Sunteți pe pagina 1din 5

Istoria Gandirii Crestine

Este o calatorie fascinanta in lumea ideilor care au stat la baza doctrinelor crestine. 1. Perioada patristica parintii Bisericii 2. Perioada Evului Mediu 3. Perioada Reformei 4. Perioada moderna Early Christian Doctrines Kelly Crestinismul s-a dezvoltat in bazinul Marii Mediterane dar inca de la inceput a aparut o diferentiere intre partea estica si partea vestica. In aceasta perioada s-au dezvoltat 5 centre patriarhale principale: Ierusalimul, Antiohia, Roma, Alexandria si

Constantinopol. Aceasta diferentiere est-vest a culminat cu Marea Schisma. In pofida persecutiilor crestinii au putut sa faca doctrina. Dupa Constantin a fost posibil intr-un mod mult mai deschis, mai mult decat atat, statul a incurajat gandirea crestine. In ceea ce priveste contextul filosofic lucrurile sunt destul de complicate. Crestinismul trebuie sa interactioneze cu gnosticismul, stoicismul, este puternic influentat de platonism, de neoplatonism.

Platonismul. Platon este un filozof care a trait in sec 4 i.Hr.. (429-347). A avut o contributie deosebita cu teoria cunoasterii. El spunea: cunoasterea este posibila dar nu prin simturi pentru ca realitatea este impartita in 2 lumi: lumea ideilor, a formelor si lumea devenirii. Lumea formelor este lumea reala si obiectiva. Aceasta lume transcende de lumea devenirii. Iar formele aceastea sunt intr-un fel valorile desavarsite, universale. Realitatea isi are originea intr-o singura sursa: Unul sau forma binelui. Toate celelalte forme ies din forma asta. Formele astea sunt unice, sunt reale, sunt eterne, neschimbate.

Lumea devenirii este trecatoare, efemera, o cunoastem prin simturi si este o copie a lumii formelor (ideilor). Pentru Platon sufletul este vesnic. El a existat inainte de a prelua trup si ii supravietuieste acestuia. Sufletul apartine initial lumii formelor dar venind aici, in lumea devenirii el isi aminteste de ce a vazut in lumea superioara si asta se numeste anamneza. Dumnezeu este total transcendent in raport cu lumea aceasta. Sufletul este format din 3 parti: ratiunea (care ar trebui sa controleze omul), un element al spiritului emotiile (intentii bune, morala) si un element al poftelor.

Stoicismul. Fondat de Zeno (sec III i.Hr.). Oamenii astia se aflau la polul opus. Pentru ei lumea este o lume materiala. Stoicii sustin ca Universul are doar o dimensiune materiala, excluzand conceptul platonic de lume a ideilor, a formelor. Ei spuneau ca pana si sufletul este material, o materie fina (un fel de foc, de abur). Materia insa e de 2 tipuri: materie neformata este formata prin ratiune (logos). Ei spun ca logosul acesta este prezent in fiecare lucru (o samanta de logos). Aceste logoi sunt parte a logosului universal care anima intreaga realitate. La randul lor aceste cuvinte seminale (logoi spermaticoi) au doua componente: logos rezident sau logosul imanent (gandul) si logosul exprimat (cuvantul impartasit). Sufletul uman este o parte sau o emanatie a unui foc divin. Sufletul nostru este cel care da forma si caracter trupului nostru.

Neoplatonismul. Plotin a fost exponentul (205-270). Este format pe osatura platonica dar incorporeaza elemente aristoteliene, stoice si chiar orientale. Fiinta suprema, Unul, transcende total lumea materiala. Cunoasterea lui Unul fiind imposibila. Astfel, creaturile nu pot face altceva decat sa se uneasca cu Unul. Din El pleaca toate si la El se intorc toate.

Gnosticismul. Gnosticismul a fost foarte influent desi a fost o erezie crestina care integra elemente crestine dar si din alte religii precum si foarte multa fabulatie. Harnac a spus ca gnosticismul a fost forma extrema de elenizare a crestinismului. Pretindeau ca detin o cunoastere profunda a destinului omului, a vietii omului cu tot ce inseamna asta: sursa, directia vietii umane. Universul a fost creat din greseala sau ca o rezvratire. Exista o fiinta primara, suprema: tatal si cateva alte fiinte. Din aceasta fiinta suprema au fost emanate niste fiinte rationale numite eoni. Unul din acesti eoni s-a razvratit si a creat universul material. Sufletele noastre sunt incarcerate in trupuri. Exista unii gnostici care au in ei niste scantei de spirit si poarta in ei o amintire latenta. Oamenii trebuie treziti si au nevoie de un mesager. Isus nu putea ca mesager trimis de eoni, de tatal sa aiba un trup de carne pentru ca materia este rea. Asadar, Isus doar a parut ca este om (docheo). Doua modele gnostice ne sunt mai utile de observat si pentru ca ele au fost trate intr-un numar destul de bun de descrieri ale teologilor in perioada patristica. O figura importanta a fost Marcion care a trait in sec II. O a doua figura este aceea a lui Valentin care a oferit o varianta mult mai apropiata de crestinism. El nu a respins Scriptura insa a impartit textele in functie de importanta lor asa cum o considera el. Unele au fost inspirate de Dumnezeu dar altele au fost scrise de niste evrei care au produs materiale care nu au importanta in mod deosebit fiind de inspiratie nationalista. Si el avea o hristologie dochetica.

Atitudinea fata de scrierile VT Crestinii primului veac aveau o oarecare inclinatie spre scrierile aprocrife. Origen incuraja folosirea lor (si a lor). Dupa Conciliul de la Iamnia crestinii au considerat ca nu puteau folosi scrieri pe care evreii nu le recunosteau. Deja in secolul 4 isi pierd din importanta si trec pe plan secundar. Pot fi utile ca si invatatura dar nu pot fi baza pentru doctrina. Atitudinea fata de NT Primul care a vorbit despre un NT a fost Irineu. Acest Nou Testament prinde contur in contextul in care scierrile apostolilor sunt raspandite in bisericile crestine. Problema aceasta a unui canon, al unei liste fixe de carti ale NT este abordata de pe la mijlocul sec al 2lea. Marcion (140-150) incearca sa distinga intre cartile Noului Testament, facand, de fapt, distinctie intre VT si NT spunand ca sunt 2 dumnezeu: un dumnezeu inferior, un demiurg rau in VT si un dumnezeu absolut al NT cunoscut prin Hristos. Totusi el vine cu o lista a cartilor care ar trebui admise in NT. Dintre evanghelii o tine pe a lui Luca (partial) si epistolele pauline (10 din ele, excluzand pe cele pastorale). 150-160 Iustin deja folosea idea ca NT contine cele 4 evanghelii. Apoi sunt acceptate scrierile pauline, cele petrine si ioanine. Si in cazul asta exista o gradare, un proces. Un criteriu pentru canonizare a fost apostolicitatea. Un alt criteriu a fost coerenta doctrinara. De asemenea acceptarea de catre biserici. Evrei a fost greu acceptata de catre evrei. Apocalipsa a fost greu acceptate, ba chiar in sec 4 si 5 a fost exclusa. Iacov pana dupa 350 nu a fost folosita in vest. Scrierile mici: 2 Petru, 2-3 Ioan, Iuda lipsesc din cele mai multe liste cu carti nou-testamentare. Atanasie a facut prima lista in 367. In privinta inspiratiei, inca de la inceput parintii bisericii au fost categorici prin faptul ca ei au inteles ca toata Scriptura este de inspiratie divina, ea fiind cuvantul adevarat al lui Dumnezeu. Apare insa o gradare a inspirarii, fiind unii care vorbesc despre nivele ale inspiratiei (teodor de mobsuestia). El spune ca profetii au avut revelatie speciala dar Solomon a avut un fel de har inferior. In aceasta perioada incep sa se dezvolte teorii ale inspiratiei.

Hipolit spune ca profetii au fost miscati de Cuvantul lui Dumnezeu pentru a li se clarifica viziunea si intelegerea. Pe de alta parte, Origen respinge paralela dintre inspiratia crestina si oracolele pagane. Rolul Duhului Sfant a fost sa ii ajute pe autori sa inteleaga mai profund mesajul divin fara sa le anuleze vointa libera. Augustin insa, spune ca evanghelistii au folosit amintirile personale in scrierea cartilor dar Duhul lui Dumnezeu le-a improspatat memoria si a prevenit eroarea. De la inceput s-a incercat articularea unei relatii intre VT si NT. Crestinii au incercat sa incurajeze acceptarea VT ca pe o carte crestina. VT a fost vazut ca pe o profetie extinsa despre Robul lui Dumnezeu, despre Mesia. Scriptura (VT si NT) continea revelatia din partea lui Dumnezeu. Teologii crestini au incercat sa accentueze unitatea celor 2 testamente. Origen a spus ca VT si NT formeaza o simfonie in timp ce Augustin a zis ca NT este ascuns in VT si VT este descoperit in NT. Metode de interpretare a Scripturii data aviatoare.