8. Constantin Noica.

Problema Miscarii legionare

Pentru Noica, Miscarea legionara reprezinta un moment tardiv in interpretarea pe care o aloca istoricitatii. Noica intrase in publicistica filosofica a timpului prin cercetari foarte consistente vizavi de scolile clasice occidentale cantianism si rationalismul de tip cartezian. Pentru filosoful roman se contureaza inca din anii 30 doua traiectorii intelectuale care gsesc anumite puncte de contact: este vorba, pe de o parte, despre o analiza compresiva asupra filosofiei occidentale si, pe de alta parte, de constiinta rupturii care se produce in planul spiritualitatii occidentale mai ales la inceputul sec.XX; aceasta ruptura este definita de Noica prin constiinta rupturii care se contureaza intre individ si societatea moderna. Legiunea apare ca un fel de solutie la ipostaza marginala a individului intr-o societate lipsita de sens, masificata. Totodata, Noica se raporteaza foarte cultural la provocarile istorice ale timpului sau. Spre exemplu, el precizeaza ca propria existenta nu are decat o definitie intelectuala. Aceasta nu-l impiedica sa considere asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu ca un moment de ruptura existentiala, de separare a apelor, intre sine, socitate, intre sine si istoric. Noica precizase intr-una din corespondentele sale si in alte texte ca a votat impotriva Constitutiei din februarie 1938; radicalizarea sa politica, mergand pana acolo, incat a rupt cotnactul cu Fundatia pentru Literatura si Arta Carol al II-lea, textele sale nemaifiind publicate sub acest edig. Noica nu mai reprezinta un punct definit la raportarea la Miscarea legionara, cum este Eliade. Cu toate acestea, Noica intelege sa publice cateva articole in Bunavestire, in care creaza, aproape fortat, o dihotomie radicala intre moralitatea cotidiana, intre starea psihologica a contemporanilor sai si vocatia istorica a Miscarii legionare. Noica publica un text intitulat Nu suntem contemporani, intelegand prin aceasta faptul ca Miscarea legionara anticipeaza evolutia destinului istoric al Romaniei interbelice. Noica precizeaza ruptura care este intre revolta imediata, psihologica si politica in acelasi timp a generatiei nelegionare, neangajata politic, fata de dezastrele anului 1940 si implicarea legiunii in destinul istoric al Romaniei interbelice, incepand chiar din 1922. Filosoful considera ca in mod inadecvat, contemporanii sai nelegionari, au descoperit in toamna anului 1940 antisemitismului. Faptul ca nu se cerea numai rezovlarea problemei evreiesti, ci si schimbarea radicala a sistemului. Noica este revoltat ca contemporanii sai nu sesiseaza istoria de jertfa a Miscarii legionare din ultimii 20 de ani si ca deplang inutil prabusirea frontierelor nationale. Noica totodata, exalta, ceea ce ar putea fi definit drept o dimensiune morala a legiunii. In articolul 10.001, filosoful considera ca fiecare roman ar fi trebuit presat, terorizat, transformat radical, de ideea de a deveni unul dintre cei care asteapta sa intre in corpul de elita al legiunii format din 10.000 de persoane. O asemenea teorie indica mai curand o perceptie exaltata asupra Miscarii legionare ca organizatie politica. El vine cu o perspectiva aproape antipolitica asupra Miscarii si cu o incapacitate de a sesiza dinamica interioara a acesteia. Noica nu supune nici unui fel de exercitiu critic evolutia Miscarii legionare in ultimii zece ani, relatia intre violenta si Miscare si dreptul societatii de a evalua crtic noua formula de guvernare.

Un alt articol, in care face o distinctie radicala intre ceea ce numeste el parazitul din afara si parazitul din interior, poate fi citit in doua grile: parazitul din exterior nu poate fi decat factorul alogen, evreul, care constituie un numitor comun al ideologiei si practicii Miscarii si al cuzismuluo; Noica spune ca acest parazit din afara este un rest cuzist in ideologia Miscarii legionare, care va fi rezolvat. Aceasta dubla lectura se impune in cazul evaluarii parazitului dinauntru poate fi privit, intr-o prima ipostaza, drept o degenerare fundamentala radicala a societatii romanesti, care se cere rezolvata, lichidata prin violenta, aceasta fiind una dintre interpretarile posibile ale revolutiei legionare. Al doilea tip de hermeneutica poate sa sugereze ca Noica vizeaza de fapt o insuficienta existenta chiar in interiorul Miscarii legionare, un deficit care va fi si el rezolvat si transferat intr-un plan superior, printr-o revolutionara interioara a Miscarii. Motivele pentru care Noica nu va mai fi in nici un fel un intelectual solidar cu Miscarea legionara dictaturile ce au urmat nu sunt responsabile ce aceasta situatie. In cazul lui Noica observam un traseu diferit intoarcerea catre anii 70 si mai ales 80, pe un traseu configurat deja in anii 30, anume insistenta pe un fundament filosofic al limbajului de tip romanesc, al potentalitatilor metafizice ale limbii romane.