UNIVERSITATEA “GEORGE BACOVIA” BACĂU

INTRODUCERE ÎN INFORMATICĂ
SUPORT DE CURS

Conf. univ. dr. Andreia-Simona Melnic

BACĂU 2011
1

Cuprins
Capitolul 1. Concepte de bază privind tehnologia informaţională şi de comunicaţii.....................................................3 1.1. Informaţia, resursă strategică a societăţii.....................................................................................................3 1.1.1. Evaluarea informaţiei....................................................................................................................................7 1.2. Tehnologia informaţională...........................................................................................................................8 1.3. Aspecte privind organizarea şi structurarea datelor................................................................................13 1.3.1. Date elementare şi date structurate.............................................................................................................13 1.3.2. Categorii de operaţiuni definite asupra datelor...........................................................................................15 1.4. Informatica şi informatica juridică............................................................................................................19 1.5. Sisteme informaţionale şi sisteme informatice..........................................................................................20 1.5.1. Sistemul informaţional şi rolul său în cadrul organismelor economice......................................................21 1.5.3. Sistemul informatic.....................................................................................................................................23 Capitolul 2. Calculatorul electronic –elemente fundamentale de structură şi principii de funcţionare....................24 2.1. Structura unui calculator electronic şi modul de funcţionare a acestuia...................................................24 2.1.1. Componenta hardware a sistemului electronic de calcul............................................................................24 2.1.2. Componenta software a sistemului elctronic de calcul...............................................................................27 2.1.3. Unitatea centrală - structură şi funcţionare.................................................................................................29 2.1.4. Principii de funcţionare a calculatoarelor electronice...........................................................................34 2.2. Echipamente periferice şi suporturi de date...............................................................................................36 2.2.1. Echipamente periferice de intrare.........................................................................................................38 2.2.2. Echipamente periferice de ieşire.................................................................................................................41 2.2.3. Echipamente pentru citirea directă a documentelor....................................................................................46 2.2.4. Echipamente periferice pentru redarea sunetelor..................................................................................48 2.2.5. Echipamente şi suporturi pentru stocarea datelor................................................................................49 2.2.6. Echipamente de comunicaţie: modem-ul....................................................................................................59 Capitolul 3. Sisteme de operare....................................................................................................................................60 3.1. Prezentare generală, caracteristici, structură, clasificare, funcţii.......................................................................60 3.1.1. Prezentarea generală a sistemelor de operare.............................................................................................60 3.1.2. Caracteristicile sistemelor de operare...................................................................................................60 3.1.3. Clasificarea sistemelor de operare........................................................................................................61 3.1.4. Structura unui sistem de operare...........................................................................................................64 3.1.5. Obiectivele şi funcţiile sistemelor de operare.......................................................................................66 3.2. Tehnici de exploatare a calculatoarelor.............................................................................................................70 3.2.1. Monoprogramarea.................................................................................................................................70 3.2.2. Multiprogramarea.................................................................................................................................71 3.2.3. Multiprelucrarea....................................................................................................................................71 3.2.4. Prelucrări SPOOLING..........................................................................................................................72 3.2.5. Prelucrări în timp real...........................................................................................................................72 3.2.6. Sisteme de lucru multiutilizator............................................................................................................73 Capitolul 4. Reţele de calculatoare...............................................................................................................................75 4.1. Conceptul de reţea de calculatoare....................................................................................................................75 4.2. Clasificarea reţelelor de calculatoare.................................................................................................................79 4.2.1. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de răspândirea geografică a sistemelor de calcul............79 4.2.2. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de arhitectură...................................................................81 4.2.3. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de topologie.....................................................................83 4.2.4. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de modelul de comunicare (standardul de comunicare)..86 4.3. Administrarea şi securitatea reţelelor de calculatoare.......................................................................................90 4.4. Interconectarea reţelelor de calculatoare...........................................................................................................91 Capitolul 5. Programarea, limbaje de programare, produse-program..........................................................................96 5.1. Noţiuni generale privind limbajele de programare............................................................................................96 5.2.Etapele rezolvării problemelor cu ajutorul calculatorului electronic..................................................................99 Pentru aplicaţiile curente din domeniul economic (producţie, stocuri, contabilitate generală etc.) societăţi specializate în producţia de software pun la dispoziţie, pe piaţă, produse-program la cheie. Firmele interesate pot achiziţiona asemenea produse-program după analiza atentă a cerinţelor de prelucrare. Ulterior utilizatorul trebuie să-şi adapteze structura datelor la cerinţele produsului-program...........................................................................100 5.3. Principii de utilizare specifice produselor program.........................................................................................101 5.4. Caracteristici de calitate ale produselor program.............................................................................................102

2

5.5. Selecţia produselor program şi evaluarea performanţelor acestora.................................................................104 Bibliografie………………………………………………………………………………………………………….10 6

Capitolul 1. Concepte de bază privind tehnologia informaţională şi de comunicaţii
Informaţia, resursă strategică a societăţii Orice societate nu poate exista fără informaţie şi comunicarea ei. Cantitatea de informaţie este în continuă creştere şi aceasta este caracteristica evoluţiei societăţii umane care se află în faza societăţii informaţionale. “Alimentarea” oamenilor cu informaţia de care au nevoie are darul de a duce la generarea unor noi şi noi fapte, adică tot informaţie. Nouă. Lumea în care trăim se află într-o continuă schimbare, asistăm astăzi la un proces de tranziţie de la societatea industrială la societatea informaţională. Dar ce înseamnă o societate informaţională? În privinţa acestui termen există numeroase dispute, mai ales la noi în ţară, datorită limbii din care a fost tradus (information society, société de l`information). Astfel, de exemplu, mai apar termenii de societate a informaţiei, societate informatizată, economie informatizată, societate postindustrială . Societatea informaţională este societatea „în care majoritatea forţei de muncă se compune din cei care operează cu informaţii şi pentru care informaţia este elementul cel mai important”2. Ea pune accent nu numai pe informaţie, ci şi pe apariţia a noi moduri de viaţă ca urmare a modificării viziunii asupra lumii. Odată cu trecerea la societatea informaţională s-a făcut trecerea de la teoria valorii bazate pe muncă la teoria valorii bazată pe cunoaştere. Alvin Toffler spunea în lucrarea sa Powershift. Puterea în mişcare că, dacă în timpul societăţii industriale capitalul era unul da natură materială, cuprinzând maşinile şi materialele, în societatea post-industrială principala formă a capitalului este cunoştinţa. Ea este inepuizabilă, se poate aplica de către utilizatori diferiţi în acelaşi timp şi, dacă aceştia o folosesc inteligent, poate genera şi mai multe cunoştinţe. Societatea informaţională este acea societate în care economia se dezvoltă datorită progreselor tehnologice, în care informaţia joacă un rol pe care altădată (în societatea industrială) îl aveau bunurile materiale. Ea posedă trei caracteristici principale: informaţia este cea mai importantă resursă economică, consumul de informaţii este intens şi dezvoltarea infrastructurii informaţionale globale este primordială. În primul rând, informaţia este o resursă economică pe care întreprinderile trebuie să o deţină şi să o utilizeze pentru a ocupa o poziţie cât mai bună în mediul concurenţial actual. În al doilea rând, informaţia este utilizată de oameni din întreaga lume în activitatea lor de consumatori informaţionali. Cercetătorii japonezi consideră că în societatea informaţională sunt îndeplinite următoarele patru condiţii3: • Venitul pe cap de locuitor este mai mare de 4000 $; • Numărul angajaţilor din sectorul de servicii depăşeşte 50% din totalul producţiei active; • Numărul studenţilor depăşeşte 50% din totalul populaţiei de aceeaşi vârstă;
1

1 Drăgănescu, M., Societatea informaţiei sau societate informaţională, cotidianul Dimineaţa nr.97 /29.04.1998 2 Rogers, E.M., Communication Technology; the new media in society, 1986, p.10, citat în Van Cuilenburg, J.J., Scholten, O.,

Noomen, G.W., Ştiinţa comunicării, Versiune românească de Tudor Olteanu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p.54 3 Cuilenburg, J., J., Scholten, O., Noomen G.W., Ştiinţa comunicării, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p.53

3

În al treilea rând în societatea informaţională se pune accentul pe infrastructuri informaţionale globale. aplicaţiile care oferă utilizatorilor serviciile specifice de care au nevoie pentru a utiliza nivelurile anterior menţionate. prin politicile organizaţiilor guvernamentale.cec. şi 4 anume : 1. transfer electronic de date. Fiecare din componentele triadei. tehnologiei informaţionale şi a comunicaţiilor. 3. este necesar ca şi modul în care are loc „transportul” datelor să fie transparent pentru utilizatori. aplicaţiile sunt cele pentru care trebuie depuse cele mai mari eforturi din punct de vedere al realizării unei structuri informaţionale şi a unei interfeţe prietenoase. Editura Antet. 1997. deşi se urmăreşte prin noile proiecte privind societatea informaţională elaborate de Uniunea Europeană să se elimine acest efect prin crearea de noi locuri de muncă în domeniul serviciilor informaţionale6. 4. doresc să asigure coerenţa strategiilor de realizare a societăţii informaţionale globale din punct de vedere al legislaţiei. în acelaşi timp. 5. Bruxelles. Societatea informaţională globală nu prezintă numai avantaje.  Şomajul cronic datorat automatizării producţiei. Europe and the Global information Society. adică cei care au acces la noile tehnologii şi se pot bucura de avantajele lor. a sistemelor personale de comunicaţii prin satelit. acces interactiv la baze de date şi transmiterea interactivă a imaginii digitale. 4 *** The Changing Society.a.27-28 4 . Corporaţiile conduc lumea. Dezvoltarea infrastructurii informaţionale presupune realizarea a cât mai multe linii de comunicaţii prin care se fac legăturile între reţelele de calculatoare. pp. Uniunea Europeană. marile forţe ale lumii. Ca urmare. a televiziunii prin cablu. în special e-mail. Având în vedere aceste patru criterii. competiţiei. serviciile de bază ale telecomunicaţiilor.A. şi Japonia. 6. Dar. dar care sunt conştienţi de potenţialul utilizării tehnologiei informaţionale şi de comunicaţii şi de condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de avantajele ei. utilizatorii care nu au fost instruiţi în vederea folosirii aplicaţiilor. infrastructura fizică (cablu.beintbsoc/whitpaper 5 Bangemann. a celor două straturi ale societăţii: bogaţi şi săraci. D. http://www. Bucureşti. la nivelul diferitelor ţări sau organizaţii. Deoarece şi în cazul societăţii informaţionale au apărut diferenţe în ceea ce priveşte modul de participare la dezvoltarea ei. Zona informaţională comună este constituită din mai multe niveluri indivizibile. The New Technologies. criticile aduse revoluţiei informaţionale fiind sintetizate în literatura de specialitate astfel:  Păstrarea.). S.• Ponderea cheltuielilor legate de informaţie depăşeşte 35% din bugetul unei familii. România mai are multe de realizat până va intra în societatea informaţională. în continuare. În general. reţele de comunicaţii radio şi prin satelit). utilizatorii văd numai aplicaţia la care sunt conectaţi. 2. respectiv cei care se „minunează” de ceea ce se întâmplă pe glob5.ispo..U. M. pp . informaţia ca atare. în format electronic (baze de date. al aplicaţiilor şi serviciilor. care alcătuiesc aşa numita Triadă a Societăţii Informaţionale fac eforturi pentru realizarea unei zone informaţionale comune bazată pe convergenţa tehnologiilor informaţionale şi de telecomunicaţii. Recommendations to the European Council.C. baze de documente. între noile reţele create prin intermediul telefoniei mobile. 1994. 3-4 6 Korten. baze de imagini ş. componentele hardware şi software disponibile utilizatorilor pentru a prelucra aceste informaţii.

Informaţie şi cultură. 1989. fiind numită şi „petrolul secolului XXI”11. Scholten. Management Information System. M.J. Op. Laudon. O singură civilizaţie. ea trecând progresiv de la suport al scopurilor generale (perioada 1960-1970). numită informaţie. Editura Tehnică. un agent hotărâtor al dezvoltării. 9 Van Cuilenburg. I. ceea ce este esenţial sunt efectele într-adevăr benefice ale societăţii informaţionale globale. chiar dacă în rapoartele diferitelor comisii internaţionale acesta ar fi crescut în ultimele decenii8. prelucrare şi distribuire a informaţiilor..Ruinarea vieţii de familie sau a afinităţilor de grup prin izolare şi continuă căutare de mai bine. cit. Macmillan Publishing Company. Zece mii de culturi. Megatendinţe. inclusiv ameninţarea vieţii private7. K. reviste.  Elite desprinse de interesele predominante ale societăţii. pentru a-şi menţine nivelul de trai au mai multe locuri de muncă. p. Pregătirea şi organizarea unui sistem de informaţii necesare unei acţiuni coerente şi de succes au devenit pentru întreprinderea modernă la fel de însemnate ca producţia şi vânzarea. pentru dobândirea de noi şi cât mai multe cunoştinţe..Editura Politică. O. G. devenind în prezent o importantă resursă strategică cu rol în asigurarea supravieţuirii firmei10. cu avantajele directe sau indirecte pe care le aduce fiecărui individ.. responsabilii acestor compartimente fiind de multe ori manageri de nivel înalt. 1997. Second Edition. 7 Naisbitt. culturală şi economică În acest context. 12 5 . bucurându-se de efectele globalizării în sferă restrânsă. Însă. J.185.. reprezintă o preocupare primordială în întreprinderile moderne.  Stres crescut care se datorează faptului că oamenii doresc să-şi îmbunătăţească permanent stilul de viaţă lăsând pe ultimul loc fericirea şi bunăstarea culturală. Editura Nemira. Spre geomodernitatea secolului XXI. Datorită importanţei ei. Stăpânirea informaţiilor necesare şi utile deciziei înseamnă de fapt selectarea şi utilizarea datelor obţinute din gestiunea internă şi în al doilea rând capacitatea de a le compara cu cele provenite din mediul concurenţial pentru a evidenţia ceea ce are un caracter de durată şi strategic de ceea ce este neesenţial. J. J.  Societatea informaţională bazată pe cunoaştere înseamnă mai mult decât decât progresul tehnologiei şi aplicaţiilor informaticii şi telecomunicaţiilor. p. A Contemporary Perspective. radio şi televiziune) şi informaţie ca mijloc de producţie (numărul celor care se ocupă de informaţii ca mijloc de producţie a crescut mult în ultimii ani. ambientală... Gestionarea acestei resurse.. informaţia devine de o importanţă vitală. Se face însă diferenţa între informaţie ca produs (apare astfel categoria de „intermediatori de informaţii” care se ocupă de ordonarea şi distribuţia informaţiilor prin cărţi. Bucureşti. la suport în controlul managerial (perioada 1970-1980). viziunea asupra informaţiei s-a schimbat de-a lungul timpului. p. ei participând „la alcătuirea stocurilor interne de informaţii. Noomen. necesare în activitatea continuă şi eficientă a oricărei întreprinderi sau instituţii”9). ea integrând şi dimensiunile: socială. Oamenii. 1998.C. au apărut în structura organizatorică a întreprinderii compartimentele specializate de culegere.W. Zece noi direcţii care ne transformă viaţa. Bucureşti. o cerinţă birocratică. Dacă în anii ‘50 informaţia era văzută ca un rău necesar (paper dragon).55 8 Malita. New York... p. cele materiale sau financiare. 55 10 Laudon. 1991 11 Stoica. Astfel. informaţia a devenit o resursă la fel de valoroasă ca resursele umane..P.

care sunt aduse într-o formă inteligibilă şi care pot fi utilizate într-un scop anume. Pentru a fi percepută. nu reuşeşte să obţină un plus de informaţii prin citirea acestei date. materializate în cea de-a cincea generaţie de calculatoare electronice au generat trecerea de la calculatoare care calculează şi memorează date la calculatoare care raţionează şi informează. o stare. Cunoaşterea umană. pentru a obţine noi informaţii despre fenomenele. fiind intangibilă. Informaţia este produsul prelucrării datelor. accesibil unui anumit procesor (om. poate să nu însemne nimic pentru altele. model cu care se poate opera. însă. noutate etc. ştire. program). o acţiune. Sistemele de calcul prelucrează date. tangibilă. unitate centrală. imagine etc. receptată şi prelucrată. denumirea de 6 . toate ştiinţele operând cu informaţii ca elemente ale cunoaşterii senzoriale sau raţionale. Pe de altă parte. Data poate fi considerată materia primă pentru informaţie.1. Dacă data este receptată de un utilizator capabil de înţelegere. procesele şi obiectele lumii reale”. transmiterea cunoştinţelor vehiculează informaţii. În informatică prin dată se înţelege un “model de reprezentare a informaţiei. Prin dată se înţelege un număr. Sensurile noţiunii de informaţie sunt mult discutate şi interpretate de către o disciplină sau alta. Dacă data are o existenţă fizică. neobişnuit cu limbajul matematic. informaţia există numai în receptor. persoana poate spune că a primit o informaţie. Pentru cineva familiarizat cu limbajul matematicii. o mărime. iar datele furnizate la ieşire pot reprezenta informaţii diferite pentru utilizatori diferiţi. pornind de la acelaşi set de date. nr. Cineva.Informaţia ca noţiune este foarte veche. când este primită. informaţia este noţiunea prin care se defineşte fiecare din elementele noi conţinute în semnificaţia unui simbol sau grup de simboluri. Nu orice prelucrare de date generează informaţii. această ecuaţie sau dată. În sens larg. informaţia trebuie exprimată într-o formă concretă. Data are o existenţă obiectivă. o relaţie care serveşte la rezolvarea unei probleme sau care este obţinută în urma unei cercetări urmând a fi supusă unor prelucrări. Relaţia date-informaţii O trăsătură fundamentală a informaţiei este subiectivitatea. într-o comunicare. Progresele înregistrate în domeniul tehnologiilor informaţionale. unitate de măsură în informatică (biţi). Deci o procesare de date poate genera informaţie numai dacă există un receptor care să considere acest rezultat inteligibil şi folositor. comunică o informaţie semnificativă. prin prelucrări diferite. Ea este utilizată cu diferite semnificaţii: suport al cunoştinţelor umane. pot obţine informaţii diferite. Ea este o informaţie potenţială întrucât prin prelucrare conduce la obţinerea informaţiilor. nivel considerat a fi nivelul cunoştinţelor. ştire. Astfel. Noţiunea de informaţie este complexă şi de mare generalitate. Această formă concretă se numeşte dată. cu toate încercările pe care le-ar face. prin care se exprimă o situaţie. persoane diferite. tangibilă. acela al informaţiilor derivate din alte informaţii pe bază de raţionament. semnal. Acestui nivel i se adaugă un al doilea. Un exemplu îl poate reprezenta o ecuaţie matematică. Schematic relaţia dintre date şi informaţii poate fi reprezentată astfel: unde d1÷ dn date i1÷ ininformaţii Fig. 1. Ceea ce poate fi o informaţie pentru o persoană. Corespondenţa dată-informaţie este considerată ca fiind un prim nivel în informatica economică.

În ultimul timp. decizia nu va fi însă urmată de efecte. formaţie. Rolul comunicării informaţiei revine sistemului informaţional. Evaluarea informaţiei Pentru evaluarea calitativă a informaţiei pot fi luate în considerare trei aspecte: dimensiunea temporală. Forma defineşte modalitatea de prezentare a informaţiei. Procesul decizional produce. strategie globală aleasă). chiar pertinentă. independent de conţinutul lor sau de modul în care sunt emise. unitate cu ajutorul căreia să se măsoare informaţiile şi să se compare. o informaţie exactă nu este de mare folos dacă nu răspunde unei nevoi specifice a utilizatorului. oportune. deci. în diverse situaţii sunt necesare informaţii despre trecut. fiind cea care face informaţia atrăgătoare. O bună informaţie trebuie să fie obţinută la momentul potrivit (adică să fie oportună) şi la anumite intervale stabilite (adică să aibă o anumită frecvenţă). ceea ce defineşte actualitatea sa. despre o situaţie prezentă sau o prognoză a evoluţiei anumitor mărimi. exacte. adică a unei unităţi de măsură. ideilor. prezentate într-o modalitate adecvată (text. 7 . totalitatea informaţiilor debândite anterior cu privire la obiectul considerat. termenul adecvat fiind cel de sisteme de prelucrare a cunoştinţelor. De multe ori. locul informaţiei în procesul luării deciziilor este esenţial. În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române se precizează că “cunoştinţele cuprind totalitatea noţiunilor. considerat a fi cea mai importantă dimensiune a informaţiei. Decidentul utilizează pentru fiecare decizie informaţii specifice. Conţinutul este. unele informaţii sunt deja între cunoştinţele receptorului şi deci nu generează informaţii noi. fără a-l sufoca cu un şuvoi informaţional din care să fie incapabil să selecteze ceea ce îi este necesar. s-a pus problema găsirii unui etalon pentru cantitatea de informaţie. de obicei. la rândul său. la fel de importantă ca şi conciziunea informaţiei. informaţiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare”. o informaţie. În plus. Pentru a opera cu noţiunea de informaţie. informaţii actuale. exhaustive şi concise nu au fost valorificate deplin datorită unei prezentări necorespunzătoare. precum şi o cunoaştere generală (experienţă acumulată. exhaustivitatea este. informaţia poate fi inadecvată dacă nu este şi completă. în sensul că nu se integrează între cunoştinţele lui.1. însă. transmise şi recepţionate. informaţia trebuie să reflecte realitatea din momentul (sau cât mai aproape de momentul) utilizării sale. Dimensiunea temporală. transparente. 1. unele informaţii s-ar putea să nu aibă semnificaţie pentru receptor. comprehensibile şi mai uşor de folosit. Perioada la care se raportează informaţia constituie un atribut temporal de mare importanţă. altfel spus dacă nu este pertinentă. efortul a fost canalizat în direcţia ameliorării modului de prezentare pentru a face informaţiile mai atractive. în sensul furnizării utilizatorului exact a informaţiei de care are nevoie. ecranul unui calculator etc.calculator devine improprie întrucât se prelucrează cunoştinţe. Astfel. Din punctul de vedere al formei.1. Pe de altă parte. conţinutul şi forma informaţiei.). precise. De asemenea. uşoar de utilizat şi înţeles. scheme etc) şi pe un suport accesibil (hârtie. În toate modelele decizionale. Astfel. pe lângă evaluarea ei calitativă se folosesc şi forme de evaluare cantitativă. Din acest punct de vedere. Cunoştinţele reprezintă. pertinente. grafice. Nu orice dată sau informaţie creează cunoştinţe. Cu toate acestea. obiectiv determinată. Exactitatea este un atribut vital al acesteia. Însă. informaţiile trebuie să fie clare. ordonate. fără această informaţie şi fără comunicarea ei.

Cât am încasa pe informaţie dacă am vinde-o sau licenţia-o: a. Cât ar costa obţinerea informaţiei la preţurile actuale? 3. La nivelul unei întreprinderi pentru evaluarea informaţiei pot fi luate în considerare următoarele teme de reflecţie: 1.. 1948 8 . numită entropie. Cât am plăti pentru ca informaţia să nu fie divulgată sau pierdută? 4. stocată. iar întreprinderea nu o are? 2.Preocupările de măsurare a cantităţii de informaţie provin din teoria statistică a comunicaţiei şi se bazează pe ideea că informaţia exprimă incertitudinea înlăturată prin realizarea unui eveniment dintr-un set de evenimente posibile. prin analogie cu entropia din termodinamică ce măsoară. birotica. dacă: a. iar p reprezintă probabilitatea de realizare sau existenţă a unui element sau eveniment k în cadrul sistemului.NTI). principalul concurent are informaţia. Aici intervin tehnologiile informaţionale care au înregistrat în ultimele decenii progrese remarcabile. informaţia este acea cantitate care înlătură total sau parţial starea de nedeterminare. Astfel. În 1948. Această unitate de măsură poartă denumirea de BIT (BInary DigiT = cifră binară) deoarece precizarea uneia dintre cifrele 0 sau 1 ale sistemului binar. greu de controlat şi 12 Shannon. de exemplu. presupuse egal probabile. R. Care este impactul informaţiei asupra întreprinderii. prelucrată şi transmisă celor care au nevoie. 12 H = −∑ p k log2p k k =1 n unde H reprezintă entropia informaţională. C. The mathematical theory of communication urban. University of Illinois Press.E. unui competitor indirect? b. Shannon a propus ca unitatea de măsură a cantităţii de informaţie să fie informaţia generată de realizarea unui experiment cu două evenimente având probabilităţi egale de realizare.V. principalului concurent? Tehnologia informaţională Unul dintre factorii care influenţează evoluţia societăţii informaţionale este reprezentat de tehnologiile informaţionale. Claude Shannon numeşte măsura informaţiei entropie informaţională. Cantitatea de informaţie de un bit este. Pentru a deveni utilă în orice domeniu de activitate. informaţia trebuie colectată. constituie o informaţie unitate.ICT) sau noile tehnologii informaţionale (New Information Technology . informaţia obţinută când se alege un răspund “da” sau “nu” la o întrebare sau informaţia obţinută la aruncarea unei monede. de asemenea. informaţia n-ar exista? b. pe baza unui mesaj adresat unui receptor. principalul concurent are informaţia? c. C. Astăzi este recunoscută de toată lumea importanţa deosebită pe care o are informaţia în dezvoltarea economică şi socială. În 1928. robotica s-a realizat un conglomerat de industrii şi servicii cunoscute sub numele de tehnologie informaţională (Information Technology) sau după alţi autori tehnologie informaţională şi de comunicaţii (Information and Communication Technology . Hartley a introdus noţiunea de cantitate de informaţie. Prin fuziunea informaticii cu telecomunicaţiile. gradul de nedeterminare a unui fenomen.

. De aceea. • căutarea şi extragerea informaţiilor. pe lângă elementele care asigură colectarea. • organizarea în memorie şi păstrarea informaţiilor. Ele întrunesc un bogat set de funcţii. reţelele. metodele. • prelucrarea informaţiilor. Prin utilizarea acestora în cadrul unei organizaţii. prelucrarea. se impune o colaborare permanentă între informaticieni şi utilizatori la nivelul unei firme. informatica. London. Nevoile întreprinderilor şi ale indivizilor se schimbă.7 9 . O definiţie mai cuprinzătoare consideră tehnologia informaţională o paradigmă a dezvoltării tehnico-economice ce include comunicaţiile. înregistrarea (scrierea) şi identificarea (citirea) informaţiilor. dar nu numai. imagine. Indivizii lucrează cu tehnologiile informaţionale la toate nivelurile ierarhice pentru a-şi realiza obiectivele propuse. stocarea şi transmiterea informaţiilor sub formă de voce. 1993. tehnologia progresează şi câmpul de aplicare a tehnologiilor informaţionale se lărgeşte continuu. prelucrarea. decât în faza operaţională. • securitatea informaţiilor. Acest lucru se întâmplă mai ales în faza de implementare. al organizaţiilor şi al indivizilor. Iaşi. T. Technologies des systemes d`information. În acest sens. Sistemele informatice constituie cadrul de pătrundere şi de aplicare a tehnologiei informaţionale în organizaţii. aceasta influentând evoluţia şi dezvoltarea sistemelor informatice. F. prin intermediul combinării informaticii cu telecomunicaţiile" . tehnologia informaţională ar cuprinde. echipamentele de stocare a informaţiei şi memoriile. aspecte. specialiştii interni sau externi recurg foarte des la serviciile de asistenţă. fotonica. tehnicile şi operaţiile necesare prelucrării automate a datelor. p. Tehnologiile informaţionale cuprind procesele. sistemele de fabricaţie. • redarea informaţiilor. text şi numerică pe baza microelectronicii.1993. 13 13 Lucey. p. Tehnologiile informaţionale prezintă anumite particularităţi14: • Sunt tehnologii multiforme care se pot adapta majorităţii activităţilor umane.. Un important rezultat al amplorii şi dezvoltării tehnologiei informaţionale îl constituie generalizarea sistemelor informatice. DP Publications Ltd. activităţi care pot fi grupate în următoarele categorii: • colectarea. • Sunt tehnologii complexe în care serviciile ocupă o parte considerabilă. O definiţie uzuală a tehnologiei informaţionale a fost dată de Departamentul de Comerţ şi Industrie al Marii Britanii care precizează că tehnologiile informaţionale permit "colectarea. • transmiterea informaţiilor. mărindu-şi considerabil portofoliul de aplicaţii. În cazul achiziţionării unui produs complex. neînţelegând de fapt în totalitate rolul şi avantajele utilizării noilor tehnologii. Management Information Systems. ele reprezintă doar un mecanism catalizator. Masson. Utilizarea tehnologiei informaţionale ameliorează oportunităţile în valorificarea informaţiei şi determină apariţia a noi abordări cu privire la ce este o organizaţie şi cum se comportă aceasta. softul.. 2001. p. Editura Junimea.care au provocat profunde transformări la nivelul societăţii. T. Sitemul informaţional contabil în întreprindera modernă. orice cumpărător sau utilizator IT trebuie să se informeze pentru a înţelege tendinţele şi presiunile la care trebuie să facă faţă. citat în Dumitriu.28 14 Gunton. Paris. reprezentarea. Tehnologia informatică s-a pulverizat într-o multitudine de activităţi. • Sistemele informaţionale nu pot transforma singure maniera de funcţionare a unei organizaţii. ramuri industriale şi servicii. Dar deseori aceştia consideră sistemele informatice ca fiind “cutia neagră” a organizaţiei.212.

e-learning. grupuri de întâlniri. chat (discuţii în timp real). Fătu. comunităţi virtuale (Virtual Communities). utilităţi. biblioteci digitale etc. d.. 2004. conectări la distanţă. Iaşi. Internetul pune în relaţie pe o scară largă oameni şi calculatoare ce vorbesc un limbaj comun şi care sunt racordaţi între ei prin kilometri de cablu şi de linii telefonice. b. În esenţă.14 16 Ţugui. acesta are la bază reţele de calculatoare dispersate la nivel mondial în toate colţurile lumii. universuri virtuale. accize etc.IP). supermagazinul electronic (e-mall). Al. P. Ca urmare a globalizării schimburilor şi a creşterii importanţei informării. Astfel. Principalele tehnologii informaţionale are conduc societatea spre globalizare sunt : a. c. uşor de recunoscut indiferent de tipul echipamentelor (calculatoare) şi de sistemul de operare utilizat. Editura Sedcom Libris. captare de programe radio-tv. loc de comunicaţie. nr. pentru luarea unor decizii etc. Paris şi New York sunt legate printr-o reţea telematică ceea ce permite efectuarea de investiţii 24 de ore din 24 practic în lumea întreagă. The coming of New Organization. 16 15 Drucker. poşta electronică. Internetul. e-marketing. groupware-ul. de schimb de idei şi informaţii se va dezvolta continuu şi viitorul său va depinde de utilizatorii săi. Sistemele electronice de realizare a întâlnirilor facilitează întâlnirea virtuală a membrilor unei comunităţi sau unei echipe cu diferite prilejuri: conferinţe.. luarea unei decizii. Întreprinderea va deveni o organizaţie informaţională. datorită televiziunii puteţi asista în direct la performanţele atleţilor din toată lumea. Recunoaşterea optică a caracterelor (Optical Character Recognition) este utilizată în operaţiile de digitizare a datelor de tip text. Extranet-ul.stocarea şi transmiterea informaţiilor. T. În scop comercial ea se foloseşte pe scară largă în magazine la citirea codurilor de bare de pe diferite produse. licitaţie electronică (e-auction). pp. Toate aceste informaţii se transferă serverului central pentru înregistrare contabilă. magazine). este una din cele mai pasionante manifestări a acestui fenomen al societăţii. videoconferinţe. taxele aferente (TVA. Această tehnologie constă în digitizarea secvenţelor audio şi video. discuţii pe Internet (forumuri. Internetul-ul Secolul nostru este teatrul unei evoluţii tehnologice foarte rapide. bursele de la Tokio. Dacă la aceste informaţii se adaugă data vânzării. definit ca o reţea a tuturor reţelelor.1/1998. şi elementele teoretice şi metodologice privind dezvoltarea sistemelor informatice. Managementul resurselor informatice. piaţa unui terţ (Third Party Marketplace). casa şi vânzătorul. reţele care comunică între ele prin intermediul unui protocol (Internet Protocol .).ATM) reprezintă tehnologia informatică şi de comunicaţii prin care cardul bancar este identificat şi poate fi folosit pentru retragerea unei sume de bani sau efectuarea unor plăţi în conturi predefinite (telefonie. Internetul. Harvard Business Review. telefonie. Lumea a devenit din ce în ce mai “interconectată”: puteţi contacta o persoană dintr-o altă parte a globului de la telefonul aflat în maşina d-voastră. comerţ electronic (ecommerce cu următoarele modele de afaceri: magazin electronic (e-Shop). Pe baza Internet-ului s-au dezvoltat o serie de aplicaţii. simple discuţii video etc. precum: Intranet-ul.. preţ. producător etc.17- 19 10 . atunci se obţine o imagine completă privind actul de vânzare-cumpărare. raion de vânzare. grupuri de ştiri). aprovizionare electronică (e-procurement). a stat şi stă la baza altor tehnologii informatice. iar structura organizatorică se va aplatiza datorită posibilităţilor oferite de noile tehnologii informaţionale în agregarea şi transmiterea datelor15. precum şi cumpărătorul. termen de valabilitate. p. El a revoluţionat şi a dinamizat toate activităţile economice dintr-o întreprindere. Bancomatele (Automat Teller Machine . se obţin informaţii cu privire la denumire. EDI Internet. Într-adevăr. întreprinderea devine din ce în ce mai mult o utilizatoare a Internetului.

organizarea sau dimensiunea organizaţională. multimedia este considerat un concept aflat la intersecţia mai multor domenii. Codificarea numerică. grafice.compresia. prelucrare şi comunicare a datelor şi ideilor. În anii '70 multimedia era doar un cuvânt care 17 17 Fotache. mouse-ului. rezolvatoarele generale de probleme. Multimedia înseamnă utilizarea calculatorului electronic pentru prezentarea informaţiilor prin combinarea de texte. legăturile între documente. recunoaşterea şi înţelegerea vorbirii. interacţionând cu aceasta prin intermediul tastaturii. să interacţioneze. 2002. La fel se întâmplă şi cu sunetul sau cu imaginile video. desemnând operaţiunea următoare. Tehnologia multimedia prevede reprezentarea în ansamblu a diferitelor tipuri de 18 date . Instrumentele groupware sunt aplicaţii în reţea care permit grupurilor de lucru să colaboreze într-o manieră facilă . Iaşi. Tehnologia groupware şi gestiunea electronică a documentelor Groupware reprezintă un model organizaţional apărut în anii ‘90 care are în vedere trei dimensiuni ale întreprinderii: managementul sau dimensiunea umană. Multimedia s-a născut din integrarea diferitelor tehnici. fiecare document poate fi manipulat ca un simplu text. animate sau video. ea constituie baza oricărei aplicaţii multimedia. f. recunoaşterea formelor. decriptarea. instrumente de navigare şi metode de colectare. 28 18 Tudose. touch-screen-ului sau chiar vocal. Astfel. decompresia şi vizualizarea acestora cu o viteză foarte mare folosind infrastructura de bază – Internet-ul. După digitizare. ale multimediei sunt integrarea diverselor documente şi interactivitatea. Cele două aspecte. să creeze şi să comunice. el fiind cel care deţine controlul. Această integrare presupune conversia documentelor în format informatic. În categoria aplicaţiilor specifice inteligenţei artificiale sunt incluse: sistemele inteligente. p. ea combinând cele trei mari inovaţii ale secolului: calculatorul electronic.. fundamentale şi concomitente. criptarea. simplifică mult manipularea lor pe aparate derivate din calculator. fie că sunt conectate în reţea. de exemplu. Inteligenţa artificială şi aplicaţiile ei Această tehnologie informatică reuneşte aplicaţii ce vor cunoaşte o extindere deosebit de mare în viitorul apropiat. robotica. 1999 11 . folosind un software special care conţine absolut toate componentele pentru lucrul de birou. Fără această conversie. gestionar de documente). telecomunicaţiile şi tehnica audiovizualului. fără posibilitatea de modificare a acestora. Editura Polirom. În literatura de specialitate. Groupware. D. momentul de începere şi ordinea operaţiunilor. Utilizatorul poate alege oricând alt curs de desfăşurare a aplicaţiei. Această definiţie cuprinde cele patru componente importante ale multimediei: calculatorul electronic. folosind instrumente care permit utilizatorului să navigheze. mai ales. tehnici şi terhnologii pentru grupuri de lucru. devine un simplu document informatic ce poate fi manipulat cu uşurinţă. fie că acestea sunt utilizate de manieră locală. Bacău. Sisteme multimedia. g. Lucrul în medii colaboraţioniste presupune lucrul cu documente în format electronic (creat sau digitizat prin scanare). Editura Moldavia. numite link-uri. e. Metode. o fotografie. multimedia nu este decât o juxtapunere de elemente fără nici o legătură reală între ele şi.. informatica sau dimensiunea tehnologică. Orice aplicaţie multimedia este interactivă. iar integrarea unui comentariu sonor sau a unei secvenţe video întrun text sau foaie de calcul devine o operaţiune banală. imagini statice. A. învăţământul asistat de calculator şi prelucrarea limbajului natural. la care se adaugă şi componenta de transmitere co-echipierilor (poşta electronică. care leagă reprezentarea acestor date. transmiterea. Astfel. utilizatorul poate dialoga cu aplicaţia. sunete. Conversia datelor care se realizează pentru ca acestea să fie înţelese de calculator se numeşte digitizare.

navigare. a sintetizatorului muzical sau a televiziunii interactive. Realitatea virtuală. Dezvoltarea acestei tehnologii a fost determinată de răspândirea. de diferite tipuri. Totuşi multimedia nu constituie un domeniu particular al informaticii. zone de dialog. Multimedia devine din ce în ce mai mult un serviciu pentru un public avid de a descoperi cât mai multă informaţie. cameră de luat vederi şi placă video.însemna audiovizual. reprezintă ultima etapă în dezvoltarea unei interfaţe utilizator. prezentarea unei întreprinderi este mult mai atrăgătoare dacă îi integrăm comentarii sonore sau secvenţe video care prezintă un aspect particular legat de acea întreprindere. pe scară largă. difuzoare şi plăci audio. Realitatea virtuală reprezintă o simulare cu ajutorul calculatorului în care grafica este utilizată pentru a crea o lume ce pare reală. un parcurs interactiv în aplicaţie. tratează priorităţile. De exemplu. Folosirea tehnologiilor multimedia necesită dotarea calculatorului cu CD-ROM. asigurate în general prin simboluri recunoscute de întreaga lume: pictograme. de realizarea de afişaje video de înaltă calitate şi generalizarea interfeţelor grafice utilizator ce permit realizarea unor prelucrări altă dată complexe şi mai dificil de obţinut. Multimedia s-a consolidat odată cu apariţia standardelor importante în materie de comunicaţii şi de comprimare/decomprimare a datelor. Informatica stă la baza multimediei. încet cu încet. Calculatorul dirijează afişarea diferitelor documente. de dezvoltarea tehnologiilor de stocare care au permis creşterea volumului de date (apariţia CDROM-ului şi a altor suporţi de stocare de mare capacitate). imersiune. multimedia a devenit o adevărată industrie. în prezent ea devenind o tehnologie care a revoluţionat domeniul calculatoarelor. În numeroase domenii. precum imagini video. această prezentare se poate face fără prezentator. opţiuni de meniu. Imersiunea arată faptul că spectatorul nu este în faţa imaginii. urmând ordinele lor şi devin captivaţi de simulare. cu faimoasele "autostrăzi informaţionale". ci în interiorul acesteia. Oamenilor le place să vadă lucruri mişcând pe ecran. Dacă multimedia se răspândeşte. de dezvoltarea capacităţilor şi performanţelor componentelor şi perifericelor calculatorului ce permit tratarea. la cel de prelucrare a diverselor şi complexelor date. depozitarea şi distribuţia datelor multimedia. de răspândirea şi standardizarea plăcilor de sunet. după cererile utilizatorilor şi permite. asupra tuturor sectoarelor de activitate. noţiune legată de multimedia. În plus. Video-CD. Un concept aparte este realitatea virtuală – Virtual Reality (VR). ea nu este decât o prelungire logică şi un rezultat al evoluţiei tehnologice. El este în măsură să interacţioneze 12 . unde "timp real" semnifică faptul că calculatorul este capabil să detecteze intrările făcute de utilizator şi să reacţioneze. cu ajutorul unui nod interactiv. Trecerea de la profesional către marele public este facilitată şi de generalizarea unor interfeţe utilizator prietenoase. În acelaşi timp. deci. fotografii sau sunete. mijloace prin care utilizatorului i se asigură un acces rapid la aplicaţii informatice şi la informaţii inedite. contribuie la sentimentul de imersiune pe care utilizatorul îl încearcă luând parte la acţiunea care are loc pe ecranul său. Calculatorul a trecut progresiv. de la rolul său de mijloc de prelucrare a textelor. butoane de control etc. în funcţie de aplicaţiile utilizate. a calculatoarelor personale. cât şi a programelor. prin puterea sa de atracţie.. Un CD-ROM este un suport cu mult mai ieftin pentru a conţine o enciclopedie decât kilograme de hârtie imprimată. prin intermediul televizorului sau monitorului. Caracteristica cheie a realităţii virtuale este interactivitatea în timp real. Realitatea virtuală este definită prin trei cuvinte: interactivitate. Interactivitatea. Producţia de documente multimedia este economică. atât a echipamentelor. cu integrarea funcţiilor video şi audio în componente electronice sau procesoare şi servicii avansate de telecomunicaţii prin satelit sau cablu. marele public este şi el vizat. modificând instantaneu lumea virtuală. multimedia este deosebit de eficace.

ele au atins un asemenea grad de realism. Orice organism economic se confruntă cu un volum mare de date. iar mănuşile senzitive pot fi înlocuite de simple trackball-uri sau joystick-uri. 1993-b. graţie căreia dispune de o viziune în relief la 3600. dezvoltate pe calculator. dar cu un caracter repetitiv şi cu o frecvenţă mare. model cu care se va putea opera pentru a obţine noi informaţii. adresându-se tuturor canalelor senzitive ale omului.3. Aspecte privind organizarea şi structurarea datelor Dezvoltarea rapidă şi complexă a societăţii a dus în mod inevitabil la o sporire însemnată a volumului de date. teleprezenţa la locul de muncă. utilizatorii nu se limitează doar la a vedea sau a manipula obiectele grafice pe ecran. utilizatorul poartă o videocască legată la un calculator. care tind să aglomereze şi să blocheze canalele informaţionale.1. aşa-zisele tehnologii calme. restricţii în activitatea de structurare şi organizare a datelor economice în sistemele informatice. 19 Burdea. p. Interacţiunea vine din aceea că el poate să atingă obiectele pe care le detectează cu ajutorul unei mănuşi senzitive. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. recul. Edition Edison. V. O bună organizare a datelor impune folosirea unor structuri care să permită o prelucrare cu un cost cât mai redus. Bucureşti . descrierea realităţii virtuale doar prin uneltele pe care le implică nu este cea mai bună alegere. în aceeaşi măsură în care creşte continuu nevoia de informaţie. doar pentru că aceste mijloace au fost primele utilizate în aceste simulări. Alte tehnologii informaţionale Se pot încadra aici toate tehnologiile moderne de proiectare asistată de calculator. Mult timp imperfecte. definire. supus unor prelucrări relativ simple. . Cercetătorii vorbesc şi de simţul olfactiv sau al gustului. Pentru a se integra în spectacol. Şi aceasta deoarece realitatea virtuală nu impune utilizarea căştilor. ci ei pot să le atingă sau să le simtă tactil. auz. International Conference. gust”19. de fapt. Marele public are în general tendinţa de a asocia simulările realităţii virtuale cu sistemele de vizualizare montate pe capul utilizatorului şi cu mănuşile senzitive. Aceeaşi mănuşă permite "instruirea" calculatorului în legătură cu mişcările sale (avans. h. Electro ’93. microsistemele etc. În realitate. Aprilie 28 20 Cristea . realitatea virtuală merge mai departe. calculatoarele Web. Pentru specificul activităţilor economice. structurare şi memorare a datelor .. În acelaşi timp datele se caracterizează printr-o structură uniformă rezultată din structura documentelor primare specifice operaţiilor economice. Short Course. încât simulează lumea reală fără ca ochiul să perceapă cea mai mică diferenţă. 1981. 20 1. Toate acestea reprezintă. accesibil unui anumit procesor (om. La baza realităţii virtuale se găsesc imaginile de sinteză în trei dimensiuni (3D). NJ. “Virtual Reality Systems and Applications”. Organizarea datelor reprezintă procesul de identificare.cu mediul care-l înconjoară şi să navigheze în interiorul acestuia. “Un sistem de realitate virtuală este o interfaţă care implică simularea în timp real şi interacţiuni cu multiple canale senzoriale ale omului: vedere. putându-se utiliza ecrane mari sau chiar staţii de lucru grafice de înaltă performanţă. Dar. Date elementare şi date structurate Data este un model de reprezentare a informaţiei. program). olfactiv. deplasare la dreapta sau la stânga). calculator. de unde ideea de navigare. simţ tactil. 240 13 . Dar. G. Dicţionar de informatică. semnătura digitală pentru care şi în România s-a adoptat legislaţia în domeniu. fiecare nivel de abstractizare implică date elementare şi date structurate.

