P. 1
Introducere in Informatica - Drept

Introducere in Informatica - Drept

|Views: 73|Likes:

More info:

Published by: Arimoshikatoka Sorana on Jan 29, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/29/2013

pdf

text

original

UNIVERSITATEA “GEORGE BACOVIA” BACĂU

INTRODUCERE ÎN INFORMATICĂ
SUPORT DE CURS

Conf. univ. dr. Andreia-Simona Melnic

BACĂU 2011
1

Cuprins
Capitolul 1. Concepte de bază privind tehnologia informaţională şi de comunicaţii.....................................................3 1.1. Informaţia, resursă strategică a societăţii.....................................................................................................3 1.1.1. Evaluarea informaţiei....................................................................................................................................7 1.2. Tehnologia informaţională...........................................................................................................................8 1.3. Aspecte privind organizarea şi structurarea datelor................................................................................13 1.3.1. Date elementare şi date structurate.............................................................................................................13 1.3.2. Categorii de operaţiuni definite asupra datelor...........................................................................................15 1.4. Informatica şi informatica juridică............................................................................................................19 1.5. Sisteme informaţionale şi sisteme informatice..........................................................................................20 1.5.1. Sistemul informaţional şi rolul său în cadrul organismelor economice......................................................21 1.5.3. Sistemul informatic.....................................................................................................................................23 Capitolul 2. Calculatorul electronic –elemente fundamentale de structură şi principii de funcţionare....................24 2.1. Structura unui calculator electronic şi modul de funcţionare a acestuia...................................................24 2.1.1. Componenta hardware a sistemului electronic de calcul............................................................................24 2.1.2. Componenta software a sistemului elctronic de calcul...............................................................................27 2.1.3. Unitatea centrală - structură şi funcţionare.................................................................................................29 2.1.4. Principii de funcţionare a calculatoarelor electronice...........................................................................34 2.2. Echipamente periferice şi suporturi de date...............................................................................................36 2.2.1. Echipamente periferice de intrare.........................................................................................................38 2.2.2. Echipamente periferice de ieşire.................................................................................................................41 2.2.3. Echipamente pentru citirea directă a documentelor....................................................................................46 2.2.4. Echipamente periferice pentru redarea sunetelor..................................................................................48 2.2.5. Echipamente şi suporturi pentru stocarea datelor................................................................................49 2.2.6. Echipamente de comunicaţie: modem-ul....................................................................................................59 Capitolul 3. Sisteme de operare....................................................................................................................................60 3.1. Prezentare generală, caracteristici, structură, clasificare, funcţii.......................................................................60 3.1.1. Prezentarea generală a sistemelor de operare.............................................................................................60 3.1.2. Caracteristicile sistemelor de operare...................................................................................................60 3.1.3. Clasificarea sistemelor de operare........................................................................................................61 3.1.4. Structura unui sistem de operare...........................................................................................................64 3.1.5. Obiectivele şi funcţiile sistemelor de operare.......................................................................................66 3.2. Tehnici de exploatare a calculatoarelor.............................................................................................................70 3.2.1. Monoprogramarea.................................................................................................................................70 3.2.2. Multiprogramarea.................................................................................................................................71 3.2.3. Multiprelucrarea....................................................................................................................................71 3.2.4. Prelucrări SPOOLING..........................................................................................................................72 3.2.5. Prelucrări în timp real...........................................................................................................................72 3.2.6. Sisteme de lucru multiutilizator............................................................................................................73 Capitolul 4. Reţele de calculatoare...............................................................................................................................75 4.1. Conceptul de reţea de calculatoare....................................................................................................................75 4.2. Clasificarea reţelelor de calculatoare.................................................................................................................79 4.2.1. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de răspândirea geografică a sistemelor de calcul............79 4.2.2. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de arhitectură...................................................................81 4.2.3. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de topologie.....................................................................83 4.2.4. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de modelul de comunicare (standardul de comunicare)..86 4.3. Administrarea şi securitatea reţelelor de calculatoare.......................................................................................90 4.4. Interconectarea reţelelor de calculatoare...........................................................................................................91 Capitolul 5. Programarea, limbaje de programare, produse-program..........................................................................96 5.1. Noţiuni generale privind limbajele de programare............................................................................................96 5.2.Etapele rezolvării problemelor cu ajutorul calculatorului electronic..................................................................99 Pentru aplicaţiile curente din domeniul economic (producţie, stocuri, contabilitate generală etc.) societăţi specializate în producţia de software pun la dispoziţie, pe piaţă, produse-program la cheie. Firmele interesate pot achiziţiona asemenea produse-program după analiza atentă a cerinţelor de prelucrare. Ulterior utilizatorul trebuie să-şi adapteze structura datelor la cerinţele produsului-program...........................................................................100 5.3. Principii de utilizare specifice produselor program.........................................................................................101 5.4. Caracteristici de calitate ale produselor program.............................................................................................102

2

5.5. Selecţia produselor program şi evaluarea performanţelor acestora.................................................................104 Bibliografie………………………………………………………………………………………………………….10 6

Capitolul 1. Concepte de bază privind tehnologia informaţională şi de comunicaţii
Informaţia, resursă strategică a societăţii Orice societate nu poate exista fără informaţie şi comunicarea ei. Cantitatea de informaţie este în continuă creştere şi aceasta este caracteristica evoluţiei societăţii umane care se află în faza societăţii informaţionale. “Alimentarea” oamenilor cu informaţia de care au nevoie are darul de a duce la generarea unor noi şi noi fapte, adică tot informaţie. Nouă. Lumea în care trăim se află într-o continuă schimbare, asistăm astăzi la un proces de tranziţie de la societatea industrială la societatea informaţională. Dar ce înseamnă o societate informaţională? În privinţa acestui termen există numeroase dispute, mai ales la noi în ţară, datorită limbii din care a fost tradus (information society, société de l`information). Astfel, de exemplu, mai apar termenii de societate a informaţiei, societate informatizată, economie informatizată, societate postindustrială . Societatea informaţională este societatea „în care majoritatea forţei de muncă se compune din cei care operează cu informaţii şi pentru care informaţia este elementul cel mai important”2. Ea pune accent nu numai pe informaţie, ci şi pe apariţia a noi moduri de viaţă ca urmare a modificării viziunii asupra lumii. Odată cu trecerea la societatea informaţională s-a făcut trecerea de la teoria valorii bazate pe muncă la teoria valorii bazată pe cunoaştere. Alvin Toffler spunea în lucrarea sa Powershift. Puterea în mişcare că, dacă în timpul societăţii industriale capitalul era unul da natură materială, cuprinzând maşinile şi materialele, în societatea post-industrială principala formă a capitalului este cunoştinţa. Ea este inepuizabilă, se poate aplica de către utilizatori diferiţi în acelaşi timp şi, dacă aceştia o folosesc inteligent, poate genera şi mai multe cunoştinţe. Societatea informaţională este acea societate în care economia se dezvoltă datorită progreselor tehnologice, în care informaţia joacă un rol pe care altădată (în societatea industrială) îl aveau bunurile materiale. Ea posedă trei caracteristici principale: informaţia este cea mai importantă resursă economică, consumul de informaţii este intens şi dezvoltarea infrastructurii informaţionale globale este primordială. În primul rând, informaţia este o resursă economică pe care întreprinderile trebuie să o deţină şi să o utilizeze pentru a ocupa o poziţie cât mai bună în mediul concurenţial actual. În al doilea rând, informaţia este utilizată de oameni din întreaga lume în activitatea lor de consumatori informaţionali. Cercetătorii japonezi consideră că în societatea informaţională sunt îndeplinite următoarele patru condiţii3: • Venitul pe cap de locuitor este mai mare de 4000 $; • Numărul angajaţilor din sectorul de servicii depăşeşte 50% din totalul producţiei active; • Numărul studenţilor depăşeşte 50% din totalul populaţiei de aceeaşi vârstă;
1

1 Drăgănescu, M., Societatea informaţiei sau societate informaţională, cotidianul Dimineaţa nr.97 /29.04.1998 2 Rogers, E.M., Communication Technology; the new media in society, 1986, p.10, citat în Van Cuilenburg, J.J., Scholten, O.,

Noomen, G.W., Ştiinţa comunicării, Versiune românească de Tudor Olteanu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p.54 3 Cuilenburg, J., J., Scholten, O., Noomen G.W., Ştiinţa comunicării, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p.53

3

reţele de comunicaţii radio şi prin satelit). S. pp. În general. a sistemelor personale de comunicaţii prin satelit. care alcătuiesc aşa numita Triadă a Societăţii Informaţionale fac eforturi pentru realizarea unei zone informaţionale comune bazată pe convergenţa tehnologiilor informaţionale şi de telecomunicaţii.A.ispo. The New Technologies. şi Japonia. în format electronic (baze de date. 3-4 6 Korten. criticile aduse revoluţiei informaţionale fiind sintetizate în literatura de specialitate astfel:  Păstrarea. marile forţe ale lumii. pp . în special e-mail. Corporaţiile conduc lumea. respectiv cei care se „minunează” de ceea ce se întâmplă pe glob5.C. între noile reţele create prin intermediul telefoniei mobile. adică cei care au acces la noile tehnologii şi se pot bucura de avantajele lor. la nivelul diferitelor ţări sau organizaţii. În al treilea rând în societatea informaţională se pune accentul pe infrastructuri informaţionale globale. Dezvoltarea infrastructurii informaţionale presupune realizarea a cât mai multe linii de comunicaţii prin care se fac legăturile între reţelele de calculatoare. Europe and the Global information Society. Deoarece şi în cazul societăţii informaţionale au apărut diferenţe în ceea ce priveşte modul de participare la dezvoltarea ei. componentele hardware şi software disponibile utilizatorilor pentru a prelucra aceste informaţii. serviciile de bază ale telecomunicaţiilor. Având în vedere aceste patru criterii. D. Bruxelles. este necesar ca şi modul în care are loc „transportul” datelor să fie transparent pentru utilizatori.27-28 4 .• Ponderea cheltuielilor legate de informaţie depăşeşte 35% din bugetul unei familii. deşi se urmăreşte prin noile proiecte privind societatea informaţională elaborate de Uniunea Europeană să se elimine acest efect prin crearea de noi locuri de muncă în domeniul serviciilor informaţionale6. doresc să asigure coerenţa strategiilor de realizare a societăţii informaţionale globale din punct de vedere al legislaţiei. dar care sunt conştienţi de potenţialul utilizării tehnologiei informaţionale şi de comunicaţii şi de condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de avantajele ei. a televiziunii prin cablu. 6. baze de imagini ş. România mai are multe de realizat până va intra în societatea informaţională. Recommendations to the European Council. prin politicile organizaţiilor guvernamentale.beintbsoc/whitpaper 5 Bangemann. 1997.. 2. utilizatorii văd numai aplicaţia la care sunt conectaţi.U. M. http://www. 1994. tehnologiei informaţionale şi a comunicaţiilor. Ca urmare.  Şomajul cronic datorat automatizării producţiei. în acelaşi timp. Dar. Fiecare din componentele triadei. Editura Antet.a. şi 4 anume : 1. utilizatorii care nu au fost instruiţi în vederea folosirii aplicaţiilor. Uniunea Europeană. 3. Zona informaţională comună este constituită din mai multe niveluri indivizibile. aplicaţiile care oferă utilizatorilor serviciile specifice de care au nevoie pentru a utiliza nivelurile anterior menţionate. aplicaţiile sunt cele pentru care trebuie depuse cele mai mari eforturi din punct de vedere al realizării unei structuri informaţionale şi a unei interfeţe prietenoase. Bucureşti. baze de documente. 4 *** The Changing Society. a celor două straturi ale societăţii: bogaţi şi săraci.). al aplicaţiilor şi serviciilor. acces interactiv la baze de date şi transmiterea interactivă a imaginii digitale. 5.cec. infrastructura fizică (cablu. Societatea informaţională globală nu prezintă numai avantaje. 4. competiţiei. în continuare. informaţia ca atare. transfer electronic de date.

numită informaţie. K. Datorită importanţei ei. p. Management Information System. I.W. Bucureşti.185. Editura Nemira. p. Însă. 1998. responsabilii acestor compartimente fiind de multe ori manageri de nivel înalt. p. 1991 11 Stoica.J..P.55 8 Malita. prelucrare şi distribuire a informaţiilor. ceea ce este esenţial sunt efectele într-adevăr benefice ale societăţii informaţionale globale. Noomen. 7 Naisbitt. ea integrând şi dimensiunile: socială. Megatendinţe. pentru dobândirea de noi şi cât mai multe cunoştinţe. Pregătirea şi organizarea unui sistem de informaţii necesare unei acţiuni coerente şi de succes au devenit pentru întreprinderea modernă la fel de însemnate ca producţia şi vânzarea.C. inclusiv ameninţarea vieţii private7. viziunea asupra informaţiei s-a schimbat de-a lungul timpului. devenind în prezent o importantă resursă strategică cu rol în asigurarea supravieţuirii firmei10.. bucurându-se de efectele globalizării în sferă restrânsă. J. M. Gestionarea acestei resurse. 1997.. 9 Van Cuilenburg. Se face însă diferenţa între informaţie ca produs (apare astfel categoria de „intermediatori de informaţii” care se ocupă de ordonarea şi distribuţia informaţiilor prin cărţi. Zece noi direcţii care ne transformă viaţa... Oamenii.. p. Dacă în anii ‘50 informaţia era văzută ca un rău necesar (paper dragon). la suport în controlul managerial (perioada 1970-1980). New York. necesare în activitatea continuă şi eficientă a oricărei întreprinderi sau instituţii”9). 55 10 Laudon.Ruinarea vieţii de familie sau a afinităţilor de grup prin izolare şi continuă căutare de mai bine. Spre geomodernitatea secolului XXI.  Elite desprinse de interesele predominante ale societăţii. Macmillan Publishing Company. pentru a-şi menţine nivelul de trai au mai multe locuri de muncă. cele materiale sau financiare. culturală şi economică În acest context. cit. informaţia a devenit o resursă la fel de valoroasă ca resursele umane.  Stres crescut care se datorează faptului că oamenii doresc să-şi îmbunătăţească permanent stilul de viaţă lăsând pe ultimul loc fericirea şi bunăstarea culturală. J.. Zece mii de culturi. Astfel. Laudon. radio şi televiziune) şi informaţie ca mijloc de producţie (numărul celor care se ocupă de informaţii ca mijloc de producţie a crescut mult în ultimii ani. informaţia devine de o importanţă vitală. reprezintă o preocupare primordială în întreprinderile moderne.Editura Politică. Informaţie şi cultură. Bucureşti. o cerinţă birocratică. cu avantajele directe sau indirecte pe care le aduce fiecărui individ. Second Edition.. reviste. Op. Stăpânirea informaţiilor necesare şi utile deciziei înseamnă de fapt selectarea şi utilizarea datelor obţinute din gestiunea internă şi în al doilea rând capacitatea de a le compara cu cele provenite din mediul concurenţial pentru a evidenţia ceea ce are un caracter de durată şi strategic de ceea ce este neesenţial. ambientală. fiind numită şi „petrolul secolului XXI”11.  Societatea informaţională bazată pe cunoaştere înseamnă mai mult decât decât progresul tehnologiei şi aplicaţiilor informaticii şi telecomunicaţiilor. ei participând „la alcătuirea stocurilor interne de informaţii. 12 5 . 1989. A Contemporary Perspective. O singură civilizaţie. ea trecând progresiv de la suport al scopurilor generale (perioada 1960-1970). Editura Tehnică. au apărut în structura organizatorică a întreprinderii compartimentele specializate de culegere. O. un agent hotărâtor al dezvoltării.. chiar dacă în rapoartele diferitelor comisii internaţionale acesta ar fi crescut în ultimele decenii8. G. J.. Scholten.

Deci o procesare de date poate genera informaţie numai dacă există un receptor care să considere acest rezultat inteligibil şi folositor. informaţia este noţiunea prin care se defineşte fiecare din elementele noi conţinute în semnificaţia unui simbol sau grup de simboluri. Nu orice prelucrare de date generează informaţii. când este primită. Această formă concretă se numeşte dată. În sens larg. procesele şi obiectele lumii reale”. această ecuaţie sau dată. comunică o informaţie semnificativă. o acţiune. persoane diferite. tangibilă. Cineva. poate să nu însemne nimic pentru altele. iar datele furnizate la ieşire pot reprezenta informaţii diferite pentru utilizatori diferiţi. Ea este utilizată cu diferite semnificaţii: suport al cunoştinţelor umane. Acestui nivel i se adaugă un al doilea. Schematic relaţia dintre date şi informaţii poate fi reprezentată astfel: unde d1÷ dn date i1÷ ininformaţii Fig. însă. Informaţia este produsul prelucrării datelor. Ea este o informaţie potenţială întrucât prin prelucrare conduce la obţinerea informaţiilor. Noţiunea de informaţie este complexă şi de mare generalitate. Data are o existenţă obiectivă. nu reuşeşte să obţină un plus de informaţii prin citirea acestei date. Relaţia date-informaţii O trăsătură fundamentală a informaţiei este subiectivitatea. o relaţie care serveşte la rezolvarea unei probleme sau care este obţinută în urma unei cercetări urmând a fi supusă unor prelucrări.Informaţia ca noţiune este foarte veche. toate ştiinţele operând cu informaţii ca elemente ale cunoaşterii senzoriale sau raţionale. într-o comunicare. accesibil unui anumit procesor (om. tangibilă. cu toate încercările pe care le-ar face. ştire. 1. Pentru a fi percepută. persoana poate spune că a primit o informaţie. Data poate fi considerată materia primă pentru informaţie. informaţia există numai în receptor. Progresele înregistrate în domeniul tehnologiilor informaţionale. program). pentru a obţine noi informaţii despre fenomenele. ştire. Sensurile noţiunii de informaţie sunt mult discutate şi interpretate de către o disciplină sau alta. unitate centrală. Un exemplu îl poate reprezenta o ecuaţie matematică. Cunoaşterea umană. Sistemele de calcul prelucrează date. prin prelucrări diferite. receptată şi prelucrată. acela al informaţiilor derivate din alte informaţii pe bază de raţionament. fiind intangibilă. o mărime. Dacă data are o existenţă fizică. materializate în cea de-a cincea generaţie de calculatoare electronice au generat trecerea de la calculatoare care calculează şi memorează date la calculatoare care raţionează şi informează. care sunt aduse într-o formă inteligibilă şi care pot fi utilizate într-un scop anume. noutate etc. denumirea de 6 . prin care se exprimă o situaţie.1. model cu care se poate opera. Prin dată se înţelege un număr. unitate de măsură în informatică (biţi). Pentru cineva familiarizat cu limbajul matematicii. nivel considerat a fi nivelul cunoştinţelor. nr. pot obţine informaţii diferite. Dacă data este receptată de un utilizator capabil de înţelegere. imagine etc. În informatică prin dată se înţelege un “model de reprezentare a informaţiei. Ceea ce poate fi o informaţie pentru o persoană. Pe de altă parte. semnal. pornind de la acelaşi set de date. informaţia trebuie exprimată într-o formă concretă. neobişnuit cu limbajul matematic. Corespondenţa dată-informaţie este considerată ca fiind un prim nivel în informatica economică. Astfel. transmiterea cunoştinţelor vehiculează informaţii. o stare.

uşoar de utilizat şi înţeles. precise. Astfel. În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române se precizează că “cunoştinţele cuprind totalitatea noţiunilor. conţinutul şi forma informaţiei. totalitatea informaţiilor debândite anterior cu privire la obiectul considerat. informaţiile trebuie să fie clare.calculator devine improprie întrucât se prelucrează cunoştinţe. de obicei. considerat a fi cea mai importantă dimensiune a informaţiei. la rândul său. ideilor. informaţiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare”. termenul adecvat fiind cel de sisteme de prelucrare a cunoştinţelor. unele informaţii sunt deja între cunoştinţele receptorului şi deci nu generează informaţii noi. chiar pertinentă. informaţii actuale.1. ecranul unui calculator etc. exhaustive şi concise nu au fost valorificate deplin datorită unei prezentări necorespunzătoare. despre o situaţie prezentă sau o prognoză a evoluţiei anumitor mărimi. fiind cea care face informaţia atrăgătoare. efortul a fost canalizat în direcţia ameliorării modului de prezentare pentru a face informaţiile mai atractive. decizia nu va fi însă urmată de efecte. Cunoştinţele reprezintă. Din acest punct de vedere. Perioada la care se raportează informaţia constituie un atribut temporal de mare importanţă. Exactitatea este un atribut vital al acesteia. independent de conţinutul lor sau de modul în care sunt emise. fără această informaţie şi fără comunicarea ei. 7 . Pe de altă parte. unitate cu ajutorul căreia să se măsoare informaţiile şi să se compare. fără a-l sufoca cu un şuvoi informaţional din care să fie incapabil să selecteze ceea ce îi este necesar. exhaustivitatea este. În plus. Conţinutul este. ordonate. locul informaţiei în procesul luării deciziilor este esenţial. transmise şi recepţionate. transparente. Forma defineşte modalitatea de prezentare a informaţiei. formaţie. însă. Rolul comunicării informaţiei revine sistemului informaţional. De multe ori. pe lângă evaluarea ei calitativă se folosesc şi forme de evaluare cantitativă. informaţia poate fi inadecvată dacă nu este şi completă. grafice. pertinente. Astfel. De asemenea. adică a unei unităţi de măsură. Pentru a opera cu noţiunea de informaţie. în diverse situaţii sunt necesare informaţii despre trecut. exacte. În ultimul timp. precum şi o cunoaştere generală (experienţă acumulată. la fel de importantă ca şi conciziunea informaţiei.1. unele informaţii s-ar putea să nu aibă semnificaţie pentru receptor. o informaţie. comprehensibile şi mai uşor de folosit. informaţia trebuie să reflecte realitatea din momentul (sau cât mai aproape de momentul) utilizării sale. În toate modelele decizionale. Nu orice dată sau informaţie creează cunoştinţe. obiectiv determinată. prezentate într-o modalitate adecvată (text. deci. Evaluarea informaţiei Pentru evaluarea calitativă a informaţiei pot fi luate în considerare trei aspecte: dimensiunea temporală. Procesul decizional produce. o informaţie exactă nu este de mare folos dacă nu răspunde unei nevoi specifice a utilizatorului. Cu toate acestea. 1. Din punctul de vedere al formei. oportune. O bună informaţie trebuie să fie obţinută la momentul potrivit (adică să fie oportună) şi la anumite intervale stabilite (adică să aibă o anumită frecvenţă). în sensul furnizării utilizatorului exact a informaţiei de care are nevoie. ceea ce defineşte actualitatea sa. Dimensiunea temporală. Decidentul utilizează pentru fiecare decizie informaţii specifice.). s-a pus problema găsirii unui etalon pentru cantitatea de informaţie. scheme etc) şi pe un suport accesibil (hârtie. altfel spus dacă nu este pertinentă. în sensul că nu se integrează între cunoştinţele lui. Însă. strategie globală aleasă).

iar întreprinderea nu o are? 2.NTI). principalul concurent are informaţia. Cât am încasa pe informaţie dacă am vinde-o sau licenţia-o: a. gradul de nedeterminare a unui fenomen. R. Cât am plăti pentru ca informaţia să nu fie divulgată sau pierdută? 4. presupuse egal probabile. principalului concurent? Tehnologia informaţională Unul dintre factorii care influenţează evoluţia societăţii informaţionale este reprezentat de tehnologiile informaţionale. informaţia trebuie colectată. The mathematical theory of communication urban.. principalul concurent are informaţia? c. constituie o informaţie unitate. de asemenea. Prin fuziunea informaticii cu telecomunicaţiile. C. La nivelul unei întreprinderi pentru evaluarea informaţiei pot fi luate în considerare următoarele teme de reflecţie: 1. prelucrată şi transmisă celor care au nevoie. În 1948. informaţia este acea cantitate care înlătură total sau parţial starea de nedeterminare. de exemplu. 12 H = −∑ p k log2p k k =1 n unde H reprezintă entropia informaţională. 1948 8 . Astăzi este recunoscută de toată lumea importanţa deosebită pe care o are informaţia în dezvoltarea economică şi socială. birotica. Pentru a deveni utilă în orice domeniu de activitate. Aici intervin tehnologiile informaţionale care au înregistrat în ultimele decenii progrese remarcabile. robotica s-a realizat un conglomerat de industrii şi servicii cunoscute sub numele de tehnologie informaţională (Information Technology) sau după alţi autori tehnologie informaţională şi de comunicaţii (Information and Communication Technology . Această unitate de măsură poartă denumirea de BIT (BInary DigiT = cifră binară) deoarece precizarea uneia dintre cifrele 0 sau 1 ale sistemului binar. Claude Shannon numeşte măsura informaţiei entropie informaţională. stocată. greu de controlat şi 12 Shannon.V. În 1928. informaţia obţinută când se alege un răspund “da” sau “nu” la o întrebare sau informaţia obţinută la aruncarea unei monede. Astfel. informaţia n-ar exista? b. University of Illinois Press.Preocupările de măsurare a cantităţii de informaţie provin din teoria statistică a comunicaţiei şi se bazează pe ideea că informaţia exprimă incertitudinea înlăturată prin realizarea unui eveniment dintr-un set de evenimente posibile. Hartley a introdus noţiunea de cantitate de informaţie. pe baza unui mesaj adresat unui receptor. dacă: a. numită entropie. unui competitor indirect? b. Care este impactul informaţiei asupra întreprinderii. Cantitatea de informaţie de un bit este. iar p reprezintă probabilitatea de realizare sau existenţă a unui element sau eveniment k în cadrul sistemului. prin analogie cu entropia din termodinamică ce măsoară.E.ICT) sau noile tehnologii informaţionale (New Information Technology . C. Shannon a propus ca unitatea de măsură a cantităţii de informaţie să fie informaţia generată de realizarea unui experiment cu două evenimente având probabilităţi egale de realizare. Cât ar costa obţinerea informaţiei la preţurile actuale? 3.

Management Information Systems. metodele. • Sunt tehnologii complexe în care serviciile ocupă o parte considerabilă. reţelele. mărindu-şi considerabil portofoliul de aplicaţii. Prin utilizarea acestora în cadrul unei organizaţii. Tehnologia informatică s-a pulverizat într-o multitudine de activităţi. Indivizii lucrează cu tehnologiile informaţionale la toate nivelurile ierarhice pentru a-şi realiza obiectivele propuse. De aceea. aceasta influentând evoluţia şi dezvoltarea sistemelor informatice. pe lângă elementele care asigură colectarea. Tehnologiile informaţionale cuprind procesele.1993. p. London. T. citat în Dumitriu. al organizaţiilor şi al indivizilor. echipamentele de stocare a informaţiei şi memoriile. Tehnologiile informaţionale prezintă anumite particularităţi14: • Sunt tehnologii multiforme care se pot adapta majorităţii activităţilor umane. Technologies des systemes d`information. neînţelegând de fapt în totalitate rolul şi avantajele utilizării noilor tehnologii. tehnicile şi operaţiile necesare prelucrării automate a datelor.7 9 . 13 13 Lucey. F.care au provocat profunde transformări la nivelul societăţii. Sistemele informatice constituie cadrul de pătrundere şi de aplicare a tehnologiei informaţionale în organizaţii. tehnologia progresează şi câmpul de aplicare a tehnologiilor informaţionale se lărgeşte continuu. În cazul achiziţionării unui produs complex.212. Masson.28 14 Gunton. softul. • căutarea şi extragerea informaţiilor. activităţi care pot fi grupate în următoarele categorii: • colectarea. sistemele de fabricaţie. Paris. p. stocarea şi transmiterea informaţiilor sub formă de voce. • prelucrarea informaţiilor. O definiţie mai cuprinzătoare consideră tehnologia informaţională o paradigmă a dezvoltării tehnico-economice ce include comunicaţiile. ramuri industriale şi servicii.. decât în faza operaţională. se impune o colaborare permanentă între informaticieni şi utilizatori la nivelul unei firme. dar nu numai. Dar deseori aceştia consideră sistemele informatice ca fiind “cutia neagră” a organizaţiei. aspecte. informatica. fotonica. O definiţie uzuală a tehnologiei informaţionale a fost dată de Departamentul de Comerţ şi Industrie al Marii Britanii care precizează că tehnologiile informaţionale permit "colectarea. • organizarea în memorie şi păstrarea informaţiilor. p. prin intermediul combinării informaticii cu telecomunicaţiile" . 1993. reprezentarea. • securitatea informaţiilor. prelucrarea. Iaşi. orice cumpărător sau utilizator IT trebuie să se informeze pentru a înţelege tendinţele şi presiunile la care trebuie să facă faţă. Utilizarea tehnologiei informaţionale ameliorează oportunităţile în valorificarea informaţiei şi determină apariţia a noi abordări cu privire la ce este o organizaţie şi cum se comportă aceasta. ele reprezintă doar un mecanism catalizator. Un important rezultat al amplorii şi dezvoltării tehnologiei informaţionale îl constituie generalizarea sistemelor informatice. tehnologia informaţională ar cuprinde. • Sistemele informaţionale nu pot transforma singure maniera de funcţionare a unei organizaţii. text şi numerică pe baza microelectronicii. Nevoile întreprinderilor şi ale indivizilor se schimbă. DP Publications Ltd. Acest lucru se întâmplă mai ales în faza de implementare. Ele întrunesc un bogat set de funcţii. Sitemul informaţional contabil în întreprindera modernă. Editura Junimea. • redarea informaţiilor. T. • transmiterea informaţiilor. imagine.. În acest sens. prelucrarea.. 2001. specialiştii interni sau externi recurg foarte des la serviciile de asistenţă. înregistrarea (scrierea) şi identificarea (citirea) informaţiilor.

e-marketing.1/1998. nr. Internetul pune în relaţie pe o scară largă oameni şi calculatoare ce vorbesc un limbaj comun şi care sunt racordaţi între ei prin kilometri de cablu şi de linii telefonice. supermagazinul electronic (e-mall). datorită televiziunii puteţi asista în direct la performanţele atleţilor din toată lumea. raion de vânzare. 16 15 Drucker. universuri virtuale.IP). piaţa unui terţ (Third Party Marketplace). de schimb de idei şi informaţii se va dezvolta continuu şi viitorul său va depinde de utilizatorii săi. discuţii pe Internet (forumuri. Paris şi New York sunt legate printr-o reţea telematică ceea ce permite efectuarea de investiţii 24 de ore din 24 practic în lumea întreagă. uşor de recunoscut indiferent de tipul echipamentelor (calculatoare) şi de sistemul de operare utilizat. loc de comunicaţie.. Această tehnologie constă în digitizarea secvenţelor audio şi video. este una din cele mai pasionante manifestări a acestui fenomen al societăţii. Într-adevăr. taxele aferente (TVA. d. Extranet-ul. Dacă la aceste informaţii se adaugă data vânzării. Principalele tehnologii informaţionale are conduc societatea spre globalizare sunt : a. Toate aceste informaţii se transferă serverului central pentru înregistrare contabilă. întreprinderea devine din ce în ce mai mult o utilizatoare a Internetului. accize etc. precum: Intranet-ul. videoconferinţe. chat (discuţii în timp real).17- 19 10 . preţ. 2004. c. groupware-ul. The coming of New Organization. Managementul resurselor informatice. iar structura organizatorică se va aplatiza datorită posibilităţilor oferite de noile tehnologii informaţionale în agregarea şi transmiterea datelor15. pentru luarea unor decizii etc. Bancomatele (Automat Teller Machine ... magazine). atunci se obţine o imagine completă privind actul de vânzare-cumpărare. Ca urmare a globalizării schimburilor şi a creşterii importanţei informării. licitaţie electronică (e-auction). comerţ electronic (ecommerce cu următoarele modele de afaceri: magazin electronic (e-Shop). EDI Internet. Sistemele electronice de realizare a întâlnirilor facilitează întâlnirea virtuală a membrilor unei comunităţi sau unei echipe cu diferite prilejuri: conferinţe. telefonie. Întreprinderea va deveni o organizaţie informaţională. Al. Recunoaşterea optică a caracterelor (Optical Character Recognition) este utilizată în operaţiile de digitizare a datelor de tip text. casa şi vânzătorul. Internetul. simple discuţii video etc. biblioteci digitale etc. luarea unei decizii. Astfel. se obţin informaţii cu privire la denumire. precum şi cumpărătorul.stocarea şi transmiterea informaţiilor. aprovizionare electronică (e-procurement). Fătu. şi elementele teoretice şi metodologice privind dezvoltarea sistemelor informatice. producător etc. comunităţi virtuale (Virtual Communities). conectări la distanţă. Iaşi. În scop comercial ea se foloseşte pe scară largă în magazine la citirea codurilor de bare de pe diferite produse. grupuri de întâlniri. a stat şi stă la baza altor tehnologii informatice. Internetul. grupuri de ştiri).). P. definit ca o reţea a tuturor reţelelor. termen de valabilitate. reţele care comunică între ele prin intermediul unui protocol (Internet Protocol . e-learning.14 16 Ţugui. bursele de la Tokio. acesta are la bază reţele de calculatoare dispersate la nivel mondial în toate colţurile lumii. utilităţi. b. p. Editura Sedcom Libris. Harvard Business Review. Lumea a devenit din ce în ce mai “interconectată”: puteţi contacta o persoană dintr-o altă parte a globului de la telefonul aflat în maşina d-voastră. T. El a revoluţionat şi a dinamizat toate activităţile economice dintr-o întreprindere. captare de programe radio-tv. Internetul-ul Secolul nostru este teatrul unei evoluţii tehnologice foarte rapide. În esenţă. poşta electronică.ATM) reprezintă tehnologia informatică şi de comunicaţii prin care cardul bancar este identificat şi poate fi folosit pentru retragerea unei sume de bani sau efectuarea unor plăţi în conturi predefinite (telefonie. pp. Pe baza Internet-ului s-au dezvoltat o serie de aplicaţii.

Editura Polirom. organizarea sau dimensiunea organizaţională. recunoaşterea formelor. 28 18 Tudose. Inteligenţa artificială şi aplicaţiile ei Această tehnologie informatică reuneşte aplicaţii ce vor cunoaşte o extindere deosebit de mare în viitorul apropiat. Tehnologia groupware şi gestiunea electronică a documentelor Groupware reprezintă un model organizaţional apărut în anii ‘90 care are în vedere trei dimensiuni ale întreprinderii: managementul sau dimensiunea umană. f. g. recunoaşterea şi înţelegerea vorbirii. decompresia şi vizualizarea acestora cu o viteză foarte mare folosind infrastructura de bază – Internet-ul. mouse-ului. Instrumentele groupware sunt aplicaţii în reţea care permit grupurilor de lucru să colaboreze într-o manieră facilă . Această definiţie cuprinde cele patru componente importante ale multimediei: calculatorul electronic. multimedia este considerat un concept aflat la intersecţia mai multor domenii. Astfel. Multimedia înseamnă utilizarea calculatorului electronic pentru prezentarea informaţiilor prin combinarea de texte. Cele două aspecte. animate sau video. de exemplu. folosind instrumente care permit utilizatorului să navigheze. fundamentale şi concomitente. Metode. utilizatorul poate dialoga cu aplicaţia. touch-screen-ului sau chiar vocal. ale multimediei sunt integrarea diverselor documente şi interactivitatea. La fel se întâmplă şi cu sunetul sau cu imaginile video. 1999 11 . Editura Moldavia.. devine un simplu document informatic ce poate fi manipulat cu uşurinţă. Lucrul în medii colaboraţioniste presupune lucrul cu documente în format electronic (creat sau digitizat prin scanare). legăturile între documente. instrumente de navigare şi metode de colectare. Tehnologia multimedia prevede reprezentarea în ansamblu a diferitelor tipuri de 18 date . Groupware. Bacău. În literatura de specialitate. p. prelucrare şi comunicare a datelor şi ideilor. sunete. Această integrare presupune conversia documentelor în format informatic. grafice. robotica. rezolvatoarele generale de probleme. el fiind cel care deţine controlul. Iaşi. informatica sau dimensiunea tehnologică. După digitizare. ea constituie baza oricărei aplicaţii multimedia. învăţământul asistat de calculator şi prelucrarea limbajului natural. e.compresia. fiecare document poate fi manipulat ca un simplu text. momentul de începere şi ordinea operaţiunilor. o fotografie. decriptarea. mai ales. criptarea. să interacţioneze. iar integrarea unui comentariu sonor sau a unei secvenţe video întrun text sau foaie de calcul devine o operaţiune banală. să creeze şi să comunice. Sisteme multimedia. Fără această conversie. interacţionând cu aceasta prin intermediul tastaturii. În anii '70 multimedia era doar un cuvânt care 17 17 Fotache. imagini statice. multimedia nu este decât o juxtapunere de elemente fără nici o legătură reală între ele şi.. Astfel. transmiterea. 2002. fie că acestea sunt utilizate de manieră locală. folosind un software special care conţine absolut toate componentele pentru lucrul de birou. fie că sunt conectate în reţea. ea combinând cele trei mari inovaţii ale secolului: calculatorul electronic. Codificarea numerică. tehnici şi terhnologii pentru grupuri de lucru. la care se adaugă şi componenta de transmitere co-echipierilor (poşta electronică. telecomunicaţiile şi tehnica audiovizualului. Multimedia s-a născut din integrarea diferitelor tehnici. Conversia datelor care se realizează pentru ca acestea să fie înţelese de calculator se numeşte digitizare. care leagă reprezentarea acestor date. A. D. gestionar de documente). Utilizatorul poate alege oricând alt curs de desfăşurare a aplicaţiei. În categoria aplicaţiilor specifice inteligenţei artificiale sunt incluse: sistemele inteligente. Orice aplicaţie multimedia este interactivă. numite link-uri. fără posibilitatea de modificare a acestora. desemnând operaţiunea următoare. simplifică mult manipularea lor pe aparate derivate din calculator.

ea nu este decât o prelungire logică şi un rezultat al evoluţiei tehnologice. Calculatorul a trecut progresiv. la cel de prelucrare a diverselor şi complexelor date. Calculatorul dirijează afişarea diferitelor documente. de la rolul său de mijloc de prelucrare a textelor. Realitatea virtuală reprezintă o simulare cu ajutorul calculatorului în care grafica este utilizată pentru a crea o lume ce pare reală. de dezvoltarea capacităţilor şi performanţelor componentelor şi perifericelor calculatorului ce permit tratarea. multimedia este deosebit de eficace. imersiune. zone de dialog. noţiune legată de multimedia.însemna audiovizual. Un concept aparte este realitatea virtuală – Virtual Reality (VR). Imersiunea arată faptul că spectatorul nu este în faţa imaginii. navigare. Informatica stă la baza multimediei. marele public este şi el vizat. Dezvoltarea acestei tehnologii a fost determinată de răspândirea. modificând instantaneu lumea virtuală. cu integrarea funcţiilor video şi audio în componente electronice sau procesoare şi servicii avansate de telecomunicaţii prin satelit sau cablu. depozitarea şi distribuţia datelor multimedia. În acelaşi timp. Oamenilor le place să vadă lucruri mişcând pe ecran. de răspândirea şi standardizarea plăcilor de sunet. prezentarea unei întreprinderi este mult mai atrăgătoare dacă îi integrăm comentarii sonore sau secvenţe video care prezintă un aspect particular legat de acea întreprindere. de dezvoltarea tehnologiilor de stocare care au permis creşterea volumului de date (apariţia CDROM-ului şi a altor suporţi de stocare de mare capacitate). Interactivitatea. Realitatea virtuală este definită prin trei cuvinte: interactivitate. Caracteristica cheie a realităţii virtuale este interactivitatea în timp real. prin intermediul televizorului sau monitorului. cu faimoasele "autostrăzi informaţionale". încet cu încet. în prezent ea devenind o tehnologie care a revoluţionat domeniul calculatoarelor. urmând ordinele lor şi devin captivaţi de simulare. Totuşi multimedia nu constituie un domeniu particular al informaticii. reprezintă ultima etapă în dezvoltarea unei interfaţe utilizator. a calculatoarelor personale. De exemplu. în funcţie de aplicaţiile utilizate. de diferite tipuri. precum imagini video. Folosirea tehnologiilor multimedia necesită dotarea calculatorului cu CD-ROM. În plus. contribuie la sentimentul de imersiune pe care utilizatorul îl încearcă luând parte la acţiunea care are loc pe ecranul său. Realitatea virtuală. deci. atât a echipamentelor. multimedia a devenit o adevărată industrie. prin puterea sa de atracţie. această prezentare se poate face fără prezentator. cu ajutorul unui nod interactiv. asigurate în general prin simboluri recunoscute de întreaga lume: pictograme.. Multimedia s-a consolidat odată cu apariţia standardelor importante în materie de comunicaţii şi de comprimare/decomprimare a datelor. Producţia de documente multimedia este economică. fotografii sau sunete. Multimedia devine din ce în ce mai mult un serviciu pentru un public avid de a descoperi cât mai multă informaţie. de realizarea de afişaje video de înaltă calitate şi generalizarea interfeţelor grafice utilizator ce permit realizarea unor prelucrări altă dată complexe şi mai dificil de obţinut. cât şi a programelor. Video-CD. pe scară largă. a sintetizatorului muzical sau a televiziunii interactive. tratează priorităţile. difuzoare şi plăci audio. El este în măsură să interacţioneze 12 . unde "timp real" semnifică faptul că calculatorul este capabil să detecteze intrările făcute de utilizator şi să reacţioneze. mijloace prin care utilizatorului i se asigură un acces rapid la aplicaţii informatice şi la informaţii inedite. Un CD-ROM este un suport cu mult mai ieftin pentru a conţine o enciclopedie decât kilograme de hârtie imprimată. ci în interiorul acesteia. În numeroase domenii. Trecerea de la profesional către marele public este facilitată şi de generalizarea unor interfeţe utilizator prietenoase. după cererile utilizatorilor şi permite. opţiuni de meniu. Dacă multimedia se răspândeşte. cameră de luat vederi şi placă video. asupra tuturor sectoarelor de activitate. un parcurs interactiv în aplicaţie. butoane de control etc.

