Sunteți pe pagina 1din 3

Drepturile minoritatilor nationale Egalitarism versus Non-Egalitarism

In aceasta lucrare voi argumenta faptul ca protejarea drepturilor minoritatilor nationale intr-un stat democratic bazat pe domnia legii este o consecinta a unei gandiri si actiuni non-egalitariste. In primul rand, ce inseamna a proteja drepturile minoritatilor nationale intr-un stat democratic in care cetatenii se cuvine a fi egali in fata legii, indiferent de sex, varsta, educatie sau alte trasaturi caracteristice? A proteja drepturile minoritatilor nationale inseamna a legifera in favoarea unor anume cetateni in temeiul recunoasterii suplimentare a unor drepturi de care acestia ar putea sa nu se bucure fara luarea unor masuri speciale. Prima supozitie pe care se bazeaza intreaga argumentatia a celor care considera ca prin introducerea unor masuro speciale se apara drepturile minoritatilor este aceea ca drepturile minoritatilor nu sunt aparate. Ori aici deja avem de a face cu prima trasatura non-egalitarista a protectiei unor drepturi pentru minoritati. Si anume credinta ca drepturile minoritatilor nu sunt aparate prin faptul ca nu se adauga o norma juridica suplimentara. Pericolul nerecunoasterii unor drepturi ale unor cetateni cu o alta nationalitate fata de majoritate este unul cat se poate de discutabil. In temeiul unui pericol despre care nu putem spune cu siguranta cat de real este, unii cetateni sunt tratati diferit fata de ceilalti, avand legi speciale, aplicabile doar lor. Aici deja se comite o eroare, caci stim cu totii ca legile nu pot fi individualizate, ci reprezinta reguli generale de conduita a unei societati. Pot fi de acord ca atunci cand discutam despre legea pensiilor sau legea educatiei, avem in vedere anumite segmente ale populatiei, dar care pot fi generalizate in cazul fiecarui cetatean. A avea o lege a pensiilor nu exclude din aceasta categorie dreptul unui ceteaten minoritar de a avea pensie. In schimb, a avea o lege speciala a minoritatilor nu doar ca exclude dintr-ansa pe cei care nu sunt minoritari si nici nu pot fi vreodata, dar creeaza beneficii suplimentare unei categorii limitate de cetateni, producand discriminare printr-o masura non-egalitarista. Mai departe, chiar presupunand ca o astfel de protejare a drepturilor unor minoritari s-ar impune printr-o legiferare mai extinsa, o astfel de masura care ar putea fi gandita de unii ca fiind egalitarista, ar crea noi tendinte non-egalitariste. Sa zicem ca prin 1

introducerea intr-o lege a educatiei a unui drept de a invata in limba materna pentru cetatenii minoritari s-ar respecta din partea statului respectiv nevoile culturale ale unei minoritati. Pe de alta parte, un majoritar ar putea sustine ca nevoile sale culturale nu pot fi indeplinite de catre stat, ca sunt personale si nu au de a face cu nimeni altcineva. Mai mult decat atat, acesta ar putea contesta pe buna dreptate faptul ca unora li se indeplinesc niste dorinte sau nevoi culturale la cerere, in timp ce lui, care nu crede ca statul este cel care detine patrimoniul nevoilor culturale, nu i se pot indeplini. Ori cand legiferarea este suplinita de un cost material, majoritarul nostru nu doar ca este tratat inegal, dar actiunea statului respectiv devine chiar imorala. Chiar si presupunand ca ar exista un consens general cu privire la rolul statului in dezvoltarea culturala a unui popor, tot pare greu de acceptat ca unii cetateni trebuie sa beneficieze de legi si masuri speciale fata de ceilalti, indiferent de nationalitate sau alte distinctii caracteristice. Ce-i drept aici minoritarii pot contraargumenta ca este la fel de logica o lege a minoritatilor precum este o lege a mamelor, in care discriminarea este una de natura sexuala. Cu toate acestea orice minoritar care este mama poate beneficia de legea mamelor, in timp ce nicio mama care nu este minoritara nu poate beneficia de lega minoritatilor. In continuare, chiar si considerand inca cat se poate de legitima o lege a minoritarilor nationala, facand abstractie de contraargumentele de mai sus, problema nu este inca rezolvata. Presupunand ca atat minoritarii, cat si majoritarii convin asupra unei legi a minoritatilor nationale, legea respectiva incepe sa produca efect in comunitatea minoritara. Ori producand efect, reprezentantii majoritatii care sunt minoritari in comunitatea minoritatilor nationale, fiind de o alta nationalitate, sunt tratati inegal. Ei devin la randul lor o minoritate nationala in cluster-ul cultural minoritar. Ori acum s-ar cuvine sa se creeze si pentru ei inca o lege a majoritatii nationale minoritare in comunitarea minoritara pentru ca drepturile lor sa fie garantate suplimentar datorita pericolului pe care il poate genera comunitatea respectiva asupra apararii identitatii si valorilor culturale fundamentale. Intr-un astfel de context, ajungem deja intr-o logica a absurdului in care tot timpul vor exista minoritati in cadrul unei comunitati care vor dori legiferari particulare. In tot cazul, o norma juridica nu mai este norma juridica veritabila daca ea devine o regula a unui grup restrans de oameni si nu o regula generala a unei comunitati.

Pe de alta parte, o legiferare cat mai coerenta, care sa ia in calcul toate nevoile unei comunitati, poate elimina astfel de pretentii particularizate, de legiferare asupra unui singur grup de persoane. Masuri egalitariste ce pot fi luate sunt pentru categorii speciale de cetateni. Nu in ultimul rand, legiferarea drepturilor minoritatilor nationale poate fi considerata ca un efect al faptului ca statul respectiv nu respecta drepturile si libertatile cetatenesti in genere si este, cu siguranta, un motiv de ingrijorare cu privire la caracterul democratic al tarii respective. Prin urmare, a accepta drepturi suplimentare minoritatilor nationale aduce de la sine un puternic deserviciu statului de drept, oricine putand considera, ca fara legea respectiva, drepturile si libertatile comunitatii pana atunci au fost incalcate. Respectul fata de drepturile si libertatile unei minoritati nationale trebuie sa fie la fel de mare si egal cu respectul fata de drepturile si libertatile fiecarui ceteatean al tarii respective. Prin urmare, a trata diferit si, as adauga, discretionar, din punct de vedere lega, drepturile si libertatile individuale ale cetatenilor de alta etnie fata de populatia majoritara, reprezinta o masura non-egalitarista si contrara spiritului democratic al statului de drept, care ne transmite ca toti cetatenii trebuie tratati egali in fata legii, iar toate legile trebuie sa fie facute pentru toti cetatenii. In concluzie, drepturile si libertatile minoritatilor nationale trebuie respectate la fel de mult sau de putin ca si drepturile celorlalti cetateni ai unei tari, iar introducerea unei legi a minoritatilor nationale nu se impune pentru a trata in mod egal cetatenii unei tari. Legiferarea in mod particular a drepturilor minoritatilor nationale este o masura nonegalitarista prin faptul ca ea se bazeaza pe ratiunea conform careia doar printr-o astfel de lege cetatenilor minoritari li se respecta drepturile si libertarile culturale, ceea ce este fals, prin faptul ca o astfel de lege creeaza majoritari din minoritari si minoritari din majoritari in comunitatile mixte, nerezolvand insa problema si, nu in ultimul rand, ea creeaza deservicii statului si cetatenilor respectivi, care sunt supusi presiunii de a adopta o lege care adauga niste drepturi doar unora, fara a-i trata in mod egal pe toti ceilalti. mai cu seama o adaptabilitate a legilor unei tari la realitatile curente decat introducerea unor legi speciale