ACCIDENTUL DE MUNCA

Accidentul de munca Conform Legii protectiei muncii, "Art. 24. - (1) In sensul prezentei legi, prin accident de munca se intelege vatamarea violenta a organismului, precum si intoxicatia acuta profesionala, care au loc in timpul procesului de munca sau in indeplinirea indatoririlor de serviciu, indiferent de natura juridica a contractului in baza caruia se desfasoara activitatea, si care provoaca incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile, invaliditate ori deces. (2) Este, de asemenea, accident de munca: a) accidentul suferit de elevi, studenti si ucenici in timpul efectuarii practicii profesionale; b) accidentul suferit de cei care indeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv in cadrul unor activitati culturale, sportive, in timpul si din cauza indeplinirii acestor sarcini; c) accidentul suferit de orice persoana ca urmare a unei actiuni intreprinse din proprie initiativa, pentru prevenirea ori inlaturarea unui pericol care ameninta avutul public sau pentru salvarea de vieti omenesti; d) accidentul survenit in timpul si pe traseul normal al deplasarii de la locul de munca la domiciliu si invers; e) accidentul cauzat de activitati care nu au legatura cu procesul muncii, daca are loc la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, in calitate de angajator, ori in alt loc de munca organizat de acestia, in timpul programului de munca si nu se datoreaza culpei exclusive a accidentatului." Accidentele de munca se clasifica, in raport cu urmarile produse si cu numarul persoanelor accidentate, in: a) accident care produce incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile; b) accident care produce invaliditate; c) accident mortal; d) accident colectiv, cand sunt accidentate cel putin trei persoane in acelasi timp si din aceeasi cauza. n conformitate cu Legea protectiei muncii, accidentele de munca, n raport cu urmarile produse, se clasifica astfel:

1. accidente care produc incapacitate temporara de munca (ITM): Accidentul care produce ITM determina ntreruperea activitatii lucratorului pe o anumita perioada, cu o durata de cel putin 3 zile calendaristice consecutive, confirmata prin certificat medical ca fiind urmare a accidentului produs. Perioada de ITM se calculeaza prin nsumarea numarului de zile calendaristice consecutive, acordat imediat dupa producerea accidentului, prin certificatul/certificatele medicale, ncepnd cu prima zi si terminind cu ultima zi nscrisa n acestea. n cazul n care accidentatul si-a reluat activitatea dupa o perioada de ITM si, ulterior, apar consecinte asupra sanatatii victimei, confirmate prin act medical ca fiind urmare a accidentului suferit, accidentatul va beneficia n continuare de drepturile ce decurg dintr-un accident de munca; 2. accident care produce invaliditate: Accidentul de munca care produce INV determina pierderea totala sau partiala a capacitatii de munca, confirmata prin decizie de ncadrare ntr-un grad de INV, emisa de organele medicale n drept. n situatia n care, la momentul producerii accidentului, consecinta acestuia este o infirmitate evidenta (de exemplu: un brat smuls din umar), evenimentul va fi declarat ca accident de urmari de INV, numai dupa emiterea deciziei de INV de catre organele medicale; 3. accident mortal: Accidentul de munca mortal presupune decesul accidentatului imediat sau dupa un interval de timp, daca acesta este confirmat, n baza unui act medico-legal, ca fiind urmare a accidentului suferit; 4. accident colectiv - daca au fost accidentate cel putin 3 persoane, n acelasi timp si din aceleasi cauze, n cadrul aceluiasi eveniment. Alta clasificare a accidentelor de munca: 1. dupa numarul persoanelor afectate: accident individual si colectiv; 2. dupa urmarile asupra victimei: accidente care produc incapacitate temporara de munca (max. 30 de zile), accidente care produc invaliditate si accidente mortale; 3. dupa natura cauzelor directe: accidente mecanice, electrice, chimice, termice, prin iradiere sau combinate; 4. dupa natura leziunilor: contuzii, plagi, ntepaturi, taieturi, striviri, arsuri, entorse, fracturi, amputari, intoxicatii, electrocutari, insolatii, leziuni multiple; 5. dupa locul leziunii: la cap, la trunchi, la membrele superioare sau inferioare, cu localizari multiple; 6. dupa momentul n care se resimt efectele: cu efect imediat sau cu efect ulterior. Cauzele producerii accidentelor de munca pot fi de natura tehnica sau organizatorica, ele pot proveni fie din conditiile de munca fie datorate angajatului. Pentru eliminarea accidentelor de munca, mai exact a cauzelor care le-au generat, se folosesc cteva metode.

1. Metoda statistica. Aceasta metoda are la baza calculul a trei indicatori: coeficientul de frecventa, coeficientul de gravitate, coeficientul de incapacitate temporara de munca. Cu ajutorul lor se determina numarul accidentelor de munca ntr-o anumita perioada sau numarul mediu al zilelor de incapacitate de munca dintr-o anumita perioada. 2. Metoda topografica consta n reprezentarea pe planul unei structuri (uzina, atelier) prin semne conventionale a locurilor unde s-au produs accidente ntr-o anumita perioada de timp n scopul determinarii cauzelor care le-au generat. 3. Metoda monografica consta n studierea tehno-logiilor, a echipamentelor si mobilierului, a conditiilor de mediu n scopul stabilirii locurilor de munca periculoase si a cauzelor care le-au provocat, n vederea elaborarii masurilor necesare. Este considerata metoda cea mai eficienta. Primul ajutor n accidentele de munca Asistenta medicala de urgenta ocupa un loc special n ngrijirea medicala, trebuind sa rezolve prompt si competent, cazurile care pun n pericol imediat viata accidentatului. n conformitate cu legislatia actuala de protectie a muncii, obligatia de a asigura securitatea si sanatatea angajatilor revine conducatorului unitatii. n acest context, acesta are sarcina de a organiza si dota punctele de prim ajutor n cadrul unitatii. n cazul n care n unitate exista servicii de medicina de ntreprindere, acestora le revine sarcina principala de a acorda primul ajutor. Primul ajutor n caz de accidentare trebuie sa fie acordat la locul unde s-a produs accidentul de catre orice persoana care este pregatita pentru aceasta. Pentru personalul medico-sanitar, acordarea primului ajutor la locul producerii unui accident constituie o obligatie profesionala. n scopul asigurarii primului ajutor la locul de munca, serviciile medicale si serviciile de protectie a muncii trebuie:

sa cunoasca competentele umane si toate mijloacele tehnice disponibile pentru a actiona eficace n cazul producerii unui accident de munca si pentru a limita consecintele sale; sa efectueze instructaje periodice de protectie a muncii n scopul informarii si salariatii cu privire la riscurile de accidentare si mbolnavire profesionala specifice unitatii respective, detaliind pentru fiecare loc de munca n parte; sa formeze salvatori care sa intervina rapid si eficace n actiunile de urgenta la locul de munca, pna la sosirea echipelor de specialitate; sa organizeze periodic actiuni de simulare a unor situatii specifice de accidentare, a acordarii primului ajutor de catre colegii de munca formati ca salvatori si a transportului accidentatilor, ntruct simpla instruire teoretica nu este suficienta, fiind necesare aplicatii practice si antrenamente repetate.

Scopul acordarii primului ajutor de catre salvator este de a preveni producerea mortii sau nrautatirea starii accidentatului si aparitia de complicatii, pna la sosirea cadrelor medicale specializate. Competenta salvatorului este limitata, dar absolut necesara si de cele mai multe ori suficienta. Salvatorul de la locul de munca este de nenlocuit ntruct el se gaseste la locul si n momentul producerii accidentului si are cunostintele specifice necesare despre natura acestuia. Cu ct numarul persoanelor instruite si formate ca salvatori pentru a acorda primul ajutor la locul de munca este mai mare, cu att mai bine. Actiunile salvatorului n cazul producerii unui accident trebuie sa se desfasoare n mai multe etape:

analiza situatiei: determinarea naturii accidentului prin interogarea martorilor sau a victimei (daca este posibil), cercetarea elementelor materiale semnificative; identificarea pericolelor imediate: daca acestea pot fi nlaturate, se va implica sau va ruga pe altcineva sa o faca, iar daca nu, va interzice accesul n zona periculoasa si va da alarma; examinarea victimei, identificarea riscurilor care persista si care pot conduce la extinderea accidentarii, protejarea victimei; stabilirea actiunilor care trebuie realizate pentru nlaturarea riscurilor precum si a materialelor necesare n acest scop, fara a pune n acelasi timp n pericol securitatea salvatorilor sau a altor persoane; victima va fi deplasata numai daca exista n continuare riscul de accidentare sau de agravare a conditiei ei; anuntarea accidentului; acordarea primului ajutor; supravegherea victimei si asteptarea sosirii echipelor de specialitate; participa la transportul accidentatului.

Hemoragia
Scurgerea sangelui in afara vaselor sanguine se numeste hemoragie. Se pot deosebi mai multe tipuri de hemoragii: Hemoragiile externe - in care sangele se scurge in afara organismului datorita sectionarii unor vase de sange. In functie de vasele sectionate deosebim: - Hemoragii arteriale, in care sangele, de culoare rosu aprins, tasneste intr-un jet sacadat, in acelasi ritm cu pulsatiile inimii; - Hemoragii venoase, in care sangele, avand o culoare rosu-inchis, curge lin continuu; - Hemoragii capilare, in care curgerea sangelui se observa pe toata suprafata ranii, avand intensitate redusa. Hemoragiile interne - in care sangele care curge ramane in interiorul organismului. O categorie deosebita o pot forma hemoragiile interne exteriorizate, in care sangele ajunge in afara corpului dupa ce a trecut printr-o cavitate naturala care face comunicarea organismului cu exteriorul.

Hemoragiile interne sunt insotite de semne prin care se pot banui si diagnostica: ameteala, cresterea numarului de batai ale inimii pe minut, cresterea numarului de batai ale inimii, cresterea numarului de respiratii. Pulsul este slab, tensiunea arteriala sub limita normala. Bolnavul este nemultumit, palid, vorbeste sacadat, are transpiratii reci si chinuit de sete extrem de mare. Hemostaza Operatiunea de oprire a unei hemoragii se numeste hemostaza. Oprirea rapida si cu competenta este una din actiunile decisive care trebuie executate de catre cel ce acorda primul ajutor in cazul accidentelor. Se realizeaza in doua feluri: natural si artificial. Hemostaza naturala se datoreaza capacitatii sangelui de a se coagula in momentul in care a venit in contact cu mediul exterior. Se produce in cazul hemoragiilor mici, capilare. Cel mai simplu mod de a face o hemostaza provizorie este aplicarea unui pansament compresiv. Cateva comprese aplicate pe plaga, o bucata de vata si un bandaj ceva mai strans sunt suficiente pentru a opri o sangerare medie. Daca hemoragia nu se opreste, este necesara comprimarea vasului din care curge sangele. In hemoragia arteriala, comprimarea se face intr-un punct situat cat mai aproape de rana si mai sus, intre rana si inima. In hemoragiile venoase, comprimarea se face sub rana pentru a opri venirea sangelui de la periferie catre inima. Comprimarea vaselor se face mai bine in locurile in care ele sunt mai aproape de un plan osos si se poate face direct, cu degetul sau cu toata mana, insa numai pentru o hemostaza de scurta durata. Cand se intentioneza comprimarea pentru o perioada mai indelungata a vasului de sange se foloseste garoul.

Garoul Este un tub sau banda elastica de cauciuc. La nevoie, el poate fi improvizat dintr-o camera de bicicleta, o fasa, o bucata de panza, o curea sau orice altceva care poate fi rasucit si strans pe brat sau pe picior. Garoul este aplicat pana la oprirea hemoragiei. Mentinerea aplicata a garoului nu poate depasi o ora. Ori de cate ori se aplica garoul trebuie notata ora si data aplicarii pentru evitarea unor accidente grave din cauza neoxigenarii teritoriilor de sub garou. Daca este necesar, se slabeste usor garoul, pe perioade scurte de timp. Pansamentul De modul in care este facut primul pansament depinde modul de vindecare al ranii. Pentru tratarea locala a unei rani se vor intreprinde urmatoarele actiuni: Spalarea mainilor si asigurarea pe cat posibil a sterilizarii instrumentelor; Oprirea hemoragiei cu ajutorul mijloacelor cunoscute - garou, comprese sterile in functie de intensitatea si locul hemoragiei. Controlul ranii. Ranitul va fi dezbracat sau se va recurge la taierea hainelor in

zona ranii pentru a se putea aprecia locul unde se afla rana, intinderea si aspectul ei. Curatirea ranii. In rana pot ramane deseori corpuri straine (bucatele de stofa, cioburi) ce trebuie inlaturate cu ajutorul unei pense sterile. Cea mai buna curatire a plagii se realizeaza turnand apa oxigenata, solutie 3%. In spuma ce se ridica, se antreneaza majoritatea corpilor straini ce se gasesc in plaga. Spalarea si antiseptizarea ranii si a zonei adiacente. O regula esentiala este de a nu lucra dinspre zonele vecine, spre rana, pentru a nu aduce microbii de pe pielea intacta in plaga. Rana se spala cu o solutie de apa oxigenata 3% sau solutie de rivanol 1. Spalarea se va face folosind o bucata de tifon prinsa intr-o pensa sterila. Dupa ce se spala rana, se trece la spalarea pielii din jur. Se face apoi o dezinfectie a pielii, prin badijionare cu tinctura de iod sau alcool. Niciodata nu se da cu tinctura de iod pe rana! Executarea,pansamentului : - Faza 1. Daca exista la indemana praf de sulfamida se poate presara pe plaga. In lipsa lui este de preferat sa nu se puna nimic pe rana. In nici un caz nu se aplica ulei sau alte grasimi, deoarece acestea pot fi daunatoare. - Faza 2. Aplicarea peste rana a catorva comprese sterile, in asa fel incat rana sa fie acoperita. In cazul absentei compreselor sterile se pot folosi bucati de carpa curata. - Faza 3. Peste compresele sterile se aplica un strat de vata. - Faza 4. Bandajarea. Trebuie sa respecte urmatoarele reguli: sa fie facuta cu miscari usoare, fara a provoca dureri; sa acopere in intregime si uniform rana si circa 15 cm adiacenti; sa nu aiba excesiv de multe straturi de fasa; sa nu fie prea strans pentru a nu stanjeni circulatia sangelui in zona afectata; sa nu incomodeze ranitul. Daca plaga este mare, trebuie ca accidentatul sa fie transportat pe targa pana la locul acordarii unui tratament medical de specialitate.

Fractura
Fracturile sunt ruperi totale sau partiale ale unui os, determinate de cauze accidentale. Semnele unei fracturi sunt: - Durerea locala care apare brusc, in momentul accidentului, este situata exact la locul fracturii ; se exagereaza prin apasarea focarului de fractura si se diminueaza dupa imobilizare ; - Deformarea locala, care tine de deplasarea fragmentelor din focarul de fractura si poate apare in lungul osului sau laterala; - Impotenta functionala adica imposibilitatea folosirii membrului fracturat. - Echimoza (vanataia) apare la interval de 1- 2 zile dupa accident. Semnele de siguranta ale unei fracturi sunt: - Mobilitatea anormala la nivelul focarului de fractura, in functie de axele osului respectiv; - Frecatura osoasa (zgomot de paraitura, care apare la miscarea sau lovirea capetelor fracturate);

Lipsa de transmitere a miscarii la distanta; Se recomanda a nu se insista prea mult la cercetarea semnelor de siguranta a unei fracturi deoarece la mobilizarea capetelor osoase se poate provoca ranirea unor artere sau a unor nervi din vecinatate. Imobilizarea unei fracturi se face astfel: Clavicula: se utilizeaza doi colaci de panza rasuciti si legati la spate; Brat: 1- 2 atele aplicate pe brat si apoi legarea bratului de torace; Antebrat: 1 - 2 atele aplicate pe antebratul respectiv si suspendarea antebratului cu ajutorul unei fese legate de gat; Picior: de obicei imobilizarea cuprinde in intregime membrul respectiv. Pentru aceasta, in cazul in care avem 2 atele, acestea se aseaza fata in fata, pe partile laterale ale piciorului, in cazul in care avem o atela, o asezam pe partea laterala a piciorului si folosim, ca a doua atela, celalalt picior, legand strans picioarele victimei accidentului rutier. Pentru fixarea oricarui tip de atela, trebuie avut grija ca aceasta sa nu apese pe rani sau sa produca rani accidentatului. Pentru aceasta orice obiect folosit drept atela va fi infasurat in fasa sau carpa. Ca regula generala, orice atela trebuie sa depaseasca deasupra si dedesupt ambele articulatii ale osului fracturat, imobilizandu-le. PRIMUL AJUTOR N CAZ DE ACCIDENTARE PRIN ELECTROCUTARE A. SCOATEREA CELUI ACCIDENTAT DE SUB CURENT La instalatiile electrice, atingerea partilor conducatoare de curent care se gasesc sub curent (tensiune) provoaca n majoritatea cazurilor o contractare brusca si involuntara a muschilor. Din aceasta cauza, cnd accidentatul tine conductorul n mini, degetele se strng att de tare, nct desclestarea lor de pe conductor devine imposibila. Daca acesta ramne n atingere cu partile conductoare de curent, atunci este necesar sa se stie ca fara aplicarea masurilor necesare de securitate, atingerea celui aflat in sub curent este periculoasa si pentru viata celui ce intervine. Prima actiune de intreprins este deconectarea partii de instalatie de care este prinsa persoana accidentatului. Cu aceasta ocazie trebuie sa se tina cont de urmatoarele : 1. n cazul n care accidentatul se gaseste agatat la o naltime oarecare, deconectarea instalatiei si eliberarea acestuia de sub curent poate sa provoace un rau mai mare dect cel cauzat de curentul electric, de aceea trebuie luate toate masurile care sa garanteze securitatea celui accidentat n caz de cadere. 2. n cazul n care deconectarea instalatiei nu poate fi executata suficient de repede, atunci trebuie luate masuri de separare a persoanei accidentate de partile conducatoare de curent de care este agatat si anume: Pentru separarea celui accidentat de partile conducatoare de curent sau a conductei electrice de aceasta, trebuie sa se faca uz de o haina, o frnghie uscata sau un bat, sau orice mijloc asemanator neconductor si uscat; nu se pot ntrebuinta n aceste cazuri obiecte metalice sau umede; pentru ca accidentatul sa

fie separat repede de partile conducatoare de curent, se poate trage de haina lui, daca este uscata si este departata de corp (poalele hainei), evitnd n acelasi timp atingerile de obiectele metalice nconjuratoare si de partile corpului neacoperite de haine; - De asemenea, nu se recomanda sa se traga cel accidentat de picioare, fara a se lua masurile necesare, deoarece ncaltamintea poate fi umeda iar cuiele batute si ochiurile pentru sireturi sunt bune conducatoare de electricitate; persoana care intervine si va pune manusi sau si va nfasura minile cu o haina uscata; n cazul cnd nu are asemenea obiecte, isi va pune sub picioare un covor de cauciuc electroizolant, scnduri uscate sau va ncalta cizme electroizolante. Cnd, n vederea salvarii, este nevoie sa se atinga cel accidentat pe partile corpului ce nu sunt acoperite cu haine, trebuie sa se puna manusile de cauciuc sau sa se nfasoare minile cu un fular uscat, cu o sapca de postav sau cu mneca ori pulpana propriei haine uscate etcsau acoperind persoana accidentata cu o haina de cauciuc ori cauciucata (impermeabil) sau cu simpla stofa uscata. Se mai poate interveni stnd cu picioarele pe o scndura sau pe orice alt asternut uscat, neconductor de curent, pe o legatura sau pachet de haine etc Se mai recomanda sa se foloseasca, daca se poate, numai o singura mna. La joasa tensiune, cnd curentul se scurge in pamnt prin corpul celui accidentat prin electrocutare si acesta strnge convulsiv in mini un conductor, iar reteaua nu se poate deconecta urgent, este mai bine ca cel accidentat sa fie izolat fata de pamnt (de exemplu mpingnd sub el scnduri uscate sau orice alt material izolant uscat, astfel nct sa nu mai atinga solul, peretii sau alte obiecte din imediata apropiere) dect sa se ncerce desprinderea minilor. Persoana care intervine trebuie sa respecte masurile ce trebuie luate la atingerea celui accidentat, aratate mai sus. De asemenea, se va avea grija ca cel accidentat prin electrocutare sa nu sufere alte accidente la luarea acestor masuri. n caz de nevoie trebuie taiate conductoarele de joasa tensiune, cu ajutorul unui topor cu coada de lemn uscat, cu foarfeci izolate sau cu ajutorul unui aparat cu o izolatie corespunzatoare. Operatia trebuie executata cu precautie (nu se ating conductoarele, se taie fiecare conductor in mod separat, cu manusile de cauciuc si cu galosii pusi). La nalta tensiune, pentru izolarea celui accidentat fata de pamnt sau de partile conducatoare de curent, cel care intreprinde acest lucru trebuie sa poarte ncaltaminte de cauciuc dielectrica si manusi si sa actioneze cu o prajina sau clesti izolati la o tensiune corespunzatoare. B. PRIMELE MASURI DUPA SCOATEREA ACCIDENTATULUI DE SUB CURENT Modul de aplicare a masurilor de prim-ajutor este in functie de starea n care se afla accidentatul dupa scoaterea de sub curent. n cazul cnd acesta se afla n deplina cunostinta, desi pna atunci fusese n lesin sau a stat mult timp sub tensiune, el va fi ndrumat sau transportat la un medic, spre a preveni o eventuala agravare a starii sale; n situatii grave, trebuie sa fie chemat medicul sau salvarea la fata locului. Cnd cel accidentat si-a pierdut cunostinta, el trebuie ntins pe un loc neted si comod; i se desface mbracamintea la piept si la gt, se iau masuri pentru mprospatarea aerului, se evacueaza din ncapere persoanele de prisos, apoi i se da sa miroase o solutie de amoniac, se stropeste cu apa , i se fac frictiuni pe corp pentru ncalzirea corpului. Medicul trebuie sa fie chemat ct mai urgent. n cazul cnd accidentatul respira greu, foarte rar si convulsiv, la fel ca un muribund, i se va face respiratie artificiala si un masaj n regiunea inimii. n cazul cnd persoana accidentata nu mai da semne de viata (respiratia, bataile inimii,

pulsul sunt absente) nu trebuie sa fie considerata pierduta. Moartea poate fi adesea numai aparenta, dar cel accidentat va muri daca nu i se va acorda primul ajutor, facndu-i-se respiratie artificiala. Respiratia artificiala trebuie facuta in mod continuu, pna la sosirea medicului, care, n aceste cazuri ,trebuie chemat urgent. n operatia de readucere la viata a acelui accidentat prin electrocutare, care n aparenta este mort, fiecare secunda este pretioasa, de aceea primul ajutor trebuie dat imediat, daca este posibil chiar la fata locului; el va fi transportat n alt loc numai n cazul cnd pericolul continua sa ameninte att pe cel accidentat ct si pe cel care acorda primul ajutor sau n cazul imposibilitatii acordarii primului ajutor n timpul transportului. Electrocutatul poate fi considerat mort numai n cazul unor grave leziuni externe, de exemplu fracturarea cutiei craniene in cadere sau carbonizarea ntregului corp. Moartea poate fi declarata de catre medic. n mici un caz nu trebuie sa se aplice celui accidentat mijloace empirice. C. PRINCIPALELE INSTRUCTIUNI OBLIGATORII EXECUTAREA RESPIRATIEI ARTIFICIALE APLICABILE LA

Respiratia artificiala va fi executata numai n cazurile n care cel accidentat nu respira deloc sau respira rar, convulsiv, cu sughituri, ca un muribund, sau daca respiratia se nrautateste. Executarea respiratiei artificiale trebuie sa fie nceputa imediat ce accidentatul a fost scos de sub curent si se continua apoi fara ntrerupere. Ea va fi continuata pna la obtinerea rezultatului pozitiv (revenirea la viata) sau pna la aparitia semnelor nendoielnice ale mortii reale (a petelor cadaverice sau a rigiditatii corpului). Sau observat cazuri cnd cei considerati morti datorita leziunilor provocate, au fost readusi la viata peste cteva ore socotite din momentul accidentului (chiar 8-11 ore). n timpul ct se executa respiratia artificiala, se va observa atent fata accidentatului. n cazul cnd se observa o miscare a buzelor, a pleoapelor se va verifica daca nu cumva accidentatul a nceput sa respire singur si regulat, se opreste respiratia artificiala, deoarece continuarea ei poate fi periculoasa. Daca nsa dupa cteva clipe de asteptare se va observa ca acesta nu mai respira, se va relua imediat respiratia artificiala. nainte de a se proceda la executarea respiratiei artificiale, este necesar : - sa se elibereze imediat accidentatul de partile de mbracaminte care mpiedica respiratia (gulerul de la camasa, fularul), sa se desfaca cureaua de la pantaloni. - sa se elibereze imediat gura celui accidentat de obiecte straine (sa se nlature protezele dentare daca exista) ; - daca gura accidentatului este nclestata, ea trebuie deschisa, n care scop mandibula este mpinsa n afara; pentru aceasta cel care da primul ajutor aplica cele patru degete de la ambele mini n spatele unghiurilor mandibulei, apoi, prin apasarea degetelor mari deasupra marginii mandibulei, aceasta este mpinsa n afara, astfel ca dintii maxilarului inferior sa fie adusi n fata dintilor celui superior. n cazul cnd in modul mai sus indicat nu se reuseste sa se deschida gura, atunci se va recurge la ajutorul unei lame metalice sau unei linguri care se va introduce ntre molari la colturile gurii si nicidecum in fata (caci dintii se pot rupe) si cu precautie se desclesteaza dintii. D. METODE DE RESPIRATIE ARTIFICIALA

Exista mai multe metode de respiratie artificiala: (Silvester, Schafer, Howard) care se aplica de la caz la caz. Metoda Silvester. Mentionam ca aceasta metoda este cea mai buna dintre metodele de respiratie artificiala prezentate. n cazul cnd se dispune de ajutoare, se aplica aceasta metoda. Pentru aplicarea acesteia sunt necesare mai multe schimburi de echipe, procedeul fiind obositor. La aplicarea metodei Silvester se aseaza accidentatul pe spate, pe un sul de haine ca sa se largeasca toracele, se scoate si se retine limba afara cu un crlig de rufe, batista uscata sau cu ajutorul unei fesi sau bucati de pnza care se trece n jurul gtului; operatorul se aseaza n genunchi la capul accidentatului iar bratele acestuia se prind de sub ncheietura cotului si se apasa fara violenta pe partile laterale ale pieptului (expiratie), numarnd: unu, doi, trei- se ridica apoi bratele accidentatului n sus si se trag napoi peste cap (inspiratie); numarnd: patru, cinci, sase- se vor apasa din nou bratele accidentatului pe partile laterale ale pieptului. n cazul cnd se dispune de ajutoare, la aplicarea metodei Silvester sunt ntrebuintati doi oameni, fiecare stnd pe un genunchi de fiecare parte a accidentatului, actionnd n concordanta si dupa numaratoare. Un al treilea ajutor tine scoasa limba accidentatului. n cazul unei executari corecte a respiratiei artificiale se aude un sunet (care seamana a geamat) produs de aerul ce trece prin traheea accidentatului, la comprimarea pieptului si eliberarea lui. Daca sunetele nu se produc, aceasta nseamna ca limba a cazut si mpiedica trecerea aerului; n acest caz trebuie sa fie scoasa mai mult afara . n cazul fracturarii unei mini sau unui umar, metoda Silvester nu trebuie aplicata. Metoda Schafer. n cazul cnd respiratia artificiala trebuie facuta de o singura persoana, este mai usor de aplicat metoda Schafer. Avantajele ei constau n usurinta aplicarii procedeului, deoarece acesta poate fi usor nsusita, dupa cteva exercitii de scurta durata . n cazul aplicarii metodei Schafer, accidentatul trebuie asezat cu spatele n sus, cu capul sprijinit pe o mna, cu fata n laturi. Cealalta mna trebuie ntinsa n lungul capului si se va asterne ceva sub fata. Daca este posibil i se va scoate limba afara; aceasta nu trebuie tinuta deoarece ea va sta singura. Apoi operatorul trebuie sa se aseze in genunchi deasupra accidentatului, cu fata nspre capul acestuia, in asa fel nct soldurile sale sa fie cuprinse ntre genunchii persoanei care da ajutorul. Se aplica apoi palmele pe spatele accidentatului, pe coastele inferioare, cuprinzndu-le lateral cu degetele ndoite, numarnd unu, doi, trei operatorul se apleaca nainte n asa fel ca prin greutatea corpului sau sa apese cu minile pe coastele accidentatului. Numarnd n continuare: patru, cinci, sase, operatorul se ridica brusc de pe spatele accidentatului, revenind la pozitia de la nceput, fara a ridica minile de pe accidentat. Metoda Howard. Se aplica (n locul metodei Schafer) n cazul n care cel accidentat are arsuri pe spinare si leziuni la mini. n cazul aplicarii metodei Howard se aseaza accidentatul pe spate asternnd sub locul cu arsuri o batista sau o pnza curata si i se ntind minile n lungul capului. n cazul cnd minile sunt fracturate, acestea nu se vor ntinde, ci se vor aseza deasupra capului. Limba accidentatului trebuie scoasa afara si tinuta de o a doua persoana. Apoi operatorul se aseaza n genunchi deasupra persoanei accidentate, procednd identic ca si la aplicarea metodei Schafer: apasa pe coastele inferioare (nu pe burta), numarnd la apasare si la ridicare. Oricare ar fi metoda aplicata, sa se evite apasarile intense pe piept sau pe spate, mai cu seama in regiunea abdomenului,

deoarece poate produce mpingerea alimentelor din stomac spre gura, ceea ce ar putea astupa caile respiratorii. Trebuie sa fie evitate miscarile violente ale accidentatului, (n special metoda Silvester) pentru a nu se produce fracturi sau luxatii. n timpul respiratiei, bratele celui care face respiratia, n cazul aplicarii metodelor Schafer si Howard, sau ale accidentatului, la aplicarea metodei Silvester, pot fi ndepartate pentru 2-3 secunde de cutia toracica a accidentatului. La toate metodele de respiratie artificiala trebuie sa se faca 15 miscari complete pe minut, adica de inspiratie si respiratie. Pentru a obosi mai putin, cel care face respiratia artificiala trebuie sa respire n ritmul miscarilor pe care le face accidentatului.

In cazul unui stop cardio-respirator. este necesar sa se execute concomitent si respiratia artificiala si masajul cardiac extern. In aceasta situatie este necesara prezenta a doi salvatori care sa execute concomitent manevrele. Alternarea miscarilor va fi urmatoarea: la patru compresiuni de masaj cardiac - o insuflare de aer. In eventualitatea ca nu exista decat un singur salvator, acesta va efectua, in ritmul amintit mai sus, ambele manevre. Masajul cardiac extern Urmareste reanimarea batailor cardiace in cazul in care inima a incetat sa mai bata. Metoda consta din aplicarea unor presiuni ritmice asupra inimii, prin intermediul custii toracice. Accidentatul este culcat pe spate, pe un plan tare, cu capul mai jos decat restul corpului. Salvatorul isi aseaza palmele surapuse pe locul corespunzator inimii in cusca toracica, adica in stanga extremitatii de jos a sternului (osul pieptului). Palmele salvatorului vor exercita presiuni ritmice, astfel incat toracele victimei sa fie turtit cu 3 - 4 cm, intr-un ritm de 60 apasari pe minut. Compresiunile si decompresiunile ritmice indeplinesc functia de pomparea sangelui in vasele sanguine. In mod obisnuit, in scurta vreme dupa aplicarea masajului, inima isi reia activitatea spontana. Reluarea activitatii se poate observa dupa reaparitia pulsului si colorarea pielii si mucoaselor. Accidentatul isi capata cunostiinta, iar reflexele reapar. . ORDIN Nr. 427 din 14 iunie 2002 pentru aprobarea componentei trusei sanitare si a baremului de materiale, ce intra n dotarea posturilor de prim ajutor fara cadre medicale EMITENT: MINISTERUL SANATATII SI FAMILIEI PUBLICAT N: MONITORUL OFICIAL NR. 531 din 22 iulie 2002

CONTINUTUL MINIM OBLIGATORIU AL TRUSEI SANITARE ___________________________________________________________________ Denumirea materialului Numarul de bucati ___________________________________________________________________ Cutie din material plastic, etansa, cu colturi rotunjite 1 Foarfece cu vrfuri boante 1 Garou 50 cm 1 Deschizator de gura din material plastic 1 Dispozitiv de respiratie gura la gura 1 Pipa Guedel marimea 4 1 Pipa Guedel marimea 10 1 Manusi de examinare, pereche 4 Pahare de unica folosinta 5 Batiste de hrtie cu solutie dezinfectanta 10 Atele din material plastic 2 Fesi din tifon mici 5 cm/4 m 5 Fesi din tifon mari 10 cm/5 m 3 Bandaj triunghiular I = 80 mm 2 Vata hidrofila sterila, pachet A 50 g 2 Ace de siguranta 12 Leucoplast 5 cm/3 m 1 Leucoplast 2,5 cm/2,5 m 1 Alcool sanitar 200 ml 1 Comprese sterile 10 cm/8 cm x 10 buc. 10 Pansament individual 2 cm/6 cm 10 Pansament cu rivanol 6 cm/10 cm 5 Plasture 6 cm/50 cm 1 Creion 1 Caiet a 50 de pagini 1 Brosura cu instructiuni de prim ajutor 1 Rivanol solutie 1 la mie, 200 ml 1 Apa oxigenata sau perogen 1 Alcool iodat 200 ml 1 Pipa Guedel poate fi folosita la orice pacient inconstient, rolul ei fiind mentinerea libera a cailor aeriene superioare. Pipa de marime corespunzatoare si corect introdusa va apasa baza limbii mpiedicnd caderea acesteia n spate, spre faringele posterior. Alegerea marimii corespunzatoare pentru pipa se face prin masurarea distantei de la

comisura bucala la unghiul mandibulei.

Pipa Guedel