Sunteți pe pagina 1din 17

IDEOLOGIA ASERVITA IDEOLOGIEI COMUNISTE.

Ideologia comunista are ca punct de plecare teoria determinismului social, potrivit careia comportamentul persoanei nu este indus de propria individualitate, ci de clasa din care provine. Drept urmare, devine obligatorie educarea sa in spiritul noii societati, comuniste, singura care, se afirma, ii poate asigura dezvoltarea plenara. In aceasta situatie, rolul literaturii ca mijloc de propaganda devine covarsitor, ea avand menirea sa educe individul in spiritul supunerii fata de partid si de conducatorul sau, dar si de ura fata de tot ce se opune acestei atitudini. Ca unica alternativa de existenta, propaganda aduce astfel in prim-plan sloganul "Cine nu este cu noi este impotriva noastra", cultivand insistent mitul patriei primejduite si, drept urmare, vigilenta fata de "dusmanii" poporului si necesitatea luptei de clasa, internationalismul proletar ("Proletari din toate tarile, uniti-va!"), dar si cultul Conducatorului providential. Inceputurile: In anul 1944 (12 noiembrie) se infiinteaza ARLUS (Asociatia Romana pentru Strangerea Legaturilor cu Uniunea Sovietica), avandu-l ca presedinte pe Constantin I.Parhon. Presedintele Sectiei literatura si filosofie este Mihail Sadoveanu. La 10 decembrie apare primul numar al revistei Veac Nou, principalul instrument propagandistic al asociatiei. In anul 1945 se infiinteaza Universitatea Muncitoreasca a PCR, numita in 1946 "Stefan Gheorghidiu", inalta scoala de pregatire muncitoreasca pentru fiii si fiicele poporului. In 1946 se da publicitatii o prima lista cuprinzand titlurile a 2538 de carti care sunt interzise, scoase din bibliotecile publice si distruse. In 1948 se tipareste, intr-un volum de peste 500 de pagini, o noua lista de Publicatii interzise, care cuprinde un numar sporit de nume de autori si titluri:8779. Astfel, din librarii, din

biblioteci publice si chiar din case, sunt confiscate si distruse carti semnate de Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Ion Agarbiceanu, Dimitrie Anghel, Nicolae Balcescu, Constantin Bacalbasa, I.A.Bassarabescu, Lucian Blaga, Ion Barbu, George Bacovia, Gh.Braescu, Al.Bratescu-Voinesti, Dimitrie Bolintineanu, Dimitrie Cantemir, Otilia Cazimir, Serban Cioculescu, Emil Cioran, George Cosbuc, Anghel Demetriescu, Victor Eftimiu, Mircea Eliade, Mihai Eminescu, Nicolae Filimon, Radu Gyr, Ion Ghica, Octavian Goga, B.P.Hasdeu, Anton Holban, G.Ibraileanu, Eugen Ionescu, Titu Maiorescu, Gib I.Mihaescu, Costache Negruzzi, Alexandru Odobescu, Anton Pann, Hortensia Papadat-Bengescu, Cezar Petrescu, Liviu Rebreanu, Ion Heliade-Radulescu, Alecu Russo, C.Sandu-Aldea, Mihail Sebastian, Damian Stanoiu, Vladimir Streinu, Gh.Sincai, Ionel Teodoreanu, George Toparceanu, Radu Tudoran, Alexandru Vlahuta, Vasile Voiculescu, Paul Zarifopol si de inca multi altii. In ianuarie 1948, numele lui Tudor Arghezi insusi este scos din literatura, iar volumul Una suta una poeme, retras din librarii. In anul 1949 sunt interzise 119 creatii populare cu un "continut ideologic neadecvat", multe din ele pentru ca vehiculau formula legionara (!) "foaie verde". De asemenea devine obligatorie inregistrarea masinii de scris la Militie. In anul 1949 se infiinteaza Scoala de Literatura"Mihai Eminescu", al carei scop era sa produca scriitori pe banda rulanta. Conditiile admiterii: origine sociala "sanatoasa" si recomandarea comitetului de partid. Va fi infiintata in 1955. In 1952, in urma aparitiei "genialei" lucrari a tovarasului Stalin, Marxismul si problemele lingvisticii, este suprimata revista Cum vorbim, redactata de Al.Graur; este, totodata, criticata "atitudinea dusmanoasa" a lingvistilor Iorgu Iordan, Al.Rosetti si Al.Graur, ultimii doi fiind scosi din invatamant, ca necorespunzatori. Omul nou. Viata noua. Autoritatile nu scapa din vedere scoala, fiind interesate de primenirea ideologica a manualelor si a programelor didactice. In 1948, reforma sovietizanta a invatamantului schimba radical compozitia de clasa a personalului didactic, infiintandu-se facultati

muncitoresti care produc pe banda, in cateva luni, "specialisti" cu origine sanatoasa, apti sa-i inlocuiasca pe cei disponibilizati, concediati ori trimisi in puscarie. Tinerii studiaza dupa materiale de propaganda cu vag aspect didactic, incropite la repezeala, pe masura ce se publica scrieri cu mesaj comunist si se impun nume noi. In anul 1950 apar Tezele provizorii de istoria literaturii romane, in care creatia literara era ilustrata, intre altii, de necunoscuti precum Ion Paun-Pincio, D.Th.Neculuta, Raicu Ionescu-Rion si Alexandru Sahia (pentru trecut) si A.Toma, Dan Desliu, Maria Banus si Mihai Beniuc (pentru prezent). Sunt considerate "snoabe", "mistice", "descompuse", "dezumanizate" ,"degenerate" ,"morbide", "irationale", "retrograde", "putrede" si decadente toate creatiile simboliste, ermetice, suprarealiste, naturaliste, expresioniste, dadaiste etc. Este condamnat, de asemenea, tot ce tine de estetism. Insusi locul in literatura al lui Mihai Eminescu e pus sub semnul intrebarii, caci poetul nu numai ca a impartasit si propagat o filozofie idealista si un pesimism contagios, dar a si compus versuri ce poarta semnele periculoase ale unui formalism decadent. Cine nu scria intr-un limbaj popular accesibil si nu avea o conceptie inalta, materialistdialecta asupra vietii, cine arata o cat de mica simpatie pentru intimitati poetice, pentru naturalism, pentru erotism si divertisment, pentru proza analitica, politista sau de aventuri se descalifica in ochii partidului ca scriitor. Numerosi intelectuali de prestigiu au fost arestati si condamnati la multi ani de inchisoare, fiind acuzati de uneltire impotriva ordinii sociale, printre ei numarandu-se Constantin Noica, Dinu Pillat, N.Streihardt, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic. P.C.R. Poporul. Ceausescu. Romania. Doua principale instrumente au facut posibila perpetuarea dictaturii comuniste : politia politica si propaganda. Scopul lor a fost de a distruge cetateanul - omul nou - perfect manevrabil. Intelectualii au fost somati sa se conformeze dogmelor "realismului social", pentru ca realitatea nu era ceea ce percepea artistul, ci ceea ce decidea partidul ca trebuia sa fie. Nimic din ceea ce decidea conducatorul nu putea fi discutat sau contestat, desi

realitatea cotidiana producea din ce in ce mai multe motive de nemultumire. S-a ajuns chiar ca, in anii 80`, sa fie interzise in programele de radio si de televiziune sau in presa cuvinte precum "intuneric", "frig" "foame", "mos", "baba", "moarte", "cruce", "preot", "portocale", "banane", "cafea" etc., unele fiind socotite drept aluzie la adresa cuplului prezidential. Propaganda prin intermediul literaturii a simplificat la maximum mecanismul creatiei. Principiul estetic, conditia insasi a artei din toate timpurile, a fost inlocuit cu acela al eficientei in ceea ce priveste atingerea obiectivului propagandistic. Drept urmare, scriitorul a devenit un simplu executant al comenzii ideologice venite din partea partidului. Microantologia care urmeaza are rolul de a oferi un numar de exemple, fabricate dupa "reteta" de mai sus, din imensa cantitate de "creatii" a acelor ani, azi maculatura. LITERATURA SCRISA IN PERIOADA COMUNISTA. Reevaluarea literaturii romane scrise in timpul regimului comunist este o obsesie rezistenta in spatiul cultural romanesc, poate si pentru ca, pana acum, foarte mari rasturnari de ierarhii nau avut loc, in ciuda deselor si inversunatelor polemici. Unii cred despre aceasta perioada faptul ca sunt indreptatiti sa scrie mai ales cei care au fost martorii si actorii acelei epoci ciudate din punct de vedere politic, ca numai aceia care au cunoscut in mod nemijlocit regimul, rigorile, cenzura si comportamentele scriitorilor de atunci pot scrie adevarata istorie a literaturii romane de pana in 1989. Ce este mai greu de suportat pentru cei care au trait nemijlocit trecutul comunist este un fel de cinism, de raceala in studierea acelei epoci, vazute astazi ca o perioada interesanta si ofertanta ca obiect de studiu. Acest tip de atitudine cistiga din ce in ce mai mult teren. Pentru ca, dincolo de frustrari, orgolii, nedreptati, literatura scrisa in comunism, in acest sistem infernal si nenorocit, care a distrus talente si a produs drame de neinchipuit, devine tot mai mult o provocare academica, un teritoriu interesant pentru exotismul si stranietatea lui. Oricat ar parea de cinic, literatura romana scrisa in comunism este cea mai incitanta, dificila si complicata literatura scrisa vreodata in spatiul romanesc, tocmai prin amestecul incredibil de morala si estetica, de idei

literare si ideologie politica, de compromis si rezistenta, de reusita si ratare. In raportarea la aceasta literatura, se pot observa, cel putin pina acum, doua tendinte, ambele extreme, dintre care una duce cunoasterea contextului pina la inlocuirea studiului literaturii cu studiul patologiei unei epoci, iar cealalta camufleaza total orice intruziune inestetica. Exista cel putin doua cazuri semnificative in cel mai inalt grad pentru aceste doua atitudini critice fata de literatura scrisa in comunism, doua tipuri de manifestari ilustrate prin cartile a doi critici, unii dintre cei mai importanti: Eugen Negrici si Eugen Simion. Cartea lui Eugen Negrici, Literatura romana sub comunism( primul ei volum, Proza, publicat in 2002 ) este importanta in primul rand ca efort de sistematizare, fiind pana acum cea mai cuprinzatoare si mai articulata analiza a fenomenului literar din fostul regim, facuta din perspectiva caderii acestuia. Literatura aservita si literatura tolerata, conceptele de baza ale clasificarii operate de autor in campul prozei, nu vor putea fi ocolite in nici o analiza viitoare a perioadei. In afara calitatii cu totul remarcabile de a deschide apetitul pentru studiul acestei perioade, cartea lui Eugen Negrici poate fi vazuta si ca un simbol al unui anumit fel de situare fata de fenomen, si anume pozitia demascatorului retrospectiv. Mai mult decit o reevaluare a acestei perioade literare, Literatura romana sub comunism explica resorturile politice si sociale care au facut posibila o asemenea literatura si pune in discutarea ei mai mult abilitati de patologist decat de critic. De altfel, metafora favorita a acestui tip de abordare este aceea a maladivului, a patologicului, nu de putine ori cu referinte in sfera medicala: Sub presiunea acestor campuri de forte adverse, nu putea sa se iveasca decit un peisaj bolnav, dar interesant din perspectiva unei estetici totalitare, care, daca se va fundamenta vreodata ca disciplina, se va ocupa de caracterul contorsionat al creatiilor acelor vremuri si de evolutia nefireasca a fenomenului artistic. Iar prezenta neintrerupta in viata literara a unei literaturi oficiale de uz propagandistic si servita de un numar important de condeieri s-a transformat intr-o povara constanta, cu efecte neasteptate. Ea a devenit un virus agresiv impotriva caruia literatura adevarata a

fost nevoita sa fabrice mereu anticorpi, sa furnizeze replici si sa se apere in felul ei, bijbiind dupa coridoarele libere. Bolnav, virusi, anticorpi, cam asa arata instrumentele de evaluare a literaturii conform acestei viziuni care mizeaza mult pe dramatism si pe efect spectaculos. Demersul propus e foarte valoros din perspectiva intelegerii mecanismelor de manipulare si intimidare a scriitorilor, a cauzelor si a metodelor care au stat la baza producerii unei literaturi de tip artificial. Daca pentru deceniul marcat de proletcultism, de dupa instaurarea regimului comunist, aceasta metoda este, probabil, cea mai potrivita (si analiza lui Eugen Negrici asupra prozei comunismului fundamentalist este tot ce s-a scris mai bun in domeniu), in cazul literaturii anilor 60 si a urmatorilor, acest scenariu al maladivului nu mai functioneaza insa la fel de eficient. O constructie in care se vorbeste dur despre sodomizarea scriitorului, despre noua religie politica, despre miturile invidiei si miturile sperantei, risca sa inlocuiasca de fapt cu totul analiza efectiva a productiilor literare ale epocii respective, risca sa-si transforme obiectul, proza scrisa in deceniile comuniste, in pretextul unui eseu de mare ingeniozitate, dar care ramane cumva imponderabil fata de literatura, cu toata cutezanta si duritatea celor spuse. Eugen Negrici este, asadar, adeptul si ilustratorul unui tip de analiza a literaturii din perioada comunista pe care l-am putea defini ca ornamentat, indelung chibzuit si construit cu migala in jurul unor complexe metaforic-etice. Eugen Simion a autorizat citeva editii ale cartii sale Scriitorii romani de azi, singurele modificari fiind de compozitie, cu alte cuvinte, s-au operat schimbari de sumar dupa caz, au fost introdusi scriitori, iar altii au fost exclusi. Daca editia se intimpla sa apara la Chisinau (Scriitorii romani de azi, 1998), sint introdusi scriitori basarabeni: un capitol din editia 1998 se numeste Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi. Ceea ce propune criticul Eugen Simion nu este o lista canonica, ci un set de valori fluctuant, oportunist. Nu putem sti cu adevarat daca criticul Simion chiar il apreciaza pe poetul Vieru, pentru ca poetul Vieru apare doar in aceasta editie basarabeana. Altfel, declaratiile lui Eugen Simion sunt cit se poate de semnificative pentru atitudinea de continuitate, de valabilitate nelimitata a verdictelor si a

analizelor facute inainte de 1989: Cum a supravietuit literatura romana in aceste circumstante? Iata ce vor sa sugereze studiile care urmeaza. Cu foarte putine exceptii (articolele despre N. Steinhardt, Ion Sarbu si despre scriitorii basarabeni), ele au fost scrise inainte de 89. Le-am lasat asa cum le-am scris atunci. Printre sceptici, probabil, il putem aseza pe Eugen Negrici. Si tot spre deosebire de ei, spre deosebire deci de atentia data contextului politic si mecanismelor de manipulare, cenzura si aservire, la Eugen Simion, chiar si in textele scrise dupa 1989, domneste o pace de inceput de lume. Pe cit de vehementi, cruzi si demascatori erau scepticii, pe atit de seren este criticul Simion. Dintre zonele de interes pe care aceasta literatura scrisa in comunism le ofera cercetatorului de azi, una dintre cele mai fierbinti pare sa fie aceea a romanului. Desi coplesitor prin cantitate si numar de autori, romanul de dinainte de 1989 incapsuleaza cel mai bine portretul esentializat al unei epoci literare. Cel mai intersant studiu al acestor romane ar putea fi acela al cazurilor semnificative. Printre ele, de pilda, cazurile cu totul curioase ale scriitorilor care coboara simbolic din perioada interbelica. Transformarea Soimilor lui Mihail Sadoveanu in Nicoara Potcoava in 1952 poate fi mult mai expresiva decit lectura zecilor de productii mediocre de la inceputul anilor 50. Nu mai putin semnificativ este cazul lui Camil Petrescu si al romanului sau monumental Un om intre oameni, din 1952-1953, o carte care necesita o analiza amanuntita. In afara studierii unor cazuri semnificative, romanele acestei perioade compun un set de valori, atitudini, repere morale si sociale. Ele pot fi citite nu doar ca obiecte estetice (sau inestetice) ale unui sistem artistic, dar si ca rezervoare ale unor mentalitati. Cum apar dragostea, relatiile sociale, taranul sau intelectualul, partidul si intimitatea, eroul sau condamnatul in romanele anilor 50, 60 si 70 poate fi mai interesant decit o batalie nesfirsita pentru un loc mai in fata intr-o ierarhie estetica. Lumea specifica a romanelor anilor 50, 60 si 70 contine nuclee de anomalie, de curiozitate si de specific irepetabile in istoria unei literaturi. O intreaga galerie de figuri de ceara, de copii si adolescenti, de muncitori si intelectuali, de aristocrati si activisti de partid, de femei seducatoare sau hulite misuna in

aceste romane. De asemenea, un intreg complex de valori: iubirea recunoscuta si acceptata sau iubirea subversiva si condamnata, cariera si carieristul, cultura, trecutul si istoria, morala, pudoarea, conventiile si prejudecatile se pot desprinde din acest material literar. Mai interesanta, asadar, pare sa fie nu o alta ierarhie a perioadei, ci o altfel de lectura a acestor romane. Nu o alta lista si nici o interpretare originala, psihanalitica, moralizatoare sau sarcastica, ci o alta atitudine fata de un continut literar, vazut ca un rezervor de mentalitati si valori ale unei epoci complexe si complicate. Iar daca de aici va rezulta si o alta ierarhie, poate ca nu va fi un lucru tocmai rau. La seciunea Proletcultur, ilustrat prin mai multe extrase din presa i literatura comunist, au fost prezeni la loc de cinste Ana Blandiana, cu poezia sa revoluionar PARTID, Vladimir Tismneanu, cu articole din Scnteia tineretului - Contradiciile mitului tehnocratic, revista Amfiteatru - Noua filosofie i tentaia oracular i Viaa Studeneasc - O concepie practic i vizionar - Perspectiva totalitii, i Nicolae Manolescu, cu extrase din Literatura Romn de Azi, 1944 - 1964 i articolul Partidul - creatorul unui nou tip uman. Volumul I din Literatura romana sub comunism al lui Eugen Negrici era, de fapt, o incitanta sinteza improvizata a unui critic in tranzitie, indecis intre popularizarea gazetareasca, reconstituirea cvasi-memorialistica, vointa de sistematizare tipologizanta a etapelor propagandei comuniste si impresionismul polemic (ilustrat prin partizanate in favoarea propriei promotii, platiri de polite catre generatiile 60 si 80, radicalisme antitotalitare etc. Cel de-al doilea volum (Poezia I, dedicat exclusiv perioadei stalinismului integral dintre 1948-1953), altfel deloc lipsit de merite, pare sa confirme aceasta tendinta. Extindere a eseului din finalul Poeziei unei religii politice (1994), volumul de fata se prezinta sub forma unui eseu tipologizant destul de liber si neacademic, neasumat ca atare desi publicul sau real este unul universitar. Discursul critic e, in linii mari, acelasi ca si in volumul anterior. Aici s-ar impune, totusi, citeva precizari, intrucit modelul religios de interpretare a poeziei comuniste, propus in 1994, a fost receptat de comentatori ca o veritabila inovatie interpretativa in domeniu.

In fapt, era vorba de o vulgata (inteligent adaptata local, fara indicare a surselor) a studiilor internationale despre ideologia comunista. Succesul venea pe fondul inexistentei, in acel moment, la noi, a unor cercetari teoretice autohtone in domeniu. Modelul religios (biblic) de analiza a imaginarului poeziei comuniste este masiv chiar excesiv exploatat si in volumul de fata. O recunoaste, undeva, autorul insusi: Eroul comunist apare, in cele mai multe dintre textele poetilor vremii, in doua ipostaze, amandoua trimitind la stravechi atitudini religioase. Ne dam, fireste, seama ca seriile de analogii cu mistica iudeo-crestina a devenit de-a dreptul obositoare pentru cititori. Si nu am continua sa le sporim, daca stratul arhetipal generator de similitudini n-ar constitui poate singura sursa de interes a poeziei din epoca. Optiunea pentru studierea separata a poeziei stalinismului integral se sustine: intr-adevar, spre deosebire de intervalul 19561964 (cind destalinizarea isi arata timid roadele), in aceasta perioada de maxima duritate a sistemului sovietizant, marja de libertate estetica a scriitorilor e inexistenta, iar modelul propagandistic omogen si pur. Evolutia interna a formelor literare este inghetata, iar poezia redusa la ilustrarea pur agitatorica a comenzii sociale: propaganda impotriva colectivizarii, a lichidarii dusmanului de clasa (chiaburii, reactionarii etc.) si a eliminarii reminiscentelor trecutului, cantarea luptei pentru pace, ura impotriva imperialismului occidental, magnificarea conducatorilor absoluti (Stalin, Lenin si, mult mai putin, Gh. Gheorghiu-Dej). E. Negrici citeaza copios mostre pline de expresivitate involuntara din bogata recolta poetica de comanda a stalinismului integral, urmarindu-le, cu verva sarcastica, fizionomia agresiva. Dintre meritele demne de a fi subliniate ale acestui volum este amintita, mai intii, identificarea agresivitatii si a urii ca principale arme ale poeziei agitatorice. Apoi capitolul Un exemplu de campanie propagandistica in care, pornind de la directivele PMR ului din 3-5 martie 1949, sint discutate strategiile manipulatorii ale poeziei de propaganda in favoarea colectivizarii: dezbinarea si conflictualizarea taranilor saraci si a chiaburilor este dublata, aici, de campania vizind dumirirea taranilor mijlocasi. Unul dintre pacatele imputabile cartii e acela ca E. Negrici nu-si precizeaza decit rareori sursele, considerindu-le, probabil, binecunoscute. O exceptie relativa pare a o constitui subcapitolul

Sursele esteticii rosii. Texte teoretice pentru uzul romanilor, dar si aici autorul se arata prea plictisit sau prea dezgustat pentru a merge la surse, preferindu-le pe cele second hand sau multumindu-se doar sa indice, in treacat pentru cei care ar avea pornirea sa sape la radacina raului , doua-trei titluri de referinta ale clasicilor sovietici (Trotki, Jdanov, Malenkov) si cam tot atitea repere din RPR. In consecinta, nonconformismul simpatic si popular al universitarului care nu ezita sa ironizeze protocolul academic poate fi interpretat si ca o forma de comoditate. Maculatura propagandistica a stalinismului a poluat intens, la vremea ei, mintile copiilor din generatia lui E. Negrici, iar volumul de fata apare si ca un exercitiu de exorcizare a raului. Relaxindu-si discursul, autorul face loc, adesea, evocarilor subiective si memorialisticii polemice.. Tonul general il reprezinta insa umoarea dezabuzata. Un motiv invocabil ar putea fi dezgustul provocat autorului de maculatura ideologica radioactiva. Pe de alta parte, discursul critic se resimte uneori de pe urma diminuarii motivatiei exegetice. George comunist. Clinescu (1889-1965), n anii regimului

El sintetizeaz, n fond, viata cultural si genul de relatii politice, socio-profesionale, simbolice care au existat n Romnia totalitar ntre scriitori si institutia puterii. Discutia se raporteaz la nivelul anilor '44-'53 si se are n vedere trei categorii de scriitori, precum categoria celor care au aderat deliberat si imediat la ideologia comunist oficial, instaurat dup ncheierea rzboiului; categoria celor care au fost racolati si ademeniti de Partidul Comunist Romn pentru imagine (aici l ntlnim pe G.Clinescu) si categoria scriitorilor exclusi din viata cultural a trii din ratiuni care au tinut de contradictia aprut cu noua ordine politic. Categoria celor care au format aparatul de propagand al Partidului era compus dintr-un numr relativ mic de scriitori avangardisti, n majoritate evrei (Mihai Beniuc, I. Chisinevschi, Leonte Rutu, Ioan Vitner, Mihail Novicov, Ion Clugru etc). Acestia apropie ideologia literar a curentului (ruperea cu traditia,

10

impunerea unei noi viziuni, radicale, asupra artei si asupra lumii etc.) de realismul socialist - doctrina oficial a esteticii comuniste . Fenomenul de creare a unei noi elite intelectuale din rndul avangardei interbelice este similar n toate trile Europei de Est si este urmarea mprejurrilor politice nou create: cutarea unor cadre culturale care s popularizeze noua ideologie cultural. Apropierea semantic dintre avangard si realism dar, mai ales, vidul uman, n urma epurrilor masive n segmentul cultural al societtii romnesti, a fcut posibil nasterea si impunerea acestei noi elite culturale. Principala sa misiune era rescrierea fundamental a trecutului si fundamentarea noilor canoane stilistice n sensul dictat de Partid. Aceste cadre de ndejde, ncepnd cu anii 1947-1948, ocup majoritatea posturilor din institutiile culturale si de comunicare, si asigur un control eficient asupra ierarhiilor instituite de noua ordine. Prin campanii de pres, prin demascri ale elementelor dusmnoase burgheze, din domeniul culturii, aceast categorie si cstig si conserv monopolul simbolic si decizional pn spre deceniul al saptelea, cnd ideologia internationalist-proletar mbrac o form nationalist. Categoria a doua, a celor care, fie snt ademeniti, fie se subscriu treptat la noua ordine social, este generatia scriitorilor mai vrstnici. Aceast acceptiune nu semnific neaprat vrsta ci, mai degrab, ea se refer la faptul c acest segment este legat de traditia literar romneasc interbelic. Acest grup (Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, George Calinescu etc.) se afirm nainte, dar si n timpul desfsurrii celui de al doilea Rzboi Mondial, si se pronunta mpotriva dictaturii militare a generalului Ion Antonescu si mpotriva hitlerismului si fascismului. Aceast atitudine a minoritarului grup de scriitori democrati pe scena literar romneasc interbelic, nu avea ns un angajament politic ferm, ci exprima, mai degrab, o optiune ideologic literar. El era grupat n jurul revistei Viata Romneasc (Director Garabet Ibrileanu). Scriitorii snt prinsi treptat (n anii 1947-1953) n procesul paralel al epurrilor, pe de o parte, a nregimentrilor si racolrilor, pe de alta, a vechii elite culturale romnesti. Partidul Comunist Romn (nfiintat la 1921) era, nainte de venirea sovieticilor, un partid insignifiant pe scena politic

11

romneasc . Viata politic romneasc era dominat de partide traditionaliste (in principal Partidul National Trnesc si Partidul National Liberal) si de ideologii profund organiciste. Politica romneasc, indiferent de contextul extern favorabil (ascensiunea dreptei), se orienteaz treptat spre ideologia extremei de dreapta. ntre cele dou rzboaie mondiale, Partidul Comunist Romn ader la Internationala a III-a comunist si se pronunt mpotriva ideii statului national romnesc. Prin urmare, Partidul nu a avut simpatizanti n cadrul elitei culturale si nici mcar din partea muncitorimii ; din partea elitei, ntuct ea era profund atasat valorilor nationale, iar muncitorimea era slab reprezentat ntr-un stat cu peste 80% trnime. Acestea fiind imprejurrile istorice, se explic de ce, la 23August 1944, partidul comunist a avut nevoie de un important suport intelectual care s-i dea legitimitate si credibilitate. Astfel, la nivelul anilor 44'-53', a avut loc un fenomen dublu: cel de racolare prin favoruri si privilegii a unor intelectuali "democrati" (aici l ntlnim si pe G.Cinescu) si, n acelasi timp, de epurare politic, prin msuri administrative, prin campanii demascatoare n pres, prin marginalizare social si politic si, nu n ultimul rnd, prin condamnri penale a celor care se mpotriveau noilor realitti. Cea de-a treia categorie a fost cea formata din "compromisii" si "colaborationistii" Vechiului Regim. Toat presa vremii, indiferent de culoarea politic, lanseaz o vie dezbatere n jurul acestei probleme. Tonul este dat de oficiosul Partidului National Trnesc Dreptatea urmat de Romania liber, Scnteia, Victoria, Tribuna Poporului (director G.Clinescu), Scnteia Tineretului etc. Societatea romneasc se politizase si se radicalizase ntr-un mod evident. Printre persoanele anatemizate care fac obiectul mentionrii n campaniile de pres amintim pe: Mircea Eliade, Nichifor Crainic, Emil Cioran, Constantin Noica, Nae Ionescu etc. De la denuntul n pres se trece apoi la msuri concrete. Pe lng arestri sau interdictii civile sunt instituite la nivelul institutional al culturii Comisii de epuratie. VIATA SI OPERA LUI GEORGE CALINESCU SUB COMUNISM.

12

Traiectul politic al intelectualului George Calinescu se poate clasifica, n functie de mprejurrile politice care i-au urmat n mai multe etape. In primul rand, cariera interbelic si perioada 1944-1947, perioada adeziunii sale nfocate la idealurile socialismului. Optiunile politice ale intelectualului de mai trziu, G. Clinescu, se leag de o serie de cauze psihologice din copilrie, de complexele familiale etc. Abia la vrsta adolescentei el va afla cine i e adevrata mam. Locul resimtit i va trezi un sentiment de inferioritate social care l va urmri obsesiv toat viata. Dar acest lucru dezvolt, pe msura maturizrii sale, un element commpensator, si anume ambitia mplinirii sociale si profesionale. Disputele literare interbelice au, de asemenea, un rol foarte important. G. Clinescu a avut cteva modele intelectuale. Printre acestea , chiar dac n-o recunoaste, a fost si Eugen Lovinescu - de fapt, prin tot ceea ce a ntreprins, s-a situat n postura antitetic de concurent al Maestrului su. Att "disputele" dintre cei doi ct si atitudinea megaloman, de superioritate fat de contemporanii si, determin angajamentele sale literare ntr-o serie de reviste aflate la antipozi prin ideologia literar exprimat. ntre anii 1933-1934, la propunerea lui G. Ibrileanu, devine codirector al Vietii Romnesti(revist distantat de Sburtorul lui E. Lovinescu si n stare de beligerant cu "trirismul" Gndirii). mpreun cu Mihai Ralea si cu alti semnatari ai revistei Viata romaneasca, dezlntuie o serie de atacuri mpotriva unor miscri de dreapta. Aceste pozitii, ns, nu snt exprimate pe un fundal politic, ideologic. n schimb, publicarea Istoriei literaturii romne in anul 1941 l va aduce pe George Clinescu n postura de oponent al regimului Antonescu . Autorul va fi acuzat de filosemitism si de distrugerea valorilor nationale prin includerea n studiu a operelor unor scriitori evrei . Aceast experient dar si "latenta ambitie politic" au fost motive suficiente pentru cetteanul G. Clinescu de a se lsa ispitit, dup august 1944, de comunisti. Optiunile sale snt, de altfel, la fel de versatile si n spatiul politic. n toiul campaniilor demascatoare din presa anilor 1944 - 1947, gazetarii Drepttii, oficiosul Partidului National Trnesc, i condamn activitatea literar la publicatiile de dreapta din interbelic. Si totusi, n gndirea sa politic, din primvara lui 1944, G. Clinescu se declara a fi un trnist, el mentionand faptul ca: dac m-as hotr vreodat s

13

intru n politica militant - scria n Jurnalul su politic la 24 mai 1944, Ion Hudit, secretarul adjunct al P.N.T., reproducnd spusele istoricului literar -, Partidul National Trnesc va fi singurul loc pentru mine; de altfel, trebuie s v spun c de cnd votez, votul meu a fost todeauna pentru candidatii national trnisti. Dup publicarea unor articole n Ecoul n care denunta dictatura lui Hitler si Mussolini - n august 1944, Uniunea Patriotilor (organizatie subordonat comunstilor) i propune sefia oficiosului su ziarul Tribuna poporului . Functia oferit de aceast organizatie politic se pare c n-a fost totusi doar o ofert conjunctural. Un document inedit din arhivele sovietice, a crui datare nu se poate stabili cu exactitate (data nu este mentionat expres), dar, n mod cert, se poate nscrie n momentul racolrii sale, respectiv anii 1946-1947, explic termenii n care admiterea sa n rndurile "partidului" s-a fcut ntr-un mod deliberat. Este vorba de o caracterizare a lui George Clinescu realizat de scriitorul Ion Clugru si trimis la Moscova, Directiei Internationale a P.C.S., de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Documentul strict secret poart semntura expeditorului si stampila P.M.R. La Congresul general al Uniunii Patriotilor (10-12 ian. 1946) care a hotrt transformarea acestei organizatii n Partidul National Popular, este ales printre cei 120 de membri ai Comitetului Central alturi de dr. Dumitru Bagdazar, P. Constantinescu-Iasi, Traian Svulescu, Andrei Otetea, Alexandru Philippide, Lucian Blaga etc. La 20 martie 1946, sub directia sa, va aprea Natiunea, organ al P.N.P.. Va fi ales n Marea Adunare National - deputat de Botosani, n 1946 (pe cnd se afla n Uniunea Sovietic), apoi la Alegerile din 1948 - deputat de Brila. De fapt, va fi deputat pn la moarte. Este numit membru activ al Academiei R.P.R. (epurat si renfiintat n 1948) si, n 1949, director al Institutului de istorie literar si folclor. In al doilea rand, se afla perioada anilor 1948-1953, timpul radicalizrii Revolutiei proletare, cnd critica si mai ales autocritica vor devora din interior pe proprii ei sustintori. n aceast faz, istoricul literar va fi atacat si marginalizat. Va fi dat afar de la catedra Universittii Bucuresti si, "n compensatie", va fi numit director al unui Institut de istorie literar si folclor. Atacul mpotriva sa se desfsoar pe mai multe directii si n mai multe etape . Ceea ce i se reprosa lui Clinescu era "linia de mijloc" n care el si ntelegea datoria fat de noile realitti. Este nvinuit

14

pentru pseudo-angajamentul ideologic, de folosirea unor lozinci fr asimilarea deplin a spiritului clasei muncitoare n tratarea subiectelor literare etc. Dincolo de aceste imputri, n noul climat "purist" de rescriere a valorilor pe criterii ideologizante, el venea cu aerul unui intelectual care apartinea trecutului (prin limbaj, atitudine etc.) - era o fire "progresist", dar incompabilitatea era n nssi natura lucrurilor. Noua literatur trebuia fondat de tineri scoliti la noua scoal de critic, de Partid, realist-socialist. Contradictia prea evident mai ales sub raportul prezentei lui Clinescu ntr-o institutie de nvtmnt universitar unde se educau noile elemente tinere ale clasei muncitoare. Prezenta sa n spatiul public devenea asadar nociv si asa se explic punerea sa pe o linie pasiv, marginal, ntr-un institut de cercetare si limitarea accesului su n spatiul de exprimare din pres. Puterea se servea de autoritatea si de numele su acolo unde ea trebuia s-si limiteze identitatea: conferinte, simpozioane si receptii oficioase, vizite n strintate etc. n tot ceea ce scrie ns la nivelul acestor ani, George Clinescu ncearc pe de-o parte, angajarea ferm alturi de comunisti condamnnd prin scrisul su, fie partidele "istorice", fie monarhia etc., pe de alta, scrie articole si lucrri n spiritul realismului socialist prin asimilarea sintagmelor epocii . 1953-1956 sunt anii destalinizrii, anii dezghetului hrusciovian . n Romnia, spre deosebire de Ungaria, Cehoslovacia si Polonia, procesul a fost mult mai lent. Secretarul Partidului Muncitoresc Romn , Gheorghe Gheorghiu-Dej, lsase s se nteleag c aceast schimbare avusese deja loc. In camp literar apare un intermezzo de confuzie. Aceste evenimente l gsesc pe George Calinescu n faza de concepere a unor opere in stilul epocii, dar limbajul trdeaz imposibilitatea unei adaptari totale la stereotipiile limbii de lemn, comune contemporanilor si. n 1953 i apare romanul Bietul Ioanide iar ncepnd cu 1956, reintr in viata literar printr-o rubric permanent (Cronica Optimistului) la sptmnalul Contemporanul . Pozitia sa politic exprimat la acest moment este una evident militant si dincolo de faptul, lesne de imaginat, c scrisul su, atent urmrit de cenzur, exprim mesajul propagandistic oficial, denot si faptul c George Clinescu nu putea s suporte tcerea. n fond, se crede faptul c se autoreprezenta ca un om de prestigiu ce trebuia recunoscut pn la

15

capt si dincolo de zona literar si la care se raporta obsesiv. Marginalizarea impus nu i-a conferit nicicum prilejul unei reflectii disidente ci, dimpotriv, pe fondul unui sentiment perceput ca pe o nedreptate, dorinta sa latent de a se manifesta era conciliabil cu realitatea politic. G. Clinescu reprezenta totodat cuvntul unui intelectual, raportat la noua "elit" critic proletcultist format la scoala de partid. Incepnd cu anii '55-'56 si pna la moarte (12 martie 1965), el va fi "reabilitat" si o aur de genialitate va cuprinde treptat orice referire la opera sa si la angajarea sa civic n momentele cruciale ale istoriei patriei sale . Acest fenomen este influentat si de noile modificri politice: Partidul lui Dej, odata cu destalinizarea prinsese rdcini nationale. Apartenenta criticului la scoala literar traditional, prin urmare, ntr-o oarecare opozitie cu valorile internationaliste promovate de nomenclatura cultural stalinist, l va situa ntr-o pozitie de frunte n climatul cultural contemporan. Criticul literar devine reprezentantul oficial al Republicii Populare Romne, n cadrul unor manifestri culturale internationale . Intrarea sa n Partid, n 1962 , ncheie, am putea spune, angajamentul politic, risipind astfel orice confuzie. Dupa moartea sa, referirile la opera si persoana sa intr ntr-o faz idolatr si iau o conotatie politic evident . Acest lucru se datoreaz, de asemenea, unor schimbri politice care amplific deja formata imagine a scriitorului n timpul vietii sale: venirea la putere a lui Nicolae Ceausescu (1965). Pentru o scurt perioad (1965-1971) acesta va mima o oarecare independent fat de Moscova si o liberalizare a climatului politic, social si cultural. Treptat n, va fi instaurat un regim de dictatur care va promova cultivarea cultului personalittii conductorului, un puternic accent pe traditie si, n special, pe valorile nationale. Noua politic cultural a lui Ceausescu avea ca fundament ideea de: Natiune, Stat si Partid. n acest nou context, ncep a fi accentuate si supradimensionate opere literare si artistice, valori ale istoriei etc., concomitent cu un proces de izolare politic extern a Romniei. Are loc un proces de mitizare a trecutului romnesc, proces comandat de ideologii de Partid, dar si urmarea a unui fenomen de supralicitare continuu, un exces de zel din partea intelectualilor romni pentru o bun reprezentativitate n sfera cultural a trii.

16

Dac pentru anii '50 a te plasa oficial nsemna a adera la ideologia internationalist, filosovietic, transformrile n doctrina comunist (n sensul unei independente si al recstigrii dimensiunii nationale) din anii '60 au canalizat "denuntul" tocmai pe condamnarea acestei directii. Mai trziu ns, n anii '80, aceast orientare "liberal", contestatar, mpreun cu stalinistii, vor deveni ele nsele acuzate de nlturarea valorilor nationale si adoptarea unor "mode" occidentale. Recuperarea pe o filier oficial a lui G. Clinescu a dus, n cele din urm, la o polemic ntre aprtorii operei clinesciene si contestatarii si , care i vedeau pe primii ca protocronisti . Lucrurile se complicau si mai mult atunci cnd o serie de descendenti ai istoricului literar aprau pozitiile exprimate de cea din urm tabr In concluzie, toate aceste produse ca si limbajul din care au fost realizate, continua lor difuzare in scoala, la locul de munca, la teatru, la televiziune, la radio, in toate publicatiile timpului au avut un efect coplesitor asupra constiintelor, impunand, in timp, o adevarata mitologie a comunismului. Imensa presiune totalitara, dar si abolirea criteriului estetic in judecata literaturii a produs deformari ale caror consecinte mai dainuie inca. Iar uitarea este, in acest caz, cel mai putin adecvat remediu. tocmai de aceea cunoasterea ca si justa lor apreciere devin necesare.

BIBLIOGRAFIE:
EUGEN NEGRICI, LITERATURA ROMANA SUB COMUNISM, EDITURA FUNDATIEI PRO, 2003 LUCIAN BOIA, ISTORIE SI MIT IN LITERATURA ROMANA ANA SELEJAN, LITERATURA IN TOTALITARISM INTERNET

17