Interacţiunea vine din aceea că el poate să atingă obiectele pe care le detectează cu ajutorul unei mănuşi senzitive. Short Course.cu mediul care-l înconjoară şi să navigheze în interiorul acestuia. Marele public are în general tendinţa de a asocia simulările realităţii virtuale cu sistemele de vizualizare montate pe capul utilizatorului şi cu mănuşile senzitive. utilizatorii nu se limitează doar la a vedea sau a manipula obiectele grafice pe ecran. structurare şi memorare a datelor . încât simulează lumea reală fără ca ochiul să perceapă cea mai mică diferenţă. ele au atins un asemenea grad de realism. O bună organizare a datelor impune folosirea unor structuri care să permită o prelucrare cu un cost cât mai redus. de fapt.. Şi aceasta deoarece realitatea virtuală nu impune utilizarea căştilor. calculatoarele Web. gust”19. calculator. de unde ideea de navigare. ci ei pot să le atingă sau să le simtă tactil. 20 1. Pentru specificul activităţilor economice. 240 13 .3. microsistemele etc. Aspecte privind organizarea şi structurarea datelor Dezvoltarea rapidă şi complexă a societăţii a dus în mod inevitabil la o sporire însemnată a volumului de date. realitatea virtuală merge mai departe. program). 19 Burdea. aşa-zisele tehnologii calme. restricţii în activitatea de structurare şi organizare a datelor economice în sistemele informatice. International Conference. NJ. Dar. utilizatorul poartă o videocască legată la un calculator. Organizarea datelor reprezintă procesul de identificare. model cu care se va putea opera pentru a obţine noi informaţii. . 1993-b. Pentru a se integra în spectacol. Bucureşti . descrierea realităţii virtuale doar prin uneltele pe care le implică nu este cea mai bună alegere. dezvoltate pe calculator. Edition Edison. recul. în aceeaşi măsură în care creşte continuu nevoia de informaţie. doar pentru că aceste mijloace au fost primele utilizate în aceste simulări. olfactiv.1. iar mănuşile senzitive pot fi înlocuite de simple trackball-uri sau joystick-uri. Dar. G. Alte tehnologii informaţionale Se pot încadra aici toate tehnologiile moderne de proiectare asistată de calculator. În realitate. Orice organism economic se confruntă cu un volum mare de date. p. auz. semnătura digitală pentru care şi în România s-a adoptat legislaţia în domeniu. simţ tactil. h. supus unor prelucrări relativ simple. În acelaşi timp datele se caracterizează printr-o structură uniformă rezultată din structura documentelor primare specifice operaţiilor economice. graţie căreia dispune de o viziune în relief la 3600. Dicţionar de informatică. definire. La baza realităţii virtuale se găsesc imaginile de sinteză în trei dimensiuni (3D). accesibil unui anumit procesor (om. care tind să aglomereze şi să blocheze canalele informaţionale. teleprezenţa la locul de muncă. Mult timp imperfecte. Aprilie 28 20 Cristea . Date elementare şi date structurate Data este un model de reprezentare a informaţiei. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. dar cu un caracter repetitiv şi cu o frecvenţă mare. adresându-se tuturor canalelor senzitive ale omului. Aceeaşi mănuşă permite "instruirea" calculatorului în legătură cu mişcările sale (avans. putându-se utiliza ecrane mari sau chiar staţii de lucru grafice de înaltă performanţă. Cercetătorii vorbesc şi de simţul olfactiv sau al gustului. 1981. fiecare nivel de abstractizare implică date elementare şi date structurate. “Un sistem de realitate virtuală este o interfaţă care implică simularea în timp real şi interacţiuni cu multiple canale senzoriale ale omului: vedere. Electro ’93. Toate acestea reprezintă. deplasare la dreapta sau la stânga). “Virtual Reality Systems and Applications”. V.

Se disting astfel date de tip numeric (întreg. Precizia depinde de zona de memorie afectată datei. dinamic). În acest mod se obţine tipul de dată structurată sau dată 14 . adică date elementare ale căror valori sunt adrese. NO) ale unui enunţ. Ea poate fi simplă precizie sau dublă precizie. AND. a căror prelucrare nu poate fi concepută fără o organizare corespunzătoare. Valorile datei pot fi precizate prin enumerare sau printr-o proprietate comună şi pot fi numere. Data elementară poate fi privită ca model de reprezentare a informaţiei la nivelul unui procesor uman (nivel logic) sau la nivelul reprezentării interne. în care se sochează într-o formă specifică valorile datei. • precizia reprezentării interne care defineşte cât mai fidel reproduce modelul intern de reprezentare obiectul pe care îl reprezintă. Principalele tipuri de date elementare sunt: • Tipul numeric care include numerele întregi. putând fi o relaţie de ordine în mulţimea elementelor colecţiei.. datele se clasifică în : • date variabile (variabile) .date care pe parcursul procesului de prelucrare îşi păstrează aceeaşi valoare din domeniul de definiţie al datei. reale şi complexe şi asupra cărora se pot realiza operaţii de adunare. Din punct de vedere logic. codprod. data poate fi reprezentată printr-un triplet de forma: d = (i. logic. ordonare etc. complex). În funcţie de valoare. referinţe pentru alte date. Iată câteva exemple de atribute: • tipul datei care defineşte apartenenţa acesteia la o anumită clasă de date. • date constante (constante) . real. um) Atributele precizează proprietăţile datei şi determină modul în care poate fi ea tratată în procesul de prelucrare. datele se prezintă sub forma unor mulţimi sau colecţii. atât în raport cu informaţia pe care o reprezintă.O dată care apare ca o entitate indivizibilă. Asupra acestor date se pot efectua operaţii logice: NOT. etc. • Tipul caracter care reprezintă o succesiune de caractere alfanumerice asupra căreia se pot defini operaţii de concatenare. Între elementele unei colecţii de date pot fi identificate şi/sau introduse relaţii care să determine pe mulţimea respectivă o anumită structură. Natura relaţiei poate diferi la diferite nivele de abstractizare în mod considerabil. scădere. situată la o anumită adresă.date care pe tot parcursul procesului de prelucrare pot lua orice valori din domeniul de definiţie a datei. • Tipul logic (boolean) utilizat pentru precizarea stărilor de adevăr (TRUE. şir de caractere. valori logice. cât şi în raport cu procesorul care o prelucrează se numeşte dată elementară. în funcţie de natura şi de domeniul valorilor luate. • Tipul pointer. YES) sau neadevăr (FALSE. a. OR. • valoarea iniţială • modul de alocare a memoriei pe parcursul prelucrării (static. respectiv pe suport (nivel fizic). şiruri de caractere. v) valori atribute oare identificator Identificatorul datei (numele) este un simbol asociat datei pentru a o putea distinge de alte date şi pentru a se putea face referiri la ea în timpul procesului de prelucrare (de exemplu. o relaţie ce descrie mecanismul de acces la memorie. denprod. o dată elementară apare ca o zonă de memorie sau de suport de o anumită mărime.. În majoritatea aplicaţiilor. Din punct de vedere fizic.

O structură este o entitate de sine-stătătoare. Asupra structurilor de date se pot efectua atât operaţii generale. i2. Câmpurile unui articol pot fi date elementare sau grupuri de date de diverse tipuri. Nota(1. • tabloul. Nota(2. Descrierea articolului ARTSALAR Fişierul reprezintă un ansamblu organizat de articole cu aceeaşi natură..4). Componentele unei structuri de date pot fi individualizate şi selectate prin nume (identificatori) sau prin poziţia ce o ocupă în structură. De exemplu. implică atât date elementare. cu una sau mai multe dimensiuni. 1. Exemplu: T (i1. prin combinarea lor convenabilă.5). indentificabilă prin nume.. Pentru fiecare dimensiune se asociază un indice ale cărui valori sunt folosite pentru referirea elementelor tabloului. Nota(1. iar i1.3). cât şi operaţii specifice tipului structurii. ale cărei componente îşi menţin proprietăţile. La orice nivel de abstractizare rezolvarea unei probleme.5). deoarece. Acestea sunt considerate structuri de bază.un cod unic de identificare.. Structurile de date sunt colecţii de date pe care s-a definit o structură şi căreia îi este specific un anumit mecanism de selecţie şi identificare a componentelor. Tabloul este o colecţie de date de acelaşi tip. Dacă toate componentele sunt de acelaşi tip atunci structura de date este omogenă. dispuse pe un suport de înregistrare (de exemplu. Nota(1. pentru introducerea notelor obţinute de studenţi în cele 2 sesiuni. Componentele unei structuri de date pot fi date elementare sau la rândul lor structuri de date. Nota(1. în majoritatea aplicaţiilor.numărul total de caractere. articolul ARTSALAR poate avea următoarea structură: Nume MARCA NUMEPREN FUNCŢIE SALARBAZĂ Tip Numeric Caracter Caracter Numeric Lungime 5 20 10 11 Partea zecimală 0 2 Fig.ik). utilizând calculatorul electronic.7. • partea zecimală – se specifică numai pentru datele numerice. pe structurile liniare. etc.structura de date. În principiu fiecare câmp sau subcâmp se defineşte prin următoarele atribute: • nume . nr. Definirea structurilor de date se bazează. • tip . definim variabila Nota(2. i2.1). Tablourile cu o dimensiune se numesc vectori. De exemplu. fişierul FSAL cuprinde articolele ARTSALAR cu date privind salariaţii unei organizaţii).. • lungime . Articolul este o structură de tip arborescent ale cărui câmpuri sunt descendenţii rădăcinii (nivelul 1).1). cât şi date structurate. Cele mai utilizate date structurate sunt: • articolul.natura datei. Cele mai întâlnite sunt: 15 . unde k reprezintă numărul de dimensiuni.d.2). Vom obţine un tablou de variabile astfel: Nota(1.ik sunt elementele tabloului T. arborescente şi de tip reţea. aranjate într-o structură rectangulară. iar cele cu mai multe dimensiuni se numesc matrici sau masive. se pot construi structuri oricât de complexe. fiecare sesiune având câte 5 examene.. conform cu relaţia de ordine specificată. subcâmpurile sunt descendenţii câmpurilor (nivelul 2) ş.m.a. • fişierul.

3. Crearea se execută o singură dată la începutul ciclului de viaţă a structurii respective. în cadrul expresiilor se pot utiliza şi parantezele. • ştergerea fizică şi/sau logică a unor elemente ale structurii. Ca operatori se utilizează: • + pentru adunare. • operaţiuni de intrare /ieşire. fiind o rearanjare fizică a acestora. 6. Dintre acestea fac parte operaţia de adunare. după anumite criterii stabilite de utilizator. Operaţiunile de atribuire sunt acelea prin care unei variabile i se atribuie o anumită valoare predefinită sau rezultatul evaluării unei expresii. scădere. 5. Consultarea (exploatarea) asigură accesarea elementelor componente ale unei structuri în scopul prelucrării sau vizualizării acesteia. Categorii de operaţiuni definite asupra datelor Prelucrarea datelor presupune parcurgerea unei succesiuni ordonate de operaţii care acţionează asupra valorilor acestora. ridicare la putere. Ele se pot grupa în următoarele categorii: • operaţiuni de atribuire. 4. Actualizarea reprezintă operaţia de aducere la zi a unei structuri de date create anterior şi presupune: • adăugarea şi/sau inserarea de noi elemente ale structurii. Exemplu: SALARIU NET = ((NRORLUCR * TARIFO) + SPORVECH) – IMPOZ a = (b * c)**2 + 1650 16 . Exemplu: NOTA = 8 MEDIA=(NOTA1+NOTA2)/2 Operaţiunile de calcul se definesc pe mulţimea numerelor reale. Sortarea permite ordonarea crescătoare sau descrescătoare a elementelor unor structuri. 7. Fuzionarea sau interclasarea este combinarea a două sau mai multor structuri într-o singură structură conform unor criterii. • * pentru înmulţire. 2. • operaţiuni de decizie. • modificarea valorilor unor elemente ale structurii. calculul unor expresii numerice etc.1. pe suportul de memorie internă sau externă. integrale sau parţiale aleasă de utilizator. De asemenea. • operaţiuni de calcul. • ** pentru ridicare la putere. Copierea presupune obţinerea unei dubluri. • / pentru împărţire.pentru scădere. presupunând memorarea structurii respective de date în forma iniţială. • operaţiuni de transfer a controlului.3. evaluarea acestora făcându-se după regulile din algebră. împărţire. 1.2. înmulţire. Separarea este desfacerea unei structuri în două sau mai multe structuri. • .

<. OR).Operaţiunile de decizie sunt utilizate pentru a determina valoarea logică a unei propoziţii (adevărat sau fals). ceea ce asigură independenţa datelor de programe şi invers. instituţii etc. Cele mai utilizate operaţii de intrare/ieşire sunt cele de deschidere şi închidere a fişierelor şi de citire şi scriere date. întreprinderi. adică orice informaţie este înregistrată o singură dată şi poate fi utilizată ori de câte ori este nevoie de către diferiţi utilizatori şi în diferite momente. La momentul respectiv. Ea reprezintă un ansamblu structurat de fişiere care grupează datele prelucrate în aplicaţiile informatice ale unei persoane. Exemplu: IF STOCSIGURANTA < 5000 THEN PRINT “Este necesară reaprovizionarea” ENDIF Operaţiunile de intrare/ieşire vizează realizarea transferului de date între memoria externă şi cea internă şi invers. cel al bazelor de date. grup de persoane. ansamblu partajat între mai mulţi utilizatori în mod concurent şi competitiv. a componentei hardware şi software. respectiv existenţa unui fişier de descriere globală a datelor. informaţiile erau organizate în fişiere de date (secvenţiale. Ele condiţionează executarea unor operaţiuni sau grupuri de operaţiuni. Operaţiunile de transfer a controlului sunt operaţii de salt şi de apelare. ≠) şi/sau operatori logici (NOT. Principiul fundamental al bazelor de date îl constituie unicitatea informaţiilor. Operatorii utilizaţi pentru scrierea condiţiilor pot fi operatori relaţionali (=. >. aducând un element de noutate. iar cele de apel. determină lansarea în execuţie a unor proceduri (grupuri de operaţiuni). dar şi ca urmare a creşterii volumului datelor de prelucrat s-a dezvoltat un nou concept. AND. în cadrul sistemelor informatice implementate în întreprinderi. indexate etc. evitându-se astfel descrierea lor de mai multe ori în cadrul algoritmului de rezolvare a problemei.) create cu ajutorul unor programe scrise în limbaje din generaţia a III-a: COBOL. 1. fişier denumit dicţionar de date (vezi figura nr. Pentru optimizarea operaţiei de intrare/ieşire se interpun zone tampon (buffere) atât pentru intrare cât şi pentru ieşire. El îşi face apariţia în a doua parte a anilor ’60. bănci de date şi depozite de date Pe măsura evoluţiei sistemelor de prelucrare automată a datelor şi. în mod special.9). FORTRAN etc. Baze de date. O bază de date este un ansamblu de date ce poate fi întrebuinţat de mai mulţi utilizatori având viziuni diferite asupra acestora. Cele de salt au rolul de a preda controlul unei alte operaţiuni decât cea imediat următoare.. 17 .

cu refacerea stării existente anterior acestuia. crearea şi actualizarea jurnalelor tranzacţiilor realizate asupra bazelor de date. Paris.BAZA DE DATE Fişier de date 1 Fişier de date 2 . Obiectivul esenţial al unui sistem de gestiune a bazelor de date este. • limbajul de definire/descriere a datelor (LDD) care permite traducerea (prin compilare sau interpretare. adaptat utilizatorilor care doresc să consulte sau să actualizeze informaţiile conţinute în baza de date.. în arhitectura unui SGBD intră cel puţin 5 clase de module: • programe de gestiune a bazei de date care realizează accesul fizic la date ca urmare a unei comenzi primite printr-un program de aplicaţii sau interactiv prin intermediul ecranului. furnizarea unui mediu eficient. să asigure securitatea şi confidenţialitatea datelor într-un mediu multi-utilizator.. o bază de date este un ansamblu de date structurate. Aplicaţia m Fig. baza de date poate fi definită ca o colecţie de date aflate în interdependenţă. deci. 13 18 . coerente. I. El trebuie. Gestiunea acestora impune nu numai o structurare riguroasă a datelor. Fişier de date n Dicţionar de date Aplicaţia 1 Aplicaţia 2 . neredundante. dar şi o raţionalizare a procedurilor de acces şi prelucrare. În general.. fie date neorganizate. independente de orice program specific de aplicaţii. reorganizarea bazei de date pentru recuperarea spaţiului vid. interogarea şi tratarea datelor conţinute într-o bază de date. Pentru a putea fi exploatată de către utilizatori o bază de date trebuie să aibă asociat un set de programe. • limbajul de manipulare a datelor (LMD) care permite gestionarea şi actualizarea datelor dintr-o bază de date. • utilitare de întreţinere a bazei de date care permit gestionarea de către un operator a bazei de date şi care pot efectua următoarele operaţii21: crearea versiunii iniţiale a bazei de date şi încărcarea acesteia folosindu-se fie o copie creată anterior. Într-o abordare mai analitică. manipularea. restaurarea bazei de date după un incident logic sau fizic.. împreună cu descrierea structurii şi a relaţiilor dintre ele.. p. Les bases de donnees relationnelles. 1995. Sistemul de gestiune a bazelor de date reprezintă un ansamblu coordonat de programe care permite descrierea. memorarea.. nr. de asemenea. fie la nivelul specific fiecărei aplicaţii (sub forma schemei externe sau sub-schemei). Structura unei baze de date Formal. după caz) şi descrierea naturii datelor şi a legăturilor lor logice fie la nivelul global (sub forma schemei conceptuale). numit generic sistem de gestiune a bazelor de date care să permită exploatarea raţională a datelor conţinute. Edition Hermes. realizarea diverselor statistici ce permit cunoaşterea activităţii şi utilizării bazei de date etc 21 Saleh. Bazele de date sunt concepute pentru a prelucra un volum mare de date.9. 1. direct accesibile după criterii multiple.

Dacă în anii ‘70 şi la începutul anilor ’80. ş. ci pentru sarcini analitice. Conceptul de depozit de date a apărut la sfârşitul deceniului 8.• componente de control a programelor de aplicaţii care constituie mijloace de prevenire şi corectare a anumitor erori ce pot să apară în condiţii “multi-utilizator”. Patru elemente determinante caracterizează depozitul de date: • datele stocate privesc o funcţiune sau un proces din întreprindere (sunt orientate pe subiect). Banca de date reprezintă un sistem de colecţii de date aflate în interdependenţă. sistemul electronic de calcul. dar s-a conturat şi dezvoltat în anii ‘90. • Dicţionarul de date ce înregistrează informaţii relative la structura bazei. Conceptul datawarehouse (depozit de date) este definit de William Inmon (vicepreşedintele firmei Prism Solution) ca fiind o “colecţie de date destinate fundamentării deciziei manageriale. În unele lucrări. un depozit de date arată şi de ce. în lucrările din ultimii ani. din datele de arhivă (în perioada de constituire a depozitului). o redundanţă minimă şi controlată în memorarea lor. ca şi toţi marii furnizori de software fac trimitere. Editura Tehnică. integrată. aproape exclusiv. într-un număr suficient de mare pentru creşterea vitezei de acces la date. de la identificarea unui nou segment de piaţă până la brainstorming. Alţi autori extind noţiunea de bancă de date. acesta reprezentând un atu al depozitelor de date (se asigură continuitatea şi comparabilitatea). • datele nu pot fi modificate sau şterse. echipamentele de teleprelucrare. colecţie care este tematică.a. Ea reprezintă un ansamblu de informaţii organizate.acestea nu sunt utilizate în scop operaţional. • Indecşii. p. noţiunea cvasi-utilizată era cea de bancă de date. Bucureşti. care ar îngloba: baza de date. precum şi un timp minim de răspuns la solicitările utilizatorilor . • dacă o bază de date este utilizată pentru prelucrarea tranzacţiilor on-line... depozitele de date se bazează pe prelucrarea analitică on-line. V. sistemul de gestiune a bazei de date. programele de aplicaţii. majoritatea lucrărilor de profil. termenul devine din ce în ce mai puţin invocat. 13 19 . Fişiere. banca de date este redusă la două componente: baza de date şi SGBD-ul asociat. Deoarece permit accesul unui mare număr de utilizatori la datele stocate băncile de date sunt considerate sisteme de documentare. sistemul de operare. El desemnează o bază de date special concepută pentru analiza datelor şi suportul deciziilor. • datele sunt integrate şi redefinite penteu a putea fi exploatate. prin consolidarea tuturor datelor întreprinderii. 1976. Modulele enumerate interacţionează cu o serie de componente fizice ale bazei de date: • Fişierele de date care reprezintă suportul propriu-zis al bazei de date. fiind solicitat în toate operaţiunile de consultare şi actualizare. precum din surse externe (baze de 22 22 Pescaru. • dacă o bază de date înregistrază şi raportează ce s-a întâmplat. Datele organizate în depozite provin din datele preluate din sistemul operaţional. plasată într-un context temporal şi permanentă”. la noţiunile de bază de date şi SGBD. utilizatorii. o nouă aplicaţie strategică. înregistrate pe suporturi magnetice sau optice care pot fi consultate local sau la distanţă prin intermediul calculatoarelor şi a reţelelor de comunicaţie. împreună cu descrierea datelor şi a relaţiilor dintre ele şi cu sistemul de programe pentru gestiunea datelor care asigură independenţa programelor aplicative faţă de modul de structurare a datelor. • informaţiile sunt conservate mai mulţi ani. Deosebirile faţă de o bază de date sunt următoarele: • scopul pe care îl au datele stocate . Depozitul de date reprezintă o altă direcţie de dezvoltare şi evoluţie a bazelor de date. baze de date şi bănci de date.

Pentru realizarea unor analize economice complexe sunt oferite instrumente de analiză ce pot fi clasificate în două categorii: mineritul în date „data mining” şi analiza multidimensională. Pe lângă acestea. date de prognoză economică etc. Data mining reprezintă o tehnică care vizează descoperirea unor şabloane semnificative în colecţiile de date. Au fost prezentate doar câteva aspecte privind diferitele modalităţi de organizare a datelor la nivelul unui sistem informatic. 5.). de cerinţele utilizatorilor. Instrumente pentru extragerea. necesare când datele sunt preluate din mai multe baze sau când baza de date este distribuită pe mai multe noduri ale reţelei de calculatoare a organizaţiei. informatica .). mărimea sistemului şi. care sunt celelalte date cu care interacţionează şi cine o utilizează. Pentru realizarea unui depozit de date sunt necesare şapte categorii de instrumente: 1. extragerea unor date pentru a putea fi utilizate de aplicaţiile de birotică (programe de calcul tabelar. date din recensăminte. unde se găseşte. 7. în primul rând. 3. Informatica şi informatica juridică Una din caracteristicile fundamentale ale epocii actuale o reprezintă explozia informaţională determinată de creşterea ritmului de dezvoltare a societăţii şi de avântul fără precedent al ştiinţei şi tehnicii. programe de prezentare etc. Prelucrarea electronică a datelor a fost şi devine tot mai mult o necesitate stringentă pentru toate domeniile activităţii umane. cum poate fi accesată. Middleware . Instrumentele de analiză on-line (OLAP) permit aflarea răspunsurilor la întrebări ce au de obicei un caracter multidimensional (de exemplu: Care este contribuţia la vânzările săptămânale totale a produselor informatice vândute prin magazinele situate în regiunea Moldova între 10 şi 20 septembrie?).nucleu care constituie „inima” depozitului. mai sunt necesare o serie de instrumente pentru administrarea depozitului. ce înseamnă. 6. ajustarea eventualelor lungimi diferite ale unei aceleiaşi date. cunoscute şi din SGBD-uri. 4. procesoare de texte. uniformizarea prescurtărilor. asigurarea replicării şi sincronizării între mai multe baze de date.un set de resurse care asigură conectivitatea în cadrul reţelelor de calculatoare. Instrumente pentru modelarea datelor ce permit persoanelor implicate în realizarea depozitelor de date să determine conţinutul fiecărei date. rafinarea şi standardizarea (normalizarea datelor) menite să asigure „curăţarea” datelor la preluarea lor în depozit: identificarea şi contopirea multiplelor înregistrări care se referă la aceeaşi informaţie. Nu poate fi dată o soluţie ideală. semnificaţia acesteia. O enciclopedie a metadatelor (metadate = date despre date) ce păstrează informaţii relevante despre fiecare dată a depozitului: ce reprezintă. tipul ei. dar mai ales pentru a putea fi utilizate în aplicaţii specializate de analiză.date publice. Instrumente ce asigură accesul utilizatorilor la datele de care au nevoie. Pentru a explora datele din depozit utilizatorii dispun de instrumente specializate. Utilizarea depozitelor de date se concretizează în extragerea unor rapoarte (la cerere sau pe baza unui abonament cu o anumită periodicitate). Instrumente pentru transportul datelor utilizate pentru a muta copii ale datelor din sistemul operaţional (tranzacţional) în depozitul de date şi a le insera în locul potrivit. Astfel. 2. dezvoltarea aplicaţiilor ce utilizează depozitul de date etc. Baza de date .ştiinţa 20 .. referită prin OLAP (On Line Analytical Processing). formatul său etc. Personalul implicat în realizarea unui sistem este cel care trebuie să stabilească modalitatea optimă de organizare a datelor în funcţie de specificul organizaţiei. Cele mai simple sunt instrumentele pentru interogare şi raportare.

TC Lex. Bucureşti. Dacă primele calculatoare electronice apar în deceniul 5 al secolului XX. apariţia limbajului articulat. . ca principal mijloc de comunicare între oameni. studiind procesele de comunicaţie în colectivităţile ştiinţifice şi industriale şi urmărind dezvoltarea unor tehnici şi sisteme pentru organizarea. J. vorbesc de informatica lor specifică şi încearcă a lega tot mai mult informatica de domeniul lor de activitate. informatica a căpătat noi valenţe.pătrunde. inclusiv sisteme automate pentru distribuirea informaţiei tehnico-ştiinţifice. Pe măsura dezvoltării ei. socială etc. pe zi ce trece.172 21 . transmiterii. Dintre programele de documentare juridică mai importante sunt: Legis.. p. Lucru posibil.. "informatică medicală". 2. Principala aplicaţie este de natură documentară. economică. 71 24 ***. Ea îşi găseşte aplicaţii în informatizarea tribunalelor (vezi 23 24 23 Arsac.prelucrarea raţională bazată pe legi generale şi pe anumite tehnici proprii cercetării operaţionale. a informaţiei considerată ca suport al cunoaşterii umane şi al comunicărilor în domeniile tehnice.culegerii. prelucrarea şi transmiterea informaţiilor facilitând realizarea dezideratelor activităţii de informare.universalitatea informaticii. În dicţionarul de informatică. p. 5. generalizându-se. în tot mai multe sfere de activitate. realizarea tiparului care a pus bazele memoriei sociale constituită din cărţi şi publicaţii. "informatică juridică” etc. Bucureşti. "informatică economică". Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. LegeNet. economice şi sociale” . Noţiunea de informatică a fost creată prin asocierea cuvintelor informaţie şi automatică: INFORmation şi autoMATIQUE. . definiţia dată este următoarea: informatica reprezintă o activitate pluridisciplinară. iar domeniile sale de utilizare s-au extins continuu. un alt domeniu. 1981.Dicţionar de informatică.prelucrarea logică şi automată prin intermediul maşinilor electronice. Specialişti din toate sferele de activitate: tehnică. memorarea şi distribuirea mai eficientă a informaţiei . adică posibilitatea de cuprindere a tuturor domeniilor de activitate. Din definiţia informaticii se desprind cel puţin trei caracteristici ale acesteia: . acesta reprezentând aspectul fundamental al informaticii. 4. 3. utilizarea sistemelor de telecomunicaţii care înlătură limita determinată de distanţă. Prima definiţie a informaticii aparţine Academiei Franceze care în 1966 preciza că informatica este „ştiinţa prelucrării raţionale. considerând-o ca o informatică particulară. deoarece informatica este o ştiinţă universală care se conduce după legi generale aplicabile în toate domeniile de activitate. termenul de informatică apare abia în 1962 şi provine din literatura franceză. având ca scop iniţial elaborarea de metode noi. Editura Enciclopedică Română. Informatica. programării liniare. stocării şi prelucrării automate a datelor . 1970. Informatica de gestiune. îndeosebi prin maşini automate. Cele cinci momente care au marcat evoluţia civilizaţiei umane sunt următoarele: 1. teoriei algoritmilor etc. a ajuns să se vorbească de "informatică industrială".. inventarea scrisului prin care se compensează limitele memoriei biologice. Se consideră că apariţia informaticii constituie cea de-a cincea descoperire venită în sprijinul omului pentru a lua decizii. apariţia calculatoarelor electronice care permit culegerea. Informatica juridică reprezintă totalitatea aplicaţiilor informatice din domeniul juridic. Astfel. este reprezentată de informatica judiciară.

D. Sistemul ca reţea de comunicaţii are două aspecte : • unul informa l (conver saţiile. Sisteme expert în activitatea financiar-contabilă. 1. controlul şi gestionarea datelor prin parcurgerea unor etape succesive în scopul furnizării informaţiilor.62 22 . Învăţământul juridic asistat de calculator este un alt domeniu al informaticii juridice. dimensiuni. pieţe de desfacere. Sistemul informaţional şi rolul său în cadrul organismelor economice Sistemul informaţional al unei întreprinderi suferă modificări în timpul ciclului său de viaţă. Sistemele tind să se extindă şi să se formalizeze pe măsură ce organizaţia devine tot mai complexă. prelucrarea... Sisteme informaţionale şi sisteme informatice Supravieţuirea societăţilor comerciale într-un mediu concurenţial atât de puternic (la care trebuie să se adapteze continuu) este condiţionată şi de obţinerea de informaţii vitale cu privire la piaţă (dinamică. analiza şi transmiterea datelor pentru fundamentarea şi urmărirea deciziilor la toate nivelurile unei entităţi economico-sociale26. 1986 . 8 26 Airinei. printr-o reţea de comunicaţii. discuţii le dintre salariaţi şi manage ri). public ţintă. modificări legate de schimbările ce se petrec în interiorul ei.1. Accounting and information systems . p. Acest lucru este posibil doar prin intermediul unui sistem informaţional bine organizat care să permită obţinerea de informaţii reale în timp util. John Wiley & Sons . la competiţie. Sistemul informaţional reprezintă un cadru organizat format dintr-un ansamblu de resurse care asigură colectarea. stocarea. J. structură). 1997. dând naştere la sistemu 25 Wilkinson .5. surse de aprovizionare. diferiţilor utilizatori pentru ca aceştia să îşi realizeze obiectivele propuse25. Sistemul informaţional poate fi asemănat unei reţele de comunicaţii deoarece asigură căile prin care informaţia ajunge în orice punct al întreprinderii şi chiar din exteriorul ei.sistemul ECRIS) şi în gestiunea criminalităţii (gestiunea amprentelor). New York . cât şi în mediul extern. p. procedeelor şi mijloacelor utilizate în culegerea. Iaşi. Editura Junimea. O altă definiţie prezintă sistemul informaţional ca fiind totalitatea metodelor.

11): etapa intrării în sistem sau colectarea datelor. Sistemele informaţionale realizează cinci funcţiuni sau sarcini : 1.l informa ţional informa l. Astfel.. dacă domină : • resursa umană atunci sistemul se numeşte sistem informaţional manual. Iaşi. umane. Sistemele informaţionale sunt descrise în funcţie de resursa predominantă pe care o posedă. etapa ieşirilor din sistem sau generarea informaţiilor. etapa prelucrării sau procesarea datelor. rezultând sistemul informaţional formal. 27 • • • Intrări resurse de (date) Prelucrarea datelor pentru a le în transforma informaţii Ieşiri în produse informaţionale Fig. • clasificarea datelor. 1994. Resursele pot fi materiale. Premisele şi consecinţele informatizării contabilităţii. • utilizatorii externi – creditori. Componentele generale ale unui sistem informaţional Finalitatea sistemului informaţional este furnizarea de informaţii sub o formă direct utilizabilă. Utilizatorii informaţiilor generate de sistemul informaţional se împart în două categorii : • utilizatori interni – managerii şi salariaţii. • resursa materială (echipamente) acesta se numeşte sistem informaţional automat. Astfel. precum şi a luării deciziilor la diferite niveluri. În acest context. financiare. nr. • calculatoarele şi echipamentele se numeşte sistem informaţional computerizat sau sistem informatic. 23 23 . sistemul informaţional al unei întreprinderi este denumit şi sistem de prelucrare a datelor . la momentul oportun. Sistemul informaţional este cel care transformă intrările (input-uri) în ieşiri (output-uri). • unul formal (activităţi ce se desfăşoară pe baza unor proceduri prestabilite). 27 Oprea. precum şi măsurarea lor. este necesară stabilirea diferenţei între noţiunea de dată şi cea de informaţie. p. trei etape fiind implicate în procesul de transformare (figura nr. furnizori. în scopul asigurării unei bune funcţionări a sistemului operaţional. clienţi. • înregistrarea datelor prin scrierea lor în documentele sursă. Deseori. 1. organisme ale statului. Un sistem informaţional are nevoie de resurse ca să funcţioneze. Editura Graphix. D. procese concepute să satisfacă din punct de vedere informaţional persoanele ce le vor folosi pentru luarea deciziilor. Colectarea datelor care presupune parcurgerea mai multor paşi : • „atragerea” (culegerea) datelor. • validarea datelor pentru asigurarea acurateţii lor. datele sunt concepute ca un set de caractere care sunt memorate şi prelucrate şi care constituie intrări în sistemul informaţional. iar informaţiile se referă la ieşirile proceselor de prelucrare a datelor.11. 1. acţionari.

afacerile electronice. sistemele informaţionale „ au o nouă faţă ”. • Comunicaţiile prin satelit. asigurând o bună comunicare între diferite niveluri ierarhice de supervizare. 2. deseori este necesară analiza şi interpretarea lor • comunicarea. 4.3. care presupune transmiterea mesajelor vocale prin intermediul reţelelor de calculatoare. • actualizarea datelor pentru reflectarea ultimelor evenimente. prin intermediul mesajelor scrise. Evoluţia galopantă a tehnologiilor informatice din ultimii ani a condus la automatizarea unei părţi considerabile a sistemului informaţional care se localizează nu numai la faza de 24 . • Voice-mail-ul. contribuind astfel la îmbunătăţirea activităţii firmei. Sistemul informatic apare ca o componentă a sistemului informaţional în care mijloacele tehnice de prelucrare sunt reprezentate de calculatoarele electronice. în primul rând. verificarea şi revizia lor 5. Sistemul informatic Sistemul informatic este partea componentă a sistemului informaţional care asigură prelucrarea raţională şi eficientă a datelor îndeosebi cu ajutorul echipamentelor electronice de calcul şi. 3. • Schimbul electronic de informaţii. adică transmiterea efectivă către utilizatori. Cuvintele cheie sunt : • Reţele integrate de servicii digitale ( ISDN = Integrated Service Digital Network ) care asigură transmiterea vocii. care integrează comunicaţiile în bandă largă. a calităţii şi performanţei produselor realizate . Misiunea sistemului informaţional este de a sprijini procesele decizionale şi operaţionale cu informaţii corecte în timp real. • Poşta electronică ( e. prin care se realizează comunicarea între două sau mai multe persoane. • Serviciile multimedia. • gruparea datelor pe tranzacţii similare. prin care se poate comunica la distanţă fără a mai fi necesară existenţa cablurilor telefonice. autorizarea. transferul electronic de fonduri. Controlul şi securitatea datelor care presupune validarea datelor (amintită anterior). • sortarea datelor după una sau mai multe caracteristici.mail ). comerţul electronic . Generarea (producerea) informaţiilor în scopul folosirii de către utilizatori care presupune: • raportarea prin pregătirea rapoartelor cu ajutorul datelor prelucrate şi/sau stocate. • Telefonia mobilă. Prelucrarea datelor ce are ca scop transformarea acestora în informaţii : • transcrierea datelor pe alte documente. cât şi pe verticală. 1. atât pe orizontală. Gestionarea datelor: • memorarea datelor în baze de date şi fişiere. prin intermediul tehnologiei de transfer asincron (Asynchronous Transfer Mode). al calculatoarelor electronice. Sub impactul noilor tehnologii informaţionale.• transmiterea datelor spre locurile de prelucrare. schimbul de informaţii fără a mai fi necesară cablarea. • calcularea şi compararea datelor cantitative. • restaurarea datelor prin accesare şi sortare. ce permit captarea de emisiuni TV. a datelor şi a imaginilor în mişcare prin intermediul liniilor telefonice.5.

65-70 25 . Informatizarea transformă sistemele informaţionale manuale în sisteme informatice prin: • substituirea mijloacelor de lucru (automatizarea sarcinilor). prelucrarea unui volum mare de date şi distribuirea eficientă a informaţiilor. • partea neformală a unui sistem informaţional ramâne aproape exclusiv manuală. adică de folosirea resurselor informatice pentru organizarea şi administrarea informaţiilor. • miniaturizarea echipamentelor. • calitatea prezentării informaţiilor. deşi încă nu se poate pune un semn de egalitate între cele două tipuri de sisteme deoarece: • în partea formală a sistemelor informaţionale rămân încă sarcini manuale importante: preluări date. D. • ameliorarea performanţelor prin introducerea sistemelor interactive. 28 Airinei. Editura Junimea. • comunicarea extinsă datorată interconexiunii generalizate.prelucrare. interpretare rezultate etc. Astfel sistemul informaţional devine. din ce în ce mai mult. Sisteme expert în activitatea financiar-contabilă. ci şi la fazele de preluare a datelor şi de valorificare a informaţiilor obţinute. Noţiunea de sistem informatic este legată de informatizarea activităţii organizaţiei. eliminarea erorilor. Iaşi. • există alte instrumente neinformatice care îndeplinesc funcţii în interiorul sistemului informaţional: copiatoare. reducerea timpilor de lucru.. un sistem informatic28.. 1997. pp. mijloace audio-vizuale. telefaxuri.

Ele formează sistemul de operare al calculatorului şi sunt memorate pe suporturi magnetice sau optice. de prelucrare a informaţiilor. calculatoarele se clasifică în: • calculatoare analogice. redarea şi transmiterea rezultatelor. • calculatoare numerice. şi care constituie suportul logic de funcţionare a unui sistem de calcul. • calculatoare hibride. Comenzile sunt date echipamentelor prin intermediul unor programe speciale. Componenta hardware a sistemului electronic de calcul Termenul de calculator electronic se referă la un sistem de calcul care îndeplineşte următoarele condiţii: • dispozitivele de lucru sunt realizate din circuite electronice.1. Componenta software a unui sistem de calcul cuprinde la rândul ei programe grupate în mai multe categorii. În funcţie de procedeul de reprezentare a informaţiei şi de suportul fizic al informaţiei. Ele sunt formate din calculatorul propriu-zis şi echipamentele periferice şi sunt folosite pentru culegerea. Calculatorul electronic –elemente fundamentale de structură şi principii de funcţionare 2.1. O parte din programe sunt permanent rezidente în memoria internă şi formează nucleul sistemului de operare. spre deosebire de hardware. 26 . acesta are nevoie atât de echipamente (componentele hardware).Capitolul 2.1. Componentele unui sistem de calcul pot aparţine uneia dintre următoarele categorii: • Hardware • Software Hardware-ul reprezintă componenta fizică a unui sistem de calcul. Într-o traducere mot à mot. software-ul înseamnă “partea moale” a calculatorului. stocarea. Structura unui calculator electronic şi modul de funcţionare a acestuia Un sistem electronic de calcul constituie un ansamblu funcţional destinat prelucrării automate a datelor furnizate de utilizatori în scopul obţinerii informaţiilor. „partea tare”. Pentru realizarea acestui obiectiv. adică ansamblul de echipamente care alcătuiesc sistemul de calcul. 2. după natura problemelor pe care le rezolvă. numite programe de bază (software de bază). În afara celor două elemente pentru realizarea prelucrărilor mai sunt necesare programele de aplicaţii (software de aplicaţii) care sunt specifice problemelor utilizatorilor şi datelor supuse prelucrării. • efectuează prelucrări în mod automat pe baza unui program. de unde sunt încărcate în memoria internă. prelucrarea. Software-ul reprezintă ansamblul de programe care fac posibilă realizarea funcţiei sistemului de calcul. • are memorie internă capabilă să memoreze date şi programe. cât şi de un set de programe (componentele software) care determină prelucrările care se fac asupra datelor prin intermediul componentelor fizice ale sistemului de calcul.

cu prelucrarea secvenţială a instrucţiunilor şi datelor. Spre deosebire de sistemele de calcul analogice. se utilizează mai multe moduri de codificare a informaţiei. dând comenzi celorlalte componente. Se consideră că aceste calculatoare sunt cu arhitectură von Neumann. În structura unui calculator distingem două categorii de componente: • unitatea centrală • echipamentele periferice. informaţia este codificată sub forma unor mărimi fizice (intensitatea curentului electric. Această structură se regăseşte. ECHIPAMENTELE PERIFERICE asigură comunicaţia calculatorului cu lumea înconjurătoare. Calculatorul numeric este un sistem fizic care prelucrează automat informaţia codificată sub formă de valori discrete. de cea mai largă răspândire se bucură calculatoarele numerice datorită avantajelor lor: precizia reprezentării şi prelucrării datelor. în proiectul primului calculator cu program memorat. În funcţie de natura informaţiei ce se codifică şi de dispozitivele care manevrează informaţia în sistemele de calcul numerice. memorate împreună în aceeaşi formă şi accesibile în acelaşi mod (EDVAC – Electronic Discrete VAriable Computer) sunt precizate următoarele componente ale unui calculator electronic: unitatea aritmetică. Astfel. • unitatea de comandă şi control (UCC) care dirijează funcţionarea întregului ansamblu. tensiunea. informaţia este reprezentată utilizând baza de numeraţie 2. UNITATEA CENTRALĂ constituie componenta de bază a sistemului de calcul şi este formată din: • unitatea aritmetico-logică (UAL) capabilă să efectueze operaţiile aritmetice şi logice. Se disting următoarele categorii de echipamente periferice: • echipamente periferice de intrare care permit citirea datelor (introducerea datelor în sistem): tastatura. • memoria internă care păstrează programele şi datele în curs de prelucrare. Datorită modului de realizare a componentelor constructive şi a logicii de funcţionare a sistemelor de calcul numerice. mouse. Această poziţie binară furnizează o cantitate de informaţie de 1 BIT. conform unui program ce indică o succesiune determinată de operaţii aritmetice şi logice. sistemele de calcul numerice codifică informaţia sub formă discretă (numerică). Calculatoarele hibride îmbină procesarea informaţiilor reprezentate în formă numerică cu cele reprezentate în formă analogică. unitatea de ieşire. unitatea centrală de control. operaţiile făcându-se prin măsurarea distanţelor pe o scară logaritmică. unitatea de memorie. Această teorie a dus la apariţia calculatoarelor analogice care au constituit o generaţie răspândită pe la mijlocul secolului 20. cititorul optic 1 1 Un exemplu de sistem analogic simplu este rigla de calcul care foloseşte mărimea fizică spaţiu. Dintre aceste trei categorii de calculatoare. Structura unui calculator numeric a fost definită în anul 1945 de către John von Neumann. care poate lua două valori: 0 sau 1. Codificarea binară folosită pentru reprezentarea internă a informaţiei în sistemele de calcul determină natura componentelor constructive care acţionează asupra acesteia. 27 . având la bază un algoritm de prelucrare. într-o formă sau alta. comunicarea între componentele discrete şi cele analogice ale calculatorului realizându-se prin intermediul convertoarelor analogo-numerice şi a celor numerico-analogice. universalitatea claselor de probleme. unitatea de intrare. În toate cazurile însă este vorba de o reprezentare binară a informaţiei.În sistemele de calcul analogice . Unitatea elementară de reprezentare a informaţiei este cifra binară. etc). şi la calculatoarele actuale.

28 . Arhitectura este un concept mai general care defineşte componentele sistemului de calcul din punct de vedere al funcţiilor. Structura de principiu a unui calculator electronic Funcţiile active. În literatura de specialitate se întâlnesc şi alte opinii cu privire la structura calculatoarelor electronice. • echipamente periferice de comunicaţie care permit transmiterea datelor la distanţă prin intermediul liniilor de comunicaţie: cuplor. de prelucrare şi control sunt realizate de UAL şi UCC. 2. Adăugarea unor componente suplimentare este oricând posibilă până la o limită admisă de unitatea centrală de prelucrare. etc. mulţimea tuturor componentelor care sunt asamblate şi conectate pentru a realiza un sistem de calcul definesc configuraţia sistemului de calcul respectiv. Astfel. La unitatea centrală de prelucrare se pot conecta diferite echipamente periferice. modem. module de memorie. Astfel. unităţi CD-ROM etc. se consideră că unitatea centrală de prelucrare cuprinde memoria internă şi procesorul (UCC+UAL). Prin urmare. Chiar dacă este vorba de calculatoare din clase diferite.1. ecran de afişare etc. Configuraţia de bază reprezintă numărul minim de componente necesare pentru ca sistemul de calcul să fie operaţional. unităţi de interfaţă şi se obţin calculatoare având diferite configuraţii. De aceea se consideră că ele sunt componentele unităţii centrale de prelucrare (procesor). mari cantităţi de date: unităţi de disc magnetic. sub o formă direct accesibilă calculatorului. ele se pot încadra în aceeaşi arhitectură. • echipamente periferice de stocare care dispun de unităţi de memorie auxiliară capabile să stocheze. al performanţelor şi al compatibilităţii dintre ele. Structura de principiu a unui calculator electronic se prezintă astfel: Unităţi auxiliare de memorie Bandă magnetică Disketă Disc magnetic CD-ROM Periferice de intrare Unitatea centrală Unitatea aritmetico-logică Unitatea de comandă şi control Memoria internă Periferice de ieşire Tastatura Mouse Imprimanta Monitor Echipamente periferice de comunicare Fig.• echipamente periferice de ieşire cu ajutorul cărora se extrag rezultatele sub o formă accesibilă omului: imprimanta. se poate realiza o configuraţie ce corespunde cel mai bine necesităţilor utilizatorilor şi posibilităţilor financiare ale acestora. nr.

adică componentele hardware: procesorul. Este vorba de instrumente software specializate (procesoare de texte. o resurse logice. • programe care uşurează realizarea unor operaţii curente cum sunt: formatare discuri. De obicei. în principal. adică componentele software: programele şi datele. Se disting trei mari categorii de software: software de bază. De obicei.) care pot fi utilizate foarte uşor şi rapid în aplicaţii. odată cu noile evoluţii în domeniu.2. Software de bază Dacă iniţial software-ul de bază se identifica cu sistemul de operare. Ele au cea mai mare răspândire. programe de calcul tabelar. programe de grafică etc. Calculatorul dispune de două tipuri de resurse: o resurse fizice. semnalează incidentele de funcţionare. fie de utilizatori. • monitoare şi supervizoare care asigură înlănţuirea derulării lucrărilor. Componenta software a sistemului elctronic de calcul Una din caracteristicile calculatoarelor electronice este efectuarea automată a prelucrărilor pe bază de program înregistrat. Elementele constitutive ale sistemelor monoprocesor sau chiar sistemele monoprocesor în întregime pot fi folosite ca blocuri funcţionale în realizarea unor organizări superioare. sistemul de intrare-ieşire. sistemul de operare al calculatorului şi este specific fiecărui tip de echipament. memoria internă. Programul este un ansamblu de instrucţiuni care realizează a anumită sarcină. software-ul de bază este pus la punct de firma constructoare a calculatorului şi se livrează odată cu acesta. • programele utilitare. copiere fişiere. Sistemul de operare asigură exploatarea echipamentelor şi diferă în funcţie de tipul şi mărimea calculatoarelor. • Software-ul de bază (programele de bază) formează. 29 . numit software intermediar. privite ca un tot unitar şi având ca scop realizarea unor funcţii la un anumit nivel de performanţă. încât putem distinge trei mari componente: • sistemul de operare propriu-zis. ştergeri fişiere etc. controlează operaţiile de intrare-ieşire. apar diverse nuanţări. fiecare considerându-le pe celelalte la nivelul canalelor de intrare/ieşire. • Software-ul de aplicaţii (programele de aplicaţii) este specific problemelor rezolvate de utilizatori şi este realizat fie de specialişti în programare.1. Explicaţia constă în faptul că odată cu dezvoltarea şi multiplicarea unei componente ea tinde să devină independentă şi trebuie tratată ca atare.Arhitectura unui sistem de calcul defineşte un ansamblu integrat de componente funcţionale. un sistem de operare cuprinde: • încărcătoare de programe destinate introducerii în sistem a programelor de executat. Arhitectura discutată până aici se referă la sisteme de calcul monoprocesor. Ansamblul programelor (software) permite utilizarea echipamentelor. 2. Asigură funcţionarea eficientă a resurselor fizice şi logice ale sistemului. software intermediar. • programele de traducere. software de aplicaţii. Este vorba de sisteme multiprocesor care presupun două sau mai multe unităţi de prelucrare identice sau diferite. Odată cu extinderea utilizării microcalculatoarelor a apărut un nou tip de software.

Pascal. Programele utilitare sunt programe specializate. limbaje de asamblare (limbaje orientate maşină . translatorul poate fi asamblor. de exemplu.şiruri de 0 şi 1. Doctor Web. Ndigs). apărute în primul rând pentru utilizatorii nespecialişti.instrucţiunile în limbaj de asamblare corespund instrucţiunilor în limbaj maşină conform modelului de calculator utilizat. Pentru scrierea programelor sunt utilizate limbajele de programare. nu corespund unei anumite familii de calculatoare şi la care instrucţiunile sunt mai apropiate de limbajul uman (de exemplu. aceste limbaje permit utilizarea de abrevieri alfabetice – mnemonice. dar cu un sistem de operare slab. C. • utilitare care vin în sprijinul utilizatorului avansat. Cobol. mai uşor de memorat decât adresele scrise în binar). compilator sau interpretor. În funcţie de destinaţia funcţională. Windows Explorer. Există câteva categorii de limbaje de programare: limbaje cod-maşină (în care toate instrucţiunile sunt numerice . utilizate pentru micşorarea dimensiunilor fişierelor fără pierderi de informaţii (ARJ. limbaje de nivel foarte înalt. fiind redactate plecând de la un cod binar propriu fiecărui calculator). Ele corespund unor funcţii bine definite ce se întâlnesc frecvent. Un echipament foarte performant. limbaje de nivel înalt sau evoluate (limbaje care nu depind de tipul calculatorului pe care rulează. inginerul de sistem (Norton Disk Doktor. Fiecare instrucţiune a programului sursă este tradusă de translator într-un grup de instrucţiuni codmaşină. limbaj sursă. etc. sub formă de instrucţiuni executabile de către calculator. • utilitare de diagnosticare pentru determinarea configuraţiei şi testarea funcţionării calculatorului (Check-It. • utilitare de depistare şi înlăturare a viruşilor (numărul şi varietatea acestora sunt impresionante – Norton Antivirus. Java). Fortran. Programul scris într-un limbaj de programare se numeşte program sursă. respectiv în cod binar). PKZIP şi PKUNZIP. Norton Utilities etc. WinZIP etc. • utilitare de optimizare a discurilor care optimizează amplasarea datelor pe disc în vederea reducerii duratei de acces la informaţii (Disc Defragmenter. Dos Navigator). PC Tools. din care rezultă programul în format 30 . programul sursă este tradus mai întâi într-un format obiect (program obiect). iar limbajul său. C. Asamblorul este translatorul de programe scrise în limbaje de asamblare. Fortran.). Ada. Prolog. Algol. Dintre ele amintim următoarele tipuri: • utilitarele care extind suprafaţa cu utilizatorul (Norton Commander. LISP. AVP.) în formate accesibile calculatorului (în cod-maşină. livrate odată cu sistemul de operare sau separat de acesta. a algoritmului de rezolvare a unei probleme. limbaje artificiale create de om care servesc la exprimarea. Doctor Panda). cum este. Acesta este un format intermediar care este completat cu module din biblioteci şi consolidat prin editarea de legături (cu editorul de legături). SpeedDisk). WinRAR. Pascal. Virus Scan. Basic. Prin compilare. Cobol. Algoritmul indică modul de prelucrare a datelor iniţiale şi modificarea lor pas cu pas până la obţinerea rezultatelor finale. Programele traducătoare (translatoare) au rolul de a converti programele scrise de utilizatori într-un anumit limbaj de programare (Basic. Codificarea programului este efectuată de traducător (translator). Numărul utilitarelor este azi impresionant şi nu se poate face a clasificare riguroasă a lor. • utilitare de arhivare-dezarhivare a datelor.). va avea performanţe de utilizare mediocre.Calitatea sistemului de operare condiţionează eficienţa şi performanţele calculatorului. numiţi şi utilizatori finali şi care se caracterizează prin neproceduralitate (utilizatorul trebuie să-i spună calculatorului ce să facă şi nu cum să facă). care extind o serie de facilităţi ale sistemului de operare. Windows Commander.

programele de calcul tabelar (Lotus 1-2-3. Harvard Graphics. 2.1. FORTRAN. Translatarea programelor prin compilare Odată pus în format executabil. nr.). Un program de aplicaţii poate fi realizat. programul poate fi oricând încărcat şi pus în execuţie. traducerea programului sursă se realizează o singură dată. piaţa produselor program este în plină dezvoltare. Quattro Pro etc. în condiţiile concrete ale unei întreprinderi sau poate fi cumpărat „la cheie” de la o anumită unitate specializată. planuri de marketing etc. apărute odată cu microcalculatoarele. În ultimul caz este vorba de produse-program comercializate. Perfect Office). Unitatea centrală . permit utilizatorilor să-şi rezolve problemele fără a cunoaşte metodele informatice sau limbajele de programare. AmiPro etc. Microsoft Office.executabil. De exemplu: • compilatoare: COBOL. 2. Sunt mijloace de lucru specifice utilizatorului final. PowerPoint etc. date Program sursă Compilare Program obiect Program Încărcare în format executabil Execuţie Editare le g ă tude ri rezultate Fig. De aceea este o modalitate mai puţin eficientă decât compilarea. Word. cât şi a instrumentelor software specializate. Sunt aplicaţii destinate sprijinirii procesului decizional şi operează chiar cu informaţii semistructurate sau slab structurate. Software-ul de aplicaţii Programele de aplicaţii sunt proiectate pentru a rezolva probleme specifice utilizatorilor. gestiune personal etc. Actualmente. • calcule tehnice: rezistenţa materialelor. Instrumentele software specializate. atât în privinţa software-ului de aplicaţii.3. iar execuţia este independentă de fazele anterioare. Symphony. În această categorie se încadrează: procesoarele de texte (WordPerfect. PASCAL. C. este dedicat unui anumit limbaj sursă şi unui anumit tip (familie) de calculatoare.). Deci. Sunt aplicaţii caracteristice informaticii clasice care prelucrează informaţii bine structurate. gestiune stocuri. Corespund următoarelor domenii de activitate: • contabilitate.2. ca program. prelucrări statistice etc. • interpretoare: BASIC.) şi instrumentele software integrate (Works. Excel. Translatorul. Acesta poate fi oricând încărcat în memoria internă de la o anumită adresă şi pus în execuţie. Interpretarea presupune traducerea instrucţiune cu instrucţiune a programului la fiecare execuţie a acestuia.structură şi funcţionare 31 . programele de grafică (Corel Draw. • elaborarea planurilor de investiţii.

Din raţiuni tehnice. Contabilitate şi sisteme informaşionale. Schema funcţională a unui calculator electronic Oricare ar fi datele prelucrate. două nivele distincte de tensiune. Schema funcţională a unui calculator electronic pune în evidenţă foarte bine aceste legături ( fig. închis.215 şi următoarele 32 . Toate componentele calculatorului funcţionează sub supravegherea unităţii de comandă şi control.) vor fi reprezentate în sistem sub forma unor combinaţii de cifre binare 0 şi 1. Ulterior. instrucţiunile sunt preluate şi decodificate de unitatea de comandă şi control. Între componentele unităţii centrale. mediate fizic de conductorii electrici care vehiculează informaţia sub formă de impulsuri. p.3. singura capabilă să decodifice instrucţiunile programelor. numerice. pe baza ordinelor primite de la unitatea de comandă şi control execută operaţiile de prelucrare indicate asupra operanzilor identificaţi tot de unitatea de comandă şi control prin adrese. nr. Toate caracterele (alfabetice. Aceste impulsuri declanşează sau opresc funcţionarea unităţilor de intrare-ieşire. unităţii aritmetico-logice în funcţie de comenzile decodificate din programul executat. etc. Instrucţiunile care formează programul de executat sunt preluate prin intermediul unităţii de intrare şi stocate în unitatea de memorie. 2 Fig. nr. Rezultatele obţinute sunt stocate la adresele indicate în unitatea de memorie. 2 ***. Cele două stări distincte corespund cifrelor binare 0 şi 1. 2. structurate. unitatea de comandă şi control şi unitatea aritmetico-logică. ele circulă în sistem sub formă unor impulsuri electrice ce tranzitează circuitele. stabilind legături prin schimburi de informaţii şi transmiterea de ordine şi comenzi. 2.. speciale etc. Unitatea de comandă şi control coordonează funcţionarea întregului sistem. stocate etc.). Editura Sedcom Libris. Din unitatea de memorie.3. 1999. Unitatea de comandă şi control este legată de celelalte componente prin circuite de comandă prin care circulă comenzile tot sub forma impulsurilor electrice. circuitele electronice au două stări distincte (deschis.Unitatea centrală a calculatorului cuprinde memoria principală. precum şi între acestea şi echipamentele periferice se realizează permanent schimburi de date şi comenzi. Iaşi. După citirea datelor de intrare şi stocarea în memorie. unitatea aritmetico-logică. ele pot fi vizualizate sau extrase sub comanda unităţii de comandă şi control prin intermediul unităţii de ieşire.).

4. adică un bit de informaţie. Very LSI. Fiecare locaţie de memorie se caracterizează în mod unic prin adresa ei în memorie şi prin cantitatea de informaţie pe care o poate memora.UPS) pentru salvarea datelor pe un suport de memorie nevolatilă. 33 . Rezultă că putem defini memoria ca pe o succesiune de dispozitive logice elementare. care face apel la o baterie suplimentară (sursă de putere neîntreruptibilă .Unitatea centrală cuprinde UCC. capabile să reţină fiecare o valoare binară. UAL şi unitatea de memorie. nr. un program de întrerupere la avaria de alimentare. Prin construcţia sistemului de calcul. UNICODE – UNIversal CODE). Locaţia de memorie este deci unitatea adresabilă a memoriei. Din punct de vedere al memoriei nu este deosebit de importantă natura informaţiei memorate.Extended Binary Coded Decimal Interchange Code. accesul la informaţia din memorie se poate realiza la nivelul unui grup de biţi numit locaţie de memorie. Schema funcţională a unităţii centrale Memoria principală sau memoria internă reprezintă un dispozitiv capabil să înregistreze informaţiile pentru a le furniza apoi sub forma impulsurilor electrice unităţii aritmetico-logice pentru executarea comenzilor primite de la unitatea de comandă şi control. după tehnologiile de realizare: • memorii bipolare care utilizează circuite integrate LSI. măsurată în număr de biţi. Informaţia este memorată folosind circuite care permit sau nu trecerea curentului electric. Ele sunt încadrate în două categorii. EBCDIC . ci modul de stocare şi mai ales regăsirea acesteia. de regulă este vorba de un număr de 8 biţi. • memorii MOS (Metal Oxide Semiconductor) bazate pe tranzistori cu efecte de câmp. la nivelul întregului sistem de calcul. VLSI (Large Scale Integration. 2. alfabetice) cu ajutorul codurilor interne de reprezentare (ASCII . Funcţional.American Standard Code for Information Interchange. memoria poate fi privită ca o înşiruire de biţi care se caracterizează prin valoare şi prin poziţia (adresa) lor în această secvenţă. Wafer Scale Integration) cu tranzistori bipolari. adică de un octet sau de 1 Byte (1B). Schema funcţională a unităţii centrale este următoarea: Unitate dem m rie(Me o principală a e o m ria ) Ins trucţiuni Unitate decom a andă ş control i Adre e s Com nzi e Sis mdeope te rare Prog ram e com nzi e s ări t Unitate aritm ticoa e log ică Date/ ope ranzi Re zultate Date Re zultate Fig. memoria este constituită din elemente care pot avea două stări stabile: 0 sau 1. Fizic. Aceste memorii sunt volatile şi pentru a nu se pierde informaţia au nevoie de o baterie de alimentare proprie sau trebuie să existe. În ultimii ani memoriile semiconductoare domină şi sunt utilizate la majoritatea arhitecturilor cunoscute. În memoria internă pot fi reprezentate toate categoriile de date şi informaţii indiferent de natură (numerice.

Pentru obţinerea rezidenţei permanente. • memoria RAM. memoria ROM trebuie să fie de tip nevolatil. Ea depinde de tipul calculatorului: 8 biţi (la primele microcalculatoare). interpretor. pentru procesor. încărcător. Timpul de acces la memorie reprezintă intervalul scurs între momentul furnizării adresei de către procesor şi momentul obţinerii informaţiei. • 1 Megaoctet (Mo) = 1 Megabyte (MB) = 220 octeţi = 1048576 octeţi. • 1 Teraoctet (To) = 240 octeţi. Ele sunt folosite doar pentru citirea informaţiilor (înscrise anterior). Pot fi 34 . prin folosirea tehnicilor speciale de ştergere selectivă şi reprogramare astfel: memorii programabile PROM (Programable ROM). adică la pierderea tensiunii informaţia să nu fie distrusă. etc) încărcate în ROM. Ca efect. fără a introduce stări de aşteptare. Memoria ROM (Read Only Memory) este folosită pentru memorarea unor funcţii sistem sau a unor componente specifice echipamentului cu rol în lansarea sistemului de operare (de exemplu BIOS-ul). care sunt livrate neînregistrate de producător. informaţii ce sunt rezidente permanent în cadrul sistemului. 16 biţi (la primele microcalculatoare IBM-PC). unde se va face operaţia de scriere sau citire. operanzilor şi adreselor. Utilizarea memoriilor electronice a antrenat o importantă scădere a costului. Costul memoriei interne este preţul memoriei raportat la capacitatea de memorare şi depinde direct de tehnologia utilizată. Ciclul de memorie este intervalul de timp în care se realizează scrierea sau citirea unei unităţi de informaţie în/din memorie sau intervalul de timp dintre două operaţii succesive de scriere sau citire. după cum urmează: • 1 Kilooctat (Ko) = 1 Kilobyte (KB) = 210 octeţi = 1024 octeţi. Când memoria este prea lentă în comparaţie cu viteza de lucru a procesorului. De aceea. interpretere. astfel încât memoria să lucreze sincron cu procesorul. calculatoarele au putut fi dotate cu memorii principale de capacitate mare. timpi suplimentari de aşteptare. Timpul de acces Orice acces la memorie este precedat de furnizarea de către procesor a adresei de memorie. compilatoare. 64 biţi Capacitatea totală a memoriei exprimă volumul de informaţii care poate fi stocat şi se exprimă în octeţi (bytes) sau multiplii acestora (un octet are dimensiunea de 8 biţi şi este aproximativ egal cu un caracter). Conţine circuite de memorie al cărui conţinut este programat şi nu poate fi schimbat de utilizator. 32 biţi. pe durata accesului la o locaţie de memorie apar. • 1 Petaoctet (Po) = 250 octeţi. etc. Se exprimă în microsecunde sau nanosecunde. • 1 Gigaoctet (Go) = 1 Gigagabyte (MB) = 230 octeţi. Din punctul de vedere al accesului şi al modului de funcţionare. în modulele ROM sunt stocate comenzi de iniţializare şi pornire a anumitor componente ale sistemelor de operare. iar utilizatorul le poate încărca o singură dată. memoria internă este structurată în: • memoria ROM. în nanosecunde (1 ns = 10-9 secunde).Caracteristicile memoriei sunt următoarele: Lungimea cuvântului este unitatea elementară pentru memorarea şi accesarea instrucţiunilor. Se exprimă. de regulă. Noile tehnologii de realizare a memoriei urmăresc o scădere a timpului de acces. Memoriile ROM au evoluat în timp. În mod uzual. multe microcalculatoare sunt livrate cu programele de serviciu (BIOS.

Acest dezavantaj este eliminat de memoriile EEPROM.folosite pentru a înregistra un program specific utilizatorului cu o mare frecvenţă de utilizare. intersecţie. Poate înregistra orice tip de date şi este posibilă ştergerea acestora în scopul reutilizării. UAL comportă două tipuri de dispozitive: • dispozitive de lucru. 35 . etc. Astfel ele sunt mult mai rapide decât memoria EEPROM obişnuită care operează cu fiecare locaţie de memorie în parte. Fizic. memorii de tip EEPROM sau E2PROM (Electricaly Erasable PROM) care pot fi atât citite. negaţie. emis de UCC şi furnizează rezultatul. memoriile EEPROM flash sunt memorii EEPROM speciale care permit scrierea/ştergerea mai multor locaţii de memorie printr-o singură operaţie. pe toată durata execuţiei. memorie vie. se prezintă sub forma unor plăcuţe (module) ce au în prezent capacităţi de ordinul megaocteţilor sau gigaocteţilor (există module de până la 4 Go). în virgulă mobilă. scădere. un cod de operaţii. asigură stocarea datelor şi programelor şi constituie memoria de tip volatil. Fiind o memorie volatilă. disponibilă utilizatorului. un cod de operaţie şi una sau mai multe adrese de operanzi. Coordonează prin semnale de comandă funcţionarea tuturor celorlalte unităţi ale calculatorului. citită din memorie. Memoria RAM (Random Acces Memory). În principiu UCC cuprinde următoarele elemente: • un registru de instrucţiuni unde se păstrează instrucţiunea curentă. zecimal). ea îşi pierde conţinutul la întreruperea alimentării cu energie electrică. Unitatea aritmetico-logică (UAL) este unitatea de execuţie care efectuează operaţiile aritmetice şi logice asupra operanzilor în conformitate cu o comandă. numită şi memorie de lucru. căt şi şterse în mod selectiv şi reprogramate de către sistemul care le utilizează. • un decodor de funcţii capabil să recunoască funcţia definită de instrucţiunea de executat. • un registru contor de program care păstrează adresa de memorie de unde a fost extrasă instrucţiunea în curs de execuţie (sau a instrucţiunii următoare din program) şi permite înlănţiurea instrucţiunilor. rezultatul egal cu zero) sau indicatorii de eroare (depăşirea capacităţii de reprezentare de către rezultat). adică dispozitive aritmetico-logice (pentru operaţii de adunare. Ea caracterizează capacitatea unui sistem electronic de calcul. girând schimburile de informaţii între ele. Unitatea de comandă şi control (UCC) constituie “inima” calculatorului şi asigură citirea instrucţiunilor din memoria internă şi execuţia lor. Instrucţiunea va specifica de regulă. însă ştergerea nu poate fi selectivă. • componente de stocaj intermediar: registrele ca memorii specializate de capacitate limitată ce înregistrează pentru fiecare operaţie operanzii şi rezultatele. • indicatorii de condiţii (paritatea rezultatului. operaţia distrugând întregul conţinut al celulei de memorie. pot fi şterse şi reprogramate de către utilizator. La ieşire UAL furnizează: • rezultatul operaţiei. dinamică. memorii de tip EPROM (Erasable PROM).) sub forma unor circuite speciale care combină impulsurile electrice reprezentând informaţia sub formă de cifre binare (dispozitiv aritmetic binar. reuniune.

În unele cazuri. Dacă procesoarelor mai vechi le trebuiau câteva perioade de ceas pentru a executa o instrucţiune. Frecvenţa procesorului înseamnă viteza acestuia exprimată în perioade de lucru (cicluri) pe secundă. aceste instrucţiuni trebuie să fie transpuse în codul calculatorului. UM. Se derulează astfel operaţiile de interpretare sau compilare şi editare de legături. scrisă într-un limbaj de programare care defineşte algoritmul de rezolvare a unei probleme. Sunt procesoare rapide. Pe baza codului de operaţie UCC furnizează semnalele de comandă pentru controlul unităţilor de I/E. procesor cu set complet de instrucţiuni) reprezintă tipuri de unităţi centrale de prelucrare (CPU) care pot recunoaşte un set complet de instrucţiuni. în mod regulat. impulsuri pentru a sincroniza operaţiile elementare de efectuat în cursul derulării unei instrucţiuni.• un orologiu (ceas intern) care distribuie. Sunt cele mai răspândite. suficient pentru a efectua direct calcule (circa 400 . la ultimele modele. procesor cu set redus de instrucţiuni) reprezintă unităţi centrale de prelucrare (CPU) la care numărul de instrucţiuni pe care le poate executa procesorul este redus la minim pentru a creşte viteza de prelucrare. Pentru a fi executate. • Procesoare CISC (Complet Instruction Set Computation. • circuite de comandă care permit elaborarea şi transmiterea comenzilor corespunzătoare operaţiilor elementare. servere. date de frecvenţa ceasului intern (tact). Această frecvenţă se exprimă în MHz (Megahertz) sau. UAL pe durata fiecărei instrucţiuni în sincronism cu semnalul furnizat de orologiu. regăsindu-şi aplicabilitatea de la calculatoarele personale până la servere. Prin construcţie. Formatul cel mai simplu al instrucţiunilor cu o singură adresă se prezintă astfel: m biţi n biţi 36 . la ora actuală s-a ajuns la mai multe instrucţiuni pe o perioadă de ceas. UCC este capabilă să interpreteze şi să execute un set de instrucţiuni care constituie setul de instrucţiuni elementare al calculatorului. o instrucţiune poate conţine mai multe adrese: adresa primului operand. Programul constituie o secvenţă de instrucţiuni. cu facilităţi multiprocesor. procesoarele se împart în: • Procesoare RISC (Reduced Instruction Set Computation. adresa celui de-al doilea operand şi eventual adresa rezultatului. Instrucţiunile scrise în limbajul de programare sunt transformate în instrucţiuni ce corespund setului de instrucţiuni specific calculatorului. şi specificaţii referitoare la adresa unui operand sau a unei instrucţiuni. După numărul de instrucţiuni implementate şi complexitatea acestora. Instrucţiunile calculatoarelor numerice conţin specificaţii referitoare la operaţia care trebuie efectuată de către una din componentele calculatorului. • Procesoare EPIC (Explicitly Parallel Instruction Computing) care permit executarea simultană a mai multor instrucţiuni (de exemplu. în GHz (Gigahertz). Principii de funcţionare a calculatoarelor electronice Un calculator electronic execută prelucrări pe baza unui program înregistrat în memoria internă. procesoarele Itanium). adesea unitatea aritmetico-logică. dedicate pentru sisteme puternice.

după citirea din MI. de date sau de comenzi. numit ansambler. nr. Dacă acest câmp conţine “n” biţi se poate opera un spaţiu de adresare cu memoria de 2 cuvinte. Câmpul ADRESĂ specifică o adresă de operand sau de instrucţiune. trebuie să cuprindă numai instrucţiuni ce corespund setului de instrucţiuni de bază. adică mulţimea conductoarelor folosite în comun de mai multe unităţi funcţionale pentru realizarea unor sarcini. 221 37 .COD OPERAŢIE ADRESĂ Câmpul COD OPERAŢIE specifică una din funcţiile ce se pot executa de către unităţile sistemului. Schimbul de informaţii între componentele funcţionale ale sistemului de calcul se realizează prin intermediul magistralelor unităţii centrale de prelucrare. 1999. p. Limbajele de programare evoluate permit scrierea programelor într-un mod apropiat de limbajul natural. 2. Editura Sedcom Libris. date sau comenzi şi informaţii despre starea unităţilor interconectate.  Rezultatul obţinut este plasat în MI. Orice program. după cum semnalele respective reprezintă adrese. După semnificaţia semnalelor transmise pe magistrală. acestea pot fi de adrese.5. 3 ***. se pot codifica 2 instrucţiuni diferite care formează setul de instrucţiuni al calculatorului. nr. Pentru a simplifica munca programatorilor.) : m n 3 UCC MI DECODOR Decodor 1 PROGRAM 2 4 2 DATE 3 UAL 5 REZULTATE Fig. Iaşi. Cu ajutorul lor se scriu programele de sistem necesare exploatării eficiente a resurselor fizice ale calculatorului.  UAL efectuează prelucrarea datelor. Pentru execuţia unei instrucţiuni se parcurg următoarele etape (vezi fig.  UCC decodifică instrucţiunea şi emite ordinul de pregătire a UAL. Dacă acest câmp conţine „m” biţi.5. instrucţiunile trebuie transmise UCC sub forma unor cifre binare (în cod maşină). Contabilitate şi sisteme informaţionale. destinat unui calculator.2.  Pe baza adreselor furnizate de UCC se face citirea datelor din memorie în UAL. Etapele execuţiei instrucţiunilor  Instrucţiunea se încarcă în UCC. dar necesită traducerea în limbaj maşină prin compilare sau interpretare. câmpurile pentru cod operaţie şi adresă au fost înlocuite în limbajele de asamblare cu mnemonice (simboluri) care pot fi traduse în mod automat cu ajutorul unui program. Pentru a fi executate. Limbajele maşină şi limbajele de asamblare sunt limbaje de nivel redus deoarece ele sunt intrepretate direct de către calculator.

Hyper Transport. PCI-X. unităţi de memorie flash. unul după altul. USB. Exemple de magistrale interne: PCI.. standard ce oferă o viteză de transfer maximă de 480 Mb/s. 2. PCIExpress. nr. Magistralele seriale transmit datele bit cu bit. numită adaptor sau controler. 4 Plug and Play (PNP) reprezintă un set de specificaţii ce permit unui dispozitiv să se configureze singur şi să funcţioneze fără intervenţia utilizatorului imediat ce este instalat în sistem 38 . În ultimii ani se bucură de popularitate porturile USB (Universal Serial Bus). Magistrala internă conectează componente interne ale calculatorului la unitatea centrală. Conectarea echipamentelor periferice la sistemul de calcul Arhitectura de bază a calculatorului asigură patru porturi COM (1-4) şi trei porturi LPT (13). numit port şi printr-o componentă de interfaţă. Treptat se extinde şi folosirea porturilor FireWire. Majoritatea calculatoarelor moderne folosesc mai multe magistrale. iar cea externă. pe un singur canal (două conductoare). pe cele externe. • cu infraroşii (IRDA) etc. când datele se transmit bit cu bit pe o singură cale (COM. PS/2). Serial ATA. AGP. standard de conectare plug’n’play4 ce oferă o viteză de transfer maximă de 12 Mb/s şi USB 2. la cel paralel imprimanta.1. La portul COM puteţi conecta tastatura. Fig. unităţi de discuri flexibile pentru calculatoarele portabile.Transferul de date poate fi realizat în mod paralel (magistrale paralele) sau serial (magistrale seriale). pe mai multe linii. FireWire. un modem extern etc.6. Sistemul USB a devenit popular pentru conectarea unor periferice precum: aparate de fotografiat numerice. scanner-ul. Magistrale externe: ATA. PCMCIA. Prin intermediul portului USB se pot conecta până la 127 de periferice şi nu este necesară oprirea calculatorului pentru a conecta/deconecta un periferic prin acest port. Porturile pot fi: • seriale. 16 sau 32 (LPT). scanner şi chiar imprimante. Magistralele paralele transmit toţi biţii fiecărui cuvânt concomitent pe mai multe conductoare paralele. mouse-ul. • paralele. Acestea pot fi interne sau externe. când transferul se face concomitent pentru un număr de biţi. USB. Legarea unui echipament la magistrală se realizează de obicei printr-un conector fizic. mouse. În prezent se utilizează mai mult standardele USB 1. unitatea ZIP etc. tastatură. de obicei 8. SCSI.0.

• echipamente periferice de comunicaţie care permit transmiterea datelor la distanţă prin intermediul liniilor de comunicaţie. precum şi redarea rezultatelor prelucrării pentru utilizări ulterioare. iar echipamentele conectate pot fi de tipul: unităţi de disc CD-ROM. Adaptoarele sunt circuite integrate care permit procesorului să comunice şi să conecteze echipamente periferice. respectiv medii fizice care permit înregistrarea sau vizualizarea informaţiilor. prin intermediul suporturilor de stocare. echipamentele periferice se clasifică în următoarele clase: • echipamente periferice de intrare care permit introducerea datelor şi programelor în sistem: tastatura. creion optic. Echipamente periferice şi suporturi de date O altă categorie mare de dispozitive care nu fac parte din unitatea centrală de prelucrare. unităţi CD-ROM etc. Din punct de vedere al funcţiilor îndeplinite în sistemele de calcul. Ele mediază schimbul de date şi informaţii dintre unitatea centrală şi mediul extern. unităţi CDROM). unităţi de bandă rapide. mouse. asigurând în acelaşi timp compatibilitatea formatului de reprezentare a datelor. în cazul preluării informaţiilor de la dispozitivele periferice sau invers.2. De asemenea. 39 . • asigurarea supravegherii şi posibilităţii de intervenţie a utilizatorului pentru funcţionarea corectă a sistemului în timpul unei sesiuni de lucru. Principalele funcţii ale echipamentelor periferice sunt următoarele: • introducerea datelor. caz în care adaptoarele au şi rol de adresare a dispozitivelor periferice conectate. Dacă luăm în considerare rolul echipamentelor periferice în dialogul om-claculator se pot delimita următoarele clase de echipamente periferice: • echipamente periferice de comunicare om-calculator: terminal (ecran+tastatura). programelor şi a comenzilor în memoria calculatorului. unităţi de disc magnetic. În funcţie de modul de exprimare a informaţiilor vehiculate de echipamentele periferice se utilizează sau nu anumite suporturi. digitizor • echipamente periferice de stocare: unităţi de bandă magnetică. dar este mai rapid şi este folosit pentru conectarea perifericelor externe ce necesită viteză relativ înaltă de transfer a datelor (se utilizează preponderent pentru ataşarea echipamentelor video numerice). cititoare de documente marcate etc. Adaptoarele au rolul de pregătire a informaţiei în forma cerută de magistrală. cititorul optic • echipamente periferice de ieşire cu ajutorul cărora se extrag rezultatele sub o formă accesibilă omului: imprimanta. echipamentele periferice asigură păstrarea datelor şi a programelor pe o perioadă mare de timp. Ele asigură citirea datelor şi programelor stocate în memoria internă. mouse.Sistemul FireWire are funcţii similare sistemului USB. • echipamente periferice pentru citirea directă a datelor şi informaţiilor: cititioare optice de documente. Spre exemplu. adaptorul SCSI (Small Computer System Interface) defineşte o magistrală care poate conecta unul sau mai multe calculatoare cu echipamente periferice. dar care sunt absolut necesare activităţii şi fac să crească performanţele calculatoarelor personale. • redarea rezultatelor prelucrărilor sub o formă accesibilă utilizatorului. sunt echipamentele periferice. cititoare de coduri bară. ecran de afişare etc. Fiecare echipament periferic trebuie să posede un controller (o interfaţă inteligentă locală). imprimantă. 2. • echipamente periferice de intrare-ieşire care dispun de suporturi de mare capacitate pentru stocarea datelor şi programelor (unităţi de disc magnetic. Este posibil ca un adaptor să controleze mai multe dispozitive periferice de acelaşi fel.

Aceste funcţii sunt specifice sistemelor de operare în care este utilizată tastatura. tamburul magnetic. Pe lângă tastele care reprezintă cifre şi litere. Prin succesiunea/combinaţia de caractere introduse se pot furniza sistemului de calcul atât date. CD-ROM). documente cu caractere stilizate etc. • suporturi optice (discul optic. caseta magnetică. microfilmul). similar cu maşina de scris. CD-RW).). • suporturi reutilizabile care se pot utiliza succesiv pentru mai multe înregistrări (suporturile magnetice. discul magnetic. DVD etc. Din punct de vedere al posibilităţii de reutilizare: • suporturi nereutilizabile (neînregistrabile) care se pot înregistra o singură dată (suporturile de hârtie. • suporturi magnetice (banda magnetică. tastatura conţine şi o serie de taste „funcţionale”. banda de hârtie perforată. suporturile din hârtie. microfilmele. Din punct de vedere al utilizării în sistemul de calcul: • suporturi tehnice de intrare care sunt numai citite (documentele completate cu cerneală magnetică. documente cu caractere stilizate. documente completate cu cerneală magnetică.). cât şi comenzi sau programe. Suporturile tehnice sunt medii fizice utilizate pentru preluarea. prelucrarea. pe baza unei adrese (de exemplu. stocarea datelor şi programelor. Clasificarea suporturilor tehnice Din punct de vedere al materialului folosit pentru fabricarea lor: • suporturi din hârtie (cartela perforată. • suporturi magneto-optice. precum şi pentru redarea rezultatelor.Suporturi tehnice pentru înregistrarea datelor şi informaţiilor Pâna la utilizarea pe scară largă a calculatoarelor programabile prin voce. discul magnetic. CD inscriptibil. hârtia de imprimantă. CD-ROM. folia magnetică etc.). Echipamente periferice de intrare Introducerea datelor în sistem se realizează în mod obişnuit prin intermediul tastaturii şi al mouse-ului. cărora le sunt ataşate diferite funcţii (prelucrări). • suporturi neadresabile la care accesarea informaţiei se face prin parcurgerea secvenţială a înregistrărilor şi verificarea conţinutului (banda magnetică. • microfilmele. CD reinscriptibil). 40 . discul magnetic). Din punct de vedere al posibilităţii de adresare a înregistrărilor de pe suport: • suporturi adresabile la care accesarea informaţiei se face direct. discul flexibil. Tastatura Tastatura reprezintă dispozitivul principal de intrare şi permite introducerea de informaţii sub formă de caractere. banda magnetică. CD-ROM) • suporturi tehnice de ieşire care sunt numai scrise (hârtia de imprimantă) • suporturi tehnice de intrare-ieşire care pot fi citite şi scrise de sistem (cartela perforată. CD-R. datele vor trebui încă scrise pe un suport tehnic.

funcţii auxiliare. El a fost realizat prima dată în 1963 de către Douglas Engelbart de la Institutul de Cercetare din Stanford. mouse-urile pot fi mecanice şi optice. mouse-ul se deplasează cu butonul apăsat. cablul de legătură lipsind în acest caz. Tehnologia radio este din ce în ce mai mult folosită şi implementată în dauna clasicelor cabluri. care a utilizat. în 1980. Prima firmă care a utilizat mouse-ul. pornirea. 84. • Punctarea. 102 sau 104 taste a fost extrem de lung.Drumul parcurs din 1867. Variantele moderne de mouse comunică cu calculatorul prin raze infraroşii. în acest domeniu. a fost Mouse System. Firma care a devenit cea mai cunoscută pe piaţă. numărul de taste (101-104). de două ori succesiv un buton al mouse-ului. intrarea în "stand-by" a sistemului etc. tip. Mouse-ul Un mouse este obligatoriu pentru majoritatea aplicaţiilor actuale. Tastaturile se deosebesc prin design. numită şi clic se utilizează pentru selectarea unui obiect şi se realizează. • Trasarea care se realizează analog cu punctarea. este Microsoft. • Dublu clic prin care declanşează o acţiune şi prin care se acţionează scurt. WWW. Utilizarea butoanelor mouse-ului depinde de produsul informatic. pentru oprirea. mouse-ul cu două butoane la calculatoarele IBM. Mouse-urile se pot conecta prin cablu la un port (o interfaţă) special pentru mouse. ea a utilizat mouse-ul cu 3 butoane. mişcările făcute. După tehnologia utilizată. 41 . în urma poziţionării cursorului mouse-ului pe obiectul respectiv. control volum. Mouse-ul optic foloseşte un fascicul de lumină pentru a detecta mişcarea pe o suprafaţă şi conţine două perechi de led-uri şi fotodetectoare. pentru IBM-PC. numit cursorul mouse-ului. Mouse-ul mecanic foloseşte o bilă care se deplasează pe o suprafaţă şi care antrenează două potenţiometre ce traduc mişcările în semnale de control. odată cu mişcarea mouse-ului se mişcă pe ecran o săgeată sau un dreptunghi. Dacă este instalat driver-ul (programul care asigură interfaţa cu sistemul de operare) de mouse. Mouse-ul se deplasează pe un suport a cărui suprafaţă este acoperită cu o folie de plastic pe care sunt desenate două grile suprapuse. prin deplasare. deplasarea se face prin deplasarea mouse-ului pe pad. care indică diverse obiecte. 101. care de obicei este dintr-un material special. până la tastaturile clasice cu 83. Se foloseşte în operaţiile de mutare sau copiere a obiectelor (Drag&Drop). începând din 1983. când Christopher Latham Sholes a realizat prima tastatură pentru maşina de scris. cu deosebirea că după apăsarea butonului. prin apăsarea scurtă a butonului. pe o suprafaţă plană. e-mail). Tehnica mouse-ul a fost preluată şi extinsă mai ales de firma Apple pentru calculatoarele Macintosh. Mouse-ul este un echipament periferic de intrare utilizat pentru selectarea rapidă a unor opţiuni din meniuri sau manipularea unor obiecte de pe ecran (texte sau grafice). Cele apărute recent adaugă butoane speciale pentru funcţii specifice domeniului multimedia sau pentru navigarea pe Internet (play/pause/next/prev. printr-un mecanism electro-optic (format din doi cilindri perpendiculari înzestraţi cu câte o fantă). în vederea executării unor operaţii. Principalele operaţii realizate cu un mouse sunt: • Indicarea prin care cursorul de mouse este deplasat pe ecran pentru a indica un anumit obiect. Dispozitivul constă dintr-o carcasă şi o bilă (de cauciuc sau alt material cu aderenţă bună) care semnalează sistemului.

alţi producători fabricând trackball-uri care pot fi operate la fel cu oricare deget. salturi rapide etc. astfel ca dispozitivul să poată fi folosit cu orice mână. Pentru pasionaţii de jocuri auto pe calculator există volane cu pedale şi cu force feedback (dotate cu motoare electrice care produc diverse efecte: blocarea volanului pe o direcţie în momentul spargerii unei roţi. dar reduce controlul asupra poziţiei cursorului. proiectanţii au pus la punct mai multe dispozitive. Cele mai multe trackball-uri au două sau trei butoane acţionate prin apăsare. O rezoluţie mai mică înseamnă că trebuie să rotiţi bila mai mult ca să mutaţi cursorul. paleta (paddle) specifică poziţia într-o singură dimensiune. deseori de dimensiuni mari. funcţionează ca un trackball care foloseşte o bară cilindrică în locul bilei. O rezoluţie mai mare înseamnă deplasarea mai rapidă a cursorului pe ecran. iar problema care se pune este că mulţi utilizatori nu au spaţiul necesar pentru un astfel de dispozitiv. dar controlul este mai pecis. altele pentru a fi acţionate cu celelalte degete. existând modele proiectate astfel încât bila să fie rotită cu degetul mare. În esenţă. raportată la un punct de referinţă de pe ecran. maneta indicatoare şi touchpad-ul. el fiind un mouse întors cu faţa în sus. Joystick-ul Mouse-urile nu sunt foarte potrivite pentru jocuri şi alte aplicaţii. care atunci când este rotită. şocuri la impact. iar în cazul mouse-ului USB. la un port USB al calculatorului. Nu există o poziţie standard a butoanelor. Trackball-ul Mouse-ul unui calculator are nevoie de spaţiu în care să se mişte. însă aceste valori nu indică întotdeauna precizia de poziţionare. joystickul este legat la PC printr-un adaptor special. El se conectează de obicei la unul din porturile seriale ale calculatorului. trackball-ul are butoane prin care se indică poziţionarea cursorului în locul dorit. aşa cum se întâmplă la mouse. Există modele portabile. cu aceleaşi funcţii de selecţie ca şi ale mouse-ului. Evaluarea unui trackball se poate face în funcţie de rezoluţie – numărul de paşi pe inci (counts per inch). Fiind plasat imediat sub bara de spaţiu.Mouse-ul poate avea de la două la şase butoane. adică identifică poziţia într-un plan (stânga-dreapta şi înainteînapoi). Joystick-ul este un dispozitiv de indicare care suportă reacţiile instantanee şi care interpretează răpunsurile independent. Unele modele au patru butoane. inventat de Craig Culver. putând fi dotat şi cu rotiţă de scroll. Pentru calculatoarele portabile. El este un senzor bidimensional care indică poziţia absolută. Maneta indicatoare (pointing stick). dispozitivul are o poziţie ideală pentru a fi manevrat cu unul dintre degetele mari. acestea funcţionând ca două perechi în oglindă. Trackball-ul elimină aceste probleme. pe o linie.). dintre care amintim dispozitivul Isopoint. numit port pentru jocuri (game port). proiectate astfel încât să poată fi ataşate calculatoarelor – laptop sau notebook. mărind dimensiunile acestora doar cu câţiva centimetri. nu pe baza mişcărilor anterioare. În schema de conectare a calculatoarelor personale. realizată de Ted 42 . acestea necesitând o viteză de reacţie mare. trackball-ul este o bilă. Bila se roteşte pe loc şi nu are nevoie de spaţiu mai mare decât baza dispozitivului – câţiva inci pătraţi. Ca şi mouse-ul. determină cursorul de pe ecran să îi urmărească mişcările. Dispozitivul Isopoint. Spre deosebire de joystick care indică poziţia în două dimensiuni.

Digitizoarele sunt tipice aplicaţiilor de proiectare cu ajutorul calculatorului CAD (Computer Aided Design) şi celor de producţie cu ajutorul calculatorului CAM (Computer Aided Manufacturing). Spre deosebire de mouse-ul clasic sau trackball. Realizările în domeniu sunt remarcabile. Sistemele de digitizare Digitizoarele asigură transformarea datelor analogice în date numerice. a fost pentru prima oară folosită pe calculatoarele portabile IBM. aeroporturi. O implementare particulară a digitizorului este tableta de digitizare. touchpad-ul nu are componente în mişcare. suprafaţa se poate programa astfel încât la lovirea diferitelor zone să se obţină acţiuni diferite.Selker şi Joseph D. Watson al firmei IBM. Sistemele de recunoştere vocală sunt recomandate în situaţiile în care utilizatorii trebuie să introducă date sau programe şi să aibă în acelaşi timp mâinile libere: operaţiuni de inventariere. Utilizând un software adecvat. peste care utilizatorul trebuie să mişte degetul sau să lovească uşor. 43 . asemenea butonului apăsat al unui mouse. lideri fiind firmele Dragon Systems şi IBM. gări) destinate publicului larg. Ecranul tactil Ecranul tactil (touchscren) permite introducerea comenzilor prin apăsarea directă cu degetul sau cu un creion special pe ecran. Pentru aceasta este necesară instalarea unei cartele vocale în sistem şi existenţa unui software specalizat. preluarea comenzilor telefonice etc. adică o suprafaţă plană pe care se plimbă un creion optic. sensibilă la presiune. memorând coordonatele acestor puncte. Dispusă între literele “G” şi “H” de pe o tastatură convenţională. În plus. Cele mai simple digitizoare se prezintă ca o lupă pe o masă de desenat şi se apasă un buton în punctele de interes. Mişcarea este considerată translaţie a indicatorului pe ecran. utilizatorul poate introduce comenzile şi anumite date folosind creionul optic. însă nu se mişcă. Sistemele de recunoştere a vocii Preluarea şi obţinerea vocală a datelor în şi din sistemele de calcul au devenit posibile din punct de vedere tehnic şi rentabile din punct de vedere economic pentru multe aplicaţii. celelalte degete rămânând pe rândul de bază al tastaturii. Rutledge la Centrul de Cercetare Thomas J. maneta indicatoare poate fi manevrată cu oricare dintre degetele arătătoare. bănci. Creionul optic Creionul optic (light pen) permite desenarea pe ecran prin simpla deplasare a acestui dispozitiv. iar lovitura este considerată comandă. Acest dispozitiv este în principiu un joystick miniaturizat. Sistemul de recunoaştere a vocii se bazează pe recunoaşterea vocală a cuvintelor şi transformarea acestora în semnale digitale. Ecranul tactil are ca domeniu de aplicabilitate echipamentele şi terminalele publice (în birouri de turism. nu "adună" murdărie şi totodată limitează mişcarea. reacţionând la apăsare. El constă într-o suprafaţă textilă pătrată. utilizatori care nu sunt familiarizaţi cu tastatura sau cu introducerea de comenzi. controlul de calitate.

fără să-şi ridice privirea de pe documentele sale). componenta principală. mai clare. verde (G) şi albastru (B). cele mai frecvent utilizate sunt monitorul şi imprimanta.2. unul dintre acestea fiind MedSpeak. G. Cuprinde un dicţionar de bază de 35000 de cuvinte. Imaginea color pe un monitor CRT se obţine prin combinarea a trei imagini : R. iar viteza de dictare este între 70 şi 100 de cuvinte pe minut. Monitorul şi placa video Monitorul este un suport de ieşire pe care se afişează rezultatele prelucrărilor. cu rezoluţie şi culori mult mai bune. Deoarece ochiul uman este sensibil la culorile roşu (R). nemaiexistând acea pâlpâire întâlnită în cazul tuburilor catodice care oboseşte ochiul. VoiceType care permite câştigarea de timp şi ameliorarea productivităţii. Tot firma IBM a pus la punct o tehnologie operaţională cu o simplă placă compatibilă Sound Blaster. Monitoarele CRT. încep să facă faţă din ce în ce mai greu concurenţei oferite de monitoarele cu cristale lichide. mesajele pentru utilizator şi informaţiile despre starea sistemului. toate culorile pot fi obţinute prin combinarea acestor culori primare. video-proiectoarele. pe bază de plasmă şi elctroluminiscente. În ultimii 10 ani. generează imaginea prin bombardarea cu electroni a unui strat de luminofori. În plus. fiindcă în cea mai mare parte a timpului imaginea stă nemişcată. având tendinţa de a se impune ca standard de facto. proiectoarele cu LCD. dar nu contează. Unul dintre 44 . Firma declară că în timpul dictării comenzilor şi documentelor spre calculator nu mai sunt necesare pauzele între cuvinte. pe disc. monitoare pe bază de cristale lichide (LCD). dar se mai pot folosi tabletele LCD. Echipamente periferice de ieşire În ceea ce priveşte echipamentele periferice de ieşire. cât şi partea electronică s-au îmbunătăţit continuu. Firma IBM a realizat produse-program pentru vorbirea curentă încă din ’96.2. Noi tipuri de monitoare îşi fac apariţia. tubul catodic (CRT = Cathode Ray Tube). cu dimensiunile lor mari. aceste monitoare nu emit radiaţie electromagnetică şi au un consum de energie foarte mic. Avantajele sunt considerabile: nefiind obligaţi să privim ceea ce se întâmplă pe ecran. dictarea se poate face foarte bine pe teren sau în maşină (un cercetător poate lucra la microscop şi dicta simultan rezultatele. ce conţine 200000 de cuvinte. programul firmei Dragon Systems reprezintă prima generaţie de sisteme destinate dictării continue pentru Windows şi Windows NT. la care se poate adăuga un dicţionar personalizat de până la 30000 de cuvinte. ecranele plate LCD câştigând din ce în ce mai mult teren. Reîmprospătarea imaginii se face doar la schimbarea acesteia. Programul are un vocabular activ de 30000 de cuvinte rezident în memorie şi un dicţionar de rezervă. un avocat poate să-şi revadă dosarele şi să dicteze informaţiile corespunzătoare în acelaşi timp. furnizând o soluţie perfectă pentru persoanele care nu pot sau care nu vor să utilizeze tastatura. B. La monitoarele cu tub catodic. destinat aplicaţiilor din radiologie. Acestea oferă avantajul unei calităţi mai bune a imaginii. imaginile fiind afişate din ce în ce mai bine. deoarece rata de reîmprospătare este zero Hz. nu mai pâlpâie în mod vizibil. Desigur există monitoare CRT care la o viteză de reîmprospătare de 85 Hz.Naturally Speaking. După principiile de funcţionare există monitoare cu tub catodic (CRT). Dar la ecranele LCD această pâlpâire nu există. atât tuburile catodice. 2.

au apărut aşanumitele monitoare multimedia. 21”. dar se fabrică şi monitoare 3D care permit afişarea imaginii în trei dimensiuni prin polarizarea luminii şi folosirea unor ochelari speciali sau în mod holografic. Majoritatea modelelor de monitoare permit reglarea diferiţilor parametri prin intermediul unui afişaj ce apare pe ecran (on screen display). cu atât imaginea obţinută este mai stabilă şi mai odihnitoare pentru ochi. VGA (Video Graphics Array) care permite afişarea în 256 culori simultane cu o rezoluţie de 640 de pixeli pe orizontală şi 480 de linii pe verticală. La ecranele obişnuite fiecare pixel este format la rândul lui din trei puncte colorate în roşu. 19”. O imagine de pe ecran poate avea între 480000 şi 1920000 de pixeli. Rezoluţia reprezintă numărul de pixeli care pot fi afişaţi pe ecran. rezoluţie. dar ele sunt monocrome.25 mm. Monitorul are următoarele caracteristici mai importante: dimensiune. Imaginea obţinută pe ecran este reîmprospatată la anumite intervale de timp sau mai bine zis de un număr de ori pe secundă. Perfecţionarea tehnologiilor de fabricaţie a redus substanţial intensitatea radiaţiilor emise de monitor. monitoarele moderne sunt de tipul multisync. Acesta permite ajustarea formei. respectiv albastru. Cu cât distanţa dintre puncte este mai mică. 1 inch=2. verde. Cu cât rezoluţia este mai mare. Dimensiunea monitorului este caracterizată de mărimea diagonalei sale. De exemplu. Valorile tipice pentru definiţie sunt de 0. ajustări ale saturaţiei de culoare. Dar aceste puncte sunt atât de mici încât de la distanţă culorile lor se compun. dimensiunii şi poziţionării imaginii. În plus. 45 . fiind mai puţin granulată. Cele mai răspândite sunt monitoarele de 17”. costisitoare şi contrastul imaginii este slab Monitoarele electroluminescente utilizează o peliculă subţire de material special care licăreşte la trecerea curentului elctric. grad de periculozitate al radiaţiilor pe care le emite. Cu cât acest număr este mai mare. Electronii activează granulele fosforescente roşii. raportat la cele două axe. o rezoluţie de 800x600 pixeli. Monitoarele cu radiaţie redusă (Low Radiation) sunt nedăunătoare sănătăţii utilizatorului la folosirea lor raţională.54 cm). Monitoarele tradiţionale afişează imaginea în două dimensiuni (2D). oferind astfel o alternativă pentru boxele active cumpărate separat. verzi şi albastre care formează imaginea. o rezoluţie foarte bună. înseamnă că monitorul are 800 puncte pe orizontală şi 600 de puncte pe verticală. De exemplu. SVGA (Super 5 Viteza de împrospătare se referă la frecvenţa cu care monitorul înlocuieşte liniile de electroni care apar pe ecran. 15”. Pentru a îmbunătăţi capacităţile multimedia ale sistemelor de calcul.parametrii cei mai importanţi ai acestor monitoare este durata de răspuns (response time) care variază între 15-30 ms. adică îşi ajustează singure proprietăţile imaginii. definiţie. în funcţie de parametrii semnalului primit. 17”.220. care sunt dotate cu boxe active şi microfon. Monitoarele pe bază de plasmă – GPD (Gas Plasma Display) şi PDP (Plasma Display Panel) asigură o imagine calitativă. 22” şi 24” (inch. Valoarea vitezei de reîmprospătare a afişării5 variază între 60 şi 200 Hz. cu tendinţa spre cele de 19”. cu atât imaginea este mai bine definită. Distanţa între doi pixeli alăturaţi se numeşte definiţie (dot pitch). cu atât imaginea este mai clară. Interfaţa dintre monitor şi unitatea centrală este realizată de placa video. ale intensităţii şi luminozităţii acestora. numărul de culori şi viteza de reîmprospătare a imaginii. Se recomandă valori mai mari de 85 Hz. Valorile tipice sunt de 14”. Definiţia se măsoară în milimetri. numărul de dimensiuni în care sunt afişate informaţiile. ecranul nu produce sclipiri ca tuburile cinescop. Există mai multe standarde video care precizează rezoluţia. rezultând culoarea caracteristică fiecărui pixel. număr de culori.

imprimantele sunt: • mecanice. Suportul folosit este hârtia. la cele cu jet de cerneală de 4800x1200 dpi. IBM. Există rezoluţie pe verticală (număr de puncte pe verticală) şi rezoluţie pe orizontală. Philips. Nu este obligatoriu ca cele două rezoluţii să fie egale.determină calitatea grafică a tipăririi şi se exprimă prin numărul de puncte afişate pe inch (dots per inch – dpi). WUXGA – Widescreen UXGA etc). cu caractere selectate. respectiv după unitatea de informaţie tipărită la un moment dat. LG. XGA (eXtendend Graphics Adapter) care permite afişarea în 65535 culori cu o rezoluţie de 640*480 sau 1024*768 etc. În prezent se utilizează doar monitoare din clasa SVGA. Producători de monitoare sunt Samsung. la imprimantele matriceale de 240x144 dpi • Viteza de tipărire.VGA)care poate afişa pornind de la 800 de pixeli pe orizontală şi 600 de linii pe verticală şi ajungând la 1280 de pixeli pe 1024 linii (sau mai mult în funcţie de performanţele monitorului şi plăcii video) în 16256 sau 16. imprimantele sunt: • orientate pe caracter.reprezintă viteza de scriere a imprimantei şi se măsoară în caractere pe secundă (cps) la imprimantele lente şi pagini pe minut (ppm) la cele rapide (o pagină conţine aproximativ 2000 de caractere). Memoria proprie a imprimantei permite stocarea acestor informaţii până în momentul în care vor fi tipărite. 5760x7200 dpi etc. 1200 dpi. După modul de realizare a imprimării. 32. poate fi de la 1 ppm până la 50 ppm sau mai mult. A4 (210 x 297 mm). • Posibilităţile de extindere a setului de caractere au în vedere atât metode software. 720. Capacitatea memoriei unei imprimante laser. B5 (182 x 257 mm) etc.7 milioane de culori afişate simultan (sunt cele mai răspândite la ora actuală). imprimantele fiind considerate periferice lente. XGA şi superioare (SXGA – Super XGA. rezoluţia poate fi de 600. 46 . • orientate pe pagină. 16. • orientate pe linie. Performanţele unei imprimante se exprimă prin următorii parametri: • Rezoluţia . La imprimantele laser. • Memoria proprie – desemnează capacitatea de memorie de tip RAM ataşată imprimantei. 64 Mo. Dell. După tehnologia de tipărire utilizată. Viteza de prelucrare a procesorului este mai mare decât viteza de tipărire a imprimantei. • matriciale. cât şi metode hardware (prin ataşarea unor dispozitive – casete cartridge) care conţin seturi suplimentare de caractere. Informaţiile prelucrate de procesor sunt transmise din memoria internă pe magistrală la imprimantă. poate fi până la 416 Mo. UXGA – Ultra XGA. de exemplu. • Dimensiunea maximă a hârtiei . de exemplu. dar pentru cele mai simple ea este de 8.este dată de formatul hârtiei pe care poate să scrie imprimanta: A3 (420 x 297 mm). A5 (148 x 210 mm). • termice. evitând astfel blocarea magistralei. Sony. Imprimantele Imprimanta este un suport periferic de ieşire care permite tipărirea rezultatelor prelucrării într-o formă lizibilă pentru om.

Sistemul este conectat la calculator şi permite transpunerea imaginilor pe microfilm direct. În mişcarea sa. trasoarele sunt mult mai scumpe decât imprimantele şi sunt folosite în proiectarea asistată de calculator (CAD) şi în programele de prezentare grafică. Imprimantele laser. Imprimantele cu jet de cerneală se produc în mai multe variante: cu jet continuu. de pe benzi magnetice care sunt pregătite în prealabil. Imprimantele cu jet de cerneală şi laser reprezintă în pezent cele mai utilizate tipuri de imprimante. unde precizia este foarte importantă. Acesta aderă la foaia de hârtie şi creează textul sau imaginea corespunzătoare. lipsa totală a zgomotului şi calitatea deosebită a imprimării. cu picături comandate. Ele folosesc pentru realizarea imprimării un suport intermediar. 47 . Ele necesită un sistem complex de circulaţie a cernelii. • rezoluţia. De obicei. • dimensiunea maximă a hârtiei pe care poate desena. pe măsură ce sunt generate sau off-line. producând încărcarea electrică a unui şablon de particule.• cu jet de cerneală. numite şi imprimante optice sau imprimante xerografice sunt cele mai răspândite în prezent pentru că sunt rapide. Caracterul este generat coloană cu coloană. În prezent. fiabile şi asigură o bună calitate a tipăririi. • setul de instrucţiuni pe care le poate executa. Tipărirea se poate face şi în mai multe culori. Trasoarele multicolore folosesc peniţe diferit colorate pentre trasarea desenelor color. acoperit de o suprafaţă fotoconductivă. cu jet intermitent. producătorii de hardware se orientează spre realizarea unor echipamente care încorporează mai multe periferice (imprimantă laser. tamburul preia un praf încărcat electric numit toner. În funcţie de viteză se obţin diferite calităţi ale imprimării. fiabilitate sporită şi preţuri accesibile. Imprimantele laser au o rezoluţie foarte bună. precum şi fiabilitatea destul de scăzută. O rază laser este dirijată către un tambur rotund. Principalele avantaje sunt preţul scăzut faţă de cele laser. El poate trasa linii continue. Imprimantele cu jet de cerneală au fost introduse în 1976 de firma IBM. Printre caracteristicile importante ale plotter-ului se numără: • precizia cu care desenează. Pentru generarea caracterului este necesară încărcarea şi deflexia electrostatică pe verticală a picăturilor de cerneală. • laser. Sistemul COM (Computer Output Microfilm) Sistemul COM este des utilizat în arhivele de mari dimensiuni sau în marile biblioteci. calc sau film). fax). Plotter-ul Plotter-ul (echipament de trasat) este un dispozitiv periferic care poate genera o imagine grafică pe un suport material (de obicei hârtie. copiator. Principalele dezavantaje sunt legate de calitatea deosebită care se cere hârtiei şi cernelii. în timp ce imprimantele pot simula liniile prin tipărirea apropiată a unei serii de puncte. Funcţionarea lor este similară unui dispozitiv de copiere. scaner. viteză mare de lucru.

de înaltă luminozitate şi cu distanţă focală mică şi alta utilizează trei matrici LCD. caz în care funcţionează ca pelicula dintr-un aparat de filmat şi pentru captarea de filme întregi. Internet-ul este mediul perfect. Elementul cheie al camerei video este captatorul video. Cum ai putea însă să desfăşori o videoconferinţă fără o cameră de luat vederi? Ea este esenţială când ai nevoie de comunicare video. cerută pentru un semnal video. Ele sunt alcătuite dintr-o matrice de celule LCD. În alegerea unei camere video trebuie avuţi în vedere următorii parametri: rezoluţie. nivel de profunzime. Astfel. Video-proiectoarele se bazează pe două tehnologii de afişaj: una presupune existenţa a trei tuburi catodice. NTSC sau S-video. sensibilitate la lumină. iar fiecare imagine fixă este descompusă pe linii orizontale. plasate în faţa unei surse de lumină puternice (lampă cu halogen) pentru proiectarea secvenţelor video după principiul afişării diapozitivelor sau filmelor. dar pentru a-l exploata optim trebuie să ai la dispoziţie o bază tehnologică solidă. CCD (Change Coupled Device). Camera video Nevoia de comunicare şi informaţie este o trăsătură caracteristică a omului. afişând astfel pe ecranul retroproiectorului imaginea la nivel de pixel existentă pe ecranul calculatorului. diafragmă. dar pentru o comunicare eficace şi rapidă este nevoie de tehnologie. Pentru aceasta. 48 . iar în cadrul liniei. pe puncte individuale. fie este prelucrat pentru sistemele PAL. camera video descompune fiecare secvenţă video într-o succesiune de imagini fixe. cu nuanţe de gri sau color. Placa de captură şi numerizare video Placa de captură video (video capture card) permite înregistrarea de imagini cu ajutorul calculatorului. Video-proiectoarele Video-proiectoarele sunt dispozitive de afişare pentru proiecţia unor imagini video pe un ecran mare pentru un grup mai mare de persoane. la un video-recorder sau la o cameră video. Semnalul video captat este fie furnizat în sistem RGB pentru a fi preluat de calculator. Dimensiunea ecranului de proiecţie (1. caz în care calculatorul este legat la televizor. raport zgomot/semnal util. un dispozitiv de transfer de sarcină. tabletele LCD pot fi alb-negru. celule care lasă să treacă o cantitate variabilă din lumină emisă de lampa retroproiectorului. Plăcile de captură video pot fi utilizate pentru captarea imaginilor statice sau a cadrelor.Tabletele LCD Tabletele LCD sunt dispozitive realizate în tehnologia LCD (Liquid Cristal Display) care se racordează la ieşirea spre monitor a unui calculator şi se plasează deasupra unui retroproiector obişnuit. După gama coloristică redată. Camera video are rolul de a prelua informaţia luminoasă a fiecărei secvenţe video captate. zoom. de a o transforma în informaţie electrică pe care o va aduce apoi într-o formă standard.5-7 m) se corelează cu puterea sursei luminoase (500-2300 lumeni) şi cu distanţa la care se proiectează.

2. cum sunt CompactFlash şi Smart Flash. fiind format dintr-un ansamblu de citire. Trecând apoi 49 . preluând un semnal video de la un aparat video sau de la o cameră TV. TV tuner-ele sunt fabricate în mai multe variante: variante externe (TV-Box) care trimit semnalul decodat în intrarea video a plăcii grafice. tipărirea pe hârtie. Camerele digitale nu au nevoie de film foto. TV tuner-ul se prezintă sub forma unei plăci de extensie care realizează transformarea semnalului TV (NTSC. variante built-in în placa grafică. preluarea directă a imaginilor. Cititorul de caractere scrise cu cerneală magnetică (MICR .Pentru digitalizarea semnalului video analogic se folosesc video digitizoarele care utilizează un convertor analogic-digital. Pentru ascultarea posturilor de radio ce emit în banda de frecvenţă FM. pur şi simplu. Echipamente pentru citirea directă a documentelor Cititorul de bare de cod se utilizează în registratoarele de casă ale marilor magazine sau în biblioteci. imediat după apăsarea declanşatorului. Caracterele se imprimă cu o cerneală specială conţinând oxizi de fier. să se poată tasta datele. Aceasta necesita atât un efort financiar considerabil. acesta se magnetizează. pe calculator. imaginile se pot transfera direct pe calculator şi aici se pot prelucra după dorinţă. după care utilizatorul introducea imaginea în calculator cu ajutorul scanner-ului sau prin citirea unui Photo-CD în unitatea CD. Pentru siguranţă. Astfel. cum ar fi casieriile marilor magazine nu mai trebuie tastat preţul. ceea ce este important pentru prelucrarea şi tipărirea ulterioară. PAL sau SECAM) în semnal digital şi invers. ca în caz de indecizie. Preţurile (în cazul caselor de marcat) sunt marcate prin nişte bare de diverse dimensiuni şi nuanţe de la alb la gri şi apoi la negru. în diverse programe sau aplicaţii. Subiectul ce se doreşte a fi fotografiat este proiectat prin obiectiv. putându-se astfel prelua şi înregistra pe calculator secvenţe video şi imagini statice din emisiunile TV.Magnetic Ink Character Recognition). Pentru stocarea imaginilor în camerele digitale sunt folosite cardurile de memorie flash. În prezent există camere foto care permit cuplarea directă cu calculatorul printr-o interfaţă standard.3. iar mii de fotodiode sensibile la lumină. ele stochează pozele electronic. aceste sisteme sunt legate de tastaturi. Ele permit. camerele digitale au înglobate senzori CCD (Changed Couple Device). Avantajul acestor sisteme este simplitatea utilizării lor şi faptul că în sistemele tranzacţionale intense. Numărul acestor pixeli hotăreşte rezoluţia camerei foto. variante care sunt extensie a plăcii video etc. aflate pe cip-ul CCD. cât şi timp foarte mult. Trecând documentul sub un câmp magnetic puternic. dar şi folosirea monitorului calculatorului pentru urmărirea canalelor TV şi a teletextului. 2. Camera foto digitală Până nu demult era necesar un echipament sofisticat pentru a realiza cu calculatorul o prezentare de diapozitive: filmele trebuiau developate. preiau informaţia şi o descompun într-o mulţime de pixeli. În locul în care este poziţionat filmul în aparatele clasice. care se folosesc de altfel şi la scannere şi camere video. în configuraţia calculatorului personal poate fi încorporat un FM tuner care facilitează audiţia acestor emisiuni. emisie/detecţie a intensităţii luminoase. sau.

Un scanner cu posibilităţi minime începe de la 300 de puncte pe inci şi avansează în trepte uniforme cum ar fi 1200. deşi transferarea imaginilor de dimensiuni mari ce măsoară zeci de megaocteţi durează mai mult decât transferarea de imagini monocrome. Diferenţa dintre ele este dată de modul în care acestea deplasează senzorii în raport cu imaginea scanată. Documentele magnetice sunt din ce în ce mai răspândite. 4800 de puncte pe inci. ele având o singură sursă de iluminare ce se bazează pe filtrele elementelor fotodetectoare pentru sortarea culorilor. Procedeul se numeşte digitizare. micşorată. 50 . suma disponibilă. folosind o matrice de senzori. scanerele sunt grupate în scanere color şi scanere monocrome (scanere cu tonuri de gri). Scanerul este un dispozitiv care permite introducerea în sistem a textelor şi imaginilor grafice prin simpla scanare a documentului original. contul. Există o mare varietate de scanere: scanere manuale (hand scanner). Aplicaţiile principale ale acestui sistem sunt în domeniul bancar. colorată. După ce a fost citită cu scanerul. dacă doriţi să scanaţi texte în vederea recunoaşterii optice a caracterelor sau în vederea editării unor publicaţii atunci când rezultatele urmează să apară alb-negru). scanere cu tambur (drum scanner). dar sunt şi scannere de până la 19200 dpi. • Domeniul dinamic reprezintă domeniul de culori (sau numărul tonurilor de gri de la negru la alb) pe care le poate distinge un scaner. scanere plane (flatbed scanner). • Rezoluţia reprezintă numărul de puncte pe inci pe care le poate citi scanerul. 3600. adică biţii necesari pentru codificarea numărului maxim de culori. caracterele sunt recunoscute de cititor. Scanerele obişnuite pot distinge 256 (8 biţi). Scanerul este caracterizat de următoarele elemente: • Posibilitatea de producere a imaginilor color – În acest sens. Pentru multe aplicaţii scanările monocrome sunt suficiente (de exemplu. de ordinul sutelor pe fiecare inci. dispozitive care transformă un semnal luminos în semnal electric). întinse pe o bandă îngustă pe toată lăţimea celei mai mari imagini care poate fi scanată. În majoritatea cazurilor. Suprafaţa de scanat se vizualizează pe toată lăţimea scanner-ului cu un tub luminiscent. • Viteza de scanare . precum şi alte informaţii sunt introduse şi decodificate de aceste dispozitive. Modalitatea obişnuită de exprimare a domeniului dinamic este profunzimea. dar sunt şi scanere care folosesc tehnologia video. de obicei dispozitive cu cuplaj de sarcină (CCD – Change Coupled Devices. evitându-se astfel introducerea textului cu ajutorul tastaturii. Cu cât rezoluţia este mai mare. Scanerul detectează diferenţele de strălucire a unei imagini sau a unui obiect. Aici. cu atât imaginea scanată va fi mai apropiată de cea reală. Scanerele cu trecere unică pot să opereze aproape la fel de repede ca şi modelele monocrome. Viteza de scanare poate fi de 1-60 pagini pe minut. Ultimele modele au o adâncime de culoare de până la 48 de biţi. Lumina reflectată va fi preluată de o serie de diode laser şi de fotodiode care înregistrează diferenţele luminos-întunecos şi le convertesc într-o combinaţie binară.acelaşi document sub un cititor de caractere magnetice. suprapusă cu alte imagini etc. rotită.Aproape toate scanerele moderne sunt echipamente cu trecere unică. imaginea poate fi prelucrată cu ajutorul calculatorului: mărită. 1024 (10 biţi) sau 4096 (12 biţi) de niveluri de strălucire în fiecare culoare primară. scanere video. scanerul foloseşte o matrice liniară de asemenea senzori. de trei ori mai mici. 2400. Imaginea sau textul se preia sub forma unui anumit număr de puncte. scanere pentru diapozitive. Aproape toate tipurile impun deplasarea mecanică a senzorilor peste imagine.

de exemplu. Primele programe OCR foloseau o tehnică numită corespondenţa matriceală. o placă de sunet trebuie să aibă. nu în imagini Imaginea scanată este memorată iniţial în format grafic. iar rezoluţia indică numărul de biţi disponibili pentru valoarea preluată. Rata de eşantionare poate fi. adică manevrarea frecvenţelor pentru a le transmite la difuzoare. Numerele din calculator sunt considerate digitale. muzica produsă în acest 51 . Plăcile de sunet mai oferă şi o serie de funcţii importante de control pentru operaţiile de creare şi redare a unor fragmente muzicale. calculatorul nu poate înţelege şi reproduce undele sonore. Popularitatea tot mai largă a aplicaţiilor multimedia în ultimii ani a condus la dezvoltarea mai multor tehnologii de producere a plăcilor de sunet şi la creşterea competiţiei între producătorii acestor echipamente. o intrare pentru microfon. între 0 şi 255 de biţi la plăcile de sunet pe 8 biţi şi între 0 şi 65535 de biţi la plăcile de sunet pe 16 biţi. Conform standardului MPC. 44. Parametrii care determină performanţele plăcilor de sunet sunt: rata maximă de eşantionare şi rezoluţia plăcii. de 48 KHz pentru DAT (digital audio tape). Aceste sisteme nu se limitează la comparare. de 11 kHz pentru vorbire. capabilitate CD-audio.• Posibilitatea de recunoaştere a caracterelor de text. Rata de eşantionare indică de câte ori pe secundă se va lua o probă din semnalul audio. Pentru prelucrarea ulterioară cu un procesor de texte trebuie transformată într-un format text. Se foloseşte un software specializat OCR (Optical Character Recognition). plăcile de sunet au devenit din ce în ce mai sofisticate. Majoritatea sistemelor OCR actuale se bazează pe corespondenţa caracteristicilor. Prin intermediul unui software specializat se poate realiza editarea. boxe). placa de sunet conţine convertizoare de tip analogic-digital şi digital-analogic care realizează conversia semnalului electric în cod numeric şi invers. preţul lor fiind în continuă scădere. Se pot recunoaşte bine literele foarte clare. un sintetizator FM şi capacitatea de a reda muzică digitizată şi voce. În cazul scrisului de mână recunoaşterea textului este mult mai dificilă. Pentru a înregistra şi reda mesajele audio. Plăcile de sunet sunt folosite pentru redarea sunetelor şi a muzicii. Ca urmare. Rezoluţia este cuprinsă. Pentru redarea sunetelor. în special când se doreşte utilizarea MPC şi pentru jocuri pe calculator. Sinteza FM vine de la frequency modulation (modulaţia în frecvenţă). Diferenţierea calitativă între plăcile de sunet actuale se face în funcţie de capacitatea acestora de a reda şi înregistra sunetele. Calculatorul compară mici porţiuni din imaginea pe biţi cu modele stocate într-o bibliotecă în căutarea caracterului care semăna cel mai mult cu modelul de biţi scanat. Trebuie avută în vedere şi compatibilitatea cu Sound Blaster. dar şi pentru recunoaşterea vocii. pentru a înregistra sunete MIDI şi waveform. în configuraţia minimală. ca parte a aplicaţiilor multimedia. redarea sau înregistrarea sunetelor în fişiere. Echipamente periferice pentru redarea sunetelor Placa de sunet Apariţia şi dezvoltarea aplicaţiilor multimedia a determinat echiparea microcalculatoarelor cu plăci de sunet care permit cuplarea unor echipamente de înregistrare a sunetelor (microfon) sau de redare a acestora (difuzor. Ca urmare a acestei tendinţe. iar undele sonore sunt considerate analogice. o interfaţă MIDI. ci analizează fiecare model de biţi scanat. Sunetele create de placa de sunet nu seamănă cu cele create de instrumentele muzicale. de exemplu. plăcile de sunet utilizează două tehnologii: sinteza FM şi sinteza wavetable (spectru de sunete). Circuitele de mixare din placa de sunet au rolul de a controla volumul pentru fiecare din sursele de semnale la care este conectată placa. scrise de obicei cu maşina de scris sau cu imprimanta. transformându-le în text.1 KHz pentru semnalele provenite de la CD-player.

