UNIVERSITATEA “GEORGE BACOVIA” BACĂU

INTRODUCERE ÎN INFORMATICĂ
SUPORT DE CURS

Conf. univ. dr. Andreia-Simona Melnic

BACĂU 2011
1

Cuprins
Capitolul 1. Concepte de bază privind tehnologia informaţională şi de comunicaţii.....................................................3 1.1. Informaţia, resursă strategică a societăţii.....................................................................................................3 1.1.1. Evaluarea informaţiei....................................................................................................................................7 1.2. Tehnologia informaţională...........................................................................................................................8 1.3. Aspecte privind organizarea şi structurarea datelor................................................................................13 1.3.1. Date elementare şi date structurate.............................................................................................................13 1.3.2. Categorii de operaţiuni definite asupra datelor...........................................................................................15 1.4. Informatica şi informatica juridică............................................................................................................19 1.5. Sisteme informaţionale şi sisteme informatice..........................................................................................20 1.5.1. Sistemul informaţional şi rolul său în cadrul organismelor economice......................................................21 1.5.3. Sistemul informatic.....................................................................................................................................23 Capitolul 2. Calculatorul electronic –elemente fundamentale de structură şi principii de funcţionare....................24 2.1. Structura unui calculator electronic şi modul de funcţionare a acestuia...................................................24 2.1.1. Componenta hardware a sistemului electronic de calcul............................................................................24 2.1.2. Componenta software a sistemului elctronic de calcul...............................................................................27 2.1.3. Unitatea centrală - structură şi funcţionare.................................................................................................29 2.1.4. Principii de funcţionare a calculatoarelor electronice...........................................................................34 2.2. Echipamente periferice şi suporturi de date...............................................................................................36 2.2.1. Echipamente periferice de intrare.........................................................................................................38 2.2.2. Echipamente periferice de ieşire.................................................................................................................41 2.2.3. Echipamente pentru citirea directă a documentelor....................................................................................46 2.2.4. Echipamente periferice pentru redarea sunetelor..................................................................................48 2.2.5. Echipamente şi suporturi pentru stocarea datelor................................................................................49 2.2.6. Echipamente de comunicaţie: modem-ul....................................................................................................59 Capitolul 3. Sisteme de operare....................................................................................................................................60 3.1. Prezentare generală, caracteristici, structură, clasificare, funcţii.......................................................................60 3.1.1. Prezentarea generală a sistemelor de operare.............................................................................................60 3.1.2. Caracteristicile sistemelor de operare...................................................................................................60 3.1.3. Clasificarea sistemelor de operare........................................................................................................61 3.1.4. Structura unui sistem de operare...........................................................................................................64 3.1.5. Obiectivele şi funcţiile sistemelor de operare.......................................................................................66 3.2. Tehnici de exploatare a calculatoarelor.............................................................................................................70 3.2.1. Monoprogramarea.................................................................................................................................70 3.2.2. Multiprogramarea.................................................................................................................................71 3.2.3. Multiprelucrarea....................................................................................................................................71 3.2.4. Prelucrări SPOOLING..........................................................................................................................72 3.2.5. Prelucrări în timp real...........................................................................................................................72 3.2.6. Sisteme de lucru multiutilizator............................................................................................................73 Capitolul 4. Reţele de calculatoare...............................................................................................................................75 4.1. Conceptul de reţea de calculatoare....................................................................................................................75 4.2. Clasificarea reţelelor de calculatoare.................................................................................................................79 4.2.1. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de răspândirea geografică a sistemelor de calcul............79 4.2.2. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de arhitectură...................................................................81 4.2.3. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de topologie.....................................................................83 4.2.4. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de modelul de comunicare (standardul de comunicare)..86 4.3. Administrarea şi securitatea reţelelor de calculatoare.......................................................................................90 4.4. Interconectarea reţelelor de calculatoare...........................................................................................................91 Capitolul 5. Programarea, limbaje de programare, produse-program..........................................................................96 5.1. Noţiuni generale privind limbajele de programare............................................................................................96 5.2.Etapele rezolvării problemelor cu ajutorul calculatorului electronic..................................................................99 Pentru aplicaţiile curente din domeniul economic (producţie, stocuri, contabilitate generală etc.) societăţi specializate în producţia de software pun la dispoziţie, pe piaţă, produse-program la cheie. Firmele interesate pot achiziţiona asemenea produse-program după analiza atentă a cerinţelor de prelucrare. Ulterior utilizatorul trebuie să-şi adapteze structura datelor la cerinţele produsului-program...........................................................................100 5.3. Principii de utilizare specifice produselor program.........................................................................................101 5.4. Caracteristici de calitate ale produselor program.............................................................................................102

2

5.5. Selecţia produselor program şi evaluarea performanţelor acestora.................................................................104 Bibliografie………………………………………………………………………………………………………….10 6

Capitolul 1. Concepte de bază privind tehnologia informaţională şi de comunicaţii
Informaţia, resursă strategică a societăţii Orice societate nu poate exista fără informaţie şi comunicarea ei. Cantitatea de informaţie este în continuă creştere şi aceasta este caracteristica evoluţiei societăţii umane care se află în faza societăţii informaţionale. “Alimentarea” oamenilor cu informaţia de care au nevoie are darul de a duce la generarea unor noi şi noi fapte, adică tot informaţie. Nouă. Lumea în care trăim se află într-o continuă schimbare, asistăm astăzi la un proces de tranziţie de la societatea industrială la societatea informaţională. Dar ce înseamnă o societate informaţională? În privinţa acestui termen există numeroase dispute, mai ales la noi în ţară, datorită limbii din care a fost tradus (information society, société de l`information). Astfel, de exemplu, mai apar termenii de societate a informaţiei, societate informatizată, economie informatizată, societate postindustrială . Societatea informaţională este societatea „în care majoritatea forţei de muncă se compune din cei care operează cu informaţii şi pentru care informaţia este elementul cel mai important”2. Ea pune accent nu numai pe informaţie, ci şi pe apariţia a noi moduri de viaţă ca urmare a modificării viziunii asupra lumii. Odată cu trecerea la societatea informaţională s-a făcut trecerea de la teoria valorii bazate pe muncă la teoria valorii bazată pe cunoaştere. Alvin Toffler spunea în lucrarea sa Powershift. Puterea în mişcare că, dacă în timpul societăţii industriale capitalul era unul da natură materială, cuprinzând maşinile şi materialele, în societatea post-industrială principala formă a capitalului este cunoştinţa. Ea este inepuizabilă, se poate aplica de către utilizatori diferiţi în acelaşi timp şi, dacă aceştia o folosesc inteligent, poate genera şi mai multe cunoştinţe. Societatea informaţională este acea societate în care economia se dezvoltă datorită progreselor tehnologice, în care informaţia joacă un rol pe care altădată (în societatea industrială) îl aveau bunurile materiale. Ea posedă trei caracteristici principale: informaţia este cea mai importantă resursă economică, consumul de informaţii este intens şi dezvoltarea infrastructurii informaţionale globale este primordială. În primul rând, informaţia este o resursă economică pe care întreprinderile trebuie să o deţină şi să o utilizeze pentru a ocupa o poziţie cât mai bună în mediul concurenţial actual. În al doilea rând, informaţia este utilizată de oameni din întreaga lume în activitatea lor de consumatori informaţionali. Cercetătorii japonezi consideră că în societatea informaţională sunt îndeplinite următoarele patru condiţii3: • Venitul pe cap de locuitor este mai mare de 4000 $; • Numărul angajaţilor din sectorul de servicii depăşeşte 50% din totalul producţiei active; • Numărul studenţilor depăşeşte 50% din totalul populaţiei de aceeaşi vârstă;
1

1 Drăgănescu, M., Societatea informaţiei sau societate informaţională, cotidianul Dimineaţa nr.97 /29.04.1998 2 Rogers, E.M., Communication Technology; the new media in society, 1986, p.10, citat în Van Cuilenburg, J.J., Scholten, O.,

Noomen, G.W., Ştiinţa comunicării, Versiune românească de Tudor Olteanu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p.54 3 Cuilenburg, J., J., Scholten, O., Noomen G.W., Ştiinţa comunicării, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p.53

3

baze de documente. doresc să asigure coerenţa strategiilor de realizare a societăţii informaţionale globale din punct de vedere al legislaţiei. a celor două straturi ale societăţii: bogaţi şi săraci. informaţia ca atare. În general. Fiecare din componentele triadei. deşi se urmăreşte prin noile proiecte privind societatea informaţională elaborate de Uniunea Europeană să se elimine acest efect prin crearea de noi locuri de muncă în domeniul serviciilor informaţionale6.). reţele de comunicaţii radio şi prin satelit). în format electronic (baze de date. 5. aplicaţiile care oferă utilizatorilor serviciile specifice de care au nevoie pentru a utiliza nivelurile anterior menţionate. Recommendations to the European Council. este necesar ca şi modul în care are loc „transportul” datelor să fie transparent pentru utilizatori.. Bruxelles.a. 4. prin politicile organizaţiilor guvernamentale. 1994. infrastructura fizică (cablu. Ca urmare. aplicaţiile sunt cele pentru care trebuie depuse cele mai mari eforturi din punct de vedere al realizării unei structuri informaţionale şi a unei interfeţe prietenoase. acces interactiv la baze de date şi transmiterea interactivă a imaginii digitale. componentele hardware şi software disponibile utilizatorilor pentru a prelucra aceste informaţii. pp. 3.U. utilizatorii care nu au fost instruiţi în vederea folosirii aplicaţiilor. a televiziunii prin cablu. România mai are multe de realizat până va intra în societatea informaţională. Având în vedere aceste patru criterii. baze de imagini ş. competiţiei. şi 4 anume : 1. Europe and the Global information Society. 3-4 6 Korten. în special e-mail.cec. serviciile de bază ale telecomunicaţiilor. marile forţe ale lumii. în acelaşi timp. Societatea informaţională globală nu prezintă numai avantaje.27-28 4 . 6.beintbsoc/whitpaper 5 Bangemann. criticile aduse revoluţiei informaţionale fiind sintetizate în literatura de specialitate astfel:  Păstrarea. pp . tehnologiei informaţionale şi a comunicaţiilor.A. adică cei care au acces la noile tehnologii şi se pot bucura de avantajele lor. în continuare. al aplicaţiilor şi serviciilor. Corporaţiile conduc lumea. utilizatorii văd numai aplicaţia la care sunt conectaţi. respectiv cei care se „minunează” de ceea ce se întâmplă pe glob5. dar care sunt conştienţi de potenţialul utilizării tehnologiei informaţionale şi de comunicaţii şi de condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de avantajele ei. Zona informaţională comună este constituită din mai multe niveluri indivizibile. între noile reţele create prin intermediul telefoniei mobile.C. Deoarece şi în cazul societăţii informaţionale au apărut diferenţe în ceea ce priveşte modul de participare la dezvoltarea ei. S. D. M.  Şomajul cronic datorat automatizării producţiei. Bucureşti. 4 *** The Changing Society. Editura Antet. http://www. Dezvoltarea infrastructurii informaţionale presupune realizarea a cât mai multe linii de comunicaţii prin care se fac legăturile între reţelele de calculatoare. 2.ispo. Uniunea Europeană. Dar. şi Japonia.• Ponderea cheltuielilor legate de informaţie depăşeşte 35% din bugetul unei familii. The New Technologies. la nivelul diferitelor ţări sau organizaţii. transfer electronic de date. a sistemelor personale de comunicaţii prin satelit. În al treilea rând în societatea informaţională se pune accentul pe infrastructuri informaţionale globale. care alcătuiesc aşa numita Triadă a Societăţii Informaţionale fac eforturi pentru realizarea unei zone informaţionale comune bazată pe convergenţa tehnologiilor informaţionale şi de telecomunicaţii. 1997.

.. O. Editura Nemira. Bucureşti. Pregătirea şi organizarea unui sistem de informaţii necesare unei acţiuni coerente şi de succes au devenit pentru întreprinderea modernă la fel de însemnate ca producţia şi vânzarea. chiar dacă în rapoartele diferitelor comisii internaţionale acesta ar fi crescut în ultimele decenii8. reviste. Op. pentru dobândirea de noi şi cât mai multe cunoştinţe. Megatendinţe. Oamenii. 1997. Editura Tehnică.Ruinarea vieţii de familie sau a afinităţilor de grup prin izolare şi continuă căutare de mai bine. Management Information System. Scholten.W. 9 Van Cuilenburg. p. necesare în activitatea continuă şi eficientă a oricărei întreprinderi sau instituţii”9). p. Zece noi direcţii care ne transformă viaţa. Astfel. numită informaţie. G. la suport în controlul managerial (perioada 1970-1980). 1989. ea integrând şi dimensiunile: socială. Se face însă diferenţa între informaţie ca produs (apare astfel categoria de „intermediatori de informaţii” care se ocupă de ordonarea şi distribuţia informaţiilor prin cărţi. Second Edition.. bucurându-se de efectele globalizării în sferă restrânsă. Stăpânirea informaţiilor necesare şi utile deciziei înseamnă de fapt selectarea şi utilizarea datelor obţinute din gestiunea internă şi în al doilea rând capacitatea de a le compara cu cele provenite din mediul concurenţial pentru a evidenţia ceea ce are un caracter de durată şi strategic de ceea ce este neesenţial. un agent hotărâtor al dezvoltării.185. O singură civilizaţie. M. informaţia a devenit o resursă la fel de valoroasă ca resursele umane.. informaţia devine de o importanţă vitală.. J. Informaţie şi cultură. J.C. Gestionarea acestei resurse. 12 5 . ceea ce este esenţial sunt efectele într-adevăr benefice ale societăţii informaţionale globale.  Societatea informaţională bazată pe cunoaştere înseamnă mai mult decât decât progresul tehnologiei şi aplicaţiilor informaticii şi telecomunicaţiilor. Însă. Bucureşti. p. K. Noomen.J. New York. ei participând „la alcătuirea stocurilor interne de informaţii.. ea trecând progresiv de la suport al scopurilor generale (perioada 1960-1970). devenind în prezent o importantă resursă strategică cu rol în asigurarea supravieţuirii firmei10. viziunea asupra informaţiei s-a schimbat de-a lungul timpului. inclusiv ameninţarea vieţii private7.55 8 Malita.P. radio şi televiziune) şi informaţie ca mijloc de producţie (numărul celor care se ocupă de informaţii ca mijloc de producţie a crescut mult în ultimii ani.. I. 7 Naisbitt. cele materiale sau financiare. reprezintă o preocupare primordială în întreprinderile moderne.  Stres crescut care se datorează faptului că oamenii doresc să-şi îmbunătăţească permanent stilul de viaţă lăsând pe ultimul loc fericirea şi bunăstarea culturală. cit. Zece mii de culturi.  Elite desprinse de interesele predominante ale societăţii. 1998. culturală şi economică În acest context. 1991 11 Stoica. au apărut în structura organizatorică a întreprinderii compartimentele specializate de culegere. Laudon. J. prelucrare şi distribuire a informaţiilor. Spre geomodernitatea secolului XXI. cu avantajele directe sau indirecte pe care le aduce fiecărui individ. pentru a-şi menţine nivelul de trai au mai multe locuri de muncă. Macmillan Publishing Company... Datorită importanţei ei. 55 10 Laudon.. o cerinţă birocratică. Dacă în anii ‘50 informaţia era văzută ca un rău necesar (paper dragon). p.Editura Politică. responsabilii acestor compartimente fiind de multe ori manageri de nivel înalt. ambientală. A Contemporary Perspective. fiind numită şi „petrolul secolului XXI”11.

prin care se exprimă o situaţie. Dacă data este receptată de un utilizator capabil de înţelegere. denumirea de 6 . care sunt aduse într-o formă inteligibilă şi care pot fi utilizate într-un scop anume. program). Noţiunea de informaţie este complexă şi de mare generalitate. ştire. transmiterea cunoştinţelor vehiculează informaţii. această ecuaţie sau dată. Data are o existenţă obiectivă. neobişnuit cu limbajul matematic. prin prelucrări diferite. persoane diferite. Pe de altă parte.1. imagine etc. Astfel. iar datele furnizate la ieşire pot reprezenta informaţii diferite pentru utilizatori diferiţi. cu toate încercările pe care le-ar face. poate să nu însemne nimic pentru altele. unitate centrală. Ceea ce poate fi o informaţie pentru o persoană. În sens larg. persoana poate spune că a primit o informaţie. receptată şi prelucrată. nr. Sistemele de calcul prelucrează date. însă. informaţia există numai în receptor. nivel considerat a fi nivelul cunoştinţelor. informaţia trebuie exprimată într-o formă concretă.Informaţia ca noţiune este foarte veche. comunică o informaţie semnificativă. o acţiune. Sensurile noţiunii de informaţie sunt mult discutate şi interpretate de către o disciplină sau alta. acela al informaţiilor derivate din alte informaţii pe bază de raţionament. semnal. Data poate fi considerată materia primă pentru informaţie. materializate în cea de-a cincea generaţie de calculatoare electronice au generat trecerea de la calculatoare care calculează şi memorează date la calculatoare care raţionează şi informează. model cu care se poate opera. Corespondenţa dată-informaţie este considerată ca fiind un prim nivel în informatica economică. când este primită. Nu orice prelucrare de date generează informaţii. Un exemplu îl poate reprezenta o ecuaţie matematică. unitate de măsură în informatică (biţi). accesibil unui anumit procesor (om. o relaţie care serveşte la rezolvarea unei probleme sau care este obţinută în urma unei cercetări urmând a fi supusă unor prelucrări. tangibilă. Informaţia este produsul prelucrării datelor. fiind intangibilă. informaţia este noţiunea prin care se defineşte fiecare din elementele noi conţinute în semnificaţia unui simbol sau grup de simboluri. Pentru a fi percepută. 1. ştire. Ea este utilizată cu diferite semnificaţii: suport al cunoştinţelor umane. tangibilă. pot obţine informaţii diferite. pentru a obţine noi informaţii despre fenomenele. nu reuşeşte să obţină un plus de informaţii prin citirea acestei date. o stare. Dacă data are o existenţă fizică. toate ştiinţele operând cu informaţii ca elemente ale cunoaşterii senzoriale sau raţionale. Prin dată se înţelege un număr. pornind de la acelaşi set de date. Cineva. procesele şi obiectele lumii reale”. Pentru cineva familiarizat cu limbajul matematicii. o mărime. într-o comunicare. Progresele înregistrate în domeniul tehnologiilor informaţionale. Schematic relaţia dintre date şi informaţii poate fi reprezentată astfel: unde d1÷ dn date i1÷ ininformaţii Fig. Ea este o informaţie potenţială întrucât prin prelucrare conduce la obţinerea informaţiilor. Relaţia date-informaţii O trăsătură fundamentală a informaţiei este subiectivitatea. Deci o procesare de date poate genera informaţie numai dacă există un receptor care să considere acest rezultat inteligibil şi folositor. Cunoaşterea umană. Acestui nivel i se adaugă un al doilea. noutate etc. Această formă concretă se numeşte dată. În informatică prin dată se înţelege un “model de reprezentare a informaţiei.

Cu toate acestea. despre o situaţie prezentă sau o prognoză a evoluţiei anumitor mărimi. transmise şi recepţionate. chiar pertinentă. exhaustive şi concise nu au fost valorificate deplin datorită unei prezentări necorespunzătoare. exacte. obiectiv determinată. uşoar de utilizat şi înţeles. fiind cea care face informaţia atrăgătoare. În ultimul timp. pe lângă evaluarea ei calitativă se folosesc şi forme de evaluare cantitativă. o informaţie. Procesul decizional produce.1. unitate cu ajutorul căreia să se măsoare informaţiile şi să se compare. la rândul său. grafice. Evaluarea informaţiei Pentru evaluarea calitativă a informaţiei pot fi luate în considerare trei aspecte: dimensiunea temporală. În plus. adică a unei unităţi de măsură. informaţii actuale. precise. Exactitatea este un atribut vital al acesteia. Dimensiunea temporală. Însă. Astfel. în diverse situaţii sunt necesare informaţii despre trecut. informaţia trebuie să reflecte realitatea din momentul (sau cât mai aproape de momentul) utilizării sale. pertinente. ordonate. De asemenea. 7 . În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române se precizează că “cunoştinţele cuprind totalitatea noţiunilor. Rolul comunicării informaţiei revine sistemului informaţional. în sensul furnizării utilizatorului exact a informaţiei de care are nevoie. la fel de importantă ca şi conciziunea informaţiei. oportune.1. scheme etc) şi pe un suport accesibil (hârtie.). locul informaţiei în procesul luării deciziilor este esenţial. o informaţie exactă nu este de mare folos dacă nu răspunde unei nevoi specifice a utilizatorului. precum şi o cunoaştere generală (experienţă acumulată. ideilor. Decidentul utilizează pentru fiecare decizie informaţii specifice. strategie globală aleasă). Pe de altă parte. termenul adecvat fiind cel de sisteme de prelucrare a cunoştinţelor. efortul a fost canalizat în direcţia ameliorării modului de prezentare pentru a face informaţiile mai atractive. Forma defineşte modalitatea de prezentare a informaţiei. transparente. deci. 1. formaţie. în sensul că nu se integrează între cunoştinţele lui. fără această informaţie şi fără comunicarea ei. informaţiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare”. De multe ori. Astfel. s-a pus problema găsirii unui etalon pentru cantitatea de informaţie. totalitatea informaţiilor debândite anterior cu privire la obiectul considerat. fără a-l sufoca cu un şuvoi informaţional din care să fie incapabil să selecteze ceea ce îi este necesar. de obicei. unele informaţii s-ar putea să nu aibă semnificaţie pentru receptor. Conţinutul este. ceea ce defineşte actualitatea sa. exhaustivitatea este. informaţiile trebuie să fie clare. decizia nu va fi însă urmată de efecte. Din acest punct de vedere. informaţia poate fi inadecvată dacă nu este şi completă. Perioada la care se raportează informaţia constituie un atribut temporal de mare importanţă. altfel spus dacă nu este pertinentă. comprehensibile şi mai uşor de folosit. conţinutul şi forma informaţiei. Cunoştinţele reprezintă. unele informaţii sunt deja între cunoştinţele receptorului şi deci nu generează informaţii noi. Pentru a opera cu noţiunea de informaţie. Din punctul de vedere al formei. prezentate într-o modalitate adecvată (text. însă. considerat a fi cea mai importantă dimensiune a informaţiei. În toate modelele decizionale. ecranul unui calculator etc. independent de conţinutul lor sau de modul în care sunt emise. Nu orice dată sau informaţie creează cunoştinţe. O bună informaţie trebuie să fie obţinută la momentul potrivit (adică să fie oportună) şi la anumite intervale stabilite (adică să aibă o anumită frecvenţă).calculator devine improprie întrucât se prelucrează cunoştinţe.

R. greu de controlat şi 12 Shannon. Cât am încasa pe informaţie dacă am vinde-o sau licenţia-o: a. principalului concurent? Tehnologia informaţională Unul dintre factorii care influenţează evoluţia societăţii informaţionale este reprezentat de tehnologiile informaţionale. Pentru a deveni utilă în orice domeniu de activitate. Cât am plăti pentru ca informaţia să nu fie divulgată sau pierdută? 4. La nivelul unei întreprinderi pentru evaluarea informaţiei pot fi luate în considerare următoarele teme de reflecţie: 1. de exemplu. informaţia n-ar exista? b. birotica. stocată. C. presupuse egal probabile. Astăzi este recunoscută de toată lumea importanţa deosebită pe care o are informaţia în dezvoltarea economică şi socială. iar p reprezintă probabilitatea de realizare sau existenţă a unui element sau eveniment k în cadrul sistemului.NTI). informaţia trebuie colectată. În 1928. Cantitatea de informaţie de un bit este.E. C. Această unitate de măsură poartă denumirea de BIT (BInary DigiT = cifră binară) deoarece precizarea uneia dintre cifrele 0 sau 1 ale sistemului binar. 1948 8 . The mathematical theory of communication urban. 12 H = −∑ p k log2p k k =1 n unde H reprezintă entropia informaţională. Hartley a introdus noţiunea de cantitate de informaţie. Claude Shannon numeşte măsura informaţiei entropie informaţională.V. Cât ar costa obţinerea informaţiei la preţurile actuale? 3. prin analogie cu entropia din termodinamică ce măsoară. Aici intervin tehnologiile informaţionale care au înregistrat în ultimele decenii progrese remarcabile. robotica s-a realizat un conglomerat de industrii şi servicii cunoscute sub numele de tehnologie informaţională (Information Technology) sau după alţi autori tehnologie informaţională şi de comunicaţii (Information and Communication Technology . Care este impactul informaţiei asupra întreprinderii.. dacă: a. University of Illinois Press. informaţia obţinută când se alege un răspund “da” sau “nu” la o întrebare sau informaţia obţinută la aruncarea unei monede. constituie o informaţie unitate.Preocupările de măsurare a cantităţii de informaţie provin din teoria statistică a comunicaţiei şi se bazează pe ideea că informaţia exprimă incertitudinea înlăturată prin realizarea unui eveniment dintr-un set de evenimente posibile. principalul concurent are informaţia? c. Astfel. pe baza unui mesaj adresat unui receptor. prelucrată şi transmisă celor care au nevoie. Prin fuziunea informaticii cu telecomunicaţiile. gradul de nedeterminare a unui fenomen. numită entropie.ICT) sau noile tehnologii informaţionale (New Information Technology . În 1948. principalul concurent are informaţia. informaţia este acea cantitate care înlătură total sau parţial starea de nedeterminare. de asemenea. unui competitor indirect? b. iar întreprinderea nu o are? 2. Shannon a propus ca unitatea de măsură a cantităţii de informaţie să fie informaţia generată de realizarea unui experiment cu două evenimente având probabilităţi egale de realizare.

În cazul achiziţionării unui produs complex. London. aceasta influentând evoluţia şi dezvoltarea sistemelor informatice. al organizaţiilor şi al indivizilor. aspecte. dar nu numai. prelucrarea. Nevoile întreprinderilor şi ale indivizilor se schimbă. prin intermediul combinării informaticii cu telecomunicaţiile" . tehnicile şi operaţiile necesare prelucrării automate a datelor.. stocarea şi transmiterea informaţiilor sub formă de voce. • căutarea şi extragerea informaţiilor. Tehnologia informatică s-a pulverizat într-o multitudine de activităţi.. p. 13 13 Lucey.. • Sunt tehnologii complexe în care serviciile ocupă o parte considerabilă. ramuri industriale şi servicii. softul. Dar deseori aceştia consideră sistemele informatice ca fiind “cutia neagră” a organizaţiei. Editura Junimea. 2001. Utilizarea tehnologiei informaţionale ameliorează oportunităţile în valorificarea informaţiei şi determină apariţia a noi abordări cu privire la ce este o organizaţie şi cum se comportă aceasta. mărindu-şi considerabil portofoliul de aplicaţii. F. reprezentarea. p. prelucrarea. echipamentele de stocare a informaţiei şi memoriile. sistemele de fabricaţie. Paris. specialiştii interni sau externi recurg foarte des la serviciile de asistenţă. ele reprezintă doar un mecanism catalizator. T. O definiţie uzuală a tehnologiei informaţionale a fost dată de Departamentul de Comerţ şi Industrie al Marii Britanii care precizează că tehnologiile informaţionale permit "colectarea.care au provocat profunde transformări la nivelul societăţii. Technologies des systemes d`information. Prin utilizarea acestora în cadrul unei organizaţii.212. • redarea informaţiilor.1993. Masson. • organizarea în memorie şi păstrarea informaţiilor. DP Publications Ltd. Ele întrunesc un bogat set de funcţii. O definiţie mai cuprinzătoare consideră tehnologia informaţională o paradigmă a dezvoltării tehnico-economice ce include comunicaţiile. p. reţelele.28 14 Gunton. • Sistemele informaţionale nu pot transforma singure maniera de funcţionare a unei organizaţii. 1993. neînţelegând de fapt în totalitate rolul şi avantajele utilizării noilor tehnologii. Acest lucru se întâmplă mai ales în faza de implementare. decât în faza operaţională. tehnologia progresează şi câmpul de aplicare a tehnologiilor informaţionale se lărgeşte continuu.7 9 . • prelucrarea informaţiilor. imagine. • securitatea informaţiilor. Un important rezultat al amplorii şi dezvoltării tehnologiei informaţionale îl constituie generalizarea sistemelor informatice. înregistrarea (scrierea) şi identificarea (citirea) informaţiilor. De aceea. Tehnologiile informaţionale prezintă anumite particularităţi14: • Sunt tehnologii multiforme care se pot adapta majorităţii activităţilor umane. tehnologia informaţională ar cuprinde. Tehnologiile informaţionale cuprind procesele. În acest sens. Management Information Systems. text şi numerică pe baza microelectronicii. citat în Dumitriu. fotonica. • transmiterea informaţiilor. Sistemele informatice constituie cadrul de pătrundere şi de aplicare a tehnologiei informaţionale în organizaţii. Iaşi. T. Sitemul informaţional contabil în întreprindera modernă. activităţi care pot fi grupate în următoarele categorii: • colectarea. orice cumpărător sau utilizator IT trebuie să se informeze pentru a înţelege tendinţele şi presiunile la care trebuie să facă faţă. informatica. metodele. pe lângă elementele care asigură colectarea. Indivizii lucrează cu tehnologiile informaţionale la toate nivelurile ierarhice pentru a-şi realiza obiectivele propuse. se impune o colaborare permanentă între informaticieni şi utilizatori la nivelul unei firme.

chat (discuţii în timp real). EDI Internet. Într-adevăr. Extranet-ul. accize etc. iar structura organizatorică se va aplatiza datorită posibilităţilor oferite de noile tehnologii informaţionale în agregarea şi transmiterea datelor15. aprovizionare electronică (e-procurement). termen de valabilitate. Bancomatele (Automat Teller Machine . discuţii pe Internet (forumuri. P. raion de vânzare.1/1998. grupuri de ştiri). loc de comunicaţie. Paris şi New York sunt legate printr-o reţea telematică ceea ce permite efectuarea de investiţii 24 de ore din 24 practic în lumea întreagă. p. c. reţele care comunică între ele prin intermediul unui protocol (Internet Protocol . utilităţi. Lumea a devenit din ce în ce mai “interconectată”: puteţi contacta o persoană dintr-o altă parte a globului de la telefonul aflat în maşina d-voastră. pentru luarea unor decizii etc. Editura Sedcom Libris. bursele de la Tokio.17- 19 10 . pp. nr. casa şi vânzătorul. magazine). Internetul. Dacă la aceste informaţii se adaugă data vânzării. Principalele tehnologii informaţionale are conduc societatea spre globalizare sunt : a. e-learning. Ca urmare a globalizării schimburilor şi a creşterii importanţei informării. definit ca o reţea a tuturor reţelelor. supermagazinul electronic (e-mall). luarea unei decizii. biblioteci digitale etc.14 16 Ţugui. grupuri de întâlniri. de schimb de idei şi informaţii se va dezvolta continuu şi viitorul său va depinde de utilizatorii săi. Managementul resurselor informatice. b. a stat şi stă la baza altor tehnologii informatice.. T. În scop comercial ea se foloseşte pe scară largă în magazine la citirea codurilor de bare de pe diferite produse. acesta are la bază reţele de calculatoare dispersate la nivel mondial în toate colţurile lumii. Fătu. Internetul-ul Secolul nostru este teatrul unei evoluţii tehnologice foarte rapide. El a revoluţionat şi a dinamizat toate activităţile economice dintr-o întreprindere. videoconferinţe.IP). preţ. licitaţie electronică (e-auction).. conectări la distanţă. piaţa unui terţ (Third Party Marketplace). Al. captare de programe radio-tv. comunităţi virtuale (Virtual Communities). telefonie. Internetul. simple discuţii video etc. 2004. Astfel. e-marketing. Pe baza Internet-ului s-au dezvoltat o serie de aplicaţii.stocarea şi transmiterea informaţiilor. atunci se obţine o imagine completă privind actul de vânzare-cumpărare.). The coming of New Organization.. groupware-ul. Recunoaşterea optică a caracterelor (Optical Character Recognition) este utilizată în operaţiile de digitizare a datelor de tip text. precum şi cumpărătorul. precum: Intranet-ul.ATM) reprezintă tehnologia informatică şi de comunicaţii prin care cardul bancar este identificat şi poate fi folosit pentru retragerea unei sume de bani sau efectuarea unor plăţi în conturi predefinite (telefonie. 16 15 Drucker. este una din cele mai pasionante manifestări a acestui fenomen al societăţii. Harvard Business Review. comerţ electronic (ecommerce cu următoarele modele de afaceri: magazin electronic (e-Shop). Sistemele electronice de realizare a întâlnirilor facilitează întâlnirea virtuală a membrilor unei comunităţi sau unei echipe cu diferite prilejuri: conferinţe. datorită televiziunii puteţi asista în direct la performanţele atleţilor din toată lumea. Această tehnologie constă în digitizarea secvenţelor audio şi video. În esenţă. taxele aferente (TVA. se obţin informaţii cu privire la denumire. uşor de recunoscut indiferent de tipul echipamentelor (calculatoare) şi de sistemul de operare utilizat. întreprinderea devine din ce în ce mai mult o utilizatoare a Internetului. producător etc. d. Toate aceste informaţii se transferă serverului central pentru înregistrare contabilă. Întreprinderea va deveni o organizaţie informaţională. şi elementele teoretice şi metodologice privind dezvoltarea sistemelor informatice. Internetul pune în relaţie pe o scară largă oameni şi calculatoare ce vorbesc un limbaj comun şi care sunt racordaţi între ei prin kilometri de cablu şi de linii telefonice. Iaşi. poşta electronică. universuri virtuale.

o fotografie. Editura Moldavia. Tehnologia groupware şi gestiunea electronică a documentelor Groupware reprezintă un model organizaţional apărut în anii ‘90 care are în vedere trei dimensiuni ale întreprinderii: managementul sau dimensiunea umană. simplifică mult manipularea lor pe aparate derivate din calculator. După digitizare. La fel se întâmplă şi cu sunetul sau cu imaginile video. Instrumentele groupware sunt aplicaţii în reţea care permit grupurilor de lucru să colaboreze într-o manieră facilă . grafice. ea combinând cele trei mari inovaţii ale secolului: calculatorul electronic. decompresia şi vizualizarea acestora cu o viteză foarte mare folosind infrastructura de bază – Internet-ul. el fiind cel care deţine controlul. decriptarea. f. multimedia nu este decât o juxtapunere de elemente fără nici o legătură reală între ele şi. Codificarea numerică. 28 18 Tudose. prelucrare şi comunicare a datelor şi ideilor. instrumente de navigare şi metode de colectare. interacţionând cu aceasta prin intermediul tastaturii. sunete. recunoaşterea formelor. rezolvatoarele generale de probleme. folosind instrumente care permit utilizatorului să navigheze. telecomunicaţiile şi tehnica audiovizualului.. Orice aplicaţie multimedia este interactivă. fiecare document poate fi manipulat ca un simplu text. Astfel.compresia. Inteligenţa artificială şi aplicaţiile ei Această tehnologie informatică reuneşte aplicaţii ce vor cunoaşte o extindere deosebit de mare în viitorul apropiat. transmiterea. care leagă reprezentarea acestor date. devine un simplu document informatic ce poate fi manipulat cu uşurinţă. ea constituie baza oricărei aplicaţii multimedia. Fără această conversie. Cele două aspecte. robotica. Multimedia înseamnă utilizarea calculatorului electronic pentru prezentarea informaţiilor prin combinarea de texte. gestionar de documente). recunoaşterea şi înţelegerea vorbirii. Conversia datelor care se realizează pentru ca acestea să fie înţelese de calculator se numeşte digitizare. Groupware. de exemplu. D. folosind un software special care conţine absolut toate componentele pentru lucrul de birou. 2002. p. ale multimediei sunt integrarea diverselor documente şi interactivitatea. În categoria aplicaţiilor specifice inteligenţei artificiale sunt incluse: sistemele inteligente. A. Editura Polirom. Lucrul în medii colaboraţioniste presupune lucrul cu documente în format electronic (creat sau digitizat prin scanare). momentul de începere şi ordinea operaţiunilor. Această definiţie cuprinde cele patru componente importante ale multimediei: calculatorul electronic. să creeze şi să comunice. învăţământul asistat de calculator şi prelucrarea limbajului natural. Multimedia s-a născut din integrarea diferitelor tehnici. e. g. imagini statice. 1999 11 . iar integrarea unui comentariu sonor sau a unei secvenţe video întrun text sau foaie de calcul devine o operaţiune banală. Iaşi. Metode. tehnici şi terhnologii pentru grupuri de lucru. mai ales. Sisteme multimedia. În anii '70 multimedia era doar un cuvânt care 17 17 Fotache. numite link-uri. În literatura de specialitate. la care se adaugă şi componenta de transmitere co-echipierilor (poşta electronică. fără posibilitatea de modificare a acestora. fie că sunt conectate în reţea. să interacţioneze. legăturile între documente. Tehnologia multimedia prevede reprezentarea în ansamblu a diferitelor tipuri de 18 date . desemnând operaţiunea următoare. Astfel. Această integrare presupune conversia documentelor în format informatic. Bacău. animate sau video. organizarea sau dimensiunea organizaţională. fundamentale şi concomitente. mouse-ului. Utilizatorul poate alege oricând alt curs de desfăşurare a aplicaţiei. fie că acestea sunt utilizate de manieră locală. informatica sau dimensiunea tehnologică. touch-screen-ului sau chiar vocal.. utilizatorul poate dialoga cu aplicaţia. criptarea. multimedia este considerat un concept aflat la intersecţia mai multor domenii.

prin puterea sa de atracţie. Folosirea tehnologiilor multimedia necesită dotarea calculatorului cu CD-ROM. la cel de prelucrare a diverselor şi complexelor date. prin intermediul televizorului sau monitorului. Totuşi multimedia nu constituie un domeniu particular al informaticii. Informatica stă la baza multimediei.. contribuie la sentimentul de imersiune pe care utilizatorul îl încearcă luând parte la acţiunea care are loc pe ecranul său. Realitatea virtuală. opţiuni de meniu. Imersiunea arată faptul că spectatorul nu este în faţa imaginii. în prezent ea devenind o tehnologie care a revoluţionat domeniul calculatoarelor. cameră de luat vederi şi placă video. un parcurs interactiv în aplicaţie. Multimedia devine din ce în ce mai mult un serviciu pentru un public avid de a descoperi cât mai multă informaţie. cu integrarea funcţiilor video şi audio în componente electronice sau procesoare şi servicii avansate de telecomunicaţii prin satelit sau cablu. Calculatorul dirijează afişarea diferitelor documente. Realitatea virtuală reprezintă o simulare cu ajutorul calculatorului în care grafica este utilizată pentru a crea o lume ce pare reală. Un CD-ROM este un suport cu mult mai ieftin pentru a conţine o enciclopedie decât kilograme de hârtie imprimată. de diferite tipuri. a calculatoarelor personale. noţiune legată de multimedia. a sintetizatorului muzical sau a televiziunii interactive. În acelaşi timp. zone de dialog. Interactivitatea. În plus. difuzoare şi plăci audio. depozitarea şi distribuţia datelor multimedia. fotografii sau sunete. Video-CD. Multimedia s-a consolidat odată cu apariţia standardelor importante în materie de comunicaţii şi de comprimare/decomprimare a datelor. de dezvoltarea capacităţilor şi performanţelor componentelor şi perifericelor calculatorului ce permit tratarea. cât şi a programelor. navigare. de realizarea de afişaje video de înaltă calitate şi generalizarea interfeţelor grafice utilizator ce permit realizarea unor prelucrări altă dată complexe şi mai dificil de obţinut. multimedia a devenit o adevărată industrie. modificând instantaneu lumea virtuală. Caracteristica cheie a realităţii virtuale este interactivitatea în timp real. de la rolul său de mijloc de prelucrare a textelor. marele public este şi el vizat. această prezentare se poate face fără prezentator. urmând ordinele lor şi devin captivaţi de simulare. Producţia de documente multimedia este economică. Calculatorul a trecut progresiv. atât a echipamentelor. prezentarea unei întreprinderi este mult mai atrăgătoare dacă îi integrăm comentarii sonore sau secvenţe video care prezintă un aspect particular legat de acea întreprindere. Oamenilor le place să vadă lucruri mişcând pe ecran. precum imagini video. ci în interiorul acesteia. asupra tuturor sectoarelor de activitate. de dezvoltarea tehnologiilor de stocare care au permis creşterea volumului de date (apariţia CDROM-ului şi a altor suporţi de stocare de mare capacitate). unde "timp real" semnifică faptul că calculatorul este capabil să detecteze intrările făcute de utilizator şi să reacţioneze. ea nu este decât o prelungire logică şi un rezultat al evoluţiei tehnologice. tratează priorităţile. în funcţie de aplicaţiile utilizate. pe scară largă. încet cu încet. cu ajutorul unui nod interactiv. reprezintă ultima etapă în dezvoltarea unei interfaţe utilizator. deci. cu faimoasele "autostrăzi informaţionale". mijloace prin care utilizatorului i se asigură un acces rapid la aplicaţii informatice şi la informaţii inedite. Dezvoltarea acestei tehnologii a fost determinată de răspândirea. după cererile utilizatorilor şi permite. El este în măsură să interacţioneze 12 . Trecerea de la profesional către marele public este facilitată şi de generalizarea unor interfeţe utilizator prietenoase.însemna audiovizual. de răspândirea şi standardizarea plăcilor de sunet. Realitatea virtuală este definită prin trei cuvinte: interactivitate. Un concept aparte este realitatea virtuală – Virtual Reality (VR). imersiune. De exemplu. În numeroase domenii. Dacă multimedia se răspândeşte. asigurate în general prin simboluri recunoscute de întreaga lume: pictograme. butoane de control etc. multimedia este deosebit de eficace.

realitatea virtuală merge mai departe. Şi aceasta deoarece realitatea virtuală nu impune utilizarea căştilor. încât simulează lumea reală fără ca ochiul să perceapă cea mai mică diferenţă. calculatoarele Web. ele au atins un asemenea grad de realism. Date elementare şi date structurate Data este un model de reprezentare a informaţiei. de fapt. deplasare la dreapta sau la stânga). . “Un sistem de realitate virtuală este o interfaţă care implică simularea în timp real şi interacţiuni cu multiple canale senzoriale ale omului: vedere. Aspecte privind organizarea şi structurarea datelor Dezvoltarea rapidă şi complexă a societăţii a dus în mod inevitabil la o sporire însemnată a volumului de date. utilizatorii nu se limitează doar la a vedea sau a manipula obiectele grafice pe ecran. program). teleprezenţa la locul de muncă. dezvoltate pe calculator.cu mediul care-l înconjoară şi să navigheze în interiorul acestuia. Organizarea datelor reprezintă procesul de identificare. descrierea realităţii virtuale doar prin uneltele pe care le implică nu este cea mai bună alegere. Electro ’93. doar pentru că aceste mijloace au fost primele utilizate în aceste simulări. utilizatorul poartă o videocască legată la un calculator. 20 1. G. V. calculator. iar mănuşile senzitive pot fi înlocuite de simple trackball-uri sau joystick-uri. de unde ideea de navigare. 1993-b. Pentru specificul activităţilor economice. gust”19. care tind să aglomereze şi să blocheze canalele informaţionale. definire. auz. Pentru a se integra în spectacol. 240 13 . olfactiv. aşa-zisele tehnologii calme. structurare şi memorare a datelor . putându-se utiliza ecrane mari sau chiar staţii de lucru grafice de înaltă performanţă. recul. Mult timp imperfecte. Edition Edison. supus unor prelucrări relativ simple. Aceeaşi mănuşă permite "instruirea" calculatorului în legătură cu mişcările sale (avans. Dar. La baza realităţii virtuale se găsesc imaginile de sinteză în trei dimensiuni (3D). Dar.. simţ tactil. Marele public are în general tendinţa de a asocia simulările realităţii virtuale cu sistemele de vizualizare montate pe capul utilizatorului şi cu mănuşile senzitive. Aprilie 28 20 Cristea . p. fiecare nivel de abstractizare implică date elementare şi date structurate. dar cu un caracter repetitiv şi cu o frecvenţă mare. International Conference. 19 Burdea. h. Interacţiunea vine din aceea că el poate să atingă obiectele pe care le detectează cu ajutorul unei mănuşi senzitive. model cu care se va putea opera pentru a obţine noi informaţii. microsistemele etc. Alte tehnologii informaţionale Se pot încadra aici toate tehnologiile moderne de proiectare asistată de calculator. semnătura digitală pentru care şi în România s-a adoptat legislaţia în domeniu.3. 1981. ci ei pot să le atingă sau să le simtă tactil. În acelaşi timp datele se caracterizează printr-o structură uniformă rezultată din structura documentelor primare specifice operaţiilor economice. în aceeaşi măsură în care creşte continuu nevoia de informaţie. graţie căreia dispune de o viziune în relief la 3600. adresându-se tuturor canalelor senzitive ale omului. Toate acestea reprezintă. “Virtual Reality Systems and Applications”. Short Course. Orice organism economic se confruntă cu un volum mare de date.1. În realitate. Bucureşti . Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Dicţionar de informatică. Cercetătorii vorbesc şi de simţul olfactiv sau al gustului. NJ. accesibil unui anumit procesor (om. restricţii în activitatea de structurare şi organizare a datelor economice în sistemele informatice. O bună organizare a datelor impune folosirea unor structuri care să permită o prelucrare cu un cost cât mai redus.

şir de caractere. o dată elementară apare ca o zonă de memorie sau de suport de o anumită mărime. În funcţie de valoare. • Tipul logic (boolean) utilizat pentru precizarea stărilor de adevăr (TRUE. În acest mod se obţine tipul de dată structurată sau dată 14 . Se disting astfel date de tip numeric (întreg.date care pe tot parcursul procesului de prelucrare pot lua orice valori din domeniul de definiţie a datei. • precizia reprezentării interne care defineşte cât mai fidel reproduce modelul intern de reprezentare obiectul pe care îl reprezintă. denprod. referinţe pentru alte date. dinamic). um) Atributele precizează proprietăţile datei şi determină modul în care poate fi ea tratată în procesul de prelucrare.. Data elementară poate fi privită ca model de reprezentare a informaţiei la nivelul unui procesor uman (nivel logic) sau la nivelul reprezentării interne. datele se clasifică în : • date variabile (variabile) . a. scădere. codprod. atât în raport cu informaţia pe care o reprezintă. OR. şiruri de caractere.date care pe parcursul procesului de prelucrare îşi păstrează aceeaşi valoare din domeniul de definiţie al datei. Natura relaţiei poate diferi la diferite nivele de abstractizare în mod considerabil. YES) sau neadevăr (FALSE. respectiv pe suport (nivel fizic). Precizia depinde de zona de memorie afectată datei. v) valori atribute oare identificator Identificatorul datei (numele) este un simbol asociat datei pentru a o putea distinge de alte date şi pentru a se putea face referiri la ea în timpul procesului de prelucrare (de exemplu. NO) ale unui enunţ. adică date elementare ale căror valori sunt adrese. ordonare etc. etc. cât şi în raport cu procesorul care o prelucrează se numeşte dată elementară. Din punct de vedere logic. logic. data poate fi reprezentată printr-un triplet de forma: d = (i. • Tipul caracter care reprezintă o succesiune de caractere alfanumerice asupra căreia se pot defini operaţii de concatenare. situată la o anumită adresă. • date constante (constante) . o relaţie ce descrie mecanismul de acces la memorie. Ea poate fi simplă precizie sau dublă precizie. valori logice. Din punct de vedere fizic. real. datele se prezintă sub forma unor mulţimi sau colecţii. Între elementele unei colecţii de date pot fi identificate şi/sau introduse relaţii care să determine pe mulţimea respectivă o anumită structură. în funcţie de natura şi de domeniul valorilor luate.. Asupra acestor date se pot efectua operaţii logice: NOT. a căror prelucrare nu poate fi concepută fără o organizare corespunzătoare. în care se sochează într-o formă specifică valorile datei. Valorile datei pot fi precizate prin enumerare sau printr-o proprietate comună şi pot fi numere.O dată care apare ca o entitate indivizibilă. reale şi complexe şi asupra cărora se pot realiza operaţii de adunare. Principalele tipuri de date elementare sunt: • Tipul numeric care include numerele întregi. • valoarea iniţială • modul de alocare a memoriei pe parcursul prelucrării (static. Iată câteva exemple de atribute: • tipul datei care defineşte apartenenţa acesteia la o anumită clasă de date. • Tipul pointer. putând fi o relaţie de ordine în mulţimea elementelor colecţiei. În majoritatea aplicaţiilor. complex). AND.

etc. Nota(1.a. La orice nivel de abstractizare rezolvarea unei probleme. • lungime .ik sunt elementele tabloului T. Nota(1. • partea zecimală – se specifică numai pentru datele numerice. subcâmpurile sunt descendenţii câmpurilor (nivelul 2) ş. • tip . • fişierul. dispuse pe un suport de înregistrare (de exemplu. cu una sau mai multe dimensiuni. nr.4).un cod unic de identificare.ik). conform cu relaţia de ordine specificată. deoarece.5). Cele mai utilizate date structurate sunt: • articolul. aranjate într-o structură rectangulară. arborescente şi de tip reţea. i2. Câmpurile unui articol pot fi date elementare sau grupuri de date de diverse tipuri. Acestea sunt considerate structuri de bază. fişierul FSAL cuprinde articolele ARTSALAR cu date privind salariaţii unei organizaţii).m. • tabloul. De exemplu.natura datei. fiecare sesiune având câte 5 examene. Asupra structurilor de date se pot efectua atât operaţii generale. definim variabila Nota(2. Articolul este o structură de tip arborescent ale cărui câmpuri sunt descendenţii rădăcinii (nivelul 1). Componentele unei structuri de date pot fi date elementare sau la rândul lor structuri de date. cât şi operaţii specifice tipului structurii.. Cele mai întâlnite sunt: 15 .numărul total de caractere. pentru introducerea notelor obţinute de studenţi în cele 2 sesiuni. unde k reprezintă numărul de dimensiuni. Pentru fiecare dimensiune se asociază un indice ale cărui valori sunt folosite pentru referirea elementelor tabloului.5). pe structurile liniare. De exemplu. Exemplu: T (i1.1). Nota(2. Componentele unei structuri de date pot fi individualizate şi selectate prin nume (identificatori) sau prin poziţia ce o ocupă în structură.3). Nota(1. i2.7. Nota(1. Definirea structurilor de date se bazează. Structurile de date sunt colecţii de date pe care s-a definit o structură şi căreia îi este specific un anumit mecanism de selecţie şi identificare a componentelor. se pot construi structuri oricât de complexe. utilizând calculatorul electronic. implică atât date elementare. 1. Tablourile cu o dimensiune se numesc vectori. iar i1.1). cât şi date structurate. Dacă toate componentele sunt de acelaşi tip atunci structura de date este omogenă. ale cărei componente îşi menţin proprietăţile.. prin combinarea lor convenabilă. O structură este o entitate de sine-stătătoare.d. Vom obţine un tablou de variabile astfel: Nota(1.2). Descrierea articolului ARTSALAR Fişierul reprezintă un ansamblu organizat de articole cu aceeaşi natură. iar cele cu mai multe dimensiuni se numesc matrici sau masive.. indentificabilă prin nume. În principiu fiecare câmp sau subcâmp se defineşte prin următoarele atribute: • nume . Tabloul este o colecţie de date de acelaşi tip... articolul ARTSALAR poate avea următoarea structură: Nume MARCA NUMEPREN FUNCŢIE SALARBAZĂ Tip Numeric Caracter Caracter Numeric Lungime 5 20 10 11 Partea zecimală 0 2 Fig. în majoritatea aplicaţiilor.structura de date.

3. 5. Copierea presupune obţinerea unei dubluri. după anumite criterii stabilite de utilizator. în cadrul expresiilor se pot utiliza şi parantezele. Exemplu: NOTA = 8 MEDIA=(NOTA1+NOTA2)/2 Operaţiunile de calcul se definesc pe mulţimea numerelor reale. • operaţiuni de decizie.3. Ele se pot grupa în următoarele categorii: • operaţiuni de atribuire. • ştergerea fizică şi/sau logică a unor elemente ale structurii. • ** pentru ridicare la putere. De asemenea. înmulţire. Consultarea (exploatarea) asigură accesarea elementelor componente ale unei structuri în scopul prelucrării sau vizualizării acesteia. Actualizarea reprezintă operaţia de aducere la zi a unei structuri de date create anterior şi presupune: • adăugarea şi/sau inserarea de noi elemente ale structurii. Ca operatori se utilizează: • + pentru adunare. • . Crearea se execută o singură dată la începutul ciclului de viaţă a structurii respective. • operaţiuni de transfer a controlului.pentru scădere. 1. Operaţiunile de atribuire sunt acelea prin care unei variabile i se atribuie o anumită valoare predefinită sau rezultatul evaluării unei expresii. ridicare la putere. scădere. presupunând memorarea structurii respective de date în forma iniţială.2. Categorii de operaţiuni definite asupra datelor Prelucrarea datelor presupune parcurgerea unei succesiuni ordonate de operaţii care acţionează asupra valorilor acestora. 2. • operaţiuni de intrare /ieşire. Dintre acestea fac parte operaţia de adunare. • operaţiuni de calcul. 7. fiind o rearanjare fizică a acestora. Sortarea permite ordonarea crescătoare sau descrescătoare a elementelor unor structuri. • * pentru înmulţire. împărţire. Exemplu: SALARIU NET = ((NRORLUCR * TARIFO) + SPORVECH) – IMPOZ a = (b * c)**2 + 1650 16 .1. Separarea este desfacerea unei structuri în două sau mai multe structuri. 6. 4. pe suportul de memorie internă sau externă. evaluarea acestora făcându-se după regulile din algebră. Fuzionarea sau interclasarea este combinarea a două sau mai multor structuri într-o singură structură conform unor criterii. calculul unor expresii numerice etc. • modificarea valorilor unor elemente ale structurii. integrale sau parţiale aleasă de utilizator. • / pentru împărţire.

adică orice informaţie este înregistrată o singură dată şi poate fi utilizată ori de câte ori este nevoie de către diferiţi utilizatori şi în diferite momente. cel al bazelor de date. aducând un element de noutate. dar şi ca urmare a creşterii volumului datelor de prelucrat s-a dezvoltat un nou concept. bănci de date şi depozite de date Pe măsura evoluţiei sistemelor de prelucrare automată a datelor şi. 1. El îşi face apariţia în a doua parte a anilor ’60.) create cu ajutorul unor programe scrise în limbaje din generaţia a III-a: COBOL.Operaţiunile de decizie sunt utilizate pentru a determina valoarea logică a unei propoziţii (adevărat sau fals). informaţiile erau organizate în fişiere de date (secvenţiale. evitându-se astfel descrierea lor de mai multe ori în cadrul algoritmului de rezolvare a problemei. Exemplu: IF STOCSIGURANTA < 5000 THEN PRINT “Este necesară reaprovizionarea” ENDIF Operaţiunile de intrare/ieşire vizează realizarea transferului de date între memoria externă şi cea internă şi invers. fişier denumit dicţionar de date (vezi figura nr. a componentei hardware şi software. ansamblu partajat între mai mulţi utilizatori în mod concurent şi competitiv. Principiul fundamental al bazelor de date îl constituie unicitatea informaţiilor. La momentul respectiv.9). în cadrul sistemelor informatice implementate în întreprinderi. grup de persoane. Ea reprezintă un ansamblu structurat de fişiere care grupează datele prelucrate în aplicaţiile informatice ale unei persoane.. în mod special. Cele mai utilizate operaţii de intrare/ieşire sunt cele de deschidere şi închidere a fişierelor şi de citire şi scriere date. indexate etc. ≠) şi/sau operatori logici (NOT. întreprinderi. Pentru optimizarea operaţiei de intrare/ieşire se interpun zone tampon (buffere) atât pentru intrare cât şi pentru ieşire. AND. Cele de salt au rolul de a preda controlul unei alte operaţiuni decât cea imediat următoare. >. determină lansarea în execuţie a unor proceduri (grupuri de operaţiuni). instituţii etc. O bază de date este un ansamblu de date ce poate fi întrebuinţat de mai mulţi utilizatori având viziuni diferite asupra acestora. Baze de date. <. Ele condiţionează executarea unor operaţiuni sau grupuri de operaţiuni. FORTRAN etc. 17 . OR). respectiv existenţa unui fişier de descriere globală a datelor. Operaţiunile de transfer a controlului sunt operaţii de salt şi de apelare. Operatorii utilizaţi pentru scrierea condiţiilor pot fi operatori relaţionali (=. ceea ce asigură independenţa datelor de programe şi invers. iar cele de apel.

în arhitectura unui SGBD intră cel puţin 5 clase de module: • programe de gestiune a bazei de date care realizează accesul fizic la date ca urmare a unei comenzi primite printr-un program de aplicaţii sau interactiv prin intermediul ecranului. manipularea. Paris.. nr. • limbajul de definire/descriere a datelor (LDD) care permite traducerea (prin compilare sau interpretare. Les bases de donnees relationnelles. crearea şi actualizarea jurnalelor tranzacţiilor realizate asupra bazelor de date. de asemenea. reorganizarea bazei de date pentru recuperarea spaţiului vid. deci. interogarea şi tratarea datelor conţinute într-o bază de date. În general. coerente.BAZA DE DATE Fişier de date 1 Fişier de date 2 . fie la nivelul specific fiecărei aplicaţii (sub forma schemei externe sau sub-schemei). Sistemul de gestiune a bazelor de date reprezintă un ansamblu coordonat de programe care permite descrierea. Fişier de date n Dicţionar de date Aplicaţia 1 Aplicaţia 2 . după caz) şi descrierea naturii datelor şi a legăturilor lor logice fie la nivelul global (sub forma schemei conceptuale). realizarea diverselor statistici ce permit cunoaşterea activităţii şi utilizării bazei de date etc 21 Saleh. • utilitare de întreţinere a bazei de date care permit gestionarea de către un operator a bazei de date şi care pot efectua următoarele operaţii21: crearea versiunii iniţiale a bazei de date şi încărcarea acesteia folosindu-se fie o copie creată anterior. p.. adaptat utilizatorilor care doresc să consulte sau să actualizeze informaţiile conţinute în baza de date. El trebuie. memorarea. baza de date poate fi definită ca o colecţie de date aflate în interdependenţă. Structura unei baze de date Formal.. restaurarea bazei de date după un incident logic sau fizic. Edition Hermes. 1995. 1. independente de orice program specific de aplicaţii. • limbajul de manipulare a datelor (LMD) care permite gestionarea şi actualizarea datelor dintr-o bază de date.. împreună cu descrierea structurii şi a relaţiilor dintre ele. numit generic sistem de gestiune a bazelor de date care să permită exploatarea raţională a datelor conţinute.. Într-o abordare mai analitică. cu refacerea stării existente anterior acestuia.9. Gestiunea acestora impune nu numai o structurare riguroasă a datelor. furnizarea unui mediu eficient. neredundante. I. să asigure securitatea şi confidenţialitatea datelor într-un mediu multi-utilizator. o bază de date este un ansamblu de date structurate. Aplicaţia m Fig. fie date neorganizate. Obiectivul esenţial al unui sistem de gestiune a bazelor de date este.. direct accesibile după criterii multiple. dar şi o raţionalizare a procedurilor de acces şi prelucrare. Bazele de date sunt concepute pentru a prelucra un volum mare de date. 13 18 . Pentru a putea fi exploatată de către utilizatori o bază de date trebuie să aibă asociat un set de programe.

. ca şi toţi marii furnizori de software fac trimitere. de la identificarea unui nou segment de piaţă până la brainstorming. Datele organizate în depozite provin din datele preluate din sistemul operaţional. împreună cu descrierea datelor şi a relaţiilor dintre ele şi cu sistemul de programe pentru gestiunea datelor care asigură independenţa programelor aplicative faţă de modul de structurare a datelor. un depozit de date arată şi de ce. Conceptul datawarehouse (depozit de date) este definit de William Inmon (vicepreşedintele firmei Prism Solution) ca fiind o “colecţie de date destinate fundamentării deciziei manageriale. Deosebirile faţă de o bază de date sunt următoarele: • scopul pe care îl au datele stocate . Deoarece permit accesul unui mare număr de utilizatori la datele stocate băncile de date sunt considerate sisteme de documentare. Fişiere. • Dicţionarul de date ce înregistrează informaţii relative la structura bazei. înregistrate pe suporturi magnetice sau optice care pot fi consultate local sau la distanţă prin intermediul calculatoarelor şi a reţelelor de comunicaţie. majoritatea lucrărilor de profil. care ar îngloba: baza de date. • dacă o bază de date înregistrază şi raportează ce s-a întâmplat. • datele nu pot fi modificate sau şterse. din datele de arhivă (în perioada de constituire a depozitului). plasată într-un context temporal şi permanentă”.. sistemul de gestiune a bazei de date. echipamentele de teleprelucrare. prin consolidarea tuturor datelor întreprinderii.• componente de control a programelor de aplicaţii care constituie mijloace de prevenire şi corectare a anumitor erori ce pot să apară în condiţii “multi-utilizator”. în lucrările din ultimii ani. • dacă o bază de date este utilizată pentru prelucrarea tranzacţiilor on-line. precum din surse externe (baze de 22 22 Pescaru. Bucureşti. acesta reprezentând un atu al depozitelor de date (se asigură continuitatea şi comparabilitatea). aproape exclusiv. Banca de date reprezintă un sistem de colecţii de date aflate în interdependenţă. integrată. Patru elemente determinante caracterizează depozitul de date: • datele stocate privesc o funcţiune sau un proces din întreprindere (sunt orientate pe subiect). Modulele enumerate interacţionează cu o serie de componente fizice ale bazei de date: • Fişierele de date care reprezintă suportul propriu-zis al bazei de date. într-un număr suficient de mare pentru creşterea vitezei de acces la date.a. • Indecşii. precum şi un timp minim de răspuns la solicitările utilizatorilor . sistemul de operare.acestea nu sunt utilizate în scop operaţional. 13 19 . noţiunea cvasi-utilizată era cea de bancă de date. 1976. Conceptul de depozit de date a apărut la sfârşitul deceniului 8. utilizatorii. • informaţiile sunt conservate mai mulţi ani. p. termenul devine din ce în ce mai puţin invocat. Dacă în anii ‘70 şi la începutul anilor ’80. Depozitul de date reprezintă o altă direcţie de dezvoltare şi evoluţie a bazelor de date. ci pentru sarcini analitice. Alţi autori extind noţiunea de bancă de date. depozitele de date se bazează pe prelucrarea analitică on-line. În unele lucrări. baze de date şi bănci de date. sistemul electronic de calcul. banca de date este redusă la două componente: baza de date şi SGBD-ul asociat. colecţie care este tematică. la noţiunile de bază de date şi SGBD. • datele sunt integrate şi redefinite penteu a putea fi exploatate. dar s-a conturat şi dezvoltat în anii ‘90. programele de aplicaţii. Editura Tehnică. fiind solicitat în toate operaţiunile de consultare şi actualizare. El desemnează o bază de date special concepută pentru analiza datelor şi suportul deciziilor. ş. V. o redundanţă minimă şi controlată în memorarea lor. o nouă aplicaţie strategică. Ea reprezintă un ansamblu de informaţii organizate.

dezvoltarea aplicaţiilor ce utilizează depozitul de date etc. cum poate fi accesată.nucleu care constituie „inima” depozitului. Utilizarea depozitelor de date se concretizează în extragerea unor rapoarte (la cerere sau pe baza unui abonament cu o anumită periodicitate).date publice. 3. date din recensăminte. mai sunt necesare o serie de instrumente pentru administrarea depozitului.). 7. ce înseamnă.ştiinţa 20 . în primul rând. Prelucrarea electronică a datelor a fost şi devine tot mai mult o necesitate stringentă pentru toate domeniile activităţii umane. de cerinţele utilizatorilor. Personalul implicat în realizarea unui sistem este cel care trebuie să stabilească modalitatea optimă de organizare a datelor în funcţie de specificul organizaţiei. Au fost prezentate doar câteva aspecte privind diferitele modalităţi de organizare a datelor la nivelul unui sistem informatic. informatica . necesare când datele sunt preluate din mai multe baze sau când baza de date este distribuită pe mai multe noduri ale reţelei de calculatoare a organizaţiei. mărimea sistemului şi. Astfel. unde se găseşte. Instrumente pentru transportul datelor utilizate pentru a muta copii ale datelor din sistemul operaţional (tranzacţional) în depozitul de date şi a le insera în locul potrivit. Baza de date .un set de resurse care asigură conectivitatea în cadrul reţelelor de calculatoare. cunoscute şi din SGBD-uri. Pe lângă acestea. Instrumente pentru modelarea datelor ce permit persoanelor implicate în realizarea depozitelor de date să determine conţinutul fiecărei date. 4.). formatul său etc. Pentru a explora datele din depozit utilizatorii dispun de instrumente specializate. tipul ei. procesoare de texte. Data mining reprezintă o tehnică care vizează descoperirea unor şabloane semnificative în colecţiile de date. Informatica şi informatica juridică Una din caracteristicile fundamentale ale epocii actuale o reprezintă explozia informaţională determinată de creşterea ritmului de dezvoltare a societăţii şi de avântul fără precedent al ştiinţei şi tehnicii. Cele mai simple sunt instrumentele pentru interogare şi raportare. asigurarea replicării şi sincronizării între mai multe baze de date. programe de prezentare etc. 2. rafinarea şi standardizarea (normalizarea datelor) menite să asigure „curăţarea” datelor la preluarea lor în depozit: identificarea şi contopirea multiplelor înregistrări care se referă la aceeaşi informaţie. ajustarea eventualelor lungimi diferite ale unei aceleiaşi date. semnificaţia acesteia. Instrumente pentru extragerea. uniformizarea prescurtărilor. Pentru realizarea unor analize economice complexe sunt oferite instrumente de analiză ce pot fi clasificate în două categorii: mineritul în date „data mining” şi analiza multidimensională. O enciclopedie a metadatelor (metadate = date despre date) ce păstrează informaţii relevante despre fiecare dată a depozitului: ce reprezintă. referită prin OLAP (On Line Analytical Processing).. Nu poate fi dată o soluţie ideală. Middleware . Pentru realizarea unui depozit de date sunt necesare şapte categorii de instrumente: 1. 6. care sunt celelalte date cu care interacţionează şi cine o utilizează. Instrumente ce asigură accesul utilizatorilor la datele de care au nevoie. Instrumentele de analiză on-line (OLAP) permit aflarea răspunsurilor la întrebări ce au de obicei un caracter multidimensional (de exemplu: Care este contribuţia la vânzările săptămânale totale a produselor informatice vândute prin magazinele situate în regiunea Moldova între 10 şi 20 septembrie?). extragerea unor date pentru a putea fi utilizate de aplicaţiile de birotică (programe de calcul tabelar. 5. date de prognoză economică etc. dar mai ales pentru a putea fi utilizate în aplicaţii specializate de analiză.

Astfel. acesta reprezentând aspectul fundamental al informaticii. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Noţiunea de informatică a fost creată prin asocierea cuvintelor informaţie şi automatică: INFORmation şi autoMATIQUE. adică posibilitatea de cuprindere a tuturor domeniilor de activitate. Dintre programele de documentare juridică mai importante sunt: Legis. programării liniare. apariţia limbajului articulat. . definiţia dată este următoarea: informatica reprezintă o activitate pluridisciplinară.. Se consideră că apariţia informaticii constituie cea de-a cincea descoperire venită în sprijinul omului pentru a lua decizii. termenul de informatică apare abia în 1962 şi provine din literatura franceză. teoriei algoritmilor etc. Bucureşti. "informatică economică". 1981. Pe măsura dezvoltării ei. având ca scop iniţial elaborarea de metode noi. J. Editura Enciclopedică Română. 71 24 ***. Informatica de gestiune. inclusiv sisteme automate pentru distribuirea informaţiei tehnico-ştiinţifice. transmiterii. utilizarea sistemelor de telecomunicaţii care înlătură limita determinată de distanţă.culegerii. 2. Din definiţia informaticii se desprind cel puţin trei caracteristici ale acesteia: .prelucrarea raţională bazată pe legi generale şi pe anumite tehnici proprii cercetării operaţionale. p. economică. un alt domeniu. p.Dicţionar de informatică. economice şi sociale” . 3. Informatica juridică reprezintă totalitatea aplicaţiilor informatice din domeniul juridic. "informatică medicală". realizarea tiparului care a pus bazele memoriei sociale constituită din cărţi şi publicaţii. Ea îşi găseşte aplicaţii în informatizarea tribunalelor (vezi 23 24 23 Arsac. generalizându-se. pe zi ce trece. 5. socială etc. inventarea scrisului prin care se compensează limitele memoriei biologice. ca principal mijloc de comunicare între oameni. 1970. LegeNet. Cele cinci momente care au marcat evoluţia civilizaţiei umane sunt următoarele: 1. . îndeosebi prin maşini automate. informatica a căpătat noi valenţe.. deoarece informatica este o ştiinţă universală care se conduce după legi generale aplicabile în toate domeniile de activitate.172 21 . În dicţionarul de informatică. Prima definiţie a informaticii aparţine Academiei Franceze care în 1966 preciza că informatica este „ştiinţa prelucrării raţionale. Lucru posibil. în tot mai multe sfere de activitate. apariţia calculatoarelor electronice care permit culegerea. Bucureşti. considerând-o ca o informatică particulară. vorbesc de informatica lor specifică şi încearcă a lega tot mai mult informatica de domeniul lor de activitate. "informatică juridică” etc. stocării şi prelucrării automate a datelor . prelucrarea şi transmiterea informaţiilor facilitând realizarea dezideratelor activităţii de informare. Principala aplicaţie este de natură documentară. 4. Informatica. este reprezentată de informatica judiciară. Specialişti din toate sferele de activitate: tehnică. memorarea şi distribuirea mai eficientă a informaţiei .. a informaţiei considerată ca suport al cunoaşterii umane şi al comunicărilor în domeniile tehnice. TC Lex.pătrunde.prelucrarea logică şi automată prin intermediul maşinilor electronice. studiind procesele de comunicaţie în colectivităţile ştiinţifice şi industriale şi urmărind dezvoltarea unor tehnici şi sisteme pentru organizarea. a ajuns să se vorbească de "informatică industrială". Dacă primele calculatoare electronice apar în deceniul 5 al secolului XX.universalitatea informaticii. iar domeniile sale de utilizare s-au extins continuu.

p. Sistemul ca reţea de comunicaţii are două aspecte : • unul informa l (conver saţiile. Sistemele tind să se extindă şi să se formalizeze pe măsură ce organizaţia devine tot mai complexă. controlul şi gestionarea datelor prin parcurgerea unor etape succesive în scopul furnizării informaţiilor. public ţintă. Iaşi. O altă definiţie prezintă sistemul informaţional ca fiind totalitatea metodelor. p. pieţe de desfacere. prelucrarea. Sistemul informaţional reprezintă un cadru organizat format dintr-un ansamblu de resurse care asigură colectarea. 1. 1986 . D.1. Acest lucru este posibil doar prin intermediul unui sistem informaţional bine organizat care să permită obţinerea de informaţii reale în timp util. John Wiley & Sons . structură). New York . Învăţământul juridic asistat de calculator este un alt domeniu al informaticii juridice. analiza şi transmiterea datelor pentru fundamentarea şi urmărirea deciziilor la toate nivelurile unei entităţi economico-sociale26. surse de aprovizionare. discuţii le dintre salariaţi şi manage ri). 1997... dimensiuni. J. Editura Junimea. la competiţie. stocarea. procedeelor şi mijloacelor utilizate în culegerea. cât şi în mediul extern. dând naştere la sistemu 25 Wilkinson . Sisteme expert în activitatea financiar-contabilă. Sistemul informaţional şi rolul său în cadrul organismelor economice Sistemul informaţional al unei întreprinderi suferă modificări în timpul ciclului său de viaţă. modificări legate de schimbările ce se petrec în interiorul ei.62 22 . Sisteme informaţionale şi sisteme informatice Supravieţuirea societăţilor comerciale într-un mediu concurenţial atât de puternic (la care trebuie să se adapteze continuu) este condiţionată şi de obţinerea de informaţii vitale cu privire la piaţă (dinamică. printr-o reţea de comunicaţii. diferiţilor utilizatori pentru ca aceştia să îşi realizeze obiectivele propuse25.sistemul ECRIS) şi în gestiunea criminalităţii (gestiunea amprentelor). Accounting and information systems . Sistemul informaţional poate fi asemănat unei reţele de comunicaţii deoarece asigură căile prin care informaţia ajunge în orice punct al întreprinderii şi chiar din exteriorul ei.5. 8 26 Airinei.

Utilizatorii informaţiilor generate de sistemul informaţional se împart în două categorii : • utilizatori interni – managerii şi salariaţii. trei etape fiind implicate în procesul de transformare (figura nr.11. • resursa materială (echipamente) acesta se numeşte sistem informaţional automat.. • înregistrarea datelor prin scrierea lor în documentele sursă. Premisele şi consecinţele informatizării contabilităţii. nr. • utilizatorii externi – creditori. Sistemul informaţional este cel care transformă intrările (input-uri) în ieşiri (output-uri). Un sistem informaţional are nevoie de resurse ca să funcţioneze. în scopul asigurării unei bune funcţionări a sistemului operaţional. umane. 1. organisme ale statului. etapa prelucrării sau procesarea datelor. 27 • • • Intrări resurse de (date) Prelucrarea datelor pentru a le în transforma informaţii Ieşiri în produse informaţionale Fig. • unul formal (activităţi ce se desfăşoară pe baza unor proceduri prestabilite). Deseori. p. Iaşi. iar informaţiile se referă la ieşirile proceselor de prelucrare a datelor. Sistemele informaţionale realizează cinci funcţiuni sau sarcini : 1.l informa ţional informa l. financiare.11): etapa intrării în sistem sau colectarea datelor. precum şi măsurarea lor. În acest context. Resursele pot fi materiale. 23 23 . datele sunt concepute ca un set de caractere care sunt memorate şi prelucrate şi care constituie intrări în sistemul informaţional. precum şi a luării deciziilor la diferite niveluri. 1994. Sistemele informaţionale sunt descrise în funcţie de resursa predominantă pe care o posedă. Componentele generale ale unui sistem informaţional Finalitatea sistemului informaţional este furnizarea de informaţii sub o formă direct utilizabilă. Astfel. • validarea datelor pentru asigurarea acurateţii lor. etapa ieşirilor din sistem sau generarea informaţiilor. la momentul oportun. rezultând sistemul informaţional formal. acţionari. Colectarea datelor care presupune parcurgerea mai multor paşi : • „atragerea” (culegerea) datelor. furnizori. dacă domină : • resursa umană atunci sistemul se numeşte sistem informaţional manual. 1. este necesară stabilirea diferenţei între noţiunea de dată şi cea de informaţie. • calculatoarele şi echipamentele se numeşte sistem informaţional computerizat sau sistem informatic. sistemul informaţional al unei întreprinderi este denumit şi sistem de prelucrare a datelor . D. procese concepute să satisfacă din punct de vedere informaţional persoanele ce le vor folosi pentru luarea deciziilor. 27 Oprea. clienţi. Editura Graphix. Astfel. • clasificarea datelor.

• Poşta electronică ( e. care presupune transmiterea mesajelor vocale prin intermediul reţelelor de calculatoare. • sortarea datelor după una sau mai multe caracteristici. contribuind astfel la îmbunătăţirea activităţii firmei. Generarea (producerea) informaţiilor în scopul folosirii de către utilizatori care presupune: • raportarea prin pregătirea rapoartelor cu ajutorul datelor prelucrate şi/sau stocate. • Serviciile multimedia. prin intermediul tehnologiei de transfer asincron (Asynchronous Transfer Mode). a calităţii şi performanţei produselor realizate . • restaurarea datelor prin accesare şi sortare. • Schimbul electronic de informaţii. în primul rând. care integrează comunicaţiile în bandă largă. 3. • Comunicaţiile prin satelit. atât pe orizontală. adică transmiterea efectivă către utilizatori. Gestionarea datelor: • memorarea datelor în baze de date şi fişiere.• transmiterea datelor spre locurile de prelucrare. • Voice-mail-ul. transferul electronic de fonduri. 2. Prelucrarea datelor ce are ca scop transformarea acestora în informaţii : • transcrierea datelor pe alte documente. schimbul de informaţii fără a mai fi necesară cablarea. Evoluţia galopantă a tehnologiilor informatice din ultimii ani a condus la automatizarea unei părţi considerabile a sistemului informaţional care se localizează nu numai la faza de 24 . prin care se poate comunica la distanţă fără a mai fi necesară existenţa cablurilor telefonice. • actualizarea datelor pentru reflectarea ultimelor evenimente. sistemele informaţionale „ au o nouă faţă ”. 1. Controlul şi securitatea datelor care presupune validarea datelor (amintită anterior). Sub impactul noilor tehnologii informaţionale. deseori este necesară analiza şi interpretarea lor • comunicarea. Sistemul informatic apare ca o componentă a sistemului informaţional în care mijloacele tehnice de prelucrare sunt reprezentate de calculatoarele electronice. ce permit captarea de emisiuni TV. Sistemul informatic Sistemul informatic este partea componentă a sistemului informaţional care asigură prelucrarea raţională şi eficientă a datelor îndeosebi cu ajutorul echipamentelor electronice de calcul şi. a datelor şi a imaginilor în mişcare prin intermediul liniilor telefonice. afacerile electronice. 4.5. autorizarea. comerţul electronic . prin care se realizează comunicarea între două sau mai multe persoane. Cuvintele cheie sunt : • Reţele integrate de servicii digitale ( ISDN = Integrated Service Digital Network ) care asigură transmiterea vocii. • calcularea şi compararea datelor cantitative.3. asigurând o bună comunicare între diferite niveluri ierarhice de supervizare. • gruparea datelor pe tranzacţii similare. verificarea şi revizia lor 5. cât şi pe verticală. Misiunea sistemului informaţional este de a sprijini procesele decizionale şi operaţionale cu informaţii corecte în timp real. prin intermediul mesajelor scrise.mail ). • Telefonia mobilă. al calculatoarelor electronice.

interpretare rezultate etc. • miniaturizarea echipamentelor.prelucrare. D. mijloace audio-vizuale. 28 Airinei. eliminarea erorilor. prelucrarea unui volum mare de date şi distribuirea eficientă a informaţiilor. pp.. 1997. • calitatea prezentării informaţiilor.. din ce în ce mai mult. reducerea timpilor de lucru. ci şi la fazele de preluare a datelor şi de valorificare a informaţiilor obţinute. • partea neformală a unui sistem informaţional ramâne aproape exclusiv manuală. • ameliorarea performanţelor prin introducerea sistemelor interactive. Editura Junimea. Iaşi. • există alte instrumente neinformatice care îndeplinesc funcţii în interiorul sistemului informaţional: copiatoare. un sistem informatic28. Astfel sistemul informaţional devine. adică de folosirea resurselor informatice pentru organizarea şi administrarea informaţiilor. Informatizarea transformă sistemele informaţionale manuale în sisteme informatice prin: • substituirea mijloacelor de lucru (automatizarea sarcinilor). Sisteme expert în activitatea financiar-contabilă. telefaxuri. Noţiunea de sistem informatic este legată de informatizarea activităţii organizaţiei. • comunicarea extinsă datorată interconexiunii generalizate. deşi încă nu se poate pune un semn de egalitate între cele două tipuri de sisteme deoarece: • în partea formală a sistemelor informaţionale rămân încă sarcini manuale importante: preluări date.65-70 25 .

O parte din programe sunt permanent rezidente în memoria internă şi formează nucleul sistemului de operare. În funcţie de procedeul de reprezentare a informaţiei şi de suportul fizic al informaţiei. redarea şi transmiterea rezultatelor. Componenta software a unui sistem de calcul cuprinde la rândul ei programe grupate în mai multe categorii. de prelucrare a informaţiilor. Comenzile sunt date echipamentelor prin intermediul unor programe speciale.1. după natura problemelor pe care le rezolvă. acesta are nevoie atât de echipamente (componentele hardware). spre deosebire de hardware. • calculatoare hibride. Pentru realizarea acestui obiectiv. „partea tare”.1. Calculatorul electronic –elemente fundamentale de structură şi principii de funcţionare 2. 26 . Componentele unui sistem de calcul pot aparţine uneia dintre următoarele categorii: • Hardware • Software Hardware-ul reprezintă componenta fizică a unui sistem de calcul. Structura unui calculator electronic şi modul de funcţionare a acestuia Un sistem electronic de calcul constituie un ansamblu funcţional destinat prelucrării automate a datelor furnizate de utilizatori în scopul obţinerii informaţiilor. software-ul înseamnă “partea moale” a calculatorului. • calculatoare numerice. • are memorie internă capabilă să memoreze date şi programe. • efectuează prelucrări în mod automat pe baza unui program. Ele formează sistemul de operare al calculatorului şi sunt memorate pe suporturi magnetice sau optice. Componenta hardware a sistemului electronic de calcul Termenul de calculator electronic se referă la un sistem de calcul care îndeplineşte următoarele condiţii: • dispozitivele de lucru sunt realizate din circuite electronice.Capitolul 2. numite programe de bază (software de bază). calculatoarele se clasifică în: • calculatoare analogice. Software-ul reprezintă ansamblul de programe care fac posibilă realizarea funcţiei sistemului de calcul.1. cât şi de un set de programe (componentele software) care determină prelucrările care se fac asupra datelor prin intermediul componentelor fizice ale sistemului de calcul. de unde sunt încărcate în memoria internă. În afara celor două elemente pentru realizarea prelucrărilor mai sunt necesare programele de aplicaţii (software de aplicaţii) care sunt specifice problemelor utilizatorilor şi datelor supuse prelucrării. prelucrarea. Ele sunt formate din calculatorul propriu-zis şi echipamentele periferice şi sunt folosite pentru culegerea. 2. stocarea. Într-o traducere mot à mot. şi care constituie suportul logic de funcţionare a unui sistem de calcul. adică ansamblul de echipamente care alcătuiesc sistemul de calcul.

