Curs nr.

1 Introducere în comunitatea persoanelor surde În ultimele trei decenii s-au amplificat preocupările faţă de persoanele cu handicap auditiv, mai ales în urma cercetărilor efectuate de lingvistul american William Stokoe în 1960, care a arătat că limbajul gestual al surzilor din America este un limbaj real ce are toate caracteristicile şi funcţiile principale ale limbajelor umane. Această observaţie uluitoare pentru acea vreme nu prea îndepărtată este astăzi extinsă la limbajul gestual al surzilor din toate ţările. Primele cercetări au fost urmate de tot mai multe investigaţii asupra „limbajului semnelor” desfăşurate de cercetători auzitori şi surzi, mai ales în Danemarca, Finlanda, Suedia, Spania, Franţa, Germania ş.a. În Statele Unite ale Americii şi în alte ţări s-au creat adevărate instituţii de cercetări asupra limbajului şi surditaţii şi s-a accelerat formarea de interpreţi în limbajul gestual şi a celui specific persoanelor cu surdocecitate. În cadrul unor prestigioase universităţi europene şi americane, cu colaborarea Asociaţiilor Naţionale ale Surzilor, aceste organizaţii au devenit tot mai active în lupta pentru recunoaşterea limbajului gestual şi obţinerea acceptării surzilor ca minoritate lingvistică în cadrul populaţiei majoritare. În ceea ce priveşte abordarea persoanelor cu handicap, în societate există actualmente două modele, unul medical, cu adânci rădăcini în societatea tradiţională, care consideră persoanele cu handicap ca fiinţe cărora le lipseşte ceva şi care au nevoie de protecţie şi de intervenţii în diverse sfere. Accentul este pus pe defectele pe care le are o persoană surdă în comparaţie cu o persoană auzitoare. Prin urmare, alegând persoana auzitoare ca ,,model”, obiectivul acestei concepţii este acela de a ,,vindeca” persoana surdă ca să obţină o vorbire şi un auz mai bun. Observăm că într-o societate de auzitori persoana surdă apare în rolurile consecutive de pacient al medicilor audiologi, de elev, de client al serviciilor sociale şi de angajat asupra căruia se năpusteşte o întreagă armată de educatori din şcolile speciale sau de masă, de logopezi care se străduiesc să-i facă „să vorbească normal”, de chirurgi experţi în implant cohlear, de consilieri pe probleme de sănătate mintală şi de orientare şcolară şi profesională, psihologi, asistenţi sociali, cercetători, preoţi, etc. H. Lane (1996), subliniază că toate aceste servicii şi intervenţii sunt necesare şi bine intenţionate iar unele dintre acestea sunt apreciate de persoanele surde. Această armată de profesionişti nu a reuşit, totuşi, să ducă la scăderea gradului de discriminare la care sunt supuşi surzii pe piaţa muncii şi nici la creşterea gradului de toleranţă al societăţii faţă de surzi sau a sprijinului de care au nevoie aceste persoane. Cei care se opun acestei perspective medicale sunt experţii în sociolingvistică şi antropologie culturală. Ei se concentrează pe ceea ce are persoana surdă, nu pe ceea ce nu are. Această abordare socio-culturală se bazează pe realitatea din

1

colectivitatea surzilor, pe experienţa pe care o au ei, pe modalităţile lor de a-şi rezolva problemele, pe resursele lor şi nu pe slăbiciunile lor care ar putea fi prezente şi în rândul auzitorilor. Un alt concept care ar putea fi abordat într-un viitor nu prea îndepărtat consideră aceste persoane ca o variaţie normală în cadrul populaţiei generale. Abordarea medicală datează de peste 300 de ani şi este profund ancorată în conştiinţa contemporanilor noştri, fiind reflectată în multe domenii ale vieţii cotidiene, dând naştere la atitudini discriminatorii ce iau uneori forme aberante. După cum se menţionează şi în „Manifestul disabilităţii (handicapului) în România”, persoanele cu disabilităţi nu sunt respectate ca persoane cu drepturi egale şi nu li se recunoaşte valoarea şi demnitatea umană. Deciziile care se iau la nivel legislativ au loc fără consultarea persoanelor în cauză şi de multe ori ele constituie o violare a drepturilor umane. Se cunoaşte că există numeroase tipuri de disabilităţi (intelectuale, fizice, motorii, psihice, etc.) care au unele elemente comune dar şi unele diferenţe specifice. Dacă comparăm aceste elemente comune cu valorile şi obiectivele comunităţii surzilor, vom constata că surzii au priorităţi cu totul diferite. În primul rând, surzii nu recunosc că au o disabilitate. Ei au propria identitate ca persoane surde în comparaţie cu, de exemplu, handicapaţii mental care de multe ori nu-şi dau seama ce sunt. Surzii nu cred că este ceva rău să fii surd şi de multe ori ei doresc să aibă copii surzi pentru a transmite cultura şi valorile ei (H. Lane, 1996). Apoi, persoanele cu disabilităţi urmăresc să obţină o mai bună îngrijire medicală, servicii de reabilitare şi de asistenţă personală (care să-i ajute să se îmbrace, să mănânce sau să-i plimbe) care să le ofere, în final, o viaţă îndependentă. Înterpreţii de care au nevoie surzii nu pot fi incluşi în categoria de asistenţi personali, deoarece aceştia îşi oferă serviciile atât pentru auzitori cât şi pentru surzi. Obiectivele principale ale surzilor se referă la recunoaşterea oficială a limbajului gestual, folosirea lui ca mijloc de instruire în şcoli, la locul de muncă sau a interpreţilor oriunde este nevoie pentru facilitarea comunicării cu autorităţile. Spre deosebire de auzitori care urmăresc integrarea surzilor în şcoli de masă, surzii consideră că au mai mult de câştigat în şcoli speciale, unde pot folosi limbajul gestual ca mijloc de instruire şi de socializare. Având un limbaj şi o cultură proprie, surzii caută interdependenţa pe care o găsesc la cluburile lor şi în cadrul evenimentelor speciale organizate de ei înşişi, spre deosebire de alte persoane cu disabilităţi care urmăresc o viaţă independentă şi se întrunesc mai ales din motive politice. Desigur, surzii sprijină mişcarea în favoarea drepturilor persoanelor cu disabilităţi într-un efort comun de promovare a propriei identităţi, pentru controlul destinului propriu şi pentru obţinerea unor drepturi, servicii şi legi care ar fi fost mult mai dificil de obţinut dacă ar fi luptat singuri, din cauza numărului mic de persoane surde. Din acest motiv persoanele surde s-au alăturat mişcării promovate de persoanele cu handicap şi au constituit Forumul Disabilităţii în Romania.

2

Se pare că ar fi mai corect să vorbim despre surzi ca persoane cu identitate proprie ca despre francezi, români, etc. şi nu ca despre persoane cu deficienţă de auz. Auzitorii au inventat acest termen bazat pe conceptul de disabilitate dar surditatea tot surditate rămâne chiar dacă este protezată, iar o disabilitate are şanse să fie vindecată prin diverse măsuri medicale şi recuperatorii. Spre deosebire de persoanele cu alte disabilităţi, surzii se diferenţiază de acestea în mare măsură. Astfel, profesioniştii auzitori care se ocupă de surzi îi consideră pe aceştia ca având o disabilitate cu atât mai serioasă cu cât surditatea este mai gravă. În schimb, surzii apreciază capacitatea de atenţie în mediul vizual şi limbajul gestual şi nu acordă atenţie aspectului medical al surdităţii. Ei îi consideră pe aceşti profesionişti ca având limite serioase în perceperea vizuală şi în limbajul vizualgestual precum şi atitudini greşite faţă de surzi. Aceştia îi blamează pe mulţi profesionişti auzitori care, deşi susţin că-i servesc pe surzi, nu pot să comunice fluent cu aceştia, fiind handicapaţi sub acest aspect. În orice caz, cele mai handicapante sunt atitudinile pe care le au mulţi auzitori faţă de surzi. Ei au alte valori legate de cultura şi de limbajul gestual al surzilor şi nu apreciază elocvenţa şi marea bogăţie de exprimare a limbajului gestual tocmai pentru că nu cunosc acest limbaj. Considerarea persoanelor cu handicap auditiv ca minorităţi culturale şi lingvistice reprezintă o idee care câştigă tot mai mult teren în ţările dezvoltate, datorită intensificării studiilor asupra limbajului gestual, a progreselor care au apărut în studierea culturii şi istoriei surzilor cu impact asupra legislaţiei şi a conştiinţei auzitorilor. Astfel, promovarea învăţării limbajului gestual la preşcolarii surzi, la părinţii lor şi la alte persoane auzitoare care doresc să devină interpreţi, predarea cursurilor de limbaj gestual în licee şi universităţi ca „limbi străine”, ca a doua limbă sau în scopul formării de interpreţi calificaţi, sunt doar câteva evoluţii recente care facilitează adoptarea modelului minoritar-lingvistic în tratarea persoanelor surde. Ca urmare a poluării industriale, sonore sau de altă natură precum şi a creşterii speranţei de viaţă, a crescut în ultimii ani numărul de persoane adulte cu pierderi auditive, dar s-a redus numărul de copii cu hipoacuzie, în urma monitorizării cuplurilor care ar putea da naştere la copii cu deficienţe de auz. La acestea se adaugă cei care, din cauza proceselor specifice îmbătrânirii ţesuturilor, auzul le-a scăzut semnificativ şi au nevoie de un aparat de amplificare a sunetelor. Statisticile recente arată că hipoacuzia ocupă locul 3 în ansamblul afecţiunilor datorate vârstei a III-a, după artrită şi hipertensiune arterială. Este interesant să menţionăm aici că afecţiunile vederii se situează pe locul 9, fapt ce trage un serios semnal de alarmă cu privire la importanţa ce trebuie acordată protezării auzului ca mijloc de păstrare a capacităţii de comunicare şi de facilitare a integrării sociale. Potrivit Rezoluţiei ONU deficienţa este definită ca fiind orice pierdere sau anomalie a structurii sau funcţiei psihice, fiziologice sau organice (anatomice); incapacitatea este consecinţa deficienţei, o restricţie sau lipsa a posibilităţii de a
3

efectua o activitate la parametrii normali; handicapul este dezavantajul rezultat din deficienţă sau din incapacitate, care limitează sau împiedică indeplinirea unui rol care este normal în raport cu vârsta, sexul, factorii sociali şi culturali (Rezoluţia ONU nr 37/52din 3 XII 1982 - Programul Mondial de Acţiune privind Persoanele cu Handicap). În cazul nostru, o persoană cu pierdere auditivă poate să întâmpine dificultăţi de a continua activitatea anterioară dacă aceasta se baza pe comunicare cu publicul sau dacă auzul juca un rol esenţial (controlor de zbor, aviator, muzician ş.a.). Aici este nevoie de intervenţia societăţii pentru ca deficienţa sau incapacitatea să nu devină handicap. Handicapul descrie interacţiunea dintre persoană şi mediu cu concentrarea atenţiei asupra deficienţelor din mediul înconjurător, pentru a le elimina şi a permite acestor persoane cu handicap să participe în condiţii de egalitate De pildă, copiii cu hipoacuzii severe sau cu surditate urmează şcoli speciale, dar nu este exclusă frecventarea unei şcoli normale. În acest ultim caz, este nevoie ca profesorul să aibă unele cunoştinţe despre necesităţile unui copil cu hipoacuzie pentru a contribui la dezvoltarea lui normală. De pildă, acesta trebuie să conştientizeze importanţa mediului sonor pentru copilul hipoacuzic şi să creeze condiţii pentru ca acesta să poată participa la cât mai multe activităţi împreună cu colegii lui auzitori. De mare folos este aşezarea copilului în clasă, astfel încât să-l poată vedea în acelaşi timp pe profesor şi pe colegi când participă la lecţii. De asemenea, clasa trebuie să fie suficient de bine luminată pentru a permite citirea de pe buze. In acest sens este util ca elevul să fie aşezat mai în faţă pentru a vedea şi auzi ceea ce spun profesorii, dar mai important dintre toate aceste elemente este asigurarea unui sprijin în afara clasei la materiile pe care nu le-a înţeles. Acest sprijin ar putea fi asigurat acasă de părinţi, în limita posibilităţilor, sau de profesorii de specialitate, mai ales în clasele mai mari. De asemenea, protezarea adecvată a hipoacuzicilor duce la schimbarea structurii lor psihologice şi deschide o altă perspectivă, mai optimistă, legată de viaţa socială. Copiii cu hipoacuzie devin mai deschişi faţă de acumularea de informaţii iar capacitatea lor de a le prelucra şi de a le folosi le poate permite să frecventeze cursurile unui liceu sau ale unei facultăţi în condiţii aproape normale. Auzitorii pot să-i ajute să se integreze în societatea majoritară dar trebuie să ţină seama de cultura lor, să nu exagereze cu mainstreamingul, să aprecieze limbajul gestual, deoarece unii surzi nu pot să suplinească limbajul gestual cu cel verbal, ceea ce-i poate duce la izolare de societatea auzitorilor. Ca să poată frecventa în bune condiţii o instituţie de învăţămînt superior sau un colegiu este absolut necesar ca persoanele cu surditate gravă să beneficieze de sprijinul unui interpret în limbajul mimico gestual. Punctul de vedere medical a dat naştere surdologiei ca ramură a defectologiei, persoana surdă fiind considerată anormală şi trebuie acţionat asupra ei prin diferite mijloace (corectiv-recuperatorii, medicale, educaţionale) pentru a fi ,,normalizat” şi
4

dar priveşte în altă parte. De pildă. care nu implică noţiunea de boală.a.. Să nu uităm că surzii sub aspect cultural sunt mândri că sunt surzi.surd”. de aşteptare a rândului la intervenţie. persoanele surde. modul normal de atragere a atenţiei este să se stingă/aprindă lumina de câteva ori. Cum putem participa la comunicarea gestuală La început. prin atragerea atenţiei putem începe o conversaţie. Primul semn evident este modalitatea de comunicare gestuală cu altă persoană (dacă şi aceasta este surdă) sau pronunţarea mai lentă şi cu voce tare când se comunică cu o persoană auzitoare. Modalitatea de abordare Ca şi la auzitori. de întrerupere ş. O modalitate mai rar folosită este transmiterea unei vibraţii. Însă aceste expresii sunt mai ofensatoare decât cuvântul . este necesar să cunoaştem semnele care ne informează dacă o persoană aude sau nu. este necesar să se ceară altei persoane să atingă umărul celei în cauză. care poate fi recepţionată de persoana în cauză. de continuare. limbaj şi cultură. De asemenea. chiar dacă poartă o proteză. singura societate cu drepturi depline. surdovorbitor) deficient de auz. Toţi aceşti termeni au fost creaţi de auzitori pentru a nu-i jigni pe cei care nu aud şi pentru a materializa unele măsuri de protecţie. care trebuie să fie cunoscute. În cazul unor grupuri mari. este suficient să se fluture mâna. hipoacuzic. Pentru a se reduce în mare măsură izolarea la care pot fi condamnate de mediu. un ziar sau o floare. Termenul preferat de aceste persoane este cel de surd. Se omite faptul esenţial că surzii nu sunt un grup de handicapaţi ci persoane care au propria istorie. Alţi termeni folosiţi sunt surdomut (surdo-mut. trebuie să fie ajutate să nu se simtă marginalizate în societate. există unele maniere bune şi rele de începere a unei conversaţii.a. se simt ofensaţi. cum ar fi o adunare socială. asurzit. Dacă persoana surdă se află într-un grup. Unele din aceste comportamente sunt diferite de cele folosite de auzitori din cauza specificului vizual al limbajului gestual. 5 . se poate atinge umărul sau braţul cu o mişcare uşoară a palmei.integrat în societatea auzitorilor. pe care-i prezentăm în continuare. este bine să cunoaştem unii factori care pot facilita sau îngreuna această comunicare. disfuncţional auditiv. În acest sens se recomandă atât auzitorilor cât şi surzilor să adopte unele strategii de comunicare la care ne vom referi în continuare. Dacă persoana surdă este destul de aproape. Dacă persoana surdă este mai departe. dacă ei citesc un articol din presă despre realizările sportive sau de altă natură ale unei persoane surde dar nu se specifică acest aspect. De pildă. handicapat de auz ş. prin lovirea podelei cu piciorul sau a tăbliei unei mese.

.. persoana cu surditate se bazează aproape exclusiv pe vedere în recepţionarea vorbirii altora. lovirea brutală sau prea frecventă pe eceste părţi.să vă dea cuvântul”. În acest caz. De pildă. 6 . Cu toate că felul în care aude copilul depinde de specificul hipoacuziei. Deoarece proteza auditivă nu este de nici un ajutor. mimica feţei şi mişcările corpului contribuie cu informaţii suplimentare la înţelegerea mesajului verbal de aceea se recomandă să se păstreze contactul ocular permanent cu persoana surdă şi să i se vorbească în faţă. nu se acceptă apucarea capului cu palmele şi îndreptarea spre faţa celui care vrea să-i spună ceva decât în cazul unei relaţii foarte strânse. prin alte gesturi de răspuns dar fără să-l întrerupă pe emiţător. licărirea luminii din sală pentru a atrage atenţia unei singure persoane care se află într-un grup. Buzele.Unele modalităţi de atragere a atenţiei sunt considerate nepotrivite de către colectivitatea de surzi. mişcările de aprobare sau de respingere făcute cu capul. La fel este şi în situaţia fluturării mâinii prea aproape de faţa cuiva. fie din cauză că pragurile ei auditive sunt foarte apropiate de cele dureroase şi are loc o interferenţă între acestea. prin scuturarea capului. Dacă receptorul priveşte în altă parte şi nu se menţine contactul ocular este un semn de întrerupere a emiţătorului. Schimbarea rândului la conversaţie sau participarea la discuţie se face prin fluturarea mâinii în faţa celui care . bunele maniere cer ca auzitorii să folosească modalităţile vizuale de atragere a atenţiei şi de comunicare.vorbeşte”. îşi va lăsa mâinile în jos în cadrul spaţiului de gesticulare. Prin întreruperea contactului vizual. articulată. normală. Acesta din urmă poate arăta că urmăreşte mesajul prin expresia feţei. Dacă acesta este pregătit . prin închiderea ochilor sau prin folosirea unor gesturi care exprimă dezacordul se ajunge la întreruperea celui care gesticulează. în majoritatea cazurilor trebuie să se vorbească cu voce clară.Dacă emiţătorul îşi lasă mâinile în jos şi priveşte spre interlocutor dă de înţeles că a terminat ce avea de spus sau aşteaptă un răspuns. atingerea unei persoane în afara braţului sau umărului. cel puţin pentru a atrage atenţia celui care-l poartă că cineva îi vorbeşte sau că se apropie un pericol. fie datorită neprotezării îndelungate sau din alte motive. Emiţătorul este liber să privească în altă parte dar să rămână conştient de răspunsurile sau de direcţia privirii receptorului. care să permită înţelegerea vorbirii şi să se evite repetarea cuvintelor. într-o poziţie de repaus. Este mai dificil să se participe la conversaţie într-un grup mai mare. În majoritatea covârşitoare a cazurilor aparatul auditiv poate fi de ajutor. în special dacă sunt şi auzitori care folosesc limbajul sonor. Există situaţii când persoana cu surditate gravă sau profundă nu poate suporta proteza auditivă. O dată ce o persoană surdă a fost contactată prin modalităţile expuse mai sus. este de aşteptat ca acea persoană să menţină un contact vizual până când se face o pauză normală.

să nu treacă mai departe până nu se lămureşte problema. Dacă se află la cursuri. nu am înţeles?. totodată. să nu se vorbească cu mişcări exagerate ale gurii. cât mai departe de sursele de zgomot. cu voce strigată sau fără voce. Ea ar trebui să atragă atenţia pesoanelor care doresc să-i vorbească să-i atingă braţul pentru a-l atenţiona. Să nu se spună niciodată “nu este important” ceea ce s-a comunicat prin telefon şi astfel să se omită o parte semnificativă din mesajul primit.Persoanele surde. ele ar putea nu numai să comunice mai uşor cu persoanele surde dar ar cunoaşte o nouă limbă. Dacă se află într-un grup de auzitori care vorbesc. când auzitorii vorbesc cu o persoană surdă. cum ar fi: să închidă sonorul la aparatele de radio sau televizor. dacă auzitorii ar participa la unele cursuri de limbaj gestual. În caz contrar se accentuaeză sentimentul de marginalizare sau de ignorare a persoanei sale. să nu poarte o conversaţie îndelungată într-un mediu cu mult zgomot. să le ceară acestora să-i vorbească pe rînd. De partea cealaltă. 7 . Dacă vorbirea lor este dificil de înţeles de auzitori. Persoana surdă trebuie lăsată să aprecieze importanţa mesajului. fără să le fie teamă sau ruşine. deoarece ar putea fi citit de pe buze. este foarte util să aibă la îndemână un carneţel şi un pix pentru a le folosi în caz de necesitate. Chiar şi persoanele cu auzul perfect normal pot înţelege greşit un mesaj. persoana surdă să fie lăsată să aleagă un loc care oferă cele mai bune condiţii de vizibilitate şi. să vorbească în faţa persoanei surde şi să păstreze contactul ocular pe tot timpul conversaţiei. o nouă cultură. este de preferat să se transmită simultan mesajul primit. este bine să se explice persoanei surde gluma pe înţelesul ei. cu toate că în cultura auzitorilor menţinerea îndelungată a contactului ocular poate fi interpretată ca un gest de lipsă de educaţie. Desigur. Sub acest ultim aspect menţionăm că tot mai mulţi surzi “se înarmează” cu telefoane mobile şi astfel pot comunica direct prin SMS. Este de preferat o vorbire cu voce normală dar cu un ritm mai lent. când se poartă o conversaţie la telefon solicitată de persoana surdă. când cei din jur se amuză la o glumă sau un banc. care le-ar îmbogăţi orizontul cultural şi ar duce la crearea unei mai bune integrări sociale a persoanelor lipsite de auz fără voia lor. dacă nu înţeleg ceva trebuie să întrebe din nou “Despre ce este vorba. dacă persoana surdă nu a înţeles mesajul. la o petrecere sau la un eveniment social. este util să respecte unele strategii uşor de realizat care facilitează comunicarea.

folosirea unor parfumuri de proastă calitate sau prea puternice. este de dorit ca femeile să evite machiajul excesiv. Se vor evita tuburile 8 . Îndiferent de culoarea imbrăcămintei. care să permită celui care . mâinile aflate in mişcare trebuie să iasă în evidenţă cu uşurinţă pe fondul hainelor. consumul de ceapă sau de usturoi. De aceea. gesticulatorii surzi tind să stea ceva mai departe unii de alţii în comparaţie cu auzitorii. Sursa principală de lumină trebuie să se afle în faţa celui care vorbeşte. de fondul sonor sau fizic şi. constituie factori perturbatori ai atenţiei. Imbrăcămintea si aspectul exterior ingrijit Îmbrăcămintea este recomandabil să contrasteze cu culoarea pielii. Din motive similare. unghiile prea lungi şi foarte colorate. de lumină. Machiajul trebuie sa fie adaptat situaţiei iar un ruj moderat poate facilita labiolectura. de aspectul fizic al celui care vorbeşte. dacă pielea are o culoare deschisă. Dacă lumina este inadecvată în ambele sensuri. unul din primele lucruri pe care le observă este aranjamentul luminilor.. Iluminarea este unul din cei mai importanţi factori fizici. ea adaugă incă un handicap vizual la disabilitatea sa auditivă deja prezentă. din cauza mişcărilor pe care trebuie să le facă cu mâinile. Printre alţi factori care trebuie evitaţi se numără coafura neobişnuită.De pildă. între ei este de dorit să existe o distanţă de cca două spaţii de gesticulare. gesticulatorii nu pot comunica cel mai bine când sunt prea aproape unii de alţii. in partea de sus. se recomandă să se poarte haine de culoare închisă şi invers. cu desene florale sau cu dungi vii. Bluzele. cu figuri geometrice. cămăşile sau alte articole de imbrăcăminte de culori diferite sau stridente.vorbeşte” sâ-l vadă pe interlocutor de la talie în sus şi să aibă spaţiul necesar de gesticulare. în afara gesturilor transmise. Din aceste motive. Vor fi evitate umbrele care se pot aşeza pe faţa lui precum şi iluminarea prea puternică sau prea slabă. lipsa unei igiene personale ş. Toate acestea pot fi semnificative deoarece sunt factori auxiliari care pot evidenţia sau ascunde informaţia iar luarea lor in considerare este vitală pentru asigurarea confortului comunicării. Aspectul fizic. purtarea de bijuterii în exces. Când o persoană surdă intră intr-o cameră.Influenţa condiţiilor de mediu şi aspectului recepţionării limbajului acestuia interlocutorului asupra Prin factori fizici inţelegem tot ce-l înconjoară pe surd în orice situaţie de comunicare. dacă nu cel mai important. sau de cca 2 metri. Mustăţile groase şi bărbile stufoase acoperă o mare parte din suprafaţa buzelor şi a feţei şi nu facilitează inţelegerea. in procesul de comunicare. Este de preferat să se poarte imbrăcăminte in culori calde dar cu nuanţe contrastante faţa de culoarea pielii.Se cunoaşte că comunicarea poate fi facilitată sau îngreunată în funcţie de distanţa la care se află interlocutorii. în special. Spre deosebire de vorbitori.a. un ruj strident colorat şi abundent etc.

Sunt de preferat fonduri în culori pline în locul celor cu modele pentru a nu crea perturbări nedorite.Trebuie evitată tendinţa unora de a-şi ridica mâinile mai sus de umeri. el nu trebuie să stea cu picioarele 9 . storurile. ele sunt dificil de citit sau pot fi chiar invizibile deoarece faţa şi mâinile sunt de aceeaşi culoare. dacă cel ce vorbeşte este deranjat. este de recomandat ca cele mai multe semne sa fie executate la nivelul umerilor. Dacă semnele care se realizează de obicei la nivelul umărului încep să coboare spre piept. draperiile. luminile pâlpâitoare. Inalţimea scenei sau a platformei de pe care vorbeşte o persoană joaca un rol deosebit de important. Instalarea oboselii se face simţită şi când acesta îşi mută frecvent greutatea corpului de pe un picior pe altul sau işi rezemă coatele de pupitru. Pentru un banchet sau evenimente similare este necesar să nu se pună pe mese aranjamente florale. Fondul vizual. Astfel. Camerele cu podeaua dreaptă sau cele cu stâlpi sau coloane sunt cele mai contraindicate locuri pentru a participa la evenimente sociale sau culturale. luminile care atârnă în jos sau aşezarea în contra lumină. ei trebuie să se aşeze in aşa fel încât să poată vedea pe auzitorii care vorbesc. trebuie să respecte aceleaşi reguli amintite in cazul imbrăcăminţii. deoarece au un efect perturbator. Cu toate că sunt unele semne care se realizează la nivelul feţei. el nu mai este suficient de atent şi poate greşi. Dacă semnele sunt executate la nivelul feţei. surzii nu au altă cale de a-l urmări decât dacă-l pot vedea şi. Cel mai indicat auditorium este cel în trepte. pentru aceasta ei trebuie să facă eforturi de rasucire sau de inclinare a capului. În situaţia când un grup de surzi este invitat să participe la o acţiune unde majoritatea participanţilor sunt auzitori. poate pierde şirul expunerii şi toate acestea se vor rasfrânge. adică zona din spatele celui care vorbeşte. acestea dau impresia că cel care vorbeşte este obosit. Zgomotul de fond poate avea un efect perturbator asupra persoanelor surde aflate într-o sală. Spre deosebire de auzitori. chiar dacă nu sunt conştiente de existenţa lui. asupra audienţei. coşuri cu flori etc. Poziţia naturală şi cea mai convenabilă de gesticulaţie este zona din faţa corpului celui care gesticulează. Astfel. în lipsa acestuia poate fi amenajat un podium pe care să se aşeze vorbitorul ori de câte ori se adună un grup mai mare de surzi. care pot suferi din cauza consecinţelor indirecte ale acestui zgomot. care pot chiar să inchidă ochii şi să-l urmărească pe vorbitor. candelele. Desigur. in final. tapetele sau zugrăvelile este de preferat să fie în culori calde şi să contrasteze cu imbrăcămintea. Audienţa de surzi însăşi poate fi o sursa de dificultaţi dacă in timpul expunerii surzii vorbesc unii cu alţii prin semne sau dacă părinţii surzi îşi lasă copiii auzitori nesupravegheaţi şi aceştia se joacă cu zgomot sau aleargă de colo-n-colo pe coridoare.fluorescente defecte.

variată şi adecvată momentului este o componentă importantă a oricarei forme de comunicare faţă-în-faţă. Cei care gesticulează se bazează mult pe expresia facială pentru a transmite nuanţe şi aspecte subtile. Când se foloseşte limbajul corpului se poate transmite mai clar un concept prin semne. cu ochii deschişi sau închişi..lipite de podea. Pentru a evita oboseala. După expresia facială ne dăm seama de felul propoziţiei şi ce simte cel care gesticulează referitor la informaţia exprimată. teama. poziţia acestuia în diferite împrejurări poate exprima mai mult decât ceea ce se emite pe cale verbală. de pildă. bucuria sau supărarea. Esenţial este să se păstreze contactul ocular şi privirea asupra celui care gesticulează.Nu ştiu" sau . el poate face un pas natural spre stânga sau spre dreapta din timp în timp. La fel este cazul şi în limbajul gestual. Surzii trebuie să arate astfel de delimitări pe cale vizuală şi o fac prin mişcări uşoare ale corpului şi prin schimbări ale expresiei faciale. În limbajul gestual ochii. se inchid ochii..NU". În gesticulaţie se foloseşte mimica feţei pentru a exprima emoţia şi a spori expresivitatea mesajului gestual. expresia facială joacă acelaşi rol ca volumul şi tonul vocii din comunicarea verbală. se întredeschide gura şi se duce mâna la cap sau pe locul dureros. Limbajul feţei şi al corpului În comunicarea gestuală surzii folosesc mâinile. propoziţii şi fraze prin ritmul vocii sau prin schimbarea vitezei şi tonului vocii. fiind şi un element gramatical al limbajului. Mişcările corpului sunt folosite pentru a da ritm gesticulării. Negarea şi confirmarea sunt arătate prin mişcări ale capului. sprâncenele şi forma buzelor joacă cel mai mare rol în modificarea semnificaţiei gesturilor similare. „aflate în umbră”. se înclină capul şi se întorc palmele de jos în sus. Un alt exemplu este cuvântul . Mişcările buzelor şi modificarea expresiei faciale pot fi folosite pentru a arăta cum se realizează o acţiune. faţa şi părţile corpului. chiar dacă se mai pierde o parte dim mesajul realizat cu mişcările mâinilor. semnificaţia lui . Aşa cum a arătat A. La fel. Viteza cu care se scutură capul dintr-o parte în alta. O expresie facială vie. sunt arătate prin expresii ale feţei.. unde semnificaţia cuvintelor emise se poate schimba radical numai prin felul cum sunt rostite acele cuvinte (cu sarcasm sau cu sinceritate). poate să spună multe despre gradul negaţiei.Nu cunosc" apare mai clar dacă se ridică umerii. Emoţiile cum ar fi surpriza. dar nici să se mişte de colo-colo de a lungul scenei. Când auzitorii vorbesc. În contexte diferite.Sunt bolnav". În limbajul gestual. Intrebările sunt marcate prin o privire întrebătoare.. se subţiază buzele şi se face semnul "a scrie". ei marchează părţi din cuvinte. pentru a arăta că cineva scrie cu dificultate se încruntă sprâncenele. Expresia feţei este la fel de importantă ca şi mişcările făcute cu mâinile dar se recomandă ca cel care priveşte spre gesticulator să se concentreze în special asupre feţei. Capul şi expresiile faciale sunt folosite şi pentru alte scopuri. ridicarea sprâncenelor poate 10 . De pildă. când gesticulăm .Pease cu privire la limbajul corpului.

zâmbetul care spune „ am glumit”. facem semnul femeie şi aratam spre dreapta. dacă dorim să spunem că o femeie dă o minge la un copil. iar intensitatea expresiei faciale poate să arate intensitatea sentimentelor de durere. rotirea ochilor pentru exasperare ş. Spre deosebire de comunicarea verbală. în funcţie de temperament. etc. modul de închidere a ochilor poate diferenţia un „bătrân” de un „foarte bătrân”sau un om „bun” de altul „foarte bun” 11 . Ei au alte valori legate de cultura şi de limbajul gestual al surzilor şi nu apreciază elocvenţa şi marea bogăţie de exprimare a limbajului gestual tocmai pentru că nu cunosc acest limbaj. Următorul semn este minge. profesioniştii auzitori care se ocupă de surzi îi consideră pe aceştia ca având o disabilitate cu atât mai serioasă cu cât surditatea este mai gravă. Folosirea expresiei faciale nu este specifică limbajului gestual. furie sau calm. arătăm spre persoana în cauză în timp ce privim spre ea şi apoi intoarcem privirea spre interlocutor. dacă nu există o concordanţa între gest şi expresia facială. Se priveşte apoi spre stânga (unde se află copilul) şi apoi se imita mişcarea mâinilor femeii din dreapta care dă mingea spre stânga la copil. dacă i se vorbeşte sincer sau este luat peste picior Ochii sunt folosiţi pentru a arăta cu cine se vorbeşte. despre ce se vorbeşte. deşi susţin că-i servesc pe surzi nu pot să comunice fluent cu aceştia. în pantomimă. combinarea corecta a gestului cu expresia facială poate să ofere o mai buna inţelegere a mesajului. De ex. Ei îi consideră pe aceşti profesionişti ca având limite serioase în perceperea vizuală şi în limbajul vizual-gestual precum şi atitudini greşite faţă de surzi. În comunicarea gestuală ochii pot avea rolul de accentuare suplimentară. De asemenea. se p Spre deosebire de persoanele cu alte disabilităţi. Dacă dorim să vorbim despre cineva prezent. Astfel. Se folosesc diferite feluri de expresii faciale ca o componentă a comunicarii în toate culturile lumii.arăta simpatia către cineva sau o întrebare. ochii şi faţa sunt folosite într-un mod special când vorbim despre ce face cineva pentru altcineva sau când reproducem o conversaţie. apoi facem semnul copil şi arătăm spre stînga. unde folosirea expresiei faciale este opţională. în arta dramatică. cele mai handicapante sunt atitudinile pe care le au mulţi auzitori faţă de surzi. încrucişarea ochilor pentru a da un efect comic. De pildă. Ea se foloseşte mai ales pentru mărirea efectului în gesticulare: clipirea ochilor. fiecare persoană îşi condimentează discursul cu expresivitatea facială în manieră proprie. corpul. în limbajul gestual aceasta este mult mai importantă deoarece. În schimb.a. surzii se diferenţiază de acestea în mare măsură. De asemenea. pentru a arăta surpriza. surzii apreciază capacitatea de atenţie în mediul vizual şi limbajul gestual şi nu acordă atenţie aspectului medical al surdităţii. El nu poate şti cu precizie dacă se face o afirmaţie sau se formulează o intrebare. În orice caz. fiind handicapaţi sub acest aspect. Aceştia îi blamează pe mulţi profesionişti auzitori care. De fapt.roduce derutarea receptorului.

De asemenea. ştim că este vorba de o apreciere asupra celei persoane. De asemenea. se va face o mică pauză şi se va da explicaţiile de rigoare. deşi subtilă.a. Folosirea adecvată a expresiei faciale şi a mişcărilor oculare se poate realiza după o perioadă indelungată de practică comunicativă cu surzii. cade. De curând s-a pus în evidenţă rolul privirii în gramatica limbajului gestual. Acestea pot să imite picioarele unei persoane care merge încet. din contra. dacă cele două degete în „V” fac mişcări în sus şi în jos asupra unei persoane. se împiedică. În schimb. şade cu picioarele încrucişate ş. care dă impresia că este plictisit. Dacă se creează un moment vesel in timpul unei comunicări şi persoanele din sală încep să râdă. iar ochii urmăresc mişcarea degetelor. Prezintă un interes deosebit semnele care se fac cu degetele index şi cel mijlociu. Alţii. ne dăm seama că este vorba de o atitudine de dispreţ sau. 12 . gesticulatorul foloseşte în mod simultan ochii (îndreptaţi spre adresant). o persoană care face mişcări exagerate ale ochilor şi feţei.Toate semnele se fac intr-un spaţiu tridimensional. Expresia feţei vie şi activă. privirea poate semnaliza schimbarea rolului vorbitorului aşa cum o face şi mutarea poziţiei corpului sau a părţilor lui (în special a capului şi a umerilor) spre locul unde se află presupusul subiect Folosirea expresiilor faciale este un valoros mijloc de comunicare. au o expresie a feţei de „jucător de poker”. dând o grimasă neatractivă. săltarea pantalonilor. De aceea. Gradul de deschidere sau de închidere a ochilor poate indica apropierea sau depărtarea unui obiect de subiect în asociere cu un gest. împingerea ochelarilor pe nas. dar ele stau în poziţie orizontală şi ating palma mâinii opuse cu faţa şi dosul lor. aleargă. nu numai că scârbeşte audienţa dar poate crea o atitudine negativă faţă de cel care vorbeşte. nimic nu este mai jenant pentru o persoană surdă dacă nu i se explică de ce râd oamenii. de admiraţie faţă de acea persoană. fiind însoţită de cele două degete ale unei mâini în formă de „V”. se plimbă agale. stă în picioare sau culcată. De ex. respectiv. se vor evita unele mişcări deranjante cum ar fi ridicarea frecventă a umerilor căzuţi. Dacă privirea este însoţită de o încruntare a sprâncenelor sau de un zâmbet de admiraţie. De asemenea. şi mişcările ochilor pot aduce o contribuţie remarcabilă în procesul de înţelegere a mesajului. mâna dreaptă (se face semnul pentru foame) şi mâna stângă (se arată spre interlocutor). tot cu aceste două degete se poate arăta că persoana a avut un somn agitat toată noaptea şi s-a învârtit în pat. ne dăm seama că este vorba despre un „copac înalt”. în faţa propriului corp. şchioapătă. când vorbim despre un copac iar privirea se ridică în sus. Unii vorbitori dau impresia că au „ochi care vorbesc”. faţa (cu un aspect întrebător).Uneori surzii folosesc ambele mâini pentru a produce două semne în mod simultan. De pildă. Însă. daca se întreabă "Ţi-e foame?".

putem presupune că diversitatea din colectivităţile de persoane surde ar fi mai mare deoarece sunt implicaţi mai mulţi factori. Ceea ce-i face pe toţi surzii din lume să se unească sau să se bucure când întâlnesc alte persoane surde este că ei pot să comunice între ei în orice ţară prin limbajul gestual. In această perspectivă. inclusiv a comunităţilor de surzi. unii aud mai bine sunetele abia perceptibile de alţii. În acest context putem considera că surzii reprezintă persoane în esenţă vizuale . aceasta este considerată o minoritate în comparaţie cu populaţia majoritară de auzitori din fiecare ţară în parte. introducerea cămăşii în pantaloni etc.. 3.. vom întâlni o mare diversitate a acestora în cadrul colectivităţilor de surzi din orice ţară a lumii.o caracteristică ce nu poate fi eliminată din cadrul minorităţii surzilor. În privinţa trăsăturii fizice. după un scurt moment de tatonare. consecinţele diferite date de aceşti factori şi elementele specifice ce caracterizează o minoritate. 4. Deşi conform ultimelor date statistice ale Federaţiei Mondiale a Surzilor există pe glob o populaţie de cca 75 milioane de surzi.indivizii se consideră ei înşişi ca membri ai aceleiaşi comunităţi iar cei din jur îi identifică în mod similar.perierea scamelor imaginare de pe haină. observăm că vederea constituie principala cale de informare iar limbajul mimico-gestual este cea mai importantă forţă de consolidare a minorităţii surzilor.. putem considera persoanele surde ca fiind o variaţie umană naturală în cadrul variaţiei generale şi in continuă schimbare a speciei umane. În literatura de specialitate se menţionează că ar exista patru trăsături esenţiale comune oricărei minorităţi care le determină să se unească. 13 . 2.O caracteristică fizică comună cum ar fi culoarea pielii sau limbajul. în societatea umană există o mare variabilitate printre oameni. unii sunt mai înalţi alţii mai scunzi. Spre deosebire de diversitatea care există între auzitori.. cum ar fi momentul apariţiei surdităţii. ochii oamenilor au nuanţe diferite ale aceleiaşi culori. După cum se ştie. Dacă luăm în considerare toate aceste aspecte ne dăm seama că ele sunt valabile pentru caracterizarea populaţiilor minoritare din orice ţară. gravitatea pierderii auditive.membrii minorităţii suferă din cauza nedreptăţilor produse de membrii societăţii majoritare şi luptă pentru a obţine drepturile social-umane cuvenite.tendinţa ca indivizii să se căsătorească între ei.în timp ce se vorbeşte unei audienţe de persoane surde Unitate şi diversitate în colectivitatea persoanelor surde Întrucât nu putem găsi două persoane surde care să semene perfect din toate punctele de vedere între ele. Acestea ar fi: 1. cauzele ei. există persoane cu diferite deficienţe etc.

El a rămas predominant în viaţa surzilor cu toate presiunile exercitate asupra lui de limbajul naţional majoritar. auzitorii au învăţat limbajul semnelor folosite de surzi şi astfel s-a dezvoltat limbajul gestual până la nivelul de astăzi (după E. se năşteau şi copii surzi. Unii autori consideră că originea limbajului gestual american (ASL) se află in insula Martha’s Vineyard unde.Costello. apoi de grupuri de surzi s-au constituit într-un sistem ce a căpătat conturul unui limbaj gestual naţional. limbajul gestual american s-a dezvoltat pe baza limbajului gestual francez adus în America de Thomas Hopkins Gallaudet şi Laurent Clerc în 1817. S-a observat că timp de peste o sută de ani cei care foloseau limbajul gestual au fost „înghiţiţi” de societatea majoritară în familie. în SUA şi Canada.Limbajul mimico gestual este o trăsătură caracteristică persoanelor surde ca minoritate. Fiind multe căsătorii între persoane inrudite. conlocuiau în armonie atât surzii cât şi auzitorii ce alcătuiau colectivitatea de pe insulă. 1995. dar trebuie să se accepte faptul că limbajul gestual exista cu mult timp înainte de a fi „inventat” de acest inimos prelat. la şcoală. când a luat fiinţă prima şcoală de surzi din America la Hartford (Connecticut). acum aproximativ 200 de ani. uneori surzii îşi alegeau soţii sau soţiile şi din rândul auzitorilor. Cert este că limbajul gestual s-a format la începutul secolului al XIX – lea. Pentru a se inţelege cu surzii. pe baza gesturilor folosite de indivizii surzi. Treptat. După alţi autori. Momentul apariţiei acestui limbaj ca mijloc de comunicare se pierde in negura vremurilor.Miles. el fiind diferit de la o ţară la alta sau prezintă diferite nuanţe regionale în cadrul aceleiaşi ţări. persoanele auzitoare au manifestat tendinţa de a învăţa limbajul gestual pentru a putea comunica mai bine cu colegii lor surzi. 14 . multe din întrunirile comunităţii erau traduse în limbaj gestual. Deoarece aceste populaţii erau izolate de cele de pe continent. etc. Deoarece persoanele surde constituiau cca 25% din populaţia insulei. Dimpotrivă. la locul de muncă. Nu se contestă meritul abatelui de L’Epee în dezvoltarea metodei gestuale. tot mai mulţi auzitori doresc să înveţe limbajul gestual (din diferite motive). şi era folosit în cadrul colectivităţii de surzi. În aceste zile. Se cunoaşte că Abatele marchiz de L’Epee este considerat inventatorul metodei gestuale în educaţia surzilor din Franţa secolului al XVIII-lea şi că el s-a inspirat de la două fete surde când a eleborat „metoda semnelor metodice”. ce-i conferă acesteia şi specificul de minoritate lingvistică nu de persoane bolnave. după Congresul de la Milano el a continuat să se dezvolte în loc să fie eliminat.). indivizii acesteia se căsătoreau intre ei.a. Acest limbaj a existat de când au apărut surzii pe pământ şi va exista în cadrul societăţii de auzitori tot atâta vreme cât vor fi şi persoane surde în mijlocul acesteia. Datele istorice disponibile neaga acest lucru. Cu toate că limbajul gestual a fost persecutat în educaţie de peste un secol. dar acest fapt n-a contribuit la diminuarea folosirii lui între persoanele surde. mai ales în ţările europene. 2002 ş. aceste gesturi folosite la început între două persoane surde. D. ajungând astăzi la o dezvoltare nemaicunoscută.

Faptul este explicabil prin aceea că în familiile de surzi are loc de timpuriu o comunicare „normală” între părinţii surzi şi copiii lor în limbajul gestual iar acesta parcurge la timp treptele de dezvoltare ale oricărui limbaj stabilite de psihologul Jean Piaget. Limbajul gestual este un puternic simbol al identităţii în colectivitatea surzilor din cauză că aceste persoane luptă pentru propria identitate într-o lume care nu i-a înţeles de–a lungul veacurilor. cel puţin la noi în ţară. având grade diferite de inteligibilitate. După părerea noastră..Consiliul Naţional al Disabilităţii” ce reuneşte deocamdată şapte organizaţii ale persoanelor cu handicap iar primul preşedinte a fost ales domnul Mihail Grecu. care le-a discreditat limbajul şi le-a negat cultura proprie. noi îl ţinem în viaţă şi el ne întreţine pe noi şi tradiţiile noastre. deoarece discriminarea persoanelor surde nu are loc numai în domeniul angajării ci şi în toate domeniile vieţii sociale. toţi copiii surzi au fost şcolarizaţi şi nu se mai poate vorbi de surdo-muţi deoarece toate persoanele surde vorbesc. copiii lor sunt auzitori. copiii surzi din familiile cu părinţi surzi au o serie de calităţi comportamentale şi de comunicare superioare copiilor surzi din familiile de auzitori. De asemenea. Trăsăturile enumerate constituie o forţă care-i uneşte pe surzi în cadrul unei minorităţi cultural-lingvistice şi determină o minimalizare a diferenţelor care există între aceste persoane în cadrul comunităţii lor. la intrarea într-o grădiniţă specială. În fine.. să înfrângă mai uşor obstacolele comune. a discriminării şi a neînţelegerii problemelor care îi frământă. surzii suferă într-adevăr din cauza nedreptăţii. Datorită comunicării prin limbaj gestual surzii se simt „ca acasă” în compania 15 . Recent. în România s-a înfiinţat . împreună. constrângîndu-i să se organizeze pentru ca. în marea lor majoritate. aceste comisii anti-discriminare au fost înfiinţate sub acţiunea asociaţiilor de surzi mai active dar eficienţa măsurilor luate lasă mult de dorit. surzii se căsătoresc între ei şi. Se observă că în peste 90% din cazuri. Desigur. auzitorii din jurul lor îi consideră tot ca persoane surde. Amintim aici cuvintele sociologului surd Barbara Kannapel (1989).. Acest ultim aspect a determinat autorităţile din unele ţări să înfiinţeze comisii speciale care să combată discriminarea acestei populaţii prin măsuri de constrângere a angajatorilor să folosească persoane surde într-un anumit procent din totalul angajaţilor auzitori. A respinge limbajul gestual înseamnă a respinge persoana surdă”. preşedintele Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România. Aproape toate investigaţiile realizate până în prezent subliniază acest aspect. Un studiu recent efectuat de Schildroth şi Hoto (1991) cu privire la recensământul copiilor surzi americani a constatat că 6% dintre copiii născuţi în SUA au devenit surzi după vârsta de 3 ani. un pionier al luptei surzilor americani pentru drepturi civile. Noi l-am creat. ”Limbajul gestual este limbajul nostru.Se cunoaşte că surzii se identifică ei înşişi ca fiind persoane surde. Noi am constatat că.

care poate transforma pe surzi în participanţi activi ai societăţii. surzii sunt recunoscuţi după surditatea lor şi folosirea unui limbaj vizual. găsirea unui partener de viaţă şi multe altele. Sub aspect cultural. care apar din faptul că aceste persoane se bazează pe vedere şi folosesc limbajul gestual ca principal mijloc de comunicare. îşi împărtăşesc experienţe.a. frecventarea unei şcoli speciale pentru surzi. chiar dacă se află în străinătate. istoria. vorbim despre acea cultură specifică unui grup de persoane surde. De fapt. Gradul acestei identificări cu limbajul gestual şi colectivitatea de surzi depinde de vârstă. găsirea unui loc de muncă prin intermediul Asociaţiei. câştigarea unor premii cu echipa sportivă sau culturală a clubului. limbajul gestual are şi rolul de depozitar al culturii la care cel ce nu cunoaşte acest limbaj nu are acces. Cultura surzilor Termenul de cultură a surzilor se referă la un grup de persoane care au credinţe şi practici comune. copiii care se nasc cu surditate sau care pierd auzul în perioada preşcolară. cunoştinţelor. Menţionăm în continuare câteva din valorile acestei culturi care este puţin cunoscută de majoritatea auzitorilor. Ca şi alte mijloace de comunicare. deoarece el permite o comunicare uşoară. Vorbind la modul general. De la inceput trebuie să precizăm că. care se identifică cu comunitatea de surzi şi foloseşte limbajul mimico gestual ca principal mijloc de comunicare. Cei născuţi surzi în familii de surzi sunt singurii care se nasc în interiorul acestei culturi. Pornind de la ideea că cultura este o componentă a adaptării societăţii la mediul social şi fizic care o înconjoară. sunt depozitate cu ajutorul limbajului gestual pentru a fi transmise altor generaţii. obiceiurile. viaţa surzilor în cadrul unei colectivităţi proprii. participarea la activităţile asociaţiei şi la diferitele întâmplări din viaţa ei. constituie subiecte de discuţii între surzi când aceştia se întâlnesc. de contactele mai mult sau mai puţin frecvente cu comunitatea de surzi şi de alţi factori. exprimarea artistică a sentimentelor ş. credinţe şi valori culturale comune. Prin urmare. limbajul gestual este un mijloc de interacţiune socială. dar aceste cazuri sunt relativ rare. firească şi completă între persoanele surde. atunci când ne referim la cultura surzilor. De asemenea. Acestea se pot înţelege oricând între ele. valorile şi criteriile de apreciere a lor. Naşterea lor într-o familie de auzitori (în majoritatea cazurilor). toate acestea constituie baza unei experienţe comune vehiculate prin limbajul gestual. rudelor sau prietenilor surzi. au cele mai mari şanse să 16 . La fel ca în orice altă cultură.semenilor lor. de educaţie. prezentăm câteva din obiceiurile şi tradiţiile surzilor. componentele culturii surzilor cum ar fi tradiţiile. Aceşti copii învaţă limbajul părinţilor lor ca prim limbaj şi tradiţiile oamenilor surzi de la familia lor şi din contactele cu membrii colectivităţii de surzi. aproape toate cunoştinţele despre lume şi viaţă ale surzilor profunzi şi nu numai sunt comunicate prin limbaj gestual.

limbaj. pregătire profesională.a. Aceasta. persoanele care pierd auzul mai târziu. In schimb. folclorul. un sentiment al apartenenţei şi coeziunii între surzi. Această cultură s-a transmis de la o generaţie la alta şi a oferit soluţii de supravieţuire a persoanelor surde într-o lume formată predominant din auzitori. Toate acestea. iar acest lucru este valabil pentru toate comunităţile de surzi din întreaga lume. în aproape orice parte a lumii. Dar de ce trebuie să vorbim de o cultură separată. unde au pătruns elemente ale culturii din aceste ţări. Prin intermediul limbajului gestual s-au putut transmite tradiţiile. După cum se poate constata din figura de mai jos. cultura este formată dintr. limbajele umane reflectă culturile în care se dezvoltă. Trebuie să reţinem că fiecare persoană este unică. dar limbajele gestuale din aceste ţări sunt diferite. ele constituind . de exemplu. acţionăm şi apreciem acţiunile noastre şi ale altor persoane. Se afirmă adesea că limbajul determină cultura. la vârsta adultă. Statele Unite. elveţian-german şi elveţian-italian). nu versiuni manuale ale limbajelor verbale. în funcţie de gradul ei de conştientizare. Elveţia. limba engleză este limba naţională in Anglia. limbajele gestuale s-au dezvoltat timp de sute de ani. De pildă.aparţină culturii surzilor. naţionalitate. felul nostru de a privi lumea. Noi putem observa cu uşurinţă cum vorbesc. vârstă. La nivelul de profunzime. se află cuvintele şi acţiunile observabile. credinţe şi comportamente care sunt acceptate în comun de o colectivitate. nu se consideră că aparţin comunităţii surzilor. Oamenii se deosebesc între ei nu numai prin amestecul dintre părţile pozitive si cele negative. se află valorile. deoarece. deşi are unele semne gestuale comune. că nu este universal.simţul cultural”. în funcţie de cantoanele aflate la graniţa Germaniei. ci şi prin religie. ce reprezintă doar vârful unui aisberg. sex. cum acţionează şi cum se comportă oamenii. precum şi alte elemente au creat cultura surzilor. avem două nivele ale culturii. Unele ţări au chiar mai multe limbaje. a surzilor. care are trei variante de limbaje gestuale (elveţian-francez. Studiile din ultimii 30 de ani au constatat că limbajul gestual este diferit de la o ţară la alta. ca cel mai natural şi mai simplu mijloc de comunicare între persoanele surde. În spiritul acestor valori noi judecăm pe alţii. tradiţie spirituală şi influenţele culturale la care au fost expuşi. în unele ţări limbajul 17 .Din moment ce această comunitate nu are acces uşor la limbajele vorbite care-o înconjoară. Trebuie să reţinem că limbajele gestuale indigene sunt unice. nescrise. Australia ş.un set de valori. Ea este modelul nostru mental. La nivelul de suprafaţă (care nu este nivelul superior). De asemenea. Aceasta le face să fie diferite de formele scrise ale aceleiaşi limbi din ţări diferite. Valorile şi concepţiile care determină aceste comportamente sunt mult mai greu de observat. când avem o cultură naţională? După cum se cunoaşte. Franţei şi Italiei. cum ar fi..fondul” acestei culturi. o puternică identitate.. de obicei. sau doar urechile unui hipopotam aflat sub apă. credinţele şi .

Aceştia au contribuit la răspândirea limbajului gestual englez în aceste ţări.ASL şi British Sign Language . deşi limba engleză este limba vorbită în Anglia şi Statele Unite.familiarizarea culturală.surzii din diferite ţări. de pildă: . dar o influenţă mai mare ar fi din partea culturii auzitorilor. Fără îndoială că există şi unele trăsături commune ale acestor limbaje gestuale diferite pe care le folosesc persoanele surde. care se întâlnesc cu ocazia unor evenimente internaţionale sportive sau culturale.persoana surdă”. probabil. Nu intram aici în detalii. comunitatea de surzi ar putea fi considerată prima comunitate internaţională adevărată. ce reflectă semnele care s-au dezvoltat printre anumite grupuri de surzi. Aceasta. salutul). .. În figura de mai jos am reprezentat cultura auzitorilor prin . în 1817. Gallaudet pentru a înfiinţa prima şcoală pentru surzi. un profesor surd francez. limbajele gestuale din aceste ţări (American Sign Language . Laurent Clerc.caracteristici gramaticale similare. Astfel. constând în valori şi . În mod similar. ce contribuie la înţelegerea mai bună a propriei persoane.BSL) sunt diferite dar ASL este mai apropiat de limbajul gestual francez. există unele fenomene istorice interesante care fac ca unele limbaje gestuale din ţări aflate la mari distanţe.cultura subiectivă. se menţionează că primii profesori surzi din Australia şi India au fost educatori cu experienţă din Anglia. . Între cele două culturi există înfluenţe reciproce. ce rezultă. să fie mai mult legate între ele decât altele. datorită experienţei lor de viaţă comune în o lume de auzitori.persoana auzitoare” iar cultura surzilor prin . dar trebuie să menţionăm că există trei nivele de dezvoltare a capacităţilor culturale: . din proprietăţile spaţiale/vizuale inerente. deoarece ei trebuie să acţioneze astfel pentru a putea comunica cu cei care nu folosesc semnele.. pot comunica mai uşor decât auzitorii care nu vorbesc aceeaşi limbă. În ciuda acestor deosebiri între limbajele gestuale din fiecare ţară. a fost adus în SUA de Edward H. ce constă în cuvinte şi acţiuni verbale sau nonverbale (de ex. unde barierele de limbaj şi de comunicare sunt relativ uşor diminuate. deoarece.mulţi surzi sunt creativi în elaborarea unor strategii de comunicare prin folosirea mimicii şi gesturilor. la Hartford/Connecticut şi a contribuit la răspândirea limbajului gestual francez in America.simţ cultural” ce motivează comportamentele noastre faţă de alte persoane şi formează capacitatea de a-i înţelege mai bine pe ceilalţi şi 18 .gestual naţional are dialecte locale. Prin aceasta..

Modalitatea în care este achiziţionată această cultură o face unică...Aceşti copii intră în contact cu limbajul gestual abia când încep 19 .distanţă culturală” În mod frecvent noi ne uităm la alţi oameni şi apreciem comportamentul lor pe baza simţului nostru cultural... cuvinte. cu scopul de a-i face pe copiii lor mai . La o extremă sunt acele persoane care nu au informaţii despre limbajul gestual şi cultura surzilor sau care sunt sfătuite de . simt cultural.distanţa culturală” .. credinte. limbajul gestual şi alte elemente ale culturii surzilor se transmit de la părinţi la copii.metodei orale”. se află în situaţia specială de a învăţa limbajul gestual de la alte persoane. In aceste cazuri destul de rare. de peste 90% din copiii născuţi surzi din părinţi auzitori. actiuni.posibilitatea formării unui .profesionişti” auzitori să respingă limbajul gestual în favoarea .. Restul. Aici avem o variaţie foarte largă a persoanelor care acceptă sau nu cultura surzilor. comportamente observabile Persoana surda Persoana auzitoare valori. Se cunoaşte că mai puţin de 10% dintre copiii surzi se nasc din părinţi surzi..potriviţi pentru lumea auzitorilor”. neobservabile .pod cultural” ce permite ca persoanele care aparţin ambelor culturi să trăiască şi să lucreze împreună într-un mod mai productiv.

pentru a avea o imagine cât mai realistă asupra acestora. Acest lucru este apreciat deoarece surzii nu au acces la informaţiile din presă. cum ar fi prezenţa unei busculade în trafic. dar care diferă de ale auzitorilor. cum este cazul in tot mai multe ţări. neavând acces la educaţie şi limbaj. cum ar fi căsătoria. profesori. în special cele din Scandinavia. cu tot felul de detalii. Pe de altă parte. părinţii surzi se bucură că au un copil surd. Prezentăm. programatori şi analişti pe computer.şcoala şi cunosc alţi copii la fel ca ei. Uneori aceste valori sunt idealuri ce nu pot fi întotdeauna realizate la nivel social sau individual. Aşa cum este cazul cu alţi oameni din orice cultură. în continuare. Este de aşteptat ca surzii să informeze. care lucrează în domeniul comerţului.surzii”.a. În altele. prin eforturi proprii. comunitatea de surzi are multe trăsături culturale comune pe care le menţionăm mai jos. Valorile prezentate mai jos reprezintă principii orientative care ne informează cum gândeşte şi cum acţionează o persoană surdă ca cetăţean şi muncitor onorabil şi productiv. deoarece poate transmite mai uşor cultura şi tradiţiile lor. În unele familii. angajând bone surde sau primind in gazdă studenţi surzi. anumite ţări.. pe prieteni în legătură cu schimbările semnificative din viaţa lor sau a cunoştinţelor comune. muncitori manuali si alţi surzi care nu pot găsi un loc de muncă şi depind de asistenţa publică. Persoanelor surde le place să facă cunoscută informaţia pe mai multe nivele. adulţii surzi simt o mare responsabilitate în educarea şi culturalizarea viitorilor membri ai comunităţii lor. Un nivel este cel în care se dau informaţii generale care afectează pe mai mulţi surzi. unele aspecte positive şi negative ale acelorlaşi valori. Atitudinile faţă de surzi variază de la o cultură la alta. bolile Adesea se ajunge la neînţelegeri şi 20 . Variaţia foarte largă privind accesul la educaţie şi la posibilităţile profesionale ale surzilor determină variaţia profilurilor profesionale ale acestor persoane. a avea un copil surd poate insemna o pedeapsă divină iar acesta este ascuns în casă. În ciuda acestei diversităţi.informaţia este oferită cu detalii. Astfel. Unii surzi au acces la învăţământul superior. În multe comunităţi. . unde un professor itinerant vine în locuinţa acestor familii şi începe predarea limbajului gestual la aceste familii cât mai devreme după constatarea medicului că copilul este surd. Comunitatea de surzi include oameni cu doctorate. divorţul. este imposibil să generalizăm cu privire la toţi . Chiar şi unii adulţi care au copii surzi şi au avut contacte cu persoanele surde stimulează astfel de contacte între copiii lor şi membri ai comunităţii surzilor. au o tradiţie privind activităţile de intervenţie timpurie. accesul la o educaţie mai bună şi la servicii de sprijin diferă mult de la o ţară la alta. dar ele reprezintă credinţe şi atitudini ce orientează comportamentul personal şi deciziile politice. cu ajutorul unor interpreţi şi la noi. în ultimii zece ani. radio ş.

După consumarea ei. pe care am numit-o . In primul rând. a scris chiar o carte întitulată „Cartea semnelor de nume” unde a scos în evidenţă că există două clase de semne de nume. Grupurile care stau in apropiere se întâlnesc şi se deplasează împreună la petrecere. Semnele descriptive. In cultura surzilor sunt unele elemente diferite care pot deranja pe unii auzitori nefamiliarizaţi. la surzi procesul este ceva mai complex. Explicaţia acestor întârzieri constă în faptul că această colectivitate se bazează pe contactul personal în păstrarea relaţiilor sociale datorită dificultăţilor de menţinere a legăturii prin telefon. când o persoană surdă (A) prezintă altei persoane surde (B) o persoană surdă (C) are loc următorul proces: se dactilează numele persoanei (C) concomitent cu pronunţarea numelui. În mijlocul de transport. are un anumit tipic în desfăşurarea lor.. persoanele surde îşi flutură mâinile la cei rămaşi. ei mai stau la discuţii. . Sam Suppala (1992). date privind cartierul unde locuieşte. dacă are copii. de pildă. după consumarea evenimentului.. cu cine a fost coleg de clasă. cine a fost profesorul diriginte.Persoanele surde au nu numai un nume propriu ci şi un „semn de nume”. iar gazda conduce musafirii până îi vede plecaţi în siguranţă. există un „la revedere”. De pildă. Precizăm că acordarea unui semn de nume este legată de un semn caracteristic persoanei surde.modul de prezentare. unde a absolvit şcoala generală şi profesională.participarea la unele petreceri. . Când un auzitor (A) prezintă un alt auzitor (B) unei alte persoane auzitoare (C). discuţiile continuă până la coborâre.Nu am timp. În schimb. cele pur descriptive şi cele care includ o formă a mâinii ce corespunde unei dactileme care reprezintă iniţiala numelui persoanei denumite. nu vrea să colaboreze.” Putem crede că acea persoană este rea. Discuţiile continuă pe scări spre mijlocul de transport public sau propriu.conversaţia” dintre surzi pe teme comune. cerem ceva cuiva şi răspunsul poate fi: . Urmează o strângere de mână şi are loc conversaţia. Aproape invariabil. surzii întârzie la întâlnirile programate precum şi la evenimentele publice. este suficient să-i pronunţe numele. De pildă. fax sau computer. se prezintă semnul de nume. se oferă alte detalii cum ar fi starea civilă. Mai întâi. grupurile se despart conform unui tipic şi se succed în mai multe etape. bătaia uşoară pe umăr (pentru a atrage atenţia) . deşi ea doreşte să fie sinceră ca să nu perturbe activitatea noastră. O cercetătoare surdă din SUA. contactul vizual prelungit (pentru a citi de pe buze). În timp ce se află în mijlocul de transport. Abia după acest proces de prezentare are loc . ce poate scoate în evidenţă personalitatea sa. mai des folosite.lipsă de productivitate. De obicei..a. Însă. de obicei împreună cu prietenii cu care au venit şi care locuiesc în aceeaşi zonă. invitaţiile se fac in scris şi rareori prin telefon.distanţă culturală”. ce profesie are şi unde lucrează ş. urmat de căutarea hainelor concomitent cu discutarea planurilor unei noi întâlniri. data şi locul întâlnirii se stabilesc cu mult timp înainte deoarece organizatorii surzi doresc să se ocupe de cele mai mici detalii. se referă la aspectul sau comportamentul unei 21 .

Când un copil surd vine pentru prima dată la o şcoală de surzi. cineva care zâmbeşte întotdeauna poate primi un semn de nume ca . un neg.zâmbăreţul”). Unii oameni pot avea un semn de nume care este folosit în situaţii oficiale şi altul care poate fi legat de o poreclă din limbajul verbal care nu este indicat să se folosească în situaţii oficiale.floare”. la locul de muncă şi al treilea în alt context. În Finlanda unii părinţi surzi dau copiilor lor un semn de nume chiar imediat după naştere. Se pare că nu există o legătură strânsă între semnul de nume şi genul unei persoane. dând informaţii prezentate codificat despre cultura şi limbajul acelei persoane. volănaşe. prieteni în acelaşi timp cu înregistrarea numelui oficial. un semn din naştere. la urmele lăsate de un accident de exemplu... oamenii din afara comunităţii de surzi. 22 . Pisică etc.persoane. astfel că acelaşi semn de nume se poate acorda atât la femei cât şi la bărbaţi. În afară de aceasta. La fel este cazul pentru nume ca Peşte. -o componentă a numelui oficial. Motivul schimbării poate fi că pot apare două persoane cu acelaşi semn de nume în aceeaşi colectivitate de surzi sau în acelaşi loc de muncă. care a intrat mai târziu în colectivitate sau care este mai puţin cunoscută. de obicei la persoana mai tânără.). el nu are de obicei un semn de nume. un obicei.). al doilea. Acest semn îl va primi de la colegii lui după ce învaţă limbajul gestual. pot să primească un semn de nume caracteristic. -un obiect de îmbrăcăminte (tricou cu dungi. În timp ce unul este folosit în familie. semnul de nume poate fi . O persoană poate avea mai multe semne de nume. Forma unui semn de nume poate fi influenţată de ceva comun celui care primeşte acest semn. se poate schimba semnul de nume. o cicatrice etc. Ursu. pot să primească semne de nume. o gropiţă. şi auzitorii care învaţă limbajul gestual sau care vin mai des în contact cu colectivitatea de surzi. Acest semn de nume este făcut cunoscut la rude. un tic (de ex. Uneori acest semn de nume este gesticulat primul şi după aceea urmează dactilarea numelui oficial. politicieni etc. De asemenea. dacă numele este FLOAREA. În scopul evitării confuziei. -o trăsătură de caracter. cum ar fi : -o caracteristică fizică exterioară (păr buclat. de pildă. Doi oameni care nu se cunosc unul pe altul şi care se întâlnesc pentru prima dată se prezintă ei înşişi atît după numele oficial cât şi după semnul de nume. De ex. vecini. sportivi fruntaşi. Semnul de nume se poate schimba în cursul vieţii purtătorului. etc.

De asemenea. Metodele de comunicare între surzi şi auzitori pot include note scrise. ea trebuie aşezată în bancă în aşa fel ca să-l vadă atât pe profesor cât şi pe colegii care sunt ascultaţi în clasă. Amintim aici contribuţiile lui Thomas A. dactilografierea pe calculator. artă şi cultură. Astfel. . La acest fapt a contribuit efortul unor surzi ambiţioşi de a urma studii superioare şi de a se afirma în lumea ştiinţei. buzele vopsite strident. surzii militează pentru folosirea unor metode manuale şi a unui limbaj gestual . o dată cu intensificarea mişcărilor pentru drepturile persoanelor surde..inovaţii”. a gândi şi a vorbi ca o persoană auzitoare este minunat pentru un auzitor dar în cultura surzilor dacă o persoană surdă gândeşte şi vorbeşte ca un auzitor. surzii îşi adaptează vocabularul şi modul de a vorbi în funcţie de abilităţile auzitorului. Profesorul nu trebuie să stea cu spatele la sursa de lumină. . Chiar dacă are părinţi surzi şi cunoaşte foarte bine limbajul gestual. De asemenea.. persoanei auzitoare îi va lipsi experienţa vieţii ca persoană surdă în societatea auzitorilor. citirea de pe buze folosirea interpreţilor.modificat”. . să nu se mişte frecvent în clasă.faptul de a fi surd este mult apreciat. Marlee Matlin ş.. a lui Emanuelle Laborât. . a lui Ludwig van Beethoven în muzică. 23 . există mai multe modalităţi în care poate avea loc comunicarea. La fel va fi cazul altor persoane surde care adoptă valorile culturale ale auzitorilor şi îi privesc „de sus” pe semenii lor surzi. nu se va bucura de aceeaşi apreciere în cadrul colectivităţii de surzi. machiaj excesiv. Este esenţial ca persoana surdă sa vadă în mod confortabil pe cel care vorbeşte. profesorul nu trebuie să fie îmbrăcat după ultima modă sau cu haine viu colorate. fără exagerări sau . care include frecventarea unei şcoli speciale cu internat şi confruntarea cu diversele prejudecăţi ale acestei societăţi faţă de surzi. De aici rezultă necesitatea de a se folosi un limbaj gestual comun..a.importanţa accesului vizual. In timp ce majoritatea auzitorilor folosesc metode orale sau un limbaj gestual . scuturarea unei scame imaginare de pe haină.). să nu aibă unghiile prea mari sau vopsite în diferite culori. Deanne Bray.când surzii şi auzitorii interacţionează. În acest sens. coafură extravagantă bijuterii prea multe etc. cu toţi elevii din ţara noastră. s-a dezvoltat şi conştiinţa demnităţii şi a valorilor personale. în cinematografie şi teatru ş.. Surzii sunt convinşi că un auzitor nu va obţine niciodată o identitate similară cu a unei persoane surde chiar dacă a trăit toată viaţa în mijlocul colectivităţii lor.percepţia vizuală şi limbajul gestual sunt apreciate în mod deosebit în colectivitatea surzilor.atitudinea faţă de metodele de educaţie diferă. a lui Goya în pictură.curat”. Edison în sfera descoperirilor ştiinţifice. mutarea frecventă de pe un picior pe altul ş. pe care încercăm să îl eleborăm cu ajutorul dvs.a.a. unitar. să nu aibă ticuri (ridicarea frecventă a ochelarilor pe nas. Se cunosc multe cazuri de persoane surde care au adus contribuţii importante în ştiinţă.

Obiceiul de a comunica cu claritate este prezent în literatura cu şi despre surzi şi în povestirile care sunt bogate în amănunte.lipsa de hotărâre. se fac comentarii în direcţia oferirii unui ajutor pentru îndreptare. având deplin acces la comunicare prin limbajul gestual.lipsa de deschidere spre alte persoane. surzii pot prezenta o răceală faţă de noii gesticulatori.a. doctori ş.. poate fi văzut ca o manifestare de slăbiciune a persoanelor surde. aceasta este apreciată şi încurajată.vorbirea directă. De obicei. cei mai mulţi surzi consideră a fi de importanţă mai mare necesităţile. Sunt inadecvate şi chiar ofensatoare aluziile la discuţiile vagi pe care le folosesc unele persoane pentru a părea politicoase. Un obicei în cultura surzilor este preferinţa de a discuta direct şi sincer. Dacă această schimbare este pozitivă.orientarea spre grup. persoanele surde discută cu alte persoane surde înainte de a lua o decizie. A vorbi în secret. este curând exclus din serviciu. cum ar fi funcţionari. asociat cu frecvente consultări cu persoanele auzitoare. va fi comentată. fără introduceri diplomatice. surzii sunt bucuroşi că auzitorii învaţă limbajul gestual. se consideră a fi nepoliticos şi se recomandă ca aceste conversaţii particulare să aibă loc în afara Asociaţiei sau în alte spaţii unde nu se află alte persoane surde. . afilierea. .tendinţa spre consultare. Dacă schimbarea este negativă. Auzitorii pot deveni nerăbdători faţă de lipsa de decizie a colegilor surzi. care pot împiedica vizibilitatea. De obicei. . loialitatea.Cu ocazia unei întâlniri la o . . În mod normal. În cazul în care persoanele surde lucrează într-o unitate împreună cu persoane auzitoare au nevoie de ceva mai mult timp pentru a se hotărâ care din variante este în cel mai bun interes al lor. bazată pe experienţa din trecut cu auzitorii. fără gesturi. În acelaşi timp. De obicei. . ornamentale sau nu. fie pozitivă sau negativă. dar sunt unele situaţii unde acest stil este de aşteptat şi mult apreciat. închiderea în cadrul grupului sunt câteva atitudini negative. izolarea. Ei tind să aprecieze sprijinul dat altora ca ei şi să constituie un front unit în faţa opresiunilor şi a concepţiilor greşite din partea auzitorilor. cum ar fi schimbarea profesiunii. Un preşedinte de asociaţie de surzi care ia decizii de capul său fără a se consulta cu restul grupului. de faţă cu alte persoane surde. Acest comportament. Ei simt plăcere şi confort în a petrece timpul cu alte persoane surde. După ce salută un prieten apropiat. al căror interes iniţial faţă de limbajul gestual a scăzut cu timpul. Ca membri ai unei culturi colective. deoarece el asigură ocazii mai multe de comunicare cu alţii. poliţişti. o schimbare în aspectul acelei persoane. preocupările şi interesele grupului.masă rotundă” este recomandabil să nu se pună vaze cu flori. la club 24 . persoanele surde nu folosesc un stil de comunicare directă tot timpul. colaborarea. pierderea de timp.

).se formează grupuleţe care discută lejer prin semne şi oricine este liber să asiste. bolile . In unele filiale s-a permanentizat obiceiul de a se prezenta informări saptămânale de către preşedinţi.Se manifestă cu acuitate la persoanele surde de orice vârstă dorinţa de a obţine informaţii legate de colectivitatea de surzi din ţara noastră şi din alte ţări cum ar fi noutatea şi diversitatea activităţile programate la club.a. La fel. bolilor venerice ş.a. A întreba pe cineva în mod direct cu câţi bani a cumpărat o maşină sau o casă. de ce a divorţat. vor spune deschis altora ca să se ferească. pensionarii surzi discută despre sănătate..a.informaţia este oferită cu detalii. unele măsuri de întrajutorare ş.Persoanelor surde le place să facă cunoscută informaţia pe mai multe nivele. pe prieteni în legătură cu schimbările semnificative din viaţa lor sau a cunoştinţelor comune. existenţa unei istorii proprii cu numele celor care au fondat filialele şi au adus contribuţii pe plan sportiv. politică sau pur şi simplu de ordin informativ general. poate fi considerat nepoliticos.banii nu constituie un subiect . „Ce intervenţii au mai făcut preşedinţii noştri ?” ş. ale hepatitei. de ce nu poate avea copii. divorţul.tabu”. cum să tratezi cu un vânzător de maşini.a.a. cei care au călătorit în străinătate şi au avut necazuri. „Ce facilităţi s-au mai obţinut?”. Se discută mult în grupul de surzi despre cum să faci cumpărături ample. de curând pensionarii surzi de la filiala Bucureşti vin marţea de dimineaţă şi astfel este posibil să se prezinte informări canalizate pe interesul lor. Mai nou. De asemenea. . social sau cultural ş. a face o descriere grafică a funcţiilor corpului sau a comportamentului în baie. . date despre unii lideri importanţi din alte ţări şi realizările lor.tabu” în cultura surzilor. Un nivel este cel în care se dau informaţii generale care afectează pe mai mulţi surzi. cum ar fi căsătoria.Unele aspecte pot fi considerate . . să intervină acolo unde este oportun cu sugestii sau sfaturi. 25 . Acest lucru este apreciat deoarece surzii nu au acces la informaţiile din presă. cu tot felul de detalii. cum ar fi prezenţa unei busculade în trafic. „S-a modificat legislaţia acolo unde sa greşit?”.a. „Ce s-a discutat în ultima şedinţă de Consiliu sau de Birou Executiv?”. medicamente. In afară de faptul că se bucură de a fi împreună. Sunt mult apreciate informările care se fac la club pe linie socială. cum să cumperi ceva avantajos ş.. cum să facă economii ca să le ajungă pensia. Este de aşteptat ca surzii să informeze. Procedurile şi simptomele medicale ale unor boli sunt descrise în amănunt pentru a împărtăşi experienţa de viaţă şi pentru a-i educa pe alţii care ar putea să nu fie atenţi şi să se îmbolnăvească (semne ale diabetului. astfel că fiecare învaţă din experienţa altora. Când surzii se întâlnesc întâmplător se întreabă: „Ce mai este nou la club?. radio ş. poate fi considerată inadecvată (în special la masă).

deoarece lumina este cea mai bună iar camera este mai mică. Dacă auzitorii se confesează unei persoane surde cunoscute.. Întrebări referitoare la starea lor civilă. să fie independente şi mândre. Cei mai mulţi nu vor să se identifice cu persoanele cu handicap. Nu demult a existat şi soluţia exterminării a zeci de mii de surzi în camerele de gazare fasciste. familiaritatea. De pildă. surzii aleg cu grijă masa. flecăreala constituie o caracteristică a acestei comunităţi de surzi. bucătăria este camera de discuţie preferată de surzi. Deosebit de importante sunt legăturile cu şcoala-internat iar 26 . .iniţiative” comunitatea surzilor manifestă o atitudine contrară. . de acordare a ajutorului reciproc. pentru ca să poată fi văzute fără efort. . un respect pentru persoanele în vârstă şi pentru realizările lor. ei consideră că sunt cei mai în măsură să manevreze politica privind educaţia propriilor copii surzi. valori care promovează unitatea marii familii a surzilor. Unii auzitori încep să se dea deoparte când sunt întrebaţi în legătură cu detalii ale vieţii private.a. deoarece comunicarea rămâne cea mai semnificativă barieră în calea integrării sociale. clasă socială sau de altă natură care sunt mai evidente în societatea auzitorilor. de a se îmbrăca modest în afara ocaziilor oficiale. cum vom vedea mai departe.) .. contactul fizic. intervenţii genetice ş. Auzitorii caută să restrângă tot mai mult numărul de persoane surde din societate.persoanele surde tind să-şi controleze propriile vieţi. ca într-o adevărată familie. diferite ornamente sau aranjamente florale ş.a. de rezistenţă. Sunt personae care vor să fie independente. făcând apel la tot felul de soluţii. printre care enumerăm desfiinţarea şcolilor cu internat. Există aici o preferinţă pentru deciziile luate în grup. pentru ca vorbitorii să treacă de la şi spre podium. Acest lucru cere uneori pauze mai lungi. Faţă de aceste . ci doresc să fie consideraţi o minoritate culturală şi lingvistică. chirurgia implantului cohlear.la o conferinţă. sunt rugate să se urce pe un podium. să nu se mire că în curând veştile se vor răspândi curând în toată comunitatea de surzi dacă nu cer ca acea informaţie să rămână confidenţială. asigurându-se că nimeni nu va sta în contra lumină. Sunt apreciate. unde participă mai mulţi surzi. dominanţa acestei identităţi a surzilor va atenua diferenţele de vârstă. La restaurant. de asemenea. lângă o fereastră luminată puternic. incluziunea surzilor în şcolile de masă. persoanele care doresc să spună ceva. plăcerea de a fi împreună. Cu toate că colectivitatea surzilor este o familie foarte eterogenă. de a se vizita unii pe alţii. salariu pot părea cel puţin nepoliticoase.lipsa de intimitate.în familie. sănătate. Dacă vorbesc auzitori.dacă persoanele surde se află la o . este necesar să fie prezenţi interpreţi în limbajul gestual.masă rotundă” este necesar să fie înlăturate toate obstacolele care împiedică vizibilitatea (vaze cu flori..

Această alegere i-a şocat pe mulţi astfel că a doua zi. doctor în pedagogie. doi dintre candidaţi erau surzi. Universitatea a fost forţată să se închidă. fiu al unei familii de surzi. duminică. fost candidat la Preşedinţia Statelor Unite „Problema nu este că studenţii nu aud . In ciuda acestor lipsuri. Aici surzii şi-au petrecut cea mai mare parte a copilăriei şi tinereţii lor. King Jordan) iar celălalt. de multe ori. când părinţii lor „uitau” să-i mai ia acasă. singura instituţie de învăţământ superior de arte liberale exclusiv pentru surzi. Studenţii au formulat patru cereri pe care le-au supus spre satisfacere consiliului înainte de a deschide campusul. sutele de angajaţi ai Universităţii Gallaudet au găsit porţile încuiate de studenţi. Luni. Răspunsul dat de preşedintele consiliului a fost „candidatul surd n-a fost ales deoarece surzii nu sunt capabili să acţioneze în lumea auzitorilor”. cadre didactice şi foşti studenţi care au organizat un marş de protest spre hotelul unde erau cazaţi membrii consiliului pentru a le cere explicaţii. unele posturi de conducere sau să ia decizii în probleme legate de viaţa lor. studenţii surzi au adoptat ca motto cuvintele lui Jesse Jackson. Intrucât majoritatea surzilor se căsătoresc între ei. Pentru prima dată în istoria Universităţii Gallaudet. pentru unii chiar şi în timpul vacanţelor. s-a format un mic grup de studenţi surzi. Singurul candidat auzitor provenea de la altă universitate şi nu avea cunoştinţe despre surzi sau despre limbajul gestual.absolvenţii lor se referă la şcoala absolvită de cîte ori fac cunoştinţă cu alte persoane surde. aşa cum s-a întâmplat cu ocazia numirii unui preşedinte surd la conducerea Universităţii Gallaudet.. candidatul auzitor a fost ales de către consiliu. deoarece ea a fost adevărata casă in afara vacanţelor şcolare şi.. unul cu doctorat în psihologie (I. el fiind considerat un dar pentru familiile de surzi deoarece el poate transmite mai departe moştenirea lor culturală. Acest răspuns a încins situaţia deja volatilă şi a fost speculat de ziarele americane. Putem aminti aici un episod semnificativ petrecut pe tărâmul politicii surzilor americani care au dorit şi au impus ca preşedinte al Universităţii Gallaudet o persoană surdă. Se apreciază apariţia unui copil surd în familie.ci că lumea auzitorilor nu-i ascultă” Cuvintele din „motto-ul” de mai sus reflectă foarte bine concepţia pe care o au majoritatea auzitorilor când este vorba ca surzii să obţină unele drepturi legitime. În cadrul acţiunii lor. şi-au făcut prieteni şi chiar şi-au ales partenerul de viaţă. Uneori surzii reuşesc să învingă. director al unei şcoli de surzi. format din 17 auzitori şi 4 surzi a finalizat selecţia celor trei candidaţi pentru funcţia de preşedinte al Universităţii. Şcoala pentru surzi are semnificaţii mai profunde. Într-o zi de sâmbătă din luna martie a anului 1988 s-a anunţat că consiliul de conducere al Universităţii. căsătoria lor cu un auzitor este privită cu suspiciune. Aceştia solicitau : 1) consiliul să anuleze decizia şi să numească un 27 .

