UNIVERSITATEA “GEORGE BACOVIA” BACĂU

INTRODUCERE ÎN INFORMATICĂ
SUPORT DE CURS

Conf. univ. dr. Andreia-Simona Melnic

BACĂU 2011
1

Cuprins
Capitolul 1. Concepte de bază privind tehnologia informaţională şi de comunicaţii.....................................................3 1.1. Informaţia, resursă strategică a societăţii.....................................................................................................3 1.1.1. Evaluarea informaţiei....................................................................................................................................7 1.2. Tehnologia informaţională...........................................................................................................................8 1.3. Aspecte privind organizarea şi structurarea datelor................................................................................13 1.3.1. Date elementare şi date structurate.............................................................................................................13 1.3.2. Categorii de operaţiuni definite asupra datelor...........................................................................................15 1.4. Informatica şi informatica juridică............................................................................................................19 1.5. Sisteme informaţionale şi sisteme informatice..........................................................................................20 1.5.1. Sistemul informaţional şi rolul său în cadrul organismelor economice......................................................21 1.5.3. Sistemul informatic.....................................................................................................................................23 Capitolul 2. Calculatorul electronic –elemente fundamentale de structură şi principii de funcţionare....................24 2.1. Structura unui calculator electronic şi modul de funcţionare a acestuia...................................................24 2.1.1. Componenta hardware a sistemului electronic de calcul............................................................................24 2.1.2. Componenta software a sistemului elctronic de calcul...............................................................................27 2.1.3. Unitatea centrală - structură şi funcţionare.................................................................................................29 2.1.4. Principii de funcţionare a calculatoarelor electronice...........................................................................34 2.2. Echipamente periferice şi suporturi de date...............................................................................................36 2.2.1. Echipamente periferice de intrare.........................................................................................................38 2.2.2. Echipamente periferice de ieşire.................................................................................................................41 2.2.3. Echipamente pentru citirea directă a documentelor....................................................................................46 2.2.4. Echipamente periferice pentru redarea sunetelor..................................................................................48 2.2.5. Echipamente şi suporturi pentru stocarea datelor................................................................................49 2.2.6. Echipamente de comunicaţie: modem-ul....................................................................................................59 Capitolul 3. Sisteme de operare....................................................................................................................................60 3.1. Prezentare generală, caracteristici, structură, clasificare, funcţii.......................................................................60 3.1.1. Prezentarea generală a sistemelor de operare.............................................................................................60 3.1.2. Caracteristicile sistemelor de operare...................................................................................................60 3.1.3. Clasificarea sistemelor de operare........................................................................................................61 3.1.4. Structura unui sistem de operare...........................................................................................................64 3.1.5. Obiectivele şi funcţiile sistemelor de operare.......................................................................................66 3.2. Tehnici de exploatare a calculatoarelor.............................................................................................................70 3.2.1. Monoprogramarea.................................................................................................................................70 3.2.2. Multiprogramarea.................................................................................................................................71 3.2.3. Multiprelucrarea....................................................................................................................................71 3.2.4. Prelucrări SPOOLING..........................................................................................................................72 3.2.5. Prelucrări în timp real...........................................................................................................................72 3.2.6. Sisteme de lucru multiutilizator............................................................................................................73 Capitolul 4. Reţele de calculatoare...............................................................................................................................75 4.1. Conceptul de reţea de calculatoare....................................................................................................................75 4.2. Clasificarea reţelelor de calculatoare.................................................................................................................79 4.2.1. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de răspândirea geografică a sistemelor de calcul............79 4.2.2. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de arhitectură...................................................................81 4.2.3. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de topologie.....................................................................83 4.2.4. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de modelul de comunicare (standardul de comunicare)..86 4.3. Administrarea şi securitatea reţelelor de calculatoare.......................................................................................90 4.4. Interconectarea reţelelor de calculatoare...........................................................................................................91 Capitolul 5. Programarea, limbaje de programare, produse-program..........................................................................96 5.1. Noţiuni generale privind limbajele de programare............................................................................................96 5.2.Etapele rezolvării problemelor cu ajutorul calculatorului electronic..................................................................99 Pentru aplicaţiile curente din domeniul economic (producţie, stocuri, contabilitate generală etc.) societăţi specializate în producţia de software pun la dispoziţie, pe piaţă, produse-program la cheie. Firmele interesate pot achiziţiona asemenea produse-program după analiza atentă a cerinţelor de prelucrare. Ulterior utilizatorul trebuie să-şi adapteze structura datelor la cerinţele produsului-program...........................................................................100 5.3. Principii de utilizare specifice produselor program.........................................................................................101 5.4. Caracteristici de calitate ale produselor program.............................................................................................102

2

5.5. Selecţia produselor program şi evaluarea performanţelor acestora.................................................................104 Bibliografie………………………………………………………………………………………………………….10 6

Capitolul 1. Concepte de bază privind tehnologia informaţională şi de comunicaţii
Informaţia, resursă strategică a societăţii Orice societate nu poate exista fără informaţie şi comunicarea ei. Cantitatea de informaţie este în continuă creştere şi aceasta este caracteristica evoluţiei societăţii umane care se află în faza societăţii informaţionale. “Alimentarea” oamenilor cu informaţia de care au nevoie are darul de a duce la generarea unor noi şi noi fapte, adică tot informaţie. Nouă. Lumea în care trăim se află într-o continuă schimbare, asistăm astăzi la un proces de tranziţie de la societatea industrială la societatea informaţională. Dar ce înseamnă o societate informaţională? În privinţa acestui termen există numeroase dispute, mai ales la noi în ţară, datorită limbii din care a fost tradus (information society, société de l`information). Astfel, de exemplu, mai apar termenii de societate a informaţiei, societate informatizată, economie informatizată, societate postindustrială . Societatea informaţională este societatea „în care majoritatea forţei de muncă se compune din cei care operează cu informaţii şi pentru care informaţia este elementul cel mai important”2. Ea pune accent nu numai pe informaţie, ci şi pe apariţia a noi moduri de viaţă ca urmare a modificării viziunii asupra lumii. Odată cu trecerea la societatea informaţională s-a făcut trecerea de la teoria valorii bazate pe muncă la teoria valorii bazată pe cunoaştere. Alvin Toffler spunea în lucrarea sa Powershift. Puterea în mişcare că, dacă în timpul societăţii industriale capitalul era unul da natură materială, cuprinzând maşinile şi materialele, în societatea post-industrială principala formă a capitalului este cunoştinţa. Ea este inepuizabilă, se poate aplica de către utilizatori diferiţi în acelaşi timp şi, dacă aceştia o folosesc inteligent, poate genera şi mai multe cunoştinţe. Societatea informaţională este acea societate în care economia se dezvoltă datorită progreselor tehnologice, în care informaţia joacă un rol pe care altădată (în societatea industrială) îl aveau bunurile materiale. Ea posedă trei caracteristici principale: informaţia este cea mai importantă resursă economică, consumul de informaţii este intens şi dezvoltarea infrastructurii informaţionale globale este primordială. În primul rând, informaţia este o resursă economică pe care întreprinderile trebuie să o deţină şi să o utilizeze pentru a ocupa o poziţie cât mai bună în mediul concurenţial actual. În al doilea rând, informaţia este utilizată de oameni din întreaga lume în activitatea lor de consumatori informaţionali. Cercetătorii japonezi consideră că în societatea informaţională sunt îndeplinite următoarele patru condiţii3: • Venitul pe cap de locuitor este mai mare de 4000 $; • Numărul angajaţilor din sectorul de servicii depăşeşte 50% din totalul producţiei active; • Numărul studenţilor depăşeşte 50% din totalul populaţiei de aceeaşi vârstă;
1

1 Drăgănescu, M., Societatea informaţiei sau societate informaţională, cotidianul Dimineaţa nr.97 /29.04.1998 2 Rogers, E.M., Communication Technology; the new media in society, 1986, p.10, citat în Van Cuilenburg, J.J., Scholten, O.,

Noomen, G.W., Ştiinţa comunicării, Versiune românească de Tudor Olteanu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p.54 3 Cuilenburg, J., J., Scholten, O., Noomen G.W., Ştiinţa comunicării, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p.53

3

pp. tehnologiei informaţionale şi a comunicaţiilor.U.  Şomajul cronic datorat automatizării producţiei. În general. S. în continuare. Având în vedere aceste patru criterii. Zona informaţională comună este constituită din mai multe niveluri indivizibile. şi 4 anume : 1. 6. între noile reţele create prin intermediul telefoniei mobile. competiţiei. Recommendations to the European Council. 4 *** The Changing Society. în special e-mail. baze de imagini ş. Deoarece şi în cazul societăţii informaţionale au apărut diferenţe în ceea ce priveşte modul de participare la dezvoltarea ei. Fiecare din componentele triadei. aplicaţiile sunt cele pentru care trebuie depuse cele mai mari eforturi din punct de vedere al realizării unei structuri informaţionale şi a unei interfeţe prietenoase. Corporaţiile conduc lumea. pp . 1997. care alcătuiesc aşa numita Triadă a Societăţii Informaţionale fac eforturi pentru realizarea unei zone informaţionale comune bazată pe convergenţa tehnologiilor informaţionale şi de telecomunicaţii. http://www. M. şi Japonia. România mai are multe de realizat până va intra în societatea informaţională. adică cei care au acces la noile tehnologii şi se pot bucura de avantajele lor.27-28 4 . la nivelul diferitelor ţări sau organizaţii. informaţia ca atare. serviciile de bază ale telecomunicaţiilor. baze de documente. transfer electronic de date. Ca urmare. prin politicile organizaţiilor guvernamentale. infrastructura fizică (cablu.beintbsoc/whitpaper 5 Bangemann. 3. al aplicaţiilor şi serviciilor. Dezvoltarea infrastructurii informaţionale presupune realizarea a cât mai multe linii de comunicaţii prin care se fac legăturile între reţelele de calculatoare. în acelaşi timp.C.a. Editura Antet. utilizatorii care nu au fost instruiţi în vederea folosirii aplicaţiilor. The New Technologies. utilizatorii văd numai aplicaţia la care sunt conectaţi. a sistemelor personale de comunicaţii prin satelit. reţele de comunicaţii radio şi prin satelit). respectiv cei care se „minunează” de ceea ce se întâmplă pe glob5. Dar. 3-4 6 Korten.). 1994. a televiziunii prin cablu. este necesar ca şi modul în care are loc „transportul” datelor să fie transparent pentru utilizatori. criticile aduse revoluţiei informaţionale fiind sintetizate în literatura de specialitate astfel:  Păstrarea.A. Uniunea Europeană. acces interactiv la baze de date şi transmiterea interactivă a imaginii digitale. Societatea informaţională globală nu prezintă numai avantaje. Bruxelles. 4.. dar care sunt conştienţi de potenţialul utilizării tehnologiei informaţionale şi de comunicaţii şi de condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de avantajele ei.ispo. aplicaţiile care oferă utilizatorilor serviciile specifice de care au nevoie pentru a utiliza nivelurile anterior menţionate. D. 5. marile forţe ale lumii.cec. Bucureşti. 2.• Ponderea cheltuielilor legate de informaţie depăşeşte 35% din bugetul unei familii. componentele hardware şi software disponibile utilizatorilor pentru a prelucra aceste informaţii. deşi se urmăreşte prin noile proiecte privind societatea informaţională elaborate de Uniunea Europeană să se elimine acest efect prin crearea de noi locuri de muncă în domeniul serviciilor informaţionale6. Europe and the Global information Society. doresc să asigure coerenţa strategiilor de realizare a societăţii informaţionale globale din punct de vedere al legislaţiei. a celor două straturi ale societăţii: bogaţi şi săraci. În al treilea rând în societatea informaţională se pune accentul pe infrastructuri informaţionale globale. în format electronic (baze de date.

Se face însă diferenţa între informaţie ca produs (apare astfel categoria de „intermediatori de informaţii” care se ocupă de ordonarea şi distribuţia informaţiilor prin cărţi. Megatendinţe. Zece noi direcţii care ne transformă viaţa.. 1989. p.. O... New York.. G. 7 Naisbitt. 12 5 . informaţia devine de o importanţă vitală. Bucureşti. Editura Nemira. culturală şi economică În acest context. ceea ce este esenţial sunt efectele într-adevăr benefice ale societăţii informaţionale globale. 1997. Pregătirea şi organizarea unui sistem de informaţii necesare unei acţiuni coerente şi de succes au devenit pentru întreprinderea modernă la fel de însemnate ca producţia şi vânzarea. viziunea asupra informaţiei s-a schimbat de-a lungul timpului. Noomen. p. J. cit. 1991 11 Stoica.. ei participând „la alcătuirea stocurilor interne de informaţii. reviste. M. 9 Van Cuilenburg. 55 10 Laudon. o cerinţă birocratică. J.Ruinarea vieţii de familie sau a afinităţilor de grup prin izolare şi continuă căutare de mai bine.  Elite desprinse de interesele predominante ale societăţii. Datorită importanţei ei. Macmillan Publishing Company.P. Bucureşti. radio şi televiziune) şi informaţie ca mijloc de producţie (numărul celor care se ocupă de informaţii ca mijloc de producţie a crescut mult în ultimii ani. responsabilii acestor compartimente fiind de multe ori manageri de nivel înalt. Spre geomodernitatea secolului XXI. J. Însă.. cu avantajele directe sau indirecte pe care le aduce fiecărui individ. chiar dacă în rapoartele diferitelor comisii internaţionale acesta ar fi crescut în ultimele decenii8. Informaţie şi cultură. pentru dobândirea de noi şi cât mai multe cunoştinţe. Oamenii.C. devenind în prezent o importantă resursă strategică cu rol în asigurarea supravieţuirii firmei10. prelucrare şi distribuire a informaţiilor.. informaţia a devenit o resursă la fel de valoroasă ca resursele umane. Scholten. ea integrând şi dimensiunile: socială. Astfel. Editura Tehnică. K.  Stres crescut care se datorează faptului că oamenii doresc să-şi îmbunătăţească permanent stilul de viaţă lăsând pe ultimul loc fericirea şi bunăstarea culturală.J. Laudon. au apărut în structura organizatorică a întreprinderii compartimentele specializate de culegere..  Societatea informaţională bazată pe cunoaştere înseamnă mai mult decât decât progresul tehnologiei şi aplicaţiilor informaticii şi telecomunicaţiilor. Second Edition. necesare în activitatea continuă şi eficientă a oricărei întreprinderi sau instituţii”9). pentru a-şi menţine nivelul de trai au mai multe locuri de muncă. cele materiale sau financiare.. Zece mii de culturi. O singură civilizaţie. un agent hotărâtor al dezvoltării. ambientală. Management Information System. reprezintă o preocupare primordială în întreprinderile moderne. numită informaţie. inclusiv ameninţarea vieţii private7.Editura Politică.55 8 Malita. Dacă în anii ‘50 informaţia era văzută ca un rău necesar (paper dragon). ea trecând progresiv de la suport al scopurilor generale (perioada 1960-1970). la suport în controlul managerial (perioada 1970-1980). Stăpânirea informaţiilor necesare şi utile deciziei înseamnă de fapt selectarea şi utilizarea datelor obţinute din gestiunea internă şi în al doilea rând capacitatea de a le compara cu cele provenite din mediul concurenţial pentru a evidenţia ceea ce are un caracter de durată şi strategic de ceea ce este neesenţial.185. A Contemporary Perspective. bucurându-se de efectele globalizării în sferă restrânsă. I. 1998. Gestionarea acestei resurse. fiind numită şi „petrolul secolului XXI”11.W. p. p. Op.

Această formă concretă se numeşte dată. prin care se exprimă o situaţie. În informatică prin dată se înţelege un “model de reprezentare a informaţiei. imagine etc. Ceea ce poate fi o informaţie pentru o persoană. nivel considerat a fi nivelul cunoştinţelor. Prin dată se înţelege un număr. o acţiune. informaţia există numai în receptor. persoana poate spune că a primit o informaţie. Sensurile noţiunii de informaţie sunt mult discutate şi interpretate de către o disciplină sau alta. când este primită. această ecuaţie sau dată. Corespondenţa dată-informaţie este considerată ca fiind un prim nivel în informatica economică. Pe de altă parte. unitate centrală. persoane diferite. Cunoaşterea umană. Schematic relaţia dintre date şi informaţii poate fi reprezentată astfel: unde d1÷ dn date i1÷ ininformaţii Fig. În sens larg. Dacă data are o existenţă fizică. unitate de măsură în informatică (biţi). iar datele furnizate la ieşire pot reprezenta informaţii diferite pentru utilizatori diferiţi. Pentru a fi percepută. Pentru cineva familiarizat cu limbajul matematicii. semnal. însă. ştire. Un exemplu îl poate reprezenta o ecuaţie matematică. pornind de la acelaşi set de date. Informaţia este produsul prelucrării datelor. într-o comunicare. tangibilă. Deci o procesare de date poate genera informaţie numai dacă există un receptor care să considere acest rezultat inteligibil şi folositor. model cu care se poate opera. accesibil unui anumit procesor (om. noutate etc. Data are o existenţă obiectivă. pentru a obţine noi informaţii despre fenomenele. Relaţia date-informaţii O trăsătură fundamentală a informaţiei este subiectivitatea. Noţiunea de informaţie este complexă şi de mare generalitate. program). neobişnuit cu limbajul matematic. Sistemele de calcul prelucrează date. informaţia trebuie exprimată într-o formă concretă. transmiterea cunoştinţelor vehiculează informaţii. nu reuşeşte să obţină un plus de informaţii prin citirea acestei date. Progresele înregistrate în domeniul tehnologiilor informaţionale. receptată şi prelucrată. pot obţine informaţii diferite.1. denumirea de 6 . prin prelucrări diferite. cu toate încercările pe care le-ar face. nr. acela al informaţiilor derivate din alte informaţii pe bază de raţionament. Ea este o informaţie potenţială întrucât prin prelucrare conduce la obţinerea informaţiilor.Informaţia ca noţiune este foarte veche. Cineva. fiind intangibilă. poate să nu însemne nimic pentru altele. o stare. o relaţie care serveşte la rezolvarea unei probleme sau care este obţinută în urma unei cercetări urmând a fi supusă unor prelucrări. toate ştiinţele operând cu informaţii ca elemente ale cunoaşterii senzoriale sau raţionale. care sunt aduse într-o formă inteligibilă şi care pot fi utilizate într-un scop anume. Nu orice prelucrare de date generează informaţii. informaţia este noţiunea prin care se defineşte fiecare din elementele noi conţinute în semnificaţia unui simbol sau grup de simboluri. Astfel. tangibilă. Acestui nivel i se adaugă un al doilea. 1. o mărime. comunică o informaţie semnificativă. materializate în cea de-a cincea generaţie de calculatoare electronice au generat trecerea de la calculatoare care calculează şi memorează date la calculatoare care raţionează şi informează. ştire. Ea este utilizată cu diferite semnificaţii: suport al cunoştinţelor umane. Dacă data este receptată de un utilizator capabil de înţelegere. procesele şi obiectele lumii reale”. Data poate fi considerată materia primă pentru informaţie.

Rolul comunicării informaţiei revine sistemului informaţional. transparente. Exactitatea este un atribut vital al acesteia. prezentate într-o modalitate adecvată (text. în diverse situaţii sunt necesare informaţii despre trecut.calculator devine improprie întrucât se prelucrează cunoştinţe. termenul adecvat fiind cel de sisteme de prelucrare a cunoştinţelor. exhaustive şi concise nu au fost valorificate deplin datorită unei prezentări necorespunzătoare. ordonate.1. Din punctul de vedere al formei. scheme etc) şi pe un suport accesibil (hârtie. uşoar de utilizat şi înţeles. Conţinutul este. Procesul decizional produce. decizia nu va fi însă urmată de efecte. Dimensiunea temporală. conţinutul şi forma informaţiei. exhaustivitatea este. precum şi o cunoaştere generală (experienţă acumulată. o informaţie. obiectiv determinată. despre o situaţie prezentă sau o prognoză a evoluţiei anumitor mărimi.). informaţia trebuie să reflecte realitatea din momentul (sau cât mai aproape de momentul) utilizării sale. pe lângă evaluarea ei calitativă se folosesc şi forme de evaluare cantitativă. fără această informaţie şi fără comunicarea ei. locul informaţiei în procesul luării deciziilor este esenţial. Perioada la care se raportează informaţia constituie un atribut temporal de mare importanţă. informaţii actuale. De asemenea. În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române se precizează că “cunoştinţele cuprind totalitatea noţiunilor. În toate modelele decizionale. Evaluarea informaţiei Pentru evaluarea calitativă a informaţiei pot fi luate în considerare trei aspecte: dimensiunea temporală. 7 . de obicei. În plus. exacte. oportune. Decidentul utilizează pentru fiecare decizie informaţii specifice. strategie globală aleasă). Pentru a opera cu noţiunea de informaţie. comprehensibile şi mai uşor de folosit. considerat a fi cea mai importantă dimensiune a informaţiei. independent de conţinutul lor sau de modul în care sunt emise. 1. Astfel.1. totalitatea informaţiilor debândite anterior cu privire la obiectul considerat. informaţiile trebuie să fie clare. Cu toate acestea. formaţie. altfel spus dacă nu este pertinentă. fără a-l sufoca cu un şuvoi informaţional din care să fie incapabil să selecteze ceea ce îi este necesar. Din acest punct de vedere. informaţiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare”. efortul a fost canalizat în direcţia ameliorării modului de prezentare pentru a face informaţiile mai atractive. transmise şi recepţionate. precise. unele informaţii s-ar putea să nu aibă semnificaţie pentru receptor. ceea ce defineşte actualitatea sa. În ultimul timp. Forma defineşte modalitatea de prezentare a informaţiei. Cunoştinţele reprezintă. grafice. la rândul său. Astfel. informaţia poate fi inadecvată dacă nu este şi completă. o informaţie exactă nu este de mare folos dacă nu răspunde unei nevoi specifice a utilizatorului. în sensul că nu se integrează între cunoştinţele lui. adică a unei unităţi de măsură. fiind cea care face informaţia atrăgătoare. în sensul furnizării utilizatorului exact a informaţiei de care are nevoie. la fel de importantă ca şi conciziunea informaţiei. unele informaţii sunt deja între cunoştinţele receptorului şi deci nu generează informaţii noi. Nu orice dată sau informaţie creează cunoştinţe. deci. Însă. ideilor. s-a pus problema găsirii unui etalon pentru cantitatea de informaţie. însă. De multe ori. Pe de altă parte. unitate cu ajutorul căreia să se măsoare informaţiile şi să se compare. O bună informaţie trebuie să fie obţinută la momentul potrivit (adică să fie oportună) şi la anumite intervale stabilite (adică să aibă o anumită frecvenţă). pertinente. chiar pertinentă. ecranul unui calculator etc.

C. iar întreprinderea nu o are? 2. constituie o informaţie unitate. Care este impactul informaţiei asupra întreprinderii. Cât ar costa obţinerea informaţiei la preţurile actuale? 3. iar p reprezintă probabilitatea de realizare sau existenţă a unui element sau eveniment k în cadrul sistemului. birotica. Această unitate de măsură poartă denumirea de BIT (BInary DigiT = cifră binară) deoarece precizarea uneia dintre cifrele 0 sau 1 ale sistemului binar. Astăzi este recunoscută de toată lumea importanţa deosebită pe care o are informaţia în dezvoltarea economică şi socială. C. Claude Shannon numeşte măsura informaţiei entropie informaţională. principalului concurent? Tehnologia informaţională Unul dintre factorii care influenţează evoluţia societăţii informaţionale este reprezentat de tehnologiile informaţionale. informaţia obţinută când se alege un răspund “da” sau “nu” la o întrebare sau informaţia obţinută la aruncarea unei monede. robotica s-a realizat un conglomerat de industrii şi servicii cunoscute sub numele de tehnologie informaţională (Information Technology) sau după alţi autori tehnologie informaţională şi de comunicaţii (Information and Communication Technology . prin analogie cu entropia din termodinamică ce măsoară. The mathematical theory of communication urban.ICT) sau noile tehnologii informaţionale (New Information Technology . 1948 8 . principalul concurent are informaţia? c. principalul concurent are informaţia. În 1928. gradul de nedeterminare a unui fenomen. prelucrată şi transmisă celor care au nevoie. Shannon a propus ca unitatea de măsură a cantităţii de informaţie să fie informaţia generată de realizarea unui experiment cu două evenimente având probabilităţi egale de realizare. presupuse egal probabile. dacă: a. de asemenea. Prin fuziunea informaticii cu telecomunicaţiile. stocată. Cât am plăti pentru ca informaţia să nu fie divulgată sau pierdută? 4. Pentru a deveni utilă în orice domeniu de activitate. informaţia trebuie colectată.Preocupările de măsurare a cantităţii de informaţie provin din teoria statistică a comunicaţiei şi se bazează pe ideea că informaţia exprimă incertitudinea înlăturată prin realizarea unui eveniment dintr-un set de evenimente posibile. Astfel. de exemplu. University of Illinois Press. Cantitatea de informaţie de un bit este. La nivelul unei întreprinderi pentru evaluarea informaţiei pot fi luate în considerare următoarele teme de reflecţie: 1. R. unui competitor indirect? b.. informaţia n-ar exista? b.E. informaţia este acea cantitate care înlătură total sau parţial starea de nedeterminare.V. 12 H = −∑ p k log2p k k =1 n unde H reprezintă entropia informaţională. Aici intervin tehnologiile informaţionale care au înregistrat în ultimele decenii progrese remarcabile.NTI). numită entropie. Hartley a introdus noţiunea de cantitate de informaţie. greu de controlat şi 12 Shannon. În 1948. Cât am încasa pe informaţie dacă am vinde-o sau licenţia-o: a. pe baza unui mesaj adresat unui receptor.

echipamentele de stocare a informaţiei şi memoriile. • Sunt tehnologii complexe în care serviciile ocupă o parte considerabilă. p. mărindu-şi considerabil portofoliul de aplicaţii. înregistrarea (scrierea) şi identificarea (citirea) informaţiilor. • securitatea informaţiilor. 13 13 Lucey. reţelele. text şi numerică pe baza microelectronicii. tehnicile şi operaţiile necesare prelucrării automate a datelor. p. Ele întrunesc un bogat set de funcţii. imagine. O definiţie mai cuprinzătoare consideră tehnologia informaţională o paradigmă a dezvoltării tehnico-economice ce include comunicaţiile. fotonica. aspecte. stocarea şi transmiterea informaţiilor sub formă de voce.. neînţelegând de fapt în totalitate rolul şi avantajele utilizării noilor tehnologii. • redarea informaţiilor. tehnologia informaţională ar cuprinde. dar nu numai. În cazul achiziţionării unui produs complex. orice cumpărător sau utilizator IT trebuie să se informeze pentru a înţelege tendinţele şi presiunile la care trebuie să facă faţă. O definiţie uzuală a tehnologiei informaţionale a fost dată de Departamentul de Comerţ şi Industrie al Marii Britanii care precizează că tehnologiile informaţionale permit "colectarea. al organizaţiilor şi al indivizilor.. Sistemele informatice constituie cadrul de pătrundere şi de aplicare a tehnologiei informaţionale în organizaţii. metodele. • organizarea în memorie şi păstrarea informaţiilor.. 1993. Technologies des systemes d`information. specialiştii interni sau externi recurg foarte des la serviciile de asistenţă. • transmiterea informaţiilor. Utilizarea tehnologiei informaţionale ameliorează oportunităţile în valorificarea informaţiei şi determină apariţia a noi abordări cu privire la ce este o organizaţie şi cum se comportă aceasta. London. Dar deseori aceştia consideră sistemele informatice ca fiind “cutia neagră” a organizaţiei. citat în Dumitriu.care au provocat profunde transformări la nivelul societăţii. Management Information Systems. pe lângă elementele care asigură colectarea. ramuri industriale şi servicii. prin intermediul combinării informaticii cu telecomunicaţiile" . Prin utilizarea acestora în cadrul unei organizaţii. activităţi care pot fi grupate în următoarele categorii: • colectarea. Nevoile întreprinderilor şi ale indivizilor se schimbă. Tehnologia informatică s-a pulverizat într-o multitudine de activităţi. tehnologia progresează şi câmpul de aplicare a tehnologiilor informaţionale se lărgeşte continuu. • Sistemele informaţionale nu pot transforma singure maniera de funcţionare a unei organizaţii. sistemele de fabricaţie. De aceea. prelucrarea. Acest lucru se întâmplă mai ales în faza de implementare.212. T. se impune o colaborare permanentă între informaticieni şi utilizatori la nivelul unei firme.7 9 . Un important rezultat al amplorii şi dezvoltării tehnologiei informaţionale îl constituie generalizarea sistemelor informatice. softul. Iaşi. • prelucrarea informaţiilor. Tehnologiile informaţionale cuprind procesele. În acest sens.1993. Indivizii lucrează cu tehnologiile informaţionale la toate nivelurile ierarhice pentru a-şi realiza obiectivele propuse. DP Publications Ltd. • căutarea şi extragerea informaţiilor. T. decât în faza operaţională. prelucrarea. F. Masson. Editura Junimea. Paris.28 14 Gunton. ele reprezintă doar un mecanism catalizator. informatica. reprezentarea. 2001. aceasta influentând evoluţia şi dezvoltarea sistemelor informatice. Tehnologiile informaţionale prezintă anumite particularităţi14: • Sunt tehnologii multiforme care se pot adapta majorităţii activităţilor umane. Sitemul informaţional contabil în întreprindera modernă. p.

telefonie. uşor de recunoscut indiferent de tipul echipamentelor (calculatoare) şi de sistemul de operare utilizat. a stat şi stă la baza altor tehnologii informatice. Pe baza Internet-ului s-au dezvoltat o serie de aplicaţii.. reţele care comunică între ele prin intermediul unui protocol (Internet Protocol . casa şi vânzătorul. licitaţie electronică (e-auction).). preţ. 2004. Bancomatele (Automat Teller Machine . Astfel. Recunoaşterea optică a caracterelor (Optical Character Recognition) este utilizată în operaţiile de digitizare a datelor de tip text. poşta electronică. iar structura organizatorică se va aplatiza datorită posibilităţilor oferite de noile tehnologii informaţionale în agregarea şi transmiterea datelor15. grupuri de ştiri). este una din cele mai pasionante manifestări a acestui fenomen al societăţii. comerţ electronic (ecommerce cu următoarele modele de afaceri: magazin electronic (e-Shop).stocarea şi transmiterea informaţiilor. e-learning. Întreprinderea va deveni o organizaţie informaţională. El a revoluţionat şi a dinamizat toate activităţile economice dintr-o întreprindere. Internetul-ul Secolul nostru este teatrul unei evoluţii tehnologice foarte rapide. supermagazinul electronic (e-mall). În esenţă.14 16 Ţugui. videoconferinţe. luarea unei decizii. Sistemele electronice de realizare a întâlnirilor facilitează întâlnirea virtuală a membrilor unei comunităţi sau unei echipe cu diferite prilejuri: conferinţe. Dacă la aceste informaţii se adaugă data vânzării.1/1998. Fătu. Editura Sedcom Libris. loc de comunicaţie. c. Internetul. bursele de la Tokio.ATM) reprezintă tehnologia informatică şi de comunicaţii prin care cardul bancar este identificat şi poate fi folosit pentru retragerea unei sume de bani sau efectuarea unor plăţi în conturi predefinite (telefonie. întreprinderea devine din ce în ce mai mult o utilizatoare a Internetului. chat (discuţii în timp real). e-marketing. 16 15 Drucker. piaţa unui terţ (Third Party Marketplace). d. nr. de schimb de idei şi informaţii se va dezvolta continuu şi viitorul său va depinde de utilizatorii săi. accize etc. groupware-ul.17- 19 10 . raion de vânzare. Extranet-ul. termen de valabilitate. Managementul resurselor informatice. precum: Intranet-ul. datorită televiziunii puteţi asista în direct la performanţele atleţilor din toată lumea. Harvard Business Review. aprovizionare electronică (e-procurement). simple discuţii video etc. P. The coming of New Organization. Internetul pune în relaţie pe o scară largă oameni şi calculatoare ce vorbesc un limbaj comun şi care sunt racordaţi între ei prin kilometri de cablu şi de linii telefonice. acesta are la bază reţele de calculatoare dispersate la nivel mondial în toate colţurile lumii. Principalele tehnologii informaţionale are conduc societatea spre globalizare sunt : a. În scop comercial ea se foloseşte pe scară largă în magazine la citirea codurilor de bare de pe diferite produse. Ca urmare a globalizării schimburilor şi a creşterii importanţei informării.IP). biblioteci digitale etc. grupuri de întâlniri. discuţii pe Internet (forumuri. Al. utilităţi. Iaşi. producător etc.. Toate aceste informaţii se transferă serverului central pentru înregistrare contabilă. b. atunci se obţine o imagine completă privind actul de vânzare-cumpărare. EDI Internet. T. se obţin informaţii cu privire la denumire. şi elementele teoretice şi metodologice privind dezvoltarea sistemelor informatice. pp. pentru luarea unor decizii etc. precum şi cumpărătorul. Paris şi New York sunt legate printr-o reţea telematică ceea ce permite efectuarea de investiţii 24 de ore din 24 practic în lumea întreagă. definit ca o reţea a tuturor reţelelor. taxele aferente (TVA. Această tehnologie constă în digitizarea secvenţelor audio şi video. universuri virtuale. comunităţi virtuale (Virtual Communities). captare de programe radio-tv. Lumea a devenit din ce în ce mai “interconectată”: puteţi contacta o persoană dintr-o altă parte a globului de la telefonul aflat în maşina d-voastră. conectări la distanţă. magazine). Într-adevăr. p.. Internetul.

decompresia şi vizualizarea acestora cu o viteză foarte mare folosind infrastructura de bază – Internet-ul. decriptarea. sunete. folosind un software special care conţine absolut toate componentele pentru lucrul de birou. ea constituie baza oricărei aplicaţii multimedia. Această integrare presupune conversia documentelor în format informatic. Multimedia s-a născut din integrarea diferitelor tehnici. legăturile între documente. Codificarea numerică. rezolvatoarele generale de probleme. robotica. gestionar de documente). Fără această conversie.compresia. ea combinând cele trei mari inovaţii ale secolului: calculatorul electronic.. Această definiţie cuprinde cele patru componente importante ale multimediei: calculatorul electronic. Conversia datelor care se realizează pentru ca acestea să fie înţelese de calculator se numeşte digitizare. Inteligenţa artificială şi aplicaţiile ei Această tehnologie informatică reuneşte aplicaţii ce vor cunoaşte o extindere deosebit de mare în viitorul apropiat. să creeze şi să comunice. multimedia nu este decât o juxtapunere de elemente fără nici o legătură reală între ele şi. Orice aplicaţie multimedia este interactivă. e. iar integrarea unui comentariu sonor sau a unei secvenţe video întrun text sau foaie de calcul devine o operaţiune banală. După digitizare. transmiterea. La fel se întâmplă şi cu sunetul sau cu imaginile video. Groupware. desemnând operaţiunea următoare. devine un simplu document informatic ce poate fi manipulat cu uşurinţă. Lucrul în medii colaboraţioniste presupune lucrul cu documente în format electronic (creat sau digitizat prin scanare). ale multimediei sunt integrarea diverselor documente şi interactivitatea. În anii '70 multimedia era doar un cuvânt care 17 17 Fotache. informatica sau dimensiunea tehnologică. touch-screen-ului sau chiar vocal. Bacău. folosind instrumente care permit utilizatorului să navigheze. el fiind cel care deţine controlul. o fotografie. p. Tehnologia groupware şi gestiunea electronică a documentelor Groupware reprezintă un model organizaţional apărut în anii ‘90 care are în vedere trei dimensiuni ale întreprinderii: managementul sau dimensiunea umană. organizarea sau dimensiunea organizaţională. Iaşi. D. mouse-ului. f. recunoaşterea formelor. 28 18 Tudose. simplifică mult manipularea lor pe aparate derivate din calculator. Editura Moldavia. utilizatorul poate dialoga cu aplicaţia. mai ales. imagini statice. În categoria aplicaţiilor specifice inteligenţei artificiale sunt incluse: sistemele inteligente. prelucrare şi comunicare a datelor şi ideilor. Multimedia înseamnă utilizarea calculatorului electronic pentru prezentarea informaţiilor prin combinarea de texte. g. Astfel. fie că sunt conectate în reţea. grafice. Tehnologia multimedia prevede reprezentarea în ansamblu a diferitelor tipuri de 18 date . la care se adaugă şi componenta de transmitere co-echipierilor (poşta electronică. momentul de începere şi ordinea operaţiunilor. fiecare document poate fi manipulat ca un simplu text. numite link-uri. Cele două aspecte. telecomunicaţiile şi tehnica audiovizualului. Utilizatorul poate alege oricând alt curs de desfăşurare a aplicaţiei. animate sau video. instrumente de navigare şi metode de colectare. tehnici şi terhnologii pentru grupuri de lucru. multimedia este considerat un concept aflat la intersecţia mai multor domenii. fundamentale şi concomitente. Sisteme multimedia. fără posibilitatea de modificare a acestora. fie că acestea sunt utilizate de manieră locală. Editura Polirom. de exemplu. recunoaşterea şi înţelegerea vorbirii. învăţământul asistat de calculator şi prelucrarea limbajului natural. Astfel. Instrumentele groupware sunt aplicaţii în reţea care permit grupurilor de lucru să colaboreze într-o manieră facilă . Metode. criptarea. 1999 11 . interacţionând cu aceasta prin intermediul tastaturii.. A. care leagă reprezentarea acestor date. În literatura de specialitate. să interacţioneze. 2002.

Trecerea de la profesional către marele public este facilitată şi de generalizarea unor interfeţe utilizator prietenoase. ea nu este decât o prelungire logică şi un rezultat al evoluţiei tehnologice. la cel de prelucrare a diverselor şi complexelor date. zone de dialog. În acelaşi timp. noţiune legată de multimedia. Caracteristica cheie a realităţii virtuale este interactivitatea în timp real. butoane de control etc. pe scară largă. în prezent ea devenind o tehnologie care a revoluţionat domeniul calculatoarelor. În plus. Realitatea virtuală reprezintă o simulare cu ajutorul calculatorului în care grafica este utilizată pentru a crea o lume ce pare reală. cameră de luat vederi şi placă video. asupra tuturor sectoarelor de activitate. unde "timp real" semnifică faptul că calculatorul este capabil să detecteze intrările făcute de utilizator şi să reacţioneze. prezentarea unei întreprinderi este mult mai atrăgătoare dacă îi integrăm comentarii sonore sau secvenţe video care prezintă un aspect particular legat de acea întreprindere. urmând ordinele lor şi devin captivaţi de simulare. Totuşi multimedia nu constituie un domeniu particular al informaticii. marele public este şi el vizat. a sintetizatorului muzical sau a televiziunii interactive. navigare. Interactivitatea. Folosirea tehnologiilor multimedia necesită dotarea calculatorului cu CD-ROM. Multimedia devine din ce în ce mai mult un serviciu pentru un public avid de a descoperi cât mai multă informaţie. atât a echipamentelor. mijloace prin care utilizatorului i se asigură un acces rapid la aplicaţii informatice şi la informaţii inedite. tratează priorităţile. prin puterea sa de atracţie. Calculatorul a trecut progresiv.însemna audiovizual. Video-CD. multimedia a devenit o adevărată industrie. imersiune. De exemplu. asigurate în general prin simboluri recunoscute de întreaga lume: pictograme. Informatica stă la baza multimediei. Calculatorul dirijează afişarea diferitelor documente. în funcţie de aplicaţiile utilizate. cu faimoasele "autostrăzi informaţionale". prin intermediul televizorului sau monitorului. difuzoare şi plăci audio. Imersiunea arată faptul că spectatorul nu este în faţa imaginii. Multimedia s-a consolidat odată cu apariţia standardelor importante în materie de comunicaţii şi de comprimare/decomprimare a datelor. de dezvoltarea capacităţilor şi performanţelor componentelor şi perifericelor calculatorului ce permit tratarea. reprezintă ultima etapă în dezvoltarea unei interfaţe utilizator. ci în interiorul acesteia. Dezvoltarea acestei tehnologii a fost determinată de răspândirea. de răspândirea şi standardizarea plăcilor de sunet. multimedia este deosebit de eficace. încet cu încet. Oamenilor le place să vadă lucruri mişcând pe ecran. Realitatea virtuală. El este în măsură să interacţioneze 12 .. de diferite tipuri. opţiuni de meniu. de realizarea de afişaje video de înaltă calitate şi generalizarea interfeţelor grafice utilizator ce permit realizarea unor prelucrări altă dată complexe şi mai dificil de obţinut. un parcurs interactiv în aplicaţie. modificând instantaneu lumea virtuală. cu ajutorul unui nod interactiv. a calculatoarelor personale. În numeroase domenii. Realitatea virtuală este definită prin trei cuvinte: interactivitate. fotografii sau sunete. precum imagini video. de la rolul său de mijloc de prelucrare a textelor. cu integrarea funcţiilor video şi audio în componente electronice sau procesoare şi servicii avansate de telecomunicaţii prin satelit sau cablu. după cererile utilizatorilor şi permite. această prezentare se poate face fără prezentator. depozitarea şi distribuţia datelor multimedia. cât şi a programelor. deci. contribuie la sentimentul de imersiune pe care utilizatorul îl încearcă luând parte la acţiunea care are loc pe ecranul său. Un concept aparte este realitatea virtuală – Virtual Reality (VR). Dacă multimedia se răspândeşte. Producţia de documente multimedia este economică. Un CD-ROM este un suport cu mult mai ieftin pentru a conţine o enciclopedie decât kilograme de hârtie imprimată. de dezvoltarea tehnologiilor de stocare care au permis creşterea volumului de date (apariţia CDROM-ului şi a altor suporţi de stocare de mare capacitate).

semnătura digitală pentru care şi în România s-a adoptat legislaţia în domeniu. aşa-zisele tehnologii calme. Aceeaşi mănuşă permite "instruirea" calculatorului în legătură cu mişcările sale (avans.cu mediul care-l înconjoară şi să navigheze în interiorul acestuia. “Un sistem de realitate virtuală este o interfaţă care implică simularea în timp real şi interacţiuni cu multiple canale senzoriale ale omului: vedere. iar mănuşile senzitive pot fi înlocuite de simple trackball-uri sau joystick-uri. recul. 20 1. de fapt. dezvoltate pe calculator. Short Course. calculator. dar cu un caracter repetitiv şi cu o frecvenţă mare. auz. Organizarea datelor reprezintă procesul de identificare. descrierea realităţii virtuale doar prin uneltele pe care le implică nu este cea mai bună alegere. Şi aceasta deoarece realitatea virtuală nu impune utilizarea căştilor. În realitate. graţie căreia dispune de o viziune în relief la 3600. p. Dar. Bucureşti . Alte tehnologii informaţionale Se pot încadra aici toate tehnologiile moderne de proiectare asistată de calculator. model cu care se va putea opera pentru a obţine noi informaţii. . O bună organizare a datelor impune folosirea unor structuri care să permită o prelucrare cu un cost cât mai redus. olfactiv. “Virtual Reality Systems and Applications”. Interacţiunea vine din aceea că el poate să atingă obiectele pe care le detectează cu ajutorul unei mănuşi senzitive. definire. Electro ’93. care tind să aglomereze şi să blocheze canalele informaţionale. restricţii în activitatea de structurare şi organizare a datelor economice în sistemele informatice. Date elementare şi date structurate Data este un model de reprezentare a informaţiei. V. în aceeaşi măsură în care creşte continuu nevoia de informaţie.3.. gust”19. teleprezenţa la locul de muncă. Dar. deplasare la dreapta sau la stânga). NJ. program). de unde ideea de navigare. simţ tactil. International Conference.1. Marele public are în general tendinţa de a asocia simulările realităţii virtuale cu sistemele de vizualizare montate pe capul utilizatorului şi cu mănuşile senzitive. 240 13 . 1981. ci ei pot să le atingă sau să le simtă tactil. Cercetătorii vorbesc şi de simţul olfactiv sau al gustului. încât simulează lumea reală fără ca ochiul să perceapă cea mai mică diferenţă. 1993-b. fiecare nivel de abstractizare implică date elementare şi date structurate. doar pentru că aceste mijloace au fost primele utilizate în aceste simulări. Toate acestea reprezintă. adresându-se tuturor canalelor senzitive ale omului. Aspecte privind organizarea şi structurarea datelor Dezvoltarea rapidă şi complexă a societăţii a dus în mod inevitabil la o sporire însemnată a volumului de date. Pentru specificul activităţilor economice. microsistemele etc. utilizatorii nu se limitează doar la a vedea sau a manipula obiectele grafice pe ecran. În acelaşi timp datele se caracterizează printr-o structură uniformă rezultată din structura documentelor primare specifice operaţiilor economice. G. Edition Edison. Mult timp imperfecte. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. supus unor prelucrări relativ simple. Orice organism economic se confruntă cu un volum mare de date. realitatea virtuală merge mai departe. putându-se utiliza ecrane mari sau chiar staţii de lucru grafice de înaltă performanţă. Pentru a se integra în spectacol. calculatoarele Web. accesibil unui anumit procesor (om. Aprilie 28 20 Cristea . ele au atins un asemenea grad de realism. utilizatorul poartă o videocască legată la un calculator. h. 19 Burdea. structurare şi memorare a datelor . La baza realităţii virtuale se găsesc imaginile de sinteză în trei dimensiuni (3D). Dicţionar de informatică.

atât în raport cu informaţia pe care o reprezintă. În funcţie de valoare. • Tipul logic (boolean) utilizat pentru precizarea stărilor de adevăr (TRUE. ordonare etc. codprod. respectiv pe suport (nivel fizic). AND. în care se sochează într-o formă specifică valorile datei. etc. Ea poate fi simplă precizie sau dublă precizie. Principalele tipuri de date elementare sunt: • Tipul numeric care include numerele întregi. • Tipul pointer. referinţe pentru alte date. um) Atributele precizează proprietăţile datei şi determină modul în care poate fi ea tratată în procesul de prelucrare. v) valori atribute oare identificator Identificatorul datei (numele) este un simbol asociat datei pentru a o putea distinge de alte date şi pentru a se putea face referiri la ea în timpul procesului de prelucrare (de exemplu. data poate fi reprezentată printr-un triplet de forma: d = (i. NO) ale unui enunţ. datele se prezintă sub forma unor mulţimi sau colecţii. cât şi în raport cu procesorul care o prelucrează se numeşte dată elementară. YES) sau neadevăr (FALSE. Valorile datei pot fi precizate prin enumerare sau printr-o proprietate comună şi pot fi numere. real. datele se clasifică în : • date variabile (variabile) . Asupra acestor date se pot efectua operaţii logice: NOT. În majoritatea aplicaţiilor. logic. • valoarea iniţială • modul de alocare a memoriei pe parcursul prelucrării (static. putând fi o relaţie de ordine în mulţimea elementelor colecţiei. o dată elementară apare ca o zonă de memorie sau de suport de o anumită mărime. Între elementele unei colecţii de date pot fi identificate şi/sau introduse relaţii care să determine pe mulţimea respectivă o anumită structură. scădere. reale şi complexe şi asupra cărora se pot realiza operaţii de adunare.date care pe parcursul procesului de prelucrare îşi păstrează aceeaşi valoare din domeniul de definiţie al datei. OR. adică date elementare ale căror valori sunt adrese. denprod. valori logice. În acest mod se obţine tipul de dată structurată sau dată 14 .O dată care apare ca o entitate indivizibilă. Natura relaţiei poate diferi la diferite nivele de abstractizare în mod considerabil.. Din punct de vedere logic. Din punct de vedere fizic. Iată câteva exemple de atribute: • tipul datei care defineşte apartenenţa acesteia la o anumită clasă de date. în funcţie de natura şi de domeniul valorilor luate. şiruri de caractere. a. situată la o anumită adresă. o relaţie ce descrie mecanismul de acces la memorie. complex). • Tipul caracter care reprezintă o succesiune de caractere alfanumerice asupra căreia se pot defini operaţii de concatenare. Precizia depinde de zona de memorie afectată datei. a căror prelucrare nu poate fi concepută fără o organizare corespunzătoare. Data elementară poate fi privită ca model de reprezentare a informaţiei la nivelul unui procesor uman (nivel logic) sau la nivelul reprezentării interne. • precizia reprezentării interne care defineşte cât mai fidel reproduce modelul intern de reprezentare obiectul pe care îl reprezintă. şir de caractere. • date constante (constante) .date care pe tot parcursul procesului de prelucrare pot lua orice valori din domeniul de definiţie a datei.. Se disting astfel date de tip numeric (întreg. dinamic).

definim variabila Nota(2. În principiu fiecare câmp sau subcâmp se defineşte prin următoarele atribute: • nume . etc. ale cărei componente îşi menţin proprietăţile. se pot construi structuri oricât de complexe. articolul ARTSALAR poate avea următoarea structură: Nume MARCA NUMEPREN FUNCŢIE SALARBAZĂ Tip Numeric Caracter Caracter Numeric Lungime 5 20 10 11 Partea zecimală 0 2 Fig. Nota(2. Componentele unei structuri de date pot fi date elementare sau la rândul lor structuri de date. pe structurile liniare. Pentru fiecare dimensiune se asociază un indice ale cărui valori sunt folosite pentru referirea elementelor tabloului.4). Nota(1. fiecare sesiune având câte 5 examene. implică atât date elementare. utilizând calculatorul electronic. subcâmpurile sunt descendenţii câmpurilor (nivelul 2) ş.ik sunt elementele tabloului T. Tabloul este o colecţie de date de acelaşi tip. Cele mai întâlnite sunt: 15 . Nota(1. O structură este o entitate de sine-stătătoare. Structurile de date sunt colecţii de date pe care s-a definit o structură şi căreia îi este specific un anumit mecanism de selecţie şi identificare a componentelor. Descrierea articolului ARTSALAR Fişierul reprezintă un ansamblu organizat de articole cu aceeaşi natură. • partea zecimală – se specifică numai pentru datele numerice. în majoritatea aplicaţiilor. i2. indentificabilă prin nume.1).5).7. cât şi operaţii specifice tipului structurii.structura de date. arborescente şi de tip reţea. unde k reprezintă numărul de dimensiuni. fişierul FSAL cuprinde articolele ARTSALAR cu date privind salariaţii unei organizaţii). iar cele cu mai multe dimensiuni se numesc matrici sau masive.. Nota(1. Articolul este o structură de tip arborescent ale cărui câmpuri sunt descendenţii rădăcinii (nivelul 1). • lungime . • tip .natura datei. prin combinarea lor convenabilă. i2. aranjate într-o structură rectangulară. Definirea structurilor de date se bazează.2). nr.. cu una sau mai multe dimensiuni. Componentele unei structuri de date pot fi individualizate şi selectate prin nume (identificatori) sau prin poziţia ce o ocupă în structură.. De exemplu. • tabloul. deoarece. Asupra structurilor de date se pot efectua atât operaţii generale. Dacă toate componentele sunt de acelaşi tip atunci structura de date este omogenă. De exemplu. dispuse pe un suport de înregistrare (de exemplu.un cod unic de identificare. • fişierul.d.a.5). Tablourile cu o dimensiune se numesc vectori. Acestea sunt considerate structuri de bază.3). iar i1.. Cele mai utilizate date structurate sunt: • articolul.m. Câmpurile unui articol pot fi date elementare sau grupuri de date de diverse tipuri. Vom obţine un tablou de variabile astfel: Nota(1.1). cât şi date structurate.ik). pentru introducerea notelor obţinute de studenţi în cele 2 sesiuni. 1.. Exemplu: T (i1.numărul total de caractere. conform cu relaţia de ordine specificată. Nota(1. La orice nivel de abstractizare rezolvarea unei probleme.

scădere. • operaţiuni de decizie. Categorii de operaţiuni definite asupra datelor Prelucrarea datelor presupune parcurgerea unei succesiuni ordonate de operaţii care acţionează asupra valorilor acestora. Operaţiunile de atribuire sunt acelea prin care unei variabile i se atribuie o anumită valoare predefinită sau rezultatul evaluării unei expresii. 1. Separarea este desfacerea unei structuri în două sau mai multe structuri. Ca operatori se utilizează: • + pentru adunare. integrale sau parţiale aleasă de utilizator. 7. Actualizarea reprezintă operaţia de aducere la zi a unei structuri de date create anterior şi presupune: • adăugarea şi/sau inserarea de noi elemente ale structurii. Fuzionarea sau interclasarea este combinarea a două sau mai multor structuri într-o singură structură conform unor criterii. 4. • / pentru împărţire. Crearea se execută o singură dată la începutul ciclului de viaţă a structurii respective.1. Sortarea permite ordonarea crescătoare sau descrescătoare a elementelor unor structuri.2. De asemenea. 3. evaluarea acestora făcându-se după regulile din algebră. fiind o rearanjare fizică a acestora.3. pe suportul de memorie internă sau externă. • operaţiuni de intrare /ieşire. • operaţiuni de calcul. Dintre acestea fac parte operaţia de adunare. • modificarea valorilor unor elemente ale structurii. calculul unor expresii numerice etc. • ** pentru ridicare la putere. Consultarea (exploatarea) asigură accesarea elementelor componente ale unei structuri în scopul prelucrării sau vizualizării acesteia. presupunând memorarea structurii respective de date în forma iniţială. 2. înmulţire. după anumite criterii stabilite de utilizator. • operaţiuni de transfer a controlului. Exemplu: NOTA = 8 MEDIA=(NOTA1+NOTA2)/2 Operaţiunile de calcul se definesc pe mulţimea numerelor reale. • * pentru înmulţire. • ştergerea fizică şi/sau logică a unor elemente ale structurii. • . Exemplu: SALARIU NET = ((NRORLUCR * TARIFO) + SPORVECH) – IMPOZ a = (b * c)**2 + 1650 16 . Ele se pot grupa în următoarele categorii: • operaţiuni de atribuire. Copierea presupune obţinerea unei dubluri. ridicare la putere. împărţire.pentru scădere. 6. în cadrul expresiilor se pot utiliza şi parantezele. 5.

Operaţiunile de transfer a controlului sunt operaţii de salt şi de apelare. în mod special. indexate etc. aducând un element de noutate. <. instituţii etc. Principiul fundamental al bazelor de date îl constituie unicitatea informaţiilor. Exemplu: IF STOCSIGURANTA < 5000 THEN PRINT “Este necesară reaprovizionarea” ENDIF Operaţiunile de intrare/ieşire vizează realizarea transferului de date între memoria externă şi cea internă şi invers. grup de persoane.) create cu ajutorul unor programe scrise în limbaje din generaţia a III-a: COBOL.Operaţiunile de decizie sunt utilizate pentru a determina valoarea logică a unei propoziţii (adevărat sau fals). Operatorii utilizaţi pentru scrierea condiţiilor pot fi operatori relaţionali (=. întreprinderi. iar cele de apel. Cele de salt au rolul de a preda controlul unei alte operaţiuni decât cea imediat următoare. ≠) şi/sau operatori logici (NOT. FORTRAN etc. O bază de date este un ansamblu de date ce poate fi întrebuinţat de mai mulţi utilizatori având viziuni diferite asupra acestora. Ea reprezintă un ansamblu structurat de fişiere care grupează datele prelucrate în aplicaţiile informatice ale unei persoane. fişier denumit dicţionar de date (vezi figura nr. >. 1. cel al bazelor de date. adică orice informaţie este înregistrată o singură dată şi poate fi utilizată ori de câte ori este nevoie de către diferiţi utilizatori şi în diferite momente. ansamblu partajat între mai mulţi utilizatori în mod concurent şi competitiv. bănci de date şi depozite de date Pe măsura evoluţiei sistemelor de prelucrare automată a datelor şi. La momentul respectiv. informaţiile erau organizate în fişiere de date (secvenţiale. Pentru optimizarea operaţiei de intrare/ieşire se interpun zone tampon (buffere) atât pentru intrare cât şi pentru ieşire. Baze de date. OR). respectiv existenţa unui fişier de descriere globală a datelor. ceea ce asigură independenţa datelor de programe şi invers. 17 .9). dar şi ca urmare a creşterii volumului datelor de prelucrat s-a dezvoltat un nou concept. El îşi face apariţia în a doua parte a anilor ’60.. evitându-se astfel descrierea lor de mai multe ori în cadrul algoritmului de rezolvare a problemei. Cele mai utilizate operaţii de intrare/ieşire sunt cele de deschidere şi închidere a fişierelor şi de citire şi scriere date. Ele condiţionează executarea unor operaţiuni sau grupuri de operaţiuni. AND. în cadrul sistemelor informatice implementate în întreprinderi. a componentei hardware şi software. determină lansarea în execuţie a unor proceduri (grupuri de operaţiuni).

BAZA DE DATE Fişier de date 1 Fişier de date 2 . Paris. cu refacerea stării existente anterior acestuia. Într-o abordare mai analitică. crearea şi actualizarea jurnalelor tranzacţiilor realizate asupra bazelor de date. împreună cu descrierea structurii şi a relaţiilor dintre ele. o bază de date este un ansamblu de date structurate.. fie la nivelul specific fiecărei aplicaţii (sub forma schemei externe sau sub-schemei). Aplicaţia m Fig. să asigure securitatea şi confidenţialitatea datelor într-un mediu multi-utilizator. restaurarea bazei de date după un incident logic sau fizic. deci. memorarea.. Pentru a putea fi exploatată de către utilizatori o bază de date trebuie să aibă asociat un set de programe. fie date neorganizate. dar şi o raţionalizare a procedurilor de acces şi prelucrare. Edition Hermes. Les bases de donnees relationnelles. Bazele de date sunt concepute pentru a prelucra un volum mare de date. direct accesibile după criterii multiple. Structura unei baze de date Formal. • utilitare de întreţinere a bazei de date care permit gestionarea de către un operator a bazei de date şi care pot efectua următoarele operaţii21: crearea versiunii iniţiale a bazei de date şi încărcarea acesteia folosindu-se fie o copie creată anterior. manipularea. independente de orice program specific de aplicaţii. p. după caz) şi descrierea naturii datelor şi a legăturilor lor logice fie la nivelul global (sub forma schemei conceptuale). • limbajul de manipulare a datelor (LMD) care permite gestionarea şi actualizarea datelor dintr-o bază de date. realizarea diverselor statistici ce permit cunoaşterea activităţii şi utilizării bazei de date etc 21 Saleh. 1. coerente. baza de date poate fi definită ca o colecţie de date aflate în interdependenţă.9. de asemenea. Sistemul de gestiune a bazelor de date reprezintă un ansamblu coordonat de programe care permite descrierea. 13 18 .. reorganizarea bazei de date pentru recuperarea spaţiului vid. interogarea şi tratarea datelor conţinute într-o bază de date.. Fişier de date n Dicţionar de date Aplicaţia 1 Aplicaţia 2 . Obiectivul esenţial al unui sistem de gestiune a bazelor de date este. 1995.. furnizarea unui mediu eficient. neredundante. Gestiunea acestora impune nu numai o structurare riguroasă a datelor. În general.. în arhitectura unui SGBD intră cel puţin 5 clase de module: • programe de gestiune a bazei de date care realizează accesul fizic la date ca urmare a unei comenzi primite printr-un program de aplicaţii sau interactiv prin intermediul ecranului. • limbajul de definire/descriere a datelor (LDD) care permite traducerea (prin compilare sau interpretare. numit generic sistem de gestiune a bazelor de date care să permită exploatarea raţională a datelor conţinute. I. adaptat utilizatorilor care doresc să consulte sau să actualizeze informaţiile conţinute în baza de date. El trebuie. nr.

În unele lucrări. Conceptul de depozit de date a apărut la sfârşitul deceniului 8. p. 13 19 . împreună cu descrierea datelor şi a relaţiilor dintre ele şi cu sistemul de programe pentru gestiunea datelor care asigură independenţa programelor aplicative faţă de modul de structurare a datelor. ca şi toţi marii furnizori de software fac trimitere. care ar îngloba: baza de date. într-un număr suficient de mare pentru creşterea vitezei de acces la date. precum din surse externe (baze de 22 22 Pescaru. plasată într-un context temporal şi permanentă”. Fişiere. depozitele de date se bazează pe prelucrarea analitică on-line.acestea nu sunt utilizate în scop operaţional. fiind solicitat în toate operaţiunile de consultare şi actualizare. la noţiunile de bază de date şi SGBD. Dacă în anii ‘70 şi la începutul anilor ’80. • dacă o bază de date este utilizată pentru prelucrarea tranzacţiilor on-line.• componente de control a programelor de aplicaţii care constituie mijloace de prevenire şi corectare a anumitor erori ce pot să apară în condiţii “multi-utilizator”. o redundanţă minimă şi controlată în memorarea lor. • datele sunt integrate şi redefinite penteu a putea fi exploatate. Conceptul datawarehouse (depozit de date) este definit de William Inmon (vicepreşedintele firmei Prism Solution) ca fiind o “colecţie de date destinate fundamentării deciziei manageriale. Editura Tehnică. dar s-a conturat şi dezvoltat în anii ‘90. Bucureşti. termenul devine din ce în ce mai puţin invocat. • Dicţionarul de date ce înregistrează informaţii relative la structura bazei. colecţie care este tematică. în lucrările din ultimii ani. prin consolidarea tuturor datelor întreprinderii.a. Deosebirile faţă de o bază de date sunt următoarele: • scopul pe care îl au datele stocate . Datele organizate în depozite provin din datele preluate din sistemul operaţional.. sistemul de gestiune a bazei de date. Modulele enumerate interacţionează cu o serie de componente fizice ale bazei de date: • Fişierele de date care reprezintă suportul propriu-zis al bazei de date. El desemnează o bază de date special concepută pentru analiza datelor şi suportul deciziilor. precum şi un timp minim de răspuns la solicitările utilizatorilor . 1976. Deoarece permit accesul unui mare număr de utilizatori la datele stocate băncile de date sunt considerate sisteme de documentare. aproape exclusiv. o nouă aplicaţie strategică. sistemul de operare. de la identificarea unui nou segment de piaţă până la brainstorming. • dacă o bază de date înregistrază şi raportează ce s-a întâmplat. Patru elemente determinante caracterizează depozitul de date: • datele stocate privesc o funcţiune sau un proces din întreprindere (sunt orientate pe subiect). Banca de date reprezintă un sistem de colecţii de date aflate în interdependenţă. banca de date este redusă la două componente: baza de date şi SGBD-ul asociat. Ea reprezintă un ansamblu de informaţii organizate. • datele nu pot fi modificate sau şterse. V. baze de date şi bănci de date. din datele de arhivă (în perioada de constituire a depozitului). Depozitul de date reprezintă o altă direcţie de dezvoltare şi evoluţie a bazelor de date. ci pentru sarcini analitice.. noţiunea cvasi-utilizată era cea de bancă de date. • Indecşii. un depozit de date arată şi de ce. acesta reprezentând un atu al depozitelor de date (se asigură continuitatea şi comparabilitatea). Alţi autori extind noţiunea de bancă de date. echipamentele de teleprelucrare. ş. înregistrate pe suporturi magnetice sau optice care pot fi consultate local sau la distanţă prin intermediul calculatoarelor şi a reţelelor de comunicaţie. • informaţiile sunt conservate mai mulţi ani. integrată. programele de aplicaţii. sistemul electronic de calcul. majoritatea lucrărilor de profil. utilizatorii.

semnificaţia acesteia. Instrumentele de analiză on-line (OLAP) permit aflarea răspunsurilor la întrebări ce au de obicei un caracter multidimensional (de exemplu: Care este contribuţia la vânzările săptămânale totale a produselor informatice vândute prin magazinele situate în regiunea Moldova între 10 şi 20 septembrie?). Instrumente pentru extragerea. informatica . 7.un set de resurse care asigură conectivitatea în cadrul reţelelor de calculatoare. uniformizarea prescurtărilor. Pe lângă acestea. Informatica şi informatica juridică Una din caracteristicile fundamentale ale epocii actuale o reprezintă explozia informaţională determinată de creşterea ritmului de dezvoltare a societăţii şi de avântul fără precedent al ştiinţei şi tehnicii. procesoare de texte. extragerea unor date pentru a putea fi utilizate de aplicaţiile de birotică (programe de calcul tabelar. dar mai ales pentru a putea fi utilizate în aplicaţii specializate de analiză.date publice. Middleware . 2. Prelucrarea electronică a datelor a fost şi devine tot mai mult o necesitate stringentă pentru toate domeniile activităţii umane. Cele mai simple sunt instrumentele pentru interogare şi raportare.).). Instrumente pentru modelarea datelor ce permit persoanelor implicate în realizarea depozitelor de date să determine conţinutul fiecărei date. de cerinţele utilizatorilor. unde se găseşte. Pentru realizarea unor analize economice complexe sunt oferite instrumente de analiză ce pot fi clasificate în două categorii: mineritul în date „data mining” şi analiza multidimensională. mai sunt necesare o serie de instrumente pentru administrarea depozitului. ce înseamnă. care sunt celelalte date cu care interacţionează şi cine o utilizează. Data mining reprezintă o tehnică care vizează descoperirea unor şabloane semnificative în colecţiile de date. Instrumente ce asigură accesul utilizatorilor la datele de care au nevoie. formatul său etc. tipul ei.nucleu care constituie „inima” depozitului. asigurarea replicării şi sincronizării între mai multe baze de date. mărimea sistemului şi. O enciclopedie a metadatelor (metadate = date despre date) ce păstrează informaţii relevante despre fiecare dată a depozitului: ce reprezintă. Baza de date . în primul rând. ajustarea eventualelor lungimi diferite ale unei aceleiaşi date. 6. referită prin OLAP (On Line Analytical Processing). 5. cum poate fi accesată. Pentru realizarea unui depozit de date sunt necesare şapte categorii de instrumente: 1. programe de prezentare etc. dezvoltarea aplicaţiilor ce utilizează depozitul de date etc. date din recensăminte. Utilizarea depozitelor de date se concretizează în extragerea unor rapoarte (la cerere sau pe baza unui abonament cu o anumită periodicitate). Nu poate fi dată o soluţie ideală. Astfel. rafinarea şi standardizarea (normalizarea datelor) menite să asigure „curăţarea” datelor la preluarea lor în depozit: identificarea şi contopirea multiplelor înregistrări care se referă la aceeaşi informaţie. 3. Personalul implicat în realizarea unui sistem este cel care trebuie să stabilească modalitatea optimă de organizare a datelor în funcţie de specificul organizaţiei. cunoscute şi din SGBD-uri. date de prognoză economică etc. necesare când datele sunt preluate din mai multe baze sau când baza de date este distribuită pe mai multe noduri ale reţelei de calculatoare a organizaţiei. 4.ştiinţa 20 . Au fost prezentate doar câteva aspecte privind diferitele modalităţi de organizare a datelor la nivelul unui sistem informatic. Instrumente pentru transportul datelor utilizate pentru a muta copii ale datelor din sistemul operaţional (tranzacţional) în depozitul de date şi a le insera în locul potrivit. Pentru a explora datele din depozit utilizatorii dispun de instrumente specializate..

culegerii. În dicţionarul de informatică. a informaţiei considerată ca suport al cunoaşterii umane şi al comunicărilor în domeniile tehnice.Dicţionar de informatică. generalizându-se. 4.prelucrarea raţională bazată pe legi generale şi pe anumite tehnici proprii cercetării operaţionale. economică. ca principal mijloc de comunicare între oameni.172 21 . . Bucureşti. Astfel. 5. Editura Enciclopedică Română. a ajuns să se vorbească de "informatică industrială". definiţia dată este următoarea: informatica reprezintă o activitate pluridisciplinară. 3.pătrunde. memorarea şi distribuirea mai eficientă a informaţiei . Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. având ca scop iniţial elaborarea de metode noi. Specialişti din toate sferele de activitate: tehnică. . este reprezentată de informatica judiciară. iar domeniile sale de utilizare s-au extins continuu. Se consideră că apariţia informaticii constituie cea de-a cincea descoperire venită în sprijinul omului pentru a lua decizii. Informatica juridică reprezintă totalitatea aplicaţiilor informatice din domeniul juridic. socială etc. prelucrarea şi transmiterea informaţiilor facilitând realizarea dezideratelor activităţii de informare. p. Prima definiţie a informaticii aparţine Academiei Franceze care în 1966 preciza că informatica este „ştiinţa prelucrării raţionale. LegeNet. Lucru posibil. pe zi ce trece. 1981. stocării şi prelucrării automate a datelor . Cele cinci momente care au marcat evoluţia civilizaţiei umane sunt următoarele: 1. Informatica. inclusiv sisteme automate pentru distribuirea informaţiei tehnico-ştiinţifice. apariţia calculatoarelor electronice care permit culegerea. "informatică medicală".. deoarece informatica este o ştiinţă universală care se conduce după legi generale aplicabile în toate domeniile de activitate. programării liniare. teoriei algoritmilor etc. considerând-o ca o informatică particulară.. studiind procesele de comunicaţie în colectivităţile ştiinţifice şi industriale şi urmărind dezvoltarea unor tehnici şi sisteme pentru organizarea. Noţiunea de informatică a fost creată prin asocierea cuvintelor informaţie şi automatică: INFORmation şi autoMATIQUE. J. Pe măsura dezvoltării ei. utilizarea sistemelor de telecomunicaţii care înlătură limita determinată de distanţă. 71 24 ***. 1970.prelucrarea logică şi automată prin intermediul maşinilor electronice. realizarea tiparului care a pus bazele memoriei sociale constituită din cărţi şi publicaţii. p. economice şi sociale” . "informatică juridică” etc. TC Lex. apariţia limbajului articulat. Din definiţia informaticii se desprind cel puţin trei caracteristici ale acesteia: .universalitatea informaticii. în tot mai multe sfere de activitate.. termenul de informatică apare abia în 1962 şi provine din literatura franceză. Bucureşti. Principala aplicaţie este de natură documentară. Dacă primele calculatoare electronice apar în deceniul 5 al secolului XX. "informatică economică". inventarea scrisului prin care se compensează limitele memoriei biologice. acesta reprezentând aspectul fundamental al informaticii. adică posibilitatea de cuprindere a tuturor domeniilor de activitate. transmiterii. informatica a căpătat noi valenţe. un alt domeniu. Ea îşi găseşte aplicaţii în informatizarea tribunalelor (vezi 23 24 23 Arsac. Dintre programele de documentare juridică mai importante sunt: Legis. 2. îndeosebi prin maşini automate. Informatica de gestiune. vorbesc de informatica lor specifică şi încearcă a lega tot mai mult informatica de domeniul lor de activitate.

Sisteme expert în activitatea financiar-contabilă. dând naştere la sistemu 25 Wilkinson . Iaşi.. 1986 . Sistemul informaţional şi rolul său în cadrul organismelor economice Sistemul informaţional al unei întreprinderi suferă modificări în timpul ciclului său de viaţă. pieţe de desfacere. p. John Wiley & Sons . Acest lucru este posibil doar prin intermediul unui sistem informaţional bine organizat care să permită obţinerea de informaţii reale în timp util. Sistemul informaţional poate fi asemănat unei reţele de comunicaţii deoarece asigură căile prin care informaţia ajunge în orice punct al întreprinderii şi chiar din exteriorul ei. diferiţilor utilizatori pentru ca aceştia să îşi realizeze obiectivele propuse25. public ţintă. la competiţie. 1. Sisteme informaţionale şi sisteme informatice Supravieţuirea societăţilor comerciale într-un mediu concurenţial atât de puternic (la care trebuie să se adapteze continuu) este condiţionată şi de obţinerea de informaţii vitale cu privire la piaţă (dinamică. modificări legate de schimbările ce se petrec în interiorul ei. D. Învăţământul juridic asistat de calculator este un alt domeniu al informaticii juridice.5. printr-o reţea de comunicaţii. Editura Junimea. 1997. p. J. stocarea. New York .sistemul ECRIS) şi în gestiunea criminalităţii (gestiunea amprentelor). surse de aprovizionare. O altă definiţie prezintă sistemul informaţional ca fiind totalitatea metodelor. structură). prelucrarea. Sistemul ca reţea de comunicaţii are două aspecte : • unul informa l (conver saţiile. dimensiuni. controlul şi gestionarea datelor prin parcurgerea unor etape succesive în scopul furnizării informaţiilor. analiza şi transmiterea datelor pentru fundamentarea şi urmărirea deciziilor la toate nivelurile unei entităţi economico-sociale26.. Sistemele tind să se extindă şi să se formalizeze pe măsură ce organizaţia devine tot mai complexă.1. cât şi în mediul extern.62 22 . Sistemul informaţional reprezintă un cadru organizat format dintr-un ansamblu de resurse care asigură colectarea. Accounting and information systems . discuţii le dintre salariaţi şi manage ri). procedeelor şi mijloacelor utilizate în culegerea. 8 26 Airinei.

dacă domină : • resursa umană atunci sistemul se numeşte sistem informaţional manual. 27 Oprea. iar informaţiile se referă la ieşirile proceselor de prelucrare a datelor. sistemul informaţional al unei întreprinderi este denumit şi sistem de prelucrare a datelor . în scopul asigurării unei bune funcţionări a sistemului operaţional. la momentul oportun.. Utilizatorii informaţiilor generate de sistemul informaţional se împart în două categorii : • utilizatori interni – managerii şi salariaţii. • calculatoarele şi echipamentele se numeşte sistem informaţional computerizat sau sistem informatic.11. rezultând sistemul informaţional formal. • clasificarea datelor. Sistemele informaţionale realizează cinci funcţiuni sau sarcini : 1. clienţi. • utilizatorii externi – creditori. etapa prelucrării sau procesarea datelor. Sistemul informaţional este cel care transformă intrările (input-uri) în ieşiri (output-uri). financiare. • validarea datelor pentru asigurarea acurateţii lor. Iaşi. Resursele pot fi materiale. acţionari. precum şi măsurarea lor. 23 23 . Astfel. • înregistrarea datelor prin scrierea lor în documentele sursă. umane. etapa ieşirilor din sistem sau generarea informaţiilor. În acest context. D. nr. Sistemele informaţionale sunt descrise în funcţie de resursa predominantă pe care o posedă. Componentele generale ale unui sistem informaţional Finalitatea sistemului informaţional este furnizarea de informaţii sub o formă direct utilizabilă. furnizori. 1994. Astfel. procese concepute să satisfacă din punct de vedere informaţional persoanele ce le vor folosi pentru luarea deciziilor. Un sistem informaţional are nevoie de resurse ca să funcţioneze. • unul formal (activităţi ce se desfăşoară pe baza unor proceduri prestabilite). 1. datele sunt concepute ca un set de caractere care sunt memorate şi prelucrate şi care constituie intrări în sistemul informaţional. Colectarea datelor care presupune parcurgerea mai multor paşi : • „atragerea” (culegerea) datelor. este necesară stabilirea diferenţei între noţiunea de dată şi cea de informaţie. Editura Graphix.l informa ţional informa l. Deseori. 27 • • • Intrări resurse de (date) Prelucrarea datelor pentru a le în transforma informaţii Ieşiri în produse informaţionale Fig. p. Premisele şi consecinţele informatizării contabilităţii. trei etape fiind implicate în procesul de transformare (figura nr.11): etapa intrării în sistem sau colectarea datelor. 1. organisme ale statului. • resursa materială (echipamente) acesta se numeşte sistem informaţional automat. precum şi a luării deciziilor la diferite niveluri.

afacerile electronice. sistemele informaţionale „ au o nouă faţă ”. prin care se poate comunica la distanţă fără a mai fi necesară existenţa cablurilor telefonice. care integrează comunicaţiile în bandă largă. a calităţii şi performanţei produselor realizate . • Comunicaţiile prin satelit. Prelucrarea datelor ce are ca scop transformarea acestora în informaţii : • transcrierea datelor pe alte documente. • Telefonia mobilă. atât pe orizontală. care presupune transmiterea mesajelor vocale prin intermediul reţelelor de calculatoare. prin care se realizează comunicarea între două sau mai multe persoane. • gruparea datelor pe tranzacţii similare. Cuvintele cheie sunt : • Reţele integrate de servicii digitale ( ISDN = Integrated Service Digital Network ) care asigură transmiterea vocii. • Voice-mail-ul. adică transmiterea efectivă către utilizatori. prin intermediul mesajelor scrise. deseori este necesară analiza şi interpretarea lor • comunicarea. al calculatoarelor electronice. • actualizarea datelor pentru reflectarea ultimelor evenimente. Controlul şi securitatea datelor care presupune validarea datelor (amintită anterior).• transmiterea datelor spre locurile de prelucrare. 3. Sub impactul noilor tehnologii informaţionale. Sistemul informatic apare ca o componentă a sistemului informaţional în care mijloacele tehnice de prelucrare sunt reprezentate de calculatoarele electronice.3. ce permit captarea de emisiuni TV. Evoluţia galopantă a tehnologiilor informatice din ultimii ani a condus la automatizarea unei părţi considerabile a sistemului informaţional care se localizează nu numai la faza de 24 . Generarea (producerea) informaţiilor în scopul folosirii de către utilizatori care presupune: • raportarea prin pregătirea rapoartelor cu ajutorul datelor prelucrate şi/sau stocate. transferul electronic de fonduri. 1. asigurând o bună comunicare între diferite niveluri ierarhice de supervizare. prin intermediul tehnologiei de transfer asincron (Asynchronous Transfer Mode).mail ). Sistemul informatic Sistemul informatic este partea componentă a sistemului informaţional care asigură prelucrarea raţională şi eficientă a datelor îndeosebi cu ajutorul echipamentelor electronice de calcul şi. schimbul de informaţii fără a mai fi necesară cablarea. • Schimbul electronic de informaţii. în primul rând. Gestionarea datelor: • memorarea datelor în baze de date şi fişiere. 2. autorizarea. cât şi pe verticală. • Serviciile multimedia. a datelor şi a imaginilor în mişcare prin intermediul liniilor telefonice. Misiunea sistemului informaţional este de a sprijini procesele decizionale şi operaţionale cu informaţii corecte în timp real. • Poşta electronică ( e. comerţul electronic .5. • sortarea datelor după una sau mai multe caracteristici. • restaurarea datelor prin accesare şi sortare. contribuind astfel la îmbunătăţirea activităţii firmei. verificarea şi revizia lor 5. • calcularea şi compararea datelor cantitative. 4.

• partea neformală a unui sistem informaţional ramâne aproape exclusiv manuală. din ce în ce mai mult. reducerea timpilor de lucru.65-70 25 . un sistem informatic28. Informatizarea transformă sistemele informaţionale manuale în sisteme informatice prin: • substituirea mijloacelor de lucru (automatizarea sarcinilor). Noţiunea de sistem informatic este legată de informatizarea activităţii organizaţiei. ci şi la fazele de preluare a datelor şi de valorificare a informaţiilor obţinute. interpretare rezultate etc. • ameliorarea performanţelor prin introducerea sistemelor interactive. Sisteme expert în activitatea financiar-contabilă. 1997. mijloace audio-vizuale. • comunicarea extinsă datorată interconexiunii generalizate.. D. 28 Airinei. pp. deşi încă nu se poate pune un semn de egalitate între cele două tipuri de sisteme deoarece: • în partea formală a sistemelor informaţionale rămân încă sarcini manuale importante: preluări date. Iaşi. • există alte instrumente neinformatice care îndeplinesc funcţii în interiorul sistemului informaţional: copiatoare. telefaxuri. • calitatea prezentării informaţiilor. prelucrarea unui volum mare de date şi distribuirea eficientă a informaţiilor. adică de folosirea resurselor informatice pentru organizarea şi administrarea informaţiilor. Astfel sistemul informaţional devine.prelucrare.. • miniaturizarea echipamentelor. Editura Junimea. eliminarea erorilor.

Ele formează sistemul de operare al calculatorului şi sunt memorate pe suporturi magnetice sau optice.1. Componenta software a unui sistem de calcul cuprinde la rândul ei programe grupate în mai multe categorii. spre deosebire de hardware.Capitolul 2. numite programe de bază (software de bază). Structura unui calculator electronic şi modul de funcţionare a acestuia Un sistem electronic de calcul constituie un ansamblu funcţional destinat prelucrării automate a datelor furnizate de utilizatori în scopul obţinerii informaţiilor. software-ul înseamnă “partea moale” a calculatorului. Componenta hardware a sistemului electronic de calcul Termenul de calculator electronic se referă la un sistem de calcul care îndeplineşte următoarele condiţii: • dispozitivele de lucru sunt realizate din circuite electronice. • calculatoare hibride. • efectuează prelucrări în mod automat pe baza unui program. de unde sunt încărcate în memoria internă. după natura problemelor pe care le rezolvă. Într-o traducere mot à mot. calculatoarele se clasifică în: • calculatoare analogice. • calculatoare numerice. 26 . stocarea. Calculatorul electronic –elemente fundamentale de structură şi principii de funcţionare 2. Comenzile sunt date echipamentelor prin intermediul unor programe speciale.1. Componentele unui sistem de calcul pot aparţine uneia dintre următoarele categorii: • Hardware • Software Hardware-ul reprezintă componenta fizică a unui sistem de calcul. prelucrarea.1. În funcţie de procedeul de reprezentare a informaţiei şi de suportul fizic al informaţiei. O parte din programe sunt permanent rezidente în memoria internă şi formează nucleul sistemului de operare. Pentru realizarea acestui obiectiv. Ele sunt formate din calculatorul propriu-zis şi echipamentele periferice şi sunt folosite pentru culegerea. adică ansamblul de echipamente care alcătuiesc sistemul de calcul. de prelucrare a informaţiilor. şi care constituie suportul logic de funcţionare a unui sistem de calcul. „partea tare”. În afara celor două elemente pentru realizarea prelucrărilor mai sunt necesare programele de aplicaţii (software de aplicaţii) care sunt specifice problemelor utilizatorilor şi datelor supuse prelucrării. acesta are nevoie atât de echipamente (componentele hardware). redarea şi transmiterea rezultatelor. 2. cât şi de un set de programe (componentele software) care determină prelucrările care se fac asupra datelor prin intermediul componentelor fizice ale sistemului de calcul. Software-ul reprezintă ansamblul de programe care fac posibilă realizarea funcţiei sistemului de calcul. • are memorie internă capabilă să memoreze date şi programe.

universalitatea claselor de probleme. conform unui program ce indică o succesiune determinată de operaţii aritmetice şi logice. sistemele de calcul numerice codifică informaţia sub formă discretă (numerică). de cea mai largă răspândire se bucură calculatoarele numerice datorită avantajelor lor: precizia reprezentării şi prelucrării datelor. Această poziţie binară furnizează o cantitate de informaţie de 1 BIT. unitatea de memorie. Această structură se regăseşte. Codificarea binară folosită pentru reprezentarea internă a informaţiei în sistemele de calcul determină natura componentelor constructive care acţionează asupra acesteia. cititorul optic 1 1 Un exemplu de sistem analogic simplu este rigla de calcul care foloseşte mărimea fizică spaţiu. În toate cazurile însă este vorba de o reprezentare binară a informaţiei. În structura unui calculator distingem două categorii de componente: • unitatea centrală • echipamentele periferice. unitatea de ieşire. 27 .În sistemele de calcul analogice . • memoria internă care păstrează programele şi datele în curs de prelucrare. Astfel. Spre deosebire de sistemele de calcul analogice. informaţia este reprezentată utilizând baza de numeraţie 2. Datorită modului de realizare a componentelor constructive şi a logicii de funcţionare a sistemelor de calcul numerice. Se consideră că aceste calculatoare sunt cu arhitectură von Neumann. unitatea centrală de control. într-o formă sau alta. având la bază un algoritm de prelucrare. • unitatea de comandă şi control (UCC) care dirijează funcţionarea întregului ansamblu. în proiectul primului calculator cu program memorat. Această teorie a dus la apariţia calculatoarelor analogice care au constituit o generaţie răspândită pe la mijlocul secolului 20. care poate lua două valori: 0 sau 1. ECHIPAMENTELE PERIFERICE asigură comunicaţia calculatorului cu lumea înconjurătoare. Dintre aceste trei categorii de calculatoare. etc). Calculatorul numeric este un sistem fizic care prelucrează automat informaţia codificată sub formă de valori discrete. se utilizează mai multe moduri de codificare a informaţiei. UNITATEA CENTRALĂ constituie componenta de bază a sistemului de calcul şi este formată din: • unitatea aritmetico-logică (UAL) capabilă să efectueze operaţiile aritmetice şi logice. comunicarea între componentele discrete şi cele analogice ale calculatorului realizându-se prin intermediul convertoarelor analogo-numerice şi a celor numerico-analogice. mouse. operaţiile făcându-se prin măsurarea distanţelor pe o scară logaritmică. Unitatea elementară de reprezentare a informaţiei este cifra binară. Calculatoarele hibride îmbină procesarea informaţiilor reprezentate în formă numerică cu cele reprezentate în formă analogică. tensiunea. şi la calculatoarele actuale. În funcţie de natura informaţiei ce se codifică şi de dispozitivele care manevrează informaţia în sistemele de calcul numerice. dând comenzi celorlalte componente. Structura unui calculator numeric a fost definită în anul 1945 de către John von Neumann. Se disting următoarele categorii de echipamente periferice: • echipamente periferice de intrare care permit citirea datelor (introducerea datelor în sistem): tastatura. cu prelucrarea secvenţială a instrucţiunilor şi datelor. unitatea de intrare. memorate împreună în aceeaşi formă şi accesibile în acelaşi mod (EDVAC – Electronic Discrete VAriable Computer) sunt precizate următoarele componente ale unui calculator electronic: unitatea aritmetică. informaţia este codificată sub forma unor mărimi fizice (intensitatea curentului electric.

Adăugarea unor componente suplimentare este oricând posibilă până la o limită admisă de unitatea centrală de prelucrare. • echipamente periferice de stocare care dispun de unităţi de memorie auxiliară capabile să stocheze.• echipamente periferice de ieşire cu ajutorul cărora se extrag rezultatele sub o formă accesibilă omului: imprimanta. unităţi CD-ROM etc. module de memorie. etc. Prin urmare. • echipamente periferice de comunicaţie care permit transmiterea datelor la distanţă prin intermediul liniilor de comunicaţie: cuplor. modem. 28 . unităţi de interfaţă şi se obţin calculatoare având diferite configuraţii. Structura de principiu a unui calculator electronic se prezintă astfel: Unităţi auxiliare de memorie Bandă magnetică Disketă Disc magnetic CD-ROM Periferice de intrare Unitatea centrală Unitatea aritmetico-logică Unitatea de comandă şi control Memoria internă Periferice de ieşire Tastatura Mouse Imprimanta Monitor Echipamente periferice de comunicare Fig. La unitatea centrală de prelucrare se pot conecta diferite echipamente periferice. Astfel. De aceea se consideră că ele sunt componentele unităţii centrale de prelucrare (procesor). nr. Structura de principiu a unui calculator electronic Funcţiile active. se consideră că unitatea centrală de prelucrare cuprinde memoria internă şi procesorul (UCC+UAL). mari cantităţi de date: unităţi de disc magnetic. se poate realiza o configuraţie ce corespunde cel mai bine necesităţilor utilizatorilor şi posibilităţilor financiare ale acestora. Chiar dacă este vorba de calculatoare din clase diferite. al performanţelor şi al compatibilităţii dintre ele. ecran de afişare etc. Arhitectura este un concept mai general care defineşte componentele sistemului de calcul din punct de vedere al funcţiilor. Astfel. În literatura de specialitate se întâlnesc şi alte opinii cu privire la structura calculatoarelor electronice. 2. ele se pot încadra în aceeaşi arhitectură. mulţimea tuturor componentelor care sunt asamblate şi conectate pentru a realiza un sistem de calcul definesc configuraţia sistemului de calcul respectiv. de prelucrare şi control sunt realizate de UAL şi UCC. sub o formă direct accesibilă calculatorului.1. Configuraţia de bază reprezintă numărul minim de componente necesare pentru ca sistemul de calcul să fie operaţional.

De obicei. odată cu noile evoluţii în domeniu. Odată cu extinderea utilizării microcalculatoarelor a apărut un nou tip de software. Arhitectura discutată până aici se referă la sisteme de calcul monoprocesor. un sistem de operare cuprinde: • încărcătoare de programe destinate introducerii în sistem a programelor de executat. • Software-ul de aplicaţii (programele de aplicaţii) este specific problemelor rezolvate de utilizatori şi este realizat fie de specialişti în programare. • programe care uşurează realizarea unor operaţii curente cum sunt: formatare discuri.Arhitectura unui sistem de calcul defineşte un ansamblu integrat de componente funcţionale.1. • programele utilitare. Componenta software a sistemului elctronic de calcul Una din caracteristicile calculatoarelor electronice este efectuarea automată a prelucrărilor pe bază de program înregistrat. copiere fişiere. fiecare considerându-le pe celelalte la nivelul canalelor de intrare/ieşire. Ansamblul programelor (software) permite utilizarea echipamentelor. De obicei. apar diverse nuanţări. Programul este un ansamblu de instrucţiuni care realizează a anumită sarcină. sistemul de intrare-ieşire. adică componentele software: programele şi datele. numit software intermediar. Este vorba de instrumente software specializate (procesoare de texte. adică componentele hardware: procesorul.2. ştergeri fişiere etc. Explicaţia constă în faptul că odată cu dezvoltarea şi multiplicarea unei componente ea tinde să devină independentă şi trebuie tratată ca atare. controlează operaţiile de intrare-ieşire. în principal. Elementele constitutive ale sistemelor monoprocesor sau chiar sistemele monoprocesor în întregime pot fi folosite ca blocuri funcţionale în realizarea unor organizări superioare. memoria internă. software intermediar. încât putem distinge trei mari componente: • sistemul de operare propriu-zis. Este vorba de sisteme multiprocesor care presupun două sau mai multe unităţi de prelucrare identice sau diferite. Se disting trei mari categorii de software: software de bază. Asigură funcţionarea eficientă a resurselor fizice şi logice ale sistemului. semnalează incidentele de funcţionare. 2. software-ul de bază este pus la punct de firma constructoare a calculatorului şi se livrează odată cu acesta. programe de calcul tabelar. Ele au cea mai mare răspândire. privite ca un tot unitar şi având ca scop realizarea unor funcţii la un anumit nivel de performanţă. sistemul de operare al calculatorului şi este specific fiecărui tip de echipament. • programele de traducere. fie de utilizatori. Software de bază Dacă iniţial software-ul de bază se identifica cu sistemul de operare. 29 . Sistemul de operare asigură exploatarea echipamentelor şi diferă în funcţie de tipul şi mărimea calculatoarelor. Calculatorul dispune de două tipuri de resurse: o resurse fizice. o resurse logice.) care pot fi utilizate foarte uşor şi rapid în aplicaţii. • monitoare şi supervizoare care asigură înlănţuirea derulării lucrărilor. software de aplicaţii. • Software-ul de bază (programele de bază) formează. programe de grafică etc.

PKZIP şi PKUNZIP. Există câteva categorii de limbaje de programare: limbaje cod-maşină (în care toate instrucţiunile sunt numerice . respectiv în cod binar). Algol.) în formate accesibile calculatorului (în cod-maşină. fiind redactate plecând de la un cod binar propriu fiecărui calculator). limbaje artificiale create de om care servesc la exprimarea. limbaj sursă. Doctor Panda). Programele utilitare sunt programe specializate. Algoritmul indică modul de prelucrare a datelor iniţiale şi modificarea lor pas cu pas până la obţinerea rezultatelor finale. Virus Scan. Norton Utilities etc. Cobol. iar limbajul său. În funcţie de destinaţia funcţională. AVP. Cobol. LISP. dar cu un sistem de operare slab. • utilitare de diagnosticare pentru determinarea configuraţiei şi testarea funcţionării calculatorului (Check-It.). Windows Commander. WinRAR. Dos Navigator). Asamblorul este translatorul de programe scrise în limbaje de asamblare.Calitatea sistemului de operare condiţionează eficienţa şi performanţele calculatorului. Fortran. compilator sau interpretor. Dintre ele amintim următoarele tipuri: • utilitarele care extind suprafaţa cu utilizatorul (Norton Commander. Codificarea programului este efectuată de traducător (translator). Ndigs). utilizate pentru micşorarea dimensiunilor fişierelor fără pierderi de informaţii (ARJ. SpeedDisk). Programele traducătoare (translatoare) au rolul de a converti programele scrise de utilizatori într-un anumit limbaj de programare (Basic. livrate odată cu sistemul de operare sau separat de acesta. Pascal. Ele corespund unor funcţii bine definite ce se întâlnesc frecvent. Java). C. din care rezultă programul în format 30 . limbaje de asamblare (limbaje orientate maşină . sub formă de instrucţiuni executabile de către calculator. cum este. Numărul utilitarelor este azi impresionant şi nu se poate face a clasificare riguroasă a lor. apărute în primul rând pentru utilizatorii nespecialişti. Doctor Web.şiruri de 0 şi 1. numiţi şi utilizatori finali şi care se caracterizează prin neproceduralitate (utilizatorul trebuie să-i spună calculatorului ce să facă şi nu cum să facă). • utilitare care vin în sprijinul utilizatorului avansat. translatorul poate fi asamblor. Prin compilare. Windows Explorer. Fortran. Ada. Prolog. Pascal. Programul scris într-un limbaj de programare se numeşte program sursă. nu corespund unei anumite familii de calculatoare şi la care instrucţiunile sunt mai apropiate de limbajul uman (de exemplu. Un echipament foarte performant. programul sursă este tradus mai întâi într-un format obiect (program obiect). Basic. care extind o serie de facilităţi ale sistemului de operare. Fiecare instrucţiune a programului sursă este tradusă de translator într-un grup de instrucţiuni codmaşină. C. PC Tools.instrucţiunile în limbaj de asamblare corespund instrucţiunilor în limbaj maşină conform modelului de calculator utilizat. WinZIP etc. de exemplu. limbaje de nivel foarte înalt. mai uşor de memorat decât adresele scrise în binar). Pentru scrierea programelor sunt utilizate limbajele de programare. limbaje de nivel înalt sau evoluate (limbaje care nu depind de tipul calculatorului pe care rulează. aceste limbaje permit utilizarea de abrevieri alfabetice – mnemonice. inginerul de sistem (Norton Disk Doktor. • utilitare de arhivare-dezarhivare a datelor. Acesta este un format intermediar care este completat cu module din biblioteci şi consolidat prin editarea de legături (cu editorul de legături). • utilitare de depistare şi înlăturare a viruşilor (numărul şi varietatea acestora sunt impresionante – Norton Antivirus. etc. a algoritmului de rezolvare a unei probleme. • utilitare de optimizare a discurilor care optimizează amplasarea datelor pe disc în vederea reducerii duratei de acces la informaţii (Disc Defragmenter. va avea performanţe de utilizare mediocre.).

ca program. 2. Acesta poate fi oricând încărcat în memoria internă de la o anumită adresă şi pus în execuţie. este dedicat unui anumit limbaj sursă şi unui anumit tip (familie) de calculatoare. De exemplu: • compilatoare: COBOL. Harvard Graphics.). 2. date Program sursă Compilare Program obiect Program Încărcare în format executabil Execuţie Editare le g ă tude ri rezultate Fig. Excel. Perfect Office).executabil. Software-ul de aplicaţii Programele de aplicaţii sunt proiectate pentru a rezolva probleme specifice utilizatorilor. În ultimul caz este vorba de produse-program comercializate. programul poate fi oricând încărcat şi pus în execuţie. atât în privinţa software-ului de aplicaţii. Sunt aplicaţii destinate sprijinirii procesului decizional şi operează chiar cu informaţii semistructurate sau slab structurate.). gestiune stocuri.structură şi funcţionare 31 . nr. Unitatea centrală . Symphony.2. Instrumentele software specializate.1. Word. • elaborarea planurilor de investiţii. în condiţiile concrete ale unei întreprinderi sau poate fi cumpărat „la cheie” de la o anumită unitate specializată. AmiPro etc. Microsoft Office. • calcule tehnice: rezistenţa materialelor. permit utilizatorilor să-şi rezolve problemele fără a cunoaşte metodele informatice sau limbajele de programare. Corespund următoarelor domenii de activitate: • contabilitate. Un program de aplicaţii poate fi realizat. Sunt mijloace de lucru specifice utilizatorului final. De aceea este o modalitate mai puţin eficientă decât compilarea. traducerea programului sursă se realizează o singură dată.) şi instrumentele software integrate (Works. • interpretoare: BASIC. gestiune personal etc. iar execuţia este independentă de fazele anterioare. apărute odată cu microcalculatoarele. PASCAL. Deci. PowerPoint etc. programele de calcul tabelar (Lotus 1-2-3. Actualmente. programele de grafică (Corel Draw. Translatarea programelor prin compilare Odată pus în format executabil. Translatorul. Quattro Pro etc. FORTRAN.3. cât şi a instrumentelor software specializate. prelucrări statistice etc. piaţa produselor program este în plină dezvoltare. planuri de marketing etc. În această categorie se încadrează: procesoarele de texte (WordPerfect. C. Sunt aplicaţii caracteristice informaticii clasice care prelucrează informaţii bine structurate. Interpretarea presupune traducerea instrucţiune cu instrucţiune a programului la fiecare execuţie a acestuia.

speciale etc. precum şi între acestea şi echipamentele periferice se realizează permanent schimburi de date şi comenzi..) vor fi reprezentate în sistem sub forma unor combinaţii de cifre binare 0 şi 1. Aceste impulsuri declanşează sau opresc funcţionarea unităţilor de intrare-ieşire. pe baza ordinelor primite de la unitatea de comandă şi control execută operaţiile de prelucrare indicate asupra operanzilor identificaţi tot de unitatea de comandă şi control prin adrese. închis. nr. circuitele electronice au două stări distincte (deschis. etc. Iaşi. Toate componentele calculatorului funcţionează sub supravegherea unităţii de comandă şi control. Toate caracterele (alfabetice. Rezultatele obţinute sunt stocate la adresele indicate în unitatea de memorie. mediate fizic de conductorii electrici care vehiculează informaţia sub formă de impulsuri.3.Unitatea centrală a calculatorului cuprinde memoria principală.). ele circulă în sistem sub formă unor impulsuri electrice ce tranzitează circuitele. Între componentele unităţii centrale. După citirea datelor de intrare şi stocarea în memorie. Unitatea de comandă şi control este legată de celelalte componente prin circuite de comandă prin care circulă comenzile tot sub forma impulsurilor electrice. ele pot fi vizualizate sau extrase sub comanda unităţii de comandă şi control prin intermediul unităţii de ieşire. p. stabilind legături prin schimburi de informaţii şi transmiterea de ordine şi comenzi. 2 Fig. nr. Din raţiuni tehnice. numerice. Cele două stări distincte corespund cifrelor binare 0 şi 1.3. Ulterior.). două nivele distincte de tensiune. stocate etc. Editura Sedcom Libris. Din unitatea de memorie.215 şi următoarele 32 . structurate. instrucţiunile sunt preluate şi decodificate de unitatea de comandă şi control. singura capabilă să decodifice instrucţiunile programelor. Schema funcţională a unui calculator electronic pune în evidenţă foarte bine aceste legături ( fig. 1999. unitatea aritmetico-logică. Unitatea de comandă şi control coordonează funcţionarea întregului sistem. Instrucţiunile care formează programul de executat sunt preluate prin intermediul unităţii de intrare şi stocate în unitatea de memorie. unităţii aritmetico-logice în funcţie de comenzile decodificate din programul executat. 2 ***. Schema funcţională a unui calculator electronic Oricare ar fi datele prelucrate. unitatea de comandă şi control şi unitatea aritmetico-logică. 2. 2. Contabilitate şi sisteme informaşionale.

Locaţia de memorie este deci unitatea adresabilă a memoriei. după tehnologiile de realizare: • memorii bipolare care utilizează circuite integrate LSI.4. Din punct de vedere al memoriei nu este deosebit de importantă natura informaţiei memorate. Ele sunt încadrate în două categorii. adică un bit de informaţie. memoria poate fi privită ca o înşiruire de biţi care se caracterizează prin valoare şi prin poziţia (adresa) lor în această secvenţă. Prin construcţia sistemului de calcul. măsurată în număr de biţi. la nivelul întregului sistem de calcul.Unitatea centrală cuprinde UCC. Wafer Scale Integration) cu tranzistori bipolari. • memorii MOS (Metal Oxide Semiconductor) bazate pe tranzistori cu efecte de câmp.UPS) pentru salvarea datelor pe un suport de memorie nevolatilă. În ultimii ani memoriile semiconductoare domină şi sunt utilizate la majoritatea arhitecturilor cunoscute. UNICODE – UNIversal CODE). Aceste memorii sunt volatile şi pentru a nu se pierde informaţia au nevoie de o baterie de alimentare proprie sau trebuie să existe. Schema funcţională a unităţii centrale este următoarea: Unitate dem m rie(Me o principală a e o m ria ) Ins trucţiuni Unitate decom a andă ş control i Adre e s Com nzi e Sis mdeope te rare Prog ram e com nzi e s ări t Unitate aritm ticoa e log ică Date/ ope ranzi Re zultate Date Re zultate Fig. În memoria internă pot fi reprezentate toate categoriile de date şi informaţii indiferent de natură (numerice. VLSI (Large Scale Integration. Fiecare locaţie de memorie se caracterizează în mod unic prin adresa ei în memorie şi prin cantitatea de informaţie pe care o poate memora. Schema funcţională a unităţii centrale Memoria principală sau memoria internă reprezintă un dispozitiv capabil să înregistreze informaţiile pentru a le furniza apoi sub forma impulsurilor electrice unităţii aritmetico-logice pentru executarea comenzilor primite de la unitatea de comandă şi control. ci modul de stocare şi mai ales regăsirea acesteia. nr. de regulă este vorba de un număr de 8 biţi. care face apel la o baterie suplimentară (sursă de putere neîntreruptibilă . adică de un octet sau de 1 Byte (1B). Very LSI. 33 . memoria este constituită din elemente care pot avea două stări stabile: 0 sau 1.Extended Binary Coded Decimal Interchange Code. capabile să reţină fiecare o valoare binară. UAL şi unitatea de memorie. un program de întrerupere la avaria de alimentare. Informaţia este memorată folosind circuite care permit sau nu trecerea curentului electric. Rezultă că putem defini memoria ca pe o succesiune de dispozitive logice elementare.American Standard Code for Information Interchange. accesul la informaţia din memorie se poate realiza la nivelul unui grup de biţi numit locaţie de memorie. Fizic. EBCDIC . Funcţional. 2. alfabetice) cu ajutorul codurilor interne de reprezentare (ASCII .

Ca efect. Se exprimă în microsecunde sau nanosecunde. De aceea. 16 biţi (la primele microcalculatoare IBM-PC). Memoriile ROM au evoluat în timp. În mod uzual. fără a introduce stări de aşteptare. • 1 Petaoctet (Po) = 250 octeţi. • 1 Megaoctet (Mo) = 1 Megabyte (MB) = 220 octeţi = 1048576 octeţi. etc) încărcate în ROM. Timpul de acces Orice acces la memorie este precedat de furnizarea de către procesor a adresei de memorie. Pot fi 34 . Conţine circuite de memorie al cărui conţinut este programat şi nu poate fi schimbat de utilizator. de regulă. • 1 Gigaoctet (Go) = 1 Gigagabyte (MB) = 230 octeţi. memoria ROM trebuie să fie de tip nevolatil. în modulele ROM sunt stocate comenzi de iniţializare şi pornire a anumitor componente ale sistemelor de operare. operanzilor şi adreselor. • 1 Teraoctet (To) = 240 octeţi. adică la pierderea tensiunii informaţia să nu fie distrusă. unde se va face operaţia de scriere sau citire. astfel încât memoria să lucreze sincron cu procesorul. Memoria ROM (Read Only Memory) este folosită pentru memorarea unor funcţii sistem sau a unor componente specifice echipamentului cu rol în lansarea sistemului de operare (de exemplu BIOS-ul). compilatoare. în nanosecunde (1 ns = 10-9 secunde). iar utilizatorul le poate încărca o singură dată. interpretor.Caracteristicile memoriei sunt următoarele: Lungimea cuvântului este unitatea elementară pentru memorarea şi accesarea instrucţiunilor. Ciclul de memorie este intervalul de timp în care se realizează scrierea sau citirea unei unităţi de informaţie în/din memorie sau intervalul de timp dintre două operaţii succesive de scriere sau citire. 64 biţi Capacitatea totală a memoriei exprimă volumul de informaţii care poate fi stocat şi se exprimă în octeţi (bytes) sau multiplii acestora (un octet are dimensiunea de 8 biţi şi este aproximativ egal cu un caracter). prin folosirea tehnicilor speciale de ştergere selectivă şi reprogramare astfel: memorii programabile PROM (Programable ROM). Când memoria este prea lentă în comparaţie cu viteza de lucru a procesorului. Utilizarea memoriilor electronice a antrenat o importantă scădere a costului. • memoria RAM. Ea depinde de tipul calculatorului: 8 biţi (la primele microcalculatoare). 32 biţi. interpretere. etc. Din punctul de vedere al accesului şi al modului de funcţionare. Noile tehnologii de realizare a memoriei urmăresc o scădere a timpului de acces. Ele sunt folosite doar pentru citirea informaţiilor (înscrise anterior). multe microcalculatoare sunt livrate cu programele de serviciu (BIOS. Se exprimă. care sunt livrate neînregistrate de producător. memoria internă este structurată în: • memoria ROM. calculatoarele au putut fi dotate cu memorii principale de capacitate mare. timpi suplimentari de aşteptare. Costul memoriei interne este preţul memoriei raportat la capacitatea de memorare şi depinde direct de tehnologia utilizată. Timpul de acces la memorie reprezintă intervalul scurs între momentul furnizării adresei de către procesor şi momentul obţinerii informaţiei. informaţii ce sunt rezidente permanent în cadrul sistemului. după cum urmează: • 1 Kilooctat (Ko) = 1 Kilobyte (KB) = 210 octeţi = 1024 octeţi. pe durata accesului la o locaţie de memorie apar. Pentru obţinerea rezidenţei permanente. încărcător. pentru procesor.

UAL comportă două tipuri de dispozitive: • dispozitive de lucru. se prezintă sub forma unor plăcuţe (module) ce au în prezent capacităţi de ordinul megaocteţilor sau gigaocteţilor (există module de până la 4 Go). scădere. memorie vie. Astfel ele sunt mult mai rapide decât memoria EEPROM obişnuită care operează cu fiecare locaţie de memorie în parte. Instrucţiunea va specifica de regulă. numită şi memorie de lucru. ea îşi pierde conţinutul la întreruperea alimentării cu energie electrică. girând schimburile de informaţii între ele. Fizic. reuniune. Poate înregistra orice tip de date şi este posibilă ştergerea acestora în scopul reutilizării. Fiind o memorie volatilă. 35 . intersecţie. rezultatul egal cu zero) sau indicatorii de eroare (depăşirea capacităţii de reprezentare de către rezultat). Ea caracterizează capacitatea unui sistem electronic de calcul.) sub forma unor circuite speciale care combină impulsurile electrice reprezentând informaţia sub formă de cifre binare (dispozitiv aritmetic binar. memorii de tip EEPROM sau E2PROM (Electricaly Erasable PROM) care pot fi atât citite. un cod de operaţie şi una sau mai multe adrese de operanzi. zecimal). Unitatea de comandă şi control (UCC) constituie “inima” calculatorului şi asigură citirea instrucţiunilor din memoria internă şi execuţia lor. • un decodor de funcţii capabil să recunoască funcţia definită de instrucţiunea de executat. memorii de tip EPROM (Erasable PROM). un cod de operaţii. dinamică. memoriile EEPROM flash sunt memorii EEPROM speciale care permit scrierea/ştergerea mai multor locaţii de memorie printr-o singură operaţie. în virgulă mobilă. asigură stocarea datelor şi programelor şi constituie memoria de tip volatil. • indicatorii de condiţii (paritatea rezultatului. Coordonează prin semnale de comandă funcţionarea tuturor celorlalte unităţi ale calculatorului. Acest dezavantaj este eliminat de memoriile EEPROM. pot fi şterse şi reprogramate de către utilizator.folosite pentru a înregistra un program specific utilizatorului cu o mare frecvenţă de utilizare. citită din memorie. • componente de stocaj intermediar: registrele ca memorii specializate de capacitate limitată ce înregistrează pentru fiecare operaţie operanzii şi rezultatele. La ieşire UAL furnizează: • rezultatul operaţiei. adică dispozitive aritmetico-logice (pentru operaţii de adunare. pe toată durata execuţiei. etc. disponibilă utilizatorului. căt şi şterse în mod selectiv şi reprogramate de către sistemul care le utilizează. emis de UCC şi furnizează rezultatul. negaţie. • un registru contor de program care păstrează adresa de memorie de unde a fost extrasă instrucţiunea în curs de execuţie (sau a instrucţiunii următoare din program) şi permite înlănţiurea instrucţiunilor. însă ştergerea nu poate fi selectivă. În principiu UCC cuprinde următoarele elemente: • un registru de instrucţiuni unde se păstrează instrucţiunea curentă. Unitatea aritmetico-logică (UAL) este unitatea de execuţie care efectuează operaţiile aritmetice şi logice asupra operanzilor în conformitate cu o comandă. Memoria RAM (Random Acces Memory). operaţia distrugând întregul conţinut al celulei de memorie.

adresa celui de-al doilea operand şi eventual adresa rezultatului. regăsindu-şi aplicabilitatea de la calculatoarele personale până la servere. UM. Pentru a fi executate. • Procesoare EPIC (Explicitly Parallel Instruction Computing) care permit executarea simultană a mai multor instrucţiuni (de exemplu. procesoarele Itanium). Frecvenţa procesorului înseamnă viteza acestuia exprimată în perioade de lucru (cicluri) pe secundă.• un orologiu (ceas intern) care distribuie. Pe baza codului de operaţie UCC furnizează semnalele de comandă pentru controlul unităţilor de I/E. cu facilităţi multiprocesor. • Procesoare CISC (Complet Instruction Set Computation. Această frecvenţă se exprimă în MHz (Megahertz) sau. • circuite de comandă care permit elaborarea şi transmiterea comenzilor corespunzătoare operaţiilor elementare. dedicate pentru sisteme puternice. şi specificaţii referitoare la adresa unui operand sau a unei instrucţiuni. Instrucţiunile scrise în limbajul de programare sunt transformate în instrucţiuni ce corespund setului de instrucţiuni specific calculatorului. UAL pe durata fiecărei instrucţiuni în sincronism cu semnalul furnizat de orologiu. la ora actuală s-a ajuns la mai multe instrucţiuni pe o perioadă de ceas. Dacă procesoarelor mai vechi le trebuiau câteva perioade de ceas pentru a executa o instrucţiune. impulsuri pentru a sincroniza operaţiile elementare de efectuat în cursul derulării unei instrucţiuni. suficient pentru a efectua direct calcule (circa 400 . Se derulează astfel operaţiile de interpretare sau compilare şi editare de legături. procesoarele se împart în: • Procesoare RISC (Reduced Instruction Set Computation. Prin construcţie. în mod regulat. procesor cu set complet de instrucţiuni) reprezintă tipuri de unităţi centrale de prelucrare (CPU) care pot recunoaşte un set complet de instrucţiuni. la ultimele modele. Sunt cele mai răspândite. După numărul de instrucţiuni implementate şi complexitatea acestora. o instrucţiune poate conţine mai multe adrese: adresa primului operand. Formatul cel mai simplu al instrucţiunilor cu o singură adresă se prezintă astfel: m biţi n biţi 36 . Sunt procesoare rapide. adesea unitatea aritmetico-logică. Principii de funcţionare a calculatoarelor electronice Un calculator electronic execută prelucrări pe baza unui program înregistrat în memoria internă. În unele cazuri. procesor cu set redus de instrucţiuni) reprezintă unităţi centrale de prelucrare (CPU) la care numărul de instrucţiuni pe care le poate executa procesorul este redus la minim pentru a creşte viteza de prelucrare. în GHz (Gigahertz). aceste instrucţiuni trebuie să fie transpuse în codul calculatorului. scrisă într-un limbaj de programare care defineşte algoritmul de rezolvare a unei probleme. Programul constituie o secvenţă de instrucţiuni. servere. date de frecvenţa ceasului intern (tact). Instrucţiunile calculatoarelor numerice conţin specificaţii referitoare la operaţia care trebuie efectuată de către una din componentele calculatorului. UCC este capabilă să interpreteze şi să execute un set de instrucţiuni care constituie setul de instrucţiuni elementare al calculatorului.

instrucţiunile trebuie transmise UCC sub forma unor cifre binare (în cod maşină). 2.  UCC decodifică instrucţiunea şi emite ordinul de pregătire a UAL.  UAL efectuează prelucrarea datelor. 1999. Schimbul de informaţii între componentele funcţionale ale sistemului de calcul se realizează prin intermediul magistralelor unităţii centrale de prelucrare. numit ansambler. Câmpul ADRESĂ specifică o adresă de operand sau de instrucţiune. Iaşi. nr. Orice program. Editura Sedcom Libris.  Pe baza adreselor furnizate de UCC se face citirea datelor din memorie în UAL.) : m n 3 UCC MI DECODOR Decodor 1 PROGRAM 2 4 2 DATE 3 UAL 5 REZULTATE Fig. Dacă acest câmp conţine “n” biţi se poate opera un spaţiu de adresare cu memoria de 2 cuvinte. de date sau de comenzi. Etapele execuţiei instrucţiunilor  Instrucţiunea se încarcă în UCC. date sau comenzi şi informaţii despre starea unităţilor interconectate. 221 37 . trebuie să cuprindă numai instrucţiuni ce corespund setului de instrucţiuni de bază. dar necesită traducerea în limbaj maşină prin compilare sau interpretare. destinat unui calculator. Limbajele de programare evoluate permit scrierea programelor într-un mod apropiat de limbajul natural. Pentru execuţia unei instrucţiuni se parcurg următoarele etape (vezi fig. Contabilitate şi sisteme informaţionale. după citirea din MI.  Rezultatul obţinut este plasat în MI. câmpurile pentru cod operaţie şi adresă au fost înlocuite în limbajele de asamblare cu mnemonice (simboluri) care pot fi traduse în mod automat cu ajutorul unui program.5. p.COD OPERAŢIE ADRESĂ Câmpul COD OPERAŢIE specifică una din funcţiile ce se pot executa de către unităţile sistemului. se pot codifica 2 instrucţiuni diferite care formează setul de instrucţiuni al calculatorului. Dacă acest câmp conţine „m” biţi. după cum semnalele respective reprezintă adrese.2. nr. Limbajele maşină şi limbajele de asamblare sunt limbaje de nivel redus deoarece ele sunt intrepretate direct de către calculator. adică mulţimea conductoarelor folosite în comun de mai multe unităţi funcţionale pentru realizarea unor sarcini. 3 ***. acestea pot fi de adrese.5. Cu ajutorul lor se scriu programele de sistem necesare exploatării eficiente a resurselor fizice ale calculatorului. Pentru a simplifica munca programatorilor. Pentru a fi executate. După semnificaţia semnalelor transmise pe magistrală.

Magistrala internă conectează componente interne ale calculatorului la unitatea centrală. FireWire. Magistralele seriale transmit datele bit cu bit. de obicei 8. Sistemul USB a devenit popular pentru conectarea unor periferice precum: aparate de fotografiat numerice. 2.6. 16 sau 32 (LPT). unităţi de discuri flexibile pentru calculatoarele portabile. mouse-ul. AGP. standard ce oferă o viteză de transfer maximă de 480 Mb/s. standard de conectare plug’n’play4 ce oferă o viteză de transfer maximă de 12 Mb/s şi USB 2. Treptat se extinde şi folosirea porturilor FireWire. Acestea pot fi interne sau externe. SCSI.0. • paralele. numită adaptor sau controler. În prezent se utilizează mai mult standardele USB 1. unităţi de memorie flash. numit port şi printr-o componentă de interfaţă. unitatea ZIP etc. USB. Exemple de magistrale interne: PCI. PCMCIA. scanner şi chiar imprimante.. Majoritatea calculatoarelor moderne folosesc mai multe magistrale. unul după altul.Transferul de date poate fi realizat în mod paralel (magistrale paralele) sau serial (magistrale seriale). mouse. Serial ATA. PCI-X. tastatură. Legarea unui echipament la magistrală se realizează de obicei printr-un conector fizic. la cel paralel imprimanta. pe mai multe linii. Prin intermediul portului USB se pot conecta până la 127 de periferice şi nu este necesară oprirea calculatorului pentru a conecta/deconecta un periferic prin acest port. • cu infraroşii (IRDA) etc.1. Fig. USB. când datele se transmit bit cu bit pe o singură cale (COM. scanner-ul. Magistralele paralele transmit toţi biţii fiecărui cuvânt concomitent pe mai multe conductoare paralele. PCIExpress. La portul COM puteţi conecta tastatura. un modem extern etc. Magistrale externe: ATA. nr. 4 Plug and Play (PNP) reprezintă un set de specificaţii ce permit unui dispozitiv să se configureze singur şi să funcţioneze fără intervenţia utilizatorului imediat ce este instalat în sistem 38 . Hyper Transport. când transferul se face concomitent pentru un număr de biţi. PS/2). pe un singur canal (două conductoare). Conectarea echipamentelor periferice la sistemul de calcul Arhitectura de bază a calculatorului asigură patru porturi COM (1-4) şi trei porturi LPT (13). În ultimii ani se bucură de popularitate porturile USB (Universal Serial Bus). Porturile pot fi: • seriale. pe cele externe. iar cea externă.

mouse. • echipamente periferice pentru citirea directă a datelor şi informaţiilor: cititioare optice de documente. creion optic. precum şi redarea rezultatelor prelucrării pentru utilizări ulterioare. asigurând în acelaşi timp compatibilitatea formatului de reprezentare a datelor. Adaptoarele au rolul de pregătire a informaţiei în forma cerută de magistrală. Ele asigură citirea datelor şi programelor stocate în memoria internă. Spre exemplu. cititoare de coduri bară. De asemenea. 39 . imprimantă. mouse. digitizor • echipamente periferice de stocare: unităţi de bandă magnetică. unităţi de bandă rapide.2. sunt echipamentele periferice. cititoare de documente marcate etc. dar care sunt absolut necesare activităţii şi fac să crească performanţele calculatoarelor personale.Sistemul FireWire are funcţii similare sistemului USB. iar echipamentele conectate pot fi de tipul: unităţi de disc CD-ROM. Principalele funcţii ale echipamentelor periferice sunt următoarele: • introducerea datelor. echipamentele periferice asigură păstrarea datelor şi a programelor pe o perioadă mare de timp. unităţi CDROM). Echipamente periferice şi suporturi de date O altă categorie mare de dispozitive care nu fac parte din unitatea centrală de prelucrare. adaptorul SCSI (Small Computer System Interface) defineşte o magistrală care poate conecta unul sau mai multe calculatoare cu echipamente periferice. respectiv medii fizice care permit înregistrarea sau vizualizarea informaţiilor. echipamentele periferice se clasifică în următoarele clase: • echipamente periferice de intrare care permit introducerea datelor şi programelor în sistem: tastatura. prin intermediul suporturilor de stocare. ecran de afişare etc. cititorul optic • echipamente periferice de ieşire cu ajutorul cărora se extrag rezultatele sub o formă accesibilă omului: imprimanta. unităţi de disc magnetic. Adaptoarele sunt circuite integrate care permit procesorului să comunice şi să conecteze echipamente periferice. Este posibil ca un adaptor să controleze mai multe dispozitive periferice de acelaşi fel. dar este mai rapid şi este folosit pentru conectarea perifericelor externe ce necesită viteză relativ înaltă de transfer a datelor (se utilizează preponderent pentru ataşarea echipamentelor video numerice). unităţi CD-ROM etc. • asigurarea supravegherii şi posibilităţii de intervenţie a utilizatorului pentru funcţionarea corectă a sistemului în timpul unei sesiuni de lucru. programelor şi a comenzilor în memoria calculatorului. caz în care adaptoarele au şi rol de adresare a dispozitivelor periferice conectate. în cazul preluării informaţiilor de la dispozitivele periferice sau invers. • echipamente periferice de intrare-ieşire care dispun de suporturi de mare capacitate pentru stocarea datelor şi programelor (unităţi de disc magnetic. Fiecare echipament periferic trebuie să posede un controller (o interfaţă inteligentă locală). Din punct de vedere al funcţiilor îndeplinite în sistemele de calcul. În funcţie de modul de exprimare a informaţiilor vehiculate de echipamentele periferice se utilizează sau nu anumite suporturi. 2. • redarea rezultatelor prelucrărilor sub o formă accesibilă utilizatorului. Dacă luăm în considerare rolul echipamentelor periferice în dialogul om-claculator se pot delimita următoarele clase de echipamente periferice: • echipamente periferice de comunicare om-calculator: terminal (ecran+tastatura). • echipamente periferice de comunicaţie care permit transmiterea datelor la distanţă prin intermediul liniilor de comunicaţie. Ele mediază schimbul de date şi informaţii dintre unitatea centrală şi mediul extern.

tamburul magnetic. Prin succesiunea/combinaţia de caractere introduse se pot furniza sistemului de calcul atât date. • suporturi optice (discul optic. • microfilmele. similar cu maşina de scris. CD reinscriptibil). microfilmele. caseta magnetică. • suporturi neadresabile la care accesarea informaţiei se face prin parcurgerea secvenţială a înregistrărilor şi verificarea conţinutului (banda magnetică. Din punct de vedere al posibilităţii de adresare a înregistrărilor de pe suport: • suporturi adresabile la care accesarea informaţiei se face direct. CD-ROM. documente cu caractere stilizate etc. documente cu caractere stilizate. discul flexibil. prelucrarea.). discul magnetic). datele vor trebui încă scrise pe un suport tehnic. stocarea datelor şi programelor. Clasificarea suporturilor tehnice Din punct de vedere al materialului folosit pentru fabricarea lor: • suporturi din hârtie (cartela perforată. 40 . CD-ROM).). discul magnetic. precum şi pentru redarea rezultatelor. microfilmul). Tastatura Tastatura reprezintă dispozitivul principal de intrare şi permite introducerea de informaţii sub formă de caractere. CD-RW). Din punct de vedere al posibilităţii de reutilizare: • suporturi nereutilizabile (neînregistrabile) care se pot înregistra o singură dată (suporturile de hârtie. CD inscriptibil. hârtia de imprimantă. documente completate cu cerneală magnetică. suporturile din hârtie. • suporturi magneto-optice. Suporturile tehnice sunt medii fizice utilizate pentru preluarea. cărora le sunt ataşate diferite funcţii (prelucrări). CD-R. CD-ROM) • suporturi tehnice de ieşire care sunt numai scrise (hârtia de imprimantă) • suporturi tehnice de intrare-ieşire care pot fi citite şi scrise de sistem (cartela perforată. pe baza unei adrese (de exemplu.Suporturi tehnice pentru înregistrarea datelor şi informaţiilor Pâna la utilizarea pe scară largă a calculatoarelor programabile prin voce. • suporturi reutilizabile care se pot utiliza succesiv pentru mai multe înregistrări (suporturile magnetice. tastatura conţine şi o serie de taste „funcţionale”. banda de hârtie perforată. • suporturi magnetice (banda magnetică.). Din punct de vedere al utilizării în sistemul de calcul: • suporturi tehnice de intrare care sunt numai citite (documentele completate cu cerneală magnetică. banda magnetică. Aceste funcţii sunt specifice sistemelor de operare în care este utilizată tastatura. cât şi comenzi sau programe. Echipamente periferice de intrare Introducerea datelor în sistem se realizează în mod obişnuit prin intermediul tastaturii şi al mouse-ului. DVD etc. discul magnetic. Pe lângă tastele care reprezintă cifre şi litere. folia magnetică etc.

cu deosebirea că după apăsarea butonului. Tehnica mouse-ul a fost preluată şi extinsă mai ales de firma Apple pentru calculatoarele Macintosh. numită şi clic se utilizează pentru selectarea unui obiect şi se realizează. mouse-urile pot fi mecanice şi optice. care de obicei este dintr-un material special. WWW. odată cu mişcarea mouse-ului se mişcă pe ecran o săgeată sau un dreptunghi. numărul de taste (101-104). deplasarea se face prin deplasarea mouse-ului pe pad. în vederea executării unor operaţii. în urma poziţionării cursorului mouse-ului pe obiectul respectiv. 102 sau 104 taste a fost extrem de lung. pentru oprirea. Tastaturile se deosebesc prin design. • Punctarea. ea a utilizat mouse-ul cu 3 butoane. 101. După tehnologia utilizată. • Dublu clic prin care declanşează o acţiune şi prin care se acţionează scurt. este Microsoft. a fost Mouse System. Mouse-ul optic foloseşte un fascicul de lumină pentru a detecta mişcarea pe o suprafaţă şi conţine două perechi de led-uri şi fotodetectoare. Principalele operaţii realizate cu un mouse sunt: • Indicarea prin care cursorul de mouse este deplasat pe ecran pentru a indica un anumit obiect. când Christopher Latham Sholes a realizat prima tastatură pentru maşina de scris. pe o suprafaţă plană. începând din 1983. cablul de legătură lipsind în acest caz. 84. Dispozitivul constă dintr-o carcasă şi o bilă (de cauciuc sau alt material cu aderenţă bună) care semnalează sistemului. Dacă este instalat driver-ul (programul care asigură interfaţa cu sistemul de operare) de mouse. mouse-ul cu două butoane la calculatoarele IBM. tip. Mouse-ul mecanic foloseşte o bilă care se deplasează pe o suprafaţă şi care antrenează două potenţiometre ce traduc mişcările în semnale de control. • Trasarea care se realizează analog cu punctarea. prin apăsarea scurtă a butonului. de două ori succesiv un buton al mouse-ului. numit cursorul mouse-ului. Mouse-ul Un mouse este obligatoriu pentru majoritatea aplicaţiilor actuale. control volum. 41 . Se foloseşte în operaţiile de mutare sau copiere a obiectelor (Drag&Drop). până la tastaturile clasice cu 83. Utilizarea butoanelor mouse-ului depinde de produsul informatic. Prima firmă care a utilizat mouse-ul. intrarea în "stand-by" a sistemului etc. Variantele moderne de mouse comunică cu calculatorul prin raze infraroşii. mouse-ul se deplasează cu butonul apăsat. pentru IBM-PC. e-mail). Mouse-urile se pot conecta prin cablu la un port (o interfaţă) special pentru mouse. care a utilizat. în acest domeniu. Mouse-ul este un echipament periferic de intrare utilizat pentru selectarea rapidă a unor opţiuni din meniuri sau manipularea unor obiecte de pe ecran (texte sau grafice). mişcările făcute. în 1980. Mouse-ul se deplasează pe un suport a cărui suprafaţă este acoperită cu o folie de plastic pe care sunt desenate două grile suprapuse. prin deplasare.Drumul parcurs din 1867. Firma care a devenit cea mai cunoscută pe piaţă. care indică diverse obiecte. El a fost realizat prima dată în 1963 de către Douglas Engelbart de la Institutul de Cercetare din Stanford. pornirea. printr-un mecanism electro-optic (format din doi cilindri perpendiculari înzestraţi cu câte o fantă). Tehnologia radio este din ce în ce mai mult folosită şi implementată în dauna clasicelor cabluri. Cele apărute recent adaugă butoane speciale pentru funcţii specifice domeniului multimedia sau pentru navigarea pe Internet (play/pause/next/prev. funcţii auxiliare.

însă aceste valori nu indică întotdeauna precizia de poziţionare. dar reduce controlul asupra poziţiei cursorului. Maneta indicatoare (pointing stick). astfel ca dispozitivul să poată fi folosit cu orice mână. dintre care amintim dispozitivul Isopoint. putând fi dotat şi cu rotiţă de scroll.Mouse-ul poate avea de la două la şase butoane. dispozitivul are o poziţie ideală pentru a fi manevrat cu unul dintre degetele mari. Pentru calculatoarele portabile. joystickul este legat la PC printr-un adaptor special. Joystick-ul Mouse-urile nu sunt foarte potrivite pentru jocuri şi alte aplicaţii. existând modele proiectate astfel încât bila să fie rotită cu degetul mare. raportată la un punct de referinţă de pe ecran. iar problema care se pune este că mulţi utilizatori nu au spaţiul necesar pentru un astfel de dispozitiv. alţi producători fabricând trackball-uri care pot fi operate la fel cu oricare deget. maneta indicatoare şi touchpad-ul. Trackball-ul Mouse-ul unui calculator are nevoie de spaţiu în care să se mişte. altele pentru a fi acţionate cu celelalte degete. trackball-ul este o bilă. Trackball-ul elimină aceste probleme. salturi rapide etc. cu aceleaşi funcţii de selecţie ca şi ale mouse-ului. inventat de Craig Culver. O rezoluţie mai mare înseamnă deplasarea mai rapidă a cursorului pe ecran. care atunci când este rotită. nu pe baza mişcărilor anterioare. mărind dimensiunile acestora doar cu câţiva centimetri. el fiind un mouse întors cu faţa în sus. Evaluarea unui trackball se poate face în funcţie de rezoluţie – numărul de paşi pe inci (counts per inch). Cele mai multe trackball-uri au două sau trei butoane acţionate prin apăsare. Unele modele au patru butoane. Există modele portabile. trackball-ul are butoane prin care se indică poziţionarea cursorului în locul dorit. Spre deosebire de joystick care indică poziţia în două dimensiuni. Bila se roteşte pe loc şi nu are nevoie de spaţiu mai mare decât baza dispozitivului – câţiva inci pătraţi. funcţionează ca un trackball care foloseşte o bară cilindrică în locul bilei. paleta (paddle) specifică poziţia într-o singură dimensiune. şocuri la impact. Nu există o poziţie standard a butoanelor. aşa cum se întâmplă la mouse. Fiind plasat imediat sub bara de spaţiu. Ca şi mouse-ul. determină cursorul de pe ecran să îi urmărească mişcările. Pentru pasionaţii de jocuri auto pe calculator există volane cu pedale şi cu force feedback (dotate cu motoare electrice care produc diverse efecte: blocarea volanului pe o direcţie în momentul spargerii unei roţi. iar în cazul mouse-ului USB.). În esenţă. acestea necesitând o viteză de reacţie mare. Dispozitivul Isopoint. la un port USB al calculatorului. dar controlul este mai pecis. numit port pentru jocuri (game port). El se conectează de obicei la unul din porturile seriale ale calculatorului. El este un senzor bidimensional care indică poziţia absolută. O rezoluţie mai mică înseamnă că trebuie să rotiţi bila mai mult ca să mutaţi cursorul. deseori de dimensiuni mari. În schema de conectare a calculatoarelor personale. proiectanţii au pus la punct mai multe dispozitive. proiectate astfel încât să poată fi ataşate calculatoarelor – laptop sau notebook. Joystick-ul este un dispozitiv de indicare care suportă reacţiile instantanee şi care interpretează răpunsurile independent. adică identifică poziţia într-un plan (stânga-dreapta şi înainteînapoi). pe o linie. realizată de Ted 42 . acestea funcţionând ca două perechi în oglindă.

touchpad-ul nu are componente în mişcare. Utilizând un software adecvat. Dispusă între literele “G” şi “H” de pe o tastatură convenţională. maneta indicatoare poate fi manevrată cu oricare dintre degetele arătătoare. 43 . controlul de calitate. gări) destinate publicului larg. Ecranul tactil are ca domeniu de aplicabilitate echipamentele şi terminalele publice (în birouri de turism. adică o suprafaţă plană pe care se plimbă un creion optic. Watson al firmei IBM. asemenea butonului apăsat al unui mouse.Selker şi Joseph D. aeroporturi. Pentru aceasta este necesară instalarea unei cartele vocale în sistem şi existenţa unui software specalizat. Cele mai simple digitizoare se prezintă ca o lupă pe o masă de desenat şi se apasă un buton în punctele de interes. În plus. Creionul optic Creionul optic (light pen) permite desenarea pe ecran prin simpla deplasare a acestui dispozitiv. utilizatorul poate introduce comenzile şi anumite date folosind creionul optic. iar lovitura este considerată comandă. preluarea comenzilor telefonice etc. sensibilă la presiune. Acest dispozitiv este în principiu un joystick miniaturizat. Sistemele de digitizare Digitizoarele asigură transformarea datelor analogice în date numerice. Rutledge la Centrul de Cercetare Thomas J. El constă într-o suprafaţă textilă pătrată. suprafaţa se poate programa astfel încât la lovirea diferitelor zone să se obţină acţiuni diferite. Realizările în domeniu sunt remarcabile. Mişcarea este considerată translaţie a indicatorului pe ecran. celelalte degete rămânând pe rândul de bază al tastaturii. lideri fiind firmele Dragon Systems şi IBM. utilizatori care nu sunt familiarizaţi cu tastatura sau cu introducerea de comenzi. Sistemul de recunoaştere a vocii se bazează pe recunoaşterea vocală a cuvintelor şi transformarea acestora în semnale digitale. O implementare particulară a digitizorului este tableta de digitizare. reacţionând la apăsare. memorând coordonatele acestor puncte. Digitizoarele sunt tipice aplicaţiilor de proiectare cu ajutorul calculatorului CAD (Computer Aided Design) şi celor de producţie cu ajutorul calculatorului CAM (Computer Aided Manufacturing). Ecranul tactil Ecranul tactil (touchscren) permite introducerea comenzilor prin apăsarea directă cu degetul sau cu un creion special pe ecran. a fost pentru prima oară folosită pe calculatoarele portabile IBM. peste care utilizatorul trebuie să mişte degetul sau să lovească uşor. Sistemele de recunoştere vocală sunt recomandate în situaţiile în care utilizatorii trebuie să introducă date sau programe şi să aibă în acelaşi timp mâinile libere: operaţiuni de inventariere. însă nu se mişcă. Sistemele de recunoştere a vocii Preluarea şi obţinerea vocală a datelor în şi din sistemele de calcul au devenit posibile din punct de vedere tehnic şi rentabile din punct de vedere economic pentru multe aplicaţii. bănci. nu "adună" murdărie şi totodată limitează mişcarea. Spre deosebire de mouse-ul clasic sau trackball.

fără să-şi ridice privirea de pe documentele sale). ce conţine 200000 de cuvinte. Firma IBM a realizat produse-program pentru vorbirea curentă încă din ’96. B. Avantajele sunt considerabile: nefiind obligaţi să privim ceea ce se întâmplă pe ecran. Dar la ecranele LCD această pâlpâire nu există. deoarece rata de reîmprospătare este zero Hz. 2. nu mai pâlpâie în mod vizibil. dar nu contează. cu rezoluţie şi culori mult mai bune. Noi tipuri de monitoare îşi fac apariţia. Monitorul şi placa video Monitorul este un suport de ieşire pe care se afişează rezultatele prelucrărilor. Unul dintre 44 . verde (G) şi albastru (B). pe bază de plasmă şi elctroluminiscente. unul dintre acestea fiind MedSpeak. proiectoarele cu LCD. nemaiexistând acea pâlpâire întâlnită în cazul tuburilor catodice care oboseşte ochiul. fiindcă în cea mai mare parte a timpului imaginea stă nemişcată. încep să facă faţă din ce în ce mai greu concurenţei oferite de monitoarele cu cristale lichide. Echipamente periferice de ieşire În ceea ce priveşte echipamentele periferice de ieşire. Firma declară că în timpul dictării comenzilor şi documentelor spre calculator nu mai sunt necesare pauzele între cuvinte. tubul catodic (CRT = Cathode Ray Tube).Naturally Speaking. Imaginea color pe un monitor CRT se obţine prin combinarea a trei imagini : R. atât tuburile catodice. toate culorile pot fi obţinute prin combinarea acestor culori primare. componenta principală. Desigur există monitoare CRT care la o viteză de reîmprospătare de 85 Hz. iar viteza de dictare este între 70 şi 100 de cuvinte pe minut. Reîmprospătarea imaginii se face doar la schimbarea acesteia. aceste monitoare nu emit radiaţie electromagnetică şi au un consum de energie foarte mic.2. dar se mai pot folosi tabletele LCD. mai clare. Cuprinde un dicţionar de bază de 35000 de cuvinte. cu dimensiunile lor mari. Acestea oferă avantajul unei calităţi mai bune a imaginii. În ultimii 10 ani. având tendinţa de a se impune ca standard de facto. La monitoarele cu tub catodic. destinat aplicaţiilor din radiologie. mesajele pentru utilizator şi informaţiile despre starea sistemului. Tot firma IBM a pus la punct o tehnologie operaţională cu o simplă placă compatibilă Sound Blaster. video-proiectoarele. Monitoarele CRT. ecranele plate LCD câştigând din ce în ce mai mult teren. la care se poate adăuga un dicţionar personalizat de până la 30000 de cuvinte. Deoarece ochiul uman este sensibil la culorile roşu (R).2. furnizând o soluţie perfectă pentru persoanele care nu pot sau care nu vor să utilizeze tastatura. generează imaginea prin bombardarea cu electroni a unui strat de luminofori. Programul are un vocabular activ de 30000 de cuvinte rezident în memorie şi un dicţionar de rezervă. VoiceType care permite câştigarea de timp şi ameliorarea productivităţii. După principiile de funcţionare există monitoare cu tub catodic (CRT). G. cât şi partea electronică s-au îmbunătăţit continuu. imaginile fiind afişate din ce în ce mai bine. În plus. cele mai frecvent utilizate sunt monitorul şi imprimanta. monitoare pe bază de cristale lichide (LCD). dictarea se poate face foarte bine pe teren sau în maşină (un cercetător poate lucra la microscop şi dicta simultan rezultatele. un avocat poate să-şi revadă dosarele şi să dicteze informaţiile corespunzătoare în acelaşi timp. pe disc. programul firmei Dragon Systems reprezintă prima generaţie de sisteme destinate dictării continue pentru Windows şi Windows NT.

O imagine de pe ecran poate avea între 480000 şi 1920000 de pixeli. Imaginea obţinută pe ecran este reîmprospatată la anumite intervale de timp sau mai bine zis de un număr de ori pe secundă. verde. Valoarea vitezei de reîmprospătare a afişării5 variază între 60 şi 200 Hz. în funcţie de parametrii semnalului primit. 21”. Distanţa între doi pixeli alăturaţi se numeşte definiţie (dot pitch). 17”. În plus. fiind mai puţin granulată. grad de periculozitate al radiaţiilor pe care le emite. Cu cât distanţa dintre puncte este mai mică. Pentru a îmbunătăţi capacităţile multimedia ale sistemelor de calcul. respectiv albastru. definiţie.220. ajustări ale saturaţiei de culoare. înseamnă că monitorul are 800 puncte pe orizontală şi 600 de puncte pe verticală. oferind astfel o alternativă pentru boxele active cumpărate separat. dar ele sunt monocrome.54 cm). Dar aceste puncte sunt atât de mici încât de la distanţă culorile lor se compun.parametrii cei mai importanţi ai acestor monitoare este durata de răspuns (response time) care variază între 15-30 ms. Valorile tipice pentru definiţie sunt de 0. cu tendinţa spre cele de 19”. Electronii activează granulele fosforescente roşii. număr de culori. Definiţia se măsoară în milimetri. Cele mai răspândite sunt monitoarele de 17”. verzi şi albastre care formează imaginea. ecranul nu produce sclipiri ca tuburile cinescop. La ecranele obişnuite fiecare pixel este format la rândul lui din trei puncte colorate în roşu. Rezoluţia reprezintă numărul de pixeli care pot fi afişaţi pe ecran. adică îşi ajustează singure proprietăţile imaginii. 15”. cu atât imaginea este mai clară.25 mm. Se recomandă valori mai mari de 85 Hz. Monitoarele cu radiaţie redusă (Low Radiation) sunt nedăunătoare sănătăţii utilizatorului la folosirea lor raţională. Cu cât acest număr este mai mare. De exemplu. rezoluţie. Monitoarele pe bază de plasmă – GPD (Gas Plasma Display) şi PDP (Plasma Display Panel) asigură o imagine calitativă. Monitorul are următoarele caracteristici mai importante: dimensiune. 45 . dimensiunii şi poziţionării imaginii. o rezoluţie foarte bună. ale intensităţii şi luminozităţii acestora. 1 inch=2. De exemplu. monitoarele moderne sunt de tipul multisync. rezultând culoarea caracteristică fiecărui pixel. 22” şi 24” (inch. Acesta permite ajustarea formei. VGA (Video Graphics Array) care permite afişarea în 256 culori simultane cu o rezoluţie de 640 de pixeli pe orizontală şi 480 de linii pe verticală. numărul de culori şi viteza de reîmprospătare a imaginii. au apărut aşanumitele monitoare multimedia. costisitoare şi contrastul imaginii este slab Monitoarele electroluminescente utilizează o peliculă subţire de material special care licăreşte la trecerea curentului elctric. Majoritatea modelelor de monitoare permit reglarea diferiţilor parametri prin intermediul unui afişaj ce apare pe ecran (on screen display). Cu cât rezoluţia este mai mare. raportat la cele două axe. dar se fabrică şi monitoare 3D care permit afişarea imaginii în trei dimensiuni prin polarizarea luminii şi folosirea unor ochelari speciali sau în mod holografic. cu atât imaginea este mai bine definită. Perfecţionarea tehnologiilor de fabricaţie a redus substanţial intensitatea radiaţiilor emise de monitor. Monitoarele tradiţionale afişează imaginea în două dimensiuni (2D). Interfaţa dintre monitor şi unitatea centrală este realizată de placa video. 19”. Valorile tipice sunt de 14”. o rezoluţie de 800x600 pixeli. cu atât imaginea obţinută este mai stabilă şi mai odihnitoare pentru ochi. Există mai multe standarde video care precizează rezoluţia. SVGA (Super 5 Viteza de împrospătare se referă la frecvenţa cu care monitorul înlocuieşte liniile de electroni care apar pe ecran. numărul de dimensiuni în care sunt afişate informaţiile. Dimensiunea monitorului este caracterizată de mărimea diagonalei sale. care sunt dotate cu boxe active şi microfon.

reprezintă viteza de scriere a imprimantei şi se măsoară în caractere pe secundă (cps) la imprimantele lente şi pagini pe minut (ppm) la cele rapide (o pagină conţine aproximativ 2000 de caractere). Există rezoluţie pe verticală (număr de puncte pe verticală) şi rezoluţie pe orizontală. poate fi de la 1 ppm până la 50 ppm sau mai mult. poate fi până la 416 Mo. imprimantele sunt: • orientate pe caracter.determină calitatea grafică a tipăririi şi se exprimă prin numărul de puncte afişate pe inch (dots per inch – dpi). la imprimantele matriceale de 240x144 dpi • Viteza de tipărire. respectiv după unitatea de informaţie tipărită la un moment dat. UXGA – Ultra XGA. • Memoria proprie – desemnează capacitatea de memorie de tip RAM ataşată imprimantei. LG. WUXGA – Widescreen UXGA etc). Informaţiile prelucrate de procesor sunt transmise din memoria internă pe magistrală la imprimantă. Suportul folosit este hârtia. 16. 720. Sony. 5760x7200 dpi etc. La imprimantele laser. Producători de monitoare sunt Samsung.VGA)care poate afişa pornind de la 800 de pixeli pe orizontală şi 600 de linii pe verticală şi ajungând la 1280 de pixeli pe 1024 linii (sau mai mult în funcţie de performanţele monitorului şi plăcii video) în 16256 sau 16. IBM. A4 (210 x 297 mm). Performanţele unei imprimante se exprimă prin următorii parametri: • Rezoluţia . 64 Mo. Viteza de prelucrare a procesorului este mai mare decât viteza de tipărire a imprimantei. la cele cu jet de cerneală de 4800x1200 dpi. • Posibilităţile de extindere a setului de caractere au în vedere atât metode software. • Dimensiunea maximă a hârtiei . • orientate pe linie. Imprimantele Imprimanta este un suport periferic de ieşire care permite tipărirea rezultatelor prelucrării într-o formă lizibilă pentru om. de exemplu. imprimantele fiind considerate periferice lente. A5 (148 x 210 mm). După modul de realizare a imprimării. XGA şi superioare (SXGA – Super XGA. imprimantele sunt: • mecanice. Nu este obligatoriu ca cele două rezoluţii să fie egale. de exemplu.este dată de formatul hârtiei pe care poate să scrie imprimanta: A3 (420 x 297 mm). 32. 46 . • matriciale. rezoluţia poate fi de 600. cu caractere selectate. cât şi metode hardware (prin ataşarea unor dispozitive – casete cartridge) care conţin seturi suplimentare de caractere. 1200 dpi. • termice. În prezent se utilizează doar monitoare din clasa SVGA. Dell. • orientate pe pagină. B5 (182 x 257 mm) etc. dar pentru cele mai simple ea este de 8.7 milioane de culori afişate simultan (sunt cele mai răspândite la ora actuală). Memoria proprie a imprimantei permite stocarea acestor informaţii până în momentul în care vor fi tipărite. XGA (eXtendend Graphics Adapter) care permite afişarea în 65535 culori cu o rezoluţie de 640*480 sau 1024*768 etc. Capacitatea memoriei unei imprimante laser. evitând astfel blocarea magistralei. După tehnologia de tipărire utilizată. Philips.

cu jet intermitent. Principalele dezavantaje sunt legate de calitatea deosebită care se cere hârtiei şi cernelii. numite şi imprimante optice sau imprimante xerografice sunt cele mai răspândite în prezent pentru că sunt rapide. De obicei. În prezent. Principalele avantaje sunt preţul scăzut faţă de cele laser. Imprimantele laser au o rezoluţie foarte bună. Tipărirea se poate face şi în mai multe culori. de pe benzi magnetice care sunt pregătite în prealabil. • setul de instrucţiuni pe care le poate executa. lipsa totală a zgomotului şi calitatea deosebită a imprimării. • rezoluţia. Ele necesită un sistem complex de circulaţie a cernelii. O rază laser este dirijată către un tambur rotund. acoperit de o suprafaţă fotoconductivă. Pentru generarea caracterului este necesară încărcarea şi deflexia electrostatică pe verticală a picăturilor de cerneală. trasoarele sunt mult mai scumpe decât imprimantele şi sunt folosite în proiectarea asistată de calculator (CAD) şi în programele de prezentare grafică. fiabile şi asigură o bună calitate a tipăririi. Imprimantele cu jet de cerneală şi laser reprezintă în pezent cele mai utilizate tipuri de imprimante. Acesta aderă la foaia de hârtie şi creează textul sau imaginea corespunzătoare. producătorii de hardware se orientează spre realizarea unor echipamente care încorporează mai multe periferice (imprimantă laser. unde precizia este foarte importantă. fax). Imprimantele cu jet de cerneală au fost introduse în 1976 de firma IBM. Funcţionarea lor este similară unui dispozitiv de copiere. tamburul preia un praf încărcat electric numit toner. În funcţie de viteză se obţin diferite calităţi ale imprimării. scaner. Ele folosesc pentru realizarea imprimării un suport intermediar. • laser. cu picături comandate. Trasoarele multicolore folosesc peniţe diferit colorate pentre trasarea desenelor color. Caracterul este generat coloană cu coloană.• cu jet de cerneală. fiabilitate sporită şi preţuri accesibile. copiator. precum şi fiabilitatea destul de scăzută. Imprimantele laser. El poate trasa linii continue. Plotter-ul Plotter-ul (echipament de trasat) este un dispozitiv periferic care poate genera o imagine grafică pe un suport material (de obicei hârtie. în timp ce imprimantele pot simula liniile prin tipărirea apropiată a unei serii de puncte. Sistemul COM (Computer Output Microfilm) Sistemul COM este des utilizat în arhivele de mari dimensiuni sau în marile biblioteci. 47 . viteză mare de lucru. În mişcarea sa. Sistemul este conectat la calculator şi permite transpunerea imaginilor pe microfilm direct. pe măsură ce sunt generate sau off-line. calc sau film). producând încărcarea electrică a unui şablon de particule. • dimensiunea maximă a hârtiei pe care poate desena. Printre caracteristicile importante ale plotter-ului se numără: • precizia cu care desenează. Imprimantele cu jet de cerneală se produc în mai multe variante: cu jet continuu.

sensibilitate la lumină. Plăcile de captură video pot fi utilizate pentru captarea imaginilor statice sau a cadrelor. După gama coloristică redată. camera video descompune fiecare secvenţă video într-o succesiune de imagini fixe. de înaltă luminozitate şi cu distanţă focală mică şi alta utilizează trei matrici LCD. iar fiecare imagine fixă este descompusă pe linii orizontale. un dispozitiv de transfer de sarcină. cu nuanţe de gri sau color. zoom. fie este prelucrat pentru sistemele PAL. Semnalul video captat este fie furnizat în sistem RGB pentru a fi preluat de calculator. 48 . afişând astfel pe ecranul retroproiectorului imaginea la nivel de pixel existentă pe ecranul calculatorului. NTSC sau S-video. nivel de profunzime. plasate în faţa unei surse de lumină puternice (lampă cu halogen) pentru proiectarea secvenţelor video după principiul afişării diapozitivelor sau filmelor. cerută pentru un semnal video. pe puncte individuale. dar pentru o comunicare eficace şi rapidă este nevoie de tehnologie. Ele sunt alcătuite dintr-o matrice de celule LCD. Camera video are rolul de a prelua informaţia luminoasă a fiecărei secvenţe video captate. tabletele LCD pot fi alb-negru. celule care lasă să treacă o cantitate variabilă din lumină emisă de lampa retroproiectorului. Elementul cheie al camerei video este captatorul video. diafragmă. Pentru aceasta. caz în care calculatorul este legat la televizor. Dimensiunea ecranului de proiecţie (1. Video-proiectoarele Video-proiectoarele sunt dispozitive de afişare pentru proiecţia unor imagini video pe un ecran mare pentru un grup mai mare de persoane.Tabletele LCD Tabletele LCD sunt dispozitive realizate în tehnologia LCD (Liquid Cristal Display) care se racordează la ieşirea spre monitor a unui calculator şi se plasează deasupra unui retroproiector obişnuit. Cum ai putea însă să desfăşori o videoconferinţă fără o cameră de luat vederi? Ea este esenţială când ai nevoie de comunicare video. Video-proiectoarele se bazează pe două tehnologii de afişaj: una presupune existenţa a trei tuburi catodice. iar în cadrul liniei.5-7 m) se corelează cu puterea sursei luminoase (500-2300 lumeni) şi cu distanţa la care se proiectează. Placa de captură şi numerizare video Placa de captură video (video capture card) permite înregistrarea de imagini cu ajutorul calculatorului. raport zgomot/semnal util. Camera video Nevoia de comunicare şi informaţie este o trăsătură caracteristică a omului. la un video-recorder sau la o cameră video. caz în care funcţionează ca pelicula dintr-un aparat de filmat şi pentru captarea de filme întregi. Astfel. dar pentru a-l exploata optim trebuie să ai la dispoziţie o bază tehnologică solidă. În alegerea unei camere video trebuie avuţi în vedere următorii parametri: rezoluţie. CCD (Change Coupled Device). de a o transforma în informaţie electrică pe care o va aduce apoi într-o formă standard. Internet-ul este mediul perfect.

Astfel. cum ar fi casieriile marilor magazine nu mai trebuie tastat preţul. În prezent există camere foto care permit cuplarea directă cu calculatorul printr-o interfaţă standard. preluând un semnal video de la un aparat video sau de la o cameră TV. cât şi timp foarte mult. TV tuner-ele sunt fabricate în mai multe variante: variante externe (TV-Box) care trimit semnalul decodat în intrarea video a plăcii grafice. Aceasta necesita atât un efort financiar considerabil. imediat după apăsarea declanşatorului. pur şi simplu. Trecând apoi 49 . PAL sau SECAM) în semnal digital şi invers. În locul în care este poziţionat filmul în aparatele clasice. Cititorul de caractere scrise cu cerneală magnetică (MICR . sau. Preţurile (în cazul caselor de marcat) sunt marcate prin nişte bare de diverse dimensiuni şi nuanţe de la alb la gri şi apoi la negru.Pentru digitalizarea semnalului video analogic se folosesc video digitizoarele care utilizează un convertor analogic-digital. în diverse programe sau aplicaţii. Numărul acestor pixeli hotăreşte rezoluţia camerei foto. ele stochează pozele electronic. fiind format dintr-un ansamblu de citire. TV tuner-ul se prezintă sub forma unei plăci de extensie care realizează transformarea semnalului TV (NTSC. în configuraţia calculatorului personal poate fi încorporat un FM tuner care facilitează audiţia acestor emisiuni. să se poată tasta datele.Magnetic Ink Character Recognition). Camerele digitale nu au nevoie de film foto. Subiectul ce se doreşte a fi fotografiat este proiectat prin obiectiv. aceste sisteme sunt legate de tastaturi. Echipamente pentru citirea directă a documentelor Cititorul de bare de cod se utilizează în registratoarele de casă ale marilor magazine sau în biblioteci. preluarea directă a imaginilor. după care utilizatorul introducea imaginea în calculator cu ajutorul scanner-ului sau prin citirea unui Photo-CD în unitatea CD. Trecând documentul sub un câmp magnetic puternic. Pentru stocarea imaginilor în camerele digitale sunt folosite cardurile de memorie flash. preiau informaţia şi o descompun într-o mulţime de pixeli. pe calculator. ceea ce este important pentru prelucrarea şi tipărirea ulterioară. acesta se magnetizează. dar şi folosirea monitorului calculatorului pentru urmărirea canalelor TV şi a teletextului. imaginile se pot transfera direct pe calculator şi aici se pot prelucra după dorinţă. tipărirea pe hârtie. variante built-in în placa grafică. Avantajul acestor sisteme este simplitatea utilizării lor şi faptul că în sistemele tranzacţionale intense. emisie/detecţie a intensităţii luminoase. Ele permit. cum sunt CompactFlash şi Smart Flash. Pentru siguranţă. Caracterele se imprimă cu o cerneală specială conţinând oxizi de fier. camerele digitale au înglobate senzori CCD (Changed Couple Device). 2.2. care se folosesc de altfel şi la scannere şi camere video. aflate pe cip-ul CCD. Camera foto digitală Până nu demult era necesar un echipament sofisticat pentru a realiza cu calculatorul o prezentare de diapozitive: filmele trebuiau developate. iar mii de fotodiode sensibile la lumină. Pentru ascultarea posturilor de radio ce emit în banda de frecvenţă FM.3. putându-se astfel prelua şi înregistra pe calculator secvenţe video şi imagini statice din emisiunile TV. ca în caz de indecizie. variante care sunt extensie a plăcii video etc.

Lumina reflectată va fi preluată de o serie de diode laser şi de fotodiode care înregistrează diferenţele luminos-întunecos şi le convertesc într-o combinaţie binară. • Rezoluţia reprezintă numărul de puncte pe inci pe care le poate citi scanerul. În majoritatea cazurilor. Scanerele cu trecere unică pot să opereze aproape la fel de repede ca şi modelele monocrome. scanere pentru diapozitive. Viteza de scanare poate fi de 1-60 pagini pe minut. de ordinul sutelor pe fiecare inci. suprapusă cu alte imagini etc. Diferenţa dintre ele este dată de modul în care acestea deplasează senzorii în raport cu imaginea scanată. întinse pe o bandă îngustă pe toată lăţimea celei mai mari imagini care poate fi scanată. suma disponibilă. dispozitive care transformă un semnal luminos în semnal electric). dar sunt şi scanere care folosesc tehnologia video. scanere video. Un scanner cu posibilităţi minime începe de la 300 de puncte pe inci şi avansează în trepte uniforme cum ar fi 1200. Aici. Documentele magnetice sunt din ce în ce mai răspândite.Aproape toate scanerele moderne sunt echipamente cu trecere unică. Scanerele obişnuite pot distinge 256 (8 biţi). micşorată. • Domeniul dinamic reprezintă domeniul de culori (sau numărul tonurilor de gri de la negru la alb) pe care le poate distinge un scaner. evitându-se astfel introducerea textului cu ajutorul tastaturii. scanerul foloseşte o matrice liniară de asemenea senzori. Imaginea sau textul se preia sub forma unui anumit număr de puncte. contul. Modalitatea obişnuită de exprimare a domeniului dinamic este profunzimea. rotită. imaginea poate fi prelucrată cu ajutorul calculatorului: mărită. 50 . 2400. După ce a fost citită cu scanerul. • Viteza de scanare . Scanerul detectează diferenţele de strălucire a unei imagini sau a unui obiect. Suprafaţa de scanat se vizualizează pe toată lăţimea scanner-ului cu un tub luminiscent. precum şi alte informaţii sunt introduse şi decodificate de aceste dispozitive. scanere cu tambur (drum scanner). 3600. Aplicaţiile principale ale acestui sistem sunt în domeniul bancar. caracterele sunt recunoscute de cititor. Procedeul se numeşte digitizare. deşi transferarea imaginilor de dimensiuni mari ce măsoară zeci de megaocteţi durează mai mult decât transferarea de imagini monocrome. scanerele sunt grupate în scanere color şi scanere monocrome (scanere cu tonuri de gri). folosind o matrice de senzori. Ultimele modele au o adâncime de culoare de până la 48 de biţi. scanere plane (flatbed scanner). dacă doriţi să scanaţi texte în vederea recunoaşterii optice a caracterelor sau în vederea editării unor publicaţii atunci când rezultatele urmează să apară alb-negru). Pentru multe aplicaţii scanările monocrome sunt suficiente (de exemplu. Scanerul este caracterizat de următoarele elemente: • Posibilitatea de producere a imaginilor color – În acest sens. 1024 (10 biţi) sau 4096 (12 biţi) de niveluri de strălucire în fiecare culoare primară. Scanerul este un dispozitiv care permite introducerea în sistem a textelor şi imaginilor grafice prin simpla scanare a documentului original. cu atât imaginea scanată va fi mai apropiată de cea reală. de obicei dispozitive cu cuplaj de sarcină (CCD – Change Coupled Devices.acelaşi document sub un cititor de caractere magnetice. Există o mare varietate de scanere: scanere manuale (hand scanner). colorată. 4800 de puncte pe inci. Cu cât rezoluţia este mai mare. Aproape toate tipurile impun deplasarea mecanică a senzorilor peste imagine. dar sunt şi scannere de până la 19200 dpi. de trei ori mai mici. adică biţii necesari pentru codificarea numărului maxim de culori. ele având o singură sursă de iluminare ce se bazează pe filtrele elementelor fotodetectoare pentru sortarea culorilor.

muzica produsă în acest 51 . 44. Sinteza FM vine de la frequency modulation (modulaţia în frecvenţă).• Posibilitatea de recunoaştere a caracterelor de text. în configuraţia minimală. Sunetele create de placa de sunet nu seamănă cu cele create de instrumentele muzicale. de exemplu. Diferenţierea calitativă între plăcile de sunet actuale se face în funcţie de capacitatea acestora de a reda şi înregistra sunetele. preţul lor fiind în continuă scădere. un sintetizator FM şi capacitatea de a reda muzică digitizată şi voce. Numerele din calculator sunt considerate digitale. Trebuie avută în vedere şi compatibilitatea cu Sound Blaster. o interfaţă MIDI. adică manevrarea frecvenţelor pentru a le transmite la difuzoare. Echipamente periferice pentru redarea sunetelor Placa de sunet Apariţia şi dezvoltarea aplicaţiilor multimedia a determinat echiparea microcalculatoarelor cu plăci de sunet care permit cuplarea unor echipamente de înregistrare a sunetelor (microfon) sau de redare a acestora (difuzor. Parametrii care determină performanţele plăcilor de sunet sunt: rata maximă de eşantionare şi rezoluţia plăcii. transformându-le în text. Rata de eşantionare indică de câte ori pe secundă se va lua o probă din semnalul audio. calculatorul nu poate înţelege şi reproduce undele sonore. ci analizează fiecare model de biţi scanat. Se foloseşte un software specializat OCR (Optical Character Recognition). Primele programe OCR foloseau o tehnică numită corespondenţa matriceală. Plăcile de sunet sunt folosite pentru redarea sunetelor şi a muzicii. Rata de eşantionare poate fi. Pentru a înregistra şi reda mesajele audio. iar undele sonore sunt considerate analogice. nu în imagini Imaginea scanată este memorată iniţial în format grafic. placa de sunet conţine convertizoare de tip analogic-digital şi digital-analogic care realizează conversia semnalului electric în cod numeric şi invers. Pentru redarea sunetelor. Ca urmare a acestei tendinţe. Ca urmare. Prin intermediul unui software specializat se poate realiza editarea. plăcile de sunet au devenit din ce în ce mai sofisticate. ca parte a aplicaţiilor multimedia. dar şi pentru recunoaşterea vocii. Popularitatea tot mai largă a aplicaţiilor multimedia în ultimii ani a condus la dezvoltarea mai multor tehnologii de producere a plăcilor de sunet şi la creşterea competiţiei între producătorii acestor echipamente.1 KHz pentru semnalele provenite de la CD-player. plăcile de sunet utilizează două tehnologii: sinteza FM şi sinteza wavetable (spectru de sunete). boxe). o intrare pentru microfon. de 48 KHz pentru DAT (digital audio tape). între 0 şi 255 de biţi la plăcile de sunet pe 8 biţi şi între 0 şi 65535 de biţi la plăcile de sunet pe 16 biţi. de exemplu. În cazul scrisului de mână recunoaşterea textului este mult mai dificilă. Aceste sisteme nu se limitează la comparare. Rezoluţia este cuprinsă. scrise de obicei cu maşina de scris sau cu imprimanta. Plăcile de sunet mai oferă şi o serie de funcţii importante de control pentru operaţiile de creare şi redare a unor fragmente muzicale. capabilitate CD-audio. Se pot recunoaşte bine literele foarte clare. Circuitele de mixare din placa de sunet au rolul de a controla volumul pentru fiecare din sursele de semnale la care este conectată placa. Majoritatea sistemelor OCR actuale se bazează pe corespondenţa caracteristicilor. iar rezoluţia indică numărul de biţi disponibili pentru valoarea preluată. Calculatorul compară mici porţiuni din imaginea pe biţi cu modele stocate într-o bibliotecă în căutarea caracterului care semăna cel mai mult cu modelul de biţi scanat. pentru a înregistra sunete MIDI şi waveform. redarea sau înregistrarea sunetelor în fişiere. în special când se doreşte utilizarea MPC şi pentru jocuri pe calculator. Conform standardului MPC. de 11 kHz pentru vorbire. Pentru prelucrarea ulterioară cu un procesor de texte trebuie transformată într-un format text. o placă de sunet trebuie să aibă.

1 canale. Unităţile CD-RW nu mai sunt astăzi o noutate. Audigy 2 poate captura şi reda cele mai fine detalii ale sunetului folosind specificaţii tehnice de ultimă oră. Echipamente şi suporturi pentru stocarea datelor Una din problemele actuale în domeniul informatic este şi cea a stocării şi regăsirii informaţiei. Acest standard adaugă o incintă acustică suplimentară. având şi un randament atractiv pe piaţă. iar rata de eşantionare atingea 15 kHz. La începutul anilor ‘90. Difuzoarele de frecvenţă joasă (woofer) operează la cele mai joase frecvenţe (mai mici de 150 Hz). În prezent sunt destul de multe tehnologii de stocare pe disc de calitate. pe baza mostrei de sunet existente. Sony realizează un echipament HiFD la 200 MB. Difuzoarele pot fi active. filme sau muzică. Difuzoarele subwoofer extind posibilităţile de producere a frecvenţelor joase ale unui sistem de sunet dintr-un calculator. LS-120 SuperDisk sau Syquest EZ Flyer) au fost puse la încercare pentru a înlocui acest floppy de neînlocuit. Microfonul şi difuzoarele Puntea dintre lumea electronică a datelor audio (analogice şi digitale) şi lumea mecanică a sunetelor este realizată de traductoarele acustice: microfonul care converteşte sunetele în semnale audio şi difuzoarele ce realizează conversia semnalelor audio în sunete.mod tinzând să sune artificial. Standardul care s-a impus în lumea PC-urilor este Sound Blaster. Utilizatorii de calculatoare personale care dispun de o unitate DVD-ROM vor putea utiliza Sound Blaster Audigy 2 pentru a experimenta înregistrări DVD-Audio de o calitate uimitoare. La tehnologia wavetable. care este citit de drivere interne sau externe noi. Câteva echipamente (Iomega Zip. pentru sunet surround pe 6. Modelele iniţiale lucrau pe 8 biţi. PC-ul era echipat cu un hard disc de 100 MB şi o unitate de dischetă de 1. prin reverberaţii. specific coloanelor sonore Dolby Digital EX din filme sau jocuri. Spre exemplu. dezvoltat de firma Creative Labs. dar alături de acelaşi bătrân floppy de 1. În prezent se produc şi sisteme dotate cu difuzoare plate. Sound Blaster Audigy 2 oferă un excepţional raport semnal zgomot de 106dB şi este singura interfaţă de sunet care a primit certificare THX. deşi doar pe termen scurt. Toate plăcile de sunet au intrări pentru microfon care permit înregistrarea de voci în mediul digital. procesarea simultană a mai multor efecte audio. centru spate. Astfel. În următorii 52 . apariţia unor suporţi de informaţii de mare capacitate impulsionând evoluţiile din domeniu. calculatorul are nevoie de difuzoare. când includ un amplificator sau pasive atunci când nu au un astfel de dispozitiv.44 MB. se pot folosi transcrierile digitale ale vocii pentru a le încorpora în prezentări multimedia sau pentru a realiza diverse adnotări vocale în foi de calcul sau în alte fişiere. placa de sunet crează sunetul.44 MB. modelul Sound Blaster Audigy 2 lucrează pe 24 biţi cu 192 KHz în stereo şi 96 KHz în 6. Astăzi s-a ajuns până la 400 GB pe hard disc. dispune de tehnologia EAX Advanced HD care oferă realism audio fără precedent în jocuri. fabricate după o nouă tehnologie care oferă o senzaţie de realitate incredibilă. ea caută instrumentul potrivit într-un spectru de sunete şi crează sunetul instrumentului cerut. iar cele de frecvenţă înaltă (tweeter) lucrează cu frecvenţe asociate sunetelor ascuţite (de la 2000 Hz în sus). CD-ul cu posibilitate de rescriere este aproape cel mai răspândit format. trecere realistă între medii audio virtuale.1 canale. Pentru a crea sunete care pot fi auzite. pe baza unor înregistrări ale muzicii unor instrumente. sunetele fiind mai aproape de realitate. Au urmat modele perfecţionate. Cum a supravieţuit acesta din urmă? Alternativele au existat. pentru realism îmbunătăţit în poziţionarea 3D audio.

Numărul de octeţi pe sector depinde de tipul discului. 256. • după materialul din care sunt făcute. în funcţie de performanţele discului. dar nu sub formă de fişiere în sens informatic şi suporţi de informaţie numerică informatizată. Discurile dure au un număr variabil de feţe şi piste.5 inch de 1. 18 sectoare/ pistă. Sectorul este unitatea fundamentală de memorare a informaţiei pe disc. mai toate PC-urile care vor fi vândute vor citi de pe DVD-ROM Cu certitudine. CDTV (Commodore Dynamic Total Vision). Discuri magnetice şi unităţi de discuri magnetice În configuraţia actuală a calculatoarelor discul magnetic este cel mai utilizat. Un sector poate fi accesat direct după adresa de sector. de exemplu. Altfel spus. 512. Pistele pe discurile magnetice sunt circulare şi concentrice (formatul CAV). Capacitatea sectoarelor cea mai des întâlnită în industria hard-discurilor pentru calculatoarele personale este cea de 512 octeţi/sector. lansat de Sony în 1992.44 Mo. sectorul 0 este rezervat pentru identificare. suporturi magnetice neadresabile (benzi magnetice). Aceste şiruri sunt aşezate circular. Photo CD. are 80 piste/faţă. nu pentru stocare. determinată de numărul pistei şi numărul sectorului de pistă. etc. Prin cilindru virtual se înţelege ansamblul pistelor pe un echipament cu mai multe discuri care pot fi accesate fără a mişca capul de citire-înregistrare. Un floppy disc cu două feţe are un număr de cilindri egal cu jumătate din numărul pistelor. Mini Discul. O porţiune dintr-o pistă se numeşte sector. videodiscul – Laser Disc.ani. După capete sunt: 53 . Suporţii de informaţie numerică pot fi suporţi de informaţie digitală neinformatică (CD-audio. 1024. există un aspect de care nu trebuie să ne temem în privinţa unităţilor de stocare: puterea de înmagazinare a datelor va creşte ameţitor de repede. reprezentaţi de CDROM şi variantele descinse din acesta. respectiv cilindru virtual. Rotary Digital Audio Tape. Prin convenţie. suporturile magnetice se împart în două categorii: • • suporturi magnetice adresabile (discuri magnetice). Video CD. Sectoarele sunt numerotate începând cu cifra 1. Datele sunt înregistrate pe disc sub forma unor octeţi memoraţi ca şiruri de cifre binare (zone magnetizate şi nemagnetizate). O dischetă de 3. Digital Compact Cassette) care lucrează cu informaţie numerică. dar în general este o putere a lui 2. pistele sunt numerotate. începând cu zero. După modul de înregistrare. 512 octeţi/sector. Un alt concept vehiculat mult este cel de cilindru. CD-I (Compact Disc Interactive). corespunzând unei poziţii a capului de citire-înregistrare.. de-a lungul pistelor. Echipamente periferice şi suporturi magnetice Pentru memorarea unor volume mari de date. benzile de magnetofon) şi suporţi de informaţie numerică (digitală).. adică 128. suporţii se împart în suporţi ce folosesc informaţia analogică (aici se încadrează casetele video. de la marginea exterioară a discului. Discurile magnetice se clasifică după mai multe criterii: • după capetele de citire/înregistrare. Unităţile de discuri magnetice sunt echipamente periferice care mediază schimbul de date şi informaţii între suport (disc magnetic) şi sistemul de calcul. • după modul de grupare. Din punct de vedere al accesibilităţii. care să poată fi regăsite rapid se folosesc echipamente periferice care utilizează în esenţă suporturi magnetice. cilindrul este ansamblul pistelor care corespund unei poziţii a capetelor de citire-înregistrare de pe toate pistele.

5”.25” şi 8” nu se mai utilizează). Capacitatea 54 . • discuri cu capete mobile. este indicat ca din când în când informaţiile să fie rescrise pe dischete. deci nu se grupează în pachete. pentru arhivări. • un bloc de comandă care asigură coordonarea funcţionării componentelor şi supervizarea operaţiilor de citire/scriere. la care platanele sunt făcute dintr-un material dur. • unităţi de disc amovibil (Jaz. • un dispozitiv de acţionare a capetelor. • dublă densitate (Double Density 2D sau DD). pentru a utiliza ambele feţe ale dischetei. • discuri flexibile. fiind împărţită în piste şi sectoare. După modul de grupare: • discuri amovibile (care se pot grupa în pachete).ED). Zip. precum şi pentru transferul de diferite date şi programe între calculatoare. Primele dischete erau folosite pe o singură faţă (SS .HD).25” şi 8” (în prezent cele de 5. O dischetă poate fi utilizată numai dacă a fost formatată în prealabil. Dischetele sunt folosite pentru păstrarea programelor şi a fişierelor de date de mici dimensiuni. Unitatea de disc flexibil are în structură următoarele componente: • două capete de citire/înregistrare. • un motor de antrenare a dischetei (360 rot/min). • densitate extra înaltă (Extra High Density . cele DS-HD au 1. avem: • discuri dure. unităţile de discuri magnetice se clasifică în: • unităţi de disc flexibil (floppy discuri). la care discul este realizat din material plastic. pentru a nu se pierde.• discuri cu capete fixe.5”. De asemenea. • unităţi de disc hard (dur sau Winchester).SD). la care capetele se mişcă solidar. Dischetele se întâlnesc în diferite variante 2. • discuri inamovibile.88 Mo) depinde de numărul de piste şi de densitatea de înregistrare.44 Mo. • densitate cvadruplă (Quad Density -QD).Single Side). cele DS-ED au 2. Unităţile de disc flexibil (floppy disc) sunt folosite pentru a înregistra date pe dischete care apoi vor putea fi citite pe acelaşi tip de unitate. câte unul pe fiecare faţă. Capacitatea de memorare a dischetelor (de exemplu. Ele nu necesită condiţii speciale de păstrare. • înalta densitate (High Density . Corespunzător tipurilor de suport. în laboratoarele IBM din San Jose de un colectiv condus de Allan Shugart. de obicei duraluminiu. Actualmente dischetele comercializate sunt gata formatate. dar este indicat să fie păstrate în locuri ferite de acţiunea unor câmpuri magnetice puternice sau în apropierea unor surse de căldură deosebite. 5. SyQuest). 3. la care capetele sunt fixate. Actualmente toate unităţile de discuri flexibile permit utilizarea simultană a ambelor feţe (DS Double Side). După materialul din care este făcut discul. Din punct de vedere al densităţii de înregistrare deosebim următoarele categorii de discuri flexibile: • simplă densitate (Simple Density . Discul flexibil Discul flexibil reprezintă suportul clasic de stocare la microcalculatoare. Discul flexibil a fost creat în 1967. care sunt independente.

Ea se bazează pe reunirea într-un singur ansamblu a capetelor de citire-scriere şi a discurilor. uşurinţa în gestionare. adică trebuie definită o structură recunoscută de sistemul de operare. Sectoarele sunt create şi completate cu marcajele de adrese folosite pentru identificare. Partiţionarea segmentează discul în mai multe regiuni sau discuri logice. Unitatea de hard disc are mai multe discuri care se rotesc cu viteze de la 3600 rot/min în sus. 6 Nagy. nr.5”. Ulterior s-au realizat şi dischete cu capacitatea de 240 Mo.44Mb.44MB. Formatarea fizică constă în crearea sectoarelor fizice pe disc. precum şi adresabilitatea şi posibilitatea de interschimbabilitate a suportului între sisteme de calcul diferite. Formatarea unui hard-disc presupune trei etape: • formatarea la nivel inferior sau formatarea fizică. 1996. Prin această tehnologie se asigură o densitate de 2.. un hard-disc trebuie să fie formatat. Aceasta se explică prin costurile reduse ale suportului şi echipamentului periferic. 31 55 . numite partiţii. 43. Pentru a putea fi folosit. În timpul formatării logice. ceea ce permite obţinerea unor rate de transfer mai mari6. Începând cu mijlocul anilor ’90 se fabrică şi discuri flexibile de capacităţi mult mai mari. De asemenea. respectiv cu porţiuni de date. Dimensiunea clusterelor se stabileşte la formatare. plutind pe o pernă de aer. • formatarea la nivel superior sau formatarea logică • partiţionarea. PC REPORT România. Unităţile de discuri Winchester Unitatea de hard disc este un dispozitiv de memorie externă închis ermetic care poate păstra o cantitate foarte mare de informaţii din sistem. numărul acestora depinzând de tipul unităţii. C. pistele discului sunt împărţite în sectoare. Capacitatea de memorare de 120 MB a fost obţinută prin combinarea tehnologiilor optice şi magnetice. Pistele de date sunt scrise şi citite magnetic.dischetei este stabilită în timpul formatării. Tehnologii optice. p. care pot conţine fişiere ale aceluiaşi sistem de operare sau ale unor sisteme de operare diferite. viteza de rotaţie a suportului este mai mare decât în cazul oricăror alte dischete. Formatarea logică reprezintă adaptarea discului la cerinţele sistemului de operare. la hard disc-uri acestea nu ating suprafeţele discurilor în timpul funcţionării normale. Unitatea de dischetă LS-120 dispune de capete de citire duble care îi permite să scrie şi să citească atât dischete LS-120.490 piste/inch faţă de 135 piste/inch la dischetele de 1. Aceste unităţi au fost introduse de IBM în 1974 şi au primit denumirea de discuri Winchester. dar trebuie să fie o putere a lui 2. Formatarea se poate realiza prin comenzi ale sistemului de operare. Spre deosebire de floppy discuri. acestea fiind încasetate pentru a asigura o mai bună protecţie la factorii perturbatori. dischetele şi unităţile de discuri flexibile se regăsesc în toate configuraţiile actuale ale microcalculatoarelor. cât şi dischetele standard de 1. montate unele peste altele şi capete care se mişcă deasupra discurilor înregistrând informaţiile pe piste şi sectoare. Corporaţia Sony fabrică unităţile de disc flexibil HiFD cu o capacitate de 200 Mo la dimensiunea dischetelor de 3. Deşi sunt suporturi lente şi limitate din punct de vedere al capacităţii. Un cluster este format din unul sau mai multe blocuri. în 1995 firma Imation a lansat pe piaţă discheta de 120 MB numită LS-120 şi unităţi de disc adecvate . Astfel.Super Disk Drive. la care capetele de citire/înregistrare se aşează pe disc. numită şi lagăr de aer. Transferul dintre periferic şi memoria tampon asociată se realizează pe unităţi numite blocuri fizice sau clustere.

5”. SATA (Serial ATA). 3. Se utilizează sub forma unor pachete sau cartuşe de discuri magnetice. În general se consideră că un disc cu timp de acces sub 20 de milisecunde este rapid. Rata de transfer reprezintă viteza cu care unitatea şi controllerul pot să trimită datele către sistem. numărul de discuri.6 ms . 1. 7 8 Unităţile de discuri amovibile Discurile amovibile (detaşabile) sunt discuri care pot fi separate de echipamentul de citire/scriere şi transportate de la un calculator la altul. Vitezele de rotaţie uzuale la diferite tipuri de hard-discuri sunt de 5400 rotaţii/minut. numărul de cilindri. Jaz şi Click!. 101 56 . Timpul mediu de acces. este durata necesară pentru deplasarea capetelor de citire-scriere între doi cilindri oarecare. Tehnologia folosită de unităţile de discuri amovibile fiind foarte asemănătoare cu cea a hard-discurilor. pentru a le putea transporta de la un calculator la altul (ca şi în cazul unităţilor de disc flexibil). capacitate de stocare de 2GB. SCSI (Small Computer System Interface). Viteza de rotaţie. Unităţile de disc se leagă la magistrala calculatorului prin intermediul unei interfeţe care poate fi ATA (AT Attachment). ceea ce le oferă o poziţie solidă pe piaţa suporturilor magnetice. exprimat de obicei în milisecunde.5”. Un lucru pare a fi cert: lupta dintre noile dispozitive de stocare amovibile şi venerabilele unităţi floppy va avea implicaţii atât în rândul utilizatorilor. Viteza cu care sunt transferate informaţiile a crescut de la 102 Kb/s la aproape 400 Mb/s la unităţile moderne cele mai rapide. nu sunt deloc surprinzătoare performanţele de capacitate şi viteză de rotaţie atinse de discurile amovibile. 250 Mo sau 750 Mo şi o viteză de transfer de până la 1. Dimensiunea discului poate fi de 14”. FireWare. timpul mediu de acces. Fibre Channel. cât şi în cel al dezvoltatorilor de software.25”.5 Mbps. Benzi magnetice şi unităţi de bandă magnetică 7 Cheetah X15 . 7200 rotaţii/minut. 5.. M. rata de transfer şi viteza de rotaţie. 2. Capacitatea de memorare este în funcţie de diametrul discurilor.3”.8”. densitatea de înregistrare. securitate a datelor şi transport9. Firma Iomega s-a impus pe piaţă prin discurile Zip. 8”. p. 1. Discurile Click! oferă o capacitate de stocare de 40 MB. ajungând chiar la 15000 rotaţii/minut. 10000 rotaţii/minut. În funcţionare discurile se rotesc permanent cu o viteză constantă. Creşterea vitezei de rotaţie determină mărirea ratei de transfer.07 GB sau 540 MB.6 ms 8 Cheetah X15 – 15000 rpm 9 Sabău. Aceste unităţi sunt mai puţin utilizate la ora actuală decât unităţile de discuri Winchester. Capacitatea maximă de memorare a crescut de la 20 MB până la mii de Go. 1.5”. Unităţile de discuri Jaz au un timp de acces de 10-12 ms. Dispozitive de stocare amovibile. Byte.Parametrii principali ai unei unităţi de hard disc sunt: capacitatea de memorare. ele oferă posibilitatea de a stoca date sau programe mai puţin utilizate. Unităţile de discuri Zip au o capacitate de stocare de 100 Mo. iunie 1997. Cea mai folosită este de 3.3. Timpul de acces (mediu) a scăzut de la 85 ms la mai puţin de 3. Tot mai multe companii şi-au întors privirile spre produsele de stocare amovibile pentru a-şi acoperi propriile necesităţi de stocare.

Principalele dezavantaje ale benzii magnetice sunt neadresabilitatea şi viteza scăzută de lucru. PC REPORT România. Banda magnetică este suportul ideal pentru arhivarea datelor. 1996. • gradul de standardizare a formatelor ridicat12. 25 57 .Benzile magnetice. în contrast cu tehnologia de scanare elicoidală cu capete rotative. cu scanare elicoidală. Dispunerea datelor pe suport se face în blocuri de date separate de spaţii libere (gap-uri) cu rol în antrenarea şi citirea benzii. vol. Bibliotecile de 4 mm reprezintă o tehnologie mai veche. Unităţile clasice de bandă magnetică aveau în structură două role. ce permite citirea şi scrierea simultană a datelor pe mai multe canale şi cu viteze mai mari. benzile magnetice sunt utilizate sub forma casetelor sau cartuşelor cu bandă care ajung la capacităţi de stocare de ordinul sutelor de gigaocteţi . nr. Hudson. Casetele magnetice. biblioteci de 4 mm şi 8 mm. Acestea permit automatizarea procesului de salvare/arhivare prin care se diminuează considerabil timpul afectat acestei activităţi. banda derulându-se de pe o rolă pe cealaltă în timpul exploatării. 2. în care banda este poziţionată oblic. . datorită avantajelor oferite de către aceasta: • cel mai ieftin (cost/MB) suport cu citire-scriere... În prezent capacitatea lor de stocare este de 5 MB fără comprimare şi 10 MB cu comprimare.. J. Biblioteca DLT reprezintă una din cele mai noi tehnologii în industria de salvare/arhivare şi oferă următoarele avantaje: • oferă cea mai mare capacitate de memorare/cartuş. Deşi ea pare oarecum perimată. sub formă de role şi casete sunt suporturi neadresabile şi reprezintă cele mai ieftine suporturi pentru memorarea unor volume mari de date. • asigură un cost foarte scăzut/megaoctet arhivat. 24.43. • utilizează tehnica de memorare în serpentină.8/1996 Cruceanu. La microcalculatoare. asigurându-i capacitatea de reintrare în funcţionare în timp util. M. 8. Stocarea datelor pe banda magnetică este una dintre primele metode folosite în lumea calculatoarelor. • metodologia şi software-ul de backup evoluate şi robuste. • timpul de viaţă de 30 de ani egalează stocarea de tip magneto-optică ceea ce le face ideale pentru arhivarea datelor. D. 12 biblioteci de benzi pentru arhivare în reţea. Copia de siguranţă a datelor (backup) este o componentă strategică a unui sistem informatic. p. DDS3 sau DDS4 asigurând stocarea a 2. DDS2. • dimensiuni mici. Banda magnetică ca suport de arhivare a datelor este disponibilă şi sub forma bibliotecilor de benzi. D. 40 GB cu comprimare). respectiv 40-80 GB/cartuş. • capacităţi de memorare mari. respectiv pentru păstrarea copiilor de siguranţă a fişierelor şi a bazelor de date. nr. Banda magnetică de 8 mm are cea mai mare utilizare în domeniul camarelor video miniaturizate. 12 sau 20 GB (respectiv 4. Bender. tehnologiile ce folosesc banda magnetică se dezvoltă continuu. Unitatea de bandă magnetică asociată se numeşte streamer. Pe piaţa calculatoarelor a fost introdusă în 1987 de către Exabyte Corporation. BYTE. în urma apariţiei unor 10 10 Unitatea internă de bandă magnetică IBM Internal SCSI Tape Drive foloseşte cartuşe cu capacitatea de 20 Go fără compresie şi 40 Go cu compresia datelor. Tehnologiile benzilor magnetice pot fi clasificate astfel11: biblioteci DLT (Digital Linear Type). dar care oferă numeroase avantaje: • bibliliotecile se bazează pe formatul DDS (Digital Data Standard). 4. unitatea externă de bandă magnetică IBM 3592 J1 A foloseşte cartuşe cu capacitatea de 300 Go fără compresie şi 900 Go cu compresia datelor 11 12 Kane.

de obicei oxid de aluminiu. Philips. 14 13 14 Idem.Travan. 2. dar niciodată un CD-ROM nu va putea fi citit de un CD Player. combine muzicale etc. Capacitatea de stocaj a crescut astfel la 8 GB. În momentul de faţă sunt mai multe tehnologii de stocare a datelor pe casete magnetice: Data Cartridge (DC). Suportul fizic pentru discurile optice este realizat din material plastic acoperit cu o peliculă metalică. TDK. pe baza tehnicilor de compresie. CD-ROM-ul tinde să devină cel mai popular mediu de distribuţie al produselor software. p. Elementele din multimedia. cu un factor de compresie de 2. Cei mai importanţi producători sunt Sony. Digital Data Storage (derivată din DAT). fiind adecvat arhivării sigure a informaţiilor pe o mare perioadă de timp deoarece nu poate fi şters. păstrând mişcarea liniară a benzii în raport cu ansamblul de citirescriere. În mod natural. Tehnologia DDS foloseşte mişcarea elicoidală a benzii faţă de capetele de citire-scriere în două variante ale casetei: cu lăţimea benzii de 4mm (dimensiunea casetei audio) şi lăţimea benzii 8mm (dimensiunea casetei video VHS)13.2.incidente sau catastrofe. Verbatim. acestea nu folosesc aceeaşi tehnologie de înregistrare şi de citire. Dacă iniţial la microcalculatoare au fost utilizate doar discuri optice de tip CD-ROM. Tehnologiile Data Cartridge şi Digital Data Storage derivă din tehnologiile utilizate de caseta audio obişnuită.2. cât şi pentru fiabilitatea ridicată şi capacitatea de stocare relativ ridicată. HP.6:1. în prezent sunt folosite şi discuri optice ce pot fi scrise sau discuri optice reinscriptibile. orice CD audio poate fi ascultat folosind unitatea CD-ROM a unui calculator. Deoarece discurile CD-ROM îl au din belşug. pe lângă capacitatea de memorare remarcabilă. cum ar fi filmele video şi sunetul. adică de un cititor de CD cum sunt cele integrate în echipamentele uzuale de redare a muzicii. iar în 1985 CD-ROM-ul cucereşte piaţa. deşi au acelaşi aspect. Echipamente periferice şi suporturi optice Nevoilor tot mai mari de memorii externe pentru stocarea şi arhivarea informaţiilor multimedia le răspund discurile optice şi memoriile magneto-optice. 58 . Stocarea informaţiei sub formă numerică este făcută prin amprente minuscule care pot fi citite prin intermediul unui fascicol de raze laser. Discul optic dispune de o mare capacitate de stocare. echipat bineînţeles şi cu o placă de sunet şi o pereche de boxe. Unităţi de disc CD-ROM Întrucât majoritatea aplicaţiilor care sunt comercializate sunt livrate pe discuri CD-ROM. de la nivelul zecilor de GB până la 160 GB la unităţile din a treia generaţie. micul disc argintiu constituie factorul care a permis explozia tehnologiei multimedia în lumea calculatoarelor personale . şi de posibilitatea de a fi înscrise şi şterse de utilizator. În 1982 au apărut primele CD-uri audio. soluţia optimă de backup. Avantajele prezentate mai sus determină utilizarea casetelor magnetice să fie în majoritatea cazurilor. Tehnologia Travan a fost introdusă în anul 1995 pentru a mări capacitatea minicartuşelor prin mărirea dimensiunii lor astfel încât acestea să poată conţine o cantitate mai mare de bandă. Tehnologia AIT foloseşte scanarea elicoidală şi o lăţime de bandă de 8 mm pentru creşterea densităţii de stocare şi un mecanism de citire/scriere mult mai eficient. atât pentru preţul scăzut. 26 Nu confundaţi CD-ROM-ul cu Audio-CD-ul pentru că. Practic. Bibliotecile AIT (cu 8 cartuşe) pot stoca până la 2. Tehnologia Data Cartridge este orientată spre îmbunătăţirea performanţelor casetei. Advanced Intelligent Tape (AIT). Memoriile magneto-optice dispun. necesită mult spaţiu pentru stocare. unităţile de CD-ROM au devenit o componentă de bază a calculatorului.08 TB comprimat. ele au devenit cea mai cunoscută metodă de stocare de date pentru aplicaţiile multimedia.5. Ea permite înregistrarea în condiţii de siguranţă. Maxell.

datele se înregistrează pe piste concentrice. În felul acesta se uşurează regăsirea informaţiilor necesare. adaptând cartuşul propriu de şase CD-uri pentru a fi utilizat de calculatoare). Gheorghe. Avantajele utilizării CDROM sunt numeroase: capacitatea mare de stocare (de aproximativ 700 MB). Astăzi. Totuşi se pare că s-au cam atins. dar astăzi există unităţi care transferă informaţiile cu 7800 KB pe secundă. vizionarea de filme şi prezentări multimedia etc. Aceasta înseamnă posibilitatea de deplasare rapidă. Unităţile CD-ROM sunt mereu îmbunătăţite. în timp ce la primele. aprilie. Timpul de acces reprezintă numărul de milisecunde de care are nevoie unitatea pentru a găsi şi citi o cantitate de informaţie. Cele mai întâlnite rate de transfer sunt în prezent 40. răsfoirea enciclopediilor electronice. 48 şă 52x. Aceasta se datorează faptului că la CD-ROM capul de citire optic are o masă substanţial mai mare decât mecanismul foarte uşor al hard-discurilor. Cu cât acest număr este mai mic. 1993. în cadrul textului.. sectoarele se înregistrează continuu (în formă de spirală). 4X. Ca urmare a măririi colecţiilor de CD-uri a apărut ideea schimbătoarelor de discuri. în unitatea de CD-ROM pot fi încărcate mai multe discuri la care puteţi avea acces direct printr-o simplă apăsare de buton. la CD-ROM. limitele actualei tehnologii. Există mai multe metode de a realiza conversia unui text obişnuit în hypertext. orice calculator este dotat cu o unitate CD-ROM care permite instalarea driverelor. cu atât unitatea este mai rapidă. La versiunile moderne acest timp este sub 100 ms. 2X. p. Cele două caracteristici de bază care definesc o unitate CD-ROM sunt timpul de acces şi rata de transfer a datelor. dar cu o capacitate de stocare mult mai mare. Forma obişnuită de prezentare este cea de hypertext. Rata de transfer a datelor reprezintă viteza cu care o unitate CD-ROM preia datele de pe disc şi le transmite calculatorului. Primele schimbătoare de discuri CD-ROM erau derivate din cele folosite pentru sistemele stereo (firma Pioneer a fost cea care a creat primul schimbător de discuri. de la o problemă la altele cu care se află în legătură. garantându-se astfel stabilitatea datelor pe disc). volumul 1. manuale sau alte texte de dimensiuni foarte mari. Dacă se execută un clic sau un dublu clic pe cuvântul respectiv. stabilitatea datelor (CD-ROM nu poate fi modificat. cu atât unitatea este mai bună.Discul CD-ROM (Compact Disc Read-Only Memory) reprezintă un mediu de stocare asemănător dischetelor. Diferenţa dintre modul de înregistrare pe discul magnetic şi cel de pe CD-ROM este că. ceea ce explică de ce mulţi utilizatori nu au renunţat la suportul magnetic pentru date. Standardul MPC-1 prescria o viteză de transfer de 150 KB pe secundă. 6X. programul oferă informaţii suplimentare în legătură cu acesta. 15vezi şi Popescu. Cele mai multe dintre ele se bazează pe SGML (Standardized General Markup Language) care permite marcarea unor zone de text pentru a indica salturile posibile15. 11 59 . ca un multiplu al vitezei unităţii CD-DA originale: 1X. ceea ce înseamnă totuşi cam de zece ori mai mult decât în cazul hard-discurilor obişnuite.52x. hypertextul este un cuvânt subliniat sau scris cu altă culoare. Dezavantajul lor constă în imposibilitatea scrierii ulterioare pe disc şi în viteza redusă de transfer: CD-ROM este de 10 de ori mai lent decât hard-discul. de obicei. goana după viteze de transfer din ce în ce mai ridicate şi timpi de acces mai mici fiind remarcabilă. chiar depăşit. Deja a apărut o nouă generaţie de unităţi CD-ROM care a urcat rata maximă de transfer la 72x datorită noii tehnologii pe care o aplică şi anume: citirea se face cu mai multe capete şi nu cu unul singur cum este soluţia tehnică la unităţile CD-ROM obişnuite. Utilizarea CD-ROM. utilizând programe adecvate. Este adevărat că viteza unităţilor CD-ROM a fost mărită permanent. Cu cât numărul este mai mare. Astfel.. PC World. Vitezele sunt exprimate. În prezent există schimbătoare de discuri cu şi fără cartuşe. Una din cele mai frecvente utilizări a CD-ROM este distribuirea de documentaţii. În programele multimedia.

uşor de recunoscut după culoarea sa aurie. iar cea de-a doua rata maximă de transfer la scriere. 43/1996. Datorită posibilităţilor de stocare a unui volum mare de date şi a costurilor reduse. Acestea pot fi scrise. White Book).În mod evident acest tip de disc este utilizat în domenii în care este necesar să se transporte cantităţi mari de date ce nu sunt supuse modificărilor. Avantajul său constă în faptul că informaţia stocată pe el poate fi stabilită de către beneficiar.. Unităţi de discuri optice reinscriptibile Discurile WORM nu pot fi înregistrate decât o singură dată. Unităţi de discuri WORM Discurile WORM (Write One Read Many) sunt asemănătoare CD-ROM-urilor. cu deosebirea că înregistrarea o face utilizatorul pe calculatorul său. caracteristicile pentru acest tip de discuri fiind definite în Orange Book. dacă sistemul dispune de o unitate CD care permite scrierea (gravarea) CD-urilor. constituind o alternativă la microfilme. Unităţile ce permit scrierea se caracterizează prin două "viteze": prima semnifică rata maximă de transfer la citire. Orange Book. PC REPORT România. în timp ce cea a unui CD produs după tehnologia CD-R. Durata de viaţă estimată pentru un CD produs industrial. Dacă driver-ul nu este compatibil cu standardul unui compact disc. Pentru asigurarea compatibilităţii între CD-urile comercializate de diferite firme s-a recurs la standardizare. de 100 de ani. Prin tehnologia CD-R (Compact Disk Recordable). Printre aceste domenii se numără bibliotecile (pentru cataloage şi referinţe). Ele sunt ideale pentru arhive de date în întreprinderi sau instituţii financiare. Informaţiile sunt scrise o singură dată şi pot fi ulterior citite ori de câte ori. citite şi rescrise asemănător discurilor magnetice. benzile magnetice şi cartuşele magnetice în multe aplicaţii de transport şi arhiare a fişierelor. Tehnologia discurilor optice a găsit o soluţie pentru depăşirea acestui dezavantaj: discurile reinscriptibile. citirea informaţiei făcându-se tot prin detectarea modificărilor în fasciculul de laser reflectat. În aceleşi timp. astfel că nu pot fi utilizate în aplicaţiile care vehiculează volume mari de date sau al căror conţinut este dinamic. Spre deosebire de CD-Player-ul audio care redă fără probleme orice CD audio. este de 25 de ani. La ora actuală viteza maximă de scriere este de 52x. acest tip de suport tinde să înlocuiască dischetele. CD-urile pot fi înregistrate de utilizator. Yellow Book. unităţile CD-R pot să utilizeze şi discuri CD-ROM. cu excepţia Photo-CD-ului. nr. 16 Nagy. atunci el va fi imposibil de citit. p. CD-urile înregistrabile tind să devină cel mai confortabil şi mai ieftin supot pentru salvarea şi transportul fişierelor. Tehnologii optice. Green Book. Operaţiunea de înregistrare este mult mai delicată decât scrierea unei dischete şi se poate derula într-o singură sesiune de lucru (monosesiune) sau în mai multe sesiuni (multisesiune). cu toate că în exterior toate discurile arată la fel. industriile constructoare de maşini (pentru manuale de service). Blue Book). prin presaj. informatica (pentru distribuirea softwareului şi a documentaţiilor). CD-R constituie pentru orice întreprindere o soluţie de ales pentru stocarea documentară sau pentru prezentarea multimedia a produselor întreprinderii. finanţele (pentru baze de date). unităţii CD-ROM nu îi este indiferent ce disc citeşte. 29 60 . precum şi piaţa bunurilor de larg consum (pentru jocuri video sau computer)16. Sunt deja câteva standarde comerciale pentru CD-uri respectate de majoritatea producătorilor (Red Book. C.

capacitatea de 680 Mo a unui CDROM nu mai este suficientă. iniţial a avut denumirea Digital Video Disc 61 .25” şi 3. de dimensiunea unui CD (4. Ca şi în cazul CD-urilor. Tehnologia discurilor magneto-optice are o mulţime de avantaje în comparaţie cu discurile de stocare magnetice. aceste discuri sunt transportabile. termice şi magnetice şi este utilizată împreună cu un suport optic ce poate fi rescris. fiind încapsulate într-o carcasă solidă pentru protejarea suportului de stocare. Înalta capacitate a DVD-urilor s-a obţinut prin crearea unor cavităţi mai mici. Astfel. cât şi cu patru straturi (cele cu două feţe) care oferă o capacitate de 17 GB (fiecare strat are 4. fără să fie necesară asigurarea unor condiţii speciale. Viteya de transfer date la DVD se indică în multipli ai 1350 Kops (şi nu ai 150 kops ca la CD). Mai mult. necesitatea unui nou format bazat pe tehnologia video digitală: DVD (Digital Versatile Disk ). Tehnologia magneto-optică combină proprietăţile optice. De aici. scriere şi rescriere. Prin rezistenţa la şocuri. Echipamente periferice şi suporturi magneto-optice Echipamentele magneto-optice folosesc o combinaţie a tehnicii de înregistrare magnetică şi a laserului pentru a stoca date pe discuri de 5. apărând diferite formate pentru discurile DVD.7” diametru şi 0. La citire unitatea funcţionează optic. La înregistrare. Aspectul fizic al unui disc magneto-optic şi modul în care acesta este realizat sunt asemănătoare cu cele ale unui disc CD-ROM.Unităţile care permit şi rescrierea se caracterizează prin trei "viteze" care semnifică ratele maxime de transfer la citire. discurile magneto-optice pot fi rescrise în cazul în care apare o eroare.5” conţinute în cartuşe.2.3. raza laser citind datele memorate pe disc. viteza DVD de 4x este egală cu 4x1350=5.5. Există atât discuri cu două straturi. fiind ideale pentru stocări de imagini şi secvenţe video.7 Go). principalul motiv fiind faptul că animaţiile tridimensionale şi secvenţele video consumă mult spaţiu pe disc. Timpul de acces este de sub 20 ms. 17 2. îndesarea spiralei.4 Mops Tehnologia DVD s-a dezvoltat tot mai mult în ultimul timp. în timp ce suportul CD-ROM trebuie înlocuit şi rescris în întregime. În prezent viteza maximă de rescriere este de 24x. datele sunt înregistrate pe o traiectorie spiralată formată din mici cavităţi. Doar suprafaţa încălzită de raza laser va recepţiona semnalul magnetic. discurile fiind apoi citite cu ajutorul unei raze laser. Sistemele DVD Ca urmare a complexităţii documentelor şi aplicaţiilor. iar rata de transfer este de 7 ori mai mare decât a unităţilor CD-ROM. mecanismul de scriere poziţionează raza laser pe o pistă îngustă. Ea oferă o siguranţă temeinică a datelor la un preţ pe megaoctet mai scăzut. DVD-ul este un disc plat. Suporturile de stocare magneto-optice 17 Elaborată în 1986. Fabricanţii de discuri magneto-optice garantează stocarea datelor peste 30 ani. Într-un singur strat DVD încape un film de 135 minute. Discurile magneto-optice sunt mai robuste decât suporturile CD-ROM. precum şi prin înregistrarea datelor pe patru straturi.05” grosime) şi poate stoca de 26 de ori mai multe date decât un CD-ROM. iar în locul unde raza laser încălzeşte pista este aplicat un semnal magnetic. câte două pe fiecare faţă a discului.

4.5” şi 5. Memoria NOR este cu acces arbitrar (RAM). Această rată de transfer este însă împărţită cu vecinii. Ratele de transfer atinse de o astfel de reţea se situează în jurul valorii de 4 Mbps. Modemul de cablu are avantajul unui cost de instalare destul de redus şi al unei rate de transfer destul de bune. cea de tip NAND suportă doar accesul secvenţial.oferă un mediu ideal de extindere a capacităţii de stocare a calculatoarelor personale. Pe lângă modemul telefonic mai sunt utilizate şi modemurile de cablu şi modemurile radio. Memoria flash se fabrică în diferite formate: în formă de tub (flah tub. Acestea conţin discuri şi dispozitive de citire/scriere multiple. Memoria flash este mai lentă decât cea ROM sau RAM. însă nu necesită infrastructură în raza de acţiune a ISP-ului. iar ca dezavantaj costul destul de mare al modemului. Modemurile sunt de două tipuri: interne şi externe. Modemurile telefonice sunt cel mai comun şi mai des utilizat mijloc de conectare la Internet. este mai rapidă.2.5. Aceasta fabrică discuri cu capacitatea de la 128 Mo până la 2. Modemul extern se conectează în exteriorul calculatorului printr-un cablu ce face legătura cu portul serial al calculatorului.3 Go. cuplarea a două calculatoare şi practicarea de jocuri (şah. 62 . cartele Compact Flash. Cel mai cunoscut producător de discuri magneto-optice de 3. Costul unui radio modem este destul de mare. 2.25”.5” este compania Fujitsu. staţiilor de lucru sau serverelor. Legătura dintre modemul de cablu şi calculator este asigurată în general de o placă de reţea de 10 Mbps care limitează automat rata maximă de transfer.6. 3. existând însă şi variante de 10-30 Mbps sau chiar mai mult. iar rata de transfer variază între 15000 Kbps şi 35 Mbps. Modemul intern este o placă de calculator montată în interior şi conectată la linia telefonică. În prezent se livrează module de memorie flash cu capacitatea de până la 64 Go. Modemul de cablu utilizează cablul TV pentru realizarea conexiunii. suportă mai multe operaţii de scriere/citire şi e mai ieftină. Se fabrică discuri magneto-optice de 2. Alte echipamente periferice şi suporturi de date Memoria flash poate fi de tip NOR (propusă de Intel în 1988) sau de tip NAND (propusă de firmele Samsung şi Toshiba în 1989). Modemul radio Tehnologia necesită o staţie de emisie/recepţie la ISP. Echipamente de comunicaţie: modem-ul Modemul (modulatorul/demodulatorul de fază) converteşte semnalul numeric furnizat de calculator în semnal analogic care poate fi transmis pe linia telefonică. Tonomatele magneto-optice sunt utilizate pentru liniile de stocare automate cu un acces la cantităţi imense de date. pe plachete – cartele PCMCIA. deoarece este un singur fir prin care circulă semnalele. organizarea de videoconferinţe. 2. iar la receptor asigură demodularea semnalului. dar pot fi găsite şi la staţiile de lucru client sau de sine-stătătoare.2. dar intervine problema notei telefonice. pot fi conectate la file server. cu menţiunea că modemurile ultra-rapide funcţionează doar pe distanţe de 3-4 km. de o mai mare densitate.5”. de exemplu) cu o persoană aflată la distanţă. Secure Digital. Modemul are ca avantaj costurile reduse de achiziţionare şi instalare pe o linie existentă. El permite transferul de fişiere multimedia. flash pen).

S.Fax modemul reprezintă un dispozitiv care poate fi ataşat unui calculator şi care permite transmiterea documentelor electronice sub formă de faxuri. Principalele dezavantaje constau în imposibilitatea transmiterii directe de pe hârtie. Comparativ cu faxul obişnuit. Robotics. el are o serie de avantaje: oferă o calitate superioară a documentului transmis. Producători de fax modemuri sunt U. Creative. necesitatea unui spaţiu mare de stocare pe disc a datelor recepţionate. Conexant. preţ mai scăzut. transmiterea directă a documentelor electronice etc. rate ridicate de transmisie a datelor (de până la 14 kbps). fără existenţa unui scanner optic. 63 . QuickLan.

Prezentare generală. Ea este realizată prin programe şi inclusă în sistemul de operare. Sisteme de operare 3. Primele sisteme de operare asigurau executarea secvenţială pe loturi de programe (batchprocessing) în regim de monoprogramare. după cum şi creşterea performanţelor sistemelor de operare a determinat îmbunătăţirea parametrilor hardware.. clasificare. 1 Dodescu. execuţia unui program poate determina apariţia unor erori sau incidente (de exemplu lipsa hârtiei la imprimanta. verificarea amplasării corecte a fişierelor cerute pe suporturile din unităţile periferice.). Ideea reducerii timpului de aşteptare a condus la introducerea unor concepte noi. tratarea lor după o soluţie programată. Bucureşti.1. structură. în format binar. Prezentarea generală a sistemelor de operare Sistemul de operare reprezintă ansamblul de programe care asigură utilizarea optimă a resurselor fizice şi logice ale unui sistem de calcul1. 226 64 . caracteristici. Multe din aceste incidente sunt repetitive şi se poate încredinţa calculatorului reperarea. semnalarea lor operatorului şi în unele cazuri. G. La primele calculatoare electronice programatorul era şi operator prin intermediul consolei. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Ele asigurau automatizarea unor lucrări repetitive. Sistemele de operare au apărut şi evoluat în directă legătură cu arhitectura sistemelor electronice de calcul: apariţia de noi dispozitive hardware a provocat dezvoltarea sistemelor de operare.1. oricare ar fi programele de executat (de exemplu eliberarea zonelor de memorie ocupate. În multiprogramare problemele se complică şi mai mult când în memorie coexistă simultan mai multe programe ce trebuie executate. El are rolul de a gestiona funcţionarea componentelor hardware ale sistemului de calcul. Sincronizarea lucrărilor trebuie realizată la nivelul microsecundelor şi nu poate fi atribuită operatorului uman. 1987. lipsa dischetei în unitate etc.Capitolul 3. trebuind să fie capabil să realizeze o interfaţă între calculatorul propriu-zis şi utilizator El este interpretul cerinţelor utilizatorului. de a coordona şi controla execuţia programelor şi de a permite comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul.1. Sistemul de operare este componenta software care coordonează şi supraveghează întreaga activitate a sistemului de calcul şi asigură comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul. Desigur era o folosire ineficientă a calculatorului întrucât unitatea centrală (care era foarte scumpă) nu lucra în timpul când programatorul/operator gândea ce să facă în continuare sau executa diferite manevre. p. Informatica. De asemenea. executând aceste cerinţe prin intermediul instrucţiunilor maşină. Încredinţând calculatorului sarcina coordonării propiilor sale lucrări s-a ameliorat viteza de lucru şi siguranţa funcţionării.). aflate pe suporturi de hârtie care erau încărcate atunci când era nevoie. Acesta era asistat de un rudiment de sistem de operare sub forma unor mici programe. exprimate într-un limbaj de comandă. funcţii 3. asigurarea că unităţile periferice sunt gata pentru lucru etc. Folosirea hardware-ului unui sistem de calcul ar fi dificilă şi ineficientă în lipsa unui sistem de operare. ce sau finalizat cu apariţia sistemelor de operare.

Pentru a permite integrarea şi interoperabilitatea au fost definite standarde internaţionale privind specificaţiile unui sistem de operare. • Securitate: sistemul de operare trebuie protejat împotriva unor încercări voluntare sau involuntare de distrugere prin programele utilizatorilor. • Transparenţă şi vizibilitate: capacitatea de a permite utilizatorilor să obţină anumite informaţii despre modul cum operează sistemul. • Simultaneitatea utilizării: exprimă gradul în care un sistem poate lucra în acelaşi timp pentru mai mulţi utilizatori sau să execute mai multe lucrări ale aceluiaşi utilizator. dar care nu pot fi realizate fizic datorită unor restricţii hardware. fără a pătrunde la structurile inferioare. Pentru a fi acceptat de utilizator un sistem de operare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie uşor de utilizat. • Serviabilitatea: posibilitatea sistemului de operare de a furniza utilizatorului informaţiile necesare pentru o depanare cât mai rapidă a programelor. să necesite resurse hardware minimale.2. • să existe un număr cât mai mare de aplicaţii care să ruleze sub acel sistem de operare. 65 • • .1. care pentru utilizator reprezintă “cutia neagră” a sistemului de operare. • Flexibilitate: posibilitatea modificării sistemului de operare în funcţie de cerinţele utilizatorului. • Interoperabilitatea: sistemul de operare trebuie să admită accesul la structurile de date care au fost construite sub un alt sistem de operare. Caracteristicile sistemelor de operare Un sistem de operare performant trebuie să posede următoarele atribute: • Timp de răspuns: exprimă durata intervalului delimitat de lansarea unei cereri de serviciu şi achitarea acesteia de sistem. • Opacitate: din punct de vedere al utilizatorului trebuie să existe numai necesitatea de cunoaştere la nivel de interfaţă. • Utilitate: să satisfacă toate cerinţele utilizatorului asigurând o interfaţă facilă cu programele de aplicaţii. • Capacitate: posibilitatea sistemului de operare de a suplini unele facilităţi necesare. • Extensibilitate: adăugarea de noi facilităţi care să ţină pasul cu cerinţele utilizatorilor. de a izola eventualele erori ce pot apare şi de a continua activitatea în condiţii de capacitate şi eficienţă redusă. • Integritate: sistemul de operare împreună cu aplicaţiile concepute pentru el trebuie să poată comunica cu alte sisteme de operare sau cu programe concepute sub alte sisteme de operare. • Fiabilitate şi disponibilitate: capacitatea sistemului de operare de a cădea foarte rar în pană.3. • Generalitate: să poată răspunde corect la toate cerinţele formulate şi deci să permită rezolvarea unor probleme cât mai variate ale utilizatorului. • Eficienţă: să asigure utilizarea optimă a resurselor fizice şi logice ale sistemului de calcul. Această calitate este cu adevărat pusă în valoare în cazul lucrului în reţelele de calculatoare. informaţii suplimentare care pot duce la obţinerea unei utilizări mai eficiente.

alternând momentele de prelucrare şi de stocare în memoria internă. Ele sunt interactive. Ele sunt puternic interactive. fiind acceptate mai multe criterii de grupare a acestora. 3. M. 2. putând îndeplini funcţia de concentrator de date. cât şi pe sisteme de calcul cuplate în reţea. Editura Libris. unele sunt monouser şi monotasking (MS-DOS). folosesc un limbaj de comandă pentru utilizatori avizaţi. a unui singur program care rămâne activ în memoria internă. Sistemele de operare pentru mainframe-uri se caracterizează prin posibilităţi de lucru seriale şi/sau interactive. sunt mai rigide. multitasking. Clasificarea sistemelor de operare În practică sunt utilizate numeroase sisteme de operare. . la un preţ accesibil utilizatorilor şi sunt uşor de exploatat. procedurile de încărcare la conectarea sistemului şi de instalare a sistemului de operare sunt mai laborioase. aceste sisteme de operare admit în plus tehnica swapping (transfer date). în memoria internă este încărcat un alt program care şi el se supune tehnicii swapping. a unităţii centrale de prelucrare. Sisteme de operare multiutilizator. Pot fi instalate atât pe sisteme de calcul individuale. 1994. F. Sisteme de operare pentru minicalculatoare. În cazul unor sisteme de calcul medii/mari.1. pp 73-76 66 . Sistemele de operare pentru microcalculatoare sunt cele mai folosite la ora actuală. Aceste sisteme lucrează în multiprogramare folosind şi tehnici de gestiune şi protecţie a utilizatorilor. După tipurile de interacţiuni permise. Sisteme de operare monoutilizator. Sistemele de operare pentru minicalculatoare folosesc cu prioritate tehnicile time-sharing şi multiprogramare. b. altele multitasking (Windows). sunt orientate pentru lucrul cu mai mulţi utilizatori.3. cu cele de evacuare pe disc. sunt uşor configurabile. tipurile de interacţiuni permise şi organizarea internă a programelor componente. a perifericelor sau a altor tipuri de resurse. oferind proceduri automate pentru încărcarea sau pentru instalarea sistemului de operare. ocupă un spaţiu redus în memoria internă. prin care un program este executat pe porţiuni. sunt sisteme de operare puternice care pot gestiona lucrul cu un număr mare de periferice. Sisteme de operare pentru microcalculatoare. Sisteme de operare pentru calculatoare medii/mari (mainframe-uri). Cluj-Napoca. deoarece pot fi achiziţionate într-o configuraţie minimă. orientate pentru prelucrări complexe şi pentru volume mari de date şi dispun de un limbaj de comandă pentru utilizatori specializaţi. gradul de partajabilitate a resurselor. cu un limbaj de comandă accesibil sau cu interfaţă grafică utilizator. oferind un sistem complex de protecţie a informaţiei. Sistemele de operare monoutilizator sunt cele mai simple sisteme de operare şi permit executarea la un moment dat. sistemele de operare pot fi: a. în cazul modificării configuraţiei hardware. eventual şi multiuser (Unix). Sisteme de operare interactive. sunt orientate pentru lucrul cu multe terminale.• să aibă un cost de achiziţie şi de întreţinere cât mai scăzut. În timpul evacuării. Sistemele de operare multiutilizator au în vedere partajarea memoriei. b. permiţând partajarea resurselor pentru lucrul interactiv multiutilizator şi planificarea unităţii centrale pentru servirea tuturor utilizatorilor. c. între utilizatorii conectaţi la un moment dat. sistemele de operare se clasifcă în: 2 Boian. multiuser şi multitasking. Cel mai adesea clasificările au în vedere: configuraţiile calculatoarelor pe care sunt instalate. După gradul de partajare a resurselor sunt: a. 3. După configuraţiile hardware pe care le deservesc. asigură un sistem de priorităţi de execuţie dezvoltat. numărul prelucrărilor executate2. 1. de la lansare şi până la terminarea sa.

atât hardware cât şi software. Sistemele de operare interactive permit comunicarea directă între utilizator şi sistemul de calcul. De cele mai multe ori. în favoarea programului aflat în execuţie. sarcină. este practic nul. După acest criteriu. interfaţa dintre sistemul de operare şi utilizator nu dispune de un limbaj de comandă accesibil utilizatorului obişnuit. prin intermediul unui limbaj dedicat acestui scop (limbajul de comandă al sistemului de operare sau interfaţa grafică utilizator). b. Sub controlul unui sistem de operare monotasking. care preia controlul până în momentul încheierii execuţiei sale. iar sistemul de operare gestionează resursele sistemului pentru satisfacerea cât mai multor cereri ale acestor procese pentru alocarea de resurse. Exemplu: sistemele de operare Windows. 67 . Sisteme de operare seriale. ele nu asigură execuţia concurentă şi nici partajarea resurselor între mai multe procese. există: a. Sisteme de operare în timp real. în timpul prelucrărilor. Unix este un sistem interactiv multiuser. Faţă de sistemele de operare monotasking. Sisteme de operare monotasking. în sistemul de calcul se poate executa un singur program. program) la un moment dat. Aceasta înseamnă că. cât timp este în execuţie. precum şi gestiunea alocării resurselor sistemului de calcul. Sisteme de operare interactive. unele sisteme de operare pot gestiona execuţia concurentă a mai multor procese. aceste sisteme trebuie să asigure şi partajarea timpului între programele ce se execută simultan. Exemplu: Windows este un sistem interactiv monouser. 4. După numărul prelucrărilor executate simultan. sistemul de operare pierde controlul asupra sistemului. acesta rămâne activ din momentul lansării lui în execuţie şi până la terminarea lui completă. Pentru utilizarea eficientă a resurselor sistemului de calcul. b. în timpul executării unui program.a. Sistemele de operare multitasking sunt acele sisteme de operare care asigură execuţia concurentă a mai multor procese care există concomitent în sistem. Cu aceste sisteme este posibilă şi gestionarea terminalelor de teletransmisiuni cuplate la un calculator gazdă sau organizate într-o reţea de calculatoare. motiv pentru care comunicarea dintre utilizator şi sistem nu este directă. Exemplu: sistemele de operare MS-DOS şi CP/M sunt sisteme de operare monotasking. programul are acces la toate resursele sistemului de calcul. a fiecărei operaţii cerute de utilizator. la un moment dat. Unix sunt sisteme multitasking. Sisteme de operare multitasking. ci mediată de persoane specializate (operatori de calculator). O caracteristică importantă a unui sistem de operare este măsura în care poate asigura execuţia concurentă a proceselor. În funcţie de unele rezultate intermediare. c. asigurând proceselor din sistem accesul concurent la resursele sistemului sau partajarea resurselor. Sistemele de operare interactive pot fi monouser sau multiuser. sistemele de operare pot fi: Sistemele de operare monotasking execută un singur task (lucrare. Sistemele de operare seriale sunt acele sisteme de operare pentru care gradul de interacţiune cu utilizatorul. utilizatorul furnizează datele care se prelucrează odată cu formularea cererii de prelucrare şi primeşte rezultatele prelucrării la încheierea execuţiei. În timpul execuţiei lucrării sale. Sistemele de operare în timp real permit deservirea. utilizatorul putând interveni în timpul execuţiei programului. la un moment dat. utilizatorul poate decide modul de continuare a activităţii. în timp prestabilit. în sistem se pot afla în execuţie mai multe procese care concurează între ele pentru accesul la resursele sistemului.

În acelaşi timp. Această componentă este rezidentă în memoria internă pe toată durata funcţionării sistemului de calcul şi se mai numeşte monitorul rezident al sistemului de operare. Resursele sistemului de calcul pe care sistemul de operare le pune la dispoziţia utilizatorului se constituie din totalitatea componentelor fizice sau logice ale sistemului de calcul. în momentul în care apare un eveniment în sistem. Întreruperea reprezintă suspendarea temporară a execuţiei procesului care are alocată UCP. multitasking. Structura unui sistem de operare Pentru a răspunde rolului de interfaţă între utilizatori şi partea hardware a sistemului electronic de calcul şi pentru a gestiona eficient resursele. în prezent se constată tendinţa de apropiere a performanţelor sistemelor de operare pentru sisteme de calcul mari de cele ale sistemelor de operare pentru mini sau microcalculatoare. De asemenea. majoritatea sistemelor de operare au în structura lor două componente majore: programe de comandă-control şi programe de servicii. asigurând şi funcţiile pentru lucrul în reţea de calculatoare. pentru server de reţea sau Windows NT Workstation pentru staţii de lucru din reţea. Un exemplu în acest sens este sistemul de operare UNIX. Componenta de comandă şi control cuprinde programe ce au rolul de a asigura utilizarea eficientă a resurselor sistemului de calcul. Pentru ca o întrerupere să fie funcţională. • câte o componentă de gestionare pentru fiecare tip de resursă din sistem. 3. se urmăreşte dezvoltarea de sisteme de operare portabile. adică care funcţionează pe platforme hardware diferite. de obicei prin conectarea acestora în reţele de calculatoare. Astfel. se realizează o integrare funcţională tot mai accentuată a diferitelor tipuri de sisteme de calcul în platforme de lucru comune. lansarea şi urmărirea execuţiei programelor. O altă direcţie este dezvoltarea de familii de sisteme de operare. în scopul tratării acestui eveniment de către UCP. unele sunt specializate pentru un anumit mod de utilizare. • depistarea şi tratarea evenimentelor deosebite care apar în timpul execuţiei programelor. Componenta de comandă şi control a sistemului de operare include: • nucleul sistemului de operare. în categoria programelor de comandă şi control intră: • Programe de gestiune întreruperi care reprezintă un ansamblu de subrutine activate la apariţia unui anumit semnal fizic de întreruperi. Sistemul de întreruperi reprezintă o combinaţie de instrumente hardware şi software care asigură comunicarea între componentele funcţionale elementare ale unui sistem de calcul prin intermediul întreruperilor. în timpul execuţiei unui program. Un exemplu este familia sistemelor de operare Windows care cuprinde sisteme de operare interactive.În ceea ce priveşte evoluţia sistemelor de calcul.1.4. funcţionând sub controlul unor sisteme de operare diverse. Funcţiile componentei de comandă şi control ale sistemului de operare sunt: • planificarea. Cel mai elocvent exemplu în această direcţie este reţeaua Internet care realizează legătura între cele mai diferite tipuri de sisteme de calcul. la un moment dat. cu funcţia de coordonare a activităţii sistemului de calcul şi a celorlalte componente ale sistemului de operare. • gestionarea resurselor sistemului de calcul. este necesar să poată fi îndeplinite două condiţii: 68 . care pot fi solicitate. între aceste sisteme de operare. de exemplu: Windows NT Server. • asigurarea protecţiei informaţiilor manevrate de diverse programe (aceste programe pot fi ale sistemului de operare sau programe utilizator).

desfăşurarea simultană a uneia sau mai multor operaţiuni de I/E cu prelucrările realiozate de procesorul central. Programele de servicii se execută sub supravegherea programelor de comandă şi control. Componenta de servicii a sistemului de operare s-a dezvoltat odată cu cerinţele utilizatorilor sistemelor de calcul. Gradul de accesibilitate al unui sistem de calcul. compilator şi interpretor indică următoarele:  Asamblorul este determinat de limbajul maşină. interpretoare) ale căror instrucţiuni în limbaj maşină pot fi executate de sistemul de calcul. • Programe de gestiune a memoriei care alocă necesarul de memorie internă solicitat de procese şi asigură protecţia memoriei interprocese. memoria este mai puţin ocupată de asamblor. 69 . din punctul în care a fost întrerupt. ca orice program de aplicaţie. • Programe de gestiune tehnică a sistemului de operare care ţin evidenţa erorilor hardware şi la cerere furnizează informaţii asupra gradului de utilizare a componentelor sistemului electronic de calcul. de la un sistem de operare la altul. • să existe posibilitatea de a conserva parametrii procesului suspendat. • Programe de gestiune a fişierelor care reprezintă o colecţie de module prin care se asigură deschiderea. în timp ce compilatorul oferă posibilitatea scrierii de programe pentru orice sistem de calcul ce dispune de compilatorul respectiv. sau chiar între variante diferite ale aceluiaşi sistem de operare. • Programe de statistică a sistemului de operare care ţin evidenţa utilizatorilor. realizând. iar compilatorul este specific unui anumit limbaj. O succintă comparaţie dintre asamblor. a lucrărilor executate de aceştia şi a resurselor consumate. dar compilatorul este mai puternic datorită includerii într-o definiţie-sursă a mai multor definiţii-obiect. • Programe de planificare a lucrărilor şi de alocare a resurselor. dezvoltarea programelor de aplicaţii şi exploatarea celorlalte facilităţi oferite de sistemul de operare. • Programe de gestiune procese care creează procese şi rezolvă probleme privind cooperarea şi concurenţa acestora. Programele translatoare traduc programele sursă în programe obiect (asambloare/macroasambloare.  Asamblorul uşurează scrierea programelor folosind simboluri în locul limbajului maşină. • Proceduri de tratare a intrărilor şi ieşirilor la nivel fizic care asigură efectuarea operaţiunilor elementare de I/E cu toate tipurile de periferice din sistem. specific fiecărui sistem de calcul. Programele de serviciu pot fi grupate astfel: 1. unde este posibil. la un moment dat. înainte de încheierea execuţiei procesului căruia îi este alocată. ca şi complexitatea sarcinilor pe care utilizatorul le poate rezolva cu ajutorul lui sunt influenţate de existenţa şi eficienţa programelor de sistem incluse în componenta de servicii. adică să fie posibil ca UCP să fie alocată altui proces.  Asamblorul translatează o definiţie simbolică a programului sursă într-o definiţie din programul obiect. pentru ca acesta să poată fi continuat ulterior. Programele de servicii asigură sub supravegherea programelor de control. Ca urmare. independent de sistemul de calcul. compilatoare. închiderea şi accesul utilizatorului la datele din fişiere. în timp ce compilatorul translatează mai multe definiţii din programul obiect.• UCP să dispună de capacitatea de a fi întreruptă. Această componentă oferă servicii diferite.

 examinarea şi modificarea. 6. Editoarele de legături prelucrează programul obiect rezultat în urma compilării. Programele de încărcare sunt programe ce asigură încărcarea programelor executabile în memoria internă. un depanator. dintre care amintim: 70 . • modul utilizator (user) când controlul este deţinut de un program de aplicaţii. un compilator. În componenţa lor intră un editor de texte. 3. iniţializând execuţia. Win Commander. Programele de bibliotecare asigură crearea. 7. Suprafeţele de operare oferă o gamă variată de servicii ce înlesnesc executarea rapidă a lucrărilor de rutină. Bibliotecile de programe sunt colecţii de programe organizate sub forma unor fişiere partajate în scopul utilizării lor ulterioare. 8. a programului existent în memoria internă.  includerea în programul executabil a unor componente din bibliotecile sistem. crearea şi actualizarea programelor. 5. Pentru fiecare apel există câte o procedură în biblioteca de proceduri a sistemului de operare. astfel încât atunci când un program utilizator emite un apel. Editorul de legături realizează următoarele funcţii:  stabilirea legăturii între module în vederea constituirii programului executabil. transformându-l în program executabil. Intră în această categorie programe de serviciu de tipul: Norton Commander. sistemul de operare va lansa în execuţie o procedură din bibliotecă. Prin aceste proceduri sistemul de operare oferă programelor de aplicaţii diferite servicii. AR (Archive) – sub UNIX. Mediile de programare permit automatizarea procesului de construire şi testare a programelor. în timp ce interpretorul translatează de fiecare dată programul. Editoarele de texte permit editarea textelor. 2.  în momentul link-editării. Un sistem electronic de calcul poate să lucreze în două moduri: • modul supervizor (kernel) când controlul este deţinut de către sistemul de operare. un editor de legături. Bibliotecarul este apelat implicit de către sistemul de operare în etapele de punere la punct a programelor şi explicit de către utilizator prin comenzi specifice limbajului de comandă. gestionarea şi întreţinerea bibliotecii sistem (formată din module ale sistemului de operare) şi a bibliotecilor utilizator. fişierelor de comenzi etc. a fişierelor de date. Programele de depanare oferă mijloace de verificare şi corectare a operaţiilor realizate de programul curent:  suspendarea execuţiei în punctele prestabilite. 4.  realizarea de modificări şi corecţii adiţionale la reluarea programului.  după link-editare. când încărcătorul este inclus în editorul de legături. Ca exemple de bibliotecare putem aminti: LBR – sub MS-DOS. când încărcătorul este inclus în compilator (compilatoare de tip LOAD and GO). când încărcătorul este independent. Interfaţa dintre nucleul sistemului şi programele de aplicaţii este asigurată printr-un set de instrucţiuni extinse pe care sistemul de operare le poate executa. Încărcarea se poate face în mai multe variante:  imediat după translatare. după caz. Ele sunt cunoscute şi sub numele de apeluri sistem. Windows Explorer. Execuţia repetată a unui program este facilitată de compilator care realizează translatarea o singură dată.  includerea unor componente ale sistemului de operare care facilitează punerea la punct şi depanarea programelor utilizator.

• utilizarea unei interfeţe standardizate. datele şi stiva de date a programului. Mouse. Reluarea unui proces oprit temporar are loc exact din starea în care a fost suspendat. • servicii pentru tastatură care asigură stabilirea stării tastaturii. Produse-program ca Norton Commander au asigurat îmbunătăţirea dialogului prin faptul că linia de comandă se construia prin selecţii ale componentelor apărute în panourile de pe ecran. ci reprezentau extensii ale acestuia. creşterea gradului de utilizare a resurselor prin utilizarea lor la capacitate maximă. Montréal. Pull-down menus) răspunde acestor obiective prin componentele care-i dau denumirea: ferestre. Editions J. icon-uri (pictograme). uneori greoi şi dificil de asimilat. stabilirea tipului de dischetă etc.C. utilizarea mouse-ului şi a meniurilor derulante. Informatique: les bases. poziţia cursorului. de la expert la profan.5. scrierea unui şir de caractere pe ecran etc. Cele mai importante dintre acestea sunt procesele. asigurând partajarea timpului de lucru al procesorului între mai multe programe.servicii video care stabilesc modul de lucru al monitorului.. Procesul este format din programul executabil.  creşterea eficienţei globale în utilizarea sistemului de calcul prin creşterea vitezei de execuţie a prelucrărilor. în acelaşi timp. Periodic sistemul de operare decide oprirea execuţiei unui proces pentru lansarea în execuţie a altui proces. şterg şi folosesc diferite resurse software pe care le administrează sistemul de operare. Primele versiuni WINDOWS asigurau o interfaţă grafică performantă pentru dialogul om-calculator. Apropierea utilizatorului de calculator solicită o interfaţă om-calculator prietenoasă şi. Obiectivele şi funcţiile sistemelor de operare Sistemul de operare apare ca un ansamblu de programe destinat să răspundă la următoarele obiective:  uşurarea utilizării sistemului electronic de calcul prin preluarea lucrărilor de rutină. Ideea a fost preluată de Steve Jobs şi a fost 3 Claviez. • servicii de disc care asigură citirea şi scrierea sectoarelor. Preocupările de îmbunătăţire a interfeţei om-calculator au avut în vedere următoarele obiective: • suprimarea limbajului de comandă din sistemul de operare. dar ele nu înlocuiau sistemul de operare MS-DOS. 130 71 . p. • interfaţă destul de facilă pentru a putea fi utilizată de oricine. tipul cursorului.  utilizarea eficientă a resurselor sistemului electronic de calcul. Inc. California. • J. precum şi printr-un dialog suplu utilizator-sistem (prin intermediul unui limbaj de comandă). Icones.. Aceast tip de interfaţă a fost realizat prima dată de firma XEROX la PARC (Palo Alto Research Center). citirea unei taste etc. 1993. • asigurarea unei interfaţe suficient de evolutivă pentru a lua în considerare noutăţile versiunilor ulterioare ale sistemului de operare. Apelurile de sistem creează. registrele folosite de program şi alte informaţii necesare lansării în execuţie a programului. performantă. oricare ar fi calculatorul utilizat.I. verificarea sectoarelor.1. repetitive. Interfaţa WIMP3 (Windows. reducerea timpului de răspuns al sistemului la solicitările utilizatorilor. Din această cauză. 3. toate informaţiile despre proces sunt păstrate de către sistemul de operare în tabelele proceselor. Până la Windows limbajul de comandă al sistemelor de operare asigura un dialog de tip text (linie de comandă).

a sistemului. în funcţie de logica lucrării. el trebuie să asigure protecţia între utilizatori acolo unde sistemul de operare permite accesul concomitent al mai multor utilizatori (programe) la resursele sistemului de calcul. Principiul de bază constă în stabilirea unui dialog om-calculator prin intermediul obiectelor afişate în fereastra activă. operaţii interzise.) sau erorile logice care pot să apară în timpul executării unui program (de exemplu. se pot executa secvenţial sau concurent. O etapă din lucrare poate fi descompusă la nivel inferior în procese care. în scopul utilizării cât mai eficiente a acestor resurse. jurnalizarea comenzilor adresate interpretorului de comenzi al sistemului de operare. a datelor utilizate de un alt program. de exemplu prin căderea unui echipament din sistem Sistemul de operare îndeplineşte şi o serie de funcţii auxiliare. cum ar fi: contabilizarea activităţii sistemului de calcul. precum şi protecţia între programe. Operaţiunile realizate de sistemele de operare pentru a-şi realiza obiectivele pot fi grupate astfel4: • gestiunea lucrărilor. • ferestre de alertă. sistemul de operare realizează alocarea resurselor între programe pe baza unor criterii de alocare. R. Sistemul de operare gestionează alocarea timpului UCP. a memoriei interne. de către un program. Orice acţiune ce prezintă un risc de pierdere a informaţiei este sistematic supusă confirmării utilizatorului (vezi ştergerea fişierelor în Word). cunoscută ca Help-ul sistemului de operare. • comunicarea cu utilizatorul. • gestiunea intrărilor şi ieşirilor.1. Divizarea lucrărilor în 4 Reix. lipsa din configuraţia sistemului de calcul a unui echipament. Sistemul de operare poate trata erorile fizice (de exemplu. în scopul optimizării execuţiei programelor. Gestiunea lucrărilor O lucrare reprezintă un ansamblu de activităţi delimitate prin comenzi specifice limbajului de comandă. etc. etc. cu mai multe nivele. 3. Sistemele de operare pot avea şi funcţia de asistenţă « on line ». Les Editions Foucher. p. erori de acces la un echipament periferic. pe toată durata execuţiei unui program.5. Rolul sistemului de operare este de a asigura utilizarea eficientă a resurselor sistemului electronic de calcul. accesul la echipamentele periferice. fie că este vorba de programe utilizator sau programe ale sistemului de operare.aplicată la calculatoarele LISA şi apoi la MacIntosh. 1990. jurnalizarea erorilor. În cazul în care este posibilă executarea simultană a mai multor programe. ca împărţirea la 0). Fiecare obiect are asociate anumite comenzi care pot fi apelate cu ajutorul mouse-ului. De asemenea. ca şi notificarea schimbării configurării sistemului.. Paris. precum şi funcţia de tipul « plug and play » care oferă facilităţi de autodetecţie a echipamentelor nou instalate în sistem şi permite reconfigurarea hardware. Alte facilităţi ale interfeţei WIMP sunt: • ferestre tip termometru care indică modul cum progresează prelucrarea în curs (vezi comanda Copy sub Windows). erori de citire/scriere în memoria externă. Systèmes d'information et management des organisations. Această protecţie se referă la evitarea cazurilor de interferenţă între mai multe programe în execuţie. etc. accesul la fişiere. facilitând sarcinile utilizatorului.1. care ar putea duce la alterarea zonelor de program din memoria internă sau la alterarea.53 72 . • gestiunea fişierelor. cu uşurinţă. Lucrarea cuprinde mai multe etape care se succed într-o ordine prestabilită de utilizator.

În multe sisteme de operare gestionarul de I/E oferă posibilităţi complementare cum sunt: gestiunea independentă a I/E. imprimante etc. gestiunea mesajelor etc. iar viteza de lucru este ridicată. partiţii variabile. Gestiunea intrărilor/ieşirilor Echipamentele periferice sunt foarte diverse (terminal. în momentul când prin programul utilizatorului se solicită o operaţie de I/E. Gestiunea intrărilor/ieşirilor joacă un rol important în aplicaţiile de gestiune. deci să suspende execuţia în curs şi să evacueze unele programe în memoria auxiliară. Din tehnica SPOOL decurge un dublu avantaj: • pentru unitatea centrală operaţiile de I/E se realizează numai printr-un schimb unic cu unitatea de discuri magnetice. Exemplu: O cerere prioritară pornind de la un terminal poate obliga supervizorul să elibereze o zonă de memorie. • gestiunea resurselor (mijloacelor) necesare execuţiei unui program încărcat în memoria principală. Gestiunea mesajelor se aplică la calculatoarele interconectate în reţea sau la calculatoarele care lucrează cu mai multe terminale. Fiecare lucrare dispune la un moment dat de un spaţiu de memorie şi trebuie să se supravegheze ca nici o altă sarcină să nu pătrundă în partiţia alocată. 3. în sistemele de operare UNIX şi MS-DOS există facilităţi SPOOLing pentru listările la imprimantă (comanda externă PRINT din MS-DOS). îndeplinind două subfuncţii esenţiale: • gestiunea sarcinilor de îndeplinit care determină care sunt programele sau modulele de program ce se vor executa. păstrând imaginea exactă din momentul apariţiei cererii. calitatea gestiunii I/E prin sistemul de operare este un criteriu important al eficienţei sistemului.1. mai târziu. gestionarul de I/E (numit adesea IOCS-INPUT OUTPUT CONTROL SYSTEM sau BIOS – Basic Input Output System) preia sarcinile legate de citirea şi scrierea informaţiilor pe unităţile periferice. unităţi de discuri. În acest timp. Schimburile de informaţii între periferice şi unitatea centrală sunt intermediate de unităţile de intrare/ieşire (canale. eventual. În aplicaţiile economice unde operaţiile de I/E sunt numeroase. transmiterea informaţiilor la procese. 73 . Toate datele de intrare sunt stocate pe disc magnetic pe măsura preluării lor şi toate datele de ieşire vor fi stocate tot pe disc şi vor fi. dar determină creşterea complexităţii sistemului de operare prin adăugarea de noi funcţii: alocarea resurselor la nivel de proces. imprimate. Gestiunea independentă a I/E (SPOOL-Simultaneous Peripheral Operations On Line) are la bază principiul separării totale a operaţiilor de I/E de operaţiile de prelucrare. unitatea centrală efectuează alte lucrări.2. Mesajele trebuie să fie controlate şi. În practică. paginare etc.) şi funcţionează cu performanţe diferite de ale unităţii centrale. aranjate într-un fir de aşteptare pus la dispoziţia programului coordonator. Există mai multe sisteme de gestiune a memoriei: partiţii fixe.procese asigură o utilizare mai eficientă a sistemului electronic de calcul. De exemplu.5. monitor) care realizează gestiunea resurselor fizice ale calculatorului şi coordonarea generală a derulării lucrărilor. memorii tampon etc. Gestiunea lucrărilor este asigurată de un program specific (supervizor. sincronizarea proceselor. Acest program coordonează şi controlează orice activitate derulată de alte programe ale sistemului de operare.) şi necesită numeroase comenzi şi controale succesive prin intermediul sistemului de operare. • dacă un periferic de ieşire este la un moment dat indisponibil prelucrarea va fi executată în continuare deoarece ieşirea va avea loc pe disc.

Gestiunea drepturilor de acces permite protejarea fişierelor contra modificărilor neautorizate sau contra distrugerilor datorate altor utilizatori. Gestiunea fişierelor Sistemul de operare. inclusiv cele ale sistemului de operare care nu sunt rezidente în memorie. COMMAND. • Gestiunea bibliotecilor de programe. datorate incidentelor hardware şi software. 74 . Sistemul de gestiune al fişierelor (gestionarul de fişiere) este o componentă a sistemului de operare care realizează următoarele activităţi: • Gestiunea fişierelor stocate în memoriile auxiliare. de exemplu în cadrul unei reţele de calculatoare. Dialogul cu utilizatorii Dialogul utilizator-calculator se realizează prin intermediul unor linii de comandă ce folosesc comenzi definite strict printr-un limbaj de comandă (de exemplu în MS-DOS prin comenzi interne şi comenzi externe).5. De exemplu.BAK) reţin penultima versiune a unui fişier. Uneori se recurge la salvarea fişierelor pe suporturi magnetice sau optice în scopul păstrării acestora. Sistemul de operare simplifică accesul la fişiere asigurând totodată şi protecţia datelor.COM în MS-DOS). programele utilizatorului sunt stocate şi manipulate de sistemul electronic de calcul cu ajutorul fişierelor. Fiecare fişier este identificat printr-un nume şi are anumite atribute (de exemplu. fişierele backup (. Această bibliotecă este stocată.1. Fiecare comandă este recunoscută de programe specializate numite interpretoare de comenzi (de exemplu. Anumite fişiere sunt prezente permanent în memoria principală şi se numesc rezidente în memorie (este vorba de nucleul sistemului de operare).5. De aici apar probleme privind partajarea memoriei între diferite fişiere care trebuie să fie uşor apelate în caz de nevoie şi partajarea fişierelor între mai mulţi utilizatori pe baza unor priorităţi de acces. pe discuri magnetice. De exemplu. • structura lucrărilor. în sistemul de operare Windows fiecare utilizator dispune de o listă a fişierelor sale într-un catalog (folder).4. Alte fişiere sunt memorate pe suporturi magnetice şi sunt apelate în memoria internă numai când sunt necesare (celelalte componente ale sistemului de operare. fişier ascuns aplicaţiilor obişnuite). sunt stabilite drepturi de partajare a fişierului.3. • informaţii privind seturile de date asociate lucrării. Cu ajutorul limbajului de comandă utilizatorul specifică: • delimitarea lucrărilor. sunt oferite informaţii de adresă care permit localizarea fişierului pe disc. informaţii despre date calendaristice.). de exemplu: data când a fost creat fişierul. De obicei un program este realizat pentru a fi executat de mai multe ori. informaţii privind tipul fişierului. fişier sistem. Protecţia contra distrugerilor accidentale. data ultimei actualizări.1. 3. Aceste programe declanşează operaţiile curente activând alte module ale sistemului de operare. în general. După obţinerea formatului executabil programul este stocat într-o bibliotecă de programe alături de altele. fişier read-only. se realizează prin copii de siguranţă. Simpla precizare a numelui programului determină încărcarea sa în memorie. fişierele de date etc. data ultimei consultări • Protecţia datelor. Comunicarea om-calculator se realizează şi prin afişarea unor mesaje de răspuns pe ecran. • necesarul de resurse fizice.3.

Batch Processing Systems). obiectivul ei fiind automatizarea lansării în execuţie a lucrărilor (programelor). 3. în loturi de lucrări. toate resursele sistemului sunt puse la dispoziţia lucrării aflate în execuţie. Lansarea în execuţie a lucrărilor din lotul de lucrări se face automat.Un alt aspect al comunicaţiei se referă la legătura între programele utilizatorului şi sistemul de operare. tratarea întreruperilor etc. Monoprogramarea. Acest mod de organizare a prelucrărilor se numeşte prelucrare batch (pe loturi). în context mono-utilizator. Protecţia datelor este relativ simplă pentru că nu există decât un singur program al utilizatorului prin care se scrie sau se citesc fişierele. 3. pregătirea memoriei. pe rând. adică respectând condiţiile: • o lucrare se lansează în execuţie numai după încheierea execuţiei lucrării care o precede. Ea presupune organizarea şi execuţia secvenţială a lucrărilor pe un sistem de calcul. iar sistemele de operare care utilizează această tehnică de exploatare se numesc sisteme de operare batch (BPS . Lansarea în execuţie a unei lucrări se face. Aceasta explică de ce un program nu este executabil decât pe un calculator ce are sistemul de operare pentru care a fost scris programul. secvenţial.2. • tehnicile aplicate în planificarea executării lucrărilor (interactive.2. este modalitatea curentă de lucru a sistemului de operare pentru calculatoarele personale. printre altele. Dezavantajele acestei tehnici sunt reprezentate de timpul mare de răspuns al sistemului (toţi utilizatorii primesc rezultatul prelucrărilor numai după executarea întregului lot) şi eficienţa scăzută în utilizarea resurselor sistemului (toate resursele sunt afectate. neinteractive). Monoprogramarea Monoprogramarea reprezintă o tehnică de exploatare pentru sistemele seriale. Tehnici de exploatare a calculatoarelor Tehnica de exploatare a unui sistem de calcul se referă la modalităţile utilizate de sistemul de operare pentru planificarea execuţiei programelor şi pentru gestionarea resurselor solicitate. 75 .1. câte unei singure lucrări în execuţie). sub controlul componentei sistemului de operare numită monitor de înlănţuiri. Modalităţile curente ale acestui dialog depind de tipul limbajului de programare utilizat şi de tipul sistemului de operare. • ordinea de lansare în execuţie a lucrărilor este strict ordinea în care se află lucrările în lotul de lucrări. în cadrul lotului din care face parte. Alegerea unui sistem de operare depinde. Sistemul de operare asigură în acest caz o gestiune sumară a lucrărilor. Planificarea lucrărilor se realizează strict secvenţial într-o ordine prestabilită. Deoarece sistemele de operare prezintă mari diferenţe de la o categorie la alta de sisteme de calcul pe care sunt folosite. • la un moment dat. încărcarea programelor. Ca regulă generală aceste funcţii nu sunt standardizate decât pentru un limbaj de programare sub un sistem de operare. şi de: • metodele de lucru folosite pentru alocarea memoriei (monoprogramare. multiprogramare). utilizatorul trebuie să fie în măsură să selecteze acel sistem care satisface cel mai bine cerinţele sale de utilizare.

Legăturile dintre memoria internă şi unitatea centrală de prelucrare se pot realiza în următoarele variante: 5 O partiţie de memorie trebuie să fie o zonă contiguă de memorie.2. Sistemele de calcul care utilizează tehnica multiprogramării sunt prevăzute cu o componentă a sistemului de operare numită monitor de planificare a lucrărilor care alege.2. unitatea centrală de prelucrare poate executa instrucţiunile unui singur program. 5 3.3. situaţie în care este referit ca back-end processor. atunci sistemul este exploatat în multiprogramare. impus de perioadele de aşteptare. pe acelea potrivit cărora timpul neocupat al unităţii centrale să fie minim. Tot masterul se poate utiliza ca interfaţă între slave şi colecţii voluminoase de date existente în memoria externă. fără afectarea celorlalte existente în memoria internă. Multiprogramarea Multiprogramarea (multiprogramming) reprezintă modul de exploatare a unui sistem de calcul care permite existenţa simultană în memoria internă a mai multor programe care se execută concurent. fiind responsabil de întreţinerea bazei de date. iar multiprelucrarea un concept hardware. la un moment dat este activ un singur program. adică o zonă de memorie formată numai din locaţii de memorie adiacente. Timpul de inactivitate al unităţii centrale. editări de texte şi întreţinerea colecţiilor de date (fişiere. Execuţia mai multor programe în multiprogramare pare simultană (se simulează n procesoare pe un singur procesor) deşi. în acest caz master-ul este referit ca front-end processor. cu restricţia ca ele să nu folosească în acelaşi timp aceeaşi resursă. Unul dintre obiectivele multiprelucării este acela de a degreva o unitate centrală de prelucrare de taskuri specifice ca: tabelări de date. Obiectivul urmărit în cadrul multiprogramării constă în maximizarea volumului de lucrări care trec prin sistem şi minimizarea timpului petrecut de o lucrare în sistem. de fapt. Masterul coordonează toate operaţiunile de I/E. dacă în multiprogramare se folosesc n procesoare. având rolul de interfaţă între slave şi dispozitivele de I/E. O partiţie are o anumită lungime şi o adresă fixă. dintrun grup de programe. baze de date).3. Pentru a realiza acest deziderat. în ordinea sosirilor. precum şi o gestiune eficientă a resurselor fizice şi logice solicitate de lucrările în execuţie. atunci sistemul este exploatat în multiprelucrare. În multiprogramare sistemul de operare trebuie să asigure administrarea cererilor de I/E şi planificarea firelor de aşteptare pentru programele concurente. la o unitate centrală de prelucrare poate fi cuplată o altă unitate centrală de prelucrare destinată coordonării activităţilor din sistem (master). De remarcat că în cadrul sistemelor exploatate în multiprelucrare. Un sistem de calcul este exploatat în multiprelucrare dacă cel puţin două unităţi centrale de prelucrare lucrează în paralel. 76 . în partiţii fixe de memorie . în timp ce slave-ul execută operaţii complexe. este redus substanţial dacă în memoria internă ar putea coexista simultan mai multe programe ce solicită unitatea centrală atunci când aceasta aşteaptă terminarea unei operaţii de intrare/ieşire pentru lucrarea curentă în execuţie. este necesar un mecanism de protecţie între lucrări care să permită execuţia unei lucrări.2. Se poate astfel aprecia că multiprogramarea este un concept software. dar şi instrucţiuni din programe diferite. De asemenea. La sistemele de operare pentru microcalculatoare multiprogramarea se referă la facilitatea de lucru multitasking. Sistemele master/slave sunt sisteme care lucrează prin tehnica multiprelucrării. Multiprelucrarea Dacă n programe se găsesc în acelaşi timp în memoria internă şi partajează resursele sistemului de calcul.

2. redarea rezultatelor la imprimantă în timpul execuţiei altor lucrări. în primul rând prin scăderea timpilor de aşteptare ai UCP • creşterea randamentului de utilizare a echipamentelor I/O. acestea sunt utilizate în reprize. legătură prin canale multiple când procesoarele partajează o cale unică pentru fiecare modul de memorie. dar într-o repriză sunt utilizate la capacitatea maximă. utilizând comanda Print care poate fi executată în paralel cu alte lucrări în execuţie. 77 . Avantajul utilizării unui sistem în timp real este capacitatea sa de a furniza la timp informaţii într-un mediu de date care se modifică foarte rapid. acesta constituind interfaţa dintre toate unităţile centrale de prelucrare şi memoria internă.• • • legătură matricială prin intermediul unui sistem de comunicaţie prin care cererile neonorate sunt plasate într-un fir de aşteptare gestionate prin componentele hardware şi software. Obiectivul principal al sistemelor în timp real este ca timpul de răspuns al sistemului să fie suficient de scurt în raport cu procesul real care produce datele furnizate sistemului de calcul. timpul de răspuns este cuprins între 20-30 secunde. • supravegherea unui furnal sau cuptor de tratamente termice. timpul de răspuns trebuie să fie de 1-2 secunde. 3. Pentru utilizarea tehnicii SPOOLING este nevoie de o memorie externă de capacitate mare.5. • gestiunea în timp real a stocurilor de materiale. a unei instalaţii chimice. Executarea lucrărilor se face în multiprogramare. unde să fie organizate perifericele virtuale. legătură printr-un singur canal folosit partajat. fără a se ţine seama de ordinea de sosire. Această tehnică constă în organizarea de zone tampon de memorie (buffers) pentru realizarea de dispozitive periferice de intrare/ieşire virtuale care permit introducerea de lucrări înainte ca acestea să fie executate. supravegherea sistemului energetic. Exemple: • supravegherea unui sistem radar. Efectele utilizării tehnicii SPOOLING sunt: • creşterea randamentului de exploatare a unui sistem serial cu 40-50%. direct adresabilă. preluând datele de intrare de la locul producerii lor şi furnizând informaţii de ieşire la locul desfăşurării evenimentelor. De exemplu. în momentul producerii acestora. Prelucrări SPOOLING Prelucrarea spooling (Simultaneous Peripheral Operations On-line) reprezintă un mod eficient de exploatare a sistemelor de calcul seriale. conform tehnicii de exploatare în multiprogramare. timpul de răspuns trebuind să fie la nivelul milisecundelor.4.2. tehnica SPOOLING se poate folosi sub Windows pentru listările la imprimantă. Prelucrări în timp real Sistemele de operare în timp real sunt sisteme care permit să se urmărească şi să se controleze evenimente din mediul extern sistemului de calcul. bazat pe principiul separării operaţiilor de intrare de operaţiile de ieşire şi de restul prelucrărilor şi pe executarea lor în paralel. planificarea execuţiei lucrărilor pe baza unui sistem de priorităţi prestabilite. 3.

Timpul de răspuns se măsoară în minute. Prelucrarea fiecărei intrări se face prin generarea în sistem a unui proces. pentru sisteme de urmărire operativă a producţiei. etc. pentru servirea cererilor cât mai multor utilizatori.sunt sisteme în timp real orientate pentru prelucrarea unui volum mare de date de aceeaşi natură (de exemplu: evidenţa vânzărilor într-un mare magazin. b) Sisteme tranzacţionale . multiuser.sunt sisteme în timp real cu ajutorul cărora se realizează urmărirea unui proces (un proces de fabricaţie. 78 .). diferenţa dintre timpul de gândire şi de reacţie al utilizatorului (relativ mare) şi timpul afectat operaţiunilor de intrare/ieşire. să execute acelaşi program (de exemplu consultarea bazelor de date în reţelele locale de calculatoare. 3. eliberarea biletelor cu locuri rezervate. În acest context. La originea sistemelor stă.Sistemele în timp real sunt sisteme interactive multiuser. Unitatea centrală este partajată pe bază de cerere. Obiectivul este reducerea timpului de răspuns al sistemului. evitând distrugeri accidentale sau voluntare prin programele altor utilizatori. Tehnica de divizare a timpului (time-sharing) se bazează pe principiile divizării timpului şi partajării resurselor între mai mulţi utilizatori independenţi. Putem distinge mai multe situaţii: sistem multiutilizator cu program comun. etc.6. planificarea execuţiei urmărind obţinerea unui timp de răspuns minim. Exemplu : sistemele tranzacţionale sunt utilizate pentru sisteme informatice bancare.). etc. o reacţie chimică. Sistemul de operare are ca preocupare principală asigurarea accesului şi securităţii datelor partajate între diferiţi utilizatori. sistemele de rezervare a locurilor în avion). Exploatarea în time-sharing (cu "partajarea timpului") porneşte de la un obiectiv asemănător cu exploatarea în multiprogramare: executarea concurentă a proceselor. se blochează accesul la un fişier de zboruri în timp ce de la un terminal se face o rezervare. în care acesta dispune de toate resursele sistemului. Sistemele în timp real se pot clasifica în : a) Sisteme in-line (sisteme de proces) . Lucrările nu au priorităţi prestabilite. cu partajarea resurselor sistemului de calcul. feroviar. Ele trebuie să realizeze prelucrarea concomitentă a intrărilor primite de la un mare număr de dispozitive de intrare. Se stabileşte o cuantă de timp pentru fiecare utilizator. astfel că acestea trebuie să fie executate dinamic. în esenţă. numite tranzacţii. de această dată în cazul sistemelor interactive. instalaţi la terminale diferite. sistem multiutilizator cu multiprelucrare. Datele sunt primite de sistemul de calcul de la terminale prin intermediul unor mesaje cu format fix. Sistemul de operare în regim de time-sharing trebuie să răspundă următoarelor obiective: • să asigure protecţia datelor fiecărui utilizator. Timpul de răspuns se măsoară în secunde.2. sisteme de rezervare a locurilor la societăţi de transport aerian. Sisteme de lucru multiutilizator În sistemele multiutilizator mai mulţi utilizatori folosesc în acelaşi timp acelaşi calculator. De exemplu. • să asigure o repartizare echitabilă a resurselor între diferiţi utilizatori astfel încât execuţia fiecărui program să fie posibilă. Sistemul multiutilizator cu program comun (multi-terminal sau multi-posturi) permite ca mai mulţi utilizatori. sistem time-sharing. Această diferenţă este folosită de sistemul de calcul pentru a executa alte programe aflate în stare “gata”. fiecare utilizator are impresia că sistemul îi aparţine în întregime.

accesul la fişiere) sporeşte considerabil complexitatea sistemului de operare. distribuirea şi utilizarea simultană a datelor de mai multe programe în execuţie. gestiunea lucrărilor şi gestiunea fişierelor devine foarte complexă. Un sistem în time-sharing este sistemul de operare Unix. Asigurarea protecţiei datelor (identificarea utilizatorilor. Tehnica de prelucrare concurentă (parallel processes) oferă posibilitatea lansării în execuţie a mai multor programe. 79 .În sistemele de operare time-sharing. asigurând un timp de răspuns redus şi utilizarea eficientă a echipamentelor prin executarea pe scară largă a activităţilor concurente între unitatea centrală şi dispozitivele periferice. comunicarea între programele în execuţie.

Mai devreme sau mai târziu. volumul tranzacţiilor creşte şi se acumulează din ce în ce mai multe date. Pe măsură ce se adaugă noi utilizatori la sistem. precum şi exploatarea în comun a mai multor resurse. Soluţiile utilizate pentru a asigura toleranţa la erori sunt sistemele neîntreruptibile la tensiune şi subsistemele de discuri 1 Niţchi.Capitolul 4. Calculatoarele unei reţele pot fi atât servere care prestează servicii mai multor utilizatori ai reţelei. Deva. Este ineficient să se construiască un sistem în jurul unui server care este configurat la capacitatea maximă. 153 80 . supervizează comunicaţiile în cadrul reţelei şi conţine programe care îi permit să se comporte ca un dispozitiv central de stocare pentru calculatoarele conectate la reţea. programe şi echipamente. Serverul este calculatorul pe care rulează sistemul de operare de reţea NOS (Network Operating System). nefiind folosit ca staţie de lucru sau drept client. 2. spaţiul disc total). băncile şi depozitele de date de către diferite categorii de utilizatori.. Serverul dedicat este un calculator care funcţionează doar ca server. 1996. cât şi staţii de lucru utilizate în scopuri individuale de fiecare utilizator în parte.  instalarea de discuri suplimentare. cererile vor depăşi capacitatea serverului de a servi. Conceptul de reţea de calculatoare O reţea de calculatoare reprezintă ansamblul calculatoarelor interconectate prin intermediul mediilor de comunicaţii în scopul utilizării în comun de către utilizatori a resurselor disponibile. dispozitive care să confere conectivitatea necesară mediilor de comunicaţii. Reţele de calculatoare 4. Toleranţa la erori a unui server se referă la posibilitatea de recuperare a contextului curent de lucru după producerea unor disfuncţionalităţi hardware.  respectarea limitelor sistemului de operare (numărul de utilizatori. Serverele pot fi dedicate sau nededicate.1. În aprecierea performanţelor unui server trebuie luaţi în considerare doi parametri: 1.. folosirea simultană a informaţiilor din bazele. p.a. Calculatoarele reprezintă sistemele de calcul şi trebuie să fie echipate cu dispozitive de reţea. Ş. având rolul de a asigura securitatea fişierelor şi a directoarelor şi de a deservi rapid cererile clienţilor din reţea. Scalabilitatea unui server se referă la posibilitatea de creştere a capacităţii serverului. D. iar cererile adresate serverului vor spori. Consideraţiile privind scalabilitatea includ:  adăugarea de noi module de memorie internă pentru a gestiona utilizatori suplimentari.  adăugarea de procesoare suplimentare pentru a putea control creşterea încărcăturii sistemului. Editura Intelcredo. Astfel este posibilă transmiterea informaţiei între utilizatori situaţi în puncte diferite. ş. O altă definiţie prezintă reţeaua de calculatoare ca fiind un ansamblu de calculatoare legate între ele în vederea comunicării de mesaje şi partajării resurselor1. Bazele prelucrării informaţiilor şi tehnologie informaţională. Racoviţan.

în schimb necesită instalarea unei reţele de cabluri la toate calculatoarele care urmează a se interconecta. • • Undele radio – reprezintă mediul comunicaţiilor mobile. 81 . Unitatea de disc defectă este dusă la reparat. datorită faptului că nu necesită existenţa fizică a unui suport de comunicaţie. Sistemul asamblează laolaltă mai multe unităţi de disc şi le tratează ca pe o unitate omogenă. se poate realiza conectarea unui calculator la o reţea din orice locaţie care are la dispoziţie un post telefonic. împreună. fapt ce permite implementarea unei reţele de calculatoare în cele mai diverse locaţii. a unor cantităţi de informaţii impresionant. Cablul de reţea (coaxial. informaţiile propagându-se de la un emiţător la un receptor prin intermediul undelor hertziene. acest mediu de comunicaţii are o viteză de transfer redusă şi este supus interferenţelor cu diverse surse de bruiaj. având fiabilitatea apropiată de 100 %. Tehnologiile actuale permit un transfer de date foarte bun (viteză mare) în orice colţ al lumii. fibra optică permite transferuri la viteze foarte mari.) – prin intermediul lui se realizează conexiuni cu viteză şi calitate mult mai bună decât a liniilor telefonice. Principalul dezavantaj al utilizării acestui mediu de comunicaţii îl constituie costul implementării. dar mai ales a compoziţie cablurilor liniilor telefonice (cupru). care a adus performanţa tehnologică a comunicaţiilor la nivelul cel mai ridicat. iar datele memorate pe aceasta pot fi refăcute cu ajutorul informaţiilor conţinute pe celelalte. Mediile de comunicaţii sunt suporturile fizice care realizează transferul datelor de la un calculator la altul. putând fi identificate următoarele trei categorii de resurse: • 2 un sistem RAID (Redundant Array of Inexpresive Disks – şir redundant de discuri ieftine) este un tip sofisticat de memorie disc. Fibra optică – este un mediu de comunicaţii relativ nou. Având în vedere extinderea în teritoriu a acestor reţele de telefonie. protejează serverul de cele mai frecvente cauze care produc defecte: întreruperea tensiunii şi funcţionarea defectuoasă a discului. acestea sunt foarte variate. La înlocuirea discului după reparaţie. Datorită tehnologiei. În cazul defectării unei unităţi de disc din sistemul RAID.RAID2. care este forate ridicat. Utilizând lumina ca suport de transfer a datelor (spre deosebire de liniile telefonice sau cablurile de reţea care utilizează ca suport de transfer curentul electric). Cele două facilităţi. Cele mai des utilizate medii ce comunicaţii sunt: • Linia telefonică – permite conectarea calculatoarelor prin intermediul infrastructurii companiilor de telefonie fixă. Pentru o toleranţă completă la erori fiecare componentă a sistemului de calcul trebuie să fie dublată. operaţia de refacere şi instalare are loc automat. utp etc. Resursele disponibile reprezintă acele elemente ale unui sistem de calcul care pot fi folosite de către toţi utilizatorii unei reţele de calculatoare. La ora actuală. datele de pe aceasta sunt automat recuperate de pe celelalte.

Utilizarea în comun a acestor resurse determină eficientizarea sistemului informaţional al organizaţiei. Novell Netware şi Windows NT pentru reţelele locale şi sistemele de tip UNIX -Linux mai ales pentru conectarea subreţelelor în reţele de arie mai largă). Sistemele de operare proiectate pentru gestionarea lucrului în reţea trebuie să asigure câteva funcţii suplimentare. În termeni de specialitate. ci conectarea tuturor calculatoarelor la o singură imprimantă. capabil să rezolve probleme de comunicare complexe. utilizatorii au la dispoziţie un spaţiu de stocare considerabil mai mare. Sistemele de operare în reţea controlează funcţionarea componentelor hardware şi software ale sistemului de calcul.• Hardware – reprezintă echipamentele electronice ale unui sistem de calcul. imprimante etc. precum şi accesul utilizatorilor la resursele reţelei. Totodată. problema transferului de date este complexă şi implică: o realizarea legăturii punctuale între două sisteme de calcul: un sistem transmite date şi celălalt le recepţionează o asigurarea transferului de date între două noduri. fiind necesară doar o licenţă software pentru un program instalat pe un singur calculator şi folosit de mai mulţi utilizatori simultan de la mai multe calculatoare. absolut indispensabil. utilizarea în comun a resurselor unei reţele de calculatoare se numeşte partajarea resurselor. Software – reprezintă ansamblul aplicaţiilor ce pot fi folosite în paralel de către utilizatorii reţelei de calculatoare. Utilizarea imprimantelor în reţea reduce considerabil costurile achiziţiei de astfel de dispozitive. Această funcţie trebuie să asigure transferul de date între sistemele de calcul din reţea. În reţea se pot utiliza în comun următoarele categorii de resurse hardware: unităţi de stocare a datelor. acesta fiind rezultatul însumării tuturor spaţiilor disponibile de pe toate calculatoarele din reţea. Prin utilizarea în comun a unităţilor de stocare a datelor. set de reguli numit protocol de reţea. utilizând un set de reguli care reglementează comunicarea în reţea. faţă de celelalte funcţii ale unui sistem de operare. nefiind necesară conectarea la fiecare calculator a câte unei imprimante. actualizarea acestor programe este mult mai simplă. • Resurse informaţionale – reprezintă rezultatele prelucrării datelor. fiind necesară efectuarea operaţiei doar pe un calculator. Comunicarea între nodurile reţelei (nodurile reţelei sunt sistemele de calcul din reţea). Acest lucru diminuează considerabil costurile achiziţiei de programe de aplicaţii. permiţând partajarea acestor resurse. O reţea de calculatoare este susţinută de un software de reţea. în condiţiile specifice lucrului într-o reţea de calculatoare. Aceste funcţii se referă la: 1. (de exemplu. dar mai ales o eficientizare a rezultatelor obţinute. prin intermediul altor noduri • 82 . Acest procedeu determină o eficientizare a costului resurselor.

Astfel. Identificarea nodurilor reţelei şi stabilirea drepturilor de acces în reţea. Aceasta înseamnă că sistemul host trebuie să fie un sistem multitasking şi multiuser. Pentru a permite accesul la o resursă partajată din reţea. dar şi de exploatarea în comun a mai multor resurse: date. numite protocoale de comunicaţie. Partajarea propriilor resurse de către un nod presupune gestionarea cererilor multiple şi simultane de acces la resursele partajate. 4. Se numeşte host un nod al reţelei care permite partajarea resurselor sale de către celelalte noduri din reţea. Avantajele economice sunt determinate de costurile mai reduse ale echipamentelor. Definirea unei corespondenţe între unităţile fizice partiţionate. care pot să apară de la celelalte noduri din reţea. echipamente. pentru fiecare utilizator şi pot fi definite acţiunile permise utilizatorilor din reţea. instalată pe fiecare nod. codificarea sau împachetarea datelor. Aceste drivere se referă deci la resurse care nu există fizic în sistemul de calcul respectiv dar există fizic pe host.operaţii de selecţie a traseului pe care să se facă transferul de date între două sisteme de calcul din reţea (funcţii de rutare) o operaţii de conversie a datelor în şi din formatul specific transmiterii datelor în reţea. De exemplu opţiunea Map Network Drive (Mapare unitate de reţea) este oferită. pentru această resursă. se definesc. Spre exemplu. o 83 . Răspândirea fără precedent a reţelelor de calculatoare se explică prin importanţa pe care o are schimbul informaţional şi avantajele pe care reţelele de calculatoare le oferă în această direcţie. şi driverele virtuale definite pe nodul local se numeşte operaţie de mapare. de aplicaţia Explorer. Aceste funcţii sunt implementate pe serverul de reţea şi presupun asocierea unui sistem de parole fiecărui utilizator din reţea. ele asigură atât o flexibilitate sporită. Accesarea resurselor partajate din reţea se referă la capacitatea unui nod de a avea acces la resursele partajate de un alt nod din reţea. pentru identificarea acestuia. Operaţia inversă. Gestionarea driverelor virtuale este realizată de o componentă de reţea specializată. drivere virtuale. etc. cât şi avantaje economice. De exemplu opţiunea Sharing (utilizare în comun) din meniul de context al unor obiecte Windows permite definirea modului de partajare a resursei respective în cadrul reţelei 3. cu verificarea drepturilor de acces în reţea. conform anumitor reguli. programe. de anulare a mapării. Partajarea resurselor unui sistem de calcul între nodurile reţelei. ea dă posibilitatea mapării unei unităţi virtuale locale la o unitate din reţea. în sistemul de operare Windows. o mecanisme de detectare şi tratare a erorilor de transmisie o autentificarea proceselor implicate în transfer. Flexibilitatea sporită este dată de posibilităţile de extindere a reţelei prin adăugarea de noi staţii de lucru sau servere sau de împărţirea resurselor între utilizatori. care sunt declarate pe sistemul nodului care utilizează resursa partajată. în felul acesta pot fi reglementate drepturile de acces la resursele partajate de server. etc. 2. Mecanismul de identificare a utilizatorilor oferă şi posibilitatea urmăririi (înregistrării) activităţii utilizatorilor în reţea. din reţea. se realizează cu opţiunea Disconnect Network Drive (Deconectare unitate de reţea). Windows NT Server este un sistem de operare pentru un server de reţea şi are implementată funcţia de definire şi control ale drepturilor de acces.

3 Fig. Modelul de comunicare (standardul de comunicare) 4. Arhitectură 3. în procesul de clasificare a acestora se regăsesc mai multe criterii. Model de reţea locală LAN • Reţelele MAN – sunt extinse la nivelul unui oraş. nr.2. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de răspândirea geografică a sistemelor de calcul În funcţie de răspândirea geografică a sistemelor de calcul din cadrul unei reţele de calculatoare se disting patru categorii de reţele: • Reţelele LAN – au o extindere relativ redusă (de la câţiva centimetri până la 1 kilometru distanţă între calculatoare). suprafaţa lor variind între 1 şi 10 kilometri pătraţi.1. Clasificarea reţelelor de calculatoare Datorită diversităţii reţelelor de calculatoare. 4 3 LAN – Local Area Network – Reţea cu acoperire locală 4 MAN – Metropolitan Area Network – Reţea cu acoperire metropolitană 84 . Topologie 4. 4.4.2. Adesea sunt constituite de către furnizorii de Internet şi sunt utilizate de către clienţii acestora. şi anume: 1.1. Răspândirea geografică a sistemelor de calcul 2. Se regăsesc în general la nivelul unei camere sau a unei clădiri şi sunt implementate adesea în cadrul organizaţiilor.

5 Fig.2. Model de reţea metropolitană MAN • Reţelele WAN – sunt extinse la nivelul unei regiuni. chiar la nivel naţional şi continental.3. nr. 4. Model de reţea cu acoperire vastă WAN • Reţelele GAN – se extind la nivel global. 6 5 WAN – Wide Area Network – Reţea cu acoperire vastă 6 GAN – Global area network – Reţea cu acoperire globală 85 .Fig. alături de reţelele companiilor multinaţionale sau a organizaţiilor mondiale. 4. În această categorie de reţele intră şi Internet-ul. nr. acoperind întreaga suprafaţă a planetei.

are o extindere locală (LAN) şi un număr mic de utilizatori. nr. respectiv: 86 . fiecare utilizator al reţelei are drepturi egale cu ale celorlalţi. dar datorită numărului mic de utilizatori. 4. Adesea.Fig.2. reţele de calculatoare se clasifică în: • Reţele peer to peer – reprezintă acele reţele de calculatoare în care fiecare nod (sistem de calcul) este investit cu capabilităţi şi responsabilităţi similare.5. nr. Model de reţea peer to peer • Reţele client/server – utilizează două tipuri de calculatoare.2. Model de reţea cu acoperire globală GAN 4. Principalul dezavantaj îl constituie lipsa securităţii informaţiilor.4. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de arhitectură În funcţie de arhitectura lor. Astfel. această categorie de reţea este implementată la nivelul unei organizaţii mici. Fig. efectele acestuia sunt limitate. 4.

• Servicii web – server web (IIS. 87 . necesită instalarea unor aplicaţii care să poată prelucra serviciile. IMAP. Serviciile în cadrul acestei reţele sunt oferite de către aplicaţii specializate. aplicaţii care poartă denumirea generică server. nr.6. nu necesită resurse hardware deosebite. Model de reţea client-server În cadrul unei reţele care are implementată arhitectura client/server. Acestea. care utilizează serviciile oferite de un server. • Servicii de poştă electronică – server POP3. SMTP etc. Client – reprezintă acel nod din reţea care utilizează serviciile oferite de un server. Acestea sunt instalate pe sistemele de calcul din reţea şi sunt folosite de către toţi utilizatorii autorizaţi ai reţelei respective.o o Server – reprezintă acel nod din reţea care oferă servicii celorlalte noduri ale reţelei. După cum se poate observa. 4. acestea se instalează de obicei pe un calculator care dispune de aceste resurse şi care primeşte denumirea de server. prin arhitectura client/server se realizează o bună distribuţie a resurselor în reţea. fiind necesare puţine noduri care să dispună de resurse hardware mai performante (server-ele). • alte servicii. Datorită faptului că o aplicaţie de tip server necesită resurse hardware considerabile. Serviciile oferite de un server pot fi: • Servicii de transfer al fişierelor – server ftp. după cum sunt solicitate şi/sau oferite serviciile. numite aplicaţii client. restul sistemelor de calcul putând dispune de un minim de astfel de resurse. APACHE etc). orice sistem de calcul poate îndeplini funcţiunea de server sau de client. Celelalte sisteme de calcul. Acest lucru conduce la minimizarea costurilor de implementare şi maximizarea randamentului de prelucrare a datelor. Fig. în general.. • Servicii de conectare la Internet – server PROXY.

4.2.3. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de topologie Prin topologia unei reţele de calculatoare se înţelege modul de amplasare a acestora în spaţiu. În funcţie de acest criteriu se disting următoarele categorii de reţele: • reţele de tip magistrală (bus) – conectarea tuturor sistemelor de calcul şi a tuturor echipamentelor se face liniar prin intermediul unui cablu numit trunchi. Toate datele sunt transmise în toată reţeaua, dar sunt recepţionate doar de calculatorul sau dispozitivul căruia îi sunt destinate. La capetele trunchiului de reţea se montează câte un dispozitiv numit terminator, cu scopul de capta semnalele libere, respectiv semnalele care nu au fost recepţionate de nici un nod din reţea.

Fig. nr. 4.8. Model de reţea cu topologia magistrală (bus)

Avantaje: • necesită o infrastructură simplă şi puţin costisitoare; • conferă independenţă funcţională fiecărui calculator sau echipament conectat în reţea; o Dezavantaje: • funcţionarea reţelei presupune neapărat şi funcţionarea trunchiului sau magistralei. Dacă apare o defecţiune la magistrală, calculatoarele şi echipamentele din cadrul acesteia nu mai pot comunica între ele. • Datorită faptului că semnalul se difuzează în toată reţeaua, există pericolul interceptării acestuia de către utilizatori neautorizaţi, deci nu conferă o securitate fizică a comunicaţiei.
o •

reţele de tip stea (star) – conectarea tuturor sistemelor de calcul, precum şi a echipamentelor periferice se face prin intermediul unui dispozitiv special numit concentrator sau hub. Astfel fiecare nod din reţea are legătură directă cu hubul, realizându-se astfel o legătură permanentă între nodurile reţelei. Reţeaua funcţionează atât timp cât nodul central este în funcţiune, fiecare nod al reţelei fiind independent de celelalte noduri.

88

Fig. nr. 4.9. Model de reţea cu topologia stea (star)

Avantaje: • Oferă un control centralizat al traficului prin reţea; • Oferă independenţă nodurilor reţelei. o Dezavantaje • Necesită o infrastructură de comunicaţii costisitoare (se utilizează cablaje pe distanţe mari, plus concentratorul care reprezintă un echipament utilizat doar la centralizarea traficului); • Funcţionarea reţelei este dependentă de funcţionarea concentratorului.
o •

reţele de tip inel (ring) – toate sistemele de calcul sunt interconectate între ele în stilul conectării în topologia magistrală, doar că primul şi ultimul sunt unite formându-se astfel o buclă (inel). Informaţia se transmite de la un nod la următorul, într-un singur sens. Avantajele şi dezavantajele sunt aceleaşi ca la reţelele de tip magistrală, cu o completare, şi anume că reţele de tip inel oferă un grad ridicat de securitate privind transferul informaţiilor în şi din exterior, prin simplu fapt că acest transfer nu se poate realiza.

89

Fig. nr. 4.10. Model de reţea cu topologia inel (ring)

reţele de tip arbore (tree) – această categorie de reţele combină topologia reţelelor de tip magistrală cu cea de tip stea. Specific acestei topologii este magistrala centrală, respectiv un cablu denumit backbone . Pornind de la acest cablu, se dezvoltă strucuturi de reţele de tip stea şi/sau de tip magistrală, formându-se astfel reţeaua de tip arbore. Această topologie este cel mai des întâlnită la reţelele metropolitane, mai ales în cadrul companiilor furnizoare de servicii Internet. Aceste companii dezvoltă propriile reţele de cablaje, aşanumitele backbone-uri, la care se conectează clienţii serviciilor de Internet. Aceştia dispun de reţele locale proprii, cu arhitectură şi topologie proprie, astfel constituind împreună o reţea metropolitană de tip arbore. Principalul dezavantaj al acestui tip de reţele îl constituie dependenţa de elementul structural central (backbone), fără de care nici un nod al reţelei nu poate beneficia de conectivitate totală.
7

7 backbone – este un termen provenit din limba engleză, care în traducere reprezintă coloana vertebrală având înţelesul unui stâlp de susţinere sau a unui schelet pe care începe o construcţie, o dezvoltare a unei infrastructuri.

90

Dar fiecare sistem de calcul prezintă un mod specific de stocare a informaţiei şi de interfaţare cu exteriorul. sau protocolul este o înţelegere între părţile care comunică asupra modului de realizare a comunicării. nr.4. de legătură date. se ocupă de conectarea sistemelor deschise comunicării cu alte sisteme. 4. o reţea de calculatoare care interconectează diferite sisteme de calcul poate funcţiona în bune condiţii numai dacă există o convenţie care stabileşte modul în care se transmite şi se interpretează informaţia. ca un prim pas către standardizarea internaţională a protocoalelor folosite pe diferite niveluri.4. Clasificarea reţelelor de calculatoare în funcţie de modelul de comunicare (standardul de comunicare) O reţea de calculatoare este alcătuită dintr-un ansamblu de mijloace de transmisie şi de sisteme de calcul utilizate pentru a realiza atât funcţii de transport a informaţiei.Fig. 4. Cele mai importante sunt modelul de referinţă ISO / OSI şi modelul de referinţă TCP / IP. transport.9). Astfel. Model de reţea cu topologia arbore (tree) 4.2. Modelul OSI (Open Systems Interconnection) pentru reţele. prezentare.1.2.11. aplicaţie (vezi figura nr. Modelul OSI conţine şapte niveluri: fizic. cât şi funcţii de prelucrare a acesteia. Acest model nu reprezintă în sine 91 . sesiune. 4. Această convenţie poartă numele de protocol. Un protocol este un set de reguli şi convenţii ce se stabilesc între participanţii la o comunicaţie în vederea asigurării bunei desfăşurări a comunicaţiei respective. propus de ISO (International Standard Organization). Pe parcursul evoluţiei comunicaţiei între calculatoare au fost elaborate mai multe familii de protocoale. reţea.

acesta este receptat în cealaltă parte ca un bit 1 şi nu ca un bit 0. dimensiunea pachetelor sau chiar protocoalele sursei şi destinaţiei. nivelul reţea se ocupă de rezolvarea neconcordanţelor dintre modul de adresare. Nivelul reţea se ocupă de controlul funcţionării subreţelei. o sesiune permite transportul obişnuit de date. Nivelul fizic se ocupă de transmiterea biţilor printr-un canal de comunicaţie: când unul din capete trimite un bit 1. Nivelul transport are rolul de a accepta date de la nivelul sesiune.13. Nivelul legatură de date are sarcina de a transforma un mijloc oarecare de transmisie într-o linie care să fie disponibilă nivelului reţea fără erori de transmisie nedetectate. de a transfera aceste unităţi nivelului reţea şi a se asigura că toate fragmentele sosesc corect în celălalt capăt. • să transmită cadrele secvenţial. nivelul prezentare se ocupă de sintaxa şi semantica informaţiilor transmise. dar furnizează şi servicii îmbunătăţite. Modelul OSI 92 . Nivelul sesiune permite utilizatorilor de pe maşini diferite să stabilească între ei sesiuni. 4. O problemă cheie în proiectare este determinarea modului în care pachetele sunt dirijate de la sursă la destinaţie. De asemenea. în unităţi mai mici. De aceea. dacă e cazul. nr. Ca şi nivelul transport. nivelul legătură de date obligă emiţătorul: • să descompună datele de intrare în cadre (blocuri) de date (câteva sute sau mii de octeţi). Nivelul aplicaţie are rolul de a uniformiza interfaţa dintre date şi utilizator. Nivel fizic Nivel legătură Nivel reţea Bit Blocuri Pachet Mai multe pachete Nivel transport Nivel sesiune Nivel prezentare Nivel aplicaţie Informaţia de transmis Mesaje Mesaje Tranzacţii Fig. de a le descompune. Nivelul prezentare. • să prelucreze cadrele de confirmare trimise înapoi de receptor. utile în anumite aplicaţii. reprezentarea tipurilor de bază etc. care se ocupă numai cu transferul sigur al biţilor dintr-un loc în altul.o arhitectură de reţea deoarece nu specifică serviciile şi protocoalele utilizate la fiecare nivel. Spre deosebire de nivelele inferioare. ci arată numai ceea ce ar trebui să facă fiecare nivel. Exemplu: codificarea datelor. Prin interfaţa dintre date şi utilizator se înţelege în cazul de faţă modul de afişare sau sistemul de păstrare a fişierelor care poate fi diferit de la un sistem la altul.

iar denumirea a fost dată după cele două protocoale fundamentale utilizate. utilizând linii telefonice închiriate.Departamentul de Apărare al Statelor Unite). 4. Internet-ul.Internet Protocol care asigură un serviciu de transmitere a datelor fără conexiune. . 93 . Acest nivel face ca funcţionarea nivelului superior.2. Modelul TCP/IP este mult mai vechi decât modelul OSI şi a fost utilizat drept model de referinţă de către strămoşul tuturor reţelelor de calculatoare.Address Resolution Protocol.14.4. să nu depindă de reţeaua fizică utilizată în comunicaţie şi de tipul legăturii de date. reţea. Comparaţie între modelul ISO/OSI şi modelul TCP/IP Nivelul gazdă . Acest protocol nu este definit şi variază de la gazdă la gazdă şi de la reţea la reţea.14. reţeaua a ajuns să conecteze între ele. 4. sute de reţele universitare şi guvernamentale. În cele din urmă.la . Din figura nr. Nivelul Internet are rolul de a permite gazdelor să emită pachete în orice reţea şi de a face ca pachetele să circule independent până la destinatie.reţea) – despre acest nivel modelul TCP / IP nu spune mare lucru.Internet Control Message Protocol.2.reţea (interfaţă . numit Internet şi respectiv.ICMP . singura menţiune este aceea că gazda trebuie să se lege la reţea pentru a putea transmite date. nr. Modelul de referinta TCP / IP a apărut ca o necesitate de interconectare a reţelelor de diferite tipuri.ARP . se poate observa diferenţa dintre modelul de referinţă ISO / OSI şi modelul TCP / IP. Alte protocoale care pot funcţiona la acest nivel sunt: . ARPANET a fost o reţea de cercetare sponsorizată de către DoD (Department of Defense . folosind un anumit protocol.4. Nivelul Internet defineşte oficial un format de pachet şi un protocol numit IP . Modelul ISO / OSI Modelul TCP / IP Fig. ARPANET şi apoi de succesorul său.

• UDP (User Datagram Protocol) este un protocol nesigur (nu asigură livrarea mesajului la recepţie fără erori. DNS (Domain Name Service). respectiv.reţea (asigură livrarea corectă.15 prezintă protocoalele şi reţelele modelului TCP/IP. nr. în ordinea în care au fost emise). deci asigură comunicaţia între programele de aplicaţie. Fig. Ulterior . dar ulterior a fost dezvoltat un protocol specializat pentru acest serviciu. au apărut o serie de alte protocoale.. a mesajelor). prin intermediul programelor de aplicaţie. 94 .RARP . • transferul de fişiere FTP (File Transfer Protocol) protocol care pune la dispoziţie o modalitate de a transfera eficient date de pe o staţie pe alta. 4. Sunt definite două protocoale: • TCP (Transmission Control Protocol) este un protocol punct . care foloseşte IP pentru transportul mesajelor. fără duplicate. în ordine. orientat pe conexiuni care permite ca un flux de octeţi trimişi de pe un sistem să ajungă fără erori pe oricare alt sistem din inter .punct. pentru a stabili corespondenţa dintre numele gazdelor şi adreselor reţelelor. Nivelul aplicaţie asigură utilizatorilor reţelei. cum ar fi: • Serviciul Numelor de Domenii. dar care au o conexiune Internet. destinaţie. • HTTP (HyperText Transfer Protocol) .folosit pentru aducerea paginilor de pe Web. protocol care permite unui utilizator de pe un sistem să se conecteze şi să lucreze pe un alt sistem aflat la distanţă. • poşta electronică SMTP (Simple Mail Transfer Protocol). fără conexiuni.Reverse Address Resolution Protocol.la . Poşta electronică a fost la origine doar un tip de transfer de fişiere. Nivelul transport permite conversaţii între entităţile pereche din gazdele sursă şi. Acest protocol este folosit pentru transferul mesajelor de poştă electronică între utilizatori conectaţi la reţele diferite. o varietate de servicii: • terminal virtual TELNET. fără pierderi. în ambele sensuri.

15. User Manager sau User Manager for Domains în Windows NT sau Windows 2000.x). Principalele două tipuri de conturi de reţea care permit gestionarea utilizatorilor reţelei sunt conturile de utilizator şi conturile de grup. În acest sens trebuie să se înceapă cu configuraţia curentă. Securitatea este sporită prin solicitarea ca parolele să fie schimbate periodic. fiind greu de detectat. Accesul include nu numai conectarea la o anumită staţie de lucru. Grupurile sunt utilizate pentru a organiza utilizatorii în mulţimi logice pe baza modului în care aceştia au nevoie de acces la resusele reţelei. configurarea şi gestionarea tuturor elementelor reţelei: resurse locale şi aflate la distanţă. Înainte de a lua această decizie. dispozive pentru conectivitate. administratorul trebuie să definescă metoda care va fi utilizată pentru a stabili cerinţe privind numele de utilizator şi parolele. Majoritatea sistemelor de operare în reţea creează în timpul instalării un cont administrator şi unul guest (oaspete). pp. Modelul de securitate pentru o reţea de calculatoare este structurat pe mai multe niveluri : 8 8 Patriciu. accesul este acordat fiecărui utilizator printr-un cont individual..x sau NWAdmin pentru versiunile 4.3. nr. cu documentarea ciclului de viaţă al reţelei. Administrarea şi securitatea reţelelor de calculatoare Administrarea reţelei constă în planificarea. Syscon for NetWare pentru versiunile 3.x şi 5. administratorul de reţea trebuie să decidă cum gestionează accesul. Administrarea reţelei trebuie să înceapă cu planificarea acesteia. Protocoalele utilizate de modelul TCP/IP 4. conturi de utilizator. Bucureşti. precum exigenţele pentru parole şi apartenenţele la grupuri. Fiecare utilizator care este membru al grupului are aceleaşi permisiuni de acces ca şi grupul. Utilizatorilor li se acordă permisiunile necesare la resuse pe baza grupului din care fac parte. În reţelele bazate pe server. 1994. Criptografia şi securitatea reţelelor de calculatoare. ci şi accesarea resurselor. Editura Tehnică. Unul dintre cele mai importante aspecte ale securităţii reţelei îl reprezintă parolele. 4. stabilindu-le drepturile de acces şi apartenenţele la grupuri. răspunzându-se la următoarele întrebări: • Ce hardware şi ce software .Fig. Conturile de utilizator şi cele de grup sunt create de obicei cu ajutorul unui utilitar furnizat de sistemul de operare de reţea (de exemplu. Crearea conturilor de utilizator şi atributele aplicate acestor conturi sunt elementele prin care se gestionează accesul la resurse. V.sunt utilizate în prezent? • Acestea sunt adecvate nevoilor utilizatorilor? • Cum este văzută dezvoltarea reţelei în viitor? Înainte de a avea o reţea funcţională. Acest lucru este valabil mai ales când sunt combinate caractere numerice şi alfabetice. Utilitarele pot fi utilizate pentru a desemna opţiuni. 26-28 95 . Parolele lungi sporesc securitatea reţelei. Păstrarea unui istoric al parolelor reduce accesul neautorizat la reţea.ce versiuni . Scopul administrării reţelei este de a creşte produtivitatea prin asigurarea accesului la resursele necesare. Administratorul trebuie să creeze apoi conturi pentru toţi utilizatorii reţelei. nu în mod individual.

ştergere. drepturile pe care le au aceştia (citire. • nivelul de acces la cont care se referă la identificarea utilizatorilor după numele de utilizator asociate şi autentificarea lor prin parola introdusă. distribuite sau nu. interzicerea lucrului în afara orelor de program. incendiilor sau inundaţiilor. 96 • . Este comună tuturor sistemelor electronice de calcul. drepturile unui operator asupra unei imprimante) Securitatea fizică constă în împiedicarea pătrunderii în sistem a intruşilor. limitarea lucrului la unele staţii). optice.Securitatea fizică este nivelul exterior al modelului de securitate şi trebuie să asigure prevenirea accesului la echipamente şi date. transmiţându-le mesaje de averizare. iar atunci când aceasta nu este posibil sunt create bariere care să stopeze sau să întârzie atacul. Măsurile prin care este asigurată securitatea fizică se referă la controlul accesului. protecţia bibliotecii de suporturi de date (magnetice.4. punţi. protecţia contra dezastrelor naturale. La acest nivel se realizează gestiunea accesului şi se stabilesc măsuri de protecţie la conectare (deconectare forţată. Pe lângă protecţia contra atacurilor deliberate. Cea mai bună soluţie pentru rezolvarea acestei probleme este realizarea unui sistem redundant la fiecare loc de muncă. • nivelul drepturilor de acces care individualizează. pe fiecare utilizator sau pe grupuri de utilizatori. • Niveluri logice de securitate destinate asigurării controlului accesului la resursele şi serviciile sistemului. având în vedere ca majoritatea angajatilor neglijează salvarea sau realizarea în mod regulat a unei copii de rezervă a fişierelor de pe hard disc. securitatea fizică trebuie să asigure şi protecţia împotriva dezastrelor naturale. asigurarea securităţii echipamentelor din reţea (calculatoare şi echipamente periferice). • nivelul de drepturi la servicii care determină cum poate folosi un anumit utilizator un serviciu (de exemplu. scriere. porţi. O sursă de vulnerabilitate trecută deseori cu vederea o reprezintă alimentarea cu energie electrică a clădirii.) La nivelul de securitate a serviciilor se controlează accesul la serviciile sistemului cum ar fi echipamentele de intrare/ieşire. Din punct de vedere al accesului la resursele sistemului întâlnim următoarea structurare: • Nivelul de acces la sistem care determină dacă şi când reţeaua este accessibilă utilizatorilor. 4. întreruperea alimentării determinând pierderi de date. magneto-optice). gestiunea serverului şi pot fi individualizate astfel: • nivelul de control al serviciilor care este responsabil de funcţiile de avertizare şi de raportare a stării serviciilor. repartizoare. Interconectarea reţelelor de calculatoare Pentru reţelele care interconectează un număr mare de calculatoare sau mai multe reţele locale este necesară prezenţa unor componente suplimentare: repetoare. vizualizare etc.

nr. pe baza acestor adrese putându-se direcţiona mesajele în mod corespunzător. le amplifică şi le transmit mai departe. fiind considerată un repetor inteligent. Aceste repetoare se numesc hub-uri. Repetorul aşteaptă sosirea semnalelor pe cablul de reţea. Repetoarele interceptează semnelele care vin prin cablu. A doua generaţie de hub-uri a fost înzestrată cu posibilităţi de management şi de administrare a segmentelor. Fig. 97 . le amplifică şi le transmite mai departe. permiţând astfel administratorilor de reţea reconfigurarea uşoară a întregii reţele. Iniţial hub-ul a fost doar un simplu repetor de semnal care prelua semnalul de pe unul din cabluri şi-l transmitea pe un alt cablu. Apoi aceste repetoare au permis separarea unei reţele în mai multe segmente.Repetorul (repeater) este un echipament care amplifică semnalele pentru a mări distanţa fizică pe care acţionează reţeaua. Spre deosebire de acestea. cablu coaxial subţire 185m). cablu coaxial gros: 500m. Prelungirea unei reţele cu ajutorul unui repetor Puntea (bridge) este dispozitivul care leagă două reţele într-una singură. Cele două reţele pot fi şi de tipuri diferite. Repetoarele sunt folosite când lungimea totală a cablului de reţea este mai lungă decât cea admisă pentru tipul respectiv de cablu (de exemplu cablu torsadat: 100m. permiţând extinderea lungimilor reţelelor. Prin acest mecanism se poate asigura legătura dintre două reţele similare. Divizarea unei reţele în segmente a permis administratorilor de reţea să creeze la nivel logic şi fizic grupuri de lucru.16. puntea are şi capacitatea de a identifica automat adresa fiecărui calculator situat de o parte şi de alta a punţii. 4.

nr.17. O altă funcţie a router-elor este conectarea prin modemuri a reţelelor localizate geografic la mare distanţă. El ştie totul despre reţea: adresele tuturor calculatoarelor. 4. El poate acţiona ca ruter pentru un anumit protocol şi ca punte pentru altele. prevăzute cu un software special care le permite execuţia funcţiilor de coordonare.18. Fig. Porţile (gateways) sunt repartizoare super-inteligente şi au fost proiectate pentru conectarea reţelelor de tipuri diferite. repartizorul poate lua decizia de redirecţionare a unui mesaj. Schema unei reţele cu punte Repartizorul (router) este similar unei punţi super-inteligente pentru reţele foarte mari. Dacă o anumită parte a reţelei este ocupată. Unele repartizoare sunt chiar calculatoare propriu-zise cu plăci de reţea. adresele altor punţi şi/rutere din reţea şi poate construi traseul optim pe care poate fi transmis mesajul în drumul său de la adresant la destinatar. 4. folosind un traseu mai puţin ocupat. nr. O poartă conectează două sisteme care nu folosesc aceleaşi: 98 .Fig. Schema conectării a două reţele cu ajutorul unui router Bruter-ul este un echipament care combină calităţile unei punţi şi ale unui repetor.

care convertesc mesajele primite întrun limbaj de e . Comunicarea informaţiei Buna desfăşurare a schimburilor de date mediate de echipamentele de comunicaţie se asigură prin intermediul software-ului de comunicaţie.porţi de acces care fac posibilă comunicaţia între sisteme de diferite arhitecturi şi medii incompatibile. • structuri de formate. Porţile reprezintă de obicei servere dedicate într-o reţea. 4. 4. Sofware de comunicaţie Schimbul de date între utilizatori diferiţi situaţi local sau la distanţă. p. • nivelul reţea – rutere care interconectează mai multe reţele locale de tipuri diferite. Contabilitate şi sisteme informaţionale. dar care utilizează acelaşi protocol de nivel fizic. Editura Sedcom Libris.• protocoale de comunicaţie. • arhitecturi. aceste echipamente permit conectarea la un mainframe a reţelelor locale. • nivelul legătură de date – punţi care interconectează reţele LAN de acelaşi tip sau de tipuri diferite.mail care poate fi înţeles de propriul sistem. Acesta are următoarele funcţii : 1. • de la nivelul 4 în sus . 1999.nr. • nivelul transport . Porţile functionează şi la nivelul transport al modelului ISO / OSI.19. lucrând la sisteme de calcul identice sau diferite se realizează după schema de mai jos (fig.19): E i ţător m D estinatar M esaj M esaj C odificare D ecodificare T ransm isie Fig. În general. • limbaje. 248 99 .porţi de aplicaţii care permit cooperarea de la nivelul 4 în sus. Din cele prezentate putem face următoarea legatură între nivelele modelului OSI la care operează echipamentele şi numele acestora: • nivelul fizic – repetoare care copiază biţi individuali între segmente diferite de cablu. Armonizarea derulării lucrărilor între emiţător şi receptor Calculatorul emiţător declanşează comunicarea. iar calculatorul receptor trebuie să întrerupă temporar 9 9 ***. Iaşi. nr. Sarcina unei porţi este de a face conversia de la un set de protocoale de comunicaţie la un alt set de protocoale de comunicatie. Ele realizează o conversie de protocol pentru toate cele şapte niveluri OSI şi operează la nivelul aplicaţie.

O altă soluţie este utilizarea terminalelor pasive pregătite întotdeauna pentru recepţie. 2. dacă au parcurs căi diferite. Ajustarea cererii de transmisie la posibilităţile tehnice trebuie să evite pierderea de informaţie prin depăşirea vitezei unei linii sau a capacităţii unui nod. dacă se detectează punctul de saturaţie. Este deci necesară coordonarea în orice moment a activităţilor îndeplinite. Pachetele aceluiaşi mesaj pot sosi într-o ordine diferită de cea de la emitere. Pentru ameliorarea performanţelor se utilizează şi comutarea mesajelor. Comutarea (dirijarea) poate fi asigurată prin mijloace fizice utilizând comutarea circuitelor. 4. În acest caz calculatoarele specializate în comutări. Un mesaj poate trece prin mai multe noduri pentru a ajunge la destinatar. Întrucât liniile de transmisie sunt supuse factorilor perturbatori. În fiecare nod de comunicaţie datele de transmis trebuie dirijate pe subansamble către calculatoarele destinaţie. • refuzul unui trafic suplimentar.lucrările sale pentru a putea face recepţia. protecţia prin software se poate asigura prin coduri detectoare de erori. Comutatorul rezervă. iar traficul de date este de obicei variabil. Principalele modalităţi de lucru sunt: • alegerea căilor de transmisie din mai multe posibile. iar mesajul parcurge acest circuit. 100 . Dirijarea datelor în reţea. au rolul de intermediari în memorarea mesajelor. La recepţie se recompune mesajul prin reordonarea pachetelor. Protecţia contra erorilor. Software-ul specializat are misiunea de a alege calea de comunicaţie în funcţie de trafic dacă mai multe căi sunt posibile. Un mesaj mai scurt este completat cu spaţii. le memorează şi apoi le retransmit către receptor. Calculatorul central realizează alocarea timpilor de comunicaţie cu terminalele. iar unul mai lung este descompus în câte pachete este necesar. 3. Ele primesc totalitatea mesajelor. • temporizarea nodurilor. plasate la nodurile reţelei. Gestiunea traficului reţelei. la momentul transmisiei. corectarea prin retransmisie etc. circuitul corespunzător între emiţător şi receptor. În acest mod. Comutarea pachetelor reia principiul comutării mesajelor fixînd mărimea mesajului la o valoare standard (de exemplu 128 caractere în TRANSPAC). gestiunea pachetelor la nodurile de comunicaţie este mai uşoară. Fiecare echipament din reţea are o anumită capacitate de transmisie.

). comenzi. organizarea lor şi relaţiile dintre ele trebuie precizate prin program. p. Exprimarea regulilor gramaticale din limbajul de programare se realizează cu ajutorul unui metalimbaj. produse-program 5. Dicţionar general al limbii române. Toate limbajele de programare se bazează pe un set de simboluri elementare (de obicei.LIST. iar pragmatica se referă la utilitatea practică a limbajului. • cuvinte utilizator . Semantica este dată de un set de reguli care determină semnificaţia propoziţiilor într-un limbaj. Definiţia modernă consideră limbajul de programare un instrument de dialog omcalculator care are proprietatea că este înţeles de ambii participanţi la dialog. constante). um. FOR. Bucureşti. numit alfabetul limbajului. Editura Enciclopedică. pornind de la simboluri de bază. Exemple: comenzi. Sintaxa reprezintă ansamblul regulilor prin care.559 101 . sentimentele şi dorinţele. %. semanticii şi pragmaticii sale. cifrele sistemului zecimal. a algoritmului de rezolvare a unei probleme. CREATE. Ansamblul regulilor prin care se construiesc instrucţiunile constituie gramatica limbajului.* /. Orice limbaj. Aceste simboluri sunt asamblate în cuvinte-cheie sau expresii care formează vocabularul limbajului (instrucţiuni. Natura datelor. caractere speciale (+ . Cele mai des utilizate elemente de metalimbaj sunt: • cuvinte scrise cu majuscule reprezintă cuvinte rezervate şi trebuie folosite exact în aceeaşi formă. literele mari şi mici ale alfabetului latin. 1992. limba engleză) sau artificiale.Capitolul 5. Elementele de metalimbaj apar în documentaţiile care însoţesc produseleprogram. variabile. limbaje de programare).. Limbajele pot fi naturale (de exemplu. clauze şi funcţii în FoxPro . IIF(). Algoritmul indică modul de prelucrare a datelor iniţiale şi modificarea lor pas cu pas până la obţinerea rezultatelor finale. se construiesc structuri complexe. pretu. limbaje de comunicare între dispozitive: protocoale – TCP/IP. 1 1 Breban. presupune definirea sintaxei. Noţiuni generale privind limbajele de programare Limbajul reprezintă un sistem de semne alcătuit din sunete articulate prin care oamenii îşi exprimă gândurile. Limbajele de programare oferă facilităţi corespunzătoare de descriere. natural sau artificial. sub formă de instrucţiuni executabile de către calculator. Odată cu apariţia calculatoarelor electronice a apărut şi noţiunea de limbaj de programare ca mijloc de dialog om-calculator. adică sisteme de semne care pot fi înţelese pe baza unor convenţii (jargoane profesionale. Limbajele de programare aparţin setului de limbaje artificiale create de om şi servesc la exprimarea. limba unei comunităţi umane: limba română.1... V. Exemple: codmat.sunt scrise cu litere mici şi reprezintă construcţii care vor fi înlocuite de utilizator. funcţii. Programarea. limbaje de programare. XML.

ON | OFF. dezvoltare şi întreţinere a programelor poartă denumirea de programare. Ansamblul activităţilor de concepere. Obţinerea formatului executabil se realizează prin traducere. Programul scris de om se numeşte program-sursă. Problema Programator (utilizator) pe baza analizei problemei de rezolvat Scrie programul Program Calculator instrucţiuni pentru calculator Traducere automată în limbaj maşină execută programul Rezultat Reguli şi restricţii ale limbajelor de programare 102 Figura nr.1 ilustrează procesul de programare. • { } sau | . În practică există şi încercări de standardizare a metalimbajelor. cu ajutorul unor programe speciale.. transformarea programului sursă în program executabil (prin compilare sau interpretare). Utilizând limbajul de programare omul va întocmi un program care descrie problema de rezolvat în termeni inteligibili pentru calculator. care pot fi interpretoare sau compilatoare. codificarea algoritmului într-un program utilizând un limbaj de programare. 5. putând fi sintetizată astfel: definirea şi analiza problemei.1.• [ ]. testarea şi documentarea. Programul reprezintă un ansamblu de instrucţiuni şi/sau comenzi scrise cu ajutorul unui limbaj de programare care descriu prelucrările de date pe care trebuie să le execute calculatorul în scopul rezolvării unei probleme. etc.sau exclusiv: din elementele prezente se va alege unul singur. exploatarea şi întreţinerea. calea de la problema de rezolvat la rezultate este relativ uşoară. cele mai cunoscute fiind BNF (Backus Naur Form) şi EBNF(Extended BNF). Procesul de programare . Exemple: TO PRINT | TO FILE. În cazul problemelor simple. 5. Figura nr.CREATE REPORT [<nume_fişier>│?].încadrează o construcţie opţională (programatorul decide dacă acestea vor fi sau nu folosite) Exemple: LIST [FIELDS <lista_câmpuri>] . elaborarea algoritmului de rezolvare a problemei şi reprezentarea acestuia. Pentru a putea fi înţeles de calculator el trebuie adus în format executabil. Limbajele de programare servesc la transformarea într-un format accesibil calculatorului a modului de rezolvare a unei probleme.

programul sursă. cât şi de firme care-şi dezvoltă propriile aplicaţii. calculatorul îşi face singur programele. facilitând doar înţelegerea sa. la elaborarea de produse-program performante. metode. Literatura de specialitate face apel la mai 103 . interpretarea sau compilarea. De la ingineria programării s-a trecut apoi la ingineria programării asistate de calculator (CASE . în 1968. Ulterior evoluţia s-a orientat către medii de programare. majoritatea limbajelor de programare sunt integrate în medii de programare. presupunând implicarea mai multor categorii de specialişti. implementarea şi întreţinerea sa. inclusiv cele din domeniul economic. În prezent. oferă facilităţi de gestionare a fişierelor prin meniul FILE şi de informare completă şi rapidă prin sistemul HELP. În acest caz.Etapele rezolvării problemelor cu ajutorul calculatorului electronic Calculatoarele actuale gestionează datele fără a lua în considerare semnificaţia lor. deci a structurării lor conform logicii programelor. descrierea condiţiilor de implementare şi exploatare. descrierea structurii datelor (de intrare şi de ieşire). după anumite reguli. un compilator. un încărcător de programe. în condiţii optime de productivitate şi eficienţă. Altfel spus. procedee şi instrumente care să conducă. Întrucât în starea iniţială problemele de rezolvat. activitatea de programare capătă caracteristicile activităţilor de tip industrial.În cazul problemelor complexe. încărcarea şi lansarea în execuţie. 5. Prin produs-program se desemnează atât programul propriu-zis. care nu influenţează modul de derulare a execuţiei programului.2. descrierea algoritmului de rezolvare a problemei. mai mult timp şi mai mulţi bani. De aici necesitatea organizării datelor. Identificarea datelor reprezentate se realizează prin amplasarea simbolurilor în memoria internă. Spre exemplu. Mediile de programare reprezintă pachete de programe care asigură integrarea următoarelor funcţii: introducerea şi editarea programului sursă. respectiv editarea de legături. Acesta ilustrează tocmai trecerea de la “artizanal” la “industrial” în programare. În plus. depanarea programului. cât şi documentaţia pentru elaborarea. sau ataşată programului sub forma dosarului de programare care la rândul său cuprinde descrierea problemei şi a funcţiilor sale. Documentaţia poate fi inclusă în program prin linii de documentare/linii comentariu. rezultatul activitităţii de programare este produsulprogram. a conceptului de ingineria programării (software engineering). un depanator de programe.Computer Aided Software Engineering). nu răspund condiţiilor specificate anterior este necesară parcurgerea anumitor etape pentru ca problema să fie adaptată prelucrărilor informatice. numai că trebuie să i se furnizeze intrările într-un mod ordonat. Industrializarea activităţii de programare a determinat apariţia. Visual FoxPro se poate considera că reprezintă un mediu de programare care oferă un editor de texte. după cum sunt definite prin programele de prelucrare. Produsele-program sunt realizate atât de către firme specializate. un domeniu al informaticii care se ocupă cu identificarea celor mai adecvate soluţii. în anumite zone de pe suport. La primele limbaje de programare trecerea de la programele sursă la programele executabile se realiza prin comenzi distincte în care se specificau explicit operaţiunile de efectuat.

Les Editions Foucher. mult timp şi presupun costuri ridicate. codificarea algoritmului într-un program utilizând un limbaj de programare. În etapa de definire şi analiză a problemei se prezintă imaginea conceptuală completă. programul sursă introducându-se în sistem sub forma unui fişier în format text. Majoritatea limbajelor de programare actuale reprezintă medii de programare. a explicaţiilor şi exemplelor care să conducă la o utilizare corectă a programului respectiv. coerentă şi neambiguă a problemei luate în studiu. descrierea structurii datelor (de intrare şi de ieşire). În acest scop se întocmeşte o documentaţie. facilitând doar înţelegerea sa sau poate fi ataşată programului sub forma dosarului de programare care cuprinde descrierea problemei şi a funcţiilor sale. respectiv date de intrare pentru care se cunosc rezultatele.multe concepţii în modelarea problemelor în vederea prelucrărilor informatice : concepţia tradiţională (clasică). Programul pregătit pentru exploatarea curentă trebuie să fie corect din punct de vedere al logicii de rezolvare a clasei de probleme. schema de sistem. Etapa de elaborare a algoritmului de rezolvare a problemei detaliază prelucrările până la nivelul operaţiunilor elementare de efectuat. Reprezentarea algoritmului se face prin diverse tehnici: schemă logică. Etapa de codificare a algoritmului presupune alegerea unui limbaj de programare adecvat pentru scrierea programului sursă (se utilizează pentru scriere un editor sau procesor de texte). cu module de traducere. ca o sinteză a etapei.1. Pentru a putea fi înţeles de calculator el trebuie adus în format executabil. achiziţionarea de produse-program. Systemes d’information et management des organisations. În concepţia tradiţională drumul de la problemă la rezultate este relativ greoi. mod de prezentare. 146148 104 . pp. Testarea şi corectarea programului. concepţia utilizatorului final (prin folosirea de instrumente software specializate).. programele sunt folosite în exploatarea curentă de alte persoane decât cele care le-au proiectat. fiind necesară însuşirea şi utilizarea unui limbaj de programare. testarea şi corectarea. luând în considerare toate restricţiile identificate în faza de analiză. de obicei. calea de la problema de rezolvat la rezultate poate fi sintetizată astfel: definirea şi analiza problemei. cu editoare de legături. R. de obicei. pseudocod etc. mod de organizare). Aşa cum rezultă din figura 5. Etapele de analiză şi programare durează. cu ajutorul unor programe speciale care pot fi interpretoare sau compilatoare. În acest scop se folosesc date de test. După formularea problemei în termeni concreţi şi clari urmează analiza tuturor aspectelor privind datele de intrare şi rezultatele (natură. precum şi precizarea modificărilor suferite de datele de intrare pentru a obţine rezultatele dorite. descrierea algoritmului de rezolvare a 2 2 Reix. elaborarea algoritmului de rezolvare a problemei. După stabilirea acestor elemente se poate întocmi. Paris. formă. Obţinerea formatului executabil se realizează prin traducere. cu module de depanare etc. execuţia şi întreţinerea. 1990. transformarea programului sursă în program executabil (prin compilare sau interpretare). Ea presupune precizarea instrucţiunilor de utilizare. Documentarea programului este necesară deoarece. Aceasta poate fi inclusă în program prin linii de documentare/linii comentariu care nu influenţează modul de derulare a execuţiei programului. fiind prevăzute cu editor de texte pentru introducerea programului sursă. documentarea programului. Programul scris de om se numeşte program-sursă.

Exploatarea are în vedere utilizarea curentă a programului în rezolvarea cazurilor concrete din clasa de probleme pentru care a fost proiectat. programe de grafică. Achiziţionarea de produse-program. Concepţia utilizatorului final se bazează pe utilizarea instrumentelor software specializate care apropie utilizatorul de calculator şi elimină faza de programare. cât şi un aspect evolutiv. stocuri. înlăturând eventualele erori care au mai apărut. Întreţinerea programului are atât un aspect corectiv. Ulterior utilizatorul trebuie să-şi adapteze structura datelor la cerinţele produsuluiprogram.) care permit definirea unui model de rezolvare a problemei apropiat de formaţia utilizatorului.) societăţi specializate în producţia de software pun la dispoziţie. Pentru aplicaţiile curente din domeniul economic (producţie. 105 .problemei. Firmele interesate pot achiziţiona asemenea produse-program după analiza atentă a cerinţelor de prelucrare. contabilitate generală etc. exemple de utilizare etc. pe piaţă. care ţine seama de dinamica clasei de probleme rezolvate. programul sursă. Asemenea instrumente software specializate sunt limbajele de programare din generaţia a 4-a (programe de calcul tabelar. produse-program la cheie. descrierea condiţiilor de implementare şi exploatare. sisteme de gestiune a bazelor de date etc.

Ca şi în industrie. 106 . utilizarea lor trebuind să se facă fără probleme chiar dacă utilizatorii nu sunt experimentaţi în domeniu. 5. • Un răspuns pertinent la o cerinţă generică. cât şi în alte ţări. prin contractul încheiat între cumpărător şi vânzător sau prin practicarea unor preţuri scăzute şi asigurarea unor servicii care nu sunt oferite de copiile pirat (documentaţia şi punerea la dispoziţie a unor noi versiuni). 3. Existenţa unei pieţe reale pentru desfacerea produselor informatice înseamnă dezvoltarea unor studii de marketing care să evidenţieze existenţa sau inexistenţa unor posibili beneficiari ai produselor program care urmează să fie comercializate. la proiectarea pachetelor de programe se iau în considerare următoarele principii: 1.5.3. ci într-o zonă geografică întinsă. Prin aceste studii sunt identificate următoarele elemente: numărul viitorilor utilizatori. Investiţia este totuşi rentabilă deoarece produsul-program se vinde întrun mare număr de exemplare. 2. • Piaţă potenţială extinsă. firmele producătoare fac investiţii în acest domeniu numai în condiţii de eficienţă economică. 4. noutăţi care conduc la obţinerea unor produse competitive. Posibilitatea algoritmizării eficiente a problemelor abordate presupune dezvoltarea şi utilizarea produselor informatice pentru domenii economice în care procesele de prelucrare au un caracter cuantificabil şi pot fi asociate specificului sintactic şi semantic al sistemului electronic de calcul. fiind însă rezultatul unei activităţi intelectuale. Fundamentarea pe criterii tehnico-economice presupune comensurarea cheltuielilor necesare pentru conceperea şi realizarea produselor-program comparativ cu veniturile care urmează a fi obţinute din vânzarea acestor produse. urmărindu-se comercializarea produselor-program nu numai la nivelul unei ţări. nivelul mediu al cheltuielilor de proiectare şi realizare. Analizele economice trebuie realizate în corelaţie cu cele tehnice care implică utilizarea celor mai moderne resurse informatice. Un produsprogram este vândut la un preţ mai mic în raport cu investiţia iniţială pentru realizarea lui. posibilităţi concrete de livrare prin estimarea unor preţuri de livrare pertinente. produsul-program trebuind să răspundă unor cerinţe care se manifestă în mod curent şi care pot fi satisfăcute într-o manieră standardizată. • Produse-program de calitate. Principii de utilizare specifice produselor program Pachetele de programe sunt asemănătoare cu produsele rezultate dintr-o activitate de producţie. Pentru ca piaţa produselor-program să funcţioneze trebuie asigurate următoarele condiţii: • Protecţia firmei producătoare contra copierii frauduloase a produselor-program de către clienţii săi – se realizează prin lege. De aceea. Existenţa cadrului legislativ presupune existenţa unei legislaţii economice naţionale în concordanţă cu cea europeană pentru ca viitorul produs să poată fi uşor generalizat atât în ţara de origine. Utilizarea unor soluţii tehnice moderne şi eficiente în proiectarea produselor informatice înseamnă folosirea ultimelor noutăţi hardware şi software din domeniu.

şi pentru produsele informatice se poate determina nivelul calitativ. economice şi sociale ale produselor software. firma producătoare trebuie să asigure asistenţa tehnică pentru exploatarea la parametrii de eficienţă a produsului respectiv. sistemul de unităţi monetare. se poate realiza un plan de asigurare a condiţiilor optime în care aceste produse să fie realizate la parametri cât mai ridicaţi şi să poată asigura îndeplinirea şi realizarea cerinţelor specificate. utilizarea produselor-program generalizabile presupune parcurgerea unor etape în care utilizatorul final foloseşte în mod efectiv pachetul program existent în biblioteca sursă direct executabilă (livrată de proiectant).6. În IEEE (The Institute of Electrical and Electronics Engineering) Glossary of Software Engineering Terminology. Aşa cum pentru produsele obişnuite se recurge la determinarea unui nivel al calităţii. 7. Calitatea software reprezintă totalitatea însuşirilor tehnice. însuşiri ce exprimă gradul în care acestea satisfac nevoia utilizatorilor. Pentru asigurarea credibilităţii. cât şi pe cea externă. Obiectivul final al ingineriei software este trecerea de la o activitate de elaborare a programelor în care domină stilul artizanal. 5. Caracteristici de calitate ale produselor program Calitatea software-ului este astăzi un subiect la modă. Asigurarea de soluţii tehnice cu caracter plurinaţional rezidă din cerinţele de comercializare a viitorului produs atât pe piaţa internă. modificarea sau suprimarea unor module informatice cu efort material şi uman minim în condiţiile apariţiei unor noi versiuni de sisteme de operare. calitatea produselor informatice este definită ca fiind gradul în care un sistem. fie anumite valori standard ale unor parametri caracteristici. Produsele informatice fiind tot rezultate ale unui proces creativ. de intuiţie şi improvizaţie. În acest scop la proiectare şi realizare trebuie avute în vedere cerinţele cadrului legislativ din ţara de origine şi din ţările în care produsul va fi livrat. se pot realiza sisteme de asigurare a calităţii şi planuri ale calităţii şi pentru procesele de dezvoltare. 8. termenii şi conceptele economice utilizate etc. urmată de o campanie publicitară eficientă. prin care acestea reuşesc să satisfacă anumite cerinţe. luându-se în considerare fie un produs etalon. Plecând de la aceste principii. Dezvoltarea de soluţii informatice bazate pe sisteme de programe reutilizabile în contextul evoluţiei sistemelor de operare are în vedere conceperea acestora prin folosirea unor structuri care să permită dezvoltarea. în 107 . necesităţile utilizatorului sau aşteptările acestuia. elaborare şi realizare a produselor software. Aşadar. alfabetul. o componentă sau un proces satisface clientul. sistemele de codificare. particularităţile limbii.4. Asigurarea activităţilor de publicitate şi asistenţă tehnică are în vedere estimarea fondurilor necesare pentru lansarea pe piaţă a produsului informatic. de creaţie tip "artă a programării" la o activitate sistematică care să asigure înalta calitate a programelor şi un cost cât mai scăzut al elaborării şi întreţinerii acestora. Publicitatea este asigurată apelându-se la un personal de specialitate şi o tehnică de calcul de un nivel înalt.

liniaritatea (măsoară gradul în care la elaborarea unui modul. ulterior elaborării). utilizarea. Utilizatorul este cel care certifică calitatea unui produs program. acel nivel al calităţii care să permită satisfacerea aşteptărilor utilizatorului.funcţie de parametrii tehnico-economici. cât şi în secvenţele de instrucţiuni care compun modulele care intră în componenţa sa). oferă un nivel suficient al calităţii. având drept criteriu satisfacerea cerinţelor sale. a produsului. Programatorii trebuie să cunoască modul în care interacţionează caracteristicile şi atributele de calitate pentru a asigura realizarea echilibrului necesar încadrării produsului program între limite de performanţă admise. oferă nivelul necesar al calităţii. aducându-l la nivelul eficienţei de utilizare de la un moment dat. la un preţ mai scăzut. ulterior. Este necesară. dar şi asupra întregului ciclu de viaţă al produsului software3. deci. adaptabilitatea (reprezintă capacitatea produsului software de a permite integrarea de noi funcţii de prelucrare şi de a include acele secvenţe de instrucţiuni care măresc performanţa programului. Aceste caracteristici de calitate sunt următoarele: fiabilitatea (un program posedă caracteristica de fiabilitate în măsura în care îndeplineşte funcţiile de prelucrare cerute de beneficiar. pe un interval de timp dat. stabilitatea (indică rezistenţa programului aplicativ faţă de efectele generate de o modificare a datelor iniţiale. precum şi distrugerea parţială sau totală a volumelor de date). Un nivel mai scăzut duce la alegerea produselor software concurente care. mentenanţa şi până la retragerea software-lui. un nivel mult mai ridicat al calităţii antrenează costuri foarte mari care se reflectă în preţul produsului. Creşterea nivelului unei caracteristici poate conduce automat atât la creşterea nivelurilor pentru unele caracteristici. clarificarea şi detalierea acesteia de către beneficiar şi producător prin elaborarea unor specificaţii are un impact deosebit atât asupra calităţii proiectului şi. utilizarea unor metode de evaluare a calităţii software astfel încât să existe posibilitatea comparării nivelului planificat al calităţii cu cel obţinut efectiv. ciclul de viaţă reprezintă o abordare sistemică începând cu dezvoltarea.ai IEEE (Institute of Electric and Electronic Engineering). eficacitatea (un produs program este eficace dacă realizează o corelaţie optimă între consumurile de resurse -timp de execuţie. reprezentând orizontul de timp în care operează şi evoluează produsul program. claritatea (un produs program este considerat impur atunci când secvenţele ce formează modulele sale 3 Ciclul de viaţă al unui produs software reprezintă intervalul de timp de la momentul deciziei de realizare şi până la retragerea sau înlocuirea totală a acestuia cu un nou produs software. de gradul de utilitate şi de eficienţa economică în exploatare.terminologie software . la acelaşi preţ. fără erori). Definirea problemei la beneficiar. a unei secvenţe sunt utilizate instrucţiuni care se execută una după alta sau măsura în care nu sunt utilizate instrucţiuni de salt condiţionat sau necondiţionat). tipuri şi număr periferice . mentenabilitatea (indică măsura în care este permisă actualizarea rapidă şi uşoară a produsului program pentru a putea continua utilizarea acestuia chiar în condiţii modificate). Caracteristicile de calitate ale produselor software sunt puse în evidenţă în diferite etape din ciclul de viaţă ale produsului program. utilizatorul alege acele produse concurente care. Producătorii de software trebuie să obţină. cât şi la scăderea nivelurilor pentru altele. În acest caz. După glosarul de termeni . corectitudinea (un produs program este corect dacă transformările pe care le efectuează conduc la obţinerea de rezultate ce corespund calitativ şi cantitativ cu specificaţiile de programare). cel puţin. memorie internă. 108 .şi complexitatea problemei ce se rezolvă). Pe de altă parte. siguranţa în utilizarea curentă (stabileşte măsura în care un program aplicativ nu permite efectuarea de modificări neautorizate sau nedorite în volume de date.

cazurile particulare. date neconsistente). produsul poate pune în evidenţă totalitatea erorilor existente în date. dimensiunile maxime ce se iau în considerare). date incomplete. • Flexibilitate.1. • Produsul program să poată încorpora noi componente pentru funcţii de prelucrare identificate ulterior şi/sau să poată fi adaptat tehnicilor de prelucrare ce corespund dezvoltării ulterioare a configuraţiei sistemului de calcul. reutilizabilitatea (reprezintă capacitatea unor module ale produsului program de a fi încorporate în alte programme. etichetelor şi în general a secvenţelor omogene). complexitatea (permite stabilirea diferenţelor dintre structurile programelor şi ierarhizarea programelor după noduri şi arce şi mod de orientare a acestora din urmă). • Costurile implicate de utilizarea curentă şi de menţinere în exploatare să se situeze la nivele care să nu afecteze negativ eficienţa economică a unităţii beneficiare. integrabilitatea (arată gradul în care produsele software pot fi incluse în sisteme complexe de prelucrare a datelor). poate realiza corectarea sau ignorarea unora din acestea. 5. uşurinţa în vehicularea datelor de I/E. testabilitatea (oferă utilizatorilor posibilitatea de a pune în evidenţă cât mai multe variante de probleme ce pot fi rezolvate şi comportamentul programului aplicativ în situaţii particulare . având rezultat direct economia de muncă vie). Aceste criterii sunt sistematizate în tabelul 5. a regulilor de construire a identificatorilor. modul de înţelegere (învăţare) a utilizării produsului program şi de interpretare care să conducă la un anumit număr redus de rulări cu erori. variantele problemei ce pot fi rezolvate. flexibilitatea (determină volumul de restricţii impus utilizatorilor pentru a obţine rezultate complete şi corecte prin folosirea unui program aplicativ). • Nivelul de tratare a erorilor să conducă la reducerea numărului de rulări incomplete ale produsului program. generalitatea (pune în evidenţă aria de cuprindere a funcţiilor de prelucrare.conţin instrucţiuni ce pot lipsi fără a fi afectată calitatea rezultatelor finale).5. portabilitatea (caracteristica de calitate care pune în evidenţă gradul în care un produs program poate fi rulat pe mai multe tipuri de calculatoare). • Resursele configuraţiei sistemului de calcul necesare implementării produsului program în raport cu resursele configuraţiei sistemului la care are acces utilizatorul. 109 .fişiere vide. modularitatea (descrie ordinea din cadrul produsului format din module). completitudinea (dă măsura în care modulele produsului software sunt parţial activabile şi fiecare realizează funcţia de prelucrare dată în specificaţii). consistenţa (pune în evidenţă măsura în care modulele realizează funcţii de prelucrare necontradictorii şi se bazează pe uniformizare în folosirea simbolurilor. La alegerea unui produs program se iau în considerare cerinţe cum ar fi: • Dimensiunea maximă a problemei ce trebuie rezolvată în raport cu dimensiunea maximă planificată de produsul program. Selecţia produselor program şi evaluarea performanţelor acestora Deoarece pe piaţa specializată există o mare varietate de produse informatice viitorul beneficiar trebuie să aibă în vedere un sistem de criterii după care se va face selecţia.

Criterii de selecţie a produselor-program Criteriu Preţul de livrare Procent de informatizare/realizare a activităţii/problemei abordate de PP Costul mediu de funcţionare estimat Costul estimat al sistemului de calcul de achiziţionat Costul mediu al service-ului lunar Numărul de exemplare de PP vândute de firma proiectantă Versiunea de PP (monopost/reţea) Timpul mediu de funcţionare/exploatare lunar a PP Numărul de persoane implicat în utilizarea PP Numărul de ţări/oraşe/firme în care PP este implementat Tipul de optim urmărit Minim Maxim Minim Minim Minim Maxim Solicitată debeneficiar Minim Minim Maxim 110 .iar mesajele de eroare trebuie să stabilească cât mai exact locul. • Nivelele de fiabilitate şi metenabilitate trebuie să fie astfel dimensionate încât ponderea erorilor ce necesită modificarea de secvenţe în program să fie cât mai redusă. Tabelul nr. cauza şi modalităţile de eliminare a erorilor. • Implicaţiile algoritmului utilizat în realizarea produsului program asupra preciziei. 5. consumului de resurse.2. vitezei.

L. Băduţ. 6 în 1. Reţele de calculatoare. Editura Economică.. 2005 8. Vasilescu.. Dodescu. Editura ASE. Gh.. Covalenco.. Bazele informaticii aplicate. Bucşă. Melnic. 2006 11. Informatică. Gh. M. Editura Economică. Iaşi. Airinei. J.. Bucureşti. I. Societatea informaţională. 2005 10. Melnic. 2009 111 . Chişinău. Bucureşti. Bucureşti. A. Societatea cunoaşterii. D. Năstase. Oancea... Tehnologii informaţionale pentru afaceri. Bucureşti. Vasiu... 2008 7. I. Bucureşti. Editura Economică. 2003 6.. Editura Economică. Iaşi. Ediţia a treia. B.. Bazele tehnologiei informaţiei. ş. Vasiu.Bibliografie 1. 2004 4. Microsoft Office 2003. 2006 2.. Bolun. I. E-serviciile.. Editura Sedcom Libris. A. Editura Bonitas. 2003 5. Bazele informaticii economice. Calculatorul în trei timpi (Ediţia a III-a). A.. Habraken. I. I. 2006 12.a. Sisteme de calcul şi operare. Sistemul de operare Unix şi Windows. B. Editura Teora. 2007 3. 2004 9. R. Editura Polirom. Roşca. Roşca. Florea.. Ghilic-Micu. Informatică juridică şi drept informatic. Editura Albastră. Teorie şi aplicaţii. Gh. Editura Sedcom Libris. ClujNapoca. Iaşi.Gh.... Iaşi. Dodescu. Editura TehnicaInfo.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful