Sunteți pe pagina 1din 2

Floare-Albastra Poemul ,,Floare-Albastra este o capodopera apartinand perioadei de tinerete a creatiei eminesciene care contine,, un nucleu de virtualitati pentru

ca el anticipeaza prin caracterul inalt filozofic poemele fundamentale de mai tarziu, precum ,,Luceafarul si ,,Oda(in metru antic). Aparut in revista ,, Convorbiri literare in anul 1873, poemul aduce pt prima data creatia eminesciana, incompatibilitatea intre geniu si iubire care va constitui tema de forta a poemului,,Luceafarul. Poemul apartine romantismului prin teme, prin motivele romantice si prin asocierea speciilor pt ca ,,FloareaAlbastra nu este doar o elegie datorita sentimentului adanc de melancolie, nu este doar egloga ci este si o meditatie filozofica pe tema neintreruptului dialog din lirica eminesciana dintre etern si efemer, intre contingent si transcendent, intre viata si moarte. Poemul este unul romantic prin temele caruia i se integreaza este in primul rand un poem de iubire, a acelei iubiri paradisiace care apartine primei perioade de creatie, precum ,,Lacul, ,,Dorinta,, Craiasa din povesti. Intrucat la marii romantici, iubirea este ingemanata cu natura, acest sentiment sublim este integrat intr-o natura salbatica ,, stanca sta sa se pravale, pura, sublima, necalcata parca de picior omenesc. Poemul e mai mult decat o poezie a naturii si iubirii pentru ca aduce in prim plan incompatibilitatea dintre geniu si iubire, asadar este o meditatie filozofica pe tema imposibilitatii de a unii contingentul cu transcendentul. In acest poem eternul si efemerul intra intr-un permanent dialog prin intermediul celor doua voci masculin, geniu, transcedent; feminin, terestru, contingent. In acelasi timp se intalnesc in poem motive romantice precum cele astrale : stele, cer, luna, motivul codrului, al izvorului si laitmotivul chemarii in codru. Poezia apartine liricii mastilor pentru ca vocea lirica ea pe rand cele doua ipostaze: masculina si feminina, instante care structureaza discursul intr-o forma dialogica alternand monologul liric, vocea masculina, cu monologul adresat. Lirismul este evident prin marci ale eului liric: pronume personal de persoana I ,,eu, pronume posesiv de pers I,,mi si verbe de peroana I : ,,am ramas, am zis, stam, dar si marci ale instantei referentiale verbe si pronume de persoana a II-a: ,,ta, , vocative:,,iubite si verbe la imperativ: ,, nu catat, interjectii:,,ah, ,,hai. Titul poemului este un exemplu genial de capacitate creatoare a poetului de a prelucra motive ale romantismului european topindu-le intr-o structura originala. Motivul romantic al ,,florii albaste se intalneste la Novalis unde eroul acestuia Heinrich von Ofterdingen din romanul cu acelasi nume a plecat in cautarea misterioasei flori albastre, simbol al absolutului, aspiratie tremuratoare, nostalgie spre infinit. In acelsi timp termenul trimite la motivul folcloric al florii de nu-ma-uita care sugereaza pastrarea la infinit al amintirilor, clipa care va deveni eternitate. Textul este structurat in doua mari planuri care vorbesc din tipul de cunoastere transcendenta si contingenta, alcatuite din patru secvente aflate intr-o puternica relatie de simetrie. Vocile masculina si feminina isi urmeaza una alteia intr-un dialog existential al eternului cu efemerul. Poemul care este defapt un nucleu pt marile creatii eminesciene de mai tarziu este structurat pe baza unor relatii de opozitie: masculin/feminin, geniu/terestru, transcendent/contingent, etern/efemer, ,,departe/,,aproape, acum/atunci, moarte/viata, vis/realitate. Secventa I alcatuita din trei strofe si reprezinta reprosul sagalnic al fetei adresat geniului cufundat in meditatia lui filozofica. Ea il simte detasat de lumea fenomenala a contingentului, fiind cufundat in taramul ideilor perfecte. Aceasta lume a transcendentului conturata de gandul ingrijorat al fiintei feminine este surprinsa printr-o suita de enumeratii, ele sunt mai mult decat atat, sunt simboluri ale transcendentului ,,stele, nori, cerurisimbol al inaltului, ,,rauri in soare simbol al divinului, continuitatea cunoasterii, ,,campiile asire simbol al culturii universare, ,,intunecata mare simbolizand misterul genezei.

Secventa este dominata de 2 tipuri de limbaj, cand contureaza imaginea transcendentului, limbajul fetei este simbolic cu tenta filozofica, dar ingrijoararea de a nu fi uitata si nevoia de iubire sunt exprimate cald, familiar cu expresii de factura populara ,,nu cata, ,, inalte. Secventa a II-a reprezinta monologul liric al vocii masculine, al acelui situat departe, care consimnte vremelnic la dulcea chemare a iubirii. In acest moment al poemului apare rama care transmite vaga perceptie ca vocea ei nu mai este actuala. Verbele la perfectul compus ,,eu am ras, n-am zis nimic sugereaza situarea povestii de iubire in amintire, intr-un trecut, iar atitudinea geniului este de vaga, de usoara superioritate, de detasare. Transpar cele doua adevaruri cel relativ al vocii feminine si cel absolut al vocii masculine. Secventa a III-a se deschide cu laitmotivul chemarii in codru continuand monologul adresat intrerupt de meditatia barbatului asupra unei iubiri ramasa doar in amintire. Chemarea in codru, acel spatiu sacru, pur ,,codru cu verdeata, acel ,,ochi de padure, centru al lumii permite celor doi sa redevina un cuplu adamic, acel cuplu de la inceputurile lumii. Aceasta natura romantica dominata de motivele eminesciene, al codrului ca spatiu sacru, al izvorului ca sugestie permanenta a curgerii si al boltii senine primeste in mijlocul ei un ceremonial de iubire tipic eminescian. Acesta se deschide cu chemarea in codru, urmat de apropierea, gesturile tandre pentru a culmina cu sarutul gestul suprem al trairii pasional, dionisiac. Ultima secventa poetica este a doua interventie a vocii lirice din strofa a patra, continuarea meditatiei barbatului asupra acestei iubiri trecute pe care o proiecteaza acum in ideal si amintire. Cadrul obiectiv al idilei se incheie cu despartirea, iar in planul subiectiv, se acccentueaza lirismul. Trairea dionisiaca, simbolizata de ipostaza feminina, este inlocuita de detasarea apolinica si de asumarea sentimentului de tristete. Verbele la timpul trecut ,,stam, ,,te-ai dus, ,,a murit sustin decalajul temporal. Spre deosebire de alte idile eminesciene, aici femeia este aceea care adreseaza chemarea la iubire; ea incearca atragerea barbatului in paradisul naturii, ca aspiratie spre refacerea cuplului adamic. In schimb, fiinta poetica se afla in ipostaza demonului, investit cu cunoasterea demonica, in acceptie platoniciana, condamnat la singuratate si la neputinta de regasire a paradisului pierdut. Astfel idila ,, Floare-Albastra face trecerea de la ipostaza paradisiaca a iubirii la cea demonica din ,, Inger si demon sau ,,Luceafarul. Imaginarul poetic se realizeaza cu ajutorul unei diversitati de figuri de stil epitetul :,,prapastia mareata, ,,tristetea ce lina, personificarea:,, izvoare plang in vale, comparatia: ,,rosie ca marul, inversiuni: ,, de-aur parul, ,,albastra-mi, dulce floare, metafora:,, rauri in soare. Muzicalitatea aparte a poemului este conferita de elementele de prozodie: masura de 8silabe, rima imbratisata, ritmul trohaic sugereaza starea idealista, juvenila.De asemenea, la nivelul fonetic, reda concordanta intre sonoritatea expresiei si ideea exprimata;consoanele , s,t ( in ultima strofa) sugereaza tristetea, iar m,n in rima, nostalgia. Dezvoltare a unui motiv romantic de circulatie europeana intr-o viziune lirica proprie, poemul ,,FloareAlbastra reprezinta o capodopera a creatiei eminesciene din etapa de tinerete, purtand in germene marile teme si idei poetice dezvoltate mai tarziu in Luceafarul.

S-ar putea să vă placă și