UNIVERSITATEA “GEORGE BACOVIA” BACĂU

INTRODUCERE ÎN INFORMATICĂ
SUPORT DE CURS

Conf. univ. dr. Andreia-Simona Melnic

BACĂU 2011
1

Cuprins
Capitolul 1. Concepte de bază privind tehnologia informaţională şi de comunicaţii.....................................................3 1.1. Informaţia, resursă strategică a societăţii.....................................................................................................3 1.1.1. Evaluarea informaţiei....................................................................................................................................7 1.2. Tehnologia informaţională...........................................................................................................................8 1.3. Aspecte privind organizarea şi structurarea datelor................................................................................13 1.3.1. Date elementare şi date structurate.............................................................................................................13 1.3.2. Categorii de operaţiuni definite asupra datelor...........................................................................................15 1.4. Informatica şi informatica juridică............................................................................................................19 1.5. Sisteme informaţionale şi sisteme informatice..........................................................................................20 1.5.1. Sistemul informaţional şi rolul său în cadrul organismelor economice......................................................21 1.5.3. Sistemul informatic.....................................................................................................................................23 Capitolul 2. Calculatorul electronic –elemente fundamentale de structură şi principii de funcţionare....................24 2.1. Structura unui calculator electronic şi modul de funcţionare a acestuia...................................................24 2.1.1. Componenta hardware a sistemului electronic de calcul............................................................................24 2.1.2. Componenta software a sistemului elctronic de calcul...............................................................................27 2.1.3. Unitatea centrală - structură şi funcţionare.................................................................................................29 2.1.4. Principii de funcţionare a calculatoarelor electronice...........................................................................34 2.2. Echipamente periferice şi suporturi de date...............................................................................................36 2.2.1. Echipamente periferice de intrare.........................................................................................................38 2.2.2. Echipamente periferice de ieşire.................................................................................................................41 2.2.3. Echipamente pentru citirea directă a documentelor....................................................................................46 2.2.4. Echipamente periferice pentru redarea sunetelor..................................................................................48 2.2.5. Echipamente şi suporturi pentru stocarea datelor................................................................................49 2.2.6. Echipamente de comunicaţie: modem-ul....................................................................................................59 Capitolul 3. Sisteme de operare....................................................................................................................................60 3.1. Prezentare generală, caracteristici, structură, clasificare, funcţii.......................................................................60 3.1.1. Prezentarea generală a sistemelor de operare.............................................................................................60 3.1.2. Caracteristicile sistemelor de operare...................................................................................................60 3.1.3. Clasificarea sistemelor de operare........................................................................................................61 3.1.4. Structura unui sistem de operare...........................................................................................................64 3.1.5. Obiectivele şi funcţiile sistemelor de operare.......................................................................................66 3.2. Tehnici de exploatare a calculatoarelor.............................................................................................................70 3.2.1. Monoprogramarea.................................................................................................................................70 3.2.2. Multiprogramarea.................................................................................................................................71 3.2.3. Multiprelucrarea....................................................................................................................................71 3.2.4. Prelucrări SPOOLING..........................................................................................................................72 3.2.5. Prelucrări în timp real...........................................................................................................................72 3.2.6. Sisteme de lucru multiutilizator............................................................................................................73 Capitolul 4. Reţele de calculatoare...............................................................................................................................75 4.1. Conceptul de reţea de calculatoare....................................................................................................................75 4.2. Clasificarea reţelelor de calculatoare.................................................................................................................79 4.2.1. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de răspândirea geografică a sistemelor de calcul............79 4.2.2. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de arhitectură...................................................................81 4.2.3. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de topologie.....................................................................83 4.2.4. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de modelul de comunicare (standardul de comunicare)..86 4.3. Administrarea şi securitatea reţelelor de calculatoare.......................................................................................90 4.4. Interconectarea reţelelor de calculatoare...........................................................................................................91 Capitolul 5. Programarea, limbaje de programare, produse-program..........................................................................96 5.1. Noţiuni generale privind limbajele de programare............................................................................................96 5.2.Etapele rezolvării problemelor cu ajutorul calculatorului electronic..................................................................99 Pentru aplicaţiile curente din domeniul economic (producţie, stocuri, contabilitate generală etc.) societăţi specializate în producţia de software pun la dispoziţie, pe piaţă, produse-program la cheie. Firmele interesate pot achiziţiona asemenea produse-program după analiza atentă a cerinţelor de prelucrare. Ulterior utilizatorul trebuie să-şi adapteze structura datelor la cerinţele produsului-program...........................................................................100 5.3. Principii de utilizare specifice produselor program.........................................................................................101 5.4. Caracteristici de calitate ale produselor program.............................................................................................102

2

5.5. Selecţia produselor program şi evaluarea performanţelor acestora.................................................................104 Bibliografie………………………………………………………………………………………………………….10 6

Capitolul 1. Concepte de bază privind tehnologia informaţională şi de comunicaţii
Informaţia, resursă strategică a societăţii Orice societate nu poate exista fără informaţie şi comunicarea ei. Cantitatea de informaţie este în continuă creştere şi aceasta este caracteristica evoluţiei societăţii umane care se află în faza societăţii informaţionale. “Alimentarea” oamenilor cu informaţia de care au nevoie are darul de a duce la generarea unor noi şi noi fapte, adică tot informaţie. Nouă. Lumea în care trăim se află într-o continuă schimbare, asistăm astăzi la un proces de tranziţie de la societatea industrială la societatea informaţională. Dar ce înseamnă o societate informaţională? În privinţa acestui termen există numeroase dispute, mai ales la noi în ţară, datorită limbii din care a fost tradus (information society, société de l`information). Astfel, de exemplu, mai apar termenii de societate a informaţiei, societate informatizată, economie informatizată, societate postindustrială . Societatea informaţională este societatea „în care majoritatea forţei de muncă se compune din cei care operează cu informaţii şi pentru care informaţia este elementul cel mai important”2. Ea pune accent nu numai pe informaţie, ci şi pe apariţia a noi moduri de viaţă ca urmare a modificării viziunii asupra lumii. Odată cu trecerea la societatea informaţională s-a făcut trecerea de la teoria valorii bazate pe muncă la teoria valorii bazată pe cunoaştere. Alvin Toffler spunea în lucrarea sa Powershift. Puterea în mişcare că, dacă în timpul societăţii industriale capitalul era unul da natură materială, cuprinzând maşinile şi materialele, în societatea post-industrială principala formă a capitalului este cunoştinţa. Ea este inepuizabilă, se poate aplica de către utilizatori diferiţi în acelaşi timp şi, dacă aceştia o folosesc inteligent, poate genera şi mai multe cunoştinţe. Societatea informaţională este acea societate în care economia se dezvoltă datorită progreselor tehnologice, în care informaţia joacă un rol pe care altădată (în societatea industrială) îl aveau bunurile materiale. Ea posedă trei caracteristici principale: informaţia este cea mai importantă resursă economică, consumul de informaţii este intens şi dezvoltarea infrastructurii informaţionale globale este primordială. În primul rând, informaţia este o resursă economică pe care întreprinderile trebuie să o deţină şi să o utilizeze pentru a ocupa o poziţie cât mai bună în mediul concurenţial actual. În al doilea rând, informaţia este utilizată de oameni din întreaga lume în activitatea lor de consumatori informaţionali. Cercetătorii japonezi consideră că în societatea informaţională sunt îndeplinite următoarele patru condiţii3: • Venitul pe cap de locuitor este mai mare de 4000 $; • Numărul angajaţilor din sectorul de servicii depăşeşte 50% din totalul producţiei active; • Numărul studenţilor depăşeşte 50% din totalul populaţiei de aceeaşi vârstă;
1

1 Drăgănescu, M., Societatea informaţiei sau societate informaţională, cotidianul Dimineaţa nr.97 /29.04.1998 2 Rogers, E.M., Communication Technology; the new media in society, 1986, p.10, citat în Van Cuilenburg, J.J., Scholten, O.,

Noomen, G.W., Ştiinţa comunicării, Versiune românească de Tudor Olteanu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p.54 3 Cuilenburg, J., J., Scholten, O., Noomen G.W., Ştiinţa comunicării, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p.53

3

utilizatorii care nu au fost instruiţi în vederea folosirii aplicaţiilor. în format electronic (baze de date.cec. Corporaţiile conduc lumea. Recommendations to the European Council. 5.U. marile forţe ale lumii. Europe and the Global information Society. şi Japonia. 3. 4. şi 4 anume : 1. între noile reţele create prin intermediul telefoniei mobile. Deoarece şi în cazul societăţii informaţionale au apărut diferenţe în ceea ce priveşte modul de participare la dezvoltarea ei. prin politicile organizaţiilor guvernamentale. Bruxelles. Dezvoltarea infrastructurii informaţionale presupune realizarea a cât mai multe linii de comunicaţii prin care se fac legăturile între reţelele de calculatoare. Având în vedere aceste patru criterii.. 4 *** The Changing Society. În al treilea rând în societatea informaţională se pune accentul pe infrastructuri informaţionale globale. componentele hardware şi software disponibile utilizatorilor pentru a prelucra aceste informaţii. serviciile de bază ale telecomunicaţiilor.A. care alcătuiesc aşa numita Triadă a Societăţii Informaţionale fac eforturi pentru realizarea unei zone informaţionale comune bazată pe convergenţa tehnologiilor informaţionale şi de telecomunicaţii. D. Editura Antet. pp . respectiv cei care se „minunează” de ceea ce se întâmplă pe glob5. pp. este necesar ca şi modul în care are loc „transportul” datelor să fie transparent pentru utilizatori. infrastructura fizică (cablu.beintbsoc/whitpaper 5 Bangemann.27-28 4 . adică cei care au acces la noile tehnologii şi se pot bucura de avantajele lor. utilizatorii văd numai aplicaţia la care sunt conectaţi. în acelaşi timp. 1997. Societatea informaţională globală nu prezintă numai avantaje. la nivelul diferitelor ţări sau organizaţii. deşi se urmăreşte prin noile proiecte privind societatea informaţională elaborate de Uniunea Europeană să se elimine acest efect prin crearea de noi locuri de muncă în domeniul serviciilor informaţionale6. România mai are multe de realizat până va intra în societatea informaţională. 2. în special e-mail. transfer electronic de date. Zona informaţională comună este constituită din mai multe niveluri indivizibile. S. The New Technologies. doresc să asigure coerenţa strategiilor de realizare a societăţii informaţionale globale din punct de vedere al legislaţiei. în continuare. aplicaţiile sunt cele pentru care trebuie depuse cele mai mari eforturi din punct de vedere al realizării unei structuri informaţionale şi a unei interfeţe prietenoase.• Ponderea cheltuielilor legate de informaţie depăşeşte 35% din bugetul unei familii. al aplicaţiilor şi serviciilor. informaţia ca atare. competiţiei. http://www. M. Bucureşti. a sistemelor personale de comunicaţii prin satelit. Ca urmare. dar care sunt conştienţi de potenţialul utilizării tehnologiei informaţionale şi de comunicaţii şi de condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de avantajele ei. baze de imagini ş. criticile aduse revoluţiei informaţionale fiind sintetizate în literatura de specialitate astfel:  Păstrarea.). reţele de comunicaţii radio şi prin satelit).a. acces interactiv la baze de date şi transmiterea interactivă a imaginii digitale. Dar. 1994. a celor două straturi ale societăţii: bogaţi şi săraci. aplicaţiile care oferă utilizatorilor serviciile specifice de care au nevoie pentru a utiliza nivelurile anterior menţionate.ispo. 6.C. În general. Uniunea Europeană. 3-4 6 Korten. Fiecare din componentele triadei.  Şomajul cronic datorat automatizării producţiei. a televiziunii prin cablu. tehnologiei informaţionale şi a comunicaţiilor. baze de documente.

un agent hotărâtor al dezvoltării. Stăpânirea informaţiilor necesare şi utile deciziei înseamnă de fapt selectarea şi utilizarea datelor obţinute din gestiunea internă şi în al doilea rând capacitatea de a le compara cu cele provenite din mediul concurenţial pentru a evidenţia ceea ce are un caracter de durată şi strategic de ceea ce este neesenţial. ambientală. pentru dobândirea de noi şi cât mai multe cunoştinţe. cele materiale sau financiare. Zece mii de culturi. au apărut în structura organizatorică a întreprinderii compartimentele specializate de culegere. ea trecând progresiv de la suport al scopurilor generale (perioada 1960-1970). p. Second Edition. culturală şi economică În acest context. reviste. informaţia devine de o importanţă vitală. K. Zece noi direcţii care ne transformă viaţa. informaţia a devenit o resursă la fel de valoroasă ca resursele umane. J. Macmillan Publishing Company. 1998. 7 Naisbitt.. Editura Tehnică.. 55 10 Laudon. necesare în activitatea continuă şi eficientă a oricărei întreprinderi sau instituţii”9). devenind în prezent o importantă resursă strategică cu rol în asigurarea supravieţuirii firmei10. fiind numită şi „petrolul secolului XXI”11. Bucureşti. 1991 11 Stoica. A Contemporary Perspective. G. Astfel. ea integrând şi dimensiunile: socială. 9 Van Cuilenburg. Însă. p. J. Pregătirea şi organizarea unui sistem de informaţii necesare unei acţiuni coerente şi de succes au devenit pentru întreprinderea modernă la fel de însemnate ca producţia şi vânzarea.  Stres crescut care se datorează faptului că oamenii doresc să-şi îmbunătăţească permanent stilul de viaţă lăsând pe ultimul loc fericirea şi bunăstarea culturală. 1997. reprezintă o preocupare primordială în întreprinderile moderne. cit.. cu avantajele directe sau indirecte pe care le aduce fiecărui individ.55 8 Malita. Gestionarea acestei resurse.. viziunea asupra informaţiei s-a schimbat de-a lungul timpului.Ruinarea vieţii de familie sau a afinităţilor de grup prin izolare şi continuă căutare de mai bine. 1989. pentru a-şi menţine nivelul de trai au mai multe locuri de muncă. chiar dacă în rapoartele diferitelor comisii internaţionale acesta ar fi crescut în ultimele decenii8... p. ei participând „la alcătuirea stocurilor interne de informaţii. M. Op. inclusiv ameninţarea vieţii private7. O. Noomen.J. Spre geomodernitatea secolului XXI. numită informaţie. Datorită importanţei ei. responsabilii acestor compartimente fiind de multe ori manageri de nivel înalt. prelucrare şi distribuire a informaţiilor.Editura Politică. ceea ce este esenţial sunt efectele într-adevăr benefice ale societăţii informaţionale globale.  Societatea informaţională bazată pe cunoaştere înseamnă mai mult decât decât progresul tehnologiei şi aplicaţiilor informaticii şi telecomunicaţiilor.P. radio şi televiziune) şi informaţie ca mijloc de producţie (numărul celor care se ocupă de informaţii ca mijloc de producţie a crescut mult în ultimii ani.  Elite desprinse de interesele predominante ale societăţii. Editura Nemira. Oamenii. bucurându-se de efectele globalizării în sferă restrânsă. I. Megatendinţe. la suport în controlul managerial (perioada 1970-1980). Dacă în anii ‘50 informaţia era văzută ca un rău necesar (paper dragon). Management Information System. Informaţie şi cultură.. J. Se face însă diferenţa între informaţie ca produs (apare astfel categoria de „intermediatori de informaţii” care se ocupă de ordonarea şi distribuţia informaţiilor prin cărţi. Scholten. Laudon. O singură civilizaţie. o cerinţă birocratică. Bucureşti.185.W.. New York... p. 12 5 .C.

nivel considerat a fi nivelul cunoştinţelor. acela al informaţiilor derivate din alte informaţii pe bază de raţionament. însă. Această formă concretă se numeşte dată. comunică o informaţie semnificativă. pot obţine informaţii diferite. poate să nu însemne nimic pentru altele. denumirea de 6 . o acţiune. prin care se exprimă o situaţie. pornind de la acelaşi set de date. Schematic relaţia dintre date şi informaţii poate fi reprezentată astfel: unde d1÷ dn date i1÷ ininformaţii Fig. Noţiunea de informaţie este complexă şi de mare generalitate. unitate centrală. prin prelucrări diferite. Deci o procesare de date poate genera informaţie numai dacă există un receptor care să considere acest rezultat inteligibil şi folositor. această ecuaţie sau dată. care sunt aduse într-o formă inteligibilă şi care pot fi utilizate într-un scop anume. transmiterea cunoştinţelor vehiculează informaţii. Ea este o informaţie potenţială întrucât prin prelucrare conduce la obţinerea informaţiilor. o mărime. ştire. noutate etc. Ea este utilizată cu diferite semnificaţii: suport al cunoştinţelor umane. Pentru a fi percepută. toate ştiinţele operând cu informaţii ca elemente ale cunoaşterii senzoriale sau raţionale. Relaţia date-informaţii O trăsătură fundamentală a informaţiei este subiectivitatea. program). Un exemplu îl poate reprezenta o ecuaţie matematică. Informaţia este produsul prelucrării datelor. tangibilă.1. Astfel. materializate în cea de-a cincea generaţie de calculatoare electronice au generat trecerea de la calculatoare care calculează şi memorează date la calculatoare care raţionează şi informează. fiind intangibilă. Data are o existenţă obiectivă. semnal. persoane diferite. Ceea ce poate fi o informaţie pentru o persoană. Pe de altă parte. persoana poate spune că a primit o informaţie. Nu orice prelucrare de date generează informaţii. o relaţie care serveşte la rezolvarea unei probleme sau care este obţinută în urma unei cercetări urmând a fi supusă unor prelucrări. Sistemele de calcul prelucrează date. Sensurile noţiunii de informaţie sunt mult discutate şi interpretate de către o disciplină sau alta. Acestui nivel i se adaugă un al doilea. Cunoaşterea umană. când este primită. Progresele înregistrate în domeniul tehnologiilor informaţionale. nu reuşeşte să obţină un plus de informaţii prin citirea acestei date. într-o comunicare. neobişnuit cu limbajul matematic. Cineva. În informatică prin dată se înţelege un “model de reprezentare a informaţiei.Informaţia ca noţiune este foarte veche. informaţia trebuie exprimată într-o formă concretă. tangibilă. model cu care se poate opera. Corespondenţa dată-informaţie este considerată ca fiind un prim nivel în informatica economică. Data poate fi considerată materia primă pentru informaţie. 1. informaţia există numai în receptor. procesele şi obiectele lumii reale”. nr. cu toate încercările pe care le-ar face. imagine etc. pentru a obţine noi informaţii despre fenomenele. accesibil unui anumit procesor (om. receptată şi prelucrată. În sens larg. Dacă data are o existenţă fizică. informaţia este noţiunea prin care se defineşte fiecare din elementele noi conţinute în semnificaţia unui simbol sau grup de simboluri. Dacă data este receptată de un utilizator capabil de înţelegere. unitate de măsură în informatică (biţi). iar datele furnizate la ieşire pot reprezenta informaţii diferite pentru utilizatori diferiţi. Pentru cineva familiarizat cu limbajul matematicii. Prin dată se înţelege un număr. o stare. ştire.

ecranul unui calculator etc. Rolul comunicării informaţiei revine sistemului informaţional. În toate modelele decizionale. termenul adecvat fiind cel de sisteme de prelucrare a cunoştinţelor. în sensul că nu se integrează între cunoştinţele lui. precum şi o cunoaştere generală (experienţă acumulată. considerat a fi cea mai importantă dimensiune a informaţiei. efortul a fost canalizat în direcţia ameliorării modului de prezentare pentru a face informaţiile mai atractive. De multe ori. de obicei. Cu toate acestea. chiar pertinentă. ideilor.1. exacte. strategie globală aleasă). În ultimul timp. o informaţie. fiind cea care face informaţia atrăgătoare. fără această informaţie şi fără comunicarea ei. s-a pus problema găsirii unui etalon pentru cantitatea de informaţie. comprehensibile şi mai uşor de folosit. în sensul furnizării utilizatorului exact a informaţiei de care are nevoie. O bună informaţie trebuie să fie obţinută la momentul potrivit (adică să fie oportună) şi la anumite intervale stabilite (adică să aibă o anumită frecvenţă). Pe de altă parte. Forma defineşte modalitatea de prezentare a informaţiei. Din punctul de vedere al formei. 7 . scheme etc) şi pe un suport accesibil (hârtie.1. precise. informaţii actuale. În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române se precizează că “cunoştinţele cuprind totalitatea noţiunilor.calculator devine improprie întrucât se prelucrează cunoştinţe. decizia nu va fi însă urmată de efecte. 1. altfel spus dacă nu este pertinentă. la fel de importantă ca şi conciziunea informaţiei. Însă. despre o situaţie prezentă sau o prognoză a evoluţiei anumitor mărimi. Evaluarea informaţiei Pentru evaluarea calitativă a informaţiei pot fi luate în considerare trei aspecte: dimensiunea temporală. deci. Exactitatea este un atribut vital al acesteia. obiectiv determinată. oportune. transmise şi recepţionate. la rândul său. formaţie. informaţia poate fi inadecvată dacă nu este şi completă. însă. În plus. independent de conţinutul lor sau de modul în care sunt emise. unele informaţii sunt deja între cunoştinţele receptorului şi deci nu generează informaţii noi. Dimensiunea temporală. ceea ce defineşte actualitatea sa. pertinente. adică a unei unităţi de măsură. Conţinutul este. Astfel. transparente. informaţiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare”. prezentate într-o modalitate adecvată (text. conţinutul şi forma informaţiei. unitate cu ajutorul căreia să se măsoare informaţiile şi să se compare. pe lângă evaluarea ei calitativă se folosesc şi forme de evaluare cantitativă. informaţia trebuie să reflecte realitatea din momentul (sau cât mai aproape de momentul) utilizării sale. exhaustivitatea este. locul informaţiei în procesul luării deciziilor este esenţial. Perioada la care se raportează informaţia constituie un atribut temporal de mare importanţă. în diverse situaţii sunt necesare informaţii despre trecut. o informaţie exactă nu este de mare folos dacă nu răspunde unei nevoi specifice a utilizatorului. Astfel. Procesul decizional produce. Din acest punct de vedere. Cunoştinţele reprezintă. Pentru a opera cu noţiunea de informaţie. unele informaţii s-ar putea să nu aibă semnificaţie pentru receptor. uşoar de utilizat şi înţeles.). De asemenea. informaţiile trebuie să fie clare. fără a-l sufoca cu un şuvoi informaţional din care să fie incapabil să selecteze ceea ce îi este necesar. ordonate. Nu orice dată sau informaţie creează cunoştinţe. Decidentul utilizează pentru fiecare decizie informaţii specifice. grafice. exhaustive şi concise nu au fost valorificate deplin datorită unei prezentări necorespunzătoare. totalitatea informaţiilor debândite anterior cu privire la obiectul considerat.

Prin fuziunea informaticii cu telecomunicaţiile. iar întreprinderea nu o are? 2. The mathematical theory of communication urban. 12 H = −∑ p k log2p k k =1 n unde H reprezintă entropia informaţională. de asemenea. În 1948. Cât ar costa obţinerea informaţiei la preţurile actuale? 3. Aici intervin tehnologiile informaţionale care au înregistrat în ultimele decenii progrese remarcabile..E. Cantitatea de informaţie de un bit este. robotica s-a realizat un conglomerat de industrii şi servicii cunoscute sub numele de tehnologie informaţională (Information Technology) sau după alţi autori tehnologie informaţională şi de comunicaţii (Information and Communication Technology . Pentru a deveni utilă în orice domeniu de activitate. La nivelul unei întreprinderi pentru evaluarea informaţiei pot fi luate în considerare următoarele teme de reflecţie: 1.V. pe baza unui mesaj adresat unui receptor. stocată. informaţia n-ar exista? b. principalului concurent? Tehnologia informaţională Unul dintre factorii care influenţează evoluţia societăţii informaţionale este reprezentat de tehnologiile informaţionale. 1948 8 . gradul de nedeterminare a unui fenomen. În 1928.NTI). informaţia trebuie colectată. prin analogie cu entropia din termodinamică ce măsoară. University of Illinois Press. numită entropie. dacă: a.ICT) sau noile tehnologii informaţionale (New Information Technology . Shannon a propus ca unitatea de măsură a cantităţii de informaţie să fie informaţia generată de realizarea unui experiment cu două evenimente având probabilităţi egale de realizare. constituie o informaţie unitate. Această unitate de măsură poartă denumirea de BIT (BInary DigiT = cifră binară) deoarece precizarea uneia dintre cifrele 0 sau 1 ale sistemului binar.Preocupările de măsurare a cantităţii de informaţie provin din teoria statistică a comunicaţiei şi se bazează pe ideea că informaţia exprimă incertitudinea înlăturată prin realizarea unui eveniment dintr-un set de evenimente posibile. Hartley a introdus noţiunea de cantitate de informaţie. principalul concurent are informaţia. iar p reprezintă probabilitatea de realizare sau existenţă a unui element sau eveniment k în cadrul sistemului. Care este impactul informaţiei asupra întreprinderii. greu de controlat şi 12 Shannon. Astăzi este recunoscută de toată lumea importanţa deosebită pe care o are informaţia în dezvoltarea economică şi socială. R. prelucrată şi transmisă celor care au nevoie. Claude Shannon numeşte măsura informaţiei entropie informaţională. C. Cât am plăti pentru ca informaţia să nu fie divulgată sau pierdută? 4. birotica. principalul concurent are informaţia? c. unui competitor indirect? b. C. Astfel. de exemplu. informaţia obţinută când se alege un răspund “da” sau “nu” la o întrebare sau informaţia obţinută la aruncarea unei monede. Cât am încasa pe informaţie dacă am vinde-o sau licenţia-o: a. presupuse egal probabile. informaţia este acea cantitate care înlătură total sau parţial starea de nedeterminare.

Management Information Systems. Utilizarea tehnologiei informaţionale ameliorează oportunităţile în valorificarea informaţiei şi determină apariţia a noi abordări cu privire la ce este o organizaţie şi cum se comportă aceasta. Masson. În acest sens. 1993.28 14 Gunton. Un important rezultat al amplorii şi dezvoltării tehnologiei informaţionale îl constituie generalizarea sistemelor informatice. Dar deseori aceştia consideră sistemele informatice ca fiind “cutia neagră” a organizaţiei.1993. imagine. dar nu numai. prelucrarea. stocarea şi transmiterea informaţiilor sub formă de voce. mărindu-şi considerabil portofoliul de aplicaţii. • căutarea şi extragerea informaţiilor. tehnicile şi operaţiile necesare prelucrării automate a datelor. • prelucrarea informaţiilor. softul. Iaşi. aspecte. text şi numerică pe baza microelectronicii. tehnologia informaţională ar cuprinde. prelucrarea.. Ele întrunesc un bogat set de funcţii. În cazul achiziţionării unui produs complex. tehnologia progresează şi câmpul de aplicare a tehnologiilor informaţionale se lărgeşte continuu. citat în Dumitriu.7 9 . Tehnologiile informaţionale cuprind procesele. echipamentele de stocare a informaţiei şi memoriile. p. Technologies des systemes d`information. specialiştii interni sau externi recurg foarte des la serviciile de asistenţă. Nevoile întreprinderilor şi ale indivizilor se schimbă. Sitemul informaţional contabil în întreprindera modernă. sistemele de fabricaţie. p.212. fotonica. • transmiterea informaţiilor. pe lângă elementele care asigură colectarea. ele reprezintă doar un mecanism catalizator. Editura Junimea. reprezentarea. activităţi care pot fi grupate în următoarele categorii: • colectarea. • organizarea în memorie şi păstrarea informaţiilor. 13 13 Lucey. informatica. T. DP Publications Ltd. London. De aceea. • securitatea informaţiilor. neînţelegând de fapt în totalitate rolul şi avantajele utilizării noilor tehnologii. al organizaţiilor şi al indivizilor. Acest lucru se întâmplă mai ales în faza de implementare. prin intermediul combinării informaticii cu telecomunicaţiile" . Tehnologiile informaţionale prezintă anumite particularităţi14: • Sunt tehnologii multiforme care se pot adapta majorităţii activităţilor umane. decât în faza operaţională. T. metodele. reţelele. se impune o colaborare permanentă între informaticieni şi utilizatori la nivelul unei firme. 2001. O definiţie uzuală a tehnologiei informaţionale a fost dată de Departamentul de Comerţ şi Industrie al Marii Britanii care precizează că tehnologiile informaţionale permit "colectarea. F. Indivizii lucrează cu tehnologiile informaţionale la toate nivelurile ierarhice pentru a-şi realiza obiectivele propuse. Paris. aceasta influentând evoluţia şi dezvoltarea sistemelor informatice.care au provocat profunde transformări la nivelul societăţii. orice cumpărător sau utilizator IT trebuie să se informeze pentru a înţelege tendinţele şi presiunile la care trebuie să facă faţă... Prin utilizarea acestora în cadrul unei organizaţii. • Sistemele informaţionale nu pot transforma singure maniera de funcţionare a unei organizaţii. • redarea informaţiilor. • Sunt tehnologii complexe în care serviciile ocupă o parte considerabilă. O definiţie mai cuprinzătoare consideră tehnologia informaţională o paradigmă a dezvoltării tehnico-economice ce include comunicaţiile. înregistrarea (scrierea) şi identificarea (citirea) informaţiilor. Sistemele informatice constituie cadrul de pătrundere şi de aplicare a tehnologiei informaţionale în organizaţii. Tehnologia informatică s-a pulverizat într-o multitudine de activităţi. ramuri industriale şi servicii. p.

Internetul-ul Secolul nostru este teatrul unei evoluţii tehnologice foarte rapide. şi elementele teoretice şi metodologice privind dezvoltarea sistemelor informatice. se obţin informaţii cu privire la denumire. Întreprinderea va deveni o organizaţie informaţională. utilităţi. În scop comercial ea se foloseşte pe scară largă în magazine la citirea codurilor de bare de pe diferite produse. Internetul pune în relaţie pe o scară largă oameni şi calculatoare ce vorbesc un limbaj comun şi care sunt racordaţi între ei prin kilometri de cablu şi de linii telefonice. Dacă la aceste informaţii se adaugă data vânzării. taxele aferente (TVA. T. iar structura organizatorică se va aplatiza datorită posibilităţilor oferite de noile tehnologii informaţionale în agregarea şi transmiterea datelor15. discuţii pe Internet (forumuri. acesta are la bază reţele de calculatoare dispersate la nivel mondial în toate colţurile lumii. Toate aceste informaţii se transferă serverului central pentru înregistrare contabilă. Recunoaşterea optică a caracterelor (Optical Character Recognition) este utilizată în operaţiile de digitizare a datelor de tip text. termen de valabilitate. videoconferinţe. El a revoluţionat şi a dinamizat toate activităţile economice dintr-o întreprindere. licitaţie electronică (e-auction). pp.ATM) reprezintă tehnologia informatică şi de comunicaţii prin care cardul bancar este identificat şi poate fi folosit pentru retragerea unei sume de bani sau efectuarea unor plăţi în conturi predefinite (telefonie. grupuri de ştiri). supermagazinul electronic (e-mall). Pe baza Internet-ului s-au dezvoltat o serie de aplicaţii. loc de comunicaţie. The coming of New Organization. piaţa unui terţ (Third Party Marketplace). Astfel. este una din cele mai pasionante manifestări a acestui fenomen al societăţii. casa şi vânzătorul. 2004. Al. P. pentru luarea unor decizii etc. p. Managementul resurselor informatice. e-learning. aprovizionare electronică (e-procurement). poşta electronică.. conectări la distanţă. Internetul. d.. Fătu. chat (discuţii în timp real). precum şi cumpărătorul. accize etc. datorită televiziunii puteţi asista în direct la performanţele atleţilor din toată lumea. Această tehnologie constă în digitizarea secvenţelor audio şi video. c. 16 15 Drucker. telefonie. Internetul. Bancomatele (Automat Teller Machine . În esenţă. a stat şi stă la baza altor tehnologii informatice. bursele de la Tokio.). b. comerţ electronic (ecommerce cu următoarele modele de afaceri: magazin electronic (e-Shop). Principalele tehnologii informaţionale are conduc societatea spre globalizare sunt : a. grupuri de întâlniri. EDI Internet. producător etc. preţ. uşor de recunoscut indiferent de tipul echipamentelor (calculatoare) şi de sistemul de operare utilizat.1/1998. atunci se obţine o imagine completă privind actul de vânzare-cumpărare. groupware-ul. luarea unei decizii. de schimb de idei şi informaţii se va dezvolta continuu şi viitorul său va depinde de utilizatorii săi. captare de programe radio-tv. nr.17- 19 10 . Sistemele electronice de realizare a întâlnirilor facilitează întâlnirea virtuală a membrilor unei comunităţi sau unei echipe cu diferite prilejuri: conferinţe. raion de vânzare. Extranet-ul. întreprinderea devine din ce în ce mai mult o utilizatoare a Internetului.IP). Editura Sedcom Libris. Paris şi New York sunt legate printr-o reţea telematică ceea ce permite efectuarea de investiţii 24 de ore din 24 practic în lumea întreagă. Într-adevăr. comunităţi virtuale (Virtual Communities). definit ca o reţea a tuturor reţelelor. Lumea a devenit din ce în ce mai “interconectată”: puteţi contacta o persoană dintr-o altă parte a globului de la telefonul aflat în maşina d-voastră. magazine). precum: Intranet-ul.. reţele care comunică între ele prin intermediul unui protocol (Internet Protocol . simple discuţii video etc. e-marketing.stocarea şi transmiterea informaţiilor. Harvard Business Review. biblioteci digitale etc. Ca urmare a globalizării schimburilor şi a creşterii importanţei informării.14 16 Ţugui. Iaşi. universuri virtuale.

Bacău. folosind instrumente care permit utilizatorului să navigheze. La fel se întâmplă şi cu sunetul sau cu imaginile video. Această definiţie cuprinde cele patru componente importante ale multimediei: calculatorul electronic. fundamentale şi concomitente. Această integrare presupune conversia documentelor în format informatic. învăţământul asistat de calculator şi prelucrarea limbajului natural. 1999 11 . ea constituie baza oricărei aplicaţii multimedia. gestionar de documente). care leagă reprezentarea acestor date. rezolvatoarele generale de probleme. ale multimediei sunt integrarea diverselor documente şi interactivitatea. de exemplu. mai ales. legăturile între documente. 2002. multimedia nu este decât o juxtapunere de elemente fără nici o legătură reală între ele şi. mouse-ului. fie că sunt conectate în reţea. fie că acestea sunt utilizate de manieră locală. decompresia şi vizualizarea acestora cu o viteză foarte mare folosind infrastructura de bază – Internet-ul. Metode. Groupware. să creeze şi să comunice. Multimedia s-a născut din integrarea diferitelor tehnici. f. Codificarea numerică. devine un simplu document informatic ce poate fi manipulat cu uşurinţă. prelucrare şi comunicare a datelor şi ideilor. decriptarea. criptarea. animate sau video. utilizatorul poate dialoga cu aplicaţia. recunoaşterea şi înţelegerea vorbirii. Sisteme multimedia. Orice aplicaţie multimedia este interactivă. Editura Polirom. numite link-uri. ea combinând cele trei mari inovaţii ale secolului: calculatorul electronic. folosind un software special care conţine absolut toate componentele pentru lucrul de birou. tehnici şi terhnologii pentru grupuri de lucru. recunoaşterea formelor.compresia. Tehnologia multimedia prevede reprezentarea în ansamblu a diferitelor tipuri de 18 date . sunete. Conversia datelor care se realizează pentru ca acestea să fie înţelese de calculator se numeşte digitizare. el fiind cel care deţine controlul. În categoria aplicaţiilor specifice inteligenţei artificiale sunt incluse: sistemele inteligente. Instrumentele groupware sunt aplicaţii în reţea care permit grupurilor de lucru să colaboreze într-o manieră facilă . A. Tehnologia groupware şi gestiunea electronică a documentelor Groupware reprezintă un model organizaţional apărut în anii ‘90 care are în vedere trei dimensiuni ale întreprinderii: managementul sau dimensiunea umană. Editura Moldavia. Astfel. la care se adaugă şi componenta de transmitere co-echipierilor (poşta electronică. Utilizatorul poate alege oricând alt curs de desfăşurare a aplicaţiei. transmiterea. fiecare document poate fi manipulat ca un simplu text. Multimedia înseamnă utilizarea calculatorului electronic pentru prezentarea informaţiilor prin combinarea de texte. În anii '70 multimedia era doar un cuvânt care 17 17 Fotache. organizarea sau dimensiunea organizaţională. Inteligenţa artificială şi aplicaţiile ei Această tehnologie informatică reuneşte aplicaţii ce vor cunoaşte o extindere deosebit de mare în viitorul apropiat. Lucrul în medii colaboraţioniste presupune lucrul cu documente în format electronic (creat sau digitizat prin scanare). fără posibilitatea de modificare a acestora.. simplifică mult manipularea lor pe aparate derivate din calculator. După digitizare. imagini statice. D. p. grafice. robotica. În literatura de specialitate. o fotografie. iar integrarea unui comentariu sonor sau a unei secvenţe video întrun text sau foaie de calcul devine o operaţiune banală. interacţionând cu aceasta prin intermediul tastaturii. să interacţioneze. multimedia este considerat un concept aflat la intersecţia mai multor domenii. 28 18 Tudose. Fără această conversie. e. momentul de începere şi ordinea operaţiunilor. Astfel. Cele două aspecte. informatica sau dimensiunea tehnologică.. g. Iaşi. desemnând operaţiunea următoare. telecomunicaţiile şi tehnica audiovizualului. instrumente de navigare şi metode de colectare. touch-screen-ului sau chiar vocal.

modificând instantaneu lumea virtuală. Realitatea virtuală reprezintă o simulare cu ajutorul calculatorului în care grafica este utilizată pentru a crea o lume ce pare reală. cât şi a programelor. depozitarea şi distribuţia datelor multimedia. fotografii sau sunete. Realitatea virtuală. deci. tratează priorităţile. În numeroase domenii. mijloace prin care utilizatorului i se asigură un acces rapid la aplicaţii informatice şi la informaţii inedite. De exemplu. de dezvoltarea capacităţilor şi performanţelor componentelor şi perifericelor calculatorului ce permit tratarea. El este în măsură să interacţioneze 12 . a calculatoarelor personale.. de diferite tipuri. butoane de control etc. Multimedia s-a consolidat odată cu apariţia standardelor importante în materie de comunicaţii şi de comprimare/decomprimare a datelor. difuzoare şi plăci audio. Caracteristica cheie a realităţii virtuale este interactivitatea în timp real. În acelaşi timp. la cel de prelucrare a diverselor şi complexelor date. ci în interiorul acesteia. această prezentare se poate face fără prezentator. navigare. Totuşi multimedia nu constituie un domeniu particular al informaticii. Interactivitatea. prin intermediul televizorului sau monitorului. de răspândirea şi standardizarea plăcilor de sunet. de la rolul său de mijloc de prelucrare a textelor. prin puterea sa de atracţie. asigurate în general prin simboluri recunoscute de întreaga lume: pictograme. marele public este şi el vizat. cu faimoasele "autostrăzi informaţionale". Multimedia devine din ce în ce mai mult un serviciu pentru un public avid de a descoperi cât mai multă informaţie. Dacă multimedia se răspândeşte. Oamenilor le place să vadă lucruri mişcând pe ecran. de dezvoltarea tehnologiilor de stocare care au permis creşterea volumului de date (apariţia CDROM-ului şi a altor suporţi de stocare de mare capacitate). Imersiunea arată faptul că spectatorul nu este în faţa imaginii.însemna audiovizual. În plus. după cererile utilizatorilor şi permite. Calculatorul dirijează afişarea diferitelor documente. multimedia a devenit o adevărată industrie. Un CD-ROM este un suport cu mult mai ieftin pentru a conţine o enciclopedie decât kilograme de hârtie imprimată. cu ajutorul unui nod interactiv. zone de dialog. urmând ordinele lor şi devin captivaţi de simulare. asupra tuturor sectoarelor de activitate. în prezent ea devenind o tehnologie care a revoluţionat domeniul calculatoarelor. Calculatorul a trecut progresiv. Informatica stă la baza multimediei. Dezvoltarea acestei tehnologii a fost determinată de răspândirea. contribuie la sentimentul de imersiune pe care utilizatorul îl încearcă luând parte la acţiunea care are loc pe ecranul său. opţiuni de meniu. Realitatea virtuală este definită prin trei cuvinte: interactivitate. un parcurs interactiv în aplicaţie. Video-CD. precum imagini video. noţiune legată de multimedia. de realizarea de afişaje video de înaltă calitate şi generalizarea interfeţelor grafice utilizator ce permit realizarea unor prelucrări altă dată complexe şi mai dificil de obţinut. imersiune. în funcţie de aplicaţiile utilizate. Producţia de documente multimedia este economică. Trecerea de la profesional către marele public este facilitată şi de generalizarea unor interfeţe utilizator prietenoase. multimedia este deosebit de eficace. Folosirea tehnologiilor multimedia necesită dotarea calculatorului cu CD-ROM. prezentarea unei întreprinderi este mult mai atrăgătoare dacă îi integrăm comentarii sonore sau secvenţe video care prezintă un aspect particular legat de acea întreprindere. a sintetizatorului muzical sau a televiziunii interactive. reprezintă ultima etapă în dezvoltarea unei interfaţe utilizator. cameră de luat vederi şi placă video. atât a echipamentelor. încet cu încet. Un concept aparte este realitatea virtuală – Virtual Reality (VR). pe scară largă. ea nu este decât o prelungire logică şi un rezultat al evoluţiei tehnologice. cu integrarea funcţiilor video şi audio în componente electronice sau procesoare şi servicii avansate de telecomunicaţii prin satelit sau cablu. unde "timp real" semnifică faptul că calculatorul este capabil să detecteze intrările făcute de utilizator şi să reacţioneze.

