P. 1
cultura si comunicare

cultura si comunicare

4.71

|Views: 18,993|Likes:
Published by Eveline Osnaga

More info:

Published by: Eveline Osnaga on Feb 15, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/08/2015

pdf

text

original

Distincţia fundamentală dintre limbajul ştiinţific (sau cel comun) şi limbajul artistic
poate fi înţeleasă prin distincţia dintre denotaţie şi conotaţie. În expresia “omul este un animal
ra
ţional”, termenii sunt folosiţi într-un sens denotativ. Dar, în expresia “omul este o trestie
gânditoare
” intervine conotaţia termenului “trestie”, care sugerează, pe de o parte
verticalitate, iar pe de altă parte fragilitate; iată două caracteristici ale omului care sunt
sugerate de această expresie. De asemenea, expresia “omul este lup pentru om” conţine
semnificaţii secunde, care sunt transmise prin utilizarea cuvântului “lup” (cruzime, rapacitate
etc.). Putem observa că gradul de expresivitate (şi de artisticitate) al acestor două expresii vine
din faptul că sunt folosiţi termeni concreţi, care îşi transferă instantaneu conotaţiile în
contextul teoretic al enunţurilor de mai sus, încărcându-le de un halou de înţelesuri. Arta nu se
poate desprinde de concret, este blestemul ei. Muzica, cea mai “imaterială” şi ideală formă de
creaţie umană, este dependentă de materie, de fluxurile sonore care o intruchipează.
Denotaţia se referă la sensul primar al unui semn, la sensul referenţial. Conotaţia se
referă la sensurile secunde, subiacente, “figurate” ale unui semn. Limbajul comun şi cel
ştiinţific sunt puternic denotative, limbajul artistic este puternic conotativ. În cazul versurilor
cu care începe “Mioriţa” avem de-a face, de asemenea, cu o încărcătură semantică ce nu poate
fi echivalată într-un alt limbaj, datorită sensurilor conotative.
Pe-un picior de plai,
Pe-o gur
ă de rai,
Iat
ă vin în cale,
Se cobor la vale.
Trei turme de miei
Cu trei ciob
ănei”.

Foarte mulţi termeni din aceste versuri trimit, aparent, la referenţi reali, unul este
imaginar (rai), dar construcţia lor, asocierile dintre ei sunt imprevizibile şi generează sensuri
noi. “Informaţiile” referenţiale conţinute în această “descriere” sunt topite într-o structură
lingvistică unică. Ele mizează pe gândirea analogică şi pe capacitatea receptorului de a
reconstitui printr-o reprezentare mentală universul evocat prin termeni sugestivi. Analogia este
subînţeleasă.

Şi în acest caz expresia spune mai mult decât am putea noi rezuma în limbajul comun.
Ea spune şi ceea ce nimeni nu va putea vreodată rezuma în termeni ştiinţifici sau comuni,

233

datorită efectului muzical, emoţional, pe care îl provoacă versurile. De exemplu, în primele
două versuri apar termeni precum picior, gură. Aceşti termeni au o anumită semnificaţie: gura
este organul vorbirii, al limbii ca mijloc de comunicare, iar piciorul evocă ideea de
verticalitate, de înălţime. Sunt astfel evocate două atribute ale omului prin elemente extrem de
puţine. Ele sugerează şi induc în reprezentarea noastră ideea asemănării dintre natură şi om,
proiecţia omului asupra naturii, comuniunea dintre om şi natură, adevărat rai al fiinţei
româneşti. E o trăsătură atât de des invocată pentru specificul viziunii româneşti asupra lumii.
Această idee nu este formulată discursiv, ci este sugerată din faptul că termenii ce evocă
anatomia umană sunt proiectaţi asupra universului natural.
Din acest rai, grupul descris “coboară la vale”, iar cuvintele “cale” şi “vale” sugerează
ideea unui plan înclinat, oblic, un plan care coboară şi duce (unde?) spre “negru zăvoi” care,
iniţal este înfăţişat tot ca un paradis natural, dar care, în evoluţia baladei, se va transforma,
posibil, într-un loc al morţii. Este vorba de un univers care îşi spune povestea lui. O coborâre
din planul eternităţii fiinţei spre istorie, spre conflict, o ieşire din natură spre cultură. Cadenţa
însăşi a versurilor, ritmul lor legănat, sugerează această coborâre. La ameninţarea posibilă,
ciobanul alege să se solidarizeze tot cu natura, nu cu istoria, soluţia sa fiind reintegrarea în
natura simbolică şi eternă. De asemenea, numărul trei este un număr sacru, care poate fi pus în
analogie cu diverse semnificaţii mitice. Toate aceste înţelesuri posibile sunt condensate în cele
şase versuri şi nu pot fi extrase din ţesătura lor lingvistică pentru a fi formulate altfel.
Concluzia este că arta operează cu simboluri complexe în care sensurile sunt topite în
elementele concrete ale imaginii.
Pentru a avea acces la misterul artei, la conţinutul ei inefabil, trebuie să stăpânim
secretul limbajului artistic. Limbajul artistic este modul de existenţă a artei, nu doar modul ei
de expresie. Limbajul este primul element de conţinut al artei. Forma artistică nu conţine
“conţinutul”, ci e topită în conţinut şi invers. Mijloacele de expresie sunt condiţia vitală a artei,
modul lor de existenţă. Pentru estetica de tip clasic, limbajul era un vehicul al conţinutului, o
expresie independentă de conţinut, doar cu funcţia de a da strălucire conţinutului. Limbajul
artistic avea funcţia de acompaniament, rolul de mână stângă într-o piesă de pian în care
conţinutul (motivul ideatic) este executat de mâna dreapta. Această reprezentare nu
corespunde cu natura şi funcţia limbajului artistic.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->