Unitatea elementară de reprezentare a informaţiei este cifra binară. Această teorie a dus la apariţia calculatoarelor analogice care au constituit o generaţie răspândită pe la mijlocul secolului 20. universalitatea claselor de probleme. Calculatoarele hibride îmbină procesarea informaţiilor reprezentate în formă numerică cu cele reprezentate în formă analogică. mouse. Această poziţie binară furnizează o cantitate de informaţie de 1 BIT. în proiectul primului calculator cu program memorat. sistemele de calcul numerice codifică informaţia sub formă discretă (numerică). cu prelucrarea secvenţială a instrucţiunilor şi datelor. unitatea centrală de control. Spre deosebire de sistemele de calcul analogice. şi la calculatoarele actuale. operaţiile făcându-se prin măsurarea distanţelor pe o scară logaritmică. informaţia este codificată sub forma unor mărimi fizice (intensitatea curentului electric. Datorită modului de realizare a componentelor constructive şi a logicii de funcţionare a sistemelor de calcul numerice. • memoria internă care păstrează programele şi datele în curs de prelucrare. Calculatorul numeric este un sistem fizic care prelucrează automat informaţia codificată sub formă de valori discrete. etc). • unitatea de comandă şi control (UCC) care dirijează funcţionarea întregului ansamblu. În toate cazurile însă este vorba de o reprezentare binară a informaţiei. unitatea de memorie. cititorul optic 1 1 Un exemplu de sistem analogic simplu este rigla de calcul care foloseşte mărimea fizică spaţiu. informaţia este reprezentată utilizând baza de numeraţie 2. În funcţie de natura informaţiei ce se codifică şi de dispozitivele care manevrează informaţia în sistemele de calcul numerice. UNITATEA CENTRALĂ constituie componenta de bază a sistemului de calcul şi este formată din: • unitatea aritmetico-logică (UAL) capabilă să efectueze operaţiile aritmetice şi logice. unitatea de intrare. Se disting următoarele categorii de echipamente periferice: • echipamente periferice de intrare care permit citirea datelor (introducerea datelor în sistem): tastatura. se utilizează mai multe moduri de codificare a informaţiei. Dintre aceste trei categorii de calculatoare. Codificarea binară folosită pentru reprezentarea internă a informaţiei în sistemele de calcul determină natura componentelor constructive care acţionează asupra acesteia. care poate lua două valori: 0 sau 1.În sistemele de calcul analogice . 27 . memorate împreună în aceeaşi formă şi accesibile în acelaşi mod (EDVAC – Electronic Discrete VAriable Computer) sunt precizate următoarele componente ale unui calculator electronic: unitatea aritmetică. Astfel. comunicarea între componentele discrete şi cele analogice ale calculatorului realizându-se prin intermediul convertoarelor analogo-numerice şi a celor numerico-analogice. conform unui program ce indică o succesiune determinată de operaţii aritmetice şi logice. într-o formă sau alta. dând comenzi celorlalte componente. Această structură se regăseşte. În structura unui calculator distingem două categorii de componente: • unitatea centrală • echipamentele periferice. ECHIPAMENTELE PERIFERICE asigură comunicaţia calculatorului cu lumea înconjurătoare. Se consideră că aceste calculatoare sunt cu arhitectură von Neumann. având la bază un algoritm de prelucrare. unitatea de ieşire. tensiunea. de cea mai largă răspândire se bucură calculatoarele numerice datorită avantajelor lor: precizia reprezentării şi prelucrării datelor. Structura unui calculator numeric a fost definită în anul 1945 de către John von Neumann.

28 . Structura de principiu a unui calculator electronic Funcţiile active. mulţimea tuturor componentelor care sunt asamblate şi conectate pentru a realiza un sistem de calcul definesc configuraţia sistemului de calcul respectiv. nr. • echipamente periferice de stocare care dispun de unităţi de memorie auxiliară capabile să stocheze. etc. unităţi de interfaţă şi se obţin calculatoare având diferite configuraţii. al performanţelor şi al compatibilităţii dintre ele. se consideră că unitatea centrală de prelucrare cuprinde memoria internă şi procesorul (UCC+UAL). Structura de principiu a unui calculator electronic se prezintă astfel: Unităţi auxiliare de memorie Bandă magnetică Disketă Disc magnetic CD-ROM Periferice de intrare Unitatea centrală Unitatea aritmetico-logică Unitatea de comandă şi control Memoria internă Periferice de ieşire Tastatura Mouse Imprimanta Monitor Echipamente periferice de comunicare Fig. De aceea se consideră că ele sunt componentele unităţii centrale de prelucrare (procesor).1. Prin urmare. module de memorie. Chiar dacă este vorba de calculatoare din clase diferite. modem. Astfel. În literatura de specialitate se întâlnesc şi alte opinii cu privire la structura calculatoarelor electronice. Arhitectura este un concept mai general care defineşte componentele sistemului de calcul din punct de vedere al funcţiilor. sub o formă direct accesibilă calculatorului. ele se pot încadra în aceeaşi arhitectură. unităţi CD-ROM etc. de prelucrare şi control sunt realizate de UAL şi UCC. • echipamente periferice de comunicaţie care permit transmiterea datelor la distanţă prin intermediul liniilor de comunicaţie: cuplor. Adăugarea unor componente suplimentare este oricând posibilă până la o limită admisă de unitatea centrală de prelucrare. se poate realiza o configuraţie ce corespunde cel mai bine necesităţilor utilizatorilor şi posibilităţilor financiare ale acestora. mari cantităţi de date: unităţi de disc magnetic.• echipamente periferice de ieşire cu ajutorul cărora se extrag rezultatele sub o formă accesibilă omului: imprimanta. Astfel. ecran de afişare etc. Configuraţia de bază reprezintă numărul minim de componente necesare pentru ca sistemul de calcul să fie operaţional. 2. La unitatea centrală de prelucrare se pot conecta diferite echipamente periferice.

De obicei. copiere fişiere. • Software-ul de bază (programele de bază) formează. Elementele constitutive ale sistemelor monoprocesor sau chiar sistemele monoprocesor în întregime pot fi folosite ca blocuri funcţionale în realizarea unor organizări superioare. 2. Este vorba de sisteme multiprocesor care presupun două sau mai multe unităţi de prelucrare identice sau diferite. • programele utilitare. • Software-ul de aplicaţii (programele de aplicaţii) este specific problemelor rezolvate de utilizatori şi este realizat fie de specialişti în programare. Software de bază Dacă iniţial software-ul de bază se identifica cu sistemul de operare. Asigură funcţionarea eficientă a resurselor fizice şi logice ale sistemului. numit software intermediar.2. Ele au cea mai mare răspândire. Este vorba de instrumente software specializate (procesoare de texte. controlează operaţiile de intrare-ieşire. • programele de traducere. programe de grafică etc.) care pot fi utilizate foarte uşor şi rapid în aplicaţii. sistemul de intrare-ieşire. programe de calcul tabelar. memoria internă.1. software-ul de bază este pus la punct de firma constructoare a calculatorului şi se livrează odată cu acesta. sistemul de operare al calculatorului şi este specific fiecărui tip de echipament. fiecare considerându-le pe celelalte la nivelul canalelor de intrare/ieşire. ştergeri fişiere etc. Calculatorul dispune de două tipuri de resurse: o resurse fizice. 29 . • monitoare şi supervizoare care asigură înlănţuirea derulării lucrărilor.Arhitectura unui sistem de calcul defineşte un ansamblu integrat de componente funcţionale. Arhitectura discutată până aici se referă la sisteme de calcul monoprocesor. odată cu noile evoluţii în domeniu. Se disting trei mari categorii de software: software de bază. un sistem de operare cuprinde: • încărcătoare de programe destinate introducerii în sistem a programelor de executat. • programe care uşurează realizarea unor operaţii curente cum sunt: formatare discuri. Programul este un ansamblu de instrucţiuni care realizează a anumită sarcină. în principal. privite ca un tot unitar şi având ca scop realizarea unor funcţii la un anumit nivel de performanţă. Odată cu extinderea utilizării microcalculatoarelor a apărut un nou tip de software. fie de utilizatori. apar diverse nuanţări. software de aplicaţii. De obicei. o resurse logice. adică componentele hardware: procesorul. software intermediar. încât putem distinge trei mari componente: • sistemul de operare propriu-zis. semnalează incidentele de funcţionare. Componenta software a sistemului elctronic de calcul Una din caracteristicile calculatoarelor electronice este efectuarea automată a prelucrărilor pe bază de program înregistrat. Sistemul de operare asigură exploatarea echipamentelor şi diferă în funcţie de tipul şi mărimea calculatoarelor. adică componentele software: programele şi datele. Ansamblul programelor (software) permite utilizarea echipamentelor. Explicaţia constă în faptul că odată cu dezvoltarea şi multiplicarea unei componente ea tinde să devină independentă şi trebuie tratată ca atare.

Windows Commander. care extind o serie de facilităţi ale sistemului de operare. Fiecare instrucţiune a programului sursă este tradusă de translator într-un grup de instrucţiuni codmaşină. Algol.Calitatea sistemului de operare condiţionează eficienţa şi performanţele calculatorului. Cobol. Ada. • utilitare de optimizare a discurilor care optimizează amplasarea datelor pe disc în vederea reducerii duratei de acces la informaţii (Disc Defragmenter. Numărul utilitarelor este azi impresionant şi nu se poate face a clasificare riguroasă a lor. Programele traducătoare (translatoare) au rolul de a converti programele scrise de utilizatori într-un anumit limbaj de programare (Basic. C. SpeedDisk). • utilitare care vin în sprijinul utilizatorului avansat. cum este. limbaje artificiale create de om care servesc la exprimarea. Dos Navigator). inginerul de sistem (Norton Disk Doktor. translatorul poate fi asamblor. livrate odată cu sistemul de operare sau separat de acesta. LISP. Pascal. PKZIP şi PKUNZIP.). AVP. Codificarea programului este efectuată de traducător (translator). nu corespund unei anumite familii de calculatoare şi la care instrucţiunile sunt mai apropiate de limbajul uman (de exemplu. Prolog. Pascal. apărute în primul rând pentru utilizatorii nespecialişti. Doctor Panda). Algoritmul indică modul de prelucrare a datelor iniţiale şi modificarea lor pas cu pas până la obţinerea rezultatelor finale. respectiv în cod binar). din care rezultă programul în format 30 . dar cu un sistem de operare slab. Virus Scan. utilizate pentru micşorarea dimensiunilor fişierelor fără pierderi de informaţii (ARJ. iar limbajul său. PC Tools. a algoritmului de rezolvare a unei probleme. Programele utilitare sunt programe specializate. limbaje de nivel înalt sau evoluate (limbaje care nu depind de tipul calculatorului pe care rulează. Există câteva categorii de limbaje de programare: limbaje cod-maşină (în care toate instrucţiunile sunt numerice . Asamblorul este translatorul de programe scrise în limbaje de asamblare. Doctor Web. • utilitare de depistare şi înlăturare a viruşilor (numărul şi varietatea acestora sunt impresionante – Norton Antivirus. Basic. Ele corespund unor funcţii bine definite ce se întâlnesc frecvent. Cobol. Pentru scrierea programelor sunt utilizate limbajele de programare. În funcţie de destinaţia funcţională. compilator sau interpretor. Programul scris într-un limbaj de programare se numeşte program sursă. C. WinZIP etc. fiind redactate plecând de la un cod binar propriu fiecărui calculator). Ndigs). Java). limbaje de asamblare (limbaje orientate maşină . • utilitare de diagnosticare pentru determinarea configuraţiei şi testarea funcţionării calculatorului (Check-It. Windows Explorer.instrucţiunile în limbaj de asamblare corespund instrucţiunilor în limbaj maşină conform modelului de calculator utilizat. limbaje de nivel foarte înalt. programul sursă este tradus mai întâi într-un format obiect (program obiect). sub formă de instrucţiuni executabile de către calculator. Dintre ele amintim următoarele tipuri: • utilitarele care extind suprafaţa cu utilizatorul (Norton Commander. limbaj sursă. Fortran. aceste limbaje permit utilizarea de abrevieri alfabetice – mnemonice. Fortran. mai uşor de memorat decât adresele scrise în binar). Norton Utilities etc. Un echipament foarte performant. Acesta este un format intermediar care este completat cu module din biblioteci şi consolidat prin editarea de legături (cu editorul de legături).şiruri de 0 şi 1. de exemplu.). • utilitare de arhivare-dezarhivare a datelor. WinRAR. numiţi şi utilizatori finali şi care se caracterizează prin neproceduralitate (utilizatorul trebuie să-i spună calculatorului ce să facă şi nu cum să facă).) în formate accesibile calculatorului (în cod-maşină. etc. va avea performanţe de utilizare mediocre. Prin compilare.

Software-ul de aplicaţii Programele de aplicaţii sunt proiectate pentru a rezolva probleme specifice utilizatorilor. programele de grafică (Corel Draw. traducerea programului sursă se realizează o singură dată. Un program de aplicaţii poate fi realizat.). 2. planuri de marketing etc. • interpretoare: BASIC. Instrumentele software specializate. programele de calcul tabelar (Lotus 1-2-3. De exemplu: • compilatoare: COBOL. FORTRAN. în condiţiile concrete ale unei întreprinderi sau poate fi cumpărat „la cheie” de la o anumită unitate specializată. ca program. Corespund următoarelor domenii de activitate: • contabilitate. Harvard Graphics. Perfect Office). Quattro Pro etc. Sunt aplicaţii caracteristice informaticii clasice care prelucrează informaţii bine structurate.). prelucrări statistice etc. date Program sursă Compilare Program obiect Program Încărcare în format executabil Execuţie Editare le g ă tude ri rezultate Fig. Actualmente. Acesta poate fi oricând încărcat în memoria internă de la o anumită adresă şi pus în execuţie. piaţa produselor program este în plină dezvoltare. apărute odată cu microcalculatoarele. De aceea este o modalitate mai puţin eficientă decât compilarea.1. Symphony. gestiune personal etc. Word. C. este dedicat unui anumit limbaj sursă şi unui anumit tip (familie) de calculatoare. Translatarea programelor prin compilare Odată pus în format executabil. PASCAL.executabil. nr. iar execuţia este independentă de fazele anterioare.3. • elaborarea planurilor de investiţii. permit utilizatorilor să-şi rezolve problemele fără a cunoaşte metodele informatice sau limbajele de programare. Microsoft Office. Unitatea centrală . Sunt mijloace de lucru specifice utilizatorului final. În ultimul caz este vorba de produse-program comercializate. PowerPoint etc. gestiune stocuri. Translatorul.2. În această categorie se încadrează: procesoarele de texte (WordPerfect. atât în privinţa software-ului de aplicaţii. Interpretarea presupune traducerea instrucţiune cu instrucţiune a programului la fiecare execuţie a acestuia. AmiPro etc. 2.) şi instrumentele software integrate (Works.structură şi funcţionare 31 . cât şi a instrumentelor software specializate. Deci. Excel. • calcule tehnice: rezistenţa materialelor. programul poate fi oricând încărcat şi pus în execuţie. Sunt aplicaţii destinate sprijinirii procesului decizional şi operează chiar cu informaţii semistructurate sau slab structurate.

). Unitatea de comandă şi control coordonează funcţionarea întregului sistem. pe baza ordinelor primite de la unitatea de comandă şi control execută operaţiile de prelucrare indicate asupra operanzilor identificaţi tot de unitatea de comandă şi control prin adrese. unitatea de comandă şi control şi unitatea aritmetico-logică. Schema funcţională a unui calculator electronic Oricare ar fi datele prelucrate. După citirea datelor de intrare şi stocarea în memorie. 2 ***. închis. Instrucţiunile care formează programul de executat sunt preluate prin intermediul unităţii de intrare şi stocate în unitatea de memorie. stocate etc. p. structurate. Schema funcţională a unui calculator electronic pune în evidenţă foarte bine aceste legături ( fig. unitatea aritmetico-logică. Cele două stări distincte corespund cifrelor binare 0 şi 1. Aceste impulsuri declanşează sau opresc funcţionarea unităţilor de intrare-ieşire.3. ele pot fi vizualizate sau extrase sub comanda unităţii de comandă şi control prin intermediul unităţii de ieşire. speciale etc. nr. Editura Sedcom Libris. Unitatea de comandă şi control este legată de celelalte componente prin circuite de comandă prin care circulă comenzile tot sub forma impulsurilor electrice. nr. 2. stabilind legături prin schimburi de informaţii şi transmiterea de ordine şi comenzi.3. mediate fizic de conductorii electrici care vehiculează informaţia sub formă de impulsuri.. ele circulă în sistem sub formă unor impulsuri electrice ce tranzitează circuitele. Iaşi. Toate caracterele (alfabetice. Ulterior. 2 Fig. Rezultatele obţinute sunt stocate la adresele indicate în unitatea de memorie. instrucţiunile sunt preluate şi decodificate de unitatea de comandă şi control. numerice. două nivele distincte de tensiune. Între componentele unităţii centrale. unităţii aritmetico-logice în funcţie de comenzile decodificate din programul executat. singura capabilă să decodifice instrucţiunile programelor.) vor fi reprezentate în sistem sub forma unor combinaţii de cifre binare 0 şi 1.). Din unitatea de memorie.215 şi următoarele 32 . etc. 2. Din raţiuni tehnice.Unitatea centrală a calculatorului cuprinde memoria principală. Toate componentele calculatorului funcţionează sub supravegherea unităţii de comandă şi control. precum şi între acestea şi echipamentele periferice se realizează permanent schimburi de date şi comenzi. 1999. circuitele electronice au două stări distincte (deschis. Contabilitate şi sisteme informaşionale.

Informaţia este memorată folosind circuite care permit sau nu trecerea curentului electric. Funcţional. Wafer Scale Integration) cu tranzistori bipolari. Din punct de vedere al memoriei nu este deosebit de importantă natura informaţiei memorate. memoria este constituită din elemente care pot avea două stări stabile: 0 sau 1. nr. adică un bit de informaţie. adică de un octet sau de 1 Byte (1B). Schema funcţională a unităţii centrale Memoria principală sau memoria internă reprezintă un dispozitiv capabil să înregistreze informaţiile pentru a le furniza apoi sub forma impulsurilor electrice unităţii aritmetico-logice pentru executarea comenzilor primite de la unitatea de comandă şi control. la nivelul întregului sistem de calcul. 33 . Prin construcţia sistemului de calcul. de regulă este vorba de un număr de 8 biţi. EBCDIC .4. Very LSI. • memorii MOS (Metal Oxide Semiconductor) bazate pe tranzistori cu efecte de câmp. Locaţia de memorie este deci unitatea adresabilă a memoriei. accesul la informaţia din memorie se poate realiza la nivelul unui grup de biţi numit locaţie de memorie.UPS) pentru salvarea datelor pe un suport de memorie nevolatilă. Ele sunt încadrate în două categorii. care face apel la o baterie suplimentară (sursă de putere neîntreruptibilă . Aceste memorii sunt volatile şi pentru a nu se pierde informaţia au nevoie de o baterie de alimentare proprie sau trebuie să existe. UNICODE – UNIversal CODE). capabile să reţină fiecare o valoare binară.Unitatea centrală cuprinde UCC. În ultimii ani memoriile semiconductoare domină şi sunt utilizate la majoritatea arhitecturilor cunoscute. Schema funcţională a unităţii centrale este următoarea: Unitate dem m rie(Me o principală a e o m ria ) Ins trucţiuni Unitate decom a andă ş control i Adre e s Com nzi e Sis mdeope te rare Prog ram e com nzi e s ări t Unitate aritm ticoa e log ică Date/ ope ranzi Re zultate Date Re zultate Fig. Fiecare locaţie de memorie se caracterizează în mod unic prin adresa ei în memorie şi prin cantitatea de informaţie pe care o poate memora. după tehnologiile de realizare: • memorii bipolare care utilizează circuite integrate LSI. UAL şi unitatea de memorie. Fizic.American Standard Code for Information Interchange. 2. măsurată în număr de biţi. un program de întrerupere la avaria de alimentare. Rezultă că putem defini memoria ca pe o succesiune de dispozitive logice elementare. VLSI (Large Scale Integration. În memoria internă pot fi reprezentate toate categoriile de date şi informaţii indiferent de natură (numerice. alfabetice) cu ajutorul codurilor interne de reprezentare (ASCII . memoria poate fi privită ca o înşiruire de biţi care se caracterizează prin valoare şi prin poziţia (adresa) lor în această secvenţă. ci modul de stocare şi mai ales regăsirea acesteia.Extended Binary Coded Decimal Interchange Code.

etc) încărcate în ROM. adică la pierderea tensiunii informaţia să nu fie distrusă. unde se va face operaţia de scriere sau citire. Când memoria este prea lentă în comparaţie cu viteza de lucru a procesorului. • memoria RAM. Din punctul de vedere al accesului şi al modului de funcţionare. interpretor. 16 biţi (la primele microcalculatoare IBM-PC). prin folosirea tehnicilor speciale de ştergere selectivă şi reprogramare astfel: memorii programabile PROM (Programable ROM). interpretere. Timpul de acces la memorie reprezintă intervalul scurs între momentul furnizării adresei de către procesor şi momentul obţinerii informaţiei. Memoriile ROM au evoluat în timp. operanzilor şi adreselor.Caracteristicile memoriei sunt următoarele: Lungimea cuvântului este unitatea elementară pentru memorarea şi accesarea instrucţiunilor. • 1 Teraoctet (To) = 240 octeţi. pe durata accesului la o locaţie de memorie apar. multe microcalculatoare sunt livrate cu programele de serviciu (BIOS. de regulă. Ea depinde de tipul calculatorului: 8 biţi (la primele microcalculatoare). fără a introduce stări de aşteptare. Ele sunt folosite doar pentru citirea informaţiilor (înscrise anterior). pentru procesor. după cum urmează: • 1 Kilooctat (Ko) = 1 Kilobyte (KB) = 210 octeţi = 1024 octeţi. care sunt livrate neînregistrate de producător. Pot fi 34 . etc. 64 biţi Capacitatea totală a memoriei exprimă volumul de informaţii care poate fi stocat şi se exprimă în octeţi (bytes) sau multiplii acestora (un octet are dimensiunea de 8 biţi şi este aproximativ egal cu un caracter). Ciclul de memorie este intervalul de timp în care se realizează scrierea sau citirea unei unităţi de informaţie în/din memorie sau intervalul de timp dintre două operaţii succesive de scriere sau citire. compilatoare. În mod uzual. • 1 Gigaoctet (Go) = 1 Gigagabyte (MB) = 230 octeţi. Noile tehnologii de realizare a memoriei urmăresc o scădere a timpului de acces. calculatoarele au putut fi dotate cu memorii principale de capacitate mare. iar utilizatorul le poate încărca o singură dată. memoria ROM trebuie să fie de tip nevolatil. Timpul de acces Orice acces la memorie este precedat de furnizarea de către procesor a adresei de memorie. Se exprimă. Conţine circuite de memorie al cărui conţinut este programat şi nu poate fi schimbat de utilizator. 32 biţi. Se exprimă în microsecunde sau nanosecunde. De aceea. încărcător. • 1 Petaoctet (Po) = 250 octeţi. astfel încât memoria să lucreze sincron cu procesorul. timpi suplimentari de aşteptare. memoria internă este structurată în: • memoria ROM. Costul memoriei interne este preţul memoriei raportat la capacitatea de memorare şi depinde direct de tehnologia utilizată. Memoria ROM (Read Only Memory) este folosită pentru memorarea unor funcţii sistem sau a unor componente specifice echipamentului cu rol în lansarea sistemului de operare (de exemplu BIOS-ul). • 1 Megaoctet (Mo) = 1 Megabyte (MB) = 220 octeţi = 1048576 octeţi. Pentru obţinerea rezidenţei permanente. în modulele ROM sunt stocate comenzi de iniţializare şi pornire a anumitor componente ale sistemelor de operare. informaţii ce sunt rezidente permanent în cadrul sistemului. Ca efect. Utilizarea memoriilor electronice a antrenat o importantă scădere a costului. în nanosecunde (1 ns = 10-9 secunde).

• un registru contor de program care păstrează adresa de memorie de unde a fost extrasă instrucţiunea în curs de execuţie (sau a instrucţiunii următoare din program) şi permite înlănţiurea instrucţiunilor. Unitatea aritmetico-logică (UAL) este unitatea de execuţie care efectuează operaţiile aritmetice şi logice asupra operanzilor în conformitate cu o comandă. reuniune. scădere. rezultatul egal cu zero) sau indicatorii de eroare (depăşirea capacităţii de reprezentare de către rezultat). La ieşire UAL furnizează: • rezultatul operaţiei. Unitatea de comandă şi control (UCC) constituie “inima” calculatorului şi asigură citirea instrucţiunilor din memoria internă şi execuţia lor. memoriile EEPROM flash sunt memorii EEPROM speciale care permit scrierea/ştergerea mai multor locaţii de memorie printr-o singură operaţie. un cod de operaţie şi una sau mai multe adrese de operanzi. Memoria RAM (Random Acces Memory). memorii de tip EPROM (Erasable PROM). Astfel ele sunt mult mai rapide decât memoria EEPROM obişnuită care operează cu fiecare locaţie de memorie în parte. Poate înregistra orice tip de date şi este posibilă ştergerea acestora în scopul reutilizării. pe toată durata execuţiei. operaţia distrugând întregul conţinut al celulei de memorie. memorie vie. Fiind o memorie volatilă. Ea caracterizează capacitatea unui sistem electronic de calcul. asigură stocarea datelor şi programelor şi constituie memoria de tip volatil. adică dispozitive aritmetico-logice (pentru operaţii de adunare. pot fi şterse şi reprogramate de către utilizator. ea îşi pierde conţinutul la întreruperea alimentării cu energie electrică. zecimal). UAL comportă două tipuri de dispozitive: • dispozitive de lucru. Instrucţiunea va specifica de regulă. însă ştergerea nu poate fi selectivă. • un decodor de funcţii capabil să recunoască funcţia definită de instrucţiunea de executat. • indicatorii de condiţii (paritatea rezultatului. negaţie. citită din memorie. • componente de stocaj intermediar: registrele ca memorii specializate de capacitate limitată ce înregistrează pentru fiecare operaţie operanzii şi rezultatele.folosite pentru a înregistra un program specific utilizatorului cu o mare frecvenţă de utilizare. disponibilă utilizatorului. emis de UCC şi furnizează rezultatul. dinamică. numită şi memorie de lucru. în virgulă mobilă. În principiu UCC cuprinde următoarele elemente: • un registru de instrucţiuni unde se păstrează instrucţiunea curentă. se prezintă sub forma unor plăcuţe (module) ce au în prezent capacităţi de ordinul megaocteţilor sau gigaocteţilor (există module de până la 4 Go). 35 . Fizic. căt şi şterse în mod selectiv şi reprogramate de către sistemul care le utilizează. memorii de tip EEPROM sau E2PROM (Electricaly Erasable PROM) care pot fi atât citite. Coordonează prin semnale de comandă funcţionarea tuturor celorlalte unităţi ale calculatorului.) sub forma unor circuite speciale care combină impulsurile electrice reprezentând informaţia sub formă de cifre binare (dispozitiv aritmetic binar. intersecţie. Acest dezavantaj este eliminat de memoriile EEPROM. etc. girând schimburile de informaţii între ele. un cod de operaţii.

UAL pe durata fiecărei instrucţiuni în sincronism cu semnalul furnizat de orologiu. UM. în GHz (Gigahertz). • Procesoare CISC (Complet Instruction Set Computation. Prin construcţie. date de frecvenţa ceasului intern (tact). procesoarele se împart în: • Procesoare RISC (Reduced Instruction Set Computation. cu facilităţi multiprocesor. Formatul cel mai simplu al instrucţiunilor cu o singură adresă se prezintă astfel: m biţi n biţi 36 . Instrucţiunile calculatoarelor numerice conţin specificaţii referitoare la operaţia care trebuie efectuată de către una din componentele calculatorului. adesea unitatea aritmetico-logică. UCC este capabilă să interpreteze şi să execute un set de instrucţiuni care constituie setul de instrucţiuni elementare al calculatorului. Programul constituie o secvenţă de instrucţiuni. Sunt cele mai răspândite. • Procesoare EPIC (Explicitly Parallel Instruction Computing) care permit executarea simultană a mai multor instrucţiuni (de exemplu. procesoarele Itanium). la ultimele modele. Pentru a fi executate. la ora actuală s-a ajuns la mai multe instrucţiuni pe o perioadă de ceas. dedicate pentru sisteme puternice. Instrucţiunile scrise în limbajul de programare sunt transformate în instrucţiuni ce corespund setului de instrucţiuni specific calculatorului. impulsuri pentru a sincroniza operaţiile elementare de efectuat în cursul derulării unei instrucţiuni. Sunt procesoare rapide. Frecvenţa procesorului înseamnă viteza acestuia exprimată în perioade de lucru (cicluri) pe secundă. regăsindu-şi aplicabilitatea de la calculatoarele personale până la servere. Se derulează astfel operaţiile de interpretare sau compilare şi editare de legături. Pe baza codului de operaţie UCC furnizează semnalele de comandă pentru controlul unităţilor de I/E. scrisă într-un limbaj de programare care defineşte algoritmul de rezolvare a unei probleme. • circuite de comandă care permit elaborarea şi transmiterea comenzilor corespunzătoare operaţiilor elementare. şi specificaţii referitoare la adresa unui operand sau a unei instrucţiuni. După numărul de instrucţiuni implementate şi complexitatea acestora. În unele cazuri. aceste instrucţiuni trebuie să fie transpuse în codul calculatorului. Principii de funcţionare a calculatoarelor electronice Un calculator electronic execută prelucrări pe baza unui program înregistrat în memoria internă. în mod regulat. Dacă procesoarelor mai vechi le trebuiau câteva perioade de ceas pentru a executa o instrucţiune. Această frecvenţă se exprimă în MHz (Megahertz) sau. servere. suficient pentru a efectua direct calcule (circa 400 . procesor cu set redus de instrucţiuni) reprezintă unităţi centrale de prelucrare (CPU) la care numărul de instrucţiuni pe care le poate executa procesorul este redus la minim pentru a creşte viteza de prelucrare. o instrucţiune poate conţine mai multe adrese: adresa primului operand. adresa celui de-al doilea operand şi eventual adresa rezultatului. procesor cu set complet de instrucţiuni) reprezintă tipuri de unităţi centrale de prelucrare (CPU) care pot recunoaşte un set complet de instrucţiuni.• un orologiu (ceas intern) care distribuie.

Orice program. destinat unui calculator. Dacă acest câmp conţine „m” biţi. Dacă acest câmp conţine “n” biţi se poate opera un spaţiu de adresare cu memoria de 2 cuvinte.  UAL efectuează prelucrarea datelor. 2. câmpurile pentru cod operaţie şi adresă au fost înlocuite în limbajele de asamblare cu mnemonice (simboluri) care pot fi traduse în mod automat cu ajutorul unui program. Etapele execuţiei instrucţiunilor  Instrucţiunea se încarcă în UCC. Pentru execuţia unei instrucţiuni se parcurg următoarele etape (vezi fig. se pot codifica 2 instrucţiuni diferite care formează setul de instrucţiuni al calculatorului. date sau comenzi şi informaţii despre starea unităţilor interconectate. acestea pot fi de adrese.  Rezultatul obţinut este plasat în MI. 1999.2. Editura Sedcom Libris. Schimbul de informaţii între componentele funcţionale ale sistemului de calcul se realizează prin intermediul magistralelor unităţii centrale de prelucrare.5. trebuie să cuprindă numai instrucţiuni ce corespund setului de instrucţiuni de bază.  UCC decodifică instrucţiunea şi emite ordinul de pregătire a UAL. 221 37 . 3 ***.COD OPERAŢIE ADRESĂ Câmpul COD OPERAŢIE specifică una din funcţiile ce se pot executa de către unităţile sistemului. Pentru a fi executate. dar necesită traducerea în limbaj maşină prin compilare sau interpretare. după cum semnalele respective reprezintă adrese. nr.5. Cu ajutorul lor se scriu programele de sistem necesare exploatării eficiente a resurselor fizice ale calculatorului. Contabilitate şi sisteme informaţionale. După semnificaţia semnalelor transmise pe magistrală. adică mulţimea conductoarelor folosite în comun de mai multe unităţi funcţionale pentru realizarea unor sarcini.) : m n 3 UCC MI DECODOR Decodor 1 PROGRAM 2 4 2 DATE 3 UAL 5 REZULTATE Fig. Iaşi. numit ansambler. Câmpul ADRESĂ specifică o adresă de operand sau de instrucţiune. instrucţiunile trebuie transmise UCC sub forma unor cifre binare (în cod maşină).  Pe baza adreselor furnizate de UCC se face citirea datelor din memorie în UAL. Pentru a simplifica munca programatorilor. p. nr. după citirea din MI. Limbajele de programare evoluate permit scrierea programelor într-un mod apropiat de limbajul natural. de date sau de comenzi. Limbajele maşină şi limbajele de asamblare sunt limbaje de nivel redus deoarece ele sunt intrepretate direct de către calculator.

pe mai multe linii. Magistrala internă conectează componente interne ale calculatorului la unitatea centrală. Acestea pot fi interne sau externe. nr. unitatea ZIP etc. scanner-ul. 4 Plug and Play (PNP) reprezintă un set de specificaţii ce permit unui dispozitiv să se configureze singur şi să funcţioneze fără intervenţia utilizatorului imediat ce este instalat în sistem 38 . Exemple de magistrale interne: PCI.1. unităţi de memorie flash. În ultimii ani se bucură de popularitate porturile USB (Universal Serial Bus). standard ce oferă o viteză de transfer maximă de 480 Mb/s. mouse-ul. numită adaptor sau controler. 16 sau 32 (LPT). pe un singur canal (două conductoare). Sistemul USB a devenit popular pentru conectarea unor periferice precum: aparate de fotografiat numerice. Conectarea echipamentelor periferice la sistemul de calcul Arhitectura de bază a calculatorului asigură patru porturi COM (1-4) şi trei porturi LPT (13). • paralele. USB. iar cea externă. PCI-X. În prezent se utilizează mai mult standardele USB 1. unităţi de discuri flexibile pentru calculatoarele portabile. Prin intermediul portului USB se pot conecta până la 127 de periferice şi nu este necesară oprirea calculatorului pentru a conecta/deconecta un periferic prin acest port. Treptat se extinde şi folosirea porturilor FireWire. când transferul se face concomitent pentru un număr de biţi. standard de conectare plug’n’play4 ce oferă o viteză de transfer maximă de 12 Mb/s şi USB 2. scanner şi chiar imprimante. Magistralele seriale transmit datele bit cu bit. PS/2).Transferul de date poate fi realizat în mod paralel (magistrale paralele) sau serial (magistrale seriale). Serial ATA. numit port şi printr-o componentă de interfaţă. Majoritatea calculatoarelor moderne folosesc mai multe magistrale.. SCSI. când datele se transmit bit cu bit pe o singură cale (COM. tastatură. AGP. mouse. PCMCIA. USB.0. Porturile pot fi: • seriale. FireWire. un modem extern etc. de obicei 8. • cu infraroşii (IRDA) etc. pe cele externe. unul după altul. Magistrale externe: ATA.6. Fig. Legarea unui echipament la magistrală se realizează de obicei printr-un conector fizic. 2. Hyper Transport. La portul COM puteţi conecta tastatura. PCIExpress. la cel paralel imprimanta. Magistralele paralele transmit toţi biţii fiecărui cuvânt concomitent pe mai multe conductoare paralele.

digitizor • echipamente periferice de stocare: unităţi de bandă magnetică. • redarea rezultatelor prelucrărilor sub o formă accesibilă utilizatorului. prin intermediul suporturilor de stocare. Principalele funcţii ale echipamentelor periferice sunt următoarele: • introducerea datelor. în cazul preluării informaţiilor de la dispozitivele periferice sau invers. precum şi redarea rezultatelor prelucrării pentru utilizări ulterioare. adaptorul SCSI (Small Computer System Interface) defineşte o magistrală care poate conecta unul sau mai multe calculatoare cu echipamente periferice. cititorul optic • echipamente periferice de ieşire cu ajutorul cărora se extrag rezultatele sub o formă accesibilă omului: imprimanta. • echipamente periferice pentru citirea directă a datelor şi informaţiilor: cititioare optice de documente. • echipamente periferice de comunicaţie care permit transmiterea datelor la distanţă prin intermediul liniilor de comunicaţie. iar echipamentele conectate pot fi de tipul: unităţi de disc CD-ROM. • echipamente periferice de intrare-ieşire care dispun de suporturi de mare capacitate pentru stocarea datelor şi programelor (unităţi de disc magnetic. unităţi de disc magnetic. mouse. imprimantă. creion optic. Ele mediază schimbul de date şi informaţii dintre unitatea centrală şi mediul extern.Sistemul FireWire are funcţii similare sistemului USB. unităţi de bandă rapide. cititoare de documente marcate etc. cititoare de coduri bară. respectiv medii fizice care permit înregistrarea sau vizualizarea informaţiilor. De asemenea. În funcţie de modul de exprimare a informaţiilor vehiculate de echipamentele periferice se utilizează sau nu anumite suporturi. Fiecare echipament periferic trebuie să posede un controller (o interfaţă inteligentă locală). dar este mai rapid şi este folosit pentru conectarea perifericelor externe ce necesită viteză relativ înaltă de transfer a datelor (se utilizează preponderent pentru ataşarea echipamentelor video numerice). unităţi CD-ROM etc. echipamentele periferice asigură păstrarea datelor şi a programelor pe o perioadă mare de timp. dar care sunt absolut necesare activităţii şi fac să crească performanţele calculatoarelor personale. ecran de afişare etc. mouse. unităţi CDROM). Din punct de vedere al funcţiilor îndeplinite în sistemele de calcul. Este posibil ca un adaptor să controleze mai multe dispozitive periferice de acelaşi fel. 39 . Adaptoarele au rolul de pregătire a informaţiei în forma cerută de magistrală. 2. Adaptoarele sunt circuite integrate care permit procesorului să comunice şi să conecteze echipamente periferice. Spre exemplu. Echipamente periferice şi suporturi de date O altă categorie mare de dispozitive care nu fac parte din unitatea centrală de prelucrare. asigurând în acelaşi timp compatibilitatea formatului de reprezentare a datelor. sunt echipamentele periferice. • asigurarea supravegherii şi posibilităţii de intervenţie a utilizatorului pentru funcţionarea corectă a sistemului în timpul unei sesiuni de lucru. caz în care adaptoarele au şi rol de adresare a dispozitivelor periferice conectate. programelor şi a comenzilor în memoria calculatorului. echipamentele periferice se clasifică în următoarele clase: • echipamente periferice de intrare care permit introducerea datelor şi programelor în sistem: tastatura. Dacă luăm în considerare rolul echipamentelor periferice în dialogul om-claculator se pot delimita următoarele clase de echipamente periferice: • echipamente periferice de comunicare om-calculator: terminal (ecran+tastatura). Ele asigură citirea datelor şi programelor stocate în memoria internă.2.

CD inscriptibil. • suporturi magneto-optice. Pe lângă tastele care reprezintă cifre şi litere. cât şi comenzi sau programe. 40 . Din punct de vedere al posibilităţii de reutilizare: • suporturi nereutilizabile (neînregistrabile) care se pot înregistra o singură dată (suporturile de hârtie. CD-RW). Tastatura Tastatura reprezintă dispozitivul principal de intrare şi permite introducerea de informaţii sub formă de caractere. Din punct de vedere al posibilităţii de adresare a înregistrărilor de pe suport: • suporturi adresabile la care accesarea informaţiei se face direct. precum şi pentru redarea rezultatelor. tastatura conţine şi o serie de taste „funcţionale”. pe baza unei adrese (de exemplu. prelucrarea. • suporturi optice (discul optic. suporturile din hârtie. microfilmele. Echipamente periferice de intrare Introducerea datelor în sistem se realizează în mod obişnuit prin intermediul tastaturii şi al mouse-ului.). CD-ROM). similar cu maşina de scris. • suporturi neadresabile la care accesarea informaţiei se face prin parcurgerea secvenţială a înregistrărilor şi verificarea conţinutului (banda magnetică. datele vor trebui încă scrise pe un suport tehnic. banda de hârtie perforată.Suporturi tehnice pentru înregistrarea datelor şi informaţiilor Pâna la utilizarea pe scară largă a calculatoarelor programabile prin voce. stocarea datelor şi programelor. documente cu caractere stilizate etc. documente completate cu cerneală magnetică. Clasificarea suporturilor tehnice Din punct de vedere al materialului folosit pentru fabricarea lor: • suporturi din hârtie (cartela perforată. Din punct de vedere al utilizării în sistemul de calcul: • suporturi tehnice de intrare care sunt numai citite (documentele completate cu cerneală magnetică. CD-ROM) • suporturi tehnice de ieşire care sunt numai scrise (hârtia de imprimantă) • suporturi tehnice de intrare-ieşire care pot fi citite şi scrise de sistem (cartela perforată. DVD etc. • suporturi reutilizabile care se pot utiliza succesiv pentru mai multe înregistrări (suporturile magnetice. hârtia de imprimantă. discul magnetic. Prin succesiunea/combinaţia de caractere introduse se pot furniza sistemului de calcul atât date. discul magnetic). microfilmul). Suporturile tehnice sunt medii fizice utilizate pentru preluarea. caseta magnetică. Aceste funcţii sunt specifice sistemelor de operare în care este utilizată tastatura. banda magnetică. discul magnetic. folia magnetică etc. • microfilmele. CD-ROM.). discul flexibil. documente cu caractere stilizate. tamburul magnetic. • suporturi magnetice (banda magnetică. CD-R. cărora le sunt ataşate diferite funcţii (prelucrări).). CD reinscriptibil).

mouse-urile pot fi mecanice şi optice. prin deplasare. tip. în acest domeniu. numărul de taste (101-104). Mouse-ul optic foloseşte un fascicul de lumină pentru a detecta mişcarea pe o suprafaţă şi conţine două perechi de led-uri şi fotodetectoare. funcţii auxiliare. pornirea. WWW. Principalele operaţii realizate cu un mouse sunt: • Indicarea prin care cursorul de mouse este deplasat pe ecran pentru a indica un anumit obiect. Tehnologia radio este din ce în ce mai mult folosită şi implementată în dauna clasicelor cabluri. e-mail). Mouse-ul mecanic foloseşte o bilă care se deplasează pe o suprafaţă şi care antrenează două potenţiometre ce traduc mişcările în semnale de control. care indică diverse obiecte. Dacă este instalat driver-ul (programul care asigură interfaţa cu sistemul de operare) de mouse. Utilizarea butoanelor mouse-ului depinde de produsul informatic. numită şi clic se utilizează pentru selectarea unui obiect şi se realizează. 101. Mouse-ul se deplasează pe un suport a cărui suprafaţă este acoperită cu o folie de plastic pe care sunt desenate două grile suprapuse. ea a utilizat mouse-ul cu 3 butoane. mouse-ul se deplasează cu butonul apăsat. numit cursorul mouse-ului. pentru oprirea. mişcările făcute. pe o suprafaţă plană. în vederea executării unor operaţii. printr-un mecanism electro-optic (format din doi cilindri perpendiculari înzestraţi cu câte o fantă). de două ori succesiv un buton al mouse-ului. Mouse-ul este un echipament periferic de intrare utilizat pentru selectarea rapidă a unor opţiuni din meniuri sau manipularea unor obiecte de pe ecran (texte sau grafice). Prima firmă care a utilizat mouse-ul.Drumul parcurs din 1867. control volum. Mouse-urile se pot conecta prin cablu la un port (o interfaţă) special pentru mouse. a fost Mouse System. Tastaturile se deosebesc prin design. care a utilizat. în 1980. El a fost realizat prima dată în 1963 de către Douglas Engelbart de la Institutul de Cercetare din Stanford. pentru IBM-PC. prin apăsarea scurtă a butonului. Tehnica mouse-ul a fost preluată şi extinsă mai ales de firma Apple pentru calculatoarele Macintosh. intrarea în "stand-by" a sistemului etc. 41 . Mouse-ul Un mouse este obligatoriu pentru majoritatea aplicaţiilor actuale. cablul de legătură lipsind în acest caz. • Punctarea. odată cu mişcarea mouse-ului se mişcă pe ecran o săgeată sau un dreptunghi. când Christopher Latham Sholes a realizat prima tastatură pentru maşina de scris. până la tastaturile clasice cu 83. începând din 1983. care de obicei este dintr-un material special. Cele apărute recent adaugă butoane speciale pentru funcţii specifice domeniului multimedia sau pentru navigarea pe Internet (play/pause/next/prev. în urma poziţionării cursorului mouse-ului pe obiectul respectiv. Se foloseşte în operaţiile de mutare sau copiere a obiectelor (Drag&Drop). este Microsoft. • Trasarea care se realizează analog cu punctarea. cu deosebirea că după apăsarea butonului. Variantele moderne de mouse comunică cu calculatorul prin raze infraroşii. • Dublu clic prin care declanşează o acţiune şi prin care se acţionează scurt. 102 sau 104 taste a fost extrem de lung. 84. mouse-ul cu două butoane la calculatoarele IBM. După tehnologia utilizată. deplasarea se face prin deplasarea mouse-ului pe pad. Dispozitivul constă dintr-o carcasă şi o bilă (de cauciuc sau alt material cu aderenţă bună) care semnalează sistemului. Firma care a devenit cea mai cunoscută pe piaţă.

iar problema care se pune este că mulţi utilizatori nu au spaţiul necesar pentru un astfel de dispozitiv. alţi producători fabricând trackball-uri care pot fi operate la fel cu oricare deget. mărind dimensiunile acestora doar cu câţiva centimetri. Joystick-ul este un dispozitiv de indicare care suportă reacţiile instantanee şi care interpretează răpunsurile independent. El se conectează de obicei la unul din porturile seriale ale calculatorului.Mouse-ul poate avea de la două la şase butoane. acestea necesitând o viteză de reacţie mare. maneta indicatoare şi touchpad-ul. el fiind un mouse întors cu faţa în sus. şocuri la impact. astfel ca dispozitivul să poată fi folosit cu orice mână. determină cursorul de pe ecran să îi urmărească mişcările. În esenţă. trackball-ul este o bilă. însă aceste valori nu indică întotdeauna precizia de poziţionare. Trackball-ul elimină aceste probleme. iar în cazul mouse-ului USB. putând fi dotat şi cu rotiţă de scroll. dispozitivul are o poziţie ideală pentru a fi manevrat cu unul dintre degetele mari. Nu există o poziţie standard a butoanelor. proiectate astfel încât să poată fi ataşate calculatoarelor – laptop sau notebook. Evaluarea unui trackball se poate face în funcţie de rezoluţie – numărul de paşi pe inci (counts per inch). Joystick-ul Mouse-urile nu sunt foarte potrivite pentru jocuri şi alte aplicaţii. Unele modele au patru butoane. cu aceleaşi funcţii de selecţie ca şi ale mouse-ului. aşa cum se întâmplă la mouse. Bila se roteşte pe loc şi nu are nevoie de spaţiu mai mare decât baza dispozitivului – câţiva inci pătraţi. existând modele proiectate astfel încât bila să fie rotită cu degetul mare. Dispozitivul Isopoint. dintre care amintim dispozitivul Isopoint. nu pe baza mişcărilor anterioare. inventat de Craig Culver. Ca şi mouse-ul. numit port pentru jocuri (game port). Pentru pasionaţii de jocuri auto pe calculator există volane cu pedale şi cu force feedback (dotate cu motoare electrice care produc diverse efecte: blocarea volanului pe o direcţie în momentul spargerii unei roţi. acestea funcţionând ca două perechi în oglindă. Spre deosebire de joystick care indică poziţia în două dimensiuni. realizată de Ted 42 . raportată la un punct de referinţă de pe ecran. Există modele portabile. O rezoluţie mai mică înseamnă că trebuie să rotiţi bila mai mult ca să mutaţi cursorul. În schema de conectare a calculatoarelor personale. la un port USB al calculatorului. altele pentru a fi acţionate cu celelalte degete. Trackball-ul Mouse-ul unui calculator are nevoie de spaţiu în care să se mişte. adică identifică poziţia într-un plan (stânga-dreapta şi înainteînapoi). funcţionează ca un trackball care foloseşte o bară cilindrică în locul bilei. trackball-ul are butoane prin care se indică poziţionarea cursorului în locul dorit. O rezoluţie mai mare înseamnă deplasarea mai rapidă a cursorului pe ecran. deseori de dimensiuni mari.). Cele mai multe trackball-uri au două sau trei butoane acţionate prin apăsare. Maneta indicatoare (pointing stick). paleta (paddle) specifică poziţia într-o singură dimensiune. Pentru calculatoarele portabile. El este un senzor bidimensional care indică poziţia absolută. dar controlul este mai pecis. dar reduce controlul asupra poziţiei cursorului. care atunci când este rotită. salturi rapide etc. joystickul este legat la PC printr-un adaptor special. Fiind plasat imediat sub bara de spaţiu. proiectanţii au pus la punct mai multe dispozitive. pe o linie.

În plus. Utilizând un software adecvat. Sistemele de recunoştere a vocii Preluarea şi obţinerea vocală a datelor în şi din sistemele de calcul au devenit posibile din punct de vedere tehnic şi rentabile din punct de vedere economic pentru multe aplicaţii. controlul de calitate. celelalte degete rămânând pe rândul de bază al tastaturii. Realizările în domeniu sunt remarcabile. utilizatori care nu sunt familiarizaţi cu tastatura sau cu introducerea de comenzi. lideri fiind firmele Dragon Systems şi IBM. aeroporturi. Watson al firmei IBM. reacţionând la apăsare. gări) destinate publicului larg. a fost pentru prima oară folosită pe calculatoarele portabile IBM. iar lovitura este considerată comandă. memorând coordonatele acestor puncte. Dispusă între literele “G” şi “H” de pe o tastatură convenţională. utilizatorul poate introduce comenzile şi anumite date folosind creionul optic. asemenea butonului apăsat al unui mouse. peste care utilizatorul trebuie să mişte degetul sau să lovească uşor. Sistemul de recunoaştere a vocii se bazează pe recunoaşterea vocală a cuvintelor şi transformarea acestora în semnale digitale. maneta indicatoare poate fi manevrată cu oricare dintre degetele arătătoare. O implementare particulară a digitizorului este tableta de digitizare. suprafaţa se poate programa astfel încât la lovirea diferitelor zone să se obţină acţiuni diferite.Selker şi Joseph D. Creionul optic Creionul optic (light pen) permite desenarea pe ecran prin simpla deplasare a acestui dispozitiv. Sistemele de digitizare Digitizoarele asigură transformarea datelor analogice în date numerice. însă nu se mişcă. bănci. Digitizoarele sunt tipice aplicaţiilor de proiectare cu ajutorul calculatorului CAD (Computer Aided Design) şi celor de producţie cu ajutorul calculatorului CAM (Computer Aided Manufacturing). Acest dispozitiv este în principiu un joystick miniaturizat. Spre deosebire de mouse-ul clasic sau trackball. El constă într-o suprafaţă textilă pătrată. preluarea comenzilor telefonice etc. Cele mai simple digitizoare se prezintă ca o lupă pe o masă de desenat şi se apasă un buton în punctele de interes. 43 . Ecranul tactil are ca domeniu de aplicabilitate echipamentele şi terminalele publice (în birouri de turism. Mişcarea este considerată translaţie a indicatorului pe ecran. Sistemele de recunoştere vocală sunt recomandate în situaţiile în care utilizatorii trebuie să introducă date sau programe şi să aibă în acelaşi timp mâinile libere: operaţiuni de inventariere. sensibilă la presiune. nu "adună" murdărie şi totodată limitează mişcarea. adică o suprafaţă plană pe care se plimbă un creion optic. Ecranul tactil Ecranul tactil (touchscren) permite introducerea comenzilor prin apăsarea directă cu degetul sau cu un creion special pe ecran. Rutledge la Centrul de Cercetare Thomas J. Pentru aceasta este necesară instalarea unei cartele vocale în sistem şi existenţa unui software specalizat. touchpad-ul nu are componente în mişcare.

fără să-şi ridice privirea de pe documentele sale). Acestea oferă avantajul unei calităţi mai bune a imaginii. pe disc. destinat aplicaţiilor din radiologie. imaginile fiind afişate din ce în ce mai bine. Tot firma IBM a pus la punct o tehnologie operaţională cu o simplă placă compatibilă Sound Blaster.2. Firma IBM a realizat produse-program pentru vorbirea curentă încă din ’96. componenta principală. ce conţine 200000 de cuvinte. atât tuburile catodice. programul firmei Dragon Systems reprezintă prima generaţie de sisteme destinate dictării continue pentru Windows şi Windows NT. unul dintre acestea fiind MedSpeak. După principiile de funcţionare există monitoare cu tub catodic (CRT). Cuprinde un dicţionar de bază de 35000 de cuvinte. toate culorile pot fi obţinute prin combinarea acestor culori primare. Unul dintre 44 . cât şi partea electronică s-au îmbunătăţit continuu. ecranele plate LCD câştigând din ce în ce mai mult teren. dar nu contează. un avocat poate să-şi revadă dosarele şi să dicteze informaţiile corespunzătoare în acelaşi timp. verde (G) şi albastru (B). generează imaginea prin bombardarea cu electroni a unui strat de luminofori.2. nu mai pâlpâie în mod vizibil. G. dar se mai pot folosi tabletele LCD. cu rezoluţie şi culori mult mai bune. aceste monitoare nu emit radiaţie electromagnetică şi au un consum de energie foarte mic. furnizând o soluţie perfectă pentru persoanele care nu pot sau care nu vor să utilizeze tastatura. Imaginea color pe un monitor CRT se obţine prin combinarea a trei imagini : R. fiindcă în cea mai mare parte a timpului imaginea stă nemişcată. încep să facă faţă din ce în ce mai greu concurenţei oferite de monitoarele cu cristale lichide. În plus. mai clare. Monitorul şi placa video Monitorul este un suport de ieşire pe care se afişează rezultatele prelucrărilor. cele mai frecvent utilizate sunt monitorul şi imprimanta. nemaiexistând acea pâlpâire întâlnită în cazul tuburilor catodice care oboseşte ochiul. VoiceType care permite câştigarea de timp şi ameliorarea productivităţii. Monitoarele CRT. În ultimii 10 ani. tubul catodic (CRT = Cathode Ray Tube). Echipamente periferice de ieşire În ceea ce priveşte echipamentele periferice de ieşire. Firma declară că în timpul dictării comenzilor şi documentelor spre calculator nu mai sunt necesare pauzele între cuvinte. deoarece rata de reîmprospătare este zero Hz. Deoarece ochiul uman este sensibil la culorile roşu (R). mesajele pentru utilizator şi informaţiile despre starea sistemului. Programul are un vocabular activ de 30000 de cuvinte rezident în memorie şi un dicţionar de rezervă. proiectoarele cu LCD. dictarea se poate face foarte bine pe teren sau în maşină (un cercetător poate lucra la microscop şi dicta simultan rezultatele.Naturally Speaking. 2. Avantajele sunt considerabile: nefiind obligaţi să privim ceea ce se întâmplă pe ecran. video-proiectoarele. iar viteza de dictare este între 70 şi 100 de cuvinte pe minut. pe bază de plasmă şi elctroluminiscente. Reîmprospătarea imaginii se face doar la schimbarea acesteia. Noi tipuri de monitoare îşi fac apariţia. B. la care se poate adăuga un dicţionar personalizat de până la 30000 de cuvinte. având tendinţa de a se impune ca standard de facto. monitoare pe bază de cristale lichide (LCD). Desigur există monitoare CRT care la o viteză de reîmprospătare de 85 Hz. Dar la ecranele LCD această pâlpâire nu există. cu dimensiunile lor mari. La monitoarele cu tub catodic.

în funcţie de parametrii semnalului primit. De exemplu. În plus. verzi şi albastre care formează imaginea. numărul de culori şi viteza de reîmprospătare a imaginii. Valorile tipice sunt de 14”. dimensiunii şi poziţionării imaginii. cu atât imaginea este mai clară.25 mm. cu tendinţa spre cele de 19”. raportat la cele două axe. au apărut aşanumitele monitoare multimedia. 19”. 22” şi 24” (inch.220. număr de culori. Perfecţionarea tehnologiilor de fabricaţie a redus substanţial intensitatea radiaţiilor emise de monitor. Majoritatea modelelor de monitoare permit reglarea diferiţilor parametri prin intermediul unui afişaj ce apare pe ecran (on screen display). Se recomandă valori mai mari de 85 Hz. Interfaţa dintre monitor şi unitatea centrală este realizată de placa video. grad de periculozitate al radiaţiilor pe care le emite. Electronii activează granulele fosforescente roşii. 17”. oferind astfel o alternativă pentru boxele active cumpărate separat. SVGA (Super 5 Viteza de împrospătare se referă la frecvenţa cu care monitorul înlocuieşte liniile de electroni care apar pe ecran. Cu cât rezoluţia este mai mare. cu atât imaginea obţinută este mai stabilă şi mai odihnitoare pentru ochi. Imaginea obţinută pe ecran este reîmprospatată la anumite intervale de timp sau mai bine zis de un număr de ori pe secundă. Dimensiunea monitorului este caracterizată de mărimea diagonalei sale. Valorile tipice pentru definiţie sunt de 0. Dar aceste puncte sunt atât de mici încât de la distanţă culorile lor se compun. cu atât imaginea este mai bine definită. Monitoarele pe bază de plasmă – GPD (Gas Plasma Display) şi PDP (Plasma Display Panel) asigură o imagine calitativă. dar ele sunt monocrome. Cu cât acest număr este mai mare. o rezoluţie foarte bună. 45 . ecranul nu produce sclipiri ca tuburile cinescop. rezultând culoarea caracteristică fiecărui pixel. care sunt dotate cu boxe active şi microfon.parametrii cei mai importanţi ai acestor monitoare este durata de răspuns (response time) care variază între 15-30 ms. 21”. Cu cât distanţa dintre puncte este mai mică. Definiţia se măsoară în milimetri. 15”. 1 inch=2. respectiv albastru. monitoarele moderne sunt de tipul multisync. Distanţa între doi pixeli alăturaţi se numeşte definiţie (dot pitch). Monitorul are următoarele caracteristici mai importante: dimensiune. numărul de dimensiuni în care sunt afişate informaţiile. dar se fabrică şi monitoare 3D care permit afişarea imaginii în trei dimensiuni prin polarizarea luminii şi folosirea unor ochelari speciali sau în mod holografic. costisitoare şi contrastul imaginii este slab Monitoarele electroluminescente utilizează o peliculă subţire de material special care licăreşte la trecerea curentului elctric. rezoluţie. Monitoarele tradiţionale afişează imaginea în două dimensiuni (2D). Cele mai răspândite sunt monitoarele de 17”. definiţie. Acesta permite ajustarea formei. O imagine de pe ecran poate avea între 480000 şi 1920000 de pixeli. Pentru a îmbunătăţi capacităţile multimedia ale sistemelor de calcul. ajustări ale saturaţiei de culoare. Monitoarele cu radiaţie redusă (Low Radiation) sunt nedăunătoare sănătăţii utilizatorului la folosirea lor raţională. adică îşi ajustează singure proprietăţile imaginii. Valoarea vitezei de reîmprospătare a afişării5 variază între 60 şi 200 Hz. VGA (Video Graphics Array) care permite afişarea în 256 culori simultane cu o rezoluţie de 640 de pixeli pe orizontală şi 480 de linii pe verticală.54 cm). La ecranele obişnuite fiecare pixel este format la rândul lui din trei puncte colorate în roşu. fiind mai puţin granulată. verde. o rezoluţie de 800x600 pixeli. Există mai multe standarde video care precizează rezoluţia. De exemplu. Rezoluţia reprezintă numărul de pixeli care pot fi afişaţi pe ecran. înseamnă că monitorul are 800 puncte pe orizontală şi 600 de puncte pe verticală. ale intensităţii şi luminozităţii acestora.

În prezent se utilizează doar monitoare din clasa SVGA.reprezintă viteza de scriere a imprimantei şi se măsoară în caractere pe secundă (cps) la imprimantele lente şi pagini pe minut (ppm) la cele rapide (o pagină conţine aproximativ 2000 de caractere). Nu este obligatoriu ca cele două rezoluţii să fie egale. 64 Mo. Există rezoluţie pe verticală (număr de puncte pe verticală) şi rezoluţie pe orizontală. la imprimantele matriceale de 240x144 dpi • Viteza de tipărire. Capacitatea memoriei unei imprimante laser. imprimantele fiind considerate periferice lente. Memoria proprie a imprimantei permite stocarea acestor informaţii până în momentul în care vor fi tipărite. XGA (eXtendend Graphics Adapter) care permite afişarea în 65535 culori cu o rezoluţie de 640*480 sau 1024*768 etc. Imprimantele Imprimanta este un suport periferic de ieşire care permite tipărirea rezultatelor prelucrării într-o formă lizibilă pentru om.determină calitatea grafică a tipăririi şi se exprimă prin numărul de puncte afişate pe inch (dots per inch – dpi). 1200 dpi. XGA şi superioare (SXGA – Super XGA. Philips. Informaţiile prelucrate de procesor sunt transmise din memoria internă pe magistrală la imprimantă. • matriciale. 32. WUXGA – Widescreen UXGA etc). Sony. cât şi metode hardware (prin ataşarea unor dispozitive – casete cartridge) care conţin seturi suplimentare de caractere. la cele cu jet de cerneală de 4800x1200 dpi. Performanţele unei imprimante se exprimă prin următorii parametri: • Rezoluţia . 46 . B5 (182 x 257 mm) etc. LG. Viteza de prelucrare a procesorului este mai mare decât viteza de tipărire a imprimantei. IBM. • Dimensiunea maximă a hârtiei . 16. evitând astfel blocarea magistralei. 720. Producători de monitoare sunt Samsung.VGA)care poate afişa pornind de la 800 de pixeli pe orizontală şi 600 de linii pe verticală şi ajungând la 1280 de pixeli pe 1024 linii (sau mai mult în funcţie de performanţele monitorului şi plăcii video) în 16256 sau 16. poate fi de la 1 ppm până la 50 ppm sau mai mult. A4 (210 x 297 mm). 5760x7200 dpi etc. După tehnologia de tipărire utilizată.este dată de formatul hârtiei pe care poate să scrie imprimanta: A3 (420 x 297 mm).7 milioane de culori afişate simultan (sunt cele mai răspândite la ora actuală). La imprimantele laser. Suportul folosit este hârtia. imprimantele sunt: • orientate pe caracter. poate fi până la 416 Mo. • orientate pe linie. dar pentru cele mai simple ea este de 8. După modul de realizare a imprimării. • Memoria proprie – desemnează capacitatea de memorie de tip RAM ataşată imprimantei. imprimantele sunt: • mecanice. • termice. cu caractere selectate. respectiv după unitatea de informaţie tipărită la un moment dat. de exemplu. UXGA – Ultra XGA. • Posibilităţile de extindere a setului de caractere au în vedere atât metode software. A5 (148 x 210 mm). Dell. de exemplu. rezoluţia poate fi de 600. • orientate pe pagină.

viteză mare de lucru. trasoarele sunt mult mai scumpe decât imprimantele şi sunt folosite în proiectarea asistată de calculator (CAD) şi în programele de prezentare grafică. Sistemul este conectat la calculator şi permite transpunerea imaginilor pe microfilm direct. Pentru generarea caracterului este necesară încărcarea şi deflexia electrostatică pe verticală a picăturilor de cerneală. acoperit de o suprafaţă fotoconductivă. Tipărirea se poate face şi în mai multe culori. fiabile şi asigură o bună calitate a tipăririi. copiator. Imprimantele laser au o rezoluţie foarte bună. Ele folosesc pentru realizarea imprimării un suport intermediar. de pe benzi magnetice care sunt pregătite în prealabil. El poate trasa linii continue. Imprimantele laser. unde precizia este foarte importantă. • laser. • dimensiunea maximă a hârtiei pe care poate desena. fax). lipsa totală a zgomotului şi calitatea deosebită a imprimării. Imprimantele cu jet de cerneală se produc în mai multe variante: cu jet continuu. cu jet intermitent. Ele necesită un sistem complex de circulaţie a cernelii. Imprimantele cu jet de cerneală şi laser reprezintă în pezent cele mai utilizate tipuri de imprimante. În funcţie de viteză se obţin diferite calităţi ale imprimării. producând încărcarea electrică a unui şablon de particule. De obicei. În prezent. • rezoluţia. producătorii de hardware se orientează spre realizarea unor echipamente care încorporează mai multe periferice (imprimantă laser. Principalele avantaje sunt preţul scăzut faţă de cele laser. Principalele dezavantaje sunt legate de calitatea deosebită care se cere hârtiei şi cernelii. Trasoarele multicolore folosesc peniţe diferit colorate pentre trasarea desenelor color. calc sau film). fiabilitate sporită şi preţuri accesibile. pe măsură ce sunt generate sau off-line. precum şi fiabilitatea destul de scăzută. În mişcarea sa. O rază laser este dirijată către un tambur rotund. Caracterul este generat coloană cu coloană.• cu jet de cerneală. Plotter-ul Plotter-ul (echipament de trasat) este un dispozitiv periferic care poate genera o imagine grafică pe un suport material (de obicei hârtie. Sistemul COM (Computer Output Microfilm) Sistemul COM este des utilizat în arhivele de mari dimensiuni sau în marile biblioteci. numite şi imprimante optice sau imprimante xerografice sunt cele mai răspândite în prezent pentru că sunt rapide. Funcţionarea lor este similară unui dispozitiv de copiere. Imprimantele cu jet de cerneală au fost introduse în 1976 de firma IBM. Printre caracteristicile importante ale plotter-ului se numără: • precizia cu care desenează. scaner. în timp ce imprimantele pot simula liniile prin tipărirea apropiată a unei serii de puncte. cu picături comandate. Acesta aderă la foaia de hârtie şi creează textul sau imaginea corespunzătoare. tamburul preia un praf încărcat electric numit toner. 47 . • setul de instrucţiuni pe care le poate executa.

Camera video are rolul de a prelua informaţia luminoasă a fiecărei secvenţe video captate. Semnalul video captat este fie furnizat în sistem RGB pentru a fi preluat de calculator. cerută pentru un semnal video. Elementul cheie al camerei video este captatorul video. afişând astfel pe ecranul retroproiectorului imaginea la nivel de pixel existentă pe ecranul calculatorului. În alegerea unei camere video trebuie avuţi în vedere următorii parametri: rezoluţie. CCD (Change Coupled Device). Pentru aceasta. După gama coloristică redată. 48 . Dimensiunea ecranului de proiecţie (1. caz în care funcţionează ca pelicula dintr-un aparat de filmat şi pentru captarea de filme întregi. tabletele LCD pot fi alb-negru. un dispozitiv de transfer de sarcină. Camera video Nevoia de comunicare şi informaţie este o trăsătură caracteristică a omului.Tabletele LCD Tabletele LCD sunt dispozitive realizate în tehnologia LCD (Liquid Cristal Display) care se racordează la ieşirea spre monitor a unui calculator şi se plasează deasupra unui retroproiector obişnuit. la un video-recorder sau la o cameră video. pe puncte individuale. iar în cadrul liniei. de înaltă luminozitate şi cu distanţă focală mică şi alta utilizează trei matrici LCD. Placa de captură şi numerizare video Placa de captură video (video capture card) permite înregistrarea de imagini cu ajutorul calculatorului. Internet-ul este mediul perfect. zoom. camera video descompune fiecare secvenţă video într-o succesiune de imagini fixe. dar pentru o comunicare eficace şi rapidă este nevoie de tehnologie. sensibilitate la lumină. diafragmă. Astfel.5-7 m) se corelează cu puterea sursei luminoase (500-2300 lumeni) şi cu distanţa la care se proiectează. de a o transforma în informaţie electrică pe care o va aduce apoi într-o formă standard. Video-proiectoarele Video-proiectoarele sunt dispozitive de afişare pentru proiecţia unor imagini video pe un ecran mare pentru un grup mai mare de persoane. Cum ai putea însă să desfăşori o videoconferinţă fără o cameră de luat vederi? Ea este esenţială când ai nevoie de comunicare video. Ele sunt alcătuite dintr-o matrice de celule LCD. celule care lasă să treacă o cantitate variabilă din lumină emisă de lampa retroproiectorului. raport zgomot/semnal util. plasate în faţa unei surse de lumină puternice (lampă cu halogen) pentru proiectarea secvenţelor video după principiul afişării diapozitivelor sau filmelor. caz în care calculatorul este legat la televizor. cu nuanţe de gri sau color. nivel de profunzime. NTSC sau S-video. Video-proiectoarele se bazează pe două tehnologii de afişaj: una presupune existenţa a trei tuburi catodice. dar pentru a-l exploata optim trebuie să ai la dispoziţie o bază tehnologică solidă. Plăcile de captură video pot fi utilizate pentru captarea imaginilor statice sau a cadrelor. fie este prelucrat pentru sistemele PAL. iar fiecare imagine fixă este descompusă pe linii orizontale.

putându-se astfel prelua şi înregistra pe calculator secvenţe video şi imagini statice din emisiunile TV. TV tuner-ul se prezintă sub forma unei plăci de extensie care realizează transformarea semnalului TV (NTSC. fiind format dintr-un ansamblu de citire. Aceasta necesita atât un efort financiar considerabil. PAL sau SECAM) în semnal digital şi invers. Pentru siguranţă. Preţurile (în cazul caselor de marcat) sunt marcate prin nişte bare de diverse dimensiuni şi nuanţe de la alb la gri şi apoi la negru. după care utilizatorul introducea imaginea în calculator cu ajutorul scanner-ului sau prin citirea unui Photo-CD în unitatea CD. ele stochează pozele electronic.2. Trecând documentul sub un câmp magnetic puternic.Magnetic Ink Character Recognition). preluarea directă a imaginilor. în configuraţia calculatorului personal poate fi încorporat un FM tuner care facilitează audiţia acestor emisiuni. preluând un semnal video de la un aparat video sau de la o cameră TV. În prezent există camere foto care permit cuplarea directă cu calculatorul printr-o interfaţă standard. variante built-in în placa grafică. să se poată tasta datele. iar mii de fotodiode sensibile la lumină. dar şi folosirea monitorului calculatorului pentru urmărirea canalelor TV şi a teletextului. variante care sunt extensie a plăcii video etc. camerele digitale au înglobate senzori CCD (Changed Couple Device). în diverse programe sau aplicaţii. acesta se magnetizează. În locul în care este poziţionat filmul în aparatele clasice. cât şi timp foarte mult. care se folosesc de altfel şi la scannere şi camere video. preiau informaţia şi o descompun într-o mulţime de pixeli. Ele permit. ca în caz de indecizie. Cititorul de caractere scrise cu cerneală magnetică (MICR . Camerele digitale nu au nevoie de film foto.Pentru digitalizarea semnalului video analogic se folosesc video digitizoarele care utilizează un convertor analogic-digital. Caracterele se imprimă cu o cerneală specială conţinând oxizi de fier. cum sunt CompactFlash şi Smart Flash. Trecând apoi 49 . Avantajul acestor sisteme este simplitatea utilizării lor şi faptul că în sistemele tranzacţionale intense. imaginile se pot transfera direct pe calculator şi aici se pot prelucra după dorinţă. TV tuner-ele sunt fabricate în mai multe variante: variante externe (TV-Box) care trimit semnalul decodat în intrarea video a plăcii grafice. aceste sisteme sunt legate de tastaturi. Pentru ascultarea posturilor de radio ce emit în banda de frecvenţă FM. ceea ce este important pentru prelucrarea şi tipărirea ulterioară. Subiectul ce se doreşte a fi fotografiat este proiectat prin obiectiv. sau. pur şi simplu. cum ar fi casieriile marilor magazine nu mai trebuie tastat preţul. imediat după apăsarea declanşatorului. tipărirea pe hârtie. Numărul acestor pixeli hotăreşte rezoluţia camerei foto. Pentru stocarea imaginilor în camerele digitale sunt folosite cardurile de memorie flash. 2. Echipamente pentru citirea directă a documentelor Cititorul de bare de cod se utilizează în registratoarele de casă ale marilor magazine sau în biblioteci.3. Camera foto digitală Până nu demult era necesar un echipament sofisticat pentru a realiza cu calculatorul o prezentare de diapozitive: filmele trebuiau developate. aflate pe cip-ul CCD. emisie/detecţie a intensităţii luminoase. pe calculator. Astfel.

Aproape toate scanerele moderne sunt echipamente cu trecere unică. suma disponibilă. ele având o singură sursă de iluminare ce se bazează pe filtrele elementelor fotodetectoare pentru sortarea culorilor. dar sunt şi scanere care folosesc tehnologia video. scanere cu tambur (drum scanner). scanerele sunt grupate în scanere color şi scanere monocrome (scanere cu tonuri de gri). dar sunt şi scannere de până la 19200 dpi. Scanerul este caracterizat de următoarele elemente: • Posibilitatea de producere a imaginilor color – În acest sens. suprapusă cu alte imagini etc. adică biţii necesari pentru codificarea numărului maxim de culori. Scanerele obişnuite pot distinge 256 (8 biţi). Viteza de scanare poate fi de 1-60 pagini pe minut. deşi transferarea imaginilor de dimensiuni mari ce măsoară zeci de megaocteţi durează mai mult decât transferarea de imagini monocrome. de ordinul sutelor pe fiecare inci. Ultimele modele au o adâncime de culoare de până la 48 de biţi. Procedeul se numeşte digitizare. scanere plane (flatbed scanner). Suprafaţa de scanat se vizualizează pe toată lăţimea scanner-ului cu un tub luminiscent. Scanerele cu trecere unică pot să opereze aproape la fel de repede ca şi modelele monocrome. precum şi alte informaţii sunt introduse şi decodificate de aceste dispozitive. În majoritatea cazurilor. • Viteza de scanare . rotită. scanere pentru diapozitive. colorată. scanerul foloseşte o matrice liniară de asemenea senzori. Aplicaţiile principale ale acestui sistem sunt în domeniul bancar. • Rezoluţia reprezintă numărul de puncte pe inci pe care le poate citi scanerul.acelaşi document sub un cititor de caractere magnetice. micşorată. 1024 (10 biţi) sau 4096 (12 biţi) de niveluri de strălucire în fiecare culoare primară. de obicei dispozitive cu cuplaj de sarcină (CCD – Change Coupled Devices. Scanerul detectează diferenţele de strălucire a unei imagini sau a unui obiect. 2400. Documentele magnetice sunt din ce în ce mai răspândite. Diferenţa dintre ele este dată de modul în care acestea deplasează senzorii în raport cu imaginea scanată. dacă doriţi să scanaţi texte în vederea recunoaşterii optice a caracterelor sau în vederea editării unor publicaţii atunci când rezultatele urmează să apară alb-negru). Imaginea sau textul se preia sub forma unui anumit număr de puncte. evitându-se astfel introducerea textului cu ajutorul tastaturii. imaginea poate fi prelucrată cu ajutorul calculatorului: mărită. Există o mare varietate de scanere: scanere manuale (hand scanner). 3600. caracterele sunt recunoscute de cititor. După ce a fost citită cu scanerul. Aici. Scanerul este un dispozitiv care permite introducerea în sistem a textelor şi imaginilor grafice prin simpla scanare a documentului original. • Domeniul dinamic reprezintă domeniul de culori (sau numărul tonurilor de gri de la negru la alb) pe care le poate distinge un scaner. Pentru multe aplicaţii scanările monocrome sunt suficiente (de exemplu. 4800 de puncte pe inci. dispozitive care transformă un semnal luminos în semnal electric). 50 . Modalitatea obişnuită de exprimare a domeniului dinamic este profunzimea. folosind o matrice de senzori. de trei ori mai mici. contul. scanere video. Un scanner cu posibilităţi minime începe de la 300 de puncte pe inci şi avansează în trepte uniforme cum ar fi 1200. Aproape toate tipurile impun deplasarea mecanică a senzorilor peste imagine. Cu cât rezoluţia este mai mare. Lumina reflectată va fi preluată de o serie de diode laser şi de fotodiode care înregistrează diferenţele luminos-întunecos şi le convertesc într-o combinaţie binară. cu atât imaginea scanată va fi mai apropiată de cea reală. întinse pe o bandă îngustă pe toată lăţimea celei mai mari imagini care poate fi scanată.

Aceste sisteme nu se limitează la comparare. 44. o interfaţă MIDI. plăcile de sunet au devenit din ce în ce mai sofisticate. Plăcile de sunet mai oferă şi o serie de funcţii importante de control pentru operaţiile de creare şi redare a unor fragmente muzicale. Popularitatea tot mai largă a aplicaţiilor multimedia în ultimii ani a condus la dezvoltarea mai multor tehnologii de producere a plăcilor de sunet şi la creşterea competiţiei între producătorii acestor echipamente. o intrare pentru microfon. de 11 kHz pentru vorbire. Numerele din calculator sunt considerate digitale. Se foloseşte un software specializat OCR (Optical Character Recognition). în configuraţia minimală. scrise de obicei cu maşina de scris sau cu imprimanta. pentru a înregistra sunete MIDI şi waveform. Circuitele de mixare din placa de sunet au rolul de a controla volumul pentru fiecare din sursele de semnale la care este conectată placa. Majoritatea sistemelor OCR actuale se bazează pe corespondenţa caracteristicilor. Diferenţierea calitativă între plăcile de sunet actuale se face în funcţie de capacitatea acestora de a reda şi înregistra sunetele. În cazul scrisului de mână recunoaşterea textului este mult mai dificilă. muzica produsă în acest 51 . Pentru a înregistra şi reda mesajele audio. o placă de sunet trebuie să aibă. Rata de eşantionare indică de câte ori pe secundă se va lua o probă din semnalul audio.1 KHz pentru semnalele provenite de la CD-player. Rezoluţia este cuprinsă. preţul lor fiind în continuă scădere. boxe). Prin intermediul unui software specializat se poate realiza editarea. între 0 şi 255 de biţi la plăcile de sunet pe 8 biţi şi între 0 şi 65535 de biţi la plăcile de sunet pe 16 biţi. de exemplu. Primele programe OCR foloseau o tehnică numită corespondenţa matriceală. iar rezoluţia indică numărul de biţi disponibili pentru valoarea preluată. Parametrii care determină performanţele plăcilor de sunet sunt: rata maximă de eşantionare şi rezoluţia plăcii. plăcile de sunet utilizează două tehnologii: sinteza FM şi sinteza wavetable (spectru de sunete). Calculatorul compară mici porţiuni din imaginea pe biţi cu modele stocate într-o bibliotecă în căutarea caracterului care semăna cel mai mult cu modelul de biţi scanat. placa de sunet conţine convertizoare de tip analogic-digital şi digital-analogic care realizează conversia semnalului electric în cod numeric şi invers.• Posibilitatea de recunoaştere a caracterelor de text. Ca urmare a acestei tendinţe. Echipamente periferice pentru redarea sunetelor Placa de sunet Apariţia şi dezvoltarea aplicaţiilor multimedia a determinat echiparea microcalculatoarelor cu plăci de sunet care permit cuplarea unor echipamente de înregistrare a sunetelor (microfon) sau de redare a acestora (difuzor. Pentru prelucrarea ulterioară cu un procesor de texte trebuie transformată într-un format text. Rata de eşantionare poate fi. în special când se doreşte utilizarea MPC şi pentru jocuri pe calculator. nu în imagini Imaginea scanată este memorată iniţial în format grafic. iar undele sonore sunt considerate analogice. Trebuie avută în vedere şi compatibilitatea cu Sound Blaster. de exemplu. de 48 KHz pentru DAT (digital audio tape). ci analizează fiecare model de biţi scanat. Plăcile de sunet sunt folosite pentru redarea sunetelor şi a muzicii. Ca urmare. transformându-le în text. Pentru redarea sunetelor. ca parte a aplicaţiilor multimedia. capabilitate CD-audio. Sunetele create de placa de sunet nu seamănă cu cele create de instrumentele muzicale. calculatorul nu poate înţelege şi reproduce undele sonore. Conform standardului MPC. redarea sau înregistrarea sunetelor în fişiere. un sintetizator FM şi capacitatea de a reda muzică digitizată şi voce. dar şi pentru recunoaşterea vocii. adică manevrarea frecvenţelor pentru a le transmite la difuzoare. Sinteza FM vine de la frequency modulation (modulaţia în frecvenţă). Se pot recunoaşte bine literele foarte clare.