Aprilie 28 20 Cristea . NJ. în aceeaşi măsură în care creşte continuu nevoia de informaţie. teleprezenţa la locul de muncă. model cu care se va putea opera pentru a obţine noi informaţii. iar mănuşile senzitive pot fi înlocuite de simple trackball-uri sau joystick-uri. de fapt. structurare şi memorare a datelor . utilizatorii nu se limitează doar la a vedea sau a manipula obiectele grafice pe ecran. restricţii în activitatea de structurare şi organizare a datelor economice în sistemele informatice. h. Electro ’93. gust”19. Toate acestea reprezintă. 1993-b. 20 1. doar pentru că aceste mijloace au fost primele utilizate în aceste simulări. O bună organizare a datelor impune folosirea unor structuri care să permită o prelucrare cu un cost cât mai redus. Date elementare şi date structurate Data este un model de reprezentare a informaţiei. dar cu un caracter repetitiv şi cu o frecvenţă mare. Dar. fiecare nivel de abstractizare implică date elementare şi date structurate. “Virtual Reality Systems and Applications”. Aspecte privind organizarea şi structurarea datelor Dezvoltarea rapidă şi complexă a societăţii a dus în mod inevitabil la o sporire însemnată a volumului de date. ele au atins un asemenea grad de realism. calculatoarele Web. Alte tehnologii informaţionale Se pot încadra aici toate tehnologiile moderne de proiectare asistată de calculator. Pentru a se integra în spectacol. “Un sistem de realitate virtuală este o interfaţă care implică simularea în timp real şi interacţiuni cu multiple canale senzoriale ale omului: vedere. microsistemele etc. supus unor prelucrări relativ simple. putându-se utiliza ecrane mari sau chiar staţii de lucru grafice de înaltă performanţă. Aceeaşi mănuşă permite "instruirea" calculatorului în legătură cu mişcările sale (avans. V. Mult timp imperfecte. recul. utilizatorul poartă o videocască legată la un calculator. Cercetătorii vorbesc şi de simţul olfactiv sau al gustului. 1981. care tind să aglomereze şi să blocheze canalele informaţionale. Pentru specificul activităţilor economice. p. Dar. Orice organism economic se confruntă cu un volum mare de date. 19 Burdea.cu mediul care-l înconjoară şi să navigheze în interiorul acestuia.3. Interacţiunea vine din aceea că el poate să atingă obiectele pe care le detectează cu ajutorul unei mănuşi senzitive.1. adresându-se tuturor canalelor senzitive ale omului. În acelaşi timp datele se caracterizează printr-o structură uniformă rezultată din structura documentelor primare specifice operaţiilor economice. 240 13 . olfactiv. Bucureşti . . realitatea virtuală merge mai departe. Short Course. semnătura digitală pentru care şi în România s-a adoptat legislaţia în domeniu. Marele public are în general tendinţa de a asocia simulările realităţii virtuale cu sistemele de vizualizare montate pe capul utilizatorului şi cu mănuşile senzitive. de unde ideea de navigare. simţ tactil.. G. Organizarea datelor reprezintă procesul de identificare. descrierea realităţii virtuale doar prin uneltele pe care le implică nu este cea mai bună alegere. Edition Edison. Dicţionar de informatică. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. aşa-zisele tehnologii calme. ci ei pot să le atingă sau să le simtă tactil. definire. auz. Şi aceasta deoarece realitatea virtuală nu impune utilizarea căştilor. dezvoltate pe calculator. calculator. graţie căreia dispune de o viziune în relief la 3600. încât simulează lumea reală fără ca ochiul să perceapă cea mai mică diferenţă. deplasare la dreapta sau la stânga). În realitate. accesibil unui anumit procesor (om. La baza realităţii virtuale se găsesc imaginile de sinteză în trei dimensiuni (3D). International Conference. program).

scădere. • Tipul caracter care reprezintă o succesiune de caractere alfanumerice asupra căreia se pot defini operaţii de concatenare. în care se sochează într-o formă specifică valorile datei. În majoritatea aplicaţiilor. situată la o anumită adresă. valori logice. AND. o dată elementară apare ca o zonă de memorie sau de suport de o anumită mărime. dinamic). Natura relaţiei poate diferi la diferite nivele de abstractizare în mod considerabil. v) valori atribute oare identificator Identificatorul datei (numele) este un simbol asociat datei pentru a o putea distinge de alte date şi pentru a se putea face referiri la ea în timpul procesului de prelucrare (de exemplu. • valoarea iniţială • modul de alocare a memoriei pe parcursul prelucrării (static. OR. şiruri de caractere. • Tipul pointer. um) Atributele precizează proprietăţile datei şi determină modul în care poate fi ea tratată în procesul de prelucrare. • Tipul logic (boolean) utilizat pentru precizarea stărilor de adevăr (TRUE.date care pe parcursul procesului de prelucrare îşi păstrează aceeaşi valoare din domeniul de definiţie al datei. reale şi complexe şi asupra cărora se pot realiza operaţii de adunare. a. cât şi în raport cu procesorul care o prelucrează se numeşte dată elementară. Din punct de vedere fizic. Valorile datei pot fi precizate prin enumerare sau printr-o proprietate comună şi pot fi numere. În funcţie de valoare. etc. Iată câteva exemple de atribute: • tipul datei care defineşte apartenenţa acesteia la o anumită clasă de date. Asupra acestor date se pot efectua operaţii logice: NOT. Între elementele unei colecţii de date pot fi identificate şi/sau introduse relaţii care să determine pe mulţimea respectivă o anumită structură. Data elementară poate fi privită ca model de reprezentare a informaţiei la nivelul unui procesor uman (nivel logic) sau la nivelul reprezentării interne. YES) sau neadevăr (FALSE. În acest mod se obţine tipul de dată structurată sau dată 14 .date care pe tot parcursul procesului de prelucrare pot lua orice valori din domeniul de definiţie a datei. a căror prelucrare nu poate fi concepută fără o organizare corespunzătoare. real.. Precizia depinde de zona de memorie afectată datei. referinţe pentru alte date. • precizia reprezentării interne care defineşte cât mai fidel reproduce modelul intern de reprezentare obiectul pe care îl reprezintă. atât în raport cu informaţia pe care o reprezintă. complex). în funcţie de natura şi de domeniul valorilor luate. datele se prezintă sub forma unor mulţimi sau colecţii. adică date elementare ale căror valori sunt adrese. Ea poate fi simplă precizie sau dublă precizie. respectiv pe suport (nivel fizic). denprod. datele se clasifică în : • date variabile (variabile) . logic. ordonare etc. • date constante (constante) . şir de caractere. data poate fi reprezentată printr-un triplet de forma: d = (i. Din punct de vedere logic. NO) ale unui enunţ. Principalele tipuri de date elementare sunt: • Tipul numeric care include numerele întregi. codprod.O dată care apare ca o entitate indivizibilă. o relaţie ce descrie mecanismul de acces la memorie. putând fi o relaţie de ordine în mulţimea elementelor colecţiei.. Se disting astfel date de tip numeric (întreg.

fişierul FSAL cuprinde articolele ARTSALAR cu date privind salariaţii unei organizaţii). Câmpurile unui articol pot fi date elementare sau grupuri de date de diverse tipuri.. Dacă toate componentele sunt de acelaşi tip atunci structura de date este omogenă. La orice nivel de abstractizare rezolvarea unei probleme. Nota(1.5). Nota(2. • partea zecimală – se specifică numai pentru datele numerice. indentificabilă prin nume. iar i1. De exemplu. i2.2).5). se pot construi structuri oricât de complexe. Nota(1. O structură este o entitate de sine-stătătoare. 1. Articolul este o structură de tip arborescent ale cărui câmpuri sunt descendenţii rădăcinii (nivelul 1). Componentele unei structuri de date pot fi date elementare sau la rândul lor structuri de date. Cele mai utilizate date structurate sunt: • articolul.. În principiu fiecare câmp sau subcâmp se defineşte prin următoarele atribute: • nume . arborescente şi de tip reţea. etc. Tablourile cu o dimensiune se numesc vectori. conform cu relaţia de ordine specificată. • lungime . articolul ARTSALAR poate avea următoarea structură: Nume MARCA NUMEPREN FUNCŢIE SALARBAZĂ Tip Numeric Caracter Caracter Numeric Lungime 5 20 10 11 Partea zecimală 0 2 Fig. implică atât date elementare.ik). aranjate într-o structură rectangulară. pe structurile liniare. subcâmpurile sunt descendenţii câmpurilor (nivelul 2) ş.ik sunt elementele tabloului T. iar cele cu mai multe dimensiuni se numesc matrici sau masive. • tabloul. De exemplu.1)... pentru introducerea notelor obţinute de studenţi în cele 2 sesiuni.4). unde k reprezintă numărul de dimensiuni.7.1). deoarece. Acestea sunt considerate structuri de bază. fiecare sesiune având câte 5 examene. • fişierul.a. cât şi date structurate. prin combinarea lor convenabilă. Nota(1. Cele mai întâlnite sunt: 15 . ale cărei componente îşi menţin proprietăţile.structura de date. Componentele unei structuri de date pot fi individualizate şi selectate prin nume (identificatori) sau prin poziţia ce o ocupă în structură. Asupra structurilor de date se pot efectua atât operaţii generale. cu una sau mai multe dimensiuni. Nota(1. definim variabila Nota(2. Vom obţine un tablou de variabile astfel: Nota(1. Definirea structurilor de date se bazează. Tabloul este o colecţie de date de acelaşi tip. • tip . nr. Descrierea articolului ARTSALAR Fişierul reprezintă un ansamblu organizat de articole cu aceeaşi natură.natura datei. cât şi operaţii specifice tipului structurii. în majoritatea aplicaţiilor. i2.. Structurile de date sunt colecţii de date pe care s-a definit o structură şi căreia îi este specific un anumit mecanism de selecţie şi identificare a componentelor. Pentru fiecare dimensiune se asociază un indice ale cărui valori sunt folosite pentru referirea elementelor tabloului. Exemplu: T (i1.un cod unic de identificare.d. utilizând calculatorul electronic. dispuse pe un suport de înregistrare (de exemplu.3).m.numărul total de caractere.

Copierea presupune obţinerea unei dubluri. • modificarea valorilor unor elemente ale structurii. Sortarea permite ordonarea crescătoare sau descrescătoare a elementelor unor structuri. • * pentru înmulţire. • operaţiuni de intrare /ieşire. • operaţiuni de transfer a controlului. ridicare la putere. Consultarea (exploatarea) asigură accesarea elementelor componente ale unei structuri în scopul prelucrării sau vizualizării acesteia. Actualizarea reprezintă operaţia de aducere la zi a unei structuri de date create anterior şi presupune: • adăugarea şi/sau inserarea de noi elemente ale structurii. în cadrul expresiilor se pot utiliza şi parantezele. Exemplu: NOTA = 8 MEDIA=(NOTA1+NOTA2)/2 Operaţiunile de calcul se definesc pe mulţimea numerelor reale. • ** pentru ridicare la putere. integrale sau parţiale aleasă de utilizator. 2. • ştergerea fizică şi/sau logică a unor elemente ale structurii.2. • / pentru împărţire. 6. Separarea este desfacerea unei structuri în două sau mai multe structuri. 4. Crearea se execută o singură dată la începutul ciclului de viaţă a structurii respective.3. Exemplu: SALARIU NET = ((NRORLUCR * TARIFO) + SPORVECH) – IMPOZ a = (b * c)**2 + 1650 16 . 1. Ele se pot grupa în următoarele categorii: • operaţiuni de atribuire. Operaţiunile de atribuire sunt acelea prin care unei variabile i se atribuie o anumită valoare predefinită sau rezultatul evaluării unei expresii. calculul unor expresii numerice etc. scădere. • . după anumite criterii stabilite de utilizator. evaluarea acestora făcându-se după regulile din algebră. pe suportul de memorie internă sau externă. fiind o rearanjare fizică a acestora. 5. De asemenea. înmulţire. Fuzionarea sau interclasarea este combinarea a două sau mai multor structuri într-o singură structură conform unor criterii. Categorii de operaţiuni definite asupra datelor Prelucrarea datelor presupune parcurgerea unei succesiuni ordonate de operaţii care acţionează asupra valorilor acestora.1. • operaţiuni de decizie. 3. Ca operatori se utilizează: • + pentru adunare. • operaţiuni de calcul. împărţire. Dintre acestea fac parte operaţia de adunare. 7. presupunând memorarea structurii respective de date în forma iniţială.pentru scădere.

adică orice informaţie este înregistrată o singură dată şi poate fi utilizată ori de câte ori este nevoie de către diferiţi utilizatori şi în diferite momente. dar şi ca urmare a creşterii volumului datelor de prelucrat s-a dezvoltat un nou concept. >. Exemplu: IF STOCSIGURANTA < 5000 THEN PRINT “Este necesară reaprovizionarea” ENDIF Operaţiunile de intrare/ieşire vizează realizarea transferului de date între memoria externă şi cea internă şi invers. respectiv existenţa unui fişier de descriere globală a datelor. informaţiile erau organizate în fişiere de date (secvenţiale. AND.. La momentul respectiv. El îşi face apariţia în a doua parte a anilor ’60. determină lansarea în execuţie a unor proceduri (grupuri de operaţiuni). în cadrul sistemelor informatice implementate în întreprinderi. ceea ce asigură independenţa datelor de programe şi invers. Principiul fundamental al bazelor de date îl constituie unicitatea informaţiilor. Pentru optimizarea operaţiei de intrare/ieşire se interpun zone tampon (buffere) atât pentru intrare cât şi pentru ieşire. Cele de salt au rolul de a preda controlul unei alte operaţiuni decât cea imediat următoare. Operaţiunile de transfer a controlului sunt operaţii de salt şi de apelare.Operaţiunile de decizie sunt utilizate pentru a determina valoarea logică a unei propoziţii (adevărat sau fals). a componentei hardware şi software. aducând un element de noutate. FORTRAN etc.9). ≠) şi/sau operatori logici (NOT. Operatorii utilizaţi pentru scrierea condiţiilor pot fi operatori relaţionali (=. Ea reprezintă un ansamblu structurat de fişiere care grupează datele prelucrate în aplicaţiile informatice ale unei persoane. indexate etc. 17 . iar cele de apel.) create cu ajutorul unor programe scrise în limbaje din generaţia a III-a: COBOL. Baze de date. fişier denumit dicţionar de date (vezi figura nr. grup de persoane. în mod special. O bază de date este un ansamblu de date ce poate fi întrebuinţat de mai mulţi utilizatori având viziuni diferite asupra acestora. Cele mai utilizate operaţii de intrare/ieşire sunt cele de deschidere şi închidere a fişierelor şi de citire şi scriere date. ansamblu partajat între mai mulţi utilizatori în mod concurent şi competitiv. bănci de date şi depozite de date Pe măsura evoluţiei sistemelor de prelucrare automată a datelor şi. <. întreprinderi. Ele condiţionează executarea unor operaţiuni sau grupuri de operaţiuni. instituţii etc. OR). cel al bazelor de date. 1. evitându-se astfel descrierea lor de mai multe ori în cadrul algoritmului de rezolvare a problemei.

I.. nr. Într-o abordare mai analitică.. o bază de date este un ansamblu de date structurate. restaurarea bazei de date după un incident logic sau fizic. Bazele de date sunt concepute pentru a prelucra un volum mare de date. Pentru a putea fi exploatată de către utilizatori o bază de date trebuie să aibă asociat un set de programe.. Obiectivul esenţial al unui sistem de gestiune a bazelor de date este. deci. • limbajul de definire/descriere a datelor (LDD) care permite traducerea (prin compilare sau interpretare. Les bases de donnees relationnelles. realizarea diverselor statistici ce permit cunoaşterea activităţii şi utilizării bazei de date etc 21 Saleh. Paris. 13 18 . neredundante. în arhitectura unui SGBD intră cel puţin 5 clase de module: • programe de gestiune a bazei de date care realizează accesul fizic la date ca urmare a unei comenzi primite printr-un program de aplicaţii sau interactiv prin intermediul ecranului. furnizarea unui mediu eficient. coerente. împreună cu descrierea structurii şi a relaţiilor dintre ele. Gestiunea acestora impune nu numai o structurare riguroasă a datelor. interogarea şi tratarea datelor conţinute într-o bază de date. de asemenea. să asigure securitatea şi confidenţialitatea datelor într-un mediu multi-utilizator. Structura unei baze de date Formal. El trebuie. 1995. În general. fie la nivelul specific fiecărei aplicaţii (sub forma schemei externe sau sub-schemei). după caz) şi descrierea naturii datelor şi a legăturilor lor logice fie la nivelul global (sub forma schemei conceptuale). memorarea. Edition Hermes.BAZA DE DATE Fişier de date 1 Fişier de date 2 . dar şi o raţionalizare a procedurilor de acces şi prelucrare.9. direct accesibile după criterii multiple. 1. Fişier de date n Dicţionar de date Aplicaţia 1 Aplicaţia 2 . manipularea... adaptat utilizatorilor care doresc să consulte sau să actualizeze informaţiile conţinute în baza de date. p. Sistemul de gestiune a bazelor de date reprezintă un ansamblu coordonat de programe care permite descrierea. cu refacerea stării existente anterior acestuia. fie date neorganizate. • utilitare de întreţinere a bazei de date care permit gestionarea de către un operator a bazei de date şi care pot efectua următoarele operaţii21: crearea versiunii iniţiale a bazei de date şi încărcarea acesteia folosindu-se fie o copie creată anterior. Aplicaţia m Fig.. crearea şi actualizarea jurnalelor tranzacţiilor realizate asupra bazelor de date. numit generic sistem de gestiune a bazelor de date care să permită exploatarea raţională a datelor conţinute. • limbajul de manipulare a datelor (LMD) care permite gestionarea şi actualizarea datelor dintr-o bază de date. independente de orice program specific de aplicaţii. baza de date poate fi definită ca o colecţie de date aflate în interdependenţă. reorganizarea bazei de date pentru recuperarea spaţiului vid.

• datele sunt integrate şi redefinite penteu a putea fi exploatate. noţiunea cvasi-utilizată era cea de bancă de date. depozitele de date se bazează pe prelucrarea analitică on-line. • dacă o bază de date înregistrază şi raportează ce s-a întâmplat. Editura Tehnică. Conceptul datawarehouse (depozit de date) este definit de William Inmon (vicepreşedintele firmei Prism Solution) ca fiind o “colecţie de date destinate fundamentării deciziei manageriale. plasată într-un context temporal şi permanentă”. utilizatorii. Datele organizate în depozite provin din datele preluate din sistemul operaţional. ş. Fişiere. programele de aplicaţii. precum din surse externe (baze de 22 22 Pescaru. Depozitul de date reprezintă o altă direcţie de dezvoltare şi evoluţie a bazelor de date. Alţi autori extind noţiunea de bancă de date.• componente de control a programelor de aplicaţii care constituie mijloace de prevenire şi corectare a anumitor erori ce pot să apară în condiţii “multi-utilizator”. într-un număr suficient de mare pentru creşterea vitezei de acces la date. integrată. Conceptul de depozit de date a apărut la sfârşitul deceniului 8.acestea nu sunt utilizate în scop operaţional. sistemul de operare. din datele de arhivă (în perioada de constituire a depozitului). prin consolidarea tuturor datelor întreprinderii.. banca de date este redusă la două componente: baza de date şi SGBD-ul asociat. fiind solicitat în toate operaţiunile de consultare şi actualizare. Bucureşti. p. termenul devine din ce în ce mai puţin invocat. Deosebirile faţă de o bază de date sunt următoarele: • scopul pe care îl au datele stocate .. În unele lucrări. Banca de date reprezintă un sistem de colecţii de date aflate în interdependenţă. de la identificarea unui nou segment de piaţă până la brainstorming. Modulele enumerate interacţionează cu o serie de componente fizice ale bazei de date: • Fişierele de date care reprezintă suportul propriu-zis al bazei de date. la noţiunile de bază de date şi SGBD. 13 19 . Ea reprezintă un ansamblu de informaţii organizate. înregistrate pe suporturi magnetice sau optice care pot fi consultate local sau la distanţă prin intermediul calculatoarelor şi a reţelelor de comunicaţie. acesta reprezentând un atu al depozitelor de date (se asigură continuitatea şi comparabilitatea). ca şi toţi marii furnizori de software fac trimitere. precum şi un timp minim de răspuns la solicitările utilizatorilor . El desemnează o bază de date special concepută pentru analiza datelor şi suportul deciziilor. dar s-a conturat şi dezvoltat în anii ‘90. V. baze de date şi bănci de date. • datele nu pot fi modificate sau şterse. • Indecşii. colecţie care este tematică. 1976. în lucrările din ultimii ani.a. sistemul electronic de calcul. echipamentele de teleprelucrare. Patru elemente determinante caracterizează depozitul de date: • datele stocate privesc o funcţiune sau un proces din întreprindere (sunt orientate pe subiect). care ar îngloba: baza de date. o nouă aplicaţie strategică. • Dicţionarul de date ce înregistrează informaţii relative la structura bazei. Deoarece permit accesul unui mare număr de utilizatori la datele stocate băncile de date sunt considerate sisteme de documentare. Dacă în anii ‘70 şi la începutul anilor ’80. majoritatea lucrărilor de profil. un depozit de date arată şi de ce. sistemul de gestiune a bazei de date. • dacă o bază de date este utilizată pentru prelucrarea tranzacţiilor on-line. împreună cu descrierea datelor şi a relaţiilor dintre ele şi cu sistemul de programe pentru gestiunea datelor care asigură independenţa programelor aplicative faţă de modul de structurare a datelor. • informaţiile sunt conservate mai mulţi ani. ci pentru sarcini analitice. aproape exclusiv. o redundanţă minimă şi controlată în memorarea lor.

Pe lângă acestea. Instrumente ce asigură accesul utilizatorilor la datele de care au nevoie. dar mai ales pentru a putea fi utilizate în aplicaţii specializate de analiză. în primul rând. informatica . programe de prezentare etc. O enciclopedie a metadatelor (metadate = date despre date) ce păstrează informaţii relevante despre fiecare dată a depozitului: ce reprezintă. Informatica şi informatica juridică Una din caracteristicile fundamentale ale epocii actuale o reprezintă explozia informaţională determinată de creşterea ritmului de dezvoltare a societăţii şi de avântul fără precedent al ştiinţei şi tehnicii.). 5. 4. Au fost prezentate doar câteva aspecte privind diferitele modalităţi de organizare a datelor la nivelul unui sistem informatic. 2. ce înseamnă. extragerea unor date pentru a putea fi utilizate de aplicaţiile de birotică (programe de calcul tabelar. rafinarea şi standardizarea (normalizarea datelor) menite să asigure „curăţarea” datelor la preluarea lor în depozit: identificarea şi contopirea multiplelor înregistrări care se referă la aceeaşi informaţie.. Pentru realizarea unor analize economice complexe sunt oferite instrumente de analiză ce pot fi clasificate în două categorii: mineritul în date „data mining” şi analiza multidimensională. dezvoltarea aplicaţiilor ce utilizează depozitul de date etc. unde se găseşte. Pentru a explora datele din depozit utilizatorii dispun de instrumente specializate. uniformizarea prescurtărilor. procesoare de texte. Pentru realizarea unui depozit de date sunt necesare şapte categorii de instrumente: 1.date publice. Instrumentele de analiză on-line (OLAP) permit aflarea răspunsurilor la întrebări ce au de obicei un caracter multidimensional (de exemplu: Care este contribuţia la vânzările săptămânale totale a produselor informatice vândute prin magazinele situate în regiunea Moldova între 10 şi 20 septembrie?). formatul său etc.). necesare când datele sunt preluate din mai multe baze sau când baza de date este distribuită pe mai multe noduri ale reţelei de calculatoare a organizaţiei. cunoscute şi din SGBD-uri. Personalul implicat în realizarea unui sistem este cel care trebuie să stabilească modalitatea optimă de organizare a datelor în funcţie de specificul organizaţiei. semnificaţia acesteia. mărimea sistemului şi. Nu poate fi dată o soluţie ideală. Data mining reprezintă o tehnică care vizează descoperirea unor şabloane semnificative în colecţiile de date. 7. mai sunt necesare o serie de instrumente pentru administrarea depozitului. Instrumente pentru transportul datelor utilizate pentru a muta copii ale datelor din sistemul operaţional (tranzacţional) în depozitul de date şi a le insera în locul potrivit. 3. ajustarea eventualelor lungimi diferite ale unei aceleiaşi date. tipul ei. Utilizarea depozitelor de date se concretizează în extragerea unor rapoarte (la cerere sau pe baza unui abonament cu o anumită periodicitate). Baza de date . date de prognoză economică etc. date din recensăminte. de cerinţele utilizatorilor. care sunt celelalte date cu care interacţionează şi cine o utilizează.ştiinţa 20 . Instrumente pentru modelarea datelor ce permit persoanelor implicate în realizarea depozitelor de date să determine conţinutul fiecărei date. Cele mai simple sunt instrumentele pentru interogare şi raportare. Instrumente pentru extragerea. cum poate fi accesată. Astfel. Middleware . asigurarea replicării şi sincronizării între mai multe baze de date.nucleu care constituie „inima” depozitului. referită prin OLAP (On Line Analytical Processing). Prelucrarea electronică a datelor a fost şi devine tot mai mult o necesitate stringentă pentru toate domeniile activităţii umane.un set de resurse care asigură conectivitatea în cadrul reţelelor de calculatoare. 6.

termenul de informatică apare abia în 1962 şi provine din literatura franceză. deoarece informatica este o ştiinţă universală care se conduce după legi generale aplicabile în toate domeniile de activitate. Cele cinci momente care au marcat evoluţia civilizaţiei umane sunt următoarele: 1. 3. inventarea scrisului prin care se compensează limitele memoriei biologice. generalizându-se. Bucureşti. "informatică medicală". . având ca scop iniţial elaborarea de metode noi. . economice şi sociale” . economică. acesta reprezentând aspectul fundamental al informaticii. inclusiv sisteme automate pentru distribuirea informaţiei tehnico-ştiinţifice. pe zi ce trece. considerând-o ca o informatică particulară. transmiterii. Noţiunea de informatică a fost creată prin asocierea cuvintelor informaţie şi automatică: INFORmation şi autoMATIQUE. Editura Enciclopedică Română. "informatică economică". Din definiţia informaticii se desprind cel puţin trei caracteristici ale acesteia: .. 1981. Specialişti din toate sferele de activitate: tehnică. a informaţiei considerată ca suport al cunoaşterii umane şi al comunicărilor în domeniile tehnice. apariţia limbajului articulat. "informatică juridică” etc. în tot mai multe sfere de activitate. 1970. prelucrarea şi transmiterea informaţiilor facilitând realizarea dezideratelor activităţii de informare..prelucrarea logică şi automată prin intermediul maşinilor electronice. teoriei algoritmilor etc. informatica a căpătat noi valenţe. În dicţionarul de informatică. 71 24 ***.prelucrarea raţională bazată pe legi generale şi pe anumite tehnici proprii cercetării operaţionale. Astfel. Lucru posibil.Dicţionar de informatică. ca principal mijloc de comunicare între oameni. Informatica juridică reprezintă totalitatea aplicaţiilor informatice din domeniul juridic.172 21 . îndeosebi prin maşini automate. 4.. a ajuns să se vorbească de "informatică industrială". memorarea şi distribuirea mai eficientă a informaţiei . LegeNet. definiţia dată este următoarea: informatica reprezintă o activitate pluridisciplinară. Ea îşi găseşte aplicaţii în informatizarea tribunalelor (vezi 23 24 23 Arsac. stocării şi prelucrării automate a datelor . realizarea tiparului care a pus bazele memoriei sociale constituită din cărţi şi publicaţii. socială etc. Pe măsura dezvoltării ei. 5. apariţia calculatoarelor electronice care permit culegerea. este reprezentată de informatica judiciară.culegerii. TC Lex. studiind procesele de comunicaţie în colectivităţile ştiinţifice şi industriale şi urmărind dezvoltarea unor tehnici şi sisteme pentru organizarea. Principala aplicaţie este de natură documentară. un alt domeniu. p. Bucureşti. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.universalitatea informaticii. programării liniare. 2. J. vorbesc de informatica lor specifică şi încearcă a lega tot mai mult informatica de domeniul lor de activitate. adică posibilitatea de cuprindere a tuturor domeniilor de activitate. Dacă primele calculatoare electronice apar în deceniul 5 al secolului XX.pătrunde. iar domeniile sale de utilizare s-au extins continuu. Se consideră că apariţia informaticii constituie cea de-a cincea descoperire venită în sprijinul omului pentru a lua decizii. Informatica de gestiune. Informatica. Prima definiţie a informaticii aparţine Academiei Franceze care în 1966 preciza că informatica este „ştiinţa prelucrării raţionale. p. utilizarea sistemelor de telecomunicaţii care înlătură limita determinată de distanţă. Dintre programele de documentare juridică mai importante sunt: Legis.

Sistemul informaţional reprezintă un cadru organizat format dintr-un ansamblu de resurse care asigură colectarea. Sistemul informaţional şi rolul său în cadrul organismelor economice Sistemul informaţional al unei întreprinderi suferă modificări în timpul ciclului său de viaţă. structură).sistemul ECRIS) şi în gestiunea criminalităţii (gestiunea amprentelor). controlul şi gestionarea datelor prin parcurgerea unor etape succesive în scopul furnizării informaţiilor. analiza şi transmiterea datelor pentru fundamentarea şi urmărirea deciziilor la toate nivelurile unei entităţi economico-sociale26.. cât şi în mediul extern. John Wiley & Sons . pieţe de desfacere. la competiţie. D. discuţii le dintre salariaţi şi manage ri). 1986 . 1997. prelucrarea. p. 8 26 Airinei. modificări legate de schimbările ce se petrec în interiorul ei. p. public ţintă. Iaşi. printr-o reţea de comunicaţii. Accounting and information systems . Editura Junimea. dând naştere la sistemu 25 Wilkinson .5. Sistemul ca reţea de comunicaţii are două aspecte : • unul informa l (conver saţiile. Sistemul informaţional poate fi asemănat unei reţele de comunicaţii deoarece asigură căile prin care informaţia ajunge în orice punct al întreprinderii şi chiar din exteriorul ei. 1. Sisteme informaţionale şi sisteme informatice Supravieţuirea societăţilor comerciale într-un mediu concurenţial atât de puternic (la care trebuie să se adapteze continuu) este condiţionată şi de obţinerea de informaţii vitale cu privire la piaţă (dinamică. O altă definiţie prezintă sistemul informaţional ca fiind totalitatea metodelor. New York . stocarea. diferiţilor utilizatori pentru ca aceştia să îşi realizeze obiectivele propuse25. Învăţământul juridic asistat de calculator este un alt domeniu al informaticii juridice. Sistemele tind să se extindă şi să se formalizeze pe măsură ce organizaţia devine tot mai complexă. Acest lucru este posibil doar prin intermediul unui sistem informaţional bine organizat care să permită obţinerea de informaţii reale în timp util.. dimensiuni. procedeelor şi mijloacelor utilizate în culegerea.62 22 . Sisteme expert în activitatea financiar-contabilă. surse de aprovizionare. J.1.

. în scopul asigurării unei bune funcţionări a sistemului operaţional. clienţi. • utilizatorii externi – creditori. Sistemul informaţional este cel care transformă intrările (input-uri) în ieşiri (output-uri). este necesară stabilirea diferenţei între noţiunea de dată şi cea de informaţie. • calculatoarele şi echipamentele se numeşte sistem informaţional computerizat sau sistem informatic.l informa ţional informa l. 1. sistemul informaţional al unei întreprinderi este denumit şi sistem de prelucrare a datelor . 27 Oprea. Sistemele informaţionale sunt descrise în funcţie de resursa predominantă pe care o posedă. Premisele şi consecinţele informatizării contabilităţii. datele sunt concepute ca un set de caractere care sunt memorate şi prelucrate şi care constituie intrări în sistemul informaţional. furnizori. • unul formal (activităţi ce se desfăşoară pe baza unor proceduri prestabilite). Astfel. etapa ieşirilor din sistem sau generarea informaţiilor. Un sistem informaţional are nevoie de resurse ca să funcţioneze. D. 23 23 . p.11): etapa intrării în sistem sau colectarea datelor. Deseori. Editura Graphix. În acest context. umane. • resursa materială (echipamente) acesta se numeşte sistem informaţional automat. 1.11. etapa prelucrării sau procesarea datelor. precum şi măsurarea lor. financiare. Utilizatorii informaţiilor generate de sistemul informaţional se împart în două categorii : • utilizatori interni – managerii şi salariaţii. Resursele pot fi materiale. rezultând sistemul informaţional formal. la momentul oportun. Iaşi. Astfel. • clasificarea datelor. nr. Componentele generale ale unui sistem informaţional Finalitatea sistemului informaţional este furnizarea de informaţii sub o formă direct utilizabilă. acţionari. • validarea datelor pentru asigurarea acurateţii lor. Sistemele informaţionale realizează cinci funcţiuni sau sarcini : 1. procese concepute să satisfacă din punct de vedere informaţional persoanele ce le vor folosi pentru luarea deciziilor. 1994. 27 • • • Intrări resurse de (date) Prelucrarea datelor pentru a le în transforma informaţii Ieşiri în produse informaţionale Fig. precum şi a luării deciziilor la diferite niveluri. Colectarea datelor care presupune parcurgerea mai multor paşi : • „atragerea” (culegerea) datelor. iar informaţiile se referă la ieşirile proceselor de prelucrare a datelor. trei etape fiind implicate în procesul de transformare (figura nr. • înregistrarea datelor prin scrierea lor în documentele sursă. dacă domină : • resursa umană atunci sistemul se numeşte sistem informaţional manual. organisme ale statului.

mail ). ce permit captarea de emisiuni TV. • Poşta electronică ( e. atât pe orizontală. verificarea şi revizia lor 5. Misiunea sistemului informaţional este de a sprijini procesele decizionale şi operaţionale cu informaţii corecte în timp real. • Telefonia mobilă. autorizarea. sistemele informaţionale „ au o nouă faţă ”. Sub impactul noilor tehnologii informaţionale. • actualizarea datelor pentru reflectarea ultimelor evenimente. Sistemul informatic apare ca o componentă a sistemului informaţional în care mijloacele tehnice de prelucrare sunt reprezentate de calculatoarele electronice. Gestionarea datelor: • memorarea datelor în baze de date şi fişiere. care integrează comunicaţiile în bandă largă. • gruparea datelor pe tranzacţii similare. 4. al calculatoarelor electronice. a datelor şi a imaginilor în mişcare prin intermediul liniilor telefonice. Prelucrarea datelor ce are ca scop transformarea acestora în informaţii : • transcrierea datelor pe alte documente. în primul rând. prin intermediul tehnologiei de transfer asincron (Asynchronous Transfer Mode). a calităţii şi performanţei produselor realizate . Generarea (producerea) informaţiilor în scopul folosirii de către utilizatori care presupune: • raportarea prin pregătirea rapoartelor cu ajutorul datelor prelucrate şi/sau stocate. 1. • Voice-mail-ul. 2. cât şi pe verticală. Sistemul informatic Sistemul informatic este partea componentă a sistemului informaţional care asigură prelucrarea raţională şi eficientă a datelor îndeosebi cu ajutorul echipamentelor electronice de calcul şi. comerţul electronic . schimbul de informaţii fără a mai fi necesară cablarea. prin care se poate comunica la distanţă fără a mai fi necesară existenţa cablurilor telefonice. • sortarea datelor după una sau mai multe caracteristici. transferul electronic de fonduri. prin intermediul mesajelor scrise. afacerile electronice.5. Cuvintele cheie sunt : • Reţele integrate de servicii digitale ( ISDN = Integrated Service Digital Network ) care asigură transmiterea vocii. prin care se realizează comunicarea între două sau mai multe persoane. adică transmiterea efectivă către utilizatori. • Comunicaţiile prin satelit. care presupune transmiterea mesajelor vocale prin intermediul reţelelor de calculatoare. • Schimbul electronic de informaţii. contribuind astfel la îmbunătăţirea activităţii firmei.3. • Serviciile multimedia. Controlul şi securitatea datelor care presupune validarea datelor (amintită anterior).• transmiterea datelor spre locurile de prelucrare. Evoluţia galopantă a tehnologiilor informatice din ultimii ani a condus la automatizarea unei părţi considerabile a sistemului informaţional care se localizează nu numai la faza de 24 . deseori este necesară analiza şi interpretarea lor • comunicarea. asigurând o bună comunicare între diferite niveluri ierarhice de supervizare. • calcularea şi compararea datelor cantitative. • restaurarea datelor prin accesare şi sortare. 3.

D. 28 Airinei. 1997. Noţiunea de sistem informatic este legată de informatizarea activităţii organizaţiei. Editura Junimea. • ameliorarea performanţelor prin introducerea sistemelor interactive. din ce în ce mai mult.. eliminarea erorilor. adică de folosirea resurselor informatice pentru organizarea şi administrarea informaţiilor.. un sistem informatic28. • există alte instrumente neinformatice care îndeplinesc funcţii în interiorul sistemului informaţional: copiatoare. • miniaturizarea echipamentelor. reducerea timpilor de lucru. telefaxuri. deşi încă nu se poate pune un semn de egalitate între cele două tipuri de sisteme deoarece: • în partea formală a sistemelor informaţionale rămân încă sarcini manuale importante: preluări date. interpretare rezultate etc. • comunicarea extinsă datorată interconexiunii generalizate. prelucrarea unui volum mare de date şi distribuirea eficientă a informaţiilor. • calitatea prezentării informaţiilor. Iaşi. ci şi la fazele de preluare a datelor şi de valorificare a informaţiilor obţinute. Sisteme expert în activitatea financiar-contabilă. Astfel sistemul informaţional devine.prelucrare. • partea neformală a unui sistem informaţional ramâne aproape exclusiv manuală. Informatizarea transformă sistemele informaţionale manuale în sisteme informatice prin: • substituirea mijloacelor de lucru (automatizarea sarcinilor). pp.65-70 25 . mijloace audio-vizuale.

acesta are nevoie atât de echipamente (componentele hardware). Ele formează sistemul de operare al calculatorului şi sunt memorate pe suporturi magnetice sau optice. Într-o traducere mot à mot.1. Comenzile sunt date echipamentelor prin intermediul unor programe speciale. de prelucrare a informaţiilor. În funcţie de procedeul de reprezentare a informaţiei şi de suportul fizic al informaţiei. prelucrarea. numite programe de bază (software de bază). Calculatorul electronic –elemente fundamentale de structură şi principii de funcţionare 2. Ele sunt formate din calculatorul propriu-zis şi echipamentele periferice şi sunt folosite pentru culegerea. software-ul înseamnă “partea moale” a calculatorului. 26 . 2. „partea tare”. • calculatoare numerice. stocarea. Componenta hardware a sistemului electronic de calcul Termenul de calculator electronic se referă la un sistem de calcul care îndeplineşte următoarele condiţii: • dispozitivele de lucru sunt realizate din circuite electronice.1. calculatoarele se clasifică în: • calculatoare analogice. cât şi de un set de programe (componentele software) care determină prelucrările care se fac asupra datelor prin intermediul componentelor fizice ale sistemului de calcul. adică ansamblul de echipamente care alcătuiesc sistemul de calcul. de unde sunt încărcate în memoria internă. după natura problemelor pe care le rezolvă. Pentru realizarea acestui obiectiv. redarea şi transmiterea rezultatelor. Structura unui calculator electronic şi modul de funcţionare a acestuia Un sistem electronic de calcul constituie un ansamblu funcţional destinat prelucrării automate a datelor furnizate de utilizatori în scopul obţinerii informaţiilor.1. Software-ul reprezintă ansamblul de programe care fac posibilă realizarea funcţiei sistemului de calcul. Componenta software a unui sistem de calcul cuprinde la rândul ei programe grupate în mai multe categorii. • are memorie internă capabilă să memoreze date şi programe. În afara celor două elemente pentru realizarea prelucrărilor mai sunt necesare programele de aplicaţii (software de aplicaţii) care sunt specifice problemelor utilizatorilor şi datelor supuse prelucrării.Capitolul 2. şi care constituie suportul logic de funcţionare a unui sistem de calcul. O parte din programe sunt permanent rezidente în memoria internă şi formează nucleul sistemului de operare. spre deosebire de hardware. • efectuează prelucrări în mod automat pe baza unui program. Componentele unui sistem de calcul pot aparţine uneia dintre următoarele categorii: • Hardware • Software Hardware-ul reprezintă componenta fizică a unui sistem de calcul. • calculatoare hibride.

cu prelucrarea secvenţială a instrucţiunilor şi datelor. universalitatea claselor de probleme. unitatea de intrare. comunicarea între componentele discrete şi cele analogice ale calculatorului realizându-se prin intermediul convertoarelor analogo-numerice şi a celor numerico-analogice. Calculatoarele hibride îmbină procesarea informaţiilor reprezentate în formă numerică cu cele reprezentate în formă analogică. În toate cazurile însă este vorba de o reprezentare binară a informaţiei. Astfel. tensiunea. informaţia este reprezentată utilizând baza de numeraţie 2. mouse. 27 . dând comenzi celorlalte componente. Această structură se regăseşte. etc). • memoria internă care păstrează programele şi datele în curs de prelucrare. memorate împreună în aceeaşi formă şi accesibile în acelaşi mod (EDVAC – Electronic Discrete VAriable Computer) sunt precizate următoarele componente ale unui calculator electronic: unitatea aritmetică. unitatea de memorie. de cea mai largă răspândire se bucură calculatoarele numerice datorită avantajelor lor: precizia reprezentării şi prelucrării datelor. operaţiile făcându-se prin măsurarea distanţelor pe o scară logaritmică. se utilizează mai multe moduri de codificare a informaţiei. care poate lua două valori: 0 sau 1. Această teorie a dus la apariţia calculatoarelor analogice care au constituit o generaţie răspândită pe la mijlocul secolului 20. conform unui program ce indică o succesiune determinată de operaţii aritmetice şi logice. Codificarea binară folosită pentru reprezentarea internă a informaţiei în sistemele de calcul determină natura componentelor constructive care acţionează asupra acesteia. într-o formă sau alta. ECHIPAMENTELE PERIFERICE asigură comunicaţia calculatorului cu lumea înconjurătoare. Unitatea elementară de reprezentare a informaţiei este cifra binară. Se consideră că aceste calculatoare sunt cu arhitectură von Neumann. Calculatorul numeric este un sistem fizic care prelucrează automat informaţia codificată sub formă de valori discrete. sistemele de calcul numerice codifică informaţia sub formă discretă (numerică). Spre deosebire de sistemele de calcul analogice. Se disting următoarele categorii de echipamente periferice: • echipamente periferice de intrare care permit citirea datelor (introducerea datelor în sistem): tastatura. • unitatea de comandă şi control (UCC) care dirijează funcţionarea întregului ansamblu. UNITATEA CENTRALĂ constituie componenta de bază a sistemului de calcul şi este formată din: • unitatea aritmetico-logică (UAL) capabilă să efectueze operaţiile aritmetice şi logice.În sistemele de calcul analogice . În funcţie de natura informaţiei ce se codifică şi de dispozitivele care manevrează informaţia în sistemele de calcul numerice. Această poziţie binară furnizează o cantitate de informaţie de 1 BIT. unitatea centrală de control. Datorită modului de realizare a componentelor constructive şi a logicii de funcţionare a sistemelor de calcul numerice. Structura unui calculator numeric a fost definită în anul 1945 de către John von Neumann. având la bază un algoritm de prelucrare. în proiectul primului calculator cu program memorat. informaţia este codificată sub forma unor mărimi fizice (intensitatea curentului electric. Dintre aceste trei categorii de calculatoare. cititorul optic 1 1 Un exemplu de sistem analogic simplu este rigla de calcul care foloseşte mărimea fizică spaţiu. şi la calculatoarele actuale. În structura unui calculator distingem două categorii de componente: • unitatea centrală • echipamentele periferice. unitatea de ieşire.

Prin urmare. nr. La unitatea centrală de prelucrare se pot conecta diferite echipamente periferice. al performanţelor şi al compatibilităţii dintre ele. mari cantităţi de date: unităţi de disc magnetic. se poate realiza o configuraţie ce corespunde cel mai bine necesităţilor utilizatorilor şi posibilităţilor financiare ale acestora. Structura de principiu a unui calculator electronic se prezintă astfel: Unităţi auxiliare de memorie Bandă magnetică Disketă Disc magnetic CD-ROM Periferice de intrare Unitatea centrală Unitatea aritmetico-logică Unitatea de comandă şi control Memoria internă Periferice de ieşire Tastatura Mouse Imprimanta Monitor Echipamente periferice de comunicare Fig.1. De aceea se consideră că ele sunt componentele unităţii centrale de prelucrare (procesor). sub o formă direct accesibilă calculatorului. • echipamente periferice de comunicaţie care permit transmiterea datelor la distanţă prin intermediul liniilor de comunicaţie: cuplor. În literatura de specialitate se întâlnesc şi alte opinii cu privire la structura calculatoarelor electronice. ecran de afişare etc. 28 . Adăugarea unor componente suplimentare este oricând posibilă până la o limită admisă de unitatea centrală de prelucrare. de prelucrare şi control sunt realizate de UAL şi UCC. Astfel. modem. Structura de principiu a unui calculator electronic Funcţiile active.• echipamente periferice de ieşire cu ajutorul cărora se extrag rezultatele sub o formă accesibilă omului: imprimanta. 2. Astfel. se consideră că unitatea centrală de prelucrare cuprinde memoria internă şi procesorul (UCC+UAL). Arhitectura este un concept mai general care defineşte componentele sistemului de calcul din punct de vedere al funcţiilor. mulţimea tuturor componentelor care sunt asamblate şi conectate pentru a realiza un sistem de calcul definesc configuraţia sistemului de calcul respectiv. ele se pot încadra în aceeaşi arhitectură. module de memorie. unităţi de interfaţă şi se obţin calculatoare având diferite configuraţii. Chiar dacă este vorba de calculatoare din clase diferite. • echipamente periferice de stocare care dispun de unităţi de memorie auxiliară capabile să stocheze. Configuraţia de bază reprezintă numărul minim de componente necesare pentru ca sistemul de calcul să fie operaţional. etc. unităţi CD-ROM etc.

Calculatorul dispune de două tipuri de resurse: o resurse fizice. memoria internă. semnalează incidentele de funcţionare.1. în principal. Programul este un ansamblu de instrucţiuni care realizează a anumită sarcină. adică componentele hardware: procesorul. adică componentele software: programele şi datele. 29 . o resurse logice. Software de bază Dacă iniţial software-ul de bază se identifica cu sistemul de operare. copiere fişiere. ştergeri fişiere etc. • Software-ul de bază (programele de bază) formează. programe de calcul tabelar. Se disting trei mari categorii de software: software de bază. programe de grafică etc.) care pot fi utilizate foarte uşor şi rapid în aplicaţii. • Software-ul de aplicaţii (programele de aplicaţii) este specific problemelor rezolvate de utilizatori şi este realizat fie de specialişti în programare. Explicaţia constă în faptul că odată cu dezvoltarea şi multiplicarea unei componente ea tinde să devină independentă şi trebuie tratată ca atare. odată cu noile evoluţii în domeniu. De obicei. apar diverse nuanţări. fie de utilizatori.2. un sistem de operare cuprinde: • încărcătoare de programe destinate introducerii în sistem a programelor de executat. Arhitectura discutată până aici se referă la sisteme de calcul monoprocesor. De obicei. fiecare considerându-le pe celelalte la nivelul canalelor de intrare/ieşire. sistemul de intrare-ieşire. software de aplicaţii. software-ul de bază este pus la punct de firma constructoare a calculatorului şi se livrează odată cu acesta. încât putem distinge trei mari componente: • sistemul de operare propriu-zis. Asigură funcţionarea eficientă a resurselor fizice şi logice ale sistemului. Sistemul de operare asigură exploatarea echipamentelor şi diferă în funcţie de tipul şi mărimea calculatoarelor. 2. software intermediar. • programele de traducere. Este vorba de sisteme multiprocesor care presupun două sau mai multe unităţi de prelucrare identice sau diferite. sistemul de operare al calculatorului şi este specific fiecărui tip de echipament. • programele utilitare. Elementele constitutive ale sistemelor monoprocesor sau chiar sistemele monoprocesor în întregime pot fi folosite ca blocuri funcţionale în realizarea unor organizări superioare. numit software intermediar. Odată cu extinderea utilizării microcalculatoarelor a apărut un nou tip de software. controlează operaţiile de intrare-ieşire. Ansamblul programelor (software) permite utilizarea echipamentelor. Ele au cea mai mare răspândire. • monitoare şi supervizoare care asigură înlănţuirea derulării lucrărilor. privite ca un tot unitar şi având ca scop realizarea unor funcţii la un anumit nivel de performanţă. • programe care uşurează realizarea unor operaţii curente cum sunt: formatare discuri. Componenta software a sistemului elctronic de calcul Una din caracteristicile calculatoarelor electronice este efectuarea automată a prelucrărilor pe bază de program înregistrat.Arhitectura unui sistem de calcul defineşte un ansamblu integrat de componente funcţionale. Este vorba de instrumente software specializate (procesoare de texte.

Codificarea programului este efectuată de traducător (translator). Cobol. limbaj sursă. Ada. Basic.instrucţiunile în limbaj de asamblare corespund instrucţiunilor în limbaj maşină conform modelului de calculator utilizat. limbaje de asamblare (limbaje orientate maşină . compilator sau interpretor. Ndigs). • utilitare de diagnosticare pentru determinarea configuraţiei şi testarea funcţionării calculatorului (Check-It. aceste limbaje permit utilizarea de abrevieri alfabetice – mnemonice. Pentru scrierea programelor sunt utilizate limbajele de programare. Algoritmul indică modul de prelucrare a datelor iniţiale şi modificarea lor pas cu pas până la obţinerea rezultatelor finale. Programele traducătoare (translatoare) au rolul de a converti programele scrise de utilizatori într-un anumit limbaj de programare (Basic. PKZIP şi PKUNZIP. respectiv în cod binar). LISP. programul sursă este tradus mai întâi într-un format obiect (program obiect). Programul scris într-un limbaj de programare se numeşte program sursă. Fiecare instrucţiune a programului sursă este tradusă de translator într-un grup de instrucţiuni codmaşină. Există câteva categorii de limbaje de programare: limbaje cod-maşină (în care toate instrucţiunile sunt numerice . WinRAR. Ele corespund unor funcţii bine definite ce se întâlnesc frecvent. Programele utilitare sunt programe specializate.). Java). inginerul de sistem (Norton Disk Doktor. utilizate pentru micşorarea dimensiunilor fişierelor fără pierderi de informaţii (ARJ. cum este. numiţi şi utilizatori finali şi care se caracterizează prin neproceduralitate (utilizatorul trebuie să-i spună calculatorului ce să facă şi nu cum să facă). Un echipament foarte performant. Pascal. Dos Navigator). WinZIP etc. Cobol. Windows Explorer. Virus Scan. PC Tools. SpeedDisk). translatorul poate fi asamblor. C. Prin compilare. din care rezultă programul în format 30 . livrate odată cu sistemul de operare sau separat de acesta. Numărul utilitarelor este azi impresionant şi nu se poate face a clasificare riguroasă a lor. Asamblorul este translatorul de programe scrise în limbaje de asamblare.şiruri de 0 şi 1. limbaje de nivel înalt sau evoluate (limbaje care nu depind de tipul calculatorului pe care rulează. iar limbajul său. etc. sub formă de instrucţiuni executabile de către calculator.Calitatea sistemului de operare condiţionează eficienţa şi performanţele calculatorului. Dintre ele amintim următoarele tipuri: • utilitarele care extind suprafaţa cu utilizatorul (Norton Commander. limbaje de nivel foarte înalt. Pascal. C. Fortran. • utilitare de arhivare-dezarhivare a datelor. mai uşor de memorat decât adresele scrise în binar). Fortran. Acesta este un format intermediar care este completat cu module din biblioteci şi consolidat prin editarea de legături (cu editorul de legături). limbaje artificiale create de om care servesc la exprimarea. Norton Utilities etc. dar cu un sistem de operare slab.) în formate accesibile calculatorului (în cod-maşină. va avea performanţe de utilizare mediocre. fiind redactate plecând de la un cod binar propriu fiecărui calculator). AVP. Doctor Panda). de exemplu. • utilitare de depistare şi înlăturare a viruşilor (numărul şi varietatea acestora sunt impresionante – Norton Antivirus. • utilitare de optimizare a discurilor care optimizează amplasarea datelor pe disc în vederea reducerii duratei de acces la informaţii (Disc Defragmenter. nu corespund unei anumite familii de calculatoare şi la care instrucţiunile sunt mai apropiate de limbajul uman (de exemplu. care extind o serie de facilităţi ale sistemului de operare.). Prolog. apărute în primul rând pentru utilizatorii nespecialişti. • utilitare care vin în sprijinul utilizatorului avansat. În funcţie de destinaţia funcţională. Doctor Web. a algoritmului de rezolvare a unei probleme. Windows Commander. Algol.

nr. iar execuţia este independentă de fazele anterioare.).) şi instrumentele software integrate (Works. 2. De aceea este o modalitate mai puţin eficientă decât compilarea. Translatorul. Actualmente. Deci. Excel. În această categorie se încadrează: procesoarele de texte (WordPerfect. Software-ul de aplicaţii Programele de aplicaţii sunt proiectate pentru a rezolva probleme specifice utilizatorilor. Sunt mijloace de lucru specifice utilizatorului final. atât în privinţa software-ului de aplicaţii. Sunt aplicaţii destinate sprijinirii procesului decizional şi operează chiar cu informaţii semistructurate sau slab structurate. AmiPro etc. Microsoft Office. programul poate fi oricând încărcat şi pus în execuţie. programele de calcul tabelar (Lotus 1-2-3. în condiţiile concrete ale unei întreprinderi sau poate fi cumpărat „la cheie” de la o anumită unitate specializată. cât şi a instrumentelor software specializate. • interpretoare: BASIC.executabil. ca program. este dedicat unui anumit limbaj sursă şi unui anumit tip (familie) de calculatoare. Un program de aplicaţii poate fi realizat. Quattro Pro etc. Sunt aplicaţii caracteristice informaticii clasice care prelucrează informaţii bine structurate. • calcule tehnice: rezistenţa materialelor. date Program sursă Compilare Program obiect Program Încărcare în format executabil Execuţie Editare le g ă tude ri rezultate Fig. programele de grafică (Corel Draw. Corespund următoarelor domenii de activitate: • contabilitate. FORTRAN. prelucrări statistice etc. • elaborarea planurilor de investiţii. 2.structură şi funcţionare 31 .).1.2. PASCAL. PowerPoint etc. Interpretarea presupune traducerea instrucţiune cu instrucţiune a programului la fiecare execuţie a acestuia. Translatarea programelor prin compilare Odată pus în format executabil. piaţa produselor program este în plină dezvoltare. gestiune personal etc. Symphony. Instrumentele software specializate. traducerea programului sursă se realizează o singură dată. Acesta poate fi oricând încărcat în memoria internă de la o anumită adresă şi pus în execuţie. planuri de marketing etc. apărute odată cu microcalculatoarele. De exemplu: • compilatoare: COBOL. Word. Harvard Graphics. Perfect Office). C.3. Unitatea centrală . gestiune stocuri. În ultimul caz este vorba de produse-program comercializate. permit utilizatorilor să-şi rezolve problemele fără a cunoaşte metodele informatice sau limbajele de programare.

stocate etc. După citirea datelor de intrare şi stocarea în memorie.3. 1999. Toate caracterele (alfabetice. Aceste impulsuri declanşează sau opresc funcţionarea unităţilor de intrare-ieşire. Toate componentele calculatorului funcţionează sub supravegherea unităţii de comandă şi control. speciale etc. structurate. Unitatea de comandă şi control este legată de celelalte componente prin circuite de comandă prin care circulă comenzile tot sub forma impulsurilor electrice. unitatea aritmetico-logică.215 şi următoarele 32 .Unitatea centrală a calculatorului cuprinde memoria principală.) vor fi reprezentate în sistem sub forma unor combinaţii de cifre binare 0 şi 1. 2 ***. ele circulă în sistem sub formă unor impulsuri electrice ce tranzitează circuitele. Ulterior. ele pot fi vizualizate sau extrase sub comanda unităţii de comandă şi control prin intermediul unităţii de ieşire. Schema funcţională a unui calculator electronic Oricare ar fi datele prelucrate. precum şi între acestea şi echipamentele periferice se realizează permanent schimburi de date şi comenzi. Din unitatea de memorie. pe baza ordinelor primite de la unitatea de comandă şi control execută operaţiile de prelucrare indicate asupra operanzilor identificaţi tot de unitatea de comandă şi control prin adrese. etc.). unităţii aritmetico-logice în funcţie de comenzile decodificate din programul executat. închis.). Contabilitate şi sisteme informaşionale.. nr.3. mediate fizic de conductorii electrici care vehiculează informaţia sub formă de impulsuri. instrucţiunile sunt preluate şi decodificate de unitatea de comandă şi control. stabilind legături prin schimburi de informaţii şi transmiterea de ordine şi comenzi. p. Din raţiuni tehnice. 2 Fig. Între componentele unităţii centrale. unitatea de comandă şi control şi unitatea aritmetico-logică. 2. Schema funcţională a unui calculator electronic pune în evidenţă foarte bine aceste legături ( fig. Iaşi. două nivele distincte de tensiune. 2. numerice. nr. Cele două stări distincte corespund cifrelor binare 0 şi 1. Instrucţiunile care formează programul de executat sunt preluate prin intermediul unităţii de intrare şi stocate în unitatea de memorie. Editura Sedcom Libris. Unitatea de comandă şi control coordonează funcţionarea întregului sistem. Rezultatele obţinute sunt stocate la adresele indicate în unitatea de memorie. circuitele electronice au două stări distincte (deschis. singura capabilă să decodifice instrucţiunile programelor.

după tehnologiile de realizare: • memorii bipolare care utilizează circuite integrate LSI. În ultimii ani memoriile semiconductoare domină şi sunt utilizate la majoritatea arhitecturilor cunoscute. • memorii MOS (Metal Oxide Semiconductor) bazate pe tranzistori cu efecte de câmp. măsurată în număr de biţi. Ele sunt încadrate în două categorii.American Standard Code for Information Interchange.Unitatea centrală cuprinde UCC. Informaţia este memorată folosind circuite care permit sau nu trecerea curentului electric. 33 . EBCDIC . În memoria internă pot fi reprezentate toate categoriile de date şi informaţii indiferent de natură (numerice. la nivelul întregului sistem de calcul. alfabetice) cu ajutorul codurilor interne de reprezentare (ASCII . Locaţia de memorie este deci unitatea adresabilă a memoriei. 2. ci modul de stocare şi mai ales regăsirea acesteia. Funcţional. UAL şi unitatea de memorie. capabile să reţină fiecare o valoare binară. Prin construcţia sistemului de calcul. Rezultă că putem defini memoria ca pe o succesiune de dispozitive logice elementare. UNICODE – UNIversal CODE).4. accesul la informaţia din memorie se poate realiza la nivelul unui grup de biţi numit locaţie de memorie. Fizic. care face apel la o baterie suplimentară (sursă de putere neîntreruptibilă . memoria este constituită din elemente care pot avea două stări stabile: 0 sau 1. Very LSI. Wafer Scale Integration) cu tranzistori bipolari. VLSI (Large Scale Integration. adică un bit de informaţie. memoria poate fi privită ca o înşiruire de biţi care se caracterizează prin valoare şi prin poziţia (adresa) lor în această secvenţă. Schema funcţională a unităţii centrale Memoria principală sau memoria internă reprezintă un dispozitiv capabil să înregistreze informaţiile pentru a le furniza apoi sub forma impulsurilor electrice unităţii aritmetico-logice pentru executarea comenzilor primite de la unitatea de comandă şi control. adică de un octet sau de 1 Byte (1B).UPS) pentru salvarea datelor pe un suport de memorie nevolatilă. Fiecare locaţie de memorie se caracterizează în mod unic prin adresa ei în memorie şi prin cantitatea de informaţie pe care o poate memora. de regulă este vorba de un număr de 8 biţi. Din punct de vedere al memoriei nu este deosebit de importantă natura informaţiei memorate. un program de întrerupere la avaria de alimentare. Schema funcţională a unităţii centrale este următoarea: Unitate dem m rie(Me o principală a e o m ria ) Ins trucţiuni Unitate decom a andă ş control i Adre e s Com nzi e Sis mdeope te rare Prog ram e com nzi e s ări t Unitate aritm ticoa e log ică Date/ ope ranzi Re zultate Date Re zultate Fig. Aceste memorii sunt volatile şi pentru a nu se pierde informaţia au nevoie de o baterie de alimentare proprie sau trebuie să existe.Extended Binary Coded Decimal Interchange Code. nr.

Timpul de acces la memorie reprezintă intervalul scurs între momentul furnizării adresei de către procesor şi momentul obţinerii informaţiei. memoria ROM trebuie să fie de tip nevolatil. • 1 Petaoctet (Po) = 250 octeţi. interpretor. calculatoarele au putut fi dotate cu memorii principale de capacitate mare. timpi suplimentari de aşteptare. Ca efect. de regulă. Utilizarea memoriilor electronice a antrenat o importantă scădere a costului. etc. Memoriile ROM au evoluat în timp. după cum urmează: • 1 Kilooctat (Ko) = 1 Kilobyte (KB) = 210 octeţi = 1024 octeţi. memoria internă este structurată în: • memoria ROM. astfel încât memoria să lucreze sincron cu procesorul. pe durata accesului la o locaţie de memorie apar. Ciclul de memorie este intervalul de timp în care se realizează scrierea sau citirea unei unităţi de informaţie în/din memorie sau intervalul de timp dintre două operaţii succesive de scriere sau citire. etc) încărcate în ROM. În mod uzual. Pentru obţinerea rezidenţei permanente. 64 biţi Capacitatea totală a memoriei exprimă volumul de informaţii care poate fi stocat şi se exprimă în octeţi (bytes) sau multiplii acestora (un octet are dimensiunea de 8 biţi şi este aproximativ egal cu un caracter). • 1 Gigaoctet (Go) = 1 Gigagabyte (MB) = 230 octeţi. operanzilor şi adreselor. Memoria ROM (Read Only Memory) este folosită pentru memorarea unor funcţii sistem sau a unor componente specifice echipamentului cu rol în lansarea sistemului de operare (de exemplu BIOS-ul). pentru procesor. fără a introduce stări de aşteptare. Pot fi 34 . Din punctul de vedere al accesului şi al modului de funcţionare. Conţine circuite de memorie al cărui conţinut este programat şi nu poate fi schimbat de utilizator. • 1 Teraoctet (To) = 240 octeţi. • 1 Megaoctet (Mo) = 1 Megabyte (MB) = 220 octeţi = 1048576 octeţi. 32 biţi. care sunt livrate neînregistrate de producător.Caracteristicile memoriei sunt următoarele: Lungimea cuvântului este unitatea elementară pentru memorarea şi accesarea instrucţiunilor. 16 biţi (la primele microcalculatoare IBM-PC). multe microcalculatoare sunt livrate cu programele de serviciu (BIOS. în modulele ROM sunt stocate comenzi de iniţializare şi pornire a anumitor componente ale sistemelor de operare. Costul memoriei interne este preţul memoriei raportat la capacitatea de memorare şi depinde direct de tehnologia utilizată. Noile tehnologii de realizare a memoriei urmăresc o scădere a timpului de acces. adică la pierderea tensiunii informaţia să nu fie distrusă. Ea depinde de tipul calculatorului: 8 biţi (la primele microcalculatoare). încărcător. Când memoria este prea lentă în comparaţie cu viteza de lucru a procesorului. Se exprimă în microsecunde sau nanosecunde. Ele sunt folosite doar pentru citirea informaţiilor (înscrise anterior). în nanosecunde (1 ns = 10-9 secunde). interpretere. prin folosirea tehnicilor speciale de ştergere selectivă şi reprogramare astfel: memorii programabile PROM (Programable ROM). Se exprimă. iar utilizatorul le poate încărca o singură dată. compilatoare. • memoria RAM. Timpul de acces Orice acces la memorie este precedat de furnizarea de către procesor a adresei de memorie. informaţii ce sunt rezidente permanent în cadrul sistemului. De aceea. unde se va face operaţia de scriere sau citire.

citită din memorie. • componente de stocaj intermediar: registrele ca memorii specializate de capacitate limitată ce înregistrează pentru fiecare operaţie operanzii şi rezultatele. • indicatorii de condiţii (paritatea rezultatului. memoriile EEPROM flash sunt memorii EEPROM speciale care permit scrierea/ştergerea mai multor locaţii de memorie printr-o singură operaţie. asigură stocarea datelor şi programelor şi constituie memoria de tip volatil. girând schimburile de informaţii între ele. • un registru contor de program care păstrează adresa de memorie de unde a fost extrasă instrucţiunea în curs de execuţie (sau a instrucţiunii următoare din program) şi permite înlănţiurea instrucţiunilor. un cod de operaţii. Coordonează prin semnale de comandă funcţionarea tuturor celorlalte unităţi ale calculatorului. memorii de tip EEPROM sau E2PROM (Electricaly Erasable PROM) care pot fi atât citite. Fiind o memorie volatilă. un cod de operaţie şi una sau mai multe adrese de operanzi.) sub forma unor circuite speciale care combină impulsurile electrice reprezentând informaţia sub formă de cifre binare (dispozitiv aritmetic binar. rezultatul egal cu zero) sau indicatorii de eroare (depăşirea capacităţii de reprezentare de către rezultat). în virgulă mobilă. etc. emis de UCC şi furnizează rezultatul. reuniune. negaţie. numită şi memorie de lucru. se prezintă sub forma unor plăcuţe (module) ce au în prezent capacităţi de ordinul megaocteţilor sau gigaocteţilor (există module de până la 4 Go). adică dispozitive aritmetico-logice (pentru operaţii de adunare. memorii de tip EPROM (Erasable PROM). operaţia distrugând întregul conţinut al celulei de memorie. însă ştergerea nu poate fi selectivă. Instrucţiunea va specifica de regulă. disponibilă utilizatorului. Fizic. Ea caracterizează capacitatea unui sistem electronic de calcul. zecimal). pe toată durata execuţiei. În principiu UCC cuprinde următoarele elemente: • un registru de instrucţiuni unde se păstrează instrucţiunea curentă. căt şi şterse în mod selectiv şi reprogramate de către sistemul care le utilizează. La ieşire UAL furnizează: • rezultatul operaţiei. Astfel ele sunt mult mai rapide decât memoria EEPROM obişnuită care operează cu fiecare locaţie de memorie în parte. scădere. UAL comportă două tipuri de dispozitive: • dispozitive de lucru. Unitatea de comandă şi control (UCC) constituie “inima” calculatorului şi asigură citirea instrucţiunilor din memoria internă şi execuţia lor. • un decodor de funcţii capabil să recunoască funcţia definită de instrucţiunea de executat. Acest dezavantaj este eliminat de memoriile EEPROM. Memoria RAM (Random Acces Memory). Poate înregistra orice tip de date şi este posibilă ştergerea acestora în scopul reutilizării. memorie vie. dinamică. intersecţie. pot fi şterse şi reprogramate de către utilizator.folosite pentru a înregistra un program specific utilizatorului cu o mare frecvenţă de utilizare. 35 . ea îşi pierde conţinutul la întreruperea alimentării cu energie electrică. Unitatea aritmetico-logică (UAL) este unitatea de execuţie care efectuează operaţiile aritmetice şi logice asupra operanzilor în conformitate cu o comandă.

Formatul cel mai simplu al instrucţiunilor cu o singură adresă se prezintă astfel: m biţi n biţi 36 . Instrucţiunile scrise în limbajul de programare sunt transformate în instrucţiuni ce corespund setului de instrucţiuni specific calculatorului. suficient pentru a efectua direct calcule (circa 400 . procesoarele Itanium). aceste instrucţiuni trebuie să fie transpuse în codul calculatorului. la ultimele modele. • circuite de comandă care permit elaborarea şi transmiterea comenzilor corespunzătoare operaţiilor elementare. Frecvenţa procesorului înseamnă viteza acestuia exprimată în perioade de lucru (cicluri) pe secundă. scrisă într-un limbaj de programare care defineşte algoritmul de rezolvare a unei probleme. Sunt procesoare rapide. Instrucţiunile calculatoarelor numerice conţin specificaţii referitoare la operaţia care trebuie efectuată de către una din componentele calculatorului. Programul constituie o secvenţă de instrucţiuni. cu facilităţi multiprocesor. Această frecvenţă se exprimă în MHz (Megahertz) sau. procesoarele se împart în: • Procesoare RISC (Reduced Instruction Set Computation. Dacă procesoarelor mai vechi le trebuiau câteva perioade de ceas pentru a executa o instrucţiune. Se derulează astfel operaţiile de interpretare sau compilare şi editare de legături. Prin construcţie. adresa celui de-al doilea operand şi eventual adresa rezultatului. dedicate pentru sisteme puternice. şi specificaţii referitoare la adresa unui operand sau a unei instrucţiuni. procesor cu set redus de instrucţiuni) reprezintă unităţi centrale de prelucrare (CPU) la care numărul de instrucţiuni pe care le poate executa procesorul este redus la minim pentru a creşte viteza de prelucrare. la ora actuală s-a ajuns la mai multe instrucţiuni pe o perioadă de ceas. După numărul de instrucţiuni implementate şi complexitatea acestora. În unele cazuri. Sunt cele mai răspândite. UCC este capabilă să interpreteze şi să execute un set de instrucţiuni care constituie setul de instrucţiuni elementare al calculatorului. o instrucţiune poate conţine mai multe adrese: adresa primului operand. adesea unitatea aritmetico-logică. în GHz (Gigahertz). Pe baza codului de operaţie UCC furnizează semnalele de comandă pentru controlul unităţilor de I/E. impulsuri pentru a sincroniza operaţiile elementare de efectuat în cursul derulării unei instrucţiuni. Principii de funcţionare a calculatoarelor electronice Un calculator electronic execută prelucrări pe baza unui program înregistrat în memoria internă. • Procesoare EPIC (Explicitly Parallel Instruction Computing) care permit executarea simultană a mai multor instrucţiuni (de exemplu. UAL pe durata fiecărei instrucţiuni în sincronism cu semnalul furnizat de orologiu. Pentru a fi executate.• un orologiu (ceas intern) care distribuie. regăsindu-şi aplicabilitatea de la calculatoarele personale până la servere. în mod regulat. servere. date de frecvenţa ceasului intern (tact). procesor cu set complet de instrucţiuni) reprezintă tipuri de unităţi centrale de prelucrare (CPU) care pot recunoaşte un set complet de instrucţiuni. • Procesoare CISC (Complet Instruction Set Computation. UM.

numit ansambler. trebuie să cuprindă numai instrucţiuni ce corespund setului de instrucţiuni de bază. acestea pot fi de adrese.) : m n 3 UCC MI DECODOR Decodor 1 PROGRAM 2 4 2 DATE 3 UAL 5 REZULTATE Fig. de date sau de comenzi. instrucţiunile trebuie transmise UCC sub forma unor cifre binare (în cod maşină). dar necesită traducerea în limbaj maşină prin compilare sau interpretare.  Rezultatul obţinut este plasat în MI. Contabilitate şi sisteme informaţionale. Dacă acest câmp conţine “n” biţi se poate opera un spaţiu de adresare cu memoria de 2 cuvinte. destinat unui calculator.  UCC decodifică instrucţiunea şi emite ordinul de pregătire a UAL.5. Limbajele de programare evoluate permit scrierea programelor într-un mod apropiat de limbajul natural. Limbajele maşină şi limbajele de asamblare sunt limbaje de nivel redus deoarece ele sunt intrepretate direct de către calculator. Dacă acest câmp conţine „m” biţi. Etapele execuţiei instrucţiunilor  Instrucţiunea se încarcă în UCC.5. se pot codifica 2 instrucţiuni diferite care formează setul de instrucţiuni al calculatorului. date sau comenzi şi informaţii despre starea unităţilor interconectate. Editura Sedcom Libris. Câmpul ADRESĂ specifică o adresă de operand sau de instrucţiune. Iaşi.  Pe baza adreselor furnizate de UCC se face citirea datelor din memorie în UAL. 221 37 . câmpurile pentru cod operaţie şi adresă au fost înlocuite în limbajele de asamblare cu mnemonice (simboluri) care pot fi traduse în mod automat cu ajutorul unui program.2.  UAL efectuează prelucrarea datelor. nr. Schimbul de informaţii între componentele funcţionale ale sistemului de calcul se realizează prin intermediul magistralelor unităţii centrale de prelucrare. nr. după citirea din MI. adică mulţimea conductoarelor folosite în comun de mai multe unităţi funcţionale pentru realizarea unor sarcini. După semnificaţia semnalelor transmise pe magistrală. Pentru execuţia unei instrucţiuni se parcurg următoarele etape (vezi fig. Orice program. 3 ***. 1999. Cu ajutorul lor se scriu programele de sistem necesare exploatării eficiente a resurselor fizice ale calculatorului. după cum semnalele respective reprezintă adrese. Pentru a fi executate. Pentru a simplifica munca programatorilor. p. 2.COD OPERAŢIE ADRESĂ Câmpul COD OPERAŢIE specifică una din funcţiile ce se pot executa de către unităţile sistemului.

Magistralele paralele transmit toţi biţii fiecărui cuvânt concomitent pe mai multe conductoare paralele. de obicei 8. standard de conectare plug’n’play4 ce oferă o viteză de transfer maximă de 12 Mb/s şi USB 2. PCI-X. • cu infraroşii (IRDA) etc. PS/2). Magistrala internă conectează componente interne ale calculatorului la unitatea centrală. În ultimii ani se bucură de popularitate porturile USB (Universal Serial Bus).1. Hyper Transport.0. SCSI. pe mai multe linii.6.Transferul de date poate fi realizat în mod paralel (magistrale paralele) sau serial (magistrale seriale). AGP. pe un singur canal (două conductoare). Treptat se extinde şi folosirea porturilor FireWire. În prezent se utilizează mai mult standardele USB 1. unitatea ZIP etc. La portul COM puteţi conecta tastatura.. unităţi de memorie flash. USB. când transferul se face concomitent pentru un număr de biţi. numită adaptor sau controler. Legarea unui echipament la magistrală se realizează de obicei printr-un conector fizic. scanner-ul. Conectarea echipamentelor periferice la sistemul de calcul Arhitectura de bază a calculatorului asigură patru porturi COM (1-4) şi trei porturi LPT (13). Acestea pot fi interne sau externe. Porturile pot fi: • seriale. mouse-ul. Sistemul USB a devenit popular pentru conectarea unor periferice precum: aparate de fotografiat numerice. unităţi de discuri flexibile pentru calculatoarele portabile. Fig. PCIExpress. Prin intermediul portului USB se pot conecta până la 127 de periferice şi nu este necesară oprirea calculatorului pentru a conecta/deconecta un periferic prin acest port. Serial ATA. Majoritatea calculatoarelor moderne folosesc mai multe magistrale. iar cea externă. Exemple de magistrale interne: PCI. 2. FireWire. când datele se transmit bit cu bit pe o singură cale (COM. Magistrale externe: ATA. unul după altul. Magistralele seriale transmit datele bit cu bit. USB. mouse. pe cele externe. scanner şi chiar imprimante. tastatură. un modem extern etc. la cel paralel imprimanta. numit port şi printr-o componentă de interfaţă. standard ce oferă o viteză de transfer maximă de 480 Mb/s. nr. • paralele. PCMCIA. 16 sau 32 (LPT). 4 Plug and Play (PNP) reprezintă un set de specificaţii ce permit unui dispozitiv să se configureze singur şi să funcţioneze fără intervenţia utilizatorului imediat ce este instalat în sistem 38 .

unităţi de disc magnetic. unităţi de bandă rapide. prin intermediul suporturilor de stocare. Ele asigură citirea datelor şi programelor stocate în memoria internă. Ele mediază schimbul de date şi informaţii dintre unitatea centrală şi mediul extern. digitizor • echipamente periferice de stocare: unităţi de bandă magnetică. caz în care adaptoarele au şi rol de adresare a dispozitivelor periferice conectate. programelor şi a comenzilor în memoria calculatorului. • redarea rezultatelor prelucrărilor sub o formă accesibilă utilizatorului. Adaptoarele sunt circuite integrate care permit procesorului să comunice şi să conecteze echipamente periferice. echipamentele periferice asigură păstrarea datelor şi a programelor pe o perioadă mare de timp. mouse. În funcţie de modul de exprimare a informaţiilor vehiculate de echipamentele periferice se utilizează sau nu anumite suporturi. Din punct de vedere al funcţiilor îndeplinite în sistemele de calcul. asigurând în acelaşi timp compatibilitatea formatului de reprezentare a datelor. 2. Adaptoarele au rolul de pregătire a informaţiei în forma cerută de magistrală. cititoare de coduri bară. respectiv medii fizice care permit înregistrarea sau vizualizarea informaţiilor. • echipamente periferice de comunicaţie care permit transmiterea datelor la distanţă prin intermediul liniilor de comunicaţie. ecran de afişare etc. Echipamente periferice şi suporturi de date O altă categorie mare de dispozitive care nu fac parte din unitatea centrală de prelucrare. • asigurarea supravegherii şi posibilităţii de intervenţie a utilizatorului pentru funcţionarea corectă a sistemului în timpul unei sesiuni de lucru. Spre exemplu. imprimantă. unităţi CD-ROM etc. mouse. precum şi redarea rezultatelor prelucrării pentru utilizări ulterioare. adaptorul SCSI (Small Computer System Interface) defineşte o magistrală care poate conecta unul sau mai multe calculatoare cu echipamente periferice. iar echipamentele conectate pot fi de tipul: unităţi de disc CD-ROM. creion optic. unităţi CDROM).2. cititoare de documente marcate etc. dar este mai rapid şi este folosit pentru conectarea perifericelor externe ce necesită viteză relativ înaltă de transfer a datelor (se utilizează preponderent pentru ataşarea echipamentelor video numerice). Principalele funcţii ale echipamentelor periferice sunt următoarele: • introducerea datelor. • echipamente periferice pentru citirea directă a datelor şi informaţiilor: cititioare optice de documente. 39 . sunt echipamentele periferice. în cazul preluării informaţiilor de la dispozitivele periferice sau invers. De asemenea. Este posibil ca un adaptor să controleze mai multe dispozitive periferice de acelaşi fel. Fiecare echipament periferic trebuie să posede un controller (o interfaţă inteligentă locală).Sistemul FireWire are funcţii similare sistemului USB. echipamentele periferice se clasifică în următoarele clase: • echipamente periferice de intrare care permit introducerea datelor şi programelor în sistem: tastatura. dar care sunt absolut necesare activităţii şi fac să crească performanţele calculatoarelor personale. • echipamente periferice de intrare-ieşire care dispun de suporturi de mare capacitate pentru stocarea datelor şi programelor (unităţi de disc magnetic. cititorul optic • echipamente periferice de ieşire cu ajutorul cărora se extrag rezultatele sub o formă accesibilă omului: imprimanta. Dacă luăm în considerare rolul echipamentelor periferice în dialogul om-claculator se pot delimita următoarele clase de echipamente periferice: • echipamente periferice de comunicare om-calculator: terminal (ecran+tastatura).

DVD etc. • suporturi magnetice (banda magnetică. • suporturi optice (discul optic. suporturile din hârtie. Din punct de vedere al utilizării în sistemul de calcul: • suporturi tehnice de intrare care sunt numai citite (documentele completate cu cerneală magnetică. hârtia de imprimantă. cât şi comenzi sau programe.). Din punct de vedere al posibilităţii de reutilizare: • suporturi nereutilizabile (neînregistrabile) care se pot înregistra o singură dată (suporturile de hârtie. banda de hârtie perforată. Suporturile tehnice sunt medii fizice utilizate pentru preluarea. similar cu maşina de scris.).Suporturi tehnice pentru înregistrarea datelor şi informaţiilor Pâna la utilizarea pe scară largă a calculatoarelor programabile prin voce. documente cu caractere stilizate. CD-RW). Din punct de vedere al posibilităţii de adresare a înregistrărilor de pe suport: • suporturi adresabile la care accesarea informaţiei se face direct. datele vor trebui încă scrise pe un suport tehnic. discul magnetic). Clasificarea suporturilor tehnice Din punct de vedere al materialului folosit pentru fabricarea lor: • suporturi din hârtie (cartela perforată. Pe lângă tastele care reprezintă cifre şi litere. CD reinscriptibil). stocarea datelor şi programelor. Aceste funcţii sunt specifice sistemelor de operare în care este utilizată tastatura. discul magnetic. discul magnetic. Prin succesiunea/combinaţia de caractere introduse se pot furniza sistemului de calcul atât date. • suporturi magneto-optice. CD-ROM) • suporturi tehnice de ieşire care sunt numai scrise (hârtia de imprimantă) • suporturi tehnice de intrare-ieşire care pot fi citite şi scrise de sistem (cartela perforată. • suporturi reutilizabile care se pot utiliza succesiv pentru mai multe înregistrări (suporturile magnetice. 40 . documente cu caractere stilizate etc. Tastatura Tastatura reprezintă dispozitivul principal de intrare şi permite introducerea de informaţii sub formă de caractere. precum şi pentru redarea rezultatelor. pe baza unei adrese (de exemplu. microfilmele. folia magnetică etc. tamburul magnetic. discul flexibil. cărora le sunt ataşate diferite funcţii (prelucrări). prelucrarea. banda magnetică. CD inscriptibil. • suporturi neadresabile la care accesarea informaţiei se face prin parcurgerea secvenţială a înregistrărilor şi verificarea conţinutului (banda magnetică. Echipamente periferice de intrare Introducerea datelor în sistem se realizează în mod obişnuit prin intermediul tastaturii şi al mouse-ului. CD-ROM). microfilmul). CD-R.). • microfilmele. tastatura conţine şi o serie de taste „funcţionale”. documente completate cu cerneală magnetică. caseta magnetică. CD-ROM.

tip. numită şi clic se utilizează pentru selectarea unui obiect şi se realizează. Variantele moderne de mouse comunică cu calculatorul prin raze infraroşii. e-mail). Dacă este instalat driver-ul (programul care asigură interfaţa cu sistemul de operare) de mouse. Prima firmă care a utilizat mouse-ul. Dispozitivul constă dintr-o carcasă şi o bilă (de cauciuc sau alt material cu aderenţă bună) care semnalează sistemului. odată cu mişcarea mouse-ului se mişcă pe ecran o săgeată sau un dreptunghi. 102 sau 104 taste a fost extrem de lung. care a utilizat. Mouse-urile se pot conecta prin cablu la un port (o interfaţă) special pentru mouse. care indică diverse obiecte. numit cursorul mouse-ului. Cele apărute recent adaugă butoane speciale pentru funcţii specifice domeniului multimedia sau pentru navigarea pe Internet (play/pause/next/prev. în 1980. Mouse-ul este un echipament periferic de intrare utilizat pentru selectarea rapidă a unor opţiuni din meniuri sau manipularea unor obiecte de pe ecran (texte sau grafice). WWW. în acest domeniu. mouse-ul cu două butoane la calculatoarele IBM. Mouse-ul Un mouse este obligatoriu pentru majoritatea aplicaţiilor actuale. este Microsoft. de două ori succesiv un buton al mouse-ului. Principalele operaţii realizate cu un mouse sunt: • Indicarea prin care cursorul de mouse este deplasat pe ecran pentru a indica un anumit obiect. funcţii auxiliare. Tehnica mouse-ul a fost preluată şi extinsă mai ales de firma Apple pentru calculatoarele Macintosh. mouse-ul se deplasează cu butonul apăsat. pe o suprafaţă plană. Tehnologia radio este din ce în ce mai mult folosită şi implementată în dauna clasicelor cabluri. în urma poziţionării cursorului mouse-ului pe obiectul respectiv. intrarea în "stand-by" a sistemului etc. când Christopher Latham Sholes a realizat prima tastatură pentru maşina de scris. care de obicei este dintr-un material special. pentru oprirea. Tastaturile se deosebesc prin design. prin deplasare. pornirea. începând din 1983. în vederea executării unor operaţii. • Dublu clic prin care declanşează o acţiune şi prin care se acţionează scurt. cu deosebirea că după apăsarea butonului. Mouse-ul optic foloseşte un fascicul de lumină pentru a detecta mişcarea pe o suprafaţă şi conţine două perechi de led-uri şi fotodetectoare. printr-un mecanism electro-optic (format din doi cilindri perpendiculari înzestraţi cu câte o fantă). mouse-urile pot fi mecanice şi optice. După tehnologia utilizată. Se foloseşte în operaţiile de mutare sau copiere a obiectelor (Drag&Drop). • Punctarea. până la tastaturile clasice cu 83. cablul de legătură lipsind în acest caz. ea a utilizat mouse-ul cu 3 butoane. pentru IBM-PC. numărul de taste (101-104). a fost Mouse System. • Trasarea care se realizează analog cu punctarea. Mouse-ul mecanic foloseşte o bilă care se deplasează pe o suprafaţă şi care antrenează două potenţiometre ce traduc mişcările în semnale de control. Utilizarea butoanelor mouse-ului depinde de produsul informatic. 41 . 84.Drumul parcurs din 1867. deplasarea se face prin deplasarea mouse-ului pe pad. El a fost realizat prima dată în 1963 de către Douglas Engelbart de la Institutul de Cercetare din Stanford. 101. Firma care a devenit cea mai cunoscută pe piaţă. prin apăsarea scurtă a butonului. control volum. Mouse-ul se deplasează pe un suport a cărui suprafaţă este acoperită cu o folie de plastic pe care sunt desenate două grile suprapuse. mişcările făcute.

mărind dimensiunile acestora doar cu câţiva centimetri. funcţionează ca un trackball care foloseşte o bară cilindrică în locul bilei. deseori de dimensiuni mari. maneta indicatoare şi touchpad-ul. el fiind un mouse întors cu faţa în sus. astfel ca dispozitivul să poată fi folosit cu orice mână. acestea necesitând o viteză de reacţie mare. El este un senzor bidimensional care indică poziţia absolută. acestea funcţionând ca două perechi în oglindă. Maneta indicatoare (pointing stick). putând fi dotat şi cu rotiţă de scroll. iar problema care se pune este că mulţi utilizatori nu au spaţiul necesar pentru un astfel de dispozitiv. însă aceste valori nu indică întotdeauna precizia de poziţionare. determină cursorul de pe ecran să îi urmărească mişcările.). Există modele portabile. paleta (paddle) specifică poziţia într-o singură dimensiune. Evaluarea unui trackball se poate face în funcţie de rezoluţie – numărul de paşi pe inci (counts per inch). adică identifică poziţia într-un plan (stânga-dreapta şi înainteînapoi). inventat de Craig Culver. În esenţă. proiectanţii au pus la punct mai multe dispozitive. iar în cazul mouse-ului USB. Unele modele au patru butoane. Cele mai multe trackball-uri au două sau trei butoane acţionate prin apăsare. O rezoluţie mai mare înseamnă deplasarea mai rapidă a cursorului pe ecran. Bila se roteşte pe loc şi nu are nevoie de spaţiu mai mare decât baza dispozitivului – câţiva inci pătraţi. Joystick-ul este un dispozitiv de indicare care suportă reacţiile instantanee şi care interpretează răpunsurile independent. nu pe baza mişcărilor anterioare. altele pentru a fi acţionate cu celelalte degete. pe o linie. la un port USB al calculatorului. salturi rapide etc. Trackball-ul elimină aceste probleme.Mouse-ul poate avea de la două la şase butoane. El se conectează de obicei la unul din porturile seriale ale calculatorului. şocuri la impact. dar controlul este mai pecis. aşa cum se întâmplă la mouse. Ca şi mouse-ul. dintre care amintim dispozitivul Isopoint. Pentru calculatoarele portabile. care atunci când este rotită. cu aceleaşi funcţii de selecţie ca şi ale mouse-ului. În schema de conectare a calculatoarelor personale. O rezoluţie mai mică înseamnă că trebuie să rotiţi bila mai mult ca să mutaţi cursorul. joystickul este legat la PC printr-un adaptor special. Joystick-ul Mouse-urile nu sunt foarte potrivite pentru jocuri şi alte aplicaţii. dispozitivul are o poziţie ideală pentru a fi manevrat cu unul dintre degetele mari. Trackball-ul Mouse-ul unui calculator are nevoie de spaţiu în care să se mişte. Pentru pasionaţii de jocuri auto pe calculator există volane cu pedale şi cu force feedback (dotate cu motoare electrice care produc diverse efecte: blocarea volanului pe o direcţie în momentul spargerii unei roţi. proiectate astfel încât să poată fi ataşate calculatoarelor – laptop sau notebook. trackball-ul are butoane prin care se indică poziţionarea cursorului în locul dorit. numit port pentru jocuri (game port). trackball-ul este o bilă. Fiind plasat imediat sub bara de spaţiu. Nu există o poziţie standard a butoanelor. Spre deosebire de joystick care indică poziţia în două dimensiuni. realizată de Ted 42 . existând modele proiectate astfel încât bila să fie rotită cu degetul mare. dar reduce controlul asupra poziţiei cursorului. alţi producători fabricând trackball-uri care pot fi operate la fel cu oricare deget. raportată la un punct de referinţă de pe ecran. Dispozitivul Isopoint.

lideri fiind firmele Dragon Systems şi IBM. 43 . Ecranul tactil Ecranul tactil (touchscren) permite introducerea comenzilor prin apăsarea directă cu degetul sau cu un creion special pe ecran. adică o suprafaţă plană pe care se plimbă un creion optic. El constă într-o suprafaţă textilă pătrată. suprafaţa se poate programa astfel încât la lovirea diferitelor zone să se obţină acţiuni diferite. Dispusă între literele “G” şi “H” de pe o tastatură convenţională. asemenea butonului apăsat al unui mouse. Spre deosebire de mouse-ul clasic sau trackball. memorând coordonatele acestor puncte. Realizările în domeniu sunt remarcabile. gări) destinate publicului larg. maneta indicatoare poate fi manevrată cu oricare dintre degetele arătătoare. Ecranul tactil are ca domeniu de aplicabilitate echipamentele şi terminalele publice (în birouri de turism. reacţionând la apăsare. Creionul optic Creionul optic (light pen) permite desenarea pe ecran prin simpla deplasare a acestui dispozitiv. iar lovitura este considerată comandă. preluarea comenzilor telefonice etc. Rutledge la Centrul de Cercetare Thomas J. însă nu se mişcă. Sistemul de recunoaştere a vocii se bazează pe recunoaşterea vocală a cuvintelor şi transformarea acestora în semnale digitale. O implementare particulară a digitizorului este tableta de digitizare. sensibilă la presiune. Cele mai simple digitizoare se prezintă ca o lupă pe o masă de desenat şi se apasă un buton în punctele de interes. a fost pentru prima oară folosită pe calculatoarele portabile IBM. utilizatorul poate introduce comenzile şi anumite date folosind creionul optic. Sistemele de digitizare Digitizoarele asigură transformarea datelor analogice în date numerice. Watson al firmei IBM. Mişcarea este considerată translaţie a indicatorului pe ecran.Selker şi Joseph D. aeroporturi. Sistemele de recunoştere a vocii Preluarea şi obţinerea vocală a datelor în şi din sistemele de calcul au devenit posibile din punct de vedere tehnic şi rentabile din punct de vedere economic pentru multe aplicaţii. Pentru aceasta este necesară instalarea unei cartele vocale în sistem şi existenţa unui software specalizat. Acest dispozitiv este în principiu un joystick miniaturizat. bănci. Utilizând un software adecvat. celelalte degete rămânând pe rândul de bază al tastaturii. În plus. Digitizoarele sunt tipice aplicaţiilor de proiectare cu ajutorul calculatorului CAD (Computer Aided Design) şi celor de producţie cu ajutorul calculatorului CAM (Computer Aided Manufacturing). utilizatori care nu sunt familiarizaţi cu tastatura sau cu introducerea de comenzi. peste care utilizatorul trebuie să mişte degetul sau să lovească uşor. nu "adună" murdărie şi totodată limitează mişcarea. Sistemele de recunoştere vocală sunt recomandate în situaţiile în care utilizatorii trebuie să introducă date sau programe şi să aibă în acelaşi timp mâinile libere: operaţiuni de inventariere. controlul de calitate. touchpad-ul nu are componente în mişcare.

G. cu rezoluţie şi culori mult mai bune. pe bază de plasmă şi elctroluminiscente. În ultimii 10 ani. toate culorile pot fi obţinute prin combinarea acestor culori primare. dar se mai pot folosi tabletele LCD. Monitorul şi placa video Monitorul este un suport de ieşire pe care se afişează rezultatele prelucrărilor. Unul dintre 44 . verde (G) şi albastru (B). ce conţine 200000 de cuvinte. având tendinţa de a se impune ca standard de facto. proiectoarele cu LCD. fiindcă în cea mai mare parte a timpului imaginea stă nemişcată. Deoarece ochiul uman este sensibil la culorile roşu (R).2. iar viteza de dictare este între 70 şi 100 de cuvinte pe minut. dictarea se poate face foarte bine pe teren sau în maşină (un cercetător poate lucra la microscop şi dicta simultan rezultatele. Echipamente periferice de ieşire În ceea ce priveşte echipamentele periferice de ieşire. cât şi partea electronică s-au îmbunătăţit continuu. La monitoarele cu tub catodic. Acestea oferă avantajul unei calităţi mai bune a imaginii. ecranele plate LCD câştigând din ce în ce mai mult teren. Reîmprospătarea imaginii se face doar la schimbarea acesteia. Imaginea color pe un monitor CRT se obţine prin combinarea a trei imagini : R. componenta principală. Avantajele sunt considerabile: nefiind obligaţi să privim ceea ce se întâmplă pe ecran. un avocat poate să-şi revadă dosarele şi să dicteze informaţiile corespunzătoare în acelaşi timp. Programul are un vocabular activ de 30000 de cuvinte rezident în memorie şi un dicţionar de rezervă. B. După principiile de funcţionare există monitoare cu tub catodic (CRT). monitoare pe bază de cristale lichide (LCD). pe disc. Desigur există monitoare CRT care la o viteză de reîmprospătare de 85 Hz. atât tuburile catodice. deoarece rata de reîmprospătare este zero Hz. nemaiexistând acea pâlpâire întâlnită în cazul tuburilor catodice care oboseşte ochiul. unul dintre acestea fiind MedSpeak. Tot firma IBM a pus la punct o tehnologie operaţională cu o simplă placă compatibilă Sound Blaster. Noi tipuri de monitoare îşi fac apariţia. video-proiectoarele. Cuprinde un dicţionar de bază de 35000 de cuvinte. Firma declară că în timpul dictării comenzilor şi documentelor spre calculator nu mai sunt necesare pauzele între cuvinte. nu mai pâlpâie în mod vizibil. aceste monitoare nu emit radiaţie electromagnetică şi au un consum de energie foarte mic. În plus. mai clare. încep să facă faţă din ce în ce mai greu concurenţei oferite de monitoarele cu cristale lichide.2. la care se poate adăuga un dicţionar personalizat de până la 30000 de cuvinte. destinat aplicaţiilor din radiologie. Monitoarele CRT. VoiceType care permite câştigarea de timp şi ameliorarea productivităţii. tubul catodic (CRT = Cathode Ray Tube). cele mai frecvent utilizate sunt monitorul şi imprimanta. Firma IBM a realizat produse-program pentru vorbirea curentă încă din ’96. cu dimensiunile lor mari.Naturally Speaking. generează imaginea prin bombardarea cu electroni a unui strat de luminofori. 2. imaginile fiind afişate din ce în ce mai bine. Dar la ecranele LCD această pâlpâire nu există. fără să-şi ridice privirea de pe documentele sale). programul firmei Dragon Systems reprezintă prima generaţie de sisteme destinate dictării continue pentru Windows şi Windows NT. dar nu contează. furnizând o soluţie perfectă pentru persoanele care nu pot sau care nu vor să utilizeze tastatura. mesajele pentru utilizator şi informaţiile despre starea sistemului.

Monitoarele tradiţionale afişează imaginea în două dimensiuni (2D). definiţie. De exemplu. Cu cât distanţa dintre puncte este mai mică. o rezoluţie de 800x600 pixeli. O imagine de pe ecran poate avea între 480000 şi 1920000 de pixeli. Monitorul are următoarele caracteristici mai importante: dimensiune. care sunt dotate cu boxe active şi microfon. Dar aceste puncte sunt atât de mici încât de la distanţă culorile lor se compun. SVGA (Super 5 Viteza de împrospătare se referă la frecvenţa cu care monitorul înlocuieşte liniile de electroni care apar pe ecran. verzi şi albastre care formează imaginea. Cu cât rezoluţia este mai mare. Electronii activează granulele fosforescente roşii.220. Monitoarele pe bază de plasmă – GPD (Gas Plasma Display) şi PDP (Plasma Display Panel) asigură o imagine calitativă. La ecranele obişnuite fiecare pixel este format la rândul lui din trei puncte colorate în roşu. numărul de culori şi viteza de reîmprospătare a imaginii. Dimensiunea monitorului este caracterizată de mărimea diagonalei sale. Definiţia se măsoară în milimetri. adică îşi ajustează singure proprietăţile imaginii. respectiv albastru. Interfaţa dintre monitor şi unitatea centrală este realizată de placa video. cu tendinţa spre cele de 19”. 45 . Imaginea obţinută pe ecran este reîmprospatată la anumite intervale de timp sau mai bine zis de un număr de ori pe secundă. înseamnă că monitorul are 800 puncte pe orizontală şi 600 de puncte pe verticală. dar se fabrică şi monitoare 3D care permit afişarea imaginii în trei dimensiuni prin polarizarea luminii şi folosirea unor ochelari speciali sau în mod holografic. Rezoluţia reprezintă numărul de pixeli care pot fi afişaţi pe ecran. 19”. Cu cât acest număr este mai mare. Majoritatea modelelor de monitoare permit reglarea diferiţilor parametri prin intermediul unui afişaj ce apare pe ecran (on screen display). 17”. Există mai multe standarde video care precizează rezoluţia. grad de periculozitate al radiaţiilor pe care le emite. număr de culori. ale intensităţii şi luminozităţii acestora. oferind astfel o alternativă pentru boxele active cumpărate separat. Valorile tipice sunt de 14”. cu atât imaginea este mai bine definită. au apărut aşanumitele monitoare multimedia. rezultând culoarea caracteristică fiecărui pixel. rezoluţie. verde. 21”. o rezoluţie foarte bună. Perfecţionarea tehnologiilor de fabricaţie a redus substanţial intensitatea radiaţiilor emise de monitor. VGA (Video Graphics Array) care permite afişarea în 256 culori simultane cu o rezoluţie de 640 de pixeli pe orizontală şi 480 de linii pe verticală.54 cm). costisitoare şi contrastul imaginii este slab Monitoarele electroluminescente utilizează o peliculă subţire de material special care licăreşte la trecerea curentului elctric. numărul de dimensiuni în care sunt afişate informaţiile. 1 inch=2. În plus. Valorile tipice pentru definiţie sunt de 0. Monitoarele cu radiaţie redusă (Low Radiation) sunt nedăunătoare sănătăţii utilizatorului la folosirea lor raţională. Se recomandă valori mai mari de 85 Hz. raportat la cele două axe. Valoarea vitezei de reîmprospătare a afişării5 variază între 60 şi 200 Hz. Distanţa între doi pixeli alăturaţi se numeşte definiţie (dot pitch). ajustări ale saturaţiei de culoare. Pentru a îmbunătăţi capacităţile multimedia ale sistemelor de calcul. ecranul nu produce sclipiri ca tuburile cinescop. dimensiunii şi poziţionării imaginii. monitoarele moderne sunt de tipul multisync. De exemplu.parametrii cei mai importanţi ai acestor monitoare este durata de răspuns (response time) care variază între 15-30 ms. dar ele sunt monocrome. Cele mai răspândite sunt monitoarele de 17”. cu atât imaginea este mai clară. 15”. cu atât imaginea obţinută este mai stabilă şi mai odihnitoare pentru ochi. 22” şi 24” (inch. Acesta permite ajustarea formei. fiind mai puţin granulată. în funcţie de parametrii semnalului primit.25 mm.

Philips. 46 . Există rezoluţie pe verticală (număr de puncte pe verticală) şi rezoluţie pe orizontală. imprimantele sunt: • orientate pe caracter. imprimantele sunt: • mecanice. Viteza de prelucrare a procesorului este mai mare decât viteza de tipărire a imprimantei. La imprimantele laser. XGA (eXtendend Graphics Adapter) care permite afişarea în 65535 culori cu o rezoluţie de 640*480 sau 1024*768 etc. respectiv după unitatea de informaţie tipărită la un moment dat. B5 (182 x 257 mm) etc. • Memoria proprie – desemnează capacitatea de memorie de tip RAM ataşată imprimantei. • termice. 1200 dpi. Producători de monitoare sunt Samsung. UXGA – Ultra XGA.VGA)care poate afişa pornind de la 800 de pixeli pe orizontală şi 600 de linii pe verticală şi ajungând la 1280 de pixeli pe 1024 linii (sau mai mult în funcţie de performanţele monitorului şi plăcii video) în 16256 sau 16. După tehnologia de tipărire utilizată. LG. În prezent se utilizează doar monitoare din clasa SVGA. • orientate pe pagină. poate fi până la 416 Mo. • matriciale. A4 (210 x 297 mm). Capacitatea memoriei unei imprimante laser. poate fi de la 1 ppm până la 50 ppm sau mai mult. • Posibilităţile de extindere a setului de caractere au în vedere atât metode software. Performanţele unei imprimante se exprimă prin următorii parametri: • Rezoluţia . de exemplu. • orientate pe linie. dar pentru cele mai simple ea este de 8. • Dimensiunea maximă a hârtiei . imprimantele fiind considerate periferice lente. cu caractere selectate. rezoluţia poate fi de 600. Informaţiile prelucrate de procesor sunt transmise din memoria internă pe magistrală la imprimantă. la cele cu jet de cerneală de 4800x1200 dpi. cât şi metode hardware (prin ataşarea unor dispozitive – casete cartridge) care conţin seturi suplimentare de caractere.determină calitatea grafică a tipăririi şi se exprimă prin numărul de puncte afişate pe inch (dots per inch – dpi). 720.reprezintă viteza de scriere a imprimantei şi se măsoară în caractere pe secundă (cps) la imprimantele lente şi pagini pe minut (ppm) la cele rapide (o pagină conţine aproximativ 2000 de caractere). 64 Mo. 16. IBM. Dell. Sony. Imprimantele Imprimanta este un suport periferic de ieşire care permite tipărirea rezultatelor prelucrării într-o formă lizibilă pentru om. După modul de realizare a imprimării. XGA şi superioare (SXGA – Super XGA. evitând astfel blocarea magistralei.7 milioane de culori afişate simultan (sunt cele mai răspândite la ora actuală). WUXGA – Widescreen UXGA etc). la imprimantele matriceale de 240x144 dpi • Viteza de tipărire. 32. Memoria proprie a imprimantei permite stocarea acestor informaţii până în momentul în care vor fi tipărite. 5760x7200 dpi etc. A5 (148 x 210 mm). de exemplu. Nu este obligatoriu ca cele două rezoluţii să fie egale. Suportul folosit este hârtia.este dată de formatul hârtiei pe care poate să scrie imprimanta: A3 (420 x 297 mm).

Sistemul este conectat la calculator şi permite transpunerea imaginilor pe microfilm direct. De obicei. • laser. Principalele dezavantaje sunt legate de calitatea deosebită care se cere hârtiei şi cernelii. În funcţie de viteză se obţin diferite calităţi ale imprimării. tamburul preia un praf încărcat electric numit toner. Printre caracteristicile importante ale plotter-ului se numără: • precizia cu care desenează. numite şi imprimante optice sau imprimante xerografice sunt cele mai răspândite în prezent pentru că sunt rapide. fiabile şi asigură o bună calitate a tipăririi. Funcţionarea lor este similară unui dispozitiv de copiere. Imprimantele laser. unde precizia este foarte importantă. cu picături comandate. viteză mare de lucru. de pe benzi magnetice care sunt pregătite în prealabil. Ele folosesc pentru realizarea imprimării un suport intermediar. Imprimantele cu jet de cerneală au fost introduse în 1976 de firma IBM. În mişcarea sa. • rezoluţia. calc sau film). pe măsură ce sunt generate sau off-line. trasoarele sunt mult mai scumpe decât imprimantele şi sunt folosite în proiectarea asistată de calculator (CAD) şi în programele de prezentare grafică. producând încărcarea electrică a unui şablon de particule. O rază laser este dirijată către un tambur rotund. Pentru generarea caracterului este necesară încărcarea şi deflexia electrostatică pe verticală a picăturilor de cerneală. El poate trasa linii continue. copiator. Plotter-ul Plotter-ul (echipament de trasat) este un dispozitiv periferic care poate genera o imagine grafică pe un suport material (de obicei hârtie. Trasoarele multicolore folosesc peniţe diferit colorate pentre trasarea desenelor color. lipsa totală a zgomotului şi calitatea deosebită a imprimării. Caracterul este generat coloană cu coloană. în timp ce imprimantele pot simula liniile prin tipărirea apropiată a unei serii de puncte. În prezent. • setul de instrucţiuni pe care le poate executa. producătorii de hardware se orientează spre realizarea unor echipamente care încorporează mai multe periferice (imprimantă laser. Imprimantele laser au o rezoluţie foarte bună. Imprimantele cu jet de cerneală şi laser reprezintă în pezent cele mai utilizate tipuri de imprimante. acoperit de o suprafaţă fotoconductivă.• cu jet de cerneală. fiabilitate sporită şi preţuri accesibile. scaner. • dimensiunea maximă a hârtiei pe care poate desena. fax). Ele necesită un sistem complex de circulaţie a cernelii. cu jet intermitent. Tipărirea se poate face şi în mai multe culori. Imprimantele cu jet de cerneală se produc în mai multe variante: cu jet continuu. 47 . precum şi fiabilitatea destul de scăzută. Acesta aderă la foaia de hârtie şi creează textul sau imaginea corespunzătoare. Sistemul COM (Computer Output Microfilm) Sistemul COM este des utilizat în arhivele de mari dimensiuni sau în marile biblioteci. Principalele avantaje sunt preţul scăzut faţă de cele laser.

iar fiecare imagine fixă este descompusă pe linii orizontale. caz în care funcţionează ca pelicula dintr-un aparat de filmat şi pentru captarea de filme întregi. Plăcile de captură video pot fi utilizate pentru captarea imaginilor statice sau a cadrelor. afişând astfel pe ecranul retroproiectorului imaginea la nivel de pixel existentă pe ecranul calculatorului. cu nuanţe de gri sau color.Tabletele LCD Tabletele LCD sunt dispozitive realizate în tehnologia LCD (Liquid Cristal Display) care se racordează la ieşirea spre monitor a unui calculator şi se plasează deasupra unui retroproiector obişnuit. camera video descompune fiecare secvenţă video într-o succesiune de imagini fixe. tabletele LCD pot fi alb-negru. După gama coloristică redată. Video-proiectoarele Video-proiectoarele sunt dispozitive de afişare pentru proiecţia unor imagini video pe un ecran mare pentru un grup mai mare de persoane. iar în cadrul liniei. dar pentru o comunicare eficace şi rapidă este nevoie de tehnologie. de înaltă luminozitate şi cu distanţă focală mică şi alta utilizează trei matrici LCD. plasate în faţa unei surse de lumină puternice (lampă cu halogen) pentru proiectarea secvenţelor video după principiul afişării diapozitivelor sau filmelor. Dimensiunea ecranului de proiecţie (1. Camera video are rolul de a prelua informaţia luminoasă a fiecărei secvenţe video captate. raport zgomot/semnal util. sensibilitate la lumină. dar pentru a-l exploata optim trebuie să ai la dispoziţie o bază tehnologică solidă. de a o transforma în informaţie electrică pe care o va aduce apoi într-o formă standard. Elementul cheie al camerei video este captatorul video. Astfel. Ele sunt alcătuite dintr-o matrice de celule LCD. fie este prelucrat pentru sistemele PAL. celule care lasă să treacă o cantitate variabilă din lumină emisă de lampa retroproiectorului. Placa de captură şi numerizare video Placa de captură video (video capture card) permite înregistrarea de imagini cu ajutorul calculatorului.5-7 m) se corelează cu puterea sursei luminoase (500-2300 lumeni) şi cu distanţa la care se proiectează. NTSC sau S-video. Semnalul video captat este fie furnizat în sistem RGB pentru a fi preluat de calculator. diafragmă. un dispozitiv de transfer de sarcină. cerută pentru un semnal video. Internet-ul este mediul perfect. 48 . Pentru aceasta. pe puncte individuale. nivel de profunzime. zoom. CCD (Change Coupled Device). Camera video Nevoia de comunicare şi informaţie este o trăsătură caracteristică a omului. caz în care calculatorul este legat la televizor. Cum ai putea însă să desfăşori o videoconferinţă fără o cameră de luat vederi? Ea este esenţială când ai nevoie de comunicare video. la un video-recorder sau la o cameră video. În alegerea unei camere video trebuie avuţi în vedere următorii parametri: rezoluţie. Video-proiectoarele se bazează pe două tehnologii de afişaj: una presupune existenţa a trei tuburi catodice.

Pentru siguranţă. pe calculator. ceea ce este important pentru prelucrarea şi tipărirea ulterioară. TV tuner-ele sunt fabricate în mai multe variante: variante externe (TV-Box) care trimit semnalul decodat în intrarea video a plăcii grafice. variante care sunt extensie a plăcii video etc. Pentru ascultarea posturilor de radio ce emit în banda de frecvenţă FM. preiau informaţia şi o descompun într-o mulţime de pixeli. pur şi simplu. TV tuner-ul se prezintă sub forma unei plăci de extensie care realizează transformarea semnalului TV (NTSC. Avantajul acestor sisteme este simplitatea utilizării lor şi faptul că în sistemele tranzacţionale intense. Numărul acestor pixeli hotăreşte rezoluţia camerei foto. iar mii de fotodiode sensibile la lumină.Pentru digitalizarea semnalului video analogic se folosesc video digitizoarele care utilizează un convertor analogic-digital. Echipamente pentru citirea directă a documentelor Cititorul de bare de cod se utilizează în registratoarele de casă ale marilor magazine sau în biblioteci. preluarea directă a imaginilor. Preţurile (în cazul caselor de marcat) sunt marcate prin nişte bare de diverse dimensiuni şi nuanţe de la alb la gri şi apoi la negru. cum ar fi casieriile marilor magazine nu mai trebuie tastat preţul. preluând un semnal video de la un aparat video sau de la o cameră TV. Pentru stocarea imaginilor în camerele digitale sunt folosite cardurile de memorie flash. ele stochează pozele electronic. sau. după care utilizatorul introducea imaginea în calculator cu ajutorul scanner-ului sau prin citirea unui Photo-CD în unitatea CD. Subiectul ce se doreşte a fi fotografiat este proiectat prin obiectiv. acesta se magnetizează. 2.2. emisie/detecţie a intensităţii luminoase. Camera foto digitală Până nu demult era necesar un echipament sofisticat pentru a realiza cu calculatorul o prezentare de diapozitive: filmele trebuiau developate. aceste sisteme sunt legate de tastaturi. Trecând documentul sub un câmp magnetic puternic. Astfel. În prezent există camere foto care permit cuplarea directă cu calculatorul printr-o interfaţă standard. Ele permit. care se folosesc de altfel şi la scannere şi camere video. cât şi timp foarte mult. în diverse programe sau aplicaţii. putându-se astfel prelua şi înregistra pe calculator secvenţe video şi imagini statice din emisiunile TV. să se poată tasta datele. ca în caz de indecizie.Magnetic Ink Character Recognition). Caracterele se imprimă cu o cerneală specială conţinând oxizi de fier. PAL sau SECAM) în semnal digital şi invers. Camerele digitale nu au nevoie de film foto. fiind format dintr-un ansamblu de citire. imaginile se pot transfera direct pe calculator şi aici se pot prelucra după dorinţă. cum sunt CompactFlash şi Smart Flash. Cititorul de caractere scrise cu cerneală magnetică (MICR .3. camerele digitale au înglobate senzori CCD (Changed Couple Device). În locul în care este poziţionat filmul în aparatele clasice. dar şi folosirea monitorului calculatorului pentru urmărirea canalelor TV şi a teletextului. variante built-in în placa grafică. tipărirea pe hârtie. imediat după apăsarea declanşatorului. Trecând apoi 49 . în configuraţia calculatorului personal poate fi încorporat un FM tuner care facilitează audiţia acestor emisiuni. Aceasta necesita atât un efort financiar considerabil. aflate pe cip-ul CCD.

întinse pe o bandă îngustă pe toată lăţimea celei mai mari imagini care poate fi scanată. Scanerul detectează diferenţele de strălucire a unei imagini sau a unui obiect. ele având o singură sursă de iluminare ce se bazează pe filtrele elementelor fotodetectoare pentru sortarea culorilor. Aplicaţiile principale ale acestui sistem sunt în domeniul bancar. Lumina reflectată va fi preluată de o serie de diode laser şi de fotodiode care înregistrează diferenţele luminos-întunecos şi le convertesc într-o combinaţie binară. scanerul foloseşte o matrice liniară de asemenea senzori. Pentru multe aplicaţii scanările monocrome sunt suficiente (de exemplu. contul. În majoritatea cazurilor. • Viteza de scanare .acelaşi document sub un cititor de caractere magnetice. dar sunt şi scannere de până la 19200 dpi. Diferenţa dintre ele este dată de modul în care acestea deplasează senzorii în raport cu imaginea scanată. dispozitive care transformă un semnal luminos în semnal electric). Suprafaţa de scanat se vizualizează pe toată lăţimea scanner-ului cu un tub luminiscent. caracterele sunt recunoscute de cititor. Imaginea sau textul se preia sub forma unui anumit număr de puncte. de trei ori mai mici. de ordinul sutelor pe fiecare inci. evitându-se astfel introducerea textului cu ajutorul tastaturii. Scanerul este caracterizat de următoarele elemente: • Posibilitatea de producere a imaginilor color – În acest sens. Ultimele modele au o adâncime de culoare de până la 48 de biţi. Există o mare varietate de scanere: scanere manuale (hand scanner). După ce a fost citită cu scanerul. Procedeul se numeşte digitizare. suprapusă cu alte imagini etc. scanere cu tambur (drum scanner). adică biţii necesari pentru codificarea numărului maxim de culori. 2400. folosind o matrice de senzori. Cu cât rezoluţia este mai mare. Aproape toate tipurile impun deplasarea mecanică a senzorilor peste imagine. dar sunt şi scanere care folosesc tehnologia video. imaginea poate fi prelucrată cu ajutorul calculatorului: mărită. • Domeniul dinamic reprezintă domeniul de culori (sau numărul tonurilor de gri de la negru la alb) pe care le poate distinge un scaner. rotită. micşorată. • Rezoluţia reprezintă numărul de puncte pe inci pe care le poate citi scanerul. Modalitatea obişnuită de exprimare a domeniului dinamic este profunzimea. scanerele sunt grupate în scanere color şi scanere monocrome (scanere cu tonuri de gri). Aici. de obicei dispozitive cu cuplaj de sarcină (CCD – Change Coupled Devices. dacă doriţi să scanaţi texte în vederea recunoaşterii optice a caracterelor sau în vederea editării unor publicaţii atunci când rezultatele urmează să apară alb-negru). 4800 de puncte pe inci. Documentele magnetice sunt din ce în ce mai răspândite. colorată. Scanerele cu trecere unică pot să opereze aproape la fel de repede ca şi modelele monocrome. scanere plane (flatbed scanner). 3600. scanere pentru diapozitive. scanere video. suma disponibilă. Un scanner cu posibilităţi minime începe de la 300 de puncte pe inci şi avansează în trepte uniforme cum ar fi 1200. cu atât imaginea scanată va fi mai apropiată de cea reală. Scanerele obişnuite pot distinge 256 (8 biţi). precum şi alte informaţii sunt introduse şi decodificate de aceste dispozitive. Scanerul este un dispozitiv care permite introducerea în sistem a textelor şi imaginilor grafice prin simpla scanare a documentului original. deşi transferarea imaginilor de dimensiuni mari ce măsoară zeci de megaocteţi durează mai mult decât transferarea de imagini monocrome.Aproape toate scanerele moderne sunt echipamente cu trecere unică. Viteza de scanare poate fi de 1-60 pagini pe minut. 50 . 1024 (10 biţi) sau 4096 (12 biţi) de niveluri de strălucire în fiecare culoare primară.

Ca urmare a acestei tendinţe. Rezoluţia este cuprinsă. Sunetele create de placa de sunet nu seamănă cu cele create de instrumentele muzicale. în special când se doreşte utilizarea MPC şi pentru jocuri pe calculator. Aceste sisteme nu se limitează la comparare. Se pot recunoaşte bine literele foarte clare. Echipamente periferice pentru redarea sunetelor Placa de sunet Apariţia şi dezvoltarea aplicaţiilor multimedia a determinat echiparea microcalculatoarelor cu plăci de sunet care permit cuplarea unor echipamente de înregistrare a sunetelor (microfon) sau de redare a acestora (difuzor. muzica produsă în acest 51 . dar şi pentru recunoaşterea vocii. un sintetizator FM şi capacitatea de a reda muzică digitizată şi voce. ca parte a aplicaţiilor multimedia. Trebuie avută în vedere şi compatibilitatea cu Sound Blaster. de 48 KHz pentru DAT (digital audio tape). pentru a înregistra sunete MIDI şi waveform. ci analizează fiecare model de biţi scanat. o intrare pentru microfon. calculatorul nu poate înţelege şi reproduce undele sonore. Rata de eşantionare indică de câte ori pe secundă se va lua o probă din semnalul audio. Conform standardului MPC.• Posibilitatea de recunoaştere a caracterelor de text. nu în imagini Imaginea scanată este memorată iniţial în format grafic. Se foloseşte un software specializat OCR (Optical Character Recognition). iar rezoluţia indică numărul de biţi disponibili pentru valoarea preluată. scrise de obicei cu maşina de scris sau cu imprimanta. Plăcile de sunet sunt folosite pentru redarea sunetelor şi a muzicii. Sinteza FM vine de la frequency modulation (modulaţia în frecvenţă). Circuitele de mixare din placa de sunet au rolul de a controla volumul pentru fiecare din sursele de semnale la care este conectată placa. Diferenţierea calitativă între plăcile de sunet actuale se face în funcţie de capacitatea acestora de a reda şi înregistra sunetele. În cazul scrisului de mână recunoaşterea textului este mult mai dificilă. de exemplu. Prin intermediul unui software specializat se poate realiza editarea. plăcile de sunet au devenit din ce în ce mai sofisticate. Majoritatea sistemelor OCR actuale se bazează pe corespondenţa caracteristicilor. adică manevrarea frecvenţelor pentru a le transmite la difuzoare. Plăcile de sunet mai oferă şi o serie de funcţii importante de control pentru operaţiile de creare şi redare a unor fragmente muzicale. transformându-le în text. capabilitate CD-audio. între 0 şi 255 de biţi la plăcile de sunet pe 8 biţi şi între 0 şi 65535 de biţi la plăcile de sunet pe 16 biţi. placa de sunet conţine convertizoare de tip analogic-digital şi digital-analogic care realizează conversia semnalului electric în cod numeric şi invers. Rata de eşantionare poate fi. Pentru prelucrarea ulterioară cu un procesor de texte trebuie transformată într-un format text. plăcile de sunet utilizează două tehnologii: sinteza FM şi sinteza wavetable (spectru de sunete). Numerele din calculator sunt considerate digitale. de 11 kHz pentru vorbire.1 KHz pentru semnalele provenite de la CD-player. redarea sau înregistrarea sunetelor în fişiere. Popularitatea tot mai largă a aplicaţiilor multimedia în ultimii ani a condus la dezvoltarea mai multor tehnologii de producere a plăcilor de sunet şi la creşterea competiţiei între producătorii acestor echipamente. Primele programe OCR foloseau o tehnică numită corespondenţa matriceală. Pentru redarea sunetelor. Pentru a înregistra şi reda mesajele audio. o placă de sunet trebuie să aibă. Calculatorul compară mici porţiuni din imaginea pe biţi cu modele stocate într-o bibliotecă în căutarea caracterului care semăna cel mai mult cu modelul de biţi scanat. preţul lor fiind în continuă scădere. de exemplu. în configuraţia minimală. boxe). Parametrii care determină performanţele plăcilor de sunet sunt: rata maximă de eşantionare şi rezoluţia plăcii. 44. o interfaţă MIDI. iar undele sonore sunt considerate analogice. Ca urmare.

Astăzi s-a ajuns până la 400 GB pe hard disc. centru spate. sunetele fiind mai aproape de realitate. Utilizatorii de calculatoare personale care dispun de o unitate DVD-ROM vor putea utiliza Sound Blaster Audigy 2 pentru a experimenta înregistrări DVD-Audio de o calitate uimitoare. fabricate după o nouă tehnologie care oferă o senzaţie de realitate incredibilă. LS-120 SuperDisk sau Syquest EZ Flyer) au fost puse la încercare pentru a înlocui acest floppy de neînlocuit. filme sau muzică. dezvoltat de firma Creative Labs. Microfonul şi difuzoarele Puntea dintre lumea electronică a datelor audio (analogice şi digitale) şi lumea mecanică a sunetelor este realizată de traductoarele acustice: microfonul care converteşte sunetele în semnale audio şi difuzoarele ce realizează conversia semnalelor audio în sunete. Spre exemplu. Au urmat modele perfecţionate. Toate plăcile de sunet au intrări pentru microfon care permit înregistrarea de voci în mediul digital.44 MB.44 MB. Standardul care s-a impus în lumea PC-urilor este Sound Blaster. se pot folosi transcrierile digitale ale vocii pentru a le încorpora în prezentări multimedia sau pentru a realiza diverse adnotări vocale în foi de calcul sau în alte fişiere. În prezent sunt destul de multe tehnologii de stocare pe disc de calitate. Sound Blaster Audigy 2 oferă un excepţional raport semnal zgomot de 106dB şi este singura interfaţă de sunet care a primit certificare THX. Cum a supravieţuit acesta din urmă? Alternativele au existat. Unităţile CD-RW nu mai sunt astăzi o noutate. În următorii 52 . iar cele de frecvenţă înaltă (tweeter) lucrează cu frecvenţe asociate sunetelor ascuţite (de la 2000 Hz în sus). PC-ul era echipat cu un hard disc de 100 MB şi o unitate de dischetă de 1. Difuzoarele de frecvenţă joasă (woofer) operează la cele mai joase frecvenţe (mai mici de 150 Hz). pe baza unor înregistrări ale muzicii unor instrumente. când includ un amplificator sau pasive atunci când nu au un astfel de dispozitiv. prin reverberaţii. pe baza mostrei de sunet existente. dar alături de acelaşi bătrân floppy de 1. procesarea simultană a mai multor efecte audio. placa de sunet crează sunetul. La începutul anilor ‘90. În prezent se produc şi sisteme dotate cu difuzoare plate. specific coloanelor sonore Dolby Digital EX din filme sau jocuri. ea caută instrumentul potrivit într-un spectru de sunete şi crează sunetul instrumentului cerut. calculatorul are nevoie de difuzoare.mod tinzând să sune artificial. Difuzoarele subwoofer extind posibilităţile de producere a frecvenţelor joase ale unui sistem de sunet dintr-un calculator. dispune de tehnologia EAX Advanced HD care oferă realism audio fără precedent în jocuri. modelul Sound Blaster Audigy 2 lucrează pe 24 biţi cu 192 KHz în stereo şi 96 KHz în 6. Modelele iniţiale lucrau pe 8 biţi. Câteva echipamente (Iomega Zip. deşi doar pe termen scurt. Pentru a crea sunete care pot fi auzite.1 canale. pentru sunet surround pe 6.1 canale. apariţia unor suporţi de informaţii de mare capacitate impulsionând evoluţiile din domeniu. iar rata de eşantionare atingea 15 kHz. trecere realistă între medii audio virtuale. pentru realism îmbunătăţit în poziţionarea 3D audio. CD-ul cu posibilitate de rescriere este aproape cel mai răspândit format. Acest standard adaugă o incintă acustică suplimentară. Astfel. care este citit de drivere interne sau externe noi. Echipamente şi suporturi pentru stocarea datelor Una din problemele actuale în domeniul informatic este şi cea a stocării şi regăsirii informaţiei. având şi un randament atractiv pe piaţă. Sony realizează un echipament HiFD la 200 MB. Audigy 2 poate captura şi reda cele mai fine detalii ale sunetului folosind specificaţii tehnice de ultimă oră. Difuzoarele pot fi active. La tehnologia wavetable.

Photo CD. există un aspect de care nu trebuie să ne temem în privinţa unităţilor de stocare: puterea de înmagazinare a datelor va creşte ameţitor de repede. După modul de înregistrare. benzile de magnetofon) şi suporţi de informaţie numerică (digitală). Datele sunt înregistrate pe disc sub forma unor octeţi memoraţi ca şiruri de cifre binare (zone magnetizate şi nemagnetizate). Unităţile de discuri magnetice sunt echipamente periferice care mediază schimbul de date şi informaţii între suport (disc magnetic) şi sistemul de calcul. nu pentru stocare. care să poată fi regăsite rapid se folosesc echipamente periferice care utilizează în esenţă suporturi magnetice. începând cu zero. Prin convenţie. reprezentaţi de CDROM şi variantele descinse din acesta. Sectoarele sunt numerotate începând cu cifra 1. O dischetă de 3. Altfel spus. După capete sunt: 53 . 1024. în funcţie de performanţele discului. Numărul de octeţi pe sector depinde de tipul discului. Suporţii de informaţie numerică pot fi suporţi de informaţie digitală neinformatică (CD-audio. Echipamente periferice şi suporturi magnetice Pentru memorarea unor volume mari de date. CDTV (Commodore Dynamic Total Vision). Un alt concept vehiculat mult este cel de cilindru. Din punct de vedere al accesibilităţii. 256.. • după modul de grupare. respectiv cilindru virtual. Un floppy disc cu două feţe are un număr de cilindri egal cu jumătate din numărul pistelor. Pistele pe discurile magnetice sunt circulare şi concentrice (formatul CAV). 512. videodiscul – Laser Disc. de la marginea exterioară a discului. adică 128. suporturi magnetice neadresabile (benzi magnetice). 18 sectoare/ pistă. determinată de numărul pistei şi numărul sectorului de pistă. de-a lungul pistelor. Prin cilindru virtual se înţelege ansamblul pistelor pe un echipament cu mai multe discuri care pot fi accesate fără a mişca capul de citire-înregistrare. CD-I (Compact Disc Interactive).5 inch de 1. lansat de Sony în 1992. • după materialul din care sunt făcute. mai toate PC-urile care vor fi vândute vor citi de pe DVD-ROM Cu certitudine. are 80 piste/faţă.ani. de exemplu. Aceste şiruri sunt aşezate circular. Discurile dure au un număr variabil de feţe şi piste. Capacitatea sectoarelor cea mai des întâlnită în industria hard-discurilor pentru calculatoarele personale este cea de 512 octeţi/sector. cilindrul este ansamblul pistelor care corespund unei poziţii a capetelor de citire-înregistrare de pe toate pistele. Discurile magnetice se clasifică după mai multe criterii: • după capetele de citire/înregistrare.. corespunzând unei poziţii a capului de citire-înregistrare. Mini Discul. Un sector poate fi accesat direct după adresa de sector. 512 octeţi/sector. Digital Compact Cassette) care lucrează cu informaţie numerică.44 Mo. Rotary Digital Audio Tape. dar în general este o putere a lui 2. Sectorul este unitatea fundamentală de memorare a informaţiei pe disc. pistele sunt numerotate. sectorul 0 este rezervat pentru identificare. suporturile magnetice se împart în două categorii: • • suporturi magnetice adresabile (discuri magnetice). dar nu sub formă de fişiere în sens informatic şi suporţi de informaţie numerică informatizată. Video CD. O porţiune dintr-o pistă se numeşte sector. Discuri magnetice şi unităţi de discuri magnetice În configuraţia actuală a calculatoarelor discul magnetic este cel mai utilizat. etc. suporţii se împart în suporţi ce folosesc informaţia analogică (aici se încadrează casetele video.

pentru a nu se pierde. precum şi pentru transferul de diferite date şi programe între calculatoare. • înalta densitate (High Density . Zip. pentru arhivări. • dublă densitate (Double Density 2D sau DD). Din punct de vedere al densităţii de înregistrare deosebim următoarele categorii de discuri flexibile: • simplă densitate (Simple Density . care sunt independente. După modul de grupare: • discuri amovibile (care se pot grupa în pachete). Unitatea de disc flexibil are în structură următoarele componente: • două capete de citire/înregistrare. cele DS-ED au 2.5”.SD).44 Mo.88 Mo) depinde de numărul de piste şi de densitatea de înregistrare. • unităţi de disc hard (dur sau Winchester).ED). Discul flexibil a fost creat în 1967. unităţile de discuri magnetice se clasifică în: • unităţi de disc flexibil (floppy discuri). • un motor de antrenare a dischetei (360 rot/min). avem: • discuri dure. deci nu se grupează în pachete. • unităţi de disc amovibil (Jaz. pentru a utiliza ambele feţe ale dischetei. De asemenea. O dischetă poate fi utilizată numai dacă a fost formatată în prealabil. Ele nu necesită condiţii speciale de păstrare. la care platanele sunt făcute dintr-un material dur. la care discul este realizat din material plastic. Capacitatea de memorare a dischetelor (de exemplu.25” şi 8” nu se mai utilizează). Corespunzător tipurilor de suport. SyQuest). Discul flexibil Discul flexibil reprezintă suportul clasic de stocare la microcalculatoare. de obicei duraluminiu. Unităţile de disc flexibil (floppy disc) sunt folosite pentru a înregistra date pe dischete care apoi vor putea fi citite pe acelaşi tip de unitate. • densitate extra înaltă (Extra High Density . la care capetele sunt fixate.Single Side). • un bloc de comandă care asigură coordonarea funcţionării componentelor şi supervizarea operaţiilor de citire/scriere. • discuri flexibile. Actualmente dischetele comercializate sunt gata formatate. cele DS-HD au 1. Capacitatea 54 . • discuri inamovibile. Actualmente toate unităţile de discuri flexibile permit utilizarea simultană a ambelor feţe (DS Double Side). 3.5”. este indicat ca din când în când informaţiile să fie rescrise pe dischete. la care capetele se mişcă solidar. în laboratoarele IBM din San Jose de un colectiv condus de Allan Shugart. dar este indicat să fie păstrate în locuri ferite de acţiunea unor câmpuri magnetice puternice sau în apropierea unor surse de căldură deosebite. • discuri cu capete mobile. • un dispozitiv de acţionare a capetelor. 5. Primele dischete erau folosite pe o singură faţă (SS . • densitate cvadruplă (Quad Density -QD). fiind împărţită în piste şi sectoare. Dischetele sunt folosite pentru păstrarea programelor şi a fişierelor de date de mici dimensiuni. câte unul pe fiecare faţă.25” şi 8” (în prezent cele de 5.HD). După materialul din care este făcut discul. Dischetele se întâlnesc în diferite variante 2.• discuri cu capete fixe.

44MB. Ulterior s-au realizat şi dischete cu capacitatea de 240 Mo. acestea fiind încasetate pentru a asigura o mai bună protecţie la factorii perturbatori. Sectoarele sunt create şi completate cu marcajele de adrese folosite pentru identificare. Tehnologii optice. Dimensiunea clusterelor se stabileşte la formatare. C. PC REPORT România.5”. Formatarea unui hard-disc presupune trei etape: • formatarea la nivel inferior sau formatarea fizică. Astfel. precum şi adresabilitatea şi posibilitatea de interschimbabilitate a suportului între sisteme de calcul diferite. Pentru a putea fi folosit. cât şi dischetele standard de 1. la care capetele de citire/înregistrare se aşează pe disc. adică trebuie definită o structură recunoscută de sistemul de operare.Super Disk Drive. nr. montate unele peste altele şi capete care se mişcă deasupra discurilor înregistrând informaţiile pe piste şi sectoare. 6 Nagy.. Un cluster este format din unul sau mai multe blocuri.dischetei este stabilită în timpul formatării. uşurinţa în gestionare. Formatarea fizică constă în crearea sectoarelor fizice pe disc. Formatarea logică reprezintă adaptarea discului la cerinţele sistemului de operare. Formatarea se poate realiza prin comenzi ale sistemului de operare. pistele discului sunt împărţite în sectoare. dar trebuie să fie o putere a lui 2. numărul acestora depinzând de tipul unităţii.44Mb. Unităţile de discuri Winchester Unitatea de hard disc este un dispozitiv de memorie externă închis ermetic care poate păstra o cantitate foarte mare de informaţii din sistem. Unitatea de dischetă LS-120 dispune de capete de citire duble care îi permite să scrie şi să citească atât dischete LS-120. De asemenea. plutind pe o pernă de aer. Începând cu mijlocul anilor ’90 se fabrică şi discuri flexibile de capacităţi mult mai mari. Pistele de date sunt scrise şi citite magnetic. în 1995 firma Imation a lansat pe piaţă discheta de 120 MB numită LS-120 şi unităţi de disc adecvate . ceea ce permite obţinerea unor rate de transfer mai mari6. În timpul formatării logice. Deşi sunt suporturi lente şi limitate din punct de vedere al capacităţii. respectiv cu porţiuni de date. • formatarea la nivel superior sau formatarea logică • partiţionarea. Prin această tehnologie se asigură o densitate de 2. la hard disc-uri acestea nu ating suprafeţele discurilor în timpul funcţionării normale. Spre deosebire de floppy discuri.490 piste/inch faţă de 135 piste/inch la dischetele de 1. Transferul dintre periferic şi memoria tampon asociată se realizează pe unităţi numite blocuri fizice sau clustere. Ea se bazează pe reunirea într-un singur ansamblu a capetelor de citire-scriere şi a discurilor. 1996. p. Capacitatea de memorare de 120 MB a fost obţinută prin combinarea tehnologiilor optice şi magnetice. Partiţionarea segmentează discul în mai multe regiuni sau discuri logice. Aceasta se explică prin costurile reduse ale suportului şi echipamentului periferic. un hard-disc trebuie să fie formatat. Unitatea de hard disc are mai multe discuri care se rotesc cu viteze de la 3600 rot/min în sus. dischetele şi unităţile de discuri flexibile se regăsesc în toate configuraţiile actuale ale microcalculatoarelor. care pot conţine fişiere ale aceluiaşi sistem de operare sau ale unor sisteme de operare diferite. 31 55 . numite partiţii. viteza de rotaţie a suportului este mai mare decât în cazul oricăror alte dischete. 43. Corporaţia Sony fabrică unităţile de disc flexibil HiFD cu o capacitate de 200 Mo la dimensiunea dischetelor de 3. Aceste unităţi au fost introduse de IBM în 1974 şi au primit denumirea de discuri Winchester. numită şi lagăr de aer.

timpul mediu de acces.Parametrii principali ai unei unităţi de hard disc sunt: capacitatea de memorare. ajungând chiar la 15000 rotaţii/minut. Tehnologia folosită de unităţile de discuri amovibile fiind foarte asemănătoare cu cea a hard-discurilor. exprimat de obicei în milisecunde. 7 8 Unităţile de discuri amovibile Discurile amovibile (detaşabile) sunt discuri care pot fi separate de echipamentul de citire/scriere şi transportate de la un calculator la altul. p. 3. 7200 rotaţii/minut. Se utilizează sub forma unor pachete sau cartuşe de discuri magnetice. ceea ce le oferă o poziţie solidă pe piaţa suporturilor magnetice. Aceste unităţi sunt mai puţin utilizate la ora actuală decât unităţile de discuri Winchester. 2. SCSI (Small Computer System Interface). Benzi magnetice şi unităţi de bandă magnetică 7 Cheetah X15 .3”.. Capacitatea de memorare este în funcţie de diametrul discurilor.07 GB sau 540 MB. 250 Mo sau 750 Mo şi o viteză de transfer de până la 1. SATA (Serial ATA).6 ms 8 Cheetah X15 – 15000 rpm 9 Sabău. 8”. 101 56 .5”. Fibre Channel. Viteza cu care sunt transferate informaţiile a crescut de la 102 Kb/s la aproape 400 Mb/s la unităţile moderne cele mai rapide. Timpul de acces (mediu) a scăzut de la 85 ms la mai puţin de 3. Cea mai folosită este de 3. M. Capacitatea maximă de memorare a crescut de la 20 MB până la mii de Go. Timpul mediu de acces. 5. 1. Creşterea vitezei de rotaţie determină mărirea ratei de transfer. Tot mai multe companii şi-au întors privirile spre produsele de stocare amovibile pentru a-şi acoperi propriile necesităţi de stocare.5 Mbps. rata de transfer şi viteza de rotaţie. numărul de cilindri.6 ms . Vitezele de rotaţie uzuale la diferite tipuri de hard-discuri sunt de 5400 rotaţii/minut. În general se consideră că un disc cu timp de acces sub 20 de milisecunde este rapid. pentru a le putea transporta de la un calculator la altul (ca şi în cazul unităţilor de disc flexibil). Rata de transfer reprezintă viteza cu care unitatea şi controllerul pot să trimită datele către sistem. Un lucru pare a fi cert: lupta dintre noile dispozitive de stocare amovibile şi venerabilele unităţi floppy va avea implicaţii atât în rândul utilizatorilor. nu sunt deloc surprinzătoare performanţele de capacitate şi viteză de rotaţie atinse de discurile amovibile. FireWare. Byte. capacitate de stocare de 2GB. numărul de discuri. Viteza de rotaţie.8”. Jaz şi Click!.3. este durata necesară pentru deplasarea capetelor de citire-scriere între doi cilindri oarecare. 10000 rotaţii/minut. Unităţile de discuri Jaz au un timp de acces de 10-12 ms. Dispozitive de stocare amovibile. 1. iunie 1997. ele oferă posibilitatea de a stoca date sau programe mai puţin utilizate. densitatea de înregistrare. Firma Iomega s-a impus pe piaţă prin discurile Zip. Unităţile de discuri Zip au o capacitate de stocare de 100 Mo. securitate a datelor şi transport9. Dimensiunea discului poate fi de 14”. 1. În funcţionare discurile se rotesc permanent cu o viteză constantă. cât şi în cel al dezvoltatorilor de software. Discurile Click! oferă o capacitate de stocare de 40 MB.5”. Unităţile de disc se leagă la magistrala calculatorului prin intermediul unei interfeţe care poate fi ATA (AT Attachment).5”.25”.

sub formă de role şi casete sunt suporturi neadresabile şi reprezintă cele mai ieftine suporturi pentru memorarea unor volume mari de date. 40 GB cu comprimare). benzile magnetice sunt utilizate sub forma casetelor sau cartuşelor cu bandă care ajung la capacităţi de stocare de ordinul sutelor de gigaocteţi . Dispunerea datelor pe suport se face în blocuri de date separate de spaţii libere (gap-uri) cu rol în antrenarea şi citirea benzii. PC REPORT România. • gradul de standardizare a formatelor ridicat12. Bibliotecile de 4 mm reprezintă o tehnologie mai veche. nr. Tehnologiile benzilor magnetice pot fi clasificate astfel11: biblioteci DLT (Digital Linear Type).. Bender. Biblioteca DLT reprezintă una din cele mai noi tehnologii în industria de salvare/arhivare şi oferă următoarele avantaje: • oferă cea mai mare capacitate de memorare/cartuş. • dimensiuni mici. dar care oferă numeroase avantaje: • bibliliotecile se bazează pe formatul DDS (Digital Data Standard). biblioteci de 4 mm şi 8 mm. • capacităţi de memorare mari.8/1996 Cruceanu. DDS3 sau DDS4 asigurând stocarea a 2. . Banda magnetică ca suport de arhivare a datelor este disponibilă şi sub forma bibliotecilor de benzi. Casetele magnetice. datorită avantajelor oferite de către aceasta: • cel mai ieftin (cost/MB) suport cu citire-scriere. Acestea permit automatizarea procesului de salvare/arhivare prin care se diminuează considerabil timpul afectat acestei activităţi. banda derulându-se de pe o rolă pe cealaltă în timpul exploatării. 8. tehnologiile ce folosesc banda magnetică se dezvoltă continuu. 25 57 . ce permite citirea şi scrierea simultană a datelor pe mai multe canale şi cu viteze mai mari. vol. DDS2. cu scanare elicoidală. 12 biblioteci de benzi pentru arhivare în reţea. p. asigurându-i capacitatea de reintrare în funcţionare în timp util. Hudson. 2. • timpul de viaţă de 30 de ani egalează stocarea de tip magneto-optică ceea ce le face ideale pentru arhivarea datelor. D. Banda magnetică este suportul ideal pentru arhivarea datelor. Deşi ea pare oarecum perimată. respectiv pentru păstrarea copiilor de siguranţă a fişierelor şi a bazelor de date. M. • asigură un cost foarte scăzut/megaoctet arhivat.. La microcalculatoare. BYTE. D. J. Copia de siguranţă a datelor (backup) este o componentă strategică a unui sistem informatic. 24. Unitatea de bandă magnetică asociată se numeşte streamer. în care banda este poziţionată oblic. 4. în contrast cu tehnologia de scanare elicoidală cu capete rotative. în urma apariţiei unor 10 10 Unitatea internă de bandă magnetică IBM Internal SCSI Tape Drive foloseşte cartuşe cu capacitatea de 20 Go fără compresie şi 40 Go cu compresia datelor. Stocarea datelor pe banda magnetică este una dintre primele metode folosite în lumea calculatoarelor. respectiv 40-80 GB/cartuş. nr. Principalele dezavantaje ale benzii magnetice sunt neadresabilitatea şi viteza scăzută de lucru.43.. Unităţile clasice de bandă magnetică aveau în structură două role. • utilizează tehnica de memorare în serpentină. • metodologia şi software-ul de backup evoluate şi robuste. unitatea externă de bandă magnetică IBM 3592 J1 A foloseşte cartuşe cu capacitatea de 300 Go fără compresie şi 900 Go cu compresia datelor 11 12 Kane.Benzile magnetice. 1996. În prezent capacitatea lor de stocare este de 5 MB fără comprimare şi 10 MB cu comprimare. 12 sau 20 GB (respectiv 4. Pe piaţa calculatoarelor a fost introdusă în 1987 de către Exabyte Corporation. Banda magnetică de 8 mm are cea mai mare utilizare în domeniul camarelor video miniaturizate.

păstrând mişcarea liniară a benzii în raport cu ansamblul de citirescriere. TDK. Deoarece discurile CD-ROM îl au din belşug. deşi au acelaşi aspect. Tehnologia DDS foloseşte mişcarea elicoidală a benzii faţă de capetele de citire-scriere în două variante ale casetei: cu lăţimea benzii de 4mm (dimensiunea casetei audio) şi lăţimea benzii 8mm (dimensiunea casetei video VHS)13. de obicei oxid de aluminiu. şi de posibilitatea de a fi înscrise şi şterse de utilizator. cât şi pentru fiabilitatea ridicată şi capacitatea de stocare relativ ridicată. Philips. necesită mult spaţiu pentru stocare. pe lângă capacitatea de memorare remarcabilă. Memoriile magneto-optice dispun. cu un factor de compresie de 2. orice CD audio poate fi ascultat folosind unitatea CD-ROM a unui calculator. Unităţi de disc CD-ROM Întrucât majoritatea aplicaţiilor care sunt comercializate sunt livrate pe discuri CD-ROM.5. Cei mai importanţi producători sunt Sony. În momentul de faţă sunt mai multe tehnologii de stocare a datelor pe casete magnetice: Data Cartridge (DC). Ea permite înregistrarea în condiţii de siguranţă. Bibliotecile AIT (cu 8 cartuşe) pot stoca până la 2. în prezent sunt folosite şi discuri optice ce pot fi scrise sau discuri optice reinscriptibile. 58 . Discul optic dispune de o mare capacitate de stocare. unităţile de CD-ROM au devenit o componentă de bază a calculatorului. iar în 1985 CD-ROM-ul cucereşte piaţa. de la nivelul zecilor de GB până la 160 GB la unităţile din a treia generaţie. 26 Nu confundaţi CD-ROM-ul cu Audio-CD-ul pentru că. Suportul fizic pentru discurile optice este realizat din material plastic acoperit cu o peliculă metalică. p. În mod natural.2. Avantajele prezentate mai sus determină utilizarea casetelor magnetice să fie în majoritatea cazurilor. Tehnologia AIT foloseşte scanarea elicoidală şi o lăţime de bandă de 8 mm pentru creşterea densităţii de stocare şi un mecanism de citire/scriere mult mai eficient. Digital Data Storage (derivată din DAT). Stocarea informaţiei sub formă numerică este făcută prin amprente minuscule care pot fi citite prin intermediul unui fascicol de raze laser. Advanced Intelligent Tape (AIT).incidente sau catastrofe. acestea nu folosesc aceeaşi tehnologie de înregistrare şi de citire. adică de un cititor de CD cum sunt cele integrate în echipamentele uzuale de redare a muzicii. Tehnologia Data Cartridge este orientată spre îmbunătăţirea performanţelor casetei. echipat bineînţeles şi cu o placă de sunet şi o pereche de boxe. Echipamente periferice şi suporturi optice Nevoilor tot mai mari de memorii externe pentru stocarea şi arhivarea informaţiilor multimedia le răspund discurile optice şi memoriile magneto-optice.08 TB comprimat. Dacă iniţial la microcalculatoare au fost utilizate doar discuri optice de tip CD-ROM. pe baza tehnicilor de compresie. atât pentru preţul scăzut. Verbatim. Tehnologia Travan a fost introdusă în anul 1995 pentru a mări capacitatea minicartuşelor prin mărirea dimensiunii lor astfel încât acestea să poată conţine o cantitate mai mare de bandă.2. Practic. dar niciodată un CD-ROM nu va putea fi citit de un CD Player. Elementele din multimedia. CD-ROM-ul tinde să devină cel mai popular mediu de distribuţie al produselor software. soluţia optimă de backup. Maxell. fiind adecvat arhivării sigure a informaţiilor pe o mare perioadă de timp deoarece nu poate fi şters. Capacitatea de stocaj a crescut astfel la 8 GB. 14 13 14 Idem. ele au devenit cea mai cunoscută metodă de stocare de date pentru aplicaţiile multimedia. 2. Tehnologiile Data Cartridge şi Digital Data Storage derivă din tehnologiile utilizate de caseta audio obişnuită. HP.6:1. cum ar fi filmele video şi sunetul.Travan. micul disc argintiu constituie factorul care a permis explozia tehnologiei multimedia în lumea calculatoarelor personale . În 1982 au apărut primele CD-uri audio. combine muzicale etc.

programul oferă informaţii suplimentare în legătură cu acesta. 15vezi şi Popescu. ca un multiplu al vitezei unităţii CD-DA originale: 1X. Ca urmare a măririi colecţiilor de CD-uri a apărut ideea schimbătoarelor de discuri.. p. Avantajele utilizării CDROM sunt numeroase: capacitatea mare de stocare (de aproximativ 700 MB). în timp ce la primele. Gheorghe. Aceasta înseamnă posibilitatea de deplasare rapidă. adaptând cartuşul propriu de şase CD-uri pentru a fi utilizat de calculatoare).52x. răsfoirea enciclopediilor electronice. cu atât unitatea este mai rapidă. Forma obişnuită de prezentare este cea de hypertext. Primele schimbătoare de discuri CD-ROM erau derivate din cele folosite pentru sistemele stereo (firma Pioneer a fost cea care a creat primul schimbător de discuri. Vitezele sunt exprimate. Cele mai întâlnite rate de transfer sunt în prezent 40. PC World. dar cu o capacitate de stocare mult mai mare. la CD-ROM.. goana după viteze de transfer din ce în ce mai ridicate şi timpi de acces mai mici fiind remarcabilă. garantându-se astfel stabilitatea datelor pe disc). aprilie. Standardul MPC-1 prescria o viteză de transfer de 150 KB pe secundă. În prezent există schimbătoare de discuri cu şi fără cartuşe. Astăzi. dar astăzi există unităţi care transferă informaţiile cu 7800 KB pe secundă. de la o problemă la altele cu care se află în legătură. orice calculator este dotat cu o unitate CD-ROM care permite instalarea driverelor. Utilizarea CD-ROM. Unităţile CD-ROM sunt mereu îmbunătăţite. ceea ce înseamnă totuşi cam de zece ori mai mult decât în cazul hard-discurilor obişnuite. 48 şă 52x. La versiunile moderne acest timp este sub 100 ms. 4X. Totuşi se pare că s-au cam atins. Cele mai multe dintre ele se bazează pe SGML (Standardized General Markup Language) care permite marcarea unor zone de text pentru a indica salturile posibile15. Cele două caracteristici de bază care definesc o unitate CD-ROM sunt timpul de acces şi rata de transfer a datelor. 1993. 6X. Diferenţa dintre modul de înregistrare pe discul magnetic şi cel de pe CD-ROM este că. manuale sau alte texte de dimensiuni foarte mari. 11 59 . de obicei. stabilitatea datelor (CD-ROM nu poate fi modificat. Dezavantajul lor constă în imposibilitatea scrierii ulterioare pe disc şi în viteza redusă de transfer: CD-ROM este de 10 de ori mai lent decât hard-discul. hypertextul este un cuvânt subliniat sau scris cu altă culoare. Dacă se execută un clic sau un dublu clic pe cuvântul respectiv. Astfel. Cu cât numărul este mai mare. sectoarele se înregistrează continuu (în formă de spirală). cu atât unitatea este mai bună. Este adevărat că viteza unităţilor CD-ROM a fost mărită permanent. vizionarea de filme şi prezentări multimedia etc. Una din cele mai frecvente utilizări a CD-ROM este distribuirea de documentaţii. volumul 1. în unitatea de CD-ROM pot fi încărcate mai multe discuri la care puteţi avea acces direct printr-o simplă apăsare de buton. Există mai multe metode de a realiza conversia unui text obişnuit în hypertext. ceea ce explică de ce mulţi utilizatori nu au renunţat la suportul magnetic pentru date.Discul CD-ROM (Compact Disc Read-Only Memory) reprezintă un mediu de stocare asemănător dischetelor. 2X. utilizând programe adecvate. limitele actualei tehnologii. datele se înregistrează pe piste concentrice. Rata de transfer a datelor reprezintă viteza cu care o unitate CD-ROM preia datele de pe disc şi le transmite calculatorului. chiar depăşit. Deja a apărut o nouă generaţie de unităţi CD-ROM care a urcat rata maximă de transfer la 72x datorită noii tehnologii pe care o aplică şi anume: citirea se face cu mai multe capete şi nu cu unul singur cum este soluţia tehnică la unităţile CD-ROM obişnuite. în cadrul textului. Timpul de acces reprezintă numărul de milisecunde de care are nevoie unitatea pentru a găsi şi citi o cantitate de informaţie. Cu cât acest număr este mai mic. În programele multimedia. Aceasta se datorează faptului că la CD-ROM capul de citire optic are o masă substanţial mai mare decât mecanismul foarte uşor al hard-discurilor. În felul acesta se uşurează regăsirea informaţiilor necesare.

CD-urile înregistrabile tind să devină cel mai confortabil şi mai ieftin supot pentru salvarea şi transportul fişierelor. Blue Book). acest tip de suport tinde să înlocuiască dischetele. 43/1996. citirea informaţiei făcându-se tot prin detectarea modificărilor în fasciculul de laser reflectat. Durata de viaţă estimată pentru un CD produs industrial. Acestea pot fi scrise. Avantajul său constă în faptul că informaţia stocată pe el poate fi stabilită de către beneficiar. În aceleşi timp. atunci el va fi imposibil de citit. prin presaj. Sunt deja câteva standarde comerciale pentru CD-uri respectate de majoritatea producătorilor (Red Book. C. Spre deosebire de CD-Player-ul audio care redă fără probleme orice CD audio. în timp ce cea a unui CD produs după tehnologia CD-R. Unităţile ce permit scrierea se caracterizează prin două "viteze": prima semnifică rata maximă de transfer la citire. industriile constructoare de maşini (pentru manuale de service). unităţii CD-ROM nu îi este indiferent ce disc citeşte. de 100 de ani. astfel că nu pot fi utilizate în aplicaţiile care vehiculează volume mari de date sau al căror conţinut este dinamic. benzile magnetice şi cartuşele magnetice în multe aplicaţii de transport şi arhiare a fişierelor. Pentru asigurarea compatibilităţii între CD-urile comercializate de diferite firme s-a recurs la standardizare. nr. Orange Book. cu deosebirea că înregistrarea o face utilizatorul pe calculatorul său. citite şi rescrise asemănător discurilor magnetice. Tehnologia discurilor optice a găsit o soluţie pentru depăşirea acestui dezavantaj: discurile reinscriptibile.În mod evident acest tip de disc este utilizat în domenii în care este necesar să se transporte cantităţi mari de date ce nu sunt supuse modificărilor. unităţile CD-R pot să utilizeze şi discuri CD-ROM. 29 60 . Ele sunt ideale pentru arhive de date în întreprinderi sau instituţii financiare. dacă sistemul dispune de o unitate CD care permite scrierea (gravarea) CD-urilor. Printre aceste domenii se numără bibliotecile (pentru cataloage şi referinţe). Informaţiile sunt scrise o singură dată şi pot fi ulterior citite ori de câte ori. precum şi piaţa bunurilor de larg consum (pentru jocuri video sau computer)16. Unităţi de discuri optice reinscriptibile Discurile WORM nu pot fi înregistrate decât o singură dată. La ora actuală viteza maximă de scriere este de 52x. cu toate că în exterior toate discurile arată la fel. 16 Nagy. uşor de recunoscut după culoarea sa aurie. caracteristicile pentru acest tip de discuri fiind definite în Orange Book. PC REPORT România. informatica (pentru distribuirea softwareului şi a documentaţiilor). CD-urile pot fi înregistrate de utilizator. Green Book. finanţele (pentru baze de date). CD-R constituie pentru orice întreprindere o soluţie de ales pentru stocarea documentară sau pentru prezentarea multimedia a produselor întreprinderii. p. este de 25 de ani. White Book). Prin tehnologia CD-R (Compact Disk Recordable). Operaţiunea de înregistrare este mult mai delicată decât scrierea unei dischete şi se poate derula într-o singură sesiune de lucru (monosesiune) sau în mai multe sesiuni (multisesiune). Unităţi de discuri WORM Discurile WORM (Write One Read Many) sunt asemănătoare CD-ROM-urilor. Tehnologii optice. Dacă driver-ul nu este compatibil cu standardul unui compact disc. constituind o alternativă la microfilme. Yellow Book. iar cea de-a doua rata maximă de transfer la scriere.. Datorită posibilităţilor de stocare a unui volum mare de date şi a costurilor reduse. cu excepţia Photo-CD-ului.

Sistemele DVD Ca urmare a complexităţii documentelor şi aplicaţiilor. mecanismul de scriere poziţionează raza laser pe o pistă îngustă. cât şi cu patru straturi (cele cu două feţe) care oferă o capacitate de 17 GB (fiecare strat are 4. Discurile magneto-optice sunt mai robuste decât suporturile CD-ROM. capacitatea de 680 Mo a unui CDROM nu mai este suficientă. Tehnologia magneto-optică combină proprietăţile optice. precum şi prin înregistrarea datelor pe patru straturi. Mai mult. Suporturile de stocare magneto-optice 17 Elaborată în 1986. discurile fiind apoi citite cu ajutorul unei raze laser.5. Tehnologia discurilor magneto-optice are o mulţime de avantaje în comparaţie cu discurile de stocare magnetice. Ea oferă o siguranţă temeinică a datelor la un preţ pe megaoctet mai scăzut. îndesarea spiralei. Viteya de transfer date la DVD se indică în multipli ai 1350 Kops (şi nu ai 150 kops ca la CD). Doar suprafaţa încălzită de raza laser va recepţiona semnalul magnetic.Unităţile care permit şi rescrierea se caracterizează prin trei "viteze" care semnifică ratele maxime de transfer la citire. Ca şi în cazul CD-urilor. Înalta capacitate a DVD-urilor s-a obţinut prin crearea unor cavităţi mai mici. aceste discuri sunt transportabile. iar rata de transfer este de 7 ori mai mare decât a unităţilor CD-ROM. discurile magneto-optice pot fi rescrise în cazul în care apare o eroare. Fabricanţii de discuri magneto-optice garantează stocarea datelor peste 30 ani. raza laser citind datele memorate pe disc. apărând diferite formate pentru discurile DVD.3.25” şi 3. fără să fie necesară asigurarea unor condiţii speciale.7 Go). Într-un singur strat DVD încape un film de 135 minute. în timp ce suportul CD-ROM trebuie înlocuit şi rescris în întregime. Prin rezistenţa la şocuri. Aspectul fizic al unui disc magneto-optic şi modul în care acesta este realizat sunt asemănătoare cu cele ale unui disc CD-ROM. Timpul de acces este de sub 20 ms. Există atât discuri cu două straturi. principalul motiv fiind faptul că animaţiile tridimensionale şi secvenţele video consumă mult spaţiu pe disc. DVD-ul este un disc plat.7” diametru şi 0. datele sunt înregistrate pe o traiectorie spiralată formată din mici cavităţi. iar în locul unde raza laser încălzeşte pista este aplicat un semnal magnetic. În prezent viteza maximă de rescriere este de 24x. La înregistrare. De aici. câte două pe fiecare faţă a discului. La citire unitatea funcţionează optic.2. fiind ideale pentru stocări de imagini şi secvenţe video. de dimensiunea unui CD (4. termice şi magnetice şi este utilizată împreună cu un suport optic ce poate fi rescris. Astfel. fiind încapsulate într-o carcasă solidă pentru protejarea suportului de stocare. viteza DVD de 4x este egală cu 4x1350=5. scriere şi rescriere.5” conţinute în cartuşe. iniţial a avut denumirea Digital Video Disc 61 .4 Mops Tehnologia DVD s-a dezvoltat tot mai mult în ultimul timp. necesitatea unui nou format bazat pe tehnologia video digitală: DVD (Digital Versatile Disk ).05” grosime) şi poate stoca de 26 de ori mai multe date decât un CD-ROM. Echipamente periferice şi suporturi magneto-optice Echipamentele magneto-optice folosesc o combinaţie a tehnicii de înregistrare magnetică şi a laserului pentru a stoca date pe discuri de 5. 17 2.

existând însă şi variante de 10-30 Mbps sau chiar mai mult. Modemul de cablu are avantajul unui cost de instalare destul de redus şi al unei rate de transfer destul de bune.oferă un mediu ideal de extindere a capacităţii de stocare a calculatoarelor personale. pot fi conectate la file server.5. cuplarea a două calculatoare şi practicarea de jocuri (şah. de o mai mare densitate. Modemul are ca avantaj costurile reduse de achiziţionare şi instalare pe o linie existentă. 3.5” este compania Fujitsu. cea de tip NAND suportă doar accesul secvenţial. Pe lângă modemul telefonic mai sunt utilizate şi modemurile de cablu şi modemurile radio. pe plachete – cartele PCMCIA. 2. Alte echipamente periferice şi suporturi de date Memoria flash poate fi de tip NOR (propusă de Intel în 1988) sau de tip NAND (propusă de firmele Samsung şi Toshiba în 1989). Modemul de cablu utilizează cablul TV pentru realizarea conexiunii. de exemplu) cu o persoană aflată la distanţă. El permite transferul de fişiere multimedia.2. Memoria flash este mai lentă decât cea ROM sau RAM. este mai rapidă. însă nu necesită infrastructură în raza de acţiune a ISP-ului. Memoria flash se fabrică în diferite formate: în formă de tub (flah tub. Acestea conţin discuri şi dispozitive de citire/scriere multiple. Modemurile telefonice sunt cel mai comun şi mai des utilizat mijloc de conectare la Internet. cartele Compact Flash. 2. Se fabrică discuri magneto-optice de 2. Această rată de transfer este însă împărţită cu vecinii. Modemul extern se conectează în exteriorul calculatorului printr-un cablu ce face legătura cu portul serial al calculatorului.6. Modemurile sunt de două tipuri: interne şi externe. dar pot fi găsite şi la staţiile de lucru client sau de sine-stătătoare. Modemul radio Tehnologia necesită o staţie de emisie/recepţie la ISP.5” şi 5. Tonomatele magneto-optice sunt utilizate pentru liniile de stocare automate cu un acces la cantităţi imense de date. 62 . Legătura dintre modemul de cablu şi calculator este asigurată în general de o placă de reţea de 10 Mbps care limitează automat rata maximă de transfer. flash pen). Aceasta fabrică discuri cu capacitatea de la 128 Mo până la 2.5”. Costul unui radio modem este destul de mare. organizarea de videoconferinţe.4. În prezent se livrează module de memorie flash cu capacitatea de până la 64 Go. suportă mai multe operaţii de scriere/citire şi e mai ieftină. iar rata de transfer variază între 15000 Kbps şi 35 Mbps. Cel mai cunoscut producător de discuri magneto-optice de 3.2. iar ca dezavantaj costul destul de mare al modemului.3 Go. staţiilor de lucru sau serverelor. Secure Digital. Modemul intern este o placă de calculator montată în interior şi conectată la linia telefonică. Echipamente de comunicaţie: modem-ul Modemul (modulatorul/demodulatorul de fază) converteşte semnalul numeric furnizat de calculator în semnal analogic care poate fi transmis pe linia telefonică. cu menţiunea că modemurile ultra-rapide funcţionează doar pe distanţe de 3-4 km. Memoria NOR este cu acces arbitrar (RAM).25”. iar la receptor asigură demodularea semnalului. Ratele de transfer atinse de o astfel de reţea se situează în jurul valorii de 4 Mbps. dar intervine problema notei telefonice. deoarece este un singur fir prin care circulă semnalele.

transmiterea directă a documentelor electronice etc.Fax modemul reprezintă un dispozitiv care poate fi ataşat unui calculator şi care permite transmiterea documentelor electronice sub formă de faxuri. Comparativ cu faxul obişnuit. Robotics. fără existenţa unui scanner optic. necesitatea unui spaţiu mare de stocare pe disc a datelor recepţionate. rate ridicate de transmisie a datelor (de până la 14 kbps).S. Conexant. Principalele dezavantaje constau în imposibilitatea transmiterii directe de pe hârtie. el are o serie de avantaje: oferă o calitate superioară a documentului transmis. 63 . QuickLan. preţ mai scăzut. Creative. Producători de fax modemuri sunt U.

). Bucureşti. caracteristici. funcţii 3.1. El are rolul de a gestiona funcţionarea componentelor hardware ale sistemului de calcul. Informatica. asigurarea că unităţile periferice sunt gata pentru lucru etc. Ideea reducerii timpului de aşteptare a condus la introducerea unor concepte noi. Prezentarea generală a sistemelor de operare Sistemul de operare reprezintă ansamblul de programe care asigură utilizarea optimă a resurselor fizice şi logice ale unui sistem de calcul1. exprimate într-un limbaj de comandă.). Sisteme de operare 3. execuţia unui program poate determina apariţia unor erori sau incidente (de exemplu lipsa hârtiei la imprimanta. Primele sisteme de operare asigurau executarea secvenţială pe loturi de programe (batchprocessing) în regim de monoprogramare. trebuind să fie capabil să realizeze o interfaţă între calculatorul propriu-zis şi utilizator El este interpretul cerinţelor utilizatorului. În multiprogramare problemele se complică şi mai mult când în memorie coexistă simultan mai multe programe ce trebuie executate. 226 64 . în format binar. G. Folosirea hardware-ului unui sistem de calcul ar fi dificilă şi ineficientă în lipsa unui sistem de operare. aflate pe suporturi de hârtie care erau încărcate atunci când era nevoie. Sincronizarea lucrărilor trebuie realizată la nivelul microsecundelor şi nu poate fi atribuită operatorului uman. Ele asigurau automatizarea unor lucrări repetitive. executând aceste cerinţe prin intermediul instrucţiunilor maşină. verificarea amplasării corecte a fişierelor cerute pe suporturile din unităţile periferice. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. tratarea lor după o soluţie programată.1. Ea este realizată prin programe şi inclusă în sistemul de operare. Sistemul de operare este componenta software care coordonează şi supraveghează întreaga activitate a sistemului de calcul şi asigură comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul. De asemenea. Prezentare generală. Acesta era asistat de un rudiment de sistem de operare sub forma unor mici programe. semnalarea lor operatorului şi în unele cazuri. p.Capitolul 3. ce sau finalizat cu apariţia sistemelor de operare. La primele calculatoare electronice programatorul era şi operator prin intermediul consolei. Multe din aceste incidente sunt repetitive şi se poate încredinţa calculatorului reperarea. după cum şi creşterea performanţelor sistemelor de operare a determinat îmbunătăţirea parametrilor hardware. 1 Dodescu. structură. clasificare. 1987.. oricare ar fi programele de executat (de exemplu eliberarea zonelor de memorie ocupate. de a coordona şi controla execuţia programelor şi de a permite comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul.1. Desigur era o folosire ineficientă a calculatorului întrucât unitatea centrală (care era foarte scumpă) nu lucra în timpul când programatorul/operator gândea ce să facă în continuare sau executa diferite manevre. Încredinţând calculatorului sarcina coordonării propiilor sale lucrări s-a ameliorat viteza de lucru şi siguranţa funcţionării. Sistemele de operare au apărut şi evoluat în directă legătură cu arhitectura sistemelor electronice de calcul: apariţia de noi dispozitive hardware a provocat dezvoltarea sistemelor de operare. lipsa dischetei în unitate etc.

Caracteristicile sistemelor de operare Un sistem de operare performant trebuie să posede următoarele atribute: • Timp de răspuns: exprimă durata intervalului delimitat de lansarea unei cereri de serviciu şi achitarea acesteia de sistem. • să existe un număr cât mai mare de aplicaţii care să ruleze sub acel sistem de operare. • Opacitate: din punct de vedere al utilizatorului trebuie să existe numai necesitatea de cunoaştere la nivel de interfaţă.2. • Transparenţă şi vizibilitate: capacitatea de a permite utilizatorilor să obţină anumite informaţii despre modul cum operează sistemul. Pentru a permite integrarea şi interoperabilitatea au fost definite standarde internaţionale privind specificaţiile unui sistem de operare. • Eficienţă: să asigure utilizarea optimă a resurselor fizice şi logice ale sistemului de calcul.3. informaţii suplimentare care pot duce la obţinerea unei utilizări mai eficiente. • Serviabilitatea: posibilitatea sistemului de operare de a furniza utilizatorului informaţiile necesare pentru o depanare cât mai rapidă a programelor. • Interoperabilitatea: sistemul de operare trebuie să admită accesul la structurile de date care au fost construite sub un alt sistem de operare. Această calitate este cu adevărat pusă în valoare în cazul lucrului în reţelele de calculatoare. dar care nu pot fi realizate fizic datorită unor restricţii hardware. 65 • • . • Simultaneitatea utilizării: exprimă gradul în care un sistem poate lucra în acelaşi timp pentru mai mulţi utilizatori sau să execute mai multe lucrări ale aceluiaşi utilizator. • Integritate: sistemul de operare împreună cu aplicaţiile concepute pentru el trebuie să poată comunica cu alte sisteme de operare sau cu programe concepute sub alte sisteme de operare. care pentru utilizator reprezintă “cutia neagră” a sistemului de operare. • Utilitate: să satisfacă toate cerinţele utilizatorului asigurând o interfaţă facilă cu programele de aplicaţii. • Generalitate: să poată răspunde corect la toate cerinţele formulate şi deci să permită rezolvarea unor probleme cât mai variate ale utilizatorului. • Extensibilitate: adăugarea de noi facilităţi care să ţină pasul cu cerinţele utilizatorilor. să necesite resurse hardware minimale. Pentru a fi acceptat de utilizator un sistem de operare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie uşor de utilizat.1. de a izola eventualele erori ce pot apare şi de a continua activitatea în condiţii de capacitate şi eficienţă redusă. • Securitate: sistemul de operare trebuie protejat împotriva unor încercări voluntare sau involuntare de distrugere prin programele utilizatorilor. • Capacitate: posibilitatea sistemului de operare de a suplini unele facilităţi necesare. fără a pătrunde la structurile inferioare. • Flexibilitate: posibilitatea modificării sistemului de operare în funcţie de cerinţele utilizatorului. • Fiabilitate şi disponibilitate: capacitatea sistemului de operare de a cădea foarte rar în pană.

Sistemele de operare multiutilizator au în vedere partajarea memoriei. tipurile de interacţiuni permise şi organizarea internă a programelor componente. Sistemele de operare pentru mainframe-uri se caracterizează prin posibilităţi de lucru seriale şi/sau interactive. eventual şi multiuser (Unix).1. b. sistemele de operare pot fi: a. sistemele de operare se clasifcă în: 2 Boian. a perifericelor sau a altor tipuri de resurse. ocupă un spaţiu redus în memoria internă. În cazul unor sisteme de calcul medii/mari. b. a unui singur program care rămâne activ în memoria internă. Sisteme de operare multiutilizator. Sisteme de operare interactive. de la lansare şi până la terminarea sa. oferind un sistem complex de protecţie a informaţiei. procedurile de încărcare la conectarea sistemului şi de instalare a sistemului de operare sunt mai laborioase. Sistemele de operare pentru minicalculatoare folosesc cu prioritate tehnicile time-sharing şi multiprogramare. Clasificarea sistemelor de operare În practică sunt utilizate numeroase sisteme de operare. Editura Libris. fiind acceptate mai multe criterii de grupare a acestora. în memoria internă este încărcat un alt program care şi el se supune tehnicii swapping. între utilizatorii conectaţi la un moment dat. . asigură un sistem de priorităţi de execuţie dezvoltat. c. folosesc un limbaj de comandă pentru utilizatori avizaţi. sunt mai rigide. Pot fi instalate atât pe sisteme de calcul individuale. alternând momentele de prelucrare şi de stocare în memoria internă. 3. multitasking. orientate pentru prelucrări complexe şi pentru volume mari de date şi dispun de un limbaj de comandă pentru utilizatori specializaţi. sunt orientate pentru lucrul cu multe terminale. gradul de partajabilitate a resurselor. Sistemele de operare monoutilizator sunt cele mai simple sisteme de operare şi permit executarea la un moment dat. După gradul de partajare a resurselor sunt: a. 1994. în cazul modificării configuraţiei hardware.3. Ele sunt interactive. pp 73-76 66 . Ele sunt puternic interactive. altele multitasking (Windows). sunt orientate pentru lucrul cu mai mulţi utilizatori. F. cu cele de evacuare pe disc.• să aibă un cost de achiziţie şi de întreţinere cât mai scăzut. oferind proceduri automate pentru încărcarea sau pentru instalarea sistemului de operare. Cel mai adesea clasificările au în vedere: configuraţiile calculatoarelor pe care sunt instalate. Aceste sisteme lucrează în multiprogramare folosind şi tehnici de gestiune şi protecţie a utilizatorilor. permiţând partajarea resurselor pentru lucrul interactiv multiutilizator şi planificarea unităţii centrale pentru servirea tuturor utilizatorilor. sunt sisteme de operare puternice care pot gestiona lucrul cu un număr mare de periferice. Cluj-Napoca. Sistemele de operare pentru microcalculatoare sunt cele mai folosite la ora actuală. M. 1. După tipurile de interacţiuni permise. a unităţii centrale de prelucrare. Sisteme de operare pentru calculatoare medii/mari (mainframe-uri). unele sunt monouser şi monotasking (MS-DOS). 3. putând îndeplini funcţia de concentrator de date. Sisteme de operare pentru minicalculatoare. După configuraţiile hardware pe care le deservesc. numărul prelucrărilor executate2. cu un limbaj de comandă accesibil sau cu interfaţă grafică utilizator. sunt uşor configurabile. În timpul evacuării. Sisteme de operare monoutilizator. la un preţ accesibil utilizatorilor şi sunt uşor de exploatat. aceste sisteme de operare admit în plus tehnica swapping (transfer date). cât şi pe sisteme de calcul cuplate în reţea. multiuser şi multitasking. Sisteme de operare pentru microcalculatoare. prin care un program este executat pe porţiuni. deoarece pot fi achiziţionate într-o configuraţie minimă. 2.

sistemul de operare pierde controlul asupra sistemului. în timp prestabilit. în timpul executării unui program. utilizatorul furnizează datele care se prelucrează odată cu formularea cererii de prelucrare şi primeşte rezultatele prelucrării la încheierea execuţiei. Aceasta înseamnă că. Exemplu: sistemele de operare MS-DOS şi CP/M sunt sisteme de operare monotasking. După acest criteriu. Sistemele de operare seriale sunt acele sisteme de operare pentru care gradul de interacţiune cu utilizatorul. acesta rămâne activ din momentul lansării lui în execuţie şi până la terminarea lui completă. la un moment dat. motiv pentru care comunicarea dintre utilizator şi sistem nu este directă. sistemele de operare pot fi: Sistemele de operare monotasking execută un singur task (lucrare. Sisteme de operare seriale. cât timp este în execuţie. programul are acces la toate resursele sistemului de calcul. Faţă de sistemele de operare monotasking. aceste sisteme trebuie să asigure şi partajarea timpului între programele ce se execută simultan. De cele mai multe ori. Sisteme de operare multitasking. Unix sunt sisteme multitasking. precum şi gestiunea alocării resurselor sistemului de calcul.a. în timpul prelucrărilor. 4. utilizatorul poate decide modul de continuare a activităţii. a fiecărei operaţii cerute de utilizator. O caracteristică importantă a unui sistem de operare este măsura în care poate asigura execuţia concurentă a proceselor. în sistem se pot afla în execuţie mai multe procese care concurează între ele pentru accesul la resursele sistemului. unele sisteme de operare pot gestiona execuţia concurentă a mai multor procese. b. După numărul prelucrărilor executate simultan. atât hardware cât şi software. b. în favoarea programului aflat în execuţie. Sistemele de operare multitasking sunt acele sisteme de operare care asigură execuţia concurentă a mai multor procese care există concomitent în sistem. există: a. utilizatorul putând interveni în timpul execuţiei programului. Sistemele de operare interactive permit comunicarea directă între utilizator şi sistemul de calcul. care preia controlul până în momentul încheierii execuţiei sale. Sisteme de operare interactive. Exemplu: sistemele de operare Windows. ele nu asigură execuţia concurentă şi nici partajarea resurselor între mai multe procese. iar sistemul de operare gestionează resursele sistemului pentru satisfacerea cât mai multor cereri ale acestor procese pentru alocarea de resurse. la un moment dat. Sisteme de operare monotasking. sarcină. 67 . în sistemul de calcul se poate executa un singur program. este practic nul. program) la un moment dat. În timpul execuţiei lucrării sale. Sistemele de operare interactive pot fi monouser sau multiuser. Unix este un sistem interactiv multiuser. c. asigurând proceselor din sistem accesul concurent la resursele sistemului sau partajarea resurselor. Sistemele de operare în timp real permit deservirea. prin intermediul unui limbaj dedicat acestui scop (limbajul de comandă al sistemului de operare sau interfaţa grafică utilizator). Pentru utilizarea eficientă a resurselor sistemului de calcul. ci mediată de persoane specializate (operatori de calculator). Sisteme de operare în timp real. Exemplu: Windows este un sistem interactiv monouser. Cu aceste sisteme este posibilă şi gestionarea terminalelor de teletransmisiuni cuplate la un calculator gazdă sau organizate într-o reţea de calculatoare. În funcţie de unele rezultate intermediare. Sub controlul unui sistem de operare monotasking. interfaţa dintre sistemul de operare şi utilizator nu dispune de un limbaj de comandă accesibil utilizatorului obişnuit.

în momentul în care apare un eveniment în sistem. Întreruperea reprezintă suspendarea temporară a execuţiei procesului care are alocată UCP. O altă direcţie este dezvoltarea de familii de sisteme de operare. • depistarea şi tratarea evenimentelor deosebite care apar în timpul execuţiei programelor. unele sunt specializate pentru un anumit mod de utilizare. Funcţiile componentei de comandă şi control ale sistemului de operare sunt: • planificarea. De asemenea. Pentru ca o întrerupere să fie funcţională.În ceea ce priveşte evoluţia sistemelor de calcul. în scopul tratării acestui eveniment de către UCP. Un exemplu este familia sistemelor de operare Windows care cuprinde sisteme de operare interactive. funcţionând sub controlul unor sisteme de operare diverse. în prezent se constată tendinţa de apropiere a performanţelor sistemelor de operare pentru sisteme de calcul mari de cele ale sistemelor de operare pentru mini sau microcalculatoare. care pot fi solicitate. se realizează o integrare funcţională tot mai accentuată a diferitelor tipuri de sisteme de calcul în platforme de lucru comune. Structura unui sistem de operare Pentru a răspunde rolului de interfaţă între utilizatori şi partea hardware a sistemului electronic de calcul şi pentru a gestiona eficient resursele. se urmăreşte dezvoltarea de sisteme de operare portabile. de obicei prin conectarea acestora în reţele de calculatoare.4. cu funcţia de coordonare a activităţii sistemului de calcul şi a celorlalte componente ale sistemului de operare. la un moment dat. Sistemul de întreruperi reprezintă o combinaţie de instrumente hardware şi software care asigură comunicarea între componentele funcţionale elementare ale unui sistem de calcul prin intermediul întreruperilor. adică care funcţionează pe platforme hardware diferite. Astfel. asigurând şi funcţiile pentru lucrul în reţea de calculatoare. 3. majoritatea sistemelor de operare au în structura lor două componente majore: programe de comandă-control şi programe de servicii. între aceste sisteme de operare. În acelaşi timp. • gestionarea resurselor sistemului de calcul. este necesar să poată fi îndeplinite două condiţii: 68 . lansarea şi urmărirea execuţiei programelor. de exemplu: Windows NT Server. • câte o componentă de gestionare pentru fiecare tip de resursă din sistem. Resursele sistemului de calcul pe care sistemul de operare le pune la dispoziţia utilizatorului se constituie din totalitatea componentelor fizice sau logice ale sistemului de calcul. în categoria programelor de comandă şi control intră: • Programe de gestiune întreruperi care reprezintă un ansamblu de subrutine activate la apariţia unui anumit semnal fizic de întreruperi. în timpul execuţiei unui program. Cel mai elocvent exemplu în această direcţie este reţeaua Internet care realizează legătura între cele mai diferite tipuri de sisteme de calcul. Această componentă este rezidentă în memoria internă pe toată durata funcţionării sistemului de calcul şi se mai numeşte monitorul rezident al sistemului de operare. pentru server de reţea sau Windows NT Workstation pentru staţii de lucru din reţea.1. • asigurarea protecţiei informaţiilor manevrate de diverse programe (aceste programe pot fi ale sistemului de operare sau programe utilizator). Componenta de comandă şi control cuprinde programe ce au rolul de a asigura utilizarea eficientă a resurselor sistemului de calcul. Un exemplu în acest sens este sistemul de operare UNIX. multitasking. Componenta de comandă şi control a sistemului de operare include: • nucleul sistemului de operare.

a lucrărilor executate de aceştia şi a resurselor consumate. sau chiar între variante diferite ale aceluiaşi sistem de operare. dezvoltarea programelor de aplicaţii şi exploatarea celorlalte facilităţi oferite de sistemul de operare. desfăşurarea simultană a uneia sau mai multor operaţiuni de I/E cu prelucrările realiozate de procesorul central. Gradul de accesibilitate al unui sistem de calcul. independent de sistemul de calcul. 69 . Această componentă oferă servicii diferite. Programele de serviciu pot fi grupate astfel: 1. Programele de servicii se execută sub supravegherea programelor de comandă şi control. • Programe de planificare a lucrărilor şi de alocare a resurselor. compilator şi interpretor indică următoarele:  Asamblorul este determinat de limbajul maşină. realizând. Programele de servicii asigură sub supravegherea programelor de control. înainte de încheierea execuţiei procesului căruia îi este alocată.  Asamblorul uşurează scrierea programelor folosind simboluri în locul limbajului maşină. • Programe de gestiune a fişierelor care reprezintă o colecţie de module prin care se asigură deschiderea. compilatoare. • Programe de statistică a sistemului de operare care ţin evidenţa utilizatorilor. memoria este mai puţin ocupată de asamblor. • Proceduri de tratare a intrărilor şi ieşirilor la nivel fizic care asigură efectuarea operaţiunilor elementare de I/E cu toate tipurile de periferice din sistem. pentru ca acesta să poată fi continuat ulterior. • să existe posibilitatea de a conserva parametrii procesului suspendat. Programele translatoare traduc programele sursă în programe obiect (asambloare/macroasambloare. unde este posibil. ca şi complexitatea sarcinilor pe care utilizatorul le poate rezolva cu ajutorul lui sunt influenţate de existenţa şi eficienţa programelor de sistem incluse în componenta de servicii. în timp ce compilatorul oferă posibilitatea scrierii de programe pentru orice sistem de calcul ce dispune de compilatorul respectiv.• UCP să dispună de capacitatea de a fi întreruptă. • Programe de gestiune tehnică a sistemului de operare care ţin evidenţa erorilor hardware şi la cerere furnizează informaţii asupra gradului de utilizare a componentelor sistemului electronic de calcul. interpretoare) ale căror instrucţiuni în limbaj maşină pot fi executate de sistemul de calcul. ca orice program de aplicaţie. iar compilatorul este specific unui anumit limbaj. O succintă comparaţie dintre asamblor. • Programe de gestiune procese care creează procese şi rezolvă probleme privind cooperarea şi concurenţa acestora. la un moment dat. Componenta de servicii a sistemului de operare s-a dezvoltat odată cu cerinţele utilizatorilor sistemelor de calcul. dar compilatorul este mai puternic datorită includerii într-o definiţie-sursă a mai multor definiţii-obiect.  Asamblorul translatează o definiţie simbolică a programului sursă într-o definiţie din programul obiect. Ca urmare. de la un sistem de operare la altul. • Programe de gestiune a memoriei care alocă necesarul de memorie internă solicitat de procese şi asigură protecţia memoriei interprocese. închiderea şi accesul utilizatorului la datele din fişiere. din punctul în care a fost întrerupt. în timp ce compilatorul translatează mai multe definiţii din programul obiect. specific fiecărui sistem de calcul. adică să fie posibil ca UCP să fie alocată altui proces.

când încărcătorul este independent. Editoarele de legături prelucrează programul obiect rezultat în urma compilării. 7. după caz. 4. Un sistem electronic de calcul poate să lucreze în două moduri: • modul supervizor (kernel) când controlul este deţinut de către sistemul de operare. Ca exemple de bibliotecare putem aminti: LBR – sub MS-DOS. Suprafeţele de operare oferă o gamă variată de servicii ce înlesnesc executarea rapidă a lucrărilor de rutină.  includerea în programul executabil a unor componente din bibliotecile sistem. Windows Explorer. în timp ce interpretorul translatează de fiecare dată programul. Intră în această categorie programe de serviciu de tipul: Norton Commander. Execuţia repetată a unui program este facilitată de compilator care realizează translatarea o singură dată.  în momentul link-editării. iniţializând execuţia. 8.  examinarea şi modificarea. În componenţa lor intră un editor de texte. astfel încât atunci când un program utilizator emite un apel. a programului existent în memoria internă.  includerea unor componente ale sistemului de operare care facilitează punerea la punct şi depanarea programelor utilizator.  după link-editare. un compilator.  realizarea de modificări şi corecţii adiţionale la reluarea programului. gestionarea şi întreţinerea bibliotecii sistem (formată din module ale sistemului de operare) şi a bibliotecilor utilizator. a fişierelor de date. • modul utilizator (user) când controlul este deţinut de un program de aplicaţii. sistemul de operare va lansa în execuţie o procedură din bibliotecă. Programele de depanare oferă mijloace de verificare şi corectare a operaţiilor realizate de programul curent:  suspendarea execuţiei în punctele prestabilite. Încărcarea se poate face în mai multe variante:  imediat după translatare. 6. un editor de legături. când încărcătorul este inclus în editorul de legături. Programele de încărcare sunt programe ce asigură încărcarea programelor executabile în memoria internă. Mediile de programare permit automatizarea procesului de construire şi testare a programelor. crearea şi actualizarea programelor. Editorul de legături realizează următoarele funcţii:  stabilirea legăturii între module în vederea constituirii programului executabil. Interfaţa dintre nucleul sistemului şi programele de aplicaţii este asigurată printr-un set de instrucţiuni extinse pe care sistemul de operare le poate executa. Bibliotecarul este apelat implicit de către sistemul de operare în etapele de punere la punct a programelor şi explicit de către utilizator prin comenzi specifice limbajului de comandă. un depanator. Ele sunt cunoscute şi sub numele de apeluri sistem. Prin aceste proceduri sistemul de operare oferă programelor de aplicaţii diferite servicii. Bibliotecile de programe sunt colecţii de programe organizate sub forma unor fişiere partajate în scopul utilizării lor ulterioare. Win Commander. Programele de bibliotecare asigură crearea. 5. Editoarele de texte permit editarea textelor. Pentru fiecare apel există câte o procedură în biblioteca de proceduri a sistemului de operare. AR (Archive) – sub UNIX. fişierelor de comenzi etc. când încărcătorul este inclus în compilator (compilatoare de tip LOAD and GO). transformându-l în program executabil. 3. dintre care amintim: 70 . 2.

• servicii de disc care asigură citirea şi scrierea sectoarelor. Apelurile de sistem creează. Ideea a fost preluată de Steve Jobs şi a fost 3 Claviez. oricare ar fi calculatorul utilizat. performantă. verificarea sectoarelor. toate informaţiile despre proces sunt păstrate de către sistemul de operare în tabelele proceselor. California. • asigurarea unei interfaţe suficient de evolutivă pentru a lua în considerare noutăţile versiunilor ulterioare ale sistemului de operare. • interfaţă destul de facilă pentru a putea fi utilizată de oricine. uneori greoi şi dificil de asimilat.  creşterea eficienţei globale în utilizarea sistemului de calcul prin creşterea vitezei de execuţie a prelucrărilor. • utilizarea unei interfeţe standardizate. creşterea gradului de utilizare a resurselor prin utilizarea lor la capacitate maximă.  utilizarea eficientă a resurselor sistemului electronic de calcul. Editions J. datele şi stiva de date a programului. Până la Windows limbajul de comandă al sistemelor de operare asigura un dialog de tip text (linie de comandă). • J.5. stabilirea tipului de dischetă etc. Interfaţa WIMP3 (Windows. Mouse. Din această cauză.servicii video care stabilesc modul de lucru al monitorului. Pull-down menus) răspunde acestor obiective prin componentele care-i dau denumirea: ferestre. Apropierea utilizatorului de calculator solicită o interfaţă om-calculator prietenoasă şi. tipul cursorului. dar ele nu înlocuiau sistemul de operare MS-DOS. Periodic sistemul de operare decide oprirea execuţiei unui proces pentru lansarea în execuţie a altui proces. Inc. 3. p. Aceast tip de interfaţă a fost realizat prima dată de firma XEROX la PARC (Palo Alto Research Center). Icones. repetitive. de la expert la profan. Primele versiuni WINDOWS asigurau o interfaţă grafică performantă pentru dialogul om-calculator. reducerea timpului de răspuns al sistemului la solicitările utilizatorilor. Montréal. Preocupările de îmbunătăţire a interfeţei om-calculator au avut în vedere următoarele obiective: • suprimarea limbajului de comandă din sistemul de operare. utilizarea mouse-ului şi a meniurilor derulante. icon-uri (pictograme). precum şi printr-un dialog suplu utilizator-sistem (prin intermediul unui limbaj de comandă). în acelaşi timp.1. Informatique: les bases.. ci reprezentau extensii ale acestuia. asigurând partajarea timpului de lucru al procesorului între mai multe programe. poziţia cursorului. şterg şi folosesc diferite resurse software pe care le administrează sistemul de operare. citirea unei taste etc. • servicii pentru tastatură care asigură stabilirea stării tastaturii. Reluarea unui proces oprit temporar are loc exact din starea în care a fost suspendat. scrierea unui şir de caractere pe ecran etc.C. Procesul este format din programul executabil.. 1993. registrele folosite de program şi alte informaţii necesare lansării în execuţie a programului.I. Produse-program ca Norton Commander au asigurat îmbunătăţirea dialogului prin faptul că linia de comandă se construia prin selecţii ale componentelor apărute în panourile de pe ecran. Obiectivele şi funcţiile sistemelor de operare Sistemul de operare apare ca un ansamblu de programe destinat să răspundă la următoarele obiective:  uşurarea utilizării sistemului electronic de calcul prin preluarea lucrărilor de rutină. 130 71 . Cele mai importante dintre acestea sunt procesele.

53 72 . a datelor utilizate de un alt program. cu uşurinţă. care ar putea duce la alterarea zonelor de program din memoria internă sau la alterarea. Les Editions Foucher. O etapă din lucrare poate fi descompusă la nivel inferior în procese care. etc. fie că este vorba de programe utilizator sau programe ale sistemului de operare. Paris. lipsa din configuraţia sistemului de calcul a unui echipament. cum ar fi: contabilizarea activităţii sistemului de calcul. Sistemul de operare gestionează alocarea timpului UCP. De asemenea. etc.1.5. sistemul de operare realizează alocarea resurselor între programe pe baza unor criterii de alocare. de exemplu prin căderea unui echipament din sistem Sistemul de operare îndeplineşte şi o serie de funcţii auxiliare. Orice acţiune ce prezintă un risc de pierdere a informaţiei este sistematic supusă confirmării utilizatorului (vezi ştergerea fişierelor în Word). • gestiunea intrărilor şi ieşirilor. se pot executa secvenţial sau concurent. Divizarea lucrărilor în 4 Reix. Operaţiunile realizate de sistemele de operare pentru a-şi realiza obiectivele pot fi grupate astfel4: • gestiunea lucrărilor. în scopul optimizării execuţiei programelor.) sau erorile logice care pot să apară în timpul executării unui program (de exemplu. accesul la echipamentele periferice. în scopul utilizării cât mai eficiente a acestor resurse. Sistemele de operare pot avea şi funcţia de asistenţă « on line ».. • ferestre de alertă. Principiul de bază constă în stabilirea unui dialog om-calculator prin intermediul obiectelor afişate în fereastra activă. Systèmes d'information et management des organisations. Gestiunea lucrărilor O lucrare reprezintă un ansamblu de activităţi delimitate prin comenzi specifice limbajului de comandă.1.aplicată la calculatoarele LISA şi apoi la MacIntosh. erori de citire/scriere în memoria externă. 3. În cazul în care este posibilă executarea simultană a mai multor programe. precum şi funcţia de tipul « plug and play » care oferă facilităţi de autodetecţie a echipamentelor nou instalate în sistem şi permite reconfigurarea hardware. Rolul sistemului de operare este de a asigura utilizarea eficientă a resurselor sistemului electronic de calcul. el trebuie să asigure protecţia între utilizatori acolo unde sistemul de operare permite accesul concomitent al mai multor utilizatori (programe) la resursele sistemului de calcul. R. Lucrarea cuprinde mai multe etape care se succed într-o ordine prestabilită de utilizator. în funcţie de logica lucrării. 1990. cu mai multe nivele. cunoscută ca Help-ul sistemului de operare. jurnalizarea erorilor. jurnalizarea comenzilor adresate interpretorului de comenzi al sistemului de operare. Fiecare obiect are asociate anumite comenzi care pot fi apelate cu ajutorul mouse-ului. ca şi notificarea schimbării configurării sistemului. accesul la fişiere. a sistemului. a memoriei interne. Această protecţie se referă la evitarea cazurilor de interferenţă între mai multe programe în execuţie. • gestiunea fişierelor. Alte facilităţi ale interfeţei WIMP sunt: • ferestre tip termometru care indică modul cum progresează prelucrarea în curs (vezi comanda Copy sub Windows). operaţii interzise. Sistemul de operare poate trata erorile fizice (de exemplu. precum şi protecţia între programe. pe toată durata execuţiei unui program. etc. de către un program. p. erori de acces la un echipament periferic. • comunicarea cu utilizatorul. facilitând sarcinile utilizatorului. ca împărţirea la 0).

imprimante etc.) şi funcţionează cu performanţe diferite de ale unităţii centrale. unitatea centrală efectuează alte lucrări. unităţi de discuri.procese asigură o utilizare mai eficientă a sistemului electronic de calcul. paginare etc. sincronizarea proceselor. Fiecare lucrare dispune la un moment dat de un spaţiu de memorie şi trebuie să se supravegheze ca nici o altă sarcină să nu pătrundă în partiţia alocată. calitatea gestiunii I/E prin sistemul de operare este un criteriu important al eficienţei sistemului. În aplicaţiile economice unde operaţiile de I/E sunt numeroase. Gestiunea lucrărilor este asigurată de un program specific (supervizor. gestiunea mesajelor etc. Există mai multe sisteme de gestiune a memoriei: partiţii fixe.5. Gestiunea intrărilor/ieşirilor joacă un rol important în aplicaţiile de gestiune. păstrând imaginea exactă din momentul apariţiei cererii. imprimate. De exemplu. mai târziu. dar determină creşterea complexităţii sistemului de operare prin adăugarea de noi funcţii: alocarea resurselor la nivel de proces. În practică. Exemplu: O cerere prioritară pornind de la un terminal poate obliga supervizorul să elibereze o zonă de memorie. Gestiunea mesajelor se aplică la calculatoarele interconectate în reţea sau la calculatoarele care lucrează cu mai multe terminale. • dacă un periferic de ieşire este la un moment dat indisponibil prelucrarea va fi executată în continuare deoarece ieşirea va avea loc pe disc.2. monitor) care realizează gestiunea resurselor fizice ale calculatorului şi coordonarea generală a derulării lucrărilor. Mesajele trebuie să fie controlate şi. Din tehnica SPOOL decurge un dublu avantaj: • pentru unitatea centrală operaţiile de I/E se realizează numai printr-un schimb unic cu unitatea de discuri magnetice. deci să suspende execuţia în curs şi să evacueze unele programe în memoria auxiliară. în sistemele de operare UNIX şi MS-DOS există facilităţi SPOOLing pentru listările la imprimantă (comanda externă PRINT din MS-DOS). În acest timp.) şi necesită numeroase comenzi şi controale succesive prin intermediul sistemului de operare. În multe sisteme de operare gestionarul de I/E oferă posibilităţi complementare cum sunt: gestiunea independentă a I/E. îndeplinind două subfuncţii esenţiale: • gestiunea sarcinilor de îndeplinit care determină care sunt programele sau modulele de program ce se vor executa. • gestiunea resurselor (mijloacelor) necesare execuţiei unui program încărcat în memoria principală. gestionarul de I/E (numit adesea IOCS-INPUT OUTPUT CONTROL SYSTEM sau BIOS – Basic Input Output System) preia sarcinile legate de citirea şi scrierea informaţiilor pe unităţile periferice. Gestiunea intrărilor/ieşirilor Echipamentele periferice sunt foarte diverse (terminal. 3. eventual. transmiterea informaţiilor la procese. 73 . Schimburile de informaţii între periferice şi unitatea centrală sunt intermediate de unităţile de intrare/ieşire (canale. Toate datele de intrare sunt stocate pe disc magnetic pe măsura preluării lor şi toate datele de ieşire vor fi stocate tot pe disc şi vor fi. Gestiunea independentă a I/E (SPOOL-Simultaneous Peripheral Operations On Line) are la bază principiul separării totale a operaţiilor de I/E de operaţiile de prelucrare. în momentul când prin programul utilizatorului se solicită o operaţie de I/E. memorii tampon etc. Acest program coordonează şi controlează orice activitate derulată de alte programe ale sistemului de operare. partiţii variabile.1. aranjate într-un fir de aşteptare pus la dispoziţia programului coordonator. iar viteza de lucru este ridicată.

• informaţii privind seturile de date asociate lucrării.4.3. data ultimei actualizări. Fiecare comandă este recunoscută de programe specializate numite interpretoare de comenzi (de exemplu. Această bibliotecă este stocată. COMMAND. în general. De exemplu.3. • structura lucrărilor. Cu ajutorul limbajului de comandă utilizatorul specifică: • delimitarea lucrărilor. de exemplu în cadrul unei reţele de calculatoare.5. Dialogul cu utilizatorii Dialogul utilizator-calculator se realizează prin intermediul unor linii de comandă ce folosesc comenzi definite strict printr-un limbaj de comandă (de exemplu în MS-DOS prin comenzi interne şi comenzi externe). se realizează prin copii de siguranţă. în sistemul de operare Windows fiecare utilizator dispune de o listă a fişierelor sale într-un catalog (folder). pe discuri magnetice. Aceste programe declanşează operaţiile curente activând alte module ale sistemului de operare. Simpla precizare a numelui programului determină încărcarea sa în memorie. Alte fişiere sunt memorate pe suporturi magnetice şi sunt apelate în memoria internă numai când sunt necesare (celelalte componente ale sistemului de operare. fişier read-only. Gestiunea fişierelor Sistemul de operare.5.COM în MS-DOS). data ultimei consultări • Protecţia datelor. Protecţia contra distrugerilor accidentale. datorate incidentelor hardware şi software. După obţinerea formatului executabil programul este stocat într-o bibliotecă de programe alături de altele. 3. Sistemul de operare simplifică accesul la fişiere asigurând totodată şi protecţia datelor. sunt oferite informaţii de adresă care permit localizarea fişierului pe disc. inclusiv cele ale sistemului de operare care nu sunt rezidente în memorie. De aici apar probleme privind partajarea memoriei între diferite fişiere care trebuie să fie uşor apelate în caz de nevoie şi partajarea fişierelor între mai mulţi utilizatori pe baza unor priorităţi de acces. Gestiunea drepturilor de acces permite protejarea fişierelor contra modificărilor neautorizate sau contra distrugerilor datorate altor utilizatori. de exemplu: data când a fost creat fişierul. Comunicarea om-calculator se realizează şi prin afişarea unor mesaje de răspuns pe ecran.).BAK) reţin penultima versiune a unui fişier. fişier ascuns aplicaţiilor obişnuite). Fiecare fişier este identificat printr-un nume şi are anumite atribute (de exemplu. • Gestiunea bibliotecilor de programe. Anumite fişiere sunt prezente permanent în memoria principală şi se numesc rezidente în memorie (este vorba de nucleul sistemului de operare). De obicei un program este realizat pentru a fi executat de mai multe ori. Uneori se recurge la salvarea fişierelor pe suporturi magnetice sau optice în scopul păstrării acestora. • necesarul de resurse fizice. De exemplu. programele utilizatorului sunt stocate şi manipulate de sistemul electronic de calcul cu ajutorul fişierelor. 74 . informaţii privind tipul fişierului.1. sunt stabilite drepturi de partajare a fişierului. fişierele de date etc. fişierele backup (.1. fişier sistem. Sistemul de gestiune al fişierelor (gestionarul de fişiere) este o componentă a sistemului de operare care realizează următoarele activităţi: • Gestiunea fişierelor stocate în memoriile auxiliare. informaţii despre date calendaristice.

pregătirea memoriei. 3.1. • la un moment dat. iar sistemele de operare care utilizează această tehnică de exploatare se numesc sisteme de operare batch (BPS . Sistemul de operare asigură în acest caz o gestiune sumară a lucrărilor. în context mono-utilizator. tratarea întreruperilor etc. 75 . • ordinea de lansare în execuţie a lucrărilor este strict ordinea în care se află lucrările în lotul de lucrări. Aceasta explică de ce un program nu este executabil decât pe un calculator ce are sistemul de operare pentru care a fost scris programul. Protecţia datelor este relativ simplă pentru că nu există decât un singur program al utilizatorului prin care se scrie sau se citesc fişierele. Ea presupune organizarea şi execuţia secvenţială a lucrărilor pe un sistem de calcul. Lansarea în execuţie a lucrărilor din lotul de lucrări se face automat. utilizatorul trebuie să fie în măsură să selecteze acel sistem care satisface cel mai bine cerinţele sale de utilizare. este modalitatea curentă de lucru a sistemului de operare pentru calculatoarele personale. sub controlul componentei sistemului de operare numită monitor de înlănţuiri. multiprogramare).2. pe rând. Dezavantajele acestei tehnici sunt reprezentate de timpul mare de răspuns al sistemului (toţi utilizatorii primesc rezultatul prelucrărilor numai după executarea întregului lot) şi eficienţa scăzută în utilizarea resurselor sistemului (toate resursele sunt afectate. Monoprogramarea Monoprogramarea reprezintă o tehnică de exploatare pentru sistemele seriale. Acest mod de organizare a prelucrărilor se numeşte prelucrare batch (pe loturi). Lansarea în execuţie a unei lucrări se face. Tehnici de exploatare a calculatoarelor Tehnica de exploatare a unui sistem de calcul se referă la modalităţile utilizate de sistemul de operare pentru planificarea execuţiei programelor şi pentru gestionarea resurselor solicitate. şi de: • metodele de lucru folosite pentru alocarea memoriei (monoprogramare. câte unei singure lucrări în execuţie). printre altele. în loturi de lucrări. secvenţial. Alegerea unui sistem de operare depinde. Deoarece sistemele de operare prezintă mari diferenţe de la o categorie la alta de sisteme de calcul pe care sunt folosite. 3. în cadrul lotului din care face parte. Planificarea lucrărilor se realizează strict secvenţial într-o ordine prestabilită. neinteractive). Ca regulă generală aceste funcţii nu sunt standardizate decât pentru un limbaj de programare sub un sistem de operare. Monoprogramarea. adică respectând condiţiile: • o lucrare se lansează în execuţie numai după încheierea execuţiei lucrării care o precede. toate resursele sistemului sunt puse la dispoziţia lucrării aflate în execuţie. încărcarea programelor. • tehnicile aplicate în planificarea executării lucrărilor (interactive. obiectivul ei fiind automatizarea lansării în execuţie a lucrărilor (programelor).Batch Processing Systems). Modalităţile curente ale acestui dialog depind de tipul limbajului de programare utilizat şi de tipul sistemului de operare.2.Un alt aspect al comunicaţiei se referă la legătura între programele utilizatorului şi sistemul de operare.

precum şi o gestiune eficientă a resurselor fizice şi logice solicitate de lucrările în execuţie. O partiţie are o anumită lungime şi o adresă fixă. pe acelea potrivit cărora timpul neocupat al unităţii centrale să fie minim. 76 . Sistemele de calcul care utilizează tehnica multiprogramării sunt prevăzute cu o componentă a sistemului de operare numită monitor de planificare a lucrărilor care alege. De remarcat că în cadrul sistemelor exploatate în multiprelucrare. Legăturile dintre memoria internă şi unitatea centrală de prelucrare se pot realiza în următoarele variante: 5 O partiţie de memorie trebuie să fie o zonă contiguă de memorie. Sistemele master/slave sunt sisteme care lucrează prin tehnica multiprelucrării. Pentru a realiza acest deziderat. Se poate astfel aprecia că multiprogramarea este un concept software. adică o zonă de memorie formată numai din locaţii de memorie adiacente. în timp ce slave-ul execută operaţii complexe. situaţie în care este referit ca back-end processor. atunci sistemul este exploatat în multiprelucrare. Timpul de inactivitate al unităţii centrale. dintrun grup de programe. Multiprelucrarea Dacă n programe se găsesc în acelaşi timp în memoria internă şi partajează resursele sistemului de calcul.3. în partiţii fixe de memorie . Un sistem de calcul este exploatat în multiprelucrare dacă cel puţin două unităţi centrale de prelucrare lucrează în paralel. atunci sistemul este exploatat în multiprogramare. Masterul coordonează toate operaţiunile de I/E. În multiprogramare sistemul de operare trebuie să asigure administrarea cererilor de I/E şi planificarea firelor de aşteptare pentru programele concurente. cu restricţia ca ele să nu folosească în acelaşi timp aceeaşi resursă. având rolul de interfaţă între slave şi dispozitivele de I/E. iar multiprelucrarea un concept hardware.2. în ordinea sosirilor. editări de texte şi întreţinerea colecţiilor de date (fişiere. de fapt.2.2. baze de date). impus de perioadele de aşteptare. De asemenea.3. la o unitate centrală de prelucrare poate fi cuplată o altă unitate centrală de prelucrare destinată coordonării activităţilor din sistem (master). dacă în multiprogramare se folosesc n procesoare. este necesar un mecanism de protecţie între lucrări care să permită execuţia unei lucrări. fără afectarea celorlalte existente în memoria internă. unitatea centrală de prelucrare poate executa instrucţiunile unui singur program. fiind responsabil de întreţinerea bazei de date. 5 3. Obiectivul urmărit în cadrul multiprogramării constă în maximizarea volumului de lucrări care trec prin sistem şi minimizarea timpului petrecut de o lucrare în sistem. la un moment dat este activ un singur program. dar şi instrucţiuni din programe diferite. Execuţia mai multor programe în multiprogramare pare simultană (se simulează n procesoare pe un singur procesor) deşi. în acest caz master-ul este referit ca front-end processor. La sistemele de operare pentru microcalculatoare multiprogramarea se referă la facilitatea de lucru multitasking. este redus substanţial dacă în memoria internă ar putea coexista simultan mai multe programe ce solicită unitatea centrală atunci când aceasta aşteaptă terminarea unei operaţii de intrare/ieşire pentru lucrarea curentă în execuţie. Unul dintre obiectivele multiprelucării este acela de a degreva o unitate centrală de prelucrare de taskuri specifice ca: tabelări de date. Multiprogramarea Multiprogramarea (multiprogramming) reprezintă modul de exploatare a unui sistem de calcul care permite existenţa simultană în memoria internă a mai multor programe care se execută concurent. Tot masterul se poate utiliza ca interfaţă între slave şi colecţii voluminoase de date existente în memoria externă.

• gestiunea în timp real a stocurilor de materiale.2. • supravegherea unui furnal sau cuptor de tratamente termice.5. unde să fie organizate perifericele virtuale. acesta constituind interfaţa dintre toate unităţile centrale de prelucrare şi memoria internă. Prelucrări SPOOLING Prelucrarea spooling (Simultaneous Peripheral Operations On-line) reprezintă un mod eficient de exploatare a sistemelor de calcul seriale. conform tehnicii de exploatare în multiprogramare. 3. supravegherea sistemului energetic. Efectele utilizării tehnicii SPOOLING sunt: • creşterea randamentului de exploatare a unui sistem serial cu 40-50%. timpul de răspuns este cuprins între 20-30 secunde. tehnica SPOOLING se poate folosi sub Windows pentru listările la imprimantă.• • • legătură matricială prin intermediul unui sistem de comunicaţie prin care cererile neonorate sunt plasate într-un fir de aşteptare gestionate prin componentele hardware şi software. acestea sunt utilizate în reprize. direct adresabilă. Executarea lucrărilor se face în multiprogramare. Prelucrări în timp real Sistemele de operare în timp real sunt sisteme care permit să se urmărească şi să se controleze evenimente din mediul extern sistemului de calcul. redarea rezultatelor la imprimantă în timpul execuţiei altor lucrări. Exemple: • supravegherea unui sistem radar. Avantajul utilizării unui sistem în timp real este capacitatea sa de a furniza la timp informaţii într-un mediu de date care se modifică foarte rapid. legătură prin canale multiple când procesoarele partajează o cale unică pentru fiecare modul de memorie. De exemplu. timpul de răspuns trebuie să fie de 1-2 secunde. Pentru utilizarea tehnicii SPOOLING este nevoie de o memorie externă de capacitate mare. Această tehnică constă în organizarea de zone tampon de memorie (buffers) pentru realizarea de dispozitive periferice de intrare/ieşire virtuale care permit introducerea de lucrări înainte ca acestea să fie executate. utilizând comanda Print care poate fi executată în paralel cu alte lucrări în execuţie. planificarea execuţiei lucrărilor pe baza unui sistem de priorităţi prestabilite. 3. 77 .4. a unei instalaţii chimice. fără a se ţine seama de ordinea de sosire. în momentul producerii acestora. preluând datele de intrare de la locul producerii lor şi furnizând informaţii de ieşire la locul desfăşurării evenimentelor. legătură printr-un singur canal folosit partajat.2. dar într-o repriză sunt utilizate la capacitatea maximă. Obiectivul principal al sistemelor în timp real este ca timpul de răspuns al sistemului să fie suficient de scurt în raport cu procesul real care produce datele furnizate sistemului de calcul. bazat pe principiul separării operaţiilor de intrare de operaţiile de ieşire şi de restul prelucrărilor şi pe executarea lor în paralel. timpul de răspuns trebuind să fie la nivelul milisecundelor. în primul rând prin scăderea timpilor de aşteptare ai UCP • creşterea randamentului de utilizare a echipamentelor I/O.

Se stabileşte o cuantă de timp pentru fiecare utilizator. evitând distrugeri accidentale sau voluntare prin programele altor utilizatori. etc. De exemplu. Timpul de răspuns se măsoară în minute.). Exploatarea în time-sharing (cu "partajarea timpului") porneşte de la un obiectiv asemănător cu exploatarea în multiprogramare: executarea concurentă a proceselor. Putem distinge mai multe situaţii: sistem multiutilizator cu program comun. Această diferenţă este folosită de sistemul de calcul pentru a executa alte programe aflate în stare “gata”. de această dată în cazul sistemelor interactive. 78 . sistem multiutilizator cu multiprelucrare. în care acesta dispune de toate resursele sistemului. se blochează accesul la un fişier de zboruri în timp ce de la un terminal se face o rezervare. Sistemele în timp real se pot clasifica în : a) Sisteme in-line (sisteme de proces) .6. pentru servirea cererilor cât mai multor utilizatori. planificarea execuţiei urmărind obţinerea unui timp de răspuns minim. Exemplu : sistemele tranzacţionale sunt utilizate pentru sisteme informatice bancare. astfel că acestea trebuie să fie executate dinamic.). numite tranzacţii. Sistemul de operare are ca preocupare principală asigurarea accesului şi securităţii datelor partajate între diferiţi utilizatori. să execute acelaşi program (de exemplu consultarea bazelor de date în reţelele locale de calculatoare. eliberarea biletelor cu locuri rezervate. diferenţa dintre timpul de gândire şi de reacţie al utilizatorului (relativ mare) şi timpul afectat operaţiunilor de intrare/ieşire. Sistemul de operare în regim de time-sharing trebuie să răspundă următoarelor obiective: • să asigure protecţia datelor fiecărui utilizator. Timpul de răspuns se măsoară în secunde. o reacţie chimică.sunt sisteme în timp real orientate pentru prelucrarea unui volum mare de date de aceeaşi natură (de exemplu: evidenţa vânzărilor într-un mare magazin. Prelucrarea fiecărei intrări se face prin generarea în sistem a unui proces. sistemele de rezervare a locurilor în avion). cu partajarea resurselor sistemului de calcul. Lucrările nu au priorităţi prestabilite.2. b) Sisteme tranzacţionale . instalaţi la terminale diferite. 3. Sistemul multiutilizator cu program comun (multi-terminal sau multi-posturi) permite ca mai mulţi utilizatori. Sisteme de lucru multiutilizator În sistemele multiutilizator mai mulţi utilizatori folosesc în acelaşi timp acelaşi calculator. În acest context. Datele sunt primite de sistemul de calcul de la terminale prin intermediul unor mesaje cu format fix. Ele trebuie să realizeze prelucrarea concomitentă a intrărilor primite de la un mare număr de dispozitive de intrare. Obiectivul este reducerea timpului de răspuns al sistemului. sistem time-sharing. fiecare utilizator are impresia că sistemul îi aparţine în întregime. feroviar. în esenţă. La originea sistemelor stă.sunt sisteme în timp real cu ajutorul cărora se realizează urmărirea unui proces (un proces de fabricaţie. • să asigure o repartizare echitabilă a resurselor între diferiţi utilizatori astfel încât execuţia fiecărui program să fie posibilă. etc. etc. sisteme de rezervare a locurilor la societăţi de transport aerian.Sistemele în timp real sunt sisteme interactive multiuser. multiuser. Tehnica de divizare a timpului (time-sharing) se bazează pe principiile divizării timpului şi partajării resurselor între mai mulţi utilizatori independenţi. Unitatea centrală este partajată pe bază de cerere. pentru sisteme de urmărire operativă a producţiei.

Tehnica de prelucrare concurentă (parallel processes) oferă posibilitatea lansării în execuţie a mai multor programe. Un sistem în time-sharing este sistemul de operare Unix. distribuirea şi utilizarea simultană a datelor de mai multe programe în execuţie. asigurând un timp de răspuns redus şi utilizarea eficientă a echipamentelor prin executarea pe scară largă a activităţilor concurente între unitatea centrală şi dispozitivele periferice. gestiunea lucrărilor şi gestiunea fişierelor devine foarte complexă. accesul la fişiere) sporeşte considerabil complexitatea sistemului de operare.În sistemele de operare time-sharing. Asigurarea protecţiei datelor (identificarea utilizatorilor. comunicarea între programele în execuţie. 79 .

Capitolul 4.a. precum şi exploatarea în comun a mai multor resurse. programe şi echipamente. Pe măsură ce se adaugă noi utilizatori la sistem..  respectarea limitelor sistemului de operare (numărul de utilizatori. având rolul de a asigura securitatea fişierelor şi a directoarelor şi de a deservi rapid cererile clienţilor din reţea.1. Calculatoarele unei reţele pot fi atât servere care prestează servicii mai multor utilizatori ai reţelei. Este ineficient să se construiască un sistem în jurul unui server care este configurat la capacitatea maximă. Astfel este posibilă transmiterea informaţiei între utilizatori situaţi în puncte diferite. nefiind folosit ca staţie de lucru sau drept client. Racoviţan. cererile vor depăşi capacitatea serverului de a servi. Ş. băncile şi depozitele de date de către diferite categorii de utilizatori. Deva.  adăugarea de procesoare suplimentare pentru a putea control creşterea încărcăturii sistemului. Toleranţa la erori a unui server se referă la posibilitatea de recuperare a contextului curent de lucru după producerea unor disfuncţionalităţi hardware. În aprecierea performanţelor unui server trebuie luaţi în considerare doi parametri: 1. p. Scalabilitatea unui server se referă la posibilitatea de creştere a capacităţii serverului. D. Reţele de calculatoare 4. 1996. cât şi staţii de lucru utilizate în scopuri individuale de fiecare utilizator în parte. volumul tranzacţiilor creşte şi se acumulează din ce în ce mai multe date. Serverul este calculatorul pe care rulează sistemul de operare de reţea NOS (Network Operating System). Calculatoarele reprezintă sistemele de calcul şi trebuie să fie echipate cu dispozitive de reţea. Soluţiile utilizate pentru a asigura toleranţa la erori sunt sistemele neîntreruptibile la tensiune şi subsistemele de discuri 1 Niţchi.  instalarea de discuri suplimentare. Serverul dedicat este un calculator care funcţionează doar ca server. iar cererile adresate serverului vor spori. Bazele prelucrării informaţiilor şi tehnologie informaţională. ş. Consideraţiile privind scalabilitatea includ:  adăugarea de noi module de memorie internă pentru a gestiona utilizatori suplimentari. dispozitive care să confere conectivitatea necesară mediilor de comunicaţii. Conceptul de reţea de calculatoare O reţea de calculatoare reprezintă ansamblul calculatoarelor interconectate prin intermediul mediilor de comunicaţii în scopul utilizării în comun de către utilizatori a resurselor disponibile. spaţiul disc total).. Editura Intelcredo. 2. supervizează comunicaţiile în cadrul reţelei şi conţine programe care îi permit să se comporte ca un dispozitiv central de stocare pentru calculatoarele conectate la reţea. Mai devreme sau mai târziu. O altă definiţie prezintă reţeaua de calculatoare ca fiind un ansamblu de calculatoare legate între ele în vederea comunicării de mesaje şi partajării resurselor1. Serverele pot fi dedicate sau nededicate. 153 80 . folosirea simultană a informaţiilor din bazele.

Datorită tehnologiei. fibra optică permite transferuri la viteze foarte mari. Tehnologiile actuale permit un transfer de date foarte bun (viteză mare) în orice colţ al lumii. informaţiile propagându-se de la un emiţător la un receptor prin intermediul undelor hertziene. 81 .RAID2. care a adus performanţa tehnologică a comunicaţiilor la nivelul cel mai ridicat. datorită faptului că nu necesită existenţa fizică a unui suport de comunicaţie. fapt ce permite implementarea unei reţele de calculatoare în cele mai diverse locaţii. în schimb necesită instalarea unei reţele de cabluri la toate calculatoarele care urmează a se interconecta. Utilizând lumina ca suport de transfer a datelor (spre deosebire de liniile telefonice sau cablurile de reţea care utilizează ca suport de transfer curentul electric). Principalul dezavantaj al utilizării acestui mediu de comunicaţii îl constituie costul implementării. La ora actuală. se poate realiza conectarea unui calculator la o reţea din orice locaţie care are la dispoziţie un post telefonic. Cele mai des utilizate medii ce comunicaţii sunt: • Linia telefonică – permite conectarea calculatoarelor prin intermediul infrastructurii companiilor de telefonie fixă. care este forate ridicat.) – prin intermediul lui se realizează conexiuni cu viteză şi calitate mult mai bună decât a liniilor telefonice. Mediile de comunicaţii sunt suporturile fizice care realizează transferul datelor de la un calculator la altul. Având în vedere extinderea în teritoriu a acestor reţele de telefonie. Resursele disponibile reprezintă acele elemente ale unui sistem de calcul care pot fi folosite de către toţi utilizatorii unei reţele de calculatoare. Cablul de reţea (coaxial. La înlocuirea discului după reparaţie. protejează serverul de cele mai frecvente cauze care produc defecte: întreruperea tensiunii şi funcţionarea defectuoasă a discului. dar mai ales a compoziţie cablurilor liniilor telefonice (cupru). utp etc. Unitatea de disc defectă este dusă la reparat. operaţia de refacere şi instalare are loc automat. Pentru o toleranţă completă la erori fiecare componentă a sistemului de calcul trebuie să fie dublată. a unor cantităţi de informaţii impresionant. acestea sunt foarte variate. iar datele memorate pe aceasta pot fi refăcute cu ajutorul informaţiilor conţinute pe celelalte. În cazul defectării unei unităţi de disc din sistemul RAID. având fiabilitatea apropiată de 100 %. Sistemul asamblează laolaltă mai multe unităţi de disc şi le tratează ca pe o unitate omogenă. acest mediu de comunicaţii are o viteză de transfer redusă şi este supus interferenţelor cu diverse surse de bruiaj. împreună. datele de pe aceasta sunt automat recuperate de pe celelalte. putând fi identificate următoarele trei categorii de resurse: • 2 un sistem RAID (Redundant Array of Inexpresive Disks – şir redundant de discuri ieftine) este un tip sofisticat de memorie disc. • • Undele radio – reprezintă mediul comunicaţiilor mobile. Fibra optică – este un mediu de comunicaţii relativ nou. Cele două facilităţi.

Software – reprezintă ansamblul aplicaţiilor ce pot fi folosite în paralel de către utilizatorii reţelei de calculatoare. O reţea de calculatoare este susţinută de un software de reţea. capabil să rezolve probleme de comunicare complexe. Acest procedeu determină o eficientizare a costului resurselor. Sistemele de operare proiectate pentru gestionarea lucrului în reţea trebuie să asigure câteva funcţii suplimentare. precum şi accesul utilizatorilor la resursele reţelei. utilizând un set de reguli care reglementează comunicarea în reţea. prin intermediul altor noduri • 82 . utilizarea în comun a resurselor unei reţele de calculatoare se numeşte partajarea resurselor. Utilizarea imprimantelor în reţea reduce considerabil costurile achiziţiei de astfel de dispozitive. Prin utilizarea în comun a unităţilor de stocare a datelor. nefiind necesară conectarea la fiecare calculator a câte unei imprimante. permiţând partajarea acestor resurse. utilizatorii au la dispoziţie un spaţiu de stocare considerabil mai mare. actualizarea acestor programe este mult mai simplă. absolut indispensabil. Totodată. acesta fiind rezultatul însumării tuturor spaţiilor disponibile de pe toate calculatoarele din reţea. ci conectarea tuturor calculatoarelor la o singură imprimantă. dar mai ales o eficientizare a rezultatelor obţinute. • Resurse informaţionale – reprezintă rezultatele prelucrării datelor. Comunicarea între nodurile reţelei (nodurile reţelei sunt sistemele de calcul din reţea). Novell Netware şi Windows NT pentru reţelele locale şi sistemele de tip UNIX -Linux mai ales pentru conectarea subreţelelor în reţele de arie mai largă). problema transferului de date este complexă şi implică: o realizarea legăturii punctuale între două sisteme de calcul: un sistem transmite date şi celălalt le recepţionează o asigurarea transferului de date între două noduri. Utilizarea în comun a acestor resurse determină eficientizarea sistemului informaţional al organizaţiei. Aceste funcţii se referă la: 1. fiind necesară efectuarea operaţiei doar pe un calculator. fiind necesară doar o licenţă software pentru un program instalat pe un singur calculator şi folosit de mai mulţi utilizatori simultan de la mai multe calculatoare. în condiţiile specifice lucrului într-o reţea de calculatoare. În termeni de specialitate. În reţea se pot utiliza în comun următoarele categorii de resurse hardware: unităţi de stocare a datelor.• Hardware – reprezintă echipamentele electronice ale unui sistem de calcul. Sistemele de operare în reţea controlează funcţionarea componentelor hardware şi software ale sistemului de calcul. imprimante etc. set de reguli numit protocol de reţea. faţă de celelalte funcţii ale unui sistem de operare. Acest lucru diminuează considerabil costurile achiziţiei de programe de aplicaţii. (de exemplu. Această funcţie trebuie să asigure transferul de date între sistemele de calcul din reţea.

Gestionarea driverelor virtuale este realizată de o componentă de reţea specializată. Aceste funcţii sunt implementate pe serverul de reţea şi presupun asocierea unui sistem de parole fiecărui utilizator din reţea. Spre exemplu. cu verificarea drepturilor de acces în reţea. Accesarea resurselor partajate din reţea se referă la capacitatea unui nod de a avea acces la resursele partajate de un alt nod din reţea. De exemplu opţiunea Sharing (utilizare în comun) din meniul de context al unor obiecte Windows permite definirea modului de partajare a resursei respective în cadrul reţelei 3. Windows NT Server este un sistem de operare pentru un server de reţea şi are implementată funcţia de definire şi control ale drepturilor de acces. etc. ele asigură atât o flexibilitate sporită. De exemplu opţiunea Map Network Drive (Mapare unitate de reţea) este oferită. şi driverele virtuale definite pe nodul local se numeşte operaţie de mapare. de aplicaţia Explorer. Mecanismul de identificare a utilizatorilor oferă şi posibilitatea urmăririi (înregistrării) activităţii utilizatorilor în reţea. Aceste drivere se referă deci la resurse care nu există fizic în sistemul de calcul respectiv dar există fizic pe host. echipamente. programe. cât şi avantaje economice. Pentru a permite accesul la o resursă partajată din reţea. Partajarea resurselor unui sistem de calcul între nodurile reţelei. codificarea sau împachetarea datelor. de anulare a mapării. Astfel. din reţea. conform anumitor reguli. drivere virtuale. Identificarea nodurilor reţelei şi stabilirea drepturilor de acces în reţea.operaţii de selecţie a traseului pe care să se facă transferul de date între două sisteme de calcul din reţea (funcţii de rutare) o operaţii de conversie a datelor în şi din formatul specific transmiterii datelor în reţea. Definirea unei corespondenţe între unităţile fizice partiţionate. numite protocoale de comunicaţie. instalată pe fiecare nod. Operaţia inversă. dar şi de exploatarea în comun a mai multor resurse: date. în felul acesta pot fi reglementate drepturile de acces la resursele partajate de server. care pot să apară de la celelalte noduri din reţea. în sistemul de operare Windows. etc. Flexibilitatea sporită este dată de posibilităţile de extindere a reţelei prin adăugarea de noi staţii de lucru sau servere sau de împărţirea resurselor între utilizatori. Aceasta înseamnă că sistemul host trebuie să fie un sistem multitasking şi multiuser. Avantajele economice sunt determinate de costurile mai reduse ale echipamentelor. 2. o mecanisme de detectare şi tratare a erorilor de transmisie o autentificarea proceselor implicate în transfer. o 83 . se definesc. pentru fiecare utilizator şi pot fi definite acţiunile permise utilizatorilor din reţea. Se numeşte host un nod al reţelei care permite partajarea resurselor sale de către celelalte noduri din reţea. pentru această resursă. Răspândirea fără precedent a reţelelor de calculatoare se explică prin importanţa pe care o are schimbul informaţional şi avantajele pe care reţelele de calculatoare le oferă în această direcţie. Partajarea propriilor resurse de către un nod presupune gestionarea cererilor multiple şi simultane de acces la resursele partajate. ea dă posibilitatea mapării unei unităţi virtuale locale la o unitate din reţea. se realizează cu opţiunea Disconnect Network Drive (Deconectare unitate de reţea). 4. pentru identificarea acestuia. care sunt declarate pe sistemul nodului care utilizează resursa partajată.

Adesea sunt constituite de către furnizorii de Internet şi sunt utilizate de către clienţii acestora. în procesul de clasificare a acestora se regăsesc mai multe criterii.2.2. 3 Fig. suprafaţa lor variind între 1 şi 10 kilometri pătraţi. Se regăsesc în general la nivelul unei camere sau a unei clădiri şi sunt implementate adesea în cadrul organizaţiilor. Model de reţea locală LAN • Reţelele MAN – sunt extinse la nivelul unui oraş. 4 3 LAN – Local Area Network – Reţea cu acoperire locală 4 MAN – Metropolitan Area Network – Reţea cu acoperire metropolitană 84 .1.4. 4. Arhitectură 3. Clasificarea reţelelor de calculatoare Datorită diversităţii reţelelor de calculatoare. Răspândirea geografică a sistemelor de calcul 2. nr. Modelul de comunicare (standardul de comunicare) 4. şi anume: 1. Topologie 4. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de răspândirea geografică a sistemelor de calcul În funcţie de răspândirea geografică a sistemelor de calcul din cadrul unei reţele de calculatoare se disting patru categorii de reţele: • Reţelele LAN – au o extindere relativ redusă (de la câţiva centimetri până la 1 kilometru distanţă între calculatoare).1.

alături de reţelele companiilor multinaţionale sau a organizaţiilor mondiale. Model de reţea cu acoperire vastă WAN • Reţelele GAN – se extind la nivel global. 4. acoperind întreaga suprafaţă a planetei.Fig. nr. 5 Fig. nr.2. 6 5 WAN – Wide Area Network – Reţea cu acoperire vastă 6 GAN – Global area network – Reţea cu acoperire globală 85 . chiar la nivel naţional şi continental.3. Model de reţea metropolitană MAN • Reţelele WAN – sunt extinse la nivelul unei regiuni. 4. În această categorie de reţele intră şi Internet-ul.

efectele acestuia sunt limitate. Principalul dezavantaj îl constituie lipsa securităţii informaţiilor. nr. Adesea. respectiv: 86 . Model de reţea cu acoperire globală GAN 4. are o extindere locală (LAN) şi un număr mic de utilizatori. 4. 4.4. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de arhitectură În funcţie de arhitectura lor.2.5.2. reţele de calculatoare se clasifică în: • Reţele peer to peer – reprezintă acele reţele de calculatoare în care fiecare nod (sistem de calcul) este investit cu capabilităţi şi responsabilităţi similare. nr. Model de reţea peer to peer • Reţele client/server – utilizează două tipuri de calculatoare. Astfel. fiecare utilizator al reţelei are drepturi egale cu ale celorlalţi. dar datorită numărului mic de utilizatori. Fig. această categorie de reţea este implementată la nivelul unei organizaţii mici.Fig.

nr. Model de reţea client-server În cadrul unei reţele care are implementată arhitectura client/server. 4. după cum sunt solicitate şi/sau oferite serviciile. nu necesită resurse hardware deosebite.6. fiind necesare puţine noduri care să dispună de resurse hardware mai performante (server-ele). • Servicii de poştă electronică – server POP3. • alte servicii. 87 .. Celelalte sisteme de calcul. • Servicii de conectare la Internet – server PROXY. • Servicii web – server web (IIS. orice sistem de calcul poate îndeplini funcţiunea de server sau de client. IMAP. aplicaţii care poartă denumirea generică server. Acest lucru conduce la minimizarea costurilor de implementare şi maximizarea randamentului de prelucrare a datelor. care utilizează serviciile oferite de un server. Serviciile oferite de un server pot fi: • Servicii de transfer al fişierelor – server ftp. Acestea sunt instalate pe sistemele de calcul din reţea şi sunt folosite de către toţi utilizatorii autorizaţi ai reţelei respective. Datorită faptului că o aplicaţie de tip server necesită resurse hardware considerabile. acestea se instalează de obicei pe un calculator care dispune de aceste resurse şi care primeşte denumirea de server. Client – reprezintă acel nod din reţea care utilizează serviciile oferite de un server. prin arhitectura client/server se realizează o bună distribuţie a resurselor în reţea. restul sistemelor de calcul putând dispune de un minim de astfel de resurse. După cum se poate observa. în general. Acestea. APACHE etc). numite aplicaţii client. Fig.o o Server – reprezintă acel nod din reţea care oferă servicii celorlalte noduri ale reţelei. necesită instalarea unor aplicaţii care să poată prelucra serviciile. Serviciile în cadrul acestei reţele sunt oferite de către aplicaţii specializate. SMTP etc.

4.2.3. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de topologie Prin topologia unei reţele de calculatoare se înţelege modul de amplasare a acestora în spaţiu. În funcţie de acest criteriu se disting următoarele categorii de reţele: • reţele de tip magistrală (bus) – conectarea tuturor sistemelor de calcul şi a tuturor echipamentelor se face liniar prin intermediul unui cablu numit trunchi. Toate datele sunt transmise în toată reţeaua, dar sunt recepţionate doar de calculatorul sau dispozitivul căruia îi sunt destinate. La capetele trunchiului de reţea se montează câte un dispozitiv numit terminator, cu scopul de capta semnalele libere, respectiv semnalele care nu au fost recepţionate de nici un nod din reţea.

Fig. nr. 4.8. Model de reţea cu topologia magistrală (bus)

Avantaje: • necesită o infrastructură simplă şi puţin costisitoare; • conferă independenţă funcţională fiecărui calculator sau echipament conectat în reţea; o Dezavantaje: • funcţionarea reţelei presupune neapărat şi funcţionarea trunchiului sau magistralei. Dacă apare o defecţiune la magistrală, calculatoarele şi echipamentele din cadrul acesteia nu mai pot comunica între ele. • Datorită faptului că semnalul se difuzează în toată reţeaua, există pericolul interceptării acestuia de către utilizatori neautorizaţi, deci nu conferă o securitate fizică a comunicaţiei.
o •

reţele de tip stea (star) – conectarea tuturor sistemelor de calcul, precum şi a echipamentelor periferice se face prin intermediul unui dispozitiv special numit concentrator sau hub. Astfel fiecare nod din reţea are legătură directă cu hubul, realizându-se astfel o legătură permanentă între nodurile reţelei. Reţeaua funcţionează atât timp cât nodul central este în funcţiune, fiecare nod al reţelei fiind independent de celelalte noduri.

88

Fig. nr. 4.9. Model de reţea cu topologia stea (star)

Avantaje: • Oferă un control centralizat al traficului prin reţea; • Oferă independenţă nodurilor reţelei. o Dezavantaje • Necesită o infrastructură de comunicaţii costisitoare (se utilizează cablaje pe distanţe mari, plus concentratorul care reprezintă un echipament utilizat doar la centralizarea traficului); • Funcţionarea reţelei este dependentă de funcţionarea concentratorului.
o •

reţele de tip inel (ring) – toate sistemele de calcul sunt interconectate între ele în stilul conectării în topologia magistrală, doar că primul şi ultimul sunt unite formându-se astfel o buclă (inel). Informaţia se transmite de la un nod la următorul, într-un singur sens. Avantajele şi dezavantajele sunt aceleaşi ca la reţelele de tip magistrală, cu o completare, şi anume că reţele de tip inel oferă un grad ridicat de securitate privind transferul informaţiilor în şi din exterior, prin simplu fapt că acest transfer nu se poate realiza.

89

Fig. nr. 4.10. Model de reţea cu topologia inel (ring)

reţele de tip arbore (tree) – această categorie de reţele combină topologia reţelelor de tip magistrală cu cea de tip stea. Specific acestei topologii este magistrala centrală, respectiv un cablu denumit backbone . Pornind de la acest cablu, se dezvoltă strucuturi de reţele de tip stea şi/sau de tip magistrală, formându-se astfel reţeaua de tip arbore. Această topologie este cel mai des întâlnită la reţelele metropolitane, mai ales în cadrul companiilor furnizoare de servicii Internet. Aceste companii dezvoltă propriile reţele de cablaje, aşanumitele backbone-uri, la care se conectează clienţii serviciilor de Internet. Aceştia dispun de reţele locale proprii, cu arhitectură şi topologie proprie, astfel constituind împreună o reţea metropolitană de tip arbore. Principalul dezavantaj al acestui tip de reţele îl constituie dependenţa de elementul structural central (backbone), fără de care nici un nod al reţelei nu poate beneficia de conectivitate totală.
7

7 backbone – este un termen provenit din limba engleză, care în traducere reprezintă coloana vertebrală având înţelesul unui stâlp de susţinere sau a unui schelet pe care începe o construcţie, o dezvoltare a unei infrastructuri.

90

Modelul OSI conţine şapte niveluri: fizic. Model de reţea cu topologia arbore (tree) 4. Dar fiecare sistem de calcul prezintă un mod specific de stocare a informaţiei şi de interfaţare cu exteriorul. se ocupă de conectarea sistemelor deschise comunicării cu alte sisteme. Astfel. Acest model nu reprezintă în sine 91 . 4. 4. sau protocolul este o înţelegere între părţile care comunică asupra modului de realizare a comunicării.11. transport. Modelul OSI (Open Systems Interconnection) pentru reţele. reţea. sesiune. ca un prim pas către standardizarea internaţională a protocoalelor folosite pe diferite niveluri. aplicaţie (vezi figura nr. Această convenţie poartă numele de protocol. propus de ISO (International Standard Organization).2. cât şi funcţii de prelucrare a acesteia.2.1. Pe parcursul evoluţiei comunicaţiei între calculatoare au fost elaborate mai multe familii de protocoale. nr. Un protocol este un set de reguli şi convenţii ce se stabilesc între participanţii la o comunicaţie în vederea asigurării bunei desfăşurări a comunicaţiei respective. prezentare. o reţea de calculatoare care interconectează diferite sisteme de calcul poate funcţiona în bune condiţii numai dacă există o convenţie care stabileşte modul în care se transmite şi se interpretează informaţia.9). Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de modelul de comunicare (standardul de comunicare) O reţea de calculatoare este alcătuită dintr-un ansamblu de mijloace de transmisie şi de sisteme de calcul utilizate pentru a realiza atât funcţii de transport a informaţiei. Cele mai importante sunt modelul de referinţă ISO / OSI şi modelul de referinţă TCP / IP. de legătură date.4.Fig. 4.4.

utile în anumite aplicaţii. Nivelul aplicaţie are rolul de a uniformiza interfaţa dintre date şi utilizator. Nivel fizic Nivel legătură Nivel reţea Bit Blocuri Pachet Mai multe pachete Nivel transport Nivel sesiune Nivel prezentare Nivel aplicaţie Informaţia de transmis Mesaje Mesaje Tranzacţii Fig. Nivelul fizic se ocupă de transmiterea biţilor printr-un canal de comunicaţie: când unul din capete trimite un bit 1. Prin interfaţa dintre date şi utilizator se înţelege în cazul de faţă modul de afişare sau sistemul de păstrare a fişierelor care poate fi diferit de la un sistem la altul. nivelul legătură de date obligă emiţătorul: • să descompună datele de intrare în cadre (blocuri) de date (câteva sute sau mii de octeţi). Nivelul transport are rolul de a accepta date de la nivelul sesiune.13. reprezentarea tipurilor de bază etc. O problemă cheie în proiectare este determinarea modului în care pachetele sunt dirijate de la sursă la destinaţie. o sesiune permite transportul obişnuit de date. Nivelul reţea se ocupă de controlul funcţionării subreţelei. Nivelul legatură de date are sarcina de a transforma un mijloc oarecare de transmisie într-o linie care să fie disponibilă nivelului reţea fără erori de transmisie nedetectate. Nivelul prezentare. De aceea. de a transfera aceste unităţi nivelului reţea şi a se asigura că toate fragmentele sosesc corect în celălalt capăt. dimensiunea pachetelor sau chiar protocoalele sursei şi destinaţiei. • să transmită cadrele secvenţial. De asemenea. Spre deosebire de nivelele inferioare. nivelul reţea se ocupă de rezolvarea neconcordanţelor dintre modul de adresare. Exemplu: codificarea datelor. dacă e cazul. nr. dar furnizează şi servicii îmbunătăţite. ci arată numai ceea ce ar trebui să facă fiecare nivel. Nivelul sesiune permite utilizatorilor de pe maşini diferite să stabilească între ei sesiuni. nivelul prezentare se ocupă de sintaxa şi semantica informaţiilor transmise.o arhitectură de reţea deoarece nu specifică serviciile şi protocoalele utilizate la fiecare nivel. Ca şi nivelul transport. 4. acesta este receptat în cealaltă parte ca un bit 1 şi nu ca un bit 0. în unităţi mai mici. • să prelucreze cadrele de confirmare trimise înapoi de receptor. Modelul OSI 92 . care se ocupă numai cu transferul sigur al biţilor dintr-un loc în altul. de a le descompune.

93 .14. Modelul ISO / OSI Modelul TCP / IP Fig. Alte protocoale care pot funcţiona la acest nivel sunt: .Address Resolution Protocol. Acest protocol nu este definit şi variază de la gazdă la gazdă şi de la reţea la reţea. Internet-ul.Internet Control Message Protocol. reţea. 4. Modelul TCP/IP este mult mai vechi decât modelul OSI şi a fost utilizat drept model de referinţă de către strămoşul tuturor reţelelor de calculatoare.Internet Protocol care asigură un serviciu de transmitere a datelor fără conexiune. Comparaţie între modelul ISO/OSI şi modelul TCP/IP Nivelul gazdă . să nu depindă de reţeaua fizică utilizată în comunicaţie şi de tipul legăturii de date. 4. Acest nivel face ca funcţionarea nivelului superior. .2.reţea (interfaţă .ARP . Modelul de referinta TCP / IP a apărut ca o necesitate de interconectare a reţelelor de diferite tipuri.reţea) – despre acest nivel modelul TCP / IP nu spune mare lucru. folosind un anumit protocol.4.2. sute de reţele universitare şi guvernamentale. ARPANET şi apoi de succesorul său. Nivelul Internet defineşte oficial un format de pachet şi un protocol numit IP .4. se poate observa diferenţa dintre modelul de referinţă ISO / OSI şi modelul TCP / IP. În cele din urmă. numit Internet şi respectiv. Nivelul Internet are rolul de a permite gazdelor să emită pachete în orice reţea şi de a face ca pachetele să circule independent până la destinatie. ARPANET a fost o reţea de cercetare sponsorizată de către DoD (Department of Defense .la . iar denumirea a fost dată după cele două protocoale fundamentale utilizate. singura menţiune este aceea că gazda trebuie să se lege la reţea pentru a putea transmite date. Din figura nr.14. utilizând linii telefonice închiriate.ICMP . nr.Departamentul de Apărare al Statelor Unite). reţeaua a ajuns să conecteze între ele.

reţea (asigură livrarea corectă.punct.la .Reverse Address Resolution Protocol. pentru a stabili corespondenţa dintre numele gazdelor şi adreselor reţelelor. în ordinea în care au fost emise). în ordine. Fig. dar care au o conexiune Internet. în ambele sensuri. prin intermediul programelor de aplicaţie. fără pierderi.folosit pentru aducerea paginilor de pe Web. orientat pe conexiuni care permite ca un flux de octeţi trimişi de pe un sistem să ajungă fără erori pe oricare alt sistem din inter . fără duplicate. • UDP (User Datagram Protocol) este un protocol nesigur (nu asigură livrarea mesajului la recepţie fără erori. care foloseşte IP pentru transportul mesajelor. • poşta electronică SMTP (Simple Mail Transfer Protocol). Nivelul transport permite conversaţii între entităţile pereche din gazdele sursă şi. 94 . nr. Sunt definite două protocoale: • TCP (Transmission Control Protocol) este un protocol punct .RARP . 4.15 prezintă protocoalele şi reţelele modelului TCP/IP. a mesajelor). au apărut o serie de alte protocoale.. destinaţie. • transferul de fişiere FTP (File Transfer Protocol) protocol care pune la dispoziţie o modalitate de a transfera eficient date de pe o staţie pe alta. Nivelul aplicaţie asigură utilizatorilor reţelei. dar ulterior a fost dezvoltat un protocol specializat pentru acest serviciu. fără conexiuni. deci asigură comunicaţia între programele de aplicaţie. • HTTP (HyperText Transfer Protocol) . DNS (Domain Name Service). respectiv. Ulterior . o varietate de servicii: • terminal virtual TELNET. Poşta electronică a fost la origine doar un tip de transfer de fişiere. cum ar fi: • Serviciul Numelor de Domenii. protocol care permite unui utilizator de pe un sistem să se conecteze şi să lucreze pe un alt sistem aflat la distanţă. Acest protocol este folosit pentru transferul mesajelor de poştă electronică între utilizatori conectaţi la reţele diferite.

Unul dintre cele mai importante aspecte ale securităţii reţelei îl reprezintă parolele.. 4. Conturile de utilizator şi cele de grup sunt create de obicei cu ajutorul unui utilitar furnizat de sistemul de operare de reţea (de exemplu. Securitatea este sporită prin solicitarea ca parolele să fie schimbate periodic. Fiecare utilizator care este membru al grupului are aceleaşi permisiuni de acces ca şi grupul. Accesul include nu numai conectarea la o anumită staţie de lucru. Administratorul trebuie să creeze apoi conturi pentru toţi utilizatorii reţelei.x şi 5. pp. Protocoalele utilizate de modelul TCP/IP 4. Utilitarele pot fi utilizate pentru a desemna opţiuni. Bucureşti. Editura Tehnică. Criptografia şi securitatea reţelelor de calculatoare.x). User Manager sau User Manager for Domains în Windows NT sau Windows 2000. răspunzându-se la următoarele întrebări: • Ce hardware şi ce software . Grupurile sunt utilizate pentru a organiza utilizatorii în mulţimi logice pe baza modului în care aceştia au nevoie de acces la resusele reţelei. Principalele două tipuri de conturi de reţea care permit gestionarea utilizatorilor reţelei sunt conturile de utilizator şi conturile de grup. Syscon for NetWare pentru versiunile 3. 1994. Administrarea reţelei trebuie să înceapă cu planificarea acesteia. Scopul administrării reţelei este de a creşte produtivitatea prin asigurarea accesului la resursele necesare. cu documentarea ciclului de viaţă al reţelei. V. Modelul de securitate pentru o reţea de calculatoare este structurat pe mai multe niveluri : 8 8 Patriciu. conturi de utilizator. Administrarea şi securitatea reţelelor de calculatoare Administrarea reţelei constă în planificarea.15.x sau NWAdmin pentru versiunile 4. nu în mod individual. În reţelele bazate pe server. Parolele lungi sporesc securitatea reţelei. accesul este acordat fiecărui utilizator printr-un cont individual. În acest sens trebuie să se înceapă cu configuraţia curentă. administratorul de reţea trebuie să decidă cum gestionează accesul. precum exigenţele pentru parole şi apartenenţele la grupuri. configurarea şi gestionarea tuturor elementelor reţelei: resurse locale şi aflate la distanţă. dispozive pentru conectivitate. 26-28 95 . Utilizatorilor li se acordă permisiunile necesare la resuse pe baza grupului din care fac parte. Acest lucru este valabil mai ales când sunt combinate caractere numerice şi alfabetice.3. Înainte de a lua această decizie. Crearea conturilor de utilizator şi atributele aplicate acestor conturi sunt elementele prin care se gestionează accesul la resurse.Fig. stabilindu-le drepturile de acces şi apartenenţele la grupuri. fiind greu de detectat. Majoritatea sistemelor de operare în reţea creează în timpul instalării un cont administrator şi unul guest (oaspete). administratorul trebuie să definescă metoda care va fi utilizată pentru a stabili cerinţe privind numele de utilizator şi parolele.sunt utilizate în prezent? • Acestea sunt adecvate nevoilor utilizatorilor? • Cum este văzută dezvoltarea reţelei în viitor? Înainte de a avea o reţea funcţională. nr. Păstrarea unui istoric al parolelor reduce accesul neautorizat la reţea. ci şi accesarea resurselor.ce versiuni .

La acest nivel se realizează gestiunea accesului şi se stabilesc măsuri de protecţie la conectare (deconectare forţată. Cea mai bună soluţie pentru rezolvarea acestei probleme este realizarea unui sistem redundant la fiecare loc de muncă. Interconectarea reţelelor de calculatoare Pentru reţelele care interconectează un număr mare de calculatoare sau mai multe reţele locale este necesară prezenţa unor componente suplimentare: repetoare. transmiţându-le mesaje de averizare. scriere. • nivelul drepturilor de acces care individualizează. protecţia contra dezastrelor naturale. repartizoare. având în vedere ca majoritatea angajatilor neglijează salvarea sau realizarea în mod regulat a unei copii de rezervă a fişierelor de pe hard disc. distribuite sau nu. interzicerea lucrului în afara orelor de program.4. 96 • . Pe lângă protecţia contra atacurilor deliberate. protecţia bibliotecii de suporturi de date (magnetice. magneto-optice). O sursă de vulnerabilitate trecută deseori cu vederea o reprezintă alimentarea cu energie electrică a clădirii. Măsurile prin care este asigurată securitatea fizică se referă la controlul accesului. gestiunea serverului şi pot fi individualizate astfel: • nivelul de control al serviciilor care este responsabil de funcţiile de avertizare şi de raportare a stării serviciilor. limitarea lucrului la unele staţii). optice.Securitatea fizică este nivelul exterior al modelului de securitate şi trebuie să asigure prevenirea accesului la echipamente şi date. drepturile pe care le au aceştia (citire. vizualizare etc. iar atunci când aceasta nu este posibil sunt create bariere care să stopeze sau să întârzie atacul. • nivelul de drepturi la servicii care determină cum poate folosi un anumit utilizator un serviciu (de exemplu. • nivelul de acces la cont care se referă la identificarea utilizatorilor după numele de utilizator asociate şi autentificarea lor prin parola introdusă. Este comună tuturor sistemelor electronice de calcul. porţi. drepturile unui operator asupra unei imprimante) Securitatea fizică constă în împiedicarea pătrunderii în sistem a intruşilor. pe fiecare utilizator sau pe grupuri de utilizatori. întreruperea alimentării determinând pierderi de date. incendiilor sau inundaţiilor. punţi. ştergere. 4. asigurarea securităţii echipamentelor din reţea (calculatoare şi echipamente periferice). Din punct de vedere al accesului la resursele sistemului întâlnim următoarea structurare: • Nivelul de acces la sistem care determină dacă şi când reţeaua este accessibilă utilizatorilor. • Niveluri logice de securitate destinate asigurării controlului accesului la resursele şi serviciile sistemului.) La nivelul de securitate a serviciilor se controlează accesul la serviciile sistemului cum ar fi echipamentele de intrare/ieşire. securitatea fizică trebuie să asigure şi protecţia împotriva dezastrelor naturale.

le amplifică şi le transmite mai departe. Apoi aceste repetoare au permis separarea unei reţele în mai multe segmente. cablu coaxial subţire 185m). A doua generaţie de hub-uri a fost înzestrată cu posibilităţi de management şi de administrare a segmentelor. Repetorul aşteaptă sosirea semnalelor pe cablul de reţea. Repetoarele sunt folosite când lungimea totală a cablului de reţea este mai lungă decât cea admisă pentru tipul respectiv de cablu (de exemplu cablu torsadat: 100m. nr. le amplifică şi le transmit mai departe. Spre deosebire de acestea. pe baza acestor adrese putându-se direcţiona mesajele în mod corespunzător. cablu coaxial gros: 500m. Aceste repetoare se numesc hub-uri. puntea are şi capacitatea de a identifica automat adresa fiecărui calculator situat de o parte şi de alta a punţii. fiind considerată un repetor inteligent. Cele două reţele pot fi şi de tipuri diferite.16. Fig. 97 . permiţând astfel administratorilor de reţea reconfigurarea uşoară a întregii reţele.Repetorul (repeater) este un echipament care amplifică semnalele pentru a mări distanţa fizică pe care acţionează reţeaua. Prelungirea unei reţele cu ajutorul unui repetor Puntea (bridge) este dispozitivul care leagă două reţele într-una singură. Repetoarele interceptează semnelele care vin prin cablu. Divizarea unei reţele în segmente a permis administratorilor de reţea să creeze la nivel logic şi fizic grupuri de lucru. permiţând extinderea lungimilor reţelelor. Iniţial hub-ul a fost doar un simplu repetor de semnal care prelua semnalul de pe unul din cabluri şi-l transmitea pe un alt cablu. Prin acest mecanism se poate asigura legătura dintre două reţele similare. 4.

adresele altor punţi şi/rutere din reţea şi poate construi traseul optim pe care poate fi transmis mesajul în drumul său de la adresant la destinatar. nr. repartizorul poate lua decizia de redirecţionare a unui mesaj.Fig. Unele repartizoare sunt chiar calculatoare propriu-zise cu plăci de reţea. El poate acţiona ca ruter pentru un anumit protocol şi ca punte pentru altele. Porţile (gateways) sunt repartizoare super-inteligente şi au fost proiectate pentru conectarea reţelelor de tipuri diferite. nr. folosind un traseu mai puţin ocupat. Schema unei reţele cu punte Repartizorul (router) este similar unei punţi super-inteligente pentru reţele foarte mari. prevăzute cu un software special care le permite execuţia funcţiilor de coordonare.18. O altă funcţie a router-elor este conectarea prin modemuri a reţelelor localizate geografic la mare distanţă. Schema conectării a două reţele cu ajutorul unui router Bruter-ul este un echipament care combină calităţile unei punţi şi ale unui repetor. 4. O poartă conectează două sisteme care nu folosesc aceleaşi: 98 .17. Dacă o anumită parte a reţelei este ocupată. El ştie totul despre reţea: adresele tuturor calculatoarelor. Fig. 4.

• limbaje. lucrând la sisteme de calcul identice sau diferite se realizează după schema de mai jos (fig. Porţile functionează şi la nivelul transport al modelului ISO / OSI. Porţile reprezintă de obicei servere dedicate într-o reţea. p. nr. Armonizarea derulării lucrărilor între emiţător şi receptor Calculatorul emiţător declanşează comunicarea. Comunicarea informaţiei Buna desfăşurare a schimburilor de date mediate de echipamentele de comunicaţie se asigură prin intermediul software-ului de comunicaţie. Sarcina unei porţi este de a face conversia de la un set de protocoale de comunicaţie la un alt set de protocoale de comunicatie. Contabilitate şi sisteme informaţionale.nr. 248 99 . • de la nivelul 4 în sus . care convertesc mesajele primite întrun limbaj de e .porţi de aplicaţii care permit cooperarea de la nivelul 4 în sus. Din cele prezentate putem face următoarea legatură între nivelele modelului OSI la care operează echipamentele şi numele acestora: • nivelul fizic – repetoare care copiază biţi individuali între segmente diferite de cablu. 4. aceste echipamente permit conectarea la un mainframe a reţelelor locale. • arhitecturi. • nivelul transport . Iaşi. dar care utilizează acelaşi protocol de nivel fizic. Sofware de comunicaţie Schimbul de date între utilizatori diferiţi situaţi local sau la distanţă. • structuri de formate.mail care poate fi înţeles de propriul sistem. • nivelul reţea – rutere care interconectează mai multe reţele locale de tipuri diferite.19. În general. iar calculatorul receptor trebuie să întrerupă temporar 9 9 ***.porţi de acces care fac posibilă comunicaţia între sisteme de diferite arhitecturi şi medii incompatibile.19): E i ţător m D estinatar M esaj M esaj C odificare D ecodificare T ransm isie Fig. • nivelul legătură de date – punţi care interconectează reţele LAN de acelaşi tip sau de tipuri diferite. 1999. Ele realizează o conversie de protocol pentru toate cele şapte niveluri OSI şi operează la nivelul aplicaţie. Editura Sedcom Libris. 4.• protocoale de comunicaţie. Acesta are următoarele funcţii : 1.

la momentul transmisiei. Un mesaj mai scurt este completat cu spaţii. 3. le memorează şi apoi le retransmit către receptor. au rolul de intermediari în memorarea mesajelor. Gestiunea traficului reţelei. iar mesajul parcurge acest circuit. Principalele modalităţi de lucru sunt: • alegerea căilor de transmisie din mai multe posibile. În acest caz calculatoarele specializate în comutări. Protecţia contra erorilor. În acest mod. gestiunea pachetelor la nodurile de comunicaţie este mai uşoară. dacă au parcurs căi diferite. iar traficul de date este de obicei variabil. Pentru ameliorarea performanţelor se utilizează şi comutarea mesajelor. 4. Este deci necesară coordonarea în orice moment a activităţilor îndeplinite. În fiecare nod de comunicaţie datele de transmis trebuie dirijate pe subansamble către calculatoarele destinaţie. O altă soluţie este utilizarea terminalelor pasive pregătite întotdeauna pentru recepţie. 100 . • temporizarea nodurilor. Ele primesc totalitatea mesajelor. dacă se detectează punctul de saturaţie. iar unul mai lung este descompus în câte pachete este necesar. Dirijarea datelor în reţea. Pachetele aceluiaşi mesaj pot sosi într-o ordine diferită de cea de la emitere. Ajustarea cererii de transmisie la posibilităţile tehnice trebuie să evite pierderea de informaţie prin depăşirea vitezei unei linii sau a capacităţii unui nod. La recepţie se recompune mesajul prin reordonarea pachetelor. Comutatorul rezervă. circuitul corespunzător între emiţător şi receptor.lucrările sale pentru a putea face recepţia. Comutarea (dirijarea) poate fi asigurată prin mijloace fizice utilizând comutarea circuitelor. corectarea prin retransmisie etc. protecţia prin software se poate asigura prin coduri detectoare de erori. 2. plasate la nodurile reţelei. Un mesaj poate trece prin mai multe noduri pentru a ajunge la destinatar. Fiecare echipament din reţea are o anumită capacitate de transmisie. Calculatorul central realizează alocarea timpilor de comunicaţie cu terminalele. Întrucât liniile de transmisie sunt supuse factorilor perturbatori. Comutarea pachetelor reia principiul comutării mesajelor fixînd mărimea mesajului la o valoare standard (de exemplu 128 caractere în TRANSPAC). • refuzul unui trafic suplimentar. Software-ul specializat are misiunea de a alege calea de comunicaţie în funcţie de trafic dacă mai multe căi sunt posibile.

variabile. Algoritmul indică modul de prelucrare a datelor iniţiale şi modificarea lor pas cu pas până la obţinerea rezultatelor finale. Ansamblul regulilor prin care se construiesc instrucţiunile constituie gramatica limbajului. numit alfabetul limbajului.. limbaje de programare). adică sisteme de semne care pot fi înţelese pe baza unor convenţii (jargoane profesionale. Exprimarea regulilor gramaticale din limbajul de programare se realizează cu ajutorul unui metalimbaj.1. Limbajele de programare oferă facilităţi corespunzătoare de descriere. sentimentele şi dorinţele. Natura datelor. semanticii şi pragmaticii sale. sub formă de instrucţiuni executabile de către calculator.. se construiesc structuri complexe. limbaje de comunicare între dispozitive: protocoale – TCP/IP. Semantica este dată de un set de reguli care determină semnificaţia propoziţiilor într-un limbaj. IIF(). Cele mai des utilizate elemente de metalimbaj sunt: • cuvinte scrise cu majuscule reprezintă cuvinte rezervate şi trebuie folosite exact în aceeaşi formă. Exemple: comenzi. Dicţionar general al limbii române. V. Noţiuni generale privind limbajele de programare Limbajul reprezintă un sistem de semne alcătuit din sunete articulate prin care oamenii îşi exprimă gândurile. Orice limbaj. Programarea.Capitolul 5. produse-program 5. presupune definirea sintaxei. a algoritmului de rezolvare a unei probleme. limbaje de programare. clauze şi funcţii în FoxPro .* /. constante). comenzi. cifrele sistemului zecimal.559 101 .).sunt scrise cu litere mici şi reprezintă construcţii care vor fi înlocuite de utilizator. Exemple: codmat. p. Editura Enciclopedică.LIST. 1 1 Breban. %. Aceste simboluri sunt asamblate în cuvinte-cheie sau expresii care formează vocabularul limbajului (instrucţiuni. • cuvinte utilizator . limba unei comunităţi umane: limba română. Sintaxa reprezintă ansamblul regulilor prin care. CREATE. Limbajele pot fi naturale (de exemplu. organizarea lor şi relaţiile dintre ele trebuie precizate prin program. um. natural sau artificial. 1992. iar pragmatica se referă la utilitatea practică a limbajului. Toate limbajele de programare se bazează pe un set de simboluri elementare (de obicei. funcţii. XML. pretu. limba engleză) sau artificiale. Elementele de metalimbaj apar în documentaţiile care însoţesc produseleprogram. Bucureşti. Limbajele de programare aparţin setului de limbaje artificiale create de om şi servesc la exprimarea. literele mari şi mici ale alfabetului latin. Odată cu apariţia calculatoarelor electronice a apărut şi noţiunea de limbaj de programare ca mijloc de dialog om-calculator. caractere speciale (+ . pornind de la simboluri de bază. Definiţia modernă consideră limbajul de programare un instrument de dialog omcalculator care are proprietatea că este înţeles de ambii participanţi la dialog.. FOR.

Utilizând limbajul de programare omul va întocmi un program care descrie problema de rezolvat în termeni inteligibili pentru calculator. elaborarea algoritmului de rezolvare a problemei şi reprezentarea acestuia. putând fi sintetizată astfel: definirea şi analiza problemei.• [ ]. Procesul de programare . exploatarea şi întreţinerea.1 ilustrează procesul de programare. • { } sau | . Limbajele de programare servesc la transformarea într-un format accesibil calculatorului a modului de rezolvare a unei probleme.CREATE REPORT [<nume_fişier>│?]. cele mai cunoscute fiind BNF (Backus Naur Form) şi EBNF(Extended BNF). Programul scris de om se numeşte program-sursă. În cazul problemelor simple. calea de la problema de rezolvat la rezultate este relativ uşoară. etc. codificarea algoritmului într-un program utilizând un limbaj de programare. Exemple: TO PRINT | TO FILE. În practică există şi încercări de standardizare a metalimbajelor. 5. dezvoltare şi întreţinere a programelor poartă denumirea de programare. cu ajutorul unor programe speciale. 5. testarea şi documentarea. Figura nr. care pot fi interpretoare sau compilatoare. Programul reprezintă un ansamblu de instrucţiuni şi/sau comenzi scrise cu ajutorul unui limbaj de programare care descriu prelucrările de date pe care trebuie să le execute calculatorul în scopul rezolvării unei probleme.1. Problema Programator (utilizator) pe baza analizei problemei de rezolvat Scrie programul Program Calculator instrucţiuni pentru calculator Traducere automată în limbaj maşină execută programul Rezultat Reguli şi restricţii ale limbajelor de programare 102 Figura nr. Ansamblul activităţilor de concepere..sau exclusiv: din elementele prezente se va alege unul singur. Pentru a putea fi înţeles de calculator el trebuie adus în format executabil. Obţinerea formatului executabil se realizează prin traducere. transformarea programului sursă în program executabil (prin compilare sau interpretare).încadrează o construcţie opţională (programatorul decide dacă acestea vor fi sau nu folosite) Exemple: LIST [FIELDS <lista_câmpuri>] . ON | OFF.

descrierea algoritmului de rezolvare a problemei.Computer Aided Software Engineering). presupunând implicarea mai multor categorii de specialişti. depanarea programului. în condiţii optime de productivitate şi eficienţă. interpretarea sau compilarea. în anumite zone de pe suport. majoritatea limbajelor de programare sunt integrate în medii de programare. În plus. mai mult timp şi mai mulţi bani. Mediile de programare reprezintă pachete de programe care asigură integrarea următoarelor funcţii: introducerea şi editarea programului sursă. a conceptului de ingineria programării (software engineering). Documentaţia poate fi inclusă în program prin linii de documentare/linii comentariu. care nu influenţează modul de derulare a execuţiei programului. Identificarea datelor reprezentate se realizează prin amplasarea simbolurilor în memoria internă. rezultatul activitităţii de programare este produsulprogram. Literatura de specialitate face apel la mai 103 . Produsele-program sunt realizate atât de către firme specializate. un compilator. descrierea structurii datelor (de intrare şi de ieşire). Visual FoxPro se poate considera că reprezintă un mediu de programare care oferă un editor de texte. oferă facilităţi de gestionare a fişierelor prin meniul FILE şi de informare completă şi rapidă prin sistemul HELP. calculatorul îşi face singur programele. cât şi de firme care-şi dezvoltă propriile aplicaţii. Altfel spus. după anumite reguli. deci a structurării lor conform logicii programelor.Etapele rezolvării problemelor cu ajutorul calculatorului electronic Calculatoarele actuale gestionează datele fără a lua în considerare semnificaţia lor. În prezent. procedee şi instrumente care să conducă. implementarea şi întreţinerea sa. un depanator de programe. numai că trebuie să i se furnizeze intrările într-un mod ordonat. metode. după cum sunt definite prin programele de prelucrare.În cazul problemelor complexe. nu răspund condiţiilor specificate anterior este necesară parcurgerea anumitor etape pentru ca problema să fie adaptată prelucrărilor informatice. În acest caz. un domeniu al informaticii care se ocupă cu identificarea celor mai adecvate soluţii. programul sursă. un încărcător de programe. sau ataşată programului sub forma dosarului de programare care la rândul său cuprinde descrierea problemei şi a funcţiilor sale. Prin produs-program se desemnează atât programul propriu-zis. facilitând doar înţelegerea sa. 5. Întrucât în starea iniţială problemele de rezolvat. descrierea condiţiilor de implementare şi exploatare. Industrializarea activităţii de programare a determinat apariţia.2. inclusiv cele din domeniul economic. cât şi documentaţia pentru elaborarea. De la ingineria programării s-a trecut apoi la ingineria programării asistate de calculator (CASE . respectiv editarea de legături. încărcarea şi lansarea în execuţie. Spre exemplu. în 1968. Acesta ilustrează tocmai trecerea de la “artizanal” la “industrial” în programare. Ulterior evoluţia s-a orientat către medii de programare. activitatea de programare capătă caracteristicile activităţilor de tip industrial. De aici necesitatea organizării datelor. la elaborarea de produse-program performante. La primele limbaje de programare trecerea de la programele sursă la programele executabile se realiza prin comenzi distincte în care se specificau explicit operaţiunile de efectuat.

programul sursă introducându-se în sistem sub forma unui fişier în format text. calea de la problema de rezolvat la rezultate poate fi sintetizată astfel: definirea şi analiza problemei. Obţinerea formatului executabil se realizează prin traducere. fiind necesară însuşirea şi utilizarea unui limbaj de programare. descrierea algoritmului de rezolvare a 2 2 Reix. a explicaţiilor şi exemplelor care să conducă la o utilizare corectă a programului respectiv. formă. Etapa de elaborare a algoritmului de rezolvare a problemei detaliază prelucrările până la nivelul operaţiunilor elementare de efectuat. programele sunt folosite în exploatarea curentă de alte persoane decât cele care le-au proiectat. achiziţionarea de produse-program. Etapele de analiză şi programare durează.. În acest scop se folosesc date de test. testarea şi corectarea. schema de sistem. de obicei. cu module de traducere. execuţia şi întreţinerea. Programul scris de om se numeşte program-sursă. concepţia utilizatorului final (prin folosirea de instrumente software specializate). Les Editions Foucher. pp. descrierea structurii datelor (de intrare şi de ieşire). Programul pregătit pentru exploatarea curentă trebuie să fie corect din punct de vedere al logicii de rezolvare a clasei de probleme. În etapa de definire şi analiză a problemei se prezintă imaginea conceptuală completă. 146148 104 . După formularea problemei în termeni concreţi şi clari urmează analiza tuturor aspectelor privind datele de intrare şi rezultatele (natură. R. coerentă şi neambiguă a problemei luate în studiu. Paris. Etapa de codificare a algoritmului presupune alegerea unui limbaj de programare adecvat pentru scrierea programului sursă (se utilizează pentru scriere un editor sau procesor de texte). facilitând doar înţelegerea sa sau poate fi ataşată programului sub forma dosarului de programare care cuprinde descrierea problemei şi a funcţiilor sale. cu module de depanare etc. Aceasta poate fi inclusă în program prin linii de documentare/linii comentariu care nu influenţează modul de derulare a execuţiei programului. fiind prevăzute cu editor de texte pentru introducerea programului sursă. Ea presupune precizarea instrucţiunilor de utilizare. luând în considerare toate restricţiile identificate în faza de analiză. codificarea algoritmului într-un program utilizând un limbaj de programare. Systemes d’information et management des organisations. mult timp şi presupun costuri ridicate. Pentru a putea fi înţeles de calculator el trebuie adus în format executabil. Majoritatea limbajelor de programare actuale reprezintă medii de programare.multe concepţii în modelarea problemelor în vederea prelucrărilor informatice : concepţia tradiţională (clasică). cu ajutorul unor programe speciale care pot fi interpretoare sau compilatoare. 1990. precum şi precizarea modificărilor suferite de datele de intrare pentru a obţine rezultatele dorite. După stabilirea acestor elemente se poate întocmi. Testarea şi corectarea programului. elaborarea algoritmului de rezolvare a problemei. de obicei. În concepţia tradiţională drumul de la problemă la rezultate este relativ greoi. Aşa cum rezultă din figura 5. mod de prezentare. ca o sinteză a etapei. Documentarea programului este necesară deoarece. Reprezentarea algoritmului se face prin diverse tehnici: schemă logică. cu editoare de legături.1. În acest scop se întocmeşte o documentaţie. pseudocod etc. transformarea programului sursă în program executabil (prin compilare sau interpretare). respectiv date de intrare pentru care se cunosc rezultatele. mod de organizare). documentarea programului.

) societăţi specializate în producţia de software pun la dispoziţie. 105 . contabilitate generală etc. pe piaţă. exemple de utilizare etc. programe de grafică. cât şi un aspect evolutiv. Firmele interesate pot achiziţiona asemenea produse-program după analiza atentă a cerinţelor de prelucrare. Concepţia utilizatorului final se bazează pe utilizarea instrumentelor software specializate care apropie utilizatorul de calculator şi elimină faza de programare. sisteme de gestiune a bazelor de date etc. care ţine seama de dinamica clasei de probleme rezolvate. descrierea condiţiilor de implementare şi exploatare. Întreţinerea programului are atât un aspect corectiv.problemei. Asemenea instrumente software specializate sunt limbajele de programare din generaţia a 4-a (programe de calcul tabelar. Achiziţionarea de produse-program. stocuri.) care permit definirea unui model de rezolvare a problemei apropiat de formaţia utilizatorului. Ulterior utilizatorul trebuie să-şi adapteze structura datelor la cerinţele produsuluiprogram. Pentru aplicaţiile curente din domeniul economic (producţie. Exploatarea are în vedere utilizarea curentă a programului în rezolvarea cazurilor concrete din clasa de probleme pentru care a fost proiectat. produse-program la cheie. programul sursă. înlăturând eventualele erori care au mai apărut.

la proiectarea pachetelor de programe se iau în considerare următoarele principii: 1. fiind însă rezultatul unei activităţi intelectuale. • Un răspuns pertinent la o cerinţă generică. 3. De aceea. Un produsprogram este vândut la un preţ mai mic în raport cu investiţia iniţială pentru realizarea lui. Fundamentarea pe criterii tehnico-economice presupune comensurarea cheltuielilor necesare pentru conceperea şi realizarea produselor-program comparativ cu veniturile care urmează a fi obţinute din vânzarea acestor produse. Ca şi în industrie. Existenţa unei pieţe reale pentru desfacerea produselor informatice înseamnă dezvoltarea unor studii de marketing care să evidenţieze existenţa sau inexistenţa unor posibili beneficiari ai produselor program care urmează să fie comercializate. Existenţa cadrului legislativ presupune existenţa unei legislaţii economice naţionale în concordanţă cu cea europeană pentru ca viitorul produs să poată fi uşor generalizat atât în ţara de origine. cât şi în alte ţări. 2. produsul-program trebuind să răspundă unor cerinţe care se manifestă în mod curent şi care pot fi satisfăcute într-o manieră standardizată. • Produse-program de calitate. Principii de utilizare specifice produselor program Pachetele de programe sunt asemănătoare cu produsele rezultate dintr-o activitate de producţie. noutăţi care conduc la obţinerea unor produse competitive. Investiţia este totuşi rentabilă deoarece produsul-program se vinde întrun mare număr de exemplare. 106 .5. prin contractul încheiat între cumpărător şi vânzător sau prin practicarea unor preţuri scăzute şi asigurarea unor servicii care nu sunt oferite de copiile pirat (documentaţia şi punerea la dispoziţie a unor noi versiuni). urmărindu-se comercializarea produselor-program nu numai la nivelul unei ţări. Utilizarea unor soluţii tehnice moderne şi eficiente în proiectarea produselor informatice înseamnă folosirea ultimelor noutăţi hardware şi software din domeniu. firmele producătoare fac investiţii în acest domeniu numai în condiţii de eficienţă economică. Pentru ca piaţa produselor-program să funcţioneze trebuie asigurate următoarele condiţii: • Protecţia firmei producătoare contra copierii frauduloase a produselor-program de către clienţii săi – se realizează prin lege. Posibilitatea algoritmizării eficiente a problemelor abordate presupune dezvoltarea şi utilizarea produselor informatice pentru domenii economice în care procesele de prelucrare au un caracter cuantificabil şi pot fi asociate specificului sintactic şi semantic al sistemului electronic de calcul. 4. Prin aceste studii sunt identificate următoarele elemente: numărul viitorilor utilizatori. ci într-o zonă geografică întinsă. posibilităţi concrete de livrare prin estimarea unor preţuri de livrare pertinente. • Piaţă potenţială extinsă. 5.3. nivelul mediu al cheltuielilor de proiectare şi realizare. utilizarea lor trebuind să se facă fără probleme chiar dacă utilizatorii nu sunt experimentaţi în domeniu. Analizele economice trebuie realizate în corelaţie cu cele tehnice care implică utilizarea celor mai moderne resurse informatice.

7. fie anumite valori standard ale unor parametri caracteristici. modificarea sau suprimarea unor module informatice cu efort material şi uman minim în condiţiile apariţiei unor noi versiuni de sisteme de operare. Asigurarea activităţilor de publicitate şi asistenţă tehnică are în vedere estimarea fondurilor necesare pentru lansarea pe piaţă a produsului informatic. urmată de o campanie publicitară eficientă. Obiectivul final al ingineriei software este trecerea de la o activitate de elaborare a programelor în care domină stilul artizanal. de creaţie tip "artă a programării" la o activitate sistematică care să asigure înalta calitate a programelor şi un cost cât mai scăzut al elaborării şi întreţinerii acestora. sistemele de codificare. de intuiţie şi improvizaţie. prin care acestea reuşesc să satisfacă anumite cerinţe. Plecând de la aceste principii. necesităţile utilizatorului sau aşteptările acestuia. calitatea produselor informatice este definită ca fiind gradul în care un sistem. sistemul de unităţi monetare. 8. şi pentru produsele informatice se poate determina nivelul calitativ. Aşa cum pentru produsele obişnuite se recurge la determinarea unui nivel al calităţii. alfabetul. Publicitatea este asigurată apelându-se la un personal de specialitate şi o tehnică de calcul de un nivel înalt. Asigurarea de soluţii tehnice cu caracter plurinaţional rezidă din cerinţele de comercializare a viitorului produs atât pe piaţa internă. utilizarea produselor-program generalizabile presupune parcurgerea unor etape în care utilizatorul final foloseşte în mod efectiv pachetul program existent în biblioteca sursă direct executabilă (livrată de proiectant). se pot realiza sisteme de asigurare a calităţii şi planuri ale calităţii şi pentru procesele de dezvoltare. 5. cât şi pe cea externă. luându-se în considerare fie un produs etalon. particularităţile limbii. Caracteristici de calitate ale produselor program Calitatea software-ului este astăzi un subiect la modă. însuşiri ce exprimă gradul în care acestea satisfac nevoia utilizatorilor. firma producătoare trebuie să asigure asistenţa tehnică pentru exploatarea la parametrii de eficienţă a produsului respectiv. Pentru asigurarea credibilităţii. se poate realiza un plan de asigurare a condiţiilor optime în care aceste produse să fie realizate la parametri cât mai ridicaţi şi să poată asigura îndeplinirea şi realizarea cerinţelor specificate. o componentă sau un proces satisface clientul.6. Calitatea software reprezintă totalitatea însuşirilor tehnice.4. Produsele informatice fiind tot rezultate ale unui proces creativ. În IEEE (The Institute of Electrical and Electronics Engineering) Glossary of Software Engineering Terminology. economice şi sociale ale produselor software. În acest scop la proiectare şi realizare trebuie avute în vedere cerinţele cadrului legislativ din ţara de origine şi din ţările în care produsul va fi livrat. elaborare şi realizare a produselor software. termenii şi conceptele economice utilizate etc. Aşadar. în 107 . Dezvoltarea de soluţii informatice bazate pe sisteme de programe reutilizabile în contextul evoluţiei sistemelor de operare are în vedere conceperea acestora prin folosirea unor structuri care să permită dezvoltarea.

clarificarea şi detalierea acesteia de către beneficiar şi producător prin elaborarea unor specificaţii are un impact deosebit atât asupra calităţii proiectului şi. având drept criteriu satisfacerea cerinţelor sale. fără erori). ulterior. cât şi în secvenţele de instrucţiuni care compun modulele care intră în componenţa sa). Definirea problemei la beneficiar. de gradul de utilitate şi de eficienţa economică în exploatare. În acest caz. memorie internă. stabilitatea (indică rezistenţa programului aplicativ faţă de efectele generate de o modificare a datelor iniţiale. ulterior elaborării). aducându-l la nivelul eficienţei de utilizare de la un moment dat. adaptabilitatea (reprezintă capacitatea produsului software de a permite integrarea de noi funcţii de prelucrare şi de a include acele secvenţe de instrucţiuni care măresc performanţa programului. Caracteristicile de calitate ale produselor software sunt puse în evidenţă în diferite etape din ciclul de viaţă ale produsului program. mentenanţa şi până la retragerea software-lui. Creşterea nivelului unei caracteristici poate conduce automat atât la creşterea nivelurilor pentru unele caracteristici. 108 . acel nivel al calităţii care să permită satisfacerea aşteptărilor utilizatorului. corectitudinea (un produs program este corect dacă transformările pe care le efectuează conduc la obţinerea de rezultate ce corespund calitativ şi cantitativ cu specificaţiile de programare). După glosarul de termeni . tipuri şi număr periferice . Un nivel mai scăzut duce la alegerea produselor software concurente care.terminologie software . precum şi distrugerea parţială sau totală a volumelor de date). ciclul de viaţă reprezintă o abordare sistemică începând cu dezvoltarea. Programatorii trebuie să cunoască modul în care interacţionează caracteristicile şi atributele de calitate pentru a asigura realizarea echilibrului necesar încadrării produsului program între limite de performanţă admise. claritatea (un produs program este considerat impur atunci când secvenţele ce formează modulele sale 3 Ciclul de viaţă al unui produs software reprezintă intervalul de timp de la momentul deciziei de realizare şi până la retragerea sau înlocuirea totală a acestuia cu un nou produs software. mentenabilitatea (indică măsura în care este permisă actualizarea rapidă şi uşoară a produsului program pentru a putea continua utilizarea acestuia chiar în condiţii modificate). deci. Pe de altă parte. cel puţin. siguranţa în utilizarea curentă (stabileşte măsura în care un program aplicativ nu permite efectuarea de modificări neautorizate sau nedorite în volume de date.ai IEEE (Institute of Electric and Electronic Engineering). oferă un nivel suficient al calităţii. utilizarea. eficacitatea (un produs program este eficace dacă realizează o corelaţie optimă între consumurile de resurse -timp de execuţie. utilizarea unor metode de evaluare a calităţii software astfel încât să existe posibilitatea comparării nivelului planificat al calităţii cu cel obţinut efectiv. Aceste caracteristici de calitate sunt următoarele: fiabilitatea (un program posedă caracteristica de fiabilitate în măsura în care îndeplineşte funcţiile de prelucrare cerute de beneficiar. dar şi asupra întregului ciclu de viaţă al produsului software3. utilizatorul alege acele produse concurente care.şi complexitatea problemei ce se rezolvă). pe un interval de timp dat. la un preţ mai scăzut. Utilizatorul este cel care certifică calitatea unui produs program. Este necesară. a produsului. reprezentând orizontul de timp în care operează şi evoluează produsul program. liniaritatea (măsoară gradul în care la elaborarea unui modul. oferă nivelul necesar al calităţii. Producătorii de software trebuie să obţină.funcţie de parametrii tehnico-economici. la acelaşi preţ. un nivel mult mai ridicat al calităţii antrenează costuri foarte mari care se reflectă în preţul produsului. cât şi la scăderea nivelurilor pentru altele. a unei secvenţe sunt utilizate instrucţiuni care se execută una după alta sau măsura în care nu sunt utilizate instrucţiuni de salt condiţionat sau necondiţionat).

consistenţa (pune în evidenţă măsura în care modulele realizează funcţii de prelucrare necontradictorii şi se bazează pe uniformizare în folosirea simbolurilor. produsul poate pune în evidenţă totalitatea erorilor existente în date. • Resursele configuraţiei sistemului de calcul necesare implementării produsului program în raport cu resursele configuraţiei sistemului la care are acces utilizatorul. variantele problemei ce pot fi rezolvate. poate realiza corectarea sau ignorarea unora din acestea. • Flexibilitate. complexitatea (permite stabilirea diferenţelor dintre structurile programelor şi ierarhizarea programelor după noduri şi arce şi mod de orientare a acestora din urmă). Selecţia produselor program şi evaluarea performanţelor acestora Deoarece pe piaţa specializată există o mare varietate de produse informatice viitorul beneficiar trebuie să aibă în vedere un sistem de criterii după care se va face selecţia. • Nivelul de tratare a erorilor să conducă la reducerea numărului de rulări incomplete ale produsului program. portabilitatea (caracteristica de calitate care pune în evidenţă gradul în care un produs program poate fi rulat pe mai multe tipuri de calculatoare). integrabilitatea (arată gradul în care produsele software pot fi incluse în sisteme complexe de prelucrare a datelor). reutilizabilitatea (reprezintă capacitatea unor module ale produsului program de a fi încorporate în alte programme. • Costurile implicate de utilizarea curentă şi de menţinere în exploatare să se situeze la nivele care să nu afecteze negativ eficienţa economică a unităţii beneficiare. • Produsul program să poată încorpora noi componente pentru funcţii de prelucrare identificate ulterior şi/sau să poată fi adaptat tehnicilor de prelucrare ce corespund dezvoltării ulterioare a configuraţiei sistemului de calcul.fişiere vide. La alegerea unui produs program se iau în considerare cerinţe cum ar fi: • Dimensiunea maximă a problemei ce trebuie rezolvată în raport cu dimensiunea maximă planificată de produsul program.1. 109 . 5. date neconsistente). cazurile particulare. completitudinea (dă măsura în care modulele produsului software sunt parţial activabile şi fiecare realizează funcţia de prelucrare dată în specificaţii).conţin instrucţiuni ce pot lipsi fără a fi afectată calitatea rezultatelor finale). Aceste criterii sunt sistematizate în tabelul 5. etichetelor şi în general a secvenţelor omogene). având rezultat direct economia de muncă vie). modularitatea (descrie ordinea din cadrul produsului format din module). testabilitatea (oferă utilizatorilor posibilitatea de a pune în evidenţă cât mai multe variante de probleme ce pot fi rezolvate şi comportamentul programului aplicativ în situaţii particulare . modul de înţelegere (învăţare) a utilizării produsului program şi de interpretare care să conducă la un anumit număr redus de rulări cu erori. uşurinţa în vehicularea datelor de I/E. dimensiunile maxime ce se iau în considerare).5. flexibilitatea (determină volumul de restricţii impus utilizatorilor pentru a obţine rezultate complete şi corecte prin folosirea unui program aplicativ). generalitatea (pune în evidenţă aria de cuprindere a funcţiilor de prelucrare. date incomplete. a regulilor de construire a identificatorilor.

Tabelul nr. vitezei. consumului de resurse.2. Criterii de selecţie a produselor-program Criteriu Preţul de livrare Procent de informatizare/realizare a activităţii/problemei abordate de PP Costul mediu de funcţionare estimat Costul estimat al sistemului de calcul de achiziţionat Costul mediu al service-ului lunar Numărul de exemplare de PP vândute de firma proiectantă Versiunea de PP (monopost/reţea) Timpul mediu de funcţionare/exploatare lunar a PP Numărul de persoane implicat în utilizarea PP Numărul de ţări/oraşe/firme în care PP este implementat Tipul de optim urmărit Minim Maxim Minim Minim Minim Maxim Solicitată debeneficiar Minim Minim Maxim 110 .iar mesajele de eroare trebuie să stabilească cât mai exact locul. • Implicaţiile algoritmului utilizat în realizarea produsului program asupra preciziei. 5. • Nivelele de fiabilitate şi metenabilitate trebuie să fie astfel dimensionate încât ponderea erorilor ce necesită modificarea de secvenţe în program să fie cât mai redusă. cauza şi modalităţile de eliminare a erorilor.

2007 3. Gh. Societatea cunoaşterii. M. Sisteme de calcul şi operare. Roşca. Editura ASE. Microsoft Office 2003. Sistemul de operare Unix şi Windows. R. Năstase.. 2006 12. 2004 9.. Editura Teora. Bazele tehnologiei informaţiei. Editura Albastră. Iaşi. Editura Polirom. B. Habraken. Băduţ. Gh. B. I.. Editura Economică. D... Vasiu. E-serviciile. Editura Sedcom Libris. Editura Sedcom Libris. Bucureşti. Reţele de calculatoare.. Dodescu. 6 în 1. Tehnologii informaţionale pentru afaceri. Editura Bonitas.a.. Informatică juridică şi drept informatic. 2006 2.Bibliografie 1. 2009 111 . Informatică. 2006 11... Calculatorul în trei timpi (Ediţia a III-a).. 2005 10. Vasiu. Bucureşti. A. Ediţia a treia. I. I. 2003 5. 2005 8. Bazele informaticii aplicate. Chişinău. Dodescu. Editura Economică. Bucureşti. Iaşi. Florea. Bucureşti.. L. Oancea.. Melnic.. Bazele informaticii economice. Teorie şi aplicaţii. Societatea informaţională. Airinei. 2003 6. Ghilic-Micu. 2004 4. Bolun. ş. Iaşi. Iaşi. A. Roşca. Editura TehnicaInfo. 2008 7. I. I. Editura Economică. Vasilescu. ClujNapoca. Gh. A..Gh. Bucureşti.. Covalenco. J. Bucşă.. Editura Economică.. Melnic..

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful