n prefaa crii lui A.

Kientz (Pour analyser les media,1971), Abraham Moles i afirma nc o dat ncrederea c teoria comunicrii va deveni una din tiinele majore ale viitorului. Cu aceast ocazie, aducnd un omagiu venerabililor strmoi ai analizei de coninut (Lasswell, Berelson), A. Moles vorbea pentru prima oar despre psihologia mass media, sugernd urgena conceptualizrii acestui domeniu de cercetare, prin care putem cel mai lesne ajunge la demontarea discursului politic al tribunului, pentru a configura ct mai corect etica receptrii media i, mai departe, pentru a ne apra de coninutul acestui discurs, de subversiunea lecturii denotativului prin conotativ (apud Kientz, 1971, p. 6). n afara marilor progrese nregistrate de teoria comunicrii, nimic din previziunile lui A. Moles nu s-a mplinit. E greu de spus de ce limbajul de pres rmne n continuare prea puin studiat, de ce nu avem nc o psihologie mass media, de ce mulimea unor studii bine articulate metodologic - R. K. White (1949), Violette Morin (1966), Jules Gritti (1966) nu a reuit s impun lmuritor i pentru totdeauna demontarea discursului politic. Prins ntre rceala analizei sociologice i simplificarea abordrii pragmatice, discursul mediatic ( cu precdere, cel politic) ateapt pe mai departe o descifrare funcionalist structural sau mcar un set cuprinztor de procedee stilistice i argumentative un inventar serios i nuanat, menit s deconspire modul n care un discurs politic tribunard tinde s paraziteze sau chiar s elimine concurena celorlalte discursuri din spaiul public.

Presa - tribunalul opiniei publice , deschis zi si noapte W. Lippmann a fost elevul lui John Dewey, profesor al scolii, curentului de la Chicago, dar punctele sale de vedere privind rolul presei in societate sunt distincte. Scoala de la Chicago vedea presa drept un instrument de informare si de educare al publicului . Lippmann, dimpotriva, considera ca presa contribuie la aparitia si permanetizarea unor boli ale opiniei publice. Lippmann se indoieste ca omul obisnuit ar avea capacitatea de a cunoaste si judeca "faptele nevazute". Dewey argumenteaza ca problema nu este incompetenta opiniei publice, ci mai degraba, absenta unor metode adecvate pentru comunicarea si dezbaterea publica. Mijloacele fizice de colectare au deposit cu mult faza intelectuala de cercetare si de organizare, de procesare a rezultatelor. Viziunea lui Lippmann asupra presei este una critica.

In mod firesc, atat jurnalistul ca persoana cat si presa ca institutie, cunosc constrangerile legate de stereotip, cod si chiar prejudecati, atunci cand este vorba de formarea unor opinii. Analiza lui Lippmann penduleaza intre 2 poli: 1. pune sub semnul intrebarii credinta veche si persistenta in democratii, ca adevarul ar fi relevant, inspirit, furnizat si nu constant descoperit in urma unui efort de durata. Aceasta credinta atribuie presei rolul de a "releva adevarul". Presa este principalul mijloc de contact cu mediul pe care nu-l cunoastem direct. Presa ar oferi chipurile "tabloul adevarat" al intregii lumi. Presa ar organiza pentru societate informatiile, ar usura si orienta perceptia sociala a diverselor fenomene. Reporterii nu pot acoperi si nu pot reflecta tot ceea ce se intampla in lume, in plus, fiecare ziar este rezultatul unei suite de selectii privitoare la ce fapte se dau publicitatii, in ce forma, sub ce dimensiuni, toate ghidate nu de standarde obiective, ci de evaluarile fiecarei publicatii. "Stirile nu reprezinta o oglinda a situatiilor sociale, ci infatisarea unui aspect al acestora care se impune de la sine". Versiunea reporterului asupra adevarului este, pe fond, propria sa viziune, iar opinia pe care o infatiseaza este construita pe baza propriilor stereotipuri, coduri si sub presiunea interesului propriu. El priveste lumea prin lentile subiective, de aceea Lipmann precizeaza ca este essential sa facem o distinctie clara intre informatie si adevar. 2. raporturile presei cu institutiile unei comunitati sociale. Ascensiunea este interpretata de Lippmann ca o dovada a slabiciunii institutiilor, "a esecului lor de a organiza o adevarata <masinarie a cunoasterii>". Presa, prin actiunea de zi cu zi asupra fiecarui om, castiga teren strategic si creeaza o forta mistica, numita Opinia Publica, o forta care va profita de slabiciunea institutiilor publice. In acest fel, presa a ajuns sa fie privita ca un organ al "democratiei directe". Apare un tribunal al opiniei publice, deschis zi si noapte. Deciziile unui astfel de tribunal nu ar putea duce decat la dezordine, intrucat, potrivit lui Lippmann despre natura stirilor, ele nu opereaza cu adevarul. Remediul: formarea unor echipe de experti care sa analizeze obiectiv si neutru faptele si sa contribuie la construirea unor "opinii publice sanatoase", a unor imagini realiste despre mediul pe care nu-l cunoastem in mod direct.

Legatura cu mediul nu este corect asigurata de presa care are de regula un joc propriu si interese de grup profesional. Lumea reprezentarilor (a lui Kant), deci a ideilor, este prea importanta pentru a fi lasata pe mana reporterilor si a presei in general. Lippmann sesizeaza un lucru real si anume ca nici guvernele si nici presa, nici institutiile de invatamant nu actioneaza pe baza unei imagini demne de incredere asupra lumii. Presa, cum sesizeaza Lippmann, se substituie opiniei publice, mai mult, devine Tribunalul acesteia. Presa rapeste celorlalte institutii si puteri, rolul lor legitim. Intrebarea este daca presa invadeaza acest teren sau alte institutii il cedeaza. Puterea opiniei de masa Lippmann este preocupat de infaibilitatea opiniei publice, de faptul ca vocea poporului - opinia publica , a devenit o forta misterioasa. In multe situatii, organizatorii de opinie care au inteles jocul, structureaza majoritati confortabile in perioada alegerilor. Acest joc democratic are ca slabiciune preocuparea stricta de a castiga puterea, ulterior neglijand exercitarea sa eficienta. Rezultatele guvernarii democratice nu pot fi oricum evaluate obiectiv de cetateanul obisnuit pentru ca are prea putine cunostinte si o experienta incomplete. Mai mult, chiar daca ar dispune de informatii el este marcat de propria subiectivitate, limitat de cercul stereotipurilor, al prejudecatilor, al propriilor coduri care impiedica tratarea rationala a lucrurilor. A rezolva aceste riscuri inseamna a licha structurile care distorsioneaza faptele, adica a conecta opiniile cu mediul nostru real de existenta. Cand oamenii actioneaza in acord cu principiul inteligentei , ajung sa descopere faptele si sa-si dezvolte intelepciunea. Pe de alta parte, nu putem cere de la oameni mai multa intelepciune politica decat se afla in sufletele lor. Deci, problema fundamentala este de a

spori intelepciunea finite umane si a societatii in ansamblu. Au guvernantii acest interes? Solutia consta in formarea unor cercuri de experti care sa ofere interpretari rationale. Inlocuirea Opiniei Publice universale (superficiale stereotipe) care se pronunta asupra oricarui subiect, cu opinii utile, realiste inspirate de adevarul unei situatii prezentate neutru, obiectiv precis fara echivoc. Solutia este conferita de educatie, care inlatura stereotipul si ofera deprinderea de a examina sursele de la care se obtin informatiile. Prin educatie, se obtine inlocuirea structurilor mentale care genereaza prejudecata, cat si formarea unor prejudecati centrate doar in jurul eului, al propiului subiectivism. Capacitatea de guvernare a democratilor este afectata de ascensiunea opiniei de masa in spatiul public, insotita de o presiune asupra executivului care ar contribui la slabirea fortei de reactie a acestuia. Oamenii au dobandit o putere pe care nu sunt capabili sa o exercite, iar guvernantii pe care ii aleg au pierdut puteri pe care trebuie sa le recupereze daca vor cu adevarat sa guverneze. Exista, conform Lippmann, o limita pana la care se poate extinde puterea cetatenilor: "Ei pot alege guvernul. Il pot inlocui. Pot aproba sau nu performantele sale. Dar ei nu pot administra guvernarea. Masa nu poate guverna!" Pe masura ce opinia de masa a dobandit o imensa putere in acest secol, devenind un adevarat stapan al deciziilor, puterea de guvernare a democratiilor a slabit, pentru ca s-a pierdut "puterea de a decide". 'Liberatea si democratia pot fi pastrate inainte ca una sa o distruga pe cealalta". Lippmann considera ca opinia de masa prezinta cateva erori tipice. Reactia sa este mai lenta decat cea a evenimentelor (realitati la care se raporteaza). Opiniile de masa sunt prin excelenta inertiale pentru ca, asa cum spune autorul, este nevoie de mult timp pentru a schimba mai multe minti decat cateva. Reactiile inertiale sunt mai evidente cand se ivesc situatii noi care au nevoie de abordari orgonale de analize si solutii noi. Exemple legate de implicatia SUA in

Irak si acordul opiniei publice sau reactia lenta a democratiilor vest europene fata de ascensiunea fascismului. Opinia publica este incapatanata sau maleabila? Pe de-o parte exista, credinta profunda ca opinia publica (natura comuna) nu poate fi schimbata; pe de alta parte exista opinia la fel de ferma ca anumite institutii bine definite modifica si altereaza opinia publica. In SUA exista consens asupra multor probleme, el poate fi o expresie a constiintei publice; altfel avem de a face cu rezultatele unei "propagande perfide" (nu ne sunt satisfacute credintele proprii, asteptarile). Relatia presei in dialog cu opinia publica Americanii sunt un public cititor de ziare - dimineata si seara . Si totusi, unii apreciaza ca spiritul public este inca patinat, iar presa nu ar avea o prea mare influenta asupra sa. Ex: situatii cand presa a sustinut un candidat sau l-a boicotat pe altul, iar rezultatele au fost contrare la urna de vot. Acest lucru inseamna ca pe langa presa mai sunt si alti factori care contribuie la formarea opiniei publice. Multe articole au purtat titlul de "Puterea in declin a presei" in care comentariul principal era legat de faptul ca "nimanui nu-i pasa de ceea ce spun ziarele". "Stirile = simple vorbe de gazeta!" Un alt punct de vedere este acela ca de fapt presa cotidiana nu face decat sa accepte, sa reflecte si sa amplifice opinia publica. Presa ar fi un instrument foarte eficient de pastrare a contactului cu mase mari de oameni. Exista si pozitia, ca prin presa se poate obtine o modificare clara a opiniei publice. Opinia publica este maleabila si poate fi atrasa atentia asupra unei cauze.

Afirmatia potrivit careia publicul conduce institutiile este la fel de adevarata ca aceea care sustine ca institutiile conduc publicul.