UNIVERSITATEA “GEORGE BACOVIA” BACĂU

INTRODUCERE ÎN INFORMATICĂ
SUPORT DE CURS

Conf. univ. dr. Andreia-Simona Melnic

BACĂU 2011
1

Cuprins
Capitolul 1. Concepte de bază privind tehnologia informaţională şi de comunicaţii.....................................................3 1.1. Informaţia, resursă strategică a societăţii.....................................................................................................3 1.1.1. Evaluarea informaţiei....................................................................................................................................7 1.2. Tehnologia informaţională...........................................................................................................................8 1.3. Aspecte privind organizarea şi structurarea datelor................................................................................13 1.3.1. Date elementare şi date structurate.............................................................................................................13 1.3.2. Categorii de operaţiuni definite asupra datelor...........................................................................................15 1.4. Informatica şi informatica juridică............................................................................................................19 1.5. Sisteme informaţionale şi sisteme informatice..........................................................................................20 1.5.1. Sistemul informaţional şi rolul său în cadrul organismelor economice......................................................21 1.5.3. Sistemul informatic.....................................................................................................................................23 Capitolul 2. Calculatorul electronic –elemente fundamentale de structură şi principii de funcţionare....................24 2.1. Structura unui calculator electronic şi modul de funcţionare a acestuia...................................................24 2.1.1. Componenta hardware a sistemului electronic de calcul............................................................................24 2.1.2. Componenta software a sistemului elctronic de calcul...............................................................................27 2.1.3. Unitatea centrală - structură şi funcţionare.................................................................................................29 2.1.4. Principii de funcţionare a calculatoarelor electronice...........................................................................34 2.2. Echipamente periferice şi suporturi de date...............................................................................................36 2.2.1. Echipamente periferice de intrare.........................................................................................................38 2.2.2. Echipamente periferice de ieşire.................................................................................................................41 2.2.3. Echipamente pentru citirea directă a documentelor....................................................................................46 2.2.4. Echipamente periferice pentru redarea sunetelor..................................................................................48 2.2.5. Echipamente şi suporturi pentru stocarea datelor................................................................................49 2.2.6. Echipamente de comunicaţie: modem-ul....................................................................................................59 Capitolul 3. Sisteme de operare....................................................................................................................................60 3.1. Prezentare generală, caracteristici, structură, clasificare, funcţii.......................................................................60 3.1.1. Prezentarea generală a sistemelor de operare.............................................................................................60 3.1.2. Caracteristicile sistemelor de operare...................................................................................................60 3.1.3. Clasificarea sistemelor de operare........................................................................................................61 3.1.4. Structura unui sistem de operare...........................................................................................................64 3.1.5. Obiectivele şi funcţiile sistemelor de operare.......................................................................................66 3.2. Tehnici de exploatare a calculatoarelor.............................................................................................................70 3.2.1. Monoprogramarea.................................................................................................................................70 3.2.2. Multiprogramarea.................................................................................................................................71 3.2.3. Multiprelucrarea....................................................................................................................................71 3.2.4. Prelucrări SPOOLING..........................................................................................................................72 3.2.5. Prelucrări în timp real...........................................................................................................................72 3.2.6. Sisteme de lucru multiutilizator............................................................................................................73 Capitolul 4. Reţele de calculatoare...............................................................................................................................75 4.1. Conceptul de reţea de calculatoare....................................................................................................................75 4.2. Clasificarea reţelelor de calculatoare.................................................................................................................79 4.2.1. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de răspândirea geografică a sistemelor de calcul............79 4.2.2. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de arhitectură...................................................................81 4.2.3. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de topologie.....................................................................83 4.2.4. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de modelul de comunicare (standardul de comunicare)..86 4.3. Administrarea şi securitatea reţelelor de calculatoare.......................................................................................90 4.4. Interconectarea reţelelor de calculatoare...........................................................................................................91 Capitolul 5. Programarea, limbaje de programare, produse-program..........................................................................96 5.1. Noţiuni generale privind limbajele de programare............................................................................................96 5.2.Etapele rezolvării problemelor cu ajutorul calculatorului electronic..................................................................99 Pentru aplicaţiile curente din domeniul economic (producţie, stocuri, contabilitate generală etc.) societăţi specializate în producţia de software pun la dispoziţie, pe piaţă, produse-program la cheie. Firmele interesate pot achiziţiona asemenea produse-program după analiza atentă a cerinţelor de prelucrare. Ulterior utilizatorul trebuie să-şi adapteze structura datelor la cerinţele produsului-program...........................................................................100 5.3. Principii de utilizare specifice produselor program.........................................................................................101 5.4. Caracteristici de calitate ale produselor program.............................................................................................102

2

5.5. Selecţia produselor program şi evaluarea performanţelor acestora.................................................................104 Bibliografie………………………………………………………………………………………………………….10 6

Capitolul 1. Concepte de bază privind tehnologia informaţională şi de comunicaţii
Informaţia, resursă strategică a societăţii Orice societate nu poate exista fără informaţie şi comunicarea ei. Cantitatea de informaţie este în continuă creştere şi aceasta este caracteristica evoluţiei societăţii umane care se află în faza societăţii informaţionale. “Alimentarea” oamenilor cu informaţia de care au nevoie are darul de a duce la generarea unor noi şi noi fapte, adică tot informaţie. Nouă. Lumea în care trăim se află într-o continuă schimbare, asistăm astăzi la un proces de tranziţie de la societatea industrială la societatea informaţională. Dar ce înseamnă o societate informaţională? În privinţa acestui termen există numeroase dispute, mai ales la noi în ţară, datorită limbii din care a fost tradus (information society, société de l`information). Astfel, de exemplu, mai apar termenii de societate a informaţiei, societate informatizată, economie informatizată, societate postindustrială . Societatea informaţională este societatea „în care majoritatea forţei de muncă se compune din cei care operează cu informaţii şi pentru care informaţia este elementul cel mai important”2. Ea pune accent nu numai pe informaţie, ci şi pe apariţia a noi moduri de viaţă ca urmare a modificării viziunii asupra lumii. Odată cu trecerea la societatea informaţională s-a făcut trecerea de la teoria valorii bazate pe muncă la teoria valorii bazată pe cunoaştere. Alvin Toffler spunea în lucrarea sa Powershift. Puterea în mişcare că, dacă în timpul societăţii industriale capitalul era unul da natură materială, cuprinzând maşinile şi materialele, în societatea post-industrială principala formă a capitalului este cunoştinţa. Ea este inepuizabilă, se poate aplica de către utilizatori diferiţi în acelaşi timp şi, dacă aceştia o folosesc inteligent, poate genera şi mai multe cunoştinţe. Societatea informaţională este acea societate în care economia se dezvoltă datorită progreselor tehnologice, în care informaţia joacă un rol pe care altădată (în societatea industrială) îl aveau bunurile materiale. Ea posedă trei caracteristici principale: informaţia este cea mai importantă resursă economică, consumul de informaţii este intens şi dezvoltarea infrastructurii informaţionale globale este primordială. În primul rând, informaţia este o resursă economică pe care întreprinderile trebuie să o deţină şi să o utilizeze pentru a ocupa o poziţie cât mai bună în mediul concurenţial actual. În al doilea rând, informaţia este utilizată de oameni din întreaga lume în activitatea lor de consumatori informaţionali. Cercetătorii japonezi consideră că în societatea informaţională sunt îndeplinite următoarele patru condiţii3: • Venitul pe cap de locuitor este mai mare de 4000 $; • Numărul angajaţilor din sectorul de servicii depăşeşte 50% din totalul producţiei active; • Numărul studenţilor depăşeşte 50% din totalul populaţiei de aceeaşi vârstă;
1

1 Drăgănescu, M., Societatea informaţiei sau societate informaţională, cotidianul Dimineaţa nr.97 /29.04.1998 2 Rogers, E.M., Communication Technology; the new media in society, 1986, p.10, citat în Van Cuilenburg, J.J., Scholten, O.,

Noomen, G.W., Ştiinţa comunicării, Versiune românească de Tudor Olteanu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p.54 3 Cuilenburg, J., J., Scholten, O., Noomen G.W., Ştiinţa comunicării, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p.53

3

reţele de comunicaţii radio şi prin satelit). Deoarece şi în cazul societăţii informaţionale au apărut diferenţe în ceea ce priveşte modul de participare la dezvoltarea ei. 2.A. The New Technologies. 3. Dar. componentele hardware şi software disponibile utilizatorilor pentru a prelucra aceste informaţii. 1997. Zona informaţională comună este constituită din mai multe niveluri indivizibile. la nivelul diferitelor ţări sau organizaţii. Recommendations to the European Council. Bruxelles. adică cei care au acces la noile tehnologii şi se pot bucura de avantajele lor. tehnologiei informaţionale şi a comunicaţiilor. a sistemelor personale de comunicaţii prin satelit.U. deşi se urmăreşte prin noile proiecte privind societatea informaţională elaborate de Uniunea Europeană să se elimine acest efect prin crearea de noi locuri de muncă în domeniul serviciilor informaţionale6. utilizatorii văd numai aplicaţia la care sunt conectaţi. între noile reţele create prin intermediul telefoniei mobile. competiţiei. 1994. doresc să asigure coerenţa strategiilor de realizare a societăţii informaţionale globale din punct de vedere al legislaţiei. M. baze de documente. este necesar ca şi modul în care are loc „transportul” datelor să fie transparent pentru utilizatori. Europe and the Global information Society. http://www. informaţia ca atare. 3-4 6 Korten. Fiecare din componentele triadei. Uniunea Europeană. Editura Antet.ispo. şi 4 anume : 1. în acelaşi timp.27-28 4 . acces interactiv la baze de date şi transmiterea interactivă a imaginii digitale. prin politicile organizaţiilor guvernamentale. S. respectiv cei care se „minunează” de ceea ce se întâmplă pe glob5. Dezvoltarea infrastructurii informaţionale presupune realizarea a cât mai multe linii de comunicaţii prin care se fac legăturile între reţelele de calculatoare. 4 *** The Changing Society. D. infrastructura fizică (cablu. serviciile de bază ale telecomunicaţiilor. a televiziunii prin cablu.cec. 6.  Şomajul cronic datorat automatizării producţiei. Societatea informaţională globală nu prezintă numai avantaje.. aplicaţiile care oferă utilizatorilor serviciile specifice de care au nevoie pentru a utiliza nivelurile anterior menţionate. pp . dar care sunt conştienţi de potenţialul utilizării tehnologiei informaţionale şi de comunicaţii şi de condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de avantajele ei. 4. pp. marile forţe ale lumii. în special e-mail. Ca urmare. aplicaţiile sunt cele pentru care trebuie depuse cele mai mari eforturi din punct de vedere al realizării unei structuri informaţionale şi a unei interfeţe prietenoase. baze de imagini ş. care alcătuiesc aşa numita Triadă a Societăţii Informaţionale fac eforturi pentru realizarea unei zone informaţionale comune bazată pe convergenţa tehnologiilor informaţionale şi de telecomunicaţii. în continuare.a.). al aplicaţiilor şi serviciilor. România mai are multe de realizat până va intra în societatea informaţională.• Ponderea cheltuielilor legate de informaţie depăşeşte 35% din bugetul unei familii. Având în vedere aceste patru criterii. transfer electronic de date. În al treilea rând în societatea informaţională se pune accentul pe infrastructuri informaţionale globale. criticile aduse revoluţiei informaţionale fiind sintetizate în literatura de specialitate astfel:  Păstrarea. şi Japonia. utilizatorii care nu au fost instruiţi în vederea folosirii aplicaţiilor.beintbsoc/whitpaper 5 Bangemann. în format electronic (baze de date.C. Corporaţiile conduc lumea. În general. Bucureşti. 5. a celor două straturi ale societăţii: bogaţi şi săraci.

Second Edition.P. Laudon. Zece mii de culturi.Ruinarea vieţii de familie sau a afinităţilor de grup prin izolare şi continuă căutare de mai bine. 12 5 . inclusiv ameninţarea vieţii private7.. Stăpânirea informaţiilor necesare şi utile deciziei înseamnă de fapt selectarea şi utilizarea datelor obţinute din gestiunea internă şi în al doilea rând capacitatea de a le compara cu cele provenite din mediul concurenţial pentru a evidenţia ceea ce are un caracter de durată şi strategic de ceea ce este neesenţial. 55 10 Laudon. 1989. J. Bucureşti. O. Gestionarea acestei resurse. 1997. ea trecând progresiv de la suport al scopurilor generale (perioada 1960-1970). p. A Contemporary Perspective. o cerinţă birocratică.. necesare în activitatea continuă şi eficientă a oricărei întreprinderi sau instituţii”9). Datorită importanţei ei..185.. reprezintă o preocupare primordială în întreprinderile moderne. O singură civilizaţie. Spre geomodernitatea secolului XXI. Dacă în anii ‘50 informaţia era văzută ca un rău necesar (paper dragon). p. viziunea asupra informaţiei s-a schimbat de-a lungul timpului. informaţia devine de o importanţă vitală.W. Scholten. un agent hotărâtor al dezvoltării. radio şi televiziune) şi informaţie ca mijloc de producţie (numărul celor care se ocupă de informaţii ca mijloc de producţie a crescut mult în ultimii ani. fiind numită şi „petrolul secolului XXI”11. chiar dacă în rapoartele diferitelor comisii internaţionale acesta ar fi crescut în ultimele decenii8. bucurându-se de efectele globalizării în sferă restrânsă.  Elite desprinse de interesele predominante ale societăţii. Se face însă diferenţa între informaţie ca produs (apare astfel categoria de „intermediatori de informaţii” care se ocupă de ordonarea şi distribuţia informaţiilor prin cărţi. I. Editura Tehnică. K. cele materiale sau financiare. ea integrând şi dimensiunile: socială. au apărut în structura organizatorică a întreprinderii compartimentele specializate de culegere.Editura Politică.  Stres crescut care se datorează faptului că oamenii doresc să-şi îmbunătăţească permanent stilul de viaţă lăsând pe ultimul loc fericirea şi bunăstarea culturală. p. ambientală.. 1998.. G.. reviste. Op. Management Information System.C. J.  Societatea informaţională bazată pe cunoaştere înseamnă mai mult decât decât progresul tehnologiei şi aplicaţiilor informaticii şi telecomunicaţiilor. Oamenii. Însă. p. Macmillan Publishing Company. M. Zece noi direcţii care ne transformă viaţa. Astfel. pentru dobândirea de noi şi cât mai multe cunoştinţe. Pregătirea şi organizarea unui sistem de informaţii necesare unei acţiuni coerente şi de succes au devenit pentru întreprinderea modernă la fel de însemnate ca producţia şi vânzarea. responsabilii acestor compartimente fiind de multe ori manageri de nivel înalt. J. ceea ce este esenţial sunt efectele într-adevăr benefice ale societăţii informaţionale globale. pentru a-şi menţine nivelul de trai au mai multe locuri de muncă. Editura Nemira. Bucureşti.. 7 Naisbitt. Megatendinţe. cu avantajele directe sau indirecte pe care le aduce fiecărui individ. Noomen. la suport în controlul managerial (perioada 1970-1980).J. devenind în prezent o importantă resursă strategică cu rol în asigurarea supravieţuirii firmei10. numită informaţie. 1991 11 Stoica.. New York. prelucrare şi distribuire a informaţiilor. culturală şi economică În acest context. cit. Informaţie şi cultură. informaţia a devenit o resursă la fel de valoroasă ca resursele umane.55 8 Malita. 9 Van Cuilenburg. ei participând „la alcătuirea stocurilor interne de informaţii..

prin care se exprimă o situaţie. persoane diferite. informaţia trebuie exprimată într-o formă concretă. Un exemplu îl poate reprezenta o ecuaţie matematică. comunică o informaţie semnificativă. nu reuşeşte să obţină un plus de informaţii prin citirea acestei date. tangibilă. denumirea de 6 .1. Pentru a fi percepută. pentru a obţine noi informaţii despre fenomenele. cu toate încercările pe care le-ar face. program). imagine etc. model cu care se poate opera. Nu orice prelucrare de date generează informaţii. Data are o existenţă obiectivă. Prin dată se înţelege un număr. 1. însă. ştire. Ceea ce poate fi o informaţie pentru o persoană. informaţia este noţiunea prin care se defineşte fiecare din elementele noi conţinute în semnificaţia unui simbol sau grup de simboluri. În sens larg. procesele şi obiectele lumii reale”. Schematic relaţia dintre date şi informaţii poate fi reprezentată astfel: unde d1÷ dn date i1÷ ininformaţii Fig. unitate centrală. Acestui nivel i se adaugă un al doilea. Această formă concretă se numeşte dată. pornind de la acelaşi set de date. această ecuaţie sau dată. Sensurile noţiunii de informaţie sunt mult discutate şi interpretate de către o disciplină sau alta. accesibil unui anumit procesor (om. poate să nu însemne nimic pentru altele. o stare. nr.Informaţia ca noţiune este foarte veche. noutate etc. acela al informaţiilor derivate din alte informaţii pe bază de raţionament. Ea este o informaţie potenţială întrucât prin prelucrare conduce la obţinerea informaţiilor. Data poate fi considerată materia primă pentru informaţie. care sunt aduse într-o formă inteligibilă şi care pot fi utilizate într-un scop anume. o relaţie care serveşte la rezolvarea unei probleme sau care este obţinută în urma unei cercetări urmând a fi supusă unor prelucrări. Cunoaşterea umană. pot obţine informaţii diferite. materializate în cea de-a cincea generaţie de calculatoare electronice au generat trecerea de la calculatoare care calculează şi memorează date la calculatoare care raţionează şi informează. Sistemele de calcul prelucrează date. nivel considerat a fi nivelul cunoştinţelor. Pentru cineva familiarizat cu limbajul matematicii. ştire. Astfel. Dacă data este receptată de un utilizator capabil de înţelegere. Cineva. Progresele înregistrate în domeniul tehnologiilor informaţionale. o mărime. semnal. Pe de altă parte. neobişnuit cu limbajul matematic. când este primită. Deci o procesare de date poate genera informaţie numai dacă există un receptor care să considere acest rezultat inteligibil şi folositor. Corespondenţa dată-informaţie este considerată ca fiind un prim nivel în informatica economică. Dacă data are o existenţă fizică. iar datele furnizate la ieşire pot reprezenta informaţii diferite pentru utilizatori diferiţi. persoana poate spune că a primit o informaţie. o acţiune. Noţiunea de informaţie este complexă şi de mare generalitate. unitate de măsură în informatică (biţi). fiind intangibilă. informaţia există numai în receptor. tangibilă. Relaţia date-informaţii O trăsătură fundamentală a informaţiei este subiectivitatea. transmiterea cunoştinţelor vehiculează informaţii. Ea este utilizată cu diferite semnificaţii: suport al cunoştinţelor umane. toate ştiinţele operând cu informaţii ca elemente ale cunoaşterii senzoriale sau raţionale. În informatică prin dată se înţelege un “model de reprezentare a informaţiei. într-o comunicare. prin prelucrări diferite. receptată şi prelucrată. Informaţia este produsul prelucrării datelor.

Forma defineşte modalitatea de prezentare a informaţiei. Însă. altfel spus dacă nu este pertinentă. adică a unei unităţi de măsură. Rolul comunicării informaţiei revine sistemului informaţional. ideilor. transparente.calculator devine improprie întrucât se prelucrează cunoştinţe. fără a-l sufoca cu un şuvoi informaţional din care să fie incapabil să selecteze ceea ce îi este necesar. transmise şi recepţionate. Din acest punct de vedere. la fel de importantă ca şi conciziunea informaţiei. fiind cea care face informaţia atrăgătoare. Nu orice dată sau informaţie creează cunoştinţe. În ultimul timp. În plus. De multe ori.1. uşoar de utilizat şi înţeles. precise. Cu toate acestea. Procesul decizional produce. Dimensiunea temporală. o informaţie. Evaluarea informaţiei Pentru evaluarea calitativă a informaţiei pot fi luate în considerare trei aspecte: dimensiunea temporală. locul informaţiei în procesul luării deciziilor este esenţial. formaţie. Astfel. în sensul că nu se integrează între cunoştinţele lui. independent de conţinutul lor sau de modul în care sunt emise. exhaustivitatea este. Decidentul utilizează pentru fiecare decizie informaţii specifice. pe lângă evaluarea ei calitativă se folosesc şi forme de evaluare cantitativă. informaţia trebuie să reflecte realitatea din momentul (sau cât mai aproape de momentul) utilizării sale. obiectiv determinată. exhaustive şi concise nu au fost valorificate deplin datorită unei prezentări necorespunzătoare. în sensul furnizării utilizatorului exact a informaţiei de care are nevoie. Din punctul de vedere al formei. prezentate într-o modalitate adecvată (text. ecranul unui calculator etc. unele informaţii sunt deja între cunoştinţele receptorului şi deci nu generează informaţii noi. Cunoştinţele reprezintă. Pe de altă parte. informaţia poate fi inadecvată dacă nu este şi completă. exacte. efortul a fost canalizat în direcţia ameliorării modului de prezentare pentru a face informaţiile mai atractive. O bună informaţie trebuie să fie obţinută la momentul potrivit (adică să fie oportună) şi la anumite intervale stabilite (adică să aibă o anumită frecvenţă). în diverse situaţii sunt necesare informaţii despre trecut. unitate cu ajutorul căreia să se măsoare informaţiile şi să se compare. informaţiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare”. În toate modelele decizionale. 1. chiar pertinentă. grafice. s-a pus problema găsirii unui etalon pentru cantitatea de informaţie. de obicei.). Perioada la care se raportează informaţia constituie un atribut temporal de mare importanţă. Pentru a opera cu noţiunea de informaţie. totalitatea informaţiilor debândite anterior cu privire la obiectul considerat. termenul adecvat fiind cel de sisteme de prelucrare a cunoştinţelor. scheme etc) şi pe un suport accesibil (hârtie. De asemenea. fără această informaţie şi fără comunicarea ei. 7 . ordonate. În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române se precizează că “cunoştinţele cuprind totalitatea noţiunilor. unele informaţii s-ar putea să nu aibă semnificaţie pentru receptor. Exactitatea este un atribut vital al acesteia. oportune. o informaţie exactă nu este de mare folos dacă nu răspunde unei nevoi specifice a utilizatorului. despre o situaţie prezentă sau o prognoză a evoluţiei anumitor mărimi. decizia nu va fi însă urmată de efecte. la rândul său. ceea ce defineşte actualitatea sa. strategie globală aleasă). conţinutul şi forma informaţiei. Conţinutul este. Astfel.1. precum şi o cunoaştere generală (experienţă acumulată. comprehensibile şi mai uşor de folosit. considerat a fi cea mai importantă dimensiune a informaţiei. însă. pertinente. informaţiile trebuie să fie clare. informaţii actuale. deci.

informaţia trebuie colectată. constituie o informaţie unitate.Preocupările de măsurare a cantităţii de informaţie provin din teoria statistică a comunicaţiei şi se bazează pe ideea că informaţia exprimă incertitudinea înlăturată prin realizarea unui eveniment dintr-un set de evenimente posibile. de exemplu. prelucrată şi transmisă celor care au nevoie. gradul de nedeterminare a unui fenomen. numită entropie. presupuse egal probabile. În 1948. informaţia obţinută când se alege un răspund “da” sau “nu” la o întrebare sau informaţia obţinută la aruncarea unei monede. principalul concurent are informaţia? c.NTI). Aici intervin tehnologiile informaţionale care au înregistrat în ultimele decenii progrese remarcabile. Această unitate de măsură poartă denumirea de BIT (BInary DigiT = cifră binară) deoarece precizarea uneia dintre cifrele 0 sau 1 ale sistemului binar. Hartley a introdus noţiunea de cantitate de informaţie.ICT) sau noile tehnologii informaţionale (New Information Technology .E. birotica. pe baza unui mesaj adresat unui receptor. Care este impactul informaţiei asupra întreprinderii. robotica s-a realizat un conglomerat de industrii şi servicii cunoscute sub numele de tehnologie informaţională (Information Technology) sau după alţi autori tehnologie informaţională şi de comunicaţii (Information and Communication Technology . informaţia este acea cantitate care înlătură total sau parţial starea de nedeterminare. Astfel. Astăzi este recunoscută de toată lumea importanţa deosebită pe care o are informaţia în dezvoltarea economică şi socială. dacă: a. Cantitatea de informaţie de un bit este. 12 H = −∑ p k log2p k k =1 n unde H reprezintă entropia informaţională. principalului concurent? Tehnologia informaţională Unul dintre factorii care influenţează evoluţia societăţii informaţionale este reprezentat de tehnologiile informaţionale.V. Shannon a propus ca unitatea de măsură a cantităţii de informaţie să fie informaţia generată de realizarea unui experiment cu două evenimente având probabilităţi egale de realizare. Prin fuziunea informaticii cu telecomunicaţiile. Cât am încasa pe informaţie dacă am vinde-o sau licenţia-o: a. C. principalul concurent are informaţia. iar p reprezintă probabilitatea de realizare sau existenţă a unui element sau eveniment k în cadrul sistemului. greu de controlat şi 12 Shannon. La nivelul unei întreprinderi pentru evaluarea informaţiei pot fi luate în considerare următoarele teme de reflecţie: 1. University of Illinois Press. Cât am plăti pentru ca informaţia să nu fie divulgată sau pierdută? 4. de asemenea. R. The mathematical theory of communication urban. prin analogie cu entropia din termodinamică ce măsoară. C. unui competitor indirect? b. 1948 8 . În 1928. iar întreprinderea nu o are? 2. Claude Shannon numeşte măsura informaţiei entropie informaţională. informaţia n-ar exista? b. Pentru a deveni utilă în orice domeniu de activitate.. Cât ar costa obţinerea informaţiei la preţurile actuale? 3. stocată.

Nevoile întreprinderilor şi ale indivizilor se schimbă. O definiţie uzuală a tehnologiei informaţionale a fost dată de Departamentul de Comerţ şi Industrie al Marii Britanii care precizează că tehnologiile informaţionale permit "colectarea. • Sunt tehnologii complexe în care serviciile ocupă o parte considerabilă. • căutarea şi extragerea informaţiilor. Masson. Prin utilizarea acestora în cadrul unei organizaţii.care au provocat profunde transformări la nivelul societăţii. softul. imagine. prelucrarea. Tehnologiile informaţionale prezintă anumite particularităţi14: • Sunt tehnologii multiforme care se pot adapta majorităţii activităţilor umane. sistemele de fabricaţie. ramuri industriale şi servicii. 13 13 Lucey. text şi numerică pe baza microelectronicii. reprezentarea. tehnologia informaţională ar cuprinde. • transmiterea informaţiilor. 1993. se impune o colaborare permanentă între informaticieni şi utilizatori la nivelul unei firme. înregistrarea (scrierea) şi identificarea (citirea) informaţiilor. Tehnologiile informaţionale cuprind procesele. pe lângă elementele care asigură colectarea. Indivizii lucrează cu tehnologiile informaţionale la toate nivelurile ierarhice pentru a-şi realiza obiectivele propuse.212. mărindu-şi considerabil portofoliul de aplicaţii. specialiştii interni sau externi recurg foarte des la serviciile de asistenţă. neînţelegând de fapt în totalitate rolul şi avantajele utilizării noilor tehnologii. Iaşi. Sistemele informatice constituie cadrul de pătrundere şi de aplicare a tehnologiei informaţionale în organizaţii. p. F. metodele. Dar deseori aceştia consideră sistemele informatice ca fiind “cutia neagră” a organizaţiei... ele reprezintă doar un mecanism catalizator. dar nu numai. T. În acest sens. Paris.7 9 . T. aspecte. O definiţie mai cuprinzătoare consideră tehnologia informaţională o paradigmă a dezvoltării tehnico-economice ce include comunicaţiile. fotonica. reţelele. citat în Dumitriu. • prelucrarea informaţiilor. Technologies des systemes d`information. De aceea. Management Information Systems. În cazul achiziţionării unui produs complex. • Sistemele informaţionale nu pot transforma singure maniera de funcţionare a unei organizaţii. London. Editura Junimea. prin intermediul combinării informaticii cu telecomunicaţiile" . echipamentele de stocare a informaţiei şi memoriile. stocarea şi transmiterea informaţiilor sub formă de voce.28 14 Gunton. informatica. tehnicile şi operaţiile necesare prelucrării automate a datelor. • organizarea în memorie şi păstrarea informaţiilor. Ele întrunesc un bogat set de funcţii. aceasta influentând evoluţia şi dezvoltarea sistemelor informatice. orice cumpărător sau utilizator IT trebuie să se informeze pentru a înţelege tendinţele şi presiunile la care trebuie să facă faţă.. p. DP Publications Ltd. al organizaţiilor şi al indivizilor. decât în faza operaţională. 2001.1993. tehnologia progresează şi câmpul de aplicare a tehnologiilor informaţionale se lărgeşte continuu. activităţi care pot fi grupate în următoarele categorii: • colectarea. • redarea informaţiilor. Tehnologia informatică s-a pulverizat într-o multitudine de activităţi. p. Un important rezultat al amplorii şi dezvoltării tehnologiei informaţionale îl constituie generalizarea sistemelor informatice. Sitemul informaţional contabil în întreprindera modernă. prelucrarea. Utilizarea tehnologiei informaţionale ameliorează oportunităţile în valorificarea informaţiei şi determină apariţia a noi abordări cu privire la ce este o organizaţie şi cum se comportă aceasta. • securitatea informaţiilor. Acest lucru se întâmplă mai ales în faza de implementare.

Bancomatele (Automat Teller Machine . termen de valabilitate. bursele de la Tokio. Iaşi. Pe baza Internet-ului s-au dezvoltat o serie de aplicaţii. Internetul. iar structura organizatorică se va aplatiza datorită posibilităţilor oferite de noile tehnologii informaţionale în agregarea şi transmiterea datelor15.14 16 Ţugui. Lumea a devenit din ce în ce mai “interconectată”: puteţi contacta o persoană dintr-o altă parte a globului de la telefonul aflat în maşina d-voastră. Fătu.. Harvard Business Review. d. Internetul-ul Secolul nostru este teatrul unei evoluţii tehnologice foarte rapide. Al. videoconferinţe. grupuri de întâlniri. telefonie. utilităţi. În esenţă. atunci se obţine o imagine completă privind actul de vânzare-cumpărare.. În scop comercial ea se foloseşte pe scară largă în magazine la citirea codurilor de bare de pe diferite produse. T. piaţa unui terţ (Third Party Marketplace). Extranet-ul. Ca urmare a globalizării schimburilor şi a creşterii importanţei informării. Toate aceste informaţii se transferă serverului central pentru înregistrare contabilă. universuri virtuale. chat (discuţii în timp real). supermagazinul electronic (e-mall). a stat şi stă la baza altor tehnologii informatice. taxele aferente (TVA. accize etc. se obţin informaţii cu privire la denumire. comerţ electronic (ecommerce cu următoarele modele de afaceri: magazin electronic (e-Shop). loc de comunicaţie. conectări la distanţă. Internetul pune în relaţie pe o scară largă oameni şi calculatoare ce vorbesc un limbaj comun şi care sunt racordaţi între ei prin kilometri de cablu şi de linii telefonice.IP). 2004. pp. Paris şi New York sunt legate printr-o reţea telematică ceea ce permite efectuarea de investiţii 24 de ore din 24 practic în lumea întreagă. grupuri de ştiri). casa şi vânzătorul. Într-adevăr. Editura Sedcom Libris. P. comunităţi virtuale (Virtual Communities). magazine). Sistemele electronice de realizare a întâlnirilor facilitează întâlnirea virtuală a membrilor unei comunităţi sau unei echipe cu diferite prilejuri: conferinţe.ATM) reprezintă tehnologia informatică şi de comunicaţii prin care cardul bancar este identificat şi poate fi folosit pentru retragerea unei sume de bani sau efectuarea unor plăţi în conturi predefinite (telefonie. precum: Intranet-ul. acesta are la bază reţele de calculatoare dispersate la nivel mondial în toate colţurile lumii. b.17- 19 10 . discuţii pe Internet (forumuri. pentru luarea unor decizii etc. este una din cele mai pasionante manifestări a acestui fenomen al societăţii. aprovizionare electronică (e-procurement). EDI Internet. simple discuţii video etc. c. şi elementele teoretice şi metodologice privind dezvoltarea sistemelor informatice. Această tehnologie constă în digitizarea secvenţelor audio şi video. Principalele tehnologii informaţionale are conduc societatea spre globalizare sunt : a. Întreprinderea va deveni o organizaţie informaţională. biblioteci digitale etc. întreprinderea devine din ce în ce mai mult o utilizatoare a Internetului. groupware-ul. e-learning. definit ca o reţea a tuturor reţelelor. poşta electronică. Dacă la aceste informaţii se adaugă data vânzării. captare de programe radio-tv. El a revoluţionat şi a dinamizat toate activităţile economice dintr-o întreprindere. Astfel. nr.stocarea şi transmiterea informaţiilor. Recunoaşterea optică a caracterelor (Optical Character Recognition) este utilizată în operaţiile de digitizare a datelor de tip text. preţ. 16 15 Drucker. producător etc. de schimb de idei şi informaţii se va dezvolta continuu şi viitorul său va depinde de utilizatorii săi. raion de vânzare. Managementul resurselor informatice. datorită televiziunii puteţi asista în direct la performanţele atleţilor din toată lumea. Internetul. p. uşor de recunoscut indiferent de tipul echipamentelor (calculatoare) şi de sistemul de operare utilizat.1/1998. reţele care comunică între ele prin intermediul unui protocol (Internet Protocol . precum şi cumpărătorul. e-marketing. luarea unei decizii.. The coming of New Organization. licitaţie electronică (e-auction).).

imagini statice. În literatura de specialitate. animate sau video. Inteligenţa artificială şi aplicaţiile ei Această tehnologie informatică reuneşte aplicaţii ce vor cunoaşte o extindere deosebit de mare în viitorul apropiat. ale multimediei sunt integrarea diverselor documente şi interactivitatea. la care se adaugă şi componenta de transmitere co-echipierilor (poşta electronică. folosind instrumente care permit utilizatorului să navigheze. g. Editura Moldavia. prelucrare şi comunicare a datelor şi ideilor. Iaşi. touch-screen-ului sau chiar vocal. interacţionând cu aceasta prin intermediul tastaturii. telecomunicaţiile şi tehnica audiovizualului. e. Sisteme multimedia. să interacţioneze. fundamentale şi concomitente. Astfel. Fără această conversie. să creeze şi să comunice. mai ales. Această definiţie cuprinde cele patru componente importante ale multimediei: calculatorul electronic. iar integrarea unui comentariu sonor sau a unei secvenţe video întrun text sau foaie de calcul devine o operaţiune banală.. Orice aplicaţie multimedia este interactivă. folosind un software special care conţine absolut toate componentele pentru lucrul de birou. recunoaşterea formelor. care leagă reprezentarea acestor date. Multimedia s-a născut din integrarea diferitelor tehnici. fie că acestea sunt utilizate de manieră locală. de exemplu. simplifică mult manipularea lor pe aparate derivate din calculator. ea constituie baza oricărei aplicaţii multimedia. Tehnologia multimedia prevede reprezentarea în ansamblu a diferitelor tipuri de 18 date . fiecare document poate fi manipulat ca un simplu text. Conversia datelor care se realizează pentru ca acestea să fie înţelese de calculator se numeşte digitizare. ea combinând cele trei mari inovaţii ale secolului: calculatorul electronic. Astfel. rezolvatoarele generale de probleme. 28 18 Tudose. grafice. După digitizare. gestionar de documente). La fel se întâmplă şi cu sunetul sau cu imaginile video. informatica sau dimensiunea tehnologică. sunete. el fiind cel care deţine controlul. multimedia este considerat un concept aflat la intersecţia mai multor domenii. legăturile între documente. criptarea. fie că sunt conectate în reţea. devine un simplu document informatic ce poate fi manipulat cu uşurinţă. tehnici şi terhnologii pentru grupuri de lucru. p. Cele două aspecte. 2002. momentul de începere şi ordinea operaţiunilor. D. o fotografie. În categoria aplicaţiilor specifice inteligenţei artificiale sunt incluse: sistemele inteligente. mouse-ului. Această integrare presupune conversia documentelor în format informatic. transmiterea. Codificarea numerică. decompresia şi vizualizarea acestora cu o viteză foarte mare folosind infrastructura de bază – Internet-ul. În anii '70 multimedia era doar un cuvânt care 17 17 Fotache. Multimedia înseamnă utilizarea calculatorului electronic pentru prezentarea informaţiilor prin combinarea de texte. decriptarea.compresia. Instrumentele groupware sunt aplicaţii în reţea care permit grupurilor de lucru să colaboreze într-o manieră facilă . multimedia nu este decât o juxtapunere de elemente fără nici o legătură reală între ele şi. Groupware. 1999 11 . Utilizatorul poate alege oricând alt curs de desfăşurare a aplicaţiei. fără posibilitatea de modificare a acestora. învăţământul asistat de calculator şi prelucrarea limbajului natural. f. utilizatorul poate dialoga cu aplicaţia.. numite link-uri. Metode. instrumente de navigare şi metode de colectare. Lucrul în medii colaboraţioniste presupune lucrul cu documente în format electronic (creat sau digitizat prin scanare). recunoaşterea şi înţelegerea vorbirii. Editura Polirom. Bacău. desemnând operaţiunea următoare. Tehnologia groupware şi gestiunea electronică a documentelor Groupware reprezintă un model organizaţional apărut în anii ‘90 care are în vedere trei dimensiuni ale întreprinderii: managementul sau dimensiunea umană. organizarea sau dimensiunea organizaţională. robotica. A.

Un CD-ROM este un suport cu mult mai ieftin pentru a conţine o enciclopedie decât kilograme de hârtie imprimată.. tratează priorităţile. Dacă multimedia se răspândeşte. Realitatea virtuală. Realitatea virtuală reprezintă o simulare cu ajutorul calculatorului în care grafica este utilizată pentru a crea o lume ce pare reală. Folosirea tehnologiilor multimedia necesită dotarea calculatorului cu CD-ROM. Multimedia s-a consolidat odată cu apariţia standardelor importante în materie de comunicaţii şi de comprimare/decomprimare a datelor. în prezent ea devenind o tehnologie care a revoluţionat domeniul calculatoarelor. În acelaşi timp. multimedia este deosebit de eficace. navigare. prin intermediul televizorului sau monitorului. ea nu este decât o prelungire logică şi un rezultat al evoluţiei tehnologice. cu ajutorul unui nod interactiv. Video-CD. de răspândirea şi standardizarea plăcilor de sunet. de diferite tipuri. pe scară largă. de la rolul său de mijloc de prelucrare a textelor. De exemplu. de realizarea de afişaje video de înaltă calitate şi generalizarea interfeţelor grafice utilizator ce permit realizarea unor prelucrări altă dată complexe şi mai dificil de obţinut. asupra tuturor sectoarelor de activitate. cu integrarea funcţiilor video şi audio în componente electronice sau procesoare şi servicii avansate de telecomunicaţii prin satelit sau cablu. de dezvoltarea capacităţilor şi performanţelor componentelor şi perifericelor calculatorului ce permit tratarea. un parcurs interactiv în aplicaţie. Caracteristica cheie a realităţii virtuale este interactivitatea în timp real. prezentarea unei întreprinderi este mult mai atrăgătoare dacă îi integrăm comentarii sonore sau secvenţe video care prezintă un aspect particular legat de acea întreprindere. Dezvoltarea acestei tehnologii a fost determinată de răspândirea. ci în interiorul acesteia. a sintetizatorului muzical sau a televiziunii interactive. cu faimoasele "autostrăzi informaţionale". după cererile utilizatorilor şi permite. această prezentare se poate face fără prezentator. Totuşi multimedia nu constituie un domeniu particular al informaticii. a calculatoarelor personale. în funcţie de aplicaţiile utilizate. la cel de prelucrare a diverselor şi complexelor date. În plus. încet cu încet. urmând ordinele lor şi devin captivaţi de simulare. asigurate în general prin simboluri recunoscute de întreaga lume: pictograme. butoane de control etc. de dezvoltarea tehnologiilor de stocare care au permis creşterea volumului de date (apariţia CDROM-ului şi a altor suporţi de stocare de mare capacitate). El este în măsură să interacţioneze 12 . Realitatea virtuală este definită prin trei cuvinte: interactivitate. Trecerea de la profesional către marele public este facilitată şi de generalizarea unor interfeţe utilizator prietenoase. imersiune. Calculatorul a trecut progresiv. Calculatorul dirijează afişarea diferitelor documente. reprezintă ultima etapă în dezvoltarea unei interfaţe utilizator. Imersiunea arată faptul că spectatorul nu este în faţa imaginii. deci. marele public este şi el vizat.însemna audiovizual. noţiune legată de multimedia. cât şi a programelor. contribuie la sentimentul de imersiune pe care utilizatorul îl încearcă luând parte la acţiunea care are loc pe ecranul său. zone de dialog. opţiuni de meniu. mijloace prin care utilizatorului i se asigură un acces rapid la aplicaţii informatice şi la informaţii inedite. Oamenilor le place să vadă lucruri mişcând pe ecran. Informatica stă la baza multimediei. cameră de luat vederi şi placă video. difuzoare şi plăci audio. În numeroase domenii. Producţia de documente multimedia este economică. Interactivitatea. Multimedia devine din ce în ce mai mult un serviciu pentru un public avid de a descoperi cât mai multă informaţie. Un concept aparte este realitatea virtuală – Virtual Reality (VR). atât a echipamentelor. depozitarea şi distribuţia datelor multimedia. prin puterea sa de atracţie. precum imagini video. fotografii sau sunete. multimedia a devenit o adevărată industrie. unde "timp real" semnifică faptul că calculatorul este capabil să detecteze intrările făcute de utilizator şi să reacţioneze. modificând instantaneu lumea virtuală.

