Sunteți pe pagina 1din 5

Funciile impozitelor n literatura de specialitate sunt definite cinci funcii de baz ale impozitelor: 1. fiscal; 2. de stimulare; 3. de redistribuire; 4.

de reglare; 5. de control. Funcia fiscal a impozitelor se manifest prin contribuia permanent i sistematic a impozitelor la formarea resurselor financiare ale statului. Din definiia impozitelor reiese, c acestea reprezint prelevri cu caracter obligatoriu i forat. Anume funcia fiscal a impozitelor contribuie la redistribuirea venitului naional n folosul pturilor sociale. Funcia de stimulare a impozitelor se manifest att prin favorizarea ct i prin pedepsirea contribuabililor. Utilizarea n fiscalitate a nlesnirilor i sanciunilor fiscale presupune n ambele cazuri efectul de stimulare, deoarece fiecare msur se aplic ca o reacie la starea anumitei sfere a activitii economice, care necesit intervenia statului. Prin intermediul funciei de stimulare, impozitul devine un instrument viabil al politicii sociale a statului. Funcia de redistribuire a impozitelor are un caracter obiectiv i reiese din funciile de baz ale statului. Aceast funcie asigur procesul de redistribuire a unei pri a produsului intern brut. Prin funcia dat se accentueaz rolul impozitului ca un instrument centralizat n relaiile de distribuire i redistribuire a resurselor financiare publice. Funcia de reglare a impozitelor reiese din necesitatea reglementrii de ctre stat a unor procese economice i sociale. Funciile economice ale statului se complic n condiiile dezvoltrii relaiilor de pia i liberalizrii activitii agenilor economici. Impozitele, ca i finanele, ndeplinesc funcia de control, care reflect corectitudinea derulrii, din punct de vedere cantitativ i calitativ a procesului de distribuie, permite de a verifica dac ncasrile fiscale sunt colectate la timp, corect i complet i, n rezultat, poate determina necesitatea i direciile efecturii reformei fiscale. Principiile Impunerii Impunerea se realizeaz printr-un ansamblu de operaii si masuri ce ncearc s asigure eficiena impozitelor i s tin cont de respectarea unor principii de baza. Astfel, aceste principii fundamentale ale impunerii sunt: principii de echitate fiscala; principii de politica financiara; principii de politica economica. Echitatea fiscala ar trebui sa semnifice dreptate sociala in materie de impozite. In acest scop impunerea trebuie sa asigure egalitate fiscala in fata legii si acesta inseamna ca impunerea trebuie sa se realizeze diferentiat, in functie de marimea averii si de venitul fiecarui contribuabil. Practica a pus insa in evidenta o

contradictie intre egalitatea fiscala in fata legii si randamentul impozitelor. Astfel, din punct de vedere al randamentului, impozitele ar trebui sa produca maximum de venituri pentru stat, iar din punct de vedere al echitatii fiscale repartizarea sarcinii publice intre contribuabili ar trebui sa tina seama de situatia personala a fiecaruia, numai ca, ceea ce este echitabil are randament mic si, de multe ori, ceea ce are randament ridicat nu este echitabil. In ceea ce priveste egalitatea in fata legii apar doua notiuni care se impun a fi corelate: -egalitatea matematica; -egalitatea personala. Egalitatea matematica inseamna impozite egale la venituri egale. Egalitate matematica nu tine cont de situatia personala a contribuabilului si, astfel, doi contribuabili cu aceleasi resurse pot avea situatii personale diferite si ca atare, proportionalitatea platii impozitelor poate sa-l loveasca mai mult pe unul decat pe celalalt. La asezarea impozitelor in toate tarile se porneste de la egalitatea matematica dar, ea se corecteaza prin prisma situatiei personale a platitorului. Pentru a asigura si egalitatea personala se pot introduce un sistem de deduceri din masa impozabila, cote progresive de impunere (mai ales in transa), norme de venit la impozitul pe avere etc. Principiile de politica financiara se refera la randamentul impozitului, la stabilitatea si la elasticitatea acestuia. Randamentul impozitului se masoara prin raportarea sumei globale colectata intrun interval dat si cheltuielile facute de autoritatea publica in vederea colectarii acesteia. Randamentul impozitului presupune asigurarea urmatoarelor conditii: universalitatea impozitului adica toti cei care au un venit trebuie sa plateasca; economia de cheltuieli adica constituirea unui sistem institutional cat mai ieftin; ineluctabilitatea adica neputinta sustragerii de la plata impozitelor si, astfel, micsorarea posibilitatilor de evaziune fiscala; anestezia fiscala presupune a asigura unui impozit, la introducerea lui, o anumita capacitate de suportabilitate. Stabilitatea si elasticitatea impozitului sunt doua principii simetrice. Un impozit este stabil daca el nu urmeaza intocmai toate variatiile conjuncturale care afecteaza materia impozabila.

Elasticitatea semnifica absenta reactiei materiei impozabile la variatia cotei de impunere. Exista in toate economiile un conflict deschis intre randamentul si echitatea impozitului. In teorie nu exista acest conflict, in sensul ca, cu cat mai bine este asezat un impozit si este repartizata sarcina fiscala pe membrii societatii, cu atat mai mare este randamentul acestuia. In realitate insa, circula zicala: "impozitele productive nu sunt juste, iar impozitele juste nu sunt productive". Principii de politica economica se refera la modelarea impozitelor astfel incat sa asigure interventia statului in viata economica. Astfel, fie ca se introduc noi impozite, fie ca se redimensioneaza unele din impozitele existente, acest lucru se face nu doar pentru a produce venituri, cat si pentru a asigura interventia statului in economie. Ca atare, vechiului conflict dintre randamentul si echitatea impozitelor, i se mai adauga un altul intre randament si interventionism. Echitatea fiscal i justiia social. Impozitele progresive i proporionale. Randamentul fiscal i gradul de fiscalitate Funciile politicii financiar-bugetare Componenta principal a politicii financiare o reprezint politica fiscal. Conform specialitilor n domeniu, se consider c politica fiscal cuprinde ansamblul deciziilor de natur fiscal luate de factorul decident public n scopul asigurrii resurselor financiare destinate finanrii nevoilor publice i al realizrii unor finaliti de natur economico-social. De asemenea, exist specialiti care consider c, n sens larg, politica fiscal se constituie n cadrul activitii autoritii publice de percepere i utilizare a resurselor necesare satisfacerii consumului public i furnizrii de servicii i bunuri publice. Prin politica fiscal se stabilesc volumul i proveniena resurselor de alimentare a fondurilor publice, metodele de prelevare care urmeaz a fi utilizate, obiectivele urmrite, precum i mijloacele de realizare a acestora. Exist i specialiti care au scos n eviden faptul c n coninutul politicii fiscale trebuie s se fac referire i la cheltuielile publice, considerndu-se c problematica politicii fiscale nu se rezum numai la opiunile asupra procurrii resurselor financiare la dispoziia statului, ci i la cheltuielile pe care le au n vedere autoritile publice. Economitii americani Richard i Peggy Musgrave afirmau c politica financiarbugetar ndeplinete trei funcii importante: funcia de alocare, prin care serviciile cu caracter special sunt distribuite prin intermediul autoritilor publice ce asigur satisfacerea unor nevoi sociale (cultur, nvmnt, justiie, aprare naional);

funcia de distribuire, realizat prin impozite i cheltuieli publice, devine necesar n msura n care distribuirea veniturilor i averii ntre persoanele fizice i juridice (influenate de modul de repartizare a factorilor de producie i a formelor de proprietate) nu este n concordan cu necesitile i justiia social; funcia de stabilizare, prin care se urmrete atingerea unui grad nalt de ocupare a forei de munc, stabilitatea preurilor, o situaie solid a balanei de pli externe, precum i o rat a creterii economice.

Principiile impunerii fiscale Principiile impunerii au fost formulate pentru prima dat de ctre economistul englez Adam Smith sub forma unor maxime sau principii fundamentale, respectiv: maxima de justiie, conform creia cetenii fiecrui stat trebuie s contribuie la acoperirea cheltuielilor publice att ct le permit facultile proprii, respectiv mrimea veniturilor obinute sub protecia statului; maxima de certitudine, ce vizeaz legalitatea impunerii i presupune ca mrimea impozitelor datorate s fie cert, i nu arbitrar; maxima comoditii, potrivit creia perceperea impozitelor trebuie s aib loc la termenele i n modalitile cele mai convenabile pentru contribuabil; maxima economiei i randamentului impozitelor, care urmrete instituirea unor impozite ct mai puin apstoare pentru contribuabil i asigurarea ncasrii acestora cu un minim de cheltuieli. Economistul francez Maurice Allais, laureat al premiului Nobel pentru economie, apreciaz c principiile generale ale impunerii ntr-o societate liber i democrat sunt urmtoarele: individualitatea, nediscriminarea, impersonalitatea, neutralitatea, legitimitatea i lipsa arbitrariului. Principiile impunerii fiscale formeaz un sistem unitar ale crui componente se ntreptrund i influeneaz reciproc, acestea fiind:

principiile de echitate fiscal, care presupun necesitatea impunerii difereniate a veniturilor i a averilor; principiile de politic financiar includ cerinele ce trebuie ndeplinite de orice impozit nou introdus n practic: un randament fiscal ridicat, o stabilitate i elasticitate acceptabile; principiile de politic economic, ce vizeaz folosirea de ctre stat a impozitelor nu numai ca mijloc de formare a bugetului public, dar i ca prghii de influen asupra dezvoltrii unor ramuri economice, pentru a stimula sporirea produciei sau/i a consumului unor bunuri sau servicii, n vederea extinderii sau limitrii relaiilor comerciale externe;

principiile social-politice, guvernele ncercnd prin politica fiscal s menin ncrederea populaiei n politica pe care o promoveaz, ca i influena ce o au n rndul anumitor categorii sociale.