Sunteți pe pagina 1din 6

CUM INCEPE INSELAREA sau in ce fel oricare dintre noi IL POATE VINDE PE HRISTOS?

Publicat pe 16 Apr 2010 | Categorii: Din "Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose", Egoismul, voia proprie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mandria, trufia, Parintele Serafim Rose, Razboiul nevazut | |Print

Din Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose: PAREREA DE SINE De se va bizui cineva numai pre a sa dreptate si pre izbavirea ce singur sio lucreaza, in desert si in zadar se trudeste. Ca toate ale dreptatii sale ca o carpa lepadata se vor arata in ziua cea de pre urma, precum zice Isaia: Ca o carpa lepadata toata dreptatea noastra (Is 64,5) (Sf. Macarie cel Mare (390), Omilii duhovnicesti XX, 3) Diavolul nu vaneaza pe cei pierduti; el ii vaneaza pe cei trezvitori, pe cei ce sunt aproape de Dumnezeu. El ia de la dansii increderea in Dumnezeu si incepe sa-i loveasca cu intemeiere in sine, cu indreptatiri, cu ganduri si cartire. Prin urmare, sa nu ne punem increderea in gandirea noastra logica. Sa nu crezi niciodata gandurilor tale. Traieste simplu si fara sa te gandesti prea mult, ca un copil pe langa tatal sau. Credinta fara prea multa gandire lucreaza minuni. Gandirea logica impiedica harul lui Dumnezeu si minunile. Lucreaza rabdarea, fara a judeca cu gandirea logica. (Avva Paisie Athonitul, 1994)

Intr-un capitol anterior am discutat despre sindromul, fatal atat pentru monahism, cat si pentru oricare alta nevointa crestina, cunoscut sub numele de intemeiere in sine. Strans legat de acesta este un alt sindrom, pe care parintele Seraphim l-a identificat drept parere de sine duhovniceasca.Persoana prinsa in aceasta capcana ajunge sa creada si sa pretinda ca actioneaza conform unor principii duhovnicesti, dar in realitate el isi face voia, satisfacandu-si si conservandu-si egoul si ramanand intarit in propriile pareri. In jurul lui se tese o plasa de idei, explica parintele Seraphim, ce nu au niciun contact cu realitatea De obicei diavolul se foloseste de o idee neinsemnata ca sa ne prinda, stiind ca aceasta ne va prinde prin ceva ce ne emotioneaza, si ca aceasta prindere este de ajuns ca sa ne faca sa incepem a tese intreaga panza de paianjen care sa ne prinda1 . Parintele Seraphim a discutat aceasta problema de mai multe ori in scrierile si in epistolele sale, precum si in discutiile cu fratii de la schit. In 1973, bunaoara, i-a scris unui fost frate de manastire despre care simtea ca fusese prins in capcana parerii de sine: Fiind tu insuti, iti vei petrece intreaga viata incercand sa-ti pastrezi sufletul, sub pretextul propriei intelegeri a principiilor Bisericii s.a.; iar cel ce-si pastreaza sufletul sau, acela il va pierde. Doar daca vei cauta sa-ti pierzi sufletul pentru Hristos, daruindu-te intru totul, doar atunci il vei putea castiga2 . In 1975, Parintele Seraphim a scris despre unul dintre liderii factiunii supercorecte, despre care simtea ca fusese prins in aceeasi capcana: Iata un semn sigur ca, in cazul de fata, in ciuda tuturor argumentelor sale exterioare, Parintele _ greseste din punct de vedere duhovnicesc: el a mahnit cumplit pe un ierarh (scrisoarea Vladicai Averkie adresata noua este una de deznadejde, iar daca Parintele _ ar spune, spre a se dezvinovati, ca Vladica Averkie nu l-a inteles cum trebuie, atunci greseala este tot de partea Parintelui _, pentru ca nu a cautat sa se faca inteles asa cum se cuvine) si, in plus, i-a suparat cumplit pe cel putin alti doi; cu toate acestea nu s-a auzit nici macar un cuvant, cum ca Parintele _ si-ar exprima regretul, ci doar ca el are dreptate. Acest om se afla in fata unui adevarat dezastru duhovnicesc; el a iesit de pe calea ortodoxa in modalitatile sale de a simti si de a percepe, modalitati pe care candva credeam ca le intelesese3 . In anul 1977, de praznicul Sf. Patrick, pe cand le vorbea fratilor si inchinatorilor adunati in trapeza, Parintele Seraphim a aratat cum poate cineva sa se abata de la

calea mantuirii, cazand in parerea de sine. El a inceput prin a relata o intamplare adevarata, petrecuta la inceputurile Fratiei: La San Francisco era o persoana care s-a inflacarat de ideea Rugaciunii lui Iisus. A inceput sa adauge rugaciune peste rugaciune, pana cand a ajuns, numai dimineata, la 5000. Chiar acolo in mijlocul lumii, in mijlocul orasului, dimineata, inainte de a face orice altceva, inainte de a manca, acest om era in stare sa rosteasca Rugaciunea lui Iisus de 5000 de ori, pe balcon, si se simtea minunat de proaspat si de insuflat. Apoi intr-o dimineata s-a intamplat ca cineva sa se opreasca chiar sub balconul sau si sa inceapa sa lucreze ceva tocmai cand omul nostru rostea ultima mie de rugaciuni. Iar acel om si-a iesit din sarite in asa hal, incat a ajuns sa arunce in el cu farfurii! Cum sa reactionezi fata de un om preocupat de viata duhovniceasca, de Rugaciunea lui Iisus, care, dintr-o data, in timp ce rosteste rugaciunea, e in stare sa inceapa a arunca cu farfurii?Aceasta inseamna ca inauntrul lui patimile erau libere, din pricina faptului ca omul era amagit de gandul sau parerea ca stia ce anume este bine duhovniceste pentru el. El actiona dupa propria parere, dar nu cu trezvie, nu intru cunostinta; si de cum s-a ivit prilejul, patimile au rabufnit. In acest caz este mai de folos sa nu spui de 5000 de ori Rugaciunea lui Iisus, ci sa faci ceva care sa fie duhovnicesc4 . In 1982, cam cu o jumatate de an inainte de adormirea sa, Parintele Seraphim a vorbit din nou despre primejdia de a lasa ca parerile noastre sa eclipseze pe Dumnezeu si voia Lui pentru viata noastra. Era in Miercurea Mare, ziua cand Biserica pomeneste vinderea lui Hristos de catre Iuda; iar Parintele Seraphim a tinut un cuvant despre felul cum parerea de sine a lui Iuda, ascunsa sub masca dreptatii, l-a facut sa-L dea pe Insusi Dumnezeu spre a fi rastignit. Dupa ce a dat citire pasajului din capitolul 26 de la Sf. Matei, Parintele Seraphim a inceput: In acest pasaj din Scriptura citim ca Domnul nostru, pregatindu-se pentru Patima Sa, a venit la Dansul o femeie si L-a uns cu mir de mult pret, fiind insuflata de Dumnezeu ca sa faca aceasta. Este foarte miscator felul cum Domnul a fost primit si a fost pregatit pentru Patima Sa de catre oamenii simpli. In acelasi timp, Iuda unul dintre cei doisprezece care erau cu El privea fapta aceasta si ceva in inima lui s-a schimbat. A fost, se pare, ultima picatura, pentru ca Iuda era cel insarcinat cu banii si a socotit aceasta o risipa. Aproape ca putem vedea cu ochii procesul logic ce se desfasura in mintea lui. Il putem auzi gandind despre Iisus Hristos: Credeam ca este cineva de seama; dar el risipeste banii, nu face ceea ce se cade, prea se crede important, si tot soiul de alte asemenea idei marunte, pe care diavolul i le strecoara in minte. Iar prin patima aceasta a lui (principala lui patima era iubirea de arginti) a fost prins de catre diavolul si facut sa-L vanda pe Hristos. El isi dorea doar bani. Nu lua aminte la sine si nu-si rastignea patimile. Oricare dintre noi ne putem afla intr-o postura asemanatoare. Trebuie sa ne cercetam inimile si sa spunem: Prin care dintre patimile mele va incerca diavolul sa ma imboldeasca, pentru a ma face sa-L vand pe Hristos? Daca credem cumva ca suntem mai presus de Iuda ca el va fi fost cumva mai ciudat, iar noi nu , atunci sa stim bine ca ne inselam. Intocmai ca si Iuda, oricare dintre noi are patimi in inima sa. Sa luam dar aminte la ele. Putem fi prinsi prin iubirea noastra de ordine, prin iubirea noastra de corectitudine sau prin iubirea noastra de frumos;

oricare dintre micile noastre greseli de care ne agatam poate fi folosita de diavol pentru a ne prinde, iar apoi incepem a gandi logic pe temeiul acelei patimi. Prin procesul de gandire logica putem sa-L vindem pe Hristos, daca nu luam aminte la noi insine si daca nu incepem sa ne dam seama ca suntem plini de patimi, ca fiecare dintre noi este un posibil Iuda. Prin urmare, atunci cand se iveste prilejul atunci cand patima incepe sa lucreze in noi si incepe sa se dezvolte in chip logic de la patima pana la vanzare, trebuie sa ne oprim chiar acolo si sa zicem: Doamne, ce fac? Ai mila de mine, pacatosul! Femeia aceea simpla, care a auzit chemarea lui Dumnezeu si L-a uns pe Hristos pentru ingropaciune, aceea a facut ceea ce trebuie sa facem noi. Nu trebuie sa ne privim viata prin prisma patimilor noastre, nici sa cautam sa facem ca viata sa se potriveasca cu ceea ce ne-ar placea noua fie ca ne dorim o viata in liniste si pace, una in care totul este in ordine si la locul sau, sau una cu mult zgomot si agitatie. Daca incercam sa facem ca viata sa fie dupa placul nostru, rezultatul va fi dezastruos. Privindu-ne viata, trebuie sa primim toate cate ni se intampla ca pe pronia lui Dumnezeu, stiind ca au scopul de a ne destepta din patimile noastre, de a ne duce la Dumnezeu, sau de a ne arata un lucru placut lui Dumnezeu pe care il putem savarsi. Atunci cand primim toate cele ce ni se intampla, incepem a fi asemenea femeii din Evanghelie, despre care se vesteste pana la marginile lumii, dupa cum spune Domnul nostru, pentru acel lucru simplu pe care l-a facut: a turnat mir asupra Sa. Sa fim si noi asemenea ei, veghind cu simtire la semnele lui Dumnezeu din jurul nostru. Aceste semne vin de pretutindeni: din natura, de la aproapele nostru, de la o aparenta intamplare Aproape fiece zi din viata noastra ne aduce cate un semn referitor la voia lui Dumnezeu. Trebuie doar sa fim deschisi inspre el. Sa devenim constienti de patimile dinlauntrul nostru si sa incepem sa luptam impotriva lor, sa nu le ingaduim sa-si inceapa lucrarea pe care am vazut-o la Iuda. Iuda a inceput de la un lucru foarte mic iubirea de bani, preocuparea pentru buna folosire a banilor si pornind de acolo, a cazut. Din lucruri asa de mici, ajungem sa-L vindem pe Dumnezeu Mantuitorul. Sa fim dar cu trezvie, cautand imprejur nu spre implinirea patimilor noastre, ci ca sa vedem voia lui Dumnezeu: cum am putea sa ne trezim si sa incepem sa-L urmam pe Hristos catre Patima Sa si sa ne mantuim sufletele. Amin. ____________________________________________________________
1 Scrisoarea Pr. Seraphim Rose catre Alexei Young, 31 ianuarie 1976 2 Scrisoarea Pr. Seraphim Rose catre ______, 7 noiembrie 1973 3 Scrisoarea Pr. Seraphim Rose catre ______, 22 octombrie 1975 4 Pr. Seraphim Rose, In Step with Saint Patrick and Gregory of Tours, pp. 265-266

Cititi si: Fiecare dintre noi poate fi un Iuda Cum?!

Legaturi:

Cuviosul Serafim Rose despre ispitele nou-convertitilor sau cum se poate pierde harul la cei ravnitori Ortodoxia confortabila si inchipuita sau despre ispitele generatiilor rasfatate O ASTFEL DE CORECTITUDINE VA PRODUCE MEREU NUMAI SCHISME si in cele din urma ajuta numai miscarea ecumenica Cuv. Seraphim Rose: Cerule! Ce se intampla cu oamenii? - PUR SI SIMPLU ACTUAL! (I) DESPRE SECTARISMUL ORTODOX SI INSELAREA DREPTILOR HIPERCRITICISTI. Pur si simplu actual CUVIOSUL SERAPHIM ROSE IN JUNGLA ZELOTISMULUI FERICITUL SERAPHIM ROSE despre Ortodoxia milei lucratoare si a durerii inimii VS. super-ortodoxia celor cu inimile reci si inraite CUVIOSUL SERAFIM ROSE UN OM AL INIMII TOATA NADEJDEA LA HRISTOS! Ravna fara socotinta sau boala supercorectitudinii *

ORBIREA SUFLETULUI: PAREREA DE SINE PARINTELE CLEOPA DESPRE PAZA MINTII: Sa nu iesi la razboi fara Mine! Du-te, sa-ti fie dupa cum ai crezut! Vai si amar cand omul este satul si multumit in inima sa

Orbirea sufleteasca = minciuna din noi *

DESPRE CUM POT APOSTAZIA INSISI CEI CARE SE CRED LUPTATORI PENTRU ORTODOXIA ADEVARATA. Sf. Tihon din Zadonsk ne arata IN CATE FELURI NE PUTEM LEPADA DE HRISTOS Parintele Justin Parvu in cel mai recent interviu: VEZI IN CE DUH MARTURISESTI, CA SA NU FII SI TU IN AFARA ORTODOXIEI!