Alte tehnologii informaţionale Se pot încadra aici toate tehnologiile moderne de proiectare asistată de calculator. G. Aprilie 28 20 Cristea . simţ tactil. teleprezenţa la locul de muncă. care tind să aglomereze şi să blocheze canalele informaţionale. de unde ideea de navigare. auz. Pentru specificul activităţilor economice.. dar cu un caracter repetitiv şi cu o frecvenţă mare. ci ei pot să le atingă sau să le simtă tactil. “Un sistem de realitate virtuală este o interfaţă care implică simularea în timp real şi interacţiuni cu multiple canale senzoriale ale omului: vedere. descrierea realităţii virtuale doar prin uneltele pe care le implică nu este cea mai bună alegere. deplasare la dreapta sau la stânga). Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. ele au atins un asemenea grad de realism. Dicţionar de informatică. O bună organizare a datelor impune folosirea unor structuri care să permită o prelucrare cu un cost cât mai redus. gust”19. Orice organism economic se confruntă cu un volum mare de date. Mult timp imperfecte. structurare şi memorare a datelor . realitatea virtuală merge mai departe. graţie căreia dispune de o viziune în relief la 3600. Edition Edison. recul. NJ. 1993-b. Toate acestea reprezintă. iar mănuşile senzitive pot fi înlocuite de simple trackball-uri sau joystick-uri. 20 1. accesibil unui anumit procesor (om. În acelaşi timp datele se caracterizează printr-o structură uniformă rezultată din structura documentelor primare specifice operaţiilor economice. Aceeaşi mănuşă permite "instruirea" calculatorului în legătură cu mişcările sale (avans. model cu care se va putea opera pentru a obţine noi informaţii. Organizarea datelor reprezintă procesul de identificare. Şi aceasta deoarece realitatea virtuală nu impune utilizarea căştilor. adresându-se tuturor canalelor senzitive ale omului. V. În realitate. microsistemele etc. semnătura digitală pentru care şi în România s-a adoptat legislaţia în domeniu. Electro ’93. 1981. de fapt. restricţii în activitatea de structurare şi organizare a datelor economice în sistemele informatice. Cercetătorii vorbesc şi de simţul olfactiv sau al gustului. Date elementare şi date structurate Data este un model de reprezentare a informaţiei. calculatoarele Web.cu mediul care-l înconjoară şi să navigheze în interiorul acestuia. fiecare nivel de abstractizare implică date elementare şi date structurate. Dar. Bucureşti . 19 Burdea.3. “Virtual Reality Systems and Applications”. supus unor prelucrări relativ simple. definire. 240 13 . aşa-zisele tehnologii calme.1. putându-se utiliza ecrane mari sau chiar staţii de lucru grafice de înaltă performanţă. calculator. Pentru a se integra în spectacol. utilizatorul poartă o videocască legată la un calculator. în aceeaşi măsură în care creşte continuu nevoia de informaţie. utilizatorii nu se limitează doar la a vedea sau a manipula obiectele grafice pe ecran. doar pentru că aceste mijloace au fost primele utilizate în aceste simulări. International Conference. h. Marele public are în general tendinţa de a asocia simulările realităţii virtuale cu sistemele de vizualizare montate pe capul utilizatorului şi cu mănuşile senzitive. Short Course. olfactiv. p. La baza realităţii virtuale se găsesc imaginile de sinteză în trei dimensiuni (3D). dezvoltate pe calculator. Dar. Aspecte privind organizarea şi structurarea datelor Dezvoltarea rapidă şi complexă a societăţii a dus în mod inevitabil la o sporire însemnată a volumului de date. încât simulează lumea reală fără ca ochiul să perceapă cea mai mică diferenţă. program). . Interacţiunea vine din aceea că el poate să atingă obiectele pe care le detectează cu ajutorul unei mănuşi senzitive.

Din punct de vedere fizic. • date constante (constante) .date care pe parcursul procesului de prelucrare îşi păstrează aceeaşi valoare din domeniul de definiţie al datei. cât şi în raport cu procesorul care o prelucrează se numeşte dată elementară. v) valori atribute oare identificator Identificatorul datei (numele) este un simbol asociat datei pentru a o putea distinge de alte date şi pentru a se putea face referiri la ea în timpul procesului de prelucrare (de exemplu. dinamic). şir de caractere. în funcţie de natura şi de domeniul valorilor luate. Se disting astfel date de tip numeric (întreg. În acest mod se obţine tipul de dată structurată sau dată 14 .. în care se sochează într-o formă specifică valorile datei. NO) ale unui enunţ. situată la o anumită adresă.date care pe tot parcursul procesului de prelucrare pot lua orice valori din domeniul de definiţie a datei. • precizia reprezentării interne care defineşte cât mai fidel reproduce modelul intern de reprezentare obiectul pe care îl reprezintă. reale şi complexe şi asupra cărora se pot realiza operaţii de adunare. complex). Precizia depinde de zona de memorie afectată datei. • Tipul caracter care reprezintă o succesiune de caractere alfanumerice asupra căreia se pot defini operaţii de concatenare. AND. codprod. putând fi o relaţie de ordine în mulţimea elementelor colecţiei. Iată câteva exemple de atribute: • tipul datei care defineşte apartenenţa acesteia la o anumită clasă de date. a. În funcţie de valoare. • Tipul logic (boolean) utilizat pentru precizarea stărilor de adevăr (TRUE. referinţe pentru alte date. Ea poate fi simplă precizie sau dublă precizie. Natura relaţiei poate diferi la diferite nivele de abstractizare în mod considerabil. denprod. şiruri de caractere. etc. atât în raport cu informaţia pe care o reprezintă. OR. datele se clasifică în : • date variabile (variabile) . real. a căror prelucrare nu poate fi concepută fără o organizare corespunzătoare. o dată elementară apare ca o zonă de memorie sau de suport de o anumită mărime. Din punct de vedere logic. datele se prezintă sub forma unor mulţimi sau colecţii. • valoarea iniţială • modul de alocare a memoriei pe parcursul prelucrării (static. YES) sau neadevăr (FALSE. um) Atributele precizează proprietăţile datei şi determină modul în care poate fi ea tratată în procesul de prelucrare. valori logice. ordonare etc. Valorile datei pot fi precizate prin enumerare sau printr-o proprietate comună şi pot fi numere. adică date elementare ale căror valori sunt adrese.O dată care apare ca o entitate indivizibilă. • Tipul pointer. scădere.. respectiv pe suport (nivel fizic). data poate fi reprezentată printr-un triplet de forma: d = (i. Între elementele unei colecţii de date pot fi identificate şi/sau introduse relaţii care să determine pe mulţimea respectivă o anumită structură. o relaţie ce descrie mecanismul de acces la memorie. Asupra acestor date se pot efectua operaţii logice: NOT. Principalele tipuri de date elementare sunt: • Tipul numeric care include numerele întregi. În majoritatea aplicaţiilor. logic. Data elementară poate fi privită ca model de reprezentare a informaţiei la nivelul unui procesor uman (nivel logic) sau la nivelul reprezentării interne.

arborescente şi de tip reţea.5).. prin combinarea lor convenabilă. subcâmpurile sunt descendenţii câmpurilor (nivelul 2) ş. 1. O structură este o entitate de sine-stătătoare.1). fiecare sesiune având câte 5 examene. Tabloul este o colecţie de date de acelaşi tip. Nota(1.a. Nota(2. implică atât date elementare. definim variabila Nota(2.5). Pentru fiecare dimensiune se asociază un indice ale cărui valori sunt folosite pentru referirea elementelor tabloului. • fişierul.ik). ale cărei componente îşi menţin proprietăţile.. Nota(1. Vom obţine un tablou de variabile astfel: Nota(1. Tablourile cu o dimensiune se numesc vectori.un cod unic de identificare... cu una sau mai multe dimensiuni. fişierul FSAL cuprinde articolele ARTSALAR cu date privind salariaţii unei organizaţii). De exemplu. Nota(1. cât şi operaţii specifice tipului structurii.numărul total de caractere.1).ik sunt elementele tabloului T. aranjate într-o structură rectangulară. Asupra structurilor de date se pot efectua atât operaţii generale. pe structurile liniare.3). În principiu fiecare câmp sau subcâmp se defineşte prin următoarele atribute: • nume . cât şi date structurate. iar i1. articolul ARTSALAR poate avea următoarea structură: Nume MARCA NUMEPREN FUNCŢIE SALARBAZĂ Tip Numeric Caracter Caracter Numeric Lungime 5 20 10 11 Partea zecimală 0 2 Fig. etc. i2.. Articolul este o structură de tip arborescent ale cărui câmpuri sunt descendenţii rădăcinii (nivelul 1). indentificabilă prin nume. nr.7. • lungime . deoarece. unde k reprezintă numărul de dimensiuni. iar cele cu mai multe dimensiuni se numesc matrici sau masive. • partea zecimală – se specifică numai pentru datele numerice. pentru introducerea notelor obţinute de studenţi în cele 2 sesiuni.4). Definirea structurilor de date se bazează. Cele mai întâlnite sunt: 15 .structura de date. în majoritatea aplicaţiilor.d. utilizând calculatorul electronic. Cele mai utilizate date structurate sunt: • articolul. • tabloul. Componentele unei structuri de date pot fi date elementare sau la rândul lor structuri de date. Exemplu: T (i1.2). Câmpurile unui articol pot fi date elementare sau grupuri de date de diverse tipuri. Nota(1. De exemplu. Dacă toate componentele sunt de acelaşi tip atunci structura de date este omogenă. Structurile de date sunt colecţii de date pe care s-a definit o structură şi căreia îi este specific un anumit mecanism de selecţie şi identificare a componentelor. Acestea sunt considerate structuri de bază. conform cu relaţia de ordine specificată.m. Componentele unei structuri de date pot fi individualizate şi selectate prin nume (identificatori) sau prin poziţia ce o ocupă în structură. dispuse pe un suport de înregistrare (de exemplu. • tip . se pot construi structuri oricât de complexe. La orice nivel de abstractizare rezolvarea unei probleme. Descrierea articolului ARTSALAR Fişierul reprezintă un ansamblu organizat de articole cu aceeaşi natură. i2.natura datei.

• operaţiuni de transfer a controlului. • ştergerea fizică şi/sau logică a unor elemente ale structurii. Copierea presupune obţinerea unei dubluri. 7. 3. presupunând memorarea structurii respective de date în forma iniţială. ridicare la putere. 5. Operaţiunile de atribuire sunt acelea prin care unei variabile i se atribuie o anumită valoare predefinită sau rezultatul evaluării unei expresii. 2. calculul unor expresii numerice etc. Categorii de operaţiuni definite asupra datelor Prelucrarea datelor presupune parcurgerea unei succesiuni ordonate de operaţii care acţionează asupra valorilor acestora. 6. integrale sau parţiale aleasă de utilizator.2. Dintre acestea fac parte operaţia de adunare. • . Fuzionarea sau interclasarea este combinarea a două sau mai multor structuri într-o singură structură conform unor criterii. • operaţiuni de intrare /ieşire. scădere. Exemplu: SALARIU NET = ((NRORLUCR * TARIFO) + SPORVECH) – IMPOZ a = (b * c)**2 + 1650 16 . Ca operatori se utilizează: • + pentru adunare. fiind o rearanjare fizică a acestora. evaluarea acestora făcându-se după regulile din algebră. Separarea este desfacerea unei structuri în două sau mai multe structuri. împărţire. Crearea se execută o singură dată la începutul ciclului de viaţă a structurii respective. • / pentru împărţire. în cadrul expresiilor se pot utiliza şi parantezele.pentru scădere. • ** pentru ridicare la putere. 1. Ele se pot grupa în următoarele categorii: • operaţiuni de atribuire. Consultarea (exploatarea) asigură accesarea elementelor componente ale unei structuri în scopul prelucrării sau vizualizării acesteia.1. De asemenea. • modificarea valorilor unor elemente ale structurii. • * pentru înmulţire.3. • operaţiuni de decizie. înmulţire. • operaţiuni de calcul. Sortarea permite ordonarea crescătoare sau descrescătoare a elementelor unor structuri. Actualizarea reprezintă operaţia de aducere la zi a unei structuri de date create anterior şi presupune: • adăugarea şi/sau inserarea de noi elemente ale structurii. Exemplu: NOTA = 8 MEDIA=(NOTA1+NOTA2)/2 Operaţiunile de calcul se definesc pe mulţimea numerelor reale. după anumite criterii stabilite de utilizator. 4. pe suportul de memorie internă sau externă.

instituţii etc.) create cu ajutorul unor programe scrise în limbaje din generaţia a III-a: COBOL. iar cele de apel. cel al bazelor de date. dar şi ca urmare a creşterii volumului datelor de prelucrat s-a dezvoltat un nou concept. Operatorii utilizaţi pentru scrierea condiţiilor pot fi operatori relaţionali (=. O bază de date este un ansamblu de date ce poate fi întrebuinţat de mai mulţi utilizatori având viziuni diferite asupra acestora. aducând un element de noutate. >. 17 . 1.9). AND. întreprinderi. fişier denumit dicţionar de date (vezi figura nr.. La momentul respectiv. bănci de date şi depozite de date Pe măsura evoluţiei sistemelor de prelucrare automată a datelor şi. Ea reprezintă un ansamblu structurat de fişiere care grupează datele prelucrate în aplicaţiile informatice ale unei persoane. FORTRAN etc. Cele mai utilizate operaţii de intrare/ieşire sunt cele de deschidere şi închidere a fişierelor şi de citire şi scriere date. Exemplu: IF STOCSIGURANTA < 5000 THEN PRINT “Este necesară reaprovizionarea” ENDIF Operaţiunile de intrare/ieşire vizează realizarea transferului de date între memoria externă şi cea internă şi invers. grup de persoane. El îşi face apariţia în a doua parte a anilor ’60. în cadrul sistemelor informatice implementate în întreprinderi. determină lansarea în execuţie a unor proceduri (grupuri de operaţiuni). Operaţiunile de transfer a controlului sunt operaţii de salt şi de apelare. a componentei hardware şi software. OR).Operaţiunile de decizie sunt utilizate pentru a determina valoarea logică a unei propoziţii (adevărat sau fals). Ele condiţionează executarea unor operaţiuni sau grupuri de operaţiuni. Principiul fundamental al bazelor de date îl constituie unicitatea informaţiilor. ≠) şi/sau operatori logici (NOT. Baze de date. Cele de salt au rolul de a preda controlul unei alte operaţiuni decât cea imediat următoare. <. în mod special. Pentru optimizarea operaţiei de intrare/ieşire se interpun zone tampon (buffere) atât pentru intrare cât şi pentru ieşire. indexate etc. ansamblu partajat între mai mulţi utilizatori în mod concurent şi competitiv. adică orice informaţie este înregistrată o singură dată şi poate fi utilizată ori de câte ori este nevoie de către diferiţi utilizatori şi în diferite momente. evitându-se astfel descrierea lor de mai multe ori în cadrul algoritmului de rezolvare a problemei. ceea ce asigură independenţa datelor de programe şi invers. informaţiile erau organizate în fişiere de date (secvenţiale. respectiv existenţa unui fişier de descriere globală a datelor.

BAZA DE DATE Fişier de date 1 Fişier de date 2 . Bazele de date sunt concepute pentru a prelucra un volum mare de date. dar şi o raţionalizare a procedurilor de acces şi prelucrare. numit generic sistem de gestiune a bazelor de date care să permită exploatarea raţională a datelor conţinute. coerente. Într-o abordare mai analitică. 1995. nr. Paris. adaptat utilizatorilor care doresc să consulte sau să actualizeze informaţiile conţinute în baza de date. I. Obiectivul esenţial al unui sistem de gestiune a bazelor de date este. Pentru a putea fi exploatată de către utilizatori o bază de date trebuie să aibă asociat un set de programe. o bază de date este un ansamblu de date structurate. • limbajul de definire/descriere a datelor (LDD) care permite traducerea (prin compilare sau interpretare. manipularea. neredundante. În general. • limbajul de manipulare a datelor (LMD) care permite gestionarea şi actualizarea datelor dintr-o bază de date. baza de date poate fi definită ca o colecţie de date aflate în interdependenţă. reorganizarea bazei de date pentru recuperarea spaţiului vid.. crearea şi actualizarea jurnalelor tranzacţiilor realizate asupra bazelor de date. Gestiunea acestora impune nu numai o structurare riguroasă a datelor. fie la nivelul specific fiecărei aplicaţii (sub forma schemei externe sau sub-schemei). Sistemul de gestiune a bazelor de date reprezintă un ansamblu coordonat de programe care permite descrierea. în arhitectura unui SGBD intră cel puţin 5 clase de module: • programe de gestiune a bazei de date care realizează accesul fizic la date ca urmare a unei comenzi primite printr-un program de aplicaţii sau interactiv prin intermediul ecranului.. cu refacerea stării existente anterior acestuia.. direct accesibile după criterii multiple. El trebuie. Aplicaţia m Fig. • utilitare de întreţinere a bazei de date care permit gestionarea de către un operator a bazei de date şi care pot efectua următoarele operaţii21: crearea versiunii iniţiale a bazei de date şi încărcarea acesteia folosindu-se fie o copie creată anterior. Les bases de donnees relationnelles. fie date neorganizate. să asigure securitatea şi confidenţialitatea datelor într-un mediu multi-utilizator. 1. independente de orice program specific de aplicaţii... Edition Hermes. împreună cu descrierea structurii şi a relaţiilor dintre ele. p. furnizarea unui mediu eficient. interogarea şi tratarea datelor conţinute într-o bază de date. 13 18 .9. deci. memorarea.. Fişier de date n Dicţionar de date Aplicaţia 1 Aplicaţia 2 . Structura unei baze de date Formal. restaurarea bazei de date după un incident logic sau fizic. de asemenea. după caz) şi descrierea naturii datelor şi a legăturilor lor logice fie la nivelul global (sub forma schemei conceptuale). realizarea diverselor statistici ce permit cunoaşterea activităţii şi utilizării bazei de date etc 21 Saleh.

• Dicţionarul de date ce înregistrează informaţii relative la structura bazei. o nouă aplicaţie strategică. ca şi toţi marii furnizori de software fac trimitere. 1976. • informaţiile sunt conservate mai mulţi ani. colecţie care este tematică.. utilizatorii. Editura Tehnică. depozitele de date se bazează pe prelucrarea analitică on-line. Deoarece permit accesul unui mare număr de utilizatori la datele stocate băncile de date sunt considerate sisteme de documentare.• componente de control a programelor de aplicaţii care constituie mijloace de prevenire şi corectare a anumitor erori ce pot să apară în condiţii “multi-utilizator”. de la identificarea unui nou segment de piaţă până la brainstorming. din datele de arhivă (în perioada de constituire a depozitului). El desemnează o bază de date special concepută pentru analiza datelor şi suportul deciziilor. înregistrate pe suporturi magnetice sau optice care pot fi consultate local sau la distanţă prin intermediul calculatoarelor şi a reţelelor de comunicaţie. programele de aplicaţii. prin consolidarea tuturor datelor întreprinderii. Ea reprezintă un ansamblu de informaţii organizate. Patru elemente determinante caracterizează depozitul de date: • datele stocate privesc o funcţiune sau un proces din întreprindere (sunt orientate pe subiect). 13 19 . sistemul electronic de calcul. Bucureşti. • Indecşii. p. aproape exclusiv. V. Datele organizate în depozite provin din datele preluate din sistemul operaţional. o redundanţă minimă şi controlată în memorarea lor. • dacă o bază de date înregistrază şi raportează ce s-a întâmplat. noţiunea cvasi-utilizată era cea de bancă de date. în lucrările din ultimii ani. într-un număr suficient de mare pentru creşterea vitezei de acces la date. Banca de date reprezintă un sistem de colecţii de date aflate în interdependenţă. Conceptul de depozit de date a apărut la sfârşitul deceniului 8. Modulele enumerate interacţionează cu o serie de componente fizice ale bazei de date: • Fişierele de date care reprezintă suportul propriu-zis al bazei de date.acestea nu sunt utilizate în scop operaţional. dar s-a conturat şi dezvoltat în anii ‘90. ci pentru sarcini analitice. Deosebirile faţă de o bază de date sunt următoarele: • scopul pe care îl au datele stocate . precum din surse externe (baze de 22 22 Pescaru. ş. un depozit de date arată şi de ce. Fişiere. sistemul de gestiune a bazei de date. integrată. banca de date este redusă la două componente: baza de date şi SGBD-ul asociat. • datele sunt integrate şi redefinite penteu a putea fi exploatate.. plasată într-un context temporal şi permanentă”. acesta reprezentând un atu al depozitelor de date (se asigură continuitatea şi comparabilitatea). Dacă în anii ‘70 şi la începutul anilor ’80. Depozitul de date reprezintă o altă direcţie de dezvoltare şi evoluţie a bazelor de date. la noţiunile de bază de date şi SGBD. împreună cu descrierea datelor şi a relaţiilor dintre ele şi cu sistemul de programe pentru gestiunea datelor care asigură independenţa programelor aplicative faţă de modul de structurare a datelor. • datele nu pot fi modificate sau şterse. majoritatea lucrărilor de profil. echipamentele de teleprelucrare. Alţi autori extind noţiunea de bancă de date. sistemul de operare. termenul devine din ce în ce mai puţin invocat.a. • dacă o bază de date este utilizată pentru prelucrarea tranzacţiilor on-line. care ar îngloba: baza de date. fiind solicitat în toate operaţiunile de consultare şi actualizare. precum şi un timp minim de răspuns la solicitările utilizatorilor . Conceptul datawarehouse (depozit de date) este definit de William Inmon (vicepreşedintele firmei Prism Solution) ca fiind o “colecţie de date destinate fundamentării deciziei manageriale. baze de date şi bănci de date. În unele lucrări.

date din recensăminte. procesoare de texte. Middleware . în primul rând. Baza de date . asigurarea replicării şi sincronizării între mai multe baze de date. Cele mai simple sunt instrumentele pentru interogare şi raportare. Astfel. cum poate fi accesată. 4. Utilizarea depozitelor de date se concretizează în extragerea unor rapoarte (la cerere sau pe baza unui abonament cu o anumită periodicitate). Instrumente pentru extragerea. cunoscute şi din SGBD-uri. Pentru a explora datele din depozit utilizatorii dispun de instrumente specializate.. 6. Prelucrarea electronică a datelor a fost şi devine tot mai mult o necesitate stringentă pentru toate domeniile activităţii umane. unde se găseşte. 3. Informatica şi informatica juridică Una din caracteristicile fundamentale ale epocii actuale o reprezintă explozia informaţională determinată de creşterea ritmului de dezvoltare a societăţii şi de avântul fără precedent al ştiinţei şi tehnicii. rafinarea şi standardizarea (normalizarea datelor) menite să asigure „curăţarea” datelor la preluarea lor în depozit: identificarea şi contopirea multiplelor înregistrări care se referă la aceeaşi informaţie. referită prin OLAP (On Line Analytical Processing). dezvoltarea aplicaţiilor ce utilizează depozitul de date etc. Personalul implicat în realizarea unui sistem este cel care trebuie să stabilească modalitatea optimă de organizare a datelor în funcţie de specificul organizaţiei. O enciclopedie a metadatelor (metadate = date despre date) ce păstrează informaţii relevante despre fiecare dată a depozitului: ce reprezintă. mărimea sistemului şi.date publice. Pe lângă acestea. tipul ei. Instrumente ce asigură accesul utilizatorilor la datele de care au nevoie. Data mining reprezintă o tehnică care vizează descoperirea unor şabloane semnificative în colecţiile de date. Nu poate fi dată o soluţie ideală. mai sunt necesare o serie de instrumente pentru administrarea depozitului. Pentru realizarea unor analize economice complexe sunt oferite instrumente de analiză ce pot fi clasificate în două categorii: mineritul în date „data mining” şi analiza multidimensională.ştiinţa 20 .). dar mai ales pentru a putea fi utilizate în aplicaţii specializate de analiză. de cerinţele utilizatorilor. Au fost prezentate doar câteva aspecte privind diferitele modalităţi de organizare a datelor la nivelul unui sistem informatic. ajustarea eventualelor lungimi diferite ale unei aceleiaşi date. date de prognoză economică etc. 2. Instrumentele de analiză on-line (OLAP) permit aflarea răspunsurilor la întrebări ce au de obicei un caracter multidimensional (de exemplu: Care este contribuţia la vânzările săptămânale totale a produselor informatice vândute prin magazinele situate în regiunea Moldova între 10 şi 20 septembrie?). care sunt celelalte date cu care interacţionează şi cine o utilizează. Instrumente pentru transportul datelor utilizate pentru a muta copii ale datelor din sistemul operaţional (tranzacţional) în depozitul de date şi a le insera în locul potrivit. Pentru realizarea unui depozit de date sunt necesare şapte categorii de instrumente: 1.un set de resurse care asigură conectivitatea în cadrul reţelelor de calculatoare. informatica . programe de prezentare etc. formatul său etc. Instrumente pentru modelarea datelor ce permit persoanelor implicate în realizarea depozitelor de date să determine conţinutul fiecărei date.nucleu care constituie „inima” depozitului.). uniformizarea prescurtărilor. ce înseamnă. 5. extragerea unor date pentru a putea fi utilizate de aplicaţiile de birotică (programe de calcul tabelar. 7. necesare când datele sunt preluate din mai multe baze sau când baza de date este distribuită pe mai multe noduri ale reţelei de calculatoare a organizaţiei. semnificaţia acesteia.

Bucureşti. În dicţionarul de informatică. p. generalizându-se. studiind procesele de comunicaţie în colectivităţile ştiinţifice şi industriale şi urmărind dezvoltarea unor tehnici şi sisteme pentru organizarea. deoarece informatica este o ştiinţă universală care se conduce după legi generale aplicabile în toate domeniile de activitate. p. vorbesc de informatica lor specifică şi încearcă a lega tot mai mult informatica de domeniul lor de activitate. Dintre programele de documentare juridică mai importante sunt: Legis. Editura Enciclopedică Română. un alt domeniu. adică posibilitatea de cuprindere a tuturor domeniilor de activitate.. în tot mai multe sfere de activitate. Pe măsura dezvoltării ei. inventarea scrisului prin care se compensează limitele memoriei biologice. stocării şi prelucrării automate a datelor .. Noţiunea de informatică a fost creată prin asocierea cuvintelor informaţie şi automatică: INFORmation şi autoMATIQUE. Bucureşti. "informatică medicală". 2. termenul de informatică apare abia în 1962 şi provine din literatura franceză. Informatica.. Informatica juridică reprezintă totalitatea aplicaţiilor informatice din domeniul juridic.Dicţionar de informatică.universalitatea informaticii. pe zi ce trece.prelucrarea logică şi automată prin intermediul maşinilor electronice.culegerii.prelucrarea raţională bazată pe legi generale şi pe anumite tehnici proprii cercetării operaţionale. teoriei algoritmilor etc. definiţia dată este următoarea: informatica reprezintă o activitate pluridisciplinară. Principala aplicaţie este de natură documentară. programării liniare. J. prelucrarea şi transmiterea informaţiilor facilitând realizarea dezideratelor activităţii de informare.pătrunde. TC Lex. 71 24 ***. economică. Informatica de gestiune. Lucru posibil.172 21 . Dacă primele calculatoare electronice apar în deceniul 5 al secolului XX. având ca scop iniţial elaborarea de metode noi. considerând-o ca o informatică particulară. este reprezentată de informatica judiciară. "informatică economică". memorarea şi distribuirea mai eficientă a informaţiei . . îndeosebi prin maşini automate. 1970. Se consideră că apariţia informaticii constituie cea de-a cincea descoperire venită în sprijinul omului pentru a lua decizii. Cele cinci momente care au marcat evoluţia civilizaţiei umane sunt următoarele: 1. 5. economice şi sociale” . transmiterii. utilizarea sistemelor de telecomunicaţii care înlătură limita determinată de distanţă. acesta reprezentând aspectul fundamental al informaticii. iar domeniile sale de utilizare s-au extins continuu. Prima definiţie a informaticii aparţine Academiei Franceze care în 1966 preciza că informatica este „ştiinţa prelucrării raţionale. informatica a căpătat noi valenţe. a informaţiei considerată ca suport al cunoaşterii umane şi al comunicărilor în domeniile tehnice. a ajuns să se vorbească de "informatică industrială". 1981. apariţia calculatoarelor electronice care permit culegerea. Astfel. Din definiţia informaticii se desprind cel puţin trei caracteristici ale acesteia: . LegeNet. realizarea tiparului care a pus bazele memoriei sociale constituită din cărţi şi publicaţii. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. apariţia limbajului articulat. 3. . inclusiv sisteme automate pentru distribuirea informaţiei tehnico-ştiinţifice. Specialişti din toate sferele de activitate: tehnică. 4. "informatică juridică” etc. Ea îşi găseşte aplicaţii în informatizarea tribunalelor (vezi 23 24 23 Arsac. ca principal mijloc de comunicare între oameni. socială etc.

8 26 Airinei. Sistemele tind să se extindă şi să se formalizeze pe măsură ce organizaţia devine tot mai complexă. procedeelor şi mijloacelor utilizate în culegerea. public ţintă. New York . stocarea. dimensiuni. Sistemul informaţional reprezintă un cadru organizat format dintr-un ansamblu de resurse care asigură colectarea. Sistemul informaţional şi rolul său în cadrul organismelor economice Sistemul informaţional al unei întreprinderi suferă modificări în timpul ciclului său de viaţă.1. 1986 . Sistemul ca reţea de comunicaţii are două aspecte : • unul informa l (conver saţiile. John Wiley & Sons . J. Sistemul informaţional poate fi asemănat unei reţele de comunicaţii deoarece asigură căile prin care informaţia ajunge în orice punct al întreprinderii şi chiar din exteriorul ei. la competiţie. p. surse de aprovizionare. Editura Junimea. 1997.sistemul ECRIS) şi în gestiunea criminalităţii (gestiunea amprentelor). p. structură). prelucrarea. printr-o reţea de comunicaţii. Sisteme informaţionale şi sisteme informatice Supravieţuirea societăţilor comerciale într-un mediu concurenţial atât de puternic (la care trebuie să se adapteze continuu) este condiţionată şi de obţinerea de informaţii vitale cu privire la piaţă (dinamică. D.62 22 . Acest lucru este posibil doar prin intermediul unui sistem informaţional bine organizat care să permită obţinerea de informaţii reale în timp util. O altă definiţie prezintă sistemul informaţional ca fiind totalitatea metodelor. analiza şi transmiterea datelor pentru fundamentarea şi urmărirea deciziilor la toate nivelurile unei entităţi economico-sociale26. discuţii le dintre salariaţi şi manage ri). 1. dând naştere la sistemu 25 Wilkinson . modificări legate de schimbările ce se petrec în interiorul ei.. controlul şi gestionarea datelor prin parcurgerea unor etape succesive în scopul furnizării informaţiilor. Învăţământul juridic asistat de calculator este un alt domeniu al informaticii juridice.5. Accounting and information systems .. Iaşi. diferiţilor utilizatori pentru ca aceştia să îşi realizeze obiectivele propuse25. pieţe de desfacere. cât şi în mediul extern. Sisteme expert în activitatea financiar-contabilă.

sistemul informaţional al unei întreprinderi este denumit şi sistem de prelucrare a datelor . Sistemele informaţionale realizează cinci funcţiuni sau sarcini : 1. Iaşi. 23 23 . Un sistem informaţional are nevoie de resurse ca să funcţioneze. Deseori. umane. • calculatoarele şi echipamentele se numeşte sistem informaţional computerizat sau sistem informatic. financiare. iar informaţiile se referă la ieşirile proceselor de prelucrare a datelor. etapa prelucrării sau procesarea datelor. Astfel. D. În acest context.11): etapa intrării în sistem sau colectarea datelor. etapa ieşirilor din sistem sau generarea informaţiilor. • utilizatorii externi – creditori. Astfel. dacă domină : • resursa umană atunci sistemul se numeşte sistem informaţional manual.11. rezultând sistemul informaţional formal. p. nr. Colectarea datelor care presupune parcurgerea mai multor paşi : • „atragerea” (culegerea) datelor. precum şi a luării deciziilor la diferite niveluri.l informa ţional informa l. Resursele pot fi materiale. precum şi măsurarea lor. • unul formal (activităţi ce se desfăşoară pe baza unor proceduri prestabilite). 1. Premisele şi consecinţele informatizării contabilităţii. Editura Graphix.. organisme ale statului. 27 Oprea. • înregistrarea datelor prin scrierea lor în documentele sursă. în scopul asigurării unei bune funcţionări a sistemului operaţional. • clasificarea datelor. Sistemele informaţionale sunt descrise în funcţie de resursa predominantă pe care o posedă. trei etape fiind implicate în procesul de transformare (figura nr. este necesară stabilirea diferenţei între noţiunea de dată şi cea de informaţie. la momentul oportun. Utilizatorii informaţiilor generate de sistemul informaţional se împart în două categorii : • utilizatori interni – managerii şi salariaţii. 27 • • • Intrări resurse de (date) Prelucrarea datelor pentru a le în transforma informaţii Ieşiri în produse informaţionale Fig. Sistemul informaţional este cel care transformă intrările (input-uri) în ieşiri (output-uri). Componentele generale ale unui sistem informaţional Finalitatea sistemului informaţional este furnizarea de informaţii sub o formă direct utilizabilă. • validarea datelor pentru asigurarea acurateţii lor. acţionari. • resursa materială (echipamente) acesta se numeşte sistem informaţional automat. 1. datele sunt concepute ca un set de caractere care sunt memorate şi prelucrate şi care constituie intrări în sistemul informaţional. 1994. procese concepute să satisfacă din punct de vedere informaţional persoanele ce le vor folosi pentru luarea deciziilor. clienţi. furnizori.

afacerile electronice. prin care se poate comunica la distanţă fără a mai fi necesară existenţa cablurilor telefonice. Prelucrarea datelor ce are ca scop transformarea acestora în informaţii : • transcrierea datelor pe alte documente. ce permit captarea de emisiuni TV. Generarea (producerea) informaţiilor în scopul folosirii de către utilizatori care presupune: • raportarea prin pregătirea rapoartelor cu ajutorul datelor prelucrate şi/sau stocate. a datelor şi a imaginilor în mişcare prin intermediul liniilor telefonice. • calcularea şi compararea datelor cantitative. schimbul de informaţii fără a mai fi necesară cablarea. deseori este necesară analiza şi interpretarea lor • comunicarea. 1. Evoluţia galopantă a tehnologiilor informatice din ultimii ani a condus la automatizarea unei părţi considerabile a sistemului informaţional care se localizează nu numai la faza de 24 . cât şi pe verticală. transferul electronic de fonduri. Cuvintele cheie sunt : • Reţele integrate de servicii digitale ( ISDN = Integrated Service Digital Network ) care asigură transmiterea vocii.3. Sub impactul noilor tehnologii informaţionale. al calculatoarelor electronice. • Voice-mail-ul. • Telefonia mobilă. care presupune transmiterea mesajelor vocale prin intermediul reţelelor de calculatoare. adică transmiterea efectivă către utilizatori. Gestionarea datelor: • memorarea datelor în baze de date şi fişiere. prin care se realizează comunicarea între două sau mai multe persoane. sistemele informaţionale „ au o nouă faţă ”. • Comunicaţiile prin satelit. • Schimbul electronic de informaţii. prin intermediul tehnologiei de transfer asincron (Asynchronous Transfer Mode). Sistemul informatic Sistemul informatic este partea componentă a sistemului informaţional care asigură prelucrarea raţională şi eficientă a datelor îndeosebi cu ajutorul echipamentelor electronice de calcul şi. comerţul electronic . asigurând o bună comunicare între diferite niveluri ierarhice de supervizare. • Poşta electronică ( e. verificarea şi revizia lor 5. Sistemul informatic apare ca o componentă a sistemului informaţional în care mijloacele tehnice de prelucrare sunt reprezentate de calculatoarele electronice. Controlul şi securitatea datelor care presupune validarea datelor (amintită anterior). Misiunea sistemului informaţional este de a sprijini procesele decizionale şi operaţionale cu informaţii corecte în timp real. 3. prin intermediul mesajelor scrise. 4.5. atât pe orizontală. • Serviciile multimedia. contribuind astfel la îmbunătăţirea activităţii firmei. care integrează comunicaţiile în bandă largă. 2. • restaurarea datelor prin accesare şi sortare. • gruparea datelor pe tranzacţii similare. • sortarea datelor după una sau mai multe caracteristici. autorizarea.mail ). a calităţii şi performanţei produselor realizate . în primul rând. • actualizarea datelor pentru reflectarea ultimelor evenimente.• transmiterea datelor spre locurile de prelucrare.

• partea neformală a unui sistem informaţional ramâne aproape exclusiv manuală. Astfel sistemul informaţional devine. Noţiunea de sistem informatic este legată de informatizarea activităţii organizaţiei. reducerea timpilor de lucru. • miniaturizarea echipamentelor. D. deşi încă nu se poate pune un semn de egalitate între cele două tipuri de sisteme deoarece: • în partea formală a sistemelor informaţionale rămân încă sarcini manuale importante: preluări date. Informatizarea transformă sistemele informaţionale manuale în sisteme informatice prin: • substituirea mijloacelor de lucru (automatizarea sarcinilor). • comunicarea extinsă datorată interconexiunii generalizate. • calitatea prezentării informaţiilor. Iaşi. pp. • există alte instrumente neinformatice care îndeplinesc funcţii în interiorul sistemului informaţional: copiatoare. Editura Junimea. telefaxuri.. interpretare rezultate etc. un sistem informatic28.65-70 25 . adică de folosirea resurselor informatice pentru organizarea şi administrarea informaţiilor.prelucrare. mijloace audio-vizuale. Sisteme expert în activitatea financiar-contabilă. • ameliorarea performanţelor prin introducerea sistemelor interactive. 28 Airinei. eliminarea erorilor. ci şi la fazele de preluare a datelor şi de valorificare a informaţiilor obţinute.. din ce în ce mai mult. prelucrarea unui volum mare de date şi distribuirea eficientă a informaţiilor. 1997.