Toţi cei trei candidaţi de atunci la preşedinţia SUA au trimis scrisori de sprijin studenţilor. unul din liderii studenţilor. now” (Preşedinte surd. Participanţii fluturau pancarte iar pe un panou uriaş agăţat de clădirea Muzeului AfroAmerican era scris „Totuşi. Greg Hlibok. noi avem un vis”. Sâmbătă. să sprijine solicitările studenţilor. Astfel hotărârea şi comportamentul studenţilor în lupta lor au câştigat multe aprecieri. Spre seară candidatul auzitor s-a retras. care a atras peste 3. 3) numărul de membri surzi în noul consiliu trebuie să fie mai mare de jumătate din numărul total de membri şi 4) să nu aibă loc sancţiuni asupra protestanţilor.000 dolari la cauza lor. Au venit chiar autobuze încărcate cu părinţi ai elevilor surzi împreună cu copiii lor. Miercuri şi joi conducătorii naţionali ai asociaţiilor de surzi. Între timp. Chiar unii membri ai Congresului stăteau pe treptele Capitoliului pentru a se adresa participanţilor la marş. a apărut pe postul de televiziune ABC împreună cu candidatul auzitor şi cu actriţa surdă de film Marlee Matlin. cu preocupările faţă de surzi iar simplul adevăr legat de surzi pe care noi trebuie să-l acceptăm este că surzii au dreptul la demnitate şi la respect”.000 de participanţi din toată ţara. Protestatarii s-au adunat pe stadion şi au aruncat afişe cu portretele preşedintelui consiliului şi ale candidatului auzitor. acum). Marţi. consiliul s-a întâlnit cu o delegaţie a studenţilor şi a refuzat toate cererile. S-a format un comitet de coordonare care să supravegheze protestul. În această situaţie studenţii au organizat o mişcare cunoscută sub numele „Deaf president. Personalul didactic de la Gallaudet a votat. Muncitorii de pe traseu au oprit lucrul şi fluturau batiste de la ferestre către studenţi. sute de studenţi şi suporterii lor s-au adunat pe campus. Vineri a avut loc un marş spre Capitoliu. care au fost de partea lor. unde s-au ţinut cuvântări şi şedinţe strategice. 28 . studenţii surzi şi personalul didactic s-au întâlnit cu unii membri ai Congresului. 2) să se retragă din funcţie preşedintele consiliului. plus o ploaie de telefoane. S-a format un centru de comunicaţii şi o echipă de interpreţi care să-i informeze pe reporterii de la radio şi TV în legătură cu acţiunile care au loc. să elaboreze planuri şi să urmărească evoluţia lui. In toate şcolile de surzi din SUA au avut loc marşuri. In acea seară. la un picnic. scrisori şi telegrame de sprijin. recunoscând dreptatea cauzei surzilor. Automobilele şi camioanele claxonau. Un senator a afirmat „Voi aţi promovat educarea oamenilor în legătură cu surditatea. în marea lor majoritate.preşedinte surd. Această emisiune a atras mult sprijin pentru cauza studenţilor şi a adus contribuţii de peste 20. membrii consiliului sau întors la Washington pentru a alege un nou preşedinte şi a analiza cererile studenţilor.

artişti plastici. Toate contribuţiile literaţilor surzi au fost incluse într-o antologie a scriitorilor surzi printre care este şi reprezentanta noastră Carmen Criştiu. Fructele acestui activism al studenţilor au fost bogate. Tonya M. Sub aspectul situaţiei economice sau sociale dobândite prin exercitarea unei profesiuni.(. asistenţi sociali. această diversitate este prezentă şi la persoanele auzitoare însă dorim să o evidenţiem în rândurile de mai jos pentru a fi mai bine cunoscute de auzitori. programatori de calculatoare. restauratori de opere de artă. care a avut loc în 1989. Gallaudet University Press. piese de teatru. etc. se observă diferenţe semnificative.000 de surzi din toate ţările. membrii consiliului au anunţat că al 7-lea preşedinte al Universităţii Gallaudet şi primul preşedinte surd va fi dr. artişti şi lideri politici. designeri. Milioane de americani au devenit mai conştienţi de colectivitatea surzilor şi de limbajul lor. S-a înfiinţat o nouă specializare studii legate de surditate. unii fiind profesori în şcolile pentru surzi. 2000. sau de dorinţa multor surzi de a obţine venituri mari cu eforturi 29 . de recitări de poezii sau de pregătire pentru a participa la unele manifestări interne sau internaţionale. Stremlau editor. Astfel.King Jordan.The Deaf Way II Anthology. întâlnim atât nou născuţi purtaţi în braţele părinţilor cât şi octogenari sprijiniţi de bastoane sau de alte persoane mai tinere. Au avut loc expoziţii de sculptură. cu ocazia unor concursuri de desen. la care au participat peste 5. Nu au avut loc represalii şi s-au acceptat toate solicitările studenţilor.Duminică. Când cineva intră într-un club social al surzilor poate să observe o mare diversitate în rândul persoanelor participante. sub aspectul vârstei. Manifestarea s-a bucurat de un deosebit succes astfel că în anul 2000 a avut loc a doua ediţie numită „Deaf way II” la care au participat şi unii membri surzi din ţara noastră. dansuri. Cauza acestei situaţii este ceva mai complexă şi nu ţine numai de prejudecata unor angajatori ci şi de nivelul scăzut de educaţie sau de pregătire profesională a unor persoane surde. Astfel. J. Cu toate că marea majoritate a surzilor au obţinut o calificare profesională. doamna Carmen Criştiu a obţinut o sponsorizare din partea Radio-Romania Actualităţi şi a participat cu poezii şi proză la secţiunea „literatură”. vizionări de filme şi de casete video ş. ingineri. s-au adoptat noi măsuri în favoarea surzilor şi s-a obţinut o mai mare toleranţă faţă de limbajul gestual. conferinţe. Desigur. spectacole de pantomimă. Copiii sunt fie auzitori cu părinţi surzi sau copii surzi cu părinţi auzitori care vin mai ales la evenimente dedicate copiilor de ziua lor.. A Literary Collection by Deaf and Hard of hearing Writers”. inclusiv savanţi. din care menţionăm aici doar pe cele mai frapante. de pictură. Universitatea Gallaudet a angajat mai mulţi surzi la toate nivelurile. mai ales prin felul de a se îmbrăca sau de a vorbi. tehnicieni dentari. Fostul preşedinte al consiliului s-a retras. de Crăciun. care a generat o aniversare mondială numită „Deaf way I” .a. S-a format un nou consiliu unde membrii surzi alcătuiau majoritatea. mulţi dintre aceştia prestează munci sub nivelul calificării lor. Această „revoluţie” a fost înainte de toate o reafirmare a culturii surzilor.

surzii se bucură de premiile pe care le-au obţinut cu echipa lor şi doresc să le facă cunoscute în comunitate şi să primească aprecieri. alţii vin să-i informeze pe semenii lor în legătură cu evenimentele sociale.minime încă de la ieşirea de pe băncile şcolii. noi trebuie să ne conentrăm mai mult pe elementele ce-i unesc nu pe cele ce-i separă.a. De asemenea. se observă o mare diversitate care se reflectă în preferinţa acestor persoane de a folosi preponderent limbajul gestual sau verbal. ceea ce oglindeşte fidel modalitatea de instruire oralistă sau gestuală de care au beneficiat aceste persoane în primii ani de după pierderea auzului. fond etnic. sportive sau culturale care au avut sau care vor avea loc în cadrul asociaţiei. unii au o vorbire inteligibilă (dacă au pierdut auzul după ce au învăţat să vorbească). de lipsa unor materiale pe care să se facă practica ş. Mulţi surzi sunt şomeri şi caută de lucru iar 30 . Cu toate că surzii se deosebesc între ei prin disabilitate. cum ar fi Tove-Skutnabb-Kangas numeşte chiar genocid lingvistic împiedicarea copiilor surzi de a învăţa în limbajul lor natural. un limbaj purtător de valori şi de cultură. În timp ce unii gesticulează de zor în limbajul cu care se simt cel mai confortabil. Această diversitate lingvistică a fost remarcată şi de Helga Stevens la recent încheiatul Congres Mondial al FMS care a avut loc la Montreal în 2003. Alte cauze ale nivelului scăzut de angajare ţin de modul deficitar în care se face formarea profesională. prieteni ai acestora sau unii profesori din şcolile de surzi care doresc să facă mai mult pentru promovarea socială a elevilor lor. Interesele celor care vin la club pot fi la fel de diferite ca şi persoanele respective. a necunoaşterii suficiente a pregătirii profesionale a surzilor sau din alte motive. Autoarea subliniază dreptul copiilor surzi de a fi educaţi în limbaj gestual şi faptul că aceştia sunt împiedicaţi să înveţe de timpuriu acest limbaj sau să comunice în limbaj gestual. identificarea cu valorile specifice acestei colectivităţi. Unii vin să se informeze. printre aceştia fiind tot mai mulţi studenţi sau persoane interesate să devină interpreţi.Trebuie să menţionăm aici că pentru a fi acceptat de comunitatea de surzi nu se ia în considerare gradul sau gravitatea pierderii de auz ci gradul de acceptare a limbajului şi culturii surzilor. unii angajatorii se eschivează de la plata unor penalizări prevăzute de lege iar alţii preferă să le plătească decât să angajeze persoane cu handicap auditiv. aceştia fiind mai ales copii ai părinţilor surzi. Printre persoanele surde întâlnim adesea şi auzitori. Prin aceste condiţii. Alţi autori. etc. De multe ori angajatorii oferă locuri de muncă pentru surzi prin Bursele locurilor de muncă special organizate dar acestea nu se ocupă de către cei vizaţi din cauza cerinţelor formulate. alţii comunică prin labiolectură. prin aceasta frânându-se dezvoltarea plenară a potenţialului lor uman. de mijloacele materiale precare ale şcolii. Sub aspectul gravităţii pierderii auzului. Cei cu resturi de auz pot să poarte proteze care sunt fie ascunse sub o şuviţă de păr sau purtate cu nonşalanţă de cei care nu se ruşinează de deficienţa lor auditivă. În funcţie de momentul pierderii auzului. alţii abia pot să pronunţe câteva sunete cu toate eforturile depuse de „demutizatori” în şcoală.

inclusiv prin „Bursele locurilor de muncă” special organizate cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap.. Vizitatorii străini se bucură de o atenţie mai mare fiind trataţi cu ospitalitate şi rugaţi să povestească cum este în ţara lor. cu gramatica limbajului verbal.” au destule lacune ce reflectă nu numai un formalism sau o „evadare” de la plata obligaţiilor fiscale care sperăm că vor fi eliminate cât mai curând. faptul că toţi îi cunosc pe ceilalţi. copiii surzi cu părinţi auzitori precum şi cei care au învăţat mai târziu limbajul gestual folosesc o gramatică mai apropiată. 1973) au constatat că această diversitate este sistematică şi este legată de condiţiile în care vorbitorul a dobândit limbajul gestual. Menţionăm aici că deşi se oferă locuri de muncă potrivit calificării lor. cum trăiesc ei. Ceea ce frapează imediat este îmbrăcămintea simplă. Aproape toate discuţiile se poartă în limbaj gestual. oricine putând să asiste sau să-şi spună părerea fără să fie înlăturat. Momentan nu ne punem problema care ordine a gesturilor trebuie să o considerăm corectă. ce drepturi au surzii de acolo. De obicei. Toţi se simt la club „ca acasă”. cu dezinvoltură. Pe de altă parte. se pot întâlni în comunitatea de surzi şi persoane surde cu alte afecţiuni asociate surdităţii cum ar fi surdocecitatea. chiar şi persoanele surde care vin din altă localitate sau din altă ţară. Astfel. deschis.. Şi de multe ori reuşesc. Cea mai importantă variabilă asupra căreia dorim să insistăm aici este marea diversitate a limbajului gestual ce poate fi întâlnită în colectivitatea surzilor. Aceste informaţii sunt preluate de liderii surzi locali care fac presiuni asupra autorităţilor autohtone pentru a obţine aceleaşi facilităţi prin intermediul asociaţiilor lor. tind să folosească o gramatică diferită de cea folosită de auzitori. dacă nu identică. Unii lingvişti (Woodward. la care Asociaţia Naţională a Surzilor din Romania şi-a acordat tot sprijinul. Deşi mult mai reduse ca număr. unii copii surzi cu părinţi surzi şi cei care au învăţat limbajul gestual de timpuriu. De fapt şi aceste „Burse. deficienţele motorii sau mentale. o gramatică vizuală în care cuvintele-gesturi au ordinea corespunzătoare importanţei acestora în cadrul mesajului. Astfel. aceste persoane sunt însoţite la club deoarece au nevoi speciale pe care le cunosc doar cei mai apropiaţi acestora.colegii lor surzi îi pot ajuta când află un loc liber în cadrul intreprinderii unde lucrează. lejeră care este purtată de obicei la aceste întruniri ale comunităţii surzilor. Surzii sunt conştienţi că persoanele auzitoare au dificultăţi de invăţare a limbajului gestual dar apreciază interesul manifestat pentru învăţarea şi folosirea acestuia. mobilizând la această acţiune pe toţi salariaţii din filialele teritoriale. Cel mai important este să se folosească un limbaj gestual cât mai natural iar ordinea gesturilor să fie cea acceptată de persoanele aflate în dialog. neprotocolară. în funcţie de abilităţile lingvistice în limbajul gestual ale 31 . cea a importanţei gesturilor în cadrul mesajului vizual sau ordinea gramaticală folosită în linbajul verbal. nu sunt prea mulţi surzi care se înghesuie să se angajeze. se salută sau se sărută ca într-o mare familie.

Dacă extindem această idee la surzii proveniţi din ţări diferite care au aceeaşi limbă naţională vom constata acelaşi lucru. S-a observat că persoanele surde pot să adopte o altă varietate de limbaj gestual.persoanei auzitoare. Un prim grup ar putea fi format din surzi care s-au născut auzitori dar au asurzit pe parcurs. Un al 32 . pronunţarea fără voce a cuvintelor gesticulate. acţionând ca mediatori între cele două culturi. apropiind-o de ordinea cuvintelor din limbajul verbal când se adresează unor persoane care nu cunosc prea bine limbajul gesturilor. Desigur. Acest grup exclude pe membrii care „dau din coate” să ajungă mai repede sus fără să fi câştigat în prealabil încrederea.1996). Woodward (1973) a explicat acest lucru prin existenţa unor „semne de contact” care se schimbă în funcţie de natura situaţiei de contact şi. Rareori se pot strecura în rândul conducerii comunităţii surzilor persoane care să nu întrunească cerinţele menţionate. adică două feluri de lideri care pot avea un rol în raport de capacităţile lor. în special. persoana surdă îşi adaptează limbajul gestual folosit în comunicarea cu aceasta. variaţia limbajului în funcţie de caracterul mai mult sau mai puţin oficial al contextului. de priceperile lingvistice ale partenerilor la conversaţie. adică de o stratificare în cadrul ei. să schimbe ordinea gesturilor. fapt evidenţiat cu ocazia alegerilor pe grupe. putem constata că în mediul surzilor există şi o diversitate verticală. Membrii surzi apreciază mult unitatea dintre ei şi îi consideră pe ceilalţi surzi ca pe membrii unei familii dar cu grade de rudenie diferite. după ce au învăţat limbajul verbal. unde indivizii şi grupurile diferă după poziţia lor. Pentru acelaşi cuvânt vom avea un gest diferit. Explicaţia constă în faptul că limbajul gestual nu este o simplă reproducere a cuvintelor dintr-o limbă ci o exprimare culturală a unui obiect în funcţie de utilitatea sau forma lui. lucruri care nu prea se întâmplă des în cadrul colectivităţii de auzitori. din această perspectivă. care poate lua şi alte forme cum ar fi dactilarea unor cuvinte mai rar folosite. că vom avea semnegesturi diferite pentru o listă de cuvinte identice pe care o putem da la grupuri de surzi proveniţi din zone geografice diferite ale ţării. filiale şi pe ţară. respectul şi aprecierea celorlalţi. Aceste persoane sunt apreciate pentru capacitatea lor de a stabili contacte acceptabile între persoanele surde şi cele auzitoare. În afară de contribuţia familiei şi a influenţei educaţionale. ce poate fi însoţit de o pantomimă adecvată situaţiei. De asemenea. aceste forme ale diversităţii limbajului gestual sunt valabile şi în cazul limbajului verbal. regiunea geografică de unde provine persoana surdă va contribui în mod semnificativ la diversitatea lingvistică din comunitatea surzilor prin gramatica şi coloritul local al vocabularului folosit. Putem vorbi aici de o influenţă semnificativă a limbajului verbal asupra celui gestual. Este evident. În acest context putem menţiona o anumită diversitate orizontală în grupul surzilor (H.Lane şi alţii.

anecdote. majoritatea surzilor se căsătoresc între ei în timp ce alte minorităţi îşi caută parteneri în afara grupului. profesii la care alte minorităţi nu întâlnesc aproape nici un obstacol. o motivaţie pusă în slujba semenilor săi şi o pricepere de a mobiliza şi de a conduce oamenii la diverse activităţi. şi aproape nici o persoană surdă nu a ajuns să fie expert într-un limbaj verbal cu toate că unii au mult talent în scrierea de poezii sau povestiri. legende. Ca elemente specifice culturii surzilor menţionăm câteva din cele mai evidente: . În orice caz. glume. existenţa unor şcoli speciale separate pentru surzi. aceasta „inoculează” propriile valori astfel că nu se poate face o demarcaţie netă între cele două culturi. poezii. Deoarece persoanele surde trăiesc în mijlocul culturii majoritare. în birourile filialelor sau să conducă echipe sportive. Una din primele activităţi ale Asociaţiilor 33 . ONU a adoptat „Regulile Standard privind egalizarea şanselor persoanelor cu handicap” ce prevăd. Lane ş. fabule. un lider surd trebuie să aibă un aspect îngrijit.doilea grup ar putea fi alcătuit din lideri născuţi surzi de părinţi surzi care cunosc foarte bine limbajul şi cultura comunităţii de care aparţin. limbajul gestual s-a dezvoltat în timp ce alte limbaje minoritare au dispărut. In timp ce copiii minorităţilor încep să înveţe limbajul verbal încă de la naştere. surzii învaţă a doua limbă (a majorităţii) mult mai greu. Astfel. Nu trebuie să uităm că şi datorită activismului organizaţiilor de surzi. surzii luptă să păstreze şcolile speciale cu internat ca mijloc important de transmitere a culturii de la o generaţie la alta şi de dezvoltare a conştiinţei de sine.a. jocuri şi multe altele care reafirmă valorile din colectivitatea surzilor. avocaţi. Din cauză că ei pot să lucreze în şcolile de surzi. printre altele. Kyle. Literatura surzilor include aspecte din istoria lor (se organizează anual conferinţe internaţionale consacrate acestui subiect). accesul la informaţie ş. servicii de interpretare inclusiv la ONU şi la Parlamentul European pentru oficialii FMS sau ai Uniunii Europene a Surzilor. notari. Tipping. povestiri. ca pe o limbă străină. piese de teatru. plăcut. Spre deosebire de alte minorităţi care se concentrează pe o arie geografică restrânsă. aşa cum există diversitate în comunitatea surzilor aşa există şi diverse puncte de vedere cu privire la locul central al limbajului gestual pentru experienţa surzilor. culturale sau sociale ale surzilor s-au făcut remarcaţi prin capacităţile lor organizatorice şi au obţinut respectul şi încrederea membrilor. În timp ce alte minorităţi învaţă în şcoli obişnuite. folosirea limbajului gestual în şcoli. Unii autori (Parrott.a. De asemenea. Însă. surzii îl învaţă abia la şcoală.) au evidenţiat că fiecare minoritate lingvistică este diferită faţă de celelalte sub anumite aspecte.lucrările literare în proză sau versuri scrise de surzi. puţini surzi ajung să ocupe în societate poziţii mai înalte ca doctori. etc. surzii sunt mult mai dispersaţi pe tot teritoriul unei ţări astfel că prezenţa unor interpreţi este vitală. sunt cunoscute mai puţin. din cauză că acestea sunt editate în perspectiva vânzării şi a obţinerii unui profit. începerea de cursuri de limbaj gestual pentru părinţii cu copii surzi.

. de dificultăţile legate de comunicarea cu auzitorii. ca modalitate de distracţie a celor bogaţi sau pentru unele spectacole în pieţele publice. ş. un adevărat lăcaş de cultură pentru surdo-muţi. la Editura . de concepţiile greşite ale auzitorilor referitoare la limbajul gestual şi cultura surzilor ş. primul preşedinte şi membru fondator al .ziar” al surdomuţilor din România.Răsăritul nostru”. Menţionăm aici volumul de poezii . persoană surdă. Sala de spectacol este mai mică..Cercului sportiv al SurdoMuţilor din România”. cu scaune aşezate în pantă şi cu scena la nivelul podlei. publicist în mai multe ziare ale vremii sale şi iniţiator al primei . apărut în anul 1932.de surzi a fost publicarea unui dicţionar cu semnele gestuale. este o variantă de teatru mult apreciat. din păcate. 34 ..teatrul pentru surzi. Literatura scrisă de surzi prezintă subiectul cu candoare. primul . mai recent. piesele interpretate în limbaj gestual sunt traduse la microfon sau nu.) acestea nu sunt receptate aşa de uşor de surzi. fie din timiditate. cele două cărţi .Subiectele sunt luate din viaţa reală. In funcţie de spectatori.Frunze pe ape” publicat de Carmen Cristiu cu sprijinul Fundaţiei Umanitare Bogdan. . dificultăţile de comunicare.teatrul mimat. nefinalizat. .a. . Deosebit de sensibile sunt povestirile lui Carmen Criştiu (care acum lucrează la un roman) sau poeziile Violetei Iancu. nu le trimit spre publicare... din lipsă de curaj sau din alte motive. A fost un prolific sculptor.Leorda s-a manifestat pe multiple planuri. Hamlet. care durează puţin timp şi reflectă aspecte critice din viaţa surzilor (scumpirea produselor in pieţe şi magazine.Istoria comunităţii surzilor”(2007) şi numeroase articole publicate în reviste de specialitate ale subsemnatului Desigur.. el fiind director şi fondator al periodicului ..a.. înfiinţat la Bucureşti la 1 aprilie 1934. preşedinte al .Surditate şi comunicare”(2006).Neremia Napocae” în anul 2002.. Se cunoaşte că pantomima a fost practicată de persoanele surde încă de acum 5000 de ani în China sau. . personalitatea profesorului surd V.D. ş.Diana” din Bucureşti.Case a tăcerii”. din spatele scenei.). Copiii unui Dumnezeu mai mic.pantomima este unul din genurile cele mai accesibile persoanelor surde şi mai apreciate.. unde actorii interpretează în special piese care ţin de viaţa lor.a. în Imperiul Roman. poet. De fapt. apărut în anul 1938 la editura . În literatura română cunoaştem existenţa unui roman al lui Vasile Dimitriu-Leorda (Înfrângerea destinului sau romanul unui surdo-mut). Deşi sunt abordate şi piese din dramaturgia universală (Romeo şi Julieta. Motivaţia rezidă in faptul că surzii resping crearea de gesturi arbitrare şi folosirea inutilă a mâinii pentru transmiterea de semnificaţii gestuale. înfiinţată de Gelu Bogdan.Asociaţiei Amicale a Surdo-Muţilor din România”. sunt şi mulţi alţi surzi care scriu poezii şi încercări literare dar.

să nu găsească un loc de muncă. Mişcările mâinii. pentru memorarea coregrafiei. (1973) înţelege prin gest orice mişcare corporală purtătoare a unei semnificaţii comunicative sau afective. pentru a dansa corect. dansurile populare şi moderne sunt mult apreciate de tinerii surzi. . În lipsa acestei comunicări. în special dansuri populare. elemente mai grave decât însăşi surditatea. Putem deduce că este de neimaginat o cultură a surzilor fără un limbaj gestual şi este dureros să vedem un copil surd care nu poate comunica prin limbajul său. este nevoie şi de unele semne ajutătoare care să permită execuţia corectă a dansului. feţei şi ale corpului sunt folosite aproape inconştient în conversaţia cotidiană pentru a accentua sau a ilustra ceva care nu este prezent. Poate că atunci apariţia unui copil surd nu va mai fi privită ca un accident regretabil ci ca un eveniment care le poate facilita înţelegerea umanităţii ca sumă de indivizi cu variabilitate diferită. sculpturile.fotografia şi filmul sunt genuri unde persoanele surde s-au remarcat încă de la începuturile acestor arte. să devină un dependent economic de societate. Pe parcurs. 35 . acestea îl însoţesc permanent. ei participând la festivaluri şi concursuri de acest gen în ţară şi în afara ei. aceasta din urmă fiind capabilă să se substituie vorbirii umane. Sunt cunoscute filmele cu personaje surde cum ar fi Marlee Matlin. cu toate că. Dorothy Miles sau filmele mute cu legendarul Charlie Chaplin sau filmele de un comic unde se foloseau multe gesturi de către Louis de Funes. desenele reflectă viziunea despre viaţă şi artă a persoanelor surde şi au un anumit specific. 2: Principalele momente din istoria limbajului gestual şi a educaţiei surzilor in lume. Ea distinge în cadrul acestui limbaj mişcările extremităţilor corpului (gesturi propriu-zise). aşa cum este şi cuvântul emis verbal. Unele gesturi sunt folosite preferabil în locul limbajului verbal. mişcările muşchilor feţei (mimica) şi o combinaţie a mişcărilor menţionate mai sus (pantomima).picturile. L. persoanele surde au nevoie de multe repetiţii. Ne exprimăm opinia că dacă tot mai mulţi auzitori vor cunoaşte mai îndeaproape limbajul gestual şi cultura surzilor îşi vor forma o atitudine pozitivă faţă de aceşti factori care crează marea diversitate existentă în comunitatea surzilor. există neşansa ca acest copil să nu-şi dezvolte limbajul şi gândirea. în funcţie de concepţia artiştilor.Wald. Cursul nr. mai ales în primii ani de viaţă de după pierderea auzului. în general. Deanne Bray. Însă.. Folosirea formelor vizuale de comunicare constituie o componentă a moştenirii naturale a fiinţelor umane. când părinţii săi nu vor mai fi.

însoţind limbajul sonor.femei mute”. De asemenea. gesturile sunt impregnate de o componentă culturală.. fiind mai numeroase şi mai frecvente la copii. Pentru surzii profunzi. unde văduvele nu aveau voie să comunice verbal timp de un an ci numai prin gesturi. Oamenii din sudul Siciliei comunică în mare parte prin gesturi. în timpul împăratului Nero.piei roşii”. actorii de pantomimă puteau transmite o bogăţie de semnificaţii numai prin gesturi.). în cadrul căruia se desfăşoară întreaga lor viaţă. Treptat.ooo de semne gestuale comparativ cu cele câteva sute de mii din limbajul verbal) şi posibilităţi mai mici de combinare a lor. În Roma.Wald a observat. limbajul sonor a devenit principalul sistem de comunicare. de evidenţiere a ideilor. pe bună dreptate că . aşa zişii .. el având aproape aceleaşi funcţii ca orice alt limbaj natural. scoaterea limbii. Cele două sisteme de comunicare au continuat să coexiste până în zilele noastre. De pildă. Spre deosebire de limbajul sonor. . de nuanţare şi de precizare a lor”. care sunt la fel de vechi. Insă. cu indienii americani. cel gestual are un inventar de semne de peste o sută de ori mai redus (cca 3.canoanelor tăcerii”. Quintilian considera că gesturile reprezentau o limbă internaţională. cu toate atributele unui limbaj real. În acest context. care au elaborat un sistem de gesturi pe care îl foloseau în cursul partidelor de vânătoare. La surzi. ci un mijloc auxiliar de subliniere. care au elaborat un sistem de gesturi pe care îl foloseau la adunări oficiale. Totuşi. s-a observat că gesturile sunt folosite în raport de gradul de afectivitate al comunicării.Gesturile au fost prezente încă de la începuturile omenirii. de pescuit sau când vorbirea sonoră nu era permisă. cu aborigenii din Australia sau din Deşertul Kalahari. Este de menţionat cazul tribului Warramunga din Australia. nu de surzi.gesturile nu sunt o dublare a vorbirii. unde puteau spune lungi povestiri. Pentru auzitori. La evrei astfel de femei erau numite . fiind emis în mod conştient şi voluntar iar la surdomuţi s-a transformat într-un limbaj propriu. trebuie să subliniem că aceeaşi mişcare gestuală poate avea semnificaţii diferite la diferite popoare (de ex.. Deşi limbajul gestual este principalul mijloc de comunicare pentru surzi.legământul tăcerii” era o formă de educaţie religioasă. Probabil că acesta se referea la limbajul gestual folosit de oratori. De-a lungul istoriei găsim mai multe exemple de grupuri care au dezvoltat această abilitate de a comunica pe cale vizuală.. La alte ordine călugăreşti (pitagoreii). aceasta nu înseamnă că el a apărut deplin dezvoltat din mâinile fiecărei persoane surde. în afară de faptul că reprezintă principalul mijloc de comunicare.ooo-7. Exemplele pot continua cu călugării benedictini. la populaţiile tribale şi la meridionali. salutul. limbajul gestual a devenit mijlocul principal de comunicare. care au elaborat un sistem complex de gesturi care le permitea să comunice în timpul . gestul instinctiv a dobândit valori noi. Încă din antichitate. ei continuă să se sprijine pe limbajul gestual pentru a întări cele afirmate verbal. afirmarea şi negarea. dansatorii religioşi hinduşi spun povestiri despre zeii lor folosind un sistem elaborat de gesturi care datează de peste trei mii de ani.. L. etc. Fiecare limbaj s-a format prin interacţiunea dintre persoanele surde care-l 36 ..

Între timp călugării benedictini cu auz normal au adoptat . De aceea.canonul tăcerii” pentru a-l venera mai bine 37 . după cum a observat Dorothy Miles(2002). nu puteau participa. capabili să comunice cu surzii în afara necesităţilor imediate. nega dreptul surzilor de a avea o proprietate. Talmudul (o carte care conţine interpretări ale rabinilor despre legea evreiască). astfel că dacă surzii nu puteau vorbi.folosea. în acelaşi timp. care acorda unele drepturi legale numai surzilor care puteau vorbi. După Aristotel auzul era necesar pentru dezvoltarea inteligenţei. Acest fapt sugerează că familia persoanei surde interpreta pentru rabin cele spuse de surd prin gesturi. acceptarea aparentă a limbajului gestual de vechii evrei nu însemna că persoanele surde aveau aceeaşi poziţie socială ca şi auzitorii.) a susţinut că . transcrisă şi transmisă de la o generaţie la alta prin lucrările unor persoane surde sau auzitoare care au reuşit să comunice deplin cu surzii prin folosirea limbajului gestual. pentru că limbajul este baza instruirii. Vechii greci au negat posibilitatea ca surzii să fie educaţi. Se menţionează în Talmud despre o căsătorie între doi fraţi surzi dintr-o familie cu două surori surde din altă familie. Coranul îi proteja pe surzi de a fi blestemaţi de alte persoane dar nu le permitea să participe pe deplin la ritualurile ce aveau loc in Templu. Sfântul Augustin a spus primilor creştini că copiii surzi sunt un semn al supărării lui Dumnezeu faţă de păcatele părinţilor lor. tocmai fiindcă îi lipsea auzul. Filozoful Aristotel (384-322 î. Acest fapt sugerează că astfel de căsătorii erau destul de frecvente acum 2000 de ani. prin gesturi. Aşa se explică faptul că limbajul gestual a apărut în diferite locuri din lume şi sub diferite forme. printre oamenii privaţi din naştere de acest simţ.. El spunea că: “Auzul contribuie la gândire în cea mai mare parte. să fie cunoscută. fiul surd al regelui Croessus al Lydiei nu era recunoscut ca moştenitor al tatălui său. al VI-lea e. cei născuţi orbi sunt mai inteligenţi decât surdo-muţii. Limbajul verbal era sacru cu ocazia ceremoniilor religioase sau în situaţiile legale. De asemenea..n. filozoful Platon (427-347) utilizează cuvântul “logos”. El s-a dezvoltat acolo unde s-au găsit oameni cu destulă abilitate de a gândi vizual. cineva care nu avea auz. “cuvânt” şi “raţionament”. Astfel a fost posibil să se dezvolte o cultură a surzilor în interiorul culturii majoritare. Acest cod a influenţat în mare măsură alte lucrări de drept. ei nu pot să înveţe”. Pentru Platon. Până la începutul anului 1000 înainte de Christos. În Grecia antică. Primii creştini au văzut surditatea ca un păcat al părinţilor pentru care au de suferit copiii lor.Ch. care însemna.. au fost formulate legi speciale referitoare la căsătorie şi proprietate iar acestora nu li se permitea să fie martori în justiţie. În ceea ce priveşte pe surdo-muţi.surzii nu pot fi educaţi deoarece. care au apărut ulterior şi au fost valabile până în zilele noastre. nu putea gândi. Această atitudine faţă de limbaj şi de surzi era predominantă şi în Codul Roman al lui Justinian în sec. Potrivit concepţiei sale. neavând auz. Limbajul se compune din cuvinte şi fiecare cuvânt este un semn. Însă. Ea menţionează faptul ca surdomuţii pot susţine o conversaţie cu ajutorul gesturilor. Surzii aveau permisiunea să se căsătorească sau să divorţeze.

în orice caz. Sfântul Augustin. provenind din familii cu venituri mici. un adept al limbajului gestual timpuriu. El a predat sunetele limbajului verbal. Astfel. să vină în oraşe în căutare de lucru. Între timp Pedro Ponce de Leon (15201584). Nici Girolamo Cardano şi nici Pedro Ponce de Leon nu au lăsat o moştenire prea bogată referitoare la activitatea lor cu persoanele surde. nu este un limbaj folosit de surdo-muţi. în corespodenţa sa cu Sfântul Jerome.al IV-lea) a sesizat că surzii pot învăţa Evanghelia prin semne “folosind în conversaţia zilnică expresivitatea întregului corp”. Infirmitatea surzilor era privită ca o favoare a zeilor” (după Ferdinand Berthier: ”Surzii înainte şi după Abatele de I’Epee”. Mai târziu. În perioada Evului Mediu au început să se dezvolte zonele urbane.. 1940). în antichitate. a încercat să-l instruiască pe fiul său folosind un cod de simboluri. Acţionând gestual cu tovarăşii lor. medici sau preoţi care au făcut primele încercări de educare a surzilor. După anul 1500 a început să se dezvolte educaţia surzilor.” 38 .noii veniţi aveau ocazia să-şi finiseze şi să-şi organizeze limbajul gestual. au elaborat un sistem propriu de semne sau un limbaj gestual care. pentru care gesturile formează cuvintele unui limbaj. Pe întreaga perioadă a Renaşterii în Europa au avut loc o serie de experimente ale unor călugări. în astfel de adunări ale surzilor. Paris. apoi a încercat să facă publice succesele sale. să formeze colectivităţi şi să-şi dezvolte un limbaj gestual tot mai sofisticat în ciuda faptului că el nu era acceptat din punct de vedere legal. Astfel surzii s-au cunoscut unii cu alţii. Eu i-am văzut atât de abili în această activitate. chiar cele mai abstracte”. După cum scria Pierre Desloges. surzii învăţau rapid arta de a-şi descrie gândurile. Dactilologia actuală este un derivat al acestuia. îl ascundeau de ochii lumii”. părinţii. dar această perioadă l-a impulsionat pe Juan Pablo Bonet. Sfântul Jerome (sfârşitul sec. evoca existenţa unei familii surde foarte respectată din burghezia milaneză. cu ajutorul unui alfabet manual atribuit Sfântului Bonaventure. El a crezut că surdul poate să înveţe un limbaj simbolic cum ar fi limbajul scris. “La câteva popoare. au început să se întâlnească. considerând naşterea unui copil surd o mare ruşine. care a apărut în 1620 („Simplificarea literelor alfabetului şi metoda de a-i învăţa pe surzi să vorbească”). Michael de Montaigne scria: „Surdo-muţii noştri discută. încât nu le lipsea nimic pentru a se face înţeleşi de oricine”. un călugăr benedictin. argumentează şi povestesc prin semne. Aceasta a făcut ca şi persoanele surde. literă cu literă.. Pentru a comunica informaţia necesară între ei. Italia.. El a instruit câţiva copii surzi din familii nobile. destinul acestora era obiectul unei solicitudini religioase din partea poporului. . medicul Girolamo Cardano din Padova.pe Dumnezeu. a reuşit să-i facă pe surzii din naştere să vorbească. avea să aduge: „Ei au nevoie de un alfabet al degetelor şi de o gramatică a gesturilor . să scrie o carte bine cunoscută despre semnele manuale folosite cu surzii. La egipteni şi mai ales la perşi.

1710). fiind un perceptor al acestora. care a reuşit să devină professor. Prima persoană surdă cunoscută că ar fi predat altor surzi limbajul gestual este considerat a fi Etienne de Fay. În unele .. L’Epee a învăţat semnele de la ele.Dar. el a intrat într-o casă unde trăiau două surori gemene surde. pentru unele silabe. Tot în Franţa.În SUA multe din familiile de pe insula Martha’s Vineyard. In cursul acestei perioade s-a dezvoltat pe insulă o formă proprie de limbaj gestual care este considerată de mai mulţi autori americani ca fiind limba gestuală originală a surzilor. dacă această comunicare poate fi eficientă. o mică şcoală unde instruia gratuit pe toţi copiii surzi care îi erau încredinţaţi. El excludea gesturile naturale. acest limbaj era al auzitorilor care îi educau şi nu admitea altă formă de limbaj decât cel verbal. Abia în a doua jumătate a secolului al XVIIIlea filozofii vor relua dezbaterile asupra relaţiei dintre gândire şi limbaj care. o persoană auzitoare. vor duce la o oarecare ameliorare a vechilor concepţii. cât şi mişcările organelor pe care le vede”. adus de Laurent Clerc şi a constituit baza limbajului gestual american (ASL). în fine. Se cunoaşte că a predat limbajul gestual elevilor săi în cadrul abaţiei Saint Jean.sate”. conepţia predominantă a oamenilor din secolele 17-18 era că un om educat era acela care vorbea bine.. a început să-şi pună unele întrebări legate de modul în care se poate comunica cu surzii prin gesturi naturale. cca 25 % dintre rezidenţi erau surzi. că poate să existe un limbaj interior în afara exprimării orale.bătrânul surd din Amiens”. El îi învaţă franceza scrisă cu ajutorul gesturilor naturale (preluate de 39 . El era surd din naştere. El a constatat că . Mai târziu. A fi fără vorbire însemna a fi fără gândire : vorbirea era condiţia prealabilă a oricărui limbaj interior.. Abatele de L’Epee a înfiinţat în casa lui din Paris. Este considerat un promotor al “demutizării” (termen care a fost folosit şi de Seguin în 1847): “elevul ţine mâna pe gâtul profesorului. Se povesteşte că. Pentru prima dată a fost recunoscut faptul că gesturile puteau exprima gândirea umană la fel ca şi limbajul oral. o serie de întruniri ale comunităţii erau traduse în limbaj gestual.. Massachusetts. rue des Moulins. Deoarece aici erau aşa de multe persoane surde. din întâmplare. desenator şi arhitect la Amiens (Franţa.elevii surzi erau inteligenţi şi puteau să-şi exprime gândurile prin limbaj”. aveau probleme auditive ereditare. Contestatarul abate de L’Epee va lupta întreaga sa viaţă pentru surzi. Astfel au fost educaţi cu succes mai mulţi surzi. cu toată opoziţia Bisericii. Începând cu anul 1760. El a fost frapat de complexitatea limbajului gestual prin care comunicau gemenele între ele şi cu restul comunităţii surde din Paris. încercând să imite în acelaşi timp atât vibraţiile pe care le simte. Se cunoaşte că auzitorii de pe insulă au învăţat limbajul gesturilor folosite de surdomuţi şi chiar întemeiau familii cu aceştia. după părerea sa. De fapt. La scurt timp. El utiliza alfabetul manual al lui Bonet şi câteva gesturi inventate de el. această formă de limbaj s-a combinat cu limbajul gestual francez. cunoscut sub numele . Jacob Rodrigues Pereira (1715-1780) îi învaţă să vorbească pe tinerii surzi din familiile bogate. abatele de L’Epee.

fără să se gândească că o grefă de la un limbaj la altul devenea un nonsens.. abatele Deschamps (Orleans) şi Heinicke (în Germania) sau revoltat.binefăcător al 40 .Institutele de surdomuţi” unde expune sistemul său de instruire.. în 1789. gramatică total necunoscută de către abate. iar acestuia i-a acordat numele de .. inteligenţi şi capabili să înţeleagă la fel ca toată lumea. În urma succeselor dobândite cu elevii surzi şi pentru a-şi face cunoscută metoda sa de instruire a organizat demonstraţii de comunicare cu elevii surzi (între 1771-1774) pentru educatorii şi celebrităţile venite din toată Europa. Pereire (Paris). L’Epee a publicat în 1776 o primă lucrare a sa. Din acest motiv. în locuinţa sa. ideile sale s-au răspândit pretutindeni unde surzii puteau fi educaţi în grupuri. Mimica (numele dat limbajului gestual în acele vremuri) nu recunoştea o altă lege decât aceea a naturii şi a raţiunii.În 1776 publică prima sa lucrare . obişnuiţi cu semnele utilizate în comunitatea surzilor şi mai ales cu gramatica limbajului lor gestual. Ei considerau că numai cuvântul vorbit putea exprima gândirea umană.. repede abandonată de surzi. ci doar o conversaţie gestuală personală. Această carte a avut efectul unei bombe. Adunarea Constituantă din Franţa a ridicat şcoala sa la rang de Instituţie naţională fiind condusă de fostul său elev Jean Massieu. a înfiinţat o şcoală pentru surzi la Paris. În orice împrejurare Charles Michel de L’Epee s-a luptat şi a reuşit să impună opinia că surzii sunt oameni ca toţi ceilalţi. Prin aceste semne el înţelegea nu numai gesturile naturale pe care le făceau elevii săi pentru a exprima lucruri sau idei. (care a devenit mai târziu. Se spunea pretutideni că numai la Paris surzii săraci aveau mai multe şanse decât auzitorii săraci de a accede la educaţie. anul când la Paris izbucnea Revoluţia Franceză. Energicul preot. „Institutele de surdo-muţi”.semne metodice”. Astfel. opusă sintaxelor capricioase ale limbajului verbal. elevii înţelegeau rareori ceea ce scriau în limba franceză. Berthier ne explica greşeala abatelui. dar şi celelalte semne inventate de el pentru a indica timpul. Ea are propria sintaxă. la finele lunii decembrie 1789. În mod practic. care a devenit astfel al doilea profesor surd din Franţa. dornic să-i ajute pe cei mai puţin fericiţi. Institut Naţional pentru Tinerii Surzi) şi la Truffaut. pentru a ajunge la traducerea cuvintelor franţuzeşti abatele de L Epee a consultat etimologiile latine şi greeceşti. persoanele. Abatele de L’Epee nu a inventat limbajul gestual. În ciuda muncii sale enorme.la elevi) şi cu unele semne artificiale inventate de el. În 1788 a publicat un dicţionar al limbajului gestual francez. aceste semne metodice erau o metodă eficace de dictare vizuală dar în nici un caz nu erau un limbaj. cunoscute ca . imuabilă. Astfel. Şaizeci de ani mai târziu. abatele de L Epee era departe de a ajunge la o dezvoltare intelectuală a elevilor săi sau la o bună cunoaştere a limbii franceze aşa cum o dorea.. A vrut să transforme limbajul gestual şi să-l plieze după obişnunţele limbajului convenţional. A murit sărac. El a încercat să elaboreze o punte între lumea surzilor şi cea a auzitorilor printr-un sistem de semne standardizate şi dactileme. datorită unei metode gestuale şi faptului că instruirea surzilor nu mai era rezervată celor privilegiaţi. genurile şi funcţiile gramaticale ale limbii franceze. După moartea sa. în care prezintă un sistem de „semne metodice”.

deoarece el exista de multă vreme în cadrul comunităţii de surzi francezi. Franţa. rezultând astfel o altă metodă. el a iniţiat numeroase experienţe medicale dureroase (şi adesea crude) asupra elevilor din Institut. . la fel de greu ineligibilă ca şi cea a abatelui de L’Epee. datorită cărţilor care i-au trecut prin mâini (era tipograf). educatorii oralişti obţin o serie de progrese în Spania. Dar Itard a sfârşit prin a recunoaşte limbajul gestual ca fiind indispesabil în instruirea „morală” şi „intelectuală” a surzilor. El a incercat atunci să suprime în totalitate folosirea limbajului gestual în favoarea unei educări exclusive a vorbirii. cel puţin pentru a-mi reprezenta propriile idei. Autorul susţinea că acest limbaj îi permitea să-şi exprime cu precizie gândurile sale abstracte. Începând din anul 1880. (Desloges. prea târziu pentru a fi beneficiat de metoda de instruire a abatelui de l’Epee... pentru a conversa cu ei într-un discurs inteligibil şi ordonat. Olanda şi Anglia. italian. el a hotărât să se finanţeze o clasă a Institutului. Printre cei mai cunoscuţi profesori oralişti s-a numărat Samuel Heinicke.umanităţii” (1791). Jean Massieu a fost acela care l-a învăţat pe abatele Sicard limbajul semnelor. Nu mă foloseam decât de semne disparate. Pierre Desloges a avut timp să achiziţioneze unele elemente de franceză rudimentară şi să le perfecţioneze autodidact. Cam în aceeaşi perioadă. în vârstă de 32 ani. izolate. Prin testament. . pentru a le transmite semenilor. Primul care m-a iniţiat în această artă atât de utilă a fost un surdomut din naştere. Este vorba de Pierre Desloges.semnelor metodice” ale abatelui de L’Epee. Eu am ignorat mult timp limbajul gestual. Nereuşind să-i înveţe pe elevii săi să pronunţe cuvintele sau sunetele pe care le dorea. El a demonstrat foarte clar că un limbaj gestual bine structurat era folosit în mod curent în Franţa înainte de inventarea .La începuturile infirmităţii mele. în situaţia în care nu am trăit printre surdo muţi. Acesta din urmă a continuat să adauge o serie de semne personale la cele învăţate. un educator german. Se poate deduce uşor din confesiunea lui Pierre Desloges că sistemul de comunicare gestuală care funcţiona în acele timpuri între surzi era un adevărat limbaj. nu aveam nicio posibilitate de a mă face înţeles decât prin scris şi cu pronunţia mea defectuoasă.. Mulţi oralişti au folosit metode secrete pentru a preda labiolectura la elevii lor surzi. totuşi păstrând preferinţa sa pentru vorbirea orală. fără continuitate şi fără legătură. Folosind tehnici elaborate de 41 . care nu ştia nici să scrie nici să citească. Nu cunoşteam arta de a le reuni. tot domeniul conceptual. Jean-Marc Itard (cunoscut ca fiind educatorul copilului sălbatic de la Aveyron). pentru a forma imagini distincte. a devenit în 1880 medic–şef al Institutului Naţional pentru Tineri Surzi din Paris şi şi-a consacrat întreaga viaţă vindecării surdo-mutităţii şi învăţării vorbirii orale de către aceştia. Devenind surd la vârsta de 7 ani. Fiind convins de originea psihologică a surdităţii. În 1779 a apărut prima carte scrisă de un surd „Observaţiile unui surdomut”. Germania.Observation d’un sourd muet). el a conchis că elevii săi erau „contaminaţi” cu obiceiurile gesticulative ale celor din celelalte clase. el era om de casă la un actor de la Comedia Italiană”. Acesta a afirmat că abatele de L’Epee nu a inventat limbajul gestual. în care orice utilizare a limbajului gestual să fie înterzisă.

Acesta îl invită la Paris unde învaţă în scurt timp metodele folosite şi îl cunoaşte pe cel mai bun elev al său. Laurent Clerc. Aici s-au format mulţi dintre viitorii profesori ai surzilor şi fondatori de şcoli în America. Paris) iar în 1843. Tehnicile sale oraliste sunt cunoscute sub numele de .. preşedintele Abraham Lincoln a semnat Charta pentru Washington D. elevii învaţă să citească şi să scrie corect. fost elev al lui Sicard.Teoriei semnelor”. limbajul gestual. arhiepiscopul Roche Sicard. a ridicat o statuie a abatelui de L’Epee la Versailles. Ferdinand Berthier este unul dintre cele mai strălucite exemple de reuşită a unui surd. Roch. El a propus pentru prima oară un invăţământ bilingv. Alice Cogswell. achiziţia limbajului oral este facilitată atunci când ideea este înţeleasă graţie limbajului gestual. care avea scopul de a reuni. dar a avut un imens respect pentru acesta şi i-a cinstit memoria întreaga sa viaţă. de către un american interesat de educaţia surzilor. Iniţial acesta era cunoscut sub numele de . Heinicke îi învăţa pe elevi să vorbească punându-le mâinile pe gâtul său în timp ce vorbea.. dar în 1836 a fost silit să-şi dea demisia. El a denunţat erorile metodei abatelui de L’Epee. nepotul abatelui Sicard. autor al . Desiree Ordinaire. În 1841 a înalţat un monument pe locul presupusului mormânt al abatelui de L’Epee (Eglise St. şi de un francez. printr-o educaţie bilingvă. În 1864. Profesorii surzi au refuzat să se conformeze. Remy Valade. În 1854. Laurent Clerc. După el. Atunci el a interzis complet folosirea semnelor. îl trimite pe Gallaudet în Europa cu scopul de a învăţa metodele de instruire a surzilor pentru ca apoi să fondeze o şcoală publică în SUA.C. cu care se întoarce în SUA şi înfiinţează prima şcoala americană pentru surzi la Hartford. A murit în 1886. un om de afaceri care avea o fiică surdă. pedagog responsabil al Institutului din Paris.. profesor la Institutul din Paris. aceasta fiind probabil prima formă de organizare a surzilor într-o asociaţie. a înfiinţat Societatea Centrală a Surdo-mutilor din Paris.un educator şi medic olandez (Amman). a publicat „Codul lui Napoleon pe înţelesul surdo-muţilor”. mobiliza şi anima comunitatea surzilor. În Anglia. În 1868. fiind singura facilitate acreditată care putea să ofere diplome la nivel de colegiu pentru surzii din Statele 42 . a publicat prima culegere de gramatică a limbajului gestual (operă reeditată în 1879). Thomas Hopkins Gallaudet. Auguste Bebian. în 1817. El a devenit profesor la Institutul Naţional pentru Surzi din Paris şi a apărat mereu dreptul elevilor la propriul limbaj. Berthier a scris câteva cărţi despre lumea surzilor şi a fost ales membru al Societăţii Oamenilor de Litere.metoda germană” În SUA se înfiinţează prima şcoală pentru surzi în 1817 la Hartford. a impus elevilor urmarea unor cursuri dure de învăţare a vorbirii. a devenit. În 1834.Colegiul naţional pentru surzi şi muţi”. El organiza în fiecare an un banchet care reunea pe toţi surzii din Franţa. Connecticut. care a dus la crearea primului colegiu pentru surzi. noul director al Institutului. Thomas Cogswell. Gallaudet îl întâlneşte pe succesorul abatelui de L’Epee. cea care l-a inspirat pe Gallaudet să-i înveţe pe surzi. În 1831. a fost prima absolventă a şcolii americane. În paralel.

când Napoleon a fost debarcat în 1814. conform gândirii sale.Volta Bureau” cu scopul promovării unei educaţii oraliste pentru copiii surzi. fiind un lider al educaţiei superioare a surzilor din intreaga lume. În acelaşi timp. Armata franceză a mărşăluit de-a lungul Europei. inclusiv educaţia surzilor prin metoda franceză. Naţionalismul a început să se dezvolte în Germania în timpul războaielor napoleoniene ducând la o mai mare unitate. Bell a înfiinţat .din 43 . englezul Alexander Graham Bell instruia surzii cu ajutorul unei metode de lectură pentru a recepta sunetele: „sunetul vizibil” (inventat de tatăl său). În 1876 el inventează telefonul. Limbajul gestual trebuia evitat integral. Primul profesor de surzi care a revigorat metoda de instruire germană a fost Johann Baptiste Graeser (1766-1841). Profesorii din acele vremuri erau conştienţi că elevii surzi primesc o educaţie inferioarǎ prin metoda orală. Din 1893 acest colegiu poartă numele de . În 1872 el deschide o şcoală în Boston care folosea metode oraliste de instruire cu elevii şi pregătea profesori pentru surzi care să lucreze după metodele sale. Înarnat cu avere şi cu o reputaţie enormă. Se cunoaşte că Revoluţia Franceză a izbucnit pe 14 iulie 1789 iar în 1804 Napoleon Bonaparte a preluat puterea. el credea că singura cale pentru ca o persoană să devină cu adevărat un membru al societăţii era să înveţe să converseze ca şi cum ar fi fost auzitoare. Ca şi Samuel Heinicke. se instalează aici şi deschide o şcoală. francezii au început să abandoneze limbajul gestual. care s-a răspândit în multe ţări. fiul lui Thomas. precursor al lui Samuel Heinicke. Alexander Graham Bell. Această şcoală nu a avut succes din cauza opoziţiei şcolilor pentru surzi care foloseau metode manuale de instruire. El pleacă în Statele Unite pentru a-şi prezenta metoda. Atunci.Unite.. În anul 1871 Federaţia Republicilor Germane era formată din 25 de state conduse de Otto von Bismarck supranumit „Cancelarul de fier”. Totuşi Bell s-a ocupat de administrarea şcolilor pentru surzi şi de inventarea unui dispozitiv care.moartă” de instruire pentru surzi (vorbirea vizibilă). Bell susţinea cauza oralismului şi dorea interzicerea căsătoriilor între surzi sub pretexţul că „reproducerea unei rase de indivizi deficienţi este o calamitate pentru societate”. Inventatorul telefonului. şi-a început cariera ca educator pentru surzi. În 1814-1815 Convenţia de la Viena a trasat noi graniţe în Europa.. Germanii aveau un puternic simţ al ordinii. Primul preşedinte a fost Edward Miner Gallaudet. tot ce provenea din Franţa era privit cu dezgust. Limbajul verbal a început deja să fie predat în şcolile din Paris încă pe timpul lui l'Épée iar în 1839 formarea limbajului oral a fost introdusă la Bordeaux. ar putea mecaniza vorbirea. a cărui mamă a fost deficientă de auz şi al cărui tată a cheltuit mult timp din viaţa sa promovând o metodă . Sistemul german a devenit predominant în şcolile pentru surzi din Franţa. În 1872. Totuşi. S-a creat Federaţia Germană constând din 38 de state în locul celor peste 400 existente anterior.. de ce a fost folosită? Deoarece.Gallaudet College”. Toate acestea erau evenimente moderne în Franţa acelei vremi.

Primul şi al doilea Congres al profesorilor de surzi Primul Congres al profesorilor pentru surzi a avut loc în 1878 la Paris. Abia pe la sfârşitul secolului al XIX-lea s-au cunoscut cauzele tuberculozei şi cum se transmitea ea. În acea perioadă tuberculoza era mai răspândită printre surzi decât la auzitori. gradul deficienţei de auz nu a putut fi măsurat. dar motivul real consta în condiţiile de viaţă nesănătoase din şcolile cu internat. El a fost şi un formator al profesorilor de surzi. Friedrich Moritz Hill (1805-1874). Victor Auguste Jäger. un profesor german de surzi. b) limbajul gestual nu putea fi folosit ca limbaj de instruire. Mai mult. De asemenea. Limbajul gestual n-a mai fost considerat un mijloc viabil de transmitere a informaţiei. Toţi copiii surzi trebuiau să fie pregătiţi să vorbească. la insistenţele lui Howe. Se urmărea înlocuirea acestei codificări artificiale cu limbajul verbal. c) vorbirea era un dar de la Dumnezeu. s-a crezut că surzii pot fi determinaţi să vorbească pentru a fi normali.moment ce surditatea era considerată nevindecabilă sub aspect medical. Spre finele anului 1860. Londra ş. a publicat o lucrare în care ataca limbajul gestual şi dactilarea. 1966). prin urmare. a avut o mare influenţă asupra educaţiei surzilor. « Metoda germană » a fost atât de cuprinzătoare în acea vreme din cauza că Germania domina atunci Europa. Această întâlnire a fost sponsorizată de nepotul şi fiul milionar al lui J. în special suporteri ai oralismului. cu ocazia Expoziţiei Universale. un italian. ar putea vorbi. Unul din continuatorii lui Hill a fost David Hirsch (1813-1896). El a atras numai 27 de profesori. Un alt profesor de surzi. Paris. primele atacuri serioase la adresa limbajului gestual au fost îndreptate asupra folosirii limbii engleze codificate manual. german şi adept al metodei orale. ca rezultat al victoriei ei asupra Franţei în războiul din 1870-1871. fost director al şcolii pentru surzi din Milano. La scurt timp au apărut asemenea şcoli la New York. Orice persoană a cărei auz era sub normal a fost numită surd.Cea mai importantă persoană asupra căreia el a făcut presiuni să se convertească la metoda orală a fost abatele Giulo Tarra (1832-1889).a. care au avut astfel ocazia să schimbe idei şi 44 . Aceştia au fost priviţi ca potenţiali auzitori şi. În America. S-a crezut că această boală se datora folosirii greşite a plămânilor de către copiii surzi. Nu s-a permis să existe o comunitate de surzi. el s-a opus segregării surzilor. s-a înfiinţat la Massachussets o şcoală unde elevii surzi trebuiau să folosească exclusive limba engleză orală (H. În acelaşi timp.Lane.Perreira. In 1861. Adepţii metodei orale au susţinut că: a) „metoda orală pură” era esenţială pentru bunăstarea fizică a surdului. fost director al şcolii pentru surzi din Rotterdam timp de 35 de ani. abatele Balestre (1834-1886) l-a vizitat pe Hirsch şi apoi a răspândit metoda orală în propria sa ţară. acest process s-a accelerat prin sosirea in SUA a unor eminenţi educatori europeni care foloseau în şcolile lor metoda orală.

Orice menţionare a « metodei » întorcea oamenii împotriva ei.U. (1880) s-a axat pe următoarele teme: 1) Organizarea şi găzduirea din instituţiile pentru surdo-muţi şi materialele folosite . la Milano existau două şcoli de surzi unde se folosea de mai multă vreme limbajul gestual până în 1870. 56 francezi.Cât de mare ar fi numărul de elevi surzi la un institut de surdo-muţi? Câţi învăţători şi învăţătoare sunt necesari? Care este proporţia adecvată între personalul didactic şi elevi? 45 . 2) Instruirea: . Canada. 8 englezi. aveau loc demonstraţii şi examinări ale copiilor surzi realizate de profesorii italieni. 8 din Germania. 87 erau italieni. Chiar la aproape zece ani după războiul franco-german. catedrei. a fost imposibil să se vorbească în Franţa de metoda de instruire germană. Rusia. Cu o zi înainte de deschiderea Congresului precum şi în fiecare după amiază.Pentru o şcoală cu internat. 6 din S. După această dată s-a impus să se folosească metoda orală. şi câte unul din Belgia. 157 dintre ei au fost din Italia (98 din Milano). dar acesta cu greu se mai putea numi . etc. din cei 164 de participanţi..Directorul uneia dinaceste şcoli a fost ales preşedinte al Congresului iar celălalt director Italian a fost ales secretar. 67 din Franţa. e) unul sau două ateliere echipate corespunzător pentru surdo-muţi ca aceştiă să înveţe o meserie din cadrul programei şcolare sau prin ucenicie la meseriaşi particulari după absolvirea şcolii.Lane. 12 din Anglia. să asigurari materialelor didactice. Delegatul Suediei a fost Carl Kierkegaard–Ekbohrn. să asiguri suficiente standarde sanitare pentru a îmbunătăţi şi păstra sănătatea elevilor. La Congres au participat 225 de delegaţii din întreaga lume unde existau şcoli pentru surzi. în afară de clase. în faţa unui numeros public. d) o infirmierie. .A.internaţional”.săstabilească legături. trebuie să se asigure următoarele: a) dormitoare suficient de spaţioase pentru a caza un număr mare de copii în condiţii sanitare acceptabile. b) o sală de mese. În acea vreme. Programul discuţiilor la Congresul de la Milano. Norvegia şi Suedia. plasarea corectă a tablei.Instituţiile vor avea forma unor şcoli de zi sau cu internat? Discutaţi avantajele şi inconvenientele fiecăreia. f) terenuri largi cu echipament sportiv şi aparate pentru gimnastică. director al şcolii pentru adulţi surzi din Bollnas. bancilor. (1996). 1880. 5 americani şi 8 de alte naţionalităţi. . Al doilea Congres al profesorilor pentru surzi a avut loc la Milano. c) un teren de joacă acoperit.Pentru o şcoală de zi este suficient să mobilezi clasa. După H. după desfăşurarea lucrărilor.

La ce nivel se vor da elevilor manuale? .Oare surdo-muţii după ce au absolvit şcoala uită cea mai mare parte din ce au învăţat dacă ei au fost instruiţi prin metoda orală şi fac apel la gesturi şi la scriere când conversează cu persoane valide? Dacă este aşa. sau să schimbe profesorii după atingerea unui anumit nivel de performanţă? .Ce înzestrare fizică şi intelectuală vor trebui să aibă surdo-muţii ca să beneficieze de educaţie şi să aibă o vorbire inteligibilă? .Explicaţi de ce metoda orală este preferabilă metodei gestuale şi invers (aceasta se aplică în special în situaţiile din clasă dar şi cerinţelor din interacţiunea socială cotidiană)..Este mai bine pentru surdo-mut să aibă unul şi acelaşi profesor pe tot parcursul şcolii. dacă metoda de instruire folosită în şcoală va fi orală sau prin semne? .Care va fi durata lecţiei? Va fi o pauză între două lecţii? 3) Metodele folosite: .Câţi ani de şcoală se cer pentru ca surdo-mutul să fie educat prin metoda orală respectiv prin metoda limbajului gestual? .Care este deosebirea între semnele convenţionale şi cele naturale? . de ce este aşa şi cum poate fi remediată situaţia? 46 .Ce poate învăţa un surdo-mut într-un anumit volum de timp dat.Este necesar să se plaseze surzii congenital în clase separate de cei asurziţi din cauza bolilor? .La ce vârstă este de dorit ca elevii surzi să înceapă şcoala.Elevii vor sta în bănci sau în picioare în timpul orelor? Ei vor scrie de regulă la tablă sau pe tăbliţe? .Câţi elevi pot fi instruiţi cu eficienţă în acelaşi timp de un profesor care foloseşte metoda orală şi câţi de unul care foloseşte metoda limbajului gestual? .Care sunt mijloacele cele mai naturale şi eficiente prin care surdo-mutul poate obţine mai rapid performanţa în limbajul normal? . dacă el este instruit prin: metoda orala sau prin metoda limbajului mimicogestual? .? 4) Chestiuni speciale: . .Cum se va realiza cea mai buna disciplină la o şcoală de surdo-muţi.Explicaţi ce se înţelege prin metoda orală pură şi cum diferă ea de aşa numita metodă combinată? .Când şi cum se va preda la surdo-muţi gramatica limbajului indiferent de metoda orală sau mimico-gesticulară folosită? .Oare desenele ne-elementare (de exemplu imaginea formelor obiectului făcută cu mâna liberă) vor constitui o parte integrala a dezvoltarii unui surdo-mut? .

Metoda orală a predominat. considerând în general temperamentul surzilor. participanţii la Congres au votat în favoarea Rezoluţiei de mai sus. pg.” (Sursa: Wright. cu excepţia celor cinci delegaţi americani. după cum a fost numit de Dorothy Miles (2002) a avut implicaţii pe termen lung asupra vieţii suzilor. Unii au sugerat o combinaţie a metodelor orale şi manuale. mulţi părinţi au fost atraşi cu uşurinţă de partea oraliştilor. În speranţa că vor face din surzi nişte copii normali.Unde şi cum poate fi oferită o educaţie pentru tinerii care. capacitatea de labiolectură şi luciditatea gândirii.. au fost excluşi de la posibilitatea de a-şi continua studiile clasice comparabil cu cea oferită de instituţiile de învăţământ pentru valizi.Sunt sau nu surdo-muţii mai susceptibili decât auzitorii faţă de anumite boli sau sindroame? Mai mult. 177). Rapoartele adepţilor unei metode sau alteia au fost citite de pe podium. declară că metoda orală să fie preferată faţă de cea a semnelor în educarea şi instruirea surdo-muţilor. metoda orală pură trebuie să fie preferată în instruirea surdo-muţilor.Pentru ce meserii sunt cel mai potriviţi surdo-muţii. Reyoluţia prevedea şi următoarele aspecte: . Rezoluţia acestui ..Cuvântul vorbit fiind indiscutabil superior limbajului semnelor în integrarea surdomutului în societate când i se asigură performanţa în limbaj. metoda potrivită de educare şi de cultivare a surdomuţilor este mai ales metoda orală decât metoda pantomimică.000 de elevi ce foloseau limbajul gestual american.. datorită surdităţii lor.congres al cangurilor” . care reprezentau 51 de şcoli cu peste 6. D. considerând incontestabila superioritate a vorbirii faţă de gesturi . Concluzii ale Congresului (notate de Kierkegaard-Ekbohrn): În ultima zi. în ce moment au ei mai mult succes şi pot fi deschise noi domenii profesionale pentru ei? . 1969. . El a condus discuţiile fierbinţi pro şi contra metodei orale. A fost adoptată următoarea rezoluţie cu o majoritate covârşitoare: „Congresul. nu vor fi aplicate legi speciale de igienă în cazul lor şi nu vor fi folosite forme speciale de terapie? . 47 . London. Oare o astfel de educaţie poate să fie oferită într-o secţie mai avansată din şcoala pentru surzi sau într-o instituţie separată? Oare profesorii de la acest nivel vor fi profesori pentru surzi. sau profesori pentru elevii normal inzestrati ? .Oare orice recensământ din orice ţară europenă arată o creştere sau scădere a procentului de surdo-muţi faţă de ansamblul populaţiei din ţara în cauză? Dacă oricare din aceste tendinţe pot fi observate.Considerând efectul dăunător al folosirii simultane a vorbirii şi semnelor pentru vorbire. În Deafness a Personal Account. care a fost convertit spre metoda orală de instruire cu câţiva ani mai înainte. care sunt motivele cauzatoare? Congresul de la Milano a fost prezidat de abatele Tarra.

Congresul a ajuns la concluzia că surdo-muţii educaţi prin metoda orală pură nu au uitat ce au învăţat la institut.. se urmărea să se asimileze persoanele surde cu cele auzitoare prin descurajarea căsătoriilor dintre surzi. Faptul că cei mai mulţi surzi nu primeau educaţia şi informaţia de care aveau nevoie în limbajul lor natural. În ciuda acestoe evoluţii. Asociaţia Naţională a Surzilor din Statele Unite a reacţionat faţă de rezoluţia Conferinţei de la Milano iar în continuare a avut un rol esenţial în menţinerea activă a limbajului gestual şi a educaţiei manuale.nepotriviţi”. Elevii surzi mai mici erau permanent supravegheaţi ca să nu se .Surdo-mutul va frecventa şcoala cel puţin timp de 7-sau 8 ani. delegaţii s-au îmtors în ţările lor şi au raportat . de asemenea. de exemplu.O educaţie a surdomuţilor prin metoda orală va începe între 8 şi 10 ani. obiectele aşezate sau acţiunile realizate în faţa ochilor elevilor. s-a constatat că aceşti surdo-muţi folosesc vorbirea în exclusivitate şi astfel. Şcolile au început să se laude cu succesul oralist.a. labiolectura şi precizia gandirii. Spre începutul sec. posibil doar cu elevii cu auz parţial. . O dată cu înfiinţarea sa. Mai mult. Însă.condamnarea la moarte” a limbajului gestual. acest succes a dus la formarea unui amestec de limbaj gestual şi oral şi la desconsiderarea persoanelor care foloseau limbajul gestual. şi-au sporit priceperile prin conversaţie şi citire. după ce au fost chestionaţi pe diferite subiecte. Profesorii surzi au început să fie destituiţi pe motiv că nu puteau să predea limbajul şi labiolectura. cu asurziţi tardiv sau cu surzi din familii de surzi care aveau un nivel superior de educaţie. mai mult. prezentarea la început a cuvântului vorbit şi apoi în scris. departe de a-şi pierde această abilitate. . S-a considerat. după absolvirea şcolii.contamineze” cu limbajul gestual folosit de elevii mai mari. ci. Până în 1890 s-au pensionat peste 75% dintre profesorii care foloseau metodele manuale. XX limbajul gestual a început să dispară treptat din şcolile speciale pentru surzi. implantarea cohleară ş.Un profesor care foloseşte metoda orală pură nu poate avea în clasă mai mult de 10 elevi la un moment dat. au răspuns corect şi cu o pronunţie destul de clară.Deşi un obiectiv al metodei orale pure este să dea elevilor surdomuţi o educaţie cât mai mult similară cu cea pentru valizi. i-a determinat să nu mai poată face faţă concurenţei de pe piaţa muncii. că folosirea simultană a gesturilor şi a limbajului verbal va afecta vorbirea orală. desfiinţarea internatelor din şcolile de surzi. eutanasierea unor surzi . şi-o îmbunătăţesc alături de priceperea citirii de pe buze prin folosirea cotidiană.Aşa cum s-a arătat în mod repetat că surdomuţii din variate medii sociale care au absolvit institutele. după ce au citit de pe buzele celui care ia chestionat. Congresul crede că cea mai naturală şi mai eficientă tehnică în educaţia surdomuţilor este ilustrarea.. După consumarea lucrărilor Congresului. elevii surzi au continuat să folosească limbajul gestual în şcoli. Mai mult. .. Congresul s-a terminat cu un strigăt: „Vive la parole!” 48 .. .

o persoană surdă. printr-o serie de măsuri administrative luate de oficialităţile vremii. Robert Weinbrecht. A trebuit să vină anul 1971 şi cel de-al VI-lea Concres al Federaţiei Mondiale a Surzilor (care s-a ţinut atunci la Paris) pentru ca profesorii auzitori care lucrau cu surzii să devină conştienţi de bogăţia şi eficacitatea traducerilor simultane în limbaj mimico-gestual. după ce a constatat că acestea pot fi productive. Edward Miner Gallaudet-fiul.G. să-şi părăsească locurile de lângă elevii surzi şi să-şi caute altă ocupaţie. transminţându-şi în ilegalitate un limbaj interzis în toate unităţile şcolare şi căminele aferente. Ruben-Alcais a organizat primele Jocuri Olimpice ale Surzilor. În 1903 a fost creat primul centru de reabilitate a auzului.(„Trăiască vorbirea!”) şi cu un vot majoritar al delegaţilor (cu excepţia americanilor). a inventat telefonul cu taste pentru surzi. şi cu energie furnizată de baterii de 3 sau 6 volţi pentru amplificarea sunetelor. deoarece se simţea lipsa bărbaţilor plecaţi pe front. Ultimii elevi instruiţi prin mimica gestuală au părăsit Institutul din Paris în 1887. Cei mai mulţi au fost angajaţi în slujbe manufacturiere. propunând o educaţie ”mixtă”(cuvântul ”semn” era cu obstinaţie evitat). a frapat prin interzicerea oricărei participări a profesorilor surzi francezi la procesul de instruire a elevilor surzi. care trebuiau să fie aşezate pe masă). Pentru prima dată deficienţii de auz aveau ocazia să folosească proteze auditive cu microfoane bazate pe carbon. din 1900. Următorul Congres.război de 100 de ani” a început atunci. Un . În 1924. În 1964. student auzitor. În acest timp primele proteze auditive nu erau uşor de folosit (cele mai multe cântărind câteva kilograme. Crellard a inaugaurat Salonul Internaţional al Artiştilor Tăcuţi. Între 1910 şi 1950 surzii au avut mari posibilităţi să lucreze. erau în mod masiv şi grav sub-educaţi.Bell a elaborat un sistem de căşti. În 1926.. dar nu a obţinut niciodată un patent pentru ele. Ocazia s-a ivit în urma concentrării bărbaţilor în cele două războaie mondiale. Acum s-au format primele Asociaţii ale Surzilor pe lângă marile oraşe. pe parcursul căruia surzii nu puteau comunica prin semne decât pe ascuns. pentru interzicerea semnelor în educarea surzilor. iar comenzile superiorilor erau date prin semne speciale care puteau fi văzute de la distanţă. De la începutul secolului al XX-lea societatea a început să acorde mai mare atenţie persoanelor surde. a început să conteste această decizie. care le permitea acestora să folosească liniile telefonice pentru a se apela unii pe alţii cu ajutorul sistemului de dactilografie ataşat la un telefon 49 . La fel s-a întâmplat în toată Europa după adoptarea acestei ruşinoase rezoluţii. Profesorii surzi au fost obligaţi. Ei terminau şcoala cu un nivel foarte scăzut de instruire şi îngroşau rândurile şomerilor. cu învăţarea labiolecturii (acest centru a fost recunoscut ca fiind de utilitate publică abia în 1953). În Europa s-au format companii întregi de soldaţi surzi. văzându-i la lucru pe interpreţii suedezi şi americani. Majoritatea surzilor din Franţa. dar cererea sa a fost refuzată de Congres. după anii’50. Se crede că A.

care a avut loc în 1975 la Washington.). În 1977. care o deprinse în S. În 1975. cele două metode de educaţie divergente sub aspect istoric converg.obişnuit. într-o perspectivă a educării pur oraliste. a pus la punct. O mare parte din comunitatea surzilor a aplaudat acest raport şi l-a considerat o recunoaştere de mult aşteptată a superiorităţii educaţiei şi comunicării manuale. Achiziţionarea structurilor limbajului prin acest sistem permitea elevilor surzi să înveţe să citească la o vârstă normală şi să parcurgă aceleaşi etape de instruire ca şi elevii auzitori. În acelaşi an (1964). După anul 1970. aflaţi sub influenţa Congresului de la Milano. Parlamentul European a votat o nouă rezoluţie.Orin Cornett.A. la Washington. După 10 ani. elevii surzi integraţi în învăţământul obişnuit sufereau din cauza izolării. Ultima Rezoluţie a Parlamentului European propune statelor membre finanţarea proiectelor-pilot în favoarea învăţării de către copiii şi adulţii surzi a limbajului gestual. Metoda sa avea la bază lectura labială.comunicării totale” care era o combinaţie a metodelor orale şi manuale de educaţie a persoanelor surde.. spre metoda . totodată. în 1998.U. La Congresul Federaţiei Mondiale a Surzilor. care să le permită să fie 50 . c-g. vizând accelerarea recunoaşterii oficiale a limbajului gestual şi formării de interpreţi. În 1975 este adoptată Legea 94-142 care prevedea educaţia gratuită şi adecvată a tuturor copiilor handicapaţi din America. Treptat. acest sistem prinde rădăcini şi devine baza unei noi abordări a educaţiei surzilor în cadrul sistemului public de învăţământ. etc. „Legea Integrării” îndrepta copiii surzi şi hipoacuzici spre incluziunea în sistemul de educaţie normală. Sistemul viza eliminarea „sosiilor” (p-b. efectuat cu mâna în apropierea feţei. de asemenea să se asocieze fiecărui fonem pronunţat un gest complementar.. unde limbajul gestual era autorizat. În 1980 s-a creat Asociaţia Naţională Franceză a Interpreţilor pentru Deficienţii Auditivi. doctorul fizician R. Aceasta viza recunoaşterea oficială în fiecare stat membru a limbajului gestual şi invita statele membre din Europa să elimine toate obstacolele de care se loveşte încă recunoaşterea limbajului gestual. Parlamentul European a votat o rezoluţie referitoare la limbajele gestuale utilizate de surzi. El a dat un bun exemplu angajând câţiva interpreţi în limbajul gestual la dezbaterile care vizau probleme referitoare la persoanele cu handicap. delegaţii şi turiştii francezi au descoperit avansul dezvoltării sociale şi intelectuale a comunităţilor surzilor din America. Dintre francezii care militau pentru recunoaşterea oficială a limbajului gestual s-a remarcat Bernard Mottez. Această metodă a apărut după anul 1960. având ca profesori pe surzii formaţi anume pentru aceasta. metoda comunicării totale. datorită unei mame nemulţumită de încercările de instruire cu ajutorul metodelor oraliste a fiicei sale cu deficienţe de auz . În 1967. cel puţin teoretic. este introdusă în Franţa comunicarea totală de o familie de americani instalată la Aix-en-Provence.trist eşec”. Era necesar. Dar. La 17 iunie 1988. Congresul SUA a adoptat raportul Babbidge cu privire la educaţia oralistă a surzilor considerată un . care aveau aceeaşi formă a buzelor dar difereau prin sonoritate şi erau uşor confundabile.

la teatrul . Acest protest desfăşurat sub lozinca . libertatea de a alege între comunicarea bilingvă.. în premieră. etc. Legea Reabilitării din 1973 include o secţiune care prevedea ca cei cu handicap să aibă acces şi şanse egale la folosirea resurselor organizaţiilor care primeau fonduri federale sau care beneficiau de contracte guvernamentale.King Jordan este ales primul preşedinte surd al Universităţii Gallaudet..Children of a lesser God” (Copiii unui Dumnezeu mai mic).integraţi în şcolile de masă.Deaf Way II”. utilizarea limbajului gestual în educarea copiilor surzi. Odată cu creşterea conştiinţei surzilor privind demnitatea şi posibilităţile lor. în 1988 studenţii şi cadrele didactice de la Universitatea Gallaudet au protestat faţă de alegerea unui alt preşedinte auzitor. din cauza lipsei mijloacelor financiare. De abia în 1991 Adunarea Naţională accepta. 51 . plasând electrozi direct în cohlee..Preşedinte surd acum” a continuat timp de o săptămână cu multiple marşuri.The French Chef” (Bucătarul şef francez). limbajul gestual (scris şi oral) şi comunicarea orală este un drept al tuturor surzilor”. conferinţe de presă. domnul I.. Punerea în practică a legii este totuşi lentă. În 1985 s-a aprobat efectuarea implantului cohlear pentru persoanele surde de peste 18 ani.Oscar” pentru rolul ei în filmul .Deaf Way I” a adus la un loc peste 5000 de surzi de pe toate continentele. În 1989 Gallaudet este din nou în centrul atenţiei internaţionale când festivalul . întruniţi în campusul acestuia. În 1972 are loc pentru prima dată subtitrarea unei emisiuni la televiziune. unde erau absorbite undele sonore care erau apoi duse la creier prin nervul optic şi interpretate.. Acest sistem de subtitrare putea fi făcut lizibil cu ajutorul unui decodor ataşat la aparatul TV. ca experiment clinic.. În privinţa surzilor. emisiuni televizate.Odeon” din Bucureşti în 1994.. Congresul a recomandat ca limbajul gestual american (ASL) să fie folosit ca prim limbaj pentru surzi iar limba engleză să fie a doua limbă. Dispozitivul era o proteză mecanică pentru urechea internă. a dificultăţilor întâmpinate de surzi pentru a deveni formatori şi a celor implicate în formarea profesorilor specializaţi. Între timp. unde să primească instruire specializată şi să interacţioneze cu copiii normali. prin „legea Fabius”. După 1993 Comisia Federală pentru Comunicaţii a cerut ca toate noile aparate TV să posede decodoare care să permită persoanelor surde să aibă acces la textul scris fără să deranjeze pe cei care urmăresc în mod normal emisiunile televizate. se prevedeau facilităţi referitoare la folosirea telefoanelor cu text şi a interpreţilor. În 1987 actriţa surdă Marlee Matlin devine prima persoană surdă care câştigă premiul . „În educarea tinerilor surzi. eveniment repetat în 2001 sub numele . având în rolul principal pe actorul Marcel Iureş. Ea străbate oasele urechii interne. Această piesă a fost prezentată. transmisă de PBS (Public Broadcasting System). După opt zile de proteste studenţeşti. a unui film întitulat . Până în 1980 se dezvoltă sistemul de subtitrare şi se transmit primele spectacole.

De asemenea. Plutarh. deoarece limba nu este un organ independent în procesul 52 . Hipocrat şi alţi învăţaţi din perioada antichităţii. din cauza căruia surzii nu puteau să articuleze. Pentru surzi. iar altele au început să funcţioneze cu un număr mai mic de elevi. astfel că ea prevedea ca elevii cu handicap să frecventeze şcoli cu mediul cel mai puţin restrictiv. Se omitea astfel contribuţia creierului şi a exerciţiului în formarea vorbirii. legea prevedea mijloace mai bune de comunicare şi de educare şi şanse egale de angajare. s-a trecut la o fază superioară în considerarea fenomenului surdomutităţii. Au trebuit să treacă multe secole până când acest argument religios a fost înlăturat. Cursul nr.I. Acceptând această teorie.În 1990 au fost scoase în afara legii practicile discriminatorii şi obstacolele puse în calea accesibilităţii handicapaţilor. citi sau scrie aveau unele drepturi. deoarece aceasta era voia Domnului. La început surdomutitatea a fost privită de cei mai mulţi filosofi şi preoţi ca având origine divină. Reprezentanţii Bisericii creştine ortodoxe au avut un rol de pionierat în a-i face pe surzi să vorbească. în special datorită lucrărilor lui Aristotel după care „nu putea exista nimic în mintea umană dacă nu a trecut mai întâi prin simţuri” (traducerea din limba latină a expresiei: .Diacikov referitoare la aceste sacrificări nu se menţionează surdomuţii ci alte categorii de deficienţi fizici. Merită să reţinem că în documentele studiate de A. Plutarh s-a referit la sacrificarea copiilor deficienţi de către „Sfatul bătrânlor” din Sparta şi Atena. Biserica a considerat că a încerca să faci un surd să vorbească era o blasfemie. în lucrarea „Despre simţurile celor care simt”. dacă ei puteau vorbi. În 1990 este din nou amendată legea educaţiei din 1972. Astfel. fie prin semne.Nihil est in intellectu qui prius fuerit in sensu”).. ei fiind aruncaţi în râpa Tarpea de pe Muntele Taiget. Astfel. În „Codicele lui Justinian” există diferite referiri la drepturile de care beneficiau surdomuţii.un mediu foarte puternic restrictiv”. tendinţă care se manifestă şi în ţara noastră . că pot exista persoane surde care pot să vorbească. 3 Aspecte din istoria preocupării societăţii româneşti faţă de educarea surzilor Găsim referiri la surdomuţi în scrierile lui Aristotel. dar din documente nu rezultă cu claritate dacă surdomuţii erau sacrificaţi când se descoperă surditatea lor. Probabil că deficienţa de auz nu este vizibilă la naşterea copilului ci mai târziu. înclusiv cel de proprietate sau de moştenire. Aristotel a comparat dezvoltarea psihică a orbului cu cea a surdului şi a concluzionat că orbul din naştere este mai inteligent decât surdul şi mutul.. O dată cu înţelegerea faptului că surditatea este cauza primară a mutităţii. Timp de sute de ani medicii au evitat să găsească o explicaţie ştiinţifică surdomutităţii de teama persecuţiei inchiziţiei şi au acceptat teoria că mutitatea se datora distrugerii nervului frenic. În aceste condiţii şcolile cu internat pentru surzi au fost considerate ca fiind . Unele din aceste şcoli au fost desfiinţate din cauza numărului redus de elevi. care nu ştiau să scrie sau să citească. fie prin viu grai. dar ele erau negate surdomuţilor din naştere.

biserici sau în familie. în cadrul unor aziluri sau mănăstiri.. De asemenea. rămânând impresionat de cele văzute. pe lângă mănăstiri. neavând mijloacele financiare. a vizitat Institutul Naţional pentru Tineri Surzi înfiinţat de Abatele de L’Epee în 1870. Matei Basarab. de esenţă filantropică. În multe documente ale vremii. îndiferent de situaţia lor materială. Când a revenit la Dumbrăveni. Acesta. cele expuse mai sus prin aceea că legislaţia. atât de la noi cât şi din alte ţări europene. Prima încercare de educaţie organizată a surzilor pe teritoriul ţării noastre este atribuită lui Băcilă. încă de pe atunci era recunoscută necesitatea interpreţilor în instanţele judecătoreşti). acestea constituind nucleele primelor şcoli din Europa care au luat fiinţă în Anglia. pe lângă locuinţa doctorului 53 . în secolul al XVII1-lea. Mihai Viteazul şi Vasile Lupu. la 15 noiembrie 1863. În .) şi în „Îndreptarea legii”. surzii fiind incluşi în categoria mişeilor.D. la felul cum au fost instruiţi. au stat sentimentele de omenie şi principiile moralei creştine. unde primii profesori au fost preoţi sau călugări. a încercat să realizeze ceva similar însă. a fost nevoit să închidă această primă şcoală în anul 1846. pe vremea lui Matei Basarab legiuitorii erau îndemnaţi să fie îngăduitori cu cei vinovaţi dacă sunt surzi şi muţi. i-au împiedicat mult timp să ducă o viaţă civilă activă.V.Popovici. preşedintele tribunalului numea din oficiu drept interpret o persoană care este deprinsă cu vorbirea lor. Mai târziu. (Deci. trecând prin Paris.Pravilele împărăteşti” din vremea lui Vasile Lupu (Popa. în .. Când aceştia (fie martori sau acuzaţi) nu ştiau să scrie. a luat fiinţă la Bucureşti. cu siguranţă.articulaţiei. Primele mărturii scrise despre persoanele cu handicap au apărut în ţara noastră în vechile documente (boiereşti. biserica şi medicina din vremurile trecute. I. 1972) Prima formă de educaţie cu specific de şcoală pentru surzi din România. care dăinuie şi astăzi. apărută în 1652 la Târgovişte. prin faptul că au susţinut că surzii nu puteau fi educaţi.Codul civil” român adnotat de Hamangiu există referiri la surdomuţi. se aminteşte de existenţa unor „surdomuţi” care ştiau să scrie şi să citească cu toate că nu puteau să vorbească dar nu se făceau referiri la educaţia lor. încă de pe atunci se făcea o diferenţiere între surdomuţii care nu puteau să vorbească şi cei care ştiau să scrie şi să citească. în cadrul Azilului „Elena Doamna” din Cotroceni. Franţa sau Germania. domneşti şi mănăstireşti) de pe vremea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. între anii 1827/ 1831 şi 1846. Popa M. În „Pravila de la Govora” (1640) se pomeneşte despre cei care şi-au pierdut auzul.(2002) caută să explice.. a început instruirea surzilor în grupuri.. care a înfiinţat şi a condus un institut particular pentru surdomuţi la Dumbrăveni (Elisabetopol). care se refereau la „miluirea mişeilor. în Transilvania. Petru Rareş. mai ales a celor din familiile înstărite. Se ştie. Ca şi la Institutul din Paris. La baza acestor preocupări. Stănică.C. s-a folosit metoda mimico gestuală în procesul de instruire al elevilor surzi (Pufan. În „Cartea românească de învăţătură”. că au existat preocupări de educare a surzilor. un fost husar în armata lui Napoleon.. calicilor şi săracilor”. M. fie că are nervul frenic intact sau nu.

Bucureşti (înfiinţată în 1919 dar funcţionînd din 1921 pentru fete şi din 1927 pentru băieţi). astfel că peste un secol s-au reevaluat metodele folosite în şcolile de surzi şi se consideră că mult mai benefice ar fi metodele bilinguale de instruire. grafice şi dactilemele.Carol Davila.. din iniţiativa profesorului Carol Schaefer (1841-1912). M. grafică şi dactilă.Gogouillot „Cum putem face pe surdomuţi să vorbească cu viu grai”. În acelaşi an cu înfiinţarea primei şcoli din Bucureşti (1863). într-un local corespunzător.6.. Însă actuala şcoală profesională de la Timişoara (înfiinţată oficial în 1885) se consideră continuatoarea tradiţiilor şcolii lui Schaefer. 1. Treptat.7. Cernăuţi. nu au fost cele aşteptate.2. care au fost înlocuite treptat cu metoda „orală” (germană) de demutizare. Cernăuţi (1908).. 4. al cărui nume nu este menţionat în documente. fost medic al Palatului Regal. cărţi de citire şi de dezvoltare a vorbirii. „Iniţierea surdomuţilor în limbajul auditiv” (D. Popa. reţeaua şcolilor româneşti pentru surzi s-a extins prin înfiinţarea de noi aşezăminte şi institute speciale la Arad (1885). fiind tradusă în limba română doi ani mai târziu. Aici au fost primiţi primii copii cu deficienţe de auz. 1896 (nr. Rusceac. Iaşi (1931 sau 1932) ş. o clădire foarte veche şi inadecvată iar după 1976 şcoala s-a mutat într-un local nou în cartierul Drumul Taberei. fiind actualmente şcoală-pilot de formare practică a noilor cadre didactice. ultimul fiind şi director al şcolii din Bucureşti şi Focşani între anii 1870 şi 1901 (Popa. deşi această metodă a fost aplicată cu moderaţie. În acea perioadă. pentru popularizarea metodei orale de demutizare s-au folosit lucrările lui L. Au apărut şi alte lucrări de specialitate. „Noţiuni de articulaţie sau instrucţiuni pentru a face să vorbească surdo-muţii” (E. unde s-a înfiinţat Institutul pentru surdomuţi. Ionescu a publicat mai multe articole în „Convorbiri didactice” în 1895 (nr. Acesta îşi educa elevii folosind metodele mimică. 1. cu reşedinţa în Palatul Ghica-Tei. iar în anul 1895 a fost mutată la Focşani.9). dar se pare că se numea Palla. Cluj (1888).M. Menţionăm că şcoala pentru fete din Bucureşti a funcţionat iniţial pe Str. Consecinţele acestei abordări. Mai apoi. Popa.). dar această şcoală nu a avut o continuitate şi nu se cunoaşte ce metode de instruire se folosea şi în ce fel a funcţionat. George Ştefănescu şi Nicolae Ionescu-Tei. Un moment de referinţă îl reprezintă apariţia 54 .).. această şcoală a devenit independentă. În aceste şcoli se foloseau metodele manuale. Baican şi N. I. se inaugurează o şcoală particulară la Timişoara. Stănică. după extinderea căii ferate.Ionescu. apărută la Paris în 1894. C.C. M. după Congresul profesorilor de surzi de la Milano. după acest profesor i-a urmat Melnic (sau Melic). N.10) şi 1897 (nr. s-a mutat în cartierul Bucureştii Noi. I. Primul profesor al şcolii a fost un deficient de auz. instruit la Viena şi Paris. 1880..4. Pufan. Mai târziu. la iniţiativa acestuia. majoritatea fiind traduceri din limba franceză şi germană. Nuferilor nr.4). General Berthelot). (Stanică. (Pufan.a. Şcoala de băieţi a funcţionat iniţial într-o clădire de lângă Arhivele Statului după care s-a mutat pe Calea Griviţei 199 iar mai târziu. 1933). 1994). De asemenea. 20-25 (actuala Str. precum şi primele abecedare. ca de altfel şi în toate ţările Europei. Bucureşti. 1884).5.