Principalele tipuri de date elementare sunt: • Tipul numeric care include numerele întregi. codprod.date care pe parcursul procesului de prelucrare îşi păstrează aceeaşi valoare din domeniul de definiţie al datei. datele se clasifică în : • date variabile (variabile) .O dată care apare ca o entitate indivizibilă. situată la o anumită adresă. Ea poate fi simplă precizie sau dublă precizie. cât şi în raport cu procesorul care o prelucrează se numeşte dată elementară. • Tipul caracter care reprezintă o succesiune de caractere alfanumerice asupra căreia se pot defini operaţii de concatenare. valori logice. datele se prezintă sub forma unor mulţimi sau colecţii. o relaţie ce descrie mecanismul de acces la memorie. a. Iată câteva exemple de atribute: • tipul datei care defineşte apartenenţa acesteia la o anumită clasă de date. scădere. Între elementele unei colecţii de date pot fi identificate şi/sau introduse relaţii care să determine pe mulţimea respectivă o anumită structură. OR. um) Atributele precizează proprietăţile datei şi determină modul în care poate fi ea tratată în procesul de prelucrare. Se disting astfel date de tip numeric (întreg. Asupra acestor date se pot efectua operaţii logice: NOT. • Tipul logic (boolean) utilizat pentru precizarea stărilor de adevăr (TRUE. În funcţie de valoare.. • valoarea iniţială • modul de alocare a memoriei pe parcursul prelucrării (static. real. putând fi o relaţie de ordine în mulţimea elementelor colecţiei. Valorile datei pot fi precizate prin enumerare sau printr-o proprietate comună şi pot fi numere. în care se sochează într-o formă specifică valorile datei. şir de caractere. NO) ale unui enunţ. În majoritatea aplicaţiilor. atât în raport cu informaţia pe care o reprezintă. ordonare etc. Natura relaţiei poate diferi la diferite nivele de abstractizare în mod considerabil. Din punct de vedere fizic. data poate fi reprezentată printr-un triplet de forma: d = (i. Precizia depinde de zona de memorie afectată datei. şiruri de caractere. adică date elementare ale căror valori sunt adrese. dinamic). reale şi complexe şi asupra cărora se pot realiza operaţii de adunare. respectiv pe suport (nivel fizic). Data elementară poate fi privită ca model de reprezentare a informaţiei la nivelul unui procesor uman (nivel logic) sau la nivelul reprezentării interne. etc. a căror prelucrare nu poate fi concepută fără o organizare corespunzătoare.date care pe tot parcursul procesului de prelucrare pot lua orice valori din domeniul de definiţie a datei. • date constante (constante) . În acest mod se obţine tipul de dată structurată sau dată 14 . YES) sau neadevăr (FALSE. Din punct de vedere logic. logic. denprod.. • Tipul pointer. • precizia reprezentării interne care defineşte cât mai fidel reproduce modelul intern de reprezentare obiectul pe care îl reprezintă. v) valori atribute oare identificator Identificatorul datei (numele) este un simbol asociat datei pentru a o putea distinge de alte date şi pentru a se putea face referiri la ea în timpul procesului de prelucrare (de exemplu. complex). AND. referinţe pentru alte date. în funcţie de natura şi de domeniul valorilor luate. o dată elementară apare ca o zonă de memorie sau de suport de o anumită mărime.

articolul ARTSALAR poate avea următoarea structură: Nume MARCA NUMEPREN FUNCŢIE SALARBAZĂ Tip Numeric Caracter Caracter Numeric Lungime 5 20 10 11 Partea zecimală 0 2 Fig. Vom obţine un tablou de variabile astfel: Nota(1. Exemplu: T (i1.d. dispuse pe un suport de înregistrare (de exemplu. arborescente şi de tip reţea. ale cărei componente îşi menţin proprietăţile. fişierul FSAL cuprinde articolele ARTSALAR cu date privind salariaţii unei organizaţii). Tablourile cu o dimensiune se numesc vectori. utilizând calculatorul electronic. i2. La orice nivel de abstractizare rezolvarea unei probleme. Cele mai utilizate date structurate sunt: • articolul. nr. O structură este o entitate de sine-stătătoare.5). În principiu fiecare câmp sau subcâmp se defineşte prin următoarele atribute: • nume . • partea zecimală – se specifică numai pentru datele numerice.3). Componentele unei structuri de date pot fi individualizate şi selectate prin nume (identificatori) sau prin poziţia ce o ocupă în structură.7. pe structurile liniare. Nota(1. 1. implică atât date elementare. iar cele cu mai multe dimensiuni se numesc matrici sau masive.ik sunt elementele tabloului T. se pot construi structuri oricât de complexe. etc. Tabloul este o colecţie de date de acelaşi tip. De exemplu. indentificabilă prin nume. Pentru fiecare dimensiune se asociază un indice ale cărui valori sunt folosite pentru referirea elementelor tabloului. Câmpurile unui articol pot fi date elementare sau grupuri de date de diverse tipuri. Definirea structurilor de date se bazează.a. Nota(2...1). • tip . Structurile de date sunt colecţii de date pe care s-a definit o structură şi căreia îi este specific un anumit mecanism de selecţie şi identificare a componentelor. subcâmpurile sunt descendenţii câmpurilor (nivelul 2) ş. Descrierea articolului ARTSALAR Fişierul reprezintă un ansamblu organizat de articole cu aceeaşi natură. Asupra structurilor de date se pot efectua atât operaţii generale.ik). prin combinarea lor convenabilă. Nota(1..structura de date.. fiecare sesiune având câte 5 examene. iar i1. Componentele unei structuri de date pot fi date elementare sau la rândul lor structuri de date. conform cu relaţia de ordine specificată. Cele mai întâlnite sunt: 15 . • lungime . cât şi operaţii specifice tipului structurii.. aranjate într-o structură rectangulară. unde k reprezintă numărul de dimensiuni. De exemplu.un cod unic de identificare. Nota(1. pentru introducerea notelor obţinute de studenţi în cele 2 sesiuni.numărul total de caractere.natura datei.5). cât şi date structurate. deoarece. în majoritatea aplicaţiilor. Nota(1.2).4). i2. Articolul este o structură de tip arborescent ale cărui câmpuri sunt descendenţii rădăcinii (nivelul 1).m. definim variabila Nota(2. • tabloul. • fişierul.1). cu una sau mai multe dimensiuni. Acestea sunt considerate structuri de bază. Dacă toate componentele sunt de acelaşi tip atunci structura de date este omogenă.

ridicare la putere. Dintre acestea fac parte operaţia de adunare. • operaţiuni de intrare /ieşire. pe suportul de memorie internă sau externă. după anumite criterii stabilite de utilizator. • operaţiuni de calcul. Copierea presupune obţinerea unei dubluri.1. calculul unor expresii numerice etc.3. Fuzionarea sau interclasarea este combinarea a două sau mai multor structuri într-o singură structură conform unor criterii. scădere. Exemplu: SALARIU NET = ((NRORLUCR * TARIFO) + SPORVECH) – IMPOZ a = (b * c)**2 + 1650 16 . integrale sau parţiale aleasă de utilizator.2. Categorii de operaţiuni definite asupra datelor Prelucrarea datelor presupune parcurgerea unei succesiuni ordonate de operaţii care acţionează asupra valorilor acestora. • . 7. Separarea este desfacerea unei structuri în două sau mai multe structuri. Actualizarea reprezintă operaţia de aducere la zi a unei structuri de date create anterior şi presupune: • adăugarea şi/sau inserarea de noi elemente ale structurii. înmulţire. • * pentru înmulţire.pentru scădere. Sortarea permite ordonarea crescătoare sau descrescătoare a elementelor unor structuri. fiind o rearanjare fizică a acestora. evaluarea acestora făcându-se după regulile din algebră. • ** pentru ridicare la putere. • operaţiuni de decizie. împărţire. Ca operatori se utilizează: • + pentru adunare. Exemplu: NOTA = 8 MEDIA=(NOTA1+NOTA2)/2 Operaţiunile de calcul se definesc pe mulţimea numerelor reale. Ele se pot grupa în următoarele categorii: • operaţiuni de atribuire. Consultarea (exploatarea) asigură accesarea elementelor componente ale unei structuri în scopul prelucrării sau vizualizării acesteia. presupunând memorarea structurii respective de date în forma iniţială. • operaţiuni de transfer a controlului. 3. 2. în cadrul expresiilor se pot utiliza şi parantezele. • modificarea valorilor unor elemente ale structurii. 1. 5. Crearea se execută o singură dată la începutul ciclului de viaţă a structurii respective. • ştergerea fizică şi/sau logică a unor elemente ale structurii. • / pentru împărţire. 4. 6. Operaţiunile de atribuire sunt acelea prin care unei variabile i se atribuie o anumită valoare predefinită sau rezultatul evaluării unei expresii. De asemenea.

FORTRAN etc. Principiul fundamental al bazelor de date îl constituie unicitatea informaţiilor. El îşi face apariţia în a doua parte a anilor ’60. 17 .) create cu ajutorul unor programe scrise în limbaje din generaţia a III-a: COBOL. <. grup de persoane. instituţii etc. determină lansarea în execuţie a unor proceduri (grupuri de operaţiuni). Cele mai utilizate operaţii de intrare/ieşire sunt cele de deschidere şi închidere a fişierelor şi de citire şi scriere date. ansamblu partajat între mai mulţi utilizatori în mod concurent şi competitiv. iar cele de apel. Pentru optimizarea operaţiei de intrare/ieşire se interpun zone tampon (buffere) atât pentru intrare cât şi pentru ieşire. în mod special. >. Exemplu: IF STOCSIGURANTA < 5000 THEN PRINT “Este necesară reaprovizionarea” ENDIF Operaţiunile de intrare/ieşire vizează realizarea transferului de date între memoria externă şi cea internă şi invers.Operaţiunile de decizie sunt utilizate pentru a determina valoarea logică a unei propoziţii (adevărat sau fals). ceea ce asigură independenţa datelor de programe şi invers. Baze de date. 1. în cadrul sistemelor informatice implementate în întreprinderi. O bază de date este un ansamblu de date ce poate fi întrebuinţat de mai mulţi utilizatori având viziuni diferite asupra acestora. dar şi ca urmare a creşterii volumului datelor de prelucrat s-a dezvoltat un nou concept. evitându-se astfel descrierea lor de mai multe ori în cadrul algoritmului de rezolvare a problemei. respectiv existenţa unui fişier de descriere globală a datelor.9). a componentei hardware şi software. Cele de salt au rolul de a preda controlul unei alte operaţiuni decât cea imediat următoare. Operaţiunile de transfer a controlului sunt operaţii de salt şi de apelare. adică orice informaţie este înregistrată o singură dată şi poate fi utilizată ori de câte ori este nevoie de către diferiţi utilizatori şi în diferite momente. Ea reprezintă un ansamblu structurat de fişiere care grupează datele prelucrate în aplicaţiile informatice ale unei persoane. cel al bazelor de date. Operatorii utilizaţi pentru scrierea condiţiilor pot fi operatori relaţionali (=. aducând un element de noutate. ≠) şi/sau operatori logici (NOT. La momentul respectiv. AND. întreprinderi. fişier denumit dicţionar de date (vezi figura nr. Ele condiţionează executarea unor operaţiuni sau grupuri de operaţiuni.. informaţiile erau organizate în fişiere de date (secvenţiale. OR). indexate etc. bănci de date şi depozite de date Pe măsura evoluţiei sistemelor de prelucrare automată a datelor şi.

• limbajul de definire/descriere a datelor (LDD) care permite traducerea (prin compilare sau interpretare. Pentru a putea fi exploatată de către utilizatori o bază de date trebuie să aibă asociat un set de programe. • limbajul de manipulare a datelor (LMD) care permite gestionarea şi actualizarea datelor dintr-o bază de date. restaurarea bazei de date după un incident logic sau fizic. să asigure securitatea şi confidenţialitatea datelor într-un mediu multi-utilizator. Fişier de date n Dicţionar de date Aplicaţia 1 Aplicaţia 2 . după caz) şi descrierea naturii datelor şi a legăturilor lor logice fie la nivelul global (sub forma schemei conceptuale). În general.. Paris. p. Les bases de donnees relationnelles. Într-o abordare mai analitică. cu refacerea stării existente anterior acestuia. fie date neorganizate. Sistemul de gestiune a bazelor de date reprezintă un ansamblu coordonat de programe care permite descrierea. nr. fie la nivelul specific fiecărei aplicaţii (sub forma schemei externe sau sub-schemei). Obiectivul esenţial al unui sistem de gestiune a bazelor de date este. deci. adaptat utilizatorilor care doresc să consulte sau să actualizeze informaţiile conţinute în baza de date. I.BAZA DE DATE Fişier de date 1 Fişier de date 2 .. numit generic sistem de gestiune a bazelor de date care să permită exploatarea raţională a datelor conţinute. coerente. Gestiunea acestora impune nu numai o structurare riguroasă a datelor.. de asemenea.. • utilitare de întreţinere a bazei de date care permit gestionarea de către un operator a bazei de date şi care pot efectua următoarele operaţii21: crearea versiunii iniţiale a bazei de date şi încărcarea acesteia folosindu-se fie o copie creată anterior.. interogarea şi tratarea datelor conţinute într-o bază de date. în arhitectura unui SGBD intră cel puţin 5 clase de module: • programe de gestiune a bazei de date care realizează accesul fizic la date ca urmare a unei comenzi primite printr-un program de aplicaţii sau interactiv prin intermediul ecranului. neredundante. reorganizarea bazei de date pentru recuperarea spaţiului vid. independente de orice program specific de aplicaţii. Bazele de date sunt concepute pentru a prelucra un volum mare de date. 1. dar şi o raţionalizare a procedurilor de acces şi prelucrare. Aplicaţia m Fig. El trebuie. furnizarea unui mediu eficient. Edition Hermes. 13 18 . direct accesibile după criterii multiple.9. realizarea diverselor statistici ce permit cunoaşterea activităţii şi utilizării bazei de date etc 21 Saleh. memorarea. împreună cu descrierea structurii şi a relaţiilor dintre ele. 1995. manipularea.. Structura unei baze de date Formal. baza de date poate fi definită ca o colecţie de date aflate în interdependenţă. crearea şi actualizarea jurnalelor tranzacţiilor realizate asupra bazelor de date. o bază de date este un ansamblu de date structurate.

noţiunea cvasi-utilizată era cea de bancă de date. • datele sunt integrate şi redefinite penteu a putea fi exploatate. în lucrările din ultimii ani. Editura Tehnică. plasată într-un context temporal şi permanentă”. depozitele de date se bazează pe prelucrarea analitică on-line. Modulele enumerate interacţionează cu o serie de componente fizice ale bazei de date: • Fişierele de date care reprezintă suportul propriu-zis al bazei de date. precum din surse externe (baze de 22 22 Pescaru.. precum şi un timp minim de răspuns la solicitările utilizatorilor . programele de aplicaţii. ca şi toţi marii furnizori de software fac trimitere. un depozit de date arată şi de ce. majoritatea lucrărilor de profil. o redundanţă minimă şi controlată în memorarea lor. Patru elemente determinante caracterizează depozitul de date: • datele stocate privesc o funcţiune sau un proces din întreprindere (sunt orientate pe subiect). echipamentele de teleprelucrare. 13 19 . de la identificarea unui nou segment de piaţă până la brainstorming. care ar îngloba: baza de date. p. baze de date şi bănci de date. • informaţiile sunt conservate mai mulţi ani. o nouă aplicaţie strategică. utilizatorii. prin consolidarea tuturor datelor întreprinderii. acesta reprezentând un atu al depozitelor de date (se asigură continuitatea şi comparabilitatea). sistemul de operare. 1976. fiind solicitat în toate operaţiunile de consultare şi actualizare. Deosebirile faţă de o bază de date sunt următoarele: • scopul pe care îl au datele stocate . împreună cu descrierea datelor şi a relaţiilor dintre ele şi cu sistemul de programe pentru gestiunea datelor care asigură independenţa programelor aplicative faţă de modul de structurare a datelor. colecţie care este tematică. Ea reprezintă un ansamblu de informaţii organizate. din datele de arhivă (în perioada de constituire a depozitului). V. • Dicţionarul de date ce înregistrează informaţii relative la structura bazei. • dacă o bază de date este utilizată pentru prelucrarea tranzacţiilor on-line. • dacă o bază de date înregistrază şi raportează ce s-a întâmplat. El desemnează o bază de date special concepută pentru analiza datelor şi suportul deciziilor.. Deoarece permit accesul unui mare număr de utilizatori la datele stocate băncile de date sunt considerate sisteme de documentare. termenul devine din ce în ce mai puţin invocat. integrată. banca de date este redusă la două componente: baza de date şi SGBD-ul asociat. înregistrate pe suporturi magnetice sau optice care pot fi consultate local sau la distanţă prin intermediul calculatoarelor şi a reţelelor de comunicaţie. • datele nu pot fi modificate sau şterse. dar s-a conturat şi dezvoltat în anii ‘90.acestea nu sunt utilizate în scop operaţional. aproape exclusiv. Depozitul de date reprezintă o altă direcţie de dezvoltare şi evoluţie a bazelor de date. Banca de date reprezintă un sistem de colecţii de date aflate în interdependenţă. Alţi autori extind noţiunea de bancă de date. ş. Fişiere. Conceptul de depozit de date a apărut la sfârşitul deceniului 8. Dacă în anii ‘70 şi la începutul anilor ’80. într-un număr suficient de mare pentru creşterea vitezei de acces la date.a. sistemul electronic de calcul. Conceptul datawarehouse (depozit de date) este definit de William Inmon (vicepreşedintele firmei Prism Solution) ca fiind o “colecţie de date destinate fundamentării deciziei manageriale.• componente de control a programelor de aplicaţii care constituie mijloace de prevenire şi corectare a anumitor erori ce pot să apară în condiţii “multi-utilizator”. Bucureşti. Datele organizate în depozite provin din datele preluate din sistemul operaţional. ci pentru sarcini analitice. la noţiunile de bază de date şi SGBD. • Indecşii. sistemul de gestiune a bazei de date. În unele lucrări.

Cele mai simple sunt instrumentele pentru interogare şi raportare. asigurarea replicării şi sincronizării între mai multe baze de date. formatul său etc. Astfel. uniformizarea prescurtărilor. informatica . procesoare de texte. Prelucrarea electronică a datelor a fost şi devine tot mai mult o necesitate stringentă pentru toate domeniile activităţii umane.un set de resurse care asigură conectivitatea în cadrul reţelelor de calculatoare. extragerea unor date pentru a putea fi utilizate de aplicaţiile de birotică (programe de calcul tabelar. cunoscute şi din SGBD-uri. Instrumentele de analiză on-line (OLAP) permit aflarea răspunsurilor la întrebări ce au de obicei un caracter multidimensional (de exemplu: Care este contribuţia la vânzările săptămânale totale a produselor informatice vândute prin magazinele situate în regiunea Moldova între 10 şi 20 septembrie?). care sunt celelalte date cu care interacţionează şi cine o utilizează. unde se găseşte. Pentru realizarea unor analize economice complexe sunt oferite instrumente de analiză ce pot fi clasificate în două categorii: mineritul în date „data mining” şi analiza multidimensională. ajustarea eventualelor lungimi diferite ale unei aceleiaşi date. O enciclopedie a metadatelor (metadate = date despre date) ce păstrează informaţii relevante despre fiecare dată a depozitului: ce reprezintă. referită prin OLAP (On Line Analytical Processing). Pentru realizarea unui depozit de date sunt necesare şapte categorii de instrumente: 1. ce înseamnă. 4.. Pe lângă acestea. Instrumente pentru extragerea. de cerinţele utilizatorilor.). mai sunt necesare o serie de instrumente pentru administrarea depozitului. cum poate fi accesată. mărimea sistemului şi. în primul rând. programe de prezentare etc. 6. semnificaţia acesteia. Personalul implicat în realizarea unui sistem este cel care trebuie să stabilească modalitatea optimă de organizare a datelor în funcţie de specificul organizaţiei. Utilizarea depozitelor de date se concretizează în extragerea unor rapoarte (la cerere sau pe baza unui abonament cu o anumită periodicitate). 3. 5. Data mining reprezintă o tehnică care vizează descoperirea unor şabloane semnificative în colecţiile de date. Au fost prezentate doar câteva aspecte privind diferitele modalităţi de organizare a datelor la nivelul unui sistem informatic. 7.). dar mai ales pentru a putea fi utilizate în aplicaţii specializate de analiză. Instrumente pentru modelarea datelor ce permit persoanelor implicate în realizarea depozitelor de date să determine conţinutul fiecărei date. rafinarea şi standardizarea (normalizarea datelor) menite să asigure „curăţarea” datelor la preluarea lor în depozit: identificarea şi contopirea multiplelor înregistrări care se referă la aceeaşi informaţie. Informatica şi informatica juridică Una din caracteristicile fundamentale ale epocii actuale o reprezintă explozia informaţională determinată de creşterea ritmului de dezvoltare a societăţii şi de avântul fără precedent al ştiinţei şi tehnicii. date din recensăminte. tipul ei. Instrumente ce asigură accesul utilizatorilor la datele de care au nevoie. dezvoltarea aplicaţiilor ce utilizează depozitul de date etc.nucleu care constituie „inima” depozitului.date publice. Baza de date .ştiinţa 20 . Nu poate fi dată o soluţie ideală. necesare când datele sunt preluate din mai multe baze sau când baza de date este distribuită pe mai multe noduri ale reţelei de calculatoare a organizaţiei. Instrumente pentru transportul datelor utilizate pentru a muta copii ale datelor din sistemul operaţional (tranzacţional) în depozitul de date şi a le insera în locul potrivit. Pentru a explora datele din depozit utilizatorii dispun de instrumente specializate. 2. Middleware . date de prognoză economică etc.

în tot mai multe sfere de activitate. inventarea scrisului prin care se compensează limitele memoriei biologice. apariţia limbajului articulat. Principala aplicaţie este de natură documentară. .prelucrarea logică şi automată prin intermediul maşinilor electronice. prelucrarea şi transmiterea informaţiilor facilitând realizarea dezideratelor activităţii de informare. stocării şi prelucrării automate a datelor . 5. TC Lex. teoriei algoritmilor etc. pe zi ce trece. p. generalizându-se. memorarea şi distribuirea mai eficientă a informaţiei . 3.Dicţionar de informatică. Editura Enciclopedică Română. a informaţiei considerată ca suport al cunoaşterii umane şi al comunicărilor în domeniile tehnice. economice şi sociale” . Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1981. 71 24 ***. Bucureşti. Ea îşi găseşte aplicaţii în informatizarea tribunalelor (vezi 23 24 23 Arsac. Astfel. acesta reprezentând aspectul fundamental al informaticii. realizarea tiparului care a pus bazele memoriei sociale constituită din cărţi şi publicaţii.pătrunde. 4. Bucureşti. socială etc. iar domeniile sale de utilizare s-au extins continuu. un alt domeniu.. În dicţionarul de informatică.culegerii. p. programării liniare. transmiterii. vorbesc de informatica lor specifică şi încearcă a lega tot mai mult informatica de domeniul lor de activitate. inclusiv sisteme automate pentru distribuirea informaţiei tehnico-ştiinţifice. Informatica de gestiune. Dacă primele calculatoare electronice apar în deceniul 5 al secolului XX. . "informatică medicală". Lucru posibil. considerând-o ca o informatică particulară.. Pe măsura dezvoltării ei. adică posibilitatea de cuprindere a tuturor domeniilor de activitate. termenul de informatică apare abia în 1962 şi provine din literatura franceză. Din definiţia informaticii se desprind cel puţin trei caracteristici ale acesteia: . 2. informatica a căpătat noi valenţe. Prima definiţie a informaticii aparţine Academiei Franceze care în 1966 preciza că informatica este „ştiinţa prelucrării raţionale. deoarece informatica este o ştiinţă universală care se conduce după legi generale aplicabile în toate domeniile de activitate. apariţia calculatoarelor electronice care permit culegerea.universalitatea informaticii. Se consideră că apariţia informaticii constituie cea de-a cincea descoperire venită în sprijinul omului pentru a lua decizii. Specialişti din toate sferele de activitate: tehnică. Informatica juridică reprezintă totalitatea aplicaţiilor informatice din domeniul juridic. a ajuns să se vorbească de "informatică industrială". J. economică. Informatica. studiind procesele de comunicaţie în colectivităţile ştiinţifice şi industriale şi urmărind dezvoltarea unor tehnici şi sisteme pentru organizarea. "informatică economică". 1970. este reprezentată de informatica judiciară. Noţiunea de informatică a fost creată prin asocierea cuvintelor informaţie şi automatică: INFORmation şi autoMATIQUE.prelucrarea raţională bazată pe legi generale şi pe anumite tehnici proprii cercetării operaţionale. LegeNet. Dintre programele de documentare juridică mai importante sunt: Legis. ca principal mijloc de comunicare între oameni. având ca scop iniţial elaborarea de metode noi. definiţia dată este următoarea: informatica reprezintă o activitate pluridisciplinară. îndeosebi prin maşini automate.. Cele cinci momente care au marcat evoluţia civilizaţiei umane sunt următoarele: 1.172 21 . "informatică juridică” etc. utilizarea sistemelor de telecomunicaţii care înlătură limita determinată de distanţă.

Sistemul informaţional reprezintă un cadru organizat format dintr-un ansamblu de resurse care asigură colectarea. stocarea. surse de aprovizionare. 1986 . 8 26 Airinei. Sistemul informaţional şi rolul său în cadrul organismelor economice Sistemul informaţional al unei întreprinderi suferă modificări în timpul ciclului său de viaţă. printr-o reţea de comunicaţii. structură).. dimensiuni. p.. public ţintă.5. Sistemele tind să se extindă şi să se formalizeze pe măsură ce organizaţia devine tot mai complexă. p. Accounting and information systems . Iaşi. modificări legate de schimbările ce se petrec în interiorul ei. la competiţie. prelucrarea. cât şi în mediul extern. J. Sisteme expert în activitatea financiar-contabilă.1.sistemul ECRIS) şi în gestiunea criminalităţii (gestiunea amprentelor). analiza şi transmiterea datelor pentru fundamentarea şi urmărirea deciziilor la toate nivelurile unei entităţi economico-sociale26. D. Sistemul informaţional poate fi asemănat unei reţele de comunicaţii deoarece asigură căile prin care informaţia ajunge în orice punct al întreprinderii şi chiar din exteriorul ei. pieţe de desfacere. Editura Junimea. John Wiley & Sons . New York . 1997. dând naştere la sistemu 25 Wilkinson . O altă definiţie prezintă sistemul informaţional ca fiind totalitatea metodelor. diferiţilor utilizatori pentru ca aceştia să îşi realizeze obiectivele propuse25. Învăţământul juridic asistat de calculator este un alt domeniu al informaticii juridice. discuţii le dintre salariaţi şi manage ri). controlul şi gestionarea datelor prin parcurgerea unor etape succesive în scopul furnizării informaţiilor. procedeelor şi mijloacelor utilizate în culegerea. Sistemul ca reţea de comunicaţii are două aspecte : • unul informa l (conver saţiile. Acest lucru este posibil doar prin intermediul unui sistem informaţional bine organizat care să permită obţinerea de informaţii reale în timp util. Sisteme informaţionale şi sisteme informatice Supravieţuirea societăţilor comerciale într-un mediu concurenţial atât de puternic (la care trebuie să se adapteze continuu) este condiţionată şi de obţinerea de informaţii vitale cu privire la piaţă (dinamică. 1.62 22 .

etapa prelucrării sau procesarea datelor. precum şi măsurarea lor. Colectarea datelor care presupune parcurgerea mai multor paşi : • „atragerea” (culegerea) datelor. Deseori.11): etapa intrării în sistem sau colectarea datelor. 1. Sistemele informaţionale realizează cinci funcţiuni sau sarcini : 1. • unul formal (activităţi ce se desfăşoară pe baza unor proceduri prestabilite). precum şi a luării deciziilor la diferite niveluri. Componentele generale ale unui sistem informaţional Finalitatea sistemului informaţional este furnizarea de informaţii sub o formă direct utilizabilă. În acest context. D. datele sunt concepute ca un set de caractere care sunt memorate şi prelucrate şi care constituie intrări în sistemul informaţional. • validarea datelor pentru asigurarea acurateţii lor. Resursele pot fi materiale. • utilizatorii externi – creditori. • înregistrarea datelor prin scrierea lor în documentele sursă. Utilizatorii informaţiilor generate de sistemul informaţional se împart în două categorii : • utilizatori interni – managerii şi salariaţii. Sistemul informaţional este cel care transformă intrările (input-uri) în ieşiri (output-uri). umane. financiare. Astfel. nr. 27 • • • Intrări resurse de (date) Prelucrarea datelor pentru a le în transforma informaţii Ieşiri în produse informaţionale Fig. trei etape fiind implicate în procesul de transformare (figura nr. Sistemele informaţionale sunt descrise în funcţie de resursa predominantă pe care o posedă. în scopul asigurării unei bune funcţionări a sistemului operaţional. procese concepute să satisfacă din punct de vedere informaţional persoanele ce le vor folosi pentru luarea deciziilor. • resursa materială (echipamente) acesta se numeşte sistem informaţional automat. Astfel. iar informaţiile se referă la ieşirile proceselor de prelucrare a datelor. 27 Oprea. 23 23 . Iaşi. 1994. • calculatoarele şi echipamentele se numeşte sistem informaţional computerizat sau sistem informatic.11. p. este necesară stabilirea diferenţei între noţiunea de dată şi cea de informaţie. la momentul oportun. clienţi. organisme ale statului. Editura Graphix. dacă domină : • resursa umană atunci sistemul se numeşte sistem informaţional manual. 1. rezultând sistemul informaţional formal. acţionari. • clasificarea datelor.l informa ţional informa l. Un sistem informaţional are nevoie de resurse ca să funcţioneze. furnizori.. etapa ieşirilor din sistem sau generarea informaţiilor. Premisele şi consecinţele informatizării contabilităţii. sistemul informaţional al unei întreprinderi este denumit şi sistem de prelucrare a datelor .

deseori este necesară analiza şi interpretarea lor • comunicarea. 2. • Serviciile multimedia.5. • Telefonia mobilă. Sistemul informatic apare ca o componentă a sistemului informaţional în care mijloacele tehnice de prelucrare sunt reprezentate de calculatoarele electronice. asigurând o bună comunicare între diferite niveluri ierarhice de supervizare. verificarea şi revizia lor 5. care integrează comunicaţiile în bandă largă. atât pe orizontală. • Schimbul electronic de informaţii. Sub impactul noilor tehnologii informaţionale. comerţul electronic . adică transmiterea efectivă către utilizatori. • sortarea datelor după una sau mai multe caracteristici.3. • Comunicaţiile prin satelit. Prelucrarea datelor ce are ca scop transformarea acestora în informaţii : • transcrierea datelor pe alte documente. • Voice-mail-ul. ce permit captarea de emisiuni TV. a datelor şi a imaginilor în mişcare prin intermediul liniilor telefonice. transferul electronic de fonduri. sistemele informaţionale „ au o nouă faţă ”.• transmiterea datelor spre locurile de prelucrare. Evoluţia galopantă a tehnologiilor informatice din ultimii ani a condus la automatizarea unei părţi considerabile a sistemului informaţional care se localizează nu numai la faza de 24 . care presupune transmiterea mesajelor vocale prin intermediul reţelelor de calculatoare. Generarea (producerea) informaţiilor în scopul folosirii de către utilizatori care presupune: • raportarea prin pregătirea rapoartelor cu ajutorul datelor prelucrate şi/sau stocate. contribuind astfel la îmbunătăţirea activităţii firmei. Sistemul informatic Sistemul informatic este partea componentă a sistemului informaţional care asigură prelucrarea raţională şi eficientă a datelor îndeosebi cu ajutorul echipamentelor electronice de calcul şi. prin care se poate comunica la distanţă fără a mai fi necesară existenţa cablurilor telefonice. schimbul de informaţii fără a mai fi necesară cablarea. prin intermediul tehnologiei de transfer asincron (Asynchronous Transfer Mode). 1. • gruparea datelor pe tranzacţii similare. Controlul şi securitatea datelor care presupune validarea datelor (amintită anterior). Misiunea sistemului informaţional este de a sprijini procesele decizionale şi operaţionale cu informaţii corecte în timp real. • Poşta electronică ( e. • calcularea şi compararea datelor cantitative. Gestionarea datelor: • memorarea datelor în baze de date şi fişiere. prin intermediul mesajelor scrise. în primul rând. • actualizarea datelor pentru reflectarea ultimelor evenimente.mail ). afacerile electronice. cât şi pe verticală. autorizarea. al calculatoarelor electronice. • restaurarea datelor prin accesare şi sortare. Cuvintele cheie sunt : • Reţele integrate de servicii digitale ( ISDN = Integrated Service Digital Network ) care asigură transmiterea vocii. 4. prin care se realizează comunicarea între două sau mai multe persoane. a calităţii şi performanţei produselor realizate . 3.

65-70 25 . pp. 1997. un sistem informatic28. ci şi la fazele de preluare a datelor şi de valorificare a informaţiilor obţinute. eliminarea erorilor. adică de folosirea resurselor informatice pentru organizarea şi administrarea informaţiilor. Editura Junimea. • miniaturizarea echipamentelor. • calitatea prezentării informaţiilor. mijloace audio-vizuale. Noţiunea de sistem informatic este legată de informatizarea activităţii organizaţiei. • există alte instrumente neinformatice care îndeplinesc funcţii în interiorul sistemului informaţional: copiatoare. • comunicarea extinsă datorată interconexiunii generalizate. deşi încă nu se poate pune un semn de egalitate între cele două tipuri de sisteme deoarece: • în partea formală a sistemelor informaţionale rămân încă sarcini manuale importante: preluări date. Astfel sistemul informaţional devine. telefaxuri. • ameliorarea performanţelor prin introducerea sistemelor interactive. Informatizarea transformă sistemele informaţionale manuale în sisteme informatice prin: • substituirea mijloacelor de lucru (automatizarea sarcinilor).. reducerea timpilor de lucru. D. 28 Airinei. prelucrarea unui volum mare de date şi distribuirea eficientă a informaţiilor.prelucrare. Sisteme expert în activitatea financiar-contabilă.. interpretare rezultate etc. • partea neformală a unui sistem informaţional ramâne aproape exclusiv manuală. Iaşi. din ce în ce mai mult.

redarea şi transmiterea rezultatelor. „partea tare”. • calculatoare hibride. • calculatoare numerice. de unde sunt încărcate în memoria internă. În afara celor două elemente pentru realizarea prelucrărilor mai sunt necesare programele de aplicaţii (software de aplicaţii) care sunt specifice problemelor utilizatorilor şi datelor supuse prelucrării. calculatoarele se clasifică în: • calculatoare analogice. Comenzile sunt date echipamentelor prin intermediul unor programe speciale. Calculatorul electronic –elemente fundamentale de structură şi principii de funcţionare 2. adică ansamblul de echipamente care alcătuiesc sistemul de calcul.1. după natura problemelor pe care le rezolvă. • are memorie internă capabilă să memoreze date şi programe. prelucrarea. software-ul înseamnă “partea moale” a calculatorului. Componenta hardware a sistemului electronic de calcul Termenul de calculator electronic se referă la un sistem de calcul care îndeplineşte următoarele condiţii: • dispozitivele de lucru sunt realizate din circuite electronice. numite programe de bază (software de bază). Componentele unui sistem de calcul pot aparţine uneia dintre următoarele categorii: • Hardware • Software Hardware-ul reprezintă componenta fizică a unui sistem de calcul. Ele formează sistemul de operare al calculatorului şi sunt memorate pe suporturi magnetice sau optice. În funcţie de procedeul de reprezentare a informaţiei şi de suportul fizic al informaţiei. Pentru realizarea acestui obiectiv. • efectuează prelucrări în mod automat pe baza unui program. 26 . Componenta software a unui sistem de calcul cuprinde la rândul ei programe grupate în mai multe categorii.1. 2. cât şi de un set de programe (componentele software) care determină prelucrările care se fac asupra datelor prin intermediul componentelor fizice ale sistemului de calcul. stocarea. Software-ul reprezintă ansamblul de programe care fac posibilă realizarea funcţiei sistemului de calcul.Capitolul 2. spre deosebire de hardware. acesta are nevoie atât de echipamente (componentele hardware). de prelucrare a informaţiilor. Structura unui calculator electronic şi modul de funcţionare a acestuia Un sistem electronic de calcul constituie un ansamblu funcţional destinat prelucrării automate a datelor furnizate de utilizatori în scopul obţinerii informaţiilor.1. O parte din programe sunt permanent rezidente în memoria internă şi formează nucleul sistemului de operare. şi care constituie suportul logic de funcţionare a unui sistem de calcul. Ele sunt formate din calculatorul propriu-zis şi echipamentele periferice şi sunt folosite pentru culegerea. Într-o traducere mot à mot.

de cea mai largă răspândire se bucură calculatoarele numerice datorită avantajelor lor: precizia reprezentării şi prelucrării datelor. UNITATEA CENTRALĂ constituie componenta de bază a sistemului de calcul şi este formată din: • unitatea aritmetico-logică (UAL) capabilă să efectueze operaţiile aritmetice şi logice. În funcţie de natura informaţiei ce se codifică şi de dispozitivele care manevrează informaţia în sistemele de calcul numerice. şi la calculatoarele actuale. Structura unui calculator numeric a fost definită în anul 1945 de către John von Neumann. Această teorie a dus la apariţia calculatoarelor analogice care au constituit o generaţie răspândită pe la mijlocul secolului 20. În structura unui calculator distingem două categorii de componente: • unitatea centrală • echipamentele periferice. care poate lua două valori: 0 sau 1. mouse. unitatea de intrare. tensiunea. Unitatea elementară de reprezentare a informaţiei este cifra binară. se utilizează mai multe moduri de codificare a informaţiei. Datorită modului de realizare a componentelor constructive şi a logicii de funcţionare a sistemelor de calcul numerice. unitatea de ieşire. cu prelucrarea secvenţială a instrucţiunilor şi datelor. Această structură se regăseşte. într-o formă sau alta. ECHIPAMENTELE PERIFERICE asigură comunicaţia calculatorului cu lumea înconjurătoare. informaţia este reprezentată utilizând baza de numeraţie 2. Se consideră că aceste calculatoare sunt cu arhitectură von Neumann. cititorul optic 1 1 Un exemplu de sistem analogic simplu este rigla de calcul care foloseşte mărimea fizică spaţiu. • unitatea de comandă şi control (UCC) care dirijează funcţionarea întregului ansamblu. Dintre aceste trei categorii de calculatoare. În toate cazurile însă este vorba de o reprezentare binară a informaţiei. Codificarea binară folosită pentru reprezentarea internă a informaţiei în sistemele de calcul determină natura componentelor constructive care acţionează asupra acesteia. Calculatoarele hibride îmbină procesarea informaţiilor reprezentate în formă numerică cu cele reprezentate în formă analogică. universalitatea claselor de probleme. Astfel. Această poziţie binară furnizează o cantitate de informaţie de 1 BIT. dând comenzi celorlalte componente. operaţiile făcându-se prin măsurarea distanţelor pe o scară logaritmică. Se disting următoarele categorii de echipamente periferice: • echipamente periferice de intrare care permit citirea datelor (introducerea datelor în sistem): tastatura. unitatea centrală de control. având la bază un algoritm de prelucrare. în proiectul primului calculator cu program memorat. • memoria internă care păstrează programele şi datele în curs de prelucrare. etc). comunicarea între componentele discrete şi cele analogice ale calculatorului realizându-se prin intermediul convertoarelor analogo-numerice şi a celor numerico-analogice. Calculatorul numeric este un sistem fizic care prelucrează automat informaţia codificată sub formă de valori discrete. memorate împreună în aceeaşi formă şi accesibile în acelaşi mod (EDVAC – Electronic Discrete VAriable Computer) sunt precizate următoarele componente ale unui calculator electronic: unitatea aritmetică. unitatea de memorie.În sistemele de calcul analogice . 27 . sistemele de calcul numerice codifică informaţia sub formă discretă (numerică). conform unui program ce indică o succesiune determinată de operaţii aritmetice şi logice. Spre deosebire de sistemele de calcul analogice. informaţia este codificată sub forma unor mărimi fizice (intensitatea curentului electric.

mulţimea tuturor componentelor care sunt asamblate şi conectate pentru a realiza un sistem de calcul definesc configuraţia sistemului de calcul respectiv. Configuraţia de bază reprezintă numărul minim de componente necesare pentru ca sistemul de calcul să fie operaţional. ecran de afişare etc. se consideră că unitatea centrală de prelucrare cuprinde memoria internă şi procesorul (UCC+UAL). La unitatea centrală de prelucrare se pot conecta diferite echipamente periferice. Prin urmare. De aceea se consideră că ele sunt componentele unităţii centrale de prelucrare (procesor). 28 . • echipamente periferice de stocare care dispun de unităţi de memorie auxiliară capabile să stocheze. sub o formă direct accesibilă calculatorului. Structura de principiu a unui calculator electronic Funcţiile active. • echipamente periferice de comunicaţie care permit transmiterea datelor la distanţă prin intermediul liniilor de comunicaţie: cuplor. nr. În literatura de specialitate se întâlnesc şi alte opinii cu privire la structura calculatoarelor electronice. Arhitectura este un concept mai general care defineşte componentele sistemului de calcul din punct de vedere al funcţiilor.• echipamente periferice de ieşire cu ajutorul cărora se extrag rezultatele sub o formă accesibilă omului: imprimanta. mari cantităţi de date: unităţi de disc magnetic. module de memorie. Astfel.1. 2. modem. Adăugarea unor componente suplimentare este oricând posibilă până la o limită admisă de unitatea centrală de prelucrare. Chiar dacă este vorba de calculatoare din clase diferite. de prelucrare şi control sunt realizate de UAL şi UCC. ele se pot încadra în aceeaşi arhitectură. se poate realiza o configuraţie ce corespunde cel mai bine necesităţilor utilizatorilor şi posibilităţilor financiare ale acestora. unităţi de interfaţă şi se obţin calculatoare având diferite configuraţii. al performanţelor şi al compatibilităţii dintre ele. unităţi CD-ROM etc. Structura de principiu a unui calculator electronic se prezintă astfel: Unităţi auxiliare de memorie Bandă magnetică Disketă Disc magnetic CD-ROM Periferice de intrare Unitatea centrală Unitatea aritmetico-logică Unitatea de comandă şi control Memoria internă Periferice de ieşire Tastatura Mouse Imprimanta Monitor Echipamente periferice de comunicare Fig. etc. Astfel.

29 . ştergeri fişiere etc. un sistem de operare cuprinde: • încărcătoare de programe destinate introducerii în sistem a programelor de executat. Ele au cea mai mare răspândire. • programe care uşurează realizarea unor operaţii curente cum sunt: formatare discuri.1. în principal. programe de grafică etc. sistemul de operare al calculatorului şi este specific fiecărui tip de echipament. Este vorba de instrumente software specializate (procesoare de texte. Este vorba de sisteme multiprocesor care presupun două sau mai multe unităţi de prelucrare identice sau diferite. Componenta software a sistemului elctronic de calcul Una din caracteristicile calculatoarelor electronice este efectuarea automată a prelucrărilor pe bază de program înregistrat. controlează operaţiile de intrare-ieşire.Arhitectura unui sistem de calcul defineşte un ansamblu integrat de componente funcţionale. • Software-ul de bază (programele de bază) formează. odată cu noile evoluţii în domeniu. Explicaţia constă în faptul că odată cu dezvoltarea şi multiplicarea unei componente ea tinde să devină independentă şi trebuie tratată ca atare. sistemul de intrare-ieşire. o resurse logice. Odată cu extinderea utilizării microcalculatoarelor a apărut un nou tip de software. Sistemul de operare asigură exploatarea echipamentelor şi diferă în funcţie de tipul şi mărimea calculatoarelor. fiecare considerându-le pe celelalte la nivelul canalelor de intrare/ieşire. fie de utilizatori. adică componentele software: programele şi datele. 2. • Software-ul de aplicaţii (programele de aplicaţii) este specific problemelor rezolvate de utilizatori şi este realizat fie de specialişti în programare. apar diverse nuanţări. • monitoare şi supervizoare care asigură înlănţuirea derulării lucrărilor.) care pot fi utilizate foarte uşor şi rapid în aplicaţii. Software de bază Dacă iniţial software-ul de bază se identifica cu sistemul de operare. De obicei.2. încât putem distinge trei mari componente: • sistemul de operare propriu-zis. • programele utilitare. Arhitectura discutată până aici se referă la sisteme de calcul monoprocesor. numit software intermediar. software intermediar. privite ca un tot unitar şi având ca scop realizarea unor funcţii la un anumit nivel de performanţă. Asigură funcţionarea eficientă a resurselor fizice şi logice ale sistemului. software de aplicaţii. Ansamblul programelor (software) permite utilizarea echipamentelor. software-ul de bază este pus la punct de firma constructoare a calculatorului şi se livrează odată cu acesta. semnalează incidentele de funcţionare. • programele de traducere. copiere fişiere. memoria internă. Programul este un ansamblu de instrucţiuni care realizează a anumită sarcină. adică componentele hardware: procesorul. De obicei. programe de calcul tabelar. Se disting trei mari categorii de software: software de bază. Elementele constitutive ale sistemelor monoprocesor sau chiar sistemele monoprocesor în întregime pot fi folosite ca blocuri funcţionale în realizarea unor organizări superioare. Calculatorul dispune de două tipuri de resurse: o resurse fizice.

inginerul de sistem (Norton Disk Doktor. etc. Codificarea programului este efectuată de traducător (translator). Fortran. Doctor Web. Algoritmul indică modul de prelucrare a datelor iniţiale şi modificarea lor pas cu pas până la obţinerea rezultatelor finale. C. programul sursă este tradus mai întâi într-un format obiect (program obiect). va avea performanţe de utilizare mediocre. Dintre ele amintim următoarele tipuri: • utilitarele care extind suprafaţa cu utilizatorul (Norton Commander. Pascal. numiţi şi utilizatori finali şi care se caracterizează prin neproceduralitate (utilizatorul trebuie să-i spună calculatorului ce să facă şi nu cum să facă). Pentru scrierea programelor sunt utilizate limbajele de programare. LISP. Java). mai uşor de memorat decât adresele scrise în binar). compilator sau interpretor. Windows Commander.Calitatea sistemului de operare condiţionează eficienţa şi performanţele calculatorului. translatorul poate fi asamblor. Ele corespund unor funcţii bine definite ce se întâlnesc frecvent. Ada. Asamblorul este translatorul de programe scrise în limbaje de asamblare. Dos Navigator).). Windows Explorer. aceste limbaje permit utilizarea de abrevieri alfabetice – mnemonice. WinZIP etc. nu corespund unei anumite familii de calculatoare şi la care instrucţiunile sunt mai apropiate de limbajul uman (de exemplu. limbaje de nivel foarte înalt. PC Tools. WinRAR. • utilitare de arhivare-dezarhivare a datelor. Norton Utilities etc. Există câteva categorii de limbaje de programare: limbaje cod-maşină (în care toate instrucţiunile sunt numerice . din care rezultă programul în format 30 . respectiv în cod binar). Algol. Pascal. fiind redactate plecând de la un cod binar propriu fiecărui calculator).şiruri de 0 şi 1. Programul scris într-un limbaj de programare se numeşte program sursă. • utilitare de depistare şi înlăturare a viruşilor (numărul şi varietatea acestora sunt impresionante – Norton Antivirus. utilizate pentru micşorarea dimensiunilor fişierelor fără pierderi de informaţii (ARJ. iar limbajul său. livrate odată cu sistemul de operare sau separat de acesta. • utilitare de diagnosticare pentru determinarea configuraţiei şi testarea funcţionării calculatorului (Check-It. Un echipament foarte performant. Fiecare instrucţiune a programului sursă este tradusă de translator într-un grup de instrucţiuni codmaşină. limbaje de asamblare (limbaje orientate maşină . SpeedDisk). C. Fortran. AVP. Programele traducătoare (translatoare) au rolul de a converti programele scrise de utilizatori într-un anumit limbaj de programare (Basic. sub formă de instrucţiuni executabile de către calculator. În funcţie de destinaţia funcţională. Virus Scan. Cobol. Prolog. limbaje artificiale create de om care servesc la exprimarea. Doctor Panda). Acesta este un format intermediar care este completat cu module din biblioteci şi consolidat prin editarea de legături (cu editorul de legături). Prin compilare. Cobol. limbaj sursă. a algoritmului de rezolvare a unei probleme.). limbaje de nivel înalt sau evoluate (limbaje care nu depind de tipul calculatorului pe care rulează. • utilitare de optimizare a discurilor care optimizează amplasarea datelor pe disc în vederea reducerii duratei de acces la informaţii (Disc Defragmenter. care extind o serie de facilităţi ale sistemului de operare. apărute în primul rând pentru utilizatorii nespecialişti. Basic.) în formate accesibile calculatorului (în cod-maşină. Programele utilitare sunt programe specializate. Ndigs). • utilitare care vin în sprijinul utilizatorului avansat. Numărul utilitarelor este azi impresionant şi nu se poate face a clasificare riguroasă a lor. dar cu un sistem de operare slab.instrucţiunile în limbaj de asamblare corespund instrucţiunilor în limbaj maşină conform modelului de calculator utilizat. de exemplu. PKZIP şi PKUNZIP. cum este.

piaţa produselor program este în plină dezvoltare. Excel. prelucrări statistice etc.2. Symphony. În ultimul caz este vorba de produse-program comercializate. PowerPoint etc. Acesta poate fi oricând încărcat în memoria internă de la o anumită adresă şi pus în execuţie. Software-ul de aplicaţii Programele de aplicaţii sunt proiectate pentru a rezolva probleme specifice utilizatorilor. Translatorul. Word. • elaborarea planurilor de investiţii. cât şi a instrumentelor software specializate. nr. C. apărute odată cu microcalculatoarele.3. În această categorie se încadrează: procesoarele de texte (WordPerfect. ca program. este dedicat unui anumit limbaj sursă şi unui anumit tip (familie) de calculatoare. • calcule tehnice: rezistenţa materialelor.) şi instrumentele software integrate (Works. Microsoft Office. Sunt aplicaţii caracteristice informaticii clasice care prelucrează informaţii bine structurate. Harvard Graphics. Corespund următoarelor domenii de activitate: • contabilitate. Sunt mijloace de lucru specifice utilizatorului final. Interpretarea presupune traducerea instrucţiune cu instrucţiune a programului la fiecare execuţie a acestuia. traducerea programului sursă se realizează o singură dată. Deci. iar execuţia este independentă de fazele anterioare. date Program sursă Compilare Program obiect Program Încărcare în format executabil Execuţie Editare le g ă tude ri rezultate Fig.). în condiţiile concrete ale unei întreprinderi sau poate fi cumpărat „la cheie” de la o anumită unitate specializată. Instrumentele software specializate. PASCAL. Quattro Pro etc. FORTRAN. 2. planuri de marketing etc. permit utilizatorilor să-şi rezolve problemele fără a cunoaşte metodele informatice sau limbajele de programare. Translatarea programelor prin compilare Odată pus în format executabil. De exemplu: • compilatoare: COBOL. Un program de aplicaţii poate fi realizat. programele de grafică (Corel Draw. Perfect Office). AmiPro etc.1. De aceea este o modalitate mai puţin eficientă decât compilarea. atât în privinţa software-ului de aplicaţii. gestiune personal etc. Actualmente.executabil. Unitatea centrală . gestiune stocuri.). Sunt aplicaţii destinate sprijinirii procesului decizional şi operează chiar cu informaţii semistructurate sau slab structurate.structură şi funcţionare 31 . programul poate fi oricând încărcat şi pus în execuţie. • interpretoare: BASIC. programele de calcul tabelar (Lotus 1-2-3. 2.

stabilind legături prin schimburi de informaţii şi transmiterea de ordine şi comenzi. Toate componentele calculatorului funcţionează sub supravegherea unităţii de comandă şi control. stocate etc. unitatea aritmetico-logică. Contabilitate şi sisteme informaşionale.. 1999. Editura Sedcom Libris. p.215 şi următoarele 32 .). instrucţiunile sunt preluate şi decodificate de unitatea de comandă şi control. ele pot fi vizualizate sau extrase sub comanda unităţii de comandă şi control prin intermediul unităţii de ieşire. Ulterior. etc. Unitatea de comandă şi control coordonează funcţionarea întregului sistem.) vor fi reprezentate în sistem sub forma unor combinaţii de cifre binare 0 şi 1. Din unitatea de memorie. numerice. pe baza ordinelor primite de la unitatea de comandă şi control execută operaţiile de prelucrare indicate asupra operanzilor identificaţi tot de unitatea de comandă şi control prin adrese. precum şi între acestea şi echipamentele periferice se realizează permanent schimburi de date şi comenzi. 2. 2. mediate fizic de conductorii electrici care vehiculează informaţia sub formă de impulsuri. 2 Fig. Aceste impulsuri declanşează sau opresc funcţionarea unităţilor de intrare-ieşire. Toate caracterele (alfabetice.3.Unitatea centrală a calculatorului cuprinde memoria principală.3. singura capabilă să decodifice instrucţiunile programelor.). Între componentele unităţii centrale. Cele două stări distincte corespund cifrelor binare 0 şi 1. Rezultatele obţinute sunt stocate la adresele indicate în unitatea de memorie. nr. ele circulă în sistem sub formă unor impulsuri electrice ce tranzitează circuitele. speciale etc. unitatea de comandă şi control şi unitatea aritmetico-logică. unităţii aritmetico-logice în funcţie de comenzile decodificate din programul executat. Unitatea de comandă şi control este legată de celelalte componente prin circuite de comandă prin care circulă comenzile tot sub forma impulsurilor electrice. Iaşi. După citirea datelor de intrare şi stocarea în memorie. Instrucţiunile care formează programul de executat sunt preluate prin intermediul unităţii de intrare şi stocate în unitatea de memorie. Din raţiuni tehnice. Schema funcţională a unui calculator electronic Oricare ar fi datele prelucrate. Schema funcţională a unui calculator electronic pune în evidenţă foarte bine aceste legături ( fig. structurate. 2 ***. două nivele distincte de tensiune. circuitele electronice au două stări distincte (deschis. închis. nr.

UNICODE – UNIversal CODE). Rezultă că putem defini memoria ca pe o succesiune de dispozitive logice elementare. Schema funcţională a unităţii centrale Memoria principală sau memoria internă reprezintă un dispozitiv capabil să înregistreze informaţiile pentru a le furniza apoi sub forma impulsurilor electrice unităţii aritmetico-logice pentru executarea comenzilor primite de la unitatea de comandă şi control. care face apel la o baterie suplimentară (sursă de putere neîntreruptibilă . adică un bit de informaţie. nr. după tehnologiile de realizare: • memorii bipolare care utilizează circuite integrate LSI. Ele sunt încadrate în două categorii. 2. ci modul de stocare şi mai ales regăsirea acesteia. Fiecare locaţie de memorie se caracterizează în mod unic prin adresa ei în memorie şi prin cantitatea de informaţie pe care o poate memora.4. măsurată în număr de biţi. VLSI (Large Scale Integration. Aceste memorii sunt volatile şi pentru a nu se pierde informaţia au nevoie de o baterie de alimentare proprie sau trebuie să existe. Very LSI. Funcţional.UPS) pentru salvarea datelor pe un suport de memorie nevolatilă. Schema funcţională a unităţii centrale este următoarea: Unitate dem m rie(Me o principală a e o m ria ) Ins trucţiuni Unitate decom a andă ş control i Adre e s Com nzi e Sis mdeope te rare Prog ram e com nzi e s ări t Unitate aritm ticoa e log ică Date/ ope ranzi Re zultate Date Re zultate Fig. Informaţia este memorată folosind circuite care permit sau nu trecerea curentului electric. EBCDIC . memoria poate fi privită ca o înşiruire de biţi care se caracterizează prin valoare şi prin poziţia (adresa) lor în această secvenţă. adică de un octet sau de 1 Byte (1B). capabile să reţină fiecare o valoare binară. 33 . • memorii MOS (Metal Oxide Semiconductor) bazate pe tranzistori cu efecte de câmp. Wafer Scale Integration) cu tranzistori bipolari. la nivelul întregului sistem de calcul. de regulă este vorba de un număr de 8 biţi.Extended Binary Coded Decimal Interchange Code. un program de întrerupere la avaria de alimentare. Fizic. Din punct de vedere al memoriei nu este deosebit de importantă natura informaţiei memorate.Unitatea centrală cuprinde UCC. Prin construcţia sistemului de calcul. alfabetice) cu ajutorul codurilor interne de reprezentare (ASCII . În memoria internă pot fi reprezentate toate categoriile de date şi informaţii indiferent de natură (numerice.American Standard Code for Information Interchange. În ultimii ani memoriile semiconductoare domină şi sunt utilizate la majoritatea arhitecturilor cunoscute. accesul la informaţia din memorie se poate realiza la nivelul unui grup de biţi numit locaţie de memorie. memoria este constituită din elemente care pot avea două stări stabile: 0 sau 1. Locaţia de memorie este deci unitatea adresabilă a memoriei. UAL şi unitatea de memorie.

• 1 Petaoctet (Po) = 250 octeţi. Din punctul de vedere al accesului şi al modului de funcţionare. 64 biţi Capacitatea totală a memoriei exprimă volumul de informaţii care poate fi stocat şi se exprimă în octeţi (bytes) sau multiplii acestora (un octet are dimensiunea de 8 biţi şi este aproximativ egal cu un caracter). Pentru obţinerea rezidenţei permanente. care sunt livrate neînregistrate de producător. timpi suplimentari de aşteptare. operanzilor şi adreselor. pentru procesor. încărcător. 16 biţi (la primele microcalculatoare IBM-PC). astfel încât memoria să lucreze sincron cu procesorul. Timpul de acces la memorie reprezintă intervalul scurs între momentul furnizării adresei de către procesor şi momentul obţinerii informaţiei. compilatoare. • 1 Gigaoctet (Go) = 1 Gigagabyte (MB) = 230 octeţi. unde se va face operaţia de scriere sau citire. Ciclul de memorie este intervalul de timp în care se realizează scrierea sau citirea unei unităţi de informaţie în/din memorie sau intervalul de timp dintre două operaţii succesive de scriere sau citire. multe microcalculatoare sunt livrate cu programele de serviciu (BIOS. interpretere. De aceea. memoria ROM trebuie să fie de tip nevolatil. iar utilizatorul le poate încărca o singură dată. pe durata accesului la o locaţie de memorie apar. fără a introduce stări de aşteptare. Conţine circuite de memorie al cărui conţinut este programat şi nu poate fi schimbat de utilizator. Se exprimă în microsecunde sau nanosecunde. Memoria ROM (Read Only Memory) este folosită pentru memorarea unor funcţii sistem sau a unor componente specifice echipamentului cu rol în lansarea sistemului de operare (de exemplu BIOS-ul). în modulele ROM sunt stocate comenzi de iniţializare şi pornire a anumitor componente ale sistemelor de operare. Memoriile ROM au evoluat în timp. în nanosecunde (1 ns = 10-9 secunde). informaţii ce sunt rezidente permanent în cadrul sistemului. 32 biţi.Caracteristicile memoriei sunt următoarele: Lungimea cuvântului este unitatea elementară pentru memorarea şi accesarea instrucţiunilor. după cum urmează: • 1 Kilooctat (Ko) = 1 Kilobyte (KB) = 210 octeţi = 1024 octeţi. prin folosirea tehnicilor speciale de ştergere selectivă şi reprogramare astfel: memorii programabile PROM (Programable ROM). Utilizarea memoriilor electronice a antrenat o importantă scădere a costului. Costul memoriei interne este preţul memoriei raportat la capacitatea de memorare şi depinde direct de tehnologia utilizată. Pot fi 34 . Se exprimă. • memoria RAM. Ele sunt folosite doar pentru citirea informaţiilor (înscrise anterior). calculatoarele au putut fi dotate cu memorii principale de capacitate mare. memoria internă este structurată în: • memoria ROM. interpretor. adică la pierderea tensiunii informaţia să nu fie distrusă. Când memoria este prea lentă în comparaţie cu viteza de lucru a procesorului. Timpul de acces Orice acces la memorie este precedat de furnizarea de către procesor a adresei de memorie. de regulă. În mod uzual. Ca efect. Ea depinde de tipul calculatorului: 8 biţi (la primele microcalculatoare). Noile tehnologii de realizare a memoriei urmăresc o scădere a timpului de acces. • 1 Megaoctet (Mo) = 1 Megabyte (MB) = 220 octeţi = 1048576 octeţi. • 1 Teraoctet (To) = 240 octeţi. etc) încărcate în ROM. etc.

Unitatea aritmetico-logică (UAL) este unitatea de execuţie care efectuează operaţiile aritmetice şi logice asupra operanzilor în conformitate cu o comandă. citită din memorie. Acest dezavantaj este eliminat de memoriile EEPROM. zecimal). pe toată durata execuţiei. dinamică. se prezintă sub forma unor plăcuţe (module) ce au în prezent capacităţi de ordinul megaocteţilor sau gigaocteţilor (există module de până la 4 Go). memorie vie. disponibilă utilizatorului. rezultatul egal cu zero) sau indicatorii de eroare (depăşirea capacităţii de reprezentare de către rezultat). Astfel ele sunt mult mai rapide decât memoria EEPROM obişnuită care operează cu fiecare locaţie de memorie în parte. 35 . La ieşire UAL furnizează: • rezultatul operaţiei. memorii de tip EEPROM sau E2PROM (Electricaly Erasable PROM) care pot fi atât citite. reuniune. memoriile EEPROM flash sunt memorii EEPROM speciale care permit scrierea/ştergerea mai multor locaţii de memorie printr-o singură operaţie. Instrucţiunea va specifica de regulă. • un decodor de funcţii capabil să recunoască funcţia definită de instrucţiunea de executat. Unitatea de comandă şi control (UCC) constituie “inima” calculatorului şi asigură citirea instrucţiunilor din memoria internă şi execuţia lor. În principiu UCC cuprinde următoarele elemente: • un registru de instrucţiuni unde se păstrează instrucţiunea curentă. • componente de stocaj intermediar: registrele ca memorii specializate de capacitate limitată ce înregistrează pentru fiecare operaţie operanzii şi rezultatele. negaţie. etc. • indicatorii de condiţii (paritatea rezultatului. UAL comportă două tipuri de dispozitive: • dispozitive de lucru.) sub forma unor circuite speciale care combină impulsurile electrice reprezentând informaţia sub formă de cifre binare (dispozitiv aritmetic binar. Coordonează prin semnale de comandă funcţionarea tuturor celorlalte unităţi ale calculatorului. pot fi şterse şi reprogramate de către utilizator. intersecţie. căt şi şterse în mod selectiv şi reprogramate de către sistemul care le utilizează. operaţia distrugând întregul conţinut al celulei de memorie. ea îşi pierde conţinutul la întreruperea alimentării cu energie electrică. Ea caracterizează capacitatea unui sistem electronic de calcul. adică dispozitive aritmetico-logice (pentru operaţii de adunare.folosite pentru a înregistra un program specific utilizatorului cu o mare frecvenţă de utilizare. • un registru contor de program care păstrează adresa de memorie de unde a fost extrasă instrucţiunea în curs de execuţie (sau a instrucţiunii următoare din program) şi permite înlănţiurea instrucţiunilor. în virgulă mobilă. asigură stocarea datelor şi programelor şi constituie memoria de tip volatil. girând schimburile de informaţii între ele. Poate înregistra orice tip de date şi este posibilă ştergerea acestora în scopul reutilizării. emis de UCC şi furnizează rezultatul. numită şi memorie de lucru. Fizic. scădere. însă ştergerea nu poate fi selectivă. un cod de operaţii. un cod de operaţie şi una sau mai multe adrese de operanzi. Memoria RAM (Random Acces Memory). Fiind o memorie volatilă. memorii de tip EPROM (Erasable PROM).

Pentru a fi executate. Sunt cele mai răspândite. UM. procesor cu set redus de instrucţiuni) reprezintă unităţi centrale de prelucrare (CPU) la care numărul de instrucţiuni pe care le poate executa procesorul este redus la minim pentru a creşte viteza de prelucrare. adesea unitatea aritmetico-logică. Dacă procesoarelor mai vechi le trebuiau câteva perioade de ceas pentru a executa o instrucţiune. procesor cu set complet de instrucţiuni) reprezintă tipuri de unităţi centrale de prelucrare (CPU) care pot recunoaşte un set complet de instrucţiuni. UAL pe durata fiecărei instrucţiuni în sincronism cu semnalul furnizat de orologiu. la ora actuală s-a ajuns la mai multe instrucţiuni pe o perioadă de ceas. servere. procesoarele se împart în: • Procesoare RISC (Reduced Instruction Set Computation. în mod regulat. scrisă într-un limbaj de programare care defineşte algoritmul de rezolvare a unei probleme. dedicate pentru sisteme puternice. procesoarele Itanium). În unele cazuri. Prin construcţie. Sunt procesoare rapide. • Procesoare CISC (Complet Instruction Set Computation. regăsindu-şi aplicabilitatea de la calculatoarele personale până la servere. o instrucţiune poate conţine mai multe adrese: adresa primului operand. Pe baza codului de operaţie UCC furnizează semnalele de comandă pentru controlul unităţilor de I/E. • circuite de comandă care permit elaborarea şi transmiterea comenzilor corespunzătoare operaţiilor elementare. aceste instrucţiuni trebuie să fie transpuse în codul calculatorului. Instrucţiunile scrise în limbajul de programare sunt transformate în instrucţiuni ce corespund setului de instrucţiuni specific calculatorului. adresa celui de-al doilea operand şi eventual adresa rezultatului. UCC este capabilă să interpreteze şi să execute un set de instrucţiuni care constituie setul de instrucţiuni elementare al calculatorului. impulsuri pentru a sincroniza operaţiile elementare de efectuat în cursul derulării unei instrucţiuni. Formatul cel mai simplu al instrucţiunilor cu o singură adresă se prezintă astfel: m biţi n biţi 36 .• un orologiu (ceas intern) care distribuie. în GHz (Gigahertz). Instrucţiunile calculatoarelor numerice conţin specificaţii referitoare la operaţia care trebuie efectuată de către una din componentele calculatorului. suficient pentru a efectua direct calcule (circa 400 . cu facilităţi multiprocesor. şi specificaţii referitoare la adresa unui operand sau a unei instrucţiuni. Frecvenţa procesorului înseamnă viteza acestuia exprimată în perioade de lucru (cicluri) pe secundă. Această frecvenţă se exprimă în MHz (Megahertz) sau. date de frecvenţa ceasului intern (tact). După numărul de instrucţiuni implementate şi complexitatea acestora. • Procesoare EPIC (Explicitly Parallel Instruction Computing) care permit executarea simultană a mai multor instrucţiuni (de exemplu. Se derulează astfel operaţiile de interpretare sau compilare şi editare de legături. la ultimele modele. Programul constituie o secvenţă de instrucţiuni. Principii de funcţionare a calculatoarelor electronice Un calculator electronic execută prelucrări pe baza unui program înregistrat în memoria internă.

5. p. nr. date sau comenzi şi informaţii despre starea unităţilor interconectate. Cu ajutorul lor se scriu programele de sistem necesare exploatării eficiente a resurselor fizice ale calculatorului. trebuie să cuprindă numai instrucţiuni ce corespund setului de instrucţiuni de bază. câmpurile pentru cod operaţie şi adresă au fost înlocuite în limbajele de asamblare cu mnemonice (simboluri) care pot fi traduse în mod automat cu ajutorul unui program. Câmpul ADRESĂ specifică o adresă de operand sau de instrucţiune.) : m n 3 UCC MI DECODOR Decodor 1 PROGRAM 2 4 2 DATE 3 UAL 5 REZULTATE Fig.COD OPERAŢIE ADRESĂ Câmpul COD OPERAŢIE specifică una din funcţiile ce se pot executa de către unităţile sistemului. după cum semnalele respective reprezintă adrese. Dacă acest câmp conţine „m” biţi. destinat unui calculator. 1999. adică mulţimea conductoarelor folosite în comun de mai multe unităţi funcţionale pentru realizarea unor sarcini. 2. instrucţiunile trebuie transmise UCC sub forma unor cifre binare (în cod maşină). Contabilitate şi sisteme informaţionale. Limbajele maşină şi limbajele de asamblare sunt limbaje de nivel redus deoarece ele sunt intrepretate direct de către calculator.2. Pentru execuţia unei instrucţiuni se parcurg următoarele etape (vezi fig. 221 37 . Iaşi. numit ansambler. dar necesită traducerea în limbaj maşină prin compilare sau interpretare. după citirea din MI.  Pe baza adreselor furnizate de UCC se face citirea datelor din memorie în UAL. După semnificaţia semnalelor transmise pe magistrală. Editura Sedcom Libris. se pot codifica 2 instrucţiuni diferite care formează setul de instrucţiuni al calculatorului. Limbajele de programare evoluate permit scrierea programelor într-un mod apropiat de limbajul natural. 3 ***. acestea pot fi de adrese.  Rezultatul obţinut este plasat în MI.  UCC decodifică instrucţiunea şi emite ordinul de pregătire a UAL. Pentru a simplifica munca programatorilor. nr. Orice program.5. de date sau de comenzi. Schimbul de informaţii între componentele funcţionale ale sistemului de calcul se realizează prin intermediul magistralelor unităţii centrale de prelucrare. Etapele execuţiei instrucţiunilor  Instrucţiunea se încarcă în UCC.  UAL efectuează prelucrarea datelor. Pentru a fi executate. Dacă acest câmp conţine “n” biţi se poate opera un spaţiu de adresare cu memoria de 2 cuvinte.

16 sau 32 (LPT). pe cele externe. nr. PS/2). scanner-ul. de obicei 8. • cu infraroşii (IRDA) etc.1. Acestea pot fi interne sau externe. pe un singur canal (două conductoare). unul după altul. PCMCIA. Fig. unităţi de memorie flash. Majoritatea calculatoarelor moderne folosesc mai multe magistrale. scanner şi chiar imprimante. Exemple de magistrale interne: PCI. Magistralele seriale transmit datele bit cu bit. un modem extern etc. 2. iar cea externă. tastatură. unităţi de discuri flexibile pentru calculatoarele portabile. USB. Magistralele paralele transmit toţi biţii fiecărui cuvânt concomitent pe mai multe conductoare paralele. AGP. Porturile pot fi: • seriale. numit port şi printr-o componentă de interfaţă. Magistrale externe: ATA.. La portul COM puteţi conecta tastatura. Magistrala internă conectează componente interne ale calculatorului la unitatea centrală. În ultimii ani se bucură de popularitate porturile USB (Universal Serial Bus). pe mai multe linii. mouse-ul. Hyper Transport.Transferul de date poate fi realizat în mod paralel (magistrale paralele) sau serial (magistrale seriale). standard ce oferă o viteză de transfer maximă de 480 Mb/s. Legarea unui echipament la magistrală se realizează de obicei printr-un conector fizic. Sistemul USB a devenit popular pentru conectarea unor periferice precum: aparate de fotografiat numerice. unitatea ZIP etc. FireWire. numită adaptor sau controler. PCI-X. standard de conectare plug’n’play4 ce oferă o viteză de transfer maximă de 12 Mb/s şi USB 2. PCIExpress. • paralele.0. la cel paralel imprimanta. Serial ATA. Conectarea echipamentelor periferice la sistemul de calcul Arhitectura de bază a calculatorului asigură patru porturi COM (1-4) şi trei porturi LPT (13). când transferul se face concomitent pentru un număr de biţi.6. mouse. Treptat se extinde şi folosirea porturilor FireWire. Prin intermediul portului USB se pot conecta până la 127 de periferice şi nu este necesară oprirea calculatorului pentru a conecta/deconecta un periferic prin acest port. SCSI. USB. 4 Plug and Play (PNP) reprezintă un set de specificaţii ce permit unui dispozitiv să se configureze singur şi să funcţioneze fără intervenţia utilizatorului imediat ce este instalat în sistem 38 . când datele se transmit bit cu bit pe o singură cale (COM. În prezent se utilizează mai mult standardele USB 1.

digitizor • echipamente periferice de stocare: unităţi de bandă magnetică. dar este mai rapid şi este folosit pentru conectarea perifericelor externe ce necesită viteză relativ înaltă de transfer a datelor (se utilizează preponderent pentru ataşarea echipamentelor video numerice).Sistemul FireWire are funcţii similare sistemului USB. Fiecare echipament periferic trebuie să posede un controller (o interfaţă inteligentă locală). • echipamente periferice de comunicaţie care permit transmiterea datelor la distanţă prin intermediul liniilor de comunicaţie. echipamentele periferice se clasifică în următoarele clase: • echipamente periferice de intrare care permit introducerea datelor şi programelor în sistem: tastatura.2. mouse. unităţi CD-ROM etc. Adaptoarele sunt circuite integrate care permit procesorului să comunice şi să conecteze echipamente periferice. Adaptoarele au rolul de pregătire a informaţiei în forma cerută de magistrală. asigurând în acelaşi timp compatibilitatea formatului de reprezentare a datelor. mouse. • redarea rezultatelor prelucrărilor sub o formă accesibilă utilizatorului. echipamentele periferice asigură păstrarea datelor şi a programelor pe o perioadă mare de timp. • echipamente periferice de intrare-ieşire care dispun de suporturi de mare capacitate pentru stocarea datelor şi programelor (unităţi de disc magnetic. respectiv medii fizice care permit înregistrarea sau vizualizarea informaţiilor. iar echipamentele conectate pot fi de tipul: unităţi de disc CD-ROM. ecran de afişare etc. prin intermediul suporturilor de stocare. Ele asigură citirea datelor şi programelor stocate în memoria internă. în cazul preluării informaţiilor de la dispozitivele periferice sau invers. În funcţie de modul de exprimare a informaţiilor vehiculate de echipamentele periferice se utilizează sau nu anumite suporturi. sunt echipamentele periferice. Principalele funcţii ale echipamentelor periferice sunt următoarele: • introducerea datelor. caz în care adaptoarele au şi rol de adresare a dispozitivelor periferice conectate. 39 . cititoare de coduri bară. unităţi de disc magnetic. cititorul optic • echipamente periferice de ieşire cu ajutorul cărora se extrag rezultatele sub o formă accesibilă omului: imprimanta. dar care sunt absolut necesare activităţii şi fac să crească performanţele calculatoarelor personale. Este posibil ca un adaptor să controleze mai multe dispozitive periferice de acelaşi fel. creion optic. unităţi de bandă rapide. adaptorul SCSI (Small Computer System Interface) defineşte o magistrală care poate conecta unul sau mai multe calculatoare cu echipamente periferice. Dacă luăm în considerare rolul echipamentelor periferice în dialogul om-claculator se pot delimita următoarele clase de echipamente periferice: • echipamente periferice de comunicare om-calculator: terminal (ecran+tastatura). 2. cititoare de documente marcate etc. Ele mediază schimbul de date şi informaţii dintre unitatea centrală şi mediul extern. imprimantă. • asigurarea supravegherii şi posibilităţii de intervenţie a utilizatorului pentru funcţionarea corectă a sistemului în timpul unei sesiuni de lucru. Spre exemplu. Din punct de vedere al funcţiilor îndeplinite în sistemele de calcul. programelor şi a comenzilor în memoria calculatorului. • echipamente periferice pentru citirea directă a datelor şi informaţiilor: cititioare optice de documente. precum şi redarea rezultatelor prelucrării pentru utilizări ulterioare. unităţi CDROM). Echipamente periferice şi suporturi de date O altă categorie mare de dispozitive care nu fac parte din unitatea centrală de prelucrare. De asemenea.

Din punct de vedere al posibilităţii de reutilizare: • suporturi nereutilizabile (neînregistrabile) care se pot înregistra o singură dată (suporturile de hârtie. Suporturile tehnice sunt medii fizice utilizate pentru preluarea. cât şi comenzi sau programe. cărora le sunt ataşate diferite funcţii (prelucrări). discul magnetic. documente cu caractere stilizate etc. CD inscriptibil. Clasificarea suporturilor tehnice Din punct de vedere al materialului folosit pentru fabricarea lor: • suporturi din hârtie (cartela perforată. • suporturi optice (discul optic. Pe lângă tastele care reprezintă cifre şi litere. Din punct de vedere al posibilităţii de adresare a înregistrărilor de pe suport: • suporturi adresabile la care accesarea informaţiei se face direct. DVD etc. CD-ROM) • suporturi tehnice de ieşire care sunt numai scrise (hârtia de imprimantă) • suporturi tehnice de intrare-ieşire care pot fi citite şi scrise de sistem (cartela perforată.). CD-RW). tastatura conţine şi o serie de taste „funcţionale”. • suporturi reutilizabile care se pot utiliza succesiv pentru mai multe înregistrări (suporturile magnetice. Din punct de vedere al utilizării în sistemul de calcul: • suporturi tehnice de intrare care sunt numai citite (documentele completate cu cerneală magnetică. CD-ROM. stocarea datelor şi programelor. documente completate cu cerneală magnetică. • microfilmele. datele vor trebui încă scrise pe un suport tehnic. precum şi pentru redarea rezultatelor. banda de hârtie perforată. suporturile din hârtie. hârtia de imprimantă. Aceste funcţii sunt specifice sistemelor de operare în care este utilizată tastatura. tamburul magnetic. discul magnetic). Echipamente periferice de intrare Introducerea datelor în sistem se realizează în mod obişnuit prin intermediul tastaturii şi al mouse-ului.). prelucrarea. banda magnetică. folia magnetică etc. pe baza unei adrese (de exemplu.Suporturi tehnice pentru înregistrarea datelor şi informaţiilor Pâna la utilizarea pe scară largă a calculatoarelor programabile prin voce. CD-R. caseta magnetică. microfilmele. similar cu maşina de scris. discul flexibil. CD-ROM).). discul magnetic. microfilmul). • suporturi magneto-optice. • suporturi neadresabile la care accesarea informaţiei se face prin parcurgerea secvenţială a înregistrărilor şi verificarea conţinutului (banda magnetică. documente cu caractere stilizate. Prin succesiunea/combinaţia de caractere introduse se pot furniza sistemului de calcul atât date. 40 . CD reinscriptibil). • suporturi magnetice (banda magnetică. Tastatura Tastatura reprezintă dispozitivul principal de intrare şi permite introducerea de informaţii sub formă de caractere.

mişcările făcute. Mouse-urile se pot conecta prin cablu la un port (o interfaţă) special pentru mouse. pornirea. Prima firmă care a utilizat mouse-ul. Mouse-ul se deplasează pe un suport a cărui suprafaţă este acoperită cu o folie de plastic pe care sunt desenate două grile suprapuse. Principalele operaţii realizate cu un mouse sunt: • Indicarea prin care cursorul de mouse este deplasat pe ecran pentru a indica un anumit obiect. în vederea executării unor operaţii. care de obicei este dintr-un material special. funcţii auxiliare. Firma care a devenit cea mai cunoscută pe piaţă. Mouse-ul este un echipament periferic de intrare utilizat pentru selectarea rapidă a unor opţiuni din meniuri sau manipularea unor obiecte de pe ecran (texte sau grafice). Mouse-ul optic foloseşte un fascicul de lumină pentru a detecta mişcarea pe o suprafaţă şi conţine două perechi de led-uri şi fotodetectoare. 101. Dacă este instalat driver-ul (programul care asigură interfaţa cu sistemul de operare) de mouse. pentru IBM-PC. numărul de taste (101-104). Dispozitivul constă dintr-o carcasă şi o bilă (de cauciuc sau alt material cu aderenţă bună) care semnalează sistemului. a fost Mouse System. Mouse-ul Un mouse este obligatoriu pentru majoritatea aplicaţiilor actuale. odată cu mişcarea mouse-ului se mişcă pe ecran o săgeată sau un dreptunghi. • Trasarea care se realizează analog cu punctarea. Se foloseşte în operaţiile de mutare sau copiere a obiectelor (Drag&Drop). deplasarea se face prin deplasarea mouse-ului pe pad. mouse-ul cu două butoane la calculatoarele IBM. control volum. când Christopher Latham Sholes a realizat prima tastatură pentru maşina de scris. care a utilizat. 84. cu deosebirea că după apăsarea butonului. WWW. pentru oprirea. este Microsoft. numită şi clic se utilizează pentru selectarea unui obiect şi se realizează. Mouse-ul mecanic foloseşte o bilă care se deplasează pe o suprafaţă şi care antrenează două potenţiometre ce traduc mişcările în semnale de control. Tehnologia radio este din ce în ce mai mult folosită şi implementată în dauna clasicelor cabluri. tip. în acest domeniu. 102 sau 104 taste a fost extrem de lung. pe o suprafaţă plană. numit cursorul mouse-ului. Tehnica mouse-ul a fost preluată şi extinsă mai ales de firma Apple pentru calculatoarele Macintosh. printr-un mecanism electro-optic (format din doi cilindri perpendiculari înzestraţi cu câte o fantă). • Punctarea. care indică diverse obiecte. mouse-urile pot fi mecanice şi optice. începând din 1983. 41 . El a fost realizat prima dată în 1963 de către Douglas Engelbart de la Institutul de Cercetare din Stanford. Tastaturile se deosebesc prin design. e-mail). de două ori succesiv un buton al mouse-ului. mouse-ul se deplasează cu butonul apăsat. După tehnologia utilizată. Utilizarea butoanelor mouse-ului depinde de produsul informatic. • Dublu clic prin care declanşează o acţiune şi prin care se acţionează scurt. în 1980. cablul de legătură lipsind în acest caz.Drumul parcurs din 1867. prin deplasare. în urma poziţionării cursorului mouse-ului pe obiectul respectiv. prin apăsarea scurtă a butonului. intrarea în "stand-by" a sistemului etc. ea a utilizat mouse-ul cu 3 butoane. Variantele moderne de mouse comunică cu calculatorul prin raze infraroşii. Cele apărute recent adaugă butoane speciale pentru funcţii specifice domeniului multimedia sau pentru navigarea pe Internet (play/pause/next/prev. până la tastaturile clasice cu 83.

dar reduce controlul asupra poziţiei cursorului. Cele mai multe trackball-uri au două sau trei butoane acţionate prin apăsare. putând fi dotat şi cu rotiţă de scroll. acestea funcţionând ca două perechi în oglindă. dispozitivul are o poziţie ideală pentru a fi manevrat cu unul dintre degetele mari. cu aceleaşi funcţii de selecţie ca şi ale mouse-ului. O rezoluţie mai mare înseamnă deplasarea mai rapidă a cursorului pe ecran. dintre care amintim dispozitivul Isopoint. Nu există o poziţie standard a butoanelor.). alţi producători fabricând trackball-uri care pot fi operate la fel cu oricare deget. Există modele portabile. acestea necesitând o viteză de reacţie mare. astfel ca dispozitivul să poată fi folosit cu orice mână. Dispozitivul Isopoint. Pentru calculatoarele portabile. realizată de Ted 42 . În schema de conectare a calculatoarelor personale. proiectate astfel încât să poată fi ataşate calculatoarelor – laptop sau notebook. Trackball-ul Mouse-ul unui calculator are nevoie de spaţiu în care să se mişte. şocuri la impact. În esenţă. joystickul este legat la PC printr-un adaptor special. trackball-ul este o bilă. paleta (paddle) specifică poziţia într-o singură dimensiune. Joystick-ul Mouse-urile nu sunt foarte potrivite pentru jocuri şi alte aplicaţii. Pentru pasionaţii de jocuri auto pe calculator există volane cu pedale şi cu force feedback (dotate cu motoare electrice care produc diverse efecte: blocarea volanului pe o direcţie în momentul spargerii unei roţi. funcţionează ca un trackball care foloseşte o bară cilindrică în locul bilei. maneta indicatoare şi touchpad-ul. trackball-ul are butoane prin care se indică poziţionarea cursorului în locul dorit. însă aceste valori nu indică întotdeauna precizia de poziţionare. Joystick-ul este un dispozitiv de indicare care suportă reacţiile instantanee şi care interpretează răpunsurile independent. existând modele proiectate astfel încât bila să fie rotită cu degetul mare. Fiind plasat imediat sub bara de spaţiu. proiectanţii au pus la punct mai multe dispozitive. El este un senzor bidimensional care indică poziţia absolută. Maneta indicatoare (pointing stick). nu pe baza mişcărilor anterioare. inventat de Craig Culver. deseori de dimensiuni mari. Trackball-ul elimină aceste probleme. mărind dimensiunile acestora doar cu câţiva centimetri. El se conectează de obicei la unul din porturile seriale ale calculatorului. Unele modele au patru butoane. Evaluarea unui trackball se poate face în funcţie de rezoluţie – numărul de paşi pe inci (counts per inch). Spre deosebire de joystick care indică poziţia în două dimensiuni. determină cursorul de pe ecran să îi urmărească mişcările.Mouse-ul poate avea de la două la şase butoane. el fiind un mouse întors cu faţa în sus. salturi rapide etc. iar problema care se pune este că mulţi utilizatori nu au spaţiul necesar pentru un astfel de dispozitiv. raportată la un punct de referinţă de pe ecran. dar controlul este mai pecis. adică identifică poziţia într-un plan (stânga-dreapta şi înainteînapoi). altele pentru a fi acţionate cu celelalte degete. Ca şi mouse-ul. numit port pentru jocuri (game port). la un port USB al calculatorului. Bila se roteşte pe loc şi nu are nevoie de spaţiu mai mare decât baza dispozitivului – câţiva inci pătraţi. iar în cazul mouse-ului USB. pe o linie. care atunci când este rotită. aşa cum se întâmplă la mouse. O rezoluţie mai mică înseamnă că trebuie să rotiţi bila mai mult ca să mutaţi cursorul.

memorând coordonatele acestor puncte. utilizatori care nu sunt familiarizaţi cu tastatura sau cu introducerea de comenzi. Utilizând un software adecvat.Selker şi Joseph D. El constă într-o suprafaţă textilă pătrată. reacţionând la apăsare. Rutledge la Centrul de Cercetare Thomas J. adică o suprafaţă plană pe care se plimbă un creion optic. iar lovitura este considerată comandă. peste care utilizatorul trebuie să mişte degetul sau să lovească uşor. Pentru aceasta este necesară instalarea unei cartele vocale în sistem şi existenţa unui software specalizat. În plus. Spre deosebire de mouse-ul clasic sau trackball. Sistemele de digitizare Digitizoarele asigură transformarea datelor analogice în date numerice. Ecranul tactil are ca domeniu de aplicabilitate echipamentele şi terminalele publice (în birouri de turism. gări) destinate publicului larg. Digitizoarele sunt tipice aplicaţiilor de proiectare cu ajutorul calculatorului CAD (Computer Aided Design) şi celor de producţie cu ajutorul calculatorului CAM (Computer Aided Manufacturing). touchpad-ul nu are componente în mişcare. Realizările în domeniu sunt remarcabile. Dispusă între literele “G” şi “H” de pe o tastatură convenţională. Acest dispozitiv este în principiu un joystick miniaturizat. însă nu se mişcă. controlul de calitate. Sistemul de recunoaştere a vocii se bazează pe recunoaşterea vocală a cuvintelor şi transformarea acestora în semnale digitale. utilizatorul poate introduce comenzile şi anumite date folosind creionul optic. nu "adună" murdărie şi totodată limitează mişcarea. Sistemele de recunoştere a vocii Preluarea şi obţinerea vocală a datelor în şi din sistemele de calcul au devenit posibile din punct de vedere tehnic şi rentabile din punct de vedere economic pentru multe aplicaţii. Watson al firmei IBM. Sistemele de recunoştere vocală sunt recomandate în situaţiile în care utilizatorii trebuie să introducă date sau programe şi să aibă în acelaşi timp mâinile libere: operaţiuni de inventariere. suprafaţa se poate programa astfel încât la lovirea diferitelor zone să se obţină acţiuni diferite. a fost pentru prima oară folosită pe calculatoarele portabile IBM. 43 . aeroporturi. sensibilă la presiune. lideri fiind firmele Dragon Systems şi IBM. celelalte degete rămânând pe rândul de bază al tastaturii. O implementare particulară a digitizorului este tableta de digitizare. maneta indicatoare poate fi manevrată cu oricare dintre degetele arătătoare. Ecranul tactil Ecranul tactil (touchscren) permite introducerea comenzilor prin apăsarea directă cu degetul sau cu un creion special pe ecran. asemenea butonului apăsat al unui mouse. bănci. Mişcarea este considerată translaţie a indicatorului pe ecran. Creionul optic Creionul optic (light pen) permite desenarea pe ecran prin simpla deplasare a acestui dispozitiv. Cele mai simple digitizoare se prezintă ca o lupă pe o masă de desenat şi se apasă un buton în punctele de interes. preluarea comenzilor telefonice etc.

unul dintre acestea fiind MedSpeak. la care se poate adăuga un dicţionar personalizat de până la 30000 de cuvinte. mai clare. cât şi partea electronică s-au îmbunătăţit continuu. pe bază de plasmă şi elctroluminiscente. pe disc. monitoare pe bază de cristale lichide (LCD). Monitorul şi placa video Monitorul este un suport de ieşire pe care se afişează rezultatele prelucrărilor. deoarece rata de reîmprospătare este zero Hz. Dar la ecranele LCD această pâlpâire nu există. destinat aplicaţiilor din radiologie. verde (G) şi albastru (B). În ultimii 10 ani. ce conţine 200000 de cuvinte. mesajele pentru utilizator şi informaţiile despre starea sistemului. Cuprinde un dicţionar de bază de 35000 de cuvinte. iar viteza de dictare este între 70 şi 100 de cuvinte pe minut. dar se mai pot folosi tabletele LCD. Unul dintre 44 . Deoarece ochiul uman este sensibil la culorile roşu (R). fără să-şi ridice privirea de pe documentele sale). În plus. dictarea se poate face foarte bine pe teren sau în maşină (un cercetător poate lucra la microscop şi dicta simultan rezultatele. generează imaginea prin bombardarea cu electroni a unui strat de luminofori. Reîmprospătarea imaginii se face doar la schimbarea acesteia.2. proiectoarele cu LCD. tubul catodic (CRT = Cathode Ray Tube).2. video-proiectoarele. G. Acestea oferă avantajul unei calităţi mai bune a imaginii. Noi tipuri de monitoare îşi fac apariţia. La monitoarele cu tub catodic. ecranele plate LCD câştigând din ce în ce mai mult teren. cu dimensiunile lor mari. componenta principală. B. Programul are un vocabular activ de 30000 de cuvinte rezident în memorie şi un dicţionar de rezervă. furnizând o soluţie perfectă pentru persoanele care nu pot sau care nu vor să utilizeze tastatura. încep să facă faţă din ce în ce mai greu concurenţei oferite de monitoarele cu cristale lichide. Echipamente periferice de ieşire În ceea ce priveşte echipamentele periferice de ieşire. atât tuburile catodice. Imaginea color pe un monitor CRT se obţine prin combinarea a trei imagini : R. nemaiexistând acea pâlpâire întâlnită în cazul tuburilor catodice care oboseşte ochiul. cu rezoluţie şi culori mult mai bune. Firma declară că în timpul dictării comenzilor şi documentelor spre calculator nu mai sunt necesare pauzele între cuvinte. un avocat poate să-şi revadă dosarele şi să dicteze informaţiile corespunzătoare în acelaşi timp. imaginile fiind afişate din ce în ce mai bine. cele mai frecvent utilizate sunt monitorul şi imprimanta. VoiceType care permite câştigarea de timp şi ameliorarea productivităţii. Avantajele sunt considerabile: nefiind obligaţi să privim ceea ce se întâmplă pe ecran. fiindcă în cea mai mare parte a timpului imaginea stă nemişcată. După principiile de funcţionare există monitoare cu tub catodic (CRT). programul firmei Dragon Systems reprezintă prima generaţie de sisteme destinate dictării continue pentru Windows şi Windows NT. 2.Naturally Speaking. având tendinţa de a se impune ca standard de facto. Firma IBM a realizat produse-program pentru vorbirea curentă încă din ’96. dar nu contează. nu mai pâlpâie în mod vizibil. Monitoarele CRT. aceste monitoare nu emit radiaţie electromagnetică şi au un consum de energie foarte mic. Tot firma IBM a pus la punct o tehnologie operaţională cu o simplă placă compatibilă Sound Blaster. Desigur există monitoare CRT care la o viteză de reîmprospătare de 85 Hz. toate culorile pot fi obţinute prin combinarea acestor culori primare.

Cu cât acest număr este mai mare. ecranul nu produce sclipiri ca tuburile cinescop. ajustări ale saturaţiei de culoare. 22” şi 24” (inch. Perfecţionarea tehnologiilor de fabricaţie a redus substanţial intensitatea radiaţiilor emise de monitor. respectiv albastru. Cu cât distanţa dintre puncte este mai mică. înseamnă că monitorul are 800 puncte pe orizontală şi 600 de puncte pe verticală. Cu cât rezoluţia este mai mare. definiţie. 19”. 17”.25 mm. o rezoluţie foarte bună. Dimensiunea monitorului este caracterizată de mărimea diagonalei sale.54 cm). 21”. cu atât imaginea obţinută este mai stabilă şi mai odihnitoare pentru ochi. VGA (Video Graphics Array) care permite afişarea în 256 culori simultane cu o rezoluţie de 640 de pixeli pe orizontală şi 480 de linii pe verticală. ale intensităţii şi luminozităţii acestora. adică îşi ajustează singure proprietăţile imaginii. Există mai multe standarde video care precizează rezoluţia. De exemplu. oferind astfel o alternativă pentru boxele active cumpărate separat. Imaginea obţinută pe ecran este reîmprospatată la anumite intervale de timp sau mai bine zis de un număr de ori pe secundă. 1 inch=2. Distanţa între doi pixeli alăturaţi se numeşte definiţie (dot pitch). raportat la cele două axe. Monitorul are următoarele caracteristici mai importante: dimensiune. fiind mai puţin granulată. cu atât imaginea este mai bine definită. Cele mai răspândite sunt monitoarele de 17”. Valoarea vitezei de reîmprospătare a afişării5 variază între 60 şi 200 Hz. O imagine de pe ecran poate avea între 480000 şi 1920000 de pixeli. Se recomandă valori mai mari de 85 Hz. În plus. au apărut aşanumitele monitoare multimedia. Pentru a îmbunătăţi capacităţile multimedia ale sistemelor de calcul. De exemplu. Rezoluţia reprezintă numărul de pixeli care pot fi afişaţi pe ecran. grad de periculozitate al radiaţiilor pe care le emite. cu tendinţa spre cele de 19”. dimensiunii şi poziţionării imaginii. o rezoluţie de 800x600 pixeli. Monitoarele tradiţionale afişează imaginea în două dimensiuni (2D). Dar aceste puncte sunt atât de mici încât de la distanţă culorile lor se compun. cu atât imaginea este mai clară. în funcţie de parametrii semnalului primit. Valorile tipice sunt de 14”. Monitoarele pe bază de plasmă – GPD (Gas Plasma Display) şi PDP (Plasma Display Panel) asigură o imagine calitativă. Valorile tipice pentru definiţie sunt de 0. SVGA (Super 5 Viteza de împrospătare se referă la frecvenţa cu care monitorul înlocuieşte liniile de electroni care apar pe ecran. dar se fabrică şi monitoare 3D care permit afişarea imaginii în trei dimensiuni prin polarizarea luminii şi folosirea unor ochelari speciali sau în mod holografic. număr de culori. numărul de culori şi viteza de reîmprospătare a imaginii.220. Electronii activează granulele fosforescente roşii. rezultând culoarea caracteristică fiecărui pixel. numărul de dimensiuni în care sunt afişate informaţiile. care sunt dotate cu boxe active şi microfon. Majoritatea modelelor de monitoare permit reglarea diferiţilor parametri prin intermediul unui afişaj ce apare pe ecran (on screen display). Acesta permite ajustarea formei. monitoarele moderne sunt de tipul multisync. La ecranele obişnuite fiecare pixel este format la rândul lui din trei puncte colorate în roşu.parametrii cei mai importanţi ai acestor monitoare este durata de răspuns (response time) care variază între 15-30 ms. rezoluţie. 45 . verzi şi albastre care formează imaginea. Interfaţa dintre monitor şi unitatea centrală este realizată de placa video. dar ele sunt monocrome. verde. costisitoare şi contrastul imaginii este slab Monitoarele electroluminescente utilizează o peliculă subţire de material special care licăreşte la trecerea curentului elctric. 15”. Definiţia se măsoară în milimetri. Monitoarele cu radiaţie redusă (Low Radiation) sunt nedăunătoare sănătăţii utilizatorului la folosirea lor raţională.

B5 (182 x 257 mm) etc.este dată de formatul hârtiei pe care poate să scrie imprimanta: A3 (420 x 297 mm). După tehnologia de tipărire utilizată. imprimantele fiind considerate periferice lente. 16. poate fi de la 1 ppm până la 50 ppm sau mai mult. 1200 dpi. 46 . 720. • Memoria proprie – desemnează capacitatea de memorie de tip RAM ataşată imprimantei. Nu este obligatoriu ca cele două rezoluţii să fie egale. După modul de realizare a imprimării. imprimantele sunt: • mecanice. 32. 64 Mo. IBM. respectiv după unitatea de informaţie tipărită la un moment dat. • Dimensiunea maximă a hârtiei . evitând astfel blocarea magistralei. la cele cu jet de cerneală de 4800x1200 dpi. Philips. Memoria proprie a imprimantei permite stocarea acestor informaţii până în momentul în care vor fi tipărite. WUXGA – Widescreen UXGA etc). • matriciale. XGA şi superioare (SXGA – Super XGA. XGA (eXtendend Graphics Adapter) care permite afişarea în 65535 culori cu o rezoluţie de 640*480 sau 1024*768 etc. Performanţele unei imprimante se exprimă prin următorii parametri: • Rezoluţia . de exemplu. În prezent se utilizează doar monitoare din clasa SVGA. A5 (148 x 210 mm). • Posibilităţile de extindere a setului de caractere au în vedere atât metode software. A4 (210 x 297 mm).7 milioane de culori afişate simultan (sunt cele mai răspândite la ora actuală). dar pentru cele mai simple ea este de 8. Imprimantele Imprimanta este un suport periferic de ieşire care permite tipărirea rezultatelor prelucrării într-o formă lizibilă pentru om. cât şi metode hardware (prin ataşarea unor dispozitive – casete cartridge) care conţin seturi suplimentare de caractere. imprimantele sunt: • orientate pe caracter.reprezintă viteza de scriere a imprimantei şi se măsoară în caractere pe secundă (cps) la imprimantele lente şi pagini pe minut (ppm) la cele rapide (o pagină conţine aproximativ 2000 de caractere). Viteza de prelucrare a procesorului este mai mare decât viteza de tipărire a imprimantei. UXGA – Ultra XGA. poate fi până la 416 Mo. Informaţiile prelucrate de procesor sunt transmise din memoria internă pe magistrală la imprimantă. Producători de monitoare sunt Samsung. Sony. • orientate pe linie. cu caractere selectate. • termice.determină calitatea grafică a tipăririi şi se exprimă prin numărul de puncte afişate pe inch (dots per inch – dpi). LG. 5760x7200 dpi etc. rezoluţia poate fi de 600. Există rezoluţie pe verticală (număr de puncte pe verticală) şi rezoluţie pe orizontală. • orientate pe pagină. Capacitatea memoriei unei imprimante laser.VGA)care poate afişa pornind de la 800 de pixeli pe orizontală şi 600 de linii pe verticală şi ajungând la 1280 de pixeli pe 1024 linii (sau mai mult în funcţie de performanţele monitorului şi plăcii video) în 16256 sau 16. la imprimantele matriceale de 240x144 dpi • Viteza de tipărire. La imprimantele laser. Suportul folosit este hârtia. de exemplu. Dell.

În prezent. În funcţie de viteză se obţin diferite calităţi ale imprimării. • rezoluţia. În mişcarea sa. Principalele dezavantaje sunt legate de calitatea deosebită care se cere hârtiei şi cernelii. precum şi fiabilitatea destul de scăzută. Trasoarele multicolore folosesc peniţe diferit colorate pentre trasarea desenelor color. Funcţionarea lor este similară unui dispozitiv de copiere. Imprimantele cu jet de cerneală şi laser reprezintă în pezent cele mai utilizate tipuri de imprimante. De obicei. Pentru generarea caracterului este necesară încărcarea şi deflexia electrostatică pe verticală a picăturilor de cerneală. în timp ce imprimantele pot simula liniile prin tipărirea apropiată a unei serii de puncte. Sistemul COM (Computer Output Microfilm) Sistemul COM este des utilizat în arhivele de mari dimensiuni sau în marile biblioteci. • dimensiunea maximă a hârtiei pe care poate desena. fax). copiator. 47 . unde precizia este foarte importantă. producătorii de hardware se orientează spre realizarea unor echipamente care încorporează mai multe periferice (imprimantă laser. Imprimantele laser. cu picături comandate. viteză mare de lucru. pe măsură ce sunt generate sau off-line. de pe benzi magnetice care sunt pregătite în prealabil. Plotter-ul Plotter-ul (echipament de trasat) este un dispozitiv periferic care poate genera o imagine grafică pe un suport material (de obicei hârtie. Tipărirea se poate face şi în mai multe culori. Printre caracteristicile importante ale plotter-ului se numără: • precizia cu care desenează. numite şi imprimante optice sau imprimante xerografice sunt cele mai răspândite în prezent pentru că sunt rapide. cu jet intermitent. Acesta aderă la foaia de hârtie şi creează textul sau imaginea corespunzătoare. Caracterul este generat coloană cu coloană. fiabilitate sporită şi preţuri accesibile. El poate trasa linii continue. producând încărcarea electrică a unui şablon de particule. fiabile şi asigură o bună calitate a tipăririi. Principalele avantaje sunt preţul scăzut faţă de cele laser. • setul de instrucţiuni pe care le poate executa. trasoarele sunt mult mai scumpe decât imprimantele şi sunt folosite în proiectarea asistată de calculator (CAD) şi în programele de prezentare grafică. Imprimantele cu jet de cerneală se produc în mai multe variante: cu jet continuu. • laser. Imprimantele cu jet de cerneală au fost introduse în 1976 de firma IBM. lipsa totală a zgomotului şi calitatea deosebită a imprimării. Sistemul este conectat la calculator şi permite transpunerea imaginilor pe microfilm direct. acoperit de o suprafaţă fotoconductivă. scaner. tamburul preia un praf încărcat electric numit toner. Ele folosesc pentru realizarea imprimării un suport intermediar.• cu jet de cerneală. Imprimantele laser au o rezoluţie foarte bună. calc sau film). Ele necesită un sistem complex de circulaţie a cernelii. O rază laser este dirijată către un tambur rotund.

Video-proiectoarele se bazează pe două tehnologii de afişaj: una presupune existenţa a trei tuburi catodice. fie este prelucrat pentru sistemele PAL. de înaltă luminozitate şi cu distanţă focală mică şi alta utilizează trei matrici LCD. CCD (Change Coupled Device). Cum ai putea însă să desfăşori o videoconferinţă fără o cameră de luat vederi? Ea este esenţială când ai nevoie de comunicare video. Dimensiunea ecranului de proiecţie (1. Elementul cheie al camerei video este captatorul video. Internet-ul este mediul perfect. camera video descompune fiecare secvenţă video într-o succesiune de imagini fixe. Ele sunt alcătuite dintr-o matrice de celule LCD. dar pentru a-l exploata optim trebuie să ai la dispoziţie o bază tehnologică solidă. pe puncte individuale. raport zgomot/semnal util. Astfel. sensibilitate la lumină. cu nuanţe de gri sau color. diafragmă. Semnalul video captat este fie furnizat în sistem RGB pentru a fi preluat de calculator. iar în cadrul liniei. dar pentru o comunicare eficace şi rapidă este nevoie de tehnologie. Pentru aceasta. Camera video Nevoia de comunicare şi informaţie este o trăsătură caracteristică a omului. După gama coloristică redată. zoom.Tabletele LCD Tabletele LCD sunt dispozitive realizate în tehnologia LCD (Liquid Cristal Display) care se racordează la ieşirea spre monitor a unui calculator şi se plasează deasupra unui retroproiector obişnuit. NTSC sau S-video. Placa de captură şi numerizare video Placa de captură video (video capture card) permite înregistrarea de imagini cu ajutorul calculatorului. cerută pentru un semnal video. iar fiecare imagine fixă este descompusă pe linii orizontale. Plăcile de captură video pot fi utilizate pentru captarea imaginilor statice sau a cadrelor. un dispozitiv de transfer de sarcină. de a o transforma în informaţie electrică pe care o va aduce apoi într-o formă standard.5-7 m) se corelează cu puterea sursei luminoase (500-2300 lumeni) şi cu distanţa la care se proiectează. la un video-recorder sau la o cameră video. Video-proiectoarele Video-proiectoarele sunt dispozitive de afişare pentru proiecţia unor imagini video pe un ecran mare pentru un grup mai mare de persoane. celule care lasă să treacă o cantitate variabilă din lumină emisă de lampa retroproiectorului. caz în care calculatorul este legat la televizor. Camera video are rolul de a prelua informaţia luminoasă a fiecărei secvenţe video captate. 48 . plasate în faţa unei surse de lumină puternice (lampă cu halogen) pentru proiectarea secvenţelor video după principiul afişării diapozitivelor sau filmelor. caz în care funcţionează ca pelicula dintr-un aparat de filmat şi pentru captarea de filme întregi. nivel de profunzime. tabletele LCD pot fi alb-negru. afişând astfel pe ecranul retroproiectorului imaginea la nivel de pixel existentă pe ecranul calculatorului. În alegerea unei camere video trebuie avuţi în vedere următorii parametri: rezoluţie.

putându-se astfel prelua şi înregistra pe calculator secvenţe video şi imagini statice din emisiunile TV.Magnetic Ink Character Recognition). Pentru stocarea imaginilor în camerele digitale sunt folosite cardurile de memorie flash. Caracterele se imprimă cu o cerneală specială conţinând oxizi de fier. tipărirea pe hârtie. preiau informaţia şi o descompun într-o mulţime de pixeli. sau. Camerele digitale nu au nevoie de film foto. ceea ce este important pentru prelucrarea şi tipărirea ulterioară. Pentru siguranţă. să se poată tasta datele. preluând un semnal video de la un aparat video sau de la o cameră TV. în diverse programe sau aplicaţii. Trecând documentul sub un câmp magnetic puternic. variante care sunt extensie a plăcii video etc. variante built-in în placa grafică. Camera foto digitală Până nu demult era necesar un echipament sofisticat pentru a realiza cu calculatorul o prezentare de diapozitive: filmele trebuiau developate. ele stochează pozele electronic. camerele digitale au înglobate senzori CCD (Changed Couple Device). după care utilizatorul introducea imaginea în calculator cu ajutorul scanner-ului sau prin citirea unui Photo-CD în unitatea CD. În prezent există camere foto care permit cuplarea directă cu calculatorul printr-o interfaţă standard. imaginile se pot transfera direct pe calculator şi aici se pot prelucra după dorinţă. cum ar fi casieriile marilor magazine nu mai trebuie tastat preţul. preluarea directă a imaginilor.3. Aceasta necesita atât un efort financiar considerabil. în configuraţia calculatorului personal poate fi încorporat un FM tuner care facilitează audiţia acestor emisiuni. aceste sisteme sunt legate de tastaturi. TV tuner-ul se prezintă sub forma unei plăci de extensie care realizează transformarea semnalului TV (NTSC.Pentru digitalizarea semnalului video analogic se folosesc video digitizoarele care utilizează un convertor analogic-digital. ca în caz de indecizie. care se folosesc de altfel şi la scannere şi camere video. Astfel. În locul în care este poziţionat filmul în aparatele clasice. Avantajul acestor sisteme este simplitatea utilizării lor şi faptul că în sistemele tranzacţionale intense.2. pe calculator. dar şi folosirea monitorului calculatorului pentru urmărirea canalelor TV şi a teletextului. Subiectul ce se doreşte a fi fotografiat este proiectat prin obiectiv. Ele permit. cât şi timp foarte mult. PAL sau SECAM) în semnal digital şi invers. Numărul acestor pixeli hotăreşte rezoluţia camerei foto. iar mii de fotodiode sensibile la lumină. cum sunt CompactFlash şi Smart Flash. Pentru ascultarea posturilor de radio ce emit în banda de frecvenţă FM. fiind format dintr-un ansamblu de citire. 2. pur şi simplu. acesta se magnetizează. emisie/detecţie a intensităţii luminoase. Echipamente pentru citirea directă a documentelor Cititorul de bare de cod se utilizează în registratoarele de casă ale marilor magazine sau în biblioteci. aflate pe cip-ul CCD. imediat după apăsarea declanşatorului. TV tuner-ele sunt fabricate în mai multe variante: variante externe (TV-Box) care trimit semnalul decodat în intrarea video a plăcii grafice. Preţurile (în cazul caselor de marcat) sunt marcate prin nişte bare de diverse dimensiuni şi nuanţe de la alb la gri şi apoi la negru. Trecând apoi 49 . Cititorul de caractere scrise cu cerneală magnetică (MICR .

scanere pentru diapozitive. 2400. 1024 (10 biţi) sau 4096 (12 biţi) de niveluri de strălucire în fiecare culoare primară. suma disponibilă. micşorată. Un scanner cu posibilităţi minime începe de la 300 de puncte pe inci şi avansează în trepte uniforme cum ar fi 1200. Scanerele cu trecere unică pot să opereze aproape la fel de repede ca şi modelele monocrome. Ultimele modele au o adâncime de culoare de până la 48 de biţi. După ce a fost citită cu scanerul. 4800 de puncte pe inci. dar sunt şi scanere care folosesc tehnologia video. cu atât imaginea scanată va fi mai apropiată de cea reală.Aproape toate scanerele moderne sunt echipamente cu trecere unică. Cu cât rezoluţia este mai mare. Diferenţa dintre ele este dată de modul în care acestea deplasează senzorii în raport cu imaginea scanată. Scanerul este un dispozitiv care permite introducerea în sistem a textelor şi imaginilor grafice prin simpla scanare a documentului original. rotită. • Rezoluţia reprezintă numărul de puncte pe inci pe care le poate citi scanerul. Pentru multe aplicaţii scanările monocrome sunt suficiente (de exemplu. întinse pe o bandă îngustă pe toată lăţimea celei mai mari imagini care poate fi scanată. Imaginea sau textul se preia sub forma unui anumit număr de puncte. scanere cu tambur (drum scanner). Scanerele obişnuite pot distinge 256 (8 biţi). Aplicaţiile principale ale acestui sistem sunt în domeniul bancar. suprapusă cu alte imagini etc. de obicei dispozitive cu cuplaj de sarcină (CCD – Change Coupled Devices. Există o mare varietate de scanere: scanere manuale (hand scanner). colorată. adică biţii necesari pentru codificarea numărului maxim de culori. dispozitive care transformă un semnal luminos în semnal electric). caracterele sunt recunoscute de cititor. scanere video. Modalitatea obişnuită de exprimare a domeniului dinamic este profunzimea. • Domeniul dinamic reprezintă domeniul de culori (sau numărul tonurilor de gri de la negru la alb) pe care le poate distinge un scaner. Procedeul se numeşte digitizare. Documentele magnetice sunt din ce în ce mai răspândite. Scanerul detectează diferenţele de strălucire a unei imagini sau a unui obiect. În majoritatea cazurilor. Lumina reflectată va fi preluată de o serie de diode laser şi de fotodiode care înregistrează diferenţele luminos-întunecos şi le convertesc într-o combinaţie binară. folosind o matrice de senzori. Aproape toate tipurile impun deplasarea mecanică a senzorilor peste imagine. imaginea poate fi prelucrată cu ajutorul calculatorului: mărită. de ordinul sutelor pe fiecare inci. scanerele sunt grupate în scanere color şi scanere monocrome (scanere cu tonuri de gri). evitându-se astfel introducerea textului cu ajutorul tastaturii. dar sunt şi scannere de până la 19200 dpi. scanerul foloseşte o matrice liniară de asemenea senzori. dacă doriţi să scanaţi texte în vederea recunoaşterii optice a caracterelor sau în vederea editării unor publicaţii atunci când rezultatele urmează să apară alb-negru). Scanerul este caracterizat de următoarele elemente: • Posibilitatea de producere a imaginilor color – În acest sens. deşi transferarea imaginilor de dimensiuni mari ce măsoară zeci de megaocteţi durează mai mult decât transferarea de imagini monocrome. scanere plane (flatbed scanner). ele având o singură sursă de iluminare ce se bazează pe filtrele elementelor fotodetectoare pentru sortarea culorilor. precum şi alte informaţii sunt introduse şi decodificate de aceste dispozitive. • Viteza de scanare . Suprafaţa de scanat se vizualizează pe toată lăţimea scanner-ului cu un tub luminiscent. de trei ori mai mici.acelaşi document sub un cititor de caractere magnetice. 50 . Aici. contul. 3600. Viteza de scanare poate fi de 1-60 pagini pe minut.

1 KHz pentru semnalele provenite de la CD-player. plăcile de sunet au devenit din ce în ce mai sofisticate. Echipamente periferice pentru redarea sunetelor Placa de sunet Apariţia şi dezvoltarea aplicaţiilor multimedia a determinat echiparea microcalculatoarelor cu plăci de sunet care permit cuplarea unor echipamente de înregistrare a sunetelor (microfon) sau de redare a acestora (difuzor. Rata de eşantionare poate fi. Calculatorul compară mici porţiuni din imaginea pe biţi cu modele stocate într-o bibliotecă în căutarea caracterului care semăna cel mai mult cu modelul de biţi scanat. nu în imagini Imaginea scanată este memorată iniţial în format grafic. iar rezoluţia indică numărul de biţi disponibili pentru valoarea preluată. ci analizează fiecare model de biţi scanat. de exemplu. Popularitatea tot mai largă a aplicaţiilor multimedia în ultimii ani a condus la dezvoltarea mai multor tehnologii de producere a plăcilor de sunet şi la creşterea competiţiei între producătorii acestor echipamente. pentru a înregistra sunete MIDI şi waveform. Ca urmare a acestei tendinţe.• Posibilitatea de recunoaştere a caracterelor de text. boxe). Pentru redarea sunetelor. Numerele din calculator sunt considerate digitale. transformându-le în text. Rezoluţia este cuprinsă. plăcile de sunet utilizează două tehnologii: sinteza FM şi sinteza wavetable (spectru de sunete). Diferenţierea calitativă între plăcile de sunet actuale se face în funcţie de capacitatea acestora de a reda şi înregistra sunetele. în special când se doreşte utilizarea MPC şi pentru jocuri pe calculator. de exemplu. un sintetizator FM şi capacitatea de a reda muzică digitizată şi voce. o intrare pentru microfon. Trebuie avută în vedere şi compatibilitatea cu Sound Blaster. iar undele sonore sunt considerate analogice. ca parte a aplicaţiilor multimedia. Conform standardului MPC. în configuraţia minimală. o placă de sunet trebuie să aibă. Parametrii care determină performanţele plăcilor de sunet sunt: rata maximă de eşantionare şi rezoluţia plăcii. calculatorul nu poate înţelege şi reproduce undele sonore. Majoritatea sistemelor OCR actuale se bazează pe corespondenţa caracteristicilor. Ca urmare. Sinteza FM vine de la frequency modulation (modulaţia în frecvenţă). redarea sau înregistrarea sunetelor în fişiere. adică manevrarea frecvenţelor pentru a le transmite la difuzoare. Primele programe OCR foloseau o tehnică numită corespondenţa matriceală. 44. Sunetele create de placa de sunet nu seamănă cu cele create de instrumentele muzicale. între 0 şi 255 de biţi la plăcile de sunet pe 8 biţi şi între 0 şi 65535 de biţi la plăcile de sunet pe 16 biţi. o interfaţă MIDI. Aceste sisteme nu se limitează la comparare. scrise de obicei cu maşina de scris sau cu imprimanta. Pentru a înregistra şi reda mesajele audio. Plăcile de sunet mai oferă şi o serie de funcţii importante de control pentru operaţiile de creare şi redare a unor fragmente muzicale. placa de sunet conţine convertizoare de tip analogic-digital şi digital-analogic care realizează conversia semnalului electric în cod numeric şi invers. capabilitate CD-audio. În cazul scrisului de mână recunoaşterea textului este mult mai dificilă. Prin intermediul unui software specializat se poate realiza editarea. Se foloseşte un software specializat OCR (Optical Character Recognition). preţul lor fiind în continuă scădere. Rata de eşantionare indică de câte ori pe secundă se va lua o probă din semnalul audio. Plăcile de sunet sunt folosite pentru redarea sunetelor şi a muzicii. muzica produsă în acest 51 . dar şi pentru recunoaşterea vocii. Circuitele de mixare din placa de sunet au rolul de a controla volumul pentru fiecare din sursele de semnale la care este conectată placa. de 11 kHz pentru vorbire. de 48 KHz pentru DAT (digital audio tape). Se pot recunoaşte bine literele foarte clare. Pentru prelucrarea ulterioară cu un procesor de texte trebuie transformată într-un format text.

44 MB. Pentru a crea sunete care pot fi auzite. se pot folosi transcrierile digitale ale vocii pentru a le încorpora în prezentări multimedia sau pentru a realiza diverse adnotări vocale în foi de calcul sau în alte fişiere. care este citit de drivere interne sau externe noi. placa de sunet crează sunetul. procesarea simultană a mai multor efecte audio.44 MB. Standardul care s-a impus în lumea PC-urilor este Sound Blaster. pe baza mostrei de sunet existente. Utilizatorii de calculatoare personale care dispun de o unitate DVD-ROM vor putea utiliza Sound Blaster Audigy 2 pentru a experimenta înregistrări DVD-Audio de o calitate uimitoare. trecere realistă între medii audio virtuale. filme sau muzică. pe baza unor înregistrări ale muzicii unor instrumente.mod tinzând să sune artificial. deşi doar pe termen scurt. Câteva echipamente (Iomega Zip. Spre exemplu. Microfonul şi difuzoarele Puntea dintre lumea electronică a datelor audio (analogice şi digitale) şi lumea mecanică a sunetelor este realizată de traductoarele acustice: microfonul care converteşte sunetele în semnale audio şi difuzoarele ce realizează conversia semnalelor audio în sunete. Astăzi s-a ajuns până la 400 GB pe hard disc. Unităţile CD-RW nu mai sunt astăzi o noutate. pentru sunet surround pe 6. dar alături de acelaşi bătrân floppy de 1. Toate plăcile de sunet au intrări pentru microfon care permit înregistrarea de voci în mediul digital. Audigy 2 poate captura şi reda cele mai fine detalii ale sunetului folosind specificaţii tehnice de ultimă oră. iar cele de frecvenţă înaltă (tweeter) lucrează cu frecvenţe asociate sunetelor ascuţite (de la 2000 Hz în sus). specific coloanelor sonore Dolby Digital EX din filme sau jocuri. Sound Blaster Audigy 2 oferă un excepţional raport semnal zgomot de 106dB şi este singura interfaţă de sunet care a primit certificare THX. CD-ul cu posibilitate de rescriere este aproape cel mai răspândit format. apariţia unor suporţi de informaţii de mare capacitate impulsionând evoluţiile din domeniu. În prezent se produc şi sisteme dotate cu difuzoare plate. Difuzoarele pot fi active.1 canale. dezvoltat de firma Creative Labs. Echipamente şi suporturi pentru stocarea datelor Una din problemele actuale în domeniul informatic este şi cea a stocării şi regăsirii informaţiei. În prezent sunt destul de multe tehnologii de stocare pe disc de calitate. având şi un randament atractiv pe piaţă. iar rata de eşantionare atingea 15 kHz. La tehnologia wavetable. Acest standard adaugă o incintă acustică suplimentară. Cum a supravieţuit acesta din urmă? Alternativele au existat. Difuzoarele subwoofer extind posibilităţile de producere a frecvenţelor joase ale unui sistem de sunet dintr-un calculator. calculatorul are nevoie de difuzoare. Difuzoarele de frecvenţă joasă (woofer) operează la cele mai joase frecvenţe (mai mici de 150 Hz). Sony realizează un echipament HiFD la 200 MB. În următorii 52 . La începutul anilor ‘90. Modelele iniţiale lucrau pe 8 biţi. fabricate după o nouă tehnologie care oferă o senzaţie de realitate incredibilă. modelul Sound Blaster Audigy 2 lucrează pe 24 biţi cu 192 KHz în stereo şi 96 KHz în 6. centru spate. sunetele fiind mai aproape de realitate. PC-ul era echipat cu un hard disc de 100 MB şi o unitate de dischetă de 1. când includ un amplificator sau pasive atunci când nu au un astfel de dispozitiv. LS-120 SuperDisk sau Syquest EZ Flyer) au fost puse la încercare pentru a înlocui acest floppy de neînlocuit. pentru realism îmbunătăţit în poziţionarea 3D audio. Astfel. ea caută instrumentul potrivit într-un spectru de sunete şi crează sunetul instrumentului cerut. dispune de tehnologia EAX Advanced HD care oferă realism audio fără precedent în jocuri. Au urmat modele perfecţionate.1 canale. prin reverberaţii.

nu pentru stocare. începând cu zero. de la marginea exterioară a discului. Pistele pe discurile magnetice sunt circulare şi concentrice (formatul CAV).. O porţiune dintr-o pistă se numeşte sector.5 inch de 1. corespunzând unei poziţii a capului de citire-înregistrare. care să poată fi regăsite rapid se folosesc echipamente periferice care utilizează în esenţă suporturi magnetice. videodiscul – Laser Disc. CDTV (Commodore Dynamic Total Vision). O dischetă de 3. CD-I (Compact Disc Interactive). suporţii se împart în suporţi ce folosesc informaţia analogică (aici se încadrează casetele video. adică 128. Capacitatea sectoarelor cea mai des întâlnită în industria hard-discurilor pentru calculatoarele personale este cea de 512 octeţi/sector. Sectorul este unitatea fundamentală de memorare a informaţiei pe disc. Un alt concept vehiculat mult este cel de cilindru. Aceste şiruri sunt aşezate circular. Discurile magnetice se clasifică după mai multe criterii: • după capetele de citire/înregistrare. Un sector poate fi accesat direct după adresa de sector. în funcţie de performanţele discului. Numărul de octeţi pe sector depinde de tipul discului. Discuri magnetice şi unităţi de discuri magnetice În configuraţia actuală a calculatoarelor discul magnetic este cel mai utilizat. Echipamente periferice şi suporturi magnetice Pentru memorarea unor volume mari de date. 512 octeţi/sector. pistele sunt numerotate.44 Mo. sectorul 0 este rezervat pentru identificare.. Altfel spus. După capete sunt: 53 . Suporţii de informaţie numerică pot fi suporţi de informaţie digitală neinformatică (CD-audio. Rotary Digital Audio Tape. Digital Compact Cassette) care lucrează cu informaţie numerică. Discurile dure au un număr variabil de feţe şi piste. de exemplu. determinată de numărul pistei şi numărul sectorului de pistă. Photo CD. Unităţile de discuri magnetice sunt echipamente periferice care mediază schimbul de date şi informaţii între suport (disc magnetic) şi sistemul de calcul. Prin convenţie. Sectoarele sunt numerotate începând cu cifra 1. reprezentaţi de CDROM şi variantele descinse din acesta. • după materialul din care sunt făcute. are 80 piste/faţă. etc. de-a lungul pistelor. Video CD. 512. 256. 18 sectoare/ pistă. După modul de înregistrare.ani. • după modul de grupare. respectiv cilindru virtual. mai toate PC-urile care vor fi vândute vor citi de pe DVD-ROM Cu certitudine. Un floppy disc cu două feţe are un număr de cilindri egal cu jumătate din numărul pistelor. 1024. cilindrul este ansamblul pistelor care corespund unei poziţii a capetelor de citire-înregistrare de pe toate pistele. dar nu sub formă de fişiere în sens informatic şi suporţi de informaţie numerică informatizată. dar în general este o putere a lui 2. lansat de Sony în 1992. suporturi magnetice neadresabile (benzi magnetice). există un aspect de care nu trebuie să ne temem în privinţa unităţilor de stocare: puterea de înmagazinare a datelor va creşte ameţitor de repede. Prin cilindru virtual se înţelege ansamblul pistelor pe un echipament cu mai multe discuri care pot fi accesate fără a mişca capul de citire-înregistrare. Datele sunt înregistrate pe disc sub forma unor octeţi memoraţi ca şiruri de cifre binare (zone magnetizate şi nemagnetizate). Mini Discul. Din punct de vedere al accesibilităţii. benzile de magnetofon) şi suporţi de informaţie numerică (digitală). suporturile magnetice se împart în două categorii: • • suporturi magnetice adresabile (discuri magnetice).

• un bloc de comandă care asigură coordonarea funcţionării componentelor şi supervizarea operaţiilor de citire/scriere.5”. Din punct de vedere al densităţii de înregistrare deosebim următoarele categorii de discuri flexibile: • simplă densitate (Simple Density . Unităţile de disc flexibil (floppy disc) sunt folosite pentru a înregistra date pe dischete care apoi vor putea fi citite pe acelaşi tip de unitate. • înalta densitate (High Density . fiind împărţită în piste şi sectoare. • un motor de antrenare a dischetei (360 rot/min). Discul flexibil Discul flexibil reprezintă suportul clasic de stocare la microcalculatoare.25” şi 8” (în prezent cele de 5. SyQuest). • un dispozitiv de acţionare a capetelor. Actualmente toate unităţile de discuri flexibile permit utilizarea simultană a ambelor feţe (DS Double Side). • unităţi de disc amovibil (Jaz. la care capetele sunt fixate. Capacitatea de memorare a dischetelor (de exemplu. 3. la care platanele sunt făcute dintr-un material dur. • densitate extra înaltă (Extra High Density . O dischetă poate fi utilizată numai dacă a fost formatată în prealabil.5”. • discuri flexibile. care sunt independente. este indicat ca din când în când informaţiile să fie rescrise pe dischete. cele DS-HD au 1. După materialul din care este făcut discul. pentru a utiliza ambele feţe ale dischetei. pentru a nu se pierde. unităţile de discuri magnetice se clasifică în: • unităţi de disc flexibil (floppy discuri). Ele nu necesită condiţii speciale de păstrare. în laboratoarele IBM din San Jose de un colectiv condus de Allan Shugart. • densitate cvadruplă (Quad Density -QD). cele DS-ED au 2.HD). • dublă densitate (Double Density 2D sau DD).ED). la care discul este realizat din material plastic. De asemenea. Zip.SD). de obicei duraluminiu.Single Side). După modul de grupare: • discuri amovibile (care se pot grupa în pachete). • discuri inamovibile. pentru arhivări. precum şi pentru transferul de diferite date şi programe între calculatoare. Primele dischete erau folosite pe o singură faţă (SS . deci nu se grupează în pachete. câte unul pe fiecare faţă. Dischetele sunt folosite pentru păstrarea programelor şi a fişierelor de date de mici dimensiuni. dar este indicat să fie păstrate în locuri ferite de acţiunea unor câmpuri magnetice puternice sau în apropierea unor surse de căldură deosebite. • discuri cu capete mobile. Capacitatea 54 .• discuri cu capete fixe. Actualmente dischetele comercializate sunt gata formatate. Unitatea de disc flexibil are în structură următoarele componente: • două capete de citire/înregistrare. • unităţi de disc hard (dur sau Winchester).25” şi 8” nu se mai utilizează). Dischetele se întâlnesc în diferite variante 2. la care capetele se mişcă solidar. 5.88 Mo) depinde de numărul de piste şi de densitatea de înregistrare. avem: • discuri dure. Corespunzător tipurilor de suport.44 Mo. Discul flexibil a fost creat în 1967.

plutind pe o pernă de aer. Prin această tehnologie se asigură o densitate de 2. acestea fiind încasetate pentru a asigura o mai bună protecţie la factorii perturbatori. nr. Formatarea unui hard-disc presupune trei etape: • formatarea la nivel inferior sau formatarea fizică. cât şi dischetele standard de 1. în 1995 firma Imation a lansat pe piaţă discheta de 120 MB numită LS-120 şi unităţi de disc adecvate . Formatarea logică reprezintă adaptarea discului la cerinţele sistemului de operare. Unitatea de dischetă LS-120 dispune de capete de citire duble care îi permite să scrie şi să citească atât dischete LS-120. p. respectiv cu porţiuni de date. Corporaţia Sony fabrică unităţile de disc flexibil HiFD cu o capacitate de 200 Mo la dimensiunea dischetelor de 3. montate unele peste altele şi capete care se mişcă deasupra discurilor înregistrând informaţiile pe piste şi sectoare. Pistele de date sunt scrise şi citite magnetic. Transferul dintre periferic şi memoria tampon asociată se realizează pe unităţi numite blocuri fizice sau clustere. la care capetele de citire/înregistrare se aşează pe disc. dar trebuie să fie o putere a lui 2.. 43. Aceste unităţi au fost introduse de IBM în 1974 şi au primit denumirea de discuri Winchester. • formatarea la nivel superior sau formatarea logică • partiţionarea. Astfel. Unitatea de hard disc are mai multe discuri care se rotesc cu viteze de la 3600 rot/min în sus. dischetele şi unităţile de discuri flexibile se regăsesc în toate configuraţiile actuale ale microcalculatoarelor. care pot conţine fişiere ale aceluiaşi sistem de operare sau ale unor sisteme de operare diferite. Un cluster este format din unul sau mai multe blocuri. Pentru a putea fi folosit. un hard-disc trebuie să fie formatat. Deşi sunt suporturi lente şi limitate din punct de vedere al capacităţii. precum şi adresabilitatea şi posibilitatea de interschimbabilitate a suportului între sisteme de calcul diferite. numite partiţii.490 piste/inch faţă de 135 piste/inch la dischetele de 1. viteza de rotaţie a suportului este mai mare decât în cazul oricăror alte dischete.Super Disk Drive. adică trebuie definită o structură recunoscută de sistemul de operare.44Mb. PC REPORT România. Aceasta se explică prin costurile reduse ale suportului şi echipamentului periferic. Formatarea fizică constă în crearea sectoarelor fizice pe disc.dischetei este stabilită în timpul formatării. ceea ce permite obţinerea unor rate de transfer mai mari6. Partiţionarea segmentează discul în mai multe regiuni sau discuri logice. Capacitatea de memorare de 120 MB a fost obţinută prin combinarea tehnologiilor optice şi magnetice.44MB. Formatarea se poate realiza prin comenzi ale sistemului de operare. Spre deosebire de floppy discuri. uşurinţa în gestionare. Dimensiunea clusterelor se stabileşte la formatare. 1996. De asemenea. În timpul formatării logice. Ea se bazează pe reunirea într-un singur ansamblu a capetelor de citire-scriere şi a discurilor. 6 Nagy. Unităţile de discuri Winchester Unitatea de hard disc este un dispozitiv de memorie externă închis ermetic care poate păstra o cantitate foarte mare de informaţii din sistem. C. numită şi lagăr de aer. la hard disc-uri acestea nu ating suprafeţele discurilor în timpul funcţionării normale.5”. numărul acestora depinzând de tipul unităţii. Tehnologii optice. pistele discului sunt împărţite în sectoare. 31 55 . Sectoarele sunt create şi completate cu marcajele de adrese folosite pentru identificare. Ulterior s-au realizat şi dischete cu capacitatea de 240 Mo. Începând cu mijlocul anilor ’90 se fabrică şi discuri flexibile de capacităţi mult mai mari.

densitatea de înregistrare. Un lucru pare a fi cert: lupta dintre noile dispozitive de stocare amovibile şi venerabilele unităţi floppy va avea implicaţii atât în rândul utilizatorilor.6 ms . Creşterea vitezei de rotaţie determină mărirea ratei de transfer. 5. Byte. Tot mai multe companii şi-au întors privirile spre produsele de stocare amovibile pentru a-şi acoperi propriile necesităţi de stocare. ajungând chiar la 15000 rotaţii/minut. numărul de discuri.25”.5”. 1. 3. Vitezele de rotaţie uzuale la diferite tipuri de hard-discuri sunt de 5400 rotaţii/minut. În funcţionare discurile se rotesc permanent cu o viteză constantă. este durata necesară pentru deplasarea capetelor de citire-scriere între doi cilindri oarecare. Viteza de rotaţie. numărul de cilindri. Viteza cu care sunt transferate informaţiile a crescut de la 102 Kb/s la aproape 400 Mb/s la unităţile moderne cele mai rapide. iunie 1997. securitate a datelor şi transport9. exprimat de obicei în milisecunde. Dimensiunea discului poate fi de 14”..8”. M.3”. Capacitatea de memorare este în funcţie de diametrul discurilor. ele oferă posibilitatea de a stoca date sau programe mai puţin utilizate. pentru a le putea transporta de la un calculator la altul (ca şi în cazul unităţilor de disc flexibil). Timpul mediu de acces. p. Dispozitive de stocare amovibile.5”.5”. Jaz şi Click!. Unităţile de discuri Jaz au un timp de acces de 10-12 ms. Unităţile de disc se leagă la magistrala calculatorului prin intermediul unei interfeţe care poate fi ATA (AT Attachment). Firma Iomega s-a impus pe piaţă prin discurile Zip. Fibre Channel. Cea mai folosită este de 3. 7 8 Unităţile de discuri amovibile Discurile amovibile (detaşabile) sunt discuri care pot fi separate de echipamentul de citire/scriere şi transportate de la un calculator la altul. 7200 rotaţii/minut.6 ms 8 Cheetah X15 – 15000 rpm 9 Sabău. Capacitatea maximă de memorare a crescut de la 20 MB până la mii de Go. 1. ceea ce le oferă o poziţie solidă pe piaţa suporturilor magnetice.07 GB sau 540 MB.5 Mbps. 101 56 . Unităţile de discuri Zip au o capacitate de stocare de 100 Mo. capacitate de stocare de 2GB. 250 Mo sau 750 Mo şi o viteză de transfer de până la 1. Se utilizează sub forma unor pachete sau cartuşe de discuri magnetice. Aceste unităţi sunt mai puţin utilizate la ora actuală decât unităţile de discuri Winchester. În general se consideră că un disc cu timp de acces sub 20 de milisecunde este rapid. Tehnologia folosită de unităţile de discuri amovibile fiind foarte asemănătoare cu cea a hard-discurilor.3. nu sunt deloc surprinzătoare performanţele de capacitate şi viteză de rotaţie atinse de discurile amovibile. Rata de transfer reprezintă viteza cu care unitatea şi controllerul pot să trimită datele către sistem. 8”. Discurile Click! oferă o capacitate de stocare de 40 MB. SATA (Serial ATA). 1. FireWare. cât şi în cel al dezvoltatorilor de software. rata de transfer şi viteza de rotaţie. 10000 rotaţii/minut. SCSI (Small Computer System Interface).Parametrii principali ai unei unităţi de hard disc sunt: capacitatea de memorare. 2. timpul mediu de acces. Timpul de acces (mediu) a scăzut de la 85 ms la mai puţin de 3. Benzi magnetice şi unităţi de bandă magnetică 7 Cheetah X15 .

ce permite citirea şi scrierea simultană a datelor pe mai multe canale şi cu viteze mai mari.Benzile magnetice. Casetele magnetice. Banda magnetică de 8 mm are cea mai mare utilizare în domeniul camarelor video miniaturizate. Unităţile clasice de bandă magnetică aveau în structură două role. 2. respectiv 40-80 GB/cartuş. dar care oferă numeroase avantaje: • bibliliotecile se bazează pe formatul DDS (Digital Data Standard). Acestea permit automatizarea procesului de salvare/arhivare prin care se diminuează considerabil timpul afectat acestei activităţi. Stocarea datelor pe banda magnetică este una dintre primele metode folosite în lumea calculatoarelor. J. • utilizează tehnica de memorare în serpentină. sub formă de role şi casete sunt suporturi neadresabile şi reprezintă cele mai ieftine suporturi pentru memorarea unor volume mari de date. în contrast cu tehnologia de scanare elicoidală cu capete rotative. . • metodologia şi software-ul de backup evoluate şi robuste. asigurându-i capacitatea de reintrare în funcţionare în timp util. Deşi ea pare oarecum perimată. banda derulându-se de pe o rolă pe cealaltă în timpul exploatării. 12 sau 20 GB (respectiv 4. p. 40 GB cu comprimare). în care banda este poziţionată oblic. 12 biblioteci de benzi pentru arhivare în reţea.. în urma apariţiei unor 10 10 Unitatea internă de bandă magnetică IBM Internal SCSI Tape Drive foloseşte cartuşe cu capacitatea de 20 Go fără compresie şi 40 Go cu compresia datelor. • timpul de viaţă de 30 de ani egalează stocarea de tip magneto-optică ceea ce le face ideale pentru arhivarea datelor. • asigură un cost foarte scăzut/megaoctet arhivat. BYTE. • dimensiuni mici. 25 57 . Unitatea de bandă magnetică asociată se numeşte streamer. tehnologiile ce folosesc banda magnetică se dezvoltă continuu. cu scanare elicoidală. 24. unitatea externă de bandă magnetică IBM 3592 J1 A foloseşte cartuşe cu capacitatea de 300 Go fără compresie şi 900 Go cu compresia datelor 11 12 Kane. vol. Copia de siguranţă a datelor (backup) este o componentă strategică a unui sistem informatic. 1996. Bibliotecile de 4 mm reprezintă o tehnologie mai veche. • capacităţi de memorare mari. Tehnologiile benzilor magnetice pot fi clasificate astfel11: biblioteci DLT (Digital Linear Type). 8. Pe piaţa calculatoarelor a fost introdusă în 1987 de către Exabyte Corporation. • gradul de standardizare a formatelor ridicat12. D. PC REPORT România. Hudson. biblioteci de 4 mm şi 8 mm. Bender. Dispunerea datelor pe suport se face în blocuri de date separate de spaţii libere (gap-uri) cu rol în antrenarea şi citirea benzii.8/1996 Cruceanu. DDS3 sau DDS4 asigurând stocarea a 2.43. respectiv pentru păstrarea copiilor de siguranţă a fişierelor şi a bazelor de date. Banda magnetică ca suport de arhivare a datelor este disponibilă şi sub forma bibliotecilor de benzi. 4. În prezent capacitatea lor de stocare este de 5 MB fără comprimare şi 10 MB cu comprimare. M. nr... La microcalculatoare. Banda magnetică este suportul ideal pentru arhivarea datelor. Biblioteca DLT reprezintă una din cele mai noi tehnologii în industria de salvare/arhivare şi oferă următoarele avantaje: • oferă cea mai mare capacitate de memorare/cartuş. DDS2. D. benzile magnetice sunt utilizate sub forma casetelor sau cartuşelor cu bandă care ajung la capacităţi de stocare de ordinul sutelor de gigaocteţi . datorită avantajelor oferite de către aceasta: • cel mai ieftin (cost/MB) suport cu citire-scriere. Principalele dezavantaje ale benzii magnetice sunt neadresabilitatea şi viteza scăzută de lucru. nr.

HP. În momentul de faţă sunt mai multe tehnologii de stocare a datelor pe casete magnetice: Data Cartridge (DC). Tehnologia Travan a fost introdusă în anul 1995 pentru a mări capacitatea minicartuşelor prin mărirea dimensiunii lor astfel încât acestea să poată conţine o cantitate mai mare de bandă. Ea permite înregistrarea în condiţii de siguranţă. Tehnologiile Data Cartridge şi Digital Data Storage derivă din tehnologiile utilizate de caseta audio obişnuită. fiind adecvat arhivării sigure a informaţiilor pe o mare perioadă de timp deoarece nu poate fi şters. Unităţi de disc CD-ROM Întrucât majoritatea aplicaţiilor care sunt comercializate sunt livrate pe discuri CD-ROM. necesită mult spaţiu pentru stocare. în prezent sunt folosite şi discuri optice ce pot fi scrise sau discuri optice reinscriptibile. În mod natural.2.6:1. atât pentru preţul scăzut.5. Elementele din multimedia. Tehnologia Data Cartridge este orientată spre îmbunătăţirea performanţelor casetei. Philips. deşi au acelaşi aspect. echipat bineînţeles şi cu o placă de sunet şi o pereche de boxe. Avantajele prezentate mai sus determină utilizarea casetelor magnetice să fie în majoritatea cazurilor. Cei mai importanţi producători sunt Sony. Memoriile magneto-optice dispun. Stocarea informaţiei sub formă numerică este făcută prin amprente minuscule care pot fi citite prin intermediul unui fascicol de raze laser. cât şi pentru fiabilitatea ridicată şi capacitatea de stocare relativ ridicată. cum ar fi filmele video şi sunetul. 26 Nu confundaţi CD-ROM-ul cu Audio-CD-ul pentru că. păstrând mişcarea liniară a benzii în raport cu ansamblul de citirescriere. Suportul fizic pentru discurile optice este realizat din material plastic acoperit cu o peliculă metalică. pe baza tehnicilor de compresie. Echipamente periferice şi suporturi optice Nevoilor tot mai mari de memorii externe pentru stocarea şi arhivarea informaţiilor multimedia le răspund discurile optice şi memoriile magneto-optice. Tehnologia DDS foloseşte mişcarea elicoidală a benzii faţă de capetele de citire-scriere în două variante ale casetei: cu lăţimea benzii de 4mm (dimensiunea casetei audio) şi lăţimea benzii 8mm (dimensiunea casetei video VHS)13. 58 .incidente sau catastrofe. Deoarece discurile CD-ROM îl au din belşug. Maxell.Travan.08 TB comprimat. 14 13 14 Idem. adică de un cititor de CD cum sunt cele integrate în echipamentele uzuale de redare a muzicii. Advanced Intelligent Tape (AIT). pe lângă capacitatea de memorare remarcabilă. de obicei oxid de aluminiu. Digital Data Storage (derivată din DAT). Discul optic dispune de o mare capacitate de stocare. dar niciodată un CD-ROM nu va putea fi citit de un CD Player. CD-ROM-ul tinde să devină cel mai popular mediu de distribuţie al produselor software. cu un factor de compresie de 2. unităţile de CD-ROM au devenit o componentă de bază a calculatorului. Practic. iar în 1985 CD-ROM-ul cucereşte piaţa. soluţia optimă de backup. TDK. Bibliotecile AIT (cu 8 cartuşe) pot stoca până la 2. Tehnologia AIT foloseşte scanarea elicoidală şi o lăţime de bandă de 8 mm pentru creşterea densităţii de stocare şi un mecanism de citire/scriere mult mai eficient.2. combine muzicale etc. micul disc argintiu constituie factorul care a permis explozia tehnologiei multimedia în lumea calculatoarelor personale . Verbatim. orice CD audio poate fi ascultat folosind unitatea CD-ROM a unui calculator. p. În 1982 au apărut primele CD-uri audio. acestea nu folosesc aceeaşi tehnologie de înregistrare şi de citire. ele au devenit cea mai cunoscută metodă de stocare de date pentru aplicaţiile multimedia. de la nivelul zecilor de GB până la 160 GB la unităţile din a treia generaţie. 2. Capacitatea de stocaj a crescut astfel la 8 GB. Dacă iniţial la microcalculatoare au fost utilizate doar discuri optice de tip CD-ROM. şi de posibilitatea de a fi înscrise şi şterse de utilizator.

ca un multiplu al vitezei unităţii CD-DA originale: 1X. de la o problemă la altele cu care se află în legătură. 15vezi şi Popescu. în unitatea de CD-ROM pot fi încărcate mai multe discuri la care puteţi avea acces direct printr-o simplă apăsare de buton. goana după viteze de transfer din ce în ce mai ridicate şi timpi de acces mai mici fiind remarcabilă. utilizând programe adecvate. chiar depăşit. aprilie. Există mai multe metode de a realiza conversia unui text obişnuit în hypertext. Este adevărat că viteza unităţilor CD-ROM a fost mărită permanent. Una din cele mai frecvente utilizări a CD-ROM este distribuirea de documentaţii. ceea ce înseamnă totuşi cam de zece ori mai mult decât în cazul hard-discurilor obişnuite. Rata de transfer a datelor reprezintă viteza cu care o unitate CD-ROM preia datele de pe disc şi le transmite calculatorului. limitele actualei tehnologii. 6X. cu atât unitatea este mai bună. Deja a apărut o nouă generaţie de unităţi CD-ROM care a urcat rata maximă de transfer la 72x datorită noii tehnologii pe care o aplică şi anume: citirea se face cu mai multe capete şi nu cu unul singur cum este soluţia tehnică la unităţile CD-ROM obişnuite. în timp ce la primele. La versiunile moderne acest timp este sub 100 ms.Discul CD-ROM (Compact Disc Read-Only Memory) reprezintă un mediu de stocare asemănător dischetelor. volumul 1. Timpul de acces reprezintă numărul de milisecunde de care are nevoie unitatea pentru a găsi şi citi o cantitate de informaţie. de obicei. p. Avantajele utilizării CDROM sunt numeroase: capacitatea mare de stocare (de aproximativ 700 MB). dar astăzi există unităţi care transferă informaţiile cu 7800 KB pe secundă. Diferenţa dintre modul de înregistrare pe discul magnetic şi cel de pe CD-ROM este că. stabilitatea datelor (CD-ROM nu poate fi modificat. Ca urmare a măririi colecţiilor de CD-uri a apărut ideea schimbătoarelor de discuri. Utilizarea CD-ROM. Totuşi se pare că s-au cam atins. 4X. în cadrul textului. Cu cât acest număr este mai mic. Aceasta se datorează faptului că la CD-ROM capul de citire optic are o masă substanţial mai mare decât mecanismul foarte uşor al hard-discurilor. Dezavantajul lor constă în imposibilitatea scrierii ulterioare pe disc şi în viteza redusă de transfer: CD-ROM este de 10 de ori mai lent decât hard-discul. Cele mai întâlnite rate de transfer sunt în prezent 40. Cu cât numărul este mai mare. În felul acesta se uşurează regăsirea informaţiilor necesare. Cele mai multe dintre ele se bazează pe SGML (Standardized General Markup Language) care permite marcarea unor zone de text pentru a indica salturile posibile15. programul oferă informaţii suplimentare în legătură cu acesta. Forma obişnuită de prezentare este cea de hypertext. 1993. cu atât unitatea este mai rapidă. Unităţile CD-ROM sunt mereu îmbunătăţite. PC World.52x. Vitezele sunt exprimate. În programele multimedia. Astfel.. Astăzi. hypertextul este un cuvânt subliniat sau scris cu altă culoare. orice calculator este dotat cu o unitate CD-ROM care permite instalarea driverelor. vizionarea de filme şi prezentări multimedia etc.. răsfoirea enciclopediilor electronice. În prezent există schimbătoare de discuri cu şi fără cartuşe. sectoarele se înregistrează continuu (în formă de spirală). manuale sau alte texte de dimensiuni foarte mari. Aceasta înseamnă posibilitatea de deplasare rapidă. garantându-se astfel stabilitatea datelor pe disc). la CD-ROM. Standardul MPC-1 prescria o viteză de transfer de 150 KB pe secundă. Dacă se execută un clic sau un dublu clic pe cuvântul respectiv. 11 59 . adaptând cartuşul propriu de şase CD-uri pentru a fi utilizat de calculatoare). datele se înregistrează pe piste concentrice. dar cu o capacitate de stocare mult mai mare. Primele schimbătoare de discuri CD-ROM erau derivate din cele folosite pentru sistemele stereo (firma Pioneer a fost cea care a creat primul schimbător de discuri. ceea ce explică de ce mulţi utilizatori nu au renunţat la suportul magnetic pentru date. 2X. Gheorghe. Cele două caracteristici de bază care definesc o unitate CD-ROM sunt timpul de acces şi rata de transfer a datelor. 48 şă 52x.

CD-urile înregistrabile tind să devină cel mai confortabil şi mai ieftin supot pentru salvarea şi transportul fişierelor.În mod evident acest tip de disc este utilizat în domenii în care este necesar să se transporte cantităţi mari de date ce nu sunt supuse modificărilor. La ora actuală viteza maximă de scriere este de 52x. Operaţiunea de înregistrare este mult mai delicată decât scrierea unei dischete şi se poate derula într-o singură sesiune de lucru (monosesiune) sau în mai multe sesiuni (multisesiune). White Book). 16 Nagy. Unităţi de discuri WORM Discurile WORM (Write One Read Many) sunt asemănătoare CD-ROM-urilor. iar cea de-a doua rata maximă de transfer la scriere. C. Green Book. nr. dacă sistemul dispune de o unitate CD care permite scrierea (gravarea) CD-urilor. CD-urile pot fi înregistrate de utilizator. Avantajul său constă în faptul că informaţia stocată pe el poate fi stabilită de către beneficiar. Ele sunt ideale pentru arhive de date în întreprinderi sau instituţii financiare. În aceleşi timp. atunci el va fi imposibil de citit. informatica (pentru distribuirea softwareului şi a documentaţiilor). astfel că nu pot fi utilizate în aplicaţiile care vehiculează volume mari de date sau al căror conţinut este dinamic. uşor de recunoscut după culoarea sa aurie. Tehnologia discurilor optice a găsit o soluţie pentru depăşirea acestui dezavantaj: discurile reinscriptibile. este de 25 de ani. CD-R constituie pentru orice întreprindere o soluţie de ales pentru stocarea documentară sau pentru prezentarea multimedia a produselor întreprinderii. PC REPORT România. Printre aceste domenii se numără bibliotecile (pentru cataloage şi referinţe). de 100 de ani. Spre deosebire de CD-Player-ul audio care redă fără probleme orice CD audio. cu deosebirea că înregistrarea o face utilizatorul pe calculatorul său. industriile constructoare de maşini (pentru manuale de service). p. citirea informaţiei făcându-se tot prin detectarea modificărilor în fasciculul de laser reflectat. cu toate că în exterior toate discurile arată la fel. acest tip de suport tinde să înlocuiască dischetele. în timp ce cea a unui CD produs după tehnologia CD-R. Unităţile ce permit scrierea se caracterizează prin două "viteze": prima semnifică rata maximă de transfer la citire. Informaţiile sunt scrise o singură dată şi pot fi ulterior citite ori de câte ori. benzile magnetice şi cartuşele magnetice în multe aplicaţii de transport şi arhiare a fişierelor. Orange Book. constituind o alternativă la microfilme. Prin tehnologia CD-R (Compact Disk Recordable).. unităţii CD-ROM nu îi este indiferent ce disc citeşte. Pentru asigurarea compatibilităţii între CD-urile comercializate de diferite firme s-a recurs la standardizare. precum şi piaţa bunurilor de larg consum (pentru jocuri video sau computer)16. finanţele (pentru baze de date). cu excepţia Photo-CD-ului. 43/1996. Dacă driver-ul nu este compatibil cu standardul unui compact disc. 29 60 . Tehnologii optice. caracteristicile pentru acest tip de discuri fiind definite în Orange Book. Yellow Book. Blue Book). Datorită posibilităţilor de stocare a unui volum mare de date şi a costurilor reduse. Acestea pot fi scrise. Unităţi de discuri optice reinscriptibile Discurile WORM nu pot fi înregistrate decât o singură dată. prin presaj. unităţile CD-R pot să utilizeze şi discuri CD-ROM. citite şi rescrise asemănător discurilor magnetice. Durata de viaţă estimată pentru un CD produs industrial. Sunt deja câteva standarde comerciale pentru CD-uri respectate de majoritatea producătorilor (Red Book.

scriere şi rescriere.4 Mops Tehnologia DVD s-a dezvoltat tot mai mult în ultimul timp.2. Timpul de acces este de sub 20 ms. fără să fie necesară asigurarea unor condiţii speciale. fiind încapsulate într-o carcasă solidă pentru protejarea suportului de stocare. La citire unitatea funcţionează optic. La înregistrare. Sistemele DVD Ca urmare a complexităţii documentelor şi aplicaţiilor. Există atât discuri cu două straturi. principalul motiv fiind faptul că animaţiile tridimensionale şi secvenţele video consumă mult spaţiu pe disc.05” grosime) şi poate stoca de 26 de ori mai multe date decât un CD-ROM. în timp ce suportul CD-ROM trebuie înlocuit şi rescris în întregime. De aici. capacitatea de 680 Mo a unui CDROM nu mai este suficientă.5. Ea oferă o siguranţă temeinică a datelor la un preţ pe megaoctet mai scăzut. Echipamente periferice şi suporturi magneto-optice Echipamentele magneto-optice folosesc o combinaţie a tehnicii de înregistrare magnetică şi a laserului pentru a stoca date pe discuri de 5. iar în locul unde raza laser încălzeşte pista este aplicat un semnal magnetic. Ca şi în cazul CD-urilor. Mai mult. Tehnologia magneto-optică combină proprietăţile optice. iar rata de transfer este de 7 ori mai mare decât a unităţilor CD-ROM. Doar suprafaţa încălzită de raza laser va recepţiona semnalul magnetic. Suporturile de stocare magneto-optice 17 Elaborată în 1986. raza laser citind datele memorate pe disc. necesitatea unui nou format bazat pe tehnologia video digitală: DVD (Digital Versatile Disk ). fiind ideale pentru stocări de imagini şi secvenţe video. discurile fiind apoi citite cu ajutorul unei raze laser. Într-un singur strat DVD încape un film de 135 minute. câte două pe fiecare faţă a discului. Înalta capacitate a DVD-urilor s-a obţinut prin crearea unor cavităţi mai mici. datele sunt înregistrate pe o traiectorie spiralată formată din mici cavităţi. precum şi prin înregistrarea datelor pe patru straturi. viteza DVD de 4x este egală cu 4x1350=5.3.5” conţinute în cartuşe. Tehnologia discurilor magneto-optice are o mulţime de avantaje în comparaţie cu discurile de stocare magnetice. aceste discuri sunt transportabile. Prin rezistenţa la şocuri. 17 2. Fabricanţii de discuri magneto-optice garantează stocarea datelor peste 30 ani. DVD-ul este un disc plat.7” diametru şi 0. Aspectul fizic al unui disc magneto-optic şi modul în care acesta este realizat sunt asemănătoare cu cele ale unui disc CD-ROM. îndesarea spiralei. Viteya de transfer date la DVD se indică în multipli ai 1350 Kops (şi nu ai 150 kops ca la CD). În prezent viteza maximă de rescriere este de 24x. discurile magneto-optice pot fi rescrise în cazul în care apare o eroare.Unităţile care permit şi rescrierea se caracterizează prin trei "viteze" care semnifică ratele maxime de transfer la citire. mecanismul de scriere poziţionează raza laser pe o pistă îngustă. iniţial a avut denumirea Digital Video Disc 61 . Discurile magneto-optice sunt mai robuste decât suporturile CD-ROM. apărând diferite formate pentru discurile DVD.7 Go). termice şi magnetice şi este utilizată împreună cu un suport optic ce poate fi rescris. Astfel. cât şi cu patru straturi (cele cu două feţe) care oferă o capacitate de 17 GB (fiecare strat are 4. de dimensiunea unui CD (4.25” şi 3.

3 Go. staţiilor de lucru sau serverelor. Memoria flash este mai lentă decât cea ROM sau RAM. El permite transferul de fişiere multimedia. dar intervine problema notei telefonice. cu menţiunea că modemurile ultra-rapide funcţionează doar pe distanţe de 3-4 km. Modemul de cablu utilizează cablul TV pentru realizarea conexiunii. Modemul radio Tehnologia necesită o staţie de emisie/recepţie la ISP. cuplarea a două calculatoare şi practicarea de jocuri (şah. iar ca dezavantaj costul destul de mare al modemului. Legătura dintre modemul de cablu şi calculator este asigurată în general de o placă de reţea de 10 Mbps care limitează automat rata maximă de transfer. Modemurile telefonice sunt cel mai comun şi mai des utilizat mijloc de conectare la Internet. Această rată de transfer este însă împărţită cu vecinii. flash pen). este mai rapidă. Cel mai cunoscut producător de discuri magneto-optice de 3. Aceasta fabrică discuri cu capacitatea de la 128 Mo până la 2. suportă mai multe operaţii de scriere/citire şi e mai ieftină. organizarea de videoconferinţe.oferă un mediu ideal de extindere a capacităţii de stocare a calculatoarelor personale.5” şi 5. Modemul are ca avantaj costurile reduse de achiziţionare şi instalare pe o linie existentă. cea de tip NAND suportă doar accesul secvenţial.2. cartele Compact Flash.2.25”. Se fabrică discuri magneto-optice de 2. Pe lângă modemul telefonic mai sunt utilizate şi modemurile de cablu şi modemurile radio. de exemplu) cu o persoană aflată la distanţă. Modemurile sunt de două tipuri: interne şi externe.5. Memoria flash se fabrică în diferite formate: în formă de tub (flah tub.6. dar pot fi găsite şi la staţiile de lucru client sau de sine-stătătoare.5”. 3. În prezent se livrează module de memorie flash cu capacitatea de până la 64 Go. pe plachete – cartele PCMCIA. 62 . Modemul extern se conectează în exteriorul calculatorului printr-un cablu ce face legătura cu portul serial al calculatorului. deoarece este un singur fir prin care circulă semnalele.5” este compania Fujitsu. însă nu necesită infrastructură în raza de acţiune a ISP-ului. Costul unui radio modem este destul de mare. Modemul intern este o placă de calculator montată în interior şi conectată la linia telefonică. Modemul de cablu are avantajul unui cost de instalare destul de redus şi al unei rate de transfer destul de bune. 2. de o mai mare densitate. Alte echipamente periferice şi suporturi de date Memoria flash poate fi de tip NOR (propusă de Intel în 1988) sau de tip NAND (propusă de firmele Samsung şi Toshiba în 1989). pot fi conectate la file server. Acestea conţin discuri şi dispozitive de citire/scriere multiple.4. existând însă şi variante de 10-30 Mbps sau chiar mai mult. Echipamente de comunicaţie: modem-ul Modemul (modulatorul/demodulatorul de fază) converteşte semnalul numeric furnizat de calculator în semnal analogic care poate fi transmis pe linia telefonică. iar la receptor asigură demodularea semnalului. iar rata de transfer variază între 15000 Kbps şi 35 Mbps. Ratele de transfer atinse de o astfel de reţea se situează în jurul valorii de 4 Mbps. Tonomatele magneto-optice sunt utilizate pentru liniile de stocare automate cu un acces la cantităţi imense de date. Secure Digital. Memoria NOR este cu acces arbitrar (RAM). 2.

el are o serie de avantaje: oferă o calitate superioară a documentului transmis.S. transmiterea directă a documentelor electronice etc. Principalele dezavantaje constau în imposibilitatea transmiterii directe de pe hârtie. Conexant.Fax modemul reprezintă un dispozitiv care poate fi ataşat unui calculator şi care permite transmiterea documentelor electronice sub formă de faxuri. rate ridicate de transmisie a datelor (de până la 14 kbps). fără existenţa unui scanner optic. preţ mai scăzut. 63 . necesitatea unui spaţiu mare de stocare pe disc a datelor recepţionate. Comparativ cu faxul obişnuit. QuickLan. Robotics. Producători de fax modemuri sunt U. Creative.

Multe din aceste incidente sunt repetitive şi se poate încredinţa calculatorului reperarea. 226 64 . după cum şi creşterea performanţelor sistemelor de operare a determinat îmbunătăţirea parametrilor hardware. p. execuţia unui program poate determina apariţia unor erori sau incidente (de exemplu lipsa hârtiei la imprimanta. Informatica. El are rolul de a gestiona funcţionarea componentelor hardware ale sistemului de calcul. aflate pe suporturi de hârtie care erau încărcate atunci când era nevoie. G. Sincronizarea lucrărilor trebuie realizată la nivelul microsecundelor şi nu poate fi atribuită operatorului uman. ce sau finalizat cu apariţia sistemelor de operare. funcţii 3. exprimate într-un limbaj de comandă. asigurarea că unităţile periferice sunt gata pentru lucru etc. în format binar. Bucureşti. Sistemul de operare este componenta software care coordonează şi supraveghează întreaga activitate a sistemului de calcul şi asigură comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul. clasificare. Acesta era asistat de un rudiment de sistem de operare sub forma unor mici programe. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. oricare ar fi programele de executat (de exemplu eliberarea zonelor de memorie ocupate. Ele asigurau automatizarea unor lucrări repetitive. lipsa dischetei în unitate etc. Folosirea hardware-ului unui sistem de calcul ar fi dificilă şi ineficientă în lipsa unui sistem de operare.Capitolul 3. caracteristici.). semnalarea lor operatorului şi în unele cazuri. În multiprogramare problemele se complică şi mai mult când în memorie coexistă simultan mai multe programe ce trebuie executate. 1 Dodescu. Sistemele de operare au apărut şi evoluat în directă legătură cu arhitectura sistemelor electronice de calcul: apariţia de noi dispozitive hardware a provocat dezvoltarea sistemelor de operare. verificarea amplasării corecte a fişierelor cerute pe suporturile din unităţile periferice. de a coordona şi controla execuţia programelor şi de a permite comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul. Primele sisteme de operare asigurau executarea secvenţială pe loturi de programe (batchprocessing) în regim de monoprogramare. executând aceste cerinţe prin intermediul instrucţiunilor maşină. 1987. trebuind să fie capabil să realizeze o interfaţă între calculatorul propriu-zis şi utilizator El este interpretul cerinţelor utilizatorului. Prezentarea generală a sistemelor de operare Sistemul de operare reprezintă ansamblul de programe care asigură utilizarea optimă a resurselor fizice şi logice ale unui sistem de calcul1. structură. De asemenea.1. Ea este realizată prin programe şi inclusă în sistemul de operare.). Sisteme de operare 3.1. tratarea lor după o soluţie programată. Prezentare generală. La primele calculatoare electronice programatorul era şi operator prin intermediul consolei. Încredinţând calculatorului sarcina coordonării propiilor sale lucrări s-a ameliorat viteza de lucru şi siguranţa funcţionării. Desigur era o folosire ineficientă a calculatorului întrucât unitatea centrală (care era foarte scumpă) nu lucra în timpul când programatorul/operator gândea ce să facă în continuare sau executa diferite manevre..1. Ideea reducerii timpului de aşteptare a condus la introducerea unor concepte noi.

fără a pătrunde la structurile inferioare. de a izola eventualele erori ce pot apare şi de a continua activitatea în condiţii de capacitate şi eficienţă redusă.3. • Eficienţă: să asigure utilizarea optimă a resurselor fizice şi logice ale sistemului de calcul. • Securitate: sistemul de operare trebuie protejat împotriva unor încercări voluntare sau involuntare de distrugere prin programele utilizatorilor. • Fiabilitate şi disponibilitate: capacitatea sistemului de operare de a cădea foarte rar în pană. • Opacitate: din punct de vedere al utilizatorului trebuie să existe numai necesitatea de cunoaştere la nivel de interfaţă. 65 • • . • Transparenţă şi vizibilitate: capacitatea de a permite utilizatorilor să obţină anumite informaţii despre modul cum operează sistemul. • Generalitate: să poată răspunde corect la toate cerinţele formulate şi deci să permită rezolvarea unor probleme cât mai variate ale utilizatorului. • Integritate: sistemul de operare împreună cu aplicaţiile concepute pentru el trebuie să poată comunica cu alte sisteme de operare sau cu programe concepute sub alte sisteme de operare.1. • să existe un număr cât mai mare de aplicaţii care să ruleze sub acel sistem de operare. • Simultaneitatea utilizării: exprimă gradul în care un sistem poate lucra în acelaşi timp pentru mai mulţi utilizatori sau să execute mai multe lucrări ale aceluiaşi utilizator. să necesite resurse hardware minimale. Pentru a fi acceptat de utilizator un sistem de operare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie uşor de utilizat. • Interoperabilitatea: sistemul de operare trebuie să admită accesul la structurile de date care au fost construite sub un alt sistem de operare. Pentru a permite integrarea şi interoperabilitatea au fost definite standarde internaţionale privind specificaţiile unui sistem de operare. Această calitate este cu adevărat pusă în valoare în cazul lucrului în reţelele de calculatoare. • Utilitate: să satisfacă toate cerinţele utilizatorului asigurând o interfaţă facilă cu programele de aplicaţii. care pentru utilizator reprezintă “cutia neagră” a sistemului de operare. informaţii suplimentare care pot duce la obţinerea unei utilizări mai eficiente. • Extensibilitate: adăugarea de noi facilităţi care să ţină pasul cu cerinţele utilizatorilor.2. dar care nu pot fi realizate fizic datorită unor restricţii hardware. • Serviabilitatea: posibilitatea sistemului de operare de a furniza utilizatorului informaţiile necesare pentru o depanare cât mai rapidă a programelor. • Flexibilitate: posibilitatea modificării sistemului de operare în funcţie de cerinţele utilizatorului. • Capacitate: posibilitatea sistemului de operare de a suplini unele facilităţi necesare. Caracteristicile sistemelor de operare Un sistem de operare performant trebuie să posede următoarele atribute: • Timp de răspuns: exprimă durata intervalului delimitat de lansarea unei cereri de serviciu şi achitarea acesteia de sistem.

În cazul unor sisteme de calcul medii/mari. putând îndeplini funcţia de concentrator de date. 2. Sistemele de operare pentru microcalculatoare sunt cele mai folosite la ora actuală. unele sunt monouser şi monotasking (MS-DOS). multiuser şi multitasking. de la lansare şi până la terminarea sa. După gradul de partajare a resurselor sunt: a. Ele sunt interactive. oferind un sistem complex de protecţie a informaţiei.1. în cazul modificării configuraţiei hardware. Sisteme de operare interactive. Cluj-Napoca. Sistemele de operare multiutilizator au în vedere partajarea memoriei. F. 1. sunt sisteme de operare puternice care pot gestiona lucrul cu un număr mare de periferice. pp 73-76 66 . Sisteme de operare pentru calculatoare medii/mari (mainframe-uri). Sisteme de operare pentru minicalculatoare. b. sunt orientate pentru lucrul cu mai mulţi utilizatori. b. altele multitasking (Windows). După tipurile de interacţiuni permise. a unităţii centrale de prelucrare. 3. sunt uşor configurabile. 1994. folosesc un limbaj de comandă pentru utilizatori avizaţi. Sistemele de operare monoutilizator sunt cele mai simple sisteme de operare şi permit executarea la un moment dat. sunt mai rigide. fiind acceptate mai multe criterii de grupare a acestora. sistemele de operare pot fi: a. a perifericelor sau a altor tipuri de resurse. în memoria internă este încărcat un alt program care şi el se supune tehnicii swapping. Aceste sisteme lucrează în multiprogramare folosind şi tehnici de gestiune şi protecţie a utilizatorilor. deoarece pot fi achiziţionate într-o configuraţie minimă.3. Sisteme de operare monoutilizator. Sisteme de operare multiutilizator. Sistemele de operare pentru mainframe-uri se caracterizează prin posibilităţi de lucru seriale şi/sau interactive. Clasificarea sistemelor de operare În practică sunt utilizate numeroase sisteme de operare. Cel mai adesea clasificările au în vedere: configuraţiile calculatoarelor pe care sunt instalate. c. prin care un program este executat pe porţiuni. multitasking. gradul de partajabilitate a resurselor. cu cele de evacuare pe disc. tipurile de interacţiuni permise şi organizarea internă a programelor componente. aceste sisteme de operare admit în plus tehnica swapping (transfer date). eventual şi multiuser (Unix). orientate pentru prelucrări complexe şi pentru volume mari de date şi dispun de un limbaj de comandă pentru utilizatori specializaţi. În timpul evacuării. Sisteme de operare pentru microcalculatoare. a unui singur program care rămâne activ în memoria internă. la un preţ accesibil utilizatorilor şi sunt uşor de exploatat. Sistemele de operare pentru minicalculatoare folosesc cu prioritate tehnicile time-sharing şi multiprogramare. M. alternând momentele de prelucrare şi de stocare în memoria internă. asigură un sistem de priorităţi de execuţie dezvoltat. După configuraţiile hardware pe care le deservesc. Editura Libris. procedurile de încărcare la conectarea sistemului şi de instalare a sistemului de operare sunt mai laborioase. sistemele de operare se clasifcă în: 2 Boian. oferind proceduri automate pentru încărcarea sau pentru instalarea sistemului de operare. cât şi pe sisteme de calcul cuplate în reţea. cu un limbaj de comandă accesibil sau cu interfaţă grafică utilizator. sunt orientate pentru lucrul cu multe terminale. între utilizatorii conectaţi la un moment dat. Pot fi instalate atât pe sisteme de calcul individuale. numărul prelucrărilor executate2. ocupă un spaţiu redus în memoria internă. 3. .• să aibă un cost de achiziţie şi de întreţinere cât mai scăzut. Ele sunt puternic interactive. permiţând partajarea resurselor pentru lucrul interactiv multiutilizator şi planificarea unităţii centrale pentru servirea tuturor utilizatorilor.

atât hardware cât şi software. unele sisteme de operare pot gestiona execuţia concurentă a mai multor procese. motiv pentru care comunicarea dintre utilizator şi sistem nu este directă. Sistemele de operare seriale sunt acele sisteme de operare pentru care gradul de interacţiune cu utilizatorul. Sistemele de operare multitasking sunt acele sisteme de operare care asigură execuţia concurentă a mai multor procese care există concomitent în sistem. b. Exemplu: sistemele de operare MS-DOS şi CP/M sunt sisteme de operare monotasking. Faţă de sistemele de operare monotasking. acesta rămâne activ din momentul lansării lui în execuţie şi până la terminarea lui completă.a. De cele mai multe ori. program) la un moment dat. în timpul executării unui program. Unix sunt sisteme multitasking. Unix este un sistem interactiv multiuser. ci mediată de persoane specializate (operatori de calculator). În timpul execuţiei lucrării sale. iar sistemul de operare gestionează resursele sistemului pentru satisfacerea cât mai multor cereri ale acestor procese pentru alocarea de resurse. asigurând proceselor din sistem accesul concurent la resursele sistemului sau partajarea resurselor. c. programul are acces la toate resursele sistemului de calcul. 4. interfaţa dintre sistemul de operare şi utilizator nu dispune de un limbaj de comandă accesibil utilizatorului obişnuit. în timpul prelucrărilor. prin intermediul unui limbaj dedicat acestui scop (limbajul de comandă al sistemului de operare sau interfaţa grafică utilizator). în sistem se pot afla în execuţie mai multe procese care concurează între ele pentru accesul la resursele sistemului. a fiecărei operaţii cerute de utilizator. care preia controlul până în momentul încheierii execuţiei sale. După acest criteriu. utilizatorul putând interveni în timpul execuţiei programului. în sistemul de calcul se poate executa un singur program. utilizatorul furnizează datele care se prelucrează odată cu formularea cererii de prelucrare şi primeşte rezultatele prelucrării la încheierea execuţiei. aceste sisteme trebuie să asigure şi partajarea timpului între programele ce se execută simultan. Pentru utilizarea eficientă a resurselor sistemului de calcul. precum şi gestiunea alocării resurselor sistemului de calcul. în timp prestabilit. la un moment dat. Exemplu: Windows este un sistem interactiv monouser. sistemul de operare pierde controlul asupra sistemului. utilizatorul poate decide modul de continuare a activităţii. Sub controlul unui sistem de operare monotasking. Sisteme de operare seriale. există: a. Sistemele de operare interactive permit comunicarea directă între utilizator şi sistemul de calcul. Cu aceste sisteme este posibilă şi gestionarea terminalelor de teletransmisiuni cuplate la un calculator gazdă sau organizate într-o reţea de calculatoare. Sisteme de operare interactive. ele nu asigură execuţia concurentă şi nici partajarea resurselor între mai multe procese. În funcţie de unele rezultate intermediare. Aceasta înseamnă că. sistemele de operare pot fi: Sistemele de operare monotasking execută un singur task (lucrare. este practic nul. Sistemele de operare în timp real permit deservirea. Sisteme de operare monotasking. cât timp este în execuţie. 67 . Exemplu: sistemele de operare Windows. la un moment dat. Sisteme de operare multitasking. Sisteme de operare în timp real. sarcină. în favoarea programului aflat în execuţie. O caracteristică importantă a unui sistem de operare este măsura în care poate asigura execuţia concurentă a proceselor. b. Sistemele de operare interactive pot fi monouser sau multiuser. După numărul prelucrărilor executate simultan.

multitasking. Această componentă este rezidentă în memoria internă pe toată durata funcţionării sistemului de calcul şi se mai numeşte monitorul rezident al sistemului de operare. Componenta de comandă şi control cuprinde programe ce au rolul de a asigura utilizarea eficientă a resurselor sistemului de calcul. unele sunt specializate pentru un anumit mod de utilizare. în categoria programelor de comandă şi control intră: • Programe de gestiune întreruperi care reprezintă un ansamblu de subrutine activate la apariţia unui anumit semnal fizic de întreruperi. Funcţiile componentei de comandă şi control ale sistemului de operare sunt: • planificarea. • depistarea şi tratarea evenimentelor deosebite care apar în timpul execuţiei programelor. Pentru ca o întrerupere să fie funcţională. Un exemplu în acest sens este sistemul de operare UNIX. Componenta de comandă şi control a sistemului de operare include: • nucleul sistemului de operare. • gestionarea resurselor sistemului de calcul. în prezent se constată tendinţa de apropiere a performanţelor sistemelor de operare pentru sisteme de calcul mari de cele ale sistemelor de operare pentru mini sau microcalculatoare. în scopul tratării acestui eveniment de către UCP. adică care funcţionează pe platforme hardware diferite. Cel mai elocvent exemplu în această direcţie este reţeaua Internet care realizează legătura între cele mai diferite tipuri de sisteme de calcul. între aceste sisteme de operare. lansarea şi urmărirea execuţiei programelor. se urmăreşte dezvoltarea de sisteme de operare portabile. de obicei prin conectarea acestora în reţele de calculatoare. în momentul în care apare un eveniment în sistem. În acelaşi timp. • câte o componentă de gestionare pentru fiecare tip de resursă din sistem. Întreruperea reprezintă suspendarea temporară a execuţiei procesului care are alocată UCP. Astfel. în timpul execuţiei unui program. Resursele sistemului de calcul pe care sistemul de operare le pune la dispoziţia utilizatorului se constituie din totalitatea componentelor fizice sau logice ale sistemului de calcul. de exemplu: Windows NT Server. De asemenea. care pot fi solicitate. se realizează o integrare funcţională tot mai accentuată a diferitelor tipuri de sisteme de calcul în platforme de lucru comune.În ceea ce priveşte evoluţia sistemelor de calcul. la un moment dat. este necesar să poată fi îndeplinite două condiţii: 68 . Structura unui sistem de operare Pentru a răspunde rolului de interfaţă între utilizatori şi partea hardware a sistemului electronic de calcul şi pentru a gestiona eficient resursele. 3. pentru server de reţea sau Windows NT Workstation pentru staţii de lucru din reţea. Un exemplu este familia sistemelor de operare Windows care cuprinde sisteme de operare interactive. majoritatea sistemelor de operare au în structura lor două componente majore: programe de comandă-control şi programe de servicii.1.4. funcţionând sub controlul unor sisteme de operare diverse. • asigurarea protecţiei informaţiilor manevrate de diverse programe (aceste programe pot fi ale sistemului de operare sau programe utilizator). cu funcţia de coordonare a activităţii sistemului de calcul şi a celorlalte componente ale sistemului de operare. O altă direcţie este dezvoltarea de familii de sisteme de operare. asigurând şi funcţiile pentru lucrul în reţea de calculatoare. Sistemul de întreruperi reprezintă o combinaţie de instrumente hardware şi software care asigură comunicarea între componentele funcţionale elementare ale unui sistem de calcul prin intermediul întreruperilor.

dar compilatorul este mai puternic datorită includerii într-o definiţie-sursă a mai multor definiţii-obiect. ca şi complexitatea sarcinilor pe care utilizatorul le poate rezolva cu ajutorul lui sunt influenţate de existenţa şi eficienţa programelor de sistem incluse în componenta de servicii. • Programe de gestiune a fişierelor care reprezintă o colecţie de module prin care se asigură deschiderea. desfăşurarea simultană a uneia sau mai multor operaţiuni de I/E cu prelucrările realiozate de procesorul central. sau chiar între variante diferite ale aceluiaşi sistem de operare. interpretoare) ale căror instrucţiuni în limbaj maşină pot fi executate de sistemul de calcul.• UCP să dispună de capacitatea de a fi întreruptă. adică să fie posibil ca UCP să fie alocată altui proces. a lucrărilor executate de aceştia şi a resurselor consumate. compilatoare. ca orice program de aplicaţie. • Programe de gestiune a memoriei care alocă necesarul de memorie internă solicitat de procese şi asigură protecţia memoriei interprocese. la un moment dat. înainte de încheierea execuţiei procesului căruia îi este alocată. iar compilatorul este specific unui anumit limbaj. memoria este mai puţin ocupată de asamblor. Programele de servicii asigură sub supravegherea programelor de control. în timp ce compilatorul oferă posibilitatea scrierii de programe pentru orice sistem de calcul ce dispune de compilatorul respectiv. Componenta de servicii a sistemului de operare s-a dezvoltat odată cu cerinţele utilizatorilor sistemelor de calcul. dezvoltarea programelor de aplicaţii şi exploatarea celorlalte facilităţi oferite de sistemul de operare. de la un sistem de operare la altul. Programele translatoare traduc programele sursă în programe obiect (asambloare/macroasambloare. pentru ca acesta să poată fi continuat ulterior. • Programe de planificare a lucrărilor şi de alocare a resurselor. Gradul de accesibilitate al unui sistem de calcul. Această componentă oferă servicii diferite. Programele de servicii se execută sub supravegherea programelor de comandă şi control. compilator şi interpretor indică următoarele:  Asamblorul este determinat de limbajul maşină. O succintă comparaţie dintre asamblor. specific fiecărui sistem de calcul.  Asamblorul uşurează scrierea programelor folosind simboluri în locul limbajului maşină. independent de sistemul de calcul. închiderea şi accesul utilizatorului la datele din fişiere. • Programe de gestiune tehnică a sistemului de operare care ţin evidenţa erorilor hardware şi la cerere furnizează informaţii asupra gradului de utilizare a componentelor sistemului electronic de calcul. Programele de serviciu pot fi grupate astfel: 1. în timp ce compilatorul translatează mai multe definiţii din programul obiect. realizând. • Programe de statistică a sistemului de operare care ţin evidenţa utilizatorilor. din punctul în care a fost întrerupt.  Asamblorul translatează o definiţie simbolică a programului sursă într-o definiţie din programul obiect. Ca urmare. • Programe de gestiune procese care creează procese şi rezolvă probleme privind cooperarea şi concurenţa acestora. • să existe posibilitatea de a conserva parametrii procesului suspendat. 69 . • Proceduri de tratare a intrărilor şi ieşirilor la nivel fizic care asigură efectuarea operaţiunilor elementare de I/E cu toate tipurile de periferice din sistem. unde este posibil.

 includerea unor componente ale sistemului de operare care facilitează punerea la punct şi depanarea programelor utilizator. a programului existent în memoria internă. 3. gestionarea şi întreţinerea bibliotecii sistem (formată din module ale sistemului de operare) şi a bibliotecilor utilizator. Un sistem electronic de calcul poate să lucreze în două moduri: • modul supervizor (kernel) când controlul este deţinut de către sistemul de operare. Pentru fiecare apel există câte o procedură în biblioteca de proceduri a sistemului de operare. 2. un compilator. Editoarele de texte permit editarea textelor. Încărcarea se poate face în mai multe variante:  imediat după translatare. Interfaţa dintre nucleul sistemului şi programele de aplicaţii este asigurată printr-un set de instrucţiuni extinse pe care sistemul de operare le poate executa. dintre care amintim: 70 .  în momentul link-editării. • modul utilizator (user) când controlul este deţinut de un program de aplicaţii. în timp ce interpretorul translatează de fiecare dată programul. În componenţa lor intră un editor de texte. 8. Editorul de legături realizează următoarele funcţii:  stabilirea legăturii între module în vederea constituirii programului executabil. crearea şi actualizarea programelor. Windows Explorer. Mediile de programare permit automatizarea procesului de construire şi testare a programelor. fişierelor de comenzi etc. 6. astfel încât atunci când un program utilizator emite un apel. AR (Archive) – sub UNIX. Programele de depanare oferă mijloace de verificare şi corectare a operaţiilor realizate de programul curent:  suspendarea execuţiei în punctele prestabilite. un depanator. a fişierelor de date. transformându-l în program executabil.  realizarea de modificări şi corecţii adiţionale la reluarea programului. după caz. 7. când încărcătorul este inclus în compilator (compilatoare de tip LOAD and GO). sistemul de operare va lansa în execuţie o procedură din bibliotecă. Execuţia repetată a unui program este facilitată de compilator care realizează translatarea o singură dată. Suprafeţele de operare oferă o gamă variată de servicii ce înlesnesc executarea rapidă a lucrărilor de rutină. 5. 4. Bibliotecarul este apelat implicit de către sistemul de operare în etapele de punere la punct a programelor şi explicit de către utilizator prin comenzi specifice limbajului de comandă. când încărcătorul este inclus în editorul de legături. un editor de legături.  includerea în programul executabil a unor componente din bibliotecile sistem. Ca exemple de bibliotecare putem aminti: LBR – sub MS-DOS. Programele de bibliotecare asigură crearea. Editoarele de legături prelucrează programul obiect rezultat în urma compilării. Prin aceste proceduri sistemul de operare oferă programelor de aplicaţii diferite servicii. Win Commander. Bibliotecile de programe sunt colecţii de programe organizate sub forma unor fişiere partajate în scopul utilizării lor ulterioare.  examinarea şi modificarea.  după link-editare. Programele de încărcare sunt programe ce asigură încărcarea programelor executabile în memoria internă. Intră în această categorie programe de serviciu de tipul: Norton Commander. iniţializând execuţia. Ele sunt cunoscute şi sub numele de apeluri sistem. când încărcătorul este independent.

C. toate informaţiile despre proces sunt păstrate de către sistemul de operare în tabelele proceselor. • interfaţă destul de facilă pentru a putea fi utilizată de oricine. 130 71 . Apropierea utilizatorului de calculator solicită o interfaţă om-calculator prietenoasă şi. • servicii de disc care asigură citirea şi scrierea sectoarelor. oricare ar fi calculatorul utilizat. Interfaţa WIMP3 (Windows. în acelaşi timp. Preocupările de îmbunătăţire a interfeţei om-calculator au avut în vedere următoarele obiective: • suprimarea limbajului de comandă din sistemul de operare. p. • J. creşterea gradului de utilizare a resurselor prin utilizarea lor la capacitate maximă. uneori greoi şi dificil de asimilat. Produse-program ca Norton Commander au asigurat îmbunătăţirea dialogului prin faptul că linia de comandă se construia prin selecţii ale componentelor apărute în panourile de pe ecran. Primele versiuni WINDOWS asigurau o interfaţă grafică performantă pentru dialogul om-calculator.  creşterea eficienţei globale în utilizarea sistemului de calcul prin creşterea vitezei de execuţie a prelucrărilor. precum şi printr-un dialog suplu utilizator-sistem (prin intermediul unui limbaj de comandă). Inc. Aceast tip de interfaţă a fost realizat prima dată de firma XEROX la PARC (Palo Alto Research Center). Editions J. Mouse. scrierea unui şir de caractere pe ecran etc. ci reprezentau extensii ale acestuia. performantă. stabilirea tipului de dischetă etc. tipul cursorului. Din această cauză. asigurând partajarea timpului de lucru al procesorului între mai multe programe.. Până la Windows limbajul de comandă al sistemelor de operare asigura un dialog de tip text (linie de comandă). Obiectivele şi funcţiile sistemelor de operare Sistemul de operare apare ca un ansamblu de programe destinat să răspundă la următoarele obiective:  uşurarea utilizării sistemului electronic de calcul prin preluarea lucrărilor de rutină. Ideea a fost preluată de Steve Jobs şi a fost 3 Claviez. poziţia cursorului. Periodic sistemul de operare decide oprirea execuţiei unui proces pentru lansarea în execuţie a altui proces. verificarea sectoarelor.1. 3. datele şi stiva de date a programului. • asigurarea unei interfaţe suficient de evolutivă pentru a lua în considerare noutăţile versiunilor ulterioare ale sistemului de operare. Procesul este format din programul executabil. Apelurile de sistem creează. icon-uri (pictograme). Informatique: les bases. repetitive.  utilizarea eficientă a resurselor sistemului electronic de calcul.. • servicii pentru tastatură care asigură stabilirea stării tastaturii. şterg şi folosesc diferite resurse software pe care le administrează sistemul de operare. Reluarea unui proces oprit temporar are loc exact din starea în care a fost suspendat. utilizarea mouse-ului şi a meniurilor derulante. citirea unei taste etc. Pull-down menus) răspunde acestor obiective prin componentele care-i dau denumirea: ferestre. California. Montréal. • utilizarea unei interfeţe standardizate. reducerea timpului de răspuns al sistemului la solicitările utilizatorilor. registrele folosite de program şi alte informaţii necesare lansării în execuţie a programului. dar ele nu înlocuiau sistemul de operare MS-DOS. Cele mai importante dintre acestea sunt procesele.I. de la expert la profan. 1993.5.servicii video care stabilesc modul de lucru al monitorului. Icones.

precum şi protecţia între programe. erori de citire/scriere în memoria externă. pe toată durata execuţiei unui program. Rolul sistemului de operare este de a asigura utilizarea eficientă a resurselor sistemului electronic de calcul. de exemplu prin căderea unui echipament din sistem Sistemul de operare îndeplineşte şi o serie de funcţii auxiliare. cu mai multe nivele. Sistemele de operare pot avea şi funcţia de asistenţă « on line ». în scopul utilizării cât mai eficiente a acestor resurse. Sistemul de operare poate trata erorile fizice (de exemplu. De asemenea. Această protecţie se referă la evitarea cazurilor de interferenţă între mai multe programe în execuţie.) sau erorile logice care pot să apară în timpul executării unui program (de exemplu. • ferestre de alertă.. Les Editions Foucher. operaţii interzise.1. 1990. jurnalizarea erorilor. Alte facilităţi ale interfeţei WIMP sunt: • ferestre tip termometru care indică modul cum progresează prelucrarea în curs (vezi comanda Copy sub Windows). ca şi notificarea schimbării configurării sistemului.1. accesul la fişiere. etc. a memoriei interne.53 72 . în scopul optimizării execuţiei programelor. etc. • gestiunea fişierelor. el trebuie să asigure protecţia între utilizatori acolo unde sistemul de operare permite accesul concomitent al mai multor utilizatori (programe) la resursele sistemului de calcul. • gestiunea intrărilor şi ieşirilor. ca împărţirea la 0). Sistemul de operare gestionează alocarea timpului UCP. erori de acces la un echipament periferic. etc. p. 3. Divizarea lucrărilor în 4 Reix. Principiul de bază constă în stabilirea unui dialog om-calculator prin intermediul obiectelor afişate în fereastra activă. se pot executa secvenţial sau concurent. precum şi funcţia de tipul « plug and play » care oferă facilităţi de autodetecţie a echipamentelor nou instalate în sistem şi permite reconfigurarea hardware. lipsa din configuraţia sistemului de calcul a unui echipament. Systèmes d'information et management des organisations. facilitând sarcinile utilizatorului.5. accesul la echipamentele periferice. Fiecare obiect are asociate anumite comenzi care pot fi apelate cu ajutorul mouse-ului. cum ar fi: contabilizarea activităţii sistemului de calcul. • comunicarea cu utilizatorul. Paris. de către un program. În cazul în care este posibilă executarea simultană a mai multor programe. sistemul de operare realizează alocarea resurselor între programe pe baza unor criterii de alocare. jurnalizarea comenzilor adresate interpretorului de comenzi al sistemului de operare. care ar putea duce la alterarea zonelor de program din memoria internă sau la alterarea. fie că este vorba de programe utilizator sau programe ale sistemului de operare. O etapă din lucrare poate fi descompusă la nivel inferior în procese care. Lucrarea cuprinde mai multe etape care se succed într-o ordine prestabilită de utilizator. în funcţie de logica lucrării. Orice acţiune ce prezintă un risc de pierdere a informaţiei este sistematic supusă confirmării utilizatorului (vezi ştergerea fişierelor în Word). cu uşurinţă. Operaţiunile realizate de sistemele de operare pentru a-şi realiza obiectivele pot fi grupate astfel4: • gestiunea lucrărilor. R. a sistemului.aplicată la calculatoarele LISA şi apoi la MacIntosh. a datelor utilizate de un alt program. cunoscută ca Help-ul sistemului de operare. Gestiunea lucrărilor O lucrare reprezintă un ansamblu de activităţi delimitate prin comenzi specifice limbajului de comandă.

Există mai multe sisteme de gestiune a memoriei: partiţii fixe. Gestiunea lucrărilor este asigurată de un program specific (supervizor. memorii tampon etc. În practică.procese asigură o utilizare mai eficientă a sistemului electronic de calcul. Gestiunea mesajelor se aplică la calculatoarele interconectate în reţea sau la calculatoarele care lucrează cu mai multe terminale. Mesajele trebuie să fie controlate şi. Gestiunea intrărilor/ieşirilor Echipamentele periferice sunt foarte diverse (terminal. De exemplu. • gestiunea resurselor (mijloacelor) necesare execuţiei unui program încărcat în memoria principală. păstrând imaginea exactă din momentul apariţiei cererii. iar viteza de lucru este ridicată. partiţii variabile. în momentul când prin programul utilizatorului se solicită o operaţie de I/E. sincronizarea proceselor.) şi necesită numeroase comenzi şi controale succesive prin intermediul sistemului de operare.5. monitor) care realizează gestiunea resurselor fizice ale calculatorului şi coordonarea generală a derulării lucrărilor. calitatea gestiunii I/E prin sistemul de operare este un criteriu important al eficienţei sistemului. gestionarul de I/E (numit adesea IOCS-INPUT OUTPUT CONTROL SYSTEM sau BIOS – Basic Input Output System) preia sarcinile legate de citirea şi scrierea informaţiilor pe unităţile periferice. Gestiunea independentă a I/E (SPOOL-Simultaneous Peripheral Operations On Line) are la bază principiul separării totale a operaţiilor de I/E de operaţiile de prelucrare. gestiunea mesajelor etc. În multe sisteme de operare gestionarul de I/E oferă posibilităţi complementare cum sunt: gestiunea independentă a I/E. În aplicaţiile economice unde operaţiile de I/E sunt numeroase. imprimante etc. Schimburile de informaţii între periferice şi unitatea centrală sunt intermediate de unităţile de intrare/ieşire (canale. Acest program coordonează şi controlează orice activitate derulată de alte programe ale sistemului de operare. îndeplinind două subfuncţii esenţiale: • gestiunea sarcinilor de îndeplinit care determină care sunt programele sau modulele de program ce se vor executa.1. 3. în sistemele de operare UNIX şi MS-DOS există facilităţi SPOOLing pentru listările la imprimantă (comanda externă PRINT din MS-DOS). paginare etc. imprimate. deci să suspende execuţia în curs şi să evacueze unele programe în memoria auxiliară.) şi funcţionează cu performanţe diferite de ale unităţii centrale.2. Gestiunea intrărilor/ieşirilor joacă un rol important în aplicaţiile de gestiune. Din tehnica SPOOL decurge un dublu avantaj: • pentru unitatea centrală operaţiile de I/E se realizează numai printr-un schimb unic cu unitatea de discuri magnetice. mai târziu. Toate datele de intrare sunt stocate pe disc magnetic pe măsura preluării lor şi toate datele de ieşire vor fi stocate tot pe disc şi vor fi. În acest timp. unităţi de discuri. transmiterea informaţiilor la procese. dar determină creşterea complexităţii sistemului de operare prin adăugarea de noi funcţii: alocarea resurselor la nivel de proces. Exemplu: O cerere prioritară pornind de la un terminal poate obliga supervizorul să elibereze o zonă de memorie. 73 . • dacă un periferic de ieşire este la un moment dat indisponibil prelucrarea va fi executată în continuare deoarece ieşirea va avea loc pe disc. eventual. Fiecare lucrare dispune la un moment dat de un spaţiu de memorie şi trebuie să se supravegheze ca nici o altă sarcină să nu pătrundă în partiţia alocată. aranjate într-un fir de aşteptare pus la dispoziţia programului coordonator. unitatea centrală efectuează alte lucrări.

de exemplu în cadrul unei reţele de calculatoare. în sistemul de operare Windows fiecare utilizator dispune de o listă a fişierelor sale într-un catalog (folder). fişierele backup (.COM în MS-DOS). Protecţia contra distrugerilor accidentale.3.5. informaţii privind tipul fişierului.5. Fiecare comandă este recunoscută de programe specializate numite interpretoare de comenzi (de exemplu. se realizează prin copii de siguranţă. Uneori se recurge la salvarea fişierelor pe suporturi magnetice sau optice în scopul păstrării acestora. • structura lucrărilor. 3. inclusiv cele ale sistemului de operare care nu sunt rezidente în memorie. fişier sistem. Cu ajutorul limbajului de comandă utilizatorul specifică: • delimitarea lucrărilor. sunt stabilite drepturi de partajare a fişierului. datorate incidentelor hardware şi software. pe discuri magnetice. Sistemul de gestiune al fişierelor (gestionarul de fişiere) este o componentă a sistemului de operare care realizează următoarele activităţi: • Gestiunea fişierelor stocate în memoriile auxiliare. data ultimei actualizări. Alte fişiere sunt memorate pe suporturi magnetice şi sunt apelate în memoria internă numai când sunt necesare (celelalte componente ale sistemului de operare.3. De exemplu. sunt oferite informaţii de adresă care permit localizarea fişierului pe disc. Gestiunea drepturilor de acces permite protejarea fişierelor contra modificărilor neautorizate sau contra distrugerilor datorate altor utilizatori. Gestiunea fişierelor Sistemul de operare. Această bibliotecă este stocată. fişier ascuns aplicaţiilor obişnuite). COMMAND. Fiecare fişier este identificat printr-un nume şi are anumite atribute (de exemplu. în general. Dialogul cu utilizatorii Dialogul utilizator-calculator se realizează prin intermediul unor linii de comandă ce folosesc comenzi definite strict printr-un limbaj de comandă (de exemplu în MS-DOS prin comenzi interne şi comenzi externe). De obicei un program este realizat pentru a fi executat de mai multe ori. De exemplu. informaţii despre date calendaristice. De aici apar probleme privind partajarea memoriei între diferite fişiere care trebuie să fie uşor apelate în caz de nevoie şi partajarea fişierelor între mai mulţi utilizatori pe baza unor priorităţi de acces. După obţinerea formatului executabil programul este stocat într-o bibliotecă de programe alături de altele. fişierele de date etc. fişier read-only. Sistemul de operare simplifică accesul la fişiere asigurând totodată şi protecţia datelor.1. Anumite fişiere sunt prezente permanent în memoria principală şi se numesc rezidente în memorie (este vorba de nucleul sistemului de operare). 74 .). de exemplu: data când a fost creat fişierul. Aceste programe declanşează operaţiile curente activând alte module ale sistemului de operare. • Gestiunea bibliotecilor de programe. Simpla precizare a numelui programului determină încărcarea sa în memorie.BAK) reţin penultima versiune a unui fişier. • informaţii privind seturile de date asociate lucrării.1. programele utilizatorului sunt stocate şi manipulate de sistemul electronic de calcul cu ajutorul fişierelor. • necesarul de resurse fizice.4. data ultimei consultări • Protecţia datelor. Comunicarea om-calculator se realizează şi prin afişarea unor mesaje de răspuns pe ecran.

Aceasta explică de ce un program nu este executabil decât pe un calculator ce are sistemul de operare pentru care a fost scris programul. • tehnicile aplicate în planificarea executării lucrărilor (interactive. în loturi de lucrări.2. neinteractive). câte unei singure lucrări în execuţie). Modalităţile curente ale acestui dialog depind de tipul limbajului de programare utilizat şi de tipul sistemului de operare.Un alt aspect al comunicaţiei se referă la legătura între programele utilizatorului şi sistemul de operare. sub controlul componentei sistemului de operare numită monitor de înlănţuiri. Monoprogramarea. Monoprogramarea Monoprogramarea reprezintă o tehnică de exploatare pentru sistemele seriale. pregătirea memoriei. Lansarea în execuţie a lucrărilor din lotul de lucrări se face automat. în cadrul lotului din care face parte.1. Ea presupune organizarea şi execuţia secvenţială a lucrărilor pe un sistem de calcul. Sistemul de operare asigură în acest caz o gestiune sumară a lucrărilor. Planificarea lucrărilor se realizează strict secvenţial într-o ordine prestabilită. toate resursele sistemului sunt puse la dispoziţia lucrării aflate în execuţie. Deoarece sistemele de operare prezintă mari diferenţe de la o categorie la alta de sisteme de calcul pe care sunt folosite. obiectivul ei fiind automatizarea lansării în execuţie a lucrărilor (programelor). Protecţia datelor este relativ simplă pentru că nu există decât un singur program al utilizatorului prin care se scrie sau se citesc fişierele. Alegerea unui sistem de operare depinde.2. încărcarea programelor.Batch Processing Systems). 3. utilizatorul trebuie să fie în măsură să selecteze acel sistem care satisface cel mai bine cerinţele sale de utilizare. pe rând. • la un moment dat. iar sistemele de operare care utilizează această tehnică de exploatare se numesc sisteme de operare batch (BPS . secvenţial. Dezavantajele acestei tehnici sunt reprezentate de timpul mare de răspuns al sistemului (toţi utilizatorii primesc rezultatul prelucrărilor numai după executarea întregului lot) şi eficienţa scăzută în utilizarea resurselor sistemului (toate resursele sunt afectate. • ordinea de lansare în execuţie a lucrărilor este strict ordinea în care se află lucrările în lotul de lucrări. Acest mod de organizare a prelucrărilor se numeşte prelucrare batch (pe loturi). printre altele. multiprogramare). în context mono-utilizator. Ca regulă generală aceste funcţii nu sunt standardizate decât pentru un limbaj de programare sub un sistem de operare. şi de: • metodele de lucru folosite pentru alocarea memoriei (monoprogramare. 75 . adică respectând condiţiile: • o lucrare se lansează în execuţie numai după încheierea execuţiei lucrării care o precede. Lansarea în execuţie a unei lucrări se face. tratarea întreruperilor etc. este modalitatea curentă de lucru a sistemului de operare pentru calculatoarele personale. 3. Tehnici de exploatare a calculatoarelor Tehnica de exploatare a unui sistem de calcul se referă la modalităţile utilizate de sistemul de operare pentru planificarea execuţiei programelor şi pentru gestionarea resurselor solicitate.

2. cu restricţia ca ele să nu folosească în acelaşi timp aceeaşi resursă. Execuţia mai multor programe în multiprogramare pare simultană (se simulează n procesoare pe un singur procesor) deşi. fiind responsabil de întreţinerea bazei de date. de fapt. De remarcat că în cadrul sistemelor exploatate în multiprelucrare. De asemenea. Un sistem de calcul este exploatat în multiprelucrare dacă cel puţin două unităţi centrale de prelucrare lucrează în paralel. Legăturile dintre memoria internă şi unitatea centrală de prelucrare se pot realiza în următoarele variante: 5 O partiţie de memorie trebuie să fie o zonă contiguă de memorie. este redus substanţial dacă în memoria internă ar putea coexista simultan mai multe programe ce solicită unitatea centrală atunci când aceasta aşteaptă terminarea unei operaţii de intrare/ieşire pentru lucrarea curentă în execuţie. editări de texte şi întreţinerea colecţiilor de date (fişiere. la un moment dat este activ un singur program. Masterul coordonează toate operaţiunile de I/E. dacă în multiprogramare se folosesc n procesoare. fără afectarea celorlalte existente în memoria internă. dintrun grup de programe. impus de perioadele de aşteptare. Se poate astfel aprecia că multiprogramarea este un concept software. 5 3. precum şi o gestiune eficientă a resurselor fizice şi logice solicitate de lucrările în execuţie. 76 . Unul dintre obiectivele multiprelucării este acela de a degreva o unitate centrală de prelucrare de taskuri specifice ca: tabelări de date. unitatea centrală de prelucrare poate executa instrucţiunile unui singur program. atunci sistemul este exploatat în multiprelucrare.2. situaţie în care este referit ca back-end processor. baze de date). în partiţii fixe de memorie . în acest caz master-ul este referit ca front-end processor. la o unitate centrală de prelucrare poate fi cuplată o altă unitate centrală de prelucrare destinată coordonării activităţilor din sistem (master). În multiprogramare sistemul de operare trebuie să asigure administrarea cererilor de I/E şi planificarea firelor de aşteptare pentru programele concurente. în ordinea sosirilor. atunci sistemul este exploatat în multiprogramare.2. este necesar un mecanism de protecţie între lucrări care să permită execuţia unei lucrări. adică o zonă de memorie formată numai din locaţii de memorie adiacente. Sistemele master/slave sunt sisteme care lucrează prin tehnica multiprelucrării. Obiectivul urmărit în cadrul multiprogramării constă în maximizarea volumului de lucrări care trec prin sistem şi minimizarea timpului petrecut de o lucrare în sistem. Multiprogramarea Multiprogramarea (multiprogramming) reprezintă modul de exploatare a unui sistem de calcul care permite existenţa simultană în memoria internă a mai multor programe care se execută concurent. Timpul de inactivitate al unităţii centrale. Multiprelucrarea Dacă n programe se găsesc în acelaşi timp în memoria internă şi partajează resursele sistemului de calcul. Tot masterul se poate utiliza ca interfaţă între slave şi colecţii voluminoase de date existente în memoria externă.3. Pentru a realiza acest deziderat. La sistemele de operare pentru microcalculatoare multiprogramarea se referă la facilitatea de lucru multitasking. în timp ce slave-ul execută operaţii complexe. Sistemele de calcul care utilizează tehnica multiprogramării sunt prevăzute cu o componentă a sistemului de operare numită monitor de planificare a lucrărilor care alege. având rolul de interfaţă între slave şi dispozitivele de I/E.3. dar şi instrucţiuni din programe diferite. O partiţie are o anumită lungime şi o adresă fixă. pe acelea potrivit cărora timpul neocupat al unităţii centrale să fie minim. iar multiprelucrarea un concept hardware.

5. 77 .• • • legătură matricială prin intermediul unui sistem de comunicaţie prin care cererile neonorate sunt plasate într-un fir de aşteptare gestionate prin componentele hardware şi software. Executarea lucrărilor se face în multiprogramare. legătură printr-un singur canal folosit partajat. direct adresabilă.4.2. acestea sunt utilizate în reprize. fără a se ţine seama de ordinea de sosire. • gestiunea în timp real a stocurilor de materiale. redarea rezultatelor la imprimantă în timpul execuţiei altor lucrări. unde să fie organizate perifericele virtuale. Prelucrări în timp real Sistemele de operare în timp real sunt sisteme care permit să se urmărească şi să se controleze evenimente din mediul extern sistemului de calcul. Exemple: • supravegherea unui sistem radar. Obiectivul principal al sistemelor în timp real este ca timpul de răspuns al sistemului să fie suficient de scurt în raport cu procesul real care produce datele furnizate sistemului de calcul. preluând datele de intrare de la locul producerii lor şi furnizând informaţii de ieşire la locul desfăşurării evenimentelor. bazat pe principiul separării operaţiilor de intrare de operaţiile de ieşire şi de restul prelucrărilor şi pe executarea lor în paralel. timpul de răspuns este cuprins între 20-30 secunde. Prelucrări SPOOLING Prelucrarea spooling (Simultaneous Peripheral Operations On-line) reprezintă un mod eficient de exploatare a sistemelor de calcul seriale. Efectele utilizării tehnicii SPOOLING sunt: • creşterea randamentului de exploatare a unui sistem serial cu 40-50%. timpul de răspuns trebuie să fie de 1-2 secunde. Avantajul utilizării unui sistem în timp real este capacitatea sa de a furniza la timp informaţii într-un mediu de date care se modifică foarte rapid. De exemplu. legătură prin canale multiple când procesoarele partajează o cale unică pentru fiecare modul de memorie. conform tehnicii de exploatare în multiprogramare. a unei instalaţii chimice. dar într-o repriză sunt utilizate la capacitatea maximă. Pentru utilizarea tehnicii SPOOLING este nevoie de o memorie externă de capacitate mare. 3. supravegherea sistemului energetic. planificarea execuţiei lucrărilor pe baza unui sistem de priorităţi prestabilite. acesta constituind interfaţa dintre toate unităţile centrale de prelucrare şi memoria internă. în momentul producerii acestora. 3.2. în primul rând prin scăderea timpilor de aşteptare ai UCP • creşterea randamentului de utilizare a echipamentelor I/O. • supravegherea unui furnal sau cuptor de tratamente termice. timpul de răspuns trebuind să fie la nivelul milisecundelor. utilizând comanda Print care poate fi executată în paralel cu alte lucrări în execuţie. Această tehnică constă în organizarea de zone tampon de memorie (buffers) pentru realizarea de dispozitive periferice de intrare/ieşire virtuale care permit introducerea de lucrări înainte ca acestea să fie executate. tehnica SPOOLING se poate folosi sub Windows pentru listările la imprimantă.

Datele sunt primite de sistemul de calcul de la terminale prin intermediul unor mesaje cu format fix. Unitatea centrală este partajată pe bază de cerere. evitând distrugeri accidentale sau voluntare prin programele altor utilizatori. La originea sistemelor stă. Timpul de răspuns se măsoară în minute. Timpul de răspuns se măsoară în secunde. pentru sisteme de urmărire operativă a producţiei. b) Sisteme tranzacţionale . etc. etc. pentru servirea cererilor cât mai multor utilizatori. sisteme de rezervare a locurilor la societăţi de transport aerian.). de această dată în cazul sistemelor interactive. Sisteme de lucru multiutilizator În sistemele multiutilizator mai mulţi utilizatori folosesc în acelaşi timp acelaşi calculator. • să asigure o repartizare echitabilă a resurselor între diferiţi utilizatori astfel încât execuţia fiecărui program să fie posibilă. etc. Această diferenţă este folosită de sistemul de calcul pentru a executa alte programe aflate în stare “gata”. Obiectivul este reducerea timpului de răspuns al sistemului. Sistemul de operare are ca preocupare principală asigurarea accesului şi securităţii datelor partajate între diferiţi utilizatori. multiuser. Putem distinge mai multe situaţii: sistem multiutilizator cu program comun. Ele trebuie să realizeze prelucrarea concomitentă a intrărilor primite de la un mare număr de dispozitive de intrare. sistem time-sharing. Sistemele în timp real se pot clasifica în : a) Sisteme in-line (sisteme de proces) . cu partajarea resurselor sistemului de calcul. Prelucrarea fiecărei intrări se face prin generarea în sistem a unui proces. o reacţie chimică. diferenţa dintre timpul de gândire şi de reacţie al utilizatorului (relativ mare) şi timpul afectat operaţiunilor de intrare/ieşire. sistemele de rezervare a locurilor în avion).sunt sisteme în timp real orientate pentru prelucrarea unui volum mare de date de aceeaşi natură (de exemplu: evidenţa vânzărilor într-un mare magazin. Sistemul de operare în regim de time-sharing trebuie să răspundă următoarelor obiective: • să asigure protecţia datelor fiecărui utilizator. să execute acelaşi program (de exemplu consultarea bazelor de date în reţelele locale de calculatoare. Exploatarea în time-sharing (cu "partajarea timpului") porneşte de la un obiectiv asemănător cu exploatarea în multiprogramare: executarea concurentă a proceselor. eliberarea biletelor cu locuri rezervate. Se stabileşte o cuantă de timp pentru fiecare utilizator. De exemplu.). se blochează accesul la un fişier de zboruri în timp ce de la un terminal se face o rezervare. În acest context. în esenţă. sistem multiutilizator cu multiprelucrare. Lucrările nu au priorităţi prestabilite. Exemplu : sistemele tranzacţionale sunt utilizate pentru sisteme informatice bancare.Sistemele în timp real sunt sisteme interactive multiuser. astfel că acestea trebuie să fie executate dinamic. feroviar. instalaţi la terminale diferite. planificarea execuţiei urmărind obţinerea unui timp de răspuns minim. Tehnica de divizare a timpului (time-sharing) se bazează pe principiile divizării timpului şi partajării resurselor între mai mulţi utilizatori independenţi. 78 . fiecare utilizator are impresia că sistemul îi aparţine în întregime.sunt sisteme în timp real cu ajutorul cărora se realizează urmărirea unui proces (un proces de fabricaţie. în care acesta dispune de toate resursele sistemului. 3. Sistemul multiutilizator cu program comun (multi-terminal sau multi-posturi) permite ca mai mulţi utilizatori.2. numite tranzacţii.6.

accesul la fişiere) sporeşte considerabil complexitatea sistemului de operare. Tehnica de prelucrare concurentă (parallel processes) oferă posibilitatea lansării în execuţie a mai multor programe. distribuirea şi utilizarea simultană a datelor de mai multe programe în execuţie. Asigurarea protecţiei datelor (identificarea utilizatorilor.În sistemele de operare time-sharing. gestiunea lucrărilor şi gestiunea fişierelor devine foarte complexă. asigurând un timp de răspuns redus şi utilizarea eficientă a echipamentelor prin executarea pe scară largă a activităţilor concurente între unitatea centrală şi dispozitivele periferice. 79 . Un sistem în time-sharing este sistemul de operare Unix. comunicarea între programele în execuţie.

O altă definiţie prezintă reţeaua de calculatoare ca fiind un ansamblu de calculatoare legate între ele în vederea comunicării de mesaje şi partajării resurselor1. Mai devreme sau mai târziu.  adăugarea de procesoare suplimentare pentru a putea control creşterea încărcăturii sistemului. Consideraţiile privind scalabilitatea includ:  adăugarea de noi module de memorie internă pentru a gestiona utilizatori suplimentari. Scalabilitatea unui server se referă la posibilitatea de creştere a capacităţii serverului. Astfel este posibilă transmiterea informaţiei între utilizatori situaţi în puncte diferite. Serverul este calculatorul pe care rulează sistemul de operare de reţea NOS (Network Operating System). ş. Serverele pot fi dedicate sau nededicate. iar cererile adresate serverului vor spori. cât şi staţii de lucru utilizate în scopuri individuale de fiecare utilizator în parte. nefiind folosit ca staţie de lucru sau drept client. programe şi echipamente.1. supervizează comunicaţiile în cadrul reţelei şi conţine programe care îi permit să se comporte ca un dispozitiv central de stocare pentru calculatoarele conectate la reţea.. Editura Intelcredo. având rolul de a asigura securitatea fişierelor şi a directoarelor şi de a deservi rapid cererile clienţilor din reţea. Racoviţan.  instalarea de discuri suplimentare. p. Bazele prelucrării informaţiilor şi tehnologie informaţională. băncile şi depozitele de date de către diferite categorii de utilizatori. Pe măsură ce se adaugă noi utilizatori la sistem. Toleranţa la erori a unui server se referă la posibilitatea de recuperare a contextului curent de lucru după producerea unor disfuncţionalităţi hardware. 153 80 . Este ineficient să se construiască un sistem în jurul unui server care este configurat la capacitatea maximă. Calculatoarele reprezintă sistemele de calcul şi trebuie să fie echipate cu dispozitive de reţea. 2. Calculatoarele unei reţele pot fi atât servere care prestează servicii mai multor utilizatori ai reţelei.a. Serverul dedicat este un calculator care funcţionează doar ca server. volumul tranzacţiilor creşte şi se acumulează din ce în ce mai multe date. Soluţiile utilizate pentru a asigura toleranţa la erori sunt sistemele neîntreruptibile la tensiune şi subsistemele de discuri 1 Niţchi. În aprecierea performanţelor unui server trebuie luaţi în considerare doi parametri: 1. Conceptul de reţea de calculatoare O reţea de calculatoare reprezintă ansamblul calculatoarelor interconectate prin intermediul mediilor de comunicaţii în scopul utilizării în comun de către utilizatori a resurselor disponibile. folosirea simultană a informaţiilor din bazele. D. dispozitive care să confere conectivitatea necesară mediilor de comunicaţii. precum şi exploatarea în comun a mai multor resurse. cererile vor depăşi capacitatea serverului de a servi. Reţele de calculatoare 4.Capitolul 4.. Ş. 1996. spaţiul disc total). Deva.  respectarea limitelor sistemului de operare (numărul de utilizatori.

care a adus performanţa tehnologică a comunicaţiilor la nivelul cel mai ridicat. operaţia de refacere şi instalare are loc automat. Unitatea de disc defectă este dusă la reparat. Mediile de comunicaţii sunt suporturile fizice care realizează transferul datelor de la un calculator la altul. fapt ce permite implementarea unei reţele de calculatoare în cele mai diverse locaţii. Având în vedere extinderea în teritoriu a acestor reţele de telefonie. Pentru o toleranţă completă la erori fiecare componentă a sistemului de calcul trebuie să fie dublată. având fiabilitatea apropiată de 100 %. Principalul dezavantaj al utilizării acestui mediu de comunicaţii îl constituie costul implementării. putând fi identificate următoarele trei categorii de resurse: • 2 un sistem RAID (Redundant Array of Inexpresive Disks – şir redundant de discuri ieftine) este un tip sofisticat de memorie disc. datele de pe aceasta sunt automat recuperate de pe celelalte. care este forate ridicat. 81 . Cele mai des utilizate medii ce comunicaţii sunt: • Linia telefonică – permite conectarea calculatoarelor prin intermediul infrastructurii companiilor de telefonie fixă. La ora actuală. protejează serverul de cele mai frecvente cauze care produc defecte: întreruperea tensiunii şi funcţionarea defectuoasă a discului. Cablul de reţea (coaxial. dar mai ales a compoziţie cablurilor liniilor telefonice (cupru). fibra optică permite transferuri la viteze foarte mari. Sistemul asamblează laolaltă mai multe unităţi de disc şi le tratează ca pe o unitate omogenă. Tehnologiile actuale permit un transfer de date foarte bun (viteză mare) în orice colţ al lumii. Utilizând lumina ca suport de transfer a datelor (spre deosebire de liniile telefonice sau cablurile de reţea care utilizează ca suport de transfer curentul electric).RAID2. informaţiile propagându-se de la un emiţător la un receptor prin intermediul undelor hertziene. La înlocuirea discului după reparaţie. În cazul defectării unei unităţi de disc din sistemul RAID. a unor cantităţi de informaţii impresionant.) – prin intermediul lui se realizează conexiuni cu viteză şi calitate mult mai bună decât a liniilor telefonice. utp etc. Cele două facilităţi. Resursele disponibile reprezintă acele elemente ale unui sistem de calcul care pot fi folosite de către toţi utilizatorii unei reţele de calculatoare. se poate realiza conectarea unui calculator la o reţea din orice locaţie care are la dispoziţie un post telefonic. în schimb necesită instalarea unei reţele de cabluri la toate calculatoarele care urmează a se interconecta. acestea sunt foarte variate. împreună. acest mediu de comunicaţii are o viteză de transfer redusă şi este supus interferenţelor cu diverse surse de bruiaj. iar datele memorate pe aceasta pot fi refăcute cu ajutorul informaţiilor conţinute pe celelalte. Fibra optică – este un mediu de comunicaţii relativ nou. Datorită tehnologiei. datorită faptului că nu necesită existenţa fizică a unui suport de comunicaţie. • • Undele radio – reprezintă mediul comunicaţiilor mobile.

faţă de celelalte funcţii ale unui sistem de operare. Aceste funcţii se referă la: 1. • Resurse informaţionale – reprezintă rezultatele prelucrării datelor. nefiind necesară conectarea la fiecare calculator a câte unei imprimante. utilizarea în comun a resurselor unei reţele de calculatoare se numeşte partajarea resurselor. Sistemele de operare în reţea controlează funcţionarea componentelor hardware şi software ale sistemului de calcul. fiind necesară efectuarea operaţiei doar pe un calculator. imprimante etc. Novell Netware şi Windows NT pentru reţelele locale şi sistemele de tip UNIX -Linux mai ales pentru conectarea subreţelelor în reţele de arie mai largă). dar mai ales o eficientizare a rezultatelor obţinute. permiţând partajarea acestor resurse. acesta fiind rezultatul însumării tuturor spaţiilor disponibile de pe toate calculatoarele din reţea. Totodată. Această funcţie trebuie să asigure transferul de date între sistemele de calcul din reţea. Acest procedeu determină o eficientizare a costului resurselor. ci conectarea tuturor calculatoarelor la o singură imprimantă. utilizând un set de reguli care reglementează comunicarea în reţea. utilizatorii au la dispoziţie un spaţiu de stocare considerabil mai mare. Utilizarea în comun a acestor resurse determină eficientizarea sistemului informaţional al organizaţiei. Acest lucru diminuează considerabil costurile achiziţiei de programe de aplicaţii. problema transferului de date este complexă şi implică: o realizarea legăturii punctuale între două sisteme de calcul: un sistem transmite date şi celălalt le recepţionează o asigurarea transferului de date între două noduri. Prin utilizarea în comun a unităţilor de stocare a datelor. Utilizarea imprimantelor în reţea reduce considerabil costurile achiziţiei de astfel de dispozitive. în condiţiile specifice lucrului într-o reţea de calculatoare. (de exemplu. fiind necesară doar o licenţă software pentru un program instalat pe un singur calculator şi folosit de mai mulţi utilizatori simultan de la mai multe calculatoare. capabil să rezolve probleme de comunicare complexe. O reţea de calculatoare este susţinută de un software de reţea.• Hardware – reprezintă echipamentele electronice ale unui sistem de calcul. set de reguli numit protocol de reţea. Sistemele de operare proiectate pentru gestionarea lucrului în reţea trebuie să asigure câteva funcţii suplimentare. precum şi accesul utilizatorilor la resursele reţelei. Software – reprezintă ansamblul aplicaţiilor ce pot fi folosite în paralel de către utilizatorii reţelei de calculatoare. În termeni de specialitate. prin intermediul altor noduri • 82 . absolut indispensabil. În reţea se pot utiliza în comun următoarele categorii de resurse hardware: unităţi de stocare a datelor. actualizarea acestor programe este mult mai simplă. Comunicarea între nodurile reţelei (nodurile reţelei sunt sistemele de calcul din reţea).

ea dă posibilitatea mapării unei unităţi virtuale locale la o unitate din reţea. Răspândirea fără precedent a reţelelor de calculatoare se explică prin importanţa pe care o are schimbul informaţional şi avantajele pe care reţelele de calculatoare le oferă în această direcţie. Mecanismul de identificare a utilizatorilor oferă şi posibilitatea urmăririi (înregistrării) activităţii utilizatorilor în reţea. cu verificarea drepturilor de acces în reţea. Aceste funcţii sunt implementate pe serverul de reţea şi presupun asocierea unui sistem de parole fiecărui utilizator din reţea. dar şi de exploatarea în comun a mai multor resurse: date. 4. şi driverele virtuale definite pe nodul local se numeşte operaţie de mapare. De exemplu opţiunea Map Network Drive (Mapare unitate de reţea) este oferită. se realizează cu opţiunea Disconnect Network Drive (Deconectare unitate de reţea). în felul acesta pot fi reglementate drepturile de acces la resursele partajate de server. echipamente. Accesarea resurselor partajate din reţea se referă la capacitatea unui nod de a avea acces la resursele partajate de un alt nod din reţea. De exemplu opţiunea Sharing (utilizare în comun) din meniul de context al unor obiecte Windows permite definirea modului de partajare a resursei respective în cadrul reţelei 3. etc. conform anumitor reguli. în sistemul de operare Windows. Flexibilitatea sporită este dată de posibilităţile de extindere a reţelei prin adăugarea de noi staţii de lucru sau servere sau de împărţirea resurselor între utilizatori. din reţea. de anulare a mapării. de aplicaţia Explorer. Partajarea propriilor resurse de către un nod presupune gestionarea cererilor multiple şi simultane de acces la resursele partajate. Aceasta înseamnă că sistemul host trebuie să fie un sistem multitasking şi multiuser. codificarea sau împachetarea datelor. programe. Identificarea nodurilor reţelei şi stabilirea drepturilor de acces în reţea. Astfel. o 83 . Aceste drivere se referă deci la resurse care nu există fizic în sistemul de calcul respectiv dar există fizic pe host. care pot să apară de la celelalte noduri din reţea. etc. Partajarea resurselor unui sistem de calcul între nodurile reţelei. o mecanisme de detectare şi tratare a erorilor de transmisie o autentificarea proceselor implicate în transfer. Avantajele economice sunt determinate de costurile mai reduse ale echipamentelor. Spre exemplu. Se numeşte host un nod al reţelei care permite partajarea resurselor sale de către celelalte noduri din reţea. drivere virtuale. pentru identificarea acestuia. pentru fiecare utilizator şi pot fi definite acţiunile permise utilizatorilor din reţea. pentru această resursă. 2. ele asigură atât o flexibilitate sporită. Pentru a permite accesul la o resursă partajată din reţea. care sunt declarate pe sistemul nodului care utilizează resursa partajată. instalată pe fiecare nod. Definirea unei corespondenţe între unităţile fizice partiţionate.operaţii de selecţie a traseului pe care să se facă transferul de date între două sisteme de calcul din reţea (funcţii de rutare) o operaţii de conversie a datelor în şi din formatul specific transmiterii datelor în reţea. cât şi avantaje economice. numite protocoale de comunicaţie. Operaţia inversă. Gestionarea driverelor virtuale este realizată de o componentă de reţea specializată. se definesc. Windows NT Server este un sistem de operare pentru un server de reţea şi are implementată funcţia de definire şi control ale drepturilor de acces.

Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de răspândirea geografică a sistemelor de calcul În funcţie de răspândirea geografică a sistemelor de calcul din cadrul unei reţele de calculatoare se disting patru categorii de reţele: • Reţelele LAN – au o extindere relativ redusă (de la câţiva centimetri până la 1 kilometru distanţă între calculatoare). Model de reţea locală LAN • Reţelele MAN – sunt extinse la nivelul unui oraş. Adesea sunt constituite de către furnizorii de Internet şi sunt utilizate de către clienţii acestora.1. Se regăsesc în general la nivelul unei camere sau a unei clădiri şi sunt implementate adesea în cadrul organizaţiilor. şi anume: 1.1. în procesul de clasificare a acestora se regăsesc mai multe criterii. Modelul de comunicare (standardul de comunicare) 4. suprafaţa lor variind între 1 şi 10 kilometri pătraţi. nr.4. 4. Clasificarea reţelelor de calculatoare Datorită diversităţii reţelelor de calculatoare.2. 4 3 LAN – Local Area Network – Reţea cu acoperire locală 4 MAN – Metropolitan Area Network – Reţea cu acoperire metropolitană 84 .2. 3 Fig. Răspândirea geografică a sistemelor de calcul 2. Topologie 4. Arhitectură 3.

Model de reţea metropolitană MAN • Reţelele WAN – sunt extinse la nivelul unei regiuni.3. alături de reţelele companiilor multinaţionale sau a organizaţiilor mondiale. Model de reţea cu acoperire vastă WAN • Reţelele GAN – se extind la nivel global. 4. 4.2. chiar la nivel naţional şi continental. 5 Fig. nr. 6 5 WAN – Wide Area Network – Reţea cu acoperire vastă 6 GAN – Global area network – Reţea cu acoperire globală 85 . nr. În această categorie de reţele intră şi Internet-ul. acoperind întreaga suprafaţă a planetei.Fig.

fiecare utilizator al reţelei are drepturi egale cu ale celorlalţi. are o extindere locală (LAN) şi un număr mic de utilizatori. Principalul dezavantaj îl constituie lipsa securităţii informaţiilor. 4. Model de reţea peer to peer • Reţele client/server – utilizează două tipuri de calculatoare. efectele acestuia sunt limitate. Model de reţea cu acoperire globală GAN 4.Fig. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de arhitectură În funcţie de arhitectura lor. această categorie de reţea este implementată la nivelul unei organizaţii mici. nr.5.2. respectiv: 86 . Adesea.2.4. reţele de calculatoare se clasifică în: • Reţele peer to peer – reprezintă acele reţele de calculatoare în care fiecare nod (sistem de calcul) este investit cu capabilităţi şi responsabilităţi similare. nr. Fig. 4. Astfel. dar datorită numărului mic de utilizatori.

Acest lucru conduce la minimizarea costurilor de implementare şi maximizarea randamentului de prelucrare a datelor. aplicaţii care poartă denumirea generică server. Acestea sunt instalate pe sistemele de calcul din reţea şi sunt folosite de către toţi utilizatorii autorizaţi ai reţelei respective. • alte servicii. prin arhitectura client/server se realizează o bună distribuţie a resurselor în reţea. După cum se poate observa. Client – reprezintă acel nod din reţea care utilizează serviciile oferite de un server. • Servicii web – server web (IIS. nr. Serviciile oferite de un server pot fi: • Servicii de transfer al fişierelor – server ftp. necesită instalarea unor aplicaţii care să poată prelucra serviciile.o o Server – reprezintă acel nod din reţea care oferă servicii celorlalte noduri ale reţelei. fiind necesare puţine noduri care să dispună de resurse hardware mai performante (server-ele). Datorită faptului că o aplicaţie de tip server necesită resurse hardware considerabile. după cum sunt solicitate şi/sau oferite serviciile. Celelalte sisteme de calcul. SMTP etc. Acestea. în general. orice sistem de calcul poate îndeplini funcţiunea de server sau de client. nu necesită resurse hardware deosebite. APACHE etc). • Servicii de poştă electronică – server POP3. Fig.6. • Servicii de conectare la Internet – server PROXY. 87 . care utilizează serviciile oferite de un server. numite aplicaţii client. 4. Model de reţea client-server În cadrul unei reţele care are implementată arhitectura client/server.. Serviciile în cadrul acestei reţele sunt oferite de către aplicaţii specializate. restul sistemelor de calcul putând dispune de un minim de astfel de resurse. IMAP. acestea se instalează de obicei pe un calculator care dispune de aceste resurse şi care primeşte denumirea de server.

4.2.3. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de topologie Prin topologia unei reţele de calculatoare se înţelege modul de amplasare a acestora în spaţiu. În funcţie de acest criteriu se disting următoarele categorii de reţele: • reţele de tip magistrală (bus) – conectarea tuturor sistemelor de calcul şi a tuturor echipamentelor se face liniar prin intermediul unui cablu numit trunchi. Toate datele sunt transmise în toată reţeaua, dar sunt recepţionate doar de calculatorul sau dispozitivul căruia îi sunt destinate. La capetele trunchiului de reţea se montează câte un dispozitiv numit terminator, cu scopul de capta semnalele libere, respectiv semnalele care nu au fost recepţionate de nici un nod din reţea.

Fig. nr. 4.8. Model de reţea cu topologia magistrală (bus)

Avantaje: • necesită o infrastructură simplă şi puţin costisitoare; • conferă independenţă funcţională fiecărui calculator sau echipament conectat în reţea; o Dezavantaje: • funcţionarea reţelei presupune neapărat şi funcţionarea trunchiului sau magistralei. Dacă apare o defecţiune la magistrală, calculatoarele şi echipamentele din cadrul acesteia nu mai pot comunica între ele. • Datorită faptului că semnalul se difuzează în toată reţeaua, există pericolul interceptării acestuia de către utilizatori neautorizaţi, deci nu conferă o securitate fizică a comunicaţiei.
o •

reţele de tip stea (star) – conectarea tuturor sistemelor de calcul, precum şi a echipamentelor periferice se face prin intermediul unui dispozitiv special numit concentrator sau hub. Astfel fiecare nod din reţea are legătură directă cu hubul, realizându-se astfel o legătură permanentă între nodurile reţelei. Reţeaua funcţionează atât timp cât nodul central este în funcţiune, fiecare nod al reţelei fiind independent de celelalte noduri.

88

Fig. nr. 4.9. Model de reţea cu topologia stea (star)

Avantaje: • Oferă un control centralizat al traficului prin reţea; • Oferă independenţă nodurilor reţelei. o Dezavantaje • Necesită o infrastructură de comunicaţii costisitoare (se utilizează cablaje pe distanţe mari, plus concentratorul care reprezintă un echipament utilizat doar la centralizarea traficului); • Funcţionarea reţelei este dependentă de funcţionarea concentratorului.
o •

reţele de tip inel (ring) – toate sistemele de calcul sunt interconectate între ele în stilul conectării în topologia magistrală, doar că primul şi ultimul sunt unite formându-se astfel o buclă (inel). Informaţia se transmite de la un nod la următorul, într-un singur sens. Avantajele şi dezavantajele sunt aceleaşi ca la reţelele de tip magistrală, cu o completare, şi anume că reţele de tip inel oferă un grad ridicat de securitate privind transferul informaţiilor în şi din exterior, prin simplu fapt că acest transfer nu se poate realiza.

89

Fig. nr. 4.10. Model de reţea cu topologia inel (ring)

reţele de tip arbore (tree) – această categorie de reţele combină topologia reţelelor de tip magistrală cu cea de tip stea. Specific acestei topologii este magistrala centrală, respectiv un cablu denumit backbone . Pornind de la acest cablu, se dezvoltă strucuturi de reţele de tip stea şi/sau de tip magistrală, formându-se astfel reţeaua de tip arbore. Această topologie este cel mai des întâlnită la reţelele metropolitane, mai ales în cadrul companiilor furnizoare de servicii Internet. Aceste companii dezvoltă propriile reţele de cablaje, aşanumitele backbone-uri, la care se conectează clienţii serviciilor de Internet. Aceştia dispun de reţele locale proprii, cu arhitectură şi topologie proprie, astfel constituind împreună o reţea metropolitană de tip arbore. Principalul dezavantaj al acestui tip de reţele îl constituie dependenţa de elementul structural central (backbone), fără de care nici un nod al reţelei nu poate beneficia de conectivitate totală.
7

7 backbone – este un termen provenit din limba engleză, care în traducere reprezintă coloana vertebrală având înţelesul unui stâlp de susţinere sau a unui schelet pe care începe o construcţie, o dezvoltare a unei infrastructuri.

90

prezentare.4. Model de reţea cu topologia arbore (tree) 4. 4.4. Astfel.2. reţea. cât şi funcţii de prelucrare a acesteia. nr. Cele mai importante sunt modelul de referinţă ISO / OSI şi modelul de referinţă TCP / IP. 4.Fig. 4. Un protocol este un set de reguli şi convenţii ce se stabilesc între participanţii la o comunicaţie în vederea asigurării bunei desfăşurări a comunicaţiei respective. o reţea de calculatoare care interconectează diferite sisteme de calcul poate funcţiona în bune condiţii numai dacă există o convenţie care stabileşte modul în care se transmite şi se interpretează informaţia. ca un prim pas către standardizarea internaţională a protocoalelor folosite pe diferite niveluri. Acest model nu reprezintă în sine 91 .11. Modelul OSI conţine şapte niveluri: fizic. Dar fiecare sistem de calcul prezintă un mod specific de stocare a informaţiei şi de interfaţare cu exteriorul. sesiune. transport. de legătură date. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de modelul de comunicare (standardul de comunicare) O reţea de calculatoare este alcătuită dintr-un ansamblu de mijloace de transmisie şi de sisteme de calcul utilizate pentru a realiza atât funcţii de transport a informaţiei. Pe parcursul evoluţiei comunicaţiei între calculatoare au fost elaborate mai multe familii de protocoale.2.1. sau protocolul este o înţelegere între părţile care comunică asupra modului de realizare a comunicării. propus de ISO (International Standard Organization). se ocupă de conectarea sistemelor deschise comunicării cu alte sisteme.9). Această convenţie poartă numele de protocol. Modelul OSI (Open Systems Interconnection) pentru reţele. aplicaţie (vezi figura nr.

Nivelul fizic se ocupă de transmiterea biţilor printr-un canal de comunicaţie: când unul din capete trimite un bit 1. dimensiunea pachetelor sau chiar protocoalele sursei şi destinaţiei. Nivelul sesiune permite utilizatorilor de pe maşini diferite să stabilească între ei sesiuni. Nivelul legatură de date are sarcina de a transforma un mijloc oarecare de transmisie într-o linie care să fie disponibilă nivelului reţea fără erori de transmisie nedetectate. dar furnizează şi servicii îmbunătăţite. Nivelul reţea se ocupă de controlul funcţionării subreţelei. Ca şi nivelul transport.o arhitectură de reţea deoarece nu specifică serviciile şi protocoalele utilizate la fiecare nivel. reprezentarea tipurilor de bază etc. 4. nivelul legătură de date obligă emiţătorul: • să descompună datele de intrare în cadre (blocuri) de date (câteva sute sau mii de octeţi). De asemenea. Exemplu: codificarea datelor. Nivelul transport are rolul de a accepta date de la nivelul sesiune. • să prelucreze cadrele de confirmare trimise înapoi de receptor. dacă e cazul. nivelul prezentare se ocupă de sintaxa şi semantica informaţiilor transmise. ci arată numai ceea ce ar trebui să facă fiecare nivel. utile în anumite aplicaţii. nivelul reţea se ocupă de rezolvarea neconcordanţelor dintre modul de adresare. în unităţi mai mici. care se ocupă numai cu transferul sigur al biţilor dintr-un loc în altul. Spre deosebire de nivelele inferioare. O problemă cheie în proiectare este determinarea modului în care pachetele sunt dirijate de la sursă la destinaţie. de a transfera aceste unităţi nivelului reţea şi a se asigura că toate fragmentele sosesc corect în celălalt capăt. Modelul OSI 92 . de a le descompune.13. De aceea. Prin interfaţa dintre date şi utilizator se înţelege în cazul de faţă modul de afişare sau sistemul de păstrare a fişierelor care poate fi diferit de la un sistem la altul. Nivelul prezentare. nr. Nivel fizic Nivel legătură Nivel reţea Bit Blocuri Pachet Mai multe pachete Nivel transport Nivel sesiune Nivel prezentare Nivel aplicaţie Informaţia de transmis Mesaje Mesaje Tranzacţii Fig. Nivelul aplicaţie are rolul de a uniformiza interfaţa dintre date şi utilizator. acesta este receptat în cealaltă parte ca un bit 1 şi nu ca un bit 0. • să transmită cadrele secvenţial. o sesiune permite transportul obişnuit de date.

utilizând linii telefonice închiriate.4. Comparaţie între modelul ISO/OSI şi modelul TCP/IP Nivelul gazdă . . Modelul TCP/IP este mult mai vechi decât modelul OSI şi a fost utilizat drept model de referinţă de către strămoşul tuturor reţelelor de calculatoare. 4.reţea) – despre acest nivel modelul TCP / IP nu spune mare lucru. Nivelul Internet defineşte oficial un format de pachet şi un protocol numit IP . Acest nivel face ca funcţionarea nivelului superior. Modelul de referinta TCP / IP a apărut ca o necesitate de interconectare a reţelelor de diferite tipuri. Din figura nr.2. ARPANET şi apoi de succesorul său. Modelul ISO / OSI Modelul TCP / IP Fig. să nu depindă de reţeaua fizică utilizată în comunicaţie şi de tipul legăturii de date. iar denumirea a fost dată după cele două protocoale fundamentale utilizate.14. Alte protocoale care pot funcţiona la acest nivel sunt: . reţeaua a ajuns să conecteze între ele.ARP .Internet Control Message Protocol. 93 . Acest protocol nu este definit şi variază de la gazdă la gazdă şi de la reţea la reţea.reţea (interfaţă . sute de reţele universitare şi guvernamentale. Internet-ul. folosind un anumit protocol. 4.ICMP .4.Internet Protocol care asigură un serviciu de transmitere a datelor fără conexiune. se poate observa diferenţa dintre modelul de referinţă ISO / OSI şi modelul TCP / IP. Nivelul Internet are rolul de a permite gazdelor să emită pachete în orice reţea şi de a face ca pachetele să circule independent până la destinatie. În cele din urmă. reţea.14.2.Departamentul de Apărare al Statelor Unite).la .Address Resolution Protocol. ARPANET a fost o reţea de cercetare sponsorizată de către DoD (Department of Defense . nr. numit Internet şi respectiv. singura menţiune este aceea că gazda trebuie să se lege la reţea pentru a putea transmite date.

deci asigură comunicaţia între programele de aplicaţie. pentru a stabili corespondenţa dintre numele gazdelor şi adreselor reţelelor. • HTTP (HyperText Transfer Protocol) . Fig. Nivelul aplicaţie asigură utilizatorilor reţelei. protocol care permite unui utilizator de pe un sistem să se conecteze şi să lucreze pe un alt sistem aflat la distanţă.reţea (asigură livrarea corectă. dar care au o conexiune Internet. fără pierderi.Reverse Address Resolution Protocol. cum ar fi: • Serviciul Numelor de Domenii. fără conexiuni.folosit pentru aducerea paginilor de pe Web. nr. DNS (Domain Name Service). Poşta electronică a fost la origine doar un tip de transfer de fişiere. 4.punct. fără duplicate. • poşta electronică SMTP (Simple Mail Transfer Protocol). în ambele sensuri.RARP . a mesajelor). 94 . destinaţie. Nivelul transport permite conversaţii între entităţile pereche din gazdele sursă şi. orientat pe conexiuni care permite ca un flux de octeţi trimişi de pe un sistem să ajungă fără erori pe oricare alt sistem din inter . prin intermediul programelor de aplicaţie. în ordine. • transferul de fişiere FTP (File Transfer Protocol) protocol care pune la dispoziţie o modalitate de a transfera eficient date de pe o staţie pe alta. respectiv. o varietate de servicii: • terminal virtual TELNET. în ordinea în care au fost emise). Ulterior .15 prezintă protocoalele şi reţelele modelului TCP/IP.la . Acest protocol este folosit pentru transferul mesajelor de poştă electronică între utilizatori conectaţi la reţele diferite. • UDP (User Datagram Protocol) este un protocol nesigur (nu asigură livrarea mesajului la recepţie fără erori. care foloseşte IP pentru transportul mesajelor. au apărut o serie de alte protocoale. Sunt definite două protocoale: • TCP (Transmission Control Protocol) este un protocol punct . dar ulterior a fost dezvoltat un protocol specializat pentru acest serviciu..

x sau NWAdmin pentru versiunile 4. În acest sens trebuie să se înceapă cu configuraţia curentă. V. Crearea conturilor de utilizator şi atributele aplicate acestor conturi sunt elementele prin care se gestionează accesul la resurse. nr. Administrarea şi securitatea reţelelor de calculatoare Administrarea reţelei constă în planificarea. Păstrarea unui istoric al parolelor reduce accesul neautorizat la reţea. precum exigenţele pentru parole şi apartenenţele la grupuri. Syscon for NetWare pentru versiunile 3. administratorul de reţea trebuie să decidă cum gestionează accesul.x). administratorul trebuie să definescă metoda care va fi utilizată pentru a stabili cerinţe privind numele de utilizator şi parolele.x şi 5. Utilizatorilor li se acordă permisiunile necesare la resuse pe baza grupului din care fac parte.. Unul dintre cele mai importante aspecte ale securităţii reţelei îl reprezintă parolele. Administratorul trebuie să creeze apoi conturi pentru toţi utilizatorii reţelei. Fiecare utilizator care este membru al grupului are aceleaşi permisiuni de acces ca şi grupul. În reţelele bazate pe server. pp. Principalele două tipuri de conturi de reţea care permit gestionarea utilizatorilor reţelei sunt conturile de utilizator şi conturile de grup. dispozive pentru conectivitate. Scopul administrării reţelei este de a creşte produtivitatea prin asigurarea accesului la resursele necesare.15. Securitatea este sporită prin solicitarea ca parolele să fie schimbate periodic. 1994. răspunzându-se la următoarele întrebări: • Ce hardware şi ce software . Parolele lungi sporesc securitatea reţelei. stabilindu-le drepturile de acces şi apartenenţele la grupuri.3. 4. cu documentarea ciclului de viaţă al reţelei.sunt utilizate în prezent? • Acestea sunt adecvate nevoilor utilizatorilor? • Cum este văzută dezvoltarea reţelei în viitor? Înainte de a avea o reţea funcţională. Grupurile sunt utilizate pentru a organiza utilizatorii în mulţimi logice pe baza modului în care aceştia au nevoie de acces la resusele reţelei. Modelul de securitate pentru o reţea de calculatoare este structurat pe mai multe niveluri : 8 8 Patriciu. Criptografia şi securitatea reţelelor de calculatoare. Protocoalele utilizate de modelul TCP/IP 4. 26-28 95 . configurarea şi gestionarea tuturor elementelor reţelei: resurse locale şi aflate la distanţă. Accesul include nu numai conectarea la o anumită staţie de lucru. nu în mod individual. conturi de utilizator. Acest lucru este valabil mai ales când sunt combinate caractere numerice şi alfabetice. Editura Tehnică.ce versiuni . fiind greu de detectat. ci şi accesarea resurselor. Înainte de a lua această decizie. Conturile de utilizator şi cele de grup sunt create de obicei cu ajutorul unui utilitar furnizat de sistemul de operare de reţea (de exemplu. accesul este acordat fiecărui utilizator printr-un cont individual. User Manager sau User Manager for Domains în Windows NT sau Windows 2000. Bucureşti. Administrarea reţelei trebuie să înceapă cu planificarea acesteia. Majoritatea sistemelor de operare în reţea creează în timpul instalării un cont administrator şi unul guest (oaspete). Utilitarele pot fi utilizate pentru a desemna opţiuni.Fig.

Este comună tuturor sistemelor electronice de calcul. limitarea lucrului la unele staţii). ştergere. vizualizare etc. pe fiecare utilizator sau pe grupuri de utilizatori. O sursă de vulnerabilitate trecută deseori cu vederea o reprezintă alimentarea cu energie electrică a clădirii. • nivelul de drepturi la servicii care determină cum poate folosi un anumit utilizator un serviciu (de exemplu. drepturile pe care le au aceştia (citire. incendiilor sau inundaţiilor. transmiţându-le mesaje de averizare. punţi. La acest nivel se realizează gestiunea accesului şi se stabilesc măsuri de protecţie la conectare (deconectare forţată. • nivelul drepturilor de acces care individualizează. scriere. securitatea fizică trebuie să asigure şi protecţia împotriva dezastrelor naturale. distribuite sau nu. 4. magneto-optice). gestiunea serverului şi pot fi individualizate astfel: • nivelul de control al serviciilor care este responsabil de funcţiile de avertizare şi de raportare a stării serviciilor. Pe lângă protecţia contra atacurilor deliberate. optice.4. Din punct de vedere al accesului la resursele sistemului întâlnim următoarea structurare: • Nivelul de acces la sistem care determină dacă şi când reţeaua este accessibilă utilizatorilor. • Niveluri logice de securitate destinate asigurării controlului accesului la resursele şi serviciile sistemului. • nivelul de acces la cont care se referă la identificarea utilizatorilor după numele de utilizator asociate şi autentificarea lor prin parola introdusă. protecţia contra dezastrelor naturale. având în vedere ca majoritatea angajatilor neglijează salvarea sau realizarea în mod regulat a unei copii de rezervă a fişierelor de pe hard disc.) La nivelul de securitate a serviciilor se controlează accesul la serviciile sistemului cum ar fi echipamentele de intrare/ieşire. Cea mai bună soluţie pentru rezolvarea acestei probleme este realizarea unui sistem redundant la fiecare loc de muncă. drepturile unui operator asupra unei imprimante) Securitatea fizică constă în împiedicarea pătrunderii în sistem a intruşilor. porţi. Măsurile prin care este asigurată securitatea fizică se referă la controlul accesului. interzicerea lucrului în afara orelor de program. repartizoare. protecţia bibliotecii de suporturi de date (magnetice.Securitatea fizică este nivelul exterior al modelului de securitate şi trebuie să asigure prevenirea accesului la echipamente şi date. iar atunci când aceasta nu este posibil sunt create bariere care să stopeze sau să întârzie atacul. asigurarea securităţii echipamentelor din reţea (calculatoare şi echipamente periferice). întreruperea alimentării determinând pierderi de date. 96 • . Interconectarea reţelelor de calculatoare Pentru reţelele care interconectează un număr mare de calculatoare sau mai multe reţele locale este necesară prezenţa unor componente suplimentare: repetoare.

cablu coaxial subţire 185m). Aceste repetoare se numesc hub-uri. permiţând astfel administratorilor de reţea reconfigurarea uşoară a întregii reţele.16. Spre deosebire de acestea. nr. le amplifică şi le transmite mai departe. Divizarea unei reţele în segmente a permis administratorilor de reţea să creeze la nivel logic şi fizic grupuri de lucru. A doua generaţie de hub-uri a fost înzestrată cu posibilităţi de management şi de administrare a segmentelor. 4. Cele două reţele pot fi şi de tipuri diferite.Repetorul (repeater) este un echipament care amplifică semnalele pentru a mări distanţa fizică pe care acţionează reţeaua. Repetoarele sunt folosite când lungimea totală a cablului de reţea este mai lungă decât cea admisă pentru tipul respectiv de cablu (de exemplu cablu torsadat: 100m. Iniţial hub-ul a fost doar un simplu repetor de semnal care prelua semnalul de pe unul din cabluri şi-l transmitea pe un alt cablu. le amplifică şi le transmit mai departe. Repetoarele interceptează semnelele care vin prin cablu. pe baza acestor adrese putându-se direcţiona mesajele în mod corespunzător. cablu coaxial gros: 500m. Prelungirea unei reţele cu ajutorul unui repetor Puntea (bridge) este dispozitivul care leagă două reţele într-una singură. fiind considerată un repetor inteligent. Repetorul aşteaptă sosirea semnalelor pe cablul de reţea. permiţând extinderea lungimilor reţelelor. Prin acest mecanism se poate asigura legătura dintre două reţele similare. puntea are şi capacitatea de a identifica automat adresa fiecărui calculator situat de o parte şi de alta a punţii. Fig. Apoi aceste repetoare au permis separarea unei reţele în mai multe segmente. 97 .

Porţile (gateways) sunt repartizoare super-inteligente şi au fost proiectate pentru conectarea reţelelor de tipuri diferite. O altă funcţie a router-elor este conectarea prin modemuri a reţelelor localizate geografic la mare distanţă.17. Dacă o anumită parte a reţelei este ocupată. El poate acţiona ca ruter pentru un anumit protocol şi ca punte pentru altele. O poartă conectează două sisteme care nu folosesc aceleaşi: 98 . folosind un traseu mai puţin ocupat. El ştie totul despre reţea: adresele tuturor calculatoarelor. Fig. nr. Schema unei reţele cu punte Repartizorul (router) este similar unei punţi super-inteligente pentru reţele foarte mari. adresele altor punţi şi/rutere din reţea şi poate construi traseul optim pe care poate fi transmis mesajul în drumul său de la adresant la destinatar. 4.Fig. nr. Schema conectării a două reţele cu ajutorul unui router Bruter-ul este un echipament care combină calităţile unei punţi şi ale unui repetor. Unele repartizoare sunt chiar calculatoare propriu-zise cu plăci de reţea.18. repartizorul poate lua decizia de redirecţionare a unui mesaj. 4. prevăzute cu un software special care le permite execuţia funcţiilor de coordonare.

• nivelul reţea – rutere care interconectează mai multe reţele locale de tipuri diferite. Porţile reprezintă de obicei servere dedicate într-o reţea. Contabilitate şi sisteme informaţionale. dar care utilizează acelaşi protocol de nivel fizic.19. 4. 4. care convertesc mesajele primite întrun limbaj de e . Editura Sedcom Libris.mail care poate fi înţeles de propriul sistem. Sofware de comunicaţie Schimbul de date între utilizatori diferiţi situaţi local sau la distanţă. 248 99 . iar calculatorul receptor trebuie să întrerupă temporar 9 9 ***. Ele realizează o conversie de protocol pentru toate cele şapte niveluri OSI şi operează la nivelul aplicaţie.19): E i ţător m D estinatar M esaj M esaj C odificare D ecodificare T ransm isie Fig. • de la nivelul 4 în sus . • nivelul transport . p.porţi de acces care fac posibilă comunicaţia între sisteme de diferite arhitecturi şi medii incompatibile. nr. Comunicarea informaţiei Buna desfăşurare a schimburilor de date mediate de echipamentele de comunicaţie se asigură prin intermediul software-ului de comunicaţie. În general. • nivelul legătură de date – punţi care interconectează reţele LAN de acelaşi tip sau de tipuri diferite.• protocoale de comunicaţie. 1999. lucrând la sisteme de calcul identice sau diferite se realizează după schema de mai jos (fig. Iaşi. Armonizarea derulării lucrărilor între emiţător şi receptor Calculatorul emiţător declanşează comunicarea. • arhitecturi. • limbaje.porţi de aplicaţii care permit cooperarea de la nivelul 4 în sus. Acesta are următoarele funcţii : 1. aceste echipamente permit conectarea la un mainframe a reţelelor locale. Porţile functionează şi la nivelul transport al modelului ISO / OSI. • structuri de formate.nr. Din cele prezentate putem face următoarea legatură între nivelele modelului OSI la care operează echipamentele şi numele acestora: • nivelul fizic – repetoare care copiază biţi individuali între segmente diferite de cablu. Sarcina unei porţi este de a face conversia de la un set de protocoale de comunicaţie la un alt set de protocoale de comunicatie.

dacă se detectează punctul de saturaţie. dacă au parcurs căi diferite. iar traficul de date este de obicei variabil. Protecţia contra erorilor. Dirijarea datelor în reţea. corectarea prin retransmisie etc. 100 . au rolul de intermediari în memorarea mesajelor. Un mesaj mai scurt este completat cu spaţii. 4. Comutatorul rezervă. Pachetele aceluiaşi mesaj pot sosi într-o ordine diferită de cea de la emitere. 3. Un mesaj poate trece prin mai multe noduri pentru a ajunge la destinatar. Gestiunea traficului reţelei. Ele primesc totalitatea mesajelor. 2. le memorează şi apoi le retransmit către receptor. Pentru ameliorarea performanţelor se utilizează şi comutarea mesajelor. gestiunea pachetelor la nodurile de comunicaţie este mai uşoară. Este deci necesară coordonarea în orice moment a activităţilor îndeplinite.lucrările sale pentru a putea face recepţia. la momentul transmisiei. La recepţie se recompune mesajul prin reordonarea pachetelor. plasate la nodurile reţelei. În fiecare nod de comunicaţie datele de transmis trebuie dirijate pe subansamble către calculatoarele destinaţie. Comutarea (dirijarea) poate fi asigurată prin mijloace fizice utilizând comutarea circuitelor. În acest mod. Software-ul specializat are misiunea de a alege calea de comunicaţie în funcţie de trafic dacă mai multe căi sunt posibile. Comutarea pachetelor reia principiul comutării mesajelor fixînd mărimea mesajului la o valoare standard (de exemplu 128 caractere în TRANSPAC). Calculatorul central realizează alocarea timpilor de comunicaţie cu terminalele. Ajustarea cererii de transmisie la posibilităţile tehnice trebuie să evite pierderea de informaţie prin depăşirea vitezei unei linii sau a capacităţii unui nod. Fiecare echipament din reţea are o anumită capacitate de transmisie. protecţia prin software se poate asigura prin coduri detectoare de erori. O altă soluţie este utilizarea terminalelor pasive pregătite întotdeauna pentru recepţie. iar unul mai lung este descompus în câte pachete este necesar. Întrucât liniile de transmisie sunt supuse factorilor perturbatori. circuitul corespunzător între emiţător şi receptor. iar mesajul parcurge acest circuit. • refuzul unui trafic suplimentar. În acest caz calculatoarele specializate în comutări. Principalele modalităţi de lucru sunt: • alegerea căilor de transmisie din mai multe posibile. • temporizarea nodurilor.

Orice limbaj. limbaje de programare. Elementele de metalimbaj apar în documentaţiile care însoţesc produseleprogram. Semantica este dată de un set de reguli care determină semnificaţia propoziţiilor într-un limbaj.* /. Limbajele de programare oferă facilităţi corespunzătoare de descriere. Toate limbajele de programare se bazează pe un set de simboluri elementare (de obicei. sub formă de instrucţiuni executabile de către calculator. Odată cu apariţia calculatoarelor electronice a apărut şi noţiunea de limbaj de programare ca mijloc de dialog om-calculator. Algoritmul indică modul de prelucrare a datelor iniţiale şi modificarea lor pas cu pas până la obţinerea rezultatelor finale. organizarea lor şi relaţiile dintre ele trebuie precizate prin program. Limbajele pot fi naturale (de exemplu. comenzi.sunt scrise cu litere mici şi reprezintă construcţii care vor fi înlocuite de utilizator. iar pragmatica se referă la utilitatea practică a limbajului. %. CREATE. literele mari şi mici ale alfabetului latin. se construiesc structuri complexe. Sintaxa reprezintă ansamblul regulilor prin care. p. limbaje de comunicare între dispozitive: protocoale – TCP/IP.. funcţii. 1 1 Breban. Noţiuni generale privind limbajele de programare Limbajul reprezintă un sistem de semne alcătuit din sunete articulate prin care oamenii îşi exprimă gândurile. Programarea. V.. Definiţia modernă consideră limbajul de programare un instrument de dialog omcalculator care are proprietatea că este înţeles de ambii participanţi la dialog. • cuvinte utilizator . presupune definirea sintaxei. limba engleză) sau artificiale. limba unei comunităţi umane: limba română. Aceste simboluri sunt asamblate în cuvinte-cheie sau expresii care formează vocabularul limbajului (instrucţiuni. XML. a algoritmului de rezolvare a unei probleme. caractere speciale (+ .). um. clauze şi funcţii în FoxPro . produse-program 5.. Dicţionar general al limbii române. Cele mai des utilizate elemente de metalimbaj sunt: • cuvinte scrise cu majuscule reprezintă cuvinte rezervate şi trebuie folosite exact în aceeaşi formă. numit alfabetul limbajului.1.Capitolul 5. Natura datelor. Limbajele de programare aparţin setului de limbaje artificiale create de om şi servesc la exprimarea. natural sau artificial. variabile. Bucureşti.559 101 . adică sisteme de semne care pot fi înţelese pe baza unor convenţii (jargoane profesionale. Exemple: codmat. FOR. pretu. Editura Enciclopedică. Exprimarea regulilor gramaticale din limbajul de programare se realizează cu ajutorul unui metalimbaj. constante). sentimentele şi dorinţele. Ansamblul regulilor prin care se construiesc instrucţiunile constituie gramatica limbajului. limbaje de programare). IIF(). semanticii şi pragmaticii sale. pornind de la simboluri de bază.LIST. 1992. cifrele sistemului zecimal. Exemple: comenzi.

În practică există şi încercări de standardizare a metalimbajelor.sau exclusiv: din elementele prezente se va alege unul singur. dezvoltare şi întreţinere a programelor poartă denumirea de programare.încadrează o construcţie opţională (programatorul decide dacă acestea vor fi sau nu folosite) Exemple: LIST [FIELDS <lista_câmpuri>] . transformarea programului sursă în program executabil (prin compilare sau interpretare). Problema Programator (utilizator) pe baza analizei problemei de rezolvat Scrie programul Program Calculator instrucţiuni pentru calculator Traducere automată în limbaj maşină execută programul Rezultat Reguli şi restricţii ale limbajelor de programare 102 Figura nr. 5. Obţinerea formatului executabil se realizează prin traducere. Pentru a putea fi înţeles de calculator el trebuie adus în format executabil. calea de la problema de rezolvat la rezultate este relativ uşoară. În cazul problemelor simple.. Programul scris de om se numeşte program-sursă.• [ ]. Ansamblul activităţilor de concepere. Procesul de programare .1. codificarea algoritmului într-un program utilizând un limbaj de programare. Figura nr. Programul reprezintă un ansamblu de instrucţiuni şi/sau comenzi scrise cu ajutorul unui limbaj de programare care descriu prelucrările de date pe care trebuie să le execute calculatorul în scopul rezolvării unei probleme. care pot fi interpretoare sau compilatoare. exploatarea şi întreţinerea. elaborarea algoritmului de rezolvare a problemei şi reprezentarea acestuia. Utilizând limbajul de programare omul va întocmi un program care descrie problema de rezolvat în termeni inteligibili pentru calculator. putând fi sintetizată astfel: definirea şi analiza problemei. Exemple: TO PRINT | TO FILE.CREATE REPORT [<nume_fişier>│?]. • { } sau | . 5. etc.1 ilustrează procesul de programare. ON | OFF. Limbajele de programare servesc la transformarea într-un format accesibil calculatorului a modului de rezolvare a unei probleme. cu ajutorul unor programe speciale. cele mai cunoscute fiind BNF (Backus Naur Form) şi EBNF(Extended BNF). testarea şi documentarea.

Computer Aided Software Engineering). inclusiv cele din domeniul economic. De aici necesitatea organizării datelor. deci a structurării lor conform logicii programelor. implementarea şi întreţinerea sa. În acest caz. în anumite zone de pe suport. Visual FoxPro se poate considera că reprezintă un mediu de programare care oferă un editor de texte.În cazul problemelor complexe. oferă facilităţi de gestionare a fişierelor prin meniul FILE şi de informare completă şi rapidă prin sistemul HELP. după anumite reguli. De la ingineria programării s-a trecut apoi la ingineria programării asistate de calculator (CASE . nu răspund condiţiilor specificate anterior este necesară parcurgerea anumitor etape pentru ca problema să fie adaptată prelucrărilor informatice. presupunând implicarea mai multor categorii de specialişti.Etapele rezolvării problemelor cu ajutorul calculatorului electronic Calculatoarele actuale gestionează datele fără a lua în considerare semnificaţia lor. la elaborarea de produse-program performante. Prin produs-program se desemnează atât programul propriu-zis. în 1968. calculatorul îşi face singur programele. Industrializarea activităţii de programare a determinat apariţia. Acesta ilustrează tocmai trecerea de la “artizanal” la “industrial” în programare. interpretarea sau compilarea. sau ataşată programului sub forma dosarului de programare care la rândul său cuprinde descrierea problemei şi a funcţiilor sale. respectiv editarea de legături. descrierea algoritmului de rezolvare a problemei. Produsele-program sunt realizate atât de către firme specializate. activitatea de programare capătă caracteristicile activităţilor de tip industrial. a conceptului de ingineria programării (software engineering). un depanator de programe. mai mult timp şi mai mulţi bani. cât şi de firme care-şi dezvoltă propriile aplicaţii. un compilator. un încărcător de programe. Documentaţia poate fi inclusă în program prin linii de documentare/linii comentariu. numai că trebuie să i se furnizeze intrările într-un mod ordonat. în condiţii optime de productivitate şi eficienţă. În plus. încărcarea şi lansarea în execuţie. procedee şi instrumente care să conducă.2. cât şi documentaţia pentru elaborarea. Întrucât în starea iniţială problemele de rezolvat. descrierea structurii datelor (de intrare şi de ieşire). metode. care nu influenţează modul de derulare a execuţiei programului. 5. facilitând doar înţelegerea sa. Identificarea datelor reprezentate se realizează prin amplasarea simbolurilor în memoria internă. Altfel spus. La primele limbaje de programare trecerea de la programele sursă la programele executabile se realiza prin comenzi distincte în care se specificau explicit operaţiunile de efectuat. majoritatea limbajelor de programare sunt integrate în medii de programare. descrierea condiţiilor de implementare şi exploatare. Mediile de programare reprezintă pachete de programe care asigură integrarea următoarelor funcţii: introducerea şi editarea programului sursă. În prezent. depanarea programului. programul sursă. un domeniu al informaticii care se ocupă cu identificarea celor mai adecvate soluţii. Spre exemplu. Literatura de specialitate face apel la mai 103 . după cum sunt definite prin programele de prelucrare. rezultatul activitităţii de programare este produsulprogram. Ulterior evoluţia s-a orientat către medii de programare.

achiziţionarea de produse-program. mod de prezentare. ca o sinteză a etapei. Paris. de obicei. descrierea algoritmului de rezolvare a 2 2 Reix. cu editoare de legături. programele sunt folosite în exploatarea curentă de alte persoane decât cele care le-au proiectat. calea de la problema de rezolvat la rezultate poate fi sintetizată astfel: definirea şi analiza problemei. fiind necesară însuşirea şi utilizarea unui limbaj de programare. Programul pregătit pentru exploatarea curentă trebuie să fie corect din punct de vedere al logicii de rezolvare a clasei de probleme. În etapa de definire şi analiză a problemei se prezintă imaginea conceptuală completă. Testarea şi corectarea programului. fiind prevăzute cu editor de texte pentru introducerea programului sursă. pp. luând în considerare toate restricţiile identificate în faza de analiză. de obicei. Etapa de codificare a algoritmului presupune alegerea unui limbaj de programare adecvat pentru scrierea programului sursă (se utilizează pentru scriere un editor sau procesor de texte). Etapele de analiză şi programare durează. Les Editions Foucher. cu module de traducere. execuţia şi întreţinerea. coerentă şi neambiguă a problemei luate în studiu. Majoritatea limbajelor de programare actuale reprezintă medii de programare. Etapa de elaborare a algoritmului de rezolvare a problemei detaliază prelucrările până la nivelul operaţiunilor elementare de efectuat. pseudocod etc. cu ajutorul unor programe speciale care pot fi interpretoare sau compilatoare. Pentru a putea fi înţeles de calculator el trebuie adus în format executabil. Programul scris de om se numeşte program-sursă. În concepţia tradiţională drumul de la problemă la rezultate este relativ greoi. După stabilirea acestor elemente se poate întocmi.. programul sursă introducându-se în sistem sub forma unui fişier în format text. Obţinerea formatului executabil se realizează prin traducere. precum şi precizarea modificărilor suferite de datele de intrare pentru a obţine rezultatele dorite.multe concepţii în modelarea problemelor în vederea prelucrărilor informatice : concepţia tradiţională (clasică). elaborarea algoritmului de rezolvare a problemei. cu module de depanare etc. transformarea programului sursă în program executabil (prin compilare sau interpretare). Aşa cum rezultă din figura 5. mult timp şi presupun costuri ridicate. 1990. a explicaţiilor şi exemplelor care să conducă la o utilizare corectă a programului respectiv. documentarea programului. testarea şi corectarea. Documentarea programului este necesară deoarece. Systemes d’information et management des organisations. concepţia utilizatorului final (prin folosirea de instrumente software specializate). După formularea problemei în termeni concreţi şi clari urmează analiza tuturor aspectelor privind datele de intrare şi rezultatele (natură. mod de organizare). formă. respectiv date de intrare pentru care se cunosc rezultatele. schema de sistem. Ea presupune precizarea instrucţiunilor de utilizare. 146148 104 . R. codificarea algoritmului într-un program utilizând un limbaj de programare. Aceasta poate fi inclusă în program prin linii de documentare/linii comentariu care nu influenţează modul de derulare a execuţiei programului. descrierea structurii datelor (de intrare şi de ieşire). facilitând doar înţelegerea sa sau poate fi ataşată programului sub forma dosarului de programare care cuprinde descrierea problemei şi a funcţiilor sale. În acest scop se întocmeşte o documentaţie. Reprezentarea algoritmului se face prin diverse tehnici: schemă logică. În acest scop se folosesc date de test.1.

sisteme de gestiune a bazelor de date etc. stocuri. 105 . Firmele interesate pot achiziţiona asemenea produse-program după analiza atentă a cerinţelor de prelucrare. contabilitate generală etc.) societăţi specializate în producţia de software pun la dispoziţie. Întreţinerea programului are atât un aspect corectiv. exemple de utilizare etc. Achiziţionarea de produse-program. cât şi un aspect evolutiv. descrierea condiţiilor de implementare şi exploatare. pe piaţă. produse-program la cheie. care ţine seama de dinamica clasei de probleme rezolvate. Concepţia utilizatorului final se bazează pe utilizarea instrumentelor software specializate care apropie utilizatorul de calculator şi elimină faza de programare. programul sursă. Asemenea instrumente software specializate sunt limbajele de programare din generaţia a 4-a (programe de calcul tabelar. Ulterior utilizatorul trebuie să-şi adapteze structura datelor la cerinţele produsuluiprogram.problemei. înlăturând eventualele erori care au mai apărut.) care permit definirea unui model de rezolvare a problemei apropiat de formaţia utilizatorului. Pentru aplicaţiile curente din domeniul economic (producţie. programe de grafică. Exploatarea are în vedere utilizarea curentă a programului în rezolvarea cazurilor concrete din clasa de probleme pentru care a fost proiectat.

Utilizarea unor soluţii tehnice moderne şi eficiente în proiectarea produselor informatice înseamnă folosirea ultimelor noutăţi hardware şi software din domeniu. Fundamentarea pe criterii tehnico-economice presupune comensurarea cheltuielilor necesare pentru conceperea şi realizarea produselor-program comparativ cu veniturile care urmează a fi obţinute din vânzarea acestor produse. 3. noutăţi care conduc la obţinerea unor produse competitive. cât şi în alte ţări. De aceea. Existenţa cadrului legislativ presupune existenţa unei legislaţii economice naţionale în concordanţă cu cea europeană pentru ca viitorul produs să poată fi uşor generalizat atât în ţara de origine. fiind însă rezultatul unei activităţi intelectuale. 4. 2.3.5. Analizele economice trebuie realizate în corelaţie cu cele tehnice care implică utilizarea celor mai moderne resurse informatice. ci într-o zonă geografică întinsă. Existenţa unei pieţe reale pentru desfacerea produselor informatice înseamnă dezvoltarea unor studii de marketing care să evidenţieze existenţa sau inexistenţa unor posibili beneficiari ai produselor program care urmează să fie comercializate. Posibilitatea algoritmizării eficiente a problemelor abordate presupune dezvoltarea şi utilizarea produselor informatice pentru domenii economice în care procesele de prelucrare au un caracter cuantificabil şi pot fi asociate specificului sintactic şi semantic al sistemului electronic de calcul. nivelul mediu al cheltuielilor de proiectare şi realizare. Investiţia este totuşi rentabilă deoarece produsul-program se vinde întrun mare număr de exemplare. 106 . Ca şi în industrie. Principii de utilizare specifice produselor program Pachetele de programe sunt asemănătoare cu produsele rezultate dintr-o activitate de producţie. prin contractul încheiat între cumpărător şi vânzător sau prin practicarea unor preţuri scăzute şi asigurarea unor servicii care nu sunt oferite de copiile pirat (documentaţia şi punerea la dispoziţie a unor noi versiuni). Pentru ca piaţa produselor-program să funcţioneze trebuie asigurate următoarele condiţii: • Protecţia firmei producătoare contra copierii frauduloase a produselor-program de către clienţii săi – se realizează prin lege. • Un răspuns pertinent la o cerinţă generică. • Piaţă potenţială extinsă. Prin aceste studii sunt identificate următoarele elemente: numărul viitorilor utilizatori. 5. utilizarea lor trebuind să se facă fără probleme chiar dacă utilizatorii nu sunt experimentaţi în domeniu. • Produse-program de calitate. Un produsprogram este vândut la un preţ mai mic în raport cu investiţia iniţială pentru realizarea lui. urmărindu-se comercializarea produselor-program nu numai la nivelul unei ţări. posibilităţi concrete de livrare prin estimarea unor preţuri de livrare pertinente. la proiectarea pachetelor de programe se iau în considerare următoarele principii: 1. produsul-program trebuind să răspundă unor cerinţe care se manifestă în mod curent şi care pot fi satisfăcute într-o manieră standardizată. firmele producătoare fac investiţii în acest domeniu numai în condiţii de eficienţă economică.

de creaţie tip "artă a programării" la o activitate sistematică care să asigure înalta calitate a programelor şi un cost cât mai scăzut al elaborării şi întreţinerii acestora. Publicitatea este asigurată apelându-se la un personal de specialitate şi o tehnică de calcul de un nivel înalt. firma producătoare trebuie să asigure asistenţa tehnică pentru exploatarea la parametrii de eficienţă a produsului respectiv. calitatea produselor informatice este definită ca fiind gradul în care un sistem. cât şi pe cea externă. Obiectivul final al ingineriei software este trecerea de la o activitate de elaborare a programelor în care domină stilul artizanal. termenii şi conceptele economice utilizate etc. particularităţile limbii. Dezvoltarea de soluţii informatice bazate pe sisteme de programe reutilizabile în contextul evoluţiei sistemelor de operare are în vedere conceperea acestora prin folosirea unor structuri care să permită dezvoltarea. alfabetul. sistemul de unităţi monetare. 8. se pot realiza sisteme de asigurare a calităţii şi planuri ale calităţii şi pentru procesele de dezvoltare. utilizarea produselor-program generalizabile presupune parcurgerea unor etape în care utilizatorul final foloseşte în mod efectiv pachetul program existent în biblioteca sursă direct executabilă (livrată de proiectant). Calitatea software reprezintă totalitatea însuşirilor tehnice. În acest scop la proiectare şi realizare trebuie avute în vedere cerinţele cadrului legislativ din ţara de origine şi din ţările în care produsul va fi livrat. fie anumite valori standard ale unor parametri caracteristici. şi pentru produsele informatice se poate determina nivelul calitativ. Asigurarea activităţilor de publicitate şi asistenţă tehnică are în vedere estimarea fondurilor necesare pentru lansarea pe piaţă a produsului informatic. însuşiri ce exprimă gradul în care acestea satisfac nevoia utilizatorilor. o componentă sau un proces satisface clientul. Caracteristici de calitate ale produselor program Calitatea software-ului este astăzi un subiect la modă. Aşadar. Pentru asigurarea credibilităţii. în 107 . 7. luându-se în considerare fie un produs etalon. sistemele de codificare.4. Plecând de la aceste principii. modificarea sau suprimarea unor module informatice cu efort material şi uman minim în condiţiile apariţiei unor noi versiuni de sisteme de operare. Produsele informatice fiind tot rezultate ale unui proces creativ. necesităţile utilizatorului sau aşteptările acestuia. În IEEE (The Institute of Electrical and Electronics Engineering) Glossary of Software Engineering Terminology. se poate realiza un plan de asigurare a condiţiilor optime în care aceste produse să fie realizate la parametri cât mai ridicaţi şi să poată asigura îndeplinirea şi realizarea cerinţelor specificate. economice şi sociale ale produselor software. prin care acestea reuşesc să satisfacă anumite cerinţe. de intuiţie şi improvizaţie. 5. Asigurarea de soluţii tehnice cu caracter plurinaţional rezidă din cerinţele de comercializare a viitorului produs atât pe piaţa internă. elaborare şi realizare a produselor software. urmată de o campanie publicitară eficientă. Aşa cum pentru produsele obişnuite se recurge la determinarea unui nivel al calităţii.6.

reprezentând orizontul de timp în care operează şi evoluează produsul program. corectitudinea (un produs program este corect dacă transformările pe care le efectuează conduc la obţinerea de rezultate ce corespund calitativ şi cantitativ cu specificaţiile de programare). utilizatorul alege acele produse concurente care. După glosarul de termeni . Aceste caracteristici de calitate sunt următoarele: fiabilitatea (un program posedă caracteristica de fiabilitate în măsura în care îndeplineşte funcţiile de prelucrare cerute de beneficiar. memorie internă. un nivel mult mai ridicat al calităţii antrenează costuri foarte mari care se reflectă în preţul produsului. dar şi asupra întregului ciclu de viaţă al produsului software3. mentenabilitatea (indică măsura în care este permisă actualizarea rapidă şi uşoară a produsului program pentru a putea continua utilizarea acestuia chiar în condiţii modificate). Definirea problemei la beneficiar. adaptabilitatea (reprezintă capacitatea produsului software de a permite integrarea de noi funcţii de prelucrare şi de a include acele secvenţe de instrucţiuni care măresc performanţa programului. tipuri şi număr periferice . În acest caz. stabilitatea (indică rezistenţa programului aplicativ faţă de efectele generate de o modificare a datelor iniţiale. 108 . utilizarea unor metode de evaluare a calităţii software astfel încât să existe posibilitatea comparării nivelului planificat al calităţii cu cel obţinut efectiv. la un preţ mai scăzut. oferă nivelul necesar al calităţii. Producătorii de software trebuie să obţină. pe un interval de timp dat. Utilizatorul este cel care certifică calitatea unui produs program. Un nivel mai scăzut duce la alegerea produselor software concurente care. deci.şi complexitatea problemei ce se rezolvă). acel nivel al calităţii care să permită satisfacerea aşteptărilor utilizatorului. aducându-l la nivelul eficienţei de utilizare de la un moment dat. ulterior. precum şi distrugerea parţială sau totală a volumelor de date).terminologie software . Caracteristicile de calitate ale produselor software sunt puse în evidenţă în diferite etape din ciclul de viaţă ale produsului program. mentenanţa şi până la retragerea software-lui. ulterior elaborării). cel puţin. Creşterea nivelului unei caracteristici poate conduce automat atât la creşterea nivelurilor pentru unele caracteristici. oferă un nivel suficient al calităţii. liniaritatea (măsoară gradul în care la elaborarea unui modul. cât şi la scăderea nivelurilor pentru altele. de gradul de utilitate şi de eficienţa economică în exploatare. eficacitatea (un produs program este eficace dacă realizează o corelaţie optimă între consumurile de resurse -timp de execuţie. Pe de altă parte. Este necesară. cât şi în secvenţele de instrucţiuni care compun modulele care intră în componenţa sa). a unei secvenţe sunt utilizate instrucţiuni care se execută una după alta sau măsura în care nu sunt utilizate instrucţiuni de salt condiţionat sau necondiţionat). clarificarea şi detalierea acesteia de către beneficiar şi producător prin elaborarea unor specificaţii are un impact deosebit atât asupra calităţii proiectului şi.ai IEEE (Institute of Electric and Electronic Engineering). utilizarea. Programatorii trebuie să cunoască modul în care interacţionează caracteristicile şi atributele de calitate pentru a asigura realizarea echilibrului necesar încadrării produsului program între limite de performanţă admise.funcţie de parametrii tehnico-economici. ciclul de viaţă reprezintă o abordare sistemică începând cu dezvoltarea. având drept criteriu satisfacerea cerinţelor sale. fără erori). claritatea (un produs program este considerat impur atunci când secvenţele ce formează modulele sale 3 Ciclul de viaţă al unui produs software reprezintă intervalul de timp de la momentul deciziei de realizare şi până la retragerea sau înlocuirea totală a acestuia cu un nou produs software. siguranţa în utilizarea curentă (stabileşte măsura în care un program aplicativ nu permite efectuarea de modificări neautorizate sau nedorite în volume de date. la acelaşi preţ. a produsului.

109 . La alegerea unui produs program se iau în considerare cerinţe cum ar fi: • Dimensiunea maximă a problemei ce trebuie rezolvată în raport cu dimensiunea maximă planificată de produsul program. integrabilitatea (arată gradul în care produsele software pot fi incluse în sisteme complexe de prelucrare a datelor). Aceste criterii sunt sistematizate în tabelul 5. complexitatea (permite stabilirea diferenţelor dintre structurile programelor şi ierarhizarea programelor după noduri şi arce şi mod de orientare a acestora din urmă). modul de înţelegere (învăţare) a utilizării produsului program şi de interpretare care să conducă la un anumit număr redus de rulări cu erori. • Costurile implicate de utilizarea curentă şi de menţinere în exploatare să se situeze la nivele care să nu afecteze negativ eficienţa economică a unităţii beneficiare.5.fişiere vide. Selecţia produselor program şi evaluarea performanţelor acestora Deoarece pe piaţa specializată există o mare varietate de produse informatice viitorul beneficiar trebuie să aibă în vedere un sistem de criterii după care se va face selecţia. 5. portabilitatea (caracteristica de calitate care pune în evidenţă gradul în care un produs program poate fi rulat pe mai multe tipuri de calculatoare). dimensiunile maxime ce se iau în considerare). având rezultat direct economia de muncă vie). testabilitatea (oferă utilizatorilor posibilitatea de a pune în evidenţă cât mai multe variante de probleme ce pot fi rezolvate şi comportamentul programului aplicativ în situaţii particulare . modularitatea (descrie ordinea din cadrul produsului format din module). • Resursele configuraţiei sistemului de calcul necesare implementării produsului program în raport cu resursele configuraţiei sistemului la care are acces utilizatorul. uşurinţa în vehicularea datelor de I/E. flexibilitatea (determină volumul de restricţii impus utilizatorilor pentru a obţine rezultate complete şi corecte prin folosirea unui program aplicativ).conţin instrucţiuni ce pot lipsi fără a fi afectată calitatea rezultatelor finale).1. consistenţa (pune în evidenţă măsura în care modulele realizează funcţii de prelucrare necontradictorii şi se bazează pe uniformizare în folosirea simbolurilor. date neconsistente). cazurile particulare. reutilizabilitatea (reprezintă capacitatea unor module ale produsului program de a fi încorporate în alte programme. completitudinea (dă măsura în care modulele produsului software sunt parţial activabile şi fiecare realizează funcţia de prelucrare dată în specificaţii). • Flexibilitate. variantele problemei ce pot fi rezolvate. a regulilor de construire a identificatorilor. etichetelor şi în general a secvenţelor omogene). produsul poate pune în evidenţă totalitatea erorilor existente în date. • Produsul program să poată încorpora noi componente pentru funcţii de prelucrare identificate ulterior şi/sau să poată fi adaptat tehnicilor de prelucrare ce corespund dezvoltării ulterioare a configuraţiei sistemului de calcul. generalitatea (pune în evidenţă aria de cuprindere a funcţiilor de prelucrare. • Nivelul de tratare a erorilor să conducă la reducerea numărului de rulări incomplete ale produsului program. date incomplete. poate realiza corectarea sau ignorarea unora din acestea.

5. cauza şi modalităţile de eliminare a erorilor. • Implicaţiile algoritmului utilizat în realizarea produsului program asupra preciziei.2. Tabelul nr.iar mesajele de eroare trebuie să stabilească cât mai exact locul. Criterii de selecţie a produselor-program Criteriu Preţul de livrare Procent de informatizare/realizare a activităţii/problemei abordate de PP Costul mediu de funcţionare estimat Costul estimat al sistemului de calcul de achiziţionat Costul mediu al service-ului lunar Numărul de exemplare de PP vândute de firma proiectantă Versiunea de PP (monopost/reţea) Timpul mediu de funcţionare/exploatare lunar a PP Numărul de persoane implicat în utilizarea PP Numărul de ţări/oraşe/firme în care PP este implementat Tipul de optim urmărit Minim Maxim Minim Minim Minim Maxim Solicitată debeneficiar Minim Minim Maxim 110 . vitezei. consumului de resurse. • Nivelele de fiabilitate şi metenabilitate trebuie să fie astfel dimensionate încât ponderea erorilor ce necesită modificarea de secvenţe în program să fie cât mai redusă.

B. Vasilescu. Bucureşti. A. 2006 11. I. Teorie şi aplicaţii. Informatică. Bucureşti. D. Editura Economică. Sisteme de calcul şi operare. ş. 2005 8.. Roşca. Gh. I. 2004 9.. Editura Economică.. Editura ASE.. Iaşi. Oancea. Ediţia a treia. Iaşi. Editura Albastră... 2006 12. Editura Economică. R.. Florea. Bucureşti.. 2003 5. B. M. Editura Teora. Calculatorul în trei timpi (Ediţia a III-a). Editura Bonitas.Bibliografie 1. Melnic. 6 în 1. Vasiu. Bazele tehnologiei informaţiei. Airinei. Bucureşti.a. 2003 6. L. Melnic. Bucureşti. Covalenco. A. Reţele de calculatoare.. Roşca. Chişinău. Băduţ.. Societatea cunoaşterii. J. 2007 3. Informatică juridică şi drept informatic. Iaşi. Editura TehnicaInfo.. Gh... I. Microsoft Office 2003. Editura Sedcom Libris. Editura Polirom. ClujNapoca. 2004 4. I. 2009 111 . I. 2006 2.. Sistemul de operare Unix şi Windows. Bucşă.. A.. E-serviciile. 2005 10. Bazele informaticii aplicate. Bolun.Gh. Editura Sedcom Libris. 2008 7. Năstase. Vasiu. Iaşi.. Ghilic-Micu. Dodescu.. Habraken. Societatea informaţională. Editura Economică. Dodescu. Gh. Tehnologii informaţionale pentru afaceri. Bazele informaticii economice.