Sunteți pe pagina 1din 3

Ceapa de tuns Etichete: planta aromatica si condimentara Denumire stiintifica: Allium schoenoprasum Denumiri populare: ai tufos, arpagic, arpagica,

arpagic verde, ceapa pitica, cepsoara, civeta, harpagica, sibulet. In alte limbi: chives (engl.), erba cipollina (it.), schnittlauch (germ.) Ceapa de tuns este printre cele mai timpurii verdeturi care apar primavara in gradina. Ea creste sub forma unor tufe foarte dense din care practic se vad numai frunzele extrem de fine si numeroase, de un verde inchis, aducand cu un petec de gazon si care nu depasesc 20- 30 cm inaltime. Leguma perena, de dimensiuni mici, are bulbul format din frunze foarte subtiri, necarnoase, de dimensiuni reduse, fara un gust calitativ bun. Ei sunt atat de apropiati unii de altii in cadrul tufei, incat radacinile lor se intrepatrund formand o masa compacta. Frunzele foarte subtiri cand incep sa creasca, seamana cu firele de graminee, dar in realitate sunt tubulare, goale in interior, ca ale cepei comune, insa gustul si aroma lor sunt mult mai fine si discrete decat ale acesteia. Cand vrem sa le recoltam, le prindem in manunchi si le taiem cu cutitul, de unde si denumirea plantei. Ele cresc cu atat mai viguros, cu cat sunt tunse mai des. Daca departam putin plantele unele de altele, observam ca frunzele pornesc dintr-o tulpina falsa, foarte scurta si subtire, care se continua in pamant cu o portiune usor mai ingrosata, constituin bulbul cat o aluna. Tot atat de grabita ca aparitia primavaratica, la ceapa de tuns este si inflorirea. Tijele ei florale, goale si ele pe dinauntru, putin mai inalte decat frunzele, 40- 70 cm, se impodobesc la capat cu gingase ghemulete de flori liliachii, extreme de decorative, mult vizitate de albine, motiv pentru care ceapa de tuns este iubita de apicultori. Cand infloreste, este un adevarat magnet pentru fluturi. Nici floricultorii nu o pierd din vedere, folosind-o adesea pentru borduri sau pentru a forma pete de culoare pe o intindere de gazon. Pentru a stimula planta sa produca frunze noi, acum este momentul sa-i fie rupte florile si daca acestea sunt puse in otet de vin alb, vor da acestuia o aroma delicata si o incredibila nuanta roz, numai buna pentru salata de vara. Inflorescenta globuroasa, asemanatoare cu a cepei obisnuite, nu este prea mare in dimensiune, dar este foarte deasa avand intre 350- 500 flori de culoare violacee. Semintele de forma triedrica, lungi de 2- 3 mm, late de 1- 2 mm si 1 mm grosime, au facultatea germinativa mai ridicata decat a cepei obisnuite (de pana la 95 %) si care se pastreaza bine 3- 4 ani. Greutatea a 1000 de seminte este de 2- 2,5 g, iar intr-un gram intra circa 700- 900 de seminte. Este rezistenta la frig, ierneaza fara probleme in camp si porneste in crestere imediat dupa topirea zapezii. Daca se insemanteaza, plantele rasar, de regula, in 12- 14 zile. Beneficii / Utilizare Ceapa de tuns: Planta perena se inmulteste cel mai frecvent pe cale vegetativa, desi produce din abundenta seminte. Asa se face ca dintr-o planta pusa in pamant primavara, intr-o singura vara creste o intreaga tufa. In felul acesta se poate scoate in fiecare an o parte din plante, fie pentru a infiinta o noua cultura, fie pentru a le consuma, deoarece din ce ramane se reconstitute in anul urmator o noua tufa. Daca se vrea sa se infiinteze sau sa se extinda o plantatie de ceapa de tuns este bine sa se faca acest lucru fie primavera devreme, prin martie - aprilie, fie toamna prin septembrie - octombrie. Pentru aceasta este preferabil sa se scoata cu totul cateva tufe dintr-o plantatie mai veche, sa fie desfacute in manunchiuri de 1 - 2 plante. Acestea se planteaza apoi in gropi facute cu sapaliga, la distante care sa le permita sa refaca o noua tufa. De altfel, pentru a pastra o plantatie sanatoasa si viguroasa este bine ca ea sa fie refacuta la 2- 3 ani. Prin urmare, daca se desfiinteaza in fiecare an 1/3 dintr-o plantatie si se reface pe alt loc, se dispune si de material de inmultire si de plante pentru consum. Nu este pretentioasa fata de umiditate; cultura nu se iriga decat atunci cand este seceta mare. Recoltarea se face in primul an de cultura prin taierea frunzelor de la suprafata solului, la circa 70 de zile de la insamantare, lasand intacta tulpina si ultima frunza. In anii urmatori, primavara, se grebleaza cultura, se intretine prin lucrari de prasila si fertilizare, iar recoltarea se poate face atat prin tundere, cat si prin smulgere, la intervale de 20- 25 zile. Se valorifica in legaturi de 10- 15 bucati/ buchet si se poate pastra 5- 7 zile cu mentinerea unei temperaturi de 0 - 1 grad C si umiditate relativa a aerului de 90- 95 %, in incaperi cu o circulatie buna a aerului. Ceapa de tuns are cea mai delicata aroma dintre rudele sale allium (usturoi, ceapa, hasma, praz etc.). Nu se fierbe, ci doar se presara peste mancare, dandu-i acesteia un foarte delicat parfum de ceapa. Ca aspect seamana cu o ceapa verde foarte tanara. Se gaseste proaspata in hypermarket-uri si in magazine sub forma uscata, dar are o aroma mult mai scazuta fata de cea proaspata. Numele de arpagic creeaza confuzii deoarece denumeste, in acelasi timp si ceapa de tuns si bulbii mici de ceapa obisnuita, pastrati ca samanta, pentru rasadire.

O alta proprietate a arpagicului este marele ajutor pe care il da in ingrijirea altor plante din gradina cu care se invecineaza. El combate cu succes bolile si daunatorii altor plante. Este foarte bun pentru a indeparta mana, ciupercile, puricii de pamant etc. Familia Allium include peste 700 de specii, de la ceapa comuna, ceapa esalota (hasma), praz, usturoi si ceapa de tuns, pana la forme mai curioase ca ceapa egipteana, ceapa- cartof etc. Se cunosc patru tipuri de ceapa de tuns crescute pentru frunzele lor: cel comun (Allium schoenoprasum), cu umbele de flori roz - mov; cel chinezesc (A. tuberosum) care are flori albe si frunze drepte, cu miros pregnant de usturoi; Siberian sau arpagic parfumat chinezesc (A. ramosum) din Asia Centrala, avand dungi rosii pe petalele albe ale florilor si Tulbaghia violacea- cu varietatea Alba, care are flori imaculate, precum si formele multicolore Silver Lace. Arpagicul chinezesc, Allium tuberosum, este asemanator cu arpagicul european si provine din incrucisarea acestuia cu usturoiul, astfel incat aroma sa are ceva din arpagic si ceva din usturoi. Se folosesc de la aceasta planta frunzele, tulpinile si florile. Este mult mai sensibil la uscare sau prelucrare termica ca cel european, se pastreaza mult mai putin timp refrigerat, asa ca, in tarile in care creste tot timpul anului se consuma mereu proaspat, ceea ce la noi, in clima temperata, nu ar fi posibil. Ceapa de tuns este, dupa unii, originara din Europa; altii sustin ca ar fi fost adusa din China acum vreo 2000 de ani si s-ar fi incetatenit in primul rand in sudul Europei, apoi pe tot tarmul Mediteranei. Daca ne gandim la data cand ceapa a inceput sa fie utilizata in mod curent ca aliment, atunci ne putem indrepta catre istoria biblica unde iudeii ii multumeau lui Dumnezeu pentru pestii pe care ii mancau in Egipt si care nu ii costau nimic, castravetii, pepenii, prazul, ceapa si usturoiul. In vechime, atat la egipteni cat si la celelalte popoare, ceapa de toate felurile era socotita ca un factor insemnat in alimentatie, atribuindu-i-se pe drept cuvant insusirea de a da puteri organismului. De aceea era folosita de cei care aveau de facut munci grele. Constituenti si proprietati: Frunzele de ceapa de tuns sunt tot atat de bogate in substante ca si ceapa comuna de cultura - Allium cepa, de aceea nu ma voi opri in mod expres la intrega gama de constituenti. Imi permit insa sa enumar cateva, alaturand proprietatile si folosind termenul de ceapa care face referire la tot genul Allium. * Este cunoscut faptul ca ceapa contine vitaminele A, B, precum si fier, sulf, fosfor, silice, iod, potasiu, sodiu, etc. * Contine si multa vitamina C care ajuta la absorbtia si fixarea fierului in organism, prin urmare anemicii il pot consuma cu incredere la fiecare masa. Este o sursa sigura de vitamina B6, E, magneziu, fier, calciu, seleniu, zinc, proteine, dar si apa, carbohidrati, fibre si grasimi. * Daca se considera ca sulful este un antiseptic al sangelui, un regenerator al sistemului nervos si un curativ al pielii si al sistemului pilos; ca fosforul favorizeaza munca cerebrala; ca silicea contribuie la formarea oaselor solide si arterelor suple, se va admite ca ceapa are proprietati foarte utile omului. * Uleiul sulfurat care intra in compozitia cepei, ii da acesteie un anumit caracter iritant, care departe de a face rau, stimuleaza intregul aparat digestiv, lucru care duce la o crestere a poftei de mancare, prin inmultirea secretiilor interne. * Una dintre calitatile cele mai surprinzatoare ale arpagicului este aceea de anticoagulant al sangelui. * Ceapa faciliteaza somnul, contribuie la digestia alimentelor greu digerabile, este diuretic, face viata imposibile ascarizilor si oxiurilor, stimuleaza metabolismul grasimilor in corp si reduce colesterolul. * In toate regiunile unde nu este o exceptie de a deveni centenar, ceapa, incluzand aici toate speciile, constitue in general unul din elementele principale ale meselor; se consuma chiar si numai cu sare mare si cu paine neagra. Este remarcabil ca acesti centenari, mai numerosi in Europa Centrala- unde ceapa este rege- decat in alte parti, nu sufera in general de reumatism si nu pare sa fie afectati de batranete. Aceasta se explica cu usurinta prin faptul ca ceapa este un puternic antireumatismal. * Nimic nu contribuie mai bine la dizolvarea si eliminarea acidului uric. * Se stie ca o infectie se propaga mai ales pe un teren acid, ori cu acele saruri de sodiu si potasiu, ceapa este un generator de baza; ea contribuie la alcalinizarea sangelui care astfel se va apara mai bine impotriva unei invazii toxice. Provocand in plus eliminarea unor cloruri, ceapa poate sa resoarba edemul, scurgerile seroase, ascita, cu conditia ca ficatul sa nu fie prea degradat de o ciroza foarte avansata, de un cancer, etc. * Observatiile stiintifice au confirmat proprietatile cepei in tratamentul diabetului. Actiunea cepei este comparabila cu cea a insulinei ( efecte hipoglicemiante). Daca ceapa poate sa fie la originea scaderii continutului zaharului din sange, aceasta nu se intampla substituindu-se secretiei pancreatice, asa cum face insulina, ci stimuland, prin glucochinina pe care o contine, organul insusi, care isi reie functia intrerupta sau incetinita. * Alta proprietate confirmata de stiinta este aceea de a actiona in mod eficace asupra prostatei cand functionarea acestei glande este tulburata. Acum se trateaza prostatele cu extracte din ceapa, acesta crescand secretia glandulara si actionand favorabil asupra intregului sistem urinar. Ca sa se beneficieze de toate calitatile cepei, acesta trebuie consumata cruda, iar daca nu poate fi tolerata cruda, ea se poate fierbe, la foc domol. Prin fierbere se aduc prejudicii (inclusiv conservarii) esentelor sulfurate, care dau savoare cepei. Aceasta esenta, foarte volatila, este un remarcabil dezinfectant natural si se elimina prin rinichi, pe care ii stimuleaza.

Acidul ascorbic este continut in ceapa cruda in proportie de 9 pana la 23 mg, dar care prin fierbere scade la doar 3,1 mg. * Datorita iodului pe care il contine, ceapa decongestioneaza ganglionii limfatici, contribuie la echilibrul glandular, la stimularea sistemului de aparare a corpului si la sporirea schimburilor dintre celule. * Este indicat in caz de rahitism, tuberculoza, maladii ale pielii si obezitate. * Diareea, transpiratia nocturna excesiva si nocturia (pierderea de urina in timpul noptii), pot fi inlaturate daca se mananca un preparat din praz si oua, fierte impreuna si amestecate dupa gust. * Ceapa poate fi folosita si extern, la tratarea ranilor si zgarieturilor, prin simpla aplicare a sucului obtinut din frunze, direct pe zona afectata. * Vanataile, inflamtiile si durerile cauzate de lovituri pot disparea daca se aplica pe acestea frunze sau radacini de arpagic strivite. * Mai poate fi si un remediu impotriva tenului acneic. Se aplica sucul arpagicului direct pe zona cu probleme in fiecare seara si in doar cateva saptamani infectiile pielii vor disparea, iar tenul va deveni stralucitor si radiant. Pentru numeroasele sale intrebuintari curative, ceapa poate fi planta perfecta pentru intreaga familie: pentru cei mici, este planta minune care stimuleaza apetitul, pentru adolescenti este aliatul de nadejde in orice dieta, iar pentru adulti si batrani arpagicul face minuni in tratarea problemelor de tensiune sau ale sistemului osos. Ceapa de tuns din gradina poate fi folosita cu incredere pentru numeroasele sale intrebuintari curative, la mentinerea sanatatii si armoniei corporale, dar si la mancare. Culinar Frunzele de ceapa de tuns, tocate marunt, constitue cea mai apetisanta garnitura pentru salata de legume, pentru rasolul de carne sau de peste. Cu ele se condimenteaza omlete si sosuri, dintre care sosul alb si maioneza sunt pe primul plan. Se preteaza de minune la aromatizarea otetului pentru salate. Ele se consuma in stare proaspata sub forma de salate sau la prepararea unor mancaruri si sosuri reci, inlocuind cu succes ceapa de stufat. Untul aromatizat cu ceapa de tuns este excelent pentru presarat sub forma de bucatele, pe friptura la gratar sau pe rasolul cald de pasare sau de peste. Daca se freaca frunzele de ceapa de tuns cu sare si cu unt se obtine o pasta de culoarea smaraldului, cu aroma delicioasa, deosebit de gustoasa pentru tartine. In SUA ceapa de tuns este unul din cele mai populare condimente, alaturi de patrunjel si menta. In bucataria germana este atat de apreciata incat nu lipseste din magazinele de legume de-a lungul intregului an. Iarna, mai ales, sunt foarte cautate micile manunchiuri de frunze subtiri si aromate. Pentru a le pune la dispozitia consumatorilor in acest sezon cand verdele stimuleaza apetitul, gradinarii obisnuiesc sa scoata toamna din gradina tufele cele mai viguroase si sa le transplanteze in rasadnite sau sere. In cursul iernii o cultura bine intretinuta poate fi tunas de 3 - 4 ori, daca dupa fiecare recoltare se fertilizeaza cu azotat de amoniu si se uda bine. Lucrul acesta la proportii mai reduse, fireste ca il poate face orice gospodina, cultivand ceapa de tuns intr-o ladita sau un ghiveci mai mare, tinut intr-un loc mai luminos si mai racoros, cum ar fi un balcon inchis sau o incapere mai putin incalzita. Nu este neaparat nevoie de o tufa de plante, ci se pot semana din timp seminte, obtinand rezultate tot asa de bune. Frunzele pot fi recoltate treptat, pe masura ce cresc, in functie de nevoile din gospodarie. In bucataria franceza, ceapa de tuns (ciboulette) este o planta esentiala. Arpagicul, alaturi de alte ierburi aromatice si condimente, este un ingredient in amstecuri populare, cum ar fi remoulade, fines herbs sau vichyssoise. In functie de varietate, ea are o aroma intre a cepei si usturoi, care se potriveste bine la sosuri, tocanite, piureuri de legume (cum este cel de cartofi), cu branza cremoasa ori dressinguri pentru salate. Aroma delicata se pierde usor prin incalzire, asadar trebuie adaugat doar in ultimele minute ale prepararii, sau se va toca si presara deasupra mancarii, la final. Se recomanda ca frunzele sa fie maruntite mai degraba cu o foarfeca decat cu un cutit. entru pastrare mai indelungata, A. schoenoprasum se taie marunt si fin si se poate congela in cuburi de gheata.