„partea tare”. Comenzile sunt date echipamentelor prin intermediul unor programe speciale. Structura unui calculator electronic şi modul de funcţionare a acestuia Un sistem electronic de calcul constituie un ansamblu funcţional destinat prelucrării automate a datelor furnizate de utilizatori în scopul obţinerii informaţiilor.1. Într-o traducere mot à mot. adică ansamblul de echipamente care alcătuiesc sistemul de calcul. În funcţie de procedeul de reprezentare a informaţiei şi de suportul fizic al informaţiei. • are memorie internă capabilă să memoreze date şi programe. Ele sunt formate din calculatorul propriu-zis şi echipamentele periferice şi sunt folosite pentru culegerea. Calculatorul electronic –elemente fundamentale de structură şi principii de funcţionare 2. • efectuează prelucrări în mod automat pe baza unui program. • calculatoare numerice. calculatoarele se clasifică în: • calculatoare analogice. În afara celor două elemente pentru realizarea prelucrărilor mai sunt necesare programele de aplicaţii (software de aplicaţii) care sunt specifice problemelor utilizatorilor şi datelor supuse prelucrării. software-ul înseamnă “partea moale” a calculatorului. • calculatoare hibride. Ele formează sistemul de operare al calculatorului şi sunt memorate pe suporturi magnetice sau optice.1.1. de unde sunt încărcate în memoria internă. de prelucrare a informaţiilor. după natura problemelor pe care le rezolvă. 26 . redarea şi transmiterea rezultatelor. şi care constituie suportul logic de funcţionare a unui sistem de calcul. stocarea. O parte din programe sunt permanent rezidente în memoria internă şi formează nucleul sistemului de operare. Pentru realizarea acestui obiectiv.Capitolul 2. Componenta hardware a sistemului electronic de calcul Termenul de calculator electronic se referă la un sistem de calcul care îndeplineşte următoarele condiţii: • dispozitivele de lucru sunt realizate din circuite electronice. Software-ul reprezintă ansamblul de programe care fac posibilă realizarea funcţiei sistemului de calcul. numite programe de bază (software de bază). cât şi de un set de programe (componentele software) care determină prelucrările care se fac asupra datelor prin intermediul componentelor fizice ale sistemului de calcul. 2. prelucrarea. spre deosebire de hardware. Componentele unui sistem de calcul pot aparţine uneia dintre următoarele categorii: • Hardware • Software Hardware-ul reprezintă componenta fizică a unui sistem de calcul. acesta are nevoie atât de echipamente (componentele hardware). Componenta software a unui sistem de calcul cuprinde la rândul ei programe grupate în mai multe categorii.

conform unui program ce indică o succesiune determinată de operaţii aritmetice şi logice. etc). Datorită modului de realizare a componentelor constructive şi a logicii de funcţionare a sistemelor de calcul numerice. Dintre aceste trei categorii de calculatoare. de cea mai largă răspândire se bucură calculatoarele numerice datorită avantajelor lor: precizia reprezentării şi prelucrării datelor. Se disting următoarele categorii de echipamente periferice: • echipamente periferice de intrare care permit citirea datelor (introducerea datelor în sistem): tastatura. Se consideră că aceste calculatoare sunt cu arhitectură von Neumann. Codificarea binară folosită pentru reprezentarea internă a informaţiei în sistemele de calcul determină natura componentelor constructive care acţionează asupra acesteia.În sistemele de calcul analogice . Această structură se regăseşte. informaţia este codificată sub forma unor mărimi fizice (intensitatea curentului electric. memorate împreună în aceeaşi formă şi accesibile în acelaşi mod (EDVAC – Electronic Discrete VAriable Computer) sunt precizate următoarele componente ale unui calculator electronic: unitatea aritmetică. În toate cazurile însă este vorba de o reprezentare binară a informaţiei. comunicarea între componentele discrete şi cele analogice ale calculatorului realizându-se prin intermediul convertoarelor analogo-numerice şi a celor numerico-analogice. UNITATEA CENTRALĂ constituie componenta de bază a sistemului de calcul şi este formată din: • unitatea aritmetico-logică (UAL) capabilă să efectueze operaţiile aritmetice şi logice. Structura unui calculator numeric a fost definită în anul 1945 de către John von Neumann. Această poziţie binară furnizează o cantitate de informaţie de 1 BIT. în proiectul primului calculator cu program memorat. într-o formă sau alta. se utilizează mai multe moduri de codificare a informaţiei. unitatea centrală de control. Spre deosebire de sistemele de calcul analogice. tensiunea. şi la calculatoarele actuale. 27 . care poate lua două valori: 0 sau 1. dând comenzi celorlalte componente. Astfel. cititorul optic 1 1 Un exemplu de sistem analogic simplu este rigla de calcul care foloseşte mărimea fizică spaţiu. informaţia este reprezentată utilizând baza de numeraţie 2. În structura unui calculator distingem două categorii de componente: • unitatea centrală • echipamentele periferice. Această teorie a dus la apariţia calculatoarelor analogice care au constituit o generaţie răspândită pe la mijlocul secolului 20. ECHIPAMENTELE PERIFERICE asigură comunicaţia calculatorului cu lumea înconjurătoare. mouse. unitatea de ieşire. unitatea de memorie. universalitatea claselor de probleme. având la bază un algoritm de prelucrare. Calculatoarele hibride îmbină procesarea informaţiilor reprezentate în formă numerică cu cele reprezentate în formă analogică. În funcţie de natura informaţiei ce se codifică şi de dispozitivele care manevrează informaţia în sistemele de calcul numerice. unitatea de intrare. • unitatea de comandă şi control (UCC) care dirijează funcţionarea întregului ansamblu. sistemele de calcul numerice codifică informaţia sub formă discretă (numerică). Calculatorul numeric este un sistem fizic care prelucrează automat informaţia codificată sub formă de valori discrete. Unitatea elementară de reprezentare a informaţiei este cifra binară. operaţiile făcându-se prin măsurarea distanţelor pe o scară logaritmică. • memoria internă care păstrează programele şi datele în curs de prelucrare. cu prelucrarea secvenţială a instrucţiunilor şi datelor.

mulţimea tuturor componentelor care sunt asamblate şi conectate pentru a realiza un sistem de calcul definesc configuraţia sistemului de calcul respectiv. În literatura de specialitate se întâlnesc şi alte opinii cu privire la structura calculatoarelor electronice. nr. • echipamente periferice de stocare care dispun de unităţi de memorie auxiliară capabile să stocheze. Adăugarea unor componente suplimentare este oricând posibilă până la o limită admisă de unitatea centrală de prelucrare. de prelucrare şi control sunt realizate de UAL şi UCC. se consideră că unitatea centrală de prelucrare cuprinde memoria internă şi procesorul (UCC+UAL). sub o formă direct accesibilă calculatorului.• echipamente periferice de ieşire cu ajutorul cărora se extrag rezultatele sub o formă accesibilă omului: imprimanta. Astfel. al performanţelor şi al compatibilităţii dintre ele. Structura de principiu a unui calculator electronic se prezintă astfel: Unităţi auxiliare de memorie Bandă magnetică Disketă Disc magnetic CD-ROM Periferice de intrare Unitatea centrală Unitatea aritmetico-logică Unitatea de comandă şi control Memoria internă Periferice de ieşire Tastatura Mouse Imprimanta Monitor Echipamente periferice de comunicare Fig. unităţi de interfaţă şi se obţin calculatoare având diferite configuraţii. modem. mari cantităţi de date: unităţi de disc magnetic. etc. Astfel. Prin urmare. La unitatea centrală de prelucrare se pot conecta diferite echipamente periferice.1. se poate realiza o configuraţie ce corespunde cel mai bine necesităţilor utilizatorilor şi posibilităţilor financiare ale acestora. module de memorie. unităţi CD-ROM etc. Chiar dacă este vorba de calculatoare din clase diferite. 28 . Arhitectura este un concept mai general care defineşte componentele sistemului de calcul din punct de vedere al funcţiilor. 2. • echipamente periferice de comunicaţie care permit transmiterea datelor la distanţă prin intermediul liniilor de comunicaţie: cuplor. De aceea se consideră că ele sunt componentele unităţii centrale de prelucrare (procesor). Structura de principiu a unui calculator electronic Funcţiile active. Configuraţia de bază reprezintă numărul minim de componente necesare pentru ca sistemul de calcul să fie operaţional. ele se pot încadra în aceeaşi arhitectură. ecran de afişare etc.

programe de grafică etc. • programe care uşurează realizarea unor operaţii curente cum sunt: formatare discuri. numit software intermediar. Elementele constitutive ale sistemelor monoprocesor sau chiar sistemele monoprocesor în întregime pot fi folosite ca blocuri funcţionale în realizarea unor organizări superioare. Programul este un ansamblu de instrucţiuni care realizează a anumită sarcină. controlează operaţiile de intrare-ieşire. privite ca un tot unitar şi având ca scop realizarea unor funcţii la un anumit nivel de performanţă. Ele au cea mai mare răspândire. software-ul de bază este pus la punct de firma constructoare a calculatorului şi se livrează odată cu acesta. Asigură funcţionarea eficientă a resurselor fizice şi logice ale sistemului. Este vorba de sisteme multiprocesor care presupun două sau mai multe unităţi de prelucrare identice sau diferite. Software de bază Dacă iniţial software-ul de bază se identifica cu sistemul de operare. odată cu noile evoluţii în domeniu. Arhitectura discutată până aici se referă la sisteme de calcul monoprocesor. o resurse logice. • monitoare şi supervizoare care asigură înlănţuirea derulării lucrărilor. • programele utilitare. Ansamblul programelor (software) permite utilizarea echipamentelor. Este vorba de instrumente software specializate (procesoare de texte. adică componentele hardware: procesorul. apar diverse nuanţări. • programele de traducere. sistemul de intrare-ieşire. fie de utilizatori. Calculatorul dispune de două tipuri de resurse: o resurse fizice. • Software-ul de aplicaţii (programele de aplicaţii) este specific problemelor rezolvate de utilizatori şi este realizat fie de specialişti în programare.1.) care pot fi utilizate foarte uşor şi rapid în aplicaţii. semnalează incidentele de funcţionare. Componenta software a sistemului elctronic de calcul Una din caracteristicile calculatoarelor electronice este efectuarea automată a prelucrărilor pe bază de program înregistrat. Explicaţia constă în faptul că odată cu dezvoltarea şi multiplicarea unei componente ea tinde să devină independentă şi trebuie tratată ca atare.2. un sistem de operare cuprinde: • încărcătoare de programe destinate introducerii în sistem a programelor de executat. software intermediar. • Software-ul de bază (programele de bază) formează. încât putem distinge trei mari componente: • sistemul de operare propriu-zis. 29 . De obicei. memoria internă. Se disting trei mari categorii de software: software de bază. copiere fişiere. în principal. fiecare considerându-le pe celelalte la nivelul canalelor de intrare/ieşire. 2. Odată cu extinderea utilizării microcalculatoarelor a apărut un nou tip de software. sistemul de operare al calculatorului şi este specific fiecărui tip de echipament. De obicei. adică componentele software: programele şi datele. programe de calcul tabelar.Arhitectura unui sistem de calcul defineşte un ansamblu integrat de componente funcţionale. ştergeri fişiere etc. Sistemul de operare asigură exploatarea echipamentelor şi diferă în funcţie de tipul şi mărimea calculatoarelor. software de aplicaţii.

LISP. Asamblorul este translatorul de programe scrise în limbaje de asamblare. PC Tools. fiind redactate plecând de la un cod binar propriu fiecărui calculator). Dos Navigator). Ndigs). inginerul de sistem (Norton Disk Doktor. • utilitare care vin în sprijinul utilizatorului avansat. apărute în primul rând pentru utilizatorii nespecialişti.Calitatea sistemului de operare condiţionează eficienţa şi performanţele calculatorului. Un echipament foarte performant. limbaje de nivel foarte înalt. • utilitare de arhivare-dezarhivare a datelor. Cobol. limbaje de asamblare (limbaje orientate maşină . numiţi şi utilizatori finali şi care se caracterizează prin neproceduralitate (utilizatorul trebuie să-i spună calculatorului ce să facă şi nu cum să facă). Norton Utilities etc. mai uşor de memorat decât adresele scrise în binar). Fiecare instrucţiune a programului sursă este tradusă de translator într-un grup de instrucţiuni codmaşină. C. dar cu un sistem de operare slab. Programul scris într-un limbaj de programare se numeşte program sursă. livrate odată cu sistemul de operare sau separat de acesta. Ele corespund unor funcţii bine definite ce se întâlnesc frecvent. Dintre ele amintim următoarele tipuri: • utilitarele care extind suprafaţa cu utilizatorul (Norton Commander. SpeedDisk). Programele utilitare sunt programe specializate. Windows Commander.). Ada. Prin compilare. utilizate pentru micşorarea dimensiunilor fişierelor fără pierderi de informaţii (ARJ. cum este. programul sursă este tradus mai întâi într-un format obiect (program obiect). Codificarea programului este efectuată de traducător (translator). WinRAR. Există câteva categorii de limbaje de programare: limbaje cod-maşină (în care toate instrucţiunile sunt numerice . WinZIP etc. aceste limbaje permit utilizarea de abrevieri alfabetice – mnemonice. C. limbaj sursă.). AVP. Numărul utilitarelor este azi impresionant şi nu se poate face a clasificare riguroasă a lor.instrucţiunile în limbaj de asamblare corespund instrucţiunilor în limbaj maşină conform modelului de calculator utilizat. compilator sau interpretor. iar limbajul său. sub formă de instrucţiuni executabile de către calculator. • utilitare de depistare şi înlăturare a viruşilor (numărul şi varietatea acestora sunt impresionante – Norton Antivirus. de exemplu. Programele traducătoare (translatoare) au rolul de a converti programele scrise de utilizatori într-un anumit limbaj de programare (Basic. În funcţie de destinaţia funcţională. Pentru scrierea programelor sunt utilizate limbajele de programare. nu corespund unei anumite familii de calculatoare şi la care instrucţiunile sunt mai apropiate de limbajul uman (de exemplu. va avea performanţe de utilizare mediocre. Prolog.) în formate accesibile calculatorului (în cod-maşină. limbaje de nivel înalt sau evoluate (limbaje care nu depind de tipul calculatorului pe care rulează. a algoritmului de rezolvare a unei probleme. Doctor Web. Pascal. Cobol. • utilitare de optimizare a discurilor care optimizează amplasarea datelor pe disc în vederea reducerii duratei de acces la informaţii (Disc Defragmenter. din care rezultă programul în format 30 . Fortran. etc. • utilitare de diagnosticare pentru determinarea configuraţiei şi testarea funcţionării calculatorului (Check-It. respectiv în cod binar). Basic.şiruri de 0 şi 1. Algoritmul indică modul de prelucrare a datelor iniţiale şi modificarea lor pas cu pas până la obţinerea rezultatelor finale. Virus Scan. Pascal. limbaje artificiale create de om care servesc la exprimarea. care extind o serie de facilităţi ale sistemului de operare. translatorul poate fi asamblor. Acesta este un format intermediar care este completat cu module din biblioteci şi consolidat prin editarea de legături (cu editorul de legături). Fortran. Algol. Windows Explorer. Doctor Panda). Java). PKZIP şi PKUNZIP.

De exemplu: • compilatoare: COBOL. este dedicat unui anumit limbaj sursă şi unui anumit tip (familie) de calculatoare. PowerPoint etc. • calcule tehnice: rezistenţa materialelor. gestiune stocuri. • interpretoare: BASIC. • elaborarea planurilor de investiţii. Quattro Pro etc. planuri de marketing etc. Sunt aplicaţii caracteristice informaticii clasice care prelucrează informaţii bine structurate. Deci.2. C. Excel. programele de grafică (Corel Draw. Acesta poate fi oricând încărcat în memoria internă de la o anumită adresă şi pus în execuţie. Harvard Graphics. Translatarea programelor prin compilare Odată pus în format executabil. gestiune personal etc. traducerea programului sursă se realizează o singură dată.1.3.). FORTRAN.) şi instrumentele software integrate (Works. Sunt mijloace de lucru specifice utilizatorului final. Microsoft Office.executabil. PASCAL. apărute odată cu microcalculatoarele. în condiţiile concrete ale unei întreprinderi sau poate fi cumpărat „la cheie” de la o anumită unitate specializată. Software-ul de aplicaţii Programele de aplicaţii sunt proiectate pentru a rezolva probleme specifice utilizatorilor. Interpretarea presupune traducerea instrucţiune cu instrucţiune a programului la fiecare execuţie a acestuia. cât şi a instrumentelor software specializate. piaţa produselor program este în plină dezvoltare. Corespund următoarelor domenii de activitate: • contabilitate. date Program sursă Compilare Program obiect Program Încărcare în format executabil Execuţie Editare le g ă tude ri rezultate Fig. În ultimul caz este vorba de produse-program comercializate. programul poate fi oricând încărcat şi pus în execuţie. AmiPro etc. atât în privinţa software-ului de aplicaţii.structură şi funcţionare 31 . Actualmente. 2. Translatorul. nr. Perfect Office). Word.). De aceea este o modalitate mai puţin eficientă decât compilarea. permit utilizatorilor să-şi rezolve problemele fără a cunoaşte metodele informatice sau limbajele de programare. prelucrări statistice etc. În această categorie se încadrează: procesoarele de texte (WordPerfect. ca program. iar execuţia este independentă de fazele anterioare. Un program de aplicaţii poate fi realizat. programele de calcul tabelar (Lotus 1-2-3. 2. Symphony. Instrumentele software specializate. Sunt aplicaţii destinate sprijinirii procesului decizional şi operează chiar cu informaţii semistructurate sau slab structurate. Unitatea centrală .

Între componentele unităţii centrale. Ulterior. unitatea de comandă şi control şi unitatea aritmetico-logică. După citirea datelor de intrare şi stocarea în memorie. circuitele electronice au două stări distincte (deschis. 2 Fig. Unitatea de comandă şi control este legată de celelalte componente prin circuite de comandă prin care circulă comenzile tot sub forma impulsurilor electrice. Din raţiuni tehnice. precum şi între acestea şi echipamentele periferice se realizează permanent schimburi de date şi comenzi.3. Toate caracterele (alfabetice. 1999. Instrucţiunile care formează programul de executat sunt preluate prin intermediul unităţii de intrare şi stocate în unitatea de memorie. speciale etc. Iaşi. singura capabilă să decodifice instrucţiunile programelor. închis. pe baza ordinelor primite de la unitatea de comandă şi control execută operaţiile de prelucrare indicate asupra operanzilor identificaţi tot de unitatea de comandă şi control prin adrese. 2 ***. p. Schema funcţională a unui calculator electronic Oricare ar fi datele prelucrate. Cele două stări distincte corespund cifrelor binare 0 şi 1. ele pot fi vizualizate sau extrase sub comanda unităţii de comandă şi control prin intermediul unităţii de ieşire. ele circulă în sistem sub formă unor impulsuri electrice ce tranzitează circuitele. nr. unităţii aritmetico-logice în funcţie de comenzile decodificate din programul executat. Unitatea de comandă şi control coordonează funcţionarea întregului sistem. stabilind legături prin schimburi de informaţii şi transmiterea de ordine şi comenzi. Schema funcţională a unui calculator electronic pune în evidenţă foarte bine aceste legături ( fig. două nivele distincte de tensiune. structurate.). Toate componentele calculatorului funcţionează sub supravegherea unităţii de comandă şi control. nr. numerice.Unitatea centrală a calculatorului cuprinde memoria principală. Aceste impulsuri declanşează sau opresc funcţionarea unităţilor de intrare-ieşire.) vor fi reprezentate în sistem sub forma unor combinaţii de cifre binare 0 şi 1. Editura Sedcom Libris.. etc.3. unitatea aritmetico-logică. 2. mediate fizic de conductorii electrici care vehiculează informaţia sub formă de impulsuri. 2. Rezultatele obţinute sunt stocate la adresele indicate în unitatea de memorie. instrucţiunile sunt preluate şi decodificate de unitatea de comandă şi control. stocate etc. Din unitatea de memorie. Contabilitate şi sisteme informaşionale.215 şi următoarele 32 .).

Informaţia este memorată folosind circuite care permit sau nu trecerea curentului electric. Fizic. UAL şi unitatea de memorie. memoria poate fi privită ca o înşiruire de biţi care se caracterizează prin valoare şi prin poziţia (adresa) lor în această secvenţă. Schema funcţională a unităţii centrale este următoarea: Unitate dem m rie(Me o principală a e o m ria ) Ins trucţiuni Unitate decom a andă ş control i Adre e s Com nzi e Sis mdeope te rare Prog ram e com nzi e s ări t Unitate aritm ticoa e log ică Date/ ope ranzi Re zultate Date Re zultate Fig. UNICODE – UNIversal CODE). Aceste memorii sunt volatile şi pentru a nu se pierde informaţia au nevoie de o baterie de alimentare proprie sau trebuie să existe. Wafer Scale Integration) cu tranzistori bipolari. de regulă este vorba de un număr de 8 biţi. nr. care face apel la o baterie suplimentară (sursă de putere neîntreruptibilă . În ultimii ani memoriile semiconductoare domină şi sunt utilizate la majoritatea arhitecturilor cunoscute. VLSI (Large Scale Integration. capabile să reţină fiecare o valoare binară. adică un bit de informaţie. un program de întrerupere la avaria de alimentare. memoria este constituită din elemente care pot avea două stări stabile: 0 sau 1.4.American Standard Code for Information Interchange. Very LSI. Din punct de vedere al memoriei nu este deosebit de importantă natura informaţiei memorate. 33 . EBCDIC . Ele sunt încadrate în două categorii.Extended Binary Coded Decimal Interchange Code. 2. Schema funcţională a unităţii centrale Memoria principală sau memoria internă reprezintă un dispozitiv capabil să înregistreze informaţiile pentru a le furniza apoi sub forma impulsurilor electrice unităţii aritmetico-logice pentru executarea comenzilor primite de la unitatea de comandă şi control. adică de un octet sau de 1 Byte (1B). Prin construcţia sistemului de calcul. Funcţional.Unitatea centrală cuprinde UCC. după tehnologiile de realizare: • memorii bipolare care utilizează circuite integrate LSI. Rezultă că putem defini memoria ca pe o succesiune de dispozitive logice elementare. la nivelul întregului sistem de calcul. • memorii MOS (Metal Oxide Semiconductor) bazate pe tranzistori cu efecte de câmp. Locaţia de memorie este deci unitatea adresabilă a memoriei. accesul la informaţia din memorie se poate realiza la nivelul unui grup de biţi numit locaţie de memorie. Fiecare locaţie de memorie se caracterizează în mod unic prin adresa ei în memorie şi prin cantitatea de informaţie pe care o poate memora. ci modul de stocare şi mai ales regăsirea acesteia.UPS) pentru salvarea datelor pe un suport de memorie nevolatilă. alfabetice) cu ajutorul codurilor interne de reprezentare (ASCII . În memoria internă pot fi reprezentate toate categoriile de date şi informaţii indiferent de natură (numerice. măsurată în număr de biţi.

fără a introduce stări de aşteptare. Se exprimă în microsecunde sau nanosecunde. Memoria ROM (Read Only Memory) este folosită pentru memorarea unor funcţii sistem sau a unor componente specifice echipamentului cu rol în lansarea sistemului de operare (de exemplu BIOS-ul). în nanosecunde (1 ns = 10-9 secunde). Pot fi 34 . 16 biţi (la primele microcalculatoare IBM-PC). • 1 Petaoctet (Po) = 250 octeţi. Ca efect. unde se va face operaţia de scriere sau citire. calculatoarele au putut fi dotate cu memorii principale de capacitate mare. 64 biţi Capacitatea totală a memoriei exprimă volumul de informaţii care poate fi stocat şi se exprimă în octeţi (bytes) sau multiplii acestora (un octet are dimensiunea de 8 biţi şi este aproximativ egal cu un caracter). interpretor. 32 biţi. timpi suplimentari de aşteptare. etc) încărcate în ROM. pe durata accesului la o locaţie de memorie apar. Costul memoriei interne este preţul memoriei raportat la capacitatea de memorare şi depinde direct de tehnologia utilizată. • memoria RAM. multe microcalculatoare sunt livrate cu programele de serviciu (BIOS. Din punctul de vedere al accesului şi al modului de funcţionare. • 1 Megaoctet (Mo) = 1 Megabyte (MB) = 220 octeţi = 1048576 octeţi. care sunt livrate neînregistrate de producător. Conţine circuite de memorie al cărui conţinut este programat şi nu poate fi schimbat de utilizator. Timpul de acces Orice acces la memorie este precedat de furnizarea de către procesor a adresei de memorie. de regulă. în modulele ROM sunt stocate comenzi de iniţializare şi pornire a anumitor componente ale sistemelor de operare. Noile tehnologii de realizare a memoriei urmăresc o scădere a timpului de acces. Ea depinde de tipul calculatorului: 8 biţi (la primele microcalculatoare). memoria internă este structurată în: • memoria ROM. memoria ROM trebuie să fie de tip nevolatil. astfel încât memoria să lucreze sincron cu procesorul. Când memoria este prea lentă în comparaţie cu viteza de lucru a procesorului. operanzilor şi adreselor. iar utilizatorul le poate încărca o singură dată. interpretere. adică la pierderea tensiunii informaţia să nu fie distrusă.Caracteristicile memoriei sunt următoarele: Lungimea cuvântului este unitatea elementară pentru memorarea şi accesarea instrucţiunilor. după cum urmează: • 1 Kilooctat (Ko) = 1 Kilobyte (KB) = 210 octeţi = 1024 octeţi. De aceea. • 1 Gigaoctet (Go) = 1 Gigagabyte (MB) = 230 octeţi. pentru procesor. Utilizarea memoriilor electronice a antrenat o importantă scădere a costului. În mod uzual. • 1 Teraoctet (To) = 240 octeţi. compilatoare. Memoriile ROM au evoluat în timp. etc. Ele sunt folosite doar pentru citirea informaţiilor (înscrise anterior). Ciclul de memorie este intervalul de timp în care se realizează scrierea sau citirea unei unităţi de informaţie în/din memorie sau intervalul de timp dintre două operaţii succesive de scriere sau citire. prin folosirea tehnicilor speciale de ştergere selectivă şi reprogramare astfel: memorii programabile PROM (Programable ROM). Pentru obţinerea rezidenţei permanente. Se exprimă. informaţii ce sunt rezidente permanent în cadrul sistemului. încărcător. Timpul de acces la memorie reprezintă intervalul scurs între momentul furnizării adresei de către procesor şi momentul obţinerii informaţiei.

Ea caracterizează capacitatea unui sistem electronic de calcul. girând schimburile de informaţii între ele. UAL comportă două tipuri de dispozitive: • dispozitive de lucru. Acest dezavantaj este eliminat de memoriile EEPROM. intersecţie. • indicatorii de condiţii (paritatea rezultatului. citită din memorie. 35 . etc. zecimal). memorii de tip EEPROM sau E2PROM (Electricaly Erasable PROM) care pot fi atât citite. Coordonează prin semnale de comandă funcţionarea tuturor celorlalte unităţi ale calculatorului. ea îşi pierde conţinutul la întreruperea alimentării cu energie electrică. • componente de stocaj intermediar: registrele ca memorii specializate de capacitate limitată ce înregistrează pentru fiecare operaţie operanzii şi rezultatele. • un registru contor de program care păstrează adresa de memorie de unde a fost extrasă instrucţiunea în curs de execuţie (sau a instrucţiunii următoare din program) şi permite înlănţiurea instrucţiunilor. Fizic. pot fi şterse şi reprogramate de către utilizator. emis de UCC şi furnizează rezultatul. rezultatul egal cu zero) sau indicatorii de eroare (depăşirea capacităţii de reprezentare de către rezultat). dinamică.) sub forma unor circuite speciale care combină impulsurile electrice reprezentând informaţia sub formă de cifre binare (dispozitiv aritmetic binar. căt şi şterse în mod selectiv şi reprogramate de către sistemul care le utilizează. În principiu UCC cuprinde următoarele elemente: • un registru de instrucţiuni unde se păstrează instrucţiunea curentă. se prezintă sub forma unor plăcuţe (module) ce au în prezent capacităţi de ordinul megaocteţilor sau gigaocteţilor (există module de până la 4 Go). Fiind o memorie volatilă. Unitatea de comandă şi control (UCC) constituie “inima” calculatorului şi asigură citirea instrucţiunilor din memoria internă şi execuţia lor. scădere. asigură stocarea datelor şi programelor şi constituie memoria de tip volatil. memoriile EEPROM flash sunt memorii EEPROM speciale care permit scrierea/ştergerea mai multor locaţii de memorie printr-o singură operaţie. disponibilă utilizatorului. Instrucţiunea va specifica de regulă. în virgulă mobilă. operaţia distrugând întregul conţinut al celulei de memorie. pe toată durata execuţiei. un cod de operaţie şi una sau mai multe adrese de operanzi. Unitatea aritmetico-logică (UAL) este unitatea de execuţie care efectuează operaţiile aritmetice şi logice asupra operanzilor în conformitate cu o comandă. Memoria RAM (Random Acces Memory). memorie vie. La ieşire UAL furnizează: • rezultatul operaţiei. numită şi memorie de lucru. memorii de tip EPROM (Erasable PROM). Astfel ele sunt mult mai rapide decât memoria EEPROM obişnuită care operează cu fiecare locaţie de memorie în parte.folosite pentru a înregistra un program specific utilizatorului cu o mare frecvenţă de utilizare. reuniune. negaţie. Poate înregistra orice tip de date şi este posibilă ştergerea acestora în scopul reutilizării. • un decodor de funcţii capabil să recunoască funcţia definită de instrucţiunea de executat. însă ştergerea nu poate fi selectivă. adică dispozitive aritmetico-logice (pentru operaţii de adunare. un cod de operaţii.

Programul constituie o secvenţă de instrucţiuni. scrisă într-un limbaj de programare care defineşte algoritmul de rezolvare a unei probleme. UM. adresa celui de-al doilea operand şi eventual adresa rezultatului. UAL pe durata fiecărei instrucţiuni în sincronism cu semnalul furnizat de orologiu. procesoarele Itanium). Sunt cele mai răspândite. Principii de funcţionare a calculatoarelor electronice Un calculator electronic execută prelucrări pe baza unui program înregistrat în memoria internă. şi specificaţii referitoare la adresa unui operand sau a unei instrucţiuni. adesea unitatea aritmetico-logică.• un orologiu (ceas intern) care distribuie. cu facilităţi multiprocesor. date de frecvenţa ceasului intern (tact). • circuite de comandă care permit elaborarea şi transmiterea comenzilor corespunzătoare operaţiilor elementare. • Procesoare CISC (Complet Instruction Set Computation. servere. UCC este capabilă să interpreteze şi să execute un set de instrucţiuni care constituie setul de instrucţiuni elementare al calculatorului. După numărul de instrucţiuni implementate şi complexitatea acestora. regăsindu-şi aplicabilitatea de la calculatoarele personale până la servere. Pentru a fi executate. • Procesoare EPIC (Explicitly Parallel Instruction Computing) care permit executarea simultană a mai multor instrucţiuni (de exemplu. o instrucţiune poate conţine mai multe adrese: adresa primului operand. Sunt procesoare rapide. Frecvenţa procesorului înseamnă viteza acestuia exprimată în perioade de lucru (cicluri) pe secundă. la ultimele modele. Prin construcţie. Instrucţiunile scrise în limbajul de programare sunt transformate în instrucţiuni ce corespund setului de instrucţiuni specific calculatorului. procesoarele se împart în: • Procesoare RISC (Reduced Instruction Set Computation. procesor cu set redus de instrucţiuni) reprezintă unităţi centrale de prelucrare (CPU) la care numărul de instrucţiuni pe care le poate executa procesorul este redus la minim pentru a creşte viteza de prelucrare. în mod regulat. În unele cazuri. Se derulează astfel operaţiile de interpretare sau compilare şi editare de legături. Pe baza codului de operaţie UCC furnizează semnalele de comandă pentru controlul unităţilor de I/E. la ora actuală s-a ajuns la mai multe instrucţiuni pe o perioadă de ceas. în GHz (Gigahertz). suficient pentru a efectua direct calcule (circa 400 . Instrucţiunile calculatoarelor numerice conţin specificaţii referitoare la operaţia care trebuie efectuată de către una din componentele calculatorului. Formatul cel mai simplu al instrucţiunilor cu o singură adresă se prezintă astfel: m biţi n biţi 36 . Această frecvenţă se exprimă în MHz (Megahertz) sau. impulsuri pentru a sincroniza operaţiile elementare de efectuat în cursul derulării unei instrucţiuni. aceste instrucţiuni trebuie să fie transpuse în codul calculatorului. Dacă procesoarelor mai vechi le trebuiau câteva perioade de ceas pentru a executa o instrucţiune. dedicate pentru sisteme puternice. procesor cu set complet de instrucţiuni) reprezintă tipuri de unităţi centrale de prelucrare (CPU) care pot recunoaşte un set complet de instrucţiuni.

p. 1999.5. acestea pot fi de adrese. Contabilitate şi sisteme informaţionale. Câmpul ADRESĂ specifică o adresă de operand sau de instrucţiune. Schimbul de informaţii între componentele funcţionale ale sistemului de calcul se realizează prin intermediul magistralelor unităţii centrale de prelucrare. Cu ajutorul lor se scriu programele de sistem necesare exploatării eficiente a resurselor fizice ale calculatorului. după cum semnalele respective reprezintă adrese.) : m n 3 UCC MI DECODOR Decodor 1 PROGRAM 2 4 2 DATE 3 UAL 5 REZULTATE Fig.5. Pentru a fi executate. 2. date sau comenzi şi informaţii despre starea unităţilor interconectate. Etapele execuţiei instrucţiunilor  Instrucţiunea se încarcă în UCC. După semnificaţia semnalelor transmise pe magistrală. câmpurile pentru cod operaţie şi adresă au fost înlocuite în limbajele de asamblare cu mnemonice (simboluri) care pot fi traduse în mod automat cu ajutorul unui program. de date sau de comenzi.  UAL efectuează prelucrarea datelor. trebuie să cuprindă numai instrucţiuni ce corespund setului de instrucţiuni de bază. după citirea din MI. Pentru a simplifica munca programatorilor.  UCC decodifică instrucţiunea şi emite ordinul de pregătire a UAL. Orice program. destinat unui calculator. Pentru execuţia unei instrucţiuni se parcurg următoarele etape (vezi fig. instrucţiunile trebuie transmise UCC sub forma unor cifre binare (în cod maşină). 3 ***.COD OPERAŢIE ADRESĂ Câmpul COD OPERAŢIE specifică una din funcţiile ce se pot executa de către unităţile sistemului. nr. Iaşi. se pot codifica 2 instrucţiuni diferite care formează setul de instrucţiuni al calculatorului. Editura Sedcom Libris. dar necesită traducerea în limbaj maşină prin compilare sau interpretare. 221 37 . Limbajele de programare evoluate permit scrierea programelor într-un mod apropiat de limbajul natural.  Pe baza adreselor furnizate de UCC se face citirea datelor din memorie în UAL. Limbajele maşină şi limbajele de asamblare sunt limbaje de nivel redus deoarece ele sunt intrepretate direct de către calculator. Dacă acest câmp conţine „m” biţi. Dacă acest câmp conţine “n” biţi se poate opera un spaţiu de adresare cu memoria de 2 cuvinte. numit ansambler.2.  Rezultatul obţinut este plasat în MI. adică mulţimea conductoarelor folosite în comun de mai multe unităţi funcţionale pentru realizarea unor sarcini. nr.

FireWire. standard ce oferă o viteză de transfer maximă de 480 Mb/s.6. numit port şi printr-o componentă de interfaţă. unităţi de discuri flexibile pentru calculatoarele portabile. când datele se transmit bit cu bit pe o singură cale (COM. mouse. scanner şi chiar imprimante. PCMCIA. PCI-X. unităţi de memorie flash. de obicei 8. nr. Majoritatea calculatoarelor moderne folosesc mai multe magistrale. AGP. • cu infraroşii (IRDA) etc. 16 sau 32 (LPT). un modem extern etc. Fig. Hyper Transport. PS/2). Sistemul USB a devenit popular pentru conectarea unor periferice precum: aparate de fotografiat numerice. Magistrala internă conectează componente interne ale calculatorului la unitatea centrală. Magistralele paralele transmit toţi biţii fiecărui cuvânt concomitent pe mai multe conductoare paralele. Legarea unui echipament la magistrală se realizează de obicei printr-un conector fizic. mouse-ul. tastatură. Prin intermediul portului USB se pot conecta până la 127 de periferice şi nu este necesară oprirea calculatorului pentru a conecta/deconecta un periferic prin acest port. scanner-ul. pe mai multe linii. Acestea pot fi interne sau externe. numită adaptor sau controler. unitatea ZIP etc. În ultimii ani se bucură de popularitate porturile USB (Universal Serial Bus). standard de conectare plug’n’play4 ce oferă o viteză de transfer maximă de 12 Mb/s şi USB 2. pe cele externe. La portul COM puteţi conecta tastatura. 2. USB. Magistrale externe: ATA. Exemple de magistrale interne: PCI. PCIExpress.. Porturile pot fi: • seriale. • paralele. la cel paralel imprimanta. 4 Plug and Play (PNP) reprezintă un set de specificaţii ce permit unui dispozitiv să se configureze singur şi să funcţioneze fără intervenţia utilizatorului imediat ce este instalat în sistem 38 . Serial ATA.1.0. Treptat se extinde şi folosirea porturilor FireWire. USB. pe un singur canal (două conductoare). Conectarea echipamentelor periferice la sistemul de calcul Arhitectura de bază a calculatorului asigură patru porturi COM (1-4) şi trei porturi LPT (13).Transferul de date poate fi realizat în mod paralel (magistrale paralele) sau serial (magistrale seriale). iar cea externă. unul după altul. când transferul se face concomitent pentru un număr de biţi. Magistralele seriale transmit datele bit cu bit. SCSI. În prezent se utilizează mai mult standardele USB 1.

digitizor • echipamente periferice de stocare: unităţi de bandă magnetică. • echipamente periferice de intrare-ieşire care dispun de suporturi de mare capacitate pentru stocarea datelor şi programelor (unităţi de disc magnetic. Principalele funcţii ale echipamentelor periferice sunt următoarele: • introducerea datelor. 2. Adaptoarele au rolul de pregătire a informaţiei în forma cerută de magistrală. unităţi CD-ROM etc. sunt echipamentele periferice. ecran de afişare etc. unităţi CDROM).Sistemul FireWire are funcţii similare sistemului USB. Dacă luăm în considerare rolul echipamentelor periferice în dialogul om-claculator se pot delimita următoarele clase de echipamente periferice: • echipamente periferice de comunicare om-calculator: terminal (ecran+tastatura). în cazul preluării informaţiilor de la dispozitivele periferice sau invers. cititoare de documente marcate etc. mouse. • asigurarea supravegherii şi posibilităţii de intervenţie a utilizatorului pentru funcţionarea corectă a sistemului în timpul unei sesiuni de lucru. Adaptoarele sunt circuite integrate care permit procesorului să comunice şi să conecteze echipamente periferice. • echipamente periferice de comunicaţie care permit transmiterea datelor la distanţă prin intermediul liniilor de comunicaţie. cititoare de coduri bară. dar este mai rapid şi este folosit pentru conectarea perifericelor externe ce necesită viteză relativ înaltă de transfer a datelor (se utilizează preponderent pentru ataşarea echipamentelor video numerice). asigurând în acelaşi timp compatibilitatea formatului de reprezentare a datelor. echipamentele periferice se clasifică în următoarele clase: • echipamente periferice de intrare care permit introducerea datelor şi programelor în sistem: tastatura. Este posibil ca un adaptor să controleze mai multe dispozitive periferice de acelaşi fel. unităţi de bandă rapide. De asemenea. programelor şi a comenzilor în memoria calculatorului. unităţi de disc magnetic. imprimantă. • echipamente periferice pentru citirea directă a datelor şi informaţiilor: cititioare optice de documente. caz în care adaptoarele au şi rol de adresare a dispozitivelor periferice conectate. Spre exemplu. respectiv medii fizice care permit înregistrarea sau vizualizarea informaţiilor. echipamentele periferice asigură păstrarea datelor şi a programelor pe o perioadă mare de timp. creion optic. precum şi redarea rezultatelor prelucrării pentru utilizări ulterioare. dar care sunt absolut necesare activităţii şi fac să crească performanţele calculatoarelor personale. Ele mediază schimbul de date şi informaţii dintre unitatea centrală şi mediul extern. cititorul optic • echipamente periferice de ieşire cu ajutorul cărora se extrag rezultatele sub o formă accesibilă omului: imprimanta. Fiecare echipament periferic trebuie să posede un controller (o interfaţă inteligentă locală). prin intermediul suporturilor de stocare. adaptorul SCSI (Small Computer System Interface) defineşte o magistrală care poate conecta unul sau mai multe calculatoare cu echipamente periferice. iar echipamentele conectate pot fi de tipul: unităţi de disc CD-ROM. Din punct de vedere al funcţiilor îndeplinite în sistemele de calcul. Echipamente periferice şi suporturi de date O altă categorie mare de dispozitive care nu fac parte din unitatea centrală de prelucrare.2. • redarea rezultatelor prelucrărilor sub o formă accesibilă utilizatorului. mouse. Ele asigură citirea datelor şi programelor stocate în memoria internă. În funcţie de modul de exprimare a informaţiilor vehiculate de echipamentele periferice se utilizează sau nu anumite suporturi. 39 .

Tastatura Tastatura reprezintă dispozitivul principal de intrare şi permite introducerea de informaţii sub formă de caractere. discul magnetic). microfilmele. • suporturi reutilizabile care se pot utiliza succesiv pentru mai multe înregistrări (suporturile magnetice. CD-ROM.Suporturi tehnice pentru înregistrarea datelor şi informaţiilor Pâna la utilizarea pe scară largă a calculatoarelor programabile prin voce. precum şi pentru redarea rezultatelor. • microfilmele. discul magnetic. caseta magnetică. tamburul magnetic. Din punct de vedere al utilizării în sistemul de calcul: • suporturi tehnice de intrare care sunt numai citite (documentele completate cu cerneală magnetică. CD-RW). CD-R. banda de hârtie perforată. DVD etc. • suporturi magnetice (banda magnetică. prelucrarea. documente cu caractere stilizate etc. documente cu caractere stilizate. suporturile din hârtie.). documente completate cu cerneală magnetică. datele vor trebui încă scrise pe un suport tehnic. microfilmul). similar cu maşina de scris. CD-ROM). banda magnetică. cărora le sunt ataşate diferite funcţii (prelucrări). stocarea datelor şi programelor. • suporturi optice (discul optic. CD-ROM) • suporturi tehnice de ieşire care sunt numai scrise (hârtia de imprimantă) • suporturi tehnice de intrare-ieşire care pot fi citite şi scrise de sistem (cartela perforată. discul magnetic. CD inscriptibil. discul flexibil. Clasificarea suporturilor tehnice Din punct de vedere al materialului folosit pentru fabricarea lor: • suporturi din hârtie (cartela perforată. CD reinscriptibil). folia magnetică etc. • suporturi neadresabile la care accesarea informaţiei se face prin parcurgerea secvenţială a înregistrărilor şi verificarea conţinutului (banda magnetică. Din punct de vedere al posibilităţii de adresare a înregistrărilor de pe suport: • suporturi adresabile la care accesarea informaţiei se face direct. 40 . Echipamente periferice de intrare Introducerea datelor în sistem se realizează în mod obişnuit prin intermediul tastaturii şi al mouse-ului. Pe lângă tastele care reprezintă cifre şi litere. • suporturi magneto-optice.). hârtia de imprimantă.). Din punct de vedere al posibilităţii de reutilizare: • suporturi nereutilizabile (neînregistrabile) care se pot înregistra o singură dată (suporturile de hârtie. Suporturile tehnice sunt medii fizice utilizate pentru preluarea. cât şi comenzi sau programe. pe baza unei adrese (de exemplu. Prin succesiunea/combinaţia de caractere introduse se pot furniza sistemului de calcul atât date. Aceste funcţii sunt specifice sistemelor de operare în care este utilizată tastatura. tastatura conţine şi o serie de taste „funcţionale”.

41 . Dacă este instalat driver-ul (programul care asigură interfaţa cu sistemul de operare) de mouse. Mouse-urile se pot conecta prin cablu la un port (o interfaţă) special pentru mouse. în urma poziţionării cursorului mouse-ului pe obiectul respectiv. pentru IBM-PC. care indică diverse obiecte. 101. în vederea executării unor operaţii. control volum. 102 sau 104 taste a fost extrem de lung. este Microsoft. de două ori succesiv un buton al mouse-ului. Mouse-ul se deplasează pe un suport a cărui suprafaţă este acoperită cu o folie de plastic pe care sunt desenate două grile suprapuse. în 1980. în acest domeniu. intrarea în "stand-by" a sistemului etc. • Punctarea. Cele apărute recent adaugă butoane speciale pentru funcţii specifice domeniului multimedia sau pentru navigarea pe Internet (play/pause/next/prev. care de obicei este dintr-un material special. deplasarea se face prin deplasarea mouse-ului pe pad. ea a utilizat mouse-ul cu 3 butoane. El a fost realizat prima dată în 1963 de către Douglas Engelbart de la Institutul de Cercetare din Stanford. odată cu mişcarea mouse-ului se mişcă pe ecran o săgeată sau un dreptunghi. Prima firmă care a utilizat mouse-ul. mouse-ul se deplasează cu butonul apăsat. mişcările făcute. numărul de taste (101-104). pentru oprirea. După tehnologia utilizată. 84. care a utilizat. • Trasarea care se realizează analog cu punctarea.Drumul parcurs din 1867. Firma care a devenit cea mai cunoscută pe piaţă. • Dublu clic prin care declanşează o acţiune şi prin care se acţionează scurt. când Christopher Latham Sholes a realizat prima tastatură pentru maşina de scris. Tastaturile se deosebesc prin design. cu deosebirea că după apăsarea butonului. numit cursorul mouse-ului. WWW. cablul de legătură lipsind în acest caz. până la tastaturile clasice cu 83. Mouse-ul este un echipament periferic de intrare utilizat pentru selectarea rapidă a unor opţiuni din meniuri sau manipularea unor obiecte de pe ecran (texte sau grafice). prin deplasare. mouse-ul cu două butoane la calculatoarele IBM. Tehnica mouse-ul a fost preluată şi extinsă mai ales de firma Apple pentru calculatoarele Macintosh. funcţii auxiliare. Tehnologia radio este din ce în ce mai mult folosită şi implementată în dauna clasicelor cabluri. Se foloseşte în operaţiile de mutare sau copiere a obiectelor (Drag&Drop). începând din 1983. mouse-urile pot fi mecanice şi optice. tip. pe o suprafaţă plană. Variantele moderne de mouse comunică cu calculatorul prin raze infraroşii. Principalele operaţii realizate cu un mouse sunt: • Indicarea prin care cursorul de mouse este deplasat pe ecran pentru a indica un anumit obiect. Mouse-ul optic foloseşte un fascicul de lumină pentru a detecta mişcarea pe o suprafaţă şi conţine două perechi de led-uri şi fotodetectoare. Mouse-ul Un mouse este obligatoriu pentru majoritatea aplicaţiilor actuale. printr-un mecanism electro-optic (format din doi cilindri perpendiculari înzestraţi cu câte o fantă). e-mail). Dispozitivul constă dintr-o carcasă şi o bilă (de cauciuc sau alt material cu aderenţă bună) care semnalează sistemului. a fost Mouse System. prin apăsarea scurtă a butonului. Mouse-ul mecanic foloseşte o bilă care se deplasează pe o suprafaţă şi care antrenează două potenţiometre ce traduc mişcările în semnale de control. pornirea. Utilizarea butoanelor mouse-ului depinde de produsul informatic. numită şi clic se utilizează pentru selectarea unui obiect şi se realizează.

Fiind plasat imediat sub bara de spaţiu. determină cursorul de pe ecran să îi urmărească mişcările. O rezoluţie mai mică înseamnă că trebuie să rotiţi bila mai mult ca să mutaţi cursorul. mărind dimensiunile acestora doar cu câţiva centimetri. paleta (paddle) specifică poziţia într-o singură dimensiune. funcţionează ca un trackball care foloseşte o bară cilindrică în locul bilei. numit port pentru jocuri (game port). Există modele portabile. la un port USB al calculatorului. dar reduce controlul asupra poziţiei cursorului. Joystick-ul Mouse-urile nu sunt foarte potrivite pentru jocuri şi alte aplicaţii. O rezoluţie mai mare înseamnă deplasarea mai rapidă a cursorului pe ecran. Ca şi mouse-ul. trackball-ul are butoane prin care se indică poziţionarea cursorului în locul dorit. Nu există o poziţie standard a butoanelor. proiectanţii au pus la punct mai multe dispozitive. Unele modele au patru butoane. adică identifică poziţia într-un plan (stânga-dreapta şi înainteînapoi). el fiind un mouse întors cu faţa în sus. Pentru calculatoarele portabile. care atunci când este rotită. Dispozitivul Isopoint. Spre deosebire de joystick care indică poziţia în două dimensiuni. alţi producători fabricând trackball-uri care pot fi operate la fel cu oricare deget. Trackball-ul elimină aceste probleme. iar în cazul mouse-ului USB. Evaluarea unui trackball se poate face în funcţie de rezoluţie – numărul de paşi pe inci (counts per inch). dispozitivul are o poziţie ideală pentru a fi manevrat cu unul dintre degetele mari. şocuri la impact. nu pe baza mişcărilor anterioare. putând fi dotat şi cu rotiţă de scroll. El este un senzor bidimensional care indică poziţia absolută. joystickul este legat la PC printr-un adaptor special. însă aceste valori nu indică întotdeauna precizia de poziţionare. realizată de Ted 42 . astfel ca dispozitivul să poată fi folosit cu orice mână. Trackball-ul Mouse-ul unui calculator are nevoie de spaţiu în care să se mişte. aşa cum se întâmplă la mouse.Mouse-ul poate avea de la două la şase butoane. acestea necesitând o viteză de reacţie mare. cu aceleaşi funcţii de selecţie ca şi ale mouse-ului. Bila se roteşte pe loc şi nu are nevoie de spaţiu mai mare decât baza dispozitivului – câţiva inci pătraţi. El se conectează de obicei la unul din porturile seriale ale calculatorului. raportată la un punct de referinţă de pe ecran. În esenţă. existând modele proiectate astfel încât bila să fie rotită cu degetul mare. Cele mai multe trackball-uri au două sau trei butoane acţionate prin apăsare.). Joystick-ul este un dispozitiv de indicare care suportă reacţiile instantanee şi care interpretează răpunsurile independent. maneta indicatoare şi touchpad-ul. În schema de conectare a calculatoarelor personale. inventat de Craig Culver. iar problema care se pune este că mulţi utilizatori nu au spaţiul necesar pentru un astfel de dispozitiv. dar controlul este mai pecis. Maneta indicatoare (pointing stick). Pentru pasionaţii de jocuri auto pe calculator există volane cu pedale şi cu force feedback (dotate cu motoare electrice care produc diverse efecte: blocarea volanului pe o direcţie în momentul spargerii unei roţi. proiectate astfel încât să poată fi ataşate calculatoarelor – laptop sau notebook. pe o linie. trackball-ul este o bilă. altele pentru a fi acţionate cu celelalte degete. salturi rapide etc. dintre care amintim dispozitivul Isopoint. acestea funcţionând ca două perechi în oglindă. deseori de dimensiuni mari.

memorând coordonatele acestor puncte. touchpad-ul nu are componente în mişcare. utilizatorul poate introduce comenzile şi anumite date folosind creionul optic. maneta indicatoare poate fi manevrată cu oricare dintre degetele arătătoare. Utilizând un software adecvat. celelalte degete rămânând pe rândul de bază al tastaturii. Watson al firmei IBM. adică o suprafaţă plană pe care se plimbă un creion optic. Ecranul tactil are ca domeniu de aplicabilitate echipamentele şi terminalele publice (în birouri de turism. lideri fiind firmele Dragon Systems şi IBM. Sistemul de recunoaştere a vocii se bazează pe recunoaşterea vocală a cuvintelor şi transformarea acestora în semnale digitale. Spre deosebire de mouse-ul clasic sau trackball. El constă într-o suprafaţă textilă pătrată. asemenea butonului apăsat al unui mouse. 43 . Pentru aceasta este necesară instalarea unei cartele vocale în sistem şi existenţa unui software specalizat. Acest dispozitiv este în principiu un joystick miniaturizat. Rutledge la Centrul de Cercetare Thomas J. a fost pentru prima oară folosită pe calculatoarele portabile IBM. bănci. utilizatori care nu sunt familiarizaţi cu tastatura sau cu introducerea de comenzi. peste care utilizatorul trebuie să mişte degetul sau să lovească uşor. Ecranul tactil Ecranul tactil (touchscren) permite introducerea comenzilor prin apăsarea directă cu degetul sau cu un creion special pe ecran. suprafaţa se poate programa astfel încât la lovirea diferitelor zone să se obţină acţiuni diferite. controlul de calitate. sensibilă la presiune. aeroporturi. Dispusă între literele “G” şi “H” de pe o tastatură convenţională. Sistemele de recunoştere vocală sunt recomandate în situaţiile în care utilizatorii trebuie să introducă date sau programe şi să aibă în acelaşi timp mâinile libere: operaţiuni de inventariere. Sistemele de digitizare Digitizoarele asigură transformarea datelor analogice în date numerice. O implementare particulară a digitizorului este tableta de digitizare. însă nu se mişcă. nu "adună" murdărie şi totodată limitează mişcarea. reacţionând la apăsare.Selker şi Joseph D. gări) destinate publicului larg. Sistemele de recunoştere a vocii Preluarea şi obţinerea vocală a datelor în şi din sistemele de calcul au devenit posibile din punct de vedere tehnic şi rentabile din punct de vedere economic pentru multe aplicaţii. Cele mai simple digitizoare se prezintă ca o lupă pe o masă de desenat şi se apasă un buton în punctele de interes. iar lovitura este considerată comandă. În plus. preluarea comenzilor telefonice etc. Mişcarea este considerată translaţie a indicatorului pe ecran. Digitizoarele sunt tipice aplicaţiilor de proiectare cu ajutorul calculatorului CAD (Computer Aided Design) şi celor de producţie cu ajutorul calculatorului CAM (Computer Aided Manufacturing). Creionul optic Creionul optic (light pen) permite desenarea pe ecran prin simpla deplasare a acestui dispozitiv. Realizările în domeniu sunt remarcabile.

2. monitoare pe bază de cristale lichide (LCD). la care se poate adăuga un dicţionar personalizat de până la 30000 de cuvinte. După principiile de funcţionare există monitoare cu tub catodic (CRT). Deoarece ochiul uman este sensibil la culorile roşu (R). G. Dar la ecranele LCD această pâlpâire nu există. fiindcă în cea mai mare parte a timpului imaginea stă nemişcată. unul dintre acestea fiind MedSpeak. Echipamente periferice de ieşire În ceea ce priveşte echipamentele periferice de ieşire. un avocat poate să-şi revadă dosarele şi să dicteze informaţiile corespunzătoare în acelaşi timp.2. componenta principală. dar nu contează. La monitoarele cu tub catodic. B. aceste monitoare nu emit radiaţie electromagnetică şi au un consum de energie foarte mic. proiectoarele cu LCD. ecranele plate LCD câştigând din ce în ce mai mult teren. mesajele pentru utilizator şi informaţiile despre starea sistemului. tubul catodic (CRT = Cathode Ray Tube). Imaginea color pe un monitor CRT se obţine prin combinarea a trei imagini : R. dar se mai pot folosi tabletele LCD. verde (G) şi albastru (B). mai clare. cât şi partea electronică s-au îmbunătăţit continuu. Desigur există monitoare CRT care la o viteză de reîmprospătare de 85 Hz. Monitoarele CRT. Acestea oferă avantajul unei calităţi mai bune a imaginii. pe disc. cu dimensiunile lor mari. pe bază de plasmă şi elctroluminiscente. ce conţine 200000 de cuvinte. Unul dintre 44 . fără să-şi ridice privirea de pe documentele sale). dictarea se poate face foarte bine pe teren sau în maşină (un cercetător poate lucra la microscop şi dicta simultan rezultatele. nemaiexistând acea pâlpâire întâlnită în cazul tuburilor catodice care oboseşte ochiul. cele mai frecvent utilizate sunt monitorul şi imprimanta. destinat aplicaţiilor din radiologie. având tendinţa de a se impune ca standard de facto. toate culorile pot fi obţinute prin combinarea acestor culori primare. Firma IBM a realizat produse-program pentru vorbirea curentă încă din ’96. cu rezoluţie şi culori mult mai bune. Firma declară că în timpul dictării comenzilor şi documentelor spre calculator nu mai sunt necesare pauzele între cuvinte. atât tuburile catodice. Programul are un vocabular activ de 30000 de cuvinte rezident în memorie şi un dicţionar de rezervă. video-proiectoarele. imaginile fiind afişate din ce în ce mai bine. Cuprinde un dicţionar de bază de 35000 de cuvinte. furnizând o soluţie perfectă pentru persoanele care nu pot sau care nu vor să utilizeze tastatura. Reîmprospătarea imaginii se face doar la schimbarea acesteia. În plus. În ultimii 10 ani. Monitorul şi placa video Monitorul este un suport de ieşire pe care se afişează rezultatele prelucrărilor. Tot firma IBM a pus la punct o tehnologie operaţională cu o simplă placă compatibilă Sound Blaster. Noi tipuri de monitoare îşi fac apariţia. VoiceType care permite câştigarea de timp şi ameliorarea productivităţii. deoarece rata de reîmprospătare este zero Hz. 2. generează imaginea prin bombardarea cu electroni a unui strat de luminofori. programul firmei Dragon Systems reprezintă prima generaţie de sisteme destinate dictării continue pentru Windows şi Windows NT. iar viteza de dictare este între 70 şi 100 de cuvinte pe minut. nu mai pâlpâie în mod vizibil.Naturally Speaking. Avantajele sunt considerabile: nefiind obligaţi să privim ceea ce se întâmplă pe ecran. încep să facă faţă din ce în ce mai greu concurenţei oferite de monitoarele cu cristale lichide.

o rezoluţie de 800x600 pixeli. verde. cu tendinţa spre cele de 19”. ecranul nu produce sclipiri ca tuburile cinescop. 17”. Electronii activează granulele fosforescente roşii. Cu cât rezoluţia este mai mare. Cu cât acest număr este mai mare. rezoluţie. Monitoarele tradiţionale afişează imaginea în două dimensiuni (2D).54 cm). numărul de dimensiuni în care sunt afişate informaţiile. Cu cât distanţa dintre puncte este mai mică. dimensiunii şi poziţionării imaginii. De exemplu. dar ele sunt monocrome. Dimensiunea monitorului este caracterizată de mărimea diagonalei sale. 45 . Valorile tipice sunt de 14”. cu atât imaginea obţinută este mai stabilă şi mai odihnitoare pentru ochi. Cele mai răspândite sunt monitoarele de 17”. în funcţie de parametrii semnalului primit. ale intensităţii şi luminozităţii acestora. dar se fabrică şi monitoare 3D care permit afişarea imaginii în trei dimensiuni prin polarizarea luminii şi folosirea unor ochelari speciali sau în mod holografic. Valorile tipice pentru definiţie sunt de 0. fiind mai puţin granulată. 19”. numărul de culori şi viteza de reîmprospătare a imaginii. costisitoare şi contrastul imaginii este slab Monitoarele electroluminescente utilizează o peliculă subţire de material special care licăreşte la trecerea curentului elctric. Distanţa între doi pixeli alăturaţi se numeşte definiţie (dot pitch). Dar aceste puncte sunt atât de mici încât de la distanţă culorile lor se compun. Se recomandă valori mai mari de 85 Hz. 22” şi 24” (inch. cu atât imaginea este mai bine definită. Majoritatea modelelor de monitoare permit reglarea diferiţilor parametri prin intermediul unui afişaj ce apare pe ecran (on screen display). 1 inch=2. număr de culori. SVGA (Super 5 Viteza de împrospătare se referă la frecvenţa cu care monitorul înlocuieşte liniile de electroni care apar pe ecran.25 mm. Rezoluţia reprezintă numărul de pixeli care pot fi afişaţi pe ecran. Monitoarele pe bază de plasmă – GPD (Gas Plasma Display) şi PDP (Plasma Display Panel) asigură o imagine calitativă. care sunt dotate cu boxe active şi microfon. înseamnă că monitorul are 800 puncte pe orizontală şi 600 de puncte pe verticală. 21”. definiţie. oferind astfel o alternativă pentru boxele active cumpărate separat. au apărut aşanumitele monitoare multimedia.220. monitoarele moderne sunt de tipul multisync. Imaginea obţinută pe ecran este reîmprospatată la anumite intervale de timp sau mai bine zis de un număr de ori pe secundă. cu atât imaginea este mai clară. ajustări ale saturaţiei de culoare.parametrii cei mai importanţi ai acestor monitoare este durata de răspuns (response time) care variază între 15-30 ms. 15”. Definiţia se măsoară în milimetri. Monitoarele cu radiaţie redusă (Low Radiation) sunt nedăunătoare sănătăţii utilizatorului la folosirea lor raţională. Pentru a îmbunătăţi capacităţile multimedia ale sistemelor de calcul. grad de periculozitate al radiaţiilor pe care le emite. respectiv albastru. În plus. Valoarea vitezei de reîmprospătare a afişării5 variază între 60 şi 200 Hz. o rezoluţie foarte bună. VGA (Video Graphics Array) care permite afişarea în 256 culori simultane cu o rezoluţie de 640 de pixeli pe orizontală şi 480 de linii pe verticală. O imagine de pe ecran poate avea între 480000 şi 1920000 de pixeli. Monitorul are următoarele caracteristici mai importante: dimensiune. verzi şi albastre care formează imaginea. De exemplu. Există mai multe standarde video care precizează rezoluţia. rezultând culoarea caracteristică fiecărui pixel. raportat la cele două axe. Perfecţionarea tehnologiilor de fabricaţie a redus substanţial intensitatea radiaţiilor emise de monitor. Interfaţa dintre monitor şi unitatea centrală este realizată de placa video. Acesta permite ajustarea formei. adică îşi ajustează singure proprietăţile imaginii. La ecranele obişnuite fiecare pixel este format la rândul lui din trei puncte colorate în roşu.

După tehnologia de tipărire utilizată. de exemplu.reprezintă viteza de scriere a imprimantei şi se măsoară în caractere pe secundă (cps) la imprimantele lente şi pagini pe minut (ppm) la cele rapide (o pagină conţine aproximativ 2000 de caractere). cu caractere selectate. Viteza de prelucrare a procesorului este mai mare decât viteza de tipărire a imprimantei. Capacitatea memoriei unei imprimante laser. • Memoria proprie – desemnează capacitatea de memorie de tip RAM ataşată imprimantei. imprimantele fiind considerate periferice lente. • orientate pe pagină. de exemplu. imprimantele sunt: • orientate pe caracter. IBM. Producători de monitoare sunt Samsung. A4 (210 x 297 mm). poate fi de la 1 ppm până la 50 ppm sau mai mult. LG. XGA (eXtendend Graphics Adapter) care permite afişarea în 65535 culori cu o rezoluţie de 640*480 sau 1024*768 etc. cât şi metode hardware (prin ataşarea unor dispozitive – casete cartridge) care conţin seturi suplimentare de caractere. 32. 46 . • Posibilităţile de extindere a setului de caractere au în vedere atât metode software. Imprimantele Imprimanta este un suport periferic de ieşire care permite tipărirea rezultatelor prelucrării într-o formă lizibilă pentru om. Suportul folosit este hârtia. WUXGA – Widescreen UXGA etc). La imprimantele laser. la imprimantele matriceale de 240x144 dpi • Viteza de tipărire. În prezent se utilizează doar monitoare din clasa SVGA. • orientate pe linie. 5760x7200 dpi etc. După modul de realizare a imprimării. Sony. Performanţele unei imprimante se exprimă prin următorii parametri: • Rezoluţia . rezoluţia poate fi de 600. imprimantele sunt: • mecanice. la cele cu jet de cerneală de 4800x1200 dpi.este dată de formatul hârtiei pe care poate să scrie imprimanta: A3 (420 x 297 mm). 64 Mo. poate fi până la 416 Mo. respectiv după unitatea de informaţie tipărită la un moment dat. UXGA – Ultra XGA. B5 (182 x 257 mm) etc. Informaţiile prelucrate de procesor sunt transmise din memoria internă pe magistrală la imprimantă.determină calitatea grafică a tipăririi şi se exprimă prin numărul de puncte afişate pe inch (dots per inch – dpi). • termice. 720. Nu este obligatoriu ca cele două rezoluţii să fie egale.7 milioane de culori afişate simultan (sunt cele mai răspândite la ora actuală). 1200 dpi. XGA şi superioare (SXGA – Super XGA. • matriciale. • Dimensiunea maximă a hârtiei . Philips. dar pentru cele mai simple ea este de 8. Dell.VGA)care poate afişa pornind de la 800 de pixeli pe orizontală şi 600 de linii pe verticală şi ajungând la 1280 de pixeli pe 1024 linii (sau mai mult în funcţie de performanţele monitorului şi plăcii video) în 16256 sau 16. Memoria proprie a imprimantei permite stocarea acestor informaţii până în momentul în care vor fi tipărite. A5 (148 x 210 mm). Există rezoluţie pe verticală (număr de puncte pe verticală) şi rezoluţie pe orizontală. 16. evitând astfel blocarea magistralei.

O rază laser este dirijată către un tambur rotund. Ele folosesc pentru realizarea imprimării un suport intermediar. Imprimantele laser au o rezoluţie foarte bună. Caracterul este generat coloană cu coloană. în timp ce imprimantele pot simula liniile prin tipărirea apropiată a unei serii de puncte. Acesta aderă la foaia de hârtie şi creează textul sau imaginea corespunzătoare. producând încărcarea electrică a unui şablon de particule. Tipărirea se poate face şi în mai multe culori. Imprimantele cu jet de cerneală şi laser reprezintă în pezent cele mai utilizate tipuri de imprimante. • setul de instrucţiuni pe care le poate executa. Sistemul COM (Computer Output Microfilm) Sistemul COM este des utilizat în arhivele de mari dimensiuni sau în marile biblioteci. numite şi imprimante optice sau imprimante xerografice sunt cele mai răspândite în prezent pentru că sunt rapide. În mişcarea sa. Printre caracteristicile importante ale plotter-ului se numără: • precizia cu care desenează. 47 . fax). • laser. lipsa totală a zgomotului şi calitatea deosebită a imprimării. unde precizia este foarte importantă. Principalele avantaje sunt preţul scăzut faţă de cele laser. Funcţionarea lor este similară unui dispozitiv de copiere. • rezoluţia. trasoarele sunt mult mai scumpe decât imprimantele şi sunt folosite în proiectarea asistată de calculator (CAD) şi în programele de prezentare grafică. În funcţie de viteză se obţin diferite calităţi ale imprimării. viteză mare de lucru. Principalele dezavantaje sunt legate de calitatea deosebită care se cere hârtiei şi cernelii. producătorii de hardware se orientează spre realizarea unor echipamente care încorporează mai multe periferice (imprimantă laser. fiabile şi asigură o bună calitate a tipăririi. Imprimantele laser. Sistemul este conectat la calculator şi permite transpunerea imaginilor pe microfilm direct. • dimensiunea maximă a hârtiei pe care poate desena. tamburul preia un praf încărcat electric numit toner. În prezent. fiabilitate sporită şi preţuri accesibile. pe măsură ce sunt generate sau off-line. Imprimantele cu jet de cerneală se produc în mai multe variante: cu jet continuu. Trasoarele multicolore folosesc peniţe diferit colorate pentre trasarea desenelor color. Ele necesită un sistem complex de circulaţie a cernelii. cu jet intermitent. precum şi fiabilitatea destul de scăzută. Plotter-ul Plotter-ul (echipament de trasat) este un dispozitiv periferic care poate genera o imagine grafică pe un suport material (de obicei hârtie. Pentru generarea caracterului este necesară încărcarea şi deflexia electrostatică pe verticală a picăturilor de cerneală. copiator. Imprimantele cu jet de cerneală au fost introduse în 1976 de firma IBM. El poate trasa linii continue. cu picături comandate.• cu jet de cerneală. acoperit de o suprafaţă fotoconductivă. calc sau film). de pe benzi magnetice care sunt pregătite în prealabil. scaner. De obicei.

dar pentru a-l exploata optim trebuie să ai la dispoziţie o bază tehnologică solidă. raport zgomot/semnal util. dar pentru o comunicare eficace şi rapidă este nevoie de tehnologie. 48 . de înaltă luminozitate şi cu distanţă focală mică şi alta utilizează trei matrici LCD. caz în care calculatorul este legat la televizor. afişând astfel pe ecranul retroproiectorului imaginea la nivel de pixel existentă pe ecranul calculatorului. După gama coloristică redată. fie este prelucrat pentru sistemele PAL. nivel de profunzime. Ele sunt alcătuite dintr-o matrice de celule LCD. Plăcile de captură video pot fi utilizate pentru captarea imaginilor statice sau a cadrelor. celule care lasă să treacă o cantitate variabilă din lumină emisă de lampa retroproiectorului.Tabletele LCD Tabletele LCD sunt dispozitive realizate în tehnologia LCD (Liquid Cristal Display) care se racordează la ieşirea spre monitor a unui calculator şi se plasează deasupra unui retroproiector obişnuit. la un video-recorder sau la o cameră video. NTSC sau S-video. Astfel. zoom. cerută pentru un semnal video. Pentru aceasta. camera video descompune fiecare secvenţă video într-o succesiune de imagini fixe. de a o transforma în informaţie electrică pe care o va aduce apoi într-o formă standard. În alegerea unei camere video trebuie avuţi în vedere următorii parametri: rezoluţie. Placa de captură şi numerizare video Placa de captură video (video capture card) permite înregistrarea de imagini cu ajutorul calculatorului. plasate în faţa unei surse de lumină puternice (lampă cu halogen) pentru proiectarea secvenţelor video după principiul afişării diapozitivelor sau filmelor. Cum ai putea însă să desfăşori o videoconferinţă fără o cameră de luat vederi? Ea este esenţială când ai nevoie de comunicare video. Dimensiunea ecranului de proiecţie (1. Video-proiectoarele se bazează pe două tehnologii de afişaj: una presupune existenţa a trei tuburi catodice. un dispozitiv de transfer de sarcină. iar în cadrul liniei.5-7 m) se corelează cu puterea sursei luminoase (500-2300 lumeni) şi cu distanţa la care se proiectează. cu nuanţe de gri sau color. Elementul cheie al camerei video este captatorul video. iar fiecare imagine fixă este descompusă pe linii orizontale. pe puncte individuale. Semnalul video captat este fie furnizat în sistem RGB pentru a fi preluat de calculator. tabletele LCD pot fi alb-negru. Camera video Nevoia de comunicare şi informaţie este o trăsătură caracteristică a omului. caz în care funcţionează ca pelicula dintr-un aparat de filmat şi pentru captarea de filme întregi. sensibilitate la lumină. Internet-ul este mediul perfect. Camera video are rolul de a prelua informaţia luminoasă a fiecărei secvenţe video captate. Video-proiectoarele Video-proiectoarele sunt dispozitive de afişare pentru proiecţia unor imagini video pe un ecran mare pentru un grup mai mare de persoane. CCD (Change Coupled Device). diafragmă.

care se folosesc de altfel şi la scannere şi camere video. Pentru stocarea imaginilor în camerele digitale sunt folosite cardurile de memorie flash. În prezent există camere foto care permit cuplarea directă cu calculatorul printr-o interfaţă standard. să se poată tasta datele. cât şi timp foarte mult. emisie/detecţie a intensităţii luminoase. putându-se astfel prelua şi înregistra pe calculator secvenţe video şi imagini statice din emisiunile TV. Pentru ascultarea posturilor de radio ce emit în banda de frecvenţă FM. Cititorul de caractere scrise cu cerneală magnetică (MICR . ceea ce este important pentru prelucrarea şi tipărirea ulterioară. acesta se magnetizează. în diverse programe sau aplicaţii. imediat după apăsarea declanşatorului. Camera foto digitală Până nu demult era necesar un echipament sofisticat pentru a realiza cu calculatorul o prezentare de diapozitive: filmele trebuiau developate. preluând un semnal video de la un aparat video sau de la o cameră TV. TV tuner-ele sunt fabricate în mai multe variante: variante externe (TV-Box) care trimit semnalul decodat în intrarea video a plăcii grafice. Astfel. pur şi simplu. Camerele digitale nu au nevoie de film foto.Pentru digitalizarea semnalului video analogic se folosesc video digitizoarele care utilizează un convertor analogic-digital. după care utilizatorul introducea imaginea în calculator cu ajutorul scanner-ului sau prin citirea unui Photo-CD în unitatea CD. Caracterele se imprimă cu o cerneală specială conţinând oxizi de fier. Trecând apoi 49 .2. în configuraţia calculatorului personal poate fi încorporat un FM tuner care facilitează audiţia acestor emisiuni. ca în caz de indecizie. Subiectul ce se doreşte a fi fotografiat este proiectat prin obiectiv. 2. Numărul acestor pixeli hotăreşte rezoluţia camerei foto. PAL sau SECAM) în semnal digital şi invers. cum ar fi casieriile marilor magazine nu mai trebuie tastat preţul. Pentru siguranţă. ele stochează pozele electronic. Avantajul acestor sisteme este simplitatea utilizării lor şi faptul că în sistemele tranzacţionale intense. fiind format dintr-un ansamblu de citire. În locul în care este poziţionat filmul în aparatele clasice. Trecând documentul sub un câmp magnetic puternic. iar mii de fotodiode sensibile la lumină. Aceasta necesita atât un efort financiar considerabil. TV tuner-ul se prezintă sub forma unei plăci de extensie care realizează transformarea semnalului TV (NTSC. variante built-in în placa grafică. pe calculator. Ele permit. variante care sunt extensie a plăcii video etc. cum sunt CompactFlash şi Smart Flash. Echipamente pentru citirea directă a documentelor Cititorul de bare de cod se utilizează în registratoarele de casă ale marilor magazine sau în biblioteci.Magnetic Ink Character Recognition). Preţurile (în cazul caselor de marcat) sunt marcate prin nişte bare de diverse dimensiuni şi nuanţe de la alb la gri şi apoi la negru. preiau informaţia şi o descompun într-o mulţime de pixeli. preluarea directă a imaginilor.3. dar şi folosirea monitorului calculatorului pentru urmărirea canalelor TV şi a teletextului. aflate pe cip-ul CCD. aceste sisteme sunt legate de tastaturi. imaginile se pot transfera direct pe calculator şi aici se pot prelucra după dorinţă. tipărirea pe hârtie. camerele digitale au înglobate senzori CCD (Changed Couple Device). sau.

cu atât imaginea scanată va fi mai apropiată de cea reală. dacă doriţi să scanaţi texte în vederea recunoaşterii optice a caracterelor sau în vederea editării unor publicaţii atunci când rezultatele urmează să apară alb-negru). Scanerul este caracterizat de următoarele elemente: • Posibilitatea de producere a imaginilor color – În acest sens. imaginea poate fi prelucrată cu ajutorul calculatorului: mărită. • Rezoluţia reprezintă numărul de puncte pe inci pe care le poate citi scanerul. Modalitatea obişnuită de exprimare a domeniului dinamic este profunzimea. Lumina reflectată va fi preluată de o serie de diode laser şi de fotodiode care înregistrează diferenţele luminos-întunecos şi le convertesc într-o combinaţie binară. 50 . precum şi alte informaţii sunt introduse şi decodificate de aceste dispozitive. suprapusă cu alte imagini etc. 1024 (10 biţi) sau 4096 (12 biţi) de niveluri de strălucire în fiecare culoare primară. rotită. Documentele magnetice sunt din ce în ce mai răspândite. deşi transferarea imaginilor de dimensiuni mari ce măsoară zeci de megaocteţi durează mai mult decât transferarea de imagini monocrome. 2400. 3600. scanere plane (flatbed scanner). contul. Există o mare varietate de scanere: scanere manuale (hand scanner). întinse pe o bandă îngustă pe toată lăţimea celei mai mari imagini care poate fi scanată. scanerul foloseşte o matrice liniară de asemenea senzori. scanerele sunt grupate în scanere color şi scanere monocrome (scanere cu tonuri de gri). dar sunt şi scanere care folosesc tehnologia video. scanere pentru diapozitive. Cu cât rezoluţia este mai mare. Aproape toate tipurile impun deplasarea mecanică a senzorilor peste imagine. evitându-se astfel introducerea textului cu ajutorul tastaturii. de trei ori mai mici. folosind o matrice de senzori. În majoritatea cazurilor. Scanerul este un dispozitiv care permite introducerea în sistem a textelor şi imaginilor grafice prin simpla scanare a documentului original. Scanerele cu trecere unică pot să opereze aproape la fel de repede ca şi modelele monocrome. de ordinul sutelor pe fiecare inci. Scanerele obişnuite pot distinge 256 (8 biţi). ele având o singură sursă de iluminare ce se bazează pe filtrele elementelor fotodetectoare pentru sortarea culorilor. adică biţii necesari pentru codificarea numărului maxim de culori. Viteza de scanare poate fi de 1-60 pagini pe minut. Diferenţa dintre ele este dată de modul în care acestea deplasează senzorii în raport cu imaginea scanată. dispozitive care transformă un semnal luminos în semnal electric).Aproape toate scanerele moderne sunt echipamente cu trecere unică. scanere video. Scanerul detectează diferenţele de strălucire a unei imagini sau a unui obiect. Ultimele modele au o adâncime de culoare de până la 48 de biţi. După ce a fost citită cu scanerul. Suprafaţa de scanat se vizualizează pe toată lăţimea scanner-ului cu un tub luminiscent. dar sunt şi scannere de până la 19200 dpi. de obicei dispozitive cu cuplaj de sarcină (CCD – Change Coupled Devices. Aplicaţiile principale ale acestui sistem sunt în domeniul bancar. scanere cu tambur (drum scanner). caracterele sunt recunoscute de cititor. Imaginea sau textul se preia sub forma unui anumit număr de puncte. suma disponibilă. Aici. Pentru multe aplicaţii scanările monocrome sunt suficiente (de exemplu. 4800 de puncte pe inci. • Viteza de scanare . colorată.acelaşi document sub un cititor de caractere magnetice. • Domeniul dinamic reprezintă domeniul de culori (sau numărul tonurilor de gri de la negru la alb) pe care le poate distinge un scaner. micşorată. Un scanner cu posibilităţi minime începe de la 300 de puncte pe inci şi avansează în trepte uniforme cum ar fi 1200. Procedeul se numeşte digitizare.

dar şi pentru recunoaşterea vocii. Rata de eşantionare poate fi. placa de sunet conţine convertizoare de tip analogic-digital şi digital-analogic care realizează conversia semnalului electric în cod numeric şi invers. Echipamente periferice pentru redarea sunetelor Placa de sunet Apariţia şi dezvoltarea aplicaţiilor multimedia a determinat echiparea microcalculatoarelor cu plăci de sunet care permit cuplarea unor echipamente de înregistrare a sunetelor (microfon) sau de redare a acestora (difuzor. Plăcile de sunet mai oferă şi o serie de funcţii importante de control pentru operaţiile de creare şi redare a unor fragmente muzicale. iar undele sonore sunt considerate analogice. ca parte a aplicaţiilor multimedia. Pentru prelucrarea ulterioară cu un procesor de texte trebuie transformată într-un format text. boxe). redarea sau înregistrarea sunetelor în fişiere. În cazul scrisului de mână recunoaşterea textului este mult mai dificilă. Sinteza FM vine de la frequency modulation (modulaţia în frecvenţă). Rata de eşantionare indică de câte ori pe secundă se va lua o probă din semnalul audio. în special când se doreşte utilizarea MPC şi pentru jocuri pe calculator. transformându-le în text. Diferenţierea calitativă între plăcile de sunet actuale se face în funcţie de capacitatea acestora de a reda şi înregistra sunetele. scrise de obicei cu maşina de scris sau cu imprimanta. un sintetizator FM şi capacitatea de a reda muzică digitizată şi voce. o interfaţă MIDI. plăcile de sunet au devenit din ce în ce mai sofisticate. Pentru redarea sunetelor. Se pot recunoaşte bine literele foarte clare. Majoritatea sistemelor OCR actuale se bazează pe corespondenţa caracteristicilor. adică manevrarea frecvenţelor pentru a le transmite la difuzoare. Plăcile de sunet sunt folosite pentru redarea sunetelor şi a muzicii. nu în imagini Imaginea scanată este memorată iniţial în format grafic.• Posibilitatea de recunoaştere a caracterelor de text. Ca urmare a acestei tendinţe. 44. de exemplu. de 48 KHz pentru DAT (digital audio tape). între 0 şi 255 de biţi la plăcile de sunet pe 8 biţi şi între 0 şi 65535 de biţi la plăcile de sunet pe 16 biţi. Calculatorul compară mici porţiuni din imaginea pe biţi cu modele stocate într-o bibliotecă în căutarea caracterului care semăna cel mai mult cu modelul de biţi scanat. Conform standardului MPC. capabilitate CD-audio. Parametrii care determină performanţele plăcilor de sunet sunt: rata maximă de eşantionare şi rezoluţia plăcii. pentru a înregistra sunete MIDI şi waveform. Primele programe OCR foloseau o tehnică numită corespondenţa matriceală. de exemplu. o placă de sunet trebuie să aibă. o intrare pentru microfon. Sunetele create de placa de sunet nu seamănă cu cele create de instrumentele muzicale. plăcile de sunet utilizează două tehnologii: sinteza FM şi sinteza wavetable (spectru de sunete). Prin intermediul unui software specializat se poate realiza editarea. ci analizează fiecare model de biţi scanat. preţul lor fiind în continuă scădere. Ca urmare. calculatorul nu poate înţelege şi reproduce undele sonore.1 KHz pentru semnalele provenite de la CD-player. Aceste sisteme nu se limitează la comparare. Pentru a înregistra şi reda mesajele audio. iar rezoluţia indică numărul de biţi disponibili pentru valoarea preluată. muzica produsă în acest 51 . Numerele din calculator sunt considerate digitale. de 11 kHz pentru vorbire. Rezoluţia este cuprinsă. Trebuie avută în vedere şi compatibilitatea cu Sound Blaster. Se foloseşte un software specializat OCR (Optical Character Recognition). în configuraţia minimală. Popularitatea tot mai largă a aplicaţiilor multimedia în ultimii ani a condus la dezvoltarea mai multor tehnologii de producere a plăcilor de sunet şi la creşterea competiţiei între producătorii acestor echipamente. Circuitele de mixare din placa de sunet au rolul de a controla volumul pentru fiecare din sursele de semnale la care este conectată placa.

Astfel. filme sau muzică. La începutul anilor ‘90. Pentru a crea sunete care pot fi auzite. Sony realizează un echipament HiFD la 200 MB. Câteva echipamente (Iomega Zip. ea caută instrumentul potrivit într-un spectru de sunete şi crează sunetul instrumentului cerut. pentru realism îmbunătăţit în poziţionarea 3D audio. dar alături de acelaşi bătrân floppy de 1.44 MB. Audigy 2 poate captura şi reda cele mai fine detalii ale sunetului folosind specificaţii tehnice de ultimă oră.1 canale. Spre exemplu. În prezent se produc şi sisteme dotate cu difuzoare plate. Difuzoarele pot fi active. se pot folosi transcrierile digitale ale vocii pentru a le încorpora în prezentări multimedia sau pentru a realiza diverse adnotări vocale în foi de calcul sau în alte fişiere. Astăzi s-a ajuns până la 400 GB pe hard disc. specific coloanelor sonore Dolby Digital EX din filme sau jocuri. La tehnologia wavetable. Microfonul şi difuzoarele Puntea dintre lumea electronică a datelor audio (analogice şi digitale) şi lumea mecanică a sunetelor este realizată de traductoarele acustice: microfonul care converteşte sunetele în semnale audio şi difuzoarele ce realizează conversia semnalelor audio în sunete. dispune de tehnologia EAX Advanced HD care oferă realism audio fără precedent în jocuri. pe baza unor înregistrări ale muzicii unor instrumente. modelul Sound Blaster Audigy 2 lucrează pe 24 biţi cu 192 KHz în stereo şi 96 KHz în 6. fabricate după o nouă tehnologie care oferă o senzaţie de realitate incredibilă. Au urmat modele perfecţionate.44 MB. calculatorul are nevoie de difuzoare. centru spate. Echipamente şi suporturi pentru stocarea datelor Una din problemele actuale în domeniul informatic este şi cea a stocării şi regăsirii informaţiei. Toate plăcile de sunet au intrări pentru microfon care permit înregistrarea de voci în mediul digital. În următorii 52 . apariţia unor suporţi de informaţii de mare capacitate impulsionând evoluţiile din domeniu. Modelele iniţiale lucrau pe 8 biţi. Sound Blaster Audigy 2 oferă un excepţional raport semnal zgomot de 106dB şi este singura interfaţă de sunet care a primit certificare THX.mod tinzând să sune artificial. LS-120 SuperDisk sau Syquest EZ Flyer) au fost puse la încercare pentru a înlocui acest floppy de neînlocuit. iar rata de eşantionare atingea 15 kHz. procesarea simultană a mai multor efecte audio. Utilizatorii de calculatoare personale care dispun de o unitate DVD-ROM vor putea utiliza Sound Blaster Audigy 2 pentru a experimenta înregistrări DVD-Audio de o calitate uimitoare. Unităţile CD-RW nu mai sunt astăzi o noutate. Difuzoarele de frecvenţă joasă (woofer) operează la cele mai joase frecvenţe (mai mici de 150 Hz). placa de sunet crează sunetul. deşi doar pe termen scurt. pe baza mostrei de sunet existente. trecere realistă între medii audio virtuale. iar cele de frecvenţă înaltă (tweeter) lucrează cu frecvenţe asociate sunetelor ascuţite (de la 2000 Hz în sus). pentru sunet surround pe 6. În prezent sunt destul de multe tehnologii de stocare pe disc de calitate. Standardul care s-a impus în lumea PC-urilor este Sound Blaster. care este citit de drivere interne sau externe noi. sunetele fiind mai aproape de realitate. dezvoltat de firma Creative Labs. când includ un amplificator sau pasive atunci când nu au un astfel de dispozitiv. prin reverberaţii. CD-ul cu posibilitate de rescriere este aproape cel mai răspândit format. Difuzoarele subwoofer extind posibilităţile de producere a frecvenţelor joase ale unui sistem de sunet dintr-un calculator.1 canale. Acest standard adaugă o incintă acustică suplimentară. Cum a supravieţuit acesta din urmă? Alternativele au existat. având şi un randament atractiv pe piaţă. PC-ul era echipat cu un hard disc de 100 MB şi o unitate de dischetă de 1.

O dischetă de 3. O porţiune dintr-o pistă se numeşte sector. videodiscul – Laser Disc. Capacitatea sectoarelor cea mai des întâlnită în industria hard-discurilor pentru calculatoarele personale este cea de 512 octeţi/sector. reprezentaţi de CDROM şi variantele descinse din acesta. Sectoarele sunt numerotate începând cu cifra 1. Photo CD. 512 octeţi/sector. începând cu zero. de exemplu.5 inch de 1. respectiv cilindru virtual. Sectorul este unitatea fundamentală de memorare a informaţiei pe disc. Echipamente periferice şi suporturi magnetice Pentru memorarea unor volume mari de date. Altfel spus. CD-I (Compact Disc Interactive). Rotary Digital Audio Tape. suporturile magnetice se împart în două categorii: • • suporturi magnetice adresabile (discuri magnetice). Prin convenţie. Un alt concept vehiculat mult este cel de cilindru. care să poată fi regăsite rapid se folosesc echipamente periferice care utilizează în esenţă suporturi magnetice. corespunzând unei poziţii a capului de citire-înregistrare. 512. în funcţie de performanţele discului. Mini Discul. Discurile dure au un număr variabil de feţe şi piste. există un aspect de care nu trebuie să ne temem în privinţa unităţilor de stocare: puterea de înmagazinare a datelor va creşte ameţitor de repede. După modul de înregistrare. Digital Compact Cassette) care lucrează cu informaţie numerică. Prin cilindru virtual se înţelege ansamblul pistelor pe un echipament cu mai multe discuri care pot fi accesate fără a mişca capul de citire-înregistrare. pistele sunt numerotate. După capete sunt: 53 .. adică 128. de la marginea exterioară a discului. suporturi magnetice neadresabile (benzi magnetice). Suporţii de informaţie numerică pot fi suporţi de informaţie digitală neinformatică (CD-audio. dar în general este o putere a lui 2. Numărul de octeţi pe sector depinde de tipul discului. Video CD. • după modul de grupare. sectorul 0 este rezervat pentru identificare.. Discurile magnetice se clasifică după mai multe criterii: • după capetele de citire/înregistrare. determinată de numărul pistei şi numărul sectorului de pistă. benzile de magnetofon) şi suporţi de informaţie numerică (digitală). • după materialul din care sunt făcute. cilindrul este ansamblul pistelor care corespund unei poziţii a capetelor de citire-înregistrare de pe toate pistele. Un floppy disc cu două feţe are un număr de cilindri egal cu jumătate din numărul pistelor. CDTV (Commodore Dynamic Total Vision). de-a lungul pistelor. Unităţile de discuri magnetice sunt echipamente periferice care mediază schimbul de date şi informaţii între suport (disc magnetic) şi sistemul de calcul. suporţii se împart în suporţi ce folosesc informaţia analogică (aici se încadrează casetele video. Pistele pe discurile magnetice sunt circulare şi concentrice (formatul CAV). are 80 piste/faţă. Din punct de vedere al accesibilităţii. dar nu sub formă de fişiere în sens informatic şi suporţi de informaţie numerică informatizată. 1024.44 Mo. 256. lansat de Sony în 1992. nu pentru stocare.ani. Un sector poate fi accesat direct după adresa de sector. Discuri magnetice şi unităţi de discuri magnetice În configuraţia actuală a calculatoarelor discul magnetic este cel mai utilizat. etc. Datele sunt înregistrate pe disc sub forma unor octeţi memoraţi ca şiruri de cifre binare (zone magnetizate şi nemagnetizate). Aceste şiruri sunt aşezate circular. mai toate PC-urile care vor fi vândute vor citi de pe DVD-ROM Cu certitudine. 18 sectoare/ pistă.

SD). la care capetele se mişcă solidar.ED). Corespunzător tipurilor de suport. Actualmente toate unităţile de discuri flexibile permit utilizarea simultană a ambelor feţe (DS Double Side). După materialul din care este făcut discul. Capacitatea 54 . • discuri inamovibile. la care platanele sunt făcute dintr-un material dur. După modul de grupare: • discuri amovibile (care se pot grupa în pachete). O dischetă poate fi utilizată numai dacă a fost formatată în prealabil.25” şi 8” nu se mai utilizează). Unităţile de disc flexibil (floppy disc) sunt folosite pentru a înregistra date pe dischete care apoi vor putea fi citite pe acelaşi tip de unitate. de obicei duraluminiu. Capacitatea de memorare a dischetelor (de exemplu. De asemenea. pentru a utiliza ambele feţe ale dischetei.HD). Ele nu necesită condiţii speciale de păstrare. fiind împărţită în piste şi sectoare.88 Mo) depinde de numărul de piste şi de densitatea de înregistrare. Din punct de vedere al densităţii de înregistrare deosebim următoarele categorii de discuri flexibile: • simplă densitate (Simple Density . • densitate extra înaltă (Extra High Density . dar este indicat să fie păstrate în locuri ferite de acţiunea unor câmpuri magnetice puternice sau în apropierea unor surse de căldură deosebite. unităţile de discuri magnetice se clasifică în: • unităţi de disc flexibil (floppy discuri). Primele dischete erau folosite pe o singură faţă (SS . • unităţi de disc amovibil (Jaz. 3. Discul flexibil a fost creat în 1967. Dischetele se întâlnesc în diferite variante 2. • unităţi de disc hard (dur sau Winchester).Single Side). Dischetele sunt folosite pentru păstrarea programelor şi a fişierelor de date de mici dimensiuni. este indicat ca din când în când informaţiile să fie rescrise pe dischete.25” şi 8” (în prezent cele de 5. Actualmente dischetele comercializate sunt gata formatate. • dublă densitate (Double Density 2D sau DD).5”. deci nu se grupează în pachete. • un motor de antrenare a dischetei (360 rot/min). 5. • un bloc de comandă care asigură coordonarea funcţionării componentelor şi supervizarea operaţiilor de citire/scriere. precum şi pentru transferul de diferite date şi programe între calculatoare. SyQuest). • densitate cvadruplă (Quad Density -QD). cele DS-HD au 1. avem: • discuri dure. pentru a nu se pierde.44 Mo. • înalta densitate (High Density . care sunt independente. cele DS-ED au 2. Unitatea de disc flexibil are în structură următoarele componente: • două capete de citire/înregistrare. • discuri flexibile. la care capetele sunt fixate. la care discul este realizat din material plastic.5”. în laboratoarele IBM din San Jose de un colectiv condus de Allan Shugart. pentru arhivări. Discul flexibil Discul flexibil reprezintă suportul clasic de stocare la microcalculatoare. • un dispozitiv de acţionare a capetelor.• discuri cu capete fixe. câte unul pe fiecare faţă. Zip. • discuri cu capete mobile.

6 Nagy. Unităţile de discuri Winchester Unitatea de hard disc este un dispozitiv de memorie externă închis ermetic care poate păstra o cantitate foarte mare de informaţii din sistem. Pistele de date sunt scrise şi citite magnetic. Formatarea logică reprezintă adaptarea discului la cerinţele sistemului de operare. Dimensiunea clusterelor se stabileşte la formatare. adică trebuie definită o structură recunoscută de sistemul de operare.dischetei este stabilită în timpul formatării.44MB. Formatarea fizică constă în crearea sectoarelor fizice pe disc. în 1995 firma Imation a lansat pe piaţă discheta de 120 MB numită LS-120 şi unităţi de disc adecvate . Începând cu mijlocul anilor ’90 se fabrică şi discuri flexibile de capacităţi mult mai mari. Spre deosebire de floppy discuri. Deşi sunt suporturi lente şi limitate din punct de vedere al capacităţii. Unitatea de hard disc are mai multe discuri care se rotesc cu viteze de la 3600 rot/min în sus.490 piste/inch faţă de 135 piste/inch la dischetele de 1. care pot conţine fişiere ale aceluiaşi sistem de operare sau ale unor sisteme de operare diferite. Transferul dintre periferic şi memoria tampon asociată se realizează pe unităţi numite blocuri fizice sau clustere. Corporaţia Sony fabrică unităţile de disc flexibil HiFD cu o capacitate de 200 Mo la dimensiunea dischetelor de 3. la care capetele de citire/înregistrare se aşează pe disc. uşurinţa în gestionare. dar trebuie să fie o putere a lui 2. • formatarea la nivel superior sau formatarea logică • partiţionarea. Sectoarele sunt create şi completate cu marcajele de adrese folosite pentru identificare. la hard disc-uri acestea nu ating suprafeţele discurilor în timpul funcţionării normale. plutind pe o pernă de aer. Tehnologii optice.Super Disk Drive. ceea ce permite obţinerea unor rate de transfer mai mari6. Capacitatea de memorare de 120 MB a fost obţinută prin combinarea tehnologiilor optice şi magnetice. Aceasta se explică prin costurile reduse ale suportului şi echipamentului periferic. C.. În timpul formatării logice. nr. 1996. PC REPORT România. numărul acestora depinzând de tipul unităţii. Formatarea unui hard-disc presupune trei etape: • formatarea la nivel inferior sau formatarea fizică. montate unele peste altele şi capete care se mişcă deasupra discurilor înregistrând informaţiile pe piste şi sectoare. pistele discului sunt împărţite în sectoare. precum şi adresabilitatea şi posibilitatea de interschimbabilitate a suportului între sisteme de calcul diferite. De asemenea. numită şi lagăr de aer. Formatarea se poate realiza prin comenzi ale sistemului de operare. Astfel. Ea se bazează pe reunirea într-un singur ansamblu a capetelor de citire-scriere şi a discurilor. respectiv cu porţiuni de date. dischetele şi unităţile de discuri flexibile se regăsesc în toate configuraţiile actuale ale microcalculatoarelor. p. Un cluster este format din unul sau mai multe blocuri. numite partiţii. Partiţionarea segmentează discul în mai multe regiuni sau discuri logice. 43. acestea fiind încasetate pentru a asigura o mai bună protecţie la factorii perturbatori. Aceste unităţi au fost introduse de IBM în 1974 şi au primit denumirea de discuri Winchester. Prin această tehnologie se asigură o densitate de 2. viteza de rotaţie a suportului este mai mare decât în cazul oricăror alte dischete. 31 55 . Ulterior s-au realizat şi dischete cu capacitatea de 240 Mo.44Mb. cât şi dischetele standard de 1. Unitatea de dischetă LS-120 dispune de capete de citire duble care îi permite să scrie şi să citească atât dischete LS-120.5”. Pentru a putea fi folosit. un hard-disc trebuie să fie formatat.

cât şi în cel al dezvoltatorilor de software. Tehnologia folosită de unităţile de discuri amovibile fiind foarte asemănătoare cu cea a hard-discurilor. 8”. Se utilizează sub forma unor pachete sau cartuşe de discuri magnetice. Vitezele de rotaţie uzuale la diferite tipuri de hard-discuri sunt de 5400 rotaţii/minut. Capacitatea de memorare este în funcţie de diametrul discurilor. FireWare. este durata necesară pentru deplasarea capetelor de citire-scriere între doi cilindri oarecare. Viteza cu care sunt transferate informaţiile a crescut de la 102 Kb/s la aproape 400 Mb/s la unităţile moderne cele mai rapide. Tot mai multe companii şi-au întors privirile spre produsele de stocare amovibile pentru a-şi acoperi propriile necesităţi de stocare. numărul de discuri.6 ms 8 Cheetah X15 – 15000 rpm 9 Sabău. 1. ajungând chiar la 15000 rotaţii/minut. Dimensiunea discului poate fi de 14”.3. 10000 rotaţii/minut. 7 8 Unităţile de discuri amovibile Discurile amovibile (detaşabile) sunt discuri care pot fi separate de echipamentul de citire/scriere şi transportate de la un calculator la altul. rata de transfer şi viteza de rotaţie.25”. exprimat de obicei în milisecunde. SCSI (Small Computer System Interface). Benzi magnetice şi unităţi de bandă magnetică 7 Cheetah X15 . 3. Jaz şi Click!. nu sunt deloc surprinzătoare performanţele de capacitate şi viteză de rotaţie atinse de discurile amovibile. Fibre Channel. În funcţionare discurile se rotesc permanent cu o viteză constantă. 2. SATA (Serial ATA). Timpul de acces (mediu) a scăzut de la 85 ms la mai puţin de 3. 1. securitate a datelor şi transport9. Viteza de rotaţie. Timpul mediu de acces.5”. Unităţile de disc se leagă la magistrala calculatorului prin intermediul unei interfeţe care poate fi ATA (AT Attachment). 5.5 Mbps. iunie 1997..5”. Unităţile de discuri Jaz au un timp de acces de 10-12 ms. Capacitatea maximă de memorare a crescut de la 20 MB până la mii de Go. numărul de cilindri. pentru a le putea transporta de la un calculator la altul (ca şi în cazul unităţilor de disc flexibil). 1. Firma Iomega s-a impus pe piaţă prin discurile Zip. timpul mediu de acces. 101 56 . 7200 rotaţii/minut. În general se consideră că un disc cu timp de acces sub 20 de milisecunde este rapid. Cea mai folosită este de 3. ele oferă posibilitatea de a stoca date sau programe mai puţin utilizate. ceea ce le oferă o poziţie solidă pe piaţa suporturilor magnetice.Parametrii principali ai unei unităţi de hard disc sunt: capacitatea de memorare. capacitate de stocare de 2GB. Creşterea vitezei de rotaţie determină mărirea ratei de transfer. Dispozitive de stocare amovibile. 250 Mo sau 750 Mo şi o viteză de transfer de până la 1. Discurile Click! oferă o capacitate de stocare de 40 MB.5”.6 ms . Rata de transfer reprezintă viteza cu care unitatea şi controllerul pot să trimită datele către sistem. Unităţile de discuri Zip au o capacitate de stocare de 100 Mo. Un lucru pare a fi cert: lupta dintre noile dispozitive de stocare amovibile şi venerabilele unităţi floppy va avea implicaţii atât în rândul utilizatorilor. M. Byte. Aceste unităţi sunt mai puţin utilizate la ora actuală decât unităţile de discuri Winchester.07 GB sau 540 MB. densitatea de înregistrare. p.3”.8”.

• utilizează tehnica de memorare în serpentină. DDS3 sau DDS4 asigurând stocarea a 2. Acestea permit automatizarea procesului de salvare/arhivare prin care se diminuează considerabil timpul afectat acestei activităţi. datorită avantajelor oferite de către aceasta: • cel mai ieftin (cost/MB) suport cu citire-scriere. banda derulându-se de pe o rolă pe cealaltă în timpul exploatării. în contrast cu tehnologia de scanare elicoidală cu capete rotative. Biblioteca DLT reprezintă una din cele mai noi tehnologii în industria de salvare/arhivare şi oferă următoarele avantaje: • oferă cea mai mare capacitate de memorare/cartuş. Bender. 12 sau 20 GB (respectiv 4. Dispunerea datelor pe suport se face în blocuri de date separate de spaţii libere (gap-uri) cu rol în antrenarea şi citirea benzii.Benzile magnetice.. Principalele dezavantaje ale benzii magnetice sunt neadresabilitatea şi viteza scăzută de lucru. La microcalculatoare. DDS2. Stocarea datelor pe banda magnetică este una dintre primele metode folosite în lumea calculatoarelor. nr. . Tehnologiile benzilor magnetice pot fi clasificate astfel11: biblioteci DLT (Digital Linear Type). 8. 25 57 . asigurându-i capacitatea de reintrare în funcţionare în timp util. ce permite citirea şi scrierea simultană a datelor pe mai multe canale şi cu viteze mai mari. În prezent capacitatea lor de stocare este de 5 MB fără comprimare şi 10 MB cu comprimare. J. Bibliotecile de 4 mm reprezintă o tehnologie mai veche. în care banda este poziţionată oblic. • dimensiuni mici. Hudson. Unităţile clasice de bandă magnetică aveau în structură două role. tehnologiile ce folosesc banda magnetică se dezvoltă continuu.. nr. 4. Copia de siguranţă a datelor (backup) este o componentă strategică a unui sistem informatic. p. dar care oferă numeroase avantaje: • bibliliotecile se bazează pe formatul DDS (Digital Data Standard). BYTE. cu scanare elicoidală. biblioteci de 4 mm şi 8 mm. respectiv 40-80 GB/cartuş. • metodologia şi software-ul de backup evoluate şi robuste. D. M. • gradul de standardizare a formatelor ridicat12. respectiv pentru păstrarea copiilor de siguranţă a fişierelor şi a bazelor de date. 40 GB cu comprimare). vol. sub formă de role şi casete sunt suporturi neadresabile şi reprezintă cele mai ieftine suporturi pentru memorarea unor volume mari de date. 12 biblioteci de benzi pentru arhivare în reţea. • timpul de viaţă de 30 de ani egalează stocarea de tip magneto-optică ceea ce le face ideale pentru arhivarea datelor.43.8/1996 Cruceanu. • asigură un cost foarte scăzut/megaoctet arhivat. Pe piaţa calculatoarelor a fost introdusă în 1987 de către Exabyte Corporation. 1996. Deşi ea pare oarecum perimată. 24. benzile magnetice sunt utilizate sub forma casetelor sau cartuşelor cu bandă care ajung la capacităţi de stocare de ordinul sutelor de gigaocteţi . Banda magnetică este suportul ideal pentru arhivarea datelor. PC REPORT România. unitatea externă de bandă magnetică IBM 3592 J1 A foloseşte cartuşe cu capacitatea de 300 Go fără compresie şi 900 Go cu compresia datelor 11 12 Kane.. 2. Banda magnetică ca suport de arhivare a datelor este disponibilă şi sub forma bibliotecilor de benzi. D. • capacităţi de memorare mari. Unitatea de bandă magnetică asociată se numeşte streamer. în urma apariţiei unor 10 10 Unitatea internă de bandă magnetică IBM Internal SCSI Tape Drive foloseşte cartuşe cu capacitatea de 20 Go fără compresie şi 40 Go cu compresia datelor. Banda magnetică de 8 mm are cea mai mare utilizare în domeniul camarelor video miniaturizate. Casetele magnetice.

soluţia optimă de backup. 58 . 14 13 14 Idem. Capacitatea de stocaj a crescut astfel la 8 GB. cum ar fi filmele video şi sunetul.2.5. Echipamente periferice şi suporturi optice Nevoilor tot mai mari de memorii externe pentru stocarea şi arhivarea informaţiilor multimedia le răspund discurile optice şi memoriile magneto-optice. iar în 1985 CD-ROM-ul cucereşte piaţa. Elementele din multimedia. Suportul fizic pentru discurile optice este realizat din material plastic acoperit cu o peliculă metalică. şi de posibilitatea de a fi înscrise şi şterse de utilizator. Unităţi de disc CD-ROM Întrucât majoritatea aplicaţiilor care sunt comercializate sunt livrate pe discuri CD-ROM. pe lângă capacitatea de memorare remarcabilă. În 1982 au apărut primele CD-uri audio. În momentul de faţă sunt mai multe tehnologii de stocare a datelor pe casete magnetice: Data Cartridge (DC). de la nivelul zecilor de GB până la 160 GB la unităţile din a treia generaţie. Digital Data Storage (derivată din DAT). Stocarea informaţiei sub formă numerică este făcută prin amprente minuscule care pot fi citite prin intermediul unui fascicol de raze laser. în prezent sunt folosite şi discuri optice ce pot fi scrise sau discuri optice reinscriptibile. adică de un cititor de CD cum sunt cele integrate în echipamentele uzuale de redare a muzicii. Verbatim.6:1. Tehnologia Travan a fost introdusă în anul 1995 pentru a mări capacitatea minicartuşelor prin mărirea dimensiunii lor astfel încât acestea să poată conţine o cantitate mai mare de bandă. ele au devenit cea mai cunoscută metodă de stocare de date pentru aplicaţiile multimedia. Philips. cât şi pentru fiabilitatea ridicată şi capacitatea de stocare relativ ridicată. dar niciodată un CD-ROM nu va putea fi citit de un CD Player. HP. Maxell. Deoarece discurile CD-ROM îl au din belşug. Tehnologia DDS foloseşte mişcarea elicoidală a benzii faţă de capetele de citire-scriere în două variante ale casetei: cu lăţimea benzii de 4mm (dimensiunea casetei audio) şi lăţimea benzii 8mm (dimensiunea casetei video VHS)13. acestea nu folosesc aceeaşi tehnologie de înregistrare şi de citire. Discul optic dispune de o mare capacitate de stocare. Advanced Intelligent Tape (AIT). Tehnologiile Data Cartridge şi Digital Data Storage derivă din tehnologiile utilizate de caseta audio obişnuită. Tehnologia Data Cartridge este orientată spre îmbunătăţirea performanţelor casetei. În mod natural. atât pentru preţul scăzut. Tehnologia AIT foloseşte scanarea elicoidală şi o lăţime de bandă de 8 mm pentru creşterea densităţii de stocare şi un mecanism de citire/scriere mult mai eficient. p. Dacă iniţial la microcalculatoare au fost utilizate doar discuri optice de tip CD-ROM. unităţile de CD-ROM au devenit o componentă de bază a calculatorului. Cei mai importanţi producători sunt Sony. fiind adecvat arhivării sigure a informaţiilor pe o mare perioadă de timp deoarece nu poate fi şters. Practic.08 TB comprimat. Bibliotecile AIT (cu 8 cartuşe) pot stoca până la 2.incidente sau catastrofe. necesită mult spaţiu pentru stocare. TDK. pe baza tehnicilor de compresie. Avantajele prezentate mai sus determină utilizarea casetelor magnetice să fie în majoritatea cazurilor. cu un factor de compresie de 2. păstrând mişcarea liniară a benzii în raport cu ansamblul de citirescriere.2. CD-ROM-ul tinde să devină cel mai popular mediu de distribuţie al produselor software. 2. 26 Nu confundaţi CD-ROM-ul cu Audio-CD-ul pentru că. combine muzicale etc. de obicei oxid de aluminiu. echipat bineînţeles şi cu o placă de sunet şi o pereche de boxe. deşi au acelaşi aspect. Memoriile magneto-optice dispun. Ea permite înregistrarea în condiţii de siguranţă.Travan. micul disc argintiu constituie factorul care a permis explozia tehnologiei multimedia în lumea calculatoarelor personale . orice CD audio poate fi ascultat folosind unitatea CD-ROM a unui calculator.

limitele actualei tehnologii. adaptând cartuşul propriu de şase CD-uri pentru a fi utilizat de calculatoare). Există mai multe metode de a realiza conversia unui text obişnuit în hypertext. Cu cât numărul este mai mare. aprilie. Cele mai multe dintre ele se bazează pe SGML (Standardized General Markup Language) care permite marcarea unor zone de text pentru a indica salturile posibile15. Ca urmare a măririi colecţiilor de CD-uri a apărut ideea schimbătoarelor de discuri. Diferenţa dintre modul de înregistrare pe discul magnetic şi cel de pe CD-ROM este că. Timpul de acces reprezintă numărul de milisecunde de care are nevoie unitatea pentru a găsi şi citi o cantitate de informaţie. 11 59 . volumul 1.Discul CD-ROM (Compact Disc Read-Only Memory) reprezintă un mediu de stocare asemănător dischetelor. în unitatea de CD-ROM pot fi încărcate mai multe discuri la care puteţi avea acces direct printr-o simplă apăsare de buton. dar astăzi există unităţi care transferă informaţiile cu 7800 KB pe secundă. 2X. Aceasta înseamnă posibilitatea de deplasare rapidă. În prezent există schimbătoare de discuri cu şi fără cartuşe. În felul acesta se uşurează regăsirea informaţiilor necesare. Astfel. manuale sau alte texte de dimensiuni foarte mari. cu atât unitatea este mai rapidă. Standardul MPC-1 prescria o viteză de transfer de 150 KB pe secundă. La versiunile moderne acest timp este sub 100 ms. răsfoirea enciclopediilor electronice. PC World. 6X. garantându-se astfel stabilitatea datelor pe disc). 48 şă 52x. Gheorghe. Cele două caracteristici de bază care definesc o unitate CD-ROM sunt timpul de acces şi rata de transfer a datelor. utilizând programe adecvate.. dar cu o capacitate de stocare mult mai mare. Primele schimbătoare de discuri CD-ROM erau derivate din cele folosite pentru sistemele stereo (firma Pioneer a fost cea care a creat primul schimbător de discuri. Totuşi se pare că s-au cam atins. Dezavantajul lor constă în imposibilitatea scrierii ulterioare pe disc şi în viteza redusă de transfer: CD-ROM este de 10 de ori mai lent decât hard-discul. Una din cele mai frecvente utilizări a CD-ROM este distribuirea de documentaţii. Rata de transfer a datelor reprezintă viteza cu care o unitate CD-ROM preia datele de pe disc şi le transmite calculatorului. vizionarea de filme şi prezentări multimedia etc. Cu cât acest număr este mai mic. sectoarele se înregistrează continuu (în formă de spirală). cu atât unitatea este mai bună.. Utilizarea CD-ROM. orice calculator este dotat cu o unitate CD-ROM care permite instalarea driverelor. hypertextul este un cuvânt subliniat sau scris cu altă culoare. Avantajele utilizării CDROM sunt numeroase: capacitatea mare de stocare (de aproximativ 700 MB). Dacă se execută un clic sau un dublu clic pe cuvântul respectiv. Astăzi. stabilitatea datelor (CD-ROM nu poate fi modificat. în timp ce la primele. Unităţile CD-ROM sunt mereu îmbunătăţite. p. datele se înregistrează pe piste concentrice. în cadrul textului. Deja a apărut o nouă generaţie de unităţi CD-ROM care a urcat rata maximă de transfer la 72x datorită noii tehnologii pe care o aplică şi anume: citirea se face cu mai multe capete şi nu cu unul singur cum este soluţia tehnică la unităţile CD-ROM obişnuite. de obicei. 15vezi şi Popescu. 4X. ceea ce explică de ce mulţi utilizatori nu au renunţat la suportul magnetic pentru date. Aceasta se datorează faptului că la CD-ROM capul de citire optic are o masă substanţial mai mare decât mecanismul foarte uşor al hard-discurilor. Forma obişnuită de prezentare este cea de hypertext. de la o problemă la altele cu care se află în legătură. Vitezele sunt exprimate. Cele mai întâlnite rate de transfer sunt în prezent 40. ca un multiplu al vitezei unităţii CD-DA originale: 1X. În programele multimedia. programul oferă informaţii suplimentare în legătură cu acesta. goana după viteze de transfer din ce în ce mai ridicate şi timpi de acces mai mici fiind remarcabilă. ceea ce înseamnă totuşi cam de zece ori mai mult decât în cazul hard-discurilor obişnuite. 1993.52x. chiar depăşit. la CD-ROM. Este adevărat că viteza unităţilor CD-ROM a fost mărită permanent.

Unităţile ce permit scrierea se caracterizează prin două "viteze": prima semnifică rata maximă de transfer la citire. Ele sunt ideale pentru arhive de date în întreprinderi sau instituţii financiare. cu excepţia Photo-CD-ului. de 100 de ani. finanţele (pentru baze de date). precum şi piaţa bunurilor de larg consum (pentru jocuri video sau computer)16. atunci el va fi imposibil de citit. cu toate că în exterior toate discurile arată la fel. Green Book. Operaţiunea de înregistrare este mult mai delicată decât scrierea unei dischete şi se poate derula într-o singură sesiune de lucru (monosesiune) sau în mai multe sesiuni (multisesiune). 29 60 . Durata de viaţă estimată pentru un CD produs industrial. prin presaj. Yellow Book. Informaţiile sunt scrise o singură dată şi pot fi ulterior citite ori de câte ori. Printre aceste domenii se numără bibliotecile (pentru cataloage şi referinţe). PC REPORT România. Tehnologia discurilor optice a găsit o soluţie pentru depăşirea acestui dezavantaj: discurile reinscriptibile. Dacă driver-ul nu este compatibil cu standardul unui compact disc. iar cea de-a doua rata maximă de transfer la scriere. Sunt deja câteva standarde comerciale pentru CD-uri respectate de majoritatea producătorilor (Red Book. acest tip de suport tinde să înlocuiască dischetele. Orange Book. Blue Book). Datorită posibilităţilor de stocare a unui volum mare de date şi a costurilor reduse. Unităţi de discuri WORM Discurile WORM (Write One Read Many) sunt asemănătoare CD-ROM-urilor. citirea informaţiei făcându-se tot prin detectarea modificărilor în fasciculul de laser reflectat. În aceleşi timp. dacă sistemul dispune de o unitate CD care permite scrierea (gravarea) CD-urilor. informatica (pentru distribuirea softwareului şi a documentaţiilor). caracteristicile pentru acest tip de discuri fiind definite în Orange Book. Acestea pot fi scrise. astfel că nu pot fi utilizate în aplicaţiile care vehiculează volume mari de date sau al căror conţinut este dinamic. p. Avantajul său constă în faptul că informaţia stocată pe el poate fi stabilită de către beneficiar. CD-urile înregistrabile tind să devină cel mai confortabil şi mai ieftin supot pentru salvarea şi transportul fişierelor.. Pentru asigurarea compatibilităţii între CD-urile comercializate de diferite firme s-a recurs la standardizare. White Book). Tehnologii optice. nr. benzile magnetice şi cartuşele magnetice în multe aplicaţii de transport şi arhiare a fişierelor. CD-urile pot fi înregistrate de utilizator. în timp ce cea a unui CD produs după tehnologia CD-R. constituind o alternativă la microfilme. Unităţi de discuri optice reinscriptibile Discurile WORM nu pot fi înregistrate decât o singură dată. C. 16 Nagy. Prin tehnologia CD-R (Compact Disk Recordable). CD-R constituie pentru orice întreprindere o soluţie de ales pentru stocarea documentară sau pentru prezentarea multimedia a produselor întreprinderii. La ora actuală viteza maximă de scriere este de 52x. este de 25 de ani. citite şi rescrise asemănător discurilor magnetice. unităţile CD-R pot să utilizeze şi discuri CD-ROM. cu deosebirea că înregistrarea o face utilizatorul pe calculatorul său. Spre deosebire de CD-Player-ul audio care redă fără probleme orice CD audio. uşor de recunoscut după culoarea sa aurie. unităţii CD-ROM nu îi este indiferent ce disc citeşte. industriile constructoare de maşini (pentru manuale de service).În mod evident acest tip de disc este utilizat în domenii în care este necesar să se transporte cantităţi mari de date ce nu sunt supuse modificărilor. 43/1996.

iniţial a avut denumirea Digital Video Disc 61 . iar în locul unde raza laser încălzeşte pista este aplicat un semnal magnetic. fiind ideale pentru stocări de imagini şi secvenţe video. Mai mult. Echipamente periferice şi suporturi magneto-optice Echipamentele magneto-optice folosesc o combinaţie a tehnicii de înregistrare magnetică şi a laserului pentru a stoca date pe discuri de 5. Discurile magneto-optice sunt mai robuste decât suporturile CD-ROM. necesitatea unui nou format bazat pe tehnologia video digitală: DVD (Digital Versatile Disk ). Doar suprafaţa încălzită de raza laser va recepţiona semnalul magnetic. capacitatea de 680 Mo a unui CDROM nu mai este suficientă. În prezent viteza maximă de rescriere este de 24x. îndesarea spiralei. termice şi magnetice şi este utilizată împreună cu un suport optic ce poate fi rescris.7” diametru şi 0. La înregistrare. câte două pe fiecare faţă a discului. în timp ce suportul CD-ROM trebuie înlocuit şi rescris în întregime. Suporturile de stocare magneto-optice 17 Elaborată în 1986. Tehnologia magneto-optică combină proprietăţile optice. Aspectul fizic al unui disc magneto-optic şi modul în care acesta este realizat sunt asemănătoare cu cele ale unui disc CD-ROM.2. Ca şi în cazul CD-urilor.5” conţinute în cartuşe. discurile magneto-optice pot fi rescrise în cazul în care apare o eroare. Înalta capacitate a DVD-urilor s-a obţinut prin crearea unor cavităţi mai mici. apărând diferite formate pentru discurile DVD. fiind încapsulate într-o carcasă solidă pentru protejarea suportului de stocare.Unităţile care permit şi rescrierea se caracterizează prin trei "viteze" care semnifică ratele maxime de transfer la citire. raza laser citind datele memorate pe disc. 17 2. La citire unitatea funcţionează optic. De aici. precum şi prin înregistrarea datelor pe patru straturi. discurile fiind apoi citite cu ajutorul unei raze laser. Sistemele DVD Ca urmare a complexităţii documentelor şi aplicaţiilor. fără să fie necesară asigurarea unor condiţii speciale. Tehnologia discurilor magneto-optice are o mulţime de avantaje în comparaţie cu discurile de stocare magnetice. Ea oferă o siguranţă temeinică a datelor la un preţ pe megaoctet mai scăzut. Într-un singur strat DVD încape un film de 135 minute. Fabricanţii de discuri magneto-optice garantează stocarea datelor peste 30 ani.7 Go).25” şi 3. aceste discuri sunt transportabile.3. scriere şi rescriere. cât şi cu patru straturi (cele cu două feţe) care oferă o capacitate de 17 GB (fiecare strat are 4. principalul motiv fiind faptul că animaţiile tridimensionale şi secvenţele video consumă mult spaţiu pe disc. mecanismul de scriere poziţionează raza laser pe o pistă îngustă.05” grosime) şi poate stoca de 26 de ori mai multe date decât un CD-ROM.5. Astfel. Viteya de transfer date la DVD se indică în multipli ai 1350 Kops (şi nu ai 150 kops ca la CD). datele sunt înregistrate pe o traiectorie spiralată formată din mici cavităţi. de dimensiunea unui CD (4. iar rata de transfer este de 7 ori mai mare decât a unităţilor CD-ROM. DVD-ul este un disc plat. Există atât discuri cu două straturi.4 Mops Tehnologia DVD s-a dezvoltat tot mai mult în ultimul timp. Timpul de acces este de sub 20 ms. Prin rezistenţa la şocuri. viteza DVD de 4x este egală cu 4x1350=5.

Modemurile telefonice sunt cel mai comun şi mai des utilizat mijloc de conectare la Internet. 62 .3 Go. Modemul radio Tehnologia necesită o staţie de emisie/recepţie la ISP. Se fabrică discuri magneto-optice de 2. 2. iar rata de transfer variază între 15000 Kbps şi 35 Mbps. iar la receptor asigură demodularea semnalului. dar pot fi găsite şi la staţiile de lucru client sau de sine-stătătoare. pot fi conectate la file server.5. Echipamente de comunicaţie: modem-ul Modemul (modulatorul/demodulatorul de fază) converteşte semnalul numeric furnizat de calculator în semnal analogic care poate fi transmis pe linia telefonică. cartele Compact Flash. Această rată de transfer este însă împărţită cu vecinii. pe plachete – cartele PCMCIA. El permite transferul de fişiere multimedia.oferă un mediu ideal de extindere a capacităţii de stocare a calculatoarelor personale. organizarea de videoconferinţe.25”. Acestea conţin discuri şi dispozitive de citire/scriere multiple. Pe lângă modemul telefonic mai sunt utilizate şi modemurile de cablu şi modemurile radio. flash pen).2. Modemurile sunt de două tipuri: interne şi externe. de exemplu) cu o persoană aflată la distanţă. Costul unui radio modem este destul de mare. Modemul intern este o placă de calculator montată în interior şi conectată la linia telefonică. Tonomatele magneto-optice sunt utilizate pentru liniile de stocare automate cu un acces la cantităţi imense de date. Secure Digital. Cel mai cunoscut producător de discuri magneto-optice de 3. Modemul extern se conectează în exteriorul calculatorului printr-un cablu ce face legătura cu portul serial al calculatorului. de o mai mare densitate. cuplarea a două calculatoare şi practicarea de jocuri (şah. cu menţiunea că modemurile ultra-rapide funcţionează doar pe distanţe de 3-4 km. Aceasta fabrică discuri cu capacitatea de la 128 Mo până la 2. dar intervine problema notei telefonice. Memoria NOR este cu acces arbitrar (RAM).5”. cea de tip NAND suportă doar accesul secvenţial. În prezent se livrează module de memorie flash cu capacitatea de până la 64 Go. însă nu necesită infrastructură în raza de acţiune a ISP-ului. staţiilor de lucru sau serverelor. existând însă şi variante de 10-30 Mbps sau chiar mai mult.2. 2.4.6. Memoria flash este mai lentă decât cea ROM sau RAM. Ratele de transfer atinse de o astfel de reţea se situează în jurul valorii de 4 Mbps. 3.5” şi 5. Memoria flash se fabrică în diferite formate: în formă de tub (flah tub. Legătura dintre modemul de cablu şi calculator este asigurată în general de o placă de reţea de 10 Mbps care limitează automat rata maximă de transfer. Modemul de cablu are avantajul unui cost de instalare destul de redus şi al unei rate de transfer destul de bune.5” este compania Fujitsu. Modemul are ca avantaj costurile reduse de achiziţionare şi instalare pe o linie existentă. este mai rapidă. iar ca dezavantaj costul destul de mare al modemului. Modemul de cablu utilizează cablul TV pentru realizarea conexiunii. suportă mai multe operaţii de scriere/citire şi e mai ieftină. Alte echipamente periferice şi suporturi de date Memoria flash poate fi de tip NOR (propusă de Intel în 1988) sau de tip NAND (propusă de firmele Samsung şi Toshiba în 1989). deoarece este un singur fir prin care circulă semnalele.

transmiterea directă a documentelor electronice etc. preţ mai scăzut. Creative. fără existenţa unui scanner optic. el are o serie de avantaje: oferă o calitate superioară a documentului transmis. Principalele dezavantaje constau în imposibilitatea transmiterii directe de pe hârtie.Fax modemul reprezintă un dispozitiv care poate fi ataşat unui calculator şi care permite transmiterea documentelor electronice sub formă de faxuri. Comparativ cu faxul obişnuit. rate ridicate de transmisie a datelor (de până la 14 kbps).S. QuickLan. Conexant. Robotics. 63 . Producători de fax modemuri sunt U. necesitatea unui spaţiu mare de stocare pe disc a datelor recepţionate.

1.1. structură. aflate pe suporturi de hârtie care erau încărcate atunci când era nevoie. execuţia unui program poate determina apariţia unor erori sau incidente (de exemplu lipsa hârtiei la imprimanta.). La primele calculatoare electronice programatorul era şi operator prin intermediul consolei. 226 64 . Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Primele sisteme de operare asigurau executarea secvenţială pe loturi de programe (batchprocessing) în regim de monoprogramare. semnalarea lor operatorului şi în unele cazuri. 1 Dodescu. Ea este realizată prin programe şi inclusă în sistemul de operare. tratarea lor după o soluţie programată. executând aceste cerinţe prin intermediul instrucţiunilor maşină. după cum şi creşterea performanţelor sistemelor de operare a determinat îmbunătăţirea parametrilor hardware. trebuind să fie capabil să realizeze o interfaţă între calculatorul propriu-zis şi utilizator El este interpretul cerinţelor utilizatorului. De asemenea. Prezentare generală. Sincronizarea lucrărilor trebuie realizată la nivelul microsecundelor şi nu poate fi atribuită operatorului uman.1.). Încredinţând calculatorului sarcina coordonării propiilor sale lucrări s-a ameliorat viteza de lucru şi siguranţa funcţionării. în format binar. Informatica. funcţii 3.. În multiprogramare problemele se complică şi mai mult când în memorie coexistă simultan mai multe programe ce trebuie executate. Ele asigurau automatizarea unor lucrări repetitive. Prezentarea generală a sistemelor de operare Sistemul de operare reprezintă ansamblul de programe care asigură utilizarea optimă a resurselor fizice şi logice ale unui sistem de calcul1. Sistemul de operare este componenta software care coordonează şi supraveghează întreaga activitate a sistemului de calcul şi asigură comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul. Desigur era o folosire ineficientă a calculatorului întrucât unitatea centrală (care era foarte scumpă) nu lucra în timpul când programatorul/operator gândea ce să facă în continuare sau executa diferite manevre. clasificare. 1987. G. exprimate într-un limbaj de comandă. lipsa dischetei în unitate etc. Sistemele de operare au apărut şi evoluat în directă legătură cu arhitectura sistemelor electronice de calcul: apariţia de noi dispozitive hardware a provocat dezvoltarea sistemelor de operare. oricare ar fi programele de executat (de exemplu eliberarea zonelor de memorie ocupate. verificarea amplasării corecte a fişierelor cerute pe suporturile din unităţile periferice. El are rolul de a gestiona funcţionarea componentelor hardware ale sistemului de calcul.Capitolul 3. asigurarea că unităţile periferice sunt gata pentru lucru etc. ce sau finalizat cu apariţia sistemelor de operare. caracteristici. Acesta era asistat de un rudiment de sistem de operare sub forma unor mici programe. Sisteme de operare 3. Ideea reducerii timpului de aşteptare a condus la introducerea unor concepte noi. p. de a coordona şi controla execuţia programelor şi de a permite comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul. Multe din aceste incidente sunt repetitive şi se poate încredinţa calculatorului reperarea. Folosirea hardware-ului unui sistem de calcul ar fi dificilă şi ineficientă în lipsa unui sistem de operare. Bucureşti.

• Transparenţă şi vizibilitate: capacitatea de a permite utilizatorilor să obţină anumite informaţii despre modul cum operează sistemul. • Fiabilitate şi disponibilitate: capacitatea sistemului de operare de a cădea foarte rar în pană. • Eficienţă: să asigure utilizarea optimă a resurselor fizice şi logice ale sistemului de calcul. • Flexibilitate: posibilitatea modificării sistemului de operare în funcţie de cerinţele utilizatorului. • Securitate: sistemul de operare trebuie protejat împotriva unor încercări voluntare sau involuntare de distrugere prin programele utilizatorilor. • Extensibilitate: adăugarea de noi facilităţi care să ţină pasul cu cerinţele utilizatorilor. care pentru utilizator reprezintă “cutia neagră” a sistemului de operare.3. Această calitate este cu adevărat pusă în valoare în cazul lucrului în reţelele de calculatoare.1. • Generalitate: să poată răspunde corect la toate cerinţele formulate şi deci să permită rezolvarea unor probleme cât mai variate ale utilizatorului. Caracteristicile sistemelor de operare Un sistem de operare performant trebuie să posede următoarele atribute: • Timp de răspuns: exprimă durata intervalului delimitat de lansarea unei cereri de serviciu şi achitarea acesteia de sistem. • Serviabilitatea: posibilitatea sistemului de operare de a furniza utilizatorului informaţiile necesare pentru o depanare cât mai rapidă a programelor. să necesite resurse hardware minimale.2. • Interoperabilitatea: sistemul de operare trebuie să admită accesul la structurile de date care au fost construite sub un alt sistem de operare. fără a pătrunde la structurile inferioare. • Simultaneitatea utilizării: exprimă gradul în care un sistem poate lucra în acelaşi timp pentru mai mulţi utilizatori sau să execute mai multe lucrări ale aceluiaşi utilizator. • Integritate: sistemul de operare împreună cu aplicaţiile concepute pentru el trebuie să poată comunica cu alte sisteme de operare sau cu programe concepute sub alte sisteme de operare. Pentru a fi acceptat de utilizator un sistem de operare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie uşor de utilizat. informaţii suplimentare care pot duce la obţinerea unei utilizări mai eficiente. • Utilitate: să satisfacă toate cerinţele utilizatorului asigurând o interfaţă facilă cu programele de aplicaţii. de a izola eventualele erori ce pot apare şi de a continua activitatea în condiţii de capacitate şi eficienţă redusă. • să existe un număr cât mai mare de aplicaţii care să ruleze sub acel sistem de operare. 65 • • . • Capacitate: posibilitatea sistemului de operare de a suplini unele facilităţi necesare. Pentru a permite integrarea şi interoperabilitatea au fost definite standarde internaţionale privind specificaţiile unui sistem de operare. • Opacitate: din punct de vedere al utilizatorului trebuie să existe numai necesitatea de cunoaştere la nivel de interfaţă. dar care nu pot fi realizate fizic datorită unor restricţii hardware.

aceste sisteme de operare admit în plus tehnica swapping (transfer date). sunt orientate pentru lucrul cu multe terminale. Ele sunt interactive. între utilizatorii conectaţi la un moment dat. tipurile de interacţiuni permise şi organizarea internă a programelor componente. cu un limbaj de comandă accesibil sau cu interfaţă grafică utilizator. Aceste sisteme lucrează în multiprogramare folosind şi tehnici de gestiune şi protecţie a utilizatorilor. Sisteme de operare monoutilizator. Cluj-Napoca. Sistemele de operare multiutilizator au în vedere partajarea memoriei. După gradul de partajare a resurselor sunt: a. c. 3. alternând momentele de prelucrare şi de stocare în memoria internă. Sisteme de operare interactive. gradul de partajabilitate a resurselor. sistemele de operare se clasifcă în: 2 Boian. M. ocupă un spaţiu redus în memoria internă. în memoria internă este încărcat un alt program care şi el se supune tehnicii swapping.3. Sistemele de operare pentru minicalculatoare folosesc cu prioritate tehnicile time-sharing şi multiprogramare. deoarece pot fi achiziţionate într-o configuraţie minimă. 1. Clasificarea sistemelor de operare În practică sunt utilizate numeroase sisteme de operare. a unităţii centrale de prelucrare. După tipurile de interacţiuni permise. folosesc un limbaj de comandă pentru utilizatori avizaţi. pp 73-76 66 . asigură un sistem de priorităţi de execuţie dezvoltat. la un preţ accesibil utilizatorilor şi sunt uşor de exploatat. de la lansare şi până la terminarea sa. Sisteme de operare pentru calculatoare medii/mari (mainframe-uri). Editura Libris. multiuser şi multitasking. Sisteme de operare pentru minicalculatoare. În timpul evacuării. Sisteme de operare pentru microcalculatoare. 1994. Pot fi instalate atât pe sisteme de calcul individuale. . Cel mai adesea clasificările au în vedere: configuraţiile calculatoarelor pe care sunt instalate. multitasking. orientate pentru prelucrări complexe şi pentru volume mari de date şi dispun de un limbaj de comandă pentru utilizatori specializaţi. putând îndeplini funcţia de concentrator de date. 2. În cazul unor sisteme de calcul medii/mari. oferind proceduri automate pentru încărcarea sau pentru instalarea sistemului de operare. sunt mai rigide.1. Ele sunt puternic interactive. sunt orientate pentru lucrul cu mai mulţi utilizatori. 3. în cazul modificării configuraţiei hardware. Sistemele de operare pentru microcalculatoare sunt cele mai folosite la ora actuală. sistemele de operare pot fi: a. oferind un sistem complex de protecţie a informaţiei. Sisteme de operare multiutilizator. unele sunt monouser şi monotasking (MS-DOS). eventual şi multiuser (Unix). procedurile de încărcare la conectarea sistemului şi de instalare a sistemului de operare sunt mai laborioase. a unui singur program care rămâne activ în memoria internă. fiind acceptate mai multe criterii de grupare a acestora. b. F. permiţând partajarea resurselor pentru lucrul interactiv multiutilizator şi planificarea unităţii centrale pentru servirea tuturor utilizatorilor. numărul prelucrărilor executate2. cât şi pe sisteme de calcul cuplate în reţea. prin care un program este executat pe porţiuni. sunt sisteme de operare puternice care pot gestiona lucrul cu un număr mare de periferice. După configuraţiile hardware pe care le deservesc. a perifericelor sau a altor tipuri de resurse. altele multitasking (Windows). cu cele de evacuare pe disc. Sistemele de operare monoutilizator sunt cele mai simple sisteme de operare şi permit executarea la un moment dat. b.• să aibă un cost de achiziţie şi de întreţinere cât mai scăzut. sunt uşor configurabile. Sistemele de operare pentru mainframe-uri se caracterizează prin posibilităţi de lucru seriale şi/sau interactive.

După numărul prelucrărilor executate simultan. precum şi gestiunea alocării resurselor sistemului de calcul. în timpul executării unui program. O caracteristică importantă a unui sistem de operare este măsura în care poate asigura execuţia concurentă a proceselor. Exemplu: sistemele de operare Windows. sistemul de operare pierde controlul asupra sistemului. unele sisteme de operare pot gestiona execuţia concurentă a mai multor procese. sistemele de operare pot fi: Sistemele de operare monotasking execută un singur task (lucrare. Unix este un sistem interactiv multiuser. utilizatorul poate decide modul de continuare a activităţii. programul are acces la toate resursele sistemului de calcul. există: a. Pentru utilizarea eficientă a resurselor sistemului de calcul. prin intermediul unui limbaj dedicat acestui scop (limbajul de comandă al sistemului de operare sau interfaţa grafică utilizator). Exemplu: Windows este un sistem interactiv monouser. acesta rămâne activ din momentul lansării lui în execuţie şi până la terminarea lui completă. Aceasta înseamnă că. Sisteme de operare monotasking. Exemplu: sistemele de operare MS-DOS şi CP/M sunt sisteme de operare monotasking. program) la un moment dat. la un moment dat. interfaţa dintre sistemul de operare şi utilizator nu dispune de un limbaj de comandă accesibil utilizatorului obişnuit. Unix sunt sisteme multitasking. este practic nul. Sisteme de operare multitasking. în sistem se pot afla în execuţie mai multe procese care concurează între ele pentru accesul la resursele sistemului. Sisteme de operare interactive. asigurând proceselor din sistem accesul concurent la resursele sistemului sau partajarea resurselor. 67 . În funcţie de unele rezultate intermediare. b. în timpul prelucrărilor. După acest criteriu. b. utilizatorul putând interveni în timpul execuţiei programului. Sistemele de operare interactive pot fi monouser sau multiuser. De cele mai multe ori. În timpul execuţiei lucrării sale. care preia controlul până în momentul încheierii execuţiei sale. Faţă de sistemele de operare monotasking. în sistemul de calcul se poate executa un singur program. Sistemele de operare interactive permit comunicarea directă între utilizator şi sistemul de calcul. Cu aceste sisteme este posibilă şi gestionarea terminalelor de teletransmisiuni cuplate la un calculator gazdă sau organizate într-o reţea de calculatoare. a fiecărei operaţii cerute de utilizator. c. Sistemele de operare seriale sunt acele sisteme de operare pentru care gradul de interacţiune cu utilizatorul. utilizatorul furnizează datele care se prelucrează odată cu formularea cererii de prelucrare şi primeşte rezultatele prelucrării la încheierea execuţiei. Sisteme de operare seriale. cât timp este în execuţie. iar sistemul de operare gestionează resursele sistemului pentru satisfacerea cât mai multor cereri ale acestor procese pentru alocarea de resurse. Sisteme de operare în timp real. la un moment dat. Sistemele de operare în timp real permit deservirea. ele nu asigură execuţia concurentă şi nici partajarea resurselor între mai multe procese. în timp prestabilit. ci mediată de persoane specializate (operatori de calculator). atât hardware cât şi software. în favoarea programului aflat în execuţie. Sub controlul unui sistem de operare monotasking.a. aceste sisteme trebuie să asigure şi partajarea timpului între programele ce se execută simultan. 4. motiv pentru care comunicarea dintre utilizator şi sistem nu este directă. sarcină. Sistemele de operare multitasking sunt acele sisteme de operare care asigură execuţia concurentă a mai multor procese care există concomitent în sistem.

Pentru ca o întrerupere să fie funcţională. Structura unui sistem de operare Pentru a răspunde rolului de interfaţă între utilizatori şi partea hardware a sistemului electronic de calcul şi pentru a gestiona eficient resursele.4. unele sunt specializate pentru un anumit mod de utilizare. cu funcţia de coordonare a activităţii sistemului de calcul şi a celorlalte componente ale sistemului de operare. de exemplu: Windows NT Server. asigurând şi funcţiile pentru lucrul în reţea de calculatoare. de obicei prin conectarea acestora în reţele de calculatoare. Un exemplu în acest sens este sistemul de operare UNIX. Cel mai elocvent exemplu în această direcţie este reţeaua Internet care realizează legătura între cele mai diferite tipuri de sisteme de calcul. Componenta de comandă şi control cuprinde programe ce au rolul de a asigura utilizarea eficientă a resurselor sistemului de calcul. în scopul tratării acestui eveniment de către UCP. funcţionând sub controlul unor sisteme de operare diverse. Un exemplu este familia sistemelor de operare Windows care cuprinde sisteme de operare interactive. • câte o componentă de gestionare pentru fiecare tip de resursă din sistem. care pot fi solicitate. Această componentă este rezidentă în memoria internă pe toată durata funcţionării sistemului de calcul şi se mai numeşte monitorul rezident al sistemului de operare. multitasking. în timpul execuţiei unui program. lansarea şi urmărirea execuţiei programelor.1. în momentul în care apare un eveniment în sistem. De asemenea. majoritatea sistemelor de operare au în structura lor două componente majore: programe de comandă-control şi programe de servicii. este necesar să poată fi îndeplinite două condiţii: 68 . Sistemul de întreruperi reprezintă o combinaţie de instrumente hardware şi software care asigură comunicarea între componentele funcţionale elementare ale unui sistem de calcul prin intermediul întreruperilor.În ceea ce priveşte evoluţia sistemelor de calcul. • gestionarea resurselor sistemului de calcul. 3. se urmăreşte dezvoltarea de sisteme de operare portabile. Funcţiile componentei de comandă şi control ale sistemului de operare sunt: • planificarea. se realizează o integrare funcţională tot mai accentuată a diferitelor tipuri de sisteme de calcul în platforme de lucru comune. în categoria programelor de comandă şi control intră: • Programe de gestiune întreruperi care reprezintă un ansamblu de subrutine activate la apariţia unui anumit semnal fizic de întreruperi. • depistarea şi tratarea evenimentelor deosebite care apar în timpul execuţiei programelor. O altă direcţie este dezvoltarea de familii de sisteme de operare. între aceste sisteme de operare. Resursele sistemului de calcul pe care sistemul de operare le pune la dispoziţia utilizatorului se constituie din totalitatea componentelor fizice sau logice ale sistemului de calcul. Astfel. pentru server de reţea sau Windows NT Workstation pentru staţii de lucru din reţea. • asigurarea protecţiei informaţiilor manevrate de diverse programe (aceste programe pot fi ale sistemului de operare sau programe utilizator). Întreruperea reprezintă suspendarea temporară a execuţiei procesului care are alocată UCP. În acelaşi timp. Componenta de comandă şi control a sistemului de operare include: • nucleul sistemului de operare. în prezent se constată tendinţa de apropiere a performanţelor sistemelor de operare pentru sisteme de calcul mari de cele ale sistemelor de operare pentru mini sau microcalculatoare. adică care funcţionează pe platforme hardware diferite. la un moment dat.

Programele translatoare traduc programele sursă în programe obiect (asambloare/macroasambloare. • Programe de gestiune a memoriei care alocă necesarul de memorie internă solicitat de procese şi asigură protecţia memoriei interprocese. din punctul în care a fost întrerupt. Gradul de accesibilitate al unui sistem de calcul. la un moment dat. Programele de servicii asigură sub supravegherea programelor de control. realizând. înainte de încheierea execuţiei procesului căruia îi este alocată. 69 . O succintă comparaţie dintre asamblor. • Programe de gestiune tehnică a sistemului de operare care ţin evidenţa erorilor hardware şi la cerere furnizează informaţii asupra gradului de utilizare a componentelor sistemului electronic de calcul. memoria este mai puţin ocupată de asamblor. • Programe de gestiune procese care creează procese şi rezolvă probleme privind cooperarea şi concurenţa acestora. Programele de servicii se execută sub supravegherea programelor de comandă şi control. pentru ca acesta să poată fi continuat ulterior. dar compilatorul este mai puternic datorită includerii într-o definiţie-sursă a mai multor definiţii-obiect.• UCP să dispună de capacitatea de a fi întreruptă. compilator şi interpretor indică următoarele:  Asamblorul este determinat de limbajul maşină. independent de sistemul de calcul. în timp ce compilatorul oferă posibilitatea scrierii de programe pentru orice sistem de calcul ce dispune de compilatorul respectiv. Componenta de servicii a sistemului de operare s-a dezvoltat odată cu cerinţele utilizatorilor sistemelor de calcul.  Asamblorul translatează o definiţie simbolică a programului sursă într-o definiţie din programul obiect. • Programe de planificare a lucrărilor şi de alocare a resurselor. iar compilatorul este specific unui anumit limbaj. • Proceduri de tratare a intrărilor şi ieşirilor la nivel fizic care asigură efectuarea operaţiunilor elementare de I/E cu toate tipurile de periferice din sistem.  Asamblorul uşurează scrierea programelor folosind simboluri în locul limbajului maşină. • Programe de gestiune a fişierelor care reprezintă o colecţie de module prin care se asigură deschiderea. desfăşurarea simultană a uneia sau mai multor operaţiuni de I/E cu prelucrările realiozate de procesorul central. de la un sistem de operare la altul. ca şi complexitatea sarcinilor pe care utilizatorul le poate rezolva cu ajutorul lui sunt influenţate de existenţa şi eficienţa programelor de sistem incluse în componenta de servicii. a lucrărilor executate de aceştia şi a resurselor consumate. închiderea şi accesul utilizatorului la datele din fişiere. specific fiecărui sistem de calcul. unde este posibil. compilatoare. adică să fie posibil ca UCP să fie alocată altui proces. Această componentă oferă servicii diferite. Ca urmare. • Programe de statistică a sistemului de operare care ţin evidenţa utilizatorilor. dezvoltarea programelor de aplicaţii şi exploatarea celorlalte facilităţi oferite de sistemul de operare. Programele de serviciu pot fi grupate astfel: 1. ca orice program de aplicaţie. • să existe posibilitatea de a conserva parametrii procesului suspendat. în timp ce compilatorul translatează mai multe definiţii din programul obiect. sau chiar între variante diferite ale aceluiaşi sistem de operare. interpretoare) ale căror instrucţiuni în limbaj maşină pot fi executate de sistemul de calcul.

• modul utilizator (user) când controlul este deţinut de un program de aplicaţii.  în momentul link-editării. Interfaţa dintre nucleul sistemului şi programele de aplicaţii este asigurată printr-un set de instrucţiuni extinse pe care sistemul de operare le poate executa. Windows Explorer. Un sistem electronic de calcul poate să lucreze în două moduri: • modul supervizor (kernel) când controlul este deţinut de către sistemul de operare. Ca exemple de bibliotecare putem aminti: LBR – sub MS-DOS. Bibliotecarul este apelat implicit de către sistemul de operare în etapele de punere la punct a programelor şi explicit de către utilizator prin comenzi specifice limbajului de comandă. Execuţia repetată a unui program este facilitată de compilator care realizează translatarea o singură dată. 6. Bibliotecile de programe sunt colecţii de programe organizate sub forma unor fişiere partajate în scopul utilizării lor ulterioare.  includerea în programul executabil a unor componente din bibliotecile sistem. când încărcătorul este independent. un compilator. un depanator. când încărcătorul este inclus în editorul de legături. Programele de încărcare sunt programe ce asigură încărcarea programelor executabile în memoria internă.  după link-editare. transformându-l în program executabil. a fişierelor de date. 2. În componenţa lor intră un editor de texte. 3. Pentru fiecare apel există câte o procedură în biblioteca de proceduri a sistemului de operare. Ele sunt cunoscute şi sub numele de apeluri sistem. 5. astfel încât atunci când un program utilizator emite un apel. Suprafeţele de operare oferă o gamă variată de servicii ce înlesnesc executarea rapidă a lucrărilor de rutină. Intră în această categorie programe de serviciu de tipul: Norton Commander. gestionarea şi întreţinerea bibliotecii sistem (formată din module ale sistemului de operare) şi a bibliotecilor utilizator. AR (Archive) – sub UNIX. Prin aceste proceduri sistemul de operare oferă programelor de aplicaţii diferite servicii. Editorul de legături realizează următoarele funcţii:  stabilirea legăturii între module în vederea constituirii programului executabil. în timp ce interpretorul translatează de fiecare dată programul. Programele de depanare oferă mijloace de verificare şi corectare a operaţiilor realizate de programul curent:  suspendarea execuţiei în punctele prestabilite. Win Commander. un editor de legături. crearea şi actualizarea programelor. 8. dintre care amintim: 70 . 7. sistemul de operare va lansa în execuţie o procedură din bibliotecă.  examinarea şi modificarea.  includerea unor componente ale sistemului de operare care facilitează punerea la punct şi depanarea programelor utilizator. 4. Încărcarea se poate face în mai multe variante:  imediat după translatare. Programele de bibliotecare asigură crearea. a programului existent în memoria internă. când încărcătorul este inclus în compilator (compilatoare de tip LOAD and GO). fişierelor de comenzi etc. Mediile de programare permit automatizarea procesului de construire şi testare a programelor. după caz. Editoarele de texte permit editarea textelor. iniţializând execuţia.  realizarea de modificări şi corecţii adiţionale la reluarea programului. Editoarele de legături prelucrează programul obiect rezultat în urma compilării.

Primele versiuni WINDOWS asigurau o interfaţă grafică performantă pentru dialogul om-calculator. • utilizarea unei interfeţe standardizate. creşterea gradului de utilizare a resurselor prin utilizarea lor la capacitate maximă. Până la Windows limbajul de comandă al sistemelor de operare asigura un dialog de tip text (linie de comandă). datele şi stiva de date a programului. Mouse. Produse-program ca Norton Commander au asigurat îmbunătăţirea dialogului prin faptul că linia de comandă se construia prin selecţii ale componentelor apărute în panourile de pe ecran. • J. ci reprezentau extensii ale acestuia. Inc..  creşterea eficienţei globale în utilizarea sistemului de calcul prin creşterea vitezei de execuţie a prelucrărilor. Montréal.5.I. şterg şi folosesc diferite resurse software pe care le administrează sistemul de operare.1. 3. scrierea unui şir de caractere pe ecran etc. California. registrele folosite de program şi alte informaţii necesare lansării în execuţie a programului. dar ele nu înlocuiau sistemul de operare MS-DOS.. Procesul este format din programul executabil. verificarea sectoarelor. Cele mai importante dintre acestea sunt procesele. repetitive. Reluarea unui proces oprit temporar are loc exact din starea în care a fost suspendat. p.C. oricare ar fi calculatorul utilizat. Informatique: les bases. Preocupările de îmbunătăţire a interfeţei om-calculator au avut în vedere următoarele obiective: • suprimarea limbajului de comandă din sistemul de operare. Obiectivele şi funcţiile sistemelor de operare Sistemul de operare apare ca un ansamblu de programe destinat să răspundă la următoarele obiective:  uşurarea utilizării sistemului electronic de calcul prin preluarea lucrărilor de rutină. • servicii de disc care asigură citirea şi scrierea sectoarelor. icon-uri (pictograme). performantă. poziţia cursorului.servicii video care stabilesc modul de lucru al monitorului. tipul cursorului. utilizarea mouse-ului şi a meniurilor derulante. uneori greoi şi dificil de asimilat. stabilirea tipului de dischetă etc.  utilizarea eficientă a resurselor sistemului electronic de calcul. Ideea a fost preluată de Steve Jobs şi a fost 3 Claviez. Apelurile de sistem creează. Aceast tip de interfaţă a fost realizat prima dată de firma XEROX la PARC (Palo Alto Research Center). Periodic sistemul de operare decide oprirea execuţiei unui proces pentru lansarea în execuţie a altui proces. precum şi printr-un dialog suplu utilizator-sistem (prin intermediul unui limbaj de comandă). • servicii pentru tastatură care asigură stabilirea stării tastaturii. Pull-down menus) răspunde acestor obiective prin componentele care-i dau denumirea: ferestre. • interfaţă destul de facilă pentru a putea fi utilizată de oricine. asigurând partajarea timpului de lucru al procesorului între mai multe programe. toate informaţiile despre proces sunt păstrate de către sistemul de operare în tabelele proceselor. reducerea timpului de răspuns al sistemului la solicitările utilizatorilor. • asigurarea unei interfaţe suficient de evolutivă pentru a lua în considerare noutăţile versiunilor ulterioare ale sistemului de operare. în acelaşi timp. de la expert la profan. 1993. Din această cauză. citirea unei taste etc. Editions J. Icones. Apropierea utilizatorului de calculator solicită o interfaţă om-calculator prietenoasă şi. 130 71 . Interfaţa WIMP3 (Windows.

Sistemul de operare poate trata erorile fizice (de exemplu. erori de citire/scriere în memoria externă. Lucrarea cuprinde mai multe etape care se succed într-o ordine prestabilită de utilizator. a sistemului. În cazul în care este posibilă executarea simultană a mai multor programe. etc. operaţii interzise. de exemplu prin căderea unui echipament din sistem Sistemul de operare îndeplineşte şi o serie de funcţii auxiliare. 1990. precum şi funcţia de tipul « plug and play » care oferă facilităţi de autodetecţie a echipamentelor nou instalate în sistem şi permite reconfigurarea hardware. Sistemele de operare pot avea şi funcţia de asistenţă « on line ». pe toată durata execuţiei unui program. Divizarea lucrărilor în 4 Reix. Fiecare obiect are asociate anumite comenzi care pot fi apelate cu ajutorul mouse-ului. cunoscută ca Help-ul sistemului de operare. • gestiunea fişierelor. • gestiunea intrărilor şi ieşirilor. se pot executa secvenţial sau concurent. care ar putea duce la alterarea zonelor de program din memoria internă sau la alterarea. Alte facilităţi ale interfeţei WIMP sunt: • ferestre tip termometru care indică modul cum progresează prelucrarea în curs (vezi comanda Copy sub Windows). a datelor utilizate de un alt program.) sau erorile logice care pot să apară în timpul executării unui program (de exemplu. ca şi notificarea schimbării configurării sistemului. Systèmes d'information et management des organisations. facilitând sarcinile utilizatorului. de către un program. Paris. precum şi protecţia între programe. accesul la echipamentele periferice. O etapă din lucrare poate fi descompusă la nivel inferior în procese care. Operaţiunile realizate de sistemele de operare pentru a-şi realiza obiectivele pot fi grupate astfel4: • gestiunea lucrărilor. etc. în scopul optimizării execuţiei programelor. cu mai multe nivele. jurnalizarea erorilor. fie că este vorba de programe utilizator sau programe ale sistemului de operare. jurnalizarea comenzilor adresate interpretorului de comenzi al sistemului de operare. Les Editions Foucher. Gestiunea lucrărilor O lucrare reprezintă un ansamblu de activităţi delimitate prin comenzi specifice limbajului de comandă. în funcţie de logica lucrării. • comunicarea cu utilizatorul. Sistemul de operare gestionează alocarea timpului UCP. etc. p. accesul la fişiere. R. Orice acţiune ce prezintă un risc de pierdere a informaţiei este sistematic supusă confirmării utilizatorului (vezi ştergerea fişierelor în Word). De asemenea.53 72 . Principiul de bază constă în stabilirea unui dialog om-calculator prin intermediul obiectelor afişate în fereastra activă. cum ar fi: contabilizarea activităţii sistemului de calcul.1. a memoriei interne. • ferestre de alertă.5. sistemul de operare realizează alocarea resurselor între programe pe baza unor criterii de alocare. ca împărţirea la 0). în scopul utilizării cât mai eficiente a acestor resurse. cu uşurinţă. el trebuie să asigure protecţia între utilizatori acolo unde sistemul de operare permite accesul concomitent al mai multor utilizatori (programe) la resursele sistemului de calcul. Această protecţie se referă la evitarea cazurilor de interferenţă între mai multe programe în execuţie. Rolul sistemului de operare este de a asigura utilizarea eficientă a resurselor sistemului electronic de calcul. erori de acces la un echipament periferic. 3. lipsa din configuraţia sistemului de calcul a unui echipament.aplicată la calculatoarele LISA şi apoi la MacIntosh.1..

73 . sincronizarea proceselor. Gestiunea intrărilor/ieşirilor Echipamentele periferice sunt foarte diverse (terminal. gestiunea mesajelor etc. În multe sisteme de operare gestionarul de I/E oferă posibilităţi complementare cum sunt: gestiunea independentă a I/E. • dacă un periferic de ieşire este la un moment dat indisponibil prelucrarea va fi executată în continuare deoarece ieşirea va avea loc pe disc.procese asigură o utilizare mai eficientă a sistemului electronic de calcul. unităţi de discuri. Din tehnica SPOOL decurge un dublu avantaj: • pentru unitatea centrală operaţiile de I/E se realizează numai printr-un schimb unic cu unitatea de discuri magnetice.) şi necesită numeroase comenzi şi controale succesive prin intermediul sistemului de operare. Mesajele trebuie să fie controlate şi. În practică. paginare etc. aranjate într-un fir de aşteptare pus la dispoziţia programului coordonator. Fiecare lucrare dispune la un moment dat de un spaţiu de memorie şi trebuie să se supravegheze ca nici o altă sarcină să nu pătrundă în partiţia alocată.1. Toate datele de intrare sunt stocate pe disc magnetic pe măsura preluării lor şi toate datele de ieşire vor fi stocate tot pe disc şi vor fi. Acest program coordonează şi controlează orice activitate derulată de alte programe ale sistemului de operare. păstrând imaginea exactă din momentul apariţiei cererii. • gestiunea resurselor (mijloacelor) necesare execuţiei unui program încărcat în memoria principală. Gestiunea independentă a I/E (SPOOL-Simultaneous Peripheral Operations On Line) are la bază principiul separării totale a operaţiilor de I/E de operaţiile de prelucrare. îndeplinind două subfuncţii esenţiale: • gestiunea sarcinilor de îndeplinit care determină care sunt programele sau modulele de program ce se vor executa.) şi funcţionează cu performanţe diferite de ale unităţii centrale. în momentul când prin programul utilizatorului se solicită o operaţie de I/E. transmiterea informaţiilor la procese. imprimante etc.2. În aplicaţiile economice unde operaţiile de I/E sunt numeroase. De exemplu. Exemplu: O cerere prioritară pornind de la un terminal poate obliga supervizorul să elibereze o zonă de memorie. calitatea gestiunii I/E prin sistemul de operare este un criteriu important al eficienţei sistemului. în sistemele de operare UNIX şi MS-DOS există facilităţi SPOOLing pentru listările la imprimantă (comanda externă PRINT din MS-DOS). Există mai multe sisteme de gestiune a memoriei: partiţii fixe. dar determină creşterea complexităţii sistemului de operare prin adăugarea de noi funcţii: alocarea resurselor la nivel de proces. monitor) care realizează gestiunea resurselor fizice ale calculatorului şi coordonarea generală a derulării lucrărilor. Gestiunea mesajelor se aplică la calculatoarele interconectate în reţea sau la calculatoarele care lucrează cu mai multe terminale. imprimate. gestionarul de I/E (numit adesea IOCS-INPUT OUTPUT CONTROL SYSTEM sau BIOS – Basic Input Output System) preia sarcinile legate de citirea şi scrierea informaţiilor pe unităţile periferice. Gestiunea intrărilor/ieşirilor joacă un rol important în aplicaţiile de gestiune. memorii tampon etc. mai târziu. Schimburile de informaţii între periferice şi unitatea centrală sunt intermediate de unităţile de intrare/ieşire (canale. partiţii variabile. Gestiunea lucrărilor este asigurată de un program specific (supervizor. În acest timp. deci să suspende execuţia în curs şi să evacueze unele programe în memoria auxiliară. iar viteza de lucru este ridicată. 3.5. eventual. unitatea centrală efectuează alte lucrări.

Alte fişiere sunt memorate pe suporturi magnetice şi sunt apelate în memoria internă numai când sunt necesare (celelalte componente ale sistemului de operare. datorate incidentelor hardware şi software. sunt stabilite drepturi de partajare a fişierului. sunt oferite informaţii de adresă care permit localizarea fişierului pe disc. Anumite fişiere sunt prezente permanent în memoria principală şi se numesc rezidente în memorie (este vorba de nucleul sistemului de operare). în general.BAK) reţin penultima versiune a unui fişier. Fiecare fişier este identificat printr-un nume şi are anumite atribute (de exemplu. fişierele backup (. De exemplu.5. Cu ajutorul limbajului de comandă utilizatorul specifică: • delimitarea lucrărilor. Această bibliotecă este stocată. pe discuri magnetice. 3. de exemplu: data când a fost creat fişierul.1.). Aceste programe declanşează operaţiile curente activând alte module ale sistemului de operare. fişierele de date etc. • necesarul de resurse fizice. Gestiunea drepturilor de acces permite protejarea fişierelor contra modificărilor neautorizate sau contra distrugerilor datorate altor utilizatori. Sistemul de gestiune al fişierelor (gestionarul de fişiere) este o componentă a sistemului de operare care realizează următoarele activităţi: • Gestiunea fişierelor stocate în memoriile auxiliare. data ultimei consultări • Protecţia datelor. • Gestiunea bibliotecilor de programe. • informaţii privind seturile de date asociate lucrării. Fiecare comandă este recunoscută de programe specializate numite interpretoare de comenzi (de exemplu. data ultimei actualizări. Comunicarea om-calculator se realizează şi prin afişarea unor mesaje de răspuns pe ecran.3. Uneori se recurge la salvarea fişierelor pe suporturi magnetice sau optice în scopul păstrării acestora. De obicei un program este realizat pentru a fi executat de mai multe ori. se realizează prin copii de siguranţă. Simpla precizare a numelui programului determină încărcarea sa în memorie. inclusiv cele ale sistemului de operare care nu sunt rezidente în memorie. în sistemul de operare Windows fiecare utilizator dispune de o listă a fişierelor sale într-un catalog (folder).COM în MS-DOS). informaţii privind tipul fişierului. De aici apar probleme privind partajarea memoriei între diferite fişiere care trebuie să fie uşor apelate în caz de nevoie şi partajarea fişierelor între mai mulţi utilizatori pe baza unor priorităţi de acces. 74 . informaţii despre date calendaristice. Gestiunea fişierelor Sistemul de operare. De exemplu. programele utilizatorului sunt stocate şi manipulate de sistemul electronic de calcul cu ajutorul fişierelor. După obţinerea formatului executabil programul este stocat într-o bibliotecă de programe alături de altele. de exemplu în cadrul unei reţele de calculatoare. Dialogul cu utilizatorii Dialogul utilizator-calculator se realizează prin intermediul unor linii de comandă ce folosesc comenzi definite strict printr-un limbaj de comandă (de exemplu în MS-DOS prin comenzi interne şi comenzi externe).1. Protecţia contra distrugerilor accidentale. fişier ascuns aplicaţiilor obişnuite).4.3.5. Sistemul de operare simplifică accesul la fişiere asigurând totodată şi protecţia datelor. • structura lucrărilor. fişier read-only. fişier sistem. COMMAND.

3. în loturi de lucrări. Monoprogramarea Monoprogramarea reprezintă o tehnică de exploatare pentru sistemele seriale. încărcarea programelor. pregătirea memoriei. 75 . în context mono-utilizator. toate resursele sistemului sunt puse la dispoziţia lucrării aflate în execuţie. Aceasta explică de ce un program nu este executabil decât pe un calculator ce are sistemul de operare pentru care a fost scris programul.2. utilizatorul trebuie să fie în măsură să selecteze acel sistem care satisface cel mai bine cerinţele sale de utilizare. • ordinea de lansare în execuţie a lucrărilor este strict ordinea în care se află lucrările în lotul de lucrări. pe rând. • la un moment dat. • tehnicile aplicate în planificarea executării lucrărilor (interactive. Lansarea în execuţie a unei lucrări se face. secvenţial. Alegerea unui sistem de operare depinde.1. Sistemul de operare asigură în acest caz o gestiune sumară a lucrărilor. Ea presupune organizarea şi execuţia secvenţială a lucrărilor pe un sistem de calcul. este modalitatea curentă de lucru a sistemului de operare pentru calculatoarele personale. printre altele. Deoarece sistemele de operare prezintă mari diferenţe de la o categorie la alta de sisteme de calcul pe care sunt folosite. sub controlul componentei sistemului de operare numită monitor de înlănţuiri. Protecţia datelor este relativ simplă pentru că nu există decât un singur program al utilizatorului prin care se scrie sau se citesc fişierele. Tehnici de exploatare a calculatoarelor Tehnica de exploatare a unui sistem de calcul se referă la modalităţile utilizate de sistemul de operare pentru planificarea execuţiei programelor şi pentru gestionarea resurselor solicitate. Planificarea lucrărilor se realizează strict secvenţial într-o ordine prestabilită. şi de: • metodele de lucru folosite pentru alocarea memoriei (monoprogramare. obiectivul ei fiind automatizarea lansării în execuţie a lucrărilor (programelor). în cadrul lotului din care face parte. Acest mod de organizare a prelucrărilor se numeşte prelucrare batch (pe loturi). tratarea întreruperilor etc. neinteractive). Lansarea în execuţie a lucrărilor din lotul de lucrări se face automat. iar sistemele de operare care utilizează această tehnică de exploatare se numesc sisteme de operare batch (BPS . adică respectând condiţiile: • o lucrare se lansează în execuţie numai după încheierea execuţiei lucrării care o precede.Un alt aspect al comunicaţiei se referă la legătura între programele utilizatorului şi sistemul de operare. 3. Monoprogramarea. Modalităţile curente ale acestui dialog depind de tipul limbajului de programare utilizat şi de tipul sistemului de operare. Dezavantajele acestei tehnici sunt reprezentate de timpul mare de răspuns al sistemului (toţi utilizatorii primesc rezultatul prelucrărilor numai după executarea întregului lot) şi eficienţa scăzută în utilizarea resurselor sistemului (toate resursele sunt afectate. câte unei singure lucrări în execuţie).Batch Processing Systems). multiprogramare).2. Ca regulă generală aceste funcţii nu sunt standardizate decât pentru un limbaj de programare sub un sistem de operare.

dar şi instrucţiuni din programe diferite. Legăturile dintre memoria internă şi unitatea centrală de prelucrare se pot realiza în următoarele variante: 5 O partiţie de memorie trebuie să fie o zonă contiguă de memorie. impus de perioadele de aşteptare. În multiprogramare sistemul de operare trebuie să asigure administrarea cererilor de I/E şi planificarea firelor de aşteptare pentru programele concurente. Un sistem de calcul este exploatat în multiprelucrare dacă cel puţin două unităţi centrale de prelucrare lucrează în paralel. Sistemele de calcul care utilizează tehnica multiprogramării sunt prevăzute cu o componentă a sistemului de operare numită monitor de planificare a lucrărilor care alege. dacă în multiprogramare se folosesc n procesoare. unitatea centrală de prelucrare poate executa instrucţiunile unui singur program. la un moment dat este activ un singur program. în timp ce slave-ul execută operaţii complexe. editări de texte şi întreţinerea colecţiilor de date (fişiere.2. Sistemele master/slave sunt sisteme care lucrează prin tehnica multiprelucrării. Execuţia mai multor programe în multiprogramare pare simultană (se simulează n procesoare pe un singur procesor) deşi. este redus substanţial dacă în memoria internă ar putea coexista simultan mai multe programe ce solicită unitatea centrală atunci când aceasta aşteaptă terminarea unei operaţii de intrare/ieşire pentru lucrarea curentă în execuţie. Obiectivul urmărit în cadrul multiprogramării constă în maximizarea volumului de lucrări care trec prin sistem şi minimizarea timpului petrecut de o lucrare în sistem. Multiprelucrarea Dacă n programe se găsesc în acelaşi timp în memoria internă şi partajează resursele sistemului de calcul. atunci sistemul este exploatat în multiprogramare.3. în acest caz master-ul este referit ca front-end processor. atunci sistemul este exploatat în multiprelucrare. De remarcat că în cadrul sistemelor exploatate în multiprelucrare. dintrun grup de programe.3. Pentru a realiza acest deziderat. La sistemele de operare pentru microcalculatoare multiprogramarea se referă la facilitatea de lucru multitasking. baze de date). adică o zonă de memorie formată numai din locaţii de memorie adiacente. fiind responsabil de întreţinerea bazei de date. Timpul de inactivitate al unităţii centrale. Multiprogramarea Multiprogramarea (multiprogramming) reprezintă modul de exploatare a unui sistem de calcul care permite existenţa simultană în memoria internă a mai multor programe care se execută concurent. Masterul coordonează toate operaţiunile de I/E. iar multiprelucrarea un concept hardware. 76 . O partiţie are o anumită lungime şi o adresă fixă. situaţie în care este referit ca back-end processor. în ordinea sosirilor. pe acelea potrivit cărora timpul neocupat al unităţii centrale să fie minim. este necesar un mecanism de protecţie între lucrări care să permită execuţia unei lucrări. de fapt. Tot masterul se poate utiliza ca interfaţă între slave şi colecţii voluminoase de date existente în memoria externă. precum şi o gestiune eficientă a resurselor fizice şi logice solicitate de lucrările în execuţie. 5 3. fără afectarea celorlalte existente în memoria internă. cu restricţia ca ele să nu folosească în acelaşi timp aceeaşi resursă.2. având rolul de interfaţă între slave şi dispozitivele de I/E. De asemenea. la o unitate centrală de prelucrare poate fi cuplată o altă unitate centrală de prelucrare destinată coordonării activităţilor din sistem (master). Unul dintre obiectivele multiprelucării este acela de a degreva o unitate centrală de prelucrare de taskuri specifice ca: tabelări de date. în partiţii fixe de memorie . Se poate astfel aprecia că multiprogramarea este un concept software.2.

• supravegherea unui furnal sau cuptor de tratamente termice. Exemple: • supravegherea unui sistem radar. acestea sunt utilizate în reprize. fără a se ţine seama de ordinea de sosire. în momentul producerii acestora. timpul de răspuns trebuind să fie la nivelul milisecundelor. Obiectivul principal al sistemelor în timp real este ca timpul de răspuns al sistemului să fie suficient de scurt în raport cu procesul real care produce datele furnizate sistemului de calcul.2. a unei instalaţii chimice.• • • legătură matricială prin intermediul unui sistem de comunicaţie prin care cererile neonorate sunt plasate într-un fir de aşteptare gestionate prin componentele hardware şi software. planificarea execuţiei lucrărilor pe baza unui sistem de priorităţi prestabilite. Prelucrări în timp real Sistemele de operare în timp real sunt sisteme care permit să se urmărească şi să se controleze evenimente din mediul extern sistemului de calcul. 3. Prelucrări SPOOLING Prelucrarea spooling (Simultaneous Peripheral Operations On-line) reprezintă un mod eficient de exploatare a sistemelor de calcul seriale.5. timpul de răspuns este cuprins între 20-30 secunde. direct adresabilă. Această tehnică constă în organizarea de zone tampon de memorie (buffers) pentru realizarea de dispozitive periferice de intrare/ieşire virtuale care permit introducerea de lucrări înainte ca acestea să fie executate. legătură prin canale multiple când procesoarele partajează o cale unică pentru fiecare modul de memorie. dar într-o repriză sunt utilizate la capacitatea maximă. în primul rând prin scăderea timpilor de aşteptare ai UCP • creşterea randamentului de utilizare a echipamentelor I/O. unde să fie organizate perifericele virtuale. • gestiunea în timp real a stocurilor de materiale. utilizând comanda Print care poate fi executată în paralel cu alte lucrări în execuţie. acesta constituind interfaţa dintre toate unităţile centrale de prelucrare şi memoria internă. 3. tehnica SPOOLING se poate folosi sub Windows pentru listările la imprimantă. preluând datele de intrare de la locul producerii lor şi furnizând informaţii de ieşire la locul desfăşurării evenimentelor.2. bazat pe principiul separării operaţiilor de intrare de operaţiile de ieşire şi de restul prelucrărilor şi pe executarea lor în paralel. Efectele utilizării tehnicii SPOOLING sunt: • creşterea randamentului de exploatare a unui sistem serial cu 40-50%. Pentru utilizarea tehnicii SPOOLING este nevoie de o memorie externă de capacitate mare. 77 .4. Avantajul utilizării unui sistem în timp real este capacitatea sa de a furniza la timp informaţii într-un mediu de date care se modifică foarte rapid. De exemplu. legătură printr-un singur canal folosit partajat. conform tehnicii de exploatare în multiprogramare. timpul de răspuns trebuie să fie de 1-2 secunde. supravegherea sistemului energetic. redarea rezultatelor la imprimantă în timpul execuţiei altor lucrări. Executarea lucrărilor se face în multiprogramare.

Prelucrarea fiecărei intrări se face prin generarea în sistem a unui proces. Tehnica de divizare a timpului (time-sharing) se bazează pe principiile divizării timpului şi partajării resurselor între mai mulţi utilizatori independenţi. feroviar. cu partajarea resurselor sistemului de calcul. • să asigure o repartizare echitabilă a resurselor între diferiţi utilizatori astfel încât execuţia fiecărui program să fie posibilă. numite tranzacţii.6. sistemele de rezervare a locurilor în avion).Sistemele în timp real sunt sisteme interactive multiuser. multiuser. Timpul de răspuns se măsoară în minute. Exemplu : sistemele tranzacţionale sunt utilizate pentru sisteme informatice bancare. În acest context.2. De exemplu. etc. sisteme de rezervare a locurilor la societăţi de transport aerian. b) Sisteme tranzacţionale . fiecare utilizator are impresia că sistemul îi aparţine în întregime. astfel că acestea trebuie să fie executate dinamic. Sisteme de lucru multiutilizator În sistemele multiutilizator mai mulţi utilizatori folosesc în acelaşi timp acelaşi calculator. Obiectivul este reducerea timpului de răspuns al sistemului. 78 . sistem time-sharing. eliberarea biletelor cu locuri rezervate. Timpul de răspuns se măsoară în secunde. Lucrările nu au priorităţi prestabilite.). evitând distrugeri accidentale sau voluntare prin programele altor utilizatori. 3. Unitatea centrală este partajată pe bază de cerere. etc. se blochează accesul la un fişier de zboruri în timp ce de la un terminal se face o rezervare. Sistemul de operare are ca preocupare principală asigurarea accesului şi securităţii datelor partajate între diferiţi utilizatori. Sistemul multiutilizator cu program comun (multi-terminal sau multi-posturi) permite ca mai mulţi utilizatori. de această dată în cazul sistemelor interactive. o reacţie chimică. instalaţi la terminale diferite.sunt sisteme în timp real orientate pentru prelucrarea unui volum mare de date de aceeaşi natură (de exemplu: evidenţa vânzărilor într-un mare magazin. La originea sistemelor stă. diferenţa dintre timpul de gândire şi de reacţie al utilizatorului (relativ mare) şi timpul afectat operaţiunilor de intrare/ieşire.). Sistemul de operare în regim de time-sharing trebuie să răspundă următoarelor obiective: • să asigure protecţia datelor fiecărui utilizator. Putem distinge mai multe situaţii: sistem multiutilizator cu program comun. sistem multiutilizator cu multiprelucrare. să execute acelaşi program (de exemplu consultarea bazelor de date în reţelele locale de calculatoare. pentru sisteme de urmărire operativă a producţiei.sunt sisteme în timp real cu ajutorul cărora se realizează urmărirea unui proces (un proces de fabricaţie. Se stabileşte o cuantă de timp pentru fiecare utilizator. planificarea execuţiei urmărind obţinerea unui timp de răspuns minim. etc. Sistemele în timp real se pot clasifica în : a) Sisteme in-line (sisteme de proces) . Datele sunt primite de sistemul de calcul de la terminale prin intermediul unor mesaje cu format fix. pentru servirea cererilor cât mai multor utilizatori. Ele trebuie să realizeze prelucrarea concomitentă a intrărilor primite de la un mare număr de dispozitive de intrare. Exploatarea în time-sharing (cu "partajarea timpului") porneşte de la un obiectiv asemănător cu exploatarea în multiprogramare: executarea concurentă a proceselor. în care acesta dispune de toate resursele sistemului. în esenţă. Această diferenţă este folosită de sistemul de calcul pentru a executa alte programe aflate în stare “gata”.

comunicarea între programele în execuţie. accesul la fişiere) sporeşte considerabil complexitatea sistemului de operare. distribuirea şi utilizarea simultană a datelor de mai multe programe în execuţie. asigurând un timp de răspuns redus şi utilizarea eficientă a echipamentelor prin executarea pe scară largă a activităţilor concurente între unitatea centrală şi dispozitivele periferice. 79 . Asigurarea protecţiei datelor (identificarea utilizatorilor. Un sistem în time-sharing este sistemul de operare Unix. gestiunea lucrărilor şi gestiunea fişierelor devine foarte complexă. Tehnica de prelucrare concurentă (parallel processes) oferă posibilitatea lansării în execuţie a mai multor programe.În sistemele de operare time-sharing.

Este ineficient să se construiască un sistem în jurul unui server care este configurat la capacitatea maximă. Consideraţiile privind scalabilitatea includ:  adăugarea de noi module de memorie internă pentru a gestiona utilizatori suplimentari. Toleranţa la erori a unui server se referă la posibilitatea de recuperare a contextului curent de lucru după producerea unor disfuncţionalităţi hardware. Serverul este calculatorul pe care rulează sistemul de operare de reţea NOS (Network Operating System). volumul tranzacţiilor creşte şi se acumulează din ce în ce mai multe date. folosirea simultană a informaţiilor din bazele.Capitolul 4. Mai devreme sau mai târziu. cât şi staţii de lucru utilizate în scopuri individuale de fiecare utilizator în parte.. D. Editura Intelcredo. ş.  respectarea limitelor sistemului de operare (numărul de utilizatori. Bazele prelucrării informaţiilor şi tehnologie informaţională.a. cererile vor depăşi capacitatea serverului de a servi. Reţele de calculatoare 4. iar cererile adresate serverului vor spori. Calculatoarele unei reţele pot fi atât servere care prestează servicii mai multor utilizatori ai reţelei. Astfel este posibilă transmiterea informaţiei între utilizatori situaţi în puncte diferite. Ş. p. programe şi echipamente. băncile şi depozitele de date de către diferite categorii de utilizatori. Scalabilitatea unui server se referă la posibilitatea de creştere a capacităţii serverului. Racoviţan. dispozitive care să confere conectivitatea necesară mediilor de comunicaţii. supervizează comunicaţiile în cadrul reţelei şi conţine programe care îi permit să se comporte ca un dispozitiv central de stocare pentru calculatoarele conectate la reţea. Conceptul de reţea de calculatoare O reţea de calculatoare reprezintă ansamblul calculatoarelor interconectate prin intermediul mediilor de comunicaţii în scopul utilizării în comun de către utilizatori a resurselor disponibile. 2. 153 80 . Serverul dedicat este un calculator care funcţionează doar ca server. Soluţiile utilizate pentru a asigura toleranţa la erori sunt sistemele neîntreruptibile la tensiune şi subsistemele de discuri 1 Niţchi. În aprecierea performanţelor unui server trebuie luaţi în considerare doi parametri: 1. Pe măsură ce se adaugă noi utilizatori la sistem. Deva.. O altă definiţie prezintă reţeaua de calculatoare ca fiind un ansamblu de calculatoare legate între ele în vederea comunicării de mesaje şi partajării resurselor1.1. Serverele pot fi dedicate sau nededicate. nefiind folosit ca staţie de lucru sau drept client. Calculatoarele reprezintă sistemele de calcul şi trebuie să fie echipate cu dispozitive de reţea. 1996.  instalarea de discuri suplimentare. spaţiul disc total). având rolul de a asigura securitatea fişierelor şi a directoarelor şi de a deservi rapid cererile clienţilor din reţea.  adăugarea de procesoare suplimentare pentru a putea control creşterea încărcăturii sistemului. precum şi exploatarea în comun a mai multor resurse.

Unitatea de disc defectă este dusă la reparat. operaţia de refacere şi instalare are loc automat. Fibra optică – este un mediu de comunicaţii relativ nou. a unor cantităţi de informaţii impresionant. Cele două facilităţi. Cele mai des utilizate medii ce comunicaţii sunt: • Linia telefonică – permite conectarea calculatoarelor prin intermediul infrastructurii companiilor de telefonie fixă. În cazul defectării unei unităţi de disc din sistemul RAID. acest mediu de comunicaţii are o viteză de transfer redusă şi este supus interferenţelor cu diverse surse de bruiaj. Sistemul asamblează laolaltă mai multe unităţi de disc şi le tratează ca pe o unitate omogenă. La înlocuirea discului după reparaţie. având fiabilitatea apropiată de 100 %. Având în vedere extinderea în teritoriu a acestor reţele de telefonie. Utilizând lumina ca suport de transfer a datelor (spre deosebire de liniile telefonice sau cablurile de reţea care utilizează ca suport de transfer curentul electric). Resursele disponibile reprezintă acele elemente ale unui sistem de calcul care pot fi folosite de către toţi utilizatorii unei reţele de calculatoare. dar mai ales a compoziţie cablurilor liniilor telefonice (cupru). informaţiile propagându-se de la un emiţător la un receptor prin intermediul undelor hertziene. datele de pe aceasta sunt automat recuperate de pe celelalte. datorită faptului că nu necesită existenţa fizică a unui suport de comunicaţie. utp etc. acestea sunt foarte variate. în schimb necesită instalarea unei reţele de cabluri la toate calculatoarele care urmează a se interconecta. Pentru o toleranţă completă la erori fiecare componentă a sistemului de calcul trebuie să fie dublată. Mediile de comunicaţii sunt suporturile fizice care realizează transferul datelor de la un calculator la altul. care a adus performanţa tehnologică a comunicaţiilor la nivelul cel mai ridicat.RAID2. putând fi identificate următoarele trei categorii de resurse: • 2 un sistem RAID (Redundant Array of Inexpresive Disks – şir redundant de discuri ieftine) este un tip sofisticat de memorie disc. La ora actuală.) – prin intermediul lui se realizează conexiuni cu viteză şi calitate mult mai bună decât a liniilor telefonice. Principalul dezavantaj al utilizării acestui mediu de comunicaţii îl constituie costul implementării. fibra optică permite transferuri la viteze foarte mari. împreună. Datorită tehnologiei. 81 . care este forate ridicat. • • Undele radio – reprezintă mediul comunicaţiilor mobile. fapt ce permite implementarea unei reţele de calculatoare în cele mai diverse locaţii. Cablul de reţea (coaxial. protejează serverul de cele mai frecvente cauze care produc defecte: întreruperea tensiunii şi funcţionarea defectuoasă a discului. iar datele memorate pe aceasta pot fi refăcute cu ajutorul informaţiilor conţinute pe celelalte. Tehnologiile actuale permit un transfer de date foarte bun (viteză mare) în orice colţ al lumii. se poate realiza conectarea unui calculator la o reţea din orice locaţie care are la dispoziţie un post telefonic.

• Hardware – reprezintă echipamentele electronice ale unui sistem de calcul. permiţând partajarea acestor resurse. nefiind necesară conectarea la fiecare calculator a câte unei imprimante. Utilizarea imprimantelor în reţea reduce considerabil costurile achiziţiei de astfel de dispozitive. ci conectarea tuturor calculatoarelor la o singură imprimantă. (de exemplu. Prin utilizarea în comun a unităţilor de stocare a datelor. imprimante etc. prin intermediul altor noduri • 82 . În termeni de specialitate. Acest lucru diminuează considerabil costurile achiziţiei de programe de aplicaţii. Această funcţie trebuie să asigure transferul de date între sistemele de calcul din reţea. Utilizarea în comun a acestor resurse determină eficientizarea sistemului informaţional al organizaţiei. dar mai ales o eficientizare a rezultatelor obţinute. În reţea se pot utiliza în comun următoarele categorii de resurse hardware: unităţi de stocare a datelor. absolut indispensabil. Sistemele de operare în reţea controlează funcţionarea componentelor hardware şi software ale sistemului de calcul. Software – reprezintă ansamblul aplicaţiilor ce pot fi folosite în paralel de către utilizatorii reţelei de calculatoare. precum şi accesul utilizatorilor la resursele reţelei. utilizarea în comun a resurselor unei reţele de calculatoare se numeşte partajarea resurselor. în condiţiile specifice lucrului într-o reţea de calculatoare. utilizând un set de reguli care reglementează comunicarea în reţea. Comunicarea între nodurile reţelei (nodurile reţelei sunt sistemele de calcul din reţea). O reţea de calculatoare este susţinută de un software de reţea. Acest procedeu determină o eficientizare a costului resurselor. actualizarea acestor programe este mult mai simplă. Novell Netware şi Windows NT pentru reţelele locale şi sistemele de tip UNIX -Linux mai ales pentru conectarea subreţelelor în reţele de arie mai largă). • Resurse informaţionale – reprezintă rezultatele prelucrării datelor. set de reguli numit protocol de reţea. Totodată. capabil să rezolve probleme de comunicare complexe. utilizatorii au la dispoziţie un spaţiu de stocare considerabil mai mare. Sistemele de operare proiectate pentru gestionarea lucrului în reţea trebuie să asigure câteva funcţii suplimentare. acesta fiind rezultatul însumării tuturor spaţiilor disponibile de pe toate calculatoarele din reţea. Aceste funcţii se referă la: 1. fiind necesară efectuarea operaţiei doar pe un calculator. faţă de celelalte funcţii ale unui sistem de operare. fiind necesară doar o licenţă software pentru un program instalat pe un singur calculator şi folosit de mai mulţi utilizatori simultan de la mai multe calculatoare. problema transferului de date este complexă şi implică: o realizarea legăturii punctuale între două sisteme de calcul: un sistem transmite date şi celălalt le recepţionează o asigurarea transferului de date între două noduri.

Astfel. codificarea sau împachetarea datelor. se definesc. drivere virtuale. Identificarea nodurilor reţelei şi stabilirea drepturilor de acces în reţea. pentru fiecare utilizator şi pot fi definite acţiunile permise utilizatorilor din reţea. Aceste drivere se referă deci la resurse care nu există fizic în sistemul de calcul respectiv dar există fizic pe host. care pot să apară de la celelalte noduri din reţea. şi driverele virtuale definite pe nodul local se numeşte operaţie de mapare. Partajarea resurselor unui sistem de calcul între nodurile reţelei. Accesarea resurselor partajate din reţea se referă la capacitatea unui nod de a avea acces la resursele partajate de un alt nod din reţea. Windows NT Server este un sistem de operare pentru un server de reţea şi are implementată funcţia de definire şi control ale drepturilor de acces. cu verificarea drepturilor de acces în reţea. cât şi avantaje economice. Operaţia inversă. etc. 4. Flexibilitatea sporită este dată de posibilităţile de extindere a reţelei prin adăugarea de noi staţii de lucru sau servere sau de împărţirea resurselor între utilizatori. echipamente. instalată pe fiecare nod. Mecanismul de identificare a utilizatorilor oferă şi posibilitatea urmăririi (înregistrării) activităţii utilizatorilor în reţea. Avantajele economice sunt determinate de costurile mai reduse ale echipamentelor. pentru această resursă. de aplicaţia Explorer. ele asigură atât o flexibilitate sporită. Aceasta înseamnă că sistemul host trebuie să fie un sistem multitasking şi multiuser. Definirea unei corespondenţe între unităţile fizice partiţionate. care sunt declarate pe sistemul nodului care utilizează resursa partajată. Partajarea propriilor resurse de către un nod presupune gestionarea cererilor multiple şi simultane de acces la resursele partajate. programe.operaţii de selecţie a traseului pe care să se facă transferul de date între două sisteme de calcul din reţea (funcţii de rutare) o operaţii de conversie a datelor în şi din formatul specific transmiterii datelor în reţea. Spre exemplu. în felul acesta pot fi reglementate drepturile de acces la resursele partajate de server. numite protocoale de comunicaţie. etc. o 83 . Se numeşte host un nod al reţelei care permite partajarea resurselor sale de către celelalte noduri din reţea. Pentru a permite accesul la o resursă partajată din reţea. în sistemul de operare Windows. dar şi de exploatarea în comun a mai multor resurse: date. De exemplu opţiunea Map Network Drive (Mapare unitate de reţea) este oferită. Aceste funcţii sunt implementate pe serverul de reţea şi presupun asocierea unui sistem de parole fiecărui utilizator din reţea. Gestionarea driverelor virtuale este realizată de o componentă de reţea specializată. din reţea. se realizează cu opţiunea Disconnect Network Drive (Deconectare unitate de reţea). de anulare a mapării. Răspândirea fără precedent a reţelelor de calculatoare se explică prin importanţa pe care o are schimbul informaţional şi avantajele pe care reţelele de calculatoare le oferă în această direcţie. o mecanisme de detectare şi tratare a erorilor de transmisie o autentificarea proceselor implicate în transfer. De exemplu opţiunea Sharing (utilizare în comun) din meniul de context al unor obiecte Windows permite definirea modului de partajare a resursei respective în cadrul reţelei 3. pentru identificarea acestuia. 2. ea dă posibilitatea mapării unei unităţi virtuale locale la o unitate din reţea. conform anumitor reguli.

4. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de răspândirea geografică a sistemelor de calcul În funcţie de răspândirea geografică a sistemelor de calcul din cadrul unei reţele de calculatoare se disting patru categorii de reţele: • Reţelele LAN – au o extindere relativ redusă (de la câţiva centimetri până la 1 kilometru distanţă între calculatoare).2. Modelul de comunicare (standardul de comunicare) 4. Se regăsesc în general la nivelul unei camere sau a unei clădiri şi sunt implementate adesea în cadrul organizaţiilor. 4. Topologie 4.1. Răspândirea geografică a sistemelor de calcul 2. 3 Fig. suprafaţa lor variind între 1 şi 10 kilometri pătraţi. nr. 4 3 LAN – Local Area Network – Reţea cu acoperire locală 4 MAN – Metropolitan Area Network – Reţea cu acoperire metropolitană 84 .2. Adesea sunt constituite de către furnizorii de Internet şi sunt utilizate de către clienţii acestora. şi anume: 1. Clasificarea reţelelor de calculatoare Datorită diversităţii reţelelor de calculatoare. Arhitectură 3. în procesul de clasificare a acestora se regăsesc mai multe criterii.1. Model de reţea locală LAN • Reţelele MAN – sunt extinse la nivelul unui oraş.

chiar la nivel naţional şi continental. 5 Fig. Model de reţea cu acoperire vastă WAN • Reţelele GAN – se extind la nivel global. 4. 4.3.2.Fig. 6 5 WAN – Wide Area Network – Reţea cu acoperire vastă 6 GAN – Global area network – Reţea cu acoperire globală 85 . În această categorie de reţele intră şi Internet-ul. nr. alături de reţelele companiilor multinaţionale sau a organizaţiilor mondiale. nr. Model de reţea metropolitană MAN • Reţelele WAN – sunt extinse la nivelul unei regiuni. acoperind întreaga suprafaţă a planetei.

dar datorită numărului mic de utilizatori. respectiv: 86 . Model de reţea peer to peer • Reţele client/server – utilizează două tipuri de calculatoare. nr. Adesea. 4. are o extindere locală (LAN) şi un număr mic de utilizatori.4.2. fiecare utilizator al reţelei are drepturi egale cu ale celorlalţi. 4. Principalul dezavantaj îl constituie lipsa securităţii informaţiilor. nr. Astfel. reţele de calculatoare se clasifică în: • Reţele peer to peer – reprezintă acele reţele de calculatoare în care fiecare nod (sistem de calcul) este investit cu capabilităţi şi responsabilităţi similare.2. această categorie de reţea este implementată la nivelul unei organizaţii mici. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de arhitectură În funcţie de arhitectura lor. efectele acestuia sunt limitate. Fig.Fig. Model de reţea cu acoperire globală GAN 4.5.

nr. Acestea sunt instalate pe sistemele de calcul din reţea şi sunt folosite de către toţi utilizatorii autorizaţi ai reţelei respective. în general. Celelalte sisteme de calcul. După cum se poate observa. 4. acestea se instalează de obicei pe un calculator care dispune de aceste resurse şi care primeşte denumirea de server. necesită instalarea unor aplicaţii care să poată prelucra serviciile. Serviciile în cadrul acestei reţele sunt oferite de către aplicaţii specializate. Fig. Serviciile oferite de un server pot fi: • Servicii de transfer al fişierelor – server ftp. IMAP.6. SMTP etc. restul sistemelor de calcul putând dispune de un minim de astfel de resurse. nu necesită resurse hardware deosebite. Client – reprezintă acel nod din reţea care utilizează serviciile oferite de un server. Acestea. • alte servicii. după cum sunt solicitate şi/sau oferite serviciile. aplicaţii care poartă denumirea generică server. • Servicii de poştă electronică – server POP3. Datorită faptului că o aplicaţie de tip server necesită resurse hardware considerabile. • Servicii web – server web (IIS. Model de reţea client-server În cadrul unei reţele care are implementată arhitectura client/server..o o Server – reprezintă acel nod din reţea care oferă servicii celorlalte noduri ale reţelei. Acest lucru conduce la minimizarea costurilor de implementare şi maximizarea randamentului de prelucrare a datelor. numite aplicaţii client. • Servicii de conectare la Internet – server PROXY. care utilizează serviciile oferite de un server. fiind necesare puţine noduri care să dispună de resurse hardware mai performante (server-ele). prin arhitectura client/server se realizează o bună distribuţie a resurselor în reţea. orice sistem de calcul poate îndeplini funcţiunea de server sau de client. 87 . APACHE etc).

4.2.3. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de topologie Prin topologia unei reţele de calculatoare se înţelege modul de amplasare a acestora în spaţiu. În funcţie de acest criteriu se disting următoarele categorii de reţele: • reţele de tip magistrală (bus) – conectarea tuturor sistemelor de calcul şi a tuturor echipamentelor se face liniar prin intermediul unui cablu numit trunchi. Toate datele sunt transmise în toată reţeaua, dar sunt recepţionate doar de calculatorul sau dispozitivul căruia îi sunt destinate. La capetele trunchiului de reţea se montează câte un dispozitiv numit terminator, cu scopul de capta semnalele libere, respectiv semnalele care nu au fost recepţionate de nici un nod din reţea.

Fig. nr. 4.8. Model de reţea cu topologia magistrală (bus)

Avantaje: • necesită o infrastructură simplă şi puţin costisitoare; • conferă independenţă funcţională fiecărui calculator sau echipament conectat în reţea; o Dezavantaje: • funcţionarea reţelei presupune neapărat şi funcţionarea trunchiului sau magistralei. Dacă apare o defecţiune la magistrală, calculatoarele şi echipamentele din cadrul acesteia nu mai pot comunica între ele. • Datorită faptului că semnalul se difuzează în toată reţeaua, există pericolul interceptării acestuia de către utilizatori neautorizaţi, deci nu conferă o securitate fizică a comunicaţiei.
o •

reţele de tip stea (star) – conectarea tuturor sistemelor de calcul, precum şi a echipamentelor periferice se face prin intermediul unui dispozitiv special numit concentrator sau hub. Astfel fiecare nod din reţea are legătură directă cu hubul, realizându-se astfel o legătură permanentă între nodurile reţelei. Reţeaua funcţionează atât timp cât nodul central este în funcţiune, fiecare nod al reţelei fiind independent de celelalte noduri.

88

Fig. nr. 4.9. Model de reţea cu topologia stea (star)

Avantaje: • Oferă un control centralizat al traficului prin reţea; • Oferă independenţă nodurilor reţelei. o Dezavantaje • Necesită o infrastructură de comunicaţii costisitoare (se utilizează cablaje pe distanţe mari, plus concentratorul care reprezintă un echipament utilizat doar la centralizarea traficului); • Funcţionarea reţelei este dependentă de funcţionarea concentratorului.
o •

reţele de tip inel (ring) – toate sistemele de calcul sunt interconectate între ele în stilul conectării în topologia magistrală, doar că primul şi ultimul sunt unite formându-se astfel o buclă (inel). Informaţia se transmite de la un nod la următorul, într-un singur sens. Avantajele şi dezavantajele sunt aceleaşi ca la reţelele de tip magistrală, cu o completare, şi anume că reţele de tip inel oferă un grad ridicat de securitate privind transferul informaţiilor în şi din exterior, prin simplu fapt că acest transfer nu se poate realiza.

89

Fig. nr. 4.10. Model de reţea cu topologia inel (ring)

reţele de tip arbore (tree) – această categorie de reţele combină topologia reţelelor de tip magistrală cu cea de tip stea. Specific acestei topologii este magistrala centrală, respectiv un cablu denumit backbone . Pornind de la acest cablu, se dezvoltă strucuturi de reţele de tip stea şi/sau de tip magistrală, formându-se astfel reţeaua de tip arbore. Această topologie este cel mai des întâlnită la reţelele metropolitane, mai ales în cadrul companiilor furnizoare de servicii Internet. Aceste companii dezvoltă propriile reţele de cablaje, aşanumitele backbone-uri, la care se conectează clienţii serviciilor de Internet. Aceştia dispun de reţele locale proprii, cu arhitectură şi topologie proprie, astfel constituind împreună o reţea metropolitană de tip arbore. Principalul dezavantaj al acestui tip de reţele îl constituie dependenţa de elementul structural central (backbone), fără de care nici un nod al reţelei nu poate beneficia de conectivitate totală.
7

7 backbone – este un termen provenit din limba engleză, care în traducere reprezintă coloana vertebrală având înţelesul unui stâlp de susţinere sau a unui schelet pe care începe o construcţie, o dezvoltare a unei infrastructuri.

90

nr. Model de reţea cu topologia arbore (tree) 4.Fig. Modelul OSI (Open Systems Interconnection) pentru reţele. Acest model nu reprezintă în sine 91 . sau protocolul este o înţelegere între părţile care comunică asupra modului de realizare a comunicării. ca un prim pas către standardizarea internaţională a protocoalelor folosite pe diferite niveluri. de legătură date.2. cât şi funcţii de prelucrare a acesteia. Pe parcursul evoluţiei comunicaţiei între calculatoare au fost elaborate mai multe familii de protocoale. 4. reţea. propus de ISO (International Standard Organization). se ocupă de conectarea sistemelor deschise comunicării cu alte sisteme. aplicaţie (vezi figura nr. Astfel. Cele mai importante sunt modelul de referinţă ISO / OSI şi modelul de referinţă TCP / IP.11. transport. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de modelul de comunicare (standardul de comunicare) O reţea de calculatoare este alcătuită dintr-un ansamblu de mijloace de transmisie şi de sisteme de calcul utilizate pentru a realiza atât funcţii de transport a informaţiei. Această convenţie poartă numele de protocol.2.9). sesiune. prezentare. 4. 4.1. o reţea de calculatoare care interconectează diferite sisteme de calcul poate funcţiona în bune condiţii numai dacă există o convenţie care stabileşte modul în care se transmite şi se interpretează informaţia.4.4. Modelul OSI conţine şapte niveluri: fizic. Dar fiecare sistem de calcul prezintă un mod specific de stocare a informaţiei şi de interfaţare cu exteriorul. Un protocol este un set de reguli şi convenţii ce se stabilesc între participanţii la o comunicaţie în vederea asigurării bunei desfăşurări a comunicaţiei respective.

Prin interfaţa dintre date şi utilizator se înţelege în cazul de faţă modul de afişare sau sistemul de păstrare a fişierelor care poate fi diferit de la un sistem la altul.13. Exemplu: codificarea datelor. Nivelul prezentare. de a transfera aceste unităţi nivelului reţea şi a se asigura că toate fragmentele sosesc corect în celălalt capăt. utile în anumite aplicaţii. dar furnizează şi servicii îmbunătăţite. dimensiunea pachetelor sau chiar protocoalele sursei şi destinaţiei. de a le descompune. De asemenea. Modelul OSI 92 . nr. nivelul legătură de date obligă emiţătorul: • să descompună datele de intrare în cadre (blocuri) de date (câteva sute sau mii de octeţi). dacă e cazul. Nivel fizic Nivel legătură Nivel reţea Bit Blocuri Pachet Mai multe pachete Nivel transport Nivel sesiune Nivel prezentare Nivel aplicaţie Informaţia de transmis Mesaje Mesaje Tranzacţii Fig. Nivelul sesiune permite utilizatorilor de pe maşini diferite să stabilească între ei sesiuni. Nivelul aplicaţie are rolul de a uniformiza interfaţa dintre date şi utilizator. o sesiune permite transportul obişnuit de date. reprezentarea tipurilor de bază etc. Nivelul legatură de date are sarcina de a transforma un mijloc oarecare de transmisie într-o linie care să fie disponibilă nivelului reţea fără erori de transmisie nedetectate.o arhitectură de reţea deoarece nu specifică serviciile şi protocoalele utilizate la fiecare nivel. Ca şi nivelul transport. De aceea. care se ocupă numai cu transferul sigur al biţilor dintr-un loc în altul. acesta este receptat în cealaltă parte ca un bit 1 şi nu ca un bit 0. Nivelul transport are rolul de a accepta date de la nivelul sesiune. Nivelul fizic se ocupă de transmiterea biţilor printr-un canal de comunicaţie: când unul din capete trimite un bit 1. 4. nivelul reţea se ocupă de rezolvarea neconcordanţelor dintre modul de adresare. Nivelul reţea se ocupă de controlul funcţionării subreţelei. Spre deosebire de nivelele inferioare. în unităţi mai mici. nivelul prezentare se ocupă de sintaxa şi semantica informaţiilor transmise. ci arată numai ceea ce ar trebui să facă fiecare nivel. O problemă cheie în proiectare este determinarea modului în care pachetele sunt dirijate de la sursă la destinaţie. • să prelucreze cadrele de confirmare trimise înapoi de receptor. • să transmită cadrele secvenţial.

reţea.Internet Protocol care asigură un serviciu de transmitere a datelor fără conexiune.2. se poate observa diferenţa dintre modelul de referinţă ISO / OSI şi modelul TCP / IP.ICMP . Modelul de referinta TCP / IP a apărut ca o necesitate de interconectare a reţelelor de diferite tipuri. Comparaţie între modelul ISO/OSI şi modelul TCP/IP Nivelul gazdă . sute de reţele universitare şi guvernamentale. Acest protocol nu este definit şi variază de la gazdă la gazdă şi de la reţea la reţea. ARPANET şi apoi de succesorul său. Nivelul Internet defineşte oficial un format de pachet şi un protocol numit IP .4.14. Nivelul Internet are rolul de a permite gazdelor să emită pachete în orice reţea şi de a face ca pachetele să circule independent până la destinatie. Acest nivel face ca funcţionarea nivelului superior. să nu depindă de reţeaua fizică utilizată în comunicaţie şi de tipul legăturii de date. 4.Departamentul de Apărare al Statelor Unite). folosind un anumit protocol. iar denumirea a fost dată după cele două protocoale fundamentale utilizate. utilizând linii telefonice închiriate. 4. numit Internet şi respectiv.ARP . ARPANET a fost o reţea de cercetare sponsorizată de către DoD (Department of Defense . nr.reţea) – despre acest nivel modelul TCP / IP nu spune mare lucru.4. reţeaua a ajuns să conecteze între ele.Address Resolution Protocol. singura menţiune este aceea că gazda trebuie să se lege la reţea pentru a putea transmite date.14.Internet Control Message Protocol.reţea (interfaţă . În cele din urmă.2.la . Internet-ul. 93 . Din figura nr. . Modelul ISO / OSI Modelul TCP / IP Fig. Alte protocoale care pot funcţiona la acest nivel sunt: . Modelul TCP/IP este mult mai vechi decât modelul OSI şi a fost utilizat drept model de referinţă de către strămoşul tuturor reţelelor de calculatoare.

• poşta electronică SMTP (Simple Mail Transfer Protocol).folosit pentru aducerea paginilor de pe Web. protocol care permite unui utilizator de pe un sistem să se conecteze şi să lucreze pe un alt sistem aflat la distanţă. dar ulterior a fost dezvoltat un protocol specializat pentru acest serviciu. au apărut o serie de alte protocoale. fără pierderi. care foloseşte IP pentru transportul mesajelor. Poşta electronică a fost la origine doar un tip de transfer de fişiere. DNS (Domain Name Service). în ordine. cum ar fi: • Serviciul Numelor de Domenii.reţea (asigură livrarea corectă. a mesajelor). 4.la . în ordinea în care au fost emise). fără duplicate.15 prezintă protocoalele şi reţelele modelului TCP/IP. nr. dar care au o conexiune Internet. Nivelul transport permite conversaţii între entităţile pereche din gazdele sursă şi. • transferul de fişiere FTP (File Transfer Protocol) protocol care pune la dispoziţie o modalitate de a transfera eficient date de pe o staţie pe alta. orientat pe conexiuni care permite ca un flux de octeţi trimişi de pe un sistem să ajungă fără erori pe oricare alt sistem din inter . • UDP (User Datagram Protocol) este un protocol nesigur (nu asigură livrarea mesajului la recepţie fără erori.Reverse Address Resolution Protocol. pentru a stabili corespondenţa dintre numele gazdelor şi adreselor reţelelor. deci asigură comunicaţia între programele de aplicaţie. fără conexiuni. 94 . • HTTP (HyperText Transfer Protocol) . Acest protocol este folosit pentru transferul mesajelor de poştă electronică între utilizatori conectaţi la reţele diferite. respectiv. Fig. o varietate de servicii: • terminal virtual TELNET. în ambele sensuri. Nivelul aplicaţie asigură utilizatorilor reţelei.. destinaţie. Ulterior .RARP . Sunt definite două protocoale: • TCP (Transmission Control Protocol) este un protocol punct .punct. prin intermediul programelor de aplicaţie.

Administrarea reţelei trebuie să înceapă cu planificarea acesteia. nu în mod individual. Editura Tehnică. Criptografia şi securitatea reţelelor de calculatoare. conturi de utilizator. Syscon for NetWare pentru versiunile 3.ce versiuni . 1994. Bucureşti.15. ci şi accesarea resurselor. Grupurile sunt utilizate pentru a organiza utilizatorii în mulţimi logice pe baza modului în care aceştia au nevoie de acces la resusele reţelei. Utilizatorilor li se acordă permisiunile necesare la resuse pe baza grupului din care fac parte. configurarea şi gestionarea tuturor elementelor reţelei: resurse locale şi aflate la distanţă. cu documentarea ciclului de viaţă al reţelei. dispozive pentru conectivitate. stabilindu-le drepturile de acces şi apartenenţele la grupuri. Administratorul trebuie să creeze apoi conturi pentru toţi utilizatorii reţelei.3. Unul dintre cele mai importante aspecte ale securităţii reţelei îl reprezintă parolele.x sau NWAdmin pentru versiunile 4.x şi 5.sunt utilizate în prezent? • Acestea sunt adecvate nevoilor utilizatorilor? • Cum este văzută dezvoltarea reţelei în viitor? Înainte de a avea o reţea funcţională. răspunzându-se la următoarele întrebări: • Ce hardware şi ce software . În acest sens trebuie să se înceapă cu configuraţia curentă. fiind greu de detectat. Utilitarele pot fi utilizate pentru a desemna opţiuni. Scopul administrării reţelei este de a creşte produtivitatea prin asigurarea accesului la resursele necesare. Administrarea şi securitatea reţelelor de calculatoare Administrarea reţelei constă în planificarea. accesul este acordat fiecărui utilizator printr-un cont individual. precum exigenţele pentru parole şi apartenenţele la grupuri.Fig. nr. Principalele două tipuri de conturi de reţea care permit gestionarea utilizatorilor reţelei sunt conturile de utilizator şi conturile de grup. În reţelele bazate pe server. Acest lucru este valabil mai ales când sunt combinate caractere numerice şi alfabetice. pp. Înainte de a lua această decizie. 4. Majoritatea sistemelor de operare în reţea creează în timpul instalării un cont administrator şi unul guest (oaspete). Protocoalele utilizate de modelul TCP/IP 4. administratorul de reţea trebuie să decidă cum gestionează accesul. Parolele lungi sporesc securitatea reţelei. Conturile de utilizator şi cele de grup sunt create de obicei cu ajutorul unui utilitar furnizat de sistemul de operare de reţea (de exemplu. Modelul de securitate pentru o reţea de calculatoare este structurat pe mai multe niveluri : 8 8 Patriciu. Fiecare utilizator care este membru al grupului are aceleaşi permisiuni de acces ca şi grupul.. Păstrarea unui istoric al parolelor reduce accesul neautorizat la reţea. V. User Manager sau User Manager for Domains în Windows NT sau Windows 2000.x). Securitatea este sporită prin solicitarea ca parolele să fie schimbate periodic. Crearea conturilor de utilizator şi atributele aplicate acestor conturi sunt elementele prin care se gestionează accesul la resurse. Accesul include nu numai conectarea la o anumită staţie de lucru. 26-28 95 . administratorul trebuie să definescă metoda care va fi utilizată pentru a stabili cerinţe privind numele de utilizator şi parolele.

• nivelul de drepturi la servicii care determină cum poate folosi un anumit utilizator un serviciu (de exemplu. incendiilor sau inundaţiilor. protecţia bibliotecii de suporturi de date (magnetice. Este comună tuturor sistemelor electronice de calcul. • nivelul drepturilor de acces care individualizează. drepturile pe care le au aceştia (citire. optice. repartizoare.) La nivelul de securitate a serviciilor se controlează accesul la serviciile sistemului cum ar fi echipamentele de intrare/ieşire. gestiunea serverului şi pot fi individualizate astfel: • nivelul de control al serviciilor care este responsabil de funcţiile de avertizare şi de raportare a stării serviciilor. Cea mai bună soluţie pentru rezolvarea acestei probleme este realizarea unui sistem redundant la fiecare loc de muncă. Pe lângă protecţia contra atacurilor deliberate. având în vedere ca majoritatea angajatilor neglijează salvarea sau realizarea în mod regulat a unei copii de rezervă a fişierelor de pe hard disc. limitarea lucrului la unele staţii). porţi. • nivelul de acces la cont care se referă la identificarea utilizatorilor după numele de utilizator asociate şi autentificarea lor prin parola introdusă. Măsurile prin care este asigurată securitatea fizică se referă la controlul accesului. La acest nivel se realizează gestiunea accesului şi se stabilesc măsuri de protecţie la conectare (deconectare forţată. drepturile unui operator asupra unei imprimante) Securitatea fizică constă în împiedicarea pătrunderii în sistem a intruşilor. punţi. vizualizare etc. ştergere. O sursă de vulnerabilitate trecută deseori cu vederea o reprezintă alimentarea cu energie electrică a clădirii. iar atunci când aceasta nu este posibil sunt create bariere care să stopeze sau să întârzie atacul. asigurarea securităţii echipamentelor din reţea (calculatoare şi echipamente periferice). interzicerea lucrului în afara orelor de program. • Niveluri logice de securitate destinate asigurării controlului accesului la resursele şi serviciile sistemului. pe fiecare utilizator sau pe grupuri de utilizatori. 96 • . protecţia contra dezastrelor naturale.Securitatea fizică este nivelul exterior al modelului de securitate şi trebuie să asigure prevenirea accesului la echipamente şi date. securitatea fizică trebuie să asigure şi protecţia împotriva dezastrelor naturale. scriere. Interconectarea reţelelor de calculatoare Pentru reţelele care interconectează un număr mare de calculatoare sau mai multe reţele locale este necesară prezenţa unor componente suplimentare: repetoare. magneto-optice). Din punct de vedere al accesului la resursele sistemului întâlnim următoarea structurare: • Nivelul de acces la sistem care determină dacă şi când reţeaua este accessibilă utilizatorilor. transmiţându-le mesaje de averizare. distribuite sau nu. întreruperea alimentării determinând pierderi de date. 4.4.

cablu coaxial subţire 185m). 4. permiţând astfel administratorilor de reţea reconfigurarea uşoară a întregii reţele. Apoi aceste repetoare au permis separarea unei reţele în mai multe segmente. Spre deosebire de acestea. 97 . A doua generaţie de hub-uri a fost înzestrată cu posibilităţi de management şi de administrare a segmentelor. Divizarea unei reţele în segmente a permis administratorilor de reţea să creeze la nivel logic şi fizic grupuri de lucru. cablu coaxial gros: 500m. puntea are şi capacitatea de a identifica automat adresa fiecărui calculator situat de o parte şi de alta a punţii. Repetorul aşteaptă sosirea semnalelor pe cablul de reţea. permiţând extinderea lungimilor reţelelor. le amplifică şi le transmit mai departe. Aceste repetoare se numesc hub-uri. Cele două reţele pot fi şi de tipuri diferite. Prelungirea unei reţele cu ajutorul unui repetor Puntea (bridge) este dispozitivul care leagă două reţele într-una singură. Iniţial hub-ul a fost doar un simplu repetor de semnal care prelua semnalul de pe unul din cabluri şi-l transmitea pe un alt cablu. nr. Repetoarele sunt folosite când lungimea totală a cablului de reţea este mai lungă decât cea admisă pentru tipul respectiv de cablu (de exemplu cablu torsadat: 100m. fiind considerată un repetor inteligent. le amplifică şi le transmite mai departe. Prin acest mecanism se poate asigura legătura dintre două reţele similare.Repetorul (repeater) este un echipament care amplifică semnalele pentru a mări distanţa fizică pe care acţionează reţeaua. Fig.16. pe baza acestor adrese putându-se direcţiona mesajele în mod corespunzător. Repetoarele interceptează semnelele care vin prin cablu.

El poate acţiona ca ruter pentru un anumit protocol şi ca punte pentru altele.Fig. Schema conectării a două reţele cu ajutorul unui router Bruter-ul este un echipament care combină calităţile unei punţi şi ale unui repetor. 4. 4. Unele repartizoare sunt chiar calculatoare propriu-zise cu plăci de reţea. repartizorul poate lua decizia de redirecţionare a unui mesaj. Schema unei reţele cu punte Repartizorul (router) este similar unei punţi super-inteligente pentru reţele foarte mari. prevăzute cu un software special care le permite execuţia funcţiilor de coordonare. nr.18. O poartă conectează două sisteme care nu folosesc aceleaşi: 98 . Fig. Porţile (gateways) sunt repartizoare super-inteligente şi au fost proiectate pentru conectarea reţelelor de tipuri diferite. El ştie totul despre reţea: adresele tuturor calculatoarelor. adresele altor punţi şi/rutere din reţea şi poate construi traseul optim pe care poate fi transmis mesajul în drumul său de la adresant la destinatar. Dacă o anumită parte a reţelei este ocupată. folosind un traseu mai puţin ocupat.17. O altă funcţie a router-elor este conectarea prin modemuri a reţelelor localizate geografic la mare distanţă. nr.

care convertesc mesajele primite întrun limbaj de e .mail care poate fi înţeles de propriul sistem. dar care utilizează acelaşi protocol de nivel fizic. • nivelul transport . • de la nivelul 4 în sus . Sofware de comunicaţie Schimbul de date între utilizatori diferiţi situaţi local sau la distanţă. Ele realizează o conversie de protocol pentru toate cele şapte niveluri OSI şi operează la nivelul aplicaţie. • arhitecturi. În general. nr. Porţile reprezintă de obicei servere dedicate într-o reţea. Acesta are următoarele funcţii : 1. • limbaje. Editura Sedcom Libris. • structuri de formate.19): E i ţător m D estinatar M esaj M esaj C odificare D ecodificare T ransm isie Fig. iar calculatorul receptor trebuie să întrerupă temporar 9 9 ***. 248 99 . 1999.• protocoale de comunicaţie. Comunicarea informaţiei Buna desfăşurare a schimburilor de date mediate de echipamentele de comunicaţie se asigură prin intermediul software-ului de comunicaţie. • nivelul reţea – rutere care interconectează mai multe reţele locale de tipuri diferite. Armonizarea derulării lucrărilor între emiţător şi receptor Calculatorul emiţător declanşează comunicarea. lucrând la sisteme de calcul identice sau diferite se realizează după schema de mai jos (fig. Iaşi. p.19.porţi de aplicaţii care permit cooperarea de la nivelul 4 în sus.porţi de acces care fac posibilă comunicaţia între sisteme de diferite arhitecturi şi medii incompatibile. Sarcina unei porţi este de a face conversia de la un set de protocoale de comunicaţie la un alt set de protocoale de comunicatie. 4. Porţile functionează şi la nivelul transport al modelului ISO / OSI. • nivelul legătură de date – punţi care interconectează reţele LAN de acelaşi tip sau de tipuri diferite. 4.nr. Din cele prezentate putem face următoarea legatură între nivelele modelului OSI la care operează echipamentele şi numele acestora: • nivelul fizic – repetoare care copiază biţi individuali între segmente diferite de cablu. Contabilitate şi sisteme informaţionale. aceste echipamente permit conectarea la un mainframe a reţelelor locale.

Comutatorul rezervă. 3. În fiecare nod de comunicaţie datele de transmis trebuie dirijate pe subansamble către calculatoarele destinaţie. Întrucât liniile de transmisie sunt supuse factorilor perturbatori. au rolul de intermediari în memorarea mesajelor. Principalele modalităţi de lucru sunt: • alegerea căilor de transmisie din mai multe posibile. circuitul corespunzător între emiţător şi receptor. plasate la nodurile reţelei. 100 . Fiecare echipament din reţea are o anumită capacitate de transmisie. corectarea prin retransmisie etc. Un mesaj mai scurt este completat cu spaţii. Comutarea (dirijarea) poate fi asigurată prin mijloace fizice utilizând comutarea circuitelor. iar unul mai lung este descompus în câte pachete este necesar. Software-ul specializat are misiunea de a alege calea de comunicaţie în funcţie de trafic dacă mai multe căi sunt posibile. protecţia prin software se poate asigura prin coduri detectoare de erori. Ajustarea cererii de transmisie la posibilităţile tehnice trebuie să evite pierderea de informaţie prin depăşirea vitezei unei linii sau a capacităţii unui nod. 4. 2. Un mesaj poate trece prin mai multe noduri pentru a ajunge la destinatar. Gestiunea traficului reţelei. Ele primesc totalitatea mesajelor. • refuzul unui trafic suplimentar. O altă soluţie este utilizarea terminalelor pasive pregătite întotdeauna pentru recepţie. La recepţie se recompune mesajul prin reordonarea pachetelor. În acest caz calculatoarele specializate în comutări. Pachetele aceluiaşi mesaj pot sosi într-o ordine diferită de cea de la emitere. Este deci necesară coordonarea în orice moment a activităţilor îndeplinite. Protecţia contra erorilor. le memorează şi apoi le retransmit către receptor. Comutarea pachetelor reia principiul comutării mesajelor fixînd mărimea mesajului la o valoare standard (de exemplu 128 caractere în TRANSPAC). iar mesajul parcurge acest circuit. • temporizarea nodurilor. la momentul transmisiei. dacă au parcurs căi diferite. Pentru ameliorarea performanţelor se utilizează şi comutarea mesajelor. Calculatorul central realizează alocarea timpilor de comunicaţie cu terminalele. dacă se detectează punctul de saturaţie. În acest mod.lucrările sale pentru a putea face recepţia. iar traficul de date este de obicei variabil. gestiunea pachetelor la nodurile de comunicaţie este mai uşoară. Dirijarea datelor în reţea.

funcţii. limba engleză) sau artificiale. Programarea. sentimentele şi dorinţele.Capitolul 5. pornind de la simboluri de bază. Exemple: comenzi. Orice limbaj. semanticii şi pragmaticii sale. XML. Toate limbajele de programare se bazează pe un set de simboluri elementare (de obicei. Limbajele pot fi naturale (de exemplu. limba unei comunităţi umane: limba română. constante). a algoritmului de rezolvare a unei probleme.. literele mari şi mici ale alfabetului latin.1. Algoritmul indică modul de prelucrare a datelor iniţiale şi modificarea lor pas cu pas până la obţinerea rezultatelor finale. se construiesc structuri complexe. limbaje de programare). caractere speciale (+ .* /. Dicţionar general al limbii române. presupune definirea sintaxei. limbaje de programare. Noţiuni generale privind limbajele de programare Limbajul reprezintă un sistem de semne alcătuit din sunete articulate prin care oamenii îşi exprimă gândurile. Ansamblul regulilor prin care se construiesc instrucţiunile constituie gramatica limbajului. limbaje de comunicare între dispozitive: protocoale – TCP/IP. IIF(). iar pragmatica se referă la utilitatea practică a limbajului. Limbajele de programare aparţin setului de limbaje artificiale create de om şi servesc la exprimarea. Limbajele de programare oferă facilităţi corespunzătoare de descriere. V. Cele mai des utilizate elemente de metalimbaj sunt: • cuvinte scrise cu majuscule reprezintă cuvinte rezervate şi trebuie folosite exact în aceeaşi formă. p. produse-program 5. Sintaxa reprezintă ansamblul regulilor prin care. CREATE. Editura Enciclopedică. 1 1 Breban. sub formă de instrucţiuni executabile de către calculator. pretu.sunt scrise cu litere mici şi reprezintă construcţii care vor fi înlocuite de utilizator. numit alfabetul limbajului. Semantica este dată de un set de reguli care determină semnificaţia propoziţiilor într-un limbaj. Bucureşti. adică sisteme de semne care pot fi înţelese pe baza unor convenţii (jargoane profesionale. comenzi.).559 101 . um. Odată cu apariţia calculatoarelor electronice a apărut şi noţiunea de limbaj de programare ca mijloc de dialog om-calculator. natural sau artificial. Exemple: codmat. cifrele sistemului zecimal. Definiţia modernă consideră limbajul de programare un instrument de dialog omcalculator care are proprietatea că este înţeles de ambii participanţi la dialog. organizarea lor şi relaţiile dintre ele trebuie precizate prin program. 1992. variabile. Aceste simboluri sunt asamblate în cuvinte-cheie sau expresii care formează vocabularul limbajului (instrucţiuni. clauze şi funcţii în FoxPro . Elementele de metalimbaj apar în documentaţiile care însoţesc produseleprogram. FOR. Exprimarea regulilor gramaticale din limbajul de programare se realizează cu ajutorul unui metalimbaj.. %.. Natura datelor.LIST. • cuvinte utilizator .

care pot fi interpretoare sau compilatoare. Ansamblul activităţilor de concepere.1 ilustrează procesul de programare. Procesul de programare . În practică există şi încercări de standardizare a metalimbajelor. Figura nr. Exemple: TO PRINT | TO FILE. cu ajutorul unor programe speciale. ON | OFF. Problema Programator (utilizator) pe baza analizei problemei de rezolvat Scrie programul Program Calculator instrucţiuni pentru calculator Traducere automată în limbaj maşină execută programul Rezultat Reguli şi restricţii ale limbajelor de programare 102 Figura nr. În cazul problemelor simple. etc. codificarea algoritmului într-un program utilizând un limbaj de programare. Programul reprezintă un ansamblu de instrucţiuni şi/sau comenzi scrise cu ajutorul unui limbaj de programare care descriu prelucrările de date pe care trebuie să le execute calculatorul în scopul rezolvării unei probleme.. • { } sau | . Utilizând limbajul de programare omul va întocmi un program care descrie problema de rezolvat în termeni inteligibili pentru calculator. cele mai cunoscute fiind BNF (Backus Naur Form) şi EBNF(Extended BNF). Programul scris de om se numeşte program-sursă. elaborarea algoritmului de rezolvare a problemei şi reprezentarea acestuia. dezvoltare şi întreţinere a programelor poartă denumirea de programare. 5.• [ ].încadrează o construcţie opţională (programatorul decide dacă acestea vor fi sau nu folosite) Exemple: LIST [FIELDS <lista_câmpuri>] . 5. transformarea programului sursă în program executabil (prin compilare sau interpretare). calea de la problema de rezolvat la rezultate este relativ uşoară. Pentru a putea fi înţeles de calculator el trebuie adus în format executabil.1. exploatarea şi întreţinerea. Obţinerea formatului executabil se realizează prin traducere. Limbajele de programare servesc la transformarea într-un format accesibil calculatorului a modului de rezolvare a unei probleme. testarea şi documentarea. putând fi sintetizată astfel: definirea şi analiza problemei.sau exclusiv: din elementele prezente se va alege unul singur.CREATE REPORT [<nume_fişier>│?].

cât şi de firme care-şi dezvoltă propriile aplicaţii. În plus. Altfel spus.2. respectiv editarea de legături. un depanator de programe. mai mult timp şi mai mulţi bani. depanarea programului. Întrucât în starea iniţială problemele de rezolvat.Computer Aided Software Engineering). Acesta ilustrează tocmai trecerea de la “artizanal” la “industrial” în programare. Ulterior evoluţia s-a orientat către medii de programare. deci a structurării lor conform logicii programelor. inclusiv cele din domeniul economic. nu răspund condiţiilor specificate anterior este necesară parcurgerea anumitor etape pentru ca problema să fie adaptată prelucrărilor informatice. În prezent. Produsele-program sunt realizate atât de către firme specializate. calculatorul îşi face singur programele. De aici necesitatea organizării datelor. La primele limbaje de programare trecerea de la programele sursă la programele executabile se realiza prin comenzi distincte în care se specificau explicit operaţiunile de efectuat. numai că trebuie să i se furnizeze intrările într-un mod ordonat. în anumite zone de pe suport. sau ataşată programului sub forma dosarului de programare care la rândul său cuprinde descrierea problemei şi a funcţiilor sale. a conceptului de ingineria programării (software engineering). după anumite reguli. în 1968. descrierea condiţiilor de implementare şi exploatare. descrierea structurii datelor (de intrare şi de ieşire). încărcarea şi lansarea în execuţie.Etapele rezolvării problemelor cu ajutorul calculatorului electronic Calculatoarele actuale gestionează datele fără a lua în considerare semnificaţia lor. 5. cât şi documentaţia pentru elaborarea. un domeniu al informaticii care se ocupă cu identificarea celor mai adecvate soluţii. Prin produs-program se desemnează atât programul propriu-zis. facilitând doar înţelegerea sa.În cazul problemelor complexe. De la ingineria programării s-a trecut apoi la ingineria programării asistate de calculator (CASE . metode. un încărcător de programe. care nu influenţează modul de derulare a execuţiei programului. În acest caz. Identificarea datelor reprezentate se realizează prin amplasarea simbolurilor în memoria internă. interpretarea sau compilarea. oferă facilităţi de gestionare a fişierelor prin meniul FILE şi de informare completă şi rapidă prin sistemul HELP. Literatura de specialitate face apel la mai 103 . în condiţii optime de productivitate şi eficienţă. majoritatea limbajelor de programare sunt integrate în medii de programare. procedee şi instrumente care să conducă. un compilator. programul sursă. la elaborarea de produse-program performante. Spre exemplu. Mediile de programare reprezintă pachete de programe care asigură integrarea următoarelor funcţii: introducerea şi editarea programului sursă. rezultatul activitităţii de programare este produsulprogram. după cum sunt definite prin programele de prelucrare. activitatea de programare capătă caracteristicile activităţilor de tip industrial. presupunând implicarea mai multor categorii de specialişti. implementarea şi întreţinerea sa. Industrializarea activităţii de programare a determinat apariţia. Visual FoxPro se poate considera că reprezintă un mediu de programare care oferă un editor de texte. Documentaţia poate fi inclusă în program prin linii de documentare/linii comentariu. descrierea algoritmului de rezolvare a problemei.

Majoritatea limbajelor de programare actuale reprezintă medii de programare. achiziţionarea de produse-program. Aşa cum rezultă din figura 5. descrierea algoritmului de rezolvare a 2 2 Reix. ca o sinteză a etapei. Les Editions Foucher. programele sunt folosite în exploatarea curentă de alte persoane decât cele care le-au proiectat. testarea şi corectarea. schema de sistem. Paris. Obţinerea formatului executabil se realizează prin traducere. de obicei. cu editoare de legături. a explicaţiilor şi exemplelor care să conducă la o utilizare corectă a programului respectiv. pp. R. cu module de traducere. codificarea algoritmului într-un program utilizând un limbaj de programare. coerentă şi neambiguă a problemei luate în studiu. Aceasta poate fi inclusă în program prin linii de documentare/linii comentariu care nu influenţează modul de derulare a execuţiei programului. Ea presupune precizarea instrucţiunilor de utilizare. După stabilirea acestor elemente se poate întocmi.. În concepţia tradiţională drumul de la problemă la rezultate este relativ greoi. Etapa de codificare a algoritmului presupune alegerea unui limbaj de programare adecvat pentru scrierea programului sursă (se utilizează pentru scriere un editor sau procesor de texte).multe concepţii în modelarea problemelor în vederea prelucrărilor informatice : concepţia tradiţională (clasică). elaborarea algoritmului de rezolvare a problemei. formă. mod de organizare). documentarea programului. În acest scop se folosesc date de test. calea de la problema de rezolvat la rezultate poate fi sintetizată astfel: definirea şi analiza problemei. Testarea şi corectarea programului. Systemes d’information et management des organisations. cu module de depanare etc. mult timp şi presupun costuri ridicate. În etapa de definire şi analiză a problemei se prezintă imaginea conceptuală completă. de obicei. programul sursă introducându-se în sistem sub forma unui fişier în format text. pseudocod etc. 1990. concepţia utilizatorului final (prin folosirea de instrumente software specializate). luând în considerare toate restricţiile identificate în faza de analiză. Programul scris de om se numeşte program-sursă. Etapa de elaborare a algoritmului de rezolvare a problemei detaliază prelucrările până la nivelul operaţiunilor elementare de efectuat. descrierea structurii datelor (de intrare şi de ieşire). 146148 104 . transformarea programului sursă în program executabil (prin compilare sau interpretare). mod de prezentare. Documentarea programului este necesară deoarece. execuţia şi întreţinerea. respectiv date de intrare pentru care se cunosc rezultatele. precum şi precizarea modificărilor suferite de datele de intrare pentru a obţine rezultatele dorite. Reprezentarea algoritmului se face prin diverse tehnici: schemă logică. După formularea problemei în termeni concreţi şi clari urmează analiza tuturor aspectelor privind datele de intrare şi rezultatele (natură. fiind prevăzute cu editor de texte pentru introducerea programului sursă. În acest scop se întocmeşte o documentaţie. cu ajutorul unor programe speciale care pot fi interpretoare sau compilatoare. Etapele de analiză şi programare durează.1. Pentru a putea fi înţeles de calculator el trebuie adus în format executabil. facilitând doar înţelegerea sa sau poate fi ataşată programului sub forma dosarului de programare care cuprinde descrierea problemei şi a funcţiilor sale. Programul pregătit pentru exploatarea curentă trebuie să fie corect din punct de vedere al logicii de rezolvare a clasei de probleme. fiind necesară însuşirea şi utilizarea unui limbaj de programare.

cât şi un aspect evolutiv. stocuri. înlăturând eventualele erori care au mai apărut.) societăţi specializate în producţia de software pun la dispoziţie. descrierea condiţiilor de implementare şi exploatare. Ulterior utilizatorul trebuie să-şi adapteze structura datelor la cerinţele produsuluiprogram. Pentru aplicaţiile curente din domeniul economic (producţie. 105 . Achiziţionarea de produse-program.) care permit definirea unui model de rezolvare a problemei apropiat de formaţia utilizatorului. Concepţia utilizatorului final se bazează pe utilizarea instrumentelor software specializate care apropie utilizatorul de calculator şi elimină faza de programare. produse-program la cheie. Exploatarea are în vedere utilizarea curentă a programului în rezolvarea cazurilor concrete din clasa de probleme pentru care a fost proiectat. Întreţinerea programului are atât un aspect corectiv. exemple de utilizare etc. pe piaţă. care ţine seama de dinamica clasei de probleme rezolvate. programul sursă. programe de grafică. Firmele interesate pot achiziţiona asemenea produse-program după analiza atentă a cerinţelor de prelucrare. contabilitate generală etc. sisteme de gestiune a bazelor de date etc. Asemenea instrumente software specializate sunt limbajele de programare din generaţia a 4-a (programe de calcul tabelar.problemei.

prin contractul încheiat între cumpărător şi vânzător sau prin practicarea unor preţuri scăzute şi asigurarea unor servicii care nu sunt oferite de copiile pirat (documentaţia şi punerea la dispoziţie a unor noi versiuni). Un produsprogram este vândut la un preţ mai mic în raport cu investiţia iniţială pentru realizarea lui. produsul-program trebuind să răspundă unor cerinţe care se manifestă în mod curent şi care pot fi satisfăcute într-o manieră standardizată. posibilităţi concrete de livrare prin estimarea unor preţuri de livrare pertinente. 3. 4. • Piaţă potenţială extinsă. Utilizarea unor soluţii tehnice moderne şi eficiente în proiectarea produselor informatice înseamnă folosirea ultimelor noutăţi hardware şi software din domeniu. Analizele economice trebuie realizate în corelaţie cu cele tehnice care implică utilizarea celor mai moderne resurse informatice. la proiectarea pachetelor de programe se iau în considerare următoarele principii: 1. ci într-o zonă geografică întinsă. • Un răspuns pertinent la o cerinţă generică. nivelul mediu al cheltuielilor de proiectare şi realizare. cât şi în alte ţări. 2. Fundamentarea pe criterii tehnico-economice presupune comensurarea cheltuielilor necesare pentru conceperea şi realizarea produselor-program comparativ cu veniturile care urmează a fi obţinute din vânzarea acestor produse. utilizarea lor trebuind să se facă fără probleme chiar dacă utilizatorii nu sunt experimentaţi în domeniu. urmărindu-se comercializarea produselor-program nu numai la nivelul unei ţări. Posibilitatea algoritmizării eficiente a problemelor abordate presupune dezvoltarea şi utilizarea produselor informatice pentru domenii economice în care procesele de prelucrare au un caracter cuantificabil şi pot fi asociate specificului sintactic şi semantic al sistemului electronic de calcul. Pentru ca piaţa produselor-program să funcţioneze trebuie asigurate următoarele condiţii: • Protecţia firmei producătoare contra copierii frauduloase a produselor-program de către clienţii săi – se realizează prin lege. firmele producătoare fac investiţii în acest domeniu numai în condiţii de eficienţă economică.5. Ca şi în industrie. fiind însă rezultatul unei activităţi intelectuale. 5.3. Existenţa unei pieţe reale pentru desfacerea produselor informatice înseamnă dezvoltarea unor studii de marketing care să evidenţieze existenţa sau inexistenţa unor posibili beneficiari ai produselor program care urmează să fie comercializate. Prin aceste studii sunt identificate următoarele elemente: numărul viitorilor utilizatori. Existenţa cadrului legislativ presupune existenţa unei legislaţii economice naţionale în concordanţă cu cea europeană pentru ca viitorul produs să poată fi uşor generalizat atât în ţara de origine. • Produse-program de calitate. Investiţia este totuşi rentabilă deoarece produsul-program se vinde întrun mare număr de exemplare. Principii de utilizare specifice produselor program Pachetele de programe sunt asemănătoare cu produsele rezultate dintr-o activitate de producţie. noutăţi care conduc la obţinerea unor produse competitive. De aceea. 106 .

în 107 . Pentru asigurarea credibilităţii. o componentă sau un proces satisface clientul. 5. Produsele informatice fiind tot rezultate ale unui proces creativ. de intuiţie şi improvizaţie. Aşadar. Calitatea software reprezintă totalitatea însuşirilor tehnice. calitatea produselor informatice este definită ca fiind gradul în care un sistem. Plecând de la aceste principii. 8. însuşiri ce exprimă gradul în care acestea satisfac nevoia utilizatorilor. sistemele de codificare. În acest scop la proiectare şi realizare trebuie avute în vedere cerinţele cadrului legislativ din ţara de origine şi din ţările în care produsul va fi livrat. particularităţile limbii. de creaţie tip "artă a programării" la o activitate sistematică care să asigure înalta calitate a programelor şi un cost cât mai scăzut al elaborării şi întreţinerii acestora. Aşa cum pentru produsele obişnuite se recurge la determinarea unui nivel al calităţii.4. luându-se în considerare fie un produs etalon. urmată de o campanie publicitară eficientă. Dezvoltarea de soluţii informatice bazate pe sisteme de programe reutilizabile în contextul evoluţiei sistemelor de operare are în vedere conceperea acestora prin folosirea unor structuri care să permită dezvoltarea. Caracteristici de calitate ale produselor program Calitatea software-ului este astăzi un subiect la modă. sistemul de unităţi monetare. Asigurarea de soluţii tehnice cu caracter plurinaţional rezidă din cerinţele de comercializare a viitorului produs atât pe piaţa internă. Publicitatea este asigurată apelându-se la un personal de specialitate şi o tehnică de calcul de un nivel înalt. necesităţile utilizatorului sau aşteptările acestuia. 7. termenii şi conceptele economice utilizate etc. economice şi sociale ale produselor software. prin care acestea reuşesc să satisfacă anumite cerinţe.6. elaborare şi realizare a produselor software. se poate realiza un plan de asigurare a condiţiilor optime în care aceste produse să fie realizate la parametri cât mai ridicaţi şi să poată asigura îndeplinirea şi realizarea cerinţelor specificate. fie anumite valori standard ale unor parametri caracteristici. modificarea sau suprimarea unor module informatice cu efort material şi uman minim în condiţiile apariţiei unor noi versiuni de sisteme de operare. şi pentru produsele informatice se poate determina nivelul calitativ. Obiectivul final al ingineriei software este trecerea de la o activitate de elaborare a programelor în care domină stilul artizanal. alfabetul. se pot realiza sisteme de asigurare a calităţii şi planuri ale calităţii şi pentru procesele de dezvoltare. cât şi pe cea externă. firma producătoare trebuie să asigure asistenţa tehnică pentru exploatarea la parametrii de eficienţă a produsului respectiv. Asigurarea activităţilor de publicitate şi asistenţă tehnică are în vedere estimarea fondurilor necesare pentru lansarea pe piaţă a produsului informatic. utilizarea produselor-program generalizabile presupune parcurgerea unor etape în care utilizatorul final foloseşte în mod efectiv pachetul program existent în biblioteca sursă direct executabilă (livrată de proiectant). În IEEE (The Institute of Electrical and Electronics Engineering) Glossary of Software Engineering Terminology.

a unei secvenţe sunt utilizate instrucţiuni care se execută una după alta sau măsura în care nu sunt utilizate instrucţiuni de salt condiţionat sau necondiţionat). După glosarul de termeni . cel puţin. liniaritatea (măsoară gradul în care la elaborarea unui modul. reprezentând orizontul de timp în care operează şi evoluează produsul program. la un preţ mai scăzut. oferă nivelul necesar al calităţii. adaptabilitatea (reprezintă capacitatea produsului software de a permite integrarea de noi funcţii de prelucrare şi de a include acele secvenţe de instrucţiuni care măresc performanţa programului.şi complexitatea problemei ce se rezolvă). Definirea problemei la beneficiar. Un nivel mai scăzut duce la alegerea produselor software concurente care. deci. Este necesară. utilizarea unor metode de evaluare a calităţii software astfel încât să existe posibilitatea comparării nivelului planificat al calităţii cu cel obţinut efectiv. a produsului. utilizarea. memorie internă. clarificarea şi detalierea acesteia de către beneficiar şi producător prin elaborarea unor specificaţii are un impact deosebit atât asupra calităţii proiectului şi. ciclul de viaţă reprezintă o abordare sistemică începând cu dezvoltarea. ulterior elaborării). cât şi în secvenţele de instrucţiuni care compun modulele care intră în componenţa sa). aducându-l la nivelul eficienţei de utilizare de la un moment dat. Pe de altă parte. acel nivel al calităţii care să permită satisfacerea aşteptărilor utilizatorului. stabilitatea (indică rezistenţa programului aplicativ faţă de efectele generate de o modificare a datelor iniţiale. corectitudinea (un produs program este corect dacă transformările pe care le efectuează conduc la obţinerea de rezultate ce corespund calitativ şi cantitativ cu specificaţiile de programare). eficacitatea (un produs program este eficace dacă realizează o corelaţie optimă între consumurile de resurse -timp de execuţie. având drept criteriu satisfacerea cerinţelor sale. cât şi la scăderea nivelurilor pentru altele. 108 . fără erori). claritatea (un produs program este considerat impur atunci când secvenţele ce formează modulele sale 3 Ciclul de viaţă al unui produs software reprezintă intervalul de timp de la momentul deciziei de realizare şi până la retragerea sau înlocuirea totală a acestuia cu un nou produs software. utilizatorul alege acele produse concurente care. Utilizatorul este cel care certifică calitatea unui produs program. precum şi distrugerea parţială sau totală a volumelor de date). ulterior. pe un interval de timp dat. mentenabilitatea (indică măsura în care este permisă actualizarea rapidă şi uşoară a produsului program pentru a putea continua utilizarea acestuia chiar în condiţii modificate). În acest caz. la acelaşi preţ. un nivel mult mai ridicat al calităţii antrenează costuri foarte mari care se reflectă în preţul produsului. Programatorii trebuie să cunoască modul în care interacţionează caracteristicile şi atributele de calitate pentru a asigura realizarea echilibrului necesar încadrării produsului program între limite de performanţă admise. Caracteristicile de calitate ale produselor software sunt puse în evidenţă în diferite etape din ciclul de viaţă ale produsului program. Producătorii de software trebuie să obţină. de gradul de utilitate şi de eficienţa economică în exploatare. oferă un nivel suficient al calităţii.terminologie software . tipuri şi număr periferice .ai IEEE (Institute of Electric and Electronic Engineering). siguranţa în utilizarea curentă (stabileşte măsura în care un program aplicativ nu permite efectuarea de modificări neautorizate sau nedorite în volume de date.funcţie de parametrii tehnico-economici. Creşterea nivelului unei caracteristici poate conduce automat atât la creşterea nivelurilor pentru unele caracteristici. mentenanţa şi până la retragerea software-lui. Aceste caracteristici de calitate sunt următoarele: fiabilitatea (un program posedă caracteristica de fiabilitate în măsura în care îndeplineşte funcţiile de prelucrare cerute de beneficiar. dar şi asupra întregului ciclu de viaţă al produsului software3.

dimensiunile maxime ce se iau în considerare). cazurile particulare. complexitatea (permite stabilirea diferenţelor dintre structurile programelor şi ierarhizarea programelor după noduri şi arce şi mod de orientare a acestora din urmă). date neconsistente). modularitatea (descrie ordinea din cadrul produsului format din module). Selecţia produselor program şi evaluarea performanţelor acestora Deoarece pe piaţa specializată există o mare varietate de produse informatice viitorul beneficiar trebuie să aibă în vedere un sistem de criterii după care se va face selecţia. completitudinea (dă măsura în care modulele produsului software sunt parţial activabile şi fiecare realizează funcţia de prelucrare dată în specificaţii). 5. poate realiza corectarea sau ignorarea unora din acestea. testabilitatea (oferă utilizatorilor posibilitatea de a pune în evidenţă cât mai multe variante de probleme ce pot fi rezolvate şi comportamentul programului aplicativ în situaţii particulare . • Resursele configuraţiei sistemului de calcul necesare implementării produsului program în raport cu resursele configuraţiei sistemului la care are acces utilizatorul. • Nivelul de tratare a erorilor să conducă la reducerea numărului de rulări incomplete ale produsului program.5.conţin instrucţiuni ce pot lipsi fără a fi afectată calitatea rezultatelor finale). uşurinţa în vehicularea datelor de I/E. reutilizabilitatea (reprezintă capacitatea unor module ale produsului program de a fi încorporate în alte programme. produsul poate pune în evidenţă totalitatea erorilor existente în date. • Costurile implicate de utilizarea curentă şi de menţinere în exploatare să se situeze la nivele care să nu afecteze negativ eficienţa economică a unităţii beneficiare. 109 . variantele problemei ce pot fi rezolvate. consistenţa (pune în evidenţă măsura în care modulele realizează funcţii de prelucrare necontradictorii şi se bazează pe uniformizare în folosirea simbolurilor. • Flexibilitate. Aceste criterii sunt sistematizate în tabelul 5. având rezultat direct economia de muncă vie). date incomplete. flexibilitatea (determină volumul de restricţii impus utilizatorilor pentru a obţine rezultate complete şi corecte prin folosirea unui program aplicativ). a regulilor de construire a identificatorilor. La alegerea unui produs program se iau în considerare cerinţe cum ar fi: • Dimensiunea maximă a problemei ce trebuie rezolvată în raport cu dimensiunea maximă planificată de produsul program. modul de înţelegere (învăţare) a utilizării produsului program şi de interpretare care să conducă la un anumit număr redus de rulări cu erori. etichetelor şi în general a secvenţelor omogene). integrabilitatea (arată gradul în care produsele software pot fi incluse în sisteme complexe de prelucrare a datelor). • Produsul program să poată încorpora noi componente pentru funcţii de prelucrare identificate ulterior şi/sau să poată fi adaptat tehnicilor de prelucrare ce corespund dezvoltării ulterioare a configuraţiei sistemului de calcul. portabilitatea (caracteristica de calitate care pune în evidenţă gradul în care un produs program poate fi rulat pe mai multe tipuri de calculatoare).fişiere vide.1. generalitatea (pune în evidenţă aria de cuprindere a funcţiilor de prelucrare.

iar mesajele de eroare trebuie să stabilească cât mai exact locul. cauza şi modalităţile de eliminare a erorilor. • Implicaţiile algoritmului utilizat în realizarea produsului program asupra preciziei. Tabelul nr. • Nivelele de fiabilitate şi metenabilitate trebuie să fie astfel dimensionate încât ponderea erorilor ce necesită modificarea de secvenţe în program să fie cât mai redusă. 5. consumului de resurse. Criterii de selecţie a produselor-program Criteriu Preţul de livrare Procent de informatizare/realizare a activităţii/problemei abordate de PP Costul mediu de funcţionare estimat Costul estimat al sistemului de calcul de achiziţionat Costul mediu al service-ului lunar Numărul de exemplare de PP vândute de firma proiectantă Versiunea de PP (monopost/reţea) Timpul mediu de funcţionare/exploatare lunar a PP Numărul de persoane implicat în utilizarea PP Numărul de ţări/oraşe/firme în care PP este implementat Tipul de optim urmărit Minim Maxim Minim Minim Minim Maxim Solicitată debeneficiar Minim Minim Maxim 110 .2. vitezei.

E-serviciile. Oancea. Gh. Roşca. Iaşi. 2006 11. Chişinău. Iaşi. Editura ASE. Editura Polirom.a.. B. I. Melnic.. Năstase. Bazele tehnologiei informaţiei.. Microsoft Office 2003. I. Societatea informaţională. Ediţia a treia. 2008 7. Sistemul de operare Unix şi Windows.. Reţele de calculatoare. Teorie şi aplicaţii. Informatică juridică şi drept informatic. Gh. Covalenco. ş. Calculatorul în trei timpi (Ediţia a III-a). Vasiu... Informatică.. Editura Teora. Editura Bonitas. 2005 10. Vasiu. 2005 8. 6 în 1. A. I. Gh. Societatea cunoaşterii. B. Iaşi. Sisteme de calcul şi operare. I. 2007 3. A. Roşca. Iaşi. ClujNapoca. 2006 12. Airinei. Editura Economică. 2009 111 . Editura Albastră. 2004 9.. Ghilic-Micu. Habraken. Bucureşti. Băduţ. Bucureşti.Bibliografie 1... 2003 5. Melnic. L. Tehnologii informaţionale pentru afaceri. Dodescu. 2003 6. Editura Sedcom Libris. Dodescu. Bazele informaticii economice.. Editura Economică. 2004 4. Vasilescu.. Editura Sedcom Libris. Florea. 2006 2. A. M.. Bucureşti. Editura Economică. J. Bazele informaticii aplicate. Editura Economică. Bucşă. Editura TehnicaInfo.. Bucureşti.Gh.. D.. Bucureşti. I. Bolun.. R..

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful