Sunteți pe pagina 1din 9

ANALIZA TERMOENERGETICĂ A CAZANELOR Consideraţii generale Eficienţa termică a unui cazan reprezintă totalitatea caracteristicilor de

exploatare care arată calitatea cazanului şi posibilităţile lui de a satisface cerinţele termice ale consumatorului. Principalii indici care definesc eficienţele termică şi economică ale unui cazan sunt:

1. fluxurile de căldură ale cazanului;

2. randamentul cazanului;

3. pierderile specifice de căldură;

4. indicii economici de încărcare termică a suprafeţelor de schimb de căldură;

5. etanşeitatea cazanului pe circuitul apei şi pe circuitul gazelor de ardere;

6. pierderile de sarcină pe traseul agentului termic;

7. pierderile de sarcină pe traseul gazelor de ardere;

8. constanta de timp a cazanului.

Eficienţa termică este o mărime variabilă în timp, deoarece în timpul exploatării

centralei termice, respectiv a cazanelor, apar unele probleme ca:

dereglarea procesului de ardere (arderea incompletă sau arderea în exces prea mare de aer);

reglarea incorectă a tirajului;

micşorarea schimbului termic de la gazele de ardere la agentul termic datorate depunerilor de impurităţi pe suprafaţa de schimb (pe partea gazelor de ardere) şi a depunerilor de piatră (pe partea agentului termic);

etanşeitatea necorespunzătoare între elementele cazanului.

Eficienţa termică a unui cazan se stabileşte prin măsurări şi prelucrarea datelor măsurate şi compararea indicilor obţinuţi cu indicii din prospecte sau din proiecte.

3.2. Bilanţul termic al cazanului Bilanţul termic al cazanului se determină pe conturul energetic închis în jurul cazanului, aşa cum este prezentat în figura 3.1.

Qa

jurul cazanului, aşa cum este prezentat în figura 3.1. Qa Qs Qag Qeg Qc Qt Qr

Qs

cazanului, aşa cum este prezentat în figura 3.1. Qa Qs Qag Qeg Qc Qt Qr Fig.

Qag

Qeg

Qc
Qc

Qtaşa cum este prezentat în figura 3.1. Qa Qs Qag Qeg Qc Qr Fig. 3.1. Conturul

aşa cum este prezentat în figura 3.1. Qa Qs Qag Qeg Qc Qt Qr Fig. 3.1.

Qraşa cum este prezentat în figura 3.1. Qa Qs Qag Qeg Qc Qt Fig. 3.1. Conturul

Fig. 3.1. Conturul de bilanţ al cazanului

Ecuaţia bilanţului general al cazanului este:

CĂLDURA

PRIMITĂ DE

CAZAN

=

CĂLDURA

PIERDUTĂ

DE CAZAN

adică:

Q c +Q r +Q a =Q t +Q eg +Q ag +Q s unde s-a notat:

(3.1.)

Q c fluxul de căldură produs prin arderea combustibilului, în kW;

Q r - fluxul de căldură introdus cu apa de alimentare a cazanului, în kW;

Q a - fluxul de căldură introdus cu aerul de ardere, în kW;

Q t - fluxul de căldură transmis cu apa caldă produsă în cazan, în kW;

Q eg - fluxul de căldură pierdut prin entalpia gazelor de ardere la coş, în kW;

Q ag fluxul de căldură pierdut datorită arderii incomplete, în kW;

Q s - fluxul de căldură pierdut prin suprafeţele exterioare ale cazanului, în kW.

Definind debitul de căldură util al cazanului Q u , ca fiind diferenţa între debitul de

căldură al agentului termic la ieşirea din cazan, Q t , şi la intrarea în cazan, Q r , adică:

Q u =Q t -Q r

ecuaţia bilanţului general al cazanului devine:

Q c +Q a =Q u +Q eg +Q ag +Q s (3.3.)

Relaţia (3.3.) reprezintă legea conservării energiei, arătând egalitatea dintre debitul

de căldură intrat în cazan:

Q int =Q c +Q a şi debitul de căldură ieşit din cazan:

Q ev =Q u +Q eg +Q ag +Q s

Corectitudinea măsurătorilor efectuate in situ este bună dacă eroarea relativă

medie îndeplineşte inegalitatea:

(3.2.)

(3.4.)

(3.5.)

1%<

Q

int

Q ev

Q int

< 1 %

(3.6.)

Verificarea este absolut necesară deoarece eroarea de închidere a bilanţului

nu trebuie să depăşească eroarea aparatelor de măsură.

Se menţionează că in cazul în care relaţia (3.6.) nu este îndeplinită, una sau

mai multe măsurări au fost făcute greşit şi rezultatele nu sunt concludente. În acest

caz se impune repetarea măsurărilor până când se îndeplineşte condiţia de

închidere a bilanţului cu cel mult eroarea maximă. Se are în vedere şi verificarea aparatelor de măsură.

3.3 Pierderile specifice de căldură ale cazanului Pierderile specifice de căldură ale cazanului se definesc ca raport între debitul de căldură, Q p , pierdut de cazan şi debitul de căldură, Q c , produs prin arderea combustibilului:

q p

Q

p

Q

c

(3.7.)

Ţinând seama de ecuaţia bilanţului termic (3.1.), pierderile specifice de căldură sunt următoarele:

1. pierderea specifică de căldură prin entalpia de evacuare a gazelor de ardere (q eg , în %);

2. pierderea specifică de căldură prin arderea incompletă de natură chimică (q ag , în %);

3. pierderea specifică de căldură prin suprafeţele exterioare ale cazanului (q s , în %);

3.3.1. Pierderi specifice prin entalpia de evacuare a gazelor de ardere (q eg ) Relaţia de calcul este următoarea:

q

eg

Q

eg

Q

a

Q

c



(3.8.)

unde fluxul de căldură pierdut prin entalpia gazelor la coş se calculează cu relaţia:

Q

eg

B V

c

g

0

1

0

 V c t

a

pg

eg

(3.9.)

iar fluxul de căldură introdus cu aerul de ardere este dat de formula:

Q

a

0

B  V c t

c

a

pa

a

(3.10.)

Înlocuind în relaţia (3.8.) se obţine:a

q

eg

0

V

g

1

0

V

a

c

pg

t

pg

0

V

a

c

pa

t

a

H

i

100

(3.11.)

În relaţiile (3.9.), (3.10.), (3.11.) intervin mărimile:

debitul de combustibil ars în cazan, B c (în kg/h sau Nm 3 /h);

aerul minim necesar stoechiometric în procesul de ardere pentru combustibil gazos, V a 0 = 9,45Nm 3 /Nm 3 comb;

căldura specifică a aerului se consideră c pa = 1,298Kj/Nm 3 ºC;

cantitatea minimă de gaze produsă stoechiometric în procesul de ardere pentru combustibilul gazos, V g 0 = 10,5Nm 3 /Nm 3 comb;

căldura specifică a gazelor de ardere c pg se ia din tabele, funcţie de excesul de aer şi temperatura gazelor de ardere t eg , din diagrama din figura 3.2.;

excesul de aer (în %) se poate determina direct, utilizând analizoare de gaze (TESTO33 în cazul de faţă); excesul de aer se poate şi calcula cu relaţia:

CO

2

max

CO

2

0.5

CO

2

max

CO

1

(3.12.)

unde (CO 2 ) max pentru arderea completă stoechiometrică şi pentru combustibil gazos (CO 2 ) max = 11,76% iar CO 2 şi CO se determină cu analizoare de gaze;

puterea calorifică inferioară pentru combustibilul gazos, cu valoarea:

H i = 8500Kcal/Nm 3 sau H i = 35800kJ/Nm 3 .

3.3.2. Pierderi specifice prin ardere incompletă de natură chimică (q ag ) Valoarea pierderii specifice de căldură a cazanului prin ardere incompletă de natură chimică se determină aplicând relaţia:

q

ag

Q ag

Q

c

100

(3.13.)

unde fluxul de căldură pierdut datorită arderii incomplete:

Q ag

126,36

B

c

V 0

g

1

0

V a

0

H

V

2 O

CO

(3.14.)

în care:

- este volumul de vapori de apă din gazele de ardere, care pentru

combustibil gazos

CO – este conţinutul de oxid de carbon procentual, determinat prin analiza gazelor de ardere.

0

V

H O

2

0

V

H O

2

=1,95 Nm 3 /Nm 3 ;

Înlocuind (3.14.) în relaţia (3.13.) se obţine:

q

ag

126,36

0

V

g

1

0

V

a

0

H

V

2

O

CO

H

i

100

(3.15.)

3.3.3. Pierderi specifice prin suprafeţele exterioare ale cazanului (q s ) Relaţia de calcul este:

Q

q  100

s

s

Q

c

(3.16.)

unde fluxul de căldură pierdut prin suprafeţele exterioare ale cazanului se calculează cu expresia:

Q s

n

j 1

S

j

j

t t

j

a

(3.17.)

Ţinând seama de relaţia (3.16.) se obţine:

q

s

n

S

j

1

j

j

t

j

t

a

B

c

H

i

unde:

100

(3.18.)

S j reprezintă suprafeţele pereţilor cazanului, în m 2 ;

j

- reprezintă coeficientul de schimb superficial de căldură prin convecţie

naturală, la suprafaţa cazanului, în W/m 2 K;

t j reprezintă temperaturile medii ale suprafeţelor exterioare ale cazanului, în ºC; t a reprezintă temperatura mediului ambiant, în ºC. Coeficienţii de schimb termic superficial se calculează cu relaţiile:

- pentru suprafeţe orizontale:

j o

,

5,80

0,8796

t

j o

,

t

a

[Wm -2 K -1 ]

(3.19.)

- pentru suprafeţe verticale:

j v

,

5,815

0,6462

t

j v

,

t

a

[Wm -2 K -1 ]

(3.20.)

unde t j,o /t j,v sunt medii aritmetice ale temperaturilor măsurate pe fiecare suprafaţă a cazanului. 3.4. Randamentul direct al cazanului

d

Randamentul direct al cazanului

d

reprezintă raportul dintre debitul de

căldură util, Q u , produs de cazan şi debitul de căldură, Q c , introdus prin debitul de combustibil:

d

Q

 100

u

Q

c

[%]

(3.21.)

În practica curentă se întâlnesc două noţiuni şi anume:

-randamentul direct "real", ca fiind rezultatul din măsurări în condiţii reale nemodificate de funcţionarea cazanului; - randamentul direct "optimal", ca fiind rezultatul măsurărilor după luarea măsurilor pentru îmbunătăţirea unor indici ai cazanului. Explicitând căldura utilă a cazanului:

Q

u

G c

a

a

t

d

t

r

(3.22.)

în care:

G a debitul de apă care circulă prin cazan, determinat prin măsurare (în kg/h)

c a căldura specifică a apei, calculată pentru media aritmetică a temperaturilor t d şi t r ; t d temperatura apei calde la ieşirea din cazan, în ºC; t r – temperatura apei calde la intrarea în cazan, în ºC, se obţine:

d

G c

a

a

t

d

t

r

B H

c

i

100

(3.23.)

3.5. Randamentul indirect al cazanului

i

Randamentul indirect al cazanului ( ) raportat la puterea calorifică

i

inferioară se determină prin diferenţa dintre 100% şi pierderile de căldură ale cazanului exprimate procentual:

i

100

q

p

sau

i

100 q q q

eg

ag

s

(3.24.)

(3.25.)

Măsurările sunt considerate corect efectuate dacă este îndeplinită relaţia:

d

i

d

5%

(3.26.)

3.6. Indicii economici de încărcare termică a suprafeţelor de schimb de

căldură, q cz Calitatea unui cazan poate fi apreciată după indicele economic de încărcare a

suprafeţelor de schimb de căldură. Acest indice se exprimă cu relaţia:

q

cz

Q

u

S

cz

[Wm -2 ]

(3.27.)

unde Q u este debitul util de căldură produs de cazan calculat cu relaţia (3.22.), deci:

q

cz

G

a

c

a

t

d

t

r

S

cz

(3.28.)

Valoarea indicelui calculat cu relaţia (3.28.) se compară cu valoarea dată de furnizor, q cz f , astfel încât:

q

f

cz

q

cz

q

f

cz

2%

(3.29.)