Sunteți pe pagina 1din 4

Ion - Liviu Rebreanu Tema: prezentarea vietii dintr-un mediu rural si lupta pentru pamant.

Curentul literar: realism Specie: roman Structura: este alcatuit din doua parti : "Glasul Pamantului" si "Glasul iubirii" si 12 capitole. Spatiul: satul transilvanean: Pripas, Armandia. Timpul: inceputul secolului XX. Personaje: Ion, Ana, Vasile Baciu, Gheorghe Bulbuc, Maxim Oprea, Florica, Laura, Ghighi, HErdelea, Zenobia, Glanetasul etc. Subiect: Din cauza lumii in care traieste, unde statutul social este stabilit in functie de pamant, Ion doreste cel mai mult sa se imbogateasca. Astfel, el se casatoreste cu Ana, o fata bogata, fara a o iubi. El de fapt este indragostit de FLorica, ea fiind maritata cu George. Publicat in 1920, romanul Ion reprezinta primul roman al lui Liviu Rebreanu, o capodopera care infatiseaza universul rural in mod realist, fara idilizarea din proza samanatorista. Opera literara Ion de L R este un roman realist de tip obiectiv apartinand prozei interbelice. De asemenea este roman social, cu tematica rurala. Potrivit tipologiei lui nicolae Manolescu (din lucrarea Arca lui Noe) este roman doric. Avand ca trasaturi amploarea actiunii, desfasurata pe mai multe planuri, conflictul complex, prezenta unir personaje numeroase si realizarea unei imagini ample asupra vietii, opera literara Ion apartine speciei literare romanul. Este roman de tip obiectiv prin specificul relatiei narator-personaj si al naratorului (omniscient/omniprezent). Se observa obiectivitatea naratorului, naratiunea la persoana a 3-a, atitudinea detasata in descriere, veridicitatea. Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a 3-a, nonfocalizata. Viziunea dindarat presupune un narator obiectiv, detasat, care nu se implica in faptele przentate, lasa viata sa curga. Naratorul omniscient stie mai mult decat presonakele sale si, onmiprezent, dirijeaza evolutia lor ca un regizor unioversal. Tema romanului este prezentarea problematicii pamantului, inb conditiile satului ardelea de la inceputul secoluylui al XX-lea. Romanul prezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamantul si consecintele actelor sale. Tema centrala, posesiunea pamantului, este dublata de tema iubirii. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas, loc al actiunii romanului. Pesonificat cu ajutorul verbelor (se desprinde, alearga,urca, inainteazxa), drumul are semnificatia simbolica a destinuluio unor oameni si este investit cu functie metatextuala. Asemenea ramei unui tablou, ek seoara viata reala a cititorului de viata fictionala a personakelor din roman. Modurile de expunere indeplinesc o serie de functii epice inm discursul narativ. Descrierea initiala are, pe langa rolul obisnuit de fixare a coordonatelor spatiale si temporale, functie simbolica si de anticipare. Naratiunea obiectiva isi realizeaza functia de reprezentare a realitatii prin absenta marcilor subiectivitatii.Dialogul sustine veridicitatea si concentrarea epica.

Prin tehnica planurilor paralele este prezentata viata taranimii si a intelectualitatii rurale. Trecerea de la un plan narativ la altul se realizeaza prin alternanta, iar succesiunea secventelor narative este redata prin inlantuire. Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica, in care locuitorii satului Pripas se afla la hora, in curtea Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea. In expozitiune, sunt prezentate principalele personaje, timpul si spatiul, ceea ce confera veridicitate romanului realist. In centrul adunarii este grupul jucatorilor. Descrierea jocului traditional, somesana, este o pagina etnografica memorabila, prin portul popular, pasii specifici, vigoarea dansului si navala cantecului sustinul de figurile pitoresti ale lautarilor. Cercul horei, centru al lumii satului, este o descatusare dionisiaca de energii. Asezarea privitorilor reflecta relatiile sociale. Cele doua grupuri ale barbatilor respecta stratificarea economica, Fruntasii satului, primarul si chiaburii, discuta separat de taranii mijlocasi, asezati pe prispa. In satul traditional, lipsa panatului este echivalenta cu lipsa demnitatii umane. Fetele ramase nepoftite privesc la hora, iar mamele si babele, mai retrase, vorbesc despre gospodarie. Cipiii se amesteca in joaca printre adulti. Este prezenta si Savista, oploaga satului, piaza rea, ccolpoltoare a vestilor rele in sat, infatisata cu un portret grotesc. Intelectualii satului, preotuul Belciug si familia invatatorului Herdelea, vin sa priveasca petrecerea poporlui, fara a se amesteac in joc. Rolul horei in viata comunitatii satesti este acela de a-i sigura coeziunea si de a facilita intemeierea noilor familii, dar cu respectarea principiului economic. De aceea in joc sunt numai flacai si fete. Hotararea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogta la joc, desi o place pe Florica cea saraca, marcheaza inceputul conflictului. Venirea lui Vasile Baciu, tatal Anei, de la carciuma la hora, si confruntarea verbala cu Ion, pe care il numeste si hot si talhar, pentru ca sarantocul umbla sa-i ia fata promisa altui taran bogat, George Bulbuc, constituie intriga romanului. Rusinea pe care Vasile i-o face la hora, in fata satului, va starni dorinta de razbunare a flacaului, care la randul sau il va face pe chiabur de rusinea satului, lasand-o pe ana insarcinata pentru a-l determina sa accepte nunta. La sfarsitul petrecerii, flacaii merg la carciuma. Bataia flacailor, in aparenta pentru plata lautarilor, in fapt pentru dreptul de a o lua de sotie pe Ana, se incheie cu victoria lui Ion, care il rapune cu parul pe George. Scena alimenteaza dorinta de razbunare a lui George si este construita simetric cu aceea de la sfarsitul romanului, cand george il ucide pe Ion, lovindu-l cu sapa. Conflictul central din roman este lupta pentru pamant in satul traditional, unde posesiunea averii conditioneaza dreptul indivizilor de a fi respectati in comunitate. Drama lui Ion este drama taranului sarac. Mandru si orgolios, constient de calitatile sale, nu-si acccepta conditia si este pus in situatia de a alege intre iubirea pentru Florica si averea Anei. Conflictul exterior, social, intre Ion al Glanetasului si Vasile Baciu, este dublat de conflictul interior, intre glasul pamantului si glasul iubirii. Insa cele doua chemari launtrice nu il arunca intr-o situatie-limita, pentru ca forta lor se manifesta succesiv, nu simultan. Se poate vorbi si de conflicte secundare, intre Ion si Simion Butunoiu, pentru o brazda de pamant, sau intre Ion si George Bulbuc, mai intai pentru Ana, apoi pentru Florica.

Dincolo de aceste aspecte, se poate vorbi si de conflictul tragic dintre om si o forta mai presus de calitatile individului: pamantul. in fond, destinul personajului principal nu este marcat numai de confruntarile cu semeni de-ai lui, poe care ii domina, cat mai ales in relatie cu pamantul. dorinta obsesiva a personakuli de a avea pamant, iubirea lui patimasa il fac monumental, dar se incheie omeneste, prin intoarcerea in aceasta matrice universala. Impresionanta este scena in care Ion saruta pamantul. Dorind sa obtina repede mult pamant, Ion ii face curte Anei, fata unui bocotan, o seduce si il forteaza pe Vasile Baciu sa accepte casatoria. Cum la nunta Ion nu cere acte pentru pamantul-zestre, simtindu-se inselat, incep bataile si drumurile Anei de la Ion la Vasile. Preotul Belciug mediaza conflictul dintre cei doi tarani, in care ana nu este decat o victima tragica. Sinuciderea Anei nu-i trezeste lui Ion regrete sau constiinta vinovatiei, pentru ca in ANa, iar apoi in Petrisor, fiul lor, nu vede decat garantia proprietatii asupra pamanturilor. nici moartea copilului nu-l opreste din drumurile lui dupa Florica, maritata intre timp cu George., Astfel ca deznodamantul este previzibil, iar George care-l loveste nu este decat un instrument al destinului. George este arestat, Florica ramane singura, iar averea lui Ion revine bisericii. In celalalt plan, rivalitatea dintre preot si invatator pentru autoritate in sat este defavorabila celui din urma. El are familie: sotie , un baiat, poetul visator Titu, si doua fete de maritat, dar fara zestre, Laura si Ghighi. In plus, casa si-o zidise pe lotul bisericii, cu invoirea preotului. Cum relatiile dintre ei se degradeaza, pornind de la atitudinea lor fata de faptele lui Ion, invatatorul se simte amenintat. Marturisirea lui Ion ca invatatorul i-a scris jalba determina conflictul celui din urma cu atuoritatile austro-ungare si problemele sale de constiinta nationala. Accepta inutil compromisul, votandu-l pe candidatul maghiar la alegeri. Preotul Belciug este un caracte tare. Ramas vaduv inca din primul an, se dedica total comunitatii. visul sau de a contrui o biserica noua in sat este urmarit cu tenacitate, iar romanul se incheie cu sarbatorirea prilejuita de sfintirea bisericii. Caracterul epopeic si de fresca este dat de nr mare de personaje. Ion este personajul principal, un personaj monumental, realizat prin tehnica basoreliefului. Nimeni nu sta in calea acestui personaj a carui existenta este guvernata de verbele a ravni si a poseda. Exponent al taranimii prin dorinta de a avea pamant, el este o individualitate prin modul in care il obtine. Singulara in satul Pripas nu este casatoria sarantocului cu o fata cu zestre, pentru ca Vasile BVaciu si Ion al Glanetasului dobandisera averea in acelasi fel, ci comportamentul sau: o face pe Ana de rusinea satului inainte de nunta, iar apoi umbla dupa nevasta lui George. Initial dotat cu o serie de calitati, in goana sa patimasa dupa avere de dezumanizeaza treptate, iar moartea lui este expresia intentiei moralizatoare a scriitorului. Cele doua femei, conturate antitetic si complementar, Ana si Florica, reprezinta cele doua obsesii ale pers principal: averea si iubirea. In incordarea lui de a obtine, se confrunta, in plan individual-concret, cu Vasile Baciu si cu george Bulbuc, iar in plan general-simbolic, cu pamantul-stihie, respectiv, cu

comunitatea ca instanta morala. De aceea confloictul social este dublat de conflictul tragic. Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momente de incordare, consemnandu-le gesturile, limbajul, prezentatnd relatiile dintre ele (caracterizarea indirecta). Fiind omniscient si omniprezent, naratorul realizeaza portretul sau biografia personajelor (caracterizare directa). Ion de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv deoarece are ca trasaturi: specificul relatiei narator-personaj, obiectivitatea/impersonalitatea naratorului omniscient care intretine viziunea realista, utilizarea naratiunii la persoana a 3-a, cu focalizare zero, atitudinea detasata in descriere, verosimilul intamplarilor.