Ludovic al XIV-lea

Introducere Lodovic al XIV-lea (nascut in 1638 si mort in 1715), rege al Frantei intre 1643 si 1715 a fost cunoscut si sub numele de Regele Soare. Ludovic, al treilea monarh ce apartinea familiei Bourbon, a condus timp de 72 de ani, domnia sa fiind considerate cea mai lunga din istoria Europei. Conducerea sa a reprezentat perioada tipica de monarhie absoluta din a doua jumatate a secolului al XVII-lea, timp in care regele a domnit fara constrangerea nici unei institutii representative. Aceasta epoca este cunoscuta ca epoca lui Ludovic al XIV-lea deoarece alti monarhi europeni au imitat si concurat cu dezvoltarea din Franta. Ludovic a mostenit un imperiu care era divizat pe plan intern, epuizat pe plan militar si care se afla in pragul falimentului. Dar a lasat urmasilor sai cea mai mare putere din lumea de Vest. Principalele realizari ale lui Ludovic au fost expansiunea eficacitatii guvernamantului centralizat, marirea granitelor Frantei spre Nord si Spre Est, si numirea unuia dintre nepotii sai pe tronul Spaniei. Dar aceste succese au costat foarte scump natiunea franceza. Economia a suferit in timpul lungilor peioade de razboi, taxele au crescut considerabil, iar popularia rurala a ramas vulnerabila in fata foametei. Primii ani de viata Ludovic al XIV-lea s-a nascut in Saint-Germain-en-Lave. A fost copilul neasteptat al regelui Ludovic al XIII-lea si Anne de Austria, care nu avusese nici un copil in cei 22 de ani de casatorie. A fost botezat Ludovic Dieudonn (in traducere: adoul lui Dumnezeu). In 1643, inainte de aniversarea sa de 5 ani, tatal sau a murit, iar micul Ludovic a mostenit coroana Frantei. Cat timp Ludovic a fost inca prea tanar, mama sa a condus Franta in locul lui. Aceasta a fost asistata de cardinalul Jules Mazarin, omul de finante italian, care a ocupat functia de ministru principal al lui Ludovic al XIII-lea. Mazarin a indrumat natiunea prin ultimele etape ale Razboiului de 30 de Ani (1618 1648). In razboi Franta a luptat impotriva dinastiei de Habsburg care era la putere in Spania pentru a obtine suprematia militara in Europa. Radacinile acestui razboi ajung pana in secolul al XVI-lea, cele doua tari luptand de zeci de ani, fiecare incercand sa isi mareasca teritoriile si influenta. Mazarin intelegea complexitatea politici straine si a relatiilor diplomatice la fel ca oricine din Europa. El astepta sa predea cunostiinele si priceperea sa noului rege. Ajungand la putere la o frageda varsta, Ludovic nu avea educatia umanista necesara oricarui print, care invata latina, istoria antica, retorica si artele. In schimb, instruirea sa era focalizata pe necesitatile practice ale unei domnii, cum ar fi istoria Frantei, si treburile militare si legate de monarhie. Inca din adolescenta, lui Ludovic ii era permis

sa

Jules Mazarin tutorul si mentorul tanarului Ludovic

ia parte la asedii si sa priveasca bataliile

de la o distanta care sa-I asigure siguranta. Tanarul rege a studiat de asementea ceea ce Mazarin considera arte politice: tratarea cu ambasadori straini, judecarea caracterului oamenilor in functie de comportamentul lor, si recunoasterea opiniilor si ideilor unei persoane de cele ale celorlalti. De la mama sa, o romano-catolica, Ludovic a primit educatia spirituala. Toata viata sa, Ludovic a ramas devotat religiei si a incercat sa elimine Protestantismul din Franta. In timpul primilor ani ale lui Ludovic, Franta era dominata de o serie de rebeliuni cunoscute sub numele de Fronda (1648 1653). Aceste rebeliuni aveau loc mai ales in orasele importante si erau formate in mare parte din aristocrati care atacau guvernul lui Mazarin si a mamei lui Ludovic. La un moment dat Ludovic, fiind in pericol de a fi capturat, a fost dus afara din Paris si ascuns undeva, la tara. Fronda a lasat o impresie puternica in mintea lui Ludovic, creand o frica permanenta fata de rebeliuni. I-a mai lasat, de asemenea, o antipatie fata de Paris, cel mai mare oras din regat si centru guvernamantului regal. Cand a inceput sa conduca Franta in 1661, Ludovic a decis sa construiasca un palat regal departe de Paris. In 1682 a mutat guvernamantul la Versailles, in Sud-Vest-ul Parisului.
Fronda in imagine, printul de Cond, conducand Fronda in iulie, 1652.

Ludovic s-a casatorit din necesitati diplomatice. Majoritatea natiunilor din Europa au declarat pace in 1648, sfarsind astfel Razboiul de 30 de Ani. Razboiul dintre Franta si Spania s-a continuat pentru inca un deceniu deoarece nici una dintre partile implicate nu vroia sa accepte progresele facute de cealalta. In 1659 Mazarin a reusit in sfarsit sa concluzioneze un pact, Pacea de la Pirinei, care recunostea castigurile teritoriale franceze. Pactul a fost definitivat in 1660 cu casatoria dintre Ludovic si Maria Tereza, cea mai mare dintre fiicele regelui Filip al IV-lea al Spaniei. Casatoria a fost definitivata printr-un tratat ce excludea in mod explicit mostenitorii Mariei de la mostenirea coroanei Spaniei odata ce Fillip ii platea acesteia ceea ce I se cuvenea de drept ca fiica a regelui. Oricum, mostenirea completa nu a fost platita niciodata. In consecinta, Ludovic a refuzat sa renunte la pretentia familiei sale asupra mostenirii spaniole, pretentie care avea sa influenteze politica Frantei mai tarziu, in domnia lui.

Monarhia absoluta Dupa moarte lui Mazarin in 1661, Ludovic a declarat ca din acel moment el avea sa conduca Franta fara vreun ministru principal, ceea ce nu mai facuse nici un rege francez. El a incercat sa conduca sub forma unei monarhii absolute, crezand ca puterea sa ca rege venea de la Dumnezeu si ca numai el raspundea in fata lui Dumnezeu. Un monarh absolut nu isi impartea puterea in institutii representative ca Statele Generale, care nu a fost niciodata convocata in timpul domniei lui Ludovic, si nici cu curtile judecatoresti, ca Parlamentul. Chiar si asa, el era obligat sa conduca spre binele poporului sau. In timp ce Ludovic isi asuma respinsabilitatea pentru deciziile luate, el a inteles ca trebuia sa conduca in conformitate cu legea si cu obiceiurile regatului. El se consulta pe larg cu nobilii si ministrii sai si se intalnea saptamanal cu membrii consiliului sau cel mai inalt. A creat in cabinet ne-formal, care a fost condus de Jean-Baptiste Colbert, ministrul de finante. Oricum, sistemul monarhiei absolute a accentuat rolul regelui, astfel incat nici un monarh nu a reusit mai bine ca Ludovic al XIV-lea sa creeze o imagine de monarhie. El si-a luat ca emblema soarele, si s-a legat de aceasta imagine radianta. Portrete, sculpturi, si gravuri care il prezentau ca pe zeul soarelui din mitologia greaca, Apollo, erau facute in toate atelierele pariziene. Maretia regelui devenise si tema predicilor, poeziilor si dramelor. Viata de la curte si cultura Splendidul palat construit la Versailles aintre 1661 si 1689 a fost umplut cu imagini aratand Gloria lui Ludovic. La acest palat au muncit mai mult de 30.000 de oameni, si a fost un proiect care a epuizat tresoreria regala timp de decenii. Cheltuielile nu cuprindeau numai constructia propriu-zisa, dar si rauri ornamentale, care tasneau in fantani cu apa proaspata, si plantarea unor portocali pentru a masca mirosul de canalizare care nu se putea elimina complet. Nici un ambassador strain, nobil sau cetatean de rand nu putea sa intre in acest nou centru de guvernamant fara a fi nimicit de catre reprezentantii puterii lui Ludovic al XIV-lea. Regele s-a mutat la palatul de la Versailles in 1682, ocupandu-l cu familia sa in continua crestere, oamenii de la curte si cu amantele lui. Versailles nu insemna numai un centru de putere pentru Franta, ci si o inflorire renascentista in timpul lui Ludovic. Chiar daca regelui ii lipsea pana si o educatie artistica de baza, el a sponsozirat lucrarile multor artisti, scriitori de teatru si arhitecti. Si, mai mult, chiar parasise Parisul in favoarea Versailles-ului, a contribuit la reconstruirea acestuia dupa ce Fronda a fost suprimata. Proiectele de constructie vizau si adaugarea unei noi aripi palatului Louvre, construind Les Invalides (acum: Le Dom des Invalides) ca adapostire a veteranilor, si Oservatorul, pentru noi ocupatii stiintifice. Toate acestea erau proiectate de arhitecti francezi in traditia clasica. Printre figurile lliterare, marii scriitori de teatru Molire si Jean Baptiste Racine au fost patronati de regalitate. Poate cel mai important lucru a fost, sub influenta lui Colbert, crearea celor trei academii franceze, care mai tarziu au devenit parte a lInstitut de France, unde se studiau artele fine, limbile si stiintele: LAcadmie des Beaux Arts (1648), LAcadmie des Inscriptions et Belles Lettres (1663) si LAcadmie des Sciences (1666). Ultima presupunea studiul experimental al astronomilor francezi, a chimistilor si a fizicienilor, si ajuta la coordonarea si propagarea descoperirilor lor. Inceputurile domniei In prima parte a domniei lui, Ludovic a avut trei obiective: sa reorganizeze

administrarea si guvernamantul, sa refaca tresoreria aproape goala la acea vreme si sa stabileasca granite care sa le poata apara impotriva atacurilor inamice. Pentru inceput, Ludovic a incercat sa consolideze controlul central asupra armatelor din departamentele, regiunile si ducatele care alcatuiau Franta. In acest scop, el a repus in practica serviciile intendentiilor regionali (ofiteri de intendenta/administratie), ofiteri care erau trimisi in provinii cu intructiuni pentru a stabili ordinea si justitia regala. Chiar si asa, agenii regali, intendentii lucrau indeaproape cu nobilimea locala si institutiile legale pentru a stabili o administratie eficienta. Puterea insuportabila a aristocratilor locali a fost pusa sub semnul intrebarii tot datorita intendentilor, care chiar lucrau in numele justitiei, ei neavand nici un interes personal local. Ei au organizat de asemenea forte de ordine loale, pentru a opri revoltele si rebeliunilie, care erau o parte constanta a vietii politice din secolul al XVII-lea.

Ludovic al XIV-lea domnia lui a devenit modelul monarhiei absolute din secolul al XVIII-lea -

Domeniul finantelor a fost lasat de Ludovic in mainile lui Colbert. Ministrul de finante a fost pus fata in fata cu descurajanta sarcina de a mari bugetul unui rege care avea gusturile cele mai scumpe ale razboiului si constructiei. Realizand ca taxele obisnuite erau deja prea mari, Colbert a lucrat pentru a gasi alte surse de venit regal, in special obtinute din comert. O astfel de sursa erau taxele de import. O astfel de taxa ar fi marit veniturile, in acelasi timp protejand bunurile franceze de competitia straina, facand astfel produsele importate mai scumpe. Tot Colbert a vazut coloniile franceze ca o posibila piata pentru produsele franceze.

Aceste idei, numite mercantilism, au fost baza unei reveniri economice in anii de mijloc ai domniei lui Ludovic. Taxa protectoinista a permis si dezvoltarea unor noi industrii. Acestea, la randul lor, cereau muncitori calificati, care urmau a avea un salariu mai mare. Salariile mai mari permiteau marirea taxelor, in special in cadrul segentelor mai sarace din societate. Incurajarea manufactuilor facute in casa a dus la o imbunatatire a transporurilor. Astfel au fost construite drumuri, au fost dragate rauri pentru a le fce navigabile, si au fost, de asemenea, construite primele canale ale Frantei.

Pentru a extinde comertul maritim, Colbert a incurajat cetatenii francezi sa stabileasca diferite companii private de comercianti, lucru pe care olandezii si

englezii il facusera deja. De exemplu, in 1664 a fost stabilita West Indies Company pentru a exploata coloniile franceze din Caraibe, si East Indies Company pentru comertul din India. Desi Franta era un nou venit in cererea de produse si piete pentru comertul pe distante lungi, companiile franceze au obtinut, incetul cu incetul, o parte din castigurile oferite de colonii. Tot pentru a facilita comertul maritim, Colbert a marit marina franeza, care a crescut de aproape zece ori intr-un sfert de secol. Marina era si o arma de razboi. De-a lundul secolului al XVII-lea Franta a luptat penru suprematia militara. Desi era cel mai mare stat de pe continent, cu o populatie de 19 milioane de locuitori, franta era inconjurata de catre stapanirile spaniole si ale Habsburg-ilor austrieci. Familia de Habsburg controla Spania, Austria si cea mai mare parte din Tarile de Jos (care astazi sunt sub numele de Belgia, Luxembourg si Olanda), dar si la fel de mult din Germania si Italia. Desi puterea Habsburg-ilor trecuse de apogeu, inca mai ameninta securitatea franceza. In concluzie, Ludovic a acordat toata atentia teburilor militare. El a lucrat cu ministrul sau Michael Le Tellier si cu fiul lui Le Tellier, Marchizul de Luovois, pentru a construi apararea franceza. Ei au marit capacitatea armatei franceze de la 100.000 in 1661 la 300.000 in 1688 si la 400.000 in 1702. Au construit de asemenea fortificatii la trecerile peste rauri si la orasele cu rol strategic deja cucerite, in specialde-a lungul Rhin-ului. Expansiunea puterii franceze in Europa Desi Ludovic a visat la o mostenire franceza pentru urmasii sai, politica sa militara nu era sa mareasca teritoriile franceze. Primele sale razboaie le-a luptat in wcopuri de aparare pentru a proteja granita de nord a Frantei si pentru a indeparta Spania de orasele cu rol strategic. Ludovic a luptat in Razboiul de Devolutie pentru a-si sustine pretentiile asupra unei parti din posesiunea Spaniei, dupa ce tatal sotiei sale, Filip al IV-lea a murit. Ludovic cerea proprietatea spaniola din Tarile de Jos in schimbul mostenirii care Filip nu o mai platise. In speranta de a pune in siguranta mai multe granite cu rol de aparare ale Frantei, el a invadat regiunile Spaniei din Tarile de Jos, intentionand sa isi execite controlul asupra celor mai importante fortarete. A reusit sa captureze numeroase orase pana cand Tratatul de la Aix-la-Chapelle a incheiat luptele in 1668. Ludovic a inapoiat o mare parte din teritoriile capturate, dar nu si cele mai importante orase de langa granita franceza. Tratatul prevedea controlul francez asupra Tarilor de Jos dupa moartea lui Carol al II-lea, succesorul lui Fillip al IV-lea. Agresiunea Frantei in acea zona a dus la deteriorarea relatiilor cu Olanda. Olandezii au luptat timp de zeci de ani impotriva Spaniei pentru a evita invazia in tara lor. Ei nu doreau sub nici o forma sa permita francezilor sa puna aceeasi amentinate asupra lor, ocupand teritoriile de la granita. Rezultatul acestei nemultumiri a fost razboiul din tarile de Jos (1672-1678), timp in care Ludovic a demonstrat (din nou) eficacitatea puterii franceze. Doar intr-o campanie scurta, Ludovic a reusit aproape total sa cucereasca Olanda. Pentru a se apara, olandezii au dat drumul apei sa curga prin baraje, inundandu-si regiunile rurale, si convertind Amsterdam-ul intr-o insula virtuala. Deoarece armata lui Ludovic nu putea inainta, au inceput sa negocieze un armistitiu. Dar sfarsitul razboiului a fost abia in momentul in care Spania si Austria sau aliat cu Olanda, iar Ludovic a semntat un tratat cu Anglia in 1670 care presupunea ca marina acesteia sa ramana neutra. Razboiul ramasese acum o imbinare de retragere si supratensiune tranzistorie. Nici una din parti nu a putut avea o victorie

decisive, iar ambele erau epuizate din punct de vedere financiar, care, in ultima instanta, a dus la un tratat spre incheierea definitive a razboiului. Prin pacea de la Nijmegen din 1678, Ludovic a obtinut un perimetru cu rol de aparate in jurul mostenirii cuvenite. In conformitate cu achizitiile strategice din tarile de Jos, fortele franceze au luat si regiunea Franche-Comt, din est, in defavoare Spaniei. Sfarsitul acestui razboi a insemnat apogel puterii lui Ludovic, dar pretul platit era pe masura: intreaga Europa (cea demna de a fi luata in considerare, desigur) s-a unit impotriva lui. Atacul asupra Olandei a creat consecinte grave pentru Franta in momentul in care conducatorul William de Orange a devenit Regele William al III-lea al Angliei, in 1689. Inceputul declinului In 1685 Ludovic a facut un pas care a socat natiunile protestante ale Europei, si a afectat profound Franta. Desi Franta era o natiune catolica, ea continea o semnificativa minoritate protestanta, cunocuta sub numele de hughenoti. In 1598 regele francez Henric al IV-lea a incheiat Edictul de la Nantes, care le permitea hughenotilor sa isi pastreze religia si le garanta acesora drepturi civile. Le dadea, de asemenea, anumite orase fortifiate, ca mijloc de aparare. Desi relatiile dintre catolici si protestanti nu erau intotdeauna atat de pasnice, orasele protejade de cate Edictul de la Nantes s-au dezvoltat semnificativ. In aceste orase locuiau mestesugari hughenoti foarte priceputi, care erau o parte integrala din programul economic al lui Colbert. Catolicismul personal al lui Ludovic nu presupunea nici un fel de toleranta. Inca de la inceputul domniei sale a incercat sa sustina convertirile demoland bisericile si scolile protestante si permitand violenta catolicilor impotriva comunitatilor protestante. In 1685 Ludovic a revocat Edictul de la Nantes si a interzis credintele protestante. In consecinta, mai bine de 200.000 de hughenoti au parasit Franta decat sa se converteasca la catolicism. Ei sau restabilit pe tot cuprinsul continentului, dar majoritatea au mers in Olanda si Anglia, unde erau vazuti ca martiri. Pierderea multora dintre cetatenii productivi au dus la scaderea considerabila a economiei Frantei. Prin mijlocul anilor 1680 Regele Soare incepuse sa-si piarda din stralucire. Mazarin il invatase sa lucrere cu rigurozitate, iar Ludovic a mentinut un program extrem de aspru toata viata lui, nepasandu-I de micile boli si ignorand sfatul medicilor sai. Pana la urma, in urma ruperii unui brat a incetat sa traga de el cum o facea pana atunci, iar guta a pus capat lungilor sale plimbari prin Versailles. El se deplasa pana la tron cu ajutorul scaunului cu rotile, iar in rest numai cu trasura. In 1683 a murit prima lui sotie, si Ludovic s-a insurat in secret cu amanta lui de multi ani, Francoise dAubign, Marchiza de Maintenom. In 1711 el a indurat tragica moarte a celui mai mare dintre fii sai, iar un an mai tarziu cea a celui mai mare dintre nepotii sai.

Razboaiele europene Ultimele trei decenii din domnia lui Ludovic au fost numai vremuri de razboi. Franta era recunoscuta ca puterea dominanta din Europa, iar aceasta putere ameninta alte natiuni. Puterile catolice, in special Austria, se temeau de controlul lui Ludovic asupra posesiunilor spaniole. Intre timp, statele proestante, mai ales Anglia si Olanda, se temeau de reinceperea luptei religioase.

A. Razboiul Ligii de la Augsburg Pentru a se opune agresiunii Frantei, Anglia, Olanda, Danemarca si Austria au format Liga de la Augsburg, numita si Marea Alianta, in 1689. Razboiul Ligii de la Augsburg (1688-1697) a pornit de la o complicata disputa pentru o mostenire intre Ludovic si Sfantul Imparat Roman al Austriei Leopold I. In ultima instanta, fortele franceze au navalit de-a lungul Rhinului si au capturat importante orase germane, cu rol strategic. Aliatii europeni au lovit inapoi, astfel incat in putin timp ambele parti implicate aveau pe campul de lupta armate cu peste 400.000 de soldati. Principalele zone ale bataliei au fost partea Tarilor de Jos care apartinea Spaniei (din nou), unde orasele fortificate au fost asediate timp de ani intregi iar orasenii au fost infometati pana la supunere. Chiar daca Ludovic a avut cateva succese mai importante fortele sale au invadat Spania si au ocupat Barcelona in mare, lupta nu a avut nici un final clar. William de Orange, presimtind o invazie franceza in Olanda, a dezvaluit cateva dintre cele mai importante orase fortificate ale Frantei. Razboiul a imputinat resursele franceze pana in pragul falimentului. Ludovic a concentrat toate resursele pe planul militar, si a luat taranii muncitori in serviciul militar. Foametea resultata atat in 1692 cat si in 1694, precum si necesitatile financiare ale razboiului imposibile oeratiunile de schimbare a soldatilor. In zonele rurale au izbucnit revolte, iar intendentii au raportat o nemultumire in masa. Intr-un tarziu, Ludovic a fost nevoit sa aleaga pacea. Prin Trataul de la Ryswick din 1697 Frantei i-a revenit teritoriul Alsaciei, dar in schimbul tuturor oraselor ocupate in Tarile de Jos si Spania. B. Razboiul de succesiune la tronul Spaniei Ludovic dorea sa recupereze orasele deoarece devenise clar ca familia sa va mosteni o parte din posesiunile Spaniei. Regele Carol al II-lea al Spaniei nu avea nici un mostenitor de sex masculin, iar sanatatea sa sugera ca nu mai avea prea mult timp de trait. El controla un vast imperiu care continea America Latina, numeroase insule din Caraibe, Tarile de Jos, cu exceptia Olandei, parti din Italia, precum si Spania propriu-zisa. Interesul lui Ludovic in mostenirea spaniola era mai presus de bani si glorie. Preocuparea lui era ca daca teritoriile spaniole ar trece intacte in posesia habsburg-ilor, ar insemna o mare amenintare la adresa securitatii Frantei. Amenintarea ar creste, deoarece Austria ar deveni cea mai mare putere teritoriala din Europa, cu posesiuni pe trei parti ale Frantei. Astfel, cand Carol al II-lea a lasat prin testament imperul sau nepotului lui Ludovic, Filip, ducele de Anjou, Ludovic era hotarat ca Franta sa lupte ca situatia sa ramana asa. Filip a ajuns, in 1700, Filip al Vlea de Spania. Razboiul de succesiune la tronul Spaniei (1701-114) a fost cel mai brutal si mai costisitor dintre incursiunile militare ale lui Ludovic. Pentru prima data dupa un secol armata Franceza pierdea batalii, cele mai cunoscute fiind cu John Churchill, Primul Duce al Malborough-ului, la Batalia de la Blenheim (care este acum in Germania), in 1704, si la Ramillies (care este acum in Belgia), in 1706. Luptele au clarificat faptul ca Franta nu avea cum sa castige controlul asupra teritoriilor spaniole din Tarile de Jos (acestea au fost cedate, in final Austriei), dar au aratat si ca aliati nu aveau cum sa-l indeparteze pe Filip de la tronul Spaniei. Realizand situatia in care se aflau (fara nici o miscare, fara nici un viitor), natiunile implicate in razboi au inceput sa lucreze la o formula acceptabila pentru stabilirea pacii, la care au lucrat aproape la fel de mult pe cat a durat lupta propriu-zisa. Pacea de la Utrecht il recunostea pe Filip ca rege al Spaniei, dar impartea teritoriile Spaniei

in asa fel incat sa creeze un echilibru intre Franta si Spania, Austria si Marea Britanie. S-a mai stabilit ca Franta si Spania nu se vor uni niciodata ca o singura monarhie. Ludovic al XIV-lea a murit in 1715, imediat dupa sfarsitul razboiului. A fost urmat la tron de stranepotul sau Ludovic al XV-lea. Evaluare si mostenirea Regelui Soare Intr-o lume in care teritoriile, puterea si bogatia erau privite sa supremul tel existenital, Ludovic al XIV-lea a fost recunoscut ca un rege minunat. El a transformat Franta in natiunea dominanta a Europei, i-a extins granitele, si si-a lasat mostenitorii intr-o pozitie sigura. Ludovic a atins apogeul in anii 1670, iar in urmatoarele patru decenii a protejat tot ce a obtinut impotriva unei Europe unite impotriva lui. In cele din urma si-a realizat si visul de a vedea un Bourbon la tronul Spaniei. In timpul domniei lui Ludovic, Franta si-a consolidat administratia coloniilor si a comertului, devenind o putere mondiala. Pe plan intern, Ludovic a centralizat controlul guvernamental in toate regiunile tarii, incorporandu-si teritoriile castigate intr-un stat unificat. Pe de alta parte, a provocat controverse cand a numit religia catolica singura permisa in Franta, anuland edictul de la Nantes si reprimand religia protestanta. Din nefericire, multe dintre politicile lui Ludovic, atat interne cat si externe au ingreunat mult viata oamenilor de rand, multi dintre ei suferind de foame, parasindu-si casele, sau traind cu teroarea de persecutie. Ludovic al XIV-lea a dorrit sa aduca glorie Frantei si dinastiei lui, si a murit crezand ca asta a facut.

Versailles, in 1675.

urtea regala Grotto de Thetis, de la Palatul