A publicat numeroase lucrări unde a popularizat ideile înaintate ale specialiştilor europeni în domeniul demutizării. au elaborat mai multe lucrări vizînd perfecţionarea învăţământului special pentru elevii surzi. Gh. cu un stagiu de doi ani într-o şcoală specială. profesori din şcolile pentru deficienţi de auz din Bucureşti. O contribuţie deosebită în domeniul însuşirii elementelor fonetice ale limbii au adus-o cercetătoarea Lucia Măescu-Caraman şi fostul inspector principal în Ministerul Învăţământului Alexandru Caraman.a. în acest context. Valer Mare. „Limbajul mimico gesticular”(1932). personalitatea eminentă a profesorului Dimitrie Rusticeanu (D. Dintre lucrările mai însemnate amintim „Programa de studii a institutelor de surdo muţi din România” (1923). „Predarea limbii materne în şcoala de surdo muţi”(1935) ş. Gh. Trebuie să amintim. 55 . pregătirea specialiştilor. Cluj ş. George Băcanu. funcţie ce a deţinut-o între 1912-1940.Timofte. Ilie Stănică.a. care respinge exagerările metodei orale „pure”.a. Satu-Mare. numiţi dintre absolvenţii şcolilor normale. cu sprijinul unor colaboratori. a fost numit director al Institutului de orbi şi surdomuţi „Regina Maria” din Cernăuţi.a. I.1994).Rusceac). numiţi dintre învăţătorii asistenţi. „Carte de cetire” (1924). între anii 1931-1936. Toate aceste lucrări au marcat începutul trecerii de la comunicarea mimico gestuală la cea orală în educaţia surzilor. Sevastiţa Popescu. (localitate care în acea vreme făcea parte din „România Mare”). „Studiul limbii româneşti în şcoala de surdo muţi” (1931). pe baza recomandării date de directorul şcolii normale şi de profesorul de pedagogie. Dumitru Ciumăgeanu. Manolache. Popiţan V. care a făcut studii de specialitate la Viena şi. Popa Mariana ş. Tot în această perioadă. au organizat întâlniri de lucru. M. Dimitrie Rusticeanu şi Ion Ciorănescu. Contibuţii deosebite în acest domeniu au mai adus Constantin Pufan.. la întoarcerea în ţară. Lidia Petrescu. Fălticeni. sub conducerea lui Ion Ciorănescu. Cornea Aurel. C. având în anexă imagini labiale ce permit învăţarea labiolecturii cu mai multă uşurinţă. pe baza unui concurs precum şi dintre absolvenţii unor şcoli speciale !!! (Stănică. acceptă înnoiri şi ţine seama de specificul limbii române în articularea structurilor fonetice. printre care şi cele de surzi. Craiova.) pun bazele metodei orale româneşti de demutizare. învăţători titulari. Aceştia. sub îngrijirea lui Dimitrie Rusticeanu. De asemenea. Şcolile speciale.P.„Revistei asociaţiei corpului didactic medico-pedagogic din Romania” care a apărut la Cernăuţi. au elaborat un abecedar care stă la baza învăţării citirii şi scrierii şi în zilele noastre. au fost reorganizate prin Legea învăţământului primar şi normal din 1924 iar personalul didactic era format din învăţători asistenţi. cu sprijinul altor surdologi din şcoli (Mihai Ionescu. numiţi profesori „medicopedagogi” s-a făcut la Universitatea din Cluj (1921-1927) sub conducerea lui Gheorghe Creiniceanu şi la Universitatea din Bucureşti (1938-1940). ş. Popa. Atanasiu. pentru însuşirea limbajului verbal şi au propus conducerii fostului MEC un proiect ambiţios de restructurare a învăţământului românesc. "Iniţierea surdo muţilor în limbajul vorbit” (1933)..

În clasele B să se primească elevii atinşi de surditate congenitală sau dobândită în prima vârstă a copilăriei. care aparţineau Ministerului Muncii. 56 .M. Popa.. având o anexă care cuprinde „Îndrumări metodice privind predarea sunetelor. copii cu resturi de auz şi cei asurziţi după învăţarea limbajului verbal.. ). în lucrarea sa „Iniţierea surdomuţilor în limbajul auditiv” arată că în acele timpuri (1932) existau numai 6 şcoli pentru surzi. Autorul estimează că aceste 6 şcoli abia puteau şcolariza 500 de elevi „lipsiţi de simţul auzului şi de facultatea vorbirii” dintr-o populaţie totală estimată la 18. mulţi copii rămâneau neşcolarizaţi. D. Astfel. Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale (Cluj şi Timişoara). ortofonie”. învăţământul era gratuit pentru cei care puteau dovedi cu acte sărăcia în care trăiau. Atunci existau două categorii de aşezăminte. pentru a se evita unele dificultăţi enorme (op.. Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale.I.în clasele A să se admită elevii surzi cu un coeficient de inteligenţă superioară normalului.1994). deci cu internat. D. cum ar fi cele din Cluj şi Timişoara. Rezultatele recensământului din 1 ianuarie 1936 au arătat că existau numai 7 şcoli speciale pentru surdomuţi în acea vreme iar acestea nu puteau cuprinde pe toţi copiii care aveau nevoie de condiţii speciale de instruire. unele care "ospitalizau". Faptul că şcolile erau sub tutela a două ministere crea destule neajunsuri. în funcţie de dotarea intelectuală şi de starea auzului şi a vorbirii elevilor. labiologia. Din cauză că erau prea puţine şcoli iar posibilităţile lor de cuprindere.000 de surzi care locuiau în „România Mare”. Încă de pe atunci acest luminat medicopedagog preconiza crearea de clase diferenţiate în şcolile de surzi. Oficial. începând cu grădiniţa. dar majoritatea elevilor plăteau unele contribuţii. care locuiau de obicei cu părinţii în aceeaşi localitate. Acesta a făcut studii la Berlin şi a publicat în 1932 „Abecedarul pentru şcolarii surdomuţi spre a învăţa vorbirea. unde să se creeze condiţii optime de exercitare a simţurilor şi a mişcării şi unde copiii de 5-7 ani să se pregătească pentru învăţarea limbajului auditiv (op. având însă o dotaţiune normală iar în clasele C să se trimită elevii surdo-muţi atinşi de debilitate mentală” De asemenea. cu aceştia fiind alcătuite clase speciale.care a fost inspector la Ministerul Învăţământului şi director al Şcolii de surdomuţi din Bucureşti între 1927-1940. vagabonzilor sau prostituţia tinerelor fete.Rusticeanu. Erau primiţi în şcoală nu numai copii care aveau vârsta de 7 ani ci şi mai mari. câte una din Focşani şi Cernăuţi) şi alte două erau administrate de Ministerul Muncii. instruirea trebuia să cuprindă următoarele materii: articulaţia. conversaţia. citată). autorul recomanda ca „. În consecinţă. reduse. din care patru aparţineau Ministerului Învăţământului (două din Bucureşti. (Stănică. altele care erau frecventate de elevi externi.Rusticeanu a propus şi o organizare ideală a învăţământului special. citată. În cei 8 ani de studiu şcoala trebuia să-i iniţieze pe elevi în istoria şi geografia patriei. citirea cu grai şi scrierea”. pe care nu le menţionăm aici. să le predea noţiunile numerice şi să-i demutizeze prin metode specifice. Din această cauză nu se putea asigura nici profesionalizarea în masă iar mulţi dintre surdomuţi îngroşau rîndurile cerşetorilor.

cu accent pe metoda românească de demutizare. Focşani. desfiinţat în 1982 şi reînfiinţat în 1990) şi Cluj. desemnul.Rusticeanu şi I. ale cărei baze au fost puse în special de D. tot în 1961 s-a creat Institutul Central de Perfecţionare a Personalului Didactic la Bucureşti cu filiale în toată ţara pentru perfecţionarea profesorilor din şcolile speciale. istoria. În această etapă: s-a extins şi diferenţiat reţeaua de învăţământ special. s-au perfecţionat metodele de depistare şi de diagnosticare a copiilor cu deficienţe. s-au organizat instituţii de formare şi de perfecţionare a personalului didactic. Satu Mare ş. Ciorănescu.cetirea. Însă. alături de alte metode specifice demutizării. Prima etapă. ştiinţele fizico-naturale. astfel că nu s-au mai procurat proteze auditive şi nici nu s-au mai reeditat manualele şcolare. deşi s-a folosit în mod amplu mimico-gesticulaţia. geografia. gimnastica. desfiinţarea institutelor de cercetări destinate educaţiei şi dezvoltării psihologiei. compuneri. a inspectorilor din direcţia „Şcoli speciale” din M. cuprinsă între anii 1950 şi 1970. s-au creat primele grădiniţe de hipoacuzici şi surzi la Bucureşti.C. programe şi metodici speciale. Craiova. În urma elaborării noilor programe speciale s-au editat manuale noi pentru clasele I-X cu contribuţia semnificativă a colectivului „Invăţământ special” din Institutul de Cercetări Pedagogice şi Psihologice din Bucureşti (înfiinţat în 1962. s-au elaborat planuri de învăţământ.E. În 1961 s-a înfiinţat secţia de defectologie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj) iar la Universitatea din Bucureşti s-a creat un colectiv de psihopedagogie specială care a fost desfiinţat în 1982 şi pus în funcţie în 1990. Ea a fost echilibrată. Programa analitică era specială. precum şi a facultăţilor de defectologie din Cluj şi Bucureşti.Pufan . aritmetica şi geometria. a inclus schimbări în organizarea învăţământului şi în metodele de recuperare. caligrafia. De asemenea. religia. Ilie Stănică şi Mariana Popa în lucrările citate mai sus.. lucrul manual şi îndeletniciri practice. au fost epuizate sursele de finanţare prin situarea şcolilor speciale pe ultimul loc al priorităţilor.a. După al doilea război mondial şi până în prezent s-au conturat câteva etape distincte în educaţia copiilor cu deficienţe de auz pe care le-au semnalat C. A treia etapă a debutat după evenimentele din decembrie 1989. A doua etapă (1970-1989) s-a caracterizat prin stagnare în ceea ce priveşte asigurarea bazei materiale. 3 din 1970. exerciţii gramaticale. când au luat amploare preocupările pentru recuperarea persoanelor cu handicap. cu sprijin material şi logistic din partea unor organizaţii umanitare din Vestul 57 . s-au creat unităţi noi de învăţământ profesional şi s-a diversificat nomenclatorul de meserii din aceste şcoli. mimico-gesticulaţia şi dactilologia erau metode auxiliare aservite formării vorbirii orale. nu s-a ajuns la exagerările promovate de unele şcoli din Franţa. la folosirea unei „metode orale pure” promovate de germani sau a dactilologiei care era impusă de şcoala sovietică. O dată cu aplicarea legii nr. Săftica. Astfel ne explicăm de ce în şcolile noastre unde s-a utilizat această metodă. Fălticeni. accepta înnoirile dar respingea exagerările. a Institutului Central de Perfecţionare a Personalului Didactic.

şase călătorii pe an. perfecţionare şi curriculum. a II-a. Prin înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap în 1990 s-au creat premisele pentru dezvoltarea măsurilor de protecţie socială a persoanelor cu nevoi speciale. intrare gratuită la competiţii sportive sau la spectacole în limita locurilor rezervate persoanelor cu handicap. De această facilitate beneficiază persoanele surde în mod gratuit în primele 20 de ore şi apoi contra unei taxe pentru serviciile de interpretare asigurate în continuare. 53 şi 57 din 1992 privind protecţia socială a persoanelor cu handicap şi. unii profesori au avut posibilitatea să facă vizite de studiu în Anglia şi Danemarca etc. Astfel. dus-întors.Actualmente unele prevederi se află în discuţie deoarece cheltuielile guvernamentale sunt prea mari iar situaţia persoanelor surde din ţările membre 58 . persoanele cu handicap pot beneficia de o indemnizaţie de 30% din valoarea îndemnizaţiei lunare indiferent de veniturile obţinute (care se ridică la suma de 207 lei în anul 2007). Aceste legi au fost amendate succesiv în 1999 prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului. S-au elaborat legile nr. „Asociaţia Naţională a Surzilor din România” asigură un interpret în limbaj mimico gestual pentru facilitarea comunicării cu instituţiile statului. În 1990 au fost reînfiinţate secţiile de psihopedagogie specială în cadrul Facultăţilor de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei de la Universităţile din Cluj.Europei. s-au creat centre pentru confecţionarea de olive unde au fost angajate persoane surde. cl. pentru sprijinirea încadrării lor în muncă. persoanele surde cu handicap accentuat puteau beneficia de următoarele facilităţi: gratuitate cu mijloacele de transport public local de suprafaţă sau cu metroul în Capitală. În acest fel. indemnizaţie de 50% din salariul minim brut pe ţară pe durata valabilităţii certificatului de persoană cu handicap pentru cei care nu au nici un venit şi pentru cei care beneficiază de pensie de urmaş. cu trenul personal. s-au acordat burse de studiu pe un an în Anglia. cu autobuze sau nave de transport fluvial. pe care le-a inclus în Legea 19 din 2000. respectiv. apoi Parlementul le-a dat putere de lege în 2002. compensarea procurării de proteze auditive o dată la 5 ani prin CNAS. scoţând din legea 519 prevederile referitoare la pensionare. începând din 2004. Conform legii 343 din 2004. asistenţa medicală şi medicamente gratuite atât ambulatoriu cât şi pe timpul spitalizării. Persoanele cu handicap accentuat şi mediu se pot pensiona conform legii 19 din 2000 cu 10 ani mai devreme în comparaţie cu persoanele valide dacă au cotizat cel puţin 25 de ani (femeile) şi 30 de ani (bărbaţii) la bugetul de asigurări sociale. Bucureşti şi Iaşi şi a fost înfiinţat Institutul Naţional pentru Recuperare şi Educaţie Specială a Persoanelor cu Handicap cu sectoare de cercetare. Auzitorii pot beneficia de acest serviciu contra cost. Crucea Roşie Britanică a dotat toate şcolile pentru surzi cu audiometre moderne portabile şi un număr apreciabil de proteze auditive.

La cele de mai sus au fost adăugate şi alte prevederi în conformitate cu Legea nr. servind ca modele de folosire a limbajului gestual. În acest sens. formarea de interpreţi va deschide calea spre accesul în diverse instituţii de învăţământ obişnuit de toate gradele pentru persoanele surde dar acest fapt nu exclude preocupările defectologilor pentru formarea limbajului verbal ca mijloc de comunicare. Facilităţile enumerate mai sus reprezintă o serioasă economie la bugetul destul de sărac al familiilor de persoane cu handicap şi asigură o modalitate. Se manifestă. pe diferite posturi. Desigur. de supravieţuire a handicapaţilor fără loc de muncă. cărţile şi revistele consecrate limbajului gestual sunt destul de frecvente. pentru schimbarea atitudinii societăţii cu privire la integrarea acestor persoane la toate nivelurile. a legislaţiei privind recuperarea. Deşi tendinţa generală de promovare a oralismului în şcolile pentru surzi nu a putut fi oprită timp de peste 100 de ani. în sensul că aceştia au mai puţine facilităţi. părinţii care au copii surzi sunt îndemnaţi să înveţe acest limbaj pentru a comunica de timpuriu cu copiii lor. deşi minoră. De asemenea.Congresele.ale Uniunii Europene este oarecum diferită de cea din ţara noastră. de fapt. o continuare a 59 . În continuare se depun eforturi. Absolventii surzi ai învăţământului superior au început de câţiva ani buni să se angajeze în şcolile speciale. pentru îmbunătăţirea. în continuare. ea putând servi ca model pentru o legislaţie similară altor ţări europene. 5075 din 3 decembrie 2002 respectiv nr. Limbajul gestual a continuat să existe iar la ora actuală se fac tot mai multe cercetări asupra acestui limbaj. un interes sporit faţă de formele de manifestare artistică şi culturală ale comunităţii de surzi. În ultimii ani se acordă o atenţie mai mare valenţelor formative ale limbajului mimico-gestual prin recomandările Federaţiei Mondiale a Surzilor şi a Parlamentului European care militează pentru formarea de interpreţi în limbajul mimico gestual în toate ţările lumii. Această poziţie este. care poate fi considerată una din cele mai bune legi în acest domeniu. militarea pentru integrarea deficienţilor de auz în sistemul de învăţământ public (mainstreaming) prin înfiinţarea posturilor de profesori itineranţi etc. 721 din 1 octombrie 2002) pentru aprobarea regulamentului privind procedura şi condiţiile de autorizare a interpreţilor în limbajul mimico-gestual şi limbajului specific al persoanelor cu surdo-cecitate. profesionalizarea şi încadrarea lor în muncă. Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei au elaborat un Ordin comun (nr. ştiind că această comunicare timpurie în limbajul natural al copiilor surzi va stimula dezvoltarea ulterioară pe toate planurile a acestor copii. seminariile. această politică s-a dovedit falimentară. 448 din 18 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. reunite în Forumul Disabilităţii din România înfiinţat în 2003. mai ales de organizaţiile persoanelor cu handicap. de asemenea.

Mai mult. un „Manifest al disabilităţii (handicapului) în Romania”.4 Aspecte din lupta surzilor pentru drepturi fundamentale şi pentru afirmarea limbajului gestual Satisticile Federaţiei Mondiale a Surzilor. la securitate şi integritate personală. În mare. Conceptul de .. Totuşi.decembrie 2006). „Anul European al persoanelor cu disabilităţi” etc. De asemenea. compensat. Asociaţia Naţională a Surzilor a adoptat. s-au organizat o serie de manifestări dedicate persoanelor cu disabilităţi sub genericul „Anul Internaţional al persoanelor cu handicap”. De asemenea. ori surditatea este ceva permanent. ca o încercare de unire a eforturilor diferitelor organizaţii ale persoanelor cu handicap şi din dorinţa de a face cunoscut societăţii civile că toţi handicapaţii trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi fundamentale ca şi persoanele valide. Regulile Standard privind Egalizarea Şanselor Persoanelor cu Handicap (1993). 60 . În 2003. ultimele evoluţii din literatura de specialitate subliniază că ar fi mai bine să se renunţe la termenul „deficient de auz” în favoarea celui de surd. În ultimii ani Organizaţia Naţiunilor Unite a venit în întâmpinarea acestor doleanţe ale surzilor. Declaraţia Drepturilor Persoanelor care aparţin Minorităţilor Naţionale. Religioase şi Lingvistice (1992). drepturile omului se referă la respectul faţă de demnitatea umană. de evitare a extremelor. Curs nr. noi putem presupune că numărul de persoane cu deficienţă de auz de toate gradele poate ajunge la cca 2o % populaţie.drepturi umane” este legat de Charta ONU şi de Declaraţia Universală a Drepturilor Umane.. Etnice. Ei doresc să li se recunoască limbajul gestual şi cultura specifică şi să se bucure de drepturile fundamentale ale tuturor oamenilor valizi.tendinţei de echilibru manifestată de specialiştii defectologi din ţara noastră de-a lungul vremii. dreptul la viaţă. ceea ce ridică numărul acestor persoane la aproape un miliard. o variaţie naturală în cadrul speciei umane. Convenţia cu privire la Drepturile Umane ale Persoanelor cu Disabilităţi (13. Principiile de bază ale drepturilor omului acoperă: dreptul de decizie privind viaţa proprie. cu sediul în . surzii din ţările dezvoltate doresc să nu mai fie consideraţi persoane handicapate ci o minoritate culturală şi lingvistică. printre care: Declaraţia Universală a Drepturilor Umane (1948). cu ocazia Anului European al Persoanelor cu Handicap. Motivul rezidă în faptul că termenul deficient de auz semnifică ceva care lipseşte şi trebuie tratat. adoptând o serie de documente.Casa luminii” din Helsinki/Finlanda estimează la cca 70 de milioane numărul de persoane surde pe glob. împreună cu şapte organizaţii afiliate.

Cele mai importante documente din punctul de vedere al celor care folosesc limbajul mimico-gestual sunt: • Convenţia internaţională privind drepturile civile şi politice(1966). În Evul Mediu s-a ajuns ca familiile unor surzi să-i ascundă în azile de nebuni sau să-i forţeze să vorbească. au efectuat experimente „medicale” care de multe ori le-au provocat moartea ori i-au împiedicat să procreeze prin castrare. de o convenţie separată. nu sunt acceptate ca fiind . în care făcea cunoscut că persoanele surde nu se bucură de demnitate şi de drepturi egale. • Convenţia internaţională privind drepturile economice. copiii. nu se bucură de servicii sanitare. ne-discriminarea şi participarea. s-a considerat de către auzitori că limbajul gestual este un limbaj inferior iar surzii au fost constrânşi să renunţe la el. pe faptul că mulţi dintre ei sunt posedaţi de diavol întrucât nu puteau să vorbească. Acest lucru este valabil într-o lume . se fac în continuare cercetări genetice şi se pun în aplicare diverse practici de eliminare sau de reducere a numărului de persoane surde atât în Europa cât şi în Statele Unite. Din păcate. unele grupuri religioase au căutat „să-i salveze pe surzi” de utilizarea limbajului gestual.normală”. călătoresc cu dificultate. egalitatea. In zilele noastre aceste 61 . a tratamentului inuman (1984). • Convenţia privind drepturile copilului (1989). afirmă. Mai târziu. Boutros Boutros Ghali. refugiaţii. lipsa accesului la informare şi comunicare. De pildă. De asemenea. surzii. Se cunoaşte că de a lungul vremii surzii au trebuit să lupte pentru ca ei şi limbajul lor să supravieţuiască deoarece. chiar dacă sunt bine calificaţi. întâmpinând o miriadă de obstacole : lipsa de educaţie. în primul său articol că „toate fiinţele umane se nasc egale în demnitate şi în drepturi”. mai ales după Congresul din 1880 de la Milano. fiind discriminate şi exploatate. adepţii lui Adolf Hitler au închis mii de surzi în lagăre de concentrare. Desigur că aceste grupuri nu au reuşit iar eşecul lor a fost pus pe seama lipsei de credinţă a surzilor.. • Convenţia privind eliminarea discriminării împotriva femeilor (1979).- libertatea de gândire.potrivite” de către societate etc. opinie şi exprimare. Din aceste câteva motive a fost necesar să se elaboreze o convenţie care să asigure acoperirea drepturilor umane şi pentru persoanele cu disabilităţi.. intrucât drepturile enumerate în Declaraţia Universală sunt suficiente pentru a proteja pe orice persoană. dificultatea de a găsi un loc de muncă. „Declaraţia Universală a Drepturilor Umane” la care facem referire în rândurile de mai jos. Cu toate acestea. Articolul 2 „interzice discriminarea pe motiv de limbaj”. unele grupuri cum sunt femeile. Federaţia Mondială a Surzilor a înaintat în 1994 o scrisoare adresată Secretarului General al ONU de atunci. sociale şi culturale (1966). Se ridică problema de ce avem nevoie noi. persoanele cu handicap o duc mai rau decât alte grupuri. Celor peste 650 de milioane de persoane cu disabilităţi le lipsesc o serie de oportunităţi. • Convenţia internaţională privind interzicerea folosirii torturii.

Pe 13 decembrie 2006 Adunarea Generală a ONU a adoptat Convenţia ONU privind Persoanele cu Disabilităţi şi protocoalele opţionale. De asemenea. In alte ţări se fac cursuri în limbaj gestual. implantul cohlear ş. Aceste fapte constituie o violare a unui drept fundamental. ratificare şi implementare statelor membre. de învăţare a regulilor circulaţiei rutiere. dar o analiză a Federaţiei Mondiale a Surzilor confirmă că mai există ţări. Lipsa interpreţilor calificaţi în cadrul personalului din spitale îi privează pe surzi de serviciile medicale de calitate care să ducă mai repede la vindecare. De asemenea. incluziunea în şcoli de auzitori. Articolul 23 al „Declaraţiei. Mai departe.a. dar a intervenit Asociaţia Naţională a Surzilor. de obicei. crearea unor condiţii favorabile la locul de muncă şi evitarea discriminării”.tendinţe de micşorare a numărului de persoane surde nu au dispărut. Până pe 28 iunie 2007 această Convenţie a fost semnată de 99 de ţări iar pentru implementare este obligatorie semnarea convenţiei de cel puţin 20 de ţări. unde nu li se recunoaşte surzilor acest drept iar în alte ţări femeile surde sunt forţate să se căsătorească în ciuda voinţei lor. De obicei. Aceste prevederi foarte importante sunt. în vederea obţinerii permisului de conducere. Având în vedere faptul că aceste drepturi fundamentale ale persoanelor surde nu sunt respectate.” garantează „dreptul la muncă. poliţiştii examinatori învaţă limbajul gestual şi facilitează examinarea persoanelor surde. în unele ţări surzii nu au dreptul să conducă un vehicol sau o barcă cu motor deoarece „nu au dreptul să obţină un permis de conducere” din cauza unor prejudecăţi sau dezinformări ale societăţii. în toate etapele. FMS a militat şi a negociat pentru ca drepturile persoanelor surde să fie incluse în această Convenţie a drepturilor omului. desfiinţerea internatelor în şcolile speciale. asistentele. la articolul 16 se garantează la toţi oamenii „dreptul de a se căsători”. ele îmbrăcând forme mai subtile cum ar fi experimentele genetice.. ONGurile au participat activ pentru prima dată.. Federaţia Mondială a Surzilor s-a implicat activ în elaborarea unei Convenţii a ONU cu privire la drepturile umane ale persoanelor cu disabilităţi. nu cunosc limbajul gestual şi cultura surzilor şi nu pot înţelege pe deplin afecţiunle acestora astfel ca să-i poată ajuta cu eficienţă. violate în întreaga lume. Articolul 25 garantează „dreptul la îngrijire medicală şi la alte servicii sociale”. la care ne vom referi în continuare. mai ales în zonele subdezvoltate. fapt ce împiedică asigurarea independenţei economice şi un trai decent pentru persoanele surde. În acest proces îndelungat (2001-2006) de elaborare a textului Convenţiei. cu toate că au existat încercări de îngrădire a dreptului de a obţine un permis de conducere a autoturismelor. alegerea liberă a profesiunii. Acestea au fost supuse spre semnare. care a reuşit să aducă argumente ce au convins autorităţile să acorde permis de conducere la surzii români. surzii nu pot beneficia pe deplin de aceste drepturi din cauză că medicii specialişti. La noi în ţară încă nu se pun astfel de probleme. 62 .

la statistici. Se prevede ca statele membre ale ONU să-şi asume responsabilitatea angajării unor profesori calificaţi în limbaj gestual. servicii etc. monitorizare şi implementarea prevederilor. la poliţie. Articolul 3 cuprinde 9 principii generale. Limbajul gestual este menţionat în articolul 21 (b): acceptarea şi facilitarea folosirii limbajului gestual. a sistemului Braille.. modalităţi şi forme de comunicare accesibile. de asemenea. Articolul 2 include definiţii referitoare la comunicare şi limbaj şi cuprinde lista de modalităţi de comunicare. din care cel mai important pentru surzi este punctul (h). inclusiv accesul in limbaj gestual la instituţiile publice. a limbajelor alternative precum şi toate celelalte mijloace. în limbaj gestual. În ceea ce priveşte persoanele surde. Ea se bazează pe celelalte convenţii ale ONU şi urmăreşte aplicarea acestora în cazul persoanelor cu disabilităţi. nu numai în cele private. Convenţia cuprinde 50 de articole. considerat a fi egal cu celelalte limbaje vorbite şi garantează dreptul de a folosi interpreţi calificaţi în limbaj gestual. surzii au dreptul să trimită şi să primească un document în limbaj gestual. 63 . tratament. să facă tranzacţii în birouri şi departamente.respectarea capacităţilor în evoluţie ale copiilor cu disabilităţi şi respectarea dreptului acestor copii de a-şi păstra identitatea. Este important că s-a pus accentul pe acceptarea folosirii limbajului gestual în interacţiunile oficiale nu numai în cele private. FMS s-a concentrat în special pe acordarea drepturilor lingvistice persoanelor surde. Se solicită. la mijloacele mass-media şi la internet. la alegerea persoanelor cu disabilităţi. definiţia limbajului este: . gestuale şi alte forme de limbaje neverbale. Prezenta Convenţie nu include drepturi noi pentru surzi. în interacţiunile oficiale.Limbajul include limbajele verbale. de a obţine informaţii şi de a se exprima în limbaj gestual în relaţiile oficiale.Convenţia pune în faţa statelor membre ale ONU obligaţia de a lua măsuri care să promoveze drepturile umane ale persoanelor cu disabilităţi şi înlăturarea discriminării. cum ar fi respectarea diferenţei şi acceptarea persoanelor cu disabilităţi ca parte a diversităţii umane. facilitarea folosirii limbajului gestual. Articolul 9 se referă la accesibilitate. Convenţia recunoaşte limbajul gestual ca limbaj de sine stătător. lucru posibil numai prin recunoaşterea oficială a limbajului gestual. din care articolele 5-30 se referă la diverse drepturi iar restul. să primească informaţii la tribunal. recunoaşterea lui oficială. colaborare internaţională. folosirea în procesul de instruire şi promovarea identităţii lingvistice a colectivităţii persoanelor surde. la medic. Mulţi itemi din acest articol pun accent pe acces liber la comunicare şi informare (prin intermediari). În acest sens. Articolul 21 abordează libertatea de exprimare a opiniilor şi accesul la informaţie prin toate formele de comunicare. De pildă. la participarea la toate nivelurile societăţii şi la responsabilitatea statelor membre in această privinţă. inclusiv prin ghizi şi interpreţi în limbaj gestual. care să faciliteze accesul in instituţii şi clădiri deschise publicului. să primească instruire.

FMS a promovat deptul de a primi educaţia obligatorie (de bază) în limbajul propriu. Ei pot să înveţe cum acţionează adulţii surzi în societate şi în viaţa productivă prin folosirea diferitelor forme de limbaj şi a interpreţilor.4. Aceasta înseamnă că limbajul gestual trebuie să fie recunoscut. care trebuie să ia in considerare mediul de instruire.3.(c) se referă la educaţia persoanelor. Articolul 24. materialele didactice. fie în politicile şi programele publice. deoarece accesul persoanelor surde la activităţile de formare ca profesori sau de profesionişti în alte domenii este posibil mai ales prin folosirea limbajului gestual. De asemenea.3.În articolul 21 (c) se tratează recunoaşterea şi promovarea limbajului gestual. Articolul implică sprijinirea publicaţiilor în limbaj gestual. metodele şi principiile educaţiei bilinguale potrivite cu nevoile elevilor. precizează că pentru asigurarea acestor drepturi statele membre vor trebui să ia măsuri adecvate pentru angajarea de profesori. surzii de toate vârstele au dreptul să folosească limbajul gestual iar copiii surzi nu vor fi forţaţi să-şi schimbe limbajul pe parcursul dezvoltării. care trebuie să primească instruirea în cel mai potrivit limbaj cu handicapul lor şi într-un mediu care să realizeze la maximum dezvoltarea lor academică şi socială. inclusiv a celor cu disabilităţi. limbajul. Se recomandă să se ofere modele de adulţi surzi copiilor surzi în beneficiul acestora. Articolul 24. cercetării în domeniul limbajului gestual şi al folosirii lui. care să fie calificaţi în folosirea limbajului gestual şi/sau Braille şi să formeze profesionişti care să lucreze la toate nivelurile învăţământului. Acest articol este de mare importanţă şi va avea un mare impact în viitor. adică s-a convenit ca participarea deplină la educaţie. Acest articol subliniază că nu va fi interzisă folosirea limbajului gestual in nici o situaţie de învăţare. în special a copiilor cu surditate sau surdocecitate. astfel ca să-şi facă prieteni în comunitatea surzilor. este important să se acorde copiilor surzi roluri lingvistice. adică surzii să poată primi această educaţie în limbaj gestual. O cerinţă centrală este formarea priceperilor de folosire corectă a limbajului gestual de către formatori. Acest articol poate fi un criteriu de apreciere a calităţii educaţiei. 64 .(b): Facilitarea învăţării limbajului gestual şi promovarea identităţii lingvistice a comunităţii surzilor. Articolul 24 a fost foarte disputat din cauza opiniilor diferite pe care le au experţii ONU în privinţa aranjamentelor educaţionale. în societate şi integrarea socială să fie obiectivul principal al învăţământului. fie în legislaţie. competenţele de folosire a limbajului gestual de către profesori. În final s-a găsit un compromis. Prin activităţi culturale. Articolul 24. a educaţiei. Copiii pot astfel să cunoască resursele comunităţii surzilor unde se vor integra după absolvire. Dar aranjamentele educaţionale vor trebui să respecte cele mai bune soluţii pentru fiecare grup de persoane cu disabilităţi. Acest articol va ridica o serie de provocări pentru formarea profesorilor în diferite ţări.

Articolul 30 se referă la participarea surzilor la activităţile culturale, recreative şi sportive în condiţii egale cu celelalte persoane. În acest sens, materialele culturale, programele televizate, filmele, piesele de teatru precum şi alte activităţi/evenimente culturale vor trebui să fie accesibile în forme adecvate. Mai mult, la punctul 4 articolul 30 afirmă că persoanele cu disabilităţi se vor bucura de recunoaşterea identităţii culturale şi lingvistice, care include limbajul gestual şi cultura surzilor în condiţii egale cu ale celorlalte persoane valide. Toate aceste articole, împreună cu alte convenţii privitoare la drepturile omului (unde se precizează înlăturarea discriminării pe bază de limbaj), întăresc poziţia limbajului gestual şi drepturile umane ale surzilor. Această Convenţie, după ce va fi ratificată şi implementată, va duce la creşterea drepturilor persoanelor surde în toate ţările. Pe viitor vor fi necesare noi planuri şi strategii, distribuţii de informaţii, elaborare de proiecte ş.a. care să ducă la creşterea conştientizării populaţiei şi la încurajarea implementării convenţiei în diferite ţări. Spargerea barierelor atitudinale şi mişcarea spre abordarea bazată pe drepturi umane cu privire la surzi cere elaborarea unor programe de acţiune proprii în fiecare ţară. Astfel, convenţia va duce la schimbarea concepţiei despre sine a persoanelor surde prin recunoaşterea limbajului gestual (care este o parte importantă a identităţii şi încrederii în sine). Markku Jokinen, preşedintele Federaţiei Mondiale a Surzilor consideră că ,,respectul pentru limbajul cuiva şi a dreptului de a-l folosi constituie baza civilizaţiei, culturii şi participării în societate”. În această direcţie, FMS consideră că este o prioritate a perioadei 2007-2013 pregătirea şi distribuirea de informaţii, consultarea ţărilor membre şi monitorizarea aplicării convenţiei privind drepturile persoanelor cu disabilităţi, inclusiv a persoanelor surde. De aici rezultă că Asociaţia Naţională a Surzilor din România va trebui să elaboreze un plan propriu de aplicare a acestei importante Convenţii a ONU care să ducă la mai rapida implementare a prevederilor referitoare la persoanele surde. Aplicarea „Regulilor standard ale ONU privind egalizarea şanselor persoanelor cu handicap” la integrarea socială a surzilor În ultimii 200 de ani ai dezvoltării omenirii sub aspect social, economic şi politic, persoanele cu handicap au fost marginalizate şi lăsate pe ultimul plan al dezvoltării lor umane. Ele nu s-au bucurat de aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi persoanele valide. Pentru a elimina aceste neajunsuri au avut loc o serie de iniţiative la nivel internaţional şi au fost adoptate unele documente din care amintim : declararea anului 1981 ca „ Anul Internaţional al Persoanelor cu Handicap"; elaborarea şi adoptarea în 1982 a „Programului Mondial de Acţiune în legătură cu Persoanele cu Handicap” (1982-1992); întâlnirea de la Stockholm (1987) a experţilor dedicată implementării programului de acţiune menţionat. Sa sugerat că este necesar să se elaboreze o concepţie care să ghideze stabilirea priorităţilor pentru acţiunile viitoare. La baza acestei concepţii trebuie să fie
65

recunoaşterea drepturilor persoanelor cu handicap şi eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de aceste persoane. Astfel, în anul 1991 s-a constituit un comitet de lucru în cadrul Comisiei pentru Dezvoltarea Socială a ONU care să elaboreze „Regulile standard...” bazate pe o serie de documente elaborate anterior de ONU, care s-au finalizat prin adoptarea, la 20 decembrie 1993, a acestui document. Regulile Standard privind Egalizarea Şanselor Persoanelor cu Handicap au fost elaborate pe baza experienţei dobândite în timpul "Decadei Naţiunilor Unite pentru Persoanele cu Handicap" (1983-1992). Cu toate că "Regulile Standard..." nu sunt obligatorii, ele vor putea deveni norme internaţionale unanim acceptate atunci când ele vor putea fi aplicate de un număr mare de state, cu intenţia de a fi respectate ca reguli de drept internaţional. Ele implică un puternic angajament politic şi moral din partea statelor, de a acţiona pentru egalizarea şanselor persoanelor cu handicap. Acestea oferă un instrument pentru conturarea politicilor şi acţiunilor în favoarea persoanelor cu handicap şi a organizaţiilor acestora. Ele cuprind principii de responsabilitate, de acţiune şi de cooperare, zonele de o importanţă decisivă pentru calitatea vieţii precum şi realizarea unei participări depline şi egalitare. Scopul acestor "Reguli..." este să asigure aceleaşi drepturi şi obligaţii pentru membrii handicapaţi ai societăţii ca şi membrilor valizi, să contribuie la înlăturarea obstacolelor care împiedică persoanele cu handicap să participe deplin la activităţile societăţii în care trăiesc. Ele sunt un stimul pentru ca persoanele cu handicap şi organizaţiile lor să fie mai active în realizarea acestui proces de egalizare a şanselor. Prin "egalizarea şanselor" se înţelege un proces prin care diversele sisteme ale societăţii şi mediului, cum ar fi serviciile, activităţile, informaţiile şi documentarea pot fi accesibile persoanelor cu handicap. Principiul "drepturilor egale" presupune că necesităţile fiecărui individ sunt de importanţă egală, că aceste necesităţi trebuie să stea la baza planurilor făcute de societate şi că toate resursele trebuie folosite într-un asemenea mod încât fiecare individ să aibă şanse egale de participare. Persoanele cu handicap trebuie să primească tot sprijinul de care au nevoie în cadrul structurilor obişnuite de educaţie, sănătate, angajare în muncă şi servicii sociale. Persoanele cu handicap sunt membre ale societăţii şi au dreptul să rămână în interiorul comunităţilor în care trăiesc. Aceste persoane trebuie să primească tot sprijinul de care au nevoie în cadrul structurilor obişnuite de educaţie, sănătate, angajare în muncă şi servicii sociale. Când persoanele cu handicap se vor bucura de drepturi egale, ele vor trebui să aibă şi obligaţii egale. Atunci când drepturile acestor persoane vor fi obţinute, societăţile vor avea pretenţii sporite din partea persoanelor cu handicap. Noi putem folosi acele Reguli Standard care se referă la handicapul generat de tulburările de comunicare şi de auz pentru a determina autorităţile guvernamentale să ia măsuri care să accelereze procesul de egalizare a şanselor cu auzitorii.
66

Prezentăm, în contiunare, o serie de reguli care prezintă o importanţă mai mare pentru persoanele surde precum şi unele direcţii de acţiune care ar asigura realizarea drepturilor acestora. Regula nr.1-Creşterea conştientizării: Statele vor iniţia acţiuni care să sporească cunoştinţele societăţii despre persoanele cu handicap, drepturile lor, nevoile lor, potenţialul şi contribuţia lor. Acestea prevăd ca surzii să aibă dreptul la interpretare în limbaj gestual de la naştere până la deces, întrucât acest limbaj este prima lor limbă, pe care o cunosc cel mai bine, de care sunt cel mai ataşaţi şi pe care o folosesc cel mai frecvent în comunicarea culturii, tradiţiilor şi obiceiurilor lor. Persoanele care lucrează în unităţile cu internat trebuie să primească o formare şi în limbaj gestual, iar toate activităţile să fie interpretate în acest limbaj. Este imperios necesar să se asigure îndrumări în limbaj gestual pentru pensionarii surzi în toate domeniile care îi interesează. Societatea trebuie să fie obligată să ofere informaţii pentru surzi în autobuzele care circulă în întreaga ţară, în gări, autogări, aeroporturi, etc. prin mijloace de vizualizare grafică sau electronică, în scopul facilitării orientării acestora. Asociaţia Surzilor ar trebui să aibă o pagină pe Internet, prin care să ofere auzitorilor informaţii corecte despre surzi, fapt realizat de curând dar informaţiile necesită o reactualizare. Este necesar să se organizeze seminarii şi emisiuni la TV despre surzi, să se dea informaţii despre ei în cărţile de telefon. Periodicul "Vocea Tăcerii" ar trebui, după părerea noastră, să se distribuie la biblioteci şi la autorităţile publice, în scopul informării corecte a publicului. Regula nr.2-Îngrijirea medicală: Statele vor asigura îngrijirea medicală eficientă pentru persoanele cu handicap. Adică, surzii să aibă drepul la interpret în spitale, unităţi de urgenţă, în vizitele medicale la doctori, pentru a alege tratamentele în caz de terapie psihologică sau psihiatrică, să fie consultaţi în privinţa implantului cohlear şi să fie informaţi cu privire la protezele auditive pentru a face cea mai bună alegere. Este de dorit ca surzii să aibă posibilitatea rezervării prin apel telefonic a serviciilor de salvare, pompieri şi poliţie în caz de urgenţă Regula nr.3 Reabilitarea: Statele vor asigura servicii de reabilitare pentru persoanele cu handicap cu scopul de a atinge şi de a menţine un nivel optim de independenţă şi funcţionare. Aceasta înseamnă că surzii nu vor fi în mod automat declaraţi ca reabilitaţi dacă pot să vorbească sau dacă găsesc un loc de muncă. Interpreţii să fie disponibili în toate instituţiile de învăţământ pentru auzitori, inclusiv în colegii şi universităţi, în acest fel ei pot avea şanse mai mari de reuşită în asimilarea studiilor şi în obţinerea unei calificări superioare în mai multe domenii. Regula nr.4 - Servicii de sprijin: Statele vor asigura elaborarea şi furnizarea serviciilor de sprijin, care includ aparate de ajutorare pentru persoanele cu handicap, care să le ajute să-şi ridice nivelul de independenţă în viaţa cotidiană şi să-şi exercite drepturile lor.

67

În acest sens surzii vor beneficia de videotelefoane, de telefoane mobile, de interfoane cu ecran video pentru uşi, alarme pentru fum, subtitrare la TV. Se va înlătura limitarea numărului de auxiliare tehnice, de ex. ceasuri vibratoare şi lămpi-fulger. Telefoanele cu text vor trebui să constituie responsabilitatea asistenţei sociale centrale, pentru a putea fi procurate prin fondurile acordate din bugetul asigurărilor sociale de stat. Se recomandă să se colaboreze la nivel european în legătură cu auxiliarele tehnice (pentru standardizare şi compatibilizare) şi să se asigure o mai bună informare şi alegerea liberă a furnizorilor Regula nr.5–Accesibilitatea: Statele vor recunoaşte importanţa covârşitoare a accesibilităţii în procesul egalizării şanselor în toate sferele societăţii. Pentru persoanele cu deficienţe de orice fel statele vor: a) introduce programe de acţiune pentru a face mediul fizic accesibil; b) iniţia măsuri care să asigure accesul la informaţie şi comunicare; o mai bună informare în locurile de transport (aeroporturi, staţii de cale ferată, staţii de autobuz) şi informarea internă în timpul transportului local. c) se va asigura subtitrarea la TV, monitoare TV în centrele de cumpărături, şi sisteme de intercomunicaţie în şcolile pentru surzi. Grupurile-ţintă va trebui să includă pe utilizatorii de proteze auditive ca spectatori ai programelor de televiziune, să se realizeze o mai buna informare despre surzii-orbi iar surzii să contribuie la atragerea atenţiei societăţii spre surditate şi spre nevoile oamenilor surzi, pentru forme speciale de comunicare. Regula nr.6–Educaţia: Statele vor recunoaşte principiul şanselor educaţionale egale la nivel primar, secundar şi terţiar pentru copiii, tinerii şi adulţii cu handicap, în unităţi integrate. Ele vor oferi asigurări că educaţia persoanelor cu handicap este o parte integrantă a sistemului educaţional. Regula nr.6 poate fi folosită pentru a convinge autorităţile că limbajul gestual trebuie să fie limbajul de instruire al copiilor surzi. Autorităţile responsabile şi organizaţiile pentru surzi vor elabora împreună programe de pregătire pentru profesori, iar şcolile pentru copiii surzi vor angaja profesori surzi. Cercetarea în domeniul limbajului gestual la nivel universitar şi elaborarea unor materiale didactice sunt condiţii preliminare pentru iniţierea cursurilor de limbaj gestual de înaltă clasă pentru profesori şi persoane auzitoare. Educaţia surzilor va începe în propriul lor limbaj - limbajul gestual. Se va asigura o mai bună pregătire în limbaj gestual pentru profesorii care lucrează în şcolile de surzi. Vor fi alocate resurse de "mainstreaming" pentru a îmbunătăţi nivelul educaţional al elevilor surzi care pot urma o şcoală obişnuită. Educaţia adulţilor surzi nu va fi limitată la un nivel educaţional. Ei vor avea dreptul la educaţie suplimentară sau permanentă. Retribuţia egală se va acorda atât profesorilor surzi cât şi a celor auzitori. Regula nr.7–Angajarea: Statele vor recunoaşte principiul că persoanele cu handicap trebuie să fie împuternicite să-şi exercite drepturile lor umane, îndeosebi în domeniul angajării. Atât în zonele urbane cât şi în cele rurale ei
68

având în vedere. lipsa de oferte de slujbe flexibile pentru surzi în general şi. 8-Obţinerea de venituri şi securitatea socială: Statele sunt responsabile de asigurarea securităţii sociale şi obţinerea de venituri pentru persoanele cu handicap. dreptul de interpretare la reuniunile familiale şi dreptul de interpretare la şedinţele cu părinţii. pe de o parte. acolo unde nu există biserici special destinate slujbelor pentru surzi. dreptul copiilor surzi de a fi adoptaţi. Insă. pe de altă parte. Regula nr. Organizaţiile de surzi vor trebui să colaboreze cu alte organizaţii ale persoanelor cu handicap pentru a prezenta un front unit de discuţii cu autorităţile responsabile şi în procesul de planificare. Precizăm că recomandările din Regulile Standard nu pot fi implementate prin faptul că ele există. patronii vor fi mai bine informaţi cu privire la posibilităţile surzilor. se va asigura dreptul la faxuri şi telemobile în scopuri profesionale şi se vor utiliza consilieri speciali cu calificare de experţi în surditate şi limbaj gestual în activitatea de consiliere a surzilor Regula nr. ele vor deveni concrete. unele asociaţii recomandă integrarea copiilor 69 .12–Religia: Statele vor încuraja măsurile de participare egală a persoanelor handicapate la viaţa religioasă a comunităţii lor. La acest punct se va atrage atenţia spre două posibile strategii pentru surzi. Se va asigura dreptul la educaţie suplimentară a adulţilor angajaţi. surzii vor avea dreptul la interpretare la ceremoniile religioase. în ultimii ani a căpătat o amploare deosebită formarea de preoţi surzi sau auzitori pentru a oficia diverse slujbe dedicate persoanelor surde.10–Cultura: Statele vor oferi asigurări că persoanele cu handicap sunt integrate şi vor participa la viaţa culturală pe baze egale. Surzii vor avea dreptul de interpretare în legătură cu evenimentele culturale care au loc în ţară sau peste graniţă Regula nr. Surzii trebuie să aibă dreptul la interpretare în situaţiile amintite Regula nr. căsătorie şi calitatea de părinţi. Ele vor promova dreptul la integritate personală şi se vor asigura că legile nu vor face discriminare împotriva persoanelor handicapate cu privire la relaţiile sexuale. În acest sens.11-Recreerea şi sportul : Statele vor lua măsuri pentru ca persoanele handicapate să aibă şanse egale de recreere şi sport. dreptul la alocaţie de întreţinere zilnică şi dreptul de a fi membru la un fond de şomaj legat de slujbe flexibile sau de slujbe mai uşoare pentru surzi Regula nr. Numai dacă organizaţiile de handicapaţi vor juca un rol activ şi creator în aplicarea Regulilor.9-Viaţa de familie şi integritatea personală: Statele vor promova participarea deplină a persoanelor handicapate la viaţa de familie. De pildă.trebuie să aibă şanse egale de angajare productivă şi de obţinere a veniturilor pe piaţa muncii. În acest sens se va asigura dreptul la prioritate în cursul angajării dacă surzii obţin rezultate egale la probele teoretice sau de performanţă. Se au în vedere: dreptul surzilor la adopţie.

Numai 11 ţări au spus că guvernul lor a iniţiat sau a sprijinit campanii de informare transmiţând mesajul participării depline încă de la adoptarea Regulilor Standard. În mod ideal. dreptul la viaţă privată (6 ţări). Piatra Neamţ ş. au raportat că guvernele lor au o politică recunoscută oficial legată de handicapaţii de un anume fel. în momentul analizei (1996).. concis. Cu privire la activităţile religioase. S-au primit răspunsuri de la un număr de 31 de ţări membre ale Federaţiei Mondiale a Surzilor. Constanţa. la angajare (4 ţări) şi la educaţie (o ţară). Sibiu Suceava. drepturi politice (8 ţări).. Covârşitoarea majoritate a ţărilor (25 din 30). Un raport privind aplicarea Regulilor standard ne oferă o imagine a progresului realizat în 31 de ţări membre ale Federaţiei Mondiale a Surzilor până în 1996. dreptul la căsătorie (10 ţări).cu handicap în sistemul şcolar obişnuit. Timişoara. de exemplu.” de mai sus constatăm că în ţara noastră sau obţinut rezultate notabile.a. Craiova. Cluj. Privind aplicarea „Regulilor. profesori. Menţionăm că la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Piteşti s-a înfiinţat în anul 1999 o grupă de persoane surde şi auzitoare în cadrul unei specializari . această activitate va continua prin Fundaţia „Sfântul Grigore Palama” din Piteşti. participarea la procesul de decizie care-i afectează (17 ţări). a căror distribuţie geografică şi economică a fost destul de largă pentru a da o imagine rezonabilă privind statusul persoanei surde. Ţările membre ale FMS au notat că unele beneficii economice şi sociale nu sunt garantate prin lege persoanelor handicapate cum ar fi. autorităţi şi oamenii politici. cu scopul de a pregăti profesori de religie şi preoţi pentru comuniutăţile de surzi. Comitetul de Experţi însărcinat cu aplicarea Regulilor standard. organizaţiile de surzi vor negocia pentru a spijini integrarea în clase sau şcoli speciale pentru copiii surzi. odată cu pregătirea de noi preoţi care să înveţe şi să folosească limbajul gestual în activitatea religioasă cu persoanele surde. De asemenea.. Organizaţiile surzilor vor prezenta. necesităţile lor prin mijloacele de informare în masă şi vor pregăti informaţii pentru pentru părinţii copiilor surzi. În anul 2008 va absolvi ultima promoţie a acestei specializări cu durata de 4 ani. coordonată de părintele Onu Constantin. deoarece nu sau mai înscris suficienţi studenţi pentru această specializare. viaţa independentă 70 . cu toate că mai sunt încă multe de făcut.Comunicare şi slujire în limbaj mimico-gestual”. îndrumări oficiale adoptate de guvern sau de un consiliu al handicapaţilor sau o politică adoptată de partidele politice sau de ONG-uri. Slăbiciunea legislaţiei generale poate fi înţeleasă din faptul că ea n-a fost văzută ca aplicabilă la persoanele cu handicap referitoare la: dreptul de a fi părinţi.) cu sprijinul mitropoliilor respective şi la recomandarea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române. accesibilitate sau sprijin individual. de exemplu. exprimată în legi. Oradea. a chestionat organizaţiile guvernamentale privind implementarea Regulilor în diferite domenii. de a avea o familie (11 ţări ). s-au constituit comunităţi de persoane surde în mai multe oraşe mari (Bucureşti. accesul la tribunal (5 ţări). Politica guvernamentală în sfera handicapului a fost văzută ca punând accent pe reabilitare.

Se afirmă că organizaţiile finanţatoare: Banca Mondială. scopurile şi principiile dezvoltării şi politica în sfera handicapului. Dl. unii profesori au avut posibilitatea să facă vizite de studiu în Anglia şi Danemarca etc. pe baza Regulilor Standard. De asemenea. Limbajul gestual a fost recunoscut ca limbaj oficial al surzilor (11 ţări). După evenimentele din decembrie 1989 au luat amploare preocupările pentru recuperarea persoanelor cu handicap. Ea nu poate să acopere întreaga societate şi astfel se întâmplă ca unele domenii să rămână neprotejate. odată cu evoluţia societăţii se impun noi măsuri legislative ceea ce presupune o continuă revizuire a legislaţiei speciale.U.a. sau de revizuire a legislaţiei existente. s-au creat centre pentru confecţionarea de olive în şcolile pentru surzi din Bucureşti şi Cluj. În multe ţări s-au realizat progrese vizibile după adoptarea Regulilor Standard. Bengt Lindquist. unde au fost angajate persoane surde. îngrijire medicală şi sănătate (6 ţări) şi recuperarea (5 ţări). Se urmăreşte ca în viitor să se elaboreze o convenţie care să stabilească. Se constată aici două tendinţe. Au fost 12 ţări care au raportat că interpretarea în limbaj gestual era accesibilă pentru orice scop. cu sprijin material şi logistic din partea unor organizaţii umanitare din Vestul Europei. iar 11 ţări au spus că el nu are un status oficial recunoscut. una în care se elaborează o legislaţie specială pentru handicapaţi. securitatea financiară (14 ţări). angajare (12 ţări). Astfel. Crucea Roşie Britanică a dotat toate şcolile pentru surzi cu audiometre moderne portabile şi un număr apreciabil de proteze auditive.(17 ţări). ar trebui să facă mai mult pentru accelerarea sau stimularea dezvoltării în sfera handicapului. Deşi legislaţia specială poate fi mai eficientă în aspectele pe care le acoperă. Legea 448 din 2006)) şi alta în care măsurile legate de handicap sunt integrate în legislaţia generală. Programele ONU pentru dezvoltare ş. în timp ce 17 ţări au spus că ea era accesibilă numai pentru evenimente majore.pentru perfecţionare în domeniul protezării auzului.A. ea prezintă întotdeauna riscul că nu este destul de cuprinzătoare. (Legea Americanilor cu Handicap) şi România (Legea nr. 4 state au spus că acesta era folosit ca prim limbaj în educaţie. raportor special al ONU pe problemele handicapaţilor a întocmit o hartă pe care se pot vedea progresele înregistrate de diferite ţări în aplicarea Regulilor Standard în domeniul legislativ. În 40 de ţări aceste Reguli sunt folosite ca instrument în elaborarea politicii faţă de handicapaţi. s-au realizat mari progrese în recunoaşterea limbajului gestual şi în formarea de interpreţi. s-au acordat burse de studiu pe un an în Anglia. cu toate că progresele sunt destul de lente. 4 ţări au afirmat că el a fost recunoscut ca prim mijloc de comunicare. 519 din 2002. În 1990 au fost reînfiinţate secţiile de psihopedagogie specială în cadrul Facultăţilor de Psihologie şi Ştiinţele 71 . De altfel. cum ar fi în S. S-ar părea că cea mai bună soluţie ar fi să existe o legislaţie specială în domeniile vitale iar celelalte măsuri legate de handicap să fie incluse în alte segmente ale legislaţiei.

integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013. Egalizarea şanselor pentru persoanele cu handicap. orientare sexuală. vârstă. în domeniul politic. naţionalitate. sex. comunităţile trebuie să ţină seama de diversitatea membrilor lor şi să se asigure că persoanele cu handicap. 2. ceea ce conduce la apariţia şi întărirea artificială a barierelor de mediu şi de atitudine între persoanele cu handicap şi comunitate. Aceste coordonate sunt: 1. înţeles ca proces. boală cronică necontagioasă. infectare HIV ori apartenenţă la o categorie devaforizată. de prevenire şi de tratament ale handicapului. categorie socială. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor. politice.Educaţiei de la Universităţile din Cluj. respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor”. religie. a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege. în baza Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Prevenirea şi combaterea discriminării potrivit căruia fiecărei persoane i se asigură folosirea sau exercitarea. limbă.Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. pentru o societate fără discriminări. să ducă la realizarea maximă a potenţialului intelectual şi profesional al viitorilor absolvenţi care vor lucra intr-o societate tot mai informatizată. că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. în primul articol. sociale. excludere. Discriminarea la care persoanele cu handicap trebuie să facă faţă este cauzată de prejudecăţi. însă. dizabilitate. social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice fără deosebire. împreună. Bucureşti şi Iaşi şi a fost înfiinţat Institutul Naţional pentru Recuperare şi Educaţie Specială a Persoanelor cu Handicap. economic. este urmare a faptului că aceste persoane sunt uitate sau ignorate. Această strategie cuprinde principalele coordonate pe care se va axa activitatea ANPH pentru realizarea şanselor egale acestor persoane. economice şi culturale. Astfel. definit de Regulile Standard privind Egalizarea Şanselor pentru Persoanele cu 72 . etnie. restrciţie sau preferinţă pe bază de rasă. 3. de cele mai multe ori. îşi pot exercita efectiv şi se bucură de toate drepturile omului: civile. convingeri. Aderarea României la Uniunea Europeană a determinat Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap să elaboreze o strategie naţională pentru protecţia. în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii. unele măsuri luate de conducerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării vor contribui la facilitarea integrarii şcolare a elevilor cu deficienţe în contextul schimbărilor prevăzute sa aibă loc in curând în şcolile româneşti. perfecţionare şi curriculum. cu sectoare de cercetare. Aceste măsuri trebuie legate de protecţia socială a elevilor cu deficienţe pentru ca. care porclamă. în condiţii de egalitate. Articolul 50 din Constituţia României prevede : . membri ai comunităţii.. Respectarea drepturilor şi demnităţii persoanelor cu handicap. că sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii. De asemenea.

potrviti căruia protecţia. educaţionale. în vederea menţinerii şi întăririi coeziunii sociale. a tuturor. model care recunoşte solidaritatea noastră. 7. Solidaritatea. 9. 4. inclusiv ale celor cu handicap. iar persoanele cu handicap trebuie să-şi asume obligaţiile de cetăţean. 5. potrivit căruia societatea în ansamblul ei trebuie să vină în întâmpinarea eforturilor de integrare a persoanelor cu handicap. 10. Interesul persoanei cu handicap. complementar acestora. ale ocupării forţei de muncă. informaţiile. Responsabilizarea comunităţii. aşa cum este stabilit în Directiva Consiliului Europei 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000. potrivit căruia comunitatea intervine activ în promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. dezvoltarea. trebuie prevăzute ajutorarea şi pregătirea persoanelor cu handicap pentru ca acestea să-şi poată asuma deplina responsabilitate de membri ai societăţii. 6. petrecerii timpului liber. Solidaritatea socială. integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap sunt cuprinse în toate politicile naţionale sociale. handicap. care reprezintă absenţa oricărei discriminări directe sau indirecte. angajare în muncă. sunt disponibile tuturor. Abordarea integrată. potrivit căruia societatea participă la sprijinirea persoanelor care nu ăşi pot asigura nevoile sociale. în special. unii faţă de ceilalţi şi. Egalitatea de tratament. Procesul transferă accentul pus pe reabilitarea persoanei pentru a se “încadra” în societate. faţă de cei care au nevoie de sprijin. integrate în contextul social. 8. “Adaptarea” societăţii la persoana cu handicap. în ceea ce priveşte ocuparea şi încadrarea în muncă. bazate pe motive de aparteneţă religioasă sau convingeri.Handicap. Un astfel de sprijin este în comformitate cu modelul social european de solidaritate. potrivit căruia comunitatea locală sau asociativă şi. şi nu o sursă de segregare. activităţile. Persoanele cu handicap sunt membri ai societăţii şi trebuie să primească tot sprijinul de care au nevoie în cadrul structurilor obişnuite din educaţie. prin care diversele sisteme ale societăţii. statul intervine în situaşia în care familia sau persoana nu-şi poate asigura integral nevoile sociale. servicii sociale etc. prin adoptarea şi implementarea măsurilor adecvate. fiind inacceptabile abordările întemeiate pe milă şi pe percepţia persoanelor cu handicap ca fiind neajutorate. Ca parte integrantă a procesului de egalizare a şanselor. bazate pe nevoile persoanelor cu handicap. sănătate. potrivit căruia orice decizie şi măsură este luată numai in interesul acestei persoane. vârstă sau orientare sexuală. cum ar fi serviciile. diversificarea şi garantararea susţinerii serviciilor necesare persoanelor cu handicap. pe concepţia de schimbare a societăţii care trebuie să includă şi să facă faţă cerinţelor tuturor indivizilor. precum şi în creearea. Nevoile persoanelor cu handicap şi ale familiilor acestora sunt diverse şi este important să fie conceput un răspuns al comunităţii 73 . comunicareaa şi documentarea. accesului la informaţie etc. Aceste servicii trebuie să fie de calitate.

cât se poate de cuprinzător care să ţină seama atât de persoane ca întreg. . în decembrie 2006 a fost promulgată Legea nr. precum şi în procesul de protecţie a persoanelor cu handicap. cât şi de diversele aspecte ale vieţii acesteia. .compensarea procurării de proteze auditive o dată la 5 ani prin CNAS. cu autobuze sau nave de transport fluvial. S-au elaborat legile nr. Aceste legi au fost amendate succesiv în 1999.asistenţa medicală şi medicamente gratuite atât ambulatoriu cât şi pe timpul spitalizării. . sau alterarea unei funcţii sau unei structuri” iar handicapul ce poate rezulta se referă la pierderea sau limitarea şanselor de a lua parte la viaţa comunităţii la un nivel echivalent cu al celorlalţi membrii ai societăţii. dus-întors. scoţând din această lege prevederile referitoare la pensionare. încadrate cu contract individual de muncă. respectiv. 53 şi 57 din 1992 privind protecţia socială a persoanelor cu handicap şi. prin ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11. . Deşi Uniunea Europeană recomandă ca persoanele cu dizabilităţi să fie şcolarizate împreună cu persoanele valide.şase călătorii pe an. Pe baza ultimei legi.gratuitate cu mijloacele de transport public local de suprafaţă pe tot teritoriul ţării sau cu metroul în Capitală. pierderea. a II-a. din 2006. care reprezintă interesele acestora sau cu activitate în domeniu. 448.indemnizaţie de 50% din salariul minim brut pe ţară pe durata valabilităţii certificatului de persoană cu handicap pentru cei care nu au nici un venit şi pentru cei care beneficiază de pensie de urmaş (207 lei lunar). Starea de handicap este provocată de societate şi ea poate să diminueze sau să agraveze gradul de manifestare a deficienţei. apoi Parlementul le-a dat putere de lege în 2002 (Legea nr. privind problematica handicapului. cu trenul personal. sunt implicate şi consultate în procesul decizional la toate nivelurile. 102. în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României pentru 74 . Prin înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap în 1990 s-au creat premisele pentru dezvoltarea măsurilor de protecţie socială a persoanelor cu nevoi speciale.scutire de impozit pe veniturile realizate din salarii pentru persoanele cu handicap grav şi accentuat. . 519). Parteneriatul. În fine. pentru sprijinirea încadrării lor în muncă. . pe care le-a inclus în Legea 19 din 2000 (privind pensionarea). persoanele surde cu handicap accentuat pot beneficia de următoarele facilităţi: . potrivit căruia organizaţiile nonguvernamentale ale persoanelor cu handicap. În acest context precizăm că deficienţa de auz semnifică “absenţa. cl. decizia ce trebuie luată în cazul persoanelor cu surdidate profundă trebuie să fie bine cântărită pentru a nu se ajunge la o integrare formală care poate avea consecinţe mai grave decât surditatea însăşi pe planul dezvoltării personalităţii de ansamblu.prioritate la instalarea unui post telefonic.

reunite în Forumul Disabilităţii din România înfiinţat în 2003.Persoanele cu handicap accentuat şi mediu se pot pensiona conform legii 19 din 2000 cu 10 ani mai devreme în comparaţie cu persoanele valide dacă au cotizat cel puţin 25 de ani (femeile) şi 30 de ani (bărbaţii) la bugetul de asigurări sociale. Nr.03. fără dobândă. persoanele cu handicap pot beneficia de o indemnizaţie de 30% din valoarea îndemnizaţiei lunare indiferent de veniturile obţinute (care se ridică la suma de 470. De această facilitate beneficiază persoanele surde în mod gratuit în primele 20 de ore şi apoi contra unei taxe pentru serviciile de interpretare asigurate în continuare. .Conform legii 343 din 2004. 571-2003 privind Codul Fiscal. De asemenea.2005.000 lei în anul 2005). militarea pentru integrarea deficienţilor de auz în sistemul de învăţământ public (mainstreaming) prin înfiinţarea posturilor de profesori itineranţi etc. În continuare se depun eforturi. ştiind că această comunicare timpurie în limbajul natural al copiilor surzi va stimula dezvoltarea ulterioară pe toate planurile a acestor copii. În ultimii ani se acordă o atenţie mai mare valenţelor formative ale limbajului mimico-gestual prin recomandările Federaţiei Mondiale a Surzilor şi a Parlamentului European care militează pentru formarea de interpreţi în limbajul mimico gestual în toate ţările lumii. mai ales de organizaţiile persoanelor cu handicap. formarea de interpreţi va deschide calea spre accesul în diverse instituţii de învăţământ obişnuit de toate gradele pentru persoanele surde dar 75 . În acest sens. părinţii care au copii surzi sunt îndemnaţi să înveţe acest limbaj pentru a comunica de timpuriu cu copiii lor. Partea I.posibilitatea contractării unui împrumut bancar în valoare maximă de 20000 lei. pentru schimbarea atitudinii societăţii cu privire la integrarea acestor persoane la toate nivelurile. .„Asociaţia Naţională a Surzilor din România” asigură un interpret în limbaj mimico gestual pentru facilitarea comunicării cu instituţiile statului. începând din 2004. . Desigur. a legislaţiei privind recuperarea. 721 din 1 octombrie 2002) pentru aprobarea regulamentului privind procedura şi condiţiile de autorizare a interpreţilor în limbajul mimico-gestual şi limbajului specific al persoanelor cu surdo-cecitate. Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei au elaborat un Ordin comun (nr. 5075 din 3 decembrie 2002 respectiv nr. publicată în Monitorul Oficial al României. Auzitorii pot beneficia de acest serviciu contra cost. de supravieţuire a handicapaţilor fără loc de muncă. profesionalizarea şi încadrarea lor în muncă. în continuare. 263. . . Facilităţile enumerate mai sus reprezintă o serioasă economie la bugetul destul de sărac al familiilor de persoane cu handicap şi asigură o modalitate.intrare gratuită la competiţii sportive sau la spectacole în limita locurilor rezervate persoanelor cu handicap. deşi minoră. pentru îmbunătăţirea. din 30. aceasta fiind plătită din un fond special al Autorităţii Naţionale a Persoanelor cu handicap.modificarea şi completarea Legii nr.

limbaj specific. s-a încercat să se elaboreze ceva similar şi a fost creat un aşa–zis limbaj internaţional şi un dicţionar „Gestuno” de către un comitet din cadrul Federeţiei Mondiale a Surzilor.acest fapt nu exclude preocupările defectologilor pentru formarea limbajului verbal ca mijloc de comunicare. îşi formează o cultură specifică pe care o comunică altora şi participă la diferite activităţi care nu pot fi realizate în cluburile auzitorilor. iar limbajul gestual nu face excepţie. experienţe. pentru a facilita înţelegerea între surzii din diverse ţări. este explicabil de ce protejarea şi promovarea limbajului gestual ocupă un loc prioritar printre preocupările Federaţiei Mondiale a Surzilor şi ale organizaţiilor naţionale ale acestor persoane deoarece. se pot obţine mai multe locuri de muncă iar persoanele surde pot participa mai deplin la viaţa societăţii în care trăiesc. o continuare a tendinţei de echilibru manifestată de specialiştii defectologi din ţara noastră de-a lungul vremii. Nici de această dată sistemul nu a avut succesul scontat şi s-a 76 . Prin urmare. deoarece ei constituie o minoritate lingvistică şi culturală care nu-şi poate comunica opiniile şi. În ultimii 50 de ani s-au efectuat mai multe încercări de standardizare a limbajului gestual.a. Bulgaria. în anul 1970 şi nu s-a bucurat de prea mare succes. Abia în ultimii ani unii autori surzi au căutat să culeagă această cultură şi s-o conserve prin intermediul literaturii scrise. Aceste gesturi sunt preluate din diferite limbaje gestuale naţionale de către un comitet stabilit în cadrul FMS. Dar de ce este nevoie de o cultură a surzilor în cadrul culturii unei naţiuni ? Oare este ea deosebită de cultura societăţii majoritare? Asupra acestui subiect ne vom referi mai pe larg într-un capitol aparte dar dorim să subliniem că prin cultura surzilor se înţelege un ansamblu de cunoştinţe. a pieselor de teatru. de fapt. Marea importanţă a cluburilor surzilor rezidă în faptul că aici surzii comunică în mod liber prin limbajul gestual. credinţe. Acest sistem a fost folosit pentru prima dată la o întâlnire internaţională organizată de FMS în Finlanda. obiceiuri şi tradiţii care se transmit prin limbajul gestual. Fiind înconjuraţi de auzitori. s-a creat un curs intensiv de formare a interpreţilor în limbajul internaţional (Gestuno) care să activeze la Congresul FMS din anul 1978 care a avut loc la Varna. nu se poate face înţeleasă decât cu ajutorul unui interpret. Această poziţie este. cu puţine excepţii. surzii profunzi se pot simţi ca nişte străini în propria lor ţară. în majoritatea cazurilor. Pentru a se atinge aceste obiective ar trebui ca persoanele surde să poată folosi acest limbaj ca primă limbă încă din primii ani de viaţă iar părinţii acestora să înveţe să comunice prin limbaj gestual de timpuriu. care cuprinde cca. In consecinţă. de evitare a extremelor Se cunoaşte că în toată lumea limbajele minoritare sunt supuse procesului de discriminare. În cadrul cluburilor de surzi acest inconvenient dispare iar cultura surzilor se păstrează şi se transmite mai departe în mod firesc. a lucrărilor de artă ş. 500 de gesturi (semne) folosite mei ales în cadrul unor întâlnuri internationale ale surzilor. se crede că prin folosirea acestui limbaj se poate îmbunătăţi educaţia. După modelul unei „limbi universale” cum ar fi Esperanto.

.să se înlocuiască limbajele gestuale vechi cu un limbaj gestual .să se şteargă semnele străine (acele gesturi împrumutate din alte limbaje gestuale) din limbajele gestuale naţionale. Africa de Sud şi alte câteva ţări. Centrală şi de Sud. Noua Zeelandă. limbajele gestuale vor cunoaşte întotdeauna adoptarea de gesturi noi din limbajele gestuale din alte ţări. în mod virtual. . . fie gestual. Ca şi gesturile vechi... toate limbajele. În consecinţă. atât cele verbale cât şi cele gestuale. cu respectarea convenţiilor internaţionale privind drepturile omului. care este dominant în Australia. purtând o puternică amprentă culturală şi nu sunt aşa uşor de înţeles. limba engleză se vorbeşte în unele ţări europene. Chiar şi aşa-zisele limbaje clasice au fost forţate să adopte cuvinte noi sau să le creeze ca răspuns la schimbările din sfera tehnologiei sau a cercetării ştiinţifice. La fiecare generaţie apar gesturi noi.unificatorii „ limbajului gestual au fost : . De pildă. zona Pacificului. a adoptat o poziţie oficială pe care o prezentăm mai jos. Cele mai frecvente probleme urmărite de .acomodare” pentru ca persoanele surde provenind din ţări cu aceeaşi limbă verbală să se poată înţelege. de . alfabetul dactil din SUA şi Canada este diferit de alfabetul dactil britanic..M. prin Comisia de experţi in limbajul gestual. De exemplu. Sub aspect istoric. Cu totul altfel se prezintă limbajul gestual din aceste ţări. Comparaţiile efectuate între limbajele gestuale şi cele verbale au confirmat în mod repetat că evoluţiile lor sunt puternic influenţate de schimbările culturale.tatonare”. În consecinţă. pot fi parţial modificate sau pot să dispară. şi cultura unde el 77 .S. Adoptarea de gesturi noi are loc ori de câte ori persoanele surde din diferite ţări încearcă să comunice unele cu altele cu ocazia întâlnirilor oficiale internaţionale sau când ele urmăresc emisiunile în limbaj gestual televizate din alte ţări. Se cunoaşte că limbajele gestuale sunt diferite în ţările unde limbajele vorbite sunt comune şi înţelese reciproc. în Americile de Nord. în o parte a Canadei ş. de la profesorii de surzi sau s-a format între grupurile de surzi din aceste ţări. în Asia. fie verbal.mai bun”.unificare” a limbajelor naţionale în diverse ţări. nu pot rămâne neschimbate. Această limbă engleză vorbită este înţeleasă mai mult sau mai puţin bine între auzitorii care vin în contact din aceste zone. El a fost importat iniţial de la misionarii străini.renunţat la acest limbaj gestual „internaţional” în favoarea folosirii interpreţilor naţionali ai fiecărei delegaţii. considerăm util să ne referim la poziţia oficială a Federaţiei Mondiale a Surzilor privind acest aspect. F.. mai puţin avizate şi insuficient cunoscătoare a limbajului gestual. Este nevoie de o perioadă de . mai ales de către persoane auzitoare.. orice efort de a-i forţa pe surzi să împrumute gesturi din limbajele gestuale folosite în alte ţări este inutil.a. între dezvoltarea oricui limbaj. cele noi pot fi pe deplin acceptate. Ca şi limbajele verbale.să se unifice mai multe limbaje gestuale într-un limbaj gestual unic. Deoarece s-au amplificat preocupările de . De fapt. ca şi cuvinte noi.

(la formarea de interpreţi. vocabularul oricui limbaj. Astfel. Controlul dezvoltării oricărui limbaj gestual trebuie lăsat la latitudinea fiecărui grup social unde se exercită acest limbaj. Nici o cultură nu se poate dezvolta în afara unui limbaj şi invers. printre care şi România (care a adoptat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.. Mai multe ţări care au în comun acelaşi limbaj verbal pot avea culturi diferite. de profesionişti care lucrează cu surzi sau de diverse organizaţii ale surzilor reprezintă o violare a tratatelor ONU şi UNESCo amintite mai sus. Aşa cum a confirmat în mod repetat istoria. ele fiind fosrte strâns legate. Portugalia şi Uganda au inclus limbajul gestual în Constituţia ţării lor. La fel şi SUA consideră limbajul gestual al cincilea limbaj minoritar alături de cel spaniol. industriale. Astfel. ca răspuns la schimbările culturale intervenite în ţările lor. Totuşi. recunoscându-l astfel ca limbaj minoritar. provinciale sau naţionale. Nu s-a reuşit nici să se înlocuiască cuvintele importate cu cuvintele adoptate din limbajul verbal. FMS afirmă cu claritate că orice tendinţă de purificare sau unificare forţată a limbajelor gestuale. cum ar fi Finlanda. 519 din 2002) au recunoscut oficial acest limbaj însă progresele înregistrate în aplicarea practică. Ca şi limbajele vorbite. la introducerea lui în procesul de învăţămnt special) sunt foarte mici în comparaţie cu cele scontate de Asociaţia Surzilor. mai multe ţări nu au reuşit să împiedice importul de cuvinte din alte ţări în limbajul lor matern. Alte ţări. Africa de Sud. mai multe gesturi importate din alte limbaje gestuale au fost eventual modificate în mare parte în ţările industrializate. Deşi surzii provin din toate straturile societăţii. din orice ţară. va fi influenţat întotdeauna de schimbările sociale. Unele state. Astfel.este practicat există o influenţă şi determinare reciprocă. german şi portughez. 102 din 1999. Parlamentul European a adoptat încă din 1988 o Rezoluţie care recomandă tuturor statelor membre ale Uniunii Europene să recunoască limbajul gestual şi să-l folosească în toate domeniile unde se găsesc persoane surde.schimbări culturale”. dacă este necesar. La nivel internaţional există preocupări pentru formarea de interpreţi în limbajul mimico-gestual. orice încercare de unificare a limbajelor gestuale practicate în ţările cu limbaj verbal şi scris comun este inutilă. care a devenit curând Legea nr. francez. În consecinţă. Surzii din orice ţară au doar dreptul să facă schimbări în limbajele lor locale. de ex ţările industrializate faţă de cele aflate în curs de dezvoltare. Astfel de schimbări au avut loc şi în cadrul limbajelor gestuale. Pe baza rezultatelor care au urmat Rezoluţiei menţionate. Din aceste motive. ei au un puternic spirit de colaborare şi simt o legătură mai puternică faţă de alţi surzi decât faţă de 78 . tehnologice şi de altă natură pe care le denumim convenţional . limbajele gestuale din diferite ţări care au aceeaşi limbă scrisă şi vorbită nu pot fi forţate să devină un singur limbaj sau limbaj gestual unic. iniţiată de guverne. în anul 1998 acelaşi Parlament a adoptat o nouă Rezoluţie ce recomanda accelerarea obiectivelor iniţiale. culturile au o influenţă puternică asupra dezvoltării limbajelor.

interpreţi etc. .a. In acest sistem „integrat”. chiar şi în ţările avansate economic.) care se căsătoresc cu persoane surde şi militează alături de acestea pentru obţinerea de drepturi fundamentale. precum : . copilul surd devine marginalizat iar rezultatele la învăţătură vor fi mediocre”. Trebuie să menţionăm că gradul pierderii auditive nu constituie un criteriu esenţial pentru acceptarea unei persoane în cadrul comunităţii de surzi ci folosirea limbajului gestual ca principal mijloc de comunicare. sportive sau religioase nu cunosc limbajul gestual şi nu pot interacţiona cu eficienţă cu persoanele surde.învăţământul special să facă mai mult pentru formarea de profesori.asigurarea de timpuriu a accesului la limbajul gestual.a. Din cauză că cei mai mulţi copii surzi provin din părinţi auzitori. personalul care asigură participarea tuturor cetăţenilor la serviciile guvernamentale. la evenimentele sociale. de care are nevoie pentru a se dezvolta plenar. unde ei nu vor putea să-i înţeleagă pe colegii lor auzitori şi. şcolile speciale cu internat au fost cele care au transmis mai departe limbajul gestual şi cultura surzilor. De aceea se impune ca o necesitate acreditarea profesorilor pentru şcolile de surzi numai dacă aceştia pot să comunice fluent în limbaj dactil. cunoscători ai limbajului gestual. prin dactileme şi labiolectură. Iată de ce se impun o serie de măsuri în diferite domenii. De asemenea. După părerea experţilor FMS „integrarea în şcolile de masă nu poate să ofere copilului surd interacţiunea cu alţi copii. Astfel ne putem explica de ce sunt acceptaţi în cadrul comunităţii de surzi unii copii auzitori ai părinţilor surzi sau alte persoane auzitoare (educatori. .adaptarea testelor de evaluare la specificul persoanelor surde. aceste inconveniente se impun unele măsuri de îmbunătăţire a educaţiei acestor elevi. . conservarea şi transmiterea limbajului gestual şi culturii surzilor. se vor face înţeleşi cu dificultate de colegi şi de profesori. care să faciliteze obţinerea drepturilor fundamentale.personalul şcolilor speciale să fie capabil să comunice fluent cu elevii surzi în limbaj gestual. în acelaşi timp.auzitori. culturale. consilieri sau administratori din cadrul persoanelor surde.evitarea izolării copiilor surzi în clase de auzitori. Asociaţiile naţionale ale surzilor şi profesorii din aceste şcoli cred că este mai util să se menţină şcolile speciale cu internat. . Abuzul de „mainstreaming” va duce la plasarea copiilor surzi în clase cu auzitorii. pe care le menţionăm în rândurile de mai jos. cei mai mulţi surzi trăiesc în ţările nedezvoltate din Asia.formarea de profesori cu înaltă calificare. Folosirea de interpreţi ar putea ameliora această situaţie dar nu la acelaşi nivel ca în şcolile speciale prevăzute cu profesori care au calităţile dorite (menţionate anterior). Pentru a elimina. America Latină ş. Din păcate. Africa. ş. şi nu au acces la diferitele forme ale tehnologiei informaţiei şi cu dificultate pot fi la curent cu evenimentele mondiale care se derulează în favoarea obţinerii drepturilor fundamental-umane. măcar în parte. . gestual şi prin labiolectură. cu toate că nivelul educaţiei şi calitatea acesteia nu s-au ridicat la nivelul scontat. să se angajeze profesori surzi calificaţi care să servească drept modele 79 .

constă dintr-o combinaţie formată dintr-un telefon şi o maşină de dactilografiat. a avut loc la Salamanca. Claviatura acestuia trimite o serie de semnale sau beep-uri care acţionează literele corespunzătoare. Acest aparat se foloseşte astfel: se ridică receptorul. Comisia pentru invăţământ a Congresului SUA a formulat în 1986 unele recomandări în favoarea educaţiei bilinguale a copiilor surzi cu priceperi limitate în cunoaşterea limbii engleze.. 1996). Acesta a deschis lumea telecomunicaţiilor pentru surzi. Acest aparat. Când destinatarul pune receptorul în furcă. Acestea apar pe o bandă de hârtie sau pe un ecran digital atât pe aparatul expeditorului cât şi pe cel al destinatarului când se comunică direct.Bell în 1875 pentru a comunica cu mama lui. SUA şi Canada. Având în vedere tendinţa de exagerare a „mainstreaming”-ului. Au loc pogrese similare şi în alte ţări cum ar fi Venezuela şi Uganda şi se prevede o dezvoltare accelerată a educaţiei bilinguale în viitor. unde s-a recomandat să se creeze condiţii ca toţi copiii să aibă acces la educaţie în limba lor maternă şi s-a recunoscut că este necesar să se păstreze clase sau şcoli speciale pentru copiii surzi şi surzi-orbi. Dacă unul dintre parteneri este auzitor. un mesaj sonor transpus în scris pentru persoana surda. respectiv.G. este nevoie de un al treilea. limbajul gestual a fost inclus în programele şcolare ale unor licee normale ca dsciplină facultativă iar în unele universităţi ca o limbă străină. moment semnalizat de un led care pâlpâie. Astfel are loc o „conversaţie” în scris între partenerii surzi. Se crede că varianta includerii totale a copiilor surzi în şcolile de masă aflate în apropierea locuinţei ar duce la un adevărat dezastru în absenţa unor condiţii care să le permită asimilarea cunoştinţelor şcolare (H. În acest sens s-a introdus limbajul gestual ca primă limbă în unele şcoli de surzi din ţările scandinave iar limba naţională se învaţă ca o limbă străină. S-a observat că actualmente a prins contur ideea educării copiilor surzi după modelul educaţiei copiilor proveniţi din rândul minorităţilor.adulte pentru elevi şi să se introducă limbajul gestual ca obiect de învăţământ în aceste şcoli. Aceste aparate şi-au dovedit la vremea lor utilitatea dar acum acestea au fost înlocuite cu computerele personale. Suedia. Acesta traduce verbal un mesaj scris către auzitor şi. numit „teletypewriter”. Spania. De asemenea. Cu toate că telefonul a fost inventat de A.. Din cauza necesităţilor deosebite de comunicare ale acestor deficienţi se recunoaşte şi în „Regulile Standard ale ONU. care „interpretează” între cei doi.” că este mai potrivită educaţia acestor copii în clase sau şcoli speciale. o conferinţă internaţională referitoare la educaţia specială. de către un fizician surd (Robert Weitbrecht). Lane. expeditorul trimite mesajul dactilografiat în prealabil sau care se dactilografiază în acel moment. Finlanda. se formează numărul şi se aşteaptă să sune. abia în 1964 s-a inventat un aparat similar cu telefonul. care era surdă. adică „folosirea limbajului matern ale acestor minorităţi ca bază pentru învăţarea limbajului naţional”. Încă din 1990 se află în curs de aplicare unele programe de educaţie bilinguală a elevilor surzi din Danemarca. din cauza 80 .

4 milioane de copii cu probleme de citire.20%. Având în vedere diversitatea persoanelor care puteau beneficia de astfel de decodoare (cum ar fi. a unor emisiuni speciale.Bahan. cum ar fi avertizările meteo sau de altă natură adresate populaţiei. care permite trimiterea de e-mailuri şi folosirea internetului pentru informare rapidă în cele mai variate domenii.20%.60%. FR3-18%. CH5. SAT.80% * Franţa FR2-30%. În Europa s-au înregistrat progrese deosebite în domeniul subtitrării programelor. La ora actuală. mai ales la distanţe mari precum şi din cauza timpului ridicat necesar dactilografierii mesajelor. Aceste emisiuni pot fi vizionate de persoanele surde prin folosirea unor decodoare introduse în receptoarele TV. Acestea aveau iniţial o durată de 15 ore pe saptamână iar astăzi s-a ajuns la peste 770 de ore săptamânal iar viteza subtitrării s-a apropiat simţitor de „timpul real” în transmiterea ştirilor. 24 milioane deficienţi de auz. agendă telefonică.). pe care le menţionăm mai jos: * Anglia BBC. TF1-28%. Un alt mijloc de comunicare sunt „pagerele” speciale. 1996).13%. PRO7. cel mai eficient mijloc de comunicare între surzi sau între aceştia cu persoane auzitoare îl constituie calculatorul personal.Lane. prevăzute cu tastatură.15% * Finlanda YLE1. Cu titlu informativ amintim că în 1970 s-a creat în SUA un Institut Naţional de Subtitrare care a folosit fonduri federale în scopul subtitrarii programelor de la principalele companii de televiziune. YLE2. Congresul SUA a votat în 1993 un proiect de lege care prevedea includerea decodoarelor în toate receptoarele TV fabricate în America (H. TV3.60% * Olanda/ 81 . decodoarele se vindeau separat şi costau cca 250 USD.Hoffmeister. 34 milioane de americani care au învăţat limba engleză ca a doua limbă.40% * Spania 30% din canalele publice * Estonia ETV. La început. B. 27 de milioane de adulţi semianalfabeţi care doreau să-şi perfecţioneze pregătirea. Prin instalarea de WAP-uri. Mesajele se trimit şi se primesc cu viteza celor care „conversează” însă valabilitatea acestora se întinde pe o zonă limitată. În acest fel preţul receptoarelor TV cu decodor inclus era acelaşi cu ale receptoarelor comune iar acestea puteau fi acţionate prin simpla apasare pe un buton şi astfel era posibilă recepţionarea emisiunilor cu subtitrare.18%.80%. CH4.4%. a evenimentelor sportive. TG1. e-mail şi eran de afişaj. O importanţă deosebită prezintă subtitrarea emisiunilor televizate. este posibil ca persoanele surde să comunice foarte rapid prin limbajul getual deoarece se pot vedea datorită minicamerelor video. MTV3-5% * Irlanda RTE. TV3. de exemplu. TV2. ZDF.preţului ridicat al convorbirilor la aceste „teletypewritere”.90%. FR5-10%. ITV1-90%. 24 milioane de preşcolari care învaţă să citească etc.60%.15%.3% * Belgia VRT. M6-9% * Germania ARD-10%. R. mai ales a jurnalelor de ştiri şi a unor emisiuni de importanţă naţională.

53%. NET3. El este uşor de programat.50% * Slovenia SLO1-55%. acum are posibilitatea graţie unui decodor. care a realizat o anchetă comparativă a subtitrării programelor TV din diferite ţări europene. avem programe de ştiri subtitrate cum sunt Realitatea TV. Aceasta se poate viziona din fotoliu ori de câte ori se doreşte. Mai mult. Datele de mai sus au fost obţinute de Federaţia Europeană a Deficienţilor de Auz. De ex. Elveţia nu a raportat situaţia iar despre ce se intâmplă în Romania nu s-au cerut date la vremea respectivă. nr. Ungaria este practic privată de subtitrare. Se observă că campionul incontestabil al subtitrărilor în Europa este Marea britanie. NRK2. pentru a afişa lista de programe pe toate canalele. 2% alte canale * Ungaria sub 1% din toate canalele * Pentru România şi Elveţia nu dispunem de date Sursa: Journal des Sourds. se apasă butonul telecomenzii. În cazul în care o persoană doreşte să înregistreze filme sau emisiuni subtitrate. Parlamentele din unele ţări europene au in curs de adoptare unele legi care vor accelera procesul de implementare a subtitrarii emisiunilor TV din acele ţări. Cosmos TV ş. DRIVEBOX 7100. NET2. urmată de Irlanda. nu numai acasă. precum şi orele pentru fiecare emisiune. Pentru ca tot mai multe persoane surde să aibă acces la informaţiile furnizate de instrumentele tehnologice amintite mai sus cu privire la evenimentele locale. naţionale sau internaţionale este necesar ca aceste informaţii să poată fi disponibile in diverse locuri care asigură serviciile publice. SLO2-34% * Suedia 30% canalele publice. după câte cunoaştem. Franţa nu străluceşte dar stă mai bine decât Germania. Belgia. multe filme sunt subtitrate în ţara noastră.50%.9. la locul de muncă.53%. în şcoli.a. echipat cu un disc dur de 160Gb pentru cca. RTL4-2% * Norvegia NRK1. 80 de ore. emisiunea şi orele programate şi se înregistrează emisiunea dorită. Olanda-Luxemburg şi Norvegia. 2005. Se pot urmări programele pentru următoarele 5 zile.53%. Spania şi Suedia. Este interesant de notat că ţări mici ca Estonia şi Slovenia ocupă locuri onorabile în acest clasament. Totuşi. Sub impulsul decisiv al Asociaţiilor de surzi. In acest scop este necesară formarea de interpreţi şi folosirea limbajului gestual de persoanele care asigură accesul la aceste servicii oferite de societate. 27. Antena 3. Se alege programul. 82 .Luxemburg NET1. p.

Unii cercetători (Ray Birdwhistell) au explicat în ce fel se poate stabili care este limba maternă a unei persoane. murmurarea unei melodii sau a unei rugăciuni. După apariţia în 1872 a cărţii lui Ch. nu poate trăi în afara comunicării. dar nu şi de diferitele forme ale comunicării neverbale: un surâs. Chiar tăcerea poate contribui. fiecare cu identitatea lui culturală bine conturată. clasa socială nu reprezintă caracteristici ale acestei comunităţi. tonul sunt parametri de care depinde bunul mers al relaţiei de comunicare în care limbajul deţine un rol esenţial. la comunicare. Privirea. El se poate lipsi de cuvîntul scris sau rostit. De fapt. rânjetul. volumului sonor etc. mimica. scrâşnitul din dinţi. Cine aparţine colectivităţii surzilor? A purta un aparat auditiv nu are legătură cu apartenenţa la comunitatea surzilor.a. 5 Formarea si dezvoltarea limbajului gestual „Universul tăcut” în care trăiesc şi muncesc persoanele cu deficienţă gravă de auz este foarte complex şi. felurile privirii sau limbajul trupului. Majoritatea gesturilor de bază ale comunicării sunt aceleaşi în întreaga lume: zâmbetul. au un caracter de universalitate. sexul. de a merge. Gesturile pot transmite o informaţie cu o mulţime de amănunte în aceeaşi acţiune de comunicare. La fel. tot mai mulţi cercetători şi-au îndreptat atenţia spre această „lume a tăcerii”. originea. colectivitatea surzilor este o minoritate lingvistică ce comunică într-un limbaj specific şi anume cel gestual. de a te comporta în diverse situaţii. Nota definitorie este felul cum comunică. cercetătorii au înregistrat peste un milion de semne şi semnale nonverbale folosite în comunicare. În cazul surdo-muţilor. vârsta. Unele cercetări au pus în evidenţă faptul că persoanele aflate în interacţiune nemijlocită îşi transmit mai mult mesaje non-verbale în actul comunicării. în felul ei. felul de a te îmbrăca. ele ajungând de la cca 65% în cazul limbajului gestual la 93% când sunt incluşi parametri vocali de tipul intonaţiei. Chiar istoria umanităţii poate fi prezentată ca ansamblul relaţiilor de comunicare dintre oameni. clătinatul capului şi alte mişcări ale lui.Pease (1993) au arătat că semnalele non-verbale pot fi de cinci ori mai importante decât cele verbale. Până în prezent. Alte investigatii efectuate de Dinu Mihai (1997) şi A. comunicarea se face îndeosebi prin limbajul mimico-gestual iar întregul corp poate deveni un instrument de codificare a mesajului. 83 . Majoritatea surzilor profunzi nu poartă proteze auditive. ele fiind înnăscute şi. antropologii au identificat peste 300 de grupuri etnice pe glob. Darwin "The Expression of the Emotions in Man and Animals" care a scos în evidenţă rolul expresiilor faciale şi a limbajului trupului. observând doar gesturile sale. în ultimele două decenii. Se consideră că prin limbaj o comunitate îşi poate păstra unitatea sau poate pieri.Curs nr. ritmului. Omul. de multe ori. ca fiinţă socială. ridicatul din umeri ş. gestul.

2. petreceri la restaurante. la tradiţiile ei. . Dacă un surd nu cunoaşte limbajul semnelor el nu va putea fi acceptat în comunitatea surzilor şi nu va avea acces la cultura ei.surzii simt o puternică nevoie de a se socializa unii cu alţii prin vizite reciproce.în special şcolile cu internat au constituit centrul multor colectivităţi ale surzilor şi au jucat un rol esenţial în definirea acestor comunităţi. obiceiurile. folosesc în comunicare limbajul semnelor ca mijloc principal şi împărtăşesc experienţe legate de pierderea auzului şi de folosirea limbajului gestual.. Şcolile pentru surzi. Prin cultura surzilor înţelegem tot ceea ce fac grupurile de surzi. deoarece limbajul verbal a rămas principalul mijloc de comunicare. Şcolile au oferit chiar un stil de viaţă ce nu putea fi copiat din altă parte. Dar dacă auzul unei persoane slăbeşte tot mai mult în primii ani ai vieţii.el deschide uşile spre cunoaşterea altor surzi. etnii. tradiţiile. deoarece ea există sub aspectul organizării la nivel internaţional prin Federaţia Mondială a Surzilor. valorile. la folclorul şi secretele ei. unii surzi se pot grupa după credinţe religioase. la istoria ei. . Se cunosc 5 caracteristici sau diferenţe importante ce caracterizează comunitatea surzilor: 1. căsătorindu-se între ei în procent de peste 90 %. Copiii care au crescut împreună în şcolile cu internat şi-au făcut prieteni chiar pe viaţă. care altfel nu ar putea fi cunoscute. Prin el se obţine accesul la comunitatea de surzi. 84 . atunci ea poate fi un candidat care doreşte să intre în comunitatea surzilor. Limbajul mimico gestual. Deci. . oral. Prin urmare. 3. Putem afirma că comunitatea de surzi nu are graniţe. aceste cluburi s-au dezvoltat devenind adevărate centre de luptă pentru apărarea drepturilor social-umane ale membrilor săi. el nu este surd.Dar aceasta nu înseamnă că nu poate comunica şi prin alte forme: verbal. deoarece acesteia îi lipseşte trăirea experienţelor de viaţă centrate pe vedere. iar principalul lor mijloc de comunicare este limbajul gestual. 4. etc. Socializarea. creându-şi propria cultură. scris. Majoritatea membrilor acestei comunităţi este formată din persoane care s-au născut surde sau şi-au pierdut auzul în perioada de formare a limbajului (în primii doi ani de viaţă). mai ales. şi include credinţele lor. De asemenea. comunicarea în limbaj gestual este baza acceptării în comunitate. la nivel naţional sub coordonarea Asociaţiilor Naţionale şi locale (filiale în sate şi oraşe). Oare o persoană auzitoare care cunoaşte limbajul gestual sau are părinţi surzi poate fi membră a colectivităţii surzilor? Nu întotdeauna. Dacă cineva a asurzit în timpul tinereţii şi şi-a pus un aparat auditiv. Mai târziu. activităţile şi. obligând-o să înveţe limbajul gestual şi să participe la unele activităţi din comunitatea surzilor. activităţi culturale sau sociale desfăşurate la club pentru a se informa şi a-şi îmbogăţi viaţa socială. limbajul în tot ce este diferit faţă de auzitori.primele cluburi au fost înfiinţate de absolvenţii şcolilor de surzi ca mijloc de întărire a legăturilor cu surzii din ţară. surzii sunt un grup de oameni care au o pierdere gravă de auz. Existenţa organizaţiilor şi a cluburilor.

Cele mai importante principii ale limbajului sunt dictate.. de felul cum s-au adaptat în societate.1985). un limbaj manual-vizual care-i uneşte indiferent de caracteristicile individuale intr-o colectivitate cultural-lingvistica. De asemenea. Orlansky. atunci el cunoaşte doar expresia de suprafaţă a limbajului. Când un copil învaţă cum sună sunetele sau cum arată semnele. La caracteristicile de mai sus am putea adaugă şi BISERICA..1994). M. de asemenea.5. de succesele obţinute împreună pe diverse planuri. în ultima vreme ea fiind cea care a constituit comunităţi religioase ale surzilor în diverse oraşe. Orlansky. Aceasta este rezultatul ingeniozităţi de moment sau adaptării la tehnologie. E. Marentette. italian. însă. R. Acest limbaj este comun nu numai celor peste 70 de milioane de membri ai Federaţiei Mondiale a Surzilor. independent de limbajul verbal. (Pettito. Mândria surzilor . El nu este o pantomimă sau o formă rudimentară a limbajului verbal ci un limbaj natural. McIntyre ş. care are reguli gramaticale de formare a propoziţiilor şi frazelor gestuale. B. (Newport. limbajul gestual este pictorial. Folven R.A. Lingviştii au descoperit. Formarea şi dezvoltarea limbajului gestual ca limbaj de sine stătător Putem considera că elementul central al dezvoltării unui copil surd este limbajul lui. Marentette. se reculeg şi se socializează.000 şi 2 milioane de utilizatori ai limbajului gestual american (ASL). la fel. german şi francez (H. Bahan 1996). J. cu toate că forma limbajului gestual este diferită de forma limbajului verbal. Apoi. În ultimele decenii a început să se cristalizeze ideea că limbajul gestual folosit de surzi este limbajul lor natural. Se estimează că numai în Statele Unite există între 500.. între care cea mai importanta fiind cea că limbajul gestual este un limbaj real. Cei care vin prima dată în contact cu limbajul gestual fac unele presupuneri greşite. 1991). sub aspectul scopului pe care îl servesc şi al modului în care se achiziţionează limbajul (Bonvillian. Însă pantomima nu este tot una cu limbajul gestual. Astfel. P.Hoffmeister. de capacităţile creierului uman. capacitatea umană a acestuia de a-l asimila şi de a-l folosi în comunicarea gestuală cu semenii lui. el este insuşit şi de alte multe milioane de interpreţi sau de cunoştinte ale persoanelor surde. dar dacă ar fi numai aşa el ar fi foarte uşor de învăţat. se crede că limbajul gestual ar fi doar pictorial. se consideră că limbajul gestual ar fi iconic ceea ce-i determină pe mulţi să creadă că în limbajul 85 . Bonvillian. Într-adevar.că reuşesc să facă faţă în situaţii cotidiene unde întâlnesc bariere de comunicare. Lane...a). în esenţă. descoperind multe informaţii.. D. unde un număr tot mai mare de surzi se adună. Meyer. îşi formează noi prieteni..J. el fiind al cincilea limbaj minoritar după cel spaniol. Ei fac pelerinaje şi excursii cu sprijinul bisericii în diferite locuri din ţară. D. În ultimii 30 de ani lingviştii şi-au îndreptat atenţia spre limbajul gestual. se întâlnesc cu foşti colegi de şcoală. ambele forme sunt.F. R. L. că capacitatea de a achiziţiona un limbaj pe cale naturală şi de a-l transmite la copil are profunde rădăcini in creier (Pettito. Ei sunt mândri de istoria şi cultura lor.

Un copil surd a fost studiat şi s-a constatat că la vârsta de 13 luni el a folosit 85 de semne-gesturi. La această etapă un semn obişnuit este indicarea cu degetul. că controlul motric al mâinilor se poate dezvolta mai devreme decât cel al aparatului vocal. În această fază. Marentette. s-au filmat copii surzi din familii de surzi şi apoi s-au analizat rezultatele pe care le prezentăm succint mai jos. or colectivităţile de surzi evoluează în mod independent iar în multe ţări care vorbesc aceeaşi limbă (Statele Unite. multe din semne sunt simple substantive sau verbe cu multe greşeli specifice “discuţiilor” copilului cu lumea înconjurătoare (H. ş. creşterea vocabularului gestual pare să fie mai rapidă. R. propoziţiile formate din două gesturi apar la copilul surd la aproximativ 86 . Astfel. Cercetătorii au sugerat. McIntyre. Mult mai corect ar fi să se traducă semnele de bază luând in considerare şi modificarea lor in propoziţie. izolate şi produse o singura dată. limbajul gestual este singurul care nu are o formă verbală. etapa unui singur cuvânt la copiii surzi constă în semne individuale. Folven.Lane. la această vârstă. O altă greşeală ar fi să se considere limbajul gestual ca fiind universal. Astfel. studiile menţionate au arătat că primul semn tinde să apară cu 2-3 luni mai devreme decât primul cuvânt emis de copilul auzitor. într-adevăr modalitatea manuală ar asigura un mijloc de comunicare deosebit de accesibil pentru copiii foarte mici. care dă impresia că limbajul gestual este un limbaj agramatical. Alte studii realizate de Bonvillian. Prin exagerarea aspectului concret al limbajului gestual se face o altă greşeală ce rezultă din transcrierea gesturilor în cuvinte. Ca şi la auzitori. In mod normal. inventate şi implementate în practică. S-a constatat că copiii surzi parcurg aceleaşi etape in achiziţia limbajului gestual ca şi copiii auzitori care asimilează limbajul verbal (Pettito. dacă nu este sancţionat pozitiv.F. De obicei. copiii surzi gânguresc înainte de a produce primele gesturi. Primele producţii formate din două gesturi sunt alcătuite din două indicări. Etapele de formare ale limbajului gestual Pentru a se stabili cum se formează limbajul gestual la copilul surd. auzitorii presupun la început că toate limbajele sunt vorbite şi astfel consideră limbajul gestual ca un fel de limbaj vorbit cu mâinile. Acest gângurit poate fi oral sau manual. L. dacă un copil vrea să arate că o jucărie este a lui. dispare. ce conţine doar câteva verbe şi mai multe substantive. de asemenea. conform unei convenţii. De exemplu. Totuşi. arată întâi spre jucărie apoi spre sine. Meyer şi Newport au arătat că achiziţia limabjului gestual poate fi mai rapidă decât cea a limbajului verbal. Or. De asemenea. Bahan 1996). copiii auzitori abia îşi formează primele cuvinte. Australia.A. limbajul gestual are şi multe gesturi abstracte. 1991). Or. După autorii citaţi.. Cel oral.gestual se pot discuta numai aspecte concrete.Hoffmeister. ea ar putea fi din cauză că acest „mecanism al vorbirii” este direct vizibil atât pentru copil cât şi pentru părinţi..P. Orlansky. Marea Britanie. B. dar are toate celelalte caracteristici ale limbajelor verbale.a) există limbaje gestuale diferite.

repetitivă) sub influenţa limbajului verbal. Aceste rezultate au dus pe oamenii de ştiinţă la concluzia că creierul este programat sub aspect biologic să asimileze limbajul indiferent de modalitatea sa. continuă.nu mănânc). Şirul de semnificaţii este similar în ambele limbaje. începând cu pronumele personal la persoana I (eu.H. adică ordinea subiect-verb-obiect. R. Acum apar unele mişcări care arată flexiunea verbului. acestea sunt urmate de afirmaţii legate de loc (se arată spre maşină) şi. Primele gesturi care apar sunt legate de existenţă. de pildă. Mai târziu apare expresia „NU POT”. Mai întâi apare PE. 1996). la fel ca la copilul auzitor şi ambele categorii de copii fac aceleaşi greşeli legate de folosirea pronumelui. 1996 ). După Newport şi Meyer. achiziţia limbajului verbal şi a celui gestual urmează etape identice de dezvoltare. Abia în jurul vârstei de 7-8 ani copilul surd poate să stăpânească sistemul complex al verbelor (Lane.mama râde). B.Hoffmeister. se arată spre mama.1996). gânguritul (7-10 luni). după cum a constatat Pettito şi Marentette. Prima indicaţie a cunoaşterii gramaticii limbajului gestual. dar numai dacă subiectul este prezent. deoarece 87 . se pare că învăţarea limbajului gestual de către copiii surzi favorizează o anumită ordine a gesturilor. care apare în jurul vârstei de 3 ani este acordul subietului cu verbul. conform cercetărilor lui Newport şi Meyer (1985) şi Pettito (1991). coplul surd nu va stăpâni corect folosirea pronumelui până la vârsta de 8-9 ani. tata papă) şi de stări afective (de ex. de caracteristici ale acţiunilor (de ex. În timp. pronumele apare la vârsta de aproximativ 20 de luni. În limbajul gestual.Lane. de fapt. când copilul surd atinge vârsta de 2 ani. aleargă repede). comunitatea surzilor. trecând prin aceleaşi faze ca şi copilul auzitor dar. care formează. Ceea ce pare să determine progresul în achiziţia limbajului este complexitatea regulilor pe care poate copilul să le înveţe şi nu modalitatea verbală sau manuală a limbajului în care se pot învăţa aceste reguli.Bahan. Achiziţia limbajului gestual de către copiii surzi din părinţi auzitori. înaintea verbului şi fără subiect. verbală sau gestuală. copilul formează negaţia prin punerea semnului de negaţie la inceputul propoziţiei (ex. apoi ÎN SPATELE LUI şi după aceea ÎNTRE. Cele două forme de negaţie în limbajul gestual (scuturarea capului şi gestul ”NU”) se dezvoltă mai devreme. La începutul fazei de două gesturi. în fine. apoi apar semnificaţii legate de acţiuni (de ex. etapa primului gest şi asimilarea regulilor de formare a propoziţiei (22-36 luni). Cu toate că limbajul gestual nu se leagă exclusiv de ordinea cuvintelor ca în limbajul verbal pentru a transmite semnificaţii. este oarecum diferită.Lane. Alţi autori (Ewoldt şi Hoffmeister) au subliniat că abilitatea de a descrie relaţia dintre obiecte aflate în spaţiu urmează o secvenţă a dezvoltarii. Rezumând cele afirmate până aici.. el asimilează pronumele pentru cele trei persoane.aceeaşi vârstă ca şi propoziţiile din două cuvinte de bază fără marcatori gramaticali (H. al meu).. adică cum este realizată acţiunea (normală. care este aceeaşi ordine raportată pentru copiii care învaţă mai multe limbaje verbale (H.

1991). Sub acest aspect. cu toate că vin în contact cu limbajul gestual ca a doua limbă relativ târziu. copiii surzi pot să inventeze tot felul de schimbări în construirea propoziţiilor gestuale pe care nu le-au văzut niciodată. Astfel de copii gesticulează în mod spontan cu părinţii lor sau cu alţi copii. Această achiziţie a limbajului verbal poate să constituie baza unei mai bune cunoaşteri a limbajului gestual în comparaţie cu copiii surzi care sunt deprivaţi de şansa învăţării primului limbaj.Lane. Aceasta capacitate pare să scadă odată cu vârsta. cu atât este mai mare şi penalizarea (Newport. Psiholingviştii au postulat multă vreme că există o perioadă critică pentru achiziţia oricărui limbaj. Se pare că fiinţele umane au o capacitate biologică pentru asimilarea limbajului ce implică un set intern de norme. ce reprezintă limbajul care se impune. deoarece nu aud sunetele. copilul surd tipic din părinţi auzitori permite să se facă o testare asupra ipotezei enunţate deoarece acest copil nu este expus de obicei la un limbaj convenţional până la vârsta preşcolară sau chiar mai târziu.părinţii auzitori nu cunosc limbajul gestual şi nu-i pot învăţa pe aceşti copii limbajul gestual ca limbă maternă. copiii surzi din părinţi auzitori nu înţeleg semnificaţia propoziţiilor în limbaj gestual la fel de bine ca cei care-l învaţă de timpuriu. Copiii îşi construiesc gramatica limbajului pe care il achiziţionează pe baza acestor norme interne numite ipoteze de nativizare (nativization hypothesis). S-a constatat că atunci când copiii surzi vin prima oară într-o şcoală specială cu internat.. În afară de aceasta. Ei produc mai întâi un gest odată şi apoi combină gesturile pentru a produce propoziţii formate din două gesturi care tind să fie ordonate într-un mod consistent care arata cine face acţiunea. Aceşti copii asurziţi. ei vin cu un limbaj de casă. copiii au acces limitat la limbajul verbal.1996). Mayberry si Eichen citaţi de H. de a nativiza informaţia incompletă pe care o primesc. formând un limbaj de contact. Eichen. Această ipoteză a fost dificil de examinat în mod riguros la limbajele verbale. copiii surzi nu se deosebesc de alţi copii din moment ce toţi copiii auzitori pot să audă numai o fracţiune din propoziţiile posibile în limba lor totuşi ei sunt capabili să-si însuşeasca regulile gramaticale complexe şi să le folosească cu eficienţă.R. achiziţionează prima limbă conform programului de dezvoltare. deoarece copiii folosesc capacitatea lor nativă de a construi gramatica. Aceşti copii surzi care învaţă limbajul gestual cu întârziere diferă mult şi de cei care au asurzit mai târziu şi învaţă limbajul gestual ca a doua limbă (Mayberry. fie el verbal sau gestual. Mai mult. diferitele limbaje de contact se reduc la un limbaj comun al 88 . ce şi cum. deoarece copilul care este întârziat în achiziţia limbajului verbal este adeseori afectat şi în alte aspecte. E. Aceşti copii intra în contact unii cu alţii. În schimb. Treptat. Aceste forme de limbaj sunt tot atât de numeroase ca şi numărul de copii care-l folosesc. La ora actuală există tot mai multe dovezi că copiii surzi suferă o penalizare în asimilarea gramaticii şi în prelucrarea propoziţiilor dacă ei încep mai târziu să înveţe limbajul gestual şi cu cât este mai mare întârzierea. Utilizând această înzestrare umană innăscută pentru limbaj.

Probleme de comunicare în familiile cu copii surzi Naşterea unui copil este un moment deosebit în viaţa oricărei familii. F. Copilul poate să aducă în familie o schimbare fundamentală a destinului ei. La aceste întâlniri internaţionale. să modifice substanţial planurile iniţiale ale părinţilor. pot servi ca bază pentru crearea unui limbaj gestual naţional standardizat. în covârşitoarea lor majoritate şi văd naşterea unui copil surd ca un 89 . de asemenea. După 1970. Vocabularul din semnele internaţionale provine din trei surse: limbajul gestual naţional al interlocutorilor. A treia carte denumită GESTUNO urmărea să faciliteze comunicarea la intalnirile internaţionale aşa cum s-a sperat sa fie ESPERANTO. păstrarea şi transmiterea culturii acelei naţiuni în rândul membrilor ei. teoretic vorbind.S.M. Trebuie să menţionăm că nu toţi părinţii surzi reacţionează la fel cu ocazia naşterii unui copil surd. Prin activităţile inter-şcolare aceste limbaje de contact la nivelul şcolilor se „uniformizează” tot mai mult. Influenţa acestui sistem standardizat asupra semnelor internaţionale contemporane practicate în situaţii oficiale sau neoficiale a fost limitată. creându-se premisele formării limbajelor regionale care. vor depune toate eforturile pentru a-i asigura copilului cea mai bună dezvoltare şi educaţie. care sunt auzitori. Contactul extensiv între surzii din diferite ţări datează probabil de la primul Congres International al surzilor (Paris. Acesta va permite asimilarea. care permite comunicarea eficientă între toţi copiii din acea şcoală precum şi între aceşti elevi şi profesorii lor.Vocabularul folosit în asemenea situaţii de contact este foarte restrâns iar înţelegerea cuvântărilor depinde foarte mult de creativitatea şi de experienţa celor care gesticuleaza.1889). Unii se întristează. mai ales dacă ei sunt auzitori şi nu au avut nici o experienţă anterioară cu alte persoane surde. cuvântarile sunt interpretate nu numai in limbajul naţional al ţării gazdă (în ultimii ani s-a recomandat să se folosească limba engleză pentru corespondenţă şi limbajul gestual internaţional în expunerile de la aceste întîlniri internaţionale) ci şi în semne internationale. cum ar fi Congresul Federatiei Mondiale a Surzilor. fapt explicabil prin influenţa valorilor culturale şi a informaţiilor primite de la profesioniştii domeniului. de ce nu am presupune că şi părinţii surzi cu copii surzi. vor acţiona în mod similar. Dacă părinţii auzitori cu copii auzitori acţionează în conformitate cu unele roluri sociale prescrise. Apariţia unui copil surd poate. Părinţii. a depus un efort de a extinde şi standardiza vocabularul din semne-gesturi selectate din diferitele limbaje gestuale. în anumite condiţii. Acesta permite ca vorbitorii de limbaje gestuale reciproc neinteligbile pentru auzitori să se poate înţelege.şcolii. numărul limitat de semne care au fost adoptate oficial în decursul anilor ca vocabular standardzat de semne internaţionale şi mimică. Astfel s-a dezvoltat spontan un limbaj de contact cunoscut sub numele de semne internationale. De atunci aceste contacte au devenit mai frecvente.

Părerea auzitorilor că surzii au posibilităţi limitate de afirmare nu va mai fi multă vreme tolerată. cu căutări în antecedente pentru a găsi o cauză ce ar fi putut determina apariţia surdităţii la copil. care să stabilească cauza pierderii auzului şi să recomande proteze sau operaţii. inferioritate. la un viitor luminos.eveniment regretabil ce va necesita intervenţia specialiştilor în recuperare. Copilul surd va fi tratat astfel ca pacient care are nevoie de medici orelişti. De pildă. cînd apar probleme legate de sănătatea sau de instruirea copilului. Cel mai adeseori. cu acuzaţii la adresa personalului medical. operaţii costisitoare de implant cohlear şi alte intervenţii destinate să “normalizeze” un copil surd. părinţii surzi cunosc cel mai bine încercările prin care au trecut în perioada copilăriei şi adolescenţei lor într-o lume dominată de auzitori. Nu punem la îndoială necesitatea unor astfel de servicii dar aceşti părinţi ar trebui să ştie că există şi părinţi surzi care-şi cresc mai bine copiii lor surzi fără aceste multe şi costisitoare servicii puse în balanţă cu rezultatele foarte modeste ale performanţelor şcolare şi ale dezvoltării psihice. Însă. de logopezi care să dezvolte cât mai mult posibil comunicarea verbală şi de profesori specializaţi să lucreze cu copii handicapaţi. 90 . la educaţie. Toate aceste sfaturi crează în mintea părinţilor sentimente de îndoială. Prin urmare. la o stare de nervozitate. sunt angajaţi sub nivelul lor de pregătire şi sunt consideraţi inferiori din cauză că nu aud şi nu pot vorbi inteligibil. părinţii surzi se confruntă cu obstacole considerabile. Majoritatea părinţilor auzitori însă nu au avut experienţe anterioare cu colectivitatea surzilor şi vor accepta cu uşurinţă modelul medical bazat pe ideea deficienţei auditive şi a necesităţii intervenţiei specialiştilor. ei au nevoie de sfaturi competente pe care le găsesc extrem de rar. ca pe o fiinţă normală care nu aude dar care se poate realiza plenar într-o societate a auzitorilor. să nu folosească limbajul gestual deoarece s-ar frîna formarea limbajului verbal. lecţiile obositoare de corectare a vorbirii. se ajunge la acceptarea copilului surd ca o fiinţă ce trebuie tratată la fel ca orice copil ce are dreptul la dragoste. să poarte proteză cu toate că nu are resturi auditive utilizabile pentru vorbire. La naşterea unui astfel de copil părinţii trec prin cîteva faze de la şocul provocat la aflarea diagnosticului. să vadă pe copilul lor surd într-o lumină pozitivă. ei au o educaţie rudimentară. frustrare. Pe parcurs. Treptat. li se recomandă să facă operaţie de implant cohlear la copil deşi aceasta nu ar îmbunătăţi auzul. părinţii surzi trebuie să aibă încredere în ei şi în valorile colectivităţii surzilor. de audiologi care să măsoare şi să stabilească pierderea de auz. Surzii pot să practice numeroase profesii şi să ofere o imagine pozitivă despre colectivitatea lor. Pe parcursul creşterii copilului. sub capacitatea lor. Datele din literatura de specialitate sunt unanim de accord că peste 90% dintre copiii surzi provin din familii de auzitori. etc. Uneori experienţa lor a fost aşa de dureroasă încât nu doresc aşa ceva pentru copilul lor şi acceptă intervenţia specialiştilor în recuperare. la viaţă.

Aşa cum am menţionat mai sus, o situaţie aparte prezintă apariţia unui copil surd într-o familie de auzitori care nu a avut niciodată contacte cu comunitatea de surzi. Această familie poate trece prin mai multe faze, sub aspect psihologic, de la şocul provocat la aflarea veştii că copilul lor este surd până la acceptarea situaţiei ca atare. Aceste etape ar putea fi cele ce urmează: În prima etapă medicul anunţă părinţii că copilul are o deficienţă auditivă sau surditate ceea ce poate să le provoace un şoc. Apoi, părinţii încep să reacţioneze, să înţeleagă că deficienţa copilului este permanentă, cu toate că este greu de acceptat. Unii părinţi pot manifesta agresivitate faţă de personalul medical, considerându-l vinovat, în mod inconştient, de situaţia copilului lor. Desigur, situaţia poate fi foarte dificilă şi greu de depăşit. După un timp se ajunge la următoarea etapă, când părinţii încep să se acomodeze treptat cu situaţia şi să înţeleagă că viaţa merge mai departe. Încet, încet, ei pot să descopere că viaţa are un sens. În această fază părinţii sunt foarte sensibili dar şi sceptici faţă de sfaturile binevoitoare ale medicilor sau specialiştilor. În ultima etapă are loc o reorientare. Cu toate că părinţii se simt frustraţi, ei descoperă că şi acest copil surd le îmbogăţeşte viaţa şi le deschide noi perspective. Ei încep să se concentreze mai puţin asupra deficienţei şi mai mult asupra posibilităţilor de viitor ale copilului. Aici iese în evidenţă rolul referentului sau al consilierului social, care trebuie să-i convingă pe părinţi că deficienţa copilului lor nu constituie un obstacol în calea comunicării iar protezarea adecvată poate să aducă un aport pozitiv la acest proces. Pentru aceasta, părinţii trebuie să participe la cursuri de limbaj gestual şi să contribuie la parcurgerea etapelor de dezvoltare ale limbajului stabilite de Jean Piaget (1973), menţionate succint de lingvista Diana Ghido, în lucrarea ei de licenţă aparută în anul 2000, pe care le amintim mai jos: I. Etapa indiceală, care constituie, probabil, începutul oricărei structurări a capacităţii de cunoaştere în vederea semnificării. Indicele „este un semnificant nediferenţiat de semnificatul său, în sensul că el constituie o parte, un aspect sau un rezultat cauzal al acestui semnificat”. II. Structurile de semnificaţie simbolică, în cadrul cărora semnificanţii se diferenţiază de semnificaţia lor, nu aparţin obiectului sau evenimentului indicat, ci sunt produşi de subiect cu scopul de a evoca sau reprezenta aceşti semnificaţi, chiar în lipsa oricăror incitaţii perceptuale din partea lor. Debutul funcţiei semiotice se produce la 16-18 luni, simbolul având calitatea de a fi interiorizat. Potrivit lui Piaget, funcţia semiotică este alcătuită din cinci conduite semiotice care apar oarecum spontan, la copilul normal în al doilea an de viaţă: imitaţia amânată, jocul simbolic, imaginea grafică, imaginea mentală şi evocarea verbală. La copilul handicapat auditiv apare a şasea conduită semiotică: limbajul mimicogestual, care tinde să compenseze conduita de evocare verbală. Prin urmare, la doi ani apare limbajul mimico-gestual la copilul cu deficienţă auditivă, de unde rezultă importanţa acestuia ca instrument al gândirii.

91

III. În jurul vârstei de şapte ani are loc decăderea simbolului în semn. Semnul este rupt total de semnificat; simbolul este instrument al gândirii pre-operatorii iar semnul – al gândirii operatorii. Simbolul este purtător de pre-concepte (subiective, individuale şi particulare), semnele sunt sociale, selective, convenţionale. În acest context precizăm că limbajele mimico-gestuale sunt sisteme de comunicare complexe, care prelucrează şi redau informaţia într-un mod specific. Ele au la bază atât o componentă înnăscută dar şi scheme convenţionale învăţate. Componenta înnăscută în comunicarea non-verbală, confirmată de cercetări recente (A. Pease,1993,p.15) este dublată de „împrumuturi” din ambele părţi: componenta non-verbală a limbii orale a unei culturi şi limbajul mimico-gestual din interiorul aceleiaşi culturi (de ex. gestul ridicării din umeri arată lipsă în limbajul mimico gestual). Uneori sistemul de comunicare folosit de surzi este considerat un limbaj transcultural, internaţional. A.I. Diacikov susţine că există 900 de semne comune limbajelor gestuale din întreaga lume (care exprimă intr-o formă foarte asemănătoare aceleaşi conţinut). Noi considerăm că acest lucru nu este posibil din mai multe motive. Unul dintre acestea este faptul că orice limbaj este modelat de necesităţile de comunicare ale colectivităţii care il întrebuinţează. Convenţiile pe care le persupune orice cod diferă de la o cultură la alta, astfel că un limbaj gestual este mult mai accesibil indivizilor din aceeaşi cultură. Un limbaj transcultural nu ar putea fi, prin urmare, decât un limbaj artificial. Un alt motiv al imposibilităţii ca limbajul mimico gestual să traverseze mai multe culturi este lipsa mediatizării acestor limbaje, ceea ce explică dificultăţile de unificare a variantelor dialectale ale limbajului gestual românesc sau a oricărui alt limbaj. A existat un proiect de formare a unui limbaj mimico-gestual internaţional destinat folosirii de surzi şi auzitori la conferinţe numit “Gestuno”, din care au apărut patru variante cu ocazia fiecărui Congres al Federaţiei Mondiale a Surzilor, după modelul “ESPERANTO”. Astăzi, datorită avântului tehnologiei informaţionale, proiectul a fost reluat sub numele Internaţional Sign Language (ISL), acesta fiind un limbaj artificial folosit în comunicarea dintre oficialităţile cu handicap auditiv la anumite întâlniri, convenţii la nivel internaţional. ISL însă nu va înlocui niciodată limbajele naturale mimico-gestuale autohtone. Fiind limba maternă a unei colectivităţi, limbajele mimico-gestuale nu sunt limbaje artificiale ci principalul sistem de comunicare al surzilor profunzi. ,,Canalul vizual” este cel mai accesibil, ceea ce determină conturarea unei structuri gramaticale specifice. Prin acest canal se poate transmite întreaga cultură a comunităţii de surzi materializată în jocuri, poezii, basme, legende, bancuri, obiceiuri, tradiţii, ritualuri, etc. În întreaga lume există sute de limbaje gestuale care se dezvoltă la fel ca şi limbajele orale naţionale, însă, după alte reguli gramaticale specifice canalul vizual.

92

Toate limbajele gestuale au avantajul de a fi percepute prin ochi. Un mare număr de semne imită gesturile care se fac în mod obişnuit, cum ar fi fluturarea mâinii pentru a spune “la revedere”. Semnele pentru acţiuni şi cele pentru lucruri imita adesea gesturile care se fac când se manevrează aceste obiecte, cum ar fi ridicarea unui pahar spre gură (cu semnificaţia de a bea), pieptănarea părului, perierea dinţilor, spălarea rufelor cu mâna sau cu maşina automată, tăierea pâinii cu cuţitul ş.a. totuşi, în semne, mişcările mâinilor sunt mai scurte şi mai rapide decât mişcările care se fac în momentul acţiunii cu obiectele. În unele semne forma mâinii imită forma obiectului iar mâinile se mişcă aşa cum se mişcă şi obiectele. Aşa este cazul pentru mişcarea aripilor unei păsări având semnificaţia de “pasăre” sau “a zbura”. Alteori, mişcările mîinilor “desenează” în aer contururile obiectelor (trompa unui elefant, o sticlă, acoperişul unei case, un peşte ş.a.). În fine, multe semne arată pur şi simplu spre un specimen despre care dorim să vorbim. De pildă, se arată cu degetul index în sus dacă ne referim la cer sau la culoarea albastră, spre oamenii despre care dorim să vorbim, spre părţile propriului corp când arătăm unde ne doare etc. În acest fel se formează o idee legată de folosirea mimicii şi a gesturilor şi se poate găsi cu uşurinţă o cale de comunicare simplă cu persoanele surde chiar dacă vocabularul disponibil este foarte limitat. Se foloseşte astfel o caracteristică a limbajului gestual, aceea că el include în componenţa lui gesturile şi mimica, fapt ce permite realizarea unei comunicări simple. Mai apoi, când se ajunge la stăpânirea unui vocabular mai complex, care include semnele convenţionale, se pot purta discuţii pe diverse teme. În orice caz, trebuie să ţinem seama de existenţa unui vocabular de semne standardizate care sunt folosite de colectivitatea de surzi, chiar dacă unele dintre ele nu sunt cele mai caracteristice pentru obiectul la care se referă. Totuşi, ele s-au înrădăcinat în colectivitatea de surzi şi trebuie folosite ca atare pentru a cunoaşte şi înţelege cultura lor, istoria lor, constituind limbajul lor. Se aplică şi aici principiul: “Când eşti la Roma fă cum fac romanii”, adică să te comporţi şi să vorbeşti ca ei. Nu putem vorbi de o inferioritate a limbajelor gestuale în raport cu limbajele verbale ci de un anumit raport între ele. Astfel, prezintă un interes deosebit corelaţia între cantitatea de informaţie transmisă şi efortul fizic depus în limbajele mimico-gestuale. Ca volum de timp conversaţional, se pare că limbajul mimico-gestual român este comparabil cu limba româna. Deşi dă impresia unei limbi abreviate, mai extinsă ca mod de execuţie şi mai redusă ca eficienţă decât limbajul verbal, limbajul mimico-gestual presupune şi gesturi complexe, motiv pentru care sunt necesare mai puţine gesturi decât cuvinte pentru exprimarea aceluiaşi conţinut. Întrucât în procesul transmiterii mesajelor prin limbaj gestual se fac eforturi cu mâinile, braţele, creierul, acestea obosesc astfel că după cca 30 minute de interpretare sau de folosire continuă a limbajului gestual, este necesar să se facă o pauză de 10-15 minute. Deoarece canalul vizual are un rol secundar în transmiterea informaţiilor pentru auzitori în comparaţie cu canalul auditiv, se creează impresia inferiorităţii limbajului gestual.
93

O dată cu intensificarea preocupărilor interdisciplinare, ce oferă un cadru mai adecvat de analiză, asistăm la ora actuală la o creştere a interesului specialiştilor faţă de studierea limbajului gestual. De asemenea, au fost elaborate cursuri frecventate de tot mai multe persoane auzitoare interesate, din diferite motive, să comunice cu persoanele surde. În unele ţări, limbajul gestual a devenit materie şcolară, obiect de învăţământ facultativ sau obligatoriu. În alte ţări (Danemarca, Suedia, Finlanda) s-au creat departamente de cercetare a limbajului gestual unde lucrează cercetători surzi şi auzitori. Sub aspect legislativ, limbajul gestual a fost recunoscut de tot mai multe ţări, unele introducând prevederi chiar în Constituţia ţării lor (Africa de Sud, Finlanda, Uganda, Portugalia) sau în diverse acte legislative. În ţara noastră abia prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 102/1999, care a devenit ulterior Legea nr. 519 din 2002 s-a recunoscut oficial limbajul gestual şi s-a recomandat angajarea de interpreţi în instituţiile publice. La nivelul Parlamentului European s-au adoptat două rezoluţii (în 1988 şi 1998) care recomandă recunoaşterea oficială a limbajului gestual şi folosirea de interpreţi calificaţi în toate ocaziile de interes public unde participă persoane surde.Parlamentul European a oferit chiar un exemplu în acest sens angajând interpreţi la şedinţele sale unde se discuta probleme legislative referitoare la persoanele cu disabilităţi. Menţionăm, în acest context, că Helga Stevens persoană surda cu pregătire juridică în Statele Unite, a fost aleasă de curând membră a Parlamentului din Belgia, zona flamandă. În ultima vreme s-a acordat o atenţie mai mare gesturilor în procesul de învăţământ special, întrucât folosirea numai a limbajului oral s-a dovedit a fi insuficientă, mai ales în primii ani de instruire a copilului surd. Nu credem că mai este cazul să subliniem importanţa ”băii de limbaj” pentru dezvoltarea psihică a copilului preşcolar. Unele cercetări (J. Ahlgren, B. Tervoort, D. Schein) evidenţiază faptul că în cazul în care copiii surzi sunt lipsiţi de timpuriu de „baia de limbaj gestual” în primii ani de viaţă, ei nu pot să-şi dezvolte în mod sistematic un limbaj care să le permită o bună dezvoltare a funcţiilor de cunoaştere şi de comunicare. Deoarece, până în jurul vârstei de patru ani este ineficientă folosirea limbajului verbal cu copilul surd, acesta este în pericol să devină şi un handicapat socio-cultural şi intelectual, dacă cei din jurul său (părinţi, rude apropiate etc.) nu folosesc un mijloc de comunicare cu el iar mijlocul cel mai util este limbajul gestual. Recomandăm deci, ca părinţii auzitori să adopte modalitatea de comunicare gestuală cu copiii lor surzi, cel puţin în primii ani de viaţă, pentru a-l scoate din izolarea comunicativă în care trăieşte. Refuzând această soluţie, mai ales din dorinţa de a nu scoate în evidenţă că au un copil surd, aceşti părinţi pot să antreneze la copilul lor carenţe mult mai grave decât însăşi surditatea, fapt pe care l-am semnalat înca de acum 20 de ani într-o lucrare anterioară. Până la intrarea copilului surd într-o unitate de instruire prevăzută cu personal de înaltă calificare pentru recuperarea complexă a auzului şi limbajului
94

Din dorinţa de a spori numărul de gesturi unii „binevoitori” au introdus numeroase gesturi artificiale. Acesta. În timp. Experienţa ne arată că.în perspectiva integrării sociale şi profesionale. de aceea surdul nu poate fi înţeles decât de persoanele cu care vine în contact mai des. De pildă. va permite copilului să cunoască mediul înconjurător şi. aceste achiziţii gestuale vor contribui la fertilizarea învăţării limbajului oral. aceşti surzi îl vor accepta de timpuriu şi vor pune mai puţine probleme de adaptare psihologică şi socială. De asemenea. Faptul că un copil este născut cu deficit de auz. aceasta nu se realizează decât în mică măsură. copiii surzi proveniţi din familii de surzi au un bagaj de cunoştinţe şi un limbaj mai dezvoltat în comparaţie cu copiii surzi din familii de auzitori. adesea dificilă. să-şi exprime dorinţe. Aceasta face să îi fie dificil să compare o propoziţie cu o altă propoziţie. Din această cauză modul în care este perceput limbajul verbal poate să fie inexact în comparaţie cu cel pe care-l percepe copilul auzitor. De aici ne putem explica de ce majoritatea surzilor au o motivaţie scăzută pentru vorbirea orală. opinii. acuareţea cu care sunt exprimate formele limbajului verbal este redusă. Acest lucru s-a constatat în practica şcolară. deficientul auditiv beneficiind doar de indici vizuali în perceperea vorbirii orale. Comunicarea dintre auzitori şi surzi este greoaie. astfel munca depusă de professor pentru al face pe elev să înţeleagă regulile limbajului exprimat în vorbirea curentă va fi foarte dificilă. în acelaşi timp. mai ales când protezarea auditivă nu este eficientă. percepţia distorsionată şi incompletă a limbajului oral de către copilul surd contribuie la dobândirea unui model distorsionat şi incomplet a cea ce inseamnă limba maternă pentru auzitor. Mai mult. fac dificilă alcătuirea şi prezentarea unor modele educative care să fie luate drept bune pentru toţi copiii cu deficienţe de auz. fiind familiarizaţi cu handicapul lor. considerăm că copilul surd are nevoie de comunicare prin limbaj gestual. cu tot efortul factorilor educaţionali de a-l învăţa pe copilul sau adultul surd să articuleze corect. forţându-i pe surzi să le accepte şi să le folosească. nedepăşind frazele convenţionale. gânduri. Caracteristicile comunicării la copilul deficient de auz comparativ cu auzitorii Gradul de pierdere a auzului fiecărui copil precum şi diversitatea adiţională care poate să existe din cauza mai multor factori sociali şi de mediu. 1978). Desigur. oricare ar fi el. în general determină ca limbajul dobândit să aibă anumite caracteristici. îşi vor forma deprinderi superioare de scriere şi de citire şi o labiolectură mai bună. este profund dăunătoare şi nu face nici un serviciu colectivităţii de surzi în direcţia sporirii posibilităţilor de comunicare. folosesc tot mai rar vorbirea articulată după ce intră în viaţa productivă în favoarea utilizării limbajului mimico-gestual pentru satisfacerea necesităţilor de comunicare în cadrul vieţii sociale (R. folosit în mod raţional. este deosebit de redusă frecvenţa cu care sunt folosite formele 95 . Mai târziu. create de ei. Madebring. această imixtiune nedorită într-un limbaj.

Cei mai mulţi copii auzitori dobândesc competenţe în vorbirea limbii materne în jurul vârstei de 3 ani. factorii care fac imposibilă dobândirea în mod normal a limbajului verbal.limbajului. Primul tip de 96 . Etapele dezvoltării limbajului verbal la copilul auzitor. Specialiştii care se implică în educarea copiilor surzi prelingual. apare o comunicare nonverbală ce se desfăşoară între mamă şi copil. mai ales. pe lângă cunoaşterea particularităţilor legate de copilul deficient. Un copil cu surditate prelinguală. c) c) profesorii pentru surzi trebuie să aibă cunoştinţe precise în privinţa etapelor parcurse în dobândirea limbajului oral. Copilulul auzitor începe să dobândească limbajul în primele luni de viaţă. profesorii trebuie să fie înarmaţi şi cu un set de tehnici de cercetare a limbajului verbal-oral pentru a putea face această diferenţă. care nu a beneficiat de o amplificare sonoră potrivită. va şti şi va înţelege o parte din ceea ce i se spune numai dacă se uită la buzele celui care vorbeşte şi prinde câţiva indici vizuali. În general. Când se consideră că dobândirea limbii materne s-a realizat cu success este necesar să studiem toate aspectele pentru a înţelege condiţiile în care are loc dobândirea acestei limbii. În primul an de viaţă. Pentru a avea cunoştinţe suficiente trebuie să deţinem posibilitatea de a identifica toţi factorii care concură la dobândirea limbajului oral şi. În asemenea circumstanţe. copilul nu este gata să rostească cuvinte din limba pe care o aude. deoarece vor trebui să recunoască diferenţa între un limbaj nedezvoltat şi un limbaj deviant. Unii profesori cred că trebuie să facă apel la o metodă de achiziţionare a limbajului într-un mod altfel structurat pentru a ajunge la acel model al limbajului caracteristic copilului fără deficienţe. toţi copiii parcurg aceleaşi stadii. În general. înainte ca înţelegerea să se dezvolte şi înainte ca el să facă primele demersuri individuale să vorbească după modelul normal al limbajului sonor. Acest proces şi nu altul va fi în atenţia profesorului pentru surzi asupra căruia va trebui să ia decizii. trebuie să nu uităm că procesul de recepţionare a vorbirii este incomplet şi chiar înterupt. În acest caz se recomandă să fim atenţi la conversaţia dintre copilul mic şi mama lui. La inceput. 1. b) deoarece procesul normal de dobândire a primului limbaj constituie un punct de inspiraţie pentru a creiona programele de recuperare a copilului cu deficit de auz. atunci ar fi indicat să se studieze modul în care se învaţă o limbă străină de către vorbitorii unei limbi materne.Dacă ne punem întrebarea “De ce profesorul pentru surzi trebuie să aibă cunostinţe despre modul de dobândire a limbajului la auzitori?” putem răspunde: a) pentru că este vorba despre dobândirea limbii materne care este perturbată de deficitul de auz. De accea. putem considera că cu cât un copil are o deficienţă de auz mai mare. trebuie să aibă şi cunoştinţe temeinice de limbă şi de psihologia însuşirii limbajului în condiţii de normalitate. Dacă problema s-ar pune pentru dobândirea unei a doua limbi. cu atât va dispune mai puţin de limbajul sonor care i se adresează în mod direct.

în mod involuntar. sunete care au locul de articulare în partea posterioară a organelor fonatoare (c şi g). copilul combină aceste cuvinte formulând adevărate propoziţii. el ascultă cum se schimbă sunetele pe care le aude. apare un gângurit. Copilul învaţă despre limbaj în cadrul interacţiunii sociale cu adultul. ritmul şi intonaţia lor. Când sensul sunetelor şi propoziţilor devin clare. Astfel.Mama trebuie să se adreseze copilului în propoziţii foarte scurte. la început. Aceste cuvinte exprimă diferite sensuri. 97 . începe o mică . fricative.conversaţie” între mamă şi copilul de 3 luni. Mama stimulează copilul pentru a-i antrena mecanismele articulatorii şi pentru a-i folosi limbajul şi îl ajută stimulându-l auditiv şi vizual. adult şi copil. cu o melodicitate clară şi ritm precizat. simple cu toate că. Copilul începe să producă tot mai multe sunete controlate în regiunea frontală. dar înţelegerea limbajului verbal începe înainte de aceasta. copilul produce aceste protocuvinte în care sunetele sunt clare. copilul nu înţelege conţinutul mesajului dar el reacţionează pozitiv la intonaţia producţiei verbale a mamei. oferind un model verbal cu sens încercării lui de a comunica. ca semnale conştiente pentru a dobândi unele comportamente specifice determinate din exterior. copilul rosteşte primele cuvinte în mod intenţionat. rezultând un triunghi de referinţă între obiect/eveniment. Spre sfârşitul primului an copilul produce propoziţii formate dintr-un singur cuvânt. Adultul ajută copilul să-şi aducă propia experienţă în conjuncţie cu limbajul. uzând de o melodie şi un ritm anume. El reacţionează vocalizând. În perioada 16-30 săptămâni. Aceste producţii verbale ale copilului se transformă în vocale şi consoane cu o anumită intonaţie prin care-şi exprimă sentimentele.. După aproximativ şapte luni de la producerea holofrazelor. În acest stadiu. copilul emite sunetele în mod plăcut. îi face plăcere vocea sa şi îşi controlează organele fonatoare şi vocea. numite holofraze. Este un stadiu în care se consideră că copilul deţine un control al muşchilor şi organelor fonatoare. dar sensul nu este conştientizat. În perioada 8-20 săptămâni. Se realizează o alternanţă consoană-vocală. aceste consoane dezvoltă producţii verbale sub forma lalaţiunii. Primele sunete la care mama reacţionează adecvat apar mai târziu. Aceste cuvinte se numesc protocuvinte. copiază mişcările buzelor părinţilor (produce sunete labiale şi velare). Formarea deprinderii de a menţine un contact vizual cu mama este un moment foarte important pentru stabilirea legăturii afective copil-mamă (adult). ceea ce semnalează o dezvoltare normală a copilului. Acum copilul învaţă să dea atenţie vorbirii.comunicare constă în sunete referitoare la disconfortul lui sau la problemele de hrană. când el gângureşte. depinzând de situaţia în care le produce. precum şi sunete nazale şi. În jurul vârstei de un an copilul începe să facă propoziţii scurte cu cuvinte formate din două silabe. el replică silabele. La sfârşitul acestui stadiu apare un număr tot mai mare de sunete.

pentru a atrage atenţia la disconfort. Este în măsură să asculte şi să înţeleagă limbajul folosit de alţii în mod repetat. în acelaşi timp. La vârsta de 2 ani şi 6 luni . În schimb. se conturează o gramatică de bază. eforturile de . handicapurile adiţionale. Începând de la naştere. Efectul este că începe să înveţe şi să producă din ce în ce mai mult sunete şi să respecte în mod involuntar regulile gramaticale. se implică în cântece ritmate..lalaţiune” dar începe un model de intonaţie asemănător cu cel existent în limbajul verbal normal. El emite holofraze (prin care se fixează pe un cuvânt ce exprimă o idee complexă. gângureşte. aceasta fiind un mod de comunicare. dar răspunsul lui nu este încă bine conturat. situaţia familială a fiecărui individ fac ca însuşirea limbajului verbal-oral să fie o problemă dificilă şi cu urmări devastatoare uneori asupra personalităţii copilului cu deficit de auz.copilul vocalizează când i se vorbeşte. 98 . el are un model clar al limbajului pe care-l însuşeşte în faţa ochilor şi urechilor sale. 3. Aceasta îl ajută să înţeleagă pentru sine regulile de folosire a limbajului. pe măsură ce trece prin stadiile dezvoltării limbajului. formează propoziţii din patru cuvinte. La 3 ani şi 6 luni poate să întrebe.2. Caracteristicile diferitelor etape de dezvoltare a limbajului oral. la copilul auzitor se parcurg următoarele faze în dezvoltarea limbajului verbal-oral: Între 0-3 luni . Între 3-6 luni. această idee este auzită în foarte multe contexte şi transformată în multe feluri. De exemplu: când aude „să mergem la baie”. Efectul acestui fapt este că. iar comportamentul începe să fie controlat în mod verbal. Acest lucru va determina. Lipsa modelului verbal determină nedezvoltarea limbajului sonor în general. durere. foame. în mare măsură. sistemul consonantic este mai mult sau mai puţin complet: Apar primele semne de folosire a limbajului în mod imaginativ.copilul se opreşte din plâns când îi sunt satisfăcute necesităţile şi întoarce capul spre persoana care îi vorbeşte. alteori îl aude întâmplător.sistemul vocalic este complet. La 3 ani manifestă competenţă în limbaj.Aspecte particulare ce influenţează dobândirea limbajului verbal la copilul deficient de auz Copilul auzitor care îşi însuşeşte limbajul oral percepe limbajul verbal ce este folosit în jurul lui în mod clar şi complet. uneori acest limbaj îi este adresat direct. În jurul acestei vârste începe să pronunţe primul cuvânt iar la un an şi 9 luni o combinare de două cuvinte. La deficienţii de auz lipseşte experienţa vizuală şi auditivă a comunicării verbale pe care copilul auzitor o obţine în mod involuntar încă de la naşterea sa.demutizare” de mai târziu. copilul cu deficienţă de auz plânge. Copilul auzitor este capabil să compare propoziţia lui cu a unui vorbitor etc.. El este capabil să asculte şi. Gradul de surditate al unui copil. La un an are loc limbajul fals sau emiterea de protocuvinte (un fel de „jargon” al limbajului folosit în joacă de copil). Între 6-9 luni – se manifestă faza de .

La 5 ani–este posibil ca anumite consoane laringeale să nu fie încă fixate. 4. este cel mai simplu tip de asociaţie. dar elevii vor reactualiza şi utiliza atât cuvântul cât şi semnul (gestul). Atunci când se folosesc dactilemele. la mimico-gesticulaţie pentru a sprijini acest cuvânt. În limba română se foloseşte alfabetul dactil realizat cu degetele unei singure mâini.La 4 ani–controlul gramatical este imatur. aducând servicii în favoarea memorării şi folosirii imaginii dar şi a cuvântului. Asociaţia liniară primară. Acest mijloc de comunicare se intercalează ca suport între cuvânt şi imagine. dar foloseşte structurile gramaticale corect şi pune nenumărate întrebări. întâlnit atunci când între imagine şi cuvântul care desemnează aceea imagine nu se intercalează alte mijloace de comunicare. Acest tip de asociaţie este folosit pentru învăţarea unor cuvinte care au aceeaşi rădăcină lingvistică. Această schemă se simplifică prin reducţie. Schema este “imagine = cuvânt cunoscutcuvânt nou”. studiind aceste aspecte a sesizat faptul că se formează două categorii de asociaţii: liniare şi ramificate.Legile psihologice de asociaţie între cuvânt şi imagine care acţionează la surdomuţii în curs de demutizare. Alt tip de asociaţie lineară are loc atunci când între imagine şi cuvânt se intercalează două sau mai multe mijloace auxiliare: mimico gesticulaţia şi dactilemele. dar folosirea limbajului verbal este bine structură. Schema este „imagine = gest => cuvânt”. În acest proces se realizează o trecere de la o comunicare preponderent gestuală.Pufan (1970). realizându-se o relaţie de echivalenţă între imagine şi cuvânt iar schema este „imagine = cuvânt”. Un tip de asociaţie lineară mai rar întâlnit are loc atunci când cuvântul se asociază cu imaginea prin intermediul unui alt cuvânt cunoscut de surdo-mut. ca mediator. Procesul de achiziţionare a limbajului verbal la surdo-muţi are o desfăşurare sistematică în condiţiile de şcolarizare a copilului. sub influenţa predării cunoştinţelor prin indermediul cuvintelor şi al mijloacelor auxiliare de comunicare. spre comunicarea verbală. de exemplu: casă. Dactilemele sunt folosite în procesul de demutizare şi se mai numesc şi limbă vizualizată sau sunete verbale vizualizate. Un tip mai complex de asociaţie liniară se manifestă atunci când între imagine şi cuvânt intervine un singur mijloc auxiliar de exemplu ori mimico-gesticulaţia ori dactilemele. C. dispare 99 . căsuţă. Schema este „imagine=mimico-gesticulaţie=dactileme  cuvânt”. Acest tip de asociaţie intervine atunci când se predau cuvinte noi iar profesorul recurge. folosită de copiii deficienţi de auz din familii de surdo-muţi sau din familii de auzitori. voluntar sau involuntar. De exemplu când se învaţă cuvântul „creion”. imaginile sunt redate cu ajutorul degetelor mâinilor pentru fiecare literă ce compune cuvântul ce desemnează imaginea. profesorul execută un gest şi pronunţă cuvântul. el solicită elevilor să se folosească de cuvânt.

necesitatea utilizării imaginii şi astfel schema devine “cuvânt cunoscut = cuvânt nou” intrând în acţiune vocabularul activ şi vocabularul pasiv al copilului. Asociaţia ramificată are loc atunci când se apelează concomitent la două mijloace auxiliare. Astfel. copilul poate să urmărească privirea adultului. auzul. Un alt tip de asociaţie ramificată conţine trei sau mai multe mijloace auxiliare. gustul. 5. Mulţi copii menţin cele două mijloace de exprimare: mimico-gesticulaţie şi dactilemele.copil este interpus un element din lumea exterioară. manifestat într-un gen de dialog intim şi afectiv între cei doi în care atenţia este împărtăşită. în care o experienţă vizuală (fie un subiect sau un eveniment) împărtăşită visual de copil şi adult este îmbibată permanent de limbajul corespunzător. În acest sens când atenţia copilului este atrasă de un subiect sau de un eveniment din jur. atenţia copilului şi a adultului va fi captată de acelaşi eveniment sau subiect. ca într-o oglindă de adult. ceea ce va creşte posibilitatea ca prin comentariul verbal făcut de adult. în care schimbul de informaţii este reciproc. împiedicând demutizarea sau cel puţin îngreunând procesul demutizării. 2001). Adultul şi copilul manifestă un interes reciproc. accentuând relaţia ce există între sunetele vorbirii şi evenimente. stabilindu-se un gen de “conversaţie” chiar înainte de apariţia primelor cuvinte. să se ofere copilului modelul verbal al subiectului sau acţiunii la care se referă. văzul.M. adultul îl ajută pe copil să-şi lege experienţa de limbaj. Această asociaţie se foloseşte atunci când profesorul recurge la dactileme dar şi la semn pentru a denumi cuvântul. unul faţă de altul.Influenţa deficienţei de auz asupra dezvoltării timpurii a copilului. O treaptă importantă în dezvoltare este momentul în care în relaţia directă adult. În mod normal. Există unele cazuri în care o asociaţie directă între imagine şi mimicogesticulaţie are drept consecinţă faptul că nu se mai ajunge la cuvânt. în comparaţie cu 100 . se include pipăitul. care se şi uită încotro se uită copilul şi comentează despre subiectul prezumtiv al atenţiei copilului (Popa. Surditatea nu restrânge numai registrul auditiv al copilului ci. explorarea vizuală a copilului este “reflectată”. În cele mai timpurii contacte pe care copilul le are cu persoanele din jur şi mediul ambiant. schema fiind următoarea:”imagine mimică gestică = dactileme = semn evocator cuvânt”. Webster şi Wood (1989) descrie acest fenomen ca pe un triunghi de referinţă. copilul este implicat de la început în tot felul de activităţi. Schema devine: “imagine = mimico-gesticulaţie = cuvânt  dactileme”. Observaţiile efectuate asupra modalităţilor de interacţiune timpurie între mamă şi copiii surzi au scos în evidenţă existenţa unor deficienţe. Începând din a doua jumătate a primului an. interrelaţionarea socială timpurie care stă la baza procesului de comunicare. folosind o varietate de modalităţi de a cunoaşte lumea. mai ales. În acest caz. mirosul.

101 . În jurul vârstei de optsprezece luni. cu atât colaborarea cu adultul. în descifrarea sensurilor va fi mai uşoară (Fl. oferindu-i astfel un model verbal pe care să-l interiorizeze copilul. intonaţia. La fel ca şi copilul auzitor. Însă. În mod normal. cu ajutorul cărora copilul încearcă să comunice cu cei din jur. S-a observat că adulţilor li se pare dificil să aibă un comportament excesiv verbal normal faţă de copiii deficienţi de auz. gîngurit şi jocuri de sunete iar dacă nu i-se răspunde. Prin acest limbaj el va învăţa că este timpul să se ducă la culcare. Cu cât copilul beneficiază mai de timpuriu de o recepţie sonoră mai bună. părinţii copiilor deficienţi de auz au tendinţa de a comunica şi direcţiona jocurile şi activităţile singuri. aceştia interpretează producţia verbală a copilului clarificând-o şi dându-i sens. aceste manifestări sonore vor dispare. sau să-şi acompanieze activităţile desfăşurate cu aceşti copii de vocalizare. mamele întâmpină dificultăţi în a stabili o interacţiune lejeră cu copilul deficient de auz. Ei oferă un model de limbaj cu ajutorul căruia copilul surd se va integra mai uşor în familie şi în comunitatea semenilor săi. În schmb. poate asimila valorile culturale. cuvinte cheie. atât în faza de vocalizare cât şi mai târziu. când acesta întoarce capul spre obiectul din centrul interesului. sau extinzând şi parafrazând ceea ce copilul intenţiona să comunice. (Gregory şi Mogford. comentariul mamei. 2005) Părinţii surzi pot să comunice cu copilul lor surd foarte devreme după naşterea lui. de gesturile sau expresiile pe care le folosesc ei în mod firesc. cele mai importante informaţii vizuale vor veni prin limbajul gestual folosit de cei din jurul său. Copilul deficient de auz este nevoit să-şi modeleze comportamentul după intenţiile adultului. El poate acum să observe comportamentele dorite şi pe cele nedorite de la el. tonul vocii sunt adaptate după experienţele familiale astfel încât atunci când atenţia este îndreptată spre un obiect se realizează şi relaţia dintre cuvânt şi referentul său. Astfel. privându-i astfel pe aceştia de iniţiativa şi încurajarea exprimării. să mănânce. activităţi distractive.interrelaţia dintre mamă şi copilul auzitor. să înveţe. folosind repetiţii. triunghiul de referinţă este lipsit de dimensiunea limbajului verbal. copilul îşi va forma un bagaj lingvistic-gestual tot mai variat şi mai complex. poate observa interacţiunile dintre părinţii săi cu alte personae surde şi poate să desprindă semnificaţia lor. Spre deosebire de părinţii copiilor auzitori care decid împreună cu copiii lor asupra unor jocuri. când copilul auzitor este prins în “dialog” cu părinţii. În funcţie de cum părinţii îl înţeleg pe copil şi îl sprijină în dezvoltarea limbajului său gestual. se vor dezvolta unele mişcări ale mâinii şi unele forme ale primelor manifestări gestuale. pierde verbalizarea corespunzătoare.Barbu. Experienţa ţărilor ce au beneficiat de tehnica de amplificare auditivă în educarea copiilor deficienţi de auz a demonstrat faptul că diagnosticarea timpurie a sudităţii precum şi înzestrarea copilului cu proteze auditive puternice ajută la preîntâmpinarea acestor probleme. În cazul copilului deficient de auz această contingenţă în relaţiile interpersonale cu adultul apare ca deformată sau absenţă. 1981) În cazul copilului deficient de auz. copilul surd prezintă vocalizare.

Cel puţin în ceea ce priveşte dezvoltarea de ansamblu a copiilor surzi din familii de surzi la intrarea în grădiniţă sau în clasa întâi aceste diferenţe sunt deosebit de semnificative. mediul vizual şi limbajul. la viaţă. au arătat diferenţe marcante între auzitori şi surzi pe planul dezvoltării psiho-fizice. Treptat. la o stare de nervozitate. să nu folosească limbajul gestual deoarece s-ar frîna formarea limbajului verbal. de audiologi care să măsoare şi să stabilească pierderea de auz. fapt semnalat nu numai de numeroşi cercetători ci şi de practica şcolilor de surzi. În celelalte privinţe. cu căutări în antecedente pentru a găsi o cauză ce ar fi putut determina apariţia surdităţii la copil. lingvistice sau academice. frustrare. cu acuzaţii la adresa personalului medical. Prin urmare. părinţii surzi se confruntă cu obstacole considerabile. Pe parcurs. ca pe o fiinţă normală care nu aude dar care se poate realiza plenar într-o societate a auzitorilor. Popa. Astfel. ceea ce va accelera acumularea de experienţe de la cei mai în vîrstă sau de la alţi copii. etc. Cel mai adeseori. interacţiunile dintre părinţii surzi şi copiii lor surzi explică de ce aceşti copii au rezultate mai bune decât alţi copii surzi din familiile de auzitori în toate domeniile sociale. inferioritate. Însă. La naşterea unui astfel de copil părinţii trec prin cîteva faze de la şocul provocat la aflarea diagnosticului. M) ş. Prin urmare. se ajunge la acceptarea copilului surd ca o fiinţă ce trebuie tratată la fel ca orice copil ce are dreptul la dragoste. copiii surzi se dezvoltă la fel ca şi alţi copii auzitori de aceeaşi vârstă. Pe parcursul creşterii copilului. cînd apar probleme legate de sănătatea sau de instruirea copilului. sunt angajaţi sub nivelul lor de pregătire şi sunt consideraţi inferiori din cauză că nu aud şi nu pot vorbi inteligibil. ei au nevoie de sfaturi competente pe care le găsesc extrem de rar. majoritatea părinţilor auzitori nu au avut experienţe anterioare cu colectivitatea surzilor şi acceptă cu uşurinţă modelul medical bazat pe ideea pierderii auzului şi a necesităţii intervenţiei specialiştilor. Toate aceste sfaturi crează în mintea părinţilor sentimente de îndoială. I. de logopezi care să dezvolte cât mai 102 .sau să se joace. De pildă. să poarte proteză cu toate că nu are resturi auditive utilizabile pentru vorbire.a. Copilul surd într-o familie de auzitori Datele din literature de specialitate sunt unanim de accord că peste 90% dintre copiii surzi provin din familii de auzitori.. la educaţie la un viitor. Părerea auzitorilor că surzii au posibilităţi limitate de afirmare nu va mai fi multă vreme tolerată. cu toate că unele studii (Stănică. sub capacitatea lor. să vadă pe copilul lor surd într-o lumină pozitivă. copilul surd va fi tratat ca pacient care are nevoie de medici orelişti care să stabilească cauza pierderii auzului şi să recomande proteze sau operaţii. li-se recomandă să facă operaţie de implant cohlear la copil deşi aceasta nu ar îmbunătăţi auzul. ei au o educaţie rudimentară. Surzii pot să practice numeroase profesii şi să ofere o imagine pozitivă despre colectivitatea lor. părinţii surzi trebuie să aibă încredere în ei şi în valorile lumii surzilor. Prin folosirea limbajului gestual părinţii surzi pot să spună sau să citească poveşti la copilul lor.

Totuşi. El este singurul limbaj care poate fi învăţat în mod natural. abordarea învăţării limbajului verbal ca a doua limbă.1996). se acordă atenţie predării istoriei şi culturii americane în scopul învăţării limbii engleze pentru ca. materiile şcolare sunt predate folosind limbajul primar al copilului la istorie.dezvoltarea capacităţii lui cognitive . Nu punem la îndoială necesitatea unor astfel de servicii dar aceşri părinţi ar trebui să ştie că există şi părinţi surzi care-şi cresc mai bine copiii lor surzi fără aceste multe şi costisitoare servicii puse în balanţă cu rezultatele realizării şcolare şi ale dezvoltării psihice.Mahshie. copilul surd ar putea să înveţe limbajul verbal. poate să ofere cea mai bună şansă copilului surd pentru ca acesta să reuşească să asimileze limbajul verbal. cultură şi la disciplinele legate de arta limbajului. Acest obiectiv poate fi realizat prin: . este generator de noi semne. . deoarece forma lui scrisă implică reprezentarea sunetelor pe care copiii surzi poate că nu le-au auzit niciodată. Cred că nu surprinde pe nimeni faptul că elevii sunt mai bine educaţi într-un limbaj pe care îl cunosc bine. Instruirea biculturală şi bilinguală (sau instruirea bi-bi) poate include câteva componente. elevii să fie instruiţi exclusiv în limba engleză.1995). 103 . De asemenea. . pe baza limbajului gestual. el este guvernat de reguli gramaticale vizuale. „Legea drepturilor civile” a obligat şcolile să ofere şanse egale de educaţie copiilor care nu au limba engleză ca limbă maternă.mult posibil comunicarea verbală şi de profesori specializaţi să lucreze cu copii handicapaţi.formarea accelerată a unei imagini sănătoase despre sine a elevului . poate fi folosit ca mijloc de obţinere a informaţiilor şi ca instrument de comunicare între surzi. Cu toate aceste aspecte pozitive. Kannapell. Pentru a beneficia de această lege nu are importanţă ce limbă vorbesc părinţii ci ce limbaj foloseşte copilul (H.crearea unei punţi între cunoştinţele culturale şi lingvistice ale elevului . În plus. cu uşurinţa cu care se învaţă limbajul matern de către copilul auzitor. fără să rămână in urmă la celelalte materii. copiii surzi vor rămâne dezavantajaţi în privinţa asimilării limbajului verbal.Lane. Despre folosirea limbajului gestual ca primă limbă în educaţia persoanelor surde Putem considera că limbajul gestual este limbajul matern al copiilor surzi din toate ţările. fiind cel mai bun model de limbaj care inclus în cadrul limitelor biologice ale acestora. (S. Astfel. după părerea noastră. Deoarece limbajul gestual este un limbaj natural. acestea se transferă la învăţarea celui de al doilea limbaj pe care îl pot învăţa cu mai multă uşurinţă. Pornind de la această ipoteză Guvernul american a adoptat în 1965 „Legea educaţiei bilinguale” care acordă finanţare diverselor activităţi care promovează folosirea limbajelor minoritare în şcoli. fapt menţionat şi de alţi autori (B.1989). Prin urmare. chiar dacă sunt fluenţi în folosirea limbajului gestual. mai târziu. Abia după ce au suficiente priceperi în acest prim limbaj. pe baza limbajului gestual şi a moştenirii culturale proprii.N. pentru a înlătura bariera de limbaj din calea educaţiei lor.

Lane consideră că rezultatele teoretice şi practice obţinute în cazul elevilor auzitori minoritari pot fi aplicate şi asupra copiilor surzi. Cercetările lui A. În 1974 Congresul SUA a analizat din nou „Legea şsnselor egale la educaţie” şi a pus accent pe educaţia biculturală.Willig. Limba de predare în clasă trebuie să fie la început limbajul gestual până la formarea priceperilor lingvistice şi a cunoştinţelor de bază legate de limbajul gestual. 1986).Hakuta. Astfel. Din cele expuse mai sus rezultă implicaţiile pentru cei mai mulţi elevi surzi care trebuie să înveţe limbajul verbal ca a doua limbă. 1991 ş. atitudinea faţă de sine şi faţă de şcoală. sunt mai flexibili sub aspect cognitiv. sistemul de educaţie bilinguală modernă care se aplică în 104 . dar toate au realizat că cu cât este mai mare încorporarea limbajului şi culturii elevilor minoritari în programa şcolară cu atât este mai semnificativ succesul acestor elevi (Cummings şi Swain. 1984 ) sau în Canada asupra copiilor proveniţi din Rusia (Swain şi Lapkin. care să faciliteze apoi învăţarea limbajului verbal. A. Spre deosebire de alte limbaje minoritare. în timp ce folosirea limbajului elevilor minoritari le dă acces spre informaţii şi le dezvoltă competenţa în a doua limbă. că performanţele nu se datorează pur şi simplu fluenţei în limbajul verbal al copiilor minoritari în propriul limbaj ci. mai capabili să reorganizeze situaţiile perceptive. încorporarea culturii lor contribuie la crearea unei atitudini pozitive faţă de propria identitate şi faţă de şcoală iar toate acestea sporesc performanţa şcolară. să-i pregătească pe profesori în predarea limbii naţionale ca a doua limbă şi să angajeze instructori din rândul aceluiaşi grup minoritar de unde provin elevii. Actualmente.Reynolds. W. Mai mult. În acest domeniu s-au efectuat numeroase cercetări.. competenţe lingvistice. nu sunt necesare astfel de cercetări în cazul elevilor surzi. ascultare. H. Ei au constatat. Alte studii au constatat că elevii auzitori bilinguali sunt superiori celor monolinguali în ceea ce priveşte realizarea sarcinilor cognitive. (1985) au arătat că favorizarea educaţiei bilinguale a copiilor minoritari a dus la rezultate superioare la probele de citire. competenţei lor lingvistice în limba lor maternă. limbajul gestual nu poate fi înlocuit de nici un limbaj verbal. mai buni la analizarea structurii propoziţiei şi la descoperirea regulilor în general. 1977.). matematică. 1991). mai creativi în rezolvarea de probleme (K. în plus. În cei peste 100 de ani de folosire a limbajului verbaloral şi a diverselor sisteme artificiale de codificare manuală a limbajului nu s-a ajuns la realizarea succesului şcolar şi nici la performanţa scontată în limbajul oral. mai mult.Lambert. cerînd autorităţilor din educaţie să-i informeze pe profesori în legătură cu problemele culturale speciale ale copiilor cu limbaj minoritar. 1986.au ajuns la rezultate similare.formarea deprinderilor de citire şi a celor expresive în limba naţională a elevului. Alte studii efectuate în SUA asupra copiilor hispanici (Mace-Matluch. mai sensibili la relaţiile semantice între cuvinte. ştiinţe sociale. Cu toate că nu s-au efectuat cercetări legate de bilingualismul copiilor surzi. Hoover şi Calfee. conchide autorul citat.a.

aceşti profesori surzi trebuie să cunoască bine structura limbajului gestual. În fine. În această situaţie vom rămâne cu perspectiva că copiii surzi vor trebui să achiziţioneze limbajul gestual în mod natural. cursuri. Desigur. Angajarea de profesori surzi poate fi o resursă valoroasă pentru colegii lor auzitori şi ca modele de roluri pentru elevii surzi. succesul ce s-ar putea obţine prin aplicarea educaţiei bilinguale la copiii surzi nu va veni în mod automat doar prin schimbarea orientării sistemului de învăţământ spre limbajul gestual.Suedia. o abordare raţională a predării limbajului verbal ca a doua limbă pentru utilizatorii de limbaj gestual poate începe cu o analiză prin opoziţie a gramaticii celor două limbaje. Însă. principiile care stau la baza lui comparativ cu limbajul verbal. diverse materiale care să permită elevului surd să studieze limbajul gestual aşa cum fac elevii auzitori cu limbajul lor matern. obiecte noi de învăţământ. în care să se conceapă metode şi materiale noi. Limbajul gestual ca limbaj minoritar poate fi folosit ca resursă ce trebuie cultivată şi promovată nu numai ca auxiliar cum se procedează astăzi în şcolile noastre. trebuie să se elaboreze manuale. să se corecteze neajunsurile. De asemenea. Ca orice nou proces. nu va mai fi nevoie de clase cu efective reduse de elevi. limbajul verbal nu va putea niciodată să înlocuiască total limbajul gestual ca limbaj de instruire. De asemenea. să-şi dezvolte cultura în limbaj gestual şi să studieze limba majoritară pe fundaţia pusă de limbajul gestual. De pildă. părinţii lor şi profesioniştii din domeniu nu mai poate fi tolerat. cu care se confruntă copiii surzi. Poate că dacă atât profesorii cât şi elevii surzi vor fi fluenţi în folosirea limbajului gestual. a dovedit că elevii surzi au obţinut o îmbunătăţire atât a performanţelor şcolare cât şi a cunoaşterii limbajului verbal. Opoziţia manifestată de profesorii auzitori faţă de limbajul gestual a dat naştere la crearea şi răspândirea unor sisteme artificiale de codificare manuală a limbajului verbal care presupun nu numai „împrumutarea” semnelor din limbajul gestual şi folosirea lor în ordinea cuvintelor din limbajul verbal ci şi inventarea de semne care să ofere o „potrivire vizuală” cu structura gramaticală a limbajului verbal. Nici în prezent nu s-a ajuns ca profesioniştii sau oficialii din învăţământul special să-i accepte pe surzi ca aparţinând unei minorităţi lingvistice. Eşecul educaţiei surzilor. toţi profesorii auzitori trebuie să cunoască bine limbajul gestual dacă vor să lucreze în şcolile pentru surzi. Profesorii trebuie să fie pregătiţi să abordeze teme noi. deoarece surzii nu vor putea să audă limbajul conversaţional şi nici pe cel care asigură succesul şcolar. Educaţie bilinguală ar putea reduce abandonul şcolar şi a şomajului la tinerii absolvenţi surzi. care solicită 105 . să se experimenteze. trebuie să existe o fază de dezvoltare. Noi trăim acum într-o lume a tehnologiei informaţiei tot mai complexă. determinat de mai mulţi factori. luarea unui limbaj vizual natural şi crearea unui sistem artificial care îşi propune să reprezinte limbajul verbal natural pe cale vizuală nu poate să îmbunătăţeacsă fluenţa în limbajul oral şi nici competenţa lingvistică a elevilor surzi. Desigur. unde studierea limbajului gestual să nu fie plasată pe ultimul loc.

după ce copilul a pornit-o pe drumul progresului în vorbirea orală. Se cunoaşte că există o penalizare dacă se întârzie cu învăţarea limbajului gestual la o vârstă mai mică. Acest curent al mainstreamingului. Din contră. înteligibil. să nu mai fie „persoane cu disabilităţi”. Curs nr. să poată vorbi şi să fie egali cu auzitorii. Vor dispare multe locuri de muncă accesibile odinioară surzilor cu pregătire slabă. ea fiind. ca adulţi. Profesorii şi mulţi părinţi care au copii surzi sunt convinşi de nevoia copiilor lor de a învăţa limbajul verbal astfel încât. În practică. Adeseori li se spune părinţilor cu copii surzi că aceştia nu trebuie să înveţe prea devreme limbajul gestual deoarece este mai uşor de învăţat decât limbajul verbal şi ar putea să devină o piedică în calea învăţării acestuia din urmă. Noua societate cere ca educaţia surzilor să fie reconceptualizată şi restructurată sau învăţămntul special să se dovedească destul de adaptativ pentru a satisface necesităţile de educaţie ale acestui grup minoritar şi cultural deosebit. 106 . a putea să vorbeşti oral. folosirea tuturor mijloacelor de comunicare în activitatea de predare-ascultare. aceste eforturi devenind o obsesie a cadrelor didactice până spre sfârşitul anilor 1970. a avut consecinţe dezastruoase în cazul copiilor cu surditate gravă din ţările din Vestul Europei. astfel că foarte puţini dintre surzii care au învăţat limbajul gestual la o vârstă mai înaintată posedă competenţa şi fluenţa în limbajul gestual ca şi surzii care au început să folosească acest limbaj încă de la naştere. Sub influenţa mişcării integraţioniste. s-a diminuat numărul şcolilor speciale cu internat în mai multe ţări. de educare a copiilor cu disabilităţi în şcolile ordinare. 6 Competenţa lingvistică în limbajul gestual şi verbal Se cunoaşte că în cursul secolului al XIX-lea limbajul gestual. cel puţin în principiu. Limbajul gestual ar putea fi învăţat mai târziu. este foarte util pentru integrarea în societatea majoritară dar nu este întotdeauna posibil. Desigur. ca instrument principal de comunicare al surzilor. însă. comunitatea surzilor este de părere că a fi supus la o activitate extensivă de învăţare a limbajului verbal este o experienţă destul de stressantă pentru elevul surd.ca locurile de muncă viitoare să fie ocupate de persoane cu pregătire şcolară cel puţin la nivel de liceu. metoda comunicării totale a constat în folosirea preponderentă a limbajului oral însoţit de un anumit volum de semne. când s-a acceptat limbajul gesturilor în aceste şcoli. cu toate că este abia la început în cazul şcolilor pentru surzi din ţara noastră. Astfel comunicarea totală a luat locul oralismului. Toate eforturile s-au îndreptat spre a-l face pe surd să înveţe să înţeleagă limbajul verbal şi să vorbească. a început să fie exclus din şcolile pentru surzii din Europa şi din Statele Unite.

particularităţi temperamentale şi de personalitate în executarea gesturilor. al proporţiilor dintre diferitele părţi ale corpului. Cu cât un gesticulator devine mai familiarizat cu modul lor de executare. Într-adevăr. Astfel. ei au nivele diferite de dexteritate ale mâinilor. care nu constituie abateri de la normele limbii literare. al persoanelor care se bazează pe vedere în viaţa cotidiană. ci fiindcă el este un limbaj natural al surzilor. degetelor. cu atingerea unor obiectve imediate. există unele diferenţe regionale în execuţia şi forma gesturilor. deoarece este o limbă naturală pentru cel care o învaţă într-un mediu favorabil. la aceste intâlniri 107 . Unii afirmă că acest limbaj poate fi învăţat în 2 ani sau chiar în 6 luni. Conform unei convenţii unanim acceptate. fizice şi psihologice vor influenţa în mare masură expresivitatea gestului. comitetul pentru limbajul gestual de la nivelul Federaţiei Mondiale a Surzilor a elaborat mai multe ediţii ale limbajului gestual internaţional „Gestuno”. engleza sau franceza) în diferite ţări. Pe parcursul dezvoltării spre viaţa de adult. Oricum. se poate ajunge la conturarea unui limbaj gestual naţional uniform pentru toate regiunile tării. deoarece este un semn de inferioritate dacă se bazează numai pe limbajul gestual fără voce. în timp. dar nu este clar cum vor interacţiona cele două limbaje în educaţia surzilor. putem afirma că se poate contura un "limbaj internaţional" comun pentru cei care folosesc aceeaşi limbă (de ex. acest lucru se poate realiza doar între participanţii din diferite ţări care se întâlnesc adesea la conferinţe internaţionale şi îşi formează un limbaj „esperanto” gestual. Aceste atribute psihice. un fel de „Esperanto”. dar aceasta nu asigură fluenţa şi competenţa în limbajul gestual. Orice primă limbă este mai uşor de învăţat. Învăţarea limbajului gestual pare să fie uşoară pentru surzi nu din cauză că este simplu. în special de cei care au pătruns mai târziu în colectivitatea surzilor. cu atât va fi mai uşor pentru el să–şi folosească gesturile într-un mod cât mai personalizat. aşa cum limbajul unei persoane care provine dintr-o anumită regiune prezintă unele variaţii regionale. În scopul facilitării comunicării între participanţii din diferite ţări la conferinţe internaţionale unde se foloseşte limbajul gestual. care nu pot fi depăşite decât printr-o comunicare gestuală cu cât mai multe persoane provenind din regiuni diferite. li se reaminteşte mereu surzilor să folosească vocea. De aici s-a ajuns la ideea educaţiei bilinguale pentru surzi.Ideea că limbajul gestual este uşor de învăţat este promovată chiar de unii surzi. într-o perioadă aşa de scurtă surzii sau auzitorii pot să stabilească o comunicare utilă. Extrapolând. Însă. Aprecierea greşită a fluenţei „elevilor pe termen scurt” ar duce la părerea că limbajul gestual este un limbaj simplu. De asemenea. nu putem vorbi de existenţa unui limbaj gestual internaţional propriu-zis ci de limbaje naţionale cu elemente de internaţionalitate. El este incomparabil mai uşor de învăţat decât limbajul verbal care nu poate fi auzit. Diferenţe personalizate Aşa cum oamenii sunt diferiţi sub aspect fizic.

I. Totuşi. care n-a putut fi depăşită de nici o limbă. . trecând astfel în uz internaţional. A. de la o şcoală la alta sau de la o regiune la alta dându-i chiar o “culoare locală” limbajului din ţara respectivă.. De asemenea. pentru cele 56568 de cuvinte din „Dicţionarul limbii române moderne” s-a constatat că există 2250 de gesturi corespunzătoare (I.Allen. Aceste gesturi au fost considerate preferabile şi mai corecte sub aspect cultural şi politic de surzii respectivi.. Aşa este cazul pentru „România”. Ca toate limbajele vii. împreună. când utilizăm termenul de .Rawlings. iar cel mai dezvoltat limbaj gestual nu depăşeşte 7000 de unităţi gestuale.expresie figurată” avem în minte mai multe cuvinte care. De asemenea. în sensul influenţării acestui limbaj cu bogăţia mai mare a vocabularului acestuia. exprimă o singură idee. cercetarea comparativă a gesturilor a depistat circa 900 de gesturi comune mai multor limbaje gestuale naţionale (A.L. nu putem vorbi de un limbaj internaţional al gesturilor.B.internaţionale se foloseşte limba engleză în comunicarea scrisă iar în cea orală. . care are forma unei mingi de rugbi sau pentru „Rusia”. De exemplu. cu introducerea de neologisme ş. cum ar fi .a pune plugul înaintea boilor”ş.Penilla.Schildroth. reprezentată de mişcarea degetului index sub buza de jos. între limbajul gestual şi cultura naţională a unei ţări există o strânsă legătură.F. 2003). 1957) ceea ce conferă acestui limbaj o universalitate relativă. limbajul gestual şi identitatea de sine a persoanei surde sunt inseparabile. În timp. limbajul gestual internaţional.Taylor. cu comunitatea de surzi nu este suficient să se cunoască dicţionarul gestual. şi limbajul gestual a evoluat atât idiosincretic cât şi idiomatic în general dar şi în familiile de surzi în trecerea lui de la o generaţie la alta. Încercând să trecem în exprimăm acest tip de expresii 108 . Sunt necesare cunoştinţe mult mai largi despre tot ce este legat de persoana surdă şi în special de un contact permanent cu această colectivitate în toate ipostazele vieţii sale. inclusiv Esperanto. Însă. Limbajul pe care îl foloseşte o persoană surdă se află in inima identităţii sale culturale şi de aceea există o luptă permanentă de păstrare şi de dezvoltare a acestui limbaj de către colectivitatea de surzi. unele gesturi folosite pe plan naţional au căpătat o circulaţie internaţională prin folosirea lor mai frecventă. surzii fiind ceea ce vorbesc.Drăguţoiu. fiecare limbaj gestual fiind diferit de la o ţară la alta şi impregnat cu elementele culturale specifice fiecărei ţări. R. 1992). În limba română. Rezultă că limbajul gesturilor este de 75-100 de ori mai sărac decât limbajul verbal (A..(T.a.R.. cu membrii famliei sale.a..vânt la pupa”. Aşa este cazul cu numele propriu al ţărilor de unde provin surzii. Pentru a comunica cu o persoană surdă.N. În acest fel se face apel la sensul figurat al cuvintelor.expresie” sau . A.1989).a face lucrurile pe dos”. Asemănări şi deosebiri între limbajul gestual si cel verbal Literatura se specialitate ne-a relevat că vocabularul unei limbi dezvoltate cuprinde sute de mii de unităţi lexicale.a profita de condiţii favorabile” a avea .Diacikov..

a publicităţii ş. de momentul apariţiei surdităţii. de influenţa mijloacelor mass-media. Ei posedă propria cultură dar aceasta este impregnată în egală măsură cu elemente ale culturii majoritare în diferite grade. limbajul gestual este un limbaj vizual deoarece semnele sunt motivate prin iconicitatea lor şi nu numai. Un alt exemplu este cel de . limbajul gesturilor poate să redea expresii metaforice care aparţin influenţei culturale a limbajului verbal.. care este un semn iconic. a spiritului. Cu toate acestea. Însă procesul creării diferitelor metafore ne arată că nu toate imaginile pot fi transpuse.. în funcţie de educaţia primită. deoarece folosesc o limbă minoritară când limba majoritară este diferită. persoanele surde se ataşează de sensul literal al cuvintelor ce compun o expresie şi nu înţeleg ideea generală ce decurge decât după mai multe explicaţii. Aşa cum au evidenţiat mai mulţi autori. De pildă.om şiret” nu că omul este un vulpoi (animal) dacă se ia inţelesul . Surzii consideră că limba română este imagistică în ansamblul ei. de profunzimea ei.. într-o cercetare efectuată în 1997. constatăm că acest termen nu se potriveşte întrutotul...acest om este un vulpoi” care semnifică faptul că este un ..fereastră”. cuvintele fiind folosite cu un sens diferit de cel general cunoscut. 2004).în limbajul gestual românesc. Crearea de gesturi noi Prin gesturi noi înţelegem acele semne care au fost create în cursul comunicării gestuale referitoare la acele obiecte care nu aveau în acel moment un semn folosit în mod obişnuit sau gesticulatorul nu-l cunoştea şi care s-a stabilizat mai târziu intrând în uzul general. Combinarea acestor trei caracteristici poate să redea o reprezentare delicată şi. prin deplasarea semnului în apropierea inimii se poate obţine o metaforă . Modalitatea în care sunt formate aceste expresii diferă considerabil. Gesturile unice nu se pot traduce în limba română decât printr-o perifrază. Limba română este foatre bogată în imagini. acest tip de . Anne Ducros şi Thea Nougaro au arătat că.. În limbajul gestual finlandez se cunosc cel puţin 11 moduri în care pot fi create gesturi noi ( Riita Vivolin-Karen şi Kaisa Alanne.ad literam”.. pe care le amintim mai jos: 109 .a. Mâinile reproduc forma cadrului ferestrei şi mişcarea realizată de deschiderea ei.prescurtare semnificativă” conferă capacitatea de rezumare într-un gest a unei idei mult mai complexe exprimate în limbajul verbal. în special cea colocvială. figurat şi idiomatic în acelaşi timp. In orice ţară surzii se află într-o situaţie particulară. în general. Acestea reprezintă funcţia poetică şi creatoare a limbii. Putem afirma că surzii sunt cel puţin bi-culturali. Ca şi în limba română. De ex. Acest fapt ne determină să credem că limbajul gestual are un caracter foarte expresiv. imperfectă a expresiilor idiomatice. în general.a deschide fereastra sufletului. . de anturajul în care se învârte persoana surdă. astfel că expresiile din limba română pot avea un sens total diferit de cel exprimat în limbajul gestual dacă sunt traduse literal.

. . Pronunţarea acestor cuvinte confirmă semnificaţia gestului. prin adăugarea sau scăderea unui element din gestul iniţial. se referă la crearea de gesturi compuse prin combinarea a două sau cel mult trei gesturi care descriu cuvinte împrumutate din limbajul verbal.Întoarce cheia în broască”).crearea de gesturi prin lărgirea semnificaţiei gesturilor existente.:(.gesturile polisintetice. De ex. Astfel de gesturi descriu forme.crearea de gesturi prin încorporare. De ex.a construi-constructor (prin adăugarea semnului de persoană la verb). Se mai cunosc acele împrumuturi prin translaţie. Fenomenul este similar şi pentru alte obiecte cum ar fi . ele pot funcţiona ca o componentă a unui gest compus sau ca gest independent.. Gesturile care au fost împrumutate din alte limbaje gestuale şi a căror formă s-a schimbat parţial sunt aşa numitele .hetero”. . Un împrumut complet adaptat din alt limbaj gestual este numit împrumut general.crearea de gesturi prin derivare. preţuri sau ore incluse în orientarea. etc. cum ar fi gestul . când a apărut telefonul celular. De ex. proiect. se referă la toate semnele iniţializate. De obicei. În momentul când aceste gesturi noi se schimbă în gesturi fixate. De ex.crearea de gesturi prin abreviere.crearea de gesturi prin conversiune. Aici pot fi adăugate numere şi gesturi care exprimă numere referitoare la clădiri. Treptat.. nu exista un gest fixat pentru el dar nici în dicţionar nu era menţionat.. sistem. adesea împrumuturile prin translaţie efectuate în limbajul gestual sunt împrumuturi din limbajul verbal.. Astfel de împrumuturi sunt. un gest care descrie cum este ţinut un telefon celular la ureche în cursul unui apel.internet”. . ..a se şterge. .. 110 .telefon mobil”. inginer..cip” etc.laptop”. create prin procedeul metaforei.Zboară cu un aeroplan”.crearea de gesturi prin împrumuturi. tactică. prosop. cum ar fi cele referitoare la zilele săptămânii. De ex. .... Iniţial. mişcarea sau locul de articulare al gestului. combinaţii. . . de exemplu. a se spăla. Semnificaţiile diferite ale acestor gesturi se pot citi de pe buzele gesticulatorului ale cărui gesturi urmează pronunţarea cuvintelor care pot fi cititi de pe buzele lui.: computer.crearea de gesturi prin parafrazarea unei explicaţii. acest gest se schimbă într-un gest fixat şi adesea este iniţiată o pronunţare a cuvântului din limbajul verbal. telefon cu text. formate prin translaţia cuvântului sau gestului din limbajul sursă în limbajul ţintă astfel încât structura limbajului sursă este menţinută. moduri de funcţionare sau de manevrare.împrumuturi speciale”. . gesturile care denumesc ţări şi oraşe din alte ţări. ..: . mărimi. constă în formarea unui gest nou prin schimbarea formei celui existent. din alte limbi sau din alte limbaje gestuale se numeşte împrumutare prin citare. desemnează o schimbare adusă unui gest care acţionează ca predicat polisintetic pentru a forma un substantiv. de ex..: a plănui – tehnologie.

ele având aceleaşi sarcini ca şi cuvintele în limbajele sonore. chiar dacă sunt diferite de limba noastră maternă. mişcarea degetelor se poate schimba şi o parte din dactilare poate fi omisă. gestual şi spaţial. care au evidenţiat complexitatea acestui limbaj. formează propoziţii şi fraze. Gesturile au fost comparate cu cuvintele din limbajele verbale. În ultimii ani această atitudine s-a schimbat. pentru a forma mesaje similare cu o telegramă.. caracteristicile manuale şi nonmanuale componente ş. este constituită din o combinaţie de mijloace cum ar fi expresia facială şi corporală. Curs nr. 7 Clasificarea gesturilor. atunci când sunt combinate.crearea de gesturi prin dactilarea unui cuvânt în ansamblul lui astfel încât dactilarea schimbă sau cristalizează un gest nou. la fel ca şi în limbajul sonor..dischetă. unele fiind vizibile.Limbajele gestuale sunt formate din gesturi/semne care. el a evoluat într-o direcţie vizuală. se pare că auzitorii nu acceptă cu uşurinţă regulile gramaticale specifice limbajului gestual. etc. diferită de cea cu care suntem obişnuiţi. Iconicitatea gesturilor Ce este un gest şi care sunt elementele lui Când învăţăm o limbă străină. de ex. se numeşte terming. ceea ce nu este acceptat de comunitatea surzilor. compact-disc. Aceste semne sunt formate de diferite părţi ale corpului. Acest limbaj bogat şi complex este visual. prin intermediul limbajului gestual. acceptăm diversele schimbări privind ordinea cuvintelor în propoziţie. care a evoluat de a lungul vremii şi a devenit un sistem de comunicare esenţial şi valoros pentru aceşti oameni. elementele spaţiale. iar regulile sale de combinare a gesturilor se adresează în primul rând vederii. De ex.împrumutarea de gesturi din limbajul verbal pentru denumiri profesionale cum ar fi.a. Din cauza insuficientei cunoaşteri a regulilor gramaticale ale limbajului gestual şi a modalităţilor specifice de redare pe cale vizuală a informaţiei. . 111 . a persistat convingerea că limbajul gestual este un limbaj inferior.: TAXI. care este principalul mijloc de comunicare al persoanelor cu surditate profundă. În ceea ce priveşte limbajul gestual. De cele mai multe ori se preferă să se folosească acest limbaj cu ordinea aranjării gesturilor proprie limbajului verbal. mişcarea. care combină la întâmplare gesturile şi mimica. principiile lui de formare. Din acest motiv. folosirea spaţiului de gesticulare şi gesturi. Informaţia transmisă pe cale vizuală. gestul este format din două litere lae aşa-numitului alfabet manual vechi (T şi X). Relaţia limbajului mimico-gestual cu cu gândirea. modalităţile de redare a categoriilor gramaticale specifice acelei limbi. ca urmare a cercetărilor efectuate de tot mai mulţi lingvişti. . Prin această schimbare sau cristalizare.

prin intermediul vederii.. un limbaj ireal. Prin urmare.gesturi întâmplătoare. plămânii şi buzele conlucrează la emiterea sunetelor. în zona percepţiei vizuale. Astfel de combinaţii de gesturi au loc în conformitate cu structurile gramaticale ale fiecărui limbaj gestual. Cu toate că unele gesturi sunt standardizate. unele 112 . Mişcările acestora sunt trimise spre zonele receptive din creier. transmit mesaje la creier. Gesturile înseşi constituie numai o parte a informaţiei vizuale. la fel şi limbajul gestual nu este o colecţie de iconograme. Între anumite limite. Dar nu este posibil întotdeauna să oferim explicaţii ştiinţifice cu privire la legătura dintre gest şi originea lui. Aceştia au respins limbajul gestual ca fiind . corzile vocale.a. De multe ori. între zone geografice (in zonele meridionale faţă de cele nordice)0. elementele care poartă informaţia esenţială diferă puţin în funcţie de vârsta celor care folosesc limbajul gestual (de ex. un înlocuitor sărac al acestuia până la primele studii lingvistice efectuate de William Stokoe (1964). Desigur. comunicarea verbală decurge ca un proces natural şi fără efort. este important nu numai să se înveţe cum se execută corect gesturile ci şi să-i înţelegem pe surzi şi să apreciem bogăţia şi varietatea limbajului lor. Unele teorii au sugerat că primele încercări ale fiinţelor umane de a vorbi au fost onomatopeice (L. mai ales când limbajul gestual a putut fi studiat cu ajutorul video-casetelor. aşa şi un gest poate fi realizat în mai multe variante. între copii şi adulţi). Aşa cum un cuvânt poate avea diferite semnificaţii în context. sentimente. De pildă. aceste variaţii sunt considerate normale. pentru a reda sensuri sau nuanţe diferite. un sistem de comunicare brut şi primitiv. 1973). Abia după 1960 s-a schimbat această atitudine. sau chiar între persoane din aceeaşi zonă dar care au particularităţi temperamentale diferite ş. unde acestea sunt interpretate şi se elaborează un răspuns. aşa cum limbajul verbal nu este o colecţie de onomatopee. nu. cunoaşterea acestei origini facilitează asimilarea gesturilor. El are un set bine organizat de simboluri şi de reguli folosite pentru a comunica informaţii. Într-adevăr. de semne sau de mişcări mimice şi pantomimice. limba. În cazul limbajelor gestuale participă părţile vizibile ale corpului care. care le analizează. Pe baza cercetărilor efectuate de mai mulţi autori. imaginea vizuală oferită de această origine constituind o legătură între formarea gestului şi semnificaţia lui. imitative şi transparente”. Când acest lanţ complex funcţionează normal. S-a observat un interes din partea auzitorilor faţă de originea gesturilor. le interpretează şi formulează un răspuns. Wald. Clasificarea gesturilor Multă vreme limbajul gestual a fost considerat inferior limbajului verbal. Această diferenţă a produs timp de sute de ani confuzii în mintea celor care au intrat în contact cu limbajul folosit de surzi. Însă. putem afirma că limbajul gestual nu este o simplă colecţie de gesturi. un limbaj bazat pe vedere va funcţiona în mod diferit de cel sonor. idei.altele.

.a deschide un sertar”.gesturi au o legătură mai strânsă cu reprezentările obiectelor descrise.a bea”). Aceste trei modalităţi de creare a gesturilor sunt foarte diferite încât cu greu pot să contribuie la crearea vocabularului de gesturi.. cocoş..Rusticeanu (1935). devine clară legătura dintre formă şi sens. În comunicarea mimico-gestulă surzii se pot folosi de mai multe categorii de semne sau gesturi: naturale. artificiale. aşa şi în limbajul gestual pot exista grade diferite de apropiere de obiectul reprezentat. Un al treilea grup de gesturi este complet codificat şi nu oferă nici un indiciu vizual (de ex. a elaborat o interesantă şi originală sinteză a diverselor sistematizări ale comunicării gestuale astfel: I. care sugerează că ceva este redus. iconic spre abstract. Acestea implică o convenţionalitate mai mare. ţigară -. .. raţă – se imita macaitul ratei cu degetele mare... rotund etc). .“are acoperiş”.“are creastă”. având o asemănare trecătoare cu acesta sau pot fi atât de abstracte fără a avea nimic comun cu obiectul.. . gesturile putând fi percepute vizual pe o scară mergând de la pictorial... casă. card.. În cazul gesturilor abstracte putem remarca lipsa oricărei legături cu obiectul reprezentat.foarfecă”-. automobil -.a tăia cu foarfeca”. indicatoare. c) Mâna însăşi poate constitui un obiect sau o parte a lui.a aprinde bricheta”.. 3) dactilemele (semne digitale care imita mai mult sau mai putin literele alfabetului). Pe această bază gesturile pot fi grupate în gesturi transparente.ibric”-. cărare. Gesturile de origine pictorială sau iconică pot fi executate în trei feluri: a) degetele sau toată mâna imită conturul formei obiectului (afiş.a bea”... “negru”). 2) semne artificiale (pentru întuneric. sertar -. 1) semne (gesturi) naturale (care sunt legate de obiect prin însăşi aspectul lor).ieftin”.. Aşa cum în artă se pot recunoaşte imaginile. de aceea s-au creat clasificatori.a fuma”. Dacă gesturile ar fi numai pictoriale. Alte gesturi prezintă doar o idee vizuală a semnificaţiei obiectului. de ex. perete.a alimenta o maşină cu petrol” etc. formele sau ideile autorului. fără valoare).. .Gesturi naturale : Gesturi simple: 113 . 4) semne indicatoare (indicarea obiectelor care se află în câmpul vizual al celor care discută în timpul comunicării ). Când se cunoaşte semnificaţia. Dimitrie. brichetă -.a conduce un autoturism” etc).cine?”). . obiect curbat.petrol”-. de exemplu semnul pentru casă. care se duc la buye si imita macaitul ratei). gâscă. care pot fi recunoscute uşor de începători (de ex.a turna din ibric”. index si mijlociu. mesajele ar putea fi înţelese fără dificultate şi nu ar mai fi nevoie de lecţii pentru a le învăţa. b) Se imită apucarea şi manevrarea obiectului (cană -.trecerea mâinii prin faţa ochilor în semnul de “este opac”. dar cele mai multe au doar legături tangenţiale cu acestea. tubular.se imită mersul legănat al gâştei. Alte gesturi sunt translucide. putând fi recunoscute cu oarecare dificultate (de ex.

ci prin cel indicator: referindu-se la cămaşă. .. Din studierea structurii şi dinamicii comunicării prin mimico-gesticulaţie. amintesc de figurile obiectelor (desenul în aer a liniilor unei figure geomtrice. c) Materializarea modului de întrebuinţare: gesturile pentru degetar. a dormi. fermoar ş.ţânţar” : gestul pentru “zboară şi înţeapă”. De exemplu. celelalte degete fiind rasfirate) ş.. că dacă obiectele asupra cărora se discută sunt în vecinătate. de exemplu. oţet. semnul pentru . Gesturi convenţionale : Ele derivă din gesturile naturale precum şi din cele artificiale. rezultă că 114 . Toate aceste gesturi pot să nu fie esenţiale pentru obiectul semnificat.. a râde ş. pentru raporturile spaţiale etc. unei situaţii a unei personae: gestul pentru deţinut. lucrul la strung etc. ferestrei. Semnele arbitare sînt adoptate pe baza înţelegerii (asentimentului) celor care le folosesc.măgar” (se arată urechile mari cu ambele degete mari atingând urechile. gesturile pentru pronume. surditate ş. de obicei. stelei etc. gestul şi semnificaţia sunt identice: a bea.albină”: gestul pentru “zboară. Gesturi compuse: .cireşe”: gestul pentru culoarea roşie şi scuiparea sâmburelui” ş. supă ş. III. indică fereastra ş. Aşa se explică. .. .a.. 4) Gesturi metodice: a) Partea considerată pentru întreg. aceeaşi valoare comunicativă. cu degetele index si mijlociu duse la nivelul urechilor) . potcoavei. derivate. După acelaşi specialist gesturile mai pot fi: omonime. b) Materializarea modului de fabricare: împletirea ciorapilor.. când se schiţează o acţiune sau o stare. .a fi” şi pentru tot ceea ce se include în noţiuni abstracte. e) Determinarea exactă a locului : gestul pentru cravată. d) Exprimă efectul: dă naştere unor grimase pentru acru.m. În stânsă legătură cu ambianţa comunicării şi conţinutul la care se referă. sinonime...d.a. Dactilemele sunt socotite gesturi destinate să reprezinte vizibil fonemele.a f) Exprimarea unei stări negative : gestul pentru orbire.a. înţeapă.1) Gesturi demonstrative (indicative sau indicatoare): când obiectul se găseşte în câmpul vizual (arătarea cu degetul a obiectului respectiv. pentru a exprima naţionalitatea unei persoane ş.) 2) Gesturi imitative. Gesturile plastice sunt tot gesturi descriptive: corpul propriu serveşte pentru descriere (soldat. miere”. Sunt gesturi simbolice de ex. arată gulerul sau referindu-se la fereastră.a. II. Gesturile naturale şi cele indicatoare au. naştere etc.tata”(semnul mustăţii răsucite). gesturile pot acoperi în mod firesc aceleaşi necesităţi.a.mama” (se mângâie obrazul duios). 3) Gesturi descriptive. nasture.m.).a. : pentru folosirea auxiliarului . g)Exprimarea unei stări. tutun.a. a mânca. a inimii. piper ş.a. . Gesturi artificiale arbitare: care “nu sînt în legătură cu cea ce înseamnă”.. a plânge.). surzii nu le mai redau prin semnul mimico-gesticular. .iepure” (se imită urechile.casa” (se indică acoperişul cu palmele în formă de unghi cu varful în sus).d.

2) semnifiatia nedefinită (deci nelimitata precis). concret (intuitiv). Există totuşi situaţii. În funcţie de nivelul dezvoltării psihice al persoanei surde şi de bogăţia informaţională de care dispune. costum. Prezintă importanţă clasificarea specială care aparţine lui W. Această clasificare. cei cu înfăţişare deosebit de plăcută. În clasificarea realizată de Gheilman (citat de C. reuşeşte să se impună acel gest care înfăţişează obiectul în modul cel mai inteligibil. în esenţă. componentele mimico-gesticulaţiei surzilor îşi schimbă nu numai posibilităţile valorii communicative. Este un sistem complex de comunicare iar în acelaşi timp supus în permanenţă influenţelor integrării. ca: îmbrăcăminte. succesele care se obţin în abstractizarea şi generalizarea semnelor. Gestul surdului are întotdeauna caracter situativ (situaţional). iepure. animale. Trăsăturile gesturilor derivă din imaginile pe baza carora au fost create. reducerea frecvenţei (dar nu şi a valorii comunicative) a gesturilor naturale şi indicatoare. În privinţa posibilităţilor precizării. delimitării şi extinderii conţinutului pe care îl exprimă.. pe baza cercetărilor întreprinse asupra surzilor de diverse vârste s-a constatat creşterea frecvenţei şi a valorii comunicative a gesturilor artificiale.aceasta beneficiază de o dezvoltare stadială. acestea sunt: 1) concretismul (specificul structural concret). Ele exprimă deci noţiuni de specie ca: palton. 1972). urs. educatorii sau elevii mai apropiaţi din şcoală (elevii care posedă un anumit prestigiu în faţa celorlalţi datorită rezultatelor la o anumită activitate: buni la învăţătură. condiţionarea sporită pe care acesta o primeşte din partea limbajului verbal şi a gesturilor artificiale ale auzitorilor. gesturile sunt inferioare cuvîntului. în care se generalizează gestul la care recurg profesorii. de obicei. gesturile naturale şi cele artificiale pot exprima în aceeaşi măsură concretismul 115 . pot coexista în comunicare doar la început mai multe gesturi pentru un obiect.Wundt. cal. la diferite activităţi sportive. 3) paralelismul mimic (poate exista în cazul în care sunt mai multe gesturi pentru acelaşi obiect. Astfel. Experienţa dovedeşte că. 4) relativa universalitate (asigurată de însăşi caracterul intuitiv al gestului Acestei trăsături i s-ar mai putea spune .caracterul esperantist al gestului”. Prin semnificaţia lor. amplificării şi diversificării. care dispun de forţă fizică ieşită din comun sau au alte calităţi.Pufan. De exemplu. tramvai. dar şi frecvenţa în cadrul ansamblului general al comunicării. nu diferă de cea în gesturi naturale şi artificiale (convenţionale). prin posibilităţile pe care le oferă de a fi folosit cu aceeaşi semnificaţie de către persoane din diverse ţări. troleibuz. În cadrul colectivelor de surzi într-o şcoală. El a împărţit gesturile în : a) descriptive şi b) plastice. cu ajutorul unuia şi acelaşi gest se pot exprima semnificaţii de tip substantival (nominal) şi verbal. dar nu exprimă noţiuni de gen. care relevă evoluţia limbajului mimico-gestual. transport. căci după aceea se selecţionează şi se impune pentru toţi un singur gest.

5% au fost înlăturate sau au dobândit o nouă semnificaţie. În mimico-gesticulaţie. În prezent surdo-muţii ruşi. că din totalul de 72 gesturi (urmărite de dînsul la surdomuţii ruşi şi francezi). spre a spune prin gest “tată” schiţau sărutarea mâinii drepte (dosul palmei). deci. care vor deţine rol de simbol.Flery a constatat. De exemplu. un număr de 32 (deci 45%) erau comune. Ca element al limbajului. Se constată că trăsăturile pe care le menţionează surdul în mimico-gesticulaţie. semnul mimico-gesticular deţine rol de integrator al experienţei senzorial-logice. echivalente. prin elementul gest. pentru semnul “tată”. Ca. Surzii din ţara noastră. fiind subordonate structurii şi nivelului cunoaşterii. din totalul trăsăturilor obiectului (ale imaginii lui) surdo-mutul selectează una sau un număr foarte restrâns. Multe tradiţii şi obiceiuri care s-au schimbat au determinat modificări de aspect sau de semnificaţie la unele gesturi. Surdo-pedagogul rus V. De multe ori ele sînt considerate caracteristice pentru obiectele la care se referă. Analog cuvântului. chiar dacă persoana respectivă nu poartă mustaţă. se folosesc de unele semne comune a fost observat de multă vreme. mai ales de către specialişti. O atare situaţie nu se întâmplă însă cu cuvintele limbii franceze şi ruse deoarece aceste limbi nu dispun de un număr atât de mare de elemente comune. Totuşi numărul semnelor pe care le găsim la surzii dintr-o anumită ţară este întotdeauna mai restrâns (de câteva sute de ori mai mic) decât al cuvintelor folosite de către cetăţenii auzitori ai ţării respective. Nu numai din analiza trăsăturilor gesturilor dar şi a semnificaţiei lor rezultă. Obiectul este redus astfel la una sau câteva aspecte intuitive. deoarece include acelaşi conţinut limitat al gândirii. apoi sub bărbie. obiectul nu e redat niciodată în totalitatea trăsăturilor sale. în legătură cu un obiect sau altul nu sunt întotdeauna cu necesitate caracteristice. că există multe deosebiri între 116 . La baza schimbarii continutului şi abandonarii gesturilor stau de obicei motive sociale. Faptul că surzii din diferite ţări.5% şi-au modificat caracterul (putând totuşi să fie înţelese). iar 2. 22. găsind că 75% din acele semne s-au păstrat şi se folosesc întocmai. surzii din timpul lui Flery. Reiese. că gândirea în imagini a surdului dispune de o evoluţie inferioară celei noţionalverbale. Gestul era legat de felul în care se manifesta atunci respectul copilului faţă de tată. de asemenea.I. Semnele artificiale folosite de surd. prin simpla lor prezenţă în limbajul mimicogestual nu reprezintă elemente de comunicare superioare celor naturale. Gheilman a făcut o asemenea statistică. Limba vorbită este deci mai bogată în denumiri (termeni) decât mimicogesticulaţia.obiectelor. redau de obicei semnul “tată” prin schiţarea “are mustaţă”. duc mâna dreaptă cu palma în jos la frunte. simbolul gestual devine în mod treptat factorul care asigură acumularea şi exprimarea experienţei legată de un anumit obiect sau de o întreagă categorie. totodată ea oferă posibilităţi pentru diferenţieri mai multe şi mai precise în gândire. rol ele sunt. numai de către câţiva surzi.

prin ambele aspecte. 1972). cuvântul de obicei deţine rol prea puţin important în procesul gîndirii. (M. trebuie stabilit încă de la început un echilibru între scris şi citit. Mimico-gesticulaţia este mai puţin perfecţionată iar. “pupitru”. 2001).câine”. apoi pentru noţiunile exprimate verbal La permanenta îmbogăţire şi restructurare a imaginilor generalizate. “fel-soră”= redare prin semnul atingerii longitudinale a degetelor arătătoare de la ambele mâni. Ele au însă o frecvenţă mai restrânsă decât omonimele. Se utilizează. sînt modalităţi de exprimare specifică gândirii noţional-verbale. iar apoi a noţiunilor. Prin cunoaşterea şi altor obiecte de acelaşi fel se îmbogăseşte 117 . cele din arta figurativă a auzitorilor sunt întotdeauna mai bogate şi mai accentuate spre a realiza o expresivitate mai mare. de asemenea. În coletive sau grupuri de surzi (de exemplu. cuvântul va ajunge să deţină rolul pe care îl are în mod obişnuit în limbajul verbal şi în toate celelalte procese psihice (formate pe această cale) ale auzitorului. aceleaşi semn poate include semnificaţii diferite. se abuzează uneori de folosirea unor cuvinte scrise. “strung” unii autori au constatat că în stadiul demutizării începătoare. La rîndul lor judecăţile şi raţionamentele devin condiţii. Nu trebuie pierdut din vedere că. el va îndeplini doar funcţii de simplă recunoaştere (mecanică sau conştientă).pantomimică şi mimică din comunicarea surdului şi formele respective din artă ale auzitorilor. la începutul demutizării. în funcţie de semnele învecinate. gesturi de tip sinonim. ca urmare a faptului că scrisul se poate însuşi mai repede decât pronunţarea. “carte”.. Treptat.Popa. contribuie nu numai cuvintele pe care le ia la cunoştinţă în întreaga perioada a demutizarii. În procesul formării şi dezvoltării comunicării verbale la surzi. pe baza unei categorii de obiecte cu care copulul vine în contact mai ales în perioada şcolară (de exemplu. Imaginea generalizată. Provenienţa acestora constă îndeosebi în variabilitatea semnelor cu care vin copiii la şcoală (înainte de a se impune unul din gesturi pentru fiecare semnificaţie). ca atare. .Pufan. De exemplu. În mimico-gesticulaţie. mai puţin adecvată pentru însăşi dezvoltarea gândirii în complexitatea ei. Aşa este cazul semnelor de tip omonim. Mai ales dacă i se cunoaşte numai forma scrisă sau numai pronunţarea. mimico-gesticulaţia evoluează selectiv către raportarea şi folosirea unui singur semn pentru o singură semnificaţie. Limbajul mimico-gesticular este mai economic iar în acelaşi timp mai schematic decât limbajul cuvintelor. precum şi al imaginilor generalizate la surd. în condiţiile unei singure şcoli). la început pentru îmbogăţirea şi restructurarea imaginilor generalizate. Chiar dacă aceste cuvinte au o componenţă fonematică uşor de realizat. formarea noţiunilor şi a imaginilor generalizate de “caiet”. Analizând procesul formării unor noţiuni la copilul auzitor. “catalog”. procesul cunoaşterii înregistrează o evoluţie asemănătoare (C. dispune de posibilităţi de a se deschide în judecăţi şi raţionamente. ca şi noţiunea. a fi muşcat de câine=mişcări de apucare cu mâna şi cu gura.

ar deveni inexplicabilă însăşi formarea imaginilor generalizate. cuvântul stimulează şi îmbogăţeşte nu numai gândirea şi limbajul. La auzitor generalizarea se menţine un timp foarte scurt numai la nivelul caracteristicilor imaginii. exprimarea lor prin intermediul mimico-gestculaţiei. precum şi activitatea desfăşurată de surd. 118 . că in tot ceea ce caracterizează gândirea acestuia se remarcă trăsăturile relaţionale specific umane. duc la concluzia. ci simultan. pe baza aceluiaşi material reflectoriu. Prin conţinutul.conţinutul gândirii ca proces de cunoaştere. Nu trebuie pierdut însă din vedere. Procesele de gândire şi operaţiile logice ale surdului nu se formează in etape diferite. care la auzitor asigură formarea noţiunii. Tot acum operaţiile logice (analiza şi sinteza. mimico-gesticulaţia serveşte atât comunicarea cât şi unele dintre necesităţile cunoaşterii. precum şi a tuturor proceselor de gândire specific umane.-cunoaşterea predominant senzorială. Valoarea lor comunicativă nu este întru-totul identică la copilul şi adultul auzitor. abstractizarea şi generalizarea. Strânsa legătură a operaţiilor de gândire cu procesele de gândire. supleţea. că gândirea în imagini nu e lipsită de unele dintre formele elementare ale raţionamentului inductiv şi prin analogie. dar şi celelalte procese psihice. ca şi celelalte operaţii logice la nivelul imaginii. simplismului. Cu ajutorul cuvântului sunt acumulate şi sistematizate în noţiuni atât rezultatele reflectorii la nivelul treptei senzoriale a cunoaşterii. rapiditatea. mai mult decât le stimulează şi le imbogăţeşte semnul mimico-gesticular. după cum nu poate fi identică nici la copilul şi adultul surdo-mut. lărgirea (profunzimea). inerţiei şi altor trăsături calitative negative ale gândirii. el devine cel mai important integrator al experienţei senzoriale şi logice. Mimico-gesticulaţia. comparaţia. De aceea. Generalizarea. variabilitatea şi eficienţa sa. Gindirea in imagini a surdului permite prea puţin evoluţia principalelor calităţi care se realizeaza la auzitor prin mijlocirea cuvântului. cât şi cele care se obţin la nivelul treptei abstracte. că însăşi auzitorul recurge la unele semne mimico-gestuale. la surd vin în sprijinul evoluţiei reprezentării sau imaginii individuale către imaginea de grup şi formarea imaginii generalizate. care la surd sunt mai evidente. generalizatoare. Prin noţiunea pe care o asigură treptat. poate fi luată ca argument în favoarea tezei că dacă inducţia şi deducţia ar fi absente din gândirea surdlui. Această situaţie este consecinţa şablonismului. precum şi felul în care se manifestă surdul în cadrul activităţii pe care o desfăşoară. Formarea imaginilor generalizate. căci imaginea şi semnificaţia ei primeşte învelişul convenţional verbal care permite lărgirea continuă a sferei noţiunii şi îmbogăţirea nelimitată a conţinutului său . continuă la surdomutul in curs de demutizare pâna când cuvântul va deveni principalul factor al comunicării şi dinamizării gândirii. constituie dovezile cele mai convingătoare. găsind un climat mai prielnic de dezvoltare decât la auzitor. concretizarea).cum ar fi caracterul critic (discernamântul).

precum şi pe cea de cunoaştere. nu se limitează la un număr mic de semnale. cu ajutorul comunicării prin gesturi şi al activităţii. imaginea generalizată nu este adecvată spre a indeplini până în cele mai mici detalii toate atribuţiile pe care le indeplineşte în gândire noţiunea bazată pe cuvânt. ca şi ale celorlalte operaţii logice. mimico-gesticulaţia ar fi lipsită de multe dintre atributele sale. există numai la fiinţele care posedă raţiune. pe când cea reflexivă. posibilităţile abstractizării. De aceea se poate spune. mimico-gesticulaţia posedă funcţia de comunicare. imaginea generalizată se dovedeşte a fi mai adecvată pentru a îngloba şi reda fidel conţinutul empiric al reflectării senzoriale. deci cu atât mai mult.Pavlov. ceea ce le face diferite de cele pe care le posedă lumea animală. Datorită naturii sale evident intuitive. Limbajul mimico-gestual al surdului dispune de caracteristici semnalizatoare specific umane. imaginea generalizată reuşeşte să asigure mai ales reflectarea la nivel inferior. au un evident caracter social. Îndeplinind rolul de limbaj. La fel ar fi greşit să se afirme. Fiind strâns legată de concret şi operând cu caracteristici ale acestuia. Deşi ei nu folosesc limbajul sonor ca mijloc de comunicare. plans. Ca şi limbajul 119 . ea sprijină dezvoltarea gîndirii. De aceea. asigurate de reprezentările despre obiecte şi fenomene. au un evident character social. mimico-gesticulaţiei i s-ar atribui anumite caracteristici pe care realmente nu le posedă. deci al senzaţiilor. oftat. se rectifică (prin învăţare). cele ale surdo-mutului în curs de demutizare. nervozitate ş. Chiar şi în această împrejurare iese în evidenţă funcţia compensatoare a mimico-gesticulatiei. Dacă s-ar limita la acesta.P. râs. Ea dispune de caracteristici obiectuale. Îşi demonstrează şi în acest caz valabilitatea teza că reprezentarea sensibilă apare şi la celelalte animale. ele nu pot fi confundate cu reacţiile afective întâlnite la maimuţă. Mimico-gesticulaţia include caracteristici ale primului sistem de semnalizare (de natură senzorial-perpectivă) şi multe dintre cele care aparţin celui de-al doilea sistem (funcţia de comunicare umană). Mimico-gesticulaţia surdului are o structură complexă.Prin specificul său. percepţiilor şi reprezentărilor. privită astfel. surzii şi-au însuşit şi se folosesc de o anumită experienţă socială la nivelul mediului în care trăiesc. ca ea este un analog al noţiunii dar nu un echivalent total. fiind în interdependenţă cu gândirea în imagini (specifică) şi exprimă rezultatele gândirii în imagini.a. Înseşi manifestări de natură afectivă sau declanşate de afectivitate. Manifestările surdului total. ca: bucurie. primul sistem de semnalizare. În acelaşi timp se poate spune că viaţa împreună cu auzitorii i-a “umanizat”. că mimicogesticulaţia este echivalentă într-un totul cu cel de-al doilea sistem de semnalizare. se îmbogaţeşte. “intenţionată”. nu poate stimula în modul cel mai intens dezvoltarea gândirii. Raportând mimico-gesticulaţia la sistemele de semnalizare se poate spune că limbajul mimico-gesticular nu se limitează la ceea ce a numit I. la nivelul imaginii generalizate. Pe de altă parte acestea nu sunt înscrise în codul genetic uman. sunt intotdeauna mărginite. ea evolutionează.

. .unt”).. a) când ambele mâini se mişcă.paralel”..a. reproduc mişcarea sau imită forma obiectului. 2) o mişcare .. . surdutul îşi însuşeşte experienţa de viaţă în mediul social în care trăieşte. Unele gesturi au un grad de iconicitate mai puţin evident 120 .d. obiectelor. . . prin modalitatea de manevrare sau mişcarea care se realizează cu ele. 3) când mâinile fac aceeaşi mişcare dar în direcţii diferite. Unele semne reconstituie sau ne reamintesc unele caracteristici ale obiectului sau acţiunii. În cazul gesturilor executate cu ambele mâini ele pot fi divizate în două grupuri pe baza rolului jucat de aceste mâini.a simţi”) 2) ambele mâini au aceeaşi configuraţie (de ex . cu forma sau cu modul lor de acţionare. Există mai mulţi factori care uşurează învăţarea limbajului gestual. se formează şi evoluează în societate.. în anumite cazuri. Iconicitatea gesturilor Multe gesturi seamănă cu ideea pe care o reprezintă. obiectele pot fi reprezentate prin conturul sau forma lor. . Uneori. mişcărilor sau oamenilor pe care îi reprezintă. aceasta fiind mâna lor dominantă sau activă iar cealaltă mână este numită mână ne-dominantă sau pasivă. aceeaşi configuraţie. când mâinile se întâlnesc una cu alta sau se separă una de alta (de ex. Un gesticulator dreptaci produce gesturile uni-manuale îndeosebi cu mâna dreaptă iar cel stângaci. Unele gesturi sunt produse cu o singura mână (gesturi uni-manuale) iar altele sunt executate cu ambele mâini (gesturi bi-manuale). acceptă sau respinge diverse norme de comportament şi convieţuire socială ş. anumite semne au forme şi mişcări similare şi.. . semnul pentru elefant înfăţişează trompa elefantului în timp ce semnul pentru un sport reproduce mişcarea caracteristică acestuia. pentru lapte semnul îşi are originea în acţiunea de mulgere a vacii. . cu mâna stângă. acumulând cunoştinţe despre utilitatea socială a obiectelor. . ele au.. Ele dau o imagine vizuală corespunzătoare ideilor. De pildă. Cu ajutorul semnelor mimicogesticulatorii. trecând una peste alta (de ex. îşi formează deprinderi de muncă. în general. dispune de un character-istoric evident.împreună”) 3) mâinile au diferite configuraţii (de ex. prin conţinutul său oglindind diversele schimbări ale societăţii.. recunoaşterea originii unui semn ne ajută să ne reamintim semnul mai uşor..cuvintelor.divorţ”)..împreună”.copiere”. pur şi simplu. De exemplu. Uneori o combinare între aceste elemente nu este exclusă.alături”). Această imagine nu reprezintă un gest sau o pantomimă realizată la întâmplare ci implică modalităţi controlate şi convenţionalizate de prezentare vizuală a informaţiei.m.a depăşi”. când mâinile se mişcă simultan şi în aceeaşi direcţie (de ex. mimico-gesticulaţia îndeplinind funcţia de comunicare..peste”). Mişcarea lor poate fi : 1) o mişcare de ..opusă”. De pildă. b) când mâna dominantă se mişcă iar cea pasivă stă: 1) mâna pasivă este locul de articulaţie al gestului (de ex. De exemplu.

Însă. În acest caz. putând arăta intensitatea şi gradul lor (ex. de aşezarea gestului. îndreptarea privirii spre un loc anume pentru a ne referi la un obiect plasat dinainte în acel loc.. direcţia şi mărimea mişcării. . razele soarelui. este implicată o anumită iconicitate pentru a reprezenta semnificaţia într-o modalitate care poate fi mai potrivită sub aspect visual. ale unui far ş. reprezentând obiectele după forma lor.a.. expresiile faciale şi corporale sunt deosebit de importante pentru transmiterea aspectelor negative ale gesturilor. .nu ştiu”.a. prin adăugarea gestului . în cazul unor concepte abstracte. . Prin folosirea degetelor index şi mare se poate contura forma obiectului.nu cred”. peste ş.. de ex. Aşa cum cuvintele pot avea diferite semnificaţii în funcţie de context. Contextul în care este folosit acest gest aduce precizia necesară.trebuie”..sigur”) în comparaţie cu mişcarea de fluturare a palmei care denotă îndoială sau nesiguranţă (de ex.. luminafulger a unui aparat de fotografiat. luminile unui semafor. Indicarea constituie baza unor gesturi cum ar fi pronumele.. Manevrarea sau mişcarea asociată cu obiectul sunt deosebit de importante în reprezentarea lui adecvată (de ex. Se foloseşte. masă). . Se cunosc şi 121 . luminile de poziţie ale unei maşini. Mâinile plate sunt folosite pentru a reprezenta obiecte plate (carte. Totuşi. să reprezinte obiecte curbate (o minge.. după poziţia plasării. Aici creşte mult în importanţă forma pe care o ia mâna precum şi unghiul. . Prin convenţionalitatea dobândită. Aceasta se execută mai departe de corp sau de cap. măr. poziţia şi mişcarea pe care o face pentru a reprezenta un anumit obiect. cutie. legătura dintre forma unui gest şi semnificaţia lui apare destul de repede. . fiind evidente.sigur”.. accentuează idea insistenţei sau obligaţiei (de ex..lumină”. volan. Rolul contextului este deosebit de important în distingerea diferitelor semnificaţii ale unui gest.dobândind un grad de convenţionalitate mai mare. o veioză (schimbarea poziţiei spre jos). se poate reprezenta o lustră (poziţia spre tavan). Mişcarea gesturilor negative pare să fie un indicator al sensului unui gest.nu-mi place”. cu ajutorul gestului . călcarea rufelor) ş.. a direcţiilor etc..a.minge” se obţine gestul . tablou.nesigur” ş. banană.mare” la .precum şi arătarea părţilor corpului. De ex.poziţionarea” gesturilor în spaţiu.. aceste gesturi se pot referi la orice obiect iar prin unele modificări ale gestului se oferă informaţii suplimentare despre el. . farfurie etc. .a. un pahar de coniac) sau suprafeţele curbate ale acestora.a.. sub. care reprezintă o modalitate de a indica obiectele fără a le denumi.nesigur”. Poziţia obiectelor sau a oamenilor în relaţie unii cu alţii este arătată prin folosirea unor prepoziţii cum ar fi pe.oricum”). .. aşa şi gesturile diferă după felul cum sunt executate. prepoziţiile nu sunt folosite întotdeauna. cum ar fi. card bancar bilet.). . nu vreau”ş. Folosirea unor mişcări sigure. De ex. .a. Unele gesturi sunt foarte uşor de reprodus şi de înţeles.orice”. mai importantă este . În cazul obiectelor concrete.minge mare” etc. De pildă. de asemenea. De pildă. de obicei. legat de forma de bază a mâinii..trebuie”. degetele curbate sunt folosite. de unele legături mai abstracte ş..

percepându-se vizual gestul şi toate mişcările mimice. execuţia gesturilor necesită. Tervoort (1978): . în timp ce comunicarea verbală se poate desfăşura nestingherită. gramaticală a folosirii cuvintelor şi o versiune în care cuvintele se folosesc altfel în situaţii intime. dar şi diferenţe fundamentale.Meadow (1968) au evidenţiat că ambele forme de limbaj folosesc strategii asemănătoare de codificare şi decodificare a propoziţiilor şi de interpretare a sensului. la întâlniri cu prietenii etc. A..comunicarea prin gesturi este faţă în faţă. Lieth. Se poate realiza doar o clasificare lexicală a gesturilor (L. iar limbajul gestual are numeroase caracteristici vizuale. elemente comparabile cu accentul sau dialectul din limbajul verbal. Evidenţiem mai jos câteva din cele mai frapante opoziţii între cele două forme de limbaj reliefate de B. 1973. .acelaşi volum de informaţie poate fi vehiculat în aproximativ acelaşi volum de timp conversaţional. L. 1981. Într-adevăr.standardizate”. însă. operează cu noţiuni (deşi cu un nivel de generalitate mai scăzut). Totuşi. variaţii regionale ale aceluiaşi gest. Se apreciază că. . . el se adresează ochiului nu urechii. Unele cercetări efectuate de H. Bergman. în funcţie de împrejurările în care sunt folosite. la fel este situaţia şi în limbajul gestual. adică între prieteni foarte apropiaţi. el îndeplineşte funcţia generală de comunicare între indivizii unei colectivităţi. 1979).forme alternative. Wald. acestea datorându-se în special direcţiilor auditive şi. Bellugi. 1978). limbajul mimico-gestual nu are ceva analog părţilor de vorbire. între limbajul verbal şi cel gestual există unele asemănări. nu are mijloace de marcare gramaticală a acestora. Aşa cum în limbajul verbal există o versiune oficială. în medie. vizuale în care au evoluat cele două forme de limbaj. mai mult timp decât este necesar în cazul emiterii verbale a cuvintelor. exactă. este strâns legat de concret. respectiv. Astfel. emiţătorul aflat la distanţă mare sau în contra lumină) nu se poate realiza dialogul gestual.se consideră că. care va prezenta forme sau variaţii mai mult sau mai puţin . . fiind un instrument al gândirii. cu ambele forme de limbaj (U. de obicei.limbajul verbal are un grad mai înalt de convenţionalitate faţă de conţinutul realităţii pe care o denumeşte. sunt necesare mai puţine gesturi decât cuvinte pentru exprimarea aceluiaşi conţinut. având un caracter social. Aceasta nu înseamnă că propoziţia 122 . omiţând tocmai faptul esenţial că ambele forme s-au dezvoltat în direcţii diferite. în cazuri neoficiale. în general.în condiţii nefavorabile comunicării vizuale (timp de noapte. gesticulaţia are o mai mare libertate de exprimare. Totuşi. după sensul celor exprimate. gestul. având majoritatea trăsăturilor lui esenţiale. În consecinţă. fiind mai puţin limitată de organizarea gramaticală puternic structurată a limbajului verbal. limbajul mimico-gestual trebuie privit ca un limbaj adevărat. Cele mai multe cercetări comparative efectuate dinainte de 1960 au evidenţiat mai ales insuficienţele limbajului gestual.T.P.

Acest lucru nu se întâmplă. aşa diferă şi gesturile unele de altele de la o ţară la alta. Printr-un singur gest se poate exprima una sau mai multe noţiuni. fără să se mişte prea mult.povesteşte” acţionând în timp real. Aşa cum diferă cuvintele din diferite limbaje verbale. deşi sunt folosite în actul comunicării. folosite de surzii din Statele Unite. surzii folosesc aceste gesturi naturale împreună cu altele într-o modalitate care oferă gesturilor semnificaţii precise şi consistente. scuturarea lui sau expresii faciale similare. Ele nu sunt nici precise. ca atare. Spre deosebire de acest mim. prin ele însele. ea pune accent pe aspectele mimice ale limbajului cu scopul găsirii unui limbaj comun. Unele din acţiuni pot avea aspect de pantomimă. clătinarea capului. este evident că limbajele gestuale. Aceasta din caiza gradului de iconicitate mai ridicat al gesturilor din limbajul gestual. El . folosind un repertoriu propriu de gesturi convenţionale sau naturale. Australia. expresii faciale şi mişcări. un gesticulator. Atât surzii cât şi auzitorii folosesc anumite gesturi naturale derivate din experienţa cotidiană: indicarea. nici standardizate. astăzi situaţia s-a schimbat radical. din zona Pacificului de Sud sau din ţările arabe. există şi diferenţe regionale în cadrul aceleiaşi ţări aşa cum există diferenţe dialectale şi în cadrul aceluiaşi limbaj verbal folosit în diferite zone ale ţării. Când persoana surdă trebuie să comunice cu un auzitor. persoanele surde provenind din ţări diferite. sensul acestor noţiuni putându-se deduce clar şi diferenţiat din contextul în care sunt utilizate.. ca şi un vorbitor. Dacă în trecut limbajele gestuale au fost asimilate cu gesturile sau cu mimica (pantomimica) din cauza folosirii aceluiaşi canal de comunicare şi a acelorlaşi părţi ale corpului în mişcare. gesturile sau mişcările specifice pantomimei nu constituie un limbaj. Mai mult. Mimica şi pantomimica sunt o formă de artă. dar acestea sunt introduse într-o schemă gramaticală care poartă semnificaţii precise. după un moment de tatonare. Reprezentările la care dau naştere aceste gesturi nediferenţiate ar putea să creeze confuzii în mintea celui care caută să le interpreteze. Un mim poate imita viaţa. Marea Britanie. trecut sau viitor. Gesturile sunt folosite de auzitori numai ocazional. Totuşi. prezintă diferenţe semnificative. pentru a transmite mesaje scurte. la fel şi limbajul gestual din fiecare comunitate de persoane surde prezintă diferenţe în funcţie de evoluţia lor de-a lungul secolelor. Dar fiecare vorbitor foloseşte aceleaşi gesturi în mod diferit. se poate referi la prezent. din unele state africane. 123 . Aşa cum fiecare naţiune are propriul său limbaj. în prezent. nu un limbaj. de obicei acolo unde perceperea auditivă este dificilă sau pentru a întări semnificaţia unui mesaj verbal. Trebuie să precizăm că. folosind spaţiul de gesticulare ca o scenă pentru mesajul său. pot sa ajungă mai repede la inţelegere decât auzitorii care nu ao o limbă comună. cum ar fi cele de surpriză sau de îndoială. îndependente de limbajul verbal. De pildă. care au aceeaşi limbă naţională (engleza). Spre deosebire de auzitori.gesticulată este abreviată.

În mod similar. respectiv. cu respect sau spre un adult / obiect înalt). are un somn agitat. în cerc. care se luptă unii cu alţii care se integrează. dar acest lucru nu înseamnă că degetul index reprezintă persoana. O simplă mişcare de depărtare sau de apropiere a indexului de corp indică plecarea sau. degetul index poate fi folosit pentru a reprezenta o persoană. călătoreşte etc. gesticulatorii din diferite ţări pot săşi adapteze vocabularele mult mai uşor decât o pot face auzitorii şi pot să elaboreze un cod comun de comunicare pentru folosire temporară. că sunt rivale. 124 . Forma mâinii strânsă în pumn poate reprezenta un obiect rotund sau solid. ele pot prezenta sensuri comune ale unor idei. dezinteresat de ceva. că se află faţă-n-faţă sau în opoziţie. în funcţie de context. reprezintă. fuga de ceva. că se întâlnesc una cu alta. stă jos. izolarea. fuge. mişcarea şi poziţia persoanei în relaţie cu un grup de persoane. mişcările pot fi infinite. îngenunchează. stă întins pe jos. Curs nr. Scuturarea .Deoarece toate limbajele gestuale folosite de surzi sunt produse prin mişcări ale corpului şi sunt recepţionate cu ajutorul vederii.. Trecerea indexului pe sub palme cealaltă poate semnifica evadare. posesivitatea. acest gest poate fi folosit pentru a indica aşezarea.pumnului” exprimă dezacordul în timp ce înclinarea lui. 8 Formele reprezentative ale mâinii în limbajul gestual O trăsătură semnificativă a limbajului gestual este modul specific în care persoanele surde folosesc anumite forme ale mâinii ca reprezentare directă a oamenilor şi obiectelor. se plimbă. se împiedică. Folosirea degetelor index şi mijlociu în formă de . acordul. Aceeaşi formă a degetelor poate indica cum priveşte cineva pe altă persoană (de sus în jos cu desconsiderare sau spre un copil. Aceste forme ale mâinii se execută într-o diversitate de gesturi.pumnului” poate reprezenta pe cineva care este . Dacă degetul este îndreptat spre exterior. se poate roti în jur. înţelegem că este vorba de alte persoane. Mişcările repetate în exterior arată că este vorba de indivizi separaţi. În acest fel.V” inversat. O interesantă mişcare a . Astfel. picioarele unei persoane care se pot mişca în diferite poziţii (stă în picioare. Astfel. rotirea degetului indică . sare. Degetul îndreptat spre sine arată că se referă la persoana care vorbeşte. În consecinţă. s-a ajuns la crearea unor scheme vizuale similare în toate limbajele gestuale naţionale. venirea unei persoane. Folosirea ambelor degete index poate reprezenta că o persoană se află în spatele/în urma alteia.cu capul în nori”. cade.... folosirea ambelor mâini poate reprezenta un grup de oameni care se pot afla în diferite poziţii (în şir indian.. ea se poate mişca înainte sau înapoi.singuratatea”. De ex. degetul index poate indica pronumele personal. care se află în război etc. Mişcările specifice ale capului pot fi întărite sau accentuate prin folosirea mâinii în formă de pumn. urcă sau coboară scările. de obicei. de jos în sus. De pildă.

Chiar limbajul gestual este un limbaj manual-vizual fiindcă se realizează cu mâinile dar este coordonat de vedere. că parchează pe un loc strâmt cu faţa sau cu spatele. oameni. locuri. Mişcările palmei pot arăta că o maşină intră în garaj. Multă vreme s-a considerat că viteza expunerii unui text în limbajul verbal trebuie să fie mai mare decât cea a expunerii unei compuneri în limbajul gestual deoarece mişcările muşchilor care participă în vorbire sunt mai mici decât cele ale membrelor corpului. În limbajul gestual se aplică logica spaţială. Aparent aşa stau lucrurile dar un experiment efectuat de Bellugi şi Fischer a demonstrat că durata poate fi aproximativ egală dacă gesturile sunt realizate de o persoană surdă. că opreşte la semafor ş. în limbajul verbal.Un vehicul poate fi reprezentat de mişcările palmei cu degetele lipite. de-a lungul vremii se observă o direcţie spre simplificarea execuţiei gesturilor. pe care dorim să le evidenţiem în rândurile ce urmează. laringelui iar limbajul gestual face vizibile cuvintele prin mişcarea în spaţiu a corpului şi a membrelor sale. De asemenea.a. se formează prin simţul vizual. rafinarea lor o dată cu creşterea nivelului de educaţie generală a populaţiei de surzi. În orice propoziţie trebuie să existe un verb care arată cine face acţiunea şi spre cine este îndreptată ea. evenimente. că urcă un deal sau coboară o pantă abruptă. limbajul verbal face cuvintele să fie audibile cu ajutorul mişcărilor musculare şi articulatorii ale gurii. regulile acestuia sunt astfel alcătuite încât să facă mai uşoară pronunţarea cuvintelor sau a consoanelor. După cum vom constata. lucruri. Autorii care au studiat limbajul gestual au evidenţiat numeroase asemănări şi deosebiri ale acestuia cu limbajul verbal. fluentă în limbajul gestual.a. în limbajul gestual semnele pot fi aranjate în orice ordine dar se pare că această ordine este dictată de importanţa gestului în cadrul propoziţiei. În limbajul verbal acest lucru se realizează prin ordinea cuvintelor în propoziţie şi prin folosirea sufixelor şi a prefixelor.. nu pentru că ar avea vederea mai bună ci fiindcă simţul vizual este cel mai important mijloc de cunoaştere a lumii înconjurătoare de către surzi. limbii. limbaj etc.) Astfel. cele două limbaje diferă numai sub forma lor dar se aseamănă sub aproape toate aspectele ce caracterizează un limbaj adevărat (achiziţia. Se poate afirma că membrii comunităţii surzilor observă mai bine detaliile cu ajutorul vederii în comparaţie cu auzitorii. Folosirea ambelor palme poate reprezenta poziţiile relative a două vehicule. De ex. aşezată pe muchie ce poate să ne dea o imagine privind direcţia. Prin urmare. La fel şi în limbajul gestual. mişcarea şi viteza cu care se deplasează acel vehicul. regula simplificării execuţiei semnelor sau a „efortului minim” în pronunţarea cuvintelor acţionează şi aici. Toate cunoştiinţele lor despre lume. Asupra acestui aspect nu ne putem pronunţa cu certitudine întrucât credem ca sunt necesare studii mai aprofundate care nu se pot realiza decât de o echipă interdisciplinară din care să facă parte obligatoriu 125 . Nu există o anumită logică a ordinii gesturilor în propoziţia gesticulată. rolul lui de transmitere şi de acumulare a informaţiei ş.

semnalele nonmanuale sunt foarte importante pentru înţelegerea corectă a unui mesaj prezentat în limbaj gestual. De pildă. Acestea ne indică dacă este vorba de o întrebare. mişcările diverse ale capului. de dezgust. de un ordin. fapt influenţat şi de promovarea labiolecturii în cadrul familiilor acestor copii. Expresia feţei poate adăuga culoare emoţională mesajului. Într-o ţară pot fi folosite diferite limbaje sau dialecte gestuale. Se cunoaşte că toate limbajele sunt influenţate de mediul social şi fizic în care sunt folosite. ei încep să folosească o anumită formă de comunicare prin semne iar astfel de sisteme de comunicare se dezvoltă în limbaje gestuale când ele sunt achiziţionate de copiii surzi care le folosesc ca principale mijloace de comunicare. este nevoie de modele de "vorbitori" ai acestui limbaj. adesea surzii folosesc mişcări ale buzelor care imită cuvintele când gesticulează. 126 .etc. care este folosit de un grup mai mare de surzi şi care are o anumită stabilitate. . S-a evidenţiat marea disponibilitate a vederii de a procesa informaţia pe care „a văzut-o” chiar o jumătate de secundă. care pot fi persoane surde din respectiva comunitate sau copii auzitori ai unor părinţi surzi care folosesc limbajul gestual ca principal mijloc de comunicare cu părinţii lor. De asemenea. care este determinată de specificitatea şi de mărimea grupului de oameni surzi care-l foloseşte. Încruntarea sau ridicarea sprâncenelor.caracteristica limbajului gestual. Un astfel de subiect poate să povestească multă vreme despre ce a văzut în acea jumătate de secundă. De îndată ce oamenii surzi se adună. de surpriză. Este de preferat să se folosească un limbaj gestual care are o anumită tradiţie. de o rugăminte. de bucurie.a.un cercetător surd care poate să comunice fluent cu subiecţii surzi şi care să aibă o pregatire superioară în domeniul limbajului şi comunicării. cineva care a auzit numai o jumătate de secundă o parte a unei simfonii nu ar putea să povestească mai nimic despre acea simfonie. ne dau indicaţii preţioase privind mesajul sau intenţiile reale ale „vorbitorului”. pentru a efectua cursuri de limbaj gestual cu profesorii sau cu părinţii copiilor surzi este bine să se înceapă cu urmărirea concentraţiilor de persoane surde din oraşe sau a familiilor de surzi şi să se folosească aceste persoane ca "formatori" sau ca "profesori asistenţi". Însă. Se pune problema care din aceste dialecte să le alegem pentru predarea cursurilor de limbaj gestual la profesorii din şcolile de surzi sau la cei care doresc să devină interpreţi? Pentru a răspunde la această întrebare este necesar să se ţină seama de următorii factori: . Aceasta înseamnă că limbajul gestual care este cel mai bine adaptat la societatea respectivă este folosit în cadrul acelei societăţi. etc.limbajele gestuale sunt influenţate de limbajele verbale folosite de auzitorii din acea zonă. poziţiile corpului ş. In consecinţă. Putem afirma că în cazul vederii ar fi mai multe canale de informaţie accesibile în acelaşi timp pe când în cazul auzului nu există decât un singur canal. Pentru a-l învăţa corect. comunicând sentimente de emoţie.

Reprezentarea gestuală a principalelor categorii gramaticale Punctuaţia Când se pune o întrebare sau se foloseşte semnul întrebării la sfrşitul unei propoziţii se mimează o expresie facială întrebătoare şi se păstrează mai mult timp ultimul semn efectuat (Care poate fi semnul exclamării. alte semne imită acţiunile pe care le facem cu obiectele (ducerea paharului la gură. tăierea cu un cuţit. Astfel.).a. În ţările unde există preocupări deosebite faţă de limbajul gestual s-au creat semne abstracte pentru diferite domenii ale ştiinţei ca matematica. perierea hainelor.. baterea unui cui etc. Nu trebuie să uităm că surzii au semne standard pentru orice subiect de discuţie.) însă. În cazul pronumelor posesive.în unele gesturi. Folosirea pronumelor personale şi posesive În cazul pronumelui personal se foloseşte degetul index care se îndreaptă spre sine la persoana I singular şi spre persoane imaginare în cazul persoanelor II şi III singular.unele gesturi sunt simple indicări spre un obiect despre care dorim să vorbim. chiar dacă repertoriul de gesturi este mai sărac. În cazul persoanei a III-a plural degetele index se îndreaptă spre persoane imaginare.când eşti la Roma fă cum fac romanii”. Faptul că limbajul gestual include gesturi şi mimică permite comunicarea mai uşoară cu persoanele surde. punctual etc. spălarea dinţilor. virgule. ducerea degetului mare la buze pentru a semnifica . Şi aici se aplică regula: .a bea” .. cele două puncte.. .multe gesturi imită gesturile naturale folosite de auzitori cum ar fi fluturarea mâinii pentru "la reverere". Pentru reprezentarea persoanei I plural se folosesc degetele index ale ambelor mâini. cu pumnii strânşi şi se face o mişcare semicirculară spre înăuntru pentru persoana I plural sau spre în afară pentru persoana a II-a plural. Dacă cineva consideră că un alt semn ar fi mai potrivit pentru a înfăţişa un obiect decât semnul standard folosit de surzi este mai bine să-şi păstreze opiniile şi să respecte limbajul folosit de acea colectivitate de surzi. Punctuaţia poate fi folosită mai ales pentru exactitate sau pentru accentuare când este necesar sau de dorit dar aceasta este cel mai adeseori omisă în favoarea expresiei faciale sau a duratei gesturilor. se fac aceleaşi mişcări ca şi în situaţia pronumelor personale cu deosebirea că degetele index sunt înlocuite cu palmele 127 . dacă arătăm cu degetul în sus înseamnă "cer". al întrebării. biologia etc. daca atingem propriul corp înseamnă "eu". care nu au nici o legătură cu forma obiectelor la care se referă. forma mâinii imită forma obiectelor iar mişcările mâinii se fac aşa cum se mişcă de obicei acele obiecte. a hainelor. "culoarea albastră" ş. spre oameni sau spre propria persoană. mişcările mâinilor sunt mai scurte şi mai rapide când se fac astfel de acţiuni în limbajul gesturilor. fizica. .

poate desemna o bucătărie. etc. gestul pentru „inundaţie” este format din gesturile individuale: (apă+creşterea apei+revărsare). Ceea ce este comun pentru toate formele comparative este faptul că ele pot fi exprimate printr-un singur gest atât în structurile manuale cât şi în cele ne-manuale. Aceste gesturi compuse sunt legate întotdeauna de gesturile individuale componente. Aceste gesturi sunt alcătuite din două sau mai multe desene executate în aer cu mâinile. pentru a forma reprezentarea unui obiect. De pildă. soldat = persoană + armă. român sau alte profesii şi naţionalităţi. când se fac comparaţii cu fiinţe mari. in asociere cu alte gesturi. de exemplu. ele se execută in partea de jos a feţei. Aceste gesturi pot fi executate la începutul sau la sfârşitul unei propoziţii Genul gesturilor. cum ar fi. ochii se măresc şi gura se deschide. şofer=persoană+a conduce+maşină ş. Schimbarea mărimii sau formei gestului. Gesturi compuse. S-a observat că gesturile au un fel de „gen”. 128 .: . din cauza mai multor forme comparative ce pot fi exprimate în acest limbaj. bucătar. Alteori. In cazul structurilor manuale. dar care se execută cu aceeaşi formă. De exemplu. mişcare şi aşezare a mâinii şi orientare a palmei. Gesturile se fac în spaţiul de gesticulare prin urmărirea plasării reale sau imaginare a obiectului şi prin repetarea acestora de cel mult 3-4 ori. Comparaţiile Clasificarea comparaţiilor în limbajul gestual nu se face numai prin folosirea unor termeni tradiţionali cum ar fi comparativul şi superlativul. Un alt exemplu elocvent este gestul pentru „persoană” la care se adaugă alte gesturi pentru a forma un compus.Casa aceea este mai mică decât cealaltă. dormitor. gestul “suc de mere” este format din gesturile pentru mere + acţiunea de stoarcere + verbul a bea. faţa se crispează iar buzele se strâng. contabil = persoană + a socoti. Se pot face comparaţii cu gesturile care nu au ca loc de articulare corpul gesticulatorului şi care schiţează forma obiectului prin schimbarea formei sau a mărimii gestului. La fel se folosesc gesturile compuse în descrierea poziţiei unei persoane sau a ocupaţiei sale. De ex. schimbarea are loc în cadrul expresiei faciale. baie sau sufragerie. puternic. baby-sitter= persoană+a ingriji+copil. de exemplu semnele pentru a reprezenta pe un director. Acest aspect este util in descrierea unor relaţii familiale diferite sub aspectul genului (de ex. fratesoră). când se referă la un băiat sau bărbat gesturile sunt executate în partea de sus a feţei. gestul compus este format din mai mult decât suma parţilor sale. În cazul structurilor ne-manuale. În schimb. De ex.deschise şi cu degetele lipite. iar când se referă la femei.a. În mod similar se foloseşte gestul pentru cameră care. intensitatea mişcării şi viteza gestului sunt în creştere când se compară ceva cu alt ceva. spre exemplu. când se face o comparaţie cu ceva care este mic.

(primul). Gesturile principale care au o bază iconică dar care nu au locul de articulare pe corpul gesticulatorului şi care nu conturează forma obiectului. De ex. (soţul).. În exemplele date mai sus gesturile sunt produse ca mărimi diferite.. : . Gestul . Un gest separat care exprimă comparaţia se poate folosi când se arată calitatea comparativă a obiectului. .. diferită). (mincinos). predominanţa ei faţă de alte acţiuni echivalente. Conjuncţia Cel mai frecvent se foloseşte conjuncţia „dar”.Soţul meu este cel mai drăguţ din lume” se exprimă prin gesturi astfel : (al meu).. (drăguţ)..carte” şi apoi o configuraţie a mâinii care exprimă subţirimea ei. (din lume).: ..Acea sofa este mai frumoasă decât cealaltă”. De ex.Cealaltă sofa este mai urâtă decât prima” prin adăugarea gestului . una de conjuncţie. Astfel el accentuează activitatea de a face ceva... De exemplu.Această carte este mai subţire decât cealaltă”. Când dorim în mod deosebit să accentuăm superioritatea unui obiect faţă de altul se adaugă gestul . şi . alta de prepoziţie. De ex.DA” se poate schimba uşor semnificaţia propoziţiei adică cealaltă sofa este sigur mai urâtă decât prima. Se face gestul pentru ... Formele comparative pot fi exprimate şi prin opoziţii astfel încât se pot indica două puncte de vedere cu privire la aceeaşi calitate sau gesticulatorul poate să pună accent pe un punct de vedere propriu prin adăugarea gestului DA. . există mai multe posibilităţi de translaţie pentru a indica grosimea unei cărţi sau a unui obiect.Casele sunt de mărimi diferite. În funcţie de distanţa dintre degetul mare şi index în configuraţia mâinii.(în limbaj verbal) 129 . Uneori formele comparative se pot exprima numai prin creşterea intensităţii şi a mişcării expresiei faciale. au nevoie de un gest separat în formele comparative care să exprime caracteristicile comparative.: .Cine este cel mai mare mincinos din clasa ta?” se execută astfel : (a ta). De ex: Mergi la petrecere dar să fii acasă la miezul nopţii.. (cine)..: . întâiul” după gestul care exprimă calitatea comparativă. însă ea are două semnificaţii.Casele sunt de diferite mărimi”.În cursul celei de a doua sarcini burta mea este mai mare decât la prima sarcină” se face la început o mişcare cu una sau ambele mâini indicând o mărime şi apoi altă mărime.primul.. schimbarea mărimii sau formei obiectului este lăsată în afară sau este exprimată în acelaşi timp cu gestul care arată calitatea comparativă. De ex. Gestul pentru casă poate fi executat împreună cu forma care arată calitatea comparativă (mare. (clasa). ( ? ). în fraza :. Astfel.primul” poate fi folosit şi în legătură cu un gest care exprimă acţiunea. (primul). Gesturile care au locul de articulare pe corpul gesticulatorului.. care se referă la o anumită parte a corpului uman sau care descriu forma unor părţi ale corpului pot fi exprimate sub aspect comparativ prin modificarea formei sau mărimii acestora. De ex.Casa aceasta este mai mare decât cealaltă”.

semnele pentru acum. de îndepărtare de corp. trecut şi viitor în limbajul gestual cel care le studiază va trebui să se gândească la un spaţiu din faţa corpului său ca reprezentând timpul prezent. De ex. se gesticulează obiectul şi este plasat în spaţiul de gesticulare înaintea verbului. portocale-doreşti tu-care? (în limbaj gestual) Numeralul Literatura de specialitate semnalează 27 feluri de a exprima numeralele. starea organismului. Pentru executarea numeralelor ordinale se fac două mişcări. . iar în limbajul gestual : „Aniversare-cincizeci ani-a noastră!” Timpurile verbelor Pentru a înţelege conceptele de timp prezent.vii. alaltăieri. Acestea încep de la gesticulator şi sunt îndreptate spre obiectul activităţii. În limbajul gestual.mergi . de ex. În toate limbile lumii exclamaţiile comunică ascultătorului ceea ce simte subiectul faţă de un obiect sau acţiune.dar acasă . a-şi aminti etc.a. ordinea clasificării cailor la o cursă hipică ş. gesturile fac acelaşi lucru dar ele pot fi folosite la începutul sau la sfârşitul unei propoziţii. În situaţiile cotidiene se cunoaşte că numeraţia este foarte importantă. Sau: Tu doreşti mere sau portocale ? (în limbaj verbal) Mere. mâine.a. De 130 . săptămâna trecută ş. În mod similar. sunt însoţite de o mişcare spre înapoi. Semnele care se referă la viitor au mai întâi o mişcare a mâinii spre înainte.Petrecere . activităţi sau incidente. în acest moment ş. semnele care se referă la trecut. De aceea semnele care se referă la ceva ce se întâmplă în prezent se fac în faţa corpului. Exclamarea în propoziţii simple. astăzi. Locul de articulare al acestor verbe se află pe corpul gesticulatorului şi se referă de obicei la sentimente. În afară de aceste timpuri principale nu putem vorbi în limbajul gestual de variaţii ale acestor timpuri ca în limbajul verbal.la miezul nopţii – trebuie – tu . una pentru formarea numărului şi alta. În limbajul gestual verbele pot fi divizate în patru categorii şi anume: . Numerele cardinale se execută cu o singură mână. în limbajul verbal spunem: „A cincizecea noastră aniversare !”. ieri. de rotire uşoară a mâinii. de exemplu. De pildă.a. a dori. în viitor ş.A) Verbe care nu folosesc spaţiul. poimâine. (limbaj gestual). se realizează cu ambele mâini în faţa pieptului. adică pe două modalităţi. acesta este gesticulat numai după acţiunea respectivă. Dacă este vorba despre o activitate care creează obiectul.a. Ea ne arată milioanele câştigate la loto.B) Verbe care se modifică în funcţie de obiect. aici. numărul de telefon al unei vedete pe care dorim s-o vizităm. Dacă acţiunea sau activitatea este îndreptată spre ceva care deja există. a servi. Noi ne vom concentra numai pe exprimarea numeralelor ordinale şi cardinale.

Verbul poate să arate cu ce seamănă acţiunea. Astfel. Configuraţia mâinii (clasificatorul) descrie actorul. dă o interesantă imagine privind reprezentarea timpului în limbajul gestual prin folosirea a patru linii de timp pe care le prezentăm mai jos: cap cap mână A (trecut spre viitor) B (unităţi scurte de timp) ms------------------md C (timp care continuă) talie D (timp de creştere) Linia . mi-ai spus mai înainte. dacă este o acţiune continuă sau ea săa terminat. De ex. el nu este cuprins în dicţionarul de bază al limbajului gestual.privind spre viitor” ş. Cel mai des.A” de timp este o linie imaginară care traversează umărul dinspre spate. cât de lungă pare ea. obiectul sau manevrarea lui. Gesturile care desemnează verbe pot fi flexionate ca aspect şi prin aceasta noi putem arăta caracterul acţiunii şi durata ei.cu mult timp în urmă”. 30-50 cm. Dorothy Miles (2002). In cazul unei acţiuni permanente sau continui se adaugă la verb gesturile . acum o săptămână).făcând planuri de viitor”. palma mâinii se deschide uşor şi reprezintă o imagine vizuală a unor expresii folosite în limbajul verbal cum ar fi . la nivelul urechii.întotdeauna” şi . . Deoarece verbul este legat de o situaţie. .a aerisi” este îndreptat spre direcţia unde se află camera şi spre care se face indicarea.. Este o mişcare pe care o face mâna.... . pe o distanţă de cca.. In această situaţie. obiectul şi subiectul sunt mai întâi plasaţi în spaţiul de gesticulare şi apoi se gesticulează verbul. în 131 .a trimite”. forma şi modul de manevrare a obiectului.. spre înainte.privind înapoi în trecut”. de la nivelul urechii spre în faţă. mişcarea începe în acel loc din spaţiul de gesticulare unde a fost localizat expeditorul şi apoi continuă spre spaţiul unde a fost localizat destinatarul..C) Verbe care se modifică după obiect şi subiect.Eu aerisesc acea cameră”.a. În cursul acestei mişcări. cu palma uşor îndoită. -D) Verbe polisintetice sunt acele verbe unde forma lor include informaţii despre mărimea..mereu”.ex. . în cazul verbului . . o mişcare spre în spate reprezintă ceva ce a avut loc în trecut (am lucrat acolo acum o vreme. care se modifică în funcţie de obiect şi subiect. locul verbului se stabileşte cu claritate.. Atât obiectul cât şi subiectul activităţii apar din mişcarea şi sau orientarea verbelor.. Gestul .

după care se face o mişcare cu palma spre stânga/respectiv.C” a timpului trece prin faţa gesticulatorului. Astfel.. mai devreme.. . Când ne referim la o perioadă de dinainte sau după anul 1975. secvenţe de timp aflate în relaţie unele cu altele. care fac o mişcare circulară spre în urmă. Aici putem încadra reprezentarea orelor..cu puţin timp înainte/sau după”.târziu”. poate indica . O mişcare mai lungă. variind numărul mărimea şi viteza cercurilor. cu cât timpul trece spre un viitor tot mai îndepărtat. 132 .. o mişcare spre umăr poate exprima trecutul (ex.. Însă. gesturile se fac tot mai departe de corp. Este locul unde putem arăta prin gesturi că ceva are loc . Este o altă linie imaginară. făcându-se o mişcare spre înapoi.. de ex. în faţa corpului.. în timp ce o mişcare inversă. cu gesturi lente şi mai largi. în special. de la trecut spre viitor. se execută o mişcare uşoară de la un punct imaginar. . . de-a lungul acestei linii a timpului. pe partea stângă. . spre partea de jos a braţului.. Perioadele de timp anterioare sunt indicate spre stânga celui care gesticulează iar cele care urmează. În funcţie de durata timpului la care ne referim.. se foloseşte o singură mână.timp ce o mişcare spre înainte exprimă viitorul (mâine. în propoziţia .B” a timpului se foloseşte pentru a arăta succesiunea şi durata timpului din calendar (numărul de luni.cu multi ani în urmă” se pot folosi ambele mâini. spre înainte.).. se stabileşte un punct de referinţă imaginar. Dacă vrem să arătăm că ceva s-a petrecut mai demult. minutelor şi secundelor folosind ambele mâini. . Linia ... iar permanenţa trecerii timpului poate fi reprezentată prin o combinaţie de mişcări circulare realizate de degetele index care se mişcă şi spre dreapta pe linia . cu mişcări specifice putem arăta trecerea rapidă sau lentă a timpului. De pildă. înainte). dacă vrem să arătăm . care poate reprezenta trecutul şi viitorul. Similar se procedează când se gesticulează . De asemenea. ambele mâini fac cercuri alternative spre în urmă.a.cu mult timp înainte/sau după” în timp ce mişcările mai scurte şi repetate indică .am aşteptat de la ora cinci până la ora şase”. spre dreapta gesticulatorului.devreme”. Pentru unele gesturi.înainte”.în acest moment” sau care reprezintă o trecere continuă a timpului. trecerea timpului. până la alt punct imaginar spre dreapta. Această linie a timpului se foloseşte pentru a indica .acum”. exprimă viitorul (ceva mai târziu). întinzându-se de la umăr spre încheietura palmei. Este o linie imaginară care traversează umerii. de la stânga spre dreapta.astăzi”. peste 3 ani.. astăzi). De regulă.. la nivelul urechii de aceeaşi parte cu mâna.trecerea timpului” sau .. în dreapta lui. palma mâinii poate fi folosită ca un cadran de ceas.). peste o lună ş. săptămâna aceasta/trecută sau viitoare”.din anul 1975 până în anul 2006” când se oferă pe cale vizuală o imagine a scurgerii timpului.C”. Linia . Aceasta se foloseşte pentru a indica.după” etc. Continuarea timpului se arată de la stânga spre dreapta.. Prezentul este indicat la mijlocul acestei linii imaginare (acum.

prin repetarea de 2-3 ori cu o singură mână a gestului pentru . O mişcare scurtă. Dacă gestul de dubstantiv se face cu o mână la forma de singular. eu-noi. Aici configuraţia mâinii pasive copiază configuraţia mâinii dominante. . se arată mai întâi un gest spre . repetarea gestului se foloseşte pentru a arăta că un substantiv este la plural (ex..a creşte”..a plăti des”.Pentru a indica o .. Dacă se arată prin gesturi . limbajul gestual foloseşte repetarea gestului şi diferite mişcări şi viteze de execuţie.. a plăti cu regularitate. (gesturile pentru „mulţi”.Gesturile şi semnificaţiile lor pot rămâne aceleaşi dar se schimbă punctul de plecare şi direcţia lor în funcţie de liniile de timp folosite. Gesturile care aparţin acestui grup au ca loc de articulare spaţiul neutru şi nu sunt formate din mişcări repetate. În general repetarea gestului se face de 2-3 ori.) înainte de a forma gestul pentru substantiv sau b) se indică persoanele la care se face referire..mic”. ceva care creşte sau evoluează spre maturitate (.trecut”.. Trecerea timpului poate fi reprezentată şi prin mişcări care se fac cu ambele mâini. Pentru a se adăuga unele semnificaţii deosebite la mesajele sale.. în general. Linia D a timpului arată. apoi vârsta de început (4 ani)... Dacă mişcarea este rapidă şi scurtă. cu mişcări care arată anumite puncte pe o linie imaginară care porneşte.. De obicei aceste gesturi se asociaza cu numeralul.. el poate însemna .floare”.floare” la singular. . înţelegem că este vorba de .a plăti cu regularitate”. 133 . în principal..A”(cu o mişcare spre înainte) sau pe linia .amânare” putem reprezenta acest gest fie pe linia .a creşte împreună” sau . cu un ritm normal al mişcării. „mai mulţi” etc. sacadată.înalt”. de la talie în sus. De pildă se foloseşte: a) repetiţia gestului: se face gestul de câteva ori pentru a arăta că sunt mai multe obiecte.. tu-voi etc).. Când se foloseşte o mişcare lentă. Dacă gestul . el se poate executa cu ambele mâini la forma de plural (de ex.. schimbându-se de fiecare dată locul de articulare. În unele cazuri pluralitatea poate fi dedusă din context sau după forma verbului.de când aveam 4 ani până la 7 ani”.adult”). se face gestul de creştere cuprins între vârstele aproximative la care se referă şi apoi se dă vârsta finală (7 ani). Dacă la aceste mişcări se adaugă şi alte informaţii oferite de mişcările corpului şi de expresia feţei. pluralul poate fi exprimat în două feluri: . De ex. . cană-căni) sau că un verb este folosit cu semnificaţii diferite (ex. dacă arătăm cu ambele mâini .. la o singură persoană sau la mai multe etc). ea poate însemna că timpul trecea greu pentru persoana în cauză.C”(cu o mişcare a mâinii spre dreapta). De ex când se face gestul pentru .a copilări”. limbajul gestual poate să redea un şir întreg de mesaje precise referitoare la timp Forma de plural a gesturilor Există mai multe feluri de a forma pluralul substantivelor gesticulate. Adesea..a plăti pentru mult timp”. 2.copil”. „câţiva”. ea înseamnă ..a plăti” este executat repetat. Pluralismul poate fi exprimat prin repetarea gestului de substantiv de câteva ori. cu repetiţie circulară poate însemna .

în expresia:.ştergere” sau curbată. Acestea pot fi exprimate prin gesturi polisintactice. De ex. Contextul poate exprima pluralitatea. Indicarea ca expresie a pluralităţii. Această propoziţie poate fi translatată în limbajul verbal în mai multe modalităţi în funcţie de cum este plasat gestul polisemantic care se repetă. câţiva.acolo” clarifică unde sunt casele în relaţie cu alte puncte de reper. de . grup şi rareori precum şi toate gesturile care se referă la numere. puţin. Locul unde se repetă gestul polisintetic în spaţiu şi modul cum se repetă poate să poarte o semnificaţie..Cărţile stau în picioare una după alta pe masă dar cea din dreapta a căzut. indicarea poate 134 . Gestul polisintetic ca expresie a pluralităţii. Modul în care se repetă gestul polisintetic arată poziţia şi numărul referenţilor. grupul de referenţi este localizat în spaţiul de gesticulare. trebuie să fie legată de un aspect cunoscut în general unde cea mai probabilă alternativă este forma de plural şi unde exprimarea obiectului la forma de singular este o excepţie. De ex. :.).Există fete peste tot”.. . atunci repetarea se face cu verbul gesticulat sau cu clasificatorul aşezat după gestul principal. Expresia la plural poate fi formată prin ataşarea unui gest care exprimă plenitudinea sau frecvenţa care se formează înaintea sau după gestul principal.Există multe grămezi de cărţi pe masă. prin indicare. numerale sau alte gesturi care se referă la numere (mulţi.Există cărţi într-o grămadă pe masă.. gestul polisintetic . De ex. Se cunosc două tipuri de indicări: indicarea spre un grup şi indicarea de alegere.. Astfel de gesturi snnt : o mulţime. Există gesturi separate care exprimă pluralismul. în expresia . In afară de pluralitate. . . care poate fi înţeleasă numai în contextul obiectual sau al propoziţiei. Indicarea care se adaugă la gestul principal poate să exprime pluralitatea. . La fiecare repetare se schimbă locul de articulare în spaţiul neutru. Gesturi pentru cantitate sau frecvenţă în exprimarea pluralităţii pot fi adăugate la gestul principal. numeroase.Există cărţi aşezate în picioare una după alta pe masă. Prin indicarea spre un grup înţelegem o indicare prin care degetul index al mâinii dominante arată spre un grup de referenţi. Mişcarea de indicare este o mişcare directă. indicări. o mulţime. numeros..Acolo există două case” . Dăm mai jos câteva din alternativele posibile: . etc.Cărţile sunt pe masă”. Dacă gestul principal nu poate fi repetat (dacă forma lui de singular constă deja din o repetare sau ea este legată de corpul gesticulatorului).Există cărţi aşezate una după alta pe masă..se formează gestul cu ambele mâini şi se repetă de 2-3 ori. Aici pluralitatea.. rareori. clasificatorul care se referă la carte se repetă de 2-3 ori. Uneori singurul semn al pluralităţii este contextul în care se află obiectul sau propoziţia. Astfel. mulţi.. Forma de plural poate fi exprimată prin repetarea rădăcinii mişcării unui clasificator care se adaugă la gestul principal.

să exprime şi locul unde este situat grupul de fete în spaţiul de gesticulare în raport cu gesticulatorul sau cu alţi referenţi care au fost plasaţi mai înainte în spaţiul de gesticulare (dacă grupul de fete este plasat la stânga sau la dreapta gesticulatorului . mişcarea. expresiile faciale şi ale gurii. Nici una din părţile structurale ale unui gest fixat nu poate purta singură o semnificaţie. în cazul mişcărilor gurii distingem două tipuri : 135 .. aceasta fiind relevată numai când intră în joc toate părţile structurale. devin stabilizate şi se transformă în gesturi fixate. 9 Parametrii de formare a gesturilor Gesturi fixate şi gesturi structurate productiv Prin gest fixat înţelegem acele gesturi care sunt folosite la modul general. Selecţia este făcută prin indicarea referenţilor unul după altul cu degetul index al mâinii dominante.un grup mai mare... Acestea sunt mişcări ale capului. Forma de plural exprimată prin indicarea de selecţie pune accent si pe faptul că cei care au fost selectaţi constituie o minoritate în grup. De ex. Fenomenul echivalent poate fi găsit şi în limbajele verbale.). aşezarea şi orientarea mâinii precum şi din părţi structurale ne-manuale. De pildă. telefonul celular). Un gest fixat este alcătuit din configuraţia. Gesturi structurate productiv sunt acele gesturi care încă nu fac parte din vocabularul de bază a unei limbi din cauza legăturii lor tangenţiale cu o situaţie. Acestea sunt create şi folosite într-o situaţie particulară şi încetează să existe când situaţia nu mai are loc. sunt difuzate în folosinţa comună. Un cuvânt care a fost creat la început pentru a fi folosit într-o situaţie temporară se poate stabiliza în cadrul vocabularului activ al unei limbi (de ex. o formă stabilizată de redare şi fac parte din vocabularul de bază al gesturilor unei limbi.există câteva fete în grupul de copii”. Ele au o existenţă efemeră dar sunt unele gesturi care supravieţuiesc. Prin indicarea de selecţie. Structurile ne-manuale ale gesturilor Prin părţi structurale ne-manuale înţelegem acele componente ale gesturilor care se produc prin altă modalitate decât prin folosirea mâinilor. aproape sau mai departe de el. Gesturile structurate productiv au fost studiate în limbajele gestuale din diferite ţări.:. ale corpului. referenţii parcă sunt selectaţi dintr. Propoziţia include şi semnificaţia că majoritatea copiilor sunt băieţi şi că există mai puţine fete în grup Curs nr. Acestea au un număr limitat de semnificaţii. Se pare că limbajele gestuale au o tendinţă de a construi gesturi structurate productiv. Acestea pot fi divizate în două clase: gesturi polisintetice şi specificatori de mărime şi formă la care ne vom referi mai jos.

În cadrul acestui spaţiu se pot mişca mâinile gesticulatorului. Părţile structurale ale unui gest pot fi împărţite în părţi structurale manuale (configuraţia mâinii. De asemenea. mişcarea mâinii. Menţionăm că în dicţionarul de bază al limbajului gestual finlandez sunt menţionate descrieri pentru 15 mişcări diferite ale buzelor dar lista acestora nu este completă. care sunt urmărite de receptor. locul de articulaţie. Un gest manual care este sprijinit de informaţiile date de alte părţi ale corpului se numeşte gest sau semn multicanal. Structura unui gest polisintetic Menţionăm că un gest nu este o entitate indivizibilă. Majoritatea acestor semne sunt formate la sau lângă faţă. poate fi împărţit în părţi mai mici numite chereme echivalente cu fonemele din limbajul verbal. mişcarea feţei sau mimica. orientarea şi aşezarea mâinii) şi părţi structurale ne-manuale (mişcarea buzelor. deoarece foloseşte mai mult de o cale de exprimare a unui mesaj complet. Dar receptorul nu are nevoie să urmărească tot timpul mişcarea mâinilor gesticulatorului. Spre deosebire de gestul fixat. în special a ochilor şi a obrajilor) şi mişcarea corpului sau pantomimica. b) Mişcarea buzelor urmează schema mişcării corespunzătoare pronunţării cuvintelor din limbajul sonor echivalentă cu gestul respectiv dar pronunţarea se face fără voce. deoarece acestea dau numai o parte din conţinutul mesajului. în gestul polisintetic nu se poate găsi o formă de bază de aceea trebuie adăugată o informaţie suplimentară la originea gestului numită morfem. ca şi cuvântul. Este vorba de o mişcare a buzelor legată de un gest sau de o expresie din limbajul gestual. Spaţiul de gesticulare Este format dintr-o suprafaţă dreptunghiulară având baza delimitată de lungimea ambelor braţe întinse. până unde ajung braţele şi puţin spre spate. Fiecare gest. Cele mai multe gesturi sunt realizate într-o zonă ce se extinde de la vîrful capului la nivelul cotului şi de la un umăr la altul. care începe de la talie şi se întinde până deasupra capului. ea cuprinde şi o suprafaţă ce se întinde in faţă. O importanţă mai mare prezintă faţa şi expresia acesteia. Această formă a mişcării buzelor se foloseşte când se gesticulează diferite nume cu ajutorul dactilemelor. Acest spaţiu formează o scenă unde gesticulatorul poate plasa oameni şi obiecte aflate în anumite relaţii între ele şi unde ideile abstracte şi povestirile pot fi elaborate şi exprimate. cap şi gât pentru a permite persoanei care le priveşte să le observe şi să le înţeleagă mai repede.a) Mişcări ale gurii care au loc în cadrul limbajului gestual fără legătură cu forma pe care o iau buzele la pronunţarea cuvintelor ca în limbajul sonor. când se foloseşte semnul de nume sau un concept care nu are încă un gest bine fixat. Când se termină o propoziţie şi se pregăteşte începerea alteia sau când se aşteaptă un răspuns. mâinile se ţin într-o poziţie confortabilă la nivelul pieptului sau ceva mai jos. 136 .

inteligenţă acceptabilă”. B.a ghici”.adevăr”.a urmări un text”. ş.).. De ex. Cine?) sau ating o parte a corpului (ex. .a. O mişcare uşoară de îndepărtare a unui gest de la nivelul frunţii poate indica exprimarea unor gânduri abstracte... De pildă. .) Gesturile compuse. a absorbi. a hotărî).mănunchi”.a privi” poate fi însoţit de o mişcare a ochilor într-o anumită direcţie: a privi in sus. folosesc o formă a mâinii şi mişcări care transmit informaţii legate de înţelegere. A doua parte a gestului compus dă înformaţii mai detaliate pentru a clarifica ce activitate mentală are loc. . adică se ating toate între ele. .. etc)..a fi cu mintea în altă parte”. a aduna.a citi” este un gest compus. gesturile care se fac la nivelul capului (.complicat”... .mâna dominantă o atinge pe cea pasivă dar ambele mâini au forme diferite (ex.. Acestea dau o imagine vizuală de adunare sau de transmitere a cunoştinţelor (ex..a şti”.A.. a preda.. o îndepărtare de la situaţia actuală (. format din două gesturi . nervos.a cunoaşte” şi . Acelaşi gest executat cu o mişcare rapidă.a crede” este format din gesturile .a presupune”. poate modifica gestul . adică gesturile formate din mai multe gesturi sau părţi ale acestora.confuzie”=.. De pildă. cu emfază şi cu o expresie facială adecvată poate indica o .... bolnav. 137 ...) . Toate aceste gesturi pot suferi unele modificări pentru a arăta gradul sau intensitatea. o mişcare lentă.a-şi imagina ceva”.a. a educa.lege”.. . . Trebuie să atragem atenţia că în limbajul gestual se folosesc anumite zone ale corpului pentru a ne referi la activităţi legate de zonele respective. În funcţie de context se poate face o mişcare adecvată pentru un gest urmată de direcţia privirii. solicită o formă a mâinii în care degetele sunt în .a memora” ş. . fluture. uşoară.a gândi”. . a privi. eu).a. Gesturile realizate la nivelul ochilor sunt legate de procesul vederii.mâna dominantă o atinge pe cea pasivă şi ambele mâini au aceeaşi formă (ex..a vedea” şi . gestul . Gesturile mixte se pot schimba după cum dactilemele sunt însoţite de gesturi executate cu o mână sau cu ambele mâini. La fel este cazul gesturilor .. Un alt grup de gesturi care se fac la nivelul frunţii. .a-şi aduce aminte”.idée” ş. orb.a crede”+.). Gesturi realizate la nivelul frunţii. gestul . În aceste situaţii iese în evidenţă rolul expresiei faciale. De ex. Semnele care se fac cu o singura mână au loc în spaţiul neutru (ex. a privi în jur. însoţită de o expresie facială corespunzătoare. Gestul .. a privi in jos... a vedea.. al privirii (ex.. ş.inteligenţă sclipitoare”. inteligenţă.a. Semnele care se fac cu ambele mâini prezintă trei situaţii şi anume : .inteligent” pentru a indica o ..a visa”. .. cunoaştere. sunt legate de cele mai multe ori de activitatea mentală şi se realizează la nivelul frunţii sau încep din acel loc.gânditor”... .a decide”=. a privi la o persoană.a crede”+.a cunoaşte”. a urmări cu vederea. Toate gesturile compuse referitoare la activitatea mentală încep de la frunte. a învăţa. C. a-şi aduce aminte ş.a. a arăta.). atenţie.ambele mâini se mişcă şi sunt active indiferent dacă se realizează în spaţiul neutru sau ating o parte a corpului (ex.

Aici este locul exprimării dispoziţiilor (generozitate. Folosirea unei combinaţii ale degetelor index şi a diferitelor forme ale mâinii poate fi legată de transmiterea unor informaţii (informaţii. Gesturile realizate la nivelul gurii sunt legate de limbaj. de dorinţă de a face ceva.adevăr” sau gestul .surd. sâmbătă.dragoste”. mâine. bravură).. a îndura). gestul . de oboseală.a. a asculta. bârfă. comportamente. a ordona. . În alte gesturi (conversaţie. care se execută cu o mişcare uşoară a mâinii spre partea de sus a pieptului şi .). unde ?. a spune o poveste. sunt legate de fenomenul auzirii sau al sunetului Ex. dorinţe. fierberea care are loc în interiorul corpului.. Dacă se folosesc ambele mâini pentru gestul . care execută mişcări la nivelul pieptului. de satisfacţie.. a explica. unele date (ieri.. Gesturile realizate la nivelul urechii.. dar au sensuri contrare. calm.. amestec în alte treburi ş. nervos.. de vârstă (. de gelozie. unde mâna face o mişcare în direcţie contrară. indică frecvent tensiunea sau agitaţia. minciună. Mâna cu formă de gheară.o persoană mă priveşte pe mine ş. zgomot. de grabă ş. a descrie ş. mândrie. La nivelul nasului se fac gesturi legate de falsitate. alaltăieri. a răspunde şi cu ambele degete index: a raporta.. De ex.. a ţipa) mâna şi degetele pot lua diferite configuraţii.a promite” este format din gesturile . de boală.câţi ani ai?”). Şi la acest nivel se pot executa gesture compuse. poimâine). Pentru exprimarea comportamentului unei persoane (răbdător. cu atingerea pieptului. păcăleală.) unde rolul contextului este în creştere. stări afective şi emoţii la care participă inima (iubire. a suferi.a plăcea”.a. de bunăstare ş.. unele întrebări (când ?.a dori”.a.a... Aşa este cazul gesturilor . furios). În funcţie de intensitatea mişcării. a anunţa ceva la un grup).a.a spune” şi se atinge palma cu degetul index pentru a arăta o idée corespunzătoare unei reguli stabilite de o autoritate. La nivelul bărbiei se execută gesturi legate de unele zile ale săptămânii (marţi. care pornesc de la gură în diferite direcţii.a spune” şi . agitat. . perseverent. . pasiune pentru cineva ş. precum şi sentimente de ostilitate.(cu un deget index: a vorbi. Unele gesturi executate la nivelul pieptului par să fie similare (a plăcea-a-i părea rău).a fi sătul” . Un alt exemplu este dat de gesturile . curaj. a ignora ş..a.a.a privi” înseamnă că două persoane se privesc. a spune.lege” este format din .a avea nevoie”. de expresiile faciale şi corporale adecvate şi de mişcările buzelor se pot exprima diferite grade ale aceleiaşi stări afective (ex. . Gesturile executate la nivelul pieptului sunt legate de pasiuni. tolerant. câte?) ş. vorbitor. odată cu indicarea lor gura face mişcări de pronunţare în tăcere. a unor senzaţii de foame.a urî”. sentimente. auzitor. se execută mişcări ale mâinilor şi de 138 . care sunt executate cu palma întinsă. secret. Când în conversaţii sunt încorporate numere. Contextul este cel care face diferenţa. care face o mişcare circulară.. comunicare.a.a avea emoţii”. vorbire şi se fac de cele mai multe ori cu degetul/ambele degete index. sâptămâna viitoare etc).

de la antebraţ. 10 Elementele esenţiale în executarea gesturilor Un gest bine executat este format din patru elemente.a spune). în zig-zag. Totuşi. verticală. iar schimbarea acestei mişcări poate duce la modificarea semnificaţiei gestului. mişcare de curbare uşoară (de ex. de pildă. altfel semnificaţia lui se schimbă radical. Mişcarea unui gest poate să înceapă de pe corpul gesticulatorului. chiar dacă numai unul din elemente este executat inexact. În aproape toate gesturile există un anumit fel de mişcare. care denotă apariţia emoţiilor Curs nr. Aceste elemente sunt: 1. câte).de deschidere a mâinii (de ex. a strânge. când mişcarea poate fi: directă (de ex. spre deosebire de mişcările îndreptate în sus. câţi.de la încheietură. când mâna se mişcă astfel încât direcţia palmei se poate schimba. se poate analiza direcţia şi maniera mişcării. După cum se produce mişcarea pentru realizarea unui gest (orizontală. . când mişcarea este formată prin îndoirea încheieturii fie în jos (ex. destul. . un milion).de închidere a mâinii (de ex. . mişcare circulară ( voi. De asemenea.de.către gesticulator sau dinspre el (nivel de adâncime). Mişcarea unui gest poate fi îndreptată: . Pentru ca gestul să traducă semnificaţia corectă este necesar ca fiecare din aceste elemente să fie realizate exact. subţire). suficient). Configuraţia degetelor Constituie forma pe care o ia palma sau degetele în configurarea unui gest. noi).spre stânga sau spre dreapta (nivel orizontal).fluturare” a degetelor (de ex. Fac excepţie gesturile care arată numeralele ordinale şi majoritatea dactilemelor. oblică. lumină).de îndoire a degetelor (de ex.în sus sau în jos (nivel vertical).atingere a corpului îndreptate în jos.într-o singură direcţie sau înainte-înapoi. proprie.Mişcarea mâinii în spaţiu Limbajul gestual pare a fi o mişcare continuă în spaţiul de gesticulare. . astfel încât un neiniţiat nu-şi poate da seama când se termină un gest şi când începe altul. . . mişcare de răsucire. sunt 7 poziţii iar 139 . .. În alte limbi pot fi mai multe poziţii ale mâinilor. fiecare gest are o mişcare specifică. . Mişcarea mâinii. mişcarea poate fi: . în ASL. 2. . întuneric). fie în sus (mişcare de atragere a atenţiei unei persoane). a chema).de la cot.o mişcare de apropiere a degetului mare de cel index (de ex. etc). . circulară.

Totuşi. de exemplu. cu degetele lipite palma cu degetele răsfirate palma în formă de gheară palma strânsa în pumn palma închisă palma în unghi drept palma în formă de .bun” poate deveni . nervozitatea.. există o formă de bază pentru fiecare gest.supărare”.. Indicarea posesiunii poate fi indicată după ce se dactilează numele persoanei.prost” ş. negative.. o casă. Dacă gestul se face cu mişcări circulare lângă frunte .când”.. Părţile gesturilor produse în spaţiul neutru sunt acelea care se pot face astfel încât pot fi plasate în acel spaţiu.. Pot fi distinse următoarele locuri de articulare: în spaţiul neutru.mulţi”. . Se cunosc aproximativ 25 de locuri de articulare diferite pe care le foloseşte un gesticulator de limbă engleză.).care este preţul ?”.frământare”. care poate rămâne aceeaşi sau se poate schimba. Unele forme ale mâinii se folosesc mai des. în acelaşi loc şi în aceleaşi relaţii unele faţă de altele ca şi cum gesticulatorul poate să arate mai târziu unde au fost plasate.. o cameră). .a calcula”)..Aşezarea mâinii în spaţiu sau locul de articulare in relaţie cu capul sau pieptul persoanei care face gesturi. Locul de articulare reprezintă locul unde se face gestul. Aceste gesturi se folosesc. în general.cât de mulţi”..a.. Smith.. Astfel. mâna cu degetele strânse în pumn şi cu degetul mare în sus înseamnă .. 2004).C.morocănos”ş. înţelegem că acest gest se referă la un număr. sau la o întreabare legată de număr (ex. Acest fenomen a fost numit localizare sau descriere deoarece 140 . . în faţă .2002. după cum este executat gestul.a. gestul .o” palma cu degetul mare atingând indexul palma în formă de cupă ş.. .slab” sau .foarte bun”.excelent” Mâna în formă de .. ..în limbajul gestual britanic au fost identificate peste 60 de forme diferite ale mâinii.bun” sau poate fi o formulă de răspuns la salut. . dacă la gesturile menţionate se adaugă alte detalii oferite de expresia feţei sau de mişcări ale corpului. un lift.a. un loc în faţa gesticulatorului (de ex. celelalte degete fiind strânse în pumn – ...gheară” arată tensiunea.(Miles.capricios”.anxietate”. . 3... dacă se face cu ambele mâini în formă de gheară în faţa pieptului . dacă degetul mic este îndreptat în sus. cu conotaţii pozitive. Unele dintre aceste forme ale mâinii sunt chiar gesturi proprii (ex. respectiv. Noi nu ne propunem să le analizăm aici dar trebuie să le menţionăm pe cele mai importante. . în funcţie de direcţia palmei.D.. în combinare cu frecarea degetelor index şi mare. Mâna în formă de pumn este folosită pentru a indica posesivitatea proprie sau a altora. Acestea sunt: palma întinsă. Dacă se foloseşte fluturarea degetelor. altele mai rar.

a vedea. elev de serviciu. mincinos. stomac. Direcţia privirii gesticulatorului urmăreşte plasarea referenţilor în spaţiul de gesticulare. sete. Mai mult.pe faţa gesticulatorului. (De ex. curios). -bărbia (ex. roşu). -gâtul (ex. a se depărta. colier.vârful capului (ex. cercel. . se pot distinge următoarele zone proprii cum ar fi: -palma. stânga-dreapta). -fruntea-tâmpla ( ex. cum ar fi: . a observa). Când referentul a fost plasat odată în spaţiul de gesticulare. Referentul poate fi concret sau abstract. -antebraţul. a se machia). două forme ale mâinii pot fi aceleaşi dar direcţiile diferite în care se mişcă mâinole pot să le dea semnificaţii aparte sau opuse. miros). a iubi). femeie. şef). TBC. cu ajutorul gestului de indicare. -faţa (ex. drăguţ). -nasul (ex. 141 ..pe corpul gesticulatorului pot fi distinde diferite zone cum ar fi: -umerii (ex.pe mâna pasivă. O altă caracteristică a gesturilor este aceea că plasarea lor în spaţiul neutru cere ca suport o indicare sau un gest productiv (polisintetic sau un specificator de formă sau mărime). În acelaşi timp. . gesticulatorul îşi îndreaptă direcţia privirii spre referenţii plasaţi). a cunoaşte). 4. cotul (ex. pălărie). a sprijini). -pieptul (ex. Direcţia în care se mişcă palma şi degetele în relaţie cu corpul gesticulatorului prezintă o importanţă deosebită. În unele gesturi locul de articulaţie nu se schimbă pe toată durata lui (de ex. În limbajul gestual există un număr limitat de poziţii legate de orientarea mâinii. poftă). numai în cazul gesturilor care se fac cu ambele mâini. -gura (ex. foame. . ne putem referi oricând la el pur şi simplu numai prin indicare. urmărind un anumit spaţiu sau loc.gesticulatorul parcă descrie realitatea cât mai exact posibil. chelner). -obrazul-urechea (ex. după cum se află ele în relaţie unele cu altele. -braţul (ex. vreme). Un loc poate să reprezinte unul sau mai mulţi referenţi în acelaşi timp. când vorbim despre mobilarea camerei sau a biroului. -ochii (ex. fie la începutul fie la sfârşitul acestuia (de ex. galben. dar în altele el este diferit. piesele de mobilier sunt plasate în spaţiul neutru din faţa gesticulatorului. spital). De pildă. câine). -piciorul (ex.Orientarea palmei (sus-jos. în diferite părţi. -talia (ex. dosul mâinii (ex. liturghie). frumos).

actualele posibilităţi de îndoire a articulaţiilor limitează numărul posibil de orientări astfel că direcţiile posibile de orientare a palmei şi degetelor sunt: în sus sau în jos, spre sau dinspre gesticulator, spre stânga sau spre dreapta gesticulatorului. În grupul de gesturi care se produc în spaţiul neutru cu o singură mână există numeroase perechi minimale, adică acele perechi de gesturi unde numai o singură modificare a orientării palmei sau degetelor poate schimba complet semnificaţia gestului. De ex.,, floare” se produce prin deschiderea degetelor cu palma orientată în sus iar,, lampă” se execută tot cu deschiderea degetelor dar palma este orientată în jos. De asemenea, situaţia este similară şi în cazul gesturilor bi-manuale. De ex. la gestul ,,casă” palmele sunt unite la vârf prin apropierea lor, cu degetele lipite iar la gestul ,,munte” palmele , aflate ca în pozitia anterioară, se depărtează spre jos. Orice schimbare a oricăruia din aceste 4 elemente poate modifica semnificaţia gestului. Faptul că fiecare gest poate fi analizat în funcţie de elementele menţionate demonstrează că semnele folosite de surzi nu sunt ,,gesturi întâmplătoare”, că ele sunt la fel de precise şi de consistente ca şi cuvintele dintro limbă. Se cunosc trei feluri de gesturi care se execută cu mâinile, după cum ele sunt realizate cu o mână, cu ambele mâini sau într-o combinaţie de gesturi şi dactileme, formând aşa - numitele gesturi mixte. Se ştie că fiecare om foloseşte mâna dominantă în acţiunile cotidiene. La fel şi în conversaţie, mişcările mâinii dominante nu se schimbă, cu excepţia cazului când persoana este ambidextră. Totuşi, şi in acest caz, mâna dominantă face gesturile principale. În comunicarea gestuală cele mai multe gesturi se fac cu ambele mâini simultan. În majoritatea ţărilor lumii gesturile se fac cu ambele mâini, dar există unele ţări (Statele Unite, Anglia, Australia, de ex.) unde gesturile sunt executate cu ambele mâini în combinaţie cu dectilemele Clasificatorii Se cunoaşte că pot fi folosite anumite forme şi mişcări ale mâinii pentru a reprezenta diferite obiecte, dar în acest fel se pot obţine semnificaţii limitate. Unele forme ale mâinii pot avea o multitudine de mişcări care pot genera un grup de semnificaţii diferite. După forma obiectelor (ibric cu coadă, linguri sau obiecte alungite), după cum sunt ţinute în mână sau după cum sunt folosite s-au alcătuit clasificatori. De exemplu, putem reprezenta picioarele unei persoane care se ridică, sare, se plimbă, cade, îngenunchează, urcă sau coboară scările, călăreşte, driblează la un joc de fotbal etc. Un alt exemplu, este dat de gestul ,,a privi”, dacă ne uitam în sus, se poate înţelege că ne uitam la un adult, la un copac, la cer, etc. iar dacă privim în jos, se subînţelege că ne uităm la un copil sau la un obiect mic sau situat pe pământ. Deschiderea şi închiderea mâinii poate semnifica aprinderea sau stingerea unei veioze, a unui spot de lumină. În funcţie
142

de locul unde este plasată această sursă de lumină, gestul poate semnifica o lustră, o veioză, o lampă de carte sau chiar soarele, luminile unui semafor sau luminile de direcţie/farurile unui automobil etc. Aceste forme ale mâinii constituie rădăcinile gesturilor legate de picioarele unei persoane, de actul privirii sau de lumină la care ne-am referit în exemplele date mai sus. O altă formă de clasificatori se foloseşte pentru a ţine locul unui gest care nu este uşor de prezentat în mişcare. Acesta se numeşte proformă. De exemplu, gestul pentru maşină este un gest care se efectuează cu ambele mâini. Se apucă şi se întoarce volanul cu mişcări diferite pentru a arăta diferitele situaţii de conducere a maşinii sau de parcare a ei în situaţii mai dificile. Pentru parcare în astfel de situaţii mâna se aşează pe muchie, deoarece se poate curba mai uşor. Mâna, plată şi întinsă, poate reprezenta o serie de obiecte plate cum ar fi o carte, o cutie, o masă, o oglindă, un tablou. Unele obiecte se pot pune pe suprafeţe plane, cum ar fi o podea, un perete sau pe rafturi, care sunt reprezentate cu această formă a mâinii. O altă formă a mâinii arată o persoană care poate fi plasată şi mişcată în diferite feluri pentru a oferi diferite semnificaţiiî (se apropie sau se îndepărtează, se apropie încet/repede, hoinăreşte sau vine direct etc.). Când se folosesc două mâini, putem reprezenta o acţiune la care participă două persoane. Putem arăta că ele merg umăr la umăr, una în spatele alteia, că se întâlnesc, îşi schimbă locurile etc. Cu diferite mişcări putem arăta cum se află mai multe persoane (în şir, în cerc, în linie dreaptă, într-o linie sinuoasă etc.). Pentru a arăta un grup mai mare de oameni care mărşăluiesc în coloană, care şed, care se învârtesc în cercuri, se folosesc mişcări ale palmelor cu faţa în jos. Pot fi folosite ca proformă şi alte forme ale mâinii pentru a reprezenta: - obiecte subţiri, scurte, tubulare (ex. ţigara); - obiecte mici, subţiri, circulare (ex. nasture); - capul unei persoane sau a unui animal; - obiecte mai lungi şi subţiri; - obiecte mai mari şi rotunde (ex. borcan de sticlă cu capac); - o masă de oameni, de case mari. Folosirea degetului mare în sus poate semnifica ,,bun”, iar în jos ,,rău”. Dacă folosim aceste gesturi în diferite locuri şi cu mişcări distincte, ele pot însemna ,,corect”, ,,bine”, ,,de acord”, respectiv, semnificaţia inversă. În colectivitatea de surzi, ridicarea degetului mare în sus poate fi un răspuns la întrebarea ,,ce mai faci?”. Într-un singur gest pot fi mai multe configuraţii, deoarece pe parcursul executării lui configuraţia mâinii sau a degetelor se poate schimba, ea poate fi diferită la inceputul realizării gestului şi la sfârşit sau poate rămâne constantă. Clasificările de configuraţii ale mâinii şi degetelor sunt foarte diferite de la un cercetător la altul, astfel că nu se poate face o prezentare exhaustivă a configuraţiilor aşa cum este posibil în cazul literelor din limbajul verbal. Totuşi, în ansamblu, aceste configuraţii pot fi :
143

- configuraţia palmei; - configuraţia de apucare; - configuraţia pumnului; - configuraţia degetelor in funcţie de numărul degetelor folosite(1,2,3,4,5). În limbajul gestual finlandez, de exemplu, alegerea unui clasificator este afectată de faptul dacă referentul este ceva viu sau fără viaţă. Dacă referentul este viu (o fiinţă umană sau un animal), se foloseşte o configuraţie în formă de V a degetelor. Pentru un referent fără viaţă se folosesc mai multe configuraţii, cum ar fi, de pildă: - B dacă este vorba de un obiect cu formă plată sau pătrată, cum ar fi o carte, un tablou sau un automobil; - G dacă se vorbeşte despre obiecte subţiri, alungite, cum ar fi de exemplu,un creion, un baston; - 5 cu degetele îndoite, care se referă la obiecte tridimensionale, cum ar fi de exemplu, un măr, o piatră, un grup de case privite din avion sau un grup de oameni. Curs nr. 11 Formarea propoziţiilor şi a frazelor În limbajul gestual pot fi formate propoziţii şi fraze în care se oferă informaţii despre referent, poziţia lui, funcţia sau caracteristicile lui. Remarcăm că în literatura de specialitate nu s-au efectuat cercetări aprofundate legate de sintaxa propoziţiilor şi a frazei. De asemenea, există o mulţime de definiţii ale propoziţiei în limbajul gestual. De pildă, o propoziţie poate fi definită ca fiind o expresie lingvistică a unei idei. Ea poate fi cea mai mică unitate de expresie lingvistică care poate exista prin ea însăşi, formând o propoziţie privită în ansamblu. În forma sa cea mai scurtă, o propoziţie poate fi de lungimea unui gest. Ordinea gesturilor într-un enunţ se poate schimba în funcţie de ceea ce se doreşte să se accentueze de către gesticulator. De obicei, gesturile care se referă la un obiect se plasează la începutul propoziţiei. Dacă referentul poste fi văzut de gesticulator, propoziţia poate începe cu o indicare spre el, urmată de localizarea sau funcţia referentului. Adesea o propoziţie se termină cu indicarea referentului. În forma sa cea mai scurtă, o propoziţie poate fi formată din un simplu gest. De ex. ,,plouă”. Dacă se adaugă o indicare la sfârşitul propoziţiei, semnificaţia ei se poate schimba uşor., de ex. ,,În acest moment afară plouă”. Direcţia privirii urmează întotdeauna indicarea. În alt exemplu:,,Fata doarme”, plasarea gestului la începutul propoziţiei care arată spre referent (fata) şi apoi se arată ce face ea (doarme). Dacă referentul (fata) poate fi văzută de toţi cei prezenţi, se poate face o indicare spre referent (fata) numai prin folosirea indicării sau a direcţiei privirii. Se cunosc patru tipuri de propoziţii şi anume: enunţiative, negative, afirmative şi interogative dar nu ne propunem aici să intrăm în detalii.
144

Structurarea propoziţiilor. Ca şi în limbajul verbal, limbajul gestual posedă subiecte, predicate precum şi adjective sau adverbe care se referă la subiecte sau verbe. De asemenea, în limbajul gestual se poate conversa despre orice problemă actuală, trecută sau viitoare. Unele substantive şi verbe au aceeaşi formă a mâinii. Ele se deosebesc prin mişcarea mâinii, o dată pentru substantive şi de două ori pentru verbe. De ex: scaun (a şedea); avion (a zbura); maşină (a conduce), sau „Mie îmi place să zbor cu avioane mici” (în limbajul verbal) şi „Mici avioane-a zbura-place mie” ( în limbajul gestual). Dacă în limbajul verbal propoziţia se formează după schema subiectpredicat adjectiv, complement, etc. în limbajul gestual propoziţia se structurează în ordine diferită, în funcţie de conţinutul dialogului. Aceasta deoarece semnul gestual nu reproduce limbajul scris ca în cazul folosirii dactilemelor. El reprezintă o formă de comunicare ce s-a transmis de la o generaţie la alta în familiile sau în comunităţile de surzi. Astfel, în propoziţiile simple nu are importanţă relaţia subiect-predicat. De exemplu, ,,El vinde”. sau ,,Vinde el”, ,,Eu mănânc” sau ,,Mănânc eu”. Însă, pentru a face aceste propoziţii mai interesante, este bine să se mai adauge un cuvânt după verb sau înaintea subiectului, de exemplu, ,,El vinde alimente”, (în limbaj verbal), sau ,,Alimentevinde–el” (în limbaj gestual). Însă, aşa cum am afirmat mai înainte, sunt necesare studii mai aprofundate pentru a desprinde regulile gramaticale ale formării propoziţiilor în limbajul gestual. In limbajul gestual ca şi în limbajul verbal se pot exprima o serie de expresii metaforice, proverbe, zicători şi tot ce se află dincolo de vocabular, sintaxă şi gramatica acestui limbaj. Dar pentru a descifra misterele acestei limbi şi a culturii care o încadrează este necesar să se cunoască foarte bine acest limbaj şi, mai ales, să se realizeze o reală comunicare între cel ce studiază acest aspect şi persoana surdă în cauză. Până în prezent nu am găsit în nici o carte o ilustrare a semnelor expresive. Cauza rezidă în faptul că sunt foarte multe expresii specifice în fiecare ţară şi fiecare din ele are un mod aparte de exprimare din cauza impregnării culturale. De asemenea, fiecare limbă posedă modalităţi diferite de desemnare a unor obiecte identice. Pentru a explica această noţiune care face ca în două limbi diferite să se găsească rareori cuvinte care să acopere exact acelaşi câmp semantic, vom ilustra cu unele exemple din limba română şi din limbajul gestual românesc. a) Ceas de mână (rom.), wrist watch (engl.), montre-bracelet (fr.).În limbajul gestual se reţine maniera în care se ataşează acest tip de ceas (fr.) iar în celelalte limbi se arata localizarea pe o parte a corpului (mână) a obiectului în cauză. De aici reiese evident că în fiecare context se va reţine de la fiecare cuvânt o diferenţă particularizatoare. În expresiile figurate problema este şi mai complicată. De fapt, cuvintele grupate într-o expresie capătă un sens global unic. Termenii nu pot fi schimbaţi între ei şi nici completaţi. De exemplu, expresia ,,a
145

.vaci” nu este echivalentul cuvântului . . Unii autori vorbesc chiar de . Expresiile faciale şi mişcările capului pot include mişcări ale ochilor. căruia îi putem ataşa şi alţi parametri pentru a reprezenta un autobuz. b) Maşină. Aici pot fi implicate şi alte mişcări ale corpului. negaţii. 146 .volan”.bou”. automobil sau diferite maşini destinate unor procese tehnologice specifice. Gesturi multicanal Se realizează cu alte părţi ale corpului în afară de mâini. acest sens unic degajat de acest ansamblu de cuvinte va trebui tradus într-o manieră coerentă. 2007).Astfel. umflarea uşoară a obrajilor (bosumflarea) şi încruntarea sprâncenelor care însoţesc gestul manual (ducerea mâinii cu degetele răsfirate la nivelul feţei şi retragerea ei cu degetele care se unesc la vârf). de ex. Semnele non-manuale pot exprima întrebări.. Semnele non-manuale par să aibă o funcţie relaţională (C. .pune plugul înaintea boilor” nu poate fi înlocuită de expresia . corpul se poate apleca înainte sau spre spate sau se poate întoarce spre stânga sau spre dreapta.. dezacordul cu ceva. adverbe sau adjective. ale nasului şi obrajilor.a pune plugul înaintea vacilor” pentru că . unde ei recunosc 46 de unităţi de acţiuni separate legate de mişcările efectuate de muşchii feţei.un sistem de codare a acţiunilor faciale” (P.Onu. Faţa umană este foarte mobilă şi conţine numeroşi muşchi care pot genera o mare bogăţie de sentimente.ştiu”. Acest semn.. cu toate că o maşină nu se rezumă doar la volan.. folosesc caracteristici non-manuale specifice şi foarte mici cum ar fi strâmbarea nasului şi o înclinare a capului pe spate pentru a exprima. De pildă.a.da”. De pildă ele nu pot exprima substantive dar pot exprima cuvinte cum ar fi .nu”. V. De pildă. Folosirea mişcării capului în sens vertical sau orizontal poate să exprime o negaţie.. Foarte rar ele funcţionează ca sunstantive în limbajul gestual. Numai organizarea frazei. La fel.Ekman.corect”.. cum ar fi mişcările umerilor şi ale trunchiului.. Ele sunt asociate cu verbe.Fresen. dar semnul reţine una din părţile evidente ale maşinii pentru a o desemna în întregime. respectiv un acord. Astfel. răspunsuri sau atitudini generale.. troleibuz. întreaga gamă de expresii faciale împreună cu mişcările capului formează setul principal de caracteristici non-manuale. Pentru a indica o maşină în limbajul gestual se mimează manevrarea unui volan. însă. umerii se pot ridica sau lăsa. Acest procedeu al sinecdocei este la origine acelaşi cu procedeul formării acestui semn. în cazul gestului .a conduce” dar şi . Surzii. a contextului şi parametrii acestora ne permit să distingem sensurile exacte. sprâncenele încruntate şi umerii îndoiţi sau sprâncenele ridicate şi gura deschisă exprimă o atitudine întrebătoare. Ele se caracterizează prin faptul că participă în mod obligatoriu gesturile non-manuale. ale gurii.de acord” ş...Şi auzitorii folosesc în mod inconştient aceste semne non-manuale. . .. camion. 1978). semnifică .suparat” caracteristicile non-manuale sunt date de prezenţa subţierii buzelor. Prin urmare.

Semnele multi-canal la care ne-am referit sunt executate cu mâinile şi cu alte părţi ale corpului. slav. capul înclinat pe spate acord cu capul rochie. de obicei. ele exploatează atât acţiunile manuale cât şi cele non-manuale. dar. Unele caracteristici non–manuale apar în mod regulat împreună. La început se face un gest care redă subiectul sau topica apoi se adaugă mai multe informaţii (ridicarea sprâncenelor. aplicânduse săgeţi ce reprezintă mişcarea iar sub fiecare imagine se prezintă cuvântul gesticulat sau descrierea mişcărilor.a fi”. semnul pentru-că funcţionează în mod comparabil cu locuţiunea conjuncţională pentru că. este dificil să se explice formele semnelor existenţiale ca . Sub aspect gramatical. Sistemele de scriere folosite în limbajul gestual Diferite limbaje gestuale au diferite sisteme de scriere în funcţie de natura alfabetului folosit (latin. sau .S-a observat că în majoritatea cazurilor. scoaterea limbii este însoţită. este folosit fie înainte fie după un verb. Menţionăm numai că ceea ce este comun pentru toate sistemele de scriere este faptul că ele se bazează într-o mare măsură pe caracteristicile structurale ale gesturilor şi pe simbolurile cu care se notează. semnele multi-canal sunt legate de imitarea unor acţiuni care se realizează cu obiectele. de o strâmbare a nasului. Cercetătorii au elaborat mai multe sisteme diferite de reprezentare în scris a limbajului gestual care să se folosească în scop de cercetare.etc. semnul posibil. în semne care exprimă uimirea. semnul pentru suliţă cere ca privirea ochilor să urmeze mişcarea mâinii ca şi cum ea ar executa o aruncare a suliţei. unele prezentând imaginea persoanei care execută gestul. grec.aceasta (eu) a cumpăra-mai demult (în trecut) sau 147 . Acestea sunt destul e complicate şi depăşesc posibilităţile de abordare de către studenţi de aceea nu ne propunem să intrăm în detalii. De pildă.a. De exemplu. Sub aspect teoretic. înclinarea capului ş.). De ex. forma substantivală apare ca fiind derivată din verb. dar nu este întotdeauna oportun ca aceasta să se folosească în traducerea semnului. Pentru reprezentarea mişcărilor mâinii în cursul executării gesturilor se folosesc diverse simboluri grafice. ebraic.). Pe baza acestor sisteme s-au elaborat dicţionarele gestuale aflate în uz. semnele multi canal sunt dificil de tradus. El sugerează că ascţiunea verbului ar putea să se întâmple ori că s-a întâmplat. Prin aceasta. de regulă. de ex. de mărirea ochilor şi de deschiderea largă a gurii care apar. ea nu a avut loc. În relaţie cu limba română. . perplexitatea.. La fel. Dăm mai jos un exemplu de redare a unei propoziţii. de fapt.a exista”. Dacă tema unei discuţii este îmbrăcămintea cuiva.. care sunt obligatorii. ele constituind o grupare specifică de limbaj.. Constatăm că nu există la ora actuală un sistem comun de scriere pentru limbajele gestuale.Am cumpărat mai demult această rochie” gesturile vor fi aranjate astfel: Sprâncene ridicate. funcţiunea lor este complexă.

. Din cauza calităţilor spaţiale şi gesticulare nu s-a putut găsi un sistem convenabil de redare în scris a LMG. Semnele sunt folosite pentru a crea imagini ale gândurilor noastre în spaţiu. Dacă se află la o distanţă mai mare.îngheţarea” gestului în aer. Un bun gesticulator poate să producă aceleaşi efecte ca în realizarea unui film. LMG îmbină două caracteristici aparent contradictorii: libertatea gramaticală şi structura gramaticală. ceea ce nu este posibil în limbile vorbite. dacă aceasta se află la aceeaşi masă dar la o distanţă mai mare. In nici un caz nu se poate stinge şi aprinde intermitent lumina din sală pentru a atrage atenţia unei singure persoane surde.. Din acest motiv. dar acest lucru nu constituie o formă scrisă a LMG. capul înclinat pe spate capului (eu) – mai demult – eu acord cu mişcarea a cumpăra – aceasta – rochie Limbajul gestual poate folosi o cale diferită de . . ceea ce nu este prea uşor pentru auzitori. într-o sală. Aceste trei caracteristici sunt redate simultan. Putem observa că ordinea în care se execută gesturile este asemănătoare cu mişcarea secvenţelor de cadre dintr-un film. capului şi corpului sprijinite de gesturi. Alte modalităţi ţin de distanţă sau de situaţia unde se află persoana surdă. vizuală (acest limbaj trebuie să fie văzut pentru a fi înţeles) şi gestuală (mâinile creează semne care articulează gânduri). apropierea imaginii (zoom) etc. Atragerea atenţiei unei persoane surde pentru a începe o conversaţie este să-i baţi uşor cu palma pe umăr sau antebraţ.conversaţia gestuală”. Contactul ocular constituie punctul de plecare al oricărei conversaţii prin gesturi. De exemplu.sprâncenele ridicate. folosind procedee cum ar fi: transportarea informaţiei prin mişcări ale feţei. în special când se relatează un eveniment. se poate lovi uşor tăblia mesei iar vibraţiile acesteia vor atrage atenţia. Tot ceea ce se poate face este să scriem comentarii privind modul de executare a gesturilor în spaţiu. deoarece o pune într-o situaţie penibilă..legare a gesturilor” din structura unui subiect pentru a întări povestirea sau relatarea mesajului. injectarea altor mişcărişi distanţe în povestirea sa prin folosirea altor clasificatori şi proforme. El trebuie menţinut tot timpul cât durează . Trebuie să reţinem că limbajul mimico gestual îmbină trei caracteristici: spaţială (gesturile sunt formate în spaţiul de gesticulare). care se poate folosi pentru scopuri didactice. se poate atenţiona o cunoştinţă comună care să-l facă atent pe cel în cauză. 148 .

După 1965 în Franţa s-au creat mai multe organizaţii de formare a interpretilor. mâna asociată face o mişcare circulară în direcţia săgetii ambele mâini se mişcă simultan. mişcare care traversează corpul (de la un umăr la altul sau de sus în jos ori de jos în sus) ---------săgeată deschisă. profesori din şcolile pentru surzi şi un grup de ------------------- 149 .. dar primii paşi au fost făcuţi în Statele Unite prin crearea în 1965. cuprinsă între umeri ---------. Participanţii. în 1964.Curs nr. de obicei este o mişcare mică. 12 Unele simboluri folosite pentru descrierea mişcărilor (Anglia) ---------săgeată închisă. descrie mişcările de îndepărtare sau de apropiere de corp ---------mişcare repetată. una urmărind-o pe cealaltă într-o mişcare circulară mişcare uşoară Începuturile formării de interpreţi în limbajul mimico-gestual În diferite ţări şi în ţara noastră Formarea de interpreţi în limbajul mimico-gestual este de dată mai recentă în ţările europene. National Registry of Interpreters for the Deaf a fost infiinţat în cursul unui seminar naţional intitulat ”Interpretând pentru surzi” care a avut loc in statul Indiana. arată oprirea bruscă a mişcărilor închiderea mâinii deschise(sau închiderea degetului) -----------------------deschiderea mâinii închise mişcare încetinita mişcare rapidă mişcare repetată.stop”. a Oficiului Naţional al Interpreţilor penru Surzi (National Registry of Interpreters for the Deaf). ---------mişcare spre înainte sau spre în spate. scurtă atingere apucare între degetul mare şi cel index mâna în formă de pumn mişcarea degetelor ambele mâini se mişcă împreună de obicei.

în agenţii care oferă servicii. Predarea limbajului gestual a constat. O dată cu crearea a tot mai multe posturi de interpreţi angajaţi cu normă intreagă. precum şi aspectul discret al ţinutei şi al comportării. în familii care aveau copii surzi etc. De asemenea. Oficiul şi-a mutat birourile pe campusul Colegiului Gallaudet pentru scurtă vreme. In 1967 scopul noii organizaţii a interpreţilor a fost clar stabilit: să se ocupe de recrutarea şi formarea mai multor interpreţi şi să elaboreze un cod de etică. Cei mai muli „interpreţi” din acea perioadă erau profesori din şcolile pentru surzi. S-a obţinut o alocaţie guvernamentală pentru stabilirea oficiului într-un sediu al Asociaţiei Naţionale a Surzilor (NAD) din Washington. Ca urmare. Nu se punea problema remunerării. Ei nu aveau o pregătire profesională în sfera interpretării dar lucrau în mod voluntar. Mai întâi. Primul director executiv. pentru a fi la curent cu schimbările care au avut loc în domeniul profesiunii. a fost el însuşi surd. nu erau. Profesorii de limbaj gestual din întreaga ţară au inventat planuri de lecţii aşa cum s-au priceput. în acea vreme. au fost de părere că era necesară o organizaţie care să deţină o evidenţă a interpreţilor calificaţi şi să evalueze competenţa lor. pentru a conduce această organizaţie. Cei mai mulţi dintre aceşti interpreţi noi au sfârşit prin a folosi mai ales o versiune a limbajului verbal gesticulat decât un limbaj gestual folosit în mod 150 . copii din familile de surzi sau persoane care aveau legături strânse cu comunitatea de suzi. din construirea vocabularului gestual. dintre care una era surdă. s-au înmulţit filialele locale ale acestei organizaţii pe tot cuprinsul Statelor Unite.surzi mai activi. NRID a organizat întâlniri bianuale cu membrii săi. După cinci ani de funcţionare la NAD. Codul de etică al NRID a urmărit să asigure imparţialitatea şi confiden-ţialitatea interpreţilor. a devenit evident că noii interpreţi vor trebui să fie antrenaţi şi pregătiţi pentru noua piaţă. de obicei. aceşti noi „recruţi-interpreţi”. După 1970. care au învăţat gesturile ca a doua limbă în clasă. la fel de fluenţi în limbajul gestual ca interpreţii mai vechi. Recrutarea noilor interpreţi Până în 1970 mulţi studenţi surzi au cerut dreptul să frecventeze universităţi obişnuite din intreaga ţara cu ajutorul interpreţilor. Agenţiile de servicii sociale americane au început să solicite interpreţi care să servească pe clienţii surzi. iar cursurile au apărut în diverse locuri: în biserici. Al Pimentel. în comparaţie cu cei care au crescut în comunitatea de surzi. ei trebuiau să înveţe limbajul gestual. înainte de a se muta într-un sediu propriu. Toţi erau fluenţi in limbajul gestual american(ASL). dar rareori rezultatul muncii lor a fost inclus de profesorii de limbaj gestual în domeniu. dintr-un ridicat simţ al datoriei faţă de cei care aveau nevoie de sprijin în facilitarea comunicării. Interpretul profesional a fost format să-şi recunoască limitele în acceptarea sarcinilor şi să caute asistenţa altor interpreţi când este necesar (inclusiv solicitarea unei persoane surde ca „interpret de legătură” unde comunicarea era dificilă sau delicată). Atunci s-a format un prim comitet din cinci persoane. lingviştii au inceput cerecetarea gramaticii ASL.

curent în comunitatea de surzi. Unii surzi, care au considerat limbajul verbal ca fiind superior limbajului gestual, au fost de acord cu interpretările în limbaj gestual cu respectarea ordinii gramaticale a limbajului verbal pe care ei au considerat-o ca „gesticulaţie oficială”; alţi surzi, deşi bucuroşi să aibă mai multe servicii de interpretare, au avut dificultăţi de înţelegere cu aceşti interpreţi noi. În orice caz, aspectul semnalat mai sus a lansat problema controlului calităţii in serviciile de interpretare. Atestarea Programul-pilot al NRID de atestare prin teste a fost înfiinţat în 1970 şi a fost recunoscut oficial în 1972. Au fost pregătite echipe locale de evaluare a candidaţilor în toată ţara. Echipele de evaluare au fost compuse din trei interpreţi auzitori atestaţi şi din interpreţi surzi de legătură, atestaţi. Priceperile candidaţilor au fost evaluate prin mai multe probe: să interpreteze de pe o casetă video în limbajul verbal, gestual şi dactil. Candidaţilor li s-au acordat certificate de „interpretare” în limbajul verbal şi cel gestual şi certificate de „transliterare” din limbajul verbal în limbajul dactil şi invers. Au fost instituite evaluări pentru interpretarea orală după labiolectură şi mişcările buzelor fără voce, dar mai târziu acest gen de evaluări au fost abandonate. Însă, ”transliterarea” este folosită şi acum în unele situaţii cum ar fi, de exemplu, în predarea cursurilor universitare. Lupta pentru o identitate profesională Anii 1970 au cunoscut o veritabilă explozie de interpretare pe piata muncii. Legea reabilitarii din 1973 a formulat cerinţa asigurării de servicii gratuite de interpretare pentru clienţii surzi de către orice agentie sau firmă de afaceri care primeşte fonduri federale din partea guvernului sau de la autorităţile locale (aceasta incluzând spitale, şcoli, tribunale, secţii de politie, servicii sociale şi unele companii de afaceri). În acelasi an, 1973, au fost finanţate 6 programe pilot de formare a interpretilor prin alocaţii guvernametale iar in 1978 s-a ajuns la 12 programe. Aceste programe-pilot precum şi alte 2-4 programe din universităţi şi colegii comunitare au incercat să pregătească cât mai bine interpreţi cu foarte puţin ajutor din partea cercetării în elaborarea planurilor de învăţământ. În această situaţie, interpreţii-formatori, cu multă experienţă în domeniu, au inventat planuri de învăţământ la întâmplare. Cei mai mulţi au încercat să se apropie de cercetarea lingvistica în limbajul gestual, aşa cum a fost ea publicată. Primele planuri de învăţământ, nu erau foarte complete ca standardele de astăzi, dar au inclus cursuri de „îmbunătăţire a priceperilor de gesticulaţie”, de audiologie, de psihologia surdităţii, codul de etică, interpretarea de la voce spre gest şi invers precum şi o anumită pregătire pentru atestare. Mai târziu, s-a trecut la formarea unui model de interpret care este cunoscut acum ca „modelul maşină”: interpretul este o maşină care transmite mesajul fără să adauge sau să omită ceva, care nu intervine şi care nu afectează
151

rezultatul întâlnirii sau al şedinţei interpretate. De fapt, acesta era o nonpersoană. Odată cu ridicarea calificării profesionale şi a conştientizării profesiunii de interpret, s-a trecut de la interpretarea pentru surzi (în favoarea lor) la independenţa profesională a interpretului, bazată pe neutralitate şi pe prevederile din codul de etică. „Modelul-maşină” nu ar putea să descrie adecvat rolul interpretului. Desigur, interprtarea implică mai mult decât traducerea semnelor în cuvinte sau invers. În cursul interpretării, trebuie să interpretăm corect conţinutul, în registrul de limbaj care corespunde contextului şi să adaptăm interpretarea noastră pentru a ne acomoda la nevoile vorbitorilor. ”Noi suntem chemaţi nu numai să interpretăm între două limbaje ci şi între două culturi: anumite modificări culturale trebuie să fie operate în interpretarea noastră pentru ca vorbitorii să se înţeleagă unii pe alţii. Este posibil, deşi mai rar, ca un interpret să intervină într-o manieră profesională pentru a clarifica un punct de divergenţă majoră care apare din cauza unor diferenţe culturale, clienţii nefiind însă conştienţi de problema în cauză”. De asemenea, Moody,B.(1991), din care am citat anterior, subliniază că „rolul asociaţiei interpreţilor în comunitate a fost întotdeuna o chestiune delicată. Acelaşi autor subliniază că „trebuie să fim în contact constant cu comunitatea de surzi, dar nu putem să devenim avocaţi în favoarea surzilor dacă nu vrem să ne pierdem credibilitatea ca interpreţi”. Noul sistem de atestare În 1979 NRID a instituit un nou sistem de atestare, odată cu creşterea pretenţiilor faţă de calitatea serviciilor de interpretare. După un an de pregătire intensivă, au fost elaborate teste noi cu mari cheltuieli. Au fost elaborate teste scrise şi prototipuri de casete video; s-au realizat teste pe teren cu interpreţi care aveau diferite nivele de pregătire; s-au efectuat analize statistice pentru a se stabili validitatea şi credibilitatea unor itemi ai testului scris; s-au evaluat casetele video de către membrii comisiei şi s-au pregătit evaluatori etc. In final, s-a obţinut un test credibil care măsoară priceperile de interpretare. Atestarea este importantă, ca orice licenţă pentru un medic sau şofer, dar ea se bazează doar pe un minim de competenţă pentru practică, nu şi pe o poziţie avansată în domeniu. Atestarea nu inseamnă că interpretul poate acţiona în orice situaţie sau în orice loc, interpreţii trebuie să înveţe să accepte sau să respingă o activitate în funcţie de priceperile lor, de conţinutul şedinţei şi de locul desfăşurării ei. Astăzi există probabil 75 de programe postliceale diferite de formare a interpreţilor în SUA, cele mai multe cu durata de doi ani. Doar câteva durează patru ani. Formatorii de interpreţi au înfiinţat în 1979 CIT (Conferinţa Formatorilor de Interpreţi) cu scopul de a asigura un forum de schimburi de experienţă în domeniul formării interpreţilor şi elaborarii planurilor de formare a acestora. NRID are 3733 de membri din care 2070 sunt atestaţi la un nivel sau
152

altul. Dintre interpreţii atestaţi, 123 sunt surzi. Se încearcă eliminarea interpreţilor care nu-şi îndeplinesc responsabilităţile profesionale. Unii specialişti propun revizuirea Codul de etică actual. Aşa cum există în domeniul Dreptului, ar fi util să existe o bancă de situaţii etice, cu sute de dileme etice şi cu răspunsuri profesionale sugerate, pentru a ne ajuta să facem faţă diferitelor situaţii care apar în cursul interpretarii (Moody, B., 1991). Începuturile formării interpreţilor în Franţa datează din 1976, când unii auzitori au cerut ,,să înveţe semne”. În luna noiembrie din acelaşi an părintele Jouaninc a infiinţat o clasă la Paris, unde a folosit în predare vorbirea şi gesticularea în acelaşi timp. Exemplul său a fost urmat de alţi profesori sau preoţi. Independent unii de alţii, unii surzi au început să predea limbajul gestual in mod voluntar. În acea vreme existau doar câţiva profesori surzi care cunoşteau bine limbajul gestual. Faptul era imbucurător deoarece ei erau posesorii unei adevărate culturi, iar limbajul lor gestual era într-adevăr un limbaj real şi nu un simplu vocabular de semne. Însă, multe dintre cursurile predate de surzi s-au bazat pe liste de vocabular, care erau obositoare pentru studenţii auzitori. ”Profesorii” surzi nu aveau metode pedagogice pentru a preda limbajul gestual astfel încât cursurile nu au durat prea mult. După 1977 surzii au inceput să se pregătească cu seriozitate pentru a preda limbajul gestual la IVT (International Visual Theatre din Vincennes). După absolvirea cursurilor, ei au început să-şi caute de lucru în şcoli, asociaţii, fabrici, pentru a preda limbajul gestual. In 1980 publicaţia ”Coup d’Oeil” a semnalat că existau cinci locuri în zona metropolitană a Parisului şi 20 de alte locuri în provincie unde amatorii puteau învăţa limbajul gestual. În 1983 s-a ajuns ca în sistemul de învăţământ să lucreze peste 40 de surzi adulţi care cunoşteau limbajul gestual dar nu aveau atestate (Fournier,C.,1991), (Mimmoun, R.,1991). Nici la ora actuală nu există în Franţa o formare academică sau universitară oficială pentru formatorii de interpreţi de limbaj gestual. Viitorii formatori se pregătesc prin seminarii organizate de asociaţii ale surzilor sau ale auzitorilor . La inceputul anilor 1980 s-a infiinţat ANFIDA (Asociaţia Naţională pentru Deficienţi de Auz), având ca scop să se ocupe de toate problemele deficienţilor de auz. Interpreţii din cadrul acestei organiaţii s-au concentrat pe cunoştinţele despre deficienţii de auz şi „psihologia” lor, în detrimentul pregătirii în sfera metodelor de comunicare. Deoarece populaţia de surzi era foarte eterogenă, interpreţii au căutat să se edifice în tot evantaiul mijloacelor de comunicare practicat de deficienţii de auz: labiolectura, dactilemele, cued speech, limbaj gestual, luarea de notiţe dupa casete video etc. Aceste metode fiind atât de variate şi contradictorii, n-a fost niciodată uşor să se elaboreze cursuri de formare care să permită unei persoane să se califice în toate domeniile mai sus mentionate (Mimoun, R.1991). Mai mult, s-a considerat că era foarte urgent să se obţină recunoaşterea profesiunii înainte de elaborarea unor cursuri eficiente de formare a interpreţilor.

153

O schimbare majora a produs Asociatia 2 LPE (Două Limbaje pentru o Educaţie) care a elaborat cursuri de pregătire bazate pe calitate. S-au creat cursuri separate pentru cele două categorii de necesităţi ale populaţiei de surzi: a) sprijin pentru comunicare (labiolectură, cued speech şi luarea de notiţe), b) interpretarea din limbaj oral în limbaj gestual şi viceversa. (Texier,C., Lamothe,M., 2003). Un pas înainte l-a constituit transformarea ANFIDA în ANILS (Asociaţia Naţională a Interpreţilor în Limbaj Gestual). Aceasta era formată din auzitori, interpreţi activi şi un mic grup de surzi activi. Ea a depus eforturi pentru recunoaşterea profesiunii de interpret prin cursuri, conferinţe, consultaţii acordate pentru înfiinţarea serviciilor de interpretare şi prin întâlniri cu autorităţile locale şi centrale. Odată ce membrii ANILS au devenit conştienţi de creşterea distanţei dintre cunoştinţele legate de interpretare ale auzitorilor şi ale surzilor, s-a infiinţat ANPILS (Asociaţia Naţionala pentru Interpretarea în Limbajul Semnelor). Deoarece surzii constituiau o comunitate care nu putea să-şi aleagă din rândurile membrilor săi persoane care să-i ajute să comunice cu lumea auzitorilor, s-a pus accentul pe formarea de interpreţi auzitori. Însă, surzii trebuiau să aibă încredere în aceşti interpreţi, de aceea s-a constituit un organism de conducere, compus în majoritate din surzi, având în frunte un preşedinte surd, care era un garant în faţa comunităţii de surzi că deciziile luate în cadrul comitetului erau în favoarea membrilor surzi. Un obiectiv esenţial al ANPILS era să obţina recunoaşterea profesiunii de interpret. O primă acţiune a ANPILS în această direcţie a fost să preia conducerea serviciilor de interpretare asigurate la Simpozionul Internaţional de Limbaj Gestual organizat in iulie 1990 la Poitiers, având următoarele priorităţi: - asigurarea calităţii serviciilor de interpretare; - conducerea acestor servicii de către surzi; - formarea primilor interpreţi surzi in Franţa, responsabili cu interpretarea în dactileme a limbajului gestual francez. Pregătirea asigurată de ANPILS consta în cursuri de scurtă durată folosinduse specialişti surzi care vorbeau fluent în limbaj gestual. În afară de iniţierea în bazele specialitaţii se preda şi terminologia specifică domeniului. Pentru a face faţă cererii crescânde s-au format trei tipuri de interpreţi: cei care să fie angajaţi în instituţii, cei care să asigure servicii de interpreţi independenţi, şi liberi profesionişti (Mimoun,R.1991). Dacă înainte de 1983 angajarea interpreţilor surzi se făcea fără a li se cere diplomă, după această dată se cerea acest document. Însă, cei mai mulţi interpreţi surzi nu erau din familii de surzi şi, deci, nu aveau ca primă limbă limbajul gestual. Din acest motiv era necesar ca studenţii să intre în contact cu adevăratul limbaj gestual şi să interiorizeze obiceiurile comunităţii de surzi. Or, aceasta nu se putea face decât printr-un contact frecvent cu comunitatea de surzi şi prin

154

Franco-American Colloquium. nr . nu putem vorbi de o "ţară a surzilor" deoarece majoritatea surzilor provin din familii de auzitori iar familiile de surzi au. există în limbajul gestual aceleaşi semne care pot avea semnificaţii diferite. mai întâi să se predea sintaxa limbajului gestual prin folosirea unor casete video. -Texier..participarea la diverse acţiuni de interpretare în instituţii medicale. De asemenea. de cultură.Moody. Baza formării primelor cluburi ale surzilor din toată lumea a constituit-o şcolile cu internat. Expresia facială şi contextul erau cele care dădeau sensul corect. Asociaţii naţionale şi internaţionale ale surzilor Se cunoaşte că toate minorităţile lingvistice au o caracteristică privind un loc ce le aparţine iar comunitatea surzilor nu face excepţie. 155 . să nu creeze semne arbitrare şi să-şi consolideze desprinderile de comunicare clară cu surzii. 135-143. Aici s-au înfiripat şi s-au cimentat primele relaţii afective sau de altă natură care au continuat în cadrul cluburilor şi asociaţiilor de mai târziu. In „Deaf people in society. 1991. Aceste filme puteau fi oprite oricând şi se puteau face comentarii pe marginea lor. Paris-NewYork. Această metodă îi va putea determina pe auzitori să-şi schimbe modul de gândire. se puteau face filme cu studenţii înşişi. Evaluarea şi autoevaluarea muncii studenţilor putea să ducă la imbunătăţirea comunicării corporale şi sintactice. pg. surzii se adună în cluburi înfiinţate de ei. puşi în situaţii de interpretare. Poitiers. C. . filme. Ca metode. 2003. Curs.:Association Nationale Pour Interpretation en Langue des Signes În:”Deaf people in society. M. Education and access”. De asemenea.Mimoun R. studenţii erau învăţaţi să respecte formarea semnelor. Deşi numărul persoanelor surde depăşeşte 70 de milioane. în proporţie de peste 90%. adică să reflecteze în imagini gestuale şi nu doar să traducă din limbajul verbal în cel gestual. la fel ca şi în limbajul verbal.: Interpreting for deaf and hearing people in the United States In Franco-American Colloquium. 1991.Fournier. Specific aspects of interpreting in criminal cases.: Interpreter for the deaf. se recomanda ca. Surse bibliografice: . S-a constatat că. Cu toate acestea. 1991. jocuri pe roluri interpretate de surzi odată cu învăţarea limbajului gestual.: Association „Deux Langues Pour Une Education”Presentation du projet. Paris-New York. pg. Paris-New-York. . Lamothe. 129-133. Pentru studiul gramaticii limbajului gestual erau utile casetele video cu surzi care povesteau sau cu auzitori care gesticulau. B. copii auzitori. politice. C. etc. 145-151... conduse de persoane alese din rândul lor şi finanţate din venituri proprii sau cu sprijin din partea unor organizaţii de stat ori private. Education and access „Franco American Colloquium. pg. religioase.

îşi acordau reciproc ajutoare materiale. Ea urmăreşte educarea persoanelor surde prin activităţi organizate. Menţionam că şedinţe similare de constituire au avut loc şi în alte regiuni ale României. De obicei şcolile constituie sursa de noi membri ai asociaţiilor. In acest fel se continuă relaţiile dintre persoanele surde şi se asigură perpetuarea existenţei asociaţiei surzilor. Acum. Trebuie să menţionăm că relaţiile care se formează în şcolile de surzi durează o viaţă iar când se fac excursii în diverse locuri din ţară. are un profund caracter social. Asociaţia Naţională a Surzilor din România Organizare. când persoanele surde fac cunoştinţă. Scopurile şi obiectivele Asociaţiei sunt 156 . cum ar fi cele ale Dunării de Jos. inclusiv a surzilor ca minoritate ingvistică. clubul sau şcoala de surzi. Asociaţia Naţională a Surzilor (ANSR). Pâna in anul 1953 când s-a reconstituit Asociaţia Surdo-Muţilor din România pe baza fondurilor alocate de stat.Nu întâmplător. Timişului. fiul surd al domnitorului Constantin Ghica. după o existenţă de peste 85 de ani Asociaţia Naţionala a Surzilor cuprinde peste 30 de mii de membri. Ardealului. destinate realizarii unei cât mai bune integrări socio-profesionale a membrilor săi. deoarece le permit să iasă în evidenţă prin performanţele obţinute în diverse ramuri sportive sau domenii culturale şi să se integreze mai uşor în societatea auzitorilor. în ultimul timp nu există o preocupare mai serioasă în direcţia cultivării dragostei elevilor pentru activităţile menţionate. sociale sau sportive. participanţii includ automat vizitarea filialei teritoriale. Principalele obiective La iniţiativa unui grup de surzi din Bucureşti a avut loc pe data de 9 noiembrie 1919 şedinţa de constituire a Asociaţiei Amicale a Surdo-Muţilor din România. fac referire la şcolile pe care le-au absolvit şi la profesorii pe care i-au avut. Dacă una din persoanele surde nu a absolvit o şcoală de surzi. chiar dacă a urmat o facultate. ea este privită cu suspiciune. Primul Preşedinte a fost d-l Alexandru Clarnet iar din comitetul de conducere a facut parte şi prinţul Henri Ghica. formându-se asociaţii de surdo-muţi. După această dată Asociaţia s-a reorganizat. diversificându-şi activitatea. Moldovei şi Bucovinei. funcţionează cu această denumire din 1996. Din păcate.a. Putem consideră că aceste activităţi sunt mai importante în cadrul minorităţilor. a primit buget de la stat şi a putut angaja personal salariat. organizaţi în 60 de cluburi şi 16 filiale răspândite în toate judeţele tării. se sprijineau în găsirea unui loc de muncă şi desfăşurau diverse activităţi culturale. ş. surzii se întâlneau la cluburi conduse de comitete liber alese. Activităţile culturale şi sportive care se desfăşoară în şcolile speciale constitue una din cele mai puternice forţe unificatoare ale colectivităţii surzilor. Altfel nu ne explicăm de ce absolvenţii surzi vin la filiale fără o pregătire culturală sau sportivă care să le permită continuarea activităţilor în cadrul competiţiilor organizate de Asociaţia Surzilor. asociaţiile amicale ale surdo-muţilor funcţionau pe criterii mai mult filantropice.

activitaţi foarte apreciate de surzi.a. de fotografii. să sprijine. acestea fiind unele din cele mai importante sarcini ale asociaţiei. cunoaştera marilor personalităţi istorice interne şi internaţionale.realizate prin contribuţia voluntară a membrilor cotizanţi şi a aparatului salariat. ANSR sprijină membrii săi să beneficieze de drepturile de protecţie socială în concordanţă cu legislaţia actuală prin expuneri săptămânale la club. creaţia literară. fiind reprezentată de preşedinte in relaţiile cu organele de stat şi private. se organizează diverse acţiuni cultural-artistice.etc. de artizanat. cu Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap. se bucură de atenţia deosebită a persoanelor surde. mai ales in timpul verii şi prezentările de informări culturale. s-a acordat personalitate juridică şi filialelor teritoriale. Cu regret trebuie să menţionăm că aceste frumoase activităţi au scăzut ca intensitate şi ca amploare din cauza dificultăţilor economice prin care trece Asociaţia în perioada „de tranziţie” care a urmat evenimentelor din decembrie 1989. care includ: . ce are loc o dată la 5 ani: între Congrese ANSR este condusă de Conferinţa Naţională anuală. în mod tradiţional. Miss Asociaţia Surzilor. Pe plan social ANSR urmăreşte să depisteze. Organismul suprem de conducere al ANSR este Congresul.concursurile literare. care oferă cititorilor surzi posibilitatea de instruire la nivelul lor de înţelegere. Recent ANSR a început să organizeze cursuri de limbaj gestual pentru salariaţii săi cu scopul de a oferi servicii de interpretare mai bune membrilor care au nevoie de comunicare în relaţiile cu instituţiile de stat şi private. ANSR colaborează cu Ministerul Sănătăţii şi Familiei. Mai nou. . de pictură şi sculptură.dotarea bibliotecilor. ANSR are personalitate juridică. Cele mai atractive ramuri sportive. astfel că preşedinţii acestora le pot reprezenta pe plan teritorial şi pot încheia diverse contracte care le pot asigura o mai mare libertate financiară în oganizarea acţiunilor. prin sprijinul acordat la completarea formularelor necesare pentru obţinerea drepturilor. -excursiile. ş. ce au cele peste 25000 de volume. de unde pot fi selectionaţi sportivii care să reprezinte Organizaţia Sportivă a Surzilor din România la competiţiile europene 157 . creaţia plastică ş. În acest scop.. -expoziţiile de caricaturi.a. să educe şi să integreze persoanele surde cu pierdere auditivă de peste 40 dB în viaţa socială a României. istoria-geografia României. prin facilitarea comunicării cu ajutorul interpreţilor aflaţi în formare. cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi cu alte instituţii şi organizaţii implicate în procesul integrarii socio-profesionale. Sub aspect cultural. constituind un real mijloc de integrare socială prin întâlnirile sportive dintre surzi şi auzitori. care reflectă preocupările din timpul liber ale persoanelor surde. iar activitatea curentă este coordonată de un Birou Executiv care se întruneşte la fiecare 2-3 luni sau de câte ori este nevoie. Activitatea sportivă este foarte apreciată de tinerii surzi. atât pe plan intern cât şi în relaţiile internaţionale. dansul modern şi popular.

Filiala Bucureşti. Colaborarea internaţională Asociaţia Naţională a Surzilor din România şi-a dezvoltat relaţiile de colaborare cu alte ţări de timpuriu. obiceiurile. cu grupe la Târgu Jiu şi Turnu. cotizaţiile la forurile internaţionale au fost sistate de guvernul comunist şi până la înlăturarea acestuia.Filiala Cluj. şah.Filiala Galaţi. dupa achitarea cotizaţilor restante. cu grupe la Piatra Neamţ.cu grupe la Bistriţa şi Turda 6. Roman. Olteniţa. Miercurea Ciuc. in august 1949.Filiala Ploieşti. Prezentăm mai jos filialele şi grupele ANSR cu mentiunea ca acestea se află în plin proces de dobândire a autonomiei teritoriale şi juridice: 1. Odorhei După cum se poate observa.Severin 8. atletism şi tenis de masă. cu grupe fără sediu la Giurgiu. cu grupe la Baia Mare şi Sighetul Marmaţiei 14. iar la Alexandria s-a obţinut recent un sediu 5. cu grupe la Sighişoara. cu grupă la Tulcea 7.Filiala Suceava. Oneşti 3. cu grupe la Brăila şi Focşani 9.Filiala Bacău.Fliala Oradea. pescuit sportiv. Râmnicu-Sărat 13. aceste cluburi sunt situate mai ales în oraşele mari. cu grupă la Zalău 11. limbajul gestual.Filiala Alba. cu grupe la Rm. cu grupe la Buzău. Asociaţia Sportivă a fost exclusă de la toate competiţiile internaţionale.Filiala Timişoara.şi mondiale sunt: fotbal. Aiud şi Hunedoara 2. Vâlcea şi Slatina 12. spre regretul tuturor membrilor ei. cu grupe la Bârlad şi Vaslui 10. Fălticeni 15. În aceste 158 . Târgovişte. membru fondator fiind şi ANSR.Filiala Craiova.După 1978.Filiala Târgu-Mureş. minifotbal. Urziceni. Aici. De asemenea. Una din cele mai reuşite competiţii a fost organizarea. unde se poate facilita socializarea şi dezvoltarea sentimentului că se află în " a doua lor casă". printre altele. echipa de fotbal a devenit campioană mondială. s-a înfiinţat Comitetul International al Şahului pentru Surzi. Dorohoi. Organizatia Sportiva a Surzilor a participat la mai multe competiţii internaţionale. Fondat in 1934.Filiala Piteşti. cu grupe la Sebeş.Filiala Constanţa. întreaga moştenire a acestei comunităţi.Filiala Satu Mare. intre 1990 şi 1991 ANSR a fost reprimită în rândurile comunităţii internaţionale. Însă. Rădăuţi. cu grupă la Arad 16. în ţara noastră a ediţiei a XIII a a Jocurilor Mondiale de Vară unde. cucerind numeroase medalii şi diplome.Filiala Braşov. în decembrie 1989. în 1977. Filiala Iaşi. Câmpina. ANSR se numără printre membrii fondatori ai Federaţiei Mondiale a Surzilor (Roma 1952) având la ora actuală relaţii cu peste 120 de ţări. cu grupe la Sibiu şi Mediaş 4. Clubul Sportiv al Surzilor din România a participat în 1937 la Congresul de la Budapesta al Comitetului Internaţional al Sporturilor pentru Surzi (CISS) unde a fost admis. membrii mai vechi transmit celor tineri valorile surzilor. cu grupe la Botoşani.

care-i determină pe tineri să stea mai mult în faţa televizorului. Se speră că prin acordarea unor facilităţi financiare obţinute prin intervenţiile Asociaţiei Surzilor să crească veniturile din cotizaţii. Văzând pericolul extinderii influenţei baptiste în rândul credincioşilor ortodocşi. a înfiinţat prima congregaţie episcopală pentru surzi la Philadelphia. sub coordonarea primului profesor de specialitate al acestei secţii. În acest context trebuie să includem contribuţia organizaţiilor religioase la unificarea colectivităţilor de surzi. la care s-au adăugat diaconul Barbu Florea şi preparatorul Costache Diana Marinela. Aici au loc evenimente care menţin în viaţă aceste cluburi cum ar fi aniversarea unor membri în cadru festiv. sub aspect istoric. în prima jumătate a secolului trecut. caută şi sunt ajutaţi să găsească locuri de muncă şi obţin facilităţile sociale. În ultimii câţiva ani se remarcă o scădere a numărului de membri cotizanţi la activităţile acestor cluburi. Primii misionari au fost adepţii cultului baptist. prin crearea secţiei "Comunicare şi slujire în limbaj gestual" în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea din Piteşti. alegerea conducătorilor la diverse niveluri ale Asociaţiei. Mulţi dintre aceşti preoţi au sprijinit şcolile de surzi şi au format diverse organizaţii religioase cum ar fi Congresul Naţional al Evreilor Surzi sau Asociaţia Internaţională a Surzilor Catolici. distribuirea de diplome prin care se recunosc meritele unor persoane pentru serviciile depuse în slujba Asociaţiei. se impune o mai intensă susţinere financiară din partea statului. În ţara noastră. un preot surd. Aici ei caută să se relaxeze. să se distreze. dar acestea nu ar trebui să constituie sursa principală de desfăşurare a activităţilor şi de achitare a cheltuielilor de funcţionare. în special în rîndurile absolvenţilor din şcolile de surzi care formează generaţia viitorilor membri. au avut loc primele slujbe în limbaj gestual ale bisericii ortodoxe care au căpătat o formă organizată în anul 1999. Pînă în 2004 au 159 . preotul Onu Constantin. ceea ce-i determină pe surzi să caute să câştige un ban în plus prin acrivităţi suplimentare. Henry Syle. să facă sport. creşterea costului vieţii cuplată cu scăderea puterii de cumpărare. unde a format cca 50 de preoţi surzi misionari. au format primele comunităţi religioase baptiste. să comunice liber în limbajul gestual. Totuşi. prin misionarii surzi şi auzitori pe care i-au pregătit în limbajul gestual religios. care au luat legătura cu Asociaţia Surzilor şi. În lipsa interpreţilor calificaţi. Bisericile creştine cu misionari surzi au fost conduse de auzitori care-i cobsiderau pe surzi ca persoane cu handicap şi aveau cunoştinţe limitate despre ei. începuturile educaţiei religioase datează aproape imediat după înlăturarea regimului comunist. surzii primesc informaţii despre lumea în care trăiesc. Printre posibilele cauze ale acestei situaţii putem enumera tendinţa de includere a copiilor surzi în şcolile normale locale. acestor surzi le-a lipsit accesul al slujbele religioase şi la cunoaşterea Bibliei. să danseze etc. creşterea activităţilor subtitrate la TV. Din această cauză înaintaşii surzi au avut puţine şanse să dezvolte forme de cult care să reflecte cultura şi experienţa surzilor. Astfel.cluburi. Acestea duc la îndepărtarea tinerilor surzi de la activităţile specifice din aceste cluburi.

a.secretariatul regional pentru America de Sud . îşi bazează activitatea pe Charta ONU şi urmează politica sa. alte tratate ale ONU privind drepturile omului.secretariatul regional pentru Regiunea arabă Federaţia Mondială a Surzilor.secretariatul regional pentru America Centrală şi zona Caraibelor .secretariatul regional pentru Europa Centrală – CERS . ca organizaţie internaţională specializată în promovarea drepturilor persoanelor surde din întreaga lume. după cum urmează: . profesori de religie şi asistenţi sociali superiori. UNESCO. FMS colaborează cu ONU şi alte organizaţii internaţionale (UNICEF. cultura surzilor şi alte discipline. comunicaţii.Uniunea Europeană a Surzilor – EUD .secretariatul regional pentru Africa de Sud-Est .). 160 . inclusiv cele surde. după care au urmat Dragoljub Vukotic (1955-1983). s. OMS. O data cu creşterea numărului de asociaţii naţionale membre ale FMS s-au infiinţat mai multe secretariate regionale în scopul unei mai eficiente colaborări bazate pe specificul regional. Actualul preşedinte al FMS este domnul Markku Jokinen. a prevederilor din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Obiectivul FMS este să asigure egalitatea surzilor din lume cu alţi oameni valizi în privinţa drepturilor sociale şi umane.1995) şi doamna Liisa Kauppinen (1995-2003). Yerker Anderson (1983. cu organizaţiile naţionale ale surzilor şi cu experţi specializaţi pe probleme de învăţământ.secretariatul regional pentru Asia şi zona Pacificului .absolvit această sectie două promoţii de studenţi surzi şi auzitori care lucrează acum ca preoţi pentru comunităţile de surzi. FMS acţionează la orice nivel pentru promovarea Recomandărilor ONU privind persoanele cu handicap.secretariatul regional pentru America de Nord şi Canada . În această activitate FMS încearcă să implice lideri surzi în procesul de decizie care afectează viaţa surzilor la orice nivel. Declaraţia de la Salamanca şi Cadrul de acţiune privind educaţia persoanelor cu nevoi speciale ş. Această organizaţie s-a dezvoltat treptat de la un grup de organizaţii naţionale la un forum de colaborare pentru mai mult de 120 de organizaţii de pe toate continentele.secretariatul regional pentru Europa de Est şi Asia Centrală – EEMARS . Primul presedinte al FMS a fost domnul Vittorio Ieralla (1951-1955). În acest sens. preşedinte al Federaţiei Surzilor din Finlanda şi lector de limbaj gestual la Universitatea din Jyvaskyla. De asemenea.a. ILO. Regulile Standard ale ONU privind Egalizarea Şanselor pentru Persoanele cu Handicap. FEDERAŢIA MONDIALĂ A SURZILOR Federaţia Mondială a Surzilor a fost infiinţată în 1951 la Roma.

La ora actuală este formată din 14 membri: Asociaţiile Naţionale ale Surzilor din Austria. Belgia. el însuşi persoană surdă. Islanda şi Norvegia. Spania. Departamentul de informare şi publicaţii şi Departamentul de pregătire pentru democraţie şi managament. Suedia. prin consultare şi colaborare cu Asociaţiile Nationale ale Surzilor din Europa. prin folosirea tehnologiei moderne din sfera telecomunicaţiilor. Portugalia. non-profit şi este singura care reprezintă interesele surzilor europeni la nivelul Uniunii Europene. 161 . Este o organizaţie non-guvernamentală. Franţa. Irlanda. Asociaţia Naţională a Surzilor din România a primit statutul de membru asociat al EUD. FMS dispune de surse de venit şi sponsori care sprijină activitatea şi proiectele asociaţiilor de surzi din ţările în curs de dezvoltare. prin pagina de web şi de e-mail a organizaţiei. In plus. avînd statut consultativ şi de reprezentare la nivel „A”. FMS este responsabilă pentru încurajarea persoanelor surde să colaboreze în diferite domenii astfel încât Secretariatele Regionale şi asociaţiile naţionale ale surzilor să ajungă mai puternice. Olanda şi Marea Britanie.In calitatea sa de organizaţie–umbrelă pentru asociaţiile naţionale ale surzilor. Se acordă prioritate surzilor din ţările în curs de dezvoltare. FMS deţine o poziţie stabila şi respectată la ONU ca expert pe probleme privitoare la surzi. De curând. De asemenea. Finlanda. Centrul de interpreţi. Grecia. cum ar fi : Departamentul de cercetări privind limbajul gestual. ca să îndrume persoanele surde în realizarea obiectivelor propuse. Scopul său este să stabilească şi să intreţină un dialog la nivelul UE cu „lumea auzitorilor”. După aderare. Germania. ANSR va putea fi membru cu drepturi depline. Danemarca. EUD are contacte cu Asociatiiile Nationale ale Surzilor din Luxemburg. Membrii Biroului Executiv al FMS şi alţi parteneri importanţi comunică unii cu alţii prin videotelefon. ea dispune de unităţi conduse de Secretarul general. economice şi de informare. FMS are un sediu permanent şi personal care se ocupă de problemele administrative. Italia. Interacţiunea şi colaborarea FMS cu asociaţiile naţionale ale surzilor la nivel mondial a continuat să crească în toate domeniile. Ea colaboreaza cu Federatia Mondiala a Surzilor pe probleme generale. în perspectiva aderării ţării noastre la Uniunea Europeană. Uniunea Europeană a Surzilor European Union of the Deaf (EUD) a fost înfiinţată în 1985 sub numele de Secretariatul Regional al Comunitaţii Europene al Federaţiei Mondiale a Surzilor. Calitatea de membru deplin al EUD este deschisă tuturor asociaţiilor naţionale din ţările membre ale UE. Expertii surzi ai FMS sunt angajaţi la ONU şi în agenţiile sale specializate pentru îmbunătăţirea drepturilor şi egalizarea şanselor surzilor în lume.

desfăşura şi finanţa activităţi europene din partea comunităţii de surzi în statele membre ale UE. profesională. constituie un obiectiv prioritar al EUD. Ea este şi o barieră majoră pentru 162 . întărirea prin informaţie şi egalitatea la angajare. unde le lipseşte adesea comunicarea din clasă. adică copiii surzi să fie educaţi în limbajul gestual şi limbajul verbal. Cartierul General al EUD se află la Bruxelles. tendinţa în ţările UE este să se integreze copiii surzi în educatia obişnuită. Intarirea prin informare. datorită lipsei de interpreţi în limbaj gestual şi unde mulţi profesori nu au nici pregătirea şi nici resursele pentru a face faţă nevoilor specifice ale elevilor surzi. Crearea unui mediu de limbaj gestual favorabil în toate unităţiile pentru copii surzi şi familiile lor. un director şi un secretar. Studiile arată că acest tip de educaţie duce la performanţe şcolare mai bune. Această viziune generală se transpune în trei obiective specifice ale EUD şi se realizează prin programe de lucru. Părinţii vor fi incurajaţi să înveţe limbajul gestual pentru a putea să comunice cu copilul lor surd cât mai deplin şi natural posibil. Belgia. în special în forma lui scrisă. care este răspunzător în faţa Adunării Generale Anuale. începând cât mai devreme şi continuând pe parcursul anilor de şcoală. Viziunea şi obiectivele Uniunii Europene a Surzilor EUD a fost infiinţată pentru a iniţia. Se va acorda sprijin statutar asigurării şi promovării limbajului gestual în ţările membre ale U. ales de şi din rândurile Comitetului de management. folosind limbajul gestual. adulţii surzi întâlnesc bariere în educaţia permanentă când facilităţile de educare în comunitate nu le asigură servicii de sprijin adecvate cum ar fi interpretarea în limbaj gestual sau persoane care iau notiţe. Obiectivul principal al EUD este să promoveze şi să protejeze interesele. Totuşi. Bilingualismul in educatie În învăţămânul obligatoriu pentru surzi va fi promovat bilingualismul. Aceasta înseamnă că trebuie să se acorde mai mult sprijin în pregătirea de interpreţi profesionişti în limbaj gestual şi tot mai mulţi profesori surzi să fie pregatiţi să lucreze în învăţământul special.E. Biroul funcţioneaza cu două persoane.Conducerea EUD se află în mâinile Comitetului Executiv. În plus. etc. Programe de lucru ale EUD şi domenii de acţiune prioritare a)Recunoasterea dreptului de a folosi limbajul gestual Sub aspect legislativ. De asemenea. va fi recunoscută importanţa limbajului gestual în promovarea integrarii surzilor in viaţa civila. nevoile şi şansele persoanelor surde din cadrul UE. se recomandă ca limbajul gestual să fie recunoscut legal şi să fie acceptat de guverne şi de publicul general. Informaţia este putere ! Una din frustrările principale pentru surzi este lipsa de acces la informare. care este privit ca a doua limbă a ţării.. pentru a fi aproape de inima UE şi de instituţiiile sale. Emanciparea şi asigurarea de şanse egale sunt concepţii esenţiale pentru realizarea unei poziţii egale în societate şi recunoaşterea persoanei surde ca cetăţean cu drepturi egale. cum ar fi: recunoaşterea dreptului de a folosi limbajul gestual.

