O scrisoare pierduta (comentariu)

“Aşa e ca până acum nu stăm nici bine, nici rău, adică nici aşa, nici altminteri.

” - Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale s-a născut, în conformitate cu singurul document oficial găsit de la acea dată, pe data de 1 februarie 1852 şi este considerat a fi cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai mari scriitori români din toate timpurile. La data de 13 septembrie 1884 este reprezentată pentru pentru prima oară pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti comedia realistă de moravuri sociale şi politice “O scrisoare pierdută”, fiind inspirată din farsă electoral din anul 1833. Comedia este împărţită în 4 acte. Încadrându-se în categoria comediilor de moravuri, prin satirizarea unor defecte omeneşti, piesa prezintă aspecte din viaţa politică (lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru Cameră) şi de familie (relaţia dintre Tipăresc şi Zoe) a unor reprezentanţi corupþi ai politicianismului românesc. Comedia este structurata într-o manieră de maxima actualitate. Personajele sunt notabilităţi locale, membrii ai Partidului Liberal, sunt oameni mediocrii, cu defecte morale, care sunt satirizate.Conflictul este derizoriu; personajele sunt confruntate cu probleme false. Caragiale creează tipuri de personaje dar fiecare dintre ele are o doză de individualitate pentru că, spune dramaturgul, "natura nu lucrează după tipare, ci îl toarnă pe fiecare după calapod deosebit". În „O scrisoare pierdută” parvenitismul este urmărit la un nivel înalt deoarece personajele aparțin burgheziei provinciale. Datorită poziției sociale instinctele de parvenire sunt mai puternice și vanitatea se manifestă dur. Temă este reprezentată de critică instituțiilor și moravurilor societății burgheze, iar idea este că o societate coruptă este sortită prăbușirii. Conflictul este prezentat de la începutul piesei și se amplifică pe parcurs. Comicul de limbaj rezultă din diferență dintre ceea ce spun, ceea ce ar vrea să spună și ceea ce ar trebui să spună personajele. Farfuridi se întrece cu Cațavencu prin paradoxuri, în loc să dezbată probleme legate de noua constituție. Pristanda nu cunoaște sensul neologismelor, asociază termeni cunoscuți cu alți necunoscuți (etimologie populare): „scrofulos la datorie” , „capitalişti” (= locuitori ai capitalei). Situațiile comice sunt create prin inversarea valorilor. ștefan Tipatescu vrea „să-l lucrăm pe onorabilul” adică pe Nae Cațavencu dar este lucrat de acesta prin Zoe Trahanache. Zaharia Trahanache vrea să ascundă de Zoe conținutul scrisorii dar ea îl știe de mai

dar. prefectul oraşului .. prefectul oraşului. Agamita Dandanache vrea să pâră o personalitate marcantă dar este total ramolit. acesta devenind foarte agitat pentru că bănuia unde are să se ajungă. pentru care se bazează pe sprijinul lui Trahanache şi pe amorul Zoei. Ştefan Tipătescu. Tot aceștia se ceartă iar câștigător este Dandanache care devine deputat. este personajul pe care se concentrează mare parte din acţiune. Zoe este un fals. Ghiţă Pristanda este tipul slugarnicului. Fanica. nerespectând legea la locul de muncă. înţeleg plastografie până unde se poate. Prefectul vrea să pară o autoritate politică de necontestat. prezent în piesă de la început până la sfârşit în toate momentele cheie ale acţiunii."). Acesta îşi face apariţia. de băutura. În actul I scena 4. Pristanda este ridicol. Poliţaiul oraşului vrea să pară o autoritate oficială..”. dar până aci nu înţeleg.mult timp. El este şi personajul care deschide comedia. ca tot creştinul..” Bine. În prima scenă din actul întâi Caragiale ni-I înfăţişează pe Pristanda. să juri. nu altceva. de sculare. ce e? Ia spune. atribuţiile sale se restrâng la îndeplinirea ordinelor verbale ale prefectului şi nici una dintre preocupările sale nu se consacra interesului public. cu o profesie dificilă în societate ("n-are şi el ceas de mâncare. principalele trăsături decurgând din manifestarea diversificată a comicului. care conduce cu o “mâna de fier” judeţul. Ghiță Pristanda vrea să pâră fidel conducătorilor județului dar se compromite prin furtișaguri. de culcare. Cațavencu și Farfuridi țin discursuri politice neștiind ce vor să susțină. Ei. Tipatescu este foarte bine dispus cu toate că anticipează oarecum ceea ce va urma “Ei! Neica Zahario. să juri!” . Încă din prima scenă se poate deduce relaţia dintre aceştia şi faptul că nu sunt oameni corecţi. că cel cu steagurile. lor lipsindu-i cu desăvârşire calitatea de a-şi exercita independent funcţia politică.. Trahanache lungeşte povestea astfel încât să observe stările de spirit ale prefectului. spun “pare” deoarece domnul Trahanache ştie care este adevărul.. frate. să vezi imitaţie de scrisoare! Să zici şi tu că e a ta. care defineşte contradicţia dintre esenţă şi aparenţă. Trahanache însă pare să creadă că acea scrisoare de amor de la Tipatescu către nevasta sa.. aceleaşi Tipatescu aşteaptă vizita de la domnul Trahanache. în esenţa. poliţaiul oraşului şi pe Ştefan Tipătescu. te văz cam schimbat!.. starea lui de spirit se schimba însă odată ce află că domnul Trahanache a fost chemat de către Caţavencu să îi arate un anume “document”. în esenţă fiind total supus lui Zoe şi lui Trahanache.

piesa devine expresivă . în mod critic. prin încrederea în posibilitățile omului de a se perfecționa.dar . prin aspirația spre o umanitate superioară. prin satiră necruțătoare a viciilor. scrisoare pe care fostul viitor deputat nu o mai are. Tete: (ramane si titlu) . Zoe începe sã ameninţe şi sã încerce toate cãile feminine posibile pentru a se convinge cã. într-adevãr ‘onorabilul domn Caţavencu a pierdut scrisoarea. o foarte frumoasã Zoe merge la Caţavencu şi îi cere scrisoarea. asupra „comediei umane”.Iar în ultima parte. creând scene și tipuri originale. Caragiale s-a ridicat la o valoare artistică universală prin puterea de generalizare și de sinteză. Prin aceste mijloace. Cum e de aşteptat. provocă râsul . Pornind de la realități românești. atrage și atenția cititorilor .

Da. Scena I şi scena IV. Aici îi avem pe Tipatescu şi pe Trahanache. interpretând sexul frumos. director de teatru. alta nu mai e. Grupa fiind formată din patru fete şi un băiat. asta n-a mai fost atât de amuzant. ieşire din scenă) Anita: Ion Luca Caragiale a trait intre anii 1852 si 1912 si a fost nascut in Haimanale. județul Prahova. Încercând să păstrăm indicaţiile scenice. piesa prezintă aspecte din viaţa politică (lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru Cameră) şi de familie (relaţia dintre Tipatescu şi Zoe) a unor reprezentanţi corupţi ai politicianismului românesc.S-eu Încadrându-se în categoria comediilor de moravuri. lipsit de educaţie şi parvenit de condiţie modestă aprobă mecanic afirmaţiile şefilor prin ticul verbal “curat”. Haide acum să împărţim replici. să le repetăm. prin satirizarea unor defecte omeneşti. şi dacă asta e. pamfletar. Sau nu? Scenele pe care urmează să le interpretăm (sau pe care le-am interpretat deja. deşi. comentator politic și . aplauze. şi n-a spus nimeni ca o să fie. este destul de relativ) sunt în ordine cronologică: Actul I. scrisoare pe care fostul viitor deputat nu o mai are. dar asta e. didascaliile. asta a fost partea amuzantă. Aşa că n-a mai rămas nimic de făcut decât să căutăm o rochie şi două baloane mai mici. Iar în ultima parte. acesta este momentul în care se afla de existenţa scrisorii de amor de la “cocoşel” pentru coană Joitica. (Plecăciune. Bineînţeles că este expediată lui Zaharia Trahanache şi bineînţeles că acesta îi spune lui Tipatescu. într-adevăr ‘onorabilul domn Caţavencu a pierdut scrisoarea. şi anume. să le memorăm ca să le uităm şi să nu mai fie nimic de fapt. să scoatem creioanele de ochi şi să ne facem poze în timp ce ne desenăm mustăţi şi încercam să simulăm nişte sâni din fulare. ne-am gândit la o răsturnare de situaţie. Cum e de aşteptat. Da. deşi pot să spun că ştiam la ce să ne aşteptăm în mare parte. alături de actul IV scenaVII. trăsăturile personajelor. atenţia căzând pe cel în minoritate. În prima parte a ‘spectacolului’. de cele mai multe ori se formează un nonsens. Clasică scena în care poliţistul corupt. poet. dar şi comicul. scriitor. Zoe începe să ameninţe şi să încerce toate căile feminine posibile pentru a se convinge că. A fost un dramaturg. Urmează cea de a doua parte a reprezentaţiei noastre: tot primul act. dar scena cu numărul patru. realizarea unei interpretări travesti. nuvelist. care numai de bine nu reacţionează. Uşor n-a fost. Pristanda şi Tipatescu deschid cele cinsprezece minute de emoţii. am sperat (şi încă sperăm) să reuşim ceea ce ne-am propus. o foarte frumoasă Zoe merge la Caţavencu şi îi cere scrisoarea.

spune dramaturgul. fiind inspirată din farsa electoral din anul 1833. De cealalta parte. “O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri sociale și politice. Scrisoarea e gasita de cetateanul turmentat. Zoe pierde o scrisoare de amor. Ele se referă la cadrul acțiunii. Intervențiile autorului. iar scrisoarea se află în căptușeala acesteia. îi mărturisește Zoei că a pierdut scrisoarea în încăierarea de la întrunirea electorală. un tanar cu un viitor stralucit ramas insa in localitate de dragul Zoei.Caragiale este o comedie de moravuri. seful partidului. Astfel partidul se impare intr-o grupare adunata in jurul lui Zaharia Trahanache.când cineva i-a smuls pălăria. formand dizidenta. Datorita ambitiei lui Nae Catavencu de a devein deputat. Popescu. Zoe. deoarece la final toată lumea se împăca. Irina: Reprezentată pe scenă în 1884 comedia “O scrisoare pierdută” de I. pentru că nu știe în mâna cui va ajunge acum documentul compromi ț ător și-l amenin ț ă că va da în vileag falsificarea poliței. Textul este conceput ca o succesiune dinamică de replici. apariția inoportuna a cetățeanului turmentat. mereu în momente de mare tensiune.L. sunt prezente de obicei la începutul comediei. speran ț e. bucurii. ci îl toarnă pe fiecare după calapod deosebit". caruia abilul Catavencu i-o fura. o capodoperă a genului dramatic. schimbul de replici se produce intre Zoe si Catavencu. Zoe este disperată. Nae Catavencu si acolitii sai: Ionescu. Zoe convine atat sotul cat si amanul sa cedeze santajului. Opera literară “O scrisoare pierdută” de I.L. Cațavencu. "natura nu lucrează după tipare. În acest caz political se dovedește a fi doar un apanaj al parvenirii. Vesnica intrebare a acestuia “Eu cu cine votez?” reprezinta glasul multimii indecise. incepand un santaj. . Intre cele doua grupari se afla masa alegatorilor reprezentata de cetateanul turmentat. adică indicațiile scenice sau didascaliile. statutul personajelor. s-a produs o scindare temporara in partid. mimica și gestica acestora și utilizează ca moduri de expunere descrierea si naratiunea. Brânzovenescu. sau sunt intercalate replicilor.Caragiale este a treia dintre cele patru scrise de autor. ex. dascalimea si preotimea. Caragiale creează tipuri de personaje dar fiecare dintre ele are o doză de individualitate pentru că.ziarist român. în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului. Tipătescu. Temandu-se de public. dubletul Farfuridi. secondat de prefectul Tipatescu. umil și spășit. Comicul de situație provine din fapte și personaje insolite. In scena 7 din actul 4. de origine greacă. membrii ai Partidului Liberal. declanșând enervări. al unui act. primita de la Tipatescu. Personajele sunt notabilitati locale. iar principalul mod de expunere este dialogul. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. Comedia „O scrisoare pierdută” este împărțită în patru acte. În centrul acestei comedii se află eterna dorință de parvenire a oamenilor. trioul Trahanache. Comedia este structurata intr-o maniera de maxima actualitate.

