UNIVERSITATEA “GEORGE BACOVIA” BACĂU

INTRODUCERE ÎN INFORMATICĂ
SUPORT DE CURS

Conf. univ. dr. Andreia-Simona Melnic

BACĂU 2011
1

Cuprins
Capitolul 1. Concepte de bază privind tehnologia informaţională şi de comunicaţii.....................................................3 1.1. Informaţia, resursă strategică a societăţii.....................................................................................................3 1.1.1. Evaluarea informaţiei....................................................................................................................................7 1.2. Tehnologia informaţională...........................................................................................................................8 1.3. Aspecte privind organizarea şi structurarea datelor................................................................................13 1.3.1. Date elementare şi date structurate.............................................................................................................13 1.3.2. Categorii de operaţiuni definite asupra datelor...........................................................................................15 1.4. Informatica şi informatica juridică............................................................................................................19 1.5. Sisteme informaţionale şi sisteme informatice..........................................................................................20 1.5.1. Sistemul informaţional şi rolul său în cadrul organismelor economice......................................................21 1.5.3. Sistemul informatic.....................................................................................................................................23 Capitolul 2. Calculatorul electronic –elemente fundamentale de structură şi principii de funcţionare....................24 2.1. Structura unui calculator electronic şi modul de funcţionare a acestuia...................................................24 2.1.1. Componenta hardware a sistemului electronic de calcul............................................................................24 2.1.2. Componenta software a sistemului elctronic de calcul...............................................................................27 2.1.3. Unitatea centrală - structură şi funcţionare.................................................................................................29 2.1.4. Principii de funcţionare a calculatoarelor electronice...........................................................................34 2.2. Echipamente periferice şi suporturi de date...............................................................................................36 2.2.1. Echipamente periferice de intrare.........................................................................................................38 2.2.2. Echipamente periferice de ieşire.................................................................................................................41 2.2.3. Echipamente pentru citirea directă a documentelor....................................................................................46 2.2.4. Echipamente periferice pentru redarea sunetelor..................................................................................48 2.2.5. Echipamente şi suporturi pentru stocarea datelor................................................................................49 2.2.6. Echipamente de comunicaţie: modem-ul....................................................................................................59 Capitolul 3. Sisteme de operare....................................................................................................................................60 3.1. Prezentare generală, caracteristici, structură, clasificare, funcţii.......................................................................60 3.1.1. Prezentarea generală a sistemelor de operare.............................................................................................60 3.1.2. Caracteristicile sistemelor de operare...................................................................................................60 3.1.3. Clasificarea sistemelor de operare........................................................................................................61 3.1.4. Structura unui sistem de operare...........................................................................................................64 3.1.5. Obiectivele şi funcţiile sistemelor de operare.......................................................................................66 3.2. Tehnici de exploatare a calculatoarelor.............................................................................................................70 3.2.1. Monoprogramarea.................................................................................................................................70 3.2.2. Multiprogramarea.................................................................................................................................71 3.2.3. Multiprelucrarea....................................................................................................................................71 3.2.4. Prelucrări SPOOLING..........................................................................................................................72 3.2.5. Prelucrări în timp real...........................................................................................................................72 3.2.6. Sisteme de lucru multiutilizator............................................................................................................73 Capitolul 4. Reţele de calculatoare...............................................................................................................................75 4.1. Conceptul de reţea de calculatoare....................................................................................................................75 4.2. Clasificarea reţelelor de calculatoare.................................................................................................................79 4.2.1. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de răspândirea geografică a sistemelor de calcul............79 4.2.2. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de arhitectură...................................................................81 4.2.3. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de topologie.....................................................................83 4.2.4. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de modelul de comunicare (standardul de comunicare)..86 4.3. Administrarea şi securitatea reţelelor de calculatoare.......................................................................................90 4.4. Interconectarea reţelelor de calculatoare...........................................................................................................91 Capitolul 5. Programarea, limbaje de programare, produse-program..........................................................................96 5.1. Noţiuni generale privind limbajele de programare............................................................................................96 5.2.Etapele rezolvării problemelor cu ajutorul calculatorului electronic..................................................................99 Pentru aplicaţiile curente din domeniul economic (producţie, stocuri, contabilitate generală etc.) societăţi specializate în producţia de software pun la dispoziţie, pe piaţă, produse-program la cheie. Firmele interesate pot achiziţiona asemenea produse-program după analiza atentă a cerinţelor de prelucrare. Ulterior utilizatorul trebuie să-şi adapteze structura datelor la cerinţele produsului-program...........................................................................100 5.3. Principii de utilizare specifice produselor program.........................................................................................101 5.4. Caracteristici de calitate ale produselor program.............................................................................................102

2

5.5. Selecţia produselor program şi evaluarea performanţelor acestora.................................................................104 Bibliografie………………………………………………………………………………………………………….10 6

Capitolul 1. Concepte de bază privind tehnologia informaţională şi de comunicaţii
Informaţia, resursă strategică a societăţii Orice societate nu poate exista fără informaţie şi comunicarea ei. Cantitatea de informaţie este în continuă creştere şi aceasta este caracteristica evoluţiei societăţii umane care se află în faza societăţii informaţionale. “Alimentarea” oamenilor cu informaţia de care au nevoie are darul de a duce la generarea unor noi şi noi fapte, adică tot informaţie. Nouă. Lumea în care trăim se află într-o continuă schimbare, asistăm astăzi la un proces de tranziţie de la societatea industrială la societatea informaţională. Dar ce înseamnă o societate informaţională? În privinţa acestui termen există numeroase dispute, mai ales la noi în ţară, datorită limbii din care a fost tradus (information society, société de l`information). Astfel, de exemplu, mai apar termenii de societate a informaţiei, societate informatizată, economie informatizată, societate postindustrială . Societatea informaţională este societatea „în care majoritatea forţei de muncă se compune din cei care operează cu informaţii şi pentru care informaţia este elementul cel mai important”2. Ea pune accent nu numai pe informaţie, ci şi pe apariţia a noi moduri de viaţă ca urmare a modificării viziunii asupra lumii. Odată cu trecerea la societatea informaţională s-a făcut trecerea de la teoria valorii bazate pe muncă la teoria valorii bazată pe cunoaştere. Alvin Toffler spunea în lucrarea sa Powershift. Puterea în mişcare că, dacă în timpul societăţii industriale capitalul era unul da natură materială, cuprinzând maşinile şi materialele, în societatea post-industrială principala formă a capitalului este cunoştinţa. Ea este inepuizabilă, se poate aplica de către utilizatori diferiţi în acelaşi timp şi, dacă aceştia o folosesc inteligent, poate genera şi mai multe cunoştinţe. Societatea informaţională este acea societate în care economia se dezvoltă datorită progreselor tehnologice, în care informaţia joacă un rol pe care altădată (în societatea industrială) îl aveau bunurile materiale. Ea posedă trei caracteristici principale: informaţia este cea mai importantă resursă economică, consumul de informaţii este intens şi dezvoltarea infrastructurii informaţionale globale este primordială. În primul rând, informaţia este o resursă economică pe care întreprinderile trebuie să o deţină şi să o utilizeze pentru a ocupa o poziţie cât mai bună în mediul concurenţial actual. În al doilea rând, informaţia este utilizată de oameni din întreaga lume în activitatea lor de consumatori informaţionali. Cercetătorii japonezi consideră că în societatea informaţională sunt îndeplinite următoarele patru condiţii3: • Venitul pe cap de locuitor este mai mare de 4000 $; • Numărul angajaţilor din sectorul de servicii depăşeşte 50% din totalul producţiei active; • Numărul studenţilor depăşeşte 50% din totalul populaţiei de aceeaşi vârstă;
1

1 Drăgănescu, M., Societatea informaţiei sau societate informaţională, cotidianul Dimineaţa nr.97 /29.04.1998 2 Rogers, E.M., Communication Technology; the new media in society, 1986, p.10, citat în Van Cuilenburg, J.J., Scholten, O.,

Noomen, G.W., Ştiinţa comunicării, Versiune românească de Tudor Olteanu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p.54 3 Cuilenburg, J., J., Scholten, O., Noomen G.W., Ştiinţa comunicării, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p.53

3

Recommendations to the European Council. şi Japonia. a sistemelor personale de comunicaţii prin satelit.A.27-28 4 . 1994.  Şomajul cronic datorat automatizării producţiei. Ca urmare. 3. competiţiei. aplicaţiile sunt cele pentru care trebuie depuse cele mai mari eforturi din punct de vedere al realizării unei structuri informaţionale şi a unei interfeţe prietenoase. al aplicaţiilor şi serviciilor. Dezvoltarea infrastructurii informaţionale presupune realizarea a cât mai multe linii de comunicaţii prin care se fac legăturile între reţelele de calculatoare. D. deşi se urmăreşte prin noile proiecte privind societatea informaţională elaborate de Uniunea Europeană să se elimine acest efect prin crearea de noi locuri de muncă în domeniul serviciilor informaţionale6. a televiziunii prin cablu. aplicaţiile care oferă utilizatorilor serviciile specifice de care au nevoie pentru a utiliza nivelurile anterior menţionate. utilizatorii văd numai aplicaţia la care sunt conectaţi. în special e-mail. M. în format electronic (baze de date. reţele de comunicaţii radio şi prin satelit).• Ponderea cheltuielilor legate de informaţie depăşeşte 35% din bugetul unei familii. baze de documente.cec.ispo.beintbsoc/whitpaper 5 Bangemann. Corporaţiile conduc lumea. 1997. tehnologiei informaţionale şi a comunicaţiilor. prin politicile organizaţiilor guvernamentale. În al treilea rând în societatea informaţională se pune accentul pe infrastructuri informaţionale globale. utilizatorii care nu au fost instruiţi în vederea folosirii aplicaţiilor. Bruxelles. la nivelul diferitelor ţări sau organizaţii. care alcătuiesc aşa numita Triadă a Societăţii Informaţionale fac eforturi pentru realizarea unei zone informaţionale comune bazată pe convergenţa tehnologiilor informaţionale şi de telecomunicaţii. baze de imagini ş. 4 *** The Changing Society. este necesar ca şi modul în care are loc „transportul” datelor să fie transparent pentru utilizatori. criticile aduse revoluţiei informaţionale fiind sintetizate în literatura de specialitate astfel:  Păstrarea. între noile reţele create prin intermediul telefoniei mobile. Fiecare din componentele triadei. 5. transfer electronic de date. în acelaşi timp. a celor două straturi ale societăţii: bogaţi şi săraci. componentele hardware şi software disponibile utilizatorilor pentru a prelucra aceste informaţii. doresc să asigure coerenţa strategiilor de realizare a societăţii informaţionale globale din punct de vedere al legislaţiei. pp . Deoarece şi în cazul societăţii informaţionale au apărut diferenţe în ceea ce priveşte modul de participare la dezvoltarea ei. dar care sunt conştienţi de potenţialul utilizării tehnologiei informaţionale şi de comunicaţii şi de condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de avantajele ei. infrastructura fizică (cablu. 6. http://www. În general. şi 4 anume : 1. Zona informaţională comună este constituită din mai multe niveluri indivizibile. informaţia ca atare. pp. Având în vedere aceste patru criterii.. serviciile de bază ale telecomunicaţiilor. în continuare.a. Bucureşti.C. Societatea informaţională globală nu prezintă numai avantaje. 2. acces interactiv la baze de date şi transmiterea interactivă a imaginii digitale. România mai are multe de realizat până va intra în societatea informaţională. 4.U. respectiv cei care se „minunează” de ceea ce se întâmplă pe glob5. marile forţe ale lumii. 3-4 6 Korten. Dar. Editura Antet. Uniunea Europeană. adică cei care au acces la noile tehnologii şi se pot bucura de avantajele lor.). The New Technologies. S. Europe and the Global information Society.

G. cu avantajele directe sau indirecte pe care le aduce fiecărui individ. viziunea asupra informaţiei s-a schimbat de-a lungul timpului. numită informaţie. chiar dacă în rapoartele diferitelor comisii internaţionale acesta ar fi crescut în ultimele decenii8. J. 1991 11 Stoica.. ambientală. O. devenind în prezent o importantă resursă strategică cu rol în asigurarea supravieţuirii firmei10. Scholten.Editura Politică.  Societatea informaţională bazată pe cunoaştere înseamnă mai mult decât decât progresul tehnologiei şi aplicaţiilor informaticii şi telecomunicaţiilor. cele materiale sau financiare. Informaţie şi cultură. p. O singură civilizaţie.. necesare în activitatea continuă şi eficientă a oricărei întreprinderi sau instituţii”9). Zece noi direcţii care ne transformă viaţa. ea trecând progresiv de la suport al scopurilor generale (perioada 1960-1970). inclusiv ameninţarea vieţii private7... Noomen. fiind numită şi „petrolul secolului XXI”11. un agent hotărâtor al dezvoltării. 55 10 Laudon.P. Editura Tehnică. radio şi televiziune) şi informaţie ca mijloc de producţie (numărul celor care se ocupă de informaţii ca mijloc de producţie a crescut mult în ultimii ani. ea integrând şi dimensiunile: socială. reviste. J. Spre geomodernitatea secolului XXI. Megatendinţe. o cerinţă birocratică. Oamenii.. Se face însă diferenţa între informaţie ca produs (apare astfel categoria de „intermediatori de informaţii” care se ocupă de ordonarea şi distribuţia informaţiilor prin cărţi. 1997.  Elite desprinse de interesele predominante ale societăţii. ceea ce este esenţial sunt efectele într-adevăr benefice ale societăţii informaţionale globale. responsabilii acestor compartimente fiind de multe ori manageri de nivel înalt. 1998. Macmillan Publishing Company. J.. reprezintă o preocupare primordială în întreprinderile moderne. Stăpânirea informaţiilor necesare şi utile deciziei înseamnă de fapt selectarea şi utilizarea datelor obţinute din gestiunea internă şi în al doilea rând capacitatea de a le compara cu cele provenite din mediul concurenţial pentru a evidenţia ceea ce are un caracter de durată şi strategic de ceea ce este neesenţial.55 8 Malita. 1989. Însă. Laudon.Ruinarea vieţii de familie sau a afinităţilor de grup prin izolare şi continuă căutare de mai bine. p.. 7 Naisbitt.185. pentru a-şi menţine nivelul de trai au mai multe locuri de muncă. la suport în controlul managerial (perioada 1970-1980). Bucureşti. New York. pentru dobândirea de noi şi cât mai multe cunoştinţe.W. Editura Nemira.. prelucrare şi distribuire a informaţiilor. culturală şi economică În acest context. p. A Contemporary Perspective. au apărut în structura organizatorică a întreprinderii compartimentele specializate de culegere.. Second Edition.C. Management Information System. I. Op. informaţia devine de o importanţă vitală. Zece mii de culturi. p. bucurându-se de efectele globalizării în sferă restrânsă. K. Gestionarea acestei resurse. Pregătirea şi organizarea unui sistem de informaţii necesare unei acţiuni coerente şi de succes au devenit pentru întreprinderea modernă la fel de însemnate ca producţia şi vânzarea. Dacă în anii ‘50 informaţia era văzută ca un rău necesar (paper dragon). informaţia a devenit o resursă la fel de valoroasă ca resursele umane. M. 9 Van Cuilenburg. Astfel.. Datorită importanţei ei.J. Bucureşti. ei participând „la alcătuirea stocurilor interne de informaţii. cit.  Stres crescut care se datorează faptului că oamenii doresc să-şi îmbunătăţească permanent stilul de viaţă lăsând pe ultimul loc fericirea şi bunăstarea culturală. 12 5 .

Un exemplu îl poate reprezenta o ecuaţie matematică. informaţia trebuie exprimată într-o formă concretă. neobişnuit cu limbajul matematic. receptată şi prelucrată. Cineva. informaţia există numai în receptor. Astfel. noutate etc. accesibil unui anumit procesor (om. comunică o informaţie semnificativă. Această formă concretă se numeşte dată. program). persoana poate spune că a primit o informaţie. Relaţia date-informaţii O trăsătură fundamentală a informaţiei este subiectivitatea. semnal. iar datele furnizate la ieşire pot reprezenta informaţii diferite pentru utilizatori diferiţi. o mărime. Progresele înregistrate în domeniul tehnologiilor informaţionale. însă. În sens larg. Deci o procesare de date poate genera informaţie numai dacă există un receptor care să considere acest rezultat inteligibil şi folositor. Informaţia este produsul prelucrării datelor. o stare. care sunt aduse într-o formă inteligibilă şi care pot fi utilizate într-un scop anume. toate ştiinţele operând cu informaţii ca elemente ale cunoaşterii senzoriale sau raţionale. nr. acela al informaţiilor derivate din alte informaţii pe bază de raţionament. imagine etc. pot obţine informaţii diferite. Dacă data este receptată de un utilizator capabil de înţelegere. Pentru a fi percepută. într-o comunicare. fiind intangibilă. ştire. poate să nu însemne nimic pentru altele. procesele şi obiectele lumii reale”. În informatică prin dată se înţelege un “model de reprezentare a informaţiei. o relaţie care serveşte la rezolvarea unei probleme sau care este obţinută în urma unei cercetări urmând a fi supusă unor prelucrări. tangibilă. informaţia este noţiunea prin care se defineşte fiecare din elementele noi conţinute în semnificaţia unui simbol sau grup de simboluri. Schematic relaţia dintre date şi informaţii poate fi reprezentată astfel: unde d1÷ dn date i1÷ ininformaţii Fig. Sistemele de calcul prelucrează date. transmiterea cunoştinţelor vehiculează informaţii. Noţiunea de informaţie este complexă şi de mare generalitate. 1. model cu care se poate opera. Data are o existenţă obiectivă. această ecuaţie sau dată.1. prin care se exprimă o situaţie. Pe de altă parte. denumirea de 6 . Cunoaşterea umană. nivel considerat a fi nivelul cunoştinţelor.Informaţia ca noţiune este foarte veche. unitate centrală. unitate de măsură în informatică (biţi). Data poate fi considerată materia primă pentru informaţie. Acestui nivel i se adaugă un al doilea. persoane diferite. pornind de la acelaşi set de date. pentru a obţine noi informaţii despre fenomenele. ştire. prin prelucrări diferite. Corespondenţa dată-informaţie este considerată ca fiind un prim nivel în informatica economică. Prin dată se înţelege un număr. Nu orice prelucrare de date generează informaţii. tangibilă. cu toate încercările pe care le-ar face. materializate în cea de-a cincea generaţie de calculatoare electronice au generat trecerea de la calculatoare care calculează şi memorează date la calculatoare care raţionează şi informează. când este primită. nu reuşeşte să obţină un plus de informaţii prin citirea acestei date. Sensurile noţiunii de informaţie sunt mult discutate şi interpretate de către o disciplină sau alta. Pentru cineva familiarizat cu limbajul matematicii. Dacă data are o existenţă fizică. Ceea ce poate fi o informaţie pentru o persoană. Ea este o informaţie potenţială întrucât prin prelucrare conduce la obţinerea informaţiilor. o acţiune. Ea este utilizată cu diferite semnificaţii: suport al cunoştinţelor umane.

scheme etc) şi pe un suport accesibil (hârtie. în diverse situaţii sunt necesare informaţii despre trecut. însă. conţinutul şi forma informaţiei. chiar pertinentă. despre o situaţie prezentă sau o prognoză a evoluţiei anumitor mărimi.). unele informaţii sunt deja între cunoştinţele receptorului şi deci nu generează informaţii noi. informaţiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare”. informaţia poate fi inadecvată dacă nu este şi completă. Nu orice dată sau informaţie creează cunoştinţe. o informaţie exactă nu este de mare folos dacă nu răspunde unei nevoi specifice a utilizatorului. De multe ori. În plus. transmise şi recepţionate. informaţii actuale. grafice.calculator devine improprie întrucât se prelucrează cunoştinţe. adică a unei unităţi de măsură. uşoar de utilizat şi înţeles. altfel spus dacă nu este pertinentă. decizia nu va fi însă urmată de efecte. precum şi o cunoaştere generală (experienţă acumulată. Perioada la care se raportează informaţia constituie un atribut temporal de mare importanţă. pertinente. termenul adecvat fiind cel de sisteme de prelucrare a cunoştinţelor. exhaustivitatea este. exhaustive şi concise nu au fost valorificate deplin datorită unei prezentări necorespunzătoare. Cunoştinţele reprezintă. în sensul furnizării utilizatorului exact a informaţiei de care are nevoie. Pentru a opera cu noţiunea de informaţie. În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române se precizează că “cunoştinţele cuprind totalitatea noţiunilor. ideilor. ecranul unui calculator etc. Decidentul utilizează pentru fiecare decizie informaţii specifice. 1. Astfel. Forma defineşte modalitatea de prezentare a informaţiei. comprehensibile şi mai uşor de folosit. informaţia trebuie să reflecte realitatea din momentul (sau cât mai aproape de momentul) utilizării sale. Conţinutul este. oportune. totalitatea informaţiilor debândite anterior cu privire la obiectul considerat. De asemenea. O bună informaţie trebuie să fie obţinută la momentul potrivit (adică să fie oportună) şi la anumite intervale stabilite (adică să aibă o anumită frecvenţă). fără a-l sufoca cu un şuvoi informaţional din care să fie incapabil să selecteze ceea ce îi este necesar. la rândul său. Exactitatea este un atribut vital al acesteia. considerat a fi cea mai importantă dimensiune a informaţiei. Evaluarea informaţiei Pentru evaluarea calitativă a informaţiei pot fi luate în considerare trei aspecte: dimensiunea temporală. deci. Dimensiunea temporală. pe lângă evaluarea ei calitativă se folosesc şi forme de evaluare cantitativă. formaţie. s-a pus problema găsirii unui etalon pentru cantitatea de informaţie. exacte. ceea ce defineşte actualitatea sa. Din punctul de vedere al formei. unele informaţii s-ar putea să nu aibă semnificaţie pentru receptor. 7 . de obicei. unitate cu ajutorul căreia să se măsoare informaţiile şi să se compare. Cu toate acestea. efortul a fost canalizat în direcţia ameliorării modului de prezentare pentru a face informaţiile mai atractive. prezentate într-o modalitate adecvată (text. informaţiile trebuie să fie clare. ordonate. fiind cea care face informaţia atrăgătoare. Pe de altă parte.1. obiectiv determinată. transparente. Rolul comunicării informaţiei revine sistemului informaţional.1. o informaţie. În toate modelele decizionale. Din acest punct de vedere. fără această informaţie şi fără comunicarea ei. în sensul că nu se integrează între cunoştinţele lui. Procesul decizional produce. precise. independent de conţinutul lor sau de modul în care sunt emise. În ultimul timp. Însă. strategie globală aleasă). la fel de importantă ca şi conciziunea informaţiei. locul informaţiei în procesul luării deciziilor este esenţial. Astfel.

The mathematical theory of communication urban. principalul concurent are informaţia? c.V. Pentru a deveni utilă în orice domeniu de activitate. informaţia este acea cantitate care înlătură total sau parţial starea de nedeterminare. Cât am plăti pentru ca informaţia să nu fie divulgată sau pierdută? 4. 12 H = −∑ p k log2p k k =1 n unde H reprezintă entropia informaţională. Shannon a propus ca unitatea de măsură a cantităţii de informaţie să fie informaţia generată de realizarea unui experiment cu două evenimente având probabilităţi egale de realizare. Claude Shannon numeşte măsura informaţiei entropie informaţională. informaţia n-ar exista? b. pe baza unui mesaj adresat unui receptor. Hartley a introdus noţiunea de cantitate de informaţie. În 1928. Cât ar costa obţinerea informaţiei la preţurile actuale? 3. Cât am încasa pe informaţie dacă am vinde-o sau licenţia-o: a. gradul de nedeterminare a unui fenomen. În 1948. Astfel. Prin fuziunea informaticii cu telecomunicaţiile. numită entropie. informaţia obţinută când se alege un răspund “da” sau “nu” la o întrebare sau informaţia obţinută la aruncarea unei monede. Care este impactul informaţiei asupra întreprinderii.Preocupările de măsurare a cantităţii de informaţie provin din teoria statistică a comunicaţiei şi se bazează pe ideea că informaţia exprimă incertitudinea înlăturată prin realizarea unui eveniment dintr-un set de evenimente posibile. presupuse egal probabile. Aici intervin tehnologiile informaţionale care au înregistrat în ultimele decenii progrese remarcabile. University of Illinois Press. prin analogie cu entropia din termodinamică ce măsoară.. constituie o informaţie unitate. R. de exemplu.ICT) sau noile tehnologii informaţionale (New Information Technology . iar p reprezintă probabilitatea de realizare sau existenţă a unui element sau eveniment k în cadrul sistemului. principalul concurent are informaţia.E. dacă: a.NTI). de asemenea. iar întreprinderea nu o are? 2. prelucrată şi transmisă celor care au nevoie. stocată. Cantitatea de informaţie de un bit este. greu de controlat şi 12 Shannon. birotica. Astăzi este recunoscută de toată lumea importanţa deosebită pe care o are informaţia în dezvoltarea economică şi socială. Această unitate de măsură poartă denumirea de BIT (BInary DigiT = cifră binară) deoarece precizarea uneia dintre cifrele 0 sau 1 ale sistemului binar. robotica s-a realizat un conglomerat de industrii şi servicii cunoscute sub numele de tehnologie informaţională (Information Technology) sau după alţi autori tehnologie informaţională şi de comunicaţii (Information and Communication Technology . 1948 8 . unui competitor indirect? b. C. principalului concurent? Tehnologia informaţională Unul dintre factorii care influenţează evoluţia societăţii informaţionale este reprezentat de tehnologiile informaţionale. C. informaţia trebuie colectată. La nivelul unei întreprinderi pentru evaluarea informaţiei pot fi luate în considerare următoarele teme de reflecţie: 1.

citat în Dumitriu. Un important rezultat al amplorii şi dezvoltării tehnologiei informaţionale îl constituie generalizarea sistemelor informatice. specialiştii interni sau externi recurg foarte des la serviciile de asistenţă. F. p. Tehnologia informatică s-a pulverizat într-o multitudine de activităţi.212. prin intermediul combinării informaticii cu telecomunicaţiile" . stocarea şi transmiterea informaţiilor sub formă de voce. activităţi care pot fi grupate în următoarele categorii: • colectarea. pe lângă elementele care asigură colectarea. reţelele. metodele. Masson. aceasta influentând evoluţia şi dezvoltarea sistemelor informatice. Paris. fotonica. ramuri industriale şi servicii. Editura Junimea.1993. p. • căutarea şi extragerea informaţiilor. • Sunt tehnologii complexe în care serviciile ocupă o parte considerabilă. Dar deseori aceştia consideră sistemele informatice ca fiind “cutia neagră” a organizaţiei. Iaşi. London. text şi numerică pe baza microelectronicii. mărindu-şi considerabil portofoliul de aplicaţii.care au provocat profunde transformări la nivelul societăţii. informatica.28 14 Gunton. • redarea informaţiilor. sistemele de fabricaţie. orice cumpărător sau utilizator IT trebuie să se informeze pentru a înţelege tendinţele şi presiunile la care trebuie să facă faţă. Tehnologiile informaţionale prezintă anumite particularităţi14: • Sunt tehnologii multiforme care se pot adapta majorităţii activităţilor umane. dar nu numai. Utilizarea tehnologiei informaţionale ameliorează oportunităţile în valorificarea informaţiei şi determină apariţia a noi abordări cu privire la ce este o organizaţie şi cum se comportă aceasta. aspecte. O definiţie mai cuprinzătoare consideră tehnologia informaţională o paradigmă a dezvoltării tehnico-economice ce include comunicaţiile. • Sistemele informaţionale nu pot transforma singure maniera de funcţionare a unei organizaţii. tehnicile şi operaţiile necesare prelucrării automate a datelor. Management Information Systems. decât în faza operaţională. T. tehnologia informaţională ar cuprinde. T. Indivizii lucrează cu tehnologiile informaţionale la toate nivelurile ierarhice pentru a-şi realiza obiectivele propuse. se impune o colaborare permanentă între informaticieni şi utilizatori la nivelul unei firme. 13 13 Lucey.. neînţelegând de fapt în totalitate rolul şi avantajele utilizării noilor tehnologii. înregistrarea (scrierea) şi identificarea (citirea) informaţiilor. DP Publications Ltd.7 9 . softul. prelucrarea.. Tehnologiile informaţionale cuprind procesele.. Technologies des systemes d`information. p. 1993. • securitatea informaţiilor. În cazul achiziţionării unui produs complex. tehnologia progresează şi câmpul de aplicare a tehnologiilor informaţionale se lărgeşte continuu. 2001. Prin utilizarea acestora în cadrul unei organizaţii. Acest lucru se întâmplă mai ales în faza de implementare. Nevoile întreprinderilor şi ale indivizilor se schimbă. al organizaţiilor şi al indivizilor. echipamentele de stocare a informaţiei şi memoriile. O definiţie uzuală a tehnologiei informaţionale a fost dată de Departamentul de Comerţ şi Industrie al Marii Britanii care precizează că tehnologiile informaţionale permit "colectarea. imagine. De aceea. • prelucrarea informaţiilor. prelucrarea. reprezentarea. ele reprezintă doar un mecanism catalizator. În acest sens. Ele întrunesc un bogat set de funcţii. Sitemul informaţional contabil în întreprindera modernă. • transmiterea informaţiilor. Sistemele informatice constituie cadrul de pătrundere şi de aplicare a tehnologiei informaţionale în organizaţii. • organizarea în memorie şi păstrarea informaţiilor.

b. grupuri de întâlniri. definit ca o reţea a tuturor reţelelor. a stat şi stă la baza altor tehnologii informatice.1/1998. d. Managementul resurselor informatice. întreprinderea devine din ce în ce mai mult o utilizatoare a Internetului. precum şi cumpărătorul. biblioteci digitale etc. Internetul-ul Secolul nostru este teatrul unei evoluţii tehnologice foarte rapide. casa şi vânzătorul. Dacă la aceste informaţii se adaugă data vânzării. bursele de la Tokio. e-marketing. utilităţi. de schimb de idei şi informaţii se va dezvolta continuu şi viitorul său va depinde de utilizatorii săi. c. Extranet-ul.ATM) reprezintă tehnologia informatică şi de comunicaţii prin care cardul bancar este identificat şi poate fi folosit pentru retragerea unei sume de bani sau efectuarea unor plăţi în conturi predefinite (telefonie. producător etc. Sistemele electronice de realizare a întâlnirilor facilitează întâlnirea virtuală a membrilor unei comunităţi sau unei echipe cu diferite prilejuri: conferinţe. precum: Intranet-ul. magazine). În esenţă. chat (discuţii în timp real). simple discuţii video etc. universuri virtuale. captare de programe radio-tv.14 16 Ţugui. se obţin informaţii cu privire la denumire. termen de valabilitate. Fătu. P. Ca urmare a globalizării schimburilor şi a creşterii importanţei informării.IP). Paris şi New York sunt legate printr-o reţea telematică ceea ce permite efectuarea de investiţii 24 de ore din 24 practic în lumea întreagă. piaţa unui terţ (Third Party Marketplace). videoconferinţe. Al. iar structura organizatorică se va aplatiza datorită posibilităţilor oferite de noile tehnologii informaţionale în agregarea şi transmiterea datelor15. este una din cele mai pasionante manifestări a acestui fenomen al societăţii. taxele aferente (TVA. Lumea a devenit din ce în ce mai “interconectată”: puteţi contacta o persoană dintr-o altă parte a globului de la telefonul aflat în maşina d-voastră. Într-adevăr. pp. luarea unei decizii. uşor de recunoscut indiferent de tipul echipamentelor (calculatoare) şi de sistemul de operare utilizat. pentru luarea unor decizii etc. raion de vânzare. poşta electronică. The coming of New Organization. licitaţie electronică (e-auction). El a revoluţionat şi a dinamizat toate activităţile economice dintr-o întreprindere. reţele care comunică între ele prin intermediul unui protocol (Internet Protocol . preţ. loc de comunicaţie. Harvard Business Review. Editura Sedcom Libris. 16 15 Drucker. Toate aceste informaţii se transferă serverului central pentru înregistrare contabilă. Recunoaşterea optică a caracterelor (Optical Character Recognition) este utilizată în operaţiile de digitizare a datelor de tip text. EDI Internet. e-learning. comerţ electronic (ecommerce cu următoarele modele de afaceri: magazin electronic (e-Shop). În scop comercial ea se foloseşte pe scară largă în magazine la citirea codurilor de bare de pe diferite produse. Principalele tehnologii informaţionale are conduc societatea spre globalizare sunt : a. Bancomatele (Automat Teller Machine . 2004. groupware-ul.17- 19 10 . Astfel.. p. comunităţi virtuale (Virtual Communities).. Pe baza Internet-ului s-au dezvoltat o serie de aplicaţii. aprovizionare electronică (e-procurement). telefonie. şi elementele teoretice şi metodologice privind dezvoltarea sistemelor informatice. acesta are la bază reţele de calculatoare dispersate la nivel mondial în toate colţurile lumii. Iaşi. T.stocarea şi transmiterea informaţiilor. discuţii pe Internet (forumuri. Întreprinderea va deveni o organizaţie informaţională. Internetul. nr. datorită televiziunii puteţi asista în direct la performanţele atleţilor din toată lumea. Internetul. grupuri de ştiri). supermagazinul electronic (e-mall). Această tehnologie constă în digitizarea secvenţelor audio şi video.. atunci se obţine o imagine completă privind actul de vânzare-cumpărare. conectări la distanţă. accize etc.). Internetul pune în relaţie pe o scară largă oameni şi calculatoare ce vorbesc un limbaj comun şi care sunt racordaţi între ei prin kilometri de cablu şi de linii telefonice.

Tehnologia multimedia prevede reprezentarea în ansamblu a diferitelor tipuri de 18 date . În categoria aplicaţiilor specifice inteligenţei artificiale sunt incluse: sistemele inteligente. f. decompresia şi vizualizarea acestora cu o viteză foarte mare folosind infrastructura de bază – Internet-ul. Codificarea numerică. decriptarea. grafice. să interacţioneze. Editura Polirom.. fără posibilitatea de modificare a acestora. legăturile între documente.. Această definiţie cuprinde cele patru componente importante ale multimediei: calculatorul electronic. Multimedia înseamnă utilizarea calculatorului electronic pentru prezentarea informaţiilor prin combinarea de texte. prelucrare şi comunicare a datelor şi ideilor.compresia. iar integrarea unui comentariu sonor sau a unei secvenţe video întrun text sau foaie de calcul devine o operaţiune banală. Multimedia s-a născut din integrarea diferitelor tehnici. devine un simplu document informatic ce poate fi manipulat cu uşurinţă. învăţământul asistat de calculator şi prelucrarea limbajului natural. Orice aplicaţie multimedia este interactivă. gestionar de documente). touch-screen-ului sau chiar vocal. În anii '70 multimedia era doar un cuvânt care 17 17 Fotache. p. Astfel. Această integrare presupune conversia documentelor în format informatic. Tehnologia groupware şi gestiunea electronică a documentelor Groupware reprezintă un model organizaţional apărut în anii ‘90 care are în vedere trei dimensiuni ale întreprinderii: managementul sau dimensiunea umană. informatica sau dimensiunea tehnologică. de exemplu. ea combinând cele trei mari inovaţii ale secolului: calculatorul electronic. Lucrul în medii colaboraţioniste presupune lucrul cu documente în format electronic (creat sau digitizat prin scanare). organizarea sau dimensiunea organizaţională. numite link-uri. fiecare document poate fi manipulat ca un simplu text. Fără această conversie. imagini statice. Editura Moldavia. transmiterea. fundamentale şi concomitente. 1999 11 . 28 18 Tudose. ea constituie baza oricărei aplicaţii multimedia. Conversia datelor care se realizează pentru ca acestea să fie înţelese de calculator se numeşte digitizare. tehnici şi terhnologii pentru grupuri de lucru. Inteligenţa artificială şi aplicaţiile ei Această tehnologie informatică reuneşte aplicaţii ce vor cunoaşte o extindere deosebit de mare în viitorul apropiat. fie că sunt conectate în reţea. Bacău. Iaşi. La fel se întâmplă şi cu sunetul sau cu imaginile video. multimedia nu este decât o juxtapunere de elemente fără nici o legătură reală între ele şi. el fiind cel care deţine controlul. telecomunicaţiile şi tehnica audiovizualului. fie că acestea sunt utilizate de manieră locală. simplifică mult manipularea lor pe aparate derivate din calculator. utilizatorul poate dialoga cu aplicaţia. 2002. folosind un software special care conţine absolut toate componentele pentru lucrul de birou. ale multimediei sunt integrarea diverselor documente şi interactivitatea. Instrumentele groupware sunt aplicaţii în reţea care permit grupurilor de lucru să colaboreze într-o manieră facilă . recunoaşterea şi înţelegerea vorbirii. D. sunete. Groupware. Utilizatorul poate alege oricând alt curs de desfăşurare a aplicaţiei. recunoaşterea formelor. la care se adaugă şi componenta de transmitere co-echipierilor (poşta electronică. robotica. interacţionând cu aceasta prin intermediul tastaturii. care leagă reprezentarea acestor date. animate sau video. e. desemnând operaţiunea următoare. mouse-ului. A. g. momentul de începere şi ordinea operaţiunilor. multimedia este considerat un concept aflat la intersecţia mai multor domenii. să creeze şi să comunice. criptarea. o fotografie. instrumente de navigare şi metode de colectare. Cele două aspecte. În literatura de specialitate. După digitizare. Sisteme multimedia. Astfel. rezolvatoarele generale de probleme. Metode. folosind instrumente care permit utilizatorului să navigheze. mai ales.

Un concept aparte este realitatea virtuală – Virtual Reality (VR). În plus. Dezvoltarea acestei tehnologii a fost determinată de răspândirea. a sintetizatorului muzical sau a televiziunii interactive. cât şi a programelor. prin puterea sa de atracţie. Informatica stă la baza multimediei. urmând ordinele lor şi devin captivaţi de simulare. butoane de control etc. Calculatorul a trecut progresiv. Totuşi multimedia nu constituie un domeniu particular al informaticii. de răspândirea şi standardizarea plăcilor de sunet. un parcurs interactiv în aplicaţie. de diferite tipuri. deci. reprezintă ultima etapă în dezvoltarea unei interfaţe utilizator. unde "timp real" semnifică faptul că calculatorul este capabil să detecteze intrările făcute de utilizator şi să reacţioneze. mijloace prin care utilizatorului i se asigură un acces rapid la aplicaţii informatice şi la informaţii inedite. În numeroase domenii. În acelaşi timp. după cererile utilizatorilor şi permite. Producţia de documente multimedia este economică. asigurate în general prin simboluri recunoscute de întreaga lume: pictograme. Video-CD. Realitatea virtuală. Realitatea virtuală este definită prin trei cuvinte: interactivitate. de dezvoltarea tehnologiilor de stocare care au permis creşterea volumului de date (apariţia CDROM-ului şi a altor suporţi de stocare de mare capacitate). multimedia a devenit o adevărată industrie. cu integrarea funcţiilor video şi audio în componente electronice sau procesoare şi servicii avansate de telecomunicaţii prin satelit sau cablu. cu faimoasele "autostrăzi informaţionale". fotografii sau sunete. la cel de prelucrare a diverselor şi complexelor date. a calculatoarelor personale. această prezentare se poate face fără prezentator. ci în interiorul acesteia. cameră de luat vederi şi placă video. Dacă multimedia se răspândeşte. El este în măsură să interacţioneze 12 . asupra tuturor sectoarelor de activitate. de la rolul său de mijloc de prelucrare a textelor. Folosirea tehnologiilor multimedia necesită dotarea calculatorului cu CD-ROM. De exemplu. precum imagini video. cu ajutorul unui nod interactiv. Trecerea de la profesional către marele public este facilitată şi de generalizarea unor interfeţe utilizator prietenoase. marele public este şi el vizat. pe scară largă. contribuie la sentimentul de imersiune pe care utilizatorul îl încearcă luând parte la acţiunea care are loc pe ecranul său. încet cu încet. Un CD-ROM este un suport cu mult mai ieftin pentru a conţine o enciclopedie decât kilograme de hârtie imprimată. prin intermediul televizorului sau monitorului.însemna audiovizual. de realizarea de afişaje video de înaltă calitate şi generalizarea interfeţelor grafice utilizator ce permit realizarea unor prelucrări altă dată complexe şi mai dificil de obţinut. Interactivitatea. Multimedia s-a consolidat odată cu apariţia standardelor importante în materie de comunicaţii şi de comprimare/decomprimare a datelor.. modificând instantaneu lumea virtuală. difuzoare şi plăci audio. depozitarea şi distribuţia datelor multimedia. Oamenilor le place să vadă lucruri mişcând pe ecran. imersiune. ea nu este decât o prelungire logică şi un rezultat al evoluţiei tehnologice. Realitatea virtuală reprezintă o simulare cu ajutorul calculatorului în care grafica este utilizată pentru a crea o lume ce pare reală. de dezvoltarea capacităţilor şi performanţelor componentelor şi perifericelor calculatorului ce permit tratarea. prezentarea unei întreprinderi este mult mai atrăgătoare dacă îi integrăm comentarii sonore sau secvenţe video care prezintă un aspect particular legat de acea întreprindere. Imersiunea arată faptul că spectatorul nu este în faţa imaginii. tratează priorităţile. Multimedia devine din ce în ce mai mult un serviciu pentru un public avid de a descoperi cât mai multă informaţie. opţiuni de meniu. zone de dialog. noţiune legată de multimedia. Caracteristica cheie a realităţii virtuale este interactivitatea în timp real. multimedia este deosebit de eficace. navigare. în prezent ea devenind o tehnologie care a revoluţionat domeniul calculatoarelor. Calculatorul dirijează afişarea diferitelor documente. în funcţie de aplicaţiile utilizate. atât a echipamentelor.

1993-b. fiecare nivel de abstractizare implică date elementare şi date structurate. 1981. Dar. 240 13 . Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. teleprezenţa la locul de muncă. În acelaşi timp datele se caracterizează printr-o structură uniformă rezultată din structura documentelor primare specifice operaţiilor economice. p. Edition Edison. “Un sistem de realitate virtuală este o interfaţă care implică simularea în timp real şi interacţiuni cu multiple canale senzoriale ale omului: vedere. în aceeaşi măsură în care creşte continuu nevoia de informaţie. model cu care se va putea opera pentru a obţine noi informaţii. simţ tactil. Date elementare şi date structurate Data este un model de reprezentare a informaţiei. . recul. O bună organizare a datelor impune folosirea unor structuri care să permită o prelucrare cu un cost cât mai redus. supus unor prelucrări relativ simple. iar mănuşile senzitive pot fi înlocuite de simple trackball-uri sau joystick-uri.3. de unde ideea de navigare. 19 Burdea.1. graţie căreia dispune de o viziune în relief la 3600. definire. Electro ’93. doar pentru că aceste mijloace au fost primele utilizate în aceste simulări. Dicţionar de informatică. adresându-se tuturor canalelor senzitive ale omului. semnătura digitală pentru care şi în România s-a adoptat legislaţia în domeniu. program). aşa-zisele tehnologii calme. Şi aceasta deoarece realitatea virtuală nu impune utilizarea căştilor. de fapt. Cercetătorii vorbesc şi de simţul olfactiv sau al gustului. În realitate. Bucureşti . G. microsistemele etc. utilizatorii nu se limitează doar la a vedea sau a manipula obiectele grafice pe ecran. auz. Aceeaşi mănuşă permite "instruirea" calculatorului în legătură cu mişcările sale (avans. dar cu un caracter repetitiv şi cu o frecvenţă mare. h. ci ei pot să le atingă sau să le simtă tactil. Short Course. care tind să aglomereze şi să blocheze canalele informaţionale. La baza realităţii virtuale se găsesc imaginile de sinteză în trei dimensiuni (3D). dezvoltate pe calculator. “Virtual Reality Systems and Applications”. Aprilie 28 20 Cristea . olfactiv. Pentru specificul activităţilor economice. gust”19. Organizarea datelor reprezintă procesul de identificare. putându-se utiliza ecrane mari sau chiar staţii de lucru grafice de înaltă performanţă. calculatoarele Web. Dar.cu mediul care-l înconjoară şi să navigheze în interiorul acestuia. calculator. Aspecte privind organizarea şi structurarea datelor Dezvoltarea rapidă şi complexă a societăţii a dus în mod inevitabil la o sporire însemnată a volumului de date. structurare şi memorare a datelor . Mult timp imperfecte. NJ. accesibil unui anumit procesor (om. 20 1. Marele public are în general tendinţa de a asocia simulările realităţii virtuale cu sistemele de vizualizare montate pe capul utilizatorului şi cu mănuşile senzitive. descrierea realităţii virtuale doar prin uneltele pe care le implică nu este cea mai bună alegere. Interacţiunea vine din aceea că el poate să atingă obiectele pe care le detectează cu ajutorul unei mănuşi senzitive. ele au atins un asemenea grad de realism. International Conference. utilizatorul poartă o videocască legată la un calculator. Orice organism economic se confruntă cu un volum mare de date. deplasare la dreapta sau la stânga). realitatea virtuală merge mai departe. V.. Alte tehnologii informaţionale Se pot încadra aici toate tehnologiile moderne de proiectare asistată de calculator. Pentru a se integra în spectacol. restricţii în activitatea de structurare şi organizare a datelor economice în sistemele informatice. încât simulează lumea reală fără ca ochiul să perceapă cea mai mică diferenţă. Toate acestea reprezintă.

atât în raport cu informaţia pe care o reprezintă. Asupra acestor date se pot efectua operaţii logice: NOT. AND. • date constante (constante) . OR. complex). Ea poate fi simplă precizie sau dublă precizie. Data elementară poate fi privită ca model de reprezentare a informaţiei la nivelul unui procesor uman (nivel logic) sau la nivelul reprezentării interne. Principalele tipuri de date elementare sunt: • Tipul numeric care include numerele întregi. Între elementele unei colecţii de date pot fi identificate şi/sau introduse relaţii care să determine pe mulţimea respectivă o anumită structură. datele se prezintă sub forma unor mulţimi sau colecţii. a. Natura relaţiei poate diferi la diferite nivele de abstractizare în mod considerabil. putând fi o relaţie de ordine în mulţimea elementelor colecţiei. reale şi complexe şi asupra cărora se pot realiza operaţii de adunare. logic. NO) ale unui enunţ. • precizia reprezentării interne care defineşte cât mai fidel reproduce modelul intern de reprezentare obiectul pe care îl reprezintă. În acest mod se obţine tipul de dată structurată sau dată 14 . dinamic). şiruri de caractere. codprod. • Tipul logic (boolean) utilizat pentru precizarea stărilor de adevăr (TRUE. o relaţie ce descrie mecanismul de acces la memorie. scădere. cât şi în raport cu procesorul care o prelucrează se numeşte dată elementară. În majoritatea aplicaţiilor. în care se sochează într-o formă specifică valorile datei. situată la o anumită adresă.. denprod. a căror prelucrare nu poate fi concepută fără o organizare corespunzătoare. o dată elementară apare ca o zonă de memorie sau de suport de o anumită mărime.O dată care apare ca o entitate indivizibilă. datele se clasifică în : • date variabile (variabile) .date care pe tot parcursul procesului de prelucrare pot lua orice valori din domeniul de definiţie a datei. Din punct de vedere logic.. ordonare etc. um) Atributele precizează proprietăţile datei şi determină modul în care poate fi ea tratată în procesul de prelucrare. YES) sau neadevăr (FALSE. În funcţie de valoare. • valoarea iniţială • modul de alocare a memoriei pe parcursul prelucrării (static. etc. adică date elementare ale căror valori sunt adrese.date care pe parcursul procesului de prelucrare îşi păstrează aceeaşi valoare din domeniul de definiţie al datei. v) valori atribute oare identificator Identificatorul datei (numele) este un simbol asociat datei pentru a o putea distinge de alte date şi pentru a se putea face referiri la ea în timpul procesului de prelucrare (de exemplu. data poate fi reprezentată printr-un triplet de forma: d = (i. în funcţie de natura şi de domeniul valorilor luate. respectiv pe suport (nivel fizic). Valorile datei pot fi precizate prin enumerare sau printr-o proprietate comună şi pot fi numere. referinţe pentru alte date. • Tipul pointer. valori logice. Din punct de vedere fizic. şir de caractere. Iată câteva exemple de atribute: • tipul datei care defineşte apartenenţa acesteia la o anumită clasă de date. Se disting astfel date de tip numeric (întreg. real. • Tipul caracter care reprezintă o succesiune de caractere alfanumerice asupra căreia se pot defini operaţii de concatenare. Precizia depinde de zona de memorie afectată datei.

ik). De exemplu. iar i1. O structură este o entitate de sine-stătătoare. Cele mai întâlnite sunt: 15 . i2. conform cu relaţia de ordine specificată.1). • tip . Vom obţine un tablou de variabile astfel: Nota(1.. aranjate într-o structură rectangulară. Tabloul este o colecţie de date de acelaşi tip. iar cele cu mai multe dimensiuni se numesc matrici sau masive.m. Structurile de date sunt colecţii de date pe care s-a definit o structură şi căreia îi este specific un anumit mecanism de selecţie şi identificare a componentelor. deoarece.. se pot construi structuri oricât de complexe.d.2). Dacă toate componentele sunt de acelaşi tip atunci structura de date este omogenă. etc. fiecare sesiune având câte 5 examene. cu una sau mai multe dimensiuni..4). Cele mai utilizate date structurate sunt: • articolul. prin combinarea lor convenabilă... • lungime . articolul ARTSALAR poate avea următoarea structură: Nume MARCA NUMEPREN FUNCŢIE SALARBAZĂ Tip Numeric Caracter Caracter Numeric Lungime 5 20 10 11 Partea zecimală 0 2 Fig. • partea zecimală – se specifică numai pentru datele numerice. La orice nivel de abstractizare rezolvarea unei probleme. i2. Nota(1. pentru introducerea notelor obţinute de studenţi în cele 2 sesiuni. în majoritatea aplicaţiilor. Componentele unei structuri de date pot fi individualizate şi selectate prin nume (identificatori) sau prin poziţia ce o ocupă în structură.3). Nota(1. Câmpurile unui articol pot fi date elementare sau grupuri de date de diverse tipuri. cât şi operaţii specifice tipului structurii. implică atât date elementare. utilizând calculatorul electronic. fişierul FSAL cuprinde articolele ARTSALAR cu date privind salariaţii unei organizaţii). Descrierea articolului ARTSALAR Fişierul reprezintă un ansamblu organizat de articole cu aceeaşi natură.5). • fişierul. nr.5).a. Articolul este o structură de tip arborescent ale cărui câmpuri sunt descendenţii rădăcinii (nivelul 1). indentificabilă prin nume.ik sunt elementele tabloului T.structura de date. Asupra structurilor de date se pot efectua atât operaţii generale. Nota(1.natura datei. Nota(1. arborescente şi de tip reţea.numărul total de caractere. Tablourile cu o dimensiune se numesc vectori. • tabloul. Pentru fiecare dimensiune se asociază un indice ale cărui valori sunt folosite pentru referirea elementelor tabloului.7. Nota(2.un cod unic de identificare. De exemplu. Componentele unei structuri de date pot fi date elementare sau la rândul lor structuri de date. Exemplu: T (i1. unde k reprezintă numărul de dimensiuni. cât şi date structurate.1). pe structurile liniare. definim variabila Nota(2. dispuse pe un suport de înregistrare (de exemplu. 1. Acestea sunt considerate structuri de bază. Definirea structurilor de date se bazează. ale cărei componente îşi menţin proprietăţile. subcâmpurile sunt descendenţii câmpurilor (nivelul 2) ş. În principiu fiecare câmp sau subcâmp se defineşte prin următoarele atribute: • nume .

• operaţiuni de decizie. Exemplu: NOTA = 8 MEDIA=(NOTA1+NOTA2)/2 Operaţiunile de calcul se definesc pe mulţimea numerelor reale. • ştergerea fizică şi/sau logică a unor elemente ale structurii. Ele se pot grupa în următoarele categorii: • operaţiuni de atribuire. • / pentru împărţire. Fuzionarea sau interclasarea este combinarea a două sau mai multor structuri într-o singură structură conform unor criterii. în cadrul expresiilor se pot utiliza şi parantezele. • operaţiuni de calcul. • * pentru înmulţire. pe suportul de memorie internă sau externă. presupunând memorarea structurii respective de date în forma iniţială. Actualizarea reprezintă operaţia de aducere la zi a unei structuri de date create anterior şi presupune: • adăugarea şi/sau inserarea de noi elemente ale structurii. Consultarea (exploatarea) asigură accesarea elementelor componente ale unei structuri în scopul prelucrării sau vizualizării acesteia. • operaţiuni de transfer a controlului. Crearea se execută o singură dată la începutul ciclului de viaţă a structurii respective. Copierea presupune obţinerea unei dubluri. 3. împărţire. ridicare la putere. Operaţiunile de atribuire sunt acelea prin care unei variabile i se atribuie o anumită valoare predefinită sau rezultatul evaluării unei expresii.3. 5. 4. 6. • operaţiuni de intrare /ieşire. • .2. • ** pentru ridicare la putere. Separarea este desfacerea unei structuri în două sau mai multe structuri. Ca operatori se utilizează: • + pentru adunare. 7. scădere. fiind o rearanjare fizică a acestora. după anumite criterii stabilite de utilizator. Categorii de operaţiuni definite asupra datelor Prelucrarea datelor presupune parcurgerea unei succesiuni ordonate de operaţii care acţionează asupra valorilor acestora. 1.1. Dintre acestea fac parte operaţia de adunare. 2. evaluarea acestora făcându-se după regulile din algebră. Exemplu: SALARIU NET = ((NRORLUCR * TARIFO) + SPORVECH) – IMPOZ a = (b * c)**2 + 1650 16 .pentru scădere. • modificarea valorilor unor elemente ale structurii. integrale sau parţiale aleasă de utilizator. De asemenea. calculul unor expresii numerice etc. Sortarea permite ordonarea crescătoare sau descrescătoare a elementelor unor structuri. înmulţire.

ceea ce asigură independenţa datelor de programe şi invers. a componentei hardware şi software. El îşi face apariţia în a doua parte a anilor ’60. instituţii etc. Cele mai utilizate operaţii de intrare/ieşire sunt cele de deschidere şi închidere a fişierelor şi de citire şi scriere date. informaţiile erau organizate în fişiere de date (secvenţiale. bănci de date şi depozite de date Pe măsura evoluţiei sistemelor de prelucrare automată a datelor şi. Baze de date. <. O bază de date este un ansamblu de date ce poate fi întrebuinţat de mai mulţi utilizatori având viziuni diferite asupra acestora. AND. 17 . dar şi ca urmare a creşterii volumului datelor de prelucrat s-a dezvoltat un nou concept. Exemplu: IF STOCSIGURANTA < 5000 THEN PRINT “Este necesară reaprovizionarea” ENDIF Operaţiunile de intrare/ieşire vizează realizarea transferului de date între memoria externă şi cea internă şi invers.9). aducând un element de noutate. evitându-se astfel descrierea lor de mai multe ori în cadrul algoritmului de rezolvare a problemei. 1.Operaţiunile de decizie sunt utilizate pentru a determina valoarea logică a unei propoziţii (adevărat sau fals). respectiv existenţa unui fişier de descriere globală a datelor. Principiul fundamental al bazelor de date îl constituie unicitatea informaţiilor. fişier denumit dicţionar de date (vezi figura nr. grup de persoane. Ele condiţionează executarea unor operaţiuni sau grupuri de operaţiuni. ≠) şi/sau operatori logici (NOT. Operatorii utilizaţi pentru scrierea condiţiilor pot fi operatori relaţionali (=. adică orice informaţie este înregistrată o singură dată şi poate fi utilizată ori de câte ori este nevoie de către diferiţi utilizatori şi în diferite momente. în cadrul sistemelor informatice implementate în întreprinderi. întreprinderi. Operaţiunile de transfer a controlului sunt operaţii de salt şi de apelare. Cele de salt au rolul de a preda controlul unei alte operaţiuni decât cea imediat următoare. FORTRAN etc. La momentul respectiv.. >. Pentru optimizarea operaţiei de intrare/ieşire se interpun zone tampon (buffere) atât pentru intrare cât şi pentru ieşire. ansamblu partajat între mai mulţi utilizatori în mod concurent şi competitiv.) create cu ajutorul unor programe scrise în limbaje din generaţia a III-a: COBOL. cel al bazelor de date. determină lansarea în execuţie a unor proceduri (grupuri de operaţiuni). OR). Ea reprezintă un ansamblu structurat de fişiere care grupează datele prelucrate în aplicaţiile informatice ale unei persoane. iar cele de apel. în mod special. indexate etc.

. interogarea şi tratarea datelor conţinute într-o bază de date. furnizarea unui mediu eficient. p. 13 18 . după caz) şi descrierea naturii datelor şi a legăturilor lor logice fie la nivelul global (sub forma schemei conceptuale).. Sistemul de gestiune a bazelor de date reprezintă un ansamblu coordonat de programe care permite descrierea. • limbajul de manipulare a datelor (LMD) care permite gestionarea şi actualizarea datelor dintr-o bază de date.. adaptat utilizatorilor care doresc să consulte sau să actualizeze informaţiile conţinute în baza de date. crearea şi actualizarea jurnalelor tranzacţiilor realizate asupra bazelor de date. realizarea diverselor statistici ce permit cunoaşterea activităţii şi utilizării bazei de date etc 21 Saleh. Structura unei baze de date Formal. să asigure securitatea şi confidenţialitatea datelor într-un mediu multi-utilizator. Într-o abordare mai analitică.. El trebuie. restaurarea bazei de date după un incident logic sau fizic. Obiectivul esenţial al unui sistem de gestiune a bazelor de date este. nr. independente de orice program specific de aplicaţii. În general. numit generic sistem de gestiune a bazelor de date care să permită exploatarea raţională a datelor conţinute. de asemenea. Pentru a putea fi exploatată de către utilizatori o bază de date trebuie să aibă asociat un set de programe. coerente. în arhitectura unui SGBD intră cel puţin 5 clase de module: • programe de gestiune a bazei de date care realizează accesul fizic la date ca urmare a unei comenzi primite printr-un program de aplicaţii sau interactiv prin intermediul ecranului. I. Les bases de donnees relationnelles. Aplicaţia m Fig. Bazele de date sunt concepute pentru a prelucra un volum mare de date. direct accesibile după criterii multiple. împreună cu descrierea structurii şi a relaţiilor dintre ele. Paris. cu refacerea stării existente anterior acestuia. Edition Hermes. • utilitare de întreţinere a bazei de date care permit gestionarea de către un operator a bazei de date şi care pot efectua următoarele operaţii21: crearea versiunii iniţiale a bazei de date şi încărcarea acesteia folosindu-se fie o copie creată anterior. reorganizarea bazei de date pentru recuperarea spaţiului vid.9.BAZA DE DATE Fişier de date 1 Fişier de date 2 . Gestiunea acestora impune nu numai o structurare riguroasă a datelor. 1. neredundante. • limbajul de definire/descriere a datelor (LDD) care permite traducerea (prin compilare sau interpretare.. dar şi o raţionalizare a procedurilor de acces şi prelucrare. Fişier de date n Dicţionar de date Aplicaţia 1 Aplicaţia 2 . memorarea. o bază de date este un ansamblu de date structurate. fie la nivelul specific fiecărei aplicaţii (sub forma schemei externe sau sub-schemei). 1995. manipularea. deci.. baza de date poate fi definită ca o colecţie de date aflate în interdependenţă. fie date neorganizate.

integrată. sistemul de gestiune a bazei de date. o redundanţă minimă şi controlată în memorarea lor. înregistrate pe suporturi magnetice sau optice care pot fi consultate local sau la distanţă prin intermediul calculatoarelor şi a reţelelor de comunicaţie. • datele sunt integrate şi redefinite penteu a putea fi exploatate. plasată într-un context temporal şi permanentă”. care ar îngloba: baza de date. în lucrările din ultimii ani. Deosebirile faţă de o bază de date sunt următoarele: • scopul pe care îl au datele stocate . Dacă în anii ‘70 şi la începutul anilor ’80. împreună cu descrierea datelor şi a relaţiilor dintre ele şi cu sistemul de programe pentru gestiunea datelor care asigură independenţa programelor aplicative faţă de modul de structurare a datelor. El desemnează o bază de date special concepută pentru analiza datelor şi suportul deciziilor. ci pentru sarcini analitice. fiind solicitat în toate operaţiunile de consultare şi actualizare. Bucureşti. banca de date este redusă la două componente: baza de date şi SGBD-ul asociat. sistemul de operare. din datele de arhivă (în perioada de constituire a depozitului). acesta reprezentând un atu al depozitelor de date (se asigură continuitatea şi comparabilitatea). • Indecşii. Deoarece permit accesul unui mare număr de utilizatori la datele stocate băncile de date sunt considerate sisteme de documentare. precum şi un timp minim de răspuns la solicitările utilizatorilor . depozitele de date se bazează pe prelucrarea analitică on-line. V. de la identificarea unui nou segment de piaţă până la brainstorming. • datele nu pot fi modificate sau şterse. Fişiere. Alţi autori extind noţiunea de bancă de date. programele de aplicaţii. noţiunea cvasi-utilizată era cea de bancă de date. Ea reprezintă un ansamblu de informaţii organizate.a. majoritatea lucrărilor de profil. 13 19 . ş. într-un număr suficient de mare pentru creşterea vitezei de acces la date. 1976. ca şi toţi marii furnizori de software fac trimitere. utilizatorii. sistemul electronic de calcul. colecţie care este tematică. p. precum din surse externe (baze de 22 22 Pescaru. Conceptul de depozit de date a apărut la sfârşitul deceniului 8. dar s-a conturat şi dezvoltat în anii ‘90. o nouă aplicaţie strategică. la noţiunile de bază de date şi SGBD.. baze de date şi bănci de date. termenul devine din ce în ce mai puţin invocat. • Dicţionarul de date ce înregistrează informaţii relative la structura bazei. • informaţiile sunt conservate mai mulţi ani.• componente de control a programelor de aplicaţii care constituie mijloace de prevenire şi corectare a anumitor erori ce pot să apară în condiţii “multi-utilizator”. Editura Tehnică. • dacă o bază de date este utilizată pentru prelucrarea tranzacţiilor on-line. Banca de date reprezintă un sistem de colecţii de date aflate în interdependenţă. În unele lucrări. Conceptul datawarehouse (depozit de date) este definit de William Inmon (vicepreşedintele firmei Prism Solution) ca fiind o “colecţie de date destinate fundamentării deciziei manageriale. prin consolidarea tuturor datelor întreprinderii.acestea nu sunt utilizate în scop operaţional. Patru elemente determinante caracterizează depozitul de date: • datele stocate privesc o funcţiune sau un proces din întreprindere (sunt orientate pe subiect). aproape exclusiv. echipamentele de teleprelucrare. • dacă o bază de date înregistrază şi raportează ce s-a întâmplat. un depozit de date arată şi de ce. Datele organizate în depozite provin din datele preluate din sistemul operaţional.. Modulele enumerate interacţionează cu o serie de componente fizice ale bazei de date: • Fişierele de date care reprezintă suportul propriu-zis al bazei de date. Depozitul de date reprezintă o altă direcţie de dezvoltare şi evoluţie a bazelor de date.

nucleu care constituie „inima” depozitului. uniformizarea prescurtărilor. ajustarea eventualelor lungimi diferite ale unei aceleiaşi date. necesare când datele sunt preluate din mai multe baze sau când baza de date este distribuită pe mai multe noduri ale reţelei de calculatoare a organizaţiei. Au fost prezentate doar câteva aspecte privind diferitele modalităţi de organizare a datelor la nivelul unui sistem informatic. 5. în primul rând. mai sunt necesare o serie de instrumente pentru administrarea depozitului. care sunt celelalte date cu care interacţionează şi cine o utilizează. procesoare de texte. 4. Instrumentele de analiză on-line (OLAP) permit aflarea răspunsurilor la întrebări ce au de obicei un caracter multidimensional (de exemplu: Care este contribuţia la vânzările săptămânale totale a produselor informatice vândute prin magazinele situate în regiunea Moldova între 10 şi 20 septembrie?). extragerea unor date pentru a putea fi utilizate de aplicaţiile de birotică (programe de calcul tabelar.un set de resurse care asigură conectivitatea în cadrul reţelelor de calculatoare. Cele mai simple sunt instrumentele pentru interogare şi raportare. 3. Astfel. Middleware . Instrumente pentru modelarea datelor ce permit persoanelor implicate în realizarea depozitelor de date să determine conţinutul fiecărei date. asigurarea replicării şi sincronizării între mai multe baze de date. tipul ei. cunoscute şi din SGBD-uri. Nu poate fi dată o soluţie ideală. Utilizarea depozitelor de date se concretizează în extragerea unor rapoarte (la cerere sau pe baza unui abonament cu o anumită periodicitate). Instrumente ce asigură accesul utilizatorilor la datele de care au nevoie. cum poate fi accesată. Pentru realizarea unor analize economice complexe sunt oferite instrumente de analiză ce pot fi clasificate în două categorii: mineritul în date „data mining” şi analiza multidimensională. 2.). Pe lângă acestea. referită prin OLAP (On Line Analytical Processing). informatica .ştiinţa 20 . Informatica şi informatica juridică Una din caracteristicile fundamentale ale epocii actuale o reprezintă explozia informaţională determinată de creşterea ritmului de dezvoltare a societăţii şi de avântul fără precedent al ştiinţei şi tehnicii. Prelucrarea electronică a datelor a fost şi devine tot mai mult o necesitate stringentă pentru toate domeniile activităţii umane. Data mining reprezintă o tehnică care vizează descoperirea unor şabloane semnificative în colecţiile de date. mărimea sistemului şi. Personalul implicat în realizarea unui sistem este cel care trebuie să stabilească modalitatea optimă de organizare a datelor în funcţie de specificul organizaţiei.. semnificaţia acesteia. date de prognoză economică etc. programe de prezentare etc. date din recensăminte. formatul său etc. rafinarea şi standardizarea (normalizarea datelor) menite să asigure „curăţarea” datelor la preluarea lor în depozit: identificarea şi contopirea multiplelor înregistrări care se referă la aceeaşi informaţie. ce înseamnă. dezvoltarea aplicaţiilor ce utilizează depozitul de date etc.date publice. dar mai ales pentru a putea fi utilizate în aplicaţii specializate de analiză. Pentru a explora datele din depozit utilizatorii dispun de instrumente specializate.). 6. Instrumente pentru extragerea. Instrumente pentru transportul datelor utilizate pentru a muta copii ale datelor din sistemul operaţional (tranzacţional) în depozitul de date şi a le insera în locul potrivit. Baza de date . O enciclopedie a metadatelor (metadate = date despre date) ce păstrează informaţii relevante despre fiecare dată a depozitului: ce reprezintă. Pentru realizarea unui depozit de date sunt necesare şapte categorii de instrumente: 1. de cerinţele utilizatorilor. unde se găseşte. 7.

"informatică medicală". Prima definiţie a informaticii aparţine Academiei Franceze care în 1966 preciza că informatica este „ştiinţa prelucrării raţionale. Bucureşti.prelucrarea logică şi automată prin intermediul maşinilor electronice. Bucureşti. considerând-o ca o informatică particulară. 1970. stocării şi prelucrării automate a datelor . utilizarea sistemelor de telecomunicaţii care înlătură limita determinată de distanţă.culegerii. Cele cinci momente care au marcat evoluţia civilizaţiei umane sunt următoarele: 1. Ea îşi găseşte aplicaţii în informatizarea tribunalelor (vezi 23 24 23 Arsac. 2. iar domeniile sale de utilizare s-au extins continuu. prelucrarea şi transmiterea informaţiilor facilitând realizarea dezideratelor activităţii de informare. 3. TC Lex. Informatica juridică reprezintă totalitatea aplicaţiilor informatice din domeniul juridic. memorarea şi distribuirea mai eficientă a informaţiei . Din definiţia informaticii se desprind cel puţin trei caracteristici ale acesteia: . 4. 1981. LegeNet. Astfel. pe zi ce trece. 5.172 21 . Principala aplicaţie este de natură documentară. un alt domeniu. socială etc. J. economice şi sociale” . a informaţiei considerată ca suport al cunoaşterii umane şi al comunicărilor în domeniile tehnice. ca principal mijloc de comunicare între oameni. având ca scop iniţial elaborarea de metode noi. definiţia dată este următoarea: informatica reprezintă o activitate pluridisciplinară. Editura Enciclopedică Română. "informatică juridică” etc. Pe măsura dezvoltării ei.prelucrarea raţională bazată pe legi generale şi pe anumite tehnici proprii cercetării operaţionale. este reprezentată de informatica judiciară. p. apariţia limbajului articulat. adică posibilitatea de cuprindere a tuturor domeniilor de activitate. Noţiunea de informatică a fost creată prin asocierea cuvintelor informaţie şi automatică: INFORmation şi autoMATIQUE. apariţia calculatoarelor electronice care permit culegerea.Dicţionar de informatică. 71 24 ***. Informatica. economică. vorbesc de informatica lor specifică şi încearcă a lega tot mai mult informatica de domeniul lor de activitate. a ajuns să se vorbească de "informatică industrială".. programării liniare. p. Se consideră că apariţia informaticii constituie cea de-a cincea descoperire venită în sprijinul omului pentru a lua decizii. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. termenul de informatică apare abia în 1962 şi provine din literatura franceză. studiind procesele de comunicaţie în colectivităţile ştiinţifice şi industriale şi urmărind dezvoltarea unor tehnici şi sisteme pentru organizarea.pătrunde. .. acesta reprezentând aspectul fundamental al informaticii. Dacă primele calculatoare electronice apar în deceniul 5 al secolului XX.. inventarea scrisului prin care se compensează limitele memoriei biologice. "informatică economică". deoarece informatica este o ştiinţă universală care se conduce după legi generale aplicabile în toate domeniile de activitate.universalitatea informaticii. realizarea tiparului care a pus bazele memoriei sociale constituită din cărţi şi publicaţii. informatica a căpătat noi valenţe. În dicţionarul de informatică. îndeosebi prin maşini automate. generalizându-se. Specialişti din toate sferele de activitate: tehnică. transmiterii. în tot mai multe sfere de activitate. Informatica de gestiune. Lucru posibil. . Dintre programele de documentare juridică mai importante sunt: Legis. teoriei algoritmilor etc. inclusiv sisteme automate pentru distribuirea informaţiei tehnico-ştiinţifice.

8 26 Airinei. Învăţământul juridic asistat de calculator este un alt domeniu al informaticii juridice. p. structură). Acest lucru este posibil doar prin intermediul unui sistem informaţional bine organizat care să permită obţinerea de informaţii reale în timp util. Sistemele tind să se extindă şi să se formalizeze pe măsură ce organizaţia devine tot mai complexă. public ţintă.1.5. cât şi în mediul extern. stocarea. surse de aprovizionare. Sistemul informaţional poate fi asemănat unei reţele de comunicaţii deoarece asigură căile prin care informaţia ajunge în orice punct al întreprinderii şi chiar din exteriorul ei. 1. pieţe de desfacere. O altă definiţie prezintă sistemul informaţional ca fiind totalitatea metodelor. Accounting and information systems . la competiţie. 1997.sistemul ECRIS) şi în gestiunea criminalităţii (gestiunea amprentelor). Sistemul informaţional reprezintă un cadru organizat format dintr-un ansamblu de resurse care asigură colectarea. controlul şi gestionarea datelor prin parcurgerea unor etape succesive în scopul furnizării informaţiilor. diferiţilor utilizatori pentru ca aceştia să îşi realizeze obiectivele propuse25. Editura Junimea. prelucrarea. discuţii le dintre salariaţi şi manage ri). dând naştere la sistemu 25 Wilkinson . modificări legate de schimbările ce se petrec în interiorul ei. J. John Wiley & Sons . Sisteme expert în activitatea financiar-contabilă.62 22 . Sisteme informaţionale şi sisteme informatice Supravieţuirea societăţilor comerciale într-un mediu concurenţial atât de puternic (la care trebuie să se adapteze continuu) este condiţionată şi de obţinerea de informaţii vitale cu privire la piaţă (dinamică. New York . Iaşi. printr-o reţea de comunicaţii.. Sistemul informaţional şi rolul său în cadrul organismelor economice Sistemul informaţional al unei întreprinderi suferă modificări în timpul ciclului său de viaţă. analiza şi transmiterea datelor pentru fundamentarea şi urmărirea deciziilor la toate nivelurile unei entităţi economico-sociale26. D.. 1986 . procedeelor şi mijloacelor utilizate în culegerea. p. dimensiuni. Sistemul ca reţea de comunicaţii are două aspecte : • unul informa l (conver saţiile.

este necesară stabilirea diferenţei între noţiunea de dată şi cea de informaţie. Editura Graphix. 1. p. acţionari. • calculatoarele şi echipamentele se numeşte sistem informaţional computerizat sau sistem informatic. precum şi măsurarea lor. 1.l informa ţional informa l. umane. datele sunt concepute ca un set de caractere care sunt memorate şi prelucrate şi care constituie intrări în sistemul informaţional. Iaşi. D. rezultând sistemul informaţional formal. organisme ale statului.11. Sistemele informaţionale sunt descrise în funcţie de resursa predominantă pe care o posedă. etapa prelucrării sau procesarea datelor. • utilizatorii externi – creditori. furnizori. Componentele generale ale unui sistem informaţional Finalitatea sistemului informaţional este furnizarea de informaţii sub o formă direct utilizabilă. Premisele şi consecinţele informatizării contabilităţii. clienţi. Deseori. la momentul oportun. • validarea datelor pentru asigurarea acurateţii lor. Un sistem informaţional are nevoie de resurse ca să funcţioneze. Astfel. Resursele pot fi materiale. 27 Oprea. trei etape fiind implicate în procesul de transformare (figura nr.11): etapa intrării în sistem sau colectarea datelor. sistemul informaţional al unei întreprinderi este denumit şi sistem de prelucrare a datelor . precum şi a luării deciziilor la diferite niveluri. Sistemele informaţionale realizează cinci funcţiuni sau sarcini : 1. Utilizatorii informaţiilor generate de sistemul informaţional se împart în două categorii : • utilizatori interni – managerii şi salariaţii. În acest context. • clasificarea datelor. Astfel. 23 23 . • unul formal (activităţi ce se desfăşoară pe baza unor proceduri prestabilite).. Sistemul informaţional este cel care transformă intrările (input-uri) în ieşiri (output-uri). iar informaţiile se referă la ieşirile proceselor de prelucrare a datelor. 27 • • • Intrări resurse de (date) Prelucrarea datelor pentru a le în transforma informaţii Ieşiri în produse informaţionale Fig. dacă domină : • resursa umană atunci sistemul se numeşte sistem informaţional manual. • înregistrarea datelor prin scrierea lor în documentele sursă. 1994. în scopul asigurării unei bune funcţionări a sistemului operaţional. Colectarea datelor care presupune parcurgerea mai multor paşi : • „atragerea” (culegerea) datelor. etapa ieşirilor din sistem sau generarea informaţiilor. financiare. • resursa materială (echipamente) acesta se numeşte sistem informaţional automat. nr. procese concepute să satisfacă din punct de vedere informaţional persoanele ce le vor folosi pentru luarea deciziilor.

• transmiterea datelor spre locurile de prelucrare. • Telefonia mobilă. contribuind astfel la îmbunătăţirea activităţii firmei. care integrează comunicaţiile în bandă largă. • Schimbul electronic de informaţii. prin care se poate comunica la distanţă fără a mai fi necesară existenţa cablurilor telefonice. atât pe orizontală. Prelucrarea datelor ce are ca scop transformarea acestora în informaţii : • transcrierea datelor pe alte documente. transferul electronic de fonduri.3. prin care se realizează comunicarea între două sau mai multe persoane. schimbul de informaţii fără a mai fi necesară cablarea. sistemele informaţionale „ au o nouă faţă ”. • Serviciile multimedia. 1. • gruparea datelor pe tranzacţii similare. Evoluţia galopantă a tehnologiilor informatice din ultimii ani a condus la automatizarea unei părţi considerabile a sistemului informaţional care se localizează nu numai la faza de 24 . prin intermediul mesajelor scrise.mail ). deseori este necesară analiza şi interpretarea lor • comunicarea. în primul rând. Sistemul informatic apare ca o componentă a sistemului informaţional în care mijloacele tehnice de prelucrare sunt reprezentate de calculatoarele electronice. verificarea şi revizia lor 5. cât şi pe verticală. Sistemul informatic Sistemul informatic este partea componentă a sistemului informaţional care asigură prelucrarea raţională şi eficientă a datelor îndeosebi cu ajutorul echipamentelor electronice de calcul şi. 2. • restaurarea datelor prin accesare şi sortare. • Voice-mail-ul. • calcularea şi compararea datelor cantitative. Misiunea sistemului informaţional este de a sprijini procesele decizionale şi operaţionale cu informaţii corecte în timp real. • sortarea datelor după una sau mai multe caracteristici. adică transmiterea efectivă către utilizatori. Gestionarea datelor: • memorarea datelor în baze de date şi fişiere. Generarea (producerea) informaţiilor în scopul folosirii de către utilizatori care presupune: • raportarea prin pregătirea rapoartelor cu ajutorul datelor prelucrate şi/sau stocate. • Poşta electronică ( e. afacerile electronice. comerţul electronic . Cuvintele cheie sunt : • Reţele integrate de servicii digitale ( ISDN = Integrated Service Digital Network ) care asigură transmiterea vocii. ce permit captarea de emisiuni TV. 4. prin intermediul tehnologiei de transfer asincron (Asynchronous Transfer Mode). a datelor şi a imaginilor în mişcare prin intermediul liniilor telefonice. 3. care presupune transmiterea mesajelor vocale prin intermediul reţelelor de calculatoare. al calculatoarelor electronice. asigurând o bună comunicare între diferite niveluri ierarhice de supervizare. • Comunicaţiile prin satelit. autorizarea. • actualizarea datelor pentru reflectarea ultimelor evenimente.5. Controlul şi securitatea datelor care presupune validarea datelor (amintită anterior). a calităţii şi performanţei produselor realizate . Sub impactul noilor tehnologii informaţionale.

Iaşi. pp. adică de folosirea resurselor informatice pentru organizarea şi administrarea informaţiilor. • miniaturizarea echipamentelor.. Noţiunea de sistem informatic este legată de informatizarea activităţii organizaţiei. • partea neformală a unui sistem informaţional ramâne aproape exclusiv manuală. Editura Junimea. Informatizarea transformă sistemele informaţionale manuale în sisteme informatice prin: • substituirea mijloacelor de lucru (automatizarea sarcinilor). un sistem informatic28. Astfel sistemul informaţional devine. Sisteme expert în activitatea financiar-contabilă.prelucrare. D. eliminarea erorilor. 1997. 28 Airinei. reducerea timpilor de lucru. • calitatea prezentării informaţiilor. • comunicarea extinsă datorată interconexiunii generalizate. • există alte instrumente neinformatice care îndeplinesc funcţii în interiorul sistemului informaţional: copiatoare. deşi încă nu se poate pune un semn de egalitate între cele două tipuri de sisteme deoarece: • în partea formală a sistemelor informaţionale rămân încă sarcini manuale importante: preluări date. interpretare rezultate etc. • ameliorarea performanţelor prin introducerea sistemelor interactive.. din ce în ce mai mult. prelucrarea unui volum mare de date şi distribuirea eficientă a informaţiilor. mijloace audio-vizuale. ci şi la fazele de preluare a datelor şi de valorificare a informaţiilor obţinute. telefaxuri.65-70 25 .

1. Într-o traducere mot à mot. • are memorie internă capabilă să memoreze date şi programe.Capitolul 2. Software-ul reprezintă ansamblul de programe care fac posibilă realizarea funcţiei sistemului de calcul. Pentru realizarea acestui obiectiv. şi care constituie suportul logic de funcţionare a unui sistem de calcul. • efectuează prelucrări în mod automat pe baza unui program. În afara celor două elemente pentru realizarea prelucrărilor mai sunt necesare programele de aplicaţii (software de aplicaţii) care sunt specifice problemelor utilizatorilor şi datelor supuse prelucrării. Comenzile sunt date echipamentelor prin intermediul unor programe speciale. spre deosebire de hardware. Structura unui calculator electronic şi modul de funcţionare a acestuia Un sistem electronic de calcul constituie un ansamblu funcţional destinat prelucrării automate a datelor furnizate de utilizatori în scopul obţinerii informaţiilor. redarea şi transmiterea rezultatelor. prelucrarea. 26 . „partea tare”. calculatoarele se clasifică în: • calculatoare analogice. stocarea. acesta are nevoie atât de echipamente (componentele hardware). Componentele unui sistem de calcul pot aparţine uneia dintre următoarele categorii: • Hardware • Software Hardware-ul reprezintă componenta fizică a unui sistem de calcul. după natura problemelor pe care le rezolvă. numite programe de bază (software de bază).1. Componenta hardware a sistemului electronic de calcul Termenul de calculator electronic se referă la un sistem de calcul care îndeplineşte următoarele condiţii: • dispozitivele de lucru sunt realizate din circuite electronice.1. Ele formează sistemul de operare al calculatorului şi sunt memorate pe suporturi magnetice sau optice. O parte din programe sunt permanent rezidente în memoria internă şi formează nucleul sistemului de operare. adică ansamblul de echipamente care alcătuiesc sistemul de calcul. cât şi de un set de programe (componentele software) care determină prelucrările care se fac asupra datelor prin intermediul componentelor fizice ale sistemului de calcul. • calculatoare numerice. Calculatorul electronic –elemente fundamentale de structură şi principii de funcţionare 2. de unde sunt încărcate în memoria internă. Ele sunt formate din calculatorul propriu-zis şi echipamentele periferice şi sunt folosite pentru culegerea. de prelucrare a informaţiilor. software-ul înseamnă “partea moale” a calculatorului. 2. Componenta software a unui sistem de calcul cuprinde la rândul ei programe grupate în mai multe categorii. • calculatoare hibride. În funcţie de procedeul de reprezentare a informaţiei şi de suportul fizic al informaţiei.

conform unui program ce indică o succesiune determinată de operaţii aritmetice şi logice. Dintre aceste trei categorii de calculatoare. sistemele de calcul numerice codifică informaţia sub formă discretă (numerică). Această teorie a dus la apariţia calculatoarelor analogice care au constituit o generaţie răspândită pe la mijlocul secolului 20. Se consideră că aceste calculatoare sunt cu arhitectură von Neumann. mouse. • memoria internă care păstrează programele şi datele în curs de prelucrare. cititorul optic 1 1 Un exemplu de sistem analogic simplu este rigla de calcul care foloseşte mărimea fizică spaţiu. de cea mai largă răspândire se bucură calculatoarele numerice datorită avantajelor lor: precizia reprezentării şi prelucrării datelor. în proiectul primului calculator cu program memorat. UNITATEA CENTRALĂ constituie componenta de bază a sistemului de calcul şi este formată din: • unitatea aritmetico-logică (UAL) capabilă să efectueze operaţiile aritmetice şi logice. memorate împreună în aceeaşi formă şi accesibile în acelaşi mod (EDVAC – Electronic Discrete VAriable Computer) sunt precizate următoarele componente ale unui calculator electronic: unitatea aritmetică. unitatea de memorie. se utilizează mai multe moduri de codificare a informaţiei. Datorită modului de realizare a componentelor constructive şi a logicii de funcţionare a sistemelor de calcul numerice. Spre deosebire de sistemele de calcul analogice. care poate lua două valori: 0 sau 1. În toate cazurile însă este vorba de o reprezentare binară a informaţiei. dând comenzi celorlalte componente. comunicarea între componentele discrete şi cele analogice ale calculatorului realizându-se prin intermediul convertoarelor analogo-numerice şi a celor numerico-analogice. Această structură se regăseşte. ECHIPAMENTELE PERIFERICE asigură comunicaţia calculatorului cu lumea înconjurătoare. etc). Calculatorul numeric este un sistem fizic care prelucrează automat informaţia codificată sub formă de valori discrete. Codificarea binară folosită pentru reprezentarea internă a informaţiei în sistemele de calcul determină natura componentelor constructive care acţionează asupra acesteia. cu prelucrarea secvenţială a instrucţiunilor şi datelor. într-o formă sau alta. • unitatea de comandă şi control (UCC) care dirijează funcţionarea întregului ansamblu.În sistemele de calcul analogice . Această poziţie binară furnizează o cantitate de informaţie de 1 BIT. tensiunea. unitatea de ieşire. operaţiile făcându-se prin măsurarea distanţelor pe o scară logaritmică. Structura unui calculator numeric a fost definită în anul 1945 de către John von Neumann. având la bază un algoritm de prelucrare. Calculatoarele hibride îmbină procesarea informaţiilor reprezentate în formă numerică cu cele reprezentate în formă analogică. şi la calculatoarele actuale. În structura unui calculator distingem două categorii de componente: • unitatea centrală • echipamentele periferice. În funcţie de natura informaţiei ce se codifică şi de dispozitivele care manevrează informaţia în sistemele de calcul numerice. unitatea centrală de control. Astfel. informaţia este codificată sub forma unor mărimi fizice (intensitatea curentului electric. unitatea de intrare. 27 . universalitatea claselor de probleme. Se disting următoarele categorii de echipamente periferice: • echipamente periferice de intrare care permit citirea datelor (introducerea datelor în sistem): tastatura. Unitatea elementară de reprezentare a informaţiei este cifra binară. informaţia este reprezentată utilizând baza de numeraţie 2.

Arhitectura este un concept mai general care defineşte componentele sistemului de calcul din punct de vedere al funcţiilor. Adăugarea unor componente suplimentare este oricând posibilă până la o limită admisă de unitatea centrală de prelucrare. sub o formă direct accesibilă calculatorului. Structura de principiu a unui calculator electronic Funcţiile active. La unitatea centrală de prelucrare se pot conecta diferite echipamente periferice. nr. se consideră că unitatea centrală de prelucrare cuprinde memoria internă şi procesorul (UCC+UAL). ele se pot încadra în aceeaşi arhitectură.1.• echipamente periferice de ieşire cu ajutorul cărora se extrag rezultatele sub o formă accesibilă omului: imprimanta. Prin urmare. modem. se poate realiza o configuraţie ce corespunde cel mai bine necesităţilor utilizatorilor şi posibilităţilor financiare ale acestora. etc. 2. Structura de principiu a unui calculator electronic se prezintă astfel: Unităţi auxiliare de memorie Bandă magnetică Disketă Disc magnetic CD-ROM Periferice de intrare Unitatea centrală Unitatea aritmetico-logică Unitatea de comandă şi control Memoria internă Periferice de ieşire Tastatura Mouse Imprimanta Monitor Echipamente periferice de comunicare Fig. În literatura de specialitate se întâlnesc şi alte opinii cu privire la structura calculatoarelor electronice. mulţimea tuturor componentelor care sunt asamblate şi conectate pentru a realiza un sistem de calcul definesc configuraţia sistemului de calcul respectiv. Chiar dacă este vorba de calculatoare din clase diferite. Astfel. Astfel. al performanţelor şi al compatibilităţii dintre ele. module de memorie. • echipamente periferice de comunicaţie care permit transmiterea datelor la distanţă prin intermediul liniilor de comunicaţie: cuplor. ecran de afişare etc. • echipamente periferice de stocare care dispun de unităţi de memorie auxiliară capabile să stocheze. de prelucrare şi control sunt realizate de UAL şi UCC. Configuraţia de bază reprezintă numărul minim de componente necesare pentru ca sistemul de calcul să fie operaţional. De aceea se consideră că ele sunt componentele unităţii centrale de prelucrare (procesor). mari cantităţi de date: unităţi de disc magnetic. unităţi de interfaţă şi se obţin calculatoare având diferite configuraţii. unităţi CD-ROM etc. 28 .

fiecare considerându-le pe celelalte la nivelul canalelor de intrare/ieşire. • Software-ul de bază (programele de bază) formează. software de aplicaţii. privite ca un tot unitar şi având ca scop realizarea unor funcţii la un anumit nivel de performanţă. un sistem de operare cuprinde: • încărcătoare de programe destinate introducerii în sistem a programelor de executat. Elementele constitutive ale sistemelor monoprocesor sau chiar sistemele monoprocesor în întregime pot fi folosite ca blocuri funcţionale în realizarea unor organizări superioare. numit software intermediar. 2. 29 . Programul este un ansamblu de instrucţiuni care realizează a anumită sarcină. Calculatorul dispune de două tipuri de resurse: o resurse fizice. De obicei. Explicaţia constă în faptul că odată cu dezvoltarea şi multiplicarea unei componente ea tinde să devină independentă şi trebuie tratată ca atare. adică componentele software: programele şi datele. Ele au cea mai mare răspândire. • monitoare şi supervizoare care asigură înlănţuirea derulării lucrărilor. semnalează incidentele de funcţionare. • programele utilitare. • programele de traducere. fie de utilizatori. Sistemul de operare asigură exploatarea echipamentelor şi diferă în funcţie de tipul şi mărimea calculatoarelor.) care pot fi utilizate foarte uşor şi rapid în aplicaţii. ştergeri fişiere etc. Ansamblul programelor (software) permite utilizarea echipamentelor. încât putem distinge trei mari componente: • sistemul de operare propriu-zis.1. sistemul de operare al calculatorului şi este specific fiecărui tip de echipament. programe de grafică etc. • programe care uşurează realizarea unor operaţii curente cum sunt: formatare discuri. Este vorba de instrumente software specializate (procesoare de texte. software intermediar. memoria internă. Componenta software a sistemului elctronic de calcul Una din caracteristicile calculatoarelor electronice este efectuarea automată a prelucrărilor pe bază de program înregistrat.Arhitectura unui sistem de calcul defineşte un ansamblu integrat de componente funcţionale. Asigură funcţionarea eficientă a resurselor fizice şi logice ale sistemului. Se disting trei mari categorii de software: software de bază. De obicei. sistemul de intrare-ieşire. adică componentele hardware: procesorul. Odată cu extinderea utilizării microcalculatoarelor a apărut un nou tip de software. programe de calcul tabelar. software-ul de bază este pus la punct de firma constructoare a calculatorului şi se livrează odată cu acesta.2. odată cu noile evoluţii în domeniu. controlează operaţiile de intrare-ieşire. apar diverse nuanţări. Software de bază Dacă iniţial software-ul de bază se identifica cu sistemul de operare. Este vorba de sisteme multiprocesor care presupun două sau mai multe unităţi de prelucrare identice sau diferite. o resurse logice. copiere fişiere. Arhitectura discutată până aici se referă la sisteme de calcul monoprocesor. • Software-ul de aplicaţii (programele de aplicaţii) este specific problemelor rezolvate de utilizatori şi este realizat fie de specialişti în programare. în principal.

translatorul poate fi asamblor. limbaje de nivel înalt sau evoluate (limbaje care nu depind de tipul calculatorului pe care rulează. WinZIP etc. Fiecare instrucţiune a programului sursă este tradusă de translator într-un grup de instrucţiuni codmaşină. Prolog. Numărul utilitarelor este azi impresionant şi nu se poate face a clasificare riguroasă a lor. Basic. C. Prin compilare. Programul scris într-un limbaj de programare se numeşte program sursă. utilizate pentru micşorarea dimensiunilor fişierelor fără pierderi de informaţii (ARJ.Calitatea sistemului de operare condiţionează eficienţa şi performanţele calculatorului. Virus Scan. Asamblorul este translatorul de programe scrise în limbaje de asamblare. limbaje artificiale create de om care servesc la exprimarea. Doctor Panda). sub formă de instrucţiuni executabile de către calculator. nu corespund unei anumite familii de calculatoare şi la care instrucţiunile sunt mai apropiate de limbajul uman (de exemplu. Cobol.instrucţiunile în limbaj de asamblare corespund instrucţiunilor în limbaj maşină conform modelului de calculator utilizat. iar limbajul său. Java). Există câteva categorii de limbaje de programare: limbaje cod-maşină (în care toate instrucţiunile sunt numerice . LISP. • utilitare de optimizare a discurilor care optimizează amplasarea datelor pe disc în vederea reducerii duratei de acces la informaţii (Disc Defragmenter. care extind o serie de facilităţi ale sistemului de operare. C. Acesta este un format intermediar care este completat cu module din biblioteci şi consolidat prin editarea de legături (cu editorul de legături). Ndigs). respectiv în cod binar). Algoritmul indică modul de prelucrare a datelor iniţiale şi modificarea lor pas cu pas până la obţinerea rezultatelor finale. apărute în primul rând pentru utilizatorii nespecialişti. Fortran. PKZIP şi PKUNZIP. fiind redactate plecând de la un cod binar propriu fiecărui calculator). compilator sau interpretor. Algol. programul sursă este tradus mai întâi într-un format obiect (program obiect). Cobol. Pascal. Windows Commander. Programele utilitare sunt programe specializate. Fortran. inginerul de sistem (Norton Disk Doktor. Windows Explorer. din care rezultă programul în format 30 . a algoritmului de rezolvare a unei probleme. aceste limbaje permit utilizarea de abrevieri alfabetice – mnemonice. Pentru scrierea programelor sunt utilizate limbajele de programare. Codificarea programului este efectuată de traducător (translator). dar cu un sistem de operare slab. livrate odată cu sistemul de operare sau separat de acesta. PC Tools. numiţi şi utilizatori finali şi care se caracterizează prin neproceduralitate (utilizatorul trebuie să-i spună calculatorului ce să facă şi nu cum să facă). etc. cum este. • utilitare de depistare şi înlăturare a viruşilor (numărul şi varietatea acestora sunt impresionante – Norton Antivirus. • utilitare de diagnosticare pentru determinarea configuraţiei şi testarea funcţionării calculatorului (Check-It. Ele corespund unor funcţii bine definite ce se întâlnesc frecvent.şiruri de 0 şi 1. Norton Utilities etc.) în formate accesibile calculatorului (în cod-maşină. Un echipament foarte performant. SpeedDisk). limbaj sursă. Ada. limbaje de nivel foarte înalt.).). de exemplu. • utilitare de arhivare-dezarhivare a datelor. va avea performanţe de utilizare mediocre. Doctor Web. În funcţie de destinaţia funcţională. Dos Navigator). limbaje de asamblare (limbaje orientate maşină . AVP. • utilitare care vin în sprijinul utilizatorului avansat. Programele traducătoare (translatoare) au rolul de a converti programele scrise de utilizatori într-un anumit limbaj de programare (Basic. WinRAR. Dintre ele amintim următoarele tipuri: • utilitarele care extind suprafaţa cu utilizatorul (Norton Commander. Pascal. mai uşor de memorat decât adresele scrise în binar).

1. Perfect Office). programele de grafică (Corel Draw. 2. 2. în condiţiile concrete ale unei întreprinderi sau poate fi cumpărat „la cheie” de la o anumită unitate specializată. programele de calcul tabelar (Lotus 1-2-3. AmiPro etc. • interpretoare: BASIC. Un program de aplicaţii poate fi realizat.2. Excel. Translatarea programelor prin compilare Odată pus în format executabil. Sunt aplicaţii destinate sprijinirii procesului decizional şi operează chiar cu informaţii semistructurate sau slab structurate.structură şi funcţionare 31 . atât în privinţa software-ului de aplicaţii. apărute odată cu microcalculatoarele. PASCAL. De aceea este o modalitate mai puţin eficientă decât compilarea. permit utilizatorilor să-şi rezolve problemele fără a cunoaşte metodele informatice sau limbajele de programare. Translatorul. iar execuţia este independentă de fazele anterioare. Symphony.) şi instrumentele software integrate (Works. prelucrări statistice etc. Quattro Pro etc. ca program. Sunt aplicaţii caracteristice informaticii clasice care prelucrează informaţii bine structurate.3. planuri de marketing etc. Deci. cât şi a instrumentelor software specializate. nr. • elaborarea planurilor de investiţii. date Program sursă Compilare Program obiect Program Încărcare în format executabil Execuţie Editare le g ă tude ri rezultate Fig.). FORTRAN. În ultimul caz este vorba de produse-program comercializate. piaţa produselor program este în plină dezvoltare. Instrumentele software specializate. Corespund următoarelor domenii de activitate: • contabilitate. este dedicat unui anumit limbaj sursă şi unui anumit tip (familie) de calculatoare. C. Harvard Graphics. gestiune personal etc. Microsoft Office. programul poate fi oricând încărcat şi pus în execuţie. gestiune stocuri. • calcule tehnice: rezistenţa materialelor. Software-ul de aplicaţii Programele de aplicaţii sunt proiectate pentru a rezolva probleme specifice utilizatorilor. Acesta poate fi oricând încărcat în memoria internă de la o anumită adresă şi pus în execuţie. Word. Interpretarea presupune traducerea instrucţiune cu instrucţiune a programului la fiecare execuţie a acestuia. Sunt mijloace de lucru specifice utilizatorului final.). În această categorie se încadrează: procesoarele de texte (WordPerfect. PowerPoint etc. De exemplu: • compilatoare: COBOL. traducerea programului sursă se realizează o singură dată. Actualmente.executabil. Unitatea centrală .

Din raţiuni tehnice. Între componentele unităţii centrale. 1999. nr. Instrucţiunile care formează programul de executat sunt preluate prin intermediul unităţii de intrare şi stocate în unitatea de memorie.).3. structurate. stocate etc. Iaşi. stabilind legături prin schimburi de informaţii şi transmiterea de ordine şi comenzi. două nivele distincte de tensiune. Unitatea de comandă şi control este legată de celelalte componente prin circuite de comandă prin care circulă comenzile tot sub forma impulsurilor electrice. Aceste impulsuri declanşează sau opresc funcţionarea unităţilor de intrare-ieşire. 2 Fig. Toate componentele calculatorului funcţionează sub supravegherea unităţii de comandă şi control. singura capabilă să decodifice instrucţiunile programelor. ele pot fi vizualizate sau extrase sub comanda unităţii de comandă şi control prin intermediul unităţii de ieşire. unitatea de comandă şi control şi unitatea aritmetico-logică.215 şi următoarele 32 . Schema funcţională a unui calculator electronic pune în evidenţă foarte bine aceste legături ( fig. unitatea aritmetico-logică. Editura Sedcom Libris. p. 2 ***. Ulterior. instrucţiunile sunt preluate şi decodificate de unitatea de comandă şi control.) vor fi reprezentate în sistem sub forma unor combinaţii de cifre binare 0 şi 1. unităţii aritmetico-logice în funcţie de comenzile decodificate din programul executat.3. etc. speciale etc. Schema funcţională a unui calculator electronic Oricare ar fi datele prelucrate. 2. După citirea datelor de intrare şi stocarea în memorie. Rezultatele obţinute sunt stocate la adresele indicate în unitatea de memorie. 2. Din unitatea de memorie. nr. ele circulă în sistem sub formă unor impulsuri electrice ce tranzitează circuitele. pe baza ordinelor primite de la unitatea de comandă şi control execută operaţiile de prelucrare indicate asupra operanzilor identificaţi tot de unitatea de comandă şi control prin adrese.).. Unitatea de comandă şi control coordonează funcţionarea întregului sistem. Contabilitate şi sisteme informaşionale. Toate caracterele (alfabetice. precum şi între acestea şi echipamentele periferice se realizează permanent schimburi de date şi comenzi. circuitele electronice au două stări distincte (deschis. mediate fizic de conductorii electrici care vehiculează informaţia sub formă de impulsuri. Cele două stări distincte corespund cifrelor binare 0 şi 1. numerice. închis.Unitatea centrală a calculatorului cuprinde memoria principală.

Din punct de vedere al memoriei nu este deosebit de importantă natura informaţiei memorate. În memoria internă pot fi reprezentate toate categoriile de date şi informaţii indiferent de natură (numerice.Unitatea centrală cuprinde UCC. În ultimii ani memoriile semiconductoare domină şi sunt utilizate la majoritatea arhitecturilor cunoscute. UAL şi unitatea de memorie. 2.4. Wafer Scale Integration) cu tranzistori bipolari. Fiecare locaţie de memorie se caracterizează în mod unic prin adresa ei în memorie şi prin cantitatea de informaţie pe care o poate memora. capabile să reţină fiecare o valoare binară. după tehnologiile de realizare: • memorii bipolare care utilizează circuite integrate LSI. adică un bit de informaţie. de regulă este vorba de un număr de 8 biţi. Funcţional. Locaţia de memorie este deci unitatea adresabilă a memoriei. 33 . ci modul de stocare şi mai ales regăsirea acesteia. Ele sunt încadrate în două categorii. memoria este constituită din elemente care pot avea două stări stabile: 0 sau 1. un program de întrerupere la avaria de alimentare. Informaţia este memorată folosind circuite care permit sau nu trecerea curentului electric. EBCDIC . adică de un octet sau de 1 Byte (1B). care face apel la o baterie suplimentară (sursă de putere neîntreruptibilă . • memorii MOS (Metal Oxide Semiconductor) bazate pe tranzistori cu efecte de câmp.American Standard Code for Information Interchange. Fizic. accesul la informaţia din memorie se poate realiza la nivelul unui grup de biţi numit locaţie de memorie. măsurată în număr de biţi. Aceste memorii sunt volatile şi pentru a nu se pierde informaţia au nevoie de o baterie de alimentare proprie sau trebuie să existe. Very LSI. Schema funcţională a unităţii centrale Memoria principală sau memoria internă reprezintă un dispozitiv capabil să înregistreze informaţiile pentru a le furniza apoi sub forma impulsurilor electrice unităţii aritmetico-logice pentru executarea comenzilor primite de la unitatea de comandă şi control. UNICODE – UNIversal CODE). la nivelul întregului sistem de calcul. alfabetice) cu ajutorul codurilor interne de reprezentare (ASCII . VLSI (Large Scale Integration. Prin construcţia sistemului de calcul.UPS) pentru salvarea datelor pe un suport de memorie nevolatilă. Rezultă că putem defini memoria ca pe o succesiune de dispozitive logice elementare. nr.Extended Binary Coded Decimal Interchange Code. memoria poate fi privită ca o înşiruire de biţi care se caracterizează prin valoare şi prin poziţia (adresa) lor în această secvenţă. Schema funcţională a unităţii centrale este următoarea: Unitate dem m rie(Me o principală a e o m ria ) Ins trucţiuni Unitate decom a andă ş control i Adre e s Com nzi e Sis mdeope te rare Prog ram e com nzi e s ări t Unitate aritm ticoa e log ică Date/ ope ranzi Re zultate Date Re zultate Fig.

compilatoare. interpretor. Pentru obţinerea rezidenţei permanente. în modulele ROM sunt stocate comenzi de iniţializare şi pornire a anumitor componente ale sistemelor de operare. Conţine circuite de memorie al cărui conţinut este programat şi nu poate fi schimbat de utilizator. pe durata accesului la o locaţie de memorie apar. interpretere. Memoria ROM (Read Only Memory) este folosită pentru memorarea unor funcţii sistem sau a unor componente specifice echipamentului cu rol în lansarea sistemului de operare (de exemplu BIOS-ul). timpi suplimentari de aşteptare.Caracteristicile memoriei sunt următoarele: Lungimea cuvântului este unitatea elementară pentru memorarea şi accesarea instrucţiunilor. Memoriile ROM au evoluat în timp. după cum urmează: • 1 Kilooctat (Ko) = 1 Kilobyte (KB) = 210 octeţi = 1024 octeţi. încărcător. 32 biţi. multe microcalculatoare sunt livrate cu programele de serviciu (BIOS. Utilizarea memoriilor electronice a antrenat o importantă scădere a costului. informaţii ce sunt rezidente permanent în cadrul sistemului. Se exprimă în microsecunde sau nanosecunde. memoria internă este structurată în: • memoria ROM. 16 biţi (la primele microcalculatoare IBM-PC). Ca efect. Timpul de acces la memorie reprezintă intervalul scurs între momentul furnizării adresei de către procesor şi momentul obţinerii informaţiei. Ea depinde de tipul calculatorului: 8 biţi (la primele microcalculatoare). pentru procesor. • 1 Teraoctet (To) = 240 octeţi. etc) încărcate în ROM. unde se va face operaţia de scriere sau citire. • 1 Megaoctet (Mo) = 1 Megabyte (MB) = 220 octeţi = 1048576 octeţi. prin folosirea tehnicilor speciale de ştergere selectivă şi reprogramare astfel: memorii programabile PROM (Programable ROM). adică la pierderea tensiunii informaţia să nu fie distrusă. de regulă. fără a introduce stări de aşteptare. Din punctul de vedere al accesului şi al modului de funcţionare. Când memoria este prea lentă în comparaţie cu viteza de lucru a procesorului. • 1 Gigaoctet (Go) = 1 Gigagabyte (MB) = 230 octeţi. Pot fi 34 . iar utilizatorul le poate încărca o singură dată. Ciclul de memorie este intervalul de timp în care se realizează scrierea sau citirea unei unităţi de informaţie în/din memorie sau intervalul de timp dintre două operaţii succesive de scriere sau citire. În mod uzual. 64 biţi Capacitatea totală a memoriei exprimă volumul de informaţii care poate fi stocat şi se exprimă în octeţi (bytes) sau multiplii acestora (un octet are dimensiunea de 8 biţi şi este aproximativ egal cu un caracter). Timpul de acces Orice acces la memorie este precedat de furnizarea de către procesor a adresei de memorie. care sunt livrate neînregistrate de producător. operanzilor şi adreselor. astfel încât memoria să lucreze sincron cu procesorul. • 1 Petaoctet (Po) = 250 octeţi. Ele sunt folosite doar pentru citirea informaţiilor (înscrise anterior). Costul memoriei interne este preţul memoriei raportat la capacitatea de memorare şi depinde direct de tehnologia utilizată. Noile tehnologii de realizare a memoriei urmăresc o scădere a timpului de acces. memoria ROM trebuie să fie de tip nevolatil. Se exprimă. De aceea. etc. în nanosecunde (1 ns = 10-9 secunde). • memoria RAM. calculatoarele au putut fi dotate cu memorii principale de capacitate mare.

Astfel ele sunt mult mai rapide decât memoria EEPROM obişnuită care operează cu fiecare locaţie de memorie în parte. Fiind o memorie volatilă. • un registru contor de program care păstrează adresa de memorie de unde a fost extrasă instrucţiunea în curs de execuţie (sau a instrucţiunii următoare din program) şi permite înlănţiurea instrucţiunilor. se prezintă sub forma unor plăcuţe (module) ce au în prezent capacităţi de ordinul megaocteţilor sau gigaocteţilor (există module de până la 4 Go).) sub forma unor circuite speciale care combină impulsurile electrice reprezentând informaţia sub formă de cifre binare (dispozitiv aritmetic binar. scădere. numită şi memorie de lucru. • indicatorii de condiţii (paritatea rezultatului. Unitatea aritmetico-logică (UAL) este unitatea de execuţie care efectuează operaţiile aritmetice şi logice asupra operanzilor în conformitate cu o comandă. Coordonează prin semnale de comandă funcţionarea tuturor celorlalte unităţi ale calculatorului. memorii de tip EEPROM sau E2PROM (Electricaly Erasable PROM) care pot fi atât citite. un cod de operaţii. însă ştergerea nu poate fi selectivă. rezultatul egal cu zero) sau indicatorii de eroare (depăşirea capacităţii de reprezentare de către rezultat). citită din memorie. operaţia distrugând întregul conţinut al celulei de memorie. disponibilă utilizatorului. memorii de tip EPROM (Erasable PROM). memorie vie. adică dispozitive aritmetico-logice (pentru operaţii de adunare. • un decodor de funcţii capabil să recunoască funcţia definită de instrucţiunea de executat.folosite pentru a înregistra un program specific utilizatorului cu o mare frecvenţă de utilizare. etc. dinamică. Fizic. Ea caracterizează capacitatea unui sistem electronic de calcul. în virgulă mobilă. zecimal). girând schimburile de informaţii între ele. pot fi şterse şi reprogramate de către utilizator. căt şi şterse în mod selectiv şi reprogramate de către sistemul care le utilizează. Unitatea de comandă şi control (UCC) constituie “inima” calculatorului şi asigură citirea instrucţiunilor din memoria internă şi execuţia lor. intersecţie. Acest dezavantaj este eliminat de memoriile EEPROM. În principiu UCC cuprinde următoarele elemente: • un registru de instrucţiuni unde se păstrează instrucţiunea curentă. UAL comportă două tipuri de dispozitive: • dispozitive de lucru. reuniune. Poate înregistra orice tip de date şi este posibilă ştergerea acestora în scopul reutilizării. asigură stocarea datelor şi programelor şi constituie memoria de tip volatil. • componente de stocaj intermediar: registrele ca memorii specializate de capacitate limitată ce înregistrează pentru fiecare operaţie operanzii şi rezultatele. negaţie. 35 . emis de UCC şi furnizează rezultatul. pe toată durata execuţiei. ea îşi pierde conţinutul la întreruperea alimentării cu energie electrică. Memoria RAM (Random Acces Memory). La ieşire UAL furnizează: • rezultatul operaţiei. Instrucţiunea va specifica de regulă. un cod de operaţie şi una sau mai multe adrese de operanzi. memoriile EEPROM flash sunt memorii EEPROM speciale care permit scrierea/ştergerea mai multor locaţii de memorie printr-o singură operaţie.

UCC este capabilă să interpreteze şi să execute un set de instrucţiuni care constituie setul de instrucţiuni elementare al calculatorului. date de frecvenţa ceasului intern (tact). UAL pe durata fiecărei instrucţiuni în sincronism cu semnalul furnizat de orologiu. procesoarele Itanium). Formatul cel mai simplu al instrucţiunilor cu o singură adresă se prezintă astfel: m biţi n biţi 36 . adesea unitatea aritmetico-logică. Această frecvenţă se exprimă în MHz (Megahertz) sau. UM. Pe baza codului de operaţie UCC furnizează semnalele de comandă pentru controlul unităţilor de I/E. Principii de funcţionare a calculatoarelor electronice Un calculator electronic execută prelucrări pe baza unui program înregistrat în memoria internă. regăsindu-şi aplicabilitatea de la calculatoarele personale până la servere. Prin construcţie. După numărul de instrucţiuni implementate şi complexitatea acestora. Instrucţiunile calculatoarelor numerice conţin specificaţii referitoare la operaţia care trebuie efectuată de către una din componentele calculatorului. Frecvenţa procesorului înseamnă viteza acestuia exprimată în perioade de lucru (cicluri) pe secundă. suficient pentru a efectua direct calcule (circa 400 . în GHz (Gigahertz). aceste instrucţiuni trebuie să fie transpuse în codul calculatorului. Se derulează astfel operaţiile de interpretare sau compilare şi editare de legături. cu facilităţi multiprocesor. în mod regulat. • Procesoare EPIC (Explicitly Parallel Instruction Computing) care permit executarea simultană a mai multor instrucţiuni (de exemplu. Pentru a fi executate. • Procesoare CISC (Complet Instruction Set Computation. la ora actuală s-a ajuns la mai multe instrucţiuni pe o perioadă de ceas. • circuite de comandă care permit elaborarea şi transmiterea comenzilor corespunzătoare operaţiilor elementare. servere. procesor cu set redus de instrucţiuni) reprezintă unităţi centrale de prelucrare (CPU) la care numărul de instrucţiuni pe care le poate executa procesorul este redus la minim pentru a creşte viteza de prelucrare. o instrucţiune poate conţine mai multe adrese: adresa primului operand. procesoarele se împart în: • Procesoare RISC (Reduced Instruction Set Computation. şi specificaţii referitoare la adresa unui operand sau a unei instrucţiuni. Dacă procesoarelor mai vechi le trebuiau câteva perioade de ceas pentru a executa o instrucţiune. Sunt cele mai răspândite. Instrucţiunile scrise în limbajul de programare sunt transformate în instrucţiuni ce corespund setului de instrucţiuni specific calculatorului.• un orologiu (ceas intern) care distribuie. dedicate pentru sisteme puternice. adresa celui de-al doilea operand şi eventual adresa rezultatului. Programul constituie o secvenţă de instrucţiuni. scrisă într-un limbaj de programare care defineşte algoritmul de rezolvare a unei probleme. Sunt procesoare rapide. procesor cu set complet de instrucţiuni) reprezintă tipuri de unităţi centrale de prelucrare (CPU) care pot recunoaşte un set complet de instrucţiuni. În unele cazuri. la ultimele modele. impulsuri pentru a sincroniza operaţiile elementare de efectuat în cursul derulării unei instrucţiuni.

de date sau de comenzi. Cu ajutorul lor se scriu programele de sistem necesare exploatării eficiente a resurselor fizice ale calculatorului. câmpurile pentru cod operaţie şi adresă au fost înlocuite în limbajele de asamblare cu mnemonice (simboluri) care pot fi traduse în mod automat cu ajutorul unui program.) : m n 3 UCC MI DECODOR Decodor 1 PROGRAM 2 4 2 DATE 3 UAL 5 REZULTATE Fig. Dacă acest câmp conţine “n” biţi se poate opera un spaţiu de adresare cu memoria de 2 cuvinte. adică mulţimea conductoarelor folosite în comun de mai multe unităţi funcţionale pentru realizarea unor sarcini. numit ansambler. 3 ***. Iaşi. nr. acestea pot fi de adrese. 2. Etapele execuţiei instrucţiunilor  Instrucţiunea se încarcă în UCC.  UAL efectuează prelucrarea datelor. se pot codifica 2 instrucţiuni diferite care formează setul de instrucţiuni al calculatorului. dar necesită traducerea în limbaj maşină prin compilare sau interpretare. Orice program. trebuie să cuprindă numai instrucţiuni ce corespund setului de instrucţiuni de bază. Schimbul de informaţii între componentele funcţionale ale sistemului de calcul se realizează prin intermediul magistralelor unităţii centrale de prelucrare.2. 221 37 . instrucţiunile trebuie transmise UCC sub forma unor cifre binare (în cod maşină). 1999.5. după citirea din MI. Limbajele maşină şi limbajele de asamblare sunt limbaje de nivel redus deoarece ele sunt intrepretate direct de către calculator. După semnificaţia semnalelor transmise pe magistrală. Câmpul ADRESĂ specifică o adresă de operand sau de instrucţiune. Pentru a simplifica munca programatorilor. Pentru execuţia unei instrucţiuni se parcurg următoarele etape (vezi fig.  UCC decodifică instrucţiunea şi emite ordinul de pregătire a UAL. nr. după cum semnalele respective reprezintă adrese.5. destinat unui calculator. Dacă acest câmp conţine „m” biţi. Pentru a fi executate. Contabilitate şi sisteme informaţionale. date sau comenzi şi informaţii despre starea unităţilor interconectate.  Pe baza adreselor furnizate de UCC se face citirea datelor din memorie în UAL.COD OPERAŢIE ADRESĂ Câmpul COD OPERAŢIE specifică una din funcţiile ce se pot executa de către unităţile sistemului. p. Editura Sedcom Libris. Limbajele de programare evoluate permit scrierea programelor într-un mod apropiat de limbajul natural.  Rezultatul obţinut este plasat în MI.

Magistralele seriale transmit datele bit cu bit. Fig. când datele se transmit bit cu bit pe o singură cale (COM. unitatea ZIP etc. unităţi de memorie flash. 4 Plug and Play (PNP) reprezintă un set de specificaţii ce permit unui dispozitiv să se configureze singur şi să funcţioneze fără intervenţia utilizatorului imediat ce este instalat în sistem 38 . AGP. Hyper Transport. Sistemul USB a devenit popular pentru conectarea unor periferice precum: aparate de fotografiat numerice. scanner-ul. Exemple de magistrale interne: PCI. 2. standard ce oferă o viteză de transfer maximă de 480 Mb/s. mouse. standard de conectare plug’n’play4 ce oferă o viteză de transfer maximă de 12 Mb/s şi USB 2. Legarea unui echipament la magistrală se realizează de obicei printr-un conector fizic. pe un singur canal (două conductoare).. În ultimii ani se bucură de popularitate porturile USB (Universal Serial Bus). iar cea externă. mouse-ul. Acestea pot fi interne sau externe. pe cele externe. Magistrala internă conectează componente interne ale calculatorului la unitatea centrală. • paralele. USB. la cel paralel imprimanta. numită adaptor sau controler. PCI-X. PCIExpress.0. PS/2). Magistralele paralele transmit toţi biţii fiecărui cuvânt concomitent pe mai multe conductoare paralele. Porturile pot fi: • seriale. FireWire. Majoritatea calculatoarelor moderne folosesc mai multe magistrale. Treptat se extinde şi folosirea porturilor FireWire. un modem extern etc.6. nr.Transferul de date poate fi realizat în mod paralel (magistrale paralele) sau serial (magistrale seriale). tastatură. Prin intermediul portului USB se pot conecta până la 127 de periferice şi nu este necesară oprirea calculatorului pentru a conecta/deconecta un periferic prin acest port. 16 sau 32 (LPT).1. numit port şi printr-o componentă de interfaţă. USB. unităţi de discuri flexibile pentru calculatoarele portabile. scanner şi chiar imprimante. de obicei 8. • cu infraroşii (IRDA) etc. Conectarea echipamentelor periferice la sistemul de calcul Arhitectura de bază a calculatorului asigură patru porturi COM (1-4) şi trei porturi LPT (13). PCMCIA. când transferul se face concomitent pentru un număr de biţi. La portul COM puteţi conecta tastatura. pe mai multe linii. Magistrale externe: ATA. Serial ATA. În prezent se utilizează mai mult standardele USB 1. SCSI. unul după altul.

2.Sistemul FireWire are funcţii similare sistemului USB. adaptorul SCSI (Small Computer System Interface) defineşte o magistrală care poate conecta unul sau mai multe calculatoare cu echipamente periferice. Principalele funcţii ale echipamentelor periferice sunt următoarele: • introducerea datelor. mouse. • redarea rezultatelor prelucrărilor sub o formă accesibilă utilizatorului. dar care sunt absolut necesare activităţii şi fac să crească performanţele calculatoarelor personale. 39 . • echipamente periferice de comunicaţie care permit transmiterea datelor la distanţă prin intermediul liniilor de comunicaţie. În funcţie de modul de exprimare a informaţiilor vehiculate de echipamentele periferice se utilizează sau nu anumite suporturi. digitizor • echipamente periferice de stocare: unităţi de bandă magnetică. Adaptoarele sunt circuite integrate care permit procesorului să comunice şi să conecteze echipamente periferice. unităţi de bandă rapide. dar este mai rapid şi este folosit pentru conectarea perifericelor externe ce necesită viteză relativ înaltă de transfer a datelor (se utilizează preponderent pentru ataşarea echipamentelor video numerice). Din punct de vedere al funcţiilor îndeplinite în sistemele de calcul. în cazul preluării informaţiilor de la dispozitivele periferice sau invers. respectiv medii fizice care permit înregistrarea sau vizualizarea informaţiilor. prin intermediul suporturilor de stocare. unităţi CDROM). echipamentele periferice asigură păstrarea datelor şi a programelor pe o perioadă mare de timp. caz în care adaptoarele au şi rol de adresare a dispozitivelor periferice conectate. Adaptoarele au rolul de pregătire a informaţiei în forma cerută de magistrală. programelor şi a comenzilor în memoria calculatorului. cititoare de documente marcate etc. Ele asigură citirea datelor şi programelor stocate în memoria internă. unităţi CD-ROM etc. Este posibil ca un adaptor să controleze mai multe dispozitive periferice de acelaşi fel. echipamentele periferice se clasifică în următoarele clase: • echipamente periferice de intrare care permit introducerea datelor şi programelor în sistem: tastatura. iar echipamentele conectate pot fi de tipul: unităţi de disc CD-ROM. precum şi redarea rezultatelor prelucrării pentru utilizări ulterioare. ecran de afişare etc. Fiecare echipament periferic trebuie să posede un controller (o interfaţă inteligentă locală). Ele mediază schimbul de date şi informaţii dintre unitatea centrală şi mediul extern. cititoare de coduri bară. De asemenea. Spre exemplu.2. sunt echipamentele periferice. unităţi de disc magnetic. Echipamente periferice şi suporturi de date O altă categorie mare de dispozitive care nu fac parte din unitatea centrală de prelucrare. creion optic. • echipamente periferice de intrare-ieşire care dispun de suporturi de mare capacitate pentru stocarea datelor şi programelor (unităţi de disc magnetic. • asigurarea supravegherii şi posibilităţii de intervenţie a utilizatorului pentru funcţionarea corectă a sistemului în timpul unei sesiuni de lucru. cititorul optic • echipamente periferice de ieşire cu ajutorul cărora se extrag rezultatele sub o formă accesibilă omului: imprimanta. Dacă luăm în considerare rolul echipamentelor periferice în dialogul om-claculator se pot delimita următoarele clase de echipamente periferice: • echipamente periferice de comunicare om-calculator: terminal (ecran+tastatura). imprimantă. asigurând în acelaşi timp compatibilitatea formatului de reprezentare a datelor. mouse. • echipamente periferice pentru citirea directă a datelor şi informaţiilor: cititioare optice de documente.

Suporturile tehnice sunt medii fizice utilizate pentru preluarea. discul magnetic. 40 . tastatura conţine şi o serie de taste „funcţionale”. suporturile din hârtie. stocarea datelor şi programelor. Din punct de vedere al posibilităţii de reutilizare: • suporturi nereutilizabile (neînregistrabile) care se pot înregistra o singură dată (suporturile de hârtie. banda magnetică. discul magnetic. discul flexibil. discul magnetic). Din punct de vedere al posibilităţii de adresare a înregistrărilor de pe suport: • suporturi adresabile la care accesarea informaţiei se face direct. similar cu maşina de scris. cât şi comenzi sau programe. • microfilmele. Clasificarea suporturilor tehnice Din punct de vedere al materialului folosit pentru fabricarea lor: • suporturi din hârtie (cartela perforată. • suporturi optice (discul optic. Echipamente periferice de intrare Introducerea datelor în sistem se realizează în mod obişnuit prin intermediul tastaturii şi al mouse-ului. Aceste funcţii sunt specifice sistemelor de operare în care este utilizată tastatura. hârtia de imprimantă.Suporturi tehnice pentru înregistrarea datelor şi informaţiilor Pâna la utilizarea pe scară largă a calculatoarelor programabile prin voce. DVD etc. • suporturi reutilizabile care se pot utiliza succesiv pentru mai multe înregistrări (suporturile magnetice. folia magnetică etc. Prin succesiunea/combinaţia de caractere introduse se pot furniza sistemului de calcul atât date. CD-ROM). precum şi pentru redarea rezultatelor. CD reinscriptibil). cărora le sunt ataşate diferite funcţii (prelucrări). pe baza unei adrese (de exemplu.). datele vor trebui încă scrise pe un suport tehnic. • suporturi magnetice (banda magnetică. Tastatura Tastatura reprezintă dispozitivul principal de intrare şi permite introducerea de informaţii sub formă de caractere. banda de hârtie perforată.). documente cu caractere stilizate. Pe lângă tastele care reprezintă cifre şi litere. Din punct de vedere al utilizării în sistemul de calcul: • suporturi tehnice de intrare care sunt numai citite (documentele completate cu cerneală magnetică. CD-RW). • suporturi magneto-optice.). CD-ROM. caseta magnetică. documente completate cu cerneală magnetică. CD-R. documente cu caractere stilizate etc. microfilmul). tamburul magnetic. microfilmele. CD-ROM) • suporturi tehnice de ieşire care sunt numai scrise (hârtia de imprimantă) • suporturi tehnice de intrare-ieşire care pot fi citite şi scrise de sistem (cartela perforată. prelucrarea. CD inscriptibil. • suporturi neadresabile la care accesarea informaţiei se face prin parcurgerea secvenţială a înregistrărilor şi verificarea conţinutului (banda magnetică.

Prima firmă care a utilizat mouse-ul. numită şi clic se utilizează pentru selectarea unui obiect şi se realizează. începând din 1983. mouse-urile pot fi mecanice şi optice. în acest domeniu. WWW. Dacă este instalat driver-ul (programul care asigură interfaţa cu sistemul de operare) de mouse. Utilizarea butoanelor mouse-ului depinde de produsul informatic.Drumul parcurs din 1867. El a fost realizat prima dată în 1963 de către Douglas Engelbart de la Institutul de Cercetare din Stanford. cu deosebirea că după apăsarea butonului. a fost Mouse System. mouse-ul se deplasează cu butonul apăsat. în 1980. mişcările făcute. După tehnologia utilizată. 41 . deplasarea se face prin deplasarea mouse-ului pe pad. Tehnica mouse-ul a fost preluată şi extinsă mai ales de firma Apple pentru calculatoarele Macintosh. 84. numărul de taste (101-104). Cele apărute recent adaugă butoane speciale pentru funcţii specifice domeniului multimedia sau pentru navigarea pe Internet (play/pause/next/prev. Mouse-ul se deplasează pe un suport a cărui suprafaţă este acoperită cu o folie de plastic pe care sunt desenate două grile suprapuse. Mouse-ul Un mouse este obligatoriu pentru majoritatea aplicaţiilor actuale. Mouse-ul este un echipament periferic de intrare utilizat pentru selectarea rapidă a unor opţiuni din meniuri sau manipularea unor obiecte de pe ecran (texte sau grafice). ea a utilizat mouse-ul cu 3 butoane. intrarea în "stand-by" a sistemului etc. este Microsoft. 101. Firma care a devenit cea mai cunoscută pe piaţă. funcţii auxiliare. printr-un mecanism electro-optic (format din doi cilindri perpendiculari înzestraţi cu câte o fantă). când Christopher Latham Sholes a realizat prima tastatură pentru maşina de scris. Tehnologia radio este din ce în ce mai mult folosită şi implementată în dauna clasicelor cabluri. • Dublu clic prin care declanşează o acţiune şi prin care se acţionează scurt. mouse-ul cu două butoane la calculatoarele IBM. Tastaturile se deosebesc prin design. 102 sau 104 taste a fost extrem de lung. odată cu mişcarea mouse-ului se mişcă pe ecran o săgeată sau un dreptunghi. control volum. pe o suprafaţă plană. Dispozitivul constă dintr-o carcasă şi o bilă (de cauciuc sau alt material cu aderenţă bună) care semnalează sistemului. până la tastaturile clasice cu 83. în vederea executării unor operaţii. numit cursorul mouse-ului. Principalele operaţii realizate cu un mouse sunt: • Indicarea prin care cursorul de mouse este deplasat pe ecran pentru a indica un anumit obiect. Variantele moderne de mouse comunică cu calculatorul prin raze infraroşii. • Punctarea. pentru IBM-PC. prin apăsarea scurtă a butonului. de două ori succesiv un buton al mouse-ului. • Trasarea care se realizează analog cu punctarea. care indică diverse obiecte. care a utilizat. care de obicei este dintr-un material special. tip. pentru oprirea. pornirea. Mouse-urile se pot conecta prin cablu la un port (o interfaţă) special pentru mouse. e-mail). Mouse-ul optic foloseşte un fascicul de lumină pentru a detecta mişcarea pe o suprafaţă şi conţine două perechi de led-uri şi fotodetectoare. prin deplasare. Se foloseşte în operaţiile de mutare sau copiere a obiectelor (Drag&Drop). cablul de legătură lipsind în acest caz. în urma poziţionării cursorului mouse-ului pe obiectul respectiv. Mouse-ul mecanic foloseşte o bilă care se deplasează pe o suprafaţă şi care antrenează două potenţiometre ce traduc mişcările în semnale de control.

raportată la un punct de referinţă de pe ecran. iar în cazul mouse-ului USB. Evaluarea unui trackball se poate face în funcţie de rezoluţie – numărul de paşi pe inci (counts per inch). adică identifică poziţia într-un plan (stânga-dreapta şi înainteînapoi). Trackball-ul Mouse-ul unui calculator are nevoie de spaţiu în care să se mişte. Cele mai multe trackball-uri au două sau trei butoane acţionate prin apăsare. funcţionează ca un trackball care foloseşte o bară cilindrică în locul bilei. Pentru pasionaţii de jocuri auto pe calculator există volane cu pedale şi cu force feedback (dotate cu motoare electrice care produc diverse efecte: blocarea volanului pe o direcţie în momentul spargerii unei roţi. proiectate astfel încât să poată fi ataşate calculatoarelor – laptop sau notebook.Mouse-ul poate avea de la două la şase butoane. acestea funcţionând ca două perechi în oglindă. determină cursorul de pe ecran să îi urmărească mişcările. trackball-ul are butoane prin care se indică poziţionarea cursorului în locul dorit. Există modele portabile. care atunci când este rotită. existând modele proiectate astfel încât bila să fie rotită cu degetul mare. Trackball-ul elimină aceste probleme. Joystick-ul Mouse-urile nu sunt foarte potrivite pentru jocuri şi alte aplicaţii. salturi rapide etc. altele pentru a fi acţionate cu celelalte degete. aşa cum se întâmplă la mouse. deseori de dimensiuni mari. Ca şi mouse-ul. Joystick-ul este un dispozitiv de indicare care suportă reacţiile instantanee şi care interpretează răpunsurile independent. joystickul este legat la PC printr-un adaptor special. putând fi dotat şi cu rotiţă de scroll. În esenţă. Pentru calculatoarele portabile. însă aceste valori nu indică întotdeauna precizia de poziţionare. El se conectează de obicei la unul din porturile seriale ale calculatorului. trackball-ul este o bilă. nu pe baza mişcărilor anterioare. Unele modele au patru butoane. În schema de conectare a calculatoarelor personale. pe o linie. cu aceleaşi funcţii de selecţie ca şi ale mouse-ului. dispozitivul are o poziţie ideală pentru a fi manevrat cu unul dintre degetele mari.). dar reduce controlul asupra poziţiei cursorului. iar problema care se pune este că mulţi utilizatori nu au spaţiul necesar pentru un astfel de dispozitiv. O rezoluţie mai mică înseamnă că trebuie să rotiţi bila mai mult ca să mutaţi cursorul. Nu există o poziţie standard a butoanelor. maneta indicatoare şi touchpad-ul. inventat de Craig Culver. O rezoluţie mai mare înseamnă deplasarea mai rapidă a cursorului pe ecran. dintre care amintim dispozitivul Isopoint. El este un senzor bidimensional care indică poziţia absolută. Spre deosebire de joystick care indică poziţia în două dimensiuni. dar controlul este mai pecis. şocuri la impact. numit port pentru jocuri (game port). acestea necesitând o viteză de reacţie mare. Bila se roteşte pe loc şi nu are nevoie de spaţiu mai mare decât baza dispozitivului – câţiva inci pătraţi. Fiind plasat imediat sub bara de spaţiu. el fiind un mouse întors cu faţa în sus. paleta (paddle) specifică poziţia într-o singură dimensiune. realizată de Ted 42 . alţi producători fabricând trackball-uri care pot fi operate la fel cu oricare deget. mărind dimensiunile acestora doar cu câţiva centimetri. proiectanţii au pus la punct mai multe dispozitive. la un port USB al calculatorului. Dispozitivul Isopoint. astfel ca dispozitivul să poată fi folosit cu orice mână. Maneta indicatoare (pointing stick).

însă nu se mişcă. Utilizând un software adecvat. Rutledge la Centrul de Cercetare Thomas J. aeroporturi. peste care utilizatorul trebuie să mişte degetul sau să lovească uşor. Creionul optic Creionul optic (light pen) permite desenarea pe ecran prin simpla deplasare a acestui dispozitiv. În plus. Acest dispozitiv este în principiu un joystick miniaturizat. suprafaţa se poate programa astfel încât la lovirea diferitelor zone să se obţină acţiuni diferite. adică o suprafaţă plană pe care se plimbă un creion optic. Realizările în domeniu sunt remarcabile. Sistemele de digitizare Digitizoarele asigură transformarea datelor analogice în date numerice. Watson al firmei IBM. Cele mai simple digitizoare se prezintă ca o lupă pe o masă de desenat şi se apasă un buton în punctele de interes.Selker şi Joseph D. utilizatori care nu sunt familiarizaţi cu tastatura sau cu introducerea de comenzi. Sistemele de recunoştere a vocii Preluarea şi obţinerea vocală a datelor în şi din sistemele de calcul au devenit posibile din punct de vedere tehnic şi rentabile din punct de vedere economic pentru multe aplicaţii. celelalte degete rămânând pe rândul de bază al tastaturii. controlul de calitate. Sistemul de recunoaştere a vocii se bazează pe recunoaşterea vocală a cuvintelor şi transformarea acestora în semnale digitale. Pentru aceasta este necesară instalarea unei cartele vocale în sistem şi existenţa unui software specalizat. iar lovitura este considerată comandă. O implementare particulară a digitizorului este tableta de digitizare. gări) destinate publicului larg. El constă într-o suprafaţă textilă pătrată. preluarea comenzilor telefonice etc. utilizatorul poate introduce comenzile şi anumite date folosind creionul optic. Dispusă între literele “G” şi “H” de pe o tastatură convenţională. Digitizoarele sunt tipice aplicaţiilor de proiectare cu ajutorul calculatorului CAD (Computer Aided Design) şi celor de producţie cu ajutorul calculatorului CAM (Computer Aided Manufacturing). sensibilă la presiune. Spre deosebire de mouse-ul clasic sau trackball. a fost pentru prima oară folosită pe calculatoarele portabile IBM. touchpad-ul nu are componente în mişcare. maneta indicatoare poate fi manevrată cu oricare dintre degetele arătătoare. asemenea butonului apăsat al unui mouse. lideri fiind firmele Dragon Systems şi IBM. bănci. Ecranul tactil Ecranul tactil (touchscren) permite introducerea comenzilor prin apăsarea directă cu degetul sau cu un creion special pe ecran. reacţionând la apăsare. 43 . nu "adună" murdărie şi totodată limitează mişcarea. Sistemele de recunoştere vocală sunt recomandate în situaţiile în care utilizatorii trebuie să introducă date sau programe şi să aibă în acelaşi timp mâinile libere: operaţiuni de inventariere. memorând coordonatele acestor puncte. Ecranul tactil are ca domeniu de aplicabilitate echipamentele şi terminalele publice (în birouri de turism. Mişcarea este considerată translaţie a indicatorului pe ecran.

2. tubul catodic (CRT = Cathode Ray Tube). dictarea se poate face foarte bine pe teren sau în maşină (un cercetător poate lucra la microscop şi dicta simultan rezultatele. Acestea oferă avantajul unei calităţi mai bune a imaginii. Monitorul şi placa video Monitorul este un suport de ieşire pe care se afişează rezultatele prelucrărilor. Dar la ecranele LCD această pâlpâire nu există. fiindcă în cea mai mare parte a timpului imaginea stă nemişcată. proiectoarele cu LCD. un avocat poate să-şi revadă dosarele şi să dicteze informaţiile corespunzătoare în acelaşi timp. imaginile fiind afişate din ce în ce mai bine. programul firmei Dragon Systems reprezintă prima generaţie de sisteme destinate dictării continue pentru Windows şi Windows NT. Echipamente periferice de ieşire În ceea ce priveşte echipamentele periferice de ieşire. ecranele plate LCD câştigând din ce în ce mai mult teren. pe disc. nemaiexistând acea pâlpâire întâlnită în cazul tuburilor catodice care oboseşte ochiul. Reîmprospătarea imaginii se face doar la schimbarea acesteia. cât şi partea electronică s-au îmbunătăţit continuu.2. monitoare pe bază de cristale lichide (LCD). furnizând o soluţie perfectă pentru persoanele care nu pot sau care nu vor să utilizeze tastatura. cele mai frecvent utilizate sunt monitorul şi imprimanta.2. B. verde (G) şi albastru (B). destinat aplicaţiilor din radiologie. iar viteza de dictare este între 70 şi 100 de cuvinte pe minut. generează imaginea prin bombardarea cu electroni a unui strat de luminofori. Unul dintre 44 . Noi tipuri de monitoare îşi fac apariţia. toate culorile pot fi obţinute prin combinarea acestor culori primare. După principiile de funcţionare există monitoare cu tub catodic (CRT). aceste monitoare nu emit radiaţie electromagnetică şi au un consum de energie foarte mic. cu rezoluţie şi culori mult mai bune. mesajele pentru utilizator şi informaţiile despre starea sistemului. încep să facă faţă din ce în ce mai greu concurenţei oferite de monitoarele cu cristale lichide. cu dimensiunile lor mari. În ultimii 10 ani. dar nu contează. ce conţine 200000 de cuvinte. unul dintre acestea fiind MedSpeak. Firma IBM a realizat produse-program pentru vorbirea curentă încă din ’96. Avantajele sunt considerabile: nefiind obligaţi să privim ceea ce se întâmplă pe ecran. la care se poate adăuga un dicţionar personalizat de până la 30000 de cuvinte. Desigur există monitoare CRT care la o viteză de reîmprospătare de 85 Hz. dar se mai pot folosi tabletele LCD. având tendinţa de a se impune ca standard de facto. pe bază de plasmă şi elctroluminiscente. deoarece rata de reîmprospătare este zero Hz. În plus. nu mai pâlpâie în mod vizibil. Deoarece ochiul uman este sensibil la culorile roşu (R). fără să-şi ridice privirea de pe documentele sale). componenta principală. G. Monitoarele CRT. Cuprinde un dicţionar de bază de 35000 de cuvinte. La monitoarele cu tub catodic. VoiceType care permite câştigarea de timp şi ameliorarea productivităţii. Programul are un vocabular activ de 30000 de cuvinte rezident în memorie şi un dicţionar de rezervă. Firma declară că în timpul dictării comenzilor şi documentelor spre calculator nu mai sunt necesare pauzele între cuvinte. Imaginea color pe un monitor CRT se obţine prin combinarea a trei imagini : R. Tot firma IBM a pus la punct o tehnologie operaţională cu o simplă placă compatibilă Sound Blaster.Naturally Speaking. video-proiectoarele. mai clare. atât tuburile catodice.

Monitorul are următoarele caracteristici mai importante: dimensiune. dar ele sunt monocrome. 45 . costisitoare şi contrastul imaginii este slab Monitoarele electroluminescente utilizează o peliculă subţire de material special care licăreşte la trecerea curentului elctric. Imaginea obţinută pe ecran este reîmprospatată la anumite intervale de timp sau mai bine zis de un număr de ori pe secundă. Se recomandă valori mai mari de 85 Hz. o rezoluţie de 800x600 pixeli. au apărut aşanumitele monitoare multimedia. monitoarele moderne sunt de tipul multisync. Dar aceste puncte sunt atât de mici încât de la distanţă culorile lor se compun. 22” şi 24” (inch. La ecranele obişnuite fiecare pixel este format la rândul lui din trei puncte colorate în roşu. oferind astfel o alternativă pentru boxele active cumpărate separat. număr de culori. rezoluţie. Monitoarele cu radiaţie redusă (Low Radiation) sunt nedăunătoare sănătăţii utilizatorului la folosirea lor raţională.parametrii cei mai importanţi ai acestor monitoare este durata de răspuns (response time) care variază între 15-30 ms. o rezoluţie foarte bună. O imagine de pe ecran poate avea între 480000 şi 1920000 de pixeli. De exemplu. definiţie. cu atât imaginea obţinută este mai stabilă şi mai odihnitoare pentru ochi. Electronii activează granulele fosforescente roşii. 21”. cu atât imaginea este mai clară. respectiv albastru. ecranul nu produce sclipiri ca tuburile cinescop. în funcţie de parametrii semnalului primit. Distanţa între doi pixeli alăturaţi se numeşte definiţie (dot pitch). fiind mai puţin granulată. 1 inch=2. verzi şi albastre care formează imaginea. înseamnă că monitorul are 800 puncte pe orizontală şi 600 de puncte pe verticală. dimensiunii şi poziţionării imaginii. numărul de culori şi viteza de reîmprospătare a imaginii. Valorile tipice sunt de 14”.25 mm. Perfecţionarea tehnologiilor de fabricaţie a redus substanţial intensitatea radiaţiilor emise de monitor. Cu cât rezoluţia este mai mare. Definiţia se măsoară în milimetri. Majoritatea modelelor de monitoare permit reglarea diferiţilor parametri prin intermediul unui afişaj ce apare pe ecran (on screen display).220. Pentru a îmbunătăţi capacităţile multimedia ale sistemelor de calcul. De exemplu. care sunt dotate cu boxe active şi microfon. Cu cât acest număr este mai mare. numărul de dimensiuni în care sunt afişate informaţiile. Valorile tipice pentru definiţie sunt de 0. ale intensităţii şi luminozităţii acestora. Monitoarele tradiţionale afişează imaginea în două dimensiuni (2D).54 cm). 17”. SVGA (Super 5 Viteza de împrospătare se referă la frecvenţa cu care monitorul înlocuieşte liniile de electroni care apar pe ecran. Monitoarele pe bază de plasmă – GPD (Gas Plasma Display) şi PDP (Plasma Display Panel) asigură o imagine calitativă. cu tendinţa spre cele de 19”. VGA (Video Graphics Array) care permite afişarea în 256 culori simultane cu o rezoluţie de 640 de pixeli pe orizontală şi 480 de linii pe verticală. Interfaţa dintre monitor şi unitatea centrală este realizată de placa video. Există mai multe standarde video care precizează rezoluţia. rezultând culoarea caracteristică fiecărui pixel. verde. grad de periculozitate al radiaţiilor pe care le emite. În plus. raportat la cele două axe. Valoarea vitezei de reîmprospătare a afişării5 variază între 60 şi 200 Hz. Cele mai răspândite sunt monitoarele de 17”. adică îşi ajustează singure proprietăţile imaginii. ajustări ale saturaţiei de culoare. dar se fabrică şi monitoare 3D care permit afişarea imaginii în trei dimensiuni prin polarizarea luminii şi folosirea unor ochelari speciali sau în mod holografic. 19”. cu atât imaginea este mai bine definită. Cu cât distanţa dintre puncte este mai mică. Dimensiunea monitorului este caracterizată de mărimea diagonalei sale. Rezoluţia reprezintă numărul de pixeli care pot fi afişaţi pe ecran. Acesta permite ajustarea formei. 15”.

Sony.determină calitatea grafică a tipăririi şi se exprimă prin numărul de puncte afişate pe inch (dots per inch – dpi). Nu este obligatoriu ca cele două rezoluţii să fie egale. poate fi până la 416 Mo.VGA)care poate afişa pornind de la 800 de pixeli pe orizontală şi 600 de linii pe verticală şi ajungând la 1280 de pixeli pe 1024 linii (sau mai mult în funcţie de performanţele monitorului şi plăcii video) în 16256 sau 16. WUXGA – Widescreen UXGA etc). • matriciale. B5 (182 x 257 mm) etc. Există rezoluţie pe verticală (număr de puncte pe verticală) şi rezoluţie pe orizontală. UXGA – Ultra XGA. de exemplu. Imprimantele Imprimanta este un suport periferic de ieşire care permite tipărirea rezultatelor prelucrării într-o formă lizibilă pentru om. la cele cu jet de cerneală de 4800x1200 dpi. imprimantele fiind considerate periferice lente. • orientate pe linie. imprimantele sunt: • orientate pe caracter. Memoria proprie a imprimantei permite stocarea acestor informaţii până în momentul în care vor fi tipărite. 64 Mo. evitând astfel blocarea magistralei.este dată de formatul hârtiei pe care poate să scrie imprimanta: A3 (420 x 297 mm). Producători de monitoare sunt Samsung. Philips. dar pentru cele mai simple ea este de 8. cât şi metode hardware (prin ataşarea unor dispozitive – casete cartridge) care conţin seturi suplimentare de caractere. respectiv după unitatea de informaţie tipărită la un moment dat. La imprimantele laser. 720. LG. cu caractere selectate. de exemplu. Performanţele unei imprimante se exprimă prin următorii parametri: • Rezoluţia . 5760x7200 dpi etc. • orientate pe pagină. IBM. poate fi de la 1 ppm până la 50 ppm sau mai mult. • Dimensiunea maximă a hârtiei .reprezintă viteza de scriere a imprimantei şi se măsoară în caractere pe secundă (cps) la imprimantele lente şi pagini pe minut (ppm) la cele rapide (o pagină conţine aproximativ 2000 de caractere). Capacitatea memoriei unei imprimante laser. rezoluţia poate fi de 600. În prezent se utilizează doar monitoare din clasa SVGA. • termice. A5 (148 x 210 mm). imprimantele sunt: • mecanice. A4 (210 x 297 mm). Suportul folosit este hârtia. XGA (eXtendend Graphics Adapter) care permite afişarea în 65535 culori cu o rezoluţie de 640*480 sau 1024*768 etc. Dell. • Memoria proprie – desemnează capacitatea de memorie de tip RAM ataşată imprimantei. XGA şi superioare (SXGA – Super XGA. • Posibilităţile de extindere a setului de caractere au în vedere atât metode software.7 milioane de culori afişate simultan (sunt cele mai răspândite la ora actuală). După tehnologia de tipărire utilizată. După modul de realizare a imprimării. Viteza de prelucrare a procesorului este mai mare decât viteza de tipărire a imprimantei. 32. 16. Informaţiile prelucrate de procesor sunt transmise din memoria internă pe magistrală la imprimantă. 46 . 1200 dpi. la imprimantele matriceale de 240x144 dpi • Viteza de tipărire.

El poate trasa linii continue. 47 . viteză mare de lucru. Ele folosesc pentru realizarea imprimării un suport intermediar. acoperit de o suprafaţă fotoconductivă. cu picături comandate. În funcţie de viteză se obţin diferite calităţi ale imprimării. Sistemul COM (Computer Output Microfilm) Sistemul COM este des utilizat în arhivele de mari dimensiuni sau în marile biblioteci. Imprimantele cu jet de cerneală se produc în mai multe variante: cu jet continuu. • rezoluţia. producătorii de hardware se orientează spre realizarea unor echipamente care încorporează mai multe periferice (imprimantă laser. Imprimantele cu jet de cerneală şi laser reprezintă în pezent cele mai utilizate tipuri de imprimante. Pentru generarea caracterului este necesară încărcarea şi deflexia electrostatică pe verticală a picăturilor de cerneală. unde precizia este foarte importantă. producând încărcarea electrică a unui şablon de particule. Printre caracteristicile importante ale plotter-ului se numără: • precizia cu care desenează. • laser. Tipărirea se poate face şi în mai multe culori. Trasoarele multicolore folosesc peniţe diferit colorate pentre trasarea desenelor color. Principalele dezavantaje sunt legate de calitatea deosebită care se cere hârtiei şi cernelii. copiator. precum şi fiabilitatea destul de scăzută. Imprimantele laser. numite şi imprimante optice sau imprimante xerografice sunt cele mai răspândite în prezent pentru că sunt rapide. trasoarele sunt mult mai scumpe decât imprimantele şi sunt folosite în proiectarea asistată de calculator (CAD) şi în programele de prezentare grafică. fax). pe măsură ce sunt generate sau off-line. Acesta aderă la foaia de hârtie şi creează textul sau imaginea corespunzătoare. • dimensiunea maximă a hârtiei pe care poate desena. De obicei. Imprimantele cu jet de cerneală au fost introduse în 1976 de firma IBM. În mişcarea sa. de pe benzi magnetice care sunt pregătite în prealabil. fiabile şi asigură o bună calitate a tipăririi. cu jet intermitent. Ele necesită un sistem complex de circulaţie a cernelii. Imprimantele laser au o rezoluţie foarte bună. • setul de instrucţiuni pe care le poate executa. În prezent. scaner. Sistemul este conectat la calculator şi permite transpunerea imaginilor pe microfilm direct. calc sau film). Funcţionarea lor este similară unui dispozitiv de copiere. lipsa totală a zgomotului şi calitatea deosebită a imprimării. Principalele avantaje sunt preţul scăzut faţă de cele laser. O rază laser este dirijată către un tambur rotund. Plotter-ul Plotter-ul (echipament de trasat) este un dispozitiv periferic care poate genera o imagine grafică pe un suport material (de obicei hârtie. în timp ce imprimantele pot simula liniile prin tipărirea apropiată a unei serii de puncte. tamburul preia un praf încărcat electric numit toner. fiabilitate sporită şi preţuri accesibile.• cu jet de cerneală. Caracterul este generat coloană cu coloană.

Video-proiectoarele se bazează pe două tehnologii de afişaj: una presupune existenţa a trei tuburi catodice. Camera video Nevoia de comunicare şi informaţie este o trăsătură caracteristică a omului. la un video-recorder sau la o cameră video. Ele sunt alcătuite dintr-o matrice de celule LCD. Astfel.5-7 m) se corelează cu puterea sursei luminoase (500-2300 lumeni) şi cu distanţa la care se proiectează. raport zgomot/semnal util. Cum ai putea însă să desfăşori o videoconferinţă fără o cameră de luat vederi? Ea este esenţială când ai nevoie de comunicare video. de a o transforma în informaţie electrică pe care o va aduce apoi într-o formă standard. Elementul cheie al camerei video este captatorul video. pe puncte individuale. zoom. 48 . dar pentru o comunicare eficace şi rapidă este nevoie de tehnologie. cerută pentru un semnal video. Placa de captură şi numerizare video Placa de captură video (video capture card) permite înregistrarea de imagini cu ajutorul calculatorului. nivel de profunzime. Semnalul video captat este fie furnizat în sistem RGB pentru a fi preluat de calculator. Plăcile de captură video pot fi utilizate pentru captarea imaginilor statice sau a cadrelor. camera video descompune fiecare secvenţă video într-o succesiune de imagini fixe. dar pentru a-l exploata optim trebuie să ai la dispoziţie o bază tehnologică solidă. diafragmă. Internet-ul este mediul perfect. NTSC sau S-video. plasate în faţa unei surse de lumină puternice (lampă cu halogen) pentru proiectarea secvenţelor video după principiul afişării diapozitivelor sau filmelor. de înaltă luminozitate şi cu distanţă focală mică şi alta utilizează trei matrici LCD. afişând astfel pe ecranul retroproiectorului imaginea la nivel de pixel existentă pe ecranul calculatorului. Pentru aceasta. iar fiecare imagine fixă este descompusă pe linii orizontale. celule care lasă să treacă o cantitate variabilă din lumină emisă de lampa retroproiectorului. fie este prelucrat pentru sistemele PAL. caz în care calculatorul este legat la televizor. iar în cadrul liniei. Dimensiunea ecranului de proiecţie (1. caz în care funcţionează ca pelicula dintr-un aparat de filmat şi pentru captarea de filme întregi. tabletele LCD pot fi alb-negru.Tabletele LCD Tabletele LCD sunt dispozitive realizate în tehnologia LCD (Liquid Cristal Display) care se racordează la ieşirea spre monitor a unui calculator şi se plasează deasupra unui retroproiector obişnuit. sensibilitate la lumină. cu nuanţe de gri sau color. După gama coloristică redată. CCD (Change Coupled Device). În alegerea unei camere video trebuie avuţi în vedere următorii parametri: rezoluţie. Video-proiectoarele Video-proiectoarele sunt dispozitive de afişare pentru proiecţia unor imagini video pe un ecran mare pentru un grup mai mare de persoane. un dispozitiv de transfer de sarcină. Camera video are rolul de a prelua informaţia luminoasă a fiecărei secvenţe video captate.

după care utilizatorul introducea imaginea în calculator cu ajutorul scanner-ului sau prin citirea unui Photo-CD în unitatea CD. tipărirea pe hârtie. Pentru ascultarea posturilor de radio ce emit în banda de frecvenţă FM. sau. TV tuner-ul se prezintă sub forma unei plăci de extensie care realizează transformarea semnalului TV (NTSC. Aceasta necesita atât un efort financiar considerabil. 2. variante built-in în placa grafică. în configuraţia calculatorului personal poate fi încorporat un FM tuner care facilitează audiţia acestor emisiuni. fiind format dintr-un ansamblu de citire. Ele permit. cum sunt CompactFlash şi Smart Flash. imaginile se pot transfera direct pe calculator şi aici se pot prelucra după dorinţă. variante care sunt extensie a plăcii video etc. să se poată tasta datele. putându-se astfel prelua şi înregistra pe calculator secvenţe video şi imagini statice din emisiunile TV. dar şi folosirea monitorului calculatorului pentru urmărirea canalelor TV şi a teletextului. Numărul acestor pixeli hotăreşte rezoluţia camerei foto.Magnetic Ink Character Recognition). pe calculator. Trecând documentul sub un câmp magnetic puternic.Pentru digitalizarea semnalului video analogic se folosesc video digitizoarele care utilizează un convertor analogic-digital. Astfel. în diverse programe sau aplicaţii.3. Echipamente pentru citirea directă a documentelor Cititorul de bare de cod se utilizează în registratoarele de casă ale marilor magazine sau în biblioteci. cât şi timp foarte mult. emisie/detecţie a intensităţii luminoase. ele stochează pozele electronic. Camerele digitale nu au nevoie de film foto. Camera foto digitală Până nu demult era necesar un echipament sofisticat pentru a realiza cu calculatorul o prezentare de diapozitive: filmele trebuiau developate. Caracterele se imprimă cu o cerneală specială conţinând oxizi de fier. ca în caz de indecizie. preluând un semnal video de la un aparat video sau de la o cameră TV. În prezent există camere foto care permit cuplarea directă cu calculatorul printr-o interfaţă standard. PAL sau SECAM) în semnal digital şi invers. Trecând apoi 49 . aceste sisteme sunt legate de tastaturi. camerele digitale au înglobate senzori CCD (Changed Couple Device). Preţurile (în cazul caselor de marcat) sunt marcate prin nişte bare de diverse dimensiuni şi nuanţe de la alb la gri şi apoi la negru. care se folosesc de altfel şi la scannere şi camere video. Avantajul acestor sisteme este simplitatea utilizării lor şi faptul că în sistemele tranzacţionale intense. preluarea directă a imaginilor. preiau informaţia şi o descompun într-o mulţime de pixeli. acesta se magnetizează. Cititorul de caractere scrise cu cerneală magnetică (MICR . Pentru siguranţă. Subiectul ce se doreşte a fi fotografiat este proiectat prin obiectiv. pur şi simplu. cum ar fi casieriile marilor magazine nu mai trebuie tastat preţul. Pentru stocarea imaginilor în camerele digitale sunt folosite cardurile de memorie flash. aflate pe cip-ul CCD. TV tuner-ele sunt fabricate în mai multe variante: variante externe (TV-Box) care trimit semnalul decodat în intrarea video a plăcii grafice. imediat după apăsarea declanşatorului.2. ceea ce este important pentru prelucrarea şi tipărirea ulterioară. În locul în care este poziţionat filmul în aparatele clasice. iar mii de fotodiode sensibile la lumină.

Aplicaţiile principale ale acestui sistem sunt în domeniul bancar. Viteza de scanare poate fi de 1-60 pagini pe minut. Cu cât rezoluţia este mai mare. Aici. scanere cu tambur (drum scanner). Pentru multe aplicaţii scanările monocrome sunt suficiente (de exemplu. • Viteza de scanare . 3600. Diferenţa dintre ele este dată de modul în care acestea deplasează senzorii în raport cu imaginea scanată. scanere plane (flatbed scanner). Aproape toate tipurile impun deplasarea mecanică a senzorilor peste imagine. precum şi alte informaţii sunt introduse şi decodificate de aceste dispozitive. Scanerele obişnuite pot distinge 256 (8 biţi). de ordinul sutelor pe fiecare inci. imaginea poate fi prelucrată cu ajutorul calculatorului: mărită. scanerele sunt grupate în scanere color şi scanere monocrome (scanere cu tonuri de gri). Suprafaţa de scanat se vizualizează pe toată lăţimea scanner-ului cu un tub luminiscent. folosind o matrice de senzori. • Rezoluţia reprezintă numărul de puncte pe inci pe care le poate citi scanerul. micşorată. colorată. de obicei dispozitive cu cuplaj de sarcină (CCD – Change Coupled Devices. cu atât imaginea scanată va fi mai apropiată de cea reală. 1024 (10 biţi) sau 4096 (12 biţi) de niveluri de strălucire în fiecare culoare primară. • Domeniul dinamic reprezintă domeniul de culori (sau numărul tonurilor de gri de la negru la alb) pe care le poate distinge un scaner. Scanerele cu trecere unică pot să opereze aproape la fel de repede ca şi modelele monocrome. 50 . Lumina reflectată va fi preluată de o serie de diode laser şi de fotodiode care înregistrează diferenţele luminos-întunecos şi le convertesc într-o combinaţie binară. Scanerul este caracterizat de următoarele elemente: • Posibilitatea de producere a imaginilor color – În acest sens. scanere pentru diapozitive. adică biţii necesari pentru codificarea numărului maxim de culori. 4800 de puncte pe inci. întinse pe o bandă îngustă pe toată lăţimea celei mai mari imagini care poate fi scanată. Procedeul se numeşte digitizare. Documentele magnetice sunt din ce în ce mai răspândite. Modalitatea obişnuită de exprimare a domeniului dinamic este profunzimea. evitându-se astfel introducerea textului cu ajutorul tastaturii. În majoritatea cazurilor. dacă doriţi să scanaţi texte în vederea recunoaşterii optice a caracterelor sau în vederea editării unor publicaţii atunci când rezultatele urmează să apară alb-negru). 2400.Aproape toate scanerele moderne sunt echipamente cu trecere unică. scanerul foloseşte o matrice liniară de asemenea senzori. suprapusă cu alte imagini etc. dar sunt şi scannere de până la 19200 dpi. dar sunt şi scanere care folosesc tehnologia video. caracterele sunt recunoscute de cititor. deşi transferarea imaginilor de dimensiuni mari ce măsoară zeci de megaocteţi durează mai mult decât transferarea de imagini monocrome.acelaşi document sub un cititor de caractere magnetice. dispozitive care transformă un semnal luminos în semnal electric). După ce a fost citită cu scanerul. rotită. Ultimele modele au o adâncime de culoare de până la 48 de biţi. scanere video. contul. suma disponibilă. Un scanner cu posibilităţi minime începe de la 300 de puncte pe inci şi avansează în trepte uniforme cum ar fi 1200. Scanerul este un dispozitiv care permite introducerea în sistem a textelor şi imaginilor grafice prin simpla scanare a documentului original. Scanerul detectează diferenţele de strălucire a unei imagini sau a unui obiect. ele având o singură sursă de iluminare ce se bazează pe filtrele elementelor fotodetectoare pentru sortarea culorilor. Există o mare varietate de scanere: scanere manuale (hand scanner). Imaginea sau textul se preia sub forma unui anumit număr de puncte. de trei ori mai mici.

44. redarea sau înregistrarea sunetelor în fişiere. Prin intermediul unui software specializat se poate realiza editarea. un sintetizator FM şi capacitatea de a reda muzică digitizată şi voce. Pentru a înregistra şi reda mesajele audio. plăcile de sunet utilizează două tehnologii: sinteza FM şi sinteza wavetable (spectru de sunete). între 0 şi 255 de biţi la plăcile de sunet pe 8 biţi şi între 0 şi 65535 de biţi la plăcile de sunet pe 16 biţi. Pentru redarea sunetelor. Rezoluţia este cuprinsă. în configuraţia minimală. Se pot recunoaşte bine literele foarte clare. În cazul scrisului de mână recunoaşterea textului este mult mai dificilă. Calculatorul compară mici porţiuni din imaginea pe biţi cu modele stocate într-o bibliotecă în căutarea caracterului care semăna cel mai mult cu modelul de biţi scanat. transformându-le în text. preţul lor fiind în continuă scădere. Ca urmare a acestei tendinţe. de 48 KHz pentru DAT (digital audio tape).1 KHz pentru semnalele provenite de la CD-player. scrise de obicei cu maşina de scris sau cu imprimanta. Trebuie avută în vedere şi compatibilitatea cu Sound Blaster. Numerele din calculator sunt considerate digitale. pentru a înregistra sunete MIDI şi waveform. ci analizează fiecare model de biţi scanat. ca parte a aplicaţiilor multimedia. Plăcile de sunet mai oferă şi o serie de funcţii importante de control pentru operaţiile de creare şi redare a unor fragmente muzicale. Sinteza FM vine de la frequency modulation (modulaţia în frecvenţă). dar şi pentru recunoaşterea vocii. iar rezoluţia indică numărul de biţi disponibili pentru valoarea preluată. Rata de eşantionare poate fi. Pentru prelucrarea ulterioară cu un procesor de texte trebuie transformată într-un format text. Rata de eşantionare indică de câte ori pe secundă se va lua o probă din semnalul audio. o interfaţă MIDI.• Posibilitatea de recunoaştere a caracterelor de text. Sunetele create de placa de sunet nu seamănă cu cele create de instrumentele muzicale. muzica produsă în acest 51 . Circuitele de mixare din placa de sunet au rolul de a controla volumul pentru fiecare din sursele de semnale la care este conectată placa. placa de sunet conţine convertizoare de tip analogic-digital şi digital-analogic care realizează conversia semnalului electric în cod numeric şi invers. Echipamente periferice pentru redarea sunetelor Placa de sunet Apariţia şi dezvoltarea aplicaţiilor multimedia a determinat echiparea microcalculatoarelor cu plăci de sunet care permit cuplarea unor echipamente de înregistrare a sunetelor (microfon) sau de redare a acestora (difuzor. Plăcile de sunet sunt folosite pentru redarea sunetelor şi a muzicii. de exemplu. Parametrii care determină performanţele plăcilor de sunet sunt: rata maximă de eşantionare şi rezoluţia plăcii. boxe). în special când se doreşte utilizarea MPC şi pentru jocuri pe calculator. plăcile de sunet au devenit din ce în ce mai sofisticate. adică manevrarea frecvenţelor pentru a le transmite la difuzoare. Se foloseşte un software specializat OCR (Optical Character Recognition). de exemplu. Aceste sisteme nu se limitează la comparare. Majoritatea sistemelor OCR actuale se bazează pe corespondenţa caracteristicilor. Primele programe OCR foloseau o tehnică numită corespondenţa matriceală. iar undele sonore sunt considerate analogice. Ca urmare. Conform standardului MPC. o placă de sunet trebuie să aibă. calculatorul nu poate înţelege şi reproduce undele sonore. capabilitate CD-audio. o intrare pentru microfon. Diferenţierea calitativă între plăcile de sunet actuale se face în funcţie de capacitatea acestora de a reda şi înregistra sunetele. Popularitatea tot mai largă a aplicaţiilor multimedia în ultimii ani a condus la dezvoltarea mai multor tehnologii de producere a plăcilor de sunet şi la creşterea competiţiei între producătorii acestor echipamente. de 11 kHz pentru vorbire. nu în imagini Imaginea scanată este memorată iniţial în format grafic.

având şi un randament atractiv pe piaţă. procesarea simultană a mai multor efecte audio.1 canale. se pot folosi transcrierile digitale ale vocii pentru a le încorpora în prezentări multimedia sau pentru a realiza diverse adnotări vocale în foi de calcul sau în alte fişiere. Utilizatorii de calculatoare personale care dispun de o unitate DVD-ROM vor putea utiliza Sound Blaster Audigy 2 pentru a experimenta înregistrări DVD-Audio de o calitate uimitoare. iar rata de eşantionare atingea 15 kHz. deşi doar pe termen scurt. CD-ul cu posibilitate de rescriere este aproape cel mai răspândit format. dar alături de acelaşi bătrân floppy de 1. Toate plăcile de sunet au intrări pentru microfon care permit înregistrarea de voci în mediul digital. Astfel. trecere realistă între medii audio virtuale. pe baza mostrei de sunet existente. În prezent sunt destul de multe tehnologii de stocare pe disc de calitate. Au urmat modele perfecţionate. Sony realizează un echipament HiFD la 200 MB. fabricate după o nouă tehnologie care oferă o senzaţie de realitate incredibilă. centru spate. Difuzoarele subwoofer extind posibilităţile de producere a frecvenţelor joase ale unui sistem de sunet dintr-un calculator. specific coloanelor sonore Dolby Digital EX din filme sau jocuri. pentru sunet surround pe 6. filme sau muzică. LS-120 SuperDisk sau Syquest EZ Flyer) au fost puse la încercare pentru a înlocui acest floppy de neînlocuit. Microfonul şi difuzoarele Puntea dintre lumea electronică a datelor audio (analogice şi digitale) şi lumea mecanică a sunetelor este realizată de traductoarele acustice: microfonul care converteşte sunetele în semnale audio şi difuzoarele ce realizează conversia semnalelor audio în sunete. pe baza unor înregistrări ale muzicii unor instrumente.1 canale. PC-ul era echipat cu un hard disc de 100 MB şi o unitate de dischetă de 1. când includ un amplificator sau pasive atunci când nu au un astfel de dispozitiv. care este citit de drivere interne sau externe noi. Astăzi s-a ajuns până la 400 GB pe hard disc. placa de sunet crează sunetul. dispune de tehnologia EAX Advanced HD care oferă realism audio fără precedent în jocuri. Audigy 2 poate captura şi reda cele mai fine detalii ale sunetului folosind specificaţii tehnice de ultimă oră. Difuzoarele de frecvenţă joasă (woofer) operează la cele mai joase frecvenţe (mai mici de 150 Hz). Echipamente şi suporturi pentru stocarea datelor Una din problemele actuale în domeniul informatic este şi cea a stocării şi regăsirii informaţiei. calculatorul are nevoie de difuzoare. modelul Sound Blaster Audigy 2 lucrează pe 24 biţi cu 192 KHz în stereo şi 96 KHz în 6. În următorii 52 . iar cele de frecvenţă înaltă (tweeter) lucrează cu frecvenţe asociate sunetelor ascuţite (de la 2000 Hz în sus). Unităţile CD-RW nu mai sunt astăzi o noutate. pentru realism îmbunătăţit în poziţionarea 3D audio. apariţia unor suporţi de informaţii de mare capacitate impulsionând evoluţiile din domeniu. Spre exemplu. Sound Blaster Audigy 2 oferă un excepţional raport semnal zgomot de 106dB şi este singura interfaţă de sunet care a primit certificare THX.44 MB. dezvoltat de firma Creative Labs. La tehnologia wavetable. Modelele iniţiale lucrau pe 8 biţi.mod tinzând să sune artificial. sunetele fiind mai aproape de realitate. Cum a supravieţuit acesta din urmă? Alternativele au existat. Câteva echipamente (Iomega Zip. În prezent se produc şi sisteme dotate cu difuzoare plate. Acest standard adaugă o incintă acustică suplimentară. prin reverberaţii. La începutul anilor ‘90.44 MB. Pentru a crea sunete care pot fi auzite. ea caută instrumentul potrivit într-un spectru de sunete şi crează sunetul instrumentului cerut. Difuzoarele pot fi active. Standardul care s-a impus în lumea PC-urilor este Sound Blaster.

CDTV (Commodore Dynamic Total Vision). • după modul de grupare. Rotary Digital Audio Tape. 256.ani.5 inch de 1. Capacitatea sectoarelor cea mai des întâlnită în industria hard-discurilor pentru calculatoarele personale este cea de 512 octeţi/sector. Prin cilindru virtual se înţelege ansamblul pistelor pe un echipament cu mai multe discuri care pot fi accesate fără a mişca capul de citire-înregistrare. Un alt concept vehiculat mult este cel de cilindru. determinată de numărul pistei şi numărul sectorului de pistă.44 Mo. dar în general este o putere a lui 2. Din punct de vedere al accesibilităţii. Sectorul este unitatea fundamentală de memorare a informaţiei pe disc. începând cu zero. în funcţie de performanţele discului. respectiv cilindru virtual. Altfel spus. Suporţii de informaţie numerică pot fi suporţi de informaţie digitală neinformatică (CD-audio. care să poată fi regăsite rapid se folosesc echipamente periferice care utilizează în esenţă suporturi magnetice. Sectoarele sunt numerotate începând cu cifra 1. Photo CD. O dischetă de 3. de la marginea exterioară a discului. dar nu sub formă de fişiere în sens informatic şi suporţi de informaţie numerică informatizată. corespunzând unei poziţii a capului de citire-înregistrare. Video CD. După modul de înregistrare. benzile de magnetofon) şi suporţi de informaţie numerică (digitală). O porţiune dintr-o pistă se numeşte sector. reprezentaţi de CDROM şi variantele descinse din acesta. are 80 piste/faţă. etc. Discurile magnetice se clasifică după mai multe criterii: • după capetele de citire/înregistrare. adică 128.. 512 octeţi/sector. Pistele pe discurile magnetice sunt circulare şi concentrice (formatul CAV). 512. 1024. Un sector poate fi accesat direct după adresa de sector. cilindrul este ansamblul pistelor care corespund unei poziţii a capetelor de citire-înregistrare de pe toate pistele. videodiscul – Laser Disc. După capete sunt: 53 . Unităţile de discuri magnetice sunt echipamente periferice care mediază schimbul de date şi informaţii între suport (disc magnetic) şi sistemul de calcul. Digital Compact Cassette) care lucrează cu informaţie numerică. 18 sectoare/ pistă. Discurile dure au un număr variabil de feţe şi piste. suporţii se împart în suporţi ce folosesc informaţia analogică (aici se încadrează casetele video. lansat de Sony în 1992. de-a lungul pistelor. suporturile magnetice se împart în două categorii: • • suporturi magnetice adresabile (discuri magnetice). Prin convenţie. există un aspect de care nu trebuie să ne temem în privinţa unităţilor de stocare: puterea de înmagazinare a datelor va creşte ameţitor de repede. • după materialul din care sunt făcute. Aceste şiruri sunt aşezate circular. CD-I (Compact Disc Interactive). Discuri magnetice şi unităţi de discuri magnetice În configuraţia actuală a calculatoarelor discul magnetic este cel mai utilizat. Numărul de octeţi pe sector depinde de tipul discului. Un floppy disc cu două feţe are un număr de cilindri egal cu jumătate din numărul pistelor. sectorul 0 este rezervat pentru identificare. de exemplu. nu pentru stocare. suporturi magnetice neadresabile (benzi magnetice). Echipamente periferice şi suporturi magnetice Pentru memorarea unor volume mari de date. Datele sunt înregistrate pe disc sub forma unor octeţi memoraţi ca şiruri de cifre binare (zone magnetizate şi nemagnetizate).. mai toate PC-urile care vor fi vândute vor citi de pe DVD-ROM Cu certitudine. pistele sunt numerotate. Mini Discul.

SyQuest). După materialul din care este făcut discul. 5. După modul de grupare: • discuri amovibile (care se pot grupa în pachete). pentru arhivări. O dischetă poate fi utilizată numai dacă a fost formatată în prealabil.• discuri cu capete fixe. Actualmente dischetele comercializate sunt gata formatate. Capacitatea de memorare a dischetelor (de exemplu. Din punct de vedere al densităţii de înregistrare deosebim următoarele categorii de discuri flexibile: • simplă densitate (Simple Density . • discuri inamovibile. Unităţile de disc flexibil (floppy disc) sunt folosite pentru a înregistra date pe dischete care apoi vor putea fi citite pe acelaşi tip de unitate.5”.SD).25” şi 8” (în prezent cele de 5. • un motor de antrenare a dischetei (360 rot/min). Actualmente toate unităţile de discuri flexibile permit utilizarea simultană a ambelor feţe (DS Double Side). unităţile de discuri magnetice se clasifică în: • unităţi de disc flexibil (floppy discuri).Single Side). la care platanele sunt făcute dintr-un material dur. Capacitatea 54 . • densitate cvadruplă (Quad Density -QD). care sunt independente. precum şi pentru transferul de diferite date şi programe între calculatoare. • înalta densitate (High Density .44 Mo. • discuri cu capete mobile. Unitatea de disc flexibil are în structură următoarele componente: • două capete de citire/înregistrare. • dublă densitate (Double Density 2D sau DD). fiind împărţită în piste şi sectoare. de obicei duraluminiu. cele DS-HD au 1. • unităţi de disc amovibil (Jaz. Discul flexibil a fost creat în 1967. Primele dischete erau folosite pe o singură faţă (SS . • densitate extra înaltă (Extra High Density . • discuri flexibile. • un bloc de comandă care asigură coordonarea funcţionării componentelor şi supervizarea operaţiilor de citire/scriere. • unităţi de disc hard (dur sau Winchester).25” şi 8” nu se mai utilizează).ED). • un dispozitiv de acţionare a capetelor. în laboratoarele IBM din San Jose de un colectiv condus de Allan Shugart. la care capetele sunt fixate. Dischetele sunt folosite pentru păstrarea programelor şi a fişierelor de date de mici dimensiuni. câte unul pe fiecare faţă. De asemenea. Discul flexibil Discul flexibil reprezintă suportul clasic de stocare la microcalculatoare. la care discul este realizat din material plastic.88 Mo) depinde de numărul de piste şi de densitatea de înregistrare. la care capetele se mişcă solidar.HD). pentru a nu se pierde. Corespunzător tipurilor de suport. cele DS-ED au 2.5”. pentru a utiliza ambele feţe ale dischetei. Dischetele se întâlnesc în diferite variante 2. Zip. avem: • discuri dure. este indicat ca din când în când informaţiile să fie rescrise pe dischete. Ele nu necesită condiţii speciale de păstrare. dar este indicat să fie păstrate în locuri ferite de acţiunea unor câmpuri magnetice puternice sau în apropierea unor surse de căldură deosebite. 3. deci nu se grupează în pachete.

Pistele de date sunt scrise şi citite magnetic. Partiţionarea segmentează discul în mai multe regiuni sau discuri logice. p. montate unele peste altele şi capete care se mişcă deasupra discurilor înregistrând informaţiile pe piste şi sectoare.44Mb. Formatarea se poate realiza prin comenzi ale sistemului de operare. în 1995 firma Imation a lansat pe piaţă discheta de 120 MB numită LS-120 şi unităţi de disc adecvate . Spre deosebire de floppy discuri. nr. Prin această tehnologie se asigură o densitate de 2. 43. numărul acestora depinzând de tipul unităţii. acestea fiind încasetate pentru a asigura o mai bună protecţie la factorii perturbatori. Unitatea de dischetă LS-120 dispune de capete de citire duble care îi permite să scrie şi să citească atât dischete LS-120. Unitatea de hard disc are mai multe discuri care se rotesc cu viteze de la 3600 rot/min în sus. Un cluster este format din unul sau mai multe blocuri. 1996. Dimensiunea clusterelor se stabileşte la formatare. cât şi dischetele standard de 1. plutind pe o pernă de aer. Formatarea fizică constă în crearea sectoarelor fizice pe disc.5”.490 piste/inch faţă de 135 piste/inch la dischetele de 1. Corporaţia Sony fabrică unităţile de disc flexibil HiFD cu o capacitate de 200 Mo la dimensiunea dischetelor de 3. Deşi sunt suporturi lente şi limitate din punct de vedere al capacităţii. De asemenea. care pot conţine fişiere ale aceluiaşi sistem de operare sau ale unor sisteme de operare diferite. dar trebuie să fie o putere a lui 2. Ea se bazează pe reunirea într-un singur ansamblu a capetelor de citire-scriere şi a discurilor. Tehnologii optice. pistele discului sunt împărţite în sectoare. numite partiţii. viteza de rotaţie a suportului este mai mare decât în cazul oricăror alte dischete. Începând cu mijlocul anilor ’90 se fabrică şi discuri flexibile de capacităţi mult mai mari. la care capetele de citire/înregistrare se aşează pe disc. respectiv cu porţiuni de date. un hard-disc trebuie să fie formatat. Pentru a putea fi folosit. la hard disc-uri acestea nu ating suprafeţele discurilor în timpul funcţionării normale. Astfel.. dischetele şi unităţile de discuri flexibile se regăsesc în toate configuraţiile actuale ale microcalculatoarelor.Super Disk Drive. 31 55 . Unităţile de discuri Winchester Unitatea de hard disc este un dispozitiv de memorie externă închis ermetic care poate păstra o cantitate foarte mare de informaţii din sistem. 6 Nagy. În timpul formatării logice. Capacitatea de memorare de 120 MB a fost obţinută prin combinarea tehnologiilor optice şi magnetice. numită şi lagăr de aer. Aceasta se explică prin costurile reduse ale suportului şi echipamentului periferic. C. Formatarea logică reprezintă adaptarea discului la cerinţele sistemului de operare. Transferul dintre periferic şi memoria tampon asociată se realizează pe unităţi numite blocuri fizice sau clustere. adică trebuie definită o structură recunoscută de sistemul de operare. ceea ce permite obţinerea unor rate de transfer mai mari6. Formatarea unui hard-disc presupune trei etape: • formatarea la nivel inferior sau formatarea fizică. PC REPORT România. Ulterior s-au realizat şi dischete cu capacitatea de 240 Mo. uşurinţa în gestionare.dischetei este stabilită în timpul formatării. Sectoarele sunt create şi completate cu marcajele de adrese folosite pentru identificare.44MB. Aceste unităţi au fost introduse de IBM în 1974 şi au primit denumirea de discuri Winchester. precum şi adresabilitatea şi posibilitatea de interschimbabilitate a suportului între sisteme de calcul diferite. • formatarea la nivel superior sau formatarea logică • partiţionarea.

nu sunt deloc surprinzătoare performanţele de capacitate şi viteză de rotaţie atinse de discurile amovibile. Creşterea vitezei de rotaţie determină mărirea ratei de transfer.5”. M. ceea ce le oferă o poziţie solidă pe piaţa suporturilor magnetice. 250 Mo sau 750 Mo şi o viteză de transfer de până la 1.8”. capacitate de stocare de 2GB. 7 8 Unităţile de discuri amovibile Discurile amovibile (detaşabile) sunt discuri care pot fi separate de echipamentul de citire/scriere şi transportate de la un calculator la altul. SCSI (Small Computer System Interface).5”. Unităţile de discuri Zip au o capacitate de stocare de 100 Mo. ele oferă posibilitatea de a stoca date sau programe mai puţin utilizate. FireWare. cât şi în cel al dezvoltatorilor de software. Timpul mediu de acces. Unităţile de discuri Jaz au un timp de acces de 10-12 ms. Cea mai folosită este de 3. Viteza de rotaţie.Parametrii principali ai unei unităţi de hard disc sunt: capacitatea de memorare. În general se consideră că un disc cu timp de acces sub 20 de milisecunde este rapid.5”.25”.3. exprimat de obicei în milisecunde. securitate a datelor şi transport9. Benzi magnetice şi unităţi de bandă magnetică 7 Cheetah X15 .5 Mbps. Rata de transfer reprezintă viteza cu care unitatea şi controllerul pot să trimită datele către sistem. 1. Dispozitive de stocare amovibile. este durata necesară pentru deplasarea capetelor de citire-scriere între doi cilindri oarecare. 5. rata de transfer şi viteza de rotaţie. Tehnologia folosită de unităţile de discuri amovibile fiind foarte asemănătoare cu cea a hard-discurilor. 101 56 . numărul de discuri. Viteza cu care sunt transferate informaţiile a crescut de la 102 Kb/s la aproape 400 Mb/s la unităţile moderne cele mai rapide. 1. timpul mediu de acces. densitatea de înregistrare. Tot mai multe companii şi-au întors privirile spre produsele de stocare amovibile pentru a-şi acoperi propriile necesităţi de stocare. 1.6 ms 8 Cheetah X15 – 15000 rpm 9 Sabău. Discurile Click! oferă o capacitate de stocare de 40 MB. Firma Iomega s-a impus pe piaţă prin discurile Zip. Capacitatea de memorare este în funcţie de diametrul discurilor. iunie 1997. 3. Timpul de acces (mediu) a scăzut de la 85 ms la mai puţin de 3. SATA (Serial ATA). Vitezele de rotaţie uzuale la diferite tipuri de hard-discuri sunt de 5400 rotaţii/minut. Jaz şi Click!. Se utilizează sub forma unor pachete sau cartuşe de discuri magnetice. 10000 rotaţii/minut. Un lucru pare a fi cert: lupta dintre noile dispozitive de stocare amovibile şi venerabilele unităţi floppy va avea implicaţii atât în rândul utilizatorilor. Dimensiunea discului poate fi de 14”. În funcţionare discurile se rotesc permanent cu o viteză constantă. Aceste unităţi sunt mai puţin utilizate la ora actuală decât unităţile de discuri Winchester. numărul de cilindri. pentru a le putea transporta de la un calculator la altul (ca şi în cazul unităţilor de disc flexibil).07 GB sau 540 MB. p. Byte.3”. 7200 rotaţii/minut. 2. Fibre Channel. ajungând chiar la 15000 rotaţii/minut. Capacitatea maximă de memorare a crescut de la 20 MB până la mii de Go.. Unităţile de disc se leagă la magistrala calculatorului prin intermediul unei interfeţe care poate fi ATA (AT Attachment).6 ms . 8”.

în care banda este poziţionată oblic. nr. Bender. tehnologiile ce folosesc banda magnetică se dezvoltă continuu. 12 sau 20 GB (respectiv 4. În prezent capacitatea lor de stocare este de 5 MB fără comprimare şi 10 MB cu comprimare. Pe piaţa calculatoarelor a fost introdusă în 1987 de către Exabyte Corporation. 24. Unitatea de bandă magnetică asociată se numeşte streamer. DDS2.. Tehnologiile benzilor magnetice pot fi clasificate astfel11: biblioteci DLT (Digital Linear Type). unitatea externă de bandă magnetică IBM 3592 J1 A foloseşte cartuşe cu capacitatea de 300 Go fără compresie şi 900 Go cu compresia datelor 11 12 Kane. 25 57 . • asigură un cost foarte scăzut/megaoctet arhivat. dar care oferă numeroase avantaje: • bibliliotecile se bazează pe formatul DDS (Digital Data Standard). banda derulându-se de pe o rolă pe cealaltă în timpul exploatării. Hudson. BYTE. J. Deşi ea pare oarecum perimată. Copia de siguranţă a datelor (backup) este o componentă strategică a unui sistem informatic. respectiv 40-80 GB/cartuş. 1996. D. • dimensiuni mici. 2.Benzile magnetice. vol. . La microcalculatoare. în urma apariţiei unor 10 10 Unitatea internă de bandă magnetică IBM Internal SCSI Tape Drive foloseşte cartuşe cu capacitatea de 20 Go fără compresie şi 40 Go cu compresia datelor. DDS3 sau DDS4 asigurând stocarea a 2. 12 biblioteci de benzi pentru arhivare în reţea. Dispunerea datelor pe suport se face în blocuri de date separate de spaţii libere (gap-uri) cu rol în antrenarea şi citirea benzii. • capacităţi de memorare mari. biblioteci de 4 mm şi 8 mm. Principalele dezavantaje ale benzii magnetice sunt neadresabilitatea şi viteza scăzută de lucru. sub formă de role şi casete sunt suporturi neadresabile şi reprezintă cele mai ieftine suporturi pentru memorarea unor volume mari de date. Biblioteca DLT reprezintă una din cele mai noi tehnologii în industria de salvare/arhivare şi oferă următoarele avantaje: • oferă cea mai mare capacitate de memorare/cartuş. benzile magnetice sunt utilizate sub forma casetelor sau cartuşelor cu bandă care ajung la capacităţi de stocare de ordinul sutelor de gigaocteţi . • metodologia şi software-ul de backup evoluate şi robuste.8/1996 Cruceanu. Banda magnetică este suportul ideal pentru arhivarea datelor.43. Banda magnetică de 8 mm are cea mai mare utilizare în domeniul camarelor video miniaturizate. cu scanare elicoidală. PC REPORT România. Acestea permit automatizarea procesului de salvare/arhivare prin care se diminuează considerabil timpul afectat acestei activităţi. respectiv pentru păstrarea copiilor de siguranţă a fişierelor şi a bazelor de date. • gradul de standardizare a formatelor ridicat12. Casetele magnetice. 40 GB cu comprimare). Banda magnetică ca suport de arhivare a datelor este disponibilă şi sub forma bibliotecilor de benzi. Stocarea datelor pe banda magnetică este una dintre primele metode folosite în lumea calculatoarelor. datorită avantajelor oferite de către aceasta: • cel mai ieftin (cost/MB) suport cu citire-scriere. • utilizează tehnica de memorare în serpentină. M. asigurându-i capacitatea de reintrare în funcţionare în timp util. p. 4.. Unităţile clasice de bandă magnetică aveau în structură două role. nr.. 8. • timpul de viaţă de 30 de ani egalează stocarea de tip magneto-optică ceea ce le face ideale pentru arhivarea datelor. Bibliotecile de 4 mm reprezintă o tehnologie mai veche. D. în contrast cu tehnologia de scanare elicoidală cu capete rotative. ce permite citirea şi scrierea simultană a datelor pe mai multe canale şi cu viteze mai mari.

08 TB comprimat. Tehnologia Travan a fost introdusă în anul 1995 pentru a mări capacitatea minicartuşelor prin mărirea dimensiunii lor astfel încât acestea să poată conţine o cantitate mai mare de bandă. deşi au acelaşi aspect. Unităţi de disc CD-ROM Întrucât majoritatea aplicaţiilor care sunt comercializate sunt livrate pe discuri CD-ROM. în prezent sunt folosite şi discuri optice ce pot fi scrise sau discuri optice reinscriptibile. Digital Data Storage (derivată din DAT). HP. iar în 1985 CD-ROM-ul cucereşte piaţa.6:1. Advanced Intelligent Tape (AIT). Tehnologia DDS foloseşte mişcarea elicoidală a benzii faţă de capetele de citire-scriere în două variante ale casetei: cu lăţimea benzii de 4mm (dimensiunea casetei audio) şi lăţimea benzii 8mm (dimensiunea casetei video VHS)13. necesită mult spaţiu pentru stocare.5. Discul optic dispune de o mare capacitate de stocare. cât şi pentru fiabilitatea ridicată şi capacitatea de stocare relativ ridicată. fiind adecvat arhivării sigure a informaţiilor pe o mare perioadă de timp deoarece nu poate fi şters. adică de un cititor de CD cum sunt cele integrate în echipamentele uzuale de redare a muzicii. TDK. Tehnologia AIT foloseşte scanarea elicoidală şi o lăţime de bandă de 8 mm pentru creşterea densităţii de stocare şi un mecanism de citire/scriere mult mai eficient. de la nivelul zecilor de GB până la 160 GB la unităţile din a treia generaţie. micul disc argintiu constituie factorul care a permis explozia tehnologiei multimedia în lumea calculatoarelor personale . Tehnologiile Data Cartridge şi Digital Data Storage derivă din tehnologiile utilizate de caseta audio obişnuită. Tehnologia Data Cartridge este orientată spre îmbunătăţirea performanţelor casetei.2. 26 Nu confundaţi CD-ROM-ul cu Audio-CD-ul pentru că. Capacitatea de stocaj a crescut astfel la 8 GB. În momentul de faţă sunt mai multe tehnologii de stocare a datelor pe casete magnetice: Data Cartridge (DC). Memoriile magneto-optice dispun. Echipamente periferice şi suporturi optice Nevoilor tot mai mari de memorii externe pentru stocarea şi arhivarea informaţiilor multimedia le răspund discurile optice şi memoriile magneto-optice. combine muzicale etc. păstrând mişcarea liniară a benzii în raport cu ansamblul de citirescriere. atât pentru preţul scăzut. ele au devenit cea mai cunoscută metodă de stocare de date pentru aplicaţiile multimedia. 14 13 14 Idem. dar niciodată un CD-ROM nu va putea fi citit de un CD Player. cum ar fi filmele video şi sunetul.Travan. Cei mai importanţi producători sunt Sony. unităţile de CD-ROM au devenit o componentă de bază a calculatorului. Stocarea informaţiei sub formă numerică este făcută prin amprente minuscule care pot fi citite prin intermediul unui fascicol de raze laser. pe baza tehnicilor de compresie. pe lângă capacitatea de memorare remarcabilă. Elementele din multimedia. echipat bineînţeles şi cu o placă de sunet şi o pereche de boxe. şi de posibilitatea de a fi înscrise şi şterse de utilizator. Dacă iniţial la microcalculatoare au fost utilizate doar discuri optice de tip CD-ROM. Ea permite înregistrarea în condiţii de siguranţă.2. Philips. Bibliotecile AIT (cu 8 cartuşe) pot stoca până la 2. Verbatim. acestea nu folosesc aceeaşi tehnologie de înregistrare şi de citire. 58 . În 1982 au apărut primele CD-uri audio. soluţia optimă de backup. orice CD audio poate fi ascultat folosind unitatea CD-ROM a unui calculator. de obicei oxid de aluminiu. Practic. Suportul fizic pentru discurile optice este realizat din material plastic acoperit cu o peliculă metalică. CD-ROM-ul tinde să devină cel mai popular mediu de distribuţie al produselor software. În mod natural. Deoarece discurile CD-ROM îl au din belşug. 2.incidente sau catastrofe. Maxell. p. Avantajele prezentate mai sus determină utilizarea casetelor magnetice să fie în majoritatea cazurilor. cu un factor de compresie de 2.

48 şă 52x. goana după viteze de transfer din ce în ce mai ridicate şi timpi de acces mai mici fiind remarcabilă. cu atât unitatea este mai rapidă. stabilitatea datelor (CD-ROM nu poate fi modificat. Cele mai întâlnite rate de transfer sunt în prezent 40. În programele multimedia. utilizând programe adecvate. Cele mai multe dintre ele se bazează pe SGML (Standardized General Markup Language) care permite marcarea unor zone de text pentru a indica salturile posibile15.. de obicei. PC World. Timpul de acces reprezintă numărul de milisecunde de care are nevoie unitatea pentru a găsi şi citi o cantitate de informaţie. orice calculator este dotat cu o unitate CD-ROM care permite instalarea driverelor. în cadrul textului. la CD-ROM. hypertextul este un cuvânt subliniat sau scris cu altă culoare. Primele schimbătoare de discuri CD-ROM erau derivate din cele folosite pentru sistemele stereo (firma Pioneer a fost cea care a creat primul schimbător de discuri. Totuşi se pare că s-au cam atins. Dezavantajul lor constă în imposibilitatea scrierii ulterioare pe disc şi în viteza redusă de transfer: CD-ROM este de 10 de ori mai lent decât hard-discul. Aceasta înseamnă posibilitatea de deplasare rapidă. garantându-se astfel stabilitatea datelor pe disc). Astfel. Cu cât acest număr este mai mic. Una din cele mai frecvente utilizări a CD-ROM este distribuirea de documentaţii. 2X.. Gheorghe. volumul 1. chiar depăşit. 15vezi şi Popescu.52x. adaptând cartuşul propriu de şase CD-uri pentru a fi utilizat de calculatoare). Cu cât numărul este mai mare. La versiunile moderne acest timp este sub 100 ms. sectoarele se înregistrează continuu (în formă de spirală). Vitezele sunt exprimate. dar astăzi există unităţi care transferă informaţiile cu 7800 KB pe secundă. 6X. Diferenţa dintre modul de înregistrare pe discul magnetic şi cel de pe CD-ROM este că. Dacă se execută un clic sau un dublu clic pe cuvântul respectiv. Astăzi. În prezent există schimbătoare de discuri cu şi fără cartuşe. de la o problemă la altele cu care se află în legătură. ceea ce explică de ce mulţi utilizatori nu au renunţat la suportul magnetic pentru date. în timp ce la primele. răsfoirea enciclopediilor electronice. manuale sau alte texte de dimensiuni foarte mari. datele se înregistrează pe piste concentrice. Utilizarea CD-ROM. Ca urmare a măririi colecţiilor de CD-uri a apărut ideea schimbătoarelor de discuri. ceea ce înseamnă totuşi cam de zece ori mai mult decât în cazul hard-discurilor obişnuite. cu atât unitatea este mai bună. aprilie. în unitatea de CD-ROM pot fi încărcate mai multe discuri la care puteţi avea acces direct printr-o simplă apăsare de buton. ca un multiplu al vitezei unităţii CD-DA originale: 1X. Aceasta se datorează faptului că la CD-ROM capul de citire optic are o masă substanţial mai mare decât mecanismul foarte uşor al hard-discurilor. Standardul MPC-1 prescria o viteză de transfer de 150 KB pe secundă. Cele două caracteristici de bază care definesc o unitate CD-ROM sunt timpul de acces şi rata de transfer a datelor. p. Unităţile CD-ROM sunt mereu îmbunătăţite. programul oferă informaţii suplimentare în legătură cu acesta. Deja a apărut o nouă generaţie de unităţi CD-ROM care a urcat rata maximă de transfer la 72x datorită noii tehnologii pe care o aplică şi anume: citirea se face cu mai multe capete şi nu cu unul singur cum este soluţia tehnică la unităţile CD-ROM obişnuite.Discul CD-ROM (Compact Disc Read-Only Memory) reprezintă un mediu de stocare asemănător dischetelor. Există mai multe metode de a realiza conversia unui text obişnuit în hypertext. 4X. 1993. În felul acesta se uşurează regăsirea informaţiilor necesare. vizionarea de filme şi prezentări multimedia etc. Este adevărat că viteza unităţilor CD-ROM a fost mărită permanent. Avantajele utilizării CDROM sunt numeroase: capacitatea mare de stocare (de aproximativ 700 MB). Forma obişnuită de prezentare este cea de hypertext. Rata de transfer a datelor reprezintă viteza cu care o unitate CD-ROM preia datele de pe disc şi le transmite calculatorului. limitele actualei tehnologii. 11 59 . dar cu o capacitate de stocare mult mai mare.

citirea informaţiei făcându-se tot prin detectarea modificărilor în fasciculul de laser reflectat. Prin tehnologia CD-R (Compact Disk Recordable). precum şi piaţa bunurilor de larg consum (pentru jocuri video sau computer)16. constituind o alternativă la microfilme. unităţile CD-R pot să utilizeze şi discuri CD-ROM. Tehnologii optice. iar cea de-a doua rata maximă de transfer la scriere. nr. C. Acestea pot fi scrise. caracteristicile pentru acest tip de discuri fiind definite în Orange Book. în timp ce cea a unui CD produs după tehnologia CD-R. dacă sistemul dispune de o unitate CD care permite scrierea (gravarea) CD-urilor. Spre deosebire de CD-Player-ul audio care redă fără probleme orice CD audio. Operaţiunea de înregistrare este mult mai delicată decât scrierea unei dischete şi se poate derula într-o singură sesiune de lucru (monosesiune) sau în mai multe sesiuni (multisesiune). astfel că nu pot fi utilizate în aplicaţiile care vehiculează volume mari de date sau al căror conţinut este dinamic. Avantajul său constă în faptul că informaţia stocată pe el poate fi stabilită de către beneficiar. Orange Book. finanţele (pentru baze de date). acest tip de suport tinde să înlocuiască dischetele. unităţii CD-ROM nu îi este indiferent ce disc citeşte. Printre aceste domenii se numără bibliotecile (pentru cataloage şi referinţe). În aceleşi timp. CD-urile înregistrabile tind să devină cel mai confortabil şi mai ieftin supot pentru salvarea şi transportul fişierelor. Green Book. Informaţiile sunt scrise o singură dată şi pot fi ulterior citite ori de câte ori. cu deosebirea că înregistrarea o face utilizatorul pe calculatorul său. este de 25 de ani. cu excepţia Photo-CD-ului. Unităţi de discuri optice reinscriptibile Discurile WORM nu pot fi înregistrate decât o singură dată. citite şi rescrise asemănător discurilor magnetice. Datorită posibilităţilor de stocare a unui volum mare de date şi a costurilor reduse.În mod evident acest tip de disc este utilizat în domenii în care este necesar să se transporte cantităţi mari de date ce nu sunt supuse modificărilor. Pentru asigurarea compatibilităţii între CD-urile comercializate de diferite firme s-a recurs la standardizare. CD-urile pot fi înregistrate de utilizator. Dacă driver-ul nu este compatibil cu standardul unui compact disc. Ele sunt ideale pentru arhive de date în întreprinderi sau instituţii financiare. La ora actuală viteza maximă de scriere este de 52x. Blue Book). 16 Nagy. White Book). de 100 de ani. 29 60 . Unităţile ce permit scrierea se caracterizează prin două "viteze": prima semnifică rata maximă de transfer la citire. Unităţi de discuri WORM Discurile WORM (Write One Read Many) sunt asemănătoare CD-ROM-urilor. benzile magnetice şi cartuşele magnetice în multe aplicaţii de transport şi arhiare a fişierelor. Tehnologia discurilor optice a găsit o soluţie pentru depăşirea acestui dezavantaj: discurile reinscriptibile. atunci el va fi imposibil de citit.. 43/1996. Durata de viaţă estimată pentru un CD produs industrial. prin presaj. uşor de recunoscut după culoarea sa aurie. PC REPORT România. Yellow Book. cu toate că în exterior toate discurile arată la fel. Sunt deja câteva standarde comerciale pentru CD-uri respectate de majoritatea producătorilor (Red Book. CD-R constituie pentru orice întreprindere o soluţie de ales pentru stocarea documentară sau pentru prezentarea multimedia a produselor întreprinderii. p. industriile constructoare de maşini (pentru manuale de service). informatica (pentru distribuirea softwareului şi a documentaţiilor).

discurile magneto-optice pot fi rescrise în cazul în care apare o eroare. Ca şi în cazul CD-urilor. scriere şi rescriere.7” diametru şi 0.5” conţinute în cartuşe.Unităţile care permit şi rescrierea se caracterizează prin trei "viteze" care semnifică ratele maxime de transfer la citire. viteza DVD de 4x este egală cu 4x1350=5. DVD-ul este un disc plat. Fabricanţii de discuri magneto-optice garantează stocarea datelor peste 30 ani. câte două pe fiecare faţă a discului.2. mecanismul de scriere poziţionează raza laser pe o pistă îngustă. îndesarea spiralei. apărând diferite formate pentru discurile DVD. discurile fiind apoi citite cu ajutorul unei raze laser. Într-un singur strat DVD încape un film de 135 minute. Doar suprafaţa încălzită de raza laser va recepţiona semnalul magnetic. Prin rezistenţa la şocuri. capacitatea de 680 Mo a unui CDROM nu mai este suficientă. În prezent viteza maximă de rescriere este de 24x. La înregistrare. Discurile magneto-optice sunt mai robuste decât suporturile CD-ROM. 17 2.5. Mai mult. Astfel. necesitatea unui nou format bazat pe tehnologia video digitală: DVD (Digital Versatile Disk ). iar rata de transfer este de 7 ori mai mare decât a unităţilor CD-ROM. Tehnologia magneto-optică combină proprietăţile optice. Viteya de transfer date la DVD se indică în multipli ai 1350 Kops (şi nu ai 150 kops ca la CD). aceste discuri sunt transportabile.4 Mops Tehnologia DVD s-a dezvoltat tot mai mult în ultimul timp. Sistemele DVD Ca urmare a complexităţii documentelor şi aplicaţiilor. în timp ce suportul CD-ROM trebuie înlocuit şi rescris în întregime. Timpul de acces este de sub 20 ms. Există atât discuri cu două straturi. principalul motiv fiind faptul că animaţiile tridimensionale şi secvenţele video consumă mult spaţiu pe disc. iar în locul unde raza laser încălzeşte pista este aplicat un semnal magnetic. cât şi cu patru straturi (cele cu două feţe) care oferă o capacitate de 17 GB (fiecare strat are 4. De aici. Echipamente periferice şi suporturi magneto-optice Echipamentele magneto-optice folosesc o combinaţie a tehnicii de înregistrare magnetică şi a laserului pentru a stoca date pe discuri de 5. La citire unitatea funcţionează optic. iniţial a avut denumirea Digital Video Disc 61 . fiind ideale pentru stocări de imagini şi secvenţe video.3. datele sunt înregistrate pe o traiectorie spiralată formată din mici cavităţi. Înalta capacitate a DVD-urilor s-a obţinut prin crearea unor cavităţi mai mici. de dimensiunea unui CD (4. precum şi prin înregistrarea datelor pe patru straturi. fără să fie necesară asigurarea unor condiţii speciale. Suporturile de stocare magneto-optice 17 Elaborată în 1986. Tehnologia discurilor magneto-optice are o mulţime de avantaje în comparaţie cu discurile de stocare magnetice.7 Go).25” şi 3. Ea oferă o siguranţă temeinică a datelor la un preţ pe megaoctet mai scăzut.05” grosime) şi poate stoca de 26 de ori mai multe date decât un CD-ROM. raza laser citind datele memorate pe disc. fiind încapsulate într-o carcasă solidă pentru protejarea suportului de stocare. Aspectul fizic al unui disc magneto-optic şi modul în care acesta este realizat sunt asemănătoare cu cele ale unui disc CD-ROM. termice şi magnetice şi este utilizată împreună cu un suport optic ce poate fi rescris.

Modemul extern se conectează în exteriorul calculatorului printr-un cablu ce face legătura cu portul serial al calculatorului. Memoria flash este mai lentă decât cea ROM sau RAM. pot fi conectate la file server. Alte echipamente periferice şi suporturi de date Memoria flash poate fi de tip NOR (propusă de Intel în 1988) sau de tip NAND (propusă de firmele Samsung şi Toshiba în 1989). Costul unui radio modem este destul de mare. Modemurile telefonice sunt cel mai comun şi mai des utilizat mijloc de conectare la Internet.25”. dar intervine problema notei telefonice. Memoria flash se fabrică în diferite formate: în formă de tub (flah tub.6. pe plachete – cartele PCMCIA. Cel mai cunoscut producător de discuri magneto-optice de 3. Memoria NOR este cu acces arbitrar (RAM). Modemurile sunt de două tipuri: interne şi externe. Modemul are ca avantaj costurile reduse de achiziţionare şi instalare pe o linie existentă. Această rată de transfer este însă împărţită cu vecinii. Echipamente de comunicaţie: modem-ul Modemul (modulatorul/demodulatorul de fază) converteşte semnalul numeric furnizat de calculator în semnal analogic care poate fi transmis pe linia telefonică.5” este compania Fujitsu. Secure Digital. Modemul de cablu utilizează cablul TV pentru realizarea conexiunii. cea de tip NAND suportă doar accesul secvenţial. iar la receptor asigură demodularea semnalului. cu menţiunea că modemurile ultra-rapide funcţionează doar pe distanţe de 3-4 km. flash pen). de o mai mare densitate. cuplarea a două calculatoare şi practicarea de jocuri (şah.2. Pe lângă modemul telefonic mai sunt utilizate şi modemurile de cablu şi modemurile radio.5. În prezent se livrează module de memorie flash cu capacitatea de până la 64 Go. Modemul de cablu are avantajul unui cost de instalare destul de redus şi al unei rate de transfer destul de bune. Aceasta fabrică discuri cu capacitatea de la 128 Mo până la 2. 2. existând însă şi variante de 10-30 Mbps sau chiar mai mult. suportă mai multe operaţii de scriere/citire şi e mai ieftină. Ratele de transfer atinse de o astfel de reţea se situează în jurul valorii de 4 Mbps. iar ca dezavantaj costul destul de mare al modemului. Modemul intern este o placă de calculator montată în interior şi conectată la linia telefonică. dar pot fi găsite şi la staţiile de lucru client sau de sine-stătătoare. 62 .3 Go. Modemul radio Tehnologia necesită o staţie de emisie/recepţie la ISP. deoarece este un singur fir prin care circulă semnalele.oferă un mediu ideal de extindere a capacităţii de stocare a calculatoarelor personale. Se fabrică discuri magneto-optice de 2. este mai rapidă.2. organizarea de videoconferinţe. 3. El permite transferul de fişiere multimedia. de exemplu) cu o persoană aflată la distanţă. Acestea conţin discuri şi dispozitive de citire/scriere multiple. însă nu necesită infrastructură în raza de acţiune a ISP-ului. 2. cartele Compact Flash. Legătura dintre modemul de cablu şi calculator este asigurată în general de o placă de reţea de 10 Mbps care limitează automat rata maximă de transfer.5”.4.5” şi 5. staţiilor de lucru sau serverelor. iar rata de transfer variază între 15000 Kbps şi 35 Mbps. Tonomatele magneto-optice sunt utilizate pentru liniile de stocare automate cu un acces la cantităţi imense de date.

el are o serie de avantaje: oferă o calitate superioară a documentului transmis. rate ridicate de transmisie a datelor (de până la 14 kbps). Principalele dezavantaje constau în imposibilitatea transmiterii directe de pe hârtie. preţ mai scăzut. QuickLan. fără existenţa unui scanner optic. Comparativ cu faxul obişnuit. 63 . Creative. necesitatea unui spaţiu mare de stocare pe disc a datelor recepţionate. transmiterea directă a documentelor electronice etc. Conexant. Producători de fax modemuri sunt U.S.Fax modemul reprezintă un dispozitiv care poate fi ataşat unui calculator şi care permite transmiterea documentelor electronice sub formă de faxuri. Robotics.

execuţia unui program poate determina apariţia unor erori sau incidente (de exemplu lipsa hârtiei la imprimanta. p. oricare ar fi programele de executat (de exemplu eliberarea zonelor de memorie ocupate. Informatica. verificarea amplasării corecte a fişierelor cerute pe suporturile din unităţile periferice. Prezentare generală. El are rolul de a gestiona funcţionarea componentelor hardware ale sistemului de calcul. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. executând aceste cerinţe prin intermediul instrucţiunilor maşină. Acesta era asistat de un rudiment de sistem de operare sub forma unor mici programe. 226 64 . Sistemele de operare au apărut şi evoluat în directă legătură cu arhitectura sistemelor electronice de calcul: apariţia de noi dispozitive hardware a provocat dezvoltarea sistemelor de operare.. 1987. ce sau finalizat cu apariţia sistemelor de operare. Sincronizarea lucrărilor trebuie realizată la nivelul microsecundelor şi nu poate fi atribuită operatorului uman. exprimate într-un limbaj de comandă. trebuind să fie capabil să realizeze o interfaţă între calculatorul propriu-zis şi utilizator El este interpretul cerinţelor utilizatorului. în format binar. structură.1. Ele asigurau automatizarea unor lucrări repetitive. aflate pe suporturi de hârtie care erau încărcate atunci când era nevoie.1. Desigur era o folosire ineficientă a calculatorului întrucât unitatea centrală (care era foarte scumpă) nu lucra în timpul când programatorul/operator gândea ce să facă în continuare sau executa diferite manevre.1. lipsa dischetei în unitate etc. De asemenea. Încredinţând calculatorului sarcina coordonării propiilor sale lucrări s-a ameliorat viteza de lucru şi siguranţa funcţionării. Ea este realizată prin programe şi inclusă în sistemul de operare. La primele calculatoare electronice programatorul era şi operator prin intermediul consolei. caracteristici. semnalarea lor operatorului şi în unele cazuri. 1 Dodescu. Sistemul de operare este componenta software care coordonează şi supraveghează întreaga activitate a sistemului de calcul şi asigură comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul. tratarea lor după o soluţie programată. asigurarea că unităţile periferice sunt gata pentru lucru etc.). Folosirea hardware-ului unui sistem de calcul ar fi dificilă şi ineficientă în lipsa unui sistem de operare. după cum şi creşterea performanţelor sistemelor de operare a determinat îmbunătăţirea parametrilor hardware. clasificare. funcţii 3. Ideea reducerii timpului de aşteptare a condus la introducerea unor concepte noi. Prezentarea generală a sistemelor de operare Sistemul de operare reprezintă ansamblul de programe care asigură utilizarea optimă a resurselor fizice şi logice ale unui sistem de calcul1.). Multe din aceste incidente sunt repetitive şi se poate încredinţa calculatorului reperarea. G. Sisteme de operare 3. În multiprogramare problemele se complică şi mai mult când în memorie coexistă simultan mai multe programe ce trebuie executate.Capitolul 3. Bucureşti. de a coordona şi controla execuţia programelor şi de a permite comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul. Primele sisteme de operare asigurau executarea secvenţială pe loturi de programe (batchprocessing) în regim de monoprogramare.

• Utilitate: să satisfacă toate cerinţele utilizatorului asigurând o interfaţă facilă cu programele de aplicaţii. Pentru a permite integrarea şi interoperabilitatea au fost definite standarde internaţionale privind specificaţiile unui sistem de operare. • Transparenţă şi vizibilitate: capacitatea de a permite utilizatorilor să obţină anumite informaţii despre modul cum operează sistemul. Pentru a fi acceptat de utilizator un sistem de operare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie uşor de utilizat. • Opacitate: din punct de vedere al utilizatorului trebuie să existe numai necesitatea de cunoaştere la nivel de interfaţă. • să existe un număr cât mai mare de aplicaţii care să ruleze sub acel sistem de operare. • Capacitate: posibilitatea sistemului de operare de a suplini unele facilităţi necesare. Caracteristicile sistemelor de operare Un sistem de operare performant trebuie să posede următoarele atribute: • Timp de răspuns: exprimă durata intervalului delimitat de lansarea unei cereri de serviciu şi achitarea acesteia de sistem. • Extensibilitate: adăugarea de noi facilităţi care să ţină pasul cu cerinţele utilizatorilor. • Simultaneitatea utilizării: exprimă gradul în care un sistem poate lucra în acelaşi timp pentru mai mulţi utilizatori sau să execute mai multe lucrări ale aceluiaşi utilizator. de a izola eventualele erori ce pot apare şi de a continua activitatea în condiţii de capacitate şi eficienţă redusă. • Serviabilitatea: posibilitatea sistemului de operare de a furniza utilizatorului informaţiile necesare pentru o depanare cât mai rapidă a programelor. • Securitate: sistemul de operare trebuie protejat împotriva unor încercări voluntare sau involuntare de distrugere prin programele utilizatorilor. Această calitate este cu adevărat pusă în valoare în cazul lucrului în reţelele de calculatoare. • Eficienţă: să asigure utilizarea optimă a resurselor fizice şi logice ale sistemului de calcul.3.2. care pentru utilizator reprezintă “cutia neagră” a sistemului de operare. • Fiabilitate şi disponibilitate: capacitatea sistemului de operare de a cădea foarte rar în pană. dar care nu pot fi realizate fizic datorită unor restricţii hardware. să necesite resurse hardware minimale. • Generalitate: să poată răspunde corect la toate cerinţele formulate şi deci să permită rezolvarea unor probleme cât mai variate ale utilizatorului. • Interoperabilitatea: sistemul de operare trebuie să admită accesul la structurile de date care au fost construite sub un alt sistem de operare. 65 • • . • Integritate: sistemul de operare împreună cu aplicaţiile concepute pentru el trebuie să poată comunica cu alte sisteme de operare sau cu programe concepute sub alte sisteme de operare.1. fără a pătrunde la structurile inferioare. • Flexibilitate: posibilitatea modificării sistemului de operare în funcţie de cerinţele utilizatorului. informaţii suplimentare care pot duce la obţinerea unei utilizări mai eficiente.

Sisteme de operare pentru calculatoare medii/mari (mainframe-uri). F. la un preţ accesibil utilizatorilor şi sunt uşor de exploatat. a perifericelor sau a altor tipuri de resurse. procedurile de încărcare la conectarea sistemului şi de instalare a sistemului de operare sunt mai laborioase. Sistemele de operare multiutilizator au în vedere partajarea memoriei. Sistemele de operare pentru microcalculatoare sunt cele mai folosite la ora actuală. b. fiind acceptate mai multe criterii de grupare a acestora. b. multitasking. oferind proceduri automate pentru încărcarea sau pentru instalarea sistemului de operare. asigură un sistem de priorităţi de execuţie dezvoltat. putând îndeplini funcţia de concentrator de date. deoarece pot fi achiziţionate într-o configuraţie minimă. sunt mai rigide. prin care un program este executat pe porţiuni. Ele sunt puternic interactive. M. de la lansare şi până la terminarea sa. în memoria internă este încărcat un alt program care şi el se supune tehnicii swapping. a unităţii centrale de prelucrare. Sistemele de operare pentru minicalculatoare folosesc cu prioritate tehnicile time-sharing şi multiprogramare. alternând momentele de prelucrare şi de stocare în memoria internă. sistemele de operare se clasifcă în: 2 Boian. Cluj-Napoca. În cazul unor sisteme de calcul medii/mari.• să aibă un cost de achiziţie şi de întreţinere cât mai scăzut. sistemele de operare pot fi: a. numărul prelucrărilor executate2. . cu cele de evacuare pe disc. În timpul evacuării. orientate pentru prelucrări complexe şi pentru volume mari de date şi dispun de un limbaj de comandă pentru utilizatori specializaţi. permiţând partajarea resurselor pentru lucrul interactiv multiutilizator şi planificarea unităţii centrale pentru servirea tuturor utilizatorilor. Sistemele de operare monoutilizator sunt cele mai simple sisteme de operare şi permit executarea la un moment dat. pp 73-76 66 . gradul de partajabilitate a resurselor. sunt orientate pentru lucrul cu multe terminale. între utilizatorii conectaţi la un moment dat. După tipurile de interacţiuni permise. Sistemele de operare pentru mainframe-uri se caracterizează prin posibilităţi de lucru seriale şi/sau interactive. altele multitasking (Windows). tipurile de interacţiuni permise şi organizarea internă a programelor componente. cât şi pe sisteme de calcul cuplate în reţea. 1994. Sisteme de operare multiutilizator. sunt orientate pentru lucrul cu mai mulţi utilizatori. unele sunt monouser şi monotasking (MS-DOS).1. 3. Ele sunt interactive. 1. Clasificarea sistemelor de operare În practică sunt utilizate numeroase sisteme de operare. eventual şi multiuser (Unix). c. oferind un sistem complex de protecţie a informaţiei. ocupă un spaţiu redus în memoria internă. Editura Libris. Sisteme de operare pentru microcalculatoare. Sisteme de operare interactive. folosesc un limbaj de comandă pentru utilizatori avizaţi. Sisteme de operare monoutilizator. sunt sisteme de operare puternice care pot gestiona lucrul cu un număr mare de periferice. a unui singur program care rămâne activ în memoria internă. Pot fi instalate atât pe sisteme de calcul individuale. Aceste sisteme lucrează în multiprogramare folosind şi tehnici de gestiune şi protecţie a utilizatorilor. După configuraţiile hardware pe care le deservesc. sunt uşor configurabile. Sisteme de operare pentru minicalculatoare. aceste sisteme de operare admit în plus tehnica swapping (transfer date). în cazul modificării configuraţiei hardware. cu un limbaj de comandă accesibil sau cu interfaţă grafică utilizator.3. Cel mai adesea clasificările au în vedere: configuraţiile calculatoarelor pe care sunt instalate. După gradul de partajare a resurselor sunt: a. multiuser şi multitasking. 2. 3.

Sistemele de operare multitasking sunt acele sisteme de operare care asigură execuţia concurentă a mai multor procese care există concomitent în sistem. care preia controlul până în momentul încheierii execuţiei sale. Pentru utilizarea eficientă a resurselor sistemului de calcul. În timpul execuţiei lucrării sale. ci mediată de persoane specializate (operatori de calculator). sistemele de operare pot fi: Sistemele de operare monotasking execută un singur task (lucrare. Sisteme de operare seriale. Faţă de sistemele de operare monotasking. Sistemele de operare interactive pot fi monouser sau multiuser. Unix sunt sisteme multitasking. Unix este un sistem interactiv multiuser. prin intermediul unui limbaj dedicat acestui scop (limbajul de comandă al sistemului de operare sau interfaţa grafică utilizator). ele nu asigură execuţia concurentă şi nici partajarea resurselor între mai multe procese. programul are acces la toate resursele sistemului de calcul. în sistem se pot afla în execuţie mai multe procese care concurează între ele pentru accesul la resursele sistemului. precum şi gestiunea alocării resurselor sistemului de calcul. Sistemele de operare seriale sunt acele sisteme de operare pentru care gradul de interacţiune cu utilizatorul. Sisteme de operare monotasking. c. Sisteme de operare multitasking. în timp prestabilit. Exemplu: sistemele de operare Windows. sistemul de operare pierde controlul asupra sistemului.a. în timpul prelucrărilor. În funcţie de unele rezultate intermediare. aceste sisteme trebuie să asigure şi partajarea timpului între programele ce se execută simultan. Exemplu: sistemele de operare MS-DOS şi CP/M sunt sisteme de operare monotasking. De cele mai multe ori. există: a. iar sistemul de operare gestionează resursele sistemului pentru satisfacerea cât mai multor cereri ale acestor procese pentru alocarea de resurse. în timpul executării unui program. b. motiv pentru care comunicarea dintre utilizator şi sistem nu este directă. unele sisteme de operare pot gestiona execuţia concurentă a mai multor procese. Sisteme de operare interactive. utilizatorul poate decide modul de continuare a activităţii. 4. Sisteme de operare în timp real. O caracteristică importantă a unui sistem de operare este măsura în care poate asigura execuţia concurentă a proceselor. asigurând proceselor din sistem accesul concurent la resursele sistemului sau partajarea resurselor. Sub controlul unui sistem de operare monotasking. utilizatorul furnizează datele care se prelucrează odată cu formularea cererii de prelucrare şi primeşte rezultatele prelucrării la încheierea execuţiei. b. în favoarea programului aflat în execuţie. cât timp este în execuţie. program) la un moment dat. este practic nul. După numărul prelucrărilor executate simultan. la un moment dat. Cu aceste sisteme este posibilă şi gestionarea terminalelor de teletransmisiuni cuplate la un calculator gazdă sau organizate într-o reţea de calculatoare. utilizatorul putând interveni în timpul execuţiei programului. în sistemul de calcul se poate executa un singur program. Aceasta înseamnă că. a fiecărei operaţii cerute de utilizator. sarcină. la un moment dat. interfaţa dintre sistemul de operare şi utilizator nu dispune de un limbaj de comandă accesibil utilizatorului obişnuit. acesta rămâne activ din momentul lansării lui în execuţie şi până la terminarea lui completă. atât hardware cât şi software. Sistemele de operare în timp real permit deservirea. Sistemele de operare interactive permit comunicarea directă între utilizator şi sistemul de calcul. 67 . După acest criteriu. Exemplu: Windows este un sistem interactiv monouser.

Resursele sistemului de calcul pe care sistemul de operare le pune la dispoziţia utilizatorului se constituie din totalitatea componentelor fizice sau logice ale sistemului de calcul. de obicei prin conectarea acestora în reţele de calculatoare. Componenta de comandă şi control cuprinde programe ce au rolul de a asigura utilizarea eficientă a resurselor sistemului de calcul. Structura unui sistem de operare Pentru a răspunde rolului de interfaţă între utilizatori şi partea hardware a sistemului electronic de calcul şi pentru a gestiona eficient resursele. Componenta de comandă şi control a sistemului de operare include: • nucleul sistemului de operare. majoritatea sistemelor de operare au în structura lor două componente majore: programe de comandă-control şi programe de servicii.În ceea ce priveşte evoluţia sistemelor de calcul.4. adică care funcţionează pe platforme hardware diferite. în scopul tratării acestui eveniment de către UCP. între aceste sisteme de operare. funcţionând sub controlul unor sisteme de operare diverse. cu funcţia de coordonare a activităţii sistemului de calcul şi a celorlalte componente ale sistemului de operare. la un moment dat. Această componentă este rezidentă în memoria internă pe toată durata funcţionării sistemului de calcul şi se mai numeşte monitorul rezident al sistemului de operare. multitasking. unele sunt specializate pentru un anumit mod de utilizare. se realizează o integrare funcţională tot mai accentuată a diferitelor tipuri de sisteme de calcul în platforme de lucru comune. • depistarea şi tratarea evenimentelor deosebite care apar în timpul execuţiei programelor. De asemenea. Funcţiile componentei de comandă şi control ale sistemului de operare sunt: • planificarea. în categoria programelor de comandă şi control intră: • Programe de gestiune întreruperi care reprezintă un ansamblu de subrutine activate la apariţia unui anumit semnal fizic de întreruperi. se urmăreşte dezvoltarea de sisteme de operare portabile. Pentru ca o întrerupere să fie funcţională. Astfel. • asigurarea protecţiei informaţiilor manevrate de diverse programe (aceste programe pot fi ale sistemului de operare sau programe utilizator). asigurând şi funcţiile pentru lucrul în reţea de calculatoare.1. Un exemplu este familia sistemelor de operare Windows care cuprinde sisteme de operare interactive. O altă direcţie este dezvoltarea de familii de sisteme de operare. lansarea şi urmărirea execuţiei programelor. de exemplu: Windows NT Server. în prezent se constată tendinţa de apropiere a performanţelor sistemelor de operare pentru sisteme de calcul mari de cele ale sistemelor de operare pentru mini sau microcalculatoare. pentru server de reţea sau Windows NT Workstation pentru staţii de lucru din reţea. În acelaşi timp. Sistemul de întreruperi reprezintă o combinaţie de instrumente hardware şi software care asigură comunicarea între componentele funcţionale elementare ale unui sistem de calcul prin intermediul întreruperilor. • câte o componentă de gestionare pentru fiecare tip de resursă din sistem. este necesar să poată fi îndeplinite două condiţii: 68 . 3. Un exemplu în acest sens este sistemul de operare UNIX. Întreruperea reprezintă suspendarea temporară a execuţiei procesului care are alocată UCP. care pot fi solicitate. în momentul în care apare un eveniment în sistem. • gestionarea resurselor sistemului de calcul. Cel mai elocvent exemplu în această direcţie este reţeaua Internet care realizează legătura între cele mai diferite tipuri de sisteme de calcul. în timpul execuţiei unui program.

adică să fie posibil ca UCP să fie alocată altui proces. închiderea şi accesul utilizatorului la datele din fişiere. Gradul de accesibilitate al unui sistem de calcul. ca orice program de aplicaţie.  Asamblorul translatează o definiţie simbolică a programului sursă într-o definiţie din programul obiect. 69 . în timp ce compilatorul translatează mai multe definiţii din programul obiect. O succintă comparaţie dintre asamblor. Programele de servicii asigură sub supravegherea programelor de control. realizând. pentru ca acesta să poată fi continuat ulterior. compilator şi interpretor indică următoarele:  Asamblorul este determinat de limbajul maşină. Programele translatoare traduc programele sursă în programe obiect (asambloare/macroasambloare. ca şi complexitatea sarcinilor pe care utilizatorul le poate rezolva cu ajutorul lui sunt influenţate de existenţa şi eficienţa programelor de sistem incluse în componenta de servicii. înainte de încheierea execuţiei procesului căruia îi este alocată. memoria este mai puţin ocupată de asamblor. dezvoltarea programelor de aplicaţii şi exploatarea celorlalte facilităţi oferite de sistemul de operare. • Programe de gestiune tehnică a sistemului de operare care ţin evidenţa erorilor hardware şi la cerere furnizează informaţii asupra gradului de utilizare a componentelor sistemului electronic de calcul. dar compilatorul este mai puternic datorită includerii într-o definiţie-sursă a mai multor definiţii-obiect. la un moment dat. Ca urmare. Această componentă oferă servicii diferite.• UCP să dispună de capacitatea de a fi întreruptă. interpretoare) ale căror instrucţiuni în limbaj maşină pot fi executate de sistemul de calcul. independent de sistemul de calcul. • Programe de planificare a lucrărilor şi de alocare a resurselor. • Programe de statistică a sistemului de operare care ţin evidenţa utilizatorilor. din punctul în care a fost întrerupt. unde este posibil.  Asamblorul uşurează scrierea programelor folosind simboluri în locul limbajului maşină. Programele de servicii se execută sub supravegherea programelor de comandă şi control. în timp ce compilatorul oferă posibilitatea scrierii de programe pentru orice sistem de calcul ce dispune de compilatorul respectiv. compilatoare. a lucrărilor executate de aceştia şi a resurselor consumate. • Proceduri de tratare a intrărilor şi ieşirilor la nivel fizic care asigură efectuarea operaţiunilor elementare de I/E cu toate tipurile de periferice din sistem. sau chiar între variante diferite ale aceluiaşi sistem de operare. • Programe de gestiune a fişierelor care reprezintă o colecţie de module prin care se asigură deschiderea. • Programe de gestiune procese care creează procese şi rezolvă probleme privind cooperarea şi concurenţa acestora. de la un sistem de operare la altul. iar compilatorul este specific unui anumit limbaj. Programele de serviciu pot fi grupate astfel: 1. Componenta de servicii a sistemului de operare s-a dezvoltat odată cu cerinţele utilizatorilor sistemelor de calcul. specific fiecărui sistem de calcul. desfăşurarea simultană a uneia sau mai multor operaţiuni de I/E cu prelucrările realiozate de procesorul central. • Programe de gestiune a memoriei care alocă necesarul de memorie internă solicitat de procese şi asigură protecţia memoriei interprocese. • să existe posibilitatea de a conserva parametrii procesului suspendat.

când încărcătorul este inclus în compilator (compilatoare de tip LOAD and GO). un compilator.  examinarea şi modificarea. AR (Archive) – sub UNIX.  includerea unor componente ale sistemului de operare care facilitează punerea la punct şi depanarea programelor utilizator.  includerea în programul executabil a unor componente din bibliotecile sistem. Windows Explorer. 4. 7. Ca exemple de bibliotecare putem aminti: LBR – sub MS-DOS. Încărcarea se poate face în mai multe variante:  imediat după translatare. iniţializând execuţia. Programele de bibliotecare asigură crearea. Ele sunt cunoscute şi sub numele de apeluri sistem. când încărcătorul este independent. crearea şi actualizarea programelor. a fişierelor de date. sistemul de operare va lansa în execuţie o procedură din bibliotecă. Editoarele de legături prelucrează programul obiect rezultat în urma compilării. după caz. Editoarele de texte permit editarea textelor.  în momentul link-editării. astfel încât atunci când un program utilizator emite un apel. În componenţa lor intră un editor de texte. Suprafeţele de operare oferă o gamă variată de servicii ce înlesnesc executarea rapidă a lucrărilor de rutină. Intră în această categorie programe de serviciu de tipul: Norton Commander. Win Commander. Interfaţa dintre nucleul sistemului şi programele de aplicaţii este asigurată printr-un set de instrucţiuni extinse pe care sistemul de operare le poate executa. Bibliotecarul este apelat implicit de către sistemul de operare în etapele de punere la punct a programelor şi explicit de către utilizator prin comenzi specifice limbajului de comandă. Execuţia repetată a unui program este facilitată de compilator care realizează translatarea o singură dată. Mediile de programare permit automatizarea procesului de construire şi testare a programelor. dintre care amintim: 70 . în timp ce interpretorul translatează de fiecare dată programul. Prin aceste proceduri sistemul de operare oferă programelor de aplicaţii diferite servicii. a programului existent în memoria internă. transformându-l în program executabil. Un sistem electronic de calcul poate să lucreze în două moduri: • modul supervizor (kernel) când controlul este deţinut de către sistemul de operare. 2. Programele de depanare oferă mijloace de verificare şi corectare a operaţiilor realizate de programul curent:  suspendarea execuţiei în punctele prestabilite. 8. • modul utilizator (user) când controlul este deţinut de un program de aplicaţii. 3. Pentru fiecare apel există câte o procedură în biblioteca de proceduri a sistemului de operare. când încărcătorul este inclus în editorul de legături. 5. Editorul de legături realizează următoarele funcţii:  stabilirea legăturii între module în vederea constituirii programului executabil. 6. un depanator. gestionarea şi întreţinerea bibliotecii sistem (formată din module ale sistemului de operare) şi a bibliotecilor utilizator. Programele de încărcare sunt programe ce asigură încărcarea programelor executabile în memoria internă. fişierelor de comenzi etc. un editor de legături.  după link-editare.  realizarea de modificări şi corecţii adiţionale la reluarea programului. Bibliotecile de programe sunt colecţii de programe organizate sub forma unor fişiere partajate în scopul utilizării lor ulterioare.

datele şi stiva de date a programului. 3. reducerea timpului de răspuns al sistemului la solicitările utilizatorilor. • utilizarea unei interfeţe standardizate. Preocupările de îmbunătăţire a interfeţei om-calculator au avut în vedere următoarele obiective: • suprimarea limbajului de comandă din sistemul de operare. toate informaţiile despre proces sunt păstrate de către sistemul de operare în tabelele proceselor. Din această cauză. Montréal. Obiectivele şi funcţiile sistemelor de operare Sistemul de operare apare ca un ansamblu de programe destinat să răspundă la următoarele obiective:  uşurarea utilizării sistemului electronic de calcul prin preluarea lucrărilor de rutină. • servicii de disc care asigură citirea şi scrierea sectoarelor. • asigurarea unei interfaţe suficient de evolutivă pentru a lua în considerare noutăţile versiunilor ulterioare ale sistemului de operare. performantă. 130 71 .servicii video care stabilesc modul de lucru al monitorului. • interfaţă destul de facilă pentru a putea fi utilizată de oricine. utilizarea mouse-ului şi a meniurilor derulante.  creşterea eficienţei globale în utilizarea sistemului de calcul prin creşterea vitezei de execuţie a prelucrărilor. scrierea unui şir de caractere pe ecran etc.C. stabilirea tipului de dischetă etc. Aceast tip de interfaţă a fost realizat prima dată de firma XEROX la PARC (Palo Alto Research Center). Informatique: les bases. Până la Windows limbajul de comandă al sistemelor de operare asigura un dialog de tip text (linie de comandă). Icones. 1993. registrele folosite de program şi alte informaţii necesare lansării în execuţie a programului. în acelaşi timp. Reluarea unui proces oprit temporar are loc exact din starea în care a fost suspendat. Pull-down menus) răspunde acestor obiective prin componentele care-i dau denumirea: ferestre. Procesul este format din programul executabil. şterg şi folosesc diferite resurse software pe care le administrează sistemul de operare. • J. Cele mai importante dintre acestea sunt procesele. California.. Editions J. citirea unei taste etc. verificarea sectoarelor. Inc. Mouse. Apelurile de sistem creează. poziţia cursorului. creşterea gradului de utilizare a resurselor prin utilizarea lor la capacitate maximă. uneori greoi şi dificil de asimilat. repetitive. Primele versiuni WINDOWS asigurau o interfaţă grafică performantă pentru dialogul om-calculator. dar ele nu înlocuiau sistemul de operare MS-DOS. icon-uri (pictograme). de la expert la profan.5. Apropierea utilizatorului de calculator solicită o interfaţă om-calculator prietenoasă şi.. oricare ar fi calculatorul utilizat.I.1. Produse-program ca Norton Commander au asigurat îmbunătăţirea dialogului prin faptul că linia de comandă se construia prin selecţii ale componentelor apărute în panourile de pe ecran. p. asigurând partajarea timpului de lucru al procesorului între mai multe programe. Interfaţa WIMP3 (Windows. tipul cursorului. Ideea a fost preluată de Steve Jobs şi a fost 3 Claviez. ci reprezentau extensii ale acestuia. precum şi printr-un dialog suplu utilizator-sistem (prin intermediul unui limbaj de comandă).  utilizarea eficientă a resurselor sistemului electronic de calcul. • servicii pentru tastatură care asigură stabilirea stării tastaturii. Periodic sistemul de operare decide oprirea execuţiei unui proces pentru lansarea în execuţie a altui proces.

Rolul sistemului de operare este de a asigura utilizarea eficientă a resurselor sistemului electronic de calcul. accesul la fişiere. Principiul de bază constă în stabilirea unui dialog om-calculator prin intermediul obiectelor afişate în fereastra activă. precum şi funcţia de tipul « plug and play » care oferă facilităţi de autodetecţie a echipamentelor nou instalate în sistem şi permite reconfigurarea hardware. O etapă din lucrare poate fi descompusă la nivel inferior în procese care. în funcţie de logica lucrării. 3. se pot executa secvenţial sau concurent.53 72 . etc. Fiecare obiect are asociate anumite comenzi care pot fi apelate cu ajutorul mouse-ului. Paris.1. Operaţiunile realizate de sistemele de operare pentru a-şi realiza obiectivele pot fi grupate astfel4: • gestiunea lucrărilor.1. operaţii interzise. Orice acţiune ce prezintă un risc de pierdere a informaţiei este sistematic supusă confirmării utilizatorului (vezi ştergerea fişierelor în Word). facilitând sarcinile utilizatorului. etc. jurnalizarea erorilor. • comunicarea cu utilizatorul. care ar putea duce la alterarea zonelor de program din memoria internă sau la alterarea. În cazul în care este posibilă executarea simultană a mai multor programe. ca împărţirea la 0). de exemplu prin căderea unui echipament din sistem Sistemul de operare îndeplineşte şi o serie de funcţii auxiliare. R. Sistemele de operare pot avea şi funcţia de asistenţă « on line ».. a memoriei interne. Systèmes d'information et management des organisations. precum şi protecţia între programe. Les Editions Foucher. cunoscută ca Help-ul sistemului de operare. lipsa din configuraţia sistemului de calcul a unui echipament. el trebuie să asigure protecţia între utilizatori acolo unde sistemul de operare permite accesul concomitent al mai multor utilizatori (programe) la resursele sistemului de calcul. Alte facilităţi ale interfeţei WIMP sunt: • ferestre tip termometru care indică modul cum progresează prelucrarea în curs (vezi comanda Copy sub Windows). cu uşurinţă. cum ar fi: contabilizarea activităţii sistemului de calcul. Divizarea lucrărilor în 4 Reix. cu mai multe nivele. jurnalizarea comenzilor adresate interpretorului de comenzi al sistemului de operare. pe toată durata execuţiei unui program. 1990. Sistemul de operare gestionează alocarea timpului UCP. Sistemul de operare poate trata erorile fizice (de exemplu. a sistemului. sistemul de operare realizează alocarea resurselor între programe pe baza unor criterii de alocare. etc. în scopul utilizării cât mai eficiente a acestor resurse.5. • gestiunea fişierelor. erori de citire/scriere în memoria externă. Această protecţie se referă la evitarea cazurilor de interferenţă între mai multe programe în execuţie. Lucrarea cuprinde mai multe etape care se succed într-o ordine prestabilită de utilizator. accesul la echipamentele periferice. în scopul optimizării execuţiei programelor. • ferestre de alertă.aplicată la calculatoarele LISA şi apoi la MacIntosh. Gestiunea lucrărilor O lucrare reprezintă un ansamblu de activităţi delimitate prin comenzi specifice limbajului de comandă. fie că este vorba de programe utilizator sau programe ale sistemului de operare.) sau erorile logice care pot să apară în timpul executării unui program (de exemplu. ca şi notificarea schimbării configurării sistemului. De asemenea. p. a datelor utilizate de un alt program. de către un program. • gestiunea intrărilor şi ieşirilor. erori de acces la un echipament periferic.

sincronizarea proceselor. Gestiunea mesajelor se aplică la calculatoarele interconectate în reţea sau la calculatoarele care lucrează cu mai multe terminale.procese asigură o utilizare mai eficientă a sistemului electronic de calcul. în sistemele de operare UNIX şi MS-DOS există facilităţi SPOOLing pentru listările la imprimantă (comanda externă PRINT din MS-DOS). Gestiunea lucrărilor este asigurată de un program specific (supervizor. unitatea centrală efectuează alte lucrări. imprimante etc. Din tehnica SPOOL decurge un dublu avantaj: • pentru unitatea centrală operaţiile de I/E se realizează numai printr-un schimb unic cu unitatea de discuri magnetice. dar determină creşterea complexităţii sistemului de operare prin adăugarea de noi funcţii: alocarea resurselor la nivel de proces. unităţi de discuri. Toate datele de intrare sunt stocate pe disc magnetic pe măsura preluării lor şi toate datele de ieşire vor fi stocate tot pe disc şi vor fi. imprimate. Schimburile de informaţii între periferice şi unitatea centrală sunt intermediate de unităţile de intrare/ieşire (canale. În practică. deci să suspende execuţia în curs şi să evacueze unele programe în memoria auxiliară. iar viteza de lucru este ridicată. memorii tampon etc. Fiecare lucrare dispune la un moment dat de un spaţiu de memorie şi trebuie să se supravegheze ca nici o altă sarcină să nu pătrundă în partiţia alocată. în momentul când prin programul utilizatorului se solicită o operaţie de I/E. Gestiunea independentă a I/E (SPOOL-Simultaneous Peripheral Operations On Line) are la bază principiul separării totale a operaţiilor de I/E de operaţiile de prelucrare. În multe sisteme de operare gestionarul de I/E oferă posibilităţi complementare cum sunt: gestiunea independentă a I/E. Acest program coordonează şi controlează orice activitate derulată de alte programe ale sistemului de operare. În aplicaţiile economice unde operaţiile de I/E sunt numeroase.1.5. • gestiunea resurselor (mijloacelor) necesare execuţiei unui program încărcat în memoria principală. 3.2. Gestiunea intrărilor/ieşirilor joacă un rol important în aplicaţiile de gestiune. aranjate într-un fir de aşteptare pus la dispoziţia programului coordonator. 73 . eventual. îndeplinind două subfuncţii esenţiale: • gestiunea sarcinilor de îndeplinit care determină care sunt programele sau modulele de program ce se vor executa. gestionarul de I/E (numit adesea IOCS-INPUT OUTPUT CONTROL SYSTEM sau BIOS – Basic Input Output System) preia sarcinile legate de citirea şi scrierea informaţiilor pe unităţile periferice. Există mai multe sisteme de gestiune a memoriei: partiţii fixe. Exemplu: O cerere prioritară pornind de la un terminal poate obliga supervizorul să elibereze o zonă de memorie. monitor) care realizează gestiunea resurselor fizice ale calculatorului şi coordonarea generală a derulării lucrărilor. mai târziu. • dacă un periferic de ieşire este la un moment dat indisponibil prelucrarea va fi executată în continuare deoarece ieşirea va avea loc pe disc. În acest timp. calitatea gestiunii I/E prin sistemul de operare este un criteriu important al eficienţei sistemului. partiţii variabile. paginare etc. păstrând imaginea exactă din momentul apariţiei cererii. gestiunea mesajelor etc. transmiterea informaţiilor la procese. Gestiunea intrărilor/ieşirilor Echipamentele periferice sunt foarte diverse (terminal. De exemplu.) şi necesită numeroase comenzi şi controale succesive prin intermediul sistemului de operare. Mesajele trebuie să fie controlate şi.) şi funcţionează cu performanţe diferite de ale unităţii centrale.

fişierele de date etc. de exemplu în cadrul unei reţele de calculatoare. Gestiunea fişierelor Sistemul de operare. • necesarul de resurse fizice. pe discuri magnetice. • informaţii privind seturile de date asociate lucrării. informaţii privind tipul fişierului. Anumite fişiere sunt prezente permanent în memoria principală şi se numesc rezidente în memorie (este vorba de nucleul sistemului de operare). Uneori se recurge la salvarea fişierelor pe suporturi magnetice sau optice în scopul păstrării acestora. • Gestiunea bibliotecilor de programe. sunt stabilite drepturi de partajare a fişierului.1. datorate incidentelor hardware şi software. • structura lucrărilor. De aici apar probleme privind partajarea memoriei între diferite fişiere care trebuie să fie uşor apelate în caz de nevoie şi partajarea fişierelor între mai mulţi utilizatori pe baza unor priorităţi de acces.5. Fiecare comandă este recunoscută de programe specializate numite interpretoare de comenzi (de exemplu.3. se realizează prin copii de siguranţă. Această bibliotecă este stocată. Comunicarea om-calculator se realizează şi prin afişarea unor mesaje de răspuns pe ecran. de exemplu: data când a fost creat fişierul. Protecţia contra distrugerilor accidentale. în sistemul de operare Windows fiecare utilizator dispune de o listă a fişierelor sale într-un catalog (folder). Sistemul de operare simplifică accesul la fişiere asigurând totodată şi protecţia datelor. Dialogul cu utilizatorii Dialogul utilizator-calculator se realizează prin intermediul unor linii de comandă ce folosesc comenzi definite strict printr-un limbaj de comandă (de exemplu în MS-DOS prin comenzi interne şi comenzi externe). informaţii despre date calendaristice. Aceste programe declanşează operaţiile curente activând alte module ale sistemului de operare. De obicei un program este realizat pentru a fi executat de mai multe ori. sunt oferite informaţii de adresă care permit localizarea fişierului pe disc.BAK) reţin penultima versiune a unui fişier. De exemplu. Gestiunea drepturilor de acces permite protejarea fişierelor contra modificărilor neautorizate sau contra distrugerilor datorate altor utilizatori.1.5. fişier ascuns aplicaţiilor obişnuite). Alte fişiere sunt memorate pe suporturi magnetice şi sunt apelate în memoria internă numai când sunt necesare (celelalte componente ale sistemului de operare.COM în MS-DOS). fişierele backup (. Sistemul de gestiune al fişierelor (gestionarul de fişiere) este o componentă a sistemului de operare care realizează următoarele activităţi: • Gestiunea fişierelor stocate în memoriile auxiliare. 74 . programele utilizatorului sunt stocate şi manipulate de sistemul electronic de calcul cu ajutorul fişierelor. data ultimei consultări • Protecţia datelor.). 3. data ultimei actualizări.4. inclusiv cele ale sistemului de operare care nu sunt rezidente în memorie. Cu ajutorul limbajului de comandă utilizatorul specifică: • delimitarea lucrărilor. COMMAND. fişier sistem. Fiecare fişier este identificat printr-un nume şi are anumite atribute (de exemplu. Simpla precizare a numelui programului determină încărcarea sa în memorie.3. După obţinerea formatului executabil programul este stocat într-o bibliotecă de programe alături de altele. De exemplu. fişier read-only. în general.

în cadrul lotului din care face parte. şi de: • metodele de lucru folosite pentru alocarea memoriei (monoprogramare. Protecţia datelor este relativ simplă pentru că nu există decât un singur program al utilizatorului prin care se scrie sau se citesc fişierele. Lansarea în execuţie a lucrărilor din lotul de lucrări se face automat. utilizatorul trebuie să fie în măsură să selecteze acel sistem care satisface cel mai bine cerinţele sale de utilizare. printre altele. obiectivul ei fiind automatizarea lansării în execuţie a lucrărilor (programelor).2. • la un moment dat. Monoprogramarea Monoprogramarea reprezintă o tehnică de exploatare pentru sistemele seriale. este modalitatea curentă de lucru a sistemului de operare pentru calculatoarele personale. Aceasta explică de ce un program nu este executabil decât pe un calculator ce are sistemul de operare pentru care a fost scris programul.1. • ordinea de lansare în execuţie a lucrărilor este strict ordinea în care se află lucrările în lotul de lucrări. Tehnici de exploatare a calculatoarelor Tehnica de exploatare a unui sistem de calcul se referă la modalităţile utilizate de sistemul de operare pentru planificarea execuţiei programelor şi pentru gestionarea resurselor solicitate. în loturi de lucrări. tratarea întreruperilor etc. toate resursele sistemului sunt puse la dispoziţia lucrării aflate în execuţie. Deoarece sistemele de operare prezintă mari diferenţe de la o categorie la alta de sisteme de calcul pe care sunt folosite. 3.Batch Processing Systems). iar sistemele de operare care utilizează această tehnică de exploatare se numesc sisteme de operare batch (BPS . Dezavantajele acestei tehnici sunt reprezentate de timpul mare de răspuns al sistemului (toţi utilizatorii primesc rezultatul prelucrărilor numai după executarea întregului lot) şi eficienţa scăzută în utilizarea resurselor sistemului (toate resursele sunt afectate. Ea presupune organizarea şi execuţia secvenţială a lucrărilor pe un sistem de calcul. sub controlul componentei sistemului de operare numită monitor de înlănţuiri. 3.Un alt aspect al comunicaţiei se referă la legătura între programele utilizatorului şi sistemul de operare. câte unei singure lucrări în execuţie). multiprogramare). secvenţial. încărcarea programelor. în context mono-utilizator. Monoprogramarea. Lansarea în execuţie a unei lucrări se face. Ca regulă generală aceste funcţii nu sunt standardizate decât pentru un limbaj de programare sub un sistem de operare. • tehnicile aplicate în planificarea executării lucrărilor (interactive. Modalităţile curente ale acestui dialog depind de tipul limbajului de programare utilizat şi de tipul sistemului de operare. adică respectând condiţiile: • o lucrare se lansează în execuţie numai după încheierea execuţiei lucrării care o precede. pregătirea memoriei. Alegerea unui sistem de operare depinde. Acest mod de organizare a prelucrărilor se numeşte prelucrare batch (pe loturi). pe rând.2. Sistemul de operare asigură în acest caz o gestiune sumară a lucrărilor. Planificarea lucrărilor se realizează strict secvenţial într-o ordine prestabilită. 75 . neinteractive).

Masterul coordonează toate operaţiunile de I/E. dar şi instrucţiuni din programe diferite. Legăturile dintre memoria internă şi unitatea centrală de prelucrare se pot realiza în următoarele variante: 5 O partiţie de memorie trebuie să fie o zonă contiguă de memorie. atunci sistemul este exploatat în multiprelucrare. dintrun grup de programe. Obiectivul urmărit în cadrul multiprogramării constă în maximizarea volumului de lucrări care trec prin sistem şi minimizarea timpului petrecut de o lucrare în sistem.3. Sistemele de calcul care utilizează tehnica multiprogramării sunt prevăzute cu o componentă a sistemului de operare numită monitor de planificare a lucrărilor care alege. În multiprogramare sistemul de operare trebuie să asigure administrarea cererilor de I/E şi planificarea firelor de aşteptare pentru programele concurente. pe acelea potrivit cărora timpul neocupat al unităţii centrale să fie minim. unitatea centrală de prelucrare poate executa instrucţiunile unui singur program. Multiprogramarea Multiprogramarea (multiprogramming) reprezintă modul de exploatare a unui sistem de calcul care permite existenţa simultană în memoria internă a mai multor programe care se execută concurent. adică o zonă de memorie formată numai din locaţii de memorie adiacente.3. Timpul de inactivitate al unităţii centrale. Tot masterul se poate utiliza ca interfaţă între slave şi colecţii voluminoase de date existente în memoria externă. Pentru a realiza acest deziderat. impus de perioadele de aşteptare. la o unitate centrală de prelucrare poate fi cuplată o altă unitate centrală de prelucrare destinată coordonării activităţilor din sistem (master). cu restricţia ca ele să nu folosească în acelaşi timp aceeaşi resursă. în acest caz master-ul este referit ca front-end processor. Se poate astfel aprecia că multiprogramarea este un concept software. De asemenea. fiind responsabil de întreţinerea bazei de date. având rolul de interfaţă între slave şi dispozitivele de I/E. de fapt. De remarcat că în cadrul sistemelor exploatate în multiprelucrare.2. este redus substanţial dacă în memoria internă ar putea coexista simultan mai multe programe ce solicită unitatea centrală atunci când aceasta aşteaptă terminarea unei operaţii de intrare/ieşire pentru lucrarea curentă în execuţie. în partiţii fixe de memorie . editări de texte şi întreţinerea colecţiilor de date (fişiere. atunci sistemul este exploatat în multiprogramare. Multiprelucrarea Dacă n programe se găsesc în acelaşi timp în memoria internă şi partajează resursele sistemului de calcul.2. 76 . La sistemele de operare pentru microcalculatoare multiprogramarea se referă la facilitatea de lucru multitasking. precum şi o gestiune eficientă a resurselor fizice şi logice solicitate de lucrările în execuţie. în ordinea sosirilor. în timp ce slave-ul execută operaţii complexe. Unul dintre obiectivele multiprelucării este acela de a degreva o unitate centrală de prelucrare de taskuri specifice ca: tabelări de date. dacă în multiprogramare se folosesc n procesoare. este necesar un mecanism de protecţie între lucrări care să permită execuţia unei lucrări. fără afectarea celorlalte existente în memoria internă. baze de date). iar multiprelucrarea un concept hardware. Un sistem de calcul este exploatat în multiprelucrare dacă cel puţin două unităţi centrale de prelucrare lucrează în paralel. la un moment dat este activ un singur program. Sistemele master/slave sunt sisteme care lucrează prin tehnica multiprelucrării. 5 3. situaţie în care este referit ca back-end processor. Execuţia mai multor programe în multiprogramare pare simultană (se simulează n procesoare pe un singur procesor) deşi. O partiţie are o anumită lungime şi o adresă fixă.2.

bazat pe principiul separării operaţiilor de intrare de operaţiile de ieşire şi de restul prelucrărilor şi pe executarea lor în paralel. direct adresabilă. acesta constituind interfaţa dintre toate unităţile centrale de prelucrare şi memoria internă. Pentru utilizarea tehnicii SPOOLING este nevoie de o memorie externă de capacitate mare. tehnica SPOOLING se poate folosi sub Windows pentru listările la imprimantă. timpul de răspuns trebuind să fie la nivelul milisecundelor. utilizând comanda Print care poate fi executată în paralel cu alte lucrări în execuţie. • supravegherea unui furnal sau cuptor de tratamente termice. Executarea lucrărilor se face în multiprogramare. a unei instalaţii chimice.4. legătură printr-un singur canal folosit partajat. conform tehnicii de exploatare în multiprogramare. Această tehnică constă în organizarea de zone tampon de memorie (buffers) pentru realizarea de dispozitive periferice de intrare/ieşire virtuale care permit introducerea de lucrări înainte ca acestea să fie executate. Prelucrări SPOOLING Prelucrarea spooling (Simultaneous Peripheral Operations On-line) reprezintă un mod eficient de exploatare a sistemelor de calcul seriale. unde să fie organizate perifericele virtuale. Exemple: • supravegherea unui sistem radar. 3.• • • legătură matricială prin intermediul unui sistem de comunicaţie prin care cererile neonorate sunt plasate într-un fir de aşteptare gestionate prin componentele hardware şi software. în momentul producerii acestora.2. acestea sunt utilizate în reprize.2. Prelucrări în timp real Sistemele de operare în timp real sunt sisteme care permit să se urmărească şi să se controleze evenimente din mediul extern sistemului de calcul. dar într-o repriză sunt utilizate la capacitatea maximă. timpul de răspuns trebuie să fie de 1-2 secunde.5. 3. timpul de răspuns este cuprins între 20-30 secunde. De exemplu. • gestiunea în timp real a stocurilor de materiale. Avantajul utilizării unui sistem în timp real este capacitatea sa de a furniza la timp informaţii într-un mediu de date care se modifică foarte rapid. redarea rezultatelor la imprimantă în timpul execuţiei altor lucrări. supravegherea sistemului energetic. legătură prin canale multiple când procesoarele partajează o cale unică pentru fiecare modul de memorie. Obiectivul principal al sistemelor în timp real este ca timpul de răspuns al sistemului să fie suficient de scurt în raport cu procesul real care produce datele furnizate sistemului de calcul. Efectele utilizării tehnicii SPOOLING sunt: • creşterea randamentului de exploatare a unui sistem serial cu 40-50%. planificarea execuţiei lucrărilor pe baza unui sistem de priorităţi prestabilite. preluând datele de intrare de la locul producerii lor şi furnizând informaţii de ieşire la locul desfăşurării evenimentelor. fără a se ţine seama de ordinea de sosire. 77 . în primul rând prin scăderea timpilor de aşteptare ai UCP • creşterea randamentului de utilizare a echipamentelor I/O.

3. Tehnica de divizare a timpului (time-sharing) se bazează pe principiile divizării timpului şi partajării resurselor între mai mulţi utilizatori independenţi. • să asigure o repartizare echitabilă a resurselor între diferiţi utilizatori astfel încât execuţia fiecărui program să fie posibilă. în esenţă.2. numite tranzacţii. Exploatarea în time-sharing (cu "partajarea timpului") porneşte de la un obiectiv asemănător cu exploatarea în multiprogramare: executarea concurentă a proceselor. o reacţie chimică. fiecare utilizator are impresia că sistemul îi aparţine în întregime. de această dată în cazul sistemelor interactive. Timpul de răspuns se măsoară în secunde. Această diferenţă este folosită de sistemul de calcul pentru a executa alte programe aflate în stare “gata”. 78 . Lucrările nu au priorităţi prestabilite. sistemele de rezervare a locurilor în avion). cu partajarea resurselor sistemului de calcul.).). diferenţa dintre timpul de gândire şi de reacţie al utilizatorului (relativ mare) şi timpul afectat operaţiunilor de intrare/ieşire. Sistemul multiutilizator cu program comun (multi-terminal sau multi-posturi) permite ca mai mulţi utilizatori. astfel că acestea trebuie să fie executate dinamic. Putem distinge mai multe situaţii: sistem multiutilizator cu program comun. feroviar.sunt sisteme în timp real cu ajutorul cărora se realizează urmărirea unui proces (un proces de fabricaţie. b) Sisteme tranzacţionale . instalaţi la terminale diferite. etc. sistem time-sharing. Obiectivul este reducerea timpului de răspuns al sistemului. sistem multiutilizator cu multiprelucrare. Exemplu : sistemele tranzacţionale sunt utilizate pentru sisteme informatice bancare. se blochează accesul la un fişier de zboruri în timp ce de la un terminal se face o rezervare. Datele sunt primite de sistemul de calcul de la terminale prin intermediul unor mesaje cu format fix. Sistemul de operare are ca preocupare principală asigurarea accesului şi securităţii datelor partajate între diferiţi utilizatori. sisteme de rezervare a locurilor la societăţi de transport aerian. evitând distrugeri accidentale sau voluntare prin programele altor utilizatori. etc. eliberarea biletelor cu locuri rezervate. Sistemul de operare în regim de time-sharing trebuie să răspundă următoarelor obiective: • să asigure protecţia datelor fiecărui utilizator. planificarea execuţiei urmărind obţinerea unui timp de răspuns minim. pentru servirea cererilor cât mai multor utilizatori. Prelucrarea fiecărei intrări se face prin generarea în sistem a unui proces. La originea sistemelor stă. Se stabileşte o cuantă de timp pentru fiecare utilizator. pentru sisteme de urmărire operativă a producţiei. În acest context. să execute acelaşi program (de exemplu consultarea bazelor de date în reţelele locale de calculatoare. Ele trebuie să realizeze prelucrarea concomitentă a intrărilor primite de la un mare număr de dispozitive de intrare.Sistemele în timp real sunt sisteme interactive multiuser. Sistemele în timp real se pot clasifica în : a) Sisteme in-line (sisteme de proces) .6. multiuser. Timpul de răspuns se măsoară în minute. Unitatea centrală este partajată pe bază de cerere. etc. De exemplu.sunt sisteme în timp real orientate pentru prelucrarea unui volum mare de date de aceeaşi natură (de exemplu: evidenţa vânzărilor într-un mare magazin. Sisteme de lucru multiutilizator În sistemele multiutilizator mai mulţi utilizatori folosesc în acelaşi timp acelaşi calculator. în care acesta dispune de toate resursele sistemului.

În sistemele de operare time-sharing. comunicarea între programele în execuţie. Un sistem în time-sharing este sistemul de operare Unix. accesul la fişiere) sporeşte considerabil complexitatea sistemului de operare. Asigurarea protecţiei datelor (identificarea utilizatorilor. distribuirea şi utilizarea simultană a datelor de mai multe programe în execuţie. gestiunea lucrărilor şi gestiunea fişierelor devine foarte complexă. 79 . asigurând un timp de răspuns redus şi utilizarea eficientă a echipamentelor prin executarea pe scară largă a activităţilor concurente între unitatea centrală şi dispozitivele periferice. Tehnica de prelucrare concurentă (parallel processes) oferă posibilitatea lansării în execuţie a mai multor programe.

În aprecierea performanţelor unui server trebuie luaţi în considerare doi parametri: 1.a. băncile şi depozitele de date de către diferite categorii de utilizatori. Deva. Soluţiile utilizate pentru a asigura toleranţa la erori sunt sistemele neîntreruptibile la tensiune şi subsistemele de discuri 1 Niţchi. ş. 2.  respectarea limitelor sistemului de operare (numărul de utilizatori. Conceptul de reţea de calculatoare O reţea de calculatoare reprezintă ansamblul calculatoarelor interconectate prin intermediul mediilor de comunicaţii în scopul utilizării în comun de către utilizatori a resurselor disponibile. Toleranţa la erori a unui server se referă la posibilitatea de recuperare a contextului curent de lucru după producerea unor disfuncţionalităţi hardware. precum şi exploatarea în comun a mai multor resurse. Calculatoarele reprezintă sistemele de calcul şi trebuie să fie echipate cu dispozitive de reţea. Serverul este calculatorul pe care rulează sistemul de operare de reţea NOS (Network Operating System). Racoviţan. cererile vor depăşi capacitatea serverului de a servi. Scalabilitatea unui server se referă la posibilitatea de creştere a capacităţii serverului. având rolul de a asigura securitatea fişierelor şi a directoarelor şi de a deservi rapid cererile clienţilor din reţea.Capitolul 4. O altă definiţie prezintă reţeaua de calculatoare ca fiind un ansamblu de calculatoare legate între ele în vederea comunicării de mesaje şi partajării resurselor1. Editura Intelcredo.1. Ş. iar cererile adresate serverului vor spori. Reţele de calculatoare 4. programe şi echipamente.. Serverul dedicat este un calculator care funcţionează doar ca server.  adăugarea de procesoare suplimentare pentru a putea control creşterea încărcăturii sistemului. folosirea simultană a informaţiilor din bazele. Mai devreme sau mai târziu. Este ineficient să se construiască un sistem în jurul unui server care este configurat la capacitatea maximă. cât şi staţii de lucru utilizate în scopuri individuale de fiecare utilizator în parte.. p. 153 80 . Calculatoarele unei reţele pot fi atât servere care prestează servicii mai multor utilizatori ai reţelei. dispozitive care să confere conectivitatea necesară mediilor de comunicaţii. Pe măsură ce se adaugă noi utilizatori la sistem. Serverele pot fi dedicate sau nededicate.  instalarea de discuri suplimentare. D. Astfel este posibilă transmiterea informaţiei între utilizatori situaţi în puncte diferite. nefiind folosit ca staţie de lucru sau drept client. volumul tranzacţiilor creşte şi se acumulează din ce în ce mai multe date. 1996. Bazele prelucrării informaţiilor şi tehnologie informaţională. Consideraţiile privind scalabilitatea includ:  adăugarea de noi module de memorie internă pentru a gestiona utilizatori suplimentari. spaţiul disc total). supervizează comunicaţiile în cadrul reţelei şi conţine programe care îi permit să se comporte ca un dispozitiv central de stocare pentru calculatoarele conectate la reţea.

informaţiile propagându-se de la un emiţător la un receptor prin intermediul undelor hertziene. Principalul dezavantaj al utilizării acestui mediu de comunicaţii îl constituie costul implementării. Pentru o toleranţă completă la erori fiecare componentă a sistemului de calcul trebuie să fie dublată. Unitatea de disc defectă este dusă la reparat. se poate realiza conectarea unui calculator la o reţea din orice locaţie care are la dispoziţie un post telefonic.) – prin intermediul lui se realizează conexiuni cu viteză şi calitate mult mai bună decât a liniilor telefonice. 81 . La ora actuală. utp etc. care a adus performanţa tehnologică a comunicaţiilor la nivelul cel mai ridicat. având fiabilitatea apropiată de 100 %. Cele mai des utilizate medii ce comunicaţii sunt: • Linia telefonică – permite conectarea calculatoarelor prin intermediul infrastructurii companiilor de telefonie fixă. La înlocuirea discului după reparaţie. • • Undele radio – reprezintă mediul comunicaţiilor mobile. acest mediu de comunicaţii are o viteză de transfer redusă şi este supus interferenţelor cu diverse surse de bruiaj. în schimb necesită instalarea unei reţele de cabluri la toate calculatoarele care urmează a se interconecta.RAID2. datorită faptului că nu necesită existenţa fizică a unui suport de comunicaţie. acestea sunt foarte variate. fapt ce permite implementarea unei reţele de calculatoare în cele mai diverse locaţii. care este forate ridicat. putând fi identificate următoarele trei categorii de resurse: • 2 un sistem RAID (Redundant Array of Inexpresive Disks – şir redundant de discuri ieftine) este un tip sofisticat de memorie disc. datele de pe aceasta sunt automat recuperate de pe celelalte. fibra optică permite transferuri la viteze foarte mari. a unor cantităţi de informaţii impresionant. protejează serverul de cele mai frecvente cauze care produc defecte: întreruperea tensiunii şi funcţionarea defectuoasă a discului. Fibra optică – este un mediu de comunicaţii relativ nou. Mediile de comunicaţii sunt suporturile fizice care realizează transferul datelor de la un calculator la altul. iar datele memorate pe aceasta pot fi refăcute cu ajutorul informaţiilor conţinute pe celelalte. Cele două facilităţi. Datorită tehnologiei. Având în vedere extinderea în teritoriu a acestor reţele de telefonie. operaţia de refacere şi instalare are loc automat. În cazul defectării unei unităţi de disc din sistemul RAID. Utilizând lumina ca suport de transfer a datelor (spre deosebire de liniile telefonice sau cablurile de reţea care utilizează ca suport de transfer curentul electric). Resursele disponibile reprezintă acele elemente ale unui sistem de calcul care pot fi folosite de către toţi utilizatorii unei reţele de calculatoare. împreună. Sistemul asamblează laolaltă mai multe unităţi de disc şi le tratează ca pe o unitate omogenă. Tehnologiile actuale permit un transfer de date foarte bun (viteză mare) în orice colţ al lumii. dar mai ales a compoziţie cablurilor liniilor telefonice (cupru). Cablul de reţea (coaxial.

nefiind necesară conectarea la fiecare calculator a câte unei imprimante. fiind necesară doar o licenţă software pentru un program instalat pe un singur calculator şi folosit de mai mulţi utilizatori simultan de la mai multe calculatoare. În termeni de specialitate. Software – reprezintă ansamblul aplicaţiilor ce pot fi folosite în paralel de către utilizatorii reţelei de calculatoare. Sistemele de operare în reţea controlează funcţionarea componentelor hardware şi software ale sistemului de calcul. Novell Netware şi Windows NT pentru reţelele locale şi sistemele de tip UNIX -Linux mai ales pentru conectarea subreţelelor în reţele de arie mai largă). Utilizarea în comun a acestor resurse determină eficientizarea sistemului informaţional al organizaţiei. faţă de celelalte funcţii ale unui sistem de operare. utilizarea în comun a resurselor unei reţele de calculatoare se numeşte partajarea resurselor. utilizând un set de reguli care reglementează comunicarea în reţea. Utilizarea imprimantelor în reţea reduce considerabil costurile achiziţiei de astfel de dispozitive.• Hardware – reprezintă echipamentele electronice ale unui sistem de calcul. Totodată. capabil să rezolve probleme de comunicare complexe. (de exemplu. Acest procedeu determină o eficientizare a costului resurselor. în condiţiile specifice lucrului într-o reţea de calculatoare. utilizatorii au la dispoziţie un spaţiu de stocare considerabil mai mare. absolut indispensabil. Aceste funcţii se referă la: 1. O reţea de calculatoare este susţinută de un software de reţea. Această funcţie trebuie să asigure transferul de date între sistemele de calcul din reţea. ci conectarea tuturor calculatoarelor la o singură imprimantă. precum şi accesul utilizatorilor la resursele reţelei. Sistemele de operare proiectate pentru gestionarea lucrului în reţea trebuie să asigure câteva funcţii suplimentare. fiind necesară efectuarea operaţiei doar pe un calculator. actualizarea acestor programe este mult mai simplă. problema transferului de date este complexă şi implică: o realizarea legăturii punctuale între două sisteme de calcul: un sistem transmite date şi celălalt le recepţionează o asigurarea transferului de date între două noduri. acesta fiind rezultatul însumării tuturor spaţiilor disponibile de pe toate calculatoarele din reţea. prin intermediul altor noduri • 82 . • Resurse informaţionale – reprezintă rezultatele prelucrării datelor. permiţând partajarea acestor resurse. set de reguli numit protocol de reţea. Prin utilizarea în comun a unităţilor de stocare a datelor. Acest lucru diminuează considerabil costurile achiziţiei de programe de aplicaţii. Comunicarea între nodurile reţelei (nodurile reţelei sunt sistemele de calcul din reţea). dar mai ales o eficientizare a rezultatelor obţinute. imprimante etc. În reţea se pot utiliza în comun următoarele categorii de resurse hardware: unităţi de stocare a datelor.

Accesarea resurselor partajate din reţea se referă la capacitatea unui nod de a avea acces la resursele partajate de un alt nod din reţea. pentru identificarea acestuia. Aceste drivere se referă deci la resurse care nu există fizic în sistemul de calcul respectiv dar există fizic pe host. etc. Partajarea propriilor resurse de către un nod presupune gestionarea cererilor multiple şi simultane de acces la resursele partajate. 2. care sunt declarate pe sistemul nodului care utilizează resursa partajată. Windows NT Server este un sistem de operare pentru un server de reţea şi are implementată funcţia de definire şi control ale drepturilor de acces. ele asigură atât o flexibilitate sporită. Definirea unei corespondenţe între unităţile fizice partiţionate. în sistemul de operare Windows. De exemplu opţiunea Map Network Drive (Mapare unitate de reţea) este oferită. echipamente. Operaţia inversă. ea dă posibilitatea mapării unei unităţi virtuale locale la o unitate din reţea. cu verificarea drepturilor de acces în reţea. Flexibilitatea sporită este dată de posibilităţile de extindere a reţelei prin adăugarea de noi staţii de lucru sau servere sau de împărţirea resurselor între utilizatori. 4. instalată pe fiecare nod. De exemplu opţiunea Sharing (utilizare în comun) din meniul de context al unor obiecte Windows permite definirea modului de partajare a resursei respective în cadrul reţelei 3. etc.operaţii de selecţie a traseului pe care să se facă transferul de date între două sisteme de calcul din reţea (funcţii de rutare) o operaţii de conversie a datelor în şi din formatul specific transmiterii datelor în reţea. Aceste funcţii sunt implementate pe serverul de reţea şi presupun asocierea unui sistem de parole fiecărui utilizator din reţea. numite protocoale de comunicaţie. o mecanisme de detectare şi tratare a erorilor de transmisie o autentificarea proceselor implicate în transfer. Răspândirea fără precedent a reţelelor de calculatoare se explică prin importanţa pe care o are schimbul informaţional şi avantajele pe care reţelele de calculatoare le oferă în această direcţie. Se numeşte host un nod al reţelei care permite partajarea resurselor sale de către celelalte noduri din reţea. codificarea sau împachetarea datelor. se realizează cu opţiunea Disconnect Network Drive (Deconectare unitate de reţea). în felul acesta pot fi reglementate drepturile de acces la resursele partajate de server. Identificarea nodurilor reţelei şi stabilirea drepturilor de acces în reţea. pentru fiecare utilizator şi pot fi definite acţiunile permise utilizatorilor din reţea. o 83 . cât şi avantaje economice. drivere virtuale. pentru această resursă. Gestionarea driverelor virtuale este realizată de o componentă de reţea specializată. Astfel. programe. de anulare a mapării. care pot să apară de la celelalte noduri din reţea. Mecanismul de identificare a utilizatorilor oferă şi posibilitatea urmăririi (înregistrării) activităţii utilizatorilor în reţea. conform anumitor reguli. dar şi de exploatarea în comun a mai multor resurse: date. Pentru a permite accesul la o resursă partajată din reţea. se definesc. de aplicaţia Explorer. şi driverele virtuale definite pe nodul local se numeşte operaţie de mapare. din reţea. Partajarea resurselor unui sistem de calcul între nodurile reţelei. Aceasta înseamnă că sistemul host trebuie să fie un sistem multitasking şi multiuser. Avantajele economice sunt determinate de costurile mai reduse ale echipamentelor. Spre exemplu.

2. Răspândirea geografică a sistemelor de calcul 2. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de răspândirea geografică a sistemelor de calcul În funcţie de răspândirea geografică a sistemelor de calcul din cadrul unei reţele de calculatoare se disting patru categorii de reţele: • Reţelele LAN – au o extindere relativ redusă (de la câţiva centimetri până la 1 kilometru distanţă între calculatoare). 4 3 LAN – Local Area Network – Reţea cu acoperire locală 4 MAN – Metropolitan Area Network – Reţea cu acoperire metropolitană 84 .1.2. şi anume: 1. Model de reţea locală LAN • Reţelele MAN – sunt extinse la nivelul unui oraş. nr. 4.4. suprafaţa lor variind între 1 şi 10 kilometri pătraţi. Adesea sunt constituite de către furnizorii de Internet şi sunt utilizate de către clienţii acestora. 3 Fig.1. Arhitectură 3. Se regăsesc în general la nivelul unei camere sau a unei clădiri şi sunt implementate adesea în cadrul organizaţiilor. în procesul de clasificare a acestora se regăsesc mai multe criterii. Modelul de comunicare (standardul de comunicare) 4. Topologie 4. Clasificarea reţelelor de calculatoare Datorită diversităţii reţelelor de calculatoare.

acoperind întreaga suprafaţă a planetei. alături de reţelele companiilor multinaţionale sau a organizaţiilor mondiale. 5 Fig.Fig. 4. Model de reţea cu acoperire vastă WAN • Reţelele GAN – se extind la nivel global. nr. nr. În această categorie de reţele intră şi Internet-ul. Model de reţea metropolitană MAN • Reţelele WAN – sunt extinse la nivelul unei regiuni. 6 5 WAN – Wide Area Network – Reţea cu acoperire vastă 6 GAN – Global area network – Reţea cu acoperire globală 85 . chiar la nivel naţional şi continental.2.3. 4.

Principalul dezavantaj îl constituie lipsa securităţii informaţiilor. nr.5. fiecare utilizator al reţelei are drepturi egale cu ale celorlalţi. Astfel.4.2. această categorie de reţea este implementată la nivelul unei organizaţii mici. nr. Model de reţea cu acoperire globală GAN 4.2. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de arhitectură În funcţie de arhitectura lor. respectiv: 86 . are o extindere locală (LAN) şi un număr mic de utilizatori. reţele de calculatoare se clasifică în: • Reţele peer to peer – reprezintă acele reţele de calculatoare în care fiecare nod (sistem de calcul) este investit cu capabilităţi şi responsabilităţi similare. Model de reţea peer to peer • Reţele client/server – utilizează două tipuri de calculatoare.Fig. 4. Adesea. efectele acestuia sunt limitate. dar datorită numărului mic de utilizatori. 4. Fig.

nu necesită resurse hardware deosebite. acestea se instalează de obicei pe un calculator care dispune de aceste resurse şi care primeşte denumirea de server. fiind necesare puţine noduri care să dispună de resurse hardware mai performante (server-ele). • Servicii de conectare la Internet – server PROXY. 4. în general. aplicaţii care poartă denumirea generică server. • Servicii de poştă electronică – server POP3. după cum sunt solicitate şi/sau oferite serviciile. SMTP etc. prin arhitectura client/server se realizează o bună distribuţie a resurselor în reţea. • alte servicii. După cum se poate observa.. Model de reţea client-server În cadrul unei reţele care are implementată arhitectura client/server. care utilizează serviciile oferite de un server. 87 . Serviciile oferite de un server pot fi: • Servicii de transfer al fişierelor – server ftp. orice sistem de calcul poate îndeplini funcţiunea de server sau de client. Acest lucru conduce la minimizarea costurilor de implementare şi maximizarea randamentului de prelucrare a datelor. Acestea sunt instalate pe sistemele de calcul din reţea şi sunt folosite de către toţi utilizatorii autorizaţi ai reţelei respective. restul sistemelor de calcul putând dispune de un minim de astfel de resurse. Serviciile în cadrul acestei reţele sunt oferite de către aplicaţii specializate. Acestea.6.o o Server – reprezintă acel nod din reţea care oferă servicii celorlalte noduri ale reţelei. Client – reprezintă acel nod din reţea care utilizează serviciile oferite de un server. necesită instalarea unor aplicaţii care să poată prelucra serviciile. Datorită faptului că o aplicaţie de tip server necesită resurse hardware considerabile. Celelalte sisteme de calcul. IMAP. numite aplicaţii client. nr. APACHE etc). • Servicii web – server web (IIS. Fig.

4.2.3. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de topologie Prin topologia unei reţele de calculatoare se înţelege modul de amplasare a acestora în spaţiu. În funcţie de acest criteriu se disting următoarele categorii de reţele: • reţele de tip magistrală (bus) – conectarea tuturor sistemelor de calcul şi a tuturor echipamentelor se face liniar prin intermediul unui cablu numit trunchi. Toate datele sunt transmise în toată reţeaua, dar sunt recepţionate doar de calculatorul sau dispozitivul căruia îi sunt destinate. La capetele trunchiului de reţea se montează câte un dispozitiv numit terminator, cu scopul de capta semnalele libere, respectiv semnalele care nu au fost recepţionate de nici un nod din reţea.

Fig. nr. 4.8. Model de reţea cu topologia magistrală (bus)

Avantaje: • necesită o infrastructură simplă şi puţin costisitoare; • conferă independenţă funcţională fiecărui calculator sau echipament conectat în reţea; o Dezavantaje: • funcţionarea reţelei presupune neapărat şi funcţionarea trunchiului sau magistralei. Dacă apare o defecţiune la magistrală, calculatoarele şi echipamentele din cadrul acesteia nu mai pot comunica între ele. • Datorită faptului că semnalul se difuzează în toată reţeaua, există pericolul interceptării acestuia de către utilizatori neautorizaţi, deci nu conferă o securitate fizică a comunicaţiei.
o •

reţele de tip stea (star) – conectarea tuturor sistemelor de calcul, precum şi a echipamentelor periferice se face prin intermediul unui dispozitiv special numit concentrator sau hub. Astfel fiecare nod din reţea are legătură directă cu hubul, realizându-se astfel o legătură permanentă între nodurile reţelei. Reţeaua funcţionează atât timp cât nodul central este în funcţiune, fiecare nod al reţelei fiind independent de celelalte noduri.

88

Fig. nr. 4.9. Model de reţea cu topologia stea (star)

Avantaje: • Oferă un control centralizat al traficului prin reţea; • Oferă independenţă nodurilor reţelei. o Dezavantaje • Necesită o infrastructură de comunicaţii costisitoare (se utilizează cablaje pe distanţe mari, plus concentratorul care reprezintă un echipament utilizat doar la centralizarea traficului); • Funcţionarea reţelei este dependentă de funcţionarea concentratorului.
o •

reţele de tip inel (ring) – toate sistemele de calcul sunt interconectate între ele în stilul conectării în topologia magistrală, doar că primul şi ultimul sunt unite formându-se astfel o buclă (inel). Informaţia se transmite de la un nod la următorul, într-un singur sens. Avantajele şi dezavantajele sunt aceleaşi ca la reţelele de tip magistrală, cu o completare, şi anume că reţele de tip inel oferă un grad ridicat de securitate privind transferul informaţiilor în şi din exterior, prin simplu fapt că acest transfer nu se poate realiza.

89

Fig. nr. 4.10. Model de reţea cu topologia inel (ring)

reţele de tip arbore (tree) – această categorie de reţele combină topologia reţelelor de tip magistrală cu cea de tip stea. Specific acestei topologii este magistrala centrală, respectiv un cablu denumit backbone . Pornind de la acest cablu, se dezvoltă strucuturi de reţele de tip stea şi/sau de tip magistrală, formându-se astfel reţeaua de tip arbore. Această topologie este cel mai des întâlnită la reţelele metropolitane, mai ales în cadrul companiilor furnizoare de servicii Internet. Aceste companii dezvoltă propriile reţele de cablaje, aşanumitele backbone-uri, la care se conectează clienţii serviciilor de Internet. Aceştia dispun de reţele locale proprii, cu arhitectură şi topologie proprie, astfel constituind împreună o reţea metropolitană de tip arbore. Principalul dezavantaj al acestui tip de reţele îl constituie dependenţa de elementul structural central (backbone), fără de care nici un nod al reţelei nu poate beneficia de conectivitate totală.
7

7 backbone – este un termen provenit din limba engleză, care în traducere reprezintă coloana vertebrală având înţelesul unui stâlp de susţinere sau a unui schelet pe care începe o construcţie, o dezvoltare a unei infrastructuri.

90

Modelul OSI (Open Systems Interconnection) pentru reţele. 4. Un protocol este un set de reguli şi convenţii ce se stabilesc între participanţii la o comunicaţie în vederea asigurării bunei desfăşurări a comunicaţiei respective.1. se ocupă de conectarea sistemelor deschise comunicării cu alte sisteme.9). Dar fiecare sistem de calcul prezintă un mod specific de stocare a informaţiei şi de interfaţare cu exteriorul. 4. prezentare. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de modelul de comunicare (standardul de comunicare) O reţea de calculatoare este alcătuită dintr-un ansamblu de mijloace de transmisie şi de sisteme de calcul utilizate pentru a realiza atât funcţii de transport a informaţiei.Fig. Cele mai importante sunt modelul de referinţă ISO / OSI şi modelul de referinţă TCP / IP.2. Modelul OSI conţine şapte niveluri: fizic. 4. propus de ISO (International Standard Organization). Acest model nu reprezintă în sine 91 . transport. cât şi funcţii de prelucrare a acesteia. de legătură date. aplicaţie (vezi figura nr. ca un prim pas către standardizarea internaţională a protocoalelor folosite pe diferite niveluri. Astfel. nr. Această convenţie poartă numele de protocol.4. o reţea de calculatoare care interconectează diferite sisteme de calcul poate funcţiona în bune condiţii numai dacă există o convenţie care stabileşte modul în care se transmite şi se interpretează informaţia. Model de reţea cu topologia arbore (tree) 4.4.11. sesiune. sau protocolul este o înţelegere între părţile care comunică asupra modului de realizare a comunicării. Pe parcursul evoluţiei comunicaţiei între calculatoare au fost elaborate mai multe familii de protocoale. reţea.2.

dacă e cazul. Nivelul prezentare. Spre deosebire de nivelele inferioare. utile în anumite aplicaţii. dar furnizează şi servicii îmbunătăţite. de a le descompune. acesta este receptat în cealaltă parte ca un bit 1 şi nu ca un bit 0. Nivelul fizic se ocupă de transmiterea biţilor printr-un canal de comunicaţie: când unul din capete trimite un bit 1. nivelul reţea se ocupă de rezolvarea neconcordanţelor dintre modul de adresare. în unităţi mai mici. Nivel fizic Nivel legătură Nivel reţea Bit Blocuri Pachet Mai multe pachete Nivel transport Nivel sesiune Nivel prezentare Nivel aplicaţie Informaţia de transmis Mesaje Mesaje Tranzacţii Fig. Nivelul sesiune permite utilizatorilor de pe maşini diferite să stabilească între ei sesiuni. Prin interfaţa dintre date şi utilizator se înţelege în cazul de faţă modul de afişare sau sistemul de păstrare a fişierelor care poate fi diferit de la un sistem la altul. nivelul legătură de date obligă emiţătorul: • să descompună datele de intrare în cadre (blocuri) de date (câteva sute sau mii de octeţi). De asemenea. ci arată numai ceea ce ar trebui să facă fiecare nivel. • să transmită cadrele secvenţial. care se ocupă numai cu transferul sigur al biţilor dintr-un loc în altul. Ca şi nivelul transport. Nivelul reţea se ocupă de controlul funcţionării subreţelei. Nivelul transport are rolul de a accepta date de la nivelul sesiune. de a transfera aceste unităţi nivelului reţea şi a se asigura că toate fragmentele sosesc corect în celălalt capăt. Modelul OSI 92 . O problemă cheie în proiectare este determinarea modului în care pachetele sunt dirijate de la sursă la destinaţie. nivelul prezentare se ocupă de sintaxa şi semantica informaţiilor transmise.13. 4. reprezentarea tipurilor de bază etc. Nivelul legatură de date are sarcina de a transforma un mijloc oarecare de transmisie într-o linie care să fie disponibilă nivelului reţea fără erori de transmisie nedetectate. De aceea. Exemplu: codificarea datelor. • să prelucreze cadrele de confirmare trimise înapoi de receptor.o arhitectură de reţea deoarece nu specifică serviciile şi protocoalele utilizate la fiecare nivel. Nivelul aplicaţie are rolul de a uniformiza interfaţa dintre date şi utilizator. nr. o sesiune permite transportul obişnuit de date. dimensiunea pachetelor sau chiar protocoalele sursei şi destinaţiei.

Modelul TCP/IP este mult mai vechi decât modelul OSI şi a fost utilizat drept model de referinţă de către strămoşul tuturor reţelelor de calculatoare. Modelul de referinta TCP / IP a apărut ca o necesitate de interconectare a reţelelor de diferite tipuri.2.2. reţea. Modelul ISO / OSI Modelul TCP / IP Fig. 4. numit Internet şi respectiv. Din figura nr.la . În cele din urmă.ICMP .4. Alte protocoale care pot funcţiona la acest nivel sunt: . folosind un anumit protocol. singura menţiune este aceea că gazda trebuie să se lege la reţea pentru a putea transmite date. Comparaţie între modelul ISO/OSI şi modelul TCP/IP Nivelul gazdă . reţeaua a ajuns să conecteze între ele. iar denumirea a fost dată după cele două protocoale fundamentale utilizate. Nivelul Internet defineşte oficial un format de pachet şi un protocol numit IP .Internet Control Message Protocol. nr.Internet Protocol care asigură un serviciu de transmitere a datelor fără conexiune. 4.Departamentul de Apărare al Statelor Unite).ARP . utilizând linii telefonice închiriate. ARPANET şi apoi de succesorul său. sute de reţele universitare şi guvernamentale.reţea) – despre acest nivel modelul TCP / IP nu spune mare lucru. Acest nivel face ca funcţionarea nivelului superior.4.reţea (interfaţă .Address Resolution Protocol. Nivelul Internet are rolul de a permite gazdelor să emită pachete în orice reţea şi de a face ca pachetele să circule independent până la destinatie.14. să nu depindă de reţeaua fizică utilizată în comunicaţie şi de tipul legăturii de date. 93 . se poate observa diferenţa dintre modelul de referinţă ISO / OSI şi modelul TCP / IP. Internet-ul.14. . Acest protocol nu este definit şi variază de la gazdă la gazdă şi de la reţea la reţea. ARPANET a fost o reţea de cercetare sponsorizată de către DoD (Department of Defense .

care foloseşte IP pentru transportul mesajelor.15 prezintă protocoalele şi reţelele modelului TCP/IP. Nivelul aplicaţie asigură utilizatorilor reţelei.punct. Ulterior . DNS (Domain Name Service). Acest protocol este folosit pentru transferul mesajelor de poştă electronică între utilizatori conectaţi la reţele diferite. protocol care permite unui utilizator de pe un sistem să se conecteze şi să lucreze pe un alt sistem aflat la distanţă.folosit pentru aducerea paginilor de pe Web. Poşta electronică a fost la origine doar un tip de transfer de fişiere. orientat pe conexiuni care permite ca un flux de octeţi trimişi de pe un sistem să ajungă fără erori pe oricare alt sistem din inter . fără pierderi. • HTTP (HyperText Transfer Protocol) . în ordine. dar care au o conexiune Internet. nr.. Fig. • poşta electronică SMTP (Simple Mail Transfer Protocol). dar ulterior a fost dezvoltat un protocol specializat pentru acest serviciu. fără duplicate. o varietate de servicii: • terminal virtual TELNET. • transferul de fişiere FTP (File Transfer Protocol) protocol care pune la dispoziţie o modalitate de a transfera eficient date de pe o staţie pe alta. pentru a stabili corespondenţa dintre numele gazdelor şi adreselor reţelelor. a mesajelor). Nivelul transport permite conversaţii între entităţile pereche din gazdele sursă şi.reţea (asigură livrarea corectă. în ambele sensuri. prin intermediul programelor de aplicaţie. fără conexiuni. în ordinea în care au fost emise).la . • UDP (User Datagram Protocol) este un protocol nesigur (nu asigură livrarea mesajului la recepţie fără erori. 94 . respectiv. au apărut o serie de alte protocoale.RARP . deci asigură comunicaţia între programele de aplicaţie. 4. cum ar fi: • Serviciul Numelor de Domenii.Reverse Address Resolution Protocol. Sunt definite două protocoale: • TCP (Transmission Control Protocol) este un protocol punct . destinaţie.

stabilindu-le drepturile de acces şi apartenenţele la grupuri. ci şi accesarea resurselor. Syscon for NetWare pentru versiunile 3. Utilizatorilor li se acordă permisiunile necesare la resuse pe baza grupului din care fac parte. cu documentarea ciclului de viaţă al reţelei. Acest lucru este valabil mai ales când sunt combinate caractere numerice şi alfabetice. conturi de utilizator.x). Fiecare utilizator care este membru al grupului are aceleaşi permisiuni de acces ca şi grupul. 26-28 95 . Conturile de utilizator şi cele de grup sunt create de obicei cu ajutorul unui utilitar furnizat de sistemul de operare de reţea (de exemplu. Scopul administrării reţelei este de a creşte produtivitatea prin asigurarea accesului la resursele necesare. Protocoalele utilizate de modelul TCP/IP 4. Păstrarea unui istoric al parolelor reduce accesul neautorizat la reţea. configurarea şi gestionarea tuturor elementelor reţelei: resurse locale şi aflate la distanţă. Criptografia şi securitatea reţelelor de calculatoare. Crearea conturilor de utilizator şi atributele aplicate acestor conturi sunt elementele prin care se gestionează accesul la resurse.x sau NWAdmin pentru versiunile 4.. răspunzându-se la următoarele întrebări: • Ce hardware şi ce software . nr. Principalele două tipuri de conturi de reţea care permit gestionarea utilizatorilor reţelei sunt conturile de utilizator şi conturile de grup. Administrarea şi securitatea reţelelor de calculatoare Administrarea reţelei constă în planificarea. Înainte de a lua această decizie.x şi 5. În reţelele bazate pe server. Modelul de securitate pentru o reţea de calculatoare este structurat pe mai multe niveluri : 8 8 Patriciu. Majoritatea sistemelor de operare în reţea creează în timpul instalării un cont administrator şi unul guest (oaspete). În acest sens trebuie să se înceapă cu configuraţia curentă. Accesul include nu numai conectarea la o anumită staţie de lucru. pp.ce versiuni . Utilitarele pot fi utilizate pentru a desemna opţiuni.15. accesul este acordat fiecărui utilizator printr-un cont individual. 1994. Administratorul trebuie să creeze apoi conturi pentru toţi utilizatorii reţelei. Grupurile sunt utilizate pentru a organiza utilizatorii în mulţimi logice pe baza modului în care aceştia au nevoie de acces la resusele reţelei. User Manager sau User Manager for Domains în Windows NT sau Windows 2000. administratorul trebuie să definescă metoda care va fi utilizată pentru a stabili cerinţe privind numele de utilizator şi parolele. Securitatea este sporită prin solicitarea ca parolele să fie schimbate periodic. 4. dispozive pentru conectivitate. administratorul de reţea trebuie să decidă cum gestionează accesul.3.sunt utilizate în prezent? • Acestea sunt adecvate nevoilor utilizatorilor? • Cum este văzută dezvoltarea reţelei în viitor? Înainte de a avea o reţea funcţională. V. Unul dintre cele mai importante aspecte ale securităţii reţelei îl reprezintă parolele. precum exigenţele pentru parole şi apartenenţele la grupuri.Fig. nu în mod individual. fiind greu de detectat. Editura Tehnică. Parolele lungi sporesc securitatea reţelei. Bucureşti. Administrarea reţelei trebuie să înceapă cu planificarea acesteia.

• Niveluri logice de securitate destinate asigurării controlului accesului la resursele şi serviciile sistemului. pe fiecare utilizator sau pe grupuri de utilizatori. Este comună tuturor sistemelor electronice de calcul. asigurarea securităţii echipamentelor din reţea (calculatoare şi echipamente periferice). iar atunci când aceasta nu este posibil sunt create bariere care să stopeze sau să întârzie atacul. limitarea lucrului la unele staţii). interzicerea lucrului în afara orelor de program. Măsurile prin care este asigurată securitatea fizică se referă la controlul accesului. transmiţându-le mesaje de averizare. O sursă de vulnerabilitate trecută deseori cu vederea o reprezintă alimentarea cu energie electrică a clădirii. magneto-optice). • nivelul de drepturi la servicii care determină cum poate folosi un anumit utilizator un serviciu (de exemplu. Cea mai bună soluţie pentru rezolvarea acestei probleme este realizarea unui sistem redundant la fiecare loc de muncă. Din punct de vedere al accesului la resursele sistemului întâlnim următoarea structurare: • Nivelul de acces la sistem care determină dacă şi când reţeaua este accessibilă utilizatorilor. gestiunea serverului şi pot fi individualizate astfel: • nivelul de control al serviciilor care este responsabil de funcţiile de avertizare şi de raportare a stării serviciilor.) La nivelul de securitate a serviciilor se controlează accesul la serviciile sistemului cum ar fi echipamentele de intrare/ieşire. • nivelul de acces la cont care se referă la identificarea utilizatorilor după numele de utilizator asociate şi autentificarea lor prin parola introdusă. distribuite sau nu. Interconectarea reţelelor de calculatoare Pentru reţelele care interconectează un număr mare de calculatoare sau mai multe reţele locale este necesară prezenţa unor componente suplimentare: repetoare. punţi. Pe lângă protecţia contra atacurilor deliberate. La acest nivel se realizează gestiunea accesului şi se stabilesc măsuri de protecţie la conectare (deconectare forţată. protecţia contra dezastrelor naturale. incendiilor sau inundaţiilor. având în vedere ca majoritatea angajatilor neglijează salvarea sau realizarea în mod regulat a unei copii de rezervă a fişierelor de pe hard disc. optice.4. ştergere. drepturile unui operator asupra unei imprimante) Securitatea fizică constă în împiedicarea pătrunderii în sistem a intruşilor. întreruperea alimentării determinând pierderi de date. securitatea fizică trebuie să asigure şi protecţia împotriva dezastrelor naturale. drepturile pe care le au aceştia (citire. • nivelul drepturilor de acces care individualizează. 4. porţi. protecţia bibliotecii de suporturi de date (magnetice. scriere. 96 • . repartizoare. vizualizare etc.Securitatea fizică este nivelul exterior al modelului de securitate şi trebuie să asigure prevenirea accesului la echipamente şi date.

puntea are şi capacitatea de a identifica automat adresa fiecărui calculator situat de o parte şi de alta a punţii. permiţând extinderea lungimilor reţelelor. Cele două reţele pot fi şi de tipuri diferite. fiind considerată un repetor inteligent. Apoi aceste repetoare au permis separarea unei reţele în mai multe segmente. A doua generaţie de hub-uri a fost înzestrată cu posibilităţi de management şi de administrare a segmentelor. le amplifică şi le transmite mai departe. Fig.Repetorul (repeater) este un echipament care amplifică semnalele pentru a mări distanţa fizică pe care acţionează reţeaua. Repetoarele sunt folosite când lungimea totală a cablului de reţea este mai lungă decât cea admisă pentru tipul respectiv de cablu (de exemplu cablu torsadat: 100m. pe baza acestor adrese putându-se direcţiona mesajele în mod corespunzător. Iniţial hub-ul a fost doar un simplu repetor de semnal care prelua semnalul de pe unul din cabluri şi-l transmitea pe un alt cablu. nr. Aceste repetoare se numesc hub-uri. 4. Spre deosebire de acestea. Divizarea unei reţele în segmente a permis administratorilor de reţea să creeze la nivel logic şi fizic grupuri de lucru.16. cablu coaxial subţire 185m). Repetorul aşteaptă sosirea semnalelor pe cablul de reţea. Repetoarele interceptează semnelele care vin prin cablu. Prin acest mecanism se poate asigura legătura dintre două reţele similare. permiţând astfel administratorilor de reţea reconfigurarea uşoară a întregii reţele. le amplifică şi le transmit mai departe. 97 . cablu coaxial gros: 500m. Prelungirea unei reţele cu ajutorul unui repetor Puntea (bridge) este dispozitivul care leagă două reţele într-una singură.

Porţile (gateways) sunt repartizoare super-inteligente şi au fost proiectate pentru conectarea reţelelor de tipuri diferite. folosind un traseu mai puţin ocupat. El ştie totul despre reţea: adresele tuturor calculatoarelor.17. El poate acţiona ca ruter pentru un anumit protocol şi ca punte pentru altele. nr. Unele repartizoare sunt chiar calculatoare propriu-zise cu plăci de reţea. O poartă conectează două sisteme care nu folosesc aceleaşi: 98 . 4. prevăzute cu un software special care le permite execuţia funcţiilor de coordonare. nr. Schema conectării a două reţele cu ajutorul unui router Bruter-ul este un echipament care combină calităţile unei punţi şi ale unui repetor.Fig. repartizorul poate lua decizia de redirecţionare a unui mesaj. Schema unei reţele cu punte Repartizorul (router) este similar unei punţi super-inteligente pentru reţele foarte mari. Dacă o anumită parte a reţelei este ocupată. Fig.18. 4. O altă funcţie a router-elor este conectarea prin modemuri a reţelelor localizate geografic la mare distanţă. adresele altor punţi şi/rutere din reţea şi poate construi traseul optim pe care poate fi transmis mesajul în drumul său de la adresant la destinatar.

Editura Sedcom Libris. Sofware de comunicaţie Schimbul de date între utilizatori diferiţi situaţi local sau la distanţă. În general.porţi de aplicaţii care permit cooperarea de la nivelul 4 în sus. Porţile reprezintă de obicei servere dedicate într-o reţea. 4. Armonizarea derulării lucrărilor între emiţător şi receptor Calculatorul emiţător declanşează comunicarea. Acesta are următoarele funcţii : 1.• protocoale de comunicaţie.19): E i ţător m D estinatar M esaj M esaj C odificare D ecodificare T ransm isie Fig.19.porţi de acces care fac posibilă comunicaţia între sisteme de diferite arhitecturi şi medii incompatibile. aceste echipamente permit conectarea la un mainframe a reţelelor locale.mail care poate fi înţeles de propriul sistem. Din cele prezentate putem face următoarea legatură între nivelele modelului OSI la care operează echipamentele şi numele acestora: • nivelul fizic – repetoare care copiază biţi individuali între segmente diferite de cablu. iar calculatorul receptor trebuie să întrerupă temporar 9 9 ***. nr. p. Sarcina unei porţi este de a face conversia de la un set de protocoale de comunicaţie la un alt set de protocoale de comunicatie. 1999. • de la nivelul 4 în sus . Porţile functionează şi la nivelul transport al modelului ISO / OSI. lucrând la sisteme de calcul identice sau diferite se realizează după schema de mai jos (fig. Iaşi. • structuri de formate. • arhitecturi. • nivelul legătură de date – punţi care interconectează reţele LAN de acelaşi tip sau de tipuri diferite. • limbaje. dar care utilizează acelaşi protocol de nivel fizic. care convertesc mesajele primite întrun limbaj de e . • nivelul reţea – rutere care interconectează mai multe reţele locale de tipuri diferite.nr. Ele realizează o conversie de protocol pentru toate cele şapte niveluri OSI şi operează la nivelul aplicaţie. 4. Comunicarea informaţiei Buna desfăşurare a schimburilor de date mediate de echipamentele de comunicaţie se asigură prin intermediul software-ului de comunicaţie. • nivelul transport . 248 99 . Contabilitate şi sisteme informaţionale.

protecţia prin software se poate asigura prin coduri detectoare de erori. Principalele modalităţi de lucru sunt: • alegerea căilor de transmisie din mai multe posibile. Gestiunea traficului reţelei.lucrările sale pentru a putea face recepţia. Dirijarea datelor în reţea. circuitul corespunzător între emiţător şi receptor. au rolul de intermediari în memorarea mesajelor. gestiunea pachetelor la nodurile de comunicaţie este mai uşoară. În acest caz calculatoarele specializate în comutări. Software-ul specializat are misiunea de a alege calea de comunicaţie în funcţie de trafic dacă mai multe căi sunt posibile. Un mesaj poate trece prin mai multe noduri pentru a ajunge la destinatar. Comutatorul rezervă. la momentul transmisiei. În acest mod. O altă soluţie este utilizarea terminalelor pasive pregătite întotdeauna pentru recepţie. Comutarea (dirijarea) poate fi asigurată prin mijloace fizice utilizând comutarea circuitelor. le memorează şi apoi le retransmit către receptor. iar traficul de date este de obicei variabil. În fiecare nod de comunicaţie datele de transmis trebuie dirijate pe subansamble către calculatoarele destinaţie. Pachetele aceluiaşi mesaj pot sosi într-o ordine diferită de cea de la emitere. • refuzul unui trafic suplimentar. Ele primesc totalitatea mesajelor. • temporizarea nodurilor. dacă au parcurs căi diferite. Calculatorul central realizează alocarea timpilor de comunicaţie cu terminalele. Întrucât liniile de transmisie sunt supuse factorilor perturbatori. 4. iar mesajul parcurge acest circuit. Un mesaj mai scurt este completat cu spaţii. 3. Ajustarea cererii de transmisie la posibilităţile tehnice trebuie să evite pierderea de informaţie prin depăşirea vitezei unei linii sau a capacităţii unui nod. iar unul mai lung este descompus în câte pachete este necesar. Comutarea pachetelor reia principiul comutării mesajelor fixînd mărimea mesajului la o valoare standard (de exemplu 128 caractere în TRANSPAC). La recepţie se recompune mesajul prin reordonarea pachetelor. Protecţia contra erorilor. dacă se detectează punctul de saturaţie. 100 . Fiecare echipament din reţea are o anumită capacitate de transmisie. 2. corectarea prin retransmisie etc. plasate la nodurile reţelei. Pentru ameliorarea performanţelor se utilizează şi comutarea mesajelor. Este deci necesară coordonarea în orice moment a activităţilor îndeplinite.

sub formă de instrucţiuni executabile de către calculator. Dicţionar general al limbii române. limba engleză) sau artificiale. pornind de la simboluri de bază. p. caractere speciale (+ . comenzi. limba unei comunităţi umane: limba română. Odată cu apariţia calculatoarelor electronice a apărut şi noţiunea de limbaj de programare ca mijloc de dialog om-calculator. sentimentele şi dorinţele. se construiesc structuri complexe. limbaje de programare). Orice limbaj. IIF(). numit alfabetul limbajului. Algoritmul indică modul de prelucrare a datelor iniţiale şi modificarea lor pas cu pas până la obţinerea rezultatelor finale. FOR. pretu.sunt scrise cu litere mici şi reprezintă construcţii care vor fi înlocuite de utilizator.* /. 1992. Semantica este dată de un set de reguli care determină semnificaţia propoziţiilor într-un limbaj. Exemple: codmat.1. Ansamblul regulilor prin care se construiesc instrucţiunile constituie gramatica limbajului. constante). Toate limbajele de programare se bazează pe un set de simboluri elementare (de obicei. a algoritmului de rezolvare a unei probleme.. Limbajele pot fi naturale (de exemplu. Sintaxa reprezintă ansamblul regulilor prin care. cifrele sistemului zecimal. Exprimarea regulilor gramaticale din limbajul de programare se realizează cu ajutorul unui metalimbaj. organizarea lor şi relaţiile dintre ele trebuie precizate prin program. Programarea.LIST.). semanticii şi pragmaticii sale. Elementele de metalimbaj apar în documentaţiile care însoţesc produseleprogram. Editura Enciclopedică. • cuvinte utilizator . funcţii. CREATE. Limbajele de programare oferă facilităţi corespunzătoare de descriere. adică sisteme de semne care pot fi înţelese pe baza unor convenţii (jargoane profesionale. variabile.. Bucureşti. Exemple: comenzi. iar pragmatica se referă la utilitatea practică a limbajului. clauze şi funcţii în FoxPro .559 101 . 1 1 Breban. Cele mai des utilizate elemente de metalimbaj sunt: • cuvinte scrise cu majuscule reprezintă cuvinte rezervate şi trebuie folosite exact în aceeaşi formă. um.Capitolul 5. Limbajele de programare aparţin setului de limbaje artificiale create de om şi servesc la exprimarea. presupune definirea sintaxei. limbaje de comunicare între dispozitive: protocoale – TCP/IP. XML. produse-program 5.. V. limbaje de programare. natural sau artificial. literele mari şi mici ale alfabetului latin. Natura datelor. Aceste simboluri sunt asamblate în cuvinte-cheie sau expresii care formează vocabularul limbajului (instrucţiuni. %. Definiţia modernă consideră limbajul de programare un instrument de dialog omcalculator care are proprietatea că este înţeles de ambii participanţi la dialog. Noţiuni generale privind limbajele de programare Limbajul reprezintă un sistem de semne alcătuit din sunete articulate prin care oamenii îşi exprimă gândurile.

CREATE REPORT [<nume_fişier>│?]. cele mai cunoscute fiind BNF (Backus Naur Form) şi EBNF(Extended BNF). putând fi sintetizată astfel: definirea şi analiza problemei. 5. elaborarea algoritmului de rezolvare a problemei şi reprezentarea acestuia. Exemple: TO PRINT | TO FILE. Problema Programator (utilizator) pe baza analizei problemei de rezolvat Scrie programul Program Calculator instrucţiuni pentru calculator Traducere automată în limbaj maşină execută programul Rezultat Reguli şi restricţii ale limbajelor de programare 102 Figura nr. Procesul de programare . În cazul problemelor simple. Limbajele de programare servesc la transformarea într-un format accesibil calculatorului a modului de rezolvare a unei probleme. 5. etc. dezvoltare şi întreţinere a programelor poartă denumirea de programare. Obţinerea formatului executabil se realizează prin traducere.1 ilustrează procesul de programare. Figura nr.. testarea şi documentarea. Ansamblul activităţilor de concepere.încadrează o construcţie opţională (programatorul decide dacă acestea vor fi sau nu folosite) Exemple: LIST [FIELDS <lista_câmpuri>] . Programul reprezintă un ansamblu de instrucţiuni şi/sau comenzi scrise cu ajutorul unui limbaj de programare care descriu prelucrările de date pe care trebuie să le execute calculatorul în scopul rezolvării unei probleme. exploatarea şi întreţinerea.• [ ]. În practică există şi încercări de standardizare a metalimbajelor. Programul scris de om se numeşte program-sursă. • { } sau | . cu ajutorul unor programe speciale.1. transformarea programului sursă în program executabil (prin compilare sau interpretare). codificarea algoritmului într-un program utilizând un limbaj de programare. Pentru a putea fi înţeles de calculator el trebuie adus în format executabil. calea de la problema de rezolvat la rezultate este relativ uşoară. care pot fi interpretoare sau compilatoare. Utilizând limbajul de programare omul va întocmi un program care descrie problema de rezolvat în termeni inteligibili pentru calculator. ON | OFF.sau exclusiv: din elementele prezente se va alege unul singur.

interpretarea sau compilarea.Etapele rezolvării problemelor cu ajutorul calculatorului electronic Calculatoarele actuale gestionează datele fără a lua în considerare semnificaţia lor. oferă facilităţi de gestionare a fişierelor prin meniul FILE şi de informare completă şi rapidă prin sistemul HELP. Prin produs-program se desemnează atât programul propriu-zis. un depanator de programe. Altfel spus. descrierea algoritmului de rezolvare a problemei. deci a structurării lor conform logicii programelor. sau ataşată programului sub forma dosarului de programare care la rândul său cuprinde descrierea problemei şi a funcţiilor sale. La primele limbaje de programare trecerea de la programele sursă la programele executabile se realiza prin comenzi distincte în care se specificau explicit operaţiunile de efectuat. Întrucât în starea iniţială problemele de rezolvat. Visual FoxPro se poate considera că reprezintă un mediu de programare care oferă un editor de texte. cât şi de firme care-şi dezvoltă propriile aplicaţii. inclusiv cele din domeniul economic. în 1968. Spre exemplu. Acesta ilustrează tocmai trecerea de la “artizanal” la “industrial” în programare. calculatorul îşi face singur programele.2. activitatea de programare capătă caracteristicile activităţilor de tip industrial. De aici necesitatea organizării datelor. un încărcător de programe. implementarea şi întreţinerea sa. facilitând doar înţelegerea sa. cât şi documentaţia pentru elaborarea. respectiv editarea de legături. depanarea programului. Industrializarea activităţii de programare a determinat apariţia. rezultatul activitităţii de programare este produsulprogram.Computer Aided Software Engineering). procedee şi instrumente care să conducă. metode.În cazul problemelor complexe. În acest caz. după cum sunt definite prin programele de prelucrare. Mediile de programare reprezintă pachete de programe care asigură integrarea următoarelor funcţii: introducerea şi editarea programului sursă. Identificarea datelor reprezentate se realizează prin amplasarea simbolurilor în memoria internă. nu răspund condiţiilor specificate anterior este necesară parcurgerea anumitor etape pentru ca problema să fie adaptată prelucrărilor informatice. mai mult timp şi mai mulţi bani. majoritatea limbajelor de programare sunt integrate în medii de programare. În prezent. un domeniu al informaticii care se ocupă cu identificarea celor mai adecvate soluţii. descrierea structurii datelor (de intrare şi de ieşire). în anumite zone de pe suport. numai că trebuie să i se furnizeze intrările într-un mod ordonat. În plus. descrierea condiţiilor de implementare şi exploatare. Documentaţia poate fi inclusă în program prin linii de documentare/linii comentariu. Ulterior evoluţia s-a orientat către medii de programare. Literatura de specialitate face apel la mai 103 . la elaborarea de produse-program performante. după anumite reguli. presupunând implicarea mai multor categorii de specialişti. în condiţii optime de productivitate şi eficienţă. un compilator. 5. a conceptului de ingineria programării (software engineering). care nu influenţează modul de derulare a execuţiei programului. Produsele-program sunt realizate atât de către firme specializate. De la ingineria programării s-a trecut apoi la ingineria programării asistate de calculator (CASE . programul sursă. încărcarea şi lansarea în execuţie.

luând în considerare toate restricţiile identificate în faza de analiză. cu module de traducere.. programul sursă introducându-se în sistem sub forma unui fişier în format text. mult timp şi presupun costuri ridicate. formă. descrierea structurii datelor (de intrare şi de ieşire). În etapa de definire şi analiză a problemei se prezintă imaginea conceptuală completă. testarea şi corectarea. achiziţionarea de produse-program. ca o sinteză a etapei. schema de sistem. Etapele de analiză şi programare durează. Systemes d’information et management des organisations. Pentru a putea fi înţeles de calculator el trebuie adus în format executabil. coerentă şi neambiguă a problemei luate în studiu. a explicaţiilor şi exemplelor care să conducă la o utilizare corectă a programului respectiv. În acest scop se întocmeşte o documentaţie. Ea presupune precizarea instrucţiunilor de utilizare. 1990. fiind necesară însuşirea şi utilizarea unui limbaj de programare. Etapa de elaborare a algoritmului de rezolvare a problemei detaliază prelucrările până la nivelul operaţiunilor elementare de efectuat. de obicei. 146148 104 . Paris. Programul scris de om se numeşte program-sursă. execuţia şi întreţinerea. facilitând doar înţelegerea sa sau poate fi ataşată programului sub forma dosarului de programare care cuprinde descrierea problemei şi a funcţiilor sale. cu editoare de legături. pseudocod etc. Reprezentarea algoritmului se face prin diverse tehnici: schemă logică. Testarea şi corectarea programului. codificarea algoritmului într-un program utilizând un limbaj de programare.1. Aşa cum rezultă din figura 5. descrierea algoritmului de rezolvare a 2 2 Reix. concepţia utilizatorului final (prin folosirea de instrumente software specializate). Aceasta poate fi inclusă în program prin linii de documentare/linii comentariu care nu influenţează modul de derulare a execuţiei programului. Les Editions Foucher. R. În acest scop se folosesc date de test. mod de organizare). cu ajutorul unor programe speciale care pot fi interpretoare sau compilatoare. Obţinerea formatului executabil se realizează prin traducere. documentarea programului. După stabilirea acestor elemente se poate întocmi. cu module de depanare etc. de obicei. Etapa de codificare a algoritmului presupune alegerea unui limbaj de programare adecvat pentru scrierea programului sursă (se utilizează pentru scriere un editor sau procesor de texte). programele sunt folosite în exploatarea curentă de alte persoane decât cele care le-au proiectat. În concepţia tradiţională drumul de la problemă la rezultate este relativ greoi. mod de prezentare. pp. precum şi precizarea modificărilor suferite de datele de intrare pentru a obţine rezultatele dorite. transformarea programului sursă în program executabil (prin compilare sau interpretare).multe concepţii în modelarea problemelor în vederea prelucrărilor informatice : concepţia tradiţională (clasică). După formularea problemei în termeni concreţi şi clari urmează analiza tuturor aspectelor privind datele de intrare şi rezultatele (natură. respectiv date de intrare pentru care se cunosc rezultatele. Documentarea programului este necesară deoarece. fiind prevăzute cu editor de texte pentru introducerea programului sursă. Programul pregătit pentru exploatarea curentă trebuie să fie corect din punct de vedere al logicii de rezolvare a clasei de probleme. Majoritatea limbajelor de programare actuale reprezintă medii de programare. elaborarea algoritmului de rezolvare a problemei. calea de la problema de rezolvat la rezultate poate fi sintetizată astfel: definirea şi analiza problemei.

pe piaţă. 105 . Firmele interesate pot achiziţiona asemenea produse-program după analiza atentă a cerinţelor de prelucrare. Achiziţionarea de produse-program. programe de grafică. programul sursă. Exploatarea are în vedere utilizarea curentă a programului în rezolvarea cazurilor concrete din clasa de probleme pentru care a fost proiectat.) societăţi specializate în producţia de software pun la dispoziţie.) care permit definirea unui model de rezolvare a problemei apropiat de formaţia utilizatorului. Întreţinerea programului are atât un aspect corectiv. înlăturând eventualele erori care au mai apărut. descrierea condiţiilor de implementare şi exploatare. Pentru aplicaţiile curente din domeniul economic (producţie. Concepţia utilizatorului final se bazează pe utilizarea instrumentelor software specializate care apropie utilizatorul de calculator şi elimină faza de programare. stocuri. Asemenea instrumente software specializate sunt limbajele de programare din generaţia a 4-a (programe de calcul tabelar. sisteme de gestiune a bazelor de date etc. contabilitate generală etc.problemei. care ţine seama de dinamica clasei de probleme rezolvate. cât şi un aspect evolutiv. exemple de utilizare etc. produse-program la cheie. Ulterior utilizatorul trebuie să-şi adapteze structura datelor la cerinţele produsuluiprogram.

3. urmărindu-se comercializarea produselor-program nu numai la nivelul unei ţări. Posibilitatea algoritmizării eficiente a problemelor abordate presupune dezvoltarea şi utilizarea produselor informatice pentru domenii economice în care procesele de prelucrare au un caracter cuantificabil şi pot fi asociate specificului sintactic şi semantic al sistemului electronic de calcul. • Un răspuns pertinent la o cerinţă generică. Fundamentarea pe criterii tehnico-economice presupune comensurarea cheltuielilor necesare pentru conceperea şi realizarea produselor-program comparativ cu veniturile care urmează a fi obţinute din vânzarea acestor produse. Pentru ca piaţa produselor-program să funcţioneze trebuie asigurate următoarele condiţii: • Protecţia firmei producătoare contra copierii frauduloase a produselor-program de către clienţii săi – se realizează prin lege. ci într-o zonă geografică întinsă. noutăţi care conduc la obţinerea unor produse competitive. Existenţa unei pieţe reale pentru desfacerea produselor informatice înseamnă dezvoltarea unor studii de marketing care să evidenţieze existenţa sau inexistenţa unor posibili beneficiari ai produselor program care urmează să fie comercializate. produsul-program trebuind să răspundă unor cerinţe care se manifestă în mod curent şi care pot fi satisfăcute într-o manieră standardizată.5. Utilizarea unor soluţii tehnice moderne şi eficiente în proiectarea produselor informatice înseamnă folosirea ultimelor noutăţi hardware şi software din domeniu. Principii de utilizare specifice produselor program Pachetele de programe sunt asemănătoare cu produsele rezultate dintr-o activitate de producţie. De aceea. Analizele economice trebuie realizate în corelaţie cu cele tehnice care implică utilizarea celor mai moderne resurse informatice. 2. 4. utilizarea lor trebuind să se facă fără probleme chiar dacă utilizatorii nu sunt experimentaţi în domeniu. firmele producătoare fac investiţii în acest domeniu numai în condiţii de eficienţă economică. cât şi în alte ţări. nivelul mediu al cheltuielilor de proiectare şi realizare. 5. prin contractul încheiat între cumpărător şi vânzător sau prin practicarea unor preţuri scăzute şi asigurarea unor servicii care nu sunt oferite de copiile pirat (documentaţia şi punerea la dispoziţie a unor noi versiuni).3. Prin aceste studii sunt identificate următoarele elemente: numărul viitorilor utilizatori. • Piaţă potenţială extinsă. Existenţa cadrului legislativ presupune existenţa unei legislaţii economice naţionale în concordanţă cu cea europeană pentru ca viitorul produs să poată fi uşor generalizat atât în ţara de origine. Ca şi în industrie. posibilităţi concrete de livrare prin estimarea unor preţuri de livrare pertinente. 106 . Investiţia este totuşi rentabilă deoarece produsul-program se vinde întrun mare număr de exemplare. Un produsprogram este vândut la un preţ mai mic în raport cu investiţia iniţială pentru realizarea lui. la proiectarea pachetelor de programe se iau în considerare următoarele principii: 1. • Produse-program de calitate. fiind însă rezultatul unei activităţi intelectuale.

se pot realiza sisteme de asigurare a calităţii şi planuri ale calităţii şi pentru procesele de dezvoltare. şi pentru produsele informatice se poate determina nivelul calitativ. economice şi sociale ale produselor software. Pentru asigurarea credibilităţii.6. Publicitatea este asigurată apelându-se la un personal de specialitate şi o tehnică de calcul de un nivel înalt. o componentă sau un proces satisface clientul. se poate realiza un plan de asigurare a condiţiilor optime în care aceste produse să fie realizate la parametri cât mai ridicaţi şi să poată asigura îndeplinirea şi realizarea cerinţelor specificate. în 107 . Aşadar. cât şi pe cea externă. Aşa cum pentru produsele obişnuite se recurge la determinarea unui nivel al calităţii. Asigurarea activităţilor de publicitate şi asistenţă tehnică are în vedere estimarea fondurilor necesare pentru lansarea pe piaţă a produsului informatic. Calitatea software reprezintă totalitatea însuşirilor tehnice. luându-se în considerare fie un produs etalon. necesităţile utilizatorului sau aşteptările acestuia. În IEEE (The Institute of Electrical and Electronics Engineering) Glossary of Software Engineering Terminology. termenii şi conceptele economice utilizate etc. prin care acestea reuşesc să satisfacă anumite cerinţe. însuşiri ce exprimă gradul în care acestea satisfac nevoia utilizatorilor. urmată de o campanie publicitară eficientă. Obiectivul final al ingineriei software este trecerea de la o activitate de elaborare a programelor în care domină stilul artizanal. modificarea sau suprimarea unor module informatice cu efort material şi uman minim în condiţiile apariţiei unor noi versiuni de sisteme de operare. utilizarea produselor-program generalizabile presupune parcurgerea unor etape în care utilizatorul final foloseşte în mod efectiv pachetul program existent în biblioteca sursă direct executabilă (livrată de proiectant). Plecând de la aceste principii. de creaţie tip "artă a programării" la o activitate sistematică care să asigure înalta calitate a programelor şi un cost cât mai scăzut al elaborării şi întreţinerii acestora. firma producătoare trebuie să asigure asistenţa tehnică pentru exploatarea la parametrii de eficienţă a produsului respectiv. de intuiţie şi improvizaţie. Asigurarea de soluţii tehnice cu caracter plurinaţional rezidă din cerinţele de comercializare a viitorului produs atât pe piaţa internă. În acest scop la proiectare şi realizare trebuie avute în vedere cerinţele cadrului legislativ din ţara de origine şi din ţările în care produsul va fi livrat. 8. 7.4. Caracteristici de calitate ale produselor program Calitatea software-ului este astăzi un subiect la modă. calitatea produselor informatice este definită ca fiind gradul în care un sistem. particularităţile limbii. elaborare şi realizare a produselor software. 5. Produsele informatice fiind tot rezultate ale unui proces creativ. sistemele de codificare. alfabetul. fie anumite valori standard ale unor parametri caracteristici. sistemul de unităţi monetare. Dezvoltarea de soluţii informatice bazate pe sisteme de programe reutilizabile în contextul evoluţiei sistemelor de operare are în vedere conceperea acestora prin folosirea unor structuri care să permită dezvoltarea.

funcţie de parametrii tehnico-economici. cel puţin. deci. Este necesară. dar şi asupra întregului ciclu de viaţă al produsului software3. aducându-l la nivelul eficienţei de utilizare de la un moment dat. mentenabilitatea (indică măsura în care este permisă actualizarea rapidă şi uşoară a produsului program pentru a putea continua utilizarea acestuia chiar în condiţii modificate). a unei secvenţe sunt utilizate instrucţiuni care se execută una după alta sau măsura în care nu sunt utilizate instrucţiuni de salt condiţionat sau necondiţionat). utilizarea unor metode de evaluare a calităţii software astfel încât să existe posibilitatea comparării nivelului planificat al calităţii cu cel obţinut efectiv. Utilizatorul este cel care certifică calitatea unui produs program. utilizarea. precum şi distrugerea parţială sau totală a volumelor de date). În acest caz. Pe de altă parte. cât şi în secvenţele de instrucţiuni care compun modulele care intră în componenţa sa). 108 . Creşterea nivelului unei caracteristici poate conduce automat atât la creşterea nivelurilor pentru unele caracteristici. Aceste caracteristici de calitate sunt următoarele: fiabilitatea (un program posedă caracteristica de fiabilitate în măsura în care îndeplineşte funcţiile de prelucrare cerute de beneficiar. Caracteristicile de calitate ale produselor software sunt puse în evidenţă în diferite etape din ciclul de viaţă ale produsului program. ulterior. pe un interval de timp dat.terminologie software . fără erori). având drept criteriu satisfacerea cerinţelor sale. reprezentând orizontul de timp în care operează şi evoluează produsul program. claritatea (un produs program este considerat impur atunci când secvenţele ce formează modulele sale 3 Ciclul de viaţă al unui produs software reprezintă intervalul de timp de la momentul deciziei de realizare şi până la retragerea sau înlocuirea totală a acestuia cu un nou produs software. siguranţa în utilizarea curentă (stabileşte măsura în care un program aplicativ nu permite efectuarea de modificări neautorizate sau nedorite în volume de date. liniaritatea (măsoară gradul în care la elaborarea unui modul. oferă nivelul necesar al calităţii. Definirea problemei la beneficiar. adaptabilitatea (reprezintă capacitatea produsului software de a permite integrarea de noi funcţii de prelucrare şi de a include acele secvenţe de instrucţiuni care măresc performanţa programului. memorie internă. ulterior elaborării). Producătorii de software trebuie să obţină. de gradul de utilitate şi de eficienţa economică în exploatare. la acelaşi preţ. mentenanţa şi până la retragerea software-lui. un nivel mult mai ridicat al calităţii antrenează costuri foarte mari care se reflectă în preţul produsului.şi complexitatea problemei ce se rezolvă). cât şi la scăderea nivelurilor pentru altele. oferă un nivel suficient al calităţii. corectitudinea (un produs program este corect dacă transformările pe care le efectuează conduc la obţinerea de rezultate ce corespund calitativ şi cantitativ cu specificaţiile de programare). utilizatorul alege acele produse concurente care. la un preţ mai scăzut. Un nivel mai scăzut duce la alegerea produselor software concurente care. tipuri şi număr periferice . eficacitatea (un produs program este eficace dacă realizează o corelaţie optimă între consumurile de resurse -timp de execuţie. stabilitatea (indică rezistenţa programului aplicativ faţă de efectele generate de o modificare a datelor iniţiale. Programatorii trebuie să cunoască modul în care interacţionează caracteristicile şi atributele de calitate pentru a asigura realizarea echilibrului necesar încadrării produsului program între limite de performanţă admise. acel nivel al calităţii care să permită satisfacerea aşteptărilor utilizatorului. a produsului.ai IEEE (Institute of Electric and Electronic Engineering). clarificarea şi detalierea acesteia de către beneficiar şi producător prin elaborarea unor specificaţii are un impact deosebit atât asupra calităţii proiectului şi. După glosarul de termeni . ciclul de viaţă reprezintă o abordare sistemică începând cu dezvoltarea.

Selecţia produselor program şi evaluarea performanţelor acestora Deoarece pe piaţa specializată există o mare varietate de produse informatice viitorul beneficiar trebuie să aibă în vedere un sistem de criterii după care se va face selecţia. uşurinţa în vehicularea datelor de I/E. a regulilor de construire a identificatorilor. cazurile particulare. • Resursele configuraţiei sistemului de calcul necesare implementării produsului program în raport cu resursele configuraţiei sistemului la care are acces utilizatorul. 5. • Nivelul de tratare a erorilor să conducă la reducerea numărului de rulări incomplete ale produsului program. poate realiza corectarea sau ignorarea unora din acestea. reutilizabilitatea (reprezintă capacitatea unor module ale produsului program de a fi încorporate în alte programme. testabilitatea (oferă utilizatorilor posibilitatea de a pune în evidenţă cât mai multe variante de probleme ce pot fi rezolvate şi comportamentul programului aplicativ în situaţii particulare . dimensiunile maxime ce se iau în considerare). completitudinea (dă măsura în care modulele produsului software sunt parţial activabile şi fiecare realizează funcţia de prelucrare dată în specificaţii). • Costurile implicate de utilizarea curentă şi de menţinere în exploatare să se situeze la nivele care să nu afecteze negativ eficienţa economică a unităţii beneficiare. 109 . modularitatea (descrie ordinea din cadrul produsului format din module). La alegerea unui produs program se iau în considerare cerinţe cum ar fi: • Dimensiunea maximă a problemei ce trebuie rezolvată în raport cu dimensiunea maximă planificată de produsul program. flexibilitatea (determină volumul de restricţii impus utilizatorilor pentru a obţine rezultate complete şi corecte prin folosirea unui program aplicativ). • Produsul program să poată încorpora noi componente pentru funcţii de prelucrare identificate ulterior şi/sau să poată fi adaptat tehnicilor de prelucrare ce corespund dezvoltării ulterioare a configuraţiei sistemului de calcul. portabilitatea (caracteristica de calitate care pune în evidenţă gradul în care un produs program poate fi rulat pe mai multe tipuri de calculatoare). având rezultat direct economia de muncă vie).fişiere vide. date incomplete.5. etichetelor şi în general a secvenţelor omogene). date neconsistente). integrabilitatea (arată gradul în care produsele software pot fi incluse în sisteme complexe de prelucrare a datelor). consistenţa (pune în evidenţă măsura în care modulele realizează funcţii de prelucrare necontradictorii şi se bazează pe uniformizare în folosirea simbolurilor. variantele problemei ce pot fi rezolvate. generalitatea (pune în evidenţă aria de cuprindere a funcţiilor de prelucrare. modul de înţelegere (învăţare) a utilizării produsului program şi de interpretare care să conducă la un anumit număr redus de rulări cu erori.1. Aceste criterii sunt sistematizate în tabelul 5.conţin instrucţiuni ce pot lipsi fără a fi afectată calitatea rezultatelor finale). produsul poate pune în evidenţă totalitatea erorilor existente în date. • Flexibilitate. complexitatea (permite stabilirea diferenţelor dintre structurile programelor şi ierarhizarea programelor după noduri şi arce şi mod de orientare a acestora din urmă).

2. Tabelul nr. 5. Criterii de selecţie a produselor-program Criteriu Preţul de livrare Procent de informatizare/realizare a activităţii/problemei abordate de PP Costul mediu de funcţionare estimat Costul estimat al sistemului de calcul de achiziţionat Costul mediu al service-ului lunar Numărul de exemplare de PP vândute de firma proiectantă Versiunea de PP (monopost/reţea) Timpul mediu de funcţionare/exploatare lunar a PP Numărul de persoane implicat în utilizarea PP Numărul de ţări/oraşe/firme în care PP este implementat Tipul de optim urmărit Minim Maxim Minim Minim Minim Maxim Solicitată debeneficiar Minim Minim Maxim 110 . • Implicaţiile algoritmului utilizat în realizarea produsului program asupra preciziei. cauza şi modalităţile de eliminare a erorilor.iar mesajele de eroare trebuie să stabilească cât mai exact locul. • Nivelele de fiabilitate şi metenabilitate trebuie să fie astfel dimensionate încât ponderea erorilor ce necesită modificarea de secvenţe în program să fie cât mai redusă. vitezei. consumului de resurse.

Gh. 2004 9. Editura Albastră.. Bucureşti. Editura Bonitas. Melnic. Dodescu.. 2005 8. Gh. A. Editura ASE. I. Iaşi. Chişinău. Editura Economică. Băduţ. Năstase.. Tehnologii informaţionale pentru afaceri. Editura Teora. Societatea informaţională. E-serviciile. Florea. M. Ghilic-Micu. Oancea. ş.. Vasilescu. Iaşi. L. Editura Sedcom Libris. Bazele tehnologiei informaţiei. I.. R. 2006 2. Bazele informaticii economice. 2004 4. Editura Sedcom Libris. A. A. Iaşi. Editura Economică. Bazele informaticii aplicate. Sisteme de calcul şi operare. B.. Airinei. Ediţia a treia. Bolun. Reţele de calculatoare. 2006 11. ClujNapoca. J.a. 2009 111 . Gh. Covalenco. Editura Economică. Vasiu. Bucureşti. Bucureşti. Editura Polirom. Bucureşti. Microsoft Office 2003. Roşca.. Informatică juridică şi drept informatic. Habraken.. Calculatorul în trei timpi (Ediţia a III-a).. I. I... 6 în 1. I. B. Sistemul de operare Unix şi Windows. 2003 5... 2006 12. 2005 10. Roşca. D. Bucureşti. 2008 7. 2003 6. Societatea cunoaşterii.Bibliografie 1. Bucşă. Iaşi. Dodescu. Melnic. Editura TehnicaInfo. Editura Economică. 2007 3. Gh. Teorie şi aplicaţii.... Informatică... Vasiu.