Am crezut k intr`o zi reni vor lovii in usa mea si voi iesii sa te imbratisez.Vroiam sa`ti vad sania fermecata..si pe Rudolf.

Mi`ai promis k`l voi mangaia candva si atunci, knd in sfarsit as fi putut, ne`ai lasat sa ratacim printre faruri de masini.Trebuia sa cresetem mari..sa fim viteji, sa luptam in viatza. Oamenii n`au timp sa fie viteji
Unii spun ca viata e o lupta dar foarte rar aud pe cineva care sa fie sigur ca a castigat sau a pierdut

ti-as cere liniste si pace sufleteasca, dar stiu ca sunt atitia oameni zbuciumati si atitia copii batrini inainte de vreme care au nevoie de asta, incat nu indraznesc sa le vreau pentru mine. De aceea, daca nu m-ai uitat si daca crezi ca inca mai merit un cadou, fa doar ca lacrima sa-mi fie iarasi limpede, iar ochii, ochii mei te rog mai fa-i macar o data sa straluceasca asa cum straluceau cand ne-am intilnit prima oara

Apoi daca vrei, adu-mi un brad fermecat te rog, pe care sa il impodobesc cu vise in care zambetele nu se pierd, iar lacrimile, prizoniere fara glas, nu mai stralucesc, dar nu mai dor! Un brad pe care sa asez imbratisari fara sfarsit care nu dor cand bratele trebuie sa se desclesteze. Da asta vreau! Printre cadourile rasturnate sub brad nici nu ma uit deoarece stiu ca mi-ai pastrat deja ceea ce este al meu. Te astept fie ca vii sau nu. PS: Hornul cel vechi al castelului de clestar in care stau sa stii ca l-am curatat. Atat cat am putut. Atunci, in acea zi, nu era nimeni acolo ca sa ma ajute.