Experiente Ayahuasca 5, 6, 7 Experienta 5 Dupa exact 3 luni de la experienta 4 am avut norocul, sansa, karma, meritul (desi nu stiu de ce)

sa am parte din nou de experienta ayahuasca. Despre primele 4 experiente am vorbit aici. Experienta am avut-o astazi, deci inca sunt sub efectul ayahuasca cand scriu. De data aceasta am simtit sa scriu acum cat inca am unele amintri proapsete, deoarece am trait mult, mult, mult si aproape insuportabil de intens. Am primit mult mai mult decat pot intelege cu mintea asta limitata si fragmentatoare pe care om am. Vreau sa notez acum, inainte sa intru in alte experiente. Ca si spatiu al experientei a fost exact acelasi ca si in primele doua, doar ca de data asta am reusit sa am o priza de constiinta completa si permanenta in timpul experientei fara sa pic in inconstienta din datile trecute. Diferenta cred ca a facut-o faptul ca am luat doar o singura doza si am urmarit sa stau in postura de meditatie, fara sa ma sprijin si cu coloana cat mai dreapta. Datile trecute am stat in orice pozitie mi s-a parut confortabila atunci. De data aceasta am respectat dieta asa cum mi-am propus, pentru 8 zile si am mai si meditat din cand in cand deoarece am simtit sa o fac. De data asta au fost alti samani, iar cantecele lor mi s-au parut mult mai armonioase si mai vindecatoare si in consecinta si calitatea experientei s-a schimbat. Intentia mea si de data asta a fost intital sa aflu cine sunt si apoi in timpul ceremoniei pe masura ce mai fumam mapacho mi-am formulat si alte intentii, cum ar fi sa simt iubirea si sa ma contopesc cu Dumnezeu. Ca de obicei, efectul a inceput sa se resimta gradat cu furnicaturi din ce in ce mai accentuate in tot corpul dupa mai bine de 45 de minute, zic eu. Nici de data asta nu am vomat. Gradat granitele corpului fizic au devenit tot mai difuze si in curand a inceput forfota exterioara. In special sunetele ... Tare mult mi-as dori sa am un reportofon sa inregistrez sa vad ce a fost sunet real si ce a fost numai perceptie subtila. In afara pareptiei vizuale, in zona de la periferia exterioara a campului meu vizual, atat in stanga cat si in dreapta, dar uneori si in spate am auzit adeseori sunete ciudate, scartaituri, pacanituri, bufnituri, rasete stidente, bufnituri in ras sau batjocoritoare (parca eram observat si se faceau mistorui de fraierul care se chinuia sa se concentreze) soapte, multe soapte, gemete, tanguiri, si franturi de conversati care incepeau scurt si se terminau brusc, dar parca toate menite sa ma tracaseze si ma perturbe. Oricum, faptul ca le percepeam atat de clar , atat de apropiate imi trezeau frica. De asemenea in timpul ceremoniei am mai auzit si fel de fel de bufnituri pe acoperis sau in lambriul de pe pereti, ca si cum am fi fost intr-un asediu subtil. Ca o intelegere mentala a ceea ce cred eu ca erau cea mai buna reprezentare ar fi corpuri astrale dezcarnate din zona astralului inferior care ma bantuiau sau se perindau prin zona. Cand intorceam capul sa ma uit nu vedeam nimic. Doar mai tarziu, cand deja deliram vedeam ba pe vecinul de langa mine, ba pe altii care veneau pe langa mine si se foiau de colo colo si nu eram sigur daca sunt reali sau doar spectre. Odata ca sa ma asigur l-am atins usor sa vad ca are consitenta si avea. Oricum, sunetele imi ridica si acum parul pe ceafa cand mi le amintesc. Parca ma uitam la un film de groaza. Apoi a inceput vizualul. Vedeam foarte clar, din nou reteaua energetica (asemanatoare celei din desenele lui Alex Grey doar ca mai intuecata si intr-o vibratie continua si oscilatie mii de particule, bule, romburi si fire pulsand si vibrand cu o frecventa incredibila intr-un iures ametitor cu care incet incet am inceput sa ma contopesc. Incet incet ma dizolvam ca si individ. Acesta minte prin care ma intrebam cine sunt se dizolva si ea, iar senzatia de eu, aici si acum, undeva intr-un anumit timp si spatiu s-a dizolvat si ea. Insa senzatia nu era una placuta. Simteam ca ratacesc in acest iures energetic haotic si efervescent, care in ceremonie parca mi s-ar fi spus la modul telepatic cumva, ca ar fi un fel de malaxor al sufletelor si apoi

mi-a aparut si un fel de instalatie ciudata, ca in Matrix, in care sufletele erau imbuteliate intrun fel de recipiente de sticla si apoi trimise in univers parca. Tot acest vortex energetic mi s-a parut impersonal, rece, mecanic ... cam cum erau masiniile din Matrix, actionate de o inteligenta sau o programare fara compasiune sau iubire. Acest camp energetic al sufletelor ratacite l-am perceput ca pe un fel de purgatoriu sau iad (samanul mi-a confirmat ca am fost in iad). Din cand in cand reveneam in corp sa-mi mai indrept spatele. Imi simteam partial si corpul fizic, cu durerile lui, dar prea putin importante, dar totodata eram transportat in acea viziune. Starea de rau fizic a existat si in aceasta experienta insa cu o intensitate mai redusa decat data trecuta. Simteam ca experienta era generata de un vortex pulsatoriu din abdomen. Eul intrebator, mintea dornica sa inteleaga si corpul fizic au fost dizolvate complet pentru o buna bucata de timp pe care nu o pot preciza si am fost prezent in acea experienta ca un martor tacut fara o perceptie a unui eu prezent undeva in timp si spatiu sau ca acea experienta mi i se intampla mie, sau unui unui eu anume (chiar daca acum imi amintesc de ea si va relatez). Acum judacand lucrurile cu mintea asta limitata consider ca am trait din nou moartea fizica si a egoului si m-am contopit cu tot ce este. Insa nu am avut o senzatie de beatitudine, fericire sau reintoarcere acasa sau la sursa, ci o stare neutra, dar prins in menghinele unei forte implacabile, fara liber arbitru dupa aia mi-am amintit de legea rezonatei care atrage sufletele inconstiente dintr-un corp in altul, fara sa li se dea puterea de a alege unde se incarneaza. La un moment dat am redevenit constient de realitatea 3d obisnuita si incercam sa o integrez in constiinta aceea a integralitatii, sa-i gasesc locul. Mi-a venit in minte o imagine gen un fel de rola de film desfacut, intre miliarde de alte role de filme cu care eul acesta, egoul acesta probabil rezona. Am simtit enorma suferinta existenta in acesta varianta a realitatii, ca un substrat de fond si am oftat din greu pana la lacrimi aproape percepand cum aproape in intreaga mea viata am indurat din greu aceasta suferinta, inghitind la nesfarsit aceasta realitate aparent implacabila. Nu stiu daca si altii simtiti ca mine insa adesori ma surprind observandu-ma ca un martor tacut si neimplicat in viata acestui personaj, egoul meu, acest complex corp-minte, cu care ma identific in mod obisnuit. Toate experientele prin care trec, le percep adeseori ca straine mie sau ca ma uit la un film in care eu nu sunt cu adevarat implicat. Probabil ca asa si este si o astfel de atitudine e bine sa fie cultivata mai des, insa experienta ayahuasca o simti in toti rarunchi, te aduce profund in experienta, nu te mai uiti la filme, esti una cu experienta intr-un mod foarte personal si direct. Toate interpretarile mele de acum sunt supuse subiectivismului egoului si a intelegerii limitate pe care o am momentan. Una dintre intelegerile profunde care mi s-au revelat au fost ca de fapt nu stiu nimic cu adevarat desi am impresia ca stiu. Toata teoria si tomurile de carti citite palesc in fata experimentarii acestei dimensiuni care mi-au zguduit pana in temelii asa zisele intelegeri despre ce inseamna realitatea. Am simtit ca mintea estea acea ceasca de apa care vrea sa cuprinda oceanul. In realitate nu inteleg nimic ci ma joc cu conceptele care-mi dau un sentiment de siguranta si falsa intelegere. Cert este ca in acest moment, mi-este tot mai greu sa indentific ce este realul sau ce este realitatea. Mi-as fi dorit sa percep acea iubire care este singura reala si sa vad ca restul este iluzie, dar nu a fost asa. M-am perceput sufletul ca fiind ratacit undeva in infintatea existentei, undeva parca intr-un vid cosmic infinit si nu aici. De aceea nu pot afirma ca simt iubirea cu adevarat. Mi-am dorit cumva instinctiv sa am din nou suflet si sa simt din nou iubirea. Sufletul mi s-a oferit cumva, intr-o alta viziune, in ceva asemanator cu acele capsule de sticla de pe linia de asamblare a sufletelor. Sufletul era parca un fel de sfera rosie, energetica care mi s-a bagat in piept si cumva mi s-a spus ca acum am din nou suflet insa nu am simtit iubirea. La un moment dat, dupa alte experiente, am simtit doua maini energetice calde cum imi masau cumva pieptul in zona inimii incercand sa resusciteze cumva inima, anahata sau acel suflet , nu stiu. Desi simt si in viata normala aceasta apasare si durere generatoare de

nefericire aproape continua in viata mea (cu care m-am obisnuit insa, dar nu-i mai dau asa importanta, devenind un fel de a doua natura) atunci intensitatea cu care resimteam aceasta durere surda era coplesitoare. Insa nu am simtit ca am depasit-o sau ca m-am vindecat in vreun fel ci pur si simplu am remarcat cat de intensa este si cred ca aceasta nefericire este izvorata din faptul ca nu simt ca iubesc nimic, pe nimeni si nimic, in aceasta existenta, cu adevarat. Nimic nu ma pasioneaza si nu ma faca sa iubesc cu adevarat. La un moment dat, a venit si sotia langa mine sa fie alaturi de mine in experienta insa am realizat ca desi suntem aparent impreuna pe cale, suntem extrem de singuri in experientele noastre. Ea percepe o cu totul ala dimensiune si realitate, eu alta. Parem impreuna, dar in realitate suntem pe cai diferite si totusi una la un nivel mai adanc al existentei. Ea mi-a spus ca e alturi de mine, iar eu , cufundat fiind in acea stare de dizolvare pe care o percepeam inca foarte accentuat am intrebat-o: Care tu? Unde te termini tu si unde incep eu? Care eu? Ce si cine sunt eu? Ea a mai spus ceva de genul ca suntem impreuna si avem o relatie, iar eu am zis, ca din starea de unitate in care existam alegem uneori sa experimentam o relatie cu o alta particica aparent fragmentata (in mintea ei) din acea existenta, insa in realitate nu exista relatie deoarece noi suntem una. Oricum, oricat incercam sa conceptualizez si sa intelectualizez exeprienta, cuvintele erau cu greu banguite si limitative si mereu repetam si dadeam din cap : Nu mai stiu nimic, nu mai stiu nimic , nu mai stiu nimic ... Simteam clar cum cuvintele fragmenteaza, fragmenteaza, fragmenteaza, divid experinta, limitand-o , ciuntind-o , redimensionand-o sa incapa in conceptele noastre limitate. Dupa vreo 3 ore, ceremonia samanica practic a incetat pentru majoritatea , insa la mine era abia la jumatate. A tinut vreo 5-6 ore foarte intens. Desi nu dormisem de vreo 2 nopti cum trebuie am reusit sa raman lucid pana la capat chiar daca un ultimile doua ore am fost intins. Dupa cele 3 ore ale ceremoniei oficiale, timp de vreo ora cat timp oamenii iesieau din sala si tot vorbeau despre experienta lor i-am vazut cum singuri isi fac rau vorbind despre experientele lor, diminuandule enorm, plus ca ne perturbau si noua expereinta celor care inca eram prinsi in ea. Uneori am perceput cu coada ochiului, o lumina ca de candela undeva in stanga mea, cam la 50 de cm de umarul meu stang, dar cand ma uitam nu vedeam nimic. De vreo doua ori am simtit ca am ca niste aripi mari, insa nu stiu de ce fel, daca sunt de inger, de pasare, de dragon sau liliac. La un moment dat am perceput si ceva care semana cu o fiinta cu forma de planta, dar nu sunt sigur ca era spiritul ayahuasca sau altceva. Avea aliura unui ciuline de camp si avea o atitudine batjocoritoare si un ras de vrajitoare, ca in desene animate. O faza ciudata careia nu-i inteleg rostul este momentul cand samanul a venit si mi-a cantat. El purta pe el un fel de roba cu modele geometrice , specifice samanilor shibipo. La un moment dat am vazut cum a aprins o lanterna in spatele acelei robe si a inceput niste pase foarte rapide cu mainile prin aer. Modelul acela geometric, in momentul in cand a fost luminat cu lanterna, parea animat si plin de fractali si aveai senzatia ca era vorba de aura samanului, dar era doar o iluzie optica. Nu inteleg rostul acestei iluzii induse. Oricum vedeam si fara acea smecherie , grila energetica. Cert este ca prezenta samanilor era pentru mine in acele momente un fel de ancora in realitatea asta, deoarece sentimentul acela ca te pierzi in necunoscut si forta cu care esti rupt de aceasta lume imi dadeau o stare de frica, deoarece cufundarea in acea energie nu era de loc placuta, ci plina de suferinta. Stand in meditatie coprul mi se balansa si simteam ca acest balans imi aduce un plus de centrare si linistire. In forul meu launtric percepeam acest balans destul de fin, insa mi s-a spus ca era destul de accentuat. Nu am realizat acest lucru. La nivel rational acum am mai multe intrebari decat raspunsuri si inca nu pot confirma cu certitudine ca tot ceea ce am experimentat nu este decat o halucinatie sau ceva indus de chimia creierului. In faza in care ma aflu acum inca nu sunt convins ca ayahuasca imi face bine sau rau. Nu sunt convins inca ca intreaga ceremonie nu este una de invocatie a demonilor (draconienilor, reptilienilor), mai ales ca astazi am auzit-o pe samanita (Amalia) vorbind o

limba extrem de ciudata, iar perceptia mea subiectiva, era ca si cum ar fi dat raportul unei entitati invizibile. In plus, una din participantele de azi, parca tocmai sa-mi confirme unele temeri, mi-a spus ca l-a vazut pe D., unul dintre samani, ca fiind reptilian in realitate. Nu stiu daca aceasta realitate nu este un virtuala defapt, iar noi nu suntem decat niste corpuri ce putem fi posedate oricand, ca in filmul Avatar. Vreau sa simt si sa inteleg iubirea adevarata daca asta exista cu adevarat. Nu stiu, insa merg cu incredere mai departe inca una sau doua ceremonii (maine si poimaine) si sper sa fiu mai pozitiv si mai optimist dupa asta. Momentan nu sunt ... dimpotriva. Aceasta constientizare a morti si a faptului ca sunt atat de nepregatit de ea, m-a inspaimantat. In aceasta clipa ma simt complet debusolat si descentrat si efectiv nu stiu in ce directie sa o apuc. Uneori imi doresc sa uit toate astea si sa ma intorc in ignoranta. Mi-e mai frica de intuneric si de moarte decat oricand in viata mea si vreau sa mi le depasesc. Nu stiu exact ce sa fac si cum sa fac, sa-mi fie mai bine si sa-mi gasesc linistea. Momentan pentru mine, acum, aceasta constiinta unificata, mi se pare terifianta deoarece o simt atat de singura si intr-o disperata dorinta de a uita aceasta realitate, cufundandu-se complet in uitare, in jocul formelor. Nu am simtit nicio fericire sau beatitudine in a fi una cu aceasta realitate. Nu am simtit vreo prezenta inteligenta sau iubitoare si nici vreo bucurie sa ma scufund in oceanul unificarii. DIN PACATE NU AM SIMTIT NICIO IUBIRE! Asa ceva nu le doresc sa simta nici dusamnilor mei ... Simti ca nu exista scapare, nicio fericire, nicio eliberare ... ci doar chin fara sfasit intr-o lume mecanica fara sens. Bine macar ca am inteles ceva din aceasta experienta. Ramane sa mi se confirme ca exista si un dram de realitate in ea. Gandesc negativ? Poate ... asa zice samanul, ca din cauza asta traiesc in iad, ca nu am incredere si ca nu gandesc pozitiv. Personal cred ca sunt sincer cu mine insumi. Experienta 6 Aceasta a fost pe departea cea mai extraterestra experienta din viata mea. Am luat tot o doza si dupa aproximativ 45 min o ora au inceput sa apara primele simptome. Amortirea gradata a corpului si la un moment dat, brusc dispar toate sunetele pentru cateva secunde si o prezenta isi face aparitia si acum realizez ca de fiecare data e aproape la fel: pe partea stanga a capului meu, la cativa cm de mine apare ca un fel de masinarie de culoarea smaraldului , cu o forma rotunjita, cam de 10x10 cm, in interiorul careia se vad tot felul de lumini si culori si mecanisme in parte organice, in parte mecanice care incep sa ma scaneze in cele mai mici detalii, in special partea capului. Senzatia este asemanatoare celei pe care o traieste Neo cand se trezeste in Matrice si vine acel robot in zbor si ii scoate cablurile. Aceeasi senzatie impersonala ... parca ar fi venit sa verifice cine sunt si apoi sa ma deconecteze de la matrice ca si cum as fi murit cumva. Cert este ca acesta marcheaza inceputul calatoriei de fiecare data. Nu stiu ce se intampla cu masinaria, unde dispare, insa aproape imediat incepe tumultul, forfota energetica. Spatiul se anima brusc si simt prezenta multor entitatii si energii. De asemenea multe sunete. De aceasta data nu am mai auzit acele voci ciudate, ci gemete, mugete si tot felul de sunete ale infernului. Simt ca delirez tot mai puternic, iar cu ochii deschisi vad tot mai defazat si mai incoerent. Nu ma pot concentra pe exterior si urmaresc sa raman in experienta prezent in interior. Cantecul samanilor acopera partial freamatul general. Incet incet imi dispare simtul identitatii si mintea obisnuita este tzandari. Nu-mi mai amintesc exact momentul, dar de aceasta data mi-o amintesc pe Ayahuasca ..sau cred ca e ea. De ficare data are o intrare scenica in campul constiintei mele foarte jucausa, dar totodata mareata si in forta insotita de niste sunete si pocnete specifice, de nereprodus. O percep ca pe o fiinta cristalina de smarald, foarte fluida si extrem de stralucitoare, de o frumusete incredibila. Miscarile ei sunt asemanatoare unui sarpe iar senzatia este ca nu este de pe aceasta planeta. Este o prezenta complet straina oricarui lucru vazut sau existent pe planeta

asta. Totodata, in afara mea, delirul capata proportii fulminante, parca toata lumea la unison geme, se zbate, ca posedata si percep prezenta unei entitati asemanatoare cu cea din Lordul Inelelor, balrogul din minele din Moria care da din copita puternic in podea de se zguduie cladirea, ca si cum ar vrea sa-si impuna dominatia peste domeniul lui. Tot locul parea a fi un festin demoniac sau ca si cum s-ar fi dat drumul la zoo in camera. Nu am curaj sa mai deschid ochii, iar intensitatea sunetelor si agitatiei exterioare e la apogeu. Ma apuca o frica ancestrala pana in strafunduriile fiintei mele. Tremurand, delirand, ma las usor pe o parte in pozitia fatului si cu greu ma acopar cu sacul de dormit. Toate gesturile le fac in reluare, iar corpul fizic mi se pare strain. In sala inca se aud sunete nepamantene, clipocituri, sasaituri, soapte lascive si gemete surde. La un moment dat pierd complet controlul corpului. Singurul lucru care pare a mai ramane activ in mine este intentia mea de care incerc sa ma agat: doresc sa simt iubirea adevarata. In rest sunt mort. Corpul mi-este patruns de o energie invizibila si sunt dezintegrat energetic complet si apoi reasezat ... sunt parca, defragmentat, repus intr-o ordine mai buna sper eu. Corpul pare patruns de un curent de intensitate mare care imi da spasme si ma zguduie atat fizic cat si subtil. Sunt intins pe spate si observ cum corpul mi se cabreaza repetat iar in abdomen simt o puternica activitate. Exista o forta coplesitoare ce ma vantura, ma scutura. Simtul identitatii este in continuare undeva departe. Cine sunt eu si povestea mea pare un film de arhiva, undeva intr-un vis indeparat. Forta delirului scade din intesitate si timp de vreo 3-4-5 ore cu o vibratie constanta ma simt incarcat energetic cumva. Ca si intuitie am inteles ca pentru a mi se trezi iubirea in inima din nou am nevoie sa-mi purific centrii inferiori si asta mi se intampla. Cele 3 ore ale cremoniei oficiale, pe la ora 2.30 se termina si oamenii incep sa paraseasca sala. Pentru mine a mai durat pana pe la 8 dimineata. Sunetele din fluier si harpa de gura (mouth harp) sunt ca un balsam pentru sufletul meu. M-am simtit ca la o operatie pe suflet deschis ... m-am abandonat complet medicamentului sacru ayahuasca ca unor medici in care am toata increderea. La un moment dat animatorul corpului meu a inceput sa-mi deschida gura larg larg cu capul dat pe spate ca sa-mi examineze parca, fiecare dinte, fiecare centimetru din gura, fiecare deget, fiecare unghie. O parte din mine se distra de acest lucru. Parca se juca. La un moment dat, pe la 3.30 mi s-a spus, am simtit, ca ar fi bine sa ma duc la toaleta. Nu eram sigur daca am sa pot si daca ce simt este real. Ceva din mine m-a facut totusi sa ma ridic incet incet. Eram ca nou nascut , in sensul ca fiecare gest, fiecare miscare era ca si cum o redescopeream. Sovaitor si inca high am mers incet incet, pas cu pas, surprins parca de faptul ca puteam coordona corpul . M-am mirat cand am reusit sa deschid usa si apoi sa ma incalt sa cobor cele doua etaje pana la toaleta. Lumina parea un pic verzuie si senzatia ca sunt intr-un vis nu ma parasea. Toata viziunea pulsa, vibra, si vedeam inca frame cu frame tot ce era in jur. Intr-un final am ajuns la toaleta si m-am distrat un pic cu butoanele de la lumina, caci nu reuseam sa le nimeresc. Toate gesturile erau facute mecanic cumva si m-am asezat pe toaleta. In acel moment a inceput sa iasa din mine ca la robinet, cateva secunde bune fara oprire. Aveam senzatia ca toata purificarea energetica si fizica , toate reziduurile se varsau in acel moment. Imi priveam corpul care parea un pic translucid. Parca ma uitam la un fel de radiografie 3d in culori, asemanatoare cu ce vedea Alex Grey in desenele lui. La fel de teleghidat am tras apa, am spalat toaleta cu peria, m-am imbracat si m-am intors in sala. Senzatia ca sunt in vis nu m-a parasit nicio clipa. Nu am vomat nici de aceasta data iar calatoria a mai durat vreo 3 ore din acest moment. Nu am reusit sa dorm deloc. Aportul de energie era imens si senzatia e ca desi corpul era praf si pulbere, eram cumva mai vibrant ca oricand. Intoarcerea in realitatea obisnuita s-a realizat gradat, si mult timp inca nu realizam exact care realitate e mai reala. Trairea unei nopti cu asemenea intensitate pare ca traierea a unor zile, luni, ani, in realitatea obisnuita.

Aceasi senzatie ca de fapt nu stiu nimic sau mai nimic a fost la fel de pregananta. Cealalata realitate este atat de complexa, de coplesitoare si de straina mie (si totusi familiara). Straduinta de a o conceptualiza si a o limita in cuvinte nu face decat sa o fragmenteze. Ceea ce am descris aici este doar o foarte mica particica din ce percepi atunci. Sunt convins ca si acum am uitat o multime de lucruri si o sa mi le reamintesc intrand din nou in acea frecventa. Mi-aminteam de initierile primite de Carlos Castaneda in starile modificate de constiinta cand dupa aceea nu-si mai amintea de ele. Intregul lui exercitiu fiind apoi stapanirea artei visatului si recuperarea initierilor dobandite in astral. Este ca atunci cand te trezesti dimineata si uiti visul, desi ai visat mult si intens. Ca si cum se pune o bariera de frecventa. Ceea ce percepi pe o frecventa mai inalta se pierde cumva cand constiinta noastra se identifica cu o vibratie mai joasa (cea a egoului, a complexului corp minte, la aspectele materiale, grosiere). Incep sa ma obisnuiesc cu starea de disolutie si moarte si sa nu ma mai tem atat de tare. Inca ma tem insa de acele prezente intunecate, pe care le simt extrem de puternice si agresive. Si de aceasta data am avut senzatia ca am fost sub asediu energetic si sub atacul fortelor intunecate care parca , ar fi cautat brese prin care sa patrunda si sa ne posede. Inca nu stiu ce e real si ce nu. Inca nu stiu daca e doar halucinatie sau accesarea unei alte realitati la fel de reale ca aceasta. Parca am fi la un spital de nebuni ... dar nu sunt inca sigur daca nebuni in devenire sau in vindecare ... Imi doresc sa simt din nou iubirea in suflet , sa ma eliberez de starea de suferinta continua din inima mea pe care acum o resimt mai acut ca oricand. Nu stiu daca la aceste ceremonii nu se invoca de fapt demonii sa vina sa se infrupte nestingheriti din energia noastra, ca de multe ori asa pare ... Toata experienta are parca o componenta extraterestra si un ritual de invocare, desi multi spun ca icarosurile cantate contin numai vorbe de iubire, lumina, pace. Samanii shibipo se considera ei insisi niste reprezentanti pe pamant ai unei rase de extraterestrii. Poate ca prin aceste ritualuri intram in comuniune cu acele entitati ce par de natura reptiliana. Poate e vorba de niste reptilieni, draconieni, draci benefici ..nu stiu, insa multi au si trairi exceptional de luminoase si pline de iubire eliberatoare. Sunt tot mai convins ca exista un conflict intre fortele intunecate si fortele luminii, insa de aceasta data mantra mea de fond a fost: acolo unde intra lumina, iese intunericul, acolo unde intra iubirea, frica dispare. Asa ca nu o sa mai ma gandesc la eliberarea de frica sau la o lupta si o intelegerea a naturii intunericului si la trezirea iubirii in suflet. Peste o ora ma duc din nou la ceremonie ..sper ca de data asta sa-mi ating scopul. Inca tremur la ideea unei noi ceremoni. Este o energie coplesitoare si zguduitoare care iti reveleaza ce frunza in vant esti de fapt ... Senzatia de fond este cumva ca si in aceasta realitate 3d si in cealalta realitate ne aflam intr-un somn adanc, iar cantecul samanilor pare a incerca sa ne trezeasca din acest vis al formelor atat fizice cat si astrale, mentale, energetice. Suntem atat de adormiti si de prinsi in matrice si sper sa ma eliberez si sa ma trezesc ... Doamne ajuta! Experienta 7 Sunt inca high ... am luat substanta pe la ora 8 si acum e 1.35. Ceremonia 4 a fost mai scurta. Am luat doar cescuta si am ramas pe jumate treaz. Corpul mi-a fost si-mi este inca amortit usor, dar il pot coordona 99%. Nu reusesc sa adorm. Ma simt superenergizat si obosit in acelasi timp. Fiind treaz am putut din nou sa aud cu mai mare claritate ce se intampla prin sala. Unii chiar pareau posedati si scoteau niste sunete de cosmar , demoniace. In seriile anterioare aceste sunete cu siguranta m-ar fi cutremurat pana in strafunduri, insa acum, treaz fiind ii priveam cu compasiune cum sufera si nu mi-era frica absolut deloc. Ayahuasca a fost foarte blanda si unduitoare, ca un cantec de leagan. Nu m-a mai bruscat ci mi-a dat linistea si

vindecarea necesara sa plec impacat de la acest curs. Nu am vomat nici de data asta si sper sami ramana in corp cat mai mult. Simt nevoia de interiorizare si sa inchid ochii... Inca nu stiu daca este o experienta benefica sau malefica pt mine. Sunt prea multe lucruri ciudate si nu sunt ferm convins ca este ceva pt toata lumea. Oricum, este ceva absolut straniu si exotic, o experienta ce merita traita totusi, deoarece descoperi alte fatete ale realitatii care altfel iti erau ascunse. CONCLUZII: Dupa 7 experiente cu ayahuasca ma simt mai confuz ca oricand. Nu mai stiu mai nimic despre realitatea asta si ma simt foarte ciudat. Experienta per ansamblu mi s-a parut extrem de rece, impersonala, lipsita de iubire si mecanica. Momentan nu simt ca m-a ajutat cu ceva si in viata de zi cu zi. Sentimentul meu interior este de stranie singuratate si ratacire. Daca suntem de fapt campuri de plantatie pentru acele entitati demoniace? Senzatia ca suntem niste suflete aflate pe o linie de productie (baterii pentru demoni sau cine stie ce rasa extraterestra, entitati care se hranesc din emotiile noastre, in special cele negative) si ca traim o lume virtuala in mintea noastra, asemanatoare celei din Matrix, este foarte intensa in acest moment. Poate suntem doar niste corpuri prinse intr-o lume virtuala generata pentru mintea noastra (ceva asemenator cu cea din filmul Etajul 13), niste corpuri care pot fi posedate oricand de acele entitati in momente cheie ale jocului virtual (ca in filmul Avatar). Cine si ce suntem este un mister mai mare decat oricand. In clipa asta incep sa ma indoiesc si de Dumnezeu si de alte realitati mai inalte. Sper sa existe, insa acum ma simt rupt de ele si opac sufleteste ... Per total 90% a fost o experienta terorizanta si extrem extrem de solicitanta. Trebuie sa ai doza imensa de masochism sa tot participi la astfel de ceremoni. Nu stiu daca voi mai repeta experienta insa o recomand altora. Am vazut ca pe altii ii ajuta. Nu mai cred ca este un panaceu universal pentru toata lumea sau o formula absolut eficace pt oricine. Este o experienta atat de solicitanta emotional si fizic incat nu m-as mira daca ar fi cazuri de oameni care au luat-o razna sau au murit de inima. Nu e de joaca asa ca nu va faceti cine stie ce asteptari. Am auzit de oameni care nici dupa 14 ceremonii nu au avut cine stie ce revelatii sau experiente. Cand am pornit la drum pe aceasta cale auzisem ca e posibil sa nu simti prima data ceva, apoi am aflat ca de fapt pot fi chiar doua ceremonii in care sa nu simti nimic important sau revelator. Apoi ascultand alte relatari am aflat ca pot fi chiar 3, 4 chiar si 7 experiente destul de opace. Eu personal nu as mai fi continuat daca dupa cea de-a 5-a experienta nu percepeam ceva mai mult. Asadar fiti pregatiti pentru orice si inarmati-va cu rabdare ... Cam atat momentan ...