Astăzi s-a ajuns până la 400 GB pe hard disc. Sound Blaster Audigy 2 oferă un excepţional raport semnal zgomot de 106dB şi este singura interfaţă de sunet care a primit certificare THX. calculatorul are nevoie de difuzoare. sunetele fiind mai aproape de realitate. dispune de tehnologia EAX Advanced HD care oferă realism audio fără precedent în jocuri. deşi doar pe termen scurt. filme sau muzică. Acest standard adaugă o incintă acustică suplimentară. Cum a supravieţuit acesta din urmă? Alternativele au existat. Câteva echipamente (Iomega Zip. În prezent se produc şi sisteme dotate cu difuzoare plate.1 canale. ea caută instrumentul potrivit într-un spectru de sunete şi crează sunetul instrumentului cerut. iar rata de eşantionare atingea 15 kHz. Modelele iniţiale lucrau pe 8 biţi. Echipamente şi suporturi pentru stocarea datelor Una din problemele actuale în domeniul informatic este şi cea a stocării şi regăsirii informaţiei. Audigy 2 poate captura şi reda cele mai fine detalii ale sunetului folosind specificaţii tehnice de ultimă oră. când includ un amplificator sau pasive atunci când nu au un astfel de dispozitiv. având şi un randament atractiv pe piaţă. iar cele de frecvenţă înaltă (tweeter) lucrează cu frecvenţe asociate sunetelor ascuţite (de la 2000 Hz în sus). Microfonul şi difuzoarele Puntea dintre lumea electronică a datelor audio (analogice şi digitale) şi lumea mecanică a sunetelor este realizată de traductoarele acustice: microfonul care converteşte sunetele în semnale audio şi difuzoarele ce realizează conversia semnalelor audio în sunete. LS-120 SuperDisk sau Syquest EZ Flyer) au fost puse la încercare pentru a înlocui acest floppy de neînlocuit. CD-ul cu posibilitate de rescriere este aproape cel mai răspândit format. trecere realistă între medii audio virtuale. Difuzoarele subwoofer extind posibilităţile de producere a frecvenţelor joase ale unui sistem de sunet dintr-un calculator. Astfel. procesarea simultană a mai multor efecte audio.mod tinzând să sune artificial. Toate plăcile de sunet au intrări pentru microfon care permit înregistrarea de voci în mediul digital. Standardul care s-a impus în lumea PC-urilor este Sound Blaster. dezvoltat de firma Creative Labs. pe baza mostrei de sunet existente. Spre exemplu. centru spate. modelul Sound Blaster Audigy 2 lucrează pe 24 biţi cu 192 KHz în stereo şi 96 KHz în 6. Difuzoarele de frecvenţă joasă (woofer) operează la cele mai joase frecvenţe (mai mici de 150 Hz). Sony realizează un echipament HiFD la 200 MB. pentru realism îmbunătăţit în poziţionarea 3D audio. În prezent sunt destul de multe tehnologii de stocare pe disc de calitate. Difuzoarele pot fi active. se pot folosi transcrierile digitale ale vocii pentru a le încorpora în prezentări multimedia sau pentru a realiza diverse adnotări vocale în foi de calcul sau în alte fişiere. care este citit de drivere interne sau externe noi. specific coloanelor sonore Dolby Digital EX din filme sau jocuri. fabricate după o nouă tehnologie care oferă o senzaţie de realitate incredibilă. La tehnologia wavetable. prin reverberaţii. În următorii 52 .44 MB.44 MB. pe baza unor înregistrări ale muzicii unor instrumente. Au urmat modele perfecţionate. Utilizatorii de calculatoare personale care dispun de o unitate DVD-ROM vor putea utiliza Sound Blaster Audigy 2 pentru a experimenta înregistrări DVD-Audio de o calitate uimitoare. Unităţile CD-RW nu mai sunt astăzi o noutate. apariţia unor suporţi de informaţii de mare capacitate impulsionând evoluţiile din domeniu. PC-ul era echipat cu un hard disc de 100 MB şi o unitate de dischetă de 1. placa de sunet crează sunetul. dar alături de acelaşi bătrân floppy de 1. Pentru a crea sunete care pot fi auzite.1 canale. pentru sunet surround pe 6. La începutul anilor ‘90.

de exemplu. pistele sunt numerotate. Digital Compact Cassette) care lucrează cu informaţie numerică. 512. Prin cilindru virtual se înţelege ansamblul pistelor pe un echipament cu mai multe discuri care pot fi accesate fără a mişca capul de citire-înregistrare. începând cu zero. cilindrul este ansamblul pistelor care corespund unei poziţii a capetelor de citire-înregistrare de pe toate pistele. de-a lungul pistelor. corespunzând unei poziţii a capului de citire-înregistrare. de la marginea exterioară a discului.5 inch de 1. determinată de numărul pistei şi numărul sectorului de pistă. Photo CD.44 Mo. Rotary Digital Audio Tape. reprezentaţi de CDROM şi variantele descinse din acesta. are 80 piste/faţă. Altfel spus.. există un aspect de care nu trebuie să ne temem în privinţa unităţilor de stocare: puterea de înmagazinare a datelor va creşte ameţitor de repede. 18 sectoare/ pistă. 512 octeţi/sector. • după modul de grupare. Sectoarele sunt numerotate începând cu cifra 1. • după materialul din care sunt făcute. Prin convenţie. O porţiune dintr-o pistă se numeşte sector. CDTV (Commodore Dynamic Total Vision). După modul de înregistrare. Unităţile de discuri magnetice sunt echipamente periferice care mediază schimbul de date şi informaţii între suport (disc magnetic) şi sistemul de calcul. Un floppy disc cu două feţe are un număr de cilindri egal cu jumătate din numărul pistelor. suporturi magnetice neadresabile (benzi magnetice). în funcţie de performanţele discului. dar nu sub formă de fişiere în sens informatic şi suporţi de informaţie numerică informatizată. CD-I (Compact Disc Interactive). Numărul de octeţi pe sector depinde de tipul discului. benzile de magnetofon) şi suporţi de informaţie numerică (digitală). care să poată fi regăsite rapid se folosesc echipamente periferice care utilizează în esenţă suporturi magnetice. 256. Discurile dure au un număr variabil de feţe şi piste. lansat de Sony în 1992. Video CD. sectorul 0 este rezervat pentru identificare. 1024. Echipamente periferice şi suporturi magnetice Pentru memorarea unor volume mari de date. adică 128. Un alt concept vehiculat mult este cel de cilindru. suporţii se împart în suporţi ce folosesc informaţia analogică (aici se încadrează casetele video. Discuri magnetice şi unităţi de discuri magnetice În configuraţia actuală a calculatoarelor discul magnetic este cel mai utilizat. nu pentru stocare. etc. Un sector poate fi accesat direct după adresa de sector. Pistele pe discurile magnetice sunt circulare şi concentrice (formatul CAV). Sectorul este unitatea fundamentală de memorare a informaţiei pe disc. Datele sunt înregistrate pe disc sub forma unor octeţi memoraţi ca şiruri de cifre binare (zone magnetizate şi nemagnetizate). O dischetă de 3. dar în general este o putere a lui 2. Din punct de vedere al accesibilităţii.. Suporţii de informaţie numerică pot fi suporţi de informaţie digitală neinformatică (CD-audio. Mini Discul. Capacitatea sectoarelor cea mai des întâlnită în industria hard-discurilor pentru calculatoarele personale este cea de 512 octeţi/sector. După capete sunt: 53 . suporturile magnetice se împart în două categorii: • • suporturi magnetice adresabile (discuri magnetice). respectiv cilindru virtual. videodiscul – Laser Disc. Discurile magnetice se clasifică după mai multe criterii: • după capetele de citire/înregistrare.ani. mai toate PC-urile care vor fi vândute vor citi de pe DVD-ROM Cu certitudine. Aceste şiruri sunt aşezate circular.

• un motor de antrenare a dischetei (360 rot/min).25” şi 8” (în prezent cele de 5.ED). Discul flexibil a fost creat în 1967. Actualmente toate unităţile de discuri flexibile permit utilizarea simultană a ambelor feţe (DS Double Side). Zip. deci nu se grupează în pachete. • densitate extra înaltă (Extra High Density .Single Side). Capacitatea 54 .5”. • dublă densitate (Double Density 2D sau DD). Dischetele sunt folosite pentru păstrarea programelor şi a fişierelor de date de mici dimensiuni. este indicat ca din când în când informaţiile să fie rescrise pe dischete. După materialul din care este făcut discul.SD). la care capetele se mişcă solidar. care sunt independente. Corespunzător tipurilor de suport. pentru arhivări. • un dispozitiv de acţionare a capetelor. la care discul este realizat din material plastic. Din punct de vedere al densităţii de înregistrare deosebim următoarele categorii de discuri flexibile: • simplă densitate (Simple Density . cele DS-HD au 1. la care platanele sunt făcute dintr-un material dur. După modul de grupare: • discuri amovibile (care se pot grupa în pachete). Capacitatea de memorare a dischetelor (de exemplu.25” şi 8” nu se mai utilizează). la care capetele sunt fixate. Primele dischete erau folosite pe o singură faţă (SS .HD). 5.44 Mo. • un bloc de comandă care asigură coordonarea funcţionării componentelor şi supervizarea operaţiilor de citire/scriere. Actualmente dischetele comercializate sunt gata formatate. Dischetele se întâlnesc în diferite variante 2. în laboratoarele IBM din San Jose de un colectiv condus de Allan Shugart.5”. • discuri inamovibile. • discuri flexibile. cele DS-ED au 2. unităţile de discuri magnetice se clasifică în: • unităţi de disc flexibil (floppy discuri). Unitatea de disc flexibil are în structură următoarele componente: • două capete de citire/înregistrare. câte unul pe fiecare faţă. precum şi pentru transferul de diferite date şi programe între calculatoare.• discuri cu capete fixe. • densitate cvadruplă (Quad Density -QD). • unităţi de disc hard (dur sau Winchester). • înalta densitate (High Density . O dischetă poate fi utilizată numai dacă a fost formatată în prealabil.88 Mo) depinde de numărul de piste şi de densitatea de înregistrare. de obicei duraluminiu. Ele nu necesită condiţii speciale de păstrare. SyQuest). Discul flexibil Discul flexibil reprezintă suportul clasic de stocare la microcalculatoare. dar este indicat să fie păstrate în locuri ferite de acţiunea unor câmpuri magnetice puternice sau în apropierea unor surse de căldură deosebite. Unităţile de disc flexibil (floppy disc) sunt folosite pentru a înregistra date pe dischete care apoi vor putea fi citite pe acelaşi tip de unitate. pentru a nu se pierde. 3. De asemenea. • unităţi de disc amovibil (Jaz. • discuri cu capete mobile. avem: • discuri dure. fiind împărţită în piste şi sectoare. pentru a utiliza ambele feţe ale dischetei.

Capacitatea de memorare de 120 MB a fost obţinută prin combinarea tehnologiilor optice şi magnetice..Super Disk Drive. Ea se bazează pe reunirea într-un singur ansamblu a capetelor de citire-scriere şi a discurilor. Sectoarele sunt create şi completate cu marcajele de adrese folosite pentru identificare. Ulterior s-au realizat şi dischete cu capacitatea de 240 Mo. ceea ce permite obţinerea unor rate de transfer mai mari6.dischetei este stabilită în timpul formatării. Astfel. numărul acestora depinzând de tipul unităţii.490 piste/inch faţă de 135 piste/inch la dischetele de 1. Partiţionarea segmentează discul în mai multe regiuni sau discuri logice. respectiv cu porţiuni de date. C. dischetele şi unităţile de discuri flexibile se regăsesc în toate configuraţiile actuale ale microcalculatoarelor. dar trebuie să fie o putere a lui 2. Unitatea de dischetă LS-120 dispune de capete de citire duble care îi permite să scrie şi să citească atât dischete LS-120. în 1995 firma Imation a lansat pe piaţă discheta de 120 MB numită LS-120 şi unităţi de disc adecvate . Formatarea logică reprezintă adaptarea discului la cerinţele sistemului de operare. Începând cu mijlocul anilor ’90 se fabrică şi discuri flexibile de capacităţi mult mai mari. numite partiţii.44Mb. 31 55 . Un cluster este format din unul sau mai multe blocuri. un hard-disc trebuie să fie formatat. Unităţile de discuri Winchester Unitatea de hard disc este un dispozitiv de memorie externă închis ermetic care poate păstra o cantitate foarte mare de informaţii din sistem. Formatarea unui hard-disc presupune trei etape: • formatarea la nivel inferior sau formatarea fizică. Tehnologii optice. În timpul formatării logice. Spre deosebire de floppy discuri. De asemenea. Pistele de date sunt scrise şi citite magnetic. adică trebuie definită o structură recunoscută de sistemul de operare.44MB. cât şi dischetele standard de 1. 6 Nagy. Prin această tehnologie se asigură o densitate de 2. pistele discului sunt împărţite în sectoare. p. acestea fiind încasetate pentru a asigura o mai bună protecţie la factorii perturbatori. Aceasta se explică prin costurile reduse ale suportului şi echipamentului periferic. Dimensiunea clusterelor se stabileşte la formatare. • formatarea la nivel superior sau formatarea logică • partiţionarea. la care capetele de citire/înregistrare se aşează pe disc. Formatarea fizică constă în crearea sectoarelor fizice pe disc. PC REPORT România. precum şi adresabilitatea şi posibilitatea de interschimbabilitate a suportului între sisteme de calcul diferite. plutind pe o pernă de aer. viteza de rotaţie a suportului este mai mare decât în cazul oricăror alte dischete. 43. Aceste unităţi au fost introduse de IBM în 1974 şi au primit denumirea de discuri Winchester. numită şi lagăr de aer. Formatarea se poate realiza prin comenzi ale sistemului de operare. uşurinţa în gestionare. nr.5”. Pentru a putea fi folosit. Deşi sunt suporturi lente şi limitate din punct de vedere al capacităţii. la hard disc-uri acestea nu ating suprafeţele discurilor în timpul funcţionării normale. Transferul dintre periferic şi memoria tampon asociată se realizează pe unităţi numite blocuri fizice sau clustere. Corporaţia Sony fabrică unităţile de disc flexibil HiFD cu o capacitate de 200 Mo la dimensiunea dischetelor de 3. care pot conţine fişiere ale aceluiaşi sistem de operare sau ale unor sisteme de operare diferite. 1996. Unitatea de hard disc are mai multe discuri care se rotesc cu viteze de la 3600 rot/min în sus. montate unele peste altele şi capete care se mişcă deasupra discurilor înregistrând informaţiile pe piste şi sectoare.

6 ms . densitatea de înregistrare. Tehnologia folosită de unităţile de discuri amovibile fiind foarte asemănătoare cu cea a hard-discurilor.3”. 10000 rotaţii/minut. 7200 rotaţii/minut. FireWare. Unităţile de discuri Jaz au un timp de acces de 10-12 ms. Capacitatea maximă de memorare a crescut de la 20 MB până la mii de Go. Unităţile de discuri Zip au o capacitate de stocare de 100 Mo. Vitezele de rotaţie uzuale la diferite tipuri de hard-discuri sunt de 5400 rotaţii/minut.5”. numărul de discuri. 8”. Jaz şi Click!. În funcţionare discurile se rotesc permanent cu o viteză constantă. Firma Iomega s-a impus pe piaţă prin discurile Zip. 3. 7 8 Unităţile de discuri amovibile Discurile amovibile (detaşabile) sunt discuri care pot fi separate de echipamentul de citire/scriere şi transportate de la un calculator la altul. Creşterea vitezei de rotaţie determină mărirea ratei de transfer. numărul de cilindri. Viteza cu care sunt transferate informaţiile a crescut de la 102 Kb/s la aproape 400 Mb/s la unităţile moderne cele mai rapide. Se utilizează sub forma unor pachete sau cartuşe de discuri magnetice. Fibre Channel.6 ms 8 Cheetah X15 – 15000 rpm 9 Sabău. 2. securitate a datelor şi transport9. Aceste unităţi sunt mai puţin utilizate la ora actuală decât unităţile de discuri Winchester. capacitate de stocare de 2GB. 1. iunie 1997. ele oferă posibilitatea de a stoca date sau programe mai puţin utilizate.8”. 250 Mo sau 750 Mo şi o viteză de transfer de până la 1. Tot mai multe companii şi-au întors privirile spre produsele de stocare amovibile pentru a-şi acoperi propriile necesităţi de stocare. exprimat de obicei în milisecunde. Benzi magnetice şi unităţi de bandă magnetică 7 Cheetah X15 .Parametrii principali ai unei unităţi de hard disc sunt: capacitatea de memorare. M.07 GB sau 540 MB. rata de transfer şi viteza de rotaţie. ceea ce le oferă o poziţie solidă pe piaţa suporturilor magnetice. Rata de transfer reprezintă viteza cu care unitatea şi controllerul pot să trimită datele către sistem. Capacitatea de memorare este în funcţie de diametrul discurilor.5 Mbps. Cea mai folosită este de 3. SCSI (Small Computer System Interface).5”. 1. Discurile Click! oferă o capacitate de stocare de 40 MB. Unităţile de disc se leagă la magistrala calculatorului prin intermediul unei interfeţe care poate fi ATA (AT Attachment).3. 5. Dimensiunea discului poate fi de 14”. pentru a le putea transporta de la un calculator la altul (ca şi în cazul unităţilor de disc flexibil). este durata necesară pentru deplasarea capetelor de citire-scriere între doi cilindri oarecare. Timpul de acces (mediu) a scăzut de la 85 ms la mai puţin de 3.. timpul mediu de acces.5”. nu sunt deloc surprinzătoare performanţele de capacitate şi viteză de rotaţie atinse de discurile amovibile. Viteza de rotaţie. Un lucru pare a fi cert: lupta dintre noile dispozitive de stocare amovibile şi venerabilele unităţi floppy va avea implicaţii atât în rândul utilizatorilor. SATA (Serial ATA). Byte. p. 101 56 . 1. ajungând chiar la 15000 rotaţii/minut. Dispozitive de stocare amovibile. cât şi în cel al dezvoltatorilor de software.25”. În general se consideră că un disc cu timp de acces sub 20 de milisecunde este rapid. Timpul mediu de acces.

• asigură un cost foarte scăzut/megaoctet arhivat. sub formă de role şi casete sunt suporturi neadresabile şi reprezintă cele mai ieftine suporturi pentru memorarea unor volume mari de date.Benzile magnetice. Pe piaţa calculatoarelor a fost introdusă în 1987 de către Exabyte Corporation. D. benzile magnetice sunt utilizate sub forma casetelor sau cartuşelor cu bandă care ajung la capacităţi de stocare de ordinul sutelor de gigaocteţi . PC REPORT România. Banda magnetică este suportul ideal pentru arhivarea datelor. Banda magnetică de 8 mm are cea mai mare utilizare în domeniul camarelor video miniaturizate. Bender. Unităţile clasice de bandă magnetică aveau în structură două role. ce permite citirea şi scrierea simultană a datelor pe mai multe canale şi cu viteze mai mari. Dispunerea datelor pe suport se face în blocuri de date separate de spaţii libere (gap-uri) cu rol în antrenarea şi citirea benzii. . • utilizează tehnica de memorare în serpentină. în contrast cu tehnologia de scanare elicoidală cu capete rotative. nr. Hudson. Unitatea de bandă magnetică asociată se numeşte streamer. 24. în urma apariţiei unor 10 10 Unitatea internă de bandă magnetică IBM Internal SCSI Tape Drive foloseşte cartuşe cu capacitatea de 20 Go fără compresie şi 40 Go cu compresia datelor.43. 12 sau 20 GB (respectiv 4. DDS3 sau DDS4 asigurând stocarea a 2. DDS2. • metodologia şi software-ul de backup evoluate şi robuste. 25 57 . • capacităţi de memorare mari. biblioteci de 4 mm şi 8 mm. • dimensiuni mici.. în care banda este poziţionată oblic. Stocarea datelor pe banda magnetică este una dintre primele metode folosite în lumea calculatoarelor. Copia de siguranţă a datelor (backup) este o componentă strategică a unui sistem informatic.8/1996 Cruceanu. În prezent capacitatea lor de stocare este de 5 MB fără comprimare şi 10 MB cu comprimare. dar care oferă numeroase avantaje: • bibliliotecile se bazează pe formatul DDS (Digital Data Standard). M. unitatea externă de bandă magnetică IBM 3592 J1 A foloseşte cartuşe cu capacitatea de 300 Go fără compresie şi 900 Go cu compresia datelor 11 12 Kane. 40 GB cu comprimare). D. 12 biblioteci de benzi pentru arhivare în reţea. Casetele magnetice. 4. • gradul de standardizare a formatelor ridicat12. J. • timpul de viaţă de 30 de ani egalează stocarea de tip magneto-optică ceea ce le face ideale pentru arhivarea datelor. p. banda derulându-se de pe o rolă pe cealaltă în timpul exploatării. tehnologiile ce folosesc banda magnetică se dezvoltă continuu. asigurându-i capacitatea de reintrare în funcţionare în timp util. Acestea permit automatizarea procesului de salvare/arhivare prin care se diminuează considerabil timpul afectat acestei activităţi. 8. Banda magnetică ca suport de arhivare a datelor este disponibilă şi sub forma bibliotecilor de benzi. cu scanare elicoidală. datorită avantajelor oferite de către aceasta: • cel mai ieftin (cost/MB) suport cu citire-scriere. vol. Tehnologiile benzilor magnetice pot fi clasificate astfel11: biblioteci DLT (Digital Linear Type).. 1996. La microcalculatoare. Deşi ea pare oarecum perimată. respectiv pentru păstrarea copiilor de siguranţă a fişierelor şi a bazelor de date. Principalele dezavantaje ale benzii magnetice sunt neadresabilitatea şi viteza scăzută de lucru. Biblioteca DLT reprezintă una din cele mai noi tehnologii în industria de salvare/arhivare şi oferă următoarele avantaje: • oferă cea mai mare capacitate de memorare/cartuş. 2. Bibliotecile de 4 mm reprezintă o tehnologie mai veche. BYTE.. nr. respectiv 40-80 GB/cartuş.

2. ele au devenit cea mai cunoscută metodă de stocare de date pentru aplicaţiile multimedia. fiind adecvat arhivării sigure a informaţiilor pe o mare perioadă de timp deoarece nu poate fi şters. Capacitatea de stocaj a crescut astfel la 8 GB.2. În momentul de faţă sunt mai multe tehnologii de stocare a datelor pe casete magnetice: Data Cartridge (DC). Tehnologia Data Cartridge este orientată spre îmbunătăţirea performanţelor casetei. orice CD audio poate fi ascultat folosind unitatea CD-ROM a unui calculator. Practic. Tehnologiile Data Cartridge şi Digital Data Storage derivă din tehnologiile utilizate de caseta audio obişnuită. micul disc argintiu constituie factorul care a permis explozia tehnologiei multimedia în lumea calculatoarelor personale . TDK. HP. Suportul fizic pentru discurile optice este realizat din material plastic acoperit cu o peliculă metalică.5.incidente sau catastrofe. Philips. 26 Nu confundaţi CD-ROM-ul cu Audio-CD-ul pentru că. pe lângă capacitatea de memorare remarcabilă. cu un factor de compresie de 2.Travan. CD-ROM-ul tinde să devină cel mai popular mediu de distribuţie al produselor software. unităţile de CD-ROM au devenit o componentă de bază a calculatorului. adică de un cititor de CD cum sunt cele integrate în echipamentele uzuale de redare a muzicii. Maxell. dar niciodată un CD-ROM nu va putea fi citit de un CD Player. Ea permite înregistrarea în condiţii de siguranţă. atât pentru preţul scăzut. Bibliotecile AIT (cu 8 cartuşe) pot stoca până la 2. Elementele din multimedia. Discul optic dispune de o mare capacitate de stocare. Echipamente periferice şi suporturi optice Nevoilor tot mai mari de memorii externe pentru stocarea şi arhivarea informaţiilor multimedia le răspund discurile optice şi memoriile magneto-optice. cum ar fi filmele video şi sunetul. În 1982 au apărut primele CD-uri audio. cât şi pentru fiabilitatea ridicată şi capacitatea de stocare relativ ridicată. necesită mult spaţiu pentru stocare. Stocarea informaţiei sub formă numerică este făcută prin amprente minuscule care pot fi citite prin intermediul unui fascicol de raze laser. şi de posibilitatea de a fi înscrise şi şterse de utilizator. Avantajele prezentate mai sus determină utilizarea casetelor magnetice să fie în majoritatea cazurilor. Memoriile magneto-optice dispun.6:1. Deoarece discurile CD-ROM îl au din belşug. Unităţi de disc CD-ROM Întrucât majoritatea aplicaţiilor care sunt comercializate sunt livrate pe discuri CD-ROM. acestea nu folosesc aceeaşi tehnologie de înregistrare şi de citire. deşi au acelaşi aspect. combine muzicale etc. iar în 1985 CD-ROM-ul cucereşte piaţa. Digital Data Storage (derivată din DAT). Tehnologia Travan a fost introdusă în anul 1995 pentru a mări capacitatea minicartuşelor prin mărirea dimensiunii lor astfel încât acestea să poată conţine o cantitate mai mare de bandă. În mod natural. Advanced Intelligent Tape (AIT). Dacă iniţial la microcalculatoare au fost utilizate doar discuri optice de tip CD-ROM. pe baza tehnicilor de compresie. p. soluţia optimă de backup. în prezent sunt folosite şi discuri optice ce pot fi scrise sau discuri optice reinscriptibile. Cei mai importanţi producători sunt Sony. de obicei oxid de aluminiu. 58 . Verbatim. Tehnologia AIT foloseşte scanarea elicoidală şi o lăţime de bandă de 8 mm pentru creşterea densităţii de stocare şi un mecanism de citire/scriere mult mai eficient. echipat bineînţeles şi cu o placă de sunet şi o pereche de boxe. de la nivelul zecilor de GB până la 160 GB la unităţile din a treia generaţie. Tehnologia DDS foloseşte mişcarea elicoidală a benzii faţă de capetele de citire-scriere în două variante ale casetei: cu lăţimea benzii de 4mm (dimensiunea casetei audio) şi lăţimea benzii 8mm (dimensiunea casetei video VHS)13.2. 14 13 14 Idem.08 TB comprimat. păstrând mişcarea liniară a benzii în raport cu ansamblul de citirescriere.

dar cu o capacitate de stocare mult mai mare. Este adevărat că viteza unităţilor CD-ROM a fost mărită permanent. orice calculator este dotat cu o unitate CD-ROM care permite instalarea driverelor. răsfoirea enciclopediilor electronice. de la o problemă la altele cu care se află în legătură. În programele multimedia. Aceasta se datorează faptului că la CD-ROM capul de citire optic are o masă substanţial mai mare decât mecanismul foarte uşor al hard-discurilor. utilizând programe adecvate. Astfel. cu atât unitatea este mai bună. Rata de transfer a datelor reprezintă viteza cu care o unitate CD-ROM preia datele de pe disc şi le transmite calculatorului. de obicei. 15vezi şi Popescu. Gheorghe. datele se înregistrează pe piste concentrice. În felul acesta se uşurează regăsirea informaţiilor necesare. Astăzi. la CD-ROM. Dezavantajul lor constă în imposibilitatea scrierii ulterioare pe disc şi în viteza redusă de transfer: CD-ROM este de 10 de ori mai lent decât hard-discul. manuale sau alte texte de dimensiuni foarte mari. 11 59 . Aceasta înseamnă posibilitatea de deplasare rapidă. Cele mai întâlnite rate de transfer sunt în prezent 40. volumul 1. 48 şă 52x. vizionarea de filme şi prezentări multimedia etc.. Diferenţa dintre modul de înregistrare pe discul magnetic şi cel de pe CD-ROM este că. cu atât unitatea este mai rapidă. Standardul MPC-1 prescria o viteză de transfer de 150 KB pe secundă. chiar depăşit. adaptând cartuşul propriu de şase CD-uri pentru a fi utilizat de calculatoare). Cele mai multe dintre ele se bazează pe SGML (Standardized General Markup Language) care permite marcarea unor zone de text pentru a indica salturile posibile15. stabilitatea datelor (CD-ROM nu poate fi modificat. 2X.Discul CD-ROM (Compact Disc Read-Only Memory) reprezintă un mediu de stocare asemănător dischetelor. La versiunile moderne acest timp este sub 100 ms. Timpul de acces reprezintă numărul de milisecunde de care are nevoie unitatea pentru a găsi şi citi o cantitate de informaţie. în cadrul textului. Forma obişnuită de prezentare este cea de hypertext. sectoarele se înregistrează continuu (în formă de spirală). Unităţile CD-ROM sunt mereu îmbunătăţite. Totuşi se pare că s-au cam atins. hypertextul este un cuvânt subliniat sau scris cu altă culoare. programul oferă informaţii suplimentare în legătură cu acesta. în unitatea de CD-ROM pot fi încărcate mai multe discuri la care puteţi avea acces direct printr-o simplă apăsare de buton. Deja a apărut o nouă generaţie de unităţi CD-ROM care a urcat rata maximă de transfer la 72x datorită noii tehnologii pe care o aplică şi anume: citirea se face cu mai multe capete şi nu cu unul singur cum este soluţia tehnică la unităţile CD-ROM obişnuite. Vitezele sunt exprimate. p. garantându-se astfel stabilitatea datelor pe disc). ca un multiplu al vitezei unităţii CD-DA originale: 1X. limitele actualei tehnologii. Ca urmare a măririi colecţiilor de CD-uri a apărut ideea schimbătoarelor de discuri. Una din cele mai frecvente utilizări a CD-ROM este distribuirea de documentaţii. Dacă se execută un clic sau un dublu clic pe cuvântul respectiv. ceea ce explică de ce mulţi utilizatori nu au renunţat la suportul magnetic pentru date. ceea ce înseamnă totuşi cam de zece ori mai mult decât în cazul hard-discurilor obişnuite.. goana după viteze de transfer din ce în ce mai ridicate şi timpi de acces mai mici fiind remarcabilă. Cele două caracteristici de bază care definesc o unitate CD-ROM sunt timpul de acces şi rata de transfer a datelor. aprilie. în timp ce la primele. PC World. 4X. Avantajele utilizării CDROM sunt numeroase: capacitatea mare de stocare (de aproximativ 700 MB). 1993. Cu cât numărul este mai mare. Există mai multe metode de a realiza conversia unui text obişnuit în hypertext. Cu cât acest număr este mai mic. dar astăzi există unităţi care transferă informaţiile cu 7800 KB pe secundă. Utilizarea CD-ROM. 6X. Primele schimbătoare de discuri CD-ROM erau derivate din cele folosite pentru sistemele stereo (firma Pioneer a fost cea care a creat primul schimbător de discuri. În prezent există schimbătoare de discuri cu şi fără cartuşe.52x.

CD-R constituie pentru orice întreprindere o soluţie de ales pentru stocarea documentară sau pentru prezentarea multimedia a produselor întreprinderii. cu toate că în exterior toate discurile arată la fel. Tehnologia discurilor optice a găsit o soluţie pentru depăşirea acestui dezavantaj: discurile reinscriptibile. Acestea pot fi scrise. Yellow Book. cu excepţia Photo-CD-ului. nr. caracteristicile pentru acest tip de discuri fiind definite în Orange Book. Blue Book). iar cea de-a doua rata maximă de transfer la scriere. CD-urile pot fi înregistrate de utilizator. În aceleşi timp. informatica (pentru distribuirea softwareului şi a documentaţiilor). La ora actuală viteza maximă de scriere este de 52x. astfel că nu pot fi utilizate în aplicaţiile care vehiculează volume mari de date sau al căror conţinut este dinamic. unităţile CD-R pot să utilizeze şi discuri CD-ROM. PC REPORT România. constituind o alternativă la microfilme. cu deosebirea că înregistrarea o face utilizatorul pe calculatorul său. uşor de recunoscut după culoarea sa aurie. Unităţile ce permit scrierea se caracterizează prin două "viteze": prima semnifică rata maximă de transfer la citire. dacă sistemul dispune de o unitate CD care permite scrierea (gravarea) CD-urilor. p. Informaţiile sunt scrise o singură dată şi pot fi ulterior citite ori de câte ori. Dacă driver-ul nu este compatibil cu standardul unui compact disc.În mod evident acest tip de disc este utilizat în domenii în care este necesar să se transporte cantităţi mari de date ce nu sunt supuse modificărilor.. 16 Nagy. Unităţi de discuri optice reinscriptibile Discurile WORM nu pot fi înregistrate decât o singură dată. atunci el va fi imposibil de citit. benzile magnetice şi cartuşele magnetice în multe aplicaţii de transport şi arhiare a fişierelor. acest tip de suport tinde să înlocuiască dischetele. Unităţi de discuri WORM Discurile WORM (Write One Read Many) sunt asemănătoare CD-ROM-urilor. Spre deosebire de CD-Player-ul audio care redă fără probleme orice CD audio. industriile constructoare de maşini (pentru manuale de service). CD-urile înregistrabile tind să devină cel mai confortabil şi mai ieftin supot pentru salvarea şi transportul fişierelor. Tehnologii optice. citirea informaţiei făcându-se tot prin detectarea modificărilor în fasciculul de laser reflectat. Operaţiunea de înregistrare este mult mai delicată decât scrierea unei dischete şi se poate derula într-o singură sesiune de lucru (monosesiune) sau în mai multe sesiuni (multisesiune). Avantajul său constă în faptul că informaţia stocată pe el poate fi stabilită de către beneficiar. de 100 de ani. Durata de viaţă estimată pentru un CD produs industrial. citite şi rescrise asemănător discurilor magnetice. prin presaj. Prin tehnologia CD-R (Compact Disk Recordable). C. Green Book. este de 25 de ani. Sunt deja câteva standarde comerciale pentru CD-uri respectate de majoritatea producătorilor (Red Book. finanţele (pentru baze de date). White Book). Printre aceste domenii se numără bibliotecile (pentru cataloage şi referinţe). Datorită posibilităţilor de stocare a unui volum mare de date şi a costurilor reduse. Orange Book. 43/1996. Ele sunt ideale pentru arhive de date în întreprinderi sau instituţii financiare. precum şi piaţa bunurilor de larg consum (pentru jocuri video sau computer)16. 29 60 . în timp ce cea a unui CD produs după tehnologia CD-R. unităţii CD-ROM nu îi este indiferent ce disc citeşte. Pentru asigurarea compatibilităţii între CD-urile comercializate de diferite firme s-a recurs la standardizare.

Ca şi în cazul CD-urilor. aceste discuri sunt transportabile. raza laser citind datele memorate pe disc. câte două pe fiecare faţă a discului.05” grosime) şi poate stoca de 26 de ori mai multe date decât un CD-ROM. Prin rezistenţa la şocuri. iar rata de transfer este de 7 ori mai mare decât a unităţilor CD-ROM. Tehnologia magneto-optică combină proprietăţile optice. De aici. Există atât discuri cu două straturi. Sistemele DVD Ca urmare a complexităţii documentelor şi aplicaţiilor. capacitatea de 680 Mo a unui CDROM nu mai este suficientă. Timpul de acces este de sub 20 ms. îndesarea spiralei. termice şi magnetice şi este utilizată împreună cu un suport optic ce poate fi rescris. La înregistrare. datele sunt înregistrate pe o traiectorie spiralată formată din mici cavităţi. principalul motiv fiind faptul că animaţiile tridimensionale şi secvenţele video consumă mult spaţiu pe disc. Înalta capacitate a DVD-urilor s-a obţinut prin crearea unor cavităţi mai mici. Aspectul fizic al unui disc magneto-optic şi modul în care acesta este realizat sunt asemănătoare cu cele ale unui disc CD-ROM.Unităţile care permit şi rescrierea se caracterizează prin trei "viteze" care semnifică ratele maxime de transfer la citire.4 Mops Tehnologia DVD s-a dezvoltat tot mai mult în ultimul timp. iniţial a avut denumirea Digital Video Disc 61 . în timp ce suportul CD-ROM trebuie înlocuit şi rescris în întregime. fiind încapsulate într-o carcasă solidă pentru protejarea suportului de stocare. iar în locul unde raza laser încălzeşte pista este aplicat un semnal magnetic.5” conţinute în cartuşe. de dimensiunea unui CD (4. Echipamente periferice şi suporturi magneto-optice Echipamentele magneto-optice folosesc o combinaţie a tehnicii de înregistrare magnetică şi a laserului pentru a stoca date pe discuri de 5.3.5. cât şi cu patru straturi (cele cu două feţe) care oferă o capacitate de 17 GB (fiecare strat are 4.25” şi 3. scriere şi rescriere. mecanismul de scriere poziţionează raza laser pe o pistă îngustă. Fabricanţii de discuri magneto-optice garantează stocarea datelor peste 30 ani. discurile fiind apoi citite cu ajutorul unei raze laser. La citire unitatea funcţionează optic. Astfel. necesitatea unui nou format bazat pe tehnologia video digitală: DVD (Digital Versatile Disk ).7” diametru şi 0. 17 2. viteza DVD de 4x este egală cu 4x1350=5. discurile magneto-optice pot fi rescrise în cazul în care apare o eroare. Suporturile de stocare magneto-optice 17 Elaborată în 1986.7 Go). DVD-ul este un disc plat. În prezent viteza maximă de rescriere este de 24x. Într-un singur strat DVD încape un film de 135 minute. Viteya de transfer date la DVD se indică în multipli ai 1350 Kops (şi nu ai 150 kops ca la CD). Discurile magneto-optice sunt mai robuste decât suporturile CD-ROM.2. fără să fie necesară asigurarea unor condiţii speciale. Ea oferă o siguranţă temeinică a datelor la un preţ pe megaoctet mai scăzut. Mai mult. Tehnologia discurilor magneto-optice are o mulţime de avantaje în comparaţie cu discurile de stocare magnetice. precum şi prin înregistrarea datelor pe patru straturi. Doar suprafaţa încălzită de raza laser va recepţiona semnalul magnetic. fiind ideale pentru stocări de imagini şi secvenţe video. apărând diferite formate pentru discurile DVD.

dar pot fi găsite şi la staţiile de lucru client sau de sine-stătătoare. cu menţiunea că modemurile ultra-rapide funcţionează doar pe distanţe de 3-4 km.5”. cartele Compact Flash. iar ca dezavantaj costul destul de mare al modemului. Secure Digital. Se fabrică discuri magneto-optice de 2.5” şi 5. Memoria NOR este cu acces arbitrar (RAM).3 Go. Ratele de transfer atinse de o astfel de reţea se situează în jurul valorii de 4 Mbps. iar la receptor asigură demodularea semnalului. Modemul intern este o placă de calculator montată în interior şi conectată la linia telefonică. 2. pe plachete – cartele PCMCIA. însă nu necesită infrastructură în raza de acţiune a ISP-ului. Memoria flash se fabrică în diferite formate: în formă de tub (flah tub. Modemul extern se conectează în exteriorul calculatorului printr-un cablu ce face legătura cu portul serial al calculatorului.5” este compania Fujitsu.oferă un mediu ideal de extindere a capacităţii de stocare a calculatoarelor personale. Legătura dintre modemul de cablu şi calculator este asigurată în general de o placă de reţea de 10 Mbps care limitează automat rata maximă de transfer.25”. Echipamente de comunicaţie: modem-ul Modemul (modulatorul/demodulatorul de fază) converteşte semnalul numeric furnizat de calculator în semnal analogic care poate fi transmis pe linia telefonică. Modemurile sunt de două tipuri: interne şi externe. cea de tip NAND suportă doar accesul secvenţial. Modemul de cablu utilizează cablul TV pentru realizarea conexiunii. iar rata de transfer variază între 15000 Kbps şi 35 Mbps. dar intervine problema notei telefonice.6. Costul unui radio modem este destul de mare. staţiilor de lucru sau serverelor. Modemul are ca avantaj costurile reduse de achiziţionare şi instalare pe o linie existentă. Această rată de transfer este însă împărţită cu vecinii. Modemurile telefonice sunt cel mai comun şi mai des utilizat mijloc de conectare la Internet. 2. organizarea de videoconferinţe.2. În prezent se livrează module de memorie flash cu capacitatea de până la 64 Go. Cel mai cunoscut producător de discuri magneto-optice de 3. existând însă şi variante de 10-30 Mbps sau chiar mai mult. El permite transferul de fişiere multimedia. deoarece este un singur fir prin care circulă semnalele.4. flash pen).5. Modemul radio Tehnologia necesită o staţie de emisie/recepţie la ISP. suportă mai multe operaţii de scriere/citire şi e mai ieftină. este mai rapidă. pot fi conectate la file server. 3. de o mai mare densitate. Modemul de cablu are avantajul unui cost de instalare destul de redus şi al unei rate de transfer destul de bune. cuplarea a două calculatoare şi practicarea de jocuri (şah. Memoria flash este mai lentă decât cea ROM sau RAM. Alte echipamente periferice şi suporturi de date Memoria flash poate fi de tip NOR (propusă de Intel în 1988) sau de tip NAND (propusă de firmele Samsung şi Toshiba în 1989). Pe lângă modemul telefonic mai sunt utilizate şi modemurile de cablu şi modemurile radio. Tonomatele magneto-optice sunt utilizate pentru liniile de stocare automate cu un acces la cantităţi imense de date. Aceasta fabrică discuri cu capacitatea de la 128 Mo până la 2. de exemplu) cu o persoană aflată la distanţă. 62 . Acestea conţin discuri şi dispozitive de citire/scriere multiple.2.

Robotics. preţ mai scăzut. rate ridicate de transmisie a datelor (de până la 14 kbps).S. transmiterea directă a documentelor electronice etc. 63 . Principalele dezavantaje constau în imposibilitatea transmiterii directe de pe hârtie. Creative. el are o serie de avantaje: oferă o calitate superioară a documentului transmis. QuickLan. Producători de fax modemuri sunt U. Comparativ cu faxul obişnuit. fără existenţa unui scanner optic. necesitatea unui spaţiu mare de stocare pe disc a datelor recepţionate. Conexant.Fax modemul reprezintă un dispozitiv care poate fi ataşat unui calculator şi care permite transmiterea documentelor electronice sub formă de faxuri.

clasificare. p. exprimate într-un limbaj de comandă. după cum şi creşterea performanţelor sistemelor de operare a determinat îmbunătăţirea parametrilor hardware. G. aflate pe suporturi de hârtie care erau încărcate atunci când era nevoie.1. structură. Prezentare generală. Ea este realizată prin programe şi inclusă în sistemul de operare. Sincronizarea lucrărilor trebuie realizată la nivelul microsecundelor şi nu poate fi atribuită operatorului uman. semnalarea lor operatorului şi în unele cazuri.Capitolul 3. Sistemul de operare este componenta software care coordonează şi supraveghează întreaga activitate a sistemului de calcul şi asigură comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul. Ele asigurau automatizarea unor lucrări repetitive. oricare ar fi programele de executat (de exemplu eliberarea zonelor de memorie ocupate. La primele calculatoare electronice programatorul era şi operator prin intermediul consolei. funcţii 3. Primele sisteme de operare asigurau executarea secvenţială pe loturi de programe (batchprocessing) în regim de monoprogramare. execuţia unui program poate determina apariţia unor erori sau incidente (de exemplu lipsa hârtiei la imprimanta. tratarea lor după o soluţie programată. lipsa dischetei în unitate etc. ce sau finalizat cu apariţia sistemelor de operare. trebuind să fie capabil să realizeze o interfaţă între calculatorul propriu-zis şi utilizator El este interpretul cerinţelor utilizatorului. asigurarea că unităţile periferice sunt gata pentru lucru etc. Multe din aceste incidente sunt repetitive şi se poate încredinţa calculatorului reperarea.1. de a coordona şi controla execuţia programelor şi de a permite comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul. Încredinţând calculatorului sarcina coordonării propiilor sale lucrări s-a ameliorat viteza de lucru şi siguranţa funcţionării. 1987. Bucureşti. De asemenea. Prezentarea generală a sistemelor de operare Sistemul de operare reprezintă ansamblul de programe care asigură utilizarea optimă a resurselor fizice şi logice ale unui sistem de calcul1. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. în format binar. În multiprogramare problemele se complică şi mai mult când în memorie coexistă simultan mai multe programe ce trebuie executate. verificarea amplasării corecte a fişierelor cerute pe suporturile din unităţile periferice. Acesta era asistat de un rudiment de sistem de operare sub forma unor mici programe. Sistemele de operare au apărut şi evoluat în directă legătură cu arhitectura sistemelor electronice de calcul: apariţia de noi dispozitive hardware a provocat dezvoltarea sistemelor de operare.1.). caracteristici. Folosirea hardware-ului unui sistem de calcul ar fi dificilă şi ineficientă în lipsa unui sistem de operare. El are rolul de a gestiona funcţionarea componentelor hardware ale sistemului de calcul.. 226 64 . executând aceste cerinţe prin intermediul instrucţiunilor maşină. Sisteme de operare 3. 1 Dodescu.). Desigur era o folosire ineficientă a calculatorului întrucât unitatea centrală (care era foarte scumpă) nu lucra în timpul când programatorul/operator gândea ce să facă în continuare sau executa diferite manevre. Informatica. Ideea reducerii timpului de aşteptare a condus la introducerea unor concepte noi.

• Eficienţă: să asigure utilizarea optimă a resurselor fizice şi logice ale sistemului de calcul. fără a pătrunde la structurile inferioare. • Interoperabilitatea: sistemul de operare trebuie să admită accesul la structurile de date care au fost construite sub un alt sistem de operare.2. • Fiabilitate şi disponibilitate: capacitatea sistemului de operare de a cădea foarte rar în pană. să necesite resurse hardware minimale. dar care nu pot fi realizate fizic datorită unor restricţii hardware. • Utilitate: să satisfacă toate cerinţele utilizatorului asigurând o interfaţă facilă cu programele de aplicaţii. care pentru utilizator reprezintă “cutia neagră” a sistemului de operare. • Opacitate: din punct de vedere al utilizatorului trebuie să existe numai necesitatea de cunoaştere la nivel de interfaţă. informaţii suplimentare care pot duce la obţinerea unei utilizări mai eficiente.1. • Simultaneitatea utilizării: exprimă gradul în care un sistem poate lucra în acelaşi timp pentru mai mulţi utilizatori sau să execute mai multe lucrări ale aceluiaşi utilizator. • Serviabilitatea: posibilitatea sistemului de operare de a furniza utilizatorului informaţiile necesare pentru o depanare cât mai rapidă a programelor. Această calitate este cu adevărat pusă în valoare în cazul lucrului în reţelele de calculatoare. • Transparenţă şi vizibilitate: capacitatea de a permite utilizatorilor să obţină anumite informaţii despre modul cum operează sistemul. • Generalitate: să poată răspunde corect la toate cerinţele formulate şi deci să permită rezolvarea unor probleme cât mai variate ale utilizatorului. 65 • • . Caracteristicile sistemelor de operare Un sistem de operare performant trebuie să posede următoarele atribute: • Timp de răspuns: exprimă durata intervalului delimitat de lansarea unei cereri de serviciu şi achitarea acesteia de sistem. de a izola eventualele erori ce pot apare şi de a continua activitatea în condiţii de capacitate şi eficienţă redusă. • Securitate: sistemul de operare trebuie protejat împotriva unor încercări voluntare sau involuntare de distrugere prin programele utilizatorilor.3. • să existe un număr cât mai mare de aplicaţii care să ruleze sub acel sistem de operare. • Integritate: sistemul de operare împreună cu aplicaţiile concepute pentru el trebuie să poată comunica cu alte sisteme de operare sau cu programe concepute sub alte sisteme de operare. • Flexibilitate: posibilitatea modificării sistemului de operare în funcţie de cerinţele utilizatorului. Pentru a permite integrarea şi interoperabilitatea au fost definite standarde internaţionale privind specificaţiile unui sistem de operare. Pentru a fi acceptat de utilizator un sistem de operare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie uşor de utilizat. • Capacitate: posibilitatea sistemului de operare de a suplini unele facilităţi necesare. • Extensibilitate: adăugarea de noi facilităţi care să ţină pasul cu cerinţele utilizatorilor.

Sisteme de operare pentru calculatoare medii/mari (mainframe-uri). unele sunt monouser şi monotasking (MS-DOS). sunt orientate pentru lucrul cu mai mulţi utilizatori. După gradul de partajare a resurselor sunt: a. Sisteme de operare monoutilizator. între utilizatorii conectaţi la un moment dat. 3. de la lansare şi până la terminarea sa. sistemele de operare se clasifcă în: 2 Boian. Ele sunt puternic interactive. După tipurile de interacţiuni permise. Sistemele de operare pentru minicalculatoare folosesc cu prioritate tehnicile time-sharing şi multiprogramare. aceste sisteme de operare admit în plus tehnica swapping (transfer date). sunt orientate pentru lucrul cu multe terminale. oferind un sistem complex de protecţie a informaţiei. Sistemele de operare monoutilizator sunt cele mai simple sisteme de operare şi permit executarea la un moment dat. folosesc un limbaj de comandă pentru utilizatori avizaţi. . cât şi pe sisteme de calcul cuplate în reţea. putând îndeplini funcţia de concentrator de date. cu un limbaj de comandă accesibil sau cu interfaţă grafică utilizator. c. oferind proceduri automate pentru încărcarea sau pentru instalarea sistemului de operare. fiind acceptate mai multe criterii de grupare a acestora.3. Sisteme de operare pentru minicalculatoare. Aceste sisteme lucrează în multiprogramare folosind şi tehnici de gestiune şi protecţie a utilizatorilor. deoarece pot fi achiziţionate într-o configuraţie minimă. gradul de partajabilitate a resurselor. 2. Sistemele de operare pentru mainframe-uri se caracterizează prin posibilităţi de lucru seriale şi/sau interactive. la un preţ accesibil utilizatorilor şi sunt uşor de exploatat. sunt sisteme de operare puternice care pot gestiona lucrul cu un număr mare de periferice. orientate pentru prelucrări complexe şi pentru volume mari de date şi dispun de un limbaj de comandă pentru utilizatori specializaţi. 1994. sunt uşor configurabile. eventual şi multiuser (Unix). Clasificarea sistemelor de operare În practică sunt utilizate numeroase sisteme de operare. b. tipurile de interacţiuni permise şi organizarea internă a programelor componente.1. altele multitasking (Windows). numărul prelucrărilor executate2. 3. Ele sunt interactive. multitasking. În cazul unor sisteme de calcul medii/mari. a unităţii centrale de prelucrare. Pot fi instalate atât pe sisteme de calcul individuale. b. multiuser şi multitasking. cu cele de evacuare pe disc. pp 73-76 66 . permiţând partajarea resurselor pentru lucrul interactiv multiutilizator şi planificarea unităţii centrale pentru servirea tuturor utilizatorilor. Cel mai adesea clasificările au în vedere: configuraţiile calculatoarelor pe care sunt instalate. sunt mai rigide. Editura Libris.• să aibă un cost de achiziţie şi de întreţinere cât mai scăzut. Sisteme de operare pentru microcalculatoare. Sisteme de operare interactive. În timpul evacuării. M. Cluj-Napoca. a perifericelor sau a altor tipuri de resurse. Sisteme de operare multiutilizator. După configuraţiile hardware pe care le deservesc. asigură un sistem de priorităţi de execuţie dezvoltat. sistemele de operare pot fi: a. prin care un program este executat pe porţiuni. în cazul modificării configuraţiei hardware. alternând momentele de prelucrare şi de stocare în memoria internă. ocupă un spaţiu redus în memoria internă. 1. în memoria internă este încărcat un alt program care şi el se supune tehnicii swapping. a unui singur program care rămâne activ în memoria internă. F. Sistemele de operare pentru microcalculatoare sunt cele mai folosite la ora actuală. Sistemele de operare multiutilizator au în vedere partajarea memoriei. procedurile de încărcare la conectarea sistemului şi de instalare a sistemului de operare sunt mai laborioase.

în timpul prelucrărilor. a fiecărei operaţii cerute de utilizator. atât hardware cât şi software. ele nu asigură execuţia concurentă şi nici partajarea resurselor între mai multe procese. Aceasta înseamnă că. Unix sunt sisteme multitasking. Exemplu: Windows este un sistem interactiv monouser. c. asigurând proceselor din sistem accesul concurent la resursele sistemului sau partajarea resurselor. aceste sisteme trebuie să asigure şi partajarea timpului între programele ce se execută simultan.a. programul are acces la toate resursele sistemului de calcul. în sistemul de calcul se poate executa un singur program. sistemele de operare pot fi: Sistemele de operare monotasking execută un singur task (lucrare. Sistemele de operare multitasking sunt acele sisteme de operare care asigură execuţia concurentă a mai multor procese care există concomitent în sistem. ci mediată de persoane specializate (operatori de calculator). Faţă de sistemele de operare monotasking. motiv pentru care comunicarea dintre utilizator şi sistem nu este directă. în timpul executării unui program. Sisteme de operare multitasking. prin intermediul unui limbaj dedicat acestui scop (limbajul de comandă al sistemului de operare sau interfaţa grafică utilizator). în timp prestabilit. b. unele sisteme de operare pot gestiona execuţia concurentă a mai multor procese. acesta rămâne activ din momentul lansării lui în execuţie şi până la terminarea lui completă. precum şi gestiunea alocării resurselor sistemului de calcul. există: a. 4. b. program) la un moment dat. Sistemele de operare interactive permit comunicarea directă între utilizator şi sistemul de calcul. Unix este un sistem interactiv multiuser. Sisteme de operare seriale. Sistemele de operare interactive pot fi monouser sau multiuser. Sistemele de operare în timp real permit deservirea. cât timp este în execuţie. Sisteme de operare monotasking. sistemul de operare pierde controlul asupra sistemului. Exemplu: sistemele de operare Windows. După acest criteriu. utilizatorul poate decide modul de continuare a activităţii. este practic nul. De cele mai multe ori. Pentru utilizarea eficientă a resurselor sistemului de calcul. la un moment dat. Exemplu: sistemele de operare MS-DOS şi CP/M sunt sisteme de operare monotasking. În funcţie de unele rezultate intermediare. utilizatorul furnizează datele care se prelucrează odată cu formularea cererii de prelucrare şi primeşte rezultatele prelucrării la încheierea execuţiei. Cu aceste sisteme este posibilă şi gestionarea terminalelor de teletransmisiuni cuplate la un calculator gazdă sau organizate într-o reţea de calculatoare. După numărul prelucrărilor executate simultan. care preia controlul până în momentul încheierii execuţiei sale. Sistemele de operare seriale sunt acele sisteme de operare pentru care gradul de interacţiune cu utilizatorul. în sistem se pot afla în execuţie mai multe procese care concurează între ele pentru accesul la resursele sistemului. utilizatorul putând interveni în timpul execuţiei programului. Sisteme de operare în timp real. la un moment dat. Sisteme de operare interactive. interfaţa dintre sistemul de operare şi utilizator nu dispune de un limbaj de comandă accesibil utilizatorului obişnuit. Sub controlul unui sistem de operare monotasking. iar sistemul de operare gestionează resursele sistemului pentru satisfacerea cât mai multor cereri ale acestor procese pentru alocarea de resurse. 67 . În timpul execuţiei lucrării sale. O caracteristică importantă a unui sistem de operare este măsura în care poate asigura execuţia concurentă a proceselor. sarcină. în favoarea programului aflat în execuţie.

• depistarea şi tratarea evenimentelor deosebite care apar în timpul execuţiei programelor. De asemenea. pentru server de reţea sau Windows NT Workstation pentru staţii de lucru din reţea. 3. cu funcţia de coordonare a activităţii sistemului de calcul şi a celorlalte componente ale sistemului de operare. Pentru ca o întrerupere să fie funcţională. în timpul execuţiei unui program. Această componentă este rezidentă în memoria internă pe toată durata funcţionării sistemului de calcul şi se mai numeşte monitorul rezident al sistemului de operare. funcţionând sub controlul unor sisteme de operare diverse. între aceste sisteme de operare. Un exemplu în acest sens este sistemul de operare UNIX. Astfel. Componenta de comandă şi control cuprinde programe ce au rolul de a asigura utilizarea eficientă a resurselor sistemului de calcul. de obicei prin conectarea acestora în reţele de calculatoare. Un exemplu este familia sistemelor de operare Windows care cuprinde sisteme de operare interactive. Structura unui sistem de operare Pentru a răspunde rolului de interfaţă între utilizatori şi partea hardware a sistemului electronic de calcul şi pentru a gestiona eficient resursele. multitasking. • câte o componentă de gestionare pentru fiecare tip de resursă din sistem.4. lansarea şi urmărirea execuţiei programelor. de exemplu: Windows NT Server. se urmăreşte dezvoltarea de sisteme de operare portabile. în prezent se constată tendinţa de apropiere a performanţelor sistemelor de operare pentru sisteme de calcul mari de cele ale sistemelor de operare pentru mini sau microcalculatoare. adică care funcţionează pe platforme hardware diferite. Funcţiile componentei de comandă şi control ale sistemului de operare sunt: • planificarea. O altă direcţie este dezvoltarea de familii de sisteme de operare. majoritatea sistemelor de operare au în structura lor două componente majore: programe de comandă-control şi programe de servicii. Cel mai elocvent exemplu în această direcţie este reţeaua Internet care realizează legătura între cele mai diferite tipuri de sisteme de calcul. este necesar să poată fi îndeplinite două condiţii: 68 . în scopul tratării acestui eveniment de către UCP. • asigurarea protecţiei informaţiilor manevrate de diverse programe (aceste programe pot fi ale sistemului de operare sau programe utilizator).În ceea ce priveşte evoluţia sistemelor de calcul. în categoria programelor de comandă şi control intră: • Programe de gestiune întreruperi care reprezintă un ansamblu de subrutine activate la apariţia unui anumit semnal fizic de întreruperi. Resursele sistemului de calcul pe care sistemul de operare le pune la dispoziţia utilizatorului se constituie din totalitatea componentelor fizice sau logice ale sistemului de calcul. Sistemul de întreruperi reprezintă o combinaţie de instrumente hardware şi software care asigură comunicarea între componentele funcţionale elementare ale unui sistem de calcul prin intermediul întreruperilor. în momentul în care apare un eveniment în sistem.1. unele sunt specializate pentru un anumit mod de utilizare. care pot fi solicitate. Întreruperea reprezintă suspendarea temporară a execuţiei procesului care are alocată UCP. se realizează o integrare funcţională tot mai accentuată a diferitelor tipuri de sisteme de calcul în platforme de lucru comune. Componenta de comandă şi control a sistemului de operare include: • nucleul sistemului de operare. În acelaşi timp. asigurând şi funcţiile pentru lucrul în reţea de calculatoare. la un moment dat. • gestionarea resurselor sistemului de calcul.

sau chiar între variante diferite ale aceluiaşi sistem de operare. Gradul de accesibilitate al unui sistem de calcul. independent de sistemul de calcul. • Programe de gestiune procese care creează procese şi rezolvă probleme privind cooperarea şi concurenţa acestora. memoria este mai puţin ocupată de asamblor. • Programe de gestiune a fişierelor care reprezintă o colecţie de module prin care se asigură deschiderea. închiderea şi accesul utilizatorului la datele din fişiere. specific fiecărui sistem de calcul. dezvoltarea programelor de aplicaţii şi exploatarea celorlalte facilităţi oferite de sistemul de operare. din punctul în care a fost întrerupt. Programele de serviciu pot fi grupate astfel: 1. interpretoare) ale căror instrucţiuni în limbaj maşină pot fi executate de sistemul de calcul. realizând. înainte de încheierea execuţiei procesului căruia îi este alocată. desfăşurarea simultană a uneia sau mai multor operaţiuni de I/E cu prelucrările realiozate de procesorul central. ca şi complexitatea sarcinilor pe care utilizatorul le poate rezolva cu ajutorul lui sunt influenţate de existenţa şi eficienţa programelor de sistem incluse în componenta de servicii. iar compilatorul este specific unui anumit limbaj. compilator şi interpretor indică următoarele:  Asamblorul este determinat de limbajul maşină.  Asamblorul uşurează scrierea programelor folosind simboluri în locul limbajului maşină.• UCP să dispună de capacitatea de a fi întreruptă. • Programe de planificare a lucrărilor şi de alocare a resurselor. dar compilatorul este mai puternic datorită includerii într-o definiţie-sursă a mai multor definiţii-obiect. • Proceduri de tratare a intrărilor şi ieşirilor la nivel fizic care asigură efectuarea operaţiunilor elementare de I/E cu toate tipurile de periferice din sistem. pentru ca acesta să poată fi continuat ulterior. • Programe de statistică a sistemului de operare care ţin evidenţa utilizatorilor. adică să fie posibil ca UCP să fie alocată altui proces.  Asamblorul translatează o definiţie simbolică a programului sursă într-o definiţie din programul obiect. unde este posibil. în timp ce compilatorul oferă posibilitatea scrierii de programe pentru orice sistem de calcul ce dispune de compilatorul respectiv. • Programe de gestiune a memoriei care alocă necesarul de memorie internă solicitat de procese şi asigură protecţia memoriei interprocese. Programele de servicii se execută sub supravegherea programelor de comandă şi control. • Programe de gestiune tehnică a sistemului de operare care ţin evidenţa erorilor hardware şi la cerere furnizează informaţii asupra gradului de utilizare a componentelor sistemului electronic de calcul. Programele translatoare traduc programele sursă în programe obiect (asambloare/macroasambloare. 69 . Ca urmare. O succintă comparaţie dintre asamblor. compilatoare. Componenta de servicii a sistemului de operare s-a dezvoltat odată cu cerinţele utilizatorilor sistemelor de calcul. Programele de servicii asigură sub supravegherea programelor de control. de la un sistem de operare la altul. • să existe posibilitatea de a conserva parametrii procesului suspendat. a lucrărilor executate de aceştia şi a resurselor consumate. ca orice program de aplicaţie. la un moment dat. în timp ce compilatorul translatează mai multe definiţii din programul obiect. Această componentă oferă servicii diferite.

5. 4. în timp ce interpretorul translatează de fiecare dată programul. Programele de depanare oferă mijloace de verificare şi corectare a operaţiilor realizate de programul curent:  suspendarea execuţiei în punctele prestabilite. 2. dintre care amintim: 70 . sistemul de operare va lansa în execuţie o procedură din bibliotecă. 6. Execuţia repetată a unui program este facilitată de compilator care realizează translatarea o singură dată. Editorul de legături realizează următoarele funcţii:  stabilirea legăturii între module în vederea constituirii programului executabil. un editor de legături. Win Commander.  în momentul link-editării.  examinarea şi modificarea. • modul utilizator (user) când controlul este deţinut de un program de aplicaţii. astfel încât atunci când un program utilizator emite un apel. iniţializând execuţia. crearea şi actualizarea programelor. Ca exemple de bibliotecare putem aminti: LBR – sub MS-DOS. Suprafeţele de operare oferă o gamă variată de servicii ce înlesnesc executarea rapidă a lucrărilor de rutină. a programului existent în memoria internă. Editoarele de texte permit editarea textelor. Pentru fiecare apel există câte o procedură în biblioteca de proceduri a sistemului de operare. Bibliotecile de programe sunt colecţii de programe organizate sub forma unor fişiere partajate în scopul utilizării lor ulterioare. după caz. Ele sunt cunoscute şi sub numele de apeluri sistem. 3.  includerea unor componente ale sistemului de operare care facilitează punerea la punct şi depanarea programelor utilizator. Încărcarea se poate face în mai multe variante:  imediat după translatare. când încărcătorul este inclus în compilator (compilatoare de tip LOAD and GO).  după link-editare. gestionarea şi întreţinerea bibliotecii sistem (formată din module ale sistemului de operare) şi a bibliotecilor utilizator. Windows Explorer. a fişierelor de date. Prin aceste proceduri sistemul de operare oferă programelor de aplicaţii diferite servicii. când încărcătorul este independent. Mediile de programare permit automatizarea procesului de construire şi testare a programelor.  realizarea de modificări şi corecţii adiţionale la reluarea programului. transformându-l în program executabil.  includerea în programul executabil a unor componente din bibliotecile sistem. Bibliotecarul este apelat implicit de către sistemul de operare în etapele de punere la punct a programelor şi explicit de către utilizator prin comenzi specifice limbajului de comandă. Programele de bibliotecare asigură crearea. În componenţa lor intră un editor de texte. Editoarele de legături prelucrează programul obiect rezultat în urma compilării. Interfaţa dintre nucleul sistemului şi programele de aplicaţii este asigurată printr-un set de instrucţiuni extinse pe care sistemul de operare le poate executa. 8. 7. Un sistem electronic de calcul poate să lucreze în două moduri: • modul supervizor (kernel) când controlul este deţinut de către sistemul de operare. un compilator. Intră în această categorie programe de serviciu de tipul: Norton Commander. fişierelor de comenzi etc. un depanator. Programele de încărcare sunt programe ce asigură încărcarea programelor executabile în memoria internă. când încărcătorul este inclus în editorul de legături. AR (Archive) – sub UNIX.

 creşterea eficienţei globale în utilizarea sistemului de calcul prin creşterea vitezei de execuţie a prelucrărilor. performantă. reducerea timpului de răspuns al sistemului la solicitările utilizatorilor. • asigurarea unei interfaţe suficient de evolutivă pentru a lua în considerare noutăţile versiunilor ulterioare ale sistemului de operare. California. stabilirea tipului de dischetă etc. toate informaţiile despre proces sunt păstrate de către sistemul de operare în tabelele proceselor. verificarea sectoarelor. creşterea gradului de utilizare a resurselor prin utilizarea lor la capacitate maximă. Până la Windows limbajul de comandă al sistemelor de operare asigura un dialog de tip text (linie de comandă).servicii video care stabilesc modul de lucru al monitorului. utilizarea mouse-ului şi a meniurilor derulante. uneori greoi şi dificil de asimilat. repetitive. • servicii de disc care asigură citirea şi scrierea sectoarelor.  utilizarea eficientă a resurselor sistemului electronic de calcul.I. Ideea a fost preluată de Steve Jobs şi a fost 3 Claviez. Mouse. 130 71 . 1993. şterg şi folosesc diferite resurse software pe care le administrează sistemul de operare. datele şi stiva de date a programului. citirea unei taste etc. registrele folosite de program şi alte informaţii necesare lansării în execuţie a programului. Apelurile de sistem creează. Editions J. • utilizarea unei interfeţe standardizate. ci reprezentau extensii ale acestuia. oricare ar fi calculatorul utilizat. poziţia cursorului. dar ele nu înlocuiau sistemul de operare MS-DOS. Obiectivele şi funcţiile sistemelor de operare Sistemul de operare apare ca un ansamblu de programe destinat să răspundă la următoarele obiective:  uşurarea utilizării sistemului electronic de calcul prin preluarea lucrărilor de rutină.. p. icon-uri (pictograme). Cele mai importante dintre acestea sunt procesele.C. Montréal. Icones. Periodic sistemul de operare decide oprirea execuţiei unui proces pentru lansarea în execuţie a altui proces. asigurând partajarea timpului de lucru al procesorului între mai multe programe. Produse-program ca Norton Commander au asigurat îmbunătăţirea dialogului prin faptul că linia de comandă se construia prin selecţii ale componentelor apărute în panourile de pe ecran. Aceast tip de interfaţă a fost realizat prima dată de firma XEROX la PARC (Palo Alto Research Center). • servicii pentru tastatură care asigură stabilirea stării tastaturii. scrierea unui şir de caractere pe ecran etc. tipul cursorului. Reluarea unui proces oprit temporar are loc exact din starea în care a fost suspendat. Inc.1.. precum şi printr-un dialog suplu utilizator-sistem (prin intermediul unui limbaj de comandă). Preocupările de îmbunătăţire a interfeţei om-calculator au avut în vedere următoarele obiective: • suprimarea limbajului de comandă din sistemul de operare. • interfaţă destul de facilă pentru a putea fi utilizată de oricine. 3. de la expert la profan. Procesul este format din programul executabil. în acelaşi timp. Din această cauză. • J. Informatique: les bases. Interfaţa WIMP3 (Windows. Primele versiuni WINDOWS asigurau o interfaţă grafică performantă pentru dialogul om-calculator.5. Apropierea utilizatorului de calculator solicită o interfaţă om-calculator prietenoasă şi. Pull-down menus) răspunde acestor obiective prin componentele care-i dau denumirea: ferestre.

etc. • comunicarea cu utilizatorul. cum ar fi: contabilizarea activităţii sistemului de calcul. de exemplu prin căderea unui echipament din sistem Sistemul de operare îndeplineşte şi o serie de funcţii auxiliare. • gestiunea intrărilor şi ieşirilor. • gestiunea fişierelor. Sistemul de operare gestionează alocarea timpului UCP. etc.. Systèmes d'information et management des organisations. accesul la fişiere. Fiecare obiect are asociate anumite comenzi care pot fi apelate cu ajutorul mouse-ului.1. jurnalizarea erorilor. Paris. facilitând sarcinile utilizatorului. care ar putea duce la alterarea zonelor de program din memoria internă sau la alterarea. Rolul sistemului de operare este de a asigura utilizarea eficientă a resurselor sistemului electronic de calcul. cunoscută ca Help-ul sistemului de operare.1. în scopul utilizării cât mai eficiente a acestor resurse. etc. Operaţiunile realizate de sistemele de operare pentru a-şi realiza obiectivele pot fi grupate astfel4: • gestiunea lucrărilor. Gestiunea lucrărilor O lucrare reprezintă un ansamblu de activităţi delimitate prin comenzi specifice limbajului de comandă. • ferestre de alertă. cu mai multe nivele. Divizarea lucrărilor în 4 Reix. Sistemele de operare pot avea şi funcţia de asistenţă « on line ». în scopul optimizării execuţiei programelor. ca şi notificarea schimbării configurării sistemului. a sistemului. în funcţie de logica lucrării. precum şi protecţia între programe. erori de acces la un echipament periferic. Sistemul de operare poate trata erorile fizice (de exemplu.) sau erorile logice care pot să apară în timpul executării unui program (de exemplu. O etapă din lucrare poate fi descompusă la nivel inferior în procese care. Această protecţie se referă la evitarea cazurilor de interferenţă între mai multe programe în execuţie. se pot executa secvenţial sau concurent. 3. ca împărţirea la 0).53 72 . În cazul în care este posibilă executarea simultană a mai multor programe. a datelor utilizate de un alt program. precum şi funcţia de tipul « plug and play » care oferă facilităţi de autodetecţie a echipamentelor nou instalate în sistem şi permite reconfigurarea hardware. 1990.aplicată la calculatoarele LISA şi apoi la MacIntosh. a memoriei interne. R. Alte facilităţi ale interfeţei WIMP sunt: • ferestre tip termometru care indică modul cum progresează prelucrarea în curs (vezi comanda Copy sub Windows). de către un program. operaţii interzise. fie că este vorba de programe utilizator sau programe ale sistemului de operare. accesul la echipamentele periferice. p. Principiul de bază constă în stabilirea unui dialog om-calculator prin intermediul obiectelor afişate în fereastra activă. el trebuie să asigure protecţia între utilizatori acolo unde sistemul de operare permite accesul concomitent al mai multor utilizatori (programe) la resursele sistemului de calcul.5. Orice acţiune ce prezintă un risc de pierdere a informaţiei este sistematic supusă confirmării utilizatorului (vezi ştergerea fişierelor în Word). pe toată durata execuţiei unui program. erori de citire/scriere în memoria externă. lipsa din configuraţia sistemului de calcul a unui echipament. Les Editions Foucher. cu uşurinţă. jurnalizarea comenzilor adresate interpretorului de comenzi al sistemului de operare. sistemul de operare realizează alocarea resurselor între programe pe baza unor criterii de alocare. De asemenea. Lucrarea cuprinde mai multe etape care se succed într-o ordine prestabilită de utilizator.

Din tehnica SPOOL decurge un dublu avantaj: • pentru unitatea centrală operaţiile de I/E se realizează numai printr-un schimb unic cu unitatea de discuri magnetice. Fiecare lucrare dispune la un moment dat de un spaţiu de memorie şi trebuie să se supravegheze ca nici o altă sarcină să nu pătrundă în partiţia alocată. Schimburile de informaţii între periferice şi unitatea centrală sunt intermediate de unităţile de intrare/ieşire (canale. mai târziu. îndeplinind două subfuncţii esenţiale: • gestiunea sarcinilor de îndeplinit care determină care sunt programele sau modulele de program ce se vor executa. Toate datele de intrare sunt stocate pe disc magnetic pe măsura preluării lor şi toate datele de ieşire vor fi stocate tot pe disc şi vor fi. sincronizarea proceselor. În practică. 73 . Acest program coordonează şi controlează orice activitate derulată de alte programe ale sistemului de operare. unitatea centrală efectuează alte lucrări. imprimate. În acest timp. Gestiunea independentă a I/E (SPOOL-Simultaneous Peripheral Operations On Line) are la bază principiul separării totale a operaţiilor de I/E de operaţiile de prelucrare. iar viteza de lucru este ridicată. unităţi de discuri.1. Gestiunea intrărilor/ieşirilor Echipamentele periferice sunt foarte diverse (terminal. gestiunea mesajelor etc. Gestiunea mesajelor se aplică la calculatoarele interconectate în reţea sau la calculatoarele care lucrează cu mai multe terminale. eventual. În aplicaţiile economice unde operaţiile de I/E sunt numeroase. De exemplu. paginare etc. Gestiunea lucrărilor este asigurată de un program specific (supervizor. memorii tampon etc. Mesajele trebuie să fie controlate şi. Există mai multe sisteme de gestiune a memoriei: partiţii fixe. gestionarul de I/E (numit adesea IOCS-INPUT OUTPUT CONTROL SYSTEM sau BIOS – Basic Input Output System) preia sarcinile legate de citirea şi scrierea informaţiilor pe unităţile periferice. în momentul când prin programul utilizatorului se solicită o operaţie de I/E.5.) şi necesită numeroase comenzi şi controale succesive prin intermediul sistemului de operare. • dacă un periferic de ieşire este la un moment dat indisponibil prelucrarea va fi executată în continuare deoarece ieşirea va avea loc pe disc. deci să suspende execuţia în curs şi să evacueze unele programe în memoria auxiliară.) şi funcţionează cu performanţe diferite de ale unităţii centrale. Gestiunea intrărilor/ieşirilor joacă un rol important în aplicaţiile de gestiune. transmiterea informaţiilor la procese. în sistemele de operare UNIX şi MS-DOS există facilităţi SPOOLing pentru listările la imprimantă (comanda externă PRINT din MS-DOS). monitor) care realizează gestiunea resurselor fizice ale calculatorului şi coordonarea generală a derulării lucrărilor. • gestiunea resurselor (mijloacelor) necesare execuţiei unui program încărcat în memoria principală. păstrând imaginea exactă din momentul apariţiei cererii.procese asigură o utilizare mai eficientă a sistemului electronic de calcul. calitatea gestiunii I/E prin sistemul de operare este un criteriu important al eficienţei sistemului. partiţii variabile. imprimante etc. aranjate într-un fir de aşteptare pus la dispoziţia programului coordonator. În multe sisteme de operare gestionarul de I/E oferă posibilităţi complementare cum sunt: gestiunea independentă a I/E. 3. dar determină creşterea complexităţii sistemului de operare prin adăugarea de noi funcţii: alocarea resurselor la nivel de proces.2. Exemplu: O cerere prioritară pornind de la un terminal poate obliga supervizorul să elibereze o zonă de memorie.

• structura lucrărilor. • informaţii privind seturile de date asociate lucrării. pe discuri magnetice. De aici apar probleme privind partajarea memoriei între diferite fişiere care trebuie să fie uşor apelate în caz de nevoie şi partajarea fişierelor între mai mulţi utilizatori pe baza unor priorităţi de acces. • Gestiunea bibliotecilor de programe. Uneori se recurge la salvarea fişierelor pe suporturi magnetice sau optice în scopul păstrării acestora. fişier sistem. Fiecare comandă este recunoscută de programe specializate numite interpretoare de comenzi (de exemplu. sunt oferite informaţii de adresă care permit localizarea fişierului pe disc. De exemplu. data ultimei actualizări. COMMAND. După obţinerea formatului executabil programul este stocat într-o bibliotecă de programe alături de altele. de exemplu în cadrul unei reţele de calculatoare. De obicei un program este realizat pentru a fi executat de mai multe ori. 74 . Această bibliotecă este stocată. Cu ajutorul limbajului de comandă utilizatorul specifică: • delimitarea lucrărilor.3. datorate incidentelor hardware şi software.3. fişier ascuns aplicaţiilor obişnuite). Protecţia contra distrugerilor accidentale. informaţii despre date calendaristice.COM în MS-DOS). programele utilizatorului sunt stocate şi manipulate de sistemul electronic de calcul cu ajutorul fişierelor. Simpla precizare a numelui programului determină încărcarea sa în memorie. Anumite fişiere sunt prezente permanent în memoria principală şi se numesc rezidente în memorie (este vorba de nucleul sistemului de operare). fişier read-only. în sistemul de operare Windows fiecare utilizator dispune de o listă a fişierelor sale într-un catalog (folder). Aceste programe declanşează operaţiile curente activând alte module ale sistemului de operare.1. 3. sunt stabilite drepturi de partajare a fişierului. Sistemul de gestiune al fişierelor (gestionarul de fişiere) este o componentă a sistemului de operare care realizează următoarele activităţi: • Gestiunea fişierelor stocate în memoriile auxiliare.4. Gestiunea drepturilor de acces permite protejarea fişierelor contra modificărilor neautorizate sau contra distrugerilor datorate altor utilizatori. Dialogul cu utilizatorii Dialogul utilizator-calculator se realizează prin intermediul unor linii de comandă ce folosesc comenzi definite strict printr-un limbaj de comandă (de exemplu în MS-DOS prin comenzi interne şi comenzi externe). Gestiunea fişierelor Sistemul de operare. în general.). informaţii privind tipul fişierului. Fiecare fişier este identificat printr-un nume şi are anumite atribute (de exemplu.5.5. Comunicarea om-calculator se realizează şi prin afişarea unor mesaje de răspuns pe ecran. fişierele de date etc.1. Alte fişiere sunt memorate pe suporturi magnetice şi sunt apelate în memoria internă numai când sunt necesare (celelalte componente ale sistemului de operare. Sistemul de operare simplifică accesul la fişiere asigurând totodată şi protecţia datelor. de exemplu: data când a fost creat fişierul.BAK) reţin penultima versiune a unui fişier. data ultimei consultări • Protecţia datelor. fişierele backup (. • necesarul de resurse fizice. inclusiv cele ale sistemului de operare care nu sunt rezidente în memorie. De exemplu. se realizează prin copii de siguranţă.

2. adică respectând condiţiile: • o lucrare se lansează în execuţie numai după încheierea execuţiei lucrării care o precede.2. • la un moment dat. • tehnicile aplicate în planificarea executării lucrărilor (interactive. pe rând. Protecţia datelor este relativ simplă pentru că nu există decât un singur program al utilizatorului prin care se scrie sau se citesc fişierele. sub controlul componentei sistemului de operare numită monitor de înlănţuiri. tratarea întreruperilor etc. utilizatorul trebuie să fie în măsură să selecteze acel sistem care satisface cel mai bine cerinţele sale de utilizare. obiectivul ei fiind automatizarea lansării în execuţie a lucrărilor (programelor). • ordinea de lansare în execuţie a lucrărilor este strict ordinea în care se află lucrările în lotul de lucrări. Monoprogramarea. Planificarea lucrărilor se realizează strict secvenţial într-o ordine prestabilită. neinteractive). Dezavantajele acestei tehnici sunt reprezentate de timpul mare de răspuns al sistemului (toţi utilizatorii primesc rezultatul prelucrărilor numai după executarea întregului lot) şi eficienţa scăzută în utilizarea resurselor sistemului (toate resursele sunt afectate. 3. multiprogramare). Ca regulă generală aceste funcţii nu sunt standardizate decât pentru un limbaj de programare sub un sistem de operare. câte unei singure lucrări în execuţie).Un alt aspect al comunicaţiei se referă la legătura între programele utilizatorului şi sistemul de operare. în loturi de lucrări. Ea presupune organizarea şi execuţia secvenţială a lucrărilor pe un sistem de calcul. şi de: • metodele de lucru folosite pentru alocarea memoriei (monoprogramare. Lansarea în execuţie a lucrărilor din lotul de lucrări se face automat. 3. Sistemul de operare asigură în acest caz o gestiune sumară a lucrărilor. Aceasta explică de ce un program nu este executabil decât pe un calculator ce are sistemul de operare pentru care a fost scris programul. Lansarea în execuţie a unei lucrări se face. Modalităţile curente ale acestui dialog depind de tipul limbajului de programare utilizat şi de tipul sistemului de operare. în context mono-utilizator. Acest mod de organizare a prelucrărilor se numeşte prelucrare batch (pe loturi). Monoprogramarea Monoprogramarea reprezintă o tehnică de exploatare pentru sistemele seriale. Deoarece sistemele de operare prezintă mari diferenţe de la o categorie la alta de sisteme de calcul pe care sunt folosite.Batch Processing Systems). Tehnici de exploatare a calculatoarelor Tehnica de exploatare a unui sistem de calcul se referă la modalităţile utilizate de sistemul de operare pentru planificarea execuţiei programelor şi pentru gestionarea resurselor solicitate. Alegerea unui sistem de operare depinde.1. secvenţial. toate resursele sistemului sunt puse la dispoziţia lucrării aflate în execuţie. 75 . iar sistemele de operare care utilizează această tehnică de exploatare se numesc sisteme de operare batch (BPS . în cadrul lotului din care face parte. printre altele. este modalitatea curentă de lucru a sistemului de operare pentru calculatoarele personale. pregătirea memoriei. încărcarea programelor.

în timp ce slave-ul execută operaţii complexe. dintrun grup de programe. fiind responsabil de întreţinerea bazei de date. La sistemele de operare pentru microcalculatoare multiprogramarea se referă la facilitatea de lucru multitasking. baze de date). O partiţie are o anumită lungime şi o adresă fixă. este necesar un mecanism de protecţie între lucrări care să permită execuţia unei lucrări. 5 3. situaţie în care este referit ca back-end processor.2.2.3. De asemenea. Pentru a realiza acest deziderat. Obiectivul urmărit în cadrul multiprogramării constă în maximizarea volumului de lucrări care trec prin sistem şi minimizarea timpului petrecut de o lucrare în sistem. Se poate astfel aprecia că multiprogramarea este un concept software. Unul dintre obiectivele multiprelucării este acela de a degreva o unitate centrală de prelucrare de taskuri specifice ca: tabelări de date. unitatea centrală de prelucrare poate executa instrucţiunile unui singur program. Multiprelucrarea Dacă n programe se găsesc în acelaşi timp în memoria internă şi partajează resursele sistemului de calcul. Sistemele de calcul care utilizează tehnica multiprogramării sunt prevăzute cu o componentă a sistemului de operare numită monitor de planificare a lucrărilor care alege. de fapt. atunci sistemul este exploatat în multiprogramare. dar şi instrucţiuni din programe diferite. este redus substanţial dacă în memoria internă ar putea coexista simultan mai multe programe ce solicită unitatea centrală atunci când aceasta aşteaptă terminarea unei operaţii de intrare/ieşire pentru lucrarea curentă în execuţie. având rolul de interfaţă între slave şi dispozitivele de I/E. editări de texte şi întreţinerea colecţiilor de date (fişiere. fără afectarea celorlalte existente în memoria internă.2. în ordinea sosirilor. adică o zonă de memorie formată numai din locaţii de memorie adiacente. Legăturile dintre memoria internă şi unitatea centrală de prelucrare se pot realiza în următoarele variante: 5 O partiţie de memorie trebuie să fie o zonă contiguă de memorie. în acest caz master-ul este referit ca front-end processor. atunci sistemul este exploatat în multiprelucrare. Execuţia mai multor programe în multiprogramare pare simultană (se simulează n procesoare pe un singur procesor) deşi. Masterul coordonează toate operaţiunile de I/E. pe acelea potrivit cărora timpul neocupat al unităţii centrale să fie minim. În multiprogramare sistemul de operare trebuie să asigure administrarea cererilor de I/E şi planificarea firelor de aşteptare pentru programele concurente. impus de perioadele de aşteptare. Multiprogramarea Multiprogramarea (multiprogramming) reprezintă modul de exploatare a unui sistem de calcul care permite existenţa simultană în memoria internă a mai multor programe care se execută concurent. dacă în multiprogramare se folosesc n procesoare. De remarcat că în cadrul sistemelor exploatate în multiprelucrare. cu restricţia ca ele să nu folosească în acelaşi timp aceeaşi resursă. precum şi o gestiune eficientă a resurselor fizice şi logice solicitate de lucrările în execuţie. în partiţii fixe de memorie . Sistemele master/slave sunt sisteme care lucrează prin tehnica multiprelucrării. 76 .3. la un moment dat este activ un singur program. iar multiprelucrarea un concept hardware. la o unitate centrală de prelucrare poate fi cuplată o altă unitate centrală de prelucrare destinată coordonării activităţilor din sistem (master). Un sistem de calcul este exploatat în multiprelucrare dacă cel puţin două unităţi centrale de prelucrare lucrează în paralel. Tot masterul se poate utiliza ca interfaţă între slave şi colecţii voluminoase de date existente în memoria externă. Timpul de inactivitate al unităţii centrale.

legătură prin canale multiple când procesoarele partajează o cale unică pentru fiecare modul de memorie. Avantajul utilizării unui sistem în timp real este capacitatea sa de a furniza la timp informaţii într-un mediu de date care se modifică foarte rapid. legătură printr-un singur canal folosit partajat. Exemple: • supravegherea unui sistem radar. timpul de răspuns trebuie să fie de 1-2 secunde. Prelucrări SPOOLING Prelucrarea spooling (Simultaneous Peripheral Operations On-line) reprezintă un mod eficient de exploatare a sistemelor de calcul seriale. Pentru utilizarea tehnicii SPOOLING este nevoie de o memorie externă de capacitate mare. Efectele utilizării tehnicii SPOOLING sunt: • creşterea randamentului de exploatare a unui sistem serial cu 40-50%. Această tehnică constă în organizarea de zone tampon de memorie (buffers) pentru realizarea de dispozitive periferice de intrare/ieşire virtuale care permit introducerea de lucrări înainte ca acestea să fie executate. Obiectivul principal al sistemelor în timp real este ca timpul de răspuns al sistemului să fie suficient de scurt în raport cu procesul real care produce datele furnizate sistemului de calcul. • supravegherea unui furnal sau cuptor de tratamente termice. De exemplu. unde să fie organizate perifericele virtuale. 77 . direct adresabilă. acesta constituind interfaţa dintre toate unităţile centrale de prelucrare şi memoria internă. supravegherea sistemului energetic. în momentul producerii acestora. timpul de răspuns trebuind să fie la nivelul milisecundelor.4. bazat pe principiul separării operaţiilor de intrare de operaţiile de ieşire şi de restul prelucrărilor şi pe executarea lor în paralel. preluând datele de intrare de la locul producerii lor şi furnizând informaţii de ieşire la locul desfăşurării evenimentelor.2. timpul de răspuns este cuprins între 20-30 secunde. 3.• • • legătură matricială prin intermediul unui sistem de comunicaţie prin care cererile neonorate sunt plasate într-un fir de aşteptare gestionate prin componentele hardware şi software.5. 3. • gestiunea în timp real a stocurilor de materiale. dar într-o repriză sunt utilizate la capacitatea maximă. Prelucrări în timp real Sistemele de operare în timp real sunt sisteme care permit să se urmărească şi să se controleze evenimente din mediul extern sistemului de calcul. Executarea lucrărilor se face în multiprogramare. redarea rezultatelor la imprimantă în timpul execuţiei altor lucrări. fără a se ţine seama de ordinea de sosire. conform tehnicii de exploatare în multiprogramare. în primul rând prin scăderea timpilor de aşteptare ai UCP • creşterea randamentului de utilizare a echipamentelor I/O.2. utilizând comanda Print care poate fi executată în paralel cu alte lucrări în execuţie. planificarea execuţiei lucrărilor pe baza unui sistem de priorităţi prestabilite. acestea sunt utilizate în reprize. tehnica SPOOLING se poate folosi sub Windows pentru listările la imprimantă. a unei instalaţii chimice.

Sistemele în timp real se pot clasifica în : a) Sisteme in-line (sisteme de proces) . o reacţie chimică. • să asigure o repartizare echitabilă a resurselor între diferiţi utilizatori astfel încât execuţia fiecărui program să fie posibilă. 78 . De exemplu. de această dată în cazul sistemelor interactive. în care acesta dispune de toate resursele sistemului. diferenţa dintre timpul de gândire şi de reacţie al utilizatorului (relativ mare) şi timpul afectat operaţiunilor de intrare/ieşire. Exemplu : sistemele tranzacţionale sunt utilizate pentru sisteme informatice bancare. cu partajarea resurselor sistemului de calcul. multiuser.6. Sistemul de operare în regim de time-sharing trebuie să răspundă următoarelor obiective: • să asigure protecţia datelor fiecărui utilizator. Ele trebuie să realizeze prelucrarea concomitentă a intrărilor primite de la un mare număr de dispozitive de intrare.). Obiectivul este reducerea timpului de răspuns al sistemului. Timpul de răspuns se măsoară în minute. Se stabileşte o cuantă de timp pentru fiecare utilizator. pentru servirea cererilor cât mai multor utilizatori. Datele sunt primite de sistemul de calcul de la terminale prin intermediul unor mesaje cu format fix. Timpul de răspuns se măsoară în secunde. Prelucrarea fiecărei intrări se face prin generarea în sistem a unui proces.sunt sisteme în timp real cu ajutorul cărora se realizează urmărirea unui proces (un proces de fabricaţie.Sistemele în timp real sunt sisteme interactive multiuser. fiecare utilizator are impresia că sistemul îi aparţine în întregime. Sisteme de lucru multiutilizator În sistemele multiutilizator mai mulţi utilizatori folosesc în acelaşi timp acelaşi calculator. Exploatarea în time-sharing (cu "partajarea timpului") porneşte de la un obiectiv asemănător cu exploatarea în multiprogramare: executarea concurentă a proceselor. În acest context. Sistemul de operare are ca preocupare principală asigurarea accesului şi securităţii datelor partajate între diferiţi utilizatori. numite tranzacţii. instalaţi la terminale diferite. Tehnica de divizare a timpului (time-sharing) se bazează pe principiile divizării timpului şi partajării resurselor între mai mulţi utilizatori independenţi. La originea sistemelor stă. Unitatea centrală este partajată pe bază de cerere. sisteme de rezervare a locurilor la societăţi de transport aerian.2. se blochează accesul la un fişier de zboruri în timp ce de la un terminal se face o rezervare. etc. feroviar. Putem distinge mai multe situaţii: sistem multiutilizator cu program comun. etc.). sistemele de rezervare a locurilor în avion). planificarea execuţiei urmărind obţinerea unui timp de răspuns minim. b) Sisteme tranzacţionale . sistem multiutilizator cu multiprelucrare. Această diferenţă este folosită de sistemul de calcul pentru a executa alte programe aflate în stare “gata”. Sistemul multiutilizator cu program comun (multi-terminal sau multi-posturi) permite ca mai mulţi utilizatori. în esenţă. 3. evitând distrugeri accidentale sau voluntare prin programele altor utilizatori. Lucrările nu au priorităţi prestabilite. pentru sisteme de urmărire operativă a producţiei. eliberarea biletelor cu locuri rezervate. astfel că acestea trebuie să fie executate dinamic. etc.sunt sisteme în timp real orientate pentru prelucrarea unui volum mare de date de aceeaşi natură (de exemplu: evidenţa vânzărilor într-un mare magazin. să execute acelaşi program (de exemplu consultarea bazelor de date în reţelele locale de calculatoare. sistem time-sharing.

În sistemele de operare time-sharing. comunicarea între programele în execuţie. Asigurarea protecţiei datelor (identificarea utilizatorilor. Un sistem în time-sharing este sistemul de operare Unix. Tehnica de prelucrare concurentă (parallel processes) oferă posibilitatea lansării în execuţie a mai multor programe. gestiunea lucrărilor şi gestiunea fişierelor devine foarte complexă. distribuirea şi utilizarea simultană a datelor de mai multe programe în execuţie. accesul la fişiere) sporeşte considerabil complexitatea sistemului de operare. asigurând un timp de răspuns redus şi utilizarea eficientă a echipamentelor prin executarea pe scară largă a activităţilor concurente între unitatea centrală şi dispozitivele periferice. 79 .

supervizează comunicaţiile în cadrul reţelei şi conţine programe care îi permit să se comporte ca un dispozitiv central de stocare pentru calculatoarele conectate la reţea. nefiind folosit ca staţie de lucru sau drept client. ş.. Racoviţan. cât şi staţii de lucru utilizate în scopuri individuale de fiecare utilizator în parte. băncile şi depozitele de date de către diferite categorii de utilizatori.a.  instalarea de discuri suplimentare. Pe măsură ce se adaugă noi utilizatori la sistem. p.  respectarea limitelor sistemului de operare (numărul de utilizatori. programe şi echipamente. Bazele prelucrării informaţiilor şi tehnologie informaţională. Reţele de calculatoare 4. Este ineficient să se construiască un sistem în jurul unui server care este configurat la capacitatea maximă. Calculatoarele unei reţele pot fi atât servere care prestează servicii mai multor utilizatori ai reţelei. spaţiul disc total). O altă definiţie prezintă reţeaua de calculatoare ca fiind un ansamblu de calculatoare legate între ele în vederea comunicării de mesaje şi partajării resurselor1.  adăugarea de procesoare suplimentare pentru a putea control creşterea încărcăturii sistemului. Serverele pot fi dedicate sau nededicate. Astfel este posibilă transmiterea informaţiei între utilizatori situaţi în puncte diferite. având rolul de a asigura securitatea fişierelor şi a directoarelor şi de a deservi rapid cererile clienţilor din reţea. Conceptul de reţea de calculatoare O reţea de calculatoare reprezintă ansamblul calculatoarelor interconectate prin intermediul mediilor de comunicaţii în scopul utilizării în comun de către utilizatori a resurselor disponibile. Serverul este calculatorul pe care rulează sistemul de operare de reţea NOS (Network Operating System). Scalabilitatea unui server se referă la posibilitatea de creştere a capacităţii serverului. Deva. dispozitive care să confere conectivitatea necesară mediilor de comunicaţii. cererile vor depăşi capacitatea serverului de a servi. Ş. 153 80 . 2.. iar cererile adresate serverului vor spori. Editura Intelcredo. Calculatoarele reprezintă sistemele de calcul şi trebuie să fie echipate cu dispozitive de reţea. D.1. volumul tranzacţiilor creşte şi se acumulează din ce în ce mai multe date. Consideraţiile privind scalabilitatea includ:  adăugarea de noi module de memorie internă pentru a gestiona utilizatori suplimentari. Serverul dedicat este un calculator care funcţionează doar ca server. Toleranţa la erori a unui server se referă la posibilitatea de recuperare a contextului curent de lucru după producerea unor disfuncţionalităţi hardware. În aprecierea performanţelor unui server trebuie luaţi în considerare doi parametri: 1. Soluţiile utilizate pentru a asigura toleranţa la erori sunt sistemele neîntreruptibile la tensiune şi subsistemele de discuri 1 Niţchi. folosirea simultană a informaţiilor din bazele. 1996. Mai devreme sau mai târziu.Capitolul 4. precum şi exploatarea în comun a mai multor resurse.

dar mai ales a compoziţie cablurilor liniilor telefonice (cupru). acestea sunt foarte variate. Mediile de comunicaţii sunt suporturile fizice care realizează transferul datelor de la un calculator la altul. Tehnologiile actuale permit un transfer de date foarte bun (viteză mare) în orice colţ al lumii. La înlocuirea discului după reparaţie. acest mediu de comunicaţii are o viteză de transfer redusă şi este supus interferenţelor cu diverse surse de bruiaj. Pentru o toleranţă completă la erori fiecare componentă a sistemului de calcul trebuie să fie dublată. Fibra optică – este un mediu de comunicaţii relativ nou. datorită faptului că nu necesită existenţa fizică a unui suport de comunicaţie. informaţiile propagându-se de la un emiţător la un receptor prin intermediul undelor hertziene. Sistemul asamblează laolaltă mai multe unităţi de disc şi le tratează ca pe o unitate omogenă. datele de pe aceasta sunt automat recuperate de pe celelalte. având fiabilitatea apropiată de 100 %. care este forate ridicat. Cablul de reţea (coaxial. care a adus performanţa tehnologică a comunicaţiilor la nivelul cel mai ridicat. Principalul dezavantaj al utilizării acestui mediu de comunicaţii îl constituie costul implementării. iar datele memorate pe aceasta pot fi refăcute cu ajutorul informaţiilor conţinute pe celelalte.) – prin intermediul lui se realizează conexiuni cu viteză şi calitate mult mai bună decât a liniilor telefonice. împreună. Resursele disponibile reprezintă acele elemente ale unui sistem de calcul care pot fi folosite de către toţi utilizatorii unei reţele de calculatoare. putând fi identificate următoarele trei categorii de resurse: • 2 un sistem RAID (Redundant Array of Inexpresive Disks – şir redundant de discuri ieftine) este un tip sofisticat de memorie disc.RAID2. La ora actuală. Unitatea de disc defectă este dusă la reparat. operaţia de refacere şi instalare are loc automat. Utilizând lumina ca suport de transfer a datelor (spre deosebire de liniile telefonice sau cablurile de reţea care utilizează ca suport de transfer curentul electric). se poate realiza conectarea unui calculator la o reţea din orice locaţie care are la dispoziţie un post telefonic. fapt ce permite implementarea unei reţele de calculatoare în cele mai diverse locaţii. Având în vedere extinderea în teritoriu a acestor reţele de telefonie. Cele două facilităţi. Datorită tehnologiei. În cazul defectării unei unităţi de disc din sistemul RAID. utp etc. în schimb necesită instalarea unei reţele de cabluri la toate calculatoarele care urmează a se interconecta. • • Undele radio – reprezintă mediul comunicaţiilor mobile. a unor cantităţi de informaţii impresionant. Cele mai des utilizate medii ce comunicaţii sunt: • Linia telefonică – permite conectarea calculatoarelor prin intermediul infrastructurii companiilor de telefonie fixă. fibra optică permite transferuri la viteze foarte mari. protejează serverul de cele mai frecvente cauze care produc defecte: întreruperea tensiunii şi funcţionarea defectuoasă a discului. 81 .

absolut indispensabil. în condiţiile specifice lucrului într-o reţea de calculatoare. fiind necesară efectuarea operaţiei doar pe un calculator.• Hardware – reprezintă echipamentele electronice ale unui sistem de calcul. fiind necesară doar o licenţă software pentru un program instalat pe un singur calculator şi folosit de mai mulţi utilizatori simultan de la mai multe calculatoare. Software – reprezintă ansamblul aplicaţiilor ce pot fi folosite în paralel de către utilizatorii reţelei de calculatoare. O reţea de calculatoare este susţinută de un software de reţea. Această funcţie trebuie să asigure transferul de date între sistemele de calcul din reţea. nefiind necesară conectarea la fiecare calculator a câte unei imprimante. faţă de celelalte funcţii ale unui sistem de operare. set de reguli numit protocol de reţea. Sistemele de operare în reţea controlează funcţionarea componentelor hardware şi software ale sistemului de calcul. utilizând un set de reguli care reglementează comunicarea în reţea. precum şi accesul utilizatorilor la resursele reţelei. acesta fiind rezultatul însumării tuturor spaţiilor disponibile de pe toate calculatoarele din reţea. permiţând partajarea acestor resurse. utilizarea în comun a resurselor unei reţele de calculatoare se numeşte partajarea resurselor. imprimante etc. Utilizarea imprimantelor în reţea reduce considerabil costurile achiziţiei de astfel de dispozitive. actualizarea acestor programe este mult mai simplă. Aceste funcţii se referă la: 1. Comunicarea între nodurile reţelei (nodurile reţelei sunt sistemele de calcul din reţea). Novell Netware şi Windows NT pentru reţelele locale şi sistemele de tip UNIX -Linux mai ales pentru conectarea subreţelelor în reţele de arie mai largă). Utilizarea în comun a acestor resurse determină eficientizarea sistemului informaţional al organizaţiei. problema transferului de date este complexă şi implică: o realizarea legăturii punctuale între două sisteme de calcul: un sistem transmite date şi celălalt le recepţionează o asigurarea transferului de date între două noduri. dar mai ales o eficientizare a rezultatelor obţinute. În reţea se pot utiliza în comun următoarele categorii de resurse hardware: unităţi de stocare a datelor. Acest lucru diminuează considerabil costurile achiziţiei de programe de aplicaţii. Prin utilizarea în comun a unităţilor de stocare a datelor. prin intermediul altor noduri • 82 . (de exemplu. capabil să rezolve probleme de comunicare complexe. • Resurse informaţionale – reprezintă rezultatele prelucrării datelor. utilizatorii au la dispoziţie un spaţiu de stocare considerabil mai mare. Acest procedeu determină o eficientizare a costului resurselor. Sistemele de operare proiectate pentru gestionarea lucrului în reţea trebuie să asigure câteva funcţii suplimentare. ci conectarea tuturor calculatoarelor la o singură imprimantă. Totodată. În termeni de specialitate.

drivere virtuale. o 83 . în sistemul de operare Windows. Avantajele economice sunt determinate de costurile mai reduse ale echipamentelor.operaţii de selecţie a traseului pe care să se facă transferul de date între două sisteme de calcul din reţea (funcţii de rutare) o operaţii de conversie a datelor în şi din formatul specific transmiterii datelor în reţea. se realizează cu opţiunea Disconnect Network Drive (Deconectare unitate de reţea). ea dă posibilitatea mapării unei unităţi virtuale locale la o unitate din reţea. Aceasta înseamnă că sistemul host trebuie să fie un sistem multitasking şi multiuser. Aceste funcţii sunt implementate pe serverul de reţea şi presupun asocierea unui sistem de parole fiecărui utilizator din reţea. ele asigură atât o flexibilitate sporită. o mecanisme de detectare şi tratare a erorilor de transmisie o autentificarea proceselor implicate în transfer. se definesc. care sunt declarate pe sistemul nodului care utilizează resursa partajată. pentru identificarea acestuia. Spre exemplu. Partajarea resurselor unui sistem de calcul între nodurile reţelei. cu verificarea drepturilor de acces în reţea. de anulare a mapării. Partajarea propriilor resurse de către un nod presupune gestionarea cererilor multiple şi simultane de acces la resursele partajate. Operaţia inversă. Windows NT Server este un sistem de operare pentru un server de reţea şi are implementată funcţia de definire şi control ale drepturilor de acces. etc. pentru fiecare utilizator şi pot fi definite acţiunile permise utilizatorilor din reţea. echipamente. De exemplu opţiunea Map Network Drive (Mapare unitate de reţea) este oferită. numite protocoale de comunicaţie. codificarea sau împachetarea datelor. Accesarea resurselor partajate din reţea se referă la capacitatea unui nod de a avea acces la resursele partajate de un alt nod din reţea. cât şi avantaje economice. Definirea unei corespondenţe între unităţile fizice partiţionate. instalată pe fiecare nod. Flexibilitatea sporită este dată de posibilităţile de extindere a reţelei prin adăugarea de noi staţii de lucru sau servere sau de împărţirea resurselor între utilizatori. etc. Pentru a permite accesul la o resursă partajată din reţea. conform anumitor reguli. dar şi de exploatarea în comun a mai multor resurse: date. Mecanismul de identificare a utilizatorilor oferă şi posibilitatea urmăririi (înregistrării) activităţii utilizatorilor în reţea. 4. Răspândirea fără precedent a reţelelor de calculatoare se explică prin importanţa pe care o are schimbul informaţional şi avantajele pe care reţelele de calculatoare le oferă în această direcţie. care pot să apară de la celelalte noduri din reţea. pentru această resursă. şi driverele virtuale definite pe nodul local se numeşte operaţie de mapare. Aceste drivere se referă deci la resurse care nu există fizic în sistemul de calcul respectiv dar există fizic pe host. Gestionarea driverelor virtuale este realizată de o componentă de reţea specializată. programe. De exemplu opţiunea Sharing (utilizare în comun) din meniul de context al unor obiecte Windows permite definirea modului de partajare a resursei respective în cadrul reţelei 3. Astfel. din reţea. Identificarea nodurilor reţelei şi stabilirea drepturilor de acces în reţea. de aplicaţia Explorer. în felul acesta pot fi reglementate drepturile de acces la resursele partajate de server. Se numeşte host un nod al reţelei care permite partajarea resurselor sale de către celelalte noduri din reţea. 2.

Arhitectură 3. 4 3 LAN – Local Area Network – Reţea cu acoperire locală 4 MAN – Metropolitan Area Network – Reţea cu acoperire metropolitană 84 . Modelul de comunicare (standardul de comunicare) 4. Model de reţea locală LAN • Reţelele MAN – sunt extinse la nivelul unui oraş. Topologie 4. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de răspândirea geografică a sistemelor de calcul În funcţie de răspândirea geografică a sistemelor de calcul din cadrul unei reţele de calculatoare se disting patru categorii de reţele: • Reţelele LAN – au o extindere relativ redusă (de la câţiva centimetri până la 1 kilometru distanţă între calculatoare). Clasificarea reţelelor de calculatoare Datorită diversităţii reţelelor de calculatoare. nr. şi anume: 1. Se regăsesc în general la nivelul unei camere sau a unei clădiri şi sunt implementate adesea în cadrul organizaţiilor. suprafaţa lor variind între 1 şi 10 kilometri pătraţi.1.4. 3 Fig. Adesea sunt constituite de către furnizorii de Internet şi sunt utilizate de către clienţii acestora. 4.1.2. Răspândirea geografică a sistemelor de calcul 2. în procesul de clasificare a acestora se regăsesc mai multe criterii.2.

chiar la nivel naţional şi continental.Fig. 6 5 WAN – Wide Area Network – Reţea cu acoperire vastă 6 GAN – Global area network – Reţea cu acoperire globală 85 . 4.3. nr. 4. În această categorie de reţele intră şi Internet-ul. acoperind întreaga suprafaţă a planetei. Model de reţea cu acoperire vastă WAN • Reţelele GAN – se extind la nivel global.2. 5 Fig. Model de reţea metropolitană MAN • Reţelele WAN – sunt extinse la nivelul unei regiuni. alături de reţelele companiilor multinaţionale sau a organizaţiilor mondiale. nr.

reţele de calculatoare se clasifică în: • Reţele peer to peer – reprezintă acele reţele de calculatoare în care fiecare nod (sistem de calcul) este investit cu capabilităţi şi responsabilităţi similare. fiecare utilizator al reţelei are drepturi egale cu ale celorlalţi. Fig. 4.2. Principalul dezavantaj îl constituie lipsa securităţii informaţiilor. nr. efectele acestuia sunt limitate. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de arhitectură În funcţie de arhitectura lor. această categorie de reţea este implementată la nivelul unei organizaţii mici. are o extindere locală (LAN) şi un număr mic de utilizatori.4. nr. dar datorită numărului mic de utilizatori. Model de reţea peer to peer • Reţele client/server – utilizează două tipuri de calculatoare.Fig. 4. Model de reţea cu acoperire globală GAN 4. respectiv: 86 . Adesea. Astfel.5.2.

Datorită faptului că o aplicaţie de tip server necesită resurse hardware considerabile. • Servicii de conectare la Internet – server PROXY. Serviciile în cadrul acestei reţele sunt oferite de către aplicaţii specializate. aplicaţii care poartă denumirea generică server. APACHE etc). Acest lucru conduce la minimizarea costurilor de implementare şi maximizarea randamentului de prelucrare a datelor. Acestea. orice sistem de calcul poate îndeplini funcţiunea de server sau de client. Celelalte sisteme de calcul. Serviciile oferite de un server pot fi: • Servicii de transfer al fişierelor – server ftp. • alte servicii.o o Server – reprezintă acel nod din reţea care oferă servicii celorlalte noduri ale reţelei. nr. Model de reţea client-server În cadrul unei reţele care are implementată arhitectura client/server. • Servicii de poştă electronică – server POP3. 87 . fiind necesare puţine noduri care să dispună de resurse hardware mai performante (server-ele). SMTP etc.. în general. acestea se instalează de obicei pe un calculator care dispune de aceste resurse şi care primeşte denumirea de server. IMAP. 4. Client – reprezintă acel nod din reţea care utilizează serviciile oferite de un server. Fig.6. prin arhitectura client/server se realizează o bună distribuţie a resurselor în reţea. numite aplicaţii client. după cum sunt solicitate şi/sau oferite serviciile. Acestea sunt instalate pe sistemele de calcul din reţea şi sunt folosite de către toţi utilizatorii autorizaţi ai reţelei respective. necesită instalarea unor aplicaţii care să poată prelucra serviciile. care utilizează serviciile oferite de un server. nu necesită resurse hardware deosebite. • Servicii web – server web (IIS. restul sistemelor de calcul putând dispune de un minim de astfel de resurse. După cum se poate observa.

4.2.3. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de topologie Prin topologia unei reţele de calculatoare se înţelege modul de amplasare a acestora în spaţiu. În funcţie de acest criteriu se disting următoarele categorii de reţele: • reţele de tip magistrală (bus) – conectarea tuturor sistemelor de calcul şi a tuturor echipamentelor se face liniar prin intermediul unui cablu numit trunchi. Toate datele sunt transmise în toată reţeaua, dar sunt recepţionate doar de calculatorul sau dispozitivul căruia îi sunt destinate. La capetele trunchiului de reţea se montează câte un dispozitiv numit terminator, cu scopul de capta semnalele libere, respectiv semnalele care nu au fost recepţionate de nici un nod din reţea.

Fig. nr. 4.8. Model de reţea cu topologia magistrală (bus)

Avantaje: • necesită o infrastructură simplă şi puţin costisitoare; • conferă independenţă funcţională fiecărui calculator sau echipament conectat în reţea; o Dezavantaje: • funcţionarea reţelei presupune neapărat şi funcţionarea trunchiului sau magistralei. Dacă apare o defecţiune la magistrală, calculatoarele şi echipamentele din cadrul acesteia nu mai pot comunica între ele. • Datorită faptului că semnalul se difuzează în toată reţeaua, există pericolul interceptării acestuia de către utilizatori neautorizaţi, deci nu conferă o securitate fizică a comunicaţiei.
o •

reţele de tip stea (star) – conectarea tuturor sistemelor de calcul, precum şi a echipamentelor periferice se face prin intermediul unui dispozitiv special numit concentrator sau hub. Astfel fiecare nod din reţea are legătură directă cu hubul, realizându-se astfel o legătură permanentă între nodurile reţelei. Reţeaua funcţionează atât timp cât nodul central este în funcţiune, fiecare nod al reţelei fiind independent de celelalte noduri.

88

Fig. nr. 4.9. Model de reţea cu topologia stea (star)

Avantaje: • Oferă un control centralizat al traficului prin reţea; • Oferă independenţă nodurilor reţelei. o Dezavantaje • Necesită o infrastructură de comunicaţii costisitoare (se utilizează cablaje pe distanţe mari, plus concentratorul care reprezintă un echipament utilizat doar la centralizarea traficului); • Funcţionarea reţelei este dependentă de funcţionarea concentratorului.
o •

reţele de tip inel (ring) – toate sistemele de calcul sunt interconectate între ele în stilul conectării în topologia magistrală, doar că primul şi ultimul sunt unite formându-se astfel o buclă (inel). Informaţia se transmite de la un nod la următorul, într-un singur sens. Avantajele şi dezavantajele sunt aceleaşi ca la reţelele de tip magistrală, cu o completare, şi anume că reţele de tip inel oferă un grad ridicat de securitate privind transferul informaţiilor în şi din exterior, prin simplu fapt că acest transfer nu se poate realiza.

89

Fig. nr. 4.10. Model de reţea cu topologia inel (ring)

reţele de tip arbore (tree) – această categorie de reţele combină topologia reţelelor de tip magistrală cu cea de tip stea. Specific acestei topologii este magistrala centrală, respectiv un cablu denumit backbone . Pornind de la acest cablu, se dezvoltă strucuturi de reţele de tip stea şi/sau de tip magistrală, formându-se astfel reţeaua de tip arbore. Această topologie este cel mai des întâlnită la reţelele metropolitane, mai ales în cadrul companiilor furnizoare de servicii Internet. Aceste companii dezvoltă propriile reţele de cablaje, aşanumitele backbone-uri, la care se conectează clienţii serviciilor de Internet. Aceştia dispun de reţele locale proprii, cu arhitectură şi topologie proprie, astfel constituind împreună o reţea metropolitană de tip arbore. Principalul dezavantaj al acestui tip de reţele îl constituie dependenţa de elementul structural central (backbone), fără de care nici un nod al reţelei nu poate beneficia de conectivitate totală.
7

7 backbone – este un termen provenit din limba engleză, care în traducere reprezintă coloana vertebrală având înţelesul unui stâlp de susţinere sau a unui schelet pe care începe o construcţie, o dezvoltare a unei infrastructuri.

90

ca un prim pas către standardizarea internaţională a protocoalelor folosite pe diferite niveluri. prezentare.2. reţea.4.4. Cele mai importante sunt modelul de referinţă ISO / OSI şi modelul de referinţă TCP / IP. de legătură date. 4. 4. o reţea de calculatoare care interconectează diferite sisteme de calcul poate funcţiona în bune condiţii numai dacă există o convenţie care stabileşte modul în care se transmite şi se interpretează informaţia.2. Modelul OSI (Open Systems Interconnection) pentru reţele.1. propus de ISO (International Standard Organization). Pe parcursul evoluţiei comunicaţiei între calculatoare au fost elaborate mai multe familii de protocoale. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de modelul de comunicare (standardul de comunicare) O reţea de calculatoare este alcătuită dintr-un ansamblu de mijloace de transmisie şi de sisteme de calcul utilizate pentru a realiza atât funcţii de transport a informaţiei. sau protocolul este o înţelegere între părţile care comunică asupra modului de realizare a comunicării. cât şi funcţii de prelucrare a acesteia. Dar fiecare sistem de calcul prezintă un mod specific de stocare a informaţiei şi de interfaţare cu exteriorul. Modelul OSI conţine şapte niveluri: fizic. Acest model nu reprezintă în sine 91 . se ocupă de conectarea sistemelor deschise comunicării cu alte sisteme. Astfel. aplicaţie (vezi figura nr. transport.Fig.11.9). 4. Model de reţea cu topologia arbore (tree) 4. nr. Această convenţie poartă numele de protocol. Un protocol este un set de reguli şi convenţii ce se stabilesc între participanţii la o comunicaţie în vederea asigurării bunei desfăşurări a comunicaţiei respective. sesiune.

Nivelul sesiune permite utilizatorilor de pe maşini diferite să stabilească între ei sesiuni. o sesiune permite transportul obişnuit de date. dar furnizează şi servicii îmbunătăţite. nr. reprezentarea tipurilor de bază etc. Nivel fizic Nivel legătură Nivel reţea Bit Blocuri Pachet Mai multe pachete Nivel transport Nivel sesiune Nivel prezentare Nivel aplicaţie Informaţia de transmis Mesaje Mesaje Tranzacţii Fig. • să prelucreze cadrele de confirmare trimise înapoi de receptor. acesta este receptat în cealaltă parte ca un bit 1 şi nu ca un bit 0. Ca şi nivelul transport. nivelul legătură de date obligă emiţătorul: • să descompună datele de intrare în cadre (blocuri) de date (câteva sute sau mii de octeţi). Nivelul legatură de date are sarcina de a transforma un mijloc oarecare de transmisie într-o linie care să fie disponibilă nivelului reţea fără erori de transmisie nedetectate. în unităţi mai mici. ci arată numai ceea ce ar trebui să facă fiecare nivel. 4. De aceea.13. Nivelul fizic se ocupă de transmiterea biţilor printr-un canal de comunicaţie: când unul din capete trimite un bit 1. Spre deosebire de nivelele inferioare. • să transmită cadrele secvenţial. Nivelul reţea se ocupă de controlul funcţionării subreţelei. nivelul prezentare se ocupă de sintaxa şi semantica informaţiilor transmise. Exemplu: codificarea datelor. Nivelul prezentare. Nivelul aplicaţie are rolul de a uniformiza interfaţa dintre date şi utilizator. Modelul OSI 92 . nivelul reţea se ocupă de rezolvarea neconcordanţelor dintre modul de adresare.o arhitectură de reţea deoarece nu specifică serviciile şi protocoalele utilizate la fiecare nivel. De asemenea. utile în anumite aplicaţii. dacă e cazul. Prin interfaţa dintre date şi utilizator se înţelege în cazul de faţă modul de afişare sau sistemul de păstrare a fişierelor care poate fi diferit de la un sistem la altul. de a transfera aceste unităţi nivelului reţea şi a se asigura că toate fragmentele sosesc corect în celălalt capăt. de a le descompune. O problemă cheie în proiectare este determinarea modului în care pachetele sunt dirijate de la sursă la destinaţie. care se ocupă numai cu transferul sigur al biţilor dintr-un loc în altul. dimensiunea pachetelor sau chiar protocoalele sursei şi destinaţiei. Nivelul transport are rolul de a accepta date de la nivelul sesiune.

reţeaua a ajuns să conecteze între ele.Address Resolution Protocol. să nu depindă de reţeaua fizică utilizată în comunicaţie şi de tipul legăturii de date. Alte protocoale care pot funcţiona la acest nivel sunt: . Nivelul Internet are rolul de a permite gazdelor să emită pachete în orice reţea şi de a face ca pachetele să circule independent până la destinatie. singura menţiune este aceea că gazda trebuie să se lege la reţea pentru a putea transmite date. Modelul ISO / OSI Modelul TCP / IP Fig. 4.ICMP .reţea) – despre acest nivel modelul TCP / IP nu spune mare lucru. În cele din urmă. Acest protocol nu este definit şi variază de la gazdă la gazdă şi de la reţea la reţea.reţea (interfaţă . 93 . Din figura nr.2. Modelul de referinta TCP / IP a apărut ca o necesitate de interconectare a reţelelor de diferite tipuri. folosind un anumit protocol. iar denumirea a fost dată după cele două protocoale fundamentale utilizate.Departamentul de Apărare al Statelor Unite).4. sute de reţele universitare şi guvernamentale. Modelul TCP/IP este mult mai vechi decât modelul OSI şi a fost utilizat drept model de referinţă de către strămoşul tuturor reţelelor de calculatoare.2. 4. Comparaţie între modelul ISO/OSI şi modelul TCP/IP Nivelul gazdă .14.4. Internet-ul. se poate observa diferenţa dintre modelul de referinţă ISO / OSI şi modelul TCP / IP.14. reţea.la .Internet Protocol care asigură un serviciu de transmitere a datelor fără conexiune.Internet Control Message Protocol. nr. Acest nivel face ca funcţionarea nivelului superior.ARP . ARPANET a fost o reţea de cercetare sponsorizată de către DoD (Department of Defense . . Nivelul Internet defineşte oficial un format de pachet şi un protocol numit IP . utilizând linii telefonice închiriate. ARPANET şi apoi de succesorul său. numit Internet şi respectiv.

nr. • transferul de fişiere FTP (File Transfer Protocol) protocol care pune la dispoziţie o modalitate de a transfera eficient date de pe o staţie pe alta. Fig. Nivelul transport permite conversaţii între entităţile pereche din gazdele sursă şi. în ordine. • poşta electronică SMTP (Simple Mail Transfer Protocol). o varietate de servicii: • terminal virtual TELNET. prin intermediul programelor de aplicaţie. Poşta electronică a fost la origine doar un tip de transfer de fişiere. dar ulterior a fost dezvoltat un protocol specializat pentru acest serviciu.RARP . respectiv. protocol care permite unui utilizator de pe un sistem să se conecteze şi să lucreze pe un alt sistem aflat la distanţă. Acest protocol este folosit pentru transferul mesajelor de poştă electronică între utilizatori conectaţi la reţele diferite. 94 .la . pentru a stabili corespondenţa dintre numele gazdelor şi adreselor reţelelor. fără pierderi. cum ar fi: • Serviciul Numelor de Domenii. 4. Nivelul aplicaţie asigură utilizatorilor reţelei.reţea (asigură livrarea corectă. în ambele sensuri. în ordinea în care au fost emise). DNS (Domain Name Service). orientat pe conexiuni care permite ca un flux de octeţi trimişi de pe un sistem să ajungă fără erori pe oricare alt sistem din inter . fără duplicate. a mesajelor).. • HTTP (HyperText Transfer Protocol) . Sunt definite două protocoale: • TCP (Transmission Control Protocol) este un protocol punct . Ulterior .Reverse Address Resolution Protocol.15 prezintă protocoalele şi reţelele modelului TCP/IP. dar care au o conexiune Internet. destinaţie.punct. • UDP (User Datagram Protocol) este un protocol nesigur (nu asigură livrarea mesajului la recepţie fără erori. au apărut o serie de alte protocoale. deci asigură comunicaţia între programele de aplicaţie.folosit pentru aducerea paginilor de pe Web. fără conexiuni. care foloseşte IP pentru transportul mesajelor.

ce versiuni . Securitatea este sporită prin solicitarea ca parolele să fie schimbate periodic. nu în mod individual. administratorul trebuie să definescă metoda care va fi utilizată pentru a stabili cerinţe privind numele de utilizator şi parolele. cu documentarea ciclului de viaţă al reţelei. dispozive pentru conectivitate. Crearea conturilor de utilizator şi atributele aplicate acestor conturi sunt elementele prin care se gestionează accesul la resurse. Editura Tehnică. pp. Protocoalele utilizate de modelul TCP/IP 4. User Manager sau User Manager for Domains în Windows NT sau Windows 2000.Fig. ci şi accesarea resurselor. În reţelele bazate pe server. Conturile de utilizator şi cele de grup sunt create de obicei cu ajutorul unui utilitar furnizat de sistemul de operare de reţea (de exemplu. Administrarea reţelei trebuie să înceapă cu planificarea acesteia. conturi de utilizator. precum exigenţele pentru parole şi apartenenţele la grupuri. Parolele lungi sporesc securitatea reţelei.x şi 5. accesul este acordat fiecărui utilizator printr-un cont individual. 4. configurarea şi gestionarea tuturor elementelor reţelei: resurse locale şi aflate la distanţă. Syscon for NetWare pentru versiunile 3. V. Fiecare utilizator care este membru al grupului are aceleaşi permisiuni de acces ca şi grupul.15. răspunzându-se la următoarele întrebări: • Ce hardware şi ce software . Scopul administrării reţelei este de a creşte produtivitatea prin asigurarea accesului la resursele necesare. Unul dintre cele mai importante aspecte ale securităţii reţelei îl reprezintă parolele. Înainte de a lua această decizie. Criptografia şi securitatea reţelelor de calculatoare.. nr. Principalele două tipuri de conturi de reţea care permit gestionarea utilizatorilor reţelei sunt conturile de utilizator şi conturile de grup. Accesul include nu numai conectarea la o anumită staţie de lucru.sunt utilizate în prezent? • Acestea sunt adecvate nevoilor utilizatorilor? • Cum este văzută dezvoltarea reţelei în viitor? Înainte de a avea o reţea funcţională.3. Modelul de securitate pentru o reţea de calculatoare este structurat pe mai multe niveluri : 8 8 Patriciu. administratorul de reţea trebuie să decidă cum gestionează accesul. Păstrarea unui istoric al parolelor reduce accesul neautorizat la reţea. Acest lucru este valabil mai ales când sunt combinate caractere numerice şi alfabetice. Administratorul trebuie să creeze apoi conturi pentru toţi utilizatorii reţelei. stabilindu-le drepturile de acces şi apartenenţele la grupuri. În acest sens trebuie să se înceapă cu configuraţia curentă. 1994. Bucureşti. Administrarea şi securitatea reţelelor de calculatoare Administrarea reţelei constă în planificarea. Grupurile sunt utilizate pentru a organiza utilizatorii în mulţimi logice pe baza modului în care aceştia au nevoie de acces la resusele reţelei. fiind greu de detectat. 26-28 95 . Utilizatorilor li se acordă permisiunile necesare la resuse pe baza grupului din care fac parte.x sau NWAdmin pentru versiunile 4. Utilitarele pot fi utilizate pentru a desemna opţiuni.x). Majoritatea sistemelor de operare în reţea creează în timpul instalării un cont administrator şi unul guest (oaspete).

Interconectarea reţelelor de calculatoare Pentru reţelele care interconectează un număr mare de calculatoare sau mai multe reţele locale este necesară prezenţa unor componente suplimentare: repetoare. securitatea fizică trebuie să asigure şi protecţia împotriva dezastrelor naturale. drepturile pe care le au aceştia (citire.Securitatea fizică este nivelul exterior al modelului de securitate şi trebuie să asigure prevenirea accesului la echipamente şi date. magneto-optice). întreruperea alimentării determinând pierderi de date. Pe lângă protecţia contra atacurilor deliberate. Măsurile prin care este asigurată securitatea fizică se referă la controlul accesului. vizualizare etc. • nivelul drepturilor de acces care individualizează.4. • Niveluri logice de securitate destinate asigurării controlului accesului la resursele şi serviciile sistemului. • nivelul de acces la cont care se referă la identificarea utilizatorilor după numele de utilizator asociate şi autentificarea lor prin parola introdusă. distribuite sau nu. având în vedere ca majoritatea angajatilor neglijează salvarea sau realizarea în mod regulat a unei copii de rezervă a fişierelor de pe hard disc. Este comună tuturor sistemelor electronice de calcul.) La nivelul de securitate a serviciilor se controlează accesul la serviciile sistemului cum ar fi echipamentele de intrare/ieşire. optice. protecţia contra dezastrelor naturale. repartizoare. 4. scriere. drepturile unui operator asupra unei imprimante) Securitatea fizică constă în împiedicarea pătrunderii în sistem a intruşilor. Cea mai bună soluţie pentru rezolvarea acestei probleme este realizarea unui sistem redundant la fiecare loc de muncă. ştergere. protecţia bibliotecii de suporturi de date (magnetice. porţi. interzicerea lucrului în afara orelor de program. incendiilor sau inundaţiilor. La acest nivel se realizează gestiunea accesului şi se stabilesc măsuri de protecţie la conectare (deconectare forţată. gestiunea serverului şi pot fi individualizate astfel: • nivelul de control al serviciilor care este responsabil de funcţiile de avertizare şi de raportare a stării serviciilor. iar atunci când aceasta nu este posibil sunt create bariere care să stopeze sau să întârzie atacul. punţi. O sursă de vulnerabilitate trecută deseori cu vederea o reprezintă alimentarea cu energie electrică a clădirii. • nivelul de drepturi la servicii care determină cum poate folosi un anumit utilizator un serviciu (de exemplu. asigurarea securităţii echipamentelor din reţea (calculatoare şi echipamente periferice). limitarea lucrului la unele staţii). pe fiecare utilizator sau pe grupuri de utilizatori. Din punct de vedere al accesului la resursele sistemului întâlnim următoarea structurare: • Nivelul de acces la sistem care determină dacă şi când reţeaua este accessibilă utilizatorilor. 96 • . transmiţându-le mesaje de averizare.

Repetorul aşteaptă sosirea semnalelor pe cablul de reţea. Apoi aceste repetoare au permis separarea unei reţele în mai multe segmente. permiţând extinderea lungimilor reţelelor.Repetorul (repeater) este un echipament care amplifică semnalele pentru a mări distanţa fizică pe care acţionează reţeaua. Divizarea unei reţele în segmente a permis administratorilor de reţea să creeze la nivel logic şi fizic grupuri de lucru. 97 . 4. Fig. puntea are şi capacitatea de a identifica automat adresa fiecărui calculator situat de o parte şi de alta a punţii. Iniţial hub-ul a fost doar un simplu repetor de semnal care prelua semnalul de pe unul din cabluri şi-l transmitea pe un alt cablu. Aceste repetoare se numesc hub-uri.16. cablu coaxial gros: 500m. Repetoarele interceptează semnelele care vin prin cablu. fiind considerată un repetor inteligent. Repetoarele sunt folosite când lungimea totală a cablului de reţea este mai lungă decât cea admisă pentru tipul respectiv de cablu (de exemplu cablu torsadat: 100m. Prin acest mecanism se poate asigura legătura dintre două reţele similare. le amplifică şi le transmit mai departe. pe baza acestor adrese putându-se direcţiona mesajele în mod corespunzător. le amplifică şi le transmite mai departe. A doua generaţie de hub-uri a fost înzestrată cu posibilităţi de management şi de administrare a segmentelor. Spre deosebire de acestea. cablu coaxial subţire 185m). nr. permiţând astfel administratorilor de reţea reconfigurarea uşoară a întregii reţele. Prelungirea unei reţele cu ajutorul unui repetor Puntea (bridge) este dispozitivul care leagă două reţele într-una singură. Cele două reţele pot fi şi de tipuri diferite.

4. Dacă o anumită parte a reţelei este ocupată. repartizorul poate lua decizia de redirecţionare a unui mesaj. El poate acţiona ca ruter pentru un anumit protocol şi ca punte pentru altele. nr. Porţile (gateways) sunt repartizoare super-inteligente şi au fost proiectate pentru conectarea reţelelor de tipuri diferite. prevăzute cu un software special care le permite execuţia funcţiilor de coordonare. Fig. O poartă conectează două sisteme care nu folosesc aceleaşi: 98 . folosind un traseu mai puţin ocupat. Schema conectării a două reţele cu ajutorul unui router Bruter-ul este un echipament care combină calităţile unei punţi şi ale unui repetor.18.17.Fig. Unele repartizoare sunt chiar calculatoare propriu-zise cu plăci de reţea. O altă funcţie a router-elor este conectarea prin modemuri a reţelelor localizate geografic la mare distanţă. El ştie totul despre reţea: adresele tuturor calculatoarelor. 4. nr. adresele altor punţi şi/rutere din reţea şi poate construi traseul optim pe care poate fi transmis mesajul în drumul său de la adresant la destinatar. Schema unei reţele cu punte Repartizorul (router) este similar unei punţi super-inteligente pentru reţele foarte mari.

În general. Ele realizează o conversie de protocol pentru toate cele şapte niveluri OSI şi operează la nivelul aplicaţie. • limbaje. p. 4.19. Din cele prezentate putem face următoarea legatură între nivelele modelului OSI la care operează echipamentele şi numele acestora: • nivelul fizic – repetoare care copiază biţi individuali între segmente diferite de cablu. Armonizarea derulării lucrărilor între emiţător şi receptor Calculatorul emiţător declanşează comunicarea. • structuri de formate. 1999. Contabilitate şi sisteme informaţionale. Acesta are următoarele funcţii : 1. Porţile reprezintă de obicei servere dedicate într-o reţea. • arhitecturi. iar calculatorul receptor trebuie să întrerupă temporar 9 9 ***. Sofware de comunicaţie Schimbul de date între utilizatori diferiţi situaţi local sau la distanţă. • nivelul transport . Iaşi.• protocoale de comunicaţie. care convertesc mesajele primite întrun limbaj de e . Porţile functionează şi la nivelul transport al modelului ISO / OSI. 248 99 .nr. lucrând la sisteme de calcul identice sau diferite se realizează după schema de mai jos (fig. dar care utilizează acelaşi protocol de nivel fizic. aceste echipamente permit conectarea la un mainframe a reţelelor locale.porţi de acces care fac posibilă comunicaţia între sisteme de diferite arhitecturi şi medii incompatibile. • nivelul reţea – rutere care interconectează mai multe reţele locale de tipuri diferite. • nivelul legătură de date – punţi care interconectează reţele LAN de acelaşi tip sau de tipuri diferite. Comunicarea informaţiei Buna desfăşurare a schimburilor de date mediate de echipamentele de comunicaţie se asigură prin intermediul software-ului de comunicaţie. Sarcina unei porţi este de a face conversia de la un set de protocoale de comunicaţie la un alt set de protocoale de comunicatie. • de la nivelul 4 în sus .19): E i ţător m D estinatar M esaj M esaj C odificare D ecodificare T ransm isie Fig. nr.porţi de aplicaţii care permit cooperarea de la nivelul 4 în sus.mail care poate fi înţeles de propriul sistem. 4. Editura Sedcom Libris.

iar traficul de date este de obicei variabil. • refuzul unui trafic suplimentar.lucrările sale pentru a putea face recepţia. le memorează şi apoi le retransmit către receptor. Întrucât liniile de transmisie sunt supuse factorilor perturbatori. 4. 3. În acest caz calculatoarele specializate în comutări. Gestiunea traficului reţelei. Este deci necesară coordonarea în orice moment a activităţilor îndeplinite. În acest mod. Comutarea (dirijarea) poate fi asigurată prin mijloace fizice utilizând comutarea circuitelor. Pachetele aceluiaşi mesaj pot sosi într-o ordine diferită de cea de la emitere. Ele primesc totalitatea mesajelor. 2. dacă au parcurs căi diferite. plasate la nodurile reţelei. Ajustarea cererii de transmisie la posibilităţile tehnice trebuie să evite pierderea de informaţie prin depăşirea vitezei unei linii sau a capacităţii unui nod. iar unul mai lung este descompus în câte pachete este necesar. Comutarea pachetelor reia principiul comutării mesajelor fixînd mărimea mesajului la o valoare standard (de exemplu 128 caractere în TRANSPAC). la momentul transmisiei. circuitul corespunzător între emiţător şi receptor. Fiecare echipament din reţea are o anumită capacitate de transmisie. Software-ul specializat are misiunea de a alege calea de comunicaţie în funcţie de trafic dacă mai multe căi sunt posibile. Un mesaj poate trece prin mai multe noduri pentru a ajunge la destinatar. iar mesajul parcurge acest circuit. Calculatorul central realizează alocarea timpilor de comunicaţie cu terminalele. În fiecare nod de comunicaţie datele de transmis trebuie dirijate pe subansamble către calculatoarele destinaţie. dacă se detectează punctul de saturaţie. O altă soluţie este utilizarea terminalelor pasive pregătite întotdeauna pentru recepţie. Dirijarea datelor în reţea. Un mesaj mai scurt este completat cu spaţii. La recepţie se recompune mesajul prin reordonarea pachetelor. 100 . Protecţia contra erorilor. Principalele modalităţi de lucru sunt: • alegerea căilor de transmisie din mai multe posibile. protecţia prin software se poate asigura prin coduri detectoare de erori. au rolul de intermediari în memorarea mesajelor. Comutatorul rezervă. • temporizarea nodurilor. corectarea prin retransmisie etc. Pentru ameliorarea performanţelor se utilizează şi comutarea mesajelor. gestiunea pachetelor la nodurile de comunicaţie este mai uşoară.

Ansamblul regulilor prin care se construiesc instrucţiunile constituie gramatica limbajului..sunt scrise cu litere mici şi reprezintă construcţii care vor fi înlocuite de utilizator. clauze şi funcţii în FoxPro . 1 1 Breban. %. presupune definirea sintaxei.). Bucureşti. Exemple: codmat.Capitolul 5. Editura Enciclopedică. caractere speciale (+ . FOR. sentimentele şi dorinţele. produse-program 5.* /. sub formă de instrucţiuni executabile de către calculator. a algoritmului de rezolvare a unei probleme. Limbajele pot fi naturale (de exemplu. adică sisteme de semne care pot fi înţelese pe baza unor convenţii (jargoane profesionale. Exemple: comenzi. um. CREATE.LIST. se construiesc structuri complexe. Orice limbaj. Sintaxa reprezintă ansamblul regulilor prin care. limba unei comunităţi umane: limba română. funcţii. organizarea lor şi relaţiile dintre ele trebuie precizate prin program.559 101 . Cele mai des utilizate elemente de metalimbaj sunt: • cuvinte scrise cu majuscule reprezintă cuvinte rezervate şi trebuie folosite exact în aceeaşi formă. Limbajele de programare oferă facilităţi corespunzătoare de descriere. variabile. numit alfabetul limbajului. Semantica este dată de un set de reguli care determină semnificaţia propoziţiilor într-un limbaj. iar pragmatica se referă la utilitatea practică a limbajului. limba engleză) sau artificiale. Toate limbajele de programare se bazează pe un set de simboluri elementare (de obicei. limbaje de comunicare între dispozitive: protocoale – TCP/IP. XML. limbaje de programare). constante). Noţiuni generale privind limbajele de programare Limbajul reprezintă un sistem de semne alcătuit din sunete articulate prin care oamenii îşi exprimă gândurile. IIF(). Exprimarea regulilor gramaticale din limbajul de programare se realizează cu ajutorul unui metalimbaj. semanticii şi pragmaticii sale. Limbajele de programare aparţin setului de limbaje artificiale create de om şi servesc la exprimarea. Algoritmul indică modul de prelucrare a datelor iniţiale şi modificarea lor pas cu pas până la obţinerea rezultatelor finale.. Programarea. p. natural sau artificial.. Odată cu apariţia calculatoarelor electronice a apărut şi noţiunea de limbaj de programare ca mijloc de dialog om-calculator. 1992. • cuvinte utilizator . Definiţia modernă consideră limbajul de programare un instrument de dialog omcalculator care are proprietatea că este înţeles de ambii participanţi la dialog. pornind de la simboluri de bază. V. comenzi. pretu. Aceste simboluri sunt asamblate în cuvinte-cheie sau expresii care formează vocabularul limbajului (instrucţiuni. Natura datelor.1. Elementele de metalimbaj apar în documentaţiile care însoţesc produseleprogram. Dicţionar general al limbii române. literele mari şi mici ale alfabetului latin. limbaje de programare. cifrele sistemului zecimal.

Problema Programator (utilizator) pe baza analizei problemei de rezolvat Scrie programul Program Calculator instrucţiuni pentru calculator Traducere automată în limbaj maşină execută programul Rezultat Reguli şi restricţii ale limbajelor de programare 102 Figura nr. În practică există şi încercări de standardizare a metalimbajelor. În cazul problemelor simple. 5. calea de la problema de rezolvat la rezultate este relativ uşoară. Exemple: TO PRINT | TO FILE. Limbajele de programare servesc la transformarea într-un format accesibil calculatorului a modului de rezolvare a unei probleme.sau exclusiv: din elementele prezente se va alege unul singur. etc.. Pentru a putea fi înţeles de calculator el trebuie adus în format executabil.CREATE REPORT [<nume_fişier>│?]. Programul scris de om se numeşte program-sursă. ON | OFF. Figura nr. Programul reprezintă un ansamblu de instrucţiuni şi/sau comenzi scrise cu ajutorul unui limbaj de programare care descriu prelucrările de date pe care trebuie să le execute calculatorul în scopul rezolvării unei probleme. Utilizând limbajul de programare omul va întocmi un program care descrie problema de rezolvat în termeni inteligibili pentru calculator. elaborarea algoritmului de rezolvare a problemei şi reprezentarea acestuia.încadrează o construcţie opţională (programatorul decide dacă acestea vor fi sau nu folosite) Exemple: LIST [FIELDS <lista_câmpuri>] .1 ilustrează procesul de programare.• [ ].1. putând fi sintetizată astfel: definirea şi analiza problemei. Obţinerea formatului executabil se realizează prin traducere. dezvoltare şi întreţinere a programelor poartă denumirea de programare. codificarea algoritmului într-un program utilizând un limbaj de programare. exploatarea şi întreţinerea. Ansamblul activităţilor de concepere. care pot fi interpretoare sau compilatoare. transformarea programului sursă în program executabil (prin compilare sau interpretare). testarea şi documentarea. • { } sau | . cele mai cunoscute fiind BNF (Backus Naur Form) şi EBNF(Extended BNF). cu ajutorul unor programe speciale. 5. Procesul de programare .

un încărcător de programe. La primele limbaje de programare trecerea de la programele sursă la programele executabile se realiza prin comenzi distincte în care se specificau explicit operaţiunile de efectuat. în anumite zone de pe suport. Altfel spus. majoritatea limbajelor de programare sunt integrate în medii de programare. cât şi documentaţia pentru elaborarea. metode. Identificarea datelor reprezentate se realizează prin amplasarea simbolurilor în memoria internă. 5. un depanator de programe. Întrucât în starea iniţială problemele de rezolvat. În plus. în condiţii optime de productivitate şi eficienţă. un domeniu al informaticii care se ocupă cu identificarea celor mai adecvate soluţii. după cum sunt definite prin programele de prelucrare. presupunând implicarea mai multor categorii de specialişti. De la ingineria programării s-a trecut apoi la ingineria programării asistate de calculator (CASE . Ulterior evoluţia s-a orientat către medii de programare. în 1968. un compilator. rezultatul activitităţii de programare este produsulprogram. interpretarea sau compilarea. Acesta ilustrează tocmai trecerea de la “artizanal” la “industrial” în programare. care nu influenţează modul de derulare a execuţiei programului.2. respectiv editarea de legături. deci a structurării lor conform logicii programelor.Computer Aided Software Engineering). procedee şi instrumente care să conducă. numai că trebuie să i se furnizeze intrările într-un mod ordonat. descrierea condiţiilor de implementare şi exploatare. nu răspund condiţiilor specificate anterior este necesară parcurgerea anumitor etape pentru ca problema să fie adaptată prelucrărilor informatice. descrierea structurii datelor (de intrare şi de ieşire). după anumite reguli. încărcarea şi lansarea în execuţie.Etapele rezolvării problemelor cu ajutorul calculatorului electronic Calculatoarele actuale gestionează datele fără a lua în considerare semnificaţia lor. Mediile de programare reprezintă pachete de programe care asigură integrarea următoarelor funcţii: introducerea şi editarea programului sursă. Literatura de specialitate face apel la mai 103 . În prezent. sau ataşată programului sub forma dosarului de programare care la rândul său cuprinde descrierea problemei şi a funcţiilor sale. implementarea şi întreţinerea sa. mai mult timp şi mai mulţi bani. oferă facilităţi de gestionare a fişierelor prin meniul FILE şi de informare completă şi rapidă prin sistemul HELP. Produsele-program sunt realizate atât de către firme specializate. În acest caz. activitatea de programare capătă caracteristicile activităţilor de tip industrial. la elaborarea de produse-program performante. descrierea algoritmului de rezolvare a problemei. facilitând doar înţelegerea sa. Documentaţia poate fi inclusă în program prin linii de documentare/linii comentariu. De aici necesitatea organizării datelor.În cazul problemelor complexe. cât şi de firme care-şi dezvoltă propriile aplicaţii. inclusiv cele din domeniul economic. Prin produs-program se desemnează atât programul propriu-zis. calculatorul îşi face singur programele. a conceptului de ingineria programării (software engineering). depanarea programului. Visual FoxPro se poate considera că reprezintă un mediu de programare care oferă un editor de texte. Spre exemplu. Industrializarea activităţii de programare a determinat apariţia. programul sursă.

fiind necesară însuşirea şi utilizarea unui limbaj de programare.multe concepţii în modelarea problemelor în vederea prelucrărilor informatice : concepţia tradiţională (clasică). respectiv date de intrare pentru care se cunosc rezultatele. codificarea algoritmului într-un program utilizând un limbaj de programare. Etapele de analiză şi programare durează. Documentarea programului este necesară deoarece. Paris. cu editoare de legături. Les Editions Foucher. cu module de depanare etc. După stabilirea acestor elemente se poate întocmi. fiind prevăzute cu editor de texte pentru introducerea programului sursă. Programul scris de om se numeşte program-sursă. După formularea problemei în termeni concreţi şi clari urmează analiza tuturor aspectelor privind datele de intrare şi rezultatele (natură. Etapa de elaborare a algoritmului de rezolvare a problemei detaliază prelucrările până la nivelul operaţiunilor elementare de efectuat. descrierea algoritmului de rezolvare a 2 2 Reix. facilitând doar înţelegerea sa sau poate fi ataşată programului sub forma dosarului de programare care cuprinde descrierea problemei şi a funcţiilor sale. mod de prezentare. Pentru a putea fi înţeles de calculator el trebuie adus în format executabil. 146148 104 . a explicaţiilor şi exemplelor care să conducă la o utilizare corectă a programului respectiv. execuţia şi întreţinerea. Majoritatea limbajelor de programare actuale reprezintă medii de programare. În concepţia tradiţională drumul de la problemă la rezultate este relativ greoi. cu ajutorul unor programe speciale care pot fi interpretoare sau compilatoare. descrierea structurii datelor (de intrare şi de ieşire). Obţinerea formatului executabil se realizează prin traducere. În etapa de definire şi analiză a problemei se prezintă imaginea conceptuală completă. de obicei. Etapa de codificare a algoritmului presupune alegerea unui limbaj de programare adecvat pentru scrierea programului sursă (se utilizează pentru scriere un editor sau procesor de texte). Reprezentarea algoritmului se face prin diverse tehnici: schemă logică. Programul pregătit pentru exploatarea curentă trebuie să fie corect din punct de vedere al logicii de rezolvare a clasei de probleme. programele sunt folosite în exploatarea curentă de alte persoane decât cele care le-au proiectat. R. În acest scop se întocmeşte o documentaţie. mult timp şi presupun costuri ridicate. Systemes d’information et management des organisations. luând în considerare toate restricţiile identificate în faza de analiză. pseudocod etc. calea de la problema de rezolvat la rezultate poate fi sintetizată astfel: definirea şi analiza problemei. 1990. transformarea programului sursă în program executabil (prin compilare sau interpretare). schema de sistem. În acest scop se folosesc date de test. Testarea şi corectarea programului. documentarea programului. ca o sinteză a etapei. testarea şi corectarea. pp. concepţia utilizatorului final (prin folosirea de instrumente software specializate). coerentă şi neambiguă a problemei luate în studiu. elaborarea algoritmului de rezolvare a problemei.. de obicei. mod de organizare). precum şi precizarea modificărilor suferite de datele de intrare pentru a obţine rezultatele dorite. Aşa cum rezultă din figura 5. programul sursă introducându-se în sistem sub forma unui fişier în format text. cu module de traducere. formă. achiziţionarea de produse-program.1. Ea presupune precizarea instrucţiunilor de utilizare. Aceasta poate fi inclusă în program prin linii de documentare/linii comentariu care nu influenţează modul de derulare a execuţiei programului.

Concepţia utilizatorului final se bazează pe utilizarea instrumentelor software specializate care apropie utilizatorul de calculator şi elimină faza de programare. exemple de utilizare etc.) societăţi specializate în producţia de software pun la dispoziţie. Întreţinerea programului are atât un aspect corectiv. descrierea condiţiilor de implementare şi exploatare. Pentru aplicaţiile curente din domeniul economic (producţie. 105 . înlăturând eventualele erori care au mai apărut. pe piaţă. Ulterior utilizatorul trebuie să-şi adapteze structura datelor la cerinţele produsuluiprogram. contabilitate generală etc. Achiziţionarea de produse-program. cât şi un aspect evolutiv. Exploatarea are în vedere utilizarea curentă a programului în rezolvarea cazurilor concrete din clasa de probleme pentru care a fost proiectat. sisteme de gestiune a bazelor de date etc. produse-program la cheie. care ţine seama de dinamica clasei de probleme rezolvate. Firmele interesate pot achiziţiona asemenea produse-program după analiza atentă a cerinţelor de prelucrare.problemei. stocuri. Asemenea instrumente software specializate sunt limbajele de programare din generaţia a 4-a (programe de calcul tabelar. programul sursă.) care permit definirea unui model de rezolvare a problemei apropiat de formaţia utilizatorului. programe de grafică.

produsul-program trebuind să răspundă unor cerinţe care se manifestă în mod curent şi care pot fi satisfăcute într-o manieră standardizată. Utilizarea unor soluţii tehnice moderne şi eficiente în proiectarea produselor informatice înseamnă folosirea ultimelor noutăţi hardware şi software din domeniu. Analizele economice trebuie realizate în corelaţie cu cele tehnice care implică utilizarea celor mai moderne resurse informatice. utilizarea lor trebuind să se facă fără probleme chiar dacă utilizatorii nu sunt experimentaţi în domeniu. Investiţia este totuşi rentabilă deoarece produsul-program se vinde întrun mare număr de exemplare. De aceea. nivelul mediu al cheltuielilor de proiectare şi realizare. Posibilitatea algoritmizării eficiente a problemelor abordate presupune dezvoltarea şi utilizarea produselor informatice pentru domenii economice în care procesele de prelucrare au un caracter cuantificabil şi pot fi asociate specificului sintactic şi semantic al sistemului electronic de calcul. • Produse-program de calitate. cât şi în alte ţări. Existenţa unei pieţe reale pentru desfacerea produselor informatice înseamnă dezvoltarea unor studii de marketing care să evidenţieze existenţa sau inexistenţa unor posibili beneficiari ai produselor program care urmează să fie comercializate. urmărindu-se comercializarea produselor-program nu numai la nivelul unei ţări. Un produsprogram este vândut la un preţ mai mic în raport cu investiţia iniţială pentru realizarea lui. Pentru ca piaţa produselor-program să funcţioneze trebuie asigurate următoarele condiţii: • Protecţia firmei producătoare contra copierii frauduloase a produselor-program de către clienţii săi – se realizează prin lege. 4. ci într-o zonă geografică întinsă.5.3. Prin aceste studii sunt identificate următoarele elemente: numărul viitorilor utilizatori. posibilităţi concrete de livrare prin estimarea unor preţuri de livrare pertinente. prin contractul încheiat între cumpărător şi vânzător sau prin practicarea unor preţuri scăzute şi asigurarea unor servicii care nu sunt oferite de copiile pirat (documentaţia şi punerea la dispoziţie a unor noi versiuni). 2. Principii de utilizare specifice produselor program Pachetele de programe sunt asemănătoare cu produsele rezultate dintr-o activitate de producţie. 106 . firmele producătoare fac investiţii în acest domeniu numai în condiţii de eficienţă economică. • Un răspuns pertinent la o cerinţă generică. fiind însă rezultatul unei activităţi intelectuale. la proiectarea pachetelor de programe se iau în considerare următoarele principii: 1. Fundamentarea pe criterii tehnico-economice presupune comensurarea cheltuielilor necesare pentru conceperea şi realizarea produselor-program comparativ cu veniturile care urmează a fi obţinute din vânzarea acestor produse. noutăţi care conduc la obţinerea unor produse competitive. 5. Existenţa cadrului legislativ presupune existenţa unei legislaţii economice naţionale în concordanţă cu cea europeană pentru ca viitorul produs să poată fi uşor generalizat atât în ţara de origine. • Piaţă potenţială extinsă. Ca şi în industrie. 3.

modificarea sau suprimarea unor module informatice cu efort material şi uman minim în condiţiile apariţiei unor noi versiuni de sisteme de operare. firma producătoare trebuie să asigure asistenţa tehnică pentru exploatarea la parametrii de eficienţă a produsului respectiv. însuşiri ce exprimă gradul în care acestea satisfac nevoia utilizatorilor. elaborare şi realizare a produselor software. utilizarea produselor-program generalizabile presupune parcurgerea unor etape în care utilizatorul final foloseşte în mod efectiv pachetul program existent în biblioteca sursă direct executabilă (livrată de proiectant). alfabetul. calitatea produselor informatice este definită ca fiind gradul în care un sistem. termenii şi conceptele economice utilizate etc. Caracteristici de calitate ale produselor program Calitatea software-ului este astăzi un subiect la modă. 7. se pot realiza sisteme de asigurare a calităţii şi planuri ale calităţii şi pentru procesele de dezvoltare. Obiectivul final al ingineriei software este trecerea de la o activitate de elaborare a programelor în care domină stilul artizanal. particularităţile limbii. 5. Produsele informatice fiind tot rezultate ale unui proces creativ.6. În acest scop la proiectare şi realizare trebuie avute în vedere cerinţele cadrului legislativ din ţara de origine şi din ţările în care produsul va fi livrat. prin care acestea reuşesc să satisfacă anumite cerinţe. de creaţie tip "artă a programării" la o activitate sistematică care să asigure înalta calitate a programelor şi un cost cât mai scăzut al elaborării şi întreţinerii acestora. necesităţile utilizatorului sau aşteptările acestuia. se poate realiza un plan de asigurare a condiţiilor optime în care aceste produse să fie realizate la parametri cât mai ridicaţi şi să poată asigura îndeplinirea şi realizarea cerinţelor specificate. Pentru asigurarea credibilităţii. urmată de o campanie publicitară eficientă. Aşadar. luându-se în considerare fie un produs etalon. Calitatea software reprezintă totalitatea însuşirilor tehnice.4. fie anumite valori standard ale unor parametri caracteristici. de intuiţie şi improvizaţie. Publicitatea este asigurată apelându-se la un personal de specialitate şi o tehnică de calcul de un nivel înalt. sistemele de codificare. sistemul de unităţi monetare. cât şi pe cea externă. o componentă sau un proces satisface clientul. în 107 . Aşa cum pentru produsele obişnuite se recurge la determinarea unui nivel al calităţii. şi pentru produsele informatice se poate determina nivelul calitativ. În IEEE (The Institute of Electrical and Electronics Engineering) Glossary of Software Engineering Terminology. Asigurarea de soluţii tehnice cu caracter plurinaţional rezidă din cerinţele de comercializare a viitorului produs atât pe piaţa internă. Asigurarea activităţilor de publicitate şi asistenţă tehnică are în vedere estimarea fondurilor necesare pentru lansarea pe piaţă a produsului informatic. economice şi sociale ale produselor software. Dezvoltarea de soluţii informatice bazate pe sisteme de programe reutilizabile în contextul evoluţiei sistemelor de operare are în vedere conceperea acestora prin folosirea unor structuri care să permită dezvoltarea. 8. Plecând de la aceste principii.

funcţie de parametrii tehnico-economici. mentenanţa şi până la retragerea software-lui.ai IEEE (Institute of Electric and Electronic Engineering). Creşterea nivelului unei caracteristici poate conduce automat atât la creşterea nivelurilor pentru unele caracteristici. claritatea (un produs program este considerat impur atunci când secvenţele ce formează modulele sale 3 Ciclul de viaţă al unui produs software reprezintă intervalul de timp de la momentul deciziei de realizare şi până la retragerea sau înlocuirea totală a acestuia cu un nou produs software. la acelaşi preţ. Definirea problemei la beneficiar. pe un interval de timp dat. reprezentând orizontul de timp în care operează şi evoluează produsul program. eficacitatea (un produs program este eficace dacă realizează o corelaţie optimă între consumurile de resurse -timp de execuţie. ulterior elaborării). După glosarul de termeni . fără erori). având drept criteriu satisfacerea cerinţelor sale.terminologie software . oferă un nivel suficient al calităţii. deci. cât şi la scăderea nivelurilor pentru altele. acel nivel al calităţii care să permită satisfacerea aşteptărilor utilizatorului. un nivel mult mai ridicat al calităţii antrenează costuri foarte mari care se reflectă în preţul produsului. liniaritatea (măsoară gradul în care la elaborarea unui modul. cât şi în secvenţele de instrucţiuni care compun modulele care intră în componenţa sa). de gradul de utilitate şi de eficienţa economică în exploatare. stabilitatea (indică rezistenţa programului aplicativ faţă de efectele generate de o modificare a datelor iniţiale. Un nivel mai scăzut duce la alegerea produselor software concurente care. utilizatorul alege acele produse concurente care. mentenabilitatea (indică măsura în care este permisă actualizarea rapidă şi uşoară a produsului program pentru a putea continua utilizarea acestuia chiar în condiţii modificate). ciclul de viaţă reprezintă o abordare sistemică începând cu dezvoltarea. cel puţin. a produsului. corectitudinea (un produs program este corect dacă transformările pe care le efectuează conduc la obţinerea de rezultate ce corespund calitativ şi cantitativ cu specificaţiile de programare).şi complexitatea problemei ce se rezolvă). precum şi distrugerea parţială sau totală a volumelor de date). Programatorii trebuie să cunoască modul în care interacţionează caracteristicile şi atributele de calitate pentru a asigura realizarea echilibrului necesar încadrării produsului program între limite de performanţă admise. Este necesară. utilizarea unor metode de evaluare a calităţii software astfel încât să existe posibilitatea comparării nivelului planificat al calităţii cu cel obţinut efectiv. Pe de altă parte. Aceste caracteristici de calitate sunt următoarele: fiabilitatea (un program posedă caracteristica de fiabilitate în măsura în care îndeplineşte funcţiile de prelucrare cerute de beneficiar. siguranţa în utilizarea curentă (stabileşte măsura în care un program aplicativ nu permite efectuarea de modificări neautorizate sau nedorite în volume de date. clarificarea şi detalierea acesteia de către beneficiar şi producător prin elaborarea unor specificaţii are un impact deosebit atât asupra calităţii proiectului şi. Caracteristicile de calitate ale produselor software sunt puse în evidenţă în diferite etape din ciclul de viaţă ale produsului program. În acest caz. aducându-l la nivelul eficienţei de utilizare de la un moment dat. dar şi asupra întregului ciclu de viaţă al produsului software3. Utilizatorul este cel care certifică calitatea unui produs program. la un preţ mai scăzut. ulterior. a unei secvenţe sunt utilizate instrucţiuni care se execută una după alta sau măsura în care nu sunt utilizate instrucţiuni de salt condiţionat sau necondiţionat). adaptabilitatea (reprezintă capacitatea produsului software de a permite integrarea de noi funcţii de prelucrare şi de a include acele secvenţe de instrucţiuni care măresc performanţa programului. 108 . Producătorii de software trebuie să obţină. utilizarea. memorie internă. oferă nivelul necesar al calităţii. tipuri şi număr periferice .

poate realiza corectarea sau ignorarea unora din acestea. modularitatea (descrie ordinea din cadrul produsului format din module). • Produsul program să poată încorpora noi componente pentru funcţii de prelucrare identificate ulterior şi/sau să poată fi adaptat tehnicilor de prelucrare ce corespund dezvoltării ulterioare a configuraţiei sistemului de calcul. testabilitatea (oferă utilizatorilor posibilitatea de a pune în evidenţă cât mai multe variante de probleme ce pot fi rezolvate şi comportamentul programului aplicativ în situaţii particulare . • Flexibilitate. uşurinţa în vehicularea datelor de I/E. dimensiunile maxime ce se iau în considerare). Aceste criterii sunt sistematizate în tabelul 5. date neconsistente). flexibilitatea (determină volumul de restricţii impus utilizatorilor pentru a obţine rezultate complete şi corecte prin folosirea unui program aplicativ).5. La alegerea unui produs program se iau în considerare cerinţe cum ar fi: • Dimensiunea maximă a problemei ce trebuie rezolvată în raport cu dimensiunea maximă planificată de produsul program. • Costurile implicate de utilizarea curentă şi de menţinere în exploatare să se situeze la nivele care să nu afecteze negativ eficienţa economică a unităţii beneficiare. consistenţa (pune în evidenţă măsura în care modulele realizează funcţii de prelucrare necontradictorii şi se bazează pe uniformizare în folosirea simbolurilor. modul de înţelegere (învăţare) a utilizării produsului program şi de interpretare care să conducă la un anumit număr redus de rulări cu erori. integrabilitatea (arată gradul în care produsele software pot fi incluse în sisteme complexe de prelucrare a datelor).conţin instrucţiuni ce pot lipsi fără a fi afectată calitatea rezultatelor finale). date incomplete. 5. portabilitatea (caracteristica de calitate care pune în evidenţă gradul în care un produs program poate fi rulat pe mai multe tipuri de calculatoare). etichetelor şi în general a secvenţelor omogene). produsul poate pune în evidenţă totalitatea erorilor existente în date. având rezultat direct economia de muncă vie). generalitatea (pune în evidenţă aria de cuprindere a funcţiilor de prelucrare. a regulilor de construire a identificatorilor. completitudinea (dă măsura în care modulele produsului software sunt parţial activabile şi fiecare realizează funcţia de prelucrare dată în specificaţii).fişiere vide. • Resursele configuraţiei sistemului de calcul necesare implementării produsului program în raport cu resursele configuraţiei sistemului la care are acces utilizatorul. complexitatea (permite stabilirea diferenţelor dintre structurile programelor şi ierarhizarea programelor după noduri şi arce şi mod de orientare a acestora din urmă). • Nivelul de tratare a erorilor să conducă la reducerea numărului de rulări incomplete ale produsului program. variantele problemei ce pot fi rezolvate.1. 109 . Selecţia produselor program şi evaluarea performanţelor acestora Deoarece pe piaţa specializată există o mare varietate de produse informatice viitorul beneficiar trebuie să aibă în vedere un sistem de criterii după care se va face selecţia. cazurile particulare. reutilizabilitatea (reprezintă capacitatea unor module ale produsului program de a fi încorporate în alte programme.

2. vitezei. 5. Tabelul nr. • Nivelele de fiabilitate şi metenabilitate trebuie să fie astfel dimensionate încât ponderea erorilor ce necesită modificarea de secvenţe în program să fie cât mai redusă. consumului de resurse. • Implicaţiile algoritmului utilizat în realizarea produsului program asupra preciziei.iar mesajele de eroare trebuie să stabilească cât mai exact locul. Criterii de selecţie a produselor-program Criteriu Preţul de livrare Procent de informatizare/realizare a activităţii/problemei abordate de PP Costul mediu de funcţionare estimat Costul estimat al sistemului de calcul de achiziţionat Costul mediu al service-ului lunar Numărul de exemplare de PP vândute de firma proiectantă Versiunea de PP (monopost/reţea) Timpul mediu de funcţionare/exploatare lunar a PP Numărul de persoane implicat în utilizarea PP Numărul de ţări/oraşe/firme în care PP este implementat Tipul de optim urmărit Minim Maxim Minim Minim Minim Maxim Solicitată debeneficiar Minim Minim Maxim 110 . cauza şi modalităţile de eliminare a erorilor.

. Societatea cunoaşterii. Editura Teora. Bazele informaticii aplicate. Dodescu. J. Gh. Vasiu. 2003 5. Editura Economică. ş. I. Informatică juridică şi drept informatic. B. 2009 111 . Roşca. Melnic. Bucureşti. 2006 11. Editura Economică...Gh. Informatică. Teorie şi aplicaţii. Covalenco.. Oancea.... Bucureşti.. Melnic. 2006 12. Bazele informaticii economice. Editura Sedcom Libris... Bolun. 2005 8. A. Microsoft Office 2003. 2004 9. Editura Economică. B. A. I. Editura Economică. Roşca.. Iaşi.Bibliografie 1. I. Iaşi. Societatea informaţională. Sistemul de operare Unix şi Windows. Vasiu. Airinei. Editura Bonitas. Băduţ. Florea. 2007 3. Bucureşti. 2008 7. Ghilic-Micu.. Editura TehnicaInfo. Reţele de calculatoare. I. Bucureşti. Vasilescu.. D. 6 în 1. Iaşi. Bazele tehnologiei informaţiei. Năstase.. R. Dodescu. Editura Sedcom Libris.a. E-serviciile. Calculatorul în trei timpi (Ediţia a III-a). Editura Albastră. Sisteme de calcul şi operare. Chişinău. Iaşi. 2006 2. Gh. Editura Polirom... Tehnologii informaţionale pentru afaceri. 2003 6. Ediţia a treia. 2004 4. I. Gh. Habraken. 2005 10. A. Bucureşti. L.. ClujNapoca. Editura ASE.. M. Bucşă.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful