P. 1
Importanta legumelor si fructelor in alimentatia umana

Importanta legumelor si fructelor in alimentatia umana

|Views: 137|Likes:
Published by Diana Dorungă
I.Introducere
II. Fructele
1.Citricele
2.Fructele de padure
3.Fructele tropicale
4.Fructele uscate
III.Legumele
1.Legumele radacinoase
2.Legumele moi
IV.Ceapa, prazul si usturoiul
V.Cruciferele
VI.Legumele de salata
VII.Ciupercile si legumele mediteraneene
VIII.Nucile, semintele si legumele boabe
IX.Concluzii
X.Bibliografie
I.Introducere
II. Fructele
1.Citricele
2.Fructele de padure
3.Fructele tropicale
4.Fructele uscate
III.Legumele
1.Legumele radacinoase
2.Legumele moi
IV.Ceapa, prazul si usturoiul
V.Cruciferele
VI.Legumele de salata
VII.Ciupercile si legumele mediteraneene
VIII.Nucile, semintele si legumele boabe
IX.Concluzii
X.Bibliografie

More info:

Categories:Types, School Work
Published by: Diana Dorungă on Feb 04, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/30/2014

pdf

text

original

Sections

INTRODUCERE

Ceea ce trebuie să ne ofere orice alimentație sănătoasa este energia, care se obține prin consumul unor alimente cu proteine, grăsimi, carbohidrați, vitamine si minerale.Cu cat se consumă alimente mai variate, cu atât scade riscul de a avea deficiențe în vreuna din substanțele nutritive necesare organismului.Cu mult înainte de apariția supermarketului, a congelatorului sau a cuptorului cu microunde, oamenii erau agricultori și se hrăneau mai mult cu nuci, fructe si rădăcini.Carnea, produsele lactate, cerealele și legumele au fost adaugate treptat la alimentație.Astfel, oamenii au ajuns omnivori si au supraviețuit milenii întregi cu acest regim alimentar. Nu se știa nimic despre vitamine, minerale și proteine, dar acest lucru nu ne-a împiedicat să evoluăm.La sfarsitul sec. XX, societatea vestică a cunoscut consecințele grave ale maladiilor civilizației.Bolile de inimă, cancerul, obezitatea, ciroza și insuficiența renală sunt urmări ale supraconsumului.Hrana noastră s-a modificat enorm în ultimii o sută de ani, de aceea ne-m adaptat cu greu.Produsele cu un conținut ridicat de grăsimi, sare și zahar, agricultura intensivă, hormonii de creștere și antibioticele nu au contribuit cu nimic la creșterea valorii nutritive a alimentelor din zilele noastre.Însa ne-am dovedit suficient de inventivi cât să facem fața situației.Magazinele cu alimente sănătoase, restaurantele cu specific național și cele vegetariene, dar și fermele sunt din ce in ce mai numeroase, astfel că toți avem ocazia să ne hrănim cât mai sănătos.

1

FRUCTELE
Fructele sunt unele dintre cele mai sănătoase alimente.Simplu de preparat și de consumat, foarte aromate și pline de vitamine, minerale, antioxidanți și fibre – toate fructele sunt foarte importante pentru sănătate.De la cireșele și nectarinele gustoase de sezon până la merele și perele disponibile tot anul, fructele au un conținut foarte scăzut de grăsimi și calorii, așa că pot fi consummate în cantități mari.Este recunoscut faptul că fructele și legumele ajută la menținerea sănătății. Recomandările de a consuma cel puțin cinci fructe și legume pe zi se bazeaza pe cercetări care dovedesc rolul antioxidanților in prevenirea bolilor cornice precum cancerul sau boala arterelor coronare.Pentru că sunt foarte ușoare, fructele pot fi incluse în cantități mari în meniurile zilnice.Consumul de fructe proaspete, nepreparate, oferă o rezervă optimă de vitamine, mai ales dacă nu le decojim.Pentru mai multe fibre și vitamine este bine să fie consumate intregi.Este bine să alegem fructe de sezon de fiecare dată când avem posibilitatea; deoarece sunt mai ieftine, furnizează cantitatea maximă de substanțe nutritive, iar aroma este mai intensă. Când anotimpul fructelor a trecut, consumul de fructe congelate oferă, de asemenea, vitaminele și mineralele vitale, insa trebuie evitate fructele conservate in mult sirop. Sucurile de fructe (proaspăt stoarse, inghețat sau concentrate), disponibile în multe arome diferite –de la cel de pere și mango exotic până la cel de grepfrut și mere – sunt surse bune de vitamina C, dar nu conțin fibre.Un singur pahar pe zi echivalează cele cinci fructe pe zi recomandate.Nu trebuie însă ignorată nici marea varietate de fructe uscate, de la curmale și mango până la prune și stafide, pentru ca acestea oferă un număr mare de vitamine si minerale, cum ar fi potasiu, fosfor, fier, vitaminele A, B si fibre.Se pot consuma simple; se pot adauga la alte alimente, cum ar fi cerealele și pot fi folosite ca îndulcitori naturali.Consumul unui amestec de fructe viu colorate este una dintre cele mai plăcute modalități de a spori procentul de substanțe nutritive din organism.

2

MERELE
MALUS COMMUNIS
În prezent, genul Malus este reprezentat prin 28 specii și peste 10.000 de soiuri cultivate.De o mare varietate, cu pieliță verzuie și aproape transparentă, suav-gălbui sau roșu îmbujorate, merele sunt cele mai populare fructe autohtone și cele mai larg consumate.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Mărul ca fruct conține, în funcție de soi sau varietate, 83-93% apă.S-au identificat până în present zaharuri reducătoare (7-16%), celuloză (în coajă), zaharoză, pentozane (poliglucide), lignine, acizi organici liberi și combinați, pectine, materii grase, protide, taninuri, săruri de Ca, Na, Fe, K, P, și în cantități mai mici – Si, Al, Mg, Mn, S, Co etc.Aroma este data de esterii amilici, acizii caprionic, formic

și acetic, de geraniol și aldehida acetică.Merele conțin pe lângă vitaminele A, B, C și vitamina PP în partea externă a fructului.De remarcat este faptul că în coaja fructului se află mai mult acid pantotenic și de doua ori mai multă vitamină C decât în pulpă. Un măr pe zi ține doctorul departe, însă două sunt un întaritor veritabil pentru inimă și circulație.Merele conțin o cantitate mare de pectină, o fibră solubilă care ajuta organismul să elimine colesterolul și îl protejează de poluanții de mediu.Cercetătorii din Franța, Italia și Irlanda au descoperit că două mere pe zi pot scădea cu 10% nivelul colesterolului.Pectina are efecte în fața unor metale grele, ca plumbul și mercurul, ajutând organismul să le elimine. De asemenea, merele conțin acizi malice și tartrici, care ajută la digestive și sunt foarte utili în cazul consumului de alimente grase.Vitamina C din mere ajută la buna funcționare a sistemului imunitar.În medicina tradițională, merele au fost întrebuințate împotriva bolilor de stomac, iar

3

terapeuții nnaturaliști recomandă consumul de mere gratinate, amestecate cu puțina miere ca remediu efficient împotriva diareii.În America, dieta din banane, orez, mere și pâine prajită uscată este un remediu popular pentru tratarea diareii.Merele mai sunt și o armă importantă în tratarea constipației,datorită fibrei lor solubile.În plus, ele sunt ideale pentru persoanele care suferă de artrită, reumatism, gută, colită și gastroenterită.Aroma merelor are un efect calmant și contribuie la scăderea tensiunii arteriale.Zaharurile din mere sunt în principal fructoză, un zahar simplu care se digeră lent, astfel că menține la un nivel echilibrat cantitatea de zahăr din sânge.Merele au și calorii negative.Consumând trei mere pe zi, dimineața și la gustări, mai puțină mâncare și fără grăsimi „rele”, se poate slăbi ușor, în special în zona taliei.În plus, merele ajută la diminuarea colesterolului și îmbunătășesc funcțiile pulmonare, deseori greu încercate iarna.
Știați că? ...Mirosul proaspăt de măr, ca și cel de banane, inhibă rapid pofta de mâncare.

4

PERELE
PIRUS COMMUNIS Având ca origine părul sălbatic, părul de cultură are o veche istorie, fiind cultivat în special în Asia Centrală din vremuri străvechi.S-a răspândit treptat spre vest, iar in Evul Mediu era deja prezent și în Europa.Deși înrudit cu mărul, digestibilitatea și valoarea terapeutică a perelor este mai redusă. PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Perele conțin, în funcție de soi, între 82-85% apă, hidrați de carbon (zaharuri) 10-13%, protide 0,5%, dintre zaharuri- în special levuloză (8%), celuloză, pectine, tanin, săruri de Ca, Na, K, Fe, P și cantități mai mici de S, Cl, Zn, Fe, Cu, Mn, I, As.Conținutul în vitamine este redus: cca 5 mg% vitamina C, vitamina A 50 mg%, vitamina B2 70 mg%, vitamina B6 0,25 mg% și vitamina PP în cantități reduse. Valoarea nutritivă a perelor este ignorată adesea, deoarece sunt considerate doar fructe gustoase și dulci.Perele sunt de fapt o sursă bună de pectină fibroasă solubilă.Aceasta nu este utilă numai la

reglarea digestiei, ci are si proprietăți ce ajută la reglarea colesterolului.Perele sunt și o sursă considerabilă de vitamina C, conțin o oarecare cantitate de vitamina A, mult potasiu si puțină vitamina E.Perele uscate sunt o sursă important de proteine, fier, vitamina A, vitamina C și o sursă importantă de potasiu și fibre.Pentru persoanele care suferă de probleme digestive sau sunt în convalescență, perele sunt fructe foarte ușor de digerat si o alternativă mai interesantă decât amidonul.Sunt fructe energizante, ceea ce îl recomandă persoanelor stresate.Aromate discret, perele sunt printre fructele cu cel mai bogat conținut de vitamine și minerale, toate cu nenumărate beneficii în organism.Consumate zilnic, aceste fructe sunt antiinflamatoare și detoxifiante.Din acest motiv, sunt recomandate ca adjuvant în tratarea asteniei și

5

anemiei.Fibrele din aceste fructe sunt bune pentru siluetă deoarece împiedică asimilarea grăsimilor.Chiar dacă dietele sunt multe la număr, nutriționiștii par să fi căzut de accord asupra unui lucru: perele sunt excelente în majoritatea dietelor.Asta pentru că, atunci când mintea își cere recompensa în dulciuri în plină dietă, fructoza din pere, cel mai dulce zahăr natural, înlocuiește cu success deserturile.De aceea, para este recomandată chiar și bolnavilor de diabet.
Știați că? …Cea mai lungă perioadă de rodire o are părul – 300 de ani, dacă este îngrijit.

6

RUBARBA
REHUM OFFICINALE Caravanele aduceau din îndepărtata Chină, atât în Antichitatea greco-romană, cât și mai târziu, în Evul Mediu, alături de baloți de mătase, de splendorile din porțelan și jasp ce purtau pecetea geniului marelui popor din Răsărit si o rădăcină misterioasă, foarte căutată pentru proprietățile sale medicinale: RUBARBA. PRINCIPALII CONSTITUENȚI Cantitățile mai mici de acid crizofanic și de derivați antrachinonichi pe care le conțin pețiolii de rubarbă față de rădăcini par suficiente pentru a stimuli glandele intestinale și funcția hepatobiliară.Conțin numeroși acizi organic (citric, oxalic, malic, lactic etc.), tanoizi și glucogalină, catechină și tetrarină.Conțin vitaminele A, B1, B2 și C (8-36 mg%) și numeroase săruri minerale de
K 3,42 mg%, Ca 1 mg%, Fe 17,2 mg%, P 0,33 mg%, Mn, Zn, Mo etc. Această plantă cu aspect straniu, cu Frunze uriașe și tulpină roz este originară din China și Tibet, unde a fost întrebuințată ca remediu cu mult înaintea apariției creștinismului.Varietățile medicinale de rubarbă, crescute mai degrabă pentru rădăcină decât pentru tulpină, erau utilizate și de grecii din Antichitate pentru tratarea constipației cornice.Rubarba conține cantități mici de vitamine A și C, o cantitate suficientă de potasiu si magneziu,dar surprinzător de mult calciu.Nu conține deloc sodium.Din păcate, tulpina sa comestibilă conține și acid oxalic care îngreunează absorbția de calciu.

7

PRUNELE
PRUNUS DOMESTICA
Atât de puțin pretențiosul prun,originar din Persia și Caucazul de Est, a fost adus în Europa de către romani.În țara noastră și-a gasit o a doua patrie, fiind pomul fructifer cu cea mai mare pondere.Având valoare nutritivă ridicată, el are și proprietăți terapeutice cunoscute încă din Antichitate.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Prunele proaspete, coapte, conțin cca 80% apă, 14-15% hidrați de carbon, 0,6% protide, săruri minerale (Na, K, Ca, P, Fe, Mg, Mn), dintre care predomină potasiul (210 mg%), acizi organic, mucilagii, vitaminele A, B1, B2 etc.Valoarea nutritivă energetică a prunelor în stare proaspătă este de 58-62 kcal la 100 g pulpă, iar în stare uscată de 249 kcal. Există o mare varietate de specii de prune, multe dintre cele din Marea Britanie fiind hibrizi de porumbari si corcodușe.Iși au originea în Europa de Est, fiind cunoscute și întrebuințate în întreaga Europă de mai bine de două mii de ani.Prunul japonez a fost introdus în SUA la sfârșitul sec. XVII de către expertul în fructe Luther Burbank.Prunele conțin o cantitate redusă de vitamina C, o cantitate modestă de vitamina A și puțină vitamina E.Prunele mari au mai multe zaharuri și mai puțin conținut în acizi, dar și o valoare medicinală importantă.Prunele sălbatice din arbuști țepoși sunt întrebuințate la prepararea ginului de porumbar, o băutură alcoolică tradițională folosită și ca remediu la tratarea diareii.Prunele sunt foarte utilizate in medicina oriental, îndeosebi prunele Umebushi tradiționale, care ajută la tratarea bolilor digestive, dar au un gust foarte neplăcut.

8

CIREȘELE
CERASUS VULGARIS
Originar din Asia Mică.Pliniu cel Bătrân afirma că au fost aduse în Europa de către Luculus, vestitul gourmand al Romei antice, după Victoria sa asupra lui Mitridate, regele Pontului.La noi , cireșul are trei varietăți principale și peste 25 de soiuri cultivate.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Cireșele au până la 90% apă.Dintre zaharuri, conțin în special levuloză, ceea ce face posibilă folosirea lor și în alimentația diabeticilor.Sunt bogate în săruri de Na, K, Ca, P, Mg, Fe, conțin, de asemenea, clor, sulf și microelemente ca Zn, Cu, Mn, Co etc.Sunt mai bogate în vitamina A și conțin mici cantități de vitamina B1, B2, niacin și vitamina C.Cireșele dulci conțin 13-14% hidrați de carbon și au o valoare energetică de 57 kcal 100 g fructe. Medicina tradițională întrebuința înainte doar scoarța cireșuluisălbatic, însă satăzi se stie că tulpina și fructele sunt foarte diuretice.Cireșele conțin vitamina C și cantități suficiente de bioflavonoizi ceea ce le face un aliment antioxidant de excepție.Dar ceea ce contribuie la valoarea lor de remedii anticancerigene este acidul elagic, care inhiba celulele canceroase.Ușor acide, sunt un adjuvant utilizat în colitele de fermentație.De asemenea, se intrebuințează ca hipotensoare, prin aportul lor caloric redus, ca și prin efectul ușor laxative, se recomandă în obezitate.Îndeosebi, cireșele sunt sedative și tonice pentru sistemul nervos.Ușor astringent și tonice redau elasticitatea pielii.

9

CAISELE
ARMENIACA VULGARIS
Originar din China, caisul are fructe foarte nutritive, parfumate, bogate în vitamine.Proprietățile medicinale sunt reduse.Are o mare arie de răspândire, începand din Asia Centrală până în nordul Chinei, din Manciuria pânî în Caucaz.Este cultivat în Europa și America.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Fructele proaspete conțin cca 85% apă, protide, grăsimi, 10-13% levuloză și glucoză, un tip de carotenoide, săruri de Na, K (250 mg%), Ca, P, Fe, iar ca microelemente:cobalt, fier, brom, magneziu, vitamina A în cantități apreciabile (250 mg%), vitamina B1, B2, niacin și cca 8 mg%, vitamina C.Proaspete, au o valoare energetic de 49-50 kcal la 100 g fructe, iar in stare uscată de 306 kcal. Caisele conțin o cantitate mare de betacaroten, pe care organismul îl transform în vitamina A.Caisele coapte și proaspete trebuie să facă parte din dieta oricarei personae cu infecții, probleme de piele sau cu un risc crescut de a se îmbolnavi de cancer.Caisele uscate sunt un remadiu grozav pentru constipație, datorită conținutului lor mare de fibre, însă ele conțin și mult zahăr (de aceea diabeticii trebuie să le consume cu precauție) și sunt conservate cu dioxid de sulf, care poate cauza crize de astm, deci spălațile bine înainte de a fi consummate.Femeile însărcinate trebuie să consume zilnic câteva caise uscate, deoarece sunt o sursă bună de fier.Potasiul conținut stimuleză și eliminarea apei și a sării în exces.Recomandările terapeuticie se bazează în special pe faptul că este un fruct foarte nutritive, cu aport mare de vitamine și foarte digestibil.Este recomandat pentru dispeptici, convalescenți. anemici (fiind un regenerator al țesuturilor, mai ales al celui nervos, îndeosebi în anemii consecutive datorate unor hemoragii).Fiind și tonice nervine, caisele pot fi consumate prioritar în astenii, stări depresive, nevroze și insomnii.Acțiunea asupra tranzitului intestinal este paradoxală; astfel, în timp ce fructele proaspete sunt astringent, antidiareice, cele uscate sunt ușor laxative.

10

PIERSICILE
PRUNUS PERSICA
Piersicul a fost adus în Imperiul Roman din Persia, de unde îi vine și denumirea latină, însă aceasta n-a fost decât o haltă pe drumul răspândirii sale, originea trebuind s-o căutăm în China, cu peste 4 milenii în urmă.Fructele sunt foarte digestibile, însă proprietățile medicinale sunt modeste.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Proaspete, au 85-89% apă.Fructele conțin numai 0,7% protide, 10% hidrați de carbon, acizi organic, săruri minerale:Na, K (200 mg%), Ca, P, Fe, I, vitamina A, B1, B2, niacin și cca 9 mg% vitamina C.Uleiul volatile,obținut prin distilare, conține esteri, linalool și acizi: acetic, formic, caprilic, aldehide, cadinen etc. Multe carți despre alimente descriu piersicile și nectarinele drept varietăți ale aceluiași fruct.Nectarinele sunt în tralitate doar o varietate genetic a piersicilor, ambele facând parte din familia Prunus,în care se mai află și prunele și caisele.Numele botanic pentru specie este ”persica”, deoarece primii botaniști credeau că aceasta provine din Persia.Teoriile modern susțin că piersicile sunt originare din China, fiind aduse în Persia de către comercianții din Antichitate.Nutrițional există diferențe mici între acestea: ambele conțin foarte multă vitamina C- o singură nectarină asigură doza zilnică recomandată – cantitați mici de fibre, puține calorii, puțin betacaroten și minerale.Piersicile uscate conțin mult mai multe calorii, dar 100 g oferă aproape întreg necesarul zilnic de fier și o treime din necesarul zilnic de potasiu.Piersicile conservate au un gust bun, însă își pierd aproape tot conținutul de vitamina C și sunt conservate de obicei în sirop foarte dulce, cu multe calorii.Piersicile și nectarinele sunt lipsite de grăsimi și sodium, fiind ideale pentru cei cu colesterol și hipertensiune arterială.

11

Datorită digestibilității ridicate a pulpei, piersicile facilitează digestia, ușurând la maximum travaliul musculaturii aparatului digestive, recomandându-se persoanelor în vârstă, debile, dispeptice.Fierte sunt mai bine tolerate.Stimulând secreția glandelor digestive, piersicile sunt stimulant stomahic.Ele sunt și ușor laxative, însă mai accentuat diuretice si depurative, fiind recomandate în dieta celor cu litiază urinară, gută și reumatism.

12

CITRICELE
Fără rival în ceea ce privește conținutul de vitamina C, citricele ajută la protejarea organismului de infecții și sunt o sursă foarte bună de fibre insolubile și solubile, dar și de potasiu. Gustul lor
puternic este unul dintre motivele pentru care trebuie să consumăm multe dintre aceste fructe dătătoare de sănătate.Citricele sunt unele dintre cele mai importante alimente cu proprietăți medicinale.Conținutul lor foarte bogat în vitamina C a prevenit apariția scrobutului și a sporit rezistența naturală a organismului împotriva bacteriilor și virușilor.Institutul Național de Cercetare a Cancerului din SUA a sugerat că un consum ridicat de citrice poate reduce considerabil apariția cancerului la stomac în rândul oamenilor.În toată lumea sunt cultivate zeci de milioane de tone de citrice.Majoritatea fructelor pe care le consumăm sunt produse în zona mediteraneeană și în SUA, însă vel mai mare producător individual este Brazilia, unde cantități uriașe de fructe sunt transformate în sucuri, concentrate,

înghețate, apoi exportate în restul lumii.Citricele sunt o comoară de substanțe nutritive și fitochimice, care nu numai că protejează organismul de boli, dar sunt și curative.

13

MANDARINELE
CITRUS MANDARINA

Originar din China, mandarinul are fructe asemanatoare cu portocalul, ca gust și compoziție chimică.Ca atare, și recomandările terapeutice sunt similar, în plus – datorită conținutului ridicat în brom – manifestă și proprietăți sedative. Aceste fructe fac parte din familia mandarinelor, în care mandarinele pitice mediteraneene și mandarinele comune sunt principalii hibrizi.Printre mandarinele comune se numără clementinele, tangorul (un hibrid între mandarine și portocale) și tangelo (un hibrid între mandarin și grepfrut).Clementinele și mandarinele sunt mai puțin acidulate decât lămâile, lămâile verzi și grepfrutul.Sunt o sursă bună de vitamina C, conțin mai puțin potasiu și doar o cantitate mică de vitamine B, însă oferă cantități semnificative de acid folic.

14

PORTOCALELE
CITRUS AURANTIUM DULCIS
Arbore originar din China și India, adus în Europa în perioada cruciadelor și răspândit în special în zona mediteraneeană.La fel ca și lămâiul, este o specie pretențioasă față de temperatură, sol și umiditate.Se dezvoltă bine chiar la temperature de +8-10°C, iar la înflorire are nevoie de +15, +18°C.Îngheață la 7°C.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Portocalele conțin până la 90% apă.Protidele sunt în cantitate mică, doar 0,7%, iar hidrații de carbon cca 9%.Sărurile de sodium 2 mg%, cele de potasiu 130 mg%, de calciu 30 mg%, fosforul 15 mg%, iar fierul 0,4 mg%.Dintre vitamine, cantitatea cea mai mare este reprezentată de vitamina C (35-50 mg %), în timp ce vitamina A este numai 11 mg%, vitamina B1 0,06 mg %,vitamina B2 0,03 mg%, iar niacinul 0,2 mg%.Acizii organic sunt în proporție de 1,5-2,5 g%.Energia pe care o dau 100 g portocale fără coajă este de 39 kcal, din care se utilizează 89%.Necesarul zilnic de vitamina C este asigurat prin 100 ml suc proaspăt din pulpă de fruct. Conținutul bogat de vitamina C din portocalele proaspăt culese sau stoarse explică influența lor benefică asupra sănătății noastre, datorită importanței lor uriașe în combaterea infecțiilor și menținerea sănătății organismului.Portocalele mai conțin și betacaroten și bioflavonoizi în pereții membranelor.Aceste substanțe chimice întaresc pereții capilarelor mici.Ca doză zilnică recomandata în SUA, un pahar de suc de portocale asigură 110% vitamina C, 8% tiamină, 8% acid folic, 4% vitamina B6, 4% magneziu, 2 % fosfor și doar sub 2% proteine, vitamina A, riboflavin, acid nicotinic, calciu și fier.Dacă îl beți la masă, creșteți absorbția calciului cu până la de două ori și jumătate.Fructele, florile și coaja portocalelor se

15

folosesc de mult timp în medicina naturistă.Coaja conține hesperidină și limonene, folosite la tratarea bronșitei cornice.Ceaiul preparat din flori uscate este un tonic ușor. Portocalele au multe recomandări comune cu lămâile.Având și ele un conținut destul de ridicat de vitamina C, măresc rezistența la boli infecțioase și sunt indicate în carențe de vitamina C și ca remineralizante.Au proprietăți antihemoragice și de protector vascular în fragilitatea capilară, tromboze și vâscozitatea crescută a sângelui.Se cunosc de asemenea, proprietățile lor ușor diuretice și laxative.Se utilizează la întreținera tenului, prevenind formarea ridurilor.Cu toții apeciem portocala pentru gustul ei, dar și pentru beneficiile nenumărate aduse de vitamina C sănătății și frumuseții.Ce nu știm însă, este că nu numai miezul, ci și coaja merită atenția noastră: substanța cu numele de hesperidină din conținutul ei are efecte calmante și dezinhibante, iar specialiștii o recomandă pentru tratarea anxietății.

16

LĂMÂILE
CITRUS LIMONUM
Originar din India, cunoscut în cărțile vedice sub numele de ”nimbuka”.Lămâiul a fost preluat de arabi care l-au botezat ”limun”, găsindu-și o a doua patrie în partea sudică a Mediteranei, pătrunzând târziu în Europa.Gama recomandărilor sale terapeutice este de –a dreptul impresionantă,uneori chiar exagerată, atât pentru pulpa fructului, pentru suc, cât și pentru coajă, în uz intern și extern, în cosmetică, pentru prepararea uleiului esențial sau a acidului citric.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Lămâile conțin 86-88% apă.DDintre acizii organici: acidul citric (6-8% în suc), acidul malic, citrat de calciu și de potasiu. Conținutul în protide este redus (0,5%), la fel ca și cel în hidrați de carbon (5%). Sărurile minerale sunt reprezentate prin cele de Na (2 mg%), K (95 mg%), Ca (7 mg%), P (10 mg%), Fe (0,3 mg%), iar sub formă de oligoelemente: Si, Mn, Cu etc. Dintre vitamine, pe primul loc se situează vitamina C (4050 mg la 100 g fructe),apoi vitaminele B1, B2, B3, A, E, și PP.Uleiul volatile din coaja de lămție este fotmat din terpene (limonene, pinene, camfen, felandren, sesquiterpene etc.), din linalil, acetat de linalili și geranil, citronelol, citral, aldehide etc. Lămâile și-au câștigat reputația de remediu împotriva scrobutului cu mult înainte să se descopere vitamina C.Ele conțin în abundență acestă vitamină – 100 g oferă mult peste necesarul zilnic recomandat – dar și cantități mici de vitaminele B, vitamina E și cantități substanțiale de potasiu, magneziu, calciu și fosfor și minerale dure importante ca zinc, fier, cupru și mangan.De asemenea, acestea activează sistemul imunitar, stimulâmd activitatea leucocitelor.Lămțile sunt bogate în bioflavonoizi, limonen si mucilagii, acestea din urmă fiind benefice pentru stimularea tractului digestive și pentru stomac.De asemenea, sucul de lămâie stimulează activitatea pancreasului și a ficatului.Efectele sale antibacteriene îl fac un remediu optim împotriva durerilor în gât, ulcerelor bucale și gingivitei, cazuri în care se

17

recomandă gargara sau spălatul gurii cu un pahar de apă în care s-au amestecat în cantități egale suc de lămâie și apă fierbinte. Vitamina C joacă un rol important în vindecarea fracturilor prin fixarea calciului, în tulburări de circulație și în special în prevenirea fragilității capilarelor, în hemoragii subcutanate și în hemoragiile gingiilor.Lămâile au multiple efecte și în afecțiunile aparatului circulator.Tonice cardiac, ele sunt active în scleroza arterelor cărora le redau elasticitatea, ducând și la scăderea concentrației în colesterol,sunt deci indicate deci în ateroscleroză și hipercolesterolemie.Ducând la scăderea glicemiei, lămâile pot intra prioritar în regimul diabeticilor.Ca remineralizante, ele se recomandă în special în tuberculoză.Semințele sunt un vermifug eficace contra oxiurilor.Uneori, cefaleea apare din cauza unor probleme ale ficatului sau stomacului.Dacă ați facut excese culinare, apa cu lămâie poate fi de mare ajutor datorită efectului detoxifiant.

18

GREPFRUTUL
CITRUS DECUMANA PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Bogat vitaminizate, fructele sale fructele sale au recomandări comune cu ale lămâilor și portocalelor. Datorită gustului amărui, grepfrutul este un tonic amar, foarte util pentru copiii debili, cu lipsă de poftă de mâncare.Conține 0,5% protide, 4% acizi organici, 7% hidrați de carbon, 130 mg% săruri de potasiu, 14 mg% calciu, 10 mg% fosfor, 0,2 mg% vitamina A și cantități mic de vitamina B1 și B2 (0,02-0,05 mg%). Energia calorică dată de acest fruct este redusă: 23 kcal la 100 g pulpă. Grepfrutul conține o mare cantitate de vitamina C – se estimează că un singur grepfrut furnizează cca 60% din necesarul zilnic recomandat de nutriționiștii americani - și o cantitate suficientă de potasiu.Grepfrutul roz și cel roșu conțin mai multă vitamina C decât grepfrutul alb.Grepfrutul mai conține și un volum mare de carotenoide, între care și betacaroten, dar și pectină și bioflavonoizi, în sâmburii albi și în pereții dintre felii.Așa că nu ezitați să consumați fructul întreg, pentru a beneficia de toate proprietățile sale.Este util în prevenirea și tratarea afecțiunilor circulatorii, bun la tratarea durerilor în gât și a gingivitei și este recomandat să se consume proaspăt și copt, cu sâmburi și membrană.Este și o sursă excelentă de fibre, ce calmează apetitul și regularizează tranzitul.Dar, pe lângă toate aceste calități, dolofanul are și defecte: conține narginină, substanță ce interacționează cu anumite medicamente.

19

FRUCTELE DE PĂDURE
Fructele de pădure sunt mici și aromate, și trebuie consummate proaspete, culese direct de pe lujeri, pentru a beneficia de toată savoarea și valoarea lor nutritivă.Sunt importante în nutriție datorită cantității lor mari de vitamina C, a cantității suficiente de fibre solubile și pectin, dar și a mineralelor.Deși sunt mult mai reduse, minerelele se absorb mai bine în organism prin intermediul vitaminei C.Multe dinte aceste fructe de pădure – murele, afinele, merișoarele, agrișele, zmeura, căpșunile și mai puțin cunoscutele coacăze negre – cresc și astăzi în sălbăticie în multe țări. Sunt fructe cu o vechime impresionantă, fiind folosite de pelerini ca remedii naturiste împotriva scrobutului.Anumite fructe de pădure, cum ar fi merișoarele și coacăzele negre, au întrebuințări medicale deosebit de utile.Ele oferă cantitatea maximă de vitamina C atunci când sunt consummate proaspete, însă aciditatea lor puternică le ajută să păstreze un volum ridicat de vitamina C chiar și atunci când sunt ținute la congelator sau conservate.

20

MURELE
RUBUS FRUCTICOSUS

Sub denumirea ”RUBUS FRUCTICOSUS” în prezent sunt cunoscuți mai mulți taxoni, dintre care cei mai importanți sunt ”RUBUS CANDICANS”, ”RUBUS SULCATOS”, ”RUBUS TOMENTOSUS”.Este un

binecunoscut și un răspândit arbust din regiunile deluroase, de la marginea pădurilor, rărișuri, până în zona superioară.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Murele conțin cca 84% apă, 1,2% protide, 1% acizi organici (izocitric, malic), 9% hidrați de carbon (zaharuri 3,48-6%), săruri de Na (3%), K (190 mg%), Ca (30 mg%), Fe (0,9 mg%), vitamina A (45 mg%), cantități mici de vitamina B1 și B2 (0,04 mg%), niacină și vitamina C (25-40 mg%).Sub aspect energetic, murele au o valoare de 48 kcal la 100 g.Frunzele de mur conțin taninuri, acizi organici (malic, lactoizocitric, succinic și oxalic), peptide, substanțe colorante, flavonoide, inozitol, vitamina C. Murele sunt foarte bogate în vitamina E, așa că sunt foarte utile în prevenirea și tratarea afecțiunilor cardiovasculare și circulatorii.De asemenea, ele sunt o sursă bună de vitamina C, ceea ce le face un antioxidant puternic, de protecție împotriva cancerelor, bolilor degenerative și infecțiilor.Murele mai conțin și cantități utile de potasiu și pectin (o fibră solubilă), contribuind semnificativ la necesarul zilnic minim recomandat în alimentație. Frunzele murului sunt foarte astringent, conținând cantități mari de acid tanic, de unde se explică și multe dintre întrebuințările sale tradiționale.Sunt tăiate și folosite le prepararea ceaiurilor ce devin o excelentă apă de gură, utilă în tratarea problemelor la gingii sau infecțiilor precum gingivita, dar și o

21

gargară eficientă pentru ameliorarea durerilor în gât. 30 g frunze uscate introduce în 600 ml de apă fiartă sunt un remediu efficient împotriva diareii – de obicei, două căni pe zi sunt de ajuns.Datorită conținutului mai ridicat în tanin, cu calități astringente, murele sunt utilizate și în răgușeală.

22

AFINELE
VACCINIUM MYRTILLUS

Arbust răspândit pe suprafețe întinse în zona montană din țara noastră, introdus experimental și în cultură.La limita atât de apropiată între ”medicament” și ”aliment”, afinele reprezintă un bun exemplu, alimente.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Fructele de afin conțin cca 86% apă.Conținutul în protide este relativ redus (0,6%), iar acizii organic sunt în proporție de cca 1%, dintre care acidul citric cca 0,9%, iar acidul benzoic, tartric și malic între 0,050,15%.Conțin cca 135 hidrați de carbon, săruri de K (65 mg%), Ca (10 mg%), Na (1 mg%), P (10 mg%) și Fe (0,7%), taninuri, pectine și pectoze, o substanță colorată, mirtilina și antocianozide, care joacă rol de vitamina P. Conținutul în provitamina A este în jur de 20 mg%, în vitaminele B1 și B2 și în niacină între 0,02-0,04 mg% fiecare, iar vitamina C este clar reprezentată (cca 15 mg%).Vitamina E există în cantități mici.Ca săruri minerale, conțin K (50 mg%), calciu (10 mg%), fosfor, sulf, magneziu, mangan, fier (1 mg%).Puterea energetic a fructelor crude este de 60 kcal, din care se resorb 90%. Deși conțin cantități importante de vitamina C și cantități mici de vitamina B1, betacaroten și potasiu, afinele sunt mai puțin interesante ca substanțe nutritive.Importanța lor este îndeosebi de ordin medical, datorită substanțelor chimice natural pe care le conțin.Afinele au substanța antibacteriană antocianozidă,cu un efect tonic asupra vaselor de sânge, fiind de ajutor în tratarea varicelor, cistitei ți altor infecții urinare.Când sunt uscate, concentrația de acid tanic și de alte substanțe antibacteriene crește substanțial, ceea ce explică oarecum eficiența supei scandinave de affine uscate ca remediu

23

împotriva diareii. În fructe, taninurile sunt combinate cu substanțe colorate, care scindează în intestine prin hidroliză sub acțiunea unor enzime.Tninurile astfel separate protejează mucoasele,iar substanțele colorate potențează acțiunea astringentă.Mai mult, s-a demonstrate că extractul total de afine posedă remarcabile proprietăți bacteriostatice și bacteriolitice.Prin această acțiune complexă, taninuri – substanțe colorante – substanțe fitoncide, dezvoltarea colibacililor poate fi oprită într-o singură zi.

24

ZMEURA
RUBUS IDAEUS

Arbust fin-ghimpos în partea inferioară, foarte mult întâlnit în flora spontană din țara noastră, îndeosebi în tăieturile de păduri din zona de deal și de munte,introdus sporadic și în cultură.Zmeurul este cunoscut pentru proprietățile sale nutritive încă din timpurile palustre ale omului primitive, lângă locuințele căruia s-au găsit mari cantități de semințe.Se cultivă încă din secolul al XIV-lea.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Fructele de zmeur conțin 85-86% apă, 4,5-10% zaharuri, acizi organici (1-2,3 g%), pectine (0,5-2,8 g%), proteine (1,2 g%), potasiu (127 mg%), fosfor (45 mg%), calciu (27,3 mg%), magneziu (24 mg%), mangan (15 mg%), sodiu (3,5 mg%), zinc (3 mg%), cupru (1 mg%), fier (0,6 mg %), acid carbonic (25mg%). Conținutul în vitamine este: vitamina C (30 mg%), B1 (0,02 mg%), B2 (0,03 mg%), provitamina A, vitaminele D și P în cantități mici și substanțe tanante.Frunzele conțin cca 10% tannin, substanțe de natură flavonică, vitamina C (800 mg%), substanțe minerale și microelemente.Ca valoare energetică, 40 kcal la 100 g fructe. La fel ca strugurii, zmeura ar trebui să fie în meniul oricărui spital.Acest fruct delicious este o sursă bogată de vitamina C – 100 g asigură 75% din doza zilnică recomandată.Zmeura mai este și o sursă important de fibre solubile și pectină, și conține concentrații mici de calciu, potasiu, fier și magneziu – minerale vitale pentru convalescenți, dar și pentru cei care suferă de afecțiuni cardiovasculare, oboseală sau depresie.Mineralele se absorb foarte bine datorită prezenței vitaminei C.Medicina tradițională recomandă zmeura pentru simptome febrile, aceasta având un efect de răcorire demonstrat. Astringent natural,zmeura are efecte benefice asupra întregului tract digestiv, ajutând la prevenirea afecțiunilor gingivale, afecțiunilor la stomac și a diareii.Zmeura reprezintă un fruct tonic pentru astenici și copiii în

25

creștere.În trecut, era mult întrebuințată ca sirop în farmacii, pentru corectatre gusturiloe neplăcute ale unor medicamente.Aciditatea ușoară le face să fie recomandate pentru dispeptici.Zmeura este și ușor laxativă, precum și diuretică, cu eliminare de urați, adjuvantă în afecțiunile renale, reumatism, gută, astenie și afecțiuni cardiac, pulmonare și renale.

26

CĂPȘUNILE
FRAGARIA MOSCHATA
Căpșunile au o compoziție și proprietăți medicinale asemănătoare cu frăguțele de pădure.Căpșuna nu este un fruct propriu – zis , ea rezultând din îngroșarea receptaculului floral care devine cărnos și include numeroase achene mici numite nucule.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Căpșunile conțin cca 89% apă.Conținutul în protide este relative redus (0,8%), la fel ca și cel în hidrați de carbon (7%); în schimb, conținutul în săruri de potasiu este ridicat (140 mg%), iar în fosfor este de 30 mg%.Sodiul este prezent în cantități mici (2 mg%), calciul 25 mg%, iar fierul 0,9 mg%; substanțele uleioase sunt în cantitate de 0,150 g%, iar acidul salicilic este present în mici cantități (0,01 g/kg),la fel ca și microelementele (S, Si, I, Br).Conținutul în vitamina C este în proporție de 60-8- mg%.Căpșunole mai conțin vitaminele A1, B1, B2 (0,05 mg%).Între zaharuri predomină levuloza (cca 5%), ceea ce permite consumarea lor și de către diabetici. Există o legend popular conform căreia bolnavii de artrită trebuie să evite căpșunile, pentru că sunt acide, însă acesata este departe de realitate.Marele botanist suedez Linnaeus recomanda căpșunile ca remediu ideal pentru tratarea artritei, gutei și reumatismului.Acestă dietă agreabilă funcționează probabil, deoarece căpșunile ajutăla eliminarea din corp a acidului uric care irită mult articulațiile. Căpșunile sunt faimoase pentru că reduc tensiunea arterial și sunt recomandate în medicina tradițională europeană pentru eliminarea pietrelor la rinichi.Ele conțin o concentrație modestă de fier,însă datorită conținutului ridicat de vitamina C, fierul se absoarbe foarte bine, făcându-le utile în prevenirea și tratarea anemiei și oboselii.100 g căpșuni oferă aproape de două ori necesarul zilnic de vitamina C.

27

Căpșunile sunt bogate în fibra solubilă pectină, care ajută la eliminarea colesterolului.Aceasta și proprietățile sale puternicantioxidante le fac foarte eficiente împotriva afecțiunilor cardiovasculare și circulatorii.Există, de asemenea, dovezi certe cun că aceste fructe delicioasemai au și proprietăți antivirale.Iată un medicament care nu necesită o lingură de zahăr pentru a fi luat.Aceste fructe de pădure minunate trebuie consummate separate sau la începutul mesei pentru a beneficia de toate efectele lor terapeutice.Efectul diuretic favorizează eliminarea toxinelor și le face utile în tratamentul eczemelor și al afecțiunilor dermatologice.

28

COACĂZELE ROȘII
RIBES RUBRUM
Această specie se întâlnește sporadic în flora spontană a țării noastre, în păduri, tufișuri, lacuri stâncoase, din regiunea de munte până în cea subalpină.Se cultivă sub numeroase forme și varietăți pentru fructele lor, care se consumă sub formă de compot, dulceață, siropuri și marmeladă.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Fructele acestei specii conțin între 88-93% apă.Coacăzele roșii conțin 1,1% protide, acizi malic, citric și tartric (până la 2%), hidrați de carbon (9%), substanțe minerale sub formă de săruri de Na (1 mg%), K (230 mg%), Ca (30 mg%), P (25 mg%), Fe (0,1%), vitamina A (6 g%),mici cantități de vitamina B1 și B2 și cca 35 mg% vitamina C.Consumate ca fructe proaspete, coacăzele roșii conțin 44 kcal la 100 g de fructe, din care se resorb în organism 91%. Coacăzele roșii sunt rude ale coacăzelor negre, însă există diferențe importante între acestea în privința valorii lor nutritive.Această plantă crește fără probleme în majoritatea mediilor climatic și este extreme de rezistentă, supraviețuind în clime diverse din spații geografice precum Marea Britanie, nordul Europei, SUA și Siberia.Se găsește adesea în sălbăticie pe garduri sau șanțuri, unde fructele sunt întotdeauna roșii.Soiurile cultivate pot produce coacăze albe (care nu conțin deloc vitamina A).Deși au numai un sfert din concentrașia de vitamina C a coacăzelor negre, 100 g coacăze roșii oferă necesarul zilnic recomandat de Marea Britanie.Acest lucru le face utile în îmbunătățirea funcției naturale a sistemului imunitar.Deși pierd o parte dinvitamina C atunci când sunt gătite, se pot folosi ca gemuri, sucuri sau preparate cu alte fructe, pentru că aduc o contribuție importantă la regimul de recuperare al invalizilor.Coacăzele roșii mai oferă și o concentrație modestă de fier și fibre și o cantitate destul de mare de potasiu, minerale care nu se pierd prin coacere.Nutriționoștii recomandă sucul de coacăze roșii

29

ce remediu împotriva febrei.Datorită aciditații,aceste fructe luate înainte de masă sunt tonic- aperitive, iar după masă stomahice, în atonii digestive; sunt totodată ușor laxative și remineralizante.Produc diureză cu eliminare de acid uric și urați, fiind recomandate în inflamații ale căilor urinare, litiaze, hidropizie,artritism, reumatism, gută.Sunt recomandate ca stimulant al funcției hepatice.

30

COACĂZELE NEGRE
RIBES NIGRUM

Arbust montan, sporadic în flora spontană, dar cultivat din ce în ce mai mult în gradină sau pe suprafețe compacte, coacăzul negru este cunoscut de mult pentru proprietățile terapeutice ale fructelor sale.Așa se explică faptul că francezul Beaumont i-a închinat în anul 1757 un voluminos ”Tratat despre coacăz”, în care scria: ”Cu greu se pot găsi alte remedii cu efecte atât de marcante și pentru un număr atât de mare de boli precum coacăzul”.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Coacăzele negre conțin 87-88% apă.Acizii organici specifici fructelor sunt până la 3%, iar protidele 1,3%.Conțin 12% hidrați de carbon și săruri de Na (2 mg%), K (300 mg%), Ca (45 mg%), P (40 mg%), Fe (4,3 mg%), Zn (3,5 mg%), vitamina A care se află în fructele coapte în proporție de 23 mg%, cantități mici de vitamina B1, B2, B6 și PP, vitamina C în cantități apreciabile (cca 200 mg%).100 g fructe proaspete conțin 56 kcal, din care se resorb sub formă energetic ă 89%.Coacăzele negre sunt bogate în pigmenți antocianici și flavonozide.Fructele mai conțin taninuri, rutozid, antociani, betacaroten, microelemente etc. Coacăzele negre sunt o sursă foarte bogată de vitamina C, cu o concentrație de patru ori mai mare decât cea din portocale – 60 g oferă 60 mg din această vitamină vitală, constantă în coacăzele negre.Vitamina C din aceste mici fructe de pădure este un antioxidant puternic, ce protejează organismul împotriva afecțiunilor cardiovasculare și circulatorii și împotriva tuturor tipurilor dr infecții.Însă coacăzele negre mai conțin și cantități substanțiale de potasiu și foarte puțin sodium, deci ajută împotriva reținerii de apă și sunt utile în tratarea hipertensiunii arteriale.

31

Pigmenții denumiți antocianozide din coaja mov au proprietăți bactericide și o acțiune antiinflamatoare, ceea ce le explică întrebuințarea ca remediu tradițional împotriva durerilor în gât – sucul fierbinte de coacăze negre se bea foarte încet.Efectul său puternic antibacterian este important in tratarea și prevenirea intoxicațiilor alimentare, deoarece mulți dintre agenții patogeni ce pot declanșa boli de stomac sunt distruși de antocianozide.Consumul acestor fructe ajută la mărirea rezistenței organismului la procesele infecțioase, în stimularea formării globulelor roșii, în creșterea ponderală și în creșterea oaselor la copii.Efectul tonic se manifestă și asupra sistemului nervos, constituind un remediu adjuvant în surmenajul intelectual și în astenii.

32

FRUCTELE TROPICALE
Multe fructe tropicalecultivate în climate calde au arome extreme de fine atunci când suntproaspete și coapte, oferind o varietate de culoriminunate meselor.Pentru că își au originea în diverse regiuni tropicale din toată lumea, ele sunt disponibile tot anul în supermarketuri, fiind fructe importante proaspete.Pentru maximulde aromă, valoare nutrițională și calitate, este bine să cumpărăm fructe tropicale aproape coapte și să le lăsăm să se coacă pe cale naturală.multe fructe cum ar fi bananele și mango, sunt cultivate intens încă din Antichitate, în timp ce altele – cum ar fi papaya,kiwi și guavele – au devenit disponibile abia în ultimii ani.Fructele viu colorate, cele galben intens și portocalii sunt surse bogate de vitamina A.Au o concentrație diferită de vitamina C, micul și faimosul kiwi fiind, de exemplu, mult mai bogat în vitamina C decât o portocală.Bananele și alte fructe tropicalesunt appreciate pentru conținutul lor de potasiu, iar multe fructe oferă concentrații mici de alte minerale și sunt, de asemenea, surse importante de fibre.

33

STRUGURII
VITIS VINIFERA
Plantă cu mare răspândire și importanță nutrițională.Se clasifică aparte datorită biologiei ei specifice.Vița de vie, symbol al bucuriei, prezentă în atâtea practice cultice înfășurând toiagul lui Bachus, a fost cunoscută din vechime și pe meleagurile noastre, unde a găsit cele mai bune condiții.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Conținutul în apă al pulpei de strugure este de 72-73%, zaharuri fermentescibile 22%, acid tartric liber 0,29%, alți acizi organici 0,30-0,35%, protide 0,7%, hidrați de carbon 16%, sodiu 2 mg%, potasiu 255 mg%, calciu 20 mg%, fosfor 25 mg%, fier 0,5 mg%,vitamina A 5 mg%, vitamina B1 0,05%, vitamina B2 0,03%, niacină 0,2 mg%, vitamina C 3 mg%, taninuri (în pieliță)1,2%.Valoarea energetică a 100 g struguri este de 70 kcal, din care se resorb în organism 90%. Înterbuințarea strugurilor în producția se stafide și vin era foarte răspândită în vechime. ”Vitis vinifera” este specia care se află în baza majorității rețetelor moderne din struguri.A fost adusă în Lumea Nouă de Columb, în 1492, apoi de spanioli și portughezi, care au ajuns în America de Nord și în cea de Sud.SUA este acum a doua cea mai mare producătoare de struguri și stafide din lume. Strugurii sunt unici în nutrișie pentru că întăresc, curăță și regenerează organismul, fiind ideali pentru convalescență și utili pentru anemie, oboseală și afecțiuni precum artrita, guta și reumatismul.Beneficiile lor în nutriție au fost confirmate de Mahatma Gandhi,care obișnuia să bea suc de struguri în timpul posturilor sale lungi, fapt care a încurajat introducerea regimurilor alimentare cu struguri pentru o gamă largă de afecțiuni, cum ar fi cele cutanate, ale sistemului urinar, artritei și gutei. O cură de două zile de struguri la fiecare zece zile este recomandată celor care doresc să piardă în greutate.Mulți naturiști sunt de părere că strugurii trebuie consumați separate, nu la masă, deoarece

34

fermentează rapid în stomac.De asemenea, se recomandă să mestecați struguri în caz de gingivită.Strugurii conțin un număr uriaș de compuși aromatici – mai mulți decât la oricare alte fructe. Cei mai importanți sunt acidul tanic astringent, flavona, actinoidele roșii, linalolul, geraniolul și nerolul.Acestea sunt considerate substanțele care oferă strugurilor proprietășile lor

anticancerigene.Efectul lor este de asemenea binefăcător și în hepatite sau chiar în ascitele consecutivenunor hepatite, deoarece au totodată și proprietăți coleretic-colagoge.Proprietățile diuretice și depurative fac din struguri un adjuvant de preț în afecțiunile renale.Asupra aparatului cardiovascular au o acțiune hipotensoare și de scădere a colesterolului în colesterolemie și ateroscleroză.Strugurii stafidiți au proprietăți pectoral,calmând tusea.

35

BANANELE
MUSA PARADISIACA
Este o plantă anuală cu creștere impresionantă.Are înălțimea de peste 30 m, iar frunzele ajung la lungimi care depășesc 2,5 m.Deosebit de alte specii este faptul că după rodire planta moare.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Este semnificativ faptul că, în ceea ce privește conținutul de glucide, fructele bananierului înregistrează crețteri semnificative în timpul coacerii.Astfel dacă în primele două zile de la recoltarea fructelor mature,acestea conțin numai 2,31% glucide, în ziua a 8-a au 16,05%, iar în ziua a 12-a au un conținut de peste 18% glucide.Aceste date demonstrează valoarea nutritivă a bananelor, amidonul din ele transformându-se în glucoză, levuloză și zaharoză.Un kg de banana conține 350 g coajă, 650 g pulpă proaspătă, care conține la rândul ei, 78 g apă, 250 g pulpă uscată, iar aceasta din urmă conține cca 22% apă.În ceea ce privește conținutul în elemente minerale, în primul rând se plasează potasiul (0,850 g%), fosforul, sodiul, calciul, magneziul, iar ca microelemente, fierul și cuprul. Pentru a înțelege mai bine valoarea nutritivă a bananelor și aportul lor în energie, prezentăm unele date analitice: o banană conține 23% apă, 4,97% protide, lipide și 67,04% glucide.În ceea ce privește capacitatea în kilocalorie, 100 g pulpă uscată are valoarea de 354.Bananele proaspete au un conținut scăzut de vitamina C (1,218 mg%). Bananele se numără printre alimentele miraculoase ale naturii, fiind foarte bogate în substanțe nutritive.Sunt o masă rapidă ideală și ambalată natural.Persoanele care doresc să slăbească evită de obicei bananele, din cauza opiniei eronate că acestea îngrașă, însă un fruct conține numai 95 de calorii și numeroase substanțe nutritive.Amidonul din banane se digeră mai greu, de aceea acestea trebuie consumate doar coapte, când o mare parte din amidon se transform in zahăr.Bananele coapte sunt utile la tratarea constipației și diareii, dar și pentru contribuția lor în eliminarea colesterolului din organism.

36

Conținutul ridicat de potasiu din banana ajută la prevenirea crampelor,fiind ideale pentru cei care practică activ un sport.O singură banană conține un sfert din necesarul zilnic de vitamina B6, deci sunt recomandate femeilor care suferă de sindrom premenstrual.Planta este recomandată în disfuncții de natură nervoasă,cum ar fi isteria și epilepsia, în dezinterie, ca antidote în intoxicațiile cu opiu, iar ca purgative, în combinație cu iaurtul, părți egale din fiecare.Rădăcina plantei este considerată ca tonică, colerică și antiscrobutică.Sucul obținut prin presarea florilor se recomandă în dismenoree și menoragii.

37

PEPENELE GALBEN
CUCUMIS MELO
Parfumatul pepene galben, fără a avea o valoare terapeuticădeosebită care să-l facă recomandat în vreo afecțiune, are unele proprietăți favorizabile în cura de fructe de sezon.Originar din Asia Centrală și Estică și Arabia tropical,era cunoscut din Antichitate și era cultivat cu mult înaintea erei noastre.La noi în țară sunt cunoscute peste 12 soiuri care se cultivă în zonele calde ale țării, mai rar în sere.Se consumă miezul cărnos, zemos, parfumat, dulce și înviorător, fie crud, fie sub formă zaharisită sau sub formă de dulceață.În cantitate mare este greu digerabil.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Conține 90-95% apă, 0,6-1% protide, 0,1% grăsimi, 3-6% glucide, 25 până 3000 U.I. vitamina A, cțte 0,03 mg% vitaminele B1 și B2 și mici cantități de vitamina C.Conține săruri de potasiu (75 mg%), calciu (1 mg%), fosfor etc. Valoarea energetic este de 30 kcal la 100 g. Mult mai slab ca efecte terapeutice decât pepenele verde,este, în schimb, un bun laxative general, comparabil cu prunele uscate.Se recomandă în anemii, constipație, hemoroizi, litiază urinară, reumatism și tuberculoză pulmonară.În medicina popular, smințele, sub formă de decoct, se recomandă ca expectorante și în tratamentul hemoroizilor.Este contraindicate în diabet, în colite, enterite și dispepsii.

38

PEPENELE VERDE
CUCURBITA CITRULLUS
Pepenele verde, lubenița sau harbuzul sunt specii originare din Asia de sud-vest și Africa de nord-est.La noi se cultivă 4-5 soiuri, în special în regiunile calde ale țării.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Miezul pepenelui verde conține peste 95% apă, 0,3% protide, 1% acizi organici, 3-5% hidrați de carbon, 60 mg% potasiu, cantități foarte mici de sodiu, 4 mg% calciu, 5 mg% fosfor, 0,2 mg% fier, 54 µg% vitamina A, câte 0,02 mg% din vitaminele B1 și B2, 0,1 mg% niacin și cca 3 mg% vitamina C.Sub aspect energetic, pepenele verde conține 12 kcal la 100 g miez. Prin conținutul ridicat de apă, are proprietăți diuretice.Se recomandă în litiaze renale și ale vezicii urinare, în hiperuricemii (gută)prin acțiunea sa diuretică.În acest scop, se fac cure de sezon consumând câte 1-2 kg/zi.În medicina tradițională, semințele de pepene vrede se recomandă în litiaza renală și biliară, indicație terapeutică ce pare a fi explicată prin existența în semințe a unei enzyme cu acțiune litotritică.

39

ANANASUL
ANANAS SATIVUS

Originar din America tropicală, în present se cultivă în toate regiunile calde și în unele sere din zonele temperate.Fructele de ananas n-au fost cunoscute în Europa decât după redescoperirea Americii de către portughezi, care au introdus în cultură planta în India, în 1594.Din punct de vedere botanic, ananasul reprezintă o curiozitate: fructele rezultă în urma reunirii fructelor a numeroase flori situate pe aceeași branchiolă.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Fructul de ananas conține 83-84% apă, 0,5% protide, cca 14% hidrați de carbon, 0,67% acizi organici, bromelină, două cisteine similare ca acțiune bromelinei, acid cinaminic, β-cumaric, ferulic, polizaharide, pectine, vitamina C, fibre vegetale.Nu conține grasimi.Valoarea în kilocalorii este de 62-100 g fruct. Deși ananasul oferă puține substanțe nutritive și cantităti modeste de vitamina C, fibrele și abilitatea sa de a distruge cheagurile de sânge îl fac in aliment excelent pentru protejarea inimii.Sucul de ananas proaspăt este un remediu tradițional eficient împotriva durerilor în gât – se recomandă gargara - și era un remediu naturist pentru tratarea difteriei.Unii dintre compușii săi terapeutici supraviețuiesc probabil procesării comerciale.Acest fruct stimulează digestia proteinelor și , ca o consecință directă a acestui proces biochimic,este foarte util în dispepsii, pentru a combate atonia gastrică, achilia și anorexia.Are acțiune antiedematoasă și antiinflamatoare datorată bromolinei și complexului fitoterapeutic din pulpa fructului în edemele datorate albuminuriei, în edeme traumatice edeme pulmonare, contuzii, rupturi de ligamente sau mușchi, în insuficiență venoasă etc.Are acțiune favorabilă în celulite și obezitate, deoarece are acțiune diuretică, și elimină atât sărurile cât și apa în exces din țesuturile subcutanate.

40

MANGO
MANGIFERA INDICA

În țările de origine se cultivă în prezent peste 300 de varietăți pentru fructele gustoase,mult apreciate atât pe plan local,cât și pentru export.Greutatea fructelor se situează între 200-500 g, dar sunt varietăți care ajung la 2kg. Mango este foarte bogat în substanțe nutritive, un singur fruct oferind cu mult peste necesarul zilnic recomandat de vitamina C, două treimi din vitamina A, cca jumătate din vitamina E, aproape un sfert de fibre, dar și un conținut important de potasiu, fier și acid nicotinic.Este un amestec excelent de antioxidanți, accesibil într-o formă ușor digerabilă, astfel că mango poate fi inclus în listele de cumpărături ale fiecăruia.În India lor nativă, mango fac parte din viața de zi cu zi și sunt consumate tot anul – în anotimpul curicular sub formă de băuturi preparate din pulpă, pentru a asigura fluide organismului, îndeosebi atunci când este stors și amestecat cu sare, melasă și chimion pentru a găti ”panna”. In India, Malaezia, Indochina și alte țări și zone, arborele de mango este considerat și ca plantă medicinală.Frunzele fragede sunt recomandate în diaree și diabet.Infuzia de Frunze și scoarța ramurilor este astringentă, fiind folosită ca apă de gură în stomatite și paradontoză.Datorită conținutului ridicat în taninuri, scoarța are o acțiune benefică asupra mucoaselor, se recomandă în menoragii, în tricomonază și în secrețiile muco-purulente uterine și intestinale, în dezinterie, ca hemostatic, în general, în afecțiuni cutanate, difterie et.

41

FRUCTELE USCATE
Există în prezent o mare varietate de fructe uscate, de la bine cunoscutele stafide până la exoticul mango. Sunt surse bogate de energie, fiind consumate de atleți sau de alpiniști.Mai mult, ele reprezintă și o rezervă importană de minerale, datorită conținutului de fier, potasiu și seleniu.Unele fructe uscate au și fibre și vitamina A (soiurile de prune galbene și portocalii).Fructele uscate aduc o contribuție semnificativă la tratarea anemiei datorită conșinutului lor ridicat de fier; de asemenea, sunt de mare ajutoe celor care suferă de constipație, deoarece fibrele pe care le au în compoziție sunt un laxative eficient.Datorită aromei lor dulci și a substanțelor nutritive esențiale, mulți părinți încep să conștentizeze tot mai mult importanța fructelor uscate în alimentația copiilor, privindu-le nu doar ca pe niște dulciuri sau artricole de cofetărie.Cu toate acestea, ele pot provoca apariția cariilor dentare, deci trebuie consumate în cantități moderate.

42

CURMALELE
PHOENIX DACTYLIFERA
Palmier exotic cu port arborescent, răspândit în zona tropicală, subtropicală sau chiar mediteraneeană. Curmalele – fructele palmierului – au fost numite ”hrana pământului”.În Valea Iordanului erau atât de răspândite, încât Ierihonul era cunoscut drept ”cetatea palmierilor”.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Apă 24-33%, protide 2%, hidrați de carbon cca 50%, săruri minerale, derivați cumarinici, vitamine: A, D, B1, B2.Conținutul de fier este de 4-5 mg%, iar în magneziu de 63 mg %.Valoarea nutritivă este exprimată în 350 kcal la 100 g fructe uscate. Curmalele se cultivă de mai bine de cinci mii de ani în întregul Orient Mijlociu și reprezintă o sursă de hrană deosebit de importantă în această regiune a lumii.Ele pot fi folosite ca înlocuitor al zahărului sau chiar la prepararea băuturilor alcoolice fermentate.Curmalele uscate se pot măcina și folosi ca făină.Curmalele proaspete au mult mai puține calorii decât cele uscate; de asemenea, ele conțin cantități mici de vitamina C, care lipsesc din cele uscate.Mineralele sunt cele care atrag atenția, mai ales datorită conținutului lor de fier, care pare să fie puțin apreciat în afara Orientului.Doar unul sau două soiuri de curmale au o concentrație modestă de fier, restul au un conținut mult mai mare. Acest lucru, împreună cu energia ușor de asimilat, le fac un aliment ideal pentru cei care suferă de anemie și afecțiuni care produc oboseală cronică.Toate curmalele sunt o sursă importantă de fibre și foarte bogate în potasiu.Deși conțin doar în cantități mici vitamina B, ele oferă în schimb cantități suficiente de acid folic.Arabii consumă de obicei curmale uscate cu ceai sau cafea, dar le combină și cu zer sau iaurt gros, realizând un preparat cu o excelentă valoare nutritivă.Un desert din curmale uscate, presărate cu semințe de susan, asigură acizi grași polinesaturați și protein, o gustare delicioasă la orice oră.

43

Curmalele au proprietăți pectoral și emoliente apreciabile, favorizând expectorația, tonic-nervine și musculare.Sunt recomandate în perioada de creștere, în sarcină și după bolile infecțioase.Dau rezultate bune în astenie fizică și intelectuală și în anemie.

44

PRUNELE USCATE
PRUNUS DOMESTICA
Prunele uscate se prepară dintr-un anumit soi de prun, foarte faimos în orășelul franțuzesc Agen din zona Bordeaux.Prunele uscate au origini străvechi, provenind de pe timpul cruciaților, care le-au adus în Marea Britanie din Orientul Mijlociu, dar arabii sunt în mod cert cei care au plantat primul ”pruneaux d΄Agen” – o marcă cu aproape la fel de multă istorie ca „Apelation Contrôlée” a vinurilor fine. În present însă, California produce o cantitate dublă de prune uscate decât restul lumii laolaltă – 70% din cantitatea totală.Prunele uscate sunt bogate în potasiu, fiind appreciate de cei care suferă de hipertensiune arterială, conțin fibre și fier, dar și cantități importante de niacină, vitamina B6 și vitamina A.Sunt o sursă excelentă de energie, fiind simplu de digerat, 100 g furnizând 160 de calorii.De asemenea, aceste conțin o substanță chimică (hidroxifenilisatină) care stimulează mușchiul vezicii urinare, făcând aceste fructe uscate un laxative ușor, care nu provoacă reacții purgative.

45

SMOCHINELE
FICUS CARICA
Smochinul este bine cunoscut și apreciat încă din Antichitate.Egiptenii îl considerau medicament.În sudul și în vestul țării s-au facut încercări reușite de introducere a smochinului în cultură.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Fructele proaspete coapte conțin până la 84% apă, iar cele uscate aproape deloc.Conținutul în protide este de 3,5%, foarte ridicat în hidrați de carbon – zahăr invertit (61%), la fel ca și în potasiu (840 mg%). Sodiul se află în fruct în proporție de 40 mg%, calciul 190 mg%, fosforul 105 mg%, iar fierul 3,3 mg%. Vitamina A este de 10 µg%, B1 0,10 mg%, B2 0.10 mg%, niacină 1,1 mg%.Conține mici cantități de vitamina C, magneziu și brom. Sub aspect energetic, smochinele uscate conțin 260 kcal, din care se resorb peste 90%. Smochinele au fost appreciate încă din timpuri străvechi, fiind menționate deseori în Biblie, care le atestă valoarea de alimente nutritive, remedii medicale și simboluri ale abundenței.În Grecia antică, atleții consumau cantități uriașe de smochine pentru a căpăta putere.Hinduiștii consider smochinul sacru, iar un anumit soi, cel banian, se întrebuințează adesea în medicina ayurvedică.Cercetările modern arată că smochinele sunt o sursă bogată de benzaldehidă, un agent anticancerigen.De asemenea, ele conțin enzime tămăduitoare, flavonoizi și o enzimă denumită ficină, care ajută la digestie.În concluzie, smochinele sunt o sursă minunată de substanțe nutritive ușor de digerat: fier, potasiu betacaroten, fibre solubile și nesolubile.Îmulte părți din Orient și Asia, smochinele sunt considerate afrodiziace puternice.Smochinele proaspete și cele uscate, dar și siropul tradițional de smochine sunt laxative eficiente.

46

Proprietățile pectoral sunt dominante, fructul fiind un emolient și expectorant recomandat în bronșite, laringite, traheite, pneumonii.Fiind emoilente, smochinele au o acțiune utilă și în alte tipuri de cataruri, de pildă în cel intestinal și urinar.Au, de asemenea, proprietăți laxative și diuretice.

47

LEGUMELE
Legumele sunt apreciate de mult în alimentație peentru rolul lor împotriva bolilor arterelor coronare, a constipației și mai recent, a cancerului.Diversele soiuri de legume – de la modestele rădăcinoase și crucifere, până la salate și la soiurile mediteraneene mai exotice și algele comestibile (să nu mai vorbim de puternica familie ALLIUM a cepei, prazului și usturoiului) - și-au căpătat renumele grație conținutului lor de vitamine și minerale; așa că dacă savurăm legumele proaspete sau ușor coapte, ne asigurăm, că beneficiem de multe dintre componentele lor protectoare.Raportul Cercetării Mondiale Anticancer emis la 1998 a devenit faimos după ce a demonstrate rolul consumului de fructe și legume în prevenirea cancerului.Iar studii recente efectuate în Italia și în alte țări au adus dovezi certe în legătură cu rolul consumului de legume în lupta împotriva multor forme de cancer, mai ales legumele proaspete sau crude.Cercetările au arătat că vitaminele C și E, carotenoidele, fibrele, flavonoizii, fenolul, stenolul din plante și inhibitorii proteici sunt probabil substanțele din fructe și legume cu aceste efecte de protecție. Mesele de bază în care se consumă cantități generoase de legume reprezintă de mult o tradiție în unele culturi, le-au privit ca pe un acompaniament la feluri de carne sau pește.Nutriționiștii și remediile populare recomandă de mult timp sucurile de legume pentru o gamă largă de afecțiuni, cum ar fi ulcerele, problemele de digestie sau ca stimulent al ficatului.Dacă se folosesc legume la supe, fripturi și piureuri, trebuie să ne asigurăm că toate vitaminele care au ajuns în apă se păstrează și după ce supa este gata.În multe țări, cartoful obișnuit și cartoful yam reprezintă sursa principală de carbohidrați, însă mai oferă și unele vitamine și minerale.Cu toate acestea, în cazul în care consumul zilnic este de cinci porții, cartoful iese din categoria carbohidraților cu amidon și își pierde valoarea nutritivă.

48

LEGUMELE RĂDĂCINOASE
Multe legume rădăcinoase, cum ar fi cartofii, cartofii dulci și morcovii, sunt foarte recomandate pentru carbohidrații sănătoși și sățioși cu care contribuie la nutriție.Din păcate, cei care încearcă să slăbească sunt greșit să evite rădăcinoasele, pentru că sunt considerate în calorii.Ceea ce crește conținutul caloric sunt de fapt sosurile sau grăsimea adăugate.Aceste legume modeste, dar importante, sunt, de asemenea, reserve utile de vitaminele A, B, C și E, conțin o concentrație mică de minerale și reprezintă o sursă importantă de fibre dietetice – asimilate mai ales atunci când sunt consumate cu coajă cu tot. Rădacinoasele roșii și galbene, cum ar fi sfecla, morcovii și cartofii dulci oferă o cantitate benefică de vitamina A, pe lângă cea de minerale.Când este sezonul lor, aceste legume sunt ieftine, aromate și sățioase.Legumelor mai puțin cunoscute sau folosite, cum ar fi anghinarele (soiul rotund sau cel de Ierusalim), păstârnacul și feniculul, trebuie să li se acorde un loc important în nutriție, pentru că aduc o contribuție importantă în vitamine și minerale.

49

MORCOVII
DAUCUS CAROTA
Provine din selecția și ameliorarea morcovului sălbatic din bazinul mediteraneean.Morcovul a fost folosit inițial ca plantă medicinală și apoi alimentară.În medicina tradițională românească, morcovul este un remediu bine cunoscut.În ultima perioadă a crescut interesul pentru morcov datorită cerectărilor privind utilizarea sucurilor de legume și fructe, cel de morcov fiind de bază în acest sens, fie consumat singur, fir în amestec cu alte sucuri din plante.Unele studii merg până la recomandarea sucului de morcov ca preventiv în boala canceroasă.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Morcovii conțin cca 80% apă.Conținutul în protide este de numai 1%, iar în hidrați de carbon de 6%.Conțin 35 mg% sodiu, 235 mg% potasiu, 30 mg% calciu, 25 mg% fosfor, 1120 mg% vitamiana A, 0,05 mg% vitamina B1, vitamina B2 0,05 mg%, 1 mg% niacin, cca 7 mg% vitamina C și mici cantități de vitamina K, de magneziu, sulf, cupru și brom, precum și un ulei volatile, asparagină și daucarină.Valoarea energetică este de 30 kcal la 100 g, din care cantitatea de energie resorbită este de 93%. Aceste legume conțin atât de mult betacaroten, încât un singur morcov furnizează organismului o sursă de vitamina A suficientă pentru o zi întreagă.Aceasta este vitală pentru sănătatea pielii și a membranelor mucoase rezistente la boli, de unde se explică și imporatanța morcovilor pentru protejarea plămânilor și pentru buna funcționare a întregului sistem respirator. Vitamina A este de asemenea esențială pentru vederea nocturnă.Betacarotenul se absoarbe mult mai bine din morcovii bătrâni de culoare închisă, preparați la cuptor – cu atât mai mult dacă în rețetă s-a adăugat grăsime sau ulei, deoarece favorizează absorbția – decât morcovii noi.În peste 40 de studii publicate despre relația dintre apariția cancerelor și consumul ridicat de morcovi, 75% dintre ele au demonstrate o reducere a riscului îmbolnăvirii de această maladie.Ca aliment împotriva îmbătrânirii, morcovii sunt considerați ca alimente de protecție împotriva razelor ultraviolet, contribuind la protejarea pielii de riduri.Datorită celorlalte vitamine

50

antioxidante din compoziția lor, C și E, sunt recomandați persoanelor care suferă de boli ale arterelor.Medicina tradițională recomandă de mult consumul de morcovi în tratarea diareii, mai ales pentru copiii mici și bebeluși, pentru care piureul de morcovi este un aliment sănătos.Nutriționiștii recomandă o cură de două zile de suc proaspăt de morcovi și multă apă mineral, pentru stimularea ficatului și ameliorarea simptomelor de icter. Morcovul este considerat un remediu de bază în numeroase afecțiuni ale aparatului digestiv.El acționează în stările inflamatorii gastrointestinale.Totodată, el reglează tranzitul intestinal, atât în constipație cât și în diaree, fiind unanim apreciat în tratamentul dispepsiilor acute și al diareiilor sugarilor.O acțiune favorabilă este cea din gastritele hipracide, ulcerele gastroduodenale, chiar cu hemoragii.Acțiunea sa bactericidă se manifestă în colibaciloză.Indicațiile anti-parazitare se referă la combaterea teniei.Se recomandă, de asemenea, în tratamentul tuturor afecțiunilor hepatice, fiind un vechi remediu al medicine tradiționale în icter.Este, de fapt, un stimulent al regenerării parenchimului hepatic și, de asemenea, un coleretic și colagog activ.Prin conținutul său de vitamine, în special A, B1, B2, C și K, morcovul este un excelent vitaminizant, având ca efect accelerarea creșterii la copii, mărirea rezistenței la infecții, păstrarea rezistenței epiteliilor, mărirea acuității vizuale.

51

CARTOFII
SOLANUM TUBEROSUM
A fost adus din Lumea Nouă de către conchistadori la ordinul regelui Filip al II-lea.Cartoful se cultivă astăzi pe scară largă, cu numeroase soiuri, în special în zona temperată.Tuberculii alături de marea lor valoare nutritivă, au și unele proprietăți medicinale.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Conținutul în apă este de 74-75%, în protein de 2%, în hidrați de carbon între 19-22%, lipide cca 0,15%, sodiu 445 mg%, calciu 13 mg%, fosfor 60 mg%, fier 0,9 mg%, vitamina A 5 µg%, vitamina B1 0,10 mg%, vitamina b2 0,05 mg%, vitamina B6 0,2 mg%, niacină 1 mg%, vitamina C 20 mg%, acidul pantotenic de 0,3-0,6 mg%, iar cel folic în cantitate de 0,2 mg%.Dintre microelemente sunt prezente: magneziul, manganul, sulful și cuprul.Cartoful conține și mici cantități de acid citric și malic.Sub aspect energetic, cartofii fără coajă conțin 85 kcal pentru fiecare 100 g, din care cantitatea de energie resorbită este de 94% , ceea ce înseamnă că un kilogram de cartofi asigură organismului 800 kcal. Sub aspect toxicologic, toate părțile verzi ale plantei, în special fructele, conțin solanină, substanță toxică, alături de alți alcaloizi toxici (cachonină, demissină).Și tuberculii verzi conțin solanină. Cartofii sunt o rezervă extraordinară de substanțe nutritive.Cartofii oferă fibre, complexul de vitamine B, minerale folositoare și suficientă vitamina C încât să prevină apariția scrobutului chiar și atunci când sunt consumați fierți sau la cuptor.Cartofii preparați la cuptor sunt superiori pe plan nutrițional, deoarece multe minerale importante, cum ar fi potasiul, se găsesc în coajă.Ani întregi, doctorii, au eliminat cartofii din meniul celor care vor să piardă în greutate, însă, contrar opiniei generale, în realitate aceste legume sunt chiar utile într-un regim de slăbit.Deși valoarea lor nutritivă depinde de soiul și tipul de pământ în care sunt cultivați, cartofii reprezintă de fapt un rezervor de energie și protein mai bun decțt aproape orice legumă.Când cartoful este gătit, amidonul din acesta se digeră foarte ușor, astfel că poate fi consumat și de invalizi, de persoanele cu afecțiuni digestive și folosit ca a liment de înțărcare pentru

52

bebeluși.Valoarea biologic a proteinei cartofului este aproape la fel de mare ca ce a boabelor de soia, făcându-l ideal pentru copii, invalizi și vegetarieni.De asemenea, oferă mai bine de jumătate din necesarul zilnic recomandat de vitamina C în Marea Britanie.Cartoful are proprietăți diuretice utile în litiaza renală și vezicală datorită conținutului ridicat în potasiu, fiind recomandat și în regimul cardiacilor și bolnavilor renali.

53

RIDICHILE NEGRE
RAPHANUS NIGER
Mult apreciată în Grecia și Roma antică, Hippocrate recomanda ridichea în hidropizie, amintită de Teofrast, era apreciată de Discordide pentru proprietatea de a stimula apetitul, a favoriza digestia și a calma tusea.În Evul Mediu se folosea pentru eliminarea din viscere a tumorilor maligne și drept antidot în otrăviri.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Ridichea neagră conține 1% proteine, 3% hidrați de carbon, 15 mg% sodiu, 245 mg% potasiu, 25 mg% calciu, 20 mg% fosfor, 0,6% fier, abia 1 mg vitamina A, 0,05 mg% vitamina B1, 0,02 mg% vitamina B2, 0,3 mg% niacină și 25 mg% vitamina C.Ridichile negre, conțin un ulei volatil sulfurat: ca rafanolul și mici cantități de tocoferol.Valoarea energetic este redusă și este exprimată prin 15 kcal la 100 g. Alt membru al numeroasei familii a cruciferelor este ridichea neagră, considerată adesea doar hrană pentru vite.Aceasta este însă o legumă excelentă, cu o aromă delicată și toate proprietățile anticancerigene ale grupului de plante sănătoase din care face parte.Conține o concentrație importată de vitamina C – 100 g oferind 75% din doza zilnică recomandată în Marea Britanie – o cantitate utilă de vitamina A, puține fibre și cantități mici de minerale, în funcție de calitatea solului. 100 g de ridichi negre au numai 24 de calorii, dar sunt foarte sățioase, prin urmare sunt ideale pentru persoanele atente la greutatea lor.Pasate alături de cartofi, ridichile negre pot constitui un meniu excelent pentru bebelușii proaspăt înțărcați.Bine cunoscute în medicina populară, sunt proprietățile pectorale, adjuvante de real folos în bronșită, tuse de diferite etiologii, cataruri ale căilor respiratorii, chiar și în astm.Da ridicat în vitamina C, mai puțin în B1, B2 și A, se recomandă în afecțiuni carențiale.

54

SFECLA ROȘIE
BETA RUBRA

Având originea într-o specie spontană din bazinul mediteranean, sfecla roșie s-a cultivat încă din sec. IIIII ale erei noastre.Este caracteristică formarea mai multor fascicule libero-lemnoase concentrice, care se observă chiar cu ochiul liber în secțiune.Specie alimentară nutritivă, aperitivă și energetic, are și unele aplicații terapeutice, deși este încă insuficient studiată sub acest aspect.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
ConȚinutul în protide este de 1-1,8%, cca 6% hidrați de carbon, cca 60 mg% sodiu, 260 mg% potasiu, 25 mg% calciu, 35 mg% fosfor, 0,7 fier și numeroase microelemente, dintre care unele rare: rubidiu și cesiu, alături de cupru, magneziu, brom, zinc,Conținutul în vitamine este scăzut: 2 mg% vitamina A, 0,02-0,03 mg% vitamina B1 și B2, cca 0,2% niacină și doar 10 mg% vitamina C; în schimb,conține asparagină, betaină și acid glutamic. Valoarea energetic este de cca 30 kcal la 100 g. În medicina rromani, sucul de sfeclă se întrebuințează pentru refacerea sângelui la pacienții palizi sau extenuați.În Rusia și în Europa Răaăriteană, acesta se folosește pentru creșterea rezistenței și la tratarea convalescențilordupă o boală gravă.Doctorul Hugo Brandenberger, pionierul elvețian în horticultură organică, a dezvoltat o tehnică de lactofermentare pentr a conserva sucul organic al sfeclei și a păstra deci maximum de substanțe nutritive pentru tratarea leucemiei.Sfecla se folosește de ani buni în Europa Centrală pentru tratarea cancerului, iar astăzi studiile științifice încep să-i înțeleagă acțiunea.În material roșie se află anumiți anticancerigeni, dar sfecla sporește preluarea oxigenului în cellule cu mai puțin de 400%.Frunzele de sfeclă sunt la fel de valoroase, conținând betacaroten și alte carotenoide, mult acid folic, potasiu, puțin fier și vitamina C.Toate acestea rcomandă rădăcina și frunzele pentru femei, mai ales

55

pentru cele care intenționează să rămână însărcinate.Sucul proaspăt de sfeclă crudă este tonic și curăță sângele.Este apreciat de secole ca stimulant digestive și hepatic. Prin conținutul ridicat de săruri minerale și microelemente de mare importanță ca elemente constructive ale unor enzime, sfecla roșie este utilă în colite, enterite și tuberculoză.Se recomandă consumarea lr în timpul edemelor, epidemiilor de gripă și chiar în boala canceroasă.Ea constituie și un adjuvant în tratamentul hipertensiunii.Este contraindicată în diabet.

56

PĂSTÂRNACUL
SOLANUM MELONGERRA
Mai puțin utilizat, păstârnacul își are originea tot în zona mediteraneană.Efectele terapeutice sunt moderate, deoarece se consumă în cantități reduse, numai ca adios. În schimb, proprietățile nutritive sunt remarcabile.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Păstârnacul are o compoziție chimică asemănătoare patrunjelului, fiind bogat în săruri de potasiu, vitamina A, B1, B2 și C, în ulei volatil, conținând și apiol.Valoarea energetic este exprimată prin 40 kcal la 100 g rădăcini. Această legumă este adesea ignorată și depreciatămerită cu siguranță mai multă atenție.Are o aromă unică și delicioasă și se poate întrebuința și alfel decât în cubulețe aruncate la întâmplare în friptură.Păstârnacul sălbatic este cunoscut de mult timp în Europa, unde crește în soluri calcaroase de-a lungul șoselelor și pe marginea terenurilor cultivate.La fel ca morcovii, păstârnaculeste cultivat din Antichitate – împăratul roman Tiberius primea la Roma păstârnac proaspăt, adus tocmai de pe malurile Rinului.În Germania, păstârnacul este consumat adesea cu pește sărat în postul Paștelui; în Olanda este folosit în supe; în Irlanda se fierbe în apă cu hamei pentru prepararea berii, iar în bucătăria tradițională englezească este preparat cu gem și chiar vin.Marii botaniști Culpeper, Gerard, Tournefort și chiar John Wesley au numai cuvinte de laudă când vorbesc despre valoarea nutritivă importantă a păstârnacului – bun vite, porci dar și pentru oameni.Păstârnacul este un exemplu ilustrativ de aliment care trebuie consumat în sezon.Păstârnacul este o sursă bună de calorii sănătoase, fibre, potasiu, acid folic, vitamina E și urme de minerale și alte vitamine B.Au cel mai dulce gust după primul ger de iarnă.Ca și celelalte rădăcini umbelifere, cele de păstârnac sunt tonic-aperitive și ușor diuretice, prin diureză producându-se și o eliminare de toxine, deci au efect depurativ-diuretic.

57

NAPII
BRASSICA NAPUS
Plantă originară din baziunul mediteranean, este astăzi folosită din ce în ce mai rar, fiind înlocuită cu alte legume mai productive și cu gust mai plăcut.De la napi se utilizează în special rădăcinile îngroșate, uneori și frunzele.A fost cultivat din Antichitate.Romanii îl numeau ”napum”.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Conțin 88% apă, iar conținutul în protide este scăzut (1-1,6%); relative mai bogat este conținutul în hidrați de carbon (6%).Napii conțin 8 mg% sodiu, 190 mg% potasiu, 40 mg% calciu, 25 mg% fosfor, 0,4 mg% fier, 14 µg% vitamina A, 0,05 mg% vitamina C.Energia este evaluată la 29 kcal pentru 100 g napi. Napii sunt alți membri ai familiei CRUCIFERAE, deci conțin toate proprietățile terapeutice ale acestei uimitoare familii de plante.Cei care cultivă napi cunosc beneficiile consumului frunzelor verzi din vârf ca pe o legumă timpurie suculentă de primăvară.În medicina tradițională, frunzele se întrebuințează de mult timp ca remediu împotriva gutei și artritei, pentru că elimină acidul uric din organism.Un piure subțire de napi, preparat cu lapte, este un medicament popular vechi pentru tratarea bronșitei.Napii mai sunt și o sursă bună de fibre, deoarece conțin o concentrație mică, dar utilă de calciuț fosfor, potasiu și câteva dintre vitaminele B.De asemenea, sunt o sursă bună de vitamina C.Proprietățile diuretice, la care se adaugă cele de dizolvant uric, fac napii utili nu numai în cistite și litiază urică, ci și în gută.În medicina popular sunt mult apreciate proprietățile pectoral, în bronșite, tuse, angine.Fiind depurativ-diuretici, consumul lor are efecte favorabile în eczeme, acnee.Se mai recomandă în enterite, având proprietăți astringent.

58

LEGUMELE MOI
Legumele moi sunt o sursă valoroasă de vitamine antioxidante A, C și E, betacaroten, oferă o concentrație redusă de acid folic și o cantitate rezonabilă de fibre.Prin gustul fin, uleios, dat de acizii grași monosaturați, avocado este unic în rândul legumelor.Deși este considerat adesea bogat în calorii, aceste câteva calorii suplimentare furnizează antioxidanți de ajutor în prevenirea cancerului și bolii arterelor coronare.Atât avocado, cât și ardeii trebuie consumați cruzi.Zucchini se pot consuma cruzi sau în sote, iar dovleceii – mai puțin aromați și cu un conținut scăzut de substanțe nutritive – pot fi preparați la cuptor sau umpluți cu alte legume, în rețete gustoase, fără multe calorii.Dovleacul și porumbul dulce se folosesc mult mai mult în Africa, în Caraibe și în America de Nord decât în Europa.Când este gătit și consumat imediat după cules, știuletele de porumb are o aromă dulce și este bogat în substanțe nutritive; porumbul conservat este o rezervă sănătoasă de fibre.Dovleacul se întrebuințează tot mai mult în Europa, ca ingredient în supe, fripturi și plăcinte dulci; este o sursă excelentă de betacaroten.

59

ARDEIUL
CAPSICUM ANNUUM
Originar din America de Sud și Centrală, amintit chiar de către medical lui Columb, Chanca, în timpul celei de a doua expediții din 1494, care arată că sub numele de Agi, era folosit de indigenii din Hispaniola.Cel mai important, din punct de vedere medical, este ardeiul iute, cunoscându-se faptul că Szent Gyorgy a fost răsplătit cu un premiu Nobel pentru obținerea pentru prima dată a vitaminei C din aredeiul iute.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Conținutul în protide este redus (1%), iar în hidrocarbonate este de cca 4%.Dintre glucide în funcție de soi sau de varietate, ardeii conțin glucoză (7,33% s.p.), fructoză (1,99% s.p.), zaharoză (0,34% s.p.), amidon (1,78-4,40% s.u.), precum și hemiceluloză (0,85-3,14% s.u.), substanțe pectice (7,8-9,8g% s.u.), celuloză 14,83 g% s.u. în fructele verzi și 13,50 g% în fructele uscate.Conținutul în lipide sete de 0,33%, iar în carotenoide de 127-284 mg/kg.Se adaugî și mici cantitîți de ulei volatil.Conține mici cantități de sodiu (2 mg%), 165 mg% potasiu, 9 mg% calciu, 20 mg% fosfor și 0.6 mg% fier, iar dintre microelementesunt prezente Mn, Cu, Co.Conținutul în vitamina C este remarcabil, cca 150 mg%, în vitaminele B1 și B2 câte 0.05 mg%, iar în vitamina A 230 µg%.Varietatea iute conține o substanță iritantă, revulsivă:capsicina. În afară de proprietățile vitaminizante comune tuturor varietăților de ardei, celelalte utilizări se datorează proprietăților iritante ale ardeiului iute.Prin acestea este un excitant digestive, util în dispepsii atone, însă reversul este contraindicația pebtru gastrite, ulcere, hemoroizi, stări digestive – afecțiuni pe care le agravează.Foarte interesantă este recomandarea pentru persoanele care vor să se dezobișnuiască de consumul băuturilor alcoolice, tinctura de ardei iute putând fi recomandată în cure de de dezalcoolizare, când apare nevoia de a bea.Ca energic tonic capilar, recomandarea tincturii de ardei

60

iute se bazează pe faptul că, prin efectul revulsiv, circulația sangvină în zonă este stimulată, provocânduse o irigare mai bună, deci o troficitate crescută la nivelul rădăcinii firului de păr.

61

DOVLECII
CURCUBITA PEPO
Dovleacul, cunoscut și sub numele de bostan, este originar probabil din Asia Mică, din America sau Africa.În Europa a fost adus abia în Evul Mediu de către turci.Pulpa sa, ușor digestibilă, se utilizează în preparate culinare și este indicată în diferite diete.Celelalte varietăți cu fructul mare se consumă în stare nematură, iar la coacere sunt furaje foarte bune pentru vitele cornute și porcine.În scop medicinal se utilizează în special semințele.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Pulpa dovleacului conține 1% protide, 4% hidrați de carbon, cantități mici de grăsimi, 1 mg% sodiu, 270 mg% potasiu, 15 mg% calciu, 30 mg% fosfor, 0,6 mg% fier, 230 µg% vitamina A, câte 0,05 din vitaminele B1 și B2, 0,4 mg% niacină, și cca 10 mg% vitamina C.Semințele conțin 35%-45% ulei gras, fitoserine, lecitină, zaharuri, rezine și enzime cu proprietăți antihelmintice.Conținutul de fitosteroli liberi sau sub formă fixă (legată) este de cca 1%.Mai conțin pigmenți clorofilici (clorofila b și feofitină).Pe lângă sărurile minerale menționate, ca microelemente conțin seleniu, zinc și mangan.Mai conțin 30% pectin și cca 2551% proteine.Uleiul gras este format în special din acizi grași (palmitic, stearic, oleic și linoleic), precum și din tocoferolul alfa și beta, carotenoide (luteină și beta-caroten). Semințele de dovleac reprezintă un remediu antihelmintic cert, cu acțiune deosebită asupra teniei și ascarizilor.Semințele decojite sunt totodată calmante ale catarurilor intestinale și urinare, dar, mai ales, în ultima vreme, li se atribuie o acțiune favorabilă în inflamații ale prostatei.Tot prin acțiunea anticatarală se folosesc și ca pectorale, în laringite, traheite și bronșite.Au și proprietăți sedative.Pulpa dovlecilor tineri este ușor diuretică și laxativă, recomandându-se în regimul persoanelor cu afecțiuni intestinale și renale,la artritici și reumatici, dar și, în mod special, ca aliment solid după diete cu lichide.Un laxativ și mai eficace îl constituie sucul.Se recomandă și în dieta diabeticilor și în afecțiunile cardiac cornice.Pulpa crudă este emolientă, cu utilitate în arsuri și înțepături.

62

CEAPA, PRAZUL ȘI USTUROIUL
Toate cele trei legume din acest grup au fost întrebuințate ca remedii medicale de către băștinașii nordamericani, de romani și de egiptenii din Antichitate, care își tratau astfel boli variate, de la răceli, bronșite și dureri în găt până la artrită și gută.Multe dintre aceste remedii sunt valabile și astăzi, iar tot mai multe cercetări arată rolul acestor plante în prevenirea cancerului și bolii arterelor coronare.Ceapa, prazul și usturoiul sunt plante din genul ALLIUM, constituind o sursă importantă de compuși sulfurici. Unul dintre aceștia, alicina, este eliminate atunci când legume este tăiată sau sfărâmată, și este substanța care îi dă aroma caracteristică.Alicina încurajează eliminarea colesterolului din organism.Deși conține mai puțină alicină decât usturoiul, ceapa are o concentrație semnificativă de flavonoizi antioxidante, aspect care a reprezentat unul dintre subiectele de interes în studierea influenței lor potențiale în prevenirea cancerului și bolii arterelor coronare.Probele culese în urma studiilor pe eșantioane de populații, dar și testele clinice au convins în present guvernele să recunoască efectul protector al cepei și usturoiului împotriva acestor boli.Deși aceste legume au un conținut scăzut de calorii, ele sunt sărace în substanțe nutritive.Trebuie remarcat însă că parțile verzi ale cepei și usturoiului verde oferă cantități mici de vitamine, minerale și fibre.

63

CEAPA
ALLIUM CEPA
Cultivată încă cu 5000-6000 de ani înaintea erei noastre pe valea Nilului, provine din forme sălbatice originare din centrul Asiei și Asia Mică.Astfel, Dioscoride o recomanda ca diuretic extreme de eficient, iar Pliniu cel Bătrân , care o numea ”cepa”, o considera drept cel mai bun leac contra ascitei, cele indicate de el rămâmând în mare măsură valabile peste veacuri.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Conținutul de protide este scăzut (1%), iar în hidrați de carbon este de 9%.Conține mici cantități de sodiu – cca 8 mg%, 160 mg% potasiu, 30 mg% calciu, 40 mg% fosfor și 0,5 mg% fier.Dintre microelementele pe care le conține sunt citate: iodul, siliciul, sulful și fluorul (0,05 mg%).Vitaminele sunt în cantități mici: 5 µg% vitamina A, 0,03 mg% vitaminele B1 și B2, 0,2 mg% niacină și 8 mg%vitamina C.Mai conține acizii fosforic și acetic, ulei volatil, bisulfat de alil și prpoil, enzime și glucochinonă. Principala recomandare pentru ceapă este aceea de diuretic energic, diureza fiind însoțită de o eliminare masivă de clorură de sodiu, prin aceasta dovedindu-se utilă în toate cazurile de retenție clorurosodică (edeme, ascite, ciroze, pleurezii, pericardite).Producându-se și o eliminare de uree și acid uric, ceapa este utilă în litiaza urică și diateze (reumatism, gută și azotemie).Ameliorează simțitor starea bolnavilor în prostatite, mai ales în pregătirea lor pentru intervenții chirurgicale: preventive, inhibă evoluția adenomului de prostată.Deoarece fitoncidele (antibiotic din plante superioare) îi confer proprietăți antiseptice, ceapa combate flora patogenă din intestin în colite, enterite, și prin aceasta, constituie și un remediu contra diareilor, fiind totodată un bun carminativ.Proprietățile de stimulare a digestiei sunt cunoscute de toți.Acțiunea antiseptic amintită, combinată cu cea emolientă, îi confer proprietăți pectorale, făcând-o utilă în răgușeală, tuse rebelă, cataruri bronhice. Datorită proprietăților hipoglicemiante, ceapa este un adjuvant și în diabet.Cercetări destul de recente au arătat că un regim destul de bogat în ceapă fluidifică sângele, micșorând riscul de tromboză și

64

infarct.Prin aceasta se explică și efectul antiaterosclerotic al plantei.Are și proprietăți ușor hipnotice.Prin proprietățile ei antiseptice, constituie un remediu activ în stomatite, afte, alte afecțiuni bucofaringiene, furunculoze, având efect în special asupra stafilococilor.

65

PRAZUL
ALLIUM PORRUM
Originar din bazinul mediteranean, a fost bine cunoscut încă din Antichitate.Acțiunea emolientă, expectorantă și cea pectorală au fost foarte cunoscute.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Prazul conține 87-90% apă, 52% protide, 4% hidrați de carbon, grăsimi 0,4%, 3 mg% sodiu, 130 mg5 potasiu, 50 mg% calciu, 25 mg% fosfor, 0,6% fier, 20 mg% vitamina A, 0,05 µg% vitamina B1 și B2, 0,3% niacină și 30 mg vitamina C.Sub formă de microelemente, sunt prezente magneziul, manganul, sulfatul și siliciul.Conține și un ulei volatile, în cantități mici, format dintr-un compus sulfo-azotat, precum și mucilagii și celuloză.Valoarea energetică este apreciată la 22 kcal din care cantitatea resorbită este de cca 79%. Ca și în cazul cepei, la praz sunt dominante proprietățile diuretice, diureza făcându-se cu eliminarea masivă a ionului de sodiu (efect declorurant, util pentru suferinzii cardiaci, renali, diminuând edemele, retenția generală de apă în țesuturi), precum și de acid uric și urați, de unde recomandările în litiaza urică, gută, artritism, azotemie, ateroscleroză etc. Prazul este un laxative remarcabil și un calmant al stărilor iritative ale tractului digestiv.Se citează că radicelele (mustățile) au proprietăți vermifuge contra limbricilor și oxiurilor.Deosebit de bun emolient, este util în inflamațiile acute și cornice ale căilor respiratorii, răgușeală, tuse, faringită, traheită.Este considerat, de asemenea, un adjuvant în ateroscleroză.

66

USTUROIUL
ALLIUM SATIVUM
Originar din steeple Asiei Centrale, usturoiul este printre cele mai vechi legume în cultură.Arabii l-au recomandat ca antidote împotriva turbării și mușcăturilor de viperă.Timp de secole a constituit singurul mijloc de combatere a teribilelor epidemii de ciumă care bântuiau lumea depoluând regiuni întregi.În medicina tradițională românească, usturoiul este de asemenea, mult folosit, frecându-se spre exemplu buzele copiilor pentru a le da forță și a-I apăra de boli.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Usturoiul conține hidrați de carbon până la 25%, în care predomină inulina, protide, săruri minerale, siliciu, sulf, vitamina C (cca 0,4%), cantități mici de ulei volatile (cca 0,009 g%)format din disulfură de alilpropil (cca 6%), disulfură de alil (cca 60%)și trisulfură de alil (cca 20%) și cantități mici de tetrasulfură de alil.Alte două substanțe uleioase cu puternice proprietăți bacteriostatice sunt menționate sub numele de alicină și garlicină și sunt responsabile de acțiunea fitoncidă, alături de alisatina I și II care acționează puternic asupra stafilococului. Acțiunea hipotensivă a usturoiului este o realitate bine fundamentată din punct de vedere științific.Atât prin acțiunea asupra circulației periferice, cât și asupra contractibilității miocardului, preparma, cât și maxima presiunii arteriale.La rândul său, pulsul devine mai rar și se regularizează, concomitent se produce și o dilatare a arterelor coronare.Ca urmare, diminuează efortul cardiac și se ameliorează tulburările de ritm.Efectele se extind și asupra aparatului vascular, diminuând spasmele vasculare și reducându-se tulburările circulatorii.Usturoiul este totodată și antihemoragic, micșorând și riscul de tromboză.Toate acestea se leagă și de efectul antiaterosclerotic marcat al usturoiului, prin scăderea nivelului colesterolului în sânge.Puternica acțiune antibacteriană face ca usturoiul să fie extrem de util ca antidiareic și antidizenteric.I se atribuie și proprietăți de prevenire a cancerului căilor digestive.Acțiunea dezinfectantă, combinată cu cea expectorantă și cea calmantă a spasmelor musculaturii netede, face ca usturoiul să fie recomandat în bronșite cornice, gripe și rinite.

67

CRUCIFERELE
Acest grup mare de legume din familia cruciferelor, genul Brassica, se cultivă adesea însă contribuția sa la nutriție este din păcate de multe ori ignorată.Unul dintre motive este că legumele sunt preparate de multe ori greșit, astfel că sunt neapetisante și își pierd atât aroma cât și valoroasele substanțe nutritive.Efectele protectoare posibile ale familiei cruciferelor au fost îndelung cercetate, iar astăzi există dovezi certe despre puterea lor în prevenirea cancerelor de colon, de stomac și a celor bucale. S-a dovedit că indolii anticarcinogenici - compuși formați din glucosinolații din leumele crucifere – au un rol de protecție împotriva cancerului la sân, datorită efectului lor asupra metabolismului de estrogen.Raportul ”Alimentele, nutriția și prevenirea cancerului – o perspectivă global”, publicat în 1998 de Fundația Mondială de Cercetatre a Cancerului, oferă o evaluare a multora dintre aceste studii.Cruciferele sunt în general o sursă bună de vitamina A, betacaroten, acid folic, vitamina C, potasiu și fibre, iar multe sunt întrebuințate pentru proprietățile lor medicale.Acest lucru reprezintă un motiv în plus să le include în meniul zilnic.Multe sunt delicioase și crude, iar altele se coc ușor în suc propriu.

68

VARZA
BRASSICA OLERACEA
Plantă cultivată de mai bine de 7 milenii în Europa, varza a fost apreciată pentru proprietățile sale terapeutice.Fitoterapia modernă, mai analitică și mai critic, îi recunoaște însă verzei o serie de proprietăți foarte importante, care fac din ea un veritabil ”aliment-medicament”.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
În funcție de varietate, varza conține apă între 85-92%.Și conținutul în protide este diferit: varza albă conține cca 1%, în timp ce varza de Bruxelles 4%.Coținutul în grăsimi este cuprins între 0,2-0,9%, iar cel în hidrați de carbon între 3,5-11,2%.Conținutul în sodiu este între 6-10 mg%.Conținutul de calciu este de 35 mg%, în fosfor între 20-70 mg%, în fier între 0,4-0,9 mg%.De menționat este faptul că poluarea mediului determină acumularea unor microelemente ca: Sr, Pb, Cd, Co, Cr, Ni, As, Hg, unele dăunătoare pentru organism.Conținutul în vitamina A este de numai 6 µg% la varza albă.Conținutul în vitaminele B1 și B2 este de 0,05-0,10 mg%, în niacină 0,03-0,05 mg% , iar în vitamina C 36-84 mg%. Varza are un efect deosebit asupra gastritelor hiperacide și ulcerului gastric, datorită acțiunii conjugate a vitaminei U (ca protectoare a mucoasei) și vitaminei K – antihemoragice.Dă rezultate bune în senzațiile de pirozis, vomismente, catar, dispepsii hepatobiliare.În deosebi, varza roșie, datorită acidului lactic este un dezinfectant al tractului digestiv și stimulentă a digestiei, iar zeama este puternic laxativă, în timp ce varza ca atare este antidiareică.Sucul de varză are acțiune antiparazitară contra oxiurilor și limbricilor.În privința aparatului respirator, varza este un bun pectoral în bronșite, laringite, alte forme de catar al căilor respiratorii, cu efecte favorabile și în astm.Principiul hipoglicemiant conținut în varză, destul de activ, dar instabil, o recomandă nu ca tratament propriu-zis, ci ca aliment în dieta diabeticilor.

69

SPANACUL
SPINACIA OLERACEA
Introdus în Europa din Persia pe două căi, prin arabi în Spania și prin cruciați, spanacul era la mare preț la arabi, care îl considerau „prințul legumelor”.În prezent se cultivă în zonele temperate și chiar nordice.Se poate cultiva până la 2000 de metri altitudine.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Conținutul de protide este de 2-14%, iar cel în hidrați de carbon de 3,6%.Glucidele și mucilagiile pot ajunge până la 7%, iar lipidele sunt în cantitate redusă (0,5%).Conține clorofile și spinacine (arginină și lysină).Bogat în săruri minerale: 50 mg% sodiu, 540 mg% potasiu, 85 mg% calciu, 35 mg% fosfor, 5,2 mg% fier.Este foarte bogat în vitamina A (600 µg%) și conține și 0,5mg% vitamina B1, 0,20 mg% vitamina B2, 0,5 mg% niacină și 50-60 mg% vitamina C.Conține și o serie de microelemente ca: Mg, Mn, S, Cu, I, As.Valoarea energetică nu este prea mare: 18 kcal la 100 g. Este un excelent remineralizant.I se citează în principiu proprietăți laxative și mai ales depurative (de cativare a eliminării toxinelor), foarte important mai ales în cure de primăvară.Prin conținutul în săruri minrale, în arginină, lysină, protide și vitamine, spanacul este deosebit de util ca antianemic, pentru convalescenți și în hemoragii.Spanacul acționează și ca un activator al secreției pancreatice.Într-o măsură mai mică, are rol de tonic cardiac.Prin conținutul bogat în săruri minrale, vitamine și factori biotici și microelemente absolute necesare organismului, spanacul combate hipovitaminoza C, este ușor hipotensiv, tonifică miocardul, stimulând activitatea inimii, stimulează secrețiile gastrice, pancreatice și biliare și favorizează creșterea.Datorită conținutului de oxalați, spanacul este contraindicat în artrite, litiaze oxalice, reumatism și gută.

70

CONOPIDA
CAULIFLORA
Are proprietăți similar cu varza.Sub aspect alimentar, prezintă avantajul că are un conținut mai scăzut în celuloză.Compoziția chimică este asemănătoare verzei, diferind doar cantitativ.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
În stare proaspătă conopida conține 90-94% apă, 2,2-2,8 % proteine, 0,3 g% lipide, 3,5g% glucide, vitamina A (0,04 mg%), B1 0,1 (mg%), PP (0,6 mg%), C (59-135 mg%), vitamina B6 și K în cantități mici.Dintre sărurile minerale sunt prezente: Na (10 mg%), K (420 mg%), Ca (25 mg%), Mn (17 mg%), Fe (1 mg%), Cu (0,14 mg%), P (60 mg%), S (29 mg%), Cl (30 mg%), iar dintre microelemente: Zn, Mn, B, Si , F, I. Conopida conține mai puțin betacaroten, riboflavină și acid folic decât majoritatea cruciferelor, însă aceste componente importante se distrug rapid prin fierbere.Conopida trebuie tăiată în mănunchiuri mici, spălată și consumată aproape crudă.Partea albă aconopidei este de fapt o inflorescență imatură.Se pot consuma și câteva dintre frunzele verzi din apropierea florii, pentru că sunt bogate în betacaroten și acid folic.Conopida mai este și o sursă bună de vitamina C, deci contribuie la întărirea sistemului imunitar.

71

LEGUMELE DE SALATĂ
Termenul salată provine din latinescul sal, care înseamnă sare, deoarece salată era orice aliment peste care se presăra sare.Salata verde este probabil cea mai întrebuințată legumă de salată, iar alte legume sunt bine cunoscutul castravete, năsturelul și sparanghelul. Legumele verzi de salată nu trebuie plasate în categoria numai pentru cei care țin regim.Deși au puține calorii, acestea mai conțin și o cantitate rezonabilă de substanțe nutritive și cu proprietăți medicale.Sunt surse utile de vitamina A, C și acid folic și au o cantitate mare de potasiu și alte minerale, între care și iod.În general, cu cât sunt mai închise la culoare frunzele, cu atât conțin mai mult betacaroten, deci nu se aruncă frunzele exterioare.Unele dintre aceste legume mai sunt și diuretice, deci ajută la tratarea inflamațiilor și a retenșiei de apă.

72

SPARANGHELUL
ASPARAGUS OFFICINALIS
Este o legumă originară din Extremul Orient, însă crește și azi spontan în păduri, în locuri umede din Europa, Asia și Africa.A fost bine cunoscut de către greci și romani, fiind întrebuințat sub ambele aspecte, alimentar și medicinal.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Cantitatea de apă variază între 92-95%, iar cea de protide între 1,5-1,7%, grăsimile fiind doar în proporție de 0,1%.Conținutul în hidrați de carbon este cuprins între 1,6-1,8%, celuloză 0,6%, săruri minerale în special magneziu, fier și fosfor, iar ca microelemente Ca, K, Cu, F, Br, I, Al, Zn, Si, S, Co. Vitamina B1 este în cantitate de 0,025 mg%, vitamina B2 0,2 mg%, iar vitamina C în cantitate de 25 mg%.Valoarea energetică este de numai 14%, fapt care îl face recomandabil în cure de slăbire.Datorită conținutului scăzut în hidrați de carbon, este recomandat în cantități nerestrictive în diabet. Se consider de bază realele proprietăți diuretice ale sparanghelului, care mărește considerabil diureza, cu condiția ca persoana care îl consumă să nu aibă leziuni ale căilor urinare, situație în care devine irritant, provocând hematurie.Pornind de la proprietățile diuretice, se recomandăîn litiaze, cistite, nefrite, prostatite, în retenții hidrosodate (edeme), iar la cardiac, pentru evitarea edemelor membrelor inferioare.Eliminând produșii de dezasimilație,este un depurativ activ, util inclusive în dermatoze (îndeosebi eczeme).Sparanghelul stimulează activitatea hepatică.Ducând la scăderea glicemiei și a glicozuriei, se recomandă ca adjuvant în diabet.În bronșite cornice are acțiune expectorantă.Se folosește ca adjuvant în tratamentul cu digitalice, ca transportor al acestora, dar i se atribuie chiar și lui însuși o acțiune sedativă cardiacă.Având o structură filamentoasă, se recomandă pentru cazurile accidentale în care s-au înghițit obiecte ascuțite, sparanghelul fiert înglobând obiectul, care este eliminat fără a provoca leziuni.Prin gustul amărui, stimulează apetitul și favorizează digestia, iar datorită fibrelor celulozice stimulează motricitatea tubului digestive, acționând deci ca laxativ în constipații.Calmează, de asemenea, colicile intestinale.

73

TELINA
APIUM GRAVEOLENS
Această legumă ce-și are originea în telina sălbatică din bazinul mediteranean, a fost cunoscută pentru proprietățile sale medicinal încă din Antichitate, fiind recomandată de medicii hippocratici Dioscoride și Pliniu cel Bătrân.De la această interesantă legumă, cu o paletă de recomandări terapeutice surprinzător de bogată, se utilizează în aceste scopuri atât rădăcinile cât și frunzele și semințele.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Conține 83% apă.Are un conținut redus în protide (1%) și mediu (5%) în hidrați de carbon, comparativ cu celelalte legume rădăcinoase.Bogată în minerale și săruri de sodiu (55 mg%), potasiu 2,35 mg%, calciu 50 mg%, fosfor 60 mg%, fier 0,4 mg%, conține mici cantități (2 µg%) vitamina A.Vitaminele B1 și B2 sunt în cantitate de 0,05 mg%, niacina 0,7%, iar vitamina C numai 10 mg%.Ca microelemente, conține iod, magneziu, mangan și cupru.Țelina conține și un ulei volatil format din anhidridă sedanoică și alți componenți (colină, tirozină și acid glutamic).Valoarea energetică este de cca 28 kcal la 100 g, din care se resoarbe cca 92%. Efectul tonic este binecunoscut și în medicina popular, afirmându-se metaphoric că redă o nouă tinerețe.Unul din factorii responsabili de această acțiune este probabil stimularea glandelor suprarenale.Proprietățile diuretice sunt certe, rădăcinile de țelină fiind totodată și declorurante, fiind utile în afecțiuni renale (litiază, colică nefritică) și pentru cardiaci cu edeme cardio-renale și albuminurie.Prin eliminarea excesului de apă din țesuturi se recomandă și în obezitate, putând intra în cura de slăbire.Având acțiune diuretică, este și depurativă; se recomandă în formele de diateză urică (reumatism, gută).Având proprietăți hipoglicemiante, este considerată ca adjuvant antidiabetic.În catarurile bronșice, țelina acționează prin proprietățile expectorante și de calmare a tusei.

74

CASTRAVEȚII
CUCUMIS SATIVUS
Originar din India de est și Himalaya, unde crește și astăzi spontan, castravetele este printer cele mai vechi plante de cultură, întâlnindu-se încă de acum trei milenii în frescele egiptene.Se folosesc stat fructul ca atare cât și semințele (acestea constituind principalul produs fitoterapeutic).

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Fructul conține până la 95% apă, cantități reduse de protide (0,70-1,1%), 1% hidrați de carbon, 6 mg% sodiu, 105 mg% potasiu, 11 mg% calciu, 13 mg% fosfor, 0,4 mg% fier, 21 µg % vitamina A, între 0,01-0,02 mg% vitaminele B1 și B2 și un procent mic de vitamina C.Valoarea energetică este foarte redusă: 7 kcal la 100 g. Sucul de castravete este diuretic-depurativ, diureza fiind însoțită de dizolvarea acidului uric și a uraților, deci este util în litiază urică, gută, artritism.Se consideră că amestecul de suc de castravete cu cel de morcov și ridiche ar fi cel mai puternic litotritic (cu acțiune d mărunțire a pietrelor).În fitoterapia aparatului digestive, castravetele este ușor laxative, calmant al colicilor și catarurilor intestinale.Este greu digestibil.Semințele sunt un remediu în calmarea tusei.În aplicații externe castravetele este antiinflamator în diverse iritații ale pielii,calmând pruritul.Dă rezultate bune în pecingine.Deosebit de importantă este acțiunea castravetelui pentru curățirea și catifelarea pielii, atât pentru tenul gras cu pori dilatați, cât și pentru cel uscat.Acțiunea de catifelare a pielii este completată de cea de îndepărtare a ridurilor.Se obțin rezultate spectaculoase și în cazul pistruilor.

75

SALATA VERDE
LACTUCA SATIVA
Specie euroasiatică, cunoscută de multă vreme în cultură și apreciată în mod deosebit de romani, își are originea în salata sălbatică care crește și în țara noastră.Sub numele generic de „salată” sunt cunoscute următoarele varietăți: „capitata” – formează o căpățână densă, „ongifolia” – frunzele nu se acoperă unele pe altele, „crispa” – cu frunze crețe, „asparagina” – tulpina tânără foarte cărnoasă, originară din China.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Salată verde de cultură conține: 1-1,4% protide, urme de substanțe grase, 1% hidrați de carbon, cantități mici de sodiu (5 mg%), 150 mg% potasiu, 15 mg% calciu, 25 mg% fosfor, 0,4 mg% fier, 90 mg% vitamina A, câte 0,05 mg% vitamina B1 și B2, 0,3 mg% niacină și până la 50 mg% vitamina C.Conține 2 unități vitamina E. Salata verde este o excelentă plantă aperitivă, favorizând digestia și fiind totodată ușor laxativă.Ea calmează inflamațiile dureroase ale ficatului, vezicii biliare și intestinelor, având în plus și o acțiune coleteric-colagogă.Recomandările marilor medici ai Antichității privind acțiunea antispasmodică și calmantă este bine fundamentată azi, salata fiind utilizată contra palpitațiilor, tusei spasmodic, ca ușor hipnotică, anafrodisiacă, hipoglicemiantă și laxativă.Proprietățile diuretice sunt completate de cele privind eliminarea masivă a uraților, de unde recomandările în nefrită, litiază urică, dar și în gută și artrită.Este, de asemenea, depurativă și emenagogă (favorizând reglarea ciclurilor).Se recomandă contra degerăturilor, totodată, având proprietăți maturative, este utilă pentru resorbția furunculelor și panarițiului.Salata verde manifestă o acțiune decongestionantă în cuperoză, recomandându-se totodată pentru tenuri uscate.

76

CIUPERCILE ȘI LEGUMELE MEDITERANEENE
Acest grup restrâns de legume aparținând spațiului mediteraneean, dar cultivate și în alte zone, cuprinde de la hrănitoarele roșii până la modestele vinete, care oferă destul de puține substanțe nutritive.Aromele și formele acestora sunt extrem de interesante și conțin puține calorii (dacă nu sunt prăjite în ulei).Deși vânăta are un oarecare conținut de potasiu, o concentrație mică de calciu și vitamina A, valoarea sa în nutriție este minimă dacă nu este consumată în cantități mari.Pe de altă parte, roșiile unele dintre cele mai consumate fructe (clasificate în general alături de legume) – sunt bogate în antioxidanți ca betacarotenul, dar și în vitaminele C și E, fiind de ajutor în prevenirea bolilor cardiovasculare și a unor cancere.Deși cultivarea industrială a reprezentat o diminuare evident a aromei lor naturale, roșiile sunt extrem de versatile, deci pot fi întrebuințate în multe forme, proaspete, la conservă sau în suc.Măslinele sunt destul de bogate în sodiu, datorită procesării la care sunt supuse, însă atât acestea, cât și uleiul lor sunt mononesaturate.În ceea ce privește ciupercile, cercetările recente au dovedit că sunt surse surprinzător de bune de vitamina B12, vitamina E și proteine de calitate.

77

CIUPERCILE
La fel ca trufele, ciupercile sunt variantele comestibile de fungi – ciupercile apar deasupra solului, iar trufele în pământ.Bineînțeles, nu toate ciupercile sunt comestibile, unele dinte ele fiind foarte otrăvitoare, altele nedigerabile.Egiptenii credeau că sunt un dar oferit de zeul Osiris, iar cei din Roma antică considerau că provin din fulgerul aruncat de Jupiter în timpul furtunilor – ceea ce explica oarecum apariția neașteptată, ca prin magie.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Ciupercile de pădure conțin între 30-100% protide (față de carne 15-20%), de aceea, pe drept cuvânt, sunt numite „carne vegetală”, minerale – calciu, magneziu, sodiu, siliciu, cobalt, mangan. Ciupercile de cultură conțin: apă 88,5%, protide 4%, lipide 0,3%, glucide 6%, celuloză 0,8%, fosfor 0,130 mg%, clor 0,8 mg%, sodiu 0,20 mg%, potasiu 0,400 mg%, magneziu 0,5 mg%, calciu 0,25 mg%, fier 0,1 mg%, zinc 0,50 mg%, cupru 0,64 mg%, mangan 0,58 mg% și iod 0,018 mg%. Atestări ale ciupercilor există încă de pe vremea dinastiei Chow, care dezvăluie că ciupercile se foloseau déjà de acum trei mii de ani, atât ca hrană, cât și ca medicament.Cercetătorii cred că folosirea ciupercilor datează de cel puțin 3000-4000 de ani. În unele părți ale Americii de Sud se întrebuințează de mult ciuperci magice în ceremonii religioase, datorită efectului lor halucinogen recunoscut.Oricare ar fi istoria lor, este sigur că trebuie să consumăm mult mai multe ciuperci decât de obicei.Ele sunt o sursă bună de protein de calitate, ușor digerabile, prezente într-o concentrație mai mare decât la alte legume.Dacă nu sunt pregătite în unt, ciupercile au foarte puține calorii, (55 kcal/100g).Ciupercile mai conțin și vitamine B, mult fosfor și o cantitate mare de potasiu.Ceea ce uimește este însă conținutul de vitamina B12.Multe cărți de specialitate spun că ciupercile nu conțin această vitamin importantă, însă cea mai recentă cercetare dezvăluie că ciupercile proaspete au 0,32-0,65 mg/g de vitamina B12.Același lucru este valabil și pentru vitamina E, listată cu zero în multe cărți despre ciuperci.Cercetările modern dezvăluie că majoritatea ciupercilor sunt o sursă bogată în această substanță nutritivă esențială, 100 g oferind peste necesarul minim zilnic recomandat.Conținutul de zinc din ciuperci poate fi de ajutor în tratarea depresiei și anxietății.Deficiența zincului poate reprezenta un factor major al apariției depresiei, antidepresivele urmărind tocmai să intervină în reglarea cantității de zinc și remedierea problemei. Ciupercile uscate au în general o aromă mult mai puternică decât cele proaspete.

78

ROȘIILE
LYCOPERSICUM ESCULENTUM
Planta este originară din Peru, unde era cultivată în grădinile aztecilor, iar numele ei a rămas nealterat „tomata”.Sub denumirea de „mere peruviene”, tomatele aduse de conchistadori în Europa au fost primate cu rezerve, fiind folosite la început ca plante ornamentale, cu fructele lor roșii și mici cât cireșele, pentru ca abia la sfârșitul sec. al XVIII-lea să fie ameliorate și introduse în rândul plantelor alimentare de mare importanță.Ca și în cazul altor plante, în patria de origine se pare că tomatele au fost folosite inițial în scop medicinal.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Roșiile conțin 90% apă, cca 2% protide, 3% hidrați de carbon, 6 mg% sodiu, 285 mg% potasiu, 13 mg% calciu, 25 mg% fosfor, 0,5 mg% fier, 130 mg% vitamina A, 0,03 și 0,05 mg% vitamina C și mici cantități de vitamina E și K.Conținutul în lipide este redus (0,03 %).Dintre acizii organici sunt prezenți: acidul citric, malic, pectic, precum și oxalați.Microelementele sunt prezente prin: Mg, Zn, Cu, Ni, Co, Br și I.Culoarea roșie este datorată prezenței carotenoidului licopină, care este ușor absorbit de organism, fiind un antioxidant eficient care apără corpul de radicalii liberi, în special în asociere cu vitaminele C și E.Valoarea energetică este de 16 kcal la 100 g din care se resoarbe 89%. Prin consumul de roșii se realizează o micșorare a vâscozității sângelui și, prin acestea o reducere a riscului de tromboză și ateroscleroză, ca și o ameliorare a afecțiunilor vasculare.Ele sunt utile în hipoaciditate și în atonia stomacului, stimulând secreția de suc gastric și având același efect și asupra secreției pancreatice.Roșiile sunt ușor laxative și diuretice, cu eliminarea de urați, fiind utile în azotemie și litiază urică.Având o valoare nutritivă redusă, sunt indicate în curele de slăbire, iar conținutul ridicat în vitamine le face să fie indicate și în hipovitaminoze.Prin conținutul ridicat de oxalați, roșiile sunt contraindincate în tendințe de litiază oxalic și alte diateze oxalice.Roșiile reprezintă un adjuvant util ăn acnee.În cosmetica tenului, ele se recomandă ca fiind foarte active în curățirea tenurilor grase, cu

79

puncte negre.De asemenea, se află printer vegetalele cele mai importante în cosmetica mâinilor, catifelându-le și atenuând sau îndepărtând în special iritațiile produse de detergenți.

80

VINETELE
SOLANUM MELONGENA
Relativ târziu introduce în cultură, provenind din India, China și Birmania, unde cresc în stare sălbatică, vinetele sunt mult apreciate pentru valoarea lor culinară, însă se digeră mai greu, fiind mai puțin recomandate sau chiar contraindicate în afecțiunile stomacale și intestinale.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Conțin 92% apă, 1,3% protide, 0,2% lipide, 5,5-6% hidrați de carbon și numeroase săruri minerale: sodiu 5 mg%, 220 mg% potasiu, 10 mg% calciu, 15 mg% fosfor, 0,5 mg% fier, 15 mg% sulf, precum și magneziu, mangan, zinc, cupru, iod ca microelemente.Vinetele conțin cca 4 µg% vitamina A, 0,05 mg% din vitaminele B1 și B2, 0,06 mg% niacină și cca 6 mg% vitamina C.Ca atare, au valoare energetică redusă: 27 kcal la 100 g parte comestibilă. Vinetele sunt recomandate în bolile cardiovasculare, renale, hepatice, în diabet, în reumatism, gută, iar în afecțiunile pancreatice ca stimulent.Au și proprietăți ușor diuretice, fiind recomandate în oligurie.Literatura de specialitate citează și proprietățile sedative și tonice în anemie.

81

MĂSLINUL
OLEA EUROPAEA
Cu silueta sa de o noblețe aparte și cu un aspect deosebit de decorative, măslinul este un simbol al păcii și al înțelepciunii, bucurîndu-se de un adevărat cult din partea locuitorilor anticei Eliade.El poate fi considerat un simbol al altruismului și al grijii față de generațiile următoare, căci datorită longevității sale, ca și faptului că fructifică tardiv, cel ce l-a plantat se bucură mai puțin de roadele lui decât urmașii.Importanță terapeutică are în special uleiul de măsline.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Măslinele proaspete conțin până la 75% apă, iar cele uscate aproape deloc.Protidele sunt în proporție de 0,17-1% în măslinele crude, iar în cele uscate până la 3%.În măslinele verzi, cantitatea de grăsimi (ulei) este de 15%, iar ăn cele mature, uscate este de 58%.Conțin ăntre 1-3,65 celuloză, în funcție de stadiul de maturitate.Sunt bogate în săruri minerale, potasiu (până la 1 g%), calciu, fier, cupru, magneziu, sulf, fosfor, mangan.Sunt prezente vitaminele: A, B1, B2, C și E (8 mg%).Valoarea calorică este, pentru 100 g măsline, de 224 kcal, iar pentru ulei 900 kcal. Uleiul de măsline, obținut prin presare la rece, este în primul rând nutritive, dar este util ca adjuvant în afecțiuni hepatice, cu deosebire în dischineziile biliare, deoarece are un efect colagog.Este, de asemenea, util în insuficiență hepatică, în colici hepatice, precum și pentru eliminarea calculilor biliari.Având proprietăți emoliente și formând o peliculă protectoare la suprafața tubului digestiv, este utilizat în stări iritative sau cataruri stomacale și intestinale.Pentru că această peliculă împiedică absorbția la nivelul intestinului, se recomandă și ca antidot contra unor otrăvuri.În doze moderate, se manifestă ca un bun laxativ, fără a produce colici.În amestec cu albuș de ou, este un remediu contra arsurilor.Uleiul de măsline calmează imediat durerile și ajută la cicatrizare.Dă bune rezultate în masaje ale gingiilor în parodontoză.

82

NUCILE, SEMINȚELE ȘI LEGUMELE BOABE
Nucile, semințele și legumele boabe, trebuie să facă parte mult mai ales din regimul nostrum alimentar echilibrat.Nucile sunt un depozit de energie și substanțe nutritive ideale în rețetele savuroase și dulci, în timp ce legumele boabe – cu excepția omniprezentelor boabe de fasole uscate – sunt prea puțin apreciate, deși oferă la un preț destul de mic proteine cu un conținut scăzut de grăsimi care, cu puțină imaginație, pot fi savurate în nenumărate rețete.De secole, nucile și semințele sunt apreciate pe bună dreptate de către greci, romani, chinezi, sud-americani și băștinașii nord-americani.Sunt surse bogate de proteine, grăsimi, numeroase minerale și fibre.Deși proteinele din nuci și semințe sunt lipsite de anumiți aminoacizi esențiali, aceste deficiențe pot fi remediate cu ușurință din alte surse.Grăsimile din nuci și din anumite semințe sunt mai numeroase decât cele din carnea grasă, însă – exceptând nuca de cocos și nuca de pin – acestea sunt grăsimi nesaturate, care ajută la reducerea colesterolului.Nucile și semințele nu conțin vitamina B12, însă oferă alte vitamine B.Numeroasele minerale din nuci pot intra însă în reacție cu acidul pitic (sau cu acidul oxalic, în cazul alunelor), făcând astfel dificilă asimilarea lor de către organism.Absorbția se poate îmbunătăți dacă prăjiți sau coaceți nucile și semințele, sau dacă mâncați un aliment cu vitamina C.Nucile (îndeosebi arahidele) și semințele pot produce reacții alergice severe, în unele cazuri fatale.Fibrele și grăsimile polinesaturate din nuci și semințe sunt de ajutor în tratarea diabetului și în prevenirea bolii arterelor coronare.De asemenea, nucile și semințele sunt benefice în caz de constipație, hemoroizi și varice; sunt utile în menținerea fertilității masculine (îndeosebi semințele de dovleac) și pot preveni anumite forme de cancer (în principal cancerul la sân și cel la prostată).Legumele boabe include semințele uscate ale unor plante leguminoase, cum ar fi mazărea, fasolea și lintea.Sunt surse excelente de fibre solubile și proteine, însă trebuie combinate cu cereal integrale, nuci sau semințe, pentru a obține tot necesarul de proteine.

83

ALUNUL
CORYLUS AVELLANA
Arbust formând tufărișuri întinse, în poieni, păduri, de la câmpie până la etajul montan mijlociu.Se cultivă numeroase varietăți cu fructe ameliorate.Lujerii tineri se folosesc pentru împletituri, iar lemnul este adecvat lucrărilor de strungărie.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Alunele au un conținut redus de apă, cca 3,5%, în schimb sunt foarte bogate în ulei (62%).Conțin cca 14 g% protide, 13 g% hidrați de carbon, 635 mg% săruri de potasiu, 225 mg% calciu, 330 mg% fosfor, 3,8 mg% fier și numai 2 mg% sodiu și urme de cupru.Vitamina A se află în cantitate de 2 µg%, B1 0,04 mg%, B2 0,20 mg%, niacină 1,4 mg%, iar vitamina C numai 3 mg%. În primul rând alunele au o valoare nutritivă foarte mare.Sub aspect energetic, 100 g alune au o valoare de 2890 kj, ceea ce este echivalent 690 kcal, din care se resorb 89%.Acest fapt fundamentează recomandarea alunelor ca energizant la bolnavii de tuberculoză și la diabetici.Se consideră că alunele au proprietatea de a dizolva calculi renali.Uleiul de alune este considerat tenifug.Alunele sunt recomandate tinerilor care sunt în creștere, persoanelor anemice, femeilor în timpul gravidității, copiilor debili și persoanelor de vârsta a treia.

84

CASTANUL DE CULTURĂ
CASTANEA SATIVA
Specie mediteraneană care pe vremuri forma păduri întregi, la noi castanul este întâlnit în zona Baia Mare, în depresiunile Tismana, Polovraci din Subcarpații Olteniei.Alimente foarte nutritive, castanele sunt totodată adjuvante în tratamentul unor afecțiuni.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Castanele fără coajă conțin cca 52% apă, 2,6% ulei, 4% proteine, cca 40% hidrați de carbon, săruri de potasiu în cantități apreciabile, fier, magneziu, mangan, cupru zinc, cantități reduse de sodiu, calciu, vitaminele B1 și B2 și în cantități destul de mari de vitamina C (cca 50 mg%).Valoarea în kilocalorii este de 220 kcal la 100 g castane. Bogate în tanin, castanele sunt un remediu pentru diareile benign și dezinterie.Ele sunt tonice stomahice, stimulând digestia, precum și antiseptic ale tubului digestiv.Se recomandă în alimentația celor care suferă de afecțiuni cardiovasculare și renale, datorită conținutului redus în sodiu.Castanele se recomandă, de asemenea, celor cu predispoziție la varice și hemoroizi.Valoarea lor nutritivă le conferă proprietăți energizante și remineralizante în asteniile fizice și intelectuale.Se recomandă în special copiilor și celor în vârstă.

85

NUCUL
JUGLANS REGIA
Adus din Persia de către romani în primele secole ale erei noastre, ajuns simbol al vieții și al fecundității, nucul a găsit condiții favorabile de dezvoltare în țara noastră.Nucile sunt recomandate în alimentația celor slăbiți, a convalescenților, dar și a omului sănătos.Valoarea medicinal se considera în trecut că are învelișul cărnos sau pericarpul, de ale cărui proprietăți terapeutice s-au ocupat în Antichitate Pliniu cel Bătrân, Dioscoride și Galen.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Nucile proaspete conțin cca 17% apă, iar cele uscate aproape deloc.Conținutul în protide este destul de ridicat (15%), iar în grăsimi foarte ridicat (63%).Hidrații de carbon sunt prezenți în proporție de 14%, sărurile de Na (4 mg%), foarte bogate în K (545 mg%), Ca (70 mg%), P (430 mg%), Fe (2,1 mg%), vitamina A (4 mg%), B2 (0,10 mg%), niacină (1 mg%), iar vitamina C 15 mg%.Valoarea în kilocalorie este de 705, din care cantitatea de energie resorbită este de peste 90%.Extractul de nuci conține și acid omega-3, indicat în afecțiuni inflamatorii și boli cardio-vasculare. Cercetări mai recente asupra uleiului de nucă indică rolul acestuia în prevenirea

aterosclerozei.Pericarpul era utilizat ca tonic, stomahic, acționând și în stări catarale ale tubului digestiv.Prin conținutul ridicat în tanin, are proprietăți astringent care acționează atât în diareile rebele, cât și în oprirea hemoragiilor, iar prin conținutul de vitamina C, este și antiscrobutic.În afecțiunile renale se citează efectul adjuvant al pericarpului în litiază renală și enurezis.Mai aparte sunt proprietățile diuretic-depurative ale pericarpului, fiind folosit de aceea ca antidote în intoxicațiile cu compuși de mercur, manifestate prin ulcerații ale pielii și ale ganglionilor.Bune rezultate se obțin și în combaterea oxiurilor și limbricilor.

86

FASOLEA
PHASEOLUS VULGARIS
Originară din America Centrală și de Sud, adusă de către conchistadori, a fost considerată destulă vreme o legumă vulgar.Fasolea reprezintă un aliment energetic, care acționează favorabil ca tonic al sistemului nervos și muscular.În fitoterapie, o importanță mai mare o au păstăile verzi și uscate, semințele uscate având utilizări mai reduse.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Fasolea uscată are un conținut ridicat de proteine (21-25%), în hidrați de carbon (56%), în potasiu (1770 mg%), în calciu (195 mg%), în fosfor (420 mg%) și în fier (7 mg%).Conținutul în vitamina A este remarcabil (250 µg%), în vitamina B1 de 0,5 mg%, în vitamina B2 de 0,4 mg%, în niacină de 3,4 mg%, iar în vitamina C de 20 mg%.Dintre microelemente, s-au identificat Ni, Cu și Co.Valoarea energetică, bazată pe conținutul ridicat în protide și hidrocarburi, este de 328 kcal la 100 g semințe uscate, din care se resoarbe peste 80%.Fasolea verde are un conținut de cca 10 ori mai mic în protide și hidrați de carbon, celelalte elemente fiind și ele mai reduse.Valoarea energetică este de 31 kcal la 100 g. Ca toate celelalte leguminoase, fasolea-păstăi este diuretică, utilă nu numai în litiaza renală, oligurie, albuminurie, ci și în diateze urice.Datorită efectului diuretic-depurativ, sucul de păstăi verzi este recomandat în acne, inflamații cutanante la copii și la adolescenți.Fasolea verde este și un tonic hepatic și pancreatic, având efect de scăderea glicemiei și fiind recomandată diabeticilor.Tecile de la păstăile uscate au fost experimentate atât pe animale de laborator cât și la om, dovedind reale proprietăți hipoglicemiante, utile în diabet.Foarte interesante sunt proprietățile tonic-cardiace, recomandându-se administrarea lor, ca medicament adjuvant, în pauza de digitalice.

87

SOIA
GLYCINE HISPIDA
Specie originară din China și Japonia.Soia este tot mai răspândită în special ca plantă utilizată în industria uleiului, ca și în alte ramuri ale industriei alimentare și chiar în fitoterapie.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Făina de soia integrală este foarte bogată în proteine (37-40%) formată din următorii aminoacizi: leucină, izoleucină, cystină, metionină, fenilalanină, treonină, lisină, valină și triptofan.Conține 15-22% grăsimi, 26% hidrați de carbon, 4 mg% sodiu, 1870 mg% potasiu, 195 mg% calciu, 555 mg% fosfor, 12,1 mg% fier, 15 µg% vitamina A, 0,75 mg vitamina B1, 0,30 mg% vitamina B2, 2 mg% niacină și mici cantități de vitamina C, D și E.Conține și diastase, lecitină, ceruri, rezine și celuloză.Valoarea energetică este de 469 kcal la 100 g. Boabele de soia conțin 15-22% grăsimi.Foarte importantă este însă compozițiA acestui ulei: 85% acizi grași nesaturați, mono-nesaturați: acidul oleic (25-35%), polinesaturați: acidul linoleic (40-50%), linolenic (2-10%) și arachidonic.Acizii grași saturați (10-15%) sunt formați din acizii stearic, palmitic, arachidic și lignoceric. Datorită conținutului ridicat (85%) în acizi grași nesaturați, îndeosebi derivați ai acidului arachidonic, linoleic, linolenic și oleic, uleiul de soia este recomandat ca hipocolesterolemiant.Făina de soia este aliment ideal pentru diabetici, pentru cei care suferă de reumatism, gută și pentru convalescenți.Este indicată și în astenii nervoase și surmenaj fizic și intelectual.Preparatele alimentare de soia sunt ușor de digerat și au o valoare nutritivă foarte ridicată, ceea ce face ca acestă legumă să fie într-adevăr considerată drept un aliment complet.

88

MAZĂREA
PISUM SATIVUM
Este una din cele mai cunoscute și mai larg cultivate legume încă din Antichitate.Recomandările fitoterapeutice sunt minore.

PRINCIPALII CONSTITUENȚI
Mazărea uscată conține 22% protide, 1% grăsimi, 59% hidrați de carbon, 30 mg% sodiu, 915 mg% potasiu, 45 mg% calciu, 230 mg% fosfor, 5 mg% fier, 20 µg% vitamina A, 0,7 mg% vitamina B1, 0,2 mg% vitamina B2, 3 mg% niacină și numai 1 mg% vitamina C.Valoarea energetică este de 359 kcal pentru 100 g. Mazărea verde conține 3% protide, 6% hidrați de carbon, 1 mg% sodiu, 120 mg% potasiu, 10 mg% calciu, 50 mg% fosfor, 0,8 mg% fier, 35 µg% vitamina A, 0,1 mg% vitamina B1, 0,05 mg% vitamina B2, 1 mg% niacină și 25 mg% vitamina C.Valoarea energetică este de 37 kcal la 100 g. Mazărea uscată are proprietăți energetic, deoarece conține o cantitate mare de calorii și este bogată în protide și hidrați de carbon.Pentru organism este o importantă sursă de fosfor și săruri de potasiu.Are și acțiune ușor laxativă.Mazărea verde este ușor digerabilă, dar este contraindicată în enterite.Din mazărea verde s-a izolat o fitohemaglutină care a fost experimentată în tratamentul anemiei aplastice.Produce stimularea funcției medulare, aducând-o la normal.

89

CONCLUZII
„Și a zis Dumnezeu: «Iată vă dau vouă toate ierburile care au sămânță în ele, de pe toată fața pământului și toți pomii care au roade cu sămânță în ele.Acestea să fie hrana voastră.»”. Produsele vegetale conțin în structural or intimă VIAȚĂ.Fructele, legumele și semințele dețin proprietăți terapeutice remarcabile, fiind adjuvante prețioase în îngrijirea multor boli.Pe drept cuvânt, datorită substanțelor active cu care sunt înzestrate, ele pot fi considerate „alimente-medicamente”.Selectând cu discernământ pentru fiecare maladie factorii deficitari, de multe ori declanșatori ai procesului morbid, multe medicamente de sinteză vor putea fi potențate sau chiar înlocuite prin aceste „remedii vii”.Nu putem dovedi că utilizând exclusive aceste roade ale pământului vor fi obținute vindecări miraculoase, indifferent de boală.Dar toate aceste daruri pe care Natura ni le pune la dispoziție cu atâta generozitate contribuie la tămăduirea noastră.Mai mult decât atât, folosirea lor în alimentația zilnică contribuie nu numai la recâștigarea sănătății, ci și la menținerea ei.Iată de ce susținem medicina complementară (adică permanenta conjugare dintre medicina clasică, alopată și terapiile neconvenționale, care include și fitoterapia) ca fiind soluția optimă pentru omul în suferință.Am selectat acele fructe, legume sau semințe binefăcătoare care s-ar cuveni incluse în programul luptei noastre cu atâtea și atâtea boli.Componentele vegetale trebuie să facă parte din dietoterapia noastră cotidiană.Este sufficient să menționăm numai faptul că roșiile, citricele, boabele de fasole sau soia scad colesterolul din sânge.Totodată este incontestabil efectul usturoiului în boala hipertensivă sau în parazitozele intestinale.Ridichea neagră este un bun coleretic – colagog și diuretic, iar căpșunile și fragile au efecte dovedite antigutoase.Să nu ne imaginăm însă că tot ceea ce este natural este și inofensiv.Dacă pentru medicamentele de sinteză este demult instituită „farmacovigilența” (o ramură a farmacologiei care are drept obiectiv supravegherea efectelor secundare ale medicamentelor), nici plantele medicinal nu au scăpat de „furcile caudine” ale acesteia.Astăzi, sunt aproape 100 de plante sau substanțe active extrase din ele – în urma unor studii minuțioase – s-au dovedit a fi genotoxice, carcinogene, hepatotoxice etc.

90

BIBLIOGRAFIE
1) „GHIDUL ALIMENTELOR SĂNĂTOASE” – Michael van Straten – Editura „LITERA INTERNAȚIONAL” 2) „SĂNĂTATE PRIN SEMINȚE, LEGUME ȘI FRUCTE – PLEDOARIE PENTRU VIAȚĂ” – Ovidiu Bojor; Catrinel Perianu – Editura „FIAT LUX, 2005” 3) „TRATAMENTUL BOLILOR PRIN LEGUME, FRUCTE ȘI CEREALE” – Jean Valnet – Editura „CERES BUCUREȘTI, 1991”

91

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->