Intelepciune by Dragos Nicolaescu on Friday, October 29, 2010 at 9:49pm Un american primeste vizita unui prieten al sau din

India si merg in centrul New York-ului. Era ora amiezii iar strazile erau pline de oameni. Masini claxonand, taximetre ce luau curbele cu viteza, sirene ce se apropiau sau se departau, sunete ale orasului care parca te asurzeau. Dintr-o data indianul ii spune: - Am auzit un greiere.- N-ai cum sa auzi un greiere in tot vacarmul asta! i-a spus americanul.- Sunt sigur, am auzit un greiere! a insistat indianul.- Asta-i o nebunie! a raspuns prietenul. Indianul a ascultat cu atentie un moment dupa care a trecut strada spre o zona unde se aflau cativa copaci. A cautat imprejur, sub ramuri si a gasit micul greiere. Prietenul sau a ramas uimit. - E incredibil! Trebuie sa ai un auz supraomenesc!- Nu! a spus indianul. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde de ce asculti cu ele.- Dar nu se poate! a continuat prietenul. Eu n-as putea auzi un greiere in acest zgomot!- Depinde de ceea ce este important pentru tine, a venit imediat raspunsul. Da-mi voie sa-ti arat. A bagat mana in buzunar si a scos cateva monede pe care le-a lasat sa cada discret pe asfaltul trotuarului. Atunci, cu tot zgomotul asurzitor al orasului, au remarcat ca toti oamenii de pe o raza de 5 metri au intors capul privind in jur daca nu cumva banii cazuti erau ai lor. - Intelegi ce am vrut sa spun? a continuat indianul. Totul depinde de ceea ce este important pentru tine. Nu face parte din curs, dar mi-a placut si am vrut sa iti placa si tie :)

Sociologie -Curs 2 Imaginatia sociala -continuare Wright Mills -exista doua modalitati in realizarea cunoasterii sociologice: 1.cunoasterea empirica, nemijlocita, a realitatii, 2.constituirea unor niveluri abstracte (care pot ajunge foooarte abstracte). Cercetarea teoretica porneste de la date observate in viata. La ele se asociaza intuitie si imaginatie, si astfel se dezvolta teorii. Robert Nisbet face o paralela intre sociologie si arta, sociologia ca o forma a

artei. Se refera la sociologia clasica, a inceputului secolului xx, bazata pe intuitii si nu pe cercetari de tip rational. Asemanarea ar fi ca atat arta cat si sociologia cauta realitatea, reprezinta realitatea, in diverse maniere de interpretare. Alvin Toffler, intemeietor al futurologiei prin cartea sa Socul viitorului (1970), prevede caanalfabetii viitorului nu vor mai fi cei care nu stiu sa citeasca, ci cei care nu mai reusesc sa inteleaga.(Odat cu publicarea primei sale

lucrri "ocul viitorului", Toffler a creat o noua disciplin, futurologia, prin studiul schimbrii i impactul acesteia asupra afacerilor i culturii. Acesta are un deosebit dar pentru definirea for elor i tendinelor ce ne modeleaz viitorul n economia actual bazat pe informaii).

Intelegerea este o consecinta a procesului reprezentarilor.

(Reprezentarea este primul nivel de organizare a activitii mintale autonome, independent de prezena i aciunea direct a obiectelor externe. Sursa ei o constituie, firete, informaiile furnizate de senzaii i percepii, iar baza ei obiectiv este capacitatea mnezic a creierului. Imaginea obiectului perceput nu dispare imediat dup ncetarea aciunii lui asupra analizatorului dat. Ea continu nc s persiste un anumit interval de timp, pe baza fenomenului de postefect. Apoi, prsete scena contiin ei, trecnd n stare latent i ntiprindu-se n mecanismele memorative. Acolo, informa ia extras i re inut va fi supus unor opera ii specifice de analiz, comparare, selec ie i combinare, obinndu-se n final o imagine mintal nou, de rang cognitiv superior, pe care o numim reprezentare. Aadar, reprezentarea trebuie n eleas sub dublu aspect: ca proces mintal intern de prelucrare a informaiilor furnizate de imaginile primare (senzaiile i percepiile) i ca imagine mintal secundar a obiectelor i fenomenelor percepute anterior. Pornind de la aceste dou aspecte, putem defini reprezentarea ca fiind procesul psihic de reflectare mijlocit, selectiv i schematic a propriet ilor concrete, mai mult sau mai puin semnificative, ale obiectelor i fenomenelor date n experiena senzorial anterioar a subiectului. Spaiul mintal reprezentaional are o alctuire eterogen, multistratificat, incluznd imagini cu grade diferite de vivacitate, completitudine i fidelitate. n acelai timp, organizarea acestui spa iu are un pronun at caracter dinamic, producndu-se permanent modificri de poziii i de semnificaii instrumentale ale imaginilor componente: unele scad n intensitate, claritate i importan , altele sporesc. Aceasta dovedete att caracterul activ al procesului reprezentrii, ct i implicarea lui permanent n mijlocirea i reglarea cotidian a activit ii i comportamentului. n plan ontogenetic, mecanismele reprezentrii se formeaz i se consolideaz mai trziu dect cele ale percepiei. Prima form sub care se manifest i funcioneaz reprezentarea este schema obiectului permanent, care se manifest comportamental prin cutarea de ctre copil a obiectului ascuns, iar apoi cutarea i detectarea unui obiect pe baza denumirii lui verbale. Un salt calitativ n organizarea i func ionarea mecanismelor reprezentrii se produce dup vrsta de 3 ani, cnd se afirm funcia nominativ-designativ a limbajului, cuvntul devenind principalul suport i vehicul al coninutului informaional structurat n imaginea mintal secundar. Aprnd i dezvoltndu-se pe baza percepiei, reprezentarea nu este o continuare n linie dreapt a acesteia, ci un nivel calitativ nou, superior al activitii cognitive. Ea marcheaz primul pas pe traiectoria desprinderii actului de cunoatere de concretul imediat i ndreptarea lui spre abstract i general. De asemenea, reprezentarea marcheaz primul stadiu n structurarea activitii mintale autonome, care se poate derula nu numai sub impactul unui stimul din afar, ci i dup dorin a, vrerea i decizia subiectului nsui. Astfel, reprezentarea pregtete cel de-al doilea salt al activit ii de cunoatere, saltul din imperiul imagisticului n cel al constructivitii conceptuale, pe care l va realiza gndirea.

Reprezentrile ca produse finale ale procesului de reprezentare exist ntr-o mare diversitate. Dup analizatorul dominant n furnizarea informaiilor, delimitm reprezentri vizuale, auditive i chinestezice. Dup gradul de generalitate, reprezentrile pot fi generale sau individuale. n fine, dup natura operaiilor care stau la baza elaborrii lor, delimitm reprezentrile reproductive i reprezentrile anticipative.)

Reprezentarile sociale, notiune introdusa de un roman, Sergiu Moscovici, sunt produsul unor gandiri colective. In formarea lor sunt doua etape: 1.ancorarea -inseamna a face din lucruri noi,nefamiliare, lucruri familiare. Adica raportez la cea ce stiu deja. Orice reprezentare noua are legatura cu cele vechi. -a putea recunoaste intr-un fapt curent ceva ce iti era cunoscut anterior. A crea noi categorii de sertarase Ex1. Orice definitie contine doua parti: *genul proxim (aici intervine ancorarea, incadrarea in anumite categorii, invatarea pe de rost) *diferenta specifica; Ex2. Durkheim,Formele elementare ale vietii religioase -imparte obiectele realitatii in: *profan *sacru (sacru e ceea ce e interzis, cutremurator, impregnat de afect. Aici e ancorarea, orice ancorare presupune o infuzie de afectivitate). 2.Obiectificarea -este acel evrika, am gasit!, in sfarsit am inteles! -produsul unei experiente care dintr-odata capata sens (ca pantoful Cenusaresei ); -dam continut la ceea ce am invatat la scoala, -e specifica fiecaruia dintre noi (omul nu invata decat pe pielea lui. Probabil exemplul cel mai cutremurator, mai dureros, este cel al fecioarei Maria la picioarele crucii, cand a devenit mama tuturor). Un alt exemplu al specificitatii obiectificarii ar fi un Picasso, care in picturile lui exprima o realitate asa cum o vede el (si numai el). Din contemplarea realitatii, artistul ii da o forma, iar sociologul o structura teoretica. Sociologia clasica lucreaza cu concepte, care descriu continuturile reprezentarilor sociale. Deci se ocupa cu realizarea unei reprezentari convingatoare a totalitatii experientelor. Ex de concepte sociologice: dezorganizarea comunitatii, anomie...etc(ne va vorbi la fiecare curs de cate un concept)

Vorbim amu despre anomie =concept sociologic, tratat de Emile Durkheim, in Despre sinucidere
(1897). Cartea contine o analiza facuta patologiei sociale, si este frecvent data ca exemplu pentru canceptele si metodele(ex: metoda statistica in fenomenul sinuciderii) introduse. Spune el: orice om e o fiinta limitata, deci cauta un model de fericire. E important insa ca atunci cand isi gandeste nevoile, sa le echilibreze cu posibilitatile lor de realizare. Trebuie recunoscut de la inceput caracterul posibilitatilor ca existente. Altfel, daca cer mai mult sau altceva decat pot avea, ma pot alege cu o neimplinire permanenta si suferinta. O evolutie care produce suferinta tinde sa ia sfarsit (tendintele ce nu pot fi satisfacute se atrofiaza, si odata cu ele si cheful de viata). As putea masura sa zicem doar nevoile care depind de corp, de ex cantitatea de hrana de care am nevoie. Dar majoritatea nevoilor nu depind de corp, deci devine complicat sa le masori. Iar omul mai este si inteligent, si inteligenta stie sa se apere de constrangerile mediului. Dar totusi, chiar facand fata constrangerilor mediului prin inteligenta sa, asta nu inseamna capacitati nelimitate! Ar fi un mare risc sa se creada asa. Deci, cum poate fi fixata cantitatea de bunastare, de lux, care poate fi cautata in mod legitim? Unde e limita? Forta morala, exterioara individului, e cea care e capabila sa puna limite. Si vine din partea societatii, a colectivitatii, prin oferirea unui cadru de progres, prin telurile de natura realizabila pe care le pune tuturor indivizilor. Deci, pasiunile noastre trebuie sa fie limitate, lucru de care se ocupa societatea(nesuferita :(( ). Dar e singura putere acceptata de individ. Totusi societatea nu ne impune un stil liniar, o singura posibilitate, ci ne lasa o marja de functionare. Exista o limita superioara, dincolo de care nu mai, si o limita inferioara, dincolo de care nu se mai merge mana in mana cu constrangerile de functionare in ce priveste modul de a trai. Aceste reglementari ale societatii nu sunt constante in timp (nu putem compara limitele de acum o mie de ani cu cele de acum). Daca E. Durkheim vorbeste despre patologie sociala, inseamna ca ia in considerare si existenta unei sanatati a societatii, sanatate publica. Pentru ca

exista un normal, care implica stabilitate in echilibrul fericirii, nu debusolare si aruncare in afara liniei de plutire dupa cateva esecuri. Extrapoland de la nivel de individ la nivel de societate, consideram ca sunt momente cand si societatea este bulversata (crize bruste, bucurii la fel). Cand fortele sociale eliberate nu isi mai regasesc echilibrul, valoarea lor este imprecisa, si lipseste orice reglementare. Oamenii nu mai stiu ce e posibil si ce nu, ce e drept si ce nu, care sunt sperantele si revendicarile legitime si care sunt cele ce depasesc masura. Dorintele scapate din frau nu mai stiu unde sa se opreasca. Starea de dereglare sau de ANOMIE este intarita de faptul ca pasiunile sunt mai putin disciplinate exact in momentul cand ar avea nevoie de mai multa disciplina. Concluzie la curs. Nu exista o realitate intotdeauna buna si nu exista o realitate intotdeauna rea, chiar daca noi privim ca anormal tot ce e imoral. Crima (cu cazul particular care e sinuciderea), e o realitate care trebuie condamnata si reprimata, dar care poate fi si buna (buna pentru a ne sti limita, pentru a sti ca suntem limitati). Iar aceasta se obtine prin trezirea la realitate care este efectul incalcarii normei. Ce se intampla mai departe este revenirea in actualitate a normei, a regulei. Deci a limitei. Totul este de fapt despre limita. Daca este normal sa existe crime, este normal sa existe si pedepse. Tandemul crima-pedeapsa este cel care regleaza normalul de intensitate. Raportul norma-crima nu este constant. Balansul lui este cel care include posibilitatea evolutiei societatii. Anomia, nereglementarea sociala, apare pentru ca lipsesc forte colective, pentru ca est o dezagregare. La polul opus este coporatia punctul in care societatea uneste fortele colective pentru a organiza viata sociala.