurat de aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi persoanele valide. Pentru a elimina aceste neajunsuri au avut loc o serie de iniţiative la nivel internaţional şi au fost adoptate unele documente din care amintim : declararea anului 1981 ca „ Anul Internaţional al Persoanelor cu Handicap"; elaborarea şi adoptarea în 1982 a „Programului Mondial de Acţiune în legătură cu Persoanele cu Handicap” (1982-1992); întâlnirea de la Stockholm (1987) a experţilor dedicată implementării programului de acţiune menţionat. Sa sugerat că este necesar să se elaboreze o concepţie care să ghideze stabilirea priorităţilor pentru acţiunile viitoare. La baza acestei concepţii trebuie să fie
65

recunoaşterea drepturilor persoanelor cu handicap şi eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de aceste persoane. Astfel, în anul 1991 s-a constituit un comitet de lucru în cadrul Comisiei pentru Dezvoltarea Socială a ONU care să elaboreze „Regulile standard...” bazate pe o serie de documente elaborate anterior de ONU, care s-au finalizat prin adoptarea, la 20 decembrie 1993, a acestui document. Regulile Standard privind Egalizarea Şanselor Persoanelor cu Handicap au fost elaborate pe baza experienţei dobândite în timpul "Decadei Naţiunilor Unite pentru Persoanele cu Handicap" (1983-1992). Cu toate că "Regulile Standard..." nu sunt obligatorii, ele vor putea deveni norme internaţionale unanim acceptate atunci când ele vor putea fi aplicate de un număr mare de state, cu intenţia de a fi respectate ca reguli de drept internaţional. Ele implică un puternic angajament politic şi moral din partea statelor, de a acţiona pentru egalizarea şanselor persoanelor cu handicap. Acestea oferă un instrument pentru conturarea politicilor şi acţiunilor în favoarea persoanelor cu handicap şi a organizaţiilor acestora. Ele cuprind principii de responsabilitate, de acţiune şi de cooperare, zonele de o importanţă decisivă pentru calitatea vieţii precum şi realizarea unei participări depline şi egalitare. Scopul acestor "Reguli..." este să asigure aceleaşi drepturi şi obligaţii pentru membrii handicapaţi ai societăţii ca şi membrilor valizi, să contribuie la înlăturarea obstacolelor care împiedică persoanele cu handicap să participe deplin la activităţile societăţii în care trăiesc. Ele sunt un stimul pentru ca persoanele cu handicap şi organizaţiile lor să fie mai active în realizarea acestui proces de egalizare a şanselor. Prin "egalizarea şanselor" se înţelege un proces prin care diversele sisteme ale societăţii şi mediului, cum ar fi serviciile, activităţile, informaţiile şi documentarea pot fi accesibile persoanelor cu handicap. Principiul "drepturilor egale" presupune că necesităţile fiecărui individ sunt de importanţă egală, că aceste necesităţi trebuie să stea la baza planurilor făcute de societate şi că toate resursele trebuie folosite într-un asemenea mod încât fiecare individ să aibă şanse egale de participare. Persoanele cu handicap trebuie să primească tot sprijinul de care au nevoie în cadrul structurilor obişnuite de educaţie, sănătate, angajare în muncă şi servicii sociale. Persoanele cu handicap sunt membre ale societăţii şi au dreptul să rămână în interiorul comunităţilor în care trăiesc. Aceste persoane trebuie să primească tot sprijinul de care au nevoie în cadrul structurilor obişnuite de educaţie, sănătate, angajare în muncă şi servicii sociale. Când persoanele cu handicap se vor bucura de drepturi egale, ele vor trebui să aibă şi obligaţii egale. Atunci când drepturile acestor persoane vor fi obţinute, societăţile vor avea pretenţii sporite din partea persoanelor cu handicap. Noi putem folosi acele Reguli Standard care se referă la handicapul generat de tulburările de comunicare şi de auz pentru a determina autorităţile guvernamentale să ia măsuri care să accelereze procesul de egalizare a şanselor cu auzitorii.
66

Prezentăm, în contiunare, o serie de reguli care prezintă o importanţă mai mare pentru persoanele surde precum şi unele direcţii de acţiune care ar asigura realizarea drepturilor acestora. Regula nr.1-Creşterea conştientizării: Statele vor iniţia acţiuni care să sporească cunoştinţele societăţii despre persoanele cu handicap, drepturile lor, nevoile lor, potenţialul şi contribuţia lor. Acestea prevăd ca surzii să aibă dreptul la interpretare în limbaj gestual de la naştere până la deces, întrucât acest limbaj este prima lor limbă, pe care o cunosc cel mai bine, de care sunt cel mai ataşaţi şi pe care o folosesc cel mai frecvent în comunicarea culturii, tradiţiilor şi obiceiurilor lor. Persoanele care lucrează în unităţile cu internat trebuie să primească o formare şi în limbaj gestual, iar toate activităţile să fie interpretate în acest limbaj. Este imperios necesar să se asigure îndrumări în limbaj gestual pentru pensionarii surzi în toate domeniile care îi interesează. Societatea trebuie să fie obligată să ofere informaţii pentru surzi în autobuzele care circulă în întreaga ţară, în gări, autogări, aeroporturi, etc. prin mijloace de vizualizare grafică sau electronică, în scopul facilitării orientării acestora. Asociaţia Surzilor ar trebui să aibă o pagină pe Internet, prin care să ofere auzitorilor informaţii corecte despre surzi, fapt realizat de curând dar informaţiile necesită o reactualizare. Este necesar să se organizeze seminarii şi emisiuni la TV despre surzi, să se dea informaţii despre ei în cărţile de telefon. Periodicul "Vocea Tăcerii" ar trebui, după părerea noastră, să se distribuie la biblioteci şi la autorităţile publice, în scopul informării corecte a publicului. Regula nr.2-Îngrijirea medicală: Statele vor asigura îngrijirea medicală eficientă pentru persoanele cu handicap. Adică, surzii să aibă drepul la interpret în spitale, unităţi de urgenţă, în vizitele medicale la doctori, pentru a alege tratamentele în caz de terapie psihologică sau psihiatrică, să fie consultaţi în privinţa implantului cohlear şi să fie informaţi cu privire la protezele auditive pentru a face cea mai bună alegere. Este de dorit ca surzii să aibă posibilitatea rezervării prin apel telefonic a serviciilor de salvare, pompieri şi poliţie în caz de urgenţă Regula nr.3 Reabilitarea: Statele vor asigura servicii de reabilitare pentru persoanele cu handicap cu scopul de a atinge şi de a menţine un nivel optim de independenţă şi funcţionare. Aceasta înseamnă că surzii nu vor fi în mod automat declaraţi ca reabilitaţi dacă pot să vorbească sau dacă găsesc un loc de muncă. Interpreţii să fie disponibili în toate instituţiile de învăţământ pentru auzitori, inclusiv în colegii şi universităţi, în acest fel ei pot avea şanse mai mari de reuşită în asimilarea studiilor şi în obţinerea unei calificări superioare în mai multe domenii. Regula nr.4 - Servicii de sprijin: Statele vor asigura elaborarea şi furnizarea serviciilor de sprijin, care includ aparate de ajutorare pentru persoanele cu handicap, care să le ajute să-şi ridice nivelul de independenţă în viaţa cotidiană şi să-şi exercite drepturile lor.

67

În acest sens surzii vor beneficia de videotelefoane, de telefoane mobile, de interfoane cu ecran video pentru uşi, alarme pentru fum, subtitrare la TV. Se va înlătura limitarea numărului de auxiliare tehnice, de ex. ceasuri vibratoare şi lămpi-fulger. Telefoanele cu text vor trebui să constituie responsabilitatea asistenţei sociale centrale, pentru a putea fi procurate prin fondurile acordate din bugetul asigurărilor sociale de stat. Se recomandă să se colaboreze la nivel european în legătură cu auxiliarele tehnice (pentru standardizare şi compatibilizare) şi să se asigure o mai bună informare şi alegerea liberă a furnizorilor Regula nr.5–Accesibilitatea: Statele vor recunoaşte importanţa covârşitoare a accesibilităţii în procesul egalizării şanselor în toate sferele societăţii. Pentru persoanele cu deficienţe de orice fel statele vor: a) introduce programe de acţiune pentru a face mediul fizic accesibil; b) iniţia măsuri care să asigure accesul la informaţie şi comunicare; o mai bună informare în locurile de transport (aeroporturi, staţii de cale ferată, staţii de autobuz) şi informarea internă în timpul transportului local. c) se va asigura subtitrarea la TV, monitoare TV în centrele de cumpărături, şi sisteme de intercomunicaţie în şcolile pentru surzi. Grupurile-ţintă va trebui să includă pe utilizatorii de proteze auditive ca spectatori ai programelor de televiziune, să se realizeze o mai buna informare despre surzii-orbi iar surzii să contribuie la atragerea atenţiei societăţii spre surditate şi spre nevoile oamenilor surzi, pentru forme speciale de comunicare. Regula nr.6–Educaţia: Statele vor recunoaşte principiul şanselor educaţionale egale la nivel primar, secundar şi terţiar pentru copiii, tinerii şi adulţii cu handicap, în unităţi integrate. Ele vor oferi asigurări că educaţia persoanelor cu handicap este o parte integrantă a sistemului educaţional. Regula nr.6 poate fi folosită pentru a convinge autorităţile că limbajul gestual trebuie să fie limbajul de instruire al copiilor surzi. Autorităţile responsabile şi organizaţiile pentru surzi vor elabora împreună programe de pregătire pentru profesori, iar şcolile pentru copiii surzi vor angaja profesori surzi. Cercetarea în domeniul limbajului gestual la nivel universitar şi elaborarea unor materiale didactice sunt condiţii preliminare pentru iniţierea cursurilor de limbaj gestual de înaltă clasă pentru profesori şi persoane auzitoare. Educaţia surzilor va începe în propriul lor limbaj - limbajul gestual. Se va asigura o mai bună pregătire în limbaj gestual pentru profesorii care lucrează în şcolile de surzi. Vor fi alocate resurse de "mainstreaming" pentru a îmbunătăţi nivelul educaţional al elevilor surzi care pot urma o şcoală obişnuită. Educaţia adulţilor surzi nu va fi limitată la un nivel educaţional. Ei vor avea dreptul la educaţie suplimentară sau permanentă. Retribuţia egală se va acorda atât profesorilor surzi cât şi a celor auzitori. Regula nr.7–Angajarea: Statele vor recunoaşte principiul că persoanele cu handicap trebuie să fie împuternicite să-şi exercite drepturile lor umane, îndeosebi în domeniul angajării. Atât în zonele urbane cât şi în cele rurale ei
68

9-Viaţa de familie şi integritatea personală: Statele vor promova participarea deplină a persoanelor handicapate la viaţa de familie. ele vor deveni concrete. pe de o parte. Se va asigura dreptul la educaţie suplimentară a adulţilor angajaţi. La acest punct se va atrage atenţia spre două posibile strategii pentru surzi. căsătorie şi calitatea de părinţi. unele asociaţii recomandă integrarea copiilor 69 . În acest sens se va asigura dreptul la prioritate în cursul angajării dacă surzii obţin rezultate egale la probele teoretice sau de performanţă. De pildă. Regula nr. Ele vor promova dreptul la integritate personală şi se vor asigura că legile nu vor face discriminare împotriva persoanelor handicapate cu privire la relaţiile sexuale.trebuie să aibă şanse egale de angajare productivă şi de obţinere a veniturilor pe piaţa muncii. Surzii vor avea dreptul de interpretare în legătură cu evenimentele culturale care au loc în ţară sau peste graniţă Regula nr. dreptul de interpretare la reuniunile familiale şi dreptul de interpretare la şedinţele cu părinţii. patronii vor fi mai bine informaţi cu privire la posibilităţile surzilor.12–Religia: Statele vor încuraja măsurile de participare egală a persoanelor handicapate la viaţa religioasă a comunităţii lor. 8-Obţinerea de venituri şi securitatea socială: Statele sunt responsabile de asigurarea securităţii sociale şi obţinerea de venituri pentru persoanele cu handicap. Se au în vedere: dreptul surzilor la adopţie.10–Cultura: Statele vor oferi asigurări că persoanele cu handicap sunt integrate şi vor participa la viaţa culturală pe baze egale. având în vedere. se va asigura dreptul la faxuri şi telemobile în scopuri profesionale şi se vor utiliza consilieri speciali cu calificare de experţi în surditate şi limbaj gestual în activitatea de consiliere a surzilor Regula nr. dreptul copiilor surzi de a fi adoptaţi. Precizăm că recomandările din Regulile Standard nu pot fi implementate prin faptul că ele există. Insă. Numai dacă organizaţiile de handicapaţi vor juca un rol activ şi creator în aplicarea Regulilor. surzii vor avea dreptul la interpretare la ceremoniile religioase.11-Recreerea şi sportul : Statele vor lua măsuri pentru ca persoanele handicapate să aibă şanse egale de recreere şi sport. în ultimii ani a căpătat o amploare deosebită formarea de preoţi surzi sau auzitori pentru a oficia diverse slujbe dedicate persoanelor surde. acolo unde nu există biserici special destinate slujbelor pentru surzi. pe de altă parte. În acest sens. Organizaţiile de surzi vor trebui să colaboreze cu alte organizaţii ale persoanelor cu handicap pentru a prezenta un front unit de discuţii cu autorităţile responsabile şi în procesul de planificare. dreptul la alocaţie de întreţinere zilnică şi dreptul de a fi membru la un fond de şomaj legat de slujbe flexibile sau de slujbe mai uşoare pentru surzi Regula nr. Surzii trebuie să aibă dreptul la interpretare în situaţiile amintite Regula nr. lipsa de oferte de slujbe flexibile pentru surzi în general şi.

deoarece nu sau mai înscris suficienţi studenţi pentru această specializare. de a avea o familie (11 ţări ). Slăbiciunea legislaţiei generale poate fi înţeleasă din faptul că ea n-a fost văzută ca aplicabilă la persoanele cu handicap referitoare la: dreptul de a fi părinţi. Oradea. Ţările membre ale FMS au notat că unele beneficii economice şi sociale nu sunt garantate prin lege persoanelor handicapate cum ar fi. Piatra Neamţ ş. odată cu pregătirea de noi preoţi care să înveţe şi să folosească limbajul gestual în activitatea religioasă cu persoanele surde. Privind aplicarea „Regulilor. coordonată de părintele Onu Constantin. Politica guvernamentală în sfera handicapului a fost văzută ca punând accent pe reabilitare. dreptul la căsătorie (10 ţări). în momentul analizei (1996). a căror distribuţie geografică şi economică a fost destul de largă pentru a da o imagine rezonabilă privind statusul persoanei surde. Sibiu Suceava. În anul 2008 va absolvi ultima promoţie a acestei specializări cu durata de 4 ani. dreptul la viaţă privată (6 ţări). a chestionat organizaţiile guvernamentale privind implementarea Regulilor în diferite domenii. participarea la procesul de decizie care-i afectează (17 ţări). această activitate va continua prin Fundaţia „Sfântul Grigore Palama” din Piteşti. exprimată în legi.. Covârşitoarea majoritate a ţărilor (25 din 30). organizaţiile de surzi vor negocia pentru a spijini integrarea în clase sau şcoli speciale pentru copiii surzi. îndrumări oficiale adoptate de guvern sau de un consiliu al handicapaţilor sau o politică adoptată de partidele politice sau de ONG-uri. Cu privire la activităţile religioase. au raportat că guvernele lor au o politică recunoscută oficial legată de handicapaţii de un anume fel. de exemplu. În mod ideal. Un raport privind aplicarea Regulilor standard ne oferă o imagine a progresului realizat în 31 de ţări membre ale Federaţiei Mondiale a Surzilor până în 1996. Organizaţiile surzilor vor prezenta. Menţionăm că la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Piteşti s-a înfiinţat în anul 1999 o grupă de persoane surde şi auzitoare în cadrul unei specializari . S-au primit răspunsuri de la un număr de 31 de ţări membre ale Federaţiei Mondiale a Surzilor.cu handicap în sistemul şcolar obişnuit. De asemenea. profesori. accesibilitate sau sprijin individual.. necesităţile lor prin mijloacele de informare în masă şi vor pregăti informaţii pentru pentru părinţii copiilor surzi. la angajare (4 ţări) şi la educaţie (o ţară). s-au constituit comunităţi de persoane surde în mai multe oraşe mari (Bucureşti. concis. Comitetul de Experţi însărcinat cu aplicarea Regulilor standard.” de mai sus constatăm că în ţara noastră sau obţinut rezultate notabile.a.) cu sprijinul mitropoliilor respective şi la recomandarea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române. Cluj. cu toate că mai sunt încă multe de făcut. de exemplu..Comunicare şi slujire în limbaj mimico-gestual”. Craiova. Numai 11 ţări au spus că guvernul lor a iniţiat sau a sprijinit campanii de informare transmiţând mesajul participării depline încă de la adoptarea Regulilor Standard. drepturi politice (8 ţări). autorităţi şi oamenii politici. viaţa independentă 70 . accesul la tribunal (5 ţări). cu scopul de a pregăti profesori de religie şi preoţi pentru comuniutăţile de surzi. Timişoara. Constanţa.

După evenimentele din decembrie 1989 au luat amploare preocupările pentru recuperarea persoanelor cu handicap. ea prezintă întotdeauna riscul că nu este destul de cuprinzătoare. raportor special al ONU pe problemele handicapaţilor a întocmit o hartă pe care se pot vedea progresele înregistrate de diferite ţări în aplicarea Regulilor Standard în domeniul legislativ. cu toate că progresele sunt destul de lente. În 1990 au fost reînfiinţate secţiile de psihopedagogie specială în cadrul Facultăţilor de Psihologie şi Ştiinţele 71 . De asemenea. Dl. unde au fost angajate persoane surde. cum ar fi în S.A. 4 ţări au afirmat că el a fost recunoscut ca prim mijloc de comunicare.a. angajare (12 ţări).pentru perfecţionare în domeniul protezării auzului. odată cu evoluţia societăţii se impun noi măsuri legislative ceea ce presupune o continuă revizuire a legislaţiei speciale. securitatea financiară (14 ţări).U. una în care se elaborează o legislaţie specială pentru handicapaţi. Astfel. S-ar părea că cea mai bună soluţie ar fi să existe o legislaţie specială în domeniile vitale iar celelalte măsuri legate de handicap să fie incluse în alte segmente ale legislaţiei. Deşi legislaţia specială poate fi mai eficientă în aspectele pe care le acoperă. s-au creat centre pentru confecţionarea de olive în şcolile pentru surzi din Bucureşti şi Cluj. În multe ţări s-au realizat progrese vizibile după adoptarea Regulilor Standard. 4 state au spus că acesta era folosit ca prim limbaj în educaţie. Legea 448 din 2006)) şi alta în care măsurile legate de handicap sunt integrate în legislaţia generală. s-au acordat burse de studiu pe un an în Anglia. unii profesori au avut posibilitatea să facă vizite de studiu în Anglia şi Danemarca etc. Bengt Lindquist. Ea nu poate să acopere întreaga societate şi astfel se întâmplă ca unele domenii să rămână neprotejate. cu sprijin material şi logistic din partea unor organizaţii umanitare din Vestul Europei. sau de revizuire a legislaţiei existente. Se constată aici două tendinţe. Au fost 12 ţări care au raportat că interpretarea în limbaj gestual era accesibilă pentru orice scop. iar 11 ţări au spus că el nu are un status oficial recunoscut. pe baza Regulilor Standard. ar trebui să facă mai mult pentru accelerarea sau stimularea dezvoltării în sfera handicapului. îngrijire medicală şi sănătate (6 ţări) şi recuperarea (5 ţări). Limbajul gestual a fost recunoscut ca limbaj oficial al surzilor (11 ţări). (Legea Americanilor cu Handicap) şi România (Legea nr. Se afirmă că organizaţiile finanţatoare: Banca Mondială.(17 ţări). s-au realizat mari progrese în recunoaşterea limbajului gestual şi în formarea de interpreţi. Se urmăreşte ca în viitor să se elaboreze o convenţie care să stabilească. Programele ONU pentru dezvoltare ş. În 40 de ţări aceste Reguli sunt folosite ca instrument în elaborarea politicii faţă de handicapaţi. 519 din 2002. scopurile şi principiile dezvoltării şi politica în sfera handicapului. în timp ce 17 ţări au spus că ea era accesibilă numai pentru evenimente majore. Crucea Roşie Britanică a dotat toate şcolile pentru surzi cu audiometre moderne portabile şi un număr apreciabil de proteze auditive. De altfel.

economice şi culturale. Egalizarea şanselor pentru persoanele cu handicap. naţionalitate. în domeniul politic. Astfel.. dizabilitate. pentru o societate fără discriminări. este urmare a faptului că aceste persoane sunt uitate sau ignorate. că sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii. ceea ce conduce la apariţia şi întărirea artificială a barierelor de mediu şi de atitudine între persoanele cu handicap şi comunitate. de cele mai multe ori. limbă. în condiţii de egalitate. că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. comunităţile trebuie să ţină seama de diversitatea membrilor lor şi să se asigure că persoanele cu handicap. Discriminarea la care persoanele cu handicap trebuie să facă faţă este cauzată de prejudecăţi. categorie socială. sociale. Aceste măsuri trebuie legate de protecţia socială a elevilor cu deficienţe pentru ca. unele măsuri luate de conducerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării vor contribui la facilitarea integrarii şcolare a elevilor cu deficienţe în contextul schimbărilor prevăzute sa aibă loc in curând în şcolile româneşti. însă. Prevenirea şi combaterea discriminării potrivit căruia fiecărei persoane i se asigură folosirea sau exercitarea. economic. integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013. Respectarea drepturilor şi demnităţii persoanelor cu handicap. De asemenea. definit de Regulile Standard privind Egalizarea Şanselor pentru Persoanele cu 72 . infectare HIV ori apartenenţă la o categorie devaforizată. orientare sexuală. în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii. politice. etnie. care porclamă. de prevenire şi de tratament ale handicapului. vârstă. 2. social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice fără deosebire. a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege. Bucureşti şi Iaşi şi a fost înfiinţat Institutul Naţional pentru Recuperare şi Educaţie Specială a Persoanelor cu Handicap. în primul articol. înţeles ca proces. 3. să ducă la realizarea maximă a potenţialului intelectual şi profesional al viitorilor absolvenţi care vor lucra intr-o societate tot mai informatizată. Această strategie cuprinde principalele coordonate pe care se va axa activitatea ANPH pentru realizarea şanselor egale acestor persoane.Educaţiei de la Universităţile din Cluj. sex. religie. în baza Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. convingeri. restrciţie sau preferinţă pe bază de rasă.Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor. cu sectoare de cercetare. perfecţionare şi curriculum. Articolul 50 din Constituţia României prevede : . Aderarea României la Uniunea Europeană a determinat Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap să elaboreze o strategie naţională pentru protecţia. împreună. respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor”. excludere. membri ai comunităţii. Aceste coordonate sunt: 1. îşi pot exercita efectiv şi se bucură de toate drepturile omului: civile. boală cronică necontagioasă.

10. statul intervine în situaşia în care familia sau persoana nu-şi poate asigura integral nevoile sociale. trebuie prevăzute ajutorarea şi pregătirea persoanelor cu handicap pentru ca acestea să-şi poată asuma deplina responsabilitate de membri ai societăţii. “Adaptarea” societăţii la persoana cu handicap. potrivit căruia comunitatea locală sau asociativă şi. unii faţă de ceilalţi şi. cum ar fi serviciile. educaţionale. Solidaritatea. integrate în contextul social. Aceste servicii trebuie să fie de calitate. handicap. potrivit căruia orice decizie şi măsură este luată numai in interesul acestei persoane. pe concepţia de schimbare a societăţii care trebuie să includă şi să facă faţă cerinţelor tuturor indivizilor. în special. informaţiile. fiind inacceptabile abordările întemeiate pe milă şi pe percepţia persoanelor cu handicap ca fiind neajutorate. accesului la informaţie etc. faţă de cei care au nevoie de sprijin. ale ocupării forţei de muncă. aşa cum este stabilit în Directiva Consiliului Europei 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000. model care recunoşte solidaritatea noastră. precum şi în creearea. 9. petrecerii timpului liber. sunt disponibile tuturor. integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap sunt cuprinse în toate politicile naţionale sociale. 8. dezvoltarea. 6. vârstă sau orientare sexuală.Handicap. angajare în muncă. Egalitatea de tratament. Persoanele cu handicap sunt membri ai societăţii şi trebuie să primească tot sprijinul de care au nevoie în cadrul structurilor obişnuite din educaţie. sănătate. prin care diversele sisteme ale societăţii. în ceea ce priveşte ocuparea şi încadrarea în muncă. Procesul transferă accentul pus pe reabilitarea persoanei pentru a se “încadra” în societate. diversificarea şi garantararea susţinerii serviciilor necesare persoanelor cu handicap. a tuturor. în vederea menţinerii şi întăririi coeziunii sociale. Un astfel de sprijin este în comformitate cu modelul social european de solidaritate. Nevoile persoanelor cu handicap şi ale familiilor acestora sunt diverse şi este important să fie conceput un răspuns al comunităţii 73 . Interesul persoanei cu handicap. bazate pe nevoile persoanelor cu handicap. 5. potrivit căruia societatea în ansamblul ei trebuie să vină în întâmpinarea eforturilor de integrare a persoanelor cu handicap. iar persoanele cu handicap trebuie să-şi asume obligaţiile de cetăţean. 4. bazate pe motive de aparteneţă religioasă sau convingeri. activităţile. Solidaritatea socială. potrivit căruia societatea participă la sprijinirea persoanelor care nu ăşi pot asigura nevoile sociale. comunicareaa şi documentarea. Responsabilizarea comunităţii. inclusiv ale celor cu handicap. servicii sociale etc. Abordarea integrată. potrviti căruia protecţia. complementar acestora. potrivit căruia comunitatea intervine activ în promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. 7. prin adoptarea şi implementarea măsurilor adecvate. Ca parte integrantă a procesului de egalizare a şanselor. şi nu o sursă de segregare. care reprezintă absenţa oricărei discriminări directe sau indirecte.

102.indemnizaţie de 50% din salariul minim brut pe ţară pe durata valabilităţii certificatului de persoană cu handicap pentru cei care nu au nici un venit şi pentru cei care beneficiază de pensie de urmaş (207 lei lunar). în decembrie 2006 a fost promulgată Legea nr. . sau alterarea unei funcţii sau unei structuri” iar handicapul ce poate rezulta se referă la pierderea sau limitarea şanselor de a lua parte la viaţa comunităţii la un nivel echivalent cu al celorlalţi membrii ai societăţii. Pe baza ultimei legi. dus-întors. 11. cu trenul personal. din 2006.cât se poate de cuprinzător care să ţină seama atât de persoane ca întreg. pierderea. S-au elaborat legile nr. .şase călătorii pe an. 519). . În fine. 448. Deşi Uniunea Europeană recomandă ca persoanele cu dizabilităţi să fie şcolarizate împreună cu persoanele valide. pentru sprijinirea încadrării lor în muncă. Prin înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap în 1990 s-au creat premisele pentru dezvoltarea măsurilor de protecţie socială a persoanelor cu nevoi speciale. respectiv. potrivit căruia organizaţiile nonguvernamentale ale persoanelor cu handicap. cât şi de diversele aspecte ale vieţii acesteia. Starea de handicap este provocată de societate şi ea poate să diminueze sau să agraveze gradul de manifestare a deficienţei.asistenţa medicală şi medicamente gratuite atât ambulatoriu cât şi pe timpul spitalizării. prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. .prioritate la instalarea unui post telefonic. sunt implicate şi consultate în procesul decizional la toate nivelurile. . În acest context precizăm că deficienţa de auz semnifică “absenţa. decizia ce trebuie luată în cazul persoanelor cu surdidate profundă trebuie să fie bine cântărită pentru a nu se ajunge la o integrare formală care poate avea consecinţe mai grave decât surditatea însăşi pe planul dezvoltării personalităţii de ansamblu.scutire de impozit pe veniturile realizate din salarii pentru persoanele cu handicap grav şi accentuat. privind problematica handicapului. în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României pentru 74 . cu autobuze sau nave de transport fluvial. care reprezintă interesele acestora sau cu activitate în domeniu. scoţând din această lege prevederile referitoare la pensionare. apoi Parlementul le-a dat putere de lege în 2002 (Legea nr. Aceste legi au fost amendate succesiv în 1999. cl. 53 şi 57 din 1992 privind protecţia socială a persoanelor cu handicap şi.gratuitate cu mijloacele de transport public local de suprafaţă pe tot teritoriul ţării sau cu metroul în Capitală. precum şi în procesul de protecţie a persoanelor cu handicap. pe care le-a inclus în Legea 19 din 2000 (privind pensionarea). Parteneriatul.compensarea procurării de proteze auditive o dată la 5 ani prin CNAS. persoanele surde cu handicap accentuat pot beneficia de următoarele facilităţi: . încadrate cu contract individual de muncă. . a II-a.

Conform legii 343 din 2004. Auzitorii pot beneficia de acest serviciu contra cost. formarea de interpreţi va deschide calea spre accesul în diverse instituţii de învăţământ obişnuit de toate gradele pentru persoanele surde dar 75 . reunite în Forumul Disabilităţii din România înfiinţat în 2003. începând din 2004. părinţii care au copii surzi sunt îndemnaţi să înveţe acest limbaj pentru a comunica de timpuriu cu copiii lor. Desigur. a legislaţiei privind recuperarea. din 30. aceasta fiind plătită din un fond special al Autorităţii Naţionale a Persoanelor cu handicap. 721 din 1 octombrie 2002) pentru aprobarea regulamentului privind procedura şi condiţiile de autorizare a interpreţilor în limbajul mimico-gestual şi limbajului specific al persoanelor cu surdo-cecitate. militarea pentru integrarea deficienţilor de auz în sistemul de învăţământ public (mainstreaming) prin înfiinţarea posturilor de profesori itineranţi etc. . mai ales de organizaţiile persoanelor cu handicap.intrare gratuită la competiţii sportive sau la spectacole în limita locurilor rezervate persoanelor cu handicap.000 lei în anul 2005). Facilităţile enumerate mai sus reprezintă o serioasă economie la bugetul destul de sărac al familiilor de persoane cu handicap şi asigură o modalitate. publicată în Monitorul Oficial al României. în continuare. Partea I. 5075 din 3 decembrie 2002 respectiv nr. deşi minoră. 571-2003 privind Codul Fiscal.„Asociaţia Naţională a Surzilor din România” asigură un interpret în limbaj mimico gestual pentru facilitarea comunicării cu instituţiile statului. Nr. Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei au elaborat un Ordin comun (nr. . persoanele cu handicap pot beneficia de o indemnizaţie de 30% din valoarea îndemnizaţiei lunare indiferent de veniturile obţinute (care se ridică la suma de 470. .03. fără dobândă. profesionalizarea şi încadrarea lor în muncă. pentru îmbunătăţirea. În ultimii ani se acordă o atenţie mai mare valenţelor formative ale limbajului mimico-gestual prin recomandările Federaţiei Mondiale a Surzilor şi a Parlamentului European care militează pentru formarea de interpreţi în limbajul mimico gestual în toate ţările lumii. . De această facilitate beneficiază persoanele surde în mod gratuit în primele 20 de ore şi apoi contra unei taxe pentru serviciile de interpretare asigurate în continuare. În acest sens. De asemenea.posibilitatea contractării unui împrumut bancar în valoare maximă de 20000 lei. 263. pentru schimbarea atitudinii societăţii cu privire la integrarea acestor persoane la toate nivelurile. În continuare se depun eforturi. ştiind că această comunicare timpurie în limbajul natural al copiilor surzi va stimula dezvoltarea ulterioară pe toate planurile a acestor copii.2005. .modificarea şi completarea Legii nr. de supravieţuire a handicapaţilor fără loc de muncă.Persoanele cu handicap accentuat şi mediu se pot pensiona conform legii 19 din 2000 cu 10 ani mai devreme în comparaţie cu persoanele valide dacă au cotizat cel puţin 25 de ani (femeile) şi 30 de ani (bărbaţii) la bugetul de asigurări sociale.

se crede că prin folosirea acestui limbaj se poate îmbunătăţi educaţia. Abia în ultimii ani unii autori surzi au căutat să culeagă această cultură şi s-o conserve prin intermediul literaturii scrise. care cuprinde cca. Acest sistem a fost folosit pentru prima dată la o întâlnire internaţională organizată de FMS în Finlanda. cu puţine excepţii. In consecinţă. pentru a facilita înţelegerea între surzii din diverse ţări. surzii profunzi se pot simţi ca nişte străini în propria lor ţară. Dar de ce este nevoie de o cultură a surzilor în cadrul culturii unei naţiuni ? Oare este ea deosebită de cultura societăţii majoritare? Asupra acestui subiect ne vom referi mai pe larg într-un capitol aparte dar dorim să subliniem că prin cultura surzilor se înţelege un ansamblu de cunoştinţe. se pot obţine mai multe locuri de muncă iar persoanele surde pot participa mai deplin la viaţa societăţii în care trăiesc. este explicabil de ce protejarea şi promovarea limbajului gestual ocupă un loc prioritar printre preocupările Federaţiei Mondiale a Surzilor şi ale organizaţiilor naţionale ale acestor persoane deoarece. limbaj specific. Nici de această dată sistemul nu a avut succesul scontat şi s-a 76 .a. Aceste gesturi sunt preluate din diferite limbaje gestuale naţionale de către un comitet stabilit în cadrul FMS. credinţe. După modelul unei „limbi universale” cum ar fi Esperanto. iar limbajul gestual nu face excepţie.acest fapt nu exclude preocupările defectologilor pentru formarea limbajului verbal ca mijloc de comunicare. o continuare a tendinţei de echilibru manifestată de specialiştii defectologi din ţara noastră de-a lungul vremii. Marea importanţă a cluburilor surzilor rezidă în faptul că aici surzii comunică în mod liber prin limbajul gestual. a lucrărilor de artă ş. experienţe. deoarece ei constituie o minoritate lingvistică şi culturală care nu-şi poate comunica opiniile şi. în anul 1970 şi nu s-a bucurat de prea mare succes. În cadrul cluburilor de surzi acest inconvenient dispare iar cultura surzilor se păstrează şi se transmite mai departe în mod firesc. Această poziţie este. Prin urmare. s-a încercat să se elaboreze ceva similar şi a fost creat un aşa–zis limbaj internaţional şi un dicţionar „Gestuno” de către un comitet din cadrul Federeţiei Mondiale a Surzilor. Pentru a se atinge aceste obiective ar trebui ca persoanele surde să poată folosi acest limbaj ca primă limbă încă din primii ani de viaţă iar părinţii acestora să înveţe să comunice prin limbaj gestual de timpuriu. obiceiuri şi tradiţii care se transmit prin limbajul gestual. Fiind înconjuraţi de auzitori. a pieselor de teatru. În ultimii 50 de ani s-au efectuat mai multe încercări de standardizare a limbajului gestual. 500 de gesturi (semne) folosite mei ales în cadrul unor întâlnuri internationale ale surzilor. de evitare a extremelor Se cunoaşte că în toată lumea limbajele minoritare sunt supuse procesului de discriminare. de fapt. în majoritatea cazurilor. s-a creat un curs intensiv de formare a interpreţilor în limbajul internaţional (Gestuno) care să activeze la Congresul FMS din anul 1978 care a avut loc la Varna. Bulgaria. îşi formează o cultură specifică pe care o comunică altora şi participă la diferite activităţi care nu pot fi realizate în cluburile auzitorilor. nu se poate face înţeleasă decât cu ajutorul unui interpret.

Se cunoaşte că limbajele gestuale sunt diferite în ţările unde limbajele vorbite sunt comune şi înţelese reciproc. toate limbajele.. Este nevoie de o perioadă de . în Asia. Chiar şi aşa-zisele limbaje clasice au fost forţate să adopte cuvinte noi sau să le creeze ca răspuns la schimbările din sfera tehnologiei sau a cercetării ştiinţifice. zona Pacificului. pot fi parţial modificate sau pot să dispară. fie gestual.. mai ales de către persoane auzitoare. Noua Zeelandă. mai puţin avizate şi insuficient cunoscătoare a limbajului gestual. Această limbă engleză vorbită este înţeleasă mai mult sau mai puţin bine între auzitorii care vin în contact din aceste zone.acomodare” pentru ca persoanele surde provenind din ţări cu aceeaşi limbă verbală să se poată înţelege.M. De exemplu. în Americile de Nord. Sub aspect istoric.mai bun”. Centrală şi de Sud.. nu pot rămâne neschimbate. purtând o puternică amprentă culturală şi nu sunt aşa uşor de înţeles.unificatorii „ limbajului gestual au fost : .să se înlocuiască limbajele gestuale vechi cu un limbaj gestual . De pildă. orice efort de a-i forţa pe surzi să împrumute gesturi din limbajele gestuale folosite în alte ţări este inutil.unificare” a limbajelor naţionale în diverse ţări. Africa de Sud şi alte câteva ţări. . Adoptarea de gesturi noi are loc ori de câte ori persoanele surde din diferite ţări încearcă să comunice unele cu altele cu ocazia întâlnirilor oficiale internaţionale sau când ele urmăresc emisiunile în limbaj gestual televizate din alte ţări. limba engleză se vorbeşte în unele ţări europene.tatonare”.renunţat la acest limbaj gestual „internaţional” în favoarea folosirii interpreţilor naţionali ai fiecărei delegaţii. fie verbal. în mod virtual. care este dominant în Australia. considerăm util să ne referim la poziţia oficială a Federaţiei Mondiale a Surzilor privind acest aspect. Deoarece s-au amplificat preocupările de . cele noi pot fi pe deplin acceptate. şi cultura unde el 77 .a.. alfabetul dactil din SUA şi Canada este diferit de alfabetul dactil britanic.să se unifice mai multe limbaje gestuale într-un limbaj gestual unic. de la profesorii de surzi sau s-a format între grupurile de surzi din aceste ţări. Ca şi gesturile vechi. . El a fost importat iniţial de la misionarii străini. F. La fiecare generaţie apar gesturi noi. În consecinţă. de .S. Comparaţiile efectuate între limbajele gestuale şi cele verbale au confirmat în mod repetat că evoluţiile lor sunt puternic influenţate de schimbările culturale. ca şi cuvinte noi. În consecinţă. atât cele verbale cât şi cele gestuale..să se şteargă semnele străine (acele gesturi împrumutate din alte limbaje gestuale) din limbajele gestuale naţionale. a adoptat o poziţie oficială pe care o prezentăm mai jos. Cele mai frecvente probleme urmărite de . limbajele gestuale vor cunoaşte întotdeauna adoptarea de gesturi noi din limbajele gestuale din alte ţări.. Ca şi limbajele verbale. De fapt. în o parte a Canadei ş. prin Comisia de experţi in limbajul gestual. Cu totul altfel se prezintă limbajul gestual din aceste ţări. cu respectarea convenţiilor internaţionale privind drepturile omului. între dezvoltarea oricui limbaj.

ei au un puternic spirit de colaborare şi simt o legătură mai puternică faţă de alţi surzi decât faţă de 78 . La nivel internaţional există preocupări pentru formarea de interpreţi în limbajul mimico-gestual. 519 din 2002) au recunoscut oficial acest limbaj însă progresele înregistrate în aplicarea practică.. Astfel. provinciale sau naţionale. francez. Pe baza rezultatelor care au urmat Rezoluţiei menţionate. care a devenit curând Legea nr. Nu s-a reuşit nici să se înlocuiască cuvintele importate cu cuvintele adoptate din limbajul verbal. cum ar fi Finlanda. În consecinţă. Astfel de schimbări au avut loc şi în cadrul limbajelor gestuale. limbajele gestuale din diferite ţări care au aceeaşi limbă scrisă şi vorbită nu pot fi forţate să devină un singur limbaj sau limbaj gestual unic. mai multe gesturi importate din alte limbaje gestuale au fost eventual modificate în mare parte în ţările industrializate. va fi influenţat întotdeauna de schimbările sociale.schimbări culturale”. orice încercare de unificare a limbajelor gestuale practicate în ţările cu limbaj verbal şi scris comun este inutilă. Astfel. 102 din 1999. La fel şi SUA consideră limbajul gestual al cincilea limbaj minoritar alături de cel spaniol. Africa de Sud. la introducerea lui în procesul de învăţămnt special) sunt foarte mici în comparaţie cu cele scontate de Asociaţia Surzilor. ele fiind fosrte strâns legate. industriale. Din aceste motive. iniţiată de guverne. tehnologice şi de altă natură pe care le denumim convenţional . Alte ţări. Astfel. recunoscându-l astfel ca limbaj minoritar. Deşi surzii provin din toate straturile societăţii. de ex ţările industrializate faţă de cele aflate în curs de dezvoltare. Nici o cultură nu se poate dezvolta în afara unui limbaj şi invers. de profesionişti care lucrează cu surzi sau de diverse organizaţii ale surzilor reprezintă o violare a tratatelor ONU şi UNESCo amintite mai sus. mai multe ţări nu au reuşit să împiedice importul de cuvinte din alte ţări în limbajul lor matern. dacă este necesar. Unele state. Ca şi limbajele vorbite. ca răspuns la schimbările culturale intervenite în ţările lor. Aşa cum a confirmat în mod repetat istoria. Totuşi. Parlamentul European a adoptat încă din 1988 o Rezoluţie care recomandă tuturor statelor membre ale Uniunii Europene să recunoască limbajul gestual şi să-l folosească în toate domeniile unde se găsesc persoane surde. german şi portughez.este practicat există o influenţă şi determinare reciprocă. vocabularul oricui limbaj. printre care şi România (care a adoptat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. Surzii din orice ţară au doar dreptul să facă schimbări în limbajele lor locale. Controlul dezvoltării oricărui limbaj gestual trebuie lăsat la latitudinea fiecărui grup social unde se exercită acest limbaj. Mai multe ţări care au în comun acelaşi limbaj verbal pot avea culturi diferite. FMS afirmă cu claritate că orice tendinţă de purificare sau unificare forţată a limbajelor gestuale. Portugalia şi Uganda au inclus limbajul gestual în Constituţia ţării lor. culturile au o influenţă puternică asupra dezvoltării limbajelor. din orice ţară. în anul 1998 acelaşi Parlament a adoptat o nouă Rezoluţie ce recomanda accelerarea obiectivelor iniţiale. (la formarea de interpreţi.

. ş. Iată de ce se impun o serie de măsuri în diferite domenii. conservarea şi transmiterea limbajului gestual şi culturii surzilor.formarea de profesori cu înaltă calificare. la evenimentele sociale. . cunoscători ai limbajului gestual. In acest sistem „integrat”. gestual şi prin labiolectură. . care să faciliteze obţinerea drepturilor fundamentale.) care se căsătoresc cu persoane surde şi militează alături de acestea pentru obţinerea de drepturi fundamentale. aceste inconveniente se impun unele măsuri de îmbunătăţire a educaţiei acestor elevi. chiar şi în ţările avansate economic. să se angajeze profesori surzi calificaţi care să servească drept modele 79 . De asemenea. copilul surd devine marginalizat iar rezultatele la învăţătură vor fi mediocre”.auzitori. şi nu au acces la diferitele forme ale tehnologiei informaţiei şi cu dificultate pot fi la curent cu evenimentele mondiale care se derulează în favoarea obţinerii drepturilor fundamental-umane.învăţământul special să facă mai mult pentru formarea de profesori.adaptarea testelor de evaluare la specificul persoanelor surde.a. Africa. consilieri sau administratori din cadrul persoanelor surde. unde ei nu vor putea să-i înţeleagă pe colegii lor auzitori şi. . măcar în parte. în acelaşi timp. Pentru a elimina. Din cauză că cei mai mulţi copii surzi provin din părinţi auzitori.a.evitarea izolării copiilor surzi în clase de auzitori. După părerea experţilor FMS „integrarea în şcolile de masă nu poate să ofere copilului surd interacţiunea cu alţi copii. Folosirea de interpreţi ar putea ameliora această situaţie dar nu la acelaşi nivel ca în şcolile speciale prevăzute cu profesori care au calităţile dorite (menţionate anterior). pe care le menţionăm în rândurile de mai jos. sportive sau religioase nu cunosc limbajul gestual şi nu pot interacţiona cu eficienţă cu persoanele surde.asigurarea de timpuriu a accesului la limbajul gestual. personalul care asigură participarea tuturor cetăţenilor la serviciile guvernamentale. precum : . . America Latină ş. de care are nevoie pentru a se dezvolta plenar. Trebuie să menţionăm că gradul pierderii auditive nu constituie un criteriu esenţial pentru acceptarea unei persoane în cadrul comunităţii de surzi ci folosirea limbajului gestual ca principal mijloc de comunicare. culturale. Abuzul de „mainstreaming” va duce la plasarea copiilor surzi în clase cu auzitorii. cu toate că nivelul educaţiei şi calitatea acesteia nu s-au ridicat la nivelul scontat. şcolile speciale cu internat au fost cele care au transmis mai departe limbajul gestual şi cultura surzilor. cei mai mulţi surzi trăiesc în ţările nedezvoltate din Asia. prin dactileme şi labiolectură. Din păcate. interpreţi etc. De aceea se impune ca o necesitate acreditarea profesorilor pentru şcolile de surzi numai dacă aceştia pot să comunice fluent în limbaj dactil. Astfel ne putem explica de ce sunt acceptaţi în cadrul comunităţii de surzi unii copii auzitori ai părinţilor surzi sau alte persoane auzitoare (educatori. se vor face înţeleşi cu dificultate de colegi şi de profesori.personalul şcolilor speciale să fie capabil să comunice fluent cu elevii surzi în limbaj gestual. Asociaţiile naţionale ale surzilor şi profesorii din aceste şcoli cred că este mai util să se menţină şcolile speciale cu internat.

un mesaj sonor transpus în scris pentru persoana surda. Dacă unul dintre parteneri este auzitor..G.adulte pentru elevi şi să se introducă limbajul gestual ca obiect de învăţământ în aceste şcoli. Aceste aparate şi-au dovedit la vremea lor utilitatea dar acum acestea au fost înlocuite cu computerele personale..Bell în 1875 pentru a comunica cu mama lui. Acestea apar pe o bandă de hârtie sau pe un ecran digital atât pe aparatul expeditorului cât şi pe cel al destinatarului când se comunică direct. Claviatura acestuia trimite o serie de semnale sau beep-uri care acţionează literele corespunzătoare. Acest aparat se foloseşte astfel: se ridică receptorul. Au loc pogrese similare şi în alte ţări cum ar fi Venezuela şi Uganda şi se prevede o dezvoltare accelerată a educaţiei bilinguale în viitor. care „interpretează” între cei doi. abia în 1964 s-a inventat un aparat similar cu telefonul. În acest sens s-a introdus limbajul gestual ca primă limbă în unele şcoli de surzi din ţările scandinave iar limba naţională se învaţă ca o limbă străină. S-a observat că actualmente a prins contur ideea educării copiilor surzi după modelul educaţiei copiilor proveniţi din rândul minorităţilor. Cu toate că telefonul a fost inventat de A.” că este mai potrivită educaţia acestor copii în clase sau şcoli speciale. Acesta traduce verbal un mesaj scris către auzitor şi. Acest aparat. Astfel are loc o „conversaţie” în scris între partenerii surzi. a avut loc la Salamanca. Din cauza necesităţilor deosebite de comunicare ale acestor deficienţi se recunoaşte şi în „Regulile Standard ale ONU. Când destinatarul pune receptorul în furcă. este nevoie de un al treilea. Având în vedere tendinţa de exagerare a „mainstreaming”-ului. SUA şi Canada. Spania. Suedia. o conferinţă internaţională referitoare la educaţia specială. Comisia pentru invăţământ a Congresului SUA a formulat în 1986 unele recomandări în favoarea educaţiei bilinguale a copiilor surzi cu priceperi limitate în cunoaşterea limbii engleze. adică „folosirea limbajului matern ale acestor minorităţi ca bază pentru învăţarea limbajului naţional”. care era surdă. Încă din 1990 se află în curs de aplicare unele programe de educaţie bilinguală a elevilor surzi din Danemarca. respectiv. Finlanda. Lane. de către un fizician surd (Robert Weitbrecht). De asemenea. constă dintr-o combinaţie formată dintr-un telefon şi o maşină de dactilografiat. expeditorul trimite mesajul dactilografiat în prealabil sau care se dactilografiază în acel moment. se formează numărul şi se aşteaptă să sune. Acesta a deschis lumea telecomunicaţiilor pentru surzi. 1996). din cauza 80 . numit „teletypewriter”. Se crede că varianta includerii totale a copiilor surzi în şcolile de masă aflate în apropierea locuinţei ar duce la un adevărat dezastru în absenţa unor condiţii care să le permită asimilarea cunoştinţelor şcolare (H. moment semnalizat de un led care pâlpâie. limbajul gestual a fost inclus în programele şcolare ale unor licee normale ca dsciplină facultativă iar în unele universităţi ca o limbă străină. unde s-a recomandat să se creeze condiţii ca toţi copiii să aibă acces la educaţie în limba lor maternă şi s-a recunoscut că este necesar să se păstreze clase sau şcoli speciale pentru copiii surzi şi surzi-orbi.

În acest fel preţul receptoarelor TV cu decodor inclus era acelaşi cu ale receptoarelor comune iar acestea puteau fi acţionate prin simpla apasare pe un buton şi astfel era posibilă recepţionarea emisiunilor cu subtitrare. a unor emisiuni speciale. CH5. MTV3-5% * Irlanda RTE.Hoffmeister. prevăzute cu tastatură.60%. cum ar fi avertizările meteo sau de altă natură adresate populaţiei. care permite trimiterea de e-mailuri şi folosirea internetului pentru informare rapidă în cele mai variate domenii. TV2. Cu titlu informativ amintim că în 1970 s-a creat în SUA un Institut Naţional de Subtitrare care a folosit fonduri federale în scopul subtitrarii programelor de la principalele companii de televiziune. Acestea aveau iniţial o durată de 15 ore pe saptamână iar astăzi s-a ajuns la peste 770 de ore săptamânal iar viteza subtitrării s-a apropiat simţitor de „timpul real” în transmiterea ştirilor. agendă telefonică. YLE2.60%. R.3% * Belgia VRT.90%. TV3. TG1.40% * Spania 30% din canalele publice * Estonia ETV. mai ales la distanţe mari precum şi din cauza timpului ridicat necesar dactilografierii mesajelor.4%.20%.). de exemplu. Un alt mijloc de comunicare sunt „pagerele” speciale. este posibil ca persoanele surde să comunice foarte rapid prin limbajul getual deoarece se pot vedea datorită minicamerelor video. La ora actuală.Bahan. mai ales a jurnalelor de ştiri şi a unor emisiuni de importanţă naţională. Având în vedere diversitatea persoanelor care puteau beneficia de astfel de decodoare (cum ar fi. 24 milioane de preşcolari care învaţă să citească etc. FR3-18%. La început. pe care le menţionăm mai jos: * Anglia BBC. 24 milioane deficienţi de auz. Aceste emisiuni pot fi vizionate de persoanele surde prin folosirea unor decodoare introduse în receptoarele TV. CH4.20%. Mesajele se trimit şi se primesc cu viteza celor care „conversează” însă valabilitatea acestora se întinde pe o zonă limitată.80%.preţului ridicat al convorbirilor la aceste „teletypewritere”. decodoarele se vindeau separat şi costau cca 250 USD. 27 de milioane de adulţi semianalfabeţi care doreau să-şi perfecţioneze pregătirea.13%. 1996).80% * Franţa FR2-30%. a evenimentelor sportive. e-mail şi eran de afişaj. O importanţă deosebită prezintă subtitrarea emisiunilor televizate. ZDF.60% * Olanda/ 81 . FR5-10%.18%. În Europa s-au înregistrat progrese deosebite în domeniul subtitrării programelor. 34 milioane de americani care au învăţat limba engleză ca a doua limbă. SAT. PRO7.Lane. ITV1-90%. 4 milioane de copii cu probleme de citire.15% * Finlanda YLE1. TF1-28%. cel mai eficient mijloc de comunicare între surzi sau între aceştia cu persoane auzitoare îl constituie calculatorul personal. B. Prin instalarea de WAP-uri.15%. TV3. Congresul SUA a votat în 1993 un proiect de lege care prevedea includerea decodoarelor în toate receptoarele TV fabricate în America (H. M6-9% * Germania ARD-10%.

SLO2-34% * Suedia 30% canalele publice. Parlamentele din unele ţări europene au in curs de adoptare unele legi care vor accelera procesul de implementare a subtitrarii emisiunilor TV din acele ţări. NRK2.Luxemburg NET1. 82 . pentru a afişa lista de programe pe toate canalele. se apasă butonul telecomenzii. NET2. RTL4-2% * Norvegia NRK1.9.50%. 2005. Olanda-Luxemburg şi Norvegia. 2% alte canale * Ungaria sub 1% din toate canalele * Pentru România şi Elveţia nu dispunem de date Sursa: Journal des Sourds. Pentru ca tot mai multe persoane surde să aibă acces la informaţiile furnizate de instrumentele tehnologice amintite mai sus cu privire la evenimentele locale. p.53%. NET3. Ungaria este practic privată de subtitrare. nu numai acasă. în şcoli. precum şi orele pentru fiecare emisiune. De ex. Se alege programul. la locul de muncă. Se pot urmări programele pentru următoarele 5 zile. Franţa nu străluceşte dar stă mai bine decât Germania. echipat cu un disc dur de 160Gb pentru cca. 80 de ore. Este interesant de notat că ţări mici ca Estonia şi Slovenia ocupă locuri onorabile în acest clasament.53%. naţionale sau internaţionale este necesar ca aceste informaţii să poată fi disponibile in diverse locuri care asigură serviciile publice. Antena 3. Elveţia nu a raportat situaţia iar despre ce se intâmplă în Romania nu s-au cerut date la vremea respectivă. Belgia. Totuşi. El este uşor de programat. după câte cunoaştem. acum are posibilitatea graţie unui decodor. În cazul în care o persoană doreşte să înregistreze filme sau emisiuni subtitrate. nr. care a realizat o anchetă comparativă a subtitrării programelor TV din diferite ţări europene.53%. In acest scop este necesară formarea de interpreţi şi folosirea limbajului gestual de persoanele care asigură accesul la aceste servicii oferite de societate. Datele de mai sus au fost obţinute de Federaţia Europeană a Deficienţilor de Auz. Mai mult. avem programe de ştiri subtitrate cum sunt Realitatea TV. Aceasta se poate viziona din fotoliu ori de câte ori se doreşte.a.50% * Slovenia SLO1-55%. 27. Sub impulsul decisiv al Asociaţiilor de surzi. Se observă că campionul incontestabil al subtitrărilor în Europa este Marea britanie. multe filme sunt subtitrate în ţara noastră. DRIVEBOX 7100. Spania şi Suedia. urmată de Irlanda. Cosmos TV ş. emisiunea şi orele programate şi se înregistrează emisiunea dorită.

observând doar gesturile sale. felul de a te îmbrăca. Până în prezent. au un caracter de universalitate. originea. Majoritatea gesturilor de bază ale comunicării sunt aceleaşi în întreaga lume: zâmbetul. la comunicare.a. ele fiind înnăscute şi. mimica. Gesturile pot transmite o informaţie cu o mulţime de amănunte în aceeaşi acţiune de comunicare. de a te comporta în diverse situaţii. Cine aparţine colectivităţii surzilor? A purta un aparat auditiv nu are legătură cu apartenenţa la comunitatea surzilor. volumului sonor etc. Majoritatea surzilor profunzi nu poartă proteze auditive. felurile privirii sau limbajul trupului. în ultimele două decenii. de multe ori. Unii cercetători (Ray Birdwhistell) au explicat în ce fel se poate stabili care este limba maternă a unei persoane. 83 . 5 Formarea si dezvoltarea limbajului gestual „Universul tăcut” în care trăiesc şi muncesc persoanele cu deficienţă gravă de auz este foarte complex şi. dar nu şi de diferitele forme ale comunicării neverbale: un surâs. clătinatul capului şi alte mişcări ale lui.Curs nr. Chiar tăcerea poate contribui. Se consideră că prin limbaj o comunitate îşi poate păstra unitatea sau poate pieri. antropologii au identificat peste 300 de grupuri etnice pe glob. colectivitatea surzilor este o minoritate lingvistică ce comunică într-un limbaj specific şi anume cel gestual. tot mai mulţi cercetători şi-au îndreptat atenţia spre această „lume a tăcerii”. El se poate lipsi de cuvîntul scris sau rostit. nu poate trăi în afara comunicării. comunicarea se face îndeosebi prin limbajul mimico-gestual iar întregul corp poate deveni un instrument de codificare a mesajului. scrâşnitul din dinţi. în felul ei. Alte investigatii efectuate de Dinu Mihai (1997) şi A. gestul. După apariţia în 1872 a cărţii lui Ch. sexul. Nota definitorie este felul cum comunică. fiecare cu identitatea lui culturală bine conturată. clasa socială nu reprezintă caracteristici ale acestei comunităţi. Omul. rânjetul. În cazul surdo-muţilor. de a merge. La fel. ritmului. Privirea. tonul sunt parametri de care depinde bunul mers al relaţiei de comunicare în care limbajul deţine un rol esenţial. vârsta. ridicatul din umeri ş. cercetătorii au înregistrat peste un milion de semne şi semnale nonverbale folosite în comunicare. De fapt. Chiar istoria umanităţii poate fi prezentată ca ansamblul relaţiilor de comunicare dintre oameni. murmurarea unei melodii sau a unei rugăciuni. ele ajungând de la cca 65% în cazul limbajului gestual la 93% când sunt incluşi parametri vocali de tipul intonaţiei. Unele cercetări au pus în evidenţă faptul că persoanele aflate în interacţiune nemijlocită îşi transmit mai mult mesaje non-verbale în actul comunicării. Darwin "The Expression of the Emotions in Man and Animals" care a scos în evidenţă rolul expresiilor faciale şi a limbajului trupului. ca fiinţă socială.Pease (1993) au arătat că semnalele non-verbale pot fi de cinci ori mai importante decât cele verbale.

şi include credinţele lor. . Dacă un surd nu cunoaşte limbajul semnelor el nu va putea fi acceptat în comunitatea surzilor şi nu va avea acces la cultura ei. Putem afirma că comunitatea de surzi nu are graniţe. la istoria ei. Dar dacă auzul unei persoane slăbeşte tot mai mult în primii ani ai vieţii. 84 . . Prin cultura surzilor înţelegem tot ceea ce fac grupurile de surzi. la nivel naţional sub coordonarea Asociaţiilor Naţionale şi locale (filiale în sate şi oraşe). etnii. valorile. 2. Oare o persoană auzitoare care cunoaşte limbajul gestual sau are părinţi surzi poate fi membră a colectivităţii surzilor? Nu întotdeauna. activităţi culturale sau sociale desfăşurate la club pentru a se informa şi a-şi îmbogăţi viaţa socială. Dacă cineva a asurzit în timpul tinereţii şi şi-a pus un aparat auditiv.Dar aceasta nu înseamnă că nu poate comunica şi prin alte forme: verbal. Prin el se obţine accesul la comunitatea de surzi. Copiii care au crescut împreună în şcolile cu internat şi-au făcut prieteni chiar pe viaţă. petreceri la restaurante. scris. Şcolile pentru surzi. obiceiurile. iar principalul lor mijloc de comunicare este limbajul gestual. folosesc în comunicare limbajul semnelor ca mijloc principal şi împărtăşesc experienţe legate de pierderea auzului şi de folosirea limbajului gestual. deoarece limbajul verbal a rămas principalul mijloc de comunicare. Existenţa organizaţiilor şi a cluburilor. deoarece acesteia îi lipseşte trăirea experienţelor de viaţă centrate pe vedere. limbajul în tot ce este diferit faţă de auzitori. la tradiţiile ei. obligând-o să înveţe limbajul gestual şi să participe la unele activităţi din comunitatea surzilor. 4. Şcolile au oferit chiar un stil de viaţă ce nu putea fi copiat din altă parte. la folclorul şi secretele ei. Socializarea. . activităţile şi. comunicarea în limbaj gestual este baza acceptării în comunitate. Limbajul mimico gestual. Se cunosc 5 caracteristici sau diferenţe importante ce caracterizează comunitatea surzilor: 1. oral. surzii sunt un grup de oameni care au o pierdere gravă de auz.el deschide uşile spre cunoaşterea altor surzi. De asemenea. Majoritatea membrilor acestei comunităţi este formată din persoane care s-au născut surde sau şi-au pierdut auzul în perioada de formare a limbajului (în primii doi ani de viaţă). Deci. deoarece ea există sub aspectul organizării la nivel internaţional prin Federaţia Mondială a Surzilor.. Prin urmare. aceste cluburi s-au dezvoltat devenind adevărate centre de luptă pentru apărarea drepturilor social-umane ale membrilor săi. care altfel nu ar putea fi cunoscute. 3.primele cluburi au fost înfiinţate de absolvenţii şcolilor de surzi ca mijloc de întărire a legăturilor cu surzii din ţară. tradiţiile. Mai târziu. căsătorindu-se între ei în procent de peste 90 %. atunci ea poate fi un candidat care doreşte să intre în comunitatea surzilor.surzii simt o puternică nevoie de a se socializa unii cu alţii prin vizite reciproce. el nu este surd. creându-şi propria cultură. unii surzi se pot grupa după credinţe religioase. etc. mai ales.în special şcolile cu internat au constituit centrul multor colectivităţi ale surzilor şi au jucat un rol esenţial în definirea acestor comunităţi.

în ultima vreme ea fiind cea care a constituit comunităţi religioase ale surzilor în diverse oraşe. independent de limbajul verbal.000 şi 2 milioane de utilizatori ai limbajului gestual american (ASL).5.. Aceasta este rezultatul ingeniozităţi de moment sau adaptării la tehnologie. se întâlnesc cu foşti colegi de şcoală. D. la fel. L..1994). McIntyre ş. Marentette. La caracteristicile de mai sus am putea adaugă şi BISERICA. între care cea mai importanta fiind cea că limbajul gestual este un limbaj real. Folven R. Se estimează că numai în Statele Unite există între 500. italian. descoperind multe informaţii. Orlansky. E. Formarea şi dezvoltarea limbajului gestual ca limbaj de sine stătător Putem considera că elementul central al dezvoltării unui copil surd este limbajul lui. Astfel.J. se consideră că limbajul gestual ar fi iconic ceea ce-i determină pe mulţi să creadă că în limbajul 85 . dar dacă ar fi numai aşa el ar fi foarte uşor de învăţat. Lingviştii au descoperit. În ultimele decenii a început să se cristalizeze ideea că limbajul gestual folosit de surzi este limbajul lor natural. (Newport. (Pettito. Apoi. Cei care vin prima dată în contact cu limbajul gestual fac unele presupuneri greşite. Însă pantomima nu este tot una cu limbajul gestual. de capacităţile creierului uman. Orlansky. în esenţă. cu toate că forma limbajului gestual este diferită de forma limbajului verbal. J. sub aspectul scopului pe care îl servesc şi al modului în care se achiziţionează limbajul (Bonvillian. Ei sunt mândri de istoria şi cultura lor. Bonvillian. că capacitatea de a achiziţiona un limbaj pe cale naturală şi de a-l transmite la copil are profunde rădăcini in creier (Pettito. se crede că limbajul gestual ar fi doar pictorial. el fiind al cincilea limbaj minoritar după cel spaniol. el este insuşit şi de alte multe milioane de interpreţi sau de cunoştinte ale persoanelor surde.1985). În ultimii 30 de ani lingviştii şi-au îndreptat atenţia spre limbajul gestual. ambele forme sunt. Într-adevar.F. care are reguli gramaticale de formare a propoziţiilor şi frazelor gestuale. capacitatea umană a acestuia de a-l asimila şi de a-l folosi în comunicarea gestuală cu semenii lui. Când un copil învaţă cum sună sunetele sau cum arată semnele.a). Cele mai importante principii ale limbajului sunt dictate.A.. B.Hoffmeister. R. unde un număr tot mai mare de surzi se adună. Mândria surzilor . german şi francez (H. 1991). Marentette. atunci el cunoaşte doar expresia de suprafaţă a limbajului. îşi formează noi prieteni. însă.. M. se reculeg şi se socializează.că reuşesc să facă faţă în situaţii cotidiene unde întâlnesc bariere de comunicare.. limbajul gestual este pictorial. P. Ei fac pelerinaje şi excursii cu sprijinul bisericii în diferite locuri din ţară. de succesele obţinute împreună pe diverse planuri. Bahan 1996). D. Acest limbaj este comun nu numai celor peste 70 de milioane de membri ai Federaţiei Mondiale a Surzilor. de felul cum s-au adaptat în societate. Meyer. un limbaj manual-vizual care-i uneşte indiferent de caracteristicile individuale intr-o colectivitate cultural-lingvistica.. El nu este o pantomimă sau o formă rudimentară a limbajului verbal ci un limbaj natural.. R. de asemenea. De asemenea. Lane.

Australia. Or. dispare. Marea Britanie.F.a) există limbaje gestuale diferite. inventate şi implementate în practică.gestual se pot discuta numai aspecte concrete. Astfel. limbajul gestual are şi multe gesturi abstracte. ce conţine doar câteva verbe şi mai multe substantive. la această vârstă. s-au filmat copii surzi din familii de surzi şi apoi s-au analizat rezultatele pe care le prezentăm succint mai jos. limbajul gestual este singurul care nu are o formă verbală. În această fază. arată întâi spre jucărie apoi spre sine. Acest gângurit poate fi oral sau manual. studiile menţionate au arătat că primul semn tinde să apară cu 2-3 luni mai devreme decât primul cuvânt emis de copilul auzitor. că controlul motric al mâinilor se poate dezvolta mai devreme decât cel al aparatului vocal. Or. După autorii citaţi. ea ar putea fi din cauză că acest „mecanism al vorbirii” este direct vizibil atât pentru copil cât şi pentru părinţi. dacă nu este sancţionat pozitiv. or colectivităţile de surzi evoluează în mod independent iar în multe ţări care vorbesc aceeaşi limbă (Statele Unite. 1991).Lane. B. dar are toate celelalte caracteristici ale limbajelor verbale. conform unei convenţii.A. auzitorii presupun la început că toate limbajele sunt vorbite şi astfel consideră limbajul gestual ca un fel de limbaj vorbit cu mâinile. copiii surzi gânguresc înainte de a produce primele gesturi. La această etapă un semn obişnuit este indicarea cu degetul. Folven. Meyer şi Newport au arătat că achiziţia limabjului gestual poate fi mai rapidă decât cea a limbajului verbal. Mult mai corect ar fi să se traducă semnele de bază luând in considerare şi modificarea lor in propoziţie. L. propoziţiile formate din două gesturi apar la copilul surd la aproximativ 86 . Totuşi. R. de asemenea.Hoffmeister. De exemplu. Marentette. S-a constatat că copiii surzi parcurg aceleaşi etape in achiziţia limbajului gestual ca şi copiii auzitori care asimilează limbajul verbal (Pettito. dacă un copil vrea să arate că o jucărie este a lui. multe din semne sunt simple substantive sau verbe cu multe greşeli specifice “discuţiilor” copilului cu lumea înconjurătoare (H. Prin exagerarea aspectului concret al limbajului gestual se face o altă greşeală ce rezultă din transcrierea gesturilor în cuvinte. In mod normal. Cel oral. O altă greşeală ar fi să se considere limbajul gestual ca fiind universal. Un copil surd a fost studiat şi s-a constatat că la vârsta de 13 luni el a folosit 85 de semne-gesturi. Astfel.. De asemenea. Cercetătorii au sugerat. care dă impresia că limbajul gestual este un limbaj agramatical. McIntyre. Bahan 1996). într-adevăr modalitatea manuală ar asigura un mijloc de comunicare deosebit de accesibil pentru copiii foarte mici. De obicei. etapa unui singur cuvânt la copiii surzi constă în semne individuale. Alte studii realizate de Bonvillian. Etapele de formare ale limbajului gestual Pentru a se stabili cum se formează limbajul gestual la copilul surd.. Primele producţii formate din două gesturi sunt alcătuite din două indicări.P. Orlansky. copiii auzitori abia îşi formează primele cuvinte. creşterea vocabularului gestual pare să fie mai rapidă. ş. izolate şi produse o singura dată. Ca şi la auzitori.

apoi ÎN SPATELE LUI şi după aceea ÎNTRE. aleargă repede). dar numai dacă subiectul este prezent. Mai târziu apare expresia „NU POT”.H. înaintea verbului şi fără subiect. de caracteristici ale acţiunilor (de ex. în fine. al meu). adică ordinea subiect-verb-obiect. În limbajul gestual. se arată spre mama. la fel ca la copilul auzitor şi ambele categorii de copii fac aceleaşi greşeli legate de folosirea pronumelui. este oarecum diferită. Şirul de semnificaţii este similar în ambele limbaje. când copilul surd atinge vârsta de 2 ani. 1996 ). Ceea ce pare să determine progresul în achiziţia limbajului este complexitatea regulilor pe care poate copilul să le înveţe şi nu modalitatea verbală sau manuală a limbajului în care se pot învăţa aceste reguli. Acum apar unele mişcări care arată flexiunea verbului. B. Abia în jurul vârstei de 7-8 ani copilul surd poate să stăpânească sistemul complex al verbelor (Lane. verbală sau gestuală.1996). coplul surd nu va stăpâni corect folosirea pronumelui până la vârsta de 8-9 ani. adică cum este realizată acţiunea (normală. repetitivă) sub influenţa limbajului verbal. acestea sunt urmate de afirmaţii legate de loc (se arată spre maşină) şi. Primele gesturi care apar sunt legate de existenţă. Alţi autori (Ewoldt şi Hoffmeister) au subliniat că abilitatea de a descrie relaţia dintre obiecte aflate în spaţiu urmează o secvenţă a dezvoltarii. conform cercetărilor lui Newport şi Meyer (1985) şi Pettito (1991). după cum a constatat Pettito şi Marentette. După Newport şi Meyer. gânguritul (7-10 luni).mama râde). Cu toate că limbajul gestual nu se leagă exclusiv de ordinea cuvintelor ca în limbajul verbal pentru a transmite semnificaţii. de fapt.. La începutul fazei de două gesturi. Cele două forme de negaţie în limbajul gestual (scuturarea capului şi gestul ”NU”) se dezvoltă mai devreme. Prima indicaţie a cunoaşterii gramaticii limbajului gestual.Hoffmeister. care formează. el asimilează pronumele pentru cele trei persoane. Achiziţia limbajului gestual de către copiii surzi din părinţi auzitori. trecând prin aceleaşi faze ca şi copilul auzitor dar. comunitatea surzilor. începând cu pronumele personal la persoana I (eu. deoarece 87 . 1996).nu mănânc). care apare în jurul vârstei de 3 ani este acordul subietului cu verbul. de pildă. Rezumând cele afirmate până aici.Lane. copilul formează negaţia prin punerea semnului de negaţie la inceputul propoziţiei (ex. etapa primului gest şi asimilarea regulilor de formare a propoziţiei (22-36 luni). tata papă) şi de stări afective (de ex.aceeaşi vârstă ca şi propoziţiile din două cuvinte de bază fără marcatori gramaticali (H. Mai întâi apare PE. pronumele apare la vârsta de aproximativ 20 de luni. R. se pare că învăţarea limbajului gestual de către copiii surzi favorizează o anumită ordine a gesturilor. În timp. achiziţia limbajului verbal şi a celui gestual urmează etape identice de dezvoltare. Aceste rezultate au dus pe oamenii de ştiinţă la concluzia că creierul este programat sub aspect biologic să asimileze limbajul indiferent de modalitatea sa. continuă.Lane. care este aceeaşi ordine raportată pentru copiii care învaţă mai multe limbaje verbale (H.Bahan.. apoi apar semnificaţii legate de acţiuni (de ex.

Eichen.R. copiii surzi din părinţi auzitori nu înţeleg semnificaţia propoziţiilor în limbaj gestual la fel de bine ca cei care-l învaţă de timpuriu.. E. cu toate că vin în contact cu limbajul gestual ca a doua limbă relativ târziu. Aceşti copii surzi care învaţă limbajul gestual cu întârziere diferă mult şi de cei care au asurzit mai târziu şi învaţă limbajul gestual ca a doua limbă (Mayberry. Mai mult. Aceşti copii asurziţi. Sub acest aspect. copiii au acces limitat la limbajul verbal. achiziţionează prima limbă conform programului de dezvoltare. formând un limbaj de contact. În schimb. cu atât este mai mare şi penalizarea (Newport. La ora actuală există tot mai multe dovezi că copiii surzi suferă o penalizare în asimilarea gramaticii şi în prelucrarea propoziţiilor dacă ei încep mai târziu să înveţe limbajul gestual şi cu cât este mai mare întârzierea. Ei produc mai întâi un gest odată şi apoi combină gesturile pentru a produce propoziţii formate din două gesturi care tind să fie ordonate într-un mod consistent care arata cine face acţiunea. fie el verbal sau gestual. Această achiziţie a limbajului verbal poate să constituie baza unei mai bune cunoaşteri a limbajului gestual în comparaţie cu copiii surzi care sunt deprivaţi de şansa învăţării primului limbaj. de a nativiza informaţia incompletă pe care o primesc. copiii surzi nu se deosebesc de alţi copii din moment ce toţi copiii auzitori pot să audă numai o fracţiune din propoziţiile posibile în limba lor totuşi ei sunt capabili să-si însuşeasca regulile gramaticale complexe şi să le folosească cu eficienţă. copilul surd tipic din părinţi auzitori permite să se facă o testare asupra ipotezei enunţate deoarece acest copil nu este expus de obicei la un limbaj convenţional până la vârsta preşcolară sau chiar mai târziu. Aceşti copii intra în contact unii cu alţii. ce şi cum. Mayberry si Eichen citaţi de H. deoarece copiii folosesc capacitatea lor nativă de a construi gramatica. Copiii îşi construiesc gramatica limbajului pe care il achiziţionează pe baza acestor norme interne numite ipoteze de nativizare (nativization hypothesis). Această ipoteză a fost dificil de examinat în mod riguros la limbajele verbale. copiii surzi pot să inventeze tot felul de schimbări în construirea propoziţiilor gestuale pe care nu le-au văzut niciodată. S-a constatat că atunci când copiii surzi vin prima oară într-o şcoală specială cu internat.părinţii auzitori nu cunosc limbajul gestual şi nu-i pot învăţa pe aceşti copii limbajul gestual ca limbă maternă. ce reprezintă limbajul care se impune.Lane. Aceste forme de limbaj sunt tot atât de numeroase ca şi numărul de copii care-l folosesc. Astfel de copii gesticulează în mod spontan cu părinţii lor sau cu alţi copii.1996). Treptat. deoarece copilul care este întârziat în achiziţia limbajului verbal este adeseori afectat şi în alte aspecte. În afară de aceasta. Aceasta capacitate pare să scadă odată cu vârsta. Utilizând această înzestrare umană innăscută pentru limbaj. 1991). Se pare că fiinţele umane au o capacitate biologică pentru asimilarea limbajului ce implică un set intern de norme. diferitele limbaje de contact se reduc la un limbaj comun al 88 . deoarece nu aud sunetele. Psiholingviştii au postulat multă vreme că există o perioadă critică pentru achiziţia oricărui limbaj. ei vin cu un limbaj de casă.

Vocabularul din semnele internaţionale provine din trei surse: limbajul gestual naţional al interlocutorilor. Acesta permite ca vorbitorii de limbaje gestuale reciproc neinteligbile pentru auzitori să se poate înţelege. Contactul extensiv între surzii din diferite ţări datează probabil de la primul Congres International al surzilor (Paris. în covârşitoarea lor majoritate şi văd naşterea unui copil surd ca un 89 . numărul limitat de semne care au fost adoptate oficial în decursul anilor ca vocabular standardzat de semne internaţionale şi mimică. Părinţii. teoretic vorbind.M. Copilul poate să aducă în familie o schimbare fundamentală a destinului ei. în anumite condiţii. Probleme de comunicare în familiile cu copii surzi Naşterea unui copil este un moment deosebit în viaţa oricărei familii. a depus un efort de a extinde şi standardiza vocabularul din semne-gesturi selectate din diferitele limbaje gestuale. de asemenea. creându-se premisele formării limbajelor regionale care.1889). La aceste întâlniri internaţionale. vor depune toate eforturile pentru a-i asigura copilului cea mai bună dezvoltare şi educaţie.Vocabularul folosit în asemenea situaţii de contact este foarte restrâns iar înţelegerea cuvântărilor depinde foarte mult de creativitatea şi de experienţa celor care gesticuleaza. vor acţiona în mod similar. Acesta va permite asimilarea.şcolii. fapt explicabil prin influenţa valorilor culturale şi a informaţiilor primite de la profesioniştii domeniului. De atunci aceste contacte au devenit mai frecvente. Unii se întristează. Trebuie să menţionăm că nu toţi părinţii surzi reacţionează la fel cu ocazia naşterii unui copil surd. care permite comunicarea eficientă între toţi copiii din acea şcoală precum şi între aceşti elevi şi profesorii lor. Dacă părinţii auzitori cu copii auzitori acţionează în conformitate cu unele roluri sociale prescrise. Prin activităţile inter-şcolare aceste limbaje de contact la nivelul şcolilor se „uniformizează” tot mai mult. de ce nu am presupune că şi părinţii surzi cu copii surzi. Astfel s-a dezvoltat spontan un limbaj de contact cunoscut sub numele de semne internationale. A treia carte denumită GESTUNO urmărea să faciliteze comunicarea la intalnirile internaţionale aşa cum s-a sperat sa fie ESPERANTO. mai ales dacă ei sunt auzitori şi nu au avut nici o experienţă anterioară cu alte persoane surde. Influenţa acestui sistem standardizat asupra semnelor internaţionale contemporane practicate în situaţii oficiale sau neoficiale a fost limitată. care sunt auzitori. După 1970.S. Apariţia unui copil surd poate. cuvântarile sunt interpretate nu numai in limbajul naţional al ţării gazdă (în ultimii ani s-a recomandat să se folosească limba engleză pentru corespondenţă şi limbajul gestual internaţional în expunerile de la aceste întîlniri internaţionale) ci şi în semne internationale. păstrarea şi transmiterea culturii acelei naţiuni în rândul membrilor ei. să modifice substanţial planurile iniţiale ale părinţilor. cum ar fi Congresul Federatiei Mondiale a Surzilor. pot servi ca bază pentru crearea unui limbaj gestual naţional standardizat. F.

la viaţă. Surzii pot să practice numeroase profesii şi să ofere o imagine pozitivă despre colectivitatea lor. părinţii surzi trebuie să aibă încredere în ei şi în valorile colectivităţii surzilor. la un viitor luminos.eveniment regretabil ce va necesita intervenţia specialiştilor în recuperare. cu căutări în antecedente pentru a găsi o cauză ce ar fi putut determina apariţia surdităţii la copil. Însă. ei au o educaţie rudimentară. sub capacitatea lor. la o stare de nervozitate. Uneori experienţa lor a fost aşa de dureroasă încât nu doresc aşa ceva pentru copilul lor şi acceptă intervenţia specialiştilor în recuperare. care să stabilească cauza pierderii auzului şi să recomande proteze sau operaţii. Treptat. De pildă. sunt angajaţi sub nivelul lor de pregătire şi sunt consideraţi inferiori din cauză că nu aud şi nu pot vorbi inteligibil. inferioritate. cu acuzaţii la adresa personalului medical. se ajunge la acceptarea copilului surd ca o fiinţă ce trebuie tratată la fel ca orice copil ce are dreptul la dragoste. Toate aceste sfaturi crează în mintea părinţilor sentimente de îndoială. la educaţie. ca pe o fiinţă normală care nu aude dar care se poate realiza plenar într-o societate a auzitorilor. lecţiile obositoare de corectare a vorbirii. etc. să poarte proteză cu toate că nu are resturi auditive utilizabile pentru vorbire. de logopezi care să dezvolte cât mai mult posibil comunicarea verbală şi de profesori specializaţi să lucreze cu copii handicapaţi. Părerea auzitorilor că surzii au posibilităţi limitate de afirmare nu va mai fi multă vreme tolerată. să vadă pe copilul lor surd într-o lumină pozitivă. de audiologi care să măsoare şi să stabilească pierderea de auz. La naşterea unui astfel de copil părinţii trec prin cîteva faze de la şocul provocat la aflarea diagnosticului. Prin urmare. Pe parcursul creşterii copilului. Nu punem la îndoială necesitatea unor astfel de servicii dar aceşti părinţi ar trebui să ştie că există şi părinţi surzi care-şi cresc mai bine copiii lor surzi fără aceste multe şi costisitoare servicii puse în balanţă cu rezultatele foarte modeste ale performanţelor şcolare şi ale dezvoltării psihice. ei au nevoie de sfaturi competente pe care le găsesc extrem de rar. 90 . operaţii costisitoare de implant cohlear şi alte intervenţii destinate să “normalizeze” un copil surd. să nu folosească limbajul gestual deoarece s-ar frîna formarea limbajului verbal. Copilul surd va fi tratat astfel ca pacient care are nevoie de medici orelişti. părinţii surzi se confruntă cu obstacole considerabile. frustrare. Majoritatea părinţilor auzitori însă nu au avut experienţe anterioare cu colectivitatea surzilor şi vor accepta cu uşurinţă modelul medical bazat pe ideea deficienţei auditive şi a necesităţii intervenţiei specialiştilor. li se recomandă să facă operaţie de implant cohlear la copil deşi aceasta nu ar îmbunătăţi auzul. părinţii surzi cunosc cel mai bine încercările prin care au trecut în perioada copilăriei şi adolescenţei lor într-o lume dominată de auzitori. cînd apar probleme legate de sănătatea sau de instruirea copilului. Pe parcurs. Cel mai adeseori. Datele din literatura de specialitate sunt unanim de accord că peste 90% dintre copiii surzi provin din familii de auzitori.

Aşa cum am menţionat mai sus, o situaţie aparte prezintă apariţia unui copil surd într-o familie de auzitori care nu a avut niciodată contacte cu comunitatea de surzi. Această familie poate trece prin mai multe faze, sub aspect psihologic, de la şocul provocat la aflarea veştii că copilul lor este surd până la acceptarea situaţiei ca atare. Aceste etape ar putea fi cele ce urmează: În prima etapă medicul anunţă părinţii că copilul are o deficienţă auditivă sau surditate ceea ce poate să le provoace un şoc. Apoi, părinţii încep să reacţioneze, să înţeleagă că deficienţa copilului este permanentă, cu toate că este greu de acceptat. Unii părinţi pot manifesta agresivitate faţă de personalul medical, considerându-l vinovat, în mod inconştient, de situaţia copilului lor. Desigur, situaţia poate fi foarte dificilă şi greu de depăşit. După un timp se ajunge la următoarea etapă, când părinţii încep să se acomodeze treptat cu situaţia şi să înţeleagă că viaţa merge mai departe. Încet, încet, ei pot să descopere că viaţa are un sens. În această fază părinţii sunt foarte sensibili dar şi sceptici faţă de sfaturile binevoitoare ale medicilor sau specialiştilor. În ultima etapă are loc o reorientare. Cu toate că părinţii se simt frustraţi, ei descoperă că şi acest copil surd le îmbogăţeşte viaţa şi le deschide noi perspective. Ei încep să se concentreze mai puţin asupra deficienţei şi mai mult asupra posibilităţilor de viitor ale copilului. Aici iese în evidenţă rolul referentului sau al consilierului social, care trebuie să-i convingă pe părinţi că deficienţa copilului lor nu constituie un obstacol în calea comunicării iar protezarea adecvată poate să aducă un aport pozitiv la acest proces. Pentru aceasta, părinţii trebuie să participe la cursuri de limbaj gestual şi să contribuie la parcurgerea etapelor de dezvoltare ale limbajului stabilite de Jean Piaget (1973), menţionate succint de lingvista Diana Ghido, în lucrarea ei de licenţă aparută în anul 2000, pe care le amintim mai jos: I. Etapa indiceală, care constituie, probabil, începutul oricărei structurări a capacităţii de cunoaştere în vederea semnificării. Indicele „este un semnificant nediferenţiat de semnificatul său, în sensul că el constituie o parte, un aspect sau un rezultat cauzal al acestui semnificat”. II. Structurile de semnificaţie simbolică, în cadrul cărora semnificanţii se diferenţiază de semnificaţia lor, nu aparţin obiectului sau evenimentului indicat, ci sunt produşi de subiect cu scopul de a evoca sau reprezenta aceşti semnificaţi, chiar în lipsa oricăror incitaţii perceptuale din partea lor. Debutul funcţiei semiotice se produce la 16-18 luni, simbolul având calitatea de a fi interiorizat. Potrivit lui Piaget, funcţia semiotică este alcătuită din cinci conduite semiotice care apar oarecum spontan, la copilul normal în al doilea an de viaţă: imitaţia amânată, jocul simbolic, imaginea grafică, imaginea mentală şi evocarea verbală. La copilul handicapat auditiv apare a şasea conduită semiotică: limbajul mimicogestual, care tinde să compenseze conduita de evocare verbală. Prin urmare, la doi ani apare limbajul mimico-gestual la copilul cu deficienţă auditivă, de unde rezultă importanţa acestuia ca instrument al gândirii.

91

III. În jurul vârstei de şapte ani are loc decăderea simbolului în semn. Semnul este rupt total de semnificat; simbolul este instrument al gândirii pre-operatorii iar semnul – al gândirii operatorii. Simbolul este purtător de pre-concepte (subiective, individuale şi particulare), semnele sunt sociale, selective, convenţionale. În acest context precizăm că limbajele mimico-gestuale sunt sisteme de comunicare complexe, care prelucrează şi redau informaţia într-un mod specific. Ele au la bază atât o componentă înnăscută dar şi scheme convenţionale învăţate. Componenta înnăscută în comunicarea non-verbală, confirmată de cercetări recente (A. Pease,1993,p.15) este dublată de „împrumuturi” din ambele părţi: componenta non-verbală a limbii orale a unei culturi şi limbajul mimico-gestual din interiorul aceleiaşi culturi (de ex. gestul ridicării din umeri arată lipsă în limbajul mimico gestual). Uneori sistemul de comunicare folosit de surzi este considerat un limbaj transcultural, internaţional. A.I. Diacikov susţine că există 900 de semne comune limbajelor gestuale din întreaga lume (care exprimă intr-o formă foarte asemănătoare aceleaşi conţinut). Noi considerăm că acest lucru nu este posibil din mai multe motive. Unul dintre acestea este faptul că orice limbaj este modelat de necesităţile de comunicare ale colectivităţii care il întrebuinţează. Convenţiile pe care le persupune orice cod diferă de la o cultură la alta, astfel că un limbaj gestual este mult mai accesibil indivizilor din aceeaşi cultură. Un limbaj transcultural nu ar putea fi, prin urmare, decât un limbaj artificial. Un alt motiv al imposibilităţii ca limbajul mimico gestual să traverseze mai multe culturi este lipsa mediatizării acestor limbaje, ceea ce explică dificultăţile de unificare a variantelor dialectale ale limbajului gestual românesc sau a oricărui alt limbaj. A existat un proiect de formare a unui limbaj mimico-gestual internaţional destinat folosirii de surzi şi auzitori la conferinţe numit “Gestuno”, din care au apărut patru variante cu ocazia fiecărui Congres al Federaţiei Mondiale a Surzilor, după modelul “ESPERANTO”. Astăzi, datorită avântului tehnologiei informaţionale, proiectul a fost reluat sub numele Internaţional Sign Language (ISL), acesta fiind un limbaj artificial folosit în comunicarea dintre oficialităţile cu handicap auditiv la anumite întâlniri, convenţii la nivel internaţional. ISL însă nu va înlocui niciodată limbajele naturale mimico-gestuale autohtone. Fiind limba maternă a unei colectivităţi, limbajele mimico-gestuale nu sunt limbaje artificiale ci principalul sistem de comunicare al surzilor profunzi. ,,Canalul vizual” este cel mai accesibil, ceea ce determină conturarea unei structuri gramaticale specifice. Prin acest canal se poate transmite întreaga cultură a comunităţii de surzi materializată în jocuri, poezii, basme, legende, bancuri, obiceiuri, tradiţii, ritualuri, etc. În întreaga lume există sute de limbaje gestuale care se dezvoltă la fel ca şi limbajele orale naţionale, însă, după alte reguli gramaticale specifice canalul vizual.

92

Toate limbajele gestuale au avantajul de a fi percepute prin ochi. Un mare număr de semne imită gesturile care se fac în mod obişnuit, cum ar fi fluturarea mâinii pentru a spune “la revedere”. Semnele pentru acţiuni şi cele pentru lucruri imita adesea gesturile care se fac când se manevrează aceste obiecte, cum ar fi ridicarea unui pahar spre gură (cu semnificaţia de a bea), pieptănarea părului, perierea dinţilor, spălarea rufelor cu mâna sau cu maşina automată, tăierea pâinii cu cuţitul ş.a. totuşi, în semne, mişcările mâinilor sunt mai scurte şi mai rapide decât mişcările care se fac în momentul acţiunii cu obiectele. În unele semne forma mâinii imită forma obiectului iar mâinile se mişcă aşa cum se mişcă şi obiectele. Aşa este cazul pentru mişcarea aripilor unei păsări având semnificaţia de “pasăre” sau “a zbura”. Alteori, mişcările mîinilor “desenează” în aer contururile obiectelor (trompa unui elefant, o sticlă, acoperişul unei case, un peşte ş.a.). În fine, multe semne arată pur şi simplu spre un specimen despre care dorim să vorbim. De pildă, se arată cu degetul index în sus dacă ne referim la cer sau la culoarea albastră, spre oamenii despre care dorim să vorbim, spre părţile propriului corp când arătăm unde ne doare etc. În acest fel se formează o idee legată de folosirea mimicii şi a gesturilor şi se poate găsi cu uşurinţă o cale de comunicare simplă cu persoanele surde chiar dacă vocabularul disponibil este foarte limitat. Se foloseşte astfel o caracteristică a limbajului gestual, aceea că el include în componenţa lui gesturile şi mimica, fapt ce permite realizarea unei comunicări simple. Mai apoi, când se ajunge la stăpânirea unui vocabular mai complex, care include semnele convenţionale, se pot purta discuţii pe diverse teme. În orice caz, trebuie să ţinem seama de existenţa unui vocabular de semne standardizate care sunt folosite de colectivitatea de surzi, chiar dacă unele dintre ele nu sunt cele mai caracteristice pentru obiectul la care se referă. Totuşi, ele s-au înrădăcinat în colectivitatea de surzi şi trebuie folosite ca atare pentru a cunoaşte şi înţelege cultura lor, istoria lor, constituind limbajul lor. Se aplică şi aici principiul: “Când eşti la Roma fă cum fac romanii”, adică să te comporţi şi să vorbeşti ca ei. Nu putem vorbi de o inferioritate a limbajelor gestuale în raport cu limbajele verbale ci de un anumit raport între ele. Astfel, prezintă un interes deosebit corelaţia între cantitatea de informaţie transmisă şi efortul fizic depus în limbajele mimico-gestuale. Ca volum de timp conversaţional, se pare că limbajul mimico-gestual român este comparabil cu limba româna. Deşi dă impresia unei limbi abreviate, mai extinsă ca mod de execuţie şi mai redusă ca eficienţă decât limbajul verbal, limbajul mimico-gestual presupune şi gesturi complexe, motiv pentru care sunt necesare mai puţine gesturi decât cuvinte pentru exprimarea aceluiaşi conţinut. Întrucât în procesul transmiterii mesajelor prin limbaj gestual se fac eforturi cu mâinile, braţele, creierul, acestea obosesc astfel că după cca 30 minute de interpretare sau de folosire continuă a limbajului gestual, este necesar să se facă o pauză de 10-15 minute. Deoarece canalul vizual are un rol secundar în transmiterea informaţiilor pentru auzitori în comparaţie cu canalul auditiv, se creează impresia inferiorităţii limbajului gestual.
93

O dată cu intensificarea preocupărilor interdisciplinare, ce oferă un cadru mai adecvat de analiză, asistăm la ora actuală la o creştere a interesului specialiştilor faţă de studierea limbajului gestual. De asemenea, au fost elaborate cursuri frecventate de tot mai multe persoane auzitoare interesate, din diferite motive, să comunice cu persoanele surde. În unele ţări, limbajul gestual a devenit materie şcolară, obiect de învăţământ facultativ sau obligatoriu. În alte ţări (Danemarca, Suedia, Finlanda) s-au creat departamente de cercetare a limbajului gestual unde lucrează cercetători surzi şi auzitori. Sub aspect legislativ, limbajul gestual a fost recunoscut de tot mai multe ţări, unele introducând prevederi chiar în Constituţia ţării lor (Africa de Sud, Finlanda, Uganda, Portugalia) sau în diverse acte legislative. În ţara noastră abia prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 102/1999, care a devenit ulterior Legea nr. 519 din 2002 s-a recunoscut oficial limbajul gestual şi s-a recomandat angajarea de interpreţi în instituţiile publice. La nivelul Parlamentului European s-au adoptat două rezoluţii (în 1988 şi 1998) care recomandă recunoaşterea oficială a limbajului gestual şi folosirea de interpreţi calificaţi în toate ocaziile de interes public unde participă persoane surde.Parlamentul European a oferit chiar un exemplu în acest sens angajând interpreţi la şedinţele sale unde se discuta probleme legislative referitoare la persoanele cu disabilităţi. Menţionăm, în acest context, că Helga Stevens persoană surda cu pregătire juridică în Statele Unite, a fost aleasă de curând membră a Parlamentului din Belgia, zona flamandă. În ultima vreme s-a acordat o atenţie mai mare gesturilor în procesul de învăţământ special, întrucât folosirea numai a limbajului oral s-a dovedit a fi insuficientă, mai ales în primii ani de instruire a copilului surd. Nu credem că mai este cazul să subliniem importanţa ”băii de limbaj” pentru dezvoltarea psihică a copilului preşcolar. Unele cercetări (J. Ahlgren, B. Tervoort, D. Schein) evidenţiază faptul că în cazul în care copiii surzi sunt lipsiţi de timpuriu de „baia de limbaj gestual” în primii ani de viaţă, ei nu pot să-şi dezvolte în mod sistematic un limbaj care să le permită o bună dezvoltare a funcţiilor de cunoaştere şi de comunicare. Deoarece, până în jurul vârstei de patru ani este ineficientă folosirea limbajului verbal cu copilul surd, acesta este în pericol să devină şi un handicapat socio-cultural şi intelectual, dacă cei din jurul său (părinţi, rude apropiate etc.) nu folosesc un mijloc de comunicare cu el iar mijlocul cel mai util este limbajul gestual. Recomandăm deci, ca părinţii auzitori să adopte modalitatea de comunicare gestuală cu copiii lor surzi, cel puţin în primii ani de viaţă, pentru a-l scoate din izolarea comunicativă în care trăieşte. Refuzând această soluţie, mai ales din dorinţa de a nu scoate în evidenţă că au un copil surd, aceşti părinţi pot să antreneze la copilul lor carenţe mult mai grave decât însăşi surditatea, fapt pe care l-am semnalat înca de acum 20 de ani într-o lucrare anterioară. Până la intrarea copilului surd într-o unitate de instruire prevăzută cu personal de înaltă calificare pentru recuperarea complexă a auzului şi limbajului
94

această imixtiune nedorită într-un limbaj. Madebring. percepţia distorsionată şi incompletă a limbajului oral de către copilul surd contribuie la dobândirea unui model distorsionat şi incomplet a cea ce inseamnă limba maternă pentru auzitor. În timp. opinii. acuareţea cu care sunt exprimate formele limbajului verbal este redusă. Comunicarea dintre auzitori şi surzi este greoaie. Faptul că un copil este născut cu deficit de auz. este deosebit de redusă frecvenţa cu care sunt folosite formele 95 . va permite copilului să cunoască mediul înconjurător şi. aceste achiziţii gestuale vor contribui la fertilizarea învăţării limbajului oral. aceşti surzi îl vor accepta de timpuriu şi vor pune mai puţine probleme de adaptare psihologică şi socială. deficientul auditiv beneficiind doar de indici vizuali în perceperea vorbirii orale. copiii surzi proveniţi din familii de surzi au un bagaj de cunoştinţe şi un limbaj mai dezvoltat în comparaţie cu copiii surzi din familii de auzitori. De aici ne putem explica de ce majoritatea surzilor au o motivaţie scăzută pentru vorbirea orală. Caracteristicile comunicării la copilul deficient de auz comparativ cu auzitorii Gradul de pierdere a auzului fiecărui copil precum şi diversitatea adiţională care poate să existe din cauza mai multor factori sociali şi de mediu. în general determină ca limbajul dobândit să aibă anumite caracteristici. considerăm că copilul surd are nevoie de comunicare prin limbaj gestual. în acelaşi timp. Din această cauză modul în care este perceput limbajul verbal poate să fie inexact în comparaţie cu cel pe care-l percepe copilul auzitor. Mai târziu.în perspectiva integrării sociale şi profesionale. să-şi exprime dorinţe. De asemenea. adesea dificilă. Mai mult. astfel munca depusă de professor pentru al face pe elev să înţeleagă regulile limbajului exprimat în vorbirea curentă va fi foarte dificilă. gânduri. fac dificilă alcătuirea şi prezentarea unor modele educative care să fie luate drept bune pentru toţi copiii cu deficienţe de auz. Acesta. Acest lucru s-a constatat în practica şcolară. forţându-i pe surzi să le accepte şi să le folosească. Experienţa ne arată că. oricare ar fi el. folosit în mod raţional. de aceea surdul nu poate fi înţeles decât de persoanele cu care vine în contact mai des. fiind familiarizaţi cu handicapul lor. Aceasta face să îi fie dificil să compare o propoziţie cu o altă propoziţie. folosesc tot mai rar vorbirea articulată după ce intră în viaţa productivă în favoarea utilizării limbajului mimico-gestual pentru satisfacerea necesităţilor de comunicare în cadrul vieţii sociale (R. De pildă. îşi vor forma deprinderi superioare de scriere şi de citire şi o labiolectură mai bună. create de ei. Desigur. 1978). nedepăşind frazele convenţionale. Din dorinţa de a spori numărul de gesturi unii „binevoitori” au introdus numeroase gesturi artificiale. mai ales când protezarea auditivă nu este eficientă. cu tot efortul factorilor educaţionali de a-l învăţa pe copilul sau adultul surd să articuleze corect. este profund dăunătoare şi nu face nici un serviciu colectivităţii de surzi în direcţia sporirii posibilităţilor de comunicare. aceasta nu se realizează decât în mică măsură.

În general. copilul nu este gata să rostească cuvinte din limba pe care o aude. Un copil cu surditate prelinguală. atunci ar fi indicat să se studieze modul în care se învaţă o limbă străină de către vorbitorii unei limbi materne. apare o comunicare nonverbală ce se desfăşoară între mamă şi copil.limbajului. va şti şi va înţelege o parte din ceea ce i se spune numai dacă se uită la buzele celui care vorbeşte şi prinde câţiva indici vizuali. Specialiştii care se implică în educarea copiilor surzi prelingual. c) c) profesorii pentru surzi trebuie să aibă cunoştinţe precise în privinţa etapelor parcurse în dobândirea limbajului oral. Unii profesori cred că trebuie să facă apel la o metodă de achiziţionare a limbajului într-un mod altfel structurat pentru a ajunge la acel model al limbajului caracteristic copilului fără deficienţe. În acest caz se recomandă să fim atenţi la conversaţia dintre copilul mic şi mama lui. trebuie să nu uităm că procesul de recepţionare a vorbirii este incomplet şi chiar înterupt. În general. Dacă problema s-ar pune pentru dobândirea unei a doua limbi. În asemenea circumstanţe. care nu a beneficiat de o amplificare sonoră potrivită. toţi copiii parcurg aceleaşi stadii. trebuie să aibă şi cunoştinţe temeinice de limbă şi de psihologia însuşirii limbajului în condiţii de normalitate. b) deoarece procesul normal de dobândire a primului limbaj constituie un punct de inspiraţie pentru a creiona programele de recuperare a copilului cu deficit de auz. Etapele dezvoltării limbajului verbal la copilul auzitor. pe lângă cunoaşterea particularităţilor legate de copilul deficient. mai ales. În primul an de viaţă. profesorii trebuie să fie înarmaţi şi cu un set de tehnici de cercetare a limbajului verbal-oral pentru a putea face această diferenţă. Acest proces şi nu altul va fi în atenţia profesorului pentru surzi asupra căruia va trebui să ia decizii. De accea. înainte ca înţelegerea să se dezvolte şi înainte ca el să facă primele demersuri individuale să vorbească după modelul normal al limbajului sonor. La inceput. putem considera că cu cât un copil are o deficienţă de auz mai mare. deoarece vor trebui să recunoască diferenţa între un limbaj nedezvoltat şi un limbaj deviant. Când se consideră că dobândirea limbii materne s-a realizat cu success este necesar să studiem toate aspectele pentru a înţelege condiţiile în care are loc dobândirea acestei limbii. Cei mai mulţi copii auzitori dobândesc competenţe în vorbirea limbii materne în jurul vârstei de 3 ani. Pentru a avea cunoştinţe suficiente trebuie să deţinem posibilitatea de a identifica toţi factorii care concură la dobândirea limbajului oral şi.Dacă ne punem întrebarea “De ce profesorul pentru surzi trebuie să aibă cunostinţe despre modul de dobândire a limbajului la auzitori?” putem răspunde: a) pentru că este vorba despre dobândirea limbii materne care este perturbată de deficitul de auz. factorii care fac imposibilă dobândirea în mod normal a limbajului verbal. Primul tip de 96 . cu atât va dispune mai puţin de limbajul sonor care i se adresează în mod direct. Copilulul auzitor începe să dobândească limbajul în primele luni de viaţă. 1.

numite holofraze. fricative. Aceste cuvinte se numesc protocuvinte. el replică silabele. rezultând un triunghi de referinţă între obiect/eveniment. el ascultă cum se schimbă sunetele pe care le aude.Mama trebuie să se adreseze copilului în propoziţii foarte scurte. Copilul începe să producă tot mai multe sunete controlate în regiunea frontală. adult şi copil. în mod involuntar. Aceste producţii verbale ale copilului se transformă în vocale şi consoane cu o anumită intonaţie prin care-şi exprimă sentimentele. Formarea deprinderii de a menţine un contact vizual cu mama este un moment foarte important pentru stabilirea legăturii afective copil-mamă (adult). copilul combină aceste cuvinte formulând adevărate propoziţii. sunete care au locul de articulare în partea posterioară a organelor fonatoare (c şi g). Copilul învaţă despre limbaj în cadrul interacţiunii sociale cu adultul. Se realizează o alternanţă consoană-vocală. El reacţionează vocalizând. precum şi sunete nazale şi. În perioada 8-20 săptămâni. la început. copilul emite sunetele în mod plăcut. Când sensul sunetelor şi propoziţilor devin clare. depinzând de situaţia în care le produce. simple cu toate că.. ritmul şi intonaţia lor. Este un stadiu în care se consideră că copilul deţine un control al muşchilor şi organelor fonatoare. După aproximativ şapte luni de la producerea holofrazelor. Primele sunete la care mama reacţionează adecvat apar mai târziu. Aceste cuvinte exprimă diferite sensuri. În perioada 16-30 săptămâni. Astfel. copilul nu înţelege conţinutul mesajului dar el reacţionează pozitiv la intonaţia producţiei verbale a mamei. îi face plăcere vocea sa şi îşi controlează organele fonatoare şi vocea. La sfârşitul acestui stadiu apare un număr tot mai mare de sunete. copilul rosteşte primele cuvinte în mod intenţionat. Spre sfârşitul primului an copilul produce propoziţii formate dintr-un singur cuvânt. ca semnale conştiente pentru a dobândi unele comportamente specifice determinate din exterior. dar înţelegerea limbajului verbal începe înainte de aceasta. În jurul vârstei de un an copilul începe să facă propoziţii scurte cu cuvinte formate din două silabe. copiază mişcările buzelor părinţilor (produce sunete labiale şi velare). Acum copilul învaţă să dea atenţie vorbirii. când el gângureşte. copilul produce aceste protocuvinte în care sunetele sunt clare. ceea ce semnalează o dezvoltare normală a copilului. cu o melodicitate clară şi ritm precizat. începe o mică . În acest stadiu. Adultul ajută copilul să-şi aducă propia experienţă în conjuncţie cu limbajul. dar sensul nu este conştientizat.conversaţie” între mamă şi copilul de 3 luni. aceste consoane dezvoltă producţii verbale sub forma lalaţiunii. apare un gângurit. oferind un model verbal cu sens încercării lui de a comunica. 97 . uzând de o melodie şi un ritm anume.comunicare constă în sunete referitoare la disconfortul lui sau la problemele de hrană. Mama stimulează copilul pentru a-i antrena mecanismele articulatorii şi pentru a-i folosi limbajul şi îl ajută stimulându-l auditiv şi vizual.

pentru a atrage atenţia la disconfort. Începând de la naştere. formează propoziţii din patru cuvinte. Este în măsură să asculte şi să înţeleagă limbajul folosit de alţii în mod repetat. el are un model clar al limbajului pe care-l însuşeşte în faţa ochilor şi urechilor sale. foame. eforturile de .copilul se opreşte din plâns când îi sunt satisfăcute necesităţile şi întoarce capul spre persoana care îi vorbeşte. sistemul consonantic este mai mult sau mai puţin complet: Apar primele semne de folosire a limbajului în mod imaginativ. De exemplu: când aude „să mergem la baie”. El este capabil să asculte şi. se conturează o gramatică de bază.lalaţiune” dar începe un model de intonaţie asemănător cu cel existent în limbajul verbal normal. În jurul acestei vârste începe să pronunţe primul cuvânt iar la un an şi 9 luni o combinare de două cuvinte. 98 .copilul vocalizează când i se vorbeşte. gângureşte.. El emite holofraze (prin care se fixează pe un cuvânt ce exprimă o idee complexă. Între 6-9 luni – se manifestă faza de .. în mare măsură. La un an are loc limbajul fals sau emiterea de protocuvinte (un fel de „jargon” al limbajului folosit în joacă de copil). 3. La 3 ani şi 6 luni poate să întrebe. handicapurile adiţionale.Aspecte particulare ce influenţează dobândirea limbajului verbal la copilul deficient de auz Copilul auzitor care îşi însuşeşte limbajul oral percepe limbajul verbal ce este folosit în jurul lui în mod clar şi complet. aceasta fiind un mod de comunicare. situaţia familială a fiecărui individ fac ca însuşirea limbajului verbal-oral să fie o problemă dificilă şi cu urmări devastatoare uneori asupra personalităţii copilului cu deficit de auz. iar comportamentul începe să fie controlat în mod verbal. Lipsa modelului verbal determină nedezvoltarea limbajului sonor în general. această idee este auzită în foarte multe contexte şi transformată în multe feluri. uneori acest limbaj îi este adresat direct. La deficienţii de auz lipseşte experienţa vizuală şi auditivă a comunicării verbale pe care copilul auzitor o obţine în mod involuntar încă de la naşterea sa. pe măsură ce trece prin stadiile dezvoltării limbajului. Efectul acestui fapt este că. În schimb. se implică în cântece ritmate.sistemul vocalic este complet. alteori îl aude întâmplător.2. Copilul auzitor este capabil să compare propoziţia lui cu a unui vorbitor etc. copilul cu deficienţă de auz plânge. Aceasta îl ajută să înţeleagă pentru sine regulile de folosire a limbajului. la copilul auzitor se parcurg următoarele faze în dezvoltarea limbajului verbal-oral: Între 0-3 luni . dar răspunsul lui nu este încă bine conturat. Acest lucru va determina. Efectul este că începe să înveţe şi să producă din ce în ce mai mult sunete şi să respecte în mod involuntar regulile gramaticale. Între 3-6 luni. durere. Gradul de surditate al unui copil. Caracteristicile diferitelor etape de dezvoltare a limbajului oral. în acelaşi timp.demutizare” de mai târziu. La vârsta de 2 ani şi 6 luni . La 3 ani manifestă competenţă în limbaj.

Procesul de achiziţionare a limbajului verbal la surdo-muţi are o desfăşurare sistematică în condiţiile de şcolarizare a copilului. aducând servicii în favoarea memorării şi folosirii imaginii dar şi a cuvântului. studiind aceste aspecte a sesizat faptul că se formează două categorii de asociaţii: liniare şi ramificate. folosită de copiii deficienţi de auz din familii de surdo-muţi sau din familii de auzitori. La 5 ani–este posibil ca anumite consoane laringeale să nu fie încă fixate. la mimico-gesticulaţie pentru a sprijini acest cuvânt. Un tip mai complex de asociaţie liniară se manifestă atunci când între imagine şi cuvânt intervine un singur mijloc auxiliar de exemplu ori mimico-gesticulaţia ori dactilemele. sub influenţa predării cunoştinţelor prin indermediul cuvintelor şi al mijloacelor auxiliare de comunicare. În limba română se foloseşte alfabetul dactil realizat cu degetele unei singure mâini. de exemplu: casă. el solicită elevilor să se folosească de cuvânt. voluntar sau involuntar.Pufan (1970). Schema este „imagine = gest => cuvânt”. dar folosirea limbajului verbal este bine structură. ca mediator. dispare 99 . Schema este “imagine = cuvânt cunoscutcuvânt nou”. În acest proces se realizează o trecere de la o comunicare preponderent gestuală. Un tip de asociaţie lineară mai rar întâlnit are loc atunci când cuvântul se asociază cu imaginea prin intermediul unui alt cuvânt cunoscut de surdo-mut. Alt tip de asociaţie lineară are loc atunci când între imagine şi cuvânt se intercalează două sau mai multe mijloace auxiliare: mimico gesticulaţia şi dactilemele. spre comunicarea verbală.Legile psihologice de asociaţie între cuvânt şi imagine care acţionează la surdomuţii în curs de demutizare. este cel mai simplu tip de asociaţie. profesorul execută un gest şi pronunţă cuvântul. Dactilemele sunt folosite în procesul de demutizare şi se mai numesc şi limbă vizualizată sau sunete verbale vizualizate. Asociaţia liniară primară. 4. Acest mijloc de comunicare se intercalează ca suport între cuvânt şi imagine. Acest tip de asociaţie intervine atunci când se predau cuvinte noi iar profesorul recurge. De exemplu când se învaţă cuvântul „creion”. Acest tip de asociaţie este folosit pentru învăţarea unor cuvinte care au aceeaşi rădăcină lingvistică. întâlnit atunci când între imagine şi cuvântul care desemnează aceea imagine nu se intercalează alte mijloace de comunicare. căsuţă.La 4 ani–controlul gramatical este imatur. dar foloseşte structurile gramaticale corect şi pune nenumărate întrebări. Această schemă se simplifică prin reducţie. imaginile sunt redate cu ajutorul degetelor mâinilor pentru fiecare literă ce compune cuvântul ce desemnează imaginea. Schema este „imagine=mimico-gesticulaţie=dactileme  cuvânt”. dar elevii vor reactualiza şi utiliza atât cuvântul cât şi semnul (gestul). realizându-se o relaţie de echivalenţă între imagine şi cuvânt iar schema este „imagine = cuvânt”. C. Atunci când se folosesc dactilemele.

auzul. accentuând relaţia ce există între sunetele vorbirii şi evenimente. Adultul şi copilul manifestă un interes reciproc.copil este interpus un element din lumea exterioară. folosind o varietate de modalităţi de a cunoaşte lumea. stabilindu-se un gen de “conversaţie” chiar înainte de apariţia primelor cuvinte. în comparaţie cu 100 . adultul îl ajută pe copil să-şi lege experienţa de limbaj. gustul. văzul. se include pipăitul. Mulţi copii menţin cele două mijloace de exprimare: mimico-gesticulaţie şi dactilemele. explorarea vizuală a copilului este “reflectată”. în care schimbul de informaţii este reciproc. Începând din a doua jumătate a primului an. să se ofere copilului modelul verbal al subiectului sau acţiunii la care se referă. În mod normal. ca într-o oglindă de adult. împiedicând demutizarea sau cel puţin îngreunând procesul demutizării. 5. Această asociaţie se foloseşte atunci când profesorul recurge la dactileme dar şi la semn pentru a denumi cuvântul.necesitatea utilizării imaginii şi astfel schema devine “cuvânt cunoscut = cuvânt nou” intrând în acţiune vocabularul activ şi vocabularul pasiv al copilului. Observaţiile efectuate asupra modalităţilor de interacţiune timpurie între mamă şi copiii surzi au scos în evidenţă existenţa unor deficienţe. care se şi uită încotro se uită copilul şi comentează despre subiectul prezumtiv al atenţiei copilului (Popa.Influenţa deficienţei de auz asupra dezvoltării timpurii a copilului. atenţia copilului şi a adultului va fi captată de acelaşi eveniment sau subiect. în care o experienţă vizuală (fie un subiect sau un eveniment) împărtăşită visual de copil şi adult este îmbibată permanent de limbajul corespunzător. 2001). Webster şi Wood (1989) descrie acest fenomen ca pe un triunghi de referinţă. Un alt tip de asociaţie ramificată conţine trei sau mai multe mijloace auxiliare. interrelaţionarea socială timpurie care stă la baza procesului de comunicare. În cele mai timpurii contacte pe care copilul le are cu persoanele din jur şi mediul ambiant. manifestat într-un gen de dialog intim şi afectiv între cei doi în care atenţia este împărtăşită. În acest sens când atenţia copilului este atrasă de un subiect sau de un eveniment din jur. Surditatea nu restrânge numai registrul auditiv al copilului ci. schema fiind următoarea:”imagine mimică gestică = dactileme = semn evocator cuvânt”. Asociaţia ramificată are loc atunci când se apelează concomitent la două mijloace auxiliare. ceea ce va creşte posibilitatea ca prin comentariul verbal făcut de adult. Există unele cazuri în care o asociaţie directă între imagine şi mimicogesticulaţie are drept consecinţă faptul că nu se mai ajunge la cuvânt. mai ales. unul faţă de altul. copilul este implicat de la început în tot felul de activităţi. În acest caz. copilul poate să urmărească privirea adultului. O treaptă importantă în dezvoltare este momentul în care în relaţia directă adult. Astfel. mirosul.M. Schema devine: “imagine = mimico-gesticulaţie = cuvânt  dactileme”.

se vor dezvolta unele mişcări ale mâinii şi unele forme ale primelor manifestări gestuale. mamele întâmpină dificultăţi în a stabili o interacţiune lejeră cu copilul deficient de auz. sau extinzând şi parafrazând ceea ce copilul intenţiona să comunice. de gesturile sau expresiile pe care le folosesc ei în mod firesc. Astfel.Barbu. La fel ca şi copilul auzitor. Ei oferă un model de limbaj cu ajutorul căruia copilul surd se va integra mai uşor în familie şi în comunitatea semenilor săi. triunghiul de referinţă este lipsit de dimensiunea limbajului verbal. cu atât colaborarea cu adultul. tonul vocii sunt adaptate după experienţele familiale astfel încât atunci când atenţia este îndreptată spre un obiect se realizează şi relaţia dintre cuvânt şi referentul său. (Gregory şi Mogford. folosind repetiţii. 1981) În cazul copilului deficient de auz. copilul surd prezintă vocalizare. 2005) Părinţii surzi pot să comunice cu copilul lor surd foarte devreme după naşterea lui. sau să-şi acompanieze activităţile desfăşurate cu aceşti copii de vocalizare. cu ajutorul cărora copilul încearcă să comunice cu cei din jur. intonaţia. activităţi distractive. poate observa interacţiunile dintre părinţii săi cu alte personae surde şi poate să desprindă semnificaţia lor. Prin acest limbaj el va învăţa că este timpul să se ducă la culcare. În jurul vârstei de optsprezece luni. copilul îşi va forma un bagaj lingvistic-gestual tot mai variat şi mai complex. cele mai importante informaţii vizuale vor veni prin limbajul gestual folosit de cei din jurul său. pierde verbalizarea corespunzătoare. În schmb. Experienţa ţărilor ce au beneficiat de tehnica de amplificare auditivă în educarea copiilor deficienţi de auz a demonstrat faptul că diagnosticarea timpurie a sudităţii precum şi înzestrarea copilului cu proteze auditive puternice ajută la preîntâmpinarea acestor probleme. când copilul auzitor este prins în “dialog” cu părinţii. aceştia interpretează producţia verbală a copilului clarificând-o şi dându-i sens.interrelaţia dintre mamă şi copilul auzitor. Spre deosebire de părinţii copiilor auzitori care decid împreună cu copiii lor asupra unor jocuri. comentariul mamei. În funcţie de cum părinţii îl înţeleg pe copil şi îl sprijină în dezvoltarea limbajului său gestual. Copilul deficient de auz este nevoit să-şi modeleze comportamentul după intenţiile adultului. Cu cât copilul beneficiază mai de timpuriu de o recepţie sonoră mai bună. El poate acum să observe comportamentele dorite şi pe cele nedorite de la el. Însă. poate asimila valorile culturale. în descifrarea sensurilor va fi mai uşoară (Fl. S-a observat că adulţilor li se pare dificil să aibă un comportament excesiv verbal normal faţă de copiii deficienţi de auz. 101 . părinţii copiilor deficienţi de auz au tendinţa de a comunica şi direcţiona jocurile şi activităţile singuri. atât în faza de vocalizare cât şi mai târziu. să înveţe. oferindu-i astfel un model verbal pe care să-l interiorizeze copilul. În cazul copilului deficient de auz această contingenţă în relaţiile interpersonale cu adultul apare ca deformată sau absenţă. gîngurit şi jocuri de sunete iar dacă nu i-se răspunde. cuvinte cheie. aceste manifestări sonore vor dispare. să mănânce. În mod normal. privându-i astfel pe aceştia de iniţiativa şi încurajarea exprimării. când acesta întoarce capul spre obiectul din centrul interesului.

să vadă pe copilul lor surd într-o lumină pozitivă. etc. majoritatea părinţilor auzitori nu au avut experienţe anterioare cu colectivitatea surzilor şi acceptă cu uşurinţă modelul medical bazat pe ideea pierderii auzului şi a necesităţii intervenţiei specialiştilor. interacţiunile dintre părinţii surzi şi copiii lor surzi explică de ce aceşti copii au rezultate mai bune decât alţi copii surzi din familiile de auzitori în toate domeniile sociale.. Surzii pot să practice numeroase profesii şi să ofere o imagine pozitivă despre colectivitatea lor. copiii surzi se dezvoltă la fel ca şi alţi copii auzitori de aceeaşi vârstă. Însă. la o stare de nervozitate. sunt angajaţi sub nivelul lor de pregătire şi sunt consideraţi inferiori din cauză că nu aud şi nu pot vorbi inteligibil. de logopezi care să dezvolte cât mai 102 . fapt semnalat nu numai de numeroşi cercetători ci şi de practica şcolilor de surzi. Cel mai adeseori. părinţii surzi se confruntă cu obstacole considerabile. au arătat diferenţe marcante între auzitori şi surzi pe planul dezvoltării psiho-fizice. ei au nevoie de sfaturi competente pe care le găsesc extrem de rar.a. La naşterea unui astfel de copil părinţii trec prin cîteva faze de la şocul provocat la aflarea diagnosticului. cînd apar probleme legate de sănătatea sau de instruirea copilului. sub capacitatea lor. Prin urmare. Astfel. În celelalte privinţe. Pe parcursul creşterii copilului. cu căutări în antecedente pentru a găsi o cauză ce ar fi putut determina apariţia surdităţii la copil. Prin urmare.sau să se joace. De pildă. Pe parcurs. la viaţă. de audiologi care să măsoare şi să stabilească pierderea de auz. ca pe o fiinţă normală care nu aude dar care se poate realiza plenar într-o societate a auzitorilor. M) ş. Prin folosirea limbajului gestual părinţii surzi pot să spună sau să citească poveşti la copilul lor. Toate aceste sfaturi crează în mintea părinţilor sentimente de îndoială. la educaţie la un viitor. Popa. se ajunge la acceptarea copilului surd ca o fiinţă ce trebuie tratată la fel ca orice copil ce are dreptul la dragoste. Părerea auzitorilor că surzii au posibilităţi limitate de afirmare nu va mai fi multă vreme tolerată. ei au o educaţie rudimentară. lingvistice sau academice. li-se recomandă să facă operaţie de implant cohlear la copil deşi aceasta nu ar îmbunătăţi auzul. să poarte proteză cu toate că nu are resturi auditive utilizabile pentru vorbire. inferioritate. Treptat. frustrare. părinţii surzi trebuie să aibă încredere în ei şi în valorile lumii surzilor.Cel puţin în ceea ce priveşte dezvoltarea de ansamblu a copiilor surzi din familii de surzi la intrarea în grădiniţă sau în clasa întâi aceste diferenţe sunt deosebit de semnificative. cu toate că unele studii (Stănică. mediul vizual şi limbajul. cu acuzaţii la adresa personalului medical. I. copilul surd va fi tratat ca pacient care are nevoie de medici orelişti care să stabilească cauza pierderii auzului şi să recomande proteze sau operaţii. Copilul surd într-o familie de auzitori Datele din literature de specialitate sunt unanim de accord că peste 90% dintre copiii surzi provin din familii de auzitori. ceea ce va accelera acumularea de experienţe de la cei mai în vîrstă sau de la alţi copii. să nu folosească limbajul gestual deoarece s-ar frîna formarea limbajului verbal.

acestea se transferă la învăţarea celui de al doilea limbaj pe care îl pot învăţa cu mai multă uşurinţă. Abia după ce au suficiente priceperi în acest prim limbaj. pe baza limbajului gestual. Pornind de la această ipoteză Guvernul american a adoptat în 1965 „Legea educaţiei bilinguale” care acordă finanţare diverselor activităţi care promovează folosirea limbajelor minoritare în şcoli. copiii surzi vor rămâne dezavantajaţi în privinţa asimilării limbajului verbal. el este guvernat de reguli gramaticale vizuale. Pentru a beneficia de această lege nu are importanţă ce limbă vorbesc părinţii ci ce limbaj foloseşte copilul (H. abordarea învăţării limbajului verbal ca a doua limbă. Totuşi. Astfel.dezvoltarea capacităţii lui cognitive . (S. 103 . fapt menţionat şi de alţi autori (B. poate să ofere cea mai bună şansă copilului surd pentru ca acesta să reuşească să asimileze limbajul verbal. poate fi folosit ca mijloc de obţinere a informaţiilor şi ca instrument de comunicare între surzi. elevii să fie instruiţi exclusiv în limba engleză. fără să rămână in urmă la celelalte materii.1995). mai târziu. deoarece forma lui scrisă implică reprezentarea sunetelor pe care copiii surzi poate că nu le-au auzit niciodată. Prin urmare.1996). cu uşurinţa cu care se învaţă limbajul matern de către copilul auzitor. după părerea noastră. pentru a înlătura bariera de limbaj din calea educaţiei lor. El este singurul limbaj care poate fi învăţat în mod natural. se acordă atenţie predării istoriei şi culturii americane în scopul învăţării limbii engleze pentru ca. Kannapell.N. fiind cel mai bun model de limbaj care inclus în cadrul limitelor biologice ale acestora. chiar dacă sunt fluenţi în folosirea limbajului gestual. .Lane. „Legea drepturilor civile” a obligat şcolile să ofere şanse egale de educaţie copiilor care nu au limba engleză ca limbă maternă. copilul surd ar putea să înveţe limbajul verbal. materiile şcolare sunt predate folosind limbajul primar al copilului la istorie. Instruirea biculturală şi bilinguală (sau instruirea bi-bi) poate include câteva componente. cultură şi la disciplinele legate de arta limbajului.formarea accelerată a unei imagini sănătoase despre sine a elevului . Deoarece limbajul gestual este un limbaj natural. Cu toate aceste aspecte pozitive. pe baza limbajului gestual şi a moştenirii culturale proprii. Acest obiectiv poate fi realizat prin: .1989).mult posibil comunicarea verbală şi de profesori specializaţi să lucreze cu copii handicapaţi. Cred că nu surprinde pe nimeni faptul că elevii sunt mai bine educaţi într-un limbaj pe care îl cunosc bine. De asemenea. În plus. Nu punem la îndoială necesitatea unor astfel de servicii dar aceşri părinţi ar trebui să ştie că există şi părinţi surzi care-şi cresc mai bine copiii lor surzi fără aceste multe şi costisitoare servicii puse în balanţă cu rezultatele realizării şcolare şi ale dezvoltării psihice. este generator de noi semne. .Mahshie.crearea unei punţi între cunoştinţele culturale şi lingvistice ale elevului . Despre folosirea limbajului gestual ca primă limbă în educaţia persoanelor surde Putem considera că limbajul gestual este limbajul matern al copiilor surzi din toate ţările.

A. sunt mai flexibili sub aspect cognitiv. ştiinţe sociale. W. Alte studii efectuate în SUA asupra copiilor hispanici (Mace-Matluch. Spre deosebire de alte limbaje minoritare. matematică.Willig. 1986. Ei au constatat. dar toate au realizat că cu cât este mai mare încorporarea limbajului şi culturii elevilor minoritari în programa şcolară cu atât este mai semnificativ succesul acestor elevi (Cummings şi Swain. mai mult. să-i pregătească pe profesori în predarea limbii naţionale ca a doua limbă şi să angajeze instructori din rândul aceluiaşi grup minoritar de unde provin elevii. (1985) au arătat că favorizarea educaţiei bilinguale a copiilor minoritari a dus la rezultate superioare la probele de citire. mai sensibili la relaţiile semantice între cuvinte. Cu toate că nu s-au efectuat cercetări legate de bilingualismul copiilor surzi. limbajul gestual nu poate fi înlocuit de nici un limbaj verbal. mai capabili să reorganizeze situaţiile perceptive. În acest domeniu s-au efectuat numeroase cercetări.Reynolds. 1991).formarea deprinderilor de citire şi a celor expresive în limba naţională a elevului.a. care să faciliteze apoi învăţarea limbajului verbal. cerînd autorităţilor din educaţie să-i informeze pe profesori în legătură cu problemele culturale speciale ale copiilor cu limbaj minoritar. Alte studii au constatat că elevii auzitori bilinguali sunt superiori celor monolinguali în ceea ce priveşte realizarea sarcinilor cognitive. Astfel. În cei peste 100 de ani de folosire a limbajului verbaloral şi a diverselor sisteme artificiale de codificare manuală a limbajului nu s-a ajuns la realizarea succesului şcolar şi nici la performanţa scontată în limbajul oral. mai creativi în rezolvarea de probleme (K. 1984 ) sau în Canada asupra copiilor proveniţi din Rusia (Swain şi Lapkin. în timp ce folosirea limbajului elevilor minoritari le dă acces spre informaţii şi le dezvoltă competenţa în a doua limbă. H. mai buni la analizarea structurii propoziţiei şi la descoperirea regulilor în general. în plus. 1991 ş. Cercetările lui A. competenţe lingvistice. Hoover şi Calfee. sistemul de educaţie bilinguală modernă care se aplică în 104 .Lambert.Hakuta. competenţei lor lingvistice în limba lor maternă. nu sunt necesare astfel de cercetări în cazul elevilor surzi. Limba de predare în clasă trebuie să fie la început limbajul gestual până la formarea priceperilor lingvistice şi a cunoştinţelor de bază legate de limbajul gestual.au ajuns la rezultate similare. Lane consideră că rezultatele teoretice şi practice obţinute în cazul elevilor auzitori minoritari pot fi aplicate şi asupra copiilor surzi. atitudinea faţă de sine şi faţă de şcoală.. încorporarea culturii lor contribuie la crearea unei atitudini pozitive faţă de propria identitate şi faţă de şcoală iar toate acestea sporesc performanţa şcolară. 1986). conchide autorul citat.). În 1974 Congresul SUA a analizat din nou „Legea şsnselor egale la educaţie” şi a pus accent pe educaţia biculturală. Mai mult. Din cele expuse mai sus rezultă implicaţiile pentru cei mai mulţi elevi surzi care trebuie să înveţe limbajul verbal ca a doua limbă. că performanţele nu se datorează pur şi simplu fluenţei în limbajul verbal al copiilor minoritari în propriul limbaj ci. 1977. ascultare. Actualmente.

să-şi dezvolte cultura în limbaj gestual şi să studieze limba majoritară pe fundaţia pusă de limbajul gestual. să se corecteze neajunsurile. părinţii lor şi profesioniştii din domeniu nu mai poate fi tolerat. aceşti profesori surzi trebuie să cunoască bine structura limbajului gestual. determinat de mai mulţi factori. De asemenea.Suedia. succesul ce s-ar putea obţine prin aplicarea educaţiei bilinguale la copiii surzi nu va veni în mod automat doar prin schimbarea orientării sistemului de învăţământ spre limbajul gestual. o abordare raţională a predării limbajului verbal ca a doua limbă pentru utilizatorii de limbaj gestual poate începe cu o analiză prin opoziţie a gramaticii celor două limbaje. Însă. luarea unui limbaj vizual natural şi crearea unui sistem artificial care îşi propune să reprezinte limbajul verbal natural pe cale vizuală nu poate să îmbunătăţeacsă fluenţa în limbajul oral şi nici competenţa lingvistică a elevilor surzi. Angajarea de profesori surzi poate fi o resursă valoroasă pentru colegii lor auzitori şi ca modele de roluri pentru elevii surzi. diverse materiale care să permită elevului surd să studieze limbajul gestual aşa cum fac elevii auzitori cu limbajul lor matern. Noi trăim acum într-o lume a tehnologiei informaţiei tot mai complexă. să se experimenteze. principiile care stau la baza lui comparativ cu limbajul verbal. cursuri. limbajul verbal nu va putea niciodată să înlocuiască total limbajul gestual ca limbaj de instruire. Educaţie bilinguală ar putea reduce abandonul şcolar şi a şomajului la tinerii absolvenţi surzi. Ca orice nou proces. În fine. Nici în prezent nu s-a ajuns ca profesioniştii sau oficialii din învăţământul special să-i accepte pe surzi ca aparţinând unei minorităţi lingvistice. Desigur. toţi profesorii auzitori trebuie să cunoască bine limbajul gestual dacă vor să lucreze în şcolile pentru surzi. Poate că dacă atât profesorii cât şi elevii surzi vor fi fluenţi în folosirea limbajului gestual. a dovedit că elevii surzi au obţinut o îmbunătăţire atât a performanţelor şcolare cât şi a cunoaşterii limbajului verbal. obiecte noi de învăţământ. Eşecul educaţiei surzilor. Limbajul gestual ca limbaj minoritar poate fi folosit ca resursă ce trebuie cultivată şi promovată nu numai ca auxiliar cum se procedează astăzi în şcolile noastre. De asemenea. trebuie să existe o fază de dezvoltare. cu care se confruntă copiii surzi. Opoziţia manifestată de profesorii auzitori faţă de limbajul gestual a dat naştere la crearea şi răspândirea unor sisteme artificiale de codificare manuală a limbajului verbal care presupun nu numai „împrumutarea” semnelor din limbajul gestual şi folosirea lor în ordinea cuvintelor din limbajul verbal ci şi inventarea de semne care să ofere o „potrivire vizuală” cu structura gramaticală a limbajului verbal. unde studierea limbajului gestual să nu fie plasată pe ultimul loc. În această situaţie vom rămâne cu perspectiva că copiii surzi vor trebui să achiziţioneze limbajul gestual în mod natural. Profesorii trebuie să fie pregătiţi să abordeze teme noi. nu va mai fi nevoie de clase cu efective reduse de elevi. Desigur. trebuie să se elaboreze manuale. în care să se conceapă metode şi materiale noi. care solicită 105 . De pildă. deoarece surzii nu vor putea să audă limbajul conversaţional şi nici pe cel care asigură succesul şcolar.

s-a diminuat numărul şcolilor speciale cu internat în mai multe ţări. ca adulţi. când s-a acceptat limbajul gesturilor în aceste şcoli. metoda comunicării totale a constat în folosirea preponderentă a limbajului oral însoţit de un anumit volum de semne. În practică. ca instrument principal de comunicare al surzilor. este foarte util pentru integrarea în societatea majoritară dar nu este întotdeauna posibil. Adeseori li se spune părinţilor cu copii surzi că aceştia nu trebuie să înveţe prea devreme limbajul gestual deoarece este mai uşor de învăţat decât limbajul verbal şi ar putea să devină o piedică în calea învăţării acestuia din urmă. Se cunoaşte că există o penalizare dacă se întârzie cu învăţarea limbajului gestual la o vârstă mai mică. să nu mai fie „persoane cu disabilităţi”. aceste eforturi devenind o obsesie a cadrelor didactice până spre sfârşitul anilor 1970. după ce copilul a pornit-o pe drumul progresului în vorbirea orală. astfel că foarte puţini dintre surzii care au învăţat limbajul gestual la o vârstă mai înaintată posedă competenţa şi fluenţa în limbajul gestual ca şi surzii care au început să folosească acest limbaj încă de la naştere. Acest curent al mainstreamingului. înteligibil.ca locurile de muncă viitoare să fie ocupate de persoane cu pregătire şcolară cel puţin la nivel de liceu. a avut consecinţe dezastruoase în cazul copiilor cu surditate gravă din ţările din Vestul Europei. Curs nr. Profesorii şi mulţi părinţi care au copii surzi sunt convinşi de nevoia copiilor lor de a învăţa limbajul verbal astfel încât. 106 . Limbajul gestual ar putea fi învăţat mai târziu. Desigur. folosirea tuturor mijloacelor de comunicare în activitatea de predare-ascultare. comunitatea surzilor este de părere că a fi supus la o activitate extensivă de învăţare a limbajului verbal este o experienţă destul de stressantă pentru elevul surd. însă. Toate eforturile s-au îndreptat spre a-l face pe surd să înveţe să înţeleagă limbajul verbal şi să vorbească. Din contră. Sub influenţa mişcării integraţioniste. Noua societate cere ca educaţia surzilor să fie reconceptualizată şi restructurată sau învăţămntul special să se dovedească destul de adaptativ pentru a satisface necesităţile de educaţie ale acestui grup minoritar şi cultural deosebit. a început să fie exclus din şcolile pentru surzii din Europa şi din Statele Unite. cu toate că este abia la început în cazul şcolilor pentru surzi din ţara noastră. a putea să vorbeşti oral. ea fiind. cel puţin în principiu. Vor dispare multe locuri de muncă accesibile odinioară surzilor cu pregătire slabă. Astfel comunicarea totală a luat locul oralismului. 6 Competenţa lingvistică în limbajul gestual şi verbal Se cunoaşte că în cursul secolului al XIX-lea limbajul gestual. de educare a copiilor cu disabilităţi în şcolile ordinare. să poată vorbi şi să fie egali cu auzitorii.

De asemenea. Cu cât un gesticulator devine mai familiarizat cu modul lor de executare. al persoanelor care se bazează pe vedere în viaţa cotidiană. Învăţarea limbajului gestual pare să fie uşoară pentru surzi nu din cauză că este simplu. El este incomparabil mai uşor de învăţat decât limbajul verbal care nu poate fi auzit. Oricum. cu atât va fi mai uşor pentru el să–şi folosească gesturile într-un mod cât mai personalizat. li se reaminteşte mereu surzilor să folosească vocea. ei au nivele diferite de dexteritate ale mâinilor. acest lucru se poate realiza doar între participanţii din diferite ţări care se întâlnesc adesea la conferinţe internaţionale şi îşi formează un limbaj „esperanto” gestual. engleza sau franceza) în diferite ţări. un fel de „Esperanto”. există unele diferenţe regionale în execuţia şi forma gesturilor. care nu constituie abateri de la normele limbii literare. Orice primă limbă este mai uşor de învăţat. se poate ajunge la conturarea unui limbaj gestual naţional uniform pentru toate regiunile tării. În scopul facilitării comunicării între participanţii din diferite ţări la conferinţe internaţionale unde se foloseşte limbajul gestual. al proporţiilor dintre diferitele părţi ale corpului. Aceste atribute psihice. deoarece este un semn de inferioritate dacă se bazează numai pe limbajul gestual fără voce. Diferenţe personalizate Aşa cum oamenii sunt diferiţi sub aspect fizic. particularităţi temperamentale şi de personalitate în executarea gesturilor. dar nu este clar cum vor interacţiona cele două limbaje în educaţia surzilor. dar aceasta nu asigură fluenţa şi competenţa în limbajul gestual. cu atingerea unor obiectve imediate. Aprecierea greşită a fluenţei „elevilor pe termen scurt” ar duce la părerea că limbajul gestual este un limbaj simplu. în timp. Într-adevăr. deoarece este o limbă naturală pentru cel care o învaţă într-un mediu favorabil. ci fiindcă el este un limbaj natural al surzilor. care nu pot fi depăşite decât printr-o comunicare gestuală cu cât mai multe persoane provenind din regiuni diferite. putem afirma că se poate contura un "limbaj internaţional" comun pentru cei care folosesc aceeaşi limbă (de ex. la aceste intâlniri 107 . Însă. în special de cei care au pătruns mai târziu în colectivitatea surzilor. comitetul pentru limbajul gestual de la nivelul Federaţiei Mondiale a Surzilor a elaborat mai multe ediţii ale limbajului gestual internaţional „Gestuno”. Unii afirmă că acest limbaj poate fi învăţat în 2 ani sau chiar în 6 luni. Extrapolând. aşa cum limbajul unei persoane care provine dintr-o anumită regiune prezintă unele variaţii regionale. nu putem vorbi de existenţa unui limbaj gestual internaţional propriu-zis ci de limbaje naţionale cu elemente de internaţionalitate. degetelor. Pe parcursul dezvoltării spre viaţa de adult. într-o perioadă aşa de scurtă surzii sau auzitorii pot să stabilească o comunicare utilă.Ideea că limbajul gestual este uşor de învăţat este promovată chiar de unii surzi. Conform unei convenţii unanim acceptate. fizice şi psihologice vor influenţa în mare masură expresivitatea gestului. De aici s-a ajuns la ideea educaţiei bilinguale pentru surzi. Astfel.

a profita de condiţii favorabile” a avea . Pentru a comunica cu o persoană surdă.expresie” sau . A.Diacikov. surzii fiind ceea ce vorbesc. cu comunitatea de surzi nu este suficient să se cunoască dicţionarul gestual.1989). cu membrii famliei sale. pentru cele 56568 de cuvinte din „Dicţionarul limbii române moderne” s-a constatat că există 2250 de gesturi corespunzătoare (I. Aşa este cazul pentru „România”..internaţionale se foloseşte limba engleză în comunicarea scrisă iar în cea orală.. În acest fel se face apel la sensul figurat al cuvintelor. Aceste gesturi au fost considerate preferabile şi mai corecte sub aspect cultural şi politic de surzii respectivi. .a face lucrurile pe dos”. fiecare limbaj gestual fiind diferit de la o ţară la alta şi impregnat cu elementele culturale specifice fiecărei ţări. cu introducerea de neologisme ş. cum ar fi . Asemănări şi deosebiri între limbajul gestual si cel verbal Literatura se specialitate ne-a relevat că vocabularul unei limbi dezvoltate cuprinde sute de mii de unităţi lexicale. Sunt necesare cunoştinţe mult mai largi despre tot ce este legat de persoana surdă şi în special de un contact permanent cu această colectivitate în toate ipostazele vieţii sale.F. 2003). Însă.B.expresie figurată” avem în minte mai multe cuvinte care. Rezultă că limbajul gesturilor este de 75-100 de ori mai sărac decât limbajul verbal (A. cercetarea comparativă a gesturilor a depistat circa 900 de gesturi comune mai multor limbaje gestuale naţionale (A. limbajul gestual internaţional.Rawlings. împreună. exprimă o singură idee. În timp. când utilizăm termenul de . care are forma unei mingi de rugbi sau pentru „Rusia”. unele gesturi folosite pe plan naţional au căpătat o circulaţie internaţională prin folosirea lor mai frecventă. Aşa este cazul cu numele propriu al ţărilor de unde provin surzii. limbajul gestual şi identitatea de sine a persoanei surde sunt inseparabile.a pune plugul înaintea boilor”ş. . inclusiv Esperanto.(T. între limbajul gestual şi cultura naţională a unei ţări există o strânsă legătură.. trecând astfel în uz internaţional. şi limbajul gestual a evoluat atât idiosincretic cât şi idiomatic în general dar şi în familiile de surzi în trecerea lui de la o generaţie la alta. De asemenea. de la o şcoală la alta sau de la o regiune la alta dându-i chiar o “culoare locală” limbajului din ţara respectivă. În limba română. De asemenea. nu putem vorbi de un limbaj internaţional al gesturilor.a. Încercând să trecem în exprimăm acest tip de expresii 108 .L.Allen. în sensul influenţării acestui limbaj cu bogăţia mai mare a vocabularului acestuia.. R.N.Schildroth.Taylor..R.Drăguţoiu. care n-a putut fi depăşită de nici o limbă. Totuşi. Ca toate limbajele vii. 1957) ceea ce conferă acestui limbaj o universalitate relativă. 1992). iar cel mai dezvoltat limbaj gestual nu depăşeşte 7000 de unităţi gestuale..vânt la pupa”. Limbajul pe care îl foloseşte o persoană surdă se află in inima identităţii sale culturale şi de aceea există o luptă permanentă de păstrare şi de dezvoltare a acestui limbaj de către colectivitatea de surzi.a.Penilla.I. De exemplu. A. reprezentată de mişcarea degetului index sub buza de jos.

. în general.. Limba română este foatre bogată în imagini.. a publicităţii ş.. acest tip de . Mâinile reproduc forma cadrului ferestrei şi mişcarea realizată de deschiderea ei. 2004). Acestea reprezintă funcţia poetică şi creatoare a limbii..a. Surzii consideră că limba română este imagistică în ansamblul ei. în special cea colocvială. În limbajul gestual finlandez se cunosc cel puţin 11 moduri în care pot fi create gesturi noi ( Riita Vivolin-Karen şi Kaisa Alanne.ad literam”. Gesturile unice nu se pot traduce în limba română decât printr-o perifrază. cuvintele fiind folosite cu un sens diferit de cel general cunoscut.acest om este un vulpoi” care semnifică faptul că este un . figurat şi idiomatic în acelaşi timp. constatăm că acest termen nu se potriveşte întrutotul. Acest fapt ne determină să credem că limbajul gestual are un caracter foarte expresiv. imperfectă a expresiilor idiomatice. Aşa cum au evidenţiat mai mulţi autori.. Ca şi în limba română. Ei posedă propria cultură dar aceasta este impregnată în egală măsură cu elemente ale culturii majoritare în diferite grade. persoanele surde se ataşează de sensul literal al cuvintelor ce compun o expresie şi nu înţeleg ideea generală ce decurge decât după mai multe explicaţii. In orice ţară surzii se află într-o situaţie particulară.în limbajul gestual românesc. . de profunzimea ei. în general. limbajul gesturilor poate să redea expresii metaforice care aparţin influenţei culturale a limbajului verbal. Crearea de gesturi noi Prin gesturi noi înţelegem acele semne care au fost create în cursul comunicării gestuale referitoare la acele obiecte care nu aveau în acel moment un semn folosit în mod obişnuit sau gesticulatorul nu-l cunoştea şi care s-a stabilizat mai târziu intrând în uzul general. Un alt exemplu este cel de .a deschide fereastra sufletului. De ex. limbajul gestual este un limbaj vizual deoarece semnele sunt motivate prin iconicitatea lor şi nu numai. Modalitatea în care sunt formate aceste expresii diferă considerabil.fereastră”. Anne Ducros şi Thea Nougaro au arătat că. deoarece folosesc o limbă minoritară când limba majoritară este diferită. Combinarea acestor trei caracteristici poate să redea o reprezentare delicată şi. pe care le amintim mai jos: 109 . în funcţie de educaţia primită. Cu toate acestea. Însă procesul creării diferitelor metafore ne arată că nu toate imaginile pot fi transpuse. De pildă. prin deplasarea semnului în apropierea inimii se poate obţine o metaforă .. care este un semn iconic.prescurtare semnificativă” conferă capacitatea de rezumare într-un gest a unei idei mult mai complexe exprimate în limbajul verbal. Putem afirma că surzii sunt cel puţin bi-culturali. a spiritului. de anturajul în care se învârte persoana surdă. de influenţa mijloacelor mass-media. de momentul apariţiei surdităţii.om şiret” nu că omul este un vulpoi (animal) dacă se ia inţelesul . într-o cercetare efectuată în 1997.. astfel că expresiile din limba română pot avea un sens total diferit de cel exprimat în limbajul gestual dacă sunt traduse literal.

De ex. prin adăugarea sau scăderea unui element din gestul iniţial. adesea împrumuturile prin translaţie efectuate în limbajul gestual sunt împrumuturi din limbajul verbal... combinaţii.. gesturile care denumesc ţări şi oraşe din alte ţări.crearea de gesturi prin împrumuturi. a se spăla.crearea de gesturi prin derivare.cip” etc.Întoarce cheia în broască”). ..: . din alte limbi sau din alte limbaje gestuale se numeşte împrumutare prin citare. de ex. Semnificaţiile diferite ale acestor gesturi se pot citi de pe buzele gesticulatorului ale cărui gesturi urmează pronunţarea cuvintelor care pot fi cititi de pe buzele lui.: a plănui – tehnologie. .internet”. mărimi. acest gest se schimbă într-un gest fixat şi adesea este iniţiată o pronunţare a cuvântului din limbajul verbal.a construi-constructor (prin adăugarea semnului de persoană la verb).:(. Se mai cunosc acele împrumuturi prin translaţie. De ex..împrumuturi speciale”.. De ex. În momentul când aceste gesturi noi se schimbă în gesturi fixate..crearea de gesturi prin lărgirea semnificaţiei gesturilor existente. telefon cu text.Zboară cu un aeroplan”. Pronunţarea acestor cuvinte confirmă semnificaţia gestului. cum ar fi cele referitoare la zilele săptămânii. .crearea de gesturi prin abreviere. Iniţial. cum ar fi gestul . De ex. Gesturile care au fost împrumutate din alte limbaje gestuale şi a căror formă s-a schimbat parţial sunt aşa numitele . de exemplu. prosop. . . . moduri de funcţionare sau de manevrare. . De obicei..crearea de gesturi prin conversiune.crearea de gesturi prin parafrazarea unei explicaţii.laptop”. proiect.. .telefon mobil”.gesturile polisintetice.a se şterge. 110 . De ex. nu exista un gest fixat pentru el dar nici în dicţionar nu era menţionat. Treptat.hetero”. etc. când a apărut telefonul celular. Astfel de gesturi descriu forme.: computer. . preţuri sau ore incluse în orientarea. Aici pot fi adăugate numere şi gesturi care exprimă numere referitoare la clădiri. ele pot funcţiona ca o componentă a unui gest compus sau ca gest independent. constă în formarea unui gest nou prin schimbarea formei celui existent. se referă la crearea de gesturi compuse prin combinarea a două sau cel mult trei gesturi care descriu cuvinte împrumutate din limbajul verbal.. Fenomenul este similar şi pentru alte obiecte cum ar fi . sistem. inginer.. Astfel de împrumuturi sunt.. formate prin translaţia cuvântului sau gestului din limbajul sursă în limbajul ţintă astfel încât structura limbajului sursă este menţinută. desemnează o schimbare adusă unui gest care acţionează ca predicat polisintetic pentru a forma un substantiv. create prin procedeul metaforei. se referă la toate semnele iniţializate.crearea de gesturi prin încorporare. mişcarea sau locul de articulare al gestului.. tactică. un gest care descrie cum este ţinut un telefon celular la ureche în cursul unui apel. . Un împrumut complet adaptat din alt limbaj gestual este numit împrumut general.

Curs nr.Limbajele gestuale sunt formate din gesturi/semne care. De ex. iar regulile sale de combinare a gesturilor se adresează în primul rând vederii. Informaţia transmisă pe cale vizuală. ceea ce nu este acceptat de comunitatea surzilor. mişcarea degetelor se poate schimba şi o parte din dactilare poate fi omisă. prin intermediul limbajului gestual. Din acest motiv. 111 .crearea de gesturi prin dactilarea unui cuvânt în ansamblul lui astfel încât dactilarea schimbă sau cristalizează un gest nou. pentru a forma mesaje similare cu o telegramă. de ex. folosirea spaţiului de gesticulare şi gesturi. .: TAXI. formează propoziţii şi fraze. Iconicitatea gesturilor Ce este un gest şi care sunt elementele lui Când învăţăm o limbă străină. este constituită din o combinaţie de mijloace cum ar fi expresia facială şi corporală. Din cauza insuficientei cunoaşteri a regulilor gramaticale ale limbajului gestual şi a modalităţilor specifice de redare pe cale vizuală a informaţiei. ca urmare a cercetărilor efectuate de tot mai mulţi lingvişti. mişcarea.împrumutarea de gesturi din limbajul verbal pentru denumiri profesionale cum ar fi. care au evidenţiat complexitatea acestui limbaj. gestual şi spaţial. care combină la întâmplare gesturile şi mimica. caracteristicile manuale şi nonmanuale componente ş. 7 Clasificarea gesturilor. se numeşte terming. ele având aceleaşi sarcini ca şi cuvintele în limbajele sonore. acceptăm diversele schimbări privind ordinea cuvintelor în propoziţie. modalităţile de redare a categoriilor gramaticale specifice acelei limbi.. la fel ca şi în limbajul sonor. elementele spaţiale. Aceste semne sunt formate de diferite părţi ale corpului. De cele mai multe ori se preferă să se folosească acest limbaj cu ordinea aranjării gesturilor proprie limbajului verbal. el a evoluat într-o direcţie vizuală. atunci când sunt combinate. Acest limbaj bogat şi complex este visual. . Gesturile au fost comparate cu cuvintele din limbajele verbale. etc. diferită de cea cu care suntem obişnuiţi. Relaţia limbajului mimico-gestual cu cu gândirea. se pare că auzitorii nu acceptă cu uşurinţă regulile gramaticale specifice limbajului gestual. care a evoluat de a lungul vremii şi a devenit un sistem de comunicare esenţial şi valoros pentru aceşti oameni. compact-disc. gestul este format din două litere lae aşa-numitului alfabet manual vechi (T şi X). care este principalul mijloc de comunicare al persoanelor cu surditate profundă.dischetă. În ultimii ani această atitudine s-a schimbat. În ceea ce priveşte limbajul gestual. principiile lui de formare. chiar dacă sunt diferite de limba noastră maternă.a. unele fiind vizibile. a persistat convingerea că limbajul gestual este un limbaj inferior.. Prin această schimbare sau cristalizare.

unele 112 . Între anumite limite. putem afirma că limbajul gestual nu este o simplă colecţie de gesturi. un înlocuitor sărac al acestuia până la primele studii lingvistice efectuate de William Stokoe (1964). sentimente.gesturi întâmplătoare. Astfel de combinaţii de gesturi au loc în conformitate cu structurile gramaticale ale fiecărui limbaj gestual. Aceştia au respins limbajul gestual ca fiind . elementele care poartă informaţia esenţială diferă puţin în funcţie de vârsta celor care folosesc limbajul gestual (de ex. El are un set bine organizat de simboluri şi de reguli folosite pentru a comunica informaţii. Clasificarea gesturilor Multă vreme limbajul gestual a fost considerat inferior limbajului verbal. limba. la fel şi limbajul gestual nu este o colecţie de iconograme. nu. idei. de semne sau de mişcări mimice şi pantomimice. Mişcările acestora sunt trimise spre zonele receptive din creier. De multe ori. cunoaşterea acestei origini facilitează asimilarea gesturilor. imitative şi transparente”. Când acest lanţ complex funcţionează normal.. Însă. sau chiar între persoane din aceeaşi zonă dar care au particularităţi temperamentale diferite ş. Wald. este important nu numai să se înveţe cum se execută corect gesturile ci şi să-i înţelegem pe surzi şi să apreciem bogăţia şi varietatea limbajului lor. Unele teorii au sugerat că primele încercări ale fiinţelor umane de a vorbi au fost onomatopeice (L. în zona percepţiei vizuale. între copii şi adulţi). un limbaj bazat pe vedere va funcţiona în mod diferit de cel sonor. Dar nu este posibil întotdeauna să oferim explicaţii ştiinţifice cu privire la legătura dintre gest şi originea lui. Prin urmare. 1973). un limbaj ireal. Cu toate că unele gesturi sunt standardizate. imaginea vizuală oferită de această origine constituind o legătură între formarea gestului şi semnificaţia lui. plămânii şi buzele conlucrează la emiterea sunetelor. între zone geografice (in zonele meridionale faţă de cele nordice)0. aşa şi un gest poate fi realizat în mai multe variante. care le analizează. mai ales când limbajul gestual a putut fi studiat cu ajutorul video-casetelor. aşa cum limbajul verbal nu este o colecţie de onomatopee. unde acestea sunt interpretate şi se elaborează un răspuns. S-a observat un interes din partea auzitorilor faţă de originea gesturilor. Într-adevăr. un sistem de comunicare brut şi primitiv. Aşa cum un cuvânt poate avea diferite semnificaţii în context.altele. Desigur. transmit mesaje la creier. prin intermediul vederii. pentru a reda sensuri sau nuanţe diferite. Abia după 1960 s-a schimbat această atitudine. corzile vocale. Această diferenţă a produs timp de sute de ani confuzii în mintea celor care au intrat în contact cu limbajul folosit de surzi. aceste variaţii sunt considerate normale. În cazul limbajelor gestuale participă părţile vizibile ale corpului care. Gesturile înseşi constituie numai o parte a informaţiei vizuale. Pe baza cercetărilor efectuate de mai mulţi autori. le interpretează şi formulează un răspuns.a. De pildă. comunicarea verbală decurge ca un proces natural şi fără efort.

având o asemănare trecătoare cu acesta sau pot fi atât de abstracte fără a avea nimic comun cu obiectul. Acestea implică o convenţionalitate mai mare. sertar -. putând fi recunoscute cu oarecare dificultate (de ex. .a aprinde bricheta”. În comunicarea mimico-gestulă surzii se pot folosi de mai multe categorii de semne sau gesturi: naturale. Gesturile de origine pictorială sau iconică pot fi executate în trei feluri: a) degetele sau toată mâna imită conturul formei obiectului (afiş. . . dar cele mai multe au doar legături tangenţiale cu acestea. mesajele ar putea fi înţelese fără dificultate şi nu ar mai fi nevoie de lecţii pentru a le învăţa. .a alimenta o maşină cu petrol” etc.a conduce un autoturism” etc). a elaborat o interesantă şi originală sinteză a diverselor sistematizări ale comunicării gestuale astfel: I. gâscă. raţă – se imita macaitul ratei cu degetele mare. Când se cunoaşte semnificaţia. cocoş. .Rusticeanu (1935).a turna din ibric”.. Aşa cum în artă se pot recunoaşte imaginile.a deschide un sertar”. În cazul gesturilor abstracte putem remarca lipsa oricărei legături cu obiectul reprezentat.a tăia cu foarfeca”.. perete.. care sugerează că ceva este redus. devine clară legătura dintre formă şi sens. card.ieftin”. 3) dactilemele (semne digitale care imita mai mult sau mai putin literele alfabetului). cărare. de exemplu semnul pentru casă.petrol”-.foarfecă”-.“are creastă”. . tubular. b) Se imită apucarea şi manevrarea obiectului (cană -. artificiale.. casă.a bea”.trecerea mâinii prin faţa ochilor în semnul de “este opac”. “negru”). Un al treilea grup de gesturi este complet codificat şi nu oferă nici un indiciu vizual (de ex.gesturi au o legătură mai strânsă cu reprezentările obiectelor descrise. Alte gesturi prezintă doar o idee vizuală a semnificaţiei obiectului..se imită mersul legănat al gâştei.. Pe această bază gesturile pot fi grupate în gesturi transparente.. 1) semne (gesturi) naturale (care sunt legate de obiect prin însăşi aspectul lor).. obiect curbat. care se duc la buye si imita macaitul ratei). Aceste trei modalităţi de creare a gesturilor sunt foarte diferite încât cu greu pot să contribuie la crearea vocabularului de gesturi. Alte gesturi sunt translucide. Dimitrie.cine?”). 4) semne indicatoare (indicarea obiectelor care se află în câmpul vizual al celor care discută în timpul comunicării ). c) Mâna însăşi poate constitui un obiect sau o parte a lui. gesturile putând fi percepute vizual pe o scară mergând de la pictorial. automobil -. formele sau ideile autorului... brichetă -. de ex. aşa şi în limbajul gestual pot exista grade diferite de apropiere de obiectul reprezentat. indicatoare.Gesturi naturale : Gesturi simple: 113 .ibric”-. care pot fi recunoscute uşor de începători (de ex. iconic spre abstract.“are acoperiş”. 2) semne artificiale (pentru întuneric.a bea”).a fuma”. Dacă gesturile ar fi numai pictoriale. index si mijlociu.. rotund etc).. de aceea s-au creat clasificatori.. ţigară -.. fără valoare).

ci prin cel indicator: referindu-se la cămaşă..tata”(semnul mustăţii răsucite).a.a. . . Aşa se explică. Sunt gesturi simbolice de ex.. aceeaşi valoare comunicativă.. rezultă că 114 . pentru a exprima naţionalitatea unei persoane ş.iepure” (se imită urechile. După acelaşi specialist gesturile mai pot fi: omonime. naştere etc. g)Exprimarea unei stări. cu degetele index si mijlociu duse la nivelul urechilor) . 4) Gesturi metodice: a) Partea considerată pentru întreg. piper ş. . surzii nu le mai redau prin semnul mimico-gesticular.. supă ş. gesturile pot acoperi în mod firesc aceleaşi necesităţi. tutun. unei situaţii a unei personae: gestul pentru deţinut.cireşe”: gestul pentru culoarea roşie şi scuiparea sâmburelui” ş. d) Exprimă efectul: dă naştere unor grimase pentru acru. II. Gesturile naturale şi cele indicatoare au..).a fi” şi pentru tot ceea ce se include în noţiuni abstracte.albină”: gestul pentru “zboară. ..a. surditate ş. a mânca. lucrul la strung etc. de obicei. miere”... a râde ş.a. Gesturi compuse: . celelalte degete fiind rasfirate) ş. Din studierea structurii şi dinamicii comunicării prin mimico-gesticulaţie. Gesturi convenţionale : Ele derivă din gesturile naturale precum şi din cele artificiale. De exemplu.. indică fereastra ş. Semnele arbitare sînt adoptate pe baza înţelegerii (asentimentului) celor care le folosesc. a plânge. semnul pentru .a. e) Determinarea exactă a locului : gestul pentru cravată.) 2) Gesturi imitative. . Gesturile plastice sunt tot gesturi descriptive: corpul propriu serveşte pentru descriere (soldat.a. că dacă obiectele asupra cărora se discută sunt în vecinătate. Toate aceste gesturi pot să nu fie esenţiale pentru obiectul semnificat. înţeapă. a dormi. b) Materializarea modului de fabricare: împletirea ciorapilor.).ţânţar” : gestul pentru “zboară şi înţeapă”. : pentru folosirea auxiliarului . stelei etc. oţet.măgar” (se arată urechile mari cu ambele degete mari atingând urechile.a f) Exprimarea unei stări negative : gestul pentru orbire.casa” (se indică acoperişul cu palmele în formă de unghi cu varful în sus). nasture. pentru raporturile spaţiale etc. amintesc de figurile obiectelor (desenul în aer a liniilor unei figure geomtrice. gesturile pentru pronume. sinonime. fermoar ş. gestul şi semnificaţia sunt identice: a bea. Dactilemele sunt socotite gesturi destinate să reprezinte vizibil fonemele. Gesturi artificiale arbitare: care “nu sînt în legătură cu cea ce înseamnă”. . arată gulerul sau referindu-se la fereastră. ferestrei.a. În stânsă legătură cu ambianţa comunicării şi conţinutul la care se referă. derivate. III. când se schiţează o acţiune sau o stare. de exemplu.a. a inimii. c) Materializarea modului de întrebuinţare: gesturile pentru degetar. 3) Gesturi descriptive.d. potcoavei.mama” (se mângâie obrazul duios).m.1) Gesturi demonstrative (indicative sau indicatoare): când obiectul se găseşte în câmpul vizual (arătarea cu degetul a obiectului respectiv.d.m.

care relevă evoluţia limbajului mimico-gestual.aceasta beneficiază de o dezvoltare stadială. Există totuşi situaţii. Trăsăturile gesturilor derivă din imaginile pe baza carora au fost create. căci după aceea se selecţionează şi se impune pentru toţi un singur gest. la diferite activităţi sportive. concret (intuitiv). 3) paralelismul mimic (poate exista în cazul în care sunt mai multe gesturi pentru acelaşi obiect. reuşeşte să se impună acel gest care înfăţişează obiectul în modul cel mai inteligibil. pot coexista în comunicare doar la început mai multe gesturi pentru un obiect. Prezintă importanţă clasificarea specială care aparţine lui W. costum. În clasificarea realizată de Gheilman (citat de C. transport. cu ajutorul unuia şi acelaşi gest se pot exprima semnificaţii de tip substantival (nominal) şi verbal. În cadrul colectivelor de surzi într-o şcoală. gesturile naturale şi cele artificiale pot exprima în aceeaşi măsură concretismul 115 . succesele care se obţin în abstractizarea şi generalizarea semnelor.Wundt.caracterul esperantist al gestului”.Pufan. În funcţie de nivelul dezvoltării psihice al persoanei surde şi de bogăţia informaţională de care dispune. Experienţa dovedeşte că. nu diferă de cea în gesturi naturale şi artificiale (convenţionale). dar şi frecvenţa în cadrul ansamblului general al comunicării.. de obicei. pe baza cercetărilor întreprinse asupra surzilor de diverse vârste s-a constatat creşterea frecvenţei şi a valorii comunicative a gesturilor artificiale. tramvai. prin posibilităţile pe care le oferă de a fi folosit cu aceeaşi semnificaţie de către persoane din diverse ţări. care dispun de forţă fizică ieşită din comun sau au alte calităţi. dar nu exprimă noţiuni de gen. 1972). în care se generalizează gestul la care recurg profesorii. în esenţă. condiţionarea sporită pe care acesta o primeşte din partea limbajului verbal şi a gesturilor artificiale ale auzitorilor. troleibuz. cei cu înfăţişare deosebit de plăcută. urs. În privinţa posibilităţilor precizării. amplificării şi diversificării. gesturile sunt inferioare cuvîntului. Această clasificare. Gestul surdului are întotdeauna caracter situativ (situaţional). 4) relativa universalitate (asigurată de însăşi caracterul intuitiv al gestului Acestei trăsături i s-ar mai putea spune . Astfel. componentele mimico-gesticulaţiei surzilor îşi schimbă nu numai posibilităţile valorii communicative. reducerea frecvenţei (dar nu şi a valorii comunicative) a gesturilor naturale şi indicatoare. De exemplu. Este un sistem complex de comunicare iar în acelaşi timp supus în permanenţă influenţelor integrării. Ele exprimă deci noţiuni de specie ca: palton. 2) semnifiatia nedefinită (deci nelimitata precis). iepure. Prin semnificaţia lor. delimitării şi extinderii conţinutului pe care îl exprimă. El a împărţit gesturile în : a) descriptive şi b) plastice. ca: îmbrăcăminte. animale. cal. educatorii sau elevii mai apropiaţi din şcoală (elevii care posedă un anumit prestigiu în faţa celorlalţi datorită rezultatelor la o anumită activitate: buni la învăţătură. acestea sunt: 1) concretismul (specificul structural concret).

Totuşi numărul semnelor pe care le găsim la surzii dintr-o anumită ţară este întotdeauna mai restrâns (de câteva sute de ori mai mic) decât al cuvintelor folosite de către cetăţenii auzitori ai ţării respective. numai de către câţiva surzi. 22. rol ele sunt. Gheilman a făcut o asemenea statistică. că gândirea în imagini a surdului dispune de o evoluţie inferioară celei noţionalverbale. obiectul nu e redat niciodată în totalitatea trăsăturilor sale. O atare situaţie nu se întâmplă însă cu cuvintele limbii franceze şi ruse deoarece aceste limbi nu dispun de un număr atât de mare de elemente comune. Semnele artificiale folosite de surd. redau de obicei semnul “tată” prin schiţarea “are mustaţă”. De multe ori ele sînt considerate caracteristice pentru obiectele la care se referă. iar 2. La baza schimbarii continutului şi abandonarii gesturilor stau de obicei motive sociale.obiectelor.5% şi-au modificat caracterul (putând totuşi să fie înţelese). Faptul că surzii din diferite ţări. pentru semnul “tată”. Multe tradiţii şi obiceiuri care s-au schimbat au determinat modificări de aspect sau de semnificaţie la unele gesturi. chiar dacă persoana respectivă nu poartă mustaţă. totodată ea oferă posibilităţi pentru diferenţieri mai multe şi mai precise în gândire. deci. Se constată că trăsăturile pe care le menţionează surdul în mimico-gesticulaţie. Obiectul este redus astfel la una sau câteva aspecte intuitive. simbolul gestual devine în mod treptat factorul care asigură acumularea şi exprimarea experienţei legată de un anumit obiect sau de o întreagă categorie. În prezent surdo-muţii ruşi. în legătură cu un obiect sau altul nu sunt întotdeauna cu necesitate caracteristice. apoi sub bărbie. că există multe deosebiri între 116 . Ca element al limbajului. Surzii din ţara noastră. Limba vorbită este deci mai bogată în denumiri (termeni) decât mimicogesticulaţia. se folosesc de unele semne comune a fost observat de multă vreme. În mimico-gesticulaţie. echivalente. Analog cuvântului. că din totalul de 72 gesturi (urmărite de dînsul la surdomuţii ruşi şi francezi). Gestul era legat de felul în care se manifesta atunci respectul copilului faţă de tată.I. surzii din timpul lui Flery. duc mâna dreaptă cu palma în jos la frunte. din totalul trăsăturilor obiectului (ale imaginii lui) surdo-mutul selectează una sau un număr foarte restrâns. mai ales de către specialişti. prin simpla lor prezenţă în limbajul mimicogestual nu reprezintă elemente de comunicare superioare celor naturale. De exemplu. deoarece include acelaşi conţinut limitat al gândirii. care vor deţine rol de simbol. Reiese.5% au fost înlăturate sau au dobândit o nouă semnificaţie. prin elementul gest. un număr de 32 (deci 45%) erau comune. Ca.Flery a constatat. semnul mimico-gesticular deţine rol de integrator al experienţei senzorial-logice. fiind subordonate structurii şi nivelului cunoaşterii. de asemenea. găsind că 75% din acele semne s-au păstrat şi se folosesc întocmai. Nu numai din analiza trăsăturilor gesturilor dar şi a semnificaţiei lor rezultă. Surdo-pedagogul rus V. spre a spune prin gest “tată” schiţau sărutarea mâinii drepte (dosul palmei).

Pufan. Imaginea generalizată. La rîndul lor judecăţile şi raţionamentele devin condiţii. (M.Popa. De exemplu. apoi pentru noţiunile exprimate verbal La permanenta îmbogăţire şi restructurare a imaginilor generalizate. “carte”. aceleaşi semn poate include semnificaţii diferite. sînt modalităţi de exprimare specifică gândirii noţional-verbale. 2001). cele din arta figurativă a auzitorilor sunt întotdeauna mai bogate şi mai accentuate spre a realiza o expresivitate mai mare. . Ele au însă o frecvenţă mai restrânsă decât omonimele. Limbajul mimico-gesticular este mai economic iar în acelaşi timp mai schematic decât limbajul cuvintelor. ca urmare a faptului că scrisul se poate însuşi mai repede decât pronunţarea. Prin cunoaşterea şi altor obiecte de acelaşi fel se îmbogăseşte 117 . în funcţie de semnele învecinate. mai puţin adecvată pentru însăşi dezvoltarea gândirii în complexitatea ei. În procesul formării şi dezvoltării comunicării verbale la surzi. Aşa este cazul semnelor de tip omonim. Nu trebuie pierdut din vedere că. la începutul demutizării. În coletive sau grupuri de surzi (de exemplu. Se utilizează. În mimico-gesticulaţie. de asemenea. “fel-soră”= redare prin semnul atingerii longitudinale a degetelor arătătoare de la ambele mâni. Chiar dacă aceste cuvinte au o componenţă fonematică uşor de realizat. 1972).. el va îndeplini doar funcţii de simplă recunoaştere (mecanică sau conştientă). dispune de posibilităţi de a se deschide în judecăţi şi raţionamente. “catalog”. pe baza unei categorii de obiecte cu care copulul vine în contact mai ales în perioada şcolară (de exemplu. trebuie stabilit încă de la început un echilibru între scris şi citit. “pupitru”. cuvântul de obicei deţine rol prea puţin important în procesul gîndirii. Mai ales dacă i se cunoaşte numai forma scrisă sau numai pronunţarea. ca şi noţiunea. Provenienţa acestora constă îndeosebi în variabilitatea semnelor cu care vin copiii la şcoală (înainte de a se impune unul din gesturi pentru fiecare semnificaţie). Mimico-gesticulaţia este mai puţin perfecţionată iar. iar apoi a noţiunilor. mimico-gesticulaţia evoluează selectiv către raportarea şi folosirea unui singur semn pentru o singură semnificaţie. se abuzează uneori de folosirea unor cuvinte scrise. cuvântul va ajunge să deţină rolul pe care îl are în mod obişnuit în limbajul verbal şi în toate celelalte procese psihice (formate pe această cale) ale auzitorului. la început pentru îmbogăţirea şi restructurarea imaginilor generalizate. procesul cunoaşterii înregistrează o evoluţie asemănătoare (C. precum şi al imaginilor generalizate la surd. Treptat. formarea noţiunilor şi a imaginilor generalizate de “caiet”. ca atare. în condiţiile unei singure şcoli). gesturi de tip sinonim. “strung” unii autori au constatat că în stadiul demutizării începătoare. prin ambele aspecte. a fi muşcat de câine=mişcări de apucare cu mâna şi cu gura. Analizând procesul formării unor noţiuni la copilul auzitor.câine”. contribuie nu numai cuvintele pe care le ia la cunoştinţă în întreaga perioada a demutizarii.pantomimică şi mimică din comunicarea surdului şi formele respective din artă ale auzitorilor.

ca şi celelalte operaţii logice la nivelul imaginii. simplismului. găsind un climat mai prielnic de dezvoltare decât la auzitor. exprimarea lor prin intermediul mimico-gestculaţiei. la surd vin în sprijinul evoluţiei reprezentării sau imaginii individuale către imaginea de grup şi formarea imaginii generalizate. Gindirea in imagini a surdului permite prea puţin evoluţia principalelor calităţi care se realizeaza la auzitor prin mijlocirea cuvântului. continuă la surdomutul in curs de demutizare pâna când cuvântul va deveni principalul factor al comunicării şi dinamizării gândirii. căci imaginea şi semnificaţia ei primeşte învelişul convenţional verbal care permite lărgirea continuă a sferei noţiunii şi îmbogăţirea nelimitată a conţinutului său . Prin conţinutul. variabilitatea şi eficienţa sa. ar deveni inexplicabilă însăşi formarea imaginilor generalizate.cum ar fi caracterul critic (discernamântul). mimico-gesticulaţia serveşte atât comunicarea cât şi unele dintre necesităţile cunoaşterii. concretizarea). poate fi luată ca argument în favoarea tezei că dacă inducţia şi deducţia ar fi absente din gândirea surdlui. precum şi a tuturor proceselor de gândire specific umane. Tot acum operaţiile logice (analiza şi sinteza. ci simultan. supleţea. Mimico-gesticulaţia. Strânsa legătură a operaţiilor de gândire cu procesele de gândire. inerţiei şi altor trăsături calitative negative ale gândirii. Formarea imaginilor generalizate. care la surd sunt mai evidente. precum şi felul în care se manifestă surdul în cadrul activităţii pe care o desfăşoară. Prin noţiunea pe care o asigură treptat. pe baza aceluiaşi material reflectoriu. mai mult decât le stimulează şi le imbogăţeşte semnul mimico-gesticular. De aceea. 118 . că gândirea în imagini nu e lipsită de unele dintre formele elementare ale raţionamentului inductiv şi prin analogie. Generalizarea. duc la concluzia. Procesele de gândire şi operaţiile logice ale surdului nu se formează in etape diferite. că in tot ceea ce caracterizează gândirea acestuia se remarcă trăsăturile relaţionale specific umane. el devine cel mai important integrator al experienţei senzoriale şi logice. Această situaţie este consecinţa şablonismului. lărgirea (profunzimea). dar şi celelalte procese psihice. cât şi cele care se obţin la nivelul treptei abstracte. că însăşi auzitorul recurge la unele semne mimico-gestuale. comparaţia.-cunoaşterea predominant senzorială. generalizatoare. precum şi activitatea desfăşurată de surd. Nu trebuie pierdut însă din vedere. după cum nu poate fi identică nici la copilul şi adultul surdo-mut.conţinutul gândirii ca proces de cunoaştere. care la auzitor asigură formarea noţiunii. constituie dovezile cele mai convingătoare. Valoarea lor comunicativă nu este întru-totul identică la copilul şi adultul auzitor. abstractizarea şi generalizarea. La auzitor generalizarea se menţine un timp foarte scurt numai la nivelul caracteristicilor imaginii. cuvântul stimulează şi îmbogăţeşte nu numai gândirea şi limbajul. rapiditatea. Cu ajutorul cuvântului sunt acumulate şi sistematizate în noţiuni atât rezultatele reflectorii la nivelul treptei senzoriale a cunoaşterii.

Mimico-gesticulaţia surdului are o structură complexă. La fel ar fi greşit să se afirme. În acelaşi timp se poate spune că viaţa împreună cu auzitorii i-a “umanizat”. Chiar şi în această împrejurare iese în evidenţă funcţia compensatoare a mimico-gesticulatiei.Prin specificul său. surzii şi-au însuşit şi se folosesc de o anumită experienţă socială la nivelul mediului în care trăiesc. se rectifică (prin învăţare). sunt intotdeauna mărginite. imaginea generalizată nu este adecvată spre a indeplini până în cele mai mici detalii toate atribuţiile pe care le indeplineşte în gândire noţiunea bazată pe cuvânt. se îmbogaţeşte. privită astfel. Mimico-gesticulaţia include caracteristici ale primului sistem de semnalizare (de natură senzorial-perpectivă) şi multe dintre cele care aparţin celui de-al doilea sistem (funcţia de comunicare umană). Pe de altă parte acestea nu sunt înscrise în codul genetic uman. precum şi pe cea de cunoaştere. la nivelul imaginii generalizate. Îşi demonstrează şi în acest caz valabilitatea teza că reprezentarea sensibilă apare şi la celelalte animale. asigurate de reprezentările despre obiecte şi fenomene. Raportând mimico-gesticulaţia la sistemele de semnalizare se poate spune că limbajul mimico-gesticular nu se limitează la ceea ce a numit I. Datorită naturii sale evident intuitive. au un evident character social. Dacă s-ar limita la acesta. cu ajutorul comunicării prin gesturi şi al activităţii. că mimicogesticulaţia este echivalentă într-un totul cu cel de-al doilea sistem de semnalizare. plans. mimico-gesticulaţiei i s-ar atribui anumite caracteristici pe care realmente nu le posedă. ca: bucurie. deci al senzaţiilor. Ca şi limbajul 119 . fiind în interdependenţă cu gândirea în imagini (specifică) şi exprimă rezultatele gândirii în imagini. De aceea. percepţiilor şi reprezentărilor. Înseşi manifestări de natură afectivă sau declanşate de afectivitate. imaginea generalizată reuşeşte să asigure mai ales reflectarea la nivel inferior. nu poate stimula în modul cel mai intens dezvoltarea gândirii. Deşi ei nu folosesc limbajul sonor ca mijloc de comunicare. ea sprijină dezvoltarea gîndirii. ca ea este un analog al noţiunii dar nu un echivalent total. nervozitate ş. “intenţionată”. oftat. au un evident caracter social. Limbajul mimico-gestual al surdului dispune de caracteristici semnalizatoare specific umane. mimico-gesticulaţia ar fi lipsită de multe dintre atributele sale. râs. imaginea generalizată se dovedeşte a fi mai adecvată pentru a îngloba şi reda fidel conţinutul empiric al reflectării senzoriale. mimico-gesticulaţia posedă funcţia de comunicare. nu se limitează la un număr mic de semnale.a.P. ca şi ale celorlalte operaţii logice. ceea ce le face diferite de cele pe care le posedă lumea animală. Ea dispune de caracteristici obiectuale. De aceea se poate spune. există numai la fiinţele care posedă raţiune. Manifestările surdului total. Îndeplinind rolul de limbaj. ele nu pot fi confundate cu reacţiile afective întâlnite la maimuţă. deci cu atât mai mult. posibilităţile abstractizării. Fiind strâns legată de concret şi operând cu caracteristici ale acestuia. primul sistem de semnalizare. pe când cea reflexivă. ea evolutionează. cele ale surdo-mutului în curs de demutizare.Pavlov.

copiere”. aceeaşi configuraţie. b) când mâna dominantă se mişcă iar cea pasivă stă: 1) mâna pasivă este locul de articulaţie al gestului (de ex. aceasta fiind mâna lor dominantă sau activă iar cealaltă mână este numită mână ne-dominantă sau pasivă. mimico-gesticulaţia îndeplinind funcţia de comunicare. când mâinile se mişcă simultan şi în aceeaşi direcţie (de ex. Unele gesturi sunt produse cu o singura mână (gesturi uni-manuale) iar altele sunt executate cu ambele mâini (gesturi bi-manuale). cu mâna stângă. . Cu ajutorul semnelor mimicogesticulatorii. prin modalitatea de manevrare sau mişcarea care se realizează cu ele. . . Uneori. 3) când mâinile fac aceeaşi mişcare dar în direcţii diferite. semnul pentru elefant înfăţişează trompa elefantului în timp ce semnul pentru un sport reproduce mişcarea caracteristică acestuia. cu forma sau cu modul lor de acţionare. ele au... Există mai mulţi factori care uşurează învăţarea limbajului gestual. dispune de un character-istoric evident. anumite semne au forme şi mişcări similare şi.. De exemplu. se formează şi evoluează în societate.împreună”. pur şi simplu. în anumite cazuri. . . reproduc mişcarea sau imită forma obiectului. Ele dau o imagine vizuală corespunzătoare ideilor. acceptă sau respinge diverse norme de comportament şi convieţuire socială ş. Mişcarea lor poate fi : 1) o mişcare de .a. în general. .unt”). Un gesticulator dreptaci produce gesturile uni-manuale îndeosebi cu mâna dreaptă iar cel stângaci. pentru lapte semnul îşi are originea în acţiunea de mulgere a vacii. În cazul gesturilor executate cu ambele mâini ele pot fi divizate în două grupuri pe baza rolului jucat de aceste mâini. când mâinile se întâlnesc una cu alta sau se separă una de alta (de ex. a) când ambele mâini se mişcă. .d.paralel”. îşi formează deprinderi de muncă. Unele gesturi au un grad de iconicitate mai puţin evident 120 .m.a simţi”) 2) ambele mâini au aceeaşi configuraţie (de ex . .. De pildă. trecând una peste alta (de ex. De pildă. 2) o mişcare .opusă”.cuvintelor. Iconicitatea gesturilor Multe gesturi seamănă cu ideea pe care o reprezintă.. obiectele pot fi reprezentate prin conturul sau forma lor..împreună”) 3) mâinile au diferite configuraţii (de ex..a depăşi”..divorţ”). Această imagine nu reprezintă un gest sau o pantomimă realizată la întâmplare ci implică modalităţi controlate şi convenţionalizate de prezentare vizuală a informaţiei. surdutul îşi însuşeşte experienţa de viaţă în mediul social în care trăieşte. De exemplu. prin conţinutul său oglindind diversele schimbări ale societăţii.. recunoaşterea originii unui semn ne ajută să ne reamintim semnul mai uşor.. Unele semne reconstituie sau ne reamintesc unele caracteristici ale obiectului sau acţiunii..alături”).peste”). obiectelor.. mişcărilor sau oamenilor pe care îi reprezintă. Uneori o combinare între aceste elemente nu este exclusă. acumulând cunoştinţe despre utilitatea socială a obiectelor.

aşa şi gesturile diferă după felul cum sunt executate. card bancar bilet. Indicarea constituie baza unor gesturi cum ar fi pronumele.. de unele legături mai abstracte ş. De pildă. legătura dintre forma unui gest şi semnificaţia lui apare destul de repede. este implicată o anumită iconicitate pentru a reprezenta semnificaţia într-o modalitate care poate fi mai potrivită sub aspect visual. Unele gesturi sunt foarte uşor de reprodus şi de înţeles.. direcţia şi mărimea mişcării.. masă). . Contextul în care este folosit acest gest aduce precizia necesară. . măr. . prepoziţiile nu sunt folosite întotdeauna. .sigur”) în comparaţie cu mişcarea de fluturare a palmei care denotă îndoială sau nesiguranţă (de ex.. Manevrarea sau mişcarea asociată cu obiectul sunt deosebit de importante în reprezentarea lui adecvată (de ex. luminile unui semafor. Prin convenţionalitatea dobândită. degetele curbate sunt folosite. călcarea rufelor) ş. În cazul obiectelor concrete. îndreptarea privirii spre un loc anume pentru a ne referi la un obiect plasat dinainte în acel loc. Poziţia obiectelor sau a oamenilor în relaţie unii cu alţii este arătată prin folosirea unor prepoziţii cum ar fi pe.precum şi arătarea părţilor corpului.dobândind un grad de convenţionalitate mai mare. Folosirea unor mişcări sigure.).a.oricum”). fiind evidente. Aceasta se execută mai departe de corp sau de cap. Prin folosirea degetelor index şi mare se poate contura forma obiectului.poziţionarea” gesturilor în spaţiu. cum ar fi.mare” la . . . Rolul contextului este deosebit de important în distingerea diferitelor semnificaţii ale unui gest.. cu ajutorul gestului .a. Mişcarea gesturilor negative pare să fie un indicator al sensului unui gest.a. să reprezinte obiecte curbate (o minge.a. sub.trebuie”. de obicei.. legat de forma de bază a mâinii. a direcţiilor etc.. de aşezarea gestului. putând arăta intensitatea şi gradul lor (ex.minge mare” etc. .nesigur” ş. poziţia şi mişcarea pe care o face pentru a reprezenta un anumit obiect. Mâinile plate sunt folosite pentru a reprezenta obiecte plate (carte. Aşa cum cuvintele pot avea diferite semnificaţii în funcţie de context. În acest caz...a. de asemenea. luminafulger a unui aparat de fotografiat. volan.. De pildă..trebuie”. se poate reprezenta o lustră (poziţia spre tavan). accentuează idea insistenţei sau obligaţiei (de ex. . un pahar de coniac) sau suprafeţele curbate ale acestora. De ex. tablou.nu cred”. prin adăugarea gestului .nu-mi place”. peste ş. în cazul unor concepte abstracte..nu ştiu”. Se cunosc şi 121 . . reprezentând obiectele după forma lor.. ale unui far ş.a. razele soarelui..sigur”. aceste gesturi se pot referi la orice obiect iar prin unele modificări ale gestului se oferă informaţii suplimentare despre el. .orice”. care reprezintă o modalitate de a indica obiectele fără a le denumi. nu vreau”ş.nesigur”. . mai importantă este . farfurie etc. Aici creşte mult în importanţă forma pe care o ia mâna precum şi unghiul. de ex. expresiile faciale şi corporale sunt deosebit de importante pentru transmiterea aspectelor negative ale gesturilor. după poziţia plasării..minge” se obţine gestul .lumină”. banană. o veioză (schimbarea poziţiei spre jos). Însă. luminile de poziţie ale unei maşini.. cutie. Se foloseşte. De ex. Totuşi.

1981. . limbajul mimico-gestual trebuie privit ca un limbaj adevărat. având un caracter social. elemente comparabile cu accentul sau dialectul din limbajul verbal. percepându-se vizual gestul şi toate mişcările mimice. Wald. Totuşi. Se apreciază că.se consideră că.standardizate”. execuţia gesturilor necesită.în condiţii nefavorabile comunicării vizuale (timp de noapte.. adică între prieteni foarte apropiaţi. Se poate realiza doar o clasificare lexicală a gesturilor (L. în funcţie de împrejurările în care sunt folosite. care va prezenta forme sau variaţii mai mult sau mai puţin . Tervoort (1978): . după sensul celor exprimate. În consecinţă. respectiv. 1978). dar şi diferenţe fundamentale. . gesticulaţia are o mai mare libertate de exprimare. Lieth. fiind un instrument al gândirii. la fel este situaţia şi în limbajul gestual. însă. Bellugi. la întâlniri cu prietenii etc. el se adresează ochiului nu urechii. Evidenţiem mai jos câteva din cele mai frapante opoziţii între cele două forme de limbaj reliefate de B.P. Aşa cum în limbajul verbal există o versiune oficială. limbajul mimico-gestual nu are ceva analog părţilor de vorbire. el îndeplineşte funcţia generală de comunicare între indivizii unei colectivităţi. Aceasta nu înseamnă că propoziţia 122 . gramaticală a folosirii cuvintelor şi o versiune în care cuvintele se folosesc altfel în situaţii intime. L. 1979).Meadow (1968) au evidenţiat că ambele forme de limbaj folosesc strategii asemănătoare de codificare şi decodificare a propoziţiilor şi de interpretare a sensului.forme alternative.limbajul verbal are un grad mai înalt de convenţionalitate faţă de conţinutul realităţii pe care o denumeşte. gestul. vizuale în care au evoluat cele două forme de limbaj. operează cu noţiuni (deşi cu un nivel de generalitate mai scăzut). nu are mijloace de marcare gramaticală a acestora. în timp ce comunicarea verbală se poate desfăşura nestingherită. în general. sunt necesare mai puţine gesturi decât cuvinte pentru exprimarea aceluiaşi conţinut.T. A. variaţii regionale ale aceluiaşi gest. Astfel. având majoritatea trăsăturilor lui esenţiale. . Cele mai multe cercetări comparative efectuate dinainte de 1960 au evidenţiat mai ales insuficienţele limbajului gestual. în medie. 1973. între limbajul verbal şi cel gestual există unele asemănări. Unele cercetări efectuate de H. Totuşi. în cazuri neoficiale. Bergman. mai mult timp decât este necesar în cazul emiterii verbale a cuvintelor. Într-adevăr. omiţând tocmai faptul esenţial că ambele forme s-au dezvoltat în direcţii diferite.acelaşi volum de informaţie poate fi vehiculat în aproximativ acelaşi volum de timp conversaţional. fiind mai puţin limitată de organizarea gramaticală puternic structurată a limbajului verbal. emiţătorul aflat la distanţă mare sau în contra lumină) nu se poate realiza dialogul gestual. cu ambele forme de limbaj (U. acestea datorându-se în special direcţiilor auditive şi. este strâns legat de concret. . de obicei. iar limbajul gestual are numeroase caracteristici vizuale.comunicarea prin gesturi este faţă în faţă. exactă.

Spre deosebire de auzitori. Gesturile sunt folosite de auzitori numai ocazional. în prezent. El . Mimica şi pantomimica sunt o formă de artă. expresii faciale şi mişcări. ca atare. Atât surzii cât şi auzitorii folosesc anumite gesturi naturale derivate din experienţa cotidiană: indicarea. aşa diferă şi gesturile unele de altele de la o ţară la alta. persoanele surde provenind din ţări diferite.. ca şi un vorbitor. Printr-un singur gest se poate exprima una sau mai multe noţiuni. folosite de surzii din Statele Unite. prin ele însele. 123 . Unele din acţiuni pot avea aspect de pantomimă. Un mim poate imita viaţa. folosind un repertoriu propriu de gesturi convenţionale sau naturale. Marea Britanie. clătinarea capului. Acest lucru nu se întâmplă. din zona Pacificului de Sud sau din ţările arabe. Dacă în trecut limbajele gestuale au fost asimilate cu gesturile sau cu mimica (pantomimica) din cauza folosirii aceluiaşi canal de comunicare şi a acelorlaşi părţi ale corpului în mişcare. Aceasta din caiza gradului de iconicitate mai ridicat al gesturilor din limbajul gestual. nu un limbaj. Aşa cum diferă cuvintele din diferite limbaje verbale. cum ar fi cele de surpriză sau de îndoială. Reprezentările la care dau naştere aceste gesturi nediferenţiate ar putea să creeze confuzii în mintea celui care caută să le interpreteze. dar acestea sunt introduse într-o schemă gramaticală care poartă semnificaţii precise.povesteşte” acţionând în timp real. un gesticulator. sensul acestor noţiuni putându-se deduce clar şi diferenţiat din contextul în care sunt utilizate. pot sa ajungă mai repede la inţelegere decât auzitorii care nu ao o limbă comună. Spre deosebire de acest mim. surzii folosesc aceste gesturi naturale împreună cu altele într-o modalitate care oferă gesturilor semnificaţii precise şi consistente. după un moment de tatonare. este evident că limbajele gestuale. scuturarea lui sau expresii faciale similare. Australia. nici standardizate. Aşa cum fiecare naţiune are propriul său limbaj. există şi diferenţe regionale în cadrul aceleiaşi ţări aşa cum există diferenţe dialectale şi în cadrul aceluiaşi limbaj verbal folosit în diferite zone ale ţării. Totuşi. astăzi situaţia s-a schimbat radical. gesturile sau mişcările specifice pantomimei nu constituie un limbaj. Când persoana surdă trebuie să comunice cu un auzitor. folosind spaţiul de gesticulare ca o scenă pentru mesajul său. la fel şi limbajul gestual din fiecare comunitate de persoane surde prezintă diferenţe în funcţie de evoluţia lor de-a lungul secolelor. de obicei acolo unde perceperea auditivă este dificilă sau pentru a întări semnificaţia unui mesaj verbal. trecut sau viitor. din unele state africane. se poate referi la prezent. prezintă diferenţe semnificative. Mai mult. Ele nu sunt nici precise. pentru a transmite mesaje scurte. ea pune accent pe aspectele mimice ale limbajului cu scopul găsirii unui limbaj comun. Dar fiecare vorbitor foloseşte aceleaşi gesturi în mod diferit. fără să se mişte prea mult. îndependente de limbajul verbal. care au aceeaşi limbă naţională (engleza). De pildă. Trebuie să precizăm că. deşi sunt folosite în actul comunicării.gesticulată este abreviată.

Mişcările repetate în exterior arată că este vorba de indivizi separaţi. Folosirea ambelor degete index poate reprezenta că o persoană se află în spatele/în urma alteia. Mişcările specifice ale capului pot fi întărite sau accentuate prin folosirea mâinii în formă de pumn. se plimbă. care se luptă unii cu alţii care se integrează. înţelegem că este vorba de alte persoane. în cerc. fuge. stă jos. degetul index poate indica pronumele personal. De ex. O interesantă mişcare a . cu respect sau spre un adult / obiect înalt). că se află faţă-n-faţă sau în opoziţie. urcă sau coboară scările. îngenunchează. respectiv. Aceste forme ale mâinii se execută într-o diversitate de gesturi. O simplă mişcare de depărtare sau de apropiere a indexului de corp indică plecarea sau. Folosirea degetelor index şi mijlociu în formă de . rotirea degetului indică . s-a ajuns la crearea unor scheme vizuale similare în toate limbajele gestuale naţionale. Forma mâinii strânsă în pumn poate reprezenta un obiect rotund sau solid. folosirea ambelor mâini poate reprezenta un grup de oameni care se pot afla în diferite poziţii (în şir indian. călătoreşte etc.Deoarece toate limbajele gestuale folosite de surzi sunt produse prin mişcări ale corpului şi sunt recepţionate cu ajutorul vederii. de jos în sus.pumnului” exprimă dezacordul în timp ce înclinarea lui. cade. mişcările pot fi infinite. stă întins pe jos. acordul. degetul index poate fi folosit pentru a reprezenta o persoană. sare. Dacă degetul este îndreptat spre exterior.. 124 . are un somn agitat. dezinteresat de ceva. Astfel. În acest fel. de obicei. reprezintă. Aceeaşi formă a degetelor poate indica cum priveşte cineva pe altă persoană (de sus în jos cu desconsiderare sau spre un copil.. Degetul îndreptat spre sine arată că se referă la persoana care vorbeşte. fuga de ceva. Scuturarea . care se află în război etc. Astfel. 8 Formele reprezentative ale mâinii în limbajul gestual O trăsătură semnificativă a limbajului gestual este modul specific în care persoanele surde folosesc anumite forme ale mâinii ca reprezentare directă a oamenilor şi obiectelor. că sunt rivale. că se întâlnesc una cu alta. se împiedică. De pildă. mişcarea şi poziţia persoanei în relaţie cu un grup de persoane. picioarele unei persoane care se pot mişca în diferite poziţii (stă în picioare. ele pot prezenta sensuri comune ale unor idei.cu capul în nori”. gesticulatorii din diferite ţări pot săşi adapteze vocabularele mult mai uşor decât o pot face auzitorii şi pot să elaboreze un cod comun de comunicare pentru folosire temporară.pumnului” poate reprezenta pe cineva care este .singuratatea”. ea se poate mişca înainte sau înapoi. izolarea.. Trecerea indexului pe sub palme cealaltă poate semnifica evadare.. acest gest poate fi folosit pentru a indica aşezarea. posesivitatea. în funcţie de context.. dar acest lucru nu înseamnă că degetul index reprezintă persoana. venirea unei persoane. se poate roti în jur.V” inversat. Curs nr. În consecinţă. În mod similar.

a. Autorii care au studiat limbajul gestual au evidenţiat numeroase asemănări şi deosebiri ale acestuia cu limbajul verbal. pe care dorim să le evidenţiem în rândurile ce urmează. mişcarea şi viteza cu care se deplasează acel vehicul. că opreşte la semafor ş. aşezată pe muchie ce poate să ne dea o imagine privind direcţia. în limbajul gestual semnele pot fi aranjate în orice ordine dar se pare că această ordine este dictată de importanţa gestului în cadrul propoziţiei. Multă vreme s-a considerat că viteza expunerii unui text în limbajul verbal trebuie să fie mai mare decât cea a expunerii unei compuneri în limbajul gestual deoarece mişcările muşchilor care participă în vorbire sunt mai mici decât cele ale membrelor corpului. Asupra acestui aspect nu ne putem pronunţa cu certitudine întrucât credem ca sunt necesare studii mai aprofundate care nu se pot realiza decât de o echipă interdisciplinară din care să facă parte obligatoriu 125 . Toate cunoştiinţele lor despre lume. laringelui iar limbajul gestual face vizibile cuvintele prin mişcarea în spaţiu a corpului şi a membrelor sale. De ex. La fel şi în limbajul gestual. limbajul verbal face cuvintele să fie audibile cu ajutorul mişcărilor musculare şi articulatorii ale gurii. rafinarea lor o dată cu creşterea nivelului de educaţie generală a populaţiei de surzi. evenimente. În limbajul gestual se aplică logica spaţială. că urcă un deal sau coboară o pantă abruptă. cele două limbaje diferă numai sub forma lor dar se aseamănă sub aproape toate aspectele ce caracterizează un limbaj adevărat (achiziţia.. nu pentru că ar avea vederea mai bună ci fiindcă simţul vizual este cel mai important mijloc de cunoaştere a lumii înconjurătoare de către surzi. Chiar limbajul gestual este un limbaj manual-vizual fiindcă se realizează cu mâinile dar este coordonat de vedere. Se poate afirma că membrii comunităţii surzilor observă mai bine detaliile cu ajutorul vederii în comparaţie cu auzitorii. oameni. se formează prin simţul vizual. că parchează pe un loc strâmt cu faţa sau cu spatele. Mişcările palmei pot arăta că o maşină intră în garaj.Un vehicul poate fi reprezentat de mişcările palmei cu degetele lipite.) Astfel. locuri. Nu există o anumită logică a ordinii gesturilor în propoziţia gesticulată. Prin urmare. În orice propoziţie trebuie să existe un verb care arată cine face acţiunea şi spre cine este îndreptată ea. limbii. Aparent aşa stau lucrurile dar un experiment efectuat de Bellugi şi Fischer a demonstrat că durata poate fi aproximativ egală dacă gesturile sunt realizate de o persoană surdă. de-a lungul vremii se observă o direcţie spre simplificarea execuţiei gesturilor. fluentă în limbajul gestual. rolul lui de transmitere şi de acumulare a informaţiei ş. regulile acestuia sunt astfel alcătuite încât să facă mai uşoară pronunţarea cuvintelor sau a consoanelor.a. După cum vom constata. regula simplificării execuţiei semnelor sau a „efortului minim” în pronunţarea cuvintelor acţionează şi aici. În limbajul verbal acest lucru se realizează prin ordinea cuvintelor în propoziţie şi prin folosirea sufixelor şi a prefixelor. limbaj etc. De asemenea. în limbajul verbal. lucruri. Folosirea ambelor palme poate reprezenta poziţiile relative a două vehicule.

care pot fi persoane surde din respectiva comunitate sau copii auzitori ai unor părinţi surzi care folosesc limbajul gestual ca principal mijloc de comunicare cu părinţii lor. ei încep să folosească o anumită formă de comunicare prin semne iar astfel de sisteme de comunicare se dezvoltă în limbaje gestuale când ele sunt achiziţionate de copiii surzi care le folosesc ca principale mijloace de comunicare.un cercetător surd care poate să comunice fluent cu subiecţii surzi şi care să aibă o pregatire superioară în domeniul limbajului şi comunicării. mişcările diverse ale capului. poziţiile corpului ş. adesea surzii folosesc mişcări ale buzelor care imită cuvintele când gesticulează. fapt influenţat şi de promovarea labiolecturii în cadrul familiilor acestor copii.etc. etc. Se pune problema care din aceste dialecte să le alegem pentru predarea cursurilor de limbaj gestual la profesorii din şcolile de surzi sau la cei care doresc să devină interpreţi? Pentru a răspunde la această întrebare este necesar să se ţină seama de următorii factori: . semnalele nonmanuale sunt foarte importante pentru înţelegerea corectă a unui mesaj prezentat în limbaj gestual. Expresia feţei poate adăuga culoare emoţională mesajului. S-a evidenţiat marea disponibilitate a vederii de a procesa informaţia pe care „a văzut-o” chiar o jumătate de secundă. de bucurie. care este folosit de un grup mai mare de surzi şi care are o anumită stabilitate. Însă. 126 .a. Este de preferat să se folosească un limbaj gestual care are o anumită tradiţie. de o rugăminte. este nevoie de modele de "vorbitori" ai acestui limbaj. comunicând sentimente de emoţie. De asemenea. . In consecinţă. Încruntarea sau ridicarea sprâncenelor. ne dau indicaţii preţioase privind mesajul sau intenţiile reale ale „vorbitorului”. Pentru a-l învăţa corect. Un astfel de subiect poate să povestească multă vreme despre ce a văzut în acea jumătate de secundă. Putem afirma că în cazul vederii ar fi mai multe canale de informaţie accesibile în acelaşi timp pe când în cazul auzului nu există decât un singur canal. care este determinată de specificitatea şi de mărimea grupului de oameni surzi care-l foloseşte. Se cunoaşte că toate limbajele sunt influenţate de mediul social şi fizic în care sunt folosite.caracteristica limbajului gestual. De pildă. de surpriză. Aceasta înseamnă că limbajul gestual care este cel mai bine adaptat la societatea respectivă este folosit în cadrul acelei societăţi. cineva care a auzit numai o jumătate de secundă o parte a unei simfonii nu ar putea să povestească mai nimic despre acea simfonie. Acestea ne indică dacă este vorba de o întrebare. pentru a efectua cursuri de limbaj gestual cu profesorii sau cu părinţii copiilor surzi este bine să se înceapă cu urmărirea concentraţiilor de persoane surde din oraşe sau a familiilor de surzi şi să se folosească aceste persoane ca "formatori" sau ca "profesori asistenţi". Într-o ţară pot fi folosite diferite limbaje sau dialecte gestuale. de dezgust.limbajele gestuale sunt influenţate de limbajele verbale folosite de auzitorii din acea zonă. de un ordin. De îndată ce oamenii surzi se adună.

virgule. . În cazul persoanei a III-a plural degetele index se îndreaptă spre persoane imaginare.a. alte semne imită acţiunile pe care le facem cu obiectele (ducerea paharului la gură. Punctuaţia poate fi folosită mai ales pentru exactitate sau pentru accentuare când este necesar sau de dorit dar aceasta este cel mai adeseori omisă în favoarea expresiei faciale sau a duratei gesturilor.. spre oameni sau spre propria persoană. Nu trebuie să uităm că surzii au semne standard pentru orice subiect de discuţie. Dacă cineva consideră că un alt semn ar fi mai potrivit pentru a înfăţişa un obiect decât semnul standard folosit de surzi este mai bine să-şi păstreze opiniile şi să respecte limbajul folosit de acea colectivitate de surzi. dacă arătăm cu degetul în sus înseamnă "cer". cu pumnii strânşi şi se face o mişcare semicirculară spre înăuntru pentru persoana I plural sau spre în afară pentru persoana a II-a plural. Folosirea pronumelor personale şi posesive În cazul pronumelui personal se foloseşte degetul index care se îndreaptă spre sine la persoana I singular şi spre persoane imaginare în cazul persoanelor II şi III singular..când eşti la Roma fă cum fac romanii”.). Pentru reprezentarea persoanei I plural se folosesc degetele index ale ambelor mâini. daca atingem propriul corp înseamnă "eu". mişcările mâinilor sunt mai scurte şi mai rapide când se fac astfel de acţiuni în limbajul gesturilor.. În ţările unde există preocupări deosebite faţă de limbajul gestual s-au creat semne abstracte pentru diferite domenii ale ştiinţei ca matematica. Şi aici se aplică regula: . cele două puncte.multe gesturi imită gesturile naturale folosite de auzitori cum ar fi fluturarea mâinii pentru "la reverere". forma mâinii imită forma obiectelor iar mişcările mâinii se fac aşa cum se mişcă de obicei acele obiecte. biologia etc. care nu au nici o legătură cu forma obiectelor la care se referă. fizica. spălarea dinţilor. Astfel.unele gesturi sunt simple indicări spre un obiect despre care dorim să vorbim. perierea hainelor. baterea unui cui etc. Reprezentarea gestuală a principalelor categorii gramaticale Punctuaţia Când se pune o întrebare sau se foloseşte semnul întrebării la sfrşitul unei propoziţii se mimează o expresie facială întrebătoare şi se păstrează mai mult timp ultimul semn efectuat (Care poate fi semnul exclamării. . ducerea degetului mare la buze pentru a semnifica . al întrebării. a hainelor. În cazul pronumelor posesive. punctual etc. tăierea cu un cuţit. se fac aceleaşi mişcări ca şi în situaţia pronumelor personale cu deosebirea că degetele index sunt înlocuite cu palmele 127 .a bea” . "culoarea albastră" ş.în unele gesturi. chiar dacă repertoriul de gesturi este mai sărac.) însă. Faptul că limbajul gestual include gesturi şi mimică permite comunicarea mai uşoară cu persoanele surde.

Gesturile se fac în spaţiul de gesticulare prin urmărirea plasării reale sau imaginare a obiectului şi prin repetarea acestora de cel mult 3-4 ori. pentru a forma reprezentarea unui obiect. etc. faţa se crispează iar buzele se strâng. De exemplu. În cazul structurilor ne-manuale. Gesturi compuse. Acest aspect este util in descrierea unor relaţii familiale diferite sub aspectul genului (de ex. Aceste gesturi sunt alcătuite din două sau mai multe desene executate în aer cu mâinile. gestul “suc de mere” este format din gesturile pentru mere + acţiunea de stoarcere + verbul a bea.Casa aceea este mai mică decât cealaltă. contabil = persoană + a socoti. Aceste gesturi compuse sunt legate întotdeauna de gesturile individuale componente. român sau alte profesii şi naţionalităţi. soldat = persoană + armă. dormitor. ochii se măresc şi gura se deschide. când se referă la un băiat sau bărbat gesturile sunt executate în partea de sus a feţei.deschise şi cu degetele lipite. Comparaţiile Clasificarea comparaţiilor în limbajul gestual nu se face numai prin folosirea unor termeni tradiţionali cum ar fi comparativul şi superlativul. baby-sitter= persoană+a ingriji+copil. Un alt exemplu elocvent este gestul pentru „persoană” la care se adaugă alte gesturi pentru a forma un compus. când se fac comparaţii cu fiinţe mari. cum ar fi. În mod similar se foloseşte gestul pentru cameră care. mişcare şi aşezare a mâinii şi orientare a palmei. Ceea ce este comun pentru toate formele comparative este faptul că ele pot fi exprimate printr-un singur gest atât în structurile manuale cât şi în cele ne-manuale. Aceste gesturi pot fi executate la începutul sau la sfârşitul unei propoziţii Genul gesturilor. dar care se execută cu aceeaşi formă. Schimbarea mărimii sau formei gestului. Se pot face comparaţii cu gesturile care nu au ca loc de articulare corpul gesticulatorului şi care schiţează forma obiectului prin schimbarea formei sau a mărimii gestului. 128 . schimbarea are loc în cadrul expresiei faciale.: . iar când se referă la femei. din cauza mai multor forme comparative ce pot fi exprimate în acest limbaj. baie sau sufragerie. bucătar. La fel se folosesc gesturile compuse în descrierea poziţiei unei persoane sau a ocupaţiei sale. S-a observat că gesturile au un fel de „gen”. de exemplu semnele pentru a reprezenta pe un director. ele se execută in partea de jos a feţei. De pildă. de exemplu. când se face o comparaţie cu ceva care este mic. Alteori. puternic. in asociere cu alte gesturi. In cazul structurilor manuale. poate desemna o bucătărie. De ex. fratesoră). intensitatea mişcării şi viteza gestului sunt în creştere când se compară ceva cu alt ceva. spre exemplu. În schimb. gestul pentru „inundaţie” este format din gesturile individuale: (apă+creşterea apei+revărsare). De ex. şofer=persoană+a conduce+maşină ş.a. gestul compus este format din mai mult decât suma parţilor sale.

Gestul . Gestul pentru casă poate fi executat împreună cu forma care arată calitatea comparativă (mare. (primul). De ex... Gesturile principale care au o bază iconică dar care nu au locul de articulare pe corpul gesticulatorului şi care nu conturează forma obiectului. predominanţa ei faţă de alte acţiuni echivalente. (cine).În cursul celei de a doua sarcini burta mea este mai mare decât la prima sarcină” se face la început o mişcare cu una sau ambele mâini indicând o mărime şi apoi altă mărime. în fraza :. (soţul).. De exemplu. În funcţie de distanţa dintre degetul mare şi index în configuraţia mâinii. Se face gestul pentru ..Cealaltă sofa este mai urâtă decât prima” prin adăugarea gestului ... . Conjuncţia Cel mai frecvent se foloseşte conjuncţia „dar”. De ex.Această carte este mai subţire decât cealaltă”. (drăguţ).(în limbaj verbal) 129 .. care se referă la o anumită parte a corpului uman sau care descriu forma unor părţi ale corpului pot fi exprimate sub aspect comparativ prin modificarea formei sau mărimii acestora. Uneori formele comparative se pot exprima numai prin creşterea intensităţii şi a mişcării expresiei faciale...primul.. întâiul” după gestul care exprimă calitatea comparativă. (clasa). În exemplele date mai sus gesturile sunt produse ca mărimi diferite. şi .: .Soţul meu este cel mai drăguţ din lume” se exprimă prin gesturi astfel : (al meu).. (din lume). alta de prepoziţie. Astfel. Un gest separat care exprimă comparaţia se poate folosi când se arată calitatea comparativă a obiectului. De ex. Gesturile care au locul de articulare pe corpul gesticulatorului..: .Casele sunt de diferite mărimi”. una de conjuncţie. Formele comparative pot fi exprimate şi prin opoziţii astfel încât se pot indica două puncte de vedere cu privire la aceeaşi calitate sau gesticulatorul poate să pună accent pe un punct de vedere propriu prin adăugarea gestului DA.Acea sofa este mai frumoasă decât cealaltă”.Cine este cel mai mare mincinos din clasa ta?” se execută astfel : (a ta).. De ex. există mai multe posibilităţi de translaţie pentru a indica grosimea unei cărţi sau a unui obiect. însă ea are două semnificaţii. De ex: Mergi la petrecere dar să fii acasă la miezul nopţii. diferită). Când dorim în mod deosebit să accentuăm superioritatea unui obiect faţă de altul se adaugă gestul .: .Casa aceasta este mai mare decât cealaltă”. schimbarea mărimii sau formei obiectului este lăsată în afară sau este exprimată în acelaşi timp cu gestul care arată calitatea comparativă. Astfel el accentuează activitatea de a face ceva.. . (mincinos). ( ? ). De ex.Casele sunt de mărimi diferite.primul” poate fi folosit şi în legătură cu un gest care exprimă acţiunea. (primul). : .DA” se poate schimba uşor semnificaţia propoziţiei adică cealaltă sofa este sigur mai urâtă decât prima.carte” şi apoi o configuraţie a mâinii care exprimă subţirimea ei. au nevoie de un gest separat în formele comparative care să exprime caracteristicile comparative.

sunt însoţite de o mişcare spre înapoi. astăzi. adică pe două modalităţi. în viitor ş. acesta este gesticulat numai după acţiunea respectivă. iar în limbajul gestual : „Aniversare-cincizeci ani-a noastră!” Timpurile verbelor Pentru a înţelege conceptele de timp prezent. trecut şi viitor în limbajul gestual cel care le studiază va trebui să se gândească la un spaţiu din faţa corpului său ca reprezentând timpul prezent. în acest moment ş. în limbajul verbal spunem: „A cincizecea noastră aniversare !”. În toate limbile lumii exclamaţiile comunică ascultătorului ceea ce simte subiectul faţă de un obiect sau acţiune. Acestea încep de la gesticulator şi sunt îndreptate spre obiectul activităţii.B) Verbe care se modifică în funcţie de obiect. una pentru formarea numărului şi alta. Sau: Tu doreşti mere sau portocale ? (în limbaj verbal) Mere. În afară de aceste timpuri principale nu putem vorbi în limbajul gestual de variaţii ale acestor timpuri ca în limbajul verbal. Locul de articulare al acestor verbe se află pe corpul gesticulatorului şi se referă de obicei la sentimente. Dacă acţiunea sau activitatea este îndreptată spre ceva care deja există. Pentru executarea numeralelor ordinale se fac două mişcări. semnele pentru acum. Ea ne arată milioanele câştigate la loto. Dacă este vorba despre o activitate care creează obiectul. starea organismului. a dori. Exclamarea în propoziţii simple.vii. În mod similar. numărul de telefon al unei vedete pe care dorim s-o vizităm. semnele care se referă la trecut. alaltăieri. a servi. ordinea clasificării cailor la o cursă hipică ş. Semnele care se referă la viitor au mai întâi o mişcare a mâinii spre înainte. (limbaj gestual). de rotire uşoară a mâinii. portocale-doreşti tu-care? (în limbaj gestual) Numeralul Literatura de specialitate semnalează 27 feluri de a exprima numeralele. În limbajul gestual verbele pot fi divizate în patru categorii şi anume: . Noi ne vom concentra numai pe exprimarea numeralelor ordinale şi cardinale.Petrecere .la miezul nopţii – trebuie – tu . de îndepărtare de corp. Numerele cardinale se execută cu o singură mână. săptămâna trecută ş. De ex. de exemplu. În situaţiile cotidiene se cunoaşte că numeraţia este foarte importantă. ieri. poimâine. activităţi sau incidente. De pildă. . aici. De aceea semnele care se referă la ceva ce se întâmplă în prezent se fac în faţa corpului.A) Verbe care nu folosesc spaţiul. de ex. se realizează cu ambele mâini în faţa pieptului. se gesticulează obiectul şi este plasat în spaţiul de gesticulare înaintea verbului. a-şi aminti etc.mergi .dar acasă . În limbajul gestual. mâine. gesturile fac acelaşi lucru dar ele pot fi folosite la începutul sau la sfârşitul unei propoziţii.a.a. De 130 .a.a.

Astfel. obiectul sau manevrarea lui. spre înainte. . . acum o săptămână). Deoarece verbul este legat de o situaţie. -D) Verbe polisintetice sunt acele verbe unde forma lor include informaţii despre mărimea. obiectul şi subiectul sunt mai întâi plasaţi în spaţiul de gesticulare şi apoi se gesticulează verbul.. forma şi modul de manevrare a obiectului. cu palma uşor îndoită.. mi-ai spus mai înainte. Dorothy Miles (2002). o mişcare spre în spate reprezintă ceva ce a avut loc în trecut (am lucrat acolo acum o vreme. Atât obiectul cât şi subiectul activităţii apar din mişcarea şi sau orientarea verbelor. mişcarea începe în acel loc din spaţiul de gesticulare unde a fost localizat expeditorul şi apoi continuă spre spaţiul unde a fost localizat destinatarul. palma mâinii se deschide uşor şi reprezintă o imagine vizuală a unor expresii folosite în limbajul verbal cum ar fi . In această situaţie. Gestul . Cel mai des.ex. Este o mişcare pe care o face mâna.. In cazul unei acţiuni permanente sau continui se adaugă la verb gesturile .a.. De ex. 30-50 cm.. dă o interesantă imagine privind reprezentarea timpului în limbajul gestual prin folosirea a patru linii de timp pe care le prezentăm mai jos: cap cap mână A (trecut spre viitor) B (unităţi scurte de timp) ms------------------md C (timp care continuă) talie D (timp de creştere) Linia .mereu”. Configuraţia mâinii (clasificatorul) descrie actorul.cu mult timp în urmă”. . Gesturile care desemnează verbe pot fi flexionate ca aspect şi prin aceasta noi putem arăta caracterul acţiunii şi durata ei.a aerisi” este îndreptat spre direcţia unde se află camera şi spre care se face indicarea. locul verbului se stabileşte cu claritate.făcând planuri de viitor”. la nivelul urechii..Eu aerisesc acea cameră”. Verbul poate să arate cu ce seamănă acţiunea..privind spre viitor” ş.A” de timp este o linie imaginară care traversează umărul dinspre spate. pe o distanţă de cca. dacă este o acţiune continuă sau ea săa terminat. În cursul acestei mişcări. în cazul verbului ..C) Verbe care se modifică după obiect şi subiect.privind înapoi în trecut”. . de la nivelul urechii spre în faţă. care se modifică în funcţie de obiect şi subiect. el nu este cuprins în dicţionarul de bază al limbajului gestual.întotdeauna” şi .a trimite”. cât de lungă pare ea. în 131 .. ..

târziu”. pe partea stângă.. Linia .).. întinzându-se de la umăr spre încheietura palmei. făcându-se o mişcare spre înapoi. . exprimă viitorul (ceva mai târziu). peste o lună ş. ambele mâini fac cercuri alternative spre în urmă. până la alt punct imaginar spre dreapta. .devreme”. în faţa corpului.. O mişcare mai lungă. de ex.acum”.C”.în acest moment” sau care reprezintă o trecere continuă a timpului. Este o altă linie imaginară.. în timp ce o mişcare inversă. Această linie a timpului se foloseşte pentru a indica .după” etc. săptămâna aceasta/trecută sau viitoare”. Este locul unde putem arăta prin gesturi că ceva are loc . de-a lungul acestei linii a timpului. cu mişcări specifice putem arăta trecerea rapidă sau lentă a timpului. palma mâinii poate fi folosită ca un cadran de ceas. astăzi). în dreapta lui.astăzi”..cu mult timp înainte/sau după” în timp ce mişcările mai scurte şi repetate indică . De asemenea. . se stabileşte un punct de referinţă imaginar. Dacă vrem să arătăm că ceva s-a petrecut mai demult. Perioadele de timp anterioare sunt indicate spre stânga celui care gesticulează iar cele care urmează. Când ne referim la o perioadă de dinainte sau după anul 1975. Este o linie imaginară care traversează umerii. de la stânga spre dreapta.. Continuarea timpului se arată de la stânga spre dreapta. care poate reprezenta trecutul şi viitorul. secvenţe de timp aflate în relaţie unele cu altele.a.din anul 1975 până în anul 2006” când se oferă pe cale vizuală o imagine a scurgerii timpului. spre dreapta gesticulatorului. Astfel.. gesturile se fac tot mai departe de corp. după care se face o mişcare cu palma spre stânga/respectiv..). în special.. cu cât timpul trece spre un viitor tot mai îndepărtat.. Similar se procedează când se gesticulează . spre partea de jos a braţului.. Linia .. Aceasta se foloseşte pentru a indica. de la trecut spre viitor. De regulă. care fac o mişcare circulară spre în urmă. se execută o mişcare uşoară de la un punct imaginar. Aici putem încadra reprezentarea orelor. Prezentul este indicat la mijlocul acestei linii imaginare (acum. înainte).. dacă vrem să arătăm . peste 3 ani. .. minutelor şi secundelor folosind ambele mâini. variind numărul mărimea şi viteza cercurilor.înainte”. trecerea timpului.trecerea timpului” sau . Însă.B” a timpului se foloseşte pentru a arăta succesiunea şi durata timpului din calendar (numărul de luni.C” a timpului trece prin faţa gesticulatorului. la nivelul urechii de aceeaşi parte cu mâna. iar permanenţa trecerii timpului poate fi reprezentată prin o combinaţie de mişcări circulare realizate de degetele index care se mişcă şi spre dreapta pe linia . spre înainte. poate indica . cu gesturi lente şi mai largi.. o mişcare spre umăr poate exprima trecutul (ex.cu multi ani în urmă” se pot folosi ambele mâini. în propoziţia . . se foloseşte o singură mână. În funcţie de durata timpului la care ne referim. mai devreme.am aşteptat de la ora cinci până la ora şase”.. 132 .timp ce o mişcare spre înainte exprimă viitorul (mâine. Pentru unele gesturi.cu puţin timp înainte/sau după”. De pildă.

„câţiva”. sacadată..înalt”. 2.Pentru a indica o . cu mişcări care arată anumite puncte pe o linie imaginară care porneşte. . Dacă mişcarea este rapidă şi scurtă.. Trecerea timpului poate fi reprezentată şi prin mişcări care se fac cu ambele mâini. la o singură persoană sau la mai multe etc). el se poate executa cu ambele mâini la forma de plural (de ex.. a plăti cu regularitate.A”(cu o mişcare spre înainte) sau pe linia .. O mişcare scurtă.prin repetarea de 2-3 ori cu o singură mână a gestului pentru . limbajul gestual foloseşte repetarea gestului şi diferite mişcări şi viteze de execuţie.. . (gesturile pentru „mulţi”.adult”). cu un ritm normal al mişcării. În unele cazuri pluralitatea poate fi dedusă din context sau după forma verbului. 133 . ea înseamnă .a creşte”. se arată mai întâi un gest spre . De ex când se face gestul pentru .. Linia D a timpului arată. limbajul gestual poate să redea un şir întreg de mesaje precise referitoare la timp Forma de plural a gesturilor Există mai multe feluri de a forma pluralul substantivelor gesticulate. Dacă la aceste mişcări se adaugă şi alte informaţii oferite de mişcările corpului şi de expresia feţei.. .a plăti cu regularitate”. se face gestul de creştere cuprins între vârstele aproximative la care se referă şi apoi se dă vârsta finală (7 ani). în principal.) înainte de a forma gestul pentru substantiv sau b) se indică persoanele la care se face referire. dacă arătăm cu ambele mâini .a plăti” este executat repetat. repetarea gestului se foloseşte pentru a arăta că un substantiv este la plural (ex.de când aveam 4 ani până la 7 ani”. Dacă gestul de dubstantiv se face cu o mână la forma de singular. înţelegem că este vorba de . el poate însemna . Aici configuraţia mâinii pasive copiază configuraţia mâinii dominante. eu-noi..amânare” putem reprezenta acest gest fie pe linia ..a copilări”. Pluralismul poate fi exprimat prin repetarea gestului de substantiv de câteva ori. În general repetarea gestului se face de 2-3 ori. De pildă se foloseşte: a) repetiţia gestului: se face gestul de câteva ori pentru a arăta că sunt mai multe obiecte.. Când se foloseşte o mişcare lentă. ceva care creşte sau evoluează spre maturitate (. apoi vârsta de început (4 ani).trecut”..a plăti pentru mult timp”..C”(cu o mişcare a mâinii spre dreapta). De ex. cană-căni) sau că un verb este folosit cu semnificaţii diferite (ex.a creşte împreună” sau . Dacă gestul ... Dacă se arată prin gesturi . de la talie în sus. cu repetiţie circulară poate însemna ..copil”. Gesturile care aparţin acestui grup au ca loc de articulare spaţiul neutru şi nu sunt formate din mişcări repetate.a plăti des”.floare”. Pentru a se adăuga unele semnificaţii deosebite la mesajele sale. tu-voi etc). Adesea. „mai mulţi” etc. ea poate însemna că timpul trecea greu pentru persoana în cauză.. schimbându-se de fiecare dată locul de articulare.floare” la singular.Gesturile şi semnificaţiile lor pot rămâne aceleaşi dar se schimbă punctul de plecare şi direcţia lor în funcţie de liniile de timp folosite. De obicei aceste gesturi se asociaza cu numeralul..mic”. în general.. pluralul poate fi exprimat în două feluri: .

Forma de plural poate fi exprimată prin repetarea rădăcinii mişcării unui clasificator care se adaugă la gestul principal.. numeroase. o mulţime. Prin indicarea spre un grup înţelegem o indicare prin care degetul index al mâinii dominante arată spre un grup de referenţi.Există fete peste tot”.. numerale sau alte gesturi care se referă la numere (mulţi. Mişcarea de indicare este o mişcare directă. La fiecare repetare se schimbă locul de articulare în spaţiul neutru. De ex. câţiva. grupul de referenţi este localizat în spaţiul de gesticulare. Această propoziţie poate fi translatată în limbajul verbal în mai multe modalităţi în funcţie de cum este plasat gestul polisemantic care se repetă.). care poate fi înţeleasă numai în contextul obiectual sau al propoziţiei. Locul unde se repetă gestul polisintetic în spaţiu şi modul cum se repetă poate să poarte o semnificaţie. In afară de pluralitate. Dăm mai jos câteva din alternativele posibile: .Există cărţi într-o grămadă pe masă. etc.Cărţile stau în picioare una după alta pe masă dar cea din dreapta a căzut.se formează gestul cu ambele mâini şi se repetă de 2-3 ori. în expresia .Există cărţi aşezate una după alta pe masă. Indicarea care se adaugă la gestul principal poate să exprime pluralitatea. Se cunosc două tipuri de indicări: indicarea spre un grup şi indicarea de alegere. .Cărţile sunt pe masă”. prin indicare.ştergere” sau curbată. puţin. . Acestea pot fi exprimate prin gesturi polisintactice. Expresia la plural poate fi formată prin ataşarea unui gest care exprimă plenitudinea sau frecvenţa care se formează înaintea sau după gestul principal. atunci repetarea se face cu verbul gesticulat sau cu clasificatorul aşezat după gestul principal. Aici pluralitatea. numeros. Astfel. Modul în care se repetă gestul polisintetic arată poziţia şi numărul referenţilor.. Dacă gestul principal nu poate fi repetat (dacă forma lui de singular constă deja din o repetare sau ea este legată de corpul gesticulatorului). trebuie să fie legată de un aspect cunoscut în general unde cea mai probabilă alternativă este forma de plural şi unde exprimarea obiectului la forma de singular este o excepţie. de .acolo” clarifică unde sunt casele în relaţie cu alte puncte de reper.. :. Indicarea ca expresie a pluralităţii. gestul polisintetic . rareori.. Gesturi pentru cantitate sau frecvenţă în exprimarea pluralităţii pot fi adăugate la gestul principal. Gestul polisintetic ca expresie a pluralităţii. în expresia:. Uneori singurul semn al pluralităţii este contextul în care se află obiectul sau propoziţia.Există multe grămezi de cărţi pe masă. indicarea poate 134 . Astfel de gesturi snnt : o mulţime. mulţi. . Contextul poate exprima pluralitatea.. indicări. De ex.Acolo există două case” . De ex. . Există gesturi separate care exprimă pluralismul.Există cărţi aşezate în picioare una după alta pe masă.. clasificatorul care se referă la carte se repetă de 2-3 ori.. grup şi rareori precum şi toate gesturile care se referă la numere.

Acestea sunt create şi folosite într-o situaţie particulară şi încetează să existe când situaţia nu mai are loc. Gesturi structurate productiv sunt acele gesturi care încă nu fac parte din vocabularul de bază a unei limbi din cauza legăturii lor tangenţiale cu o situaţie. Acestea au un număr limitat de semnificaţii. Ele au o existenţă efemeră dar sunt unele gesturi care supravieţuiesc. expresiile faciale şi ale gurii.. Un cuvânt care a fost creat la început pentru a fi folosit într-o situaţie temporară se poate stabiliza în cadrul vocabularului activ al unei limbi (de ex.). în cazul mişcărilor gurii distingem două tipuri : 135 . Se pare că limbajele gestuale au o tendinţă de a construi gesturi structurate productiv. Acestea sunt mişcări ale capului. Forma de plural exprimată prin indicarea de selecţie pune accent si pe faptul că cei care au fost selectaţi constituie o minoritate în grup. telefonul celular). referenţii parcă sunt selectaţi dintr. aceasta fiind relevată numai când intră în joc toate părţile structurale. Nici una din părţile structurale ale unui gest fixat nu poate purta singură o semnificaţie.un grup mai mare. Gesturile structurate productiv au fost studiate în limbajele gestuale din diferite ţări. sunt difuzate în folosinţa comună. Prin indicarea de selecţie. devin stabilizate şi se transformă în gesturi fixate. Selecţia este făcută prin indicarea referenţilor unul după altul cu degetul index al mâinii dominante.există câteva fete în grupul de copii”. Structurile ne-manuale ale gesturilor Prin părţi structurale ne-manuale înţelegem acele componente ale gesturilor care se produc prin altă modalitate decât prin folosirea mâinilor. Acestea pot fi divizate în două clase: gesturi polisintetice şi specificatori de mărime şi formă la care ne vom referi mai jos. o formă stabilizată de redare şi fac parte din vocabularul de bază al gesturilor unei limbi. De pildă.:. aşezarea şi orientarea mâinii precum şi din părţi structurale ne-manuale.să exprime şi locul unde este situat grupul de fete în spaţiul de gesticulare în raport cu gesticulatorul sau cu alţi referenţi care au fost plasaţi mai înainte în spaţiul de gesticulare (dacă grupul de fete este plasat la stânga sau la dreapta gesticulatorului . ale corpului. Propoziţia include şi semnificaţia că majoritatea copiilor sunt băieţi şi că există mai puţine fete în grup Curs nr. aproape sau mai departe de el. Un gest fixat este alcătuit din configuraţia.. mişcarea.. Fenomenul echivalent poate fi găsit şi în limbajele verbale. 9 Parametrii de formare a gesturilor Gesturi fixate şi gesturi structurate productiv Prin gest fixat înţelegem acele gesturi care sunt folosite la modul general. De ex.

până unde ajung braţele şi puţin spre spate. locul de articulaţie. Dar receptorul nu are nevoie să urmărească tot timpul mişcarea mâinilor gesticulatorului. O importanţă mai mare prezintă faţa şi expresia acesteia. În cadrul acestui spaţiu se pot mişca mâinile gesticulatorului. în special a ochilor şi a obrajilor) şi mişcarea corpului sau pantomimica. Spaţiul de gesticulare Este format dintr-o suprafaţă dreptunghiulară având baza delimitată de lungimea ambelor braţe întinse. Această formă a mişcării buzelor se foloseşte când se gesticulează diferite nume cu ajutorul dactilemelor. b) Mişcarea buzelor urmează schema mişcării corespunzătoare pronunţării cuvintelor din limbajul sonor echivalentă cu gestul respectiv dar pronunţarea se face fără voce. Părţile structurale ale unui gest pot fi împărţite în părţi structurale manuale (configuraţia mâinii. care începe de la talie şi se întinde până deasupra capului.a) Mişcări ale gurii care au loc în cadrul limbajului gestual fără legătură cu forma pe care o iau buzele la pronunţarea cuvintelor ca în limbajul sonor. 136 . poate fi împărţit în părţi mai mici numite chereme echivalente cu fonemele din limbajul verbal. cap şi gât pentru a permite persoanei care le priveşte să le observe şi să le înţeleagă mai repede. în gestul polisintetic nu se poate găsi o formă de bază de aceea trebuie adăugată o informaţie suplimentară la originea gestului numită morfem. care sunt urmărite de receptor. mişcarea mâinii. Cele mai multe gesturi sunt realizate într-o zonă ce se extinde de la vîrful capului la nivelul cotului şi de la un umăr la altul. ea cuprinde şi o suprafaţă ce se întinde in faţă. când se foloseşte semnul de nume sau un concept care nu are încă un gest bine fixat. Majoritatea acestor semne sunt formate la sau lângă faţă. orientarea şi aşezarea mâinii) şi părţi structurale ne-manuale (mişcarea buzelor. Structura unui gest polisintetic Menţionăm că un gest nu este o entitate indivizibilă. Este vorba de o mişcare a buzelor legată de un gest sau de o expresie din limbajul gestual. Menţionăm că în dicţionarul de bază al limbajului gestual finlandez sunt menţionate descrieri pentru 15 mişcări diferite ale buzelor dar lista acestora nu este completă. mâinile se ţin într-o poziţie confortabilă la nivelul pieptului sau ceva mai jos. Acest spaţiu formează o scenă unde gesticulatorul poate plasa oameni şi obiecte aflate în anumite relaţii între ele şi unde ideile abstracte şi povestirile pot fi elaborate şi exprimate. Un gest manual care este sprijinit de informaţiile date de alte părţi ale corpului se numeşte gest sau semn multicanal. mişcarea feţei sau mimica. Când se termină o propoziţie şi se pregăteşte începerea alteia sau când se aşteaptă un răspuns. Fiecare gest. ca şi cuvântul. Spre deosebire de gestul fixat. deoarece acestea dau numai o parte din conţinutul mesajului. De asemenea. deoarece foloseşte mai mult de o cale de exprimare a unui mesaj complet.

Gesturile realizate la nivelul ochilor sunt legate de procesul vederii.a-şi imagina ceva”.. a absorbi. solicită o formă a mâinii în care degetele sunt în .a crede”+. Gesturi realizate la nivelul frunţii.a visa”. a privi.a ghici”. a educa..a-şi aduce aminte”. uşoară. 137 .. fluture. Trebuie să atragem atenţia că în limbajul gestual se folosesc anumite zone ale corpului pentru a ne referi la activităţi legate de zonele respective. . A doua parte a gestului compus dă înformaţii mai detaliate pentru a clarifica ce activitate mentală are loc.a gândi”. bolnav. De ex..adevăr”.. folosesc o formă a mâinii şi mişcări care transmit informaţii legate de înţelegere. Acestea dau o imagine vizuală de adunare sau de transmitere a cunoştinţelor (ex. Semnele care se fac cu o singura mână au loc în spaţiul neutru (ex. a privi in jos. poate modifica gestul . format din două gesturi . .) Gesturile compuse.. De pildă.. a aduna..a crede” este format din gesturile .). cu emfază şi cu o expresie facială adecvată poate indica o .. însoţită de o expresie facială corespunzătoare. .mâna dominantă o atinge pe cea pasivă dar ambele mâini au forme diferite (ex. Acelaşi gest executat cu o mişcare rapidă. De pildă. Semnele care se fac cu ambele mâini prezintă trei situaţii şi anume : . gestul .a cunoaşte” şi ... .mănunchi”.a privi” poate fi însoţit de o mişcare a ochilor într-o anumită direcţie: a privi in sus.a crede”+. gestul .a decide”=. .) . atenţie.A.mâna dominantă o atinge pe cea pasivă şi ambele mâini au aceeaşi formă (ex.. De ex.confuzie”=...a memora” ş... Cine?) sau ating o parte a corpului (ex..a vedea” şi .).ambele mâini se mişcă şi sunt active indiferent dacă se realizează în spaţiul neutru sau ating o parte a corpului (ex... .inteligenţă sclipitoare”.. În funcţie de context se poate face o mişcare adecvată pentru un gest urmată de direcţia privirii. ş.a urmări un text”. . Gestul . al privirii (ex.inteligenţă acceptabilă”.a şti”. o mişcare lentă. . a hotărî). . eu). inteligenţă. a arăta. Gesturile mixte se pot schimba după cum dactilemele sunt însoţite de gesturi executate cu o mână sau cu ambele mâini. a vedea. B. Un alt grup de gesturi care se fac la nivelul frunţii. . La fel este cazul gesturilor . a privi la o persoană. cunoaştere. a învăţa..a. a preda.idée” ş.lege”. C. orb. a-şi aduce aminte ş.. a urmări cu vederea. . O mişcare uşoară de îndepărtare a unui gest de la nivelul frunţii poate indica exprimarea unor gânduri abstracte..)..complicat”. etc).a fi cu mintea în altă parte”. sunt legate de cele mai multe ori de activitatea mentală şi se realizează la nivelul frunţii sau încep din acel loc. o îndepărtare de la situaţia actuală (. a privi în jur. adică gesturile formate din mai multe gesturi sau părţi ale acestora. În aceste situaţii iese în evidenţă rolul expresiei faciale.inteligent” pentru a indica o .a....a.gânditor”.a presupune”. . adică se ating toate între ele.. nervos. gesturile care se fac la nivelul capului (..a. ş. Toate gesturile compuse referitoare la activitatea mentală încep de la frunte.a. Toate aceste gesturi pot suferi unele modificări pentru a arăta gradul sau intensitatea.a cunoaşte”.a citi” este un gest compus.

a ordona. curaj. Dacă se folosesc ambele mâini pentru gestul . sentimente.lege” este format din . Mâna cu formă de gheară..a. În funcţie de intensitatea mişcării. sâptămâna viitoare etc).câţi ani ai?”).a plăcea”.a privi” înseamnă că două persoane se privesc. Gesturile executate la nivelul pieptului sunt legate de pasiuni.a.. agitat. de satisfacţie...a. care execută mişcări la nivelul pieptului.a. stări afective şi emoţii la care participă inima (iubire. a spune. Un alt exemplu este dat de gesturile . cu atingerea pieptului. amestec în alte treburi ş. a răspunde şi cu ambele degete index: a raporta. comunicare. care pornesc de la gură în diferite direcţii. Pentru exprimarea comportamentului unei persoane (răbdător. bârfă. Unele gesturi executate la nivelul pieptului par să fie similare (a plăcea-a-i părea rău). calm. Şi la acest nivel se pot executa gesture compuse. vorbire şi se fac de cele mai multe ori cu degetul/ambele degete index. bravură). secret. furios). unele întrebări (când ?. pasiune pentru cineva ş. minciună. a anunţa ceva la un grup). de boală. nervos. a asculta. De ex. a îndura).. sunt legate de fenomenul auzirii sau al sunetului Ex.a dori”.a. perseverent.a spune” şi se atinge palma cu degetul index pentru a arăta o idée corespunzătoare unei reguli stabilite de o autoritate.) unde rolul contextului este în creştere. de expresiile faciale şi corporale adecvate şi de mişcările buzelor se pot exprima diferite grade ale aceleiaşi stări afective (ex. a explica. unde mâna face o mişcare în direcţie contrară. sâmbătă.. mâine..a avea nevoie”. Când în conversaţii sunt încorporate numere.adevăr” sau gestul . Gesturile realizate la nivelul urechii. a suferi. comportamente. care face o mişcare circulară. alaltăieri.a spune” şi .surd. Contextul este cel care face diferenţa. odată cu indicarea lor gura face mişcări de pronunţare în tăcere. . a unor senzaţii de foame.dragoste”.a. tolerant. . de vârstă (.. câte?) ş. se execută mişcări ale mâinilor şi de 138 .a. de grabă ş.a promite” este format din gesturile . unele date (ieri. care se execută cu o mişcare uşoară a mâinii spre partea de sus a pieptului şi . vorbitor. care sunt executate cu palma întinsă. Folosirea unei combinaţii ale degetelor index şi a diferitelor forme ale mâinii poate fi legată de transmiterea unor informaţii (informaţii. păcăleală. .(cu un deget index: a vorbi. dar au sensuri contrare.. Aşa este cazul gesturilor .a urî”. dorinţe. a ignora ş.a avea emoţii”. gestul . fierberea care are loc în interiorul corpului.. poimâine). . zgomot.o persoană mă priveşte pe mine ş. Aici este locul exprimării dispoziţiilor (generozitate. precum şi sentimente de ostilitate. a spune o poveste. Gesturile realizate la nivelul gurii sunt legate de limbaj. de gelozie..). a descrie ş... unde ?. mândrie. de bunăstare ş.a fi sătul” . La nivelul bărbiei se execută gesturi legate de unele zile ale săptămânii (marţi. auzitor.. În alte gesturi (conversaţie. indică frecvent tensiunea sau agitaţia. de dorinţă de a face ceva. de oboseală.a. a ţipa) mâna şi degetele pot lua diferite configuraţii. La nivelul nasului se fac gesturi legate de falsitate.

destul. Mişcarea mâinii.de la cot. proprie. când mişcarea poate fi: directă (de ex. .o mişcare de apropiere a degetului mare de cel index (de ex.de deschidere a mâinii (de ex. În alte limbi pot fi mai multe poziţii ale mâinilor. a strânge.de închidere a mâinii (de ex. . de pildă. suficient). Pentru ca gestul să traducă semnificaţia corectă este necesar ca fiecare din aceste elemente să fie realizate exact.fluturare” a degetelor (de ex. altfel semnificaţia lui se schimbă radical. . lumină). un milion). . În aproape toate gesturile există un anumit fel de mişcare. fiecare gest are o mişcare specifică. 10 Elementele esenţiale în executarea gesturilor Un gest bine executat este format din patru elemente. . mişcarea poate fi: . Mişcarea unui gest poate fi îndreptată: . subţire). când mâna se mişcă astfel încât direcţia palmei se poate schimba. Fac excepţie gesturile care arată numeralele ordinale şi majoritatea dactilemelor.Mişcarea mâinii în spaţiu Limbajul gestual pare a fi o mişcare continuă în spaţiul de gesticulare. câţi.în sus sau în jos (nivel vertical). care denotă apariţia emoţiilor Curs nr.de la încheietură. Totuşi. etc). astfel încât un neiniţiat nu-şi poate da seama când se termină un gest şi când începe altul. verticală.de îndoire a degetelor (de ex. câte).într-o singură direcţie sau înainte-înapoi. Aceste elemente sunt: 1. în ASL. oblică. spre deosebire de mişcările îndreptate în sus. în zig-zag. De asemenea. mişcare circulară ( voi. mişcare de curbare uşoară (de ex.de la antebraţ. . fie în sus (mişcare de atragere a atenţiei unei persoane). . a chema). circulară.de. sunt 7 poziţii iar 139 . Mişcarea unui gest poate să înceapă de pe corpul gesticulatorului. când mişcarea este formată prin îndoirea încheieturii fie în jos (ex.. Configuraţia degetelor Constituie forma pe care o ia palma sau degetele în configurarea unui gest. După cum se produce mişcarea pentru realizarea unui gest (orizontală. . mişcare de răsucire. chiar dacă numai unul din elemente este executat inexact.spre stânga sau spre dreapta (nivel orizontal). întuneric).atingere a corpului îndreptate în jos. 2. se poate analiza direcţia şi maniera mişcării. noi).către gesticulator sau dinspre el (nivel de adâncime).a spune). . iar schimbarea acestei mişcări poate duce la modificarea semnificaţiei gestului. .

a.excelent” Mâna în formă de .când”. un lift... 2004). negative.. în faţă .care este preţul ?”.anxietate”. cu degetele lipite palma cu degetele răsfirate palma în formă de gheară palma strânsa în pumn palma închisă palma în unghi drept palma în formă de . mâna cu degetele strânse în pumn şi cu degetul mare în sus înseamnă . în acelaşi loc şi în aceleaşi relaţii unele faţă de altele ca şi cum gesticulatorul poate să arate mai târziu unde au fost plasate. Smith. dacă la gesturile menţionate se adaugă alte detalii oferite de expresia feţei sau de mişcări ale corpului. sau la o întreabare legată de număr (ex. 3.C. Unele dintre aceste forme ale mâinii sunt chiar gesturi proprii (ex.o” palma cu degetul mare atingând indexul palma în formă de cupă ş.. o cameră). care poate rămâne aceeaşi sau se poate schimba.Aşezarea mâinii în spaţiu sau locul de articulare in relaţie cu capul sau pieptul persoanei care face gesturi..a. Pot fi distinse următoarele locuri de articulare: în spaţiul neutru. Se cunosc aproximativ 25 de locuri de articulare diferite pe care le foloseşte un gesticulator de limbă engleză. Locul de articulare reprezintă locul unde se face gestul.. Indicarea posesiunii poate fi indicată după ce se dactilează numele persoanei.D.slab” sau . Mâna în formă de pumn este folosită pentru a indica posesivitatea proprie sau a altora.. . înţelegem că acest gest se referă la un număr. altele mai rar. în funcţie de direcţia palmei. respectiv. celelalte degete fiind strânse în pumn – . cu conotaţii pozitive. Acestea sunt: palma întinsă. gestul . .foarte bun”.morocănos”ş.. după cum este executat gestul.(Miles. . ..supărare”. . dacă degetul mic este îndreptat în sus. .cât de mulţi”. Dacă se foloseşte fluturarea degetelor.capricios”.). .. Astfel. un loc în faţa gesticulatorului (de ex.în limbajul gestual britanic au fost identificate peste 60 de forme diferite ale mâinii. .. există o formă de bază pentru fiecare gest.bun” poate deveni .a calcula”). Totuşi. Noi nu ne propunem să le analizăm aici dar trebuie să le menţionăm pe cele mai importante.2002.. Dacă gestul se face cu mişcări circulare lângă frunte .. Aceste gesturi se folosesc..... în general. o casă..a. în combinare cu frecarea degetelor index şi mare. nervozitatea.. dacă se face cu ambele mâini în formă de gheară în faţa pieptului . Acest fenomen a fost numit localizare sau descriere deoarece 140 .prost” ş.frământare”. Unele forme ale mâinii se folosesc mai des.bun” sau poate fi o formulă de răspuns la salut.mulţi”. Părţile gesturilor produse în spaţiul neutru sunt acelea care se pot face astfel încât pot fi plasate în acel spaţiu. de exemplu.gheară” arată tensiunea.

4.pe mâna pasivă. a cunoaşte). roşu). -gâtul (ex. ne putem referi oricând la el pur şi simplu numai prin indicare. se pot distinge următoarele zone proprii cum ar fi: -palma. -gura (ex. 141 .Orientarea palmei (sus-jos. galben. . gesticulatorul îşi îndreaptă direcţia privirii spre referenţii plasaţi). -nasul (ex. două forme ale mâinii pot fi aceleaşi dar direcţiile diferite în care se mişcă mâinole pot să le dea semnificaţii aparte sau opuse. -braţul (ex. Un loc poate să reprezinte unul sau mai mulţi referenţi în acelaşi timp. -pieptul (ex. dosul mâinii (ex. spital). cu ajutorul gestului de indicare. -talia (ex. Direcţia privirii gesticulatorului urmăreşte plasarea referenţilor în spaţiul de gesticulare. . în diferite părţi. stomac. a se depărta. curios).pe corpul gesticulatorului pot fi distinde diferite zone cum ar fi: -umerii (ex. -piciorul (ex. Mai mult. Referentul poate fi concret sau abstract. cercel. a iubi). şef). pălărie). poftă). -faţa (ex. a se machia). femeie.pe faţa gesticulatorului. frumos). cum ar fi: . sete. numai în cazul gesturilor care se fac cu ambele mâini. . -fruntea-tâmpla ( ex. În limbajul gestual există un număr limitat de poziţii legate de orientarea mâinii. după cum se află ele în relaţie unele cu altele. urmărind un anumit spaţiu sau loc. liturghie). De pildă. a observa). a vedea. fie la începutul fie la sfârşitul acestuia (de ex. câine). -bărbia (ex. elev de serviciu. Când referentul a fost plasat odată în spaţiul de gesticulare. piesele de mobilier sunt plasate în spaţiul neutru din faţa gesticulatorului. -obrazul-urechea (ex. când vorbim despre mobilarea camerei sau a biroului. miros). O altă caracteristică a gesturilor este aceea că plasarea lor în spaţiul neutru cere ca suport o indicare sau un gest productiv (polisintetic sau un specificator de formă sau mărime). -antebraţul. drăguţ). TBC.vârful capului (ex. cotul (ex. Direcţia în care se mişcă palma şi degetele în relaţie cu corpul gesticulatorului prezintă o importanţă deosebită. colier. stânga-dreapta). foame. (De ex. mincinos. a sprijini). dar în altele el este diferit. chelner).. vreme). În unele gesturi locul de articulaţie nu se schimbă pe toată durata lui (de ex. -ochii (ex.gesticulatorul parcă descrie realitatea cât mai exact posibil. În acelaşi timp.

actualele posibilităţi de îndoire a articulaţiilor limitează numărul posibil de orientări astfel că direcţiile posibile de orientare a palmei şi degetelor sunt: în sus sau în jos, spre sau dinspre gesticulator, spre stânga sau spre dreapta gesticulatorului. În grupul de gesturi care se produc în spaţiul neutru cu o singură mână există numeroase perechi minimale, adică acele perechi de gesturi unde numai o singură modificare a orientării palmei sau degetelor poate schimba complet semnificaţia gestului. De ex.,, floare” se produce prin deschiderea degetelor cu palma orientată în sus iar,, lampă” se execută tot cu deschiderea degetelor dar palma este orientată în jos. De asemenea, situaţia este similară şi în cazul gesturilor bi-manuale. De ex. la gestul ,,casă” palmele sunt unite la vârf prin apropierea lor, cu degetele lipite iar la gestul ,,munte” palmele , aflate ca în pozitia anterioară, se depărtează spre jos. Orice schimbare a oricăruia din aceste 4 elemente poate modifica semnificaţia gestului. Faptul că fiecare gest poate fi analizat în funcţie de elementele menţionate demonstrează că semnele folosite de surzi nu sunt ,,gesturi întâmplătoare”, că ele sunt la fel de precise şi de consistente ca şi cuvintele dintro limbă. Se cunosc trei feluri de gesturi care se execută cu mâinile, după cum ele sunt realizate cu o mână, cu ambele mâini sau într-o combinaţie de gesturi şi dactileme, formând aşa - numitele gesturi mixte. Se ştie că fiecare om foloseşte mâna dominantă în acţiunile cotidiene. La fel şi în conversaţie, mişcările mâinii dominante nu se schimbă, cu excepţia cazului când persoana este ambidextră. Totuşi, şi in acest caz, mâna dominantă face gesturile principale. În comunicarea gestuală cele mai multe gesturi se fac cu ambele mâini simultan. În majoritatea ţărilor lumii gesturile se fac cu ambele mâini, dar există unele ţări (Statele Unite, Anglia, Australia, de ex.) unde gesturile sunt executate cu ambele mâini în combinaţie cu dectilemele Clasificatorii Se cunoaşte că pot fi folosite anumite forme şi mişcări ale mâinii pentru a reprezenta diferite obiecte, dar în acest fel se pot obţine semnificaţii limitate. Unele forme ale mâinii pot avea o multitudine de mişcări care pot genera un grup de semnificaţii diferite. După forma obiectelor (ibric cu coadă, linguri sau obiecte alungite), după cum sunt ţinute în mână sau după cum sunt folosite s-au alcătuit clasificatori. De exemplu, putem reprezenta picioarele unei persoane care se ridică, sare, se plimbă, cade, îngenunchează, urcă sau coboară scările, călăreşte, driblează la un joc de fotbal etc. Un alt exemplu, este dat de gestul ,,a privi”, dacă ne uitam în sus, se poate înţelege că ne uitam la un adult, la un copac, la cer, etc. iar dacă privim în jos, se subînţelege că ne uităm la un copil sau la un obiect mic sau situat pe pământ. Deschiderea şi închiderea mâinii poate semnifica aprinderea sau stingerea unei veioze, a unui spot de lumină. În funcţie
142

de locul unde este plasată această sursă de lumină, gestul poate semnifica o lustră, o veioză, o lampă de carte sau chiar soarele, luminile unui semafor sau luminile de direcţie/farurile unui automobil etc. Aceste forme ale mâinii constituie rădăcinile gesturilor legate de picioarele unei persoane, de actul privirii sau de lumină la care ne-am referit în exemplele date mai sus. O altă formă de clasificatori se foloseşte pentru a ţine locul unui gest care nu este uşor de prezentat în mişcare. Acesta se numeşte proformă. De exemplu, gestul pentru maşină este un gest care se efectuează cu ambele mâini. Se apucă şi se întoarce volanul cu mişcări diferite pentru a arăta diferitele situaţii de conducere a maşinii sau de parcare a ei în situaţii mai dificile. Pentru parcare în astfel de situaţii mâna se aşează pe muchie, deoarece se poate curba mai uşor. Mâna, plată şi întinsă, poate reprezenta o serie de obiecte plate cum ar fi o carte, o cutie, o masă, o oglindă, un tablou. Unele obiecte se pot pune pe suprafeţe plane, cum ar fi o podea, un perete sau pe rafturi, care sunt reprezentate cu această formă a mâinii. O altă formă a mâinii arată o persoană care poate fi plasată şi mişcată în diferite feluri pentru a oferi diferite semnificaţiiî (se apropie sau se îndepărtează, se apropie încet/repede, hoinăreşte sau vine direct etc.). Când se folosesc două mâini, putem reprezenta o acţiune la care participă două persoane. Putem arăta că ele merg umăr la umăr, una în spatele alteia, că se întâlnesc, îşi schimbă locurile etc. Cu diferite mişcări putem arăta cum se află mai multe persoane (în şir, în cerc, în linie dreaptă, într-o linie sinuoasă etc.). Pentru a arăta un grup mai mare de oameni care mărşăluiesc în coloană, care şed, care se învârtesc în cercuri, se folosesc mişcări ale palmelor cu faţa în jos. Pot fi folosite ca proformă şi alte forme ale mâinii pentru a reprezenta: - obiecte subţiri, scurte, tubulare (ex. ţigara); - obiecte mici, subţiri, circulare (ex. nasture); - capul unei persoane sau a unui animal; - obiecte mai lungi şi subţiri; - obiecte mai mari şi rotunde (ex. borcan de sticlă cu capac); - o masă de oameni, de case mari. Folosirea degetului mare în sus poate semnifica ,,bun”, iar în jos ,,rău”. Dacă folosim aceste gesturi în diferite locuri şi cu mişcări distincte, ele pot însemna ,,corect”, ,,bine”, ,,de acord”, respectiv, semnificaţia inversă. În colectivitatea de surzi, ridicarea degetului mare în sus poate fi un răspuns la întrebarea ,,ce mai faci?”. Într-un singur gest pot fi mai multe configuraţii, deoarece pe parcursul executării lui configuraţia mâinii sau a degetelor se poate schimba, ea poate fi diferită la inceputul realizării gestului şi la sfârşit sau poate rămâne constantă. Clasificările de configuraţii ale mâinii şi degetelor sunt foarte diferite de la un cercetător la altul, astfel că nu se poate face o prezentare exhaustivă a configuraţiilor aşa cum este posibil în cazul literelor din limbajul verbal. Totuşi, în ansamblu, aceste configuraţii pot fi :
143

- configuraţia palmei; - configuraţia de apucare; - configuraţia pumnului; - configuraţia degetelor in funcţie de numărul degetelor folosite(1,2,3,4,5). În limbajul gestual finlandez, de exemplu, alegerea unui clasificator este afectată de faptul dacă referentul este ceva viu sau fără viaţă. Dacă referentul este viu (o fiinţă umană sau un animal), se foloseşte o configuraţie în formă de V a degetelor. Pentru un referent fără viaţă se folosesc mai multe configuraţii, cum ar fi, de pildă: - B dacă este vorba de un obiect cu formă plată sau pătrată, cum ar fi o carte, un tablou sau un automobil; - G dacă se vorbeşte despre obiecte subţiri, alungite, cum ar fi de exemplu,un creion, un baston; - 5 cu degetele îndoite, care se referă la obiecte tridimensionale, cum ar fi de exemplu, un măr, o piatră, un grup de case privite din avion sau un grup de oameni. Curs nr. 11 Formarea propoziţiilor şi a frazelor În limbajul gestual pot fi formate propoziţii şi fraze în care se oferă informaţii despre referent, poziţia lui, funcţia sau caracteristicile lui. Remarcăm că în literatura de specialitate nu s-au efectuat cercetări aprofundate legate de sintaxa propoziţiilor şi a frazei. De asemenea, există o mulţime de definiţii ale propoziţiei în limbajul gestual. De pildă, o propoziţie poate fi definită ca fiind o expresie lingvistică a unei idei. Ea poate fi cea mai mică unitate de expresie lingvistică care poate exista prin ea însăşi, formând o propoziţie privită în ansamblu. În forma sa cea mai scurtă, o propoziţie poate fi de lungimea unui gest. Ordinea gesturilor într-un enunţ se poate schimba în funcţie de ceea ce se doreşte să se accentueze de către gesticulator. De obicei, gesturile care se referă la un obiect se plasează la începutul propoziţiei. Dacă referentul poste fi văzut de gesticulator, propoziţia poate începe cu o indicare spre el, urmată de localizarea sau funcţia referentului. Adesea o propoziţie se termină cu indicarea referentului. În forma sa cea mai scurtă, o propoziţie poate fi formată din un simplu gest. De ex. ,,plouă”. Dacă se adaugă o indicare la sfârşitul propoziţiei, semnificaţia ei se poate schimba uşor., de ex. ,,În acest moment afară plouă”. Direcţia privirii urmează întotdeauna indicarea. În alt exemplu:,,Fata doarme”, plasarea gestului la începutul propoziţiei care arată spre referent (fata) şi apoi se arată ce face ea (doarme). Dacă referentul (fata) poate fi văzută de toţi cei prezenţi, se poate face o indicare spre referent (fata) numai prin folosirea indicării sau a direcţiei privirii. Se cunosc patru tipuri de propoziţii şi anume: enunţiative, negative, afirmative şi interogative dar nu ne propunem aici să intrăm în detalii.
144

Structurarea propoziţiilor. Ca şi în limbajul verbal, limbajul gestual posedă subiecte, predicate precum şi adjective sau adverbe care se referă la subiecte sau verbe. De asemenea, în limbajul gestual se poate conversa despre orice problemă actuală, trecută sau viitoare. Unele substantive şi verbe au aceeaşi formă a mâinii. Ele se deosebesc prin mişcarea mâinii, o dată pentru substantive şi de două ori pentru verbe. De ex: scaun (a şedea); avion (a zbura); maşină (a conduce), sau „Mie îmi place să zbor cu avioane mici” (în limbajul verbal) şi „Mici avioane-a zbura-place mie” ( în limbajul gestual). Dacă în limbajul verbal propoziţia se formează după schema subiectpredicat adjectiv, complement, etc. în limbajul gestual propoziţia se structurează în ordine diferită, în funcţie de conţinutul dialogului. Aceasta deoarece semnul gestual nu reproduce limbajul scris ca în cazul folosirii dactilemelor. El reprezintă o formă de comunicare ce s-a transmis de la o generaţie la alta în familiile sau în comunităţile de surzi. Astfel, în propoziţiile simple nu are importanţă relaţia subiect-predicat. De exemplu, ,,El vinde”. sau ,,Vinde el”, ,,Eu mănânc” sau ,,Mănânc eu”. Însă, pentru a face aceste propoziţii mai interesante, este bine să se mai adauge un cuvânt după verb sau înaintea subiectului, de exemplu, ,,El vinde alimente”, (în limbaj verbal), sau ,,Alimentevinde–el” (în limbaj gestual). Însă, aşa cum am afirmat mai înainte, sunt necesare studii mai aprofundate pentru a desprinde regulile gramaticale ale formării propoziţiilor în limbajul gestual. In limbajul gestual ca şi în limbajul verbal se pot exprima o serie de expresii metaforice, proverbe, zicători şi tot ce se află dincolo de vocabular, sintaxă şi gramatica acestui limbaj. Dar pentru a descifra misterele acestei limbi şi a culturii care o încadrează este necesar să se cunoască foarte bine acest limbaj şi, mai ales, să se realizeze o reală comunicare între cel ce studiază acest aspect şi persoana surdă în cauză. Până în prezent nu am găsit în nici o carte o ilustrare a semnelor expresive. Cauza rezidă în faptul că sunt foarte multe expresii specifice în fiecare ţară şi fiecare din ele are un mod aparte de exprimare din cauza impregnării culturale. De asemenea, fiecare limbă posedă modalităţi diferite de desemnare a unor obiecte identice. Pentru a explica această noţiune care face ca în două limbi diferite să se găsească rareori cuvinte care să acopere exact acelaşi câmp semantic, vom ilustra cu unele exemple din limba română şi din limbajul gestual românesc. a) Ceas de mână (rom.), wrist watch (engl.), montre-bracelet (fr.).În limbajul gestual se reţine maniera în care se ataşează acest tip de ceas (fr.) iar în celelalte limbi se arata localizarea pe o parte a corpului (mână) a obiectului în cauză. De aici reiese evident că în fiecare context se va reţine de la fiecare cuvânt o diferenţă particularizatoare. În expresiile figurate problema este şi mai complicată. De fapt, cuvintele grupate într-o expresie capătă un sens global unic. Termenii nu pot fi schimbaţi între ei şi nici completaţi. De exemplu, expresia ,,a
145

. folosesc caracteristici non-manuale specifice şi foarte mici cum ar fi strâmbarea nasului şi o înclinare a capului pe spate pentru a exprima. Gesturi multicanal Se realizează cu alte părţi ale corpului în afară de mâini. b) Maşină. 2007). camion. respectiv un acord. Acest procedeu al sinecdocei este la origine acelaşi cu procedeul formării acestui semn. Ele sunt asociate cu verbe. troleibuz. Astfel. 146 . . acest sens unic degajat de acest ansamblu de cuvinte va trebui tradus într-o manieră coerentă. cum ar fi mişcările umerilor şi ale trunchiului.. căruia îi putem ataşa şi alţi parametri pentru a reprezenta un autobuz. umflarea uşoară a obrajilor (bosumflarea) şi încruntarea sprâncenelor care însoţesc gestul manual (ducerea mâinii cu degetele răsfirate la nivelul feţei şi retragerea ei cu degetele care se unesc la vârf). negaţii..a conduce” dar şi .un sistem de codare a acţiunilor faciale” (P.a pune plugul înaintea vacilor” pentru că . Expresiile faciale şi mişcările capului pot include mişcări ale ochilor. umerii se pot ridica sau lăsa. semnifică .da”. Semnele non-manuale pot exprima întrebări.Onu. cu toate că o maşină nu se rezumă doar la volan.Fresen..bou”. Foarte rar ele funcţionează ca sunstantive în limbajul gestual. .de acord” ş.ştiu”. dar semnul reţine una din părţile evidente ale maşinii pentru a o desemna în întregime..suparat” caracteristicile non-manuale sunt date de prezenţa subţierii buzelor. De pildă ele nu pot exprima substantive dar pot exprima cuvinte cum ar fi . corpul se poate apleca înainte sau spre spate sau se poate întoarce spre stânga sau spre dreapta. Surzii. Acest semn. însă. răspunsuri sau atitudini generale... La fel.. Ele se caracterizează prin faptul că participă în mod obligatoriu gesturile non-manuale. . Aici pot fi implicate şi alte mişcări ale corpului. adverbe sau adjective.Şi auzitorii folosesc în mod inconştient aceste semne non-manuale.vaci” nu este echivalentul cuvântului . unde ei recunosc 46 de unităţi de acţiuni separate legate de mişcările efectuate de muşchii feţei. Unii autori vorbesc chiar de . întreaga gamă de expresii faciale împreună cu mişcările capului formează setul principal de caracteristici non-manuale. de ex.. Numai organizarea frazei. Pentru a indica o maşină în limbajul gestual se mimează manevrarea unui volan. a contextului şi parametrii acestora ne permit să distingem sensurile exacte.. dezacordul cu ceva. Semnele non-manuale par să aibă o funcţie relaţională (C.Ekman. De pildă..Astfel.pune plugul înaintea boilor” nu poate fi înlocuită de expresia . ale nasului şi obrajilor. .a. Prin urmare. De pildă. V. 1978).. sprâncenele încruntate şi umerii îndoiţi sau sprâncenele ridicate şi gura deschisă exprimă o atitudine întrebătoare. ale gurii. Folosirea mişcării capului în sens vertical sau orizontal poate să exprime o negaţie. automobil sau diferite maşini destinate unor procese tehnologice specifice.nu”.corect”. Faţa umană este foarte mobilă şi conţine numeroşi muşchi care pot genera o mare bogăţie de sentimente.volan”. în cazul gestului .

El sugerează că ascţiunea verbului ar putea să se întâmple ori că s-a întâmplat. grec.a exista”. Acestea sunt destul e complicate şi depăşesc posibilităţile de abordare de către studenţi de aceea nu ne propunem să intrăm în detalii. dar. aplicânduse săgeţi ce reprezintă mişcarea iar sub fiecare imagine se prezintă cuvântul gesticulat sau descrierea mişcărilor. semnul posibil. de mărirea ochilor şi de deschiderea largă a gurii care apar. de fapt.). Unele caracteristici non–manuale apar în mod regulat împreună. care sunt obligatorii. este dificil să se explice formele semnelor existenţiale ca . ele constituind o grupare specifică de limbaj. de ex. ebraic.Am cumpărat mai demult această rochie” gesturile vor fi aranjate astfel: Sprâncene ridicate. de regulă.S-a observat că în majoritatea cazurilor. La început se face un gest care redă subiectul sau topica apoi se adaugă mai multe informaţii (ridicarea sprâncenelor. Pentru reprezentarea mişcărilor mâinii în cursul executării gesturilor se folosesc diverse simboluri grafice.. scoaterea limbii este însoţită. Constatăm că nu există la ora actuală un sistem comun de scriere pentru limbajele gestuale. semnele multi canal sunt dificil de tradus.. Semnele multi-canal la care ne-am referit sunt executate cu mâinile şi cu alte părţi ale corpului. Sub aspect teoretic. Dacă tema unei discuţii este îmbrăcămintea cuiva. slav. perplexitatea. Cercetătorii au elaborat mai multe sisteme diferite de reprezentare în scris a limbajului gestual care să se folosească în scop de cercetare.a.).aceasta (eu) a cumpăra-mai demult (în trecut) sau 147 . Sub aspect gramatical. De pildă.etc. La fel. funcţiunea lor este complexă. înclinarea capului ş. ea nu a avut loc. semnul pentru suliţă cere ca privirea ochilor să urmeze mişcarea mâinii ca şi cum ea ar executa o aruncare a suliţei. semnele multi-canal sunt legate de imitarea unor acţiuni care se realizează cu obiectele. ele exploatează atât acţiunile manuale cât şi cele non-manuale. forma substantivală apare ca fiind derivată din verb..a fi”. Pe baza acestor sisteme s-au elaborat dicţionarele gestuale aflate în uz. în semne care exprimă uimirea. capul înclinat pe spate acord cu capul rochie. Sistemele de scriere folosite în limbajul gestual Diferite limbaje gestuale au diferite sisteme de scriere în funcţie de natura alfabetului folosit (latin. unele prezentând imaginea persoanei care execută gestul. semnul pentru-că funcţionează în mod comparabil cu locuţiunea conjuncţională pentru că. În relaţie cu limba română. de o strâmbare a nasului. Menţionăm numai că ceea ce este comun pentru toate sistemele de scriere este faptul că ele se bazează într-o mare măsură pe caracteristicile structurale ale gesturilor şi pe simbolurile cu care se notează. . De exemplu. dar nu este întotdeauna oportun ca aceasta să se folosească în traducerea semnului. este folosit fie înainte fie după un verb. Dăm mai jos un exemplu de redare a unei propoziţii. De ex. de obicei. Prin aceasta. sau .

Dacă se află la o distanţă mai mare. Contactul ocular constituie punctul de plecare al oricărei conversaţii prin gesturi.. Atragerea atenţiei unei persoane surde pentru a începe o conversaţie este să-i baţi uşor cu palma pe umăr sau antebraţ. dacă aceasta se află la aceeaşi masă dar la o distanţă mai mare. capul înclinat pe spate capului (eu) – mai demult – eu acord cu mişcarea a cumpăra – aceasta – rochie Limbajul gestual poate folosi o cale diferită de . LMG îmbină două caracteristici aparent contradictorii: libertatea gramaticală şi structura gramaticală.legare a gesturilor” din structura unui subiect pentru a întări povestirea sau relatarea mesajului.sprâncenele ridicate. vizuală (acest limbaj trebuie să fie văzut pentru a fi înţeles) şi gestuală (mâinile creează semne care articulează gânduri). 148 . Trebuie să reţinem că limbajul mimico gestual îmbină trei caracteristici: spaţială (gesturile sunt formate în spaţiul de gesticulare).. ceea ce nu este prea uşor pentru auzitori. ceea ce nu este posibil în limbile vorbite. Alte modalităţi ţin de distanţă sau de situaţia unde se află persoana surdă. într-o sală. care se poate folosi pentru scopuri didactice. In nici un caz nu se poate stinge şi aprinde intermitent lumina din sală pentru a atrage atenţia unei singure persoane surde. în special când se relatează un eveniment. El trebuie menţinut tot timpul cât durează . .conversaţia gestuală”. se poate lovi uşor tăblia mesei iar vibraţiile acesteia vor atrage atenţia. Aceste trei caracteristici sunt redate simultan. Tot ceea ce se poate face este să scriem comentarii privind modul de executare a gesturilor în spaţiu. capului şi corpului sprijinite de gesturi. dar acest lucru nu constituie o formă scrisă a LMG. De exemplu. folosind procedee cum ar fi: transportarea informaţiei prin mişcări ale feţei. Din acest motiv. injectarea altor mişcărişi distanţe în povestirea sa prin folosirea altor clasificatori şi proforme. apropierea imaginii (zoom) etc. Un bun gesticulator poate să producă aceleaşi efecte ca în realizarea unui film.îngheţarea” gestului în aer. Din cauza calităţilor spaţiale şi gesticulare nu s-a putut găsi un sistem convenabil de redare în scris a LMG. Semnele sunt folosite pentru a crea imagini ale gândurilor noastre în spaţiu.. Putem observa că ordinea în care se execută gesturile este asemănătoare cu mişcarea secvenţelor de cadre dintr-un film. deoarece o pune într-o situaţie penibilă. se poate atenţiona o cunoştinţă comună care să-l facă atent pe cel în cauză.

cuprinsă între umeri ---------. mişcare care traversează corpul (de la un umăr la altul sau de sus în jos ori de jos în sus) ---------săgeată deschisă. scurtă atingere apucare între degetul mare şi cel index mâna în formă de pumn mişcarea degetelor ambele mâini se mişcă împreună de obicei. de obicei este o mişcare mică. 12 Unele simboluri folosite pentru descrierea mişcărilor (Anglia) ---------săgeată închisă. una urmărind-o pe cealaltă într-o mişcare circulară mişcare uşoară Începuturile formării de interpreţi în limbajul mimico-gestual În diferite ţări şi în ţara noastră Formarea de interpreţi în limbajul mimico-gestual este de dată mai recentă în ţările europene. mâna asociată face o mişcare circulară în direcţia săgetii ambele mâini se mişcă simultan. a Oficiului Naţional al Interpreţilor penru Surzi (National Registry of Interpreters for the Deaf).stop”. National Registry of Interpreters for the Deaf a fost infiinţat în cursul unui seminar naţional intitulat ”Interpretând pentru surzi” care a avut loc in statul Indiana. dar primii paşi au fost făcuţi în Statele Unite prin crearea în 1965. în 1964. Participanţii. ---------mişcare spre înainte sau spre în spate. După 1965 în Franţa s-au creat mai multe organizaţii de formare a interpretilor. descrie mişcările de îndepărtare sau de apropiere de corp ---------mişcare repetată. profesori din şcolile pentru surzi şi un grup de ------------------- 149 .Curs nr.. arată oprirea bruscă a mişcărilor închiderea mâinii deschise(sau închiderea degetului) -----------------------deschiderea mâinii închise mişcare încetinita mişcare rapidă mişcare repetată.

care au învăţat gesturile ca a doua limbă în clasă. precum şi aspectul discret al ţinutei şi al comportării. Toţi erau fluenţi in limbajul gestual american(ASL). Cei mai muli „interpreţi” din acea perioadă erau profesori din şcolile pentru surzi. a devenit evident că noii interpreţi vor trebui să fie antrenaţi şi pregătiţi pentru noua piaţă.surzi mai activi. Interpretul profesional a fost format să-şi recunoască limitele în acceptarea sarcinilor şi să caute asistenţa altor interpreţi când este necesar (inclusiv solicitarea unei persoane surde ca „interpret de legătură” unde comunicarea era dificilă sau delicată). Primul director executiv. aceşti noi „recruţi-interpreţi”. După 1970. Mai întâi. Cei mai mulţi dintre aceşti interpreţi noi au sfârşit prin a folosi mai ales o versiune a limbajului verbal gesticulat decât un limbaj gestual folosit în mod 150 . Predarea limbajului gestual a constat. dar rareori rezultatul muncii lor a fost inclus de profesorii de limbaj gestual în domeniu. Agenţiile de servicii sociale americane au început să solicite interpreţi care să servească pe clienţii surzi. Recrutarea noilor interpreţi Până în 1970 mulţi studenţi surzi au cerut dreptul să frecventeze universităţi obişnuite din intreaga ţara cu ajutorul interpreţilor. copii din familile de surzi sau persoane care aveau legături strânse cu comunitatea de suzi. Ca urmare. In 1967 scopul noii organizaţii a interpreţilor a fost clar stabilit: să se ocupe de recrutarea şi formarea mai multor interpreţi şi să elaboreze un cod de etică. După cinci ani de funcţionare la NAD. din construirea vocabularului gestual. NRID a organizat întâlniri bianuale cu membrii săi. au fost de părere că era necesară o organizaţie care să deţină o evidenţă a interpreţilor calificaţi şi să evalueze competenţa lor. Codul de etică al NRID a urmărit să asigure imparţialitatea şi confiden-ţialitatea interpreţilor. pentru a conduce această organizaţie. iar cursurile au apărut în diverse locuri: în biserici. pentru a fi la curent cu schimbările care au avut loc în domeniul profesiunii. dintr-un ridicat simţ al datoriei faţă de cei care aveau nevoie de sprijin în facilitarea comunicării. S-a obţinut o alocaţie guvernamentală pentru stabilirea oficiului într-un sediu al Asociaţiei Naţionale a Surzilor (NAD) din Washington. dintre care una era surdă. Ei nu aveau o pregătire profesională în sfera interpretării dar lucrau în mod voluntar. înainte de a se muta într-un sediu propriu. Atunci s-a format un prim comitet din cinci persoane. în comparaţie cu cei care au crescut în comunitatea de surzi. s-au înmulţit filialele locale ale acestei organizaţii pe tot cuprinsul Statelor Unite. Profesorii de limbaj gestual din întreaga ţară au inventat planuri de lecţii aşa cum s-au priceput. a fost el însuşi surd. nu erau. ei trebuiau să înveţe limbajul gestual. în acea vreme. lingviştii au inceput cerecetarea gramaticii ASL. la fel de fluenţi în limbajul gestual ca interpreţii mai vechi. în familii care aveau copii surzi etc. Al Pimentel. de obicei. în agenţii care oferă servicii. O dată cu crearea a tot mai multe posturi de interpreţi angajaţi cu normă intreagă. Nu se punea problema remunerării. De asemenea. Oficiul şi-a mutat birourile pe campusul Colegiului Gallaudet pentru scurtă vreme.

curent în comunitatea de surzi. Unii surzi, care au considerat limbajul verbal ca fiind superior limbajului gestual, au fost de acord cu interpretările în limbaj gestual cu respectarea ordinii gramaticale a limbajului verbal pe care ei au considerat-o ca „gesticulaţie oficială”; alţi surzi, deşi bucuroşi să aibă mai multe servicii de interpretare, au avut dificultăţi de înţelegere cu aceşti interpreţi noi. În orice caz, aspectul semnalat mai sus a lansat problema controlului calităţii in serviciile de interpretare. Atestarea Programul-pilot al NRID de atestare prin teste a fost înfiinţat în 1970 şi a fost recunoscut oficial în 1972. Au fost pregătite echipe locale de evaluare a candidaţilor în toată ţara. Echipele de evaluare au fost compuse din trei interpreţi auzitori atestaţi şi din interpreţi surzi de legătură, atestaţi. Priceperile candidaţilor au fost evaluate prin mai multe probe: să interpreteze de pe o casetă video în limbajul verbal, gestual şi dactil. Candidaţilor li s-au acordat certificate de „interpretare” în limbajul verbal şi cel gestual şi certificate de „transliterare” din limbajul verbal în limbajul dactil şi invers. Au fost instituite evaluări pentru interpretarea orală după labiolectură şi mişcările buzelor fără voce, dar mai târziu acest gen de evaluări au fost abandonate. Însă, ”transliterarea” este folosită şi acum în unele situaţii cum ar fi, de exemplu, în predarea cursurilor universitare. Lupta pentru o identitate profesională Anii 1970 au cunoscut o veritabilă explozie de interpretare pe piata muncii. Legea reabilitarii din 1973 a formulat cerinţa asigurării de servicii gratuite de interpretare pentru clienţii surzi de către orice agentie sau firmă de afaceri care primeşte fonduri federale din partea guvernului sau de la autorităţile locale (aceasta incluzând spitale, şcoli, tribunale, secţii de politie, servicii sociale şi unele companii de afaceri). În acelasi an, 1973, au fost finanţate 6 programe pilot de formare a interpretilor prin alocaţii guvernametale iar in 1978 s-a ajuns la 12 programe. Aceste programe-pilot precum şi alte 2-4 programe din universităţi şi colegii comunitare au incercat să pregătească cât mai bine interpreţi cu foarte puţin ajutor din partea cercetării în elaborarea planurilor de învăţământ. În această situaţie, interpreţii-formatori, cu multă experienţă în domeniu, au inventat planuri de învăţământ la întâmplare. Cei mai mulţi au încercat să se apropie de cercetarea lingvistica în limbajul gestual, aşa cum a fost ea publicată. Primele planuri de învăţământ, nu erau foarte complete ca standardele de astăzi, dar au inclus cursuri de „îmbunătăţire a priceperilor de gesticulaţie”, de audiologie, de psihologia surdităţii, codul de etică, interpretarea de la voce spre gest şi invers precum şi o anumită pregătire pentru atestare. Mai târziu, s-a trecut la formarea unui model de interpret care este cunoscut acum ca „modelul maşină”: interpretul este o maşină care transmite mesajul fără să adauge sau să omită ceva, care nu intervine şi care nu afectează
151

rezultatul întâlnirii sau al şedinţei interpretate. De fapt, acesta era o nonpersoană. Odată cu ridicarea calificării profesionale şi a conştientizării profesiunii de interpret, s-a trecut de la interpretarea pentru surzi (în favoarea lor) la independenţa profesională a interpretului, bazată pe neutralitate şi pe prevederile din codul de etică. „Modelul-maşină” nu ar putea să descrie adecvat rolul interpretului. Desigur, interprtarea implică mai mult decât traducerea semnelor în cuvinte sau invers. În cursul interpretării, trebuie să interpretăm corect conţinutul, în registrul de limbaj care corespunde contextului şi să adaptăm interpretarea noastră pentru a ne acomoda la nevoile vorbitorilor. ”Noi suntem chemaţi nu numai să interpretăm între două limbaje ci şi între două culturi: anumite modificări culturale trebuie să fie operate în interpretarea noastră pentru ca vorbitorii să se înţeleagă unii pe alţii. Este posibil, deşi mai rar, ca un interpret să intervină într-o manieră profesională pentru a clarifica un punct de divergenţă majoră care apare din cauza unor diferenţe culturale, clienţii nefiind însă conştienţi de problema în cauză”. De asemenea, Moody,B.(1991), din care am citat anterior, subliniază că „rolul asociaţiei interpreţilor în comunitate a fost întotdeuna o chestiune delicată. Acelaşi autor subliniază că „trebuie să fim în contact constant cu comunitatea de surzi, dar nu putem să devenim avocaţi în favoarea surzilor dacă nu vrem să ne pierdem credibilitatea ca interpreţi”. Noul sistem de atestare În 1979 NRID a instituit un nou sistem de atestare, odată cu creşterea pretenţiilor faţă de calitatea serviciilor de interpretare. După un an de pregătire intensivă, au fost elaborate teste noi cu mari cheltuieli. Au fost elaborate teste scrise şi prototipuri de casete video; s-au realizat teste pe teren cu interpreţi care aveau diferite nivele de pregătire; s-au efectuat analize statistice pentru a se stabili validitatea şi credibilitatea unor itemi ai testului scris; s-au evaluat casetele video de către membrii comisiei şi s-au pregătit evaluatori etc. In final, s-a obţinut un test credibil care măsoară priceperile de interpretare. Atestarea este importantă, ca orice licenţă pentru un medic sau şofer, dar ea se bazează doar pe un minim de competenţă pentru practică, nu şi pe o poziţie avansată în domeniu. Atestarea nu inseamnă că interpretul poate acţiona în orice situaţie sau în orice loc, interpreţii trebuie să înveţe să accepte sau să respingă o activitate în funcţie de priceperile lor, de conţinutul şedinţei şi de locul desfăşurării ei. Astăzi există probabil 75 de programe postliceale diferite de formare a interpreţilor în SUA, cele mai multe cu durata de doi ani. Doar câteva durează patru ani. Formatorii de interpreţi au înfiinţat în 1979 CIT (Conferinţa Formatorilor de Interpreţi) cu scopul de a asigura un forum de schimburi de experienţă în domeniul formării interpreţilor şi elaborarii planurilor de formare a acestora. NRID are 3733 de membri din care 2070 sunt atestaţi la un nivel sau
152

altul. Dintre interpreţii atestaţi, 123 sunt surzi. Se încearcă eliminarea interpreţilor care nu-şi îndeplinesc responsabilităţile profesionale. Unii specialişti propun revizuirea Codul de etică actual. Aşa cum există în domeniul Dreptului, ar fi util să existe o bancă de situaţii etice, cu sute de dileme etice şi cu răspunsuri profesionale sugerate, pentru a ne ajuta să facem faţă diferitelor situaţii care apar în cursul interpretarii (Moody, B., 1991). Începuturile formării interpreţilor în Franţa datează din 1976, când unii auzitori au cerut ,,să înveţe semne”. În luna noiembrie din acelaşi an părintele Jouaninc a infiinţat o clasă la Paris, unde a folosit în predare vorbirea şi gesticularea în acelaşi timp. Exemplul său a fost urmat de alţi profesori sau preoţi. Independent unii de alţii, unii surzi au început să predea limbajul gestual in mod voluntar. În acea vreme existau doar câţiva profesori surzi care cunoşteau bine limbajul gestual. Faptul era imbucurător deoarece ei erau posesorii unei adevărate culturi, iar limbajul lor gestual era într-adevăr un limbaj real şi nu un simplu vocabular de semne. Însă, multe dintre cursurile predate de surzi s-au bazat pe liste de vocabular, care erau obositoare pentru studenţii auzitori. ”Profesorii” surzi nu aveau metode pedagogice pentru a preda limbajul gestual astfel încât cursurile nu au durat prea mult. După 1977 surzii au inceput să se pregătească cu seriozitate pentru a preda limbajul gestual la IVT (International Visual Theatre din Vincennes). După absolvirea cursurilor, ei au început să-şi caute de lucru în şcoli, asociaţii, fabrici, pentru a preda limbajul gestual. In 1980 publicaţia ”Coup d’Oeil” a semnalat că existau cinci locuri în zona metropolitană a Parisului şi 20 de alte locuri în provincie unde amatorii puteau învăţa limbajul gestual. În 1983 s-a ajuns ca în sistemul de învăţământ să lucreze peste 40 de surzi adulţi care cunoşteau limbajul gestual dar nu aveau atestate (Fournier,C.,1991), (Mimmoun, R.,1991). Nici la ora actuală nu există în Franţa o formare academică sau universitară oficială pentru formatorii de interpreţi de limbaj gestual. Viitorii formatori se pregătesc prin seminarii organizate de asociaţii ale surzilor sau ale auzitorilor . La inceputul anilor 1980 s-a infiinţat ANFIDA (Asociaţia Naţională pentru Deficienţi de Auz), având ca scop să se ocupe de toate problemele deficienţilor de auz. Interpreţii din cadrul acestei organiaţii s-au concentrat pe cunoştinţele despre deficienţii de auz şi „psihologia” lor, în detrimentul pregătirii în sfera metodelor de comunicare. Deoarece populaţia de surzi era foarte eterogenă, interpreţii au căutat să se edifice în tot evantaiul mijloacelor de comunicare practicat de deficienţii de auz: labiolectura, dactilemele, cued speech, limbaj gestual, luarea de notiţe dupa casete video etc. Aceste metode fiind atât de variate şi contradictorii, n-a fost niciodată uşor să se elaboreze cursuri de formare care să permită unei persoane să se califice în toate domeniile mai sus mentionate (Mimoun, R.1991). Mai mult, s-a considerat că era foarte urgent să se obţină recunoaşterea profesiunii înainte de elaborarea unor cursuri eficiente de formare a interpreţilor.

153

O schimbare majora a produs Asociatia 2 LPE (Două Limbaje pentru o Educaţie) care a elaborat cursuri de pregătire bazate pe calitate. S-au creat cursuri separate pentru cele două categorii de necesităţi ale populaţiei de surzi: a) sprijin pentru comunicare (labiolectură, cued speech şi luarea de notiţe), b) interpretarea din limbaj oral în limbaj gestual şi viceversa. (Texier,C., Lamothe,M., 2003). Un pas înainte l-a constituit transformarea ANFIDA în ANILS (Asociaţia Naţională a Interpreţilor în Limbaj Gestual). Aceasta era formată din auzitori, interpreţi activi şi un mic grup de surzi activi. Ea a depus eforturi pentru recunoaşterea profesiunii de interpret prin cursuri, conferinţe, consultaţii acordate pentru înfiinţarea serviciilor de interpretare şi prin întâlniri cu autorităţile locale şi centrale. Odată ce membrii ANILS au devenit conştienţi de creşterea distanţei dintre cunoştinţele legate de interpretare ale auzitorilor şi ale surzilor, s-a infiinţat ANPILS (Asociaţia Naţionala pentru Interpretarea în Limbajul Semnelor). Deoarece surzii constituiau o comunitate care nu putea să-şi aleagă din rândurile membrilor săi persoane care să-i ajute să comunice cu lumea auzitorilor, s-a pus accentul pe formarea de interpreţi auzitori. Însă, surzii trebuiau să aibă încredere în aceşti interpreţi, de aceea s-a constituit un organism de conducere, compus în majoritate din surzi, având în frunte un preşedinte surd, care era un garant în faţa comunităţii de surzi că deciziile luate în cadrul comitetului erau în favoarea membrilor surzi. Un obiectiv esenţial al ANPILS era să obţina recunoaşterea profesiunii de interpret. O primă acţiune a ANPILS în această direcţie a fost să preia conducerea serviciilor de interpretare asigurate la Simpozionul Internaţional de Limbaj Gestual organizat in iulie 1990 la Poitiers, având următoarele priorităţi: - asigurarea calităţii serviciilor de interpretare; - conducerea acestor servicii de către surzi; - formarea primilor interpreţi surzi in Franţa, responsabili cu interpretarea în dactileme a limbajului gestual francez. Pregătirea asigurată de ANPILS consta în cursuri de scurtă durată folosinduse specialişti surzi care vorbeau fluent în limbaj gestual. În afară de iniţierea în bazele specialitaţii se preda şi terminologia specifică domeniului. Pentru a face faţă cererii crescânde s-au format trei tipuri de interpreţi: cei care să fie angajaţi în instituţii, cei care să asigure servicii de interpreţi independenţi, şi liberi profesionişti (Mimoun,R.1991). Dacă înainte de 1983 angajarea interpreţilor surzi se făcea fără a li se cere diplomă, după această dată se cerea acest document. Însă, cei mai mulţi interpreţi surzi nu erau din familii de surzi şi, deci, nu aveau ca primă limbă limbajul gestual. Din acest motiv era necesar ca studenţii să intre în contact cu adevăratul limbaj gestual şi să interiorizeze obiceiurile comunităţii de surzi. Or, aceasta nu se putea face decât printr-un contact frecvent cu comunitatea de surzi şi prin

154

copii auzitori. mai întâi să se predea sintaxa limbajului gestual prin folosirea unor casete video. 1991. etc. se puteau face filme cu studenţii înşişi. Expresia facială şi contextul erau cele care dădeau sensul corect. In „Deaf people in society. religioase.Fournier. Specific aspects of interpreting in criminal cases. C. Education and access”. Poitiers. Asociaţii naţionale şi internaţionale ale surzilor Se cunoaşte că toate minorităţile lingvistice au o caracteristică privind un loc ce le aparţine iar comunitatea surzilor nu face excepţie. în proporţie de peste 90%. să nu creeze semne arbitrare şi să-şi consolideze desprinderile de comunicare clară cu surzii. Pentru studiul gramaticii limbajului gestual erau utile casetele video cu surzi care povesteau sau cu auzitori care gesticulau. 2003.. 145-151.: Interpreter for the deaf. Baza formării primelor cluburi ale surzilor din toată lumea a constituit-o şcolile cu internat. Această metodă îi va putea determina pe auzitori să-şi schimbe modul de gândire. Franco-American Colloquium. M. Paris-New-York. jocuri pe roluri interpretate de surzi odată cu învăţarea limbajului gestual. Paris-NewYork. nu putem vorbi de o "ţară a surzilor" deoarece majoritatea surzilor provin din familii de auzitori iar familiile de surzi au. studenţii erau învăţaţi să respecte formarea semnelor. Aceste filme puteau fi oprite oricând şi se puteau face comentarii pe marginea lor. pg. 1991. 129-133. nr .: Association „Deux Langues Pour Une Education”Presentation du projet. Ca metode. există în limbajul gestual aceleaşi semne care pot avea semnificaţii diferite. conduse de persoane alese din rândul lor şi finanţate din venituri proprii sau cu sprijin din partea unor organizaţii de stat ori private.participarea la diverse acţiuni de interpretare în instituţii medicale. politice. 155 . Surse bibliografice: . Curs. Lamothe. -Texier. Deşi numărul persoanelor surde depăşeşte 70 de milioane. Education and access „Franco American Colloquium. surzii se adună în cluburi înfiinţate de ei..Mimoun R.:Association Nationale Pour Interpretation en Langue des Signes În:”Deaf people in society. Evaluarea şi autoevaluarea muncii studenţilor putea să ducă la imbunătăţirea comunicării corporale şi sintactice. S-a constatat că. Paris-New York. Cu toate acestea.Moody. De asemenea. C. la fel ca şi în limbajul verbal. filme. 135-143. de cultură. adică să reflecteze în imagini gestuale şi nu doar să traducă din limbajul verbal în cel gestual. Aici s-au înfiripat şi s-au cimentat primele relaţii afective sau de altă natură care au continuat în cadrul cluburilor şi asociaţiilor de mai târziu. se recomanda ca. . B.: Interpreting for deaf and hearing people in the United States In Franco-American Colloquium. . De asemenea.. pg. puşi în situaţii de interpretare. 1991. pg.

sociale sau sportive.a. deoarece le permit să iasă în evidenţă prin performanţele obţinute în diverse ramuri sportive sau domenii culturale şi să se integreze mai uşor în societatea auzitorilor. Principalele obiective La iniţiativa unui grup de surzi din Bucureşti a avut loc pe data de 9 noiembrie 1919 şedinţa de constituire a Asociaţiei Amicale a Surdo-Muţilor din România. După această dată Asociaţia s-a reorganizat. surzii se întâlneau la cluburi conduse de comitete liber alese. In acest fel se continuă relaţiile dintre persoanele surde şi se asigură perpetuarea existenţei asociaţiei surzilor. Asociaţia Naţională a Surzilor (ANSR). asociaţiile amicale ale surdo-muţilor funcţionau pe criterii mai mult filantropice. organizaţi în 60 de cluburi şi 16 filiale răspândite în toate judeţele tării. funcţionează cu această denumire din 1996. Primul Preşedinte a fost d-l Alexandru Clarnet iar din comitetul de conducere a facut parte şi prinţul Henri Ghica. fac referire la şcolile pe care le-au absolvit şi la profesorii pe care i-au avut. clubul sau şcoala de surzi. De obicei şcolile constituie sursa de noi membri ai asociaţiilor. cum ar fi cele ale Dunării de Jos. Moldovei şi Bucovinei. fiul surd al domnitorului Constantin Ghica. chiar dacă a urmat o facultate. Dacă una din persoanele surde nu a absolvit o şcoală de surzi. formându-se asociaţii de surdo-muţi. ş. Putem consideră că aceste activităţi sunt mai importante în cadrul minorităţilor. are un profund caracter social. ea este privită cu suspiciune. îşi acordau reciproc ajutoare materiale. Activităţile culturale şi sportive care se desfăşoară în şcolile speciale constitue una din cele mai puternice forţe unificatoare ale colectivităţii surzilor. Trebuie să menţionăm că relaţiile care se formează în şcolile de surzi durează o viaţă iar când se fac excursii în diverse locuri din ţară. Scopurile şi obiectivele Asociaţiei sunt 156 . a primit buget de la stat şi a putut angaja personal salariat. Ea urmăreşte educarea persoanelor surde prin activităţi organizate. Altfel nu ne explicăm de ce absolvenţii surzi vin la filiale fără o pregătire culturală sau sportivă care să le permită continuarea activităţilor în cadrul competiţiilor organizate de Asociaţia Surzilor. în ultimul timp nu există o preocupare mai serioasă în direcţia cultivării dragostei elevilor pentru activităţile menţionate. Din păcate. participanţii includ automat vizitarea filialei teritoriale. destinate realizarii unei cât mai bune integrări socio-profesionale a membrilor săi. după o existenţă de peste 85 de ani Asociaţia Naţionala a Surzilor cuprinde peste 30 de mii de membri. inclusiv a surzilor ca minoritate ingvistică. Acum. Pâna in anul 1953 când s-a reconstituit Asociaţia Surdo-Muţilor din România pe baza fondurilor alocate de stat. Asociaţia Naţională a Surzilor din România Organizare. Timişului. când persoanele surde fac cunoştinţă. Ardealului. se sprijineau în găsirea unui loc de muncă şi desfăşurau diverse activităţi culturale. diversificându-şi activitatea. Menţionam că şedinţe similare de constituire au avut loc şi în alte regiuni ale României.Nu întâmplător.

constituind un real mijloc de integrare socială prin întâlnirile sportive dintre surzi şi auzitori. creaţia plastică ş. -expoziţiile de caricaturi. acestea fiind unele din cele mai importante sarcini ale asociaţiei. Recent ANSR a început să organizeze cursuri de limbaj gestual pentru salariaţii săi cu scopul de a oferi servicii de interpretare mai bune membrilor care au nevoie de comunicare în relaţiile cu instituţiile de stat şi private. în mod tradiţional. care oferă cititorilor surzi posibilitatea de instruire la nivelul lor de înţelegere. cunoaştera marilor personalităţi istorice interne şi internaţionale. care includ: .a. care reflectă preocupările din timpul liber ale persoanelor surde. Cu regret trebuie să menţionăm că aceste frumoase activităţi au scăzut ca intensitate şi ca amploare din cauza dificultăţilor economice prin care trece Asociaţia în perioada „de tranziţie” care a urmat evenimentelor din decembrie 1989. Pe plan social ANSR urmăreşte să depisteze. ce au cele peste 25000 de volume. de pictură şi sculptură. Organismul suprem de conducere al ANSR este Congresul. se bucură de atenţia deosebită a persoanelor surde. ANSR are personalitate juridică. mai ales in timpul verii şi prezentările de informări culturale. s-a acordat personalitate juridică şi filialelor teritoriale. În acest scop. activitaţi foarte apreciate de surzi. Miss Asociaţia Surzilor. ce are loc o dată la 5 ani: între Congrese ANSR este condusă de Conferinţa Naţională anuală. cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi cu alte instituţii şi organizaţii implicate în procesul integrarii socio-profesionale.dotarea bibliotecilor. de unde pot fi selectionaţi sportivii care să reprezinte Organizaţia Sportivă a Surzilor din România la competiţiile europene 157 . Cele mai atractive ramuri sportive. să sprijine. dansul modern şi popular. să educe şi să integreze persoanele surde cu pierdere auditivă de peste 40 dB în viaţa socială a României. cu Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap.etc. Mai nou..concursurile literare. . iar activitatea curentă este coordonată de un Birou Executiv care se întruneşte la fiecare 2-3 luni sau de câte ori este nevoie. creaţia literară. Activitatea sportivă este foarte apreciată de tinerii surzi. prin sprijinul acordat la completarea formularelor necesare pentru obţinerea drepturilor. atât pe plan intern cât şi în relaţiile internaţionale.realizate prin contribuţia voluntară a membrilor cotizanţi şi a aparatului salariat. ANSR colaborează cu Ministerul Sănătăţii şi Familiei. fiind reprezentată de preşedinte in relaţiile cu organele de stat şi private. se organizează diverse acţiuni cultural-artistice. de artizanat. ANSR sprijină membrii săi să beneficieze de drepturile de protecţie socială în concordanţă cu legislaţia actuală prin expuneri săptămânale la club.a. Sub aspect cultural. prin facilitarea comunicării cu ajutorul interpreţilor aflaţi în formare. astfel că preşedinţii acestora le pot reprezenta pe plan teritorial şi pot încheia diverse contracte care le pot asigura o mai mare libertate financiară în oganizarea acţiunilor. ş. -excursiile. istoria-geografia României. de fotografii.

Organizatia Sportiva a Surzilor a participat la mai multe competiţii internaţionale. atletism şi tenis de masă. printre altele. pescuit sportiv. în ţara noastră a ediţiei a XIII a a Jocurilor Mondiale de Vară unde. cu grupe la Buzău. Însă. in august 1949. unde se poate facilita socializarea şi dezvoltarea sentimentului că se află în " a doua lor casă". Urziceni. cucerind numeroase medalii şi diplome. membru fondator fiind şi ANSR. Râmnicu-Sărat 13. Odorhei După cum se poate observa.Filiala Ploieşti. întreaga moştenire a acestei comunităţi. Fondat in 1934.Filiala Bucureşti. Vâlcea şi Slatina 12. în 1977.Filiala Constanţa. obiceiurile. Miercurea Ciuc. cu grupe la Botoşani.Filiala Craiova. Olteniţa. cu grupă la Tulcea 7.Fliala Oradea. în decembrie 1989. cu grupe la Rm. şah.cu grupe la Bistriţa şi Turda 6. membrii mai vechi transmit celor tineri valorile surzilor.Filiala Alba. cu grupe la Bârlad şi Vaslui 10. cu grupe la Sibiu şi Mediaş 4.Filiala Piteşti.Filiala Bacău. Una din cele mai reuşite competiţii a fost organizarea. ANSR se numără printre membrii fondatori ai Federaţiei Mondiale a Surzilor (Roma 1952) având la ora actuală relaţii cu peste 120 de ţări.Filiala Galaţi.Severin 8. echipa de fotbal a devenit campioană mondială. cotizaţiile la forurile internaţionale au fost sistate de guvernul comunist şi până la înlăturarea acestuia. Oneşti 3. Colaborarea internaţională Asociaţia Naţională a Surzilor din România şi-a dezvoltat relaţiile de colaborare cu alte ţări de timpuriu. limbajul gestual.Filiala Suceava. Câmpina.După 1978. cu grupe la Târgu Jiu şi Turnu. s-a înfiinţat Comitetul International al Şahului pentru Surzi.şi mondiale sunt: fotbal. Roman. cu grupă la Arad 16. Aici. Filiala Iaşi.Filiala Braşov. Fălticeni 15. cu grupă la Zalău 11.Filiala Satu Mare. iar la Alexandria s-a obţinut recent un sediu 5. cu grupe la Baia Mare şi Sighetul Marmaţiei 14. cu grupe la Brăila şi Focşani 9. intre 1990 şi 1991 ANSR a fost reprimită în rândurile comunităţii internaţionale.Filiala Timişoara.Filiala Cluj. În aceste 158 . cu grupe la Sighişoara. De asemenea. aceste cluburi sunt situate mai ales în oraşele mari. Asociaţia Sportivă a fost exclusă de la toate competiţiile internaţionale. dupa achitarea cotizaţilor restante. Aiud şi Hunedoara 2. minifotbal.Filiala Târgu-Mureş. Prezentăm mai jos filialele şi grupele ANSR cu mentiunea ca acestea se află în plin proces de dobândire a autonomiei teritoriale şi juridice: 1. Târgovişte. Dorohoi. cu grupe la Piatra Neamţ. Clubul Sportiv al Surzilor din România a participat în 1937 la Congresul de la Budapesta al Comitetului Internaţional al Sporturilor pentru Surzi (CISS) unde a fost admis. cu grupe la Sebeş. spre regretul tuturor membrilor ei. cu grupe fără sediu la Giurgiu. Rădăuţi.

creşterea activităţilor subtitrate la TV. caută şi sunt ajutaţi să găsească locuri de muncă şi obţin facilităţile sociale. în prima jumătate a secolului trecut. Astfel. în special în rîndurile absolvenţilor din şcolile de surzi care formează generaţia viitorilor membri. Văzând pericolul extinderii influenţei baptiste în rândul credincioşilor ortodocşi. surzii primesc informaţii despre lumea în care trăiesc. În ultimii câţiva ani se remarcă o scădere a numărului de membri cotizanţi la activităţile acestor cluburi. Din această cauză înaintaşii surzi au avut puţine şanse să dezvolte forme de cult care să reflecte cultura şi experienţa surzilor. să comunice liber în limbajul gestual. Pînă în 2004 au 159 . începuturile educaţiei religioase datează aproape imediat după înlăturarea regimului comunist. au format primele comunităţi religioase baptiste. Se speră că prin acordarea unor facilităţi financiare obţinute prin intervenţiile Asociaţiei Surzilor să crească veniturile din cotizaţii. sub aspect istoric. În ţara noastră. alegerea conducătorilor la diverse niveluri ale Asociaţiei. Totuşi. În lipsa interpreţilor calificaţi. preotul Onu Constantin. să facă sport. au avut loc primele slujbe în limbaj gestual ale bisericii ortodoxe care au căpătat o formă organizată în anul 1999. prin misionarii surzi şi auzitori pe care i-au pregătit în limbajul gestual religios. unde a format cca 50 de preoţi surzi misionari. a înfiinţat prima congregaţie episcopală pentru surzi la Philadelphia. Aici au loc evenimente care menţin în viaţă aceste cluburi cum ar fi aniversarea unor membri în cadru festiv. care-i determină pe tineri să stea mai mult în faţa televizorului. În acest context trebuie să includem contribuţia organizaţiilor religioase la unificarea colectivităţilor de surzi. acestor surzi le-a lipsit accesul al slujbele religioase şi la cunoaşterea Bibliei. să danseze etc. prin crearea secţiei "Comunicare şi slujire în limbaj gestual" în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea din Piteşti. Mulţi dintre aceşti preoţi au sprijinit şcolile de surzi şi au format diverse organizaţii religioase cum ar fi Congresul Naţional al Evreilor Surzi sau Asociaţia Internaţională a Surzilor Catolici. Acestea duc la îndepărtarea tinerilor surzi de la activităţile specifice din aceste cluburi. Printre posibilele cauze ale acestei situaţii putem enumera tendinţa de includere a copiilor surzi în şcolile normale locale. se impune o mai intensă susţinere financiară din partea statului. Primii misionari au fost adepţii cultului baptist. ceea ce-i determină pe surzi să caute să câştige un ban în plus prin acrivităţi suplimentare. Bisericile creştine cu misionari surzi au fost conduse de auzitori care-i cobsiderau pe surzi ca persoane cu handicap şi aveau cunoştinţe limitate despre ei. distribuirea de diplome prin care se recunosc meritele unor persoane pentru serviciile depuse în slujba Asociaţiei.cluburi. creşterea costului vieţii cuplată cu scăderea puterii de cumpărare. la care s-au adăugat diaconul Barbu Florea şi preparatorul Costache Diana Marinela. care au luat legătura cu Asociaţia Surzilor şi. Henry Syle. să se distreze. dar acestea nu ar trebui să constituie sursa principală de desfăşurare a activităţilor şi de achitare a cheltuielilor de funcţionare. sub coordonarea primului profesor de specialitate al acestei secţii. un preot surd. Aici ei caută să se relaxeze.

a.secretariatul regional pentru America de Nord şi Canada . cultura surzilor şi alte discipline.secretariatul regional pentru Regiunea arabă Federaţia Mondială a Surzilor.).a.secretariatul regional pentru Asia şi zona Pacificului .secretariatul regional pentru Europa de Est şi Asia Centrală – EEMARS . De asemenea. În acest sens. O data cu creşterea numărului de asociaţii naţionale membre ale FMS s-au infiinţat mai multe secretariate regionale în scopul unei mai eficiente colaborări bazate pe specificul regional. ca organizaţie internaţională specializată în promovarea drepturilor persoanelor surde din întreaga lume. Această organizaţie s-a dezvoltat treptat de la un grup de organizaţii naţionale la un forum de colaborare pentru mai mult de 120 de organizaţii de pe toate continentele.secretariatul regional pentru Europa Centrală – CERS . inclusiv cele surde. profesori de religie şi asistenţi sociali superiori. după care au urmat Dragoljub Vukotic (1955-1983). UNESCO. s.Uniunea Europeană a Surzilor – EUD . Declaraţia de la Salamanca şi Cadrul de acţiune privind educaţia persoanelor cu nevoi speciale ş. comunicaţii. OMS. În această activitate FMS încearcă să implice lideri surzi în procesul de decizie care afectează viaţa surzilor la orice nivel. Primul presedinte al FMS a fost domnul Vittorio Ieralla (1951-1955). FMS acţionează la orice nivel pentru promovarea Recomandărilor ONU privind persoanele cu handicap.secretariatul regional pentru Africa de Sud-Est . preşedinte al Federaţiei Surzilor din Finlanda şi lector de limbaj gestual la Universitatea din Jyvaskyla.secretariatul regional pentru America Centrală şi zona Caraibelor . Yerker Anderson (1983. Obiectivul FMS este să asigure egalitatea surzilor din lume cu alţi oameni valizi în privinţa drepturilor sociale şi umane. 160 . alte tratate ale ONU privind drepturile omului.absolvit această sectie două promoţii de studenţi surzi şi auzitori care lucrează acum ca preoţi pentru comunităţile de surzi. după cum urmează: .1995) şi doamna Liisa Kauppinen (1995-2003). FEDERAŢIA MONDIALĂ A SURZILOR Federaţia Mondială a Surzilor a fost infiinţată în 1951 la Roma. Actualul preşedinte al FMS este domnul Markku Jokinen. a prevederilor din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. îşi bazează activitatea pe Charta ONU şi urmează politica sa. FMS colaborează cu ONU şi alte organizaţii internaţionale (UNICEF. cu organizaţiile naţionale ale surzilor şi cu experţi specializaţi pe probleme de învăţământ. Regulile Standard ale ONU privind Egalizarea Şanselor pentru Persoanele cu Handicap.secretariatul regional pentru America de Sud . ILO.

De asemenea. prin consultare şi colaborare cu Asociaţiile Nationale ale Surzilor din Europa. Calitatea de membru deplin al EUD este deschisă tuturor asociaţiilor naţionale din ţările membre ale UE. FMS dispune de surse de venit şi sponsori care sprijină activitatea şi proiectele asociaţiilor de surzi din ţările în curs de dezvoltare. Se acordă prioritate surzilor din ţările în curs de dezvoltare. Irlanda. Asociaţia Naţională a Surzilor din România a primit statutul de membru asociat al EUD. ca să îndrume persoanele surde în realizarea obiectivelor propuse. Uniunea Europeană a Surzilor European Union of the Deaf (EUD) a fost înfiinţată în 1985 sub numele de Secretariatul Regional al Comunitaţii Europene al Federaţiei Mondiale a Surzilor. Belgia. FMS este responsabilă pentru încurajarea persoanelor surde să colaboreze în diferite domenii astfel încât Secretariatele Regionale şi asociaţiile naţionale ale surzilor să ajungă mai puternice. Centrul de interpreţi. Danemarca. In plus. prin folosirea tehnologiei moderne din sfera telecomunicaţiilor. Franţa. Scopul său este să stabilească şi să intreţină un dialog la nivelul UE cu „lumea auzitorilor”. De curând. Suedia. Este o organizaţie non-guvernamentală. ea dispune de unităţi conduse de Secretarul general. ANSR va putea fi membru cu drepturi depline. Germania. avînd statut consultativ şi de reprezentare la nivel „A”. Islanda şi Norvegia. FMS deţine o poziţie stabila şi respectată la ONU ca expert pe probleme privitoare la surzi. Italia. prin pagina de web şi de e-mail a organizaţiei. în perspectiva aderării ţării noastre la Uniunea Europeană. Expertii surzi ai FMS sunt angajaţi la ONU şi în agenţiile sale specializate pentru îmbunătăţirea drepturilor şi egalizarea şanselor surzilor în lume. Membrii Biroului Executiv al FMS şi alţi parteneri importanţi comunică unii cu alţii prin videotelefon. Portugalia. Ea colaboreaza cu Federatia Mondiala a Surzilor pe probleme generale. Interacţiunea şi colaborarea FMS cu asociaţiile naţionale ale surzilor la nivel mondial a continuat să crească în toate domeniile. non-profit şi este singura care reprezintă interesele surzilor europeni la nivelul Uniunii Europene. economice şi de informare. el însuşi persoană surdă. Grecia. Spania. La ora actuală este formată din 14 membri: Asociaţiile Naţionale ale Surzilor din Austria. După aderare. 161 . EUD are contacte cu Asociatiiile Nationale ale Surzilor din Luxemburg. FMS are un sediu permanent şi personal care se ocupă de problemele administrative.In calitatea sa de organizaţie–umbrelă pentru asociaţiile naţionale ale surzilor. cum ar fi : Departamentul de cercetări privind limbajul gestual. Olanda şi Marea Britanie. Departamentul de informare şi publicaţii şi Departamentul de pregătire pentru democraţie şi managament. Finlanda.

începând cât mai devreme şi continuând pe parcursul anilor de şcoală. desfăşura şi finanţa activităţi europene din partea comunităţii de surzi în statele membre ale UE. întărirea prin informaţie şi egalitatea la angajare. nevoile şi şansele persoanelor surde din cadrul UE. Obiectivul principal al EUD este să promoveze şi să protejeze interesele. constituie un obiectiv prioritar al EUD. Informaţia este putere ! Una din frustrările principale pentru surzi este lipsa de acces la informare. Ea este şi o barieră majoră pentru 162 . Viziunea şi obiectivele Uniunii Europene a Surzilor EUD a fost infiinţată pentru a iniţia. se recomandă ca limbajul gestual să fie recunoscut legal şi să fie acceptat de guverne şi de publicul general. Părinţii vor fi incurajaţi să înveţe limbajul gestual pentru a putea să comunice cu copilul lor surd cât mai deplin şi natural posibil. adică copiii surzi să fie educaţi în limbajul gestual şi limbajul verbal. Studiile arată că acest tip de educaţie duce la performanţe şcolare mai bune. profesională. Programe de lucru ale EUD şi domenii de acţiune prioritare a)Recunoasterea dreptului de a folosi limbajul gestual Sub aspect legislativ. În plus. Cartierul General al EUD se află la Bruxelles.E. Biroul funcţioneaza cu două persoane. Bilingualismul in educatie În învăţămânul obligatoriu pentru surzi va fi promovat bilingualismul. tendinţa în ţările UE este să se integreze copiii surzi în educatia obişnuită.Conducerea EUD se află în mâinile Comitetului Executiv. Crearea unui mediu de limbaj gestual favorabil în toate unităţiile pentru copii surzi şi familiile lor. care este răspunzător în faţa Adunării Generale Anuale. De asemenea. folosind limbajul gestual.. va fi recunoscută importanţa limbajului gestual în promovarea integrarii surzilor in viaţa civila. Această viziune generală se transpune în trei obiective specifice ale EUD şi se realizează prin programe de lucru. în special în forma lui scrisă. datorită lipsei de interpreţi în limbaj gestual şi unde mulţi profesori nu au nici pregătirea şi nici resursele pentru a face faţă nevoilor specifice ale elevilor surzi. cum ar fi: recunoaşterea dreptului de a folosi limbajul gestual. adulţii surzi întâlnesc bariere în educaţia permanentă când facilităţile de educare în comunitate nu le asigură servicii de sprijin adecvate cum ar fi interpretarea în limbaj gestual sau persoane care iau notiţe. pentru a fi aproape de inima UE şi de instituţiiile sale. ales de şi din rândurile Comitetului de management. Emanciparea şi asigurarea de şanse egale sunt concepţii esenţiale pentru realizarea unei poziţii egale în societate şi recunoaşterea persoanei surde ca cetăţean cu drepturi egale. Aceasta înseamnă că trebuie să se acorde mai mult sprijin în pregătirea de interpreţi profesionişti în limbaj gestual şi tot mai mulţi profesori surzi să fie pregatiţi să lucreze în învăţământul special. Belgia. Se va acorda sprijin statutar asigurării şi promovării limbajului gestual în ţările membre ale U. Totuşi. unde le lipseşte adesea comunicarea din clasă. Intarirea prin informare. etc. un director şi un secretar. care este privit ca a doua limbă a ţării.

Pregătirea profesională. 275 Avenue Du Mesnil. Menţionăm că printre federaţiile naţionale care şiau trimis reprezentanţii la primele Jocuri Mondiale ale Surzilor s-a aflat şi ataşatul diplomatic al României la Paris. Ceho-Slovacia. etc. Conducătorii sportului pentru surzi. Se consideră că femeia surdă. Prin ICT este posibil să se comunice în limbaj gestual cu ajutorul video-telefoanelor. telecomunicaţiile sunt bazate exclusiv pe sunet şi vorbire. o versiune a Jocurilor Olimpice. adică să aibă acces egal la informaţie la educaţie. Din nefericire pentru surzi.) care au devenit membre ale CISS în acel an. Olanda Polonia. au convenit să fondeze o organizaţie numita CISS şi au alcătuit un proiect de Statut la care să adere toate federaţiile sportive ale surzilor. a încurajat ţările mai sus menţionate să participe la Jocurile Internaţionale ale Surzilor. Şomajul la surzi este mai ridicat decât la auzitori în toate ţătile europene. locuri de muncă rezonabile şi interpreţi calificaţi sunt câteva componente esenţiale pentru muncitorii surzi. Tehnologiile informaţiei şi ale comunicarii (ICT) au potenţialul să imbunătăţească calitatea vieţii pentru surzi prin deschiderea noilor posibilităţi de acces. Egalitate la angajare. de gen şi de surditate. să se înveţe limbajul gestual la distanţă pentru interpreţi. Comitetul Internaţiomal al Sporturilor Surzilor (CISS) Primele organizaţii sportive internaţionale ale surzilor s-au înfiinţat în 1924. care suferă de dublă discriminare. A lucra constituie un drept fundamental al vietii oamenilor dar surzii încă se confruntă cu bariere artificiale pentru a găsi de lucru. În urma succesului acestor intreceri. fotbal. tir şi înot. la muncă şi la noile tehnologii ca toate persoanele. va trebui să aibă şanse egale cu bărbaţii. Astăzi. Domnul E.participarea deplină in societate şi pentru o viaţă independentă. Accesul la telefoanele cu text este imperfect din cauza folosirii unor telefoane cu text incompatibile şi nestandarizate pentru toate ţările din Europa iar serviciile de legătură pentru telecomunicaţiile între persoanele surde şi cele auzitoare lipsesc în cele mai multe din ţările UE. La acea dată au existat următoarele federaţii naţionale sportive ale surzilor (Belgia. ciclism. care s-au desfăşurat la Paris între 10–17 august 1924. s-a decis să se continue competiţiile la fiecare patru ani. Anglia. Există temerea că societatea informatizată va afecta şansele de angajare ale surzilor mai puţin pricepuţi şi mai slab echipaţi pentru a satisface noile cerinţe care apar din reorganizarea muncii. Telecomunicaţiile. Ruben Alcais. 163 . România şi Ungaria. de participare şi de integrare socio-economica. care s-au întrecut la probele de atletism. adunaţi la Cafe de la Porte Doree. Franţa. Se urmăreşte întensificarea contactului cu ţările din Europa Centrală şi de Est pentru a se stabili o reţea şi a se facilita schimbul de informaţie şi experienţă intre EUD şi aceste organizatii. numărul lor a trecut de 94 de ţări de pe toate continentele. un francez surd. La întreceri au participat şi sportivi surzi din Italia.

John Lovett (19972003).Bucureşti / România. CISS a acceptat solicitarea CIO de a se alătura Comitetului Internaţional Paralimpic (IPC) din dorinţa CIO de a colabora cu o singură organizaţie-umbrelă. ataşat al ambasadei noastre la Paris. M. 1969 – Belgrad / Yugoslavia. Cu toate că în anul 1955 Comitetul Internaţional Olimpic a recunoscut în mod oficial CISS. În consecinţă. De pildă. destinele sportului mondial pentru surzi sunt conduse de Donalda Ammons (SUA) care a fost aleasă în această funcţie la Congresul CISS care a avut loc la Melbourne. 1946 – Copenhaga / Danemarca. Polo. la Congresul din 1995 membrii CISS au votat în unanimitate retragerea din IPC şi trecerea în subordinea directă a CIO. 1965 – Washington / Statele Unite ale Americii. Volei. 1939 – Stockholm / Suedia.Christchurch / Noua Zeelandă. 1973 – Malmo / Suedia. 1926. 2009 . Paris). J. Orientare turistică. 2005 – Melbourne / Australia. Tenis de masă. din anul 2001. 1957 – Milano / Italia. MENDELSOHN.Taipei (China) Jocurile Mondiale de Vară pentru Surzi care. Statele Unite se alătură CISS. 1928 – Amsterdam / Olanda. Lupte. Donalda Ammons. până în 2005. Bernhard (1961 – 10971). 1961 – Helsinki / Finlanda. Dahlgren (1967–1973). P. 2oo1 – Roma / Italia. Totuşi. Primul preşedinte al CISS a fost ales d-l E. O. Baschet. ca primul membru ne-european 164 . Nielsen (1955 – 1961). în 5-6 ianuarie 2005. 1977 . la Bruxelles. se numesc „Deaflimpics” adică „Jocurile Olimpice ale Surzilor” au loc la următoarele discipline: Atletism. 1997 – Copenhaga / Danemarca. Handbal Inot.1955). Badmindon.1953) după care au urmat d-l Oscar Ryden (1953. octombrie.P. Actualmente. Rubens-Alcais (1924. dupa această dată. august. 1981 – Koln / Germania. Jordan (1971 – 1997). Ciclism. Dintre evenimentele mai importante ale acestei organizaţii sportive mondiale amintim : 1924. J.Ne bucurăm ca România a fost reprezentată de d-l J. Australia. 1989 . acestor jocuri Mondiale de Vară sau de Iarnă nu li s-a acceptat statutul olimpic până în 2001 din cauza unor interese politice şi financiare. Sondergaard (1973–1997) şi. belgia. cu aprox. Bowling. 1993 – Sofia / Bulgaria. au avut loc primele Jocuri Internaţionale Tăcute (10-17 iulie. 1985 – Los Angeles / Statele Unite ale Americii. 1931 Nurnberg / Germania. niciodată CISS nu a intenţionat să combine Jocurile Mondiale cu cele ale altor sportivi handicapaţi deoaece colectivitatea surzilor nu are dificultăţi în majoritatea sporturilor practicate de auzitori ci se confruntă numai cu probleme de comunicare. Ca secretari generali ai CISS au funcţionat de-a lungul vremii d-nii Antoine Dresse (1924-1967). se adoptă Statutul CISS 1938. De-a lungul istoriei sale au avut loc Jocurile Mondiale de Vară ale Surzilor în următoarele oraşe: 1924 . Tenis. K. zece ani în urmă. 1935 – Londra / Anglia.Paris / Franţa. Fotbal. 1953 – Bruxelles / Belgia. Tir.

CISS rezistă cu succes la mişcarea de încorporare a Jocurilor Mondiale Tăcute în „Jocurile paralimpice”. 2003 Sundsvall / Suedia. 1967 . în afara Europei 1966 s-a acordat CISS „Cupa Olimpică” de către CIO ca recunoaştere a serviciilor sale aduse sportului mondial 1967. Austria 1955.a. 1975 . 1953 –Oslo / Norvegia. 1999 . într-o sală pusă la dispoziţie de Federaţia Sportivă Italiană a Surzilor 1981. 1963 – Are / Norvegia. 1987 – Oslo / Norvegia.Davos / Elveţia. 1971 – Abdelboden / Elvetia.Oberammergau/Germania. având în vedere cerinţele unice de comunicare în limbaj gestual ale sportivilor surzi.Lake Placid / Statele Unite ale Americii. pentru a se recunoaşte natura lor mondială 1974. Jocurile Mondiale ale Surzilor se desfaşoară sub denumirea „DEAFLIMPICS” (Olimpiada Surzilor). Desprinderea de Comitetul Internaţional Paralimpic a avut loc la insistenţele conducătorilor Asociaţiilor Sportive ale Surzilor. 1983 – Madonna di Campiglio / Italia. având ca motto „EQUAL THROUGH SPORTS” ( Egali prin sport). Elveţia 2001. 1955 . preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic la ceremonia de deschidere a Jocurilor Mondiale de la KOLN in 1981 şi la probele din primele doua zile.Berchtesgaden / Germania.Banff / Canada. 1995 . ş. participarea d-lui JUAN ANTONIO SAMARANCH.Montana-Vermala/ Elveţia. la Roma. la Jocurile Mondiale Tăcute participă 234 sportivi iar prinţul suedez Gustav Adolf devine primul reprezentant regal care asistă la eveniment 1949. 2007-Salt Lake/ SUA 165 . 1988-1993. 1979 – Maribel / Franţa.Yllas / Finlanda. S-a adoptat limba engleză pentru corespondenţă ca singura limbă folosită. se schimbă denumirea Jocurilor Internaţionale Tăcute în Jocurile Mondiale Tăcute. are loc sărbătorirea aniversării celor 50 de ani de activitate.1939. 1991 . au loc primele Jocuri Mondiale de Iarnă la Seefeld. S-a păstrat denumirea oficială a CISS în limba franceză în amintirea organizatorilor. PROCHAZKA au avut loc Jocurile Internaţionale de Iarna ale Surzilor în următoarele localităţi : 1949 – Seefeld / Anglia. subordonată direct CIO şi subvenţionată de aceasta. Constituirea Muzeului CISS. se sărbătoreşte a 75-a aniversare de la crearea CISS. Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) recunoaşte CISS ca federaţie internaţională cu poziţie olimpică 1965. 1959 . la Davos. costurile mari pentru asigurarea de interpreţi. Paris. pentru prima dată Jocurile Mondiale ale Surzilor au loc la Washington. 1999. Contactele CISS cu CIO au inceput la al 2-lea Congres al CISS şi au continuat până la recunoaşterea CISS ca organizaţie mondială şi independentă de alte organizaţii ale sporturilor pentru handicapaţi. La propunerea lui H. incapacitatea IPC de a asigura cazarea numărului tot mai mare de sportivi surzi şi imposibilitatea sportivilor surzi de a participa la unele spoturi unde startul se dădea prin semnal sonor.

Asociaţia Sportivă a Surzilor din România a fost reprimită cu drepturi egale în marea familie a sporturilor pentru surzi. Patinaj viteză şi Hochei pe gheaţă. s-a eliminat şi acest inconvenient. competiţiile regionale să fie controlate de organizaţii sportive regionale. sportivii surzi n-au mai fost prezenţi la ediţia din 1981 de la Koln şi au fost suspendaţi până în 1991 de la toate competiţiile sportive internaţionale din cauza neachitării cotizaţiei. la doar câteva luni de la devastatorul cutremur care a distrus Capitala.Cu această ocazie se organizează întreceri sportive la următoarele discipline : Schi alpin. deşi nu avea înca o federaţie sportivă naţională a surzilor. 1983) conceput să colecteze fonduri care să asigure finanţarea pentru organizaţiile sportive internaţionale ale persoanelor cu handicap ca să promoveze activităţiile sportive ale membrilor săi. Saniuţe. federaţiile sportive naţionale să fie autonome şi independente iar activitatea lor să fie încurajată şi respectată. la o şedinţa a Biroului Executiv al CISS care a avut loc la Budapesta. 166 . Una din marile probleme a rămas acceptarea sportivilor care au o pierdere de peste 55 dB la urechea cea mai bună deoarece există posibilitatea simulării. Logo-ul Olimpiadei Surzilor A fost conceput în 2003 de artustul Ralph Fernandez. Este un simbol pozitiv şi puternic al colectivităţii internaţionale a sportului tăcut. Schi nordic. semnele mâinii înfăţişează semnul pentru „unitate”. prin introducerea unor probe de audiometrie obiectivă. după 1977. s-au introdus testele de doping la toate probele şi au fost testaţi obligatoriu primii clasaţi la probe şi sportivii care au doborât recordurile europene sau mondiale . într-un cerc. care defineşte pe durzi ca oameni vizuali. cultura surzilor şi cea internaţională. Formele mâinii în limba engleză pentru „OK”. reprezintă semnul original al „Olimpiadei Surzilor”. Luate împreună. a Confederaţiei Sportive Pan–americane şi celei pentru zona africană . Printre alte măsuri stabilite de CISS se numără : limitarea numărului de oficiali care însoţesc echipele la Jocurile Mondiale. CISS. împreună cu alte organizaţii sportive pentru handicapaţi. ei trebuie să folosească ochii pentru a comunica. este fondatoare a Fondului Internaţional al Sporturilor pentru Handicapaţi (Amsterdam. Treptat. Cu toate că România s-a numărat printre ţările fondatoare ale CISS. Astfel s-a creat posibilitatea creşterii rolului Organizaţiei Europene a Sporturilor Surzilor (EDSO) . care se surapun una peste alta. când a găzduit a 13-a ediţie a Jocurilor Mondiale de Vară a Surzilor la Bucureşti. a Confederaţiei Sportive a Surzilor pentru zona Asiei şi a Pacificului. Centrul logo-ului reprezintă irisul ochiului. „bun” şi „mare”. unitatea şi continuitatea. Abia în 1991. El îmbină simboluri puternice cu ar fi limbajul gestual. alegerea prin vot secret a locului urmatoarelor jocuri cu 6 ani înainte.

In afara Campionatelor Europene au loc meciuri de calificare la fotbal. Franţa). Franţa.000 de sportivi legitimaţi în cadrul celor cca 1000 de cluburi. o primă adunare de constituire care a cunoscut un eşec din cauza manevrelor CISS. o organizaţie înfiinţată în 1967 şi aflată sub auspiciile CISS. cu drept de participare la campionatele europene organizate sub egida acesteia. Cu toate aceste opoziţii. Germania şi Olanda) au luat iniţiativa să înfiinţeze o organzaţie care să elimine neajunsurile constatate. baschet (bărbaţi şi femei) şi volei (bărbaţi şi femei) şi handbal. ţările europene şi-au trimis delegaţii pentru a stabili forma şi programul constituirii unei Federaţii Europene a Sportivilor Surzi. De Haas. albastru.Logo-ul încorporează cele patru culori ale steagurilor lumii. Începând din 1983 au avut loc 5-7 Campionate Europene anual. astfel că se asigura o planificare sistematică şi o securitate financiară iar desfăşurarea campionatelor avea loc după 2 ani de la terminarea campionatelor mondiale organizate de CISS la fiecare din cele 17 discipline sportive. Roland Haythornwaite (Anglia) şi Boudewijn de Roose (Belgia). care a făcut presiuni asupra ţărilor din Blocul comunist Est-european să nu se alăture acestei iniţiative. A avut loc la Madonna di Campiglio. în ciuda opoziţiei CISS. Italia. câteva ţări europene (Belgia. Joseph Wermuth (Franţa). galben şi verde reprezintă cele patru confederaţii regionale de care am amintit mai sus Organizaţia Europeană Sportivă a Surzilor (EDSO) Înainte de înfiinţarea EDSO (1983. Antibes. ţările care erau membre ale CISS obţineau cu uşurinţă autorizarea pentru organizarea acestor campionate europene. la Antibes.Kunze şi J. Datele şi programul acestora fiind stabilite cu 4 sau 6 ani înainte. Primul preşedinte a fost ales olandezul Hendrik J. au existat Campionatele Europene ale Surzilor. Sarcina acestei organizaţii era să promoveze sportul surzilor. unde s-au stabilit sarcinile şi obiectivele unei federaţii Europene a Sporturilor Surzilor dar abia la 7 iulie. Secretar General fiind ales englezul R. Franţa. S-a hotărât ca fiecare ţară europeană care este membră CISS să fie auromat primită ca membru al EDSO. Hendrik J. In consecinţă. Actualmente sunt membre ale EDSO 40 de ţări europene cu peste 50. în anul 1981 a avut loc a doua şedinţă de constituire în prezenţa delegaţiilor Asociaţiilor Sportive din Europa. În aceste condiţii.Haythornwaite iar membru al consiliului prezidemţial (cum e fost denumit primul comitet al EDSO) a fost ales belgianul Boudewijn de Roose. s-a înfiinţat în mod oficial EDSO. De Haas (Olanda). Roşu. Din comitetul de organizare pregătitor au făcut parte Karl Kunze (Germania).Wermouth. astfel că erau perioade când se puteau organiza 8-10 astfel de campionate europene anual fără a se avea siguranţa financiară a desfăşurării lor în bune condiţii. vice-preşedinţi fiind K. deoarece 167 . să organizeze Campionate Europene regulate. In acea vreme. La întrunirea de înfiinţare au fost prezente 9 ţări.

2002-Vilnius (Lituania).sunt acceptate în turneul final numai 12 echipe iar câştigătoarele sunt calificate direct la Campionatele Mondiale (Deaflimpics). schi alpin şi volei. englezul A. fotbal indoor. lupte.Punsche (1956-1962 şi 1978-1986). 1955–Oberammergau (Germania. Acestea au continuat să se desfăşoare la Goteborg (1975). La al IX-lea Congres al EDSO care a avut loc la Vilnius în 1998 s-a extins şirul disciplinelor sportive.E. fotbal. cu regret că primul preşedinte al EDSO. germanul H. înot. destinele şahului mondial pentru surzi sunt dirijate de italianul Michele Visco. desfăşurate sub egida acestua sunt persoane surde. Până în 1953. Essen (1979). Subliniem că toţi membrii comitetului EDSO. cehul M.1953–Oslo (Norvegia). 1958-Londra (Anglia). prin votul delegaţilor. adăugându-se hocheiul şi atletismul pe teren acoperit astfel că în prezent C.Boyce (1994-2002). primul Campionat având loc la Essen. după 2002.când s-a înfiinţat în mod oficial ICSC. 1974-Fredericia (Danemarca). ale EDSO se desfăşoară în 20 de ramuri sportive diferite cum ar fi atletism. olandezul Hendrik J. baschet. 1966-Leksand (Suedia). delegaţii tehnici şi orice alt responsabil al C. cu posibilitatea re-alegerii la congres. polo. 2006.E. 1998-Lucerna (Elveţia).1990-Veszprem (Ungaria). 168 . Următorii preşedinţi ai ICSC au fost germanul O. 1962-Varna (Bulgaria). maghiarul Geza Vida (1986-1994). acest preşedinte coordona o organizaţie europeană de şah ce funcţiona neoficial.E. 1978-Obersdorf (Germania). 1994Brunn (Cehia).? La fiecare 2 ani se organizează campionate europene de şah începând din anul 1973. Responsabilitatea managementului organizatoric este acordată la 2 delegaţi iar alţi 2 delegaţi tehnici răspund de respectarea regulamentului pentru fiecare ramură sportivă. Den Haag (1977).Meurer (1964-1978). Amintim aici. Vaxjo (1981). În continuare. atletism pe teren acoperit. 1982Mallorca (Spania). handbal. Conform statutului. De Haas a încetat subit din viaţă în cursul participării sale la al treilea C. Acesta coordonează relaţiile dintre jucătorii de şah din cadrul asociaţiilor naţionale ale surzilor şi aplică acelaşi regulament al jocului de şah stabilit pentru persoanele valide. care a fost aleasă în această funcţie în 2004 Comitetul Internaţional al Şahului pentru Surzi (ICSC) În scopul promovării „sportului minţii” în rândul persoanelor surde s-a înfiinţat în anul 1953 Comitetul Internaţional al Şahului pentru Surzi (ICSC). Actualul preşedinte al EDSO este o femeie. 1970-Turku (Finlanda). franţuzoaica Isabelle Malaurie. de fotbal.Dronkers care a funcţionat în perioada 1949-1955. 1986-Abufeira (Portugalia). cros.G.Svabensky (1962-1964. bowling. badmindon.J. preşedinţii ce au urmat au fost aleşi pe perioade de 4 ani. ciclism. tenis de masă. Germania. orientare turistică. tenis de câmp. Până în prezent au avut loc 14 Campionate Mondiale de Şah pe echipe pentru bărbaţi şi 2 pentru femei după cum urmază : . Primul preşedinte al ICSC a fost ales olandezul L.

când a fost înfiinţată Asociaţia Surzilor din Japonia. SUA. Roma (1995). Majoritatea veniturilor provin din cotizaţii. Legătura şi interdependenţa de contractele locale face ca JFD să fie cuprinsă în structura guvernamentală care conduce ţara în acel moment. Winterthur (1985).2 la mie) o dată cu intensificarea activitţilor sociale şi a luptei surzilor pentru drepturi civile. Organizaţia şi-a elaborat structuri organizatorice şi strategii legale cu privire la elaborarea şi dezvoltarea serviciilor de interpretare. Până în 1960 activităţile Asociaţiei au decurs lin. se acordă medicamente ş echipamente medicale compensate. Belgrad (1987). ajungând la 27. Activităţile de bază ale JFD se desfăşoară la nivel local şi prefectural cu ajutorul persoanelor angajate şi a celor care activează în mod voluntar. Asociaţiile prefecturale ale surzilor primesc speţii gratuite pentru birouri în cadrul clădirilor de asistenţă socială prefecturală şi beneficiază de personal 169 .000 ( date valabile pentru anul 1998). aducând schimbări în politica guvernamentală care au fost benefice petru membrii surzi. inclusiv din donaţii. Londra (1989). la protecţia socială şi a drepturilor persoanelor surde şi la recunoaşterea oficială a limbajului gestual. Helsinhi (1993). Structura Federaţiei Surzilor din Japonia JFD este o organizaţie-umbrelă care cuprinde 47 de filiale prefecturale ale surzilor şi este încorporată în structura Ministerului Asistenţei Sociale. surzii primesc o varietate de servicii. ei promesc o compensaţie suplimentară care acoperă diferenţa până la venitul mediu pe economie. la o populaţie de cca 127. pe care le menţionăm mai jos: dacă au un venit redus. Astfel. fără salturi. Finlanda) Japonia Federaţia Surzilor din Japonia (JFD) a fost înfiinţată în 1948 cu toate că rădăcinile sale se întind până în 1915. activitatea de colaborare a JFD cu sistemul administrativ s-a dovedit a fi fructuoasă. Calitatea de organizaţii non-profit no scuteşte de plata impozitelor pe veniturile obţinute din diverse surse. Sub aspect organizatoric. Japonia. Din acest motiv JFD nu solicită şi nu primeşte donaţii caritabile în afara donaţiilor pentru proiecte. Hamburg (1991). ceea ce ne determină s-o includem în cadrul organizaţiilor guvernamentale. Organizarea asociaţiilor de surzi şi a serviciilor de interpretare in diferite ţări (Romania. Biroul Executiv al JFD este format exclusiv din membri surzi.000 000 de locuitori (cca 0. surzii beneficiază de bilete gratuite sau compensate pentru călătoria cu metroul sau cu trenul.Szeged (1983).. La nivel legislativ. După această dată numărul membrilor a crescut brusc.

Din acest motiv a debutat în 1982 un alt proiect de cercetare cu durata de trei ani.pg. Prin folosirea personalului local există o strânsă legătură între Asociaţiile locale. o nivelare a diferenţelor regionale subtile constatate şi să se încurajeze învăţarea acestei forme de limbaj de către auzitori. aceste proiecte nu au dus la conturarea unui sistem naţional satisfăcător de formare şi de plasare a interpreţilor. Totuşi. S-a urmărit. Pentru folosirea interpreţilor. modalitatea de delegare a asistenţilor în limbaj gestual acolo unde era nevoie de ei. unul al Ministerului Muncii. Multe din aceste cursuri sunt finanţate de guvern. care a urmărit formarea unui sistem standardizat de limbaj gestual. s-au înfiinţat „cluburi de limbaj gestual” pentru cei interesaţi să-şi perfecţioneze studiile de limbaj gestual în afara cursurilor obişnuite. 415). altul la nivel de prefectură şi ultimul la nivel de oraş. Accentul s-a pus pe un sistem de formare şi de atestare care să garanteze oferirea viitorilor interpreţi a unui nivel uniformizat de cunoştinţe şi de priceperi.2 milioane de japonezi care să fie convinşi de necesitatea unui sistem naţional de interpretare în limbaj gestual. ceea ce permite ca acestea să se desfăşoare cu contribuţii minme din partea cursanţilor sau să fie gratuite. unul vizând plasarea interpreţilor iar celălalt. JFD în colaborare cu „Asociaţia naţională de cercetare în domeniul limbajului gestual” a elaborat un alt proiect care viza educarea unui număr de cca 1. Sistemul de interpretare din Japonia În 1965 o persoană surdă a comis o crimă. apărută în 1969.K. In cursul interogatoriilor efectuate de poliţia niponă aceasta nu a beneficiat de un interpret calificat. la care au contribuit 11 experţi din diferite domenii şi 4 persoane surde. Aceste Asociaţii au centre informaţionale pentru surzi care asigură casete video subtitrate şi spaţii unde surzii se pot întâlni pentru a participa la diverse activităţi şi unde pot să primească o îndrumare profesională. Primele examinări în vederea atestării primilor 1000 de interpreţi au început în 1989. apt ce a determinat JFD să militeze pentru recunoaşterea importanţei interpreţilor calificaţi în limbajul gestual în scopul protejării drepturilor umane ale persoanelor surde (Nobuyuki. 1999. reprezentanţii guvernamentali 170 . La intervale de trei ani s-au desfăşurat două proiecte. Mai mult decât atât. cu participarea activă a JFD. În 1970 Guvernul japonez a început să desfăşoare un „Program de formare a asistenţilor în limbaj gestual” prin care au luat amploare cursurile de limbaj gestual pe întreg teritoriul ţării. sperând că aaceasta va contribui la înlăturarea concepţiei greşite a populaţiei japoneze că limbajul gestual al surzilor nu este un limbaj adevărat. printre altele. Astfel.auxiliar. să se realizeze o standardizare a limbajului gestual japonez.. In acest scop JFD a publicat o carte „Our Sign Language” (Limbajul nostru gestual). Filialele prefecturale ale JFD organizează cursuri oficiale de limbaj gestual la nivel local. Actualmente există trei sisteme de organizare a formării de interpreţi în limbaj gestual. fapt care a determinat luarea în considerare a drepturilor umane ale persoanelor surde din această ţară.

În Japonia serviciile de interpretare sunt în totalitate voluntare şi sunt realizate mai ales de femei casnice care au soţi salariaţi ar plata nu depăşeşte 8 dolari pe oră. După absolvirea examenului. are loc o examinare a limbajului gestual al cursanţilor care doresc să devină interpreţi prefecturali. iar începătorii pot să înveţe limbajul gestual la nivel elementar şi ar putea să interacţioneze cu indivizii surzi la acest nivel. foarte puţini dintre aceştia au promovat examenul de limbaj gestual. interpretul în limbaj gestual urmează o perioadă de pregătire specializată în domeniile pe care 171 . care sunt acordate de Asociaţiile prefecturale ale Surzilor. fie prin filiala locală a Asociaţiei Surzilor. Fondurile necesare formării interpreţilor au provenit de la Ministerul Asistenţei Sociale care a încheiat contracte cu filialele prefecturale ale Federaţiei Surzilor din Japonia pentru efectuarea acestor servicii. In scopul formării de interpreţi calificaţi care ar putea să lucreze „orice. fie prin oficiul de asistenţă socială prefectural. angajare. (prezentată de Shinichi. iar limbajul gestual este predat la un nivel mai avansat. oricând”. consultanţă privind acordarea de drepturi umane şi alte drepturi legale. „Seminariile de limbaj gestual” au un caracter pronunţat oficial. Structura acestor cursuri. JFD a solicitat înfiinţarea unui centru naţional de cercetare şi de formare a interpreţilor în limbaj gestual. este alcătuită din un curs de bază cu durata de 35 de ore care cuprinde 23 de teme. interpreţii sunt delegaţi să lucreze. Formarea interpreţilor are loc într-o diversitate de domenii cum ar fi : învăţământ. Din cauza salariului mic şi a lipsei perspectivelor de promovare. Cauzele nu rezidă în dificultatea examenului ci în faptul că sistemul de interpretariat durează 2-3 ani. au caracter neoficial.. S-a observat că deşi numărul de cursanţi a crescut. Cu toate că până în 1997 au fost atestaţi 1000 de interpreţi. profesia de interpret nu are căutare în Japonia. În cadrul acestui proiect s-au înfiinţat „cercuri de limbaj gestual” şi „seminarii de limbaj gestual” în aproape toate oraşele din Japonia. 1999). sunt finanţate de guvern şi sunt foarte ieftine întrucât urmăresc încurajarea interacţiunii dintre surzi şi auzitori din cadrul aceleiaşi comunităţi. După parcurgerea perioadei menţionate. Biroul de repartizare caută un interpret disponibil cu calificarea adecvată şi se face o programare. nu oferă un salariu şi nu sunt perspective de promovare şi foarte puţini dintre cursanţi rezistă dacă nu au o motivaţie suficient de puternică. un curs de nivel intermediar de 55 de ore cu 23 de teme şi o practică internă de 20 de ore unde sunt abordate 14 teme. medicină. el se bazează pe voluntariat. Interpreţii calificaţi sunt formaţi prin cursuri cu durata de 2-3 ani. o persoană surdă care are nevoie de interpret ia legătura cu biroul de plasare a interpreţlor. Menţionăm că formarea de interpreţi în limbajul gestual în Japonia constituie o parte a unui proiect mai larg şi de durată ( pe 20 de ani) de popularizare a limbajului gestual în rândurile populaţiei japoneze. oriunde. fapt realizat în 1982. În cadrul acestui sistem.K.contactează filialele prefecturale pe bază de contracte. În funcţie de solicitările din aceste domenii particulare. Cursurile sunt predate de membri ai Asociaţiei Surzilor. cererea este de patru ori mai mare. „Cercurile de limbaj gestual” sunt formate din grupuri mici.

el nu oferă o pregătire profesională. cu excepţia celor angajaţi la universităţi. datele menţionate mai sus se situează cu mult sub această limită.000. Totuşi. în scopul perfecţionării deprinderilor de interpretare. colegii sau in instituţiilr juridice. care estimează că pe glob ar exista cca o persoană surdă la mia de locuitori. Din cauza suprasolicitărilor şi a stressului. programul menţionat asigură o pregătire a populaţiei feminine a Japoniei la nivelul comunicării cotidiene cu persoanele surde.le-am menţionat anterior.Bell. Această situaţie determină pe beneficiarii serviciilor de interpretare să plătească o parte din valoarea acestor servicii.08 la mie în comparaţie cu datele statistice ale Federaţiei Mondiale a Surzilor (FMS). Din acest motiv. Aşa cum am menţionat anterior. cu toate că acest program are o serie de inconveniente. În general există o lipsă de interpreţi iar piaţa muncii nu reacţionează deoarece guvernul a stabilit salarii iraţional de mici pentru serviciile asigurate de interpreţi. Între timp se organizează o serie de seminarii unde interpreţii se familiarizează cu cerinţele examenului naţional de atestare. aceştia sunt în pericol să sufere o serie de tulburări psihice. manualele şi cerinţele nu sunt unitare. Interpreţii cei mai pricepuţi vor fi şi cei mai solicitaţi. numărul de persoane surde diferă în funcţie de 172 . Fenomenul îmbătrânirii populaţiei atrage acum atenţia factorilor care se ocupă de problemele sociale. programele. Or. ci doar o familiarizare cu cerinţele profesiunii de interpret. De asemenea. aşa cum au menţionat şi alţi autori. Datorită mentalităţii voluntare .G. Din cauza preţului foarte scăzut. Actualmente ea are un număr mai mic de membri (cca 22. o serie de interpreţi nu pot efectua servicii pe durată nedeternimată. Ministerul Invăţământului încă nu recunoaşte necesitatea folosirii limbajului gestual în şcoli în timp ce Ministerul Asistenţei Sociale se arată extrem de binevoitor sub aspect social în privinţa folosirii limbajului gestual de la o vârstă cât mai mică şi asigură finanţare pentru formarea de interpreţi. Statele Unite ale Americii Structura Asociaţiei Naţionale a Surzilor din SUA Asociaţia Naţională a Surzilor din Statele Unite (NAD) s-a înfiinţat în 1880 şi a funcţionat câteva decenii cu teama că numărul membrilor săi va scădea ca urmare a activităţii promotorilor reducerii numărului de surzi prin intervenţii genetice şi prin alte măsuri promovate de adepţii lui A. există mari diferenţe între pregătirea care se realizează în fiecare prefectură din cauză că planul de instruire. Cu toate acestea. Astfel. există un program finanţat de Ministerul Asistenţei Sociale pentru femeile casnice care doresc să lucreze ca asistent voluntar în limbajul gestual.000) la o populaţie de peste două ori mai mare decât a Japoniei (cca 270. Avantajul sistemului japonez constă în uşurinţa de a se obţine serviciile unui interpret. este uşor ca medicii şi avocaţii să fie convinşi să plătească serviciile acestor interpreţi.000 locuitori) ceea ce reprezintă 0. Dar. singurii interpreţi care beneficiază de încadrare cu normă întreagă se găsesc în serviciile referitoare la surzi. calitatea interpreţilor calificaţi din Japonia diferă foarte mult.

NAD are un centru juridic pentru rezolvarea situaţiilor în care sunt implicate persoane surde (Nakamura. În funcţie de complexitatea actului de comunicare. surzi americani sunt răspândiţi pe un teritoriu vast. de dezvoltarea economică a acestor zone. Accentul pus pe economia de piaţă are şi unele dezavantaje pentru sistemul american de interpretare.. restaurante. această economie de piaţă rectifică cu uşurinţă sistemul şi îi determină pe cetăţeni cu un salariu avantajos să devină interpreţi şi să lucreze în universităţi. dacă responsabilitatea asigurării de interpreţi este plasată pe furnizorul de servicii.a. dacă o persoană surdă din SUA cere un interpret pentru a avea acces într-un anumit loc. care încurajează pe cetăţenii americani şi intreprinderile să doneze fonduri pentru acest gen de organizaţii non-profit. Sistemul american de interpretare Modelul american de interpretare a apărut odată cu Legea Americanilor cu Disabilităţi (ADA) din 1990 care se bazează pe concepţia că toate persoanele au acces la serviciile publice. care creează dificultăţi în mobilizarea surzilor americani la acţiunile NAD. de zona geografică. Pentru a-şi păstra licenţa. Economia americană de piaţă este cea care dirijează sistemul de interpretare şi-l face să fie avantajos. şi accesul la serviciile de interpretare. în exclusivitate. multe instituţii mici vor căuta să evite 173 . Astfel. K. Cu toate că există o mare lipsă de interpreţi. Biroul executiv al NAD este format din membri surzi. Accesul egal include cerinţa ca surzii să aibă acces la alarme vizuale de incendiu. hoteluri. interpreţii calificaţi trebuie să participe periodic la cursuri de perfecţonare. care includ. Majoritatea interpreţilor din SUA sunt profesionişti şi obţin venituri substanţiale sau integrale din această activitate. magazine. 1999). instituţia vizată devine răspunzătoare pentru asigurarea unui interpret dacă nu are deja unul în cadrul schemei de personal.riguozitatea recensământului. afiliată la Asociaţia Naţională a Surzilor dar care nu este subordonată acesteia. în sistemul juridic-administrativ şi în alte domenii specializate. la sisteme de salvare prin telefoane cu text.a. În structura sa organizatorică. Tranşele de plată pentru serviciile asigurate de interpret diferă între 40 şi 100 de dolari pe oră în funcţie de calificarea şi de disponibilitatea interpretului pe plan local. care-i permite să mobilizeze cu uşurinţă pe membrii săi. şcoli. toate instituţiile publice. printre altele. care are o populaţie densă. de etatea persoanelor surde ş. ş. Această lege plasează responsabilitatea egalităţii de acces pe instituţii inşoişi. deoarece. serviciile publice din SUA sunt răspunzătoare de asigurarea accesului „rezonabil” la serviciile unui interpret. Legea menţionată cere ca interpreţii calificaţi să fie pregătiţi şi examinaţi de Oficiul Naţional al Interpreţilor pentru Surzi (National Registry of Interpreters for the Deaf). conform unei vechi tradiţii cu rădăcini în creştinism. Spre deosebire de Japonia. subtitrarea unor emisiuni informative ale companiilor de televiziune. NAD este o organizaţie non-profit care îi permite să primească donaţii scutite de impozit. spitale. înfiinţată în 1965.

5000 folosesc limbajul gestual ca principal mijloc de comunicare iar 15. Din cauza acestor cheltuieli. În fine.000 de persoane cunosc şi folosesc limbajul gestual ca profesori şi interpreţi. Legea ADA acoperă numai serviciile publice. oferind totodată un evantai de servicii şi de activităţi pentru toate grupurile de vârstă. ele fac apel la sistemul ”hârtie şi creion” în cazul unor consultaţii medicale. s-a născut în 1905 din dorinţa şi nevoia persoanelor surde şi a familiilor lor de a conlucra în direcţia îmbunătăţirii situaţiei persoanelor aflate într-o situaţie similară. la afacerile mici sau la persoane luate individual. regional. Unele 174 . de istoria. Dintre acestea aprox. în 1998 a publicat „Dicţionarul de bază al Limbajului Gestual Finlandez” care a fost lansat în 2002 pe reţeaua on-line de web. PC de buzunar şi pe telefonul mobil al firmei Nokia Communicator. dacă are loc o situaţie care implică doi vecini. Astfel. ASF asigură un cadru de pregătire pentru elaborarea unor acţiuni la nivel local şi regional. Ea are o îndelungată tradiţie în sprijinirea persoanelor surde. Alte activităţi importante includ producerea de materiale didactice pentru predarea limbajului gestual şi dezvoltarea serviciilor asigurate de interpreţi. de la copii până la preşcolari. Sediul central al ASF se află în „Light House” (Casa Luminii) din Helsinki. ASF a evoluat de la o simplă organizaţie cu un singur angajat itinerant la alta ce cuprinde 41 de cluburi membre cu peste 100 de angajaţi care asigură o diversitate de servicii destinate îmbunătăţirii vieţii celor 8000 de persoane surde. Limbajul gestual şi învăţământul Asociaţia promovează limbajul gestual şi desfăşoară cercetări legate de acest limbaj. unde se pot bucura de folosirea limbajului gestual finlandez şi de cultura lor vizuală. Aceste cluburi oferă persoanelor surde şansa de a fi împreună şi de a-şi apăra drepturile la nivel local. nu se referă la intreprinderile non-profit. În anul 2004 acest dicţionbar a devenit disponibil pe smart-phone. naţional şi nternaţional. de pildă. De-a lungul vremii. În anul 2005 ASF sărbătoeşte cei 100 de ani de existenţă cu multe evenimente la nivel local. umane şi lingvistice şi a unui mediu în care surzii să poată fi mândri de moştenirea lor. Situaţia limbajului gestual şi a interpretării în Finlanda Asociaţia Surzilor din Finlanda (ASF). limbajul şi cultura lor. un centru modern pentru surzi şi deficienţi de auz. vecinul surd trebuie să facă apel la un interpret sau la un prieten care cunoaşte sistemul gestual. multe intreprinderi mici evită să asigure interpreţi.cheltuielile mari necesitate de întreţinerea interpreţilor. Secţia care se ocupă de dezvoltarea învăţământului caută să asigure folosirea limbajului gestual pe toată durata procesului de instruire a elevilor surzi. Astfel. cursurile de limbaj gestual american sunt relativ scumpe şi numai persoanele bine motivate pentru o carieră în interpretare le pot finaliza. Astfel. pentru asigurarea deplină a drepturilor sociale.

Această secţie caută mijloace care să facă accesibile persoanelor surde care folosesc limbajul gestual serviciile culturale elaborate pentru auzitori. Un proiect finanţat de Ununea Europeană. produce un program educaţional şi cultural în limbaj gestual. Activitatea internaţională Asociaţia Surzilor din finlanda are contacte şi relaţii internaţionale extensive care funcţionează cu succes. Astfel. Asigurarea accesului la informaţie. Birourile Preşedintelui şi ale Secretarului General al FMS sunt situate în „Casa Luminii”. cei care iubesc cultura şi profesioniştii au ocazia să-şi dezvolte priceperile şi să-şi prezinte producţiile. Elaborarea de proiecte ocupă o parte importantă din activitatea internaţională a Asociaţiei. carţi şi programe pe casete video despre durzi şi surditate. Asociaţia Surzilor din Finlanda participă la diverse activităţi europene. Teatrul Finlandez pentru surzi oferă spectacole în limbaj gestual. constituie o prioritate a Asociaţiei. se folosesc video-foane şi site-uri WEB pentru interpretarea la distanţă şi pentru asigurarea serviciilor de consiliere în limbaj gestual. În administrarea Asociaţiei Surzilor din Finlanda se află o Şcoală Superioadă Populară (un centru de educaţie superioară pentru adulţi). Lunar. care oferă activităţi şi cursuri pentru studenţii care folosesc limbajul gestual. Servicii sociale şi de angajare Acestea sunt deservite de 15 consilieri care lucrează pe tot cuprinsul ţării şi folosesc limbajul gestual când consiliază clienţii surzi şi îi ajută să se angajeze. Sunt în curs de desfăşurare proiecte cu organizaţiile din părţile de sud 175 . Rata şomajului la surzii din finlanda este considerabil mai mare decât media naţională şi se caută canale de angajare dar factorii esenţiali sunt educaţia şi pregătirea pentru un loc de muncă. care constituie un serviciu deosebit de important destinat publicului.proiecte includ o şcoală virtuală în limbaj gestual finlandez şi un centru de orientare profesională. Se urmăreşte folosirea televiziunii digitale pemtru transmiterea informaţiilor în limbajul gestual. Cultura şi informarea Secţia pentru cultură se ocupă de organizarea evenimentelor culturale. De pildă. Aici a loc şi cusuri de limbaj gestual pentru auzitori. pe baza unui Plan de învăţământ eleborat în colaborare cu universităţile obişnuite. De asemenea. mai ales prin folosirea intensivă a internetului. publicaţii. secţia de producţie video din cadrul Asociaţiei.DEAFVOCurmăreşte dezvoltarea predării limbajului gestual în învăţământul profesional prin folosirea tehnologiei informaţiei şi a comunicării. De o lungă tradiţie se bucură cooperarea cu ţările Nordice prin Consiliul Nordic al Surzilor. Ca membru al Uniunii Europene. un serviciu de informare şi o bibliotecă asigură elaborarea de rapoarte. a competiţiilor şi a activităţilor de formare.

Aceasta constituie un exemplu de colectivitate de lucru formată din surzi şi auzitori care folsesc limbajul gestual în comunicare. Unele aspecte privind integrarea surzilor din ţările aflete în curs de dezvoltare comparativ cu a celor din ţările dezvoltate Putem considera că nivelul de dezvoltare economico-socială a unei ţări îşi pune amprenta asupra posibilităţilor de integrare socială a surzilor din ţara respectivă. 4. Hutu (care cuprinde 85 % din populaţie) şi Tutsi (15%). În aceste condiţii. Una din ele. Aspecte legate de personal şi economie În cadrul ASF lucrează un grup multicultural şi multilingual. cu o populaţie restrânsă. În Burundi există două triburi principale. din Orientul Mijlociu. Burundi şi Kenya. pe care o prezentăm în rândurile ce urmează. adulţii şi copiii surzi par să fie izolaţi unii de alţii. care au un limbaj oficial comun-kirundi şi o a doua limbă oficială-franceza. Astfel. care contribuie la creşterea veniturilor proprii ale acestei organizaţii. În acest sens am urmărit situaţia surzilor din două ţări africane. programe video şi TV.şi de est ale Africii. dintre care jumătate sunt persoane surde. o organizaţie care colectează fonduri prin administrarea unui cazinou şi a unor aparate care vând diferite obiecte. cu rare excepţii şi se 176 . Intreprinderi proprii şi business ASF patronează două intreprinderi. Se estimează că există aprox. astfel că nu se poate vorbi de prezenţa unui limbaj gestual comun şi nici de o organizaţie a surzilor. Nu este semnalată prezenţa unor şcoli oficiale ci doar câteva şcoli sponsorizate de biserici. servicii WEB în limbaj gestual. De asemenea. de aproximativ 5 milioane de locuitori ce se ocupă mai ales cu agricultura pe terenuri familiale situate pe dealuri nisipoase. Burundi este o ţară subdezvoltată. din Balcani şi din alte părţi. Cealaltă.000 de copii surzi de vârstă şcolară dar nu există un sistem de educaţie a surzilor iar aceştia nu sunt bineveniţi în şcolile pentru auzitori. PROSIGN OY AB care este singura companie de producţie din Finlanda care s-a specializat în producerea de activităţi multimedia. Comunicarea în familiile cu un copil surd se realizează pe baza unor sisteme particulare fiecărei familii. diferite sectoare ale administraţiei de stat acordă donaţii. Mai puţin de un sfert din populaţia adultă este alfabetizată şi doar un copil din trei merge la şcoala primară. care nu este obligatorie. este o intreprindere de marketing care acţionează ca factor intermediar între aparatura de sprijin necesară şi intreprinderile care o produc. iar transportul dintre ele se realizează cu dificultate. KL SUPPORT. Aproape jumătate din bugetul Asociaţiei este acoperit de Finnish Slot Machine Association. copiii surzi sunt ne-educaţi. din Asia de Sud-Est. Oraşele sunt puţine şi de mici dimensiuni.

că sunt retardaţi mental deoarece nu se poate comunica cu ei. Spre deosebire de alte ţări aflate în curs de dezvoltare. Deoarece profesorii nu cunosc bine limbajul gestual. Toată ţara cuprinde 17 şcoli cu internat pentru surzi. elevii sunt integraţi în şcoli de masă. din care jumătate au pregătire de specialitate cu durata de doi ani. situaţia este ceva mai bună. există oficiali şi profesori entuziaşti şi mai bine informaţi iar asociaţia de părinţi este dinamică. Accentul se pune pe instruirea orală şi pe labiolectură. Astfel. să le mobileze şi să le întreţină. trei sunt profesionale. Deşi profesorii sunt plătiţi de guvern.crede că nu pot fi educaţi. Meseria cea mai frecventă este cea de tâmplar. aceşti elevi pot să dobândească unele cunoştinţe legate de tâmplărie sau de vânzarea unor produse şi pot să aibă de lucru dacă auzitorii se pot înţelege cu ei şi le vor da de lucru. construind şcoli. performanţa elevilor surzi la testele şcolare este slabă şi s-a recomandat folosirea limbajului gestual cel puţin pe bază experimentală. Această ţară. De obicei. comunitatea locală trebuie să construiască şcoli. Şcoala primară nu este obligatorie. adunând date şi colectând fonduri cu care plăteşte cazarea a jumătate din numărul elevilor surzi. fiecare familie are mai mulţi copii iar aceştia îşi asumă rolul de supraveghere a persoanei surde după decesul părinţilor. Auzitorii îi consideră pe surzi ca fiind lipsiţi de inteligenţă şi nu li se poate acorda vreun rol social. Cea mai mare parte dintre absolvenţi migrează spre oraşe unde caută de lucru şi se grupează în asociaţii ale surzilor. În Kenya există un Institut de Pedagogie Specială care asigură cadrele pentru învăţământul special cu durata de 3 ani. Femeile surde burundeze nu se pot căsători şi nu pot avea copii în cadrul unei familii. înfiinţând clinici. Dintre cele 17 şcoli. are o populaţie de 20 milioane de locuitori care aparţin la mai multe etnii. Învăţând să comunice. de aceea surzii nu au şanse să devină profesori într-o şcoală de surzi. Acolo unde unele şcoli pot să asigure servicii pentru surzi. Rarele excepţii de care aminteam mai sus se referă la acei surzi care puteau să urmeze o şcoală de pe lângă o biserică. Limba oficială tribală este SWAHILI dar a doua limbă oficială este cea engleză. aflată în curs de dezvoltare. Dintre acestea o şcoală este de nivel liceal iar 5 clase de surzi sunt ntegrate în şcoli de masă. În Kenya. surzii din Kenya au unele avantaje semnificative. La admitere se cere o diplomă de profesor şi trei ani de practică pedagogică într-o şcoală. de mari dimensiuni. Asociaţia Naţională a Surzilor din Kenya a publicat un dicţionar al limbajului gestual dar nu se ştie precis dacă aceste semne reprezintă un limbaj unitar deoarece sunt multe forme tribale de limbaj gestual. 177 . Cei aprox. fiecare având propria specializare. Şcolile pentru surzi au aceeaşi programă şi aceleaşi manuale ca în şcolile de masă dar ritmul de lucru şi metodele sunt diferite. Dintre copiii de vârstă şcolară 2 la mie sunt surzi. 2000 de elevi surzi sunt instruiţi de 200 de profesori.

15 şcoli elementare care au şi grădinişe în structura lor. În 1999 s-a adoptat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. s-a creat în 1999 o specializare nouă. poate comunica şi ppoate învăţa o meserie. vopsitor caroserii auto). cuprinde pe aproape toţi copiii de vârstă şcolară. 102 care. 5 licee aflate în structura acestor centre şcolare. în ţara noastră există o reţea medicală în aproape toate oraşele mari unde se face evaluarea auzului. pct. ei nu au acces fizic sau 178 . Sub aspect medical. se efectuează intervenţii chirurgicale sau se protezează auzul deficitar. tinichigiu auto. a fost adoptat un ordin comun al MEC şi MSF de atestare a interpreţilor în limbaj gestual pentru persoanele surde şi în limbajul specific persoanelor cu surdocecitate. a recunoscut oficial limbajul gestual şi a recomandat formarea şi angajarea de interpreţi în limbajul gestual în toate domeniile care au tangenţă cu persoanele surde. 2 unităţi post liceale şi mai multe clase integrate în şcoli generale. Astfel surzii au posibilitatea să lucreze ca profesori de religie în şcolile pentru surzi sau ca asistenţi sociali în diverse unităţi. sculptor în lemn. tâmplar. (a).Comunicare prin limbaj gestual. sub aspectul integrării şcolare.la Catedra de Teologie Ortodoxă şi Asistenţă Socială Didactică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea din Piteşti. etc Modalitatea dominantă de comunicare este cea orală dar. patiser. pe care surzii nu o înţeleg. datele disponibile ne arată că cei aproximativ 3200 de elevi surzi sunt cuprinşi în cele 8 grădiniţe autonome. Această reţea ce se întinde în oraşele mai mari sau cu mai multe persoane surde. De asemenea. 6 şcoli sau centre şcolare profesionale. montator tâmplărie din aluminiu sau PVC). Deoarece instruirea din Burundi şi Kenya se face de obicei în limba franceză sau engleză. După terminarea şcolii generale. frizer-coafor. depanator aparate electrice şi electrocasnice. zugrav-vopsitor-mozaicar-faianţar. Este posibil ca un număr mic de copii surzi din zonele rurale sau izolate să rămână neşcolarizaţi fie că părinţii lor nu ştiu că există şcoli speciale fie că ei nu au posibilităţi materiale să-i ducă la şcoală. Ca urmare a creşterii cerinţelor de educaţie.Situaţia din România se apropie mai mult de cea a ţărilor din vestul Europei sub aspectul integrării surzilor în mai multe domenii ale vieţii sociale. Se poate conclude că dacă un copil surd poate să meargă la şcoală el poate să aibă o viaţă mai bună decât unul neinstruit. brutar. la articolul 15. după 1990 s-a manifestat tendinţa de a se folosi tot mai mult comunicarea gestuală în şcolile speciale. Insă situaţia va fi remediată curând odată cu înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Persoane cu Handicap şi a Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Copiilor şi Adopţii şi a reţelei de asistenţă socială din cadrul primăriilor. în industria textilă şi confecţiilor. majoritatea elevilor surzi urmează cursuri cu durata de 3-4 ani în cadrul şcolilor profesionale unde se pot califica în diverse meserii din mai multe domenii cum ar fi cel al construcţiilor şi lucrărilor publice ( instalator sanitar. în sectorul serviciilor de întreţinere (electromecanic. în domeniul hotelier-alimentaţie cum ar fi cofetar. Astfel. învăţământul de 9 ani fiind obligatoriu.

rămânând în acelaşi timp apropiat de sensul original. apreciaţi sau aplaudaţi. pentru a fi înţeles. în Suedia. În orice ocazie când se întâlneau persoane care nu vorbeau cu toţii aceeaşi limbă. sau poate prezenta un mesaj fluent şi idiomatic. surzii doresc o integrare cu autonomie. Aceasta presupune ca surzii să se dezvolte cu mândria de a fi surzi. din cauza situaţiei economice. Auzitorii pot să-i ajute să se integreze în societatea majoritară dar trebuie să ţină seama de cultura lor. Desigur. Acest proces este cunoscut de lingvişti ca însemnând crearea unui limbaj alterat (pidgin). să aprecieze limbajul gestual deoarece unii surzi nu pot să suplinească limbajul gestual cu cel verbal ceea ce-i poate duce la izolare de lumea auzitorilor. ziariştii sau diplomaţii cu fluenţă în patru sau mai multe 179 . Conferinţa de Pace de la Paris (1919) a marcat momentul începerii interpretării calificate în domeniul conferinţei. acea persoană putea fi desemnată interpret. istorice şi geografice. El poate fi un dezavantajat sub aspect economic dar nu mai poate fi considerat retardat mental. integrarea surzilor este bazată pe o cultură distinctă de cea a auzitorilor. Dacă sunt foarte buni în profesiunea lor. Desigur. această structură socială o putem numi integrare cu izolare. pe limbajul gestual şi pe legăturile acestor surzi cu lumea surzilor. să nu exagereze cu mainstreamingul. O alternativă devenea posibilă dacă o persoană din grup cunoştea ambele limbaje. se situează într-un anonimat absolut. COMPLEXITATEATEA PROCESULUI DE INTERPRETARE COMPETENŢELE NECESARE UNUI INTERPRET Este interesant să comparăm evoluţia din domeniul interpretării limbajului verbal cu cea din interpretarea limbajului gestual. deoarece poate comunica cel puţin gestual şi poate primi informaţii în acest limbaj de la părinţi. care apare în întreaga lume unde limbaje diferite intră în contact. Primii practicieni au fost angajaţi civilii cu experienţă. Numai când ei fac greşeli sunt observaţi.lingvistic la o educaţie de calitate. dar cererea de muncă de înaltă calitate pentru numeroase conferinţe n-a existat. surzii au posibilităţi limitate de a comunica cu auzitorii. interpretarea a existat şi înainte de această perioadă. Se cunoaşte că abia după primul război mondial interpretarea în limbaj verbal a cunoscut o dezvoltare uimitoare şi o recunoaştere ca profesiune. într-un mod imperfect. interpreţii care realizează în mod adecvat cerinţele rolului nu vor fi notaţi. Interpretul poate improviza. Gradul de cunoaştere a ambelor limbaje şi practicarea sarcinii de preluare instantanee a mesajelor dintrun limbaj într-altul poate varia foarte mult. rude. ei rezolvau problema comunicării într-unul din următoarele moduri: puteau încerca să vorbească unii cu alţii în limbajul majorităţii celorlalţi. După H. Pe de altă parte. De asemenea. Lane. ei au ocazii rare de a comunica şi cu alţi surzi. de parcă n-ar exista. ceea ce reprezintă o integrare cu autonomie . În condiţii obişnuite. În Burundi. vecini sau semeni de ai lui. să aibă un limbaj gestual fluent şi legături strânse cu alţi surzi. deşi trăiesc în mijlocul lor. plin de expresii locale.

Tehnica "choppy" a fost rapid părăsită în favoarea sistemului în care întreaga cuvântare era citită de vorbitorul original. Aceştia au făcut o interpretare consecutivă. Interpreţii calificaţi sunt profesionişti cu înaltă pregătire a căror sarcină cere multă atenţie. Pregătirea este o parte necesară a sarcinii profesionale pentru toţi interpreţii. colegi de muncă şi alţi auzitori. care au învăţat în mod neoficial să comunice prin semne sau prin dactileme. prieteni. Interpretarea în limbaj gestual este un domeniu relativ nou. Oricând există un element necunoscut ce poate apare în cursul procesului de interpretare la care interpretul trebuie să fie pregătit să-i facă faţă. Greşelile de interpretare pot produce daune ireversibile. mai ales în domeniul juridic sau al îngrijirii sănătăţii. Până la formarea unor interpreţi calificaţi. în afara celei care facilitează comunicarea între ele. Acest proces presupunea întotdeauna prezenţa unei persoane surde şi a uneia auzitoare. în S.U. Ei pot cere dinainte unele din următoarele date: materiale scrise. 180 . Ce este interpretarea Prin termenul "interpretare" cei mai mulţi profani înţeleg că este vorba de interacţiunea cu surzii. uneori. pricepere. de Federaţia Mondială a Surzilor. în 1965. datorită eforturilor depuse de asociaţiile naţionale ale surzilor. urmată de interpretarea făcută de interpret după un set de notiţe. Pentru a reduce tensiunea produsă de "elementul necunoscut" interpreţii sunt încurajaţi să se familiarizeze dinainte cu subiecţii pe care-i vor interpreta sau să se specializeze într-un domeniu. Azi se foloseşte tehnica traducerii simultane prin microfon şi cască în şase limbi. Aceasta înseamnă că cele două părţi ale creierului său lucrează simultan. care de multe ori conţin cuvinte ce nu au un corespondent gestual. interpretul gândeşte în acelaşi timp în două limbi. De fapt aceasta este numai o comunicare prin semne sau prin gesturi între surzi şi auzitori. Prin urmare. folosirea lor poate fi ineficientă şi. Pentru a funcţiona cu profesionalism şi a menţine în acelaşi timp integritatea mesajului. cel verbal şi cel mimico-gestual. Situaţia cea mai solicitantă este în cursul unei conversaţii.limbi şi cu o înţelegere pasivă pentru şi mai multe limbi. Cu toate că aceşti gesticulatori necalificaţi consideră că fac un serviciu valoros pentru surzi. periculoasă. nu simultană.A. apărut în mod oficial odată cu crearea Oficiului Naţional al Interpreţilor pentru Surzi. care consta în activitatea alternativă a vorbitorului şi a interpretului. au funcţionat în această calitate unii membri ai familiei persoanei surde. deoarece interpretul aşteaptă să audă cuvintele emise de participanţii la conversaţie. După această dată preocupările pentru formarea de interpreţi în limbaj gestual s-au extins considerabil. tact. pentru specialişti. care s-a folosit pentru prima dată la Adunarea Ligii Naţiunilor în 1931. Când începe să lucreze. interpretul trebuie să posede o mulţime de priceperi învăţate în decursul programului educaţional de formare. prin interpret se va înţelege o persoană care are fluenţă în două sau mai multe limbaje şi a fost pregătită pentru a face faţă în procesul de inerpretare. precum şi cel puţin două limbaje diferite.

2. 4. 2. Conversia în limbajul-ţintă nu înseamnă traducerea literală a cuvintelor. o traducere trebuie să reproducă cuvintele din textul limbajului-sursă (TLS). erori ale vorbitorului ş. dischete de calculator. WILSS (1982) rezumă mai multe cerinţe aparent contradictorii pentru echivalenţa traducerii: 1. Prezentarea interpretului trebuie să includă un bun control al organelor de articulaţie. 6. să producă mesaje orale/gestual/motrice. pregătirea interpretului în ambele forme ale educaţiei şi specificitatea subiectului. o traducere va reţine stilul TLS. 181 . să fie familiarizat cu problema şi să facă apel la cunoştinţele anterioare. 5. glume sau bancuri. să caute echivalenţi. aluzii la lucrări literare. ei pot solicita să se întâlnească cu clienţii surzi şi cu alţi vorbitori pentru a discuta ce se va prezenta sau se va discuta. Totuşi. ci include capacitatea de a manevra dificultăţile speciale ce pot să apară în adresările diplomatice sau învăţate: proverbe şi metafore. cultura celui care vorbeşte. lista cu numele participanţilor (ortografiate corect). schimbări în volum. acest proces cere timp şi este necesar. o traducere trebuie să reproducă ideile (sensul) din TLS. Se poate simţi nevoia unui timp suplimentar de pregătire datorită complexităţii misiunii. dar în acelaşi timp. intensitate şi în limbajul trupului etc.a. -să identifice interrelaţiile din cadrul mesajului -să recunoască alte elemente utile cum ar fi: gesturi. 4. 3. să analizeze mesajul în profunzime.ordinea de zi (care este vitală). să înţeleagă mesajul (sursa). să lase deoparte unele cuvinte. Roy (1980) consideră că interpreţii în limbaj gestual trebuie: 1. Procesul interpretării După Herbert. cunoaşterea profundă a limbajului folosit. 7. să recreeze mesajul în limbajul . conversia şi prezentarea. copii după cuvântări casete audio sau video.ţintă şi 9. al accentului şi în general o bună educaţie ca vorbitor în public. Este de dorit ca traducerea să fie echivalentă cu mesajul original în cât mai multe dimensiuni posibile. Timpul de pregătire poate fi diferit pentru fiecare sarcină. (1968) cei trei paşi importanţi în interpretare la o conferinţă sunt: înţelegerea. al gesturilor. să aibă deja fluenţă în cele două limbaje. 8. expresii faciale. 5. o traducere se va citi la fel ca originalul. De asemenea. să reţină mesajele neverbale printr-un proces de vizualizare. El include în cadrul înţelegerii capacitatea interpretului de a percepe mesajul original. să primească mesajul auditiv sau vizual. stilul de prezentare. 3. o traducere va oglindi stilul traducătorului.

un bun interpret va învăţa o interpretare standard pentru textele bine cunoscute şi des utilizate cum ar fi "Tatăl nostru" sau "Imnul de Stat". 7. Interpretul este familiarizat cu materialul textului înainte de a începe acţiunea. când se mai adaugă ceva etc. de pildă.6.) Aceasta este o scurtă pregătire. o traducere se va citi ca o piesă literară contemporană. iar interpretul trebuie să caute expresii echivalente în loc să se lege de o anumită imagine. În definirea interpretării ca sarcină. interpretul va deveni familiarizat cu tipurile de întrebări care se pun la interviu şi poate anticipa tipurile de răspunsuri pe care le vor da candidaţii. indicaţiile unui doctor. fixată sau pregătită. într-o traducere. Astfel. O interpretare spontană este tipul la care ne gândim cel mai des: ea este realizată fără o prealabilă aşteptare a ceea ce va fi spus de vorbitor. pot apărea multe surprize. Acolo unde interpretul este sigur că vorbitorul a făcut o eroare. Adaptarea expresiei faciale ar putea fi suficientă pentru interpreţii din situaţiile semn-spre-voce când apar greşeli pentru a fi corectate. unul faţă de altul. trebuie să analizăm dacă interpretarea este spontană. interpretul va rămâne atent să urmărească orice schimbare spontană ce poate avea loc (când se elimină o frază. în situaţia voce-spre-semn. Dificultăţi de traducere Metaforele dintr-un limbaj nu pot fi transpuse în altul. "Tatăl nostru". De exemplu. interpretul la o întrunire anuală de acordare a unor premii poate să ceară o copie a cuvântărilor ca să se familiarizeze cu conţinutul mesajelor şi cu numele participanţilor. unde vor fi citite materiale tehnice. dacă un interpret participă cu mai mulţi surzi care optează cu toţii pentru aceeaşi slujbă. perspectivele cuiva legate de situaţie. El va trebui să cunoască 182 . nici instrumentală. O interpretare pregătită se află oarecum între cele două menţionate mai sus. interpretul va cere vorbitorului să repete materialul în chestiune. Desigur. în funcţie de distanţă şi de unghiul sub care se află vorbitorul şi cel care gesticulează. În timpul expunerii. angajamentele la tribunal etc. familiarizarea cu participanţi specifici sau situaţiile aproape identice conduc la o interpretare ce nu este totalmente improvizată. un translator nu trebuie niciodată să adauge sau să omită ceva dacă nu este necesar. de exemplu la interviul pentru angajare. o traducere va reţine dimensiunea stilistică istorică a TLS. O pregătire extensivă va ajuta interpretul care lucrează pentru o conferinţă de durată. Totuşi. Funcţia acestor texte nu este nici comunicativă. religioase şi estetice. O interpretare fixată este similară cu o traducere în scris. 8. De pildă. El poate veni ceva mai devreme la conferinţă pentru a se asigura că n-a intervenit vreo modificare în program. De pildă. aşa că interpretul trebuie să fie foarte atent. are funcţii simbolice. acesta îi va permite interpretului să-l corecteze. Volumul de pregătire diferă în funcţie de cerinţele fiecărei sarcini. Ea poate fi scurtă sau extensivă.

o şedinţă de terapie în grup. cu vocabularul tehnic. Situaţia de unu-la-unu. ba altul? Toate aceste situaţii sunt potenţial interactive. Comunicarea într-un sens. a ştirilor la TV. folosind mai ales metoda consecutivă. a cărei sarcină este să facă o interpretare în gesturi a unei piese de teatru. Aici interpretul trebuie să fie pregătit să traducă instantaneu din gesturi în limbajul verbal şi invers. De exemplu. în interpretarea unei piese de teatru. De exemplu. grupurile mici. dar şi să identifice persoanele care vorbesc şi să încerce să fie conştient de diferenţele culturale în comunicare. 3.). dintre care oricine ar putea oricând să dea o replică. Dacă este o singură persoană surdă într-un grup de auzitori poziţia şi funcţionarea interpretului va fi diferită.dinainte programul şi să se familiarizeze cu materialele ce vor fi prezentate. a unui film. să asiste la repetiţiile actorilor şi să analizeze replicile în lumina interpretării actorilor. accentul sau folosirea auxiliarelor vizuale şi demonstrative (diapozitive. Caracterul unui eveniment de interpretare este determinat în mare măsură de numărul de oameni pentru care trebuie să se interpreteze: unul-la unul. La un grup mic de trei la zece persoane. tablă etc. Va fi de aşteptat o pregătire şi mai profundă. un grup mic sau un grup mare. el nu poate fi pregătit în legătură cu stilul de prezentare. Totuşi. Ei trebuie să vadă piesa de mai multe ori. Interpretul este responsabil cu traducerea între mai mulţi oameni. cât de mulţi gesticulează şi cât de mulţi vorbesc. unde interpretul este o parte a unei echipe. pot fi cele mai dificile pentru interpret. Comunicarea în două sensuri. cu punctul de vedere al prezentatorului. interpretul trebuie să ştie care va fi formatul interacţiunii. păstrând intenţia iniţială a vorbitorului din situaţia dată. retroproiectoare. 2. Un interpret bun se bazează pe un text (o propoziţie sau o frază) de unde extrage semnificaţia. 183 . Este de aşteptat ca interpretul să redea mesajul dintr-un limbaj în altul fără să fie nevoie să-l transmită în direcţie opusă. Există un singur prezentator şi grupul care formează audienţa? Va fi un grup amestecat la întâmplare şi va vorbi ba unul. Presupune ca interpretul să transmită mesaje între oameni care nu au un limbaj comun şi astfel trebuie să acţioneze în ambele limbaje. Se disting următoarele trei posibile complexe ale interacţiuni: 1. La grupurile mari. Anticiparea audienţei O altă dimensiune este să considerăm interpretarea după numărul activităţilor comunicative ale participanţilor. o izolează şi apoi o reproduce integral în alt limbaj. o vizită la un muzeu cu un grup de surzi şi auzitori. o persoană surdă şi o persoană auzitoare. Fără îndoială. apelează la un interpret pentru a-şi transmite mesajele printr-o interpretare adecvată. unde este de aşteptat o comunicare multidirecţională. Situaţiile pot fi definite. funcţionarea interpretului va depinde de felul în care vorbesc oamenii. Comunicarea multi-direcţională. când profesorul pune o întrebare şi solicită răspunsul de la elevi. de peste zece persoane. care trebuie nu numai să transmită mesajele.

textele constituie substanţa. vorbirea în public.în general. niveluri educaţionale şi sociale. personalitate şi motivaţie se cer şi priceperi lingvistice şi motorii. Acestea pot fi clasificate după gradul de dificultate. iar prezentarea lor verbală trebuie să evite monotonia sau calitatea slabă. În concluzie. Întregul act de comunicare este aşezat într-un context (care asigură o anumită referinţă pentru o interacţiune) şi presupune că cei doi participanţi împart un cod (un limbaj sau un sistem de comunicare) şi poate face contact (prin canale fizice şi cu legături psihologice). Competenţe legate de limbajul interpreţilor Interpreţii auzitori au nevoie de cunoaşterea exemplară a limbajului verbal şi scris. nu s-a găsit nici un instrument obiectiv care să prezică cine va reuşi în profesiunea de interpret. cu acces rapid la un şir larg de termeni de vocabular specializat. comunicarea interculturală şi de sprijinire. aceste rezultate nu sunt prea semnificative deoarece eşantionul a cuprins numai 34 de persoane. În afară de inteligenţă. Oricum. Ei trebuie să se adapteze la condiţii cum ar fi sesizarea nuanţelor subtile din conferinţele guvernamentale sau diplomatice. să fie independent. Pe de altă parte. La puţin timp după SCHEIN. S-a evidenţiat dificultatea de a prevedea eficienţa interpretului numai pe baza textelor. Profesiunea rămâne deschisă pentru cei care o găsesc atractivă. ca ocazii particulare în care are loc interpretarea. Limbajul lor verbal nu trebuie să prezinte un accent prea marcat. Însă SCHEIN (1974). conţinutul expunerii ce trebuie interpretată în situaţia dată. de o capacitate de a înţelege multe accente regionale şi străine. să nu fie temător. de scopuri şi constituie materialul cu care operează interpretul. în urma studierii corelaţiilor între mai mulţi factori implicaţi. Ei trebuie să fie flexibili în felul în care interpretează pentru a se adapta la clienţi de diferite grupe de vârstă. Ei trebuie să aibă priceperi excelente de limbaj gestual. alţi cercetători au constatat unele trăsături de personalitate contrare celor obţinute de Schein că ar contribui la formarea unui bun interpret (FRISCHBERG şi ENDERS. interpretarea eficientă presupune ca interpretul să restructureze informaţia în funcţie de client. inclusiv variantele regionale şi multe mijloace de a încorpora limbajul verbal într-un cod vizualgestual. 1974). alegerea inadecvată a limbajului ţintă dat şi lipsa de competenţă în gramatica şi lexicul limbajului-ţintă. Putem să urmărim mai multe categorii largi de priceperi: priceperi legate de limbaj. Mai mulţi autori au analizat fiecare act de comunicare ce are loc între un emiţător care transmite un mesaj către un receptor. origini etnice. precizia tehnică din cercurile 184 . să nu fie rigid şi să nu caute simpatie pentru sine. a stabilit că un interpret de succes este de dorit să fie în centrul atenţiei. Lipsa de eficienţă e legată de trei factori: incapacitatea interpretului de a analiza mesajul primit în suficientă profunzime. de formalitate. priceperi interpersonale. Totuşi.

academice. poate cere persoanei surde să fie atentă. Interpreţilor li se cere să fie capabili să privească un mesaj gesticulat şi să-l interpreteze simultan în limbajul verbal. Dacă doi sau mai mulţi interpreţi lucrează ca o echipă. să judece intenţiile celor care gesticulează pentru a şti cum să faciliteze interacţiunea. iar abordarea în echipă poate fi într-adevăr eficientă. trebuie să se respecte pauzele de odihnă ale interpretilor dupa circa 30 min de activitate. El trebuie să citească atent pe cel care vorbeşte. Ea are loc în situaţiile în care un grup include mai mulţi surzi care nu se pot vedea unii pe alţii. să aibă umor sau rezervare după cum dictează condiţiile. o sală îngustă. atunci unul se poate ocupa de interpretarea cu voce. Gesticulând şi vorbind simultan. Această sarcină este aşa de solicitantă încât mulţi nu o pot realiza. o clasă aglomerată. de fapt. El are unele opţiuni: poate cere unei persoane auzitoare să aştepte un moment până când surdul a terminat de citit. în timp ce celălalt se concentrează pe interpretarea gesturilor. cineva poate să evite punerea unei părţi în afară. o combinare între priceperile menţionate până acum. eleganţa şi estetica din locurile teatrale sau literare. El trebuie să sesizeze când vorbitorul se apropie de sfârşitul mesajului sau face doar o pauză. În afară de fluenţa în fiecare limbaj se aşteaptă ca interpretul să fie în măsură să interpreteze din limbajul verbal în forma gestuală adecvată preferinţei sau cerinţelor clientului. precum şi să cunoască reglatorii conversaţionali pentru ambele forme de limbaj. El nu va începe să interpreteze când o persoană surdă încă citeşte un document. Mărimea şi forma spaţiului fizic va conduce la această situaţie: o sală de lectură. În acest fel nici unul din interpreţi nu este suprasolicitat. Priceperile interpersonale Interpretul trebuie să examineze rapid o situaţie nouă ce apare în sarcina sa. când repetă în acelaşi timp mesajul în gesturi pentru surzii care nu pot să vadă. Interpreţii ca fiinţe umane 185 . în timp ce gesticulează acelaşi mesaj. Interpretarea de la gest la voce este. el poate să împărtăşească unele din cunoştinţele sale de specialitate clienţilor surzi şi auzitori. cum vor interacţiona participanţii şi apoi să fie sigur că fiecare participant este familiarizat cu felul în care acţionează.Totuşi. interpretul este obligat să folosească vocea în traducere în beneficiul auzitorilor care nu cunosc gesturile. Interpretul poate fi asemănat cu un "dirijor de trafic" unde perturbarea sa poate avea consecinţe nedorite. El nu poate fi întrerupt cu întrebări sau deranjat cu aprecieri. Când unul dintre membrii surzi din audienţă face un comentariu fără să folosească vocea. Abilitatea de a interpreta din varietăţile aceluiaşi limbaj gestual în registrul corespunzător al limbajului verbal este cerută în mod egal. Dacă sarcina este de lungă durată.

toate fiind componente ale conţinutului şi contextului vizual. prin urmare. iar interpretul să fie poziţionat în faţa lor. Persoana surdă trebuie aşezată astfel de către organizatorii unei şedinţe încât ea să nu se simtă segregată. să poată urmări orice comentariu sau întrebare care se pune cu voce. pot fi evitate printr-o planificare adecvată. Aranjamentul ideal al participanţilor surzi şi a interpreţilor depinde de mărimea camerei sau spaţiului în care va avea loc evenimentul şi tipurile de activităţi ce se vor desfăşura. trebuie să apreciem că surzii ce formează aceste colectivităţi au anumite cerinţe. trebuie să fie deschisă calea de comunicare între cei ce fac semne .Interpeţii au nevoie să facă pauze pentru a-şi satisface necesităţile personale şi de o cale confortabilă pentru a-i ajuta pe alţii care se află în situaţii neconfortabile din locurile de interpretare. Uneori este inevitabil ca interpretul să se aşeze de aceeaşi parte cu peersoana surdă (de ex. Aşa cum noi recunoaştem limbajele gestuale din diferite colectivităţi de surzi ca limbaje legitime. 186 . a arătat că există mai multe tipuri de probleme ce au loc cu regularitate şi. la un ghişeu bancar sau la un birou de informaţii). nu în faţa interpretului b) Aşezaţi persoana surdă şi interpretul faţă în faţă. independente de limbajele verbale. Prin urmare. Interpretul se va aşeza cât mai aproape de participantul auzitor dar astfel ca persoana surdă să îi poată vedea pe amândoi auzitorii fără efort. să-l poată vedea pe interpret. ele trebuie aşezate aproape unele de altele. un cuvânt sau o frază ce poate să aibă conotaţie pozitivă pentru un surd poate să nu aibă nici o semnificaţie pentru auzitor Unele consideraţii practice privind folosirea interpreţilor Experienţa interpreţilor în limbaj gestual care lucrează cu grupuri noi ce nu s-au acomodat cu surzii. plus expresiile vorbitorilor de pe platformă. când un interpret va lucra cu un singur surd. Este recomandabil să se acorde multă atenţie aşezării participantului surd astfel ca. la consultaţiile medicale. experienţe şi comportamente comune. preferabil grupate. Auzitorii pot constitui o jumătate dintre clienţi iar surzii sau deficienţii de auz formează cealaltă jumătate a procesului de comunicare. În cazul cel mai simplu. cu semnele şi cu audienţele amestecate formate de surzi şi auzitori. Dacă sunt mai multe pesoane surde. De pildă. distanţa optimă între ei va fi de 1. la un interviu pentru angajare. Interpretul trebuie să fie văzut pentru a realiza cu succes sarcina facilitării comunicării. Interpreţii au nevoie să fie familiarizaţi cu cultura surzilor şi cea a auzitorilor. "Bunul simţ" dictează evidenţierea următoarelor procedee pentru auzitor a) Staţi alături. filmul sau diapozitivele proiectate şi feţele. în acelaşi timp. Linia de vedere. valori.interpret şi surd.5-2 m.

dar o activitate de 1 1/2 oră la 2 ore va cere mai mult decât un interpret. aceasta ar putea produce două efecte nedorite. Oboseala este o condiţie dificil de apreciat. cu expresii faciale neclare şi cu mişcări ale buzelor dificil de citit. Chiar dacă interpreţii sunt bine luminaţi din faţă. el va auzi numai reflectările distorsionate ale amplificării şi nu va putea să prezinte clar mesajul. În al doilea rând. a) evitaţi lumina din spate. unde decorul poate fi în conflict cu necesitatea vederii clare între interpret şi audienţa de surzi. Dacă vorbitorii vor folosi microfoane. diapozitive în şcoli etc. j) estimarea duratei activităţii. Fondul ideal va avea o culoare clară. colorate intens sau iluzii decorative optice sau draperii colorate pe pereţi. Ca soluţii pot fi recomandate ecrane sau draperii de o singură culoare (mai ales verde sau albastră) aşezate în spatele interpretului. pereţii cu desene. diapozitive). c) evitaţi lumina slabă sau lipsa ei (de ex. Dacă sunetul amplificat se află în faţa interpretului. g) plasarea difuzoarelor. este necesar să se acorde atenţie deosebită luminii. Dacă fondul este texturat. O provocare interesantă pentru interpret apare în locurile cu lumină slabă. În estimarea duratei unei activităţi apar două aspecte: Câţi interpreţi vor fi necesari şi cât de des se vor face pauze.O circulaţie intensă prin spaţiul de interpretare va distrage atenţia audienţei de surzi aşa cum zgomotul unui radio dat prea tare şi aflat în vecinătate va deranja pe auzitori. d) atenţie la fondul audio şi vizual. În acest caz. microfoanelor şi echipamentului audio are o importanţă deosebită. e) tapetul. interpretul va apărea neclar.Iluminarea. interpretul va trebui să stea într-o poziţie unde difuzoarele se află în spatele lui. lumina dintr-o cameră este suficientă pentru ca interpretul şi persoana surdă să se poată vedea unul pe altul. O fereastră sau o sursă puternică de lumină aflată în spatele intepretului face dificilă urmărirea lui. în contrast cu restul mediului vizual.). b) evitaţi lumina directă din faţă. interpretul poate să ceară un monitor personal şi un amplificator pe care-l poate ajusta pentru a-i asigura o audienţă optimă. Mai întâi.poate avea efect perturbator. la proiectarea de filme. el nu va deranja. o lumină slabă de pe ecranul unde se proiectează filmul va fi suficientă pentru ca audienţa de surzi să-l vadă pe interpret. În cazurile unde un grup de artişti vor juca pe scenă. care trebuie evitate. cum ar fi cele din sălile de teatru sau unde sunt folosite mijloace vizuale (când se prezintă filme. lumina îl poate împiedica pe interpret să vadă clar audienţa şi astfel se poate limita eficacitatea comunicării în ambele sensuri. În condiţii obişnuite. Problemele apar în camere sau în alte spaţii închise. Camerele alese pentru interpretare ar putea să aibă întotdeauna flori mari. lumina puternică din spate poate să-i facă să apară întunecaţi. De multe ori. În unele amfiteatre se asigură un spot de lumină reglabilă ce poate fi concentrată pe o parte a ecranului. Însă. Se recomandă ca interpreţii să ia o pauză la fiecare 187 . nu prea strălucitoare sau cu o nuanţă prea puternică. o sală de recepţie sau alte spaţii formale vor fi decorate divers. când se planifică aşezarea în cameră pentru mai mulţi participanţi. f) aşezarea uşilor în spaţiul de interpretare poate deranja. draperii decorative etc.

o fereastră. O problemă se referă la numărul de ore pe care un interpret le poate lucra în mod realist într-o zi. toate aceste aspecte sunt reale. Inconvenientul care se manifestă aici constă în faptul că necesităţile umane ale interpretului ar putea fi neglijate. motrică şi mentală. unde participanţii surzi merg să-i cunoască pe colegii auzitori. care trebuie să fie o prezenţă umană şi obiectivă la orice eveniment sau întâlnire. are nevoie de pauze periodice pentru a-şi împrospăta condiţia fizică. cu o maşină. un pod sau o linie telefonică. fiecare vorbind câte jumătate din timpul de lucru. Curs nr. Având în vedere cele expuse până acum. Este important să reţinem că un interpret "vorbeşte" indiferent câte persoane vorbesc. în acelaşi timp. De pildă. Interpretul comparat cu o fereastră evidenţiază accentul pe fidelitatea şi calitatea interpretării. fără modificări afective. faptul că interpretul este o fiinţă umană ce nu poate să lucreze cu acelaşi randament pe o perioada nedefinită de timp. să aibă o memorie specializată şi un punct de vedere obiectiv. acestea nu trebuie să influenţeze opinia participanţilor la procesul de interpretare. Chiar dacă îşi formează opinii personale. in timp ce interpretul. Interpreţii rămân la datorie în timpul unor prânzuri oficiale sau cină de lucru. Mai frecvent. şi nu se tolerează ca un singur interpret să lucreze mai mult fără pauză. dar ele ignoră. este de aşteptat ca o maşină sa dea performanţe constante după multe ore de funcţionare. Compararea interpretului cu o maşină se bazează pe faptul că toate lucrurile au o importanţă egală şi interpretul reproduce mesajele fără atitudini personale. el nu face pauză când este tăcere şi chiar atunci trebuie "să fie pregătit" să continue. participă cel mult la două obiecte cu o pauză între cele două ore. Interpreţii la conferinţe pentru limbajele verbale nu lucrează mai mult de 5-6 ore pe zi cu parteneri la schimb. după care urmează odihna conform programului. cu sinceritate şi precizie. Interpretul este acela care face posibil transportul informaţiei de la un participant la altul din lanţul comunicării. interpreţii care lucrează la o şcoală.20-30 min. În parte. să vadă şi să audă tot. Dacă la conferinţă sunt prezente persoane cu surdo-cecitate este nevoie de câte un interpret pentru fiecare din ele. Unele concepţii legate de interpreţi şi interpretare Codul de etică al interpreţilor din SUA Adeseori interpretul a fost comparat. Interpretul văzut ca post sau linie telefonică scoate în evidenţă distanţa sau bariera existentă între participanţii care nu au acelaşi limbaj sau sistem de comunicare. aşa că orele de masă nu pot fi considerate perioade de pauză pentru interpreţi. vor lucra mai mulţi interpreţi la un moment dat. vom trece în revistă unele din concepţiile greşite care încă persistă în legătură cu interpreţii şi procesul de 188 . toate aceste aspecte nu scot în evidenţă calităţile umane ale interpretului. adică doi interpreţi lucrează între 5-6 ore pe zi. printre altele. Însă. ca fiinţă umană. Când audienţa de surzi include membri ale căror preferinţe de limbaj sunt diverse.

deoarece el mijloceşte înţelegerea dintre ei. Chiar interpreţii atestaţi. Fără interpret nici surdul nu poate fi înţeles de auzitor. d) Se consideră că interpreţii pot interpreta greşit ce s-a emis în mod verbal sau în limbaj gestual. reprezintă cea mai bună cale pentru justificarea calităţii de interpret calificat. se pot înţelege. El mai mult comprimă decât prezintă mesajul integral. deoarece au fost expuşi de timpuriu la această formă de comunicare. Pot să apară neînţelegeri când lungimea mesajului din limbajul verbal nu ar corespunde în limbajul gestual şi invers. fie auzitori. b) Se consideră că interpreţii prezintă un risc pentru securitatea personală a clienţilor deoarece ei pot să discute cu alţii informaţia obţinută în cursul interpretării. sunt vulnerabili. În realitate. a) Se presupune că interpreţii sunt închiriaţi în beneficiul surzilor. dacă foloseşte numai limbajul gestual şi nici auzitorul nu poate fi înţeles dacă foloseşte limbajul verbal. Numai dacă ambii folosesc un cod comun de comunicare. În cazul violării confidenţialitaţii. Un interpret care comentează informaţiile primite în cursul unei misiuni îşi poate pierde atestatul sau dreptul de a fi atestat. e) Există opinia că interpreţii proveniţi din părinţi surzi ar fi mai buni decât cei cu părinţi auzitori. Se cunoaşte că Codul de Etică al Oficiului Naţional al Interpreţilor are ca primă cerinţă confidenţialitatea. dar atunci nu mai este nevoie de interpret. ca orice fiinţă umană. Acest fenomen se poate datora diferenţelor gramaticale existente în cele două limbaje şi nu in mod necesar lipsei de pricepere a interpretului. Aceasta înseamnă că un interpret poate primi sancţiuni oficiale dacă se constată că n-a prezentat exact mesajul emis. ei pot fi mediatori trans-culturali foarte buni. fie surzi. să se aibă în vedere necesităţile persoanei surde care nu are o pregătire şi nu poate înţelege specificul unei situaţii de interpretare. În acest sens. clarificarea presupunerilor pe care le au clienţii. dar el nu este profesional şi nici etic. c) Unii pot afirma că interpretul nu interpretează întotdeauna corect tot ce s-a spus. el poate fi şi ilegal. cu înaltă calificare. S-a demonstrat că interpretii proveniţi din părinţi surzi ar putea să achiziţioneze mai uşor limbajul gestual în cursul formării lor ca interpreţi. De asemenea. Pentru a se evita interpretarea greşită este de dorit să se ofere interpretului calificat toate materialele disponibile pentru pregătirea prealabilă şi să se aibă încredere în judecata lui profesională. Cooperarea este cheia unei comunicări reuşite. acest comportament este posibil. cunoscând ambele culture. De asemenea. aceasta este o posibilitate. Desigur. Uneori. interpretul lucrează atât in beneficiul surzilor cât şi al auzitorilor. interpretul poate fi contestat în mod oficial la tribunal . El îşi poate pierde chiar şi calitatea de membru al Oficiului Naţional al Interpreţilor. datorită 189 .interpretare. Se cunoaşte că al doilea principiu din Codul de etică este acurateţea. datorita unor lucruri cum ar fi oboseala fizică sau mentală. Desigur.

care se realizează în timp cu cheltuială. să aibă cunoştinţe legate de înţelegerea şi prelucrarea informaţiei. f) Interpreţii care nu sunt atestaţi nu sunt calificaţi. Trebuie să se accepte că profesiunea de interpret necesită acum o educaţie superioară. Totuşi. Chiar atestarea nu este o garanţie a perfecţiunii deoarece examenul de atestare probează priceperile la nivel minim. pentru a obţine atestarea este nevoie de timp. Un adevărat interpret profesionist îşi va recunoaşte întotdeauna limitele şi va accepta numai sarcinile pe care le poate realiza. ca şi medicul. atestarea este un mijloc de apreciere a priceperii unui interpret. nu numai că pot să uite noile informaţii dar şi cum să folosească cu eficienţă limbajul gestual. În concepţia Oficiului Naţional al Interpreţilor pentru Surzi (ONIS) din Statele Unite.m. Între aceste etape amintim pregătirea profesională permanentă prin ateliere. Se ştie că interpreţii care nu lucrează în domeniu. sau lecţii scurte de citire. înclinaţii pentru al doilea limbaj.d. pe perioade lungi de timp. să participe la sesiuni. ş. Însă. Astfel. g) În special în rândul comunităţii de surzi mai persistă ideea că interpreţii sunt lacomi şi profită de afacere şi de surzi. un viitor interpret poate fii abilitat să realizeze unele sarcini simple şi apoi tot mai complexe. bani şi experienţă.a. toate aceste condiţii favorabile nu exclud necesitatea unei formări de calitate la un colegiu acreditat. elaborarea unor proiecte de cercetare. desen. să aibă disponibilitatea să lucreze în grup şi să ofere sprijin altor interpreţi. fluenţă in propriul limbaj. Spre deosebire de primii interpreţi care şi-au început pregătirea acum două decenii în unele ţări europene şi în SUA. având alt tip de formare sau de educare. De aceea calea de a se menţine este să se lucreze cu normă întreagă (aproximativ 20 de ore pe săptămână) în afara timpului de pregătire (informare. trebuie să parcurgă mai multe etape pe drumul spre obţinerea atestatului sau calificării. participarea la seminarii şi convenţii. Pentru a forma interpreţi calificaţi. să depună eforturi pentru a fi atestat. Pentru a se 190 . La început ei pot interpreta în unităţi de învăţământ. dar acestea nu constituie o limită. sub supravegherea profesorilor. stagii de internat.contactelor cu auzitorii şi cu surzii de la o vârstă mică. să aibă abilitatea de a face faţă situaţiilor noi în timp ce interpretează. Toate acestea arată că interpretul. documentare). Desigur. să îşi însuşească responsabilitatea faţa de sarcină. colegiile acreditate oferă parcurgerea unor etape. un interpret calificat trebuie să posede următoarele calităţi: profesionalism. noii interpreţi au o educaţie de înalt nivel în domeniul interpretării. Mai important este dacă interpretul are pregătirea. trecând in final la interpretarea la întâlnirile de afaceri sau la alte sarcini mai complexe. când nu poate face faţă sarcinii să accepte să fie înlocuit. pentru a obţine experienţă. Ei nu trebuie să fie plătiţi pentru munca lor. la unele ore de sport. ateliere şi alte forme de formare profesională. cunoştiinţele şi priceperea necesare pentru îndeplinirea cu eficienţă a sarcinii. Interpretarea fiind un proces complex include un volum de priceperi şi cunoştinţe care depăşesc simpla cunoaştere a celor două forme de limbaj.

pentru a evita această posibilitate. Din moment ce creierul nu poate întreţine această stare de tensiune mentală la infinit. Oficiul Interpreţilor pentru Surzi a stabilit principii de comportament etic pentru a proteja şi orienta pe interpret (auzitor sau deficient). interpretul nu trebuie să spună nimic despre nici o activitate pe care o prestează. etc.realiza acest lucru. El nu va divulga informaţia despre nici o activitate. el trebuie să oprească pe vorbitor pentru a clarifica informaţia omisă. interpretarea trebuie să fie principala activitate a interpretului şi el trebuie plătit pentru serviciul său. care-i pot afecta permanent. pantomimă. îl corectează fără să întrerupă procesul de interpretare.traducerea din limbajul verbal în gesturi. Codul de etică prevede următoarele reguli: 1) Interpretul va păstra strict confidenţială toată informaţia legată de activitatea lui. Chiar informaţia aparent fără importanţă ar putea fi periculoasă pe mâini străine.interpretare din limbajul verbal în limbajul gestual şi din limbajul gestual în limbajul verbal. interpreţii trebuie să beneficieze de scurte pauze periodice pentru a-şi realiza sarcina la nivel maxim. De aceea. Codul de etică se aplică la toţi membrii atestaţi şi la cei neatestaţi ai Oficiului de Interpreţi pentru Surzi. . . De altfel şi principiul compensării specifică acest lucru. Dacă interpretul activ omite vreo informaţie cel pasiv îi transmite informaţia omisă. h) Într-o situaţie de interpretare în echipă. În realitate acest interpret îl urmăreşte pe cel activ şi îl ascultă/ sau priveşte spre cel care vorbeşte. 191 . Dacă un interpret lucrează singur.traducere din limbajul verbal sonor în cel verbal neaudibil perceput prin labiolectură. un interpret este plătit degeaba în timp ce celălalt lucrează. precum şi capacitatea de a percepe gesturile şi mişcările pantomimice şi de le reproduce în limbajul verbal sonor. inclusiv faptul că realizează acest serviciu. interpretul pasiv pare să nu facă nimic. CODUL DE ETICĂ AL OFICIULUI INTERPREŢILOR PENTRU SURZI DIN SUA Oficiul Interpreţilor pentru Surzi se ocupă de formarea persoanelor care vor realiza una sau mai multe din următoarele servicii: . Când o situaţie de interpretare durează mai mult de 90 de minute sunt necesari doi interpreţi. mai ales dacă este singura sa sursă de venit. . Când se folosesc echipe de interpreţi. Ei trebuie să gândească permanent în două limbi în acelaşi timp cu realizarea sarcinii.transliterare din limbajul verbal în limbajul manual codificat/ dactileme şi din limbajul manual codificat / dactileme în limbajul verbal. munca în echipă îi poate feri pe interpreţi de oboseala mentală. De asemenea. Ei se vor schimba la intervale de 15-20 de minute pentru a se proteja de tulburări traumatice cumulate sau de afecţiuni datorită mişcărilor repetitive ale braţelor şi degetelor.

El funcţionează numai pentru a uşura comunicarea dintre doi vorbitori de limbaje diferite. chiar dacă i se cere să o facă de către alte părţi implicate.ziua din săptămână. Interpreţii trebuie să transmită tot ce s-a spus în exact acelaşi fel în care s-a intenţionat. data din an când a avut loc activitatea. 192 . 4) Interpretul va accepta sarcinile folosind discreţia cu privire la priceperea. interpretul va folosi discreţia în comentarea ei dacă în acea şedinţă se cer date sau informaţii. el se va retrage din activitate. ora din dată.În cazul când informaţia sau şedinţa devine o problemă de interes public. etc. Aceasta.alte date specifice fără legătură cu situaţia. Când interpretează din limbajul verbal sonor în cel gestual.alte persoane implicate . traducând întotdeauna conţinutul şi spiritul vorbitorului. el nu poate să adauge nimic la situaţie. poziţia locului şi consumatorii implicaţi. sexul. . Dacă apare o problemă între interpret şi o altă persoană care participă la aceeaşi activitate. 3) Interpretul nu va sfătui.numele. deoarece dacă procedează aşa va accepta o anumită responsabilitate pentru ceea ce urmează . . interpretul va comunica în maniera cea mai uşor de înţeles sau preferată de persoana surdă. Aşa cum interpretul nu poate omite nimic din ceea ce s-a spus. inclusiv oraşul. atunci ambii vor cădea de acord asupra unei a treia persoane care i-ar putea îndruma. interpretul o va discuta mai întâi cu persoana implicată. Când pregătesc noi interpreţi prin metoda împărtăşirii experienţei actuale. deoarece două sau mai multe părţi pot avea dificultăţi de comunicare la care el nu va mai putea face faţă. statul sau agenţia. . al clientului. Aceasta este deosebit de dificil când interpretul nu este de acord cu ceea ce s-a spus sau nu se simte bine când este folosită vulgaritatea. folosind limbajul cel mai uşor de înţeles de către persoana pe care o serveşte. 2) Interpretul va reda mesajul corect. Interpreţii nu trebuie să uite că ei sunt răspunzători numai pentru transmiterea precisă a informaţiei. neaudibil. nu de conţinutul sau de forma ei. vârsta.locul. Dacă sentimentele proprii ale interpretului interferează cu redarea precisă a mesajului. Un interpret este doar prezent într-o singură situaţie de comunicare la un moment dat. Este important pentru interpret şi persoana surdă să petreacă un anumit timp împreună pentru adaptarea reciprocă cu modul de comunicare înainte de începerea activităţii. El nu se va implica personal. instructorii nu vor dezvălui nici una din următoarele informaţii: . recomanda sau introduce opinii personale. deoarece este suficient doar un minim de informaţie pentru a identifica părţile publicate în activitatea de interpretare. Dacă nu se poate ajunge la o soluţie.

toate părţile vor fi informate că interpretul nu se va implica personal în cursul evenimentelor. faţă de clienţi şi de organizaţia naţională care i-a atestat. care nu va trebui să ştie că este beneficiarul unui act de caritate. .îmbrăcăminte.. Dacă consumatorii sunt de acord că serviciile sunt necesare. un interpret nu va accepta sarcini despre care ştie că vor implica astfel de situaţii. această situaţie va fi explicată consumatorului. când există o lipsă de interpreţi şi singurul interpret disponibil nu are priceperea necesară pentru o anumită activitate..Interpreţii. care au din această profesie singura cale de a obţine venituri. Curs. Totuşi. Totuşi. interpreţii / translatorii vor cunoaşte nivelele proprii de pricepere. şedinţe profesionale. rasiale sau sexuale pot avea efecte adverse în facilitarea sarcinii. . Prin urmare. interacţiunea cu alţi colegi de profesie şi documentare din literatura de specialitate. unde relaţiile personale sau profesionale pot afecta imparţialitatea. Pentru mai multe domenii sa stabilit o scară a plăţilor orare sau pe zi pentru interpreţi / translatori. politice. 5) Interpretul va cere compensaţii pentru serviciile prestate într-o manieră profesională şi judicioasă Interpretul va cunoaşte preţurile serviciilor din profesiunea sa şi va fi informat asupra preţurilor practicate de organizaţia naţională. Anumite situaţii se pot dovedi dificile pentru unii interpreţi şi clienţi. bogăţia experienţei. Aceasta se va face discret. el poate asigura servicii pentru membrii de familie. Termenul „manieră corespunzătoare” se referă la: . interpretul va refuza serviciile în situaţii unde sunt implicaţi membrii de familie. În general. 6) Interpretul va funcţiona într-o manieră corespunzătoare situaţiei Interpreţii se vor comporta într-un astfel de mod care să aducă respect faţă de ei înşişi. Când se asigură servicii gratuite. în virtutea calităţii de membru sau atestării. nivelul atestării. natura activităţii şi indicele costului local al vieţii. Însă. trebuie să se aibă grijă să fie protejat mijlocul de trai al celorlalţi interpreţi. care să nu fie supărătoare vederii şi să se potrivească cu tonul pielii.Interpreţii se vor perfecţiona prin participare la seminarii. 193 . indiferent de nivelul de pricepere.comportarea ca profesionist în toate fazele activităţii: . Pentru a stabili taxa corespunzătoare. nr . vor pune accent pe standarde profesionale ridicate în concordanţă cu prezentul cod de etică. Există circumstanţe când este mai bine pentru interpret să asigure servicii fără taxe. în situaţii de urgenţă. având grijă să se păstreze respectul de sine al clientului.Interpreţii vor accepta numai sarcini pentru care sunt calificaţi. asociaţi de afaceri. în special în situaţii legale. prieteni. Diferenţele religioase. deoarece este dificil să maschezi sentimentele interne. atunci interpretul disponibil va trebui să-şi folosească proprul discernământ privind acceptarea sau respingerea sarcinii.

Trebuie să menţionăm că relaţiile care se formează în şcolile de surzi durează o viaţă iar când se fac excursii în diverse locuri din ţară. cum ar fi cele ale Dunării de Jos. Nu întâmplător. surzii se întâlneau la cluburi conduse 194 .a.Asociaţii naţionale şi internaţionale ale surzilor Se cunoaşte că toate minorităţile lingvistice au o caracteristică privind un loc ce le aparţine iar comunitatea surzilor nu face excepţie. în proporţie de peste 90%. Altfel nu ne explicăm de ce absolvenţii surzi vin la filiale fără o pregătire culturală sau sportivă care să le permită continuarea activităţilor în cadrul competiţiilor organizate de Asociaţia Surzilor. deoarece le permit să iasă în evidenţă prin performanţele obţinute în diverse ramuri sportive sau domenii culturale şi să se integreze mai uşor în societatea auzitorilor. Primul Preşedinte a fost d-l Alexandru Clarnet iar din comitetul de conducere a facut parte şi prinţul Henri Ghica. nu putem vorbi de o "ţară a surzilor" deoarece majoritatea surzilor provin din familii de auzitori iar familiile de surzi au. în ultimul timp nu există o preocupare mai serioasă în direcţia cultivării dragostei elevilor pentru activităţile menţionate. ş. Asociaţia Naţională a Surzilor din România Organizare. De obicei şcolile constituie sursa de noi membri ai asociaţiilor. fiul surd al domnitorului Constantin Ghica. chiar dacă a urmat o facultate. copii auzitori. Principalele obiective La iniţiativa unui grup de surzi din Bucureşti a avut loc pe data de 9 noiembrie 1919 şedinţa de constituire a Asociaţiei Amicale a Surdo-Muţilor din România. Moldovei şi Bucovinei. Cu toate acestea. Baza formării primelor cluburi ale surzilor din toată lumea a constituit-o şcolile cu internat. inclusiv a surzilor ca minoritate ingvistică. Aici s-au înfiripat şi s-au cimentat primele relaţii afective sau de altă natură care au continuat în cadrul cluburilor şi asociaţiilor de mai târziu. participanţii includ automat vizitarea filialei teritoriale. Ardealului. Pâna in anul 1953 când s-a reconstituit Asociaţia Surdo-Muţilor din România pe baza fondurilor alocate de stat. clubul sau şcoala de surzi. asociaţiile amicale ale surdo-muţilor funcţionau pe criterii mai mult filantropice. Activităţile culturale şi sportive care se desfăşoară în şcolile speciale constitue una din cele mai puternice forţe unificatoare ale colectivităţii surzilor. Din păcate. Menţionam că şedinţe similare de constituire au avut loc şi în alte regiuni ale României. In acest fel se continuă relaţiile dintre persoanele surde şi se asigură perpetuarea existenţei asociaţiei surzilor. ea este privită cu suspiciune. Dacă una din persoanele surde nu a absolvit o şcoală de surzi. Putem consideră că aceste activităţi sunt mai importante în cadrul minorităţilor. când persoanele surde fac cunoştinţă. surzii se adună în cluburi înfiinţate de ei. fac referire la şcolile pe care le-au absolvit şi la profesorii pe care i-au avut. Deşi numărul persoanelor surde depăşeşte 70 de milioane. Timişului. conduse de persoane alese din rândul lor şi finanţate din venituri proprii sau cu sprijin din partea unor organizaţii de stat ori private. formându-se asociaţii de surdo-muţi.

Asociaţia Naţională a Surzilor (ANSR). ANSR are personalitate juridică. se sprijineau în găsirea unui loc de muncă şi desfăşurau diverse activităţi culturale. Scopurile şi obiectivele Asociaţiei sunt realizate prin contribuţia voluntară a membrilor cotizanţi şi a aparatului salariat. istoria-geografia României. în mod tradiţional. organizaţi în 60 de cluburi şi 16 filiale răspândite în toate judeţele tării. destinate realizarii unei cât mai bune integrări socio-profesionale a membrilor săi. iar activitatea curentă este coordonată de un Birou Executiv care se întruneşte la fiecare 2-3 luni sau de câte ori este nevoie. creaţia plastică ş. activitaţi foarte apreciate de surzi. În acest scop. cu Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap. diversificându-şi activitatea.etc.dotarea bibliotecilor.concursurile literare. Ea urmăreşte educarea persoanelor surde prin activităţi organizate. Cu regret trebuie să menţionăm că aceste frumoase activităţi au scăzut ca intensitate şi ca amploare din cauza dificultăţilor economice prin 195 . se organizează diverse acţiuni cultural-artistice. Recent ANSR a început să organizeze cursuri de limbaj gestual pentru salariaţii săi cu scopul de a oferi servicii de interpretare mai bune membrilor care au nevoie de comunicare în relaţiile cu instituţiile de stat şi private. Sub aspect cultural. care includ: . . sociale sau sportive. cunoaştera marilor personalităţi istorice interne şi internaţionale. dansul modern şi popular. ce are loc o dată la 5 ani: între Congrese ANSR este condusă de Conferinţa Naţională anuală. ANSR colaborează cu Ministerul Sănătăţii şi Familiei. cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi cu alte instituţii şi organizaţii implicate în procesul integrarii socio-profesionale. ANSR sprijină membrii săi să beneficieze de drepturile de protecţie socială în concordanţă cu legislaţia actuală prin expuneri săptămânale la club. creaţia literară. atât pe plan intern cât şi în relaţiile internaţionale. funcţionează cu această denumire din 1996. prin sprijinul acordat la completarea formularelor necesare pentru obţinerea drepturilor. să educe şi să integreze persoanele surde cu pierdere auditivă de peste 40 dB în viaţa socială a României. care oferă cititorilor surzi posibilitatea de instruire la nivelul lor de înţelegere. Miss Asociaţia Surzilor. acestea fiind unele din cele mai importante sarcini ale asociaţiei. Organismul suprem de conducere al ANSR este Congresul. După această dată Asociaţia s-a reorganizat. prin facilitarea comunicării cu ajutorul interpreţilor aflaţi în formare. Pe plan social ANSR urmăreşte să depisteze. îşi acordau reciproc ajutoare materiale. s-a acordat personalitate juridică şi filialelor teritoriale.de comitete liber alese. Mai nou. fiind reprezentată de preşedinte in relaţiile cu organele de stat şi private. ce au cele peste 25000 de volume. Acum. după o existenţă de peste 85 de ani Asociaţia Naţionala a Surzilor cuprinde peste 30 de mii de membri. să sprijine.a. astfel că preşedinţii acestora le pot reprezenta pe plan teritorial şi pot încheia diverse contracte care le pot asigura o mai mare libertate financiară în oganizarea acţiunilor. a primit buget de la stat şi a putut angaja personal salariat. are un profund caracter social..

Filiala Bucureşti. Una din cele mai reuşite competiţii a fost organizarea. minifotbal.Filiala Alba. dupa achitarea cotizaţilor restante.cu grupe la Bistriţa şi Turda 6. membru fondator fiind şi ANSR. -expoziţiile de caricaturi. Roman. cotizaţiile la forurile internaţionale au fost sistate de guvernul comunist şi până la înlăturarea acestuia. cu grupe la Sibiu şi Mediaş 4. în ţara noastră a ediţiei a XIII a a Jocurilor Mondiale de Vară unde. de unde pot fi selectionaţi sportivii care să reprezinte Organizaţia Sportivă a Surzilor din România la competiţiile europene şi mondiale sunt: fotbal.După 1978.Filiala Braşov. Clubul Sportiv al Surzilor din România a participat în 1937 la Congresul de la Budapesta al Comitetului Internaţional al Sporturilor pentru Surzi (CISS) unde a fost admis. Prezentăm mai jos filialele şi grupele ANSR cu mentiunea ca acestea se află în plin proces de dobândire a autonomiei teritoriale şi juridice: 1. cu grupe la Brăila şi Focşani 9. în decembrie 1989. Filiala Iaşi. cu grupe la Sebeş. -excursiile.Filiala Bacău. de fotografii. Asociaţia Sportivă a fost exclusă de la toate competiţiile internaţionale.Filiala Galaţi. cu grupe fără sediu la Giurgiu. în 1977. pescuit sportiv. şah. mai ales in timpul verii şi prezentările de informări culturale. Urziceni. Activitatea sportivă este foarte apreciată de tinerii surzi. constituind un real mijloc de integrare socială prin întâlnirile sportive dintre surzi şi auzitori. cu grupe la Târgu Jiu şi Turnu. cucerind numeroase medalii şi diplome. cu grupă la Tulcea 7. s-a înfiinţat Comitetul International al Şahului pentru Surzi.Filiala Craiova. care reflectă preocupările din timpul liber ale persoanelor surde. Olteniţa. cu grupe la Piatra Neamţ. ANSR se numără printre membrii fondatori ai Federaţiei Mondiale a Surzilor (Roma 1952) având la ora actuală relaţii cu peste 120 de ţări. cu grupe la Bârlad şi Vaslui 196 . intre 1990 şi 1991 ANSR a fost reprimită în rândurile comunităţii internaţionale. Fondat in 1934. spre regretul tuturor membrilor ei. Colaborarea internaţională Asociaţia Naţională a Surzilor din România şi-a dezvoltat relaţiile de colaborare cu alte ţări de timpuriu. Însă. atletism şi tenis de masă. De asemenea. de artizanat. Cele mai atractive ramuri sportive. in august 1949. iar la Alexandria s-a obţinut recent un sediu 5. echipa de fotbal a devenit campioană mondială. Aiud şi Hunedoara 2.Filiala Cluj. ş. Organizatia Sportiva a Surzilor a participat la mai multe competiţii internaţionale. printre altele. Oneşti 3. de pictură şi sculptură.Filiala Constanţa.a.Severin 8.care trece Asociaţia în perioada „de tranziţie” care a urmat evenimentelor din decembrie 1989. se bucură de atenţia deosebită a persoanelor surde.

Târgovişte. Rădăuţi. cu grupe la Buzău. Odorhei După cum se poate observa. Câmpina.Filiala Satu Mare. care-i determină pe tineri să stea mai mult în faţa televizorului. un preot surd. Se speră că prin acordarea unor facilităţi financiare obţinute prin intervenţiile Asociaţiei Surzilor să crească veniturile din cotizaţii. obiceiurile. să danseze etc. Miercurea Ciuc. ceea ce-i determină pe surzi să caute să câştige un ban în plus prin acrivităţi suplimentare. să se distreze. cu grupă la Zalău 11. creşterea costului vieţii cuplată cu scăderea puterii de cumpărare. dar acestea nu ar trebui să constituie sursa principală de desfăşurare a activităţilor şi de achitare a cheltuielilor de funcţionare. a înfiinţat prima congregaţie episcopală pentru surzi la Philadelphia. Bisericile creştine cu misionari surzi au fost conduse de auzitori care-i cobsiderau pe surzi ca persoane cu handicap şi aveau cunoştinţe limitate despre ei. limbajul gestual. Astfel. să comunice liber în limbajul gestual. În acest context trebuie să includem contribuţia organizaţiilor religioase la unificarea colectivităţilor de surzi. Totuşi. Vâlcea şi Slatina 12.Filiala Timişoara. întreaga moştenire a acestei comunităţi. Râmnicu-Sărat 13.10. în special în rîndurile absolvenţilor din şcolile de surzi care formează generaţia viitorilor membri. cu grupă la Arad 16. în prima jumătate a secolului trecut. Dorohoi. cu grupe la Baia Mare şi Sighetul Marmaţiei 14. acestor surzi le-a lipsit accesul al slujbele religioase şi la cunoaşterea Bibliei. Acestea duc la îndepărtarea tinerilor surzi de la activităţile specifice din aceste cluburi. să facă sport.Filiala Suceava. cu grupe la Sighişoara.Filiala Ploieşti. Aici ei caută să se relaxeze. Printre posibilele cauze ale acestei situaţii putem enumera tendinţa de includere a copiilor surzi în şcolile normale locale. unde se poate facilita socializarea şi dezvoltarea sentimentului că se află în " a doua lor casă". creşterea activităţilor subtitrate la TV.Filiala Piteşti. Henry Syle. surzii primesc informaţii despre lumea în care trăiesc. sub aspect istoric. Fălticeni 15. se impune o mai intensă susţinere financiară din partea statului. Mulţi dintre aceşti preoţi au sprijinit şcolile de surzi şi au format diverse organizaţii religioase cum ar fi Congresul Naţional al Evreilor Surzi sau Asociaţia Internaţională a Surzilor Catolici.Filiala Târgu-Mureş. Aici au loc evenimente care menţin în viaţă aceste cluburi cum ar fi aniversarea unor membri în cadru festiv. membrii mai vechi transmit celor tineri valorile surzilor. În lipsa interpreţilor calificaţi. distribuirea de diplome prin care se recunosc meritele unor persoane pentru serviciile depuse în slujba Asociaţiei.Fliala Oradea. cu grupe la Botoşani. În ultimii câţiva ani se remarcă o scădere a numărului de membri cotizanţi la activităţile acestor cluburi. Din această cauză înaintaşii surzi au avut puţine şanse să dezvolte forme de cult care să reflecte cultura şi experienţa surzilor. cu grupe la Rm. caută şi sunt ajutaţi să găsească locuri de muncă şi obţin facilităţile sociale. În aceste cluburi. alegerea conducătorilor la diverse niveluri ale Asociaţiei. aceste cluburi sunt situate mai ales în oraşele mari. unde a format cca 50 de preoţi surzi misionari. 197 . Aici.

În ţara noastră. Primul presedinte al FMS a fost domnul Vittorio Ieralla (1951-1955). prin crearea secţiei "Comunicare şi slujire în limbaj gestual" în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea din Piteşti. Actualul preşedinte al FMS este domnul Markku Jokinen. după cum urmează: . după care au urmat Dragoljub Vukotic (1955-1983). preşedinte al Federaţiei Surzilor din Finlanda şi lector de limbaj gestual la Universitatea din Jyvaskyla. care au luat legătura cu Asociaţia Surzilor şi. ca organizaţie internaţională specializată în promovarea drepturilor persoanelor surde din întreaga lume. la care s-au adăugat diaconul Barbu Florea şi preparatorul Costache Diana Marinela.1995) şi doamna Liisa Kauppinen (1995-2003). Această organizaţie s-a dezvoltat treptat de la un grup de organizaţii naţionale la un forum de colaborare pentru mai mult de 120 de organizaţii de pe toate continentele.Uniunea Europeană a Surzilor – EUD . prin misionarii surzi şi auzitori pe care i-au pregătit în limbajul gestual religios. au format primele comunităţi religioase baptiste. preotul Onu Constantin.secretariatul regional pentru America de Nord şi Canada .secretariatul regional pentru Europa de Est şi Asia Centrală – EEMARS . profesori de religie şi asistenţi sociali superiori. începuturile educaţiei religioase datează aproape imediat după înlăturarea regimului comunist. îşi bazează activitatea pe Charta ONU şi urmează politica sa.secretariatul regional pentru America Centrală şi zona Caraibelor .secretariatul regional pentru America de Sud . Pînă în 2004 au absolvit această sectie două promoţii de studenţi surzi şi auzitori care lucrează acum ca preoţi pentru comunităţile de surzi. au avut loc primele slujbe în limbaj gestual ale bisericii ortodoxe care au căpătat o formă organizată în anul 1999. Văzând pericolul extinderii influenţei baptiste în rândul credincioşilor ortodocşi.secretariatul regional pentru Regiunea arabă Federaţia Mondială a Surzilor.secretariatul regional pentru Africa de Sud-Est . sub coordonarea primului profesor de specialitate al acestei secţii.secretariatul regional pentru Asia şi zona Pacificului . FEDERAŢIA MONDIALĂ A SURZILOR Federaţia Mondială a Surzilor a fost infiinţată în 1951 la Roma. Primii misionari au fost adepţii cultului baptist.secretariatul regional pentru Europa Centrală – CERS . Obiectivul FMS este să asigure egalitatea surzilor din lume cu alţi oameni valizi în privinţa drepturilor sociale şi 198 . O data cu creşterea numărului de asociaţii naţionale membre ale FMS s-au infiinţat mai multe secretariate regionale în scopul unei mai eficiente colaborări bazate pe specificul regional. Yerker Anderson (1983.

inclusiv cele surde.a.umane. ca să îndrume persoanele surde în realizarea obiectivelor propuse. Membrii Biroului Executiv al FMS şi alţi parteneri importanţi comunică unii cu alţii prin videotelefon. cu organizaţiile naţionale ale surzilor şi cu experţi specializaţi pe probleme de învăţământ. cum ar fi : Departamentul de cercetări privind limbajul gestual. Declaraţia de la Salamanca şi Cadrul de acţiune privind educaţia persoanelor cu nevoi speciale ş. ea dispune de unităţi conduse de Secretarul general. el însuşi persoană surdă. FMS dispune de surse de venit şi sponsori care sprijină activitatea şi proiectele asociaţiilor de surzi din ţările în curs de dezvoltare. ILO. Uniunea Europeană a Surzilor European Union of the Deaf (EUD) a fost înfiinţată în 1985 sub numele de Secretariatul Regional al Comunitaţii Europene al Federaţiei Mondiale a Surzilor. Scopul său este să stabilească şi să intreţină un dialog la nivelul UE cu „lumea auzitorilor”. prin consultare şi colaborare cu Asociaţiile Nationale ale Surzilor din Europa.). FMS colaborează cu ONU şi alte organizaţii internaţionale (UNICEF.a. De asemenea. Se acordă prioritate surzilor din ţările în curs de dezvoltare. avînd statut consultativ şi de reprezentare la nivel „A”. Departamentul de informare şi publicaţii şi Departamentul de pregătire pentru democraţie şi managament. Este o organizaţie non-guvernamentală. În această activitate FMS încearcă să implice lideri surzi în procesul de decizie care afectează viaţa surzilor la orice nivel. prin pagina de web şi de e-mail a organizaţiei. Interacţiunea şi colaborarea FMS cu asociaţiile naţionale ale surzilor la nivel mondial a continuat să crească în toate domeniile. FMS are un sediu permanent şi personal care se ocupă de problemele administrative. comunicaţii. alte tratate ale ONU privind drepturile omului. Expertii surzi ai FMS sunt angajaţi la ONU şi în agenţiile sale specializate pentru îmbunătăţirea drepturilor şi egalizarea şanselor surzilor în lume. FMS este responsabilă pentru încurajarea persoanelor surde să colaboreze în diferite domenii astfel încât Secretariatele Regionale şi asociaţiile naţionale ale surzilor să ajungă mai puternice. In calitatea sa de organizaţie–umbrelă pentru asociaţiile naţionale ale surzilor. economice şi de informare. Centrul de interpreţi. prin folosirea tehnologiei moderne din sfera telecomunicaţiilor. UNESCO. a prevederilor din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. FMS acţionează la orice nivel pentru promovarea Recomandărilor ONU privind persoanele cu handicap. non-profit şi este singura care reprezintă interesele surzilor europeni la nivelul Uniunii Europene. FMS deţine o poziţie stabila şi respectată la ONU ca expert pe probleme privitoare la surzi. În acest sens. s. cultura surzilor şi alte discipline. OMS. Regulile Standard ale ONU privind Egalizarea Şanselor pentru Persoanele cu Handicap. De asemenea. Ea 199 .

Biroul funcţioneaza cu două persoane. La ora actuală este formată din 14 membri: Asociaţiile Naţionale ale Surzilor din Austria. Franţa. Asociaţia Naţională a Surzilor din România a primit statutul de membru asociat al EUD. pentru a fi aproape de inima UE şi de instituţiiile sale. Finlanda. Grecia. va fi recunoscută importanţa limbajului gestual în promovarea integrarii surzilor in viaţa civila. Belgia. Suedia. Olanda şi Marea Britanie. desfăşura şi finanţa activităţi europene din partea comunităţii de surzi în statele membre ale UE. în special în forma lui scrisă. Viziunea şi obiectivele Uniunii Europene a Surzilor EUD a fost infiinţată pentru a iniţia.E. Danemarca. Se va acorda sprijin statutar asigurării şi promovării limbajului gestual în ţările membre ale U. folosind limbajul gestual. EUD are contacte cu Asociatiiile Nationale ale Surzilor din Luxemburg. care este răspunzător în faţa Adunării Generale Anuale. Spania. Aceasta înseamnă că trebuie să se acorde mai mult sprijin în pregătirea de interpreţi profesionişti în limbaj gestual şi tot mai mulţi profesori surzi să fie pregatiţi să lucreze în învăţământul special. Părinţii vor fi incurajaţi să înveţe limbajul gestual pentru a putea să comunice cu copilul lor surd cât mai deplin şi natural posibil. Portugalia. Islanda şi Norvegia. care este privit ca a doua limbă a 200 . constituie un obiectiv prioritar al EUD. Germania. Italia. cum ar fi: recunoaşterea dreptului de a folosi limbajul gestual. Obiectivul principal al EUD este să promoveze şi să protejeze interesele. Cartierul General al EUD se află la Bruxelles. Bilingualismul in educatie În învăţămânul obligatoriu pentru surzi va fi promovat bilingualismul. profesională. adică copiii surzi să fie educaţi în limbajul gestual şi limbajul verbal. De curând. începând cât mai devreme şi continuând pe parcursul anilor de şcoală. Irlanda.. etc. Belgia. se recomandă ca limbajul gestual să fie recunoscut legal şi să fie acceptat de guverne şi de publicul general. Calitatea de membru deplin al EUD este deschisă tuturor asociaţiilor naţionale din ţările membre ale UE. un director şi un secretar. După aderare. Crearea unui mediu de limbaj gestual favorabil în toate unităţiile pentru copii surzi şi familiile lor. Emanciparea şi asigurarea de şanse egale sunt concepţii esenţiale pentru realizarea unei poziţii egale în societate şi recunoaşterea persoanei surde ca cetăţean cu drepturi egale. nevoile şi şansele persoanelor surde din cadrul UE. întărirea prin informaţie şi egalitatea la angajare. Programe de lucru ale EUD şi domenii de acţiune prioritare a)Recunoasterea dreptului de a folosi limbajul gestual Sub aspect legislativ. ales de şi din rândurile Comitetului de management. In plus. Această viziune generală se transpune în trei obiective specifice ale EUD şi se realizează prin programe de lucru.colaboreaza cu Federatia Mondiala a Surzilor pe probleme generale. Conducerea EUD se află în mâinile Comitetului Executiv. În plus. ANSR va putea fi membru cu drepturi depline. în perspectiva aderării ţării noastre la Uniunea Europeană.

Pregătirea profesională. Menţionăm că printre federaţiile naţionale care şiau trimis reprezentanţii la primele Jocuri Mondiale ale Surzilor s-a aflat şi ataşatul diplomatic al României la Paris. datorită lipsei de interpreţi în limbaj gestual şi unde mulţi profesori nu au nici pregătirea şi nici resursele pentru a face faţă nevoilor specifice ale elevilor surzi. locuri de muncă rezonabile şi interpreţi calificaţi sunt câteva componente esenţiale pentru muncitorii surzi. care suferă de dublă discriminare. Ceho-Slovacia. adulţii surzi întâlnesc bariere în educaţia permanentă când facilităţile de educare în comunitate nu le asigură servicii de sprijin adecvate cum ar fi interpretarea în limbaj gestual sau persoane care iau notiţe. Există temerea că societatea informatizată va afecta şansele de angajare ale surzilor mai puţin pricepuţi şi mai slab echipaţi pentru a satisface noile cerinţe care apar din reorganizarea muncii. unde le lipseşte adesea comunicarea din clasă. Totuşi. un francez 201 . Ruben Alcais. Ea este şi o barieră majoră pentru participarea deplină in societate şi pentru o viaţă independentă. Se urmăreşte întensificarea contactului cu ţările din Europa Centrală şi de Est pentru a se stabili o reţea şi a se facilita schimbul de informaţie şi experienţă intre EUD şi aceste organizatii. Franţa. Intarirea prin informare. etc. Anglia. De asemenea. să se înveţe limbajul gestual la distanţă pentru interpreţi. adică să aibă acces egal la informaţie la educaţie. Tehnologiile informaţiei şi ale comunicarii (ICT) au potenţialul să imbunătăţească calitatea vieţii pentru surzi prin deschiderea noilor posibilităţi de acces. Comitetul Internaţiomal al Sporturilor Surzilor (CISS) Primele organizaţii sportive internaţionale ale surzilor s-au înfiinţat în 1924.ţării. Olanda Polonia. va trebui să aibă şanse egale cu bărbaţii. Studiile arată că acest tip de educaţie duce la performanţe şcolare mai bune. Din nefericire pentru surzi. Informaţia este putere ! Una din frustrările principale pentru surzi este lipsa de acces la informare. telecomunicaţiile sunt bazate exclusiv pe sunet şi vorbire. de gen şi de surditate. Egalitate la angajare. A lucra constituie un drept fundamental al vietii oamenilor dar surzii încă se confruntă cu bariere artificiale pentru a găsi de lucru.) care au devenit membre ale CISS în acel an. la muncă şi la noile tehnologii ca toate persoanele. Se consideră că femeia surdă. de participare şi de integrare socio-economica. Prin ICT este posibil să se comunice în limbaj gestual cu ajutorul video-telefoanelor. Telecomunicaţiile. Şomajul la surzi este mai ridicat decât la auzitori în toate ţătile europene. Domnul E. Accesul la telefoanele cu text este imperfect din cauza folosirii unor telefoane cu text incompatibile şi nestandarizate pentru toate ţările din Europa iar serviciile de legătură pentru telecomunicaţiile între persoanele surde şi cele auzitoare lipsesc în cele mai multe din ţările UE. tendinţa în ţările UE este să se integreze copiii surzi în educatia obişnuită. La acea dată au existat următoarele federaţii naţionale sportive ale surzilor (Belgia.

în 5-6 ianuarie 2005. 1989 . Nielsen (1955 – 1961). fotbal. 2005 – Melbourne / Australia. Ne bucurăm ca România a fost reprezentată de d-l J. 1935 – Londra / Anglia. Ca secretari generali ai CISS au funcţionat de-a lungul vremii d-nii Antoine Dresse (1924-1967).P.Bucureşti / România. până în 2005.Paris / Franţa. Bernhard (1961 – 10971).1953) după care au urmat d-l Oscar Ryden (1953. 1969 – Belgrad / Yugoslavia. 2009 . 1973 – Malmo / Suedia. cu aprox. 1931 Nurnberg / Germania. 1953 – Bruxelles / Belgia. 1961 – Helsinki / Finlanda. 1977 . adunaţi la Cafe de la Porte Doree. numărul lor a trecut de 94 de ţări de pe toate continentele. În urma succesului acestor intreceri. 1939 – Stockholm / Suedia. Primul preşedinte al CISS a fost ales d-l E. Donalda Ammons. John Lovett (19972003).Taipei (China) Jocurile Mondiale de Vară pentru Surzi care. o versiune a Jocurilor Olimpice. La întreceri au participat şi sportivi surzi din Italia. 1965 – Washington / Statele Unite ale Americii. 1997 – Copenhaga / Danemarca. dupa această dată. zece ani în urmă.surd. 1928 – Amsterdam / Olanda. au convenit să fondeze o organizaţie numita CISS şi au alcătuit un proiect de Statut la care să adere toate federaţiile sportive ale surzilor. Actualmente.1955). care s-au întrecut la probele de atletism. M. 2oo1 – Roma / Italia. Astăzi. tir şi înot. ciclism. 1957 – Milano / Italia. O. MENDELSOHN. România şi Ungaria. destinele sportului mondial pentru surzi sunt conduse de Donalda Ammons (SUA) care a fost aleasă în această funcţie la Congresul CISS care a avut loc la Melbourne. ataşat al ambasadei noastre la Paris. J. care s-au desfăşurat la Paris între 10–17 august 1924. 1985 – Los Angeles / Statele Unite ale Americii. 1993 – Sofia / Bulgaria. K. Jordan (1971 – 1997). P. Totuşi. acestor jocuri Mondiale de Vară sau de Iarnă nu li s-a acceptat statutul olimpic până în 2001 din cauza unor interese politice şi financiare. s-a decis să se continue competiţiile la fiecare patru ani. CISS a acceptat solicitarea CIO de a se alătura Comitetului Internaţional Paralimpic (IPC) din dorinţa CIO de a colabora cu o singură organizaţie-umbrelă. 275 Avenue Du Mesnil. Australia. 1981 – Koln / Germania. În consecinţă. Conducătorii sportului pentru surzi. Dahlgren (1967–1973). Rubens-Alcais (1924. se numesc „Deaflimpics” adică „Jocurile Olimpice ale Surzilor” au loc la următoarele 202 . a încurajat ţările mai sus menţionate să participe la Jocurile Internaţionale ale Surzilor. la Congresul din 1995 membrii CISS au votat în unanimitate retragerea din IPC şi trecerea în subordinea directă a CIO. din anul 2001.Christchurch / Noua Zeelandă. Cu toate că în anul 1955 Comitetul Internaţional Olimpic a recunoscut în mod oficial CISS. 1946 – Copenhaga / Danemarca. De-a lungul istoriei sale au avut loc Jocurile Mondiale de Vară ale Surzilor în următoarele oraşe: 1924 . J. Sondergaard (1973–1997) şi. De pildă. niciodată CISS nu a intenţionat să combine Jocurile Mondiale cu cele ale altor sportivi handicapaţi deoaece colectivitatea surzilor nu are dificultăţi în majoritatea sporturilor practicate de auzitori ci se confruntă numai cu probleme de comunicare.

Badmindon. Baschet. Desprinderea de Comitetul Internaţional Paralimpic a avut loc la insistenţele conducătorilor Asociaţiilor Sportive ale Surzilor. Handbal Inot. Paris). Orientare turistică. Tir. Polo. S-a adoptat limba engleză pentru corespondenţă ca singura limbă folosită. august. 1926. la Davos. Fotbal. pentru prima dată Jocurile Mondiale ale Surzilor au loc la Washington. Volei. Bowling. ş. se schimbă denumirea Jocurilor Internaţionale Tăcute în Jocurile Mondiale Tăcute. ca primul membru ne-european 1939. se sărbătoreşte a 75-a aniversare de la crearea CISS. în afara Europei 1966 s-a acordat CISS „Cupa Olimpică” de către CIO ca recunoaştere a serviciilor sale aduse sportului mondial 1967. Lupte. belgia. octombrie. 203 . are loc sărbătorirea aniversării celor 50 de ani de activitate. au loc primele Jocuri Mondiale de Iarnă la Seefeld.discipline: Atletism. 1999. Tenis de masă. având în vedere cerinţele unice de comunicare în limbaj gestual ale sportivilor surzi. Statele Unite se alătură CISS. participarea d-lui JUAN ANTONIO SAMARANCH. CISS rezistă cu succes la mişcarea de încorporare a Jocurilor Mondiale Tăcute în „Jocurile paralimpice”. având ca motto „EQUAL THROUGH SPORTS” ( Egali prin sport). Contactele CISS cu CIO au inceput la al 2-lea Congres al CISS şi au continuat până la recunoaşterea CISS ca organizaţie mondială şi independentă de alte organizaţii ale sporturilor pentru handicapaţi. preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic la ceremonia de deschidere a Jocurilor Mondiale de la KOLN in 1981 şi la probele din primele doua zile. la Roma. Tenis. se adoptă Statutul CISS 1938. la Bruxelles. costurile mari pentru asigurarea de interpreţi. Austria 1955. Dintre evenimentele mai importante ale acestei organizaţii sportive mondiale amintim : 1924. 1988-1993. Ciclism. într-o sală pusă la dispoziţie de Federaţia Sportivă Italiană a Surzilor 1981. la Jocurile Mondiale Tăcute participă 234 sportivi iar prinţul suedez Gustav Adolf devine primul reprezentant regal care asistă la eveniment 1949. au avut loc primele Jocuri Internaţionale Tăcute (10-17 iulie. incapacitatea IPC de a asigura cazarea numărului tot mai mare de sportivi surzi şi imposibilitatea sportivilor surzi de a participa la unele spoturi unde startul se dădea prin semnal sonor. pentru a se recunoaşte natura lor mondială 1974. Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) recunoaşte CISS ca federaţie internaţională cu poziţie olimpică 1965.a. subordonată direct CIO şi subvenţionată de aceasta. S-a păstrat denumirea oficială a CISS în limba franceză în amintirea organizatorilor. Paris. Constituirea Muzeului CISS. Jocurile Mondiale ale Surzilor se desfaşoară sub denumirea „DEAFLIMPICS” (Olimpiada Surzilor). Elveţia 2001.

Montana-Vermala/ Elveţia. 2007-Salt Lake/ SUA Cu această ocazie se organizează întreceri sportive la următoarele discipline : Schi alpin. s-a eliminat şi acest inconvenient. Schi nordic. Una din marile probleme a rămas acceptarea sportivilor care au o pierdere de peste 55 dB la urechea cea mai bună deoarece există posibilitatea simulării. Saniuţe. Cu toate că România s-a numărat printre ţările fondatoare ale CISS. la o şedinţa a Biroului Executiv al CISS care a avut loc la Budapesta. Patinaj viteză şi Hochei pe gheaţă. CISS.Berchtesgaden / Germania. 1953 –Oslo / Norvegia. PROCHAZKA au avut loc Jocurile Internaţionale de Iarna ale Surzilor în următoarele localităţi : 1949 – Seefeld / Anglia. s-au introdus testele de doping la toate probele şi au fost testaţi obligatoriu primii clasaţi la probe şi sportivii care au doborât recordurile europene sau mondiale . 1971 – Abdelboden / Elvetia.Davos / Elveţia. 1983) conceput să colecteze fonduri care să asigure finanţarea pentru organizaţiile sportive internaţionale ale persoanelor cu handicap ca să promoveze activităţiile sportive ale membrilor săi. 1975 . 1959 . Logo-ul Olimpiadei Surzilor 204 . Astfel s-a creat posibilitatea creşterii rolului Organizaţiei Europene a Sporturilor Surzilor (EDSO) . Abia în 1991. 1963 – Are / Norvegia. competiţiile regionale să fie controlate de organizaţii sportive regionale. este fondatoare a Fondului Internaţional al Sporturilor pentru Handicapaţi (Amsterdam. 1991 . alegerea prin vot secret a locului urmatoarelor jocuri cu 6 ani înainte. a Confederaţiei Sportive a Surzilor pentru zona Asiei şi a Pacificului. împreună cu alte organizaţii sportive pentru handicapaţi. sportivii surzi n-au mai fost prezenţi la ediţia din 1981 de la Koln şi au fost suspendaţi până în 1991 de la toate competiţiile sportive internaţionale din cauza neachitării cotizaţiei. 1983 – Madonna di Campiglio / Italia.Oberammergau/Germania.La propunerea lui H. 1987 – Oslo / Norvegia. 1979 – Maribel / Franţa. prin introducerea unor probe de audiometrie obiectivă. la doar câteva luni de la devastatorul cutremur care a distrus Capitala. deşi nu avea înca o federaţie sportivă naţională a surzilor.Banff / Canada. când a găzduit a 13-a ediţie a Jocurilor Mondiale de Vară a Surzilor la Bucureşti. după 1977. Asociaţia Sportivă a Surzilor din România a fost reprimită cu drepturi egale în marea familie a sporturilor pentru surzi. 1999 . federaţiile sportive naţionale să fie autonome şi independente iar activitatea lor să fie încurajată şi respectată.Lake Placid / Statele Unite ale Americii. Printre alte măsuri stabilite de CISS se numără : limitarea numărului de oficiali care însoţesc echipele la Jocurile Mondiale. Treptat. 1967 . a Confederaţiei Sportive Pan–americane şi celei pentru zona africană . 2003 Sundsvall / Suedia.Yllas / Finlanda. 1995 . 1955 .

la Antibes. unitatea şi continuitatea. 205 . o organizaţie înfiinţată în 1967 şi aflată sub auspiciile CISS. În aceste condiţii. „bun” şi „mare”. reprezintă semnul original al „Olimpiadei Surzilor”. Roland Haythornwaite (Anglia) şi Boudewijn de Roose (Belgia). ţările europene şi-au trimis delegaţii pentru a stabili forma şi programul constituirii unei Federaţii Europene a Sportivilor Surzi. Este un simbol pozitiv şi puternic al colectivităţii internaţionale a sportului tăcut. In consecinţă. Franţa). Hendrik J. ţările care erau membre ale CISS obţineau cu uşurinţă autorizarea pentru organizarea acestor campionate europene. în ciuda opoziţiei CISS. o primă adunare de constituire care a cunoscut un eşec din cauza manevrelor CISS. Secretar General fiind ales englezul R. să organizeze Campionate Europene regulate. s-a înfiinţat în mod oficial EDSO. De Haas (Olanda). care defineşte pe durzi ca oameni vizuali. De Haas. S-a hotărât ca fiecare ţară europeană care este membră CISS să fie auromat primită ca membru al EDSO. Cu toate aceste opoziţii. Antibes. Logo-ul încorporează cele patru culori ale steagurilor lumii. Franţa. Joseph Wermuth (Franţa). într-un cerc. cultura surzilor şi cea internaţională. albastru. Formele mâinii în limba engleză pentru „OK”. câteva ţări europene (Belgia. în anul 1981 a avut loc a doua şedinţă de constituire în prezenţa delegaţiilor Asociaţiilor Sportive din Europa. Sarcina acestei organizaţii era să promoveze sportul surzilor. care se surapun una peste alta. unde s-au stabilit sarcinile şi obiectivele unei federaţii Europene a Sporturilor Surzilor dar abia la 7 iulie. cu drept de participare la campionatele europene organizate sub egida acesteia. La întrunirea de înfiinţare au fost prezente 9 ţări.Haythornwaite iar membru al consiliului prezidemţial (cum e fost denumit primul comitet al EDSO) a fost ales belgianul Boudewijn de Roose.Wermouth. Primul preşedinte a fost ales olandezul Hendrik J. galben şi verde reprezintă cele patru confederaţii regionale de care am amintit mai sus Organizaţia Europeană Sportivă a Surzilor (EDSO) Înainte de înfiinţarea EDSO (1983. Luate împreună. A avut loc la Madonna di Campiglio. semnele mâinii înfăţişează semnul pentru „unitate”. Roşu. El îmbină simboluri puternice cu ar fi limbajul gestual. Centrul logo-ului reprezintă irisul ochiului. astfel că erau perioade când se puteau organiza 8-10 astfel de campionate europene anual fără a se avea siguranţa financiară a desfăşurării lor în bune condiţii. Germania şi Olanda) au luat iniţiativa să înfiinţeze o organzaţie care să elimine neajunsurile constatate. Franţa.Kunze şi J.A fost conceput în 2003 de artustul Ralph Fernandez. Din comitetul de organizare pregătitor au făcut parte Karl Kunze (Germania). In acea vreme. Italia. care a făcut presiuni asupra ţărilor din Blocul comunist Est-european să nu se alăture acestei iniţiative. vice-preşedinţi fiind K. au existat Campionatele Europene ale Surzilor. ei trebuie să folosească ochii pentru a comunica.

handbal. În continuare. orientare turistică. badmindon. tenis de masă. lupte. fotbal indoor. ale EDSO se desfăşoară în 20 de ramuri sportive diferite cum ar fi atletism. desfăşurate sub egida acestua sunt persoane surde. înot. Actualul preşedinte al EDSO este o femeie.G. olandezul Hendrik J.E. englezul A. deoarece sunt acceptate în turneul final numai 12 echipe iar câştigătoarele sunt calificate direct la Campionatele Mondiale (Deaflimpics). maghiarul Geza Vida (1986-1994). schi alpin şi volei.când s-a înfiinţat în mod oficial ICSC. adăugându-se hocheiul şi atletismul pe teren acoperit astfel că în prezent C. Primul preşedinte al ICSC a fost ales olandezul L. In afara Campionatelor Europene au loc meciuri de calificare la fotbal.Svabensky (1962-1964. Actualmente sunt membre ale EDSO 40 de ţări europene cu peste 50. atletism pe teren acoperit. preşedinţii ce au urmat au fost aleşi pe perioade de 4 ani. prin votul delegaţilor. fotbal. destinele şahului mondial pentru surzi sunt dirijate de italianul Michele Visco. Următorii preşedinţi ai ICSC au fost germanul O. tenis de câmp. cu posibilitatea re-alegerii la congres. La al IX-lea Congres al EDSO care a avut loc la Vilnius în 1998 s-a extins şirul disciplinelor sportive. Responsabilitatea managementului organizatoric este acordată la 2 delegaţi iar alţi 2 delegaţi tehnici răspund de respectarea regulamentului pentru fiecare ramură sportivă. cros. polo.Punsche (1956-1962 şi 1978-1986).E. ciclism. bowling. Datele şi programul acestora fiind stabilite cu 4 sau 6 ani înainte. baschet (bărbaţi şi femei) şi volei (bărbaţi şi femei) şi handbal. astfel că se asigura o planificare sistematică şi o securitate financiară iar desfăşurarea campionatelor avea loc după 2 ani de la terminarea campionatelor mondiale organizate de CISS la fiecare din cele 17 discipline sportive. delegaţii tehnici şi orice alt responsabil al C. Subliniem că toţi membrii comitetului EDSO. de fotbal.000 de sportivi legitimaţi în cadrul celor cca 1000 de cluburi. Până în 1953. după 2002.Meurer (1964-1978). baschet. cehul M. Acesta coordonează relaţiile dintre jucătorii de şah din cadrul asociaţiilor naţionale ale surzilor şi aplică acelaşi regulament al jocului de şah stabilit pentru persoanele valide.J.Începând din 1983 au avut loc 5-7 Campionate Europene anual. franţuzoaica Isabelle Malaurie. Până în prezent au avut loc 14 Campionate Mondiale de Şah pe echipe pentru bărbaţi şi 2 pentru femei după cum urmază : 206 . Conform statutului.Dronkers care a funcţionat în perioada 1949-1955.E.Boyce (1994-2002). cu regret că primul preşedinte al EDSO. acest preşedinte coordona o organizaţie europeană de şah ce funcţiona neoficial. Amintim aici. germanul H. De Haas a încetat subit din viaţă în cursul participării sale la al treilea C. care a fost aleasă în această funcţie în 2004 Comitetul Internaţional al Şahului pentru Surzi (ICSC) În scopul promovării „sportului minţii” în rândul persoanelor surde s-a înfiinţat în anul 1953 Comitetul Internaţional al Şahului pentru Surzi (ICSC).

000 ( date valabile pentru anul 1998).. 1966-Leksand (Suedia). Belgrad (1987). ceea ce ne determină s-o includem în cadrul organizaţiilor guvernamentale. Până în 1960 activităţile Asociaţiei au decurs lin. 1982Mallorca (Spania). aducând schimbări în politica guvernamentală care au 207 .2 la mie) o dată cu intensificarea activitţilor sociale şi a luptei surzilor pentru drepturi civile. Majoritatea veniturilor provin din cotizaţii.? La fiecare 2 ani se organizează campionate europene de şah începând din anul 1973. Winterthur (1985). 1958-Londra (Anglia). ajungând la 27. Din acest motiv JFD nu solicită şi nu primeşte donaţii caritabile în afara donaţiilor pentru proiecte. Szeged (1983). Hamburg (1991). Finlanda) Japonia Federaţia Surzilor din Japonia (JFD) a fost înfiinţată în 1948 cu toate că rădăcinile sale se întind până în 1915. Den Haag (1977). la o populaţie de cca 127. 1962-Varna (Bulgaria). 2006. când a fost înfiinţată Asociaţia Surzilor din Japonia.. primul Campionat având loc la Essen. Legătura şi interdependenţa de contractele locale face ca JFD să fie cuprinsă în structura guvernamentală care conduce ţara în acel moment. 1970-Turku (Finlanda).1990-Veszprem (Ungaria). Vaxjo (1981). Helsinhi (1993). la protecţia socială şi a drepturilor persoanelor surde şi la recunoaşterea oficială a limbajului gestual. 1986-Abufeira (Portugalia). inclusiv din donaţii. fără salturi. După această dată numărul membrilor a crescut brusc. Germania. 2002-Vilnius (Lituania). Roma (1995). 1978-Obersdorf (Germania). Acestea au continuat să se desfăşoare la Goteborg (1975). Sub aspect organizatoric. Calitatea de organizaţii non-profit no scuteşte de plata impozitelor pe veniturile obţinute din diverse surse. 1955–Oberammergau (Germania. Organizaţia şi-a elaborat structuri organizatorice şi strategii legale cu privire la elaborarea şi dezvoltarea serviciilor de interpretare. activitatea de colaborare a JFD cu sistemul administrativ s-a dovedit a fi fructuoasă. La nivel legislativ. Structura Federaţiei Surzilor din Japonia JFD este o organizaţie-umbrelă care cuprinde 47 de filiale prefecturale ale surzilor şi este încorporată în structura Ministerului Asistenţei Sociale. Organizarea asociaţiilor de surzi şi a serviciilor de interpretare in diferite ţări (Romania. 1994Brunn (Cehia). Biroul Executiv al JFD este format exclusiv din membri surzi. Londra (1989). 1974-Fredericia (Danemarca).1953–Oslo (Norvegia). 1998-Lucerna (Elveţia). Essen (1979).000 000 de locuitori (cca 0. Activităţile de bază ale JFD se desfăşoară la nivel local şi prefectural cu ajutorul persoanelor angajate şi a celor care activează în mod voluntar. Japonia. SUA.

fost benefice petru membrii surzi. Astfel. Sistemul de interpretare din Japonia În 1965 o persoană surdă a comis o crimă. 1999. ei promesc o compensaţie suplimentară care acoperă diferenţa până la venitul mediu pe economie. Totuşi. ceea ce permite ca acestea să se desfăşoare cu contribuţii minme din partea cursanţilor sau să fie gratuite. Multe din aceste cursuri sunt finanţate de guvern. modalitatea de delegare a asistenţilor în limbaj gestual acolo unde era nevoie de ei. 415). o nivelare a diferenţelor regionale subtile constatate şi să se încurajeze învăţarea acestei forme de limbaj de către auzitori. cu participarea activă a JFD. care a urmărit formarea unui sistem standardizat de limbaj gestual. s-au înfiinţat „cluburi de limbaj gestual” pentru cei interesaţi să-şi perfecţioneze studiile de limbaj gestual în afara cursurilor obişnuite. fapt care a determinat luarea în considerare a drepturilor umane ale persoanelor surde din această ţară. pe care le menţionăm mai jos: dacă au un venit redus. La intervale de trei ani s-au desfăşurat două proiecte. Filialele prefecturale ale JFD organizează cursuri oficiale de limbaj gestual la nivel local. se acordă medicamente ş echipamente medicale compensate. apărută în 1969.. Aceste Asociaţii au centre informaţionale pentru surzi care asigură casete video subtitrate şi spaţii unde surzii se pot întâlni pentru a participa la diverse activităţi şi unde pot să primească o îndrumare profesională. surzii primesc o varietate de servicii. Astfel.pg. surzii beneficiază de bilete gratuite sau compensate pentru călătoria cu metroul sau cu trenul.K. să se realizeze o standardizare a limbajului gestual japonez. la care au contribuit 11 experţi din diferite domenii şi 4 persoane surde. aceste proiecte nu au dus la conturarea unui sistem naţional satisfăcător de formare şi de plasare a interpreţilor. Din acest motiv a debutat în 1982 un alt proiect de cercetare cu durata de trei ani. apt ce a determinat JFD să militeze pentru recunoaşterea importanţei interpreţilor calificaţi în limbajul gestual în scopul protejării drepturilor umane ale persoanelor surde (Nobuyuki. sperând că aaceasta va contribui la înlăturarea concepţiei greşite a populaţiei japoneze că limbajul gestual al surzilor nu este un limbaj adevărat. Asociaţiile prefecturale ale surzilor primesc speţii gratuite pentru birouri în cadrul clădirilor de asistenţă socială prefecturală şi beneficiază de personal auxiliar. In cursul interogatoriilor efectuate de poliţia niponă aceasta nu a beneficiat de un interpret calificat. Accentul s-a pus pe un sistem de formare şi 208 . In acest scop JFD a publicat o carte „Our Sign Language” (Limbajul nostru gestual). S-a urmărit. În 1970 Guvernul japonez a început să desfăşoare un „Program de formare a asistenţilor în limbaj gestual” prin care au luat amploare cursurile de limbaj gestual pe întreg teritoriul ţării. unul vizând plasarea interpreţilor iar celălalt. Prin folosirea personalului local există o strânsă legătură între Asociaţiile locale. printre altele.

„Cercurile de limbaj gestual” sunt formate din grupuri mici. Mai mult decât atât.. iar începătorii pot să înveţe limbajul gestual la nivel elementar şi ar putea să interacţioneze cu indivizii surzi la acest nivel. unul al Ministerului Muncii. Actualmente există trei sisteme de organizare a formării de interpreţi în limbaj gestual. fie prin oficiul de asistenţă socială prefectural. În cadrul acestui proiect s-au înfiinţat „cercuri de limbaj gestual” şi „seminarii de limbaj gestual” în aproape toate oraşele din Japonia. În cadrul acestui sistem. medicină. un curs de nivel intermediar de 55 de ore cu 23 de teme şi 209 .2 milioane de japonezi care să fie convinşi de necesitatea unui sistem naţional de interpretare în limbaj gestual. În Japonia serviciile de interpretare sunt în totalitate voluntare şi sunt realizate mai ales de femei casnice care au soţi salariaţi ar plata nu depăşeşte 8 dolari pe oră.de atestare care să garanteze oferirea viitorilor interpreţi a unui nivel uniformizat de cunoştinţe şi de priceperi. au caracter neoficial. Structura acestor cursuri. JFD în colaborare cu „Asociaţia naţională de cercetare în domeniul limbajului gestual” a elaborat un alt proiect care viza educarea unui număr de cca 1. care sunt acordate de Asociaţiile prefecturale ale Surzilor. În funcţie de solicitările din aceste domenii particulare. iar limbajul gestual este predat la un nivel mai avansat. Menţionăm că formarea de interpreţi în limbajul gestual în Japonia constituie o parte a unui proiect mai larg şi de durată ( pe 20 de ani) de popularizare a limbajului gestual în rândurile populaţiei japoneze. o persoană surdă care are nevoie de interpret ia legătura cu biroul de plasare a interpreţlor. fie prin filiala locală a Asociaţiei Surzilor. interpreţii sunt delegaţi să lucreze. consultanţă privind acordarea de drepturi umane şi alte drepturi legale.K. Din cauza salariului mic şi a lipsei perspectivelor de promovare. Primele examinări în vederea atestării primilor 1000 de interpreţi au început în 1989. „Seminariile de limbaj gestual” au un caracter pronunţat oficial. (prezentată de Shinichi. Formarea interpreţilor are loc într-o diversitate de domenii cum ar fi : învăţământ. oriunde. cererea este de patru ori mai mare. Cursurile sunt predate de membri ai Asociaţiei Surzilor. angajare. In scopul formării de interpreţi calificaţi care ar putea să lucreze „orice. Pentru folosirea interpreţilor. fapt realizat în 1982. JFD a solicitat înfiinţarea unui centru naţional de cercetare şi de formare a interpreţilor în limbaj gestual. este alcătuită din un curs de bază cu durata de 35 de ore care cuprinde 23 de teme. Fondurile necesare formării interpreţilor au provenit de la Ministerul Asistenţei Sociale care a încheiat contracte cu filialele prefecturale ale Federaţiei Surzilor din Japonia pentru efectuarea acestor servicii. Biroul de repartizare caută un interpret disponibil cu calificarea adecvată şi se face o programare. reprezentanţii guvernamentali contactează filialele prefecturale pe bază de contracte. Cu toate că până în 1997 au fost atestaţi 1000 de interpreţi. altul la nivel de prefectură şi ultimul la nivel de oraş. 1999). profesia de interpret nu are căutare în Japonia. Interpreţii calificaţi sunt formaţi prin cursuri cu durata de 2-3 ani. oricând”. sunt finanţate de guvern şi sunt foarte ieftine întrucât urmăresc încurajarea interacţiunii dintre surzi şi auzitori din cadrul aceleiaşi comunităţi.

Din cauza suprasolicitărilor şi a stressului. ci doar o familiarizare cu cerinţele profesiunii de interpret. Datorită mentalităţii voluntare . el se bazează pe voluntariat. Avantajul sistemului japonez constă în uşurinţa de a se obţine serviciile unui interpret. Astfel. Totuşi. Statele Unite ale Americii Structura Asociaţiei Naţionale a Surzilor din SUA 210 . programele. colegii sau in instituţiilr juridice.o practică internă de 20 de ore unde sunt abordate 14 teme. există un program finanţat de Ministerul Asistenţei Sociale pentru femeile casnice care doresc să lucreze ca asistent voluntar în limbajul gestual. Interpreţii cei mai pricepuţi vor fi şi cei mai solicitaţi. nu oferă un salariu şi nu sunt perspective de promovare şi foarte puţini dintre cursanţi rezistă dacă nu au o motivaţie suficient de puternică. Această situaţie determină pe beneficiarii serviciilor de interpretare să plătească o parte din valoarea acestor servicii. programul menţionat asigură o pregătire a populaţiei feminine a Japoniei la nivelul comunicării cotidiene cu persoanele surde. S-a observat că deşi numărul de cursanţi a crescut. singurii interpreţi care beneficiază de încadrare cu normă întreagă se găsesc în serviciile referitoare la surzi. aceştia sunt în pericol să sufere o serie de tulburări psihice. După absolvirea examenului. Între timp se organizează o serie de seminarii unde interpreţii se familiarizează cu cerinţele examenului naţional de atestare. are loc o examinare a limbajului gestual al cursanţilor care doresc să devină interpreţi prefecturali. De asemenea. există mari diferenţe între pregătirea care se realizează în fiecare prefectură din cauză că planul de instruire. calitatea interpreţilor calificaţi din Japonia diferă foarte mult. manualele şi cerinţele nu sunt unitare. Fenomenul îmbătrânirii populaţiei atrage acum atenţia factorilor care se ocupă de problemele sociale. În general există o lipsă de interpreţi iar piaţa muncii nu reacţionează deoarece guvernul a stabilit salarii iraţional de mici pentru serviciile asigurate de interpreţi. Ministerul Invăţământului încă nu recunoaşte necesitatea folosirii limbajului gestual în şcoli în timp ce Ministerul Asistenţei Sociale se arată extrem de binevoitor sub aspect social în privinţa folosirii limbajului gestual de la o vârstă cât mai mică şi asigură finanţare pentru formarea de interpreţi. foarte puţini dintre aceştia au promovat examenul de limbaj gestual. Aşa cum am menţionat anterior. interpretul în limbaj gestual urmează o perioadă de pregătire specializată în domeniile pe care le-am menţionat anterior. el nu oferă o pregătire profesională. Din cauza preţului foarte scăzut. cu toate că acest program are o serie de inconveniente. este uşor ca medicii şi avocaţii să fie convinşi să plătească serviciile acestor interpreţi. în scopul perfecţionării deprinderilor de interpretare. După parcurgerea perioadei menţionate. o serie de interpreţi nu pot efectua servicii pe durată nedeternimată. Cu toate acestea. cu excepţia celor angajaţi la universităţi. Din acest motiv. Cauzele nu rezidă în dificultatea examenului ci în faptul că sistemul de interpretariat durează 2-3 ani.

care are o populaţie densă. În funcţie de 211 . NAD este o organizaţie non-profit care îi permite să primească donaţii scutite de impozit. 1999). Tranşele de plată pentru serviciile asigurate de interpret diferă între 40 şi 100 de dolari pe oră în funcţie de calificarea şi de disponibilitatea interpretului pe plan local. şcoli.a. subtitrarea unor emisiuni informative ale companiilor de televiziune.000 locuitori) ceea ce reprezintă 0. Pentru a-şi păstra licenţa. în exclusivitate..Asociaţia Naţională a Surzilor din Statele Unite (NAD) s-a înfiinţat în 1880 şi a funcţionat câteva decenii cu teama că numărul membrilor săi va scădea ca urmare a activităţii promotorilor reducerii numărului de surzi prin intervenţii genetice şi prin alte măsuri promovate de adepţii lui A.a. Astfel. numărul de persoane surde diferă în funcţie de riguozitatea recensământului. printre altele. înfiinţată în 1965. ş.G. de dezvoltarea economică a acestor zone. de etatea persoanelor surde ş. spitale. care includ. aşa cum au menţionat şi alţi autori. În structura sa organizatorică. Majoritatea interpreţilor din SUA sunt profesionişti şi obţin venituri substanţiale sau integrale din această activitate. restaurante. hoteluri. Dar. Sistemul american de interpretare Modelul american de interpretare a apărut odată cu Legea Americanilor cu Disabilităţi (ADA) din 1990 care se bazează pe concepţia că toate persoanele au acces la serviciile publice. Actualmente ea are un număr mai mic de membri (cca 22. care-i permite să mobilizeze cu uşurinţă pe membrii săi. dacă o persoană surdă din SUA cere un interpret pentru a avea acces într-un anumit loc. Or. Legea menţionată cere ca interpreţii calificaţi să fie pregătiţi şi examinaţi de Oficiul Naţional al Interpreţilor pentru Surzi (National Registry of Interpreters for the Deaf). K.08 la mie în comparaţie cu datele statistice ale Federaţiei Mondiale a Surzilor (FMS). Spre deosebire de Japonia. interpreţii calificaţi trebuie să participe periodic la cursuri de perfecţonare.000.000) la o populaţie de peste două ori mai mare decât a Japoniei (cca 270. afiliată la Asociaţia Naţională a Surzilor dar care nu este subordonată acesteia. surzi americani sunt răspândiţi pe un teritoriu vast. Accesul egal include cerinţa ca surzii să aibă acces la alarme vizuale de incendiu. NAD are un centru juridic pentru rezolvarea situaţiilor în care sunt implicate persoane surde (Nakamura. Această lege plasează responsabilitatea egalităţii de acces pe instituţii inşoişi. şi accesul la serviciile de interpretare. magazine. de zona geografică. Biroul executiv al NAD este format din membri surzi. care încurajează pe cetăţenii americani şi intreprinderile să doneze fonduri pentru acest gen de organizaţii non-profit. la sisteme de salvare prin telefoane cu text. datele menţionate mai sus se situează cu mult sub această limită. care estimează că pe glob ar exista cca o persoană surdă la mia de locuitori. toate instituţiile publice. instituţia vizată devine răspunzătoare pentru asigurarea unui interpret dacă nu are deja unul în cadrul schemei de personal. conform unei vechi tradiţii cu rădăcini în creştinism.Bell. care creează dificultăţi în mobilizarea surzilor americani la acţiunile NAD.

multe intreprinderi mici evită să asigure interpreţi. limbajul şi cultura lor. deoarece. de istoria. Situaţia limbajului gestual şi a interpretării în Finlanda Asociaţia Surzilor din Finlanda (ASF). oferind totodată un evantai de servicii şi de activităţi pentru toate grupurile de vârstă. Ea are o îndelungată tradiţie în sprijinirea persoanelor surde. Legea ADA acoperă numai serviciile publice. De-a lungul vremii. 5000 folosesc limbajul gestual ca principal mijloc de comunicare iar 15. serviciile publice din SUA sunt răspunzătoare de asigurarea accesului „rezonabil” la serviciile unui interpret. Astfel.000 de persoane cunosc şi folosesc limbajul gestual ca profesori şi interpreţi. la afacerile mici sau la persoane luate individual. această economie de piaţă rectifică cu uşurinţă sistemul şi îi determină pe cetăţeni cu un salariu avantajos să devină interpreţi şi să lucreze în universităţi. în sistemul juridic-administrativ şi în alte domenii specializate. de pildă. Economia americană de piaţă este cea care dirijează sistemul de interpretare şi-l face să fie avantajos. dacă responsabilitatea asigurării de interpreţi este plasată pe furnizorul de servicii. un centru modern pentru surzi şi deficienţi de auz. multe instituţii mici vor căuta să evite cheltuielile mari necesitate de întreţinerea interpreţilor. În fine. ASF a evoluat de la o simplă organizaţie cu un singur angajat itinerant la alta ce cuprinde 41 de cluburi membre cu peste 100 de angajaţi care asigură o diversitate de servicii destinate îmbunătăţirii vieţii celor 8000 de persoane surde. Dintre acestea aprox. Limbajul gestual şi învăţământul 212 .complexitatea actului de comunicare. În anul 2005 ASF sărbătoeşte cei 100 de ani de existenţă cu multe evenimente la nivel local. s-a născut în 1905 din dorinţa şi nevoia persoanelor surde şi a familiilor lor de a conlucra în direcţia îmbunătăţirii situaţiei persoanelor aflate într-o situaţie similară. regional. unde se pot bucura de folosirea limbajului gestual finlandez şi de cultura lor vizuală. Accentul pus pe economia de piaţă are şi unele dezavantaje pentru sistemul american de interpretare. Astfel. Din cauza acestor cheltuieli. naţional şi nternaţional. Aceste cluburi oferă persoanelor surde şansa de a fi împreună şi de a-şi apăra drepturile la nivel local. dacă are loc o situaţie care implică doi vecini. umane şi lingvistice şi a unui mediu în care surzii să poată fi mândri de moştenirea lor. de la copii până la preşcolari. nu se referă la intreprinderile non-profit. cursurile de limbaj gestual american sunt relativ scumpe şi numai persoanele bine motivate pentru o carieră în interpretare le pot finaliza. ASF asigură un cadru de pregătire pentru elaborarea unor acţiuni la nivel local şi regional. Cu toate că există o mare lipsă de interpreţi. Sediul central al ASF se află în „Light House” (Casa Luminii) din Helsinki. ele fac apel la sistemul ”hârtie şi creion” în cazul unor consultaţii medicale. pentru asigurarea deplină a drepturilor sociale. vecinul surd trebuie să facă apel la un interpret sau la un prieten care cunoaşte sistemul gestual.

De pildă. produce un program educaţional şi cultural în limbaj gestual. mai ales prin folosirea intensivă a internetului. un serviciu de informare şi o bibliotecă asigură elaborarea de rapoarte. cei care iubesc cultura şi profesioniştii au ocazia să-şi dezvolte priceperile şi să-şi prezinte producţiile. Rata şomajului la surzii din finlanda este considerabil mai mare decât media naţională şi se caută canale de angajare dar factorii esenţiali sunt educaţia şi pregătirea pentru un loc de muncă. pe baza unui Plan de învăţământ eleborat în colaborare cu universităţile obişnuite. De asemenea. Un proiect finanţat de Ununea Europeană. Teatrul Finlandez pentru surzi oferă spectacole în limbaj gestual. Astfel. Alte activităţi importante includ producerea de materiale didactice pentru predarea limbajului gestual şi dezvoltarea serviciilor asigurate de interpreţi. a competiţiilor şi a activităţilor de formare. Se urmăreşte folosirea televiziunii digitale pemtru transmiterea informaţiilor în limbajul gestual. Această secţie caută mijloace care să facă accesibile persoanelor surde care folosesc limbajul gestual serviciile culturale elaborate pentru auzitori. Cultura şi informarea Secţia pentru cultură se ocupă de organizarea evenimentelor culturale. În anul 2004 acest dicţionbar a devenit disponibil pe smart-phone. Astfel. care oferă activităţi şi cursuri pentru studenţii care folosesc limbajul gestual. Aici a loc şi cusuri de limbaj gestual pentru auzitori. carţi şi programe pe casete video despre durzi şi surditate.DEAFVOCurmăreşte dezvoltarea predării limbajului gestual în învăţământul profesional prin folosirea tehnologiei informaţiei şi a comunicării. 213 . PC de buzunar şi pe telefonul mobil al firmei Nokia Communicator. Secţia care se ocupă de dezvoltarea învăţământului caută să asigure folosirea limbajului gestual pe toată durata procesului de instruire a elevilor surzi.Asociaţia promovează limbajul gestual şi desfăşoară cercetări legate de acest limbaj. secţia de producţie video din cadrul Asociaţiei. Asigurarea accesului la informaţie. publicaţii. Servicii sociale şi de angajare Acestea sunt deservite de 15 consilieri care lucrează pe tot cuprinsul ţării şi folosesc limbajul gestual când consiliază clienţii surzi şi îi ajută să se angajeze. Lunar. În administrarea Asociaţiei Surzilor din Finlanda se află o Şcoală Superioadă Populară (un centru de educaţie superioară pentru adulţi). în 1998 a publicat „Dicţionarul de bază al Limbajului Gestual Finlandez” care a fost lansat în 2002 pe reţeaua on-line de web. constituie o prioritate a Asociaţiei. se folosesc video-foane şi site-uri WEB pentru interpretarea la distanţă şi pentru asigurarea serviciilor de consiliere în limbaj gestual. care constituie un serviciu deosebit de important destinat publicului. Unele proiecte includ o şcoală virtuală în limbaj gestual finlandez şi un centru de orientare profesională.

Oraşele sunt puţine şi de mici dimensiuni. cu o populaţie restrânsă. Asociaţia Surzilor din Finlanda participă la diverse activităţi europene. PROSIGN OY AB care este singura companie de producţie din Finlanda care s-a specializat în producerea de activităţi multimedia. În aceste condiţii. Birourile Preşedintelui şi ale Secretarului General al FMS sunt situate în „Casa Luminii”. De asemenea. De o lungă tradiţie se bucură cooperarea cu ţările Nordice prin Consiliul Nordic al Surzilor. Cealaltă. dintre care jumătate sunt persoane surde. Aproape jumătate din bugetul Asociaţiei este acoperit de Finnish Slot Machine Association. Elaborarea de proiecte ocupă o parte importantă din activitatea internaţională a Asociaţiei. de aproximativ 5 milioane de locuitori ce se ocupă mai ales cu agricultura pe terenuri familiale situate pe dealuri nisipoase. Una din ele. Intreprinderi proprii şi business ASF patronează două intreprinderi. diferite sectoare ale administraţiei de stat acordă donaţii. adulţii şi copiii surzi par să fie izolaţi unii de alţii. Aceasta constituie un exemplu de colectivitate de lucru formată din surzi şi auzitori care folsesc limbajul gestual în comunicare. KL SUPPORT. Unele aspecte privind integrarea surzilor din ţările aflete în curs de dezvoltare comparativ cu a celor din ţările dezvoltate Putem considera că nivelul de dezvoltare economico-socială a unei ţări îşi pune amprenta asupra posibilităţilor de integrare socială a surzilor din ţara respectivă. Comunicarea în familiile cu un copil surd se realizează pe baza unor sisteme particulare fiecărei familii. programe video şi TV. este o intreprindere de marketing care acţionează ca factor intermediar între aparatura de sprijin necesară şi intreprinderile care o produc. În acest sens am urmărit situaţia surzilor din două ţări africane. o organizaţie care colectează fonduri prin administrarea unui cazinou şi a unor aparate care vând diferite obiecte. din Asia de Sud-Est. Ca membru al Uniunii Europene. Aspecte legate de personal şi economie În cadrul ASF lucrează un grup multicultural şi multilingual. din Orientul Mijlociu. Burundi este o ţară subdezvoltată. iar transportul dintre ele se realizează cu dificultate. Sunt în curs de desfăşurare proiecte cu organizaţiile din părţile de sud şi de est ale Africii.Activitatea internaţională Asociaţia Surzilor din finlanda are contacte şi relaţii internaţionale extensive care funcţionează cu succes. Nu este semnalată prezenţa unor şcoli oficiale ci doar câteva şcoli sponsorizate de 214 . servicii WEB în limbaj gestual. din Balcani şi din alte părţi. pe care o prezentăm în rândurile ce urmează. Burundi şi Kenya. care contribuie la creşterea veniturilor proprii ale acestei organizaţii.

Rarele excepţii de care aminteam mai sus se referă la acei surzi care puteau să urmeze o şcoală de pe lângă o biserică. În Kenya. În Burundi există două triburi principale. de aceea surzii nu au şanse să devină profesori într-o şcoală de surzi. 2000 de elevi surzi sunt instruiţi de 200 de profesori. performanţa elevilor surzi la testele şcolare este slabă şi s-a recomandat folosirea limbajului gestual cel puţin pe bază experimentală. De obicei. aceşti elevi pot să dobândească unele cunoştinţe legate de tâmplărie sau de vânzarea unor produse şi pot să aibă de lucru dacă auzitorii se pot înţelege cu ei şi le vor da de lucru. Dintre acestea o şcoală este de nivel liceal iar 5 clase de surzi sunt ntegrate în şcoli de masă. astfel că nu se poate vorbi de prezenţa unui limbaj gestual comun şi nici de o organizaţie a surzilor. cu rare excepţii şi se crede că nu pot fi educaţi. Toată ţara cuprinde 17 şcoli cu internat pentru surzi. care nu este obligatorie.biserici. Limba oficială tribală este SWAHILI dar a doua limbă oficială este cea engleză. că sunt retardaţi mental deoarece nu se poate comunica cu ei. copiii surzi sunt ne-educaţi. Şcoala primară nu este obligatorie. care au un limbaj oficial comun-kirundi şi o a doua limbă oficială-franceza. 4. comunitatea locală trebuie să construiască şcoli. elevii sunt integraţi în şcoli de masă. 215 . Învăţând să comunice. Şcolile pentru surzi au aceeaşi programă şi aceleaşi manuale ca în şcolile de masă dar ritmul de lucru şi metodele sunt diferite. Auzitorii îi consideră pe surzi ca fiind lipsiţi de inteligenţă şi nu li se poate acorda vreun rol social. Deşi profesorii sunt plătiţi de guvern. aflată în curs de dezvoltare. fiecare familie are mai mulţi copii iar aceştia îşi asumă rolul de supraveghere a persoanei surde după decesul părinţilor. La admitere se cere o diplomă de profesor şi trei ani de practică pedagogică într-o şcoală. În Kenya există un Institut de Pedagogie Specială care asigură cadrele pentru învăţământul special cu durata de 3 ani. Astfel. Asociaţia Naţională a Surzilor din Kenya a publicat un dicţionar al limbajului gestual dar nu se ştie precis dacă aceste semne reprezintă un limbaj unitar deoarece sunt multe forme tribale de limbaj gestual. Deoarece profesorii nu cunosc bine limbajul gestual. de mari dimensiuni. Hutu (care cuprinde 85 % din populaţie) şi Tutsi (15%). Se estimează că există aprox. are o populaţie de 20 milioane de locuitori care aparţin la mai multe etnii. situaţia este ceva mai bună. din care jumătate au pregătire de specialitate cu durata de doi ani. Acolo unde unele şcoli pot să asigure servicii pentru surzi. Cei aprox.000 de copii surzi de vârstă şcolară dar nu există un sistem de educaţie a surzilor iar aceştia nu sunt bineveniţi în şcolile pentru auzitori. Dintre copiii de vârstă şcolară 2 la mie sunt surzi. să le mobileze şi să le întreţină. Mai puţin de un sfert din populaţia adultă este alfabetizată şi doar un copil din trei merge la şcoala primară. Accentul se pune pe instruirea orală şi pe labiolectură. Femeile surde burundeze nu se pot căsători şi nu pot avea copii în cadrul unei familii. Această ţară.

înfiinţând clinici. 2 unităţi post liceale şi mai multe clase integrate în şcoli generale.Comunicare prin limbaj gestual. cuprinde pe aproape toţi copiii de vârstă şcolară. în sectorul serviciilor de întreţinere (electromecanic. Astfel surzii au posibilitatea să lucreze ca profesori de religie în şcolile pentru surzi sau ca asistenţi sociali în diverse unităţi. Insă situaţia va fi remediată curând odată cu înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Persoane cu Handicap şi a Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Copiilor şi Adopţii şi a reţelei de asistenţă socială din cadrul primăriilor. Sub aspect medical. Astfel. tinichigiu auto. există oficiali şi profesori entuziaşti şi mai bine informaţi iar asociaţia de părinţi este dinamică. Spre deosebire de alte ţări aflate în curs de dezvoltare.la Catedra de Teologie Ortodoxă şi Asistenţă Socială Didactică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea din Piteşti. Această reţea ce se întinde în oraşele mai mari sau cu mai multe persoane surde. brutar. sculptor în lemn. patiser. 6 şcoli sau centre şcolare profesionale. sub aspectul integrării şcolare. În 1999 s-a adoptat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 15 şcoli elementare care au şi grădinişe în structura lor. 5 licee aflate în structura acestor centre şcolare. Meseria cea mai frecventă este cea de tâmplar. trei sunt profesionale. zugrav-vopsitor-mozaicar-faianţar. tâmplar. 102 care. în domeniul hotelier-alimentaţie cum ar fi cofetar. montator tâmplărie din aluminiu sau PVC). Este posibil ca un număr mic de copii surzi din zonele rurale sau izolate să rămână neşcolarizaţi fie că părinţii lor nu ştiu că există şcoli speciale fie că ei nu au posibilităţi materiale să-i ducă la şcoală. Cea mai mare parte dintre absolvenţi migrează spre oraşe unde caută de lucru şi se grupează în asociaţii ale surzilor. frizer-coafor. s-a creat în 1999 o specializare nouă. construind şcoli. în industria textilă şi confecţiilor. învăţământul de 9 ani fiind obligatoriu. majoritatea elevilor surzi urmează cursuri cu durata de 3-4 ani în cadrul şcolilor profesionale unde se pot califica în diverse meserii din mai multe domenii cum ar fi cel al construcţiilor şi lucrărilor publice ( instalator sanitar. după 1990 s-a manifestat tendinţa de a se folosi tot mai mult comunicarea gestuală în şcolile speciale.Dintre cele 17 şcoli. se efectuează intervenţii chirurgicale sau se protezează auzul deficitar. După terminarea şcolii generale. surzii din Kenya au unele avantaje semnificative. Astfel. adunând date şi colectând fonduri cu care plăteşte cazarea a jumătate din numărul elevilor surzi. Situaţia din România se apropie mai mult de cea a ţărilor din vestul Europei sub aspectul integrării surzilor în mai multe domenii ale vieţii sociale. datele disponibile ne arată că cei aproximativ 3200 de elevi surzi sunt cuprinşi în cele 8 grădiniţe autonome. vopsitor caroserii auto). Ca urmare a creşterii cerinţelor de educaţie. fiecare având propria specializare. la 216 . depanator aparate electrice şi electrocasnice. etc Modalitatea dominantă de comunicare este cea orală dar. în ţara noastră există o reţea medicală în aproape toate oraşele mari unde se face evaluarea auzului.

El poate fi un dezavantajat sub aspect economic dar nu mai poate fi considerat retardat mental. Aceasta presupune ca surzii să se dezvolte cu mândria de a fi surzi. din cauza situaţiei economice. De asemenea. De asemenea. Deoarece instruirea din Burundi şi Kenya se face de obicei în limba franceză sau engleză. Lane. Desigur. poate comunica şi ppoate învăţa o meserie. ei nu au acces fizic sau lingvistic la o educaţie de calitate. surzii au posibilităţi limitate de a comunica cu auzitorii. a recunoscut oficial limbajul gestual şi a recomandat formarea şi angajarea de interpreţi în limbajul gestual în toate domeniile care au tangenţă cu persoanele surde. vecini sau semeni de ai lui. să aprecieze limbajul gestual deoarece unii surzi nu pot să suplinească limbajul gestual cu cel verbal ceea ce-i poate duce la izolare de lumea auzitorilor. în Suedia. să nu exagereze cu mainstreamingul. Pe de altă parte. deşi trăiesc în mijlocul lor. această structură socială o putem numi integrare cu izolare. rude. După H. să aibă un limbaj gestual fluent şi legături strânse cu alţi surzi. pct. Se poate conclude că dacă un copil surd poate să meargă la şcoală el poate să aibă o viaţă mai bună decât unul neinstruit. pe care surzii nu o înţeleg. deoarece poate comunica cel puţin gestual şi poate primi informaţii în acest limbaj de la părinţi. integrarea surzilor este bazată pe o cultură distinctă de cea a auzitorilor. a fost adoptat un ordin comun al MEC şi MSF de atestare a interpreţilor în limbaj gestual pentru persoanele surde şi în limbajul specific persoanelor cu surdocecitate. (a). 217 . ei au ocazii rare de a comunica şi cu alţi surzi.articolul 15. În Burundi. surzii doresc o integrare cu autonomie. ceea ce reprezintă o integrare cu autonomie . pe limbajul gestual şi pe legăturile acestor surzi cu lumea surzilor. istorice şi geografice. Auzitorii pot să-i ajute să se integreze în societatea majoritară dar trebuie să ţină seama de cultura lor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful