Sunteți pe pagina 1din 35

CURS 1

Cea mai importanta preocupare de logica o reprezinta studiul argumentelor. Argument = un demers teoretic prin care , din anumite propozitii numite premise este derivata o alta propozitie numita concluzie. Manualele traditionale dau urmatoarele exemple de argumente: Toti oamenii sunt muritori. Socrate este om. ______________________ Socrate este muritor. Linia care separa premisele de concluzie se poate citi. Studiul argumentelor are o importanta speciala, deoarece nu toate argumentele sunt credibile. Faptul devine si mai important daca tinem seama ca in sistemele obisnuite, cand oamenii argumenteaza, nu formuleaza argumentele intr-o forma completa, in care putem distinge clar intre premise si concluzii. Datorita faptului ca printr-un argument se urmareste convingerea interlocutorilor, trebuie acceptata sau respinsa, devine vital sa stabilim pentru fiecare argument in parte, daca este corect, daca poate fi luat in seama sau nu. Enuntarea incompleta a unor argumente si mai ales folosirea unor cuvinte speciale, ii face pe cei care nu au o educatie logica satisfacatoare sa creada ca argumentul respectiv e corect, sa accepte concluzia care li se propune, Deoarece oarecum spontan ( automat), propozitia care lipseste se naste ( produce) in mintea celui care asculta argumentul. Ex: Desigur, fiintele perfecte ar putea vietui in absenta institutiilor juridice dar, din pacate oamenii nu sunt fiinte perfecte. Concluzia propusa(q): Oamenii nu pot vietui in absenta institutiilor juridice. Rezolvarea problemei: stabilim pentru fiecare propozitie daca este adevarata sau falsa. a).premise(p): fiintele perfecte pot vietui in absenta institutiilor juridice - prop. adevarata = 1 oamenii nu sunt fiinte perfecte - prop. adevarata = 1 b).concluzia(q): oamenii nu pot vietui in absenta institutiilor juridice - prop.falsa =0 Un argument care, din premise adevarate conduce la o concluzie falsa este incomplet si trebuie eliminat. O prima problema care trebuie rezolvata in cazul argumentelor incomplete este aceea de a identifica toate premisele pe care le folosesc argumentatorii si concluzia pe care el o obtine din aceste premise. Decalajul dintre gandire si limbaj face ca acest lucru sa fie deseori dificil. In aceasta ordine de idei, este important de retinut ca in limba romana exista niste expresii speciale, prin care sunt introduse premisele si concluziile ( indicatori de premise si de concluzii). Argumentele cunosc o foarte mare diversitate si se clasifica dupa diverse criterii:
DUPA GENERALITATEA CONCLUZIEI

1. Argumentele deductive - concluzia nu depaseste ca generalitate premisele din care a fost obtinuta 2. Argumente inductive - concluzia extrapoleaza premisele din care a fost obtinuta. Ex: (1) Furtul reprezinta o incalcare a dreptului penal. (2) Falsificarea banilor reprezinta o incalcare a dreptului penal. p: (3) Darea si luarea de mita reprezinta o incalcare a dreptului penal. (4) Furtul, falsificarea banilo, darea si luarea de mita sunt infractiuni. ___________________________________________________________ q: Orice infractiune este o incalcare a codului penal. Deci, premisele se refera la cateva exemple de infractiuni iar concluzia se refera la orice fel de infractiuni, deci concluzia a extrapolat premisele.
DUPA CORECTITUDINEA ARGUMENTELOR

1. Argumente corecte 2. Argumente incorecte

Pentru a putea separa intre aceste 2 tipuri de argumente, trebuie sa luam in considerare conditiile de rationalitate. Argumentele care satisfac aceste conditii sunt corecte, iar cele care incalca una sau alta din aceste conditii, sunt logic incorecte. In cazul argumentelor corecte( valide) este imposibil sa plecam de la premise adevarate si sa ajungem la concluzii false. In cazul argumentelor incorecte , chiar daca plecam de la premise adevarate, nu este exclus sa ajungem la concluzii false. Conditiile de rationalitate sunt de 2 feluri: a). unele specifice numai anumitor argumente sau operatii logice b). altele (4) au un caracter general, se refera la orice fel de operatie logica, argument sau explicatie. Logica traditionala a numit aceste 4 conditii generale de rationament principii logice. Acestea sunt: I. Principiul identitatii - introduce urmatoarea cerinta:

indiferent care ar fi principiul de argumentare ( explicare) in care ne angajam, operatiile logice pe care la utilizam trebuie sa-si pastreze neschimbate proprietatile lor. Daca ne referim la limbaj, aceasta cerinta poate fi reformulata, spunand ca expresiile, cuvintele pe care le folosim, trebuie sa-si pastreze acelasi inteles, sa se refere la exact acelasi lucru, pe parcursul intregului demers rational.
Nerespectarea acestor cerinte genereaza confuzii, stari de echivocitate si deschide chiar posibilitatea ca din premise adevarate sa obtinem concluzii false. Ex. de incalcare a principiului identitatii: comparam urmatoarele premise: (1) Nici un judecator nu are dreptul sa se pronunte intr-o cauza in care el insusi este implicat. (2) Orice persoana este propriul sau judecator. Observam ca premisele au cel putin un termen comun ( judecator). Problema este : pot fi utilizate aceste propozitii ca premise pentru a construi un argument corect? Raspuns: NU, pentru ca termenul si-a modificat intelesul, in (1) este denumit un anumit tip de magistrat, cu obligatii specifice in activitatea juridica, iar in (2) cuvantul are inteles moral, se refera la capacitatea omului de a se evalua. In ceea ce priveste posibilitatea de a obtine concluzii false, putem da un exemplu din Logica de la Port Royal- manual scris pentru Ludovic al XIV- lea . p: (1) Soarecele roade hartia. (2) Soarecele este un substantiv. ___________________________ q: Un substantiv roade hartia. Cauza acestei concluzii gresite este faptul ca cuvantul soarece si-a schimbat nu numai denumirea , dar si sistemul de referinta. Respectarea consecventa a cerintelor impuse de principiul identitatii, confera argumentarii si explicatiei noastre claritate si precizie.

II. Principiul noncontradictiei ( necontradictiei)


Fie x = numele unui individ ipotetic.

anumite perechi de propozitii sunt astfel alcatuite, incat cele 2 propozitii nu pot fi simultan adevarate.

(1) x are o inaltime de 1,85 m. (2) x are minim 1,90 m. Aceste 2 propozitii, daca se refera la aceeasi persoana si in aceeasi etapa din viata acelei persoane, nu pot fi simultan adevarate. 2 propozitii care nu pot fi simultan adevarate = reciproc inconsistente. Desi ele nu pot fi simultan adevarate, nu este exclus sa fie simultan amandoua false. 2 propozitii reciproc inconsistente si ambele false = propozitii contrare. Raportul dintre propozitiile contrare se numeste raport de contrarietate.

III. Principiul tertului exclus


Exista insa si un alt exemplu de propozitii reciproc inconsistente care nu pot fi simultan nici ambele adevarate si nici ambele false. Aceste propozitii se afla in raport de contradictie, iar in acest raport este implicat principiul tertului exclus : oricare din propozitiile contradictorii este sau adevarata sau falsa.

A treia posibilitate nu exista.


Nerespectarea acestor conditii de rationalitate, are ca efect aparitia unei contradictii logice, adica a ipotezei ca ar putea fi gandit sau ar exista aievea un obiect caruia sa-i revina posibilitati ce se exclud reciproc. Aparitia unei contradictii logice are urmari deosebit de grave, deoarece daca nu este descoperita si inlaturata, la nivel general, pierdem orice posibilitate de a mai distinge intre adevar si fals. Despre o contradictie logica se poate spune orice, deoarece nu exista nimeni care sa contrazica ceea ce se spune. Pentru a putea distinge cu claritate si exactitate intre adevarat si fals , trebuie evitate contradictiile logice. De fapt unul dintre cele mai eficiente moduri de demonstratie, prin reducere la absurd, valorifica tocmai cerintele acestor 2 principii. Exista si situatii de contradictii logice in domeniul legislatiei, din lipsa de atentie a legiuitorului. Doua articole de lege sunt reciproc inconsistente ( impreuna formeaza o contradictie logica) daca ceea ce permite una, interzice cealalta , sau daca ele indeamna la conduite diametral opuse. Exemplu: o prevedere constitutionala arata ca exista o libertate totala de organizare si activitate a cultelor religioase, in timp ce o lege speciala stipuleaza ca organizarea si desfasurarea activitatii unei anume secte este interzisa. Pentru a inlatura o asemenea contradictie, trebuie introdus un amendament care sa faca mai precisa prevederea constitutionala. Principiul tertului exclus are o aplicatie speciala si in cazul explicatiilor si demonstratiilor pe care le produce. Referitor la fiecare propozitie care poate fi utilizata pentru realizarea explicatiei sau demonstratiei in cauza, notam o astfle de propozitie cu p , pentru care exista doar 2 variante posibile: sa fie integrata in demonstratia in cauza sa nu fie integrata in demonstratia in cauza. Comparativ cu raporturile de contrarietate si de contradictie, care pot fi numite si raporturi de opozitie intre propozitii, exista si un al treilea raport, numit raport de subcontrarietate. Exemplu: urmatoarele 2 propozitii: (1) unele bile sunt albe. (2) unele bile nu sunt albe. se afla in raporturi de subcontrarietate. Aceste 2 propozitii nu sunt reciproc inconsistente, deoarece nu este exclus sa fie simultan adevarate amandoua. In schimb, propozitiile aflate in acest raport nu pot fi simultan false. Cel putin una dintre ele este adevarata.

IV. Principiul ratiunii suficiente


Este direct legat de procesul de argumentare. In aceasta denumire, cuvantul ratiune are intelesul de temei, justificare, mai exact aceasta conditie de rationalitate este implicata in situatiile in care incercam sa ne justificam atitudini, opinii, comportamente, in situatiile in care ni se cere sa raspundem la intrebari de genul :

de ce sustineti, pe ce va bazati?. La nivel general, in situatiile de acest fel, oamenii recurg la unul sau altul din urmatoarele 4 tipuri de temeiuri: a). temeiuri necesare dar nu suficiente b). temeiuri suficiente dar nu necesare c). temeiuri si necesare si suficiente d). temeiuri nici necesare nici suficiente Aceste temeiuri au valori diferite. Cel de la pct.d aproape ca nici nu poate fi considerat temei. Socotind 2 propozitii oarecare, p si q , presupunem ca p este temei pentru a o justifica pe q. Daca sustinem ca p este un temei necesar pentru q, inseamna ca fara adevarul lui p nici nu se pune problema adevarului lui q. Deci adevarul lui p este indispensabil pentru adevarul lui q . Daca spunem ca p este un temei suficient pentru q, atunci intelegem ca adevarul lui p antreneaza dupa sine adevarul lui q. TEMA: (1) Eminescu si Creanga au fost contemporani. (2)Eminescu si Creanga au fost prieteni. (3)Eminescu a fost celibatar. (4)Nu exista o femeie care sa fi fost sotia lui Eminescu. (5)Liviu Rebreanu a trait in vremea evenimentelor din 1907. (6)Liviu Rebreanu este autorul romanului Rascoala. Pentru fiecare pereche, de interpretat pe rand, prima propozitie drept premisa, cealalta drept concluzie si de aratat ce fel de temei este, in care dintre cele 4 variante se incadreaza.

Curs nr. 2
1. Structuri si forme logice 2. Raportul corectitudine / adevar Prin structura (forma) logica se intelege "schema" ideala (proprie mintii umane) care confera ideilor si gandurilor noastre o anumita organizare . ex. de propozitii : [1] Judecatorii sunt magistrati.

[2] Avocatii sunt magistrati. Partial, aceste 2 propozitii se aseamana sub aspectul structurii lor logice. Ambele au in alcatuirea lor 2 termeni (notiuni). Primul termen este cel despre care se anunta ceva. Fie acesta A. Cel de-al doilea termen este cel care exprima o proprietate care se enunta despre primul. Fie B. Prima propozitie ia nastere din 2 termeni care sunt legati intre ei de o operatie logica elementara - afirmatia-[1] A este B Cea de-a doua propozitie presupune complementara - negatia- [2] A nu este B La nivel general, deosebim 3 mari categorii de forme logice : - termenii (notiunile) - parti componente ale propozitiei (A si B) - propozitiile - formele logice prin care ceva se enunta despre altceva . Cunosc o mare diversitate . [1] si [2] au in alcatuirea lor termenii. Alte propozitii au in alcatuirea lor alte propozitii s.a.m.d. Exista o diferenta mare intre termeni si propozitii . Termenii nu exista decat prin intermediul propozitiei, in timp ce propozitiile pot exista si independent una de alta . Propozitiile sunt, la randul lor, parte componenta al celui de-al treilea tip de forme logice, -argumentele - demersuri teoretice, operatii la nivel abstract, prin care din una sau mai multe propozitii (premise) este derivata (obtinuta) o alta propozitie numita concluzie . [1] Orice persoana care a savarsit o fapta incriminata de Codul penal va fi sanctionata cu privare de libertate sau amenda penala. [2] Individul X a savarsit o fapta incriminata de Codul penal . ___________________________________________________________________________ concluzie : Individul X se sanctioneaza cu privare de libertate sau amenda penala . Inferentele (argumentele) = formele logice cele mai importante deoarece , pe baza lor, noi realizam sustinerea, demonstrarea anumitor opinii, combaterea, infirmarea altor opinii. Problema cea mai importanta care se ridica este sa stabilim care dintre argumente (inferente) pe care le putem construi sunt realmente eficiente sau nu. Din acest punct de vedere, argumentele se impart in 2 mari categorii : 1) Argumentele valide (corecte logic) - realmente eficiente si 2) Argumente nevalide (incorecte) - neeficiente

Corectitudinea (validitatea)

CORECTITUDINE SI ADEVAR

Cand spunem ca un argument este corect sau valid, avem in vedere faptul ca prin alcatuirea sa, prin felul in care este valorificat, respecta integral, fara exceptie, conditiile de rationalitate . Respectarea acestor conditii este deosebit de importanta deoarece numai argumentele corecte au capacitatea de a ne conduce de la premise adevarate la concluzii adevarate. Argumentele incorecte nu au aceasta calitate . In acest sens, argumentele valide sunt eficiente iar cele incorecte nu. a) Consideram 2 ex. de argumente : p: [1] Unii juristi sunt diplomati _______________________________ q: Unii diplomati sunt juristi Forma logica Unii A sunt B Unii B sunt A premisa A concluzia

schema de inferenta (de argumentare)

b) p : Unii juiristi nu sunt diplomati . ________________________________ q : Unii diplomati nu sunt juristi . Schema Unii A nu sunt B logica Unii B nu sunt A premisa A B concluzia

In ambele cazuri am operat numai cu propozitii adevarate . Pentru a verifica validitatea acestor argumente, vom recurge la o metoda simpla, si anume : vom considera ca fiecare termen corespunde unei multimi de indivizi (grup) si vom reprezenta fiecare

dintre aceste multimi, printr-un cerc. Dupa pozitia in care vom aseza cercurile, vom descrie situatia pe care o reprezinta fiecare propozitie folosita de noi, bazandu-ne insa pe urmatorul aspect : sa tinem permanent seama ca propozitia pe care o reprezentam este adevarata . In aceste conditii, punctul de plecare va fi situatia reala a raportului dintre juristi si diplomati. Din acest punct de vedere, in ambele cazuri, vom avea o situatie. Ceea ce face ca premisa sa fie adevarata este faptul ca in zona de suprapunere exista persoane si juristi si diplomati (zona hasurata). Pe aceeasi schema cautam sa stabilim ce anume face ca si q sa fie adevarat. Trebuie ca in zona de intersectie sa existe persoane si juristi si diplomati si premisa si concluzia sa se refere la acelasi lucru. La punctul b) trebuie sa existe indivizi in zona A exterioara lui B. Pentru ca si q sa fie adevarata, trebuie sa existe indivizi in partea din B exterioara lui A. Constatam la punctul b) ca premisa se refera la ceva iar q la altceva . Conform celor discutate, in cazul celei de a doua inferente, a fost incalcat principiul identitatii. Tocmai de aceea, s-a schimbat sistemul de referinta (p se refera la ceva, in timp ce q se refera la altceva). Aceasta este deosebirea dintre a) si b) - lui a) ii corespunde o forma logica corecta - lui b) ii corespunde o forma logica incorecta In ceea ce priveste eficienta , in cazul a), cea corecta, orice fel de inlocuire pentru literele A si B, care ar transforma formula premisei intr-o propozitie adevarata vor transforma automat si formula concluziei tot intr-o propozitie adevarata. Acest lucru nu mai este posibil in cazul celei de-a doua scheme de inferenta b) care este logic incorecta . D a c a A = oameni : Unii oameni nu sunt diplomati - p Unii diplomati nu sunt oameni - q q este falsa !! Premisa adevarata si concluzia falsa . Si intr-un argument corect si intr-un argument incorect am lucrat doar cu propozitii adevarate. Putem merge chiar mai departe, dar acesta este un semn ca validitatea unui argument, corectitudinea lui, nu depinde in nici un fel de adevarul propozitiilor folosite ca p si q. De fapt, noi putem rationa corect chiar daca lucram numai cu propozitii false . Fie C si A,B,C, corespund unor grupuri de indivizi . Daca : A B p: B C _________________ q: A C A = olteni B = africani C = japonezi Rationament corect, dar toate propozitiile sunt false . A = olteni B = africani C = romani q = adevarata, chiar daca premisele sunt false . Concluzie : nici adevarul, nici falsitatea propozitiilor nu ne spun nimic despre corectitudinea argumentelor Ceea ce dovedeste ca validitatea (corectitudinea) formelor logice este independenta de adevarul sau falsitatea propozitiilor cu care lucram . In ex. a si b, revenim cu argumentul valid si cel nevalid, constatam ca numai in cazul unui argument corect, din p adevarate obtinem q adevarate . Adevarul concluziilor depinde cu necesitate de corectitudinea argumentului . Din punct de vedere practic, primul lucru care ne intereseaza este : in ce conditii putem fi siguri ca am obtinut q adevarata ? Foarte important ! 2 conditii trebuie neaparat indeplinite : 1]CONDITIA LOGICA (formala) sa utilizam operatii si scheme de rationare logic corecte. 2]CONDITIA MATERIALA (extralogica) sa ne asiguram ca ne bazam pe date, pe propozitii adevarate, in calitate de premise . Toti oltenii sunt africani Toti africanii sunt romani Toti oltenii sunt romani Toti oltenii sunt africani Toti africanii sunt japonezi Toti oltenii sunt japonezi

Oricare din cele doua conditii, luata separat, reprezinta un temei necesar dar nu si suficient. Numai daca sunt luate impreuna dispun de un temei si necesar si suficient pentru adevarul concluziei . "Logica judecatoreasca" - scrisa de Al. Aman (1851) Congresul Mondial de Filozofie - E. Sperantia (Fac. Dr. Cluj) (1935) "Logica interogativa", disciplina de baza din ......... Logicii judiciare de astazi . M. Djuvara (1935 - 1942) nimic, decat accidental 1947 - 1990 VALIDITATEA JURIDICA Corectitudinea logica (validitate) dobandeste o semnificatie speciala in domeniul dreptului . 1) Primul sens care se da validitatii in drept este acela referitor la faptul ca o anumita lege este in vigoare (nu a fost abrogata) 2) Al doilea inteles, are in vedere tehnica valorificarii legislatiei (2 variante) a) una dintre cele mai importante probleme in valorificarea legilor este incadrarea legala sau juridica a faptelor . In aceasta ordine de idei, despre un articol de lege, sau despre o lege in ansamblul sau, se spune ca este valida daca este relevanta pentru speta in cauza si este nevalida daca incadrarea este gresita si deci daca ea nu este relevanta pentru cauza discutata. b) solutia adoptata in baza articolului sau legii in cauza . Daca solutia are un temei suficient in legislatie, atunci este valida. Daca nu, este nevalida si poate fi contestata . exemplu: Sa presupunem ca un agent de circulatie suspenda carnetul de conducere pentru faptul ca posesorul lui a depasit viteza legala admisa. Solutia aleasa de agentul de circulatie este nevalid incat nu are o baza legala suficienta . 3) In constructia fiecarei legi este prezenta uneori implicit, ceea ce numim autoritatea normativa specifica respectivei legi . Autoritatea normativa = persoana sau institutia care au produs legea in cauza . Organizarea sistemului de institutii in statul modern faca ca diferite institutii sa se ierarhizeze intr-un anume fel si, in functie de locul care le revine, sa li se atribuie prin lege, anumite competente de autoritate normativa . exemplu: Principala autoritate normativa la noi este Parlamentul care produce legile statului . Guvernul poate emite OG. Ministerele pot emite ordine Tribunalele pot emite decizii, hotarari .... Toate acestea au un nivel de acoperire si o finalitate specifica. In raport cu situatia descrisa, o anumita lege va fi valida numai daca autoritatea normativa care a produs-o , a avut competenta legala a producerii ei. In caz contrar, legea este nevalida si nefunctionala . 4) 2 legi oarecare, sunt reciproc valide sau nevalide in functie de urmatoarele criterii : daca cele 2 legi introduc obligatii, interdictii sau permisiuni, indeamna la conduite care se anuleaza reciproc, cele 2 legi sunt reciproc nevalide. In caz contrar, cele 2 legi se vor numi valide . exemplu: cu prilejul deschiderii anului juridic 1998, Victor Aragnoste, Presedintele Uniunii Avocatilor Romani, a facut printre altele si urmatoarea apreciere : modificarea extrem de rapida si in foarte multe cazuri a legilor prin OG a dus la aparitia unor prevederi legale contradictorii, in raport cu legile in vigoare. Au aparut elemente de nevaliditate. Aceste situatii ii pun in incurcatura pe magistrati si pe avocati si au efecte negative in domeniul justitiei si in plan economic .

LOGICA JURIDICA Curs nr. 3 Date fiind legaturile dintre gandire si limbaj, analiza limbajului a trezit un interes deosebit specialistilor din mai multe domenii : psihologie, lingvistica, filozofie, logica. Gandirea este in totalitatea sa dependenta de limbaj. Nici cele mai simple ganduri nu se pot naste fara a recurge la limbaj chiar daca atunci cand vorbim de asa numitul limbaj intern, cuvintele nu sunt rostite ci doar imaginate . Pe de alta parte, gandurile sau sentimentele nu pot fi exteriorizate, comunicate, altfel decat prin intermediul limbajului. Prima chestiune legata de analiza limbajului o reprezinta definirea limbajului cu scopul de a evita diferitele controverse vom da urmatoarea caracterizare : limbajul este un sistem de semne si de reguli privitoare la realizarea semnelor. Totalitatea semnelor reprezinta lexicul sau vocabularul unui limbaj in timp ce totalitatea regulilor mentionate formeaza gramatica acelui limbaj. Din aceasta caracterizare reiese ca semnul este elementul de baza al limbajului. Aceasta idee se impune cu atat mai mult cu cat in activitatea lor , oamenii folosesc mai multe feluri de limbaje iar diferentele dintre acestea decurg din particularitatile semnelor care formeaza vocabularul acestor limbaje.

De pilda, forma cea mai complexa de limbaj la care recurgem noi e limbajul natural cum ar fi limbile moderne sau nationale . In cazul acestui limbaj , semnele coincid cu cuvinte sau combinatii de cuvinte. Un alt limbaj este cel al asa numitelor semne de circulatie, semnele din vocabular coincid fie cu lumini de diferite culori cum ar fi cea de la semafoare, desene de diverse tipuri inscrise pe panouri , placute asezat de-a lungul drumurilor. In cazul unui alt limbaj pot fi folosite in calitate de semne, gesturi, sunete cu diferite instrumente sirene, clacsoane, fluiere (in sport), pozitionari sau miscari de stegulete etc.

Semnul
Indiferent de limbajul despre care ar fi vorba, semnul in calitatea sa de element fundamental al acelui limbaj , are in alcatuirea sa 3 componente distincte : 1. un fenomen fizic care e accesibil simturilor noastre motiv pentru care-l vom numi perceptibil. In cazul limbajului natural de tip verbal, ii corespund 2 forme de manifestare : rostire si scriere. In cazul rostirii cuvintelor, fenomenul fizic in cauza coincide cu unele acustici numite sunete dublu articulate de specialisti produse de aparatul vocal al vorbitorului. Acest fenomen este perceptibil cu ajutorul analizatorului analitic. In cazul scrierii cuvintelor, fenomenul fizic coincide cu succesiunile de litere realizate cu ajutorul unui instrument de scris pe un anume material si perceptibil cu ajutorul vazului In cazul limbajului scris al nevazatorilor (Brail) acest fenomen fizic consta dintr-o combinatie de semne realizate cu un instrument ascutit. E perceput cu ajutorul simtului tactil. Se stie ca gazul metan utilizat pe scara larga in industrie si in consum cosmic e inodor, iar folosirea lui fara precautie e extrem de periculoasa . Pentru a semnala prezenta acestui gaz in stare libera, printr-o conventie internatioanala s-a ajuns la folosirea unui limbaj special care sa ne semnaleze prezenta lui . E vorba de introducerea in componenta gazului metan a unui alt gaz la randu-i inflamabil, preparat in laborator si care are un miros foarte puternic - mercaptan. Fenomenul fizic specific acestui semn este mirosul mercaptanului care e evident perceput cu simtul olfactiv. Acest fenomen fizic care participa la alcatuirea unui semn se numeste substratul material al semnului iar prezenta sa in alcatuirea semnului e indispensabila. In eventuala sa absenta, limbajul n-ar mai putea avea rolul de suport al informatiilor al mesajelor noastre. Trebuie insa retinut ca nu orice fel de fenomen fizic accesibil simturilor noastre poate intra in componenta unui semn. Pentru a putea vorbi de substratul material al unui semn trebuie indeplinite 2 conditii esentiale : 1. fenomenul respectiv sa fi fost produs de o persoana. Asta arata ca limbajul, cel putin in contextul nostru, al nevoilor pentru activitatea juridica, e fenomen uman. 2. persoana care a produs respectivul fenomen trebuie sa o fi facut exclusiv fie cu intentia de a lega de el un gand, fie o stare sufleteasca a acelei persoane. De aici reiese ca limbajul are un caracter intentional. Daca cumulam cele doua conditii urmeaza ca anumite fenomene fizice perceptibile, chiar daca noi le putem valorifica intr-un anume fel, nu au totusi rolul de semne. Pentru clarificare vom compara doua situatii in care prima e imaginara: I - doua persoane A si B stabilesc intre ele intelegerea : A ramane pe loc in timp ce B se deplaseaza intr-o alta localitate unde urmeaza sa realizeze ceva . Intelegerea dintre A si B mai prevede si urmatoarele aspecte : daca B va ajunge la destinatie si va face ceea ce avea de facut in semn ca a reusit va elibera un porumbel calator. Sosirea porumbelului calator la locul de unde a plecat B avea rolul de substrat material al unui semn deoarece acest fenomen satisface ambele conditii . II - sosirea randunelelor primavara in tarile cu clima temperata e un fenomen fizic perceptibil , are un anume rol in viata noastra dar nu are calitate de semn sau de substrat material al unui semn. De aceasta data nu e indeplinita nici una din cele 2 conditii. Pentru a stabili rolul specific al unor asemenea fenomene, cum ar fi sosirea randunelelor trebuie luate in consideratie urmatoarele aspecte : - migratia pasarilor e un fenomen natural care se realizeaza indiferent de vointa oamenilor . - acest fenomen se realizeaza cu o regularitate implacabila dar numai atunci cand sunt realizate anumite alte conditii naturale.

Conditiile acestea reprezinta in totalitatea lor un alt fenomen natural petrecut si el indiferent de vointa noastra. Fenomenul sosirii randunelelor are rol de simptom al unei stari de fapt. In acelasi fel spunem ca temperatura e un simptom al unei boli infectioase. In cercetarea judiciara exista multe situatii in care urmele materiale realizate cu ocazia savarsirii .unor infractiuni sunt de doua feluri : - unele au rolul unui simptom de fapt - acestea au fost realizate de faptasi dar involuntar, in mod inevitabil , deoarece altfel nu putea sa realizeze fapta. Ele trebuie valorificate de anchetatori in sensul ca pe baza lor pot fi stabilite unele aspecte legate de felul in care a actionat faptasul, de instrumentele cu care a operat si chiar legate de calificarea lui, de profesia pe care o are . - altele au rolul de substrat material al unui semn si ca atare ele au fost realizate in mod intentionat de faptas cu scopul de a-si ascunde identitatea sau de a deruta investigatia judiciara - (Emilian Stancu Criminalistica). Aceste urme dovedesc clar ca faptasul era constient de consecintele faptei sale, ca el a actionat premeditat ceea ce va duce la circumstante agravante si-i va sugera anchetatorului ca faptasul e un profesionist al crimei si eventual un recidvist. Pentru a nu gresi in evaluarea urmelor materiale e important de retinut ca aprecierea corecta a unui fenomen fizic ca substrat material tine de contextul in care se produce acel fenomen . Exemplu: daca-n timpul unei confruntari dintre 2 tabere, una dintre parti flutura o bucata de panza alba, in mod obisnuit se considera ca e vorba de un semn prin care respectiva parte arata ca renunta la lupta, ca se preda, ca cere armistitiu etc. Daca insa aceeasi bucata de panza intr-un alt context , de pilda in timp de pace flutura batuta de vant, agatata de gard, ea nu mai reprezinta un semn. In timpul primului razboi mondial a fost pentru prima data folosita ca mijloc de lupta. Nici avioanele, nici aeroporturile nu erau atunci la nivelul conditiilor de azi. Pistele de aterizare si decolare erau amenajate pe terenuri de panza alba.
LOGICA JURIDICA

Curs nr. 4
2. Cea de-a doua componenta a semnului este un fenomen de natura subiectiva, respectiv coincide fie cu un gand, fie cu o stare sufleteasca a persoanei care a produs substratul material si pe care respectiva persoana le leaga de acel fenomen. Aceasta componenta a semnului = inteles sau de sens al semnului. Fara aceasta componenta, nu putem vorbi nici de semn si nici de limbaj. exemplu : Pirotii caruleaza elatic. 1. data fiind independenta pe care o are limbajul in raport cu gandirea, dispunem de posibilitatea de a simula cuvinte si chiar propozitii. Aceasta constructie poate fi analizata din perspectiva gramaticii romane. Dupa felul in care este construita, pirotii = subiect ; caruleaza = predicat ; elatic = complement. Cu toate acestea, discutand in mod riguros, nici un cunoscator de limba romana nu poate spune ca este vorba de un text in limba romana, iar singurul motiv care sta la baza acestei solutii este ca nici un cunoscator al limbii romane nu poate da un sens acestei constructii. Neavnd inteles, nu face parte din limba romana. 2. sensul are o importanta speciala datorita faptului ca pe baza sa, semnul dobandeste calitatea de denumire pentru un anume obiect, proprietate, etc. Multe cuvinte din vocabularul limbii romane au 2 sau mai multe intelesuri. Reiese ca folosirea unui cuvant cu un anume inteles trimite la un anume obiect sau proprietate, numit denotatul acelui semn dar daca respectivul cuvant isi modifica sensul, el se va raporta la un alt obiect sau proprietate, deci la un alt denotat. exemplu. :cuvantul "broasca" a) animal - nume pentru un anume tip de brotacian b) incuietoare - denumire pentru un dispozitiv utilizat pentru blocarea usii. In situatiile in care el comunica cu diverse persoane, juristul trebuie sa fie atent la sensul pe care respectivele persoane il dau cuvintelor pe care le folosesc. 3. A treia componenta a semnului = regula de semnificatie si este o reglementare care arata ca de un anume fenomen cu rolul de substrat material al semnului trebuie sa legam un anume inteles. In cazul limbajului natural (limba romana) , regulile de semnificatie sunt prezentate explicit doar in dictionarul explicativ, dar nu sunt constientizate direct , explicit atunci cand folosim cuvantul limba romana in situatiile obisnuite . Acest fapt se petrece pentru ca limbile nationale ca si regulile de semnificatie

proprii lor, s-au nascut treptat, pe parcursul unei istorii indelungate care coincide cu istoria comunitatii, poporului, care foloseste limba respectiva . Mai exact, ele au aparut in acelasi fel in care au aparut traditiile si obiceiurile populare . In cazul limbajelor artificiale (au fost inventate de oameni pentru anumite situatii), limbajul matematic, aceste reguli sunt explicite, ori de cate ori utilizam respectivul limbaj . Regulile de semnificatie, indiferent de felul in care se manifesta, tacit sau explicit , reprezinta o componenta indispensabila a semnului . exemplu : in momentul in care intentionam sa traversam o intersectie si observam culoarea rosie a semaforului, in mintea oamenilor normali se naste gandul ca traversarea este interzisa exista o regula de semnificatie. Daca nu ar exista reguli de semnificatie, chiar in cazul limbajului obisnuit, comunicarea ar deveni imposibila, pentru ca fiecare dintre partenerii la discutie ar avea dreptul sa aleaga arbitrar sensul cuvintelor. Semnul este un fenomen fizic perceptibil, produs cineva si de care persoana care l-a produs a legat un inteles pe baza unei reguli de semnificatie .

Tipurile fundamentale de limbaj


In activitatea lor, oamenii utilizeaza o mare varietate de limbaj. Pentru o prima clasificare, vom utiliza drept criterii componentele sensului ; I - Dupa substratul material diferentiem : a) limbaje verbale- semnele coincid cu cuvinte sau combinatii de cuvinte b) limbaje neverbale- semnele coincid cu gesturi, sunete produse de diferite instrumente (fluiere, claxoane...), lumini de diverse culori, stegulete. Limbajele neverbale sunt mai sarace in numar de elemente si in capacitati de exprimare decat limbajele verbale, dovada ca operele literale s-au realizat prin intermediul limbajului verbal. Cu toate acestea, cel putin in situatia pentru care au fost create , limbajele neverbale sunt indispensabile . II - Dupa inteles (sens) deosebim : a) limbaj de ordinul I , numit limbaj obiect b) limbaj de ordinul II, numit metalimbaj Limbajul obiect are ca denotat obiecte, fenomene extralingvistice care apartin lumii in care traim. Astfel, sa presupunem ca cineva formuleaza urmatoarea propozitie, despre care presupunem ca este adevarata : (1) "Tabla este neagra". Sa presupunem ca legat de aceasta propozitie, o alta persoana formuleaza urmatorul enunt : (2) "Este adevarat ca tabla e neagra". In sens strict, acest enunt nu se mai refera la obiectul tabla ci la propozitia "Tabla este neagra", despre care declara ca este adevarata . In aceste conditii, prima proprietate este specifica limbajului de ordin I iar cea de-a doua (2) apartine limbajului de ordin II. Metalimbajul se refera la enunturi care apartin limbajului de ordin I. Distinctia este importanta sub 2 aspecte : * in activitatea juridica, se utilizeaza ambele tipuri de limbaj . Limbajul de ordin I = limbaj legal si este utilizat de autoritatea normativa, de persoana (institutia) care produce legea. Prin intermediul limbajului legal, autoritatea normativa se refera la fapte sau conduite care sunt fenomene de limbaj, in raport cu care introduce obligatii, permisiuni sau interdictii. Al doilea tip de limbaj folosit de juristi = limbaj juridic si este utilizat de regula, de persoane competente in domeniu si care, prin declaratiile lor, se refera la legi sau articole de lege, pentru a spune de exemplu : "o anumita lege a fost abrogata ; alta este in vigoare ; un articol de lege se aplica sau nu intr-o anumita cauza". Nu se refera la conduite ci la texte de lege. ex. : Sa presupunem ca o anumita persoana pronunta : "Eu acum mint" Este firesc sa ne intrebam : oare spune adevarul sau minte ? Sa admitem ca spune adevarul, deci minte. ( p ) daca p ~ p Sa admitem ca minte, deci spune adevarul ( p ) daca ~ p p Conform principiului noncontradictiei, p si ~p nu pot fi simultan adevarate. Din aceasta situatie nu se poate iesi decat astfel : Prima propozitie (eu mint) apartine limbajului de ordin I ; variantele de raspuns nu se refera la comportamentul individului ci la propozitia "eu mint" (antinomii semantice, de sens). Dupa regulile de semnificatie, deosebim : a) limbaje naturale (limbile nationale, materne)- au aparut treptat, iar regulile de semnificatie specifice lor s-au constituit conform traditiei si obiceiurilor populare .

b) limbaje artificiale- au fost inventate constient, de persoane, institutii astfel incat regulile de semnificatie proprii lor au fost formulate explicit odata cu inventarea acelor limbaje. Aceste doua feluri de limbaje comparativ, au calitati dar si defecte : - a) are un lexic foarte bogat si mari posibilitati de nuantare. Privit din perspectiva cunostintelor stiintifice, are ca principale defecte : ambiguitatea terminologica si neeconomicitate in exprimarea unor idei neintuitive (abstracte) - b) privite din perspectiva cunostintelor stiintifice, sunt avantajoase datorita exactitatii lor si al economiei in exprimare. Simbolul p corespunde la o infinitate de propozitii concrete (economicitatea). Din perspectiva cunostintelor comune, b) sunt saraceiar pentru unele persoane chiar avide.

Structura limbajului

In componenta unui limbaj intalnim : 1) VOCABULARUL (lexicul) = totalitatea semnelor specifice acelui limbaj reprezinta o parte dinamica, in continua schimbare. 2) GRAMATICA = totalitatea regulilor referitoare la folosirea respectivelor semne. Reprezinta partea stabila a limbajului. Schimbarile specifice vocabularului sunt de 2 feluri, dupa finalitatea lor : - unele duc la saracirea vocabularului - altele au ca rezultat amplificarea vocabularului In cazul limbilor naturale, de tip verbal, ambele tipuri de schimbari afecteaza atat numarul de cuvinte din vocabular cat si numarul de sensuri ale anumitor cuvinte . exemple : * un cuvant frecvent folosit "calpuzan" a iesit din uz ca si cum s-ar fi invechit, sensul fiind acela de falsificator de bani. Un derivat al lui este folosit in limbajul juristilor "documente calpe" = documente false. * cuvantul "spatar" acum 500 ani avea doua intelesuri de baza : - parte a unui scaun - dregator, ministru al armatei (inteles ce s-a pierdut) In ceea ce priveste celelalte schimbari, care duc la imbogatirea vocabularului daca am lua in consideratie perioadele scurte , putem oferi multe exemple de cuvinte care nu au existat anterior . Privitor la intelesurile, cuvantului "arbore" = copac = intelesuri noi, arbore genealogic, arbore cotit, arbore de decizie . Foarte important : miscarile din a 2-a categorie, care duc la imbogatirea vocabularului, domina net celelalte schimbari, deci un jurist competent trebuie sa fie la curent cu noile aparitii in vocabularul comunitatii in care isi desfasoara activitatea . Vocabularul se manifesta in 2 feluri : a) vocabularul general al limbii romane (unic) b) vocabularul individual (specific cunoscatorilor de romana) Oricat de educat ar fi un individ, niciodata vocabularul sau nu va ajunge sa coincida cu vocabularul general. Vocabularul individual evolueaza la fel ca vocabularul general, dar pe baza altor cauze. Amplificarea vocabularului individual depinde de 2 factori : * natural - dezvoltarea biopsihica normala a individului * social - experienta de viata si educatie sistematica a fiecarui individ. Pentru juristi devine un alt aspect al vocabularului individual : exista 2 componente ale acestuia : componenta activa (cuvintele corect cunoscute de individ si pe care le foloseste curent in timpul manifestarilor sale). componenta pasiva (cuvinte corect cunoscute dar pe care individul nu le foloseste , uneori chiar deloc) La audieri si interogatorii, juristul trebuie sa recurga la o categorie speciala de intrebari ajutatoare, pe baza carora sa poata determina pana unde se intinde vocabularul interlocutorului) .

FORME DE MANIFESTARE A LIMBAJULUI NATURAL Exista 2 forme de manifestare a limbajului natural : - limbaj rostit - limbaj scris Au rol social diferit. In cazul limbajului rostit, suportul semnelor consta din sunete dublu articulate fenomen fizic perisabil (vorba volant). Din aceasta cauza, acest fel de manifestare a limbajului nu poate fi utilizat pentru stocarea informatiei.E adevarat ca astazi dispunem de instrumente performante pentru inregistrari si reproducerea sunetelor . In justitie, inregistrarile de acest fel, luate izolat nu reprezinta probe hotaratoare, decat daca se poate dovedi ca respectivele inregistrari nu sunt contrafacute.

Limbajul verbal este extrem de plastic in expunerea anumitor idei, si chiar in persuasiune, cu conditia ca individul care il produce sa aiba experienta in domeniu. Aceasta calitate a limbajului rostit este datorata semnelor neverbale (gesturi, intonatia vocii...) care insotesc pronuntarea cuvintelor. Datorita acestui fapt, in cazul declaratiilor facute in aceasta forma a limbajului, audierile trebuie facute indirect. Limbajul scris are la baza succesiunile de litere realizate cu un instrument de scris, pe un anume material. Limbajul scris este forma cea mai buna pentru stocarea informatiei. In conditiile unei experiente corespunzatoare, limbajul scris este un instrument eficient pentru redarea clara si exacta a anumitor idei, motiv pentru care orice act juridic major trebuie sa-si gaseasca cel putin in cele din urma si o forma scrisa.

Varietatile limbajului natural.


Limbajul natural exista sub forma unei mari diversitati de limbi nationale (materne), peste 2000. Daca comparam doua limbi nationale, oricat de apropiate ar fi, constatam deosebiri si la vocabular si la gramatica. Cea mai importanta deosebire la vocabular este aceea ca fiecarei limbi materne ii sunt proprii anumite expresii idiomatice (nu au un sens care decurge din cuvintele din care sunt alcatuite nu pot fi traduse mot a mot in nici o limba) O singura limba nationala exista sub forma mai multor varietati, care pot fi descrise dupa gradul de cultura, dupa criterii etnografice, istorice ..... - romana literara - romana populara Diferenta intre varietatile limbii romane este numai de vocabular , gramatica este aceeasi si este obligatorie pentru toti.

Curs nr.5

TERMENII (notiunile)

Cele mai simple structuri logice poarta denumirea de termeni, in sensul initial al cuvantului : punct final dincolo de care nu putem gasi structuri logice mai simple . Pentru denumirea acestor structuri logice, folosim denumirea de notiuni. Ele corespund pe plan mental unui obiect, unei proprietati, etc, care a intrat in campul nostru de cunoastere . Cuvinte cum ar fi : jurist, numar, tratat de drept civil... corespund unor termeni . Cuvintele sau grupurile de cuvinte care exprima termeni au rolul de denumire (nume) pentru obiectul sau proprietatea careia ii corespunde resepectivul termen in plan teoretic . Datorita simplitatii lor, termenii nu pot fi utilizati izolat unii de altii. Singura modalitate de existenta a termenilor este aceea de a fi parti componente ale propozitiilor . In propozitia : Judecatorii sunt magistrati, cuvintele judecator si magistrat exprima termeni .

Structura termenilor
Orice termen are in alcatuirea sa 2 componente : a) intensiunea (continutul termenului) b) extensiunea (sfera termenului) Termeni nevizi - contin in extensiunea lor cel putin un obiect . Vom discuta in continuare numai despre termeni nevizi : * termeni singulari (individuali) - contin in extensiunea lor doar 1 singur element . ex. : Satelit natural al Pamantului introduce un termen singular . * termeni generali Satelit natural introduce un termen general. In domeniul dreptului, o importanta aparte o are gasirea unor conditii (restrictii) care sa ne permita sa fim siguri de faptul ca un anumit cuvant exprima in mod indubitabil un termen individual. Exista o dificultate majora de a exprima pe plan lingvistic un termen singular. Cuvintele au un anume grad de generalitate , care le fac adeseori incapabile sa redea individualul - Titu Maiorescu. Aceasta problema i-a preocupat mult si pe logicienii medievali, s-a ajuns la concluzia ca pentru a fi siguri ca o combinatie de cuvinte exprima un termen individual, ea trebuie sa includa 2 feluri de precizari : de loc si de timp .

Nici un individ nu poate fi in 2 locuri in acelasi timp. Aceasta caracteristica este cunoscuta sub denumirea hic et menc. Ea este valorificata in actele de identitate ale indivizilor, care precizeaza data si locul nasterii.... Numele proprii de persoane singularizeaza dar nu individualizeaza (nu este vorba cu siguranta de 1 individ) . In cazul juristilor - nu are nici o valoare un enunt de forma exista un individ care a dat cu piatra in geamci un enunt care spune cine este faptasul. In ceea ce priveste termenii generali, operam diferentieri : - unii termeni generali se raporteaza prin extensiunea lor la un numar mic de indivizi sau la un numar limitat de indivizi, in timp ce alti termeni generali se raporteaza la o multime deschisa (o infinitate de indivizi). Cei mai generali dintre termeni (miscare, timp), se numesc concepte (categorii) si ei se regasesc in special la nivelul cunoasterii stiintifica . Daca vom lua in considerare felul in care sunt utilizati anumiti termeni , vom putea diferentia intre * termeni divizivi - au la nivelul continutului lor in momentul in care sunt utilizati, proprietati care corespund fiecarui element individual care face parte din extensiunea acelui termen . * termeni nedivizivi (colectivi) - el este in asa fel folosit incat proprietatile prezente in continutul sau apartin numai intregii colectii de obiecte individuale si nu fiecarui obiect separat. Un element specific de ambiguitate, caracteristic limbajului natural este : anumite cuvinte pot fi utilizate atat in sens diviziv cat si nediviziv. [1] Insectele sunt hexapode. [2] Insectele reprezinta 4/5 din speciile cunoscute. Cuvantul insecta exprima in [1] un termen diviziv, iar in [2] un termen colectiv. Indistinctia intre 2 situatii , conduce automat la eroro logice majore . - dupa extensiune : termeni precisi si imprecisi. * termeni precisi - au o sfera (exterioara) precis delimitata, exacta . * termeni imprecisi - nu au o extensiune riguros delimitata . Exista domenii ale cunoasterii stiintifice (matematice, logice) in care predomina termenii precisi. Motiv pentru care aceste discipline se numesc stiinte exacte . Dreptul, prin specificul domeniului, este obligat sa apeleze la multi termeni imprecisi in raport cu care trebuie sa stabilim sub forma de concluzii expresii foarte riguroase. Din aceasta cauza, in drept se apeleaza la proceduri speciale de precizare a unor termeni vagi . De exemplu, in dreptul civil romanesc, o astfel de precizare este facuta in legatura cu termenul de major : persoana trebuie sa aiba cel putin 18 ani. Daca noi vom compara dreptul civil romanesc cu dreptul civil din alte tari europene , vom constata ca si in acele cazuri exista precizari ale termenilor vagi, dar diferite de cele din dreptul civil roman. In dreptul civil elvetian este intodusa o alta restrictie : 21 ani. Este vorba de o conventie si nu de ceva care se refera la o realitate efectiva . In continuare vom lua in considerare intensiunea termenilor : - I - clasificare se face in : * termeni concreti - exprima proprietati sau relatii privite ca fiind caracteristice anumitor obiecte . * termeni abstracti - exprima o proprietate sau o relatie, ca si cum acestea ar exista independent de orice fel de obiect . ex. sa ne raportam la termeni din domeniul moralei sau care se refera la trasaturi de caracter . bun - este termen concret bunatatea - este un termen abstract Anumite cuvinte pot fi utilizate pentru a reda si termeni concreti si termeni abstracti, dar in conditii diferite. Sa comparam urmatoarele 2 propozitii : [1] Curajul navigatorilor solitari este deosebit. [2] Curajul este trasatura celor bravi. Acelasi cuvant curajul exprima in [1] un termen concret iar in [2] un termen abstract . Folosirea atributelor de concret si abstract nu trebuie confundata cu felul in care sunt utilizate aceste cuvinte in cunoasterea comuna sau in psihologie .

In cunoasterea comuna, despre un termen se spune ca este concret numai daca ii putem asocia o imagine intuitiva. In caz contrar, e considerat abstract . ex : - teoria numerelor transfinite (un termen concret din punct de vedere logic dar din punct de vedere al cunoasterii comune este abstract) - curbura temporala (Einstein) - termen abstract - II - clasificare se face in: * termeni absoluti - redau prin continutul lor proprietati de obiecte (om , magistrat...) * termeni relativi - introduc relatii, raporturi, legaturi intre 2 sau mai multe elemente (frate, tata...) Deosebirea dintre acesti termeni este foarte importanta din cel putin 2 puncte de vedere : - pentru a evita anumite erori de rationare - pentru a putea surprinde particularitatile unor structuri gramaticale . ex. in unul din dialogurile platonice are loc la un moment dat o discutie intre A si B. A pune lui B intrebarea : Am auzit ca ai un caine. E adevarat ? B raspunde afirmativ. A continua : te rog sa-mi spui : cainele tau este tata? B raspunde afirmativ si se justifica : este deosebit de incantat de cainele sau, de aceea a dorit sa aiba pui de la el. A spune : acest caine este tata si acest caine este tata si acest caine este al tau. Deci tu esti frate cu cateii In asemenea situatii, din premise adevarate s-a obtinut o concluzie falsa. Deci a fost o eroare de rationare si termenii de baza sunt exprimati de cuvantul caine si tata. I cuvant introduce un termen absolut II cuvant introduce un termen relativ Ambele cuvinte sunt din punct de vedere gramatical substantive utilizate la genitiv. In orice limba naturala cazul genitiv se formeaza cu ajutorul pronumelui posesiv (al meu, al tau). Daca substantivul la genitiv corespunde unui termen absolut, pronumele posesiv introduce proprietatea (in sens juridic, economic) . Substantivul aflat in genitiv exprima un termen relativ (tata) acelasi pronume posesiv are o alta semnificatie. El introduce o relatie speciala, in functie de continutul termenului respectiv. Substantivul tata face ca datorita sensului sau pronumele posesiv introduce relatia de paternitate . - III - clasificare se face in: * termeni dependenti - formeaza perechi de termeni, care nu pot fi separati. Ex. : absolut-relativ ; pozitivnegativ ; cauza-efect. * termeni independenti - sunt autonomi in raport cu alti termeni. Pot fi ganditi separat de alti termeni Ex. : carte-caiet ; rosu-rotund . Termenii dependenti nici nu pot fi definiti separat unul de celalalt. Singura posibilitate de a-i defini este indirecta, sa definim raportul dintre ei . Clasificarea - IV - este mai dificila deoarece la nivelul termenilor, data fiind simplitatrea lor, nu regasim operatii cum ar fi afirmarea respectiv negarea. Aceste operatii logice sunt caracteristice doar unui anumit fel de propozitii . * termeni pozitivi - Regula generala este : daca termenul este in asa fel utilizat incat el exprima prezenta unei proprietati la un anume obiect vom spune ca termenul este pozitiv. * termeni negativi - daca reda absenta unei proprietati , va fi considerat negativ . Termenul - demn este pozitiv - nedemn este negativ Exemplele de acest fel nu trebuie sa ne duca la acceptiunea morala a cuvintelor respective . Din punct de vedere lingvistic, cuviontele care incep cu un prefix privativ - i; a- ; anti -; ne-, sunt considerate cuvinte negative. Unele cuvinte de acest fel exprima totusi termeni pozitivi. Biologii si imunologii

contemporani folosesc termenul anticorp care introduce un termen pozitiv. Cuvinte lipsite de acest tip de prefix (orb, surd...) introduc totusi termeni negativi. Din punct de vedere strict logic exista o perfecta egalitate intre numarul termenilor pozitivi si cei negativi. Explicatia : indiferent care ar fi termenul pe care l-am lua in considerare putem indica corespondentul lui. Schema generala ar fi : de exemplu termenul pozitiv = A, corespondentul lui negativ = -A (nonA)

Curs 6 RAPORTURILE DINTRE TERMENI


Problema raportului dintre termeni este relevanta pentru acele tipuri de propozitii care sunt alcatuite din termeni . Exemplu: A este B ; A nu este B A, B - termeni 2 termeni oricare ar fi A, B se pot afla in 2 feluri de raporturi : 1) de concordanta - daca in extensiunea lor exista cel putin un element comun Exista 3 feluri de raporturi de concordanta : a- de identitate - daca toate elementele lui A coincid cu toate elementele lui B. Exemplu: in cazul termenilor individuali: Eminescu si autorul Luceafarului , in cazul termenilor generali : numerele pare si numerele divizibile cu 2 Identitatea de sfera nu inseamna si identitate de continut (proprietatile pot sa difere) b- raportul de ordonare - schematic daca raportul de identitate se reprezinta, A,B B raportul de ordonare se prezinta A

adica sfera unuia din termeni e integrata in sfera celuilalt fara ca extensiunea celor 2 termeni sa coincida. A - judecator B - magistrat A - se numeste specie a lui B B - se numeste gen pentru A Judecatorul este o specie (varietate) de magistrat Raportul de ordonare exista pe un plan mai larg. De pilda termenul magistrat care este gen fata de judecator poate fi la randul sau specie fata de un termen si mai general C = jurist C B A Daca privim acest raport din perspectiva lui : este un gen mai apropiat = gen proxim, C este un gen mai departat. Daca privim acesti termeni din perspectiva continutului (intensiunii) situatia se schimba radical. Toate proprietatile genului sunt integrate in propria speciei. Ca atare cu cat un gen este mai departat cu atat el este mai sarac in proprietati. Totodata, specia este intotdeauna mai bogata in proprietati decat oricare dintre genurile sale . Explicatia : in totalitatea proprietatilor speciei deosebim 2 feluri de proprietati : - unele provin de la genul din care face parte si daca intradevar este vorba de genul cel mai apropiat ele poarta numele de gen proxim. Restul de proprietati ii permit speciei sa se diferentieze atat de genul din care face parte cat si de speciile, ale aceluiasi gen. Aceste proprietati poarta numele de diferenta specifica . Pe baza acestor proprietati in cazul exemplului luat, judecatorii se deosebesc de magistrat in general dar si de o alta categorie de magistrat (ex. procurorii).Cel mai slab raport de concordanta este 3) raportul de intersectie - extensiunile celor 2 termeni se suprapun partial .

schematic A A - jurist B - ziarist B

2) de opozitie - daca extensiunile celor 2 termeni sunt distincte - nu au nici un element comun.
In categoria rapoartelor de opozitie intalnim 2 variante: raportul de contrarietate si raportul de contradictie raportul de contrarietate- oricare ar fi obiectul, elementul pe care l-am alege ,este imposibil ca acesta sa apartina ambilor termeni, dar nu este exclus ca el sa lipseaca din extensiunea ambilor termeni. ex. sa ne limitam contextul la ceea ce se numeste culoare fundamentala (culori ce nu pot fi obtinute din combinatia altor culori) - rosu, galbe, albastru. Oricare ar fi obiectul caruia ii revine o culoare fundamentala, el poate fi si rosu si galben in acelasi timp dar nu este exclus sa nu fie nici una nici alta Termenii aflati intr-un asemenea raport nu pot fi afirmati despre acelasi obiect dar pot fi negati despre acelasi obiect. raportul de contradictie reprezinta un tip maxim de opozitie . Oricare ar fi obiectul pe care l-am alege, el nu poate apartine dar nici nu poate lipsi din extensiunea numai a unuia din termeni Exemplu: legal - ilegal. Nici un fel de conduita nu poate fi in acelasi timp egala sau ilegala dar e imposibil sa nu fie nici una nici alta. Asemenea termeni nu pot fi simultan nici afirmati nici negati simultan despre acel obiect.

DEFINITIA Clasificarea (raporturi dintre termeni)


Definitia = operatia cu ajutorul caruia se stabileste extensiunea (intensiunea unui termen , aria de aplicabilitate sau intelesul
unor cuvinte (expresii) . ex. numismatica = disciplina auxiliara a istoriei care cerceteaza monedele vechi. Dupa cum se observa , in alcatuirea unei definitii intalnim 2 termeni intre care se stabileste o relatie. Primul dintre termeni reprezentat in cazul exemplului nostru de cuvantul numismatic indeplineste rolul de obiect al definitiei. Se numeste definit sau definiendum(in latina) cel de-al doilea reprezentat de un grup de cuvinte (disciplina auxiliara....) are rolul de definitor in latina definiens. Relatia dintre acesti termeni reprezentata in exemplu de semnul = se numeste relatie de definire si are urmatoarele 3 proprietati : 1) este inflexibila - nici un termen nu se poate defini prin el insusi. 2) asimetrica - daca A a fost definita prin B, B nu se mai poate defini prin A. 3) tranzitiva - daca avem 3 termeni, A - se defineste prin B, B se defineste prin C, se poate spune ca lui A ii coresounde si a doua definitie prin C. De retinut : Orice relatie care intalneste aceste trei proprietati este o relatie de ordine stricta. Din pacate aceasta relatie nu poate fi valorificata total, deoarece s-ar ajunge in ultima instanta la incalcarea uneia dintre cele 3 proprietati . Exemplu: daca ne-am propune sa definim : toate cuvintele din limba romana ? Pentru ca o definitie sa fie corecta si eficienta trebuie respectate anumite reguli : 1) definitorul trebuie sa corespunda intregului definit si numai lui definitia trebuie sa fie caracteristica adica din perspectiva extensiunii lor, definitul si definitorul sunt termeni identici . Evident, exista 2 modalitati de incalcare a acestei reguli : redata prin urmatorul exemplu : judecatori - magistrati. Un asemenea element este adevarat dar nu este o definitie. Definitorul = magistrat corespunde intregului definit dar nu doar lui. O asemenea definitie este prea concisa , prea larga. - exemplificata astfel : magistrat = judecator. O asemena definitie este prea restrictiva , prea ingusta intrucat ea nu corespunde intregului definit, ci numai unei parti a acestuia . O asemenea definitie cu greu poate fi acceptata ca adevarata. 2) Regula afirmarii - ea este legata chiar de scopul definitiei. Cand definim dorim sa aflam ce anume este definitul si nu ceea ce nu este . Pentru a putea vedea efectul pe care-l are nerespectarea regulii afirmarii, vom apela la exemplele: Exemplu: linia franta nu este nici dreapta nici curba. Conform acestei reguli (afirmarea) definitia trebuie sa afirme. Exista un caz special acela in care definitul este un termen negativ.

Exemplu: = autor necunoscut = opera anonima In asemenea cazuri pentru a putea respecta regula 2) definitia trebuie sa fie negativa deoarece negarea negatiei este o afirmatie. Deci definitia - opera anonima = lucrare cu autor necunocut - este corecta. 3) Regula circularitatii - este cea impusa de primele 2 proprietati ale relatiilor de definire. Definitia care calca aceasta regula - sunt adevarate ca propozitii dar total inutile ca definitii, de exemplu urmatoarea definitie : Istoria este disciplina care studiaza fenomenele istorice : Definitul apare in constructia definitorului. Acest enunt este adevarat dar inutil ca definitie pentru ca nu aflam nici ce e istoria nici ce sunt fenomenele istorice . O alta incalcare poate fi explicata prin : Exemplu: Cauza este fenomenul ce produce efectul. Efectul este fenomenul provocat de cauza . 4) Regula exactitatii si a preciziei - conform acestei reguli definitia trebuie sa fie astfel construita incat sa nu lase loc echivocitatii, ambiguitatii. Pentru aceasta definitia trebuie sa fie construita asa incat definitorul sa fie un text precis, riguros, exact. Exemplu de incalcare : din DEX - cuvantul hieratic, adjectiv prin care se desemneaza o anumita modalitate de reprezentare in pictura bizantina, clasica, picturile de sfinti, de personaje biblice.In DEX hieratic = ceva cu privire la sfinti. dintr-un manual scolar = hipnoza , o stare asemanatoare somnului provocata prin sugestie sau pe alte cai. Asemenea definitii se numesc neprecise si evazive . Definitorul nu trebuie sa aiba in alcatuirea sa metafore, licente poetice ,deoarece asemenea elemente nu ofera informatii sistematice ele fiind mai degraba instrumente prin care se incearca castigarea unei atitudini pozitive fata de ceva. Exemplu: politia = prietenul celui slab. Exista si situatii in care incorectitudinea unor definitii se poate stabili prin raportare directa la conditiile generale de rationalitate. Exemplu: in DEX - clor = element de culoare galben-verzuie cu proprietati toxice si dezinfectante . gaz = substante chimice expandabile , incolore etc.

Tipuri de definitii
- utilitatea practica si teoretica a definitiei a facut ca in timp sa apara un mare numar de definitii diferite ca procedura . Pentru clasificarea lor vom lua drept criteriu : definitul definitorul -dupa definit : definitii reale - se refera la obiecte, proprietati extralingvistice ex. luna = satelitul natural al Romaniei aflat la aproximativ 450 000 km. etc. Aceasta definitie se refera la un corp cosmic. definitii nominale au ca obiect un cuvant sau o expresie. ex. luna = substantiv feminin prin care se inteleg : 1) un satelit natural al Pamantului 2) satelit natural al unei alte planete din sistemul solar. 3) fiecare din cele 12 perioade de 28 - 31 zile in care este impartit anul calendaristic (se refera la cuvantul luna din lexic) Def. nominale la randul lor sunt : I - lexicale- cauta sa dezvaluie unul cate unul toate intelesurile in care un cuvant este utilizat intr-o limba data. Definitia data lunii este un exemplu de I. DEX - contine numai definitii lexicale. Se poate spune lato sensu ca definitiile lexicale sunt o varietate speciala de definitii reale intrucat o limba nationala e o realitate independenta. II- stipulative - au un caracter conventional , ele fiind rezultatul unei alegeri, optiuni si aflandu-si justificarea in trebuintele practice . Inventarea unui aparat inexistent pana la o anumita data , descoperirea unui fenomen necunoscut impune inventarea unui cuvant care sa fie denumire pentru descoperirea respectiva. Diversele realizari in domeniul tehnologiei folosesc de asemenea denumiri inventate. Uneori pentru acest scop se foloseste un cuvant deja existent dar pentru care se inventeaza un inteles nou, imediat pana la acea data. Exemplu: pana la inceputul 1960 numele propriu Apollo era utilizat ca denumire pentru unul din cei mai importanti zei din mitologia greaca. Din 1960 - a dobandit urmatoarele intelesuri :Apollo = denumire a programului spatial american de cercetare a satelitului natural al Pamantului cu ajutorul unor echipaje umane. Alta situatie : uneori intalnim institutii sau aparate cu o denumire extrem de complicata care ar crea dificultati daca ar fi utilizat ca atare. Pentru a evita asemenea dificultati sunt introduse prescurtari. Exemplu: UNESCO = Organizatie specializata in domeniul educatiei, stiintei si culturii fondata la Paris 1946. Definitia care explica intelesul unor prescurtari sunt necesare mai ales atunci cand aceeasi prescurtare este utilizata pentru 2 sau mai multe institutii diferite . Exemplu: UAP = Uzina Atoturisme Pitesti, Uniunea Artistilor Plastici

in Marea Britanie - MB = atat pentru politie militara - membru al parlamentului. Pentru a evita concluziile se cere sa se precizeze ce inseamna. In domeniul dreptului exista unii termeni imprecisi ce reclama introducerea unor sensuri speciale cu care respectivii termeni vor fi utilizati intr-un anume context. Exemplu: major - dreptul civil stabileste anumite drepturi si obligatii. Din punct de vedere stiintific - major = persoana care in urma unei evolutii bio-psihice normale a atins un asemenea grad de maturitate incat isi poate da seama de consecintele conduitelor si faptelor sale. Evident , procesul de maturizare este extrem de complicat si nu se realizeaza la toti indivizii in acelasi ritm. De aceea dreptul trebuie sa specifice sub forma unei definitii stipulative o conditie restrictiva.( cel putin 18 ani). In cazul altor tari conditia e cel putin 21 ani. Aceasta conditie restrictiva nu ia in consideratie date stiintifice decat partial. Ea e o alegere a legiutorului. valoare adevar Premise A A F F Concluzii A F A F Corect DA NU DA DA valoare argument Incorect NU DA NU NU

Curs 7
Clasificarea dupa definitor- definitorul se refera la continutul definitiei a] definitii prin gen proxim si diferenta specifica Termenii care au rol de definit trebuie sa fie neaparat termeni subordonati in raport cu un alt termen care reprezinta un grad imediat de generalitate mai mare decat termenul subordonat. ex. de definitie luat la inceput : numismatica Cuvintele stiinta auxiliara a istoriei corespund genului proxim, termenului supraordonat, cei care studiaza monedele vechi = diferenta specifica. Acest tip de definitie reprezinta modelul general al incadrarii legale. Genul proxim este indeplinit de art. de lege relevant pentru o anumita cauza in timp ce diferenta specifica este reprezentata de particularitatea cauzei cum ar fi fapta, natura faptei, etc. b] definitiile operationale In alcatuirea definitorului intalnim 2 parti si anume : - un termen general, apt sa reprezinte contextul sau sistemul de referinta al definitorului. - in partea a doua sunt enumerate 2 sau mai multe teste, probe sau conditii care trebuie sa fie indeplinite de definit pentru a fi ceea ce este. ex. in manualele elementare de chimie se scrie : acid = substanta chimica care inroseste hartia albastra de turnesol. substanta chimica = cadru general inroseste hartia de turnesol = proba In tratatul de drept penal : infractiune - prin raportare la elementele componente ale actului infractiunea este un exemplu de modificare a definitiei operationale. c] definitii genetice sau constructive In alcatuirea definitorului vom intalni un termen general cu rol de sistem de referinta pentru definit la care se adauga o descriere succinta a felului in care trebuie procedat pentru ca din anumite elemente sa putem alcatui, construi, prepara definitul. ex. cerc = figura geometrica plana care se obtine prin rotirea cu 3600 a unui punct la o distanta egala de alt punct numit centru. Definitiile de acest fel sunt extrem de utilizate si in acele discipline care trateaza evolutia istorica a unor fenomene, evenimente, etc. In drept, definirea unei fapte prin raportarea la modul in care s-a actionat pentru producerea ei, reprezinta un tip de valorificare a definitiei genetice. In a doua categorie vom lua in considerare definitia care vizeaza extensiunea definitului. In aceasta categorie avem mai multe variante de definitii mai putin valoroase. 1] definitii enumerative Definitorul trece in revista unul cate unul, elementele care alcatuiesc sfera definitului. In stiintele informale aceste definitii nu se pot utiliza decat daca numarul elementelor din extensiunea definitului este mic, altfel enumerarea ar fi foarte complicata. Cand un element este relativ mic , ex. moneda in circulatie in Romania poate fi realizata o definitie enumerativa. In cazul in care numarul elementelor ce trebuie inventat este foarte mare se apeleaza la o enumerare partiala, selectand exemple reprezentative. ex. : Romancier roman = un scriitor cum ar fi Sadoveanu, L. Rebreanu etc. In stiintele formale, enumerarea completa se face in sens figurat. ex. logica si teoria multimilor K + {a1, .... an} - enumerare completa dar simulata 2] definitii ostensive - eat ostendere = a indica, a arata. ex. X intreaba : Ce e un tratat de ...... I se poate raspunde aratandu-i se o carte = aceasta e definitia ostensiva. Tipurile de definitii enumerate se completeaza reciproc si este recomandabil ca atunci cand este posibil un singur termen sa fie definit succesiv, in mai multe feluri. Clasificarea - prin lucrarile de seminar : - elementele clasificarii - criteriul clasificarii - reguli de clasificare.

ANALIZA ARGUMENTELOR
Precizare : un argument este un proces rational prin care, bazandu-ne pe anumite propozitii(premise), este sustinuta sau combatuta o alta propozitie pe care o vom numi concluzie . Inainte de a studia argumentele trebuie sa studiem propozitiile in calitate de parti componente ale unui argument. O propozitie este o structura logica prin care ceva se enunta despre altceva . In anumite cazuri enumerarea ia forma afirmarii sau negarii. In alte cazuri nu poate fi vorba de asa ceva. ex. intrebarile, ordinele, nu afirma si nu neaga. Propozitiile categorice - le definim constructiv (aratam din ce sunt alcatuite). O propozitie categorica este alcatuita din 2 termeni carora le revine un rol distinct si din 2 categorii de operatii care se aplica la acesti termeni . In prima categorie de operatii intra acele oparatii prin care cei 2 termeni sunt pusi in legatura. Acest rol revine la 2 operatii logice - afirmarea si negarea. Ambele operatii pot fi redate in limba romana prin verbul a fi ex. A este B, A = S A nu este B Primul dintre termeni, cel despre care se afirma/neaga poarta numele de subiect logic iar prezenta sa este semnalata prin S. Cel de-al doilea termen reda ceea ce se enunta, ceea ce se afirma/neaga despre subiectul logic. Poarta denumirea de predicat logic iar prezenta sa este semnalata prin litera P. Despre propozitiile categorice se mai spune ca sunt propozitii de forma SP. Operatiile din cea de-a doua categorie se aplica doar S logic, poarta denumirea de cuantori si au menirea de a preciza daca afirmarea sau negarea se refera sau nu la totalitatea elementelor din extensiunea S (subiectului). In aceasta categorie intra mai multi cuantori, noi vom lua spre exemplu 3 : cuantorul universal - In limba roamana este redat de cuvantul - toti, orice, fiecare, in cadrul propozitiilor afirmative, sau nici unul, nici una, in cazul propozitiilor negative. Uneori cuantorul universal nu e redat in mod explicit . De exemplu: judecatorii sunt magistrati. Pentru a pune in evidenta prezenta cuantorului universal in aceasta propozitie, ea ar trebui reformulata : Toti judecatorii sunt magistrati. Orice judecator este magistrat. Prezenta cuantorului pune in evidenta sensul propozitiei. Principala particularitate a cuantorului universal este de a arata ca afirmarea/negarea se refera la toate elementele din extensiunea S . cuantorul particular (existential) se prezinta in mai multe variante,in care cuantorul e redat de cuvinte ca unii sau unele. De exemplu, unii magistrati sunt judecatori. Cuantorul particular redat de acest cuvant se mai numeste si cuantor particular deschis pentru ca la nivel general, cand formulam propozitia de forma : Unii S sunt P ; Unii S nu sunt P, intelegem cel putin un S dar nu excludem posibilitatea ca toti sa fie sau nu P. Cuantorul particular inchis apare in propozitiile de forma : Numai unii S sunt P. In acest caz , sensul propozitiei este : macar un singur S este P dar in nici un caz toti S. Prezenta acestui cuantor poate fi evitata in sensul ca propozitiile de acest fel pot fi inlocuite cu o conjunctie de propozitie una afirmativa, cealalta negativa, in care apare doar cuantorul particular deschis. Numai unii S sunt P va fi inlocuita cu conjunctia si - Unii S sunt P si unii S nu sunt P. In sensul acesta nu se pierde nimic din sensul propozitiei initiale. cuantorul individual caruia nu-i corespunde la nivelul limbajului natural totdeauna o expresie care sa-l redea exact si precis . Asezat in fata S logic, cuantorul individual arata fie ca S logic e un termen singular, fie e vorba de un singur element din extensia S. De exemplu, acest individ a fost vazut urcandu-se in tren. "acest" ne sugereaza cuantorul individual. Din punct de vedere practic, pentru juristi au o importanta aparte propozitiile care au in alcatuirea lor cuantorul individual. Cand e vorba de autorul unei fapte, juristul e interesat nu de faptul ca cineva a comis o infractiune, ci il intereseaza cine e exact persoana care a savarsit infractiunea. Din punct de vedere logic , putem renunta si la cuantorul individual. Aceasta pe baza unui artificiu. Cuantorul individual arata ca S logic e un termen individual sau ca afirmatia se refera la un singur element. Pentru a analiza din punct de vedere logic argumentele putem trata propozitia cu cuantor universal.

Clasificarea propozitiilor categorice


Dupa cele 2 feluri de operatii care apar in alcatuirea lor, sunt 4 tipuri fundamentale : 1. propozitii universal afirmative (propozitii de tip A) S a P - Toti S sunt P. Grafic, apelam la 2 variante : Euler si Venn - conform lui Euler:

- conform lui Venn:

In cazul propozitiilor universale, aceasta diagrama e valorificata in felul urmator : presupunem ca propozitia pe care o vom reprezenta e adevarata, si cautam sa descoperim care din cele 3 zone ar trebui eliminata din discutie . Propozitia spune toti S sunt P nu exista fenomen care sa fie S si sa nu fie P (hasuram zona, SP= 0) 2. propozitii universal negative (de tipul E) S e P - "Nici un S nu este P" Diagrama Euler

Varianta Venn

SP = 0

3. propozitii particular afirmative (de tipul I) S i P = Unii S sunt P Diagrama Euler

Varianta Venn

4. propozitii particular negative (de tip O) S o P = Unii S nu sunt P Diagrama Euler

Varianta Venn

SP=0 Precizari : 1] simbolurile acestei propozitii provin din cuvantul latinesc a afirma, a nega( afirmo, nego). 2] pentru a putea analiza corectitudinea argumentelor din propozitiile categorice, vom avea nevoie de formulele si reprezentarile grafice ale acestor propozitii. ex. Este suficient sa comparam formulele care corespund diagramei Venn, pentru a ne da seama ca intre cele 4 propozitii categorice exista 2 raporturi de contradictie, ceea ce inseamna ca respectivele propozitii nu pot fi nici adevarate nici false impreuna.

De fapt intre cele 4 tipuri de propozitii categorice exista 4 feluri de raporturi dintre care 3 sunt raporturi de opozitie. Pentru a reprezenta schematic acest raport vom recurge la urmatoarea schema :

1] propozitiile contradictorii nu pot fi impreuna nici adevarate nici false amandoua. 2] propozitiile contrare nu pot fi impreuna adevarate dar pot fi impreuna false. 3] propozitiile subcontrare pot fi impreuna adevarate dar nu pot fi impreuna false . Raportul de subalternare e raport de alta natura, corespunde raportului intre general si specific. Propozitia universala se numeste supraalterna iar propozitia particulara corespunzatoare ei - subalterna. Avem 2 solutii sigure : - daca este adevarata supraalterna, automat este adevarata subalterna . - daca e falsa subalterna atunci e falsa si supraalterna . Propozitiile care nu pot fi impreuna adevarate, nu pot fi combinate pentru a construi pe baza lor un argument sau o explicatie logic corecta.

Curs nr. 8 Argumente bazate pe propozitii categorice CONVERSIUNEA si OBVERSIUNEA proprietati categorice - cele mai simple argumente cu proprietati categorice pot fi realizate cu ajutorul a 2 operatii de transformare ale acestor proprietati care ne permit ca dintr-o anumita propozitie categorica utilizata ca premisa sa obtinem automat concluzia care e o alta propozitie categorica. Aceste 2 operatii numite conversiune si obversiune ne permit sa stabilim de asemeni anumite relatii logice importante intr-una, 2 sau mai multe propozitii.

Argumentele din aceasta categorie se mai numesc imediate sau directe tocmai datorita faptului ca nu presupun mai mult de o premisa. CONVERSIUNEA - ne permite urmatorul tip de transformare : daca premisa e o propozitie categorica de forma SP concluzia ce se obtine prin conversiune va fi o propozitie de forma PS. SP
CV

PS

Deci conversiunea schimba reciproc premisele celor 2 termeni.

OBVERSIUNEA - presupune un alt tip de transformare SP [premisa] SP concluzia ce se obtine prin obversiune
OB

Deci termenii isi pastreaza pozitiile si functiile ce le-au avut in premisa. Bara ce se afla deasupra intregii concluzii arata ca prin obversiune se modifica ceea ce numim calitatea unei propozitii categorice. Cu alte cuvinte afirmativele se transforma in negative si invers . Bara ce se afla doar deasupra lui P din concluzie arata ca o data cu modificarea calitativa, predicatul din premisa a fost substituit in concluzie de termenul opus lui (contrariul sau contradictoriul lui). De exemplu : Daca propozitia ce ne-o asumam ca premisa. Unii studenti nu sunt disciplinati ; prin obversiune se obtine . Unii studenti sunt indisciplinati . Datorita faptului ca argumentele care iau nastere cu ajutorul acestor operatii fac parte din categoria argumentelor deductive in cazul lor e inadmisibil ca propozitia derivata drept concluzie sa fie mai generala, sa spuna mai mult, sa extrapoleze in raport cu premisa din care a fost obtinuta . Prin urmare daca premisa a fost propozitie afirmativa corespunzatoare formulei S i P (unii S sunt P ; concluzia nu poate fi sub forma S a P. SiP SaP Intr-un asemenea caz particularitatea mentionata a unui argument deductiv ar fi de 2 ori incalcata . Mai intai luand cele 2 propozitii in intregul lor este evident ca premisa e o propozitie particulara iar concluzia e o propozitie universala. In al 2-lea rand daca tinem seama de cuantorii ce apar in alcatuirea celor 2 propozitii unii in premisa, toti in concluzie devine evident si o a 2-a incalcare a regulei . In premisa extensiunea lui S era luata doar intr-o parte a sa, in concluzie extensiunea aceluiasi termen e luata in totalitatea sa (concluzia spune "Toti S") Pentru a putea tine seama de extensiunea termenilor s-a introdus o terminologie speciala prin care sa se arate daca un termen e luat in toata extensiunea sa sau nu . Termenii a caror extensiune e epuizata se numesc distribuiti, fapt pe care-l putem nota cu semnul "+" ; iar termenii sunt luati doar partial se numesc nedistribuiti ceea ce se poate nota cu "-" in dreptul termenului respectiv . S i P (e nedistribuit in premisa) S a P (e distribuit in concluzie) La nivelul tuturor celor 2 tipuri de proprietati categorice situatia distribuirii termenilor poate fi redata prin urmatorul tabel : SaP SeP SiP SoP
+
+

S + -

_P + +

Din tabel rezulta ca subiectul logic e distribuit in particular. In timp ce predicatul logic e distribuit in negative si nedistribuit in afirmative . Regula generala e urmatoarea : Regula distribuirii termenilor Intr-un argument deductiv cu propozitii categorice oricare din termenii concluziei apare ca distribuit numai daca el a fost distribuit si in premisa din care provine . - nu e posibil ca un termen sa fi fost distribuit in concluzie si sa nu fie distribuit in premisa - invers e posibil. Daca tinem seama de aceasta regula din cele 4 propozitii categorice numai 3 pot fi supuse conversiunii . Dintr-o premisa universala afirmativa se obtine una particular afirmativa .

[1] [2]

SaP SeP

CV P i S P

conform tabel P - nedistribuit

CV PeS S o prop. universal negativa

universala

conform tabel universal negativ are ambii termeni distribuiti [3] CV PiS S o particular afirmativa SiP

tot o particular afirmativa

Singura proprietate care nu are termeni distribuiti este particular afirmativa. Particular negativele (S o P) nu pot fi convertite . SoP S e nedistribuit in premise ar deveni predicat de negative si orice predicat e nedistribuit. In legatura cu formulele conversiunii - 2 precizari . Daca premisa si concluzia sunt acelasi tip de propozitii ca in cazurile [2] si [3] vom spune ca e vorba de o conversiune simpla si vom nota dedesubt litera "S". In acest caz de conversiune premisa si concluzia au exact aceeasi valoare de adevar. Chiar se poate spune ca reprezinta acelasi gand spus in feluri diferite . In cazul in care premisa si concluzia nu sunt exact acelasi tip de propozitii [1] - au dedesubt litera "P". In cazul acestui tip de conversiune nu se mai poate sustine ca premisa si concluzia au creat aceeasi valoare de adevar. In cazul conversiunii prin accident avem doar doua situatii posibile : 1] daca premisa e adevarata atunci automat si concluzia e adevarata. 2] daca concluzia e falsa atunci automat premisa e falsa . In cazul obversiunii datorita faptului ca termenii isi pastreaza functiile automat e respectata regula distribuirii termenilor. Drept urmare avem 4 propozitii categorice, toate obversibile. Formulele ce corespund acestei obversiuni sunt : _ ob [1] SaP SeP _ ob [2] SeP SaP _ ob [3] SiP SoP _ ob [4] SoP SiP Problema cea mai importanta e insa aceea in practica argumentarii, cate 2 operatii se combina mod repetat in 2 variante diferite ceea ce face ca o singura propozitie categorica sa se prezinte intr-o multitudine de variante . Vom lua ca ea propozitia universal afirmativa (restul facem noi) . I II SaP SaP
CV P

PiS _ SeP
S

ob

PoS _ PeS
ob

prima varianta blocheaza in acest loc _ _ PaS


P

ob

CV

_ _
CV

SiP

ob

SoP

(se blocheaza aici) O propozitie categorica se prezinta in 7 forme diferite. In acest lant daca nu a intervenit CV, toate propozitiile din fragmentul respectiv sunt echivalente. Cand a intervenit CV prin accident nu sunt. Tipuri de exercitii ce vizeaza acest lucru - Se da in limba romana un argument simplu. [1] Orice actiune cinstita e morala Nici o actiune cinstita nu e morala. Prob. rezulta sau nu concluzia [2] Se da o lista de 3-5-6 prop. Ni se cere sa stabilim valoarea de adevar a celeilalte. Nu se pot realiza eficient decat apeland la formula : Silogism - un argument deductiv alcatuit exclusiv din propozitii categorice dar care face parte din categ. argumentelor mediate sau indirecte

In cazul unui silogism elementar pentru obtinerea concluziei avem nevoie de 2 premise ex. prezentat intr-o forma speciala pentru analiza P (1) Orice incalcare a Codului Penal e infractiune P (2) Furtul e o incalcare a Codului Penal Furtul e o infractiune . In cazul argumentelor mediate analiza argumentelor se face incepand de la concluzie, mod in care vom proceda si noi . _ Concluzia de sub linie e o proprietate categorica S S = furt P = infractiune Subiectul concluziei se numeste termen major al silogismului . Luati impreuna S si P din concluzie se numesc termeni extremi ai silogismului In exemplul nostru se constata ca termenul minim apare in P(2) cu rol tot de subiect logic. Indiferent insa de rolul ce-l are termenul minor intr-o premisa, premisa in cauza se numeste premisa minora. Termenul major apare in cealaltea premisa ce se va numi premisa majora . In cazul exemplului nostru termenul major apare in P(1) si tot in rolul de predica al acesteia ca si-n concluzie. In afara acestor 2 termeni in alcatuirea argumentului apare si un al 3-lea care face legatura intre cele doua premise, motiv pentru care el se numeste termen mediu, iar prezenta sa e semnalata prin litera M. In cazul exemplului nostru T mediu e dat de cuvintele "incalcare a Codului Penal" si are rol de subiect logic in premisa majora si predicat logic in premisa minora. Pentru a putea sesiza felul in care premisele produc concluzia vom lua in consideratie tipurile de propozitii care in exemplul nostru indeplinesc rolurile de P major minora si de concluzii . Concluzia e o universal afirmativa M a P - major P S a M - minora S a P - concluzie M conform diagramei Euler. S Silogismele (argumentele alogistice) cunosc o foarte mare diversitate . Pentru a le clasifica se recurge la 2 criterii : [1] pozitia pe care o are T mediu in premisa fata de ceilalti termeni (are rol premergator acestui criteriu). Avem 4 variante fundamentale numite figuri de rationare silogistica . a) MP SM SP b) PM SM SP c) MP MS SP d) PM MS SP

[2] tipurile de propozitii categorice care indeplinesc rolul de premise si pe cel de concluzie in fiecare din cele 4 figuri silogistice . Tipurile de figuri silogistice desprinse dupa aceast criteriu reprezinta scheme concrete de argumentare si poarta denumirea de moduri silogistice. Numarul lor e foarte mare. E suficient a apela la o formula matematica .

C = 64 de moduri silogistice in fiecare figura silogistica ; in total 256 scheme de rationare.


3

Din cele 256 doar 24 sunt corecte . Pentru a verifica daca un argument silogistic oarecare e sau nu logic corect trebuie sa verificam daca schema de argumentare care e propriu respecta sau nu 8 conditii de rationalitate silogistica. Dupa cum urmeaza : 1] un silogism elementar corect contine doar trei termeni. Aceasta regula se aplica numai in cazul exemplelor concrete de argumente date la nivelul limbajului natural. Multe cuvinte cu doua sau mai multe intelesuri. Daca unui asemenea cuvant ii revine rolul de a vedea termenul mediu nu e exclus sa fie luat cu inteles in majora si cu alt inteles in minora, ceea ce ar insemna ca nici macar nu are T mediu . 2] T mediu (M) trebuie sa fie distribuitla cel putin una din cele 2 operatiuni ale sale . Asta inseamna ca in cel putin una din premise e sau universala sau P. 3] regula distribuirii termenilor. Ori minorul ori majorul poate avea o extensiune mai mare ca-n premise. ex. de rationament gresit - ....... 4] din premise afirmative rezulta exclusiv concluzii afirmative . 5] cel putin o premisa e afirmativa (din 2 premise negative nu obtinem rationament corect) 6] din premise calitativ diferite se obtin exclusiv concluzii negative . 7] cel putin una din premise e proprietate universala . 8] din premise cantitativ diferite (una universala alta particulara) se obtin exclusiv concluzii particulare . O alta problema importanta legata de argumentarea silogismelor e : - in practica argumentarii intalnim 2 situatii distincte : a) pentru obtinerea concluziilor dorite e suficient un singur silogism elementar .

b) pentru obtinerea concluziilor dorite avem nevoie de 2 sau mai multe silogisme elementare care pot fi considerate trepte succesive spre concluzia dorita . Un argument de acest fel se numeste polisilogism si ia nastere astfel : - concluzia primului silogism e folosita cu premisa de cel de-al doilea - concluzia celui de-al doilea e folosita ca premisa de al treilea etc., pana se ajunge la concluzia dorita. In ambele cazuri ne confruntam si cu un alt aspect. Fie ca e vorba de un singur silogism, fie ca e vorba de un polisilogism argumentatorul nu formuleaza explicit toate proprietatile . E o tehnica special folosita de argumentatori pentru a-l influenta pe cel caruia ii adreseaza argumentul. Propozitia care lipseste apare automat in mintea autorului si acesta crede ca el insusi a participat la argumentare . Exista 3 variante : 1] lipseste concluzia : Orice incalcare a Codului Penal e o infractiune . Furtul e incalcare a Codului Penal. 2] lipseste minora . Orice incalcare a Codului Penal e o infractiune, prin urmare furtul e infractiune . 3] lipseste majora . Furtul e incalcare a Codului Penal prin urmare furtul e infractiune . In cazul polisilogismelor in mare vorbind exista 2 variante de simplificare : 1] nu mai sunt enuntate concluziile preliminare numai premisele pure si concluzia finala. Argumentul se numeste SORIT 2] e aplicabila de regula cand polisilogismul e alcatuit din numai 2 silogisme elementare . Din primul silogism se elimina una din premise. (apare a 2-aP si Concluzie) Argumentul se numeste EPICHEREMA. Problema de baza e urmatoarea : - pentru a stabili daca un argument de acest fel e corect sau nu primul lucru trebuie facut e ca argumentul sa fie reconstruit in forma completa, deci sa fie explicitate propozitiile subintelese. In aceste conditii daca e vorba de un polisilogism argumentul in intregul sau este corect numai daca fiecare argument silogistic elementar din alcatuirea sa e el insusi logic corect .

Curs nr. 9 Argumente cu propozitii compuse Argumentele din aceasta categorie sunt mult mai numeroase decat cele de origine silogistica si sunt extrem de utilizate in cele mai diferite si diverse situatii . Variante de argumente si metode de stabilire a validitatii oricarui argument de acest fel : - argumente ipotetico-categorice : sunt argumente deductive si un argument de acest fel contine doar 2 premise din care se obtine....... specificul lor : prima premisa este un conditional sau o implicatie. ex. Daca A atunci B. A 2-a premisa coincide fie cu antecedentul sau consecventul premisei initiale, fie cu negatia unuia dintre acestia. ca exista 4 varietati de argumente ipotetico categorice : A B daca atunci A B
(1) argument afirmativ (modus poneus) (2) argument negativ (modus tolleus) (3) (4)

A B ~ B - nu este adevarat B sau non B ~ A (nonA) A

A B

~A ~B

A B

Deosebit de important este faptul ca numai primele doua corespund unor argumente valide (1 si 2) ; ultimele 2 (3, 4) corespund unor argumente nevalide . Un argument valid (sau logic corect) nu poate produce din premise adevarate concluzii false. Deci, alegem varianta in care premisele sunt amandoua adevarate si sa stabilim valoarea concluziei . A B =1,A=1 A B =1 B=1 A B =1,B=1 A 1=1
(2) A

Deci, daca premisele sunt adevarate, atunci si concluzia este adevarata. Un conditional al carui consecvent e adevarat, e adevarat indiferent de valoarea antecedentului . Deci, plecand de la premise adevarate fie concluzii adevarate fie false. Desi schemele 3 si 4 sunt nevalide. Exista numeroase situatii in care folosirea argumentelor de acelasi tip este inevitabila. Acest aspect este cu atat mai important cu cat multe situatii de acest fel au o importanta deosebita . ex. presupunem ca in fata unui complet de judecata este adus un dosar din care reiese ca un anume individ X s-a face vinovat de asasinarea prin otravire a unui alt individ Y . Vom rezuma continutul dosarului astfel : X l-a otravit pe Y si vom reprezenta simbolic .propozitia cu litera A. Deci, este o cauza de natura penala ; in urma dezbaterilor din proces, completul trebuie sa stabileasca daca A este adevarata sau falsa. Daca se ajunge la prima concluzie (adevarata) instanta va pronunta condamnarea lui X, iar daca se ajunge la cea de-a doua concluzie (falsa), instanta va pronunta achitarea lui X. In stabilirea oricarei dintre concluzii, pe langa judecator mai sunt implicate 2 parti : acuzarea, care urmareste sa convinga pe judecator ca A este adevarata si apararea cauta sa convinga completul ca A este falsa. Fiecare parte cauta sa-si atinga scopul prin diverse mijloace. Presupunem ca dupa un timp acuzarea reuseste sa aduca in instanta urmatoarea proba o chitanta sau o factura din care ca anterior decesului lui Y, X a cumparat o substanta toxica de la o societate, suficienta pentru otravirea lui Y. Sa rezumam continutul chitantei prin propozitia X a avut la dispozitie otrava si o notam cu B. Inainte de evaluarea probelor retinem : implicatia daca A atunci B sunt adevarate, indiferent de validitatea probei. Daca X a avut otrava, l-a otravit pe Y. Apoi se trece la evaluarea probelor iar rezultatul este : proba este autentica. Judecatorul dispune de 2 premise : schema 3 A B B A Concluzia evenimentelor care s-au petrecut , nu-i permit judecatorului sa spuna despre ea, nici ca e adevarata nici falsa. A crescut gradul de probabilitate ca A sa fie adevarata. Acuzarea si apararea sunt obligate sa chimbe strategia : acuzarea cauta sa-l convinga pe judecator ca pe langa implicatia AB unanim acceptata ca adevarata, este adevarata si implicatia inversa BA. Daca X a cumparat otrava, atunci el l-a otravit pe Y. Apararea demonstreaza ca numai prima implicatie este adevarata si a doua este falsa . II argumente disfunctivo-categorice : I premisa este o disfunctie A sau B, II premisa coincide cu unul din termenii acestei disfunctii sau cu negatia uneia dintre ei. Practic, putem vorbi doar de 2 variante :
(1)

- premisa e autentica

AVB A ~B

(2)

AVB ~A B

(sau)

(1) nevalida

1) reprezinta un argument valid numai daca disfunctia initiala este tare sau exclusiva. Este un argument nevalid daca aceasta disfunctie este slaba sau neexclusiva . Spre deosebire de limba latina, in limba contemporana expresa prin care este redat acest operator propozitional nu diferentiaza clar intre cele 2 feluri de disfunctii. Cand despre o disfunctie spunem ca e tare intelegem ca una singura din cele 2 variante este adevarat, iar cealalta este automat falsa. Cele 2 variante nu pot fi impreuna adevarate sau impreuna false . Cand spune, despre o disfunctie ca este slaba sau neexclusiva intelegem ca este exclusa o singura situatie : ambii termeni ar fi falsi. Toate celelalte 3 situatii posibile sunt admise. Acest fel de disfunctie era redata prin expresia : "vel, vel". In romanele contemporane oricare dintre disfunctii este redata prin acesta expresie : "sau, sau ; ori, ori" Singura posibilitate de a stabili daca aceste cuvinte corespund unor disfunctii exclusive sau unei disfunctii neexclusive, este aceea de a anliza cu atentie contextul in care apar. Pentru a diferentia cu ajutorul simbolurilor vom dubla semnul : A WB A 3) ~ B schema de argumente valida

este o schema de argumente valida indiferent de tipul disfunctiei. Dar in legatura cu schema 2 se ridica o alta problema pentru situatia in care disfunctia initiala ar fi slaba, neexclusiva. O disfunctie tare nu admite orice numar de termeni iar conditia ca ea sa fie adevarata este minima,. cel putin unul dintre acestia trebuie sa fie adevarat . Presupunem ca schema 2 ar debuta cu o disfunctie slaba care are in alcatuirea sa 3 termeni : A V B V C si numai ultimul este adevarat C=1 A=B=0 Luata in forma completa, aceasta disfunctie este adevarata, dar daca in momentul in care am formulat argumentele am luat doar primii doi termeni inseamna ca premisa initiala este falsa. Din premise false se obtine orice fel de concluzie. Argumentele disfunctivo-categorice sunt utilizate inevitabil atunci cand suntem pusi in situatia de a alege, de a decide intre 2 sau mai multe variante, care este cea adevarata. In astfel de situatie, prezentarea variantei ia forma unei disfunctii, dupa care verificam fiecare varianta . III argumentele lematice (disfunctivo-ipotetice). Aceasta debuteaza cu o.... daca disfuntia are doi termeni argumentul se cheama dilema. Ele sunt extrem de utilizate si in justitie si in viata publica, datorita faptului ca sunt extrem de spectaculoase. Daca e vorba de o dilema, argumentul mai contine 2 premise, fiecare fiind un conditional sau o implicatie, dupa care urmeaza concluziile. Se stie ca in finalul bataliei de la Calugareni comandantul ostii otomane a dezertat. Avand in vedere stadiul luptei, nu e exclus ca hotararea de a dezerta sa fie luata dupa ce a gandit : am 2 posibilitati : sa ordon continuarea luptei sau retragerea" - I premisa : "daca ordon continuarea luptei armata va fi infranta" ; II premisa : "daca ordon retragerea, voi pierde batalia, deoarece multi soldati se vor ineca in mlastina" - III premisa AVB Concluzia este afirmativa si este o propozitie simpla. A C Argumentul se va numi dilema constructiva si simpla deoarece concluzia B C coincide cu o propozitie elementara. C Alt argument : Platon folosea o dilema pentru a le spune conationalilor lui ca scrierile lui Homer sunt literatura beletristica, nu stiintifica. El folosea urmatoarele argumente : "Daca Homer spune adevarul despre zei atunci eroii erau copii ai zeilor" - I premisa. " Daca Homer spune adevarul despre zei atunci zeii au savarsit multe fapte reprobabile" - II premisa "Dar, nu este adevarat nici ca eroii sunt fiii zeilor si nici ca zeii ar fi savarsit fapte reprobabile" - III premisa. Concluzie : Homer nu spune adevarul despre zei (in sens stiintific) A B A C ~B ~ C - este echivalent cu negatia unei disfunctii ~ (B V C) ~ A (nu e adevarat A) Dilema folosita de Platon este simpla, dar intrucat concluzia neaga se numeste destructiva . Dilema compusa in ex. de argument : Culmea absolutismului medieval l-a reprezentat Henric VIII. El a avut curajul in conditii total adverse sa promulge un act juridic - de suprematie si avea urmatorul rost : conform acestui decret regal, seful statului devenea si seful bisericii din Marea Britanie. Dorind sa impuna acest act, el a avut nevoie de acordul tuturor marilor functionari ai imp., care cu o singura exceptie au fost de acord cu acest decret. Singura persoana care nu s-a pronuntat era un om care ocupa a doua functie dupa rege (cancelar) - Dandu-si seama ca abtinerea cancelarului pune in pericol actul de suprematie, Henric VIII a profitat de o situatie speciala si in fata intregii curti i-a pus 2 intrebari : De ce pana la acea data nu a dat un raspuns la intrebarea : Daca actul este drept sau nedrept . Care este optiune cancelarului pentru Raspuns : Am 2 posibilitati sa spun ca e drept sau nedrept - I premisa Daca spun ca e drept atunci imi voi pierde sufletul - II premisa Daca spun ca e nedrept atunci imi voi pierde trupul - III premisa ____________________________________________________________________ Concluzie : Sau imi pierd sufletul sau imi pierd trupul - propozitie compusa, deci dilema compusa .

Curs nr. 10 ARGUMENTE INDUCTIVE

I - Spre deosebire de argumentele deductive in care concluzia nu depaseste ca grad de generalitate premisele din care a fost obtinuta in argumentele inductive concluzia extrapoleaza, e mai generala in raport cu premisele din care a fost obtinuta . ex : 1] Furtul reprezinta incalcare a Codului Penal 2] Falsificarea banilor reprezinta incalcare a Codului Penal 3] Darea si luarea de mita reprezinta incalcare a Codului Penal 4] Furtul, falsificarea banilor, darea si luarea de mita, sunt infractiuni. Concluzii : Orice infractiune reprezinta o incalcare a Codului Penal. La nivelul premiselor sunt enumerate cateva exemple de infractiuni, concluzia vorbeste despre orice tip de infractiune - extrapoleaza . II - Datorita acestui raport concluzie - premise, ce inseamna ca sub aspectul informatiilor ce le ofera premisele nu sunt temei suficient pentru concluzii, in argumente inductive, concluziile nu rezulta cu necesitate din premise .

Efectul acestei particularitati e urmatorul : - in inductii chiar de plecam de la premise sigur adevarate, concluzia ce o obtinem e doar probabila . In ce priveste utilitatea - argumentele inductive au o larga folosinta : - ele sunt utilizate in acele domenii de cercetare sau activitate practica in care solutiile pe care le cautam se obtine pe baza unor date concrete empirice, obtinute prin observatii, toate etc... In drept, argumentele inductive ocupa locul principal in cercetarea criminalistica..... cauta solutia .....referinduse la urme (ora, locul, data...) In activitatea teoretica si practica deductia si inductia se completeaza reciproc dupa cum vom vedea nu se poate face deductie fara inductie si nici invers . Varietatile inductiei Oarecum asemanatoare, argumentele deductive si cele inductive cunosc o oarecare diversitate . Forma cea mai simpla de argument inductiv poarta numele de analogie - acest tip de argumente e atat de simplu si usor de realizat incat el utilizeaza in mod spontan in cele mai diverse situatii inclusiv persoane care nu sunt .... logic. Acest tip de argument e probabil cel mai frecvent tip de argument de la nivelul cunoasterii comune. Dar el ocupa un loc foarte important si in drept . Simplitatea acestui argument reiese din faptul ca el se bazeaza pe cea mai simpla operatie de gandire : Simpla comparare a 2 obiecte sau 2 situatii menita sa stbileasca eventual asemanari si deosebiri intre cele 2 obiecte, situatii comparate . Acest argument se produce in urmatorul caz :

Se descopera ca A poseda proprietate suplimentar nedescoperita la B (Pn+1) Concluzia obtinuta prin analogie are cel mai redus grad de probabilitate . De aceea exista foarte multe diferente contrare intre sistemele de drept privind locul si rolul analogiei in rezolvarea unor cazuri in instanta. Common Welth acorda un loc foarte important analogiei in solutionarea a diferite cazuri in instanta. La noi e diferit : - in dreptul de sorginte anglo-saxona ...... de organizare a institutiilor juridice prin legislatia in vigoare prin regulile de procedura specifice se acorda o ..... importanta precedentelor, aplicandu-se in situatii noi aceeasi solutie. Sunt in vigoare si legi de prin 1200, 1300. Pentru ca o analogie sa fie cat de cat credibila ea trebuie neaparat sa satisfaca anumite conditii : 1] intre A si B trebuie sa existe un numar cat mai mare de asemanari, iar eventualele deosebiri trebuie sa fie neesentiale, sa nu fie neaparat indispensabile pentru respectivele obiecte 2] trasaturile comune trebuie sa fie fundamentale pentru obiectele comparate . 3] intre proprietatile comune trebuie sa existe legaturi speciale adica sa se presupuna atrase una de alta (P1 sa atraga pe P2 etc). Ex. de analogie ce nu respecta aceste reguli : David Hube :Dupa cum stejarul tanar care e nascut din ghinda produsa de un stejar batran ajunge sa se dezvolte intr-atat incat sufoca stejarul parinte, nu are nici o vina tot asa patricidul nu are nici o vina .Cuvintele tot asa corespund in mod sintetic celei de-a doua premise. Intre cele doua obiecte comparate stejar si om ...... insa deosebiri fundamentale . Destul de frecvent cuvantul analogie e utilizat si intr-o alta acceptiune, nu de argument ci de simpla ilustrare . In una din lucrarile sale redactate la Pontul Euxin, Ovidiu relateaza : Asa dupa cum soarecii nu mai viziteaza un hambar golit de grane, tot asa oamenii nu-si mai viziteaza prietenii decazuti din avere si din demnitati si asta nu e analogie ci e o extractie (?) dorind a face evidenta singuratatea .

Atat in cunoasterea comuna cat si stiintific sunt utilizate 2 mari varietati de inductii. - inductia completa - inductia incompleta 1] Inductia completa - e total nesemnificativa deoarece cazurile in care se poate utiliza un asemenea argument sunt extrem de rare si de cele mai multe ori atat respectivele cazuri cat si concluziile obtinute prin un asemenea argument nu au o importanta deosebita. De regula singura valoare a concluziei e ca a spus sintetic. Inductia completa are urmatoarea schema : A1 P (A1 are proprietatea P) Se constata : A2 P 1] clasa elementelor A un numar finit de . elemente . 2] pentru cel care a savarsit argumentul, . a putut sa-l examineze unul cate unul An P toate elementele clasei . A1, A2, ..., An sunt toti S Concluzie : Toti S sunt P . Pe aceasta baza s-a obtinut concluzia : ..... 1] concluzia spune pe scurt ceea ce au spus premisele dar intr-o forma lapidara . 2] e singurul tip de argument inductiv care se abate de la regula pentru ca in cazul unui asemenea argument concluzia rezulta cu necesitate (daca avem premise adevarate concluzii adevarate). Prob : cand putem valorifica acest argument ? 1] Clasele de obiecte ce au un numar limitat de obiecte sunt relativ putine (ex. studentii din anul I, Titu M. sunt in numar limitat ...... aplica o inductie de acest tip, putem cerceta pe fiecare in parte). Prob. e cam cate propr. avem noi studentii si cele comune ce importanta au ? 2] Exista si clase limitate unde nu putem cerceta fiecare element al clasei (ex. atomii de H intr-un pahar de apa) pentru ca numarul e asa de mare) 2] Inductia incompleta : - e singura forma de inductie semnificativa, - e de 2 feluri Schema acestei inductii e urmatoarea : A1 P A2 P . . . An P A1, A2, ..., An sunt unii dintre S concluzii : Toti S sunt P . Se observa ca acest tip de inductie corespunde integral particularitatilor argumentului inductiv - concluzia extrapoleaza in raport cu premisele - tocmai datorita acestui fapt concluziile nu rezulta cu necesitate din premise . Dupa strategia utilizata in constructia argumentului si in evaluarea concluziei, deosebim doua variante de inductie incompleta. Inductia vulgara si inductia stiintifica Inductia vulgara - e caracteristica cunoasterii comune unde activitatea teoretica se bazeaza prioritar pe experienta de viata a individului si nu pe o educatie sistematica elaborata . Practic in in inductia vulgara, realizarea rationamentului se face aproape exclusiv pe constatari accidentale. In aceste conditii lucrurile se petrec astfel : Individul constata ca intr-o serie de situatii anumite evenimente se

petrec aidoma fara sa stabileasca fara sa caute existenta unor legi naturale, sociale etc care ar explica de ce lucrurile se petrec asa, individul trage concluziile ca in toate situatiile de acest fel se vor produce respectivele evenimente . Gradul de probabilitate al concluziei obtinuta in acest fel e extrem de redus. Cu toate acestea acest tip de inductii a dus desigur intamplator si la anumite concluzii care ulterior au fost preluate de la nivelul gandirii populare de cunoastere stiintifica in contextul carora respectiva concluzie a dobandit o ..... mult mai laborioasa . Concluzii de acest fel ar fi : - metalele incalzite se dilata - obiectele de sticla se sparg etc Unele dintre concluzii din acest tip de inductie stau la baza unor proverbe populare : Bate fierul cat e cald Altele stau la baza unor superstitii, prejudecati, tocmai pentru ca gradul de probabilitate e foarte redus : Trifoiul cu 4 foi, nr. 13, potcoava etc. Doua erori logice sunt foarte frecvente in acest tip de inductii incomplete . 1] Generalizare pripita - oamenii constata ca lucrurile stau asa - conchid ca toate ....... ex. Pana la sfarsitul sec. XVIII, pana sa ajunga europenii in Australia, erau convinsi ca toate lebedele sunt albe. 2] Cea de-a doua concluzie (superstitii) - ......... = dupa aceasta, deci din cauza aceasta . O succesiune intamplatoare e gandita ca fiind o succesiune cauzala . Inductia stiintifica - e specifica cunoasterii stiintifice sistematice. Presupun o strategie speciala : - inainte de a folosi premisele pentru constructia argumentelor, ele sunt supuse unui examen special fiecare in parte. Faptele despre care vorbesc premisele sunt comparate cu alte fapte, sunt clasificate, se verifica daca ele sunt rezulatele unor inregistrari exacte si abia apoi sunt folosite pentru a construi argumentul . - pentru a trece de la premise la concluzie utilizam in functie de situatia in cauza asa zisa metoda de cercetare inductiva. Existenta acestor metode a fost sesizata inca de ........ Problematica lor a fost reluata de un personaj celebru - Francis Bacon si au dobandit standard prin contributia altui celebru britanic J. Stuart Mill. Prima dintre aceste metode - Metoda concordantei - ea poate fi aplicata cand avem o situatie de tipul analogiei. Metoda parcurge urmatorul drum : se iau in considerare mai multe situatii care se produce in mod constant de fiecare data acelasi fenomen . Pentru selectarea situatiei respective avem in vedere ca eventuala cauza a producerii lui a trebuie sa se afle neaparat printre fenomenele care ..... in cazurile respective au precedat aparitia lui a. Atentia e acordata tocmai acelor fenomene. Si respectivele situatii sunt supuse unei comparari : Daca exista un singur fenomen intre cele ce au precedat aparitia lui a care apare totdeauna, se considera tocmai ca acest fenomen e cel al lui a. Schematic : A, B, C, D A, B, F, D A, F, G, H A a a a a (A e cauza lui a) singurul fenomen comun eA

Metoda se bazeaza pe constatare , observatii, nu se analizeaza intern fiecare fenomen, iar aplicarea acestei metode in mod automat, ... critic poate duce la insuccese . ex. producerea .......... constant care nu e cauza, dar e indispensabila) II . Metoda diferentei - se bazeaza pe experiment deci pe interventia cercetarilor in derularea fenomenelor ce provoaca intentionatanumite situatii, dar nu poate fi folosit decat in situatii speci . Se iau in considerare doar 2 situatii legate de fenomenul a carui cauza o cautam :

- prima situatie e selectionata din ...................... - a doua sitiatie e provocata de cercetator pe baza cercetarii sistematice pe care a facut-o pentru a selecta aceasta prima, ..... ca fenomenul A din aceasta prima situatie ar fi chiar cauza lui a - el cauta sa reproduca fenomenele care au precedat initial aparitia lui a, cu exceptia fenomenului ce-l presupune drept cauza a lui a. Sa presupunem ca reuseste : A, B, C, D a - B, C, D - (nu mai apare fenomenul a), a starnit cauza concluzia ca A e cauza lui a A a Gradul de probabilitate e mai mare pentru ca carcetatorul se implica efectiv in derularea evenimentelor. Din pacate exista foarte putine situatii in care poatye fi aplicata aceasta metoda ( nu poate fi aplicata in cercetarile politologice) ex. Miscarea unei planete poate influenta miscarea altei planete. Nu putem face nimic. Schema acestei metode e ideala (nu putem extrage inima sa vedem daca organismul mai functioneaza) - e aproape imposibil sa reproducem o situatie de felul celei de-a doua premisa . Metoda a servit unor descoperiri foarte importante - s-a constatat pe baza ei ca o anume maladie frecventa in cazul marinarilor .... se datoreste lipsei vitaminei C . III . Metoda 3 a aplicata numai in cazul in care fenomenul a carui cauza o cautam e inconstant se modifica de la o situatie la alta, isi modifica intensitatea . Se cauta mai multe situatii in care fenomenul respectiv a aparut avand modificari ....... fenomenele ce au precedat aparitia lui a in fiecare din respectivele situatii : - ........... fenomenele ce au precedat aparitia ...... exista unul ale carui modificari concorda cu modificarile lui

a
A0, B, C, D A1, B, C, D An, F, G, H A a0 a1 an a Metoda 3 = Metoda variantelor concomitente

- nu se aplica decat in anumite cazuri : ex. modifivcarea temperaturii duce la topirea metalelor IV. Metoda reziduurilor (a resturilor sau ramasitelor) - e cea mai complexa , presupune un efort sistematic pentru valorificarea ei, dar si existenta unor cunostinte anterioare . - in aceasta metoda se apeleaza la o singura situatie reala : Cautam cauza lui a , el face parte dintr-un complex de fenomene iar aparitia lui a e precedata de producerea fenomenelor A, B, C, despre care avem urmatoarele informatii : A, B, C, D B C D concluzie : A a, b, c, d b c d a

Aceasta metoda a fost folosita de un matematician care pe baza acestei metode si a unor calcule speciale a fost de fapt descoperitorul autentic al planetei Neptun - e francezul Leveiler - in cazul lui Uranus se inregistrau anumite perturbatii. A gasit cauza fiecarei perturbatii cu exceptia perturbatiilor traiectoriei . - a zis ca intre 23-24 august 1836 aceasta planeta ar trebui sa se gaseasca pe o anume constelatie. In acest fel Plant a descoperit primul planeton . Aceste metode sunt valorificate impreuna, sunt combinate . Uneori nu e posibil toate doar 2, 3.