Sunteți pe pagina 1din 49

13 PREVEDERI DE ALCĂTUIRE PENTRU ELEMENTE DE BETON ARMAT

13 PREVEDERI DE ALCĂTUI RE PENTRU ELEMENTE DE BETON ARMAT În funcţie de raportul între dimensiunile

În funcţie de raportul între dimensiunile elementelor de rezistenţă, acestea pot fi liniare, de suprafaţă şi masive. Prevederile din prezentul capitol se referă la alcătuirea elementelor liniare (grinzi şi stâlpi) şi a plăcilor plane obişnuite, pentru clădiri civile şi industriale, conform prevederilor STAS 10107/0-90.

13.1 CRITERII PRIVIND CLASIFICAREA STRUCTURILOR DE BETON ARMAT SOLICITATE DE ACŢIUNI SEISMICE

13.1.1 Clasificarea elementelor structurale

Din punctul de vedere al modului de rupere, elementele de rezistenţă pot fi ductile, având deformaţii postelastice semnificative înainte de rupere, cu ductilitate redusă şi neductile, care se rup casant, cu deformaţii mici. Răspunsul elementelor de rezistenţă din beton armat, solicitate la intensităţile de exploatare ale încărcărilor obişnuite, permanente sau temporare, poate fi considerat în general elastic (pct. 4.2), iar modul de rupere depinde de solicitarea şi alcătuirea elementelor. Un factor important în alcătuirea elementelor şi structurilor din beton armat îl constituie apartenenţa lor la structuri supuse acţiunii seismice. Acţiunile seismice (excepţionale), prin intensitatea lor, dezvoltată într-un timp redus, pot determina depăşirea comportării elastice - elementele au aşa-zise incursiuni în domeniul postelastic. Acţiunea alternantă, orizontală, din seism solicită mai puternic anumite zone ale elementelor, unde se pot forma articulaţii plastice. Zonele cele mai solicitate, în care se presupune că pot să apară depăşiri ale comportării elastice, se numesc zone plastice potenţiale. Articulaţiile plastice apărute sub acţiuni seismice se deosebesc de cele formate sub efectul depăşirii intensităţilor de calcul ale încărcărilor obişnuite, prin faptul că se pot dezvolta succesiv în fibrele extreme, opuse, ale unei secţiuni transversale; fisurile se deschid şi se închid rapid, din cauza alternanţei momentelor încovoietoare (fig. 13.1a şi b). Pentru ca succesiunile rapide de solicitare maximă din acţiunea seismică să nu producă degradări periculoase ale capacităţii portante a elementelor, se iau măsuri specifice diferitelor tipuri de structuri. Modul de calcul şi de alcătuire este diferenţiat conform răspunsului posibil al structurii, ţinându-se seama de amploarea estimată a incursiunilor în domeniul postelastic, în condiţiile de activitate seismică din ţara noastră. Prin prisma modului în care elementele de rezistenţă participă la preluarea acţiunilor seismice în ansamblul unei structuri, se disting trei categorii:

elemente participante la structuri antiseismice, în zone cu seismicitate ridicată

(situate în zonele seismice de calcul A

elemente participante la structuri antiseismice, în zone cu seismicitate redusă (situate în zona seismică de calcul F);

E);

333

elemente neparticipante la preluarea acţiunilor seismice, fie din cauză că se deplasează liber, fără să se deformeze sub efectul componentei orizontale a acestor acţiuni (de exemplu, grinzile principale prefabricate de acoperiş, rezemate articulat pe

stâlpii halelor parter), fie din cauză că deplasarea laterală este împiedicată de elemente mult mai rigide, cum ar fi diafragme sau contravântuiri. Elementele din primele două categorii, destinate să asigure absorbţia şi disiparea energiei induse de cutremure, se împart în trei clase.

Clasa a cuprinde elementele care dezvoltă deformaţii post-elastice semnificative,

necesitând asigurarea unei ductilităţi corespunzătoare; prevederile de alcătuire constructivă şi de calcul sunt diferenţiate, în cazurile când este necesar, pentru zonele plastice potenţiale (zone spre care se dirijează localizarea deformaţiilor postelastice) şi restul zonelor din aceste elemente - zonele curente. Dacă poziţiile articulaţiilor plastice se pot determina cu suficientă exactitate, celelalte zone din structura respectivă pot fi încadrate în clasa b. Localizarea zonelor plastice potenţiale se face pe baza analizei comportării postelastice a structurilor [13]. Reglementările tehnice specifice permit stabilirea estimativă a poziţiei zonelor plastice potenţiale şi a lungimii acestor zone, în cazurile când nu se face un calcul aprofundat al structurii în domeniul postelastic (pct. 13.1.3).

Clasa b cuprinde elementele pentru care se pune condiţia să lucreze în stadiul

elastic sub acţiuni seismice, deoarece trebuie să corespundă uneia din următoarele criterii:

să fie suficient de rigide, pentru a transmite forţele seismice între diferite elemente componente ale structurilor; de exemplu, nodurile de cadre, planşeele lucrând ca şaibe orizontale etc.;

să fie etanşe; de exemplu, rezervoare de lichide, recipiente de gaze sub presiune şi

altele. De asemenea, sunt cuprinse şi elementele proiectate să lucreze în stadiul elastic, în

urma dirijării dezvoltării unui anumit mecanism de plastificare structural. Aceste elemente se dimensionează şi se armează cu un grad superior de asigurare în raport cu restul structurii din care fac parte, în funcţie de prevederile specifice tipului respectiv de structură.

Clasa c cuprinde elementele care lucrează în stadiul elastic sub acţiunea seismică,

deoarece din această acţiune le revin solicitări reduse; răspunsul elastic la solicitarea seismică este asigurat de o armare minimă constructivă (de exemplu, în cazul diafragmelor slab solicitate, la clădiri cu puţine niveluri). Ductilitatea reprezintă capacitatea unui material, a unei secţiuni, a unui element sau a unei structuri de a dezvolta deformaţii plastice semnificative înainte de rupere. Ductilitatea are importanţă deosebită în capacitatea de disipare a energiei induse de seism. Pentru a asigura supravieţuirea structurii chiar şi în condiţiile unor seisme puternice, reducerea capacităţii portante din cauza avariilor produse nu trebuie să depăşească anumite valori admise - de obicei, 15% din rezistenţa iniţială. În acest caz, ductilitatea se cuantifică prin energia absorbită şi disipată în cursul ciclurilor de încărcări alternante produse de acţiunea seismică. În acelaşi timp, ductilitatea asigură, prin capacitatea de rotire a articulaţiilor plastice, retransmiterea inelastică a eforturilor în structurile static nedeterminate, dinspre secţiuni sau elemente suprasolicitate, spre zone mai puţin solicitate. Ductilitatea se poate exprima şi prin raportul valorilor unor caracteristici de deformare în momentul ruperii şi valorile acestor caracteristici în momentul atingerii limitei de

334

curgere reală sau convenţională a armăturii întinse (indicele de ductilitate). Pentru secţiunile elementelor supuse la încovoiere cu sau fără forţă axială, caracteristica de deformare utilizată este rotirea capabilă a secţiunii, indicele de ductilitate secţională fiind

ultim

/

curgere

[12].

Ductilitatea redusă a betonului poate fi îmbunătăţită în principal printr-o armare corespunzătoare; de exemplu, în cazul betonului comprimat, confinarea cu armătură longitudinală şi în special cu etrieri măreşte de câteva ori deformaţia specifică ultimă.

13.1.2 Grupe de stâlpi

Rezistenţa unei structuri la acţiunile seismice depinde în primul rând de comportarea elementelor portante verticale, care în consecinţă necesită măsuri mai severe de calcul şi de alcătuire. Prescripţiile de armare ale stâlpilor sunt diferenţiate în funcţie de gruparea lor, dată în tabelul 13.1.

Tabelul 13.1

Gruparea stâlpilor

Grupa

Încadrarea stâlpilor în clasa:

Zona seismică de

Categoria de elemente

stâlpilor

calcul

A

a

E A

 

B

b şi c

E A

stâlpi participanţi la

a şi b

F

structuri antiseismice

C

c

F

stâlpi neparticipanţi la structuri antiseismice

13.1.3 Poziţiile şi lungimile de calcul ale zonelor plastice potenţiale

Prevederile de faţă se referă la elementele liniare (rigle, stâlpi) care fac parte din cadre

etajate participante la preluarea acţiunilor seismice, în zonele seismice de calcul A

Aceste prevederi se aplică în cazurile curente, când nu se efectuează un calcul postelastic aprofundat al structurii la solicitări seismice pentru stabilirea cu suficientă certitudine a poziţiei zonelor plastice potenţiale. Din acest motiv, pentru asigurarea ductilităţii elementelor, se consideră zone plastice potenţiale, având o lungime l p , zonele de la extremităţile tuturor stâlpilor şi de la extremităţile tuturor riglelor cadrelor, deşi nu în toate aceste secţiuni se formează articulaţii plastice (fig. 13.1c).

Prevederi pentru stâlpi

Lungimea l p a zonei plastice potenţiale se alege cea mai mare dintre valorile date de condiţiile:

E.

l p H s / 6; h s ; 600 mm

unde:

(13.1)

H s este înălţimea liberă a stâlpului la nivelul considerat (fig. 13.1c); h s - dimensiunea maximă a secţiunii stâlpului.

335

n n q  S ld q ld S H
n
n
q
 S
ld
q ld
S
H
n    S q ld
n
 
 S
q ld

a) diagrame de momente încovoietoare din gruparea specială, cu acţiune seismică alternantă

 
   
 
   
   
   
zone

zone

zone  
zone  
 
zone  

întinse

întinse
 
întinse  
întinse  
întinse  
întinse  
    zone   întinse  
    zone   întinse  

l p,s

l p,s

b) alternanţa zonelor întinse la extremităţile riglelor şi stâlpilor l l p,r  2h r
b) alternanţa zonelor întinse la extremităţile riglelor şi stâlpilor
l
l p,r  2h r
p,r
l p,r
l p,r
h
r
h s
H
ZPP
s H
ZPP

c) poziţia zonelor plastice potenţiale ZPP

ZPP
ZPP

pardoseală

rigidă

l p

ZPP subsol rigid
ZPP
subsol
rigid

l p

d) poziţia zonelor plastice potenţiale la baza stâlpilor

Fig. 13.1 Poziţia zonelor plastice potenţiale la cadrele structurilor antiseismice

336

Dacă la dimensionarea secţiunii stâlpului se admite, conform punctului 6.5.4, o valoare lim = 0,4 < b , atunci lungimea l p , determinată cu relaţia (13.1), se majorează cu 25%. Măsurarea lungimii l p se face de la marginea inferioară, respectiv superioară a riglelor care delimitează un nivel curent al cadrului (fig. 13.1c). La baza cadrului, l p se măsoară de la nivelul de încastrare al stâlpului, care poate fi nivelul fundaţiei, sau nivelul părţii superioare a peretelui, dacă stâlpul reazemă pe peretele din beton armat al unui subsol rigid (fig. 13.1d). Dacă la baza unui stâlp, deasupra fundaţiei, există un element constructiv suficient de rigid pentru a împiedica deformaţia liberă a stâlpului, de exemplu o structură de pardoseală rigidă, poate să apară o zonă plastică la acest nivel; în acest caz, l p se măsoară de la nivelul superior al pardoselii (fig.

13.1d).

Prevederi pentru grinzi

Lungimea zonei plastice potenţiale la grinzile cu înălţime constantă este:

(13.2)

unde h r este înălţimea secţiunii riglei. Măsurarea lungimii l p se face de regulă de la faţa stâlpilor care delimitează rigla (fig.

l p = 2 h r

13.1c).

A

ARMĂTURILOR

Stratul de acoperire cu beton trebuie să asigure aderenţa corespunzătoare a armăturilor şi protecţia acestora împotriva agenţilor fizici şi chimici din mediul în care funcţionează elementul; acoperirea cu beton se măsoară de la marginea elementului din beton, până la cea mai apropiată armătură considerată. Grosimea necesară a stratului de acoperire cu beton depinde de condiţiile de mediu, de dimensiunile elementelor, clasa betonului, condiţiile de control din timpul execuţiei, poziţia elementului structural într-o construcţie etc. În funcţie de agresivitatea mediului, se consideră:

medii obişnuite, fără agresivitate chimică, în care construcţiile pot fi expuse la intemperii şi la umidităţi ridicate; medii cu agresivitate chimică:

- mediul salin, umed, din zona litoralului Mării Negre; - medii conţinând gaze cu acţiune agresivă asupra betonului (bioxid de sulf, hidrogen sulfurat, acid clorhidric, amoniac etc.) sau pulberi agresive (săruri pulverulente solubile şi higroscopice - Na 2 SO 4 , CaCl 2 , NaCl, CaSO 4 etc.). Valorile grosimilor de acoperire cu beton a armăturilor pentru construcţiile situate în medii obişnuite sunt date în STAS 10107/0-90, iar pentru alte tipuri de medii, în reglementări specifice [3]. În continuare, se tratează cazul construcţiilor situate în medii obişnuite. Construcţiile sunt compuse din elemente structurale care pot fi expuse în mod diferit la acţiunea intemperiilor şi a umidităţii, atât prin poziţia lor în ansamblul structurii, cât şi prin gradul de protecţie, asigurat de finisaje. Se disting patru categorii de expunere, conform tabelului 13.2.

13.2

GROSIMEA

STRATULUI

DE

ACOPERIRE

CU

BETON

337

Tabelul 13.2

Categoriile de expunere în medii neagresive

Cate-

   

goria

Condiţiile de mediu

Exemple

 

Spaţii închise, cu umiditatea relati75%

interiorul clădirilor civile (inclusiv bucătării şi grupuri sanitare)

-

I

-

halele industriale cu umiditate redusă

În aer liber

 

exteriorul clădirilor protejate prin tencuire sau alte finisaje

-

   

grupurile sanitare şi bucătăriile, în spaţiile de utilizare publică

-

Spaţii închise, cu umiditatea relativă >75%

- halele industriale cu umiditate ridicată

II

- acoperişul recipientelor de lichide

 

- subsolurile neîncălzite

În aer liber

 

exteriorul clădirilor neprotejate, neexpuse la îngheţ-dezgheţ în stare umezită

-

 

Spaţii

închise,

cu

condens

- halele industriale cu degajări de aburi

tehnologic

 
 

- construcţiile expuse la îngheţ-dezgheţ în stare

În aer liber

 

umezită: cheiuri, stâlpi pentru estacade, canale

III

 

deschise, diguri

În contact cu apă sau alte lichide, neagresive chimic

- pereţii şi fundul recipientelor de lichide:

 

rezervoare, bazine, castele de apă

 

-

elementele prefabricate

În contact cu pământul

elementele monolite turnate în cofraje sau pe beton de egalizare: grinzi, stâlpi, pereţi

-

 

În contact cu pământul şi

- elementele monolite turnate direct în săpătură:

IV

eventual cu apă subterană fără agresivitate chimică

fundaţii, ziduri de sprijin

În tabelul 13.3 se dau grosimile minime necesare de acoperire cu beton a b a armăturilor longitudinale de rezistenţă, în funcţie de categoriile de expunere din tabelul 13.2 şi de tipul de elemente; pe lângă aceste valori, a b trebuie să respecte şi prevederea:

(13.3)

în care:

a b reprezintă acoperirea cu beton a armăturii; d - diametrul armăturii longitudinale considerate. Grosimea stratului de acoperire cu beton a armăturilor longitudinale trebuie să fie de regulă multiplu de 5 mm şi se obţine prin rotunjirea în plus (sau cu cel mult cu 2 mm în minus) a valorilor determinate pe baza tabelului 13.3 şi a relaţiei (13.3). Această rotunjire poate fi practic necesară, doar dacă este determinantă condiţia (13.3). În unele situaţii, pentru a b se adoptă alte valori minime faţă de cele date în tabelul 13.3 şi anume:

în cazul elementelor realizate din betoane obişnuite de clasă Bc10 şi Bc15 din categoriile II, III şi IV, respectiv al elementelor realizate din betoane cu agregate uşoare din categoria II, valori majorate cu 5 mm;

a b 1,2d, dar nu mai mult de 50 mm

338

în cazul elementelor aflate în contact direct cu lichide, dar care au faţa de contact protejată prin tencuire sau placare cu faianţă, se iau valorile pentru elementele de categoria II (în caz contrar, încadrarea este evident categoria III); în cazul părţilor subterane ale clădirilor, care au partea supraterană încadrată în categoriile I şi II, se pot adopta aceleaşi valori ca pentru partea supraterană (în loc de valorile pentru categoria III); diferenţa de grosime a stratului de acoperire, necesară în partea subterană, se realizează prin tencuire cu mortar de ciment de marca M100. Grosimea minimă a stratului de acoperire cu beton a armăturilor transversale este dată în tabelul 13.4.

Tabelul 13.3 Grosimea minimă a stratului de acoperire cu beton a armăturilor longitudinale, pentru elemente din beton de clasă Bc20, în medii fără agresivitate

 

Categoria elementului, conform tabelului 13.2

 
 

I

 

II

III

IV

Tipul de

monolit;

prefabri-

cat uzinat

monolit;

prefabri-

cat uzinat

indiferent de

element

preturnat

pe şantier

preturnat

pe şantier

modul de

execuţie

 

a b min , mm

Plăci plane şi curbe; nervuri dese cu b < 150 mm

10

10

15

15

20

-

Pereţi structurali

15(30)

10

20(30)

15

30

45

Grinzi; stâlpi;

 

25 20

 

30 25

35

 

bulbii diafragmelor

-

Fundaţii; fundul recipientelor de apă

 

- -

 

- -

35

45

Observaţii:

1. valorile din paranteze se referă la armăturile de rezistenţă ale pereţilor turnaţi în cofraj

glisant.

2. la panourile mari prefabricate de faţadă se aplică reglementările specifice acestor structuri.

3. la plăci şi pereţi, grosimile minime ale stratului de acoperire cu beton date în tabelul 13.3 şi conform condiţiei (13.3), se referă la armăturile de pe primul rând.

Tabelul 13.4 Grosimea minimă de acoperire cu beton a armăturilor transversale, mm

Categoria elementului conform tabelului 13.2

I

II

III

IV

monolit sau

preturnat pe

şantier

prefabricat

uzinat

Tipul de

armătură

etrierii şi barele transversale ale carcaselor sudate

15

10

15

20

25

339

13.3 ANCORAREA ARMĂTURILOR

În zonele de ancorare ale armăturilor în beton, acestea pot fi prevăzute cu:

capete drepte, pentru:

- barele realizate din PC60 sau PC52, sub formă de plase sau carcase, legate sau sudate (fig.13.2a);

- barele realizate din OB37, cu rol de montaj;

cârlige (ciocuri), pentru:

- barele din OB37, solicitate la întindere (fig. 13.2a);

- barele din PC60, PC52, întinse, fără ca ciocurile să fie obligatorii (fig. 13.2);

- etrierii din bare laminate la cald, netede sau cu profil periodic (fig. 13.7a,b).

capăt liber  7d l a D D  5d PC60 PC52 cârlig drept la
capăt liber
 7d
l
a
D
D  5d
PC60
PC52
cârlig drept la
d
90
l
 3d
a
cârlig îndoit la
D
OB37
180
d
l
a
D
 2,5d pt. d  20mm
a) măsurarea lungimii de ancorare la capătul
barelor
D
 5,0d pt. d  20mm
b) dimensiunile cârligelor

Fig. 13.2 Ancorarea armăturilor longitudinale din bare laminate la cald

În alte cazuri, ancorarea se poate realiza prin:

bare sudate perpendicular pe armăturile care trebuie ancorate, pentru:

- plase sudate din STNB (fig. 13.6) sau carcase sudate (fig. 13.7c);

- bare realizate din PC52, PC60, dacă lungimea de ancorare nu se poate realiza altfel

(fig.13.4);

îndoirea barelor, în nodurile cadrelor antiseismice (fig. 13.3);

bucle cu diametrul mărit, în situaţiile când efortul de întindere din armături se

transmite în cea mai mare parte la extremităţile elementelor: este cazul armăturilor tiranţilor, a grinzilor pereţi (fig. 13.5);

ancoraje speciale realizate cu piese metalice, frete etc.

Având în vedere cele de mai sus, barele fără cârlige la capete se utilizează pentru:

armăturile longitudinale de rezistenţă din PC60 şi PC52;

armăturile care pot fi comprimate într-o grupare oarecare de încărcări, pentru a

realiza transmiterea coaxială a efortului de compresiune între armătură şi beton (fig.

13.16d);

armăturile longitudinale de montaj, indiferent de tipul oţelului;

armăturile longitudinale sau transversale din STNB.

În cazul etrierilor din bare laminate la cald, cârligele sunt obligatorii.

340

13.3.1 Ancorarea armăturilor longitudinale

Pentru ca efortul de întindere sau de compresiune să se transmită de la armătură la beton, este necesară ancorarea barelor dincolo de secţiunea în care sunt solicitate maximal. Lungimea de înglobare în beton a unei armături, măsurată de la ultima secţiune în care bara este necesară din calcul, se numeşte lungime de ancorare. Această lungime depinde de tipul de oţel, prin suprafaţa armăturii (netedă sau profilată) şi de mijloacele de ancorare cu care este prevăzută bara în zona de capăt a ei (cârlige, bare transversale sudate etc.). Forţa totală se transmite de la armătură la beton prin aderenţă şi prin mijloacele de conlucrare. De multe ori, din considerente de alcătuire, barele se prelungesc în elementele din beton armat mai mult decât lungimea de ancorare teoretică, necesară din calcul.

13.3.1.1 Ancorarea armăturilor din bare laminate la cald

Lungimea de ancorare depinde de condiţiile de realizare a aderenţei, modul de solicitare, tipul armăturilor, calitatea betonului etc. Se consideră ca lucrând în condiţii severe de solicitare:

armăturile din zonele plastice potenţiale ale elementelor care fac parte din structuri

antiseismice, în zonele seismice de calcul A

armăturile elementelor supuse la forţe concentrate mari, aplicate la o distanţă 40d (d fiind diametrul armăturii) faţă de marginea interioară a reazemelor, ţinându-se seama astfel de solicitarea predominantă la tăiere a acestor armături;

armăturile elementelor solicitate la oboseală. Se consideră ca lucrând în condiţii defavorabile de aderenţă:

F;

armăturile situate în partea superioară a elementelor cu înălţimea h 300 mm, având

poziţia orizontală în timpul turnării betonului (sau cu înclinarea până la 45° faţă de

orizontală); armăturile orizontale din elementele structurale verticale (diafragme, pereţii rezervoarelor etc.), cu h mare şi grosimea 300 mm;

armăturile pentru care se presupune că tehnologia de execuţie sau alte cauze nu permit

realizarea unei aderenţe bune (de exemplu, la structurile executate în cofraje glisante). Condiţiile severe de solicitare se pot cumula cu condiţii defavorabile de aderenţă; dacă nu intervine nici una din situaţiile enumerate mai sus, aderenţa se consideră bună, iar condiţiile de solicitare, normale. Pentru armăturile longitudinale de rezistenţă din bare laminate la cald, lungimea necesară de ancorare l a , dincolo de secţiunea în care sunt solicitate maximal, se calculează cu relaţia:

(13.4)

în care d este diametrul armăturii care se ancorează, iar a rezultă din relaţia:

l a = a d

a = n anc

R

a

R

t

+ a0

(13.5)

Coeficienţii n anc şi a0 sunt daţi în tabelul 13.5, în funcţie de condiţiile de aderenţă şi de solicitare.

341

Pentru cazurile curente, se admite ca a pentru armăturile întinse să se determine direct, conform tabelului 13.6.

Tabelul 13.5

Coeficienţii n anc şi a0 pentru calculul l a

Condiţii de

aderenţă bună, condiţii de solicitare normale

 

condiţii defavorabile de aderenţă sau condiţii severe de solicitare

 

aderenţă şi

a0

de solicitare

 

n

anc

 

Tipul de oţel

PC60, PC52

OB37

PC60, PC52

OB37

Armături

         

întinse

0,05

0,08

0,07

0,12

12

Armături

         

comprimate

0,03

0,05

0,04

0,07

10

Observaţie: valorile din tabelul 13.5 se majorează cu 20% în cazul cumulării condiţiilor severe de solicitare cu condiţii defavorabile de aderenţă.

Tabelul 13.6

Coeficientul a pentru armături întinse

Oţel

Beton

aderenţă bună, condiţii normale de solicitare

condiţii de aderenţă defavorabile sau condiţii severe de solicitare

condiţii de aderenţă defavorabile şi condiţii severe de solicitare

 

Bc10*

     

PC60,

Bc15

35

45

55

PC52

Bc20

     

Bc25

30

40

50

 

Bc10

     

OB37

Bc15

40

50

60

Bc20

     
 

Bc25

35

45

55

Observaţie. *Barele din oţel PC60 nu se folosesc pentru armarea betonului de clasă Bc10.

Valoarea coeficientului a , determinată cu relaţia (13.5) sau din tabelul 13.6, se majorează cu 50% în cazul elementelor din beton uşor, armate cu bare din oţel OB37, dimensionate prin calcul. În figura 13.2 sunt indicate dimensiunile cârligelor de la capătul armăturilor din bare laminate la cald, respectiv modul cum se iau în considerare la realizarea lungimii de ancorare. Lungimea desfăşurată a cârligelor îndoite la 90, în cazul barelor din oţel PC60 sau PC52, se include în lungimea necesară de ancorare, calculată cu relaţia (13.4); pentru barele din oţel OB37, lungimea de ancorare se măsoară până la secţiunea în care începe curbura cârligelor îndoite la 180, fără a se lua în calcul lungimea desfăşurată a acestora. În unele situaţii, barele nu sunt solicitate la valoarea maximă R a ; de acest aspect se poate ţine seama introducând în relaţia (13.5) valoarea reală a efortului unitar în armătură, în secţiunea faţă de care se măsoară lungimea de ancoraj, cu condiţia ca a 0,5R a .

342

În cazul armăturilor din zonele plastice potenţiale, incursiunea în domeniul postelastic presupune creşterea eforturilor maxime, conform ramurii de consolidare a diagramei de calcul a - a (fig. 5.6); în acest caz, în relaţia (13.5) se introduce valoarea majorată 1,25R a conform Codului de proiectare pentru structuri în cadre de beton armat, NP007-97 [12]. În nodurile intermediare ale cadrelor participante la structuri antiseismice, ancorarea armăturilor longitudinale ale riglelor se realizează prin îndoirea barelor în interiorul nodului (fig.13.3a) [12]; acest mod de armare decurge din necesitatea de a evita ancorarea în zona plastică potenţială din deschiderea următoare. Din acelaşi motiv, în nodurile marginale, armăturile de la partea superioară şi cele de la partea inferioară trebuie să fie independente. Armăturile longitudinale din grinzi, care se ancorează în noduri, se prelungesc de la planul median al nodului cu lungimea de ancorare l a (fig. 13.3). Dacă lungimea de ancorare nu se poate realiza din cauza dimensiunilor insuficiente ale nodurilor cadrelor, ancorarea barelor laminate la cald cu profil periodic poate fi îmbunătăţită prin sudarea unor bare transversale (fig. 13.4).

d s l a,inf l a,inf d i    
d
s
l
a,inf
l
a,inf
d
i

l a,sup

12d s

12d i

, - bare inferioare ancorate în nod - bare superioare ancorate în nod - bare superioare continue prin nod a) fasonarea armăturilor grinzilor, în nodurile intermediare şi de capăt

40mm

40mm

l a  40mm d  12d
l a
 40mm
d
 12d

12d i

b) fasonarea armăturilor stâlpilor, în nodurile superioare

Fig. 13.3 Ancorarea armăturilor în nodurile cadrelor din zone seismice

toate barele longitudinale se

ancorează respectând prescripţiile pentru barele întinse, chiar dacă din gruparea specială ele rezultă solicitate numai la compresiune. În cazul stâlpilor de la ultimul nivel, ancorarea se poate realiza ca în figura 13.3b; ancorarea armăturilor de la nivelurile curente se realizează prin capete drepte (fig. 13.16).

Pentru structurile din zonele seismice de calcul A

E,

13.3.1.2 Ancorarea plaselor sudate din sârmă trasă netedă

Ancorarea plaselor sudate se obţine numai prin efectul de împănare în beton, realizat de armăturile transversale, perpendiculare pe direcţia de transmitere a eforturilor.

343

30 15 d l d t R R  10d l
30
15
d l
d t
R
R  10d l

12d l

30 15 d l d t R R  10d l  12d l  d

d t

 d d l t d t
 d
d
l
t
d
t
d t  d l,max
d t  d
l,max

Fig. 13.4 Îmbunătăţirea ancorării barelor longitudinale prin sudarea unor bare transversale

grindă perete stâlp armături orizontale - secţiune orizontală -
grindă perete
stâlp
armături orizontale
- secţiune orizontală -

Fig.13.5 Ancorarea prin bucle a barelor

Se consideră că fiecare nod al plasei (fig. 13.6) poate transmite de la armătură la beton

o forţă F i , conform relaţiei:

(13.6)

în care:

d t este diametrul armăturii transversale; l l - distanţa între axele armăturilor care se ancorează, dar nu mai mult de 30d t . Forţa preluată de o bară transversală, care intersectează barele longitudinale pe o lăţime de 1 m, este egală cu:

F i = 15 d t l l R t

F t = n l F i

unde n l este numărul barelor longitudinale, pentru o lăţime de 1 m, adică 1000 / l l . Forţa de întindere care trebuie să se transmită la capătul lungimii de ancorare a barelor longitudinale este:

(13.7)

în care A a este aria armăturii de rezistenţă longitudinală, pe o lăţime de 1 m (mm 2 /m). Numărul barelor transversale necesare n t rezultă din ecuaţia:

F

= A a R a = N a

F = n t F t

n t =

F

F t

=

A R

a

a

n F

l

i

(13.8)

Lungimea de ancorare necesară pentru o plasă sudată se stabileşte cu relaţia:

344

l a = n t l t

(13.9)

unde l t este distanţa dintre axele barelor transversale.

d t - diametrul armăturii transversale

l l F l i l l l d l - diametrul armăturii t t
l
l
F
l
i
l
l
l
d l - diametrul armăturii
t
t
l
a
longitudinale
N a = A a R a

Fig. 13.6 Ancorarea plaselor sudate din sârmă trasă netedă

13.3.2 Ancorarea armăturilor transversale

Etrierii sau agrafele din bare laminate la cald (OB37, PC52 şi PC60) se ancorează prin cârlige îndoite la 135sau la 180în cazul etrierilor din OB37, respectiv la 135în cazul etrierilor din PC52 sau PC60. Dimensiunile cârligelor sunt prezentate în figura 13.7a şi b. Porţiunile curbe ale cârligelor trebuie să fie continuate prin porţiuni rectilinii, având lungimea 5d (d este diametrul etrierului) şi cel puţin 50 mm. La stâlpii făcând parte din grupa A, lungimea minimă a porţiunii drepte a cârligelor trebuie să fie 10d. Barele transversale ale carcaselor sudate se ancorează prin sudarea lor pe barele longitudinale (fig. 13.7c). Pe porţiunea de ancorare, barele transversale trebuie să fie sudate

pe: două bare longitudinale, având diametrul cel puţin egal cu diametrul barei transversale; o bară longitudinală, având diametrul cel puţin egal cu 1,4d.

13.4 ÎNNĂDIREA ARMĂTURILOR

În elementele structurale este nevoie de multe ori de înnădirea barelor, din cauza tehnologiei de execuţie, a lungimii limitate de livrare a barelor, a diametrelor diferite necesare pe lungimea elementelor. Înnădirea armăturilor se face prin:

suprapunerea fără sudură a barelor, transmiterea efortului de la o bară la alta realizându-se prin intermediul betonului, datorită aderenţei; se pot înnădi în acest mod

345

bare având capete drepte (fig. 13.8 şi 13.10) sau armături având capetele îndoite cu rază mare de curbură (fig. 13.3a, nodul intermediar); sudarea barelor (fig. 13.11, 13.12); alte sisteme de înnădire (dispozitive mecanice, manşoane metalo-termice, bucle suprapuse la îmbinările elementelor prefabricate), omologate sau conform unor reglementări tehnice specifice.

 5d (10d) d  50mm D  2,5d etrier agrafă
5d (10d)
d
50mm
D  2,5d
etrier
agrafă

a) OB37

135  5d (10d)  50mm D  10d etrier b) PC52, PC60 sau OB37
135
5d (10d)
50mm
D  10d
etrier
b) PC52, PC60 sau OB37
 1,4d  d d
 1,4d
 d
d

c) carcase sudate

Observaţie: valorile din paranteze se referă la etrierii stâlpilor din grupa A

Fig. 13.7 Ancorarea armăturilor transversale

Poziţia înnădirilor

Ca regulă generală, este de preferat ca înnădirea armăturilor să se realizeze în zonele în care ele sunt cel mai puţin solicitate. În unele situaţii, din necesităţi tehnologice, înnădirea barelor se poate face în zone în care sunt cel mai solicitate: de exemplu, în cazul stâlpilor este permis ca înnădirea să se facă la baza stâlpilor, deasupra nivelului fiecărui planşeu. Dacă stâlpii sunt participanţi la structuri antiseismice (grupele A şi B), la nivelul de bază, situat deasupra fundaţiilor sau a pereţilor structurali ai subsolului, se evită înnădirea armăturilor, sau înnădirea se face prin sudură pentru toate barele având diametrul 16mm. Dacă clădirea are un subsol de tip cutie rigidă (fig. 13.16e), cu pereţi din beton armat, barele se duc continue pe cele două nivele de la bază (subsol şi parter). În cazul clădirilor fără subsol, barele se duc continue pe înălţimea primului nivel, începând din fundaţie, fără ca înnădirea să se realizeze prin mustăţi lăsate din fundaţie (fig. 13.16e).

Alegerea sistemului de înnădire

Pentru alegerea tipului de îmbinare a armăturilor se va ţine seama de următoarele:

- este obligatorie înnădirea prin sudură, pentru:

barele cu d 32 mm sau, conform [12], barele cu d 25 mm; barele cu d 16 mm, situate în zonele plastice potenţiale ale elementelor din structuri antiseismice; la elementele verticale ale clădirilor etajate (stâlpi, diafragme), această prevedere se aplică numai pentru nivelul de bază;

346

barele longitudinale ale elementelor solicitate la întindere centrică sau excentrică

cu mică excentricitate (tiranţi, tălpile întinse ale fermelor etc.), cu excepţia anumitor situaţii precizate în STAS 10107/0-90;

- se recomandă înnădirea prin sudură, pentru:

barele cu d 25 mm;

- nu se permite înnădirea prin sudură, pentru:

barele cu d 10 mm;

barele din sârmă trasă (STNB), cu excepţia sudurilor prin puncte de la nodurile plaselor sudate executate în uzine.

13.4.1 Înnădiri prin suprapunere

13.4.1.1 Înnădirea barelor laminate la cald

Lungimea de suprapunere necesară pentru realizarea înnădirii armăturilor de rezistenţă se determină cu relaţia:

(13.10)

în care l a este lungimea de ancorare, conform relaţiei (13.4). Coeficientul k s are valorile date în funcţie de raportul r i între aria armăturilor înnădite prin suprapunere în secţiunea curentă i şi aria tuturor armăturilor din aceeaşi secţiune:

l s = k s l a

k s = 1 + 0,50 r i , pentru înnădiri în zone întinse; k s = 1 + 0,25 r i , pentru înnădiri în zone comprimate.

Decalarea secţiunilor de înnădire trebuie să se facă la o lungime l s (fig.13.8a), în cazul plăcilor plane sau curbe. Numărul maxim de bare înnădite într-o secţiune este 1/4 din aria totală de armătură, în cazul barelor netede OB37, respectiv 1/2 din aria de armătură, în cazul barelor profilate PC52 şi PC60.

l s  1,5l a 100… 150mm l l s s armături cu profil periodic,
l s  1,5l a
100…
150mm
l
l
s
s
armături cu profil
periodic, d  20mm
 1,25l s

a) decalarea secţiunilor de înnădire a armăturilor inelare din pereţii rezervoarelor sau silozurilor

stâlpi grinzi  25mm  1,2d   25mm b h  1,2d h 
stâlpi
grinzi
 25mm
1,2d
 25mm
b
h
 1,2d
h
 
b
 bare distanţate

bare petrecute şi legate b) spaţierea barelor înnădite

Fig. 13.8 Înnădirea prin suprapunere a armăturilor din bare laminate la cald

347

În cazul stâlpilor, în general toate barele se înnădesc în aceeaşi secţiune (fig. 13.16). Pentru elementele încovoiate sau comprimate/întinse excentric, cu axa neutră în secţiune, dacă pe lungimea de înnădire efortul în armătura întinsă scade, astfel ca la unul

din capete să devină a 0,25R a , se admite să se ia k s = 1 (cu excepţia riglelor şi stâlpilor

cadrelor antiseismice). Raportul

se poate aproxima prin raportul momentelor

încovoietoare din secţiunile respective, M i / M j (fig. 13.9).

a

/ R

a

i

j

M i / M j (fig. 13.9).  a / R a i j l s
M i / M j (fig. 13.9).  a / R a i j l s
M i / M j (fig. 13.9).  a / R a i j l s
l s = l a
l s = l a
 ai = R a  aj  0,25R a M j M i
 ai = R a
 aj  0,25R a
M j
M i

Fig. 13.9 Înnădirea barelor cu solicitări reduse la unul din capete

Dacă barele rămân solicitate la compresiune în oricare grupare de acţiuni, lungimea de înnădire prin suprapunere trebuie să fie:

l s 30 d, pentru elementele din betoane de clasă < Bc25; l s 20 d, pentru elementele din betoane de clasă Bc25.

Între barele care se înnădesc trebuie să fie un spaţiu de 1,2d şi cel puţin 25 mm, deoarece transmiterea efortului se face prin aderenţă. Dacă dimensiunile elementului nu permit respectarea acestei prevederi, înnădirea se poate realiza prin petrecerea barelor fără spaţiu şi legarea lor cu sârmă (fig. 13.8b).

13.4.1.2 Înnădirea plaselor sudate

Lungimea de suprapunere a plaselor sudate diferă în funcţie de realizarea înnădirii (după direcţia barelor de rezistenţă sau după direcţia barelor de repartiţie) şi în funcţie de gradul de solicitare a barelor. Lungimea de suprapunere se măsoară între barele marginale ale plaselor, perpendiculare pe direcţia de înnădire. În figura 13.10 sunt date lungimile de suprapunere ale plaselor sudate din bare de oţel STNB [16]. Dacă înnădirea se face în zone în care solicitarea din armături este a 0,5R a , se permite reducerea lungimii de suprapunere (fig. 13.10a).

13.4.2 Înnădiri prin sudură

Înnădirea armăturilor prin sudură se face cu procedeele de sudare obişnuite, conform reglementărilor specifice din Instrucţiunile tehnice pentru sudarea armăturilor din oţel-

348

beton (C28-83), care indică şi dimensiunile minime ale cordoanelor de sudură. Calculul sudurilor se face în acelaşi mod ca pentru îmbinările sudate ale construcţiilor metalice. Pentru a asigura transmiterea centrică a efortului de la o bară la alta, cordoanele de sudură se dispun pe cât posibil simetric faţă de armătura care se înnădeşte. Cordoanele de sudură asimetrice provoacă o stare de solicitare locală suplimentară, de aceea nu sunt indicate decât dacă alcătuirea şi armarea transversală (etrierii) permit preluarea acestor solicitări. Înnădirile prin sudare mai des utilizate sunt prezentate în continuare [2]. Sudurile manuale prin topire cu arc electric (fig. 13.11) se pot executa prin suprapunerea barelor sau cu eclise.

în zonele comprimate: l s 30d pentru Bc < 25; l s 20d pentru Bc 25

în zonele întinse, conform schiţelor de mai jos:

0,5R a  a R a l s 2 ochiuri + 50mm; 50d

a 0,5R a l s 40d

l s l s d 50mm 2 ochiuri 50mm 1 ochi d
l s
l
s
d 50mm
2 ochiuri
50mm
1
ochi
d

a) înnădirea pe direcţia armăturilor de rezistenţă

l s

l s 100mm pentru d 4mm

l s  50mm pentru d  4mm d b) înnădirea pe direcţia armăturii de
l s  50mm pentru d  4mm
d
b) înnădirea pe direcţia armăturii de repartiţie

Fig. 13.10 Înnădirea plaselor sudate din sârme trase netede

Dacă înnădirea se face prin suprapunere, capătul barelor se va îndoi, astfel ca poziţia cordoanelor de sudură să fie simetrică faţă de axa barelor (fig. 13.11a). În cazul ecliselor confecţionate din bare rotunde (fig. 13.11b), aria celor două eclise trebuie să fie mai mare cu 20% decât aria barei înnădite, adică forţa capabilă a ecliselor trebuie să fie cu 20% mai mare decât a barelor. Dacă accesul electrodului este posibil numai dintr-o parte, înnădirea se poate face printr-o eclisă din oţel cornier (fig. 13.11c); lungimea de sudură se dublează în acest caz. Lungimile necesare ale sudurilor şi ale ecliselor rezultă din figura 13.11. Dacă dispunerea cordoanelor este nesimetrică, lungimile minime se dublează faţă de cele din figura 13.11a şi b.

349

Se pot suda cu acest procedeu bare având acelaşi diametru sau bare la care diferenţa diametrelor satisface condiţiile prescrise. La dispunerea armăturilor în elemente trebuie să se ţină seama de prezenţa ecliselor, pentru respectarea spaţiilor libere necesare unei betonări corespunzătoare.

10mm L s 10mm d OB37 a) sudură prin suprapunere L s  4d PC52,
10mm
L s
10mm
d
OB37
a) sudură prin suprapunere
L s  4d
PC52, PC60
L s  5d
1…2mm
10mm
10mm
L s
OB37
b) sudură cu eclise din bare rotunde
L s  4d
PC52, PC60
L s  5d
1…2mm OB37 L 10mm 10mm s c) sudură cu eclisă din oţel cornier L s
1…2mm
OB37
L
10mm
10mm
s
c) sudură cu eclisă din oţel cornier
L s  8d
PC52, PC60
L s  10d

Fig. 13.11 Înnădiri sudate cu arc electric

Secţiunea 1 - 1 1  20 30 - 45 L c /2 d 1
Secţiunea 1 - 1
1
 20
30 - 45
L c /2
d
1
1
L c /2
L c /2
L c /2
d
L c = 2,5d
cochilie metalică
L c = 2,5d
1
d  25mm
d
bară orizontală
bară verticală

Fig. 13.12 Sudarea armăturilor cap la cap în cochilie

Sudurile manuale cap la cap sunt realizate în baie de zgură, într-o cochilie metalică. Acest tip de sudură se poate folosi în cazul barelor cu d 25 mm. Soluţia este indicată pentru înnădirea barelor de diametre diferite, a barelor solicitate la oboseală sau în situaţiile când electrodul nu are acces decât dintr-o parte.

350

Formele de prelucrare ale capetelor barelor orizontale şi verticale sudate cap la cap şi lungimea minimă a cochiliilor sunt date în figura 13.12.

13.5 PREDIMENSIONAREA ELEMENTELOR DE REZISTENŢĂ DIN BETON ARMAT

Înainte de dimensionarea propriu-zisă, efectuată prin calculul secţiunilor necesare de beton şi de armătură, se apreciază, conform unor prevederi cu caracter constructiv, dimensiunile elementelor structurale. Acest lucru este necesar pentru determinarea greutăţii proprii a structurilor şi a rigidităţii elementelor, în scopul efectuării calculului static. Pe de altă parte, limitările constructive impuse pot garanta, în general, o stare de deformaţie corespunzătoare. Dimensiunile minime impuse de normele specifice diferitelor tipuri de structuri trebuie în general respectate, chiar dacă din calcul ar rezulta dimensiuni mai mici din punctul de vedere al capacităţii portante.

13.5.1 Predimensionarea stâlpilor

În figura 13.13 sunt prezentate câteva forme utilizate pentru secţiunile transversale ale stâlpilor.

b b h y h y h y h y h h h x h
b
b
h y
h y
h y
h y
h
h
h x
h x
h x
h x
d i
d
d
d e
Fig. 13.13 Forme uzuale pentru secţiunea stâlpilor

Dimensiunile minime ale secţiunii transversale sunt: 250 mm pentru stâlpii monoliţi (D 250 mm în cazul stâlpilor circulari), respectiv 200 mm pentru cei prefabricaţi, cu solicitări reduse. În cazul structurilor etajate, stâlpii pot avea secţiuni diferite pe înălţimea structurii; se recomandă ca retragerile (reducerea secţiunii) să se facă concomitent numai pe o direcţie şi la cel puţin 2-3 niveluri să se păstreze secţiunea constantă; de regulă, stâlpii din faţade se execută cu lăţimea constantă pe toată înălţimea, cu retrageri numai spre interiorul clădirii. Dimensiunile laturilor secţiunilor de formă dreptunghiulară, sau de alte forme ortogonale (L, T, I), se aleg de regulă multiplu de 50 mm. Raportul dintre laturile secţiunii se alege astfel, încât h/b 2,5; în cazul secţiunilor compuse T, I, L etc., limitarea se referă la raportul între dimensiunile maxime pe cele două direcţii h x / h y 2,5 (fig. 13.13). Înălţimea secţiunii transversale a stâlpilor h (cm) se poate alege orientativ în funcţie de solicitările M (kNm) şi N (kN), conform relaţiei:

351

h 8

3
3

M

0 4

,

N

3 M
3
M

Pentru stâlpii cadrelor antiseismice se poate utiliza relaţia:

h

N

0,3 bR

*

c

Evaluarea forţei axiale din stâlp se poate face în funcţie de suprafaţa de planşeu aferentă stâlpului şi numărul de niveluri.

13.5.2 Predimensionarea grinzilor

În figura 13.14 sunt prezentate câteva forme uzuale pentru secţiunile transversale ale grinzilor monolite sau prefabricate. În cazul grinzilor prefabricate executate în tipare fixe, pentru uşurarea decofrării sunt necesare evazări ale feţelor laterale, cu o pantă de circa 1%; dacă se utilizează tipare rabatabile, evazările nu sunt necesare. În lungul deschiderii, grinzile pot avea înălţimea constantă sau variabilă, de asemenea pot avea vute etc. Dimensiunea minimă a înălţimii secţiunii transversale h, în funcţie de deschiderea l a grinzilor, dimensiunile optime pentru înălţime şi rapoartele h/b recomandate sunt date în tabelul 13.7.

Tabelul 13.7

Dimensiuni pentru grinzi

Dimensiunea

Prescripţii şi recomandări în funcţie de tipul grinzilor

 

l

l

-

grinzi principale;

 

-

rigle de cadre antiseismice

15

12

l

Înălţimea minimă, h min

-

grinzi secundare şi nervuri dese simplu rezemate

20

 

l

-

nervuri dese încastrate elastic

 

25

 

l

-

grinzi principale

 

Înălţimea optimă, h opt

8

12

l

-

grinzi secundare

 
 

12

15

 

h

=

1,5

3

-

secţiuni dreptunghiulare

 

b

Lăţimea inimii grinzilor, b

h

2

3

secţiuni T

 

b

 

h

2

-

pentru cazurile în care

M

tors

  h  2 - pentru cazurile în care M tors M in cov  1

M

in cov

1

b

 

3

Pentru grinzile monolite înălţimea se adoptă, de regulă, multiplu de:

352

50 mm, dacă h 800 mm; 100 mm, dacă h > 800 mm. Lăţimea grinzii b se adoptă multiplu de 50 mm. De obicei, pentru grinzile monolite cu b 200 mm, se poate alege: b = 120; 150; 180; 200 mm.

13.5.3 Predimensionarea plăcilor

Grosimea plăcilor, în funcţie de tipul de planşeu din care fac parte, se alege cel puţin cea prevăzută în tabelul 13.8. Dacă grosimea necesară a stratului de acoperire cu beton a armăturii, conform punctului 13.2, este mai mare de 10 mm, diferenţa se adaugă şi la grosimea minimă admisă a plăcii. De regulă, grosimea plăcilor trebuie să fie multiplu de 10 mm.

Tabelul 13.8

Grosimi minime pentru plăcile planşeelor, h p min

 

Tipul planşeului

   

h p min

Planşee cu grinzi şi:

     

plăci armate pe o direcţie:

simplu rezemate

 

l

min

 

30

- 60 mm, pentru plăcile monolite;

- 30 mm, pentru plăcile prefabricate;

încastrate elastic

 

l

min

 

35

Se recomandă:

plăci armate pe două

   

-

70 mm, pentru plăcile planşeelor inter-

direcţii:

 

l

 

mediare ale clădirilor civile;

 

simplu rezemate

 

min

-

80 mm, pentru plăcile planşeelor inter-

   

40

mediare ale clădirilor industriale;

 

încastrate elastic

 

l

min

-

100 mm, pentru planşeele carosabile

 

45

 

Planşee

monolite

cu

nervuri

l

min

- 30 mm, pentru planşee cu corpuri de

dese

 

12

umplutură;

   

50 mm, pentru planşee fără blocuri de umplutură

-

Planşee fără grinzi:

     

planşee ciupercă

l

 
 

cu capitel drept

 

max

- 100 mm, pentru planşeele de acoperiş;

- 130 mm, pentru planşeele curente

 

32

cu capitel frânt sau capitel cu dală

l

max

 

35

planşee tip dală

 

l

max

- 130 mm

 

30

353

b p h p h b b
b p
h p
h
b
b

a) grinzi monolite

d) h = const.

feţe evazate 
feţe evazate

feţe neevazate

i t e d) h = const. feţe evazate  fe ţe neevazate tg  

tg   1/100

b) grinzi prefabricate

c) elemente prefabricate de suprafaţă (planşeu)

c) elemente prefabricate de suprafa ţă (planşeu) vută e) h = variabil Fig. 13.14 Forme uzuale
vută
vută

e) h = variabil

Fig. 13.14 Forme uzuale de grinzi

13.6 PREVEDERI SUPLIMENTARE PENTRU STÂLPI

Alegerea dimensiunilor secţiunii transversale se face conform punctului 13.5.1.

Prevederile de alcătuire ţin seama de clasificarea stâlpilor în grupele A, B şi C, conform punctului 13.1.2, tabelul 13.1 şi se referă la cazurile în care forţele axiale relative satisfac condiţia:

n =

N

bhR

c

0,05

13.6.1 Armăturile longitudinale

În figura 13.15 sunt prezentate câteva moduri de dispunere a armăturilor în secţiunile transversale ale stâlpilor.

Diametre utilizate şi distanţe între armături

Limitarea diametrelor utilizate pentru armăturile longitudinale se face conform datelor din tabelul 13.9.

Tabelul 13.9 Diametre minime şi maxime pentru armăturile longitudinale ale stâlpilor

 

Diametre minime, mm

Diametre maxime, mm

Tipuri de stâlpi

 

Tipul de oţel

PC60, PC52

OB37

PC60, PC52, OB37

Stâlpi structurali





28 - beton obişnuit 22 - beton cu agregate

Stâlpi turnaţi în zidărie, la structurile cu ziduri portante





Stâlpi nestructurali

10

uşoare

Distanţa liberă între armături trebuie să fie 50 mm; distanţa interax nu trebuie să depăşească 250 mm (fig. 13.15).

354

distanţa interax

etrier  250mm agrafă distanţa liberă  50mm a) b)  250mm etrieri neperimetrali 
etrier
 250mm
agrafă
distanţa
liberă
 50mm
a)
b)
 250mm
etrieri
neperimetrali
 250mm
c) etrier perimetral
d)

Fig. 13.15 Moduri de armare ale stâlpilor

Se admite armarea cu numai patru bare dispuse la colţurile secţiunii:

la stâlpii din grupa A, având laturile secţiunii 350 mm;

la stâlpii din grupele B şi C, având laturile secţiunii 400 mm.

În cazul secţiunilor circulare, numărul minim al barelor longitudinale de rezistenţă este

de şase. Dacă stâlpii au forme ortogonale compuse, numărul minim de bare rezultă din condiţia de a avea armături longitudinale în toate colţurile etrierilor (fig. 13.15d).

Procente de armare longitudinală

Procentul total de armare longitudinală p se determină cu relaţia

p =

A

a (

totală

bh

) 100 (%)

(13.11)

şi se referă la armătura totală de rezistenţă A a , dispusă în secţiune pe două laturi (compresiune excentrică dreaptă) sau pe contur (compresiune excentrică oblică). Se respectă următoarele limite:

procentul total maxim, de regulă 2,5 %;

procentul total minim, conform tabelului 13.10;

procentul minim de armare pe fiecare latură a secţiunii: 0,2 %;

În situaţiile în care din motive de asigurare a rigidităţii necesare la deplasări laterale,

sau din alte motive, secţiunea de beton a stâlpilor se majorează faţă de cea dedusă din calcul, astfel încât armătura longitudinală rezultă dimensionată constructiv, procentele totale de armare pot fi reduse cu 20 % faţă de cele din tabelul 13.10, cu condiţia ca procentul de armare pe fiecare latură să nu scadă sub valorile:

355

0,15 % la stâlpii din grupa A;

0,10 % la stâlpii din grupele B şi C.

Tabelul 13.10 Procente totale minime p min pentru armăturile longitudinale ale stâlpilor

   

Grupa de stâlp

 

Poziţia

 

A

B

C

stâlpului

 

Tipul de oţel

 

în structură

PC60

PC52

OB37

PC60, PC52

OB37

PC60, PC52

OB37

 

p min , %

interior

0,5

0,6

0,8

0,5

0,6

   

marginal

0,6

0,7

0,9

0,6

0,7

0,4

0,5

de colţ

0,7

0,8

1,0

0,7

0,8

Observaţie: La construcţiile cu un singur nivel, cu grinzile de acoperiş rezemate articulat pe stâlpi, pentru toţi stâlpii, indiferent de poziţia lor în structură, se adoptă procentele minime corespunzătoare stâlpilor interiori.

Înnădirea armăturilor

Înnădirea armăturilor pe înălţimea structurii se realizează conform prevederilor punctului 13.4. Barele de la nivelul inferior se deviază pe înălţimea riglelor, pentru a putea fi alăturate armăturilor de la nivelul superior (fig. 13.16a). Dacă secţiunile a două niveluri succesive sunt diferite, panta maximă admisă pentru devierea armăturilor longitudinale pe înălţimea riglelor este 1/6 (fig. 13.16b). Dacă această pantă nu se poate asigura, înnădirea se realizează prin bare intermediare suplimentare, care străbat nodul (fig. 13.16c). Sub ciocurile barelor comprimate apar solicitări excentrice faţă de axele barelor, ceea ce poate conduce la flambarea locală a barelor şi la desprinderea stratului de beton, dacă etrierii sunt montaţi necorespunzător (fig.13.16d) [56]. Se recomandă ca barele longitudinale, realizate din oţel profilat, să se termine drept, fără ciocuri, iar etrierii să se dispună corect. În cazul în care se utilizează oţel neted (OB37), barele trebuie să se termine cu ciocuri, deoarece există posibilitatea ca, sub unele combinaţii de încărcări, barele să fie întinse. În această situaţie, etrierii trebuie montaţi începând chiar din dreptul ciocurilor.

13.6.2 Armăturile transversale

În cazul stâlpilor, etrierii se dispun pentru a împiedica flambajul barelor longitudinale pe porţiunea dintre doi etrieri succesivi, pentru realizarea confinării zonei comprimate a secţiunii de beton şi preluarea eforturilor transversale din zonele de înnădire a barelor longitudinale. Rolul de rezistenţă al armăturilor transversale este destul de redus, nivelul de solicitare la tăiere în stâlpi fiind în general scăzut (cu excepţia stâlpilor scurţi). Armarea transversală este realizată sub formă de etrieri închişi perimetrali şi neperimetrali; se pot dispune şi agrafe, ale căror cârlige se leagă de etrieri în vecinătatea barelor longitudinale şi nu de acestea, pentru a mări eficienţa etrierilor (fig. 13.15 şi 13.18)

[36].

356

Pe înălţimea stâlpilor, din punctul de vedere al distanţei dintre etrieri se disting două tipuri de zone de armare transversală:

zone curente, cu armătura transversală dispusă la distanţa a e , respectând condiţiile:

a e  15d; 200 mm (grupa A); 300 mm (grupele B şi C)(13.12)

în care d este diametrul minim al armăturilor longitudinale. zone cu armătura transversală dispusă la distanţa redusă, a er :

(13.13)

în care d are semnificaţia de mai sus, iar h este dimensiunea laturii mari a secţiunii stâlpului.

a er   8d; h/5, cu condiţia a er 100 mm

l s = 1,5l a toate barele întrerupte în aceeaşi secţiune

tg>1/6

tg 1/6 l s 50 mm l s l s grindă  l a 
tg 1/6
l s
50 mm
l
s
l s
grindă
 l a
50 mm
bare deviate pentru înnădire
bare suplimentare
a) N N e e = 0 PC etrier N N lipsă
a)
N
N e
e = 0
PC
etrier
N
N
lipsă

d)

b) c) bare continue din bare continue pe fundaţie 2 nivele parter parter subsol perete
b)
c)
bare continue din
bare continue pe
fundaţie
2 nivele
parter
parter
subsol
perete
rigid
l
s

e)

Fig. 13.16 Înnădirea barelor longitudinale ale stâlpilor

357

Armătura transversală se dispune la distanţa redusă, a er :

a) în cazul stâlpilor din grupa A:

pe lungimea l p a zonelor plastice potenţiale, determinată conform punctului 13.1.3, (fig. 13.19a):

de la extremităţile inferioare ale stâlpilor cadrelor, la fiecare nivel, în toate

cazurile (fig. 13.1c, d);

de la extremităţile superioare ale stâlpilor care fac parte din cadre ale

structurilor etajate curente, ale fiecărui nivel, dacă

N

bh R

0

c

,

0 3

;

de la extremităţile superioare ale stâlpilor care fac parte din cadre ale

structurilor de rezistenţă, a căror alcătuire face posibilă dezvoltarea unor deformaţii plastice mari şi în aceste zone; de exemplu, în cazul cadrelor cu umplutură din zidărie masivă, la care desprinderea locală a zidăriei de stâlpi, sub acţiuni seismice puternice, poate transforma zona respectivă în stâlp scurt, sau în cazul structurilor în cadre, unde pereţii structurali pot fi întrerupţi din considerente funcţionale - figura 13.17;

pe toată înălţimea stâlpilor având raportul H s /h 3 (stâlpi scurţi), unde H s este înălţimea liberă a stâlpului, iar h latura cea mai mare a secţiunii transversale;

b) pe lungimile de înnădire prin suprapunere a armăturilor longitudinale, la toate

grupele de stâlpi;

c) în cazul înnădirii la baza stâlpilor din grupele A şi B, începând de la faţa superioară

a fundaţiilor, pe distanţa considerată până la capătul porţiunii de lungime l p , măsurată de la partea superioară a pardoselii (fig. 13.19b);

d) pe distanţa cea mai mare dintre l s şi l p , dacă zonele de înnădire sunt situate la aceeaşi

extremitate a stâlpilor nivelurilor curente cu zonele plastice potenţiale (fig.13.19a).

desprindere

seism zidărie masiv ă a er
seism
zidărie
masiv
ă
a er
(fig.13.19a). desprindere seism zidărie masiv ă a er gol perete stâlp scurt Fig. 13.17 Zone cu
gol perete
gol
perete

stâlp scurt

Fig. 13.17 Zone cu comportare de stâlpi scurţi

Etrierii stâlpilor din grupa A se termină cu cârlige alcătuite conform punctului 13.3.2, figura 13.7a şi b; porţiunile drepte ale cârligelor trebuie să fie de cel puţin 10d. Diametrele minime ale etrierilor se aleg:

(13.14)

unde d este diametrul maxim al armăturii longitudinale.

d e  1/4d; 6 mm; 8 mm (etr. perimetrali la stâlpii din grupa A)

358

În afara etrierilor perimetrali obligatorii, în secţiunea transversală sunt necesari şi etrieri neperimetrali sau agrafe, ţinând seama de următoarele:

la stâlpii din grupa A:

- fiecare bară longitudinală, de regulă, trebuie să fie legată de un colţ de etrier sau de agrafă, dacă legarea din două în două bare ar conduce la o distanţă > 200 mm între două ramuri succesive de etrieri (fig. 13.18a);

- se admite ca fiecare a două bară longitudinală să fie legată de un colţ de etrier sau de agrafă, dacă distanţa între două ramuri consecutive ale acestora este 200 mm (fig. 13.18b);

la stâlpii din grupele B şi C, se prevăd etrieri neperimetrali în cazurile:

- când au peste 3 bare longitudinale pe latură, dacă mărimea laturii mari a secţiunii este > 400 mm;

- când au peste 4 bare longitudinale pe latură, dacă mărimea laturii mari a secţiunii

este 400 mm.

la stâlpii din zonele seismice F, în afara zonelor plastice potenţiale, se admite să se

prevadă numai etrieri perimetrali, pe laturile cu 3 bare longitudinale, dacă dimensiunea

acestor laturi este  400 mm. b  200 mm h a)
acestor laturi este  400 mm.
b
 200 mm
h
a)
 200mm  200mm b  200mm b) h
 200mm
 200mm
b
 200mm
b)
h

Fig. 13.18 Dispunerea etrierilor neperimetrali în secţiunile stâlpilor

Procente de armare transversală

Procentul de armare transversală pe direcţia unei laturi b a secţiunii stâlpului se determină cu relaţia:

p e =

n

A

e 100 (%) a b

e

e

(13.15)

în care:

A e este aria secţiunii unei ramuri de etrier (sau agrafă); n e - numărul de ramuri de etrieri (sau agrafe), intersectate de un plan paralel cu latura b; a e - distanţa dintre etrieri pe înălţimea stâlpului. De exemplu, în figura 13.18a, p e după latura b se calculează pentru cinci bare (doi etrieri şi o agrafă), iar după latura h, pentru 4 bare (doi etrieri). Condiţiile necesare de armare cu etrieri, pe direcţia fiecărei laturi, sunt trecute în tabelul 13.11.

359

rigla sup. l p a er h H zonă a s e curentă a l
rigla sup.
l
p
a
er
h
H
zonă
a
s
e
curentă
a
l
er
s
l
p
rigla inf.
a) stâlp curent
zonă plastică potenţială l p a er pardoseală rigidă
zonă plastică potenţială
l p
a er
pardoseală rigidă

b) stâlp la nivelul de bază

Fig. 13.19 Măsuri de confinare prin îndesirea etrierilor în zonele plastice potenţiale ale stâlpilor

Tabelul 13.11

Procente minime de armare transversală a stâlpilor p e min

Grupa stâlpilor

Tipul zonei pe înălţimea stâlpului:

p e min , %

 

- zone plastice potenţiale:

dacă 

 

10

R

c

(0,4 + n)

 

R

a

A

dacă < 0,4 b

10

R

c

(0,4 + n) + 0,5 (

R

a

- zone curente (în afara zonelor plastice potenţiale)

0,15

B , C

0,1

În tabelul 13.11, n =

N

bhR

c

este valoarea relativă a forţei axiale, iar

x

h

0

şi

b

reprezintă valoarea relativă efectivă a poziţiei axei neutre, respectiv valoarea ei maximă (pct. 6.5.4.2, tab. 6.1). Stâlpii fretaţi se armează pe direcţia transversală cu frete, având pasul s:

(13.16)

s  1/5 d s ; 80 mm , cu condiţia s min = 50 mm

360

în care d s este diametrul sâmburelui de beton fretat. Diametrul fretei va fi cel puţin de 6 mm. Procentul de armare longitudinală, raportat la aria sâmburelui de beton fretat trebuie să

fie:

p

A

a

( total )

d

2

s

4

  0,5%

(13.17)

13.7 PREVEDERI SUPLIMENTARE PENTRU GRINZI

Dimensiunile secţiunilor transversale ale grinzilor se aleg conform punctului 13.5.2. Grinzile se armează cu carcase spaţiale, în care barele sunt legate cu sârmă, sau sunt sudate.

13.7.1 Armăturile longitudinale de rezistenţă

Diametre utilizate şi distanţe între armături

Diametrul minim este de 10 mm; diametrul maxim admis este, de regulă, 25 mm. La grinzile din beton uşor, barele cu diametrul >12 mm trebuie să fie din oţel cu profil periodic.

Distanţele libere între armături trebuie să respecte condiţiile din figura 13.20a. Pentru a permite introducerea pervibratorului, unul din spaţiile dintre barele de la partea superioară

a grinzii, de preferinţă situat în axul grinzii, trebuie să fie de cel puţin 50 mm. Distanţa interax pentru barele din zona întinsă va fi de maxim 200 mm.

sensul de turnare

d 1  50mm  30mm  d 1  25mm  d  25mm;
d 1
 50mm
 30mm
 d 1
 25mm
 d
 25mm;  d
d
 200mm

a)

armătură de montaj  400  700 incorect  400 b) c)
armătură de
montaj
 400
 700
incorect
 400
b)
c)

Fig. 13.20 Distanţe între barele longitudinale ale grinzilor

Se recomandă ca armăturile să se aleagă astfel, încât să fie dispuse pe cel mult două rânduri, atât în partea inferioară, cât şi în partea superioară a grinzilor. Dacă sunt necesare

361

armături şi pe rândul al treilea, acestea se dispun la distanţe interax duble faţă de cele admise pentru barele de pe primele două rânduri. Armăturile se plasează pe aceeaşi verticală; nu este permisă intercalarea lor, deoarece împiedică pătrunderea betonului (fig.

13.20b).

Procente de armare longitudinală

Procentele de armare minime pentru zonele întinse sunt date în tabelul 13.12. În cazul grinzilor obişnuite, p max rezultă din condiţia b , iar în cazul zonelor plastice potenţiale ale riglelor de cadre, din condiţia lim = 0,25 (pct. 6.6.2); pentru secţiunile dublu armate, se determină pentru diferenţa p p .

Procentele medii de armare, raportate la secţiunea utilă a inimii (bh 0 ), trebuie să se

încadreze, de regulă, în următoarele limite economice: 0,8

1,0

armare care depăşesc 1,2…1,5%.

la grinzile monolite şi

la grinzile prefabricate. Obişnuit, nu se recomandă utilizarea unor procente de

1,8%

2,0%,

Tabelul 13.12 Procente minime pentru armăturile longitudinale în zonele întinse ale grinzilor p min

Tipul de grindă

p min , %

Grinzi obişnuite (care nu sunt rigle de cadru) şi plăci, la care procentul de armare rezultat din calcul este p 0,10%

0,05 p min =1,15 p 0,10

Rigle de cadru participante la structuri antiseismice :

 

în zonele seismice de calcul A

E,

pentru armăturile întinse de pe reazeme

0,45

pentru celelalte armături întinse

0,15

în zona seismică de calcul F

0,10

Rigle de cadru neparticipante la structuri antiseismice

0,10

În secţiunile de reazem ale riglelor cadrelor participante la structuri antiseismice, raportul între cantitatea de armătură de la partea inferioară şi cea de la partea superioară trebuie să fie cel puţin 0,4 la construcţii aflate în zonele seismice de calcul A, B şi C şi cel puţin 0,3 în zonele D şi E (fig.13.28b). Ancorarea şi înnădirea acestor armături se asigură ca pentru bare solicitate la întindere (fig. 13.3a), chiar dacă din gruparea specială, ele rezultă solicitate numai la compresiune.

Stabilirea secţiunilor de la care armăturile longitudinale pot fi întrerupte sau înclinate

Pentru întreruperea sau înclinarea barelor necesare din calculul la moment încovoietor în secţiuni normale, se utilizează diagrama obţinută prin dilatarea (prelungirea) cu lungimea h/2 a diagramei înfăşurătoare a momentelor încovoietoare maxime (fig. 13.21). Această prevedere asigură şi preluarea momentelor încovoietoare în secţiuni înclinate. Pentru o bară se definesc următoarele secţiuni, măsurate în raport cu diagrama dilatată (fig. 13.22):

secţiunea I, în care o bară (sau un grup de bare) este integral necesară din dimensionarea la moment încovoietor - bara este utilizată la maxim în raport cu diagrama de momente încovoietoare dilatată;

362

secţiunea II, în care bara nu mai este necesară din calcul, momentul fiind preluat în întregime de celelalte bare din secţiune; distanţa dintre cele două secţiuni se notează l I,II . O bară longitudinală dreaptă poate fi întreruptă dincolo de secţiunea I, la distanţa l, dacă sunt îndeplinite condiţiile (fig.13.22a):

(13.18)

(13.19)

unde l a este lungimea de ancorare, conform punctului 13.3.1, relaţia 13.4. Se admite că pe lungimea l efortul în bară scade de la valoarea maximă la zero.

l

l

l I,II

l a

h 2 h 2 M d h 2 h 2 M h 2 h 2
h 2
h 2
M
d
h 2
h 2
M
h 2
h 2
M
d
h
2
h 2

M - diagrama înfăşurătoare a momentelor încovoietoare maxime M d - diagrama dilatată cu h/2

Fig. 13.21 Dilatarea diagramei de momente încovoietoare

direcţia de creştere

M
M
de momente încovoietoare direc ţia de creştere M I II l I, II l a l
I II l I, II l a l l  l a l  l
I
II
l I, II
l
a
l
l  l a
l
 l I, II
l 1 l i  2 l 2 l 2 I II l i B
l 1
l i 
2
l 2
l 2
I
II
l i
B
l i /2
A
l i
l 1  0
l I, II
l 1 + l i 
2
 l I, II
l 1 + l i + l 2  l a
l i 2 + l 2  l a

a) bare întrerupte sau ridicate în raport cu diagrama de momente încovoietoare

b) bară necesară şi la preluarea forţei tăietoare

Fig. 13.22 Condiţii privind stabilirea punctelor de întrerupere sau înclinare a armăturilor longitudinale în grinzi

363

Dacă bara are o porţiune ridicată, din punctul de vedere al preluării momentului încovoietor înclinarea poate să înceapă în secţiunea I; se consideră că efortul descreşte până la valoarea zero pe lungimea l i a părţii înclinate, a cărei extremitate trebuie, în consecinţă, să treacă dincolo de secţiunea II (fig. 13.22a). Distanţa l I,II se măsoară în proiecţie pe axa grinzii. Condiţiile pentru lungimea necesară a barei după secţiunea I, sunt:

(13.20)

(13.21)

l 1 0

l i l 1 +  l I,II 2 l 1 + l i +
l
i
l 1 +
 l I,II
2
l 1 + l i + l 2  l a

(13.22)

în care:

l 1 este distanţa de la secţiunea I până la punctul de ridicare a barei; l 2 - lungimea porţiunii drepte cu care se termină porţiunea înclinată, cel puţin 10d în zone comprimate şi 20d în zone care pot fi şi întinse (fig.13.23a). Dacă bara înclinată este necesară şi din calculul la forţă tăietoare, trebuie respectată în plus condiţia (fig. 13.22b):

l

2

i

+ l 2 l a

(13.23)

l 2  10d în zone comprimate l 2  20d în zone care pot
l 2  10d în zone comprimate
l 2  20d în zone care pot fi şi întinse
NU se folosesc bare flotante !
l
b)
2
min A a /3 duse
A a
R  10d
drept
R
45
a)
c)

Fig. 13.23 Alcătuirea barelor cu porţiuni înclinate

Determinarea secţiunilor de tipul I pentru fiecare bară longitudinală care se întrerupe sau se ridică, este necesară pentru “îmbrăcarea” diagramei înfăşurătoare a momentelor încovoietoare, dilatată cu h/2. Aceasta înseamnă satisfacerea condiţiei M capabil M, pentru fiecare secţiune verticală de-a lungul grinzii. În figura 13.24 se exemplifică modul de determinare a secţiunilor de întrerupere a barelor, în câmp şi pe reazeme, pentru cazul unei grinzi obişnuite, armată cu bare longitudinale drepte din oţel profilat. Se procedează după cum urmează:

Se calculează momentul capabil maxim M cap max , pentru toate barele de armătură longitudinală, rezultate din calculul la moment încovoietor, în secţiunea de câmp (barele având mărcile şi ) şi de reazem (barele şi ).

364

montaj 2  A B +    +  h A B 
montaj 2
A
B
+ 
  + 
h
A
B
 + + 
I
I
M
cap
h/2
II
M cap  + 
M
cap
M
cap 
M cap  +  + 
M cap 
M
cap 
h/2
II
l I, II
I
 222
h/2
h/2
h/2
l
 320
II
I
II
I
I
II
l
l I, II
l I, II
l
l
 218
II
I
I
II
 218
condiţie obligatorie
l  max (l a ;l I, II )
II
I
 220
I
l
l
II
montaj 2 A - A 220  218 218  
montaj 2
A - A
220 
218
218
320 222   B - B 220 
320
222
B - B
220 

Fig. 13.24 Stabilirea punctelor de întrerupere ale barelor în câmpul şi pe reazemul unei grinzi continue, armată cu bare drepte

365

Se grupează barele, în funcţie de poziţia lor în secţiunea transversală, ţinând seama de următoarele:

pentru armăturile de la partea inferioară (din câmp), barele de marca , plasate în

colţurile etrierilor (şi care trebuie să reprezinte cel puţin o treime din armătura totală necesară din câmp), se duc continuu până la reazemele adiacente; celelalte bare, cu

marca şi , constituie următoarele grupe de bare, care pot fi întrerupte în deschidere, două câte două;

pentru armăturile de la partea superioară (de pe reazem), se procedează la fel, cele

cinci bare împărţindu-se în două grupe; barele de marca , din colţurile etrierilor, se prelungesc pe toată lungimea diagramei de momente încovoietoare negative, cu respectarea condiţiilor (13.18) şi (13.19).

Grupurile de armături, în ordinea întreruperii lor, sunt: , pe reazem, şi , , în câmp.

Se calculează momentul capabil pentru toate grupele de bare şi se trasează linii

orizontale în dreptul fiecărui moment capabil, începând, faţă de axa grinzii, cu barele care vor fi întrerupte ultimele. La intersecţia liniilor cu diagrama de momente dilatată cu h/2 se află secţiunea I pentru grupul de bare considerat. Secţiunea II, de la care grupul de bare nu mai este necesar din calcul, este secţiunea pentru care momentul capabil al barelor rămase

intersectează diagrama de momente încovoietoare dilatată. Simplificat, se poate admite că momentul capabil pentru o bară sau un grup de bare este proporţional cu aria secţiunii transversale a barei sau a grupului de bare, adică:

M cap, grup =

A a ,grup

A a ,tot

M cap, tot

(13.24)

De la secţiunea I, barele trebuie prelungite cu distanţa l l I,II , cu condiţia l l a ;

secţiunea II pentru grupul de bare întrerupt este în acelaşi timp secţiunea I pentru următorul

grup de bare. De exemplu, secţiunea I (pentru barele de pe reazem) se află la

intersecţia liniei orizontale din dreptul valorii M cap cu diagrama de momente deplasată cu

h/2, iar secţiunea II , la distanţa l = l I,II > l a ; secţiunea I (pentru barele ), se află la

distanţa h/2 de la faţa reazemului, iar secţiunea II coincide cu secţiunea I ; de la secţiunea I , barele se prelungesc cu l = l a > l I,II .

Sisteme de armare ale grinzilor

Armăturile longitudinale ale grinzilor, în cazul barelor legate cu sârmă în carcase, pot fi drepte, sau cu porţiuni drepte şi porţiuni înclinate. Tendinţa actuală este de a arma grinzile cu bare longitudinale drepte şi cu etrieri, pentru reducerea consumului de manoperă necesară fasonării şi montării armăturilor, ca de exemplu în cazul grinzilor continue obişnuite (fig. 13.24) sau în cazul riglelor cadrelor antiseismice (fig. 13.28 şi 13.3). Dacă se utilizează şi bare cu porţiuni înclinate, specifice grinzilor încărcate gravitaţional, se respectă următoarele:

366

unghiul de înclinare este, de regulă, 45°, iar racordarea porţiunilor drepte cu cele

înclinate se face cu o rază de curbură 10d; nu se admit armături înclinate sub formă de bare flotante (fig. 13.23b);

barele înclinate se termină cu porţiuni drepte având lungimea l 2 , conform figurilor

13.22 şi 13.23a;

cel puţin o treime din armăturile din câmpul grinzilor şi cel puţin barele longitudinale

din colţurile etrierilor se menţin drepte până la reazeme şi se ancorează dincolo de reazeme ca bare solicitate la întindere (fig. 13.23c şi 13.24); barele înclinate nu se plasează lângă feţele laterale ale grinzilor, pentru a evita fisurarea prin despicarea stratului de acoperire cu beton, datorită presiunii mari care acţionează asupra betonului în porţiunile curbe ale armăturilor;

barele înclinate pot fi ridicate într-o singură secţiune sau în mai multe secţiuni, după

cum rezultă necesar din calculul la forţă tăietoare. Prima secţiune de înclinare se prevede la o distanţă de cel mult 50 mm de la marginea reazemului; se recomandă ca distanţa între prima şi a două secţiune de înclinare să nu fie mai mare decât h (înălţimea grinzii), iar în cazul în care sunt necesare mai mult de două secţiuni de înclinare, distanţele dintre aceste secţiuni să fie cel mult 1,5h (fig. 13.25). Pentru riglele cadrelor structurilor antiseismice, se recomandă evitarea utilizării armăturilor înclinate.

 50mm  50  50 M  h  h a e, câmp a
 50mm
 50  50
M  h
 h
a e, câmp
a e, reazem
 422
montaj 212
 118
 220
A ai, 1
 320
A ai, 2
Fig. 13.25 Armarea grinzilor obişnuite cu bare independente legate cu sârmă

În figura 13.25 este prezentată o variantă de armare a unei porţiuni dintr-o grindă continuă obişnuită, cu bare longitudinale drepte şi înclinate. Pentru zonele de reazem, în figura 13.26 sunt arătate două posibilităţi de armare, diferite din punctul de vedere al lungimii porţiunilor drepte. Armătura înclinată din figura 13.26 a, preia în stânga şi în dreapta reazemului numai forţă tăietoare. Armătura înclinată , din figura 13.26b, participă şi la preluarea momentelor încovoietoare negative în dreapta reazemului, dacă porţiunea dreaptă cu care se prelungeşte bara de la marginea reazemului este cel puţin (0,5h + l), unde l trebuie să respecte condiţiile (13.18) şi (13.19).

367

Bara echivalentă , din câmpul al doilea, preia moment încovoietor în stânga reazemului şi forţă tăietoare în dreapta reazemului. Obişnuit, pentru preluarea momentului pe reazem, barele şi sunt considerate ca un călăreţ, având diametrul barei de secţiune mai mică.

 50  50mm A a A ai 
 50
 50mm
A a
A ai

a) armătura înclinată numai pentru forţa tăietoare

h/2 + l h/2 + l l  l I, II  50mm  50
h/2 + l
h/2 + l
l  l I, II
 50mm
 50
l  l a
A a stânga
A a dreapta
A ai dreapta
A ai stânga
b) armătura înclinată pentru forţă tăietoare şi
prelungită pentru momentul încovoietor

Fig. 13.26 Modalităţi de armare cu bare ridicate ale grinzilor obişnuite

Pentru armarea grinzilor se pot utiliza şi carcase plane sudate, alcătuite din bare longitudinale drepte şi bare transversale, cu rol de etrieri. Dacă lăţimea grinzii nu depăşeşte 150 mm, se poate folosi o singură carcasă (fig.13.29c); dacă lăţimea este mai mare, se utilizează carcase duble sau triple (fig. 13.27).

368

a e1 C 2 + C 3 A B carcasa C 1 A B C
a e1
C 2 + C 3
A
B
carcasa C 1
A
B
C 2,3  a e2, 3
C 1  a e1
C 2 + C 3
carcasa C 1
2 carcase C 1 d A - A
2 carcase C 1
d
A - A
 35mm 2 carcase C 2 carcasa C 3 d; 25mm
 35mm
2 carcase C 2
carcasa C 3
d; 25mm

B - B

Fig. 13.27 Armarea grinzilor cu carcase sudate

Pentru riglele cadrelor făcând parte din structuri antiseismice, cel mai frecvent se utilizează armarea cu bare drepte şi etrieri (fig. 13.28). Ancorarea barelor longitudinale pe reazeme se face conform punctului 13.3, figura 13.3a.

369

grupări speciale (cu seism)

grupări fundamentale M
grupări fundamentale
M

a) diagrama înfăşurătoare a momentelor încovoietoare maxime

 ZONA A a sup SEISMICĂ  a pentru A…C   0 , 4
ZONA
A
a sup
SEISMICĂ