aprobându-I orice ar spune în special prin sintagma “curat”. acesta devenind foarte agitat pentru că bănuia unde are să se ajungă. practic nemaiexistând intriga. Motivul este evidenţiat foarte clar în rândurile ce urmează “Ce să zici? Famelie mare. de colo. poliţistul oraşului care poartă un dialog. înţeleg plastografie până unde se poate. Ei. care sunt satirizate. personajele sunt confruntate cu probleme false.. Zoe. să juri. îi prezintă ca protagonişti pe Ştefan Tipatescu. În actul I scena 4. prezentându-se clar situaţia steagurilor. dacă nu curge. să vezi imitaţie de scrisoare! Să zici şi tu că e a ta. acum rolurile fiind inversate. cu defecte morale.”. Acesta a pierdut scrisoarea. Acesta îşi face apariţia. avându-se la mâna una pe cealaltă. Zoe este un fals. Las’ că ştim noi!”. scenă cu care debutează comedia. important era că domnul Tipatescu să pară că ar avea dreptate. dar până aci nu înţeleg.”.. să juri!” În actul IV scena 7. Tipatescu este foarte intrigat de faptul că este numit în ziarul oraşului “vampir”. Trahanache lungeşte povestea astfel încât să observe stările de spirit ale prefectului. Trahanache însă pare să creadă că acea scrisoare de amor de la Tipatescu către nevasta sa. renumeratie mică. în care Ghiţă Pristanda în calitate de poliţistul oraşului.. căutând scăpare “Omoară-mă. ajungând la un moment dat să folosească două cuvinte care se bat cap în cap “curat murdar” dovedindu-i intelectul foarte scăzut. arătând că de fapt amândouă au călcat strâmb. spun “pare” deoarece domnul Trahanache ştie care este adevărul. prefectul judeţului şi pe Ghiţă Pristanda. deoarece el nici nu gândea ceea ce spunea. după buget. Tocmai s-a dovedit a fi adevărat ceea ce insinua Tipatescu. dornică de răzbunare îşi iese din minţi când află că nu mai există scrisoarea. Încă d-aia nevastă-mea zice: “Mai roagă-te şi tu de domnul prefectul să-ţi mai mărească leafa.Conflitul este derizoriu. starea lui de spirit se schimba însă odată ce află că domnul Trahanache a fost chemat de către Caţavencu să îi arate un anume “document”. pică. Însă Tipatescu ştie că nu e tocmai om curat. cel care trebuia să apere legea.” Bine. nu altceva. Caţavencu însă este supus. Tipatescu este foarte bine dispus cu toate că anticipează oarecum ceea ce va urma “Ei! Neica Zahario. dar nu e vina mea!” Horia: Personajele comediei sunt oameni mediocrii.. Caţavencu o vizitează pe Zoe Caţavencu. frate. personajul principal al comediei. omoară-mă. Caţavencu este vulnerabil Zoe fiind superioară.Deznodământul este întotdeauna vesel. Ghiţă încearcă să îl linguşească. Caragiale a ales foarte subtil aceste două personaje şi discuţia pe care acestea o poartă. o încălca.Actul I scena 1. madam.Stilul este o parodie.. de ici. Fanica. cei implicați în conflict se împăca datorită rezolvării acestuia. că te prăpădeşti de tot!. domnul poliţist “decât tu nu eşti băiat prost: o mai cârpeşti. ce e? Ia spune.. se exagerează ridicolul din vorbirea personajelor. . te văz cam schimbat!. coane Fanica. aceleaşi Tipatescu aşteaptă vizita de la domnul Trahanache.

„capitalisti” (=locuitori ai capitalei) . migală de a găsi expresia cea mai potrivită au reprezentat un exemplu asupra a ceea ce înseamnă responsabilitatea scriitorului față de cuvântul scris. În piesă „O scrisoare pierduta” comicul are mai multe aspecte: de situație. Atitudinea critică a lui Caragiale se exprimă prin ironia.Comicul în această piesă rezultă din convingerea autorului că râsul este o armă socială. Intriga este comică deoarece politica partidelor.În „O scrisoare pierduta” parvenismul este urmărit la un nivel înalt deoarece personajele aparțin burgheziei provinciale. modul acestora de gândire. față de artă litarara. că cel cu steagurile. compoziția parlamentului este realizată prin șantaj cu scrisori de amor. Această scrisoare este pierdută și în decursul piesei ea circulă de la o tabără la cealaltă. . Caracterul comic al personajelor lui Caragiale rezultă din raportul dintre ceea ce sunt. ceea ce vor să pâră și ceea ce ar trebui să fie acestea. Cațavencu și Farfuridi țin discursuri politice neștiind ce vor să susțină. asociază termeni cunoscuți cu alți necunoscuți (etimologie populare): „scrofulos la datorie” . Datorită poziției sociale instinctele de parvenire sunt mai puternice și vanitatea se manifestă dur. Farfuridi se întrece cu Cațavencu prin paradoxuri. de intrigă. Tipatescu se crede o personalitate politică dar este o păpușă manevrată de Zaharia Trahanache prin Zoe. Ghiță Pristanda vrea să pâră fidel conducătorilor județului dar se compromite prin furtișaguri.Subiectul conflictului este dat de scrisoarea de amor trimisă de Ștefan Tipatescu doamnei Zoe. fapt ce definește trăsăturile personajelor. Temă este reprezentată de critică instituțiilor și moravurilor societății burgheze. Jocul umoristic cu limbajele înso ț esc această farsă imaginii eroilor. Tot aceștia se ceartă iar câștigător este Dandanache care devine deputat. de limbaj și are drept scop să reliefeze că societatea burgheză este o parodie penibilă. Conflictul este prezentat de la începutul piesei și se amplifică pe parcurs. Ștefan Tipatescu vrea „sa-l lucrăm pe onorabilul” adică pe Nae Cațavencu dar este lucrat de acesta prin Zoe Trahanache. Agamita Dandanache vrea să pâră o personalitate marcantă dar este total ramolit. Pristanda nu cunoaște sensul neologismelor. de caracter. Zaharia Trahanache vrea să ascundă de Zoe conținutul scrisorii dar ea îl știe de mai mult timp. O altă latură remarcabilă a personalității lui Caragiale este conștiință lui artistică. ceea ce ar vrea să spună și ceea ce ar trebui să spună personajele. acțiunile lor. Gita Pristanda cel ce ar trebui să fie un model de cinste și corectitudine este în realitate un profitor ce se ghidează în acțiunile sale cu ajutorul propoziției „Pupa-l în but și papă-i tot” . Situațiile comice sunt create prin inversarea valorilor. Cultul formei. în loc să dezbată probleme legate de noua constituție. iar idea este că o societate coruptă este sortită prăbușirii. Comicul de limbaj rezultă din diferență dintre ceea ce spun. ridicolul și râsul ce sunt activate de personajele sale.

State Horia Stefi: “O scrisoare pierduta”- .dar . prin satiră necru ț ătoare a viciilor. creând scene și tipuri originale. prin aspirația spre o umanitate superioară. piesa devine expresivă . în mod critic. prin încrederea în posibilitățile omului de a se perfecționa. Caragiale s-a ridicat la o valoare artistică universală prin puterea de generalizare și de sinteză. Prin aceste mijloace.Pornind de la realități românești. asupra „comediei umane”. atrage și aten ț ia cititorilor . provocă râsul .

poliţaiul oraşului şi pe Ştefan Tipătescu.L. invitat de M.Ion Luca Caragiale s-a născut. Ghiţă Pristanda este tipul slugarnicului. Caragiale” scris de Titu Maiorescu. ca tot creştinul. este personajul pe care se concentrează mare parte din acţiune. in esenţă fiind total supus lui Zoe şi lui Trahanache. lor lipsindu-i cu desăvârşire calitatilea de a-şi exercita independent funcţia politică. El este şi personajul care deschide comedia. Poliţaiul oraşului vrea sa pară o autoritate oficiala. .L. Comicul de situaţie al acestei scene este monentul în care Trahanache este cel care îl consoleaza pe Tipătescu. in esenţa. nerespectând legea la locul de muncă. În anul 1885 apare în revista “Convorbiri literare” studiul ŢComediile d-lui I. principalele trăsături decurgând din manifestarea diversificată a comicului.în etapa bucureşteană a Junimii."). de băutura.. Încă din prima scena se poate deduce relaţia dintre aceştia şi faptul că nu sunt oameni corecţi. care conduce cu o “mâna de fier” judeţul. In prima scena din actul întâi Caragiale ni-I înfăţişează pe Pristanda. prefectul oraşului . Prefectul vrea să pară o autoritate politică de necontestat. prefectul oraşului. atribuţiile sale se restâng la îndeplinirea ordinelor verbale ale prefectului si nici una dintre preocupările sale nu se consacra interesului public. de culcare.Caragiale de atacurile şi criticile din presa vremii teatrului cu referire la piesa “D-ale Carnavalului” La data de 13 septembrie 1884 este reprezentată pentru pentru prima oară pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti comedia realistă de moravuri sociale si politice “O scrisoare pierdută” Comedia este impărţită în 4 acte. Pristanda este ridicol. pentru care se bazeaza pe sprijinul lui Trahanache şi pe amorul Zoei În scena 4 din primul act este prezentată discuţia dintre Trahanache si Tipătescu privitoare la scrisoarea de amor scrisă de Tipătescu. susţinând că scrisoarea este falsă. El s-a alăturat societăţii Junimea la data de 26 mai 1878. dar. El a citit lucrarea sa “O noapte furtunoasă” care a fost apreciată de toţi cei cinci membrii fondatori ai Junimii şi care a fost publicată in revista “Convorbiri literare” cu un an în urma. pe data de 1 februarie 1852 şi este considerat a fi cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai mari scriitori români din toate timpurile. prezent în piesă de la început până la sfârşit în toate momentele cheie ale acţiunii... Eminescu. care defineşte contradicţia dintre esenţă şi aparenţă.. în conformitate cu singurul document oficial găsit de la acea dată. de sculare. Ştefan Tipătescu. Acest studiu este publicat de Titu Maiorescu din dorinţa de a-l apăra pe I. cu o profesie dificila in societate ("n-are şi el ceas de mâncare.

. principalele trăsături decurgand din manifestarea diversificată a comicului. fiind in esenţa un politician abil.. despre care se poate spune că sunt inculte şi mahalagioaice. "Prezidentul" partidului de guvernământ din judeţul X este numai aparent naiv. în strare de orice pentru a-şi atinge scopul. corupt. Zoe este tipul damei din societate care se face remarcată prin frumuseţe şi inteligenţă şi pe care moralitatea în sine nu o interesează. ea fiind diferită faşă de celelalte personaje feminine din operele lui Caragiale.Zaharia Trahanache este un personaj ridicol. Este tipul politicianului demagog. Caţavencu este uşor speriat si agitat însă încearcă să ascundă acest fapt şi Zoe este disperată dupa ce Caţavencu i-a dat vestea cş a pierdut scrisoarea ei de amor. Caţavencu este directorul ziarului “Răcnetul Carpatilor” si este un personaj stăpanit de o dorinţă profundă de parvenire politică. . Zoe Trahanache iese in evidenţă. ci doar moralitatea aparenţă. care defineşte contradicţia dintre esenţă şi aparenţă. deoarece "de la partidul întreg atârnă binele ţării şi de la binele ţării atârnă binele nostru." In scena a şaptea din actul al patrulea are loc o conversaţie aprinsă între Caţavencu şi Zoe. ea având oroare de scandal. care dirijeaza cu o mâna foarte stabilă interesele partidului.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful