Drept Procesual Penal

DREPT PROCESUAL PENAL PARTICIPANII N PROCESUL PENAL.
SUCCESORII, REPREZENTANII sI SUBSTITUIII PROCESUALI
BUCUREsTI 2004
CUPRINS
CAPITOLUL I
Consideratii generale privind participantii n procesul penal I.1. Delimitari conceptuale I.1.1. Notiunea de participant n procesul penal I.1.2. Notiunea de parte n procesul penal I.2. Alti participanti n procesul penal. Scurta prezentare I.2.1. Instantele de judecata I.2.2. Ministerul Public I.2.3. Organele de cercetare penala I.2.4. Aparatorul I.2.5. Auxiliarii procesuali I.3. Partile n procesul penal. Scurta prezentare I.3.1. Faptuitorul-nvinuitul-Inculpatul-Condamnatul
4 4 5 8 15 15 16 17 17 20 21 21
I.3.2. Partea vatamata I.3.3. Partea civila I.3.4. Partea responsabila civilmente CAPITOLUL II
Participarea succesorilor n procesul penal 27
23 24 25
II.1. Notiune si caracterizare II.2. Cazuri n care succesorii pot interveni n procesul penal II.3. Pozitie procesuala CAPITOLUL III Reprezentarea n procesul penal III.1. Notiune si caracterizare III.2. Tipologia reprezentantilor III.2.1. Reprezentantii legali III.2.2. Reprezentantii conventionali III.3. Cazuri n care intervine reprezentarea procesual penala III.4. Pozitie procesuala
CAPITOLUL IV
27 36 38
40 40 41 43 45 47 48
Substituitii procesuali
53
IV.1. Notiune si caracterizare
53
IV.2. Cazuri n care se pot efectua acte procedurale prin substituire 56 IV.3. Pozitie procesuala CAPITOLUL V Consideratii finale V.1. Comparatie ntre participantii n procesul penal si participantii n procesul civil V.2. Concluzii BIBLIOGRAFIE 63 64 69 63 57
CAPITOLUL I
CONSIDERAII GENERALE PRIVIND PARTICIPANII N PROCESUL PENAL I.1. Delimitari conceptuale
n urma savrsirii unei infractiuni ia nastere un conflict de drept penal substantial care genereaza un raport juridic de drept penal. Acest conflict este adus spre rezolvare n fata justitiei penale, n cadrul unui proces, situatie n care ia nastere un raport juridic procesual penal, care se dezvolta si se rezolva progresiv cu devoltarea si solutionarea procesului penal. Solutionarea raportului juridic procesual penal se realizeaza prin rezolvarea conflictului aparut n procesul de aplicare a normelor juridice penale, n cadrul distinct al unui proces penal care se compune dintr-un complex de acte succesive, ndeplinite de anumite organe si persoane care au diferite calitati procesuale.
Procesul penal este, prin urmare, o activitate complexa reglementata de lege care se desfasoara progresiv si coordonat, prin participarea organelor judiciare si a unor persoane ca titulare de drepturi si obligatii, n scopul constatarii faptelor care constituie infractiuni si pentru tragerea la raspundere penala celor care le-au savrsit. Aceste organe si persoane care, prin activitatea lor, participa la realizarea scopului procesului penal, au calitatea de participanti n desfasurarea acestuia. Delimitarea conceptuala concreta a notiunii de participant n procesul penal este indiscutabil legata de notiunea de proces penal. Astfel, dintre definitiile procesului penal, o redam pe urmatoarea (care se bazeaza pe o corelatie evidenta dintre procesul penal si participantii la acesta)1[1]: procesul penal este activitatea reglementata de lege, desfasurata ntr-o cauza penala, de catre organele judiciare cu participarea partilor si a altor persoane, ca titulare de drepturi si obligatii, avnd ca scop constatarea la timp si n mod complet a infractiunilor si tragerea la raspundere penala a celor care le-au savrsit, pentru asigurarea ordinii de drept si pentru apararea intereselor legitime ale persoanelor. I.1.1. Notiunea de participant n procesul penal n aceasta subsectiune ne vom ocupa de raportul dintre notiunile de "participant" si "parte" si apoi vom analiza amanuntit prima dintre acestea, urmnd ca n urmatoarea subsectiune sa ne ocupam exclusiv de analiza notiunii de "parte" n procesul penal.
1[1]Alexandru Pintea - "Drept procesual penal. Partea generala si speciala", Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, pag. 54.
n primul rnd, trebuie sa mentionam ca n literatura juridica de specialitate din tara noastra, n ceea ce priveste notiunea de participanti n procesul penal, exista doua acceptiuni (larga si restrnsa). n sens larg, notiunea de participanti ncorporeaza toate persoanele care au rol n vreo activitate procedurala2[2], din rndul acestora facnd parte organele judiciare, partile, aparatorul si alte persoane, acceptiune care este mai putin folosita si nu are o semnificatie tehnica, ntruct presupune reunirea n aceasta notiune a tuturor celor care iau parte la proces. Mai exact, daca expresia "organe judiciare" are un continut aproape fara dubii, n acceptiunea mentionata exista o expresia "persoane", ce poate induce n eroare pe cei nefamiliarizati cu limbajul juridic, unde ar putea fi nglobate (fara a avea o contributie directa la desfasurarea procesul penal si mai ales la solutionarea acestuia), cum ar fi: agentii de paza a cladirilor organelor judiciare si mai ales a salilor de judecata, soferii judecatorilor, procurorilor si aparatorilor, nsotitorii inculpa
11311c213l 55;ilor arestati ca reprezentanti ai penitenciarelor n care acestia sunt detinuti, ct si agentii de citare. n sens restrns, prin participanti n procesul penal se nteleg organele judiciare, partile si aparatorul3[3]. Daca am ncerca sa comparam cele doua acceptiuni, ar rezulta ca prima se refera la o notiune de participare mai complexa, incluznd n plus acele persoane care au un rol auxiliar n procesul penal (n materia probatiunii sau n cea a
2[2] Traian Pop - "Drept procesual penal. Partea speciala", Tipografia Nationala, Cluj-Napoca, 1948, vol. II, pag. 45. 3[3] Nicolae Volonciu - "Tratat de procedura penala. Partea generala", Ed. Paideia, Bucuresti, 1999, pag. 142.
executarii): grefierii, executorii judecatoresti, expertii, interpretii, traducatorii, martorii, martorii asistenti, denuntatorii etc. Aceasta categorie de participanti, sau mai concret spus, unii dintre acesti participanti nu sunt ntlniti la toate procesele penale, prezenta lor fiind determinata de natura si mprejurarile concrete ale fiecarei cauze4[4]. mbratisnd cea de a doua acceptiune, trebuie sa mentionam ca n cadrul organelor judiciare intra instantele de judecata (si aici au n vedere numai completele care judeca dosare de natura penala de la judecatorii si sectiile penale de la celelalte instante), reprezentantii Ministerului Public (procurorii si procurorii militari) si organele de cercetare penala (angajatii Ministerului Administratiei si Internelor5[5], de obicei, ofiteri de politie cu studii superioare de profil juridic). Pe de alta parte, dintre partile n procesul penal, una este obligatorie (nvinuitul sau inculpatul), alta fiind obligatorie numai n cazul anumitor infractiuni pentru urmarirea si judecarea carora este necesara prezenta si marturia sa (partea vatamata), iar n cazul n care partea vatanata se constituie si parte civila, n cazurile n care legea prevede, pe lnga nvinuit sau inculpat n procesul penal este chemata si partea responsabila civilmente. n ceea ce priveste aparatorul, acesta are calitatea de avocat dobndita conform Legii nr. 51/1995, republicata, si prezenta acestuia este obligatorie numai n anumite cazuri prevazute explicit de lege (reprezentare legala), n restul situatiilor acesta intervenind pe baza unei reprezentari conventionale.
Ca o concluzie, putem afirma ca raportul din notiunile de "participanti" si cea de "parti" este de incluziune a celei de a doua categorie n prima, mpreuna cu organele judiciare si aparatorul. 4[4] Alexandru Pintea, op. cit., pag. 55. 5[5] Dupa noua reorganizare ministeriala realizata n luna iunie 2003.
Nu n ultimul rnd, trebuie sa mentionam ca sensurile participatiunii n dreptul penal si n cel procesual penal nu trebuie confundate. Astfel, n dreptul penal notiunea reuneste persoanele care au conlucrat la savrsirea infractiunii (coautori, complici, instigatori). Dimpotriva, dreptul procesual penal cuprinde n notiunea de participanti si acei subiecti care desfasoara activitatea mpreuna n cadrul procesului penal.
Daca privim participantii n procesul penal prin prisma raporturilor juridice procesuale n care acestia se afla observam ca ei au si calitatea de subiecti procesuali. De aceea, n opinia unor autori6[6], participantii mai poarta si denumirea de subiecti procesuali. ntruct procesul penal se desfasoara n conditiile principiului oficialitatii, aceiasi autori a clasificat subiectii procesuali, tinnd seama si de acest criteriu, n subiecti oficiali si subiecti particulari. Subiectii oficiali sunt acele persoane care ndeplinesc atributii privind activitatea organelor judiciare penale. Astfel, subiecti oficiali se pot mparti, la rndul lor, judiciari (judecatori, procurori, lucratori n aparatul organelor de cercetare) si extrajudiciari (persoane cu atributii de inspectie de stat, organe de control, comandanti de nave si aeronave etc.). Subiectii particulari sunt persoanele particulare care participa n diferite pozitii si roluri la desfasurarea procesului penal. Pe de alta parte, subiectii particulari pot fi divizati n subiecti principali (partile) si secundari (ceilalti participanti). Codul de Procedura Penala reglementeaza regimul procesual al diferitelor categorii si subcategorii de participanti (subiecti procesuali), prevaznd n ce conditii si situatii poate o persoana deveni participant al procesului penal, care este pozitia procesuala a acestor participanti, ce atributii, ce sarcini si ce drepturi au, cum trebuie sa le ndeplineasca sau sa le exercite etc. n ndeplinirea sarcinilor sau
6[6] Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu, Rodica Mihaela Stanoiu - "Explicatii teoretice ale Codului de Procedura Penala romn. Partea generala", Ed. Academiei, Bucuresti, 1976, vol. I, pag. 84-85; Nicolae Volonciu, op. cit., pag. 142-143.
exercitarea drepturilor care le revin, toti participantii trebuie sa se comporte cu probitate si loialitate deoarece numai n acest fel poate fi aflat adevarul si nfaptui justitia penala. n acest sens, n Codul Penal sunt incriminate si acele fapte care sunt de natura sa mpiedice nfaptuirea justitiei. Regimul juridic al fiecarui subiect trebuie sa se cunoasca cu multa precizie pentru ca un participant n procesul penal nu poate ocupa pozitii ntre care exista incompatibilitate. Legea prevede aceste cazuri att pentru subiectii oficiali (judecatorii; art. 46-49 Cod Procedura Penala) ct si pentru anumiti subiecti particulari (experti, interpreti si martori; art. 54 Cod Procedura Penala). n final, putem accepta si definitia (este adevarat, destul de simplista) conform careia participantii la procesul penal sunt organele judiciare si persoanele chemate sa contribuie la desfasurarea procesului penal n vederea realizarii scopului acestuia7[7]. I.1.2. Notiunea de parte n procesul penal Din dispozitiile art. 23 si 24 Cod Procedura Penala rezulta ca n urma exercitarii actiunii penale sau a actiunii civile, n cadrul procesului penal, anumite persoane apar ca titulare de drepturi si obligatii, capatnd calitatea de parti. Potrivit acestor reglementari, sunt parti n procesul penal8[8]: inculpatul, partea vatamata, partea civila si partea responsabila civilmente.
7[7] Ion Neagu - "Drept procesual penal. Tratat", Ed. Global Lex, Bucuresti, 2002, pag. 74. 8[8] Gheorghe Nistoreanu, Adrian stefan Tulbure, Mihai Apetrei, Laurentiu Nae - "Manual de drept procesual penal", Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1999, pag. 37-38.
ntr-o opinie9[9], partile n procesul penal sunt acele persoane fizice sau juridice, care au drepturi si obligatii ce izvorasc n mod direct din exercitarea actiunii penale si actiunii civile n cadrul procesului penal. ntr-o alta opinie10[10], partile sunt subiectii procesuali particulari ale caror interese contrarii se confrunta n litigiu dedus n fata instantei. De aceea, s-a afirmat ca daca procesul este necesar partilor, atunci si partile sunt deopotriva necesare procesului. n aprecierea pozitiei procesuale a partilor trebuie sa se tina seama de existenta laturilor procesului penal. De aceea, n latura penala a procesului sunt parti inculpatul si partea vatamata, iar n latura civila inculpatul, partea civila si eventual partea responsabila civilmente. Acceptiunea strict procesuala de parte este uneori dublata si de conceptia care priveste aceasta categorie de pe pozitiile dreptului material. ntr-o asemenea viziune, interesele contrarii ale partilor nu se pot afirma fara o baza de drept material care sa le justifice pe plan procesual. Problema prezinta interes mai ales n latura sa civila, motiv pentru care implicatiile sale au fost abordate att n literatura de specialitate, ct si n practica judiciara11[11]. Spre deosebire de organele judiciare, care actioneaza n numele statului pentru ocrotirea intereselor ntregii colectivitati, partile din proces actioneaza pentru realizarea intereselor personale, care se nasc din infractiune, prin formularea de cereri, memorii, interventii, concluzii adresate organelor judiciare.
9[9] Theodor Mrejeru - "Drept procesual penal", Ed. Sylvi, Bucuresti, 1999, pag. 17. 10[10] Nicolae Volonciu, op. cit., pag. 174-175. 11[11] T.S., c. 7 jud., dec. nr. 94/1978, n R.R.D. nr. 4/1979, pag. 54.
Literatura de specialitate12[12] utilizeaza mai multe criterii de clasificare a partilor n procesul penal care converg toate catre o singura distinctie: inculpatul este singurul considerat ca fiind parte principala a procesului penal, iar partea vatamata, partea civila si partea responsabila civilmente sunt parti secundare. Pe de alta parte, inculpatul si partea vatamata reprezinta partile constante, iar partea civila si partea responsabila civilmente sunt parti eventuale, clasificare considerata de noi temeinica. n mod obisnuit, partile au cele mai largi drepturi procesuale, nsa au de ndeplinit si anumite ndatoriri care, de regula, nu incumba altor participanti. n exercitarea drepturilor, partile trebuie sa manifeste o atitudine corecta, de loialitate procesuala si de realizare exclusiva a unor interese legitime ocrotite de lege. Teoria abuzului de drept din dreptul procesual civil este aplicabila n mod corespunzator si n procesul penal n ceea ce priveste cel putin latura civila13[13]. n cadrul laturii penale, teoria trebuie reorientata n asa fel nct sa se tina seama de faptul ca obiectul procesului decurge totdeauna din existenta unui conflict de drept penal. Pornind de la teza ca subiectii cauzei penale (ai raportului juridic de conflict care face obiectul procesului penal) sunt, n acelasi timp, si subiectii procesului penal, unii autori14[14] au ajuns la concluzia ca statul este parte n procesul penal. Acest punct de vedere a ramas izolat n literatura de specialitate, majoritatea autorilor considernd ca parti nu sunt dect acei subiecti procesuali pe care legea i
12[12] Traian Pop, op. cit., vol. II, pag. 72-73. 13[13] D. Radu, R. Sanielevici - "Exercitarea drepturilor civile si procesual civile si abuzul de drept n practica noastra judiciara", Analele Univ. "Al.I. Cuza" Iasi, 1967, pag. 163 si urm. 14[14] Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu, Rodica Mihaela Stanoiu, op. cit., vol. I, pag. 87-88.
determina riguros n art. 23-24 Cod Procedura Penala. Pe de alta parte, din moment ce se sustine ca partile sunt subiecti procesuali particulari, ar fi deosebit de dificil ca statul sa fie cuprins printre acestia. nsa, n desfasurarea procesului penal pot apare, uneori, si alte persoane n locul partilor. Aceste persoane care nlocuiesc partile pot avea calitati diferite: succesori, reprezentanti sau substituiti procesuali, care devin la rndul lor parti ale procesului penal, cu pozitii procesuale diferite, care se subroga n calitatea procesuala a titularilor drepturilor si intereselor care sunt supuse dezbaterii n procesul penal. Pentru prefatarea si facilitarea modului de analiza pe care-l vom aborda n capitolele II-IV ale lucrarii noastre (referitoare la succesorii, reprezentantii si substituitii procesuali), vom prezenta n cele ce urmeaza conditiile cerute de Codul de Procedura Penala pentru ca o persoana fizica sau juridica sa poata deveni parte n procesul penal. Aceste conditii nu pot fi analizate dect n strnsa legatura cu modul n care se dobndeste calitatea de parte procesuala (n legatura cu latura penala sau cu cea civila a cauzei).15[15] ntruct cauza penala izvoraste din raportul juridic penal dintre stat si infractor, raport nascut n urma savrsirii unei infractiuni, iar actiunea penala apartine statului, aspectele privind conditiile cerute pentru a fi parte n latura penala a procesului se simplifica mult fata de modul n care problema se pune n procesul civil. De exemplu, aspecte cum ar fi dreptul subiectiv valorificat, interesul care pune n miscare actiunea judiciara si altele nu au semnificatie, iar cele
15[15] Nicolae Volonciu, op. cit., pag. 176.
referitoare la capacitatea si calitatea procesuala si reduc dimensiunile ori se modeleaza n lumina institutiilor de drept penal sau procesual penal. Astfel, inculpat devine ntr-o cauza penala numai persoana a carei raspundere penala poate fi angajata. n raport de aceasta, ramne lipsita de sens deosebirea ntre capacitatea procesuala de folosinta si cea de exercitiu. De asemenea, distinctia dintre capacitatea procesuala ("legitimatio ad processum") si calitatea procesuala ("legitimatio ad causam") muta problema ntr-un alt plan, cel al deosebirii dintre o parte (inculpatul) si un mpricinat care nu are aceasta calitate (nvinuitul). n cadrul laturii civile a cauzei pozitiile partii civile, precum si cele ale inculpatului si partii responsabile civilmente se aseamana n multe privinte cu pozitiile reclamantului si prtului dintr-un proces civil (existnd totusi numeroase particularitati). n consecinta, cerintele pretinse de lege pentru ca o persoana sa fie parte ntr-un proces civil16[16], trebuie sa fie satisfacute n mod corespunzator si n cadrul laturii civile din procesul penal. i) n primul rnd, inculpatul, partea civila s partea responsabila civilmente trebuie sa aiba (sub aspect civil) capacitate procesuala ("legitimatio ad processum") att de folosinta, ct si de exercitiu. De exemplu, partea civila este deseori o persoana juriica, deci n astfel de cazuri trebuie sa se cunoasca faptul ca ea dobndeste capacitatea de folosinta n general de la data nregistrarii, ori de la data, dupa caz, a actului de dispozitie care o nfiinteaza, respectiv de la data
16[16] Pentru ca actiunea reclamantului sa fie ntemeiata, este nevoie de ndeplinirea anumitor conditii generale si uneori speciale de admisibilitate. Conditiile generale sunt n numar de patru si anume: capacitatea procesuala (de folosinta si de exercitiu); calitatea procesuala; existenta unui drept; 4. justificarea unui interes (Ion Stoenescu, Savelly Zilberstein - "Drept procesual civil. Teoria generala", Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, vol. I, pag. 278 si urm.).
recunoasterii sau a nfiintarii ei (art. 28 din Decretul nr. 31/1954). n ceea ce priveste capacitatea de exercitiu, aceasta este evocata n numeroase texte din Codul de Procedura Penala17[17]. ii) Calitatea procesuala ("legitimatio ad causam") activa subzista pentru partea civila atunci cnd exista o identitate ntre aceasta si persoana care este titular al dreptului n raportul juridic civil dedus judecatii. Calitatea procesuala pasiva se exprima n identitatea care trebuie sa se manifeste ntre inculpat, respectiv parte civilmente responsabila si persoana obligata n acelasi raport juridic. n cadrul laturii civile, poate avea loc si o transmitere legala a calitatii procesuale. Aceasta poate avea loc prin succesiune pentru persoanele fizice (art. 21 alin. 1 Cod Procedura Penala) ori reorganizare sau dizolvare pentru persoanele juridice (art. 21 alin. 2 Cod Procedura Penala). iii) Dreptul partii care exercita actiunea civila si fata de care se nasc ndatoririle celorlalte parti trebuie sa fie recunoscut si ocrotit de lege sub aspect substantial si actual sub aspectul protejarii sale prin actiunea n justitie. Acest din urma aspect presupune ca dreptul sa nu fie supus unui termen sau unei conditii suspensive. iv) Interesul reprezinta folosul practic, care l are o parte pentru a justifica participarea sa n cauza juridica. n procesul penal, interesul partilor angrenate n latura civila este totdeauna material18[18]. Spre deosebire de aceasta, n procesul civil interesul poate fi deseori si moral.
17[17] De exemplu: art. 17, art. 18 si art. 222 Cod Procedura Penala.
18[18] Art. 14 alin. 2 Cod Procedura Penala: "Repararea pagubei se face potrivit dispozitiilor legii civile: a) n natura, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situatiei anterioare savrsirii infractiunii, prin
O ultima problema care merita analizata n ceea ce priveste partile n procesul penal este solidaritatea procesuala. Astfel, solidaritatea activa sau pasiva din domeniul dreptului material care face ca mai multi subiecti ai raporturilor juridice sa dobndeasca drepturi sau obligatii se poate manifesta si pe plan procesual. Pentru a se nregistra o solidaritate procesuala trebuie sa existe un litisconsortiu, adica o grupare procesuala a unor subiecti care nu au numai aceeasi calitate n proces, ci pozitia lor comuna rezulta din faptul ca drepturile si obligatiile lor au aceeasi cauza juridica ("consortium litis"). Situarea n cadrul coparticipatiei procesuale este determinata nu de pozitia formal comuna n cadrul procesului, ci de aceeasi pozitie n cadrul cauzei. ntr-un proces penal, pot exista mai multe parti avnd aceeasi pozitie procesuala si fara a forma un "consortium litis", cnd n acelasi proces sunt reunite mai multe cauze penale. De exemplu, ca efect al conexitatii, mai multi inculpati se judeca reuniti n acelasi proces pentru fapte diferite. La fel, pot exista ntr-un proces penal parti civile numeroase, dreptul lor de despagubire derivnd nsa din mprejurari distincte. Alta este situatia cnd, de exemplu, o fapta penala a fost savrsita de mai multi participanti (coautori, complici, instigatori) si care duce pe plan procesual la o solidaritate procesuala a coinculpatilor. De asemenea, caracterul de "consortium litis" al grupului de parti civile este evident n cazul cnd aceeasi fapta penala a produs un prejudiciu material la persoane diferite19[19].
desfiintarea totala sau partiala a unui nscris si prin orice alt mijloc de reparare; b) prin plata unei despagubiri banesti, n masura n care repararea n natura nu este cu putinta. De asemenea, se acorda despagubiri banesti pentru folosul de care a fost lipsita partea civila".
Distinctia ntre simpla existenta a mai multor parti avnd formal aceeasi calitate procesuala si grupul procesual care presupune o coparticipare procesuala este necesara pentru deosebirea consecintelor juridice diferite pe care fiecare din cele doua situatii juridice le produc. Solidaritatea procesuala duce la consecinte mergnd pna la aspecte privind solutionarea cauzei. De exemplu, probele admise n cauza referitoare loa existenta faptei sunt opozabile tuturor partilor care formeaza un litisconsortiu; actele efectuate de unul din membrii grupului procesual, daca priveste fapta sau circumstantele reale ale acesteia, sunt profitabile tuturor membrilor grupului; efectul extensiv al cailor de atac se manifesta n limitele coparticipantilor solidari din punct de vedere procesual etc. n celalalt caz, efectele sunt mai reduse, fiind legate de obicei de mecanismul procesual si nu de rezolvarea cauzei. De exemplu, cnd sunt constituite mai multe parti civile ntre care nu exista o solidaritate procesuala, drepturile lor decurgnd din litigii diferite, la dezbateri se va da cuvntul totusi n ordinea stabilita de art. 340 Cod Procedura Penala. Aceasta nseamna ca practic vorbesc nti toate persoanele care au calitatea de parte civila n proces si numai dupa aceea se va da cuvntul inculpatilor.
I.2. Alti participanti n procesul penal. Scurta prezentare
I.2.1. Instantele de judecata n sistemul organelor de judecata din Romnia, potrivit Legii nr. 92/1992 de organizare judecatoreasca, republicata, intra urmatoarele instante: judecatoriile, tribunalele, curtile de apel si Curtea Suprema de Justitie. De asemenea, exista instante militare organizate prin lege, iar n cadrul Curtii Supreme de Justitie functioneaza sectiile civila, penala, comerciala, de contencios administrativ si militara. Tribunalele si curtile de apel pot avea una sau mai multe sectii, dupa natura si amploarea activitatii care o desfasoara. n conformitate cu prevederile
Decretului nr. 203/1974 pe lnga judecatoriile si tribunalele Constanta si Galati functioneaza sectiile maritime si fluviale competente sa solutioneze (printre altele) infractiunile care ar crea stari de pericol pentru siguranta navigatiei sau care au tulburat activitatile de transport maritim si fluvial20[20]. Prin instante de judecata n conformitate cu dispozitiile constitutionale si cele din legea de organizare judecatoreasca se nteleg verigile care constituie sistemul unitar al organelor judiciare, asa cum ele sunt dispuse n piramida si pna la vrf la unitatile de baza. Art. 125 din Constitutia Romniei precizeaza ca n tara noastra justitia se nfaptuieste prin Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege21[21]. Spre deosebire de aceasta acceptiune, ori de cte ori Codul de Procedura Penala utilizeaza notiunea de instanta de judecata are n vedere organul judiciar concret, constituit ntr-o compunere strict determinata, dar variabila dupa diverse ipoteze precis delimitate si care este chemat sa judece si sa solutioneze o anumita pricina penala dedusa n fata unui anumit organ judecatoresc. Din punct de vedere organizatoric, la o instanta de judecata pot sa desfasoare activitatea jurisdictionala mai multe complete de judecata sau la un tribunal anumite complete judeca n prima instanta, iar altele n apel etc. Toate aceste organe judiciare compuse si constituite potrivit normelor legale sunt instante de judecata22[22]. I.2.2. Ministerul Public
20[20] Ovidiu Predescu - "Elemente de drept penal si procedura penala", Ed. Printech, Bucuresti, 1999, pag. 325. 21[21] Prin Legea de revizuire din septembrie 2003, acest text constitutional a fost modificat, urmnd ca pe viitor instanta de cel mai nalt grad ierarhic sa devina nalta Curte de Casatie si Justitie. 22[22] Nicolae Volonciu, op. cit., pag. 148.
Un important organ judiciar, care desfasoara activitatea pe parcursul ntregului proces penal este Ministerul Public. Art. 130 din Constitutia Romniei fixeaza att rolul Ministerului Public n activitatea judiciara, ct si relatia dintre noul organism creat si procurorii care l ncadreaza. Ministerul Public reprezinta n activitatea judiciara interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor. Ministerul Public si exercita atributiile prin procurori constituiti n parchete. Parchetele sunt organizate pe criteriile subordonarii ierarhice si functioneaza pe lnga judecatorii, tribunale si curti de apel fiind conduse de prim procurori si respectiv procurori generali pentru parchetele de pe lnga curtile de apel. Parchetul General de pe lnga Curtea Suprema de Justitie are n fruntea sa pe Procurorul General. Totodata, parchetele militare sunt organizate si functioneaza pe lnga fiecare instanta militara, n raport cu ntinderea circumscriptiilor teritoriale ale instantei respective. n cadrul Parchetului General de pe lnga Curtea Suprema de Justitie functioneaza si sectia parchetelor militare. Sectiile maritime si fluviale ale instantelor din Constanta si Galati au si ele organizate parchete. I.2.3. Organele de cercetare penala n cadrul organelor de cercetare penala sunt incluse doua categorii (art. 201 Cod Procedura Penala): organe de cercetare ale politiei judiciare si organe de cercetare speciala. Cu referire la competenta trebuie mentionat faptul ca primele au o competenta generala, adica pot efectua cercetarea pentru orice infractiune care nu este data n mod obligatoriu n competenta altor organe de cercetare (art. 207 Cod Procedura Penala). Totodata, potrivit art. 208 Cod Procedura Penala, organele de cercetare penala speciale sunt: ofiterii anume desemnati de catre comandantii unitatilor militare de corp aparte si similare, ct si comandantii acestor unitati;
ofiterii desemnati din Ministerul Administratiei si Internelor pentru infractiunile de frontiera; capitanii porturilor. n legatura cu natura juridica a urmaririi penale efectuate de organele prevazute n art. 201 lit. c Cod Procedura Penala trebuie facuta o precizare, cu ct mai necesara cu ct noua redactare a acestei norme a adus o modificare care nu credem ca schimba punctul de vedere initial al legiuitorului si nu constituie dect o inadvertenta de text, care a ramas nemodificata chiar si dupa adoptarea Legii nr. 281/2003 de modificare a Codului de Procedura Penala. Astfel, n locul formularii anterioare adoptarii Legii nr. 141/1996 a art. 201 lit. b privitoare la "organele de cercetare speciale", textul actual se refera la organele de cercetare speciala. I.2.4. Aparatorul Aparatorul are o pozitie procesuala speciala printre participantii n cauza penala. El nu are calitatea de parte n proces, deoarece nu este subiect al raportului conflictual al cauzei nesustinnd sau revendicnd interese personale. mprejurarea ca aparatorul nu este parte se evidentiaza n art. 23-24 Cod Procedura Penala, care enumera limitativ partile n procesul penal, printre care nu se numara si aparatorul. Potrivit dispozitiilor legii, aparator poate fi numai un avocat, membru al unui barou de avocati, din care face parte si care si desfasoara activitatea ntr-una din formele juridice prevazute de lege. Astfel, pentru ca o persoana sa dobndeasca calitatea de avocat, acesta trebuie sa ndeplineasca cumulativ doua conditii: a) sa fie membru al unui barou din Romnia; b) sa nu fie incompatibil potrivit legii; cauzele generale ale
incompatibilitatii sunt: activitatea salariata n cadrul altor profesii;
activitatea care lezeaza demnitatea si independenta profesiei de avocat; exercitarea nemijlocita de fapte de comert. n cadrul procesului penal, aparatorul nu este parte n proces. Datorita, nsa, contributiei sale la aflarea adevarului, ct si datorita functiei sale procesuale pe care o exercita, el se nscrie ntre principalii participanti la rezolvarea cauzei penale. Desi nu este parte n proces, trebuie sa precizam ca aparatorul se situeaza pe pozitia procesuala a partii ale carei interese le sustine si le apara23[23]. Conform Legii nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, republicata, aparatorul (avocatul) si poate exercita atributiile prin doua modalitati: acordarea de asistenta juridica uneia dintre partile n proces si reprezentare a uneia dintre partile n proces. i) Relativ la asistenta juridica, mentionam ca n conformitate cu prevederile art. 6 alin. 4 Cod Procedura Penala, orice parte are dreptul sa fie asistata de aparator n tot cursul procesului penal, iar potrivit art. 171 alin. 1 Cod Procedura Penala, organele judiciare sunt obligate sa aduca la cunostinta acest drept nvinuitului sau inculpatului. De la regula potrivit careia partile pot aprecia daca vor apela sau nu la aparator n cursul procesului penal, exista unele exceptii prevazute n art. 171 alin. 2 si 3 Cod Procedura Penala. Astfel, conform modificarii aduse de Legea nr. 281/2003, textului codului, asistenta juridica este obligatorie, "cnd nvinuitul sau inculpatul este minor, militar n termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei unitati militare de nvatamnt, internat ntrun centru de reeducare sau ntr-un institut medical educativ, cnd este arestat chiar n alta cauza ori cnd organul de urmarire penala sau instanta apreciaza ca
23[23] Theodor Mrejeru, op. cit., pag. 23.
nvinuitul ori inculpatul nu si-ar putea face singur apararea, precum si n alte cazuri prevazute de lege". De asemenea, n cursul judecatii, asistenta juridica este obligatorie si n cauzele n care legea penala prevede pentru infractiunea savrsita pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa nchisorii de 5 ani sau mai mare24[24]. Daca nvinuitul sau inculpatul nu si-a ales un aparator, cnd asistenta juridica este obligatorie, se iau masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu. Delegaia acestuia nceteaza, totusi, la prezentarea aparatorului ales (art. 171 alin. 4 si 5 Cod Procedura Penala). Prin Legea nr. 281/2003 a fost introdus un nou text de lege care prevede urmatoarele (art. 171 alin. 41): "Cnd asistenta juridica este obligatorie, daca aparatorul ales nu se prezinta nejustificat la doua termene consecutive, dupa caz, la data stabilita pentru efectuarea unui act de urmarire penala sau la termenul de judecata fixat, ngreunnd astfel n mod voit desfasurarea si solutionarea procesului penal, organul judiciar desemneaza un aparator din oficiu care sa-l nlocuiasca, acordndu-i timpul necesar pentru pregatirea apararii, care nu poate fi mai mic de 3 zile, cu exceptia solutionarii cererilor privind arestarea preventiva, unde termenul nu poate fi mai mic de 24 de ore". ii) n ceea ce priveste reprezentarea, vom reveni pe parcursul capitolului III al lucrarii nostre cu amanunte. Totusi, trebuie sa precizam ca daca n cadrul asistentei juridice, aparatorul pune concluzii n prezenta partii, n cazul
24[24] Din vechea reglementare a fost eliminata situatia "cnd instanta apreciaza ca inculpatul nu si-ar putea face singur apararea".
reprezentarii, partea ale carei interese sunt reprezentate este nlocuita de aparatorul reprezentant. n cursul procesului penal, aparatorul are mai multe drepturi, dintre care amintim cu titlu de exemplu: sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala, sa formuleze cereri si sa depuna memorii, sa ia contact cu inculpatul etc. I.2.5. Auxiliarii procesuali Am apreciat n prima parte a acestui capitol introductiv al lucrarii noastre ca expresia din lege de "alte persoane" care pot fi considerati participanti n procesul penal se refera la urmatoarele persoane: experti, traducatori, interpreti, martori, martori asistenta, grefieri si executori judecatoresti. Grefierul este acel angajat al Ministerului Justitiei, auxiliar al unei anumite instante de judecata, care participa la sedintele de judecata sau la efectuarea actelor de urmarire penala, face toate consemnarile despre desfasurarea acestora si ndeplineste orice alte nsarcinari din dispozitia si sub controlul presedintelui completului de judecata ori al procurorului. Martorii sunt persoane straine de proces, care au receptionat si memorat fapte care sunt concludente n rezolvarea unui proces penal, si care le relateaza n instanta de judecata, ajutnd-o la stabilirea adevarului. Martorul este o persoana dezvoltata din punct de vedere psihic, care nu este si nu poate fi parte n procesul respectiv si care este chemata n instanta pentru a da o declaratie avnd importanta pentru solutionarea cauzei. n mod firesc, martorii nu pot fi catalogati dupa vreun criteriu, dar n literatura franceza s-a efectuat o astfel
de mpartire n: martori testamentari, martori onorari (la casatorie), martori certificatori (n actele notariale) si martori instrumentari. Expertul este specialistul care este desemnat de instanta de judecata, n vederea cerecetarii unor mprejurari de fapt, n legatura cu obiectul litigiului, care necesita cunostinte de specialitate. Interpretii sunt acele persoane care sunt desemnate de instanta de judecata n scopul facilitarii netelegerii de catre una din partile procesului penal a continutului actelor procesual penale. Acesta poate fi un traducator sau translator (daca partea nu cunoaste limba romna) sau un cunoscator al limbajelor pentru persoane cu anumite handicapuri (surdo-muti sau orbi). Organul de executare este persoana nvestita cu autoritatea de stat pentru a executa sanctiunile penale impuse condamnatului. El reprezinta un auxiliar al justitiei, pentru aducerea la ndeplinire a hotarrilor judecatoresti.
I.3. Partile n procesul penal. Scurta prezentare

I.3.1. Faptuitorul-nvinuitul-Inculpatul-Condamnatul Inculpatul este considerat de ntreaga literatura juridica de specialitate ca fiind singura parte principala din procesul penal, fara de care acesta nu se poate desfasura. nsa, trebuie facuta precizarea ca aceeasi persoana fizica (infractorul) va ntruchipa diverse calitati procesuale pe parcursul procesului penal, fiecare din acestea indicnd att faza n care a ajuns procesul (cercetare, urmarire, judecata, executare), ct si drepturile si obligatiile pe care le are cel care a ncalcat legea penala. Astfel, nainte de pornirea procesului penal, cel care a savrsit infractiunea are calitatea de faptuitor. Acesta, ca subiect al raportului juridic de conflict
devine, o data cu declansarea procesului penal, subiectul principal pasiv al raportului juridic procesual penal. O data cu pornirea urmaririi penale mpotriva faptuitorului, acesta capata calitatea de nvinuit. nvinuitul este subiect de drepturi si obligatii procesuale, faptuitorul nu este un asemenea subiect, deoarece nu exista cadrul procesual n care el sa aiba anumite drepturi si obligatii, acest cadru nascndu-se o data cu nceperea urmaririi penale, care coincide, de regula, cu pornirea procesului penal25[25]. n acest context, precizam ca actele procesuale prin care se confera faptuitorului calitatea de nvinuit sunt rezolutia si procesulverbal. Calitatea de inculpat apare o data cu punerea n miscare a actiunii penale. Potrivit art. 23 Cod Procedura Penala, persoana mpotriva careia s-a pus n miscare actiunea penala este parte n procesul penal si se numeste inculpat. Acesta poate fi numai o persoana fizica, legea romna nelasnd posibilitatea (care exista n alte legislatii) ca asupra persoanelor juridice sa poata fi pronuntate sanctiuni penale. Momentul n care este pusa n miscare actiunea penala este ales de catre organele de urmarire penala si coincide cu existenta temeiurilor care rezulta din totalitatea probelor de vinovatie administrate n cauza. Actele procesuale prin care se confera unei persoane aceasta calitate sunt: ordonanta de punere n miscare a actiunii penale, rechizitoriul, declaratia orala a procurorului si ncheierea instantei de judecata (n conditiile prevazute de art. 336 alin. final Cod Procedura Penala, cnd plngerea se adreseaza direct instantei). Cnd o fapta prevazuta de legea penala a fost savrsita de mai multi faptuitori si acestia sau o parte dintre ei sunt urmariti sau judecati deodata, ei formeaza grupul procesual (litisconsortiu) al convinuitilor sau coinculpatilor. Cu
privire la coinculpati trebuie sa se faca deosebire ntre coinculpati n aceeasi cauza (participanti) si coinculpati n acelasi proces26[26]. n momentul ramnerii definitive a hotarrii judecatoresti penale, calitatea de inculpat se transforma n cea de condamnat. Acesta nu este considerat de toti autorii de specialitate ca fiind parte a procesului penal, el fiind subiect numai n raportul juridic de drept executional, raport plasat n afara sferei procesului penal. I.3.2. Partea vatamata Categoria juridica de victima a infractiunii apartine dreptului penal, dreptul procesual penal opernd cu notiunea de persoana vatamata, prin care se ntelege persoana nemijlocit vatamata prin infractiune27[27]. Parte vatamata n procesul penal devine numai persoana vatamata care si exprima vointa n acest sens sau care efectueaza acte specifice sustinerii laturii penale a procesului penal, acte care releva fara echivoc vointa persoanei vatamate de a participa n procesul penal n calitate de parte vatamata. Cu alte cuvinte, persoana vatamata n vreun mod, printr-o infractiune, nu dobndeste automat si calitatea de parte vatamata. Neparticipnd la procesul penal ca parte, persoana vatamata se regaseste n cursul urmaririi penale sau al judecatii numai daca organele judiciare o solicita n realizarea unor activitati. Persoana vatamata poate sa fie audiata ca martor, poate fi solicitata sa participe la reconstituire sau confruntare etc.
26[26] Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu, Rodica Mihaela Stanoiu, op. cit., vol. I, pag. 89. 27[27] Gheorghe Elian - "Persoana vatamata n procesul penal", Ed. stiintifica, Bucuresti, 1961, pag. 201.
Daca nsa victima se constituie ca parte vatamata, aceasta devine subiect al laturii penale a procesului penal, nevalorificnd pretentii materiale. Decesul acesteia lasa un gol procesual nenlocuibil de succesori, deoarece se exercita un drept personal care se stinge odata cu titularul sau. I.3.3. Partea civila Constituirea ca parte civila se poate face numai n cazul n care persoana vatamata cere acoperirea unui prejudiciu material sau moral produs prin infractiune. ntotdeauna, temeiul constituirii partii civile trebuie sa fie o infractiune care, prin natura ei, poate produce prejudicii materiale sau morale, obligatia de acordare a despagubirilor n cadrul procesului penal neputnd avea ca temei un fapt ilicit extrapenal28[28]. Constituirea persoanei vatamate ca parte civila n procesul penal ofera acesteia avantaje n raport cu exercitarea actiunii civile n afara procesului penal astfel: rapiditatea obtinerii despagubirilor materiale (deoarece procesul penal este caracterizat prin operativitate), probele vor fi administrate mult mai usor (calea procesului penal permitnd folosirea unor mijloace energice de administrare a probelor, precum perchezitii, cercetari la fata locului etc.), folosirea acestei cai ofera si avantaje de ordin economic, actiunea civila exercitata n cadrul procesului penal fiind scutita de taxa de timbru. Legea nu prevede un anumit mod de exprimare a vointei persoanei vatamate. n consecinta, constituirea de parte civila se poate face att printr-o cerere scrisa ct si printr-o cerere orala. Pe de alta parte, constituirea de parte civila poate fi efectuata att de persoana vatamata ct si de alte persoane care au calitatea de
reprezentanti legali sau substituiti (aparatorul, sotul, copiii minori, procuratorul). n cazul persoanelor juridice, constituirea se face din oficiu sau prin declaratia reprezentantului acesteia. I.3.4. Partea responsabila civilmente n domeniul dreptului civil este reglementata si raspunderea pentru faptele altuia. De aceea, n cazul n care nvinuitul sau inculpatul nu poate fi obligat personal la plata despagubirilor civile, va raspunde pentru el partea responsabila civilmente, iar cnd nu are bunuri ndestulatoare, aceasta va raspunde alaturi de nvinuit sau inculpat, raspunderea fiind solidara29[29]. Sediul respectivei institutii juridice este art. 24 alin. 3 Cod Procedura Penala. Nu orice persoana fizica sau juridica poate fi responsabila civilmente. n literatura de specialitate30[30] s-a aratat ca sunt persoane responsabile civilmente n sensul dispozitiilor legale (de exemplu, art. 1000-1003 Cod Civil si Legea nr. 22/1969), urmatorii: parintii pentru faptele ilicite savrsite de copiii lor; comitentii pentru prejudiciile cauzate de prepusii lor n functiile ncredintate; institutorii si mestesugarii pentru prejudiciile cauzate de elevii si ucenicii aflati n supravegherea lor; persoanele care au constituit o garantie pentru gestionar;
29[29] Ovidiu Predescu, op. cit., pag. 328. 30[30] Ion Neagu, op. cit., pag. 78.
persoanele care s-au facut vinovate de angajarea, trecerea sau mentinerea n functie a unui gestionar fara respectarea conditiilor legale de vrsta, studii si stagiu, antecedente penale etc.;
persoanele care au gospodarit mpreuna cu infractorul ori au avut raporturi strnse cu acesta, n masura n care s-a constatat judecatoreste ca au obtinut foloase de pe urma savrsirii infractiunii.
Potrivit art. 16 Cod Procedura Penala, introducerea n procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea lor la cerere sau din oficiu, fie n cursul urmaririi penale, fie n fata instantei de judecata pna la citirea actului de sesizare. Aceasta poate interveni n procesul penal pna la terminarea cercetarii judecatoresti la prima instanta, lund procedura din stadiul n care se afla n momentul interventiei.
CAPITOLUL II
PARTICIPAREA SUCCESORILOR N PROCESUL PENAL II.1. Notiune si caracterizare
Dupa cum am mentionat n primul capitol al lucrarii noastre, n desfasurarea procesului penal pot sa participe si alte persoane n locul subiectilor procesuali principali denumiti parti. Succesorii sunt unii dintre acestia si ei devin subiecti ai procesului penal, cu pozitii procesuale diferite. "Per a contrario", un martor sau un expert nu poate fi reprezentat prin succesorii sai la un proces penal, calitatea sa procesuala fiind una ce are n consideratie cunostintele personale speciale ale acestora. Astfel, n caz de deces al vreunei parti din procesul penal, daca procesul continua sa se desfasoare, n locul partii decedate pot fi introdusi urmasii sai
legitimi. Unii autori31[31] considera ca aceasta nlocuire prin succesori nu poate avea loc n ceea ce priveste latura penala a procesului penal, deoarece unul din subiectii raportului de drept procesual penal este statul, care este nepieritor, iar moartea inculpatului stinge acest raport n ceea ce priveste latura penala a procesului, raspunderea penala stiindu-se ca este "intuitu personae". n aceeasi ordine de idei, dreptul de a participa n procesul penal pe care l are persoana vatamata se stinge, de asemenea, prin decesul acesteia, fiind un drept personal si individual al celui vatamat prin infractiune. Succesorii sunt parti n procesul penal, iar nu substituiti procesuali sau reprezentanti, ntruct ei nu valorifica drepturile antecesorilor, ci si valoridica drepturile lor, deoarece antecesorii, prin deces, desfiintare sau dizolvare, au ncetat sa mai fie subiecti de drept32[32] (nefiind deci posibila substituirea sau reprezentarea lor). nlocuirea partilor prin succesori este nsa ntotdeauna posibila n latura civila a procesului penal, oricare ar fi partea care a decedat (art. 21 Cod Procedura Penala). n procesul penal, n exercitarea actiunii civile pot interveni, potrivit dispozitiilor legale, succesorii persoanei fizice sau juridice33[33]. Acestea fiind regulile generale ale participarii succesorilor n procesul penal, n continuare vom ncerca sa caracterizam situatia partilor n procesul penal si
31[31] Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu, Rodica Mihaela Stanoiu, op. cit., vol. I, pag. 92. 32[32] Vasile Pavaleanu - "Drept procesual penal. Partea generala", Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, pag. 85. 33[33] Ion Neagu, op. cit., pag. 75.
modul particular n care pot interveni succesorii fiecareia dintre acestea n procesul penal. n caz de deces al nvinuitului sau inculpatului, succesorii acestuia vor fi introdusi n procesul penal daca la data decesului fusese pusa n miscare actiunea civila n cadrul procesului penal. n caz contrar, succesorii faptuitorului nu vor putea fi trasi la raspundere dect pe calea unei actiuni separate ncepute la o instanta civila. n acest sens, ntr-o speta34[34] s-a stabilit ca instanta nu poate introduce n cauza mostenitorii unuia dintre faptuitori, pentru care organul de urmarire a ncetat urmarirea datorita decesului acestuia. Cnd o fapta penala a fost savrsita de mai multi participanti, iar unul sau unii dintre ei au decedat mai nainte ca sa se fi pornit procesul penal pentru acea fapta, succesorii celui sau celor decedati vor putea fi introdusi n procesul penal ca raspunzatori civilmente n baza solidaritatii civile ntre participantii la aceeasi fapta. Am afirmat mai sus ca succesorii pot nlocui partile numai daca procesul penal nu a trecut n alta faza a sa. Pe de alta parte, totusi, cnd persoana decedata este subiectul pasiv al faptei persoane (victima), iar decesul acesteia s-a produs nainte de punerea n miscare a actiunii civile, succesorii sai pot sa porneasca ei nsisi aceasta actiune. De asemenea, n caz de deces al persoanei responabile civilmente, fie nainte, fie ulterior introducerii sale n procesul penal, vor fi chemati sa participe la proces succesorii sai.
34[34] T.S., s. pen., dec. nr. 2802/1969, n R.R.D. nr. 1/1970, pag. 182.
Pentru a ntelege mai bine notiunea de succesori, consideram ca o scurta incursiune n notiunile de succesori din dreptul civil ar fi utile n acest context, pentru caracterizarea succesorilor ca participanti n procesul penal. n acest sens, mentionam ca n categoria de "succesori" pe care o analizam intra att succesorii legali, ct si cei testamentari, n temeiul certificatului de mostenitor eliberat de notarul public. Daca problema mostenitorilor testamentari este clara (fiind necesara instituirea n favoarea acestora de catre defunct a unui legat universal, cu titlu universal sau cu titlu particular), institutia mostenitorilor legali ntmpina anumite discutii n doctrina ct si n practica. De aceea, n cele ce urmeaza vom analiza conditiile cerute de lege pentru a succede si apoi principiile legale ale devolutiunii legale a succesiunii. Conditiile dreptului de succesiune legala Sub titlul "Despre calitatile cerute pentru a succede", Codul Civil, n art. 654-658, prevede doua conditii, una pozitiva si una negativa, pe care trebuie sa le ntruneasca o persoana pentru a putea mosteni: sa aiba capacitate succesorala si sa nu fie nedemna de a mosteni. La aceste doua conditii, n literatura de specialitate se mai adauga una, si anume vocatia (chemarea) la mostenire. Art. 654 Cod Civil dispune ca "pentru a putea succede trebuie neaparat ca persoana care succede sa existe la momentul deschiderii succesiunii". De aici rezulta ca orice persoana care exista n momentul deschiderii succesiunii are capacitate succesorala, respectiv capacitatea de a mosteni. Cu toate acestea, pentru ca o persoana sa aiba dreptul de a culege, n tot sau n parte, mostenirea lasata de o persoana fizica decedata, existenta capacitatii succesorale nu este suficienta, ci mai este necesar ca persoana ce pretinde mostenirea sa aiba chemare la mostenire, fie n virtutea legii, fie n virtutea testamentului lasat de defunct35[35].
35[35] Marin Popa - "Drept civil. Succesiuni", Ed. Oscar Print, Bucuresti, 1997, pag. 24.
Legea confera vocatie la mostenire rudelor defunctului, n anumite limite, inclusiv rudenia rezultata din adoptie, sotului supravietuitor si statului. Vocatia succesorala testamentara poate sa apartina, n principiu, oricarei persoane cu capacitatea succesorala. Notiunea de vocatie la mostenire are un dublu nteles. n sensul ei general, ea desemneaza vocatia potentiala, eventuala a unor persoane de a culege mostenirea lasata de alta persoana. n sensul ei concret, vocatia desemneaza acele persoane care vor culege n mod concret mostenirea lasata de defunct. Deci, vocatia succesorala concreta presupune doua conditii: una pozitiva, respectiv vocatia succesorala generala si una negativa, aceea ca persoana n cauza sa nu fie nlaturata de la mostenire de un alt succesibil, chemat de lege n rang preferabil, sau de un legatar. n dreptul romnesc au vocatie succesorala rudele n linie dreapta, descendenta si ascendenta, n mod nelimitat n grad, precum si rudele n linie colaterala pna la gradul al IV-lea inclusiv. Aceasta vocatie este numai potentiala, pentru stabilirea ordinii de referinta ntre rudele defunctului cu vocatie generala, legea foloseste doua criterii tehnico-juridice: clasa de mostenitori si gradul de rudenie. n sfrsit, pentru ca o persoana sa vina la mostenire nu este suficient sa aiba vocatie succesorala generala si concreta, fiind necesar sa ndeplineasca o conditie negativa, si anume sa nu fie nedemna de a mosteni. Nedemnitatea succesorala este decaderea mostenitorului legal din dreptul de a culege o mostenire determinata, inclusiv rezerva, deoarece s-a facut vinovat de o fapta grava fata de cel care lasa mostenirea sau fata de memoria acestuia. Nedemnitatea reprezinta o sanctiune civila care se aplica numai n cazul savrsirii faptelor expres si limitativ prevazute de lege. De asemenea, nedemnitatea opereaza de drept, cel care lasa mostenirea neputnd nlatura efectele ei prin iertarea nedemnului pentru fapta sa. Ulterior comiterii faptei, cel care lasa mostenirea va putea totusi sa-l gratifice pe nedemn. n sfrsit, sanctiunea nedemnitatii fiind prevazuta pentru fapte savrsite cu vinovatie, mostenitorul trebuie sa fi actionat cu discernamnt. Art. 65 Cod Civil prevede trei cazuri de nedemnitate:
atentatul la viata celui care lasa mostenirea, respectiv omorul sau tentativa de omor savrsite asupra celui a carui mostenire este vorba, constatate prin hotarre penala de condamnare definitiva; acuzatia capitala calomnioasa, care nu mai opereaza n dreptul romn datorita abolirii pedepsei cu moartea; nedenuntarea omorului a carui victima a cazut cel care lasa mostenirea. Asadar, n puterea legii, mostenitorul nedemn este decazut din dreptul de a mosteni. Desfiintarea titlului de mostenitor se produce din momentul deschiderii mostenirii, indiferent de momentul savrsirii faptei care atrage nedemnitatea. n consecinta, hotarrea instantei prin care se constata nedemnitatea, si care poate fi pronuntata numai dupa deschiderea mostenirii, opereaza retroactiv, avnd un caracter declarativ iar nu constitutiv. Nedemnitatea produce efecte si asupra copiilor nedemnului, ntr-o oarecare masura, ntruct acestia pot veni la succesiunea autorului tatalui lor, dar numai n nume propriu, nu si prin reprezentare. Acest efect al nedemnitatii nu se ntinde si asupra descendentilor subsecventi ai nedemnului. Principiile generale ale devolutiunii legale a succesiunii n temeiul legii, sunt chemate la mostenire rudele defunctului, iar alaturi de ele sotul supravietuitor, iar, n lipsa lor, daca defunctul nu a dispus nici prin testament de bunurile mostenirii, statul. Vocatia concreta rudelor defunctului de a culege mostenirea este determinata pe baza a trei principii de baza36[36]: principiul chemarii la mostenire n ordinea claselor de mostenitori;
Codul Civil, n art. 659 si art. 669-675, stabileste patru clase de mostenitori legali: clasa I - clasa descendentilor n linie directa ai defunctului, fara limita n timp; clasa a II-a - a ascendentilor privilegiati (parintii defunctului) si colateralilor privilegiati (fratii si surorile defunctului si descendentii acestora pna la gradul al IV-lea inclusiv); clasa a III-a - clasa ascendentilor ordinari, fara limita n grad si clasa a IV-a - clasa colateralilor ordinari pna la gradul al IV-lea inclusiv.
36[36] Francisc Deak - "Tratat de drept succesoral", Ed. Actami, Bucuresti, 1999, pag. 36.
Ca principiu, existenta unei rude dintr-o clasa mai apropiata, exclude venirea la mostenire a rudelor din clasele subsecvente. Aceasta este posibila numai n ipoteza exheredarii totale prin testament a mostenitorilor dintr-o clasa preferata, care culeg totusi rezerva succesorala. principiul proximitatii gradului de rudenie ntre mostenitorii din aceeasi clasa;
Potrivit acestui principiu, n cadrul aceleiasi clase, rudele mai apropiate nlatura de la mostenire pe cele mai ndepartate n grad ("proximior excludit remotiorem"). De la acest principiu exista doua exceptii: n cadrul clasei a II-a, parintii defunctului nu nlatura de la mostenire fratii sau surorile defunctului si nici descendentii lor, ci ei vin mpreuna la mostenire, primind anumite cote stabilite de lege, precum si reprezentarea succesorala. principiul egalitatii ntre rudele din aceeasi clasa si de acelasi grad chemate la mostenire;
Potrivit acestui principiu, daca rudele din clasa chemata la mostenire sunt de acelasi grad, ele mpart mostenirea n parti egale. si de la acest principiu legea prevede doua exceptii: mpartirea pe tulpini a mostenirii n cazul venirii la mostenire a rudelor de acelasi grad prin reprezentare succesorala si mpartirea pe linii, daca la mostenire vin doi sau mai multi colaterali privilegiati proveniti din parinti diferiti sau descendentii acestora. n ceea ce priveste reprezentarea succesorala, aceasta este un beneficiu al legii, n virtutea caruia un mostenitor legal de grad mai ndepartat, numit reprezentant, urca n gradul, locul si drepturile ascendentului sau, numit reprezentat, care este decedat la deschiderea mostenirii, pentru a culege partea care s-ar fi cuvenit acestuia din mostenire daca s-ar mai fi aflat n viata37[37]. Utilitatea reprezentarii, institutie reglementata de art. 664-668 Cod Civil, consta n faptul ca, prin efectele pe care le produce, nlatura unele consecinte
37[37] Maria Ileana Mutiu - "Drept civil. Succesiuni", Imprimeria de Vest, Oradea, 1997, pag. 37.
injuste ale principiului proximitatii gradului de rudenie si ale principiului egalitatii ntre rudele de acelasi grad. Reprezentarea este admisa n privinta descendentilor copiilor defunctului si a descendentilor din frati si surori, dar numai cu respectarea a trei conditii, si anume: cel reprezentat sa fie decedat la data deschiderii mostenirii; locul celui reprezentat sa fie un loc util, respectiv daca ar fi fost n viata la data deschiderii mostenirii sa fi avut vocatie concreta de a mosteni si, n al treilea rnd, reprezentantul sa ndeplineasca toate conditiile necesare pentru a culege mostenirea lasata de defunct, respectiv sa aiba capacitate succesorala, sa aiba vocatie succesorala proprie la mostenirea lasata de defunct si sa nu fie nedemn fata de defunct, sa nu fi renuntat la mostenirea acestuia si sa nu fi fost exheredat de acesta. Daca conditiile aratate sunt ndeplinite, mostenirea opereaza n toate cazurile, la infinit, de drept si imperativ, ceea ce nseamna ca regulile reprezentarii succesorale nu pot fi modificate n nici un fel prin vointa defunctului. Daca reprezentarea este admisa, atunci mpartirea se face pe tulpini. Aceasta nseamna ca reprezentatii unei persoane, indiferent de numarul lor, vor lua din mostenire numai partea care i s-ar fi cuvenit ascendentului reprezentat daca ar mai fi fost n viata la data deschiderii mostenirii. Alaturi de rude, legea recunoaste drepturi succesorale distincte sotului supravietuitor, n concurs cu oricare dintre cele trei clase de mostenitori legali. n toate cazurile, stabilirea cotei care se cuvine sotului supravietuitor se face cu ntietate fata de stabilirea cotelor mostenitorilor cu care concureaza, micsornd partea care se cuvine acestora din urma. n afara de partea sa succesorala, Legea nr. 319/1944 recunoaste sotului, cu conditia sa nu vina n concurs cu descendentii defunctului, iar acesta sa nu fi dispus astfel prin testament de aceste bunuri, de mobilele si obiectele care fac parte din gospodaria casnica, precum si de darurile de nunta. De asemenea, din momentul deschiderii mostenirii si indiferent de mostenitorii cu care vine n concurs, sotul supravietuitor are un drept de abitatie asupra casei n care a locuit, daca aceasta face parte din mostenire si nu are o alta locuinta proprie. n lipsa de mostenitori legali sau testamentari, bunurile care constituie succesiunea sunt culese de stat, n virtutea unui drept de mostenire legala cu caracter special.
Totusi, analiza de mai sus se refera la situatia succesorilor unei persoane fizice, dar n latura civila a procesului penal, ca parte civila sau parte responsabila civilmente poate sa se constituie si o persoana juridica. Despre succesiune, n cazul persoanelor juridice se poate vorbi n urmatoarele situatii: reorganizarea judiciara, care se face (n cazul societatilor
comerciale38[38]) ntr-una dintre formele si cu respectarea conditiilor prevazute de Legea nr. 31/1990, republicata (art. 153, 174 si 175) si Decretul nr. 31/1954 (art. 41-50); - dizolvare; societatile comerciale pot fi dizolvate n urmatoarele situatii: la expirarea termenului pna la care a fost legal constituita societatea, realizarea sau constatarea irealizabilitatii obiectului societatii, prin hotarrea adunarii generale, prin faliment sau prin reducerea capitalului social sub limita minima prevazuta de
38[38] Ne referim ca generaliare a persoanelor juridice la societatile comerciale, deoarece reorganizarea asociatiilor cu scop nepatrimonial nu era reglementata prin Legea nr. 21/1924, n aceste conditii aplicndu-se reglementarile generale privind comasarea si divizarea persoanelor juridice. Nici O.G. nr. 26/2000 nu reglementeaza reorganizarea asociatiilor cu scop nepatrimonial sau a fundatiilor. Art. 54 din O.G. nr. 26/2000 stabileste ca asociatiile si fundatiile se dizolva de drept, prin hotarrea judecatoriei sau a tribunalului, sau prin hotarrea adunarii generale. Fundatiile se dizolva de drept sau prin hotarrea judecatoriei. Asociatia si poate nceta existenta n urma hotarrii adunarii generale. De drept, asociatiile si si pierd personalitatea juridica prin: expirarea termenului pentru care a fost constituita asociatia; realizarea scopului social; cnd scopul social nu poate fi realizat; lichidarea asociatiei; cnd organele de conducere si administrare nu pot fi constituite conform statutului; cnd numarul asociatilor scade sub limita stabilita prin statut sau prin lege. Prin judecata, asociatiile si fundatiile si pierd personalitatea juridica n urmatoarele conditii: cnd scopul sau actiunea asociatiei devin ilicite, contrare bunelor moravuri sau ordinii publice; cnd asociatia urmareste un alt scop dect cel pentru care a fost autorizata si constituita.
lege; pe de alta parte, societatile comerciale se pot dizolva si n situatii specifice fiecarei forme societare de organizare39[39]; desfiintare a persoanei juridice.
Motivele desfiintarii persoanei juridice pot fi variate, dupa cum sunt variate si diferitele categorii si tipuri de persoane juridice. Nici un act normativ nu reglementeaza explicit sfrsitul capacitatii de folosinta a persoanei juridice. Acesta se deduce din legatura indisolubila dintre capacitatea de folosinta si calitatea de subiect de drept. n momentul n care persoana juridica pierde calitatea de subiect de drept, ea pierde si capacitatea juridica. Actele normative ce reglementeaza regimul juridic al diverselor categorii de persoane juridice prevad parcurgerea etapelor lichidarii nainte de pierderea personalitatii juridice prin desfiintare. Procesul de lichidare a persoanei juridice este condus de lichidatori, numiti de catre organele de conducere sau de decizie ale persoanei juridice, iar pe parcursul ntregului proces, acestia vor decide n privinta tuturor aspectelor importante privitoare le persoana juridica.
n oricare dintre aceste situatii este valabila aplicarea prevederilor art. 21 Cod Procedura Penala care stabileste ca "daca una din parti este o persoana juridica, n caz de reorganizare a acesteia, se introduce n cauza unitatea succesoare n drepturi, iar n caz de desfiintare sau de dizolvare se introduc n cauza lichidatorii". Aceste din urma situatii reprezinta o alta modalitate de transmitere a calitatii procesuale.
II.2. Cazuri n care succesorii pot interveni n procesul penal
Dupa cum am mentionat mai devreme, regula privind succesorii n procesul penal este prevazuta n art. 21 Cod Procedura Penala, conform caruia nlocuirea partilor prin succesori este nsa ntotdeauna posibila n latura civila a procesului penal, oricare ar fi partea care a decedat. n acest context, putem mentiona urmatoarele cazuri n care succesorii pot interveni n procesul penal:
39[39] De exemplu, societatile n comandita simpla se dizolva prin incapacitatea, excluderea, retragerea, falimentul sau moartea singurului comanditat (n lipsa unei clauze de continuare cu mostenitorii acestuia).
actiunea civila ramne n competenta instantei penale n caz de deces a unei parti, introducndu-se n cauza mostenitorii acesteia (art. 21 alin. 1 Cod Procedura Penala); succesorii inculpatului, ai partii civile si cei ai partii responsabile civilmente pot declara apelul, dar numai n ceea ce priveste latura civila a procesului penal (art. 362 Cod Procedura Penala); succesorii inculpatului, ai partii civile si cei ai partii responsabile civilmente pot declara recursul, n aceleasi conditii ca la declararea apelului (art. 3852 Cod Procedura Penala); pot cere revizuirea sotul si rudele apropiate ale condamnatului, chiar dupa moartea acestuia (art. 396 lit. b Cod Procedura Penala); recursul n anulare n favoarea celui condamnat poate fi declarat oricnd, chiar dupa moartea acestuia, cu privire la latura penala, iar cu privire la latura civila, numai daca solutionarea acesteia se rasfrnge asupra laturii penale (art. 411 alin 1 Cod Procedura Penala); cererea de reabilitare judecatoreasca se face de condamnat, iar dupa moartea acestuia, de sot sau de rudele apropiate; sotul sau rudele apropiate pot continua procedura de reabilitare pornita anterior decesului (art. 495 alin. 1 Cod Procedura Penala). Astfel, ntr-o speta40[40], inculpatii au fost condamnati pentru savrsirea infractiunii de vatamare corporala prevazuta de art. 181 Cod Penal si obligati la
40[40] C.A. Suceava, s. pen., dec. nr. 631/1999, n R.D.P. nr. 3/2000, pag. 160.
despagubiri n favoarea celor doua parti vatamate constituite ca parti civile. Apelul partii civile care a decedat dupa declararea apelului si nainte de judecare a fost solutionat fara introducerea n cauza a succesorilor acestuia. n aceasta situatie, succesorii partii civile decedate au introdus apel la Curtea de Apel Suceava, motivndu-si cererea astfel: partea civila a declarat apel la 28.12.1988, a decedat la data de 23.02.1999, iar instanta de apel a fost ncunostiintata despre deces la data de 23.02.1999 (ntocmai data decesului acesteia). Judecata, nsa, a fost amnata pentru 23.03.1999, cnd s-a solutionat apelul, fara citarea succesorilor, asa cum prevede art. 21 alin. 1 Cod Procedura Penala. Judecnd apelul partii civile decedate n lipsa si fara citarea succesorilor sai, instanta a pronuntat o decizie lovita de nulitate care a produs, evident, o vatamare a acestora, care nu poate fi nlaturata dect prin anularea actului. n consecinta, recursurile declarate de mostenitori au fost considerate ca fiind fondate, fiind admise cu trimiterea dosarului pentru rejudecarea apelului.
II.3. Pozitie procesuala
Sub aspect procesual, succesiunea poate constitui o mprejurare de transmitere att activa, ct si pasiva a calitatii procesuale. De exemplu, n cazul succesorilor partii civile opereaza o "translatio activa", iar n cazul celor ai inculpatului ori partii responsabile civilmente o "translatio pasiva".41[41] Succesorii vor lua locul partilor decedate sau desfiintate si vor deveni ei parti, att succesorii partii civile (care vor cere repararea prejudiciului cauzat prin infractiune), ct si succesorii inculpatului decedat, ai partii responsabile civilmente decedata sau desfiintata, mpotriva carora va fi exercitata actiunea civila.
Prin decesul partii si prin ncunostiintarea organului judiciar instrumentator ar fazei n care se afla procesul (organ de cercetare penala sau parchet n faza urmaririi penale sau instanta judecatoreasca n faza judecatii), succesorii devin subiecti procesuali principali n latura civila a procesului penal si sunt considerati parti prin succesiune. Ei au aceleasi prerogative si facultati procesuale pe care le avea si partea decedata. Succesorii reiau procedura asa cum se gasea aceasta n momentul introducerii lor n cauza. Ei nu pot cere nsa motivat repetarea sau refacerea unor acte care au fost efectuate nainte de decesul partii pe care o nlocuiesc, dar n absenta acesteia. n literatura juridica42[42] s-a afirmat ca exista doua ipoteze n cazul participarii succesorilor n cadrul procesului penal: n una succesorii exercita actiunea civila "jure proprio", iar n cealalta "jure hereditatis". ntre succesorii aceleiasi parti decedate exista ntotdeauna, activ si pasiv, solidaritate procesula. Daca persoana decedata facea parte dintr-un litisconsortiu, va exista solidaritate procesuala si ntre succesorii partii decedate si ceilalti componenti ai consortiului procesual respectiv. Ca o ultima precizare, trebuie sa afirmam ca, la rndul lor, succesorii pot fi reprezentati si pot conveni ca unul sau unii dintre acestia sa-i reprezinte n cursul actelor procesuale penale.
CAPITOLUL III
REPREZENTAREA N PROCESUL PENAL 42[42] Traian Pop, op. cit., vol. II, pag. 70.
III.1. Notiune si caracterizare
Desfasurarea activitatilor procesuale penale presupune participarea activa n cauza a partilor care si realizeaza drepturile si si promoveaza interesele nemijlocit. Totusi, exista situatii cnd partile nu pot fi prezente la activitatile procesual penale, dar procesul trebuie sa si urmeze cursul. n asemenea cazuri (cnd partile lipsesc), pentru a da o continuitate pozitiei acestora, legea permite ca ele sa fie reprezentate. Rezulta deci ca reprezentantul este persoana mputernicita sa ndeplineasca n cadrul procesului penal acte procesuale n numele si n interesul unei partin din proces, care nu doreste sau nu poate sa participe la activitatile procesual penale43[43]. n literatura de specialitate44[44] s-a facut mentiunea ca reprezentantii sunt obligati, n limitele prevazute de lege si a mputernicirii pe care o au ca mandatari sa faca tot ce este necesar pentru apararea intereselor partii pe care o nlocuiesc.
n ceea ce intereseaza obiectul principal al lucrarii noastre, reprezentarea se deosebeste att de substituirea procesuala, ct si de succesiunea n drepturile procesuale. n acelasi timp, reprezentarea se deosebeste si de asistenta juridica oferita de aparatorul n procesul penal; n cazul asistentei juridice, aparatorul pune concluzii n prezenta partii, pe cnd, n cadrul reprezentarii, partea ale carei interese sunt reprezentate este nlocuita de reprezentant.
Reprezentantii pot ndeplini toate actele procesuale care stau la ndemna partii cu exceptia acelora care au un caracter strict personal. De aceea, n
43[43] Grigore Theodoru, Lucia Moldovan - "Drept procesual penal", Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979, pag. 66. 44[44] Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu, Rodica Mihaela Stanoiu, op. cit., vol. I, pag. 94.
doctrina45[45] s-a precizat ca reprezentantul nu poate exercita drepturile procesuale ale nvinuitului sau inculpatului prevazute "intuitu personae" si nici nu poate renunta la vreunul din drepturile acestuia fara un mandat special de renuntare. Astfel, pot fi art. 368 alin. 3, art. 369 alin. 2 si art. 385 4 alin. 2 Cod Procedura Penala privind renuntarea sau retragerea apelului ori a recursului. O ultima precizare trebuie facuta n legatura cu institutia reprezentarii n procesul penal si anume ca daca nvinuitul sau inculpatul nu pot fi reprezentati dect n cteva situatii limitativ prevazute de lege, celelalte parti pot fi reprezentate totdeauna, pentru ele aplicndu-se att n faza de urmarire penala ct si n cursul judecatii regulile generale de reprezentare reglementate de legea civila.
III.2. Tipologia reprezentantilor

Daca ntreaga doctrina este de acord ca tipologia reprezentantilor n procesul penal i mparte pe acestia n doua clase distincte - reprezentantii legali si reprezentantii conventionali - ne vom referi n cele ce urmeaza la o opinie distincta si singulara (dar desueta dupa cum vom arata), cum ca mai exista o categorie de reprezentanti si anume cei calificati. Astfel, autorii n cauza46[46], pornesc de la faptul ca statul, ca subiect pasiv general si principal al oricarei infractiuni, este titularul dreptului de a trage la raspundere penala pe infractori. Prin punerea n miscare a actiunii penale, statul devine subiect procesual principal al procesului penal, deci parte n acest proces (motivndu-se ca situatia este identica cu faptul ca statul este parte si n conflictul
45[45] Grigore Theodoru, op. cit., pag. 73; Vasile Pavaleanu, op. cit., pag. 89. 46[46] Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu, Rodica Mihaela Stanoiu, op. cit., vol. I, pag. 87.
de drept penal rezultat din savrsirea infractiunii). Apoi, se precizeaza ca statul fiind parte n toate procesele penale, o mentiune speciala despre aceasta pozitie procesuala n normele Codului de Procedura Penala nu-si avea ratiune ca fiind subnteleasa. Combatem aceasta argumentare deoarece daca legea nu prevede o anumita norma, nici intrepretul nu trebuie sa adauge la lege.
Autorii afirma ca statul, fiind nsa o persoana juridica, si exercita drepturile sale procesuale, ca orice persoana juridica, prin reprezentanti, ia acesti reprezentanti ai statului sunt subiecti calificati (procurorii) si uneori anumiti substituiti procesuali speciali cu mputerniciri limitate (persoanele vatamate n cazul infractiunilor pentru care este necesara o plngere prealabila, precum si unele organe exclusiv competente sa faca sesizari n vederea punerii n miscare a actiunii penale).
Astfel, se preciza ca reprezentantii calificati, ca si substituitii procesuali speciali (cu exceptia persoanei vatamate) nu capata calitatea de parte n procesul penal, ci numai pe aceea de subiecti procesuali. Reprezentantii calificati avnd atributia functionala de a pune n miscare actiunea penala si de a o exercita, desi nu sunt parti, sunt totusi subiecti ai actiunii penale. Statul ca parte si ca titular al actiunii penale, asa cum s-a mai aratat, poate dispune de aceasta actiune fie dupa comiterea infractiunii (prin amnistie, prin abrogarea incriminarii, prin nesolicitarea extradarii), fie anticipat dar sub conditie (prin prescriptie, prin retragerea plngerii prealabile sau prin mpacarea partilor). Reprezentantii calificati pot dispune indirect, n cazurile admise de lege, de desfasurarea procesului penal. Acesti reprezentanti calificati, nefiind parti nu pot actiona prin reprezentanti personali, ei pot fi nsa nlocuiti prin alti reprezentanti calificati. Ca mandatari ai unei parti, reprezentantii calificati nu pot ndepliniti atributii incompatibile n aceeasi cauza penala. Concluzia noastra asupra acestei opinii singulare este ca statul nefiind parte n raportul de drept procesual penal, cum este n raportul de drept penal, el nu poate fi parte nici n procesul penal, deci nu are temei o reprezentare a sa. Iar, n
ceea ce priveste procurorii (acestia erau considerati a fi "reprezentantii calificati"), n privinta rolului acestora am discutat n primul capitol al lucrarii noastre, iar problema consideram ca este clarificata din punct de vedere juridic. III.2.1. Reprezentantii legali Reprezentantul legal este acea persoana desemnata de lege sa participe la proces n locul partii interesate care nu are dreptul de a sta n cauza n mod nemijlocit, ci numai interpus prin intermediul reprezentantului sau legal, de exemplu, o persoana juridica sau o persoana lipsita de capacitate de exercitiu47[47]. Astfel, de exemplu, persoana vatamata lipsita de capacitate de exercitiu, poate fi reprezentata de parinte, tutore sau curator, iar persoanele juridice sunt reprezentate numai de persoanele abilitate potrivit legii sau statutului lor (director, presedinte, jurisconsult etc.). n materia dreptului procesual penal, reprezentarea legala nu este reglementata printr-un text de principiu. Lipsa reglementarii reprezentarii legale n legislatia procesual penala se explica prin aceea ca nvinuitul sau inculpatul lipsit de capacitate de exercitiu, daca este minor sub 14 ani, nu raspunde penal, si n consecinta nu poate sa apara ca subiect n procesul penal48[48].
47[47] Gheorghe Nistoreanu, Adrian stefan Tulbure, Mihai Apetrei, Laurentiu Nae, op. cit., pag. 39. 48[48] Theodor Mrejeru, op. cit., pag. 25.
O persoana juridica sau orice unitate dintre cele prevazute n art. 145 Cod Penal nu poate sta n procesul penal n calitate de parte civila sau parte responsabila civilmente dect prin intermediul reprezentantului ei legal. Art. 132 alin. 3 Cod Penal prevede ca pentru persoanele lipsite de capacitate de exercitiu mpacarea se face numai de reprezentantii lor legali. Codul de Procedura Penala prevede mai multe cazuri de reprezentare legala. n anumite cazuri, poate exista chiar pentru inculpat o reprezentare legala obligatorie. Potrivit art. 134 alin. 3 Cod Procedura Penala, se stabileste ca atunci cnd inculpatul este arestat, instanta care urmeaza a efectua comisia rogatorie dispune desemnarea unui aparator din oficiu, care l va reprezenta. n practica judiciara49[49], s-a decis ca nerespectarea acestei dispozitii duce la nulitatea hotarrii n conditiile art. 197 alin. 2 Cod Procedura Penala. Pe de alta parte, conform art. 1401 alin. 3 si art. 159 alin. 4 Cod Procedura Penala, n cazul n care inculpatul se afla internat n spital si din cauza sanatatii nu poate fi adus n fata instantei sau n alte cazuri n care deplasarea sa nu este posibila, plngerea sau propunerea de prelungire a duratei arestarii preventive vor fi examinate n lipsa inculpatului, dar numai n prezenta aparatorului, caruia i se da cuvntul pentru a pune concluzii. n ceea ce priveste forma reprezentarii legale, n cazul n care partea civila sau partea responsabila civilmente este o persoana juridica, reprezentant n procesul penal este jurisconsultul (consilierul juridic) sau o alta persoana avnd o functie de conducere de rang ierarhic superior (director, presedinte), care este obligat sa participe la rezolvarea cauzei penale printr-o delegatie semnata de seful
49[49] T.S., s. pen., dec. nr. 817/1972, n Rep.pract.jud., 1972, pag. 380.
compartamentului juridic din cadrul structurii organizatorice a acelei persoane juridice. III.2.2. Reprezentantii conventionali Reprezentantul conventional este acea persoana care desfasoara activitatea n baza unui mandat sau procuri speciale50[50]. Reprezentarea conventionala sau voluntara constituie tipul obisnuit de reprezentare judiciara, ea ntemeindu-se pe existenta unui contract de mandat intervenit ntre reprezentat, persoana care are capacitate deplina de exercitiu si este parte n proces, si reprezentant51[51]. Altfel spus, reprezentarea conventionala implica un raport juridic rezultat din mputernicirea pe care o da partea si din acceptarea pe care o face reprezentantul. De aceea, reprezentarea conventionala neavnd caracter obligatoriu este lasata la aprecierea partilor care folosesc aceasta institutie atunci cnd nteleg ca n absenta lor activitatea procesuala poate continua, ca si cum ele ar fi prezente, interesele celor lipsa fiind promovate si actele procesuale ndeplinite de reprezentantul conventional. n cazul reprezentarii conventionale, o parte (mandant) mputerniceste o alta persoana (mandatar) sa se prezinte n proces n numele si interesul sau, exercitndu-i drepturile procesuale si ndeplinindu-i obligatiile care-i revin. Prin mandatul judiciar sau procesual se efectueaza o reprezentare n justitie, n care mandatarul va putea face tot ceea ce ar fi putut face mandantul sau, evident n
50[50] Nicolae Volonciu, op. cit., pag. 147. 51[51] Theodor Mrejeru, op. cit., pag. 24.
limitele mandatului. n plus, mandatul trebuie sa fie special52[52], n sensul ca, n cuprinsul sau trebuie specificata mputernicirea de reprezentare n procesul la care partea ntelege sa nu se prezinte. n principiu, mandatul de reprezentare poate fi ncredintat oricarei persoane, nsa n practica se da unui avocat, care, avnd pregatire juridica, are dreptul de reprezentare, dar si de asistenta juridica. O asemenea reprezentare este considerata de unii autori53[53] ca fiind o reprezentare tehnica. ntre mandatul de reprezentare dat de parte unei persoane oarecare si mandatului dat unui aparator care are si calitatea de reprezentant exsita o diferenta n sensul ca reprezentantul avocat are dreptul si de a pleda ("jus pledandi"), n timp ce persoana particulara nu are acest drept. n realitate, reprezentarea prin aparator este o varietate a reprezentarii conventionale pentru ca reprezentant conventional poate fi orice persoana careia partea i ncredinteaza prin mandat o asemenea sarcina judiciara si evident cu att mai mult un avocat. n ceea ce priveste reprezentarea conventionala prin intermediul aparatorilor (avocatilor), am precizat n primul capitol al lucrarii noastre, ca pe lnga asistenta judiciara, aceasta este cea de a doua modalitate de exercitarea a profesiei acestora, conform Legii nr. 51/1995, republicata. Se poate spune ca reprezentarea conventionala consta n mputernicirea unei persoane numita reprezentant de a ndeplini, n cadrul procesului penal, acte procesuale pe seama unei parti care nu se poate prezenta sau nu doreste sa se prezinte n fata organelor judiciare.
52[52] Grigore Theodoru, op. cit., pag. 172. 53[53] Traian Pop, op. cit., vol. II, pag. 60.
Instituind principiul asistentei juridice facultative, legea a lasat posibilitatea celor interesati sa-si aleaga si aparatorul pe care-l prefera. Aparatorul poate fi numit si din oficiu. n cazul n care activitatea procesuala se desfasoara fara prezenta aparatorului, cnd aceasta este obligatorie, hotarrile judecatoresti pronuntate sunt lovite de nulitate absoluta. Deoarece primeaza posibilitatea alegerii aparatorului fata de numirea acestuia, legea arata ca delegatia aparatorului desemnat din oficiu nceteaza la prezenta aparatorului ales. Avocatul participa la desfasurarea procesului penal n temeiul unui contract ncheiat n forma scrisa, care dobndeste data certa n momentul nscrierii n registrul oficial de evidenta, n cazul n care este ales, sau n urma desemnarii sale de catre barou, atunci cnd este numit din oficiu. n ambele cazuri, proba calitatii de aparator se face prin mputernicire avocatiala. n ipoteza n care aparatorul cumuleaza si calitatea de reprezentant, pentru exercitarea anumitor drepturi ale partilor, are nevoie, pe lnga delegatia de aparator, si de un mandat special.
III.3. Cazuri n care intervine reprezentarea procesual penala

Daca am precizat ca n cazul partii vatamate, a partii civile si a partii responsabile civilmente, reprezentarea poate interveni la efectuarea oricarui act procesual si n orice stadiu al procesului penal, alta este situatia n cazul nvinuitului sau inculpatului - reprezentarea nvinuitului sau inculpatului se poate realiza numai n acele situatii prevazute expres de lege. Restrngeri ale regulii (privind celelalte parti n procesul penal) nu apar dect n putine cazuri limitate de caracterul strict personal al activitatilor (de exemplu, audierea nemijlocita a unei parti n cadrul ascultarii ei, astfel cum este reglementata n art. 76-77 Cod Procedura Penala sau acordarea la sfrsitul dezbaterilor a beneficiului ultimului cuvnt).
n faza de urmarire penala, reprezentarea nvinuitului sau inculpatului este posibila numai la acele acte de urmarire penala la care legea indica expres aceasta. Astfel, conform art. 104 Cod Procedura Penala, cnd nvinuitul sau inculpatul se afla retinut sau arestat si nu poate fi adus la o ridicare de obiecte sau perchezitie, la activitatea respectiva el poate fi reprezentat. La fel, n cazul cercetarii la fata locului, cnd nvinuitul sau inculpatul este retinut sau arestat, daca nu poate fi adus la cercetare, organul de urmarire penala i pune n vedere sa fie reprezentat si i asigura, la cerere, reprezentarea (art. 129 Cod Procedura Penala). Anterior modificarii Codului de Procedura Penala prin Legea nr. 281/2003, art. 174 alin. 1 prevedea faptul ca n cursul judecatii, inculpatul poate fi reprezentat, numai n urmatoarele ipoteze: a) la judecarea cauzei n prima instanta ori la rejudecarea ei dupa desfiintarea hotarrii de apel sau dupa casare de catre instanta de recurs, numai daca pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta supusa judecatii este amenda sau nchisoarea de cel mult 1 an; b) la judecarea cauzei n caile de atac.
Dupa modificarea legislativa, textul art. 174 alin. 1 Cod Procedura Penala a devenit "n cursul judecatii nvinuitul si inculpatul, precum si celelalte parti pot fi reprezentati, cu exceptia cazurilor n care prezenta nvinuitului sau inculpatului este obligatorie".
Totusi, chiar si n cele doua situatii mentionate anterior, daca instanta considera necesara prezenta inculpatului la judecata poate dispune aducerea acestuia54[54].
III.4. Pozitie procesuala 54[54] Nicolae Volonciu, op. cit., pag. 146.
Trebuie retinut si faptul ca dreptul de a reprezenta pe una din parti confera persoanei mandatate calitatea de subiect procesual si nu de parte n proces55[55]. Astfel, desi este un participant important, reprezentantul are calitatea doar de subiect al procesului penal si nu de subiect al cauzei penale, ntruct reprezentantul, aparnd n locul partii vatamate (de exemplu), nu se confunda niciodata cu pozitia procesuala a celui reprezentat. Cnd la o activitate procesuala participa n locul partii reprezentantul acesteia, se aplica regimul juridic corespunzator situatiei n care ar fi fost de fata nsasi persoana reprezentata. n practica judiciara56[56] s-a decis ca pentru partea civila care a lipsit att de la dezbateri ct si de la pronuntare, fiind nsa reprezentata de un aparator ales, termenul de declarare a caii de atac curge de la pronuntarea sentintei, ca si cum partea ar fi fost prezenta n cursul judecatii, si nu de la data comunicarii acestei sentinte. n ceea ce priveste pozitia procesuala a aparatorului ca reprezentant, acesta, la fel ca o persoana participara oarecare, nu are pozitia procesuala de parte, deoarece nu are drepturi si obligatii izvorte din exercitarea unei actiuni penale sau civile ntr-un proces penal, ci drepturi si obligatii care si au izvorul n contractul de asistenta juridica ncheiat cu clientul si n lege. El este subiect procesual care se situeaza numai pe pozitia procesuala a partii pe care o apara fara nsa a se confunda cu aceasta. Deci, se poate afirma ca aparatorul are o pozitie procesuala "sui generis", distincta att de cea a partilor, de care se apropie numai prin natura activitatilor specifice apararii, constnd n exercitarea drepturilor partilor, ct si de
55[55] Alexandru Pintea, op. cit., pag. 57. 56[56] T.S., s. pen., dec. nr. 10/1979, n C.D., 1979, pag. 507.
cea a organelor judiciare, datorita functiei procesuale proprii pe care o ndeplineste n procesul penal. n exercitarea functiei procesuale fundamentale a apararii de pe o pozitie procesuala distincta, aparatorul trebuie sa fie un colaborator al organelor judiciare pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei. Acesta este motivul pentru care asa cum corect s-a subliniat n literatura de specialitate57[57], aparatorul serveste n procesul penal nu numai interesul privat al partii pe care o asista sau o reprezinta (dupa caz), ci si un interes general, interesul nfaptuirii justitiei n cauzele penale. Aparatorul trebuie sa dea dovada de o temeinica pregatire juridica de specialitate si de o vasta cultura generala. De asemenea, trebuie sa stapneasca instrumentele logicii juridice si sa aiba talent oratoric, sa fie un bun psiholog, sa dea dovada de cinste, corectitudine, loialitate si probitate profesionala, att n relatiile cu clientul, ct si n relatiile cu organele judiciare penale. n exercitarea drepturilor si obligatiilor ce-i revin potrivit legii si contractului civil ncheiat cu clientul, aparatorul trebuie sa manifeste o nalta constiinta profesionala si sa slujeasca cu cinste si devotament interesele justitiei pentru aflarea adevarului si realizarea scopului procesului penal. Pozitia procesuala a aparatorului se impune a fi analizata din perspectiva a doua categorii de raporturi: raporturile aparatorului cu organele judiciare penale cu care vine n contact n ndeplinirea functiei de aparare, adica att cu organele de
57[57] Gheorghita Mateut - "Aparatorul - subiect al procesului penal n lumina ultimelor modificari legislative" n Dreptul nr. 5/1996, pag. 86.
urmarire penala, ct si cu instantele de judecata, n functie de faza procesuala n care actioneaza; raporturile dintre aparator si clientul sau.
Aparatorul ntretine relatiil strnse cu organele judiciare penale, nsa numai n masura n care acestea sunt necesare scopului apararii, pentru realizarea actului de justitie si afirmarea rolului sau educativ. Raporturile cu organele judiciare trebuie sa aiba un caracter strict profesional de colaborare n vederea realizarii scopului procesului penal, n raport de fiecare faza procesuala. n cadrul acestor raporturi, se nasc drepturi si obligatii corelative, astfel, organele judiciare sunt obligate sa garanteze realizarea dreptului la apararea al partilor si execitarea de catre aparator a drepturilor prevazute de lege pentru nfaptuirea apararii58[58]. Corelativ aceste obligatii, aparatorului i revine la rndul sau datoria de a apara doar interesele legitime ale partilor si de a actiona doar n limitele legii, cu mijloacele juridice prevazute de lege. Aparatorului nu i este permis sa se serveasca de mijloace care au ca scop ascunderea sau denaturarea adevarului ori amnarea nejustificata a cauzelor penale. El are obligatia sa apere interesele legale ale partilor doar prin intermediul cunostintelor juridice de specialitate si a experientei sale n profesie. n literatura de specialitate59[59] s-a subliniat ca "bara constituie o linie de unire ntre o instanta si aparator, ntre care una mparte dreptatea ceruta de cealalta". Raporturile dintre aparator si organele judiciare penale nu trebuie sa se
58[58] Ioan Doltu - "Rolul procurorului n prima faza a procesului penal cu privire la respectarea normelor procesual penale care asigura si garanteaza dreptul la aparare al nvinuitului si inculpatului" n Dreptul nr. 7/1994, pag. 51-57. 59[59] Grigore Theodoru, Lucia Moldovan, op. cit., pag. 20.
lase influentate n mod negativ de celelalte raporturi dintre aparator si parte si nici sa nu influenteze n mod negativ la celelalte raporturi (de exemplu, sa conduca la pierderea ncrederii partii n aparaorul sau). n contextul acestor raporturi, aparatorul este liber si independent. Organele judiciare penale nu-i pot prescrie sau limita activitatea profesionala specifica, dect atunci cnd apararea ar depasi cadrul legal. n mod inevitabil, n exercitarea functiei procesuale a apararii, aparatorul ntretine raporturi strnse cu clientul sau, raporturi izvorte din contractul de asistenta juridica sau de reprezentare. Potrivit legii, acestea trebuie sa se bazeze pe onestitate, probitate, corectitudine, sinceritate si confidentialitate. n cadrul acestor raporturi, obligatia aparatorului este de a depune toate diligentele necesare pentru realizarea serviciului avocatial pentru care a fost angajat. El este obligat sa pastreze secretul profesional si sa nu divulge informatiile ncredintate n afara de acelea care aduc atingere sigurantei statului. De asemenea, aparatorul nu poate depune ca martor mpotriva partii aparate fara consimtamntul acesteia. Contractul dintre avocat si client poate fi denuntat prin acordul ambelor parti; partile pot denunta unilateral contractul de asistenta juridica, n conformitate cu prevederile expres mentionate n contract. n orice caz, n ipoteza n care avocatul renunta la prestarea serviciilor de aparator pentru motive ntemeiate, potrivit clauzelor contractului, are obligatia sa asigure substituirea sa de catre un alt avocat pentru a nu prejudicia clientul sau. Avnd n vedere caracterul unilateral al functiei de aparare, se poate spune ca aparatorul serveste doar partial si subiectiv legea, deoarece urmareste numai lamurirea mprejurarilor ce pledeaza n favoarea partii ale carei interese le sustine si le apara. Astfel, aparatorul inculpatului, de exemplu, trebuie sa se refere numai la aspectele favorabile acestuia, n limitele legii, si cu utilizarea mijloacelor legale.
Din acest punct de vedere, aparatorul se afla ntr-o situatie de relativa independenta si libertate fata de partea pe care o apara, ntruct este obligat sa sustina numai interesele legitime ale acesteia si sa utilizeze doar mijloacele prevazute de lege.
CAPITOLUL IV
SUBSTITUIII PROCESUALI IV.1. Notiune si caracterizare
Substituitul procesual este persoana mputernicita de lege sa exercite un drept procesual al unei parti din proces, n numele sau, dar n interesul acesteia60[60]. Astfel, se poate afirma ca substituitii procesuali au un drept propriu, de natura procesuala, prin mijlocirea caruia valorifica un drept material privind pe cel caruia i este substituit. Fiind un drept procesual propriu al substituitului, nseamna ca acesta lucreaza n nume personal, dar pentru valorificarea unui interes sau drept de natura materiala sau substantiala al celui pe care l substituie. Este posibil, nsa, ca substituitul sa aiba un interes propriu pentru a valorifica interesul sau dreptul material al altuia, nsa acela nu poate nlocui interesul sau dreptul material al celui care l substituie. Substituitii procesuali nu au calitatea de parte n procesul penal, nsa ramne la aprecierea lor efectuarea actelor pentru care sunt ndreptatiti de lege, neraspunznd pentru nendeplinirea acestora61[61]. n acest sens, putem da ca
60[60] Grigore Gr. Theodoru - "Drept procesual penal. Partea speciala", Ed. Cugetarea, Iasi, 1998, pag. 73. 61[61] Gheorghe Nistoreanu, Adrian stefan Tulbure, Mihai Apetrei, Laurentiu Nae, op. cit., pag. 39.
exemplu art. 222 Cod Procedura Penala, conform caruia plngerea poate fi facuta de un sot pentru celalalt sot sau de copilul major pentru unul din parintii sai. Altfel spus, doctrina62[62] este n unanimitate de acord cu faptul ca substituitii procesuali au libertatea de apreciere la intervenirea n vederea realizarii drepturilor procesuale pe care le au, nsa ei nu sunt tinuti sa raspunda pentru ramnerea n pasivitate sau pentru neglijenta. Substituirea procesuala este un drept, iar nu o obligatie, astfel cum se ntmpla n cazul reprezentarii. Calitatea de substituit procesual rezulta din lege si se poate referi numai la actele pe care acesta le autorizeaza n mod expres. Deoarece substituitii procesuali sunt subiecti procesualiu care exercita drepturi proprii, dar n valorificarea unor interese ale altora, drepturile n virtutea carora substituitii procesuali participa n proces nu sunt implicate n interesele contradictorii litigioase ale partilor. n consecinta, subiectii respectivi nu sunt interesati n cauza n aceleasi conditii ca partile. n finalul acestei sectiuni trebuie sa facem precizarea ca ntre reprezentanti si substituiti procesuali exista deosebiri esentiale. Astfel, n toate situatiile prevazute de Codul de Procedura Penala, persoana ndreptatita sa faca un act procesual nu este nu reprezentant, ci un substituit procesual care poate n baza mputernicirii legale intrinseci efectua anumite acte pentru o persoana care este parte n procesul penal. Pe de alta parte, reprezentantul are o nsarcinare si trebuie sa o ndeplineasca n mod obligatoriu si constiincios, raspunznd de comportarea sa chiar n caz de
62[62] Traian Pop, op. cit., vol. II, pag. 67; Nicolae Volonciu, op. cit., pag. 146.; Ion Neagu, op. cit., pag. 78.
neglijenta. Substituitul procesual are o abilitate legala pe care este liber sa o foloseasca sau nu, efectuarea actului pentru care are abilitare fiind lasata la aprecierea sa. El nu raspunde nici de ramnerea voita n pasivitate si cu att mai putin de neglijenta. Neintroducerea plngerii prealabile, nesesizarea organelor judiciare penale, neintroducerea unei cai de atac de catre un substituit ptocesual nu angajeaza raspunderea procesuala a acestuia. n cazul n care substituitul procesual este conducatorul unei autoritati (persoane juridice) sau un organ competent, comportarea sa poate atrage uneori consecinte, dar nu pe cale procesuala, ci din punct de vedere al disciplinei interne la nivelul acelei persoane juridice. Nu trebuie nsa confundata situatia subtituitului procesual care are facultatea de a aprecia asupra necesitatii sesizarii cu situatia persoanelor obligate sa sesizeze organele judiciare (art. 263 Cod Penal si art. 227 Cod Procedura Penala63[63]). Nu n ultimul rnd, trebuie sa mentionam ca unii autori64[64] au considerat ca exista si o categorie aparte de substituiti procesuali speciali, fiind vorba de fapt de persoana vatamata care poate porni procesul penal numai n temeiul unei plngeri prealabile, argumentndu-se ca acest act procedural (plngerea prealabila)
63[63] Dupa modificarea suferita n urma adoptarii Legii nr. 281/2003, art. 227 Cod Procedura Penala contine urmatoarele: "Orice persoana cu functie de conducere ntr-o unitate la care se refera art. 145 din Codul Penal sau cu atributii de control, care a luat cunostinta de savrsirea unei infractiuni n acea unitate, este obligata sa sesizeze de ndata pe procurorul sau organul de cercetare penala si sa ia masuri sa nu dispara urmele infractiunii, corpurile delicte si orice alte mijloace de proba. Obligatiile prevazute n alin. 1 revin si oricarui functionar care a luat cunostinta despre savrsirea unei infractiuni n legatura cu serviciul n cadrul caruia si ndeplineste sarcinile." 64[64] Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu, Rodica Mihaela Stanoiu, op. cit., vol. I, pag. 87.
este o exceptie de la modul n care este pornit procesul penal si anume din oficiu (adica de catre unul din organele judiciare prevazute n Codul de Procedura Penala). n prezent, consideram ca aceasta argumentare nu mai are temei, deoarece reglementarea institutiei plngerii prealabile, inclusiv a cursului procesului penal pornit n aceasta modalitate (posibilitatea retragerii acestei plngeri sau institutia mpacarii partilor) depinde numai de modul n care persoana vatamata considera sa-si exercite drepturile conferite de lege.
IV.2. Cazuri n care se pot efectua acte procedurale prin substituire
n acest context, putem mentiona urmatoarele cazuri n care succesorii pot interveni n procesul penal: cererea de liberare provizorie poate fi facuta si de substituitii procesuali, si anume de sotul inculpatului arestat ori de rudele apropiate ale acestuia (art. 1606 alin. 1 Cod Procedura Penala); n cadrul procedurii de citare, daca persoana citata nu se afla acasa, agentul nmneaza citatia sotului, unei rude sau oricarei persoane care locuieste cu ea, ori care n mod obisnuit i primeste corespondenta (art. 179 alin. 1 Cod Procedura Penala); plngerea se poate face si de catre un sot pentru celalalt sot sau de catre copilul major pentru unul sau ambii sai parinti (art. 222 alin. 5 Cod Procedura Penala); apelul si recursul pot fi declarate si de sotul sau aparatorul inculpatului (art. 362 alin. 2 si art. 3851 Cod Procedura Penala);
revizuirea poate fi ceruta de sotul sau rudele condamnatului (art. 396 alin. 1 lit. b Cod Procedura Penala); legea prevede ca uneori actiunea penala nu va fi pusa n miscare fara sesizarea unei autoritati (persoane juridice) sau unui organ competent, astfel nct conducatorul acesteia sau organul competent are dreptul de a aprecia daca este sau nu locul ca actiunea penala sa fie pusa n miscare si n caz afirmativ va face o sesizare (art. 396 lit. b Cod Procedura Penala). Unii autori65[65] mentioneaza printre aceste cazuri si pe acela conform caruia legea prvede ca n locul statului, titular al actiunii penale, aceasta actiune poate fi pusa n miscare pentru anumite fapte prevazute de legea penala, numai la plngerea prealabila a persoanei vatamate printr-o astfel de fapta, deci numai daca aceasta persoana introduce o plngere prealabila. Autorii continua, afirmnd ca persoana vatamata nu este reprezentant al statului, dar i s-a conferit dreptul de a aprecia daca actiunea penala se cuvine sau nu sa fie pusa n miscare si n caz afirmativ sa faca o plngere prealabila (art. 131 Cod Penal si art. 279 si urm. Cod Procedura Penala). nsa, cu privire la pozitia procesuala a statului, care este de fapt pozitia procesuala a partii vatamate, ne-am exprimat opinia anterior si am considerat ca aceasta opinie a ramas unica n doctrina si a intrat n desuetudine.
IV.3. Pozitie procesuala
n literatura juridica de specialitate66[66] s-a afirmat ca substituitii procesuali sunt participanti eventuali si sporadici ai procesului penal. Acestia, desi
65[65] Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu, Rodica Mihaela Stanoiu, op. cit., vol. I, pag. 94. 66[66] Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu, Rodica Mihaela Stanoiu, op. cit., vol. I, pag. 95.
nlocuiesc n anumite acte pe una din partile procesului penal, nu au calitatea de parte. Actele efectuate de substituitii procesuali produc efecte n limitele prevazute de lege. Partea n folosul careia sunt efectuate are uneori dreptul de a declara ca nusi nsuseste acele acte (de exemplu, art. 222 alin. 5 Cod Procedura Penala). Astfel, substituitul procesual, avnd un drept procesual propriu, are legitimare procesuala, nsa nefiind titular al dreptului material, el nu are "legitimatio ad causam". Substituitii procesuali au execitiul unor drepturi procesuale limitate la anumite aspecte legate de desfasurarea procesului penal67[67]. n cazul n care pentru acelasi act procesual sunt mai multi substituiti procesuali (cum ar fi, sot, ruda apropiata, aparator) si au intervenit fiecare dintre acestia, actele lor legal ndeplinite vor fi considerate ca un singur act. n concluzie, pozitia procesuala a substituitului n cazul plngerii prealabile se modifica dupa introducerea plngerii daca persoana vatamata se constituie parte civila sau declara ca ntelege sa participe n proces ca parte vatamata. Acesti substituiti procesuali au numai posibilitatea de a face plngerea, iar daca aceasta este nsusita procesul penal poate continua. Ei nu au, nsa, posibilitatea sa se mpace cu nvinuitul sau inculpatul. O situatie speciala n cadrul procesului penal o au societatile de asigurare, care pot intrerveni fie ca parte civila, fie ca parte responsabila civilmente, iar numai rareori ca parte vatamata. Au fost si cazuri, cnd doctrina a considerat ca societatea de asigurare poate fi chemata n procesul penal drept substituit procesual (datorita calitatii de garant).
67[67] Vasile Pavaleanu, op. cit., pag. 90.
n ipoteza n care faptuitorul a produs printr-un accident de circulatie pagube unei terte persoane si are calitatea de asigurat n cadrul asigurarii de raspundere civila, indiferent ca este vorba de o asigurare obligatorie sau facultativa, trebuie sa se faca aplicarea Legii nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile n Romnia. Asiguratorul datoreaza despagubiri pentru prejudiciul cauzat prin accidente de autovehicule, att pentru bunuri, ct si pentru persoane, atunci cnd pentru accident se poate angaja, potrivit legii, raspunderea persoanei asigurate sau a altuia pentru care raspunde persoana asigurata. Despagubirile se stabilesc pe baza conventiei tripartite ntre asigurat, persoana pagubita si asigurator (societatea de asigurare), iar n cazul n care ntelegerea nu se realizeaza, se stabilesc printr-o hotarre judecatoreasca pronuntata de o instanta de judecata din Romnia. Daca n cazul unui proces penal se realizeaza conventia numai ntre persoana pagubita si asigurat, hotarrea care consfinteste nvoiala partilor nu-l obliga si pe asigurator. Astfel, n orice proces penal este obligatorie chemarea asiguratorului, iar asiguratul este obligat sa se apere (obligatie de diligenta), dupa cum se impune si citarea celui raspunzator de producerea pagubei, n toate cazurile n care actiunea civila este pornita mpotriva asiguratorului. Daca asiguratul dovedeste ca l-a despagubit pe tertul pagubit, asiguratorul este obligat, daca plata s-a facut n baza conventiei tripartite sau hotarrii judecatoresti, sa-l despagubeasca pe asigurat. Daca asiguratorul nu a fost introdus n procesul penal, pentru recuperarea despagubirilor platite tertului pagubit, asiguratul are dreptul la actiune mpotriva asiguratorului n teneiul contractului de asigurare. Asadar, desi asiguratorul nu raspunde pentru paguba cauzata, el urmeaza sa suporte plata daunelor potrivit legii si contractului, putnd sa refuze plata numai daca paguba a fost creata intentionat. n baza celor exspuse ipotetic mai sus, doctrina si practica judiciara nu au reusit sa cada de acord n ceea ce priveste pozitia procesuala a societatii de
asigurare, catalognd-o ca parte responsabila civilmente, parte civila (separata) sau substituit procesual. n cele ce urmeaza vom mentiona argumentele folosite de sustinatorii celor trei variante. a) Calitatea de persoana responsabila civilmente. n procesul penal, art. 23 si 24 Cod Procedura Penala limiteaza numarul partilor, n raportul de raspundere civila fiind chemati sa raspunda inculpatul si partea responsabila civilmente. Pornind de la aceasta enumerare limitativa, unele instante prahovene, ct si din alte judete din circumscriptia Curtii de Apel Ploiesti, au introdus n cauza si au obligat societatile de asigurare n calitate de parti responsabile civilmente la plata despagubirilor civile catre partile vatamate constituite parti civile n procesul penal68[68]. n aceasta opinie, ncercnd sa de satisfactie persoanelor pagubite, instantele au asimilat societatea de asigurare comitentilor, a caror raspundere pentru fapta prepusilor este prezumata n baza unui contract de prepusenie. Desi instantele mentionate nu au motivat atribuirea calitatii de parte responsabila civilmente pentru societatea de asigurare, doctrina a imaginat cteva posibile argumente69[69]: - ntocmai ca n cazul raspunderii pentru fapta altuia, institutia partii responsabile civilmente se bazeaza potrivit unor opinii doctrinare pe ideea de garantie, n speta garantarea si protejarea intereselor persoanelor pagubite, dar si pe ideea de risc asumat;
68[68] T.j. Prahova, dec. pen. nr. 16/1999; Jud. Ploiesti, sent. pen. nr. 2900/1998. 69[69] Gheorghe Dumitru - "Societatile de asigurare. Calitate procesuala" n R.D.P. nr. 4/2000, pag. 90-91.
- rezolvarea actiunii civile n procesul penal este diriguita de normele de drept civil, astfel ca persoana chemata n garantie din procesul civil devine parte responsabila civilmente n procesul penal; - posibilitatea oferita de lege persoanei pagubite de a actiona n judecata att asiguratul, ct si asiguratorul, acesta din urma putnd fi obligat sa plateasca daune nemijlocit persoanei pagubite; - desi n cazuri restrnse, asiguratorul are totusi posibilitatea actiunii n regres mpotriva persoanei vinovate de producerea accidentului de circulatie sau ca urmare a savrsirii unei infractiuni ori autovehiculul a fost condus fara ncuviintarea asiguratului; - Codul de Procedura Penala nu prevede alta calitate pentru persoanele chemate sa plateasca n locul inculpatului; - ntre persoana pagubita, asigurat si asigurator se poate perfecta o ntelegere ntocmai ca tranzactia dintre reclamant si prt cu participarea partii responsabile civilmente. b) Parte civila separata. Din chiar definitia data n art. 24 alin. 3 Cod Procedura Penala rezulta ca partea responsabila civilmente este persoana chemata sa raspunda potrivit legii civile pentru pagubele provocate prin fapta inculpatului. Este, deci, o raspundere pentru fapta altei persoane, dar o raspundere care presupune nendeplinirea culpabila a unor obligatii. nsa, n cazul asigurarilor de raspundere civila, societatile de asigurare au ca obligatie despagubirea persoanelor pagubite prin fapta asiguratului n limitele stabilite de contract sau de lege, o data cu producerea cazului asigurat. Deci, plata despagubirilor se face n temeiul
contractului si nu se ntemeiaza pe ideea de culpa care caracterizeaza raspunderea pentru fapta altei persoane. Astfel, asiguratorul este cel care are initiativa contractuala pentru a nlatura efectele patrimoniale negative ale unor eventuale fapte ilicite proprii, pe cnd prepusul ncheie contractul cu comitentul n vederea obtinerii unei remuneratii, si nu pentru a se asigura de raspundere. Asiguratorul poate fi obligat la plata despagubirilor, dar daca nu exista vreunul din cazurile prevazute n art. 58 din Legea nr. 136/1995, nu are posibilitatea exercitarii actiunii n regres, spre deosebire de partea responsabila civilmente care poate recupera ntreaga suma platita pentru inculpat, pe calea acestei actiuni. Tot astfel, se poate argumenta cu aceea ca prepusul actioneaza ca un adevarat mandatar al comitentului si, deci, fapta sa ilicita este fapta comitentului70[70], situatie ce nu poate fi ntlnita n raporturile de asigurare. Deci, societatea de asigurare trebuie considerata ca fiind parte civila separata. c) Nu n ultimul rnd, s-a recurs si la formula introducerii n cauza a asiguratului n calitate de garant, idee care are n vedere asemanarile dintre contractul de fidejusiune reglementat n art. 1652 si urm. Cod Civil, contractul de asigurare si institutia girantilor prevazuta n Legea nr. 22/1969. Astfel, s-a considerat ca garantul este substituitul procesual al asiguratului-parte n procesul penal71[71]. Este adevarat ca, n ambele situatii, ideea de garantare a posibilitatii de reparare a prejudiciilor cauzate unei persoane fizice sau juridice prin fapta ilicita a
70[70] T.S., col. civ., dec. nr. 886/1957, n C.D., 1957, pag. 161. 71[71] Valentin Mirisan - "Drept procesual penal", Ed. Treira, Oradea, 2002, pag. 81.
altor persoane calauzeste preocuparea legiuitorului, dar tot att de adevarat este ca fundamentarea celor doua contracta este diferita. Contractul de fidejusiune este un contract accesoriu fata de obligatia principala a debitorului catre creditor, un contract prin care se da nastere la obligatii numai pentru fidejusor, un contract cu titlu gratuit. Aceste caractere juridice sunt de neimaginat n cazul contractului de asigurare, care este un contract sinalagmatic, cu obligatii reciproce, oneros, n care asiguratorul se obliga ca, n schimbul primelor de asigurare platite de asigurat, sa-l despagubeasca pe acesta la producerea elementului aleatoriu. Practica fostei instante supreme72[72] a statuat ca garantul urmeaza sa fie chemat n procesul penal ca parte responsabila civilmente, dar nu a atribuit niciodata aceasta calitate ADAS-ului, care detinea n acea vreme monopolul pe piata asigurarilor din Romnia. De altfel, aceeasi instanta a decis ca ADAS-ul raspunde n baza unor raporturi juridice speciale de asigurare care se rezolva n afara procesului penal73[73].
CAPITOLUL V
CONSIDERAII FINALE V.1. Comparatie ntre participantii n procesul penal si participantii n procesul civil
n ceea ce priveste participantii n procesul civil, exista multe deosebiri ntre cele doua Coduri de Procedura, dar exista si unele asemanari. Astfel, n ceea ce priveste instantele de judecata, distinctia este aceea ca avem n vedere toate celelalte sectii sau complete n afara celor penale sau militare, n cazul proceselor civile. Iar n ceea ce priveste participarea procurorilor din cadrul Ministerului
72[72] T.S., dec. ndr. nr. 4/1973, n C.D., 1973, pag. 32. 73[73] T.S., s. pen., dec. nr. 285/1983, n C.D., 1983, pag. 94.
Public, aceasta se rezuma numai la cteva situatii prevazute expres de lege sau la situatiile cnd o autoritate a statului este parte n procesul civil. n ceea ce priveste aparatorul, acesta are aceleasi drepturi si obligatii ca si n cadrul procesului penal, n procesul civil el actionnd tot conform normelor juridice prevazute n Legea nr. 51/1995. Referindu-ne la parti, procesul civil nu se poate desfasura fara minimum doua parti principale: reclamantul si pratul. Trebuie mentionat ca pe parcursul procesului civil, tertii intervenienti pot deveni subiecti procesuali distincti sau pot realiza un litisconsortiu cu unul sau unii dintre reclamanti sau prti dobndind att drepturile ct si obligatiile procesuale ale acestora, n vederea sustinerii drepturilor subiective aparate ori a realizarii intereselor comune. n ceea ce intereseaza subiectul lucrarii noastre, succesorii pot interveni n orice faza a procesului civil, ba chiar pot depune cererea de chemare n judecata n numele autorului lor. Exista, ca si n procesul penal, totusi, cteva situatii n care succesorii nu pot ncepe sau continua procesul civil n numele autorilor lor, si acestea sunt situatiile n care dreptul subiectiv sau interesul supus judecatii este unul "intuitu personae", cum ar fi, de exemplu, actiunea de dobndire a calitatii de curator ori cea de desfacere a casatoriei prin divort. Din punctul de vedere al reprezentarii, exista aceleasi reguli obligatorii privind reprezentarea legala a persoanelor juridice, iar aparatorii pot ori sa acorde asistenta juridica uneia din partile procesului civil ori pot sa o reprezinte pe ntreg parcursul procesului n temeiul unei procuri sau delegatii avocatiale. n practica, n procesele civile se ntlnesc nsa si cele mai multe situatii de reprezentare conventionala prin persoane particulare.
Referitor la substituitii procesuali, nu exista o astfel de institutie juridica n dreptul procesual civil, nsa Codul de Procedura Civila cuprinde anumite norme privind posibilitatea aparatorului, a sotului sau a unor rude apropiate uneia din parti de a efectua anumite acte procesuale (cum ar fi declararea apelului sau recursului ori a revizuirii).
V.2. Concluzii
Procesul penal concretizndu-se printr-o activitate complexa care se desfasoara progresiv si coordonat, nfaptuirea acesteia implica n mod firesc o succesiune de situatii cu relevanta procesuala, provocate si rezolvate prin interventia unor persoane obligate sau interesate sa asigure desfasurarea activitatii procesuale. ntre diferitele persoane care participa la producerea si solutionarea situatiilor procesuale se nasc n mod inevitabil anumite relatii care dau loc unor raporturi juridice cu caracter procesual. Procesul penal, n complexitatea sa, cuprinde o pluralitate de astfel de raporturi procesuale, raporturi care se deosebesc prin continutul, prin importanta, prin persoanele ntre care intervin relatiile specifice fiecarui raport. a) Raporturi principale, care sunt determinate de nsusi suportul (temeiul) de fapt si de drept al procesului penal, adica de conflictul de drept penal care face obiectul cauzei penale. Aceste raporturi privesc deci persoanele ntre care s-a produs conflictul de drept penal: persoana care a comis infractiunea si persoana vatamata prin acea infractiune. Caracterul principal al acestor raporturi decurge, asadar, din conexiunea lor cu raportul de conflict care face obiectul procesului penal sub ndoitul aspect al conflictului de drept (latura penala) si al conflictului de drept civil (latura civila). Cnd procesul penal are ca obiect mai multe fapte prevazute de legea penala, va exista o pluralitate de raporturi procesuale principale.
b) Raporturi judiciare. Desfasurarea procesului penal efectundu-se prin interventia obligatorie a organelor judiciare penale, n mod firesc o suma de situatii procesuale sunt prilejuite de interventia acestor organe, situatii care dau loc la raporturi procesuale cu caracter judiciar si constituie sursa a numeroase relatii ntre organele judiciare si persoanele la care se refera acele situatii. n fiecare proces penal, numarul acestor raporturi procesuale judiciare este corespunzator naturii cauzei penale care face obiectul procesului penal si conditiilor n care se desfasoara activitatea procesuala. c) Raporturi secundare. Pentru realizarea scopului porocesului penal, adica constatarea si sanctionarea la timp a infractiunilor, este necesar sa se afle adevarul asupra cauzei penale care face obiectul procesului penal. nfaptuirea acestui rezultat face sa devina necesar concursul tuturor celor care ar putea contribui la descoperirea adevarului, iar acest concurs duce implicit la anumite situatii procesuale n care iau fiinta numeroase raporturi procesuale ntre organele judiciare si persoanele care participa la aflarea adevarului. Aceste raporturi procesuale, datorita caracterului lor derivat fata de raporturile procesuale principale, se numesc raporturi procesuale secundare. d) Raporturi civile. Cnd actiunea civila a persoanei vatamate este alaturata actiunii penale, n procesul penal vor exista n mod corespunzator anumite raporturi procesuale principale si secundare privind latura civila a procesului penal. Aceste raporturi procesuale sunt denumite civile si au caracter autonom fata de raporturile procesuale ale laturii penale, ele putndu-se stinge sau supravietui distinct fata de acestea din urma. e) Raporturi accesorii. n desfasurarea procesului penal pot interveni unele situatii n privinta carora organele judiciare au posibilitatea de a lua anumite
masuri procesuale cu caracter preventiv sau asigurator. n astfel de situatii se nasc n mod corespunzator raporturi juridice substantiale (de exemplu: n cazul privarii de libertate sau al sechestrului penal) care dau loc pe plan procesual la tot attea raporturi procesual colaterale fata de raportul procesual principal al procesului penal. Aceste raporturi procesuale se numesc accesorii. Exista desigur si cauze penale n care ivirea acestor raporturi este exclusa. f) Raporturi de executare. Cnd procesul penal a luat sfrsit printr-o hotarre definitiva, dispozitiile acesteia trebuie sa fie aduse la ndeplinirea prin executare, care constituie o faza procesuala. Executarea da loc la situatii care devin sursa de raporturi juridice care n general au caracter administrativ, ele devin nsa procesual penale ori de cte ori se ivesc incidente de executare (contestatii) a caror rezolvare este data n competenta organelor judiciare penale. Raporturile procesuale privind executarea se numesc raporturi de executare. Potrivit legii, desfasurarea procesului penal presupune participarea n primul rnd a partilor (ca subiecti procesuali principali) la activitatile care trebuie ndeplinite. n situatia n care partile nu pot sa fie prezenta la una sau mai multe activitati, sau chiar absenteaza cu totul, drepturile si obligatiile ale acestora sunt preluate de alti subiecti procesuali. Dupa modul n care acesti subiecti procesuali (care nlocuiesc partile) intervin n procesul penal si n functie de natura drepturilor si obligatiilor pe care le au, acestia pot fi: succesori, reprezentanti si substituiti procesuali. n ceea ce priveste participarea succesorilor n procesul penal, trebuie retinut faptul ca n cazurile n care una din partile procesului penal decedeaza, daca este vorba de o persoana fizica, sau cnd se reorganizeaza, desfiinteaza ori se dizolva, daca este vorba de o persoana juridica, atunci n cadrul procesului penal
pot fi introdusi succesorii acestora. Privind succesiunea persoanelor fizice se aplica normele juridice din Codul Civil si Legea nr. 319/1944 privind drepturile succesorale ale sotului supravietuitor, iar privind succesiunea persoanelor juridice se aplica normele juridice din cadrul Legii nr. 31/1990, republicata (n cazul societatilor comerciale), din cadrul O.G. nr. 26/2000 (n cazul asociatiilor si fundatiilor cu scop nepatrimonial) sau din cadrul altor acte normative care crmuiesc regulile de ncetare a capacitatii de folosinta a persoanei juridice respective. n ceea ce priveste participarea reprezentantilor, trebuie retinut ca n desfasurarea procesului penal prezenta unora dintre parti este necesara, fie n mod permanent, fie doar la anumite acte. Astfel, pentru a nu mpiedica normala desfasurare a procesului penal, s-a admis ca partile care nu se pot prezenta naintea organelor judiciare sa aiba, n general, dreptul de a fi nlocuite prin reprezentanti, care vor partcipa la activitatile procesuale n numele sau n interesul partii pe care o reprezinta. Cu privire la participarea reprezentantilor n procesul penal, se aplica regulile contractului de mandat (cu clauze speciale referitoare la un anumit proces aflat n curs de desfasurare), cele din Legea nr. 51/1995, republicata (n cazul reprezentarilor prin aparator-avocat) sau cele rezultate din coroborarea Legii nr. 31/1990, republicata, Legii nr. 15/1990 si a regulemantelor interne ale persoanelor juridice (n cazul reprezentarii legale a acestei categorii de persoane). Ultima categorie de participanti speciali n procesul penal o reprezinta substituitii procesuali, care apar ca subiecti n cadrul procesului penal datorita unui drept procesual al lor, dar pentru valorificarea unui interes legal al altuia. Acestia au exercitiul unor drepturi procesuale limitate la anumite aspecte legate de desfasurarea procesului penal. De obicei, normele Codului de Procedura Penala
indica ca substituiti procesuali sotul, copiii majori sau alte rude ale partii ce poate fi substituita, ct si aparatorul acesteia.
BIBLIOGRAFIE:
I. Legislatie: 1) Constitutia Romniei din 1991 (cu modificarile aduse prin Legea de revizuire publicata n M.Of. nr. 669 din 22 septembrie 2003); 2) Codul de Procedura Penala romn (cu modificarile aduse prin Legea nr. 104/1992, Legea nr. 141/1996, O.U.G. nr. 207/2000 si Legea nr. 281/2003); 3) Codul Penal romn (cu modificarile aduse prin Legea nr. 140/1996 si Legea nr. 169/2002); 4) O.U.G nr. 43/2002 privind nfiintarea Parchetului National Anticoruptie, publicata n M.Of. nr. 244 din 11 aprilie 2002. II. Cursuri si tratate:
1) Mihai Apetrei - "Drept procesual penal", Ed. Victor, Bucuresti, 2001; 2) Matei Basarab - "Drept procesual penal", Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, 1973; 3) Alexandru Boroi, Georgeta Ungureanu, Nicu Jidovu - "Drept procesual penal", Ed. All Beck, Bucuresti, 2001; 4) Petre Buneci - "Drept procesual penal. Partea speciala", Ed. Fundatiei "Romnia de Mine", Bucuresti, 2003; 5) Gheorghe Chivulescu, I.V. Socec - "Revizuirea n dreptul procesual", Ed. stiintifica, Bucuresti, 1961;
6) Viorel Mihai Ciobanu - "Tratat teoretic si practic de procedura civila", Ed. National, Bucuresti, 1996;
7) Nicolae Alin Darnga - "Drept procesual penal romn", Ed. Mondograf, Constanta, 2001; 8) Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu, Rodica Mihaela Stanoiu - "Explicatii teoretice ale Codului de Procedura Penala romn. Partea generala", Ed. Academiei, Bucuresti, 1976; 9) Vintila Dongoroz, Gheorghe Darnga, Siegfried Kahane, Dumitru Lucinescu, Aurel Nemes, Mihai Popovici, Petre Srbulescu, Vasile Stoican - "Noul cod de procedura penala si codul de procedura penala anterior. Prezentare comparativa", Ed. Politica, Bucuresti, 1969; 10)Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Ilie Fodor, Nicoleta Iliescu, serban Petrovici - "Modificarile aduse Codului Penal si Codului de Procedura Penala prin actele normative din anii 1956-1960", Ed. Academiei, Bucuresti, 1962; 11)Ion Ionescu-Dolj - "Curs de procedura penala romna", Ed. Socec, Bucuresti, 1937; 12)Siegfried Kahane - "Dreptul procesual penal", Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1963; 13)Gheorghita Mateut - "Procedura penala", Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002; 14)Valentin Mirisan - "Drept procesual penal", Ed. Treira, Oradea, 2002; 15)Theodor Mrejeru - "Drept procesual penal", Ed. Sylvi, Bucuresti, 1999; 16)Ion Neagu - "Drept procesual penal. Tratat", Ed. Global Lex, Bucuresti, 2002; 17)Gheorghe Nistoreanu, Adrian stefan Tulbure, Mihai Apetrei, Laurentiu Nae - "Manual de drept procesual penal", Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1999;
18)Adi Oroveanu-Hantiu - "Drept procesual penal. Partea speciala", Ed. Europa Nova, Lugoj, 1999; 19)Carmen Silvia Paraschiv, Anca Lelia Lrincz, Mircea Damaschin - "Drept procesual penal", Ed. Pro Transilvania, Bucuresti, 2001; 20)Vasile Pavaleanu - "Drept procesual penal. Partea generala", Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002; 21)Alexandru Pintea - "Drept procesual penal. Partea generala si speciala", Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002; 22)Traian Pop - "Drept procesual penal. Partea speciala", Tipografia Nationala, ClujNapoca, 1948; 23)Ovidiu Predescu - "Elemente de drept penal si procedura penala", Ed. Printech, Bucuresti, 1999; 24)Ion Stoenescu, Savelly Zilberstein - "Drept procesual civil. Teoria generala", Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983; 25)Ion Tanoviceanu - "Tratat de drept si procedura penala", Ed. Curierul Judiciar, Bucuresti, 1927; 26)Grigore Gr. Theodoru - "Drept procesual penal. Partea speciala", Ed. Cugetarea, Iasi, 1998; 27)Grigore Theodoru, Lucia Moldovan - "Drept procesual penal", Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979; 28)Adrian Tulbure - "Procedura penala romna", Ed. Omnia Uni-S.A.S.T., Brasov, 1999;
29)Nicolae Volonciu - "Tratat de procedura penala. Partea generala" (vol. I), Ed. Paideia, Bucuresti, 1999; 30)Nicolae Volonciu - "Tratat de procedura penala. Partea speciala" (vol. II), Ed. Paideia, Bucuresti, 1999; 31)Nicolae Volonciu - "Tratat de procedura penala", Ed. Michaela Press, Bucuresti, 2001. III. Articole (studii) de specialitate: 1) Ioan Doltu - "Rolul procurorului n prima faza a procesului penal cu privire la respectarea normelor procesual penale care asigura si garanteaza dreptul la aparare al nvinuitului si inculpatului" n Dreptul nr. 7/1994; 2) Gheorghe Dumitru - "Societatile de asigurare. Calitate procesuala" n R.D.P. nr. 4/2000; 3) Gheorghita Mateut - "Aparatorul - subiect al procesului penal n lumina ultimelor modificari legislative (I)" n Dreptul nr. 5/1996; 4) Gheorghita Mateut - "Aparatorul - subiect al procesului penal n lumina ultimelor modificari legislative (II)" n Dreptul nr. 6/1996.

Drept Procesual Penal

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Procesual Penal

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DREPT PROCESUAL PENAL PARTICIPANII N PROCESUL PENAL.

SUCCESORII, REPREZENTANII sI SUBSTITUIII PROCESUALI

IV.1. Notiune si caracterizare

15[15] Nicolae Volonciu, op. cit., pag. 176.

19[19] Nicolae Volonciu, op. cit., pag. 178.

incompatibilitatii sunt: activitatea salariata n cadrul altor profesii;

I.3. Partile n procesul penal. Scurta prezentare

41[41] Nicolae Volonciu, op. cit., pag. 143.

III.1. Notiune si caracterizare

III.2. Tipologia reprezentantilor

III.3. Cazuri n care intervine reprezentarea procesual penala

S-ar putea să vă placă și