Dreptul comertului international Notiune, obiect, specific: Notiunea dreptului comertului international: Dreptul comertului international este o materie

pluridisciplinara sau interdisciplinara, intrucat reuneste norme juridice apartinand unor ramuri de drept diferite. Normele dreptului comertului international se aplica normelor juridice patrimoniale care prezinta caracterele: internationalitate si comercialitate. Normele dreptului comertului international sunt norme materiale, uniforme, norme de drept commercial, norme de drept civil, norme de drept procesual civil, si norme conflictuale. Intr-o anumita masura ne intereseaza la dreptul comertului international si normele de drept international public. Norme conflictuale - norme juridice - norme de trimitere face referire la legea aplicabila Prin norme conflictuale se solutioneaza un conflict de legi in spatiu. Conflictele de legi in spatiu apar in situatia in care cu privire la un raport juridic sunt susceptibile sa se aplice cel putin 2 legi apartinand unor state diferite. Conflictele de legi in spatiu se iveste datorita prezentei unui element de extraneitate (a unui element strain) in cadrul raportului juridic. Elementul de extraneitate este un element strain fata de dreptul sau tara noastra. (de ex: sediul social al uneia dintre parti, locul incheierii contractului, locul executarii contractului) Conflictele de legi in spatiu se solutioneaza cu ajutorul normelor conflictuale. Normele conflictuale al forului (instanta de judecata sesizata cu solutionarea litigiului) arata care este legea aplicabila raportului juridic cu element de extraneitate. In situatia in care instanta sesizata este o instanta de judecata romana, norma conflictuala romana poate fi indice ca fiind aplicabila legea romana sau o lege straina. Lex rei sitae legea locului unde se afla bunul imobil. Obiectul dreptului comertului international: Dreptul comertului international are ca obiect raporturile juridice patrimoniale care prezinta caractere de comercialitate si internationalitate. Internationalitatea character al raporturilor comertului internationale. In cele mai multe situatii internationalitatea unui raport juridic se stabileste in functie de un criteriu subiectiv (juridic) sau in functie de un criteriu obiectiv (economic). Potrivit criteriului subiectiv sunt considerate ca fiind internationale raporturile juridice stabilite intre parti care isi au sediul sau domiciliul (resedinta) in state diferite. Criteriul subiectiv este consacrat de pilda in cuprinsul Conventiei de la Viena in 1980 asupra vanzarii internationale de marfuri. Conform criteriului obiectiv al raportului juridic are character international in situatia in care circulatia sau schimbul bunurilor, serviciilor si valorilor intereseaza economia a cel putin 2 state. Cu alte cuvinte apreciem ca este un raport juridic international in cazul in care marfa, lucrarea sau serviciul se afla in circuit international. In legatura cu criteriul obiectiv mai putem retine ca aceasta este

considerat ca fiind indeplinit in eventualitatea in care executarea contractului presupune ca marfa sau serviciu sa traverseze cel putin o frontiera. Criteriul obiectiv este consacrat de exemplu in art 2 regurilor de procedura arbitrala ale CAB un litigiu este international cand decurge dintr-un contract sau alte raporturi juridice care intereseaza comertul international. In cele mai multe situatii in practica internationalitatea raportului juridic este stability atat pe baza criteriului subiectiv cat si tinand seama si de criteriul obiectiv. Totusi cele doua criterii aratate nu trebuie sa fie in principiu intrunite cumulativ. Referitor la cele mentionate subliniem insa ca potrivit reglementarilor unor conventii internationale criteriul subiectiv si criteriul obiectiv se aplica in mod cumulativ. De exemplu art1 partea1 litera d din Conventia Europeana de Arbitraj Comercial International Geneva 1961 stipuleaza ca aceasta conventie se aplica conventiilor de arbitraj, incheiate pentru reglementarea litigiilor nascute sau care se vor naste din operatiuni de comert international (criteriul obiectiv) intre personae fizice sau juridice avand in momentul incheierii conventiei de arbitraj resedinta obisnuita sau sediul in state contractante diferiite (criteriul subiectiv). Privitor la criteriul subiectiv si criteriul obiectiv se pune problema de a sti daca ele sunt sau nu limitative. Raspunsul la aceasta problema este ca in absenta aplicarii unor dispozitii legale imperative in sens contrar cele doua criterii nu au caracter limitativ. . Frecvent internationalitatea unui raport juridic este stabilita fie in functie de criteriul subiectiv fie in functie de criteriul obiectiv. Totusi pe planul dreptului comparat (in lume) nu exista o definitie unanim acceptata a contractului commercial international. De accea intr-o formula generala se poate sustine ca un contract este international in situatia in care el prezinta un element de extraneitate ce are relevanta ca element de internationalitate. Art 369 Cod procedura civila, utilizeaza de asemenea o formula de caracter general precizand ca in litigiul arbitral ce se desfasoara in Romania este socotit international daca s-a nascut dintr-un raport de drept privat cu element de extraneitate. In cadrul acestei formule accentul pare sa fie pusa pe criteriul de ordin juridic. Comercialitatea caracter juridc al raportului comertului international. Comercialitatea se stabileste in functie de izvorul raportului juridic. Prin urmare vor fi considerate ca fiind comerciale raporturile juridice care izvorasc din acte si fapte de comert. In cuprinsul Codului comercial roman sunt folosite o serie de criterii cu ajutorul caruia se poate face distinctia intre actele de comert si actele civile. Astfel in cadrul art 3 Cod comercial sunt enumerate o serie de fapte de comert care au character obiectiv. Aceasta inseamna ca respectivele acte sau fapte sunt considerate ca fiind comerciale, independent care ar fi calitatea persoanei care savarseste. In general in scopul stabilirii caracterului commercial al unui act sau fapt de comert se pot folosi urmatoarele criterii: - criteriul speculatiei, conform acestuia actele de comert sunt actele savarsite pentru obtinerea unui profit.

- criteriul circulatiei, conform acestuia actele de comert se prezinta ca acte de interpunere in schimb, adica ca acte de interpunere dintre producator si consummator final. - criteriul intreprinderii, potrivit acestuia actele de comert sunt acte savarsite in cadrul unui activitati organizate care implica o reunire a mijloacelor materiale, imateriale, umane precum si repetitia profesionala a actelor realizate. - criteriul conexitatii / legaturii, cu criteriul circulatiei sau cu criteriul intreprinderii corespunzator acestuia sunt considerate ca acte de comert cele care au legatura cu criteriul circulatiei, cu criteriul intreprinderii. De ex: contractul de depozitare Criteriul circulatiei, cel al intreprinderii si criteriul conexitatii pot fi folosite numai pentru anumite categorii de acte si fapte. Codul comercial roman cuprinde si dispozitii consecrate actelor si faptelor de comert subiective. Art 4 Cod comercial sunt considerate ca fapte de comert cele savarsite de un comerciant in afara daca ele au o cauza civila sau daca contrariul nu rezulta din actul savarsit. O alta categorie de acte si fapte sunt actele si faptele de comert unilaterale sau mixte. Acestea sunt acte de comert numai pentru una din parti. Art 6 Cod comercial actele si faptele de comert unilaterale sunt guvernate de legea comerciala cu exceptia dispozitiilor consecrate persoanelor comercianti si a situatiilor in care legea dispune altfel. Pe planul comertului international exista insa tendinta intelegerii in sens larg a comercialitatii in calitate de caracter a raporturilor juridice de omert international. Dispozitiile art 1 din Conventia de la New York, 1958, art 1 paragraful 1 litera a din Conventia de la Geneva, 1961, art 1 paragraful 3 din Conventia de la Viena, 1980, art 369 din Codul de procedura civila pot fi invocate in acest sens. Totusi caracterul comercial inteles stricto sensu nu isi pierde in total relevanta. Tara noastra s-a prelevat de rezerva de comerxialitate permisa de art 1 paragraful 3 din Conventia de la New York. Notiunea de comercialitate in sens strict prezinta relevanta in contextual aplicarii regulilor de procedura arbitrala ale CAB. Specificul dreptului comertului international: Prin normele aplicabile raporturilor juridice ale dreptului comertului international se urmareste asigurarea celeritatii operatiunilor comerciale si ocrotirea creditului. Asigurarea celeritatii operatiunilor comerciale este necesar intrucat conditiile pietei sunt schimbatoare si in consecinta deciziile trebuie luate in rapiditate pentru evitarea suferirii unor pierderI. Printr-o serie de reglementari cuprinse atat in cadrul izvoarelor interne cat si in cadrul izvoarelor internationale ale dreptului comertului international se au in vedere asigurarea celeritatii operatiunilor comerciale. De ex art 43 Cod comercial, art 59 din Conventia de la Viena nu este necesara punerea in intarziere a debitorului. In civil intarziere , in comercial dobanda In materie comerciala contractile sinalagmatice nu trebuie redactate in atatea exemplare cate parti cu interese distincte exista. In materie comerciala proba cu

martori poate sa fie folosita indifferent care ar fi vaolarea pactului incheiat. (art 36 cod comercial). Arbitrajul reprezinta modul obisnuit de solutionare a litigiilor izvorate din contractul de comert international, iar in scopul favorizarii, desfasurarii arbitrajului clauza compromisorie este autonoma in raport cu contractul principal. Ocrotirea creditului este necesara intrucat numeroasele operatiuni interne si internationale se desfasoara pe baza de credit. In scopul ocrotirii creditului se prevede de exemplu ca in cazul obligatiilor comerciale se prezuma solidaritate intre codebitori. (art 41 Codul comercial), instanta de judecata nu poate acorda termene de gratie (art 44 codul comercial, art 45, 61 Conventia de la Viena), dobanzile comerciale sunt mai mari decat dobanzile civile. Izvoarele dreptului comertului international Cele mai importante izvoare ale dreptului comertului international sunt actele normative. Unele dintre acestea constituie izvoare specifice ale dreptului comertului international intrucat contine preponderant reglementari legale consecrate raporturilor comertului international . Legea 105 / 1992 poate fi mentionata in acest sens. Alte acte normative reprezinta izvoare specifice ale dreptului comertului international pentru ca contin preponderant reglementari legale care intereseaza alte discipline, iar intr-o mica masura reglementari care vizeaza raporturile comertului international, Codul comercial, Codul de procedura civila pot fi mentionata aici. O pozitie distincta o au normele constitutionale, unele dintre acestea prezentand insemnatate la dreptul comertului international. Asa sunt de pilda prevederile constitutionale corespunzator carora economia Romaniei este o economie de piata, cele referitoare la libertatea comertului si cele care vizeaza protectia concurentei. Pe langa izvoarele interne in cadrul dreptului comertului international exista si o serie de izvoare internationale. Dintre izvoarele internationale se detaseaza ca importanta conventiile multilaterale (Conventia de la New York, Conventia de la Geneva, Conventia de la Washington, Conventia de la Viena). Totusi in cadrul comertului international ne intereseaza si o serie de conventii bilaterale, precum si cele incheiate pentru promovarea si garantarea reciproca a investitiilor in scopul evitarii dublei impuneri si tratatele de asistenta juridica in materie comerciala. Uzantele pot prezenta sau nu caracter de izvor de drept. Uzantele pot fi clasificate dupa mai multe criterii, astfel in functie de aplicare in spatiu si sfera de cuprindere distingem: - uzante locale - uzante speciale - uzante generale

Uzantele locale se aplica intr-o anumita zona geografica (de ex un port, un targ). Uzantele speciale se aplica in cadrul comertului cu un anumit produs (de ex comertul cu cereale, petrol). Uzantele generale sunt luate in considerare pentru ansamblul operatiunilor comerciale. In functie de forta lor juridical distingem: - uzante conventionale - uzante normative Aceasta reprezinta cea mai importanta clasificare a uzantelor. Uzantele conventionale isi au izvor in vointa partilor si au forta juridica a clauzelor contractuale. Uzantele conventionale nu reprezinta izvor de drept. Uzantele normative: cutumele reprezinta practici sociale mai bine conturate, mai vechi cu grad sporit de continuitate si repetabilitate. Uzantele normative reprezinta izvor de drept potrivit legii care guverneaza raportul juridic. Uzantele normative se deosebesc sub mai multe aspecte de uzante conventionale. Astfel uzanele normative au un caracter mai pronuntat de colectivitate decat uzantele conventionale. Sub aspectul fortei juridice uzantelor normative au forta juridica a legii pe care o completeaza sau o interpreteaza. De regula uzantele normative completeaza sau permit interpretarea unei legi supletive. In consecinta au forta juridica a unei legi supletive. In schimb uzantele conventionale au forta juridical a unor clause contractuale. In acest context mai retinem ca uzantele normative se invoca din oficiu, instanta judecatoreasca este datoare sa le cunoasca in asa mod cum ar trebui sa le cunoasca reglementarile legale. Spre deosebire de uzantele normative, uzantele conventionale trebuie probate de partea de care se invoca. Proba se realizeaza de pilda de certificate eliberate de Camera de comert cu ajutorul culegerilor de uzante etc. Temeiul juridic al aplicarii uzantelor in dreptul roman: Art 970 Cod civil- conventiile trebuie executate cu buna credinta, si ele obliga nu numai la ceea ce este prevazut in mod expres, ci si toate urmarile, echitatea, obiceiul, legea da obligatie dupa natura sa. In legatura cu aceasta prevedere legala se poate pune problema de a sti daca in cadrul ei se face referire la uzantele conventionale sau la uzantele normative. In opinia noastra in art 970 Cod civil se au in vedere uzantele conventionale tinandu-se seama de o vointa prezumata a partilor. In scopul justificarii acestui opinii intelegem sa invocam art 1 Cod comercial care nu retin uzantele in calitate de izvor de drept. Codul comercial roman a fost elaborate dupa modelul Codului comercial Italian 1882, care a consacrat uzantele cxa izvor de drept. Legiuitorul roman nu a preluat totusi o atare formulare din Codul comercial italian. Asadar legiuitorul roman nu a dorit ca uzantele sa constituie la modul general izvor de drept. Pe planul raporturilor economice internationale uzantele au in orice caz o importanta neindoielnica. De ex: art 9 p2 din Conventia de la Viena, prevede ca in afara de conventia contrara a partilor acestea sunt considerate ca s-au referit in mod tacit in contract si pentru formarea sa la orice uzanta pe care o cunosteau sau ar fi trebuit sa cunoasca si care in comertul international e larg cunoscuta si in mod regulat

respectata de catre partile la contracte de acelasi tip in ramura comerciala avuta in vedere. Art 9 p 2 se instituie o prezumtie de vointa a partilor in ceea ce priveste aplicarea uzantelor, apreciind ca partile s-au referit in mod tacit in contract la uzanta. In cazul arbitrajului credem ca uzantele primesc valoare normative. In acest sens pot fi invocate prevederile art 7 Conventia de la Geneva, art 360 Cod procedura civila care solicita tribunalului arbitral sa aplice pentru solutionarea litigiului uzantele comerciale existente. Dispozitii similare sunt cuprinse in art 57 din regulile de procedura arbitrala a CAB, art 17 din regulamentul de arbitraj al CCI. In cadrul uzantelor normative judecatorul sau arbitrul le poate doar constata, nu le poate crea. De regula interventia arbitrului (cele mai multe litigii fiind solutionate in comert international prin arbitraj) asigura recunoasterea si efectivitatea uzantei. Aceasta nu inseamna insa ca nu ar putea exista si uzanta in afara consacrarea lor de catre organul de jurisdictie. Ipoteze si solutii privind conflicte intre uzante sau uzante si anumeite legi: Conflicte intre 2 uzante conventionale: Daca apare un conflict intre 2 uzante conventionale existente anterior incheierii contractului va fi luat in considerare uzanta conventionala cea mai apropiata de incheierea contractului apreciindu-se ca pe acesta au avut-o in vedere partile. In situatia in care la momentul incheierii contractului exista o anumita uzanta conventionala iar pe parcursul executarii contractului aceasta a fost inlocuita cu o alta uzanta conventionala in absenta vointei contrare a partilor se va tine seama de uzanta conventionala exestenta la momentul incheierii contractului. Conflictul intre o uzanta conventionala si o lege supletiva: Acest conflict se solutioneaza prin aplicarea uzantei conventionale intrucat dispozitiile legii supletive sunt luate in calcul in cazul in care vointa partilor nu a fost exprimata. Conflictul intre o uzanta conventionala si o uzanta normativa: Se solutioneaza prin aplicarea uzantei conventionale, pentru ca uzanta normative completeaza sau interpreteaza de regula o lege supletiva, iar legea supletiva se aplica numai in situatia in care se pune problema suplinirii vointei partilor. Conflictul intre o uzanta conventionala si o lege imperativa (comerciala civila) Se solutioneaza prin aplicarea legii imperative datorita diferentei fortei juridice dintre cele doua. Conflictul intre o uzanta conventionala si o lege uniforma: De regula prevederile legale uniforme, unificate au caracter supletiv. In acest sens sunt de pilda art 6 din Conventia de la Viena. In consecinta in ipoteza conflictului mentionat se va aplica uzanta conventionala. Conflictul dintre o uzanta (conventionala, normativa) si dispozitiile exprese ale partilor ori norme de ordine publica: In ipoteza unui conflict intre uzanta si dispozitii exprese ale partilor au prioritate prevederile exprese ale partilor. In cazul unui conflict intre uzante si8 norme de

ordine publica vor prevala cele din urma, pentru ca noremele de ordine publica au character imperativ. Pe planul raporturilor de dreptul comertului international distingem insa intre ordinea publica de drept international privat si ordinea publica de drept intern. Ordinea publica de dreptinternational privat are o sfera mai restransa in raport cu ordinea publica de drept intern. Uzantele comerciale standardizate. Regulile incoterms: Incoterms- International comercial terms Intr-o formula globala se poate afirma ca incoterms sunt uzante comercialeaplicabile in cazul contractului de vanzare internationala de marfuri, care au fost standardizat, uniformizate de CCI (Camera de comert internationala de la Paris) In prezent exista mai multe editii de incoterms : 1953, 1967, 1968, 1976, 1980, 1990, 2000. Folosirea regulilor incoterms de catre parti este optionala. Partile pot sa ia in considerare regulile incoterms ca atare sau sa aduca unele modificari. Ele trebuie sa indice insa editia pe care au avut in vedere intrucat de la o editie la alta acelasi termen poate fi cunoscut unele modificari. Incoterms: se refera la momentul transmiterii riscurilor dintre parti (care este legat de momentul livrarii marfurilor) la obligatia obtinerii licentei de import si de expert, precum si autorizatia de tranzit la ambalarea marfurilor, la inspectarea marfurilor la incheierea unor contracte subsecvente de transport si de asigurare a marfurilor. Pe de alta parte regulile incoterms nu se refera la cantitatea, calitatea, pretul marfurilor, la penalitati la rezilierea contractelor, la modul de solutionare, de solutionarea eventualelor litigii dintre parti. Editia din 2000, contine 13 termeni grupati in 4 grupe: Grupa E: EXW (franco fabrica) Vanzatorul trebuie sa livreze marfa la fabrica sau la depozitele. Astfel la momentul livrarii se transmit riscurile de la vanzator la comparator. Grupa F: FCA (free carrier) (franco transportator) Vanzatorul trebuie sa livreze marfa in tara sa primului transportator desemnat de catre comparator. FAS (franco de-a-lungul navei ) Vanzatorul trebuie sa livreze marfa in tara sa in portul de plecare pe chei. FOB (free on board) (franco bord) Vanzatorul trebiue sa livreze marfa in tara sa pe nava care o va transporta. Grupa C: CFR (coast and fray) (cost si navlu) Vanzatorul livreaza marfa in tara sa, dar suporta costurile transportului pana la destinatie. CIF (coast ensurrance fray) (cost asigurare, navlu) Vanzatorul suporta ..dar riscurile se transmit in tara vanzatorului la momentul in care marfa este predate primului transportator. CPT (carriage paid to) (transport platit pana la)

Orice tip de transport. Vanzatorul suporta costurile transportului pana la destinatie dar riscurile dintre parti se transmit pana in momentul livrarii marfii in tara vanzatorului primului transportator. CIP (carriage ensurrance pay) (transport si asigurare platit pana la) Presupune obligatia vanzatorului de a suporta costul asigurarii marfii pana la destinatie. Grupa D: DAF (delivered at frontier) (francofrontiera) Potrivit acestui termenvanzatorul trebuie sa livreze marfa la frontiera tarii cumparatorului sau la frontiera unei tari terte. DES (delivery ex ship) (franco nava nedescarcata) Vanzatorul livreaza nava in portul de sosire pe nava. DEQ (delivered quei) (franco chei) Vanzatorul livreaza nava in portul de sosire pe chei. DDU (delivered duty unpaid) (franco destinatie nevamuit) Vanzatorul livreaza marfa in tara cumparatorului fara sa suporte taxele vamale de import. DDP (delivered duty paid) (franco destinatie vamuit) Vanzatorul livreaza marfa in tara cumparatorului inclusive cu taxele vamale de import. Participantii la raporturile de comert international Acestea sunt grupati in doctrina: - participanti apartinand ordinii juridice internationale - participanti apartinand ordinii publice intern Participantii apartinand ordinii juridice internationale sunt statele si organizatiile interguvernamentale. Statul este un subiect originar al ordinii juridice internationale intrucat are vointa proprie si astfel dobandeste personalitate juridical. Ca titular de suveranitate statul stabileste statutul juridic al subiectilor de drept careia ii apartin apartin. Statul nu are calitate de comerciant (de ex art 8 Codul comercial), dar beneficiind de de plenitudine de capacitate juridica se poate implica in orice raport juridic. In cazul dreptului comertului international ne intereseaza in mod special raporturile juridice in cadrul carora statul apare in dubla calitate: - ca titular de suveranitate - ca subiect de drept civil Asemenea raporturi poarta denumirea : raporturi mixte. Asa se intampla in situatia in care un stat incheie cu o societate comerciala straina un contract pentru prospectarea si exploatarea unor resurse minerale. In mod specific in materie de investitii se aplica dispozitiile Conventiei de la Viena pentru solutionarea diferendelor care ar putea aparea intre state si personae (fizice/ juridice) apartinand altor tari. Organizatiile interguvernamentale sunt subiecte de drept derivat ai ordinii juridice internationale intrucat se constituie prin vointa.

Actul constitutiv al organizatiilor interguvernamentale arata operatiunile economice in care acesta se poate implica. Organizatiile interguvernamentale actioneaza in interesul tuturor statelor care prin incheierea unui tratat au participat la constituirea ei. Societatile transnationale sau internationale nu apartin nici ordinii juridice internationale, nici ordinii juridicii interne. Nu apartin ordinii juridice internationale pe plan international nu au fost adoptate reglementari legale aplicabile lor. Societatile transnationale cauta san u intre sub incidenta vreunei legislatii nationale deoarece societatile transnationale nu apartin nici unei ordini juridice nationale. Societatile internationale reprezinta forma in care statele colaboreaza in domeniul economic. Au la baza un tratat in cuprinsul caruia se indica societatile ce se va constitui si regulile dupa care acestea vor functiona. De ex: Societatile internationale pot fi constituite in scopul exploatarii unei linii aeriene pentru organizarea transportului pe cale ferata in vederea desfasurarii unor activitati bancare in ideea construirii si exploatarii unui baraj, unui tunnel, etc. Societatile internationale se constituie sub forma unor societati pe actiuni (SA) sau a unei societati cu raspundere limitata (SRL). Capitalul social al societatii internationale constituie rezultatul aportului mai multor state. Chiar daca actionarii principali sunt statele nu este exclus ca particularii sa poata dobandi actiuni in cadrul unei societati internationale. Litigiile aparute datorita lacunelor actului constitutiv al societatii internationale sau in legatura interpretarii prevederilor sunt solutionate in conformitate cu dispozitiile actului constitutiv de organe internationale de jurisdictie (Curtea Internationala de Justitie de la Haga), sau de tribunale arbitrale (ad-hoc organizate sub egida unei institutii de arbitraj). Celelalte categorii de litigii sunt rezolvate instante de judecata. Prevederilor actelor constitutive ale societatilor internationale pot sa admita sau nu aplicarea cu caracter subsidiar a unor reguli de drept consecrate in cadrul sistemelor juridice ale statelor. De ex: actul constitutiv a unei societati de transport pe cale ferata organizata in Franta si Etiopia prevedea ca vor fi luate in considerare cu caracter subsidiary dispozitiile unui proiect al Codului comercial Etiopian. Actul constitutiv a societatii aeriene SAS : Danemarca, Norvegia, Suedia, nu admite aplicarea cu titlu subsidiar a nici unei legislatii nationale. SAS are sedii sociale cu valoare juridica egala in capitalele altor 3 statescandinave. Mai mentionam ca actul constitutiv al societatii de transport aerian Air Afrique constituite din 11 state africane prevede cu aplicare cu titlu subsidiar a principiilor de drept commune sistemelor juridice ale statelor care au constituit aceasta societate. Principalii participanti acer apartin ordinii juridice interne sunt: societatile comerciale (SC). In legatura cu societatile comerciale mentionam ca statutul organic este guvernat de legea nationala. Legea nationala a societatii comerciale se stabileste prin

drept comparat in functie de criteriul sediului social sau in functie de criteriul inregistrarii sociale. In dreptul nostru a fost adoptat criteriul sediului social (art 41, 42 Legea 105/ 1992). In situatia in care societatea comerciala are sedii in mai multe state se ia in considerare in scopul stabilirii legii nationale sediul real. Sediul real este locul unde se afla organul de conducere si de gestiune a cativitatii statutare a societatii. In mod limitat nationalitatea societatii comerciale poate fi stabilita si in functie de criteriul controlului adica dupa nationalitatea ori cetatenia celor care detin Parchetul de Control in cadrul societatii. In acest sens de ex: art 25 p 2 litera b din Conventia de la Washington care consacra criteriul controlului dar numai pentru aplicarea dispozitiilor acestei conventii. Persoana fizica participa intr-o masura redusa la raporturile de comert international datorita anvergurilor financiare limitate.