sau va continua sa lanseze pe piata alte produse, in asa fel incat acestea sa corespunda noilor exigente ale pietei.Politica de produs, denumita de unii specialisti "pivot" al intregii activitati de marketing , iar de altii drept "samburele marketingului" , determina toate actiunile de marketing, in jurul ei concepandu-se si derulandu-se intregul set al activitatilor tranzactionale. Acestei realitati i se datoreaza, de fapt, amploarea si profunzimea investigatiilor vizand produsul in perspectiva de marketing. Politica de produs reprezinta principala componenta a mixului de marketing al intreprinderii. Orice competitor de pe piata nu va reusi sa atraga multi clienti daca nu va avea produse de calitate, adaptate cerintelor pietei-tinta.Politica de produs are in vedere conduita pe care o adopta firma referitor la dimensiunile, structura si evolutia gamei de produse si servicii ce fac obiectul propriei sale activitati, atitudine ce se raporteaza permanent la cerintele mediului de piata, la tendintele manifestate de ceilalti concurenti. Fundamentarea politicii de produs reprezinta punctul de pornire in delimitarea mixului de marketing al intreprinderii, ceea ce presupune precizarea clara a obiectivelor, strategiilor si tacticilor pe care intreprinderea trebuie sa si le aleaga dintre toate variantele posibile. Strategiile de produs cuprind principalele directii in care firma poate sa-si mobilizeze intregul ei potential (uman, material, financiar) in vederea realizarii indicatorilor economico-financiari pe care si i-a propus, dar si pentru a asigura o cat mai buna satisfacere a consumatorilor. Modalitatile concrete de aplicare a unei anumite strategii de produs alcatuiesc tacticile de produs. Acestea pot include modificari de ordin tehnologic vizand substanta materiala a produsului sau a ambalajului, schimbari in dimensiunile unei linii de produse, modificari in structura canalelor de distributie sau a formelor de vanzare, restrangeri/largiri ale gamei de preturi la care se comercializeaza componentele unui articol sau a unei subgrupe de marfuri. Politica de produs este un ansamblu de strategii si tactici, prin care firma se raporteaza permanent la cerintele pietei, modeland componentele ofertei in raport de dorintele consumatorilor. Activitatile ce compun politica de produs sunt grupate, dupa continutul lor tematic, in urmatoarele ansambluri:Cercetarea produsului include analiza calitatii produsului din fabricatie, precum si din vanzare, studiul invechirii economice a acestuia, analiza circulatiei produsului si urmarirea comportarii lui in utilizare sau consum, pozitionarea produsului in raport cu produsele concurente. Activitatea de inovare constituie principala orientare ofensiva a politicii de produs. Ea vizeaza atat produsul, cat si descoperirea de noi materii prime, perfectionarea tehnologiilor de fabricatie, dezvoltarea service-ului, stimularea capacitatilor creatoare din cercetare si productie si realizarea, in acest fel, a unui climat novator in toate compartimentele firmei.
Modelarea produsului reprezinta suma operatiunilor prin care firma producatoare creeaza identitatea bunurilor pe care le realizeaza. Ca element component al politicii de produs, modelarea are mai mult o semnificatie de raportare a produsului la cerintele consumatorilor, decat o interpretare tehnologica. De asemenea, modelarea include elemente tangibile (materia prima, tehnologia de fabricatie) si elemente intangibile ale produsului (functionalitate, economicitate, estetica), urmarind realizarea sub forma unui prototip sau a unei machete a tuturor componentelor ce definesc un nou produs.