LS-120 SuperDisk sau Syquest EZ Flyer) au fost puse la încercare pentru a înlocui acest floppy de neînlocuit. La tehnologia wavetable. Acest standard adaugă o incintă acustică suplimentară. pentru realism îmbunătăţit în poziţionarea 3D audio. Audigy 2 poate captura şi reda cele mai fine detalii ale sunetului folosind specificaţii tehnice de ultimă oră. deşi doar pe termen scurt. pe baza mostrei de sunet existente. modelul Sound Blaster Audigy 2 lucrează pe 24 biţi cu 192 KHz în stereo şi 96 KHz în 6. iar cele de frecvenţă înaltă (tweeter) lucrează cu frecvenţe asociate sunetelor ascuţite (de la 2000 Hz în sus).1 canale. Astfel. filme sau muzică. calculatorul are nevoie de difuzoare. Spre exemplu. PC-ul era echipat cu un hard disc de 100 MB şi o unitate de dischetă de 1. pentru sunet surround pe 6. Difuzoarele subwoofer extind posibilităţile de producere a frecvenţelor joase ale unui sistem de sunet dintr-un calculator. Astăzi s-a ajuns până la 400 GB pe hard disc. Difuzoarele pot fi active. trecere realistă între medii audio virtuale. centru spate. În următorii 52 . ea caută instrumentul potrivit într-un spectru de sunete şi crează sunetul instrumentului cerut. La începutul anilor ‘90. dezvoltat de firma Creative Labs. Standardul care s-a impus în lumea PC-urilor este Sound Blaster. placa de sunet crează sunetul. Difuzoarele de frecvenţă joasă (woofer) operează la cele mai joase frecvenţe (mai mici de 150 Hz). În prezent sunt destul de multe tehnologii de stocare pe disc de calitate. pe baza unor înregistrări ale muzicii unor instrumente. prin reverberaţii. apariţia unor suporţi de informaţii de mare capacitate impulsionând evoluţiile din domeniu. Toate plăcile de sunet au intrări pentru microfon care permit înregistrarea de voci în mediul digital. procesarea simultană a mai multor efecte audio. dar alături de acelaşi bătrân floppy de 1. Sound Blaster Audigy 2 oferă un excepţional raport semnal zgomot de 106dB şi este singura interfaţă de sunet care a primit certificare THX. care este citit de drivere interne sau externe noi. Pentru a crea sunete care pot fi auzite. când includ un amplificator sau pasive atunci când nu au un astfel de dispozitiv. Cum a supravieţuit acesta din urmă? Alternativele au existat. Câteva echipamente (Iomega Zip. Au urmat modele perfecţionate. Utilizatorii de calculatoare personale care dispun de o unitate DVD-ROM vor putea utiliza Sound Blaster Audigy 2 pentru a experimenta înregistrări DVD-Audio de o calitate uimitoare. În prezent se produc şi sisteme dotate cu difuzoare plate. Modelele iniţiale lucrau pe 8 biţi.1 canale. iar rata de eşantionare atingea 15 kHz. fabricate după o nouă tehnologie care oferă o senzaţie de realitate incredibilă. se pot folosi transcrierile digitale ale vocii pentru a le încorpora în prezentări multimedia sau pentru a realiza diverse adnotări vocale în foi de calcul sau în alte fişiere. Sony realizează un echipament HiFD la 200 MB.mod tinzând să sune artificial. Echipamente şi suporturi pentru stocarea datelor Una din problemele actuale în domeniul informatic este şi cea a stocării şi regăsirii informaţiei. dispune de tehnologia EAX Advanced HD care oferă realism audio fără precedent în jocuri. specific coloanelor sonore Dolby Digital EX din filme sau jocuri. Microfonul şi difuzoarele Puntea dintre lumea electronică a datelor audio (analogice şi digitale) şi lumea mecanică a sunetelor este realizată de traductoarele acustice: microfonul care converteşte sunetele în semnale audio şi difuzoarele ce realizează conversia semnalelor audio în sunete.44 MB.44 MB. având şi un randament atractiv pe piaţă. CD-ul cu posibilitate de rescriere este aproape cel mai răspândit format. Unităţile CD-RW nu mai sunt astăzi o noutate. sunetele fiind mai aproape de realitate.

Pistele pe discurile magnetice sunt circulare şi concentrice (formatul CAV). CD-I (Compact Disc Interactive). Un alt concept vehiculat mult este cel de cilindru. • după materialul din care sunt făcute. Altfel spus. de la marginea exterioară a discului. etc. Discurile dure au un număr variabil de feţe şi piste. respectiv cilindru virtual. dar nu sub formă de fişiere în sens informatic şi suporţi de informaţie numerică informatizată. Numărul de octeţi pe sector depinde de tipul discului. Capacitatea sectoarelor cea mai des întâlnită în industria hard-discurilor pentru calculatoarele personale este cea de 512 octeţi/sector. dar în general este o putere a lui 2. videodiscul – Laser Disc.. O porţiune dintr-o pistă se numeşte sector. pistele sunt numerotate. Discurile magnetice se clasifică după mai multe criterii: • după capetele de citire/înregistrare. adică 128. 1024. După capete sunt: 53 .. corespunzând unei poziţii a capului de citire-înregistrare. reprezentaţi de CDROM şi variantele descinse din acesta. Un sector poate fi accesat direct după adresa de sector. cilindrul este ansamblul pistelor care corespund unei poziţii a capetelor de citire-înregistrare de pe toate pistele. Echipamente periferice şi suporturi magnetice Pentru memorarea unor volume mari de date. • după modul de grupare. 18 sectoare/ pistă. Discuri magnetice şi unităţi de discuri magnetice În configuraţia actuală a calculatoarelor discul magnetic este cel mai utilizat. Aceste şiruri sunt aşezate circular. are 80 piste/faţă.ani.44 Mo. suporturile magnetice se împart în două categorii: • • suporturi magnetice adresabile (discuri magnetice). Prin cilindru virtual se înţelege ansamblul pistelor pe un echipament cu mai multe discuri care pot fi accesate fără a mişca capul de citire-înregistrare. sectorul 0 este rezervat pentru identificare. 512 octeţi/sector. Din punct de vedere al accesibilităţii. Sectorul este unitatea fundamentală de memorare a informaţiei pe disc. CDTV (Commodore Dynamic Total Vision). mai toate PC-urile care vor fi vândute vor citi de pe DVD-ROM Cu certitudine. lansat de Sony în 1992. Photo CD. nu pentru stocare. Video CD.5 inch de 1. 256. După modul de înregistrare. începând cu zero. suporţii se împart în suporţi ce folosesc informaţia analogică (aici se încadrează casetele video. Un floppy disc cu două feţe are un număr de cilindri egal cu jumătate din numărul pistelor. Digital Compact Cassette) care lucrează cu informaţie numerică. Suporţii de informaţie numerică pot fi suporţi de informaţie digitală neinformatică (CD-audio. suporturi magnetice neadresabile (benzi magnetice). 512. Prin convenţie. care să poată fi regăsite rapid se folosesc echipamente periferice care utilizează în esenţă suporturi magnetice. O dischetă de 3. de exemplu. Mini Discul. Rotary Digital Audio Tape. Datele sunt înregistrate pe disc sub forma unor octeţi memoraţi ca şiruri de cifre binare (zone magnetizate şi nemagnetizate). determinată de numărul pistei şi numărul sectorului de pistă. în funcţie de performanţele discului. de-a lungul pistelor. Sectoarele sunt numerotate începând cu cifra 1. Unităţile de discuri magnetice sunt echipamente periferice care mediază schimbul de date şi informaţii între suport (disc magnetic) şi sistemul de calcul. benzile de magnetofon) şi suporţi de informaţie numerică (digitală). există un aspect de care nu trebuie să ne temem în privinţa unităţilor de stocare: puterea de înmagazinare a datelor va creşte ameţitor de repede.

Unităţile de disc flexibil (floppy disc) sunt folosite pentru a înregistra date pe dischete care apoi vor putea fi citite pe acelaşi tip de unitate. Capacitatea de memorare a dischetelor (de exemplu. la care capetele se mişcă solidar. • unităţi de disc hard (dur sau Winchester). • un dispozitiv de acţionare a capetelor. Discul flexibil Discul flexibil reprezintă suportul clasic de stocare la microcalculatoare. SyQuest). • dublă densitate (Double Density 2D sau DD). fiind împărţită în piste şi sectoare. O dischetă poate fi utilizată numai dacă a fost formatată în prealabil. Dischetele se întâlnesc în diferite variante 2. • densitate extra înaltă (Extra High Density . • unităţi de disc amovibil (Jaz. După materialul din care este făcut discul. de obicei duraluminiu.SD). 3. Capacitatea 54 . Corespunzător tipurilor de suport. cele DS-HD au 1. • densitate cvadruplă (Quad Density -QD). este indicat ca din când în când informaţiile să fie rescrise pe dischete. Actualmente toate unităţile de discuri flexibile permit utilizarea simultană a ambelor feţe (DS Double Side).88 Mo) depinde de numărul de piste şi de densitatea de înregistrare. • un bloc de comandă care asigură coordonarea funcţionării componentelor şi supervizarea operaţiilor de citire/scriere.HD). pentru a utiliza ambele feţe ale dischetei.Single Side). pentru arhivări. care sunt independente. dar este indicat să fie păstrate în locuri ferite de acţiunea unor câmpuri magnetice puternice sau în apropierea unor surse de căldură deosebite. Discul flexibil a fost creat în 1967. Zip. Unitatea de disc flexibil are în structură următoarele componente: • două capete de citire/înregistrare. Dischetele sunt folosite pentru păstrarea programelor şi a fişierelor de date de mici dimensiuni. 5. câte unul pe fiecare faţă. După modul de grupare: • discuri amovibile (care se pot grupa în pachete). Ele nu necesită condiţii speciale de păstrare. pentru a nu se pierde. la care capetele sunt fixate. avem: • discuri dure. unităţile de discuri magnetice se clasifică în: • unităţi de disc flexibil (floppy discuri).25” şi 8” (în prezent cele de 5. la care discul este realizat din material plastic.44 Mo. • discuri cu capete mobile. Actualmente dischetele comercializate sunt gata formatate.5”.• discuri cu capete fixe. • discuri inamovibile. precum şi pentru transferul de diferite date şi programe între calculatoare. • un motor de antrenare a dischetei (360 rot/min).25” şi 8” nu se mai utilizează).5”. la care platanele sunt făcute dintr-un material dur. cele DS-ED au 2. deci nu se grupează în pachete. Primele dischete erau folosite pe o singură faţă (SS . Din punct de vedere al densităţii de înregistrare deosebim următoarele categorii de discuri flexibile: • simplă densitate (Simple Density . • înalta densitate (High Density .ED). în laboratoarele IBM din San Jose de un colectiv condus de Allan Shugart. • discuri flexibile. De asemenea.

Tehnologii optice. Aceste unităţi au fost introduse de IBM în 1974 şi au primit denumirea de discuri Winchester. Formatarea se poate realiza prin comenzi ale sistemului de operare.44MB. Transferul dintre periferic şi memoria tampon asociată se realizează pe unităţi numite blocuri fizice sau clustere. numite partiţii. nr. Pistele de date sunt scrise şi citite magnetic.490 piste/inch faţă de 135 piste/inch la dischetele de 1. ceea ce permite obţinerea unor rate de transfer mai mari6. 6 Nagy. la care capetele de citire/înregistrare se aşează pe disc. Unitatea de hard disc are mai multe discuri care se rotesc cu viteze de la 3600 rot/min în sus. Formatarea unui hard-disc presupune trei etape: • formatarea la nivel inferior sau formatarea fizică..dischetei este stabilită în timpul formatării. cât şi dischetele standard de 1. Spre deosebire de floppy discuri. Ea se bazează pe reunirea într-un singur ansamblu a capetelor de citire-scriere şi a discurilor. pistele discului sunt împărţite în sectoare. Dimensiunea clusterelor se stabileşte la formatare. în 1995 firma Imation a lansat pe piaţă discheta de 120 MB numită LS-120 şi unităţi de disc adecvate . plutind pe o pernă de aer. numită şi lagăr de aer. Formatarea logică reprezintă adaptarea discului la cerinţele sistemului de operare. 31 55 . 1996. În timpul formatării logice. Pentru a putea fi folosit. Un cluster este format din unul sau mai multe blocuri. C. precum şi adresabilitatea şi posibilitatea de interschimbabilitate a suportului între sisteme de calcul diferite. Ulterior s-au realizat şi dischete cu capacitatea de 240 Mo. dischetele şi unităţile de discuri flexibile se regăsesc în toate configuraţiile actuale ale microcalculatoarelor. 43. la hard disc-uri acestea nu ating suprafeţele discurilor în timpul funcţionării normale. Sectoarele sunt create şi completate cu marcajele de adrese folosite pentru identificare. care pot conţine fişiere ale aceluiaşi sistem de operare sau ale unor sisteme de operare diferite. PC REPORT România. p. numărul acestora depinzând de tipul unităţii. Partiţionarea segmentează discul în mai multe regiuni sau discuri logice.5”. Aceasta se explică prin costurile reduse ale suportului şi echipamentului periferic. Unitatea de dischetă LS-120 dispune de capete de citire duble care îi permite să scrie şi să citească atât dischete LS-120. Deşi sunt suporturi lente şi limitate din punct de vedere al capacităţii. • formatarea la nivel superior sau formatarea logică • partiţionarea. un hard-disc trebuie să fie formatat.Super Disk Drive. acestea fiind încasetate pentru a asigura o mai bună protecţie la factorii perturbatori. Capacitatea de memorare de 120 MB a fost obţinută prin combinarea tehnologiilor optice şi magnetice. respectiv cu porţiuni de date. Prin această tehnologie se asigură o densitate de 2. Începând cu mijlocul anilor ’90 se fabrică şi discuri flexibile de capacităţi mult mai mari. viteza de rotaţie a suportului este mai mare decât în cazul oricăror alte dischete. uşurinţa în gestionare. Astfel. Unităţile de discuri Winchester Unitatea de hard disc este un dispozitiv de memorie externă închis ermetic care poate păstra o cantitate foarte mare de informaţii din sistem. adică trebuie definită o structură recunoscută de sistemul de operare. De asemenea.44Mb. montate unele peste altele şi capete care se mişcă deasupra discurilor înregistrând informaţiile pe piste şi sectoare. dar trebuie să fie o putere a lui 2. Corporaţia Sony fabrică unităţile de disc flexibil HiFD cu o capacitate de 200 Mo la dimensiunea dischetelor de 3. Formatarea fizică constă în crearea sectoarelor fizice pe disc.

5 Mbps. 7200 rotaţii/minut. ele oferă posibilitatea de a stoca date sau programe mai puţin utilizate. SCSI (Small Computer System Interface).Parametrii principali ai unei unităţi de hard disc sunt: capacitatea de memorare. Creşterea vitezei de rotaţie determină mărirea ratei de transfer. 7 8 Unităţile de discuri amovibile Discurile amovibile (detaşabile) sunt discuri care pot fi separate de echipamentul de citire/scriere şi transportate de la un calculator la altul. iunie 1997. 1. SATA (Serial ATA). rata de transfer şi viteza de rotaţie. 250 Mo sau 750 Mo şi o viteză de transfer de până la 1. ceea ce le oferă o poziţie solidă pe piaţa suporturilor magnetice. Tehnologia folosită de unităţile de discuri amovibile fiind foarte asemănătoare cu cea a hard-discurilor.5”. Dimensiunea discului poate fi de 14”. Viteza cu care sunt transferate informaţiile a crescut de la 102 Kb/s la aproape 400 Mb/s la unităţile moderne cele mai rapide. Unităţile de discuri Zip au o capacitate de stocare de 100 Mo. Fibre Channel. FireWare. M. În funcţionare discurile se rotesc permanent cu o viteză constantă. 101 56 . 5.07 GB sau 540 MB.6 ms 8 Cheetah X15 – 15000 rpm 9 Sabău. 8”. 1. capacitate de stocare de 2GB. Byte. Timpul mediu de acces.6 ms . Viteza de rotaţie. Firma Iomega s-a impus pe piaţă prin discurile Zip. densitatea de înregistrare.5”. Timpul de acces (mediu) a scăzut de la 85 ms la mai puţin de 3. ajungând chiar la 15000 rotaţii/minut.. pentru a le putea transporta de la un calculator la altul (ca şi în cazul unităţilor de disc flexibil).3. Jaz şi Click!. Capacitatea de memorare este în funcţie de diametrul discurilor. 3. În general se consideră că un disc cu timp de acces sub 20 de milisecunde este rapid. 10000 rotaţii/minut. Se utilizează sub forma unor pachete sau cartuşe de discuri magnetice. Cea mai folosită este de 3.3”. Discurile Click! oferă o capacitate de stocare de 40 MB. Benzi magnetice şi unităţi de bandă magnetică 7 Cheetah X15 . 2. securitate a datelor şi transport9. numărul de discuri. Unităţile de discuri Jaz au un timp de acces de 10-12 ms. Unităţile de disc se leagă la magistrala calculatorului prin intermediul unei interfeţe care poate fi ATA (AT Attachment). Tot mai multe companii şi-au întors privirile spre produsele de stocare amovibile pentru a-şi acoperi propriile necesităţi de stocare. cât şi în cel al dezvoltatorilor de software. este durata necesară pentru deplasarea capetelor de citire-scriere între doi cilindri oarecare. exprimat de obicei în milisecunde. nu sunt deloc surprinzătoare performanţele de capacitate şi viteză de rotaţie atinse de discurile amovibile.25”. Dispozitive de stocare amovibile.5”. Capacitatea maximă de memorare a crescut de la 20 MB până la mii de Go. timpul mediu de acces. 1. numărul de cilindri. Un lucru pare a fi cert: lupta dintre noile dispozitive de stocare amovibile şi venerabilele unităţi floppy va avea implicaţii atât în rândul utilizatorilor. Aceste unităţi sunt mai puţin utilizate la ora actuală decât unităţile de discuri Winchester. p. Vitezele de rotaţie uzuale la diferite tipuri de hard-discuri sunt de 5400 rotaţii/minut. Rata de transfer reprezintă viteza cu care unitatea şi controllerul pot să trimită datele către sistem.8”.

. • metodologia şi software-ul de backup evoluate şi robuste. în care banda este poziţionată oblic. • capacităţi de memorare mari. Banda magnetică este suportul ideal pentru arhivarea datelor. unitatea externă de bandă magnetică IBM 3592 J1 A foloseşte cartuşe cu capacitatea de 300 Go fără compresie şi 900 Go cu compresia datelor 11 12 Kane. benzile magnetice sunt utilizate sub forma casetelor sau cartuşelor cu bandă care ajung la capacităţi de stocare de ordinul sutelor de gigaocteţi . 12 sau 20 GB (respectiv 4. Tehnologiile benzilor magnetice pot fi clasificate astfel11: biblioteci DLT (Digital Linear Type). Bender. Unităţile clasice de bandă magnetică aveau în structură două role. nr. Dispunerea datelor pe suport se face în blocuri de date separate de spaţii libere (gap-uri) cu rol în antrenarea şi citirea benzii. Banda magnetică de 8 mm are cea mai mare utilizare în domeniul camarelor video miniaturizate... dar care oferă numeroase avantaje: • bibliliotecile se bazează pe formatul DDS (Digital Data Standard). 24. în urma apariţiei unor 10 10 Unitatea internă de bandă magnetică IBM Internal SCSI Tape Drive foloseşte cartuşe cu capacitatea de 20 Go fără compresie şi 40 Go cu compresia datelor.8/1996 Cruceanu. 40 GB cu comprimare).43. D. Acestea permit automatizarea procesului de salvare/arhivare prin care se diminuează considerabil timpul afectat acestei activităţi. 25 57 . • dimensiuni mici. La microcalculatoare. cu scanare elicoidală. Hudson. nr. M. 8. BYTE. Deşi ea pare oarecum perimată. 2. asigurându-i capacitatea de reintrare în funcţionare în timp util. • asigură un cost foarte scăzut/megaoctet arhivat. În prezent capacitatea lor de stocare este de 5 MB fără comprimare şi 10 MB cu comprimare. • timpul de viaţă de 30 de ani egalează stocarea de tip magneto-optică ceea ce le face ideale pentru arhivarea datelor. Casetele magnetice. 1996. vol. D. • gradul de standardizare a formatelor ridicat12. Stocarea datelor pe banda magnetică este una dintre primele metode folosite în lumea calculatoarelor. J. tehnologiile ce folosesc banda magnetică se dezvoltă continuu. DDS2. 4. DDS3 sau DDS4 asigurând stocarea a 2.Benzile magnetice. sub formă de role şi casete sunt suporturi neadresabile şi reprezintă cele mai ieftine suporturi pentru memorarea unor volume mari de date. datorită avantajelor oferite de către aceasta: • cel mai ieftin (cost/MB) suport cu citire-scriere. Pe piaţa calculatoarelor a fost introdusă în 1987 de către Exabyte Corporation. Copia de siguranţă a datelor (backup) este o componentă strategică a unui sistem informatic. Bibliotecile de 4 mm reprezintă o tehnologie mai veche. biblioteci de 4 mm şi 8 mm. 12 biblioteci de benzi pentru arhivare în reţea. • utilizează tehnica de memorare în serpentină. ce permite citirea şi scrierea simultană a datelor pe mai multe canale şi cu viteze mai mari. Banda magnetică ca suport de arhivare a datelor este disponibilă şi sub forma bibliotecilor de benzi. banda derulându-se de pe o rolă pe cealaltă în timpul exploatării. Principalele dezavantaje ale benzii magnetice sunt neadresabilitatea şi viteza scăzută de lucru. respectiv pentru păstrarea copiilor de siguranţă a fişierelor şi a bazelor de date. PC REPORT România.. Unitatea de bandă magnetică asociată se numeşte streamer. în contrast cu tehnologia de scanare elicoidală cu capete rotative. Biblioteca DLT reprezintă una din cele mai noi tehnologii în industria de salvare/arhivare şi oferă următoarele avantaje: • oferă cea mai mare capacitate de memorare/cartuş. p. respectiv 40-80 GB/cartuş.

5. Cei mai importanţi producători sunt Sony. Ea permite înregistrarea în condiţii de siguranţă. unităţile de CD-ROM au devenit o componentă de bază a calculatorului. cu un factor de compresie de 2. TDK. În mod natural. Tehnologia Data Cartridge este orientată spre îmbunătăţirea performanţelor casetei. Digital Data Storage (derivată din DAT). Bibliotecile AIT (cu 8 cartuşe) pot stoca până la 2. Dacă iniţial la microcalculatoare au fost utilizate doar discuri optice de tip CD-ROM. Verbatim. 58 . pe baza tehnicilor de compresie. necesită mult spaţiu pentru stocare. Stocarea informaţiei sub formă numerică este făcută prin amprente minuscule care pot fi citite prin intermediul unui fascicol de raze laser. cum ar fi filmele video şi sunetul. Memoriile magneto-optice dispun.incidente sau catastrofe. dar niciodată un CD-ROM nu va putea fi citit de un CD Player. atât pentru preţul scăzut. iar în 1985 CD-ROM-ul cucereşte piaţa. Tehnologia DDS foloseşte mişcarea elicoidală a benzii faţă de capetele de citire-scriere în două variante ale casetei: cu lăţimea benzii de 4mm (dimensiunea casetei audio) şi lăţimea benzii 8mm (dimensiunea casetei video VHS)13. CD-ROM-ul tinde să devină cel mai popular mediu de distribuţie al produselor software.08 TB comprimat. fiind adecvat arhivării sigure a informaţiilor pe o mare perioadă de timp deoarece nu poate fi şters. micul disc argintiu constituie factorul care a permis explozia tehnologiei multimedia în lumea calculatoarelor personale . Tehnologia Travan a fost introdusă în anul 1995 pentru a mări capacitatea minicartuşelor prin mărirea dimensiunii lor astfel încât acestea să poată conţine o cantitate mai mare de bandă. Maxell.Travan. soluţia optimă de backup. în prezent sunt folosite şi discuri optice ce pot fi scrise sau discuri optice reinscriptibile. combine muzicale etc. HP. echipat bineînţeles şi cu o placă de sunet şi o pereche de boxe. acestea nu folosesc aceeaşi tehnologie de înregistrare şi de citire. cât şi pentru fiabilitatea ridicată şi capacitatea de stocare relativ ridicată. Elementele din multimedia. În 1982 au apărut primele CD-uri audio. Tehnologia AIT foloseşte scanarea elicoidală şi o lăţime de bandă de 8 mm pentru creşterea densităţii de stocare şi un mecanism de citire/scriere mult mai eficient. pe lângă capacitatea de memorare remarcabilă. 2. Avantajele prezentate mai sus determină utilizarea casetelor magnetice să fie în majoritatea cazurilor. adică de un cititor de CD cum sunt cele integrate în echipamentele uzuale de redare a muzicii. de la nivelul zecilor de GB până la 160 GB la unităţile din a treia generaţie.6:1. păstrând mişcarea liniară a benzii în raport cu ansamblul de citirescriere. Philips. Tehnologiile Data Cartridge şi Digital Data Storage derivă din tehnologiile utilizate de caseta audio obişnuită.2. orice CD audio poate fi ascultat folosind unitatea CD-ROM a unui calculator. deşi au acelaşi aspect. Advanced Intelligent Tape (AIT). 26 Nu confundaţi CD-ROM-ul cu Audio-CD-ul pentru că. şi de posibilitatea de a fi înscrise şi şterse de utilizator. p. Deoarece discurile CD-ROM îl au din belşug. Practic. 14 13 14 Idem. ele au devenit cea mai cunoscută metodă de stocare de date pentru aplicaţiile multimedia.2. În momentul de faţă sunt mai multe tehnologii de stocare a datelor pe casete magnetice: Data Cartridge (DC). Suportul fizic pentru discurile optice este realizat din material plastic acoperit cu o peliculă metalică. de obicei oxid de aluminiu. Discul optic dispune de o mare capacitate de stocare. Echipamente periferice şi suporturi optice Nevoilor tot mai mari de memorii externe pentru stocarea şi arhivarea informaţiilor multimedia le răspund discurile optice şi memoriile magneto-optice. Capacitatea de stocaj a crescut astfel la 8 GB. Unităţi de disc CD-ROM Întrucât majoritatea aplicaţiilor care sunt comercializate sunt livrate pe discuri CD-ROM.

utilizând programe adecvate. adaptând cartuşul propriu de şase CD-uri pentru a fi utilizat de calculatoare). În felul acesta se uşurează regăsirea informaţiilor necesare. Primele schimbătoare de discuri CD-ROM erau derivate din cele folosite pentru sistemele stereo (firma Pioneer a fost cea care a creat primul schimbător de discuri. Avantajele utilizării CDROM sunt numeroase: capacitatea mare de stocare (de aproximativ 700 MB). Rata de transfer a datelor reprezintă viteza cu care o unitate CD-ROM preia datele de pe disc şi le transmite calculatorului. de la o problemă la altele cu care se află în legătură. La versiunile moderne acest timp este sub 100 ms. cu atât unitatea este mai rapidă. programul oferă informaţii suplimentare în legătură cu acesta. Standardul MPC-1 prescria o viteză de transfer de 150 KB pe secundă. orice calculator este dotat cu o unitate CD-ROM care permite instalarea driverelor. Aceasta se datorează faptului că la CD-ROM capul de citire optic are o masă substanţial mai mare decât mecanismul foarte uşor al hard-discurilor. Dezavantajul lor constă în imposibilitatea scrierii ulterioare pe disc şi în viteza redusă de transfer: CD-ROM este de 10 de ori mai lent decât hard-discul. limitele actualei tehnologii. Totuşi se pare că s-au cam atins. PC World. dar astăzi există unităţi care transferă informaţiile cu 7800 KB pe secundă. Dacă se execută un clic sau un dublu clic pe cuvântul respectiv. volumul 1. p. Vitezele sunt exprimate. Astăzi.. Timpul de acces reprezintă numărul de milisecunde de care are nevoie unitatea pentru a găsi şi citi o cantitate de informaţie. 4X. Diferenţa dintre modul de înregistrare pe discul magnetic şi cel de pe CD-ROM este că. Forma obişnuită de prezentare este cea de hypertext. Ca urmare a măririi colecţiilor de CD-uri a apărut ideea schimbătoarelor de discuri. Cele două caracteristici de bază care definesc o unitate CD-ROM sunt timpul de acces şi rata de transfer a datelor. chiar depăşit. Una din cele mai frecvente utilizări a CD-ROM este distribuirea de documentaţii. ceea ce înseamnă totuşi cam de zece ori mai mult decât în cazul hard-discurilor obişnuite.. 6X. Este adevărat că viteza unităţilor CD-ROM a fost mărită permanent. Există mai multe metode de a realiza conversia unui text obişnuit în hypertext. 1993. sectoarele se înregistrează continuu (în formă de spirală). În programele multimedia. în cadrul textului. Deja a apărut o nouă generaţie de unităţi CD-ROM care a urcat rata maximă de transfer la 72x datorită noii tehnologii pe care o aplică şi anume: citirea se face cu mai multe capete şi nu cu unul singur cum este soluţia tehnică la unităţile CD-ROM obişnuite. Unităţile CD-ROM sunt mereu îmbunătăţite. Utilizarea CD-ROM. stabilitatea datelor (CD-ROM nu poate fi modificat. în unitatea de CD-ROM pot fi încărcate mai multe discuri la care puteţi avea acces direct printr-o simplă apăsare de buton. 48 şă 52x. Cele mai multe dintre ele se bazează pe SGML (Standardized General Markup Language) care permite marcarea unor zone de text pentru a indica salturile posibile15. Gheorghe. garantându-se astfel stabilitatea datelor pe disc). ca un multiplu al vitezei unităţii CD-DA originale: 1X.Discul CD-ROM (Compact Disc Read-Only Memory) reprezintă un mediu de stocare asemănător dischetelor. în timp ce la primele. manuale sau alte texte de dimensiuni foarte mari. Cu cât acest număr este mai mic. de obicei. aprilie. Cele mai întâlnite rate de transfer sunt în prezent 40.52x. goana după viteze de transfer din ce în ce mai ridicate şi timpi de acces mai mici fiind remarcabilă. Cu cât numărul este mai mare. Astfel. la CD-ROM. 15vezi şi Popescu. dar cu o capacitate de stocare mult mai mare. răsfoirea enciclopediilor electronice. În prezent există schimbătoare de discuri cu şi fără cartuşe. datele se înregistrează pe piste concentrice. cu atât unitatea este mai bună. ceea ce explică de ce mulţi utilizatori nu au renunţat la suportul magnetic pentru date. Aceasta înseamnă posibilitatea de deplasare rapidă. hypertextul este un cuvânt subliniat sau scris cu altă culoare. vizionarea de filme şi prezentări multimedia etc. 11 59 . 2X.

p. Prin tehnologia CD-R (Compact Disk Recordable). nr. CD-urile înregistrabile tind să devină cel mai confortabil şi mai ieftin supot pentru salvarea şi transportul fişierelor. cu deosebirea că înregistrarea o face utilizatorul pe calculatorul său. unităţii CD-ROM nu îi este indiferent ce disc citeşte. Tehnologii optice. CD-urile pot fi înregistrate de utilizator. uşor de recunoscut după culoarea sa aurie. constituind o alternativă la microfilme. Spre deosebire de CD-Player-ul audio care redă fără probleme orice CD audio. citirea informaţiei făcându-se tot prin detectarea modificărilor în fasciculul de laser reflectat. Operaţiunea de înregistrare este mult mai delicată decât scrierea unei dischete şi se poate derula într-o singură sesiune de lucru (monosesiune) sau în mai multe sesiuni (multisesiune). atunci el va fi imposibil de citit. 43/1996. benzile magnetice şi cartuşele magnetice în multe aplicaţii de transport şi arhiare a fişierelor. Acestea pot fi scrise. Durata de viaţă estimată pentru un CD produs industrial. Informaţiile sunt scrise o singură dată şi pot fi ulterior citite ori de câte ori.În mod evident acest tip de disc este utilizat în domenii în care este necesar să se transporte cantităţi mari de date ce nu sunt supuse modificărilor. informatica (pentru distribuirea softwareului şi a documentaţiilor). finanţele (pentru baze de date). precum şi piaţa bunurilor de larg consum (pentru jocuri video sau computer)16. cu excepţia Photo-CD-ului. caracteristicile pentru acest tip de discuri fiind definite în Orange Book. Datorită posibilităţilor de stocare a unui volum mare de date şi a costurilor reduse. Avantajul său constă în faptul că informaţia stocată pe el poate fi stabilită de către beneficiar. iar cea de-a doua rata maximă de transfer la scriere. C. CD-R constituie pentru orice întreprindere o soluţie de ales pentru stocarea documentară sau pentru prezentarea multimedia a produselor întreprinderii. Sunt deja câteva standarde comerciale pentru CD-uri respectate de majoritatea producătorilor (Red Book. 16 Nagy. prin presaj. citite şi rescrise asemănător discurilor magnetice. Pentru asigurarea compatibilităţii între CD-urile comercializate de diferite firme s-a recurs la standardizare. Unităţi de discuri optice reinscriptibile Discurile WORM nu pot fi înregistrate decât o singură dată. White Book). Unităţi de discuri WORM Discurile WORM (Write One Read Many) sunt asemănătoare CD-ROM-urilor. Printre aceste domenii se numără bibliotecile (pentru cataloage şi referinţe). unităţile CD-R pot să utilizeze şi discuri CD-ROM. acest tip de suport tinde să înlocuiască dischetele. industriile constructoare de maşini (pentru manuale de service). cu toate că în exterior toate discurile arată la fel. este de 25 de ani. În aceleşi timp. Tehnologia discurilor optice a găsit o soluţie pentru depăşirea acestui dezavantaj: discurile reinscriptibile. dacă sistemul dispune de o unitate CD care permite scrierea (gravarea) CD-urilor. Ele sunt ideale pentru arhive de date în întreprinderi sau instituţii financiare. astfel că nu pot fi utilizate în aplicaţiile care vehiculează volume mari de date sau al căror conţinut este dinamic. Unităţile ce permit scrierea se caracterizează prin două "viteze": prima semnifică rata maximă de transfer la citire. PC REPORT România. 29 60 . Yellow Book.. de 100 de ani. Blue Book). Dacă driver-ul nu este compatibil cu standardul unui compact disc. în timp ce cea a unui CD produs după tehnologia CD-R. La ora actuală viteza maximă de scriere este de 52x. Orange Book. Green Book.

de dimensiunea unui CD (4. Suporturile de stocare magneto-optice 17 Elaborată în 1986. îndesarea spiralei.3. cât şi cu patru straturi (cele cu două feţe) care oferă o capacitate de 17 GB (fiecare strat are 4. La citire unitatea funcţionează optic. Fabricanţii de discuri magneto-optice garantează stocarea datelor peste 30 ani. aceste discuri sunt transportabile. discurile magneto-optice pot fi rescrise în cazul în care apare o eroare. Sistemele DVD Ca urmare a complexităţii documentelor şi aplicaţiilor. Viteya de transfer date la DVD se indică în multipli ai 1350 Kops (şi nu ai 150 kops ca la CD).2. DVD-ul este un disc plat. viteza DVD de 4x este egală cu 4x1350=5. Într-un singur strat DVD încape un film de 135 minute. raza laser citind datele memorate pe disc. Prin rezistenţa la şocuri. fără să fie necesară asigurarea unor condiţii speciale. La înregistrare. datele sunt înregistrate pe o traiectorie spiralată formată din mici cavităţi.Unităţile care permit şi rescrierea se caracterizează prin trei "viteze" care semnifică ratele maxime de transfer la citire.25” şi 3. fiind încapsulate într-o carcasă solidă pentru protejarea suportului de stocare.7 Go).4 Mops Tehnologia DVD s-a dezvoltat tot mai mult în ultimul timp. câte două pe fiecare faţă a discului. Timpul de acces este de sub 20 ms. Tehnologia magneto-optică combină proprietăţile optice. Mai mult. termice şi magnetice şi este utilizată împreună cu un suport optic ce poate fi rescris. 17 2. Doar suprafaţa încălzită de raza laser va recepţiona semnalul magnetic.5. fiind ideale pentru stocări de imagini şi secvenţe video. De aici. principalul motiv fiind faptul că animaţiile tridimensionale şi secvenţele video consumă mult spaţiu pe disc. Ca şi în cazul CD-urilor. Înalta capacitate a DVD-urilor s-a obţinut prin crearea unor cavităţi mai mici. iar în locul unde raza laser încălzeşte pista este aplicat un semnal magnetic. iar rata de transfer este de 7 ori mai mare decât a unităţilor CD-ROM. Există atât discuri cu două straturi. mecanismul de scriere poziţionează raza laser pe o pistă îngustă. Aspectul fizic al unui disc magneto-optic şi modul în care acesta este realizat sunt asemănătoare cu cele ale unui disc CD-ROM. iniţial a avut denumirea Digital Video Disc 61 .5” conţinute în cartuşe. Echipamente periferice şi suporturi magneto-optice Echipamentele magneto-optice folosesc o combinaţie a tehnicii de înregistrare magnetică şi a laserului pentru a stoca date pe discuri de 5. în timp ce suportul CD-ROM trebuie înlocuit şi rescris în întregime.05” grosime) şi poate stoca de 26 de ori mai multe date decât un CD-ROM. apărând diferite formate pentru discurile DVD. discurile fiind apoi citite cu ajutorul unei raze laser. Discurile magneto-optice sunt mai robuste decât suporturile CD-ROM. Ea oferă o siguranţă temeinică a datelor la un preţ pe megaoctet mai scăzut. Astfel. precum şi prin înregistrarea datelor pe patru straturi. capacitatea de 680 Mo a unui CDROM nu mai este suficientă. În prezent viteza maximă de rescriere este de 24x.7” diametru şi 0. scriere şi rescriere. Tehnologia discurilor magneto-optice are o mulţime de avantaje în comparaţie cu discurile de stocare magnetice. necesitatea unui nou format bazat pe tehnologia video digitală: DVD (Digital Versatile Disk ).

Memoria flash este mai lentă decât cea ROM sau RAM.3 Go.2. organizarea de videoconferinţe. Modemul are ca avantaj costurile reduse de achiziţionare şi instalare pe o linie existentă.2. este mai rapidă. Această rată de transfer este însă împărţită cu vecinii. dar pot fi găsite şi la staţiile de lucru client sau de sine-stătătoare. În prezent se livrează module de memorie flash cu capacitatea de până la 64 Go. Aceasta fabrică discuri cu capacitatea de la 128 Mo până la 2. Modemul intern este o placă de calculator montată în interior şi conectată la linia telefonică.5” este compania Fujitsu. Modemurile sunt de două tipuri: interne şi externe. deoarece este un singur fir prin care circulă semnalele. Modemul extern se conectează în exteriorul calculatorului printr-un cablu ce face legătura cu portul serial al calculatorului. cartele Compact Flash.6. 62 . iar ca dezavantaj costul destul de mare al modemului. El permite transferul de fişiere multimedia. Se fabrică discuri magneto-optice de 2. 3. Pe lângă modemul telefonic mai sunt utilizate şi modemurile de cablu şi modemurile radio. pot fi conectate la file server. pe plachete – cartele PCMCIA. Memoria flash se fabrică în diferite formate: în formă de tub (flah tub. existând însă şi variante de 10-30 Mbps sau chiar mai mult. flash pen). Tonomatele magneto-optice sunt utilizate pentru liniile de stocare automate cu un acces la cantităţi imense de date. Costul unui radio modem este destul de mare. însă nu necesită infrastructură în raza de acţiune a ISP-ului.5”. staţiilor de lucru sau serverelor. Modemul de cablu are avantajul unui cost de instalare destul de redus şi al unei rate de transfer destul de bune. Memoria NOR este cu acces arbitrar (RAM).oferă un mediu ideal de extindere a capacităţii de stocare a calculatoarelor personale.25”.5” şi 5. cu menţiunea că modemurile ultra-rapide funcţionează doar pe distanţe de 3-4 km.4. 2. Echipamente de comunicaţie: modem-ul Modemul (modulatorul/demodulatorul de fază) converteşte semnalul numeric furnizat de calculator în semnal analogic care poate fi transmis pe linia telefonică. dar intervine problema notei telefonice. Legătura dintre modemul de cablu şi calculator este asigurată în general de o placă de reţea de 10 Mbps care limitează automat rata maximă de transfer. Ratele de transfer atinse de o astfel de reţea se situează în jurul valorii de 4 Mbps. suportă mai multe operaţii de scriere/citire şi e mai ieftină. Secure Digital. de o mai mare densitate. cea de tip NAND suportă doar accesul secvenţial. iar rata de transfer variază între 15000 Kbps şi 35 Mbps.5. Modemul de cablu utilizează cablul TV pentru realizarea conexiunii. Modemurile telefonice sunt cel mai comun şi mai des utilizat mijloc de conectare la Internet. Acestea conţin discuri şi dispozitive de citire/scriere multiple. 2. iar la receptor asigură demodularea semnalului. Modemul radio Tehnologia necesită o staţie de emisie/recepţie la ISP. de exemplu) cu o persoană aflată la distanţă. cuplarea a două calculatoare şi practicarea de jocuri (şah. Cel mai cunoscut producător de discuri magneto-optice de 3. Alte echipamente periferice şi suporturi de date Memoria flash poate fi de tip NOR (propusă de Intel în 1988) sau de tip NAND (propusă de firmele Samsung şi Toshiba în 1989).

Comparativ cu faxul obişnuit. fără existenţa unui scanner optic. Conexant.S. Creative. necesitatea unui spaţiu mare de stocare pe disc a datelor recepţionate. QuickLan. rate ridicate de transmisie a datelor (de până la 14 kbps). 63 .Fax modemul reprezintă un dispozitiv care poate fi ataşat unui calculator şi care permite transmiterea documentelor electronice sub formă de faxuri. transmiterea directă a documentelor electronice etc. Principalele dezavantaje constau în imposibilitatea transmiterii directe de pe hârtie. el are o serie de avantaje: oferă o calitate superioară a documentului transmis. preţ mai scăzut. Robotics. Producători de fax modemuri sunt U.

aflate pe suporturi de hârtie care erau încărcate atunci când era nevoie. de a coordona şi controla execuţia programelor şi de a permite comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul. semnalarea lor operatorului şi în unele cazuri. G. 1987. Desigur era o folosire ineficientă a calculatorului întrucât unitatea centrală (care era foarte scumpă) nu lucra în timpul când programatorul/operator gândea ce să facă în continuare sau executa diferite manevre.1. clasificare. Informatica. Ea este realizată prin programe şi inclusă în sistemul de operare. Sistemele de operare au apărut şi evoluat în directă legătură cu arhitectura sistemelor electronice de calcul: apariţia de noi dispozitive hardware a provocat dezvoltarea sistemelor de operare. Multe din aceste incidente sunt repetitive şi se poate încredinţa calculatorului reperarea. lipsa dischetei în unitate etc. p. oricare ar fi programele de executat (de exemplu eliberarea zonelor de memorie ocupate.. verificarea amplasării corecte a fişierelor cerute pe suporturile din unităţile periferice. La primele calculatoare electronice programatorul era şi operator prin intermediul consolei. Sisteme de operare 3. caracteristici. În multiprogramare problemele se complică şi mai mult când în memorie coexistă simultan mai multe programe ce trebuie executate.). Prezentarea generală a sistemelor de operare Sistemul de operare reprezintă ansamblul de programe care asigură utilizarea optimă a resurselor fizice şi logice ale unui sistem de calcul1. asigurarea că unităţile periferice sunt gata pentru lucru etc. Ideea reducerii timpului de aşteptare a condus la introducerea unor concepte noi. Ele asigurau automatizarea unor lucrări repetitive. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Primele sisteme de operare asigurau executarea secvenţială pe loturi de programe (batchprocessing) în regim de monoprogramare.1. Folosirea hardware-ului unui sistem de calcul ar fi dificilă şi ineficientă în lipsa unui sistem de operare. Sincronizarea lucrărilor trebuie realizată la nivelul microsecundelor şi nu poate fi atribuită operatorului uman. funcţii 3. 226 64 . structură. Încredinţând calculatorului sarcina coordonării propiilor sale lucrări s-a ameliorat viteza de lucru şi siguranţa funcţionării. Acesta era asistat de un rudiment de sistem de operare sub forma unor mici programe. în format binar. Bucureşti. exprimate într-un limbaj de comandă. De asemenea. execuţia unui program poate determina apariţia unor erori sau incidente (de exemplu lipsa hârtiei la imprimanta. tratarea lor după o soluţie programată. ce sau finalizat cu apariţia sistemelor de operare.1. El are rolul de a gestiona funcţionarea componentelor hardware ale sistemului de calcul. după cum şi creşterea performanţelor sistemelor de operare a determinat îmbunătăţirea parametrilor hardware. Sistemul de operare este componenta software care coordonează şi supraveghează întreaga activitate a sistemului de calcul şi asigură comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul.).Capitolul 3. 1 Dodescu. trebuind să fie capabil să realizeze o interfaţă între calculatorul propriu-zis şi utilizator El este interpretul cerinţelor utilizatorului. executând aceste cerinţe prin intermediul instrucţiunilor maşină. Prezentare generală.

• Securitate: sistemul de operare trebuie protejat împotriva unor încercări voluntare sau involuntare de distrugere prin programele utilizatorilor. care pentru utilizator reprezintă “cutia neagră” a sistemului de operare. • Simultaneitatea utilizării: exprimă gradul în care un sistem poate lucra în acelaşi timp pentru mai mulţi utilizatori sau să execute mai multe lucrări ale aceluiaşi utilizator.1. • Serviabilitatea: posibilitatea sistemului de operare de a furniza utilizatorului informaţiile necesare pentru o depanare cât mai rapidă a programelor. Pentru a fi acceptat de utilizator un sistem de operare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie uşor de utilizat.3. • Transparenţă şi vizibilitate: capacitatea de a permite utilizatorilor să obţină anumite informaţii despre modul cum operează sistemul.2. • Utilitate: să satisfacă toate cerinţele utilizatorului asigurând o interfaţă facilă cu programele de aplicaţii. • Extensibilitate: adăugarea de noi facilităţi care să ţină pasul cu cerinţele utilizatorilor. • Eficienţă: să asigure utilizarea optimă a resurselor fizice şi logice ale sistemului de calcul. • Generalitate: să poată răspunde corect la toate cerinţele formulate şi deci să permită rezolvarea unor probleme cât mai variate ale utilizatorului. Caracteristicile sistemelor de operare Un sistem de operare performant trebuie să posede următoarele atribute: • Timp de răspuns: exprimă durata intervalului delimitat de lansarea unei cereri de serviciu şi achitarea acesteia de sistem. Această calitate este cu adevărat pusă în valoare în cazul lucrului în reţelele de calculatoare. • Integritate: sistemul de operare împreună cu aplicaţiile concepute pentru el trebuie să poată comunica cu alte sisteme de operare sau cu programe concepute sub alte sisteme de operare. • Fiabilitate şi disponibilitate: capacitatea sistemului de operare de a cădea foarte rar în pană. fără a pătrunde la structurile inferioare. 65 • • . dar care nu pot fi realizate fizic datorită unor restricţii hardware. informaţii suplimentare care pot duce la obţinerea unei utilizări mai eficiente. • Capacitate: posibilitatea sistemului de operare de a suplini unele facilităţi necesare. Pentru a permite integrarea şi interoperabilitatea au fost definite standarde internaţionale privind specificaţiile unui sistem de operare. • Flexibilitate: posibilitatea modificării sistemului de operare în funcţie de cerinţele utilizatorului. • Interoperabilitatea: sistemul de operare trebuie să admită accesul la structurile de date care au fost construite sub un alt sistem de operare. • Opacitate: din punct de vedere al utilizatorului trebuie să existe numai necesitatea de cunoaştere la nivel de interfaţă. de a izola eventualele erori ce pot apare şi de a continua activitatea în condiţii de capacitate şi eficienţă redusă. • să existe un număr cât mai mare de aplicaţii care să ruleze sub acel sistem de operare. să necesite resurse hardware minimale.

asigură un sistem de priorităţi de execuţie dezvoltat. Sisteme de operare pentru calculatoare medii/mari (mainframe-uri). Sistemele de operare pentru microcalculatoare sunt cele mai folosite la ora actuală.1. orientate pentru prelucrări complexe şi pentru volume mari de date şi dispun de un limbaj de comandă pentru utilizatori specializaţi. Clasificarea sistemelor de operare În practică sunt utilizate numeroase sisteme de operare. de la lansare şi până la terminarea sa. la un preţ accesibil utilizatorilor şi sunt uşor de exploatat. prin care un program este executat pe porţiuni. a perifericelor sau a altor tipuri de resurse. între utilizatorii conectaţi la un moment dat. sunt mai rigide. 2. c. fiind acceptate mai multe criterii de grupare a acestora. gradul de partajabilitate a resurselor. Ele sunt interactive. a unui singur program care rămâne activ în memoria internă. 1994. permiţând partajarea resurselor pentru lucrul interactiv multiutilizator şi planificarea unităţii centrale pentru servirea tuturor utilizatorilor. sistemele de operare se clasifcă în: 2 Boian. După gradul de partajare a resurselor sunt: a. sunt uşor configurabile. b. . Sisteme de operare pentru minicalculatoare. aceste sisteme de operare admit în plus tehnica swapping (transfer date). După tipurile de interacţiuni permise. folosesc un limbaj de comandă pentru utilizatori avizaţi. procedurile de încărcare la conectarea sistemului şi de instalare a sistemului de operare sunt mai laborioase. pp 73-76 66 . cu cele de evacuare pe disc. După configuraţiile hardware pe care le deservesc. 3. F. multitasking. numărul prelucrărilor executate2. ocupă un spaţiu redus în memoria internă.• să aibă un cost de achiziţie şi de întreţinere cât mai scăzut. tipurile de interacţiuni permise şi organizarea internă a programelor componente. Cluj-Napoca. deoarece pot fi achiziţionate într-o configuraţie minimă. alternând momentele de prelucrare şi de stocare în memoria internă. Editura Libris. în cazul modificării configuraţiei hardware. Sisteme de operare pentru microcalculatoare. 3. oferind proceduri automate pentru încărcarea sau pentru instalarea sistemului de operare. multiuser şi multitasking. Aceste sisteme lucrează în multiprogramare folosind şi tehnici de gestiune şi protecţie a utilizatorilor. Sistemele de operare pentru mainframe-uri se caracterizează prin posibilităţi de lucru seriale şi/sau interactive. Sistemele de operare pentru minicalculatoare folosesc cu prioritate tehnicile time-sharing şi multiprogramare. cu un limbaj de comandă accesibil sau cu interfaţă grafică utilizator. În cazul unor sisteme de calcul medii/mari. Sisteme de operare interactive. unele sunt monouser şi monotasking (MS-DOS). a unităţii centrale de prelucrare. sunt sisteme de operare puternice care pot gestiona lucrul cu un număr mare de periferice. În timpul evacuării.3. sunt orientate pentru lucrul cu multe terminale. în memoria internă este încărcat un alt program care şi el se supune tehnicii swapping. b. oferind un sistem complex de protecţie a informaţiei. eventual şi multiuser (Unix). Sistemele de operare monoutilizator sunt cele mai simple sisteme de operare şi permit executarea la un moment dat. altele multitasking (Windows). Pot fi instalate atât pe sisteme de calcul individuale. Sisteme de operare monoutilizator. Ele sunt puternic interactive. 1. sistemele de operare pot fi: a. Cel mai adesea clasificările au în vedere: configuraţiile calculatoarelor pe care sunt instalate. sunt orientate pentru lucrul cu mai mulţi utilizatori. M. Sistemele de operare multiutilizator au în vedere partajarea memoriei. Sisteme de operare multiutilizator. putând îndeplini funcţia de concentrator de date. cât şi pe sisteme de calcul cuplate în reţea.

Aceasta înseamnă că. De cele mai multe ori. aceste sisteme trebuie să asigure şi partajarea timpului între programele ce se execută simultan. Sistemele de operare seriale sunt acele sisteme de operare pentru care gradul de interacţiune cu utilizatorul. Sisteme de operare interactive.a. Sistemele de operare multitasking sunt acele sisteme de operare care asigură execuţia concurentă a mai multor procese care există concomitent în sistem. c. 4. în timpul prelucrărilor. În timpul execuţiei lucrării sale. 67 . Sisteme de operare în timp real. în timpul executării unui program. în timp prestabilit. precum şi gestiunea alocării resurselor sistemului de calcul. După acest criteriu. Unix sunt sisteme multitasking. unele sisteme de operare pot gestiona execuţia concurentă a mai multor procese. care preia controlul până în momentul încheierii execuţiei sale. iar sistemul de operare gestionează resursele sistemului pentru satisfacerea cât mai multor cereri ale acestor procese pentru alocarea de resurse. utilizatorul poate decide modul de continuare a activităţii. Exemplu: Windows este un sistem interactiv monouser. program) la un moment dat. b. cât timp este în execuţie. a fiecărei operaţii cerute de utilizator. la un moment dat. După numărul prelucrărilor executate simultan. acesta rămâne activ din momentul lansării lui în execuţie şi până la terminarea lui completă. interfaţa dintre sistemul de operare şi utilizator nu dispune de un limbaj de comandă accesibil utilizatorului obişnuit. Faţă de sistemele de operare monotasking. în sistemul de calcul se poate executa un singur program. atât hardware cât şi software. la un moment dat. Cu aceste sisteme este posibilă şi gestionarea terminalelor de teletransmisiuni cuplate la un calculator gazdă sau organizate într-o reţea de calculatoare. Exemplu: sistemele de operare MS-DOS şi CP/M sunt sisteme de operare monotasking. există: a. utilizatorul putând interveni în timpul execuţiei programului. în sistem se pot afla în execuţie mai multe procese care concurează între ele pentru accesul la resursele sistemului. Sub controlul unui sistem de operare monotasking. Sisteme de operare multitasking. Sistemele de operare interactive permit comunicarea directă între utilizator şi sistemul de calcul. motiv pentru care comunicarea dintre utilizator şi sistem nu este directă. sarcină. ele nu asigură execuţia concurentă şi nici partajarea resurselor între mai multe procese. asigurând proceselor din sistem accesul concurent la resursele sistemului sau partajarea resurselor. sistemele de operare pot fi: Sistemele de operare monotasking execută un singur task (lucrare. sistemul de operare pierde controlul asupra sistemului. Sistemele de operare în timp real permit deservirea. Exemplu: sistemele de operare Windows. Sisteme de operare monotasking. ci mediată de persoane specializate (operatori de calculator). este practic nul. Unix este un sistem interactiv multiuser. Sisteme de operare seriale. În funcţie de unele rezultate intermediare. în favoarea programului aflat în execuţie. utilizatorul furnizează datele care se prelucrează odată cu formularea cererii de prelucrare şi primeşte rezultatele prelucrării la încheierea execuţiei. O caracteristică importantă a unui sistem de operare este măsura în care poate asigura execuţia concurentă a proceselor. prin intermediul unui limbaj dedicat acestui scop (limbajul de comandă al sistemului de operare sau interfaţa grafică utilizator). Pentru utilizarea eficientă a resurselor sistemului de calcul. Sistemele de operare interactive pot fi monouser sau multiuser. programul are acces la toate resursele sistemului de calcul. b.

Resursele sistemului de calcul pe care sistemul de operare le pune la dispoziţia utilizatorului se constituie din totalitatea componentelor fizice sau logice ale sistemului de calcul. • depistarea şi tratarea evenimentelor deosebite care apar în timpul execuţiei programelor. la un moment dat. • gestionarea resurselor sistemului de calcul. în scopul tratării acestui eveniment de către UCP. Structura unui sistem de operare Pentru a răspunde rolului de interfaţă între utilizatori şi partea hardware a sistemului electronic de calcul şi pentru a gestiona eficient resursele. se urmăreşte dezvoltarea de sisteme de operare portabile. se realizează o integrare funcţională tot mai accentuată a diferitelor tipuri de sisteme de calcul în platforme de lucru comune. Pentru ca o întrerupere să fie funcţională. între aceste sisteme de operare.În ceea ce priveşte evoluţia sistemelor de calcul. lansarea şi urmărirea execuţiei programelor. majoritatea sistemelor de operare au în structura lor două componente majore: programe de comandă-control şi programe de servicii. Astfel. • câte o componentă de gestionare pentru fiecare tip de resursă din sistem. Un exemplu în acest sens este sistemul de operare UNIX.4. Funcţiile componentei de comandă şi control ale sistemului de operare sunt: • planificarea. în prezent se constată tendinţa de apropiere a performanţelor sistemelor de operare pentru sisteme de calcul mari de cele ale sistemelor de operare pentru mini sau microcalculatoare. multitasking. de obicei prin conectarea acestora în reţele de calculatoare. pentru server de reţea sau Windows NT Workstation pentru staţii de lucru din reţea. Cel mai elocvent exemplu în această direcţie este reţeaua Internet care realizează legătura între cele mai diferite tipuri de sisteme de calcul. funcţionând sub controlul unor sisteme de operare diverse. în timpul execuţiei unui program. Această componentă este rezidentă în memoria internă pe toată durata funcţionării sistemului de calcul şi se mai numeşte monitorul rezident al sistemului de operare. asigurând şi funcţiile pentru lucrul în reţea de calculatoare. Componenta de comandă şi control cuprinde programe ce au rolul de a asigura utilizarea eficientă a resurselor sistemului de calcul. este necesar să poată fi îndeplinite două condiţii: 68 . adică care funcţionează pe platforme hardware diferite. Un exemplu este familia sistemelor de operare Windows care cuprinde sisteme de operare interactive. Întreruperea reprezintă suspendarea temporară a execuţiei procesului care are alocată UCP. În acelaşi timp. în categoria programelor de comandă şi control intră: • Programe de gestiune întreruperi care reprezintă un ansamblu de subrutine activate la apariţia unui anumit semnal fizic de întreruperi.1. care pot fi solicitate. • asigurarea protecţiei informaţiilor manevrate de diverse programe (aceste programe pot fi ale sistemului de operare sau programe utilizator). Sistemul de întreruperi reprezintă o combinaţie de instrumente hardware şi software care asigură comunicarea între componentele funcţionale elementare ale unui sistem de calcul prin intermediul întreruperilor. cu funcţia de coordonare a activităţii sistemului de calcul şi a celorlalte componente ale sistemului de operare. De asemenea. 3. O altă direcţie este dezvoltarea de familii de sisteme de operare. unele sunt specializate pentru un anumit mod de utilizare. în momentul în care apare un eveniment în sistem. Componenta de comandă şi control a sistemului de operare include: • nucleul sistemului de operare. de exemplu: Windows NT Server.

iar compilatorul este specific unui anumit limbaj. • Programe de gestiune tehnică a sistemului de operare care ţin evidenţa erorilor hardware şi la cerere furnizează informaţii asupra gradului de utilizare a componentelor sistemului electronic de calcul. • Programe de gestiune procese care creează procese şi rezolvă probleme privind cooperarea şi concurenţa acestora.  Asamblorul uşurează scrierea programelor folosind simboluri în locul limbajului maşină. dezvoltarea programelor de aplicaţii şi exploatarea celorlalte facilităţi oferite de sistemul de operare. la un moment dat. înainte de încheierea execuţiei procesului căruia îi este alocată. • Programe de statistică a sistemului de operare care ţin evidenţa utilizatorilor. compilator şi interpretor indică următoarele:  Asamblorul este determinat de limbajul maşină. desfăşurarea simultană a uneia sau mai multor operaţiuni de I/E cu prelucrările realiozate de procesorul central. Programele de servicii asigură sub supravegherea programelor de control. ca şi complexitatea sarcinilor pe care utilizatorul le poate rezolva cu ajutorul lui sunt influenţate de existenţa şi eficienţa programelor de sistem incluse în componenta de servicii.• UCP să dispună de capacitatea de a fi întreruptă. Programele de servicii se execută sub supravegherea programelor de comandă şi control. Programele de serviciu pot fi grupate astfel: 1. ca orice program de aplicaţie. 69 . Componenta de servicii a sistemului de operare s-a dezvoltat odată cu cerinţele utilizatorilor sistemelor de calcul. în timp ce compilatorul translatează mai multe definiţii din programul obiect. • Programe de gestiune a memoriei care alocă necesarul de memorie internă solicitat de procese şi asigură protecţia memoriei interprocese. compilatoare. • să existe posibilitatea de a conserva parametrii procesului suspendat. Ca urmare. în timp ce compilatorul oferă posibilitatea scrierii de programe pentru orice sistem de calcul ce dispune de compilatorul respectiv.  Asamblorul translatează o definiţie simbolică a programului sursă într-o definiţie din programul obiect. • Programe de planificare a lucrărilor şi de alocare a resurselor. sau chiar între variante diferite ale aceluiaşi sistem de operare. unde este posibil. independent de sistemul de calcul. • Programe de gestiune a fişierelor care reprezintă o colecţie de module prin care se asigură deschiderea. • Proceduri de tratare a intrărilor şi ieşirilor la nivel fizic care asigură efectuarea operaţiunilor elementare de I/E cu toate tipurile de periferice din sistem. adică să fie posibil ca UCP să fie alocată altui proces. de la un sistem de operare la altul. dar compilatorul este mai puternic datorită includerii într-o definiţie-sursă a mai multor definiţii-obiect. Gradul de accesibilitate al unui sistem de calcul. pentru ca acesta să poată fi continuat ulterior. Această componentă oferă servicii diferite. memoria este mai puţin ocupată de asamblor. interpretoare) ale căror instrucţiuni în limbaj maşină pot fi executate de sistemul de calcul. a lucrărilor executate de aceştia şi a resurselor consumate. închiderea şi accesul utilizatorului la datele din fişiere. specific fiecărui sistem de calcul. realizând. din punctul în care a fost întrerupt. O succintă comparaţie dintre asamblor. Programele translatoare traduc programele sursă în programe obiect (asambloare/macroasambloare.

Programele de încărcare sunt programe ce asigură încărcarea programelor executabile în memoria internă. Prin aceste proceduri sistemul de operare oferă programelor de aplicaţii diferite servicii. Editoarele de texte permit editarea textelor. Încărcarea se poate face în mai multe variante:  imediat după translatare. 6. 8.  după link-editare. 4. după caz. Mediile de programare permit automatizarea procesului de construire şi testare a programelor. Editorul de legături realizează următoarele funcţii:  stabilirea legăturii între module în vederea constituirii programului executabil. Editoarele de legături prelucrează programul obiect rezultat în urma compilării. Ele sunt cunoscute şi sub numele de apeluri sistem. a fişierelor de date. Win Commander. Bibliotecile de programe sunt colecţii de programe organizate sub forma unor fişiere partajate în scopul utilizării lor ulterioare. Suprafeţele de operare oferă o gamă variată de servicii ce înlesnesc executarea rapidă a lucrărilor de rutină.  examinarea şi modificarea.  în momentul link-editării. Bibliotecarul este apelat implicit de către sistemul de operare în etapele de punere la punct a programelor şi explicit de către utilizator prin comenzi specifice limbajului de comandă.  realizarea de modificări şi corecţii adiţionale la reluarea programului. Windows Explorer. 7. sistemul de operare va lansa în execuţie o procedură din bibliotecă.  includerea în programul executabil a unor componente din bibliotecile sistem. AR (Archive) – sub UNIX. astfel încât atunci când un program utilizator emite un apel. 2. Ca exemple de bibliotecare putem aminti: LBR – sub MS-DOS. 3. un editor de legături. 5. în timp ce interpretorul translatează de fiecare dată programul. un depanator. Interfaţa dintre nucleul sistemului şi programele de aplicaţii este asigurată printr-un set de instrucţiuni extinse pe care sistemul de operare le poate executa. Intră în această categorie programe de serviciu de tipul: Norton Commander. • modul utilizator (user) când controlul este deţinut de un program de aplicaţii. transformându-l în program executabil. când încărcătorul este inclus în compilator (compilatoare de tip LOAD and GO). fişierelor de comenzi etc. un compilator. În componenţa lor intră un editor de texte. când încărcătorul este independent. iniţializând execuţia. Programele de bibliotecare asigură crearea.  includerea unor componente ale sistemului de operare care facilitează punerea la punct şi depanarea programelor utilizator. Un sistem electronic de calcul poate să lucreze în două moduri: • modul supervizor (kernel) când controlul este deţinut de către sistemul de operare. crearea şi actualizarea programelor. Programele de depanare oferă mijloace de verificare şi corectare a operaţiilor realizate de programul curent:  suspendarea execuţiei în punctele prestabilite. gestionarea şi întreţinerea bibliotecii sistem (formată din module ale sistemului de operare) şi a bibliotecilor utilizator. a programului existent în memoria internă. Execuţia repetată a unui program este facilitată de compilator care realizează translatarea o singură dată. Pentru fiecare apel există câte o procedură în biblioteca de proceduri a sistemului de operare. când încărcătorul este inclus în editorul de legături. dintre care amintim: 70 .

Ideea a fost preluată de Steve Jobs şi a fost 3 Claviez. Apelurile de sistem creează. Primele versiuni WINDOWS asigurau o interfaţă grafică performantă pentru dialogul om-calculator. repetitive. performantă. Produse-program ca Norton Commander au asigurat îmbunătăţirea dialogului prin faptul că linia de comandă se construia prin selecţii ale componentelor apărute în panourile de pe ecran. precum şi printr-un dialog suplu utilizator-sistem (prin intermediul unui limbaj de comandă). verificarea sectoarelor.C. California. Informatique: les bases. Din această cauză. • servicii de disc care asigură citirea şi scrierea sectoarelor.  utilizarea eficientă a resurselor sistemului electronic de calcul. • asigurarea unei interfaţe suficient de evolutivă pentru a lua în considerare noutăţile versiunilor ulterioare ale sistemului de operare. reducerea timpului de răspuns al sistemului la solicitările utilizatorilor. ci reprezentau extensii ale acestuia. Procesul este format din programul executabil. Editions J. Obiectivele şi funcţiile sistemelor de operare Sistemul de operare apare ca un ansamblu de programe destinat să răspundă la următoarele obiective:  uşurarea utilizării sistemului electronic de calcul prin preluarea lucrărilor de rutină. Icones. citirea unei taste etc. p. utilizarea mouse-ului şi a meniurilor derulante. creşterea gradului de utilizare a resurselor prin utilizarea lor la capacitate maximă. icon-uri (pictograme). • interfaţă destul de facilă pentru a putea fi utilizată de oricine. şterg şi folosesc diferite resurse software pe care le administrează sistemul de operare. stabilirea tipului de dischetă etc. Apropierea utilizatorului de calculator solicită o interfaţă om-calculator prietenoasă şi. în acelaşi timp. Pull-down menus) răspunde acestor obiective prin componentele care-i dau denumirea: ferestre. Cele mai importante dintre acestea sunt procesele. Până la Windows limbajul de comandă al sistemelor de operare asigura un dialog de tip text (linie de comandă). dar ele nu înlocuiau sistemul de operare MS-DOS. 1993. Mouse.servicii video care stabilesc modul de lucru al monitorului. 130 71 . toate informaţiile despre proces sunt păstrate de către sistemul de operare în tabelele proceselor.. • servicii pentru tastatură care asigură stabilirea stării tastaturii. • J. asigurând partajarea timpului de lucru al procesorului între mai multe programe.. Preocupările de îmbunătăţire a interfeţei om-calculator au avut în vedere următoarele obiective: • suprimarea limbajului de comandă din sistemul de operare. de la expert la profan. Interfaţa WIMP3 (Windows.1. scrierea unui şir de caractere pe ecran etc. Periodic sistemul de operare decide oprirea execuţiei unui proces pentru lansarea în execuţie a altui proces.  creşterea eficienţei globale în utilizarea sistemului de calcul prin creşterea vitezei de execuţie a prelucrărilor. registrele folosite de program şi alte informaţii necesare lansării în execuţie a programului. tipul cursorului. oricare ar fi calculatorul utilizat. Aceast tip de interfaţă a fost realizat prima dată de firma XEROX la PARC (Palo Alto Research Center). Montréal.I.5. datele şi stiva de date a programului. uneori greoi şi dificil de asimilat. poziţia cursorului. Reluarea unui proces oprit temporar are loc exact din starea în care a fost suspendat. • utilizarea unei interfeţe standardizate. Inc. 3.

R.) sau erorile logice care pot să apară în timpul executării unui program (de exemplu. De asemenea. • gestiunea fişierelor.aplicată la calculatoarele LISA şi apoi la MacIntosh.1. Orice acţiune ce prezintă un risc de pierdere a informaţiei este sistematic supusă confirmării utilizatorului (vezi ştergerea fişierelor în Word). Systèmes d'information et management des organisations. ca împărţirea la 0). Gestiunea lucrărilor O lucrare reprezintă un ansamblu de activităţi delimitate prin comenzi specifice limbajului de comandă. Această protecţie se referă la evitarea cazurilor de interferenţă între mai multe programe în execuţie. fie că este vorba de programe utilizator sau programe ale sistemului de operare. precum şi funcţia de tipul « plug and play » care oferă facilităţi de autodetecţie a echipamentelor nou instalate în sistem şi permite reconfigurarea hardware. a memoriei interne. cunoscută ca Help-ul sistemului de operare. Sistemul de operare gestionează alocarea timpului UCP.53 72 . etc. erori de acces la un echipament periferic. Divizarea lucrărilor în 4 Reix. • ferestre de alertă. 1990. etc. Sistemul de operare poate trata erorile fizice (de exemplu.. de către un program.1. Alte facilităţi ale interfeţei WIMP sunt: • ferestre tip termometru care indică modul cum progresează prelucrarea în curs (vezi comanda Copy sub Windows). el trebuie să asigure protecţia între utilizatori acolo unde sistemul de operare permite accesul concomitent al mai multor utilizatori (programe) la resursele sistemului de calcul. cu uşurinţă. Lucrarea cuprinde mai multe etape care se succed într-o ordine prestabilită de utilizator. se pot executa secvenţial sau concurent. Rolul sistemului de operare este de a asigura utilizarea eficientă a resurselor sistemului electronic de calcul. facilitând sarcinile utilizatorului. p. Paris. a sistemului. ca şi notificarea schimbării configurării sistemului. lipsa din configuraţia sistemului de calcul a unui echipament. accesul la fişiere. în scopul optimizării execuţiei programelor. cum ar fi: contabilizarea activităţii sistemului de calcul. operaţii interzise. care ar putea duce la alterarea zonelor de program din memoria internă sau la alterarea. etc. • gestiunea intrărilor şi ieşirilor. jurnalizarea erorilor. în scopul utilizării cât mai eficiente a acestor resurse. erori de citire/scriere în memoria externă. Les Editions Foucher.5. în funcţie de logica lucrării. • comunicarea cu utilizatorul. Principiul de bază constă în stabilirea unui dialog om-calculator prin intermediul obiectelor afişate în fereastra activă. sistemul de operare realizează alocarea resurselor între programe pe baza unor criterii de alocare. Operaţiunile realizate de sistemele de operare pentru a-şi realiza obiectivele pot fi grupate astfel4: • gestiunea lucrărilor. de exemplu prin căderea unui echipament din sistem Sistemul de operare îndeplineşte şi o serie de funcţii auxiliare. O etapă din lucrare poate fi descompusă la nivel inferior în procese care. cu mai multe nivele. Sistemele de operare pot avea şi funcţia de asistenţă « on line ». precum şi protecţia între programe. 3. pe toată durata execuţiei unui program. a datelor utilizate de un alt program. accesul la echipamentele periferice. Fiecare obiect are asociate anumite comenzi care pot fi apelate cu ajutorul mouse-ului. În cazul în care este posibilă executarea simultană a mai multor programe. jurnalizarea comenzilor adresate interpretorului de comenzi al sistemului de operare.

memorii tampon etc. Gestiunea lucrărilor este asigurată de un program specific (supervizor. Acest program coordonează şi controlează orice activitate derulată de alte programe ale sistemului de operare. aranjate într-un fir de aşteptare pus la dispoziţia programului coordonator. dar determină creşterea complexităţii sistemului de operare prin adăugarea de noi funcţii: alocarea resurselor la nivel de proces. paginare etc. Fiecare lucrare dispune la un moment dat de un spaţiu de memorie şi trebuie să se supravegheze ca nici o altă sarcină să nu pătrundă în partiţia alocată. monitor) care realizează gestiunea resurselor fizice ale calculatorului şi coordonarea generală a derulării lucrărilor. Din tehnica SPOOL decurge un dublu avantaj: • pentru unitatea centrală operaţiile de I/E se realizează numai printr-un schimb unic cu unitatea de discuri magnetice.) şi necesită numeroase comenzi şi controale succesive prin intermediul sistemului de operare. sincronizarea proceselor. transmiterea informaţiilor la procese. Gestiunea independentă a I/E (SPOOL-Simultaneous Peripheral Operations On Line) are la bază principiul separării totale a operaţiilor de I/E de operaţiile de prelucrare. îndeplinind două subfuncţii esenţiale: • gestiunea sarcinilor de îndeplinit care determină care sunt programele sau modulele de program ce se vor executa. mai târziu. Gestiunea intrărilor/ieşirilor Echipamentele periferice sunt foarte diverse (terminal.2. Gestiunea mesajelor se aplică la calculatoarele interconectate în reţea sau la calculatoarele care lucrează cu mai multe terminale. Toate datele de intrare sunt stocate pe disc magnetic pe măsura preluării lor şi toate datele de ieşire vor fi stocate tot pe disc şi vor fi. Schimburile de informaţii între periferice şi unitatea centrală sunt intermediate de unităţile de intrare/ieşire (canale. De exemplu. gestionarul de I/E (numit adesea IOCS-INPUT OUTPUT CONTROL SYSTEM sau BIOS – Basic Input Output System) preia sarcinile legate de citirea şi scrierea informaţiilor pe unităţile periferice. unităţi de discuri. deci să suspende execuţia în curs şi să evacueze unele programe în memoria auxiliară. imprimate. Există mai multe sisteme de gestiune a memoriei: partiţii fixe. gestiunea mesajelor etc. eventual. calitatea gestiunii I/E prin sistemul de operare este un criteriu important al eficienţei sistemului. unitatea centrală efectuează alte lucrări. partiţii variabile. În practică.procese asigură o utilizare mai eficientă a sistemului electronic de calcul. În aplicaţiile economice unde operaţiile de I/E sunt numeroase.5. în sistemele de operare UNIX şi MS-DOS există facilităţi SPOOLing pentru listările la imprimantă (comanda externă PRINT din MS-DOS). 73 .1. imprimante etc.) şi funcţionează cu performanţe diferite de ale unităţii centrale. Gestiunea intrărilor/ieşirilor joacă un rol important în aplicaţiile de gestiune. iar viteza de lucru este ridicată. În acest timp. • dacă un periferic de ieşire este la un moment dat indisponibil prelucrarea va fi executată în continuare deoarece ieşirea va avea loc pe disc. • gestiunea resurselor (mijloacelor) necesare execuţiei unui program încărcat în memoria principală. În multe sisteme de operare gestionarul de I/E oferă posibilităţi complementare cum sunt: gestiunea independentă a I/E. Mesajele trebuie să fie controlate şi. Exemplu: O cerere prioritară pornind de la un terminal poate obliga supervizorul să elibereze o zonă de memorie. păstrând imaginea exactă din momentul apariţiei cererii. 3. în momentul când prin programul utilizatorului se solicită o operaţie de I/E.

Sistemul de operare simplifică accesul la fişiere asigurând totodată şi protecţia datelor.1. De exemplu. pe discuri magnetice. sunt stabilite drepturi de partajare a fişierului.5. de exemplu: data când a fost creat fişierul.4.COM în MS-DOS). fişier read-only.3. Alte fişiere sunt memorate pe suporturi magnetice şi sunt apelate în memoria internă numai când sunt necesare (celelalte componente ale sistemului de operare. Gestiunea fişierelor Sistemul de operare. De obicei un program este realizat pentru a fi executat de mai multe ori.5. fişier sistem. de exemplu în cadrul unei reţele de calculatoare. Cu ajutorul limbajului de comandă utilizatorul specifică: • delimitarea lucrărilor.1. fişier ascuns aplicaţiilor obişnuite). inclusiv cele ale sistemului de operare care nu sunt rezidente în memorie. fişierele backup (. Simpla precizare a numelui programului determină încărcarea sa în memorie. datorate incidentelor hardware şi software. fişierele de date etc. Gestiunea drepturilor de acces permite protejarea fişierelor contra modificărilor neautorizate sau contra distrugerilor datorate altor utilizatori. Această bibliotecă este stocată. Aceste programe declanşează operaţiile curente activând alte module ale sistemului de operare. Anumite fişiere sunt prezente permanent în memoria principală şi se numesc rezidente în memorie (este vorba de nucleul sistemului de operare). Sistemul de gestiune al fişierelor (gestionarul de fişiere) este o componentă a sistemului de operare care realizează următoarele activităţi: • Gestiunea fişierelor stocate în memoriile auxiliare. informaţii privind tipul fişierului. De aici apar probleme privind partajarea memoriei între diferite fişiere care trebuie să fie uşor apelate în caz de nevoie şi partajarea fişierelor între mai mulţi utilizatori pe baza unor priorităţi de acces. • structura lucrărilor. Protecţia contra distrugerilor accidentale.3. 3. data ultimei actualizări. COMMAND.BAK) reţin penultima versiune a unui fişier. Comunicarea om-calculator se realizează şi prin afişarea unor mesaje de răspuns pe ecran. De exemplu. programele utilizatorului sunt stocate şi manipulate de sistemul electronic de calcul cu ajutorul fişierelor. data ultimei consultări • Protecţia datelor.). informaţii despre date calendaristice. Dialogul cu utilizatorii Dialogul utilizator-calculator se realizează prin intermediul unor linii de comandă ce folosesc comenzi definite strict printr-un limbaj de comandă (de exemplu în MS-DOS prin comenzi interne şi comenzi externe). • Gestiunea bibliotecilor de programe. se realizează prin copii de siguranţă. sunt oferite informaţii de adresă care permit localizarea fişierului pe disc. Fiecare fişier este identificat printr-un nume şi are anumite atribute (de exemplu. După obţinerea formatului executabil programul este stocat într-o bibliotecă de programe alături de altele. în sistemul de operare Windows fiecare utilizator dispune de o listă a fişierelor sale într-un catalog (folder). Uneori se recurge la salvarea fişierelor pe suporturi magnetice sau optice în scopul păstrării acestora. 74 . în general. • informaţii privind seturile de date asociate lucrării. • necesarul de resurse fizice. Fiecare comandă este recunoscută de programe specializate numite interpretoare de comenzi (de exemplu.

toate resursele sistemului sunt puse la dispoziţia lucrării aflate în execuţie. în context mono-utilizator. Acest mod de organizare a prelucrărilor se numeşte prelucrare batch (pe loturi). adică respectând condiţiile: • o lucrare se lansează în execuţie numai după încheierea execuţiei lucrării care o precede. neinteractive). Alegerea unui sistem de operare depinde. în loturi de lucrări. pregătirea memoriei. 3. iar sistemele de operare care utilizează această tehnică de exploatare se numesc sisteme de operare batch (BPS . Monoprogramarea. Modalităţile curente ale acestui dialog depind de tipul limbajului de programare utilizat şi de tipul sistemului de operare. Aceasta explică de ce un program nu este executabil decât pe un calculator ce are sistemul de operare pentru care a fost scris programul. Tehnici de exploatare a calculatoarelor Tehnica de exploatare a unui sistem de calcul se referă la modalităţile utilizate de sistemul de operare pentru planificarea execuţiei programelor şi pentru gestionarea resurselor solicitate. Monoprogramarea Monoprogramarea reprezintă o tehnică de exploatare pentru sistemele seriale. Ca regulă generală aceste funcţii nu sunt standardizate decât pentru un limbaj de programare sub un sistem de operare. câte unei singure lucrări în execuţie). secvenţial. • ordinea de lansare în execuţie a lucrărilor este strict ordinea în care se află lucrările în lotul de lucrări. sub controlul componentei sistemului de operare numită monitor de înlănţuiri. tratarea întreruperilor etc. 3. multiprogramare). utilizatorul trebuie să fie în măsură să selecteze acel sistem care satisface cel mai bine cerinţele sale de utilizare. Dezavantajele acestei tehnici sunt reprezentate de timpul mare de răspuns al sistemului (toţi utilizatorii primesc rezultatul prelucrărilor numai după executarea întregului lot) şi eficienţa scăzută în utilizarea resurselor sistemului (toate resursele sunt afectate. pe rând. printre altele.2.Batch Processing Systems). în cadrul lotului din care face parte. Sistemul de operare asigură în acest caz o gestiune sumară a lucrărilor. • tehnicile aplicate în planificarea executării lucrărilor (interactive. Lansarea în execuţie a unei lucrări se face. • la un moment dat. Planificarea lucrărilor se realizează strict secvenţial într-o ordine prestabilită. Ea presupune organizarea şi execuţia secvenţială a lucrărilor pe un sistem de calcul. este modalitatea curentă de lucru a sistemului de operare pentru calculatoarele personale. obiectivul ei fiind automatizarea lansării în execuţie a lucrărilor (programelor).2.Un alt aspect al comunicaţiei se referă la legătura între programele utilizatorului şi sistemul de operare. încărcarea programelor. 75 . Lansarea în execuţie a lucrărilor din lotul de lucrări se face automat.1. Deoarece sistemele de operare prezintă mari diferenţe de la o categorie la alta de sisteme de calcul pe care sunt folosite. şi de: • metodele de lucru folosite pentru alocarea memoriei (monoprogramare. Protecţia datelor este relativ simplă pentru că nu există decât un singur program al utilizatorului prin care se scrie sau se citesc fişierele.

Legăturile dintre memoria internă şi unitatea centrală de prelucrare se pot realiza în următoarele variante: 5 O partiţie de memorie trebuie să fie o zonă contiguă de memorie. Multiprelucrarea Dacă n programe se găsesc în acelaşi timp în memoria internă şi partajează resursele sistemului de calcul. Execuţia mai multor programe în multiprogramare pare simultană (se simulează n procesoare pe un singur procesor) deşi. dintrun grup de programe. De asemenea. dacă în multiprogramare se folosesc n procesoare.3. De remarcat că în cadrul sistemelor exploatate în multiprelucrare. În multiprogramare sistemul de operare trebuie să asigure administrarea cererilor de I/E şi planificarea firelor de aşteptare pentru programele concurente. precum şi o gestiune eficientă a resurselor fizice şi logice solicitate de lucrările în execuţie. Sistemele de calcul care utilizează tehnica multiprogramării sunt prevăzute cu o componentă a sistemului de operare numită monitor de planificare a lucrărilor care alege. pe acelea potrivit cărora timpul neocupat al unităţii centrale să fie minim. situaţie în care este referit ca back-end processor. baze de date). este redus substanţial dacă în memoria internă ar putea coexista simultan mai multe programe ce solicită unitatea centrală atunci când aceasta aşteaptă terminarea unei operaţii de intrare/ieşire pentru lucrarea curentă în execuţie. Un sistem de calcul este exploatat în multiprelucrare dacă cel puţin două unităţi centrale de prelucrare lucrează în paralel.2. impus de perioadele de aşteptare. Se poate astfel aprecia că multiprogramarea este un concept software. fără afectarea celorlalte existente în memoria internă. la o unitate centrală de prelucrare poate fi cuplată o altă unitate centrală de prelucrare destinată coordonării activităţilor din sistem (master). în partiţii fixe de memorie . Timpul de inactivitate al unităţii centrale. cu restricţia ca ele să nu folosească în acelaşi timp aceeaşi resursă. de fapt. la un moment dat este activ un singur program. Unul dintre obiectivele multiprelucării este acela de a degreva o unitate centrală de prelucrare de taskuri specifice ca: tabelări de date. fiind responsabil de întreţinerea bazei de date. în timp ce slave-ul execută operaţii complexe. atunci sistemul este exploatat în multiprelucrare. Multiprogramarea Multiprogramarea (multiprogramming) reprezintă modul de exploatare a unui sistem de calcul care permite existenţa simultană în memoria internă a mai multor programe care se execută concurent. în ordinea sosirilor. în acest caz master-ul este referit ca front-end processor. dar şi instrucţiuni din programe diferite. unitatea centrală de prelucrare poate executa instrucţiunile unui singur program. Pentru a realiza acest deziderat. Sistemele master/slave sunt sisteme care lucrează prin tehnica multiprelucrării. Tot masterul se poate utiliza ca interfaţă între slave şi colecţii voluminoase de date existente în memoria externă. 76 . iar multiprelucrarea un concept hardware. atunci sistemul este exploatat în multiprogramare.2. Obiectivul urmărit în cadrul multiprogramării constă în maximizarea volumului de lucrări care trec prin sistem şi minimizarea timpului petrecut de o lucrare în sistem. editări de texte şi întreţinerea colecţiilor de date (fişiere.3. La sistemele de operare pentru microcalculatoare multiprogramarea se referă la facilitatea de lucru multitasking. 5 3.2. O partiţie are o anumită lungime şi o adresă fixă. Masterul coordonează toate operaţiunile de I/E. având rolul de interfaţă între slave şi dispozitivele de I/E. adică o zonă de memorie formată numai din locaţii de memorie adiacente. este necesar un mecanism de protecţie între lucrări care să permită execuţia unei lucrări.

utilizând comanda Print care poate fi executată în paralel cu alte lucrări în execuţie. supravegherea sistemului energetic. Prelucrări în timp real Sistemele de operare în timp real sunt sisteme care permit să se urmărească şi să se controleze evenimente din mediul extern sistemului de calcul. Efectele utilizării tehnicii SPOOLING sunt: • creşterea randamentului de exploatare a unui sistem serial cu 40-50%. Obiectivul principal al sistemelor în timp real este ca timpul de răspuns al sistemului să fie suficient de scurt în raport cu procesul real care produce datele furnizate sistemului de calcul. Exemple: • supravegherea unui sistem radar. conform tehnicii de exploatare în multiprogramare. 77 . 3.• • • legătură matricială prin intermediul unui sistem de comunicaţie prin care cererile neonorate sunt plasate într-un fir de aşteptare gestionate prin componentele hardware şi software. a unei instalaţii chimice. unde să fie organizate perifericele virtuale. Această tehnică constă în organizarea de zone tampon de memorie (buffers) pentru realizarea de dispozitive periferice de intrare/ieşire virtuale care permit introducerea de lucrări înainte ca acestea să fie executate. legătură prin canale multiple când procesoarele partajează o cale unică pentru fiecare modul de memorie. acestea sunt utilizate în reprize. în primul rând prin scăderea timpilor de aşteptare ai UCP • creşterea randamentului de utilizare a echipamentelor I/O. dar într-o repriză sunt utilizate la capacitatea maximă. De exemplu. bazat pe principiul separării operaţiilor de intrare de operaţiile de ieşire şi de restul prelucrărilor şi pe executarea lor în paralel. • gestiunea în timp real a stocurilor de materiale. 3. timpul de răspuns este cuprins între 20-30 secunde. Avantajul utilizării unui sistem în timp real este capacitatea sa de a furniza la timp informaţii într-un mediu de date care se modifică foarte rapid. timpul de răspuns trebuie să fie de 1-2 secunde.4.2. preluând datele de intrare de la locul producerii lor şi furnizând informaţii de ieşire la locul desfăşurării evenimentelor.5. în momentul producerii acestora. legătură printr-un singur canal folosit partajat. • supravegherea unui furnal sau cuptor de tratamente termice. Executarea lucrărilor se face în multiprogramare. acesta constituind interfaţa dintre toate unităţile centrale de prelucrare şi memoria internă. timpul de răspuns trebuind să fie la nivelul milisecundelor. Pentru utilizarea tehnicii SPOOLING este nevoie de o memorie externă de capacitate mare. fără a se ţine seama de ordinea de sosire. redarea rezultatelor la imprimantă în timpul execuţiei altor lucrări. direct adresabilă.2. Prelucrări SPOOLING Prelucrarea spooling (Simultaneous Peripheral Operations On-line) reprezintă un mod eficient de exploatare a sistemelor de calcul seriale. tehnica SPOOLING se poate folosi sub Windows pentru listările la imprimantă. planificarea execuţiei lucrărilor pe baza unui sistem de priorităţi prestabilite.

2. • să asigure o repartizare echitabilă a resurselor între diferiţi utilizatori astfel încât execuţia fiecărui program să fie posibilă. Timpul de răspuns se măsoară în minute.Sistemele în timp real sunt sisteme interactive multiuser. 78 .). Putem distinge mai multe situaţii: sistem multiutilizator cu program comun.sunt sisteme în timp real orientate pentru prelucrarea unui volum mare de date de aceeaşi natură (de exemplu: evidenţa vânzărilor într-un mare magazin.6. etc. sistemele de rezervare a locurilor în avion). Sistemul de operare are ca preocupare principală asigurarea accesului şi securităţii datelor partajate între diferiţi utilizatori. Ele trebuie să realizeze prelucrarea concomitentă a intrărilor primite de la un mare număr de dispozitive de intrare. să execute acelaşi program (de exemplu consultarea bazelor de date în reţelele locale de calculatoare.sunt sisteme în timp real cu ajutorul cărora se realizează urmărirea unui proces (un proces de fabricaţie. se blochează accesul la un fişier de zboruri în timp ce de la un terminal se face o rezervare. pentru sisteme de urmărire operativă a producţiei. fiecare utilizator are impresia că sistemul îi aparţine în întregime. eliberarea biletelor cu locuri rezervate. Sisteme de lucru multiutilizator În sistemele multiutilizator mai mulţi utilizatori folosesc în acelaşi timp acelaşi calculator. numite tranzacţii. planificarea execuţiei urmărind obţinerea unui timp de răspuns minim. 3. Această diferenţă este folosită de sistemul de calcul pentru a executa alte programe aflate în stare “gata”. Prelucrarea fiecărei intrări se face prin generarea în sistem a unui proces. De exemplu. Timpul de răspuns se măsoară în secunde. Sistemul multiutilizator cu program comun (multi-terminal sau multi-posturi) permite ca mai mulţi utilizatori. diferenţa dintre timpul de gândire şi de reacţie al utilizatorului (relativ mare) şi timpul afectat operaţiunilor de intrare/ieşire. Se stabileşte o cuantă de timp pentru fiecare utilizator. Lucrările nu au priorităţi prestabilite. sisteme de rezervare a locurilor la societăţi de transport aerian. feroviar. În acest context. cu partajarea resurselor sistemului de calcul. Exemplu : sistemele tranzacţionale sunt utilizate pentru sisteme informatice bancare. sistem multiutilizator cu multiprelucrare. Sistemele în timp real se pot clasifica în : a) Sisteme in-line (sisteme de proces) .). Exploatarea în time-sharing (cu "partajarea timpului") porneşte de la un obiectiv asemănător cu exploatarea în multiprogramare: executarea concurentă a proceselor. în esenţă. o reacţie chimică. instalaţi la terminale diferite. Obiectivul este reducerea timpului de răspuns al sistemului. La originea sistemelor stă. Sistemul de operare în regim de time-sharing trebuie să răspundă următoarelor obiective: • să asigure protecţia datelor fiecărui utilizator. de această dată în cazul sistemelor interactive. etc. b) Sisteme tranzacţionale . multiuser. pentru servirea cererilor cât mai multor utilizatori. Datele sunt primite de sistemul de calcul de la terminale prin intermediul unor mesaje cu format fix. evitând distrugeri accidentale sau voluntare prin programele altor utilizatori. Tehnica de divizare a timpului (time-sharing) se bazează pe principiile divizării timpului şi partajării resurselor între mai mulţi utilizatori independenţi. astfel că acestea trebuie să fie executate dinamic. Unitatea centrală este partajată pe bază de cerere. în care acesta dispune de toate resursele sistemului. sistem time-sharing. etc.

accesul la fişiere) sporeşte considerabil complexitatea sistemului de operare. comunicarea între programele în execuţie. Un sistem în time-sharing este sistemul de operare Unix. Tehnica de prelucrare concurentă (parallel processes) oferă posibilitatea lansării în execuţie a mai multor programe. gestiunea lucrărilor şi gestiunea fişierelor devine foarte complexă. distribuirea şi utilizarea simultană a datelor de mai multe programe în execuţie. asigurând un timp de răspuns redus şi utilizarea eficientă a echipamentelor prin executarea pe scară largă a activităţilor concurente între unitatea centrală şi dispozitivele periferice. 79 . Asigurarea protecţiei datelor (identificarea utilizatorilor.În sistemele de operare time-sharing.

În aprecierea performanţelor unui server trebuie luaţi în considerare doi parametri: 1.  adăugarea de procesoare suplimentare pentru a putea control creşterea încărcăturii sistemului. Editura Intelcredo. Bazele prelucrării informaţiilor şi tehnologie informaţională. spaţiul disc total). Calculatoarele unei reţele pot fi atât servere care prestează servicii mai multor utilizatori ai reţelei. băncile şi depozitele de date de către diferite categorii de utilizatori. Serverele pot fi dedicate sau nededicate. precum şi exploatarea în comun a mai multor resurse. O altă definiţie prezintă reţeaua de calculatoare ca fiind un ansamblu de calculatoare legate între ele în vederea comunicării de mesaje şi partajării resurselor1. D. Este ineficient să se construiască un sistem în jurul unui server care este configurat la capacitatea maximă.. având rolul de a asigura securitatea fişierelor şi a directoarelor şi de a deservi rapid cererile clienţilor din reţea. nefiind folosit ca staţie de lucru sau drept client. Toleranţa la erori a unui server se referă la posibilitatea de recuperare a contextului curent de lucru după producerea unor disfuncţionalităţi hardware. volumul tranzacţiilor creşte şi se acumulează din ce în ce mai multe date. Astfel este posibilă transmiterea informaţiei între utilizatori situaţi în puncte diferite. folosirea simultană a informaţiilor din bazele.a. p. Ş. Serverul este calculatorul pe care rulează sistemul de operare de reţea NOS (Network Operating System). 153 80 . Conceptul de reţea de calculatoare O reţea de calculatoare reprezintă ansamblul calculatoarelor interconectate prin intermediul mediilor de comunicaţii în scopul utilizării în comun de către utilizatori a resurselor disponibile.  instalarea de discuri suplimentare..  respectarea limitelor sistemului de operare (numărul de utilizatori. cererile vor depăşi capacitatea serverului de a servi. iar cererile adresate serverului vor spori. Scalabilitatea unui server se referă la posibilitatea de creştere a capacităţii serverului. 1996. Soluţiile utilizate pentru a asigura toleranţa la erori sunt sistemele neîntreruptibile la tensiune şi subsistemele de discuri 1 Niţchi. ş. Mai devreme sau mai târziu. Reţele de calculatoare 4. Deva. dispozitive care să confere conectivitatea necesară mediilor de comunicaţii. cât şi staţii de lucru utilizate în scopuri individuale de fiecare utilizator în parte. supervizează comunicaţiile în cadrul reţelei şi conţine programe care îi permit să se comporte ca un dispozitiv central de stocare pentru calculatoarele conectate la reţea. Serverul dedicat este un calculator care funcţionează doar ca server. Racoviţan. 2. programe şi echipamente.1. Pe măsură ce se adaugă noi utilizatori la sistem. Consideraţiile privind scalabilitatea includ:  adăugarea de noi module de memorie internă pentru a gestiona utilizatori suplimentari.Capitolul 4. Calculatoarele reprezintă sistemele de calcul şi trebuie să fie echipate cu dispozitive de reţea.

putând fi identificate următoarele trei categorii de resurse: • 2 un sistem RAID (Redundant Array of Inexpresive Disks – şir redundant de discuri ieftine) este un tip sofisticat de memorie disc. datele de pe aceasta sunt automat recuperate de pe celelalte.RAID2. Sistemul asamblează laolaltă mai multe unităţi de disc şi le tratează ca pe o unitate omogenă. • • Undele radio – reprezintă mediul comunicaţiilor mobile. având fiabilitatea apropiată de 100 %. împreună. În cazul defectării unei unităţi de disc din sistemul RAID. a unor cantităţi de informaţii impresionant. care a adus performanţa tehnologică a comunicaţiilor la nivelul cel mai ridicat. fapt ce permite implementarea unei reţele de calculatoare în cele mai diverse locaţii. Principalul dezavantaj al utilizării acestui mediu de comunicaţii îl constituie costul implementării. Datorită tehnologiei. în schimb necesită instalarea unei reţele de cabluri la toate calculatoarele care urmează a se interconecta. fibra optică permite transferuri la viteze foarte mari. acest mediu de comunicaţii are o viteză de transfer redusă şi este supus interferenţelor cu diverse surse de bruiaj. Având în vedere extinderea în teritoriu a acestor reţele de telefonie. Mediile de comunicaţii sunt suporturile fizice care realizează transferul datelor de la un calculator la altul. Cablul de reţea (coaxial. dar mai ales a compoziţie cablurilor liniilor telefonice (cupru). Cele două facilităţi. utp etc. iar datele memorate pe aceasta pot fi refăcute cu ajutorul informaţiilor conţinute pe celelalte. acestea sunt foarte variate. Resursele disponibile reprezintă acele elemente ale unui sistem de calcul care pot fi folosite de către toţi utilizatorii unei reţele de calculatoare. La înlocuirea discului după reparaţie. se poate realiza conectarea unui calculator la o reţea din orice locaţie care are la dispoziţie un post telefonic. Utilizând lumina ca suport de transfer a datelor (spre deosebire de liniile telefonice sau cablurile de reţea care utilizează ca suport de transfer curentul electric). operaţia de refacere şi instalare are loc automat. 81 . datorită faptului că nu necesită existenţa fizică a unui suport de comunicaţie. informaţiile propagându-se de la un emiţător la un receptor prin intermediul undelor hertziene. Tehnologiile actuale permit un transfer de date foarte bun (viteză mare) în orice colţ al lumii. Fibra optică – este un mediu de comunicaţii relativ nou. care este forate ridicat. Pentru o toleranţă completă la erori fiecare componentă a sistemului de calcul trebuie să fie dublată. protejează serverul de cele mai frecvente cauze care produc defecte: întreruperea tensiunii şi funcţionarea defectuoasă a discului. Unitatea de disc defectă este dusă la reparat. Cele mai des utilizate medii ce comunicaţii sunt: • Linia telefonică – permite conectarea calculatoarelor prin intermediul infrastructurii companiilor de telefonie fixă.) – prin intermediul lui se realizează conexiuni cu viteză şi calitate mult mai bună decât a liniilor telefonice. La ora actuală.

ci conectarea tuturor calculatoarelor la o singură imprimantă. Sistemele de operare proiectate pentru gestionarea lucrului în reţea trebuie să asigure câteva funcţii suplimentare. • Resurse informaţionale – reprezintă rezultatele prelucrării datelor. prin intermediul altor noduri • 82 . set de reguli numit protocol de reţea. problema transferului de date este complexă şi implică: o realizarea legăturii punctuale între două sisteme de calcul: un sistem transmite date şi celălalt le recepţionează o asigurarea transferului de date între două noduri. fiind necesară doar o licenţă software pentru un program instalat pe un singur calculator şi folosit de mai mulţi utilizatori simultan de la mai multe calculatoare. capabil să rezolve probleme de comunicare complexe. În termeni de specialitate. absolut indispensabil. actualizarea acestor programe este mult mai simplă. Totodată. O reţea de calculatoare este susţinută de un software de reţea.• Hardware – reprezintă echipamentele electronice ale unui sistem de calcul. permiţând partajarea acestor resurse. faţă de celelalte funcţii ale unui sistem de operare. Comunicarea între nodurile reţelei (nodurile reţelei sunt sistemele de calcul din reţea). Acest lucru diminuează considerabil costurile achiziţiei de programe de aplicaţii. în condiţiile specifice lucrului într-o reţea de calculatoare. acesta fiind rezultatul însumării tuturor spaţiilor disponibile de pe toate calculatoarele din reţea. Novell Netware şi Windows NT pentru reţelele locale şi sistemele de tip UNIX -Linux mai ales pentru conectarea subreţelelor în reţele de arie mai largă). Această funcţie trebuie să asigure transferul de date între sistemele de calcul din reţea. dar mai ales o eficientizare a rezultatelor obţinute. Prin utilizarea în comun a unităţilor de stocare a datelor. În reţea se pot utiliza în comun următoarele categorii de resurse hardware: unităţi de stocare a datelor. Utilizarea în comun a acestor resurse determină eficientizarea sistemului informaţional al organizaţiei. Acest procedeu determină o eficientizare a costului resurselor. utilizatorii au la dispoziţie un spaţiu de stocare considerabil mai mare. fiind necesară efectuarea operaţiei doar pe un calculator. utilizarea în comun a resurselor unei reţele de calculatoare se numeşte partajarea resurselor. utilizând un set de reguli care reglementează comunicarea în reţea. nefiind necesară conectarea la fiecare calculator a câte unei imprimante. Aceste funcţii se referă la: 1. Software – reprezintă ansamblul aplicaţiilor ce pot fi folosite în paralel de către utilizatorii reţelei de calculatoare. Sistemele de operare în reţea controlează funcţionarea componentelor hardware şi software ale sistemului de calcul. precum şi accesul utilizatorilor la resursele reţelei. (de exemplu. imprimante etc. Utilizarea imprimantelor în reţea reduce considerabil costurile achiziţiei de astfel de dispozitive.

pentru fiecare utilizator şi pot fi definite acţiunile permise utilizatorilor din reţea. de aplicaţia Explorer. de anulare a mapării. pentru această resursă. Răspândirea fără precedent a reţelelor de calculatoare se explică prin importanţa pe care o are schimbul informaţional şi avantajele pe care reţelele de calculatoare le oferă în această direcţie. etc. De exemplu opţiunea Sharing (utilizare în comun) din meniul de context al unor obiecte Windows permite definirea modului de partajare a resursei respective în cadrul reţelei 3. Partajarea propriilor resurse de către un nod presupune gestionarea cererilor multiple şi simultane de acces la resursele partajate. Operaţia inversă. o 83 . care pot să apară de la celelalte noduri din reţea. echipamente. drivere virtuale. şi driverele virtuale definite pe nodul local se numeşte operaţie de mapare. Aceste funcţii sunt implementate pe serverul de reţea şi presupun asocierea unui sistem de parole fiecărui utilizator din reţea. instalată pe fiecare nod. Accesarea resurselor partajate din reţea se referă la capacitatea unui nod de a avea acces la resursele partajate de un alt nod din reţea. Partajarea resurselor unui sistem de calcul între nodurile reţelei. Aceasta înseamnă că sistemul host trebuie să fie un sistem multitasking şi multiuser. Aceste drivere se referă deci la resurse care nu există fizic în sistemul de calcul respectiv dar există fizic pe host. se definesc. Identificarea nodurilor reţelei şi stabilirea drepturilor de acces în reţea. programe. din reţea. Pentru a permite accesul la o resursă partajată din reţea. se realizează cu opţiunea Disconnect Network Drive (Deconectare unitate de reţea). etc. 2. Gestionarea driverelor virtuale este realizată de o componentă de reţea specializată. ea dă posibilitatea mapării unei unităţi virtuale locale la o unitate din reţea. Definirea unei corespondenţe între unităţile fizice partiţionate. Se numeşte host un nod al reţelei care permite partajarea resurselor sale de către celelalte noduri din reţea. Avantajele economice sunt determinate de costurile mai reduse ale echipamentelor. care sunt declarate pe sistemul nodului care utilizează resursa partajată. dar şi de exploatarea în comun a mai multor resurse: date. Astfel. codificarea sau împachetarea datelor. o mecanisme de detectare şi tratare a erorilor de transmisie o autentificarea proceselor implicate în transfer. cât şi avantaje economice. De exemplu opţiunea Map Network Drive (Mapare unitate de reţea) este oferită. în sistemul de operare Windows. Spre exemplu. în felul acesta pot fi reglementate drepturile de acces la resursele partajate de server. pentru identificarea acestuia. cu verificarea drepturilor de acces în reţea. numite protocoale de comunicaţie. Flexibilitatea sporită este dată de posibilităţile de extindere a reţelei prin adăugarea de noi staţii de lucru sau servere sau de împărţirea resurselor între utilizatori.operaţii de selecţie a traseului pe care să se facă transferul de date între două sisteme de calcul din reţea (funcţii de rutare) o operaţii de conversie a datelor în şi din formatul specific transmiterii datelor în reţea. 4. conform anumitor reguli. Windows NT Server este un sistem de operare pentru un server de reţea şi are implementată funcţia de definire şi control ale drepturilor de acces. ele asigură atât o flexibilitate sporită. Mecanismul de identificare a utilizatorilor oferă şi posibilitatea urmăririi (înregistrării) activităţii utilizatorilor în reţea.

4. 4 3 LAN – Local Area Network – Reţea cu acoperire locală 4 MAN – Metropolitan Area Network – Reţea cu acoperire metropolitană 84 .4. 3 Fig. nr. Topologie 4. în procesul de clasificare a acestora se regăsesc mai multe criterii.2. Model de reţea locală LAN • Reţelele MAN – sunt extinse la nivelul unui oraş. Modelul de comunicare (standardul de comunicare) 4. Se regăsesc în general la nivelul unei camere sau a unei clădiri şi sunt implementate adesea în cadrul organizaţiilor. Clasificarea reţelelor de calculatoare Datorită diversităţii reţelelor de calculatoare. Adesea sunt constituite de către furnizorii de Internet şi sunt utilizate de către clienţii acestora.2.1. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de răspândirea geografică a sistemelor de calcul În funcţie de răspândirea geografică a sistemelor de calcul din cadrul unei reţele de calculatoare se disting patru categorii de reţele: • Reţelele LAN – au o extindere relativ redusă (de la câţiva centimetri până la 1 kilometru distanţă între calculatoare). suprafaţa lor variind între 1 şi 10 kilometri pătraţi. şi anume: 1. Arhitectură 3.1. Răspândirea geografică a sistemelor de calcul 2.

4. În această categorie de reţele intră şi Internet-ul. 5 Fig. nr. Model de reţea cu acoperire vastă WAN • Reţelele GAN – se extind la nivel global. acoperind întreaga suprafaţă a planetei. 4. alături de reţelele companiilor multinaţionale sau a organizaţiilor mondiale. 6 5 WAN – Wide Area Network – Reţea cu acoperire vastă 6 GAN – Global area network – Reţea cu acoperire globală 85 . nr.3.2. Model de reţea metropolitană MAN • Reţelele WAN – sunt extinse la nivelul unei regiuni.Fig. chiar la nivel naţional şi continental.

2. Principalul dezavantaj îl constituie lipsa securităţii informaţiilor.Fig. Model de reţea cu acoperire globală GAN 4.5. Fig. respectiv: 86 .4.2. 4. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de arhitectură În funcţie de arhitectura lor. Model de reţea peer to peer • Reţele client/server – utilizează două tipuri de calculatoare. Astfel. Adesea. această categorie de reţea este implementată la nivelul unei organizaţii mici. fiecare utilizator al reţelei are drepturi egale cu ale celorlalţi. 4. efectele acestuia sunt limitate. nr. are o extindere locală (LAN) şi un număr mic de utilizatori. dar datorită numărului mic de utilizatori. reţele de calculatoare se clasifică în: • Reţele peer to peer – reprezintă acele reţele de calculatoare în care fiecare nod (sistem de calcul) este investit cu capabilităţi şi responsabilităţi similare. nr.

SMTP etc. Serviciile în cadrul acestei reţele sunt oferite de către aplicaţii specializate. care utilizează serviciile oferite de un server. Acest lucru conduce la minimizarea costurilor de implementare şi maximizarea randamentului de prelucrare a datelor. aplicaţii care poartă denumirea generică server. necesită instalarea unor aplicaţii care să poată prelucra serviciile. • alte servicii. Celelalte sisteme de calcul. 4. restul sistemelor de calcul putând dispune de un minim de astfel de resurse. • Servicii de conectare la Internet – server PROXY. nu necesită resurse hardware deosebite. numite aplicaţii client. Acestea. după cum sunt solicitate şi/sau oferite serviciile. APACHE etc). în general.. orice sistem de calcul poate îndeplini funcţiunea de server sau de client. • Servicii de poştă electronică – server POP3. Fig. • Servicii web – server web (IIS. 87 . Model de reţea client-server În cadrul unei reţele care are implementată arhitectura client/server. nr. Datorită faptului că o aplicaţie de tip server necesită resurse hardware considerabile. prin arhitectura client/server se realizează o bună distribuţie a resurselor în reţea.o o Server – reprezintă acel nod din reţea care oferă servicii celorlalte noduri ale reţelei. fiind necesare puţine noduri care să dispună de resurse hardware mai performante (server-ele). acestea se instalează de obicei pe un calculator care dispune de aceste resurse şi care primeşte denumirea de server. IMAP. Acestea sunt instalate pe sistemele de calcul din reţea şi sunt folosite de către toţi utilizatorii autorizaţi ai reţelei respective.6. După cum se poate observa. Serviciile oferite de un server pot fi: • Servicii de transfer al fişierelor – server ftp. Client – reprezintă acel nod din reţea care utilizează serviciile oferite de un server.

4.2.3. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de topologie Prin topologia unei reţele de calculatoare se înţelege modul de amplasare a acestora în spaţiu. În funcţie de acest criteriu se disting următoarele categorii de reţele: • reţele de tip magistrală (bus) – conectarea tuturor sistemelor de calcul şi a tuturor echipamentelor se face liniar prin intermediul unui cablu numit trunchi. Toate datele sunt transmise în toată reţeaua, dar sunt recepţionate doar de calculatorul sau dispozitivul căruia îi sunt destinate. La capetele trunchiului de reţea se montează câte un dispozitiv numit terminator, cu scopul de capta semnalele libere, respectiv semnalele care nu au fost recepţionate de nici un nod din reţea.

Fig. nr. 4.8. Model de reţea cu topologia magistrală (bus)

Avantaje: • necesită o infrastructură simplă şi puţin costisitoare; • conferă independenţă funcţională fiecărui calculator sau echipament conectat în reţea; o Dezavantaje: • funcţionarea reţelei presupune neapărat şi funcţionarea trunchiului sau magistralei. Dacă apare o defecţiune la magistrală, calculatoarele şi echipamentele din cadrul acesteia nu mai pot comunica între ele. • Datorită faptului că semnalul se difuzează în toată reţeaua, există pericolul interceptării acestuia de către utilizatori neautorizaţi, deci nu conferă o securitate fizică a comunicaţiei.
o •

reţele de tip stea (star) – conectarea tuturor sistemelor de calcul, precum şi a echipamentelor periferice se face prin intermediul unui dispozitiv special numit concentrator sau hub. Astfel fiecare nod din reţea are legătură directă cu hubul, realizându-se astfel o legătură permanentă între nodurile reţelei. Reţeaua funcţionează atât timp cât nodul central este în funcţiune, fiecare nod al reţelei fiind independent de celelalte noduri.

88

Fig. nr. 4.9. Model de reţea cu topologia stea (star)

Avantaje: • Oferă un control centralizat al traficului prin reţea; • Oferă independenţă nodurilor reţelei. o Dezavantaje • Necesită o infrastructură de comunicaţii costisitoare (se utilizează cablaje pe distanţe mari, plus concentratorul care reprezintă un echipament utilizat doar la centralizarea traficului); • Funcţionarea reţelei este dependentă de funcţionarea concentratorului.
o •

reţele de tip inel (ring) – toate sistemele de calcul sunt interconectate între ele în stilul conectării în topologia magistrală, doar că primul şi ultimul sunt unite formându-se astfel o buclă (inel). Informaţia se transmite de la un nod la următorul, într-un singur sens. Avantajele şi dezavantajele sunt aceleaşi ca la reţelele de tip magistrală, cu o completare, şi anume că reţele de tip inel oferă un grad ridicat de securitate privind transferul informaţiilor în şi din exterior, prin simplu fapt că acest transfer nu se poate realiza.

89

Fig. nr. 4.10. Model de reţea cu topologia inel (ring)

reţele de tip arbore (tree) – această categorie de reţele combină topologia reţelelor de tip magistrală cu cea de tip stea. Specific acestei topologii este magistrala centrală, respectiv un cablu denumit backbone . Pornind de la acest cablu, se dezvoltă strucuturi de reţele de tip stea şi/sau de tip magistrală, formându-se astfel reţeaua de tip arbore. Această topologie este cel mai des întâlnită la reţelele metropolitane, mai ales în cadrul companiilor furnizoare de servicii Internet. Aceste companii dezvoltă propriile reţele de cablaje, aşanumitele backbone-uri, la care se conectează clienţii serviciilor de Internet. Aceştia dispun de reţele locale proprii, cu arhitectură şi topologie proprie, astfel constituind împreună o reţea metropolitană de tip arbore. Principalul dezavantaj al acestui tip de reţele îl constituie dependenţa de elementul structural central (backbone), fără de care nici un nod al reţelei nu poate beneficia de conectivitate totală.
7

7 backbone – este un termen provenit din limba engleză, care în traducere reprezintă coloana vertebrală având înţelesul unui stâlp de susţinere sau a unui schelet pe care începe o construcţie, o dezvoltare a unei infrastructuri.

90

Un protocol este un set de reguli şi convenţii ce se stabilesc între participanţii la o comunicaţie în vederea asigurării bunei desfăşurări a comunicaţiei respective. propus de ISO (International Standard Organization). aplicaţie (vezi figura nr. Model de reţea cu topologia arbore (tree) 4. Modelul OSI conţine şapte niveluri: fizic. Dar fiecare sistem de calcul prezintă un mod specific de stocare a informaţiei şi de interfaţare cu exteriorul.11.4. sau protocolul este o înţelegere între părţile care comunică asupra modului de realizare a comunicării.2. Pe parcursul evoluţiei comunicaţiei între calculatoare au fost elaborate mai multe familii de protocoale. 4. de legătură date. Astfel. cât şi funcţii de prelucrare a acesteia. se ocupă de conectarea sistemelor deschise comunicării cu alte sisteme. sesiune. o reţea de calculatoare care interconectează diferite sisteme de calcul poate funcţiona în bune condiţii numai dacă există o convenţie care stabileşte modul în care se transmite şi se interpretează informaţia. 4. 4.9). Acest model nu reprezintă în sine 91 . prezentare. nr. Modelul OSI (Open Systems Interconnection) pentru reţele. reţea. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de modelul de comunicare (standardul de comunicare) O reţea de calculatoare este alcătuită dintr-un ansamblu de mijloace de transmisie şi de sisteme de calcul utilizate pentru a realiza atât funcţii de transport a informaţiei. ca un prim pas către standardizarea internaţională a protocoalelor folosite pe diferite niveluri.4. transport.Fig. Cele mai importante sunt modelul de referinţă ISO / OSI şi modelul de referinţă TCP / IP.2. Această convenţie poartă numele de protocol.1.

reprezentarea tipurilor de bază etc. • să prelucreze cadrele de confirmare trimise înapoi de receptor. care se ocupă numai cu transferul sigur al biţilor dintr-un loc în altul. o sesiune permite transportul obişnuit de date. Nivel fizic Nivel legătură Nivel reţea Bit Blocuri Pachet Mai multe pachete Nivel transport Nivel sesiune Nivel prezentare Nivel aplicaţie Informaţia de transmis Mesaje Mesaje Tranzacţii Fig. dimensiunea pachetelor sau chiar protocoalele sursei şi destinaţiei. ci arată numai ceea ce ar trebui să facă fiecare nivel.o arhitectură de reţea deoarece nu specifică serviciile şi protocoalele utilizate la fiecare nivel. în unităţi mai mici. O problemă cheie în proiectare este determinarea modului în care pachetele sunt dirijate de la sursă la destinaţie. acesta este receptat în cealaltă parte ca un bit 1 şi nu ca un bit 0. Ca şi nivelul transport. nivelul reţea se ocupă de rezolvarea neconcordanţelor dintre modul de adresare. Nivelul reţea se ocupă de controlul funcţionării subreţelei. Nivelul legatură de date are sarcina de a transforma un mijloc oarecare de transmisie într-o linie care să fie disponibilă nivelului reţea fără erori de transmisie nedetectate. Nivelul aplicaţie are rolul de a uniformiza interfaţa dintre date şi utilizator. nr. dacă e cazul.13. Nivelul transport are rolul de a accepta date de la nivelul sesiune. Prin interfaţa dintre date şi utilizator se înţelege în cazul de faţă modul de afişare sau sistemul de păstrare a fişierelor care poate fi diferit de la un sistem la altul. utile în anumite aplicaţii. 4. Exemplu: codificarea datelor. de a le descompune. Spre deosebire de nivelele inferioare. nivelul prezentare se ocupă de sintaxa şi semantica informaţiilor transmise. de a transfera aceste unităţi nivelului reţea şi a se asigura că toate fragmentele sosesc corect în celălalt capăt. nivelul legătură de date obligă emiţătorul: • să descompună datele de intrare în cadre (blocuri) de date (câteva sute sau mii de octeţi). Modelul OSI 92 . De asemenea. • să transmită cadrele secvenţial. De aceea. Nivelul sesiune permite utilizatorilor de pe maşini diferite să stabilească între ei sesiuni. Nivelul prezentare. dar furnizează şi servicii îmbunătăţite. Nivelul fizic se ocupă de transmiterea biţilor printr-un canal de comunicaţie: când unul din capete trimite un bit 1.

4.ICMP .reţea (interfaţă . ARPANET a fost o reţea de cercetare sponsorizată de către DoD (Department of Defense . iar denumirea a fost dată după cele două protocoale fundamentale utilizate. să nu depindă de reţeaua fizică utilizată în comunicaţie şi de tipul legăturii de date.reţea) – despre acest nivel modelul TCP / IP nu spune mare lucru.Departamentul de Apărare al Statelor Unite).14. Nivelul Internet are rolul de a permite gazdelor să emită pachete în orice reţea şi de a face ca pachetele să circule independent până la destinatie.Internet Control Message Protocol. Modelul TCP/IP este mult mai vechi decât modelul OSI şi a fost utilizat drept model de referinţă de către strămoşul tuturor reţelelor de calculatoare. .Internet Protocol care asigură un serviciu de transmitere a datelor fără conexiune.14. Modelul ISO / OSI Modelul TCP / IP Fig. Modelul de referinta TCP / IP a apărut ca o necesitate de interconectare a reţelelor de diferite tipuri.la . ARPANET şi apoi de succesorul său. Nivelul Internet defineşte oficial un format de pachet şi un protocol numit IP . 4. reţeaua a ajuns să conecteze între ele.Address Resolution Protocol. utilizând linii telefonice închiriate. Alte protocoale care pot funcţiona la acest nivel sunt: . Comparaţie între modelul ISO/OSI şi modelul TCP/IP Nivelul gazdă . folosind un anumit protocol. În cele din urmă. 93 . se poate observa diferenţa dintre modelul de referinţă ISO / OSI şi modelul TCP / IP. Acest nivel face ca funcţionarea nivelului superior. 4. Internet-ul. nr. sute de reţele universitare şi guvernamentale. Din figura nr.ARP .2.4. numit Internet şi respectiv. reţea. singura menţiune este aceea că gazda trebuie să se lege la reţea pentru a putea transmite date. Acest protocol nu este definit şi variază de la gazdă la gazdă şi de la reţea la reţea.2.

Acest protocol este folosit pentru transferul mesajelor de poştă electronică între utilizatori conectaţi la reţele diferite. dar care au o conexiune Internet. 4. Nivelul transport permite conversaţii între entităţile pereche din gazdele sursă şi. Poşta electronică a fost la origine doar un tip de transfer de fişiere. Ulterior . Fig. în ordinea în care au fost emise).reţea (asigură livrarea corectă.la . fără duplicate. • poşta electronică SMTP (Simple Mail Transfer Protocol). în ambele sensuri. respectiv. fără conexiuni. fără pierderi. • transferul de fişiere FTP (File Transfer Protocol) protocol care pune la dispoziţie o modalitate de a transfera eficient date de pe o staţie pe alta. care foloseşte IP pentru transportul mesajelor. pentru a stabili corespondenţa dintre numele gazdelor şi adreselor reţelelor.RARP . o varietate de servicii: • terminal virtual TELNET. Sunt definite două protocoale: • TCP (Transmission Control Protocol) este un protocol punct .punct. • HTTP (HyperText Transfer Protocol) . protocol care permite unui utilizator de pe un sistem să se conecteze şi să lucreze pe un alt sistem aflat la distanţă. nr.folosit pentru aducerea paginilor de pe Web. DNS (Domain Name Service). orientat pe conexiuni care permite ca un flux de octeţi trimişi de pe un sistem să ajungă fără erori pe oricare alt sistem din inter . a mesajelor). • UDP (User Datagram Protocol) este un protocol nesigur (nu asigură livrarea mesajului la recepţie fără erori. destinaţie. Nivelul aplicaţie asigură utilizatorilor reţelei.Reverse Address Resolution Protocol.15 prezintă protocoalele şi reţelele modelului TCP/IP. dar ulterior a fost dezvoltat un protocol specializat pentru acest serviciu. deci asigură comunicaţia între programele de aplicaţie. în ordine.. prin intermediul programelor de aplicaţie. au apărut o serie de alte protocoale. 94 . cum ar fi: • Serviciul Numelor de Domenii.

ci şi accesarea resurselor. accesul este acordat fiecărui utilizator printr-un cont individual.x sau NWAdmin pentru versiunile 4. Crearea conturilor de utilizator şi atributele aplicate acestor conturi sunt elementele prin care se gestionează accesul la resurse.ce versiuni . Modelul de securitate pentru o reţea de calculatoare este structurat pe mai multe niveluri : 8 8 Patriciu.15. Conturile de utilizator şi cele de grup sunt create de obicei cu ajutorul unui utilitar furnizat de sistemul de operare de reţea (de exemplu. V. cu documentarea ciclului de viaţă al reţelei. 26-28 95 . Majoritatea sistemelor de operare în reţea creează în timpul instalării un cont administrator şi unul guest (oaspete). Fiecare utilizator care este membru al grupului are aceleaşi permisiuni de acces ca şi grupul. administratorul de reţea trebuie să decidă cum gestionează accesul.. Utilitarele pot fi utilizate pentru a desemna opţiuni. Utilizatorilor li se acordă permisiunile necesare la resuse pe baza grupului din care fac parte. 1994. dispozive pentru conectivitate. răspunzându-se la următoarele întrebări: • Ce hardware şi ce software . fiind greu de detectat. În acest sens trebuie să se înceapă cu configuraţia curentă. nu în mod individual. Criptografia şi securitatea reţelelor de calculatoare.x).x şi 5. Grupurile sunt utilizate pentru a organiza utilizatorii în mulţimi logice pe baza modului în care aceştia au nevoie de acces la resusele reţelei. nr.Fig. Scopul administrării reţelei este de a creşte produtivitatea prin asigurarea accesului la resursele necesare. Editura Tehnică. Securitatea este sporită prin solicitarea ca parolele să fie schimbate periodic. Parolele lungi sporesc securitatea reţelei. Acest lucru este valabil mai ales când sunt combinate caractere numerice şi alfabetice. Înainte de a lua această decizie. pp. Administratorul trebuie să creeze apoi conturi pentru toţi utilizatorii reţelei. configurarea şi gestionarea tuturor elementelor reţelei: resurse locale şi aflate la distanţă. Administrarea şi securitatea reţelelor de calculatoare Administrarea reţelei constă în planificarea. Principalele două tipuri de conturi de reţea care permit gestionarea utilizatorilor reţelei sunt conturile de utilizator şi conturile de grup. Păstrarea unui istoric al parolelor reduce accesul neautorizat la reţea. conturi de utilizator. administratorul trebuie să definescă metoda care va fi utilizată pentru a stabili cerinţe privind numele de utilizator şi parolele. precum exigenţele pentru parole şi apartenenţele la grupuri. User Manager sau User Manager for Domains în Windows NT sau Windows 2000.3. Administrarea reţelei trebuie să înceapă cu planificarea acesteia. 4.sunt utilizate în prezent? • Acestea sunt adecvate nevoilor utilizatorilor? • Cum este văzută dezvoltarea reţelei în viitor? Înainte de a avea o reţea funcţională. Unul dintre cele mai importante aspecte ale securităţii reţelei îl reprezintă parolele. Bucureşti. Syscon for NetWare pentru versiunile 3. Accesul include nu numai conectarea la o anumită staţie de lucru. În reţelele bazate pe server. stabilindu-le drepturile de acces şi apartenenţele la grupuri. Protocoalele utilizate de modelul TCP/IP 4.

incendiilor sau inundaţiilor. Este comună tuturor sistemelor electronice de calcul. punţi. O sursă de vulnerabilitate trecută deseori cu vederea o reprezintă alimentarea cu energie electrică a clădirii.) La nivelul de securitate a serviciilor se controlează accesul la serviciile sistemului cum ar fi echipamentele de intrare/ieşire. La acest nivel se realizează gestiunea accesului şi se stabilesc măsuri de protecţie la conectare (deconectare forţată. repartizoare.Securitatea fizică este nivelul exterior al modelului de securitate şi trebuie să asigure prevenirea accesului la echipamente şi date. iar atunci când aceasta nu este posibil sunt create bariere care să stopeze sau să întârzie atacul. optice. transmiţându-le mesaje de averizare. securitatea fizică trebuie să asigure şi protecţia împotriva dezastrelor naturale. distribuite sau nu. pe fiecare utilizator sau pe grupuri de utilizatori. drepturile pe care le au aceştia (citire. Măsurile prin care este asigurată securitatea fizică se referă la controlul accesului. Interconectarea reţelelor de calculatoare Pentru reţelele care interconectează un număr mare de calculatoare sau mai multe reţele locale este necesară prezenţa unor componente suplimentare: repetoare. magneto-optice). drepturile unui operator asupra unei imprimante) Securitatea fizică constă în împiedicarea pătrunderii în sistem a intruşilor. gestiunea serverului şi pot fi individualizate astfel: • nivelul de control al serviciilor care este responsabil de funcţiile de avertizare şi de raportare a stării serviciilor. • nivelul de drepturi la servicii care determină cum poate folosi un anumit utilizator un serviciu (de exemplu. Pe lângă protecţia contra atacurilor deliberate. vizualizare etc. având în vedere ca majoritatea angajatilor neglijează salvarea sau realizarea în mod regulat a unei copii de rezervă a fişierelor de pe hard disc. protecţia contra dezastrelor naturale. porţi. interzicerea lucrului în afara orelor de program. • nivelul drepturilor de acces care individualizează. întreruperea alimentării determinând pierderi de date. 4.4. • Niveluri logice de securitate destinate asigurării controlului accesului la resursele şi serviciile sistemului. • nivelul de acces la cont care se referă la identificarea utilizatorilor după numele de utilizator asociate şi autentificarea lor prin parola introdusă. protecţia bibliotecii de suporturi de date (magnetice. ştergere. asigurarea securităţii echipamentelor din reţea (calculatoare şi echipamente periferice). 96 • . Cea mai bună soluţie pentru rezolvarea acestei probleme este realizarea unui sistem redundant la fiecare loc de muncă. scriere. limitarea lucrului la unele staţii). Din punct de vedere al accesului la resursele sistemului întâlnim următoarea structurare: • Nivelul de acces la sistem care determină dacă şi când reţeaua este accessibilă utilizatorilor.

Repetoarele interceptează semnelele care vin prin cablu. nr. Prelungirea unei reţele cu ajutorul unui repetor Puntea (bridge) este dispozitivul care leagă două reţele într-una singură. Repetoarele sunt folosite când lungimea totală a cablului de reţea este mai lungă decât cea admisă pentru tipul respectiv de cablu (de exemplu cablu torsadat: 100m. 4. le amplifică şi le transmit mai departe. permiţând astfel administratorilor de reţea reconfigurarea uşoară a întregii reţele. A doua generaţie de hub-uri a fost înzestrată cu posibilităţi de management şi de administrare a segmentelor. fiind considerată un repetor inteligent. le amplifică şi le transmite mai departe. cablu coaxial gros: 500m. 97 .Repetorul (repeater) este un echipament care amplifică semnalele pentru a mări distanţa fizică pe care acţionează reţeaua. Apoi aceste repetoare au permis separarea unei reţele în mai multe segmente. Cele două reţele pot fi şi de tipuri diferite.16. cablu coaxial subţire 185m). Iniţial hub-ul a fost doar un simplu repetor de semnal care prelua semnalul de pe unul din cabluri şi-l transmitea pe un alt cablu. Divizarea unei reţele în segmente a permis administratorilor de reţea să creeze la nivel logic şi fizic grupuri de lucru. Spre deosebire de acestea. permiţând extinderea lungimilor reţelelor. Prin acest mecanism se poate asigura legătura dintre două reţele similare. Fig. Aceste repetoare se numesc hub-uri. Repetorul aşteaptă sosirea semnalelor pe cablul de reţea. puntea are şi capacitatea de a identifica automat adresa fiecărui calculator situat de o parte şi de alta a punţii. pe baza acestor adrese putându-se direcţiona mesajele în mod corespunzător.

Fig. nr. El ştie totul despre reţea: adresele tuturor calculatoarelor. Schema conectării a două reţele cu ajutorul unui router Bruter-ul este un echipament care combină calităţile unei punţi şi ale unui repetor.18. Unele repartizoare sunt chiar calculatoare propriu-zise cu plăci de reţea. repartizorul poate lua decizia de redirecţionare a unui mesaj. prevăzute cu un software special care le permite execuţia funcţiilor de coordonare. Schema unei reţele cu punte Repartizorul (router) este similar unei punţi super-inteligente pentru reţele foarte mari. Porţile (gateways) sunt repartizoare super-inteligente şi au fost proiectate pentru conectarea reţelelor de tipuri diferite. nr. folosind un traseu mai puţin ocupat. 4. El poate acţiona ca ruter pentru un anumit protocol şi ca punte pentru altele. adresele altor punţi şi/rutere din reţea şi poate construi traseul optim pe care poate fi transmis mesajul în drumul său de la adresant la destinatar. Dacă o anumită parte a reţelei este ocupată.17. 4. O poartă conectează două sisteme care nu folosesc aceleaşi: 98 . Fig. O altă funcţie a router-elor este conectarea prin modemuri a reţelelor localizate geografic la mare distanţă.

Contabilitate şi sisteme informaţionale. Sofware de comunicaţie Schimbul de date între utilizatori diferiţi situaţi local sau la distanţă.porţi de acces care fac posibilă comunicaţia între sisteme de diferite arhitecturi şi medii incompatibile. care convertesc mesajele primite întrun limbaj de e .19. Sarcina unei porţi este de a face conversia de la un set de protocoale de comunicaţie la un alt set de protocoale de comunicatie. aceste echipamente permit conectarea la un mainframe a reţelelor locale.porţi de aplicaţii care permit cooperarea de la nivelul 4 în sus. Comunicarea informaţiei Buna desfăşurare a schimburilor de date mediate de echipamentele de comunicaţie se asigură prin intermediul software-ului de comunicaţie. 4. • nivelul legătură de date – punţi care interconectează reţele LAN de acelaşi tip sau de tipuri diferite. • arhitecturi. Din cele prezentate putem face următoarea legatură între nivelele modelului OSI la care operează echipamentele şi numele acestora: • nivelul fizic – repetoare care copiază biţi individuali între segmente diferite de cablu. Editura Sedcom Libris. dar care utilizează acelaşi protocol de nivel fizic. • nivelul transport . Porţile functionează şi la nivelul transport al modelului ISO / OSI. 1999.19): E i ţător m D estinatar M esaj M esaj C odificare D ecodificare T ransm isie Fig. • structuri de formate. nr. lucrând la sisteme de calcul identice sau diferite se realizează după schema de mai jos (fig. • limbaje.nr. Armonizarea derulării lucrărilor între emiţător şi receptor Calculatorul emiţător declanşează comunicarea. Acesta are următoarele funcţii : 1.mail care poate fi înţeles de propriul sistem. Porţile reprezintă de obicei servere dedicate într-o reţea. Ele realizează o conversie de protocol pentru toate cele şapte niveluri OSI şi operează la nivelul aplicaţie. În general. 248 99 . Iaşi. iar calculatorul receptor trebuie să întrerupă temporar 9 9 ***. 4. p. • nivelul reţea – rutere care interconectează mai multe reţele locale de tipuri diferite. • de la nivelul 4 în sus .• protocoale de comunicaţie.

Pentru ameliorarea performanţelor se utilizează şi comutarea mesajelor. Pachetele aceluiaşi mesaj pot sosi într-o ordine diferită de cea de la emitere. O altă soluţie este utilizarea terminalelor pasive pregătite întotdeauna pentru recepţie. Calculatorul central realizează alocarea timpilor de comunicaţie cu terminalele. La recepţie se recompune mesajul prin reordonarea pachetelor.lucrările sale pentru a putea face recepţia. Un mesaj mai scurt este completat cu spaţii. • temporizarea nodurilor. iar traficul de date este de obicei variabil. Comutarea (dirijarea) poate fi asigurată prin mijloace fizice utilizând comutarea circuitelor. Principalele modalităţi de lucru sunt: • alegerea căilor de transmisie din mai multe posibile. În acest caz calculatoarele specializate în comutări. gestiunea pachetelor la nodurile de comunicaţie este mai uşoară. Comutarea pachetelor reia principiul comutării mesajelor fixînd mărimea mesajului la o valoare standard (de exemplu 128 caractere în TRANSPAC). Dirijarea datelor în reţea. Software-ul specializat are misiunea de a alege calea de comunicaţie în funcţie de trafic dacă mai multe căi sunt posibile. În acest mod. • refuzul unui trafic suplimentar. dacă au parcurs căi diferite. au rolul de intermediari în memorarea mesajelor. iar unul mai lung este descompus în câte pachete este necesar. la momentul transmisiei. Comutatorul rezervă. protecţia prin software se poate asigura prin coduri detectoare de erori. plasate la nodurile reţelei. le memorează şi apoi le retransmit către receptor. În fiecare nod de comunicaţie datele de transmis trebuie dirijate pe subansamble către calculatoarele destinaţie. Protecţia contra erorilor. dacă se detectează punctul de saturaţie. 100 . corectarea prin retransmisie etc. Un mesaj poate trece prin mai multe noduri pentru a ajunge la destinatar. Ele primesc totalitatea mesajelor. 4. Întrucât liniile de transmisie sunt supuse factorilor perturbatori. Gestiunea traficului reţelei. Este deci necesară coordonarea în orice moment a activităţilor îndeplinite. 3. iar mesajul parcurge acest circuit. 2. circuitul corespunzător între emiţător şi receptor. Fiecare echipament din reţea are o anumită capacitate de transmisie. Ajustarea cererii de transmisie la posibilităţile tehnice trebuie să evite pierderea de informaţie prin depăşirea vitezei unei linii sau a capacităţii unui nod.

FOR. Aceste simboluri sunt asamblate în cuvinte-cheie sau expresii care formează vocabularul limbajului (instrucţiuni. Limbajele de programare oferă facilităţi corespunzătoare de descriere. numit alfabetul limbajului. Definiţia modernă consideră limbajul de programare un instrument de dialog omcalculator care are proprietatea că este înţeles de ambii participanţi la dialog.1. Programarea. sentimentele şi dorinţele. um.LIST. pornind de la simboluri de bază. Exemple: comenzi. Semantica este dată de un set de reguli care determină semnificaţia propoziţiilor într-un limbaj. Elementele de metalimbaj apar în documentaţiile care însoţesc produseleprogram.sunt scrise cu litere mici şi reprezintă construcţii care vor fi înlocuite de utilizator. organizarea lor şi relaţiile dintre ele trebuie precizate prin program. 1 1 Breban. constante). a algoritmului de rezolvare a unei probleme. funcţii. semanticii şi pragmaticii sale. cifrele sistemului zecimal. limba engleză) sau artificiale.. V.Capitolul 5. Dicţionar general al limbii române. Noţiuni generale privind limbajele de programare Limbajul reprezintă un sistem de semne alcătuit din sunete articulate prin care oamenii îşi exprimă gândurile. variabile. sub formă de instrucţiuni executabile de către calculator. clauze şi funcţii în FoxPro . caractere speciale (+ . Odată cu apariţia calculatoarelor electronice a apărut şi noţiunea de limbaj de programare ca mijloc de dialog om-calculator. Bucureşti.559 101 . Sintaxa reprezintă ansamblul regulilor prin care. Natura datelor. Algoritmul indică modul de prelucrare a datelor iniţiale şi modificarea lor pas cu pas până la obţinerea rezultatelor finale. se construiesc structuri complexe. Editura Enciclopedică. Exprimarea regulilor gramaticale din limbajul de programare se realizează cu ajutorul unui metalimbaj. Exemple: codmat. Limbajele de programare aparţin setului de limbaje artificiale create de om şi servesc la exprimarea. 1992. limbaje de comunicare între dispozitive: protocoale – TCP/IP.. natural sau artificial. limbaje de programare. p. limbaje de programare). Ansamblul regulilor prin care se construiesc instrucţiunile constituie gramatica limbajului. %. Cele mai des utilizate elemente de metalimbaj sunt: • cuvinte scrise cu majuscule reprezintă cuvinte rezervate şi trebuie folosite exact în aceeaşi formă. presupune definirea sintaxei. limba unei comunităţi umane: limba română. CREATE. iar pragmatica se referă la utilitatea practică a limbajului. literele mari şi mici ale alfabetului latin. Limbajele pot fi naturale (de exemplu. XML. adică sisteme de semne care pot fi înţelese pe baza unor convenţii (jargoane profesionale. pretu. Toate limbajele de programare se bazează pe un set de simboluri elementare (de obicei. produse-program 5. Orice limbaj.* /.). comenzi. • cuvinte utilizator . IIF()..

5. testarea şi documentarea. Programul reprezintă un ansamblu de instrucţiuni şi/sau comenzi scrise cu ajutorul unui limbaj de programare care descriu prelucrările de date pe care trebuie să le execute calculatorul în scopul rezolvării unei probleme. cu ajutorul unor programe speciale. calea de la problema de rezolvat la rezultate este relativ uşoară. exploatarea şi întreţinerea. Limbajele de programare servesc la transformarea într-un format accesibil calculatorului a modului de rezolvare a unei probleme. Utilizând limbajul de programare omul va întocmi un program care descrie problema de rezolvat în termeni inteligibili pentru calculator. Exemple: TO PRINT | TO FILE. elaborarea algoritmului de rezolvare a problemei şi reprezentarea acestuia.. cele mai cunoscute fiind BNF (Backus Naur Form) şi EBNF(Extended BNF). Figura nr. Pentru a putea fi înţeles de calculator el trebuie adus în format executabil.încadrează o construcţie opţională (programatorul decide dacă acestea vor fi sau nu folosite) Exemple: LIST [FIELDS <lista_câmpuri>] . etc. În practică există şi încercări de standardizare a metalimbajelor. codificarea algoritmului într-un program utilizând un limbaj de programare. dezvoltare şi întreţinere a programelor poartă denumirea de programare. • { } sau | .1 ilustrează procesul de programare. Problema Programator (utilizator) pe baza analizei problemei de rezolvat Scrie programul Program Calculator instrucţiuni pentru calculator Traducere automată în limbaj maşină execută programul Rezultat Reguli şi restricţii ale limbajelor de programare 102 Figura nr.sau exclusiv: din elementele prezente se va alege unul singur. În cazul problemelor simple.• [ ]. Ansamblul activităţilor de concepere. putând fi sintetizată astfel: definirea şi analiza problemei. Procesul de programare . Obţinerea formatului executabil se realizează prin traducere.1. Programul scris de om se numeşte program-sursă. ON | OFF. transformarea programului sursă în program executabil (prin compilare sau interpretare). 5. care pot fi interpretoare sau compilatoare.CREATE REPORT [<nume_fişier>│?].

procedee şi instrumente care să conducă. Produsele-program sunt realizate atât de către firme specializate. De aici necesitatea organizării datelor. rezultatul activitităţii de programare este produsulprogram. majoritatea limbajelor de programare sunt integrate în medii de programare. inclusiv cele din domeniul economic. Întrucât în starea iniţială problemele de rezolvat. după anumite reguli. În prezent. la elaborarea de produse-program performante. sau ataşată programului sub forma dosarului de programare care la rândul său cuprinde descrierea problemei şi a funcţiilor sale. cât şi de firme care-şi dezvoltă propriile aplicaţii.În cazul problemelor complexe. Identificarea datelor reprezentate se realizează prin amplasarea simbolurilor în memoria internă. Prin produs-program se desemnează atât programul propriu-zis. cât şi documentaţia pentru elaborarea. calculatorul îşi face singur programele.2. descrierea condiţiilor de implementare şi exploatare. mai mult timp şi mai mulţi bani. după cum sunt definite prin programele de prelucrare. un încărcător de programe. descrierea algoritmului de rezolvare a problemei. activitatea de programare capătă caracteristicile activităţilor de tip industrial. în anumite zone de pe suport. un domeniu al informaticii care se ocupă cu identificarea celor mai adecvate soluţii. deci a structurării lor conform logicii programelor. Acesta ilustrează tocmai trecerea de la “artizanal” la “industrial” în programare. depanarea programului. Spre exemplu. Documentaţia poate fi inclusă în program prin linii de documentare/linii comentariu. La primele limbaje de programare trecerea de la programele sursă la programele executabile se realiza prin comenzi distincte în care se specificau explicit operaţiunile de efectuat. 5. În acest caz. În plus. programul sursă. Altfel spus.Computer Aided Software Engineering). un depanator de programe. în condiţii optime de productivitate şi eficienţă. facilitând doar înţelegerea sa. care nu influenţează modul de derulare a execuţiei programului. interpretarea sau compilarea. încărcarea şi lansarea în execuţie. Visual FoxPro se poate considera că reprezintă un mediu de programare care oferă un editor de texte. De la ingineria programării s-a trecut apoi la ingineria programării asistate de calculator (CASE . metode. Literatura de specialitate face apel la mai 103 . Ulterior evoluţia s-a orientat către medii de programare. numai că trebuie să i se furnizeze intrările într-un mod ordonat. descrierea structurii datelor (de intrare şi de ieşire).Etapele rezolvării problemelor cu ajutorul calculatorului electronic Calculatoarele actuale gestionează datele fără a lua în considerare semnificaţia lor. Mediile de programare reprezintă pachete de programe care asigură integrarea următoarelor funcţii: introducerea şi editarea programului sursă. presupunând implicarea mai multor categorii de specialişti. în 1968. a conceptului de ingineria programării (software engineering). un compilator. respectiv editarea de legături. implementarea şi întreţinerea sa. oferă facilităţi de gestionare a fişierelor prin meniul FILE şi de informare completă şi rapidă prin sistemul HELP. nu răspund condiţiilor specificate anterior este necesară parcurgerea anumitor etape pentru ca problema să fie adaptată prelucrărilor informatice. Industrializarea activităţii de programare a determinat apariţia.

1990. mod de prezentare. ca o sinteză a etapei. elaborarea algoritmului de rezolvare a problemei. schema de sistem. descrierea structurii datelor (de intrare şi de ieşire). testarea şi corectarea. După stabilirea acestor elemente se poate întocmi. Pentru a putea fi înţeles de calculator el trebuie adus în format executabil. mod de organizare). cu editoare de legături. Testarea şi corectarea programului. formă. documentarea programului. fiind necesară însuşirea şi utilizarea unui limbaj de programare. R. Paris. Programul scris de om se numeşte program-sursă. Obţinerea formatului executabil se realizează prin traducere. de obicei. Reprezentarea algoritmului se face prin diverse tehnici: schemă logică. fiind prevăzute cu editor de texte pentru introducerea programului sursă. respectiv date de intrare pentru care se cunosc rezultatele. Etapa de elaborare a algoritmului de rezolvare a problemei detaliază prelucrările până la nivelul operaţiunilor elementare de efectuat. În acest scop se întocmeşte o documentaţie. precum şi precizarea modificărilor suferite de datele de intrare pentru a obţine rezultatele dorite. pseudocod etc. Programul pregătit pentru exploatarea curentă trebuie să fie corect din punct de vedere al logicii de rezolvare a clasei de probleme. luând în considerare toate restricţiile identificate în faza de analiză.. Aşa cum rezultă din figura 5. cu module de traducere. Ea presupune precizarea instrucţiunilor de utilizare. cu module de depanare etc. programele sunt folosite în exploatarea curentă de alte persoane decât cele care le-au proiectat. Aceasta poate fi inclusă în program prin linii de documentare/linii comentariu care nu influenţează modul de derulare a execuţiei programului. 146148 104 .1. După formularea problemei în termeni concreţi şi clari urmează analiza tuturor aspectelor privind datele de intrare şi rezultatele (natură. calea de la problema de rezolvat la rezultate poate fi sintetizată astfel: definirea şi analiza problemei. coerentă şi neambiguă a problemei luate în studiu. cu ajutorul unor programe speciale care pot fi interpretoare sau compilatoare. În etapa de definire şi analiză a problemei se prezintă imaginea conceptuală completă. achiziţionarea de produse-program. de obicei. pp. Documentarea programului este necesară deoarece. execuţia şi întreţinerea. Etapele de analiză şi programare durează. Majoritatea limbajelor de programare actuale reprezintă medii de programare. În acest scop se folosesc date de test. descrierea algoritmului de rezolvare a 2 2 Reix. concepţia utilizatorului final (prin folosirea de instrumente software specializate). codificarea algoritmului într-un program utilizând un limbaj de programare. Systemes d’information et management des organisations. a explicaţiilor şi exemplelor care să conducă la o utilizare corectă a programului respectiv.multe concepţii în modelarea problemelor în vederea prelucrărilor informatice : concepţia tradiţională (clasică). transformarea programului sursă în program executabil (prin compilare sau interpretare). În concepţia tradiţională drumul de la problemă la rezultate este relativ greoi. facilitând doar înţelegerea sa sau poate fi ataşată programului sub forma dosarului de programare care cuprinde descrierea problemei şi a funcţiilor sale. mult timp şi presupun costuri ridicate. Les Editions Foucher. Etapa de codificare a algoritmului presupune alegerea unui limbaj de programare adecvat pentru scrierea programului sursă (se utilizează pentru scriere un editor sau procesor de texte). programul sursă introducându-se în sistem sub forma unui fişier în format text.

exemple de utilizare etc. programul sursă. 105 . Achiziţionarea de produse-program. înlăturând eventualele erori care au mai apărut.) societăţi specializate în producţia de software pun la dispoziţie. descrierea condiţiilor de implementare şi exploatare. care ţine seama de dinamica clasei de probleme rezolvate. Ulterior utilizatorul trebuie să-şi adapteze structura datelor la cerinţele produsuluiprogram. sisteme de gestiune a bazelor de date etc. Întreţinerea programului are atât un aspect corectiv. Asemenea instrumente software specializate sunt limbajele de programare din generaţia a 4-a (programe de calcul tabelar. Exploatarea are în vedere utilizarea curentă a programului în rezolvarea cazurilor concrete din clasa de probleme pentru care a fost proiectat. pe piaţă. Concepţia utilizatorului final se bazează pe utilizarea instrumentelor software specializate care apropie utilizatorul de calculator şi elimină faza de programare. Pentru aplicaţiile curente din domeniul economic (producţie.) care permit definirea unui model de rezolvare a problemei apropiat de formaţia utilizatorului. contabilitate generală etc. Firmele interesate pot achiziţiona asemenea produse-program după analiza atentă a cerinţelor de prelucrare. stocuri.problemei. produse-program la cheie. programe de grafică. cât şi un aspect evolutiv.

ci într-o zonă geografică întinsă. posibilităţi concrete de livrare prin estimarea unor preţuri de livrare pertinente. Un produsprogram este vândut la un preţ mai mic în raport cu investiţia iniţială pentru realizarea lui. urmărindu-se comercializarea produselor-program nu numai la nivelul unei ţări. Fundamentarea pe criterii tehnico-economice presupune comensurarea cheltuielilor necesare pentru conceperea şi realizarea produselor-program comparativ cu veniturile care urmează a fi obţinute din vânzarea acestor produse. fiind însă rezultatul unei activităţi intelectuale. Ca şi în industrie.3. utilizarea lor trebuind să se facă fără probleme chiar dacă utilizatorii nu sunt experimentaţi în domeniu. • Piaţă potenţială extinsă. Existenţa unei pieţe reale pentru desfacerea produselor informatice înseamnă dezvoltarea unor studii de marketing care să evidenţieze existenţa sau inexistenţa unor posibili beneficiari ai produselor program care urmează să fie comercializate. 2. nivelul mediu al cheltuielilor de proiectare şi realizare. Analizele economice trebuie realizate în corelaţie cu cele tehnice care implică utilizarea celor mai moderne resurse informatice. Prin aceste studii sunt identificate următoarele elemente: numărul viitorilor utilizatori. cât şi în alte ţări. Utilizarea unor soluţii tehnice moderne şi eficiente în proiectarea produselor informatice înseamnă folosirea ultimelor noutăţi hardware şi software din domeniu. • Un răspuns pertinent la o cerinţă generică.5. prin contractul încheiat între cumpărător şi vânzător sau prin practicarea unor preţuri scăzute şi asigurarea unor servicii care nu sunt oferite de copiile pirat (documentaţia şi punerea la dispoziţie a unor noi versiuni). • Produse-program de calitate. De aceea. 5. firmele producătoare fac investiţii în acest domeniu numai în condiţii de eficienţă economică. Posibilitatea algoritmizării eficiente a problemelor abordate presupune dezvoltarea şi utilizarea produselor informatice pentru domenii economice în care procesele de prelucrare au un caracter cuantificabil şi pot fi asociate specificului sintactic şi semantic al sistemului electronic de calcul. 3. noutăţi care conduc la obţinerea unor produse competitive. Principii de utilizare specifice produselor program Pachetele de programe sunt asemănătoare cu produsele rezultate dintr-o activitate de producţie. la proiectarea pachetelor de programe se iau în considerare următoarele principii: 1. Existenţa cadrului legislativ presupune existenţa unei legislaţii economice naţionale în concordanţă cu cea europeană pentru ca viitorul produs să poată fi uşor generalizat atât în ţara de origine. produsul-program trebuind să răspundă unor cerinţe care se manifestă în mod curent şi care pot fi satisfăcute într-o manieră standardizată. 106 . Pentru ca piaţa produselor-program să funcţioneze trebuie asigurate următoarele condiţii: • Protecţia firmei producătoare contra copierii frauduloase a produselor-program de către clienţii săi – se realizează prin lege. Investiţia este totuşi rentabilă deoarece produsul-program se vinde întrun mare număr de exemplare. 4.

cât şi pe cea externă. Dezvoltarea de soluţii informatice bazate pe sisteme de programe reutilizabile în contextul evoluţiei sistemelor de operare are în vedere conceperea acestora prin folosirea unor structuri care să permită dezvoltarea. urmată de o campanie publicitară eficientă. se poate realiza un plan de asigurare a condiţiilor optime în care aceste produse să fie realizate la parametri cât mai ridicaţi şi să poată asigura îndeplinirea şi realizarea cerinţelor specificate. termenii şi conceptele economice utilizate etc. Caracteristici de calitate ale produselor program Calitatea software-ului este astăzi un subiect la modă. în 107 .6. sistemele de codificare. o componentă sau un proces satisface clientul. Publicitatea este asigurată apelându-se la un personal de specialitate şi o tehnică de calcul de un nivel înalt. se pot realiza sisteme de asigurare a calităţii şi planuri ale calităţii şi pentru procesele de dezvoltare. Plecând de la aceste principii. Aşa cum pentru produsele obişnuite se recurge la determinarea unui nivel al calităţii. luându-se în considerare fie un produs etalon. şi pentru produsele informatice se poate determina nivelul calitativ. Obiectivul final al ingineriei software este trecerea de la o activitate de elaborare a programelor în care domină stilul artizanal. necesităţile utilizatorului sau aşteptările acestuia. de intuiţie şi improvizaţie. Aşadar. Calitatea software reprezintă totalitatea însuşirilor tehnice. În IEEE (The Institute of Electrical and Electronics Engineering) Glossary of Software Engineering Terminology. elaborare şi realizare a produselor software. calitatea produselor informatice este definită ca fiind gradul în care un sistem. Asigurarea de soluţii tehnice cu caracter plurinaţional rezidă din cerinţele de comercializare a viitorului produs atât pe piaţa internă. fie anumite valori standard ale unor parametri caracteristici. însuşiri ce exprimă gradul în care acestea satisfac nevoia utilizatorilor. firma producătoare trebuie să asigure asistenţa tehnică pentru exploatarea la parametrii de eficienţă a produsului respectiv. În acest scop la proiectare şi realizare trebuie avute în vedere cerinţele cadrului legislativ din ţara de origine şi din ţările în care produsul va fi livrat. Asigurarea activităţilor de publicitate şi asistenţă tehnică are în vedere estimarea fondurilor necesare pentru lansarea pe piaţă a produsului informatic. Produsele informatice fiind tot rezultate ale unui proces creativ.4. alfabetul. de creaţie tip "artă a programării" la o activitate sistematică care să asigure înalta calitate a programelor şi un cost cât mai scăzut al elaborării şi întreţinerii acestora. prin care acestea reuşesc să satisfacă anumite cerinţe. utilizarea produselor-program generalizabile presupune parcurgerea unor etape în care utilizatorul final foloseşte în mod efectiv pachetul program existent în biblioteca sursă direct executabilă (livrată de proiectant). modificarea sau suprimarea unor module informatice cu efort material şi uman minim în condiţiile apariţiei unor noi versiuni de sisteme de operare. Pentru asigurarea credibilităţii. sistemul de unităţi monetare. 8. 7. economice şi sociale ale produselor software. 5. particularităţile limbii.

oferă nivelul necesar al calităţii. ulterior elaborării). utilizarea unor metode de evaluare a calităţii software astfel încât să existe posibilitatea comparării nivelului planificat al calităţii cu cel obţinut efectiv. pe un interval de timp dat. stabilitatea (indică rezistenţa programului aplicativ faţă de efectele generate de o modificare a datelor iniţiale.terminologie software . Pe de altă parte. reprezentând orizontul de timp în care operează şi evoluează produsul program.ai IEEE (Institute of Electric and Electronic Engineering). utilizarea. eficacitatea (un produs program este eficace dacă realizează o corelaţie optimă între consumurile de resurse -timp de execuţie. oferă un nivel suficient al calităţii. Producătorii de software trebuie să obţină. tipuri şi număr periferice . corectitudinea (un produs program este corect dacă transformările pe care le efectuează conduc la obţinerea de rezultate ce corespund calitativ şi cantitativ cu specificaţiile de programare). a produsului. Programatorii trebuie să cunoască modul în care interacţionează caracteristicile şi atributele de calitate pentru a asigura realizarea echilibrului necesar încadrării produsului program între limite de performanţă admise. având drept criteriu satisfacerea cerinţelor sale. cel puţin. liniaritatea (măsoară gradul în care la elaborarea unui modul. precum şi distrugerea parţială sau totală a volumelor de date). ciclul de viaţă reprezintă o abordare sistemică începând cu dezvoltarea. Utilizatorul este cel care certifică calitatea unui produs program. fără erori). deci. În acest caz. aducându-l la nivelul eficienţei de utilizare de la un moment dat.funcţie de parametrii tehnico-economici. siguranţa în utilizarea curentă (stabileşte măsura în care un program aplicativ nu permite efectuarea de modificări neautorizate sau nedorite în volume de date. la acelaşi preţ. claritatea (un produs program este considerat impur atunci când secvenţele ce formează modulele sale 3 Ciclul de viaţă al unui produs software reprezintă intervalul de timp de la momentul deciziei de realizare şi până la retragerea sau înlocuirea totală a acestuia cu un nou produs software.şi complexitatea problemei ce se rezolvă). la un preţ mai scăzut. cât şi la scăderea nivelurilor pentru altele. a unei secvenţe sunt utilizate instrucţiuni care se execută una după alta sau măsura în care nu sunt utilizate instrucţiuni de salt condiţionat sau necondiţionat). adaptabilitatea (reprezintă capacitatea produsului software de a permite integrarea de noi funcţii de prelucrare şi de a include acele secvenţe de instrucţiuni care măresc performanţa programului. cât şi în secvenţele de instrucţiuni care compun modulele care intră în componenţa sa). clarificarea şi detalierea acesteia de către beneficiar şi producător prin elaborarea unor specificaţii are un impact deosebit atât asupra calităţii proiectului şi. mentenanţa şi până la retragerea software-lui. Definirea problemei la beneficiar. Caracteristicile de calitate ale produselor software sunt puse în evidenţă în diferite etape din ciclul de viaţă ale produsului program. Aceste caracteristici de calitate sunt următoarele: fiabilitatea (un program posedă caracteristica de fiabilitate în măsura în care îndeplineşte funcţiile de prelucrare cerute de beneficiar. utilizatorul alege acele produse concurente care. După glosarul de termeni . memorie internă. ulterior. 108 . de gradul de utilitate şi de eficienţa economică în exploatare. un nivel mult mai ridicat al calităţii antrenează costuri foarte mari care se reflectă în preţul produsului. mentenabilitatea (indică măsura în care este permisă actualizarea rapidă şi uşoară a produsului program pentru a putea continua utilizarea acestuia chiar în condiţii modificate). dar şi asupra întregului ciclu de viaţă al produsului software3. Un nivel mai scăzut duce la alegerea produselor software concurente care. Este necesară. Creşterea nivelului unei caracteristici poate conduce automat atât la creşterea nivelurilor pentru unele caracteristici. acel nivel al calităţii care să permită satisfacerea aşteptărilor utilizatorului.

5. flexibilitatea (determină volumul de restricţii impus utilizatorilor pentru a obţine rezultate complete şi corecte prin folosirea unui program aplicativ). • Flexibilitate. • Costurile implicate de utilizarea curentă şi de menţinere în exploatare să se situeze la nivele care să nu afecteze negativ eficienţa economică a unităţii beneficiare. etichetelor şi în general a secvenţelor omogene). modul de înţelegere (învăţare) a utilizării produsului program şi de interpretare care să conducă la un anumit număr redus de rulări cu erori. reutilizabilitatea (reprezintă capacitatea unor module ale produsului program de a fi încorporate în alte programme. consistenţa (pune în evidenţă măsura în care modulele realizează funcţii de prelucrare necontradictorii şi se bazează pe uniformizare în folosirea simbolurilor. variantele problemei ce pot fi rezolvate. dimensiunile maxime ce se iau în considerare). completitudinea (dă măsura în care modulele produsului software sunt parţial activabile şi fiecare realizează funcţia de prelucrare dată în specificaţii).5. La alegerea unui produs program se iau în considerare cerinţe cum ar fi: • Dimensiunea maximă a problemei ce trebuie rezolvată în raport cu dimensiunea maximă planificată de produsul program.1.conţin instrucţiuni ce pot lipsi fără a fi afectată calitatea rezultatelor finale). Selecţia produselor program şi evaluarea performanţelor acestora Deoarece pe piaţa specializată există o mare varietate de produse informatice viitorul beneficiar trebuie să aibă în vedere un sistem de criterii după care se va face selecţia. complexitatea (permite stabilirea diferenţelor dintre structurile programelor şi ierarhizarea programelor după noduri şi arce şi mod de orientare a acestora din urmă). portabilitatea (caracteristica de calitate care pune în evidenţă gradul în care un produs program poate fi rulat pe mai multe tipuri de calculatoare). • Nivelul de tratare a erorilor să conducă la reducerea numărului de rulări incomplete ale produsului program. poate realiza corectarea sau ignorarea unora din acestea. cazurile particulare. a regulilor de construire a identificatorilor. date incomplete. date neconsistente). integrabilitatea (arată gradul în care produsele software pot fi incluse în sisteme complexe de prelucrare a datelor). produsul poate pune în evidenţă totalitatea erorilor existente în date. testabilitatea (oferă utilizatorilor posibilitatea de a pune în evidenţă cât mai multe variante de probleme ce pot fi rezolvate şi comportamentul programului aplicativ în situaţii particulare . modularitatea (descrie ordinea din cadrul produsului format din module). Aceste criterii sunt sistematizate în tabelul 5. având rezultat direct economia de muncă vie).fişiere vide. generalitatea (pune în evidenţă aria de cuprindere a funcţiilor de prelucrare. uşurinţa în vehicularea datelor de I/E. • Resursele configuraţiei sistemului de calcul necesare implementării produsului program în raport cu resursele configuraţiei sistemului la care are acces utilizatorul. 109 . • Produsul program să poată încorpora noi componente pentru funcţii de prelucrare identificate ulterior şi/sau să poată fi adaptat tehnicilor de prelucrare ce corespund dezvoltării ulterioare a configuraţiei sistemului de calcul.

2. • Implicaţiile algoritmului utilizat în realizarea produsului program asupra preciziei. 5. Criterii de selecţie a produselor-program Criteriu Preţul de livrare Procent de informatizare/realizare a activităţii/problemei abordate de PP Costul mediu de funcţionare estimat Costul estimat al sistemului de calcul de achiziţionat Costul mediu al service-ului lunar Numărul de exemplare de PP vândute de firma proiectantă Versiunea de PP (monopost/reţea) Timpul mediu de funcţionare/exploatare lunar a PP Numărul de persoane implicat în utilizarea PP Numărul de ţări/oraşe/firme în care PP este implementat Tipul de optim urmărit Minim Maxim Minim Minim Minim Maxim Solicitată debeneficiar Minim Minim Maxim 110 . cauza şi modalităţile de eliminare a erorilor. • Nivelele de fiabilitate şi metenabilitate trebuie să fie astfel dimensionate încât ponderea erorilor ce necesită modificarea de secvenţe în program să fie cât mai redusă. Tabelul nr. consumului de resurse. vitezei.iar mesajele de eroare trebuie să stabilească cât mai exact locul.

2009 111 . Sisteme de calcul şi operare.. Bucureşti. Informatică juridică şi drept informatic. 2005 10.. R. B. D. L. E-serviciile. 2005 8. Calculatorul în trei timpi (Ediţia a III-a). Vasiu. Roşca... 2008 7. 2003 5. I. I. Iaşi. Ediţia a treia. Bazele informaticii aplicate. Editura Bonitas. Airinei. Bucureşti. 2006 11. Bazele tehnologiei informaţiei. Bazele informaticii economice. Oancea. Vasiu. Editura Sedcom Libris. 2004 9. Editura ASE. Bucşă. Ghilic-Micu.. Editura Sedcom Libris.. Sistemul de operare Unix şi Windows. Societatea informaţională.. J.Bibliografie 1. Editura Economică. 6 în 1.. Editura Polirom. Chişinău.. Editura Albastră. A. I. 2004 4.Gh. Melnic. I.. Florea. Habraken. Dodescu. Vasilescu. Gh. Editura Teora. Informatică. Dodescu. Teorie şi aplicaţii.. Gh. Societatea cunoaşterii. Bolun.a. Editura Economică. Microsoft Office 2003. Melnic. 2003 6. A. Editura Economică. 2007 3.. Bucureşti. Năstase. ş. Editura Economică. A.. Iaşi. 2006 12.. Gh. 2006 2. M. Bucureşti. Bucureşti. Tehnologii informaţionale pentru afaceri. Editura TehnicaInfo. B. I.. Covalenco. Iaşi. Băduţ.. Iaşi. Roşca.. Reţele de calculatoare. ClujNapoca..

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->