MIHAI EMINESCU

Prinii Raluca i Gheorghe Eminovici

1850-1889

Se nate la Botoani unde i petrece o parte din copilrie. La Ipoteti i petrece cei mai frumoi ani ai copilriei

La Cernui urmeaz clasele aIII-a i a IV-a Locuiete la Aron Pumnul. i continu studiile liceale n particular Scrie poezia La mormntul lui Aron Pumnul

Iai

Participa la edinele Junimii Numit de Maiorescu revizor colar pt. Iai i Vaslui Se mprietenete cu Ion Creang Se amplific dragostea pt. Veronica Micle

Activitatea literar

S-a dus amorul, un amic Supus amndurora, Deci cnturilor mele zic Adio tuturora. Uitarea le nchide-n scrin Cu mna ei cea rece, i nici pe buze nu-mi mai vin, i nici prin gnd mi-or trece. Atta murmur de izvor, Att senin de stele, i un att de trist amor Am ngropat n ele! Din ce noian ndeprtat Au rsrit n mine! Cu cte lacrimi le-am udat, Iubito, pentru tine! Cum strbteau att de greu Din jalea mea adnc, i ct de mult mi pare ru C nu mai sufr nc! C nu mai vrei s te arai Lumin de-ndeparte, Cu ochii ti ntunecai

i cu acel smerit surs, Cu acea blnd fa, S faci din viaa mea un vis, Din visul meu o via. S mi se par cum c creti De cum rsare luna, n umbra dulcilor poveti Din nopi o mie una. Era un vis misterios i blnd din cale-afar, i prea era de tot frumos De-au trebuit s piar. Prea mult un nger mi-ai prut i prea puin femeie, Ca fericirea ce-am avut S fi putut s steie. Prea ne pierdusem tu i eu n al ei farmec poate, Prea am uitat pe Dumnezeu Precum uitarm toate. i poate c nici este loc Pe-o lume de mizerii Pentr-un att de sfnt noroc Strbttor durerii!

Poezia S-a dus amorulde Mihai Eminescu este o poezie romantica avand ca tema universala, iubirea. In poezia eminesciana intalnim de cele mai multe ori o impletire armonioasa a doua teme, si anume natura si dragoastea. Eminescu preia aceste teme dintr-o sensibilitate pura, exceptionala, din melancolia lui structurala si, deopotriva, din nepotolita lui sete de viata, de perfectiune si absolut. Poezia S-a dus amoruleste o poezie in care melancolia si destramarea visului de dragoste sunt resimtite profund in sufletul poetului.

Amorul supus amandurora este pierdut, nemaiputand fi posibila inca o poveste de iubire. La Eminescu, iubirea si natura nu formeaza ceea ce numim un capitol aparte, nu se izoleaza tematic, ci se constituie ca urmarea unei atitudini, a unui tonus fundamental, care lumineaza si tulbura deodata, cele doua sentimente ingemanate convertindu-se intr-o stare sau o forta cosmica care urmareste, hotaraste si implineste destinul fiintei umane. Mai mult decat atat impatimit de viata, Eminescu este prin excelenta un poet al iubirii si naturii, caci, mai cu seama, cu poezia iubirii si naturii din creatia sa se produce acel salt uluitor in dezvoltarea liricii noastre, largindu-i nemasurat orizontul si imbogatind-o pe toate laturile de la lumea simtamantelor, a ideilor si a atitudinilor pana in domeniul limbii, al simbolurilor si muzicalitatii versurilor. Poezia S-a dus amorul arata cum natura face parte din visul de iubire, ea fiind o prezenta eterna in acest cadru romantic. Tristul amor ingropat in mrumur de izvor si in senin de stele face evidenta relationarea iubirii cu a naturii fara de care profunzimea sentimentelor si a trairilor nu ar fi fost posibila. Eul poetic traieste revoltat o ipostaza confuza a vietii in care amintirea amorului dus, il bantuie dar acre nu il mai misca si nu il mai face sa tresara ca altadata. Prin sintagma jalea mea adanca se creeza o imagine a suferintei care a fost, dar care acum este regretata deoarece suferinta implica si trairea momentului de iubire.

Poezia S-a dus amorul nu este o poezie care dezvolta tulburatoare adancimi tematice, dar este o poezie in acre limbajul poetic se dovedeste a fi un element de esenta in structura poeziei. Iubirea se impleteste cu elemente din natura izvorul, stelele si odata cu acestea se impleteste si dorinta cu regretul, amintirea cu nostalgia. Vocativul iubito din a patra strofa creeaza impresia unei prezente imediate, poetul se exprima ca si cand iubita i-ar fi fost alaturi. Ochii intunecati / renascatori in moarte este o metafora ce exprima durerea lasata in urma de iubita in urma despartirii. Visul de iubire este frumos amintit de poet in versurile cu acel smerit suras/ cu acea blanda fata/ sa faci din viata mea un vis/ si din visul meu viata. Aceste versuri arata intensitatea trairii emotiei, cand cuprins de iubire totul devine neclar si feeric. In strofa a opta regasim un motiv eminescian foarte abordat in poeziile sale. Luna, ca si motiv literar, face parte din acele elemente ale naturii care sunt prezente cu precadere in poeziile eminesciene. Iubita, este la Eminescu o fiinta care pare desprinsa din poveste, care intruchipeaza perfectiunea. Tocmai acesta inaltare a ei din firesc si obisnuit, o face sa-i para poetului prea mult inger si prea putin femeie.

Femeia iubita este vazuta cu trasaturi angelice, iubirea mascand realitatea. Poetul condamna acest vis de iubire obsedant in care se pierdusera amandoi si care i-a facut sa uite de Dumnezeu. Acest lucru semnifica tratarea iubirii patimase ca fiind absoluta , uitand de supreamatia divinitatii. Cei doi, avantati in povestea lor, uitara toate. Lumea de mizerii reprezinta realitatea cu care se confrunta eul poetic, dar si lumea in care nevoit sa o accepte, nu intelege durerea geniului. In ultima strofa, amorul trait, pare interzis in acesta lume cruda. Si poate ca nici nu este loc/ Pe-o lume de mizerii/ Pentr-un sfant noroc/ Strabatator durerii! Aceste versuri vin sa sustina ideea poetica a iubirii absolute traite intr-un cadru in care nu este inteleasa, ci doar ajuatata sa moara, sa se stinga. Eminescu, arata intr-o extraordinara maniera romantica pierderea unui vis, a amorului ce il inalta dar il si cobora totodata.