Sunteți pe pagina 1din 30

(1892-1961)

Cezar Petrescu (n. 1 decembrie 1892, Cotnari, Iaşi - d.


9 martie 1961, Bucureşti) a fost un romancier, nuvelist,
traducător şi gazetar român, redactor la multe ziare.
Cuprins

Cap. I: O reprezentaţie de adio la Circul Struțki în iarna anului


1924
Cap. II: Fram face nazuri
Cap. III: După ce a plecat circul
Cap. IV: În Arca lui Noe
Cap. V: Fram s-a născut departe, în gheţurile polare
Cap. VI: Omul, câinele şi puşca
Cap. VII: Numele tău va fi Fram
Cap. VIII: Îndărăt spre Oceanul Polar
Cap. IX: În ostrovul pustiu de la capătul pământului
Cap. X: Cea dintâi întâlnire
Cap. XI: Bufonul Oceanului Polar
Cap. XII: Prietenii lui Fram din oraşele de departe nu l-au uitat
Cap. XIII: Fram şi-a găsit un prieten mic în noaptea polară
Cap. XIV: Fram se leapădă singur de micul său prieten
Cap. XV: Nanuc
Cap. XVI: Sfârşitul
O reprezentaţie de adio la Circul Struțki în iarna
anului 1924

STRUTKI
Pentru ultima dată în acel oraş, Miss Ellian se prezenta în arena circului
Struțki, cu cei 12 tigri de Bengal şi apoi dând reprezentaţie şi Fram, Ursul
Polar. Pentru spectatori, totul este o distracţie, care îi ţine cu sufletul la gură.
Pentru tigri, e altfel. Ei se gândesc - după cum spune autorul - la pădurile din
care au fost luaţi. Nu le place să execute comenzile dresoarei cu privirea
verzuie şi poruncitoare... Dar nu au încotro.
  Tigrul care trebuie să deschidă botul, pentru ca miss Ellian, dresoarea, să-şi
pună capul în gura lui - pe nume Rajah - visează „o pădure cu frunze late, cu
desişuri nepătrunse, cu liane spânzurate până în pământ", în care dresoarea
să fie o simplă pradă. Dar nu se întâmplă nimic îngrozitor, tigrul nu o muşcă
pe dresoare,
iar spectatorii dau drumul ropotelor de aplauze...
Pe lângă celelalte numere din spectacolul de circ, trebuia să fie şi rolul lui
Fram, Ursul Polar. El nu avea nevoie de îmblânzitor! Intra pe două labe,
saluta, mergea pe bicicletă, şi câte altele. Singur. El era cel mai iubit. El
nu producea spaimă, ca alte numere, precum tigrii, de exemplu, sau
precum echilibriştii, ci destindere, amuzament şi uimire. Un urs uriaş, dar
atât de blând! Care se mulţumea cu aplauzele!
Şi iată că tocmai în seara de adio, Fram nu mai apărea! Spectatorii
erau foarte-foarte nemulţumiţi şi strigau întruna: „Vrem Fram!", iar
cei peltici: „Vlem Flam!"
Până la urmă, Fram vine pe scenă, stând gânditor, fără să mai execute nimic.
Un bunic din sală îi explică nepoatei (Lilica) ce se întâmplă cu Fram: „L-a
ajuns ceasul când nu mai e bun de nimic. Aşa se întâmplă cu toţi urşii albi..."
Fram şi-a luat rămas bun, apoi, în patru labe, ca un animal oarecare, a plecat
spre cuşca sa.
Circul  a plecat în altă ţară. Dar Fram nu mai face parte din reprezentaţie.
Directorul a stabilit un preţ mare pentru vizitarea menajeriei. Acolo sunt,
în cuşti, tot felul de animale, prinse din păduri sălbatice, cu capcane, de
vânători vestiţi, încă de pui. În cuşti stau animalele nedomesticite, care
sunt bune doar să fie văzute, şi atât .
Acolo se află acum şi Fram. Nemişcat, închis cu zăvorul, deşi nu
este agresiv. A uitat cum să facă giumbuşlucuri şi a uitat şi cum
e în ţara lui. Măcar, celelalte animale din cuşti ţin minte locurile
lor natale. De aceea, uneori, în noapte, încep să urle, stârnind
câinii oraşului. Urlă, că dau de gratii când se trezesc din visul
libertăţii...
Când visează, Fram e pui de urs mic, luat de eschimoşi şi vândut pentru circ.
. Încet, încet, îşi aminteşte de peştera unde s-a născut şi de ursoaică.
Acolo ursoaica a fost împuşcată. Iar puiul mic şi neştiutor nu
înţelegea de ce „dihăniile cu două picioare", adică oamenii, îi taie
mama, căzută la pământ. Apoi a fost dus în satul eschimoşilor. S-a
speriat de foc şi s-a cuibărit pe ce mai rămăsese din ursoaica,
mama lui: pe blana ei.
  De acolo, ursul s-a trezit pe o corabie. Acolo a învăţat că
oamenii pot fi şi buni. Pot să-l dezmierde şi să-i dea lapte. De
fapt, un anume om, marinarul Lars. Acesta l-a botezat pe puiul de
urs „Fram", după numele corăbiei renumite cu care Lars
străbătuse ţinuturile polare... De atunci, „Fram" i-a rămas numele
(în limba norvegiană înseamnă „înainte"). El a fost vândut pentru
zece sticle de rom şi, curând, a ajuns la circul Struţki.
Un fost vânător, pasionat de studierea urşilor, îl convinge pe
directorul circului să-l trimită înapoi pe Fram, la pol .
  Fram a ajuns acasă

L-au dus pe o insulă pustie, ca să poată învăţa cu gheţurile şi


cu noul lui trai. L-au ferit de eschimoşi, cu care el ar fi prea
prietenos, fiind învăţat cu oamenii.
Se îndreptă, instinctiv, spre ţărm. Văzu câteva foci. Le pândi şi vru să
înşface una, că îi era foame. Dar, amintindu-şi de trupa de foci de la circul
Struţki..., nu mai putu.
. În sfârşit, o întâlnire cu unul de-ai lui. Numai că Fram nu ştie regulile. Un
urs e stăpân pe teritoriul lui şi nu tolerează un alt mascul. Ursul străin sări la
bătaie. Fram îi dădu mai multe lecţii, folosind acrobaţiile de circ. Ursul acela
nu văzuse în viaţa lui salturi mortale, nu ştia de pus piedică... Era doar
mânios cum nu se poate. Văzând că nu reuşeşte să-l muşte, să-l zgârâie, să-
A venit noaptea polara.
Deodată, îi iese în cale un pui de urs. E singur. Ursoaica, mama lui, a fost
ucisă în lupta cu un alt urs polar. Iar puiul a scăpat, fugind, doar cu o rană.
Puiul de urs l-a dus pe Fram la locul cu pricina, să vadă, să înţeleagă... E
orfan.
 Puiul de urs primise şi un nume: Zgăibărici. El avea mirosul mai bun decât al
lui Fram, care se alterase la menajeria circului. Numai că puiul de urs avea
alte instincte. El înşfăcă un pui de focă, reuşind să-l vâneze. Într-o zi, Fram îşi
găsi micul prieten exersând giumbuşlucurile sale. Atunci Fram l-a scuturat
bine şi s-a hotărât să-l părăsească. Era de ajuns un bufon polar. Zgăibărici
Aşa că Fram s-a suit pe un sloi de gheaţă şi s-a depărtat, fără să privească în
urmă, la zbuciumul puiului.
 
Sloiul lui s-a oprit într-un loc unde pescuia un copil de eschimos.
Nanuc ii arată jucăriile lui ascunse în zăpadă. Sunt arme de jucărie. Crescând,
el va deveni un vânător vestit. Eschimosul ar vrea ca Fram să le prefacă în
arme mari, adevărate. Doar e un urs vrăjit! Păcat că nu vorbeşte!
 Dezamăgit de neputinţa lui Fram de a-i preface jucăriile, eschimosul vrea să-
l săgeteze, să se laude în neamul lui că a ucis un urs polar. Ar fi privit ca un
adevărat vânător! Dar Fram a prins săgeţile din zbor. Apoi l-a scuturat pe
Nanuc, micul eschimos, i-a rupt armele şi a plecat iarăși pe sloiul lui. Nici
între eschimoşi nu era locul lui.
Otto şi Egon, doi vânători polari, au pierdut câinii şi săniile, când o
banchiză de gheaţă s-a despicat. Au rămas în viaţă, dar fără
provizii, fără arme, la o distanţă de 48 ore de coliba lor. Erau
dintre cei ce fuseseră pe vaporul care-l adusese pe Fram la pol.
Numai că pe drum i-a prins furtuna de zăpadă şi au îngheţat. Nu
În starea aceea i-a găsit Fram. I-a recunoscut după miros. La
început n-a înţeles ce e cu ei. Apoi şi-a dat seama. I-a încălzit el,
cu blana lui. Până
i-a dezghețat. După care i-a dus la adăpostul lui, unde avea
carne de focă.
Urma să vină
corabia care îi duce
în ţările lor.
  Fram s-a suit
singur în barcă,
dorind să fie luat şi
el. Şi l-au luat! Era
singurul loc unde se
mai simţea, bietul
de el, acasă...
SFARSIT