Accesul la telefoanele cu text este imperfect din cauza folosirii unor telefoane cu text incompatibile şi nestandarizate pentru toate ţările din Europa iar serviciile de legătură pentru telecomunicaţiile între persoanele surde şi cele auzitoare lipsesc în cele mai multe din ţările UE. Astăzi. de participare şi de integrare socio-economica. etc. la muncă şi la noile tehnologii ca toate persoanele. România şi Ungaria. telecomunicaţiile sunt bazate exclusiv pe sunet şi vorbire. Franţa. 275 Avenue Du Mesnil. numărul lor a trecut de 94 de ţări de pe toate continentele. La acea dată au existat următoarele federaţii naţionale sportive ale surzilor (Belgia. Olanda Polonia. Şomajul la surzi este mai ridicat decât la auzitori în toate ţătile europene. un francez surd. Se consideră că femeia surdă. să se înveţe limbajul gestual la distanţă pentru interpreţi. adică să aibă acces egal la informaţie la educaţie. La întreceri au participat şi sportivi surzi din Italia. În urma succesului acestor intreceri. Se urmăreşte întensificarea contactului cu ţările din Europa Centrală şi de Est pentru a se stabili o reţea şi a se facilita schimbul de informaţie şi experienţă intre EUD şi aceste organizatii. a încurajat ţările mai sus menţionate să participe la Jocurile Internaţionale ale Surzilor. au convenit să fondeze o organizaţie numita CISS şi au alcătuit un proiect de Statut la care să adere toate federaţiile sportive ale surzilor. Prin ICT este posibil să se comunice în limbaj gestual cu ajutorul video-telefoanelor. Tehnologiile informaţiei şi ale comunicarii (ICT) au potenţialul să imbunătăţească calitatea vieţii pentru surzi prin deschiderea noilor posibilităţi de acces. Pregătirea profesională. de gen şi de surditate. care s-au întrecut la probele de atletism. Egalitate la angajare. ciclism. Din nefericire pentru surzi. Anglia. fotbal. Conducătorii sportului pentru surzi. Domnul E. Ceho-Slovacia. o versiune a Jocurilor Olimpice. s-a decis să se continue competiţiile la fiecare patru ani. care s-au desfăşurat la Paris între 10–17 august 1924.) care au devenit membre ale CISS în acel an. care suferă de dublă discriminare. locuri de muncă rezonabile şi interpreţi calificaţi sunt câteva componente esenţiale pentru muncitorii surzi. Există temerea că societatea informatizată va afecta şansele de angajare ale surzilor mai puţin pricepuţi şi mai slab echipaţi pentru a satisface noile cerinţe care apar din reorganizarea muncii. 163 . Comitetul Internaţiomal al Sporturilor Surzilor (CISS) Primele organizaţii sportive internaţionale ale surzilor s-au înfiinţat în 1924. adunaţi la Cafe de la Porte Doree. A lucra constituie un drept fundamental al vietii oamenilor dar surzii încă se confruntă cu bariere artificiale pentru a găsi de lucru. tir şi înot.participarea deplină in societate şi pentru o viaţă independentă. Menţionăm că printre federaţiile naţionale care şiau trimis reprezentanţii la primele Jocuri Mondiale ale Surzilor s-a aflat şi ataşatul diplomatic al României la Paris. Telecomunicaţiile. Ruben Alcais. va trebui să aibă şanse egale cu bărbaţii.

Baschet. 1965 – Washington / Statele Unite ale Americii. Dahlgren (1967–1973). Cu toate că în anul 1955 Comitetul Internaţional Olimpic a recunoscut în mod oficial CISS. Bernhard (1961 – 10971). Fotbal.Taipei (China) Jocurile Mondiale de Vară pentru Surzi care. 1935 – Londra / Anglia. niciodată CISS nu a intenţionat să combine Jocurile Mondiale cu cele ale altor sportivi handicapaţi deoaece colectivitatea surzilor nu are dificultăţi în majoritatea sporturilor practicate de auzitori ci se confruntă numai cu probleme de comunicare. 2009 . 1926. Jordan (1971 – 1997). acestor jocuri Mondiale de Vară sau de Iarnă nu li s-a acceptat statutul olimpic până în 2001 din cauza unor interese politice şi financiare. 1931 Nurnberg / Germania. 1961 – Helsinki / Finlanda.1953) după care au urmat d-l Oscar Ryden (1953. Lupte. Tenis. ataşat al ambasadei noastre la Paris. zece ani în urmă. CISS a acceptat solicitarea CIO de a se alătura Comitetului Internaţional Paralimpic (IPC) din dorinţa CIO de a colabora cu o singură organizaţie-umbrelă. Polo. De pildă. dupa această dată. Ciclism. cu aprox. Orientare turistică. 1989 .Bucureşti / România. Tir. Donalda Ammons. Volei. P. Actualmente. J. Sondergaard (1973–1997) şi. J. În consecinţă. Statele Unite se alătură CISS. octombrie.1955). Badmindon. 1939 – Stockholm / Suedia. Bowling. 1985 – Los Angeles / Statele Unite ale Americii. ca primul membru ne-european 164 . 1977 . Ca secretari generali ai CISS au funcţionat de-a lungul vremii d-nii Antoine Dresse (1924-1967). 2oo1 – Roma / Italia. Primul preşedinte al CISS a fost ales d-l E. Australia. De-a lungul istoriei sale au avut loc Jocurile Mondiale de Vară ale Surzilor în următoarele oraşe: 1924 .Christchurch / Noua Zeelandă. 1969 – Belgrad / Yugoslavia. 1973 – Malmo / Suedia. Totuşi. 1928 – Amsterdam / Olanda. se numesc „Deaflimpics” adică „Jocurile Olimpice ale Surzilor” au loc la următoarele discipline: Atletism. în 5-6 ianuarie 2005. M. 1957 – Milano / Italia. la Congresul din 1995 membrii CISS au votat în unanimitate retragerea din IPC şi trecerea în subordinea directă a CIO. din anul 2001. Dintre evenimentele mai importante ale acestei organizaţii sportive mondiale amintim : 1924. 2005 – Melbourne / Australia. se adoptă Statutul CISS 1938. O. au avut loc primele Jocuri Internaţionale Tăcute (10-17 iulie. până în 2005. la Bruxelles. Tenis de masă. Handbal Inot.Ne bucurăm ca România a fost reprezentată de d-l J.Paris / Franţa. 1953 – Bruxelles / Belgia. belgia. MENDELSOHN. august. K. destinele sportului mondial pentru surzi sunt conduse de Donalda Ammons (SUA) care a fost aleasă în această funcţie la Congresul CISS care a avut loc la Melbourne. Paris). Rubens-Alcais (1924. 1946 – Copenhaga / Danemarca. 1997 – Copenhaga / Danemarca.P. Nielsen (1955 – 1961). John Lovett (19972003). 1993 – Sofia / Bulgaria. 1981 – Koln / Germania.

Desprinderea de Comitetul Internaţional Paralimpic a avut loc la insistenţele conducătorilor Asociaţiilor Sportive ale Surzilor. 1999 .Berchtesgaden / Germania. 1971 – Abdelboden / Elvetia. 1988-1993. 1999.Banff / Canada. Jocurile Mondiale ale Surzilor se desfaşoară sub denumirea „DEAFLIMPICS” (Olimpiada Surzilor). ş. Paris. se sărbătoreşte a 75-a aniversare de la crearea CISS. Austria 1955. având ca motto „EQUAL THROUGH SPORTS” ( Egali prin sport). Constituirea Muzeului CISS. CISS rezistă cu succes la mişcarea de încorporare a Jocurilor Mondiale Tăcute în „Jocurile paralimpice”. 1979 – Maribel / Franţa. Elveţia 2001. pentru a se recunoaşte natura lor mondială 1974.Montana-Vermala/ Elveţia.1939.Oberammergau/Germania. incapacitatea IPC de a asigura cazarea numărului tot mai mare de sportivi surzi şi imposibilitatea sportivilor surzi de a participa la unele spoturi unde startul se dădea prin semnal sonor. 1955 . au loc primele Jocuri Mondiale de Iarnă la Seefeld. 1953 –Oslo / Norvegia. la Jocurile Mondiale Tăcute participă 234 sportivi iar prinţul suedez Gustav Adolf devine primul reprezentant regal care asistă la eveniment 1949. 1995 . La propunerea lui H. subordonată direct CIO şi subvenţionată de aceasta. Contactele CISS cu CIO au inceput la al 2-lea Congres al CISS şi au continuat până la recunoaşterea CISS ca organizaţie mondială şi independentă de alte organizaţii ale sporturilor pentru handicapaţi. preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic la ceremonia de deschidere a Jocurilor Mondiale de la KOLN in 1981 şi la probele din primele doua zile.Davos / Elveţia. 1959 . PROCHAZKA au avut loc Jocurile Internaţionale de Iarna ale Surzilor în următoarele localităţi : 1949 – Seefeld / Anglia. având în vedere cerinţele unice de comunicare în limbaj gestual ale sportivilor surzi. 1991 . se schimbă denumirea Jocurilor Internaţionale Tăcute în Jocurile Mondiale Tăcute. are loc sărbătorirea aniversării celor 50 de ani de activitate. 1967 . 2007-Salt Lake/ SUA 165 . 1987 – Oslo / Norvegia. Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) recunoaşte CISS ca federaţie internaţională cu poziţie olimpică 1965.Lake Placid / Statele Unite ale Americii. 1983 – Madonna di Campiglio / Italia. S-a păstrat denumirea oficială a CISS în limba franceză în amintirea organizatorilor. 2003 Sundsvall / Suedia. la Roma. 1963 – Are / Norvegia. la Davos. costurile mari pentru asigurarea de interpreţi.Yllas / Finlanda. participarea d-lui JUAN ANTONIO SAMARANCH. S-a adoptat limba engleză pentru corespondenţă ca singura limbă folosită. în afara Europei 1966 s-a acordat CISS „Cupa Olimpică” de către CIO ca recunoaştere a serviciilor sale aduse sportului mondial 1967. pentru prima dată Jocurile Mondiale ale Surzilor au loc la Washington.a. 1975 . într-o sală pusă la dispoziţie de Federaţia Sportivă Italiană a Surzilor 1981.

Patinaj viteză şi Hochei pe gheaţă. într-un cerc. deşi nu avea înca o federaţie sportivă naţională a surzilor. Logo-ul Olimpiadei Surzilor A fost conceput în 2003 de artustul Ralph Fernandez. s-a eliminat şi acest inconvenient. Abia în 1991. este fondatoare a Fondului Internaţional al Sporturilor pentru Handicapaţi (Amsterdam. a Confederaţiei Sportive Pan–americane şi celei pentru zona africană . reprezintă semnul original al „Olimpiadei Surzilor”.Cu această ocazie se organizează întreceri sportive la următoarele discipline : Schi alpin. la o şedinţa a Biroului Executiv al CISS care a avut loc la Budapesta. care se surapun una peste alta. prin introducerea unor probe de audiometrie obiectivă. cultura surzilor şi cea internaţională. Centrul logo-ului reprezintă irisul ochiului. după 1977. competiţiile regionale să fie controlate de organizaţii sportive regionale. semnele mâinii înfăţişează semnul pentru „unitate”. Asociaţia Sportivă a Surzilor din România a fost reprimită cu drepturi egale în marea familie a sporturilor pentru surzi. „bun” şi „mare”. Printre alte măsuri stabilite de CISS se numără : limitarea numărului de oficiali care însoţesc echipele la Jocurile Mondiale. El îmbină simboluri puternice cu ar fi limbajul gestual. sportivii surzi n-au mai fost prezenţi la ediţia din 1981 de la Koln şi au fost suspendaţi până în 1991 de la toate competiţiile sportive internaţionale din cauza neachitării cotizaţiei. Treptat. federaţiile sportive naţionale să fie autonome şi independente iar activitatea lor să fie încurajată şi respectată. ei trebuie să folosească ochii pentru a comunica. 1983) conceput să colecteze fonduri care să asigure finanţarea pentru organizaţiile sportive internaţionale ale persoanelor cu handicap ca să promoveze activităţiile sportive ale membrilor săi. alegerea prin vot secret a locului urmatoarelor jocuri cu 6 ani înainte. a Confederaţiei Sportive a Surzilor pentru zona Asiei şi a Pacificului. Este un simbol pozitiv şi puternic al colectivităţii internaţionale a sportului tăcut. Formele mâinii în limba engleză pentru „OK”. unitatea şi continuitatea. Cu toate că România s-a numărat printre ţările fondatoare ale CISS. împreună cu alte organizaţii sportive pentru handicapaţi. care defineşte pe durzi ca oameni vizuali. Schi nordic. la doar câteva luni de la devastatorul cutremur care a distrus Capitala. CISS. s-au introdus testele de doping la toate probele şi au fost testaţi obligatoriu primii clasaţi la probe şi sportivii care au doborât recordurile europene sau mondiale . 166 . când a găzduit a 13-a ediţie a Jocurilor Mondiale de Vară a Surzilor la Bucureşti. Una din marile probleme a rămas acceptarea sportivilor care au o pierdere de peste 55 dB la urechea cea mai bună deoarece există posibilitatea simulării. Astfel s-a creat posibilitatea creşterii rolului Organizaţiei Europene a Sporturilor Surzilor (EDSO) . Luate împreună. Saniuţe.

în ciuda opoziţiei CISS. Roşu.000 de sportivi legitimaţi în cadrul celor cca 1000 de cluburi. Franţa). Germania şi Olanda) au luat iniţiativa să înfiinţeze o organzaţie care să elimine neajunsurile constatate. In acea vreme. Italia.Kunze şi J. Joseph Wermuth (Franţa). să organizeze Campionate Europene regulate.Wermouth. la Antibes. De Haas (Olanda).Logo-ul încorporează cele patru culori ale steagurilor lumii. Antibes. o primă adunare de constituire care a cunoscut un eşec din cauza manevrelor CISS. au existat Campionatele Europene ale Surzilor. Franţa. o organizaţie înfiinţată în 1967 şi aflată sub auspiciile CISS. vice-preşedinţi fiind K. Din comitetul de organizare pregătitor au făcut parte Karl Kunze (Germania). astfel că se asigura o planificare sistematică şi o securitate financiară iar desfăşurarea campionatelor avea loc după 2 ani de la terminarea campionatelor mondiale organizate de CISS la fiecare din cele 17 discipline sportive. Cu toate aceste opoziţii. Actualmente sunt membre ale EDSO 40 de ţări europene cu peste 50. Sarcina acestei organizaţii era să promoveze sportul surzilor. De Haas. astfel că erau perioade când se puteau organiza 8-10 astfel de campionate europene anual fără a se avea siguranţa financiară a desfăşurării lor în bune condiţii. A avut loc la Madonna di Campiglio. S-a hotărât ca fiecare ţară europeană care este membră CISS să fie auromat primită ca membru al EDSO. Hendrik J. ţările europene şi-au trimis delegaţii pentru a stabili forma şi programul constituirii unei Federaţii Europene a Sportivilor Surzi. La întrunirea de înfiinţare au fost prezente 9 ţări. Secretar General fiind ales englezul R. deoarece 167 . Franţa. albastru. Roland Haythornwaite (Anglia) şi Boudewijn de Roose (Belgia). unde s-au stabilit sarcinile şi obiectivele unei federaţii Europene a Sporturilor Surzilor dar abia la 7 iulie. În aceste condiţii. Începând din 1983 au avut loc 5-7 Campionate Europene anual. care a făcut presiuni asupra ţărilor din Blocul comunist Est-european să nu se alăture acestei iniţiative. ţările care erau membre ale CISS obţineau cu uşurinţă autorizarea pentru organizarea acestor campionate europene. în anul 1981 a avut loc a doua şedinţă de constituire în prezenţa delegaţiilor Asociaţiilor Sportive din Europa. cu drept de participare la campionatele europene organizate sub egida acesteia. baschet (bărbaţi şi femei) şi volei (bărbaţi şi femei) şi handbal. Primul preşedinte a fost ales olandezul Hendrik J. In afara Campionatelor Europene au loc meciuri de calificare la fotbal. Datele şi programul acestora fiind stabilite cu 4 sau 6 ani înainte. galben şi verde reprezintă cele patru confederaţii regionale de care am amintit mai sus Organizaţia Europeană Sportivă a Surzilor (EDSO) Înainte de înfiinţarea EDSO (1983. s-a înfiinţat în mod oficial EDSO.Haythornwaite iar membru al consiliului prezidemţial (cum e fost denumit primul comitet al EDSO) a fost ales belgianul Boudewijn de Roose. In consecinţă. câteva ţări europene (Belgia.

orientare turistică.sunt acceptate în turneul final numai 12 echipe iar câştigătoarele sunt calificate direct la Campionatele Mondiale (Deaflimpics).J. 1974-Fredericia (Danemarca).Svabensky (1962-1964. Subliniem că toţi membrii comitetului EDSO. 1955–Oberammergau (Germania. desfăşurate sub egida acestua sunt persoane surde. La al IX-lea Congres al EDSO care a avut loc la Vilnius în 1998 s-a extins şirul disciplinelor sportive. baschet. fotbal.Punsche (1956-1962 şi 1978-1986).? La fiecare 2 ani se organizează campionate europene de şah începând din anul 1973. 2002-Vilnius (Lituania). Vaxjo (1981). înot. ciclism. handbal. schi alpin şi volei. În continuare.Boyce (1994-2002).G.1953–Oslo (Norvegia). englezul A. 1986-Abufeira (Portugalia). Conform statutului. Până în 1953. 1982Mallorca (Spania). 2006. franţuzoaica Isabelle Malaurie.E. tenis de câmp. cehul M. Acesta coordonează relaţiile dintre jucătorii de şah din cadrul asociaţiilor naţionale ale surzilor şi aplică acelaşi regulament al jocului de şah stabilit pentru persoanele valide. preşedinţii ce au urmat au fost aleşi pe perioade de 4 ani.E. Den Haag (1977). 168 . Germania. delegaţii tehnici şi orice alt responsabil al C. germanul H. maghiarul Geza Vida (1986-1994). cros. ale EDSO se desfăşoară în 20 de ramuri sportive diferite cum ar fi atletism. 1994Brunn (Cehia). Essen (1979). cu posibilitatea re-alegerii la congres. 1966-Leksand (Suedia). de fotbal. olandezul Hendrik J. cu regret că primul preşedinte al EDSO. Responsabilitatea managementului organizatoric este acordată la 2 delegaţi iar alţi 2 delegaţi tehnici răspund de respectarea regulamentului pentru fiecare ramură sportivă.1990-Veszprem (Ungaria). adăugându-se hocheiul şi atletismul pe teren acoperit astfel că în prezent C. Până în prezent au avut loc 14 Campionate Mondiale de Şah pe echipe pentru bărbaţi şi 2 pentru femei după cum urmază : . Actualul preşedinte al EDSO este o femeie. 1970-Turku (Finlanda). Următorii preşedinţi ai ICSC au fost germanul O. 1958-Londra (Anglia). primul Campionat având loc la Essen. Amintim aici.Meurer (1964-1978). fotbal indoor. 1998-Lucerna (Elveţia). Acestea au continuat să se desfăşoare la Goteborg (1975). 1978-Obersdorf (Germania). De Haas a încetat subit din viaţă în cursul participării sale la al treilea C.când s-a înfiinţat în mod oficial ICSC. bowling. badmindon. atletism pe teren acoperit. 1962-Varna (Bulgaria). polo. după 2002.Dronkers care a funcţionat în perioada 1949-1955. destinele şahului mondial pentru surzi sunt dirijate de italianul Michele Visco. tenis de masă. Primul preşedinte al ICSC a fost ales olandezul L. care a fost aleasă în această funcţie în 2004 Comitetul Internaţional al Şahului pentru Surzi (ICSC) În scopul promovării „sportului minţii” în rândul persoanelor surde s-a înfiinţat în anul 1953 Comitetul Internaţional al Şahului pentru Surzi (ICSC). acest preşedinte coordona o organizaţie europeană de şah ce funcţiona neoficial. prin votul delegaţilor.E. lupte.

Organizaţia şi-a elaborat structuri organizatorice şi strategii legale cu privire la elaborarea şi dezvoltarea serviciilor de interpretare. Londra (1989). Winterthur (1985). SUA. surzii beneficiază de bilete gratuite sau compensate pentru călătoria cu metroul sau cu trenul. Roma (1995). Belgrad (1987). Japonia. Din acest motiv JFD nu solicită şi nu primeşte donaţii caritabile în afara donaţiilor pentru proiecte. la protecţia socială şi a drepturilor persoanelor surde şi la recunoaşterea oficială a limbajului gestual. ceea ce ne determină s-o includem în cadrul organizaţiilor guvernamentale. La nivel legislativ. aducând schimbări în politica guvernamentală care au fost benefice petru membrii surzi. fără salturi.000 000 de locuitori (cca 0. la o populaţie de cca 127. Structura Federaţiei Surzilor din Japonia JFD este o organizaţie-umbrelă care cuprinde 47 de filiale prefecturale ale surzilor şi este încorporată în structura Ministerului Asistenţei Sociale. Organizarea asociaţiilor de surzi şi a serviciilor de interpretare in diferite ţări (Romania. După această dată numărul membrilor a crescut brusc. inclusiv din donaţii. pe care le menţionăm mai jos: dacă au un venit redus. Legătura şi interdependenţa de contractele locale face ca JFD să fie cuprinsă în structura guvernamentală care conduce ţara în acel moment.2 la mie) o dată cu intensificarea activitţilor sociale şi a luptei surzilor pentru drepturi civile.. Sub aspect organizatoric. Biroul Executiv al JFD este format exclusiv din membri surzi. Activităţile de bază ale JFD se desfăşoară la nivel local şi prefectural cu ajutorul persoanelor angajate şi a celor care activează în mod voluntar. Până în 1960 activităţile Asociaţiei au decurs lin. Hamburg (1991). Asociaţiile prefecturale ale surzilor primesc speţii gratuite pentru birouri în cadrul clădirilor de asistenţă socială prefecturală şi beneficiază de personal 169 . se acordă medicamente ş echipamente medicale compensate.000 ( date valabile pentru anul 1998). Majoritatea veniturilor provin din cotizaţii. ajungând la 27. când a fost înfiinţată Asociaţia Surzilor din Japonia. Calitatea de organizaţii non-profit no scuteşte de plata impozitelor pe veniturile obţinute din diverse surse. Finlanda) Japonia Federaţia Surzilor din Japonia (JFD) a fost înfiinţată în 1948 cu toate că rădăcinile sale se întind până în 1915. Astfel. Helsinhi (1993). activitatea de colaborare a JFD cu sistemul administrativ s-a dovedit a fi fructuoasă. ei promesc o compensaţie suplimentară care acoperă diferenţa până la venitul mediu pe economie. surzii primesc o varietate de servicii.Szeged (1983).

s-au înfiinţat „cluburi de limbaj gestual” pentru cei interesaţi să-şi perfecţioneze studiile de limbaj gestual în afara cursurilor obişnuite. Primele examinări în vederea atestării primilor 1000 de interpreţi au început în 1989. Din acest motiv a debutat în 1982 un alt proiect de cercetare cu durata de trei ani. sperând că aaceasta va contribui la înlăturarea concepţiei greşite a populaţiei japoneze că limbajul gestual al surzilor nu este un limbaj adevărat. 1999. altul la nivel de prefectură şi ultimul la nivel de oraş. fapt care a determinat luarea în considerare a drepturilor umane ale persoanelor surde din această ţară. cu participarea activă a JFD. Pentru folosirea interpreţilor. S-a urmărit. In cursul interogatoriilor efectuate de poliţia niponă aceasta nu a beneficiat de un interpret calificat. modalitatea de delegare a asistenţilor în limbaj gestual acolo unde era nevoie de ei.auxiliar.pg. Multe din aceste cursuri sunt finanţate de guvern. apt ce a determinat JFD să militeze pentru recunoaşterea importanţei interpreţilor calificaţi în limbajul gestual în scopul protejării drepturilor umane ale persoanelor surde (Nobuyuki. La intervale de trei ani s-au desfăşurat două proiecte. să se realizeze o standardizare a limbajului gestual japonez. Accentul s-a pus pe un sistem de formare şi de atestare care să garanteze oferirea viitorilor interpreţi a unui nivel uniformizat de cunoştinţe şi de priceperi. Totuşi. unul al Ministerului Muncii. care a urmărit formarea unui sistem standardizat de limbaj gestual. Sistemul de interpretare din Japonia În 1965 o persoană surdă a comis o crimă. Mai mult decât atât. Actualmente există trei sisteme de organizare a formării de interpreţi în limbaj gestual. Aceste Asociaţii au centre informaţionale pentru surzi care asigură casete video subtitrate şi spaţii unde surzii se pot întâlni pentru a participa la diverse activităţi şi unde pot să primească o îndrumare profesională. la care au contribuit 11 experţi din diferite domenii şi 4 persoane surde. JFD în colaborare cu „Asociaţia naţională de cercetare în domeniul limbajului gestual” a elaborat un alt proiect care viza educarea unui număr de cca 1. În 1970 Guvernul japonez a început să desfăşoare un „Program de formare a asistenţilor în limbaj gestual” prin care au luat amploare cursurile de limbaj gestual pe întreg teritoriul ţării. 415). aceste proiecte nu au dus la conturarea unui sistem naţional satisfăcător de formare şi de plasare a interpreţilor.2 milioane de japonezi care să fie convinşi de necesitatea unui sistem naţional de interpretare în limbaj gestual. ceea ce permite ca acestea să se desfăşoare cu contribuţii minme din partea cursanţilor sau să fie gratuite.K. Prin folosirea personalului local există o strânsă legătură între Asociaţiile locale. unul vizând plasarea interpreţilor iar celălalt. apărută în 1969. Astfel. printre altele.. Filialele prefecturale ale JFD organizează cursuri oficiale de limbaj gestual la nivel local. In acest scop JFD a publicat o carte „Our Sign Language” (Limbajul nostru gestual). o nivelare a diferenţelor regionale subtile constatate şi să se încurajeze învăţarea acestei forme de limbaj de către auzitori. reprezentanţii guvernamentali 170 .

In scopul formării de interpreţi calificaţi care ar putea să lucreze „orice. După parcurgerea perioadei menţionate. el se bazează pe voluntariat. fapt realizat în 1982. (prezentată de Shinichi.K. Cu toate că până în 1997 au fost atestaţi 1000 de interpreţi. o persoană surdă care are nevoie de interpret ia legătura cu biroul de plasare a interpreţlor. sunt finanţate de guvern şi sunt foarte ieftine întrucât urmăresc încurajarea interacţiunii dintre surzi şi auzitori din cadrul aceleiaşi comunităţi. JFD a solicitat înfiinţarea unui centru naţional de cercetare şi de formare a interpreţilor în limbaj gestual. Cursurile sunt predate de membri ai Asociaţiei Surzilor. După absolvirea examenului. „Seminariile de limbaj gestual” au un caracter pronunţat oficial. profesia de interpret nu are căutare în Japonia. are loc o examinare a limbajului gestual al cursanţilor care doresc să devină interpreţi prefecturali. În cadrul acestui sistem. „Cercurile de limbaj gestual” sunt formate din grupuri mici. fie prin filiala locală a Asociaţiei Surzilor. Fondurile necesare formării interpreţilor au provenit de la Ministerul Asistenţei Sociale care a încheiat contracte cu filialele prefecturale ale Federaţiei Surzilor din Japonia pentru efectuarea acestor servicii. oriunde. foarte puţini dintre aceştia au promovat examenul de limbaj gestual. cererea este de patru ori mai mare. au caracter neoficial. care sunt acordate de Asociaţiile prefecturale ale Surzilor. Menţionăm că formarea de interpreţi în limbajul gestual în Japonia constituie o parte a unui proiect mai larg şi de durată ( pe 20 de ani) de popularizare a limbajului gestual în rândurile populaţiei japoneze. Formarea interpreţilor are loc într-o diversitate de domenii cum ar fi : învăţământ. angajare.contactează filialele prefecturale pe bază de contracte. În funcţie de solicitările din aceste domenii particulare. 1999). oricând”. iar începătorii pot să înveţe limbajul gestual la nivel elementar şi ar putea să interacţioneze cu indivizii surzi la acest nivel. În cadrul acestui proiect s-au înfiinţat „cercuri de limbaj gestual” şi „seminarii de limbaj gestual” în aproape toate oraşele din Japonia. interpreţii sunt delegaţi să lucreze. Interpreţii calificaţi sunt formaţi prin cursuri cu durata de 2-3 ani. Cauzele nu rezidă în dificultatea examenului ci în faptul că sistemul de interpretariat durează 2-3 ani. S-a observat că deşi numărul de cursanţi a crescut. iar limbajul gestual este predat la un nivel mai avansat. este alcătuită din un curs de bază cu durata de 35 de ore care cuprinde 23 de teme. nu oferă un salariu şi nu sunt perspective de promovare şi foarte puţini dintre cursanţi rezistă dacă nu au o motivaţie suficient de puternică.. Din cauza salariului mic şi a lipsei perspectivelor de promovare. medicină. consultanţă privind acordarea de drepturi umane şi alte drepturi legale. Biroul de repartizare caută un interpret disponibil cu calificarea adecvată şi se face o programare. fie prin oficiul de asistenţă socială prefectural. Structura acestor cursuri. interpretul în limbaj gestual urmează o perioadă de pregătire specializată în domeniile pe care 171 . În Japonia serviciile de interpretare sunt în totalitate voluntare şi sunt realizate mai ales de femei casnice care au soţi salariaţi ar plata nu depăşeşte 8 dolari pe oră. un curs de nivel intermediar de 55 de ore cu 23 de teme şi o practică internă de 20 de ore unde sunt abordate 14 teme.

G. Astfel. Din cauza suprasolicitărilor şi a stressului. De asemenea.000 locuitori) ceea ce reprezintă 0. Din cauza preţului foarte scăzut. Din acest motiv. Dar. o serie de interpreţi nu pot efectua servicii pe durată nedeternimată. aşa cum au menţionat şi alţi autori. Cu toate acestea. Avantajul sistemului japonez constă în uşurinţa de a se obţine serviciile unui interpret. În general există o lipsă de interpreţi iar piaţa muncii nu reacţionează deoarece guvernul a stabilit salarii iraţional de mici pentru serviciile asigurate de interpreţi. singurii interpreţi care beneficiază de încadrare cu normă întreagă se găsesc în serviciile referitoare la surzi.000. Datorită mentalităţii voluntare . programul menţionat asigură o pregătire a populaţiei feminine a Japoniei la nivelul comunicării cotidiene cu persoanele surde. colegii sau in instituţiilr juridice. cu excepţia celor angajaţi la universităţi. numărul de persoane surde diferă în funcţie de 172 .le-am menţionat anterior. cu toate că acest program are o serie de inconveniente. Or. ci doar o familiarizare cu cerinţele profesiunii de interpret. este uşor ca medicii şi avocaţii să fie convinşi să plătească serviciile acestor interpreţi. Interpreţii cei mai pricepuţi vor fi şi cei mai solicitaţi. Această situaţie determină pe beneficiarii serviciilor de interpretare să plătească o parte din valoarea acestor servicii.08 la mie în comparaţie cu datele statistice ale Federaţiei Mondiale a Surzilor (FMS). Actualmente ea are un număr mai mic de membri (cca 22. aceştia sunt în pericol să sufere o serie de tulburări psihice. care estimează că pe glob ar exista cca o persoană surdă la mia de locuitori. el nu oferă o pregătire profesională.000) la o populaţie de peste două ori mai mare decât a Japoniei (cca 270. manualele şi cerinţele nu sunt unitare. există un program finanţat de Ministerul Asistenţei Sociale pentru femeile casnice care doresc să lucreze ca asistent voluntar în limbajul gestual. Între timp se organizează o serie de seminarii unde interpreţii se familiarizează cu cerinţele examenului naţional de atestare. datele menţionate mai sus se situează cu mult sub această limită. programele. calitatea interpreţilor calificaţi din Japonia diferă foarte mult. Statele Unite ale Americii Structura Asociaţiei Naţionale a Surzilor din SUA Asociaţia Naţională a Surzilor din Statele Unite (NAD) s-a înfiinţat în 1880 şi a funcţionat câteva decenii cu teama că numărul membrilor săi va scădea ca urmare a activităţii promotorilor reducerii numărului de surzi prin intervenţii genetice şi prin alte măsuri promovate de adepţii lui A. Ministerul Invăţământului încă nu recunoaşte necesitatea folosirii limbajului gestual în şcoli în timp ce Ministerul Asistenţei Sociale se arată extrem de binevoitor sub aspect social în privinţa folosirii limbajului gestual de la o vârstă cât mai mică şi asigură finanţare pentru formarea de interpreţi. Totuşi. există mari diferenţe între pregătirea care se realizează în fiecare prefectură din cauză că planul de instruire. Fenomenul îmbătrânirii populaţiei atrage acum atenţia factorilor care se ocupă de problemele sociale.Bell. Aşa cum am menţionat anterior. în scopul perfecţionării deprinderilor de interpretare.

instituţia vizată devine răspunzătoare pentru asigurarea unui interpret dacă nu are deja unul în cadrul schemei de personal. toate instituţiile publice. ş. dacă responsabilitatea asigurării de interpreţi este plasată pe furnizorul de servicii. în exclusivitate. surzi americani sunt răspândiţi pe un teritoriu vast. Accentul pus pe economia de piaţă are şi unele dezavantaje pentru sistemul american de interpretare. În structura sa organizatorică. Cu toate că există o mare lipsă de interpreţi. şi accesul la serviciile de interpretare. NAD are un centru juridic pentru rezolvarea situaţiilor în care sunt implicate persoane surde (Nakamura. dacă o persoană surdă din SUA cere un interpret pentru a avea acces într-un anumit loc. înfiinţată în 1965.a. deoarece. Sistemul american de interpretare Modelul american de interpretare a apărut odată cu Legea Americanilor cu Disabilităţi (ADA) din 1990 care se bazează pe concepţia că toate persoanele au acces la serviciile publice.riguozitatea recensământului. Această lege plasează responsabilitatea egalităţii de acces pe instituţii inşoişi. conform unei vechi tradiţii cu rădăcini în creştinism. care-i permite să mobilizeze cu uşurinţă pe membrii săi. În funcţie de complexitatea actului de comunicare. această economie de piaţă rectifică cu uşurinţă sistemul şi îi determină pe cetăţeni cu un salariu avantajos să devină interpreţi şi să lucreze în universităţi. Economia americană de piaţă este cea care dirijează sistemul de interpretare şi-l face să fie avantajos. şcoli. în sistemul juridic-administrativ şi în alte domenii specializate. de dezvoltarea economică a acestor zone. hoteluri. serviciile publice din SUA sunt răspunzătoare de asigurarea accesului „rezonabil” la serviciile unui interpret. Accesul egal include cerinţa ca surzii să aibă acces la alarme vizuale de incendiu. 1999). Biroul executiv al NAD este format din membri surzi. Spre deosebire de Japonia. care includ. Majoritatea interpreţilor din SUA sunt profesionişti şi obţin venituri substanţiale sau integrale din această activitate. NAD este o organizaţie non-profit care îi permite să primească donaţii scutite de impozit. de zona geografică. multe instituţii mici vor căuta să evite 173 . care are o populaţie densă. Pentru a-şi păstra licenţa. care încurajează pe cetăţenii americani şi intreprinderile să doneze fonduri pentru acest gen de organizaţii non-profit.a. care creează dificultăţi în mobilizarea surzilor americani la acţiunile NAD.. la sisteme de salvare prin telefoane cu text. spitale. printre altele. afiliată la Asociaţia Naţională a Surzilor dar care nu este subordonată acesteia. Legea menţionată cere ca interpreţii calificaţi să fie pregătiţi şi examinaţi de Oficiul Naţional al Interpreţilor pentru Surzi (National Registry of Interpreters for the Deaf). K. Astfel. interpreţii calificaţi trebuie să participe periodic la cursuri de perfecţonare. restaurante. de etatea persoanelor surde ş. magazine. subtitrarea unor emisiuni informative ale companiilor de televiziune. Tranşele de plată pentru serviciile asigurate de interpret diferă între 40 şi 100 de dolari pe oră în funcţie de calificarea şi de disponibilitatea interpretului pe plan local.

Astfel. în 1998 a publicat „Dicţionarul de bază al Limbajului Gestual Finlandez” care a fost lansat în 2002 pe reţeaua on-line de web. s-a născut în 1905 din dorinţa şi nevoia persoanelor surde şi a familiilor lor de a conlucra în direcţia îmbunătăţirii situaţiei persoanelor aflate într-o situaţie similară. de istoria. În anul 2004 acest dicţionbar a devenit disponibil pe smart-phone. unde se pot bucura de folosirea limbajului gestual finlandez şi de cultura lor vizuală. vecinul surd trebuie să facă apel la un interpret sau la un prieten care cunoaşte sistemul gestual. Aceste cluburi oferă persoanelor surde şansa de a fi împreună şi de a-şi apăra drepturile la nivel local. multe intreprinderi mici evită să asigure interpreţi. PC de buzunar şi pe telefonul mobil al firmei Nokia Communicator. De-a lungul vremii. Legea ADA acoperă numai serviciile publice. În anul 2005 ASF sărbătoeşte cei 100 de ani de existenţă cu multe evenimente la nivel local. umane şi lingvistice şi a unui mediu în care surzii să poată fi mândri de moştenirea lor. Unele 174 . naţional şi nternaţional. oferind totodată un evantai de servicii şi de activităţi pentru toate grupurile de vârstă. regional. cursurile de limbaj gestual american sunt relativ scumpe şi numai persoanele bine motivate pentru o carieră în interpretare le pot finaliza. Secţia care se ocupă de dezvoltarea învăţământului caută să asigure folosirea limbajului gestual pe toată durata procesului de instruire a elevilor surzi. de pildă. nu se referă la intreprinderile non-profit. Ea are o îndelungată tradiţie în sprijinirea persoanelor surde. ele fac apel la sistemul ”hârtie şi creion” în cazul unor consultaţii medicale. Alte activităţi importante includ producerea de materiale didactice pentru predarea limbajului gestual şi dezvoltarea serviciilor asigurate de interpreţi. Astfel. În fine. limbajul şi cultura lor. dacă are loc o situaţie care implică doi vecini. la afacerile mici sau la persoane luate individual. Limbajul gestual şi învăţământul Asociaţia promovează limbajul gestual şi desfăşoară cercetări legate de acest limbaj. Situaţia limbajului gestual şi a interpretării în Finlanda Asociaţia Surzilor din Finlanda (ASF).cheltuielile mari necesitate de întreţinerea interpreţilor. Sediul central al ASF se află în „Light House” (Casa Luminii) din Helsinki. Astfel. de la copii până la preşcolari. ASF a evoluat de la o simplă organizaţie cu un singur angajat itinerant la alta ce cuprinde 41 de cluburi membre cu peste 100 de angajaţi care asigură o diversitate de servicii destinate îmbunătăţirii vieţii celor 8000 de persoane surde. pentru asigurarea deplină a drepturilor sociale. Din cauza acestor cheltuieli. ASF asigură un cadru de pregătire pentru elaborarea unor acţiuni la nivel local şi regional. 5000 folosesc limbajul gestual ca principal mijloc de comunicare iar 15. Dintre acestea aprox. un centru modern pentru surzi şi deficienţi de auz.000 de persoane cunosc şi folosesc limbajul gestual ca profesori şi interpreţi.

Ca membru al Uniunii Europene. se folosesc video-foane şi site-uri WEB pentru interpretarea la distanţă şi pentru asigurarea serviciilor de consiliere în limbaj gestual. De pildă. De asemenea. produce un program educaţional şi cultural în limbaj gestual. constituie o prioritate a Asociaţiei. mai ales prin folosirea intensivă a internetului. Sunt în curs de desfăşurare proiecte cu organizaţiile din părţile de sud 175 .proiecte includ o şcoală virtuală în limbaj gestual finlandez şi un centru de orientare profesională. publicaţii. Un proiect finanţat de Ununea Europeană. Teatrul Finlandez pentru surzi oferă spectacole în limbaj gestual. Birourile Preşedintelui şi ale Secretarului General al FMS sunt situate în „Casa Luminii”. Această secţie caută mijloace care să facă accesibile persoanelor surde care folosesc limbajul gestual serviciile culturale elaborate pentru auzitori. Lunar. În administrarea Asociaţiei Surzilor din Finlanda se află o Şcoală Superioadă Populară (un centru de educaţie superioară pentru adulţi). Elaborarea de proiecte ocupă o parte importantă din activitatea internaţională a Asociaţiei. un serviciu de informare şi o bibliotecă asigură elaborarea de rapoarte.DEAFVOCurmăreşte dezvoltarea predării limbajului gestual în învăţământul profesional prin folosirea tehnologiei informaţiei şi a comunicării. Aici a loc şi cusuri de limbaj gestual pentru auzitori. care oferă activităţi şi cursuri pentru studenţii care folosesc limbajul gestual. De o lungă tradiţie se bucură cooperarea cu ţările Nordice prin Consiliul Nordic al Surzilor. Se urmăreşte folosirea televiziunii digitale pemtru transmiterea informaţiilor în limbajul gestual. Asigurarea accesului la informaţie. Cultura şi informarea Secţia pentru cultură se ocupă de organizarea evenimentelor culturale. carţi şi programe pe casete video despre durzi şi surditate. care constituie un serviciu deosebit de important destinat publicului. a competiţiilor şi a activităţilor de formare. secţia de producţie video din cadrul Asociaţiei. cei care iubesc cultura şi profesioniştii au ocazia să-şi dezvolte priceperile şi să-şi prezinte producţiile. Astfel. pe baza unui Plan de învăţământ eleborat în colaborare cu universităţile obişnuite. Rata şomajului la surzii din finlanda este considerabil mai mare decât media naţională şi se caută canale de angajare dar factorii esenţiali sunt educaţia şi pregătirea pentru un loc de muncă. Servicii sociale şi de angajare Acestea sunt deservite de 15 consilieri care lucrează pe tot cuprinsul ţării şi folosesc limbajul gestual când consiliază clienţii surzi şi îi ajută să se angajeze. Activitatea internaţională Asociaţia Surzilor din finlanda are contacte şi relaţii internaţionale extensive care funcţionează cu succes. Asociaţia Surzilor din Finlanda participă la diverse activităţi europene.

cu o populaţie restrânsă. Burundi şi Kenya. astfel că nu se poate vorbi de prezenţa unui limbaj gestual comun şi nici de o organizaţie a surzilor. o organizaţie care colectează fonduri prin administrarea unui cazinou şi a unor aparate care vând diferite obiecte. Hutu (care cuprinde 85 % din populaţie) şi Tutsi (15%). din Balcani şi din alte părţi. pe care o prezentăm în rândurile ce urmează. Burundi este o ţară subdezvoltată. KL SUPPORT. este o intreprindere de marketing care acţionează ca factor intermediar între aparatura de sprijin necesară şi intreprinderile care o produc. Astfel. Comunicarea în familiile cu un copil surd se realizează pe baza unor sisteme particulare fiecărei familii. Cealaltă. Aspecte legate de personal şi economie În cadrul ASF lucrează un grup multicultural şi multilingual. Aproape jumătate din bugetul Asociaţiei este acoperit de Finnish Slot Machine Association. PROSIGN OY AB care este singura companie de producţie din Finlanda care s-a specializat în producerea de activităţi multimedia. de aproximativ 5 milioane de locuitori ce se ocupă mai ales cu agricultura pe terenuri familiale situate pe dealuri nisipoase. De asemenea. adulţii şi copiii surzi par să fie izolaţi unii de alţii. dintre care jumătate sunt persoane surde. În aceste condiţii. din Asia de Sud-Est. diferite sectoare ale administraţiei de stat acordă donaţii. 4.şi de est ale Africii.000 de copii surzi de vârstă şcolară dar nu există un sistem de educaţie a surzilor iar aceştia nu sunt bineveniţi în şcolile pentru auzitori. Una din ele. iar transportul dintre ele se realizează cu dificultate. În acest sens am urmărit situaţia surzilor din două ţări africane. care au un limbaj oficial comun-kirundi şi o a doua limbă oficială-franceza. care contribuie la creşterea veniturilor proprii ale acestei organizaţii. Aceasta constituie un exemplu de colectivitate de lucru formată din surzi şi auzitori care folsesc limbajul gestual în comunicare. Intreprinderi proprii şi business ASF patronează două intreprinderi. Mai puţin de un sfert din populaţia adultă este alfabetizată şi doar un copil din trei merge la şcoala primară. Se estimează că există aprox. cu rare excepţii şi se 176 . Unele aspecte privind integrarea surzilor din ţările aflete în curs de dezvoltare comparativ cu a celor din ţările dezvoltate Putem considera că nivelul de dezvoltare economico-socială a unei ţări îşi pune amprenta asupra posibilităţilor de integrare socială a surzilor din ţara respectivă. programe video şi TV. care nu este obligatorie. Nu este semnalată prezenţa unor şcoli oficiale ci doar câteva şcoli sponsorizate de biserici. din Orientul Mijlociu. În Burundi există două triburi principale. servicii WEB în limbaj gestual. copiii surzi sunt ne-educaţi. Oraşele sunt puţine şi de mici dimensiuni.

are o populaţie de 20 milioane de locuitori care aparţin la mai multe etnii. Această ţară. Dintre acestea o şcoală este de nivel liceal iar 5 clase de surzi sunt ntegrate în şcoli de masă. De obicei. Rarele excepţii de care aminteam mai sus se referă la acei surzi care puteau să urmeze o şcoală de pe lângă o biserică. Auzitorii îi consideră pe surzi ca fiind lipsiţi de inteligenţă şi nu li se poate acorda vreun rol social. să le mobileze şi să le întreţină. fiecare având propria specializare. Femeile surde burundeze nu se pot căsători şi nu pot avea copii în cadrul unei familii. înfiinţând clinici. În Kenya. Deşi profesorii sunt plătiţi de guvern. Meseria cea mai frecventă este cea de tâmplar. În Kenya există un Institut de Pedagogie Specială care asigură cadrele pentru învăţământul special cu durata de 3 ani. Spre deosebire de alte ţări aflate în curs de dezvoltare. aflată în curs de dezvoltare. există oficiali şi profesori entuziaşti şi mai bine informaţi iar asociaţia de părinţi este dinamică.crede că nu pot fi educaţi. surzii din Kenya au unele avantaje semnificative. Dintre cele 17 şcoli. Asociaţia Naţională a Surzilor din Kenya a publicat un dicţionar al limbajului gestual dar nu se ştie precis dacă aceste semne reprezintă un limbaj unitar deoarece sunt multe forme tribale de limbaj gestual. trei sunt profesionale. Cea mai mare parte dintre absolvenţi migrează spre oraşe unde caută de lucru şi se grupează în asociaţii ale surzilor. din care jumătate au pregătire de specialitate cu durata de doi ani. Şcolile pentru surzi au aceeaşi programă şi aceleaşi manuale ca în şcolile de masă dar ritmul de lucru şi metodele sunt diferite. La admitere se cere o diplomă de profesor şi trei ani de practică pedagogică într-o şcoală. situaţia este ceva mai bună. Dintre copiii de vârstă şcolară 2 la mie sunt surzi. performanţa elevilor surzi la testele şcolare este slabă şi s-a recomandat folosirea limbajului gestual cel puţin pe bază experimentală. de aceea surzii nu au şanse să devină profesori într-o şcoală de surzi. că sunt retardaţi mental deoarece nu se poate comunica cu ei. fiecare familie are mai mulţi copii iar aceştia îşi asumă rolul de supraveghere a persoanei surde după decesul părinţilor. Învăţând să comunice. aceşti elevi pot să dobândească unele cunoştinţe legate de tâmplărie sau de vânzarea unor produse şi pot să aibă de lucru dacă auzitorii se pot înţelege cu ei şi le vor da de lucru. Limba oficială tribală este SWAHILI dar a doua limbă oficială este cea engleză. Astfel. comunitatea locală trebuie să construiască şcoli. 177 . elevii sunt integraţi în şcoli de masă. Accentul se pune pe instruirea orală şi pe labiolectură. Cei aprox. Toată ţara cuprinde 17 şcoli cu internat pentru surzi. de mari dimensiuni. construind şcoli. adunând date şi colectând fonduri cu care plăteşte cazarea a jumătate din numărul elevilor surzi. Şcoala primară nu este obligatorie. 2000 de elevi surzi sunt instruiţi de 200 de profesori. Acolo unde unele şcoli pot să asigure servicii pentru surzi. Deoarece profesorii nu cunosc bine limbajul gestual.

la articolul 15. montator tâmplărie din aluminiu sau PVC). 102 care. Această reţea ce se întinde în oraşele mai mari sau cu mai multe persoane surde. zugrav-vopsitor-mozaicar-faianţar. Astfel. majoritatea elevilor surzi urmează cursuri cu durata de 3-4 ani în cadrul şcolilor profesionale unde se pot califica în diverse meserii din mai multe domenii cum ar fi cel al construcţiilor şi lucrărilor publice ( instalator sanitar. Insă situaţia va fi remediată curând odată cu înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Persoane cu Handicap şi a Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Copiilor şi Adopţii şi a reţelei de asistenţă socială din cadrul primăriilor. Ca urmare a creşterii cerinţelor de educaţie. 2 unităţi post liceale şi mai multe clase integrate în şcoli generale. etc Modalitatea dominantă de comunicare este cea orală dar. frizer-coafor. Se poate conclude că dacă un copil surd poate să meargă la şcoală el poate să aibă o viaţă mai bună decât unul neinstruit. sub aspectul integrării şcolare. vopsitor caroserii auto). brutar.Situaţia din România se apropie mai mult de cea a ţărilor din vestul Europei sub aspectul integrării surzilor în mai multe domenii ale vieţii sociale. patiser. 6 şcoli sau centre şcolare profesionale. în sectorul serviciilor de întreţinere (electromecanic. 15 şcoli elementare care au şi grădinişe în structura lor. cuprinde pe aproape toţi copiii de vârstă şcolară. a fost adoptat un ordin comun al MEC şi MSF de atestare a interpreţilor în limbaj gestual pentru persoanele surde şi în limbajul specific persoanelor cu surdocecitate. Sub aspect medical.Comunicare prin limbaj gestual. După terminarea şcolii generale. datele disponibile ne arată că cei aproximativ 3200 de elevi surzi sunt cuprinşi în cele 8 grădiniţe autonome. depanator aparate electrice şi electrocasnice. sculptor în lemn. s-a creat în 1999 o specializare nouă. în domeniul hotelier-alimentaţie cum ar fi cofetar. ei nu au acces fizic sau 178 . tâmplar. pe care surzii nu o înţeleg.la Catedra de Teologie Ortodoxă şi Asistenţă Socială Didactică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea din Piteşti. învăţământul de 9 ani fiind obligatoriu. tinichigiu auto. 5 licee aflate în structura acestor centre şcolare. Deoarece instruirea din Burundi şi Kenya se face de obicei în limba franceză sau engleză. Astfel surzii au posibilitatea să lucreze ca profesori de religie în şcolile pentru surzi sau ca asistenţi sociali în diverse unităţi. În 1999 s-a adoptat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. Este posibil ca un număr mic de copii surzi din zonele rurale sau izolate să rămână neşcolarizaţi fie că părinţii lor nu ştiu că există şcoli speciale fie că ei nu au posibilităţi materiale să-i ducă la şcoală. după 1990 s-a manifestat tendinţa de a se folosi tot mai mult comunicarea gestuală în şcolile speciale. De asemenea. a recunoscut oficial limbajul gestual şi a recomandat formarea şi angajarea de interpreţi în limbajul gestual în toate domeniile care au tangenţă cu persoanele surde. (a). în ţara noastră există o reţea medicală în aproape toate oraşele mari unde se face evaluarea auzului. poate comunica şi ppoate învăţa o meserie. se efectuează intervenţii chirurgicale sau se protezează auzul deficitar. pct. în industria textilă şi confecţiilor.

pentru a fi înţeles. dar cererea de muncă de înaltă calitate pentru numeroase conferinţe n-a existat. Conferinţa de Pace de la Paris (1919) a marcat momentul începerii interpretării calificate în domeniul conferinţei. sau poate prezenta un mesaj fluent şi idiomatic. Pe de altă parte. Se cunoaşte că abia după primul război mondial interpretarea în limbaj verbal a cunoscut o dezvoltare uimitoare şi o recunoaştere ca profesiune. COMPLEXITATEATEA PROCESULUI DE INTERPRETARE COMPETENŢELE NECESARE UNUI INTERPRET Este interesant să comparăm evoluţia din domeniul interpretării limbajului verbal cu cea din interpretarea limbajului gestual. În orice ocazie când se întâlneau persoane care nu vorbeau cu toţii aceeaşi limbă. să aibă un limbaj gestual fluent şi legături strânse cu alţi surzi. ei rezolvau problema comunicării într-unul din următoarele moduri: puteau încerca să vorbească unii cu alţii în limbajul majorităţii celorlalţi. integrarea surzilor este bazată pe o cultură distinctă de cea a auzitorilor. surzii au posibilităţi limitate de a comunica cu auzitorii. pe limbajul gestual şi pe legăturile acestor surzi cu lumea surzilor. Numai când ei fac greşeli sunt observaţi. această structură socială o putem numi integrare cu izolare. din cauza situaţiei economice. După H. Desigur. rude. O alternativă devenea posibilă dacă o persoană din grup cunoştea ambele limbaje. De asemenea. Auzitorii pot să-i ajute să se integreze în societatea majoritară dar trebuie să ţină seama de cultura lor. surzii doresc o integrare cu autonomie. rămânând în acelaşi timp apropiat de sensul original. să aprecieze limbajul gestual deoarece unii surzi nu pot să suplinească limbajul gestual cu cel verbal ceea ce-i poate duce la izolare de lumea auzitorilor. istorice şi geografice. deoarece poate comunica cel puţin gestual şi poate primi informaţii în acest limbaj de la părinţi. se situează într-un anonimat absolut. deşi trăiesc în mijlocul lor. Dacă sunt foarte buni în profesiunea lor. Primii practicieni au fost angajaţi civilii cu experienţă. apreciaţi sau aplaudaţi.lingvistic la o educaţie de calitate. vecini sau semeni de ai lui. plin de expresii locale. În Burundi. care apare în întreaga lume unde limbaje diferite intră în contact. interpretarea a existat şi înainte de această perioadă. El poate fi un dezavantajat sub aspect economic dar nu mai poate fi considerat retardat mental. Desigur. ceea ce reprezintă o integrare cu autonomie . Acest proces este cunoscut de lingvişti ca însemnând crearea unui limbaj alterat (pidgin). Aceasta presupune ca surzii să se dezvolte cu mândria de a fi surzi. de parcă n-ar exista. Interpretul poate improviza. într-un mod imperfect. interpreţii care realizează în mod adecvat cerinţele rolului nu vor fi notaţi. să nu exagereze cu mainstreamingul. Lane. ei au ocazii rare de a comunica şi cu alţi surzi. Gradul de cunoaştere a ambelor limbaje şi practicarea sarcinii de preluare instantanee a mesajelor dintrun limbaj într-altul poate varia foarte mult. În condiţii obişnuite. acea persoană putea fi desemnată interpret. în Suedia. ziariştii sau diplomaţii cu fluenţă în patru sau mai multe 179 .

Azi se foloseşte tehnica traducerii simultane prin microfon şi cască în şase limbi. care au învăţat în mod neoficial să comunice prin semne sau prin dactileme. Aceştia au făcut o interpretare consecutivă. prin interpret se va înţelege o persoană care are fluenţă în două sau mai multe limbaje şi a fost pregătită pentru a face faţă în procesul de inerpretare. deoarece interpretul aşteaptă să audă cuvintele emise de participanţii la conversaţie. Tehnica "choppy" a fost rapid părăsită în favoarea sistemului în care întreaga cuvântare era citită de vorbitorul original. pentru specialişti. tact. au funcţionat în această calitate unii membri ai familiei persoanei surde. Până la formarea unor interpreţi calificaţi.U. precum şi cel puţin două limbaje diferite. interpretul trebuie să posede o mulţime de priceperi învăţate în decursul programului educaţional de formare. Pregătirea este o parte necesară a sarcinii profesionale pentru toţi interpreţii. folosirea lor poate fi ineficientă şi. 180 . De fapt aceasta este numai o comunicare prin semne sau prin gesturi între surzi şi auzitori. în afara celei care facilitează comunicarea între ele. datorită eforturilor depuse de asociaţiile naţionale ale surzilor. Pentru a funcţiona cu profesionalism şi a menţine în acelaşi timp integritatea mesajului. Oricând există un element necunoscut ce poate apare în cursul procesului de interpretare la care interpretul trebuie să fie pregătit să-i facă faţă. prieteni. de Federaţia Mondială a Surzilor.A. Situaţia cea mai solicitantă este în cursul unei conversaţii. Pentru a reduce tensiunea produsă de "elementul necunoscut" interpreţii sunt încurajaţi să se familiarizeze dinainte cu subiecţii pe care-i vor interpreta sau să se specializeze într-un domeniu. pricepere. După această dată preocupările pentru formarea de interpreţi în limbaj gestual s-au extins considerabil. Interpretarea în limbaj gestual este un domeniu relativ nou. urmată de interpretarea făcută de interpret după un set de notiţe. care consta în activitatea alternativă a vorbitorului şi a interpretului. Interpreţii calificaţi sunt profesionişti cu înaltă pregătire a căror sarcină cere multă atenţie. Aceasta înseamnă că cele două părţi ale creierului său lucrează simultan. Prin urmare. colegi de muncă şi alţi auzitori. Acest proces presupunea întotdeauna prezenţa unei persoane surde şi a uneia auzitoare.limbi şi cu o înţelegere pasivă pentru şi mai multe limbi. cel verbal şi cel mimico-gestual. în 1965. care s-a folosit pentru prima dată la Adunarea Ligii Naţiunilor în 1931. nu simultană. apărut în mod oficial odată cu crearea Oficiului Naţional al Interpreţilor pentru Surzi. în S. Ce este interpretarea Prin termenul "interpretare" cei mai mulţi profani înţeleg că este vorba de interacţiunea cu surzii. uneori. periculoasă. Ei pot cere dinainte unele din următoarele date: materiale scrise. Cu toate că aceşti gesticulatori necalificaţi consideră că fac un serviciu valoros pentru surzi. Când începe să lucreze. Greşelile de interpretare pot produce daune ireversibile. care de multe ori conţin cuvinte ce nu au un corespondent gestual. interpretul gândeşte în acelaşi timp în două limbi. mai ales în domeniul juridic sau al îngrijirii sănătăţii.

copii după cuvântări casete audio sau video. cultura celui care vorbeşte. Roy (1980) consideră că interpreţii în limbaj gestual trebuie: 1. De asemenea. ei pot solicita să se întâlnească cu clienţii surzi şi cu alţi vorbitori pentru a discuta ce se va prezenta sau se va discuta. să caute echivalenţi. să lase deoparte unele cuvinte. al accentului şi în general o bună educaţie ca vorbitor în public. 2. expresii faciale. erori ale vorbitorului ş. El include în cadrul înţelegerii capacitatea interpretului de a percepe mesajul original. Timpul de pregătire poate fi diferit pentru fiecare sarcină. dar în acelaşi timp. să producă mesaje orale/gestual/motrice. pregătirea interpretului în ambele forme ale educaţiei şi specificitatea subiectului. Prezentarea interpretului trebuie să includă un bun control al organelor de articulaţie. o traducere va reţine stilul TLS. 181 .a. (1968) cei trei paşi importanţi în interpretare la o conferinţă sunt: înţelegerea. schimbări în volum. -să identifice interrelaţiile din cadrul mesajului -să recunoască alte elemente utile cum ar fi: gesturi. Se poate simţi nevoia unui timp suplimentar de pregătire datorită complexităţii misiunii. Totuşi. glume sau bancuri. să fie familiarizat cu problema şi să facă apel la cunoştinţele anterioare. să primească mesajul auditiv sau vizual. 4. WILSS (1982) rezumă mai multe cerinţe aparent contradictorii pentru echivalenţa traducerii: 1. să înţeleagă mesajul (sursa). ci include capacitatea de a manevra dificultăţile speciale ce pot să apară în adresările diplomatice sau învăţate: proverbe şi metafore. o traducere se va citi la fel ca originalul. să analizeze mesajul în profunzime.ţintă şi 9. aluzii la lucrări literare. o traducere va oglindi stilul traducătorului. 8. să recreeze mesajul în limbajul . 3. 5. conversia şi prezentarea. Conversia în limbajul-ţintă nu înseamnă traducerea literală a cuvintelor. cunoaşterea profundă a limbajului folosit. 6. Este de dorit ca traducerea să fie echivalentă cu mesajul original în cât mai multe dimensiuni posibile.ordinea de zi (care este vitală). lista cu numele participanţilor (ortografiate corect). 7. acest proces cere timp şi este necesar. o traducere trebuie să reproducă ideile (sensul) din TLS. intensitate şi în limbajul trupului etc. 3. al gesturilor. 4. 2. 5. Procesul interpretării După Herbert. dischete de calculator. stilul de prezentare. o traducere trebuie să reproducă cuvintele din textul limbajului-sursă (TLS). să aibă deja fluenţă în cele două limbaje. să reţină mesajele neverbale printr-un proces de vizualizare.

O interpretare fixată este similară cu o traducere în scris. nici instrumentală. când se mai adaugă ceva etc. interpretul la o întrunire anuală de acordare a unor premii poate să ceară o copie a cuvântărilor ca să se familiarizeze cu conţinutul mesajelor şi cu numele participanţilor. Astfel.6. Acolo unde interpretul este sigur că vorbitorul a făcut o eroare. El va trebui să cunoască 182 . acesta îi va permite interpretului să-l corecteze. în funcţie de distanţă şi de unghiul sub care se află vorbitorul şi cel care gesticulează. iar interpretul trebuie să caute expresii echivalente în loc să se lege de o anumită imagine. o traducere va reţine dimensiunea stilistică istorică a TLS. religioase şi estetice. un bun interpret va învăţa o interpretare standard pentru textele bine cunoscute şi des utilizate cum ar fi "Tatăl nostru" sau "Imnul de Stat". În definirea interpretării ca sarcină. Interpretul este familiarizat cu materialul textului înainte de a începe acţiunea. are funcţii simbolice. angajamentele la tribunal etc. 8. pot apărea multe surprize. O pregătire extensivă va ajuta interpretul care lucrează pentru o conferinţă de durată. familiarizarea cu participanţi specifici sau situaţiile aproape identice conduc la o interpretare ce nu este totalmente improvizată. O interpretare pregătită se află oarecum între cele două menţionate mai sus. fixată sau pregătită. Adaptarea expresiei faciale ar putea fi suficientă pentru interpreţii din situaţiile semn-spre-voce când apar greşeli pentru a fi corectate. de exemplu la interviul pentru angajare. interpretul va rămâne atent să urmărească orice schimbare spontană ce poate avea loc (când se elimină o frază. Desigur.) Aceasta este o scurtă pregătire. Totuşi. În timpul expunerii. unul faţă de altul. O interpretare spontană este tipul la care ne gândim cel mai des: ea este realizată fără o prealabilă aşteptare a ceea ce va fi spus de vorbitor. De exemplu. 7. dacă un interpret participă cu mai mulţi surzi care optează cu toţii pentru aceeaşi slujbă. Volumul de pregătire diferă în funcţie de cerinţele fiecărei sarcini. o traducere se va citi ca o piesă literară contemporană. Ea poate fi scurtă sau extensivă. de pildă. un translator nu trebuie niciodată să adauge sau să omită ceva dacă nu este necesar. indicaţiile unui doctor. Funcţia acestor texte nu este nici comunicativă. El poate veni ceva mai devreme la conferinţă pentru a se asigura că n-a intervenit vreo modificare în program. perspectivele cuiva legate de situaţie. aşa că interpretul trebuie să fie foarte atent. interpretul va deveni familiarizat cu tipurile de întrebări care se pun la interviu şi poate anticipa tipurile de răspunsuri pe care le vor da candidaţii. într-o traducere. interpretul va cere vorbitorului să repete materialul în chestiune. unde vor fi citite materiale tehnice. Dificultăţi de traducere Metaforele dintr-un limbaj nu pot fi transpuse în altul. De pildă. "Tatăl nostru". De pildă. trebuie să analizăm dacă interpretarea este spontană. în situaţia voce-spre-semn.

tablă etc. accentul sau folosirea auxiliarelor vizuale şi demonstrative (diapozitive. cu punctul de vedere al prezentatorului. când profesorul pune o întrebare şi solicită răspunsul de la elevi. de peste zece persoane. o persoană surdă şi o persoană auzitoare. Fără îndoială. La un grup mic de trei la zece persoane. Totuşi. interpretul trebuie să ştie care va fi formatul interacţiunii. unde interpretul este o parte a unei echipe. Ei trebuie să vadă piesa de mai multe ori. o şedinţă de terapie în grup. o vizită la un muzeu cu un grup de surzi şi auzitori. păstrând intenţia iniţială a vorbitorului din situaţia dată. pot fi cele mai dificile pentru interpret. el nu poate fi pregătit în legătură cu stilul de prezentare. dar şi să identifice persoanele care vorbesc şi să încerce să fie conştient de diferenţele culturale în comunicare. retroproiectoare. 3. Situaţia de unu-la-unu.dinainte programul şi să se familiarizeze cu materialele ce vor fi prezentate. Situaţiile pot fi definite. a ştirilor la TV. De exemplu. apelează la un interpret pentru a-şi transmite mesajele printr-o interpretare adecvată. Este de aşteptat ca interpretul să redea mesajul dintr-un limbaj în altul fără să fie nevoie să-l transmită în direcţie opusă. Interpretul este responsabil cu traducerea între mai mulţi oameni. Comunicarea multi-direcţională. Comunicarea într-un sens. cât de mulţi gesticulează şi cât de mulţi vorbesc. a unui film. Va fi de aşteptat o pregătire şi mai profundă. cu vocabularul tehnic. funcţionarea interpretului va depinde de felul în care vorbesc oamenii. Comunicarea în două sensuri. Un interpret bun se bazează pe un text (o propoziţie sau o frază) de unde extrage semnificaţia. a cărei sarcină este să facă o interpretare în gesturi a unei piese de teatru. 2. ba altul? Toate aceste situaţii sunt potenţial interactive. La grupurile mari. grupurile mici. Anticiparea audienţei O altă dimensiune este să considerăm interpretarea după numărul activităţilor comunicative ale participanţilor. 183 . Se disting următoarele trei posibile complexe ale interacţiuni: 1. un grup mic sau un grup mare. o izolează şi apoi o reproduce integral în alt limbaj. în interpretarea unei piese de teatru. folosind mai ales metoda consecutivă. Există un singur prezentator şi grupul care formează audienţa? Va fi un grup amestecat la întâmplare şi va vorbi ba unul. De exemplu. Aici interpretul trebuie să fie pregătit să traducă instantaneu din gesturi în limbajul verbal şi invers. care trebuie nu numai să transmită mesajele.). unde este de aşteptat o comunicare multidirecţională. dintre care oricine ar putea oricând să dea o replică. Caracterul unui eveniment de interpretare este determinat în mare măsură de numărul de oameni pentru care trebuie să se interpreteze: unul-la unul. Dacă este o singură persoană surdă într-un grup de auzitori poziţia şi funcţionarea interpretului va fi diferită. să asiste la repetiţiile actorilor şi să analizeze replicile în lumina interpretării actorilor. Presupune ca interpretul să transmită mesaje între oameni care nu au un limbaj comun şi astfel trebuie să acţioneze în ambele limbaje.

Mai mulţi autori au analizat fiecare act de comunicare ce are loc între un emiţător care transmite un mesaj către un receptor. iar prezentarea lor verbală trebuie să evite monotonia sau calitatea slabă. La puţin timp după SCHEIN. personalitate şi motivaţie se cer şi priceperi lingvistice şi motorii. aceste rezultate nu sunt prea semnificative deoarece eşantionul a cuprins numai 34 de persoane. Oricum. vorbirea în public. Putem să urmărim mai multe categorii largi de priceperi: priceperi legate de limbaj. alţi cercetători au constatat unele trăsături de personalitate contrare celor obţinute de Schein că ar contribui la formarea unui bun interpret (FRISCHBERG şi ENDERS. în urma studierii corelaţiilor între mai mulţi factori implicaţi. Însă SCHEIN (1974). de scopuri şi constituie materialul cu care operează interpretul. Lipsa de eficienţă e legată de trei factori: incapacitatea interpretului de a analiza mesajul primit în suficientă profunzime. Ei trebuie să fie flexibili în felul în care interpretează pentru a se adapta la clienţi de diferite grupe de vârstă. Limbajul lor verbal nu trebuie să prezinte un accent prea marcat. ca ocazii particulare în care are loc interpretarea. Pe de altă parte. Întregul act de comunicare este aşezat într-un context (care asigură o anumită referinţă pentru o interacţiune) şi presupune că cei doi participanţi împart un cod (un limbaj sau un sistem de comunicare) şi poate face contact (prin canale fizice şi cu legături psihologice). S-a evidenţiat dificultatea de a prevedea eficienţa interpretului numai pe baza textelor. Acestea pot fi clasificate după gradul de dificultate. cu acces rapid la un şir larg de termeni de vocabular specializat.în general. alegerea inadecvată a limbajului ţintă dat şi lipsa de competenţă în gramatica şi lexicul limbajului-ţintă. nu s-a găsit nici un instrument obiectiv care să prezică cine va reuşi în profesiunea de interpret. În concluzie. priceperi interpersonale. niveluri educaţionale şi sociale. să nu fie rigid şi să nu caute simpatie pentru sine. textele constituie substanţa. interpretarea eficientă presupune ca interpretul să restructureze informaţia în funcţie de client. Ei trebuie să aibă priceperi excelente de limbaj gestual. comunicarea interculturală şi de sprijinire. să fie independent. precizia tehnică din cercurile 184 . inclusiv variantele regionale şi multe mijloace de a încorpora limbajul verbal într-un cod vizualgestual. Totuşi. conţinutul expunerii ce trebuie interpretată în situaţia dată. a stabilit că un interpret de succes este de dorit să fie în centrul atenţiei. Profesiunea rămâne deschisă pentru cei care o găsesc atractivă. de formalitate. 1974). de o capacitate de a înţelege multe accente regionale şi străine. În afară de inteligenţă. să nu fie temător. origini etnice. Competenţe legate de limbajul interpreţilor Interpreţii auzitori au nevoie de cunoaşterea exemplară a limbajului verbal şi scris. Ei trebuie să se adapteze la condiţii cum ar fi sesizarea nuanţelor subtile din conferinţele guvernamentale sau diplomatice.

poate cere persoanei surde să fie atentă.academice. când repetă în acelaşi timp mesajul în gesturi pentru surzii care nu pot să vadă. Dacă doi sau mai mulţi interpreţi lucrează ca o echipă. El are unele opţiuni: poate cere unei persoane auzitoare să aştepte un moment până când surdul a terminat de citit. Gesticulând şi vorbind simultan. El trebuie să citească atent pe cel care vorbeşte. o clasă aglomerată. iar abordarea în echipă poate fi într-adevăr eficientă. Interpreţilor li se cere să fie capabili să privească un mesaj gesticulat şi să-l interpreteze simultan în limbajul verbal. Când unul dintre membrii surzi din audienţă face un comentariu fără să folosească vocea. în timp ce celălalt se concentrează pe interpretarea gesturilor. cineva poate să evite punerea unei părţi în afară. Interpreţii ca fiinţe umane 185 . trebuie să se respecte pauzele de odihnă ale interpretilor dupa circa 30 min de activitate. Mărimea şi forma spaţiului fizic va conduce la această situaţie: o sală de lectură. eleganţa şi estetica din locurile teatrale sau literare. atunci unul se poate ocupa de interpretarea cu voce. Această sarcină este aşa de solicitantă încât mulţi nu o pot realiza. să aibă umor sau rezervare după cum dictează condiţiile. precum şi să cunoască reglatorii conversaţionali pentru ambele forme de limbaj. de fapt. El trebuie să sesizeze când vorbitorul se apropie de sfârşitul mesajului sau face doar o pauză. Interpretarea de la gest la voce este. el poate să împărtăşească unele din cunoştinţele sale de specialitate clienţilor surzi şi auzitori. Interpretul poate fi asemănat cu un "dirijor de trafic" unde perturbarea sa poate avea consecinţe nedorite. să judece intenţiile celor care gesticulează pentru a şti cum să faciliteze interacţiunea. În acest fel nici unul din interpreţi nu este suprasolicitat. o combinare între priceperile menţionate până acum. în timp ce gesticulează acelaşi mesaj. Ea are loc în situaţiile în care un grup include mai mulţi surzi care nu se pot vedea unii pe alţii. În afară de fluenţa în fiecare limbaj se aşteaptă ca interpretul să fie în măsură să interpreteze din limbajul verbal în forma gestuală adecvată preferinţei sau cerinţelor clientului. interpretul este obligat să folosească vocea în traducere în beneficiul auzitorilor care nu cunosc gesturile. El nu poate fi întrerupt cu întrebări sau deranjat cu aprecieri. El nu va începe să interpreteze când o persoană surdă încă citeşte un document.Totuşi. cum vor interacţiona participanţii şi apoi să fie sigur că fiecare participant este familiarizat cu felul în care acţionează. o sală îngustă. Priceperile interpersonale Interpretul trebuie să examineze rapid o situaţie nouă ce apare în sarcina sa. Abilitatea de a interpreta din varietăţile aceluiaşi limbaj gestual în registrul corespunzător al limbajului verbal este cerută în mod egal. Dacă sarcina este de lungă durată.

nu în faţa interpretului b) Aşezaţi persoana surdă şi interpretul faţă în faţă. pot fi evitate printr-o planificare adecvată. valori. a arătat că există mai multe tipuri de probleme ce au loc cu regularitate şi. distanţa optimă între ei va fi de 1. preferabil grupate. la un interviu pentru angajare. trebuie să fie deschisă calea de comunicare între cei ce fac semne . experienţe şi comportamente comune. Dacă sunt mai multe pesoane surde. În cazul cel mai simplu. la consultaţiile medicale. Uneori este inevitabil ca interpretul să se aşeze de aceeaşi parte cu peersoana surdă (de ex. Aranjamentul ideal al participanţilor surzi şi a interpreţilor depinde de mărimea camerei sau spaţiului în care va avea loc evenimentul şi tipurile de activităţi ce se vor desfăşura. 186 . Este recomandabil să se acorde multă atenţie aşezării participantului surd astfel ca. iar interpretul să fie poziţionat în faţa lor. filmul sau diapozitivele proiectate şi feţele. prin urmare. Linia de vedere. Prin urmare. cu semnele şi cu audienţele amestecate formate de surzi şi auzitori. "Bunul simţ" dictează evidenţierea următoarelor procedee pentru auzitor a) Staţi alături.interpret şi surd.5-2 m. să poată urmări orice comentariu sau întrebare care se pune cu voce. Aşa cum noi recunoaştem limbajele gestuale din diferite colectivităţi de surzi ca limbaje legitime. ele trebuie aşezate aproape unele de altele. Persoana surdă trebuie aşezată astfel de către organizatorii unei şedinţe încât ea să nu se simtă segregată. trebuie să apreciem că surzii ce formează aceste colectivităţi au anumite cerinţe. Interpretul trebuie să fie văzut pentru a realiza cu succes sarcina facilitării comunicării. la un ghişeu bancar sau la un birou de informaţii). Interpreţii au nevoie să fie familiarizaţi cu cultura surzilor şi cea a auzitorilor. toate fiind componente ale conţinutului şi contextului vizual. independente de limbajele verbale. Auzitorii pot constitui o jumătate dintre clienţi iar surzii sau deficienţii de auz formează cealaltă jumătate a procesului de comunicare. când un interpret va lucra cu un singur surd. să-l poată vedea pe interpret.Interpeţii au nevoie să facă pauze pentru a-şi satisface necesităţile personale şi de o cale confortabilă pentru a-i ajuta pe alţii care se află în situaţii neconfortabile din locurile de interpretare. în acelaşi timp. De pildă. plus expresiile vorbitorilor de pe platformă. Interpretul se va aşeza cât mai aproape de participantul auzitor dar astfel ca persoana surdă să îi poată vedea pe amândoi auzitorii fără efort. un cuvânt sau o frază ce poate să aibă conotaţie pozitivă pentru un surd poate să nu aibă nici o semnificaţie pentru auzitor Unele consideraţii practice privind folosirea interpreţilor Experienţa interpreţilor în limbaj gestual care lucrează cu grupuri noi ce nu s-au acomodat cu surzii.

Însă. d) atenţie la fondul audio şi vizual. interpretul va apărea neclar. draperii decorative etc. În condiţii obişnuite. diapozitive în şcoli etc. În estimarea duratei unei activităţi apar două aspecte: Câţi interpreţi vor fi necesari şi cât de des se vor face pauze. la proiectarea de filme. Se recomandă ca interpreţii să ia o pauză la fiecare 187 . Dacă sunetul amplificat se află în faţa interpretului. dar o activitate de 1 1/2 oră la 2 ore va cere mai mult decât un interpret. f) aşezarea uşilor în spaţiul de interpretare poate deranja.poate avea efect perturbator. este necesar să se acorde atenţie deosebită luminii. interpretul poate să ceară un monitor personal şi un amplificator pe care-l poate ajusta pentru a-i asigura o audienţă optimă. lumina îl poate împiedica pe interpret să vadă clar audienţa şi astfel se poate limita eficacitatea comunicării în ambele sensuri. b) evitaţi lumina directă din faţă. când se planifică aşezarea în cameră pentru mai mulţi participanţi. cu expresii faciale neclare şi cu mişcări ale buzelor dificil de citit. Dacă fondul este texturat. o lumină slabă de pe ecranul unde se proiectează filmul va fi suficientă pentru ca audienţa de surzi să-l vadă pe interpret. Ca soluţii pot fi recomandate ecrane sau draperii de o singură culoare (mai ales verde sau albastră) aşezate în spatele interpretului. el nu va deranja. el va auzi numai reflectările distorsionate ale amplificării şi nu va putea să prezinte clar mesajul. În al doilea rând. cum ar fi cele din sălile de teatru sau unde sunt folosite mijloace vizuale (când se prezintă filme. Chiar dacă interpreţii sunt bine luminaţi din faţă. a) evitaţi lumina din spate. microfoanelor şi echipamentului audio are o importanţă deosebită. e) tapetul. Fondul ideal va avea o culoare clară. Oboseala este o condiţie dificil de apreciat.). c) evitaţi lumina slabă sau lipsa ei (de ex. în contrast cu restul mediului vizual. În unele amfiteatre se asigură un spot de lumină reglabilă ce poate fi concentrată pe o parte a ecranului. care trebuie evitate. g) plasarea difuzoarelor. Mai întâi. diapozitive). În acest caz. O fereastră sau o sursă puternică de lumină aflată în spatele intepretului face dificilă urmărirea lui. aceasta ar putea produce două efecte nedorite. Camerele alese pentru interpretare ar putea să aibă întotdeauna flori mari.Iluminarea. În cazurile unde un grup de artişti vor juca pe scenă. interpretul va trebui să stea într-o poziţie unde difuzoarele se află în spatele lui. o sală de recepţie sau alte spaţii formale vor fi decorate divers. unde decorul poate fi în conflict cu necesitatea vederii clare între interpret şi audienţa de surzi. pereţii cu desene. Problemele apar în camere sau în alte spaţii închise. colorate intens sau iluzii decorative optice sau draperii colorate pe pereţi. O provocare interesantă pentru interpret apare în locurile cu lumină slabă. Dacă vorbitorii vor folosi microfoane. De multe ori. j) estimarea duratei activităţii. lumina dintr-o cameră este suficientă pentru ca interpretul şi persoana surdă să se poată vedea unul pe altul. nu prea strălucitoare sau cu o nuanţă prea puternică.O circulaţie intensă prin spaţiul de interpretare va distrage atenţia audienţei de surzi aşa cum zgomotul unui radio dat prea tare şi aflat în vecinătate va deranja pe auzitori. lumina puternică din spate poate să-i facă să apară întunecaţi.

acestea nu trebuie să influenţeze opinia participanţilor la procesul de interpretare. in timp ce interpretul. Când audienţa de surzi include membri ale căror preferinţe de limbaj sunt diverse. Dacă la conferinţă sunt prezente persoane cu surdo-cecitate este nevoie de câte un interpret pentru fiecare din ele. în acelaşi timp. interpreţii care lucrează la o şcoală. În parte. Mai frecvent. dar ele ignoră. Inconvenientul care se manifestă aici constă în faptul că necesităţile umane ale interpretului ar putea fi neglijate. să vadă şi să audă tot. şi nu se tolerează ca un singur interpret să lucreze mai mult fără pauză. vor lucra mai mulţi interpreţi la un moment dat. vom trece în revistă unele din concepţiile greşite care încă persistă în legătură cu interpreţii şi procesul de 188 . participă cel mult la două obiecte cu o pauză între cele două ore.20-30 min. Unele concepţii legate de interpreţi şi interpretare Codul de etică al interpreţilor din SUA Adeseori interpretul a fost comparat. Însă. are nevoie de pauze periodice pentru a-şi împrospăta condiţia fizică. Este important să reţinem că un interpret "vorbeşte" indiferent câte persoane vorbesc. fără modificări afective. Interpreţii rămân la datorie în timpul unor prânzuri oficiale sau cină de lucru. care trebuie să fie o prezenţă umană şi obiectivă la orice eveniment sau întâlnire. un pod sau o linie telefonică. Având în vedere cele expuse până acum. Interpretul văzut ca post sau linie telefonică scoate în evidenţă distanţa sau bariera existentă între participanţii care nu au acelaşi limbaj sau sistem de comunicare. după care urmează odihna conform programului. O problemă se referă la numărul de ore pe care un interpret le poate lucra în mod realist într-o zi. toate aceste aspecte nu scot în evidenţă calităţile umane ale interpretului. cu sinceritate şi precizie. Interpretul este acela care face posibil transportul informaţiei de la un participant la altul din lanţul comunicării. cu o maşină. să aibă o memorie specializată şi un punct de vedere obiectiv. fiecare vorbind câte jumătate din timpul de lucru. aşa că orele de masă nu pot fi considerate perioade de pauză pentru interpreţi. ca fiinţă umană. el nu face pauză când este tăcere şi chiar atunci trebuie "să fie pregătit" să continue. adică doi interpreţi lucrează între 5-6 ore pe zi. Compararea interpretului cu o maşină se bazează pe faptul că toate lucrurile au o importanţă egală şi interpretul reproduce mesajele fără atitudini personale. Interpreţii la conferinţe pentru limbajele verbale nu lucrează mai mult de 5-6 ore pe zi cu parteneri la schimb. o fereastră. Interpretul comparat cu o fereastră evidenţiază accentul pe fidelitatea şi calitatea interpretării. unde participanţii surzi merg să-i cunoască pe colegii auzitori. motrică şi mentală. toate aceste aspecte sunt reale. faptul că interpretul este o fiinţă umană ce nu poate să lucreze cu acelaşi randament pe o perioada nedefinită de timp. Chiar dacă îşi formează opinii personale. De pildă. printre altele. este de aşteptat ca o maşină sa dea performanţe constante după multe ore de funcţionare. Curs nr.

el poate fi şi ilegal. Chiar interpreţii atestaţi. fie auzitori. c) Unii pot afirma că interpretul nu interpretează întotdeauna corect tot ce s-a spus. aceasta este o posibilitate. S-a demonstrat că interpretii proveniţi din părinţi surzi ar putea să achiziţioneze mai uşor limbajul gestual în cursul formării lor ca interpreţi. El mai mult comprimă decât prezintă mesajul integral. ca orice fiinţă umană. b) Se consideră că interpreţii prezintă un risc pentru securitatea personală a clienţilor deoarece ei pot să discute cu alţii informaţia obţinută în cursul interpretării. interpretul poate fi contestat în mod oficial la tribunal . clarificarea presupunerilor pe care le au clienţii. fie surzi. dar el nu este profesional şi nici etic. e) Există opinia că interpreţii proveniţi din părinţi surzi ar fi mai buni decât cei cu părinţi auzitori. dar atunci nu mai este nevoie de interpret. Se cunoaşte că al doilea principiu din Codul de etică este acurateţea. Pot să apară neînţelegeri când lungimea mesajului din limbajul verbal nu ar corespunde în limbajul gestual şi invers. dacă foloseşte numai limbajul gestual şi nici auzitorul nu poate fi înţeles dacă foloseşte limbajul verbal. De asemenea. În realitate. cunoscând ambele culture. d) Se consideră că interpreţii pot interpreta greşit ce s-a emis în mod verbal sau în limbaj gestual. sunt vulnerabili. cu înaltă calificare. Pentru a se evita interpretarea greşită este de dorit să se ofere interpretului calificat toate materialele disponibile pentru pregătirea prealabilă şi să se aibă încredere în judecata lui profesională. Desigur.interpretare. datorita unor lucruri cum ar fi oboseala fizică sau mentală. reprezintă cea mai bună cale pentru justificarea calităţii de interpret calificat. deoarece el mijloceşte înţelegerea dintre ei. Aceasta înseamnă că un interpret poate primi sancţiuni oficiale dacă se constată că n-a prezentat exact mesajul emis. Fără interpret nici surdul nu poate fi înţeles de auzitor. acest comportament este posibil. Numai dacă ambii folosesc un cod comun de comunicare. El îşi poate pierde chiar şi calitatea de membru al Oficiului Naţional al Interpreţilor. ei pot fi mediatori trans-culturali foarte buni. Se cunoaşte că Codul de Etică al Oficiului Naţional al Interpreţilor are ca primă cerinţă confidenţialitatea. Cooperarea este cheia unei comunicări reuşite. interpretul lucrează atât in beneficiul surzilor cât şi al auzitorilor. În cazul violării confidenţialitaţii. Uneori. În acest sens. deoarece au fost expuşi de timpuriu la această formă de comunicare. Desigur. De asemenea. Acest fenomen se poate datora diferenţelor gramaticale existente în cele două limbaje şi nu in mod necesar lipsei de pricepere a interpretului. a) Se presupune că interpreţii sunt închiriaţi în beneficiul surzilor. Un interpret care comentează informaţiile primite în cursul unei misiuni îşi poate pierde atestatul sau dreptul de a fi atestat. să se aibă în vedere necesităţile persoanei surde care nu are o pregătire şi nu poate înţelege specificul unei situaţii de interpretare. datorită 189 . se pot înţelege.

colegiile acreditate oferă parcurgerea unor etape. Toate acestea arată că interpretul. toate aceste condiţii favorabile nu exclud necesitatea unei formări de calitate la un colegiu acreditat. nu numai că pot să uite noile informaţii dar şi cum să folosească cu eficienţă limbajul gestual. având alt tip de formare sau de educare. Pentru a forma interpreţi calificaţi. Se ştie că interpreţii care nu lucrează în domeniu. cunoştiinţele şi priceperea necesare pentru îndeplinirea cu eficienţă a sarcinii. ş. elaborarea unor proiecte de cercetare. pentru a obţine experienţă.contactelor cu auzitorii şi cu surzii de la o vârstă mică. g) În special în rândul comunităţii de surzi mai persistă ideea că interpreţii sunt lacomi şi profită de afacere şi de surzi. la unele ore de sport. un viitor interpret poate fii abilitat să realizeze unele sarcini simple şi apoi tot mai complexe. Spre deosebire de primii interpreţi care şi-au început pregătirea acum două decenii în unele ţări europene şi în SUA. un interpret calificat trebuie să posede următoarele calităţi: profesionalism. Mai important este dacă interpretul are pregătirea. Între aceste etape amintim pregătirea profesională permanentă prin ateliere. La început ei pot interpreta în unităţi de învăţământ. trebuie să parcurgă mai multe etape pe drumul spre obţinerea atestatului sau calificării. De aceea calea de a se menţine este să se lucreze cu normă întreagă (aproximativ 20 de ore pe săptămână) în afara timpului de pregătire (informare. sau lecţii scurte de citire. să aibă cunoştinţe legate de înţelegerea şi prelucrarea informaţiei.m. Astfel. ca şi medicul. Pentru a se 190 . Chiar atestarea nu este o garanţie a perfecţiunii deoarece examenul de atestare probează priceperile la nivel minim. ateliere şi alte forme de formare profesională. să participe la sesiuni. f) Interpreţii care nu sunt atestaţi nu sunt calificaţi. fluenţă in propriul limbaj. În concepţia Oficiului Naţional al Interpreţilor pentru Surzi (ONIS) din Statele Unite. noii interpreţi au o educaţie de înalt nivel în domeniul interpretării. bani şi experienţă. documentare). Ei nu trebuie să fie plătiţi pentru munca lor. Interpretarea fiind un proces complex include un volum de priceperi şi cunoştinţe care depăşesc simpla cunoaştere a celor două forme de limbaj. Un adevărat interpret profesionist îşi va recunoaşte întotdeauna limitele şi va accepta numai sarcinile pe care le poate realiza. Totuşi. trecând in final la interpretarea la întâlnirile de afaceri sau la alte sarcini mai complexe. pe perioade lungi de timp. care se realizează în timp cu cheltuială. Însă. stagii de internat. înclinaţii pentru al doilea limbaj. să îşi însuşească responsabilitatea faţa de sarcină. participarea la seminarii şi convenţii. Desigur.a. când nu poate face faţă sarcinii să accepte să fie înlocuit.d. atestarea este un mijloc de apreciere a priceperii unui interpret. să aibă abilitatea de a face faţă situaţiilor noi în timp ce interpretează. sub supravegherea profesorilor. să depună eforturi pentru a fi atestat. desen. dar acestea nu constituie o limită. Trebuie să se accepte că profesiunea de interpret necesită acum o educaţie superioară. să aibă disponibilitatea să lucreze în grup şi să ofere sprijin altor interpreţi. pentru a obţine atestarea este nevoie de timp.

Chiar informaţia aparent fără importanţă ar putea fi periculoasă pe mâini străine. . h) Într-o situaţie de interpretare în echipă. mai ales dacă este singura sa sursă de venit. etc. Ei trebuie să gândească permanent în două limbi în acelaşi timp cu realizarea sarcinii. Codul de etică se aplică la toţi membrii atestaţi şi la cei neatestaţi ai Oficiului de Interpreţi pentru Surzi. Când o situaţie de interpretare durează mai mult de 90 de minute sunt necesari doi interpreţi. interpreţii trebuie să beneficieze de scurte pauze periodice pentru a-şi realiza sarcina la nivel maxim.traducerea din limbajul verbal în gesturi. interpretul nu trebuie să spună nimic despre nici o activitate pe care o prestează. îl corectează fără să întrerupă procesul de interpretare.traducere din limbajul verbal sonor în cel verbal neaudibil perceput prin labiolectură.transliterare din limbajul verbal în limbajul manual codificat/ dactileme şi din limbajul manual codificat / dactileme în limbajul verbal. De aceea. Codul de etică prevede următoarele reguli: 1) Interpretul va păstra strict confidenţială toată informaţia legată de activitatea lui. CODUL DE ETICĂ AL OFICIULUI INTERPREŢILOR PENTRU SURZI DIN SUA Oficiul Interpreţilor pentru Surzi se ocupă de formarea persoanelor care vor realiza una sau mai multe din următoarele servicii: . el trebuie să oprească pe vorbitor pentru a clarifica informaţia omisă. interpretul pasiv pare să nu facă nimic. Ei se vor schimba la intervale de 15-20 de minute pentru a se proteja de tulburări traumatice cumulate sau de afecţiuni datorită mişcărilor repetitive ale braţelor şi degetelor. Când se folosesc echipe de interpreţi. Dacă interpretul activ omite vreo informaţie cel pasiv îi transmite informaţia omisă. El nu va divulga informaţia despre nici o activitate. De altfel şi principiul compensării specifică acest lucru. 191 . un interpret este plătit degeaba în timp ce celălalt lucrează. . pentru a evita această posibilitate. pantomimă.interpretare din limbajul verbal în limbajul gestual şi din limbajul gestual în limbajul verbal. . precum şi capacitatea de a percepe gesturile şi mişcările pantomimice şi de le reproduce în limbajul verbal sonor. Oficiul Interpreţilor pentru Surzi a stabilit principii de comportament etic pentru a proteja şi orienta pe interpret (auzitor sau deficient). Dacă un interpret lucrează singur. De asemenea. interpretarea trebuie să fie principala activitate a interpretului şi el trebuie plătit pentru serviciul său. care-i pot afecta permanent. inclusiv faptul că realizează acest serviciu. Din moment ce creierul nu poate întreţine această stare de tensiune mentală la infinit. În realitate acest interpret îl urmăreşte pe cel activ şi îl ascultă/ sau priveşte spre cel care vorbeşte.realiza acest lucru. munca în echipă îi poate feri pe interpreţi de oboseala mentală.

. neaudibil.locul. . statul sau agenţia. poziţia locului şi consumatorii implicaţi. deoarece dacă procedează aşa va accepta o anumită responsabilitate pentru ceea ce urmează . Interpreţii nu trebuie să uite că ei sunt răspunzători numai pentru transmiterea precisă a informaţiei.În cazul când informaţia sau şedinţa devine o problemă de interes public. etc. folosind limbajul cel mai uşor de înţeles de către persoana pe care o serveşte. Dacă apare o problemă între interpret şi o altă persoană care participă la aceeaşi activitate. Dacă sentimentele proprii ale interpretului interferează cu redarea precisă a mesajului. Este important pentru interpret şi persoana surdă să petreacă un anumit timp împreună pentru adaptarea reciprocă cu modul de comunicare înainte de începerea activităţii. instructorii nu vor dezvălui nici una din următoarele informaţii: . atunci ambii vor cădea de acord asupra unei a treia persoane care i-ar putea îndruma. traducând întotdeauna conţinutul şi spiritul vorbitorului. interpretul va folosi discreţia în comentarea ei dacă în acea şedinţă se cer date sau informaţii. sexul. recomanda sau introduce opinii personale. Când interpretează din limbajul verbal sonor în cel gestual. interpretul o va discuta mai întâi cu persoana implicată. . Când pregătesc noi interpreţi prin metoda împărtăşirii experienţei actuale.alte date specifice fără legătură cu situaţia. Aceasta este deosebit de dificil când interpretul nu este de acord cu ceea ce s-a spus sau nu se simte bine când este folosită vulgaritatea. El nu se va implica personal. El funcţionează numai pentru a uşura comunicarea dintre doi vorbitori de limbaje diferite. nu de conţinutul sau de forma ei. Dacă nu se poate ajunge la o soluţie. al clientului. 3) Interpretul nu va sfătui. 4) Interpretul va accepta sarcinile folosind discreţia cu privire la priceperea. deoarece două sau mai multe părţi pot avea dificultăţi de comunicare la care el nu va mai putea face faţă. inclusiv oraşul. data din an când a avut loc activitatea.alte persoane implicate . chiar dacă i se cere să o facă de către alte părţi implicate. deoarece este suficient doar un minim de informaţie pentru a identifica părţile publicate în activitatea de interpretare. el nu poate să adauge nimic la situaţie. ora din dată. Aceasta. interpretul va comunica în maniera cea mai uşor de înţeles sau preferată de persoana surdă. el se va retrage din activitate. Interpreţii trebuie să transmită tot ce s-a spus în exact acelaşi fel în care s-a intenţionat. vârsta.numele. 2) Interpretul va reda mesajul corect. 192 .ziua din săptămână. Un interpret este doar prezent într-o singură situaţie de comunicare la un moment dat. Aşa cum interpretul nu poate omite nimic din ceea ce s-a spus.

natura activităţii şi indicele costului local al vieţii. .. 6) Interpretul va funcţiona într-o manieră corespunzătoare situaţiei Interpreţii se vor comporta într-un astfel de mod care să aducă respect faţă de ei înşişi.. interpreţii / translatorii vor cunoaşte nivelele proprii de pricepere. Există circumstanţe când este mai bine pentru interpret să asigure servicii fără taxe. în virtutea calităţii de membru sau atestării. având grijă să se păstreze respectul de sine al clientului. Pentru a stabili taxa corespunzătoare. toate părţile vor fi informate că interpretul nu se va implica personal în cursul evenimentelor. rasiale sau sexuale pot avea efecte adverse în facilitarea sarcinii. indiferent de nivelul de pricepere. Însă.îmbrăcăminte. În general. . Aceasta se va face discret. Totuşi. bogăţia experienţei. Anumite situaţii se pot dovedi dificile pentru unii interpreţi şi clienţi. Termenul „manieră corespunzătoare” se referă la: . 5) Interpretul va cere compensaţii pentru serviciile prestate într-o manieră profesională şi judicioasă Interpretul va cunoaşte preţurile serviciilor din profesiunea sa şi va fi informat asupra preţurilor practicate de organizaţia naţională. în situaţii de urgenţă. vor pune accent pe standarde profesionale ridicate în concordanţă cu prezentul cod de etică. nr . unde relaţiile personale sau profesionale pot afecta imparţialitatea. asociaţi de afaceri. care să nu fie supărătoare vederii şi să se potrivească cu tonul pielii. atunci interpretul disponibil va trebui să-şi folosească proprul discernământ privind acceptarea sau respingerea sarcinii. care au din această profesie singura cale de a obţine venituri. care nu va trebui să ştie că este beneficiarul unui act de caritate. interpretul va refuza serviciile în situaţii unde sunt implicaţi membrii de familie. această situaţie va fi explicată consumatorului. Totuşi. Prin urmare. un interpret nu va accepta sarcini despre care ştie că vor implica astfel de situaţii. Pentru mai multe domenii sa stabilit o scară a plăţilor orare sau pe zi pentru interpreţi / translatori. Curs. prieteni. Diferenţele religioase. Când se asigură servicii gratuite. nivelul atestării.Interpreţii vor accepta numai sarcini pentru care sunt calificaţi. trebuie să se aibă grijă să fie protejat mijlocul de trai al celorlalţi interpreţi. Dacă consumatorii sunt de acord că serviciile sunt necesare. când există o lipsă de interpreţi şi singurul interpret disponibil nu are priceperea necesară pentru o anumită activitate. politice.Interpreţii. 193 . deoarece este dificil să maschezi sentimentele interne. interacţiunea cu alţi colegi de profesie şi documentare din literatura de specialitate.comportarea ca profesionist în toate fazele activităţii: . faţă de clienţi şi de organizaţia naţională care i-a atestat. în special în situaţii legale.Interpreţii se vor perfecţiona prin participare la seminarii. el poate asigura servicii pentru membrii de familie. şedinţe profesionale.

cum ar fi cele ale Dunării de Jos. Primul Preşedinte a fost d-l Alexandru Clarnet iar din comitetul de conducere a facut parte şi prinţul Henri Ghica. Baza formării primelor cluburi ale surzilor din toată lumea a constituit-o şcolile cu internat. ş. Trebuie să menţionăm că relaţiile care se formează în şcolile de surzi durează o viaţă iar când se fac excursii în diverse locuri din ţară.a. asociaţiile amicale ale surdo-muţilor funcţionau pe criterii mai mult filantropice. în proporţie de peste 90%. fiul surd al domnitorului Constantin Ghica. formându-se asociaţii de surdo-muţi. fac referire la şcolile pe care le-au absolvit şi la profesorii pe care i-au avut. nu putem vorbi de o "ţară a surzilor" deoarece majoritatea surzilor provin din familii de auzitori iar familiile de surzi au. Activităţile culturale şi sportive care se desfăşoară în şcolile speciale constitue una din cele mai puternice forţe unificatoare ale colectivităţii surzilor. conduse de persoane alese din rândul lor şi finanţate din venituri proprii sau cu sprijin din partea unor organizaţii de stat ori private. Deşi numărul persoanelor surde depăşeşte 70 de milioane. Din păcate. ea este privită cu suspiciune. Principalele obiective La iniţiativa unui grup de surzi din Bucureşti a avut loc pe data de 9 noiembrie 1919 şedinţa de constituire a Asociaţiei Amicale a Surdo-Muţilor din România. surzii se adună în cluburi înfiinţate de ei. Moldovei şi Bucovinei. Altfel nu ne explicăm de ce absolvenţii surzi vin la filiale fără o pregătire culturală sau sportivă care să le permită continuarea activităţilor în cadrul competiţiilor organizate de Asociaţia Surzilor. Pâna in anul 1953 când s-a reconstituit Asociaţia Surdo-Muţilor din România pe baza fondurilor alocate de stat. participanţii includ automat vizitarea filialei teritoriale. Cu toate acestea. în ultimul timp nu există o preocupare mai serioasă în direcţia cultivării dragostei elevilor pentru activităţile menţionate.Asociaţii naţionale şi internaţionale ale surzilor Se cunoaşte că toate minorităţile lingvistice au o caracteristică privind un loc ce le aparţine iar comunitatea surzilor nu face excepţie. Dacă una din persoanele surde nu a absolvit o şcoală de surzi. când persoanele surde fac cunoştinţă. Nu întâmplător. deoarece le permit să iasă în evidenţă prin performanţele obţinute în diverse ramuri sportive sau domenii culturale şi să se integreze mai uşor în societatea auzitorilor. chiar dacă a urmat o facultate. inclusiv a surzilor ca minoritate ingvistică. De obicei şcolile constituie sursa de noi membri ai asociaţiilor. Aici s-au înfiripat şi s-au cimentat primele relaţii afective sau de altă natură care au continuat în cadrul cluburilor şi asociaţiilor de mai târziu. copii auzitori. In acest fel se continuă relaţiile dintre persoanele surde şi se asigură perpetuarea existenţei asociaţiei surzilor. Timişului. Ardealului. clubul sau şcoala de surzi. Putem consideră că aceste activităţi sunt mai importante în cadrul minorităţilor. Menţionam că şedinţe similare de constituire au avut loc şi în alte regiuni ale României. surzii se întâlneau la cluburi conduse 194 . Asociaţia Naţională a Surzilor din România Organizare.

prin facilitarea comunicării cu ajutorul interpreţilor aflaţi în formare. În acest scop.concursurile literare.. Mai nou. destinate realizarii unei cât mai bune integrări socio-profesionale a membrilor săi. creaţia plastică ş. organizaţi în 60 de cluburi şi 16 filiale răspândite în toate judeţele tării. ANSR colaborează cu Ministerul Sănătăţii şi Familiei. Pe plan social ANSR urmăreşte să depisteze. dansul modern şi popular. atât pe plan intern cât şi în relaţiile internaţionale. istoria-geografia României. Sub aspect cultural. prin sprijinul acordat la completarea formularelor necesare pentru obţinerea drepturilor. să educe şi să integreze persoanele surde cu pierdere auditivă de peste 40 dB în viaţa socială a României. are un profund caracter social. ce are loc o dată la 5 ani: între Congrese ANSR este condusă de Conferinţa Naţională anuală. După această dată Asociaţia s-a reorganizat. acestea fiind unele din cele mai importante sarcini ale asociaţiei. cunoaştera marilor personalităţi istorice interne şi internaţionale. a primit buget de la stat şi a putut angaja personal salariat. după o existenţă de peste 85 de ani Asociaţia Naţionala a Surzilor cuprinde peste 30 de mii de membri. Acum. cu Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap. funcţionează cu această denumire din 1996. ANSR are personalitate juridică. Cu regret trebuie să menţionăm că aceste frumoase activităţi au scăzut ca intensitate şi ca amploare din cauza dificultăţilor economice prin 195 . Scopurile şi obiectivele Asociaţiei sunt realizate prin contribuţia voluntară a membrilor cotizanţi şi a aparatului salariat.a. Ea urmăreşte educarea persoanelor surde prin activităţi organizate. Recent ANSR a început să organizeze cursuri de limbaj gestual pentru salariaţii săi cu scopul de a oferi servicii de interpretare mai bune membrilor care au nevoie de comunicare în relaţiile cu instituţiile de stat şi private. se sprijineau în găsirea unui loc de muncă şi desfăşurau diverse activităţi culturale. ANSR sprijină membrii săi să beneficieze de drepturile de protecţie socială în concordanţă cu legislaţia actuală prin expuneri săptămânale la club. în mod tradiţional. se organizează diverse acţiuni cultural-artistice.de comitete liber alese. diversificându-şi activitatea.dotarea bibliotecilor. . îşi acordau reciproc ajutoare materiale. care includ: . care oferă cititorilor surzi posibilitatea de instruire la nivelul lor de înţelegere. Organismul suprem de conducere al ANSR este Congresul. Asociaţia Naţională a Surzilor (ANSR). sociale sau sportive.etc. astfel că preşedinţii acestora le pot reprezenta pe plan teritorial şi pot încheia diverse contracte care le pot asigura o mai mare libertate financiară în oganizarea acţiunilor. activitaţi foarte apreciate de surzi. ce au cele peste 25000 de volume. fiind reprezentată de preşedinte in relaţiile cu organele de stat şi private. să sprijine. cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi cu alte instituţii şi organizaţii implicate în procesul integrarii socio-profesionale. s-a acordat personalitate juridică şi filialelor teritoriale. Miss Asociaţia Surzilor. creaţia literară. iar activitatea curentă este coordonată de un Birou Executiv care se întruneşte la fiecare 2-3 luni sau de câte ori este nevoie.

atletism şi tenis de masă. spre regretul tuturor membrilor ei. cu grupe la Piatra Neamţ. cu grupe la Sibiu şi Mediaş 4. echipa de fotbal a devenit campioană mondială.Severin 8. intre 1990 şi 1991 ANSR a fost reprimită în rândurile comunităţii internaţionale. Prezentăm mai jos filialele şi grupele ANSR cu mentiunea ca acestea se află în plin proces de dobândire a autonomiei teritoriale şi juridice: 1.a. ANSR se numără printre membrii fondatori ai Federaţiei Mondiale a Surzilor (Roma 1952) având la ora actuală relaţii cu peste 120 de ţări. cu grupă la Tulcea 7. Însă. -expoziţiile de caricaturi.Filiala Craiova. cu grupe la Târgu Jiu şi Turnu.care trece Asociaţia în perioada „de tranziţie” care a urmat evenimentelor din decembrie 1989. Aiud şi Hunedoara 2.Filiala Bacău.Filiala Bucureşti. cu grupe la Brăila şi Focşani 9. membru fondator fiind şi ANSR. mai ales in timpul verii şi prezentările de informări culturale. se bucură de atenţia deosebită a persoanelor surde. de pictură şi sculptură. în ţara noastră a ediţiei a XIII a a Jocurilor Mondiale de Vară unde.Filiala Braşov. cotizaţiile la forurile internaţionale au fost sistate de guvernul comunist şi până la înlăturarea acestuia. iar la Alexandria s-a obţinut recent un sediu 5.După 1978. Colaborarea internaţională Asociaţia Naţională a Surzilor din România şi-a dezvoltat relaţiile de colaborare cu alte ţări de timpuriu. Clubul Sportiv al Surzilor din România a participat în 1937 la Congresul de la Budapesta al Comitetului Internaţional al Sporturilor pentru Surzi (CISS) unde a fost admis. s-a înfiinţat Comitetul International al Şahului pentru Surzi.Filiala Constanţa. cu grupe la Sebeş. De asemenea. de unde pot fi selectionaţi sportivii care să reprezinte Organizaţia Sportivă a Surzilor din România la competiţiile europene şi mondiale sunt: fotbal. Olteniţa. Una din cele mai reuşite competiţii a fost organizarea.Filiala Galaţi. Oneşti 3.Filiala Alba. pescuit sportiv. dupa achitarea cotizaţilor restante. cu grupe la Bârlad şi Vaslui 196 . printre altele. Organizatia Sportiva a Surzilor a participat la mai multe competiţii internaţionale. de fotografii. minifotbal. cucerind numeroase medalii şi diplome. în 1977.cu grupe la Bistriţa şi Turda 6. constituind un real mijloc de integrare socială prin întâlnirile sportive dintre surzi şi auzitori. Cele mai atractive ramuri sportive. -excursiile. Fondat in 1934. şah. in august 1949. cu grupe fără sediu la Giurgiu.Filiala Cluj. Roman. Urziceni. ş. Activitatea sportivă este foarte apreciată de tinerii surzi. care reflectă preocupările din timpul liber ale persoanelor surde. în decembrie 1989. Asociaţia Sportivă a fost exclusă de la toate competiţiile internaţionale. de artizanat. Filiala Iaşi.

Fălticeni 15. În aceste cluburi. care-i determină pe tineri să stea mai mult în faţa televizorului. cu grupă la Zalău 11. creşterea costului vieţii cuplată cu scăderea puterii de cumpărare. să facă sport. unde se poate facilita socializarea şi dezvoltarea sentimentului că se află în " a doua lor casă". Din această cauză înaintaşii surzi au avut puţine şanse să dezvolte forme de cult care să reflecte cultura şi experienţa surzilor. alegerea conducătorilor la diverse niveluri ale Asociaţiei. Dorohoi. cu grupe la Buzău. obiceiurile. Henry Syle. un preot surd. Se speră că prin acordarea unor facilităţi financiare obţinute prin intervenţiile Asociaţiei Surzilor să crească veniturile din cotizaţii. Aici au loc evenimente care menţin în viaţă aceste cluburi cum ar fi aniversarea unor membri în cadru festiv. dar acestea nu ar trebui să constituie sursa principală de desfăşurare a activităţilor şi de achitare a cheltuielilor de funcţionare. Totuşi. se impune o mai intensă susţinere financiară din partea statului. să comunice liber în limbajul gestual. a înfiinţat prima congregaţie episcopală pentru surzi la Philadelphia. Vâlcea şi Slatina 12.10. cu grupă la Arad 16. cu grupe la Botoşani. caută şi sunt ajutaţi să găsească locuri de muncă şi obţin facilităţile sociale. Printre posibilele cauze ale acestei situaţii putem enumera tendinţa de includere a copiilor surzi în şcolile normale locale. să danseze etc. în prima jumătate a secolului trecut.Filiala Suceava. membrii mai vechi transmit celor tineri valorile surzilor. Miercurea Ciuc. cu grupe la Sighişoara.Filiala Piteşti.Filiala Târgu-Mureş.Filiala Satu Mare. ceea ce-i determină pe surzi să caute să câştige un ban în plus prin acrivităţi suplimentare. limbajul gestual. Mulţi dintre aceşti preoţi au sprijinit şcolile de surzi şi au format diverse organizaţii religioase cum ar fi Congresul Naţional al Evreilor Surzi sau Asociaţia Internaţională a Surzilor Catolici. În acest context trebuie să includem contribuţia organizaţiilor religioase la unificarea colectivităţilor de surzi. distribuirea de diplome prin care se recunosc meritele unor persoane pentru serviciile depuse în slujba Asociaţiei. Câmpina. Bisericile creştine cu misionari surzi au fost conduse de auzitori care-i cobsiderau pe surzi ca persoane cu handicap şi aveau cunoştinţe limitate despre ei. aceste cluburi sunt situate mai ales în oraşele mari. În lipsa interpreţilor calificaţi. cu grupe la Rm. să se distreze. În ultimii câţiva ani se remarcă o scădere a numărului de membri cotizanţi la activităţile acestor cluburi. Odorhei După cum se poate observa.Filiala Ploieşti.Fliala Oradea. sub aspect istoric. cu grupe la Baia Mare şi Sighetul Marmaţiei 14. Acestea duc la îndepărtarea tinerilor surzi de la activităţile specifice din aceste cluburi. întreaga moştenire a acestei comunităţi. Rădăuţi. creşterea activităţilor subtitrate la TV. Târgovişte. în special în rîndurile absolvenţilor din şcolile de surzi care formează generaţia viitorilor membri. acestor surzi le-a lipsit accesul al slujbele religioase şi la cunoaşterea Bibliei.Filiala Timişoara. Râmnicu-Sărat 13. Astfel. Aici. unde a format cca 50 de preoţi surzi misionari. 197 . surzii primesc informaţii despre lumea în care trăiesc. Aici ei caută să se relaxeze.

Uniunea Europeană a Surzilor – EUD . care au luat legătura cu Asociaţia Surzilor şi.secretariatul regional pentru Africa de Sud-Est . au format primele comunităţi religioase baptiste. FEDERAŢIA MONDIALĂ A SURZILOR Federaţia Mondială a Surzilor a fost infiinţată în 1951 la Roma. preotul Onu Constantin. Primul presedinte al FMS a fost domnul Vittorio Ieralla (1951-1955). începuturile educaţiei religioase datează aproape imediat după înlăturarea regimului comunist. O data cu creşterea numărului de asociaţii naţionale membre ale FMS s-au infiinţat mai multe secretariate regionale în scopul unei mai eficiente colaborări bazate pe specificul regional. au avut loc primele slujbe în limbaj gestual ale bisericii ortodoxe care au căpătat o formă organizată în anul 1999. Această organizaţie s-a dezvoltat treptat de la un grup de organizaţii naţionale la un forum de colaborare pentru mai mult de 120 de organizaţii de pe toate continentele. Obiectivul FMS este să asigure egalitatea surzilor din lume cu alţi oameni valizi în privinţa drepturilor sociale şi 198 .secretariatul regional pentru America de Sud . Văzând pericolul extinderii influenţei baptiste în rândul credincioşilor ortodocşi. prin crearea secţiei "Comunicare şi slujire în limbaj gestual" în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea din Piteşti. Pînă în 2004 au absolvit această sectie două promoţii de studenţi surzi şi auzitori care lucrează acum ca preoţi pentru comunităţile de surzi.secretariatul regional pentru Europa de Est şi Asia Centrală – EEMARS .secretariatul regional pentru Asia şi zona Pacificului . profesori de religie şi asistenţi sociali superiori. ca organizaţie internaţională specializată în promovarea drepturilor persoanelor surde din întreaga lume. Primii misionari au fost adepţii cultului baptist. la care s-au adăugat diaconul Barbu Florea şi preparatorul Costache Diana Marinela.secretariatul regional pentru Regiunea arabă Federaţia Mondială a Surzilor. după care au urmat Dragoljub Vukotic (1955-1983).secretariatul regional pentru America de Nord şi Canada .În ţara noastră.secretariatul regional pentru America Centrală şi zona Caraibelor . după cum urmează: . sub coordonarea primului profesor de specialitate al acestei secţii. prin misionarii surzi şi auzitori pe care i-au pregătit în limbajul gestual religios. îşi bazează activitatea pe Charta ONU şi urmează politica sa. Yerker Anderson (1983.secretariatul regional pentru Europa Centrală – CERS .1995) şi doamna Liisa Kauppinen (1995-2003). Actualul preşedinte al FMS este domnul Markku Jokinen. preşedinte al Federaţiei Surzilor din Finlanda şi lector de limbaj gestual la Universitatea din Jyvaskyla.

FMS deţine o poziţie stabila şi respectată la ONU ca expert pe probleme privitoare la surzi. În acest sens. Expertii surzi ai FMS sunt angajaţi la ONU şi în agenţiile sale specializate pentru îmbunătăţirea drepturilor şi egalizarea şanselor surzilor în lume. a prevederilor din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. In calitatea sa de organizaţie–umbrelă pentru asociaţiile naţionale ale surzilor. Uniunea Europeană a Surzilor European Union of the Deaf (EUD) a fost înfiinţată în 1985 sub numele de Secretariatul Regional al Comunitaţii Europene al Federaţiei Mondiale a Surzilor. Regulile Standard ale ONU privind Egalizarea Şanselor pentru Persoanele cu Handicap. În această activitate FMS încearcă să implice lideri surzi în procesul de decizie care afectează viaţa surzilor la orice nivel. Centrul de interpreţi. FMS dispune de surse de venit şi sponsori care sprijină activitatea şi proiectele asociaţiilor de surzi din ţările în curs de dezvoltare.umane. economice şi de informare. cu organizaţiile naţionale ale surzilor şi cu experţi specializaţi pe probleme de învăţământ. ea dispune de unităţi conduse de Secretarul general. el însuşi persoană surdă.a. OMS. FMS are un sediu permanent şi personal care se ocupă de problemele administrative.). cum ar fi : Departamentul de cercetări privind limbajul gestual. Departamentul de informare şi publicaţii şi Departamentul de pregătire pentru democraţie şi managament. Membrii Biroului Executiv al FMS şi alţi parteneri importanţi comunică unii cu alţii prin videotelefon. cultura surzilor şi alte discipline. Declaraţia de la Salamanca şi Cadrul de acţiune privind educaţia persoanelor cu nevoi speciale ş. UNESCO. FMS colaborează cu ONU şi alte organizaţii internaţionale (UNICEF. FMS acţionează la orice nivel pentru promovarea Recomandărilor ONU privind persoanele cu handicap. s. ca să îndrume persoanele surde în realizarea obiectivelor propuse. prin consultare şi colaborare cu Asociaţiile Nationale ale Surzilor din Europa. comunicaţii. De asemenea. prin folosirea tehnologiei moderne din sfera telecomunicaţiilor.a. FMS este responsabilă pentru încurajarea persoanelor surde să colaboreze în diferite domenii astfel încât Secretariatele Regionale şi asociaţiile naţionale ale surzilor să ajungă mai puternice. alte tratate ale ONU privind drepturile omului. avînd statut consultativ şi de reprezentare la nivel „A”. Este o organizaţie non-guvernamentală. non-profit şi este singura care reprezintă interesele surzilor europeni la nivelul Uniunii Europene. Interacţiunea şi colaborarea FMS cu asociaţiile naţionale ale surzilor la nivel mondial a continuat să crească în toate domeniile. inclusiv cele surde. Se acordă prioritate surzilor din ţările în curs de dezvoltare. De asemenea. ILO. Scopul său este să stabilească şi să intreţină un dialog la nivelul UE cu „lumea auzitorilor”. Ea 199 . prin pagina de web şi de e-mail a organizaţiei.

Belgia. Franţa. cum ar fi: recunoaşterea dreptului de a folosi limbajul gestual. ales de şi din rândurile Comitetului de management. Bilingualismul in educatie În învăţămânul obligatoriu pentru surzi va fi promovat bilingualismul. care este privit ca a doua limbă a 200 . începând cât mai devreme şi continuând pe parcursul anilor de şcoală. Programe de lucru ale EUD şi domenii de acţiune prioritare a)Recunoasterea dreptului de a folosi limbajul gestual Sub aspect legislativ. Islanda şi Norvegia. în perspectiva aderării ţării noastre la Uniunea Europeană. Conducerea EUD se află în mâinile Comitetului Executiv. Cartierul General al EUD se află la Bruxelles. etc. Obiectivul principal al EUD este să promoveze şi să protejeze interesele. în special în forma lui scrisă. In plus. Se va acorda sprijin statutar asigurării şi promovării limbajului gestual în ţările membre ale U. Grecia. Irlanda. Emanciparea şi asigurarea de şanse egale sunt concepţii esenţiale pentru realizarea unei poziţii egale în societate şi recunoaşterea persoanei surde ca cetăţean cu drepturi egale. Portugalia. Suedia. Olanda şi Marea Britanie.E. desfăşura şi finanţa activităţi europene din partea comunităţii de surzi în statele membre ale UE. Finlanda. pentru a fi aproape de inima UE şi de instituţiiile sale. care este răspunzător în faţa Adunării Generale Anuale. Crearea unui mediu de limbaj gestual favorabil în toate unităţiile pentru copii surzi şi familiile lor.. La ora actuală este formată din 14 membri: Asociaţiile Naţionale ale Surzilor din Austria. va fi recunoscută importanţa limbajului gestual în promovarea integrarii surzilor in viaţa civila. profesională. întărirea prin informaţie şi egalitatea la angajare. un director şi un secretar. Calitatea de membru deplin al EUD este deschisă tuturor asociaţiilor naţionale din ţările membre ale UE. folosind limbajul gestual. Danemarca. ANSR va putea fi membru cu drepturi depline. De curând. EUD are contacte cu Asociatiiile Nationale ale Surzilor din Luxemburg. Viziunea şi obiectivele Uniunii Europene a Surzilor EUD a fost infiinţată pentru a iniţia. Germania. nevoile şi şansele persoanelor surde din cadrul UE. Italia. Această viziune generală se transpune în trei obiective specifice ale EUD şi se realizează prin programe de lucru. Părinţii vor fi incurajaţi să înveţe limbajul gestual pentru a putea să comunice cu copilul lor surd cât mai deplin şi natural posibil. se recomandă ca limbajul gestual să fie recunoscut legal şi să fie acceptat de guverne şi de publicul general.colaboreaza cu Federatia Mondiala a Surzilor pe probleme generale. După aderare. Biroul funcţioneaza cu două persoane. Asociaţia Naţională a Surzilor din România a primit statutul de membru asociat al EUD. Belgia. Aceasta înseamnă că trebuie să se acorde mai mult sprijin în pregătirea de interpreţi profesionişti în limbaj gestual şi tot mai mulţi profesori surzi să fie pregatiţi să lucreze în învăţământul special. adică copiii surzi să fie educaţi în limbajul gestual şi limbajul verbal. constituie un obiectiv prioritar al EUD. Spania. În plus.

Studiile arată că acest tip de educaţie duce la performanţe şcolare mai bune. etc. Egalitate la angajare. care suferă de dublă discriminare. De asemenea. de gen şi de surditate. Informaţia este putere ! Una din frustrările principale pentru surzi este lipsa de acces la informare. Comitetul Internaţiomal al Sporturilor Surzilor (CISS) Primele organizaţii sportive internaţionale ale surzilor s-au înfiinţat în 1924. Pregătirea profesională. Franţa. un francez 201 . să se înveţe limbajul gestual la distanţă pentru interpreţi. Există temerea că societatea informatizată va afecta şansele de angajare ale surzilor mai puţin pricepuţi şi mai slab echipaţi pentru a satisface noile cerinţe care apar din reorganizarea muncii. Şomajul la surzi este mai ridicat decât la auzitori în toate ţătile europene. Prin ICT este posibil să se comunice în limbaj gestual cu ajutorul video-telefoanelor. Domnul E. A lucra constituie un drept fundamental al vietii oamenilor dar surzii încă se confruntă cu bariere artificiale pentru a găsi de lucru. tendinţa în ţările UE este să se integreze copiii surzi în educatia obişnuită. locuri de muncă rezonabile şi interpreţi calificaţi sunt câteva componente esenţiale pentru muncitorii surzi. Tehnologiile informaţiei şi ale comunicarii (ICT) au potenţialul să imbunătăţească calitatea vieţii pentru surzi prin deschiderea noilor posibilităţi de acces. adică să aibă acces egal la informaţie la educaţie. Ceho-Slovacia. Intarirea prin informare. adulţii surzi întâlnesc bariere în educaţia permanentă când facilităţile de educare în comunitate nu le asigură servicii de sprijin adecvate cum ar fi interpretarea în limbaj gestual sau persoane care iau notiţe. la muncă şi la noile tehnologii ca toate persoanele. Se consideră că femeia surdă.ţării. Se urmăreşte întensificarea contactului cu ţările din Europa Centrală şi de Est pentru a se stabili o reţea şi a se facilita schimbul de informaţie şi experienţă intre EUD şi aceste organizatii. Din nefericire pentru surzi. La acea dată au existat următoarele federaţii naţionale sportive ale surzilor (Belgia. Anglia. unde le lipseşte adesea comunicarea din clasă. Olanda Polonia. Totuşi. Telecomunicaţiile.) care au devenit membre ale CISS în acel an. Accesul la telefoanele cu text este imperfect din cauza folosirii unor telefoane cu text incompatibile şi nestandarizate pentru toate ţările din Europa iar serviciile de legătură pentru telecomunicaţiile între persoanele surde şi cele auzitoare lipsesc în cele mai multe din ţările UE. Ruben Alcais. va trebui să aibă şanse egale cu bărbaţii. Ea este şi o barieră majoră pentru participarea deplină in societate şi pentru o viaţă independentă. datorită lipsei de interpreţi în limbaj gestual şi unde mulţi profesori nu au nici pregătirea şi nici resursele pentru a face faţă nevoilor specifice ale elevilor surzi. telecomunicaţiile sunt bazate exclusiv pe sunet şi vorbire. Menţionăm că printre federaţiile naţionale care şiau trimis reprezentanţii la primele Jocuri Mondiale ale Surzilor s-a aflat şi ataşatul diplomatic al României la Paris. de participare şi de integrare socio-economica.

surd. 1977 . 2009 . care s-au desfăşurat la Paris între 10–17 august 1924. 1946 – Copenhaga / Danemarca. destinele sportului mondial pentru surzi sunt conduse de Donalda Ammons (SUA) care a fost aleasă în această funcţie la Congresul CISS care a avut loc la Melbourne. P. ataşat al ambasadei noastre la Paris. M. zece ani în urmă. Astăzi. 1989 . 1928 – Amsterdam / Olanda. 1985 – Los Angeles / Statele Unite ale Americii. Cu toate că în anul 1955 Comitetul Internaţional Olimpic a recunoscut în mod oficial CISS. 1969 – Belgrad / Yugoslavia. Donalda Ammons. K. J. 1957 – Milano / Italia. J. 1965 – Washington / Statele Unite ale Americii. din anul 2001. fotbal. în 5-6 ianuarie 2005. până în 2005. acestor jocuri Mondiale de Vară sau de Iarnă nu li s-a acceptat statutul olimpic până în 2001 din cauza unor interese politice şi financiare. care s-au întrecut la probele de atletism. 1993 – Sofia / Bulgaria.1955). Totuşi. Rubens-Alcais (1924. În consecinţă.1953) după care au urmat d-l Oscar Ryden (1953. De-a lungul istoriei sale au avut loc Jocurile Mondiale de Vară ale Surzilor în următoarele oraşe: 1924 . 1931 Nurnberg / Germania. adunaţi la Cafe de la Porte Doree. Nielsen (1955 – 1961). au convenit să fondeze o organizaţie numita CISS şi au alcătuit un proiect de Statut la care să adere toate federaţiile sportive ale surzilor. 2oo1 – Roma / Italia. Primul preşedinte al CISS a fost ales d-l E.Taipei (China) Jocurile Mondiale de Vară pentru Surzi care. Bernhard (1961 – 10971). niciodată CISS nu a intenţionat să combine Jocurile Mondiale cu cele ale altor sportivi handicapaţi deoaece colectivitatea surzilor nu are dificultăţi în majoritatea sporturilor practicate de auzitori ci se confruntă numai cu probleme de comunicare. La întreceri au participat şi sportivi surzi din Italia. Sondergaard (1973–1997) şi. 2005 – Melbourne / Australia. De pildă. Australia. a încurajat ţările mai sus menţionate să participe la Jocurile Internaţionale ale Surzilor. Conducătorii sportului pentru surzi. Jordan (1971 – 1997). 1997 – Copenhaga / Danemarca. 1981 – Koln / Germania. MENDELSOHN. se numesc „Deaflimpics” adică „Jocurile Olimpice ale Surzilor” au loc la următoarele 202 .Christchurch / Noua Zeelandă.Paris / Franţa. s-a decis să se continue competiţiile la fiecare patru ani. Actualmente. o versiune a Jocurilor Olimpice. În urma succesului acestor intreceri. cu aprox. 1973 – Malmo / Suedia. Ne bucurăm ca România a fost reprezentată de d-l J. dupa această dată. Dahlgren (1967–1973). O. numărul lor a trecut de 94 de ţări de pe toate continentele. tir şi înot.P. ciclism. Ca secretari generali ai CISS au funcţionat de-a lungul vremii d-nii Antoine Dresse (1924-1967). 1935 – Londra / Anglia. John Lovett (19972003). 1939 – Stockholm / Suedia. 1961 – Helsinki / Finlanda. 275 Avenue Du Mesnil.Bucureşti / România. România şi Ungaria. 1953 – Bruxelles / Belgia. la Congresul din 1995 membrii CISS au votat în unanimitate retragerea din IPC şi trecerea în subordinea directă a CIO. CISS a acceptat solicitarea CIO de a se alătura Comitetului Internaţional Paralimpic (IPC) din dorinţa CIO de a colabora cu o singură organizaţie-umbrelă.

se schimbă denumirea Jocurilor Internaţionale Tăcute în Jocurile Mondiale Tăcute. subordonată direct CIO şi subvenţionată de aceasta. au avut loc primele Jocuri Internaţionale Tăcute (10-17 iulie. participarea d-lui JUAN ANTONIO SAMARANCH. 1926. Fotbal. Elveţia 2001. la Davos. CISS rezistă cu succes la mişcarea de încorporare a Jocurilor Mondiale Tăcute în „Jocurile paralimpice”. belgia. Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) recunoaşte CISS ca federaţie internaţională cu poziţie olimpică 1965. în afara Europei 1966 s-a acordat CISS „Cupa Olimpică” de către CIO ca recunoaştere a serviciilor sale aduse sportului mondial 1967. Austria 1955. 1999. pentru prima dată Jocurile Mondiale ale Surzilor au loc la Washington. pentru a se recunoaşte natura lor mondială 1974. ş. Lupte. Statele Unite se alătură CISS. octombrie. având în vedere cerinţele unice de comunicare în limbaj gestual ale sportivilor surzi. Tir. Polo. Bowling. au loc primele Jocuri Mondiale de Iarnă la Seefeld. Tenis de masă. Paris). la Jocurile Mondiale Tăcute participă 234 sportivi iar prinţul suedez Gustav Adolf devine primul reprezentant regal care asistă la eveniment 1949. la Bruxelles. 203 . la Roma. Badmindon. având ca motto „EQUAL THROUGH SPORTS” ( Egali prin sport). Baschet. Handbal Inot. S-a adoptat limba engleză pentru corespondenţă ca singura limbă folosită. 1988-1993. se sărbătoreşte a 75-a aniversare de la crearea CISS. ca primul membru ne-european 1939. Tenis. Paris. Jocurile Mondiale ale Surzilor se desfaşoară sub denumirea „DEAFLIMPICS” (Olimpiada Surzilor). august. Dintre evenimentele mai importante ale acestei organizaţii sportive mondiale amintim : 1924.discipline: Atletism. Ciclism. Contactele CISS cu CIO au inceput la al 2-lea Congres al CISS şi au continuat până la recunoaşterea CISS ca organizaţie mondială şi independentă de alte organizaţii ale sporturilor pentru handicapaţi. costurile mari pentru asigurarea de interpreţi. Orientare turistică. într-o sală pusă la dispoziţie de Federaţia Sportivă Italiană a Surzilor 1981. Desprinderea de Comitetul Internaţional Paralimpic a avut loc la insistenţele conducătorilor Asociaţiilor Sportive ale Surzilor. S-a păstrat denumirea oficială a CISS în limba franceză în amintirea organizatorilor. Constituirea Muzeului CISS. preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic la ceremonia de deschidere a Jocurilor Mondiale de la KOLN in 1981 şi la probele din primele doua zile. Volei. are loc sărbătorirea aniversării celor 50 de ani de activitate. se adoptă Statutul CISS 1938. incapacitatea IPC de a asigura cazarea numărului tot mai mare de sportivi surzi şi imposibilitatea sportivilor surzi de a participa la unele spoturi unde startul se dădea prin semnal sonor.a.

Treptat.Banff / Canada. 1999 .Davos / Elveţia. prin introducerea unor probe de audiometrie obiectivă. deşi nu avea înca o federaţie sportivă naţională a surzilor.Oberammergau/Germania. 1991 . Printre alte măsuri stabilite de CISS se numără : limitarea numărului de oficiali care însoţesc echipele la Jocurile Mondiale. federaţiile sportive naţionale să fie autonome şi independente iar activitatea lor să fie încurajată şi respectată. când a găzduit a 13-a ediţie a Jocurilor Mondiale de Vară a Surzilor la Bucureşti. Asociaţia Sportivă a Surzilor din România a fost reprimită cu drepturi egale în marea familie a sporturilor pentru surzi. PROCHAZKA au avut loc Jocurile Internaţionale de Iarna ale Surzilor în următoarele localităţi : 1949 – Seefeld / Anglia. Una din marile probleme a rămas acceptarea sportivilor care au o pierdere de peste 55 dB la urechea cea mai bună deoarece există posibilitatea simulării. 2003 Sundsvall / Suedia. sportivii surzi n-au mai fost prezenţi la ediţia din 1981 de la Koln şi au fost suspendaţi până în 1991 de la toate competiţiile sportive internaţionale din cauza neachitării cotizaţiei. s-au introdus testele de doping la toate probele şi au fost testaţi obligatoriu primii clasaţi la probe şi sportivii care au doborât recordurile europene sau mondiale . după 1977. 1987 – Oslo / Norvegia. Astfel s-a creat posibilitatea creşterii rolului Organizaţiei Europene a Sporturilor Surzilor (EDSO) . 1955 .Montana-Vermala/ Elveţia. competiţiile regionale să fie controlate de organizaţii sportive regionale. s-a eliminat şi acest inconvenient. 1995 .Berchtesgaden / Germania. CISS. 1983) conceput să colecteze fonduri care să asigure finanţarea pentru organizaţiile sportive internaţionale ale persoanelor cu handicap ca să promoveze activităţiile sportive ale membrilor săi. 1959 .Lake Placid / Statele Unite ale Americii. 1975 .Yllas / Finlanda. Logo-ul Olimpiadei Surzilor 204 . la o şedinţa a Biroului Executiv al CISS care a avut loc la Budapesta. împreună cu alte organizaţii sportive pentru handicapaţi.La propunerea lui H. Schi nordic. este fondatoare a Fondului Internaţional al Sporturilor pentru Handicapaţi (Amsterdam. Saniuţe. 1983 – Madonna di Campiglio / Italia. Abia în 1991. 1967 . 1953 –Oslo / Norvegia. a Confederaţiei Sportive a Surzilor pentru zona Asiei şi a Pacificului. 1963 – Are / Norvegia. la doar câteva luni de la devastatorul cutremur care a distrus Capitala. 2007-Salt Lake/ SUA Cu această ocazie se organizează întreceri sportive la următoarele discipline : Schi alpin. Patinaj viteză şi Hochei pe gheaţă. Cu toate că România s-a numărat printre ţările fondatoare ale CISS. 1971 – Abdelboden / Elvetia. 1979 – Maribel / Franţa. a Confederaţiei Sportive Pan–americane şi celei pentru zona africană . alegerea prin vot secret a locului urmatoarelor jocuri cu 6 ani înainte.

cultura surzilor şi cea internaţională. In acea vreme. cu drept de participare la campionatele europene organizate sub egida acesteia. care se surapun una peste alta. Italia. Roşu. unitatea şi continuitatea. au existat Campionatele Europene ale Surzilor. galben şi verde reprezintă cele patru confederaţii regionale de care am amintit mai sus Organizaţia Europeană Sportivă a Surzilor (EDSO) Înainte de înfiinţarea EDSO (1983. Luate împreună. Logo-ul încorporează cele patru culori ale steagurilor lumii. Este un simbol pozitiv şi puternic al colectivităţii internaţionale a sportului tăcut. semnele mâinii înfăţişează semnul pentru „unitate”. ţările care erau membre ale CISS obţineau cu uşurinţă autorizarea pentru organizarea acestor campionate europene. În aceste condiţii. Cu toate aceste opoziţii.Wermouth. ei trebuie să folosească ochii pentru a comunica.Haythornwaite iar membru al consiliului prezidemţial (cum e fost denumit primul comitet al EDSO) a fost ales belgianul Boudewijn de Roose. De Haas. Franţa. în ciuda opoziţiei CISS. Primul preşedinte a fost ales olandezul Hendrik J. Germania şi Olanda) au luat iniţiativa să înfiinţeze o organzaţie care să elimine neajunsurile constatate. Antibes. El îmbină simboluri puternice cu ar fi limbajul gestual. reprezintă semnul original al „Olimpiadei Surzilor”. S-a hotărât ca fiecare ţară europeană care este membră CISS să fie auromat primită ca membru al EDSO. care a făcut presiuni asupra ţărilor din Blocul comunist Est-european să nu se alăture acestei iniţiative. vice-preşedinţi fiind K. care defineşte pe durzi ca oameni vizuali.A fost conceput în 2003 de artustul Ralph Fernandez. albastru. 205 . La întrunirea de înfiinţare au fost prezente 9 ţări. „bun” şi „mare”. Joseph Wermuth (Franţa). Din comitetul de organizare pregătitor au făcut parte Karl Kunze (Germania). la Antibes. să organizeze Campionate Europene regulate. o organizaţie înfiinţată în 1967 şi aflată sub auspiciile CISS. Roland Haythornwaite (Anglia) şi Boudewijn de Roose (Belgia). Franţa). s-a înfiinţat în mod oficial EDSO. De Haas (Olanda). Franţa. ţările europene şi-au trimis delegaţii pentru a stabili forma şi programul constituirii unei Federaţii Europene a Sportivilor Surzi. câteva ţări europene (Belgia. în anul 1981 a avut loc a doua şedinţă de constituire în prezenţa delegaţiilor Asociaţiilor Sportive din Europa. Sarcina acestei organizaţii era să promoveze sportul surzilor. unde s-au stabilit sarcinile şi obiectivele unei federaţii Europene a Sporturilor Surzilor dar abia la 7 iulie. Hendrik J. Centrul logo-ului reprezintă irisul ochiului.Kunze şi J. astfel că erau perioade când se puteau organiza 8-10 astfel de campionate europene anual fără a se avea siguranţa financiară a desfăşurării lor în bune condiţii. într-un cerc. In consecinţă. o primă adunare de constituire care a cunoscut un eşec din cauza manevrelor CISS. Secretar General fiind ales englezul R. Formele mâinii în limba engleză pentru „OK”. A avut loc la Madonna di Campiglio.

tenis de masă. baschet. englezul A. cu regret că primul preşedinte al EDSO. În continuare. destinele şahului mondial pentru surzi sunt dirijate de italianul Michele Visco. Conform statutului. fotbal. înot.Meurer (1964-1978). acest preşedinte coordona o organizaţie europeană de şah ce funcţiona neoficial.000 de sportivi legitimaţi în cadrul celor cca 1000 de cluburi. Actualul preşedinte al EDSO este o femeie. cros. baschet (bărbaţi şi femei) şi volei (bărbaţi şi femei) şi handbal.Dronkers care a funcţionat în perioada 1949-1955.E. schi alpin şi volei. ale EDSO se desfăşoară în 20 de ramuri sportive diferite cum ar fi atletism. delegaţii tehnici şi orice alt responsabil al C. polo.Svabensky (1962-1964. franţuzoaica Isabelle Malaurie. fotbal indoor. La al IX-lea Congres al EDSO care a avut loc la Vilnius în 1998 s-a extins şirul disciplinelor sportive. bowling. badmindon. Responsabilitatea managementului organizatoric este acordată la 2 delegaţi iar alţi 2 delegaţi tehnici răspund de respectarea regulamentului pentru fiecare ramură sportivă. Amintim aici. care a fost aleasă în această funcţie în 2004 Comitetul Internaţional al Şahului pentru Surzi (ICSC) În scopul promovării „sportului minţii” în rândul persoanelor surde s-a înfiinţat în anul 1953 Comitetul Internaţional al Şahului pentru Surzi (ICSC). Până în 1953. prin votul delegaţilor. cehul M. In afara Campionatelor Europene au loc meciuri de calificare la fotbal. Subliniem că toţi membrii comitetului EDSO. handbal. atletism pe teren acoperit.G. olandezul Hendrik J. maghiarul Geza Vida (1986-1994). după 2002.J. cu posibilitatea re-alegerii la congres. orientare turistică. adăugându-se hocheiul şi atletismul pe teren acoperit astfel că în prezent C. tenis de câmp. preşedinţii ce au urmat au fost aleşi pe perioade de 4 ani. germanul H. de fotbal.Boyce (1994-2002). De Haas a încetat subit din viaţă în cursul participării sale la al treilea C.E. ciclism.când s-a înfiinţat în mod oficial ICSC. Până în prezent au avut loc 14 Campionate Mondiale de Şah pe echipe pentru bărbaţi şi 2 pentru femei după cum urmază : 206 . Următorii preşedinţi ai ICSC au fost germanul O. Primul preşedinte al ICSC a fost ales olandezul L. desfăşurate sub egida acestua sunt persoane surde. Acesta coordonează relaţiile dintre jucătorii de şah din cadrul asociaţiilor naţionale ale surzilor şi aplică acelaşi regulament al jocului de şah stabilit pentru persoanele valide.Începând din 1983 au avut loc 5-7 Campionate Europene anual. Datele şi programul acestora fiind stabilite cu 4 sau 6 ani înainte.Punsche (1956-1962 şi 1978-1986). deoarece sunt acceptate în turneul final numai 12 echipe iar câştigătoarele sunt calificate direct la Campionatele Mondiale (Deaflimpics). Actualmente sunt membre ale EDSO 40 de ţări europene cu peste 50. lupte. astfel că se asigura o planificare sistematică şi o securitate financiară iar desfăşurarea campionatelor avea loc după 2 ani de la terminarea campionatelor mondiale organizate de CISS la fiecare din cele 17 discipline sportive.E.

2 la mie) o dată cu intensificarea activitţilor sociale şi a luptei surzilor pentru drepturi civile. Winterthur (1985). 1994Brunn (Cehia).1953–Oslo (Norvegia). Essen (1979). Den Haag (1977). Structura Federaţiei Surzilor din Japonia JFD este o organizaţie-umbrelă care cuprinde 47 de filiale prefecturale ale surzilor şi este încorporată în structura Ministerului Asistenţei Sociale. inclusiv din donaţii. Legătura şi interdependenţa de contractele locale face ca JFD să fie cuprinsă în structura guvernamentală care conduce ţara în acel moment. 1978-Obersdorf (Germania). 1982Mallorca (Spania).. La nivel legislativ. aducând schimbări în politica guvernamentală care au 207 . Finlanda) Japonia Federaţia Surzilor din Japonia (JFD) a fost înfiinţată în 1948 cu toate că rădăcinile sale se întind până în 1915. După această dată numărul membrilor a crescut brusc. Biroul Executiv al JFD este format exclusiv din membri surzi. ceea ce ne determină s-o includem în cadrul organizaţiilor guvernamentale.000 ( date valabile pentru anul 1998).? La fiecare 2 ani se organizează campionate europene de şah începând din anul 1973. Calitatea de organizaţii non-profit no scuteşte de plata impozitelor pe veniturile obţinute din diverse surse. ajungând la 27. 2002-Vilnius (Lituania). primul Campionat având loc la Essen. 1998-Lucerna (Elveţia). Acestea au continuat să se desfăşoare la Goteborg (1975). Belgrad (1987). 1955–Oberammergau (Germania. 1970-Turku (Finlanda). Londra (1989). 1966-Leksand (Suedia). Szeged (1983). Majoritatea veniturilor provin din cotizaţii. la protecţia socială şi a drepturilor persoanelor surde şi la recunoaşterea oficială a limbajului gestual.1990-Veszprem (Ungaria). 1962-Varna (Bulgaria). când a fost înfiinţată Asociaţia Surzilor din Japonia. Vaxjo (1981). Helsinhi (1993). Germania. fără salturi. 1958-Londra (Anglia). 1974-Fredericia (Danemarca). Roma (1995). 2006. SUA. Sub aspect organizatoric. Hamburg (1991). Organizarea asociaţiilor de surzi şi a serviciilor de interpretare in diferite ţări (Romania. 1986-Abufeira (Portugalia). la o populaţie de cca 127.000 000 de locuitori (cca 0. Din acest motiv JFD nu solicită şi nu primeşte donaţii caritabile în afara donaţiilor pentru proiecte.. Până în 1960 activităţile Asociaţiei au decurs lin. Organizaţia şi-a elaborat structuri organizatorice şi strategii legale cu privire la elaborarea şi dezvoltarea serviciilor de interpretare. Japonia. activitatea de colaborare a JFD cu sistemul administrativ s-a dovedit a fi fructuoasă. Activităţile de bază ale JFD se desfăşoară la nivel local şi prefectural cu ajutorul persoanelor angajate şi a celor care activează în mod voluntar.

In cursul interogatoriilor efectuate de poliţia niponă aceasta nu a beneficiat de un interpret calificat. Accentul s-a pus pe un sistem de formare şi 208 . Multe din aceste cursuri sunt finanţate de guvern. apt ce a determinat JFD să militeze pentru recunoaşterea importanţei interpreţilor calificaţi în limbajul gestual în scopul protejării drepturilor umane ale persoanelor surde (Nobuyuki. sperând că aaceasta va contribui la înlăturarea concepţiei greşite a populaţiei japoneze că limbajul gestual al surzilor nu este un limbaj adevărat. ceea ce permite ca acestea să se desfăşoare cu contribuţii minme din partea cursanţilor sau să fie gratuite. apărută în 1969. aceste proiecte nu au dus la conturarea unui sistem naţional satisfăcător de formare şi de plasare a interpreţilor. fapt care a determinat luarea în considerare a drepturilor umane ale persoanelor surde din această ţară.fost benefice petru membrii surzi. să se realizeze o standardizare a limbajului gestual japonez. Asociaţiile prefecturale ale surzilor primesc speţii gratuite pentru birouri în cadrul clădirilor de asistenţă socială prefecturală şi beneficiază de personal auxiliar. o nivelare a diferenţelor regionale subtile constatate şi să se încurajeze învăţarea acestei forme de limbaj de către auzitori. 415). La intervale de trei ani s-au desfăşurat două proiecte. In acest scop JFD a publicat o carte „Our Sign Language” (Limbajul nostru gestual). surzii beneficiază de bilete gratuite sau compensate pentru călătoria cu metroul sau cu trenul. surzii primesc o varietate de servicii. 1999.. Sistemul de interpretare din Japonia În 1965 o persoană surdă a comis o crimă.pg. cu participarea activă a JFD. ei promesc o compensaţie suplimentară care acoperă diferenţa până la venitul mediu pe economie. Astfel.K. Aceste Asociaţii au centre informaţionale pentru surzi care asigură casete video subtitrate şi spaţii unde surzii se pot întâlni pentru a participa la diverse activităţi şi unde pot să primească o îndrumare profesională. În 1970 Guvernul japonez a început să desfăşoare un „Program de formare a asistenţilor în limbaj gestual” prin care au luat amploare cursurile de limbaj gestual pe întreg teritoriul ţării. Din acest motiv a debutat în 1982 un alt proiect de cercetare cu durata de trei ani. S-a urmărit. unul vizând plasarea interpreţilor iar celălalt. Filialele prefecturale ale JFD organizează cursuri oficiale de limbaj gestual la nivel local. Astfel. printre altele. s-au înfiinţat „cluburi de limbaj gestual” pentru cei interesaţi să-şi perfecţioneze studiile de limbaj gestual în afara cursurilor obişnuite. se acordă medicamente ş echipamente medicale compensate. care a urmărit formarea unui sistem standardizat de limbaj gestual. Totuşi. modalitatea de delegare a asistenţilor în limbaj gestual acolo unde era nevoie de ei. la care au contribuit 11 experţi din diferite domenii şi 4 persoane surde. pe care le menţionăm mai jos: dacă au un venit redus. Prin folosirea personalului local există o strânsă legătură între Asociaţiile locale.

Menţionăm că formarea de interpreţi în limbajul gestual în Japonia constituie o parte a unui proiect mai larg şi de durată ( pe 20 de ani) de popularizare a limbajului gestual în rândurile populaţiei japoneze. „Seminariile de limbaj gestual” au un caracter pronunţat oficial. Cu toate că până în 1997 au fost atestaţi 1000 de interpreţi. Pentru folosirea interpreţilor. care sunt acordate de Asociaţiile prefecturale ale Surzilor. Structura acestor cursuri. consultanţă privind acordarea de drepturi umane şi alte drepturi legale. Cursurile sunt predate de membri ai Asociaţiei Surzilor. iar începătorii pot să înveţe limbajul gestual la nivel elementar şi ar putea să interacţioneze cu indivizii surzi la acest nivel. oriunde. 1999). În cadrul acestui proiect s-au înfiinţat „cercuri de limbaj gestual” şi „seminarii de limbaj gestual” în aproape toate oraşele din Japonia. În cadrul acestui sistem. cererea este de patru ori mai mare. angajare. un curs de nivel intermediar de 55 de ore cu 23 de teme şi 209 . Mai mult decât atât.2 milioane de japonezi care să fie convinşi de necesitatea unui sistem naţional de interpretare în limbaj gestual. Interpreţii calificaţi sunt formaţi prin cursuri cu durata de 2-3 ani. În Japonia serviciile de interpretare sunt în totalitate voluntare şi sunt realizate mai ales de femei casnice care au soţi salariaţi ar plata nu depăşeşte 8 dolari pe oră. interpreţii sunt delegaţi să lucreze. au caracter neoficial. fie prin oficiul de asistenţă socială prefectural. (prezentată de Shinichi. sunt finanţate de guvern şi sunt foarte ieftine întrucât urmăresc încurajarea interacţiunii dintre surzi şi auzitori din cadrul aceleiaşi comunităţi. Biroul de repartizare caută un interpret disponibil cu calificarea adecvată şi se face o programare. este alcătuită din un curs de bază cu durata de 35 de ore care cuprinde 23 de teme. Din cauza salariului mic şi a lipsei perspectivelor de promovare. fie prin filiala locală a Asociaţiei Surzilor. medicină.K. unul al Ministerului Muncii. Fondurile necesare formării interpreţilor au provenit de la Ministerul Asistenţei Sociale care a încheiat contracte cu filialele prefecturale ale Federaţiei Surzilor din Japonia pentru efectuarea acestor servicii. JFD a solicitat înfiinţarea unui centru naţional de cercetare şi de formare a interpreţilor în limbaj gestual.. JFD în colaborare cu „Asociaţia naţională de cercetare în domeniul limbajului gestual” a elaborat un alt proiect care viza educarea unui număr de cca 1. o persoană surdă care are nevoie de interpret ia legătura cu biroul de plasare a interpreţlor. fapt realizat în 1982. Formarea interpreţilor are loc într-o diversitate de domenii cum ar fi : învăţământ. „Cercurile de limbaj gestual” sunt formate din grupuri mici.de atestare care să garanteze oferirea viitorilor interpreţi a unui nivel uniformizat de cunoştinţe şi de priceperi. Primele examinări în vederea atestării primilor 1000 de interpreţi au început în 1989. În funcţie de solicitările din aceste domenii particulare. profesia de interpret nu are căutare în Japonia. Actualmente există trei sisteme de organizare a formării de interpreţi în limbaj gestual. oricând”. In scopul formării de interpreţi calificaţi care ar putea să lucreze „orice. altul la nivel de prefectură şi ultimul la nivel de oraş. reprezentanţii guvernamentali contactează filialele prefecturale pe bază de contracte. iar limbajul gestual este predat la un nivel mai avansat.

este uşor ca medicii şi avocaţii să fie convinşi să plătească serviciile acestor interpreţi. Această situaţie determină pe beneficiarii serviciilor de interpretare să plătească o parte din valoarea acestor servicii. Între timp se organizează o serie de seminarii unde interpreţii se familiarizează cu cerinţele examenului naţional de atestare. în scopul perfecţionării deprinderilor de interpretare. Statele Unite ale Americii Structura Asociaţiei Naţionale a Surzilor din SUA 210 . interpretul în limbaj gestual urmează o perioadă de pregătire specializată în domeniile pe care le-am menţionat anterior. are loc o examinare a limbajului gestual al cursanţilor care doresc să devină interpreţi prefecturali. Din cauza suprasolicitărilor şi a stressului. există un program finanţat de Ministerul Asistenţei Sociale pentru femeile casnice care doresc să lucreze ca asistent voluntar în limbajul gestual. Cauzele nu rezidă în dificultatea examenului ci în faptul că sistemul de interpretariat durează 2-3 ani. manualele şi cerinţele nu sunt unitare. programele. Totuşi. După absolvirea examenului. calitatea interpreţilor calificaţi din Japonia diferă foarte mult. aceştia sunt în pericol să sufere o serie de tulburări psihice. există mari diferenţe între pregătirea care se realizează în fiecare prefectură din cauză că planul de instruire. nu oferă un salariu şi nu sunt perspective de promovare şi foarte puţini dintre cursanţi rezistă dacă nu au o motivaţie suficient de puternică. ci doar o familiarizare cu cerinţele profesiunii de interpret. După parcurgerea perioadei menţionate. Cu toate acestea. singurii interpreţi care beneficiază de încadrare cu normă întreagă se găsesc în serviciile referitoare la surzi. el nu oferă o pregătire profesională. Din acest motiv. Interpreţii cei mai pricepuţi vor fi şi cei mai solicitaţi. cu excepţia celor angajaţi la universităţi. el se bazează pe voluntariat. Aşa cum am menţionat anterior. foarte puţini dintre aceştia au promovat examenul de limbaj gestual. Astfel. colegii sau in instituţiilr juridice. programul menţionat asigură o pregătire a populaţiei feminine a Japoniei la nivelul comunicării cotidiene cu persoanele surde. cu toate că acest program are o serie de inconveniente. Fenomenul îmbătrânirii populaţiei atrage acum atenţia factorilor care se ocupă de problemele sociale. Din cauza preţului foarte scăzut. De asemenea. În general există o lipsă de interpreţi iar piaţa muncii nu reacţionează deoarece guvernul a stabilit salarii iraţional de mici pentru serviciile asigurate de interpreţi. S-a observat că deşi numărul de cursanţi a crescut. o serie de interpreţi nu pot efectua servicii pe durată nedeternimată. Avantajul sistemului japonez constă în uşurinţa de a se obţine serviciile unui interpret. Ministerul Invăţământului încă nu recunoaşte necesitatea folosirii limbajului gestual în şcoli în timp ce Ministerul Asistenţei Sociale se arată extrem de binevoitor sub aspect social în privinţa folosirii limbajului gestual de la o vârstă cât mai mică şi asigură finanţare pentru formarea de interpreţi. Datorită mentalităţii voluntare .o practică internă de 20 de ore unde sunt abordate 14 teme.

restaurante. care-i permite să mobilizeze cu uşurinţă pe membrii săi. NAD este o organizaţie non-profit care îi permite să primească donaţii scutite de impozit. subtitrarea unor emisiuni informative ale companiilor de televiziune. în exclusivitate. care includ.000. magazine. NAD are un centru juridic pentru rezolvarea situaţiilor în care sunt implicate persoane surde (Nakamura. surzi americani sunt răspândiţi pe un teritoriu vast. înfiinţată în 1965. de zona geografică. afiliată la Asociaţia Naţională a Surzilor dar care nu este subordonată acesteia. la sisteme de salvare prin telefoane cu text. În funcţie de 211 . Biroul executiv al NAD este format din membri surzi. Spre deosebire de Japonia. toate instituţiile publice.G.Bell. şcoli.. Sistemul american de interpretare Modelul american de interpretare a apărut odată cu Legea Americanilor cu Disabilităţi (ADA) din 1990 care se bazează pe concepţia că toate persoanele au acces la serviciile publice. dacă o persoană surdă din SUA cere un interpret pentru a avea acces într-un anumit loc.a. printre altele. ş. Or. care estimează că pe glob ar exista cca o persoană surdă la mia de locuitori. Pentru a-şi păstra licenţa. datele menţionate mai sus se situează cu mult sub această limită. hoteluri. spitale.a. Accesul egal include cerinţa ca surzii să aibă acces la alarme vizuale de incendiu. Astfel. instituţia vizată devine răspunzătoare pentru asigurarea unui interpret dacă nu are deja unul în cadrul schemei de personal. Legea menţionată cere ca interpreţii calificaţi să fie pregătiţi şi examinaţi de Oficiul Naţional al Interpreţilor pentru Surzi (National Registry of Interpreters for the Deaf). de dezvoltarea economică a acestor zone. Actualmente ea are un număr mai mic de membri (cca 22. de etatea persoanelor surde ş. conform unei vechi tradiţii cu rădăcini în creştinism. numărul de persoane surde diferă în funcţie de riguozitatea recensământului.000 locuitori) ceea ce reprezintă 0. interpreţii calificaţi trebuie să participe periodic la cursuri de perfecţonare.000) la o populaţie de peste două ori mai mare decât a Japoniei (cca 270. Tranşele de plată pentru serviciile asigurate de interpret diferă între 40 şi 100 de dolari pe oră în funcţie de calificarea şi de disponibilitatea interpretului pe plan local. aşa cum au menţionat şi alţi autori. Dar. 1999).08 la mie în comparaţie cu datele statistice ale Federaţiei Mondiale a Surzilor (FMS). care creează dificultăţi în mobilizarea surzilor americani la acţiunile NAD. În structura sa organizatorică. Majoritatea interpreţilor din SUA sunt profesionişti şi obţin venituri substanţiale sau integrale din această activitate. care încurajează pe cetăţenii americani şi intreprinderile să doneze fonduri pentru acest gen de organizaţii non-profit. care are o populaţie densă. K. şi accesul la serviciile de interpretare. Această lege plasează responsabilitatea egalităţii de acces pe instituţii inşoişi.Asociaţia Naţională a Surzilor din Statele Unite (NAD) s-a înfiinţat în 1880 şi a funcţionat câteva decenii cu teama că numărul membrilor săi va scădea ca urmare a activităţii promotorilor reducerii numărului de surzi prin intervenţii genetice şi prin alte măsuri promovate de adepţii lui A.

complexitatea actului de comunicare. această economie de piaţă rectifică cu uşurinţă sistemul şi îi determină pe cetăţeni cu un salariu avantajos să devină interpreţi şi să lucreze în universităţi. multe instituţii mici vor căuta să evite cheltuielile mari necesitate de întreţinerea interpreţilor. De-a lungul vremii. de la copii până la preşcolari. ASF a evoluat de la o simplă organizaţie cu un singur angajat itinerant la alta ce cuprinde 41 de cluburi membre cu peste 100 de angajaţi care asigură o diversitate de servicii destinate îmbunătăţirii vieţii celor 8000 de persoane surde. la afacerile mici sau la persoane luate individual. cursurile de limbaj gestual american sunt relativ scumpe şi numai persoanele bine motivate pentru o carieră în interpretare le pot finaliza. Din cauza acestor cheltuieli. Economia americană de piaţă este cea care dirijează sistemul de interpretare şi-l face să fie avantajos. Ea are o îndelungată tradiţie în sprijinirea persoanelor surde. ASF asigură un cadru de pregătire pentru elaborarea unor acţiuni la nivel local şi regional. multe intreprinderi mici evită să asigure interpreţi. oferind totodată un evantai de servicii şi de activităţi pentru toate grupurile de vârstă. s-a născut în 1905 din dorinţa şi nevoia persoanelor surde şi a familiilor lor de a conlucra în direcţia îmbunătăţirii situaţiei persoanelor aflate într-o situaţie similară. de pildă. Accentul pus pe economia de piaţă are şi unele dezavantaje pentru sistemul american de interpretare. Dintre acestea aprox. de istoria. Legea ADA acoperă numai serviciile publice. Astfel. Cu toate că există o mare lipsă de interpreţi. unde se pot bucura de folosirea limbajului gestual finlandez şi de cultura lor vizuală. un centru modern pentru surzi şi deficienţi de auz. 5000 folosesc limbajul gestual ca principal mijloc de comunicare iar 15. umane şi lingvistice şi a unui mediu în care surzii să poată fi mândri de moştenirea lor.000 de persoane cunosc şi folosesc limbajul gestual ca profesori şi interpreţi. ele fac apel la sistemul ”hârtie şi creion” în cazul unor consultaţii medicale. deoarece. serviciile publice din SUA sunt răspunzătoare de asigurarea accesului „rezonabil” la serviciile unui interpret. limbajul şi cultura lor. În fine. dacă are loc o situaţie care implică doi vecini. regional. Situaţia limbajului gestual şi a interpretării în Finlanda Asociaţia Surzilor din Finlanda (ASF). Sediul central al ASF se află în „Light House” (Casa Luminii) din Helsinki. dacă responsabilitatea asigurării de interpreţi este plasată pe furnizorul de servicii. Aceste cluburi oferă persoanelor surde şansa de a fi împreună şi de a-şi apăra drepturile la nivel local. în sistemul juridic-administrativ şi în alte domenii specializate. pentru asigurarea deplină a drepturilor sociale. Astfel. nu se referă la intreprinderile non-profit. În anul 2005 ASF sărbătoeşte cei 100 de ani de existenţă cu multe evenimente la nivel local. naţional şi nternaţional. Limbajul gestual şi învăţământul 212 . vecinul surd trebuie să facă apel la un interpret sau la un prieten care cunoaşte sistemul gestual.

se folosesc video-foane şi site-uri WEB pentru interpretarea la distanţă şi pentru asigurarea serviciilor de consiliere în limbaj gestual. care oferă activităţi şi cursuri pentru studenţii care folosesc limbajul gestual. constituie o prioritate a Asociaţiei. care constituie un serviciu deosebit de important destinat publicului. a competiţiilor şi a activităţilor de formare. De asemenea. Servicii sociale şi de angajare Acestea sunt deservite de 15 consilieri care lucrează pe tot cuprinsul ţării şi folosesc limbajul gestual când consiliază clienţii surzi şi îi ajută să se angajeze. mai ales prin folosirea intensivă a internetului. Lunar. Rata şomajului la surzii din finlanda este considerabil mai mare decât media naţională şi se caută canale de angajare dar factorii esenţiali sunt educaţia şi pregătirea pentru un loc de muncă. pe baza unui Plan de învăţământ eleborat în colaborare cu universităţile obişnuite. Unele proiecte includ o şcoală virtuală în limbaj gestual finlandez şi un centru de orientare profesională. carţi şi programe pe casete video despre durzi şi surditate. 213 . Se urmăreşte folosirea televiziunii digitale pemtru transmiterea informaţiilor în limbajul gestual. secţia de producţie video din cadrul Asociaţiei. Astfel. Asigurarea accesului la informaţie. Cultura şi informarea Secţia pentru cultură se ocupă de organizarea evenimentelor culturale. De pildă. Un proiect finanţat de Ununea Europeană. În anul 2004 acest dicţionbar a devenit disponibil pe smart-phone. cei care iubesc cultura şi profesioniştii au ocazia să-şi dezvolte priceperile şi să-şi prezinte producţiile. Alte activităţi importante includ producerea de materiale didactice pentru predarea limbajului gestual şi dezvoltarea serviciilor asigurate de interpreţi. Astfel. PC de buzunar şi pe telefonul mobil al firmei Nokia Communicator.DEAFVOCurmăreşte dezvoltarea predării limbajului gestual în învăţământul profesional prin folosirea tehnologiei informaţiei şi a comunicării. Teatrul Finlandez pentru surzi oferă spectacole în limbaj gestual. Aici a loc şi cusuri de limbaj gestual pentru auzitori. în 1998 a publicat „Dicţionarul de bază al Limbajului Gestual Finlandez” care a fost lansat în 2002 pe reţeaua on-line de web. Secţia care se ocupă de dezvoltarea învăţământului caută să asigure folosirea limbajului gestual pe toată durata procesului de instruire a elevilor surzi. Această secţie caută mijloace care să facă accesibile persoanelor surde care folosesc limbajul gestual serviciile culturale elaborate pentru auzitori. publicaţii. În administrarea Asociaţiei Surzilor din Finlanda se află o Şcoală Superioadă Populară (un centru de educaţie superioară pentru adulţi).Asociaţia promovează limbajul gestual şi desfăşoară cercetări legate de acest limbaj. un serviciu de informare şi o bibliotecă asigură elaborarea de rapoarte. produce un program educaţional şi cultural în limbaj gestual.

pe care o prezentăm în rândurile ce urmează. De asemenea. care contribuie la creşterea veniturilor proprii ale acestei organizaţii. adulţii şi copiii surzi par să fie izolaţi unii de alţii. o organizaţie care colectează fonduri prin administrarea unui cazinou şi a unor aparate care vând diferite obiecte. servicii WEB în limbaj gestual. Elaborarea de proiecte ocupă o parte importantă din activitatea internaţională a Asociaţiei. din Balcani şi din alte părţi. Aceasta constituie un exemplu de colectivitate de lucru formată din surzi şi auzitori care folsesc limbajul gestual în comunicare. Comunicarea în familiile cu un copil surd se realizează pe baza unor sisteme particulare fiecărei familii. Una din ele. Oraşele sunt puţine şi de mici dimensiuni. În acest sens am urmărit situaţia surzilor din două ţări africane. Birourile Preşedintelui şi ale Secretarului General al FMS sunt situate în „Casa Luminii”. Unele aspecte privind integrarea surzilor din ţările aflete în curs de dezvoltare comparativ cu a celor din ţările dezvoltate Putem considera că nivelul de dezvoltare economico-socială a unei ţări îşi pune amprenta asupra posibilităţilor de integrare socială a surzilor din ţara respectivă. Sunt în curs de desfăşurare proiecte cu organizaţiile din părţile de sud şi de est ale Africii. Cealaltă. Aproape jumătate din bugetul Asociaţiei este acoperit de Finnish Slot Machine Association. din Orientul Mijlociu. dintre care jumătate sunt persoane surde. În aceste condiţii. PROSIGN OY AB care este singura companie de producţie din Finlanda care s-a specializat în producerea de activităţi multimedia. Burundi este o ţară subdezvoltată. Asociaţia Surzilor din Finlanda participă la diverse activităţi europene. din Asia de Sud-Est. Intreprinderi proprii şi business ASF patronează două intreprinderi. KL SUPPORT. Nu este semnalată prezenţa unor şcoli oficiale ci doar câteva şcoli sponsorizate de 214 . cu o populaţie restrânsă. de aproximativ 5 milioane de locuitori ce se ocupă mai ales cu agricultura pe terenuri familiale situate pe dealuri nisipoase. Aspecte legate de personal şi economie În cadrul ASF lucrează un grup multicultural şi multilingual. este o intreprindere de marketing care acţionează ca factor intermediar între aparatura de sprijin necesară şi intreprinderile care o produc. Ca membru al Uniunii Europene.Activitatea internaţională Asociaţia Surzilor din finlanda are contacte şi relaţii internaţionale extensive care funcţionează cu succes. programe video şi TV. Burundi şi Kenya. iar transportul dintre ele se realizează cu dificultate. diferite sectoare ale administraţiei de stat acordă donaţii. De o lungă tradiţie se bucură cooperarea cu ţările Nordice prin Consiliul Nordic al Surzilor.

astfel că nu se poate vorbi de prezenţa unui limbaj gestual comun şi nici de o organizaţie a surzilor. Femeile surde burundeze nu se pot căsători şi nu pot avea copii în cadrul unei familii. performanţa elevilor surzi la testele şcolare este slabă şi s-a recomandat folosirea limbajului gestual cel puţin pe bază experimentală. Acolo unde unele şcoli pot să asigure servicii pentru surzi. Limba oficială tribală este SWAHILI dar a doua limbă oficială este cea engleză. de aceea surzii nu au şanse să devină profesori într-o şcoală de surzi. că sunt retardaţi mental deoarece nu se poate comunica cu ei. Auzitorii îi consideră pe surzi ca fiind lipsiţi de inteligenţă şi nu li se poate acorda vreun rol social. Se estimează că există aprox. are o populaţie de 20 milioane de locuitori care aparţin la mai multe etnii. Dintre acestea o şcoală este de nivel liceal iar 5 clase de surzi sunt ntegrate în şcoli de masă. În Kenya. În Kenya există un Institut de Pedagogie Specială care asigură cadrele pentru învăţământul special cu durata de 3 ani. La admitere se cere o diplomă de profesor şi trei ani de practică pedagogică într-o şcoală. Asociaţia Naţională a Surzilor din Kenya a publicat un dicţionar al limbajului gestual dar nu se ştie precis dacă aceste semne reprezintă un limbaj unitar deoarece sunt multe forme tribale de limbaj gestual. aceşti elevi pot să dobândească unele cunoştinţe legate de tâmplărie sau de vânzarea unor produse şi pot să aibă de lucru dacă auzitorii se pot înţelege cu ei şi le vor da de lucru. De obicei. aflată în curs de dezvoltare. care nu este obligatorie. 4. să le mobileze şi să le întreţină. care au un limbaj oficial comun-kirundi şi o a doua limbă oficială-franceza. Deoarece profesorii nu cunosc bine limbajul gestual. din care jumătate au pregătire de specialitate cu durata de doi ani. Hutu (care cuprinde 85 % din populaţie) şi Tutsi (15%). Învăţând să comunice. Şcoala primară nu este obligatorie. 215 . Deşi profesorii sunt plătiţi de guvern. Această ţară. Şcolile pentru surzi au aceeaşi programă şi aceleaşi manuale ca în şcolile de masă dar ritmul de lucru şi metodele sunt diferite. Dintre copiii de vârstă şcolară 2 la mie sunt surzi. comunitatea locală trebuie să construiască şcoli. 2000 de elevi surzi sunt instruiţi de 200 de profesori. Mai puţin de un sfert din populaţia adultă este alfabetizată şi doar un copil din trei merge la şcoala primară. Accentul se pune pe instruirea orală şi pe labiolectură. elevii sunt integraţi în şcoli de masă. cu rare excepţii şi se crede că nu pot fi educaţi. Rarele excepţii de care aminteam mai sus se referă la acei surzi care puteau să urmeze o şcoală de pe lângă o biserică. Cei aprox.000 de copii surzi de vârstă şcolară dar nu există un sistem de educaţie a surzilor iar aceştia nu sunt bineveniţi în şcolile pentru auzitori. Toată ţara cuprinde 17 şcoli cu internat pentru surzi. fiecare familie are mai mulţi copii iar aceştia îşi asumă rolul de supraveghere a persoanei surde după decesul părinţilor. Astfel. situaţia este ceva mai bună. de mari dimensiuni. copiii surzi sunt ne-educaţi.biserici. În Burundi există două triburi principale.

datele disponibile ne arată că cei aproximativ 3200 de elevi surzi sunt cuprinşi în cele 8 grădiniţe autonome. în sectorul serviciilor de întreţinere (electromecanic. adunând date şi colectând fonduri cu care plăteşte cazarea a jumătate din numărul elevilor surzi. frizer-coafor. Insă situaţia va fi remediată curând odată cu înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Persoane cu Handicap şi a Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Copiilor şi Adopţii şi a reţelei de asistenţă socială din cadrul primăriilor. Astfel. După terminarea şcolii generale. s-a creat în 1999 o specializare nouă. trei sunt profesionale. după 1990 s-a manifestat tendinţa de a se folosi tot mai mult comunicarea gestuală în şcolile speciale. 2 unităţi post liceale şi mai multe clase integrate în şcoli generale. Situaţia din România se apropie mai mult de cea a ţărilor din vestul Europei sub aspectul integrării surzilor în mai multe domenii ale vieţii sociale. în industria textilă şi confecţiilor. cuprinde pe aproape toţi copiii de vârstă şcolară. sub aspectul integrării şcolare. 5 licee aflate în structura acestor centre şcolare. sculptor în lemn. surzii din Kenya au unele avantaje semnificative. Această reţea ce se întinde în oraşele mai mari sau cu mai multe persoane surde. brutar. 6 şcoli sau centre şcolare profesionale.Dintre cele 17 şcoli. Astfel.la Catedra de Teologie Ortodoxă şi Asistenţă Socială Didactică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Universitatea din Piteşti. există oficiali şi profesori entuziaşti şi mai bine informaţi iar asociaţia de părinţi este dinamică. Sub aspect medical. zugrav-vopsitor-mozaicar-faianţar. fiecare având propria specializare. vopsitor caroserii auto). Este posibil ca un număr mic de copii surzi din zonele rurale sau izolate să rămână neşcolarizaţi fie că părinţii lor nu ştiu că există şcoli speciale fie că ei nu au posibilităţi materiale să-i ducă la şcoală. învăţământul de 9 ani fiind obligatoriu. Ca urmare a creşterii cerinţelor de educaţie. tinichigiu auto. tâmplar. în ţara noastră există o reţea medicală în aproape toate oraşele mari unde se face evaluarea auzului. înfiinţând clinici. depanator aparate electrice şi electrocasnice.Comunicare prin limbaj gestual. patiser. montator tâmplărie din aluminiu sau PVC). Meseria cea mai frecventă este cea de tâmplar. În 1999 s-a adoptat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. etc Modalitatea dominantă de comunicare este cea orală dar. construind şcoli. Spre deosebire de alte ţări aflate în curs de dezvoltare. 15 şcoli elementare care au şi grădinişe în structura lor. la 216 . Cea mai mare parte dintre absolvenţi migrează spre oraşe unde caută de lucru şi se grupează în asociaţii ale surzilor. majoritatea elevilor surzi urmează cursuri cu durata de 3-4 ani în cadrul şcolilor profesionale unde se pot califica în diverse meserii din mai multe domenii cum ar fi cel al construcţiilor şi lucrărilor publice ( instalator sanitar. în domeniul hotelier-alimentaţie cum ar fi cofetar. Astfel surzii au posibilitatea să lucreze ca profesori de religie în şcolile pentru surzi sau ca asistenţi sociali în diverse unităţi. 102 care. se efectuează intervenţii chirurgicale sau se protezează auzul deficitar.

vecini sau semeni de ai lui.articolul 15. istorice şi geografice. să aibă un limbaj gestual fluent şi legături strânse cu alţi surzi. După H. El poate fi un dezavantajat sub aspect economic dar nu mai poate fi considerat retardat mental. deşi trăiesc în mijlocul lor. pe limbajul gestual şi pe legăturile acestor surzi cu lumea surzilor. surzii doresc o integrare cu autonomie. să aprecieze limbajul gestual deoarece unii surzi nu pot să suplinească limbajul gestual cu cel verbal ceea ce-i poate duce la izolare de lumea auzitorilor. Se poate conclude că dacă un copil surd poate să meargă la şcoală el poate să aibă o viaţă mai bună decât unul neinstruit. rude. a recunoscut oficial limbajul gestual şi a recomandat formarea şi angajarea de interpreţi în limbajul gestual în toate domeniile care au tangenţă cu persoanele surde. ei nu au acces fizic sau lingvistic la o educaţie de calitate. a fost adoptat un ordin comun al MEC şi MSF de atestare a interpreţilor în limbaj gestual pentru persoanele surde şi în limbajul specific persoanelor cu surdocecitate. În Burundi. Lane. pe care surzii nu o înţeleg. De asemenea. Pe de altă parte. Desigur. ei au ocazii rare de a comunica şi cu alţi surzi. surzii au posibilităţi limitate de a comunica cu auzitorii. De asemenea. Deoarece instruirea din Burundi şi Kenya se face de obicei în limba franceză sau engleză. această structură socială o putem numi integrare cu izolare. Aceasta presupune ca surzii să se dezvolte cu mândria de a fi surzi. pct. deoarece poate comunica cel puţin gestual şi poate primi informaţii în acest limbaj de la părinţi. 217 . ceea ce reprezintă o integrare cu autonomie . Auzitorii pot să-i ajute să se integreze în societatea majoritară dar trebuie să ţină seama de cultura lor. în Suedia. poate comunica şi ppoate învăţa o meserie. din cauza situaţiei economice. (a). să nu exagereze cu mainstreamingul. integrarea surzilor este bazată pe o cultură distinctă de cea a auzitorilor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful