Sunteți pe pagina 1din 184

torie la cap tul nop ii

de Louis-Ferdinand Céline

Louis Ferdinand Céline

Voyage au bout de la nuit

C. Editions Gallimard, 1962

Traducere de Maria Iv nescu Coperta de C. Grigoriu Lector: Magdalena Nedrosian Tehnoredactor: Gheorghe Chiru

Editura Cartea Romaneasc Ap rut 1978. Bun de tipar 13.06.1978. Tiraj 34 880 ex. bro ate. Format 16/54×84. Coli ed. 26,68. Coli tipar 27. C.Z. pentru bibliotecile mari i mici 84–31 R. Comanda nr. 80 171 Combinatul Poligrafic „Casa Scânteii" Pia a Scânteii nr. 1, Bucure ti, Republica Socialist România

torie la cap tul nop ii de Louis-Ferdinand Céline Louis Ferdinand Céline Voyage au bout

Elisabethei Craig

Notre vie est un voyage Dans l'hiver et dans la Nuit, Nous cherchons notre passage Dans le Ciel où rien ne luit (Chanson des Gardes Suisses, 1793)

E tare folositor s c tore ti, asta î i stârne te imagina ia. Restul e numai oboseal i decep ie. C toria aceasta a noastr e în întregime imaginar . Iat for a sa. Ea ine de la na tere pân la moarte. Oameni, animale, ora e i lucruri, totul e imaginat. E un roman, nimic altceva decât o istorie închipuit . Littré o zice, i el doar nu se în eal niciodat . i apoi oricine e în stare s fac atâta lucru. E destul s închizi ochii. torie dincolo de via .

Asta a-nceput a a. Eu, o vorb , m car, nu spusesem vreodat . Nimic. Arthur Ganate m-a f cut s vorbesc. Arthur, un student, medicinist i el, un camarad. Ne întâlnim deci în pia a Clichy. Era dup prânz. Vrea s -mi vorbeasc . Îl ascult. „S nu st m afar ! m îndeamn . S intr m!" Îl urmez. Poftim. „Afar , pe teras , începe el vorba, e prea cald. Vino pe aici!" Mai observ m atunci c nu era nimeni pe str zi din cauza ldurii, nici o tr sur , nimic. Când e foarte frig, la fel, nu e nimeni pe str zi; mi-aduc chiar aminte c tot el îmi zisese în privin a asta: „Parizienii au mereu aerul c sunt ocupa i, dar de fapt se plimb de diminea a pân seara; dovada, când nu e vreme bun de plimbare, prea cald ori prea frig, nu-i mai vezi; se adun cu to ii la o cafea cu lapte ori la un ap de bere. Asta-i! Secolul vitezei! cic . Da' de unde? Mari schimb ri! ne îndrug ei. Mie-mi spui? Nimic nu s-a schimbat cu adev rat. Se admir între ei f încetare i atât. i nici asta nu-i o noutate. "

Vorbele, ce s-au mai schimbat, i nici ele prea mult! Dou , trei, pe ici, pe colo, câteva vorbuli e

Tare mândri

... f cuser m s se aud aceste adev ruri utile, am r mas locului fermeca i s privim femeile din cafenea. A venit apoi vorba despre pre edintele Poincaré, care inaugurase, tocmai în diminea a aceea, o expozi ie de c ei; i apoi din una în alta, despre ziarul Timpul unde ap ruse tirea. „Poftim, sta zic i eu jurnal, Timpul!" sâcâie Arthur Ganate. „Nu-i g se ti pereche când e s apere rasa francez ! – i are mare nevoie, având în vedere c nici nu exist !" i-am r spuns eu ca s -i ar t c sunt documentat i ca s -i întorc vorba. – Ba da! Exist ! i înc ce frumuse e de ras ! st ruia el, poate chiar cea mai frumoas din lume, încornorat s fie care minte! i iat -l pornit s m spurce. M-am inut tare, bineîn eles. – Nu-i adev rat! Rasa, cum îi zici tu, e numai aceast imens adun tur de nenoroci i în genul meu, urduro i, p duchio i, rebegi i care au e uat aici teroriza i de foame, de cium , de bube i de frig, veni i învin i din cele patru col uri ale lumii. N-au putut merge mai departe din cauza m rii. Asta-i Fran a i tia-s francezii. – Bardamu, gr i el atunci, grav i cu o anume triste e, p rin ii no tri erau demni de noi, nu-i vorbi de

u! ...

– Ai dreptate, Arthur, în privin a asta ai dreptate! Du no i i docili, batjocori i, jefui i, m cel ri i, i mereu imbecili, erau demni de noi. Po i s-o mai zici o dat ! Nu ne schimb m! Nici ciorapii, nici st pânii, nici rerile, ori o facem atât de târziu, c nu mai merit osteneala. Ne-am n scut fideli, de asta cr m noi tia! Solda i pe degeaba, eroi pentru toat lumea i maimu e vorb re e, cuvintele îndur , suntem supu ii Regelui Mi-

zerie. El ne st pâne te! Când nu suntem prea cumin i, strânge

Î i pune unghia în gât, mereu, nu prea po i

Pentru un fleac, te gâtuie

...

Asta nu-i

... vorbi, trebuie s bagi de seam dac ii cu tot dinadinsul s m nânci via ...

...

– Mai e i iubirea, Bardamu! – Arthur, iubirea e infinitul pus la îndemâna c eilor, i am i eu demnitatea mea! îi r spund.

– Uit -te la tine! Un anarhist! Ce s mai vorbim! Un mechera în orice caz, tot ce e mai la mod în opiniuni, se vede de la o po . – Mie-mi spui, sigur c sunt anarhist! i cea mai bun dovad e c am compus un soi de rug ciune

zbun toare i social , dup care om mai sta de vorb : Aripile de aur! Asta-i titlul!

...

i-i recit:

Un Dumnezeu care num minutele i banii,

un Dumnezeu disperat, senzual i groh itor ca un porc. Un porc cu aripile de aur care se t le te peste tot cu gaiderele-n sus, libov la sc rpin turi, el e st pânul nostru. -l pup m!

– Textule ul sta al t u nu rezist în fa a vie ii, iar eu, în ceea ce m prive te, sunt pentru ordinea stabilit i nu-mi place politica. Dealtfel ziua în care patria îmi va cere s -mi dau sângele pentru ea, m va g si desigur, f z bav , gata s i-l dau. Iat ce mi-a r spuns. zboiul tocmai se apropia de noi f s ne d m seama i în capul meu nimic nu era prea limpede. Aceast scurt dar aprins discu ie m obosise. i apoi mai eram i furios pentru c chelnerul m luase ca pe un milog, din cauza bac ului. În cele din urm , ca s termin m, ne împ car m de tot, eu i cu Arthur. Eram de acord aproape în toate. – E adev rat, ai dreptate în fond, am convenit eu, împ ciuitor, la urma urmei ne afl m cu to ii pe o mare

galer , vâslim cu to ii din toate puterile, n-ai s vii s -mi spui c nu-i a a!

De-am sta pe cuie chiar, de tras tot

... noi tragem! i cu ce ne alegem din asta? Cu nimic! Numai cu lovituri de ciomag, mizerii, tromboane, i alte mâr vii. La munc ! pretind ei. Iar mai infect decât orice e munca asta a lor. Jos în cale, abia tr gându-ne sufletul, pu ind, iroind de sudoare, noi, i sus pe punte, uite-i, st pânii, f griji, pe genunchi cu frumoase fe- mei trandafirii i tr znind de parfumuri. Ne urc pe punte. Î i pun pe cap p riile lor ilindru i ne zic pe gur cam a a: „Band de hoituri, e r zboi! S -i lua i în piept pe nemernicii de la bordul patriei nr.2 i s le zbura i creierii! Haide, hai, ave i tot ce v trebuie la bord! To i în cor! Urla i cât v ine gura, s se cutremure:

«Tr iasc Patria nr. 1!» S se aud de departe! la care va urla cel mai tare va primi medalia i mirul domnului Isus între ochi! Dumnezeii mamii voastre! i apoi ia care nu vor s crape pe mare pot oricând merge s-o mierleasc pe uscat, chiar mult mai repede decât aici!" – Chiar a a! m aprob Arthur, dispus s se lase mai u or convins. Dar s nu- i crezi ochilor! Chiar prin fa a cafenelei în care ne aflam, începe s treac un regiment în frunte cu colonelul c lare pe calul lui, i ce pl cut i plin de via p rea colonelul! Am nit într-un salt de entuziasm. – M duc s v d dac -i a a! îi strig lui Arthur, i iat -m plecat s m angajez i înc în pas alerg tor. – Dobitoc mai e ti, Ferdinand! mi-o întoarse Arthur vexat, f îndoial , de efectul eroismului meu asupra celor care ne priveau. M-a sup rat pu in c lua lucrurile astfel, dar asta nu m-a oprit. Eram în pas. „Aici sunt, aici r mân!" mi-

am zis.

– S ne vedem cu bine, g ! am mai avut timp s -i strig înainte de-a face col ul împreun cu regimentul urmându- i colonelul i fanfara. Exact a a s-a întâmplat. Apoi am mers mult timp. Str zi nenum rate, mereu mai multe decât str tusem, iar de prin case civilii i nevestele lor ne încurajau i ne azvârleau flori, de pe terasele cafenelelor, g rilor, din bisericile pline. Patrio i

erau! i apoi au început s fie tot mai pu ini, patrio ii

Ploaia trecuse i au

fost din ce în ce mai pu ine i apoi

... deloc, nici o încurajare, nici una singur , m car, pe drum. seser m a adar numai între noi? Unii în spatele celorlal i? Muzica s-a oprit. „Pe scurt, mi-am zis atunci, când am v zut ce întors tur luau lucrurile, nu-i de glumit! Trebuie s-o iau de la cap t!" M-a fi tot dus. Dar era prea târziu. Închiseser bini or poarta în urma noastr , civilii. Eram prin i ca oarecii.

Odat ajuns aici, e ti bun r mas. Ne urcar pe cai, apoi dup dou luni de mers c lare, din nou pe jos. Probabil costa prea scump. În sfâr it, într-o diminea , colonelul î i c uta calul cu care ordonan a sa plecase, nu se tie unde, în vreun loc or, f îndoial , unde gloan ele nu treceau chiar ca prin mijlocul drumului. C ci tocmai acolo ne instalar m în cele din urm , colonelul i cu mine, exact în mijlocul drumului, eu inându-i registrul în care el consemna ordinele. Departe, pe osea, cât de departe se putea vedea, se z reau dou puncte negre, în mijloc ca i noi, dar ace tia erau doi nem i foarte ocupa i s trag în noi de mai bine de un sfert de or . El, colonelul nostru, tia poate pentru ce tr geau acei oameni, nem ii probabil c tiau i ei, dar eu, cu adev rat habar n-aveam. Oricât mi-a fi scormonit memoria, nu ineam minte s le fi f cut ceva nem ilor. Fusesem întotdeauna foarte amabil i politicos cu ei. Îi cuno team într-un fel pe nem i, umblasem la coal cu ei, copil fiind, în împrejurimile Hanovrei. Vorbisem limba lor. Erau pe atunci o adun tur de cretini guralivi cu ochii sp ci i i vicleni ca ai lupilor; mergeam împreun s ne întâlnim cu fetele, dup ore, în p durile de prin

împrejurimi, tr geam cu arbaleta sau cu pistolul pe care-l puteam chiar cump ra cu patru m rci. Beam bere dulce. Dar de aici i pân a ne lua acum drept inte, f ca s st m de vorb mai întâi i chiar a a în mijlocul drumului, era o distan , ba chiar o pr pastie. Prea mare diferen a. Pe scurt, r zboiul mi se p rea tot ce putea fi mai de neîn eles. Nu putea s mai dureze. S se fi petrecut cu oamenii tia ceva atât de neobi nuit? i eu s fi r mas acela i. Poate c nu b gasem de seam ... Sentimentele mele în ceea ce-i privea r seser acelea i. Aveam cu toate acestea dorin a s încerc s le în eleg brutalitatea, dar i mai mult a fi dorit s plec, enorm, absolut, într-atât îmi ap rea totul ca efectul unei formidabile erori. „Într-o poveste ca asta nu mai ai nimic de f cut decât s-o tergi", îmi ziceam, oricum ... Deasupra capetelor noastre, la doi milimetri, la un milimetru poate de tâmple, vibrau una dup alta acele fire de o el ademenitoare, pe care le traseaz gloan ele ce vor s te ucid , în aerul cald de var . Niciodat nu m-am sim it atât de inutil, printre toate aceste gloan e i raze de soare. O imens , universal batjocur . Eu nu aveam decât dou zeci de ani pe atunci. Ferme pustii în dep rtare, biserici goale i deschise, ca i cum ranii plecaser din aceste c tune pentru o zi, to i, la o s rb toare în cel lalt cap t al inutului i ne încredin aser tot ce aveau, satul, c ru ele cu hulubele în aer, câmpurile, cur ile, drumul, copacii i chiar vacile, un câine cu lan ul lui, tot, ce mai. Pentru a face dup voie orice ai vrea în absen a lor. Frumos din partea lor! „Totu i dac nu erau pleca i aiurea! – îmi ziceam – dac ar mai fi fost vreunul pe aici, nu ne-am fi purtat desigur atât de neru inat! Atât de urât! N-am fi îndr znit în fa a lor!" Dar nu era nimeni s ne supravegheze! Numai noi, ca ni te însur ei care fac prostii când toat lumea e plecat .

i m mai gândeam (în spatele unui copac) c-a fi dat mult s -l v d cu ochii mei pe Déroulède * de care mi se vorbise atâta, s -mi explice el cum f cea când primea un glon în vintre. Nem ii ghemui i în drum, c âno i i sâcâitori, tr geau prost, dar se pare c aveau gloan e destule, hambare pline f îndoial . Hot rât, r zboiul nu era pe sfâr ite! Colonelul, ce s v spun, d dea dovada unui curaj nebun! Se plimba drept prin mijlocul drumului i apoi de-a lungul i de-a latul, printre traiectorii, atât de firesc, de parc ar fi a teptat un prieten pe peronul g rii, doar ceva mai ner bd tor. Trebuie s v spun de la început c eu n-am putut suferi satul niciodat , l-am g sit întotdeauna trist, cu

noroaiele lui care nu se mai sfâr esc, cu casele din care oamenii lipsesc mereu i cu drumurile-i care nu duc nic ieri. i dac mai ad ug m i r zboiul, chiar c nu mai era de stat. Vântul se pornise violent i, de pe amândou p ile taluzului, plopii î i amestecau rafalele frunzelor cu zgomotele seci care veneau de dincolo spre noi. Ace ti solda i necunoscu i nu ne nimereau niciodat , dar tot înconjurându-ne cu mii de mor i, parc ne-ar fi îmbr cat cu ei. Nu îndr zneam s m mi c. i colonelul era un monstru! Eram acum sigur, mai r u decât un câine, nu- i putea imagina nici chiar propria-i moarte! M gândeam în acela i timp c trebuie s fie mul i ca el în armata noastr , curajo i, i apoi tot atâ ia în armata potrivnic , f îndoial . Cine tie câ i? Unu, doi, mai multe milioane poate cu totul? Aici frica

mea devenea panic . Cu asemenea fiin e imbecilitatea asta infernal putea s continue la nesfâr it fi oprit? Niciodat n-am sim it mai implacabil sentin a oamenilor i a lucrurilor.

...

De ce s se

Oi fi deci singurul la de pe p mânt? m gândeam. i cu ce groaz !

Pierdut printre dou milioane de

... nebuni eroici, dezl ui i i înarma i pân în din i? Cu c ti, f c ti, f cai, pe motociclete, urlând, în

ma ini, uierând, tiraliori, comploti ti zburând, în genunchi, s pând, pitindu-se, op ind pe c ri, detunând, izola i pe p mânt ca într-o celul , pentru a distruge totul, Germania, Fran a, Continentele, tot ce respir , s

distrug , mai turba i decât câinii, adorându- i turbarea (ceea ce câinii nu fac niciodat ), de o sut , de o mie de ori mai turba i decât o mie de câini i de tot atâtea ori mai vicio i. Ne st tea de minune! Hot rât, m gândeam, înrolasem într-o cruciad apocaliptic . Nu cuno ti Oroarea cum nu cuno ti voluptatea înainte de a o gusta. Cum a fi putut b nui aceast oroare când p sisem pia a Clichy? Cine ar fi putut prevedea înainte de a intra cu adev rat în r zboi, tot ce ascunde eroicul suflet murdar i lânced al oamenilor? Acum eram prins în aceast goan în mas , spre crima colectiv ,

spre foc

Totul venea din adâncuri spre noi i acum ne ajunsese.

... Colonelul nu se clintise din loc, îl priveam primind, pe taluz, scrisorelele generalului pe care le rupea apoi în buc ele, dup ce le citea f grab , între gloan e. Nici una nu con inea ordinul de a opri aceast groz vie? Nu i se spunea deci de sus c era o confuzie? O oribil eroare? O neîn elegere? C se în elaser ? C

* Déroulède (Paul), scriitor i om politic francez, n scut la Paris (1846–1914), pre edinte al Ligii patrio ilor, autor al volumului de versuri "Cântecele soldatului" (n. tr.).

ceea ce voiser s fac erau numai ni te simple manevre de amuzament i nu asasinate! Dar nu! „Continu ,

colonele! E ti pe calea cea bun !" Iat , f îndoial , ce-i scria generalul des Entrayes, de la divizie, eful nostru al tuturor, de la care primea un plic la fiecare cinci minute, printr-un agent de leg tur pe care frica îl f cea de fiecare dat mai verde i mai cufurit. A fi putut s -mi fac un frate într-ale fricii din b iatul acesta! Dar numai timp de fraternizat nu era atunci. Deci nici o eroare? S tragem a a unii în al ii chiar f s ne vedem, nu ne era prin urmare interzis! O puteam face f teama de a fi pedepsi i. Dimpotriv , era un lucru aprobat chiar, încurajat f îndoial de

oamenii serio i, ca tragerea la sor i, logodna, vân toarea cu câini!

Nimic de

zis. Descoperisem dintr-o dat

... zboiul în întregime. Eram dezvirginat. Trebuie s fii singur în fa a lui, fir-ar el al dracului, cum eram eu în momentul acela pentru a- i privi bine marfa pe toate fe ele. Se aprinsese r zboiul între noi i cei din fa , i acum ardea! Ca un curent între doi c rbuni ai unui arc voltaic. i c rbunele nu era pe terminate! To i vom trece pe aici, colonelul i ceilal i, oricât de mecher p rea el s fie, i hoitul lui nu va face mai multe parale decât al meu când curentul din fa îi va trece printre umeri. Exist multe feluri de a fi condamnat la moarte. Ah! cât n-a fi dat în acel moment s fiu în închisoare i nu aici, tâmpitul de mine! S fi furat, de exemplu, când era înc atât de u or, prev tor, ceva, undeva, cât mai era timp. Nu te gânde ti înainte la nimic! Numai din închisoare po i ie i viu, nu i din r zboi. Restul, vorbe. Dac a mai fi avut timp, dar nu mai aveam! Nu mai era nimic de furat! Cât ar fi fost de bine într-o tihnit închisoare, îmi ziceam, pe unde nu vâjâie gloan ele! Nu vâjâie niciodat ! tiam una gata preg tit , cald , la soare! O v d ca-n vis, cea de la Saint-Germain, atât de aproape de p dure, o cuno team bine, treceam adesea pe acolo, alt dat . Cum te mai schimbi! Eram un copil pe atunci, mi-era fric de închisoare. Asta pentru c nu-i cuno team bine pe oameni. N-o s mai cred niciodat în ceea ce spun oamenii, în ceea ce gândesc. Numai de ei trebuie s i fie fric , mereu. Cât timp ar trebui s dureze delirul pentru ca s se opreasc epuiza i, în sfâr it, ace ti mon tri? Cât timp poate s dureze o asemenea criz ? Luni? Ani? Cât? Poate pân la moartea lumii întregi, a tuturor nebunilor? Pân la ultimul? i pentru c evenimentele luau aceast întors tur disperat , m-am hot rât s joc totul pe o carte, s încerc ultimul demers, supremul, s încerc eu, de unul singur, s opresc r zboiul! M car în col orul unde m aflam. Colonelul se plimba la doi pa i. Vrui s -i vorbesc imediat. N-o f cusem niciodat . Era momentul s în- dr znesc. Acolo unde m aflam nu puteam pierde nimic. „Ce dore ti?" m-ar fi întrebat el, îmi închipuiam, foarte surprins bineîn eles, de curajoasa mea interven ie. I-a explica atunci lucrurile a a cum le în elegeam eu. S-ar vedea ce crede el însu i despre asta. Totul în via e s te l mure ti. În doi po i mai bine decât de unul singur.

Eram gata s fac acest demers decisiv când exact în acela i moment, se îndrept spre noi în pas alerg tor, sfâr it, de elat, un dragon (cum li se zicea pe atunci) cu casca în mân , ca Belizarie, i tremurând i plin de noroi, cu fa a i mai verde decât a celuilalt agent de leg tur . Bâiguia i p rea cuprins de un r u ciudat, acest dragon, parc ie it din mormânt i c ruia îi venea mereu s verse. Nu-i pl ceau nici lui gloan ele, acestui strigoi? Le presim ea ca i mine? – Ce-i? îl opri net colonelul, brutal, deranjat, aruncându-i strigoiului o privire de o el. -l vad a a pe neispr vitul sta de dragon într-o inut atât de pu in reglementar i cufurindu-se tot de fric , îl înfuria pe colonelul nostru peste m sur . Lui nu-i pl cea deloc frica. Era evident. i apoi cu casca aceea în mân , mai ales, ca o p rie melon, putea face mult r u regimentului nostru de atac, un regiment care se avânta în r zboi. P rea c i face intrarea, salutând, el, dragonul f cal, r zboiul. Sub aceast privire reprobatoare, mesagerul cl tinându-se î i lu pozi ia reglementar , cu degetele mici pe cusutura pantalonilor, cum se cade în acest caz. ov ia astfel eap n pe taluz. Transpira ia îi curgea de-a lungul gâtului i maxilarele îi tremurau atât de tare c scotea din pricina asta scurte schel ieturi ca un c el care viseaz . Nu puteai s i dai seama dac vroia s ne vorbeasc sau chiar plângea. Nem ii no tri ghemui i la cap tul drumului î i schimbau în acel moment instrumentele. Î i continuau acum prostiile la mitralier ; scuipau din ea un fel de pachete mari de chibrite i în jurul nostru zburau imediat roiuri de gloan e turbate, în ep toare ca viespile. Omul putu în cele din urm s scoat pe gur ceva articulat. – Sergentul de cavalerie Barousse a fost ucis o clip mai înainte, domnule colonel, zise dintr-o suflare. – Ei i? – A fost ucis în timp ce c uta furgonul cu pâine pe drumul spre Etrapes, domnule colonel! – Ei i? – A fost f cut nd ri de un obuz!

– Ei i, Dumnezeule!

– Asta-i, domnule colonel!

– Asta-i tot?

– Da, asta-i tot, domnule colonel!

i pâinea? întreb colonelul.

Acesta fu sfâr itul dialogului pentru c mi-aduc aminte c abia a avut timp s zic : „ i pâinea?" i asta

fu tot. Apoi, nimic altceva decât foc amestecat cu vuiet. Dar un vuiet cum nu cred c ar mai putea exista. Îmi

fur atât de pline urechile, ochii, nasul, gura, imediat, de vuiet c am crezut c sta-i sfâr itul, c am devenit eu

însumi foc i vuiet.

Dar nu, focul se îndep rt , vuietul îmj r mase mult timp în cap, iar bra ele i picioarele-mi tremurau ca

i cum cineva m zgâl âia din umeri. M dularele mele p reau c m p sesc de i r sei cu ele pân la urm .

În fumul care-mi în ep ochii mult timp dup aceea, mirosul violent de praf de pu i de sulf persist vrând

parc s ucid plo ni ele i p duchii întregului p mânt.

gândii imediat la sergentul de cavalerie Barousse care se f cuse nd ri cum ne informase cest lalt.

Era o veste bun . Cu atât mai bine! M gândii imediat: „Un hoit mai pu in în regiment!" Vrusese s m dea în

Consiliul de r zboi pentru o cutie de conserve. „Fiecare cu r zboiul lui!" îmi zisei. În aceast privin sunt de

acord, tot mai serve te la ceva r zboiul din când în când. Mai tiam eu vreo trei sau patru din tia în regiment,

scârbe blestemate, pe care i-a fi ajutat cu mare pl cere s g seasc un obuz ca Barousse.

Cât despre colonel, nu-i doream r ul. Dar era i el oricum mort. La început nu-l v zui. i asta pentru c

fusese zvârlit pe taluz, culcat pe o coast de explozie i proiectat pân în bra ele dragonului, mesagerul,

terminat i el. Se îmbr au pentru moment i pentru totdeauna, dar dragonul nu mai avea cap, nimic decât o

deschiz tur deasupra gâtului, plin cu sânge care bolborosea gâlgâind ca dulcea a în crati . Colonelul avea

burta deschis , i se strâmba urât din pricina asta. Trebuie s -l fi durut tare lovitura în momentul când s-a

produs. Cu atât mai r u pentru el! Dac ar fi plecat de la primele gloan e, nu i s-ar fi întâmplat.

Toate aceste c rnuri sângerau enorm adunate la un loc.

Am p sit f z bav locul, fericit peste m sur de pretextul ce se ivise, ca s m c nesc.

Fredonam chiar un crâmpei de melodie, cl tinându-m ca la sfâr itul unei partide prelungite de canotaj când î i

sim i picioarele pu in str ine. „Un singur obuz! Repede se mai aranjeaz lucrurile cu un singur obuz", îmi

ziceam. „Ia te uit ! îmi repetam tot timpul. Ia te uit ! " ...

Nu mai era nimeni la cap tul drumului. Nem ii plecaser . Totu i înv asem foarte repede acel fel de a

nu mai merge niciodat de acum încolo decât în umbra copacilor. M gr beam s ajung în cantonament ca s

aflu dac mai fusese cineva din regiment ucis în recunoa tere. Trebuie s mai existe i ni te trucuri ca s te la i

cut prizonier!

...

îmi ziceam. Ici, colo, urme de fum se ag au de mu uroaie. „Sunt oare de-acum cu to ii

mor i? m întrebam. Fiindc nu vor s în eleag absolut nimic, iat de ce ar fi avantajos i practic s fie uci i cu

to ii cât mai repede

...

Cum s-ar mai termina, imediat

...

Ne-am întoarce acas

Am trece poate prin pia a Clichy

în triumf

...

Unu sau doi, care ar mai fi supravie uit

...

Dac ar fi fost dup mine

...

Ni te b ie i pl cu i i bine

cu i, înapoia generalului, to i ceilal i vor fi murit ca acest colonel

...

ca Barousse

...

Ca Vanaille

...

(alt porc)

...

etc. Ne-ar acoperi de decora ii, de flori, am trece pe sub Arcul de Triumf. Am intra în restaurant, ne-ar servi f

pl tim, n-am mai pl ti nimic, niciodat în via a noastr . Ei sunt eroii! s-ar zice când ar veni nota. Ap torii

Patriei! i asta ar fi de ajuns!

...

Am pl ti cu mici drapele franceze

...

Casieri a ar refuza banii eroilor i ne-ar mai

da de la ea ceva parale s rutându-ne când am trece prin fa a ghi eului ei. Pentru asta ar merita s tr ie ti."

Observai alergând c bra ul îmi sângera, dar foarte pu in, nu era o ran destul de adânc , o zgârietur .

Trebuia s-o iau de la cap t.

Începu s plou , câmpiile Flandrei sorbeau apa murdar . Mult vreme nu mai întâlnii pe nimeni, nimic

decât vântul i un pic mai târziu soarele. Din când în când, nu tiu de unde, a a, un glon prin soare i aer m

uta, bine dispus, îndârjit s m ucid , în aceast singur tate, pe mine. De ce? Niciodat , de-ar fi s mai tr iesc

o sut de ani, n-o s mai merg în plimbare la ar . Jurasem.

Mergând a a, încotro vedeam cu ochii, îmi aminteam de ceremonia din ajun. Avusese loc aceast

ceremonie pe o paji te în spatele unei coline; colonelul cu vocea lui puternic inuse o predic regimentului:

„Sus inimile! zisese

...

Sus inimile! i tr iasc Fran a!" Când nu ai imagina ie, s mori nu înseamn nimic, dar

dac ai, s mori înseamn prea mult. Iat p rerea mea. Niciodat nu în elesesem atâtea lucruri deodat .

Colonelul nu avusese niciodat imagina ie. De aici venise toat nefericirea acestui om, dar mai ales a

noastr . Eram deci singurul care-mi imaginam moartea în acest regiment? O preferam pe a mea, moartea,

târzie

...

Peste dou zeci

...

Treizeci de ani

...

Poate i mai mult, în locul celei pe care mi-o doreau unii imediat,

halind noroiul Flandrei cu gura plin , ba mai mult, cu gura cr pat pân la urechi de o schij . Doar ai dreptul s

opinezi asupra propriei tale mor i. Dar încotro s-apuc? Drept înainte? Cu spatele la du man. Dac jandarmii m-

ar fi prins astfel, hoin rind, cred c socotelile mele ar fi fost încheiate. M-ar fi judecat chiar în aceea i sear ,

foarte repede, f mofturi, într-o clas goal de coal . Erau multe clase goale peste tot pe unde treceam. S-ar fi

jucat cu mine de-a justi ia cum te joci când înv torul e plecat. Grada ii pe estrad , a eza i, eu în picioare, cu

tu ele la mâini, în fa a micilor pupitre. Diminea a m-ar fi împu cat: dou sprezece gloan e i înc unul. i

atunci?

Si m gândeam din nou la colonel, curajos cum era acest om, cu plato a lui, casca i must ile, dac l-ai

fi ar tat plimbându-se cum l-am v zut eu, sub gloan e i obuze, într-un music-hall, ar fi fost un spectacol de

umplut Alhambra de atunci, l-ar fi eclipsat i pe Fragson, în epoca despre care v vorbesc o formidabil vedet ,

totu i. Iat la ce m gândeam eu. La dracu cu inimile! m gândeam.

Dup ore nesfâr ite de mers furi at i prudent z rii în sfâr it pe solda ii no tri în fa a unui c tun de

ferme. Era un avanpost de al nostru. Al unui escadron cantonat acolo. Nici un mort la ei, m-au anun at. To i în

via ! i eu care aduceam marea veste: „Colonelul a murit!" le strigai de îndat ce fui destul de aproape de post.

„Nu coloneii ne lipsesc!" îmi r spunse caporalul Pistil, care era tocmai de gard i de corvoad , t indu-mi

vorba.

 

i pân o s fie înlocuit colonelul, car -te, punga ule, deocamdat , la distribuirea c rnii leia împu ite,

cu Empouille i Kerdoncuff i lua i i câte doi saci de fiecare; distribuirea se face în spatele bisericii

...

Se vede,

acolo

...

i apoi ave i grij de-mi aduce i numai oasele, ca ieri, i mai str dui i-v s v i de erta i ca s fi i

înapoi la grup înaintea nop ii, pu lamalelor!

Pornir m to i trei.

„Pe viitor n-am s le mai povestesc nimic!" îmi ziceam ofuscat. Vedeam eu bine c nu merit s le

poveste ti stora nimic, c o dram ca aceea pe care o v zusem. se pierduse proste te pentru ni te nemernici ca

ei! C era prea târziu ca s -i mai intereseze. i când tiam c numai cu opt zile mai înainte s-ar fi scris patru

coloane, sigur, de ziar i mi s-ar fi dat i fotografia cu ocazia mor ii colonelului, a a cum se întâmplase. Ni te

brute.

Într-o paji te de august umbrit de cire i i ars de sfâr itul verii se distribuia toat carnea regimentului.

Pe saci i pânze de cort întinse cât erau de mari i chiar direct pe iarb se l iau kilograme i kilograme de

ma e întinse, gr sime în smocuri galbene i decolorate, oi spintecate cu organele vrai te, iroind ingenioase în

verdea a dimprejur, un bou întreg t iat în dou , spânzurat de un copac i asupra c ruia se îndârjeau înjurând

patru m celari ai regimentului ca s -i scoat m runtaiele. Se certau tare între ele grupele pentru gr sime i pen-

tru rinichi mai ales, în mijlocul unor mu te cum nu i-e dat s vezi decât în asemenea momente, importante i

muzicale ca ni te p rele.

i apoi iar i sânge peste tot, prin iarb , în b i moi i confluente care- i c utau un loc de scurgere. Se

ucidea ultimul porc, ceva mai departe. Patru b rba i i un m celar î i disputau deja ni te m runtaie invizibile.

– Ei, borfa ule, mi se pare c tu ai dosit ieri mu chiul la de vac ! ...

Mai avui timp s arunc dou trei priviri asupra acestui diferend alimentar sprijinindu-m de un copac i

a trebuit s cedez imensei dorin e de a voma, i nu pu in, pân la le in.

M-au dus pân la cantonament pe o brancard , dar nu f a profita de ocazie ca s -mi terpeleasc cei

doi saci de pânz .

M-am trezit tot în oc rile caporalului. R zboiul continua.

Orice i se poate întâmpla unui om i iat c -mi veni i mie rândul pe la sfâr itul lui august s devin

caporal. M trimiteau adesea cu cinci oameni de leg tur , la ordinele generalului des Entrayes. Acest ef era

mic de stat, lini tit i nu se ar ta la prima vedere nici crud, nici eroic. Dar nu trebuie s ai încredere

...

P rea c

pune mai presus de orice tabieturile sale. Se gândea la ele f încetare i, m car c noi eram ocupa i cu

retragerea continu de mai bine de o lun , el înjura oricum pe toat lumea dac ordonan a nu-i g sea chiar de la

sosire, în noua etap , în fiecare cantonament, un pat foarte curat i o buc rie amenajat modern.

efului de stat-major, cu cele patru galoane ale sale, aceast grij de confort îi d dea mult b taie de

cap. Exigen ele menajere ale generalului des Entrayes îl agasau. Mai ales c el, galben, bolnav de gastrit în ul-

timul hal i constipat, nu era niciodat interesat de mâncare. Trebuia s i m nânce totu i ou le moi la masa

generalului i s -i asculte cu aceast ocazie dolean ele. E ti soldat ori nu e ti. Oricum nu-l plângeam, pentru c

era o mare bestie ca ofi er. Sta i i judeca i. Dup ce ne târam pân seara, la întâmplare pe dealuri i ar turi, ne

opream în cele din urm pentru ca generalul nostru s se poat culca undeva. I se c uta i i se g sea un sat

lini tit, bine ap rat, unde trupele nu cantonaser înc , sau dac erau deja trupe în sat, ele erau evacuate grabnic

i puse pur i simplu pe drumuri; sub cerul liber chiar dac apucaser s se grupeze.

Satul nu era rezervat decât statului-major, buc riilor sale, cailor, valizelor i de asemenea acestui

mârlan de comandant. Se numea Pinçon, mârlanul, comandantul Pinçon. Sper c a cr pat pân acum i nu de

moarte bun . Dar în momentul acela, despre care v vorbesc, era neru inat de viu. Ne aduna în fiecare sear pe

noi, oamenii lui de leg tur , ne înjura o bun bucat de vreme, pentru a ne aduce la ordine i a ne trezi

înfl rarea. Ne trimitea la dracu-n praznic pe noi, cei care ne târâser m toat ziua în urma generalului. Pe jos!

Pe cal! i iar pe jos! Tot a a, s -i duci ordinele de aici, dincolo. Când terminam toate acestea, mai bine ne-ar fi

înecat. Ar fi fost mai practic pentru toat lumea.

– C ra i-v ! C ra i-v la regimentele voastre! i repede! tuna el.

– Unde-i regimentul, domnule comandant? întrebam noi ...

– La Barbagny.

– Unde vine Barbagny, sta?

– E pe acolo!

Acolo unde ar ta el nu era nimic decât noapte, ca peste tot dealtfel, o noapte enorm care înghi ea

drumul de la doi pa i înaintea noastr , iar din întuneric nu ie ea decât un firi or de drum nu mai mare decât un

vârf de limb .

Du-te deci s -i cau i Barbagny-ul lui la cap tul lumii! Ar fi trebuit s sacrifici ca s -i g se ti Barbagny-

ul pe pu in un escadron întreg. i înc unul de curajo i! Dar eu care nu eram curajos i nici m car nu vedeam de

ce a fi fost curajos, eu doream evident, mai pu in decât to i, s -i g sesc Barbagny-ul, despre care dealtfel el în-

su i vorbea absolut la întâmplare. Era ca i cum ar fi încercat înjurându-m atât de urât s -mi trezeasc dorin a

de sinucidere. Ei, nu, nici chiar a a, sunt lucruri pe care le ai sau nu le ai, ai sau n-ai chef s te sinucizi.

Despre tot acest întuneric atât de compact de i se p rea c n-ai s i po i vedea bra ul dac -l întinzi un

pic mai departe de um r, nu tiam decât un singur lucru, dar pe sta absolut sigur, c era plin de nesfâr ite pofte

uciga e.

Aceast mutr spurcat de stat-major nu înceta de cum venea noaptea s ne trimit la moarte i asta-l

apuca mai ales pe la apusul soarelui. I te împotriveai în virtutea iner iei, te înc ânai s nu-l în elegi, întârziai

cât puteai pe lâng cantonamentul cât de cât comod, dar când în sfâr it copacii nu se mai z reau trebuia s

consim i totu i s te duci într-un fel spre moarte; cina generalului era gata.

Totul se petrecea începând din acest moment la voia întâmpl rii. Uneori g seai, alteori nu g seai

regimentul i Barbagny-ul lui. Cel mai adesea îl g seam din gre eal , pentru c santinelele escadronului de

gard tr geau în noi când ne apropiam. Ne recuno team astfel, vrând-nevrând, i sfâr eam noaptea aproape

întotdeauna în corvezi de tot felul, c rând multele baloturi de ov z i g le i cu ap , al turi de ceilal i, mereu

înjura i, ceea ce ne n ucea mai mult decât nesomnul.

Diminea a plecam, noi grupa de leg tur , to i cinci spre cartierul generalului des Entrayes pentru a

continua r zboiul.

Dar de cele mai multe ori nu g seam regimentul i nu f ceam altceva decât s a tept m s vin ziua

învârtindu-ne în jurul satelor pe drumuri necunoscute, pe marginile c tunelor evacuate i ale desi urilor

mohorâte pe care le evitam cât puteam din cauza patrulelor nem ti. Dar oricum tot trebuia s st m undeva în

noapte. De toate nu te puteai feri! Din vremurile acelea tiu ce trebuie s simt iepurii încol i pe terenurile de

vân toare.

Nu sc m noi cu mila. Dac i-ai fi spus comandantului Pinçon c e un asasin la i murdar, i-ar fi f cut

o pl cere enorm s ordone s fim împu ca i pe loc, c pitanului de jandarmi, care nu-l p sea niciodat , i care

cu precizie se gândea numai i numai la asta. Nu nem ilor le dorea el moartea, c pitanul de jandarmerie.

Trebuir m deci s ocolim ambuscadele, nop i i nop i imbecile la rând, numai i numai cu speran a din

ce în ce mai pu in rezonabil de a ne întoarce cândva i de asemenea, dac ne vom întoarce de a nu uita

niciodat c descoperiser m pe p mânt un om la fel ca tine i ca mine, dar mai avid mânc tor de hoituri decât

crocodilii i rechinii care adulmec , la suprafa a apei, cu botul c scat, în jurul ambarca iilor înc rcate cu

gunoaie i mort ciuni ce se descarc în larg, la Havana.

Marea înfrângere, în toate, este s ui i i mai ales s -i ui i pe cei care te-au f cut s crapi, i înc s crapi

s în elegi cât de porci pot fi oamenii. Când om fi pe marginea gropii, va trebui s nu mai facem pe

fanfaronii, dar nici s nu uit m, ci, s povestim totul f s schimb m o iot despre ce am v zut mai vicios la

oameni, s d m ortul popii apoi i s coborâm în mormânt. Asta i-ajunge ca povar pentru via a întreag .

I-a fi dat chiar eu însumi rechinilor s -i haleasc pe acest comandant Pinçon i pe jandarmul lui lâng

el pentru a-i înv a minte; i-a fi dat cu calul meu cu tot, ca s nu mai sufere, c ci nu mai avea spinare s racul,

atât de r u ajunsese, nu mai avea nimic în loc decât dou h lci de carne pe care le purta sub a, late cât cele

dou palme ale mele, iroind, pe viu, cu mari dâre de puroi care se prelingeau pe marginile husei pân la înche-

ietura genunchiului. Trebuia s galop m pe el totu i, câte unul sau doi

...

Se s turase i el de galopat. Dar caii

sunt mult mai r bd tori decât oamenii. Se îndoia galopând. Nu-l puteam l sa decât în aer liber. În grajduri, din

cauza mirosului exalat de r ni, pu ea atât de tare c s-ar fi sufocat. Când îl înc lecam îl durea atât de r u c se

curba ca-ntr-o reveren , i burta îi ajungea atunci la genunchi. Ai fi zis c înc lecai un m gar. M rturisesc, era

mai comod a a. Obosi i i noi cu tot o elul pe care îl c ram pe cap i pe umeri.

Generalul des Entrayes, în casa rezervat , î i a tepta cina. Masa era pus , lampa la locul ei.

– C ni i-v , dumnezeii mamii voastre, ne soma înc o dat Pinçon, leg nându-ne felinarul în dreptul

nasului. Ne a ez m la mas ! S nu v mai spun înc o dat ! S i ia t lp a, hoiturile astea împu ite! mai urla.

i se îmbujora la fa de turbare, acest diafan, trimi ându-ne a a s-o mierlim.

Câteodat buc tarul generalului ne strecura înainte de plecare câte o buc ic , era prea mult de halit

pentru general, care primea dup regulament patruzeci de ra ii numai pentru el singur! Nu mai era tân r acest

om. Trebuie s fi fost foarte aproape de pensionare. I se îndoiau genunchii când mergea. Probabil î i c nea

must ile.

Vinele, la tâmple, se vedea bine în lumina l mpii, desenau meandre, ca Sena la ie irea din Paris. Avea

fete mari, se zicea, nem ritate, i tot ca el, nu bogate. Poate c din pricin c i amintea mereu de ele, avea aerul

acesta atât de ar gos i sâcâitor ca un câine b trân deranjat în obiceiurile lui i care încerca s i g seasc co ul

lui cu perini oriunde cineva vroia s -i deschid u a.

Îi pl ceau gr dinile i trandafirii, nu-i sc pa nici o gr din de trandafiri, pe oriunde trecea. Nimeni nu iu-

be te ca generalii trandafirii. E tiut.

Ne a terneam oricum la drum. Greutatea era s porne ti mâr oagele la trap. Le era team s se mi te din

cauza r nilor mai întâi i apoi le era team de noi i de noapte, le era team de tot, ce mai! i nou la fel! De

zece ori ne întorceam s -l întreb m pe comandant care-i drumul. i de zece ori ne f cea chiul i împu i. Cu

lovituri de pinteni treceam de ultimul post de gard , d deam parola plantoanelor i ne aruncam dintr-o dat în

aceast aventur blestemat , în întunericul acestor inuturi ale nim nui.

Hoin rind mereu de pe un mal de întuneric pe altul, ajungeam s recunoa tem în cele din urm câte

ceva, a a credeam cel pu in

...

Când un nor p rea mai luminos decât altul ziceam c am z rit ceva

...

Dar înaintea

noastr , nu era nimic sigur decât ecoul într-un du-te vino continuu, ecoul zgomotului pe care-l f ceau caii

galopând, un zgomot enorm, atât de insuportabil c te în bu ea. P reau c galopeaz pân la cer, chemând to i

caii p mântului, s ne masacreze. Asta s-ar fi putut face doar cu o mân i o carabin ; era destul s-o sprijini,

teptându-ne, în dosul unui copac. Îmi ziceam c prima lumin care se va vedea va fi cel din urm foc de arm .

De patru s pt mâni de când dura r zboiul ajunseser m atât de obosi i, atât de neferici i, c eu îmi

pierdusem din cauza oboselii un pic din frica mea, pe drum. Chinul de a fi h ui i zi i noapte de ace ti oameni,

grada ii, cei mici mai ales, mai abrutiza i, mai meschini înc i mai du no i decât de obicei, îi face s ov ie

în cele din urm chiar i pe cei mai îndârji i în dorin a de a tr i.

Ah! Pofta s-o terg! S dorm! Mai întâi! i dac într-adev r nu este nici un mijloc s-o tergi ca s po i

dormi, atunci orice dorin de via dispare de la sine. Cât r mâneai în via trebuia s te faci mereu a c uta

regimentul.

Pentru ca în capul unui n u s se iveasc vreun gând trebuie s i se întâmple multe i n praznice

lucruri. Cel care m-a f cut s gândesc pentru prima oar în via a mea, cu adev rat, s gândesc, idei practice i

numai ale mele, era desigur comandantul Pinçon, bestia. M gândeam deci la el cât puteam eu de tare,

cl tinându-m , s tul, zdrobit sub greutatea armelor, accesoriu figurant în aceast incredibil aventur

interna ional în care m azvârlisem din entuziasm

...

O m rturisesc.

Fiecare metru de întuneric din fa a noastr era o nou promisiune de a cr pa i de a termina, dar în ce

fel? Nu era nimic neprev zut în aceast poveste, decât uniforma executantului. Va fi unul de-ai no tri? Sau unul

din fa a noastr ?

Nu-i f cusem niciodat nimic, eu, acestui Pinçon! Nici lui ca dealtfel nici nem ilor!

...

Cu capul lui de

pe te împu it, cu cele patru galoane care-i str luceau peste tot de la cap la buric, cu must ile aspre i genunchii

ascu i, cu binoclul care-i spânzura la gât, ca un clopot de vac , i cu harta lui de 1/1000 cu tot! M întrebam ce

turbare de a trimite la moarte pe ceilal i îl st pânea? Pe ceilal i care nu aveau hart .

Noi cei câ iva cavaleri ti f ceam pe drum tot atâta zgomot cât o jum tate de regiment. Probabil c ne

auzeam la o distan de patru ore împrejur sau poate c nu vroiau s ne aud . Tot ce se poate

...

nem ilor de noi? Cine tie?

Le era oare fric

O lun de nesomn pe fiecare pleoap , iat ce duceam cu noi i tot atât pe ceaf , pe lâng kilogramele de

fier rie. Se exprimau greu cavaleri tii mei din escort . Într-un cuvânt, de abia vorbeau. Erau b ie i veni i din

fundul Bretaniei pentru stagiu i tot ce tiau se datora nu colii, ci regimentului. În seara aceea încercasem s

schimb dou vorbe despre satul Barbagny cu cel care era al turi de mine i care se numea Kersuzon.

– Ia te uit , Kersuzon, îi spusei, suntem în Ardeni aici,

tii.

nimic ...

...

Tu

vezi ceva în fa a noastr ? C eu nu v d

– E întuneric ca-n cur, mi-a r spuns Kersuzon. Mi-era de-ajuns ...

i zi a a, n-ai auzit vorbindu-se de Barbagny în timpul zilei? Pe unde-o fi? l-am întrebat.

– Nu. i-atât.

N-am mai g sit Barbagny-ul niciodat . Ne-am învârtit în jurul nostru pân diminea a, pân în alt sat,

unde ne a tepta omul cu binoclul. Domnul general î i lua cafeaua sub umbrar în fa a casei primarului când

sosir m.

Ah! Cât e de frumoas tinere ea, Pinçon! îi atrase aten ia cu voce tare efului de Stat-major, v zându-ne

trecând, b trânul. Zicând asta, se scul i plec s fac pipi i un tur cu mâinile la spate, încovoiat. Era foarte

obosit în diminea a aceea, îmi strecur ordonan a, dormise prost generalul, îl nec jea vezica, se spunea.

Kersuzon îmi r spundea mereu la fel când îl întrebam noaptea, ajunsese s m distreze în cele din urm

ca un tic. Mi-a mai repetat de vreo dou , trei ori vorba cu întunericul, cu curul i apoi a murit, ucis cum a fost,

câtva timp mai târziu, la ie irea dintr-un sat, îmi aduc bine aminte, un sat pe care îl luasem drept altul, ucis de

ni te francezi care ne luaser drept al ii.

La numai câteva zile dup moartea lui Kersuzon ne-am gândit i am g sit un mijloc, de care eram foarte

mul umi i, ca s nu ne r cim în întuneric.

Ne d deau afar din cantonament. Bun. Nu ziceam nimic. Nu mai bomb neam. ,,C ra i-v !" f cea la,

ca de obicei cu mutra lui de cear .

– Bine, domnule comandant!

i iat -ne pleca i, f s ne l m prea mult ruga i, în direc ia în care tr gea artileria, to i cinci. Ai fi zis

mergeam la furat cire e. Erau multe v i prin p ile acelea. Ne aflam pe Meusa cu colinele ei, acoperite cu

vii, cu strugurii înc necop i i toamna, când satele din lemn bine uscate de cele trei luni de var se puteau

aprinde cu u urin .

Observasem asta noi în ine, într-o noapte când nu tiam încotro s-o apuc m. Ardea mereu câte un sat

aflat în b taia tunului. Nu ne apropiam prea mult, priveam numai de departe satul, ca spectatori, ai fi spus, de la

zece, doisprezece kilometri. i sear de sear , în perioada aceea, o mul ime de sate începuser s se aprind la

orizont, mereu, ca i cum am fi fost înconjura i de cercul imens al unei s rb tori ciudate a acestor sate care

ardeau în fa a noastr , în dreapta i în stânga cu fl ri care urcau i lingeau norii.

Vedeam trecând prin fl ri totul: bisericile, hambarele, unele dup altele, cl ile care d deau o flac

mai vie, mai înalt decât celelalte i apoi grinzile care se ridicau drept în noapte cu b rbi de scântei înainte de a

dea în fl ri.

Se vede bine când arde un sat, chiar de la dou zeci de kilometri. Era pl cut. Un c tunel de nimic pe care

de-abia dac -l puteai z ri în timpul zilei în fundul unui inut pr dit, ei, bine, n-ave i idee noaptea când arde,

ce efecte scoate! Ai fi zis c -i Nôtre-Dame. Un sat poate arde o noapte întreag , chiar unul mic, la sfâr it ai zice

-i o floare uria , care se face apoi cât un mugure, i apoi dispare.

Scoate fum i atunci tii c e diminea .

Caii pe care-i l sam în eua i în câmp al turi de noi nu se mi cau. Noi dormitam to i în iarb , afar de

unul, care f cea de gard , la rând, obligatoriu. Dar când te ui i la foc, noaptea trece mai u or, nu mai înduri

nimic, nu mai e ti singur.

Din nefericire, satele n-au durat

...

Dup o lun , în acel inut n-au mai existat sate. Se tr gea cu tunul i

asupra p durilor. N-au durat nici astea mai mult de opt zile. Ard frumos p durile, dar in pu in.

Apoi convoaiele de artilerie o apucar pe toate drumurile, ele într-un sens i civilii care se refugiau în alt

sens.

Pe scurt, noi nu mai puteam merge nici înainte, nici înapoi; trebuia s r mânem unde eram.

ceam coad la moarte. Generalul însu i nu mai g sea cantonament f solda i. Ne culcam în cele din

urm în plin câmp, general sau nu. Cei care mai avuseser un pic de inim i-o pierdur . Începând cam din

aceste luni solda ii erau împu ca i în grup pentru a fi ridicat moralul i jandarmul începu s fie citat pe ordinul

de zi pentru modul în care- i ducea micul lui r zboi, adânc, adev rat.

Dup o perioad de odihn ne-au suit din nou pe cai, câteva s pt mâni mai târziu, i am plecat mai

departe spre nord. Frigul veni i el dup noi. Artileria nu ne mai p sea. Nu mai întâlneam totu i nem i, decât

din întâmplare, câte un husar, sau un grup de tiraliori, ici, colo, în galben i verde, o frumuse e de culori. Se

rea c ne c utam, dar ne îndep rtam de îndat ce ne z ream. La fiecare întâlnire doi sau trei cavaleri ti

mâneau pe loc, când de la ei, când de la noi. i caii lor, liberi, cu sc rile nebune i z ng nitoare, veneau galop

spre noi, cu eile zb tându-se în arcuiri bizare i pielea str lucitoare ca cea a portofelelor cadou, de Anul Nou.

Veneau s se al ture cailor no tri, prieteni de îndat . Ce noroc! Noi n-am fi putut face la fel!

Într-o diminea , întorcându-se din recunoa tere, locotenentul de Saint-Engence îi invita pe ceilal i

ofi eri s constate c nu le vindea gogo i. „Am spintecat doi!" asigura el pe fiecare în parte, i- i ar ta în acela i

timp sabia, unde, era adev rat, sângele închegat umplea micul ule , f cut într-adins pentru asta.

– A fost uluitor! Bravo, Saint-Engence!

...

Dac l-a i fi v zut domnilor! Ce asalt! îl sprijinea c pitanul

Ortolan.

 

Se întâmplase chiar în escadronul lui Ortolan.

 

– N-am pierdut nimic din ceea ce s-a petrecut! Nu eram departe! O lovitur cu vârful la gât înainte i la

dreapta!

...

Poc! Primul

cade

O alt în ep tur drept

în piept!

...

La stânga! Str punge i! O adev rat manevr

de gal , domnilor!

...

Înc o dat , bravo, Saint-Engence! Doi l ncieri! La un kilometru de aici! ia doi sunt i

acum acolo! în mijlocul ar turii! R zboiul s-a sfâr it pentru ei, nu-i a a, Saint-Engence?

...

Ce lovitur dubl ! S-

au golit probabil ca ni